Laborator Metalurgie fizica

MICROSCOPUL METALOGRAFIC
1. Introducere
Materialele sunt substanţele care influenţează nivelul de dezvoltare al unei societăţi prin diferitele obiecte necesare omului obţinute prin procesarea acestora. Proprietăţile fizice şi chimice ale materialelor depind de natura legăturilor chimice dintre particulele constitutive, de geometria aşezării acestora, de natura, proporţia şi distribuţia elementelor de aliere, de cantitatea şi modul de asociere a fazelor, de mărimea, forma şi distributia constituentilor structurali, etc. Se poate aprecia astfel că, pentru alegerea şi utilizarea unui material, se impune cunoaşterea legăturii dintre fenomenele care au loc în material la scara submicroscopică şi microscopică, în corelaţie cu proprietăţile macroscopice specifice. În funcţie de mijloacele de investigare folosite, se poate evidenţia: structura reticulară, care prezintă aranjamentul atomic, observabil prin difracţie cu radiaţii X. microstructura, care descrie mărimea, forma şi distribuţia grăunţilor şi particulelor constitutive observabile prin microscopie optică sau electronică; macrostructura, care indică alcătuirea materialului, rezultată prin observarea cu ochiul liber sau cu lupe ce măresc până la 50x; Prin analiză microstructurală se evidenţiază spre exemplu pentru un anumit material metalic mărimea, forma şi distribuţia grăunţilor cristalini (a grupărilor de atomi) care îl alcătuiesc, fiind cunoscuţi drept constituenţi structurali. Noţiunea de constituenţi structurali se referă la acele părţi ale materialelor cu aspect specific la microscopul optic şi care sunt caracterizate de o anume compoziţie chimică, cantitate relativă, aranjament atomic, morfologie, mărime şi mod de distribuţie. Plecand de la toate aceste considerente se poate aprecia că, prin modificarea controlată a microstructurii apare posibilitatea obţinerii unei game largi de proprietăţi pentru acelaşi material. Metalele sunt opace, spre deosebire de preparatele biologice care sunt transparente, de aceea microscopul metalografic diferă de microscopul biologic prin sistemul de iluminare. Iluminarea prin reflexie a probelor metalografice implică o construcţie deosebită a microscopului metalografic comparativ cu cel biologic, unde iluminarea este prin transparenţă.

2. Principiul de funcţionare

FPotecasu

Laborator Metalurgie fizica

În principal, microscopul metalografic este format din sistemul de iluminare, sistemul optic şi sistemul mecanic de reglare. Principiul de funcţionare a microscopului metalografic este indicat în figura 1. Lumina reflectată de proba metalografică (obiect – o) trece prin obiectiv (Ob), care formează o imagine reală mărită a obiectului (Ii), numită imagine intermediară. Această imagine intermediară este situată la o distanţă L, în funcţie de planul focal al obiectivului (P). Distanţa L reprezintă lungimea tubului optic. Raportul între dimensiunile ⎛I ⎞ liniare ale imaginii intermediare şi obiectului ⎜ i ⎟ indică scara de mărire a ⎝o⎠

obiectivului. Figura 1 Schema optică a microscopului metalografic Imaginea intermediară (Ii) este mărită din nou de ocular şi observată cu ochiul (Iv) sau este prinsă pe film sau placă fotografică (Ir).

2.1. Sistemul optic al microscopului
Sistemul optic este format din obiectivele şi ocularele microscopului. Obiectivul microscopului reprezintă un sistem pozitiv şi convergent format dintr-o lentilă frontală plan-convexă care dă imaginea mărită a obiectului şi o serie de alte lentile care înlătură defectele unei lentile. La trecerea luminii prin lentila frontală apar o serie de aberaţii printre care cele mai importante sunt: aberaţia cromatică şi aberaţia de sfericitate. Aberaţia cromatică apare la trecerea unei raze de lumină albă prin lentila pozitivă datorită fenomenelor de dispersie şi refracţie egală a razelor cu diverse lungimi de undă formate. Eliminarea aberaţiei cromatice se poate face prin folosirea luminii monocromatice, iar micşorarea acestei aberaţii prin utilizarea obiectelor acromatice, care sunt corectate pentru partea centrală a spectrului (galbenverde) sau a obiectivelor apocromatice care sunt corectate pentru tot spectrul. Aberaţia de sfericitate este determinată de suprapunerea lentilelor care sunt curbe.

FPotecasu

Laborator Metalurgie fizica

La microscoapele metalografice se folosesc trei tipuri de ocupare: oculare tip Huygens (obişnuite); oculare de compensaţie; oculare de proiecţie. Ocularele Huygens se folosesc împreună cu obiectivele acromatice. Sunt compuse din lentila ocular şi o serie de lentile de câmp separate printr-o diafragmă. Imaginea dată de aceste oculare este distorsionată, nefiind corectate. Ocularele de compensaţie se folosesc împreună cu obiectivele apocromatice. Acestea sunt corectate şi imaginea dată este clară şi plană. Ocularele de proiecţie sunt utilizate în fotomicrografie. Lentila lentila oculară, în acest caz, participă la formarea imaginii intermediare, imagine ce este proiectată pe ecran. Aceste oculare sunt corectate dând o imagine clară şi plană.

2.2. Puterea de mărire, deschiderea numerică (apertura),
puterea de rezoluţie (de separare) şi adâncimea câmpului Puterea de mărire a sistemului optic este capacitatea de mări de un anumit număr de ori obiectul real luat în studiu. Mărirea obiectivului se calculează cu relaţia:
M ob = L Fob

unde: L – lungimea optică a tubului microscopului, Fob – distanţa focală a obiectivului. Această primă imagine dată de obiectiv (imagine intermediară) este din nou mărită de ocular. Mărirea ocularului se calculează cu relaţia:
M oc = 250 Foc

unde: 250 – distanţa vederii normale (prin convenţie un obiect este observat la mărimea 1, când el este plasat la 250 mm de ochi), Foc – distanţa focală a ocularului. Puterea de mărire totală (mărirea microscopului se calculează cu formula:
M= L ⋅ 250 Fob ⋅ Foc

Deschiderea numerică (apertura) a obiectivului este capacitatea acestuia de a strânge razele de lumină. Cu cât apertura este mai mare, adică cantitatea de lumină care intră în obiectiv este mai mare, cu atât creşte mai mult capacitatea obiectivului de a evidenţia detaliile. Puterea de rezoluţie d (puterea separatoare), reprezintă distanţa minimă dintre două puncte pentru care sistemul optic dă imagini distincte. Cu cât d este mai mic (λ să fie minimă, A maximă) cu atât sistemul optic are o capacitate mai mare de a reda detaliile obiectului în studiu. Adâncimea câmpului sau puterea de rezoluţie verticală, reprezintă distanţa minimă dintre două plane (care delimitează un strat minim pe verticală) între care toate punctele pot fi observate distinct. Adâncimea câmpului este invers proporţională cu apertura şi cu puterea de mărire. Pentru aceeaşi probă, adâncimea câmpului depinde de atacul efectuat.

FPotecasu

Laborator Metalurgie fizica

La un atac puternic sau în cazul constituienţilor cu relief puternic, adâncimea câmpului este deci mai mare la mărimi mici şi mică la mărimi mari. Aceasta este cauza pentru care în vederea studierii la mărimi mari proba trebuie atacată mai slab ca să avem imagini clare. Datorită valorilor mici ale adâncimii câmpului este necesară lustruirea probelor la suprafeţe plane şi fără relief. Pentru a mări adâncimea câmpului se poate limita mărirea şi se poate reduce apertura obiectivului prin folosirea diafragmelor intermediare, dar apertura, cum a rezultat anterior, trebuie să fie mare pentru a avea putere de rezoluţie bună.

2.3. Sisteme de iluminare
Iluminarea obiectului (probei metalografice) poate fi perpendiculară sau oblică. Iluminarea perpendiculară se realizează cu ajutorul unei lentile plane cu feţe paralele, montată între obiect şi obiectiv cu o înclinaţie de 45°. O suprafaţă plană apare prin iluminare perpendiculară luminoasă, iar o adâncitură apare întunecată. De aceea acest sistem de iluminare poartă şi numele de iluminare în câmp luminos – figura 2a. Iluminarea oblică – razele de lumină orizontale, reflectate de o oglindă oblică, cad înclinat pe probă. În acest caz suprafaţa plană (câmpul) apare întunecat, în timp ce o parte din adâncitură apare luminoasă – figura 2b. Când înclinarea razelor reflectate de oglindă este puternică astfel încât razele incidente oblice sunt reflectate de probă în afara tubului microscopului, suprafaţa plană este întunecată, iar adâncitura este luminoasă – figura 2c. Acest sistem de iluminare poartă numele de iluminare în câmp întunecat. Proba metalografică poate fi la unele aşezată, microscoape, pe obiectiv. În acest caz ea trebuie presată în plastelină pentru a avea două suprafeţe plane. Sunt microscoape la care proba se aşează cu suprafaţa lustruită în jos (proba fiind deci deasupra obiectivului – principiul lui Le Chatelier – microscoape răsturnate). În acest caz este necesară numai o suprafaţă perfect plană a probei. Figura 2 Imaginea probei pentru: a – sistem de iluminare perpendicular; b – sistem de iluminare oblică; c – sistem de iluminare în câmp întunecat.

FPotecasu

diafragmă câmp intunecat 2. 1.3.4. prin măsurarea fazelor de interferenţă realizate prin reflexii multiple între cele două suprafeţe. Studiul microscopic în contrast de fază Metoda microscopiei în contrast de fază permite studierea probelor cu contrast slab. astfel încât înălţimea şlifurilor este limitată. 3. Schema optică a microscopului MC2 este redată în figura 3. diafragmă de câmp 3. Microscopul permite fotografierea microstructurilor analizate pe film.2. oglindă 13. condensor 12. 3. sursă de lumină 10. Studiul microscopic în lumină polarizată Lumina polarizată este utilizată pentru studiul metalelor ce cristalizează în sistemul hexagonal sau pentru studiul fazelor şi incluziunilor nemetalice cu caracter puternic anizotrop. în câmp întunecat şi în lumină polarizată a probelor metalografice. respectiv observarea detaliilor corespunzătoare unor mici depresiuni (maxim 500 Å). masă 4. 3. Se obţine astfel o interferogramă a reliefului probei sau constituientului. în caz contrar se utilizează presa de mână prinzându-se şliful în plastelină pe o plăcuţă metalică. pentru recunoaşterea unor incluziuni nemetalice.Laborator Metalurgie fizica 3. MICROSCOPUL METALOGRAFIC MC 2 Microscopul metalografic MC 2 permite studiul în câmp luminos. Studiul microscopic în câmp întunecat Metoda metalografică în câmp întunecat este utilizată pentru evidenţierea unor defecte. oglindă 14. fisuri în probele metalografice. Principiul metodei constă în faptul că se realizează o întârziere de fază corespunzătoare unei fracţiuni de lungime de undă a luminii incidente. probă 5. iar analizorul la ocular sau sub obiectiv.1. Este dotat cu măsuţă inferioară. Mărimea maximă a microscopului este de 1000:1. Metode optice speciale 3. placă mată 11. Studiul microscopic în contrast interferenţial În acest caz se foloseşte o suprafaţă optic plană drept etalon şi faţă de această suprafaţă se măsoară relieful probei. probele trebuie să prezintă două feţe plane şi paralele. obiectiv FPotecasu . Polarizatorul este aşezat lângă sursa de lumină deasupra diafragmei de apertură.

ocular Figura 3 Schema optică a microscopului metalografic MC 2 Sursa de lumină este un bec incandescent de 300 W şi 6V. prisma (17) care le deviază spre ocularul (18). 8. polarizorul (9) şi diafragma de câmp întunecat (10) şi diafragma de câmp (11).Laborator Metalurgie fizica 6. În calea razelor sunt plasate: lentila (7). 7. prismă 18. diafragmă de apertură lentilă filtru de culori polarizor 15. lentilele condensatoare (3) şi oglinzile reflectoare (4) şi (5). filtrul de culori (8). 9. placa de reflexie (15). Filamentul becului (1) se proiectează pe o placă mată (2). analizor 17. Oglinda (5) întoarce razele luminoase la 90° în planul diafragmei de apertură (6). Prin intermediul plăcii de reflexie (15) razele vor fi îndreptate prin obiectivul (14) spre proba metalografică (13). placă de reflexie 16. FPotecasu . Razele reflectate de suprafaţa probei trec prin obiectivul (14).

Laborator Metalurgie fizica Figura 4 Aspectul microscopului MC2 Microscopul este dotat cu 5 obiective şi 3 oculare tip Huygens pentru studiul în câmp vizual. Planul de polarizare se modifică prin rotirea polarizorului. iar analizorul este montat la partea inferioară a ocularului. Pentru studiul în câmp întunecat se rabate placa diafragmei de câmp întunecat şi se deschide diafragma de apertură. FPotecasu . Pentru studiul în lumină polarizată se plasează polarizorul pe suportul de la diafragma de apertură.

• proprietăţi tehnologice: maleabilitate. • amestecuri mecanice. Constituenţii structurali apar la microscop bine diferenţiaţi. soluţia solidă. 2. Metalul pur Metalul pur este un constituent metalografic omogen sub aspect chimic şi microscopic cu proprietăţi specifice: • starea de agregare la temperatură ambiantă este cea solidă cu structură cristalină.7. soluţia solidă. coeficient termic de rezistivitate pozitiv.Laborator Metalurgie fizica CONSTITUENŢII METALOGRAFICI Constituenţii metalografici sunt acele părţi constitutive ale materialelor metalice (grăunţi cristalini) care la analiza microstructurală prezintă aspecte metalografice caracteristice. • compuşi intermetalici. cantitatea. forma şi modul lor de distribuţie în structură determină proprietăţile aliajului. compusul intermetalic) pot apărea la microscopul optic sub aspecte diverse. ductibilitate. temperatură de solidificare. mărimea.clorura cuprica. Atac. capacitate de turnare. • bifazici: amestecul mecanic. opacitate. constituenţii structurali ai sistemelor de aliaje binare pot fi: • monofazici: metalul pur. rezistenţa la oboseală. grupate în patru tipuri principale de constituienţi structurali. prelucrabilitate. • proprietăţile mecanice: rezistenţă la rupere. compusul intermetalic. tenacitate. magnetism. iar natura. Constituenţii structurali specifici stărilor de echilibru ale aliajelor se determină din diagramele de echilibru ale sistemelor de aliaje iar cei specifici stărilor în afară de echilibru sunt redaţi de diagramele TTT izotermice sau la răcire continuă. şi anume: • metale pure.Cupru pur. După numărul de faze. duritate şi rezistenţă la rupere prin şoc (rezilienţă). elesticitate. forjabilitate.a. • proprietăţile fizice: luciu metalic. • soluţii solide. plasticitate. cu excepţia mercurului care este lichid si a galiului care se topeşte la 30 °C . conductibilitate termică şi electrică. a) b) Fig. laminat şi FPotecasu recopt. (200x) . fluaj. dilataţie termică. Cele trei tipuri de faze prezentate mai sus (metalul pur. Atac nital 2% . b. Fier Armco.

metalul pur se prezintă sub formă de grăunţi alotriomorfi (fără simetrie exterioară) dar la atac metalografic slab sunt puse în evidenţă limitele de grăunte iar la un atac mai intens. Aceste proprietăţi sunt influenţate de numeroşi factori: conţinut de impurităţi. Pb. etc. W etc. 2. segregaţia dendritică FPotecasu . prezintă grăunţi poligonali în care se pot observa sublimitele (fig. când grăunţii prezintă neomogenitate chimică în volumul lor.8. b) Soluţie solidă omogenă de ferită. Maclele apar sub formă de benzi cu laturile paralele în grăuntele cistalin. deformate plastic la rece si recoapte. Soluţiile solide după mecanismul de formare pot fi: • de substituţie. ca urmare a cantităţii diferite de raze reflectate datorită orientării lor întâmplătoare.7 se prezintă structura cuprului pur. Metalele cu reţea cubică cu feţe centrate. Soluţii solide. laminat şi recopt. mărime de grăunte. Mo. maclele apar colorate diferit de restul grăuntelui. prezintă în structură grăunţi cu macle de recoacere. cu grăunţi poligonali maclaţi.Laborator Metalurgie fizica Majoritatea metalelor (Fe. Este un constituent structural monofazic. care se formează prin pătrunderea atomilor dizolvaţi în interstiţiile reţelei cristaline a solventului. care se formează prin înlocuirea unor atomi din reţeaua cristalină a metalului solvent cu atomi ai componentului dizolvat. Atac nital 2% (200x). grad de deformare. după lustruire şi atac chimic cu reactivul nital (25% acid azotic în alcool etilic). La microscop. Ni. • interstiţiale sau de pătrundere. temperatură. caracterizat printr-un număr mare de plane de mare densitate de atomi şi multe sisteme de alunecare şi de aceea prezintă plasticitate ridicată dar rezistenţa la rupere şi duritatea scăzute.a) -Alamă monofazică în stare turnată – soluţie solidă α neomogenă Atac clorură ferică. La un atac metalografic mai uşor se evidenţiază numai limita de maclă iar în cazul unui atac mai intens. În figura 2. a) b) Fig.8. Fierul pur. Al. Cu. Sub aspectul compoziţiei chimice. grăunţii apar diferit coloraţi.) cristalizează în sistemul cubic. soluţiile solide se clasifică în: • soluţie solidă neomogenă obţinută după turnare (structură brută). având reţeaua cristalină a metalului solvent. 2. după lustruire şi atac chimic cu clorură ferică.). Soluţia solidă Soluţia solidă este un amestec intim la scară atomică a unor componenţi solubili în stare solidă.7). 2. laminat şi recopt. Soluţia solidă sub aspectul compoziţiei chimice prezintă următoarele structuri tipice (fig.

cementita primară are aspect acicular (fig. Soluţia solidă de austenită are plasticitatea. principal (metalul solvent). nu respectă legile valenţei chimice. În general. (austenită cu macle) (200X). mai reduse decât cele ale componentului Fig. Are reţea cristalină proprie.9 se prezintă aspectul microstructural al oţelului inoxidabil 10TiNiCr180. geometrice şi Cu3Sn cu cristale aciculare (fig.11a). care se formează la un raport determinat între componenţi. ca urmare a omogenizării chimice. • soluţie solidă omogenă. Microstructura unui aliaj pentru cuzineţi. albi strălucitori. 2.Laborator Metalurgie fizica se formează deoarece viteza de răcire la turnare este îndepărtată de echilibru ceea ce frânează procesele de difuzie necesare pentru omogenizarea chimică.11c). 2. 2.10. din grăunţi alotriomorfi. 2. mici insule sau aspect lamelar (fig. FPotecasu . evidenţiază în matricea formată din soluţia solidă α aciculare Aliaj de cuzineţi – prezenţa compuşilor SnSb sub formă de cristale cu aspecte Babbit Atac nital 2% (200x). Compusul intermetalic apare la microscop sub formă de cristale poliedrice idiomorfe (forme regulate). după Fig. formată după recoacere. 2. 2. În fig.9 . Este un constituent dur şi rezistent la atacul metalografic cu reactivi obişnuiţi şi de aceea grăunţii cristalini rămân necoloraţi. Compuşi chimici cu atac metalografic cu reactivul metalografic nital. În cazul în care un material a suferit o prelucrare prin deformare plastică la rece urmată de o prelucrare termică pentru recristalizare se obţine o soluţie solidă cu macle. după lustruire şi atac chimic cu apă regală. globulare sau în reţea. aciculare. diferită de a componenţilor şi de cele mai multe ori complexă. dar duritatea şi rezistenţa deformat plastic la rece şi recopt mai mari. iar cementita terţiară are formă globulară. cementita secundară se separă sub formă de reţea (fig.11b). evidenţiind grăunţi maclaţi de austenită (soluţie solidă interstiţială de carbon şi elemente de aliere dizolvate în Feγ). Atac : Compusul intermetalic ă lă Compusul intermetalic este un constituent structural monofazic. în relief. Oţel inoxidabil. conductibilitate termică şi electrică. 2. Cristalizează la temperatură constantă ca şi metalul pur. forme de grăunţi geometrice.10) La aliajele Fe-C.

FPotecasu .12) este lamelar (lamele alternante de ferită şi cementită) sau globular (globule de cementită pe fond feritic). compuşi intermetalici. Atac nital 2% (200x). Deoarece compuşii intermetalici se caracterizează prin duritate şi fragilitate pentru a imprima aliajelor în structura cărora se găsesc duritate şi rezistenţă la uzură. Amestecul mecanic Amestecul mecanic este un constituent structural. 2. (1000x) [10]. c Fig. 2. alcătuit din amestecul dispers a două sau mai multe faze. La aliajele Fe-C eutectoidul este perlita (amestec mecanic de ferită şi cementită). 2. Eutecticul fontelor albe se numeşte ledeburită şi este amestec mecanic de perlită şi cementită.Laborator Metalurgie fizica a. care pot fi: metale pure. soluţii solide. b. a) Fig. 11.13). 12 Amestec mecanic eutectoid – perlită a) perlită lamelară. 2. aceştia trebuie să fie în cantitate redusă şi fin dispersaţi. Compuşi chimici sub formă aciculară (a) şi separaţi la limita de grăunte (b. fără a-i reduce tenacitatea. Aspectul microstructural al perlitei (fig. c). Amestecul metalic poate fi de natură eutectică când provine din topitură sau eutectoidă când rezultă dintr-o fază solidă. b) perlită globulară b) Atac nital 2%. cu aspect globular sau dendritic (fig.

durităţii şi scăderea plasticităţii. mai rezistent şi mai puţin plastic. Atac nital 2%. Comparativ cu metalul pur şi soluţia solidă (pe bază de metal pur). Fig. 2. Creşterea gradului de dispersie duce la mărirea rezistenţei. cantitatea şi gradul de dispersie al fazelor componente. FPotecasu .Laborator Metalurgie fizica Proprietăţile amestecului mecanic depind de natura. Amestecul mecanic globular este mai plastic şi mai puţin rezistent decât cel lamelar. Amestecul mecanic eutectic este mai dur şi mai fragil decât cel eutectoid. amestecul mecanic este mai dur.13 Amestec mecanic eutectic – ledeburită.

în momentul t2. si respectiv de gradul de subrăcire sau de condiţiile de germinare forţată. Dar în toate cazurile de piese turnate. structura lingourilor este anizotropă (fig. prin germinare eterogenă. care în mod obişnuit sunt de dimensiuni mici sau medii intervin cantităţi reduse de topitură care se răcesc relativ uniform. granulaţia va fi comparativ mai mare faţă de cea din zonele cu pereţi subţiri unde schimbul de căldură cu exteriorul este accelerat. granulaţia pieselor va fi mai mare decât în cazul utilizării cochilelor metalice.15 Structura lingourilor în secţiune transversală prezenţa a trei zone distincte care se formează succesiv. cristalele având o morfologie diferită chiar în secţiunea aceleaşi piese.cu pereţi groşi. Astfel. cum este cazul lingourilor sau pieselor foarte mari. Acest prim strat solidificat constituie zona de crustă sau coaja lingoului. structura sa va fi orientată. în condiţiile unei subrăciri mari (ΔT1) în momentul t1 se formeazã un strat de cristale echiaxe fine.3.15) fiind caracterizată prin a) b) a. La răcirea unor mase mari de topitură. fiind alcătuit din cristale echiaxe fine. de asemenea în zonele masive . aproximativ la acelaşi grad de subrăcire. stratul următor de cristale solidificate se va FPotecasu . şi trecerea topiturii în stare cristalină se sproduce aproape instantaneu în toată masa piesei. • În continuare. evacuarea căldurii spre exterior fiind atenuată prin pereţii crustei izolatoare. în general. corespunzător condiţiilor de subrăcire realizate în diferite zone. în forme de nisip. În forme din amestec de formare. se obţine o structură cu grăunţi poliedrici echiacşi.Laborator Metalurgie fizica ANALIZA MACROSTRUCTURALA STRUCTURA PIESELOR TURNATE ŞI A LINGOURILOR În piesele turnate. şi anume : • La contactul topiturii cu pereţii reci ai lingotierei. neorientaţi. fapt important pentru piesele complex solicitate. în condiţiile existenţei unui gradient de temperatură. cu dimensiuni dependente de raportul ng/vc. cu colţuri rotunjite Fig. cristalizarea este relativ nedirijată şi deci proprietăţile sunt aproximativ izotrope. cu colţuri drepte. b. Ca urmare. 3.

de cristale bazaltice sau columnare. însă cu granulaţii fine .16 Macrostructura lingoului in secţiune Structura lingoului este determinatǎ de compozitia longitudinală chimică a topiturii. orientate aproximativ perpendicular pe peretele lingotierei.). temperatura de turnare. Uneori. KCU) devin mult mai reduse decât în cazul aceloraşi materiale sub formă de piese forjate. prin "recristalizare" obţinându-se piese izotrope cu granulaţii fine. condiţiile de turnare şi răcire (starea suprafeţei. în lipsa unui gradient de temperatură. Pentru obţinerea granulaţiilor fine şi a limitării zonei de transcristalizare. A 3-a zonă apare numai în lingourile cu secţiune mare sau la solidificarea topiturilor tehnice. chiar laminarea realizează o anizotropie nouă în direcţia deformării. pentru care caracteristicile mecanice dc rezistenţă şi tenacitate (Rm. agitarea topiturii. întrerupând coeziunea dintre cristale. Suprafaţa de intersecţie a două zone bazaltice (fig. forma şi mărimea lingotierei. în vederea unei distribuţii uniforme a impurităţilor. Această structură primară. se poate acţiona asupra anumitor factori FPotecasu .16). • Zona centrală a lingoului se va solidifica ultima cu formarea unor cristale echiaxe mari neorientate. Această zonă poate ajunge până în axa lingoului în situaţiile speciale de cristalizare cum ar fi cazul unui material foarte pur sau cazul unui lingou subţire (fig. prin germinare eterogenă pe impurităţile concentrate în topitura rămasă. 3. • structurile cu abateri de la echilibru. anizotropă a lingoului. Dirijarea formei şi dimensiunilor cristalelor la solidificare permite dirijarea proprietăţilor tehnologice şi de exploatare ale produselor turnate.15 b). Ca urmare. Fig.numita zonă de transcristalizare . constituind aşa . 3. 3. Astfel.turnate în cochile . uşor subrăcită la ΔT3. 3. Acest defect se poate corecta prin realizarea unor muchii racordate (fig. se dezvoltă o serie de cristale lungi. La deformarea plastică aceste defecte cedează.Laborator Metalurgie fizica forma în condiţiile unei subrăciri mai reduse (ΔT2) şi a existenţei unui important gradient de temperatură între topitura din miezul lingotierei şi crusta exterioară solidificată. se distruge la forjare sau laminare.care conduc la apariţia neomogenităţilor chimice sau a constituenţilor duri. în centrul lingoului se concentrează impurităţile determinând un defect axial concentrat.15 a) constituie zone de slabă rezistenţă care la deformarea plastică ulterioară determină apariţia fisurilor. prezenţa impurităţilor. se consideră defectuoase : • structurile cu granulaţii grosolane obţinute mai ales în piesele turnate în forme de nisip. • zonele de transcristalizare profunde cu cristale bazaltice pronunţate care nu sunt de dorit nici în piesele turnate nici în lingouri deoarece: în zonele de intersecţie (diagonale la 45°) se concentrează cea mai mare parte de impurităţi şi sufluri. etc. ducând la apariţia de fisuri intergranulare.

proprietăţile produselor finite depind în exploatare de calitatea produselor turnate care au un rol "ereditar".Laborator Metalurgie fizica de turnare – cristalizare – răcire precum: • creşterea gradului de subrăcire. aplicare de câmpuri electrice şi magnetice. precum şi de defectele conexe solidificării (porozităţi. CARACTERIZAREA STRUCTURII PRIMARE La solidificarea topiturilor metalice turnate în forme. In cele ce urmează se vor examina aspectele legate de formarea structurii primare a pieselor şi lingourilor turnate din metale. În cazul materialelor policristaline. sufluri. vibraţii sonice şi ultrasonice). • introducerea unor elemente active de suprafaţă (tensoactive). au forma exterioară în concordanţă cu simetria sistemului şi se obţin rar în cazul solidificării metalelor doar a celor foarte pure şi în condiţii de subrăcire redusă.sunt influenţate atât de natura materialelor metalice. de turnare a pieselor sau a lingourilor. Proprietăţile de exploatare ale pieselor turnate. retasuri.topitură (agitare mecanică.la operaţiile de deformare plasticã. • stimularea dinamică a germinării prin crearea unei instabilităţi la suprafaţa de contact. mărime şi orientare. • germinare forţată prin introducere de material în stare bifazică – lichid şi germeni proprii. Grăunţii cristalini formaţi în urma solidificării prin mecanismele de germinare şi creştere în funcţie de modul de creştere şi de forma finală pot fi clasificaţi fie ca fiind idiomorfi fie alotriomorfi. Cristalele idiomorfe. cât şi de structura primară macro şi microscopică obţinută la solidificare. “absorbindu – se “ pe feţele cristalelor în creştere. aşchiere etc. pereţii formei. creează “bariere” între cristal şi lichid frânând creşterea.). în urma procesului de cristalizare rezultă structura primară sau structura brută. Deasemeni se pot forma cristale idiomorfe la cristalizarea primară a unor compuşi intermediari.. precum şi mijloacele practice de influenţare ale acesteia în vederea asigurării proprietăţilor prescrise. tratamente termice. astfel se poate afirma că. respectiv proprietăţile tehnologice ale lingourilor . 4. Grăunţii cristalini care rezultă la solidificare sub forma unor conglomerate cristaline sunt caracterizaţi de o anumită formă. . grăunţii individuali au forme Fig. Forma cristalelor obţinute la solidificare. deoarece creşterea feţelor de mare densitate atomică este uniformă.6 Procesul de formare a dendritei cu mai multe axe dintr-un germene cristalin octaedric FPotecasu . care. etc.

în funcţie de condiţiile de contact dintre grăunţii în creştere.4. la interfaţa axă principală/lichid se eliberează căldura latentă de solidificare ceea ce face să apară un gradient termic pe direcţia perpendiculară şi denivelările de pe această interfaţă vor creşte foarte uşor formând axele secundare de tip B şi. terţiare. Aceste direcţii de creştere preferenţială corespund din punct de vedere cristalografic direcţiilor perpendiculare pe un plan de energie minimă deci de maximă stabilitate. yy’şi zz'.7). nedirijată şi mult îndepărtată de echilibru. Grăunţii cristalini fără simetrie exterioară sunt numiţi alotriomorfi. germene de cristal de aluminiu cu feţe octaedrice (a) în cazul creşterii uniforme (b) şi al creşterii preferenţiale în prelungirea colţurilor (c şi d).6 A–axe primare. sunt abateri faţă de creşterea uniformă. secundare. perpendiculare pe aceste plane. În continuare.4. care sunt mai intens răcite de curenţii de convexie din topitură şi care astfel le asigură o viteză mai mare de creştere. B–axe secundare. creşterea este anizotropă şi este influenţată atât de : viteza de îndepărtare a căldurii latente de solidificare dinspre cristalele în creştere spre topitură cât şi de prezenţa impurităţilor adsorbite pe suprafeţele în creştere.4. proeminenţe) ale interfeţei lichid/solid. şi se dezvoltă cu precădere neuniform şi nesimultan anumite microvolume denivelate (vârfuri.. delimitat de opt feţe de energie minimă (plane de densitate atomică maximă) procesul de creştere pentru un cristal neregulat sub formă ramificată. In structura cubică cu feţe centrate direcţiile de creştere preferenţială < 100 > reprezintă axele piramidei formate de Fig. La solidificarea metalelor în condiţii reale de răcire. FPotecasu . direcţia <10 1 0>. Direcţiile de creştere preferenţiale. în zona interfeţei se acumulează o mare cantitate de căldură şi ca urmare creşterea lor se opreşte. principale care corespund cu mărimea viitorului grăunte. şi vor reprezenta pentru fiecare sistem de cristalizare direcţii bine determinate. In fig. D. când. De exemplu. E–axe de ordin superior. corespund axelor xx’. E. se vor forma noi axe de ordin superior de tip C. Rezultă în acest fel axele lungi. şi vor forma axele primare de tip A. pentru meta-lele care cristalizează în sistemul hexagonal. în metalele impure şi puternic subrăcite. care frânează diferenţiat dezvoltarea lor. etc. pe măsură ce procesul de creştere progresează. se prezintă modul de creştere pentru un C–axe terţiare. aşa mai departe. aşa cum s-a precizat. D. In concluzie la creşterea dendritică se formează ramuri primare.Laborator Metalurgie fizica neregulate. În mod obişnuit.7 Schema de formare a unei dendrite: planele octaedrice {111} şi în figura 4. acestea prin aport de atomi dinspre topitură vor creşte liber înspre lichid până la apropierea lor de alte cristale vecine.7 este reprezentat pentru un germene G. (fig.… până la umplerea completă a scheletului arborescent.

4. După evacuarea căldurii. Creşterea dendritică este intermitentă. Ramurile sunt oprite din creştere de acumularea de căldură latentă de solidificare proprie sau de la cristalele vecine.microretasura. corespunzător siste-mului de cristalizare (forma neregulată a limitei de grăunte cu aspect dantelat nu contravine caracterului său cristalin). d germinarea (a) . b. fapt pentru care grăunţii sunt denumiţi "alotriomorfi".Laborator Metalurgie fizica până la consumarea întregii cantităţi de lichid şi închiderea interstiţiilor dintre ramuri. c. apar din nou condiţii favorabile pentru continuarea cristalizării şi creşterea ramurilor se reia.4. aranjamentul atomic este perfect ordonat. a. astfel încât la sfîrşitul solidificãrii din fiecare dendrită se formează cristale compacte. posibilă apariţia segregaţiei impurităţi-lor.9 Formarea microretasurii: acestuia (fig. Mărimea cristalelor FPotecasu . în spaţiul interdendritic / la intersecţia a trei dendrite este posibilă prezenţa unor porozităţi formate ca urmare a izolării acestui microvolum de topitura metalică şi necompensării contracţiei la solidificare a Fig.8 Stadiile solidificării topiturii La întîlnirile ramurilor dendritice aparţinând fiecărui grăunte se formează limitele cu caracter neregulat. ca urmare a umplerii complete a spaţiilor prin ramificaţiile de ordin superior.8. grăuntele rezultat poartă denumirea de dendrită de la cuvîntul grecesc "dendron" (arbore). Formarea agregatului de atomi la solidificarea dendritică implică următoarele stadii ilustrate de figura 4.): axele sunt perpendiculare. deci înrăutăţirea proprietă-ţilor mecanice care se accentu-ează pe măsura creşterii dimensiunilor dendritei. b. 4. compactitate interioară. Uneori. Fig. creşterea dendritică (b) intersecţia ramurilor şi autofrânarea procesu-lui de creştere (c) formarea grăunţilor alotriomorfi (d). dantelat.7.9) în spaţiile interdendritice este a – lichid izolat în spaţiul interdendritic. Un grăunte dendritic are urmă-toarele caracteristici (fig. 4. In final.

Ge. mãrimea piesei. vc . putând fi : • deschise. Fac excepţie unele semimetale ca Si. în funcţie de distribuţia şi succesiunea fronturilor de cristalizare. care la solidificare se dilată. condiţiile de evacuare a căldurii spre exterior şi de alte condiţii de turnare.5%. Astfel. contracţia la solidificare pentru metale simple variază de la 2-6. FENOMENE CONEXE SOLIDIFICĂRII Retasura şi porii de contracţie Retasura apare ca urmare a contracţiei la solidificare datorată diferenţei între volumul specific VL al topiturii metalice şi VS cel al metalului solidificat (ΔV = VL – VS). lingourile şi piesele turnate prezintă în mod inerent anumite cavităţi. Sb. Ga. Bi. plasate în profunzime sau spre suprafaţa lor. Macroretasurile Au forme dependente de forma. denumite retasuri. • concentrate sau dispersate. la exteriorul sau spre interiorul lingoului.viteza de germinare sau numărul de germeni care apar în topitură în unitatea de timp şi de volum[cm-3·min-1]. FPotecasu .viteza de creştere liniară – viteza de deplasare a interfeţelor cristalelor într-o anumită direcţie în unitatea de timp [mm·min-l].17. iar pentru fontele cenuşii 1%). • continue sau discontinue. În funcţie de mărimea şi localizarea lor în piesă şi în structură se disting: • retasuri majore (macroretasuri). Parametrii de cristalizare definiţi de Tammann sunt: ng . În lingouri retasurile se pot localiza ca în exemplele ilustrate în figura 3. pentru oţeluri 2%. • închise. • retasuri minore (microretasuri interdendritice sau intergranulare).Laborator Metalurgie fizica Mărimea cristalelor rezultate la solidificare depinde de condiţiile în care se desfăşoară procesul de cristalizare.

Retasuri înmicroscopice dispersate. avînd în Fig. b. • utilizarea materialelor exoterme.18). e-de colţ. La piesele turnate (fig. evitarea formării retasurilor în piesă b. • plasarea alimentatoarelor.18 sunt reprezentate schematic aspectele defectelor de tip retasurã FPotecasu .e. motiv pentru care nu se sudează prin laminare. 3.retasură deschisă .). turnare continuă etc. c . 17 Volumul. ff-–închise. formă de : a. discontinuă (b).Laborator Metalurgie fizica Fig. În figura 3. Maselotele menţin metalul lichid un timp prelungit. posibile. distribuţia şi forma retasurilor majore într-un lingou în funcţie de modul de răcire:a . b. maselotelor şi răcitorilor interiori sau exteriori.răcire de jur împrejurul lingoului. retasură concentrată în maselotă (c). profundă. c deschise sau exterioare (oxidate. acoperind necesarul de topitură pentru unele părţi ale piesei susceptibile la formare de retasuri. iar răcitorii evacuează surplusul de căldură din părţile masive stabilind un oarecare echilibru termic. Dacă viteza de alimentare sau de turnare ar fi egală cu cea de solidificare nu s-ar forma retasuri. • adoptarea temperaturii corecte de turnare etc. oxizi şi alte impuritãţi.3.18 Retasuri dispersate în piesele turnate: a.răcire pe la partea inferioară a lingoului. retasură concentrată în maselotă. c. d. dar o astfel de reglare este dificilă industrial fiind rezolvată de la caz la caz prin diferite mijloace (turnare liniştită. macroscopice sau mai ales în nodurile termice devine o problemă a proiectării tehnologiei formării şi turnării ce trebuie să ţină cont de : • alegerea secţiunilor piesei. Au margini dantelate fiind acoperite de dendrite. Retasura reprezintã un defect iremediabil care trebuie prevenit în practică prin aplicarea unor răciri dirijate. acoperite cu vedere varietatea de forme şi dimensiuni dendrite).pâlnie. topitura trebuie menţinută caldă şi chiar reîncălzită prin utilizarea de amestecuri exoterme sau prin folosirea maselotelor (rezervoare de metal topit în care să fie dirijată formarea retasurii). mai intense la baza lingoului decât la suprafaţă. dantelate.3.

3. fie din formele de turnare (gaze rezultate din substanţele din amestecul de formare . 3. respectiv de desfãşurarea în timp a procesului de solidificare şi de forma cristalelor care rezultă. netede. moleculară în timpul turnării sau solidificării a. solidificare şi rămân în materialul solidificat. Microretasurile au un efect negativ asupra caracteristicilor mecanice. fiind nesudabile la laminare (fig. lianţi. Suflurile Suflurile sunt cavităţile în care rămân blocate piesele turnate: a.19). 3. Sufluri exogene sunt gazele antrenate şi reţinute mecanic în topitură în timpul turnării. şi microretasurile sunt localizate în ultimele regiuni solidificate şi se pun în evidenţă macro şi microscopic în suprafeţele de rupere. N2. Microretasurile După cum s-a arătat la cristalizarea dendritică.exterioare (oxidate) sufluri exogene superficiale. vopsele etc. b. prin descreşterea bruscă a solubilităţii (fig. O2). Nu se vor admite nici în piesele turnate şi nici în lingouri.d–interioare gazele antrenate sau degajate sub formă (lucioase. de aceea trebuie evitate sau limitate pe cât posibil. între ramurile întrepătrunse ale dendritelor pot apărea microretasuri prin faptul că lichidul care rămâne izolat în aceste cavităţi este insuficient sau se contractă mult la solidificare. b . dar pot fi surprinse de frontul de Fig. H2.20). Turnarea centrifugală sau sub presiune reduce simţitor aceste porozităţi. Formarea suflurilor depinde de interacţiunea dintre metalul lichid şi mediul în care se face elaborarea-turnarea-solidificarea După provenienţă se clasifică în sufluri exogene sau endogene.ingredienţi.c – sufluri. Suflurile endogene reprezintă gazele care se pot dizolva în stare atomică în metalul lichid în cantităţi mari.Laborator Metalurgie fizica (deschise şi închise) caracteristice pieselor turnate. metalelor (CO. Apariţia microretasurilor depinde de susceptibilitatca la contracţie a metalului. Au aspectul unor cavităţi neregulate cu pereţii oxidaţi plasate spre exteriorul piesei.20 Variaţia solubilitătii hidrogenului în cupru în funcţie de temperatură. fie din mediul înconjurător (aer). Deasemeni gaze pot rezulta în urma unor reacţii Fig.d – pori (reacţie formă – metal). c. care tind să iasă la suprafaţă. excesul se degajează în stare moleculară sub formă de bule de gaze. 3. rotunjite)sufluri endogene. iar la răcire şi solidificare.).19 Exemple de sufluri şi porozităţi în FPotecasu .

suprafaţa lingourilor trebuie curăţată de pori prin polizare.21 Tipuri de macrosegraţii la un poziţionate în ultima zona de solidificare. datorate răcirii în condiţii îndepărtate de echilibru când procesele de difuzie sunt frânate. fiind denumite gaze de reacţie. Apar în aliajele de aluminiu şi magneziu. Macrosegregaţiile pozitive se localizează în general la capul lingoului. Cr. determină suprapuneri de material. Suflurile superficiale deschise se mai numesc pori. care au o contracţie mare la solidificare. Macrosegregaţiile se extind la nivelul volumului lingoului. spre suprafaţa lingoului. Macrosegregaţiile inverse concentrează impurităţile la suprafaţa lingoului. când conţinutul unui element depăşeşte valoarea medie din masa lingoului sau negative.21 se prezintă macrosegregraţiile posibile la un lingou din oţel masiv. care pot constitui amorse de fisură şi de aceea în vederea laminării. Macrosegregaţiile directe sunt Fig. axa lingoului. Macrosegregaţiile se consideră ca fiind pozitive. FPotecasu . După localizare. printre grăunţii columnari. cele negative la piciorul acestuia. P în oţeluri segregă pozitiv. care provoacă convecţia lichidului pe verticală. După gradul de expansiune. Acestea au aspectul de cavităţi netede regulate. macrosegregaţiile pot fi: directe (normale). La laminarea ulterioară a lingoului. . atunci când conţinutul elementului este sub valoarea medie pe lingou. Segregaţiile Segregaţiile sunt neomogenităţi chimice. sunt macrosegregaţii (segregaţii majore) şi microsegregaţii (segregaţii minore). Se datorează deplasării prin presiune sau capilaritate a lichidului central impurificat. Macrosegregaţiile gravitaţionale sunt o formă de segregaţie pe verticală şi constă în concentrarea după densitate a unor componenţi la capul sau piciorul lingoului. S. cu pereţii lucioşi.negativă. În figura 3. se degajă din topitură şi constituie la solidificare suflurile endogene. Pot apare fie datorită diferenţei de densitate între cristalele formate şi lichid fie din cauza diferenţei de densitate a lichidului. Suflurile endogene sunt admise numai în lingourile care se supun unor deformări plastice. 3. la lingou masiv din oţel: + pozitivă. cu reduceri mari şi ca urmare se sudează perfect. întrucât gazele solubile sunt de cele mai multe ori reducătoare sau inerte. Ni. inverse şi gravitaţionale. Au suprafaţa oxidată şi nu se sudează la laminare. ca şi în cazul amintit mai sus. Impurităţile precum Mn. care.Laborator Metalurgie fizica chimice în topitura metalică. sferice sau eliptice.

Elementul mai greu fuzibil se va găsi în cantitate mai mare decât concentraţia medie a aliajului în axele centrale ale dendritei în timp ce zonele dinspre limita dendritei sunt mai bogate în elementul mai uşor fuzibil. cum sunt bronzurile cu staniu. FPotecasu . analiza chimică pe microvolume la microsonda electronică arată că în cazul bronzurilor cu staniu. pe distanţe de ordinul a 15-150μm. dacă neomogenităţile chimice apar între grăunţi vecini sau intracristaline. De aceea. Pot fi intercristaline. se evită apariţia lor prin răciri rapide. Astfel. Macrosegregaţiile odată apărute nu pot fi remediate.Laborator Metalurgie fizica Microsegregaţiile se extind la nivelul grăunţilor cristalini.22 Microsegregaţie dendritică – bronz cu Sn (12%) turnat [X200] Segregaţiile provoacă neomogenităţi structurale şi de proprietăţi. dar pot fi ulterior diminuate prin tratamentul termic de recoacere de omogenizare. Sn este minim la axa dendritei şi maxim la suprafaţa acesteia. Fig. specifică aliajelor cu interval de solidificare mare.22). dacă apar în interiorul aceluiaşi grăunte cristalin Exemplul tipic de segregaţie intracristalină îl constitue segregaţia dendritică (figura3. Microsegregaţiile se accentuează la răcire rapidă. 3.

Luarea probelor metalografice La prelevarea probelor metalografice trebuie avut în vedere alegerea corectă a locului de prelevare şi a metodei de tăiere. Tăierea probelor metalografice trebuie astfel realizată. Dacă stratul este foarte subţire. pentru cercetare microscopică în lumină reflectată a materialelor metalice. nitrurare. La piesele tratate termochimic (cementare. Locul de prelevare trebuie astfel ales ca proba să fie reprezentativă pentru materialul cercetat. În cazul pieselor turnate se vor lua probe din fiecare zonă caracteristică de solidificare. proba va fi luată din imediata apropiere a suprafeţei de rupere. platbande şi benzi se vor pregăti două feţe: în direcţia laminării şi perpendicular pe aceasta pentru a evidenţia anizotropia introdusă de deformarea plastică. pentru a fi pregătită în vederea analizei macro şi microscopice. epruvetă. Condiţia necesară. iar pentru comparare se va lua încă o probă din zona sănătoasă. Descrierea lucrării 1.Laborator Metalurgie fizica PREGĂTIREA PROBELOR METALOGRAFICE Aspecte teoretice Proba metalografică (eşantion. proba va cuprinde şi stratul exterior. este pregătirea unei suprafeţe plane şi foarte netede. Impurităţile şi segregaţia se evidenţiază prin luarea unei probe din axa tablei. Pentru bare şi ţevi proba va fi luată prin secţionare longitudinală. încât să nu producă modificări în structura materialului. În cazul pieselor rupte. este indicat ca tăierea să se facă înclinat. Îmbinările sudate se analizează în secţiune transversală cordonului de sudură. Structura medie se relevă prin luarea unei probe la o treime din lăţimea tablei. Pregătirea probelor metalografice se face conform indicaţiilor STAS 4203 – 74 şi constă din următoarele operaţii : luarea probelor. şlif) este o parte detaşată din materialul metalic de studiat. şlefuirea. Se vor evita procedee care produc deformări (cu FPotecasu .Pentru table. să corespundă scopului cercetării şi să conţină structura caracteristică precum şi variaţiile posibile de structură. lustruirea şi atacul metalografic. etc. cuprinzând-o şi pe aceasta.).

cu foarfecă. Lipowitz. pilire sau polizare. obţinerea unei suprafeţe plane. cu rugozitate redusă. pentru că altfel nu se menţine planeitatea suprafeţei la prelucrarea ulterioară.Laborator Metalurgie fizica dalta. sârme. prin aşchiere pe maşini unelte. ceară. Fig. de ochiuri Clasa /ţol liniar Granule Pulberi 70 80 100 120 150 180 240 280 fină Foarte fină FPotecasu .) sau care provoacă încălzirea materialului (tăiere cu flacără oxigaz). etc. Probele de dimensiuni mici (table subţiri. etc. În cazul materialelor metalice dure (peste 400 HB) tăierea se face cu discuri abrazive sau prin electroeroziune. se admite tăierea oxiacetilenică sau mecanică. 1). Întotdeauna. se obţine prin rectificare. (Wood.Şlefuirea Şlefuirea se execută cu ajutorul hârtiilor metalografice (particule abrazive de carbură de siliciu sau electrocorindon pe suport de hârtie sau pânză) notate conform STAS 1753-76 după mărimea liberă a ochiului sitei în sutimi de mm sau după notaţia internaţională: număr de ochiuri/ţol liniar (tabel 1) Tabel 1 Simbolizarea hârtiei metalografice Tip abraziv Simbol Mărimea ochiurilor sitei 102 20 16 12 10 8 6 5 4 Nr. înălţimea probei va fi mai mică decât celelalte două dimensiuni. După tăiere. sau mecanic prin nituire sau cu şuruburi (fig. O tăiere corectă se execută cu fierăstrăul mecanic. 1. Rose. piese mici) sau la care interesează structura până la margine se pot fixa în forme speciale cu aliaje uşor fuzibile. de dimensiuni 15x15x15 mm. folosind lichide de răcire. Newton). Probe metalografice În cazul semifabricatelor sau pieselor de dimensiuni mari. 2. Forma curentă a probelor metalografice este paralelipipedică sau cilindrică. răşini sintetice. duracrilat dentar. dar zona influenţată termic sau prin deformare trebuie înlăturată prin prelucrare mecanică.

uscat sau umed. proba nu trebuie să se încălzească peste temperatura mâinii. Alumina se găseşte cu trei grade de fineţe (1. a. aplicată mai ales la şlefuirea mecanică. electrolitic sau chimic.Laborator Metalurgie fizica Micropulberi M40 M28 M20 M14 M10 M7 M5 - 320 400 500 600 700 800 900 1000 1100 1200 Extra fină Şlefuirea are ca scop obţinerea unei suprafeţe perfect plane. că au dispărut toate rizurile de la şlefuirea anterioară. oxidul de magneziu (MgO) sau oxidul de crom (Cr2O3). Lustruirea se poate executa mecanic. montată. Hârtia de şlefuit se curăţă prin scuturare de praful metalic ori de câte ori se foloseşte. La sfârşitul operaţiei. Cel mai frecvent se foloseşte alumina (Al2O3). pe un suport de lemn. se efectuează sub jet continuu de apă. nu se admite utilizarea aceleiaşi hârtii pentru materiale feroase şi neferoase. 2. în funcţie de materialul probei. La fiecare schimbare a hârtiei proba va fi ştearsă şi rotită cu 90º. utilizând hârtii metalografice hidrofile. Şlefuirea umedă. Şlefuirea se poate executa manual sau mecanic. Se trece la următoarea hârtie metalografică. Proba uşor apăsată se mişcă numai într-o singură direcţie printr-o mişcare alternativă. cu grad înalt de luciu. prin intermediul unei plăci de cauciuc. 3. cu care se impregnează materialul pe care se lustruieşte. Lustruirea se face cu agenţi de lustruire. postav. În cazul şlefuirii manuale hârtia metalografică se aşează pe o placă de sticlă. 12 şi 24 ore. atunci când s-a constatat. În timpul şlefuirii. Pentru a se evita apariţia culorilor de revenire pe probă. fără zgârieturi. În tabelul 2 se prezintă condiţiile concrete de lustruire pentru câteva metale şi aliaje frecvent utilizate. 3) corespunzătoare unor durate de decantare 3. Lustruirea mecanică Se face cu maşini de lustruit prevăzute cu un disc rotitor pe care se fixează o pâslă de lână merinos. FPotecasu . Lustruirea probelor metalografice Lustruirea are ca scop obţinerea unei suprafeţe plane cu luciu oglindă. se adaugă câteva picături de tartrat sau hidroxid de amoniu . Şlefuirea se execută pe minim 8 hârtii metalografice pornindu-se de la granulaţia 150 sau 180 până la 800-1000. fetru. În cazul şlefuirii mecanice. catifea. se folosesc maşini de şlefuit verticale sau orizontale la care hârtia metalografică este fixată pe discuri rotitoare . proba va fi spălată sub jet de apă pentru a îndepărta urmele de abraziv sau praf metalic şi se usucă prin ştergere. astfel ca rizurile noi să formeze un unghi drept cu cele precedente.

5 min. 3. sub o apăsare foarte uşoară şi se roteşte uşor după cele patru laturi. 8 şi 15 μm). şi se menţine sub apăsare 1 minut. Proba lustruită. La lustruirea mecanică se evită încălzirea probei prin răcire cu apă. se menţine proba un minut. În caz contrar. la jumătatea razei discului o probă metalografică paralelipipedică. care are la bază un proces de abraziune a suprafeţei. în urma constituenţilor duri. Pe probă se vor observa incluziunile nemetalice.) se foloseşte ca agent de lustruire praful de diamant. 1 alumina nr. cu formarea unui strat subţire amorf. se roteşte apoi proba cu 90°. 3 sau MgO apă cu săpun cu MgO 1000 .200 150 . mărire 100x. Acest strat. deoarece constituenţii structurali moi sunt erodaţi.1500 500 . Acesta se prezintă în mai multe trepte de granulaţie (0. numit strat BEILBY. sub formă de paste sau spray-uri. Tabel 2 Condiţiile lustruirii probelor metalografice Materialul probei Materialul pe care se lustruieşte Agentul de lustruire Viteza de rotaţie rot/min postav gros Oţel postav gros Fontă cenuşie Cupru şi aliajele postav subţire şi moale sale Aluminiu şi aliajele catifea de mătase. piele de căprioarã sale Plumb sale şi aliajele postav moale . cu una din laturi contra sensului de rotire a discului. grafitul în fonte. fonte albe. pot apare zone nelustruite ca umbre.200 600 . prin lustruire mecanică asperităţile se nivelează prin “curgerea “ materialului. etc. Verificarea lustruirii se face la microscop. şi se menţine sub apăsare relativ puternică 1 minut. 3 sau MgO alumina nr. 2 alumina nr. 1 alumina nr. FPotecasu . 6. fisurile sau defectele de pregătire. care denaturează sau acoperă structura reală. este îndepărtat în mare măsură prin atac metalografic. 1.600 600 – 800 100 . Spre deosebire de şlefuire.25. care trebuie să prezinte aspect de oglindă. După date experimentale durata de lustruire este de cca.800 Magneziu şi aliajele Postav moale sale Un exemplu de lustruire cu bune rezultate este următorul: se aşează. Pentru a obţine o suprafaţă uniform lustruită proba trebuie rotită continuu şi deplasată în contra sensului de rotaţie a discului. Lustruirea nu trebuie să dureze nici prea mult. După patru minute când se ajunge la poziţia iniţială. piele de căprioară alumina r. Pentru o probă cilindrică se respectă aceleaşi etape în raport cu două diametre perpendiculare ale suprafeţei de lustruit. se degresează cu alcool şi se usucă prin tamponare pe hârtie de filtru sau în curent de aer cald. se spală cu apă cu un tampon de vată. Suprafaţa probei este puternic deformată la rece(ecruisată). în zona marginală a discului. aducând o nouă latură în poziţia iniţială.Laborator Metalurgie fizica Pentru metalele foarte dure (oţeluri călite.

etc. Este un procedeu foarte rapid.9O celulă de lustruire electrolitică(fig. 4. 3vas de răcire. unde urmăreşte relieful probei. care înlocuieşte şlefuirea şi lustruirea de lungă durată. Are loc o dizolvare mai puternică a metalului.7 6 3 5 a. 2.rezistenţă reglabilă. cu efect de nivelare a suprafeţei. la micşorarea rezistenţei. La trecerea curentului electric. La lustruirea chimică. 2) cuprinde un vas de sticlă 1 în care se pune un electrolit (2). Atacul metalografic FPotecasu .). 1. stratul este mai subţire şi prezintă o rezistenţă electrică mai mică decât în rest. bronz α.anod. la anod are loc dizolvarea metalului.4. proba şlefuită pe hârtie de granulaţie 150. deci implicit viteza de dizolvare.vas . Ştiind că din cauza agitării aplicate. Această metodă se poate aplica numai materialelor metalice monofazice (cupru. . se pot lustrui suprafeţe de dimensiuni mari.electrolit. Electrolitul este agitat cu un agitator (6). 2 Celula de lustruire electrolitică (a). decât în cazul lustruirii electrolitice. este imersionată cu suprafaţa de lustruit într-o baie de acizi.termometru. în dreptul proeminenţelor. Aplicarea procedeului necesită o oarecare experienţă. Cu ajutorul rezistenţei 8 se reglează tensiunea şi intensitatea curentului. 5. este rapidă. Lustruirea electrolitică Este o metodă care prezintă următoarele avantaje: evită ecruisarea probei. 9 b.catod. piesa . iar temperatura băii se măsoară cu termometrul 7. Acest strat va prezenta o rezistentă electrică cu atât mai ridicată cu cât grosimea sa va fi mai mare. care conduce la nivelarea suprafeţei probei. cu formarea unui strat de produse de reacţie. c. rezultă că.agitator.Laborator Metalurgie fizica b. 7. 8. În vasul 1 se află catodul 4 din oţel inoxidabil sau grafit şi proba metalografică plasată la anod (5). creşte intensitatea. suprafaţa acestui strat este mai netedă spre electrolit decât spre metal. Electrolitul şi regimul de lucru electric se aleg funcţie de natura materialului probei din STAS 4203-47. alamă α. răcit cu apă prin vasul exterior (3). 2 4 H2O 2 4 Fig. 6. Conform legii lui Ohm. fier pur. Lustruirea chimică Procedeul poate fi aplicat numai materialelor deformate plastic şi în cazul când nu se impun condiţii severe cu privire la calitatea probei. principiul de lustruire (b).

dizolvă diferenţiat grăunţii cristalini. Interferenţa razelor reflectate de pelicula de oxid si de suprafaţa metalică determină colorarea diferita a grăunţilor. Durata atacului variază de la câteva secunde la câteva minute în funcţie de compoziţia şi structura materialului probei. de grosimi diferite. Pe acest principiu se bazează atacul prin culori de revenire. ca urmare a durităţii diferenţiate. Atacul chimic se face prin imersionarea şi agitarea probei în reactiv. .atacul electrolitic se foloseşte în instalaţia de lustruire electrolitică cu proba plasată la anod. Reactivii sunt numeroşi. până la dispariţia luciului oglindă. Constituenţii anizotropi (care cristalizează în alte sisteme decât cel cubic) se pot evidenţia prin analiza la microscop în lumină polarizată. a căror culoare variază de la galben deschis (strat subţire) la cafeniu închis (strat gros). care determină colorarea acestora. Reflexia razelor de lumină pe un constituent monofazic (a) sau polifazic (b) Reactivul chimic poate forma de asemenea. Prin încălzire cu aer a probei lustruite se formează pe grăunţi straturi de oxizi transparenţi. când reactivul atacă limitele de grăunte. 3).Laborator Metalurgie fizica Are ca scop punerea în evidenţă a constituenţilor structurali. pe suprafaţa grăunţilor cristalini depuneri de constituenţi. în alcool etilic. iar cementita în roşu.3) În cazul oţelurilor şi fontelor se foloseşte nitalul. care este o soluţie de acid azotic 2 – 5%.atacul prin formarea unei pelicule de oxid sau sulfură pe suprafaţa lustruită a probei.(tabelul 2. sau ştergerea suprafeţei cu un tampon de vată înmuiat în reactiv.fără atac. Structura se evidenţiază. în funcţie de materialul cercetat şi de scopul urmărit. . denivelările create la lustruire. în general soluţii de acizi. perlita se colorează în albastru. în funcţie de natura fazelor şi după orientarea lor cristalografică (fig. culoare. Fig. deoarece viteza de oxidare sau sulfurare variază cu natura grăunţilor şi orientarea lor. Astfel la un oţel carbon încălzit la 280ºC. Developarea structurii se realizează prin atacul suprafeţei cu reactivi chimici. se pot evidenţia diferiţi constituenţi structurali prin capacitatea lor diferită de reflexie. Proba se spală apoi în apă sau alcool şi se usucă prin tamponare pe hârtie de filtru sau curent de aer cald. într-un regim de electroliză adecvat. 3. . FPotecasu . Astfel. Se utilizează următoarele metode de atac : .atac chimic. acidul azotic formează pe suprafaţa grăunţilor straturi de oxizi de grosime diferită.

4) Fig. iar după atacul chimic – constituenţii structurali (fig. e – atac metalografic nital (2 % acid azotic în alcool etilic) Condiţii de lucru Metoda de lucru: şlefuirea manuală. microscopul metalografic. mărirea microscopului şi se va schiţa imaginea observată la microscop a probei lustruite şi a celei atacate cu reactiv chimic.2%C: a – şlefuire hartie metalografică 150. d – lustruire. 700. durata lustruirii. Reactiv Compoziţie Condiţii de atac Întrebuinţări şi observaţii REACTIVI GENERALI PENTRU FONTE ŞI OŢELURI (carbon slab mediu aliate) 1 Nital 1-5 ml acid azotic (1. • spălarea probei şi a mâinilor în curent de apă. 800. reactivul chimic folosit. fontă şi neferoase Aparatura : maşina de lustruit mecanică. 600. cu indicarea constituenţilor structurali. b – şlefuire hartie metalografică 400. Nu atacă ferita şi compuşii definiţi FPotecasu . lustruire mecanică. Mod de lucru Fiecare student va face pregătirea unei probe metalografice parcurgând etapele : • şlefuirea manuală pe hârtie metalografică : 150.40) 100 ml alcool etilic sau metilic Durata de atac câteva secunde – un minut Aliaje Fe-C. crt. Tabel 2. • atac chimic cu reactivul specific materialului probei • analiza la microscop si schiţarea structurii. agentul de lustruire. Aspectul microstructural pentru o proba din oţel cu 0. c – şlefuire hartie metalografică 800. 320. 400. Se vor nota hârtiile metalografice utilizate.Laborator Metalurgie fizica După lustruirea probelor se vor observa incluziunile nemetalice. 220. • spălarea probei în apă şi uscarea prin tamponare pe hârtie de filtru.3 REACTIVI PENTRU ANALIZA MICROSCOPICĂ (după STAS 4203/74) Nr. Probe metalografice: din oţel. • lustruire mecanică cu pastă de diamant. atac chimic. 500. • analiza la microscop şi schiţarea imaginii probei după lustruire. 4 .

5 ml HCl 2. carburile (excepţie cele bogate în Cr).5 ml apă 0. Atac la 50 °C timp de 5 –10 minute.5 ml acid fluorhidric 1. oţeluri rapide austeni-tice.5 ml HNO3 95. REACTIVI GENERALI PENTRU OŢELURI ALIATE (inoxidabile şi rapide) 3 4 Schrader 0.19) 100 ml alcool etilic 4 g sulfat de cupru 20 ml HCl (1.3 g acid picric 0. Pentru oţeluri feritice şi austenitice Cr-Ni.2 ml acid azotic (1. Înlocuieşte atacuri succesive cu (1) şi (2) .19) 30 ml glicerină 10 ml acid azotic (1.40) 20 ml HCl (1.6 ml acid sulfuric 100 ml alcool 30 – 60 s 5 – 10 s Titan şi aliaje de titan Cupru şi aliaje de cupru Aluminiu şi aliaje de aluminiu Magneziu şi aliaje de magneziu 15 s 15s FPotecasu . Portevin 5 Vilella 6 7 8 9 Mable Vilella Apă regală Picrat de sodiu alcalin REACTIVI PENTRU METALE ŞI ALIAJE NEFEROASE 10 11 12 13 100 ml acid fluorhidric 90 ml apă 5 g clorură ferică 30 m l HCl 100 ml apă 0.19) 2 g acid picric 25 g hidroxid de sodiu 100 g apă distilată Pentru structuri fine. Pentru aliaje Fe-Cr.19) 20 ml apă distilată 10 ml acid azotic (1. Se recomandă atac prealabil cu nital. Colorează cementita.40) 30 ml HCl (1. Pentru oţeluri speciale. Cr-Mn evidenţiază grăunţii structurii martensitice. structuri fine.Laborator Metalurgie fizica 2 Picral 4 g acid picric 100 ml alcool etilic Durata de atac câteva secunde – un minut Idem ptr. Pentru oţeluri inoxidabile cu conţinut ridicat de Ni şi Cr. Se conturează în clorura cuprică.40) 100 ml alcool metilic +1/10 volum picral 4% 1 g acid picric 5 ml HCl (1.40) 100 ml alcool etilic 4 ml acid azotic (1. Când atacul este insuficient se adaugă câteva picături de HCl. Oţeluri inoxidabile Înainte de atac proba se fierbe în apă caldă. oţeluri cu mangan.

fiind opace. Pregătirea probelor Pregătirea probelor se realizează pentru obţinerea unei suprafeţe plane. proba se roteşte cu 90° faţă de poziţia avută pe hârtia precedentă. şlefuirea. necesită o pregătire prealabilă a suprafeţelor. bachelită. în cazul benzilor. cubică sau prismatică. duracryl dental. a naturii. Şlefuirea manuală – se execută într-o singură direcţie printr-o mişcare de translaţie pe o hârtie de şlefuit aşezată pe o placă de sticlă. fără să prezinte urme de lovituri sau imprimări şi corpuri străine.20 mm. polimeri. Şlefuirea probelor se poate face manual sau mecanic. după spălarea suprafeţei probei cu apă. care au un disc acoperit cu hârtie de şlefuit. 2. numărului şi formei lor. materiale plastice. De exemplu. Se utilizează hârtie de şlefuit de diferite granulaţii. cât şi la aşezarea pe microscop. pentru piesele turnate se iau probe din zona în care viteza de răcire a fost cea medie. mecanice sau tehnologice prin observarea constituieţilor structurali din care este alcătuit. se constată că au dispărut toate rizurile datorate şlefuirii anterioare. sârmelor. 3. La trecerea de la o hârtie de şlefuit la următoarea. Şlefuirea mecanică – se execută cu ajutorul maşinilor deşlefuit. 1. Probele din metale şi aliaje. Trebuie avut grijă ca proba să nu se deformeze sau să se încălzească. În timpul şlefuirii proba nu trebuie rotită în jurul axei sale. care nu pot fi ţinute cu mâna se folosesc dispozitive speciale (două lame metalice paralele) de prins atât la şlefuire. Tăierea Detaşarea probei din semifabricatul sau piesa respectivă trebuie făcută astfel încât să nu fie modificată structura materialului. fără rotunjiri pe margini. deoarece se poate produce uşor modificarea structurii originale.15 mm. După şlefuirea completă. pentru comparaţie. iar înălţimea de max.. În cazul probelor mici. tăierea cu un disc abraziv subţire. Probele foarte mici se pot fixa într-un cadru cu ajutorul unor aliaje fuzibile. răşini sintetice. avându-se în vedere poziţia suprafeţei care se pregăteşte în raport cu direcţia deformării plastice. barelor se vor lua probe de la cele două capete şi din centrul barelor. avându-se grijă să se facă o răcire intensă în tot timpul tăierii.Laborator Metalurgie fizica PREGĂTIREA PROBELOR METALOGRAFICE Analiza microscopică a metalelor şi aliajelor constituie o metodă de control pentru cunoaşterea proprietăţilor fizice. rabotare sau. Forma probelor: cilindrică. Operaţia de şlefuire pe fiecare hârtie durează până când. apoi se trece la hârtia următoare mai fină. Pregătirea probei se face cu pila sau la polizor nivelându-se proba astfel încât să aibă feţele opuse paralele. Pentru a se evita încălzirea probei. lustruirea şi atacarea cu un reactiv chimic corespunzător. având diametrul sau latura bazei de 10. în cazul aliajelor foarte dure. aceasta se răceşte din când în când cu apă. pentru piesele care s-au distrus în funcţionare se iau probe din zona de rupere sau cât mai aproape de aceasta şi din zonele învecinate. Pregătirea probelor metalografice se face conform indicaţiilor STAS 4203-74 şi constă din următoarele operaţii: luarea probei din materialul examinat. tablelor. urmează lustruirea probei. FPotecasu .. Se recomandă tăierea prin strunjire. începând de la cea mai grosolană la cea mai fină. pe tot setul de hârtii. Luarea probelor Locul se unde se ia epruveta trebuie să fie astfel ales încât proba să fie reprezentativă pentru materialul studiat şi în concordanţă cu scopul examinării. a dimensiunilor şi modului de repartiţie.

În timpul lustruirii proba se ţine pe disc cu mâna. foarte slab acidulată. curgere care acoperă asperităţile (rizurile de la şlefuire) şi structura (acoperă spaţiile intergranulare). lustruirea trebuie să fie terminată şi proba se spală. constă dintr-un vas de sticlă (1) în care se găseşte electrolitul (2) răcit cu apa care circulă prin vasul exterior (3). Observaţii Amestec exploziv. numit strat Beibly. dă aspect de oglindă suprafeţei. fără zgârieturi şi să aibă luciu metalic. platină.5 g aluminiu 750 cm3 anhidridă acetică 185 acid percloric 30 cm3 – 0. Acest strat fin de metal deformat. Catod de fier sau aluminiu.Laborator Metalurgie fizica Se realizează pe maşini de şlefuit prevăzute cu un disc pe care se fixează un postav de lână merinos sau catifea. Agitare uşoară a băii. Principiul de lucru este următorul: la trecerea curentului electric. Electrolitul este agitat cu agitatorul (6). Prin lustruire electrolitică se pot obţine simultan mai multe suprafeţe lustruite pe aceeaşi probă. iar temperatura băii se controlează cu termometrul (7).1 sunt prezentaţi electroliţi adecvaţi pentru diferite metale şi aliaje. Cu ajutorul rezistenţei reglabile (8) se pot regla. Temperatura sub 30°C. Figura 1 În principiu. instalaţia de lustruire electrolitică.1 Proba Oţel inoxidabil Electrolitul 200 cm3 anhidridă acetică 100 cm3 acid percloric 0. Temperatura sub 30°C. eventual aluminiu) în faţa căreia – legată la polul pozitiv al sursei de curent – se găseşte proba (5) cufundată cu suprafaţa de lustruit în electrolit şi jucând rol de anod. cu câteva picături de acid azotic. 5 minute.5 g aluminiu Acid ortofosforic 200 cm3 alcool metilic Densitatea de curent [A/dm] 6 Tensiunea [V] 50 Durata 5 min. Pe fundul vasului (1) se află o lamă catodică (4) din metal rezistent la coroziune (ex.5-0. după cca. Catod de fier sau aluminiu. iar catodul este o placă de oţel inoxidabil. Lustruirea probelor se poate face şi electrolitic pe instalaţii de lustruire electrolitică (figura 1) în care proba metalică reprezintă anodul. în timp ce la lustruire se produce o curgere a metalului de la suprafaţă. la un litru de suspensie.25 - 2 10-50 5 min câteva minute FPotecasu . catozii şi condiţiile de lustruire: Tabelul nr. ecruisat. Şlefuirea are un efect de abraziune. Amestec exploziv. se usucă cu hârtie de filtru şi se controlează la microscop – suprafaţa trebuie să fie netedă. Metoda de lustruire electrolitică evită deformarea plastică a suprafeţei probei. Probele lustruite se păstrează în exicator pentru a evita oxidarea de suprafaţă. Cel mai frecvent de utilizează suspensia fină de alumină (Al2O3) în apă. În tabelul nr. Catod de cupru Catod de oţel V2A Oţeluri carbon tratate termic 4-6 50 4-5 min. după dorinţă. tensiunea şi intensitatea curentului. Soluţia se prepară cu 24 ore înainte de utilizare. Cupru Nichel 0. oţel inoxidabil V2A. În timpul lustruirii pânza se îmbibă cu o suspensie apoasă de oxid de aluminiu sau oxid de crom. se dizolvă metal de pe anod şi se formează un strat subţire de produse de reacţie (strat anodic) cu altă compoziţie chimică decât cea a anodului.

care duc la dizolvarea componenţilor mai puţin puri – în acest caz a substanţelor de la limita grăunţilor – în timp ce FPotecasu . prinsă cu un cleşte.prin colorarea selectivă a diferiţilor constituenţi structurali – prin depunere de oxizi – ceea ce permite distingerea lor. Unul din reactivii metalografici cei mai utilizaţi este NITALUL. cu suprafaţa lustruită în reactiv unde se ţine mişcându-se uşor. mai puţin pure decât grăuntele cristalin. pe două căi: . Prin atacul pentru punerea în evidenţă a limitelor grăunţilor se înţelege un atac metalografic la care se scot în evidenţă limitele grăunţilor cristalini ai metalelor sau aliajelor. . Figura 2 Figura 3 Atacul cu reactivi metalografici se face în general pentru punerea în evidenţă a limitelor grăunţilor sau ai suprafeţelor grăunţilor. iar aceste umbre. Exemplu: Perlita (amestec mecanic eutectoid de ferită şi cementită) în care cele două faze prezintă susceptibilitate diferită la atacul cu reactivul metalografic (figura 3). alcool şi se usucă cu hârtie de filtru sau o cârpă moale. La limitele grăunţilor există straturi mai mult sau mai puţin groase de impurităţi metalice sau nemetalice. care sunt. până dispare luciul original. Modul de evidenţiere a fazelor ca urmare al reliefului format pe suprafaţa probei este prezentat schematic în figura 2. Punerea în evidenţă a structurii Cea mai utilizată metodă de punere în evidenţă a structurii este metoda de atac cu diferiţi reactivi metalografici. Acest efect se realizează prin faptul că suprafeţele cristalului sunt atacate cu intensitate diferită de către reactiv. Se recomandă atacuri şi lustruiri repetate. Atacarea se mai poate face ştergând suprafaţa lustruită a probei cu un tampon de vată înmuiată în reactiv. La atac se formează elemente electrochimice locale.Laborator Metalurgie fizica 100 cm3 acid azotic 4. care cade în general oblic. după poziţia acestora în suprafaţa lustruită a probei. scot în evidenţă limitele grăunţilor. Durata atacului poate varia de la câteva secunde la mai multe minute. Structura metalului apare prin atacarea cu reactivi metalografici. Apoi se spală în apă. din punct de vedere chimic. Lumina lămpii microscopului. la măriri mici. Compoziţia chimică a nitalului: acid azotic – 1-5 cm3 – în soluţie de alcool etilic – 100 cm3. La microscopul metalografic funcţionând pe principiul observării în lumină reflectată vor apare întunecate acele părţi din suprafaţă care s-au dizolvat la atacul chimic. Acest reactiv este folosit pentru punerea în evidenţă a microstructurii. Atacarea se face prin introducerea probei.ca urmare a dizolvării stratului Beibly. uneori identificarea lor. aruncă umbre pe cristalele aşezate mai în adâncime. fără să se deosebească prin culoare.

Astfel.Laborator Metalurgie fizica cristalele nu sunt atacate. anumite elemente de cheie devenind radioactive. adică emiţătoare de radiaţii. apoi la puteri de mărire mari pentru studiul anumitor constituienţi structurali. După aceea proba este şlefuită. Cea mai modernă metodă de punere în evidenţă a structurii foloseşte „indicatori radioactivi”. După punerea în evidenţă a structurii probele se studiază la microscop. se procedează fie prin bombardarea probei de cercetat cu radiaţii de particule (radiaţii de neutroni). de exemplu acidul azotic formează pe diferitele suprafeţe ale cristalului. FPotecasu . straturi de oxizi de grosime diferită. Cu cât stratul de oxid este mai gros cu atât el apare de culoare mai închisă. cu coloraţie diferită. mai întâi la putere de mărire mică pentru a se observa aspectul general al structurii. fie prin alierea materialului probelor cu urme ale unui element radioactiv. culoare diferită. grăunţii cristalini sunt separaţi după atac prin adâncituri în formă de şanţuri. Atacul pentru punerea în evidenţă a suprafeţelor grăunţilor se bazează pe faptul că diferite cristale capătă după atac aspectul diferit. lustruită şi presată pe stratul sensibil al unui film cu granulaţie foarte fină de fabricaţie specială. Culoarea se poate produce în diferite feluri. Astfel. reactivii oxidaţi.

Dimensiunile şi orientarea grăunţilor sunt legate de forma exterioară şi modul de realizare a lingourilor sau a pieselor: solidificare. crăpături. Atacul este urmat de o spălare şi uscare. granulaţia sa. polizarea fiind limitată la hârtia metalografică de granulaţie 400. neomogenităţilor de ordin mecanic. zonelor îmbinărilor sudate. se folosesc soluţii puternic acide care provoacă un relief accentuat sau reactivi care dau precipitări selective (exemplu: depunerea de cupru pe fier). aceeaşi pentru examenul macroscopic ca şi pentru examenul microscopic cu menţiunea că gradul de finisare trebuie să fie apropiat de mărimea dorită. incluziuni nemetalice). reactivul face vizibili grăunţii de dimensiuni suficiente. Pentru probele de dimensiuni mari se va evita încălzirea locală. iar pentru eşantioanele mici se folosesc imersiuni în reactiv. în principiu. neomogenităţilor de ordin chimic. Probele pentru studiul macroscopic sunt piese sau semifabricate cu defecte vizuale pe suprafaţa exterioară sau la care se confecţionează secţiuni speciale de studiu. 2. FPotecasu . sufluri. crăpăturilor). Neomogenităţi structurale Deoarece atacul suprafeţei depinde de orientarea grăunţilor. aspectele rupturii pieselor. dacă a suferit sau nu tratament termic. 1. ecruisare. Prepararea probelor Polizarea pregătitoare este. retasurilor. laminare şi forjare.Laborator Metalurgie fizica ANALIZA MACROSCOPICĂ Studiul macroscopic al metalelor şi aliajelor este studiul cu ochiul liber sau cu lupe simple al aspectului exterior al pieselor sau al unor secţiuni special pregătite cu scopul de a obţine informaţii cu privire la felul materialului. fisurilor. În unele cazuri se preferă soluţii diluate care acţionează lent prezentând avantajul de a ataca suprafaţa uniform. Alteori. anumite defecte de material (retasuri. Eşantioanele mari sunt îmbibate cu reactiv cu ajutorul unui tampon de vată sa a unei perii moi. Analiza macroscopică permite evidenţierea: aspectelor solidificării metalelor şi aliajelor metalice (existenţa dendritelor. Atacul Se folosesc reactivi corespunzători fiecărui tip de aliaj. pori. neomogenităţilor structurale.

Reactivul Heyn: Compoziţie: 10 g clorură cuprică amoniacală. Metode de reproducţie Metodele de reproducţie aplicate în macrografie sunt determinate de raportul de mărire dorit. pot da direct în contactul cu hârtia. Metoda lui Heyn şi Bayer Se aplică pe suprafaţa polizată. fie aparate speciale pentru reproducţie. cum sunt sulfurile şi fosfurile în aliajele de fier. 100 ml apă. Reactivul se recomandă în special pentru segregaţia de carbon care se colorează în nuanţă deschisă. aceşti componenţi reacţionează. 4. 3. la rândul lor. Mod de lucru: Proba este şlefuită. Destinaţie: Pune în evidenţă segregaţia de sulf. Se scufundă proba în soluţie timp de 1 minut. 4. Metode impresionare directă a imaginii Anumiţi constituienţi. se folosesc microscoape metalografice cu echipament macrografic. Segregaţia de sulf şi fosfor se colorează în cafeniu. Pentru măriri ce nu depăşesc 10x. asupra peliculei sensibile contra suprafeţei polizate. o zonă ecruisată este atacată mai uşor şi figura de atac poate da o idee asupra gradului de ecruisare. H2S şi H3P se degajă local şi formează cu HgCl2 un precipitat negru de HgS şi un precipitat galben de Hg3P2. o figură de atac poate da indicaţii asupra amplasării segregaţiilor. Aceste precipitate aderă la măsare în locurile unde se găsesc sulfurile şi fosfurile. o mătase îmbibată cu următoarea soluţie: HgCl2: 10 g.Laborator Metalurgie fizica Neomogenităţi mecanice Deşi compoziţia chimică nu este modificată prin ecruisare. Această amprentă poate fi conservată după clătire cu apă. Pentru măriri puternice. astfel că se obţine o imagine a repartiţiei acestor incluziuni. cu degajare de H2S sau H3P. Iluminarea joacă un rol important în reproducţia figurilor de atac macrografic. Prin reacţia HCL cu sulfurile şi fosfurile. 4. H2O: 100 ml. fosfor şi carbon. Este posibil să se obţină o imagine a cristalizării primare a unui metal sau a unui aliaj (de exemplu forma dendritelor). cuprul depus se şterge sub curent de apă cu sau sau hârtie de filtru. Neomogenităţi chimice Deoarece atacul este funcţie de compoziţia chimică. Principiul se bazează pe atacul sulfurilor şi fosfurilor prin soluţii acide. HCl: 20 ml. se folosesc aparate fotografice normale.2. o impresie reprezentativă a cantităţii lor şi a distribuţiei lor. prin reacţia chimică.1. Metoda cu rectivi Oberhoffer Reactivul Oberhoffer: FPotecasu .

4. 5 ml acid clorhidric. presându-se timp de 1-5 minute. atacul este terminat când proba este acoperită cu un strat roşu de cupru. în special. Hârtia se fixează în soluţie de hiposulfit. Mod de lucru: Înainte de atac proba se şlefuieşte şi se lustruieşte. Mod de lucru: Hârtia fotosensibilă se îmbibă în reactiv din timp de 1-2 minute.3. precum şi a repartizării deformării în diferite secţiuni. Din alura acestora se pot trage concluzii asupra mărimii şi felului deformării. se clăteşte cu apă şi se usucă.Laborator Metalurgie fizica Compoziţie: 0. După atac se şterge cu HCl 1:1 pentru eliminarea cuprului depus. 100 ml apă Destinaţie: Pune în evidenţă liniile (linii Lüders) de deformare care se produc prin prelucrare la rece.4. apoi se şlefuieşte. apar liniile de deformare de culoare mai închisă. Se pot pune în evidenţă şi liniile de deformare plastică la cald. formându-se sulfura de argint de culoare H2S + 2AgBr cafeniu închis. pe suprafaţa de culoare mai deschisă a probei. Mod de lucru: Proba se supune recoacerii de recristalizare (jumătate de oră la o temperatură între 200° şi 400°C). Fixarea amprentei se bazează pe următoarele reacţii: FeS + H2SO4 FeSO4 + H2S MnS + H2SO4 MnSO4 + H2S Hidrogenul sulfurat reacţionează cu bromura de argint de pe hârtia fotografică după ecuaţia: Ag2S + 2HBr. apoi se aplică pe faţa şlefuită a probei. Metoda de punere în evidenţă a zonei de influenţă termică a cusăturilor sudate Reactivul Adler: FPotecasu . Se cufundă proba în soluţia de atac. Metoda pentru evidenţierea liniilor Lüders Reactivul Fry: Compoziţie: 90 g clorură cuprică. Pe hârtia fotografică apare amprenta segregaţiei de sulf. Metoda Baumann Reactivul Baumann: Compoziţie: acid sulfuric 1-10% Destinaţie: Pune în evidenţă. segregaţia sulfurilor care apar de culoare cafenie sau închisă.5. După atac. 500 ml alcool etilic. se lustruieşte şi se atacă. Destinaţie: Pune în evidenţă structura primară prin segregaţia de fosfor. 500 ml apă. 4. mate. Porţiunile bogate în fosfor apar strălucitoare faţă de porţiunile sărace care rămân negre. 30 g clorură ferică.5 g clorură stanoasă. 1 g clorură cuprică. 120 ml acid clorhidric. 4.

Laborator Metalurgie fizica Compoziţie: 15 g clorură ferică. 50 ml acid clorhidric. 25 ml apă. Destinaţie: Pune în evidenţă structura şi zona de influenţă termică a cusăturilor sudate. FPotecasu . 3 g clorură amoniacală. Mod de lucru: Se aplică pe suprafaţa lustruită a probei.

2. Mărimea fiecărei zone depinde de compoziţia chimică a aliajului pe care îl turnăm şi de condiţiile de turnare. Subrăcirea fiind mare. Zona centrală a lingoului Este formată din cristale mari. regulate. Cristalele sunt echiaxiale. Cristalizarea este favorizată de aceste asperităţi. Zona 3 apare numai la lingourile cu secţiune mare sau la solidificarea aliajelor tehnice. Subrăcirea este mai mică. deoarece viteza de răcire este mare lângă peretele metalic al lingotierei. 1. Astfel. se formează un număr mare de centre de cristalizare. Este zona cea mai favorabilă pentru deformare plastică (laminare. Zona de transcristalizare – zona cristalelor columnare sau zona bazaltică Este formată din cristale lungi. deoarece suprafaţa interioară a lingotierei are rugozităţi şi nu este perfect plană. deoarece spaţiile dintre cristalele formate ajung de compoziţie diferită. cu impurităţi şi goluri. echiaxiale. b cu colţuri rotunjite Zona de custă (coaja lingoului) Este format din cristale mici. Este o zonă de mai mică rezistenţă. 1 Structura lingourilor în secţiune transversală a cu colţuri drepte.Laborator Metalurgie fizica ANALIZA MACROSCOPICĂ A SUPRAFEŢELOR DE SOLIDIFICARE ŞI DE RUPERE Suprafeţele solidificate În casura unui lingou (figura 1) se disting 3 zone: a) b) Fig.Această structură – anizotropă – se distruge la forjare sau laminare prin recristalizare şi se obţin piese izotrope cu granulaţie fină. Fig. ca urmare a unei viteze mici de răcire. neorientate. dendritice. orientate perpendicular pe suprafaţa de răcire şi în direcţia gradientului de temperatură. forjare). zona 2 poate ajunge în axa lingoului la solidificarea unor materiale pure sau la lingourile subţiri. 1c Structura lingourilor în secţiune longitudinală FPotecasu .

pori. FPotecasu . c . motiv pentru care nu se sudează prin laminare. discontinuă (b).Laborator Metalurgie fizica Defectele de solidificare .retasură deschisă .menţine lichid aliajul un timp mai prelungit. distribuţia şi forma retasurilor majore într-un lingou în funcţie de modul de răcire: a . retasură concentrată în maselotă (c).au forme dependente de mărimea piese şi de condiţiile de turnare. Au marginile dantelate.răcire de jur împrejurul lingoului. continue sau. datorită diferenţei între volumul specific al topiturii metalice (VL) cel al metalului solidificat (VS). Este un defect iremediabil. profundă. Se pot localiza după cum se observă din figura 2.retasuri. concentrate sau dispersate.discontinue. b) Microretasuri – interdendritice sau integranulare – minore.2b. Volumul. Macroretasurile .5% Funcţie de mărimea şi localizarea lor în piesă şi în structură se clasifică în: a) Macroretasuri – retasuri majore. acoperind necesarul de topitură pentru unele părţi ale pieselor susceptibile la Fig. putând fi deschise sau închise.crăpături. Poate fi prevenită prin răciri dirijate mai intense la baza lingoului şi prin folosirea maselotelor (dispozitiv care se aplică peste lingotieră . oxizi şi alte impurităţi. ΔV = VL – VS = 4÷6. Retasurile sunt cavităţi plasate în profunzimea sau la suprafaţa pieselor turnate ce apar ca urmare a contracţiei la solidificare. acoperite de dendrite.răcire pe la partea inferioară a lingoului. retasură concentrată în maselotă b.sufluri.

direcţii bine determinate.35÷0. cu pereţi lucioşi şi neoxidaţi.55)•Ttop). Ruptura (casura) arată părţi concave şi convexe. Sunt cavităţi netede regulate. sau – la materialele rezistente – un aspect grăunţos. Se admit în piesele turnate care vor fi supuse laminării la cald. Pot fi: exogene şi endogene.Laborator Metalurgie fizica formarea retasurii). SO2. fibros. Suprafeţele de rupere Ruperea se poate produce la şocuri sau Fig. corespunzătoare suprafeţelor grăunţilor (microvolume concoidale).sufluri poate fi: transcristalină (intracristalină) – când are loc în interiorul cristalului.4 . Sunt cavităţi în care rămân blocate gazele antrenate sau degajate sub formă moleculară în timpul turnării sau solidificării.exterioare (oxidate) . corespund direcţiilor perpendiculare pe un plan de energie minimă (de maximă stabilitate) şi vor reprezenta pentru fiecare sistem de cristalizare. Aceste direcţii de creştere preferenţială. intercristalină. la limitele lor. NO2). se dezvoltă mai puţin anumite proeminenţe care sunt mai intens răcite. piesele turnate: După modul cum se propagă. Au aspectul unor cavităţi neregulate care au pereţii oxidaţi şi se plasează la exteriorul piesei (pori). Suflurile endogene – apar în urma degajării gazelor rezultate ca produse de reacţie din diverse reacţii chimice (CO2. b . FPotecasu . Microretasuri – apar între ramurile interdendritice datorită faptului că lichidul care rămâne izolat în aceste cavităţi este insuficient sau se contractă mult la solidificare. când are loc printre cristale. din formele de turnare). 4 Exemple de sufluri şi porozităţi în sarcini progresive. Sunt defecte de compactitate şi nu sunt admise în piesele turnate. Suflurile exogene – apar datorită gazelor antrenate în timpul turnării (din aer. Dendrite Sufluri – fig. Se produce atunci când T < Trecrist (Trecrist = (0. Dendritele (figura 3) se formează datorită creşterii anizotrope. ruperea a. Figura 3. NO.au formă geometrică regulată. Suprafaţa de rupere are aspect cu faţete plane. Ruperea ductilă este însoţită de deformaţie plastică prealabilă şi are aspect mat fibros (cupa – con) – figura 5a. Ruperea poate fi ductilă (T > Trecrist – fluaj) sau fragilă (T < Trecrist).

segregaţii. b) zona de rupere în exploatare (dune de aşteptare). Fisura progresează. se produc însă fisuri care amorsează ruperea. c) zona de rupere bruscă (seamănă Figura 5c . Figura 5a . crestături. Fisurile apar în locurile cu neomogenităţi. relativ mici dar numeroase. sufluri. secţiunea rămâne insuficientă pentru a rezista efortului şi se va produce astfel ruperea.Ruperea ductilă . FPotecasu . Ruperea la oboseală nu este precedată de deformări plastice vizibile. 5b . Secţiunea de rupere prezintă 3 zone: a) amorsa de fisură.Laborator Metalurgie fizica Ruperea fragilă nu este însoţită de deformare plastică şi are aspect cristalin strălucitor.Ruperea la oboseala cu ruperea fragilă). grosier figura 5b.Ruperea fragilă Ruperea la oboseală (figura 5c) are loc atunci când materialul a suferit eforturi repetate sau alternante.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful