ISTORIA MEDIERII Activitatea de mediere exista din cele mai vechi timpuri.

Istoricii prezuma ca cele mai timpurii cazuri de mediere au avut loc pe timpul fenicienilor. In cursul Evului Mediu medierea a fost privita diferit. Uneori era interzisa practicarea medierii in relatiile cu autoritatile centrale. Multe civilizatii au privit mediatorul ca fiind o persoana sacra, demna de un anumit respect. Medierea si arbitrajul sunt metode traditionale de rezolvare a disputelor intre indivizi, corporatii si tari. Partile pot fi de acord sa utilizeze o metoda alternativa de solutionare a conflictului dupa ce acesta a aparut sau pot solicita utilizarea unei astfel de metode in viitor, prin introducerea unei clauze obligatorii de mediere/arbitraj in contractul lor. Din timpuri indepartate istoria si medierea au fost folosite pentru solutionarea diferitelor tipuri de dispute. Aceste dispute au fost fie dispute internationale, fie comerciale, fie de dreptul muncii. Un exemplu recent de mediere internationala este cel condus de presedintele Jimmy Carter in Bosnia. In plus sunt numeroase exemple de conflicte internationale care au fost solutionate prin metode alternative ( papii catolici care actionau ca arbitri in cadrul conflictelor dintre tarile europene in timpul Renasterii ). In afara de domeniul politic, arbitrajul si medierea au fost folosite de oamenii de afaceri din toata lumea pentru rezolvarea disputelor lor comerciale. In S.U.A. arbitrajul si medierea sunt adesea folosite pentru rezolvarea disputelor de dreptul muncii rezultate din interpretarea conflictuala a clauzelor contractelor de munca, dispute in domeniul constructiilor in general intre contractori si subcontractori referitor la clauzele de plata a despagubirilor sau intre constructori si proprietari referitor la clauzele de plata a contractelor, dispute in domeniul dreptului comercial si al societatilor comerciale referitor la evaluarea activelor, a partilor sociale in cadrul corporatiilor inchise.
1

Seful comunitatii este cel care ajuta oamenii sa-si rezolve problemele. Astazi in China exista inca o aplecare asupra concilierii si medierii in sensul folosirii lor pentru rezolvarea disputelor. cat si in domeniul cailor aeriene. De exemplu in 1926 Guvernul S.U. 2 . Astazi. probabil tocmai datorita istoriei sale bogate referitor la mediere.A.Introducerea unei dispute comerciale pentru a fi solutionata pe calea medierii si/sau arbitrajului poate fi facuta in mod voluntar de catre parti sau la initiativa unei agentii guvernamentale.A. a culturii de bussines. cand a fost adoptata o lege in acest sens. medierea este parte a culturii afacerilor. Exista de asemenea o serie intreaga de impedimente procedurale in ceea ce priveste judecarea in instanta. Pacea si intelegerea erau puncte centrale ale filozofiei lui. a emis RAILWAY LABOUR ACT pentru a monitoriza relatiile de management al muncii atat in domeniul cailor ferate. Budistii incurajau rezolvarea disputelor prin compromis decat prin coercitie.U. Sub incidenta acestui document Bordul National de Mediere (National Mediation Bord ) poate interveni intr-o disputa si solicita medierea. unde mediatorii sunt cei care deschid drumul catre relatii de afaceri linistite ( SHOKAISHA si CHUKAI-SHA ). In S. In aceste culturi instanta era ultimul resort. fapt ce contribuie la aplecarea catre procedurile informale ale medierii. China si Asia Confucius credea ca cea mai buna modalitate de a rezolva o disputa era aceea de persuasiune morala si acord mai mult decat coercitie. In timp ce in cele mai multe cazuri decizia de a se angaja sau nu o mediere/arbitrare este o problema ce este decisa de parti. exista cateva ocazii in care Guvernul a intervenit in a solicita medierea/arbitrajul unei dispute comerciale atunci cand s-a simtit ca disputa ameninta nevoile nationale. Exista o armonie naturala in lucrurile umane. care nu ar trebui sa fie intrerupta. Acest document stipula un mecanism de prezentare voluntara a disputelor din cadrul dreptului muncii din domeniul cailor ferate catre arbitraj. Japonia Exista o relativa absenta a avocatilor in Japonia. Guvernul federal a promovat arbitrajul comercial inca din 1887.

exista o traditie veche a medierii. U. clericii crestini au fost solicitati sa rezolve dispute de dreptul familiei si de drept diplomatic. Islam Cultura islamica are o pozitie puternica cu privire la mediere si conciliere. The quakers au o lunga istorie in practicarea medierii. Aceste activitati de rezolvare a disputelor erau practicate de judecatori.Africa Orice persoana care are o disputa poate solicita o adunare informala a vecinilor. Imigrantii chinezi au stabilit Societatea Chineza de Benevolenta pentru a rezolva disputele prin mediere.A. Vest.S. In anul 1923. Modelul american de mediere a fost in proportie de 80% munca celor de la Quakers. guvernul olandez a introdus institutia Guvernamental care nu a mai existat dupa al doilea razboi mondial. cultura iudeo-crestina In Vest. Astfel de concilieri preliminare au fost abolite aproape peste tot in Europa in perioada anilor 19501960. In Evul Mediu. Curtile conduse de rabini foloseau traditia si Torahul pentru a rezolva disputele. cat si a arbitrajului. dispute legate de viata de familie si de comunitate. In New York City comunitatea evreilor si-a stabilit un forum de mediere. primari sau alti functionari. denumita mott. In Olanda si in alte state europene Codurile de Procedura Civila stipulau incercarea de mediere a cazului inainte de audierea in instanta. Olanda Medierea ca proces asistat de solutionare a conflictelor a existat de secole sub nume diferite. Mediatorului In anii 1970-1980 cetatenii olandezi au devenit extrem de nemultumiti de 3 . ca fiind modalitatile preferate asa cum sunt ele utilizate de catre quadis specializati in pastrarea armoniei sociale prin ajungerea la o solutie in caz de disputa. Un membru respectabil al comunitatii este mediator in sensul ajutarii partilor sa-si rezolve conflictele. Bisericile au fost folosite ca locuri de sanctuar si clerii adesea au actionat ca mediatori in disputele dintre criminali si autoritati.

Totusi. In plus se simtea faptul ca instantele de judecata erau de cele mai multe ori nepregatite in a rezolva esenta problemelor.A. Agentia este responsabila pentru furnizarea serviciilor de rezolvare si prevenire a disputelor pentru sindicate si angajatori sub jurisdictia Codului canadian al Muncii. 4 . Cel care va combina practica si studiul academic al medierii incepand cu anul 1974 va fi profesorul de Dreptul familiei din Rotterdam. de durata foarte mare a proceselor si de costuri ridicate. Canada Exista Serviciul de Mediere si Conciliere care este o agentie guvernamentala canadiana.U. Franta In prezent ADR este promovat de autoritati ca o modalitate de degrevare a instantelor si de rezolvare a disputelor intr-o modalitate mai simpla.gradul de accesibilitate al instantelor. de formalism excesiv. Concilierea a fost pentru prima oara institutionalizata in Franta in timpul Revolutiei Franceze. mai rapida si mai ieftina. Astfel un grup de academicieni si practicieni ai dreptului au luat ca model tehnicile moderne de mediere din S. Peter Hoefnagels. exista o practica lunga in Franta de folosire a medierii pentru rezolvarea disputelor. Principiul concilierii optionale sau obligatorii ca o faza preliminara a procesului a aparut in legislatia franceza la intervale variate de timp si in forme diferite in ultimii 200 de ani. de supraaglomerare. In Franta exista o lunga traditie in ceea ce priveste solutionarea alternativa a disputelor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful