Design şi estetica mărfurilor 1.

Estetica generală şi estetica industrială – delimitări conceptuale Estetica – ştiinţă a frumosului Ştiinţa, arta şi tehnica nu sunt domenii incompatibile, contradictorii sau concurenţiale, ci sunt solidare, ele se implică şi se intercondiţionează reciproc. Estetica generală este disciplina filozofică ce studiează esenţa, legităţile, categoriile şi structura acelei atitudini umane faţă de realitate, denumită atitudine estetică, caracterizată prin deschidere receptivă faţă de aspectele expresive. Atitudinea estetică se regăseşte la nivelul ei cel mai înalt şi la cea mai mare densitate în creaţia şi acceptarea artei – frumosul este estetica şi este definită ca: teoria frumosului, a frumuseţii în general şi a sentimentului pe care îl face să se nască în noi; - „ştiinţă a cunoaşterii senzoriale”; - ştiinţa (ramură a filozofiei) care studiează arta ca forma cea mai înaltă de creare şi de acceptare a frumosului, precum şi a variantelor acestuia: frumosul natural, frumosul ambianţei cotidiene, etc. Estetica constituie baza teoretică şi metodologică a studiului fiecărui domeniu al artei (a teoriei literaturii, artelor plastice, a muzicologiei, a teoriei cinematografice, etc), artelor şi a criticii de artă. Preocupările privind estetica datează încă din antichitate, găsite la chinezi, indieni, dar mai ales la eleni; în evul mediu, în perioada Renaşterii, iar în epoca modernă pot fi menţionate lucrări ale lui Diderot, Kant, Schiller, Hegel, Schelling, Ruskin, Belinski, etc. Estetica s-a constituit ca disciplină filozofică specială în sec.XVIII, când A.G.Baumgarten publică lucrarea sa Aestetica (1750). Repere istorice în evoliţia gândirii estetice româneşti După 1944 au apărut lucrări de estetică generală cu caracter filozofic şi studii de teorie a diferitelor arte, ample monografii referitoare la unele probleme tradiţionale ale esteticii româneşti. Estetica românească s-a dezvoltat prin curente, concepţii şi principii, abordează modalităţi de afirmare a esteticului în afara artei, constituindu-se ca domenii ale esteticii generale: -estetica cotidiană, -estetica esenţială, -estetica informaţională, şi cea de comunicaţie, -estetica industrială (industrial design). Estetica generală şi estetica industrială (disciplină de sine stătătoare) Estetica industrială este o disciplină relativ nouă – apărută la sfârşitul secXIX – cu implicaţii atât în planul perfecţionării caracteristicilor obiectului industrial cât şi al mediului de producţie şi al spiritualităţii omului modern, contribuind la satisfacerea cerinţelor de frumos în întreaga viaţă cotidiană. Estetica industrială lărgeşte sfera Esteticii ca „ştiinţă generală despre Artă”. Deosebiri şi asemănări dintre opera de artă şi obiectul industrial – noţiunile de „artistic” şi „estetic”: Denumirea de „artistic” se atribuie creaţiilor din domeniile artei, executate cu talent şi folosind mijloace de expresie cu caracter specific picturii, literaturii, teatrului, muzicii, etc. Termenul „estetic” reprezintă categoria de cea mai largă generalitate care se atribuie obiectelor şi proceselor din natură, societate şi conştiinţă existente anterior omului sau făurite de om şi care întrunesc condiţia unei asemenea structurări, în stare să integreze armonios partea în întreg. Categoria „estetic” este apreciată, valorizată în raport cu criteriile constituite obiectiv în conştiinţa socială estetică a diferitelor epoci. Multă vreme „esteticul” a fost considerat sinonim cu „frumosul”, dar cu timpul esteticul a luat locul ocupat în doctrinele estetice mai vechi. Opera de artă are ca atribute: - nonutilitatea şi unicitatea. Obiectul industrial aparţine prin unele măsuri ale sale domeniul artei, dar se diferenţiează net de ea, poate să evidenţieze unele aspecte ale celor de tip artistic, aspecte care nu aparţin însă „esenţei” artei ci ţin de ea.

armoniei.XIX (1849-1851) în legătură cu complicatele realităţi ale producţiei industriale. la care se poate produce ceea ce numim „experienţă estetică” sau „atitudine estetică”. Design-ul este acel domeniu al esteticii reprezentat printr-un proces de proiectare creativă. Relaţia estetică industrială – design Termenul de „industrial design” adoptat de ICSID (International Council of Societes of Industrial Design). Design-ul industrial este definit ca „teorie şi practică a intervenţiei metodice asupra obiectului tehnic. signum însemnând semn. produse de utilitate certă ce contribuie la îmbunătăţirea calităţii acestora. fără intermediari şi restricţii. dar în documente este întrebuinţat abia în 1913. când frumosul şi utilul fac corp comun indivizibil”. care este o ştiinţă de sinteză ce studiează totalitatea manifestărilor estetice. Termenul de „estetica industrială” folosit în literatura de specialitate din ţara noastră ca fiind similar industrial-design-ului. ce au legătură cu industria. J. în folosul mutual al beneficiarului-utilizatorului şi fabricantului. a indica). Vienot (1893 . contribuind la imbunătăţirea calităţii acestora şi la satisfacerea necesităţilor utilizatorilor. menită să determine o unitate armonioasă între realizarea superioară a funcţiei utile (eficienţă şi economicitate) şi forma vizuală a obiectului tehnic (produs industrial seriat). la satisfacerea necesităţilor şi preferinţelor utilizatorilor şi la creşterea calităţii vieţii.o sinteză completă a ştiinţelor asociate produsului. în urma căreia se realizează acea producţie şi după legile frumosului. .o activitate de proiectare creativă şi metodică a produselor realizate industrial prin producţie de serie. dar mai durabilă şi mai aproape de raţiunea noastră. Conform definiţiei date de ICSID. în timp ce „designul” este un domeniu de activitate creatoare practică. „design-ul este o activitate creatoare al cărui scop este de a crea calităţi polifuncţionale obiectelor. reprezintă nivelul minimal corespunzător. noţiunea de armonie este de ordin structural. Existenţa acestor stări este atribuită ordinei. organic încorporate în structura obiectului tehnic. Din sinteza acestora rezultă că design-ul este: . Scopul design-ului industrial este în ultimă instanţă promovarea în universul produselor industriei moderne a unor valori estetice superioare. tehnico-artistică ce preia doar teoria esteticii industriale. inventivă şi metodică prin care se optimizează funcţia şi valoarea estetică a produselor realizate industrial prin producţia de serie.obiectul industrial crează o atitudine estetică mai puţin profundă. . proceselor. Estetica industrială este prin urmare în strânsă relaţie cu armonia. . Estetica industrială este o disciplină relativ nouă ce foloseşte noi metode.1959) este considerat cel care a pus bazele disciplinei „Estetica industrială” . existenţa unei astfel de stări este un indiciu al autenticităţii artistice.Atât opera de arta cât şi obiectivul industrial crează privitorului emoţii diferenţiate ca intensitate: . Definirea design-ului Termenul de design îşi are originea în verbul latinesc DESIGNARE (a trasa. Unele obiecte industriale sunt considerate „rezonatorii” în stare să trăiască emoţii puternice ce depăşesc uneori obiectul în cauză. Termenul „design” a apărut la mijlocul dec. a ordona. semnifică un capitol al esteticii generale.opera de artă induce o „stare estetică” profundă şi incontestabilă.engleză şi utilizaz o vreme de mai mulţi autori ca fiind sinonim cu „estetica industrială”. . ca atare design-ul este factorul major de umanizare inovativă a tehnologiior şi un factor determinant al schimbărilor culturale şi economice”. serviciilor şi sistemelor în care acestea funcţionează de-a lungul întregului lor ciclu de viaţă. a fost tradus din lb. dar discretă. fiind inspirată de o nouă realitate înconjurătoare şi care provine dintr-un nou sens pe care îl capătă industria în ansamblul său. Estetica industrială are o sferă de cuprindere mai largă şi nu se suprapune decât parţial noţiunii de „design”.un domeniu al esteticii ce se adresează tuturor simţurilor.

economice şi ergonomice Asociind probleme specifice design-ului şi esteticii mărfurilor cu informaţii şi date utile din cadrul altor discipline. „beau” în franceză. ştiinţa despre activitatea productivă a omului oferă design-ului criterii ştiinţifice în legătură cu factorul uman. În istoria gândirii estetice. aceasta însemnând că se recunoaşte frumosul. iar din latina renascentistă „bellus” a devenit „bello” în italiană. ale capacităţilor de gândire şi de informaţie. trebuie „să dureze” mulţumită caracteristicilor sale tehnice şi trebuie să deţină un stil în măsură „să seducă”. Relaţia design-ştiinţe tehnice. tragic. cât actualizarea unor aspecte potenţiale ce trebuie dezvolate prin studii şi experimente. Cuvântul frumos în limba română provine din latinescul „formosus”. cantitate şi în raportul lor reciproc” se formează o teorie despre frumos.Design-ul şi estetica mărfurilor – disciplină de sinteză Obiectul disciplinei. Dintre toate noţiunile estetice cu grad maxim de generalitate (sublim. ergonomia. în dispunerea adecvată a părţilor în mărime. „sublimul este cea mai etică din toate categoriile estetice” iar tragicul şi comicul nu sunt nici ele fenomene pur estetice sau numai estetice. atât la producător cât şi la utilizator. încălţăminte şi până la aparatură electrică şi electronică. astfel de clasificări (aduse de Kant) considerate esenţiale au fost: . Marfa contemporană pentru a rezista pe piaţă trebuie „să convingă” bazându-se pe aspectul său fizic. comic).toate criteriile despre frumos sunt individuale. 3. Se poate accepta ca definiţie următoarea: frumosul este „ceea ce place când e privit”. astfel încât să fie introduse în proiectare dimensiunile capacităţilor fizice – de execuţie ale omului.Concepte de bază în teoria esteticii şi design-ului Frumosul – fenomen estetic de bază şi categorie centrală a esteticii „Frumosul” este o categorie fundamentală a esteticii generale-teorie a frumosului dar care prezintă o valoare considerabilă şi în domeniile de estetică aplicată între care un loc important îl ocupă estetica industrială despectiv design-ul. una din legile sale se referă la cerinţa fundamentală de a face ca activitatea de concepţie a produsului industrial să fie o activitate economică aptă să ofere soluţii justificate din punct de vedere economic. Design-ul este într-o strânsă legătură cu psihologia industrială şi anume cu latura aplicată a acesteia. Relaţia dintre design – estetică şi studiul mărfurilor Calitatea produselor se formează în sfera producţiei. începând de la confecţii de îmbrăcăminte. conform obiectului şi obiectivele sale specifice. la manevrabilitatea bunurilor de folosinţă curentă şi de folosinţă îndelungată având masă şi dimensiuni corespunzătoare datelor antropometrice ale utilizatorilor.în sfera circulaţiei mărfurilor şi se manifestă în consum. nu se urmăreşte atât realizarea unei fuziuni cu acestea. Design-ul ca activitate practică inovativă implică într-o mare măsură coordonate de ordin economic deoarece. poate fi influenţată în sens pozitiv sau negativ de condiţiile de ambalare. calitate.2.transp şi păstrare. noţiunea generală de frumos a fost teoretizată şi explicată în diferite moduri.frumosul este confirmat de fiecare obiect luat în parte şi nu poate fi închegat în confirmări generale. relaţia cu alte discipline Designul şi estetica mărfurilor este o disciplină de sinteză al cărui domeniu este pluri şi interdisciplinar şi care operează pe plan teoretic cu o serie de noţiuni şi concepte proprii altor discipline. . Ergonomia. iar când se enunţă ca „frumosul constă în alegerea proporţiilor. menite să conducă la o eficienţă economică ridicată a produsului realizat. Ergonomia se referă inclusiv la uşurinţa de utilizare. frumosul este singura pur estetică sau exclusiv estetică. arătând în fapt cum se explică frumosul. . „beautiful” în engleză.

părţile acestui raport există desigur şi separate. proprii numai lui.industrial. (formulate tot de Kant) specifică despre frumos că este: . . caricatură etc. dar se poate observa că judecata de gust este prima treaptă a unei judecăţi de valoare şi este aproximativă şi superficială. bazată pe mai mult pe intuiţie decât pe raţiune. . Pe baza acestor caracteristici se poate afirma că frumosul nu este frumos în funcţie de altceva ci este frumos în şi pentru sine. dar numai pentru un subiect care percepe estetic. adică dintre intelect şi imaginaţie.ceea ce reprezintă ca formă a finalităţii unui obiect. dar atunci ele nu alcătuiesc un obiect estetic. La gust se fac următoarele aprecieri: . . acest dicton nu este valabil decât în măsura în care subliniază caracterul individual şi imposibilitatea de a impune gustul prin măsuri exterioare. în reacţia de gust. mâncăruri) dar în sens mai larg. – care nu sunt în aceiaşi măsură proprie artei.d.frumosul spiritual. în obiecte fabricate de om. etimologia ar proveni de la cuvântul englez „sketch” însemnând între altele şi improvizaţie. . relaţiile esteticului cu celelalte clase şi tipuri de valori. Gustul estetic Gustul estetic este reacţia spontană cvasireflexă care exprimă plăcerea sau neplăcerea estetică în faţa unei opere de artă sau a realităţii. .valorile estetice nu sunt obiective generale (ca cele etice) ci se regăsesc în fiecare obiect particular. .ceea ce place în mod dezinteresat. . de judecată.ceea ce place în mod universal fără concept.ele nu sunt valori a ceva „existent în sine” ci sunt valori ale unui obiect care subzistă în sine.v valoric (natura valorii estetice.p. . numai raportarea idealului uman al unei epoci la realul sau realitatea unor procese concrete.iar caracteristicile frumosului. În privinţa frumosului util. Cunoscutul dicton „de gustibus non disputandum est” se referă la sensul restrâns al cuvântului (faţă de culori. astfel diferite categorii de frumos au fost conturate mult mai târziu: . etc.frumosul util (funcţional). . poate explica această categorie a frumosului.. ca un întreg. . După unii autori.după Kant „judecata de gust nu este altceva decât simţământul provocat de jocul liber dintre facultăţile de cunoaştere. în viaţa umană. iar gustul este rădăcina însăşi a judecăţii estetice”. Abia după ce frumosul a fost cercetat d. gustul ţine de psihologia socială dar şi raţiunea şi idealul au un rol. Artă şi industrie – fenomenul kitsch Cuvântul kitsch – folosit – pentru a desemna un anume pretins frumos. aceasta fiind percepută fără reprezentarea unui scop. unora le produce totuşi plăcere.valorile estetice nu sunt valori ale actului de intuiţie sau plăcere ci a ceva care abia prin acel act devine obiect pentru el. Nu se pot fixa norme de gust. mirosuri. ale creaţiei artistice ca şi în sfera extraartistică: în natură. sunt deci valori individuale.frumosul artistic. Frumosul industrial Frumosul nu este numai categoria fundamentală a esteticii ci cunoaşte o largă extensie în domeniile particulare ale artei. chiar dacă nu întotdeauna conştient.valorile estetice sunt legate de raportul apariţiei ca atare. etc.după Gothe „gustul se formează numai prin contemplarea a ceea ce este excelent. . care. de cultură”. . Valorile estetice prezintă următoarele caracteristici: . Componentă a atitudinii estetice.frumosul natural.după Swift „există tendinţa să credem că bunul gust este acelaşi peste tot unde există oameni de spirit. nu a ceea ce este acceptabil”.) s-a ajuns la concluzia că frumosul este sinonim cu valoarea estetică.

obiectele din metal şi aliaje (zinc. sentimentalist.19. „kitschen” însemnând ceva făcut de mântuială iar „verkitschen” a degrada.materialele folosite sau încorporate chiar şi cele naturale au aspect modificat şi nu arată ceea ce sunt de fapt: lemnul este vopsit ca să imite marmura. corespunzătoare societăţii burgheze (jumătatea sec. apoi se răspândeşte în Europa anilor 1925-1930 şi continuă să existe şi în prezent (publicului să i se dea ceea ce cere). A doua perioadă în dezvoltarea kitsch-ului începe în SUA în anii 1900-1920. acea lege conform căreia structurile obiective ale esteticului natural nu pot fi transpuse întocmai în artă fără a-şi pierde calitatea lor iniţială şi nici invers. ideologic şi estetic al lumii contemporane. la care membrii grupului se adaptează mai mult sau mai puţin conştient. Apariţia şi dezvoltarea designului Premisele apariţiei designului Premise ale apariţiei designului ca activitate conştientă s-au conturat începând cu mişcarea de la 1900 care. simboluri. perioadă în care kitsch-ul se manifestă ca un fenomen.coloristica kitsch apare în contraste ale culorilor pure complementare. prin faptul că poate frâna progresul social. ornamente. opunându-se formelor industriale grosiere şi lipsite de gust care invadau lumea modernă şi-a propus drept ţeluri pragmatice „structurarea raţională a obiectului. combinaţii între toate culorile curcubeului sau amestecuri între acestea. pe baza unei concepţii artizanale opusă uniformizării producţiei industriale de serie şi înstrăinării creatorului de produs. au acţionat la şfârşitul sec. suprafeţe din materiale plastice sunt ornamentate cu diferite motive realizate din fibre încorporate. Acesta elaborează pentru totalitatea vieţii sociale codul său moral de convenţii şi gusturi. logica fără compromisuri în folosirea materialelor şi exprimarea procesului de fabricaţie direct în valori plastice”. precum şi toate acele produse artistice concepute în spiritul exploatării doar a unuia sau unora dintre grupurile de stimuli ce intră în compunerea artei: stimuli de ordin biologic (îndeosebi cei erotici) de ordin etic (sentimentalismul). se formează pe o durată mai lungă un public omogen care acţionează ca un grup coerent.iar după alţi autori provine din lb. încâlcite. 4. În Dicţionarul de estetică generală. Perioada de apariţie a kitsch-ului romantic. un obiect în care sunt copiate arbitrar caracteristici ale unor capodopere din domeniu şi/sau motive populare inadecvate obiectului respectiv. Se pot distinge două perioade ale apariţiei şi dezvoltării kitsch-ului: 1.contururile obiectelor şi componentelor acestora sunt în general complexe. o serie de oameni de cultură care au pus bazele mişcării Arts & Craft care. . Kitsch-ul se încadrează foarte bine în cultura de consum prin obţinerea unui efect de masă imediat. După opinia filozofului o „structură deplasată” este aceea care se sustrage legii transponibilităţii. bronz) sunt acoperite cu straturi metalice lucioase (argintii. de ordin magic ori luric. dar creatorii de la 1900 au încercat prima organizare stilistică a întregului . foarte rar rămânând cu suprafeţe neîntrerupte. „kitsch-ul semnifică arta-surogat. .suprafeţele obiectelor sunt îmbogăţite cu reprezentări. deşi era împotriva producţiei industriale a avut drept scop promovarea originalităţii şi valorii în artele aplicate.  Mişcarea Art & Craft În această direcţie a realizării unor obiective frumoase. Un produs kitsch este unul lipsit de originalitate. 2.  Arta 1900 a jucat un rol hotărâtor la începutul istoriei designului. Kitsch-ul se referă la un univers lipsit de profunzime şi de semnificaţii social-umane superioare”. Kitsch-ul reprezintă „o mare mistificare estetică” manifestându-şi influenţa nocivă şi în prezent. tonalităţi de alb.germană unde apare cu sensul modern utilizat şi în prezent. rol care s-a concretizat mai ales în domeniul obiectivului. În estetica românească a fost folosit pentru prima dată de Lucian Blaga în lucrarea sa „Artă şi valoare” (1939) cu sensul de „structuri deplasate”. . adecvate scopului şi uşor de utilizat. treceri de la roşu la roz. aurii). la violet sau liliachi lăptos. Obiectul kitsch se defineşte prin următoarele trăsături exterioare: .XIX). a măslui.

.atelierele organizaţiei din New York ale lui L. preocupării pentru linie şi suprafaţă ca mijloace de exprimare plastică. Au existat două curente de opinie: cel al funcţionalismului pur. în Anglia. ceea ce s-a şi întâmplat.Stile Liberty. .mediu într-o viziune coerentă.Tiffany. numeroase aparate electrice. sistem fundamental pentru doctrina.atelierele din capitala Austriei. care erau apoi omologate şi propuse industriei. tehnicieni.  Asociaţia profesională germană – 1907-1934 Herman Muthesius. în Germania. originală. modernă: de la moda grafică până la arte industriale şi arhitectură. a transmis industriaşilor ideea angajării unor consilieri permanenţi în domeniul designului. în Austria. corpuri tubulare de iluminat. ambalaje şi grafică publicitară. comerciant şi tehnician. Multe dintre creaţiile Bauhaus-ului păstrează pînă astăz valoare de etalon calitativ în domeniul designului industrial (scaunele din tuburi metalice. avea ca obiectiv întreaga sinteză a artelor şi ca deviză a organizatorului şi teoreticianului său W. etc. Art Nouveau a fost considerat un stil exclusiv decorativ datorită caracterului său ornamental.Jugendstil.  Art Deco. Şcoala Bauhaus – a constituit un precursor în pedagogia designului fiind primul sistem organizat de pregătire a unor artişti pentru industrie. în Italia. personal cu pregătire artistică.H. – a fost un adevărat laborator artistic în care s-au experimentat idei variate. până la maşini casnice. Astfel că primul serviciu de design a fost înfiinţat în cadrul trustului german de electricitate AEG condus de P. automobilul Addler 1931. considerat a fi creatorul designului industrial aşa cum este înţeles astăzi. . ateliere şi şcoli din istoria designului au apărut în cadrul Artei 1900.  Un raport deosebit la avansarea ideilor designului industrial l-a adus şi marele arhitect şi urbanist Le Corbusier (1887-1965) inovator şi exegent al maşinismului care afirma că civilizaţia maşinistă a intrat în cea de-a II-a eră: „era armoniei. textile.atelierele din Munchen şi Darmstadt.Sezession. locuinţe şi magazine. .Gropius „Arta şi Tehnica – o nouă unitate”.atelierele Şcolii de la Nancy – Franţa (atelier Daum Nancy).).Paling style. în Belgia. mişcare artistică preponderent decorativă denumită şi Stil 1925 (în legătură cu Expoziţia internaţională a artelor decorative moderne de la Paris) reprezintă o actualizare a valorilor promozate de Art Nouveau. Asociaţia şi-a creeat un centru de studii în care echipe combinate din ingineri. .Behrens. Susţinătorii acestei mişcări considerau că „un obiect util trebuie decorat” înţelegând ca decoraţia prelua o sarcină afectivă şi transmitea un mesaj artistic. Şcoala Bauhaus – Casa Construcţiei constituită ca un sistem pedagogic general.  Art Nouveau a fost mişcarea specifică în creaţiile Artei 1900 în diverse ţări din Europa astfel: . a avut cea mai mare însemnătate. arhitect şi designer. a maşinii în slujba omului”. metal. . . clădirilor administrative. forme decorative din ceramică. – a militat pentru ideea unităţii artei şi tehnicii. arhitecţi şi meşteri elaborau modele şi prototipuri noi. – urmărea să dezvolte o estetică a proiectelor la cel mai înalt nivel calitativ cu costuri reduse. un rol important în acest sens având: . economişti. pedagogia şi practica industrial designului. rigid (Mauthesius) şi cel al unei creaţii libere fără constrângeri impuse de standardizare sau tehnologie (Van de Velde). Acest serviciu a constituit un model pentru activitatea de proiectare din aproape toate domeniile: de la proiectarea uzinelor. Primele organizaţii. – a realizat o cooperare între artist.Modern style. întrucât acesta a urmărit ridicarea calităţii artistice a produselor industriale încercând şi unele reforme administrative. mobilier. fiecare idee fiind interpretată de membrii săi conform propriei personalităţi. sticlă. nouă. .

progresul tehnic rapid creşte diversitatea produselor.) când sunt preferate liniile formelor iar decoraţiile aplicate într-o manieră artizanală preţioasă sunt mai simple. Domenii de afirmare a designului În această vastă arie de întindere se disting trei direcţii de manifestare şi afirmare a designului. . cât şi producătorului şi comerciantului. numai pentru faptul că nu mai erau „moderne”. Deviza devine acum – întâi calitate – însemnând: .v economic au asigurat creşterea bunăstării unor pături largi ale populaţiei astfel că un număr mare de consumatori au avut posibilitatea înlocuirii produselor achiziţionate la perioade scurte de timp. scade perioada de folosire prin uzură morală. . Jungenstil etc. . .d.Etapele dezvoltării design-ului Modul în care a fost înţeleasă şi realizată proiectarea estetică pe parcursul dezvoltării designului de obiecte în special a determinat identificarea de către cercetători a următoarelor etape: – aplicativistă – modernistă – stilistă – consumistă – echilibrată  Etapa aplicativistă este cea în care în proiectarea estetică a obiectelor se pune accent pe elementele decorative – motive sau compoziţii decorative uneori complexe.costuri reduse atât în realizare cât şi în utilizare-funcţionare şi întreţinere. A rămas în legendă succesul ambalajului realizat de R.realizat la timp conform dorinţei clientului.p.dezvoltarea tehnologică permite mecanizarea şi automatizarea proceselor şi realizarea produselor prin asamblarea unor părţi componente fixate în blocuri şi panouri complexe cu capacitate redusă de reparare sau recondiţionare. aplicate pe suprafeţele vizibile ale obiectului în ansamblul său. Loewz pentru ţigările „Luckz Strike” în 1940 cu o formă estetică nouă. .cu participarea clientului.  Etapa modernistă – corespunde stilurilor din perioada de după 1900 (Modern Style.siguranţă pentru om şi mediu.produs ma bun.XX şi de început de mileniu cu multiple tranzacţii (de la pieţe naţionale la pieţe globale.  Etapa consumistă corespunde perioadei de după 1950 când datorită: . care de altfel se interferează: • designul ce acoperă întregul mediu al vieţii umane – designul de ambient. . păstrată pînă în prezent. a informaticii şi telecomunicaţiilor care au creat condiţii pentru prosperitatea firmelor şi pentru reconsiderarea proiectării obiectului funcţional fabricat. Art Nouveau. elegantă a siglei firmei. Astfel designerii sunt solicitaţi să proiecteze produse noi nu numai prin ameliorarea formei ci produse care să corespundă atât cerinţelor cumpărătorului sub toate aspectele.  Etapa echilibrată – problemele specifice sfârşitului de sec. Designul în perioada contemporană Perioada contemporană a designului începe după 1930 în SUA Pentru protecţia mediului o atenţie deosebită au acordat-o reproiectării ambalajului. . • designul comunicaţiilor vizuale.ţările dezvoltate d. de la economii centralizate la economii descentralizate) şi perturbaţii (perioade de recesiune şi criză economică) dar şi cu dezvoltarea tehnologiilor avansate în procesele de producţie. • designul de produs industrial.

. mic mibilier.prezenţă internaţională.produse individuale cu care omul intră în relaţii directe. . Odată cu dezvoltarea tehnologiei informaţionale care a pătruns în toate domeniile de activitate. nave. . În studii mai recente sistemul de legi al lui J.Legea valorii comerciale. foarte apropiate de utilizator. Acest sistem de legi este heterogen în sensul ca unele nu sunt specifice numai designului.creşterea credibilităţii. . coloritul şi ambalajele produselor. iar altele. . legi de proiectare . . având funcţionalitate redusă în timp (îmbrăcăminte. . electronice etc).Vienot este uşor modificat şi este structurat în trei categorii: 1. . legi generale ale designului 2.Legile şi funcţiile designului Legile designului Un prim sistem de legi a fost elaborat de J. a apărut şi în România necesitatea dezvoltării unui nou domeniu de design.Vienot şi publicat în revista „Estetique Industrielle” 1953. echipamente de utilitate publică.Legea artelor implicate.Legea capacităţii de folosire şi a valorii funcţionale. Un alt sistem de clasificare propune drept criteriu relaţia dintre produs şi utilizator: . . clar.produse super individuale. este condiţia determinată a frumosului util”. ci modele de gust.Design-ul în România Într-o primă fază s-a avut în vedere: forma exterioară.Legea probităţii.Legea gustului şi satisfacţiei. scheme estetice care pot fi aplicate apoi formelor producţiei industriale. dimensiunile. culori armonizate. . . etc).Legea armoniei între aparenţă şi folosinţă.Legea finalităţii. nu au conţinut bine determinat astfel încât să poată fi înţelese în profunzimea lor.economie de timp şi bani.conferă flexibilitate. sau cu care nu are nici un contact. grafică.Legea economicităţii care a fost considerată ca lege fundamentală întrucât „economia mijloacelor şi a materialelor folosite fără a diminua nici valoarea funcţională. Teoreticieni şi propagandişti ai artei nonfigurative pe care au denumit-o „artă concretă” au arătat că scopul ei este de a crea nu opere de artă particulare.Legea stilului. calitatea textului. . WEB DESIGN care oferă firmelor o serie de avantaje: . Se realizau astfel „obiecte armonioase în slujba omului” sau creaţii având un „ritm simplu. Optimizarea şi estetica sunt caracteristici al unui site bun care pot transforma vizitatorii în clienţi. sau faţă de care poate să rămână un simplu spectator (avioane. fonturi.Legea unităţii şi compoziţiei. supuse onor schimbări periodice datorită cerinţelor modei. acest sistem de legi referindu-se la : . automobile. ceea ce nu înseamnă numai utilitate în sensul strict al cuvântului. având funcţionalitate accentuată dar în general puţin supuse cerinţelor modei (electrocasnice. Web designul se bazează pe echilibrul între conţinut şi estetică. armonios”. nici calitatea lucrării luate în consideraţie. pagina web putând fi modificată.produse supraindividuale cu care omul are relaţii indirecte. Un web site complet conţine şi un program soft optimizat corect codat pentru a asigura accesibilitatea web şi înscrierea în motoarele de căutare. .oportunităţi sporite de afaceri prin parteneriate. . 5. etc ). .

este bine realizat d.legea condiţionării .legea metodei de evaluare .legea restricţiilor 3⇔ legile de evaluare a designului sunt: . .  Funcţia socială ↔ a designului se manifestă prin „plăcerea de a muncii” într-un mediu adecvat. social şi educativ. Educaţia estetică presupune formarea unui gust estetic menit să reacţioneze spontan la creaţia estetici prin aprobare sau dezaprobare şi totodată formarea capacităţii de judecată în stare să poată argumenta preferinţele pe baza unor criterii de valorizare bine conturate ale celui care formulează judecata de valoare – contemplatorul obiectului estetic.v.contactul direct cu obiecte/medii de design pentru ca informaţia obţinută să devină formare.cunoaşterea terminologiei specifice demeniilor respective (comerţ. economice.  Funcţia de educaţie estetică ↔ designul reprezintă alături de creaţia artistică şi împreună cu ea. întrucât permite menţinerea unui echilibru în elaborarea proiectelor de produse.dezvoltarea simţurilor umane subiective.este adaptat funcţionalităţii sale şi principiilor ergonomice. Un produs cu un design de calitate îndeplineşte următoarele cerinţe: . . . .p. în cazul educaţiei vizuale – ochiul capabil să perceapă frumuseţea formei. . Specializarea design-erului este indispensabilă etapei actuale a evoluţiei proceselor producţiei industriale.d.  Funcţia economică ↔ designul constituie o pârghie importantă a creşterii eficienţei economice a producţiei industriale şi un mijloc de creştere şi îmbunătăţire a calităţii. culorii etc. . legi de evaluare 1⇔ legile generale ale designului includ: .legea relaţiei între utilizator şi produs 2⇔ legile de proiectare includ: .legea constanţei .3. turism etc).este expresiv.are caracteristice estetice superioare. .legea sincronismului legea funcţionalităţii . un factor deosebit de important în formarea culturii estetice a omului contemporan. aceasta devenind generatoare de valori materiale şi estetice superioare şi prin satisfacţia utilizatorului pentru folosirea unor produse de nivel tehnic ridicat.legea semnificaţiei .legea comercială Funcţiile design-ului Valabilitatea principiilor legilor şi metodelor designului este susţinută şi demonstrată prin funcţiile designului care se manifestă în plan economic.legea evoluţiei .legea fundamentală a designului . rezultă că şi design-erul este un specialist ce desfăşoară o activitate integratoare. tehnic-constructiv.are o formă exterioară adecvată structurii interioare. Educaţia estetică presupune: .legea evaluării directe . cu estetica şi ergonomia. .o instruire amplă şi multilaterală în domeniu. Definirea profesiei de designer Pornind de la definirea designului ca domeniu pluridisciplinar aflat în intercondiţionare cu ştiinţele tehnice.legea genezei .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful