UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

ABSOLVENT: Surugiu Mădălin .Cristinel PITEŞTI 1999 . Prof. Dr. Univ.SFÂNTA MUCENIŢĂ FILOTEEA SECŢIA PASTORALĂ LUCRARE DE LICENŢĂ PREOTUL – PĂSTOR DE SUFLETE ÎNDRUMĂTOR: Pr.

rolul şi importanţa ei în viaţa creştinilor II. Activitatea pastorală: a) Preotul în familie b) Preotul în parohie.CUPRINS – I INTRODUCERE: Sfânta Taină a Preoţiei.PREOTUL – PĂSTOR DE SUFLETE . c) Preotul în şcoli d) Preotul în penitenciare e) Preotul in Biserică f) Preotul în scaunul spovedaniei Pregătirea intelectuală Pregătirea morală Pregătirea spirituală . Pregatirea viitorilor preoti: a) b) c) III.

transmitându-le acelaşi har. a suflat asupra lor şi lea zis: Luaţi Duh Sfânt. Săvârşitorul acestei Sfinte Taine este numai episcopul. le-a zis:”Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl. Ap. Păstreayă-te curat!” (I Tim. ca să îndreptezi şi să aşezi preoţi prin cetăţi precum ţi-am rânduit…. preoţia sau hirotonia este Taina prin care o persoana este consacrata în scopul de a savârşi toate celelalte taine.6. . de a săvârşi lucrarile sfinte si de a conduce pe credincioşi pe calea mântuirii”.14. vor putea hirotoni episcopi. 5. Acest fapt reyultă foarte clar din îndrumările date de Sf. Apostolii au hirotonit şi aşezat episcopi. Şi zicând acestea. II Tim 1. atunci când. Cărora veţi ierta păcatele. le vor fi iertate si cărora le veţi ţine. 278. nici nu te face părtaş la păcatele altora..23. Taina Hirotoniei se săvârşeşte în cadrul Sfintei 1 Teologie Digmatica “Taina Sfintei Preotii” – Manual pentru uz intern. pag. la rândul lor. I Tim 3. 1 Instituirea Tainei : Taina Preoţiei a fost instituita de Mântuitorul Hristos după Învierea Sa din morţi. Despre toate acestea găsim mărturie în Sfânta Scriptură la I Tim 4. sfinţindu-l şi aşezandu-l într-o treaptă a ierarhiei bisericeşti. Pavel celor doi ucenci ai săi. ca reprezentant văzut al lui Hristos. Aşadar.Importanţa si definiţia Sfintei Taine a Preoţiei Spre deosebire de celelalte Taine în care harul dumnezeiesc se împărtăşeşte credincioşilor prin preot în calitate de săvârşitor al acestora. La rândul lor. vă trimit şi Eu pe voi. 5).6. preoţi şi diaconi. prin punerea mâinilor episcopului şi prin rugăciune. adevăratul săvârşitor al tuturor Tainelor. 14. împărtăşindu-i acestuia puterea de a învaţa cuvântul lui Dumnezeu. 21-23).” (Tit 1. vor fi ţinute” (Ioan 20. “Preoţia sau hirotonia este Taina în care. 22) şi ”Pentru aceasta te-am lăsat în Creta. preoţi şi diaconi. 2-15.5. arătându-se Apostolilor. Tit 1. Fapte 6. Timotei şi Tit: “Nu-ţi pune mâinile degrabă pe nimeni. iar episcopii au primit de la Apostoli porunci şi îndrumări privitoare la modul şi condiţiile în care şi ei. harul divin se pogoară asupra unui candidat anume pregătit.

de religie ortodoxă. Chiar dacă nu face obiectul lucrării de faţă. diacon. . între preoţi şi creştini nefiind nici o deosebire. în numeroase ramuri ale protestantismului femeile sunt admise la slujirea preoţească. Aşadar. doresc să reamintesc şi să subliniez (pentru a avea o viziune cât mai clară) următorul lucru: spre deosebire de Biserica Ortodoxă. Taina Preoţiei se dă în trei trepte: episcop. acestă sarcină fiind revocabilă. S-a hotarât ca episcopii să fie necăsătoriţi. în deplin acord cu vechiul protestantism. preot (N) în diacon. morale şi intelectuale necesare. pe temeiuri biblice şi patristice. plenitudinea harului sau a puterii preoţeşti primind-o episcopul. ca membrii ai Bisericii. preot. preot. Bisericile Vechi Orientale şi în parte de Biserica Anglicană. hirotoneşte pe cucernicul ipodiacon. Romano-Catolică. protestanţii şi unele denominaţiuni creştine susţin că nu există o Taină a preoţiei. diacon. În Biserica Ortodoxa şi cea Romano-Catolică nu sunt admise femeile la hirotonie. 279. care îndeplineşte condiţiile fizice. Să ne rugăm dar pentru dânsul ca să vină asupra lui harul Sfântului Duh. pag. Preoţia trebuie să aibă continuitate directă şi neântreruptă de la Sfinţii Apostoli şi până în zilele noastre. În ultima vreme însă.Liturgii prin punerea mâinilor episcopului pe capul celui ce se Hirotoneşte “prin rostirea rugaciunii: < Dumnezeiescul har pe care pe cele nepuntincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte. care învaţă că ridicarea la demnitatea sau slujirea preoţească se face printr-o Taină specială. Ei susţin acest lucru deoarece consideră că toţi creştinii sunt preoţi şi deci oricare dintre ei poate fi desemnat de comunitate să îndeplinească slujirea preoţească. episcop. La sinodul VI ec. Protestanţii şi denominaţiunile creştine. având o pregătire specială în acest sens. care a proclamat deosebirea dintre “sacerdotium” (preoţie) şi “ministerium” (slujire preoţească) afirmă despre cei dintâi (sacerdoţium) că aparţine de drept divin tuturor 2 Idem. anume Preoţia sau Hirotonia. în timp ce clerul din celelalte trepte avînd dreptul la căsătorie. toţi creştinii sunt de un singur fel.”2 Primitorul Tainei este o persoană de parte bărbătească.

. dar de drept uman slujirea preoţească este încredinţată de comunitate anumitor persoane (bărbaţi şi chiar femei) fără a fi nevoie de o Sfântă Taină ci de o simplă ceremonie.10 “Şi i-a făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi şi vor împăraţi pe pământ” Toţi protestanţii şi celelalte denominaţiuni sunt adepţii conceăţiei despre preoţia universală care prin botez aparţine de drept divin tuturor. Ei se bazează pe textele de la: I Petru 2. 1-2). popor agonsit de Dumnezeu. Sf.Apostol Pavel întreabă pe Corinteni: “Au doară toţi sunt apostoli? Au doară toţi sunt prooroci? Au doară toţi sunt învăţători? (I. preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său…” Apocalipsa 5. în timp ce cea de-a doua (ministerium) este numai de drept uman. neam sfânt. De aceea ei resping preoţia ca Taină. 12. ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat…” Apocalipsa 1. O astfel de concepţie este greşită. Caracterul de Taină l preoţiei sacramentale îl dovedesc şi textele: . fără îndoială. Petru.credincioşilor.9 “Voi sunteţi seminţie aleasă. Din acest text rezultă. preoţie împărătească. ci numai aceia ce au o peoţie asemenea Sf. ca să aduceţi jertfe duhovniceşti…” I Petru 2. preoţie sfântă.29).5 “Şi voi înşivă…făceţi-vă pe voi casă duhovnicească. Pentru a demonta această concepţie greşită invocăm următorul text sau temei: “Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună – preot…păstoriţi turma lui Dumnezeu…” (I. După cum s-a observat protestanţii nu fac deosebire între preoţia sacramentală şi cea universală. precum că au ales şi hirotonit pe cei 7 diaconi şi a aşezat în cetăţi preoţi şi episcopi. de asemenea Apostolii au instituit în locul lui Iuda pe Matia. Cor.6 “Şi ne-a făcut pe noi împărăţie.Ap. De aici rezultă că în Biserică de la început unii au fost păstori iar alţii păstoriţi. cu care el este “împreună preot”. deoarece e clar că Mântuitorul şi-a ales 12 Apostoli. Petru 5. apoi 70 de ucenici. că nu toţi creştinii sunt preoţi în sens propriu.

pe care mâinile Apostolilor îl transmiteau de sus” (Ortodoxia.28 “Drept aceea. Sfânta Trataţie se pronunţă şi ea cu tărie în favoarea distincţiei preoţiei sacramentale faţă de cea universală. deşi sunt botezaţi în numele Mântuitorului Iisus. 1. întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi. “Cartea regulilor pastorale” – Sf.6 “Din această pricină îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu care este în tine. “Despre ierarhia bisericească” – Sf.Bulgakov.10 etc.12.Grigorie cel Mare. protestantismul nu mai posedă capacitatea de a săvârşi Tainele.55)3 3 Idem. II Tim. Vocea ei se face cunoscută şi acum prin lucrările “Despre fugă” – Sf. cu excepţia Botezului. . De asemenea şi textele de la Evrei 5.281-282. de N.4. cu punerea mâinilor mai marilor preoţilor”. communicate în Tainele şi cultul Bisericii prin ierarhie. Cor. Ef. luaţi aminte de voi şi de toată turma. pe care a câştigat-o cu însăţi sângele Său”. care a primit şi de la Apostoli şi de la urmaţii lor. doresc să închei capitolul cu următorul citat al teologului S. 14 “Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine. Lumea protestantă din această cauză devine asemănătoare creştinilor care. prin punerea mâinilor mele”.Ambrozie de Milan. trad.Ioan Gură de Aur. care ţi s-a dat prin proorocie. pag. Fapte 20. n-au primit Duhul Sfânt. 6-8. pg.Grossu.12. 28-29. “De oftiens ministrorum” – Sf. Rom. legată de ierarhie prin succesiune apostolică.I Tim. Pentru a înţelege şi mai bine importanţa Sfintei Taine a Preoţiei. 1-10. ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu.Dionisie Areopagitul. I Petru 4.rom. 11-12. “Tratat despre Preoţie” – Sf.Grigorie Teologul. 4. Respingând preoţia sacramentală şi rupându-se de această preoţie. “Suprimarea ierarhiei a deposedat lumea protestantă de darurile Cincizecimii.

PREGĂTIREA VIITORILOR PREOŢI a) spirituală b) morală c) intelectuală METODE ŞI MIJLOACE PENTRU ÎNTREŢINEREA ŞI PROMOVAREA VIEŢII SPIRITUALE A PREOTULUI .

R. pag. “Vocaţia preoţească e alcătuită din toate forţele dumnezeieşti şi omeneşti unite în cel chemat. morale. Despre vocaţie Sf. Aceste însuşiri contribuie la conturarea personalităţii preotului şi atunci putem vorbi de vocaţie.”6 Despre importanţa prezenţei unor calităţi morale.416B. pag. ba poate chiar mult mai răi intră în locurile cele prea sfinte cu mâini nespălate.O.Prof.G. vocaţia sa este o chemare luminoasă şi sfântă spre această ardoare.R. care afirmă valoarea spiritului în fiinţa omenească şi în cultura universală. 1981 nr. Migne III P. a acelei părţi superioare din fiinţa noastră. cum se spune. LXXXVI (1968) cap.T. VI (1954) nr. diferenţă care rezultă din însăşi misiunea preotească von analiza sau discuta mai pe larg despre aceste calităţi. Dacă preoţia e o taină. În mod cert. pag. pag. Vocaţia şi pregătirea pentru preoţie în S. adică o ardoare a Duhului Sfânt în cel sfinţit preot.M.5+6. candidatul la preoţie trebuie să posede anumite însuşiri sufleteşti.239 7 Sf. Prin însăşi menirea şi instituirea ei. “Ca repezentant şi propăvăduitor al unei doctrine religioase. Grigorie de Noziaus.8. Aşadar. preoţimea alcătuieşte o “aristocraţie a duhului”5. Aici este bineînţeles vorba de cultivarea spiritului.Grigorie de Noziaus spune că este o alegere dumnezeiască. Viaţa interioară şi trăirea religioasă a preotului. Colaboratorii preotului în B.Prof.35. vezi şi Pr.7-8. intelectuale. 73. binecuvântată şi o stăruitoare chemare de sus până în adâncul fiinţei celui chemat pentru realizări spirituale înalte constructive şi durabile. Calităţile morale ale preotului 4 5 Pr. “Mi-a fost ruşine să fiu alături de ceilalţi preoţi care cu nimic mai buni decât gloata.Prof. preotul trebuie să se distingă faţă de restul credincioşilor lui nu numai printr-o intensă trăire lăuntrică spirituală”4.Popescu. pentru a-l face vrednic de înfricoşătoarea taină a preoţiei.7. care constituie “chipul lui Dumnezeu” în om şi prin care suntem orientaţi spre El şi spre cer.În capitolul anterior am explicat şi am definit Sfânta Taină a Preoţiei. D Fecioru Sf.131 . în B.. Apologia. 1955 nr. activitatea preotului – ca păstor de suflete – începe în primul rând cu propria sa persoană. col.Coman.Ene Branişte.O.Grigorie de Noziaus – Despre preoţie în B.tom. am arătat de asemeni şi importanţa acesteia pentru creştini.Grigorie de Noziaus.627 6 Pr.R. şi cu sufletele necurate”7. Pentru a face diferenţa dintre preot şi restul oamenilor. spirituale şi intelectuale la preot ne vorbeşte Sf.151 Prof T.Ioan G.O.

op. Cea mai mare piatră de încercare cu care are de luptat preotul este transformarea lui însuşi. nebeţiv. col 681A Prof. 477C 11 Sf. încât Evanghelia să se răspândească datorită purtării lor nu mai puţin decât decât cuvântul lor”10. în M.III. col 494B . “Nu-i mică primejdia dacă primeşti să păstoreşti suflete sau să fii mijlocitor între Dumnezeu şi oameni”11.Coman. aşa de simpli şi de măsuraţi şi ca să spun pe scurt atât de cereşti. cuminte. Sensul şi sarcinile preoţiei după Sfinţii Părinţi ai primelor 4 secole. preotul trebuie să se impună prin viaţa sa morală pentru că altfel “cum ar putea preotul să păstreze sănătos şi nepieritor acest trup al lui Hristos. Biserica. Despre aceste virtuţi Sf. op. neiubitor de argint”.Grigorie de Noziaus. 8 9 Sf.O. apoi să fie smerit şi înduhovnicit. destoinic.G.11 10 Sf.cit. cuviincios. XXIV 1972 nr. ca episcopul să fie fără prihană. învăţător şi model de virtute pentru a putea fi urmat. Ioan G.. cărora trebuie să le fie pildă. p. Preotul trebuie să aibă stăpânire de sine astfel putând controla orice situaţie. de nu ar şti să-şi vindece răul din suflet şi să se ridice la o virtute cu adevărat mai presus decât omenească”8. neagonisitor de câştig urât ci blând.48.Pentru a-şi aduce la bun sfârşit misiunea.Grigorie de Noziaus. P. Preotul trebuie să fie curat atât sufleteşte cât şi trupeşte şi să-şi facă slujba pe deplin. Câteva din calităţile morale ale preotului le găsimîn Sfinta Scriptură: “Se cuvine dar. nebătăuş. Înţelepciunea este o altă virtute esenţială cu care trebuie să fie împodobită personalitatea preotului.1-2. primitor de străini. să înveţe pe alţii. sau a unei îndelungate experienţe.cit. (I Tim. apoi de situaţia sa faţă de credincioşii săi. Creştinismul s-a răspândit în toată lumea prin forţa sa morală iar “învăţătura creştină nu ar fi avut mare răsunet fără trăirea ei şi fără lupta continuă şi fără sacrificiul de sine în numele marilor principii morale ale Evangheliei”9. tactul şi prudenţa fiind roadele unei maturităţi de cugetare. Stăpânirea de sine este una din calităţile cele mai importante care se cer preotului.Grigorie de Noziaus.Grigore de Noziaus spune: “Esenţialul acestor porunci este ca să fie atât de deosebiţi în ce priveşte virtutea. 2-4). paşnic. treaz. col. Moralitatea ireproşabilă a vieţii îi este impusă mai întâi de caracterul sfânt al slujbelor sale.

oriunde s-ar găsi. să nu aibă vreun gând sau vreo faptă rea”12. Calităţile spirituale ale preotului Dragostea. Credinţa Una din cele mai mari virtuţi pe care trebuie să le aibă preotul este credinţa.433C 14 Ibidem. Grigorie de Noziaus adresându-se preoţilor. adică cu naturaleţe. “În primul rând preotul trebuie sp fie întocmai ca argintul şi aurul. pentru că a fost dată ca învăţătură nouă de către Dumnezeu”13. Ţinuta şi comportarea preotului constituie de asemenea trăsături de mare importanţă pentru chipul unui adevărat preot. faţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovai ca porumbeii” (Mt. Preoţia impune o 12 13 Ibidem. Preotul este obiectul special al harului Sfântului Duh fiindcă prin hirotonie el capătă plinătatea harurilor pe care le împarte prin Sfintele Taine. “Să evităm tot ce este vătămător…şi să rămânem în hotarele dreptei credinţe”14. Exemplu de netăgăduit este dragostea supremă a Mântuitorului care s-a întrupat pentru mântuirea oamenilor din dragoste faţă de ei. Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. în orice împrejurare de viaţă şi treburi ar fi. 16). zice Sf. preotul este prin definiţie răspânditorul dragostei. Preotul care nu este pătruns de credinţă nu va putea convinge pe altul de puterea ei.Mântuitorul ne sfătuieşte: “Iată. col. Sfinţenia. să nu aibă sunet de aramă. Ţinuta şi comportarea preotului trebuie să fie caracterizate de seriozitate şi demnitate izvorâte din fiinţa lui. Înţelepciunea împreună cu tactul şi prudenţa să corecteze excesul de idealism care l-ar putea împinge la greşeli de tactică pastorală şi la acte necugetate. 10. să nu sune niciodată fals. Preotul trebuie să fie un om plin de dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii săi. “Această dragoste pe care a avut-o Mântuitorul faţă de oameni trebuie să o aibă şi preotul faţă de enoriaşii săi.455A . Este obligatoriu pentru preot să îşi supravegheze cu atenţie comportarea în viaţa civilă. col. col.422A Ibidem. Chemat de Dumnezeu care este dragoste. socială şi familială.

col. pentru că prin ea se întreţine legătura noastră cu cerul17.436B Ibidem.8. Fără o cultură intensă şi o pregătire asiduă preotul îşi ratează misiunea.39-47. nu poate să conducă sufletele care i s-au încredinţat spre mântuire.Apostol Petru îndeamnă “Supuneţivă toţi unii faţă de alţii. îmbrăcaţi-vă întru smerenie pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă iar celor smeriţi le dă har” (I Petru V. 15 16 Ibidem. Modestia este o altă virtute cerută preotului.Em.1-3. . Grigorie de Noziaus spune: “nu este un lucru la îndemâna minţii oricui predicarea cuvântului adică a învăţăturii celei dumnezeieşti şi înalte”16. col. Rugăciunea este convorbire cu Dumnezeu. Sf. pag. Ea este hrana şi respiraţia sufletului creştin fprp de care nu se poate concepe viaţă spirituală.Prof. dar trebuie să amintim şi mijloacele prin care se întreţin şi se promovează aceste calităţi. Rugăciunea centrul vieţii religioase în M.5).purificare şi o desăvârşire a vieţii preotului după modelul Mântuitorului. pentru că unor credincioşi cu o cultură mai limitată va trebui să le dea învăţături mai temeinice şi amănunţite. Instrucţia sau cultura preotului Creştinismul cuprnde adevăruri şi învăţături pentru pătrunderea cărora preotul are nevoie de o pregătire temeinică. Până aici am vorbit de calităţile morale. nr. Sf.O.444A 17 Diac. spirituale şi intelectuale care preotului îi sunt indispensabile.Vasilescu. după nevoie. 1956. În acest sens Sf.Grigorie de Noziaus caracterizează conducerea pastorală a sufletelor drept “arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”. Sf. Misiunea de învăţător şi de păstor îl obligă pe preot să-şi însuşească numeroase şi variate cunoştinţe din care să împărtăşească diferitelor categorii de credincioşi.Grigorie de Noziaus spune: “lucrul cel mai mare pentru noi este să ne cunoaştem şi sp ne vindecăm propriile noastre patimi şi păcate”15. Prin modestia sa preotul va da un bun exemplu credincioşilor care vor lua aminte şi vor avea în faţa lor şi la îndemână un exemplu pe care îl vor urma.

Culmea şi coroana vieţii spirituale al creştinului ortodox o reprezintă unirea deplină cu Hristos – Domnul prein împărtăşirea cu Sfântul său sânge şi trup. Reculegerea (Meditaţia şi examenul de conştiinţă) Un alt mijloc de promovare şi dezvoltare a vieţii noastre duhovniceşti este reculegerea. un maestru al rugăciunii18. rugăciune. precum şi necazurile sale în împlinirea misiunii sale. Prin rugăciune primeşte ajutor de la Dumnezeu şi se întăreşte cu putere dumnezeiască.755 . slăbiciunile. Preotul trebuie să se spovedească neapărat pentru orice păcat pentru ca sufletul să fie necontenit curat. ni se cere o strădanie personală de purificare. Lectura religioasă. Clipele de reculegere sunt oaze de singurătate interioară şi de linişte în zgomotul cotidian.B. dorinţele şi năzuinţele sale pentru mântuirea credincioşilor. Un factor important în pastoraţie este cultura preotului. 1981 nr. lipsurile şi căderile sale.Prof. Această reculegere şi regăsire a sinelui prin autoanaliza noastră ne va face să ne corectăm deciziile şi acţiunile adâncind şi redescoperind adevărurile divine. Mărturisirea şi Împărtăşirea Acestea sunt tainele de bază ale vieţii religioase şi izvoarele de căpetenie ale spiritualităţii creştine. În rugăciune el poate mărturisi lui Dumnezeu ca unui tată şi stăpân. Scrierile Sfinţilor Părinţi (P. Din biblioteca preotului nu trebuie să lipsească: Sfânta Scriptură. pg.R. Pentru a ne împărtăşi cu trupul şi sângele Domnului. în B.S.7-8.Ene Branişte Viaţa lăuntrică şi trăirea religioasă a preotului. cele mai des practicate şi repetate în viaţa creştinilor. Aceasta trebuie să fie variată şi în pas cu vremurile pentru a putea face faţă întrebărilor şi a putea da sfaturi folositoare.Este de la sine înţeles că orice bun creştin trebuie să se roage. adică retragerea în noi înşine prin meditaţie şi prin examene de conştiinţă. nevoile şi durerile.). cărţi de istorie. etc. fapte bune. pastorală. Dar cu deosebire preotul este şi trebuie să fie prin excelenţă un om al rugăciunii. 18 Pr. sectologie. Preotul trebuie să se spovedească mai întâi ca om supus greşelilor dar şi ca slujitor a celor sfinte cerându-ise un grad mai mare de curaţie trupească şi sufletească.O. de curăţire prin post. respectul şi iubirea sa pentru El.

PREOTUL ÎN FAMILIE SAU .

bărbat al unei singure femei…” (I Tim.3. Dacă familia preotului este o piedică sau nu în calea misiunii sale preoţeşti. 2). Se cuvine dar ca episcopul să fie fără prihană. Este adevărat că viaţa de familie . voi încerca să arăt în cele ce voi expune de aici încolo. Despre rolul familiei preotului în activitatea sa pastorală şi despre rolul preotului implicit vom discuta în cele ce urmează.Scriptură găsim sfat în ceea ce priveşte căsătoria clerului. În Sf.FAMILIA PREOTULUI Un mediu important în care îşi petrece preotul o parte din timpul său este propria sa familie.

greutăţi şi sarcini cărora trebuie să le facă faţă.Dr. Nicolae D.Prof. “Noi credem şi am constatat din proprie experienţă că preotul căsătorit ese mai apt. Familia preoului este un model oferit parohiei şi lumii. conducător al unei familii. Atât prin soţie cât şi prin copii.Prof. Preotul fiind un educator social. necazurile şi obstacolele sale în lupta sa cu lumea.Necula Curs de pastorală. Nicolae D. “Familia preotului”. A avea familie înseamnă a avea în casă o mică şcoală precum putem spune că familia este o societate în miniatură. pentru educarea şi creşterea copiilor este o preocupare foarte importantă a preotului. Atât soţia cât şi copiii trebuie să fie înconjuraţi cu atenţie. Nicolae D. Avem deci o familie care poate fi numită “parohie în miniatură”21 unde preotul poate aplica cu înţelepciune arta pedagogică şi iscusinţa pastorală. preotul îşi menţine relaţiile sale de la om la om prin legăturile personale ale soţiei cât şi a legăturilor cu colegii copiilor săi. În familie îşi exercită calitatea şi autoritatea naturală de părinte a copiilor săi.Necula Curs de pastorală. Grija pentru întreţinerea familiei.38 21 Pr. astfel ajungând la părinţii acestora. Pe de altă parte statutul de familist îi serveşte ca o “şcoală creştină şi un auxiliar preţios în pastoraţie”20. mai ales cu cei care nu frecventează biserica.Dr. Se poate spune de asemeni că familia preotului constituie pentru el un factor de legătură între el şi parohie.creează preotului căsătorit o serie de probleme. pag.Prof. Prin urmare familia este pentru preot un preţios teren de experienţă şi de aplicare a artei sale de educator şi de păstor. pentru a uita măcar o clipă greutăţile. Preotul ca şi profesorul nu numai creşte copiii dar îi şi educă. cu dragostea necesară şi cu grijă.Dr. mai capabil şi mai destoinic pentru îndeplinirea misiunii sale de păstor decât cel necăsătorit”19.Necula Curs de pastorală. pag. Preoteasa poate polariza în jurul ei simpatia şi bunăvoinţa femeilor din 19 20 Pr. Aici între membrii familiei sale el găseşte modul cel mai potrivit în care-şi poate descreţi fruntea.39 . el este dator să cunoască pe cât se poate mai deplin societatea. Reprezintă toate acestea dezavantaje? Dimpotrivă. pg. În familie îşi reîmprospătează puterile de luptă în împlinirea datoriei.36 Pr. Atmosfera de cămin constituie şi pentru preot o fortăreaţă personală şi intimă. un mijloc de întărire a raporturilor sale cu enoriaşii. Este îndeajuns de cunoscută importanţa familiei pentru viaţa sexuală şi pentru progresul omenirii.

ori pentru alte motive. familia preotului constituie un exemplu negativ. chibzuită. în divorţ sau pe cale de a se destrăma. Grija faţă de turma sa şi faţă de familie trebuie să meargă mână în mână. dreptate şi bineînţeles de semenii şi aproapele lor. Nicolae D. Să-i educe în spirit ortodox.Necula Curs de pastorală. a Bisericii. Preotul este dator ca să păstreze în casa sa o atmosferă caldă. Un preot care îşi cunoaşte cu adevărat misiunea şi datoria sa. se renunţă la soţii şi se abandonează chiar copiii şi educaţia lor. fie din pricina lipsei de înţelegere a soţiei lui. Relaţiile preotului cu soţia trebuie să fie bazate pe respect.Dr. dragoste. cu frica lui Dumnezeu. sociabilă şi vrednică de stimă. Nu poate fi un bun păstor acela care îşi neglijează propria sa familie.parohie atunci când ea este o femeie înţeleaptă. pag. Fără îndoială. După cum am văzut rolul preotului în familia sa este foarte important şi de aceea conduita sa în familie este deosebit de importantă. Biserică. Un preot care nu reuşeşte să-şi controleze propria sa familie. Prin familie. În aceste cazuri preotul este silit să pună grija pentru familia sa mai presus de grija faţă de turma pe care o păstoreşte şi interesele majore ale Bisericii. Împreună cu preoteasa să se ocupe cu mare grijă de educaţia copiilor cu care Dumnezeu i-a binecuvântat. 5). fie din cauza nedestoiniciei preotului însuşi.40 . relaxată şi agreabilă. Prin familia sa preotul ajunge mai uşor la problemele sociale ale parohienilor săi. liniştită. Toate acestea duc la desfigurarea completă a preotului şi. nu putem nega că există din nefericire şi cazuri izolate. Aceste insuficienţe îi provoacă preotului probleme car îl fac uneori să utie de ţelul fundamental al misiunii sale. 22 Pr. “Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască a sa casă.Prof. preotul se intregrează deci mai adânc şi mai trainic în viaţa socială a parohiei. Sunt cazuri de familii de preoţi destrămate. să le imprime dragostea de Dumnezeu. să stea în fruntea ei cu autoritate părintească nu va putea sta nici în fruntea unei parohii. în care. “Ea poate declanşa şi pune astfel în mişcare măcar o parte din resursele infinite ale apostolatului laic care pot fi puse în slujba Bisericii”22. înţelegere şi comunicare. nu neglijează pe nici una în detrimentul celeilalte ci păstrează în echilibru just. cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (I Tim III. mai grav.

păstraţi unitatea familiei?”23 Un astfel de preot nu poate nici spovedi. pag.Agârbiceanu. Preotul în Biserică.40 Antonie Plămădeală.Chiricuţă de la Cluj (oncolog de renume mondial). putem aminti: ep. 23 24 Antonie Plămădeală. pag. a copiilor lui şi a parohiei pe care o păstoreşte. mari poeţi ardeleni ca G. Cinste lor şi părinţilor acestora care pe lângă faptul că şi-au edcat copiii în spirit ortodox şi românesc. Preotul în Biserică.24 În concluzie. doctorul I. “Cine s-ar duce să se spovedească la un asemenea preot? Spovedania ar deveni un act formal”.“Cum poate un asemenea preot să oficieze Taina Cununiei şi să spună…îngrijiţi-vă de familiile voastre şi de copiii voştri. în lume. în lume. acasă. D-rul Petru Groza (primul şef al unui guvern de democraţie popularăde după 23 august 1944).41 . scriitorul şi filosoful Lucian Blaga. acasă.Coşbuc şi O. Ciprian Porumbescu şi George Enescu (muzicieni). Exemple de copii de preoţi care au ajuns personalităţi marcante ale poporului nostru datorită educaţiei primite.cărturar Melchisedec Ştefănescu al Romanului (membru fondator al Academiei Române). rolul pe care-l joacă preotul în familia sa este hotărâtor pentru soarta familiei sale.dr. Prof. Faptul că ei au avut asemenea copii este o dovadă sau o mărturie că şi parohiile acestora au fost lipsite de purtarea de grijă a unor preoţi vrednici. a sa.Goga.

PREOTUL ÎN PAROHIE .

Prof.316-323 Pr. El provine de la cuvântul π α ρ ο íκ α care înseamnă sau se traduce prin “şedere sau stabilire în ţară care înseamnă a străină”. Ecleziologia pastorală.Dr. Nicolae D.T. “Comunitatea parohială este Biserica în unic. Facultatea de Teologie Bucureşti. Parohia. pag. în S. în Curs de Teologie Pastorală. 25 26 . XXXI (1979) nr. a fi vecin cu sau a locui în mijlocul sau printre.Parohia este unitatea de bază a Bisericii locale.1-4. Etimologic cuvântul sau termenul de parohie vine din limba elină. Când vorbim de parohie trebuie să avem în vedere sensurile care se pot da cuvântului care exprimă această noţiune. La rândul său cuvântul derivă din verbul π α ρ ο ι κ ε ω locui pe lângă. a locui într-o ţară ca străin26. spaţiu de activitate patoral-misionară a preotului. punctul de plecare şi de sosire al vieţii creştine şi al misiunii preoţeşti.Necula. Termenul aceste a fost întrebuinţat pentru prima oară de către evreii împrăştiaţi în lume după cucerirea şi dărâmarea Ierusalimului de către romani. Prin acest cuvânt erau Ion Bria. de aceea structura ei nu se poate înţelege fără o clară viziune ecleziologică”25. locul unde se exercită cele trei mari slujiri ale mirenilor şi ale clericilor.

de la unn mediu la altul. Din acest punct de vedere.. aşezaţi pe un anume teritoriu. “comunitatea sau obştea credincioşilor grupaţi în jurul unuia şi aceluiaşi altar sau biserici. Bucureşti 1953. Parohia ca teren de dezvoltare a spiritualităţii creştine. În calitatea sa de păstor. ceea ce impune şi metode şi căi de passtoraţie adecvate acestor realităţi. parohia respectivă poartă amprenta mediului în care se află. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. în jurul unuia şi aceluiaşi preot slujitor al Tainelor sau al cultului în general şi conducător al sufletelor spre mântuire”28. Într-o parohie ortodoxă. Din acest punct de vedere parohia este aşa cum a fost concepută şi înţeleasă în decursul istoriei vieţii creştine. Bucureşti 1937 . erau socotiţi drept comunităţi străine de modul de viaţă. sub conducerea unui preot paroh”27. factorul cel mai de seamă şi fără de care nu se poate concepe activitatea pastorală.desemnate comunităţile evreieţti sau cartierele lor. în ţările în care erau răspândiţi. credinţa şi mentalitatea marii majorităţi a populaţiei. de starea materială. Cel de-al treilea sens pe care îl are noţiunea de parohie şi în acelaşi timp cel mai important pentru misiunea preoţească este cel duhivnicesc soterilogic. Pentru a-şi putea îndeplini misiunea preotul trebuie să-şi cunoască foarte bine parohia. El este cel care mijloceşte legătura dintre credincioşi şi Mântuitorul prin intermediul cultului şi în special al Sfintei Liturghii.Dr. preotul îndeplineşte în parohie misiunea întreitei slujiri de învăţător al credincioşilor. de religie creştină ortodoxă.15 Pr. Viaţa şi configuraţia parohiei 27 28 Legăturile B.Prof. Ea desemnează o comunitate sau obşte creştină condusă de preot. În funcţie de populaţia care trăieşte în aceste parohii.Petre Vintilescu. situată într-un anume loc. de nivelul de cultură. pg.O. la oraş sau la sat. preotul este elementul central.R. Un alt sens pe care-l exprimă noţiunea de parohie este cel geografic. de sfinţitor al vieţii lor şi de îndrumător al lor pe calea mântuirii.O. de tradiţii şi de poosibilităţile financiare.R. la munte sau la câmpie.. zonă sau teritoriu. pastoraţia se deosebeşte de la o zonă la alta. exactă şi obiectivă a parohiei este necesară deoarece oferă o imagine de ansamblu şi astfel preotul va şti cum să acţioneze. De aici termenul a trecut şi la primele comunităţi creştine care. ca şi evreii în ţară străină sau printre păgâni. “Parohia este comunitatea bisericească a credincioşilor clerici şi mireni. Cunoaşterea temeinică.

iar în caz contrar. De mare interes pentru preot este cunoaşterea manifestărilor folclorice ale parohiei (datini. superstiţii. Foarte importantă pentru preot este cunoaşterea stării culturale a parohiei.N. desfrâul.) care influenţează viaţa religioasă propriu-zisă. Preotul este dator să cunoască foarte bine situaţia materială a enoriaşilor. social. Cunoaşterea parohiei – curs de Pastorală. material-economic şi sanitar. scandalurile etc). Este necesară această cunoaştere în parte a fiecărui enoriaş.trebuie cunoscută nu numai din punct de vedere moral-religios dar şi cultural. curvia. Ca învăţător al poporului. preotul va începe cu alfabetul catehismului. Această cunoaştere nu trebuie să ne slujească ca scop ci ca mijloc pentru activitatea pastorală. să aibă o statistică cu cei în stare de enişerie. “Trebuie să cunoaştem apoi nivelul general al parohiei”29. credinţe. Cunoaşterea material-economică şi sanitară a parohiei este de asemenea de mare folos preotului.D. care trebuie imediat combătute şi eliminate. preotul trebuie să ştie cui se adresează. Este foarte important să cunoaştem ce rezultate au obţinut predecesorii în acea parohie. . forma şi nivelul predicilor al catehezelor şi al diferitelor cuvântări la nivelul şi puterea de înţelegere a credincioşilor săi. Bineînţeles că ne interesează în primul rând viaţa religiosmorală a parohiei. Dacă credincioşii se află într-un grad de cunoaştere avansat a învăţăturilor ortodoxe. Ca să ştie ce are de făcut preotul trebuie să ştie în primul rând în ce măsură cunosc enoriaşii săi adevărurile de credinţă şi principiile morale creştine şi în ce măsură le aplică în viaţa lor. atunci preotul va continua să avanseze în această educaţie religioasă. care rod şi destramă sănătatea morală şi sufletească a parohianilor (beţia.Dr. 29 Pr. Preotul trebuie să studieze cauzele care favorizează răspândirea unor asemenea păcate şi trebuie să refleceze la mijloacele şi metodele cele mai potrivite pentru combaterea lor. pentru a adapta conţinutul.Prof. furturile. obiceiuri etc.Necula. care sunt virtuţile credincioşilor noştri şi mai ales care sunt păcatele şi viciile cele mai frecvente. certurile. Termometrul vieţii religioase din parohie este frecvenţa credincioşilor la slujbele sfinte săvârşite în biserică. trândăvia. eresuri. De asemenea trebuie verificat dacă educaţia religioasă a enoriaşilor este sau nu influenţată de obiceiuri păgâne. fiindcă aceasta influenţează mai tot timpul viaţa religios morală.

epitropii. Un ajutor în cunoaşterea parohiei îl putem primi de la alţii. În parohiile cu mai mulţi preoţi. clădiri dedicate asistenţei sociale.Dr. aceştia sunt de un real folos în oferirea de informaţii şi sfaturi pastorale. de aceea trebuie păstrată o legătură cât se poate de strânsă cu acesta. Preoţii din parohiile învecinate în lipsă de alte surse. Protoiereul locului. cu care preotul este dator să ia legătura tot timpul. poate furniza informaţii oficiale despre parohie mai ales din punct de vedere administrativ şi statistic. ajutorarea altor parohii etc.Prof. Toate acestea împreună cu cele ce urmează sunt prilejuri şi metode prin care preotul îşi va îndeplini misiunea sa de păstor. Impresia. fiindcă ne oferă o imagine de ansamblu a parohiei. În parohiile cu posibilităţi materiale mai mari. Dat fiind importanţa primelor impresii pe care ni le facem despre cineva. consilierii) ne pot procura informaţii şi îndrumări preţioase mai ales în primii ani de activitate pastorală. 30 Pr. Este vorba de o vizită cu caracter neoficial. acolo unde există. sinistraţi. De exemplu: construcţii de noi biserici şi capele. etc. pot oferi informaţii despre starea parohiei. bolnavi. discret şi intim fără prea multă publicitate30. Predecesorul în acea parohie ne poate oferi informaţiile dorite. curs de pastorală .N.Necula. preotul poate implica enoriaşii în înfăptuirea de opere mai costisitoare. Mijloace pentru cunoaşterea parohiei. În cazul în care predecesorul a decedat informaţii utile putem primi în parte de la membrii familiei respectivului predecesor. Preotul bineînţeles că de la un moment dat va lua contact direct cu parohia şi cu enoriaşii săi printr-o cunoaştere directă. capele mortuare. înzestrarea cu odoare scumpe. Această cunoaştere poate începe încă de dinainte de instalarea preotului în parohie printr-o vizită de recunoaştere a parohiei imediat după numire. adică printr-o cunoaştere indirectă.şomeri. Cunoaşterea tuturor acestor situaţii este necesară în primul rând pentru organizarea asistenţei sociale ca expresie a milei şi a iubirii creştine precum şi pentru fixarea planului şi a activităţii pastorale care se cere adaptată situaţiei. Organele reprezentative ale parohiei (cântăreţul.D. nevoi şi împrejurări. De asemeni de un real folos ne pot fi monografiile alcătuite de predecesorii noştri. preotul trebuie să se preocupe în mod special de primul contact cu enoriaşii săi.

Aceştia sunt cei mai preţioşi misionari şi colaboratori ai preotului. Prin această înfăţişare se înţelege tact pastoral.bună sau rea. De aceea întreaga înfăţişare trebuie atent supravegheată pentru a le câştiga enoriaşilor de la început inima. familia şi nivelul de trai. va fi decisivă pentru asigurarea succesului sau insuccesului în activitatea pastorală. săvârşite în afara bisericii. silindu-se să le câştige . rece. Astfle preotul va cunoaşte casa. ci ca un părinte şi duhovnic. apropiat şi familiar. sufleteşti. sfeştaniile făcute în casă. Acestea constituie pentru preot momentele cele mai fireşti şi potrivite pentru îndeplinirea misiunii de păstor de suflete. în casele credincioşilor. ei alcătuind acea elită religioasă a parohiei. Cunoaşterea directă a parohiei se va face în chip metodic şi sistematic prin observaţie permanentă şi studiu personal. adică în viaţa socială. bunătate şi măsură pentru Biserică precum şi un aspect fizic îngrijit. botezurile. logodnele şi cununiile. Toate acestea vor fi de un real folos şi ajutor preotului dacă se va ţine cont de ele. maslurale săvârşite la casele celor bolnavi. Preotul trebuie să caute de fiecare dată să pătrundă cât mai adânc în intimitatea sufletului lor. care se face cu acest prilej. respectul. dragostea. lipsurile şi necazurile enoriaşilor. Atât în biserică cât şi în afara ei păstorul de suflete trebuie să se comporte faţă de enoriaşii săi nu ca un funcţionar-formalist. distant. înţelepciune. parastasele. în general orice slujbă care intră în cadrul asistenţei religioase solicitate de credincioşi. Prilejurile de contact direct cu enoriaşii trebuie căutate şi în afara bisericii şi a serviciilor religioase. Cei dintre enoriaşi pe care preotul are posibilitatea să-i cunoască mai bine şi mai cu uşurinţă sunt cei care frecventează sfântul lăcaş. gospodăria. posibilităţile materiale. Contactul direct cu enoriaşii este înlesnit în primul rând precum şi de cele mai multe ori de serviciile divine săvârşite în biserică. mersul cu icoana de Bobotează. plăcută sau neplăcută. calităţile şi defectele. intim. pomenirile. Un alt prilej în cunoaşterea mai adecvată a unora dintre enoriaşi ni-l oferă mai ales ierurgiile şi toate serviciile divine. Pe aceştia preotul va face tot posibilul să-i cunoască în toate amănuntele şi sub toate laturile vieţii lor. prin care preotul poate utiliza apostolatul laic ca un auxiliar preţios în cunoaşterea parohiei şi în activitatea sa. înmormântările. nevoile.

Mai ales în această funcţie de liturghisitor.R.” (Matei 28. participarea la manifestări cu caracter obştesc. 19-20).O. “Preotul trebuie să fie curat ca şi cu ar fi deja în cer printre puterile spirituale. Preotul trebuie să profite de orice formă de relaţie socială sau cetăţenească în care el poate veni în legătură cu enoriaşii ca de exemplu: legăturile de rudenie sau prietenie.Prof. îndeosebi prin Sfânta Taină a 31 32 Pr.Dr. 4. El e învestit cu puterea de a învăţa. Aceasta este pornirea Mântuitorului pe care a dat-o Sfinţilor Apostoli: “Mergând învăţaţi toate neamurile. sincere şi potrivite cu acel moment. Pentru aceasta el se poate folosi de vizite pastorale.Ioan Gură de Aur.Necula. pg. Mijloace pentru cunoaşterea parohiei Sf.10. În toată activitatea sa preotul este purtătorul preoţiei Domnului nostru Iisus Hristos. cât mai iubit şi mai căutat de fiecare dintre ei. să fie un templu viu al Duhului Sfânt”33. preotului i se cere cu sfinţenie: “Când invocă pe Duhul Sfânt şi săvârşeşte înfricoşata jertfă – spune Sf. acestea sunt cele trei laturi ale misiunii preotului în parohie şi toate preocupările sale trebuie să tindă în aceste trei direcţii. Păstorul de suflete este chemat să slujească cele sfinte. “Preotul va folosi în acest scop orice prilej de întâlnire.N. te întreb: în ce rang îl vom pune? Ce curăţenie. Dat fiind că prin săvârşirea Sfintelor Taine. pg. botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.946 . alegeri.încrederea şi să devină pentru ei prietenul şi sfetnicul cel mai apropiat. serbări. şedinţe.Ioan Hrisostom – cînd mâinile sale ţin pe Stăpânul a toată firea. Despre preoţie VI. învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. fie sistematic fie după un plan sau program dinainte stabilit. vizite de curtoazie la aniversări şi onomastici familiare. 4 în B. etc.986 33 Ibidem III. Când se întâlneşte cu enoriaşi nu trebuie sp se mulţumească doar salutându-se reciproc ci să încerce dialoguri cât mai degajate. LXXIV (1957) nr. a sfinţi şi a conduce pe credincioşi pe calea mântuirii.D. întâmplătoare sau provocată cu enoriaşii săi”31. ce pietate n-avem dreptul să cerem de la el?”32. prin care devine organul sfinţitor al vieţii credincioşilor. La nevoie şi în măsura posibilităţilor preotul poate recurge la cercetarea intenţionată a parohiei în scopul cunoaşterii şi mai rapide dar şi mai depline.

“Căci nu este bine să înveţi pe alţii vreun meşteşug înainte de a-l fi învăţat tu însuţi printr-o deprindere atentă şi îndelungată”36. iar neglijarea îndatoririlor pe care le impune preoţia înseamnă iresponsabilitate. Primirea harului preoţiei este un act de mare responsabilitate. pg. Un deosebit accent pune Sf. bazată pe studierea operelor Sfinţilor Părinţi care prin viaţa lor curată şi prin meditaţie creştină au reuşit să surprindă în scrierile lor sensurile cele mai profunde ale învăţăturii creştine. Sf. Prin aceasta Sfinţii Părinţi sunt modelele cele mai vrednice de urmat în misiunea sfântă de a învăţa preoţii. viaţa lui trebuie să fie fără de prihană. “De aceea. fiindcă nu există o metodă pastorală care să poată fi adoptată 34 35 Sf. A fi preot nu este un privilegiu ci o chemare spre slujire. izvorul nesecat al învăţăturii de credinţă ortodoxă. A învăţa pe alţii adevărurile despre Dumnezeu presupune o cunoaştere temeinică a Sfintei Scripturi.Grigorie cel Mare. socotesc răspunderea slujbei de învăţător cu atât mai uşoară cu cât mai puţin cunosc valoarea şi măreţia nemăsurată a acesteia” 34. partea I.I pg. Sf. să-şi facă totdeauna canonul şi niciodată să nu aibă asupra sa ceva care l-ar face nevrednic de slujirea celor sfinte.Grigorie cel Mare pe felul cum trebuie să înveţe preotul.Euharistiei invocă pe Duhul Sfânt şi ţine în mâinile sale Timpul şi Sângele Mântuitorului. Cartea regulei patorale.113-114 Ibidem 36 Ibidem. Aceştia sunt “superficiali în toate.Grigorie cel Mare. Dar pentru a-şi putea însuşi aceste adevăruri este necesar ca preotul să aibă o cultură teologică bogată. în Mitropolia Ardealului XXII (1977) cap. Grigorie cel Mare începe lucrarea sa tocmai cu precizări referitoare la faptul că nimeni nu poate învăţa pe alţii dacă nu este mai întâi el un bun cunoscător al învăţăturilor sfinte.Grigorie cel Mare condamnă pe cei care “vor să înveţe pe alţii ceea ce ei înşişi nu ştiu”. Cel care doreşte preoţia trebuie să fie bine pregătit. nu există loc în slujba cea înaltă a învăţăturii pentru cei neănvăţaţi şi pentru cei iresponsabili”35 spune Sf. Unul dintre aspectele cele mai însemnate ale misiunii preoţeşti este slujirea învăţătorească.113 . El trebuie să se pregătească. gata în orice clipă să înveţe pe alţii. “Trebuie reţinut că nu pentru toţi credincioşii se potriveşte aceeaşi îndrumare.

fără să justifice însă întru totul transferarea neîncetată a preoţilor. cum trebuie să vorbească unor tineri. Preotul trebuie să-şi ducă la bun sfârşit misiunea nu pentru a căpăta diferite merite. dimpotrivă. iar din partea credincioşilor încredere desăvârşită în preot. Înţelepciunea şi simţul realităţii ne ajută să prevedem în 37 38 Ibidem. o stavilă împotriva propagandei sectare şi o măsură practică pentru preîntâmpinarea ruperii enoriaşilor de preot şi de parohie.Ene Branişte. Lipsa omeniei. căci instabilitateapăstorului în parohie este spre paguba Bisericii.O. Cu cât această legătură dintre păstori şi turmă este mai vie. O singur metodă pentru toţi este exclusă şi pentru faptul că nu toţi pot avea aceeaşi educaţie. care reprezintă fundamentul şi condiţia de căpetenie a succesului activităţii pastorale. îl poate duce la mândrie deşartă. al apartenenţei lui la o parohie”38. în revista Mitropolia Ardealului XXIV 1979. situaţiile sunt astăzi mult deosebite faţă de cele din trecut. Deci preotul trebuie să fie un bun psiholog.R. pg.3-4 / 1972 pg. nr.şi aplicată la toţi. Aceasta presupune însă din partea preotului un ataşament sincer şi profund pentru parohia sa.Prof. Biserică sau parohie înseamnă de fapt o comunitate de credincioşi strâns uniţi în jurul păstorului lor sufletesc. dintr-o parohie într-alta. meţine şi întări cât mai mult legăturile sale sufleteşti cu credincioşii. întreruperea şi compromiterea acestor legături. Preotul trebuie să ştie cum să vorbească unor oameni mai puţin învăţaţi. cu atât ecourile ei în viaţa religioasă şi socială a credincioşilor vor fi mai puternice şi cu urmări mai fericite. pentru a-i ţine strâns uniţi în jurul său. nr. “Legătura credinciosului cu preotul este de fapt expresia şi semnul legăturii lui cu Biserica. Legătura strânsă a preotului cu păstoriţii şi prezenţa sa neîncetată a lui în parohie reprezintă un mijloc pentru apărarea unităţii de credinţă. prolog.352 . în B.. cum să povăţuiască pe cei suferinzi şi pe cei mai păcătoşi etc. Este aproape inutil să mai vorbim de importanţa legăturilor dintre preot şi credincioşi în pastoraţie şi în viaţa Bisericii. De multe ori ceea ce unuia îi este de folos. pe de o parte – a-şi crea. Preotul trebuie să se străduiască.384 Pr. partea a III-a. mai reală şi mai puternică. Fără îndoială.46. îl ajută să progreseze el însuşi pe calea binelui şi a desăvârşirii sale. Legăturile preotului cu credincioşii. ci pentru a învăţa tainele şi valorile creştinătăţii. Smerenia îi dă preotului echilibru şi putere sufletească. iar pe de alta să se ferească de tot ceea ce ar putea contribui la slăbirea. altuia îi este spre pagubă”37.

ne indică măsurile. mijloacele şi metodele cele mai potrivite pentru îndeplinirea datoriilor sacerdotale şi ajută totodată să ne alegem momentul cel mai nimerit pentru a acţiona. El vine în contact cu fel de fel de oameni. să evite şi să îndrepte înclinările rele ale credincioşilor săi sau atitudinile lor determinate de neştiinţă. Tactul şi prudenţa ne învaţă că în lupta cu realităţile. firi şi caractere din cele mai diverse. Înţelepciunea. un cunoscător de suflete. sau alteia îi prieşte un teren uscat. alta se dezvoltă la umiditate. de pasiuni sau de interese meschine. trebuie să ne mulţumim uneori cu mai puţin dar sigur. Preotul înzestrat cu tact. tactul şi prudenţa îi sunt necesare preotului în relaţiile sale de toate zilele cu oamenii. succese mai mici. înţelepciune şi simţ psihologic nu tratează pe toţi credincioşii la fel. El este dator să cunoască pe oameni în toate manifestările şi cutele lor sufleteşti. Preotul trebuie să fie deci un bun psiholog.programul de activitate pastorală tot ceea ce poate contribui la atingerea scopurilor indicate de misiunea preoţească. dar din a căror sumă se fac lucruri mari. ci procedează ca grădinarul care ştie că unei plante îi trebuie mai mult soare. cu biruinţe. . Sufletul fiecărui om în parte reprezintă o lume proprie deosebită de a altora. temperamente. să prevată. alta are nevoie de umbră.

PREOTUL ÎN ŞCOALĂ .

“Patrimoniul spiritual al dreptei credinţe îşi descoperă comorile. nici chiar acum la început de mileniu trei. binevestitor al evangheliei mântuitoare”.1) le scoate la lumină. în B. Dacă paralel cu cultivarea raţiunii nu se face şi cultivarea sufletului omului.Cândea. Hristos şi mântuirea sufletească a orăşenilor. dar nu a prosperat în ceea ce priveşte credinţa. pg. Aici observăm cât de important este rolul preotului în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Programele oficiale de învăţământ în unele state au exclus cu totul religia. nu există morală fără religie. scoţând-o dintre obiectele de studiu şi înlocuind-o cu altele. spre a face ca omul viitorului să fie cât mai bine înarmat pentru lupta vieţii”40. Niciodată ştiinţa. mai stricat şi mai periculos. nr. religia a fost interzisă în şcoală. numai în măsura în care preotul “iconom al tainelor lui Dumnezeu” (I Cor 4.R. 39 40 Prof.Sp. Educaţia este singurul mijloc de regenerare. iar acest adevăr ese recunoscut de toată lumea şi de aceea se depun eforturi uriaşe de către toţi pe toate căile pentru perfecţionarea ei. N. le afirmă cu cuvântul.Şcoala este după familie cel mai important factor social.O. a caracterului. ea nu poate exista fără morală.85 41 Dr. a inimii. morala. Preotul. Ea are o mare influenţă asupra omenirii. omul nu numai că nu se îndreaptă dar devine chiar mai rău. idealurile şi minunatele-i frumuseţi.665. Hristos şi mântuirea sufletească a orăşenilor. cu fapta şi cu adevărul şi le pune în valoare”39. nu va putea înlocui morala şi credinţa. Această ofensivă a dat rezultate bune în ceea ce priveşte ştiinţa. educativ. unii tineri alunecând spre imoralitate.90 . iar în altele au redus la minimum importanţa ei. pg.5-6 / 1979. Dr.Grossu. “Toate rezultatele ştiinţei sunt puse în slujba creşterii copiilor.Cândea. pg. Mai bine de jumătate de secol şi la noi în ţară. Aşa se explică “lipsa aproape totală a culturii religioase”41.Sp. oricât de profundă ar fi. moral.

Obligaţia aceasta revine mai ales preoţilor. Preotul este chemat de către Stat şi Biserică să predea în şcoli învăţământul religios şi moral iar preotul cu adevărat vrednic va putea influenţa tineretul să îmbrăţişeze calea virtuţilor. care-l învaţă să se roage fără să fie constrâns. pe de o parte prin dragostea şi blândeţea preotului faţă de copii iar pe de altă parte prin trezirea sentimentelor nobile omeneşti. Educaţia religioasă. pg. dar nu s-a făcut educaţie religioasă. care-l învaţă să fie un om cult dar fără îndoieli şi aroganţă. Învăţământul trebuie să fie. Acesta este un adevăr aşa de elementar. Preotul trebuie să fie blând cucernic. Religia şi sufletul copiilor. pedagogică. Spre a ajunge însă la acest rezultat este necesar ca preotul să posede pe lângă cultură teologică. un om moral. Această simţire religioasă se realizează numai prin relaţia afectivă. să trăiască fără descurajări şi să moară fără să fie disperat şi nepregătit”45. afectiv. Toată ştiinţa să şi-o pună pentru a întări şi spori credinţa în sufletele elevilor. şi suflet. mai ales cel primar.Aşadar predarea învăţământului religios în şcolile de toate gradele este de cea mai mare importanţă pentru moralizarea omenirii. să iubească elevii şi să le dea pildă de urmat însăşi viaţa lui. inductiv. 44 Dr. neînţelese. Tineretul României.Gr.Teodor Bodnar. Menirea şcolii primare şi a celei secundare nu este de a crea teologi ci creştini evlavioşi care să cunoască principiile fundamentale ale moralei şi religiei creştine. intuitiv. prin recitarea unor lungi lecţii de catehism al căror sens nu a fost adaptat la mintea copilului.85 45 G.63. “Influenţa religiei asupra sufletului copilului este profundă.G. pg. altfel educaţia religioasă nu-şi 42 43 C-tin Asiminei. În şcoala românească s-a făcut în ultimul deceniu instrucţie religioasă. Pedagogia generală VII.44 Toată greutatea se va pune de către preot pe educaţia morală a elevilor şi în al doilea rând pe instrucţie.Antonescu. Metoda modernă de învăţământ nu poate admite ca învăţământul religios să se predea prin: învăţarea pe de rost a rugăciunilor.Gh. “suflet curat şi blând ca roua câmpului”43. care să îl transpună oarecum cu totul în fiinţa copiilor spre a o înţelege şi a o pătrunde. Rolul preotului în educaţia enoriaşilor săi. pg. de prietenă şi mângâietoare. că nu nimeni nu ar trebui să cugete altfel”42.542 . pg. care are pe Dumnezeu de tată şi Biserica de mamă. prin neglijarea formării unei adevărate simţiri religioase.Comşa.21 Pr. “Scopul catehezei este să-l facă pe creştin un laic religios.

Oniga. Preotul trebuie să-şi dea toată silinţa pentru a creşte generaţii credincioase şi morale. pg. Hristos şi mântuirea sufletească a orăşenilor. căci numai aşa se va putea ajunge la rezultate mulţumitoare.atinge scopul. Pentru toate acestea preotul trebuie să dea dovadă de răbdare. atenţie deosebită trebuie să se dea acelora prin care se arată datoriile copiilor faţă de părinţii lor.V. Este necesar să se pună un deosebit accent pe partea morală ce rezultă din diferite pilde şi istorioare biblice.30 .Sp.149 Pr.Cândea. ora în care se săvârşeşte cea mai înaltă slujbă pentru înălţarea sufletelor. înjură sau sunt nemulţumiţi. Este necesar să colaboreze cât mai strâns cu autorităţile şcolare. Păstorul sufletesc trebuie să arate importanţa respectării poruncilor din Decalog. Activitatea pastorală a preotului în parohie. atrăgătoare şi bine pregătite. 46 47 Dr. care adoptă teoria evoluţionistă şi explică toate fenomenele pe cale naturală negând orice putere supranaturală sau revelaţie este o mare problemă cu care se confruntă preotul. Lecţiile trebuie să fie scurte. înţelepciune şi dragoste părintească. pg. Astăzi lipseşte forţa credinţei şi de aceea lumea este dezorientată. pentru că temeiul iubirii se sprijină tot pe Sfânta Scriptură. De aceea catedra trebuie să fie atât pentru profesor cât şi pentru elev. În vechime nu erau şcoli publice şi speciale ca astăzi. precum şi aplicarea lor în viaţa practică. dispreţuiesc. Preotul trebuie să iubească elevii. Felul cum se predau ştiinţele naturale. dar era şcoala primitivă din pridvorul casei parohiale. şcoala duhului naţional şi religios în faţa căruia ne aplecăm capetele cu smerenie. Să le recomande şi să le pună la dispoziţie cărţi religioase în care vor găsi învăţături morale şi practice. atunci elevii asimilează tot ceea ce este bun şi “religia rămâne să-i călăuzească în chip fericit toată viaţa”46. Dintre lecţiile de cateheză. Nu ar trebui niciodată ca din cauza unor neînţelegeri să se tulbure colaborarea frăţească dintre preot şi învăţător care au o mare misiune de a conlucra în “cea mai perfectă armonie şi cel mai ideal raport de prietenie şi de bunăvoinţă”47.D. în aşa fel încât ei să simtă cea mai mare plăcere pentru ora de religie. Când elevii sunt instruiţi şi educaţi cu dragoste şi căldură. Pe de altă parte preotul trebuie să combată cu toată vehemenţa dar cu înţelepciune copiii care necinstesc.

PREOTUL ÎN PENITENCIAR .

Ideea educaţiei deţinuţilor pe cale religioasă s-a realizat pentru prima dată în secolul al XVI-lea. şi N.T. închisorile erau în subteranele primăriilor. scris. În Franţa preotul Mabillon din ordinul Benedictinilor (sec. castelelor etc.R.XVII) a făcut primele începuturi de educaţie a deţinuţilor scriind o lucrare: “Reflexions sur les prisons des ordres religieux” editată la 1724. Hrana nu era de ajuns iar ca pedeapsa să fie şi mai mare. după moartea lui. condamnaţii erau legaţi cu lanţuri prinse în pereţi sau în podele. întunecoase.458 . nr. la Amsterdam. Pe lângă toate acestea închisorile erau lipsite de orice sprijin moral. erau: munca. În această situaţie nu se putea vorbi de o renaştere şi de o educaţie morală a deţinuţilor. Închisoarea a fost până în timpurile moderne mijloc de pedeapsă pentru o crimă şi pentru acest motiv se căuta ca să se înrăutăţească tot mai mult condiţiile de viaţă de acolo48. conferinţe. fără să fie scoşi la aer curat săptămâni întregi.7-8 / 1939 pg.Închisoarea a fost cunoscută omului din cele mai vechi timpuri. Ideea de 48 Lotoţki. în B.O. Importanţa religiei în opera de educaţie morală a deţinuţilor. tăcerea. citit. Deţinuţii dormeau pe paie.. evreii. şi nimeni nu se gândea la rolul religiei şi al mijloacelor moralo-educative în această vale a suspinelor. joase încât deţinutul abia se putea mişca. egiptenii. Gh. deţinuţii mureau în majoritatea cazurilor nespovediţi şi neîmpărtăşiţi. Datorită acestor condiţii atât de grele închisorile erau locuri de boli trupeşti şi mintale iar statul nu se interesa de închisori. Închisoarea locală avea un pastor şi un profesor însărcinaţi cu educaţia deţinuţilor. pentru a căror întreţinere nu prevedea nici o sumă din buget. prin slujbe. În ele mujloacele sanitare erau dintre cele mai rele: camere umede..Dr. grecii. în Olanda. rugăciunea şi meditaţia.T. romanii. Grija era atât de mare încât a fost tipărită o carte specială cu titlul: “Pildele lui Solomon şi al păşti de V. el se referea mai mult la clerici. Mijloacele preconizate de Mabillon pentru educarea deţinuţilor. tipărite pentru uzul închisorii din Amsterdam”. Chinezii au cunoscut-o cu două mii de ani înainte de Hristos ca şi babilonienii. În majoritatea cazurilor.

o poate face numai Biserica. Praga (1930). apărută în 177749. . Pocăinţa de păcatele săvârşite a multora dintre ei dovedeşte cu prisosinţă acest lucru. El a fost primul care a atras atenţia lumii asupra rolului religiei în educaţia deţinuţilor şi a operei lor de moralizare. Această asociaţie a întocmit un sistem de educaţie morală. Alinarea suferinţelor celor închişi. J. Bruxelles (1900). Frankfurt (1857). Roma (1885). Dar în rezolvarea problemei care ne preocupă a jucat un rol de frunte John Howard prin lucrarea sa “State of prisons in England and Walles”. Credinţa noastră ortodoxă ne apropie profund nu numai de divinitate 49 Latoţki Gh. Beccaria cu “Dei delittie delle pene” au avut rolul lor în educaţia deţinuţilor. De aceea preconiza o reeducare a deţinutului şi o adaptare a lui la o nouă viaţă prin religie. Londra (1872). Howard a influenţat o serie întreagă de învăţaţi care au scris lucrări în sensul ideii preconizate de el. prin slujitorii ei. Howard este considerat ca un mare reformator – in acest sens – al timpurilor. Stockholm (1878). la Frankfurt. Washington (1910). Alte congrese s-au ţinut în acest scop la Bruxelles (1847).R. ceea ce a influenţat foarte puternic asupra contemporanilor lui.educaţie a deţinuţilor în America s-a realizat în 1776 când în oraşul Philadelphia a apărut o asociaţie pentru educarea deţinuţilor. în B. Montesquieu cu “Esprit des lois”. Budapesta (1905).459.O. Petrograd (1890). în numele lui Iisus Hristos. Londra (1925). care au luat măsurile necesare pentru îmbunătăţirea soartei deţinuţilor. 7-8/1939 pg.Dr. Pentru acest scop era necesar ca pe lângă fiecare închisoare să existe o biserică deservită de preoţi necesari educaţiei religioase şi morale a deţinuţilor. Ideea lui cuprinde întreaga Europă pentru ca în anul 1846 să se ţină primul congres internaţional pentru educaţia deţinuţilor. Paris (1895).Howard a descris cel mai bine situaţia din închisorile vremii. Din cele expuse se vede rolul religiei şi al preotului în opera de educaţie morală şi religioasă a deţinuţilor. La sfârşitul secolului XVIII sub influenţa umanismului s-a îmbunătăţit simţitor soarta deţinuţilor. Berlin (1935) etc. rămas cunoscut sub numele de “filadelfic” care a avut un mare succes în întreaga Americă. Importanţa religiei în opera de educaţie morală a deţinuţilor. întărirea lor spirituală pentru a fi iarăşi folositori societăţii şi salvarea lor.

16 . 1938) era prevăzută exercitarea serviciilor religioase. 1929. 1876. pg. Prezenţa preotului în penitenciar a încetat o dată cu instalarea regimului totalitar comunist în România. statul român s-a înscris în reglementările internaţionale în domeniu. fiind stabilite măsuri concrete pentru asigurarea asistenţei religioase a deţinuţilor şi minorilor infractori. Funcţiile acestuia erau cu totul spirituale el ocupându-se exclusiv de partea religioasă. Preotul de penitenciar. Tot ceea ce se construise cu migală şi cu rbdare a fost distrus. Astfel. De asemenea preotul se străduia să afle caracterul individului. pg. Pentru a da mai mare consistenţă şi un caracter organizat programului de asistenţă religioasă în penitenciare şi în centrele de reeducare s-au înfiinţat posturi de preoţi.8 Col. de întreaga umanitate. 50 51 General de brigadă Ioan Chiş. se fac lecturi cu subiect exclusiv moral şi religios. în cadrul segmentului din societatea românească – aşezămintele private de libertate. Serviciul religios în penitenciar era asigurat de preot. În toate regulamentele de funcţionare a închisorilor (din anii 1864. “Regulamentul general al penitenciarelor centrale din anul 1874 conţinea un capitol destinat privind activitatea religioasă care prevede că: … pentru îndrumarea morală a condamnaţilor şi internaţilor. având drept scop sădirea de fapte bune sau deşteptarea asupra religiei creştine…”51. Credinţă şi reformă.ci şi de toţi semenii noştri. între tradiţie şi actualitate. încadrate pe baza recomandărilor făcute de eparhiile locale şi s-a început acţiunea de construire sau amenajare a lăcaşurilor de cult în interiorul locurilor de deţinere. După evenimentele din 1989 Biserica Ortodoxă a fost repusă în drepturile sale fireşti. s-au realizat paşi importanţi pentru reînnodarea tradiţiei lor existente în sistemul penitenciar înainte de 194550. dar s-a bazat şi pe faptul că în sistemul penitenciar tradiţional românesc acesta a reprezentat o latură esenţială a activităţii de reabilitare morală a condamnaţilor şi în acelaşi timp un sprijin spiritual în depăşirea perioadei de executare a pedepsei. dispunând de cel mai puternic mijloc de îndreptare a sufletelor pierdute în întunericul neştiinţei şi al răului. Revenirea după 45 de ani de interdicţie la sistemul de acordare a asistenţei religioase în locurile de deţinere nu a fost uşor de realizat. să însenineze pe cei mai îndărătnici precum şi să-i cunoască pe cei cu vicii deosebite. unde îşi aduce o contribuţie de deamă în acţiunea de redresare morală a persoanelor aflate în executarea pedepselor cu închisoarea.Mircea Surugiu.

Începând cu 1990, colaborarea B.O.R. cu Direcţia Generală a Penitenciarelor s-a reânnodat şi astfel s-a ajuns la semnarea unui protocol în anul 1993 care prevede ca deţinuţii să beneficieze de asistenţă religioasă. Cunoaşterea stării psihologice a deţinutului constituie prima grijă a păstorului faţă de cel întemniţat. Este imposibil pentru acela care nu are experienţa personală a închisorii să simtă ceea ce simte deţinutul cu interdicţii şi marginalizat de societate în celula sa. Privarea de libertate aduce după sine lipsa de bunuri pe care omul liber le posedă. În afară de aceast deţinutul trăieşte realitatea îngrozitoare că este individul care nu se bucură de încrederea semenilor săi. Măsurile de securitate ale închisorii (chei, garduri înalte, geamuri asigurate cu fier, paznici înarmaţi) îi amintesc mereu realitatea. Sentimentul că semenii săi îl consideră o fiară sălbatică îl conduce la prăbuşirea spirituală. Scrisorile şi darurile trimise către deţinuţi constituie mulţumiri care întrerup monotonia închisorii, îi asigură că sunt iubiţi şi nu au fost uitaţi, ajutându-i să păstreze o legătură socială. Comuniunea este o necesitate a sufletului omenesc. Din cauza acestei nevoi întemniţatul respins de societate îşi formează în închisoare o comunitate proprie, care este un înlocuitor al societăţii libere. Păstorul celor întemniţaţi tămăduieşte rănile sufleteşti ale deţinutului, iar când încrederea devine reciprocă, preotul devine “părinte”. Pentru aducerea deţinuţilor la mărturisire, păstorul celor întemniţaţi este obligat să ţină seama pe lângă de starea sa psihologică şi de pedeapsa lor, de sentimentul lor religios, de starea lor de spirit, de mentalitatea li de voinţa lor. Lucrarea de pregătire spre îndreptare şi sfinţire ţine seama de mai multe aspecte sau stări sufleteşti ale celui condamnat: simţirea stării de păcat, teama de pedeapsa dreptăţii divine, aversiunea faţă de păcat, dorinţa de cunoaştere a adevărului deplin şi mai ales dorinţa de a se împărtăşi de mila lui Dumnezeu. Biserica sprijină şi ajută pe creştini în drumul spre mântuire cu Sfintele Taine, Sfânta Liturghie şi ierurgii. O slujbă pătrunzătoare, o predică rostită cu duh apostolic, o căutare clară şi frumoasă însoţită de evlavie, smerenie colectivă pot aduce deţinuţilor un folos duhovnicesc real şi deplin.

“Morala creştin-ortodoxă constituie un îndreptar moral ce indică cordonatele esenţiale ale unei personalităţi corect structurate”52. Cele 10 porunci Dumnezeieşti pe lângă valoarea lor morală în sine constituie în acelaşi timp şi obiective extrem de pertinente pentru programele educaţionale desfăşurate cu oersoanele private de libertate. Astfel, programele ce vizează educaţia bunului cetăţean, educaţia pentru timpul liber, educaţia pentru autocunoaştere în vederea dezvoltării pozitive a personalităţii pornesc de la aceste porunci biblice. Evidenţierea păcatelor strigătoare la cer (uciderea de prunci, păcate asemănătoare cu cele făcute de cei din Sodoma şi Gomora, asuprirea văduvelor şi a orfanilor, asuprirea femeilor, batjocorirea părinţilor) precum şi cele de căpetenie (mândria, desfrânarea, lăcomia, invidia, mânia, lenea), explicarea lor şi oferirea de sfaturi pentru lupta împotriva acestora pot contribui la educarea deţinuţilor. Preotul poate antrena în opera sa de educare a deţinuţilor şi pe angajaţii penitenciarelor. Aceştia pot contribui în limita posibilităţilor, cu haine, hrană, sfaturi, asistenţă medicală etc. În acest fel deţinuţii vor înţelege că sunt acolo (în penitenciar) din cauza lor şi că de fapt cei care îi supraveghează vor să-i ajute şi nu să-i marginalizeze. Metodele cele mai bune pentru înlăturarea păcatului (a viciului) sunt credinţa şi faptele bune. Atât în societate cât şi în penitenciar, un vicios are nevoie în primul rând de o lepădare a păcatelor, a obiceiului păcătos. Astfel, mijloacele cele mai potrivite pe care le are deţinutul la îndemână pentru schimbarea firii vicioase sunt: Rugăciunea: “Rugaţi-vă neîncetat, ca să nu intraţi în ispită” (Lc.22,46) Lupta cu curaj: “Staţi împotriva diavolului şi va fugi de voi” (Iacov 4,7) Privegherea: - împotriva ispitelor: “Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită” (I Petru 5,8). Spovedania este un mijloc foarte important şi foarte intim in care preotul poate face pastoraţie şi poate da sfaturi deţinuţilor. Preotul trebuie să pună accentul pe consecinţele păcatului şi anume că dezbină oamenii între ei, că este împotriva firii, că îndepărtează pe om de virtute şi de Dumnezeu. Faptele bune se pot manifesta între deţinuţi prin milostenie,
52

Col.Mircea Surugiu, Mr.George Vasilescu, Dreptul la informare al deţinuţilor, dreptul la asistenţă religiosă şi prozelitismul în penitenciare, pg.22

împărţirea bunurilor (puţine) cu ceilalţi. Preotul trebuie să arate şi rolul postului în viaţa creştinului făcând o înfrânare de bunăvoie de la plăcerile vieţii pentru curăţirea sufletească şi trupească, jertfă adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El. Preotul de asemeni este obligat să explice Sfintele Taine şi rolul lor, Sfânta Liturghie precum să şi explice rolul Bisericii în viaţa oamenilor. Toate acestea preotul trebuie să le facă cu multă grijă, pentru că sufletul deţinutului este răvăşit şi dezorientat. Pentru preot deţinutul este ca un copil care trebuie educat şi integrat în societate. O conlucrare dintre preot şi celelalte instituţii care vizează educarea deţinuţilor va duce la îndeplinirea cu succes a celor 4 obiective care interesează pe toţi: 1. Reinserţia familială 2. Reinserţia profesională 3. Reinserţia comportamentală 4. Reinserţia socială.

PREOTUL ÎN BISERICĂ .

din moment ce electricitatea nu se propagă prin orice corp. cartea a şasea cap. să te chemăm pe Tine în toată vremea şi în tot locul”. atât în rugăciunile de acasă cât şi în rugăciunile de la biserică. Împărate al măririi căci a sluji Ţie este lucru mare şi înfricoşător chiar pentru Puterile cereşti”. să se apropie sau să slujească Ţie. a Sfintei Liturghii.Petru – presupune desigur.Fecioru în B. nu trimitem pe oricine să ne reprezinte ci trimitem oameni cu însuşiri cât mai alese. conştiinţă vie. Aşadar.IV. calitatea de liturghisitor aşează pe preoţi într-o ipostază pe care Sfinţii Părinţi o consideră mai înaltă decât a îngerilor53. ca fără de osândă şi fără sminteală întru mărturia curată a cugetului nostru. să înceteze tulburările şi cerând.Ap. Mântuitorul nostru. rugându-se să se stingă războaiele de pretutindeni. izbăvire grabnică din toate necazurile care supără pe fiecare”. exprimă negreşit de bine această înaltă şi importantă latură a lucrării preoţeşti: “Primeşte. mereu trează. Acest lucru se arată şi la începutul rugăciunii care se rosteşte în timpul căutării Heruvimului: “Nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină. aşa se apropie preotul de Dumnezeu. a Sfintei Taine şi a Sfintei ierurgii prin care slujitorii bisericeşti se fac mijlocitori ai credincioşilor către Părintele luminilor pentru a-i ajuta în urcuşul lor duhovnicesc pentru a le sfinţi viaţa. fă-ne să fim vrednici a-ţi aduce rugăciuni cereri şi jertfe fără sânge pentru poporul Tău şi ne învredniceşte pe noi. şi nu în al doilea rând săvârşirea celor sfinte. nr. însuşiri şi calităţi deosebite. aptitudini. munca.Păstorirea “turmei lui Dumnezeu” dată în paza noastră – după cuvântul Sf. O rugăciune cuprinsă în Liturghier care se rosteşte înainte de Heruvie. rugăciunea noastră. Dumnezeule. strădaniile lor bune. Este firesc să fie aşa. preoţii vin în legătură directă şi concretă. cu puterea Duhului Tău celui Sfânt. Încă din Vechiul Testament.D. traducere de Pr. . aşa şi preoţii trebuie să fie capabili şi pregătiţi să slujească în faţa altarului.O. din moment ce în probleme chiar şi mai mărunte.R.10). Prin această latură a slujirii. Această latură de liturghisitori se cere din partea păstorilor. Sf. an îmbelşugat. se arată că “blestemat este tot cel care săvârşeşte lucrul Domnului cu nepăsare” (Ier 48. pace.Ioan Gură de Aur spune: “Ca şi cum ar fi tatăl tuturor oamenilor. vin în contact nemijlocit cu Iisus Hristos. pe care ne-ai pus întru această slujbă a Ta. cei doi fii 53 Sfântul Ioan Gură de Aur.10/1957. Despre preoţie.

arhip.104-105. Căci prin noi care suntem din firea cea căzută ia loc în lume cel ce toate le cuprinde şi El însuşi este necuprins. am devenit calea şi povăţuitorii altora.IX şi cartea VI cap. nr. Se spune despre I.prof. străduindu-ne să pătrundem şi să trăim înţelesul slujbei ce se săvârşeşte. . Prin noi se vede şi se pipăie cel nevăzut. căci numai înţelegând-o putem s-o săvârşim cu tot cutremurul nostru sufletesc. se cuvine deci să le avem mereu în faţa ochilor noştri sufleteşti şi să ni le spunem cât mai des cu putinţă şi anume: “Prin taina preoţiei am devenit stătători înaintea lui Dumnezeu şi organe prin care alţii sunt în legătură cu Creatorul. cartea III cap.Simeon.S.Ioan Gură de Aur pe preot în calitatea sa de liturghisitor la altar.ai lui Aaron.IV. astfel aşează Sf. mai presus de oricine şi orice pe pământ. Deci noi preoţii suntem mântuitori şi ziditori de suflete şi povăţuitori către cer şi lumină şi viaţă şi părinţi şi păstori şi păzitori.1-3/1961 pg.1-3). Conştiinţa trează trebuie să se dovedească şi în această latură a activităţii pastorale.Spiridon Cândea. Prin taina preoţiei noi suntem deţinători şi ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.Ioan Gură de Aur spune: “Socoteşti oare că mai eşti printre oameni şi mai stai pe pământ când vezi că Domnul stă jertfit pe Sfânta Masă”. Cuvânt despre preoţie. încât cei ce trăiau în preajmă îl vedeau transpus. Sf. întâmplare pe care Moise o tălmăceşte prin cuvintele: “Iată ce a voit să spună Domnul când a zis: Vreau să fiu sfinit prin cei ce se vor apropia de mine şi înaintea adunării a tot poporul preamărit” (Levitic. 10. Prin taina preoţiei noi suntem îngerii care liturghisesc pe pământ Liturghia pe care îngerii o slujesc în ceruri.Bach că atunci când compunea lucrările sale despre viaţa Mântuitorului Hristos. cărora ne-a dat să avem pe pământ puterea Lui cea cerească”55. se pricepe cel neajuns de minte. Sf. Tot Sf. la Pr. nu numai ale celor vii ci şi ale celor morţi?”54 Cuvinte ca cele ale Sfântului Simion arhiepiscopul Tesalonicului.Tesalonicului. 54 55 Ibidem. care să se roagă să facă pe Dumnezeu îndrumător faţă de păcatele tuturor. dar pentru ce spun pentru toată cetatea? Pentru toată lumea. Chipul preotului după Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi în Mitropolia Ardealului.Ioan Gură de Aur se întreabă : “Ce fel de om trebuie să fie cel care se roagă pentru toată cetatea.dr. cu toată convingerea şi toată căldura inimii noastre. Nadab şi Abind. fiind arşi de vii pentru că au adus jertfă nevrednici fiind.

nr. săvârşită cu toată participarea noastră şi noi slujitorii ne simţim mai aşezaţi lăuntric. elemente care trebuie să fie total străine slujitorului Bisericii noastre.Popescu. “Avea în priviri o expresie care mă umplea de fiorii admiraţiei…în clipele acelea el nu dorea să se destăinuiască decât Creatorului său”56. fără căldură. pregătiţi să pornească din nou la treburile şi grijile zilnice. mai gata să ierte unii altora. fiind conştienţi de marea sa valoare. la cinste. credincioşii ies din biserică odihniţi sau mai aşezaţi sufleteşte. să-l trăiască ei înşişi când îl 56 57 Scurtă cronică a Anei Magdalena Bach. ne simţim mereu proaspeţi. mereu cu fiorul sfânt pe care lam avut în clipele hirotonirii”57. pentru ca el să exercite asupra sufletelor credincioşilor toată înrâurirea sa educativă.Teodor M. de îmboldire la rugăciune. Preoţii sunt cei dintâi datori să cunoască valoarea. Ce trebuie să facem deci pentru ca acest nepreţuit tezaur care este cultul ortodox să fie cu adevărat un mijloc eficace de pastoraţie colectivă. formală a slujirii.O. o ofensă adusă lui Dumnezeu şi credincioşilor pentru care şi în numele cărora vom sluji. fără adeziune interioară. “Îndeplinirea mecanică. Numai în felul acesta slujbele noastre îşi vor atinge ţelurile lor de uşurare sufletească pe care trebuie s-o simtă credincioşii noştri.301 58 Prof.Gheorghe Papuc. în S.T.164 . frumuseţea şi superioritatea cultului nostru. de care e capabil? Mai întâi trebuie să îl cunoaştem bine. fără sentimente de evlavie şi emoţie. de înălţare care fac din cult o rugăciune. Bucureşti 1965. “Ba. mai încrezători în viaţă.3-4/1981 pg. să-l pătrundă. Spre o asemenea tensiune sau trăire sufletească sinceră şi curată trebuie să tindem şi noi când ne aflăm la Sfântul Altar sau la orice slujbă pe care o vom oficia. Despre misiunea preoţească în Revista B. Sfinţenia şi răspândirea preoţiei. caldă. Arhid. săvârşită după toată buna rânduială. după o predică luminată. frumos şi înălţător. de apropiere şi înfrăţire a lor. Este verificat – credincioşii mărturisesc adesea acest lucru că după o slujbă frumoasă. adică gând şi simţire îndreptate spre Dumnezeu”58 reprezintă o profanare. să-l iubim noi înşine. mai mult după Sfânta Liturghie. fără fior sfânt. săvârşirea cultului fără participarea sufletească. să-l înţeleagă. mai buni. la tot ce este bun. mai calzi.transfigurat în totul. la muncă.R.3-4/1952 pg. să se deschidă sufleteşte unii altora. rupt parcă de contextul fizic în care trăia. nr.

Calităţile înnăscute. “Trebuie redată sfintelor altare şi locaşurilor de rugăciune dreptul şi onaorea e centru şi pivot al activităţii noastre preoţeşti. curs de Pastorală. Pentru ca să fie pusă în adevărata lor lumină valorile cultului. cu atât îl vom iubi şi îl vom săvârşi mai cu drag. această superbă creaţie a pietăţii şi a geniului liturgic bizantin depinde în practică de felul cum o interpretăm noi preoţii. adică: voce plăcută 59 60 Pr. studiilor şi îndrumărilor cu caracter liturgic din reviste şi publicaţii de specialitate. pare o parodie sau o caricatură când e interpretat de artişti slabi sau mediocri. dar numai cunoscând bine structura. încredinţaţi fiind că n-avem la îndemână un alt mijloc de lucru mai eficace şi mai sublim pentru reîncreştinarea lumii decât cultul divin”59.Necula. Bucureşti. prin săvârşirea lor corectă. de meserie sau din rutină. Pastoraţia colectivă prin cult. cuminţenia şi dragostea. formele cultului îl vom înţelege mai bine. scopul.prof. bisericoşi. Putem pune în evidenţă bogăţia. ci să o socotim cea mai înaltă cinste cu care a învrednicit Dumnezeu pe om. Preotul trebuie să fie convins înainte de toate că principala lui chemare în cadrul misiunii preoţeşti e aceea care-l leagă de altar – datoria de liturghisitor – de săvârşitor al cultului. altfel cultul nostru rămâne un simplu tezaur mort şi îngropat după cum şi o piesă genială de teatru. trebuie ca preotul să fie un bun interpret. de mijlocitor al Harului şi sfinţitor al lumii. Trebuie deci să o îndeplinim cu toată osârdia. pe care o îndeplinim cu sila.oficiază pentru ca la rândul lor să-l poată explica credincioşilor şi să le transmită şi lor ataşamentul pentru el. să aibă vocaţie şi dragoste pentru liturghie.dr. Să nu socotim oficierea slujbelor drept o simplă obligaţie profesională. Cu cât îl vom cunoaşte mai bine. talentele naturale necesare pentru îndeplinirea ideală a laturii liturgice. splendoarea formelor noastre de cult printr-o slujire demnă. cu atât vom şti să-l preţuim mai mult. În al doilea rând trebuie să ne îngrijim din ce în ce mai mult de felul cum slujim. cum o prezentăm prin felul nostru de slujire”60. Instrucţia teoretică şi pregătirea practică în domeniul liturgic trebuie deci continuată şi adâncită mereu după terminarea studiilor prin lectura atentă şi asiduă a articolelor. Pentru aceasta ar fi de dorit ca toţi sfinţii slujitori să fie buni. Ibidem . Preotul nu este numai săvârşitor al cultului ci şi interpretul lui. esenţa. Facultatea de Teologie Ortodoxă.Nicolae D. “Sublim în sine însuşi.

să reactualizăm sensul şi caracterul ei primordial de jertfă. 1953. să o cerceteze cât mai mulţi şi cât mai des participând la sfintele slujbe. participă la sfânta slujbă şi la viaţa harică a sfintelor taine este unul dintre cele dintâi semne prin care se 61 62 Despre inovaţii în săvârşirea serviciilor divine. fără grabă.şi caldă. în S. adevărat izvor al spiritualităţii sau evlavie creştine. Trebuie să-i acordăm Sfintei Liturghii locul central şi fundamental în viaţa noastră religioasă şi spirituală socotind-o temelie şi centru al cultului divin public.R. Participarea la Liturghie şi metode pentru realizarea ei. demnitate şi prestanţă desăvârşesc lucrarea liturgică a preotului. nr.23-34 (extras din B. ferindu-ne de orice abatere de la regulile tipicului.O. pg279-303. dicţie. convingere şi pătrundere. “Măsura şi felul în care credincioşii cercetează biserica. la a cărui aducere să contribuie nu numai preoţii ci şi credincioşii62. În al treilea rând trebuie “să ne silim a păstra neatinsă integritatea şi caracterul adevărat. să le trăim participând la ele cu intensitate şi dându-le viaţă din viaţa noastră. să ne străduim a atrage pe credincioşi la biserică. ureche şi cultură muzicală. Trebuie să ne ferim de păcatul rutinei. În al patrulea rând. Să-i dăm sensul ei eclesiologic şi comunitar. practicând-o ca pe rugăciunea colectivă a Bisercii. unitatea şi uniformitatea cultului nostru impunându-ne o severă disciplină în exerciţiul funcţiunii de liturghisitori. Alte calităţi care se pot câştiga prin effort şi educaţie.T. de formalism şi automatism în săvârşirea celor sfinte. să le simţim. eleganţă în gesturi şi mişcări. etc. Dacă toate acestea lipsesc.3-4. Bucureşti 1949. sp înţelegem Sfânta Liturghie în adevăratul ei sens. de adaose sau omisiuni. care se va comunica astfle şi credincioşilor. prestanţă fizică. să respectăm adică. ca de exemplu: slujirea corectă şi conştiincioasă. Pătrunşi de sfinţenia şi sublimitatea celor ce săvârşim să punem suflet şi căldură în cele ce rostim şi cântăm la sfintele slujbe. . interpretare (citire şi rostire) corectă a rugăciunilor şi cântărilor.). cu stricteţe rânduiala exactă şi corectă a slujbelor. de inovaţii personale în textul şi ritualul liturgic”61. credinţă şi evlavie. pot fi compensate măcar prin pietate sau evlavie care nu trebuie să lipsească nici unui cleric. formează un întreg. Să apărăm cultul autentic împotriva acelor practici şi rituri superstiţioase şi păgâneşti care desfigurează peitatea populară şi care compromit cultul mai ales în faţa credincioşilor conştienţi şi iluminaţi. trebuie urmărită sporirea frecvenţei la biserică. pg.

făcându-l să păstreze în tot timpul atitudinea de perfectă cuviinţă şi respect. Credincioşii care simt nevoia să cerceteze sfânta biserică sunt pe cale să devină mădularele uscate ale trupului Bisericii. Să formăm în credincioşii noştri conştiinţa şi ambiţia de membrii vii. Să intreprindem deci o serioasă operă de catehizare mistagogică a poporului. simbolismul botezului. a falsei pietăţi.123-124. trebuie abordate deci din ce în ce mai mult predici şi cateheze cu teme liturgice precum să le punem la îndemână cărţi şi broşuri cu caracter liturgic. Viaţa parohiei. Odată rezolvată problema frecvenţei la biserică ceea ce trebuie să urmărim în continuare în activitatea noastră sacramentală este “să realizăm o participare reală. de iniţiere a lui în adâncul atâtor lucruri. . în rev. efectivă şi activă a credincioşilor noştri la slujbele divine”64. Să luptăm împotriva formalismului ritualist şi a bigotismului de esenţă păgână. nr.7-8/1949.1-2/1958.Ene Branişte. dogmatic sau moral. Participarea la Liturghie şi metode pentru realizarea ei.T. Acesta este şi criteriul cel mai sigur după care putem măsura şi vrednicia preotului şi nivelul vieţii religioase din parohie. pe care el nu le înţelege în cultul nostru (rânduiala liturghiei. Trebuie să explicăm în predicile şi cuvântările noastre înţelesul şi rostul celor ce se săvârşesc la sfintele slujbe. Mai ales spre aceste oi rătăcite să se îndrepte atenţia preotului şi să le facă cunoscute foloasele participării lor la manifestările cultice.Coman.pg.recunoaşte o parohie vie”63. Ce alte cuvinte trebuie să ne străduim nu numai să atragem lumea la biserică şi să avem biserica plină în zilele de sărbătoare ci să-i facem pe credincioşi să vină de drag la biserică şi să le susţinem atenţia şi interesul în timpul serviciului divin.V.) . iar preotul care se mulţumeşte şi se complace cu biserica goală de credincioşi este păstorul ameninţat să rămână fără turmă. în S. superstiţiilor păgâne şi riturile magiei care se mai manifestă pe alocuri. De asemeni să educăm şi să disciplinăm poporul în biserică acolo unde e nevoie. al sfântului lăcaş şi al obiectelor liturgice etc. liniştea şi ordinea necesară desfăşurării sfintelor slujbe. Pe lângă predicile cu caracter biblic. activi ai Bisericii rugătoare prin participarea efectivă la cântările bisericeşti (cultivarea cântării în cor în biserică) şi la fertfa euharistică (prin aducerea darurilor de pâine şi vin necesare 63 64 Pr. “Mitropolia Ardealului” nr. Pr.

Facultatea de Teologie Bucureşti. pentru calitatea veşmintelor cu care slujeşte şi a obiectelor sacre. să le susţinem interesul şi atenţia în timpul sfintelor slujbe pentru a face să le înţeleagă. “O datorie elementară de urmat în activitatea noastră liturgică. să le trăiască şi să le simtă nevoia. Acatiste. Să nu uităm că dintre credincioşii noştri cei mai uşor ademeniţi de sectari. cei care cad mai uşor ăn mrejele propagandei sectare ale indiferenţei religioase şi ale necredinţei.Necula. grija pentru alegerea şi educarea colaboratorilor noştri.D.).N. pentru sporirea puterii de atracţie a cultului este grija pentru aparatul extern sau fenomenal al cultului”66. cultivarea tuturor tradiţiilor şi datinilor vechi şi bune în legătură cu cultul: participarea la Vecernie.Prof. slujbe de binecuvântare a caselor. sunt tocmai cei ce au rupt legătura cu sfântul altar. curs de Teologie Pastorală. fântânilor. a femeilor pentru curăţenie.Sfintei Jertfe) ca şi la roadele acestei jertfe (prin împărtăşirea lor cât mai aleasă cu Trup şi Sânge). grădinilor etc. pentru curăţenia şi împodobirea sfântului lăcaş. a unora pentru rostirea crezului etc. Să luptăm împotriva pasivităţii credincioşilor la serviciul divin făcându-i să fie active prin ascultatea cu atenţie la cele ce se rostesc şi se cântă sau prin participarea la cântarea omofonă alături de cântăreţii de la strană precum şi prin îndeplinirea unor atribuţii ce li se poate da în timpul sfintelor slujbe (utilizarea copiilor la sfântul altar. Privegheri. frecventându-le în mod regulat cu dragoste şi cu folos pentru creşterea şi adâncirea vieţii lor religios-morale. În sfârşit. pentru înfrumuseţarea cântării bisericeşti. cei care s-au înstrăinat de biserică. Ibidem . Grijă pentru ţinuta fizică şi vestimentară a preotului slujitor. în activitatea lor pastoral-liturgică. a bătrânilor pentru supraveghere. Trebuie să atragem pe credincioşi la biserică. Pastoraţia colectivă prin cult. cântăreţi şi paracliseri care prin calităţile şi prin felul cum îşi 65 66 Pr. Un alt ţel de urmărit în activitatea noastră pastoral-liturgică este reînvierea şi valorificarea unora din comorile cultului uitate astăzi. Acesta este cel mai sigur mijloc de a-i ţine pe păstoriţii noştri strâns uniţi în jurul bisericii şi al slujitorilor ei. Sporirea frecvenţei la biserică şi participarea activă a credincioşilor la sfintele slujbe sunt cele două obiective de căpătâi pe care trebuie să le urmărească preoţii65. cei mai apropiaţi în latura sacramentală. înmulţirea slujbelor de seară.

Mitropolitul Nicolae Colan a redactat şi în această privinţă altă serie de porunci pe care preotul să le respecte la sfintele slujbe: 1. 6. Slujba să nu-ţi fie nici grăbită nici zăbavnică. . de la glume nelalocul lor. ci loc al îngerilor. ceea ce a dus pe Însuşi Mântuitorul să împletească bici din frânghie.1). Dacă vom izbuti să facem aceastea. să fim permanent atenţi la ţinuta noastră. Nu te răzima cu spatele pe Sfânta Masă. Se impune aşadar să avem mereu fiorul sfânt al lucrului pe care îl săvârşim.îndeplinesc misiunea. Să ai (preotule) ţinută cuvioasă şi veşnic trează. josnice. materiale. de sfinţire şi de mântuire a lor şi a noastră.I către Corinteni. nici dugheană cu mirodenii sau vreo altă prăvălie din târg. 3.Ioan Gură de Aur. pot să favorizeze activitatea noastră sau să o stânjenească şi să o îngreuneze. la gesturile noastre. însuşi Cerul”67. 7. Prin toate aceste mijloace şi prin altele care ne pot sta la îndemână. la cuvintele noastre având în vedere şi aceea că după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur Biserica “nu este frizerie. Fii cu gândul la rugăciune. de ridicare a nivelului vieţii lor religios-morale. loc al arhanghelilor. vom putea spune împreună cu Sfântul Pavel că suntem cu adevărat nişte buni “iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Cor IV. iar lucrurile de pe ea să fie aşezate în bună rânduială. mijloc de atracţie a credincioşilor noştri în jurul sfântului altar. casă de neguţătorie” (Ioan 2. să ţintim a face din cultul ortodox public. la privirile noastre. Pentru nimic în lume deci nu vom face din biserică tarabă pentru interese meschine. Sfânta Masă să fie curată. nu altundeva. 5. Sfinţenia bisericii se va respecta şi prin abţinerea de la discuţii nepotrivite. avertizându-ne cu dumnezeiasca poruncă: “Nu faceţi casa Tatălui Meu. 2. În decursul slujbelor nu te lăsa tulburat de nimeni. 67 Sf. 4. 17). Omilia XXXVI la ep. palatul lui Dumnezeu. Lasă-ţi glasul cu răsunetul ei firesc şi nu-l sili şi nici nu face cu el cotituri prea îndrăzneţe.

.

în vederea iertării păcatelor săvârşite de oameni după botez. Această Taină necesară iertării păcatelor şi redobândirii sănătăţii .PREOTUL CA DUHOVNIC După cum bine ştim nu există pe acest pământ nici un om care să trăiască şi să nu păcătuiască cu voie sau fără voie şi din această cauză Mântuitorul Hristos a instituit Taina Pocăinţei sau a mărturisirii sau a spovedaniei.

„Apa este elementul natural care spală. vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer” (Mt 18. An C. nr. Fără mărturisirea păcatelor.. aerul şi căldura pentru viaţa noastră cea trupească. înviorează şi înnoieşte sufleteşte pe fiecare credincios.sufleteşti precum şi a reaşezării creştinului în starea harică din care căzuse. Funcţionarea soterilogică şi educativă a Tainei Spovedaniei. 1956. adică al rolului său de cârmuitor sau de îndrumător al sufletelor. adică al reintegrării în har a creştinului pocăit.R. preotul duhovnic şi Hristos.B.Sp. curăţă şi îndepărtează toate petele păcatelor.O. Taina Sfintei mărturisiri ca mijloc de pastoraţie individuală. şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute (Ioan 20. Craiova.Prof. care curăţă. De aceea taina spovedaniei este tot atât de necesară şi de indispensabilă vieţii noastre spirituale precum este apa. Iar fără asemenea împărtăşire nu există mântuire. 1982 pg. Aici ne vom opri însă asupra spovedaniei din punctul de vedere al activităţii pastorale a preotului. Taina mărturisirii spală de toată murdăria sufletului. lumina.5-6. cărora le veţi ierta păcatele. în rev. pg. care înviorează întreaga viaţă naturală”68 sau viaţa cea trupească sau viaţa sub aspect fizic. Apostolilor Săi. se vor ierta lor. În actul mărturisirii sunt prezenţi penitentul. Fără îndoială spovedania este în esenţa ei şi înainte de orice o taină a Bisericii mai exact taina prin care se împărtăşeşte harul iertării şi al împăcării cu Dumnezeu.316 69 Preot Nicodim Belea.18).480 . în Mitropolia Olteniei. După învierea Sa a fost instituită ca taină. iar Hristos în chip nevăzut iartă prin mâna duhovnicului. „Trebuie să subliniem că scopul Tainei Spovedaniei este mărturisirea”69. „Pocăinţa este un proces sufletesc. Ea constă nu numai într-o plângere sau 68 Pr. Penitentul vine cu părere de rău pentru păcatele săvârşite. 22-23). cu sfintele taine. „Amin grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ. a fost mai întâi făgăduită de Mântuitorul. duhovnicul ca purtător al lor. Deci scopul spovedaniei este unul soteriologic dar şi educativ prin sfaturile şi canoanele sau epistemiile pe care le dă duhovnicul. anul VIII nr.Cândea. Între aceste două scopuri există o relaţie de interdependenţă.6-7. Taina spovedaniei sau a mărturisirii poate face în acelaşi timp şi obiectul Dogmaticii precum şi al Liturgicii. când s-a arătat Apostolilor şi a suflat asupra lor zicând: Luaţi Duh Sfânt. fără curăţirea sufletului în lava celui de-al doilea botez nu poate să existe o împărtăşire cu vrednicie. şi martor sau prieten al penitentului.

IX. Duhovnicul cunoscător de suflete. pg. 1956. 1956. an VIII.O. Fără asemenea însuşiri duhovnicul nu va fi în stare să deschidă cetatea zăvorâtă a sufletului omenesc spre a face primenirea şi curăţenia necesară în interiorul ei. ci se manifestă prin acte exterioare obiective prin înfrânare. După cum se vede din cele de mai sus.C. după fiecare caz în parte. Penitentul nu va avea încredere în puterile şi posibilităţile de ajutorare ale duhovnicului decât atunci când el face dovadă prin propria sa viaţă că este cu adevărat un om al lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte aceste însuşiri putem spune că fiecare preot trebuie să se învrednicească de acestea pentru ca în timpul misiunii sale de păstor de suflete şi mai ales ca duhovnic să fie capabil de a păstori. îşi descarcă toate poverile şi îşi plânge toate păcatele. duhovnicul are de a face su sufletul penitentului. Taina Sfintei Mărturisiri ca mijloc de pastoraţie individuală. Duhovnicul. în M.1-3. care trebuie să fie înzestraţi cu însuşiri alese şi împodobiţi cu multe virtuţi spre a o îndeplini cu vrednicie. Penitentul se va ridica de sub epitrahilul unui astfel de preot şi în urma unei astfel 70 71 Pr. moralitatea exemplară este cea dintâi condiţie a oricărui duhovnic72. în rev.Sp. În faţa unui astfel de duhovnic penitentul îngenunchează cu încredere deplină. Taina aceasta mare şi binefăcătoare o îndeplinesc în lume preoţii duhovnici.317 .6-7 Craiova. îşi deschide toate porţile sufletului. Craiova. pg. nr. curat sufleteşte. pg. a) Sfinţenia vieţii. „Slujitorii jeţului duhovnicesc al Bisericii şi servitorii lespezelor sale vii sunt duhovnicii”71.3-4.Prof. nr. sincer. nr. sfătui şi conduce spre mântuire pe credincioşi.Prof. an.4 72 Pr. calităţi şi aptitudini speciale. Pocăinţa însă nu se reduce la o părere de rău de tip platonic.Mitropoliei Olteniei an VIII. Căinţa sau părerea de rău este un sentient de mai lungă sau mai scurtă durata care nu mişcă conştiinţa decât pentru moment fără hotărâre de prelungire sau exteriorizare decât prin fapte. subiectiv.139 Firmilian. Slujba duhovnicului fiind una dintre lucrările cele mai grele şi mai pline de răspundere ale preoţiei.părere de rău pentru păcatul săvârşit (căinţă) ci şi în hotărârea de a nu mai greşi (pocăinţă)”70. Mitropolitul Olteniei. curios şi cucernic. cere duhovnicului însuşiri.Sârbu. un reprezentant real al lui Iisus Hristos în mijlocul credincioşilor.Cândea. în rev. spre viaţa în Hristos. 1957. rugăciune cu alte cuvinte prin antrenarea întregii fiinţe a omului spre o viaţă nouă. Un om profund credincios. îşi mărturiseşte toate păcatele.Mitropoliei Olteniei.

Credincioşii caută şi aleargă spre un astfel de duhovnic ca spre un izvor cu apă limpede şi rece. tot ceea ce este primejdios pentru mântuirea sufletească a credincioşilor”75. pg. ca spre un râu cu lapte şi miere pentru a-şi înviora şi îndulci viaţa plină de ispite.318 75 Ibidem pg. nici o osteneală nu este prea grea. distruse pentru ca în locul lor să crească şi să se dezvolte învăţătura şi credinţa ortodoxă. b) O a doua cerinţă a duhovnicului este ştiinţa. „În acelaşi timp însă. pg. sănătos şi folositor credincioşilor săi. Din această cauză. mai doriţi decât covoarele de aur. În întreaga sa activitate preotul este şi trebuie să fie un dascăl şi un învăţător iscusit dar mai ales în taina spovedaniei duhovnicul trebuie să fie prin excelenţă un învăţător neîntrecut care să fi în stare oricând să rezolve toate problemele pe care i le pun în faţă diferitele categorii de credincioşi. Această lucrare grea şi complicată nu poate fi îndeplinită în condiţii pe deplin satisfăcătoare decât de duhovnicul care stăpâneşte şi posedă cunoştinţele timpului său şi 73 74 Ibidem. care prin viaţa lui dovedeşte sfinţenia şi desăvârşirea sa morală. mai preţuiţi decât orice tezaur al lumii trecătoare”73. ceea ce este pozitiv. mai poftiţi decât privirea cea caldă. Duhovnicul trebuie să susţină. păcate şi clipe amare prin care încearcă să răzbată. ca un om care a primit har şi putere dumnezeiască precum şi iertare deplină mulţumire sufletească necesare pentru fericirea şi mântuirea lui. duhovnicii împodobiţi cu insignele sfinţeniei sunt mai căutaţi decât pietrele scumpe.319 . cultura74. să îmbogăţească şi să întărească tot ceea ce este bun. superstiţiile şi toate buruienile otrăvitoare din grădina dreptei credinţe trebuie combătute. „duhovnicii cu viaţă exemplară. De aceea pentru credincioşi nici o jertfă nu este prea mare. duhovnicul trebuie asemenea unui grădinar harnic şi iscusit să plivească.317-318 Ibidem. credinţele deşarte. nici o distanţă nu este de nestrăbătut şi nici o piedică de neînvins când este vorba de a ajunge în faţa unui duhovnic.de mărturisiri. Învăţăturile ortodoxe. magiile. să cultive. Duhovnicul trebuie să cunoască foarte bine diferitele practici şi obiceiuri care preocupă şi stăpânesc viaţa credincioşilor. ca o făptură nou. să dezrădăcineze şi să stârpească din grădina sufletului tot ceea ce este vătămător dreptei credinţe.

părinte adevărat. seninătate. ci să cumpănească şi să cântărească bine lucrurile pentru ca apoi să dea cele mai bune şi înţelepte sfaturi şi îndemnuri. un om cu orientări largi în toate problemele vieţii şi cu om cu experienţă bogată. luminat şi împodobit cu cultura şi obiceiurile epocii sale în care îşi desfăşoară activitatea pastorală. apropiere între părinte şi fiul duhovnicesc care este indispensabilă unei mărturisiri bune şi complete. Această intimitate dă naştere la un contact de ordin sufletesc.319 . mai bine spus unui bun duhovnic. în toate lucrările sau activităţile preotului. gesturile. supărarea. bunătatea şi indulgenţa duhovnicului trebuie sp fie fără sau peste măsură încât cuvintele. La aceasta va contribui şi cunoştinţele dobândite în timpul şi din experienţa vieţii duhovnicului. Din această cauză unui duhovnic bin nu-i este suficientă numai cultura specifică. din scaunul spovedaniei. literaturii sau în două cuvinte cultura laică. mimica feţei să nu trădeze neliniştea. Răbdarea. privirile. plin de iubire faţă de fiii săi duhovniceşti şi interesat în gradul cel mai înalt posibil de mântuirea lor”76. pg. ci să încerce să fie mereu la curent cu progresul artelor. Numai un duhovnic împodobit cu asemenea cunoştinţe va fi în stare să lămurească. încredere totală. răbdare şi indulgenţă ca sau decât duhovnicia. un om de cultură. să nu se grăbească în atitudinile şi hotărârile sale. Tactul pastoral îl face pe fiecare preot-duhovnic să nu fie pripit. c) Tactul pastoral şi prudenţa necesară duhovnicului Tactul pastoral este o însuşire necesară duhoivnicului.care se cultivă neîntrerupt prin studii şi lectură. numai cunoaşterea disciplinelor teologice. mirarea sau enervarea preotului care sunt putem spune fatale. Un duhovnic cult şi deplin stăpân pe problemele care frământă viaţa credincioşilor are posibilitatea să rezolve toate nedumeririle şi zbuciumările credincioşilor săi. urmată de o destăinuire şi o mărturisire fără rezerve. Liniştea sufletească şi seninătatea duhovnicului creează o atmosferă de intimitate. să înveţe. Duhovnicul trebuie să fie deci un om instruit. „Aici preotul trebuie să fie prin excelenţă. Duhovnicul 76 Ibidem. Nici una din lucrările preoţiei nu cere preotului mai multă linişte. să povăţuiască şi să ferească pe credincioşii săi de tot felul de rătăciri. dragoste.

Numai un duhovnic care s-a învrednicit cu asemenea virtuţi. pe care le-am arătat mai sus poate să facă din scaunul mărturisirii sau al spovedaniei o adevărată baie spirituală din care cei care se mărturisesc ies curăţiţi. Locul cel mai potrivit şi mai îndreptăţit pentru aşezarea scaunului de spovedanie este biserica sau „casa lui Dumnezeu” pentru că aici vine omul să se întâlnească cu El şi să se împărtăşească de harurile şi datoriile sale. curaţi sufleteşte. Preotul trebuie să fie îmbrăcat în toate veşmintele sau în caz 77 78 Pr. care mai apoi îi inalţă sufleteşte şi-i pregăteşte ca în zilele ce vor urma să fie înţelepţi. fără gânduri rele şi oricând gata să lupte cu păcatul şi ispitele. „Condiţiile de decor sau de aspect exterior ale scaunului de spovedanie nu sunt lucruri de neglijat. într-o strană. într-un sediu sau o catedră anume amenajată”78. într-un loc. „Deci în chip obişnuit mărturisirea păcatelor trebuie primită în biserică. însuşirile cu care duhovnicul trebuie să se împodobească.59 Ibidem. Un rol foarte important pentru ca spovedania să se îndeplinească în condiţii cât mai bune şi spre folosul real al tuturor îl are şi locul dar şi timpul în care aceasta se petrece. El trebuie pe deoparte să corespundă caracterului religios al mărturisirii şi să fie propriu a facilita psohologiceşte întoarcerea penitentului. De asemeni în cazuri excepţionale scaunul spovedaniei poate fi aşezat şi într-o casă cinstită. Până aici am încercat să arăt importanţa pe care o are în această misiune. împăcarea şi unirea lui din nou cu Dumnezeu. pg.60 . 1995. tămăduiţi. tocmai pentru a putea îndeplini cu precizie şi cu responsabilitate deplină calitatea sau demnitatea sa de duhovnic. Alba Iulia. pentru a-i cădea înainte şi a-i cere iertare pentru păcate şi ajutor în tot ceea ce fac. curată şi liniştită sau cancelaria parohială unde să existe şi icoana Mântuitorului Hristos.Petre Vintilescu. îndreptaţi şi împăcaţi cu Hristos.trebuie să dea dovadă tot timpul de prudenţă şi precauţie pentru ca să nu supere sau să ofenseze sau să jignească pe nimeni. De asemenea trebuie avut în vedere că cel ce vine să se mărturisească este de o sensibilitate deosebită şi orice intervenţie mai dură sau atitudine greşită poate fi interpretată de penitent ca o jignire sau o încercare de a umili persoana sa. Spovedania şi duhovnicia. Aici credincioşii îl caută şi-l găsesc pe Dumnezeu într-un cadru vrednic de maiestatea Lui. pg. Aceste condiţii privesc îndeosebi locul şi timpul mărturisirii”77.

319. Unii teologi au asemănat această obligaţie a duhovnicului cu lucrarea medicului care trebuie să se intereseze în amănunt de evoluţia bolii pacientului. nr. în M. de a pune întrebări penitentului spre a se edifica pe deplin asupra poziţiei morale. pregătirea şi predicile preotului – că duhovnicul nu pune aceste întrebări dintr-o curiozitate bolnăvicioasă sau interese personale. căderile şi patimile care au pus stăpânire pe viaţa penitentului.Sp. pag. urmează spovedania sau mărturisirea efectivă a credinciosului. Astfel duhovnicul nu poate să prescrie reţeta tămăduirilor sufleteşti decât atunci când a ajuns să cunoască temeinic şi sigur boala penitentului. de îmbolnăvire spirituală când acesta vine să se spovedească. Într-un fel va interoga duhovnicul un intelectual şi altfel va 79 Pr. de vârstă. pe patul de moarte sau în imposibilitate de a se deplasa la biserică.Prof. etc sau când nu este convins de valoarea acestei taine sau nu îşi dă acceptul deplin). Datoria cea dintâi a duhovnicului în scaunul mărturisirii este aceea „de a interoga. În ceea ce priveşte timpul spovedaniei se ştie că preotul va spovedi oricând penitentul o cere dar cu o pregătire prealabilă. 1956. Este lucru ştiut că numai atunci când duhovnicul cunoaşte amănunţit toate abaterile. După ce preotul s-a îngrijit ca toate acestea să fie realizate şi după ce se face toată rânduiala specifică. ca mijloc de pastoraţie individuală. . de gen. Atunci când situaţia o cere.6-7. stupefiante. de stare civilă.an VIII.excepţional cel puţin cu epitrofil şi felon. Taina Sfintei Mărturisiri. Duhovnicul adevărat pune întrebări şi trece fără grabă la analizarea întregii vieţi sufleteşti a penitentului.O. Fiecare credincios va şti din învăţătura.Cândea. Nu este recomandată situaţia când penitentul se află sub influenţa unor factori ce denaturează valoarea spovedaniei sau efectiv nu este posibilă administrarea acestei taine (cazuri în care „penitentul” se află sub influenţa alcoolului. este în măsură să judece şi să aprecieze ce anume trebuie făcut pentru îndreptarea morală a acestuia. Craiova. În această privinţă preotul trebuie să ţină cont de cultură. Duhovnicul pune aceste întrebări pentru a cunoaşte amănunţit gradul de vinovăţie al fiecărui penitent. preotul trebuie să răspundă fără ezitare chemării credincioşilor lor aflaţi în nevoi ca: bolnave. Din această cauză duhovnicul nu trebuie să se mulţumească cu o spovedanie sumară a penitentului. de sensibilitatea individuală a fiecăruia etc. asupra gradului de vinovăţie asupra păcatelor săvârşite de penitent”79.

După ce prin mărturisire. nici o odihnă până nu dobândeşte iertarea după care însetează sufletul său. măsura în care a greşit faţă de Biserică.”82 O a treia fază în taina mărturisirii este aceea a „hotărârii şi promisiunii de a nu mai săvârşi păcatele mărturisite”. O a doua fază în taina mărturisirii este aceea a „trezirii regretului în sufletul penitentului pentru păcatele săvârşite”80. şi în alt fel pe un copil. pg. dorinţa curată.an VIII. 1956. Duhovnicul n-are dreptul să acorde dezlegare în taina mărturisirii înainte de a constata existenţa acestui regret sincer şi profund în sufletul penitentului.6-7. „Regretul profund.O.interoga pe un ţăran. care nu mai lasă credinciosului nici o linişte. choar lacrimile de durere pentru păcatele săvârşite alcătuiesc o condiţie esenţială pentru dobândirea absolvirii. Taina Sfintei Mărturisiri. la cunoaşterea tuturor păcatelor. Contribuţii la conducerea pastorală a credincioşilor din oraşe. a dezlegării penitentului”81. părerea de rău sinceră. „În cumpăna iertării divine nu apasă nimic atât de greu ca durerea profundă. voinţa neclintită de a nu mai repeta greşelile săvârşite. pag. 1936.Sp. Craiova. pg. duhovnicul va trece la sublinierea gravităţii acestor păcate.într-un fel pe o femeie căsătorită şi în alt fel pe o tânără necăsătorită. nr. .83 Regretul pentru păcatele săvârşite trebuie să dea naştere totdeauna la hotărârea fermă. măsura în care a nedreptăţit sau pricinuit dureri aproapelui său. căinţa amară. sau măsura în care s-a greşit faţă de sine însuşi prin încălcarea poruncilor dumnezeieşti sau poruncilor bisericeşti etc. în M. Toate aceste sublinieri trebuie făcute cu scopul ca penitentul să aibă ştiinţă şi conştiinţă clară asupra gravităţii păcatelor.249-250 83 Idem. În acest sens 80 81 Ibidem.321. nici o mulţumire. Limbajul pe care-l foloseşte şi întrebările pe care le pune trebuie să se potrivească cu statutul fiecărui credincios în parte. Sibiu.Cândea. ca mijloc de pastoraţie individuală. Din această conştientizare se va naşte apoi regretul sincer şi profund pentru toate păcatele săvârşite. Preotul care administrează această taină nu trebuie să se grăbească sau să fie neatent la ceea ce spune credinciosul fiindcă aceste lucruri denaturează valoarea spovedaniei. prin întrebări şi răspunsuri s-a ajuns la arătarea tuturor abaterilor. Duhovnicul trebuie să arate penitentului măsura în care el a jignit maiestatea lui Dumnezeu.320 Ibidem 82 Pr.

86 Sf. „Celor pioşi sau cucernici de exemplu li se vor recomanda de preferinţă canoane cu caracter spiritual: meditaţii religioase. Scopul acestor epistimii prescrise în scaunul de spovedanie nu este ispăşitor. etc”88. lecturi pioase.Grigorie cel Mare. pg. după gradul şi natura bolii. adică pentru a satisface justiţia divină aşa cum învaţă B. ci este spre îndreptarea penitentului. Ibidem. În această situaţie nu se vor impune mătănii unui penitent slab sau bolnav ci se va înlocui cu un alt fel de canon potrivit cu puterea şi starea în care se află penitentul. Canonul trebuie prescris în raport cu „puterile penitentului”89.84 Proporţionarea şi dozarea canonului trebuie sp ţină cont de: 1. pg. 84 85 Pr. Spovedania şi duhovnicia.penitentul trebuie să facă promisiuni sincere că începând cu ceasul acela va lupta cu toate forţele sufletului împotriva tuturor ispitelor. tot aşa de variate sunt şi leacurile şi procedeele pentru vindecarea sufletelor”86.229.230. rugăciuni. . Dacă nu există această intenţie. De asemenea trebuie să se ţină seama de „nivelul moral”87 adică de gradul de virtute şi de perfecţiune a penitentului venit la spovedanie. Prin urmare canonul trebuie aplicat de la individ la individ sau adaptat diferit în funcţie penitent.49C 87 Pr. Alba Iulia 1995. „În scopul de spovedanie se urmăreşte ca scop final regenerarea sufletului”. 2. Alba Iulia 1995.R-C. pg. dorinţă sau hotărâre. col. eficacitatea mărturisirii se micşorează iar harul lui Dumnezeu nu copleşeşte întreaga fiinţă a penitentului.Petre Vintilescu. Spovedania şi duhovnicia. Următorul pas în desfăşurarea acestei taine se face prin fixarea canonului sau a epistimiilor. Însuşirile naturale ale temperamentului şi ale stării sufleteşti a penitentului sau cu alte cuvinte individualitatea lui. 3. mai ales în raport cu păcatul85.232 88 Ibidem. Recular pastoralis liber.Petre Vintilescu. 89 Ibidem. „După cum nu tuturor corpurilor li se prescrie aceeaşi doctorie sau dietă ci când una când alta.

Creştinul îşi dă seama că s-a abătut din drumul desăvârşirii morale întrucât a nesocotit învăţătura Mântuitorului. tulburată.236-238. poziţia socială şi familială. Canonul nu este potrivit de pildă dacă vrând să trezeacă ura şi sila faţă de păcat coboară personalitatea omenească în proprii ochi ai penitentului91. 5. Aici se vor analiza împrejurările care hotărăsc gravitatea păcatului şi se vor avea în vedere în general. Ibidem. Sub presiunea greşelilor morale. gradcul de publicitate al păcatului săvârşit. Nu se poate prescrie ca şi canon rugăciunea zilnică îndelungată unui penitent care prin ocupaţia sa nu poate săvârşi canonul. Se va ţine cont şi de „posibilităţile de viaţă şi relaţiile personale ale penitentului”90. iar pentru unul uşor.de a-şi recâştiga curăţia morală şi de a se apropia din nou de Mântuitorul. pg. gravitatea şi însuşirile păcatului. Canonul prescris trebuie să fie posibil în mentalitatea personală a penitentului şi a timpului actual.. . Pentru a-i ajuta pe credincioşi să se apropie de Mântuitorul preotul trebuie să fie pregătit şi să respecte aceste norme sau sfaturi pe care înaintaşii noştri le-au lăsat în urma lor spre folosul şi binele nostru. îşi dă seama că între el şi Hristos s-a interpus păcatul care dezorganizează viaţa harică necesară pentru dobândirea mântuirii. 6. De aici desprindem faptul că pentru un păcat greu trebuie să se dea un canon pe măsură.4. momentul şi împrejurările generale ale păcătuirii precum şi de momentul şi împrejurările generale ale păcătuirii sau condiţiile înainte şi după păcat93. Pentru ca epitimia să poată fi îndeplinită ea trebuie să fie în concordanţă cu condiţiile de viaţă. motivul sau intenţia. 93 Ibidem. vârsta. de asemeni. La fixarea canonului se va avea în vedere felul. conştiinţa creştinului este neliniştită. 92 Ibidem. 90 91 Ibidem. natura şi gravitatea păcatului precum şi dispoziţia de îndreptare a penitentului92. De aici vine dorinţa fierbinte de a se elibera de cătuşele morale ale păcatului .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful