Teoriile Teoriile personologice Teoria conducerii carismatice – aceasta teorie este peceputa ca apartinand celor inzestrati de natura sa o exercite

, sustinand ca acesta teorie se bazeaza pe har. Teoria conducerii carismatice se bazeaza pe transmiterea genetica a unor calitati exceptionale cu care individual se naste asigurand succesul in functia de conducere si dirijare a oamenilor. Cei din jurul liderului in considera pe acesta ca avand posibilitatea de gestiona cu rezultate exceptionale organizatia. Teoria trasaturilor considera ca succesul unui lider sta in anumite trasaturi de personalitate specifice celui care conduceAceasta teorie are in vedere urmatorii factori: • “factori fizici si constitutionali (varsta cronologica, talia, greutatea, calitatile fizice, enrgia sanatatea, aspectul exterior) • factori psihologici (inteligenta, maniera de a comunica, instructia, cunostintele, judecata si decizia, intuitia, originalitatea, adaptabilitatea, trasaturile temperamentale, caracterul, initiative etc) • factori psihosocilai (sociabilitate, diplomatia, popularitatea, prestigiul, cooperarea, capacitatea de influentare etc) • factori sociologici (nivelul socioeconomic, statutul economic si social, mobilitatea sociala etc)” In privinta varstei, exista abordari contrarii unii preferand liderii tineri pentru imaginatie si spontaneitate, altii, dimpotriva, fiind adeptii liderului cu varsta mai innaintata, mizand pe experienta acestora. Teorii comportamentiste Teoria celor două dimensiuni comportamentale - teoria ia în considerare două dimensiuni esenţiale ale conducătorilor: consideraţia (C) faţă de subordonaţi (prin motivare, delegare, invitare la adoptarea deciziilor, consultare, comunicare bilaterală etc.) şi structurarea (S) care cuprinde comportamentele care influenţează realizarea sarcinii formale, definirea rolurilor, repartizarea sarcinilor şi planificarea activităţilor, comportamente care contribuie la realizarea scopurilor organizaţiei. Orientarea conducătorilor spre relaţiile cu salariaţii, pe care îi consideră colaboratori, are drept caracteristici respectul şi consideraţia faţă de lucrători, comunicarea bidirecţională, sprijinul, încurajarea etc. Acest comportament cunoaşte efecte majore (satisfacerea nevoilor superioare ale lucrătorilor şi productivitate înaltă) dacă salariaţii agreează conducerea participativă, dacă sunt în măsură să accepte schimbarea ca pe un lucru firesc, dacă sunt dispuşi să preia prin rotaţie locuri de muncă diferite şi sunt în măsură să utilizeze comunicarea ca pe un mijloc de muncă. Teoria empirica motivationala – (X, Y) unde X este orientata spre sarcini , iar Y este orinetata spre relatii. Teoria continuumului comportamental pune in evidenta 4 stiluri de conducere stilul exploatator-autoritar, stilul binevoitor-autoritar, stilul consultativ şi stilul participativ . stilul exploatator-autoritar : Puterea şi îndrumarea se exercită de sus în jos. Se apelează la ameninţări şi la pedepse. Comunicarea este slabă. Spiritul de echipă este inexistent. Productivitate mediocră., stilul binevoitor-autoritar : îngăduite unele posibilităţi de consultare şi de delegare a autorităţii. Apare absenteismul şi fluctuaţia forţei de muncă. Productivitate medie stilul consultativ: Obiectivele se stabilesc şi deciziile se adoptă după consultarea subordonaţilor. Comunicarea se face în ambele sensuri. Este promovat spiritul de echipă. Se aplică mai ales motivarea pozitivă. Productivitate bună. stilul participativ : Sistem ideal. Totul este subordonat participării, care duce la angajament şi la rezultate deosebite. Comunicarea este bogată. Se caută satisfacerea nevoilor salariaţilor în cel mai mare grad. Productivitate

excelentă. .

interesele precum şi obiectivele grupului. Prin situaţie se înţelege nivelul mental. elaborand in acest sens o harta comportamentala in care unt mentionati 4 categii de salariati : salariatul capabil implicat si incezator . dimpotrivă. Conducerea este percepută ca un proces dinamic depinzând de puterea şi personalitatea conducătorului. iar liderul caută informaţii privitoare la evenimentele în care vor fi implicaţi el şi subordonaţii lui pentru a prefigura comportamentele viitoare în împrejurarea respectivă. Trăsătura esenţială a acestei este actul răsplătirii efortului subordonatului – benefică pentru ambele părţi. el nu va face efortul de a demonstra că există o corelare directă între performanţă şi recompensă şi a crea condiţiile pentru atingerea performanţei. iar subordonatul primeşte ceva în schimb. Această teorie subliniază că performanţa în conducere nu se bazează pe trăsăturile de personalitate ale managerilor. liderul antipatizat.. conform căreia nu esistă o reţetă unică de a conduce. poziţia de putere slabă şi sarcina ambiguă este mai greu de exercitat o conducere influentă asupra grupului Nuanţând. de relaţiile dintre conducător şi subordonaţi şi de gradul de structurare a sarcinii – trei dimensiuni care pot da măsura abilităţii de conducere. Corelând factorii determinanţi cu dimensiunile şi cu indicatorii lor se pot obţine strategii de intervenţie şi optimizare a procesului de conducere.Liderul oferă.comportamentul salariaţilor poate fi anticipat dacă sunt cunoscute cauzele şi împrejurările evenimentelor în care vor fi implicaţi. Teoriile contingenţei Teoria favorabilităţii situaţiilor de conducere. . liderii orientaţi spre sarcină sunt mai eficienţi decât cei orientaţi spre dezvoltarea relaţiilor umane. Teoria maturitatii subordonatilor – conform acestei teorii se ia in considerare si nivelul de pregatire al subordonatilor . este recomandată orientarea spre problemele oamenilor şi antrenarea lor prin persuasiune. statutul. În condiţii grele. acolo unde relaţiile sunt tensionate. Teoriile cognitive Teoria normativă a luării deciziilorTeoria cale-scop Premisa teoriei este că salariaţii pot satisfăcuţi în muncă şi că vor munci cu râvnă dacă ei vor fi asiguraţi că rezultatele le vor fi răsplătite.Teoria supunerii faţă de legea situaţiei. când sarcina este nestructurată şi când autoritatea este slabă şi b) când relaţia managerului cu subordonaţii este relativ rece. aptitudinile. ci pe cele ale subordonaţilor lor şi pe factorii de mediu. trebuinţele. Teoria situaţională. indivizii trebuie consideraţi ca fiind raţionali. salariatul nesigur care nu doresate a se implica . Influenţa liderului autentic va fi mai uşor de exercitat în grupul în care membrii îl simpatizează. subjugaţi deopotrivă de imperativul situaţiei. Comportamentul managerului este acceptat dacă este perceput ca o sursă de satisfacţie imediată. de context. Consecinţa abordării este importantă pentru că sunt ignorate atât valenţele obiective ale conducătorului cât şi particularităţile creative ale salariaţilor. iar sarcina este bine structurată. salariat incapabil si nesigur. de caracteristicile grupului. Teoria conducerii tranzacţionale. dar când sarcina este structurată şi când autoritatea conducătorului este de necontestat. Acest tip de teorie permite a se vedea cum variază stilul de conducere în funcţie de una sau alta dintre combinaţiile posibile ale celor trei dimensiuni. pe baza unui contract psihologic informal. într-un context favorabil. performanţa se poate atinge în două situaţii: a) când managerul are o bună relaţie cu subalternii. salariat incapabil doritor sa se implice.Modelul absolutizează rolul situaţiei în exercitarea conducerii şi ignoră trăsăturile personale ale celui aflat la conducere. aceasta identificându-se în funcţie de natura sarcinii. Teoria atribuirii .

se bazează pe observaţia conform căreia liderii promovează şi dezvoltă relaţii de muncă diferenţiate cu subordonaţii datorită unor factori subiectivi (atracţia personală.) ceea ce conduce la formarea a două sustructruri: in-group şi outgrou. . efectul de halo etc.Teoria legăturilor diadice verticale .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful