Finanţele întreprinderii

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

FINANŢELE ÎNTREPRINDERII*
Lect. dr. NICOLETA BĂRBUŢĂ-MIŞU

Dreptul de autor asupra acestui curs este protejat prin lucrarea Finanţele întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009. 1
*

Finanţele întreprinderii CUPRINS CUPRINS .......................................................................................................................................................2 TABEL OF CONTENTS ..............................................................................................................................5 CUVÂNT ÎNAINTE.....................................................................................................................................8 FORWARD ....................................................................................................................................................9 PARTEA I. ASPECTE GENERALE PRIVIND POLITICA DE FINANŢARE.................................10 CAPITOLUL 1. FINANŢELE ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL ÎNTREPRINDERII ................10 1.1. Obiectul de studiu al finanţelor întreprinderii .................................................................................10 1.2. Funcţiile finanţelor întreprinderii ......................................................................................................11 1.3. Funcţia financiară a întreprinderii .....................................................................................................12 1.4. Circuitul financiar şi fluxurile întreprinderii....................................................................................13 1.5. Ciclurile financiare ale întreprinderii ................................................................................................17 1.6. Partenerii întreprinderii.......................................................................................................................18 CAPITOLUL 2. DECIZIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ŞI COMPONENTELE SALE..........................................................................................................................21 2.1. Definiţia, rolul şi importanţa deciziei financiare în activitatea întreprinderii .............................21 2.2. Decizia de investire ..............................................................................................................................22 2.2.1. Surse de finanţare a investiţiilor.........................................................................................23 2.3. Decizia de finanţare..............................................................................................................................24 2.3.1. Obiectivele urmărite de furnizorii de capital ...................................................................24 2.3.2. Costul capitalurilor – criteriul esenţial pentru selecţia surselor de finanţare ..............25 2.4. Decizia de repartizare a profitului .....................................................................................................26 2.4.1. Definirea politicii de dividend............................................................................................27 2.4.2. Efecte ale distribuirii / nedistribuirii profitului...............................................................27 PARTEA a II-a. ANALIZA PERFORMANŢEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII ..................29 CAPITOLUL 3. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR ................................................................29 3.1. Analiza patrimonială a bilanţului ......................................................................................................29 3.1.1. Construcţia bilanţului financiar..........................................................................................29 3.1.2. Indicatorii echilibrului financiar.........................................................................................31 3.2. Analiza funcţională a bilanţului .........................................................................................................33 3.2.1. Construcţia bilanţului funcţional .......................................................................................33 3.2.2. Indicatorii echilibrului funcţional ......................................................................................35 CAPITOLUL 4. ANALIZA PERFORMANŢEI FINANCIARE PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE...............................................................................................................................................36 4.1. Analiza rezultatelor întreprinderii.....................................................................................................36 4.2. Soldurile intermediare de gestiune ....................................................................................................37 CAPITOLUL 5. ANALIZA PERFORMANŢEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII PRIN METODA RATELOR ................................................................................................................................42 5.1. Ratele structurii financiare ..................................................................................................................42 5.1.1. Ratele de finanţare................................................................................................................42 5.1.2. Ratele de lichiditate şi solvabilitate....................................................................................43 5.1.3. Ratele de îndatorare .............................................................................................................44 5.1.4. Ratele privind viteza de rotaţie ..........................................................................................45
2

Finanţele întreprinderii 5.2. Ratele de performanţă..........................................................................................................................47 5.2.1. Ratele de rentabilitate ..........................................................................................................47 5.2.1.1. Ratele de rentabilitate comercială ......................................................................47 5.2.1.2. Ratele de rentabilitate economică.......................................................................48 5.2.1.3. Ratele de rentabilitate financiară........................................................................49 5.2.2. Indicatori ai riscului financiar.............................................................................................49 PARTEA a III-a. FINANŢAREA ÎNTREPRINDERII ..........................................................................52 PARTEA III.1. FINANŢAREA PE TERMEN SCURT A ÎNTREPRINDERII..................................53 CAPITOLUL 6. FINANŢAREA PRIN CREDITE BANCARE PE TERMEN SCURT ....................54 6.1. Scopul şi condiţiile creditelor bancare pe termen scurt ..................................................................54 6.2. Tipologia creditelor bancare pe termen scurt...................................................................................54 6.3. Costul efectiv al creditului bancar pe termen scurt .........................................................................56 CAPITOLUL 7. CREDITELE PENTRU CREANŢE COMERCIALE.................................................58 7.1. Creditul comercial ................................................................................................................................58 7.1.1. Trăsăturile caracteristice ale creditului comercial............................................................58 7.1.2. Factorii de care depinde durata perioadei de credit comercial......................................60 7.1.3. Avantajele şi dezavantajele creditului comercial.............................................................60 7.1.4. Costul creditului comercial .................................................................................................62 7.2. Scontarea................................................................................................................................................62 7.2.1. Creditul de scont: definire, avantaje ..................................................................................63 7.2.2. Costul creditului de scont....................................................................................................63 7.3. Factoringul.............................................................................................................................................64 7.3.1. Definirea şi tipologia factoringului ....................................................................................64 7.3.2. Avantajele factoringului ......................................................................................................66 7.3.3. Rentabilitatea operaţiunii de factoring..............................................................................67 7.3.4. Dezavantajele factoringului ................................................................................................68 7.3.5. Costul operaţiunii de factoring...........................................................................................69 7.4. Forfetarea ...............................................................................................................................................70 7.4.1. Elementele componente ale operaţiunii de forfetare.......................................................71 7.4.4. Analiză comparativă între factoring şi forfetare ..............................................................72 PARTEA III.2. FINANŢAREA PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG A ÎNTREPRINDERII ...............74 CAPITOLUL 8. SURSE PROPRII DE FINANŢARE A ÎNTREPRINDERII....................................74 8.1. Finanţarea internă.................................................................................................................................74 8.1.1. Rolul şi importanţa autofinanţării întreprinderii.............................................................74 8.1.2. Componentele autofinanţării..............................................................................................76 8.1.3. Factorii care influenţează decizia de autofinanţare .........................................................76 8.1.4. Avantajele autofinanţării.....................................................................................................77 8.1.5. Corelaţii dintre autofinanţare, împrumut, amortizare şi repartizarea profiturilor.....77 8.1.6. Costul autofinanţării ............................................................................................................78 8.2. Dezinvestiţia..........................................................................................................................................79 8.3. Majorarea capitalului social ................................................................................................................79 8.3.1. Conţinutul, drepturile şi tipologia acţiunilor ...................................................................80 8.3.2. Creşterile de capital prin noi aporturi în numerar ..........................................................82 8.3.2.1. Tehnica emiterii acţiunilor ..................................................................................83 8.3.2.2. Caracteristicile creşterilor de capital prin noi aporturi în numerar ..............83
3

...............................................................3................. Creşterile de capital prin încorporarea rezervelor......112 4 .......... Factorii de care trebuie să se ţină cont la emisiunea de obligaţiuni .............................. etape ....2........... Asemănări şi deosebiri faţă de alte tipuri de finanţare sau achiziţionare de bunuri........................... Împrumuturile bancare pe termen mediu şi lung .91 9....102 9................103 9............................................102 9......107 9....2....2...........3.................................... Avantajele şi dezavantajele împrumutului obligatar.........................................2.................3...........97 9....84 8...............................................................................91 9.......................95 9....3................................................ Creşterile de capital prin conversiunea datoriilor ...... Caracteristicile împrumutului obligatar....................... Condiţiile de acordare a creditelor pe termen lung............... Dreptul de atribuire în acţiuni .......... SURSE ÎMPRUMUTATE DE FINANŢARE..............2................1.........4.......................86 8.............. Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească întreprinderea pentru a emite obligaţiuni.....................................................94 9...8......2...........................................................................109 BIBLIOGRAFIE ........3...... Avantajele şi dezavantajele leasingului......5...............................1....3.1...........1..100 9........ Costul creditelor bancare pe termen mediu şi lung....3............1.......2....9...2............................1...........4..96 9..............................................99 9...3..........................4.5..............................4...7.......86 8.......Finanţele întreprinderii 8............................. Elementele caracteristice ale creditului ...............106 9.....................................91 9....................4................................................. Dreptul preferenţial de subscriere .......5...................................3............87 8......................................................2........ Factorii de care depinde finanţarea prin emisiune de noi acţiuni ....1....1...................................................2........ Fuziunea şi absorbţia ......3............... din punctul de vedere al societăţii emitente..93 9..6.........................93 9.........98 9............................3......1................................3.................2....109 9.......................... Modalităţi de rambursare a împrumutului obligatar........... Costul acţiunilor ............ Avantajele creditului bancar pe termen mediu şi lung..........................88 8...............99 9.......... Caracteristicile contractului de leasing.....................3. Împrumutul din emisiunea de obligaţiuni: definire...........3...........................................................................................3.....103 9...94 9.3............3. Tipologia creditelor bancare pe termen mediu şi lung ......... Împrumutul din emisiunea de obligaţiuni ...........................1........................................................................................................................................89 CAPITOLUL 9......... Tipurile de împrumuturi obligatare ...................101 9..................... Costul împrumutului obligatar ..........88 8.............1................ condiţii.......... cotare........................1................... Obligaţiunea: definire........................................................................6................................... Finanţarea prin leasing ....................................84 8................3.6......3............................... Definirea leasingului ................2...104 9...........2.............................. tipologie.................................. Avantajele şi dezavantajele finanţării prin emisiune de acţiuni.............................................................3..... Costul leasingului......1.....4..............................1.......... Formele leasingului .....................................5........ tipologie.......................................................................................

........27 PART II.......... ANALYSING OF THE FINANCIAL PERFORMANCE OF THE ENTERPRISE ................................................................................................ FINANCIAL BALANCE ANALYSE .............................36 4....... Financial structure ratios ....................... Functional analyse of the balance.........1......................Finanţele întreprinderii TABEL OF CONTENTS TABEL OF CONTENTS ... The subject of the enterprise finance..........................................26 2............................... GENERAL ASPECTS ON FUNDING POLICY ...23 2....10 1....... FINANCIAL PERFORMANCE ANALYSE BASED ON PROFIT AND LOSS ACCOUNT.2................... Investment decision................22 2.... Liquidity and solvency ratios .................................................................................................43 5.............3.........................................................................3.......................29 3............................................................ Borrowing rates................................................................................................................24 2... Functions of the enterprise finance .......................................................................... Asset analyse of the balance...................3.........................................1.................................2...................................31 3........................ Indicators of functional balance ...........................1............ Profit distribution decision................................................................................... Financial cycles of the enterprise......5........................................................................................................................45 5 .........................33 3.......... Effects of distribution / non-distribution of the profit .................. Objectives of the capital providers.....9 PART I.....................6...........1.....................................................4.....................1..................2....................................2......................................................................1................................................................................... Defining of dividend policy ..............................18 CHAPTER 2....................................27 2..........................................................3...........1....... role and importance of the financial decision in the business......... FINANCE IN THE ENTERPRISE MANAGEMENT SYSTEM ................1....................4.......24 2....25 2.....................................1........................................ Cost of capital – essential criterion for selection of funding sources ..................... FINANCIAL PERFORMANCE ANALYSE ON THE RATES ..........42 5...........................29 3.....37 CHAPTER 5.......... FINANCIAL DECISION OF THE ENTERPRISE AND ITS COMPONENTS ......................5 FORWARD ......3.....................................................2..... Administration intermediate balance accounts...................... Definition................................................. Funding rates .....42 5...... Financial function of the enterprise ................................29 CHAPTER 3................1..............................21 2....................1................................................................1................................................ Indicators of financial balance .................1.......33 3....... Analysis of the business results.................................................................................................... Financing decision .............4...........................................2................2..........2.....1..........................................................................2...........................11 1..................................................................42 5.............................................1........12 1.............10 CHAPTER 1......................1................36 4.......................................................... Construction of the functional balance.........................................................................................................................4....... Construction of the financial balance ..................................2............................................ Sources of the investment financing ...........................1.......................................2.....................................4.....................44 5....... Rates of rotation speed.....17 1..............................10 1. Financial circuit and business flows ........29 3................ Business partners .....................2.........................21 2...........................35 CHAPTER 4........................................................................13 1.................

............................................................................... Role and importance of the enterprise self-financing ........................................................................................2. Commercial loans .................................................................1....2.....................................................1.......2.............4........... Self-financing advantages ....63 7................... FINANCING ON SHORT-TERM BANKING LOANS ......1..... Advantages and disadvantages of the commercial loan ............................................... LOANS FOR COMMERCIAL CLAIMS .......................................................74 CHAPTER 8.............................................1..2...................................3....................1............77 8....................................................47 5.3.......2.....1.........4...67 7...........3.............................. advantages...........1........................................................................... Commercial rates of return ...........................60 7...................69 7............... Discount credit: definition....... Factors influencing the self-financing decision ...................3.......1....1.........................................76 8........................74 8......4.....3.2.................................2...3..66 7..............1..... Lump operation ............................................2.................................................................................................................5.................................................................54 6...................................................................3..............Finanţele întreprinderii 5......................................................... Actual cost of short-term bank loans ..................58 7....79 8.....5...........................................1......... Purpose and conditions of short-term bank loans . Economic rates of return..........................6...2.....76 8..................79 8......................1................................................................... Features of commercial loan ............................................ Typology of short-term bank loans.....3.......1.........80 8..................1.............62 7........................3................................. Factors for establishing the commercial credit period ..................... Factoring .................................... Indicators of financial risk...........................................................................................4...............1...........58 7.2...................... Factoring defining and typology............................................................71 7...... Content..................... Technique of the share issue ...............................................................1............77 8........................................82 8......................1.... Factoring advantages .....68 7............................................... Cost of commercial credit....................................... ENTERPRISE FINANCING ON SHORT TERM ................................53 CHAPTER 6.......................................................................1...............72 PART III.............................52 PART III.....................2.........................................................................................70 7.... loan....................................2................83 6 .........................................74 8................................................................1.................................................................... OWN FUNDS FINANCING...47 5......3.......49 PART III....... ENTERPRISE FINANCING ........................................................1........................3... Discount credit ................................................. Factoring disadvantages......... Cost of factoring........1............................. Performance rate....................2................................................. Capital increase through new cash ................................. Self-financing...................................................................60 7............................................................1.................................................64 7.................. Comparative analyse between factoring and lump operations ....2............... Self-financing components ..47 5........1......1..4......................................49 5.....3.....................................2.......... Components of lump operation ........................................................................................ Correlations between self-financing................. FINANCING ON MEDIUM AND LONG TERM BANKING LOANS................ Self-financing cost.....................................................4..................................... Return on factoring operation ..64 7...3....................................................2.............................................4.................................2......................1..........................2..........................3...................................................54 6. Disposal of fixed assets .......................................... rights and typology of shares ...... The capital increase . Cost of discount credit ...........48 5........................3...............................58 7..........1........ Financial rates of return..... depreciation and allocation of the profits ..............54 6..........63 7.................2..................................................62 7.......78 8.......................2..........................74 8...................................................... Rates of return.....56 CHAPTER 7...............

.......1.......... Advantages and disadvantages of leasing.........87 8...101 9..........................................3................................6.............1........................................... Lease forms........................................ Conditions to be satisfied by the company to issue bonds..........................9......102 9... The medium and long term banking loan .............2................7.............................................................................................................100 9....................2.......1..........................3................88 8....2... Typology of medium and long term banking loans.....................3..........3.93 9....................97 9....2................2....................... Advantages and disadvantages of the bond loan in terms of issuing company...............86 8................. typology.3................102 9.........................................4...83 8................. Bond: definition...............5...................... Fusion and absorption .. Advantages of medium and long term banking loans...... Factors to be taken into account when issuing bonds ...............................4.109 REFERENCES......................3................................................6...................................2.........................................................................................................................................3.....109 9.......................................... Preferential subscription right . Methods of repayment the bond loan ................84 8...................3.............99 9......91 9........... Cost of share ..5......................... The cost of leasing ................................................5.................................. Bond loan: definition............................................................................93 9.2.....3....1............................ Cost of medium and long term banking loans..............2................2.......................3.........3..3................................. Types of bond loans ............ Factors influencing the financing by new share issue..........................................3............... Similarities and differences from other types of financing or purchasing goods ... Characteristic elements of the credit............ Bond loan ..1............. Cost of bond loan....................................................................4.......1.................... conditions.........................................3........................................................... stages.....................................1.......................95 9....96 9....86 8..................1........................................................2.................................104 9......................1................................4.........2.. Characteristics of capital increase by new cash.....89 CHAPTER 9................103 9.... Conditions of long term loans ..................8................................5...............................6................................................................................. Capital increase by incorporating reserves........ Lease definition.............3................................... Characteristics of bond loan.......................................107 9.................................84 8.3...........91 9.....2..................................................3.................. typology................................1..106 9...... listing ......2...... Capital increase by debt conversion .............. BORROWING SOURCE OF FINANCING .....112 7 ..........................94 9.88 8....103 9...........3................................98 9.......................................2.....91 9...2...........Finanţele întreprinderii 8...............1..................... Advantages and disadvantages by share issue...99 9.3......1............... Lease characteristics ................................4................... Allotment of shares right.........................1..4..3..........1..................................................................3..................................................... Lease financing ...94 9.............................................

pe avantajele şi dezavantajele acestora pentru întreprindere. mediu şi lung. în practica financiară în funcţie de dimensiunea şi complexitatea activităţii întreprinderii. fiecare dintre acestea conţinând mai multe capitole distincte: Partea I – Aspecte generale privind politica de finanţare. analizat cu ajutorul unor exemple practice. ciclurile şi fluxurile întreprinderii. precum şi tuturor celor care doresc să aprofundeze problematica teoretică şi practică a finanţelor private. Aceste finanţări diferă între ele prin modul în care sunt emise. finanţare generată intern de către întreprindere sub forma profiturilor reţinute. Metodele şi tehnicile de analiză financiară prezentate pe parcursul întregii lucrări îşi vor găsi aplicabilitate. valorificând de asemenea şi literatura românească de specialitate. precum şi în ceea ce priveşte riscul. abordează problematica deciziei financiare şi a componentelor acesteia (decizia de investiţii. În general. pe factorii de influenţă şi costul acestor surse. Partea a III-a detaliază sursele de finanţare aflate la dispoziţia întreprinderilor. Sper ca efortul meu să stârnească interesul cititorilor pentru tematica abordată. introductive ale disciplinei Finanţele întreprinderii referitoare la: funcţiile finanţelor întreprinderii. Septembrie 2010 Autoarea 8 . În partea a II-a este aprofundată analiza performanţei financiare a întreprinderii pe baza bilanţului. structurată pe Finanţarea pe termen scurt a întreprinderii şi Finanţarea pe termen mediu şi lung a întreprinderii. consider că lucrarea reprezintă un bun punct de plecare pentru documentarea ulterioară în domeniul managementului financiar. Finanţele întreprinderii reprezintă fundamentul ştiinţific necesar pătrunderii cu uşurinţă în universul vast al managementului financiar. finanţare directă furnizată de pieţele de capital sub forma împrumuturilor cu dobândă pe termen scurt. totodată. împrumutul din emisiunea de obligaţiuni. Aceştia pot găsi răspunsuri utile la multe din întrebările lor şi. Partea I prezintă noţiunile de bază. creditele pentru creanţe comerciale) şi surse de finanţare pe termen mediu şi lung (finanţarea proprie internă şi externă. decizia de finanţare şi decizia de repartizare a profitului). integrală sau parţială. Partea a II-a – Analiza performanţei financiare a întreprinderii şi Partea a III-a – Finanţarea întreprinderii. funcţia financiară şi partenerii acesteia. Galaţi. a Contului de profit şi pierdere şi a ratelor financiare. Cursul este structurat pe trei părţi. Lucrarea se bazează pe o vastă documentare în teoria şi practica economică anglo-saxonă şi franceză. obligaţiile pe care le impun la nivelul managementului întreprinderii. împrumuturile bancare pe termen mediu şi lung şi leasingul). În cazul fiecărei surse de finanţare s-a pus accent pe definirea şi clasificarea acestora după diverse criterii. clasificate după termenul de finanţare în surse de finanţare pe termen scurt (creditele bancare pe termen scurt. De asemenea. practicienilor din domeniul gestiunii financiare la nivel microeconomic. întreprinderile îşi finanţează investiţiile din trei surse alternative. care nu se exclud reciproc: finanţare directă furnizată de pieţele de capital sub forma acţiunilor comune.Finanţele întreprinderii CUVÂNT ÎNAINTE Cursul „Finanţele întreprinderii” este destinat studenţilor din instituţiile de învăţământ economic superior. măsura în care sunt afectate de sistemul fiscal. specialiştilor din economie.

Part III details funding sources available to enterprises. as well as their implied risk. I hope my effort to arouse the interest of readers to the themes. Profit and loss account and financial rates. In general. I believe that this work is a good starting point for further documentation in financial management. not excluding one another: direct financing provided by capital market as common shares. financial function and business partners. bond loans. practitioners in the field of financial management at the microeconomic level. also making use of specialized Romanian literature. structured on Enterprise financing on short term and Enterprise financing on medium and long term. classified by the term of funding in financing sources on short term (banking loans on short term and credits for commercial claims) and financing sources on medium and long term (internal and external own funding. The paper is based on extensive documentation in Anglo-Saxon and French economic theory and practice. Galaţi. The paper is structured on three parts. For each funding source has emphasized on their defining and classification by different criteria. the measure in which they are affected by the fiscal system. Part I presents the basics of the discipline Enterprise Finance related to: functions of the enterprise finance. Part II – Analysing of the financial performance of the enterprise and Part III – Enterprise financing. Also. addresses issues of the financial decision and its components (investment decision. Enterprise finance is the scientific basis necessary to easily get into the vast universe of the financial management. They can find answers to many of their questions and. advantages and disadvantages for enterprise. each containing several distinct chapters: Part I – General aspects on funding policy. enterprises finance their investments from three alternative sources. in financial practice depending on the size and complexity of the business. In Part II is thorough the analyze of the financial performance of the enterprise on balance. September 2010 Author 9 . Methods and techniques of financial analysis presented throughout the work will find their application. analyzed by practical examples. full or partial. direct financing provided by capital market as short. and all those who wish to deepen their theoretical and practical issues of the private finance. financing generated internally by the enterprise in the form of retained profit. the obligations they impose at the enterprise top management level. business cycles and flows. These financing sources differ in what concerns the way in which they are issued. economics specialists. financing decision and profit distribution decision). medium and long term interest loans. influencing factors and the cost of these sources. also.Finanţele întreprinderii FORWARD The course “Enterprise Finance” is intended to students from institutions of higher economic education. banking loans on medium and long term and leasing).

1. finanţele dobândesc o necesitate obiectivă. determinată de menţinerea condiţiilor care au impus apariţia pe scena istoriei a finanţelor şi anume: existenţa producţiei de mărfuri. de opţiuni fundamentate pentru cea mai eficientă alocare a capitalurilor. ASPECTE GENERALE PRIVIND POLITICA DE FINANŢARE Politica financiară este o componentă a managementului întreprinderii. scopul său este de a transforma bunurile şi serviciile dobândite în vederea furnizării de bunuri şi servicii altor agenţi economici. dar şi în deciziile de gestiune curentă. M. acestea sprijinindu-se pe structura financiară adoptată de întreprindere în funcţie de obiectivele sale prioritare legate de: rentabilitate.Finanţele întreprinderii PARTEA I. Întrucât piaţa financiară nu este perfectă. În domeniul finanţelor. fixării preţurilor. 2 Onofrei. la nivelul întreprinderii. prima şi cea mai importantă prin implicaţiile ei este decizia de investiţii. Astfel. ca expresie a raţiunii de a fi a întreprinderii. rezultatele pe care le obţine influenţând într-o manieră pozitivă sau negativă ansamblul activităţii economice. aceasta trebuie fundamentată împreună cu decizia de finanţare. CAPITOLUL 1. care are de îndeplinit funcţii importante. Obiectul de studiu al finanţelor întreprinderii Finanţele întreprinderii reprezintă veriga primară. asigurării echilibrului financiar. creştere economică. prin dezvoltare şi amplificarea locului ce-l ocupă pe piaţă şi risc. provizioane şi alte strategii de piaţă specifice. 10 . 1. Editura Economică. Alegerea între sursele proprii şi/sau împrumutate de capital. stabilirii destinaţiilor şi folosirii raţionale a fondurilor. În politica financiară sunt esenţiale deciziile cu caracter financiar. toate întreprinderile din mediul de afaceri specific economiei de piaţă se confruntă cu oportunităţile şi constrângerile finanţelor. întreprinderea este combinarea unui ansamblu de factori în scopul de a produce şi de a schimba bunuri şi servicii cu ceilalţi agenţi economici. de bază a întregului sistem financiar şi de credit întrucât majoritatea fondurilor băneşti care se formează la diferite niveluri. existenţa banilor şi existenţa statului. respectiv evitarea sau atenuarea acestuia pe seama dezvoltării. abordează probleme de natură financiară atunci când efectuează operaţiuni care solicită achiziţionarea. acţiunea legilor economiei de piaţă. indiferent de profilul şi forma de proprietate. Politica financiară reprezintă ansamblul de decizii. pag. Bucureşti. politica financiară trebuie să asigure răspunsuri asupra rezolvării aspectelor legate de procurarea fondurilor. Prin comportamentul lor specific economiei concurenţiale. îşi au izvorul în veniturile create în celulele de bază ale economiei naţionale – întreprinderile. – Finanţele întreprinderii. întreprinderile exercită un rol activ în transformarea mediului. Astfel. deţinerea sau cedarea de monedă şi titluri. 2004. În consecinţă. Activitatea întreprinderii este fondată pe activitatea de producţie şi pe cea de schimb2. 12. reducerii continue a costurilor. alegerii variantelor optime ale investiţiilor etc. fiind decisivă în opţiunile strategice. FINANŢELE ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL ÎNTREPRINDERII Orice întreprindere. este dependentă la rândul ei de politica de dividend. Astfel. În calitate de entitate economică. asigurării cu rezerve.

Principalele metode utilizate în colectarea fondurilor sunt: autofinanţarea. Fondurile băneşti proprii sau împrumutate se încorporează în active patrimoniale imobilizate sau circulante şi trec ulterior prin fazele ciclului de exploatare creând rezerve sau fluxuri monetare. întreprinderea îşi colectează resursele şi tot în cadrul acestuia efectuează plăţi. cum ar fi: fondul pentru investiţii în active fixe. În condiţiile economiei de piaţă. Din punct de vedere analitic. aportul asociaţilor sau acţionarilor. raţionalităţii cheltuielilor şi plăţilor asupra întregii activităţi. finanţele întreprinderii se prezintă ca o ramură a ştiinţei financiare. fonduri pentru acţiuni sociale. autonomia întreprinderii. management etc. care analizează mecanismele şi metodele de procurare şi gestionare a resurselor financiare.. fonduri pentru recalificarea. 11 . formarea şi repartizarea profitului. modificarea proporţiilor fondurilor prin reţinerea de resurse financiare ce se degajă din capacitatea de autofinanţare. în vederea satisfacerii diferitelor nevoi şi obţinerii de profituri cât mai mari3. precum şi a unor nevoi generale ale societăţii. Fenomenul financiar se naşte din relaţiile pe care întreprinderea le întreţine cu toţi agenţii economici şi financiari. fondul de rezervă. fondul de rulment. Izvoarele acestor fonduri diferă de la caz la caz. întreprinderea poate apela şi la resurse împrumutate. atragerea unor resurse externe precum şi obligaţiile băneşti. izvoarele şi destinaţia acestor resurse. strategiile de dezvoltare. Mai mult controlul în domeniul finanţelor întreprinderii are caracter preventiv. creşterii şi repartizării fondurilor. pag. fondul de cercetare ştiinţifică. 3 Adochiţei. formarea şi utilizarea unei multitudini de fonduri pentru satisfacerea nevoilor proprii ale întreprinderii. care îşi pun amprenta asupra formării. Aceste metode şi izvoare de constituire a resurselor diferă într-o anumită măsură. De asemenea. 2000. asociaţilor sau acţionarilor. Astfel. societăţi comerciale. restituiri de fonduri etc. cooperative şi asociaţii cooperatiste. M. ale salariaţilor. Funcţia de repartiţie reflectă formarea capitalurilor.Finanţele întreprinderii Viaţa economico-financiară a unei întreprinderi nu poate fi concepută în afara mediului în care funcţionează şi evoluează. utilizarea şi reconstituirea lor. funcţia de repartiţie reflectă colectarea capitalurilor iniţiale din diferite izvoare. restituirea împrumuturilor şi achitarea diferitelor obligaţii ale întreprinderii. culturale şi sportive. ciclul de exploatare al întreprinderii stă la baza funcţiei de repartiţie şi este în strânsă legătură cu gestiunea financiară a întreprinderii. Din acest mediu. finanţarea prin leasing şi finanţarea bugetară din surse interne sau externe. 10. Editura Sylvi. în funcţie de formele pe care îmbracă întreprinderile şi proprietatea asupra lor. Funcţia de control se manifestă atât prin constatarea disfuncţiilor economice şi financiare ale întreprinderii dar şi în corectarea acestora. alocarea şi utilizarea capitalurilor potrivit necesităţilor ciclului de exploatare şi de investiţii. respectiv regii autonome. Într-o întreprindere se pot crea numeroase fonduri. funcţia de repartiţie este influenţată de formele de proprietate. premierea şi participarea salariaţilor la profit etc. alocarea şi utilizarea acestora în scopul realizării obiectivelor întreprinderii. circuitul şi repartizarea pe destinaţii. creditarea de la instituţii şi organisme financiare şi/sau bancare. – Finanţele întreprinderii.2. Funcţiile finanţelor întreprinderii Ca orice subsistem financiar finanţele întreprinderii îndeplinesc 2 funcţii: funcţia de repartiţie şi funcţia de control. În esenţă. cu menţiunea că pentru anumite activităţi. Bucureşti. cu statul şi cu alte organisme. 1. funcţia de repartiţie se concretizează în: constituirea capitalurilor proprii şi împrumutate. societăţi mixte etc.

pag. respectiv creşterea valorii de piaţă a acţiunilor întreprinderilor cotate la bursă. Controlul se exercită prin diferite pârghii economico-financiare: costuri. Cea mai eficientă cale de atingere a acestui scop presupune o diviziune a muncii între diferitele compartimente ale activităţii financiare. funcţia de comercializare şi funcţia financiară. taxelor şi contribuţiilor datorate de întreprindere către stat. 1. Funcţia financiară a întreprinderii are drept scop apărarea şi consolidarea patrimoniului şi a autonomiei financiare a întreprinderii. băncile analizează: gradul de lichiditate. în cadrul întreprinderii există două tipuri de control: control financiar intern şi control financiar extern. din punct de vedere al timpului de efectuare: control preventiv. controlând intrările şi ieşirile din sistem. a regulilor şi practicii jurisprudenţei financiare4. revizorii de gestiune sau comisiile de cenzori numite de Adunarea Generală a Acţionarilor sau alte organe autorizate prin statutele de organizare. volumul creditelor solicitate. operativ-curent sau concomitent şi postoperativ.Finanţele întreprinderii Funcţia de control nu trebuie să se rezume doar la latura constatativă a fenomenelor. Funcţia de control a finanţelor întreprinderii are o sferă mai largă de acţiune decât funcţia de repartiţie. 2004. pag. Onofrei. destinaţia şi garanţia acestora. Controlul fiscal urmăreşte stabilirea corectă şi plata în termen a impozitelor. 4 5 Onofrei. Această funcţie asigură funcţionarea sistemului întreprinderii în condiţii eficiente. Funcţia financiară a întreprinderii poate fi definită ca ansamblul activităţilor de asigurare şi repartizare a fondurilor băneşti necesare desfăşurării continue şi rentabile a activităţii. Bucureşti. Aceste funcţii se corelează între ele şi în ansamblul lor au legături cu mediul înconjurător prin fluxuri fizice şi financiare. 43. Aceasta necesită organizarea unei evidenţe corecte şi sistematice. precum şi a unei previziuni fundamentale. Controlul financiar intern este efectuat de către managerul financiar sau de conducătorul departamentului financiar-contabil. cuprinzând toate fazele ciclului economic şi ansamblul indicatorilor prevăzuţi în bugetele întreprinderii. Controlul financiar extern poate fi efectuat de către instituţiile finanţatoare (de exemplu. Controlul prin intermediul finanţelor întreprinderii asigură un anumit cadru organizatoric şi aplicarea de măsuri care să acţioneze sistematic şi unitar în vederea prevenirii abaterilor. preţuri. respectarea normelor de întocmire a situaţiilor financiare şi a situaţiilor periodice de raportare financiar-contabile. precum şi de analiză şi control a rezultatelor obţinute5. sau asigurarea independenţei financiare şi a rentabilităţii în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii. Funcţia financiară a întreprinderii Activitatea întreprinderii poate fi redată în general prin trei funcţii esenţiale: funcţia de producţie. rolul acesteia fiind mai ales acela de a interveni cu acţiuni corective. Editura Economică. plata dobânzilor şi rambursarea la timp a resurselor împrumutate. M. – Finanţele întreprinderii. – Finanţele întreprinderii. Funcţia financiară a întreprinderii are drept obiectiv punerea în aplicare a unui sistem de metode şi tehnici de gestiune financiară care să determine creşterea valorii întreprinderii. respectarea regimului decontărilor. respectarea legislaţiei economico-financiare. 12 . profit. 2004. 44. care să optimizeze întreaga activitate. pentru creşterea eficienţei şi rentabilităţii. asigurarea integrităţii şi utilizării raţionale a capitalului. credite etc. precum şi modul de aplicare a preţurilor şi tarifelor. şi poate fi. De asemenea. băncile care acordă împrumuturi numai după ce studiază bonitatea clientului) sau de către administraţiile financiare.3. impozite şi taxe. Bucureşti. M. solvabilitate şi rentabilitate în acordarea creditelor. În general. precum şi reglarea corespunzătoare a activităţii întreprinderii. a formelor şi instrumentelor de plată. Editura Economică.

finanţarea investiţiilor etc. care constă în participarea la prelucrarea şi difuzarea informaţiilor necesare gestiunii întreprinderii şi acordarea de asistenţă de specialitate celorlalte funcţii ale întreprinderii. economice. Ele contribuie la asigurarea autonomiei cu o cantitate optimă de monedă. maşini. precum şi rentabilitatea operaţiunilor cărora le sunt afectate resurse financiare. În acelaşi timp. Funcţia financiară a întreprinderii are următoarele roluri: • operaţional. financiare şi politice care influenţează întreprinderea şi de care depinde creşterea şi autonomia acesteia. pag. 2004. urmăresc realizarea unei repartiţii optime a cantităţii de monedă între diferiţi agenţi economici şi o creştere a gradului de stabilitate economică. orice defecţiune a acesteia punând în pericol întreprinderea în ansamblul său. Importanţa funcţiei financiare este dată de faptul că ea reprezintă motorul indispensabil al activităţilor industriale şi comerciale. Organizarea întreprinderilor trebuie concepută astfel încât să exprime particularităţile funcţiei financiare şi să pună în valoare rolul finanţelor în satisfacerea exigenţelor întreprinderii. Editura Economică. gestionarea instrumentelor creditului comercial. Capitalul întreprinderii este constituit la un moment dat dintr-un ansamblu de bunuri sau active (clădiri. 13 . relaţiile cu organismele financiare şi realizarea operaţiilor de împrumut. creditori. necesară echilibrului real. Acest rol vizează asigurarea fluxurilor financiare în strânsă legătură cu mediul înconjurător. sociale.Finanţele întreprinderii Funcţia financiară are rolul de a asigura în mod curent şi la cele mai mici costuri fondurile întreprinderii şi de a controla buna utilizare a acestora.control financiar: organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv şi a controlului gestionar de fond asupra gospodăririi mijloacelor materiale şi băneşti. care constă în integrarea într-un tot a constrângerilor externe. • funcţional. O întreprindere se caracterizează. Formarea acestor resurse are loc prin atragerea de capital financiar de la asociaţi. – Finanţele întreprinderii. negocierea creditelor bancare. indicatorii financiari. M. Circuitul financiar şi fluxurile întreprinderii Circuitul financiar al întreprinderii reprezintă fluxul de lichidităţi determinat de anumite decizii financiare în interacţiune cu relaţiile dintre diferiţi operatori economici: acţionari. fără de care întreprinderea nu se poate constitui şi funcţiona. viabilitatea unei întreprinderi depinde în cea mai mare parte de buna organizare a activităţii financiare.execuţie financiară: elaborarea documentaţiilor necesare constituirii şi majorării capitalului social. . . calcularea şi repartizarea profitului. Circuitele financiare la care participă întreprinderile reprezintă suportul dezvoltării oricărei economii. materii prime) a căror evaluare generează activul bilanţului întreprinderii. conducători. În consecinţă. Bucureşti. . în special de colectare a capitalurilor. 1. de la creditori sau din finanţare internă. . modulul lor central. prin deţinerea de capital. Domeniul operaţional cuprinde încasarea creanţelor asupra clienţilor şi plata furnizorilor. a strategiei şi a tacticii financiare comune.coordonare financiară: stabilirea pentru unităţile componente subordonate şi filiale a indicatorilor financiari. gestiunea trezoreriei. fundamentarea preţurilor şi tarifelor. 45. elaborarea documentaţiei pentru obţinerea de credite. care implică luarea unor decizii. punerea în mişcare a unei funcţii de producţie şi participarea la procese de schimburi. Funcţia financiară cuprinde un ansamblu de activităţi care-i asigură un caracter activ6: . 6 Onofrei. • politic. Circuitele financiare se constituie prin interacţiunea fluxurilor născute din operaţiuni în care intervin resurse băneşti afectate nevoilor pe orice perioadă. stat.analiză financiară: elaborarea de studii şi analize privind potenţialul financiar al întreprinderii. eficienţa utilizării resurselor financiare.previziune şi prognoză financiară: elaborarea studiilor şi bugetelor pe termen scurt şi mediu..4. în special.

dând naştere vieţii financiare a întreprinderii. activului real îi corespunde un post de pasiv 7 8 Ana. Cantitatea de bunuri sau monedă existentă la un moment dat reprezintă un stoc (de bunuri sau monedă). 14 . Fluxurile pot fi7:: . Editura Economică. Fiecare flux contribuie la modificarea volumului bunurilor economice acumulate. M. – Finanţele întreprinderii. respectiv prin transferuri bancare din contul plătitorului în contul beneficiarului.1. în timp ce fluxurile nu pot fi apreciate decât de-a lungul unei perioade date de timp. iar la beneficiar. fluxurilor fizice nu le corespund imediat nişte fluxuri financiare.Finanţele întreprinderii Dacă bunurile deţinute. Fluxurile financiare de contrapartidă se caracterizează prin înlocuirea imediată a unui activ real (fizic) cu monedă sau invers. trecerea acestora în forma lor concretă. Acestea din urmă îmbracă mai multe forme: fluxuri financiare de contrapartidă. Ansamblul stocurilor deţinute de întreprindere la un moment dat reprezintă capitalul economic al acesteia. – Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor. Aceste fluxuri apar în cazul achiziţionării unui bun cu plata imediată în numerar.fluxuri reale sau fizice: de bunuri şi/sau servicii care reprezintă în fapt. pag. materializat într-o creanţă. Măsurarea fluxurilor reale este efectuată pe baza unei evaluări în termeni monetari. producându-se înlocuirea unui activ fizic. în locul unui activ real apare un activ financiar. la momentul t 0 . Astfel. pag. concret. Gh. Adochiţei. cu un activ financiar (creanţă) ce urmează a fi ulterior lichidat prin încasarea monedei de egală valoare. La furnizor. echilibrul stocurilor este rupt atât de furnizor cât şi la beneficiar. . Pentru furnizor. multiple şi autonome8.fluxuri financiare: de monedă sau înlocuitor care reprezintă plăţile efectuate cu numerar sau monedă de cont. cantitativ şi valoric.1. 29. fiecare dintre agenţii economici dispune de active fizice (cazul furnizorului). Bucureşti. din proprietatea unei persoane în proprietatea altei persoane. servicii sau monedă la nivelul unui agent economic. Editura Sylvi. 2000. schimbul constă în înlocuirea activelor fizice cu monedă iar pentru beneficiar. respectiv producţie. Constituirea unui flux are la bază procesul de acumulare prealabilă de bunuri. schimbul constă în înlocuirea monedei cu active fizice. concomitent la momentul t 0 . I. decalate sau întârziate. Mişcarea bunurilor şi serviciilor într-o întreprindere. Fluxurile financiare de contrapartidă Flux real t0 Furnizor (vânzător) t0 Flux financiar Beneficiar (cumpărător) t0 t0 Conform figurii 1. Orice schimb implică două mişcări de sens contrar: una generată de transferul de bunuri şi servicii. poate fi prezentată sub formă de fluxuri. respectiv de monedă (cazul beneficiarului) şi convin asupra efectuării schimbului. Un stoc nu este relevant decât la un moment dat. intermediată de procesele de transformare. 21-22. precum şi furnizarea bunurilor produse şi serviciilor create. Schimburile dintre agenţii economici se fac pe bază de monedă. De aceste schimburi depind funcţionarea procesului de producţie şi compoziţia capitalului. mişcările bunurilor şi serviciilor rezultate din procesele de schimb nu pot fi sesizate decât pe o perioadă determinată. pot fi sesizate în orice moment. Cantitatea de bunuri sau monedă transferată într-o anumită perioadă de timp între agenţii economici poartă denumirea de flux. 2001. Fluxurile financiare decalate presupun întârzierea plăţii. Figura 1. respectiv plata se face ulterior primirii efective a activului fizic. Stocul de monedă permite achiziţionarea bunurilor şi serviciilor necesare producţiei. Bucureşti. iar alta de transferul de monedă. Astfel.

trata etc. .3. fiind o vânzare cu plata amânată.2. activele financiare pot constitui obiectul unor tranzacţii.cumpărătorul îşi sporeşte stocul de active fizice (datorită fluxului real de intrare). . Aceste fluxuri dau naştere la active financiare – creanţe (drepturile unei persoane fizice sau juridice asupra altei persoane fizice sau juridice) şi datorii (obligaţiile de plată pe care o persoană fizică sau juridică le are faţă de altă persoană fizică sau juridică). ceea ce reprezintă primul flux financiar. fluxurile de desfăşoară. 15 . mecanismul fluxurilor financiare decalate are la bază cuplul creanţedatorii şi se derulează în următoarea succesiune: . apelând la un terţ care. Figura 1.bunurile vândute de furnizor sunt transferate la cumpărător. astfel: . când are loc transferul de monedă de la o persoană la alta (juridică sau fizică). Creanţa şi respectiv datoria se vor stinge la o dată ulterioară când se efectuează plata. întrucât întreprinderea îşi poate schimba creanţa pe monedă.. În acest caz. adică stinge datoria faţă de terţ.Finanţele întreprinderii (datorie) ca obligaţie de plată.creanţa şi respectiv datoria se vor stinge la o dată ulterioară (în cazul nostru t 1 ) stabilită prin contract între cei doi agenţi economici. Fluxurile financiare autonome se degajă din operaţiuni financiare privind acordarea sau primirea de împrumuturi. dar contractează o datorie faţă de furnizor. ceea ce reprezintă un flux real. furnizorul îşi diminuează stocul de active fizice (datorită fluxului real de ieşire) şi în contrapartidă dispune de o creanţă asupra cumpărătorului. .. la momentul t 2 . . Conform figurii 1. este un intermediar financiar. de obicei. Aceste fluxuri apar în cazurile operaţiunilor comerciale însoţite de credite. în intervalul t0 − t1 . Ca urmare a operaţiunii.furnizorul vinde creanţa (cambia. Fluxurile financiare decalate Flux real t0 Beneficiar (cumpărător) t1 Flux financiar t1 Furnizor (vânzător) t1 Beneficiar (cumpărător) t1 Flux financiar de intrare pentru furnizor Flux real de intrare pentru beneficiar Durata creditului acceptat de furnizor (creanţă): t0 − t1 t0 Durata creditului acordat beneficiarului (datorie) t0 − t1 t1 Flux real de ieşire pentru furnizor t1 Flux financiar de ieşire pentru beneficiar t 1 Fluxurile financiare multiple sunt utilizate pentru a compensa efectele decalajelor dintre fluxurile fizice şi cele financiare de mai sus. conform figurii 1. ceea ce reprezintă al doilea flux financiar.cumpărătorul de mărfuri achită contravaloarea acestora.furnizorul vinde activele fizice beneficiarului.) unei terţe persoane la momentul t 1 şi încasează contravaloarea produselor (diminuată cu comisioanele aferente).2. Astfel. la momentul t 0 . în intervalul t0 − t1 .

la momentul t 0 are loc primul flux financiar de la creditor la debitor cu valoarea creditului acordat.4. Figura 1. mecanismul fluxurilor financiare autonome se prezintă astfel: . unde i = 1 ÷ n au loc fluxuri financiare succesive de la debitor la creditor pentru rambursarea datoriei (plata ratelor) până când datoria este achitată integral.4. . Fluxurile financiare multiple Flux real la momentul t 0 Furnizor (vânzător) t0 Beneficiar (cumpărător) t0 Flux financiar 1 la momentul t 1 Flux financiar 2 la momentul t 2 Intermediar financiar t1 Aceste fluxuri financiare autonome generează fluxuri financiare de ieşire de la debitor către creditor mai mari decât fluxul financiar iniţial de la creditor la debitor..la momente succesive ti . i = 1 ÷ n Debitor Flux financiar de intrare pentru debitor la Durata creditului acordat de creditor (creanţă): Fluxuri financiare succesive de intrare pentru creditor la t0 − tn ti t0 Flux financiar de ieşire de la creditor la Durata creditului primit de debitor (datorie): t1 t0 − tn Fluxuri financiare de ieşire de la debitor la ti 16 . Fluxurile financiare autonome Flux financiar 1 la momentul t0 Debitor t1 Creditor t1 Flux financiar la momentul ti ti .3. În acest moment la creditor ia naştere o creanţă faţă de debitor.Finanţele întreprinderii Figura 1. Conform figurii 1. Trebuie menţionat însă că poate exista şi situaţia în care datoria este achitată integral la momentul t 1 şi atunci apar doar două fluxuri financiare: unul de la creditor la debitor la momentul creditării şi altul de la debitor la creditor la momentul rambursării. datorită dobânzii şi a diverselor comisioane practicate.

Fluxurile financiare care intervin în momentul creării sau achiziţionării capitalului de producţie sunt. ciclul de exploatare şi ciclul operaţiunilor financiare11. Prin intermediul ciclurilor financiare. fluxurile financiare se vor desfăşura pe o perioadă mai lungă. – Finanţele întreprinderii. M. Aşadar. 2000. I. controlând alte întreprinderi. fie repartizate asupra unei scurte perioade de timp. pag. care se va utiliza pe diferite destinaţii. dacă intervine un credit – furnizor. Editura Economică. Editura Sylvi. mecanismele şi sistemele de amortizare au ca scop să evalueze şi să recupereze această depreciere. capitalul de producţie începe să se deprecieze fizic şi moral. Deci. pag. Bucureşti. Surplusul monetar degajat prin vânzarea bunurilor şi serviciilor obţinute din exploatarea activelor fizice create sau achiziţionate prin investiţii. 2004. 12 Onofrei. Ciclul de investiţii. O parte din moneda recuperată va trebui afectată reînnoirii sau creşterii capitalului de producţie iniţial. Întreprinderea îşi poate mări potenţialul economic şi într-o manieră indirectă. investiţia se prezintă sub forma transformării monedei în active fizice. În acest caz. este evident că acumularea capitalului de producţie depinde de surplusul monetar degajat prin operaţiuni de exploatare şi reciproc. ceea ce se obţine în cazul în care vânzările asigură şi acoperirea deprecierii. în timp ce valoarea din bilanţ se micşorează cu uzura. Editura Economică.5. Prin ciclu financiar se înţelege ansamblul de operaţiuni şi proceduri care intervin între momentul transformării banilor în bunuri şi servicii până la cel în care se recuperează nu numai moneda iniţial investită ci şi un surplus monetar10. arbitrajul între deţinerea de active fizice. 78. adică titluri (acţiuni) la alte societăţi. – Finanţele întreprinderii. ciclul financiar poate fi privit ca o reţea de fluxuri financiare pe baza cărora se derulează relaţiile de schimb ale întreprinderii cu ceilalţi parteneri de afaceri. Deci. Onofrei. Bucureşti. În consecinţă. 1. pag. M. 9 10 17 . fie imediate. În cazul achiziţionării sau construirii unui activ fizic complex. trebuie să asigure recuperarea resurselor băneşti investite iniţial. Bucureşti. Prin investiţii se creează un capital de producţie de la care întreprinderea aşteaptă venituri de-a lungul mai multor perioade succesive.Finanţele întreprinderii Acest arbitraj între active financiare/monedă sau între monedă/datorii este extrem de important în activitatea economică. Activitatea întreprinderii trebuie să se desfăşoare astfel încât pe lângă recuperarea volumului iniţial de monedă să se obţină şi un surplus monetar. o cheltuială imediată şi de amploare. deciziile de investiţii vor trebui fundamentate în cadrul strategiilor care integrează surplusurile monetare degajate de investiţii. Ciclurile financiare ale întreprinderii Într-o manieră generală. pentru a–şi asigura funcţionarea şi dezvoltarea activităţii. El reprezintă fundamentul activităţilor specific financiare şi stabileşte. Bucureşti. la sfârşitul perioadei de serviciu va trebui să existe o echivalenţă a fluxurilor. supus deprecierii (prin uzură fizică sau morală). odată creat. 22-24. 33. Capitalul de producţie reprezintă ansamblul activelor fizice care permit punerea în aplicare a unei funcţii de producţie în cadrul ciclului de exploatare. 11 Adochiţei. Suma de bani iniţială se reconstituie în mod progresiv. coordonatele politicii de finanţare a întreprinderii9. M. acesta fiind un imperativ al planului de dezvoltare pe termen lung al întreprinderii12. întreprinderea realizează în mod concret. – Finanţele întreprinderii. Editura Economică. 2004. – Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor. Prin urmare. iar procedura. Investiţia este. active financiare şi monedă. investiţia constă în achiziţionarea de active financiare. Într-o întreprindere apar trei cicluri financiare principale: ciclul de investiţii. Ana. în general. pag. 2001. totodată. care se materializează în transformarea monedei în active fizice ce au o durată îndelungată de funcţionare. 73. Ghe.

Pentru cel care primeşte împrumutul. respectiv primirea de împrumuturi constă în transformarea monedei în active financiare şi invers. primirea monedei se traduce prin apariţia unei datorii. 78-79. Achiziţia de titluri este o operaţiune particulară. pag. el nu va fi acelaşi la data de închidere a exerciţiului. Fluxurilor reale le corespund o serie de fluxuri financiare şi un ansamblu de active financiare (creanţe şi datorii). active fizice şi financiare. producţie neterminată / în curs de fabricaţie şi produse finite. Ca urmare. Acest proces trebuie să funcţioneze continuu spre a se asigura o utilizare optimă a muncii şi a capitalului de producţie. Editura Economică. Editura Evrika. Între fluxurile iniţiale şi suma fluxurilor finale nu există echivalenţă. 13 14 Onofrei. va apărea un surplus monetar. 17-19. Toate operaţiunile de acordare sau luare de împrumut dau naştere la fluxuri financiare. M. pag. Ciclul operaţiunilor financiare13 priveşte operaţiunile şi procedurile de acordare şi primire de împrumuturi. 2000. În timp ce stocul iniţial de monedă este reconstituit la sfârşitul ciclului de exploatare. Acordarea. Administraţia întreprinderii are ca obiectiv asigurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi perenitatea unităţii economice prin menţinerea personalului şi creşterea mijloacelor de producţie. Astfel. – Strategii financiare ale firmei. întreprinderea îşi poate scurta ciclul operaţiunilor financiare şi reconstitui suma iniţială sub rezerva apariţiei unor abateri pozitive sau negative. atunci stocul final de monedă va fi superior celui iniţial. a unui angajament de plată. Împrumutul se rambursează conform clauzelor contractuale dintre părţi. în sensul că nu generează propriu-zis un ciclu financiar. transformându-se în mod permanent. Operaţiunea poate aduce întreprinderii venituri (dividende) şi o partajare a puterii cu alţi acţionari asupra agentului economic la care deţin cote de participare. precum şi cesiunea creanţelor. Această distorsiune generează decalaje între fluxuri şi durata ciclului de exploatare.Finanţele întreprinderii Ciclul de exploatare reprezintă ansamblul operaţiunilor desfăşurate de întreprindere pentru a-şi atinge obiectivul. în vederea asigurării continuităţii ciclului de exploatare şi anume: materii prime şi materiale. Galaţi. adică la intrări şi ieşiri de monedă. fluxurile fizice de intrare (cumpărările) şi fluxurile fizice de ieşire (vânzările) au un caracter discontinuu. Însă. Partenerii întreprinderii Partenerii întreprinderii14 interesaţi de informaţiile obţinute din prelucrarea situaţiilor financiare se pot grupa în: parteneri economici interni şi parteneri economici externi. Continuitatea are la bază existenţa unor stocuri. Reconstituirea stocului iniţial de monedă la terminarea ciclului de exploatare nu se face în mod identic. Titlurile achiziţionate nu se amortizează.6. Partenerii economici interni ai întreprinderii sunt: administraţia întreprinderii şi salariaţii. care antrenează o imobilizare de fonduri sub formă de active fizice şi financiare. transformarea acestora în produse finite şi vânzarea lor. Bucureşti. – Finanţele întreprinderii. deoarece o parte din disponibilităţile iniţiale au întotdeauna drept contraparte. În fazele ciclului de exploatare. Ariton. capitalul îmbracă forme diferite. 2004. Astfel. întreprinderea trebuie să constituie trei categorii principale de stocuri. Dacă întreprinderea generează profit în cadrul ciclului de exploatare. iar când toate operaţiunile vor fi finalizate. D. se poate observa disocierea în cursul unei perioade între fluxurile reale şi cele financiare. Cesiunea creanţelor reprezintă practic o vânzare de creanţe înainte de a fi ajunse la scadenţă. El cuprinde achiziţia de bunuri şi servicii. către o societate specializată. 1. deţinerea lor fiind rezultatul unei decizii de investiţii indirecte sau al unui plasament. datorită dobânzii achitate de datornic celui care i-a acordat împrumutul. achiziţiile de titluri de participare. 18 .

rolul de a conduce întreprinderea. instituţiile şi organismele financiare şi creditorii care închiriază diferite active fixe. situaţia financiară a întreprinderii va fi mult mai uşor de aflat deoarece are acces şi la alte informaţii decât cele publicate conform uzanţelor. Riscul de faliment rezultă din incapacitatea întreprinderii de a face faţă plăţilor antrenate de datoriile financiare. primeşte o remunerare superioară faţă de cea pe care ar primi-o ca salariat care nu este acţionar sau beneficiază de alte avantaje. dar permit accesul la o mai bună informare. Acţionarii dispun de diferite mijloace pentru a controla modul în care conducătorii gestionează întreprinderea. risc financiar şi risc de faliment. numit obligaţiune. cotat pe piaţă şi uşor negociabil. Riscul legat de evoluţia valorii titlurilor financiare depinde de15: evoluţia mediului economic: aceasta determină riscul de piaţă. Obiectivul lor principal este să-şi conserve funcţia de conducere. printr-un salariu mai mare. Investitorii doresc minimizarea riscurilor şi rentabilizarea capitalurilor investite. managerilor li s-a încredinţat. Remunerarea capitalului investit se realizează. Partenerii economici externi ai întreprinderii sunt: investitorii. ţinând cont de riscul pe care şi-l asumă. Obiectivul urmărit în calitate de manager coincide cu cel urmărit în calitate de acţionar. de către acţionari. M. Ei caută o remunerare maximă pentru aportul lor. Riscul de exploatare este determinat de politica de investiţii a întreprinderii şi este legat de operaţiunile de exploatare. Salariaţii sunt interesaţi de productivitatea realizată şi viitorul întreprinderii unde sunt angajaţi. Totuşi. În întreprinderile mari. creditorii şi statul. pe de o parte. cu atât riscul financiar este mai ridicat pentru proprietarii întreprinderii.Finanţele întreprinderii În cadrul întreprinderilor mici şi mijlocii este frecventă confuzia între persoanele care conduc (manageri) şi acţionari. Dacă acţiunile sunt cotate la bursă. Absenţa frecventă a distribuirii de dividende în întreprinderile mici şi mijlocii nu înseamnă că rolul de acţionar nu este remunerat. riscul se apreciază în funcţie de evoluţia cursului acţiunilor. o remunerare în calitate de acţionar. Dacă lucrează în întreprindere sau dacă deţine o participaţie importantă. respectiv deţinătorii de titluri de proprietate asupra întreprinderii îşi asumă un risc important. politica urmată de întreprindere în materie de investiţii şi de finanţare care determină riscul specific de întreprindere. acesta primeşte. – Finanţele întreprinderii. Volumul informaţiilor de care dispune un investitor este determinat de poziţia acestuia faţă de întreprindere. respectiv riscul sistematic şi afectează ansamblul întreprinderii. pag. Cu cât gradul de îndatorare este mai mare. Aceasta explică adesea dezvoltarea externă a întreprinderilor prin participaţii financiare care nu se înscriu în mod obligatoriu în contextul creşterii externe pe termen lung. Bucureşti. managerul care este şi acţionar. organismele de credit etc. În cazul creditorilor obligatori. însă ei sunt constrânşi să conducă în conformitate cu interesul acţionarilor. Riscul. De exemplu. Creditorii sunt de mai multe tipuri: creditorii obligatori. Editura Economică. Trebuie menţionat însă că numai marile întreprinderi au acces pe piaţa obligaţiunilor. creanţele apar adesea sub forma unui titlu. un salariu pentru funcţia sa de conducere şi pe de altă parte. 54. 2004. poate fi de mai multe tipuri: risc de exploatare. Acţionarii. În consecinţă. faţă de o întreprindere din 15 Onofrei. în cazul managerului acţionar.) se asigură că valorile unor indicatori de performanţă economică şi financiară nu au cote alarmante. de obicei. remunerarea lor fiind determinată de rezultatele financiare pe care le va obţine întreprinderea. Instituţiile şi organismele financiare (băncile. Riscul financiar este legat de utilizarea capitalului împrumutat. 19 . la rândul său. Remunerarea acţionarilor este determinată astfel de doi factori aleatori: dividendele şi evoluţia valorii titlurilor financiare. un organism de credit trebuie să rentabilizeze fondurile care i-au fost încredinţate şi oricare ar fi activitatea întreprinderii nu va lua în calcul decât riscurile financiare.

expansiunea pe pieţele internaţionale etc. creanţierii urmăresc obţinerea dobânzii contractuale şi recuperarea capitalului. Bucureşti. Statul intervine la diferite niveluri ale circuitelor financiare şi influenţează ansamblul deciziilor financiare. Ca participant la circuitele financiare. şi de asemenea de a subvenţiona sau a ajuta diverse persoane fizice sau juridice. debitorii fiind forţaţi să plătească dobânzi mai mari la nivelul valorilor prevăzute în contractul încheiat anterior reducerii ratei dobânzii. dobânda la împrumut trebuie plătită indiferent de mărimea profitului obţinut de întreprinzător. dimpotrivă. 55. În consecinţă. Riscul de inflaţie apare în cazul variaţiei preţurilor datorată proceselor inflaţioniste. Prin urmare. În privinţa riscului de dobândă. în funcţie de rezultatele întreprinderii. dar o fluctuaţie în sens crescător a ratei dobânzii poate provoca pierderi pentru aceştia. Creditorii care închiriază diferite active fixe sunt implicaţi în operaţiuni de finanţare sub forma locaţiei sau a locaţiei cu opţiune de cumpărare (leasing). influenţând comportamentul celorlalţi participanţi. Riscul de faliment al debitorilor rămâne cel mai important risc pentru creanţier. Aceste măsuri conjuncturale de reducere a impozitelor sau a obligaţiilor sociale sunt considerate pentru întreprindere surse de finanţare. remunerarea lor nu este variabilă. ei putând să-şi plaseze capitalurile cu dobânzi mai avantajoase. pag. care nu-şi poate recupera capitalul din cauza insolvabilităţii acestora. indiferent de forma lor. întrucât prin instituţiile sectorului public are misiunea de a efectua prelevări. 16 Onofrei.Finanţele întreprinderii sfera productivă care investind aceleaşi fonduri în activitatea aceleiaşi întreprinderi va lua în considerare diversitatea activităţilor. Riscurile creditorilor pot fi diverse16: risc de dobândă. pot rezulta cheltuieli financiare fixe mai greu sau mai uşor de suportat. Creditorii. capitalul împrumutat. – Finanţele întreprinderii. primesc o dobândă stabilită contractual şi îşi recuperează la scadenţă. statul intervine la diferite niveluri prin fiscalitate şi oferta de capital. risc de inflaţie şi risc de faliment al debitorilor. motiv pentru care ei solicită clauze asiguratorii în contractele încheiate. decât prin politica lor prudentă şi inteligentă. un câştig de oportunitate pentru aceştia. ale întreprinderii pe care o va credita. o fluctuaţie în sens descrescător poate aduce un câştig suplimentar creanţierilor. statul are un dublu interes pentru prezentarea fidelă a patrimoniului. M. reţeaua de distribuţie. care poate afecta puterea de cumpărare a capitalului recuperat de creanţieri. Împotriva acestui risc creditorii nu se pot proteja. 20 . rezultatului şi a situaţiei financiare a întreprinderii prin documentele financiar-contabile anuale obligatorii. Ţinând seama şi de necesitatea rambursării capitalului la scadenţă. Editura Economică. Nefiind proprietari ai întreprinderii. Invers. 2004. sau. modificând valorile variabilelor care stau la baza previziunilor agenţilor economici.

Decizia financiară stabileşte modalităţile concrete de realizare a activităţii financiare pe baza cunoaşterii aprofundate a ansamblului relaţiilor economice. adoptată şi executată astfel încât să asigure coordonarea tuturor indicatorilor financiari cu cei economici. stabilirea soluţiilor posibile şi alegerea soluţiei adecvate. băneşti dar şi a potenţialului economico-financiar. presupune o interpretare a situaţiei elementelor componente. mulţimea stărilor de condiţii obiective care caracterizează gradul de certitudine. Analiza deciziei strategice. clar şi concis. În analiza componentelor procesului economico-financiar. Editura Expert. finanţele întreprinderii. rolul şi importanţa deciziei financiare în activitatea întreprinderii Decizia financiară este actul fundamental al conducerii. – Finanţe: finanţe publice. marketing. 17 Ciotei. ca moment esenţial al procesului financiar. optime. în scopul de a ajunge la un anumit rezultat. variantele posibile în raport cu criteriile posibile sau impuse. care să asigure buna executare a programului economic şi a bugetului de venituri şi cheltuieli. financiar. pag. contractuale. contabilitate etc.Finanţele întreprinderii CAPITOLUL 2. Decizia financiară strategică se referă la constituirea şi utilizarea resurselor financiare pe unul sau mai mulţi ani. Ea se bazează pe programele economico-sociale şi financiare stabilite pe diverse trepte ierarhice (la nivelul compartimentelor: aprovizionare. realizării şi controlului diferitelor acţiuni economico-financiare. informaţiile de care se dispune. să fie coordonată cu celelalte decizii. în condiţiile asigurării echilibrului financiar dinamic între necesarul de resurse financiare şi obligaţiile financiare. risc sau incertitudine. producţie. În acest context. În funcţie de orizontul de timp la care se referă. Bucureşti. consecinţele deciziilor luate la nivel microeconomic sau macroeconomic. sincronizarea în timp a încasărilor şi plăţilor cu şi fără numerar. finanţarea operativă şi oportună a obiectivelor economico-sociale etc. N. financiare. adică selectarea soluţiei optime din mai multe variante posibile. principalele decizii financiare care se iau la nivelul întreprinderii sunt: decizia financiară strategică şi decizia financiară tactică17. de credit. care sunt în principal: decidentul. decizia poate fi definită ca un proces dinamic. 2. deci tema acesteia. care să furnizeze date asupra tuturor factorilor ce influenţează activitatea economico-financiară. sau la nivelul consiliului de administraţie). Fundamentarea deciziei financiare presupune existenţa unui sistem informaţional modern. monedă-credit. de alegere a unei linii de acţiune. pe baza utilizării informaţiilor aflate la dispoziţie şi a interpretării tuturor influenţelor din mediul financiar. raţional.. 21 . dintr-un număr oarecare de posibilităţi. 2000.1. decizia financiară urmează diagnozei şi prognozei şi precede programării. să fie formulată precis. să fie adoptată în timp util. obiectul deciziei. care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie fundamentată ştiinţific. Decizia financiară trebuie fundamentată. În această categorie de decizii intervin elemente de cercetare şi de fundamentare a soluţiilor financiare. C. Sistemul informaţional permite cunoaşterea realităţilor economice. DECIZIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ŞI COMPONENTELE SALE Constituirea. 205-207. organizarea şi conducerea activităţii economico-financiare necesită adoptarea şi aplicarea deciziei financiare. Definiţia. să fie adoptată la nivelul ierarhic corespunzător.

iar pe de altă parte. aprobarea balanţei de venituri şi cheltuieli se realizează dacă valoarea acestora se înscrie sau nu în valoarea asupra căreia o anumită persoană are competenţă să o aprobe. C. lucrărilor sau faptelor precizate integral. de exemplu. micşorându-l. Deciziile financiare care pot fi luate de conducerea întreprinderii se pot grupa în: decizia de investire sau de dezinvestire. alegerea este de tipul da sau nu. monedă-credit.2. aspecte care aşează întreprinderea pe poziţie de lider pe piaţă. 2. pierderile contabile se repercutează direct asupra masei capitalului propriu. Dacă întreprinderea investeşte în proiecte cu o rentabilitate mai mică decât costul capitalului. 2001. respectiv pentru a se aproviziona cu capitaluri18. înseamnă că întreprinderea nu va avea probleme cu suportarea cheltuielilor financiare. pe de o parte. Cu alte cuvinte. asigurarea unei permanente stări de lichiditate şi cunoaşterea riscurilor şi asigurarea măsurilor pentru evitarea / acoperirea lor. Decizia de investire Decizia de investire reprezintă plasarea capitalurilor unei întreprinderi într-o anumită operaţiune din care să rezulte o anumită rentabilitate. o lucrare de reparaţii capitale de o anumită valoare. Editura Economică. care se referă în principal. care au şi un caracter repetitiv. Bucureşti. în sensul că19: 18 Ciotei. ce se cere să aibă un termen precis de recuperare a creditelor folosite. 22 . decizia de repartizare a profitului. costul capitalului utilizat este preţul pe care trebuie să-l plătească întreprinderea pentru reconstituirea totalului pasivului. care este legată de constituirea şi gestionarea portofoliului de active. dacă întreprinderea este finanţată prin capitalul propriu. finanţele întreprinderii. se creează şi posibilităţi reale de creştere a volumului capitalului propriu. Costul capitalului este rentabilitatea minimă cerută de furnizorii de fonduri (acţionari. În consecinţă. . creanţieri) pentru a finanţa proiectele unei societăţi comerciale. pe activitate şi pe total întreprindere.Finanţele întreprinderii Decizia financiară tactică este cea pregătită prin procedee reglementate sau logice. În condiţiile în care costul capitalurilor reprezintă o rentabilitate care să-i mulţumească pe furnizorii de capitaluri. Acestea se iau pentru acţiuni concrete. are un caracter financiar care constă în special. În ceea ce priveşte legătura cu conţinutul propriu-zis al deciziei financiare tactice. la repartizarea profitului pentru investiţii sau distribuirea acestuia sub formă de dividende către acţionari. Informaţiile care condiţionează alegerea unor astfel de decizii sunt în cea mai mare parte cunoscute. pag. ea va fi sancţionată de piaţă astfel: dacă întreprinderea se finanţează prin îndatorare. pag. Gh. Bucureşti. Editura Expert. N. 88-89. în sporirea rentabilităţii. – Finanţe: finanţe publice.alegerea variantei sau a soluţiei trebuie realizată în aşa fel încât să se refere la un model precizat. decizia financiară este un proces raţional de alegere a variantei optime în privinţa finanţării şi a investiţiilor. imediate. respectiv la modul de constituire a resurselor. decizia de finanţare. de exemplu. 2000. ea va obţine pierderi contabile în măsura în care veniturile financiare sunt mai mici decât cheltuielile financiare. La o astfel de lucrare nu sunt prestabilite nici măsurile de utilizare a creditului şi nici soluţiile care se vor adopta. În privinţa deciziei de investiţii trebuie să se aibă în vedere şi riscul ce se poate manifesta pe plan macro şi microeconomic. se pot menţiona câteva modalităţi de alegere: . 205-206. 19 Ana. a profitabilităţii pe produs. dar şi consecinţele sale economice. care se referă la structura financiară a întreprinderii. Importanţa deciziei financiare derivă din faptul că obiectivul oricărei decizii luate la nivelul unei întreprinderi. În această situaţie se încadrează.în cazul documentelor. – Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor.

Finanţele întreprinderii la nivel macroeconomic, prin investiţii capitale de mare anvergură şi de lungă durată, se antrenează forţă de muncă salariată ce participă la realizarea viitoarelor capacităţi productive, acesteia distribuindu-i-se venituri sub forma salariilor, fără însă să se aibă în vedere distribuirea, în aceeaşi măsură, şi de bunuri consumabile, aspect ce poate produce dezechilibre pe piaţa bunurilor de consum, între cerere mai mare şi ofertă mai mică; la nivel microeconomic, consecinţele nefavorabile pot îmbrăca două aspecte, mai ales ca o consecinţă a neprospectării aprofundate a pieţei: - supraevaluarea pieţei de desfacere şi deci producerea de bunuri (prin investiţia pusă în exploatare) peste posibilităţile reale de absorbţie, situaţie ce va impune majorarea preţurilor de valorificare a produselor, pentru ca prin intermediul lor, investitorul să obţină o rentabilitate minimă a capitalurilor investite; - subevaluarea pieţei şi, ca urmare, producerea de bunuri ce nu pot acoperi cererea. Acest aspect va genera creşterea preţurilor de vânzare, ca urmare a ofertei mai mici şi a cererii mai mari.

2.2.1. Surse de finanţare a investiţiilor
Nefundamentarea obiectivelor investiţionale avute în vedere din perspectivă obiectivă şi realmente ştiinţifică, atât pe plan macroeconomic cât şi pe plan microeconomic, are repercusiuni asupra echilibrului monetar, în situaţiile prezentate mai sus eroarea de proiectare a investiţiei contribuind la posibilitatea apariţiei sau la accentuarea inflaţiei. Factorii de decizie trebuie să aleagă varianta ce oferă soluţia de optim, ţinând seama de existenţa şi de variabilitatea factorilor de natură economică, financiară şi socială. Realizarea de investiţii, în toată întinderea şi diversitatea lor, presupune finanţare, adică resurse necesare, care să atragă după sine creşterea capitalului fix, a stocurilor de capital circulant şi, în general, creşterea avuţiei naţionale. Insuficienţa resurselor financiare proprii20 determină întreprinderile să apeleze la creditele bancare. Sistemul bancar, totuşi, acţionează astfel încât defavorizează sectoarele economice reale prin practicarea unor dobânzi reale pozitive prea ridicate în care se includ sume foarte mari pentru acoperirea riscului împrumutului alocat solicitantului. Totuşi, se pare că băncile nu au realizat că între ele şi clienţi se impune o relaţie de captivitate reciprocă21. Astfel, băncile ajung la profituri foarte mari, personalul acestora la salarii foarte mari, iar întreprinderile se ruinează datorită dificultăţilor în a asigura plata împrumuturilor contractate. Astfel, în condiţiile economiei de piaţă, finanţarea investiţiilor are drept surse următoarele: fondul de amortizare în cazul investiţiilor de înlocuire şi o parte din venitul obţinut de întreprinderi, în cazul investiţiilor de dezvoltare (investiţii nete), creditele bancare, de la instituţii şi/sau organisme internaţionale specializate din cadrul pieţei de capital, pentru investiţii de dezvoltare sau investiţii noi. În procesul general de finanţare a activităţii economice, participă şi piaţa de capital. Cu toate că importanţa acestei pieţe a crescut, ea nu a jucat în general un rol central în sistemul financiar. În multe ţări, politicile de dezvoltare au pus accent pe intervenţia guvernului, alocarea planificată a resurselor, împrumuturi externe şi credinţa că dezvoltarea justifică împrumuturile. Piaţa de capital, în cadrul unei evoluţii economice normale, oferă condiţii avantajoase solicitanţilor de fonduri pentru investiţii. Mecanismul cererii şi ofertei de capital se realizează în două modalităţi: • prin concentrarea disponibilităţilor băneşti la bănci şi utilizarea de către acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri – finanţare indirectă; • prin emisiune de titluri financiare de către utilizatorii de fonduri, pe piaţa financiară – finanţare directă.

20 21

Văcărel, I. - Politici economice şi financiare de ieri şi de azi, Editura Economică, Bucureşti, 1996, pag. 116. Iancu, A. - Politică şi economie. Repere ale unui sistem economic performant, Editura Expert, 2000, pag. 254-255.

23

Finanţele întreprinderii O altă sursă importantă pentru finanţarea investiţiilor o constituie alocaţiile bugetare, folosite atât în ţările foste socialiste cât şi în cele dezvoltate. Alocările de la bugetul de stat reprezintă acele sume de bani pe care agenţii economici cu capital de stat le primesc pentru finanţarea unor cheltuieli privind lucrările de investiţii, retehnologizarea capacităţilor de producţie, cercetare, pregătirea de cadre şi, în mod excepţional, subvenţii. În cazul în care bugetul acordă alocaţii pentru completarea resurselor fondului de dezvoltare necesar investiţiilor, acestea reprezintă, de fapt, o cale de majorare a capitalului propriu. Subvenţiile se acordă în cazuri justificate şi se administrează de guvern sau de organele locale, în limitele fondurilor prevăzute în bugetele acestora; subvenţiile pot fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate (în cazul unităţilor din industria extractivă sau pentru acoperirea unor diferenţe de preţuri şi tarife). România şi-a propus să contribuie la finanţarea investiţiilor din bugetul de stat pentru menţinerea echilibrului economiei în ramurile strategice ale economiei naţionale, în sectorul regiilor autonome, acolo unde fondurile din surse proprii se dovedesc a fi insuficiente. Finanţarea investiţiilor de la bugetul de stat, în limitele aprobate de organele de decizie politică ale ţării, va continua în domeniile învăţământ, sănătate, cultură şi artă, protecţie socială, securitate naţională, protecţie ecologică. Totuşi, ponderea acestor investiţii se situează sub 1% în totalul investiţiilor. O importantă sursă de finanţare sau de cofinanţare a constituit-o alocările din fondurile internaţionale din ultimul deceniu: PHARE, ISPA, SAPARD. Aceste alocări de capital au fost destinate în principal, pentru achiziţionarea de echipamente şi tehnică de calcul, soft-uri, utilaje, în scopul creării unui potenţial tehnic comparabil cu cel al ţărilor din Uniunea Europeană şi pentru lucrări de infrastructură, acestea din urmă fiind imperios necesare în ţara noastră.

2.3. Decizia de finanţare
Decizia de finanţare este cea care face posibilă decizia de investiţii. La nivel internaţional, deciziile privind procurarea capitalului investiţional se reflectă pe termen lung în eficienţa şi competitivitatea activităţii întreprinderilor22. Datorită importanţei acestor decizii, ele sunt înglobate în strategia internaţională a capitalului, mai exact în strategia globală de finanţare a întreprinderilor. De asemenea, este cunoscut faptul că, deciziile de politică financiară au drept obiect finanţarea adoptată de întreprindere în funcţie de obiectivele de rentabilitate, de creştere şi de risc. După determinarea nevoilor de finanţare stabile ale întreprinderii se decide partea care va fi finanţată prin capitaluri permanente precum şi politica de îndatorare, adică repartiţia între fonduri proprii şi datorii. Decizia de finanţare reprezintă astfel opţiunea întreprinderii de a-şi acoperi nevoile de finanţare fie prin fonduri proprii interne sau externe, fie prin împrumuturi, fie în participaţie. Actul de decizie asupra finanţării aparţine întreprinderii, întrucât ea este cea mai interesată în folosirea cu eficienţă a fondurilor şi obţinerea unor rezultate bune. În acelaşi timp, decizia de finanţare nu depinde exclusiv de întreprindere, ci şi de bancă, de facilităţile pe care le poate obţine în negocierea creditelor sau de acţionari şi disponibilităţile acestora pentru a subscrie la creşteri de capitaluri de împrumut, de existenţa sau inexistenţa unor capitaluri libere, posibil de atras etc.

2.3.1. Obiectivele urmărite de furnizorii de capital
Întrucât decizia de finanţare este în cea mai mare parte asumată de conducerea întreprinderii şi mai puţin de către furnizorii de capitaluri (acţionarii şi împrumutătorii întreprinderii), obiectivul major urmărit de manageri şi de investitorii de capital este acelaşi:
22

Ariton, D., Mişu, N., Bleoju, G. – Decizia financiară – factor cheie a creşterii economice, lucrare publicată în Progrese în teoria deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine, Volumul II, Editura Performantica, Iaşi, 2000, pag. 89.

24

Finanţele întreprinderii maximizarea valorii de piaţă a întreprinderii. Această valoare va fi apoi proporţional partajată între acţionari şi împrumutători. În funcţie de aceeaşi valoare se fixează şi remunerarea managerilor. În această comuniune de interese există însă unghiuri diferite de abordare a maximizării valorii întreprinderii. Investitorii de capital urmăresc o remunerare a investiţiei lor la o rentabilitate superioară oportunităţilor de investiţii oferite de piaţa financiară. În felul acesta ei obţin o creştere a valorii lor finale mai mare decât aceea posibilă în medie pe piaţa financiară. Managerii întreprinderilor, acţionând în interesul investitorilor de capital, respectiv al creşterii valorii totale a întreprinderii sunt nevoiţi să urmărească reducerea costului capitalurilor mobilizate. Utilizarea acestui cost redus ca factor de capitalizare a cash-flow-urilor degajate de întreprindere va duce la creşterea valorii acesteia.

2.3.2. Costul capitalurilor – criteriul esenţial pentru selecţia surselor de finanţare
În principiu, decizia de finanţare este cea care se referă la alegerea structurii financiare a întreprinderii dar şi la politica de dividend şi mărimea autofinanţării. Detaliind, decizia de finanţare vizează: alegerea între finanţarea prin fonduri proprii şi finanţarea prin îndatorare, decizie ce are o influenţă hotărâtoare asupra riscului; în cazul finanţării din fonduri proprii, alegerea între finanţarea internă (din profit autofinanţare) şi finanţarea externă (majorare de capital - aporturi noi la capital); alegerea între sursele de finanţare pe termen scurt şi sursele de finanţare pe termen mediu şi lung; în cazul tuturor deciziilor prezentate, o importanţă majoră o are stabilirea unei proporţii între diversele surse de finanţare utilizate. Criteriul principal de selecţie al surselor de finanţare îl reprezintă costul procurării capitalurilor, urmărindu-se reducerea acestuia, însă nu este unicul criteriu care trebuie luat în considerare, managerii trebuind să ia în calcul şi alte criterii cum ar fi rentabilitatea financiară, capacitatea de îndatorare, criteriul plăţilor reale, excedentele previzionale ale fluxului de lichidităţi, destinaţia resurselor în alegerea structurii financiare etc. Singura cale posibilă de reducere a costului capitalurilor este aceea de a creşte ponderea investitorilor care cer o remunerare mai mică a capitalurilor lor. Aceasta se traduce în mod practic, printr-o creştere a gradului de îndatorare, creditele fiind în general obţinute la un cost mai mic decât capitalurile proprii. Toate sursele de finanţare tind către un cost unitar, dacă avem în vedere factorul risc, astfel încât alegerea proporţiei fonduri proprii-împrumuturi are loc în funcţie de oportunitate. Dacă investiţia este mai puţin rentabilă, adică pe ansamblu nu acoperă uşor costul împrumutului, capitalul propriu pare mai ieftin decât creditul. Această apreciere este adesea înşelătoare, întrucât renunţând la împrumuturi te poţi priva de o creştere economică aducătoare de profit. Şi dimpotrivă, dacă investiţia este rentabilă, capitalul propriu pare mai scump, întrucât în acest caz impozitul pe profit nu mai este diminuat cu cheltuielile financiare. Pentru alegerea uneia din cele două variante de finanţare trebuie apelat la calculul unor indicatori financiari: rentabilitate, lichiditate şi solvabilitate, astfel încât soluţia aleasă să genereze creşterea acestora. În mod concret, influenţa acestor indicatori asupra deciziei de finanţare se prezintă astfel23: a) dacă rentabilitatea aşteptată este superioară ratei dobânzii, atunci este oportună solicitarea de împrumuturi, deoarece în astfel de cazuri masa împrumutului determină creşterea masei beneficiului şi deci sporirea capitalului propriu;

23 Ciotei, C. N. – Finanţe: finanţe publice, finanţele întreprinderii, monedă-credit, Editura Expert, Bucureşti, 2000, pag. 208.

25

de depozitare. remunerarea acţionarilor şi asociaţilor prin intermediul dividendelor şi supradividendelor. întreprinderea este confruntată în general cu două tipuri de dificultăţi. Editura Expert.4. De asemenea. ca formă de protecţie împotriva riscurilor concurenţiale. majorarea capitalului social. care să determine dezvoltarea întreprinderii. În acest sens. c) finanţarea prin împrumut are o influenţă pozitivă şi asupra lichidităţii. actul decizional se poate manifesta astfel: formarea fondului de rezervă a cărui dimensiune minimă este stabilită prin lege. fie ele tehnologice. C. pag. În primul rând se pune problema ca întreprinderea să dispună de lichidităţi pentru a putea onora datoriile la scadenţă. Procedând aşa. mai ales când realizează investiţii cu rentabilitate pe termen lung. întreprinderea nu mai efectuează investiţii. Remunerarea capitalurilor poate fi uneori mai mare. de modul în care sunt afectate de sistemul fiscal dar şi de riscurile pe care le implică. care condiţionează creşterea rezultatelor în viitor şi menţinerea echilibrului financiar. – Finanţe: finanţe publice. investiţiile de capital sunt finanţate cu preponderenţă din următoarele surse: emisiune de acţiuni. Toate aceste surse de finanţare diferă în funcţie de modul de emitere. dezvoltare. Mai există şi alte surse pe termen mediu şi lung – importantă fiind finanţarea nerambursabilă – însă cele trei menţionate anterior predomină încă. dar în cazul producerii unor pierderi. Pe de o parte. 2000. Costul surselor de finanţare este în raport cu mijloacele aşteptate din operaţiunile în care sunt angajate. De exemplu. finanţele întreprinderii. din partea întreprinderii se pune problema executării de noi investiţii. fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investiţii. împrumuturi pe termen mediu şi lung şi finanţare internă prin reinvestirea profitului obţinut. solvabilitatea se degradează mult mai repede. partea de profit rămasă reprezintă profit net asupra căruia actul de decizie aparţine în întregime numai întreprinderilor cu capital privat. de obligaţiile pe care le implică din partea întreprinderii. întreprinderea poate fi în situaţia de a utiliza. În general. În al doilea rând. remunerarea salariaţilor şi a altor persoane implicate în conducerea întreprinderii. 209. ea ar putea fi în situaţia de a fi nevoie să ramburseze resurse financiare înainte de recuperarea avansurilor efectuate. 24 Ciotei. Pe de altă parte. având în vedere însă faptul că pentru sursele primite prin îndatorare cu un termen limitat este necesar ca durata de utilizare a resurselor să nu depăşească scadenţa sumelor împrumutate. însă nu în întregime întrucât şi pentru această formă de proprietate voinţa statului se manifestă prin lege cu privire la amortizare. N. În aceste condiţii. Decizia de repartizare a profitului În metodologia şi practica prezentă. comerciale etc. situaţia finanţării prezintă o importanţă deosebită pentru existenţa şi dezvoltarea întreprinderii. repartizarea profitului devine un atribut al Adunării Generale. neaparţinând în întregime întreprinderii indiferent că aceasta funcţionează cu capital public sau privat. monedă-credit. fonduri puse în rezervă şi elemente de cheltuieli deductibile. Deci sursele de finanţare trebuie să fie adaptate nevoilor întreprinderii. 2. asigurându-se astfel echilibrul financiar pe termen scurt. După ce au fost acoperite toate obligaţiile fiscale şi altele asemenea definite prin legislaţie. la societăţile cu capital privat. neglijându-se folosirea pentru dezvoltare a rezultatelor obţinute. 26 . este vorba de finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung. pentru operaţiuni pe termen scurt. Însă există posibilitatea ca tocmai realizarea de investiţii să asigure rambursarea capitalurilor în viitor24. actul decizional asupra repartizării profitului este limitat. Schematic.Finanţele întreprinderii b) decizia de finanţare prin împrumut are o influenţă pozitivă asupra solvabilităţii. Bucureşti.

reprezentând un factor de creştere a rentabilităţii şi prin aceasta a valorii întreprinderii. Politica de dividend practicată anterior de o întreprindere influenţează nivelul dividendelor sperate de către acţionari. 2. Bucureşti. 2. fie prin creştere. În consecinţă. N. politica de dividend pierde din importanţa sa şi întreprinderea poate. Însă cea mai favorabilă societăţii comerciale este forma în acţiuni.4. O oarecare regularitate este deci de dorit. Stabilirea uneia sau alteia din alternative ori a unei combinaţii dintre ele este guvernată de aceeaşi cerinţă majoră a finanţelor: maximizarea valorii întreprinderii. Efecte ale distribuirii / nedistribuirii profitului Pentru o întreprindere. având implicaţii directe asupra autofinanţării şi remunerării capitalurilor proprii. un dividend oscilant îi poate sugera investitorului financiar că întreprinderea se caracterizează prin incoerenţă în politica vizând dezvoltarea activităţii de bază. 2000.1.4. 25 Ciotei. Cea mai des întâlnită este forma în bani. pag. C. este important să se păstreze regularitatea distribuirii dividendelor. fiindcă aceasta generează creşterea capitalului operatorului economic şi perspective mai favorabile de profit în anii următori25. la creşterea valorii de piaţă a acesteia. nu poate avea efecte favorabile pe termen lung. Distribuirea constantă de dividende conduce la creşterea încrederii publicului faţă de întreprindere. Politica de dividend este determinată de opţiunea conducerii întreprinderii de reinvestire parţială sau integrală a profitului net al acţionarilor sau distribuirea parţială ori totală a acestuia sub formă de dividende. Din punct de vedere al acţionarilor. finanţele întreprinderii. monedă-credit. politica de dividend pune în evidenţă două aspecte: o oarecare stabilitate. În cadrul acesteia se pune problema de a opta între distribuirea dividendelor sau reinvestirea unei părţi cât mai mari din profit. 207. – Finanţe: finanţe publice. 27 . Definirea politicii de dividend Politica de dividend reprezintă ansamblul deciziilor şi tehnicilor folosite pentru determinarea nivelului dividendelor ce pot fi distribuite acţionarilor. pentru a se păstra succesiunea fazelor de stabilitate şi a fazelor de creştere în cadrul distribuirii. Reinvestirea unei părţi semnificative din profitul net conduce la creşterea autonomiei financiare şi la diminuarea riscului financiar. chiar dacă se bazează pe regularitate.2. O astfel de politică de dividend nu poate avea influenţă benefică asupra cursului bursier. în natură şi în acţiuni. dacă profitul are datorită profilului activităţii un caracter ciclic. Orice politică de dividend. şi anume: politica reziduală. Importanţa evoluţiei trecute a dividendelor impune din partea întreprinderii o oarecare stabilitate a sumei dividendelor distribuite. fie prin stabilitatea dividendelor distribuite. De aici decurge pentru întreprindere o alegere obiectivă a unei politici de dividend: când creşterea profitului devine perenă. politica ratei constante şi politica sumei constante a dividendelor. decât dacă este compatibilă cu politica de repartizare a profitului. de către întreprinderea respectivă. Editura Expert. fără a risca. are o influenţă asupra cursului acţiunilor. o politică credibilă: politica de dividend trebuie să fie credibilă. care nivel. adică coerentă în raport cu profiturile obţinute de întreprindere. Dividendele distribuite de societăţile pe acţiuni pot îmbrăca trei forme: în bani. distribuirea unei părţi din profit sau nedistribuirea profitului se va traduce printr-o creştere a activului net şi în final printr-un spor de valoare.Finanţele întreprinderii Deciziile privind repartizarea profitului net al întreprinderii determină politica de dividend. să reducă rata de distribuire. la rândul său. costul capitalurilor proprii se va reduce corespunzător diminuării riscului. În practica societăţilor comerciale s-au conturat trei tipuri de politică a dividendelor.

el posedă un procent semnificativ din capitalurile întreprinderii. Indiferent care va fi politica aleasă.întreprinderile cu flux de numerar din exploatare ridicat şi stabil şi cu puţine oportunităţi de investiţie trebuie să plătească dividende ridicate. 26 Constantinescu D. caz în care managerul devine mandatarul intereselor acestora. A.. ei vor avea capacitatea să atragă investitori.Finanţele întreprinderii O întreprindere care distribuie o parte redusă din profit şi a cărei rentabilitate marginală a capitalurilor proprii este satisfăcătoare.. A. sau nu plătesc deloc. Firmele care optează pentru rate de plată a dividendelor ridicate vor atrage organizaţii exceptate de la impozit. Dobrin. 1999.întreprinderile nu trebuie să se preocupe prea mult în privinţa factorilor fiscali. vor atrage investitorii cu rată de impozit ridicată..convenţiile financiare încheiate de întreprinderi pot avea impact asupra stabilirii politicii de dividende. ci mai ales pentru întreprinderile europene. Decizia de repartizare a profitului net este luată de acţionari sau asociaţi. .. Bucureşti. pentru a reduce tendinţa managerilor de a reinvesti fluxul de numerar disponibil în investiţii neprofitabile. Totuşi. iar firmele care plătesc dividende reduse. . Armonizarea între cele două alternative. capitalul bănesc aferent dividendelor rămâne în întreprindere pentru finanţarea dezvoltării acesteia. Totuşi. Aceeaşi situaţie apare şi pentru un număr de întreprinderi pentru care proprietatea este divizată între un număr semnificativ de acţionari. M. Firmele vor încerca să evite apropierea de limitele stabilite pentru a minimiza posibilitatea reducerii dividendelor. A. distribuire şi/sau reinvestire se realizează printr-o procedură de distribuire a dividendelor constând în emisiunea şi distribuirea gratuită de acţiuni noi. pag. iar cointeresarea acţionarilor se va realiza prin atribuirea de acţiuni gratuite care în fapt determină creşterea proprietăţii acestora. Ungureanu. Popescu. Editura Naţională. 156. Ghenciu. Rotaru. Stoica. putem să identificăm câţiva factori importanţi26: . tot atât de dificil este să stabilim politica optimă de dividende.. 28 . A. Astfel. managerul financiar are nu numai o putere de convingere deosebită asupra unui număr semnificativ de proprietari. Pe cât este de dificil să oferim o formulă simplă pentru a sprijini managementul în stabilirea structurii sale optime de capital. va înregistra o creştere a cursului acţiunilor sale. prin Adunarea Generală. în stabilirea politicii de dividende. A. M.. . Această abordare minimizează costurile legate de constrângerile pieţei de capital pentru finanţarea opţiunilor de dezvoltare. – Analiza managerială a firmei. O astfel de întreprindere îşi va selecţiona acţionarii. D. În schimb o politică a dividendelor ridicate este un mijloc de asigurare a constanţei acţionarilor care s-au obişnuit să încaseze un anumit venit.întreprinderile cu ritm de dezvoltare rapid trebuie să promoveze o rată de plată a dividendelor redusă şi să reinvestească fondurile generate intern.

ceea ce în domeniul financiar se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile. acestea din urmă condiţionează capacitatea de finanţare a întreprinderii. Analiza patrimonială a bilanţului Analiza patrimonială sau analiza lichiditate-exigibilitate pune în evidenţă riscul de insolvabilitate al întreprinderii. CAPITOLUL 3. Ansamblul partenerilor săi sunt altfel afectaţi. aceşti indicatori fiind redactaţi în termeni monetari. pag. în primul rând. rezultatele financiare condiţionează operaţiunile de repartiţie la care va recurge întreprinderea în favoarea diferiţilor factori de drept interesaţi de activitatea sa. în vederea confruntării. aprecierea acestor performanţe comportă limite care este necesar a fi amintite pentru a se evita utilizarea inadecvata a indicaţiilor furnizate. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR Într-o manieră generală. respectiv capacitatea sa de a permite emergenţa resurselor noi. Astfel. 335-336. ca şi pentru relaţiile interne. De asemenea. 3. dar şi graţie capacităţii de îndatorare suplimentară şi a capacităţii de rambursare cu care acestea contribuie. în final. în diverse măsuri. performanţele financiare constituie o miză esenţială pentru relaţiile întreţinute de întreprindere cu mediul său. Aceasta reflectă modul în care întreprinderea valorizează resursele care îi sunt încredinţate. echilibrul arată ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem. Totuşi. Pentru evaluarea riscului de insolvabilitate. Construcţia bilanţului financiar Construirea bilanţului financiar este o activitate deosebit de dificilă. performanţele financiare constituie o amendare a eficienţei globale a întreprinderii.1. utilizând un număr restrâns de indicatori globali sau în mod omogen. Economica. 29 . Paris. E. 3. ANALIZA PERFORMANŢEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII Necesitatea unei analize a performanţei financiare27 se raportează la importanţa indicatorilor specifici pe care îi furnizează pe trei planuri: 1. graţie investiţiilor în capital fix sau circulant pe care îl autorizează. gradul de exigibilitate a elementelor de pasiv şi gradul de lichiditate al elementelor de activ. Rezultatele determină şi potenţialul de dezvoltare viitor. deoarece aprecierea exigibilităţii sau a lichidităţii în funcţie de realitatea economică este o problemă delicată: realizarea 27 Cohen.Finanţele întreprinderii PARTEA a II-a. atunci aceasta se presupune a concluziona condiţiile activităţii: în mod sintetic. 2e edition.1. în al doilea rând. Întrucât resursele şi utilizările reflectate în bilanţ sunt variate. analiza patrimonială studiază. şi concepţiile privind echilibrul diferă. Dacă aprecierea acestor performanţe este folosită cu scop de control intern sau de către parteneri externi. Acesta constă în incapacitatea întreprinderii de a-şi onora angajamentele asumate faţă de terţi. 2. 3. noţiunea de echilibru financiar va fi prezentată în funcţie de două concepţii de elaborare a bilanţului: patrimonială şi funcţională. – Analyse financiere. 1990. de nivelul şi calitatea performanţelor sale.1.

cheltuielile de cercetaredezvoltare) şi alte active fictive (cheltuielile în avans). Exigibilitatea reprezintă însuşirea pasivelor de a deveni scadente la un anumit termen. Schematic bilanţul financiar arată astfel (Tabelul 4.Finanţele întreprinderii acestei aprecieri presupune cunoaşterea perfectă a întreprinderii pentru care se realizează bilanţul financiar şi definirea unor criterii obiective în funcţie de care să se realizeze evaluarea lichidităţii şi a exigibilităţii elementelor patrimoniale ale întreprinderii. se vor înscrie mai întâi capitalurile proprii (atât cele provenite de la acţionari. Astfel. Astfel. şi prin adăugarea imobilizărilor financiare ce ajung la scadenţă până la sfârşitul anului. determinarea elementelor din activul bilanţului financiar. bancă şi alte valori. se realizează astfel: 30 . Elementele de pasiv sunt structurate după gradul crescător de exigibilitate. corporale şi financiare). respectiv imobilizările (necorporale. începând cu partea de sus a activului bilanţier.mijloacele de trezorerie reprezintă disponibilităţile din casă. se realizează astfel: . numite şi nevoi temporare. a căror scadenţă este peste un an. Datoriile pe termen mediu şi lung (cu scadenţa mai mare de un an) sunt incluse tot la resurse permanente. . numite şi nevoi permanente. a imobilizărilor financiare ce ajung la scadenţă până la sfârşitul anului.mijloacele cu durata de exploatare mai mică de un an:pornim de la totalul activului circulant la valoarea netă din bilanţul contabil. deci nu pot fi valorificate prin vânzare.1.1.): Tabelul 4. Determinarea elementelor din pasivul bilanţului financiar. Astfel. precum şi prin adăugarea activelor circulante. Lichiditatea reprezintă aptitudinea unui activ de a se transforma în monedă. pornind de la bilanţul contabil. Activele fictive sunt acele active care nu au valoare economică pentru întreprindere. fiind transferate la mijloace cu durata de exploatare mai mică de un an. provizioane reglementate şi alte fonduri). pornind de la bilanţul contabil. Bilanţul financiar Mijloace Resurse Mijloace cu durata de exploatare mai Resurse cu scadenţa mai mare de mare de un an ( M > 1 an ) un an ( R > 1 an ) Mijloace cu durata de exploatare mai mica de 1 an ( M < 1 an ) Resurse cu scadenţa mai mică de un an ( R < 1 an ) Mijloace de trezorerie ( MT ) În practică. cheltuielile de cercetare-dezvoltare) care nu au valoare economică. care este modificat prin scăderea activelor fictive din cadrul activelor imobilizate (cheltuielile de constituire. nu au valoare de piaţă. Datoriile pe termen scurt regrupează ansamblul datoriilor cu scadenţa mai mică de un an şi se mai numesc resurse temporare. care au un grad de lichiditate mult mai mare decât imobilizările. există: active fictive din cadrul activelor imobilizate (cheltuielile de constituire. care este modificat prin scăderea activelor circulante a căror scadenţă este peste un an şi a disponibilităţilor din casă şi bancă. Aceste resurse nu au o anumită scadenţă. apoi capitalurile din surse publice (subvenţii. . fără termen şi fără pierdere de valoare. cât şi cele provenite din reinvestiri ale acumulărilor anterioare). apoi activele circulante. adică transformate în bani. deci nu sunt exigibile decât în situaţii extreme de faliment şi se mai numesc resurse permanente.mijloacele cu durata de exploatare mai mare de un an: pornim de la totalul activului imobilizat la valoarea netă din bilanţul contabil. Elementele de activ sunt structurate în funcţie de creşterea gradului de lichiditate. în activ se vor înscrie mai întâi elementele cele mai puţin lichide.

Această situaţie pune în evidenţă realizarea echilibrului financiar pe termen lung şi contribuţia fondului de rulment financiar la realizarea echilibrului financiar pe termen scurt. conturile de regularizare cu scadenţa mai mare de un an (veniturile înregistrate în avans). 31 . datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. FRF = [(M < 1 an ) + MT ] − (R < 1 an ) . şi partea de jos (nevoi şi resurse temporare). Indicatorii echilibrului financiar Indicatorii echilibrului financiar după bilanţul financiar28 sunt: fondul de rulment financiar. Fondul de rulment financiar ( FRF ). ciclul de activitate. numit şi fond de rulment permanent sau fond de rulment lichiditate. pot fi puse în evidenţă următoarele situaţii: a) (R > 1 an ) > (M > 1 an ) ⇒ FRF > 0 .2. cheltuieli de cercetare-dezvoltare şi cheltuielile în avans). Bucureşti. b) (R > 1 an ) < (M > 1 an ) ⇒ FRF < 0 .resursele cu scadenţa mai mare de un an: pornim de la totalul capitalurilor proprii din bilanţul contabil. schema bilanţului financiar are două părţi: partea de sus (nevoi şi capitaluri permanente) care reflectă structura financiară prin stabilitatea elementelor care îl compun. Valoarea negativă a FRF reflectă absorbirea unei părţi din resursele temporare pentru finanţarea unor nevoi permanente. fără dificultate. la care se adună provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli. pag. Editura Didactică şi Pedagogică. 38-44. fondul de rulment apare ca o marjă de securitate financiară. Când sursele permanente sunt mai mari decât nevoile permanente de alocare a fondurilor băneşti. pentru a acoperi nevoi de finanţare din partea de jos a bilanţului. determinat pe baza bilanţului financiar se poate calcula prin două modalităţi: a. G.Finanţele întreprinderii . În funcţie de mărimea elementelor din partea de sus a bilanţului. Pornind de la un anumit echilibru care trebuie să existe între durata unei operaţii de finanţat şi durata mijloacelor de finanţare corespunzătoare. – Gestiunea financiară a întreprinderii. . riscurilor diverse pe termen scurt. şi se scad toate activele fictive (cheltuieli de constituire. care permite întreprinderii să facă faţă. 2000.1. necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă. Această situaţie generează un 28 Vintilă. capitalurile permanente finanţează o parte din activele circulante. 3. de un excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finanţare a imobilizărilor ce poate fi utilizat pentru reînnoirea activelor circulante. FRF = (R > 1 an ) − ( M > 1 an ) . 1. Întrucât fondul de rulment financiar este pozitiv. care evidenţiază dimpotrivă conjunctura. întreprinderea dispune de un fond de rulment. sau partea activelor circulante nefinanţată din datoriile pe termen scurt.resursele cu scadenţa mai mică de un an reprezintă tocmai datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an din bilanţul contabil. Deci. fondul de rulment financiar evidenţiază surplusul activelor circulante nete în raport cu datoriile temporare. contrar regulii de finanţare: nevoile permanente sunt finanţate din resurse permanente. b. fondul de rulment financiar este o parte a capitalurilor permanente degajată de etajul superior al bilanţului. În această ipoteză. după finanţarea integrală a activelor imobilizate nete. În această ipoteză. bilanţul financiar pune în evidenţă două reguli principale ale finanţării: nevoile permanente vor fi acoperite din capitaluri permanente (regula echilibrului financiar pe termen lung) şi nevoile temporare vor fi finanţate din resurse temporare (regula echilibrului financiar pe termen scurt). Pe orizontală.

ci şi degajarea de lichidităţi excedentare. sub aspectul solvabilităţii sale. Dezechilibrul poate fi considerat o situaţie periculoasă. apare posibilitatea de stingere a obligaţiilor faţă de furnizorii la termen. În acest sens. C perm = capitalurile permanente. poate fi considerată normală. care trebuie analizat în funcţie de specificul activităţii desfăşurate de întreprinderea respectivă. adică excedentul capitalurilor proprii ( CP ) în raport cu activele imobilizate nete ( AI nete ): FRP = CP − AI nete . Această situaţie. pentru finanţarea nevoilor pe termen scurt: FRI = FR perm − FRP sau FRI = datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an. Dacă însă. alarmantă în cazul întreprinderilor cu activitate industrială. vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt. b) [(M < 1 an ) + MT ] < (R < 1 an ) ⇒ FRF < 0 . pot fi puse în evidenţă următoarele situaţii: a) [(M < 1 an ) + MT ] > (R < 1 an ) ⇒ FRF > 0 . foarte puţin probabilă în practică. c) [(M < 1 an ) + MT ] = (R < 1 an ) ⇒ FRF = 0 . Fondul de rulment împrumutat ( FRI ) reflectă măsura îndatorării pe termen lung. Această situaţie în care NFR este pozitivă.Finanţele întreprinderii dezechilibru financiar. implică o armonizare totală a structurii resurselor cu necesităţile de alocare a acestora. echilibrul financiar poate fi asigurat şi în condiţiile unui fond de rulment negativ. În funcţie de mărimea elementelor din partea de jos a bilanţului. unde: CBTS = creditele bancare pe termen scurt. Această situaţie semnifică un surplus de nevoi temporare posibile de imobilizat. NFR > 0 . fără posibilitatea degajării unui excedent de lichiditate. analiză care pune în evidenţă gradul în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile permanente şi proprii. Această situaţie reflectă o perspectivă favorabilă întreprinderii. numai dacă este rezultatul unei politici de investiţii privind creşterea nevoii de finanţare a ciclului de 32 . Fondul de rulment poate fi analizat şi după bilanţul contabil. fiind o situaţie permisă întreprinderilor cu activitate comercială. la care cea mai mare parte a clienţilor efectuând plăţile la zi. scadenţa medie a activelor circulante este mai apropiată decât cea a datoriilor pe termen scurt. adică în funcţie de structura capitalurilor permanente (capitaluri proprii şi datorii cu scadenţă mai mare de un an). pentru care datoriile faţă de furnizorii de mărfuri pot fi asimilate resurselor permanente. activele circulante transformabile în lichidităţi într-un termen scurt. Nevoia de fond de rulment ( NFR ) se determină astfel: NFR = (M < 1 an ) − [(R < 1 an ) − CBTS] . Acest fond de rulment permanent are două componente: fondul de rulment propriu şi fondul de rulment împrumutat. 2. se poate determina fondul de rulment net sau permanent astfel: FR perm = C perm − AI nete . unde: FR perm = rata fondului de rulment permanent. Acesta este cazul întreprinderilor cu activitate comercială. AI nete = active imobilizate nete. c) (R > 1 an ) = (M > 1 an ) ⇒ FRF = 0 . În această situaţie. activele circulante acoperă strict datoriile pe termen scurt. activele circulante transformabile în lichidităţi sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt şi reflectă la prima vedere o stare de dezechilibru. mai puţin probabilă în practică. Indicatorul care reflectă gradul de autonomie financiară este fondul de rulment propriu ( FRP ). În această situaţie. Şi aici pot apărea următoarele situaţii: a. o situaţie defavorabilă sub aspectul solvabilităţii. În această situaţie.

Situaţiile care pot apărea sunt: a.1. ci dimpotrivă ea finanţează fondul de rulment şi trezoreria. 3. întrucât întreprinderea dispune din abundenţă de lichidităţi. specifică întreprinderilor cu activitate comercială. stocajul produselor finite şi comercializarea. precum şi funcţia de finanţare (stabilirea resurselor financiare necesare dezvoltării întreprinderii). b. cum ar fi: funcţia de producţie (fabricarea bunurilor şi serviciilor livrate pieţelor). urmărinduse obţinerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite. care nu trebuie finanţată. poate fi apreciată favorabil.). Această situaţie evidenţiază dependenţa întreprinderii de resursele financiare externe. pe de altă parte. Echilibrul financiar are la bază relaţia fundamentală a trezoreriei: FRF = NFR + TN . prin negocierea mai multor surse de astfel de capital (credite de trezorerie. 33 . Se poate vorbi în acest caz de autonomie financiară pe termen scurt. sau necesităţi temporare mai mici decât sursele temporare posibile de imobilizat. nevoia de fond de rulment poate evidenţia un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor şi creanţelor. sau în activitatea de producţie la întreprinderile industriale. un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. dacă este rezultatul accelerării rotaţiei activelor circulante şi al angajării de datorii cu scadenţe mai mari. încasările din vânzări. b. adică s-au urgentat încasările şi s-au relaxat plăţile. Construcţia bilanţului funcţional Rolul bilanţului funcţional în analiza financiară este nu numai de a permite aprecierea vulnerabilităţii structurii financiare a întreprinderii reflectată de evoluţia trezoreriei nete. Această situaţie favorabilă se concretizează într-o îmbogăţire a trezoreriei. cât şi efectuarea diverselor plasamente eficiente şi în deplină siguranţă pe piaţa monetară şi/sau financiară. funcţia de investire şi dezinvestire (achiziţionarea. adică s-au încetinit încasările şi s-au urgentat plăţile. Această situaţie semnifică un excedent de resurse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante. limitează autonomia financiară pe termen scurt. În această situaţie. care îi permit atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt. iar excedentul de finanţare. fabricarea. Nevoia de fond de rulment negativă constituie de fapt o sursă temporară. Pe de altă parte. Trezoreria netă ( TN ) se determină astfel: TN = FRF − NFR sau TN = MT − CBTS .Finanţele întreprinderii exploatare. Situaţia de dependenţă sau de tensiune asupra trezoreriei. Analiza funcţională a bilanţului Concepţia funcţională defineşte întreprinderea ca o entitate economică şi financiară asigurând. Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar. 3. dar şi de a exprima interdependenţa dintre structura financiară a întreprinderii şi natura activităţii sale. NFR < 0 . TN < 0 . nevoia de fond de rulment negativă poate însemna o situaţie nefavorabilă prin întreruperea temporară în aprovizionarea şi reînnoirea stocurilor. credite de scont etc. se va regăsi sub forma disponibilităţilor băneşti în conturi bancare şi în casă. Asemenea situaţie. În caz contrar. crearea şi cesiunea elementelor de activ imobilizat). şi exigibilitatea datoriilor de exploatare. la încheierea exerciţiului contabil.2. în raport cu dezvoltarea sa. expresia cea mai concludentă a desfăşurării unei activităţi eficiente. În centrul analizei funcţionale se află ciclul de producţie sau de exploatare cu cele patru faze: achiziţionarea şi stocajul materiilor prime. TN > 0 . trezoreria netă pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii. anumite funcţii. pe de-o parte.2. 3.

. destinaţia sau funcţia lor. bancă.2. oricare ar fi natura lor la valoarea brută şi creanţele din exploatare: creanţele comerciale (Clienţi – Clienţi creditori+ Efecte de încasat/primit). asigurările sociale de sănătate. dobânzile aferente creditelor acordate. deoarece acestea sunt cheltuieli înregistrate în prezent. Întreprinderea se prezintă ca o masă. . cheltuielile constatate în avans.activele circulante în afara exploatării grupează acele creanţe care nu au în contrapartidă contabilă un venit din exploatare: decontările cu grupul şi asociaţii cu sold debitor. creanţele sociale (creanţe faţă de salariaţi. care sunt legate de activitatea de exploatare a întreprinderii: datoriile comerciale (Furnizori – Furnizori debitori + Efecte de plată). indiferent de scadenţa lor (împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni. dar care se referă la exerciţii financiare viitoare. datoriile sociale (datoriile faţă de personalul salariat pentru munca depusă. decontările din operaţii în curs de clarificare cu sold creditor. provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli. Pasivul bilanţului funcţional se determină astfel: . . debitorii diverşi. valorile mobiliare de plasament ale societăţilor necotate la bursă etc. fondul de şomaj.). corporale şi financiare din bilanţul contabil la valoarea brută şi din cheltuielile înregistrate în avans care au durata mai mare de un an. fonduri speciale etc. 34 . . Bilanţul funcţional Mijloace Resurse Mijloace stabile ( MS ) Resurse durabile ( RD ) Active circulante de exploatare Pasive de exploatare ( PE ) ( ACE ) Active circulante în afara exploatării Pasive în afara exploatării ( PIE ) ( ACIE ) Active de trezorerie ( AT ) Pasive de trezorerie ( PT ) Activul bilanţului funcţional se determină astfel: . structura bilanţului funcţional (Tabelul 4.). nivelul lor. contribuţiile la asigurările sociale. decontările din operaţii în curs de clarificare cu sold debitor.mijloacele de trezorerie grupează disponibilităţile băneşti din casă. alte împrumuturi şi datorii financiare şi leasingul). care se referă la activitatea de exploatare. creanţe faţă de stat şi instituţii publice etc.activele circulante ale exploatării grupează stocurile. inclusiv creditele pe termen scurt acordate de bănci pentru derularea operaţiunilor de importexport. creanţele fiscale (creanţe din impozite şi taxe.2.Finanţele întreprinderii La construcţia bilanţului funcţional se renunţă la aspectele de lichiditate pentru activ şi de exigibilitate pentru pasiv. TVA de recuperat etc.resursele durabile grupează capitalurile proprii. alte impozite şi taxe legate de activitatea de exploatare etc.)este următoarea: Tabelul 4. creditele la bănci pe termen mediu şi lung. creditorii diverşi. totalul amortizărilor şi provizioanelor pentru depreciere şi datoriile financiare pe termen mediu şi lung.) şi datoriile fiscale (TVA de plată. alte valori şi valorile mobiliare de plasament ale societăţilor cotate la bursă. decontările cu grupul şi asociaţii cu sold creditor. impozit pe profit.mijloacele stabile grupează imobilizările necorporale. . Schematic.pasivele de trezorerie grupează creditele bancare pe termen scurt şi conturile curente descoperite. veniturile în avans. dividendele de plată etc.). o multitudine de mijloace şi de resurse care trebuie grupate numai după natura. incidenţa asupra viitorului conferindu-le un caracter de investiţie.pasivele de exploatare grupează datoriile de exploatare.pasivele în afara exploatării grupează datoriile întreprinderii legate de activitatea financiară şi din activitatea extraordinară a întreprinderii: dobânzile aferente creditelor primite. .

nevoia de fond de rulment în afara exploatării şi trezoreria netă. Dacă activele circulante de exploatare depăşesc datoriile de exploatare. Având în vedere reînnoirea permanentă a stocurilor şi creanţelor la un nivel determinat de ciclul de exploatare. 3. NFRE capătă caracterul unei veritabile investiţii ca şi imobilizările de exploatare. nevoia de fond de rulment în afara exploatării ( NFRIE ). 35 . sau chiar adesea este negativă. Indicatorii echilibrului funcţional Realizarea echilibrului funcţional este pusă în evidenţă de cele patru niveluri ale bilanţului funcţional: fondul de rulment net global. astfel: NFR = MC − RC . care se determină astfel: NFRE = ACE − PE . care se determină astfel: MC = ACE + ACIE . FRNG = RD − MS şi reprezintă surplusul de resurselor durabile în raport cu activele imobilizate la valoarea brută. RC = resurse ciclice. 1. În optica funcţională.2. În acest context. realizarea echilibrului financiar al întreprinderii nu presupune doar existenţa unui fond de rulment pozitiv ca marjă de siguranţă. FRNG = (MC + AT ) − (RC + PT ) . ci a unui fond de rulment acoperitor nevoilor de finanţare ale ciclului de exploatare. nevoia de fond de rulment pentru exploatare. putem asimila surplusul nevoilor ciclice neacoperit financiar de resursele ciclice de capital cu o nevoie de finanţare permanentă. unde: MC = mijloace ciclice. stabile. nevoia de fond de rulment tinde către zero. şi datoriile de exploatare şi în afara exploatării. creanţele de exploatare şi diverse sunt aproximativ egale cu datoriile de exploatare şi diverse. 2. Nevoia de fond de rulment ( NFR ) reprezintă diferenţa dintre mijloacele ciclice şi resursele ciclice. pe de o parte. Nevoia de fond de rulment are două componente: a. respectiv diferenţa dintre nevoile de exploatare şi în afara exploatării. b. pe de altă parte. cu atât mai mult situaţia financiară a întreprinderii devine vulnerabilă. nevoia de fond de rulment pentru exploatare evidenţiază capitalul investit de întreprindere peste nivelul celui atras din pasivele circulante.Finanţele întreprinderii 3. Fondul de rulment funcţional sau fondul de rulment net global ( FRNG ) se poate determina prin două modalităţi: a. care se determină astfel: RC = PE + PIE . b. de unde rezultă NFR = NFRE + NFRIE . În cazul în care stocurile.2. nevoia de fond de rulment de exploatare ( NFRE ). Echilibrul funcţional are la bază relaţia fundamentală a trezoreriei: FRNG = NFR + TN sau FRNG = (NFRE + NFRIE ) + TN . Trezoreria netă ( TN ) rezultă din confruntarea nevoilor de trezorerie cu resursele de trezorerie: TN = AT − PT . Este normal ca această nevoie să fie finanţată din fondul de rulment funcţional. Prin această formulă FRNG arată mărimea mijloacelor ciclice şi de trezorerie rămasă nefinanţată din resursele ciclice şi de trezorerie. care la rândul său apare ca un surplus de resurse permanente. Cu cât pasivele de trezorerie cresc. care se determină astfel: NFRIE = ACIE − PIE .

curentă a întreprinderii. Rezultatul financiar ( RF ) arată performanţa financiară a întreprinderii şi se calculează ca diferenţă între totalul veniturilor financiare ( TVfin ) şi totalul cheltuielilor financiare ( TCh fin ): RF = TVfin − TCh fin . în opoziţie cu rezultatul extraordinar: RC = RE + RF .activitatea financiară. sunt generate. Activitatea de exploatare împreună cu cea financiară formează activitatea curentă a întreprinderii. Este dificil de procedat la o analiză a evoluţiei rezultatului curent. Acest indicator este rezultatul de exploatare şi financiar al întreprinderii. asupra echilibrului financiar. Rezultatul extraordinar ( RExtr ) este un sold al operaţiunilor extraordinare. În timp ce rezultatul de exploatare indică tendinţele legate de ciclul de exploatare normal şi uzual. ca diferenţă între toate veniturile de exploatare ( TVexp l ) şi toate cheltuielile de exploatare ( TCh exp l ): RE = TVexp l − TCh exp l . comercial şi/sau prestări de servicii. respectiv veniturile şi cheltuielile perioadei de gestiune. Analiza rezultatelor întreprinderii Fluxurile economice. .Finanţele întreprinderii CAPITOLUL 4. care este activitatea dominantă ce vizează realizarea profitului întreprinderii din sectoarele industrial. privind acele evenimente extraordinare care afectează activitatea normală a întreprinderii. Fluxurile au o influenţă imediată asupra rezultatului exerciţiului.activitatea de exploatare. Acest sold se calculează direct. ANALIZA PERFORMANŢEI FINANCIARE PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE Întreprinderea concentrează o complexitate de operaţii economice şi financiare. temporar sau de durată. în timp ce stocurile prezintă un impact. Fiecare tip de activitate determină un anumit rezultat – profit sau pierdere – determinat ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile reflectate în Contul de profit şi pierdere. Este deci preferabilă analiza separată a celor două componente. .activitatea extraordinară. chiar dacă o creştere a RC ( CA = cifra de afaceri) este favorabilă. 4. de trei domenii de activitate: .1. pe cele trei domenii de activitate. Rezultatul exploatării ( RE ) măsoară activitatea normală. în principal. Creşterea rezultatului curent poate să ducă la îmbunătăţirea rezultatului de exploatare ca şi a rezultatului financiar. investiţional. având în vedere activitatea industrială sau comercială a întreprinderii. care se reflectă în situaţiile financiare sub forma fluxurilor şi stocurilor. privind participaţiile la capitalul altor societăţi şi alte acţiuni de plasament. nevoii de finanţare a operaţiilor de gestiune şi în final asupra solvabilităţii întreprinderii. rezultatul financiar permite analiza consecinţelor operaţiunilor mai mult sau mai puţin repetitive legate de 36 . deoarece Rezultatul curent reprezintă coeficientului CA suma unui rezultat de exploatare şi a unui rezultat financiar. Rezultatul curent ( RC ) înainte de impozitare arată performanţa economică şi financiară a întreprinderii.

Brăila. Cifra de afaceri este reprezentată financiar de o cantitate de mărfuri sau produse vândute. Marja comercială ( MC ) se determină astfel: MC = Vv mf − Ch mf . care contribuie la obţinerea imaginii fidele a activităţii întreprinderii. De asemenea. unde: Pv Vv mf = = producţia vândută. Rezultatul brut al exerciţiului ( RBE ) exprimă diferenţa dintre toate veniturile ( TV ) şi toate cheltuielile ( TCh ) aferente unui exerciţiu financiar: RBE = TV − TCh . Rezultatul net al exerciţiului este unul din indicatorii cei mai utilizaţi la calculul ratelor. 4. 49-55. Acest sold se regăseşte în pasivul bilanţului. ştiind că rezultatul exploatării cu cel financiar formează rezultatul curent. rezultă: RBE = RC + REx . Ele decupează contul de rezultat în mai multe solduri semnificative care ajută la efectuarea unor analize financiar-contabile. Rezultatul net al exerciţiului ( RNE ) exprimă diferenţa între rezultatul brut al exerciţiului şi impozitul pe profit/venit: RNE = RBE − I / Pr . Rezultatul brut al exerciţiului se mai poate calcula însumând rezultatul exploatării. Cifra de afaceri se calculează cu ajutorul următoarei formule: CA = Pv + Vv mf . În acest context S. Marja comercială ( MC ) sau adaosul comercial exprimă diferenţa dintre suma vânzărilor de mărfuri şi costul lor de cumpărare şi se calculează pentru întreprinderile cu activitate pur comercială sau pentru partea pur comercială a întreprinderilor cu activitate mixtă (industrială. Soldurile intermediare de gestiune Soldurile intermediare de gestiune ( S. comercială şi prestări de servicii). Variaţiile sale nu sunt în mod automat proporţionale cu volumul vânzărilor atât timp cât factorul preţ intervine în mod egal asupra mărimii sale. Astfel. prezentat înainte de repartizarea rezultatului. lucrări executate sau servicii prestate. cu rezultatul financiar şi cel extraordinar: RBE = RE + RF + REx .I.2. Este numit în mod curent rezultatul exerciţiului sau mai simplu beneficiu sau pierdere. ) reprezintă o măsură a diferitelor nivele ale rezultatului activităţii întreprinderii.I. mai ales că fiecare sector de activitate are caracteristici proprii. Editura EVRIKA. rezultatul financiar şi rezultatul extraordinar.G.G. Rezultatul extraordinar se calculează ca diferenţă între veniturile extraordinare ( Vextr ) şi cheltuielile extraordinare ( Ch extr ): RExtr = Vextr − Ch extr . de unde şi denumirea lor de solduri intermediare. veniturile din vânzarea mărfurilor. nu se poate stabili un paralelism între variaţia cifrei de afaceri şi stocuri. rezultatul extraordinar apare numai în situaţii de excepţie când se produc diverse calamităţi naturale. pag.D. unde: 29 Ariton. 2.I. – Strategii financiare ale firmei. Impozitul pe profit şi participarea salariaţilor nu sunt cuprinse în acest sold. dar aceste două posturi ar putea fi scoase în evidenţă de rezultatul de exploatare. Cifra de afaceri ( CA ) este determinată de volumul afacerilor realizate de întreprindere cu terţii cu urmare activităţii profesionale normale şi curente a întreprinderii.Finanţele întreprinderii deciziile financiare ale întreprinderii.G. sunt considerate un instrument esenţial al uniformizării conţinutului informaţiei la nivel microcontabil şi puntea de legătură între acest nivel şi conturile naţionale. S. 29 sunt considerate indicatori utili pentru analiza performanţelor economice şi financiare ale întreprinderii: 1. 37 . 2000. Privite din perspectiva contabilităţii naţionale.

Elementele componente ale producţiei exerciţiului au un caracter eterogen din punctul de vedere al valorii la care sunt evaluate. şi în contabilitatea naţională şi arată aportul întreprinderii la avuţia naţională. unde: 30 Bărbuţă-Mişu. Mărimea marjei comerciale este un element care trebuie apreciat în funcţie de tipul politicii de vânzare promovată de întreprindere. pag. producţia stocată este evaluată la costul de producţie. 48. 3. Producţia exerciţiului se determină astfel: PE = Pv + Ps + Pi . Astfel: a. cu aceeaşi cifră de afaceri. în care: soldul creditor al veniturilor din producţia stocată. c. marje comerciale diferite. O creştere a stocurilor poate fi un semnal neliniştitor (o valorificare necorespunzătoare a produselor) sau un semnal pozitiv. 4. dacă stocajul a fost efectuat în vederea dezvoltării viitoare a vânzărilor întreprinderii. valoarea adăugată măsoară valoarea creată de întreprindere prin activitatea sa. unde: Ps Sc Sd Pi = = = = producţia stocată (variaţia stocurilor). investitori. stat. De exemplu. întreprinderilor specializate în comerţ de lux sau comerţ tradiţional care asigură şi service după vânzare. care se determină astfel: Ps = Sc − Sd . 38 . indiferent de destinaţia acestora: vânzare. marjele comerciale ridicate corespund în general. N. De exemplu. Germania. Întreprinderile care dispun de suprafeţe comerciale mari şi care practică metode de vânzare prin autoservire vor înregistra marje comerciale mai reduse. În Planul Contabil General Francez valoarea adăugată exprimă o creare de valoare sau o creştere de valoare pe care întreprinderea o aduce bunurilor şi serviciilor provenite de la terţi în exerciţiul activităţilor profesionale curente. lucrărilor executate şi/sau serviciilor prestate. producţia imobilizată. În consecinţă. LAP Lambert Academic Publishing. – Analysis and Modelling of the Financial Performance of the Enterprises – Case study of Romania on building sector (Galati County). Marja comercială este principalul indicator de apreciere a performanţei unei activităţi comerciale. Creşterea sa este un obiectiv major de eficienţă şi studiul elementelor sale constitutive permite constatarea modului de repartizare pentru: personal. producţia vândută este evaluată la preţul de vânzare şi este reflectată de totalul facturilor (fără taxe) emise de întreprindere ca urmare a produselor vândute. sau a utilizării informaţiilor legate de previziunile favorabile ale evoluţiei preţurilor la produsele respective. ci pentru a fi păstrate şi utilizate de către întreprindere în interiorul său. 2009. două întreprinderi cu activitate comercială pot realiza. acţionari30. şi se calculează astfel: VA = MC + PE − CE . soldul debitor al veniturilor din producţia stocată. Valoarea adăugată ( VA ) este egală cu diferenţa dintre vânzările şi producţia întreprinderii pe de-o parte. Ea este măsurată prin diferenţa dintre producţia perioadei şi consumurile de bunuri şi servicii furnizate de terţi pentru această producţie. Producţia exerciţiului ( PE ) reflectă bunurile şi serviciile realizate de o întreprindere industrială sau comercială în timpul unui exerciţiu. nu în scopul vânzării lor. Marja comercială reprezintă singura resursă veritabilă a întreprinderii comerciale.Finanţele întreprinderii Ch mf = cheltuieli cu mărfurile vândute. pe de altă parte. şi ceea ce s-a cumpărat de la terţi. stocare sau imobilizare. b. producţia imobilizată este evaluată la costul de producţie şi reflectă bunurile realizate de întreprindere. Valoarea adăugată este un indicator utilizat. Köln. bănci. de asemenea.

investiţiile (prin amortizările şi provizioanele destinate conservării valorii activelor. b. VA ( CP = capitalurile proprii) reflectă aptitudinea întreprinderii de a crea valoare pe baza CP capitalurilor proprii care au fost investite. deoarece în acest caz el arată câştiguri de productivitate. valoarea adăugată este utilizată în previziunea gestionară şi în controlul gestiunii. permite măsurarea: . împrumuturile (prin cheltuielile financiare cu dobânda).prin diferenţă. se studiază elementele ce compun această valoare şi se constată că înglobează costul factorilor de producţie care trebuie răsplătiţi pentru contribuţia lor: munca (prin cheltuielile de personal).Finanţele întreprinderii CE = consumul extern. Ch mpm Ach m Ach af = = = alte cheltuieli materiale. între producţia întreprinderii. . alte cheltuieli din afară (energie şi apă). inclusiv marja comercială şi consumul extern. Creşterea CA acestui coeficient constituie un obiectiv important de gestiune. astfel spus măsoară capacitatea întreprinderii de a-şi asigura ea însăşi cât mai multe faze de producţie. ca mijloc de gestiune.gradului de integrare economică a întreprinderii. . 39 . Valoarea adăugată este utilizată în calculul a numeroşi coeficienţi. nu este decât un număr prin care se apreciază rezultatul realizat de întreprindere într-o anumită perioadă. cheltuieli cu prestaţiile externe.dimensiunii întreprinderii. dar nu estimează prin nimic rezultatul final. ca instrument de analiză.contribuţiei valorii adăugate la rambursarea capitalurilor împrumutate. 5.exploatării întreprinderii. statul (prin cheltuielile cu impozitele şi taxele). imobiliare sau comerciale. Ch pext Indicatorul VA are o importanţă specială în analiza financiară a întreprinderii. . fiind utilizat atât ca instrument de analiză financiară. .structurii întreprinderii.prin adunare. unde: = cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile. Excedentul brut de exploatare ( EBE ) măsoară resursa obţinută de întreprindere din activitatea de exploatare independent de aspectele financiare. a. Integrarea este cu atât mai importantă cu cât întreprinderea recurge la mai puţine aporturi pornind de la materiile prime pentru producerea produselor sale finite. dacă duce la o diminuare a consumurilor achiziţionate de la terţi în raport cu cifra de afaceri. valoarea adăugată este un indicator important pentru aprecierea activităţii întreprinderii. . a capitalului tehnic angajat). sau consumul intermediar care se calculează astfel: CE = Ch mpm + Ach m + Ach af + Ch pext . întreprinderea însăşi (autofinanţarea. capitalurile proprii (prin dividendele de distribuit). provenind de la terţi. În concluzie. cât şi ca un instrument gestiune. respectiv ponderea factorilor de producţie (munca şi capitalul tehnic) în valoarea adăugată. prin constituirea fondului de dezvoltare din profit). respectiv contribuţia întreprinderii în procesul de producţie. în două moduri diferite: . de exemplu: VA înseamnă aptitudinea întreprinderii de a crea valoare prin activitatea sa.

ca un excedent al veniturilor sale care corespund unei încasări efective actuale sau viitoare. Ordinul Experţilor Contabili Francez îl defineşte ca fiind marja potenţială a trezoreriei de exploatare înaintea cheltuielilor financiare. EBE este un indicator corespunzător rezultatului economic brut legat de activitatea operaţională a întreprinderii. este calculat pornind de la elemente omogene şi contribuie la stabilirea legăturii între analiza statică a rezultatelor şi analiza dinamică a fluxurilor financiare. donaţiile şi activele cedate32. c. Ach exp l Vfin Ch fin Vextr 31 32 se exclud veniturile din cedarea activelor. din care se reţin numai cheltuielile cu despăgubirile. volumul întârzierilor de plată acordate de furnizori si cele acordate de întreprindere clienţilor nu pot fi constatate în cursul perioadei. este un indicator aferent eficienţei întreprinderii prin activitatea sa curentă. capacitatea de autofinanţare reprezintă ansamblul de resurse proprii degajate de către întreprindere. astfel: CAF = EBE + Av exp l − Ach exp l + Vfin − Ch fin + Vextr − Ch extr − P sal − I /pr . Capacitatea de autofinanţare ( CAF ) exprimă capacitatea întreprinderii de a remunera furnizorii de capital şi de a finanţa investiţiile pentru înnoirea şi dezvoltarea întreprinderii. venituri extraordinare. Din punct de vedere financiar. surplusul de trezorerie generat de operaţiunile de exploatare propriu-zise. EBE este degajat pe toată durata exerciţiului şi repartizat în acelaşi timp diverselor mijloace în afara exploatării (finanţarea investiţiilor. unde: S exp l I tx Ch pers = = = subvenţii de exploatare. 34 se exclud cheltuielile financiare cu amortizări şi provizioane. determinat ca diferenţă dintre veniturile exploatării susceptibile a genera un flux de lichidităţi (intrare) ca urmare a unor încasări imediate sau viitoare şi cheltuielile de exploatare susceptibile a genera un flux de lichidităţi (ieşire) ca urmare a unor plăti efectuate sau de efectuat.Finanţele întreprinderii EBE indică. În plus. extraordinare şi a impozitelor. venituri financiare33. altfel nu va reprezenta mai mult decât un surplus monetar potenţial. metoda deductivă porneşte de la EBE . constituie un indicator monetar în măsura în care este determinat pornind de la elementele legate de circuitul monetar efectiv. taxe şi vărsăminte asimilate. EBE este un sold care nu cuprinde decât venituri încasabile şi cheltuieli sub formă de plăţi şi se calculează astfel: EBE = VA + S exp l − I tx − Ch pers . faţă de cheltuielile sale corespunzând unei plăţi efective sau viitoare. cheltuieli cu personalul. în măsura în care valoarea sa corespunde unor fonduri ce permit reînnoirea elementelor supuse deprecierii şi eventual remunerarea aportorilor de fonduri. se exclud cheltuielile privind cedarea activelor. Determinarea CAF se realizează prin două metode: a. impozite. completând fondurile constituite prin amortizare. 6.). la care se adaugă veniturile încasabile şi se scad cheltuielile plătibile. 40 . Excedentul brut al exploatării poate fi interpretat astfel: a. Astfel. rambursarea datoriilor financiare etc. alte cheltuieli din exploatare. cheltuieli financiare34. unde: Av exp l = = = = = alte venituri din exploatare31. 33 se exclud veniturile financiare din provizioane. de asemenea. b. De fapt.

element al tabloului de finanţare. cheltuieli cu amortizări şi provizioane35. ca urmare a confruntării dintre totalitatea veniturilor susceptibile de a da loc unei încasări şi totalitatea cheltuielilor susceptibile de a da loc unei plăţi (inclusiv fluxul generat de reglarea impozitului pe profit). Deci. informaţie importantă pentru aprecierea contribuţiei întreprinderii la finanţarea sa în cursul exerciţiului. Dacă excedentul brut al exploatării se referă numai la activitatea de exploatare a întreprinderii. b. se includ veniturile de exploatare şi financiare din provizioane. metoda adiţională porneşte de la rezultatul net al exerciţiului ( RNE ). la care se adaugă cheltuielile calculate şi se scad veniturile calculate astfel: CAF = RNE + Ch ced − V ced + Ch Am +prov − Vprov . venituri din cedarea activelor. ţinând seama de efectele tuturor activităţilor întreprinderii asupra rezultatului obţinut de către aceasta. reprezentând totalitatea resurselor suplimentare rezultate din activitatea globală a întreprinderii în cursul perioadei de gestiune şi care vor putea finanţa întreprinderea după prelevarea dividendelor.Finanţele întreprinderii Ch extr P sal I /pr = = = cheltuieli extraordinare. Capacitatea de autofinanţare reprezintă de altfel. 41 . valoarea maximă ce poate contribui la dezvoltarea întreprinderii în absenţa distribuirii dividendelor. indicator monetar relativ la rezultatele exerciţiului. asigurând legătura dintre analiza rezultatelor şi analiza fluxurilor financiare. surplus monetar potenţial. capacitatea de autofinanţare este un indicator de performanţă a întreprinderii. b. 35 36 se includ cheltuielile de exploatare şi financiare cu amortizări şi provizioane. capacitatea de autofinanţare prezintă un caracter global. participarea salariaţilor la profit. venituri din provizioane36. Ch Am + prov Vprov Capacitatea de autofinanţare poate fi interpretată astfel: a. d. c. unde: Ch ced V ced = = = = cheltuieli privind cedarea activelor. impozitul pe profit. constituind o noţiune-cheie în aprecierea rentabilităţii şi pentru analiza dinamică a echilibrului financiar.

Bucureşti. Selectiv. I. 214. Ratele de finanţare Ratele de finanţare pun în evidenţă modalităţile de finanţare a investiţiilor întreprinderii. şi în acelaşi timp. ştiind că activitatea acesteia trebuie să se finalizeze cu profit. – Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor. 39 Vintilă. investiţii care pot fi: strategice. Folosirea ratelor în economia de piaţă reprezintă un mijloc de analiză şi stabilire a diagnosticului financiar. pag. 323 – 325. pot fi atinşi în condiţiile în care se practică o politică optimă de investiţii. lichiditatea. evidenţiind şi principalele mutaţii intervenite în structura mijloacelor şi surselor. RD ca raport între resursele durabile ( RD ) şi mijloacele stabile ( MS ): R FRNG = . Ghe. de exploatare şi de echilibru. Editura Sylvi. 305. judicios aleasă. Aceşti parametri calitativi. apreciază importanţa îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii. fiind cunoscută sub denumirea de metodă a ratelor. luată izolat. de punere în valoare a întreprinderii. efecte. Evaluarea stării de bonitate financiară a întreprinderii şi posibilitatea de evaluare. M. Scopul activităţii de analiză este de a stabili parametrii de bonitate ai întreprinderii. Editura Didactică şi Pedagogică.1. respectiv să obţină o rentabilitate maximă. ci numai o anumită combinaţie de rate. nu este satisfăcătoare pentru a caracteriza activitatea întreprinderii. 5. se poate determina rata fondului de rulment funcţional ( R FRNG ). MS Adochiţei. generate de schimbările interne şi de interacţiunea cu mediul economico-social.1. Editura Economică. Bucureşti. Bucureşti. Interpretarea ratelor trebuie să fie prudentă. 5. gradul de îndatorare şi rate privind viteza de rotaţie. 37 38 R > 1 an 42 . 2004. – Finanţele întreprinderii. din categoria ratelor de structură fac parte: ratele de finanţare. pag. G. – Gestiunea financiară a întreprinderii. de diagnosticare şi luarea unor decizii în consecinţă vor fi realizate prin studierea a cel puţin două dimensiuni semnificative: structura financiară şi performanţa financiară38. Ana. • după bilanţul funcţional. 2000. se poate determina rata fondului de rulment financiar ( R FRF ) ca raport între resursele cu scadenţa mai mare de 1 an ( R > 1 an ) şi mijloacele cu durata de exploatare mai mare de 1 an ( M > 1 an ): R FRF = M > 1 an . Ratele structurii financiare39 Ratele structurii financiare caracterizează modalităţile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung şi pe termen scurt. pag. deoarece numai una din ele.Finanţele întreprinderii CAPITOLUL 5. solvabilitatea. dă această posibilitate37.1. Metoda ratelor îşi propune să scoată în evidenţă un număr de mărimi relative şi să le interpreteze. o politică de comercializare adecvată pe seama căreia să fie asigurate fluxurile băneşti ce dau starea de permanenţă a echilibrului financiar. ANALIZA PERFORMANŢEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII PRIN METODA RATELOR Gestiunea financiară impune cunoaşterea în cel mai înalt grad a stării întreprinderii şi detectarea la momentul oportun a diferitelor cauze. 2001. a) Rata de finanţare a imobilizărilor sau rata fondului de rulment evidenţiază condiţiile de finanţare ale imobilizărilor şi se poate determina în funcţie de caracteristicile fiecărui tip de bilanţ: • după bilanţul financiar. probleme care generează schimbări aşteptate sau nedorite în activitatea economică şi financiară.

unde: D ts D ts 40 Stroe. se poate determina şi rata fondului de rulment propriu. AI nete între capitalurile proprii ( CP ) şi activele imobilizate nete: R FRP = b) Rata autofinanţării investiţiilor ( R CAF ) măsoară partea investiţiilor autofinanţate: CAF R CAF = .2. adică fondul de rulment de exploatare (zis şi funcţional). Calculul lichidităţii se realizează cu ajutorul următorilor indicatori: a) Rata lichidităţii generale ( R LG ) sau rata capacităţii de plată a ciclului de exploatare reflectă posibilitatea activelor circulante de a se transforma într-un termen scurt în lichidităţi pentru a satisface obligaţiile de plată exigibile. investiţii financiare pe termen scurt şi disponibilităţi. Analiza ratelor rezultate prin compararea ansamblului lichidităţilor potenţiale (active transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilităţile potenţiale (datorii rambursabile pe termen scurt). c) Rata de investire ( R Inv ) arată proporţia de investire a întreprinderii în cursul exerciţiului. pag. unde: când rata lichidităţii generale are o mărime supraunitară. – Gestiunea financiară a întreprinderii. constituie o metodă rapidă şi uşor de utilizat pentru aprecierea gradului în care întreprinderea face faţă obligaţiilor pe termen scurt. b) Rata lichidităţii reduse ( R LR ) exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile pe termen scurt din creanţe. unde: I ex + ΔNFRE = capacitatea de autofinanţare.8 şi 1: R LR = = . respectiv solvabilitatea pe termen scurt. Note de curs şi aplicaţii. calcul este următoarea: R NFRE = NFRE 5. 43 . Această rată prezintă însă marele inconvenient de a compara un element static ( FRNG . ca raport CP .Finanţele întreprinderii • după bilanţul contabil.6. Lichiditatea globală se apreciază favorabilă atunci AC . VA d) Rata de finanţare a nevoii de fond de rulment pentru exploatare ( R NFRE ) exprimă măsura în care sursele permanente alocate exploatării. caracterizând capacitatea de plată a societăţii. R. cuprinsă între 2 şi 2. Valorile AC − S Cr + Inv f + Disp favorabile sunt cuprinse între 0. se poate determina rata fondului de rulment permanent ( R FR perm ).fondul de rulment net global) cu un element fluctuant ( NFRE .necesarul de fond de rulment al exploatării).1. din valoarea adăugată de aceasta. CAF I ex = investiţiile exerciţiului. sub 1 an. Biblioteca digitală ASE.5: R LG = D ts AC = active circulante. De asemenea. Formula de FRNG . Totodată.5. D ts = datorii exigibile pe termen scurt. acoperă partea cea mai stabilă din necesarul de fond de rulment40. cap. Ratele de lichiditate şi solvabilitate Ratele de lichiditate sau de trezorerie măsoară capacitatea de plată a întreprinderii. făcând posibilă aprecierea creşterii societăţii în I raport cu politica de investiţii promovată: R Inv = ex . ratele de lichiditate ilustrează şi posibilitatea de acces a întreprinderii la creditele de trezorerie. ca raport între capitalurile permanente ( C perm ) şi activele imobilizate nete ( AI nete ): R FR perm = C perm AI nete . ΔNFRE = reprezintă variaţia necesarului de fond de rulment din exploatare.

3. Nr.5 iar valorile acceptabile aparţin TA CP + D t intervalului [1. V. CP b) Gradul de îndatorare financiară ( R Df ) sau rata datoriilor financiare pe termen mediu şi lung exprimă gradul de îndatorare pe termen mediu şi lung... investiţii financiare pe termen scurt. cap. 5/2005. 5. c) Rata lichidităţii imediate ( R LI ) sau rata capacităţii de plată imediată este cunoscută şi sub denumirea de „rata rapidă” sau „test acid de solvabilitate” potrivit teoriei economice nordamericane41. Cristache. Valorile D favorabile sunt cele mai mici decât 1.17. Totodată. sunt garantate de capitalurile proprii ale întreprinderii. E. 5. Biblioteca digitală A. 41 42 44 . unde: Dt Dt D t = datorii totale.61. Situaţia este considerată normală când valoarea ratei este > 1. Biblioteca digitală. pe termen lung şi scurt. creanţe. Ratele de îndatorare Gradul de îndatorare exprimă raportul între datorii şi capitaluri proprii. Pentru a fi considerate satisfăcătoare. din care aceasta poate restitui datoriile sale43. într-un termen scurt.3: R LI = . 43 Stroe. Totodată.E. pag.5]: R STL = = .Finanţele întreprinderii S Cr Inv f Disp = = = = stocuri. Formula de calcul este următoarea: G it = . articol: Revista Tribuna economică. această rată reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma. apreciindu-se ca fiind bun când rata este de până la 60% pentru îndatorarea generală şi de până la 30% pentru îndatorarea financiară. în lichidităţi pentru a satisface obligaţiile de plată exigibile42. cap.S.8. – Lichiditatea şi solvabilitatea unei firme. Întreprinderea mai poate beneficia de Robu. ratele amintite trebuie să aibă valori între 60-100% (cea generală) şi respectiv 30-70% (cea financiară). R. D ts d) Rata solvabilităţii pe termen mediu şi lung ( R STL ) exprimă măsura în care întreprinderea poate achita datoriile totale.5. prin analiza acestor rate se caracterizează situaţia îndatorării societăţii în raport cu resursele acesteia.1.E. Georgescu. – Analiza economico – financiară. A. pag. 1. Aceste surse reprezintă în fapt rezultate financiare ale societăţii. indicând gradul în care angajamentele sale. Note de curs şi aplicaţii. Teoria economică apreciază corespunzătoare o rată a lichidităţii Disp imediate mai mare decât 0. Rata exprimă capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor. S. disponibilităţi.S. D cp = diferenţe de conversie pasiv. sau TA − (S n + C i ) R STL = . pag. precum şi sursele de finanţare rezultate din activitatea însăşi a întreprinderii. Analiza îndatorării întreprinderii poate fi realizată cu ajutorul următorilor indicatori: a) Gradul de îndatorare generală (Leverage) ( G it ) sau coeficientul total de îndatorare sau rata levierului reflectă gradul în care capitalurile proprii asigură finanţarea activităţii întreprinderii. N. adică o măsură a garantării datoriilor prin patrimoniu. – Gestiunea financiară a întreprinderii.. unde: D t − D cp TA = total activ. întreprinderea analizată depinzând într-o mare măsură de creanţierii săi. ţinând cont de disponibilităţile existente. Acest indicator poate fi interpretat şi ca o rată a autonomiei financiare a societăţii.

Finanţele întreprinderii credite bancare pe termen mediu şi lung dacă rata datoriilor financiare este mai mică de 0. decât 3. Bucureşti.. CP Aceasta se calculează cu ajutorul următoarei formule: R IF = . Formula de calcul CP este următoarea: R CI = . Ediţia a doua.4. 2003. 45 . unde: Cp Pnf 44 Toma. care se calculează astfel: C perm = CP + D f tml . unde: dată în consum: VrMp = Ca Mpc Sm Mp Ca Mpc sau = = Ca Mp c Sm Mp valoarea medie a stocului de materii prime.5. aceasta arată că întreprinderea mai poate beneficia de credite bancare pe termen mediu şi lung. F. care exprimă numărul de rotaţii (aprovizionări cu materii prime) dintr-un an. 367. M. unde: C perm D f tml = suma datoriilor financiare pe termen mediu şi lung: C perm = capitalurile permanente. Pentru a caracteriza mai bine activitatea întreprinderii este necesar să se calculeze: a) Viteza de rotaţie a stocurilor de materii prime ( VrMp ) arată la câte zile este necesară o nouă aprovizionare cu materii prime sau cât timp staţionează în depozit materia primă. VrMp = b) Viteza de rotaţie a stocurilor de producţie neterminată ( VrPn ) arată cât timp staţionează în depozit producţia neterminată.1. costul de achiziţie al materiilor prime consumate în cursul anului (ieşirile). valorile favorabile fiind mai mari decât 1. Când rata independenţei financiare este mai mare de 0. valorile favorabile fiind mai mici D f tml . – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere. până este Sm Mp × 360 . C perm d) Rata capacităţii de împrumut ( R CI ) compară resursele proprii cu împrumuturile contractate pe termen mediu şi lung. c) Rata independenţei financiare ( R IF ) măsoară ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente. Alexandru. pag. Editura Economică. Rata capacităţii de rambursare se calculează astfel: R CR = CAF f) Ponderea creditelor curente în îndatorarea globală ( R CTS ) exprimă alegerea realizată de întreprindere între împrumuturile pe termen mediu şi lung şi creditele bancare curente. CBTS Formula de calcul este următoarea: R CBTS = . . Dt 5. D f tml Formula de calcul este următoarea: R Df tml = . D ftml e) Rata capacităţii de rambursare ( R CR ) exprimă capacitatea întreprinderii de a rambursa în totalitate împrumuturile contractate pe termen mediu şi lung. Ratele privind viteza de rotaţie Ratele privind viteza de rotaţie44 evidenţiază numărul de rotaţii efectuate de activele circulante în decursul unei perioade pentru a se putea realiza cifra de afaceri (coeficient de rotaţie) sau durata unui circuit (exprimată în zile). până este transformată în produs finit: Sm Pn VrPn = × 360 .5.

taxa pe valoarea adăugată colectată. care exprimă numărul de rotaţii (de încasări de la clienţi) dintr-un an. Es CA TVA c sau = = = valoarea efectelor scontate şi neajunse la scadenţă. unde: CA + TVA c = valoarea clienţilor la sfârşitul anului. cifra de afaceri. unde: Ca Mf v Sm Mf Ca Mfv sau VrMf = = = Ca Mf v Sm Mf valoarea medie a stocului de mărfuri. de la achiziţionarea de materii prime. producţie. Cl + E pr + E s f) Durata medie a creditului primit de la furnizori ( Dm Fz ) arată numărul de zile de credit comercial pe care furnizorul îl acordă întreprinderii pentru plata datoriilor: Fz + E pl Dm Fz = × 360 . până este vândută: Sm Mf VrMf = × 360 . care exprimă numărul de rotaţii (de cicluri de fabricaţie de produse Sm Pn neterminate) dintr-un an. Cl E pr = valoarea efectelor de primit. d) Viteza de rotaţie a stocurilor de mărfuri ( VrMf )arată la câte zile este necesară o nouă aprovizionare cu mărfuri sau cât timp staţionează în depozit marfa. c) Viteza de rotaţie a stocurilor de produse finite ( VrPf ) arată durata unui ciclu de fabricaţie. Ap TVA d = = valoarea aprovizionărilor realizate în cursul anului. . care exprimă numărul de rotaţii (de cicluri de producţie) dintr-un an. costul de producţie al produse finite vândute în cursul anului (ieşirile). vânzare şi încasare a creanţelor din Sm Pf vânzări: VrPf = × 360 . e) Durata medie a creditului acordat clienţilor ( Dm Cl ) arată numărul de zile de credit comercial pe care întreprinderea îl acordă clienţilor săi pentru plata datoriilor: Cl + E pr + E s Dm Cl = × 360 . care exprimă numărul de rotaţii (de aprovizionări cu mărfuri) dintr-un an. unde: Ap + TVA d = valoarea furnizorilor la sfârşitul anului. costul de achiziţie al mărfurilor vândute în cursul anului (ieşirile). unde: Cp Pf v Sm Pf Cp Pfv sau VrPf = = = Cp Pf v Sm Pf valoarea medie a stocului de produse finite.Finanţele întreprinderii Sm Pn Cp Pnf sau VrPn = = = Cp Pn f valoarea medie a stocului de producţie neterminată. . Dm Cl = CA + TVA c . Fz E pl = valoarea efectelor de plată. costul producţiei neterminate finalizată în cursul anului (ieşirile). taxa pe valoarea adăugată deductibilă. 46 . .

G. D.2. 191. – Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor. Editura Economică. respectiv a tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de muncă. Ediţia a III-a. deoarece permit să se supravegheze necesarul de fond de rulment.1. Aceste rate devin instrumente mai concludente când se calculează de mai multe ori în cursul unei perioade sau atunci când se fac comparaţii pe mai mulţi ani45. Editura Economică. 5.2. evidenţă strategia comercială a întreprinderii analizate: R MC = Vv mf b) Rata marjei brute de exploatare ( R EBE ) sau rata EBE măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare independent de politica financiară.. capitalurile proprii etc.Finanţele întreprinderii sau Dm Cl = Ap + TVA d .1. N.. Ratele de performanţă Pentru întreprindere. 48 Vintilă. 47 Stancu. E. pentru că valoarea absolută nu este întotdeauna concludentă. I. 2002. 266-267. 311-314.2. Negrea. 2001. Editura Economică. 2004. profituri. indicatorii de risc. Folosirea lor trebuie să se facă cu prudenţă maximă. Bucureşti. Bucureşti. pag. a) Rata marjei comerciale ( R MC ) se calculează îndeosebi de întreprinderile din sfera comercială. pag. pag. – Gestiunea financiară a întreprinderii. pag. Ratele de rentabilitate evidenţiază caracteristicile economice şi financiare ale întreprinderilor.) şi eforturile depuse pentru obţinerea lor (totalul activ. permiţând compararea performanţelor industriale şi comerciale ale acestora. să se menţină poziţia pe piaţa concurenţială. rata valorii adăugate şi rata distribuirii dividendelor46. Măsurarea rentabilităţii este dată de un sistem de rate explicative. Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obţinute în raport cu activitatea întreprinderii (rentabilitatea comercială) şi a mijloacelor economice (rentabilitatea economică) sau financiare (rentabilitatea financiară). performanţa se manifestă pur şi simplu prin intermediul rezultatelor bune. Fz + E pl Aceste rate sunt foarte importante. Ratele de rentabilitate Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienţei întregii activităţi economico-financiare întreprinderii. fiind determinate ca raport între marjele de acumulare şi cifra de afaceri sau valoarea adăugată. I. Bucureşti. M. obţinute ca urmare a activităţii desfăşurate. politica de investiţii. Această rată pune în MC . Ghe. care exprimă numărul de rotaţii (de plăţi către furnizori) dintr-un an. Ratele de rentabilitate comercială Ratele de rentabilitate comercială48 sau ratele marjelor beneficiare apreciază randamentul diferitelor stadii ale activităţii întreprinderii la formarea rezultatului. Gh. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. de incidenţa fiscalităţii şi a 45 Bistriceanu. Din sfera indicatorilor de performanţă ce imprimă starea de echilibru financiar şi care dau posibilitatea analizei şi diagnosticării activităţii întreprinderii se deprind: rentabilitatea. de eficienţă. din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare. – Finanţele agenţilor economici. 46 Ana. 5.) 47. Adochiţei. 47 .1. sau pentru partea comercială din societăţile cu activitate mixtă. determinate ca raport între efectele economice şi financiare obţinute (acumulare brută. 2001. Incontestabil este o bună performanţă să se obţină profit. 5. activul economic. 848. dividende etc. averea întreprinderii să aibă un trend ascendent atât în forma reală cât şi în cotaţia bursieră. producţie şi vânzare. – Finanţe.

Finanţele întreprinderii elementelor extraordinare.2. 37/2004. unde: TA rezultatul economic. ce se calculează astfel: A ec = AI brute + NFR + Disp . pag. degaja profit: R EBE = CA c) Rata marjei nete de exploatare ( R RNE ) pune în evidenţă eficienţa activităţii de RE .1. VA 5. în evaluarea modului de valorificare a capitalului investit. Ediţia a III-a. Editura Economică. 852. NFR = necesarul de fond de rulment calculat pe baza Bilanţului funcţional. fie rezultatul exploatării.2. ce nu ţine seama de modalitatea de procurare a capitalurilor (proprii sau împrumutate). Rata rentabilităţii economice constituie un indicator important în aprecierea performanţelor întreprinderii. În funcţie de scopurile analizei se calculează mai multe rate de rentabilitate economică. Disp = disponibilităţi (Casa şi conturile la bănci). comparându-se cu rezultatele generate de diverse alte posibilităţi de investire50. b) Rentabilitatea economică a activului economic ( R AE ) se determină astfel: R AE = unde: A ec = activul economic. Nr. – Rata rentabilităţii economice – indicator al performanţelor alocării capitalului. Acest indicator constituie o referinţă a aprecierii alegerii destinaţiilor de investiţie. respectiv. total activ. Capitalurile asupra cărora se analizează profitabilitatea sunt cele angajate de întreprindere. capacitatea sa de a realiza profit şi de a rezista concurenţei pe piaţă: R RNE = CA e) Rata marjei brute de autofinanţare măsoară surplusul de resurse de care dispune CAF . Rentabilitatea economică a acestor capitaluri investite ne apare ca o rentabilitate intrinsecă. A ec Stancu. ce poate fi considerat fie excedentul brut al exploatării. RNE . în cadrul exerciţiului. constituind sursa de remunerare a resurselor astfel plasate. Este deci independentă de politica de finanţare promovată de întreprindere49. Această rată indică aptitudinea proprie a activităţii de exploatare de a EBE . întreprinderea pentru a-şi asigura dezvoltarea şi/sau remunerarea acţionarilor săi: R MBA = CA f) Rata marjei asupra valorii adăugate măsoară rezultatul brut de care dispune întreprinderea după deducerea cheltuielilor de exploatare (consumuri şi cheltuieli de personal) EBE pentru 100 lei bogăţie creată (în cazul în care rata se exprimă în procente): R MVA = . Petcu.: a) Rentabilitatea economică a activului total ( R TA ) se determină astfel: R TA = R ec TA = = R ec . M. pag. 49 50 48 . Revista Tribuna economică. 2002.33. exploatare: R RNE = CA d) Rata marjei nete ( R RNE ) exprimă eficienţa globală a întreprinderii. I. trebuind să se situeze cel puţin la nivelul costului capitalului investit (orice depăşire concretizându-se în creşteri ale capacităţii de autofinanţare) şi trebuie să fie obligatoriu mai mare ca rata dobânzii. Ratele de rentabilitate economică Ratele de rentabilitate economică măsoară eficienţa mijloacelor materiale şi financiare alocate întregii activităţi a întreprinderii. pentru creşterea averii proprietarilor şi remunerarea „furnizorilor” de capitaluri. în care: AI brute = imobilizările la valoarea brută. R ec . Bucureşti. – Finanţe.

în caz contrar apărând o degradare a rentabilităţii financiare datorită diminuării profitului. care valoric este egal cu activul economic. ca venit al acţionarilor. fie sub forma afectării (majorării) rezervelor care.S. Editura Economică. respectiv obţinerea de dividende. pag. capitalul angajat. şi capitalurile proprii ale societăţii53. Rentabilitatea financiară este influenţată de modalitatea de procurare a capitalurilor şi deci de structura financiară a societăţii.2. şi deci o creştere a valorii intrinsece a acţiunii52. 53 Robu. – Finanţe. Editura Didactică şi Pedagogică. pag. cap. impactul Stancu.Finanţele întreprinderii c) Rentabilitatea economică înainte de impozitare ( R iimp ): R i imp = RC i imp = = = = RC i imp C ang . pag. Dv şi exprimă CP 5.1. 4. prin încorporarea lor în capital. în care: rezultatul curent. I. Bucureşti. Vintilă. Bucureşti. N. în condiţiile apelării la credite. 51 52 49 .2. Georgescu. reprezintă o creştere a averii proprietarilor. Indicatori ai riscului financiar Riscul financiar apare în momentul în care se apelează la credite pentru a completa resursele de finanţare ale unei activităţi. Biblioteca digitală. – Analiza economico – financiară..3.E. ce poate fi urmărită cu ajutorul efectului de levier financiar. 2004. 2002. a) Rentabilitatea financiară netă ( R f n ) se determină astfel: R fi n = b) Rentabilitatea financiară înainte de impozitare ( R fiimp ) se determină astfel: RC i imp . 854. De aici se impune următoarea regulă: rata rentabilităţii financiare trebuie să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pe piaţă. 196. Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Premisa fundamentală pentru ca o firmă să-şi sporească rentabilitatea financiară. pentru ca acţiunile să fie atractive pentru investitori. A. pe de o parte. Analiza riscului financiar se poate realiza atât pe baza pragului de rentabilitate cât şi prin analiza modificării rentabilităţii capitalului propriu ca urmare a politicii financiare. unde: rezultatul curent înaintea deducerii cheltuielilor cu dobânda şi a impozitului pe profit.. V. Levierul financiar cuantifică.20. Ediţia a III-a. fie prin acordare de dividende către aceştia. Rata în cauză reflectă corelaţia dintre profitul net. R fiimp = CP c) Randamentul capitalurilor proprii ( R CP ) se determină astfel: R CP = scopul final al acţionarilor unei întreprinderi.2. RC Ch dob C ang 5. Rentabilitatea financiară (a capitalurilor proprii) remunerează proprietarii întreprinderii. Ratele de rentabilitate financiară Ratele de rentabilitate financiară măsoară randamentul capitalurilor proprii. G. care se calculează astfel: R c iimp = RC + Ch dob . este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii. RNE şi măsoară CP remunerarea capitalurilor acţionarilor aduse ca aport sau a profitului net lăsat la dispoziţia întreprinderii pentru autofinanţare. în fapt. – Gestiunea financiară a întreprinderii. deci al plasamentului financiar pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii51. cheltuielile cu dobânda.

1997. 124. b) Analiza riscului financiar pe baza efectului de levier Rata rentabilităţii financiare este rezultatul eficienţei întregii activităţi comerciale. 1999. Elemente teoretice. – Diagnostic global strategic. denumită şi variaţia ratei rentabilităţii capitalurilor proprii depinde de rata rentabilităţii economice şi de costul creditului angajat (rata dobânzii). În această situaţie se spune că îndatorarea are un efect de „măciucă”. C f = costuri fixe totale. să-şi sporească rentabilitatea financiară. – Gestiunea financiara a întreprinderii. C v = costuri variabile totale. 54 50 . unde: C rmcv 1− v Ve f Ve PR = venituri din exploatare aferente pragului de rentabilitate financiară. întrucât determină scăderea rentabilităţii financiare. Vexp l = venituri din exploatare. Efectul de levier financiar sau sporul de eficienţă financiară. adică a rentabilităţii financiare. Editura Fundaţiei “România de mâine”. Editura Economică. de exploatare şi financiare a firmei55. f Ve PR × 365 . rentabilităţii economice şi costului mediu al datoriei financiare (rata dobânzii) iar. efectul de levier financiar stă la baza deciziei de finanţare a activităţii oricărei firme. Bucureşti. pag. dacă rata dobânzii plătite este mai mare decât rata rentabilităţii economice. Ve b) c) momentul realizării pragului de rentabilitate financiară: Pm = coeficientul de elasticitate: k e = f Ve − Ve PR Ve .. care devine astfel inferioară rentabilităţii economice. pag. 56 Brezeanu P. Evaluarea riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate financiară se realizează cu ajutorul următorilor indicatori: a) indicatorul de poziţie faţă de pragul de rentabilitate financiară: absolut f I poz = Ve − Ve PR şi relativ I poz (%) = I poz f Ve PR . 55 Niculescu M. trebuie ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii plătite de creditul angajat. ceea ce conduce la reducerea rentabilităţii capitalurilor proprii. Pentru ca o firmă care apelează la credite. Bucureşti. a) Analiza riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate financiară Pragul de rentabilitate financiară54 este punctul în care veniturile din exploatare acoperă cheltuielile din exploatare şi cheltuielile cu dobânzile. – Analiza situaţiei financiare a firmei. pag. 2001. L. Editura Economică. rezultatul obţinut se micşorează. Eros-Stark.Finanţele întreprinderii apelării la credite asupra rentabilităţii capitalurilor proprii. Pragul de rentabilitate financiară se C + (Ch f − Vf ) C f + Ch d f cuantifică după relaţia: Ve PR = f = . 267. Ch fin = cheltuieli financiare.422. Studii de caz. Levierul financiar mai exprimă şi impactul cheltuielilor financiare (datorate împrumuturilor) asupra rentabilităţii financiare a întreprinderii56. pe de altă parte. rmcv = rata marjei costurilor variabile în veniturile din exploatare. I. Vfin = venituri financiare. Ch dob = cheltuieli cu dobânda. În caz contrar. Bucureşti. Astfel. Pântea. M. nivelul îndatorării.

Îndatorarea deteriorează performanţele economice ale firmei. 1997. motiv pentru care este necesară minimizarea raportului dintre datorii şi capital propriu. – Finanţele întreprinderii. rentabil. iar rentabilitatea financiară este o funcţie crescătoare de gradul de îndatorare a firmei.1999. deoarece capacitatea actuală de a crea profit influenţează adesea operaţiunile şi profiturile viitoare. a nivelului acestui indicator. cu cât proporţia finanţării din credite creşte. se consideră saturată capacitatea de împrumut a întreprinderii. cei ce acordă credite măsoară capacitatea de a contracta împrumuturi a unui agent economic cu ajutorul indicatorului calculat ca raport între capitaluri proprii şi capitaluri permanente58. 51 . Creditorii sunt interesaţi şi de rezultate. şi mai puţin de fondul său de rulment. deci actul investiţional. σ(rA ) = varianţa randamentului activului economic. Efectul de levier financiar se combină cu cel de levier de exploatare. dar sunt expuşi totodată şi unui risc mai mare de a înregistra pierderi importante.Finanţele întreprinderii Dacă rentabilitatea economică este superioară ratei dobânzii. Compoziţia activului circulant şi a angajamentelor pe termen scurt va avea deci o importanţă mai mare decât informaţiile cu privire la valorile imobilizate şi angajamentele pe termen lung. – Finanţe. procurarea de active fixe. precum şi de lichiditatea acesteia. rentabilitatea financiară este o funcţie descrescătoare de gradul de îndatorare al firmei57. Atunci când rentabilitatea economică este egală cu rata dobânzii. P. Efectul combinat este egal cu produsul dintre efectul de levier de exploatare şi efectul de levier financiar. ⎛D⎞ Riscul financiar se determină astfel: σ(rC − rA ) = σ(rA ) × ⎜ ⎟ . firma se caracterizează prin stabilitatea structurii financiare. unde: ⎝C⎠ σ(rC − rA ) = varianţa randamentului capitalurilor proprii faţă de randamentul activului economic. situaţia este favorabilă pentru acţionari. 124. în consecinţă nu va găsi creditori care să se angajeze a-i spori capitalul său permanent. dacă rentabilitatea activelor este redusă. De asemenea.5. Cel mai frecvent. în care costul creditului este mai mare decât rentabilitatea economică. Manolescu. ceea ce va antrena o reducere. În situaţia inversă. ca urmare a îndatorării. urmărind ca raportul dintre datorii şi capitaluri proprii să fie cât mai redus. Bucureşti. Când acest indicator este inferior lui 0. pag. creditorii sunt interesaţi de gradul de îndatorare a întreprinderii. actul investiţional va fi cu atât mai eficient. din partea agentului. Bucureşti. În consecinţă. D = gradul de îndatorare. Editura Economică. avem nevoie mai întâi de valorile ratei de randament a activului economic şi a ratei de randament a capitalurilor proprii. C 2 57 58 Stancu I. apelarea la credite poate conduce la limitarea independenţei conducerii firmei respective. Riscul financiar apare atunci când există variaţii între randamentul capitalurilor proprii şi randamentul activelor economice. Creditorii sunt interesaţi de trecutul financiar al firmei respective. În condiţiile unei conjuncturi favorabile. se impune a fi finanţat în proporţie cât mai mare din capitaluri proprii. 507. Editura Fundaţiei „România de mâine”. pentru determinarea riscului financiar. pag. În condiţiile în care conjunctura economică este nefavorabilă. Un nivel ridicat al levierului financiar permite acţionarilor să obţină o rentabilitate economică ridicată.

Capitalul angajat cuprinde capitalul economic. Capitalul suplimentar este destinat extinderii afacerii sau modificării obiectului principal de activitate al acesteia. Venitul obţinut din vânzări va fi folosit pentru achiziţionarea unei cantităţi mai mari de materii prime pentru o posibilă extindere a activităţii sau pentru cumpărarea unor echipamente suplimentare. fiecare are surse de finanţare proprii şi efecte distincte atât asupra afacerii cât şi asupra creşterii pe termen lung a acesteia. FINANŢAREA ÎNTREPRINDERII Capitalul este. El poate fi determinat ca diferenţă între activul şi pasivul curent. precum şi pentru unele situaţii neprevăzute. achiziţionării de echipamente şi cumpărării stocului iniţial. întreprinzătorii trebuind să le susţină până când vor aduce venituri. fondul de rulment) reprezintă fondurile temporare necesare derulării activităţilor pe termen scurt. Clădirile. şi eventual rentabilitatea. De exemplu. în esenţă. Schimbările neprevăzute ale cererii. Cele mai multe afaceri nu sunt imediat profitabile. El se găseşte într-o afacere sub diferite forme: numerar. Există multe alte costuri care cer cantităţi considerabile de bani. Există mai multe categorii de capital. Întreprinzătorul trebuie să evidenţieze distinct cele trei categorii de capital în cadrul planificării financiare. Fondul de rulment este folosit în mod normal pentru achitarea notelor de plată. Capitalul fix este necesar achiziţionării mijloacelor fixe ale întreprinderii. Aceste fonduri sunt destinate producerii de bunuri şi prestării de servicii. capitalul iniţial al patronului a contribuit la obţinerea unei bogăţii suplimentare atât pentru întreprindere cât şi pentru societate în general. Capitalul de lucru (circulant. capital de lucru şi capital suplimentar. capacitatea întreprinderii. vânzările pe credit şi sezonalitatea sunt cauze frecvente ale variaţiei fluxului de numerar al oricărei întreprinderi mici.Finanţele întreprinderii PARTEA a III-a. utilaje şi echipamente. 52 . Cantitatea de bani necesari nu se rezumă doar la sumele necesare închirierii unui magazin. Categorii de capital la iniţierea unei afaceri Managerii financiari identifică în mod obişnuit trei categorii principale de necesităţi de capital. Capitalul investit cuprinde doar capitalul economic şi imobilizările în afara exploatării. De asemenea. Deşi ele sunt interdependente. Creditorii fondului de rulment speră ca patronul să obţină un numerar superior pentru asigurarea rambursării împrumutului la sfârşitul ciclului de producţie/vânzare. orice formă de bogăţie folosită pentru producerea unei bogăţii mai mari a întreprinderii. la iniţierea unei afaceri: capital fix. însă nu şi vânzării. În acest fel. în funcţie de criteriile utilizate. imobilizările în afara exploatării şi financiare. nevoia de fond de rulment în afara exploatării şi disponibilităţile băneşti. astfel încât banii investiţi în aceste active fixe tind să fie „imobilizaţi”. plata salariilor. echipamentele. finanţarea vânzărilor pe credit. Creditorii capitalurilor suplimentare acordă împrumutul pentru aceleaşi motive ca acelea ale capitalului fix. deoarece nu sunt folosiţi pentru alte scopuri. ei trebuie să finanţeze creditele clienţilor până când se vor realiza noi venituri. Categorii de capital pe perioada de exploatare Pe parcursul desfăşurării activităţii de către întreprinderi se evidenţiază următoarele categorii de capital: Capitalul economic alocat exploatării nu ţine cont decât de imobilizările utilizate de întreprinderi pentru activitatea sa de exploatare şi de creşterea nevoii de fond de rulment pentru exploatare. maşinile nu sunt transformate în numerar în timpul derulării activităţii. Ciclul continuă. într-o afacere producătoare de bunuri materiale. stocuri. crescând până se atinge punctul diminuării veniturilor marginale. utilajele şi echipamentele sunt folosite pentru realizarea de produse necesare satisfacerii anumitor cerinţe. Necesarul de capital circulant se datorează fluxului de casă neuniform cauzat de fluctuaţiile sezoniere normale.

deci. A.o subevaluare sau o supraevaluare a necesităţilor de finanţare pe termen scurt se poate reflecta negativ în situaţia lichidităţii şi a capacităţii de plată a firmelor. Craiova. Amortizarea este o recuperare de aport iniţial de capital propriu care finanţează investiţia de menţinere a capacităţii productive a întreprinderii. amortizarea nu poate fi luată în calculul capitalurilor proprii. New Jersey. convertirea împrumutului în capital propriu. prin reinvestirea unei părţi din profitul net. 59 60 Berceanu. La rândul lor. capitalurile proprii pot proveni din două surse: . Keown.1. 2001. de capitaluri împrumutate. pentru perioada cât finanţarea este necesară şi influenţa utilizării unei surse de finanţare specifice asupra costului şi disponibilităţii unei alte surse de finanţare60. 53 . cu garanţie materială explicită. Prentice Hall International Inc. există trei factori care trebuie luaţi în considerare în selectarea surselor de finanţare pe termen scurt: costul efectiv al creditului. Dacă sunt gratuite. b. care este al furnizorului.împrumutul comercial din partea întreprinderilor partenere.. . drept preferenţial de subscriere la emisiuni de noi titluri etc. la reducerea rentabilităţii.leasing-ul. Astfel: . disponibilitatea creditului în suma necesară. . încă odată. în cadrul aceleiaşi întreprinderi. pag. emise de întreprinderi şi deţinerea lor pe o perioadă nedeterminată. sub formă de avansuri de finanţare. .o eroare a deciziei de finanţare pe termen scurt poate antrena pierderi însemnate sau chiar încetarea plăţilor. pag. . . În funcţie de prevalenţa avantajelor deţinerii de capitaluri proprii sau. 279. atunci nu se iau în calculul datoriilor. PARTEA III. – Politicile financiare ale firmei. – Basic Financial Management.aport de capital al acţionarilor sau asociaţilor prin achiziţionarea de către aceştia de acţiuni sau părţi sociale. În consecinţă. W.o proporţionare necorespunzătoare între îndatorarea pe termen scurt şi cea pe termen mediu şi lung poate conduce la costuri suplimentare şi.Finanţele întreprinderii Categorii de capital după provenienţa surselor Diferitele modalităţi de finanţare a activelor întreprinderii se referă la: a. FINANŢAREA PE TERMEN SCURT A ÎNTREPRINDERII Există o multitudine de motive care fac din deciziile de finanţare pe termen scurt un element deosebit de important în activitatea unei întreprinderi. c. Capitalurile condiţionale care îşi pot schimba natura în funcţie de decizia investitorului.împrumutul bancar tradiţional. care pot fi: . creând premisa apariţiei pe parcursul anului fie a unui deficit de lichidităţi care nu poate fi acoperit la timp şi în mod economicos. Editura Universitatea Craiova (EUC). Capitalurile împrumutate. D. investitorul poate cere restituirea aportului de capital propriu. dimpotrivă. respectiv primirea cu împrumut a dreptului de folosinţă a activelor fixe închiriate şi garantat cu dreptul de proprietate. 1993. fie a unui excedent de lichidităţi ce s-ar putea să nu-şi găsească cel mai convenabil plasament59. 646. . care au în general un dublu rol: pe de o parte finanţează o parte din valoarea investiţiilor iar pe de altă parte servesc drept garanţie creditorilor întreprinderii care finanţează cealaltă parte a investiţiei. Capitalurile proprii ale întreprinderii.. În general. Petty J.autofinanţare.credite de scont pe bază de gaj de valori mobiliare care sunt acordate în general pe termen scurt.

combustibili.Finanţele întreprinderii CAPITOLUL 6. mărfuri. îndeosebi. cât şi pentru întreaga perioadă de utilizare. 61 62 Berceanu. cheltuieli aferente perioadei curente. 283-284. D. Craiova. subansambluri. acelor întreprinderi care sunt înscrise la Registrul Comerţului. pag. – Formarea capitalurilor firmelor private. în categoria plăţilor au fost prevăzute drepturi salariale care nu aveau întotdeauna corespondent în obţinerea unei producţii corespunzătoare. 166-171. decât să se aştepte până când se vor constitui resurse proprii suficiente prin capitalizarea profiturilor. producţie şi comercializare. disponibilităţile băneşti în cont. Scopul şi condiţiile creditelor bancare pe termen scurt Creditele bancare pe termen61 scurt se acordă de către bănci pentru activităţi de aprovizionare. deoarece existenţa unui număr mare de „plasamente mărunte” încarcă costurile bancare. precum şi resursele financiare prevăzute a se realiza în viitor. necesare realizării şi finalizării producţiei care are consum şi desfacere asigurate prin contracte şi comenzi ferme) sau pentru acoperirea unei insuficienţe provizorii a fondului de rulment net şi mai puţin pentru investiţii. pe o perioadă de până la un an. Bucureşti. producându-se astfel o ruptură între fluxurile reale şi cele monetare aferente. pe baza analizei fluxului de lichidităţi. Drept garanţie poate fi utilizat orice bun din patrimoniul întreprinderii: stocurile (cu excepţia celor de calitate îndoielnică. au cont în bancă şi lucrează rentabil. energie. 2000. 6.1. piese de schimb. Sandu. Editura Economică. toate fiind acordate în general pentru finanţarea nevoilor de exploatare. Atât la acordare. Editura Universitatea Craiova (EUC). În continuare ne vom referi doar la câteva dintre ele: Creditele globale de exploatare62 funcţionează după sistemul revolving iar volumul acestora se stabileşte de către organele bancare. în condiţiile în care acestea au un capital redus faţă de nevoile lor. întreprinderile împrumutate trebuie să garanteze creditele cu valori materiale şi resurse financiare prevăzute a se realiza. pe baza diferenţei maxime dintre încasări şi plăţi pe perioada pentru care s-a determinat fluxul previzionat de lichidităţi. FINANŢAREA PRIN CREDITE BANCARE PE TERMEN SCURT Prezenţa creditului bancar pe termen scurt în ansamblul relaţiilor de formare a resurselor este cu atât mai importantă cu cât el constituie o resursă cu o pondere destul de însemnată în completarea resurselor proprii ale întreprinderilor. Tipologia creditelor bancare pe termen scurt Există o multitudine de credite bancare pe termen scurt. Pentru o întreprindere rentabilă (la care rentabilitatea economică este mai mare decât rata medie dobânzii aferente capitalurilor împrumutate) este mai avantajos să apeleze la creditul bancar pe termen scurt pentru creşterea activităţii. 54 . de obicei trimestru. Gh. Existenţa garanţiei constituie o certitudine pentru bancă în privinţa faptului că îşi va putea recupera sumele date cu împrumut în cazul imposibilităţii rambursării creditului de către debitor. pag. Practicarea pe scară largă a creditului global de exploatare a avut uneori efecte negative asupra economiei ţării noastre datorită analizei deficitare din partea organelor bancare a fluxului previzionat de lichidităţi a întreprinderii beneficiare. care prezintă garanţii ferme. curente ale întreprinderilor (aprovizionări cu stocuri de materii prime şi materiale. 2001. în sumă cel puţin egală cu creditul primit. cu termen de garanţie depăşit sau depozitate în condiţii necorespunzătoare). 6.2. – Politicile financiare ale firmei. iar unităţile bancare s-au cam ferit să acorde credite pe obiect.

pe baza documentaţiei din care să rezulte obiectul creditării şi cauzele economice care au determinat formarea stocurilor respective: primirea de la furnizori a unor materii prime şi materiale în avans faţă de termenele din contracte. Bucureşti. Băncile acordă aceste credite cu condiţia existenţei contractelor de export sau comenzilor ferme încheiate direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari. biletele de trezorerie sunt asemănătoare obligaţiunilor. 1999. – Performanţa creditării şi dezvoltarea locală. pe maxim 180 de zile. În mod normal. Tragerile din linia de credit se determină în funcţie de cifra de afaceri şi de durata medie de încasare a clienţilor. 81-82. care constă în acordarea de avansuri. Editura Infomedica. aprovizionări în loturi optime. I. Creditele pentru export au ca destinaţie finanţarea necesităţilor curente sau excepţionale ocazionate de activitatea de export a întreprinderilor. 63 64 55 . în contul vânzărilor viitoare. 66 Nişulescu. Acest mijloc de finanţare a exploatării. R. Din punct de vedere financiar. într-un procent convenit din preţul negociat în contract. cu durată determinată (între 10 zile şi 7 ani). I. Avansurile primite de la clienţi sunt o formă de finanţare pe termen scurt. 1999. Editura Infomedica. titluri de creanţă. Biletele de trezorerie reprezintă un instrument nou de finanţare şi de plasament ce vine să lărgească oportunităţile de finanţare pe termen scurt a întreprinderilor. pe baza înţelegerii cu banca ce acordă aceste credite. – Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii.Finanţele întreprinderii Linia de credite funcţionează tot după sistemul revolving. purtătoare de dobândă. – Corporate Finance and Investment Decisions and Strategies.A. 384. banca împrumutând întreprinderilor fonduri utilizabile în mod fracţionat. Creditele pentru finanţarea stocurilor temporare se acordă întreprinderilor pentru finanţarea operaţiunilor cu caracter ciclic. Fondurile pot fi reutilizate într-o linie de credit continuă. Pike.sunt foarte flexibile în materie de durată şi de rată a dobânzii. atât Levente. Prentice Hall. dând întreprinderilor o anumită autonomie în raport cu băncile. cu deosebirea că împrumutul care va fi mobilizat este pe termen scurt. astfel de credite trebuie să fie utilizate pentru nevoi temporare. deci. K. de către clienţi. cu condiţia ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depăşească volumul liniei de credite aprobat63. Heale.reprezintă o sursă de finanţare extrabancară. B.costul lor este mai puţin ridicat decât în cazul creditului bancar. Creditele reînnoibile64 prezintă avantajul asigurării flexibilităţii. Fifth Edition. biletele de trezorerie sunt.. pag. . în limita unui nivel global de credit. Apărute pentru prima dată în S. 2006. în funcţie de nevoile acesteia. Editura Expert. lipsa mijloacelor de transport etc. 65 Nişulescu. Totodată. împrumutatul continuând să ceară împrumuturi iar banca dându-i aviz favorabil atât timp cât valoarea totală stabilită nu este depăşită. .se asigură o anumită publicitate întreprinderii care recurge la plasarea pe piaţă a acestor bilete de trezorerie. pag. Biletele de trezorerie reprezintă hârtii de valoare care cuprind angajamentul emitentului de a plăti o anumită sumă. 111. destul de des întâlnită şi în ţara noastră. Bucureşti. 111. . în scopul achiziţionării materiilor prime şi materialelor necesare începerii fabricaţiei produsului. pag. şi care face obiectul unor condiţii de emisiune şi plasament deosebit de stricte. întreruperea producţiei din motive justificate. Creditele pe bază de bilete de trezorerie se obţin de către întreprinderi prin emiterea şi plasarea în public a biletelor de trezorerie cu scadenţă de până la un an şi cu o dobândă atrăgătoare pentru deţinătorii de disponibilităţi băneşti. Pentru întreprinderile emitente. – Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii. pag. biletele de trezorerie prezintă o serie de avantaje: .U. Bucureşti.. 2003. este încă necunoscut în România66. care este accesibil în principal întreprinderilor mari ce au cel puţin doi ani de existenţă. ce pot fi negociabile pe o piaţă reglementată65. ciclice sau sezoniere.

impozite. – Politicile financiare ale firmei. 2003. taxe şi alte obligaţii curente sau în scopul prevenirii înregistrării de interdicţii bancare de către clienţii băncii. Există mai multe tipuri de comisioane care nu se determină în acelaşi mod. 6. care nu vor putea depăşi 7 zile calendaristice. Creditele pe descoperit de cont (overdraft) în lei se pot acorda IMM-urilor pe perioade de timp foarte scurte. Berceanu. Rata fixată de către bancă variază de la o întreprindere la alta şi se determină pornind de la rata dobânzii de referinţă la care se adaugă majorări ţinând seama de natura creditului şi categoria întreprinderii. K. lucrărilor executate sau serviciilor prestate. 83. rata pentru sold debitor etc. Îndatorarea pe termen scurt prezintă atât avantaje cât şi limite. Creditele pentru facilităţi de cont reprezintă credite pe perioade scurte şi foarte scurte de timp. • comisioanele proporţionale cu cuantumul operaţiunii (de exemplu: comisionul pentru soldul debitor al contului curent). 291. – Performanţa creditării şi dezvoltarea locală. • comisioane proporţionale cu cuantumul şi durata operaţiunii (de exemplu: comisionul de andosare). în situaţia în care este nevoită să ramburseze sume mari la termene apropiate. energie. Bucureşti. astfel: • comisioane fixe care sunt independente de cuantumul şi durata operaţiunii. materiale. Editura Expert. pag. politica de finanţare pe termen scurt este un arbitraj între rentabilitate şi risc68. ca urmare a lipsei temporare de disponibilităţi în cont (totale sau parţiale) la data decontării unor instrumente de plată de debit emise de aceştia (cec. 67 68 56 . Costul efectiv al creditului bancar pe termen scurt Costul creditelor constituie un criteriu important în selectarea tipului de credite pe termen scurt.Finanţele întreprinderii pentru client cât şi pentru furnizor. cambii. realizarea plasamentelor cel mai bine remunerate şi realizarea unui arbitraj între diferitele mijloace de finanţare sau între liniile de credit şi plasamente. manoperă. Craiova. Elementele constitutive ale costului sunt: a) rata nominală care poate fi rata anunţată de bancă (rata de scont. 2001. oferind supleţe în finanţarea nevoilor pe termen scurt ale întreprinderii. pag. În fapt. 2001. Berceanu. b) comisioanele care au rolul de a remunera munca băncilor în funcţie de riscul asumat. O gestiune eficientă a resurselor presupune alegerea instrumentelor de plată adecvate. acordate întreprinderilor cu o situaţie economico-financiară foarte bună. combustibili. acest avans constituie o certitudine în vederea achiziţionării şi respectiv desfacerii viitoare a produsului67. 69 Levente. Craiova. Întreprinderile fac obiectul unei clasificări în patru categorii pe baza mai multor criterii dintre care cel mai important este mărimea cifrei de afaceri şi apoi altele cum ar fi sectorul de activitate. Editura Universitatea Craiova (EUC). performanţele financiare etc. Creditele pe termen scurt se acordă rapid. D. împrumutarea la cea mai bună dobândă. sunt mai puţin costisitoare (ratele dobânzii pe termen scurt sunt mai mici decât ratele dobânzii pe termen lung) dar pot expune întreprinderea la riscul de insolvabilitate. Acordarea acestor împrumuturi determină creşterea datoriilor întreprinderilor şi nicidecum a fondurilor proprii. bilete la ordin) 69. – Politicile financiare ale firmei. până la 15 zile calendaristice. dar care din anumite cauze justificate economic nu pot face temporar faţă plăţilor. D. pentru achitarea unor obligaţii stringente privind aprovizionări cu materii prime. variind numai de la o bancă la alta (de exemplu: comisionul pentru scontare). Editura Universitatea Craiova (EUC). Creditul este destinat acoperirii decalajului intervenit în fluxul de lichidităţi ca urmare a întârzierilor în încasarea mărfurilor livrate. avantajul fiind că aceste împrumuturi nu sunt purtătoare de dobândă.3. 292.) sau fixată de întreprindere în funcţie de piaţa monetară. Împrumuturile de la grupul din care face parte întreprinderea. pentru primirea lor nefiind necesară îndeplinirea unor etape juridice. pag.

unde: Dob n = 360 S cc d = soldul debitor al contului curent. t Com b = 25.R.07. A.000 lei durează 8 zile.5% .. 360 Com b = S cc d × Rcom b (%) . 25.000 × 0 . Prentice Hall International Inc.. 25. 44 × 360 R d r (%) = = 21. 44 lei. Pentru a determina rata reală a dobânzii. New Jersey. = numărul de zile în care soldul contului curent a fost debitor.44 + 25 = 119 . 57 .000 × 17%× 8 Dob n = = 94 . – Basic Financial Management.1% = 25 lei. în valoare de 25. rata anuală a dobânzii fiind de 17% iar rata comisionului bancar de 0. 651653.L.44 = ⇒ 360 360 119 . costul efectiv al creditului bancar pe termen scurt cu ajutorul următorului exemplu70: Soldul debitor al contului curent al întreprinderii „X” S. W. 1993.000 × R d r (%) × 8 Dob r = ⇒ 119 . Rezolvare: Calculăm mai întâi dobânda ( Dob n ) şi comisionul bancar ( Com b ).N până la 08. utilizăm formula dobânzii simple în care necunoscuta este rata reală a dobânzii: S cc d × R d r (%) × t 25. Keown.Finanţele întreprinderii Datorită multitudinii de comisioane practicate de bănci.. pag. unde: Rcom b(%) = rata comisionului bancar. Estimăm în continuare.07.000 × 8 70 Petty J. Costul real al creditului ( Dob r ) va fi: Dob r = Dob n + Com b = 94 . astfel: S cc d × R d n (%) × t . de la 01. Determinaţi costul real al creditului.1%.44 lei.N. costul real sau efectiv al creditului este mult mai mare decât costul nominal (rata nominală a dobânzii).

Prentice Hall. Trăsăturile caracteristice ale creditului comercial Creditul comercial este creditul acordat între industriaşi şi comercianţi. 2006. Acest tip de finanţare nebancară nu este purtător de dobândă72.1. 7. Acestea reprezintă plăţi amânate pentru materiile prime. scontarea.standardele creditului. Scopul utilizării acestui procedeu. Caracteristicile suplimentare ale pachetelor de credit comercial includ valoarea creditului pe care întreprinderea o poate obţine. Creditele comerciale sunt creditele pe care şi le acordă direct participanţii la relaţiile contractuale fără intervenţia vreunei verigi intermediare. 73 Levente. pag. Bucureşti. prin stipularea unui termen convenit de părţi. D. desemnează o amânare la plată acordată de un furnizor de mărfuri sau de servicii clientului. Creditul comercial Creditul comercial furnizează una dintre cele mai flexibile surse de finanţare pe termen scurt. Editura Expert. în special. C. materialele consumabile şi mărfurile primite de la furnizori sau pentru serviciile prestate de către aceştia. Creditul comercial este un mijloc de finanţare pe termen scurt care variază de la câteva zile până la 90 de zile. K. . dar care se prezintă ca trată sau bilet la ordin. Creditele comerciale furnizori apar cu caracter de permanenţă la majoritatea întreprinderilor. Pike. pag.. Heale. Acordarea creditului comercial între societăţile comerciale se poate realiza şi sub formă de mărfuri. R. decontarea între unitate şi client intervenind ulterior.1. Editura Universitatea Craiova (EUC). 72 Tudorache. 2004. Acesta creşte în mod spontan în funcţie de cumpărările întreprinderii.rabatul comercial oferit pentru a încuraja clienţii să plătească cât mai curând. dacă suma este plătită în cont cu întârziere şi dacă reducerile sunt aplicabile pentru plăţile în avans71. Bucureşti. Principalele credite pentru creanţe comerciale cunoscute sunt: creditul comercial. la fel de vechi ca şi comerţul.Finanţele întreprinderii CAPITOLUL 7. mai exact în cambie şi/sau bilet la ordin73. 149. în sensul că plata preţului de către cumpărător este amânată. care se referă la un minimum de cerinţe financiare ce trebuie îndeplinite de către client pentru a i se acorda creditul comercial. 74 Berceanu. Finanţele firmei. 289-290. D. 7. Fifth Edition. . pag. B. Obligaţia de plată se poate materializa într-un titlu de credit. – Corporate Finance and Investment Decisions and Strategies. care reprezintă intervalul de timp pe care cumpărătorii îl au la dispoziţie până în momentul efectuării plăţii. – Finanţele publice. Politica de credit comercial74 conţine patru elemente: . Acest tip de credit este acordat de către furnizor cumpărătorului pe perioada de timp de la livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor şi până la încasarea contravalorii lor. pag. – Politicile financiare ale firmei. denumite cu un termen general cambii. de firmele mici şi mijlocii şi de cele cu creştere rapidă. – Finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii. este finanţarea activităţii cumpărătorului de către furnizor. factoringul şi forfetarea. 2006. 261. 71 58 . 2001. Craiova. Editura Universitară. 380. CREDITELE PENTRU CREANŢE COMERCIALE Creanţele comerciale sunt drepturi de încasat faţă de clienţi sau debitori determinate de vânzarea pe credit de bunuri.1. în schimbul unor instrumente de credit (sau efecte de comerţ). Secăreanu. în conformitate cu clauzele contractuale. fiind apreciate.. De asemenea. prin vânzarea mărfurilor. executarea de lucrări sau prestarea de servicii.perioada de credit (durata creditului).

în condiţiile unei lipse acute de lichidităţi. care reflectă duritatea/rigurozitatea sau flexibilitatea firmei în tratamentul pe care îl aplică celor care întârzie să efectueze plăţile.politica de colectare. în practică.A. – Financial Systems and Financing of High Technology Small Firms: the Cases of Sweden.K. Linkopening and Santa Clara Country. 2001. Wilson şi col.prezintă riscuri atât pentru furnizor cât şi pentru client. Craiova. în general. Creditul comercial este mai mult utilizat de întreprinderile care au acces mai redus la finanţarea de la instituţiile financiare. nu se solicită de către furnizor nici o garanţie. Creditul comercial poate fi însă o sursă importantă de finanţare pentru unele întreprinderi (sau categorii de întreprinderi sau sectoare din industrie76. 77 Zackrisson. dacă firma furnizoare nu cunoaşte suficient de bine clientul şi nu-i evaluează cum trebuie solvabilitatea. 2003. . ajungând chiar la 35% în Japonia sau 40% în Canada78. Linkopening and Santa Clara Country. clienţilor mai puţin solvabili. Berceanu. Creditul comercial poate fi considerat mai degrabă o sursă alternativă la creditele bancare pe termen scurt. . – Politicile financiare ale firmei. Perioada de credit şi rabatul comercial constituie termenii creditului. creditul comercial este un mod prin care întreprinderile cu acces imediat la finanţare pot transfera capitalul către întreprinderile care se confruntă cu costuri de finanţare ridicate77. creditul comercial este foarte des utilizat. 57. – Financial Systems and Financing of High Technology Small Firms: the Cases of Sweden. deşi creditul comercial reprezintă o parte importantă în bilanţ. pag. .A. Chiar dacă aceste credite comerciale au o pondere importantă în bilanţ. (1999) arată că întreprinderile din U. permiţând finanţarea în totalitate sau în parte a stocurilor. dacă toate întreprinderile din economie sunt incluse. şi U. Linkoping University. 2003. 2001.. Peterson şi Rajan (1997) mai menţionează că este puţin probabil ca întreprinderile să utilizeze creditul ca sursă de finanţare pe termen lung. În ţările cu economie de piaţă. nefăcând obiectul vreunui contract. 290-291. 290. valoarea totală a creditului comercial ar trebui să fie zero. acest lucru nu arată că sunt şi o sursă importantă de finanţare. nici pentru cele mici. Creditul comercial apare în ambele părţi ale bilanţului. aceasta este în pericolul de a acorda credite importante. pag. – Politicile financiare ale firmei.K. Aşa că. 78 Berceanu. La fel consideră şi Petersen şi Rajan (1997) care menţionează că.U. clientul poate fi pus în dificultate când furnizorul încearcă să scurteze brusc durata creditului furnizor acordat. de cele mai multe ori. Craiova. (1999) şi Wilner (1996) consideră că valoarea creditului comercial este de două ori mai mare decât valoarea împrumuturilor bancare în U. Editura Universitatea Craiova (EUC).de obicei. fie în scopul cointeresării acestora în a cumpăra cantităţi mari de mărfuri ori în a păstra relaţiile de afaceri cu aceiaşi comercianţi în viitor. aceasta nu pare să fie o importantă sursă netă de finanţare. Chant şi Walker (1988) argumentează că. D. cu risc ridicat utilizează creditul comercial când creditele de la instituţiile financiare nu sunt disponibile pentru ei. În ţara noastră.S. de asemenea. creditul comercial deţine o pondere importantă ca sursă de finanţare a societăţilor comerciale: 10% în S. fie în vederea stimulării vânzărilor când cererea pe piaţă este redusă sau în scădere.este un credit care se obţine rapid. dificil de acoperit. Zackrisson. D.este mai agreat de către întreprinderile mici şi mijlocii dat fiind faptul că. Editura Universitatea Craiova (EUC). mai înţelegători decât băncile în ceea ce priveşte eventualele depăşiri ale scadenţelor. În prezent. acestea nu se bucură de acelaşi tratament ca şi marile firme din partea băncilor. M. 75 76 59 . nici pentru întreprinderile mari. 56. în funcţie de viteza lor de rotaţie. Linkoping University. în ţări cu economie de piaţă dezvoltată.Finanţele întreprinderii . peste 20% în Italia şi Franţa. pag. furnizorii fiind. M. astfel. . Creditul comercial furnizori prezintă următoarele trăsături caracteristice75: . Wilson şi col. rabatul comercial semnifică şi acordarea de reduceri de preţ în favoarea cumpărătorilor. pag.are un caracter automat şi este foarte simplu.

2006. Creditul comercial este creditul acordat între industriaşi şi comercianţi. R. Fifth Edition.rapiditatea. . Această putere este urmată de succesul competitorilor puternici. Factorii de care depinde durata perioadei de credit comercial Durata perioadei de credit comercial oferită depinde de următorii factori: .pentru beneficiar reprezintă o sursă de finanţare relativ ieftină pentru susţinerea activităţii curente. De asemenea. numite acceleratori de livrare. disponibilizează resurse financiare pentru realizarea altor obiective economice. cât şi pentru furnizor sunt: . de cele mai multe ori. extinderea în valoare a creditului comercial dezvoltând şi contracte pentru necesităţile întreprinderii. Aceste termene variază între industrii şi sunt aproape uniforme în cadrul acestora. .tipul produsului. atât pentru beneficiar. în bilanţ între contul Furnizori şi contul Clienţi tinde să existe un echilibru.pentru beneficiar. în funcţie de viteza lor de rotaţie. 380-381. Avantajele şi dezavantajele creditului comercial Principalele avantaje ale creditului comercial. denumite cu un termen general cambii. pag. De asemenea.Finanţele întreprinderii 7. care se obţine rapid. trebuie să compenseze acest lucru cu oferirea altor produse. Heale. Pike. acestea nu se bucură de acelaşi tratament ca şi marile întreprinderi din partea băncilor. întreprinderea poate avea. în practică. Acordarea unui credit comercial de către furnizor implică.2. este mai agreat de către întreprinderile mici şi mijlocii dat fiind faptul că. astfel încât. . poziţia de debitor sau o poziţie zero (neutră). poziţia de creditor. de cele mai multe ori. permiţând finanţarea în totalitate sau în parte a stocurilor. prin vânzarea mărfurilor. B. plăteşte dobândă.puterea relativă de negociere. aceştia fiind. deoarece ele aduc (asigură) rate mici ale profitului. dar care se prezintă ca trată sau bilet la ordin. întreprinderea beneficiară a creditului comercial furnizori acordă credit comercial clienţilor săi. Întârzierile în încasare pot eroda simţitor această rată79. Însă. reprezintă o formă continuă de credit. şi dacă produsul este esenţial pentru cumpărători. – Corporate Finance and Investment Decisions and Strategies. Editura Universitatea Craiova (EUC). politica de credit comercial promovată de firmă are o importanţă deosebită în acoperirea nevoilor ei curente de exploatare80. 7.obiceiurile şi practica industrială. Craiova. nu fac obiectul vreunui contract. . vânzătorul are o mare putere să-şi impună propriii termeni. la rândul ei. 80 Berceanu. D.1. pentru care. 289. trebuie avut în vedere şi faptul că. 79 60 . în schimbul unor instrumente de credit (sau efecte de comerţ). în situaţia în care nu dispune de suficiente resurse proprii este nevoit să găsească altă modalitate de refinanţare. . Termenele creditului comercial reflectă în mod special regulile tradiţionale menţinute de-a lungul anilor de comerţ. Prentice Hall. de asemenea. nici unul dintre aceştia crucial pentru el. desemnează o amânare la plată acordată de un furnizor de mărfuri sau de servicii clientului. întrucât pe perioada acordării creditului. furnizorii nu solicită nici o garanţie.este obţinut în mod convenabil ca o parte normală a operaţiunilor întreprinderii.1. disponibilitatea şi flexibilitatea: ordinele de plată plătibile ale celor mai multe întreprinderi necesită puţine formalităţi. Dacă vânzătorul are o multitudine de clienţi. pag. greutăţi financiare pentru acesta. 2001. Orice ofertant care doreşte să înlăture aceste reguli din industrii. – Politicile financiare ale firmei. mai înţelegători decât băncile în ceea ce priveşte eventualele depăşiri ale scadenţelor. Ca urmare. Produsele care se rotesc rapid sunt adesea vândute pe termene scurte de credit.3. totodată.. în mediul ei de afaceri. pentru evitarea pierderii vânzărilor.de obicei. .

. 290. care trebuie acoperit cu alte surse de finanţare mai costisitoare. . pag.neonorarea biletelor la ordin la scadenţă poate avea repercusiuni grave de natură juridică şi economică asupra întreprinderii beneficiare. poate gira biletul la ordin pentru achitarea altor obligaţii de plată către o altă societate.într-un mediu economic inflaţionist. K. 82 Levente. . 2004. Bucureşti. În consecinţă. .prin scontarea biletelor la ordin. Aceasta deoarece ofertantul este de obicei în aceeaşi afacere iar cumpărătorul nu are altă alternativă decât să cumpere de la câţiva ofertanţi. există şi posibilitatea să ofere un credit comercial mai favorabil. – Finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii. . – Politicile financiare ale firmei.acordarea creditului comercial către o altă întreprindere poate cauza un gol de lichidităţi în activitatea proprie. Zackrisson. . ofertantul poate utiliza mărimea şi timpul dintre două cumpărări ca un indicator al situaţiei financiare. De exemplu. . pag. – Financial Systems and Financing of High Technology Small Firms: the Cases of Sweden. Linkoping University. Şi instituţiile financiare pot obţine aceste informaţii. Editura Universitatea Craiova (EUC). însă ofertantul le obţine mai repede.ofertanţii au posibilităţi mai bune de monitorizare şi forţare a celui împrumutat să plătească decât au instituţiile financiare. Editura Expert. 150-151.prezintă riscuri atât pentru furnizor cât şi pentru client. cu schimbări esenţiale ale cursului monedei naţionale în perioade de timp foarte scurte. ofertantul poate obţine lichidităţi de la o bancă înainte de scadenţa plăţii. Principalele dezavantaje82 ale creditului comercial. 81 61 . . dacă întreprinderea furnizoare nu cunoaşte suficient de bine clientul şi nu-i evaluează cum trebuie solvabilitatea. 83 Berceanu. clienţilor mai puţin solvabili. risc ce poate fi redus prin acoperirea creditului cu acceptarea unor efecte de comerţ sau alte forme. de asemenea. . . cât şi pentru furnizor sunt: . necesar obţinerii unui credit bancar.ofertantul poate oferi termeni favorabili de plată în scopul păstrării unei relaţii pe termen lung cu cumpărătorul. pag. M. aşa cum menţionează Peterson şi Rajan (1997) 81.pentru ofertant reprezintă un mijloc suplimentar pentru atragerea clientelei.există permanent riscul de neîncasare a creanţelor de către furnizorul creditului comercial. . aceasta este în pericolul de a acorda credite importante. 2003. atât timp cât produsul este vândut. Craiova. pot apărea costuri care anulează veniturile realizate din vânzarea mărfurilor achiziţionate prin credit comercial. atât timp cât o relaţie strânsă cu o instituţie financiară este corelată negativ cu cererea de credite comerciale.creşterea gradului de îndatorare pe termen scurt va avea efecte negative asupra bonităţii întreprinderii beneficiare.nevalorificarea stocurilor de marfă achiziţionate prin credit comercial duce la dificultăţi financiare complexe.Finanţele întreprinderii .dacă bunurile sunt de folosinţă îndelungată şi cumpărătorul nu plăteşte ofertantului. creditul comercial este mai puţin utilizat în sistemele orientate spre bănci decât în cele orientate spre piaţă.cunoaşterea scadenţelor de plată permite elaborarea unui cash-flow realist.ofertantul poate avea informaţii care sunt mai mult decât corespunzătoare despre poziţia financiară a cumpărătorului.scopul ofertantului prin creditul comercial nu este de a face bani din înţelegerea financiară ci de a obţine profit din vânzarea bunurilor şi din creditul comercial. clientul poate fi pus în dificultate când furnizorul încearcă să scurteze brusc durata creditului furnizor acordat83. . D. Linkopening and Santa Clara Country. . astfel. 2001. de asemenea. 58. există o probabilitate mai mare ca instituţia financiară să revândă bunurile recuperate de la debitor. atât pentru beneficiar. dificil de acoperit.

2004. A. De fapt. care conduce la amplificarea blocajului financiar. K. reacţie în urma căreia societăţi comerciale cu activitate economică sănătoasă pot avea probleme financiare ca rezultat al blocajului financiar. Mai mult.1. 380-381. în credit bancar. concretizată prin accesul la surse de finanţare variate şi cu costuri relativ reduse. pag. pag. R. odată ce perioada de reducere a trecut. 2006. pag. – Corporate Finance and Investment Decisions and Strategies. utilizând termenii de credit Dob Nz a 60 360 anteriori. Costul anual efectiv de neutilizare a reducerii ( k Cc ) poate fi foarte mare.4.Finanţele întreprinderii . nu mai există nici un motiv de a plăti înaintea datei scadente finale (a celor 60 de zile). dar. 649650. 86 Pike. iar aceşti factori aduc schimbări în mod continuu. prezentăm următorul exemplu: Foarte des. poate fi estimată prin relaţia: k Cc = × = × = 27 . înscris pe efect. Scontarea Scontarea este operaţiunea de creditare prin care banca pune la dispoziţia proprietarului efectului nescadent. iar pe de altă parte un serviciu. Fifth Edition. 1993. datorită lipsei de seriozitate în relaţiile cu partenerii de afaceri84. 84 85 62 .încasarea „clienţilor rău platnici” poate genera conflicte juridice care sunt de durată şi totodată foarte costisitoare. Petty J. prezintă şi dezavantaje pentru întreprinderi şi pentru economia naţională. creditul comercial este o sursă importantă de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii. New Jersey. neonorarea obligaţiilor de plată conduce la o reacţie în lanţ. Costul creditului comercial variază astfel în mod direct proporţional cu mărimea reducerii şi invers proporţional cu lungimea perioadei de timp între sfârşitul perioadei de reducere şi data scadenţei finale.000 de lei. un furnizor oferă următoarele termene: 3% reducere pentru plata în 20 zile sau întreaga valoare este plătită în 60 de zile. Astfel. întrucât depinde de disponibilitatea ofertanţilor de a aştepta plata şi pentru cât timp. coroborată cu neonorarea obligaţiilor de plată la scadenţă. Bucureşti.2. Pentru o factură de 2. Ea generează transformarea creditului comercial.. poziţia unei întreprinderi ce utilizează creditul comercial este volatilă. W.. Heale. după această dată reducerea fiind pierdută. 7. valoarea acestuia. 3% penalizare apare ca rabat (bonus) pentru plata în 20 zile sau ca penalizare pentru întârzierea plăţii în perioada 20-60 zile (adică cu 40 de zile). în afară de avantaje.84% . Costul creditului comercial Pentru a releva costul creditului comercial în cazul acordării reducerilor în numerar85. – Finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii. contra transferului de proprietate.940 40 Cei 3% reducere reprezintă costul dobânzii pentru extinderea perioadei de plată cu 40 de zile în plus. în fluxul tranzacţiilor de afaceri86. – Basic Financial Management. Prentice Hall. 151. Keown. Din cele prezentate rezultă că în economia românească actuală. Editura Expert. De exemplu. B. Creşterea foarte mare a volumului creditului comercial pe ansamblul economiei naţionale. Există şi componenta negativă. termenii de credit oferiţi în cadrul creditului comercial implică reduceri pentru plăţile în avans. În concluzie. 1.940 lei reprezintă valoarea facturii pentru perioada celor 20 de zile de credit. asigurând întreprinderii pe de o parte o finanţare. contribuie esenţial la blocajul financiareconomic. Costul efectiv al neluării în calcul a celor 3% reducere pentru 40 de zile este foarte scump. Putem spune că utilizarea creditului comercial de către întreprinderile mici şi mijlocii pentru finanţarea activităţii curente are o componentă pozitivă.. dar aceasta implică o maximă seriozitate în ceea ce priveşte onorarea obligaţiilor de plată. 7. C d Nz c 1. costul efectiv al ignorării perioadei de reducere. Prentice Hall International Inc. Levente.

bilet la ordin) înainte de ajungerea lui la scadenţă. Titlurile de credit cele mai folosite în operaţiunile de decontări sunt ordinul de plată şi cec-ul. 2001. Băncile comerciale primesc la scontare titluri care trebuie să îndeplinească. taxa nominală a scontului fiind de 13%. 7. cambia şi biletul la ordin au rămas nişte titluri de credit foarte puţin folosite.1. Fiind o operaţiune de creditare pe termen scurt. prezentăm următorul exemplu: Presupunem o cambie a cărei valoare nominală este de 55. Editura Universitatea Craiova (EUC). în mijloace băneşti lichide necesare atât activităţilor de producţie cât şi de circulaţie.pentru întreprinderi: plata creării şi conservării efectului. Craiova. pag.000 lei. beneficiar) sunt solidari răspunzători în caz de neplată. care constă în plata de către o bancă comercială a unui efect comercial (cambie. unitatea bancară acordă clientului său un credit garantat cu efectele comerciale scontate. în felul acesta.Finanţele întreprinderii 7. titlul să fie acceptat legal la plată. comisioane bancare fixe. 285. 83/1994 (completare la vechea reglementare . transformându-le. 284. în cazul cambiilor numeroase de valoare mică: . în special. Principalul dezavantaj al scontării89 îl reprezintă cheltuielile mari efectuate. pag. Craiova. Prin această plată cu anticipaţie a contravalorii efectului comercial. ce pot fi proporţionale (comisionul de andosare) şi fixe (comisioane de manipulare. – Politicile financiare ale firmei.2. D. . operaţiunea bancară specifică economiei de piaţă. Independent de taxa scontului banca percepe şi comisioane. avantaje Creditul de scont se acordă prin scontarea de către băncile comerciale a efectelor comerciale ale întreprinderii înainte de scadenţă. 2001. Creditul de scont: definire. plata unei dobânzi minime atunci când durata este scurtă. 89 Nişulescu. 1999. 87 88 63 . tras. 105. reţinând din valoarea nominală prevăzută în cadrul efectului comercial dobânda corespunzătoare până la scadenţă (scontul). Costul creditului de scont Pentru explicarea modului de determinare a costului operaţiunii de scontare. deoarece: toţi semnatarii efectului (trăgător. de acceptare etc. mai puţin agio (dobânda şi comisioanele aferente). banca ţine seama de numărul de zile reale. precum şi un comision87. iar pe de altă parte există posibilitatea de a constitui garanţii asupra efectului. Berceanu. pag. scontarea este purtătoare de dobândă numită scont. Scontarea reprezintă astfel. La scadenţă. contabilizarea greoaie. banca încasează de la debitor sau tras suma înscrisă în cambie.). Bucureşti. Scontarea efectelor prezintă pentru bancă un risc minim. Deşi sunt reglementate prin Legea nr. calculul agioului pe fiecare efect etc. cumulativ. înainte de scadenţa efectului respectiv. următoarele condiţii: posesorul titlului să fie client al băncii. D. Banca pune la dispoziţia posesorului creanţei valoarea efectului de comerţ. Numărul de zile de la data prezentării cambiei până la scadenţă este 90. în calculul agio-ului (dobânda şi comisionul).pentru bancă: manipularea multiplă a documentelor. ambele părţi preferă varianta scontării pachetelor de cambii cu aceeaşi scadenţă sau scadenţă apropiată. Editura Universitatea Craiova (EUC). 58/1934). către beneficiarul acestuia.2. oricare ar fi mărimea efectului. Editura Infomedica. Să se Berceanu. în baza drepturilor cambiale.2. I.Legea nr. scontul poartă denumirea de taxa scontului88. aferentă perioadei dintre data scontării şi data scadenţei înscrisă pe efect. – Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii. intervalul de timp dintre momentul prezentării spre scontare şi scadenţa titlului să nu depăşească un an. Având în vedere aceste circumstanţe. Stabilit ca procent din valoarea efectului comercial. Creditele de scont sunt foarte puţin practicate în România datorită neîncrederii dintre participanţii la circuitul cambial. – Politicile financiare ale firmei.

360 ⎠ ⎝ Scontul raţional ( S r ) reprezintă diferenţa între valoarea cambiei în ziua scontării ( Va ) şi valoarea acesteia la scadenţă.000 × 13%× 90 Sc= = 1. 50.212 .5 = 53. – Politicile financiare ale firmei. ca.50 − = 53. deocamdată. t 55. de domeniul comercial. 2004. dar există. pag.50 S r = Va − = 53. – Politicile financiare ale firmei.787 . = Vn × ⎜ 1 − ⎜ ⎟ 360 ⎝ ⎠ ⎛ 0 . Craiova. Statele Unite ale Americii şi unele din Vestul Europei. în mod exclusiv. De asemenea. Wunder. plecând de la concepţia economică generală că utilizarea acestui instrument de investiţie şi finanţare consolidează stabilitatea economică şi financiară a întreprinderilor şi realizează o politică deosebit de eficientă de administrare şi repunere în circulaţie a creanţelor90.212 . 285-286. unde: Vn = valoarea nominală a cambiei. factoringul este puţin cunoscut. T. 92 Berceanu. scontul raţional şi taxa efectivă a scontului. = durata de timp din momentul prezentării şi până la scadenţă. 44% .50 lei sau V a = Vn − S c = Vn − Vn × R s n (%) × t 360 ⎛ R s n (%) × t ⎞ ⎟. – Factoringul. Craiova. valoarea actuală a cambiei în momentul prezentării la scontare. D. urmărirea creanţelor şi protecţia riscurilor de credit de către factor. Bucureşti. 286-287. pag. Editura CECCAR. deficienţe în ceea ce priveşte reflectarea acestuia la nivelul agenţilor economici92.50 lei.50 lei. alternativă modernă de finanţare. E. a creanţelor născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi. de exemplu. factoringul este o activitate atât comercială. În ţara noastră.13 × 90 ⎞ V a = 55.212 .000 × ⎜ 1 − ⎟ = 53.3.1.674 .787 . 2001. 0 .13 × 90 1− 360 7. cât şi financiară cunoscută în ţările anglo-saxone de multă vreme. astfel: Va 53. Factoringul În unele ţări dezvoltate economic. pag.000 − 1.53 = 1. Editura Universitatea Craiova (EUC).50 − 51.3.212 . 90 91 64 . Molico.13 = 13. R s n (%) × t 0 . cu titlu de vânzare sau de gaj. 7. pe baza cedării de către beneficiari. 360 Valoarea actuală a cambiei în momentul scontării ( V a ) va fi: V a = Vn − S c = 55.537 . s-au creat condiţii formidabile pentru încurajarea afacerilor de factoring. Definirea şi tipologia factoringului Creditele de factoring93 asigură finanţarea. D..212 . încă. Aceasta va fi: R S r (%) = 1− R S n (%) ⇒ R S r (%) = R S n (%) × t 360 0 .Finanţele întreprinderii calculeze scontul comercial. Rezolvare: Scontul comercial ( S c ) se determină astfel: S c = Vn × R s n (%) × t 360 . Berceanu. Editura Universitatea Craiova (EUC).13 × 90 1+ 1+ 360 360 Taxa efectivă a scontului ( R s r (%) ) se calculează în acelaşi mod ca şi rata efectivă a dobânzii antecalculate. 2001. Rolul esenţial al societăţilor de factoring91 este de a substitui întreprinderea în operaţii ce nu ţin. acesta fiind prevăzut în planul de conturi al societăţilor bancare.97 lei.

O altă formă este factoringul de scadenţă95. De asemenea. credite de campanie pentru realizarea de contracte. dar întreprinderea nu va fi răspunzătoare de eventuala neplată a facturii98. factorul acordă un avans de 70-80% din valoarea creanţelor la un cost al dobânzii cu 2-3% peste dobânda preferenţială. în schimbul unor comisioane şi dobânzi pentru fondurile avansate: . 98 Berceanu. din care se scad comisioanele factorului.garantează încasarea facturilor. 94 Levente. valoarea facturilor prezentate la încasare în schimbul unui comision. . În situaţia în care factorul cumpără ferm factura. K. S. în jurul a 80% din valoarea facturilor. pag. 285. 93 Bărbuţă-Mişu. A.comisionul de factoring.suma care se achită imediat la prezentarea facturilor. 2003. Craiova. În general.procedează la încasarea facturilor la scadenţă. există factoring cu plata imediată şi factoring cu plata la o anumită dată viitoare. . însă. Rolul factorului poate fi jucat atât de bănci cât şi firmele specializate în acordarea acestui tip de finanţare97. Compania de asigurare a creditului doreşte să se asigure că nu se aruncă întreprinderea în starea de lichidare prin extinderea destinaţiei creditului în cele mai speculative afaceri. C. Societăţile de factoring americane. Stewart.Finanţele întreprinderii Serviciul de finanţare presupune finanţare imediată în proporţie de maxim 80% din contravaloarea fiecărei facturi pentru livrări de mărfuri/servicii prestate. pag. în totalitate sau în parte. – Performanţa creditării şi dezvoltarea locală. se poate obţine o asigurare a creditului. 16-17 mai 2008. Richard. poartă numele da factoring indisponibil. McGraw-Hill. Editura Universitatea Craiova (EUC). factoringul este o tehnică ce permite întreprinderii să delege unui terţ. 2003. există diferite variante ale acestui tip de finanţare a afacerilor care. responsabilităţile de a urmări şi recupera creanţele. New-York. 95 Brealey. Myers. Contractul de factoring trebuie să cuprindă: . Editura Expert.. 286. D. Factoringul este foarte utilizat în industrii cum ar fi cea textilă şi jucării sau în cele care sunt caracterizate prin existenţa multor producători mici şi comercianţi cu amănuntul. pag. 2001. Termenul de încasare al facturilor prezentate factorului nu trebuie să depăşească 180 de zile de la emitere. – Factoringul – sursă modernă de finanţare. 920. B.. Universitatea Danubius. 96 Myers. Mecanismul fundamental al factoringului constă în transferarea facturilor (reprezentând creanţe comerciale asupra clienţilor) unui factor care. numit aderent. Bucureşti. care furnizează asistenţă în colectarea şi asigurarea împotriva creanţelor incerte. De asemenea. . factoringul reprezintă un contract prin care o bancă numită factor se obligă să plătească imediat clientului său. – Politicile financiare ale firmei. care cuprinde dobânda şi comisionul propriu-zis al operaţiunii. – Principles of Corporate Finance. A. Întrucât un factor poate fi angajat de un număr mare de producători. pag.garanţia pe care clientul trebuie să o constituie drept depozit colateral la factor. acolo unde ele au acceptat să acopere creanţele. Conferinţa Internaţională – Integrarea Europeană Realităţi şi perspective. 65 . create de mult timp şi dispunând de mijloace financiare puternice oferă şi alte posibilităţi de finanţare. comisionul de factoring este mult mai mare. . se bazează pe aceeaşi idee. 82-83. 2003. C. aceasta poartă numele de finanţare imediată sau factoring disponibil şi este. ca de exemplu. N. pag. 97 Berceanu. dar se doreşte protecţia împotriva creanţelor incerte. 920. total sau parţial.. Dacă nu se urmăreşte sprijinul în colectarea creanţelor. restul (20%) se eliberează în momentul încasării (în cazul factoringului mixt)94. În consecinţă. – Politicile financiare ale firmei. D. – Principles of Corporate Finance. Editura Universitatea Craiova (EUC). de regulă. 2001. se poate simplu vedea ponderea mare a tranzacţiilor pe care o singură întreprindere o are şi mai mult dacă este bine plasată pentru a evalua credibilitatea fiecărui client96. chiar şi în cazul incapacităţii de plată sau falimentului clienţilor. care nu au relaţii stabile pe termen lung unii cu alţii. McGraw-Hill. R. În activitatea practică.suma care se achită la încasarea facturilor. Craiova.

– Factoringul. – Factoringul – modalitate de ameliorare a lichidităţii întreprinderii. pag. deoarece preluarea lor de către factor facilitează munca acestuia.Finanţele întreprinderii . întreprinderea va încasa creanţa în cauză la cel mult 90 de zile de la data scadenţei. Sunt cazuri excepţionale când factorul preia. de exemplu. Wunder. pag. . în baza contractului de factoring. Septembrie 2004. – Factoringul – modalitate de ameliorare a lichidităţii întreprinderii. 2004. două sunt foarte importante pentru întreprindere: clauza de exclusivitate. E. De asemenea. plata lor anticipată. M. cum ar fi. Astfel. 36.2. 39. dar aderentul îi poate solicita plata creanţelor înainte de scadenţă99. adică a riscului de insolvabilitate a debitorului. conform căreia factorul poate plăti din momentul primirii facturilor. în sensul că. 5052.vărsarea de avansuri. prin care aderentul este obligat să remită în totalitate creanţele comerciale pe care le posedă asupra clienţilor săi şi clauza prin care factorul îşi rezervă dreptul de a accepta sau refuza creanţele asupra unor clienţi. V. . 15. 99 66 . alternativă modernă de finanţare. Bucureşti. Editura CECCAR. În acest sens se disting două tipuri de factoring: . plecând de la concepţia economică generală că utilizarea acestui instrument de investiţii şi finanţare consolidează stabilitatea economică şi financiară a societăţilor şi realizează o politică de administrare şi repunere în circulaţie a creanţelor deosebit de eficientă101. 101 Molico. . Teodorescu. clientul de factoring îşi poate concentra toate forţele pentru realizarea activităţii sale de bază. 7. nr. nr. factorul preia creanţele comerciale (facturile) întreprinderii şi poate să ofere aderentului său trei servicii esenţiale: urmărirea şi încasarea creanţelor. sau creat condiţii formidabile pentru încurajarea afacerilor de factoring. Tribuna Economică. ţinând totuşi cont că factorul nu acoperă riscurile provenite din contestaţii comerciale Ilie. eventual. În contractul de factoring pot fi înscrise numeroase detalii tehnice şi clauze. v. pot fi stipulate şi alte clauze100: . conform căreia întreprinderea poate opta pentru acoperirea integrală a creanţelor.ţinerea contabilităţii clienţilor. activitatea de expediţie a mărfurilor sau activităţi din domeniul comercial din unele branşe.factoringul de încasare sau de colectare. M. eventual. 2004.factoringul de finanţare sau cu avansuri. v. riscul fiind preluat de factor.. Serviciile oferite sunt numeroase şi variate şi vin în ajutorul clientului de factoring. situaţie în care factorul îşi asumă aceleaşi responsabilităţi ca în cazul precedent. Avantajele factoringului În unele ţări dezvoltate economic (Statele Unite ale Americii şi unele din Vestul Europei). pag. T.3. 100 Ilie.. 20% plătindu-se după încasarea debitorilor. V. şi unele servicii aşa-zise operative. Principalele avantaje ale factoringului de finanţare pentru întreprinderile beneficiare sunt: acoperirea riscului ce decurge dintr-o eventuală insolvabilitate a clienţilor. în contul întreprinderii contravaloarea facturilor sau cea mai mare parte a acesteia. Dintre acestea. până la 80% din valoarea totală a creanţelor. 40.. Conform prevederilor contractului. 15.varsă.acoperirea riscului de insolvabilitate. acoperind şi riscul de insolvabilitate a clienţilor. fiind eliberat de efectuarea acestor activităţi. Tribuna Economică. 36. garantarea plăţii creanţelor şi. Teodorescu. Această diferenţă reprezintă o garanţie pentru un eventual refuz al mărfurilor sau în cazul contestării contractului de vânzare-cumpărare. în care factorul se angajează să ţină contabilitatea debitorilor. imediat. să încaseze creanţele la scadenţă şi să verse suma în contul aderentului la aceeaşi dată.

– Factoringul – modalitate de ameliorare a lichidităţii întreprinderii. prezintă la finele exerciţiului. care se reflectă în bugetul întreprinderii şi în concentrarea tuturor forţelor pentru realizarea activităţilor de bază. prin încasarea creanţelor cu anticipaţie este menajat capitalul propriu şi capitalul străin. Teodorescu. M. riscul de schimb valutar etc. sub forma unei cote procentuale din valoarea facturilor cedate. V. pentru plasamente etc. 15. provizioanele pentru creanţele îndoielnice şi. Tribuna Economică. fără ca această finanţare să apară în pasivul bilanţului. dar poate accelera ciclul de transformare în lichidităţi pentru întreprinderile client.3. următorul bilanţ simplificat (Tabelul 7.1. adică transformă o vânzare la termen într-o vânzare în numerar. 40-41. este necesară o analiză a acestora. să se reducă incertitudinea în întocmirea bugetelor de trezorerie. comision şi. după care se procedează la determinarea rentabilităţii acestei tehnici102. să poată apela la credite bancare necesare pentru diferite alte activităţi economice şi financiare. contribuind la ameliorarea lichidităţii întreprinderii. întrucât avansurile obţinute de la factor reprezintă un procent din valoarea creanţelor cedate. Rentabilitatea operaţiunii de factoring Având în vedere faptul că factoringul prezintă numeroase avantaje şi inconveniente. chiar să se elimine. finanţarea prin factoring face posibilă. firmele de factoring nu asigură o nouă finanţare. Să considerăm următorul exemplu: întreprinderea „D” S. asupra dificultăţilor ce pot să apară într-o ţară străină (riscul politic. intervenţia factorului este similară unei încasări a creanţelor comerciale la livrarea mărfurilor. elemente cunoscute în mod cert la data încheierii contractului. Numai acoperirea riscului de faliment permite să se reducă.3.A. indiferent de finanţările rezultate din contractele de factoring. permiţând utilizarea capitalului pentru finanţarea unor investiţii în scopul dezvoltării activităţii întreprinderii. se asigură finanţarea automată a necesarului de finanţat ce decurge din acordarea de credite clienţilor. Deci. un depozit colateral creat de factor. mult mai repede decât dacă ar fi aşteptat să treacă perioada normală de credit comercial. o îmbunătăţire a planificării financiare şi a politicii financiare pentru societatea clientului de factoring. pe măsura creşterii vânzărilor. transferul creanţelor asupra factorului conduce la simplificarea operaţiunilor de gestiune generând nemijlocit economii materiale şi de personal. factoringul reduce durata ciclului de exploatare şi nevoia de fond de rulment. costul încasării creanţelor este fixat prin contract. v. de asemenea. 2004. asupra pieţelor posibile. 7. de a fi imobilizat în creanţe cu diferite termene de scadenţă şi inclusiv în cele cu restanţe. plăţi anticipate. permiţându-le să obţină valoarea de la debitor. eventual. diminuând îndatorarea întreprinderii pe termen scurt. nr. rambursării creditelor bancare pe termen scurt şi realizarea de economii la cheltuielile financiare. beneficierii de sconturi de la furnizori. pag. este asigurată alimentarea trezoreriei întreprinderii. 67 .): 102 Ilie. după deducerea unei dobânzi. întreprinderile pot fi informate de factor asupra eventualilor cumpărători. 36.. fiind cert şi cunoscut la data încheierii contractului. în urma predării creanţelor factorului.. factorul plătind imediat creanţele cedate.). de asemenea. oferă facilităţi pentru încasarea exporturilor.Finanţele întreprinderii sau tehnice. posibilitatea clientului de factoring ca.

1.581 lei.2. care în contract prevede avansuri de 80% din creanţele comerciale.433 lei) şi pentru a rambursa creditul bancar pe termen scurt (19. adică 48.831 Presupunem că întreprinderea recurge la factoringul mixt.916 21.726 lei şi avansul încasat de la factor de 48.581 lei.802 126.3.145 4.A.2.250 91.923 3.60 = 0 . înainte şi după factoring Denumire Solvabilitatea patrimonială Ratele Relaţie de calcul Capital propriu Datorii + Capital propriu Active circulante Datorii curente Cifra de afaceri Total activ Valoarea ratelor Înainte de factoring După factoring 104.4.802 174.A. înainte de a se recurge la factoring lei ACTIV Active imobilizate Stocuri Clienţi Alte creanţe Disponibilităţi Total activ PASIV 82.Finanţele întreprinderii Tabelul 7.250 Capitaluri proprii Furnizori şi alte datorii de exploatare Total pasiv 104.327 = 1.767 19.915 21. sunt calculate câteva rate. deoarece societăţile de factoring nu acceptă.03 69.916 104. Tabelul 7. înainte şi după recurgerea la factoring.831 126. datorită multiplelor servicii pe care le oferă. însă această observaţie nu este fondată.916 = 0 .A. pe care o lasă apelarea la un factor.148 174.250 Se observă că postul bilanţier creanţe faţă de clienţi este înlocuit cu creanţe asupra factorului în sumă de 12.83 174. . Din acest tabel rezultă ameliorarea solvabilităţii şi lichidităţii generale datorită achitării mai rapide a datoriilor pe termen scurt. Aceste sume vor fi folosite pentru a achita o parte a datoriei faţă de furnizori (29. Bilanţul întreprinderii „D” S.334 126. după ce s-a recurs la factoring lei ACTIV Active imobilizate Stocuri Creanţe (factor) Alte creanţe Disponibilităţi Total activ PASIV 82. în principiu.540 22. precum şi accelerarea vitezei de rotaţie a capitalurilor investite.840 60. 68 . având în vedere cifra de afaceri de 160.145 lei. egală cu diferenţa dintre creanţele clienţi de 60.000 = 0 . 7. decât întreprinderi cu o situaţie financiară foarte bună. Dezavantajele factoringului Operaţiunea de factoring prezintă următoarele dezavantaje cu caracter general: .3.impresia unei situaţii financiare delicate a întreprinderii client.840 12.92 = 1.148 lei).31 = 2 .250 Lichiditatea curentă Viteza de rotaţie a activelor totale În tabelul 7.3.000 lei. Valoarea ratelor întreprinderii „D” S.540 22.000 160.27 174. Bilanţul întreprinderii „D” S.923 3.831 Capitaluri proprii Furnizori şi alte datorii de exploatare Credite bancare pe termen scurt Total pasiv 104.831 126. pentru a asigura compensarea costului factoringului.costul relativ ridicat. care determină creşterea rentabilităţii întreprinderii. Situaţia patrimoniului întreprinderii după apelarea la factoring este prezentată în tabelul 7.908 43. Tabelul 7.916 50.726 4.334 160.

de calitatea. care poate dezavantaja în mod substanţial situaţia financiară a clientului de factoring. Wunder. E. Comisionul de finanţare practicat de către băncile care îndeplinesc rolul de factor se situează. de regulă. de notificarea clienţilor cu privire la utilizarea factoringului. v. Comisionul cuprinde cheltuielile generale şi marja factorului. la nivelul ratei dobânzii pentru creditele pe termen scurt acordate clienţilor cu cel mai bun serviciu al datoriei. vor fi enumerate doar câteva considerate mai importante103: . de suma medie a facturilor.nivelul gradului de risc pe care factorul şi-l poate asuma în privinţa limitei de finanţare.3.Finanţele întreprinderii . Mai există şi cheltuieli ocazionate de studiul privind rentabilitatea utilizării factoringului. Calculul exagerat de costuri pentru serviciile oferite poate diminua peste măsură preţul real de cumpărare a creanţelor. în funcţie de nivelul cifrei de afaceri a aderentului. factorul va trebui să facă o analiză foarte detaliată şi să hotărască în cunoştinţă de cauză. Un dezavantaj important pentru clientul de factoring îl poate constitui. diversitatea şi repartizarea geografică a debitorilor. Teodorescu. trebuie identificate şi cuantificate toate incidenţele financiare ale factoringului. de termenul mediu de plată consimţit clienţilor. În cuantificarea costurilor şi avantajelor factoringului apar unele dificultăţi. Concret. Aspectele care pot fi luate în considerare pot fi multiple şi. Comisionul de factoring reprezintă un procent aplicat asupra sumei totale a facturilor transferate factorului şi acceptate de către acesta. de reorganizarea compartimentelor întreprinderii. De aceea.5% şi 2%. Bucureşti.rezultatele verificărilor de bonitate a debitorilor de factoring. 41. de numărul facturilor remise factorului. Comisionul de finanţare reprezintă dobânda percepută de factor pentru a remunera plăţile anticipate solicitate de către aderent. Ilie. deoarece unele elemente de costuri sau de economii nu pot fi măsurate cu uşurinţă. 36. Tribuna Economică. . . care stau la dispoziţia factorului pentru finanţarea creanţelor de factoring (fonduri proprii şi credite contractate). 2004. nivelul său poate fi diferit de la o întreprindere la alta. de transferarea creanţelor factorului. 7. din această cauză. determinată după deducerea eventualelor rabaturi acordate de către întreprindere debitorilor. dobânzile plătite factorului. 133. .prin remiterea unei părţi a relaţiilor comerciale unei societăţi de factoring. – Factoringul – modalitate de ameliorare a lichidităţii întreprinderii. între 0.posibilităţile de refinanţare ale factorului peste nivelul surselor financiare. 15. Totuşi..resursele financiare. fiind cuprins. costul asigurării încheiate pentru a acoperi riscul de insolvabilitate al debitorilor neagreaţi104. şi procentul scăzut oferit pentru cumpărarea creanţelor de factoring de către factor de la clientul de factoring. fie cu clienţii. Costurile directe ale factoringului sunt cele de remunerare a factorului. 2004. nr. alternativă modernă de finanţare. 69 . La stabilirea limitei de finanţare reale. se recomandă o mare atenţie clientului de factoring în procesul de negociere şi definitivare a contractului de factoring. de exemplu. pag. deoarece factorul este mai exigent cu debitorii în ce priveşte respectarea scadenţelor.. pag. Costurile suplimentare ocazionate de factoring privesc: comisionul de factoring sau comisionul de încasare. fie cu băncile. în unele cazuri. Costul operaţiunii de factoring Evaluarea financiară a factoringului constă în a compara costul tehnicii cu ansamblul economiilor realizate datorită acesteia. care cuprinde două elemente: comisionul de factoring şi comisionul de finanţare. se înscrie în contract şi rămâne constantă. Cota este convenţională. T. 103 104 Molico. M.5. – Factoringul. Această cotă procentuală se aplică asupra valorii nete a cifrei de afaceri. întreprinderea ar putea risca să piardă anumite contracte. V. Editura CECCAR. deoarece factoringul exclude apelarea la bănci pentru mobilizarea creanţelor comerciale.

T. 2004. exact 60 de zile de la tranzacţia iniţială. primeşte mai puţin cu 4. a stabilit un discount de 150. V. chiar în situaţia incapacităţii de plată.000 + 25. 2004. Modalităţile de finanţare a exportului sunt multiple. – Factoringul – modalitate de ameliorare a lichidităţii întreprinderii. 107 Molico.000 lei.A. reducerea costurilor cu organizarea evidenţei contabile şi cu urmărirea încasării clienţilor.800 lei. aproximat la: k Cs = 145. calitatea şi termenul de livrare. v. 365 Încasarea netă la scadenţă este : (20% ⋅ 150. 41-42. diminuarea numărului de litigii cu clienţii.2%. este 120. Facturile au termen de plată pe 30 aprilie. nr.A. 106 Pike. pag.38% . 60 dobânda: Dob = 12% × 120.167 lei.2% × 150.. 36.000 lei iar întreprinderea „C” S. Exprimată în rată anuală a dobânzii. 4. o variantă a instrumentelor de finanţare a exportului..4. Din cadrul acestei categorii speciale de finanţare fac parte: leasingul. dar decide să ceară încasarea mai devreme de cele 60 de zile convenite pentru aceste facturi. După cum se procedează în mod curent este creat un cont special la banca la care sunt realizate toate plăţile. Ilie.Finanţele întreprinderii Economiile105 provin. recuperarea creanţelor asupra clienţilor agreaţi. trebuie să se ţină cont de următoarele avantaje: simplificarea gestiunii creanţelor comerciale.000) − 4.167 365 × × 100 = 17 . până la cele speciale.A.833 60 7. Expertiza şi Auditul Afacerilor. 9. R.167 = 2 . existând mai multe variante de instrumente de finanţare. îndeosebi atunci când personalul este transferat în alte compartimente din cadrul întreprinderii.367 lei. factoringul şi forfetarea. pag. primeşte disponibilităţile în avans 120.000 clienţilor fideli. de regulă.000 × = 2. În frecvente cazuri problema principală a unui contract de livrare a mărfurilor la export nu este preţul. Heale.A.000 lei. Secvenţele cash-flow-ului sunt următoarele: • 1 Martie: întreprinderea „C” S.A.833 lei iar suma totală încasată de întreprinderea „C” S. • 30 Aprilie: clienţii plătesc 150. Tribuna Economică. Teodorescu. nr. costul efectiv al operaţiunii de factoring ( k Cs ) este 4. 105 70 . prezentăm următorul exemplu106: La începutul lunii martie. întreprinderea „C” S. 387. – Forfetarea. 15. diminuarea asigurărilor pentru acoperirea riscului de insolvabilitate a clienţilor. pag. Contabilitatea. ci modalitatea de finanţare a contractului internaţional. Aceste economii nu sunt totdeauna evidente. Cheltuielile cu serviciile bancare sunt de 1. – Corporate Finance and Investment Decisions and Strategies.8% pentru 60 de În consecinţă întreprinderea „C” S.000 lei. Fifth Edition. obţinerea de sconturi pentru plata furnizorilor sau reducerea cheltuielilor financiare. Pentru evaluarea economiilor. 2006. 56-61.833 = 145.000 = 1. de la cele clasice. M. Forfetarea107 Forfetarea este un instrument de finanţare a comerţului exterior. Prentice Hall.833 lei. Societatea de factoring este de acord să finanţeze 80% din valoarea nominală. ameliorarea structurii părţii inferioare a bilanţului. vinde bunuri în valoare totală de 150. de exemplu 120. factorul primeşte 150.167 = 25. Pentru a reda costul efectiv al operaţiunii de factoring. Rata dobânzii este stabilită la 12% pe an. elaborarea cu uşurinţă a bugetelor şi previziunilor financiare. tradiţionale. B. din: renunţarea parţială sau totală la contabilitatea clienţilor.000 zile pentru încasarea în avans a 80% din suma de plată. reprezentând următoarele taxe: cheltuieli cu serviciile bancare: 1.

57. Banca garantă Sursa: Molico. garantate sau nu de un terţ. .1. Finanţator (f f t ) 6 3 9 10 7 IV. sau creanţe plătibile prin metode de plată asigurătorii (acreditivul documentar. riscul de neplată trece asupra finanţatorului. II. Partenerii participanţi în afacerea de forfetare sunt numerotaţi cu cifre romane. În figura 7. 7. iar exportatorul răspunde în continuare numai pentru legitimitatea (realitatea) creanţei.4. sunt prezentate două categorii de date importante ale acestui forfetării. în afacerile internaţionale vânzarea mărfurilor este condiţionată în mare măsură de găsirea celor mai bune posibilităţi de finanţare a acestora. încorporate în titluri de credit (cambia. Expertiza şi Auditul Afacerilor.Finanţele întreprinderii Astfel. cu cifre arabe. Prezentarea schemei grafice a afacerilor de forfetare I. care se referă la: . unui forfetar (bancă sau instituţie specializată) la o valoare temporară scontată. importatorul. Contabilitatea. III. 9. banca garantă.partenerii de afaceri implicaţi în acest instrument de finanţare. scrisoarea de garanţie). finanţatorul (forfetarul). nr. iar circuitul operaţiunilor principale de forfetare. T. IV.1. prin vânzarea-cumpărarea fără recurs asupra exportatorului sau a beneficiarilor a unor creanţe scadente la termen. pag. Exportator (forfetist) 1 2 5 8 II. Elementele componente ale operaţiunii de forfetare Forfetarea constă în cumpărarea creanţelor de export de scurtă. Figura 7. Concomitent. Pentru înţelegerea operaţiunii de forfetare este necesară cunoaşterea elementelor componente ale acestui instrument de finanţare a afacerilor de export. Importator 4 III. Forfetarea este tehnica de finanţare în faza de postlivrare/prestare de bunuri/servicii. Forfetistul (exportatorul) vinde creanţele sale. În structura afacerilor de forfetare sunt prezenţi următorii patru parteneri principali: I. exportatorul (forfetistul).1. 71 . confirmate cu documente. medie şi lungă durată fără posibilitatea de drept de recurs asupra exportatorului în caz de neplată. o variantă a instrumentelor de finanţare a exportului.circuitul operaţiunilor principale de forfetare în perioada derulării contractului de finanţare. – Forfetarea. 2004. biletul la ordin). în cadrul variantelor de plată şi creditare a operaţiunilor de export.

printre altele. finanţarea tranzacţiilor comerciale.4. 485/2003 pentru modificarea şi completarea Legii bancare nr. Prevederile cu privire la reglementarea afacerilor de forfetare în legislaţia română prezintă următorul conţinut: • Forfetarea este contractul prin care un vânzător sau un prestator de servicii îşi vinde creanţele pe care le are asupra unui cumpărător sau beneficiar unei societăţi bancare sau unei instituţii financiare specializate. 3. 469/09. 529/19. 58/1998. a) din Legea nr. Trebuie menţionat că forfetarea prezintă unele particularităţi esenţiale. exportatorul vinde creanţa la preţul de forfetare convenit cu finanţatorul. Chiar dacă există multe elemente comune între contractele de export de factoring şi cele de forfetare. În contractele de forfetare pe primul plan se 72 . 7. Făcându-se o analiză comparativă între structura. forfetare (art. următoarele activităţi: contractare de credite. Procedurile circuitului de plată. operaţiuni de factoring. 6(2) lit. care neapărat constituie elementele ce determină în mod deosebit caracterul acestui instrument de finanţare a exportului de mărfuri şi prestări de servicii. Prin aceste 10 operaţiuni de forfetare circuitul acestui instrument de finanţare se consideră închis. Monitorul Oficial nr. bilet la ordin).07. 7. forfetarul (finanţatorul) trimite spre încasare cambia băncii garante. Circuitul operaţiunilor principale a fost redat schematic astfel: 1. încheierea contractului comercial de vânzare-cumpărare internaţional. scontare. se vor derula potrivit prevederilor legale ale statului unde îşi are reşedinţa importatorul. Aceste clauze şi forme de plată în exclusivitate nu se regăsesc în contractele de factoring. Această clauză de renunţare la dreptul de regres menţionată în contractul de forfetare este exprimată şi în virtutea cambiei emise pentru plata creanţelor. contra unei taxe de forfetare (art.2002). 4. ci numai unele creanţe de export cu termen lung de scadenţă. în cazul imposibilităţii de încasare a creanţelor. conţinutul şi forma celor două instrumente de finanţare. 876/10. banca garantă restituie cambia importatorului. 8. 6. importatorul semnează cambia în contul garanţiei bancare. bancă garantă din ţara importatorului predă cambia exportatorului. în momentul în care importatorul a achitat valoarea mărfurilor livrate de exportator şi a reintrat în posesia cambiei semnate în contul garanţiei bancare. Analiză comparativă între factoring şi forfetare În practica vieţii economice internaţionale. cu toate că la ambele se realizează transformarea creanţelor în lichidităţi prin vânzarea creanţelor rezultate din livrarea mărfurilor sau din prestări de servicii unei terţe persoane (factor sau forfetar). forfetarul achită suma prevăzută în contractul de forfetare exportatorului. totuşi acestea diferă unul de celălalt în mod esenţial prin următoarele: • la forfetare nu sunt cumpărate toate creanţele unei întreprinderi. în multe cazuri contractele de forfetare se consideră pe nedrept ca făcând parte din categoria contractelor de export de factoring. prin care exportatorul solicită importatorului acceptarea unui titlu de credit (cambie.2. credite ipotecare.Finanţele întreprinderii Existenţa acestor patru parteneri principali în derularea operaţiunilor de afaceri de forfetare este definitorie din punct de vedere al acestui instrument de finanţare a exportului. • Băncile pot desfăşura.12. b) din Legea nr. 10. credite de consum.2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale. caracterul. 9. incluzând. banca garantă răscumpără cambia de la forfetar. în nici un caz nu se poate pune semn de egalitate între cele două instrumente de finanţare din sfera exportului internaţional. 5. conform reglementărilor internaţionale.07. • în toate cazurile vânzarea prin instrumentul de forfetare exclude posibilitatea dreptului de acţionare în recurs contra exportatorului. la scadenţă importatorul plăteşte contravaloarea cambiei băncii garante. în limita autorizaţiei acordate. 2. livrarea mărfurilor.2003). Monitorul Oficial nr. 8 lit.

cum sunt cele din domeniul contabilităţii. dolarul american. statisticii.. de exemplu. emiterii de somaţii şi de măsuri pentru încasarea sumelor datorate. şi sunt determinate de adresa importatorului. durata contractelor se situează între şase luni şi cinci ani. • contractele de forfetare sunt încheiate cu creanţe în cele mai puternice valute existente pe piaţa mondială. cum ar fi. euro. • în contractul de forfetare nu sunt clauze cu privire la preluarea de către forfetar a unor servicii complementare. 73 . deoarece trebuie să cuprindă toate circuitele importante ale operaţiunilor de forfetare în care sunt implicaţi toţi cei patru parteneri importanţi din afacere. În concluzie.Finanţele întreprinderii situează mai mult clauzele cu privire la funcţia de asigurare a creditelor şi mai puţin clauza privind funcţia de finanţare. în timp ce durata contractelor de factoring este de maximum 180 de zile. francul elveţian etc. care sunt incluse în contractele de factoring de export. • asumarea obligaţiei de plată a creanţei se face de către importator şi bancă. lira engleză. se poate afirma că încheierea contractului de forfetare trebuie făcută cu multă atenţie şi în condiţii optime. • durata contractelor la cele două instrumente de finanţare este diferită: în cazul afacerilor de forfetare.

autofinanţarea are o importanţă deosebită în asigurarea autonomiei financiare. obligaţiile pe care le impun la nivelul managementului întreprinderii. 379. francizarea. Finanţarea internă Finanţarea internă sau autofinanţarea reprezintă acumularea de capital degajată în cursul exerciţiului contabil încheiat şi este cea mai eficientă soluţie de finanţare a nevoilor permanente108. precum şi restricţiile şi criteriile utilizate în procesul de finanţare a întreprinderii.1. măsura în care sunt afectate de sistemul fiscal. Aceste finanţări diferă între ele prin modul în care sunt emise. împrumuturile de la asociaţi. G. să degajeze şi un profit din care o parte să fie utilizată pentru sporirea activelor imobilizate şi a activelor de exploatare. cesiunea activelor. SURSE PROPRII DE FINANŢARE A ÎNTREPRINDERII Fondurile proprii ale întreprinderii au în general un dublu rol: pe de o parte finanţează o parte din valoarea investiţiilor iar pe de altă parte servesc drept garanţie creditorilor întreprinderii care finanţează cealaltă parte a investiţiei. Bucureşti.. FINANŢAREA PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG A ÎNTREPRINDERII În general. care sunt asimilate fondurilor proprii. În măsura în care autofinanţarea exprimă capacitatea întreprinderii de a asigura reproducerea capitalurilor care-i sunt conferite. prime de export. 2000. Principalele surse proprii de finanţare sunt: surse proprii la iniţierea unei afaceri. surse împrumutate şi sursele bugetare. precum şi în ceea ce priveşte riscul. împrumuturile participative. totodată. întreprinderile îşi finanţează investiţiile pe termen mediu şi lung din trei surse alternative. Editura Didactică şi Pedagogică. finanţare generată intern de către întreprindere sub forma profiturilor reţinute. fondurile pre-structurale şi structurale). surse alternative de finanţare pe termen mediu şi lung (alianţele strategice. Formarea de fonduri prin autofinanţare apare în condiţiile în care întreprinderea obţine venituri din activitatea sa care să acopere toate cheltuielile şi. aceasta constituie singura finanţare independentă şi stabilă. stat. Mai există însă şi alte surse de finanţare: surse bugetare interne şi externe (subvenţii. finanţarea bazată pe incubatoare de afaceri.1. Rolul şi importanţa autofinanţării întreprinderii Autofinanţarea constituie o sursă financiară complet diferită de celelalte. – Gestiunea financiară a întreprinderii. ea având un statut deosebit în politica de finanţare a întreprinderii. autofinanţarea. 108 Vintilă. putând să asigure rambursarea împrumuturilor întreprinderii. fondurile de capital de risc). licenţierea. creşterile de capital şi alte surse care pot fi asimilate fondurilor proprii. Ca sursă internă de finanţare. dar şi surse atrase în mod gratuit de la angajaţi. Această parte a lucrării analizează în capitole distincte sursele proprii. furnizori etc. pag. titlurile subordonate.2.Finanţele întreprinderii PARTEA III. 8. finanţare directă furnizată de pieţele de capital sub forma împrumuturilor cu dobândă pe termen mediu şi lung. care nu se exclud reciproc: finanţare directă furnizată de pieţele de capital sub forma acţiunilor comune. Autofinanţarea constituie fundamentul pe care se poate edifica o politică de finanţare viabilă. 8. CAPITOLUL 8.1. 74 .

în sensul că valoarea financiară a acesteia creşte. – Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprinderi. Ș. Autofinanţarea va constitui deci începutul inevitabil al oricărui plan de autofinanţare la termen. monedă-credit. dar şi pentru. fie asupra ansamblului patrimoniului (provizioane pentru riscuri şi cheltuieli). Autofinanţarea în exclusivitate face ca întreprinderea să fie ruptă de piaţa financiară a capitalurilor. ţinându-se seama şi de fiscalitate. finanţele întreprinderii. Autofinanţarea este influenţată de111: . finanţele întreprinderii. monedă-credit. 2000. ea apare ca singură garanţie pentru autonomie şi stabilitate financiară. Apoi. există şi alte surse stabilite în afara finanţării. Nici creşterea de capital şi nici împrumuturile nu se pot realiza dacă întreprinderea nu manifestă o capacitate de autofinanţare suficientă. pag. prin amortizare. Furnizorii externi de fonduri nu vor accepta să aducă resurse decât dacă suma autofinanţării este liniştitoare110. 203. Bucureşti. Autofinanţarea prezintă avantaje nete deoarece ea asigură mobilizarea tuturor resurselor financiare ale unităţii şi nu duce la sporirea cheltuielilor şi deci. Editura Expert. Un nivel satisfăcător al autofinanţării apare ca o condiţie fundamentală pentru obţinerea altor surse de autofinanţare. reducerea profitului prin dobânzile bancare ce se plătesc în cazul creditelor. 75 . 154-155. Sigur. autofinanţarea corespunde părţii din rezultate care este menţinută şi reinvestită în activitatea întreprinderii. În cadrul analizei financiare a întreprinderii autofinanţarea joacă un rol principal deoarece ea reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi genera prin forţe proprii sursele necesare nu numai pentru reînnoirea capacităţilor existente. Autofinanţarea fiind obţinută prin activitatea întreprinderii. Finanţarea externă apare astfel ca o completare. C.). cum ar fi creşterea de capital sau împrumuturile pe termen mediu şi lung. care reprezintă surplusul monetar obţinut de întreprindere ca rezultat al tuturor operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate într-o anumită perioadă. 204. pag. 109 Ciotei. Editura Expert. Rata rentabilităţii proiectelor obţinute prin autofinanţare trebuie să fie mai mare decât rentabilitatea cerută de acţionari. N. – Finanţe: finanţe publice.Finanţele întreprinderii În primul rând. Autofinanţarea presupune că întreprinderea trebuie să-şi asigure dezvoltarea folosind în exclusivitate rezultatele financiare pozitive obţinute în exerciţiile anteriore. Indicatorul care exprimă capacitatea de rambursare a datoriilor de către întreprindere este dat de raportul între datoriile pe termen mediu şi lung şi mărimea autofinanţării109. Bucureşti. Pe de altă parte. pag. poate viza activele imobilizate (investiţii în sensul tradiţional al termenului). Cu toate acestea. Autofinanţarea poate să vizeze două direcţii fundamentale. 110 Ciotei. – Finanţe: finanţe publice. şi nu ca o substituire a resurselor procurate prin autofinanţare. Bucureşti. 1997. Decizia de autofinanţare trebuie să fie analizată în funcţie de rata rentabilităţii pe care o degajă profitul reinvestit. Comparaţia între suma datoriilor pe termen lung şi mediu şi cea a mărimii autofinanţării permite să se aprecieze capacitatea de rambursare a datoriilor de către întreprindere. autofinanţarea poate însemna rambursarea împrumuturilor. practica arată că este oportună îmbinarea utilizării fondurilor proprii şi a împrumuturilor. respectiv creşterea capitalurilor.capacitatea de autofinanţare. 2000. Editura Victor. autofinanţarea asigură compensarea riscurilor referitoare fie la anumite elemente de activ (provizioane pentru descrierea creanţelor. 111 Florea. modernizarea şi dezvoltarea lor. autofinanţarea exprimă aptitudinea întreprinderii de a asigura reproducţia simplă şi. numai astfel autofinanţarea are un efect pozitiv pentru întreprindere. a stocurilor etc. în măsura care este posibil. dar insuficienţa autofinanţării face să se reducă posibilităţile de autofinanţare externă. În cele din urmă. reproducţia lărgită. Pe de o parte. N. C. Autofinanţarea corespunde resurselor care permit mai întâi compensarea uzurii fizice şi morale a activelor pe termen lung.

113 – 121. acţionarii şi creditorii. autofinanţarea. 2001. peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite. politica de amortizare etc. Autofinanţarea efectivă. gradul de rentabilitate ce se obţine şi intenţiile de creştere economică ale întreprinderilor. Ș. ceea ce îi asigură o putere economică sporită. ceea ce asigură posibilitatea de a impune anumite reguli cu furnizorii sau clienţii. pag. de capacitatea de negociere cu salariaţii. – Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor.1. 8. precum şi din partea din fondul de amortizare care depăşeşte deprecierea reală a elementelor de imobilizări. diverse constrângeri privind accesul pe piaţa financiară sau constrângeri juridice diverse. deci a valorii acestora prin asigurarea unei proporţii mai mari pentru autofinanţare din profitul net. Bucureşti. Editura Economică. respectiv a bogăţiei proprietarilor. O politică justă de autofinanţare trebuie să asigure realizarea intereselor atât a conducerii întreprinderii cât şi a acţionarilor113. 2003. 8. Politica de autofinanţare urmăreşte să realizeze o creştere a întreprinderii şi o independenţă financiară prin creşterea lichidităţii ca urmare a dirijării profitului aferent dividendelor pentru acumulare de capital. Autofinanţarea netă se constituie din beneficiile puse în rezervă (beneficiile care rămân după prelevarea impozitului şi remunerarea asociaţilor sau acţionarilor. nivelul dobânzilor. precum şi de politica statului în anumite etape de dezvoltare. M. 114 Toma. politica dusă de bănci faţă de creditarea întreprinderilor. Editura Victor. Bucureşti. având ca efect o creştere a patrimoniului.1. De asemenea. Resursele pe baza cărora se înfăptuieşte autofinanţarea de menţinere sunt formate îndeosebi pe seama amortizării activelor corporale ce corespund pierderii reale din valoarea acestora şi pe seama provizioanelor constituite pentru creşterile de preţuri. 1997. Utilizarea acestor resurse conduce nemijlocit la creşterea patrimoniului. – Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprinderi. pag. 62. Editura Economică. de regulă. Decizia de autofinanţare şi nivelul acesteia sunt adesea influenţate de factori externi şi cum ar fi: fiscalitatea. Sub aspectul fiscalităţii se poate vorbi despre o relaţie de tipul fiscalitate mare – autofinanţare ridicată şi invers. costul creditelor. în sensul că o politică de impozite apăsătoare incită întreprinderea interni114. ci mai puţin beneficiile distribuite acţionarilor sub formă de dividende şi participaţiile la beneficiu ale salariaţilor. Florea. 112 113 76 . precum şi participarea salariaţilor la profit). plata salariaţilor. Gh. denumită uzual şi autofinanţarea totală sau brută este formată din autofinanţarea de menţinere şi autofinanţarea netă112.. este mai mică decât capacitatea de autofinanţare. I. deoarece nu totalitatea capacităţii de autofinanţare rămâne la dispoziţia întreprinderii pentru finanţare internă. Bucureşti. pag. Ana. ceea ce reduce riscul de insolvabilitate financiară.3. Factorii care influenţează decizia de autofinanţare Autofinanţarea depinde de puterea economică a întreprinderii. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere. În legătură cu politica statului aceasta se constituie într-o serie de măsuri legate de nivelul unor impozite şi taxe.2.Finanţele întreprinderii . Componentele autofinanţării Privită din punctul de vedere al componentelor sale. F. Autofinanţarea netă este partea din autofinanţarea brută din care se formează resursele proprii ale întreprinderii. 156. se urmăreşte creşterea cursului acţiunilor întreprinderii. Alexandru.dividendele distribuite acţionarilor. Aceste resurse reprezintă sume la dispoziţia întreprinderii din care pot fi realizate cheltuieli aferente menţinerii patrimoniului dobândit.

punându-se accentul pe autofinanţare şi alte resurse proprii. 1997. 118 Florea. Cu cât creşte capacitatea de autofinanţare. 191192. Autofinanţarea creează avantaje nu numai pentru întreprinderi ci şi pentru acţionari: ♦prin capitalizarea unei părţi din profit. Bucureşti. Corelaţii dintre autofinanţare. 2001. Bucureşti. De asemenea. au existat atât perioade în care o bună structură financiară se caracteriza printr-un nivel scăzut al îndatorării. amortizare şi repartizarea profiturilor Analiza autofinanţării118 scoate în evidenţă o serie de corelaţii ce există între capacitatea de autofinanţare şi alţi indicatori. împrumut. Ea constituie în acelaşi timp o garanţie şi un mijloc de rambursare. dintre care enumerăm: constituie un mijloc sigur de finanţare.. Sporirea capacităţii de autofinanţare este posibilă numai în condiţiile în care rata rentabilităţii economice este mai mare decât rata dobânzii. creşte avuţia lor. găsind în această destinaţie condiţii mai lejere de impunere115.Finanţele întreprinderii să procedeze la capitalizarea unei părţi din profit.. Editura Victor. Gh. ceea ce creează posibilităţi mai mari de reinvestire. cu atât posibilităţile de obţinere a creditelor cresc. 88.4. 155-156. cât şi perioade în care o bună structură financiară se caracteriza printr-un caracter „normal” al îndatorării. pag. legătura între autofinanţare şi îndatorare este complexă deoarece autofinanţarea este aproape întotdeauna o condiţie necesară în vederea obţinerii unui împrumut. organisme care exercită un control riguros pentru a-şi asigura garanţia capitalurilor date cu împrumut. 117 Onofrei. N. putem afirma că amortizarea are o influenţă neutră asupra autofinanţării: mărind costurile cu amortizarea. creşte cursul acţiunilor deţinute de ei. Editura Economică. se 115 Tudorache. creşte valoarea bursieră a întreprinderii.1. 2006. Adochiţei. Avantajele autofinanţării În economia de piaţă. Sub aspect financiar. nu se poate vorbi despre un optim general al politicii de autofinanţare. – Finanţele întreprinderii. cât mai mare cu putinţă. Editura Universitară. autofinanţarea prezintă o serie de avantaje116 pentru întreprindere. M. D. pag.. 77 . 111. 116 Bistriceanu. Bucureşti.1. Negrea. având în vedere că întreprinderile întâmpină greutăţi în anumite situaţii conjuncturale în colectarea capitalurilor de pe piaţa financiară şi monetară117. Finanţele firmei. – Finanţele agenţilor economici. C. 8. Bucureşti. faţă de organismele financiare şi de credit. 8. E. a autofinanţării sau a creşterii de capital prin fonduri proprii externe. Ş. ♦profitul reinvestit este exonerat de la plata impozitului pe profit sau se aplică reduceri substanţiale de impozit. pag. M.5. – Finanţele publice. Editura Economică. libertatea de acţiune a întreprinderii este apărată în sensul că asigură independenţa sau autonomia în gestionare faţă de acţionari. Pe plan mondial. Constrângerile juridice diverse se referă la decizia Adunării Generale de a distribui dividende sau de a reinvesti profitul obţinut. deci. 2003. pag. – Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprinderi. în realitate. Constrângerile privind accesul pe piaţa financiară se referă la faptul că societăţile necotate la bursă nu pot apela la piaţa financiară pentru procurarea fondurilor necesare creşterii economice şi în consecinţă rămâne alternativa creditului bancar. În ceea ce priveşte corelaţia dintre autofinanţare şi amortizare. D. Secăreanu.

Finanţele întreprinderii

micşorează profitul şi invers, aşa încât nu se poate conta pe un alt cuantum al resurselor de autofinanţare decât acela pe care-l poate genera exploatarea. Deşi pe total, amortizarea nu influenţează nivelul autofinanţării, totuşi, în timp, în funcţie de metodele de amortizare utilizate se creează posibilitatea constituirii anuale a unui fond de amortizare mai mare sau mai mic. În cazul creşterii fondului de amortizare creşte şi nivelul de autofinanţare şi invers. Politica privind repartizarea profiturilor este o politică de lichiditate: dacă se constituie fond de rezervă cresc lichidităţile întreprinderii şi deci posibilităţile de autofinanţare; repartizări de dividende mai mari conduc la micşorarea lichidităţilor şi deci a posibilităţilor de autofinanţare. Acordarea unor dividende mari, deşi are efect pozitiv asupra acţionarilor prin faptul că aceştia realizează un câştig superior, totuşi asupra autofinanţării efectul este negativ în sensul că aceasta se micşorează. În situaţia neacordării de dividende sau a acordării lor la un nivel mai redus, lichidităţile întreprinderii cresc şi totodată şi nivelul de autofinanţare, deşi pot să apară unele nemulţumiri din parte acţionarilor. Aceste nemulţumiri se pot concretiza în vânzarea la bursă a acţiunilor şi dacă acest proces capătă amploare are drept consecinţă scăderea cursului acţiunilor la bursă, cu efecte negative asupra vieţii economice a întreprinderii.

8.1.6. Costul autofinanţării
Deşi autofinanţarea este o politică financiară sănătoasă şi de dorit, nu este oportun să se exagereze în această direcţie, autofinanţarea putând avea asupra întreprinderii următoarele consecinţe: pierderea legăturii cu piaţa financiară, diminuarea mobilităţii capitalului şi necesitatea creşterii rentabilităţii economice, care de cele mai multe ori este dificil de realizat astfel încât să satisfacă cerinţele investitorilor. În realitate, în România, ca şi în alte ţări, autofinanţarea reprezintă o sursă de finanţare foarte importantă pentru multe întreprinderi119. La prima vedere, profiturile reţinute par să fie o sursă gratuită de finanţare. Totuşi, din punctul de vedere al acţionarilor sau asociaţilor (care sunt proprietarii firmei) profiturile reţinute reprezintă un cost de oportunitate deoarece, dacă profiturile realizate ar fi fost integral plătite ca dividende în numerar, acţionarii ar fi putut investi aceşti bani la o rată de venit pe care piaţa o asigură la momentul respectiv. Ca urmare, profiturile reţinute au un cost similar cu cel al acţiunilor comune pe care firma le are emise pe piaţă120. Întrucât autofinanţarea are ca resurse şi amortizările şi provizioanele calculate, acestea se pot considera fluxuri de trezorerie din întreaga activitate a întreprinderii, finanţată atât din capitaluri proprii, cât şi împrumutate. În consecinţă, costul autofinanţării din amortizări şi provizioane este egal cu costul mediu ponderat al capitalului121. Dacă o să considerăm componenţa capitalului din trei surse, respectiv acţiuni comune, acţiuni preferenţiale şi datorii, atunci formula costului mediu ponderat al capitalului122 ( CMPC ) Cp Cc D + kp × + kD × × (1 − τ) , în care: va fi: CMPC = k c × Cc + Cp + D Cc + Cp + D Cc + Cp + D

k c = costul capitalului corespunzător acţiunilor comune; C c = valoarea de piaţă a capitalului în acţiuni comune; C p = valoarea de piaţă a capitalului în acţiuni preferenţiale;
D = valoarea de piaţă a capitalului împrumutat; k p = costul capitalului corespunzător acţiunilor preferenţiale;

Lumby, S., Jones, C. – Corporate Finance: Theory and Practice, 7th edition, Thomson High Holborn House, London, 2003, pag. 392-393. 120 Hoanţă, N. – Finanţele firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 313. 121 Stancu, I. - Finanţe - Teoria pieţelor financiare, finanţele întreprinderilor, analiza şi gestiunea financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 355. 122 Pratt, S. P. – Cost of Capital. Estimation and Applications, John Wiley & Sons Inc., New Jersey, 2002, pag. 46.
119

78

Finanţele întreprinderii

k D = costul datoriilor, înainte de impozitare, echivalent cu dobânda cerută de împrumutători. τ = cota de impozitare a profitului. Din formula de mai sus, rezultă că determinarea costului mediu ponderat al capitalului este relativ simplă. Totuşi, calculul acestuia ridică serioase probleme în aplicarea lui în practică, cum ar fi: determinarea costurilor specifice fiecărei surse de capital şi alegerea sistemului de ponderi ale surselor de capital. Aceste dificultăţi pot fi însă diminuate prin fixarea de către conducerea întreprinderii a unei structuri financiare optime care va maximiza valoarea întreprinderii şi va conduce la menţinerea acesteia în timp. Din punct de vedere al raţionalităţii economice, autofinanţarea este o resursă scumpă. Costul autofinanţării este rentabilitatea economică, ce trebuie să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pentru a avea levier financiar. Dacă afacerea care a generat sursele este suficient de rentabilă, înseamnă că reinvestirea lor este cel mai bun plasament pe care îl oferă piaţa. Limita autofinanţării este dată de principiul diversificării plasamentului. Diversificarea plasamentului este efectiv un factor de reducere a riscului. Măsura riscului unui portofoliu permite observarea factorilor care determină importanţa acestui risc şi arată influenţa coeficientului de legătură între diferitele rate de rentabilitate ale titlurilor.

8.2. Dezinvestiţia
Dezinvestiţia reprezintă o sursă internă de capital impozabilă la nivelul profitului de exploatare din cesiunea de active fixe, respectiv la nivelul plusvalorii preţului de revânzare a activelor cesionate în raport cu valoarea lor contabilă rămasă neamortizată123. Este vorba de un revers al investiţiilor. La finele proiectului, valoarea reziduală de piaţă a activelor autorizează finanţarea parţială a noilor proiecte. Acest demers poate fi rezultatul unor reînnoiri curente sau al reorientărilor strategice124. Întreprinderile pot recurge la cedarea activelor imobilizate din următoarele raţiuni125: reînnoirea obişnuită a imobilizărilor necesare şi valorificarea prin vânzare a imobilizărilor care au fost înlocuite126; din necesitatea de a obţine capitaluri suplimentare pentru dezvoltare, întreprinderile pot ceda unele imobilizări care nu sunt absolut necesare activităţii; punerea în practică a unei strategii de reorganizare; astfel se vor ceda unele uzine, participaţii, filiale a căror activitate este marginală în raport cu activitatea întreprinderilor mamă. Întrucât aceste surse obţinute din autofinanţare sau din cedarea activelor imobilizate nu sunt suficiente, de cele mai multe ori întreprinderile apelează la surse externe de capital.

8.3. Majorarea capitalului social
Majorarea capitalului social reprezintă o decizie financiară strategică luată de Adunarea Generală a acţionarilor sau Consiliul de administraţie atunci când este necesară o constituire de fonduri proprii generată de acoperirea unor pierderi, când capitalurile proprii sunt insuficiente sau când se urmăreşte dezvoltarea activităţilor ori adoptarea unor proiecte noi care vizează o creştere economică în scopul multiplicării rentabilităţii. Finanţarea întreprinderilor prin creşterea capitalului social demonstrează viabilitatea acestora şi are un efect pozitiv asupra terţilor (bănci, parteneri de contracte), sporind încrederea
123 Stancu, I. (coordonator) – Finanţe – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 331. 124 Avare, Ph., Legros, G., Lemonnier, P. – Gestiune şi analiză financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 394. 125 Ariton, D. – Finanţele întreprinderii, Editura Fundaţiei Universitare “Dunarea de Jos”, Galaţi, 2002, pag. 115. 126 Avare, P., Legros, G., Lemonnier, P. – Gestiune şi analiză financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 394.

79

Finanţele întreprinderii

acestora în întreprinderi. De asemenea, întreprinderile care cotează la Bursă, realizează mai uşor subscrierea la creşterea de capital, deoarece acţiunile lor sunt negociabile, ceea ce le face mai atractive decât acţiunile întreprinderilor care nu cotează la Bursă. Creşterea capitalului social se manifestă concret prin noi aporturi în numerar sau în natură ale acţionarilor sau prin încorporarea rezervelor, încorporarea diferenţelor de curs valutar, calculate la cursul comunicat de Banca Naţională din ultima zi a anului, a diferenţelor în plus din reevaluarea activelor fixe corporale şi prin conversiunea creanţelor în acţiuni sau prin fuziunea cu altă întreprindere ori prin absorbţia altei întreprinderi127. Dintre toate aceste forme se consideră că numai majorarea capitalului în numerar este o operaţiune de finanţare directă, deoarece procură întreprinderilor noi lichidităţi. Aportul în natură şi majorarea rezultată din fuziune sau absorbţie sunt operaţiuni indirecte de finanţare. Nici conversiunea creanţelor nu este o operaţiune directă de finanţare deoarece nu are ca efect procurarea de lichidităţi, ci are ca efect modificarea structurii financiare a întreprinderii şi transformarea unei datorii în capital neexigibil128.

8.3.1. Conţinutul, drepturile şi tipologia acţiunilor
În ceea ce priveşte aportul extern129 la capitalul propriu, acesta corespunde fie fondurilor iniţiale avansate de proprietari pentru constituirea întreprinderii, fie fondurilor adăugate cu ocazia majorării capitalului. Aceste aporturi se efectuează fie în natură (prin cedarea către întreprindere de imobile, materiale, active corporale), fie în bani lichizi sau numerar. În contrapartidă, aportorii de fonduri sunt recunoscuţi ca participanţi la capitalul întreprinderii, având calitatea de proprietari şi, dobândind în acest fel, statutul de asociaţi (în cazul societăţilor în nume colectiv sau societăţilor cu răspundere limitată) sau de acţionari (în cazul societăţilor pe acţiuni sau al societăţilor în comandită pe acţiuni). Dacă aportul în numerar sau în natură reprezintă surse de constituire a capitalului social, modalitatea efectivă prin care se realizează acest lucru o constituie emisiunea de acţiuni. Acţiunea este un titlu de participaţie care conferă deţinătorului calitatea de coproprietar, dându-i dreptul la distribuirea beneficiilor sub formă de dividende. Acţiunea este un titlu de coproprietate fără valoare garantată, în sensul că în caz de lichidare acţionarii vor fi despăgubiţi din ceea ce rămâne, după achitarea tuturor datoriilor către creditori, ceea ce înseamnă că pot primi şi în plus faţă de valoarea nominală a acţiunilor deţinute. Altfel spus, acţiunile unei întreprinderi sunt înscrisuri în cont (mai rar documente la purtător) care certifică proprietarului deţinerea unei părţi din acea întreprindere, egală cu raportul dintre numărul de acţiuni deţinute şi numărul total de acţiuni emise de societate. Acţiunile de aceeaşi clasă conferă drepturi egale deţinătorilor, însă acestea pot diferi la un moment dat numai în funcţie de data cumpărării acţiunii; aceste diferenţe sunt reglementate şi stabilite în mod transparent. Acţiunile nu aduc venituri certe, mărimea dividendelor anuale depinzând întotdeauna de rezultatele financiare ale întreprinderii şi de decizia de distribuire de dividende. Trăsăturile caracteristice ale acţiunilor au scopul să clarifice relaţiile dintre întreprindere şi acţionari. Acestea se pot grupa în funcţie de fazele emisiunii, valoarea acţiunilor şi drepturile pe care le conferă acţionarilor. Acţiunile conferă celor care le deţin următoarele drepturi: a. dreptul de a participa la luarea deciziilor. O acţiune dă dreptul de a participa prin vot la adoptarea hotărârilor importante ale Adunării Generale a Acţionarilor (A.G.A.). Puterea de a influenţa o decizie sporeşte proporţional cu numărul acţiunilor deţinute. Votarea se poate face
Gh. I. – Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 63. Bistriceanu, Gh. D., Adochiţei, M. N., Negrea, E. – Finanţele agenţilor economici, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 104. 129 Onofrei, M. – Finanţele întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 115-117.
128 127Ana,

80

Valoarea nominală este suma minimă pe care trebuie să o plătească un acţionar pentru o acţiune. În literatura de specialitate.A. acţiunile pot fi: ■ acţiuni comune. Acţiunile de acelaşi fel sunt egale. acţiunile pot fi: ■ acţiuni nominative care nu sunt transferabile prin acte de vânzare-cumpărare decât cu acordul A. ordinare provenite din aport în numerar sau în natură. pentru corporaţiile ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe aceste pieţe organizate. ■ acţiuni privilegiate. 3. dreptul la dividende. Deţinătorul acţiunii are dreptul la o cotă procentuală corespunzătoare din dividendele distribuite anual de întreprindere. Ca mijloc de protecţie a averii acţionarilor întreprinderea nu poate vinde acţiunile sub acest preţ. b. acţiuni la purtător. subscrisă de cedent şi de cesionar şi prin menţionarea făcută pe acţiune sau prin alte modalităţi prevăzute în actul constitutiv. ■ decizia de distribuire a dividendelor.G. atât drepturi sociale. dar pot exista condiţii de vânzare la societăţile închise. Astfel. Acestea conferă.G.Finanţele întreprinderii personal în cadrul A. d. fie asupra celor patrimoniale. Aceste acţiuni nu au înscrisă pe titlu nici un fel de valoare. Acţiunile se pot clasifica după următoarele criterii: 1. sau prin delegaţi. dreptul de a vinde acţiunile. Acest drept nu poate fi restricţionat în nici un fel de societăţile deschise (tranzacţionate. ■ alegerea şi revocarea organelor de conducere ale întreprinderii. după modul de transmitere. La valoarea nominală se calculează şi remuneraţia capitalului (dividendele). Cu prilejul negocierii se stabileşte valoarea lor. urmând ca întreaga sumă obţinută să se mobilizeze la capitalul social. cât şi patrimoniale proporţional cu numărul de acţiuni deţinute. pentru întreprinderile cotate la bursă sau valoare intrinsecă. Acest drept se exercită după ce creditorii societăţii îşi recuperează creanţele. fie asupra drepturilor sociale. Un acţionar va avea o putere de vot egală cu ponderea valorii nominale a acţiunilor sale în capitalul social al întreprinderii. . vip-uri etc. Dreptul de vot se stabileşte în funcţie de valoarea nominală a acţiunilor fixată prin statut. în care nu se precizează numele deţinătorului. ■ decizia de majorare sau de reducere a capitalului social. Dreptul de vot se exercită în următoarele situaţii importante din viaţa întreprinderii: ■ analiza anuală a consiliului de administraţie (a gestiunii patrimoniului întreprinderii realizate de către conducerea acesteia). Capitalul social este suma valorilor nominale ale acţiunilor. conform căruia acţionarul are dreptul să fie informat despre activitatea întreprinderii conform legilor existente şi regulamentelor specifice burselor de valori. Ele se transmit prin declaraţia făcută în registrul acţionarilor emitentului. primele două drepturi conferite acţionarilor se mai numesc drepturi sociale. ele fiind liber ■ tranzacţionabile în operaţiuni private sau publice (la bursă) de transfer al dreptului de proprietate.acţiuni cu valoare nominală. pe o piaţă organizată). 2.acţiuni fără valoare nominală.drepturi patrimoniale. în mod egal. Sunt acţiuni prin care se păstrează controlul gestionar al întreprinderii. în raport cu modul de dispoziţie asupra drepturilor acţionarilor prezentate anterior.) dau putere de vot corespunzător mai mare în raport cu acţiunile comune. acţiunile pot fi: . conform reglementărilor stabilite prin Legea falimentului. dreptul final la o parte din valoarea rămasă în cazul lichidării societăţii. e. 81 . c. După valoarea lor. Aceasta poate fi: valoare bursieră. dreptul la informare. iar următoarele trei . dar momentul cumpărării sau vânzării determină existenţa sau inexistenţa dreptului la dividende.A. Valoarea venală (de piaţă) a acţiunilor este aceea la care se vând şi se cumpără acţiunile. acţiunile cu vot dublu deţinute de acţionarii importanţi (fondatori.

el decurgând din dreptul de coproprietate. Creşterile de capital prin noi aporturi în numerar Creşterea capitalului social reprezintă o decizie financiară strategică. dividendul reţinut se plăteşte cu prioritate. contra unei alte acţiuni. Privilegiul de dividend există pentru toate acţiunile. Privilegiul de vot este ataşat acţiunii şi nu cumpărătorului iniţial. Cursul acţiunilor la bursă. având un efect pozitiv asupra partenerilor de afaceri. Privilegiul de conversiune dă posibilitatea de a schimba o acţiune deţinută.capital autorizat: valoarea acţiunilor menţionată în aprobarea din partea puterii publice de a pune în vânzare acţiuni. 8. După fazele emisiunii. o rentabilitate tot mai mare.2. . urmează să fie remunerate celelalte acţiuni fără privilegiul de dividend cumulativ. dar nu permite creşterea randamentului peste procentajul stipulat expres în acţiune. Dreptul de vot presupune şi dreptul de control al acţionarilor.capitalul subscris şi vărsat: reprezintă sumele vărsate efectiv şi integral pe măsura subscrierilor. pe măsura depunerilor efective de numerar la casierie sau a virărilor în contul bancar.capitalul vărsat: se constituie treptat. numărul lor şi valoarea totală a capitalului.acţiuni cu privilegiul de răscumpărare. apoi în limita profitului destinat distribuirii. dividendele nedistribuite se acumulează pe toată perioada.Finanţele întreprinderii contabilă. Privilegiul de participaţie se ataşează numai pe acţiunile cu privilegiul de dividend şi permite acţionarului să primească un dividend adiţional. Majorările de capital au loc în cazuri de dezvoltare a activităţii sau de adoptare a unor proiecte noi care urmăresc creşterea economică şi. În cazul în care întreprinderea nu distribuie dividende într-un an. Creşterea capitalului social marchează viabilitatea întreprinderii.3. că nu poate fi retras de către acţionari. acţiunile pot fi: . dividendele nedistribuite sunt pierdute de către posesorii unor astfel de acţiuni. 82 . După drepturile pe care le conferă. cu condiţia ca suma totală a distribuirilor din profit să fie satisfăcătoare pentru a permite deţinătorilor de acţiuni fără privilegiul de dividend de a primi echivalentul în procente faţă de capitalul subscris şi vărsat. respectiv de Adunarea Generală a Acţionarilor sau Consiliul de Administraţie. .acţiuni cu privilegiu de dividend cumulativ.acţiuni cu privilegiul de participaţie. . aprobare ce conţine tipul şi caracteristicile acţiunilor puse în vânzare. 4. dar acest drept nu este egal pentru diferite categorii de acţionari şi nu devine valabil decât atunci când hotărăşte întreprinderea să distribuie dividende. . . Principalele avantaje conferite deţinătorilor de acţiuni cu privilegiul de dividend sunt siguranţa şi stabilitatea veniturilor anuale. capitalul constituit prin vânzarea acţiunilor poate fi: . Acesta nu constituie datorie pentru întreprindere decât atunci când se decide să se distribuie dividende. fiind luată de conducerea întreprinderii. . Privilegiul de răscumpărare constituie o derogare de la regula generală conform căreia capitalul social este permanent.acţiuni cu privilegiu de vot. . cu alte caracteristici sau cu alt titlu emis de aceeaşi întreprindere. în cazul în care acţiunile circulă prin vânzare-cumpărare. care poate merge până la preluarea conducerii întreprinderii. . pentru care întreprinderea a remis acţionarilor certificatele de acţiuni.capital subscris: reprezintă valoarea totală a capitalului pe care diverşi terţi s-au angajat să-l depună. implicit. a căror încredere în activitatea agentului economic sporeşte. pentru acţiunile necotate. astfel încât el se transferă fiecărui deţinător succesiv. Pentru acest tip de acţiuni. În aceste cazuri.acţiuni cu privilegiu de dividend. formând dividendul reţinut. sub sau peste valoarea nominală fluctuează în funcţie de rezultatele financiare ale întreprinderii sau de unii factori subiectivi.acţiuni cu privilegiul de conversiune.

nimeni n-ar cumpăra noile acţiuni. Astfel. reprezintă un aport de lichidităţi pentru acţionarii care aşteaptă o rentabilitate sub forma dividendelor sau o sporire a capitalului. Caracteristicile creşterilor de capital prin noi aporturi în numerar Creşterile de capital prin noi aporturi în numerar130 prezintă o serie de caracteristici: sunt un mijloc de finanţare din fonduri aproape proprii. fie de la alţii noi. emisiunea de acţiuni noi influenţează asupra diluării bogăţiei (capitalului) pe acţionar. Preţul de emisiune trebuie să fie mai mic decât cursul vechilor acţiuni pentru a se asigura succesul operaţiunii de subscriere. 1999. Astfel.Finanţele întreprinderii 8. diluării beneficiului pe acţiune şi diluării puterii exercitate de acţionari. adică la întărirea echilibrului financiar. 362 – 363. comune sau preferenţiale. se recomandă emisiunea de acţiuni cu o valoare nominală mai mică întrucât oferă investitorilor o mai mare libertate de 130 Brezeanu. Pentru creşterea capitalului în numerar există două posibilităţi: . provenind fie de la acţionarii vechi. La stabilirea valorii nominale a unei acţiuni sau a numărului de acţiuni. conduc la sporirea mijloacelor băneşti ale întreprinderilor. . pag. se deosebesc de autofinanţare deoarece autofinanţarea este o finanţare internă. cât şi necesităţii convingerii lor să aducă noi capitaluri. un factor major îl reprezintă vandabilitatea. la creşterea lichidităţii financiare. Dacă întreprinderile decid să emită acţiuni noi. Vechii acţionari au dreptul preferenţial de subscriere la majorarea capitalului. pentru a nu trebui să coboare prea mult preţul de emisiune.2. de aceea creşterile de capital au fost încadrate în categoria surselor quasi proprii. Dacă preţul de emisiune ar fi mai mare decât cursul acţiunilor vechi.1. Tehnica emiterii acţiunilor Suplimentarea capitalului social prin emisiunea de acţiuni noi şi punerea lor în vânzare antrenează un aport de noi capitaluri. Când se apreciază că este prea scăzut cursul. ca urmare a creşterii cursului acţiunilor pe piaţă. conduc la întărirea fondului de rulment al societăţii. prin fonduri proprii aduse din afara societăţii. întreprinderea se abţine de la creşterea capitalului prin emisiuni de noi acţiuni. care aduce avantaje financiare întreprinderii. Acţiunile noi sunt identice cu cele vechi sub aspectul drepturilor pe care le conferă. 83 . 8.3.creşterea valorii nominale a vechilor acţiuni: presupune apelul la acţionarii existenţi şi acordul lor de a suplimenta cu fonduri capitalul social.2.2. Diferenţa dintre preţul de emisiune şi valoarea nominală se numeşte primă de emisiune. – Gestiunea financiară a întreprinderii în economia de piaţă. Acest procedeu este greu de realizat atât datorită dispersiei acţionarilor în teritoriu. de către asociaţi.3. dar vechii acţionari au dreptul preferenţial de cumpărare. Dificultatea care apare aici constă în stabilirea preţului de emisiune. preţul de emisiune trebuie stabilit între valoarea nominală şi cursul vechi. ele trebuie să stabilească suma ce urmează să se acopere prin acest tip de finanţare şi numărul de acţiuni corespunzător volumului de finanţat astfel. întrucât ar putea cumpăra de pe piaţă acţiuni la un preţ mai mic.emisiunea de noi acţiuni: acţiunile puse pe piaţă pot fi cumpărate de oricine. prin efortul propriu al întreprinderilor (capitalizarea unei părţi din profit) în timp ce creşterea de capital este o finanţare externă. Editura Fundaţiei “România de mâine”. P. întrucât comportă avantaje financiare. Capitalul suplimentat în acest fel este egal cu numărul de acţiuni emise înmulţit cu preţul de emisiune. spre deosebire celelalte modalităţi care nu fac decât să modifice structura juridică a pasivului. drept care poate fi utilizat sau poate fi vândut. Bucureşti.

Datorită rezultatelor financiare sau politicii de dividend adoptate. deductibilitatea fiscală a dividendelor: la calculul impozitului pe profit. În schimb. atât pentru acţiunile comune. Prima modalitate este cea mai răspândită. în cele din urmă. finanţarea asigurată prin emiterea de acţiuni comune nu impune un efort prea mare în privinţa plăţilor către investitori. se va schimba într-o anumită măsură puterea de vot şi controlul firmei.2. este necesar să se estimeze veniturile cerute de investitori. – Finanţele firmei. obligaţia de a răscumpăra obligaţiunile preferenţiale există atunci când au fost emise cu această clauză. obligaţia de a răscumpăra investiţia: în cazul acţiunilor comune. Editura Economică. Decizia privind stabilirea valorii nominale a unei acţiuni nu este irevocabilă.3. 84 . cât şi pentru acţiunile preferenţiale. 311-315. Dividendele sunt un cost explicit pentru întreprinderi. Acest fapt impune întreprinderilor emitente necesitatea de a dispune de fondurile necesare răscumpărării. astfel că întregul profit realizat de întreprindere va fi plătit. Bucureşti. Însă. pag. ceea ce face ca acestea să fie mai costisitoare pentru întreprinderi decât o sumă absolut similară cu cea a dobânzii pentru împrumutul bancar sau obligatar. N. 8. acţionarilor. nu există această obligaţie decât în cazul lichidării firmei. Costurile serviciului tind să fie mai scăzute în cazul acţiunilor preferenţiale. Pentru acţiunile preferenţiale acest efect nu există deoarece. 8. pot exista ani în care să nu se plătească dividende. în general.Finanţele întreprinderii acţiune. obligaţia de a plăti dividende: depinde de politica de dividend a întreprinderilor şi de rezultatele obţinute de acestea. Dacă la această finanţare au participat şi alţi investitori decât cei existenţi. Factorii de care depinde finanţarea prin emisiune de noi acţiuni La finanţarea prin emisiunea de acţiuni comune sau preferenţiale. pentru acţiunile preferenţiale.3. Creşterea capitalului propriu prin emisiunea de acţiuni comune se poate face prin acordarea dreptului de preempţiune acţionarilor existenţi de a subscrie la noua creştere de capital sau prin emisiune publică de acţiuni. La estimarea costului acţiunilor comune. firmele pot ulterior să divizeze sau să consolideze valoarea nominală stabilită iniţial. Costul 131 Hoanţă.4. K s . întreprinderile trebuie să ia în considerare o serie de factori131: costurile emisiunii: atât pentru acţiunile comune cât şi pentru cele preferenţiale costurile de emisiune variază în funcţie de metoda utilizată pentru efectuarea unei noi emisiuni.3. în timp ce aprecierea capitalului se realizează datorită faptului că profiturile neplătite ca dividende vor aparţine tot acţionarilor.2. 2003. deoarece acestea expun pe deţinătorii acestora la un risc mai mic. întreprinderile au obligaţia de a plăti dividendele pentru acţiunile preferenţiale înaintea oricăror dividende pentru acţiunile comune. orice nouă emisiune de acţiuni trebuie să fie oferită mai întâi acţionarilor existenţi ca o restricţie asupra capacităţii conducătorilor de întreprinderi de a obţine avantajul primelor de emisiune dacă s-ar recurge la emisiunea publică de acţiuni. acestea nu dau drept de vot şi nu impun restricţii asupra deţinătorilor de acţiuni comune. dividendele sunt nedeductibile fiscal. în împrejurări normale. însăşi legea sau contractele de societate ale societăţilor pe acţiuni prevăzând că. Costul acţiunilor Costul acţiunilor comune este în funcţie de veniturile aşteptate de investitori. Ca urmare. efectul asupra controlului şi libertăţii de acţiune: este prezent în cazul finanţării prin emisiunea de acţiuni comune. costurile serviciului: sunt date de faptul că deţinătorii de acţiuni se aşteaptă la venituri relativ ridicate în funcţie de creşterea valorii unei acţiuni (aprecierea capitalului) şi în funcţie de dividende.

dividendele pentru acţiunile preferenţiale se plătesc din profitul net şi nu mai este cazul ajustării cu rata impozitului pe profit a costului acţiunilor preferenţiale. 2003. Întreprinderea trebuie să realizeze cel puţin acest randament pentru a menţine ks = P0 satisfacţia acţionarilor. √ pe baza randamentului profitului viitor (anticipat). Investitorii aşteaptă să primească o rentabilitate a dividendului plus un câştig de capital. Această rată poate fi într-o mare măsură variabilă în cazul întreprinderilor care cunosc creşteri ale afacerilor. 85 .Finanţele întreprinderii acţiunilor comune nu trebuie ajustat cu impozitul pe profit deoarece dividendele pentru acestea se plătesc din profitul net al întreprinderii. Bucureşti. Principalul dezavantaj al acestei metode îl constituie faptul că rata de creştere a profitului nu este încorporată în mod explicit în determinarea costului capitalului. Deşi este uşor de determinat randamentul dividendului. spre deosebire de datorii şi acţiuni preferenţiale. costul acţiunilor comune se determină conform relaţiei: D1 . în care: Pc E a = profitul anticipat pe acţiune. singura diferenţă fiind faptul că. acestea diferind în funcţie de profitabilitatea întreprinderii şi politica de dividend a acesteia. Acest model are la bază modelul propus de Modigliani şi Miller care defineşte valoarea întreprinderii ca raport între Ea . în care: P0 D1 = randamentul aşteptat al dividendului. în care: P0 132 Hoanţă. costul acţiunilor comune se determină cu ajutorul PPA relaţiei: k s = .costul capitalului. g. costul acţiunilor comune se determină E astfel: k s = a .profitul mediu aşteptat în viitor şi k . costul D acestora se determină cu ajutorul relaţiei: k p = . – Finanţele firmei. deoarece nu este stabilită o rată a dobânzii sau a dividendului. √ pe baza randamentului profitului curent. preţul de vânzare pe piaţă al acţiunilor comune poate cunoaşte fluctuaţii importante. În plus. Editura Economică. datorită capacităţii întreprinderii de a distribui dividende atât în condiţiile unei activităţi bune. în care: Pc PPA = profitul pe acţiune raportat. Dificultatea în estimarea costului acţiunilor comune creşte. acesta se calculează similar cu calcularea costului datoriilor. N. este totuşi dificil să se stabilească rata de creştere corespunzătoare. În ceea ce priveşte costul acţiunilor preferenţiale ( k p ). Datorită nelimitării în timp a plăţilor de dividende pentru acţiunile preferenţiale. În literatura de specialitate există mai mulţi indicatori financiari132 care stau la baza calculării costului capitalului propriu al întreprinderii (al acţiunilor comune): √ pe baza randamentului dividendului plus o rată viitoare de creştere. Pc = preţul curent de piaţă al unei acţiuni. P0 g = creşterea aşteptată a dividendului. √ pe baza randamentului dividendului. costul acţiunilor comune se D determină astfel: k s = 1 + g . 328 – 331. cât şi ale uneia mai puţin bune. pag.

Brigham. J. ceea ce nu este cazul în situaţia îndatorării. P. Avantajele şi dezavantajele finanţării prin emisiune de acţiuni Finanţarea prin acţiuni comune sau preferenţiale prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje133 pentru întreprinderi în raport cu finanţarea prin îndatorare. 1998. directorul financiar se sustrage de la clauza de participare egală a noilor acţionari la profiturile viitoare mai mari ale întreprinderii. determinat astfel: N = N 0 + N 1 . Cursul bursier al acţiunilor după emisiune va fi: Cb 1 = VB 1 VB 0 = = = = = = = = VB 1 . care se determină astfel: VB 1 = VB 0 + PE . unde: preţul unitar de emisiune. E. numărul de acţiuni existente înainte de emisiune.. indiferent de situaţia activităţilor întreprinderilor şi de fluxurile de numerar. care se determină astfel: VB 0 = Cb 0 × N 0 cursul bursier înainte de emisiune.Finanţele întreprinderii D = dividendul pentru o acţiune preferenţială. 740 – 741. Dreptul preferenţial de subscriere Dreptul preferenţial de subscriere este egal cu diferenţa dintre cursul vechi al acţiunilor şi noua valoare bursieră căpătată după efectuarea emisiunii. dacă întreprinderile au perspective. unde: N valoarea bursieră a acţiunilor după emisiune..6.2. ds = 1 N 8. care ar fi o cerinţă la vânzarea de noi acţiuni comune suplimentare. De asemenea. prin vânzarea de acţiuni preferenţiale. acţiunile comune nu au o scadenţă. vânzarea de acţiuni comune creşte credibilitatea acordată întreprinderilor. – Finanţe manageriale. Weston.3.5. Editura Economică. 86 . Dreptul preferenţial de subscriere se poate determina şi cu ajutorul următoarei formule: N (Cb 0 − Pe ) . determinat astfel: PE = Pe × N 1 . ele nu trebuie răscumpărate niciodată. unde: Cb 0 N0 PE Pe N1 N valoarea bursieră a acţiunilor înainte de emisiune. preţul total de emisiune. Bucureşti. de regulă. 788 – 789. Dreptul preferenţial de subscriere ( ds ) se determină astfel: ds = Cb 1 − Cb 0 . acţiunile comune pot fi adesea vândute în termeni mai avantajoşi decât obligaţiunile. deoarece acţiunile comune conferă siguranţă împotriva pierderilor creditorilor. 8.2. pag. o pierde vechiul acţionar pentru fiecare acţiune veche deţinută. F. au o rentabilitate totală mai mare (dividende plus câştig de capital) decât 133 Halpern. Între avantaje enunţăm: atât acţiunile comune cât şi cele preferenţiale nu obligă întreprinderile să plătească sume fixe către acţionari. Acţiunile comune atrag anumite grupuri de investitori deoarece.3. numărul de acţiuni nou emise. spre deosebire de finanţarea prin îndatorare care presupune obligaţia legală de plată a dobânzii la datoriile respective. numărul total de acţiuni. P0 = preţul (valoarea de vânzare minus cheltuielile de subscriere). adică cu suma pe care teoretic. finanţarea prin acţiuni preferenţiale permite întreprinderii să evite împărţirea controlului prin participare la vot.

mai mari decât cele pentru subscrierea şi distribuţia acţiunilor preferenţiale sau obligaţiunilor. de obicei. Din acest motiv. În ceea ce priveşte dezavantajele emisiunii de acţiuni comune sau preferenţiale pentru întreprinderi în comparaţie cu finanţarea prin îndatorare menţionăm: vânzarea de acţiuni comune extinde dreptul de vot şi controlul deţinătorilor noilor acţiuni. indiferent de profitabilitatea acesteia. însă profitul se va împărţi în funcţie de numărul acţiunilor. fiecare acţionar dispune de mai multe acţiuni. Ca urmare a majorării capitalului prin încorporarea rezervelor. dacă o fac. dividendele acţiunilor comune nu sunt deductibile ca o cheltuială la calculul venitului impozabil. Deoarece trezorierii întreprinderilor cunosc bine acest lucru. În cel de-al doilea caz. dacă întreprinderea are mai multe acţiuni sau mai puţine datorii decât aşa-numita structură optimă a capitalului. Costul datoriilor după impunere este. noii acţionari vor avea partea lor. acţiunile comune dau noilor deţinători dreptul de a împărţi veniturile întreprinderilor. principalul dezavantaj este costul. ei optează adesea pentru finanţare prin emisiune de acţiuni comune în perioadele bune.3. finanţarea prin emisiune de acţiuni suplimentare este evitată adesea de întreprinderile mici şi nou înfiinţate. Impactul acestui factor se reflectă în costul relativ al capitalurilor proprii comparativ cu capitalul obţinut prin îndatorare. al căror proprietar – manager ar putea să nu dorească să împartă controlul acestora cu persoane din afară. Ele permit colectarea de fonduri când aceste active sunt deja ipotecate. Costul acţiunilor preferenţiale este egal cu întregul procent al dividendelor preferenţiale. costul mediu al capitalului va fi mai mare decât ar trebui.3. se menţine suma totală 87 . Dacă întreprinderea s-ar finanţa prin îndatorare. acţiunile comune şi dividendele acestora cresc în valoare în perioadele inflaţioniste. Creşterile de capital prin încorporarea rezervelor Creşterile de capital prin încorporarea rezervelor nu aduc resurse financiare noi pentru întreprinderi. aproximativ jumătate din rata specifică a cuponului. Deoarece dividendele plătite de acţiunile preferenţiale nu sunt deductibile din impozite. pentru acţiunile preferenţiale. costurile de subscriere şi de distribuţie a acţiunilor comune sunt. întrucât investitorii evită să ofere capital unei întreprinderi cu probleme sau. ceea ce înseamnă că investitorii trebuie să îşi diversifice acţiunile pe care le deţin. astfel că volumul dividendului pe acţiune depinde de mărimea totală a profitului. 8. costul acestei componente este mult mai mare decât al obligaţiunilor. spre deosebire de obligaţiuni. Costurile de emisiune asociate cu vânzarea de acţiuni comune sunt în mod caracteristic mai mari deoarece costurile de investigare a unei investiţii în acţiuni sunt mai mari decât pentru o emisiune comparabilă de obligaţiuni şi acţiunile sunt mai riscante decât datoriile. Dacă profitul nu creşte. pentru a menţine o anumită rezervă a capacităţii de îndatorare. după încorporarea rezervelor. pentru întreprinderile profitabile. acţiunile preferenţiale permit întreprinderii să păstreze activele ipotecabile pentru utilizare în caz de urgenţă. din punct de vedere practic aceasta înseamnă că o astfel de întreprindere poate obţine capital suplimentar numai prin îndatorare. care este mai sigură din punctul de vedere al investitorilor. dacă profitul creşte. De aceea o întreprindere nu va dori să vândă acţiuni în momentul în care ponderea acţiunilor depăşeşte nivelul optim. acestea dispun de sumele respective contabilizate la rezerve. în timp ce dobânda obligaţiunilor este deductibilă.Finanţele întreprinderii acţiunile preferenţiale sau obligaţiunile. fie se emite un număr nou de acţiuni de valoare egală. Menţinerea unei astfel de rezerve adecvate a capacităţii de îndatorare este un considerent important în cele mai multe decizii de finanţare. De obicei. noii investitori ar beneficia numai de o sumă fixă. fie se măreşte valoarea nominală a acţiunilor vechi. au nevoie de o garanţie. Acestea sunt operaţiuni fără flux financiar întrucât şi până la încorporarea în capitalul social.

Modul de determinare a dreptului de atribuire este similar cu cel de la dreptul preferenţial de subscriere. dacă. Dreptul de atribuire în acţiuni Distribuirea gratuită de acţiuni către acţionarii existenţi. prin creşterea capitalului social întreprinderile îşi pot garanta mai bine creditele primite. Condiţiile emisiunii de obligaţiuni convertibile în acţiuni134 sunt: emisiunea de obligaţiuni convertibile în acţiuni poate fi realizată numai de întreprinderile care au cel puţin doi ani vechime şi două bilanţuri aprobate. de regulă. 88 . avantajul constă în aceea că are o rată a dobânzii mai scăzută decât 134 Toma. Convertite în acţiuni. să beneficieze de o eventuală creştere economică a întreprinderilor. ei ezită să vândă acţiunile la bursă. Dreptul de atribuire. rămân totuşi obligaţiuni aducătoare de câştiguri anuale sigure. cu prilejul emisiunii se stabileşte termenul în care se poate face conversiunea. sursele societăţii rămân aceleaşi. tocmai ca urmare a clauzei de conversiune. numai că împrumutul obligatar devine acum capital social. creanţierul pierde calitatea de obligatar. manifestând tendinţa păstrării capitalului. Această operaţiune de creştere a capitalului prin încorporarea rezervelor contribuie la consolidarea încrederii partenerilor de contract şi a băncilor în întreprinderi. când se realizează şi creşterea de capital. Obligaţiunile convertibile în acţiuni sunt preferate obligaţiunilor simple. După conversiune.1. creşte profitul.3. cât şi randamentul acţiunilor. 8. este egal cu diferenţa dintre valoarea bursieră a unei acţiuni înainte şi după emisiune: da = Cb 1 − Cb 0 . nu este decât aparentă. pag. M.3. În acelaşi timp. precum şi rata de conversie ce va fi utilizată. Editura Economică. întrucât rezervele aparţineau de drept tot acţionarilor. Utilizând a doua formulă de la dreptul preferenţial de subscriere. ţinând cont de faptul că preţul de emisiune este 0. F. însă. nu depăşeşte cinci ani din momentul emisiunii. preţul de emisiune a obligaţiunilor convertibile în acţiuni nu poate fi mai mic decât valoarea nominală. sporeşte atât volumul total al dividendelor. Emitentul le poate lansa pe piaţă la o rată a dobânzii mai scăzută decât obligaţiunile clasice. chiar dacă nu sunt convertite. emiţând obligaţiuni convertibile în acţiuni. Pentru întreprinderi. şi care. Bucureşti. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere. Convertirea obligaţiunilor în acţiuni provoacă o creştere de capital fără flux financiar pozitiv. astfel.3.Finanţele întreprinderii repartizată ca dividende. 155. dar scade randamentul pe acţiune. rezultă că dreptul de atribuire este: da = 1 N 8.4. emisiune egal cu 0. Alexandru. teoretic. acţionarii au tot mai multă încredere în viabilitatea întreprinderii. Obligaţiunile convertibile prezintă avantaje atât pentru întreprinderi cât şi pentru subscriitor. De asemenea. Pe total. devenind acţionar. 2003.. întrucât permit deţinătorilor. Obligaţiunile convertibile au o remuneraţie mai slabă decât alte tipuri de obligaţiuni. după convertire. deţinătorii pot obţine câştiguri mai substanţiale în eventualitatea că întreprinderile obţin rentabilităţi ridicate. în care luăm preţul de N × Cb 0 . Primind acţiuni „gratuit”. Creşterile de capital prin conversiunea datoriilor Creşterile de capital prin conversiunea datoriilor este proprie marilor societăţi comerciale pe acţiuni care anterior au efectuat împrumuturi obligatare. obligaţiunile convertibile sunt preferabile şi acţiunilor. ceea ce diminuează riscul scăderii cursului acţiunilor.

dreptul care se acordă obligatarilor şi orice alte avantaje speciale. prezentând următoarele strategii de creştere externă: 135 Tudose.fuziunea prin crearea unei noi întreprinderi consecutiv cu dispariţia personalităţii juridice distincte a întreprinderilor participante.fuziunea de fapt atunci când combinarea activităţilor întreprinderilor anterioare independente conduce la crearea unei noi entităţi economice Literatura franceză a acordat mai multă atenţie acestui procedeu de majorare a capitalului social. denumirea şi sediul social al societăţilor participante. Conform Ordinului finanţelor publice.în a doua etapă.cuantumul primei de fuziune. 8.fundamentarea şi condiţiile fuziunii. . 2006. . În acest caz se emit acţiuni de aport care nu au ca scop o majorare de capital. operaţiune prin care două sau mai multe societăţi comerciale îşi încetează activitatea pentru a da naştere unei noi societăţi.în prima etapă se depun hotărârile fiecărei societăţi comerciale care fuzionează.orice alte date care prezintă interes pentru operaţiunea de fuziune. există un venit minim garantat (cuponul). pierzându-şi astfel personalitatea juridică.contopirea. dacă obligaţiunile se convertesc rezultă o creştere de capital fără flux financiar pozitiv. 92-94. . investirea este apropiată de cea în acţiuni. . stabilirea şi evaluarea activului şi pasivului. . însă prezintă un regim fiscal mai avantajos. Fuziunea şi absorbţia Fuziunile şi absorbţiile sunt strategii de creştere externă de formare a grupurilor sau corporaţiilor. Totodată sunt reglementate şi formele fuziunii135: . Ea se exprimă juridic prin două modalităţi: .data situaţiei financiare de fuziune – aceeaşi pentru toate societăţile participante. 89 . fie naşterea unei noi societăţi prin contopirea a două sau mai multor societăţi. Operaţiunea de fuziune trebuie anunţată la Registrul Comerţului. Optimizarea structurii financiare. randamentul obligaţiunilor convertibile în acţiuni fiind superior randamentului obligaţiunilor clasice. M. Editura Economică. Pentru subscriitor. . însoţite de bilanţurile contabile şi de declaraţiile societăţii comerciale care îşi încetează existenţa despre modul cum au reuşit să stingă pasivul.forma. . operaţiune prin care o societate absoarbe una sau mai multe societăţi care îşi încetează activitatea. .modalităţi de predare a acţiunilor sau a părţilor sociale şi data la care acestea au dreptul la dividende. . pag. Bucureşti.absorbţia. obligaţiunile convertibile prezintă următoarele avantaje: achiziţionarea lor se face la un preţ fixat în prealabil.fuziunea prin absorbţie. . Proiectul de fuziune trebuie să cuprindă: . dar cu al căror patrimoniu se îmbogăţeşte. . fuziunea reprezintă o operaţiune juridică care are ca finalitate fie majorarea capitalului unei societăţi prin absorbţia altei societăţi. – Gestiunea capitalurilor întreprinderii. se efectuează operaţiunea propriu – zisă.raportul de schimb al acţiunilor sau părţilor sociale. B.Finanţele întreprinderii împrumuturile obligatare clasice.4. Conform Legii 31/1990. unde se parcurg două etape: . atunci când o întreprindere este absorbită de alta. Operaţiunea de fuziune trebuie să fie precedată de întocmirea unui proiect de fuziune ce urmează a fi aprobat în cadrul fiecărei adunări generale. fuziunea se poate realiza între societăţi de forme diferite. făcută la un preţ superior cursului bursier.

La cercetare. Avantajele constau în faptul că ea permite societăţilor naţionale (din spaţiul comunitar) să lupte împotriva concurenţei dure provenite din intrarea pe piaţa comunitară a operatorilor americani sau japonezi. Aceasta nu conduce în mod real la o majorare de capital. exploatarea noilor pieţe. societăţi absorbite care dispare. societăţile participante găsesc interese comune pentru a regrupa forţa lor şi a împărţi riscul. exercitată prin acestea. fiind operaţiunea prin care două sau mai multe societăţi decid să reunească patrimoniul lor pentru a forma o nouă societate. Nici această metodă nu conduce la o majorare efectivă de capital. Participarea societăţii A la capitalul societăţii B permite 6. puterea efectivă conducerii acestei societăţi. Absorbţia de filiale. Crearea unei filiale comune. Prin filială comună se poate înţelege o societate „posedată” de mai multe societăţi şi conducerea economică este colectivă.Finanţele întreprinderii 1. majorare a capitalului social. 4. Absorbţia se caracterizează prin trecerea uneia sau a mai multor întreprinderi sub controlul altei întreprinderi. 90 . proporţional cu participarea lor în activul societăţii dizolvate. societăţii A să deţină un număr de acţiuni ale societăţii B. Corespunzător. Aceste avantaje şi dezavantaje ale fuziunii pot fi transpuse şi în viziune naţională. O societate care deţine deja o participare corespunzătoare x% 3. astfel. 5. Titlurile noi vor reveni vechilor acţionari. dar efectele lor sunt mult mai restrânse. Absorbţia simplă presupune că o societate absorbantă preia patrimoniul unei 2. respectiv. Fuziunea este considerată o strategie de creştere externă. fuziunea prezintă avantaje şi dezavantaje. Fuziunea reprezintă un mijloc adecvat de realizare a unor obiective economice. încercarea de evitare a regulilor concurenţei sau crearea unor poziţii dominante pe piaţă. prima societate realizează o majorare de capital. în filiala sa decide să absoarbă în totalitate această filială cumpărând restul capitalului. În concluzie: Fuziunea. reprezintă procedeul de concentrare prin care două sau mai multe întreprinderi dispar din punctul de vedere juridic pentru a se uni într-o singură şi nouă întreprindere. ele pot să ofere societăţii „posedante” controlul societăţii care a emis acţiunile: se cedează. Printre dezavantajele pe care le atrage fuziunea se pot invoca efectele rezultate din urma concentrării: crearea de monopoluri. Sub acest aspect. fuziunea apare mai puţin restrictivă decât celelalte modalităţi de formare. Acţionarii societăţilor dizolvate primesc acţiuni ale noii societăţi. Cucerirea participării. proporţional cu participarea lor în activul societăţii vechi căreia ia aparţinut şi ponderea acesteia în operaţiunea de fuziune. ci la o concentrare a capitalurilor provenite de la întreprinderile ce au fuzionat. Fuziune – sciziune presupune desprinderea unei părţi a elementelor de activ a unei societăţi către o altă societate. deoarece ea nu necesită îndeplinirea unor condiţii speciale. Dacă aceste participări devin importante. ci la o concentrare a acestuia în cadrul celei care a „absorbit” întreprinderea sau întreprinderile ce-şi pierd poziţia de persoane juridice. Privită din perspectiva europeană.

Există însă şi alte trăsături care sunt necesare pentru a distinge datoriile financiare între ele: modalităţile de rambursare. Împrumutul din emisiunea de obligaţiuni Motivele pentru care întreprinderile apelează la împrumutul obligatar atunci când necesită fonduri suplimentare pentru finanţarea activităţii sau a investiţiilor sunt: .creşterea capitalului social prezintă dezavantaje sub aspectul condiţiilor juridice. Obligaţiunile reprezintă valori mobiliare emise în diferite sume şi pot fi transmise liber de la un deţinător la altul. pag. pentru subscriitori. Aceşti factori determină întreprinderile să recurgă la împrumuturi obligatare care prezintă avantajul esenţial că remuneraţia sub forma cuponului se deduce din profitul impozabil. cotare Obligaţiunea este un titlu de credit pe termen lung emis de către o societate pe acţiuni sau o instituţie guvernamentală sau municipală a cărei rambursare este în mod obişnuit garantată prin bunuri patrimoniale sau ipoteci. până la mai mult de 10 ani. Trăsăturile caracteristice ale datoriei arată contrastul cu finanţarea prin capitaluri proprii: durata datoriei este limitată. care conferă dreptul de coproprietate şi de participare la repartizarea beneficiilor în condiţiile riscului asumat. titlul de creanţă având o remuneraţie independentă de rezultatele întreprinderii şi este vărsată regulat iar rambursarea este contractual prevăzută în momentul emisiunii. Spre deosebire de acţiuni. care trebuie rambursat în cursul unei perioade de timp conform contractului şi care generează remuneraţii sigure la nivelul pieţei. Alexandru. garanţia oferită creditorilor etc. 1998. În caz de faliment al societăţilor. 91 . Obligaţiunile semnifică un împrumut acordat de o masă de creditori. În acest sens. iar creanţierii nu au nici un drept în conducerea întreprinderii. rangul creanţei. Obligaţiunea: definire. . fără asumarea de riscuri din partea creditorilor. M. unui anumit debitor. cumpărarea obligaţiunilor reprezintă un credit acordat emitentului. 9. însă poate varia de la câteva ore la câteva luni. În timp ce pentru emitent obligaţiunile reprezintă datorii care generează plăţi periodice sub formă de dobânzi. acest capitol detaliază aspecte privind cele mai discutate surse de finanţare împrumutate pe termen mediu şi lung: împrumutul din emisiunea de obligaţiuni.Finanţele întreprinderii CAPITOLUL 9. dar şi datorită reticenţei subscriitorilor determinată de existenţa riscului de pierdere a capitalului investit şi chiar a reticenţei conducătorilor întreprinderii sau a acţionarilor majoritari datorită riscului de pierdere a controlului întreprinderii.1.1. făcându-l mai accesibil136. datoria se caracterizează printr-o remunerare fixată a priori în funcţie de condiţiile pieţei.. . Editura Economică. obligatarii au dreptul de acţiune în justiţie pentru recuperarea drepturilor lor (împrumutul + dobânda). 9. SURSE ÎMPRUMUTATE DE FINANŢARE Îndatorarea poate apărea sub diverse forme. tipologie.finanţarea întreprinderii prin apelul la credite bancare este dificil de realizat datorită costului ridicat şi a condiţiilor restrictive cerute de bănci prin contractul de credit.1. ele reprezintă drepturi de creanţă. decât dreptul bănesc. 162. 136 Toma. Bucureşti. F. împrumuturile bancare pe termen mediu şi lung şi leasingul.Finanţe şi gestiune financiara de întreprindere. titlul de creanţă este lipsit de orice alt drept.

de regulă. posesori de obligaţiuni nerambursate. participative. la scadenţă. cu cupon zero. Aceste obligaţiuni nu asigură o remuneraţie periodică (cupon). în situaţia de faliment. Emisiunea acestora se bazează numai pe încrederea de care se bucură firma emitentă. obligaţiunile pot fi garantate sau negarantate. care se emit în cazul contractării de împrumuturi pe termen lung garantate doar cu încrederea de care se bucură societatea emitentă. Au apărut o mare varietate de obligaţiuni. După natura veniturilor care le generează. Spre deosebire de acţiuni. s-a procedat la o diversificare a acestora. care au înscrise numele posesorului lor în cazul în care sunt emise în formă materializată. • obligaţiunile garantate cu anumite active. ea este obligată să achite în continuare dobânzile datorate deţinătorilor de obligaţiuni. reprezentând diferenţa dintre preţul de rambursare şi cel de emisiune.care se întruneşte doar la cererea a cel puţin un sfert din obligatari. cu venit variabil. care se caracterizează prin faptul că investitorii se pot baza pe dreptul asupra acestor bunuri în cazul neplăţii dobânzii şi/sau împrumutului. determinat prin ponderarea valorii nominale a obligaţiunii cu rata nominală a dobânzii. • obligaţiuni negarantate. în mod expres. la scadenţă. care sunt emise la un preţ mai mic decât valoarea nominală plătită la scadenţă. după modul de identificare a deţinătorului. pentru acţionari persoane fizice şi cu 10% pentru acţionari persoane juridice. perpetue. numele posesorului este înscris în cont. etc. Tot în avantajul obligatarilor este şi procedura de garantare a obligaţiunilor cu anumite active. în caz contrar. obligaţiunile îi privează pe posesorii acestora de dreptul de a participa la deciziile din cadrul întreprinderii (obligatarii nu au drept de vot). cu fond de amortizare.dobânda reprezintă un câştig fix. ci veniturile se încasează o singură dată. se disting două tipuri de obligaţiuni: • obligaţiuni la purtător. obligatarilor li se restituie suma împrumutată sau înainte de scadenţă. având cupoane detaşabile. confecţionate după norme stricte. Există însă şi obligaţiuni negarantate. care sunt titluri materializate. fără a mai fi nevoie de intervenţia organelor juridice.la scadenţă. Un alt avantaj al obligaţiunilor. negarantate. 92 . distingem: • obligaţiuni cu dobândă. Această valoare se rambursează. cu caracteristici diferite pentru a putea pătrunde pe cele mai diverse segmente ale pieţei de capital: obligaţiuni convertibile. Obligatarii sunt astfel protejaţi de riscul neplăţii (dobânzilor şi/sau împrumutului). comparativ cu acţiunile. Astfel. deoarece se pot baza pe dreptul pe care îl au asupra respectivului activ. asimilabile. • dreptul de participare la Adunarea Generală a Obligatarilor . Administratorul emisiunii este îndreptăţit să confişte şi să valorifice proprietatea emitentului. o valoare superioară celei nominale (diferenţa reprezintă prima de rambursare) prin care se încearcă compensarea dobânzilor aferente perioadei rămasă până la scadenţă. obligatarii nu sunt afectaţi de riscurile firmei: chiar dacă firma înregistrează o situaţie financiară nefavorabilă. După gradul de protecţie a investitorilor contra riscului neplăţii. • obligaţiuni cu cupon zero (cu discount). Neplata la timp a îndatoririlor pune emitentul. Tipologia obligaţiunilor Pentru a mări atractivitatea obligaţiunilor şi pentru a elimina riscurile veniturilor viitoare. • obligaţiuni nominative. faţă de veniturile din dividende care se impozitează cu 5%. care sunt emise la valoarea nominală. În schimb. Drepturile conferite de acestea revin posesorului lor.Finanţele întreprinderii Drepturile ce însoţesc obligaţiunile sunt următoarele: • dreptul la o dobândă (cupon) . • dreptul de rambursare a împrumutului . îl reprezintă regimul fiscal mai avantajos: veniturile din dobândă sunt impozitate conform legislaţiei române în vigoare cu 1% din suma acestora. Acest tip de obligaţiuni asigură posesorului lor venituri sub formă de dobândă.

Reducerea în anumite perioade a dobânzii la plasamentele pe termen scurt favorizează. tipologie. organizatorice. Emisiunea de obligaţiuni asigură fonduri împrumutate. dar numai dacă societatea comercială emitentă solicită să fie cotate. face posibilă apelarea la împrumuturi obligatare şi a întreprinderilor mai mici. 137 Toma. 66. necesare asigurării creşterii economice prin respectarea unor obligaţii de plată. Decizia de emisiune de obligaţiuni revine Consiliului de Administraţie al societăţii pe acţiuni sau Adunării Generale a Acţionarilor cu o majoritate de cel puţin două treimi. scade preţul obligaţiunilor. a climatului social din întreprindere.2.1. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere. dacă rata dobânzii scade. orientarea subscriitorilor către plasamentele pe termen lung. Bucureşti. a perspectivelor de creştere economică. condiţii. pe baza datelor furnizate de întreprindere. Preţul unei obligaţiuni fluctuează invers proporţional cu rata dobânzii pe piaţa financiară: dacă rata dobânzii creşte. specializate în astfel de operaţii. concurenţiale şi a rezultatelor financiare138. etape Împrumutul din emisiunea de obligaţiuni este un contract de credit încheiat între o masă de creditori şi o întreprindere care urmăreşte să-şi procure resursele financiare pe termen lung şi într-un cuantum ridicat. Deşi în ţara noastră această formă de finanţare este foarte puţin folosită. de asemenea. pag.3. 9. Editura Economică. care. astfel că. utilizarea împrumuturilor trebuie să aibă ca efect creşterea puterii economice.. Există agenţii independente. 138 Adochiţei. Împrumutul din emisiunea de obligaţiuni: definire. Apariţia unor organisme de plasament colectiv a valorilor mobiliare (obligaţiuni) care reprezintă şi operează în contul unei multitudini de mici subscriitori. creşte preţul obligaţiunilor. Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească întreprinderea pentru a emite obligaţiuni Pentru a emite un împrumut obligatar.1. Editura Sylvi. fie indirect prin mijlocirea unor terţi precum bănci. consorţii bancare etc. 161. Există cauze multiple care influenţează pozitiv dezvoltarea împrumuturilor obligatare în ţările cu economie de piaţă. Cererea de cotaţie aparţine întreprinderii. fie direct prin patrimoniul propriu. El este accesibil în principal marilor societăţi pe acţiuni sau statului137. să ofere garanţii obligatarilor. în special între 10 şi 25 de ani. 93 . 2003. Concurenţa dintre emitenţii de obligaţiuni conduce la condiţii atrăgătoare pentru subscriitori. F. precum şi a calităţii gestionării.Finanţele întreprinderii Cotarea şi cursul obligaţiunilor Obligaţiunile sunt cotabile la bursă. comensurează gradul de lichiditate al emitentului de obligaţiuni. multe întreprinderi din ţările occidentale se împrumută prin emiterea de obligaţiuni cu rata dobânzii fixă şi cu o dată a scadenţei prestabilită. societăţile pe acţiuni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă cel puţin doi ani de existenţă şi două bilanţuri legal aprobate de organele fiscale. M. pag. Bucureşti. în principal capacitatea de rambursare. iar cotaţia constă într-o analiză a situaţiei generale a întreprinderii. generând. cheltuieli pentru plata dobânzilor şi restituirea împrumuturilor. pe baza datelor financiare. Alexandru. 9. Cotaţia aduce un plus de securitate plasamentelor în obligaţiuni. 2000. putându-se obţine condiţii mai bune de dobândă pentru emitent. Cheltuielile care apar impun acoperirea lor. totodată. M. – Finanţele întreprinderii.

obligaţia de a plăti dobânda: aceasta revine întreprinderii. În cazul finanţării prin împrumut obligatar nu apare controlul în sensul drepturilor de vot. Tipurile de împrumuturi obligatare Împrumuturile obligatare se pot emite: individual. însă controlul în sensul existenţei capacităţii de a gestiona afacerile fără piedici poate fi serios erodat prin emisiunea de împrumut obligatar. Decizia de emisiune aparţine Adunării Generale a Acţionarilor. În Marea Britanie. Emisiunea de obligaţiuni ale societăţilor comerciale presupune parcurgerea mai multor etape. 94 . Factorii de care trebuie să se ţină cont la emisiunea de obligaţiuni La finanţarea prin împrumut obligatar. care repartizează fondurile recepţionate sub forma de credite. Editura Economică. În schimb. Dacă împrumutul obligatar are la bază obligaţiuni răscumpărabile cu data stabilită de răscumpărare. având o valabilitate de 5 ani. numai societăţile cotate la bursa pot lansa împrumuturi obligatare. ea având întotdeauna posibilitatea să răscumpere propriile obligaţiuni.1. întreprinderile sunt obligate prin contract să facă răscumpărarea. întreprinderile trebuie să ia în considerare următorii factori139: costurile emisiunii: sunt relativ reduse. deoarece împrumutul obligatar reprezintă o investiţie cu risc relativ scăzut pentru investitori iar veniturile aşteptate de aceştia tind să fie mai mici decât cele pentru deţinătorii de acţiuni. ceea ce poate pune firma într-o poziţie dificilă privind fluxul de numerar în preajma datei răscumpărării. întrucât o parte a cheltuielilor este repartizată întreprinderilor împrumutate. deductibilitatea dobânzii la împrumutul obligatar la calculul profitului impozabil face ca plăţile de dobânzi la creditul obligatar să fie mai ieftine decât plăţile de dividende pentru acţiuni. acestea sunt estimate la aproximativ 2. Bucureşti. întreprinderilor aderente cu nevoi de finanţare. prin asocierea mai multor întreprinderi care să garanteze solidar împrumutul sau prin intermediul unor instituţii sau organisme de plasament colectiv.5% din valoarea numerarului încasat dintr-o emisiune de 2 milioane lire sterline (preţul de emisiune * numărul de acţiuni nou emise). sau 139 Hoanţă. băncile care creditează întreprinzătorii privaţi pot apela în mare măsură la astfel de împrumuturi obligatare. costurile serviciului: sunt mai reduse decât în cazul emisiunii de acţiuni. adică finanţarea să fie mai ieftină. 309-310. întrucât deţinătorii de obligaţiuni au dreptul prevăzut în contractul obligatar de a acţiona pentru impunerea plăţii dobânzii şi rambursării numerarului la scadenţă. N. sau grupat.5. Rolul creditului obligatar pentru întreprinderi este relativ minor în comparaţie cu creditul bancar. obligaţia de a răscumpăra împrumutul obligatar: există indiferent dacă întreprinderea a emis obligaţiuni răscumpărabile sau nu. De regulă. de către societăţile comerciale puternice. Pregătirea emisiunii prin care se stabileşte îndeplinirea condiţiilor de emisiune. Împrumutul obligatar grupat prezintă avantajul pentru emitent. pag. de pe piaţa deschisă. – Finanţele firmei. serviciul finanţării prin împrumut obligatar poate fi o povară considerabilă pentru întreprinderea împrumutată.4. în cazul unei potenţiale insolvabilităţi. 1. Datorită obligaţiei clare de plată periodică a dobânzilor. 9. 2003. ceea ce înseamnă în ultimă instanţă că şi întreprinderile beneficiază de sumele constituite. efectul asupra controlului şi libertăţii de acţiune: consecinţele neîndeplinirii obligaţiilor de plată a dobânzii şi de răscumpărare a obligaţiunilor pot limita în mod considerabil libertatea de acţiune a întreprinderii. constituite ca societăţi anonime.Finanţele întreprinderii 9. cazul obişnuit. că suportă costuri administrative mai reduse.1.

95 . se stabileşte şi algoritmul de calcul al dobânzii. societatea emitentă apelează la un intermediar (adesea o bancă) care urmăreşte plasarea (distribuirea) obligaţiunilor. Bucureşti. 3. preţul de emisiune (PEM) serveşte întreprinderilor care solicită împrumutul. Caracteristicile împrumutului obligatar Un împrumut obligatar prezintă multiple caracteristici140 pentru a-i defini complet conţinutul şi scopul. 9. restituirea poate avea loc. cu sau fără garanţia statului. precum şi pentru a putea fi cunoscut. Petre.6. 1999.. de riscul estimat în activitatea societăţii comerciale şi în funcţie de durata împrumutului. pentru a putea fi gestionat în condiţii cât mai bune. Societatea emitentă are obligaţia de a prezenta public o descriere juridică şi financiară a societăţii. valori mobiliare ori drepturi aferente acestora. transforma. Oferta publică de vânzare reprezintă acea ofertă făcută de un emitent sau de un investitor pentru a vinde. fie prin răscumpărarea obligaţiunilor pe piaţă de către emitent la cursul bursei. costul capitalului împrumutat (rata nominală a dobânzii) se stabileşte în funcţie de randamentul cerut de investitori. 2. cumpăra. . Manolescu. Bucureşti.Finanţele întreprinderii Consiliului de Administraţie al societăţii. 365 în valoare absolută: C i = Vn ∗ C i (%) . schimba sau transfera prin orice alt mod. Editura Fundaţiei "România de mâine". Gh. Cuponul se determină astfel: r ∗ nz în procente anuale: C i (%) = n . Cuponul141 arată suma vărsată anual pentru fiecare obligaţiune deţinută (dobânda). Plasamentul privat constă în vânzarea întregii emisiuni unui număr maxim de 35 investitori (rezidenţi sau nerezidenţi în România). Societatea intermediară între emitent şi investitori (de obicei. De obicei.1. de rata dobânzii pe piaţa financiară. pag. 348 – 349. suma împrumutului obligatar este condiţionată de situaţia pe piaţa financiară. numărul de titluri (obligaţiuni) emise. să obţină resursele necesare finanţării activităţii sale. I. De asemenea. P. fie prin amortizarea obligaţiunilor de către emitent. data subscrierii. Plasarea titlurilor.Finanţele întreprinderii. Nivelul ratei dobânzii trebuie bine fundamentat pentru ca obligaţiunile să se vândă într-un termen rezonabil. adică de posibilităţile de absorbţie ale acesteia. pag. În practică. Restituirea capitalului către creditor coincide cu expirarea contractului de credit obligatar. bănci) se angajează prin contracte ferme să plaseze titlurile şi să verse emitentului fondurile obţinute. Modalităţile prin care o societate comercială sau un organ al administraţiei publice plasează obligaţiunile aferente unui împrumut sunt oferta publică de vânzare şi plasamentul privat. o descriere a titlurilor care urmează să fie emise şi ultimul bilanţ contabil. 141 Brezeanu. Lansarea titlurilor. suma împrumutului nu este limitată juridic şi este stabilită de către întreprinderi în funcţie de nevoile de fonduri şi de capacitatea de rambursare. în care: rn 140 = rata nominală a dobânzii. 1999. 58. apreciat şi adoptat de furnizorii de capital: numele societăţii pe acţiuni care realizează împrumutul. valoarea nominală (VN) a obligaţiunilor este cea înscrisă pe titlu şi la care se calculează dobânda anual sau semestrial sub formă de cupoane. Editura Fundaţiei “România de mâine”. – Gestiunea financiară a întreprinderii în economia de piaţă. El reprezintă suma plătită de cel ce cumpără o obligaţiune şi este înmulţit cu numărul de obligaţiuni puse în vânzare pentru a afla suma împrumutului obligatar.

pag. Se ştie că. atunci el este mai mare pentru subscriitor şi implicit mai mic pentru emiţător dacă obligaţiunile se amortizează în primii ani. împrumuturile se contractează pe termene mai scurte pentru a nu ocaziona costuri prea ridicate. Durata împrumutului reprezintă perioada dintre data oficială a emisiunii şi data scadenţei. rata dobânzii la termen reprezintă rata fixată în momentul actual pentru un contract de împrumut a cărui execuţie va fi realizată în viitor. societatea împrumutată va rambursa.Finanţe şi gestiune financiara de întreprindere. . precum şi determinarea randamentului mediu. prima de emisiune şi eventual prima de rambursare.. Dacă randamentul obligaţiunilor nu este egal în toţi anii de rambursare. de emisiune şi de rambursare. sunt concepute sisteme de repartiţie proporţională a obligaţiunilor trase la sorţi. cursul obligaţiunii arată raportul dintre preţul plătit şi valoarea nominală.Finanţele întreprinderii n z = numărul de zile care s-au scurs de la ultima detaşare. 96 . prin tragere la sorţi şi va fi mai mic pentru subscriitor respectiv mai mare pentru întreprinderea emiţătoare dacă amortizarea are loc către sfârşitul de viaţă al împrumutului. preţul de rambursare (PR) sau valoarea de rambursare este suma pe care o plăteşte întreprinderea deţinătoare de obligaţiuni la scadenţa împrumutului. Aceasta are rolul de a adapta împrumutul la evoluţia condiţiilor pieţei care se produc între definiţia caracteristicilor împrumutului şi momentul efectiv al emisiunii. F. şi poate fi mai mare. în funcţie de prevederile contractului de emisiune: a. M.7. mai mic sau egal cu 100%. preţul de piaţă al obligaţiunii poate fi exprimat: în procente: prin adunarea la cuponul în procente a cursului bursier în procente. nu este lipsită de importantă. 180 – 184. Editura Economică. dar şi de condiţiile pieţei: dacă rata dobânzii pe piaţa financiară este scăzută. Este posibil ca societatea emitentă de obligaţiuni să acorde o dublă primă. Rambursarea se face prin tragerea la sorţi a obligaţiunilor. prin amortizări constante şi anuităţi variabile În acest caz. 9. Rata dobânzii la termen este distinctă pentru fiecare perioadă viitoare. în fiecare an. subscriitorii de obligaţiuni sunt dispuşi să-şi plaseze lichidităţile în obligaţiuni dacă obţin rentabilitatea scontată. Sub acest aspect. În scopul respectării egalităţii între deţinătorii de titluri. În ultimul timp. dacă acestea din urmă sunt prevăzute în contractul de emisiune. Bucureşti. determinarea randamentului obligaţiunilor într-un an sau altul. durata împrumutului se stabileşte în funcţie de nevoile de acoperit şi persistenţa în timp a acestora. Alexandru. rambursarea obligaţiunilor la un preţ mai mare decât valoarea nominală aduce un beneficiu deţinătorului care se numeşte prima de rambursare. Elementele care conduc la rentabilitatea obligatarului ca şi a întreprinderii emitente sunt : rata dobânzii împrumutului ( rd ). este firesc să se prefere împrumuturi pe termen mai lung şi dimpotrivă când rata dobânzii este ridicată. 1998. Modalităţi de rambursare a împrumutului obligatar Rambursarea142 (amortizarea) unui împrumut obligatar se poate face în mai multe modalităţi. deşi aceasta situaţie se întâlneşte mai rar. 142 Toma. în valoare absolută: prin înmulţirea valorii nominale cu preţul de piaţă în procente.1. condiţiile în care se realizează rambursarea împrumutului (amortizarea) şi/sau răscumpărarea titlului de către societatea emitentă. emitenţii de obligaţiuni tind către tripla egalitate: PE=VN=PR. tranşe egale de împrumut. Preţul de rambursare poate fi egal sau mai mare decât valoarea nominala a obligaţiunilor (PR≥VN).

întrucât amortizările mai mari sunt către sfârşitul duratei de rambursare. ci capitalizate şi plătite odată cu rambursarea împrumutului la scadenţă. care presupune că dobânzile nu sunt vărsate anual. dimpotrivă. Dacă. limite legale privind numărul de obligaţiuni răscumpărate. În momentul rambursării. P. 109. Complexitatea anuităţii constante este depăşită prin apelarea modelului matematic consacrat de calcul a anuităţii Rd . în principiu nu pot fi răscumpărate prin Bursă mai mult de jumătate din numărul obligaţiunilor amortizabile într-un an. ceea ce este de natură să reducă din dezavantajul costului ridicat. de către societatea împrumutată a unei oferte publice de cumpărare. integral la scadenţă Rambursarea integrală a împrumutului în ultima zi a duratei acestuia devine tot mai utilizată din motive de simplificare a gestiunii financiare. trezoreria nefiind afectată decât de plata dobânzilor. Brigham.. 143 Bistriceanu. 144 Halpern. O altă modalitate de răscumpărare prin Bursă. M. Editura Economică. rata dobânzii. 2001.1. – Finanţele agenţilor economici. Bucureşti. precum şi de notorietatea întreprinderii”143. Weston. De asemenea. unde: constante ( A ): A = K × 1 − (1 + R d ) − T K Rd T = = = capitalul sau suma împrumutului obligatar. 782 – 783. Gh. Costul procurării acestui împrumut este cel mai ridicat întrucât dobânda se calculează de fiecare dată la suma totală a capitalului împrumutat. 1998. constă în lansarea. d. În practică se constată un cost mai ridicat al împrumutului rambursat prin anuităţi constante. durata în ani a împrumutului obligatar. făcând ca răscumpărarea să fie rentabilă. E. obligaţiunile prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje144. pag. J. cursul lor scade. randamentul şi durata împrumutului. Bucureşti. prezintă avantajul dispunerii de capitalul împrumutat pe toată durata de acordare a acestuia. D. c. Există însă. din punctul de vedere al societăţii emitente Din punctul de vedere al întreprinderilor care recurg la împrumuturile obligatare. Negrea. Editura Economică. F. E. e.. Trebuie însă reţinut că întreprinderea capitalizează acumularea brută realizată din exploatarea investiţiei. rambursare prin cupon unic. există însă un inconvenient. acela de a afecta trezoreria cu întreaga sumă împrumutată ce trebuie rambursată dintr-o dată.. dacă se înregistrează un proces de răscumpărări masive. la bursă se conturează un proces susţinut de vânzări de obligaţiuni. prin anuităţi constante şi amortizări variabile Pentru a păstra anuităţi constante este necesar ca rambursările anuale ale împrumutului să varieze crescător şi compensator cu variaţia descrescătoare a dobânzii anuale.Finanţele întreprinderii b. aceasta duce la creşterea cursului obligaţiunilor ceea ce determină ca răscumpărarea să devină neconvenabilă. Pentru societatea împrumutată. Răscumpărarea înainte de scadenţă a obligaţiunilor din iniţiativa întreprinderii are loc atunci când aceasta poate obţine fonduri mai ieftine din alte surse. atunci când cursul bursier al obligaţiunilor este inferior valorii de rambursare (valoarea nominală şi prima de rambursare). 9. Adochiţei. prin răscumpărări la Bursă Răscumpărarea prin Bursă este interesantă pentru societatea împrumutată. 97 . Avantajele şi dezavantajele împrumutului obligatar. – Finanţe manageriale. Principalele avantaje sunt: costul datoriilor este limitat şi deţinătorii de obligaţiuni nu participă la creşterea profiturilor dacă întreprinderea are succes.8. pag.. N. „Succesul unui împrumut pe bază de obligaţiuni depinde de factori cum ar fi: conjunctura economică generală.

costul creşte rapid şi clauzele din contractul de emisiune devin şi mai restrictive. În aceste condiţii. rata necesară a rentabilităţii este mai mică decât la acţiunile comune. creşterea nivelului datoriilor poate creşte probabilitatea încetării plăţilor împreună cu costurile asociate falimentului. valoare de rambursat cunoscută. Editura Economică. prioritate pentru recuperarea capitalului în caz de faliment etc. Costul împrumutului obligatar Costul împrumutului ( Vc ) se materializează în dobânzi care se plătesc periodic sub forma Vn × R d(%) în care: de cupoane145: Vc = 100 Vn = valoarea nominală a obligaţiunii. Capital Assets Pricing Model oferă şi pentru datoriile riscante o alternativă de estimare a costului scontat. riscul mai ridicat conduce la un cost mai ridicat al capitalurilor proprii. pag.9. Astfel. există o limită până la care pot fi obţinute fonduri prin îndatorare pe termen lung. Când datoriile depăşesc aceste limite. implică în acelaşi timp un risc.) face ca determinarea costului acestei resurse de capital să fie certă. prin înserarea unei clauze de revocare în contractul de emisiune a obligaţiunii. 9. o firmă care utilizează datorii pe termen lung poate să devină obiectul unei restricţii mult mai perturbatoare decât dacă ar împrumuta pe termen scurt sau ar emite acţiuni comune. ceea ce îi reduce şi mai mult costul relativ. În condiţiile în care nu există risc de rată de dobândă şi nici risc de insolvabilitate a debitorului. În plus. Bucureşti. relaţia contractuală pe termen lung inerentă unei obligaţiuni impune clauze mult mai restrictive în contractul de emisiune decât în cazul unei convenţii de credit pe termen scurt. Dacă profiturile întreprinderii fluctuează. dobândă fixă. întreprinderea poate reduce cheltuielile fixe dacă ratele dobânzilor scad. standardele acceptate de politica financiară dictează că rata de îndatorare nu trebuie să depăşească anumite limite. datoriile au o maturitate fixă iar directorul financiar trebuie să ia măsuri pentru rambursarea datoriei la momentul respectiv. Există totuşi un risc al variaţiei dobânzii de piaţă. În general. deoarece datoriile pe termen lung implică un angajament pe o lungă perioadă de timp. pentru manager.. Dezavantajele obligaţiunilor sunt următoarele: datoriile reprezintă o cheltuială fixă. de unde: R d(%) = Vc × 100 . ar putea să nu facă faţă acestei cheltuieli şi. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere. Speranţele şi planurile care au determinat emisiunea datoriilor ar putea să nu se materializeze şi datoria se poate dovedi o povară.Finanţele întreprinderii proprietarii întreprinderilor nu trebuie să împartă controlul atunci când utilizează finanţarea prin datorii. de regulă. 98 . De aceea. 99. probabilitatea mai mare a încetării plăţilor. 2003. Vn Condiţiile contractuale în care se angajează un împrumut (scadenţă certă. utilizarea datoriilor va face ca profitul net disponibil acţionarilor comuni să fie mai volatil decât vânzările şi veniturile din exploatare. plata dobânzii este o cheltuială deductibilă din impozit. chiar dacă îndatorarea creşte profitul pe acţiune. R d(%) = rata dobânzii (cuponului).1. Alexandru. F. împreună cu rata mai mare a capitalizării poate scădea valoarea acţiunilor comune. în cel mai rău caz. M. costul efectiv al unui împrumut obligatar ( k d ) este acela care 145 Toma.

garanţiile cerute de creditori. 146 Hoanţă. Deci. iar contractele de credit prevăd şi acorduri restrictive care să dea o mai mare certitudine creditorului în legătură cu recuperarea creditului acordat. 99 . Dacă rata este variabilă.Finanţele întreprinderii egalează încasările din fondurile împrumutate cu valoarea actuală a plăţilor privind rambursările şi dobânda viitoare. lunar sau pe baza altor date specificate în contract. – Finanţele firmei. Elementele caracteristice ale creditului Elementele caracteristice ale creditului de care trebuie să se ţină seama la angajarea unui împrumut pe termen mediu sau lung sunt: costul creditului (dobânda). Împrumutul pe termen mediu şi lung este o sursă importantă de finanţare a întreprinderilor. 306. Ca urmare datoriile sunt însoţite de un cost concretizat în rata dobânzii la împrumutul obligatar. ori variabilă.2. aceasta va fi stabilită aproape de rata dobânzii obligaţiunilor cu aceeaşi scadenţă şi acelaşi risc ca împrumutul bancar. Procurarea capitalului sub forma împrumutului obligatar presupune compensarea de către întreprindere a deţinătorilor de capital apt să fie dat cu împrumut prin plata unor dobânzi. Dacă se utilizează o rată fixă. Prin acest mod de rambursare se reduce riscul creditorului de a nu recupera creditul. + VP = ∑ t (1 + k d )n t = 1 (1 + k d ) 9. N. alţi creditori. De obicei. 2003. deoarece asigură întreprinderii împrumutate un grad mai mare de siguranţă: decât să aibă grija reînnoirii unui credit pe termen scurt. aceasta va fi stabilită cu un anumit număr de puncte procentuale peste dobânda bancară de referinţă sau rata interbancară oferită pe piaţa de la Londra (LIBOR). în general. rata dobânzii pentru creditele bancare pe termen mediu sau lung poate fi ori fixă pe întreaga perioadă de acordare a creditului. ca valoarea creditului să fie amortizată pe întreaga perioadă de angajare a acestuia. cel împrumutat poate obţine un credit pe termen mediu sau lung structurat în aşa fel încât scadenţa acestuia să coincidă cu viaţa economică a activului ce va fi finanţat. Aceste rate pot fi ajustate anual. Împrumuturile bancare pe termen mediu şi lung Împrumutul bancar pe termen mediu şi lung este un împrumut obţinut de la bănci sau alte instituţii financiare care trebuie rambursat într-o perioadă mai mare de un an. costul împrumutului obligatar (kd ) n I (1 − T ) F . În unele cazuri. 9. prevede în mod obişnuit. în contractul de credit pe termen mediu şi lung se prevede şi o perioadă de graţie. se determină rezolvând ecuaţia: Astfel.1. Tm = perioada medie de acordare a creditului. C = suma iniţială a creditului. Majoritatea creditelor pe termen mediu şi lung sunt garantate. fluxurile de numerar ce vor fi generate de activul finanţat pot servi la rambursarea ratelor la împrumut146. Astfel. Editura Economică. creditele bancare pe termen mediu şi lung se acordă numai pe bază de garanţii ferme prezentate de întreprinderi. Bucureşti. r = rata anuală a dobânzii. trimestrial. acest împrumut este negociat direct între întreprinderea care solicită împrumutul şi bancă sau altă instituţie financiară – societate de asigurări. Contractul de credit pe termen mediu sau lung. El este preferabil împrumutului pe termen scurt. În acest caz.2. în care: D = dobânda calculată pentru creditul acordat. modul şi termenele de rambursare precum şi penalizări pentru nerespectarea clauzelor contractuale. dobânda în valoare absolută se calculează cu ajutorul formulei: D = C ∗ Tm ∗ r . În ceea ce priveşte primul factor. Aceasta înseamnă că întreprinderea va trebui să plătească periodic rate egale pentru rambursarea creditului şi achitarea dobânzii. pag.

în prealabil. Creditele bancare pe termen mediu joacă un rol important în finanţarea întreprinderilor.creditele pentru bunuri imobiliare. Tipologia creditelor bancare pe termen mediu şi lung Creditele bancare pe termen mediu şi lung care completează capitalurile proprii ale întreprinderilor sunt147: . trimestrial sau lunar.Finanţele întreprinderii Perioada medie de angajare a creditului se poate obţine cu formula: T I Tm = Tg + r + r . cercetări sau pentru operaţiuni de export. Acestea reprezintă o parte covârşitoare a creditelor acordate de bănci. amenajări. transformarea ratei anuale a dobânzii. pag. de regulă. 100 . pentru calcularea anuităţilor se impune. cheltuieli pentru inovări. . D. I r = intervalul dintre două rambursări consecutive. construcţii sau amenajări corporale de uz profesional (cumpărări de mobilier pentru birouri. Editura Universitatea Craiova (EUC). Nivelul dobânzii la creditele bancare este sensibil mai ridicat decât cel utilizat de organismele financiare specializate. construcţii uşoare. inclusiv creditele cu dobândă subvenţionată de stat. amenajări sau reparaţii de bunuri imobiliare cu destinaţii de locuinţă. trimestriale etc. aparatură birotică. echivalente. 245-246. echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale). în care: 2 2 Tg = termenul (perioada) de graţie. de regulă. Craiova. semestrial. împărţite în două categorii: creditele investitori şi creditele promotori. Creditele investitori sunt folosite direct pentru achiziţii. control şi reglare. 9. 147 Berceanu. prin anuităţi constante sau variabile. creditele pe termen mediu şi lung care nu pot fi încadrate în categoriile de credit anterioare. Perioada de graţie este destinată să permită întreprinderii împrumutate să aibă timp să se organizeze sau reorganizeze pentru a începe să genereze suficiente fluxuri de numerar înainte de a începe rambursarea efectivă a creditului. la rândul lor. Acestea sunt împrumuturi a căror rambursare se face între 1 şi 5 ani şi sunt destinate acoperirii cheltuielilor de investiţii în echipament de producţie cu durate de funcţionare relativ scurte. cu sau fără perioadă de graţie. credite pentru cumpărarea terenurilor. achiziţii de imobilizări necorporale.alte credite acordate clientelei. credite pentru efectuarea lucrărilor de construcţii şi credite pentru finanţarea locuinţelor construite aflate în aşteptarea validării. de către bănci clienţilor lor pentru finanţarea investiţiilor productive (achiziţii de maşini. Tr = perioada în care are loc rambursarea. – Politicile financiare ale firmei. aparate şi instalaţii de măsurare.creditele pentru echipament. trimestrial etc. prevăzută în contractul de credit în rate lunare. 2001. Creditele promotori sunt credite acordate promotorilor imobiliari de construcţii de locuinţe (agenţi economici specializaţi având ca obiect de activitate construcţia şi vânzarea de locuinţe). Dacă se convine ca rambursarea creditului să aibă loc la intervale de timp mai scurte de 1 an (lunar. Creditele pentru bunuri imobiliare sunt. . credite pentru demararea construcţiilor.). Tot în această categorie de credite sunt cuprinse şi creditele acordate agricultorilor pentru investiţii productive. Alte credite acordate clientelei cuprind. acestea din urmă fiind caracteristice instituţiilor şi organismelor financiare. Rambursarea acestor credite se realizează în conformitate cu clauzele contractuale anual. Creditele pentru echipament sunt acordate. Băncile oferă în mod obişnuit credite pentru investiţii pe termen mediu şi mai rar pe termen lung. utilaje.2. instalaţii de lucru. mijloace de transport).2.

debitorii. flexibilitatea şi costuri de obţinere relativ reduse. Editura Fundaţiei „România de mâine”. o reprezintă controlul ulterior efectuat de către bănci asupra modului de utilizare a creditelor acordate. • bilanţurile contabile pe ultimii 5 ani. 101 . imposibil în cazul creditului obligatar datorită numărului mare de deţinători de obligaţiuni. vizat de cenzorii întreprinderii. chiar dacă. cuprinzând şi aprecieri asupra nivelului profesional al conducerii întreprinderii. Concomitent cu adoptarea deciziei de creditare se realizează şi Situaţia privind eşalonarea ratelor şi a dobânzilor pentru 148 Manolescu. 61. • situaţia patrimonială lunară cuprinzând obligatoriu situaţia încasărilor şi plăţilor în lei şi valută. se poate face foarte repede comparativ cu creditul obligatar care este mult mai anevoios. în schimb dispune de garanţii materiale constituite în gaj de către debitor sau de o garanţie a unei instituţii financiare specializate. Creditele pe termen mediu nemobilizabile148 au aceeaşi destinaţie ca şi cele mobilizabile. 9. • studiu de fezabilitate. I. dacă însă. atâta timp cât sunt îndeplinite condiţiile solicitate de bancă. pag. Acest lucru este. • certificatul de bonitate privind situaţia economico-financiară a întreprinderii. proiectându-se la încheiere Contractul de creditare. Se acordă pentru investiţiile pe termen lung. Creditele pe termen mediu mai pot fi: mobilizabile şi nemobilizabile. respectându-se scopul şi destinaţia acestora întrucât o deviere de la scopul iniţial al creditului poate atrage din partea băncii o solicitare de rambursare imediată a creditului. cererea de credit este luată în calcul ca decizie de creditare pe termen lung. – Finanţele întreprinderii. Condiţiile de acordare a creditelor pe termen lung Creditele pe termen lung sunt împrumuturi a căror rambursare depăşeşte 5 ani. dintre care amintim: rapiditatea. Astfel de credite pot să prevadă şi o perioadă de graţie de 1-2 ani acordată debitorului. mai ales de utilaje şi echipamente sau pentru executarea de lucrări. orice bancă comercială putând acorda credit pe baza unui contract încheiat cu debitorul. incluzând şi studiul de fezabilitate al investiţiei care face obiectul creditului. • situaţia contului de „Profit şi pierdere” pe ultimii 5 ani. Creditul bancar pe termen mediu şi lung are o serie de avantaje.Finanţele întreprinderii O etapă distinctă. vizate de organele bancare. creditul este acordat pe un termen între 5-7 ani se numeşte credit pe termen mediu prelungit şi se acordă pentru promovarea exporturilor. întreprinderea trebuie sa prezinte băncii următoarele documente: • cererea de acordare a creditului. pe ansamblul întreprinderii. după acordarea creditelor. banca nu mai primeşte nici un efect financiar din partea beneficiarului. practic. Gh. Astfel.2. Durata creditului se poate extinde pană la 7 ani. 1999. Bucureşti. în condiţiile apariţiei unor noi conjuncturi economico-financiare.. costurile de obţinere sunt mai reduse decât în cazul creditului obligatar care presupune până la subscrierea propriu-zisă o serie de etape premergătoare destul de costisitoare. După acceptarea studiului de fezabilitate. dat fiind faptul că acesta se negociază direct cu băncile. Creditele pe termen mediu mobilizabile se materializează în efecte financiare care se pot sconta la bancă sau reesconta de către băncile comerciale la banca centrală. Obţinerea creditului bancar pe termen mediu şi lung. Petre.3. Flexibilitatea viitoare este un alt avantaj esenţial prin care se sincronizează contractarea creditului cu rambursarea acestuia. în cazul creditului bancar pe termen mediu şi lung. • dovada înregistrării la Registrul Comerţului. La acordarea creditelor. acest lucru ar fi dorit atât de întreprinderea debitoare cât şi de creditori. De asemenea. în general. în principiu. • orice contract ce poate face obiectul creditului. pot. conveni cu băncile modificarea mutuală a condiţiilor contractuale.

întreprinderea trebuie să vină cu o activitate care să nu prezinte riscuri majore în perioada de utilizare a creditului. contribuind la realizarea echilibrului financiar al acţiunilor de consum pentru înfiinţarea. în evoluţia cererii precum şi sub influenţa inflaţiei. 9. fluxurile de fonduri declanşate de decizia de creditare pe termen mediu şi lung sunt cuprinse în bugetul financiar al întreprinderii. aceasta produce economii de impozit pe profit care reduc costul net al datoriei. întregul univers intern şi extern al întreprinderii este supus unei analize şi interpretări riguroase pentru a fi depistate efectele posibile ale unor evenimente politice. O dată localizate în cuprinsul deciziilor financiare din întreprindere. serviciul financiar al întreprinderii proiectează fluxurile curente şi viitoare.5. 9. astfel încât costul datoriei după impozitare este mai mic decât costul acesteia înainte de impozitare. Analiza scoate în evidenţă aspecte de calitate ale produselor. Ca urmare. sunt însoţite de un cost concretizat în rata dobânzii la împrumutul bancar. Costul datoriei. datorită numărului mare de deţinători de obligaţiuni. Costul creditelor bancare pe termen mediu şi lung Procurarea capitalului prin apelul la creditele bancare implică plata unor dobânzi către instituţiile care împrumută. îmbătrânirii produselor. Din rata dobânzii s-au scăzut economiile de impozit care rezultă.Finanţele întreprinderii creditul contractat care reprezintă o proiectare a fluxurilor financiare viitoare de la întreprindere către bancă. acţionează pentru recuperarea ratelor rămase de rambursat prin valorificarea garanţiilor depuse sau consemnate în contractul de creditare. Pe parcursul perioadei de angajare a creditului. În faza de utilizare a creditului pe termen lung apar fluxurile generate de ratele de rambursare şi de plata dobânzilor care vor fi alimentate din veniturile proprii (amortizare şi profit). banca procedează la analize periodice asupra întreprinderii şi a obiectivului creditat. În situaţia acestuia din urmă. precum şi pieţele pe care desface şi se aprovizionează întreprinderea în cauză. Avantajele creditului bancar pe termen mediu şi lung Împrumutul pe termen mediu şi lung prezintă următoarele avantaje pentru întreprinderi: rapiditate: obţinerea sumelor necesare printr-un credit bancar pe termen mediu sau lung poate fi realizată mult mai rapid decât cele prin emiterea de obligaţiuni. calitatea şi starea financiară a principalilor săi clienţi. Riscurile generate de aceste fenomene sunt completate cu analize detaliate privind produsele fabricate de întreprinderea solicitatoare de credite.2. deoarece dobânda este deductibilă din punct de vedere fiscal. În acest sens. poziţia întreprinderilor pe piaţa produselor sale. economice. Motivul utilizării costului datoriilor după impozitare este următorul: valoarea capitalului întreprinderii. sociale. Pe baza Contractului de creditare şi a Situaţiei de eşalonare a rambursării creditului. determinate de decizia de credit pe termen mediu şi lung. refacerea şi dezvoltarea structurii economice de producţie. De aceea. în faţa băncii comerciale.2. flexibilitatea: împrumuturile pe termen mediu şi lung prezintă o flexibilitate viitoare spre deosebire de împrumutul obligatar. este virtual imposibil să obţină permisiunea de a modifica condiţiile contractului. introducându-le în structura deciziilor financiare şi ale bugetului întreprinderii. după impozitare este: k d (1 − T ) . depinde de fluxurile de numerar după impozitare. Tendinţa principală este ca la acest tip de finanţare să se apeleze foarte rar datorită condiţiilor foarte grele impuse de instituţiile care acordă acest tip de credite. chiar dacă apariţia unor noi condiţii economice poate conduce la dorinţa celui 102 . care trebuie maximizat.4. recesiunii. militare sau ale unor schimbări tehnologice. banca ia măsuri de reducere a riscului de nerambursare sau în cazul producerii acestui risc. Deoarece dobânda este o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal.

.. 17 alin. În schimb. conveni cu creditorul să modifice mutual condiţiile contractuale. C. cei împrumutaţi pot. Şi în literatura germană întâlnim o definiţie incompletă a leasingului. este definit prin Legea nr. la art.Finanţele întreprinderii împrumutat sau a deţinătorilor de obligaţiuni de a le schimba. Efectul de levier se poate resimţi şi invers. şi toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finanţatoare. Există mai multe tipuri de întreprinderi care au ca obiect de activitate leasing-ul: bănci comerciale. au şi efecte favorabile asupra rentabilităţii. Muştea-Ştefan. acesta din urmă asumându-şi toate riscurile pe timpul valabilităţii contractului. definiţie care se referă doar la leasingul imobiliar. În Italia. firme financiare şi firme industriale. 9. Întreprinderile apelează la împrumuturi pe termen mijlociu şi lung. de a achiziţiona în final bunul. b) cuantumul plăţilor realizate de utilizator. cu condiţia ca. pe care finanţatorul le dobândeşte. 2 astfel: închirierea bunurilor mobile ori imobile. la fel ca şi cheltuielile. 103 . în raport cu indicaţiile date de utilizator. care stabileşte drept criteriu unic în caracterizarea contractului. costuri de obţinere relativ reduse: deoarece se negociază direct cu cei care acordă credite. documentele formale legate de obţinerea împrumuturilor sunt minime. 2003. indiferent de calificarea lor. în cazul unui împrumut bancar pe termen mediu sau lung. Bucureşti. fie printr-o promisiune unilaterală de vânzare. fie prin transferul deplin al dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pentru acel locator. Muştea-Ştefan. cu condiţia de a plăti preţul stabilit la data încheierii. să includă. eventual. Aceasta include acele operaţiuni prin care o întreprindere dă în locaţie bunuri imobiliare (cumpărate de ea sau construite prin efortul ei financiar) în scopul unei utilizări profesionale. Este vorba aici de „efectul de levier” (de pârghie) care poate duce la creşterea rentabilităţii capitalurilor proprii. Editura Cibernetica MC. având şi dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locaţiune. timp în care nici una din părţi nu este îndreptăţită a proceda la reziliere. în circularele fiscale din anul 1971 şi respectiv 1972. 12-13. Aceste circulare prevăd în plus următoarele condiţii: a) contractul să fie încheiat pe o perioadă determinată (irevocabilă). fiind conştiente că pe lângă riscul pe care-l implică.. pag. instituţii financiare de economii şi de credit. în sensul scăderii ratei rentabilităţii capitalurilor proprii. Se constată faptul că nu se specifică nimic despre natura plăţilor şi a preţului. M. R. 183 din 2 aprilie 1986. Andreica. Leasingul este o operaţiune de finanţare pe baza unui contract specific.3. prin intermediul căruia utilizatorul poate folosi un bun în schimbul promisiunii de a plăti chiria aferentă şi. să permită locatarului să devină proprietarul bunurilor. dar şi de întreprinderile specializate în asigurarea finanţării prin leasing.1. leasingul.3. I. – Decizia de finanţare în leasing. cu condiţia ca rentabilitatea întregului capital angajat (propriu şi împrumutat) să fie superioară ratei dobânzii la sumele împrumutate. în general. Finanţarea prin leasing Finanţarea prin leasing poate fi furnizată de către întreprinderile industriale producătoare în efortul acestora de a creşte vânzările. denumit credit-bail. 9. Definirea leasingului149 Una dintre primele încercări de a defini operaţiunile de leasing este consemnată de literatura franceză. 149 Andreica. fie prin achiziţionarea directă ori indirectă a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele închiriate. locazione financiaro. ori le confecţionează. pe lângă costul de achiziţie ori de producţie. durata sa fixă şi perioada în care este reeşalonată restituirea capitalului investit de finanţator.

criteriul esenţial de departajare a operaţiunilor de leasing de un contract de închiriere îl reprezintă posibilitatea de dobândire ulterioară a dreptului de proprietate asupra bunului de către utilizator. Bucureşti. 15-16. pag. denumită utilizator. aceştia din urmă având posibilitatea să-l cumpere la sfârşitul contractului la un preţ convenit (în general la valoarea reziduală). Muştea-Ştefan. ulterior.cumpărare cu plata în rate. M. care la noi în ţară trebuie să fie de minim un an şi maxim şapte ani. Veniturile obţinute prin leasing atât de către finanţator cât şi de utilizator sunt derivate din utilizarea bunului. membrii profesiilor liberale şi se desfăşoară după cum urmează151: bunul ce face obiectul operaţiunii este ales de utilizator în funcţie de specificaţiile tehnice şi condiţiile de vânzare comunicate de furnizor. unde întreprinderea utilizatoare suportă o parte din valoarea investiţiei. I... în care finanţatorul asigură fondurile necesare pentru întreaga investiţie. se angajează la indicaţia unei alte părţi. Această tehnică de finanţare vine în sprijinul întreprinderilor care nu pot obţine credite de la bănci. R. Tot din acest unghi de vedere. Creditul obţinut este însă sub formă de echipamente şi nu bănească. comerţ. iar rambursarea lui se face eşalonat sub forma ratelor de leasing şi. 104 . leasing-ul este o procedură de finanţare a investiţiilor prin care o bancă sau o instituţie financiară specializată achiziţionează un bun imobiliar sau mobiliar pe care-l închiriază unei întreprinderi sau unui particular. Pe întreaga durată a contractului. 87. Aşadar. Dintr-un anumit unghi de vedere. leasingul reprezintă o operaţiune de vânzare . Interesul practic al leasingului este de a asigura finanţarea integrală prin fonduri împrumutate a unei investiţii fără ca utilizatorul să constituie măsuri asigurătorii. în final. 151 Nişulescu. a achiziţionării bunului. 1999. el va fi cumpărat de locator şi închiriat utilizatorului pe o 150 Andreica. Rezultă că pentru utilizator leasingul este o afacere pe banii societăţii de finanţare. – Decizia de finanţare în leasing. leasingul reprezintă o sursă de finanţare. denumită locator. nu din dreptul de proprietate asupra acestuia. pe baza unui contract specific. să cumpere sau să preia de la un terţ. un bun mobil sau imobil şi să transmită utilizatorului posesia sau folosinţa asupra acestuia contra unei plăţi numită redevenţă. iar pe plan mai general. închiriatorul . prin leasing se cedează dreptul de folosinţă a unui bun. respectiv să acopere minim 75% din durata de funcţionare normală a bunului. leasingul constituie o formă de creditare în cadrul căreia sumele necesare achiziţionării bunului se obţin prin exploatarea acestuia. dar care nu au posibilităţi financiare. asigură progresul tehnic150. 9. după caz. prin aceasta leasingul se distinge de tradiţionala creditare a investiţiilor. Muştea-Ştefan. Andreica. ori nu vor să-şi greveze bunurile mobile şi imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri. I. Editura Cibernetica MC. De aceea. Editura Infomedica. leasingul apare ca o vânzare în rate în cadrul căreia dreptul de proprietate se transferă o dată cu ultima rată. el asigurând managementul afacerii. Din punctul de vedere al utilizatorului. denumit furnizor. agricultură. Bucureşti. pag. a valorii reziduale. – Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii. leasingul ca tehnică de finanţare vizează în primul rând întreprinderile care urmăresc lărgirea activităţii şi ridicarea performanţelor. Deosebirea constă în faptul că dacă prin operaţiunea de vânzare a unui anumit bun se obţine echivalentul ei bănesc. C. 2003. în scopul exploatării sau. Caracteristicile contractului de leasing Operaţiunea de leasing este deschisă diferitelor categorii de utilizatori din industrie. putem afirma că leasingul reprezintă o soluţie în finanţarea întreprinderilor care doresc să îşi achiziţioneze utilaje şi echipamente.chiriaş să utilizeze un anumit bun în schimbul promisiunii ultimului de a efectua o serie de plăţi (rate de leasing).proprietar permite utilizatorului . Deosebirea faţă de vânzarea în rate apare la durata de rambursare a ratelor. Din alt punct de vedere. În consecinţă.Finanţele întreprinderii Legislaţia românească defineşte leasingul ca fiind un ansamblu de operaţiuni prin care o parte.3. dacă bunul trece în proprietatea utilizatorului.. Asemănarea survine însă numai prin prisma finalităţii. Sub aspect economic.2.

. revocabilă ce trebuie să acopere durata minimă de amortizare finală a bunului. în general. Din aceste considerente în sprijinul cererii sale. . societatea pierde. Durata contractului de leasing este. după plata valorii reziduale a bunului.dobânzile aferente fondurilor avansate de societatea de leasing pentru cumpărarea bunului respectiv. Pe durata contractului. întreprinderea care l-a închiriat plăteşte societăţii de leasing o chirie (redevenţă) care cuprinde: .înapoiază bunul locatorului. există şi excepţii.reînnoirea contractului de locaţie. întreprinderea poate plăti valoarea reziduală şi astfel devine proprietara bunului. . La expirarea acestui din urmă contract. iar la încheierea acestuia valoarea reziduală se înregistrează la active fixe. convenită dinainte. în cursul căruia nici una din părţile implicate nu poate rezilia contractul. obiect al contractului. chiria se înregistrează ca o cheltuială de exploatare. Contractul de leasing este. însă această metodă ar determina încheierea unor contracte de lungă durată în scopul plăţii unei redevenţe mai scăzute sau invers. Această valoare trebuie să fie mică (în practica internaţională ea reprezintă circa 5% din preţul de cumpărare) pentru a incita preluarea bunului de chiriaş. nu există flux bănesc la momentul iniţial. dar se poate conveni şi asupra unei durate mai scurte. Utilizarea unei durate de amortizare diferită de durata contractului poate fi contestată de aceia ce consideră că în situaţia în care mijlocul fix nu va mai putea fi închiriat. nici una din părţi nu va putea întrerupe contractul.amortizarea bunului închiriat. irevocabil. Societatea de leasing rămâne proprietară a bunului până la scadenţa contractului. cu excepţia cazurilor în care nu sunt respectate clauzele contractuale. O problemă deosebit de importantă o reprezintă perioada de amortizare a bunului. care va 105 .Finanţele întreprinderii perioadă determinată.cumpără bunul la valoarea reziduală fixată în contract. redevenţa se varsă periodic şi este deductibilă fiscal. cu o redevenţa mai scăzută decât cea anterioară. de 75 – 80% din durata de viaţă economică a bunului închiriat. societatea de leasing va aprecia solvabilitatea pe termen lung a acestuia. dar în final s-ar restrânge sfera de aplicabilitate a leasingului la bunuri cu o anumită durată. Există specialişti care afirmă că bunul trebuie amortizat pe durata primului contract. . principalele caracteristici ale contractului de închiriere sunt: contractul de închiriere se încheie pe o perioadă determinată. În cazul leasingului imobiliar. evitând cheltuieli suplimentare cu stocajul sau revânzarea pentru locator. locatarul va putea cumpăra bunul la o nouă valoare reziduală. la scadenţă. influenţată hotărâtor de durata de utilizare a activului fix. La ieşire din perioada de locaţie irevocabilă. În schimbul obţinerii avantajelor legate de posesiunea bunului. locatarul poate alege una din următoarele trei opţiuni prevăzute în contract: . această pierdere este recuperată din valoarea reziduală a primului contract. . în general. Chiriaşul intră în proprietatea bunului închiriat la încheierea contractului de leasing. dar şi posibilitatea de reînchiriere sau revânzare a imobilului în cazul falimentului său. unde utilizatorul beneficiază de o finanţare pe termen lung. Desigur.cheltuielile de administraţie. Totuşi. utilizatorul trebuie să furnizeze societăţii de leasing un dosar. pe această perioadă ce în cazul leasingului imobiliar este cuprinsă între 12 şi 25 de ani.marja de profit a societăţii de leasing. Astfel.

ci le pune la dispoziţie respectivele imobilizări corporale care vor fi utilizate ca mijloace de producţie. redevenţa plătită de locatar locatorului. în formula VAN nu se cuprinde scăderea valorii investiţiei I. 672 – 673. în efectuarea achiziţiilor. Editura Infomedica. analiza şi gestiunea financiară. 1997. în cazul creditului. leasingul reprezintă o tehnică de finanţare pe termen lung. pot găsi în leasing un mijloc de dezvoltare şi modernizare a producţiei lor. Editura Cibernetica MC.3. societăţile de leasing apelează la aceleaşi analize de risc ca şi băncile. nu este o vânzare la termen şi nici nu este o vânzare cu plata în rate155. care avansează direct sau indirect monedă. timpul pentru încheierea contractului fiind relativ scurt. Deşi se aseamănă cu un credit de investiţii.întreprinderile. . Andreica. informaţii asupra investiţiilor ce vor fi realizate. v. dar acest fapt poate incita întreprinderile să prefere tehnicile de finanţare clasice. I. pag. Bucureşti. fapt ce poate duce la pierderea oportunităţilor de afaceri. nu transferă întreprinderilor resurse monetare în vederea achiziţionării unor imobilizări corporale. Muştea-Ştefan. Bucureşti. interes ce rezultă din: . nr. – Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii. 154 Andreica. Acestea pot dispune astfel de 25-30% din disponibilităţile proprii. – Finanţe . Muştea-Ştefan. – Decizia de finanţare în leasing. I. pag.Teoria pieţelor financiare. dar a cărei putere financiară este prea mică pentru a recurge la formele clasice de finanţare (insuficienţa garanţiilor). leasingul nu este nici un împrumut. De asemenea cash-flow – urile ( CFt ) vor fi determinate în funcţie de profiturile viitoare şi de chiria plătită. societăţile de leasing. dezvoltarea leasingului atestă certul interes de care se bucură. pag. în raport cu un împrumut bancar sau obligatar. 2006. Editura Economică. societăţile de leasing preferă echipamentele standard. a căror rentabilitate este bună. investiţia este grevată de sarcini reale (ipotecă. pag. 45-47. . se fundamentează pe valoarea actualizată netă153 (VAN). Analizat în acest context. ce pot fi uşor vândute. în timp ce leasingul. R. în calitate de locator. I.. 1999. Decizia de a opta pentru leasing.realizarea operaţiilor de finanţare clasică este adesea foarte îndelungată.finanţarea este integrală. adăugându-se altor forme de finanţare. Stancu.poate fi un mijloc de finanţare complementar în realizarea unui program complex de investiţii. Această valoare actualizată se compară cu cea a împrumutului. înaintea încheierii duratei de viaţă n a bunului închiriat. 9. 17. Totuşi în ultima perioadă. nici un credit. Ţinând seama de riscul solvabilităţii viitoare a locatarului. pe când în cazul leasingului garanţia este chiar dreptul de proprietate. Asemănări şi deosebiri faţă de alte tipuri de finanţare sau achiziţionare de bunuri Spre deosebire de alţi creditori. este mult mai amplă. M. Bucureşti. VAN = ∑ − t (1 + r )m t = 1 (1 + r ) Întrucât nu se plăteşte costul de achiziţie al bunului închiriat. 88. pentru a se analiza care dintre aceste surse de finanţare este mai avantajoasă154. Leasingul nu este un împrumut deoarece. finanţele întreprinderilor. Leasingul nu este un credit de investiţii tradiţional deoarece. în circumstanţe ce necesită o investiţie imediată cu o rentabilitate ridicată. – Leasingul – tehnică de finanţare pe termen lung.3. gaj). dar nu un credit propriu-zis. M. 4. care în cazul unui credit pe termen mediu trebuiau avansate. constituie o soluţie adecvată. finanţarea nerealizându-se integral. C. incluzând: Nişulescu. 99.. Valoarea reziduală ( VR ) este plătită în anul m. Totuşi. informaţii asupra angajamentelor sale financiare. în cazul unui contract de leasing.Finanţele întreprinderii cuprinde152: documentele de sinteză ale ultimelor trei exerciţii financiare.. calculată după relaţia: n CFt VR . spre deosebire de ratele unui împrumut. evitându-se astfel stocajul. 155 Tulvinschi. 2003. . 152 153 106 . fapt ce avantajează întreprinderile cu o rentabilitate ridicată. Revista finanţe publice şi contabilitate.

redevenţa reprezentând de fapt plata unui credit. să nu înstrăineze bunul şi să-l asigure pe durata plăţii ratelor. chiria pe capitalul neamortizat. Bucureşti. acesta îşi poate exersa opţiunea de cumpărare. 156 Nişulescu. În cazul leasingului. Spre deosebire de locaţia de gestiune. 9. şi anume faptul că utilizatorul nu este proprietarul bunului. I. subunităţi din domeniul turismului. Ratele de leasing. Printr-un contract de locaţie de gestiune. pag. • Lease-back este o procedură prin care proprietarul cedează bunul societăţii de leasing. • Locaţie-vânzare: la ieşirea din locaţie intervine automat vânzarea. În cazul leasingului. care-l subînchiriază utilizatorului. 1999. leasingul reprezintă pentru locatar un procedeu de finanţare a investiţiilor. Formele leasingului Pe plan mondial. gestionarea pe un anumit termen a unor secţii. În cazul vânzării la termen. • Leasingul în participaţie sau project financing: constă în constituirea în participaţie unei societăţi civile de către o societate de leasing şi utilizator. Locaţia de gestiune reprezintă trecerea în administrarea integrală din partea locatorului a unor subunităţi în beneficiul locatarului. el având posibilitatea să achiziţioneze bunul respectiv la valoarea reziduală. • Vânzarea pe credit: transferul de proprietate între societatea de leasing şi locatar are loc la începutul contractului. inclusiv riscurile. aceasta punându-l imediat la dispoziţia sa printr-o operaţie de leasing imobiliar. spre deosebire de chiria pentru locaţia de gestiune. aceasta lăsând bunul la dispoziţia furnizorului. Aceasta se realizează pe baza unui contract în care locatorul se obligă să procure şi să asigure locatarului folosinţa unei activităţi (gestiuni) pe un timp determinat în schimbul unui preţ. revin utilizatorului. în urma unei licitaţii directe. includ şi ratele de amortizare a bunului. ci şi procurarea de capitaluri pe termen lung pentru finanţarea de imobilizări noi. În cazul vânzării cu plata în rate. iar celelalte obligaţii.Finanţele întreprinderii ratele de amortizare. Comparând leasingul cu vânzarea cu plata în rate se observă că cele două operaţiuni se aseamănă. deşi ambele operaţiuni au în comun un aspect juridic. taxele şi primele de asigurare şi o marjă de profit a societăţii de leasing. 89-91.3. 107 . uzine. O altă deosebire între cele două operaţiuni se referă la faptul că în cadrul locaţiei de gestiune nu se transferă riscurile asupra utilizatorului. locatarul obţine. pe când în cadrul leasingului financiar operează transferul către locatar a majorităţii riscurilor şi responsabilităţilor ce aparţin în mod normal proprietarului. comerţului în schimbul unui preţ. locatarul nu devine automat proprietarul bunului la finele perioadei de folosinţă. • Leasingul andosat constă în aceea că utilizatorul alege bunul ce va fi cumpărat de societatea de leasing. transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor se face în momentul încheierii contractului. bunul putând face obiectul unor contracte succesive cu utilizatori diferiţi (exemplu mijloacele de transport). dă ansamblul imobiliar în locaţie utilizatorului. iar cumpărătorul este obligat să achite preţul în rate. – Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii. fabrici. Societatea de leasing (administratorul noii societăţi) va deţine partea preponderentă de capital finanţând astfel cea mai mare parte a investiţiei.4. dar nu sunt identice. se regăsesc numeroase forme de manifestare a leasingului156: • Rentingul este o închiriere pur şi simplu. finanţatorul păstrează proprietatea bunului. Editura Infomedica. O astfel de operaţie nu are ca scop doar reconstituirea lichidităţilor întreprinderii. cumpărând părţile societăţii civile. cumpărătorul devine automat proprietarul bunului. Noua societate după ce a cumpărat terenul şi a realizat construcţiile. Luând în calcul aceste considerente se poate afirma că leasingul nu are nimic în comun cu un contract de vânzare-cumpărare la termen. Leasingul se deosebeşte de locaţia de gestiune. La expirarea contractului.

la terminarea contractului. Bucureşti. astfel încât. şi o dată stabiliţi termenii locaţiei. – Finanţe manageriale. Norma internaţională IAS 17 specifică o serie de caracteristici ale leasingului financiar: • contractul de leasing financiar prevede că proprietatea bunului va fi transferată la locatar. deoarece el rămâne proprietarul bunului pe care l-a finanţat pe toată durata derulării contractului de leasing. F. oferind unele avantaje financiare. aranjează cumpărarea de către locator a echipamentului de la fabricant sau distribuitor. Leasingul operaţional este practicat de către societăţile de leasing sau de către producători care deţin poziţii cheie pentru imobilizările corporale cerute permanent şi de multe întreprinderi. acesta nefiind reziliabil şi asigură locatorului recuperarea sumelor investite şi o remunerare a lor. toate riscurile şi beneficiile aferente titlului de proprietate. • la începutul leasingului. Firma utilizatoare negociază apoi termenii cu o societate de leasing sau cu o instituţie financiară. În leasingul operaţional ratele plătite de locatar locatorului sunt mai mari decât în cazul leasingului financiar deoarece şi riscurile privind obţinerea valorii bunului închiriat sunt mai mari. Din cele prezentate se observă că între o operaţiune de închiriere obişnuită şi una de leasing financiar există o delimitare clară care ţine mai mult de natura operaţiei decât de forma contractului. leasingul financiar ce are ca obiect imobilizări corporale sub formă de terenuri şi mijloace fixe permite utilizarea acestor bunuri fără asumarea de către locatar a formalităţilor şi riscurilor legate de procedura de cumpărare şi revânzare. Trebuie menţionat însă că.. E. locatorul beneficiază de o garanţie mai bună decât dacă ar avea calitatea de a acorda credite. durata contractului de leasing este însă mai mică decât durata de viaţă economică estimată a echipamentului. 157 Halpern. 108 . această operaţiune de leasing nu transferă. toate riscurile şi beneficiile aferente titlului de proprietate. Un astfel de risc. la începutul leasingului există în mod rezonabil certitudinea că opţiunea va fi exercitată. O altă caracteristică este existenţa clauzei de anulare. Acesta se caracterizează prin faptul că. 1998. IAS 17 prevede că un contract de închiriere prin care sunt transferate locatarului practic toate riscurile şi avantajele inerente proprietăţii bunului este considerat un contract de închiriere-finanţare (leasing financiar). leasing-ul financiar sau de capital diferă de cel operaţional din trei puncte de vedere: nu oferă servicii de mentenanţă. De asemenea. activul nu este complet amortizat – plăţile solicitate prin contract nu sunt suficiente pentru recuperarea costului total al echipamentului. la data la care opţiunea devine exercitabilă. • bunurile ce reprezintă obiectul contractului de leasing sunt de natură specială. Weston. care dă posibilitatea locatarului să renunţe la locaţie şi să restituie echipamentul înainte de expirarea contractului de bază. De asemenea. Astfel. • locatarul are opţiunea de a cumpăra bunul la un preţ estimat a fi suficient de mic faţă de valoarea justă. în mare măsură. această operaţiune de leasing transferă. Întreprinderea care va utiliza echipamentul selectează produsele de care are nevoie şi negociază preţul şi termenul de livrare cu fabricantul sau distribuitorul. Editura Economică. Brigham. nu poate fi reziliat şi este complet amortizat. Astfel. În cazul de lichidare a utilizatorului. valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing este cel puţin egală sau mai mare decât întreaga valoare justă a bunului care constituie obiectul contractului de leasing.. J. în mod frecvent. • contractul de leasing financiar se întinde pe cea mai mare parte din durata de utilizare a bunului. astfel încât numai locatarul le poate utiliza fără efectuarea unor modificări majore. 838 – 838. Leasingul financiar reprezintă o alternativă la împrumutul pe termen lung. P. pag.Finanţele întreprinderii Cele mai utilizate forme de leasing în ţara noastră sunt157: leasing-ul operaţional numit şi leasing de mentenanţă oferă atât finanţarea cât şi serviciile de mentenanţă. locatorul îşi conservă toate drepturile reale asupra bunului care face obiectul contractului de leasing. este cel legat de incertitudinea privind preţul de revânzare. în mare măsură. ce poate fi evitat. Durata contractului va depinde de durata de viaţă economică a mijlocului fix.

A t = amortizarea anuală. deoarece rămâne proprietarul bunului. în consecinţă.Finanţele întreprinderii Valoarea justă la care IAS 17 face referire în prezentarea caracteristicilor leasingului financiar este valoarea la care un activ ar putea să fie schimbat sau o datorie achitată. Editura CRIMM. 2. chiriile plătite de locatar sunt integral deductibile la calculul impozitului pe profit. nr. t = 1. ritm care devansează posibilităţile de autofinanţare ale agenţilor economici sau de creditare.3. Locatorul care poate fi producătorul direct sau proprietarul bunurilor cumpărate pentru a fi destinate operaţiunilor de leasing. între părţi bine informate ce îşi dau consimţământul şi acţionează în condiţii normale de concurenţă158. în locaţie pentru o perioadă specificată şi în condiţii specificate. 9. Editura ASE. 159 Ilie. Chiria plătită de locatar acoperă amortizarea capitalului avansat de societatea de leasing şi asigură remunerarea acestui capital. Costul leasingului Costul actuarial net al leasing-ului159 este egal cu rata de actualizare care determină egalitatea dintre valoarea investiţiei finanţate şi suma actualizată a chiriilor după impozit şi a pierderii de economie fiscală asupra amortizării pe durata contractului. Bucureşti. 160 Andreica. T = cota de impozit pe profit. societăţi independente de leasing sau chiar unui investitor individual. Pentru a atrage noi clienţi. În primul rând. M. la nivelul finanţatorului.6. V. M. societăţile de leasing se vor orienta spre acei potenţiali beneficiari ai unui 158 Tulvinschi. – Leasingul – tehnică de finanţare pe termen lung. k 1 = costul leasing-ului. leasingul reprezintă o formă de plasament al resurselor financiare în condiţii de rentabilitate şi siguranţă.. obţinerea de câştiguri suplimentare şi dezvoltarea exporturilor. v. R t = chiria plătită în anul t. Având în vedere că acesta reprezintă o operaţiune de finanţare. de antrenare a proceselor productive din unele sectoare ale economiei. Bucureşti. Avantajele leasingului trebuie abordate din trei unghiuri diferite160. reprezintă o cale de relansare a investiţiilor şi de retehnologizare a întreprinderilor. 275. Revista finanţe publice şi contabilitate. pag. 2006. n. şi în acelaşi timp. 1997. 109 . 17. În al doilea rând. – Leasing – cale de finanţare a investiţiilor pentru IMM. 9. 227.5. M. clădiri sau echipamente vinde proprietăţile la o valoare aproximativă de piaţă unei instituţii financiare. de regulă. leasingul facilitează atragerea unor noi surse de finanţare în economie (dacă finanţarea este realizată din exterior).3. în care: de cumpărare a bunului la finele contractului: V0 = ∑ t t (1 + k 1 ) (1 + k 1 )n t =1 V0 = valoarea bunului ce face obiectul contractului. vânzare şi leaseback: această formă de leasing apare în cazul în care o întreprindere deţine terenuri. beneficiază de o serie de avantaje care se referă în special la atragerea de noi clienţi. 2003. la nivelul economiei naţionale. Teodorescu. În cazul contractelor de leasing. la care se adaugă valoarea n R ∗ (1 − T ) + A ∗ t Vr t + . …. Vr = valoarea reziduală a bunului la finele contractului. dar locatarul nu poate amortiza activele imobilizate care fac obiectul contractului. – Finanţele întreprinderii. pag. pag. încheie un contract prin care preia proprietăţile înapoi. Avantajele şi dezavantajele leasingului Leasing-ul a devenit o necesitate datorită ritmului rapid al progresului tehnic şi al concurenţei. precum şi o formă de promovare pe piaţă a unor produse pentru care cererea este limitată de posibilităţile de cumpărare ale întreprinderilor şi. 4. 46.

R. 322 – 323. I. Cunoaşterea mărimii ratei de leasing pe care trebuie să o plătească îi facilitează locatarului planificarea riguroasă a cheltuielilor. costurile de tranzacţionare pot fi mai mari la cumpărarea unui activ şi finanţarea lui prin datorii sau emisiune de acţiuni decât atunci când are loc preluarea în leasing a activului163. C. 198. deoarece este o operaţiune care nu modifică structura financiară a întreprinderii162.. Leasingul contribuie la dezvoltarea exporturilor. W. Totuşi. pag. 163 Ross. poate creşte lichiditatea întreprinderii. dar nu îl pot plăti integral şi nici nu pot plăti un avans. J. 2006. Editura Cibernetica MC. O firmă care achiziţionează active în timp poate să considere mai convenabil să ia în leasing aceste active decât să negocieze un împrumut obligatar sau bancar ori să vândă acţiuni în fiecare moment când se fac achiziţii pentru creşterea capitalului propriu. Editura Universitară. În plus.. 88-89. Bucureşti. clientul va achiziţiona echipamentul. 2003. În cazul leasing-ului direct poate exista clauza anulării. deoarece furnizorul are posibilitatea să realizeze pe lângă exportul tradiţional şi pe cel în leasing al cărui mecanism participă efectiv la extinderea cererii pentru o serie de bunuri de o valoare ridicată. Hoanţă. C. deoarece dreptul de proprietate al bunului luat în leasing rămâne locatorului. Bucureşti. leasing-ul este adesea singura sursă disponibilă de finanţare. utilizarea acestei finanţări creşte capacitatea întreprinderii de a se îndatora.. D. permite întreprinderilor mici şi mijlocii. N. 161 162 110 . – Finanţele firmei. M. pag. McGraw-Hill.. 2002. Westerfield. Tudorache. la nivelul întreprinderilor care închiriază bunurile. – Decizia de finanţare în leasing. Câştigarea de noi clienţi se poate realiza şi prin rolul promoţional al leasingului. Muştea-Ştefan. o vânzare şi leaseback transformă anumite active corporale ale întreprinderii în numerar în schimbul unei obligaţii de a face o serie de plăţi fixe în viitor. S. Muştea-Ştefan.. 601. principalele avantaje sunt: oferă o finanţare flexibilă: majoritatea contractelor de leasing tind să aibă mai puţine acorduri restrictive decât contractele de împrumut161. constituie o formă de asigurare contra riscului tehnologic pentru întreprinderile care închiriază. avantajele fiscale: deductibilitatea fiscală a amortizării este unul dintre cele mai cunoscute motive de apelare la leasing în detrimentul cumpărării deoarece determină o economie prin diminuarea impozitului la întreprinderea care închiriază. – Corporate Finance. 164 Andreica. care au capacităţi de îndatorare mici. locatarul beneficiază în faza iniţială de o economisire a disponibilităţilor băneşti. bancherii şi ceilalţi creditori ţin seama că leasing-ul constituie o obligaţie a firmei care apelează la leasing. Acest rol constă în faptul că un anumit echipament este mai întâi închiriat. Leasingul generează pentru locator câştiguri suplimentare din revânzarea sau reînchirierea maşinilor şi utilajelor care au fost returnate după expirarea contractului de leasing. Andreica. permite finanţarea 100% a bunurilor pe care întreprinderea doreşte să le exploateze ceea ce permite conservarea capitalului de lucru şi utilizarea acestuia drept garanţie pentru contractarea altor împrumuturi pentru dezvoltare. pag. dacă pe piaţă apar mijloace de producţie mai performante. R. dar care sunt rentabile sau întreprinderilor cu o rentabilitate scăzută să-şi finanţeze dezvoltarea. pag. În acest caz. poate să facă imediat schimbarea comparativ cu cazul în care ar fi proprietar (dificultăţi în vânzarea unui mijloc fix depăşit moral) 164. Secăreanu. iar în cazul unui rezultat pozitiv. pentru a-l convinge pe client de randamentul său. Bucureşti. întrucât plata unui avans pentru bunul utilizat în regim de leasing nu este obligatorie. Jaffe. care permite utilizatorului să oprească plata ratei de leasing înainte de expirarea termenului din contractul de leasing. Astfel. leasing-ul este mai convenabil pentru finanţarea treptată a nevoilor întreprinderilor. A..Finanţele întreprinderii contract de leasing care îşi doresc să utilizeze un anumit bun. 2003. Editura Economică. Finanţele firmei. – Finanţele publice. Astfel. În al treilea rând. reducând riscul acestuia în caz de faliment al utilizatorului.

Principalele dezavantaje pentru beneficiar ale leasingului se referă la: costul: pentru o întreprindere cu profituri mari. 47. afectează inevitabil autofinanţarea viitoare ca urmare a obligaţiilor periodice de plată. aceasta determină întreprinderii o valoare a capitalului care trebuie maximizată. în urma valorificării bunurilor din proprietatea acesteia. Deci. Revista finanţe publice şi contabilitate. Separând proprietatea şi exploatarea bunului. Această dificultate este greu de surmontat deoarece leasingul separă ceea ce este unic. 4. ratele practicate. ceea ce impune necesitatea obţinerii unei rentabilităţi cel puţin acoperitoare. leasing-ul este adesea o finanţare mai costisitoare. iar cauzele sunt greu de stabilit. M. În cazul bunurilor imobiliare. leasingul finanţează capitalul tehnic prin veniturile degajate de exploatarea sa. locatorul se expune riscului ca după derularea contractului pentru bunul dat în leasing. Întrucât fiecare întreprindere are o anumită structură a capitalului care este un mixaj de capitaluri proprii. Dacă societatea de leasing dă faliment. 165 Tulvinschi. el se expune riscului ca respectivele bunuri să fie deteriorate prin utilizarea necorespunzătoare de către beneficiar. comisionul de serviciu şi cota de risc sunt relativ ridicate. acţiuni comune şi preferenţiale. datorii. cu perceperea unei taxe mai reduse. în aceeaşi măsură contribuie la creşterea performanţelor tehnice şi economice ale firmelor care nu pot să obţină credite de la bănci sau nu vor să-şi greveze patrimoniul prin instituirea de ipoteci sau gajuri. pag. ca formă de finanţare pe termen lung. Astfel. nr. să nu mai găsească alţi utilizatori. respectiv redevenţele care cumulează chiria. mai nou un dezavantaj. 17. Pentru utilizator. Din punct de vedere juridic. dar. 2006. deoarece face parte din patrimoniul său. facilitarea obţinerii poate antrena întreprinderea în operaţiuni mai puţin rentabile. prezentând capitalul sub o formă dublă. deoarece întreprinderea care închiriază bunul nu este şi proprietarul acestuia. pierderea valorii reziduale a activului. 111 . păstrând proprietatea lor. Deşi are multe avantaje. leasingul prezintă şi o serie de limite165. întreprinderea care închiriază aceste bunuri le poate pierde. Din punct de vedere economic. bunul ce constituie obiectul operaţiunii de leasing este un capital pentru locator. În concluzie. această pierdere poate fi substanţială. Dificultatea principală a leasingului constă în opoziţia între economic şi juridic. pentru maximizarea valorii întreprinderii trebuie stabilită o structură optimă a capitalului. cât şi tehnic este faptul că locatorul poate permite locatarului folosirea în continuare şi după încheierea perioadei contractuale a bunurilor. astfel încât noile creşteri de capital să aibă loc de aşa manieră încât să păstreze structura optimă a capitalului în timp. De asemenea. Prin contractul de leasing locatorul înstrăinează numai folosinţa bunurilor. presupune un risc ridicat. falimentul societăţii de leasing constituie. – Leasingul – tehnică de finanţare pe termen lung. bunul reprezintă un capital tehnic la dispoziţia locatarului. leasingul. v.Finanţele întreprinderii un alt avantaj atât financiar. dezavantajul constând în întreruperea activităţii acesteia până la înlocuirea bunului. cu acces la pieţele creditului şi capacitate de a profita de avantajele fiscale ale proprietarului. leasingul este eficient numai în condiţiile în care se poate exploata obiectul contractului pe toată perioada de derulare.

Editura Naţională. B. – Analyse financiere. A. Bucureşti. – Management financiar.. Cristache. N. 2009. Editura Fundaţiei “România de mâine”. Editura Didactică şi Pedagogică. V. Dragotă. Nr. Prăjişteanu. 2e edition. I. Editura Sylvi. – Finanţele şi politicile financiare ale întreprinderilor.. N. F. M.... Rotaru. Muştea-Ştefan (Şerban). Constantinescu D. D. M. Martin. N. – Gestion financière de l`entreprise: problématique. 1993.. E. G. N. 2003. Ghenciu. D.. Press Universitaires de France. – Finanţele întreprinderii. Boştinaru. Bucureşti. – Finanţarea şi performanţa întreprinderii. P. Institutul European din România. Muştea-Ştefan (Şerban).. Bistriceanu. D.. P. Cohen. Paris.. 2000. – Finanţele agenţilor economici. Editura Meteor Press. Bărbuţă-Mişu. – Strategii financiare ale firmei. J. Stewart. 2001. 2007. Bucureşti. lucrare publicată în Progrese în teoria deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine. Ariton. Lemonnier. B. 2003... (coordonator) – Studii de impact II – Evaluarea costurilor şi beneficiilor aderării României la Uniunea Europeană. Bucureşti. Brealey. P. Obreja. Bucureşti. M. Mişu. D. R. – Finanţele întreprinderii. 2007. – Politicile financiare ale firmei. – Decizia de finanţare în leasing. M. D. B. McGraw-Hill Book Company. 2003.. Andreica. Brezeanu. 112 . Universitatea Danubius. N. D. articol: Revista Tribuna economică.. Bucureşti. Editura Cavallioti. E. A. L. – Decizia financiară – factor cheie a creşterii economice. Ariton. 2002. Poantă. Vol.. Volumul II.. Avare. Editura Economică. Editura Evrika. – Finanţe: finanţe publice. – Analiza managerială a firmei. Ciobanu. 2003. C. How to Raise Early-Stage Private Equity Financing.. Ungureanu. Popescu. Editura Mc GrawHill. Editura Didactică şi Pedagogică. Abordare transdisciplinară în analiza microeconomică. 2001. Negrea. D. 1990... S. Galaţi. – Factoringul – sursă modernă de finanţare. Richard. 2009. Editura Economică. Bucureşti. Gh. Iaşi. Dobrin. Editura Economică. Bucureşti. G. Bowlin. Iaşi.Finanţele întreprinderii BIBLIOGRAFIE Adochiţei. 2000. M. Editura Polirom. 2004. P. Margulis. D. Ciotei. – Analiză financiară. Galaţi.. D. Andreica. Triandafil. 1999. Brezeanu. John Wiley & Sons Inc. Craiova. 2001. Berceanu. Brezeanu. Bărbuţă-Mişu.. J. 2009. E. O. monedă-credit. Dragotă. Brezeanu.. A. A. – Principles of Corporate Finance. Craiu. Editura Economică. Mişu. 2000. M. Bucureşti. Scott. Editura Fundaţiei Universitare “Dunărea de Jos”. C. 16-17 mai 2008. Legros. A. – Leasing – cale de finanţare a investiţiilor pentru IMM. Colasse. Editura Cibernetica MC. Bucureşti. 2005. Gh. N.. Germania. P. Bucureşti. A. A. 1999. M. M. Morariu. Editura Economică. V. – Sisteme financiare internaţionale. Adochiţei. Ariton. P. – Analysis and Modelling of the Financial Performance of the Enterprises – Case study of Romania on building sector (Galati County). Bucureşti... M. 1997. A. Andronic. D. – Guide to Financial Analysis.. II.. concepts et méthodes. Bucureşti.. – Gestiunea financiară a întreprinderii în economia de piaţă. – Diagnostic financiar. 2003. Editura CRIMM. New Jersey. Bărbuţă-Mişu. Stoica. Ciupagea. finanţele întreprinderii. Bucureşti. Editura Universitatea Craiova (EUC). – Lichiditatea şi solvabilitatea unei firme. Bucureşti. M.. Benjamin. Conferinţa Internaţională – Integrarea Europeană Realităţi şi perspective. N. 2000. – Angel Capital. Editura Expert. Economica. C. 1980. – Performanţa firmei. (coordonator). C. Bleoju. C. Ana. N. N. Andreica. S. Bărbuţă-Mişu. Köln. Herciu. Instrumente de analiză financiară. G. – Gestiune şi analiză financiară.. 2000. I. M. Editura Performantica. 5/2005. – Finanţele întreprinderii. LAP Lambert Academic Publishing..

– Analiza economico – financiară. Florea. Bucureşti. Ş. M. L. N. Editura Economică. – Multinational Business Finance. S. E. F. T. Richard. 2005. Medeşan. – Finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii. – Finanţele întreprinderii. John Wiley & Sons Inc. 1998. – Corporate Finance Theory. Criterii de selecţie bazate pe politica de finanţare. Bucureşti. I. 2006. Fifth Edition. 2004. Eun. S. I. 2004. Editura Expert.S. 1997. S. R. New York. 2003. – Factoringul – modalitate de ameliorare a lichidităţii întreprinderii. Petre. C. M. Ed. Tribuna Economică. Nr. L. M. E. V. P. Thomson High Holborn House. Eiteman. 1999.. Bucureşti. . Guvernanţă corporativă. P... McGraw-Hill. B. Myers. Tribuna Economică. Petty J. Bucureşti. 2004. C.Politică şi economie. Bucureşti.. K. 113 . Editura ASE. Brigham. Bucureşti. A.. 9. Petcu M. M. – Alternative privind finanţarea IMM – creditul bancar versus leasing. Pântea. New Jersey. Keown. – Corporate Finance. J. nr. Nişulescu. 2004. Bucureşti. – Corporate Finance and Investment Decisions and Strategies. A. Editura Victor. Jaffe. – Administrarea afacerilor. 37/2004. 9.. Georgescu. Prentice Hall International Inc. New Jersey. Nişulescu. 15. McGraw-Hill. E. 2003. N. Fourth Edition. 2000.E. Studii de caz. C. Bucureşti. – Finanţele întreprinderii. Pleter. Lumby. v. Stonehill. Bucureşti. Editura CECCAR. Biblioteca digitală. K. 7th edition.. – Principles of Corporate Finance.. A. 1993. – Factoringul. 2001.. 2003. Elemente teoretice. Weston. B. Jones. M. W. Molico. Pearson Education Inc. – Gestiunea financiară a întreprinderii. Eros-Stark. Theory and International Comparisons..Finanţele întreprinderii Dragotă. Bucureşti.. Gh. Elsevier. I. Expertiza şi Auditul Afacerilor. Pratt. Fundaţiei "România de mâine". Bucureşti. S. Factori determinanţi ai structurii capitalului. Resnik. Gestiunea şi Contabilitatea Firmei. H. Stewart. Bucureşti. Editura Economică. – Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprinderi. – Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii. – Finanţe manageriale. Ilie. nr. Boston. 1991. V. K. 16. O. Levente.. – Gestiunea finanţelor firmei. Wunder.. Ross. F. T. Pike. Molico. Westerfield. Ilie. Editura Meteora Press. – Finanţele firmei – Securitizarea creanţelor. nr.. I. J. o variantă a instrumentelor de finanţare a exportului. Estimation and Applications. Published by McGraw – Hill/Irwin. v. Editura ASE. M.. N. Megginson. Editura Infomedica. G. 17. B. Onofrei. Ilie.. Prentice Hall. – Basic Financial Management. – Performanţa creditării şi dezvoltarea locală. I. 2007. Bucureşti. I. Bucureşti. Presse Universitaires de France. R. Niculescu M. Ginglinger. Paris.. Teodorescu. Bucureşti. 2003. T. 2006.. Halpern. Governance and Business Cycles. D. W. Repere ale unui sistem economic performant. Levente. Manolescu. 1997. 2003.. A. – Finanţele firmei. – Corporate Finance: Theory and Practice. – Rata rentabilităţii economice – indicator al performanţelor alocării capitalului. Krainer. 1999. Contabilitatea. Robu. Hoanţă. 2004. articol: Revista Tribuna economică. Editura Economică. Amsterdam. R. – Analiza situaţiei financiare a firmei. 36. W. 2006. E. 3. A. A. 2007. Editura Economică.. Unites States. 2002. nr. 2006. 2002. 1997. Heale. London. Hoanţă. V. Editura Economică. Bucureşti. 1999. alternativă modernă de finanţare. – International Financial Management. Editura Expert. Editura Economică. Iancu. – Diagnostic global strategic. Moffett. v. – Cost of Capital. 2006. – Corporate Finance. – Finanţele întreprinderii. Editura Expert. – Les financement des entreprises par les marches de capitaux. Teodorescu. Editura Cartea Universitară. Eleventh Edition.. – Decizia de investire pe piaţa de capital. – Forfetarea. Addison Wesley Educational Publishers Inc. 2003. V.

. 2006. – Finanţe. New Jersey. nr. Stancu. I. D. Biblioteca digitală A.. G. Bucureşti. – Analyse économique de l`entreprise. Secăreanu. Bordas. 2000. Aplicaţii şi studii de caz. Bucureşti. Văcărel. Bucureşti. Stroe. 4. D.S. Bucureşti. – Leasingul – tehnică de finanţare pe termen lung. Editura Universitară. Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti. Sandu. P. Editura Economică. Zackrisson. Vintilă. Vernimmen. I. 2002. D. Alexandru. Van Horne. Dalloz. 2003. J. B. Sandu. M. Editura Didactică şi Pedagogică.. Bucureşti. 2002. Paris. 114 . Editura Economică. Toma. Tudorache. Bărbuţă-Mişu. M. Bucureşti. 1983. Editura Economică. 2006. Fifth Edition. finanţele întreprinderilor.Politici economice şi financiare de ieri şi de azi. – Gestiunea capitalurilor întreprinderii. Revista finanţe publice şi contabilitate. Editura Economică. Bucureşti. Tulvinschi. R. Linkoping University. – Fundamentals of Corporate Finance. 1989. Westerfield. Gh.E. 2003. Roux. M. 1997. v. . Logique et politique. 1998. – Gestiunea financiară a întreprinderii. F. – Financial Management and Policy. M. .. 2000.. – Finanţe – Teoria pieţelor financiare. 1996.. 2008. F. Alexandru. Bucureşti.Finanţele întreprinderii Ross. Bucureşti. McGraw-Hill. – Finanţele publice. Bucureşti. C. C. Stroe. 2004. Editura Economică. Editura Didactică şi Pedagogică. Vintilă. Finanţele firmei.. – Finance d`entreprise. Bucureşti. A. Note de curs şi aplicaţii. B.. 3e édition.Finanţe şi gestiune financiara de întreprindere. Prentice Hall. N. Stancu. 2002. Editura Economică. – Formarea capitalurilor firmelor private. Editura Didactică şi Pedagogică. – Financial Systems and Financing of High Technology Small Firms: the Cases of Sweden. 2000. Optimizarea structurii financiare. Tudose.A. – Gestiunea financiară a întreprinderii. Gh. Editura Economică. analiza şi gestiunea financiara. – Finanţarea şi gestiunea financiară a întreprinderii. G. I. W. R. Toma.. Ediţia a III-a. 17. S. R. 2006. – Finanţarea întreprinderii. Jordan. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere. M. Linkopening and Santa Clara Country. R. Editura Economică.