Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Politici sociale
Suport de curs

Lect. Univ. Raluca Popescu

Cuprins
POLITICI SOCIALE – DEFINIRE ŞI ROLUL ACESTORA..................................................................1 CONCEPTUL DE POLITICĂ SOCIALĂ.......................................................................................................................1 Delimitări terminologice .......................................................................................................................1 CONTEXTUL (FACTORII) DEZVOLTĂRII POLITICILOR SOCIALE ....................................................................................2 STRUCTURA SISTEMULUI DE POLITICI SOCIALE........................................................................................................4 FINANŢAREA POLITICILOR SOCIALE......................................................................................................................4 INSTRUMENTELE DE INTERVENŢIE ALE STATULUI ...................................................................................................5 ISTORICUL POLICILOR SOCIALE ........................................................................................................8 DE LA LEGEA SĂRĂCILOR LA PRIMELE SISTEME DE ASIGURĂRI (1600 – 1870)..........................................................8 DE LA PRIMELE SISTEME DE ASIGURĂRI LA CRIZA ECONOMICĂ (1870 – 1930)..........................................................9 PRIMELE MĂSURI DE PROTECŢIE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA.........................................................................................10 DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL......................................................................................................10 MODALITĂŢI DE RĂSPÂNDIRE A POLITICILOR SOCIALE...........................................................................................11 LEGITIMAREA POLITICILOR SOCIALE............................................................................................13 BUNĂSTAREA – OBIECTIVUL FUNDAMENTAL AL POLITICILOR SOCIALE......................................................................14 SURSELE BUNĂSTĂRII......................................................................................................................................15 ECONOMIA DE PIAŢĂ ŞI PRODUCEREA BUNĂSTĂRII.................................................................17 INTERVENŢIA STATULUI PENTRU A CORECTA INEFICIENŢA PIETEI..............................................................................20 PRODUCEREA BUNĂSTĂRII ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ................................................................................................21 INEGALITATEA.........................................................................................................................................22 MĂSURAREA INEGALITĂŢII...............................................................................................................................23 STATUL BUNĂSTĂRII..............................................................................................................................25 PERIOADA DE “AUR” – PÂNĂ ÎN 1975...............................................................................................................26 CRIZA STATULUI BUNĂSTĂRII (1975 -1980)....................................................................................................28 Critica Neoliberală la adresa Statului Bunăstării................................................................................30 Critica Stângii la adresa Statului Bunăstării.......................................................................................32 Critica din perspectivă ecologistă sau feministă .................................................................................32 IEŞIREA DIN CRIZĂ (DUPĂ 1980)......................................................................................................................32 TIPOLOGIILE STATULUI BUNĂSTĂRII..............................................................................................36 TIPOLOGIA LUI TITMUSS..................................................................................................................................37 TIPOLOGIA LUI ESPING-ANDERSEN....................................................................................................................38 ALTE TIPOLOGII..............................................................................................................................................41 SĂRĂCIA......................................................................................................................................................45 TIPURI DE SĂRĂCIE ŞI METODOLOGII DE MĂSURARE..............................................................................................45 Sărăcia absolută...................................................................................................................................45 Sărăcia relativă ...................................................................................................................................47 Sărăcia subiectivă.................................................................................................................................49 TEORII EXPLICATIVE ALE SĂRĂCIEI.....................................................................................................................49 SĂRĂCIA ÎN ROMÂNIA.....................................................................................................................................50 ASIGURĂRILE SOCIALE.........................................................................................................................52 SCURT ISTORIC AL ASIGURĂRILOR SOCIALE ÎN ROMÂNIA.......................................................................................55 ASISTENŢA SOCIALĂ..............................................................................................................................57 SERVICILE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ.....................................................................................................................60 SCURT ISTORIC AL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA............................................................................................62 ROLUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ÎN IMPLEMENTAREA POLITICILOR SOCIALE..........63

1

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................................66

2

politici de mediu. chirii). etc o Venituri private / individuale din proprietăţi (rente.Politici sociale – definire şi rolul acestora Conceptul de politică socială Politicile sociale reprezintă măsuri şi acţiuni ale statului (strategii. • Politica – în sensul de viaţă politică. instituţii sociale de tip nuntă. sănătate. în cadrul sistemului de reprezentare politică 1 . • Familia şi comunitatea (familia. Politicile sociale sunt parte a politiclor publice. stat. vecini. adesea acţiunile se întrepătrund şi nu se poate face o delimitare strictă a acestora. salarii. însă aceasta se realizează prin efortul conjugat al tuturor factorilor implicaţi – economia. acţiuni comune cu alte organizaţii). Elementul central este bunăstarea individului. din împrumuturi. Politicile publice cuprind politicile statului în toate domeniile funcţionării societăţii: politici economice. Sursle bunăstării individuale sunt: • Economia / Piaţa: o Venituri din muncă. metode din ştiintele sociale în general – sociologie. Ca urmare. salariale. proiecte. botez. Politicile sociale în sesul lor restrâns vizează numai acţiunile statului (şi parteneriate. asistenţă socială. din asigurări private. sectorul neguvernamental. Delimitări terminologice Există unele neclarităţi la nivel terminologic privind politica socială. programe. ştiinţe politice. locuire şi care în general vizează promovarea bunăstării sociale. legislaţie etc) care se adresează nevoilor de protecţie socială. etc. etc) • Sectorul neguvernamental (ONG-urile. demografice. Toate celelalte politici publice au influenţe majore asupra politicilor sociale (mai ales cele economice). teorii. însă în sens larg pot fi circumscrise şi acţiunile actorilor neguvernamentali pentru asigurarea protecţiei sociale. etc. Preia concepte. ideologii etc. comunitate. a familiei. • Politicile sociale au ca scop modificarea caracteristicilor vieţii sociale a comunităţii într-un sens considerat dezirabil. prieteni. piaţa muncii. economie. profit. educaţie. Statul este numai unul dintre furnizorii bunăstării. fundaţii. partide. fiscale. din vânzări. şi disciplina politicilor sociale este o disciplină de graniţă. rude mai îndepărtate. asociaţii) • Statul prin politicile sociale Principala consecinţă a politicilor sociale ale statului este protecţia socială a populaţiei. a colectivităţii şi a societăţii în general. etc. instituţii. instituţii.

economic. publice în general) sunt desemnate prin termenul „policy. Această distincţie este necesară pentru a nu exista confuzii între politicile sociale / publice în general şi politica în sensul ei larg. creşterea speranţei de viaţă au condus la creşterea populaţiei şi la creştarea ponderii populaţiei vârstnice în totalul populaţiei. a favorizat dezvoltarea administraţiei centrale şi a bazelor instituţionale pentru implentarea programelor şi politicilor sociale. dependentă. În trecut vârstnicii. mai centralizate şi industrializate. ca şi restul grupurilor dependente erau în grija familiei (extinse). cu nevoie sporită de suport. 2 . la creşterea capacităţii de supraveghere şi control. Aceasta a contribuit la creşterea resurselor pentru guverne. Consolidarea statului. Schimbare demografică. îmbătrânirea populaţiei Ameliorarea stării de sănătate. Consolidarea democraţiei politice Creşterea drepturilor politice ale cetăţenilor. ca ansamblu de măsuri şi activităti prin care administraţia centrală sau locală intervine într-un anumit domeniu. În acelaşi timp. Populaţia vârstnică este o populaţiei inactivă. Presiunea pentru dezvoltarea de programe destinate vârstnicilor a devenit în acest context tot mai puternică. vulnerabilă la mersul economiei. În limba engleză distincţia este mai clară: • politica este desemnată prin termenul de „politics” • politicile (sociale. policies”. amploarea şi puterea sindicatelor a crescut continuu. fiscal. Pe de altă parte. a populaţiei salariate. industrializarea a favorizat consolidarea clasei mijlocii care în perioada postbelică a avut un rol crucial în constutirea şi dezvoltarea statului bunăstării.nu trebuie confundată cu • Politici – în sensul operativ. întărirea statelor – naţiune Statele naţiune au devenit mai puternice economic. planuri de acţiune pe diferite domenii (social. apoi pentru femei. în sensul de strategii. dar industrializarea şi urbanizarea au contribuit la nuclearizarea familiei care îşi pierde tot mai mult din funcţia de întreţinere a dependenţilor. exercitând presiuni în momentele de criză. la crizele economice. etc). dreptul de vot universal întâi pentru bărbaţi. industrializare şi urbanizare Creşterea economică a condus la creşterea resurselor pentru stat şi a favorizat dezvoltarea programelor sociale. în principal pentru recunoaşterea şomajului ca stare involuntară. Contextul (factorii) dezvoltării politicilor sociale Creştere economică. Industrializarea şi urbanizarea au presupus migraţia masivă a forţei de muncă din rural în urban şi creşterea populaţiei urbane şi au condus la apariţia populaţiei muncitoreşti. dezvoltarea partidelor politice şi consolidarea ideologiei socialdemocraţiei au reprezentat de asemenea elemente cheie pentru politicile sociale.

În faţa crizelor economice. tocmai pentru a evita răspândirea ideologiei socialiste în cadrul societăţilor occidentale. şi a creat o nevoie acută de reconstrucţie nu numai economică. creşterea ponderii femeilor pe piaţa muncii. După Primul Război Mondial au avut loc un val de schimbări sociale în majoritatea statelor: dreptul de vot universal. Cel de-al II-lea Razboi Mondial a provocat schimbări fără precedent. invalizi. rolul satului în protecţia socială în societătile occidentale a scăzut.Creşterea puterii politice a social-democraţiei Problemele sociale sau politice ale clasei muncitoare au fost promovate în special de partide de stânga şi de sindicate. pensii de bătrâneţe. etc. chiar dacă ulterior acestea au fost dezvoltate de toate partidele politice. etc. Blocul Comunist. pentru bătrâni. pentru persoanele nevăzătoare. echitate si justiţie socială şi favorizând acceptarea largă a intervenţiei sociale a statului. statelor occidentale au avut doua reacţii majore: • În plan economic: intervenţia statului în economie o Necesitatea intervenţiei statului în economie pentru a preveni prăbuşirea sistemului de piaţă • În plan social: întărirea potecţiei sociale o Necesitatea unor sisteme de asigurări sociale şi de protecţie socială adecvate (având in vedere probleme sociale grave generate de criza economică) Ca urmare a crizei economice. reformele sociale au fost adesea promovate de liberali. Social democraţia a contribuit la dezvoltarea politicilor sociale. Marshall) susţin că dezvoltarea politicilor sociale în statele occidentale este în fapt o reacţie la sistemul socialist / comunist. Războiul Se pare că încă din Antichitate războiul a jucat un rol important în creşterea solidarităţii sociale şi consolidarea politicilor soaciale. educaţia a devenit obligatorie pentru copii. Crizele economice din anii 1930 Crizele economice di anii ’30 au condus la probleme sociale grave: şoamaj de masă. reducerea şomajului. asigurări de sănatate pentru mame şi copii. sărăcie. Unii speciaişti (Titmuss) susţin că statul Atenian ar fi dezvoltat o astfel de politică după invazia persană. etc. „Războiul Rece” Unii specialişti (Th. iar Suedia în perioada 1933 – 1938 (când partidul social-democrat a ajuns la guvernare pentru prima dată) elaborează pachete de legi fundamentale pentru consolidarea statului bunăstării. foamete. ci şi socială datorită pierderilor înregistrate. lege care pune bazele sistemului de sigurări şi asistenţă socială – sunt reglementate asigurările de şomaj. asistenţă socială pentru copiii săraci. Statele Unite ale Americii au adoptat „New Deal” în 1935. 3 . de conservatori sau de creştin-democraţi. În 1933 Danemarca întreprinde Marea Reformă Socială. A produs o uriaşă solidaridate socială în rândul populaţiei. A întărit influenţa statului în economie. Paradoxal. stimulând ideologii bazate pe egalitate. Un argument în plus în acest sens – apreciază susţinătorii acestei teorii (Ramesh Mishra) – îl reprezintă faptul că după slabirea regimului şi mai ales după prăbusirea blocului comunist.

1. Finanţarea politicilor sociale Principalele surse de finanţare de care dispune administraţia centrală şi locală pentru a finanţa politicile publice sunt: • Bugetul de stat şi • Bugetele locale – constituite prin colectarea de taxe şi impozite o Impozitul direct: se aplică pe venituri si bunuri – ex: impozitul pe venit. Legislaţia în domeniul social reprezintă cadrul general al politicilor sociale. 3. Fondul de asigurări sociale de sănătate. Finanţarea se referă la resursele necesare pentru implentarea programelor.Structura sistemului de politici sociale Politicile sociale sunt elaborate şi promovate de sat. Fondul de şomaj. alcool. etc. impozitul pe profit. stabilind responsabilităţile legate de finanţare. prin instituţiile centrale şi locale. agenţii naţionale şi structurile din teritoriu. tutun. Parlamentul adoptă legislaţia. Guvernul propune legi. haine de blană) • Fondurile sociale – se constituie prin intermediul unor contribuţii speciale şi au destinaţie specifică. Resursele umane reprezintă specialiştii în politici sociale. impozitul pe salariu. cu sprijinul comunităţilor. personalul administrativ şi restul personalului necesar pentru funcţionarea sistemului. implementare şi chiar şi de evaluare a politicilor sociale. pentru acordarea beneficiilor. 2. etc. impozitul pe proprietate. asistenţă socială. accize (pe anumite produse considerate de lux sau cu externalităţi negative precum cafea. 4 . o Impozit indirect: se plaică pe consum – ex: TVA. proiectelor. le pune în practică prin ministere. serviciilor etc. Ex: Fondul de asigurări soaciale.

.. La noi.Resursele financiare pentru politicile socale Taxe generale Impozite indirecte TVA. 5 . accize Bugetul de stat Impozite directe venit. profit. cele mai importanete sunt (serviciile sociale – educaţie şi sănătate şi servicii de asistenţă socială) o educaţie gratuită sau subvenţionată o servicii de sănătate gartuite sau compensate de tip asiguratoriu o servicii pentru protecţia anumitor categorii defavorizate cum ar fi: copii abandonaţi. persoane victime ale violenţei etc. rechizite pentru copii şcolari. persoane cu handicap. proprietăţi Taxe locale Bugete locale (judeţene şi ale oraşelor şi comunelor) Transferuri de la bugetul de stat Cotizaţii sociale Fonduri sociale fondul de asigurări sociale fondul de şomaj fondul de asigurări de sănătate Instrumentele de intervenţie ale statului Statul are ca instrumente de intervenţie: • Beneficii: o Beneficii monetare (de tip alocaţie) o Beneficii în bunuri şi „în natură” (alimente. etc) • Servicii sociale.

etc • Gratuităţi – oferirea de servicii gratuite sau plata integrală a celui care produce acele servicii (ex: gratuităţile de transport. proprietătilor. o Ex: serviciile educaţionale primare sunt gratuite şi totodată obligatorii.  Testarea este efectuată  prin organe ale administraţiei publice – când există criterii simple şi omogene. de regula strict pentru testarea veniturilor  prin experţi. a bunurilor. Acestea cresc egalitatea şanselor pentru indivizi şi echitatea distibuirii anumitor resurse în societate. serviciile de sănătate. segmentelor defavorizate. • De tip non-contributoriu: o Beneficii şi servicii universale / categoriale: se acordă tuturor indivizilor (universale) sau tuturor indivizilor dintr-o anumită categorie (categoriale). concediul de maternitate platit. tabere gratuite) o Gratuitatea serviciilor are drept scop încurajarea consumului acestora. săracilor sau persoanelor cu risc crescut de a ajunge în sărăcie. considerându-se ca educaţia este esenţială pentru reuşita individului în societate şi reprezintă una din cele mai importante modalităti de creştere a egalităţii de şansă. o Beneficii şi servicii focalizate / pe baza testării mijloacelor: se acordă numai celor în nevoie.o servicii de asistenţă socială în general: de prevenire a unor probleme sociale. asistenţi sociali care evaluează nivelul de trai şi nevoile individului. dotărilor. de invaliditate. ajutorul de şomaj. inclusiv a relaţiilor de familie dacă este cazul. de consiliere şi de creştere a capacităţilor individului de a face fată situaţiei. Ex: alocaţii pentru copii. • • Tipuri de trasnferuri sociale: Transferurile sociale pot fi: • De tip contributoriu sau asiguratoriu: acordarea beneficiului este condiţionată de plata anterioară a unei contribuţii – ex: pensia de vârstă. Subvenţii celor care produc anumite servicii sau pentru consumator (ex: subvenţii pentru lapte praf pentru sugari) Scutiri / reduceri de taxe şi impozite anumite categorii sunt scutite parţial sau total de la plata impozitelor sau taxelor. familii cu copii. accesului la servicii. pentru cei în nevoie ex cantina socială. considerându-se ca reprezintă externalităti pozitive. Ex: parintele care are copil în întreţinere este scutit de un anumit procent din impozit. când este necesară evaluarea personalizată a cazurilor 6 . de boală.  Acordarea se face prin „testarea mijoacelor” de trai: analiza situaţiei familiei / gospodăriei / individului atât financiară cât şi materială.

este „prins” de către sistemele de asigurări – prima plasă de siguranţă. cu ochiuri mai largi. mai deasă vine în ajutor: sistemul de beneficii universale / categoriele. se îmbolnăveşte. Dacă totuşi individul trece şi de aceasta. Individul poate cădea printre ochiurile acestei plase pentru că nu îi „prinde” şi pe cei care nu au cotizat.Protecţia socială şi metafora plasei de siguraţă Individul îşi poate asigura singur nevoile în anumite limite. Când nu mai este capabil (îşi pierde locul de muncă. ajunge la bătrâneţe). Atunci o nouă plasă. Serviciile sociale 7 . rămâne plasa asistenţei sociale focalizate care cel puţin teoretic îi „prinde” pe toţi indivizii care au căzut.

Bentham – demotivează munca). activitătile concrete de prevenire a cerşitului şi de atragere a săracilor în acţiuni lucrative reveneau comunităţii locale. legea prevedea obligaţia fiecărei parohii de a prelua responsabilitatae pentru proprii săraci. etc. Pe langă argumentul decisiv al costurilor mult prea ridicate pentru susţinerea ajutoarelor. au fost invocate şi alte argumente economice. principii fundamentale ale politicilor sociale. Trebuie remarcată asemănarea cu sistemul de acordare a ajutorului social din zilele noastre. urbanizare) s-a consolidat ulterior o atitudine mai degrabă negativă cu privire la extinderea ajutoarelor către anumite categorii. cei apţi de muncă erau pedepsiţi să trăiască în „case de corecţie”. Prin această lege statul îşi asuma responsabilitatea pentru persoanele sărace. De la Legea sărăcilor la primele sisteme de asigurări (1600 – 1870) Legea Săracilor („Poor Law Act”) din Marea Britanie din anul 1601. Unii autori plasează începutul politicilor sociale în antichitate întrucât au existat preocupări ale statelor (dincolo de într-ajutorarea comunitară) de susţine pe cei în nevoie. foamete. un fel de aziluri ale zilelor noastre. Specialiştii evidenţiază şi alte momente importante în istoria politicilor sociale. demografice şi chiar morale (Ricardo – scăderea salariilor. dar şi la înmulţirea problemelor sociale ale vremii: săracire masivă. În cazul refuzului de a munci.Istoricul policilor sociale Istoria politicilor sociale este relativ scurtă. puteau locui în „instituţii de caritate”. război. În Sumer zeitatea Nanshe simboliza justiţia şi echitatea socială. Totuşi. un fel de închisori. Săracii erau împărţiţi pe categorii funcţie de capacitatea de a munci. măsuri care pot fi circumscrise politicilor sociale. Malthus – creşterea rapidă a populaţiei. de aproximativ un secol. în caz de calamitate. politicile sociale au o istorie şi mai scurtă. din timpul reginei Elisabeta. reprezintă un alt moment important în istoria politicilor sociale. etc. În contextul înmulţirii problemelor sociale generate de război şi a schimbărilor socioeconomice majore ale vremii (industrializare. 8 . Astfel. Acest act normativ prevedea acordarea de ajutor săracilor în schimbul prestării unor munci în folosul comunităţii – cum le-am numi astăzi – din partea celor apţi de muncă. bolnavii. În Atena se acordau echivalentul a ceea ce numim azi pensii pentru invalizii şi orfanii de război. Cei inapţi de muncă – bătrânii. de aproximativ o jumatate de secol. foamete. Războaiele napoloneene (1799 – 1815) au avut ca efect răspândirea ideilor Revoluţiei Franceze în spaţiul european şi la o nouă concepţie despre rolul statului. categorie importantă de asistaţi în politicile sociale şi în prezent. sărăcirea populatiei care munceşte. Ca disciplină ştiinţifică.

Sistemele de protecţie socială îşi extind acoperirea şi îşi diversifică măsurile de suport. Cei apţi de muncă erau obligaţi să muncească şi trăiască în asa-numitele „case de muncă”. Pentru prima dată se încerca constituirea unui sistem de protecţie pe alte principii decât cele ale ajutorului acordat celor mai săraci. separaţi de familie. Solutia instituirii unor politici sociale guvernamentale cu rol protector a provenit din zona dreptei politice. La sfârşitul secolului al XIX-lea. erau întreţinute prin acţiuni de caritate fie de biserici fie din alte iniţiative. De la primele sisteme de asigurări la criza economică (1870 – 1930) Abia la sfârşitul sec al XIX-lea schimbarea ideolgică generată de revoluţia Franceză devine dominantă. legile introduse perpetuau în fapt diviziunea şi stratificarea socială prin instituirea unor privilegii diferenţiate. din zona unor ideologii liberale sau conservatoare. Mulţi specialişti în politici sociale apreciază că sistemul securitatii sociale este în fond de origine sa liberala sau conservatoare. statul făcându-şi simţită prezenţa abia către sfârşitul secolului când. Introducerea modelului asigurărilor sociale în Germania anilor 1880 în timpul cancelarului Otto von Bismark reprezintă însă momentul crucial în dezvoltarea politiclor sociale moderne. cu greu se poate vorbi de sisteme corente şi integrative de suport.Astfel. sistemele de asigurări se generalizează în aproape ţările europene (nu şi în SUA). Competitia electorala pe care o instituie democratizarea Europei occidentale accelereaza opţiunea industriasilor si a institutiilor “statului-natiune” de a adopta programe sociale menite sa asigure bunastarea colectiva. în condiţii de viaţă mai precare decât cele în care trăia un muncitor sărac de pe piaţa muncii. Primele legi în domeniul asigurărilor sociale pot fi considerate prima implicare cu adevărat importantă a statului modern în protecţia socială a indivizilor. statul (identificat pe atunci cu interesele capitalistilor) dorea sa reduca amenintarea “stângii proletare” si demonstreze că este capabil sa susţină deopotrivă dezvoltarea economica şi protectia sociala. 1834) în sensul limitării ajutoarelor. 9 . Au fost introduse: • Asigurările pentru accidente industriale – 1871 • Asigurările de sănătate – 1883 • Asigurăile de pensii – 1891 Mulţi autori apreciază că scopul acestora nu a fost unul umanist cat mai mult politic pragmatic. scopul fiind de fapt loializarea indivizilor faţă de monarhie şi stat. După 1880 şcoala primară devine obligatorie şi gratuită. acesta este amendată (Amendamentul Legii Sărcilor. Spre exemplu şcolile. după mai bine de 200 de ani. prin elaborarea Actului Educaţional din 1870 susţine dreptul oricărui copil la o formă de şcolarizare. criteriile de eligibilitate devenind mult mai stricte. În Germania si în alte tari vest-europene care se aflau în plina crestere economica. soţi şi copii. Democratizarea politica si universalizarea dreptului de vot au obligat puterea politico-economica a sfârsitului de secol XIX sa adopte masuri în favoarea muncitorilor. Totuşi. în urma unui raport asupra Legii săracilor.

La începutul secolului XX măsurile de protecţie socială se diversifică. cât şi la nivelul pupulaţiei. Abia în perioada crizei economice din anii ’30 este amplu dezbătută problema intervenţiei economice şi a angajării masive a statului în rezolvarea problemelor sociale grave. După cel de-al Doilea Război Mondial Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a acutizat problemele sociale existente şi a condus la apariţia altora. adică creşterea economică bazată pe o forţă de muncă educată şi sănătoasă. controale medicale obligatorii. nevăzători şi copiilor sărci). protecţia socială fusese realizată aproape în întregime prin activităţi filantropice şi caritabile şi prin implicarea statului. protecţia forţei de muncă (se introducerea salariul minim). Primele măsuri asiguratorii datează din 1872. Creşterea economică rămâne scopul final. 10 . • Privind sistemul de asistenţă socială: Legea privind organizarea serviciilor de ajutor social din 1931 prin care s-au pus bazele dezvoltării în perioada interbelică a unuia dintre cele mai moderne sisteme de servicii de asistenţă socială din Europa la acea vreme (Şcoala lui Dimitrie Gusti având contribuţia esenţială). Câteva legi sunt deosebit de importante în evoluţia politicilor sociale din România: • Privind sistemul de asigurări: Legea Missir adoptată în 1902 şi care introduce un sistem de asigurăi de tip corporatist şi mai les Legea Neniţescu adoptată în 1912 care instituie obligativitatea contribuţiei şi lărgeşte numărul şi tipul beneficciilor din asigurări. iar protecţia socială este văzută ca o condiţie pentru a se putea realiza. Au fost dezvoltate teoriile economice ale statului intervenţionist. Până la acel moment. În 1933 a fost adoptată legea care unifică şi generalizează sistemul de asigurări sociale. Primele măsuri de protecţie socială în România În România prima lege mai importantă este dată în 1775 şi viza protecţia copilului şi a persoanelor în nevoie. Necesitatea reconstrucţiei sociale a fost larg acceptată atât la nivel politic. În această perioadă se dezvoltă „noul liberalism” care promova „eficienţa naţională”. etc). persoane cu dizabilităţi. Intervenţia statului în economie era prea puţin acceptată. săraci. acoperind toţi angajaţii. sub forama unor asocieri ale muncitorilor de într-ajutorare în caz de boală. În 1935 se adoptă „Social Security Act” care instituie sisteme de asigurări (pentru pensii şi şomaj) şi de asistenţă socială (pentru vârstnici. bolnavi cronici. sunt înfiinţate instituţii specializte pentru mame tinere. Formele de asigurări sociale exsiatu într-o fază incipientă şi aveau un caracter mai mult local. în Statele Unite ale Americii. etc. În Marea Britanie ideologia reformistă capătă amploare şi se adoptă măsuri pentru protecţia copiilor (mese gratuite în şcoală pentru săraci. protecţia vârstnicilor (acordă beneficii fără condiţia unei contribuţii prealabile pentru mare parte din vârstnicii de peste 70 de ani). vârstnici.

copii orfani. o Se instituie cel de-al doilea tip de sistem de asigurări sociale – cunoscut şi ca tipul Beveridge. treptat s-au dezvoltat sisteme de protecţie socială ale statului. etc) • Către protecţia întregii populaţii în final (asigurări de sănătate universale. Ignoranţa. putem afirma că perioada de reforme sociale şi de dezvoltare a ceea ce numim astăzi politici sociale a avut loc la sfârşitul sec XIX şi începutul sec XX în întreaga Europă.Raportul Lordului Beveridge din 1942. caracteristică care predomină şi astăzi susţin mulţi specialişti. sistem finaţat din impozite de la bugetul de stat şi nu din fonduri separate. din Marea Britanie este considerat de mulţi specialişti un punct de cotitură în istoricul politicilor sociale. Raportul promovează ideea înfrângerii celor „5 giganţi”: Lipsurile. Modalităţi de răspândire a politicilor sociale Apariţia şi extinderea politicilor sociale are în general un model comun: 11 . tot mai corente şi mai acoperitoare. universaliste care vor da naştere la ceea ce este cunoscut în literatura de specialitate drept Statul Bunăstării. * * * În concluzie. Boala. şi care va domina istoria politicilor sociale postbelice europene şi nu numai. Inactivitatea pentru care se recomadă ca măsuri: • un program de beneficii familiale • un sistem de servicii medicale accesibil. educaţie gartuita / subvenţionată. Mizeria. treptat sistemul de protecţie s-a extins către populaţia în ansamblul ei. asigurările sociale fiind elementul fundamental al sistemului de protecţie. care au ţinut de raţiuni pragmatice sau politice. cu acoperire larga • intervenţia statului pe piaţa muncii pentru a îndeplini obiectivul angajării totale a forţei de muncă (şomaj zero) • un sistem universal şi obligatoriu de asigurări (şi de pensii şi de sănătate). În ciuda ideologiei şi culturii politice de tip liberal care a dominat Marea Britanie. etc) Putem afirma că politicile sociale au fost centrate pe protecţia celor care au fost angajaţi în muncă. Deşi iniţial au avut motivaţii diferite. alocaţii pentru familii si copii. pe lângă cel de tip Bismarkian. Dacă iniţial au fost protejaţi în special cei care muncesc şi segmente restrânse cu probleme. depinzând intr-o măsura mai mică de nivelul contribuţiei anterioare şi cu accesibilitate universală. după al doile Război Mondial se dezvoltă politici sociale ample. Evoluţia măsurilor de protecţie a urmat în majoritatea ţărilor occidentale un pattern comun: • De la protecţia faţă de riscul pierderii veniturilor din muncă a celor care sunt / au fost angajaţi • La protecţia celor care nu puteau lucra (persoane cu handicap.

etc / asistenţă socială Din punct de vedere al acoperirii categoriilor de populaţie: de la populaţia care munceşte către toată populaţia o Angajaţi din sectoarele strategice şi periculoase (minerit în special) o Angajaţi în industrie o Muncitori din agricultură o Dependenţi şi mostenitorii celor angajaţi o Muncitori pe cont propriu o Toată popualţia Din punct de vedere al extinderii: de la beneficii categoriale la beneficii universale şi generoase o S-au largit criteriile de eligibilitate – beneficii mai multe pentru mai mulţi o S-a mărit cuantumul beneficiilor – beneficii mai mari 12 .• • • Din punct de vedere al succesiunii: de la asigurări către asistenţă socială o Asigurari pentru accidente în muncă o Asigurări de boală şi invaliditate o Pensii de vârstă şi ajutor de şoamaj o Alocaţii. ajutoare sociale.

o singură înstituţie se ocupa de toate. de gândire. de a trăi o viaţă decentă. că este membru cu drepturi depline al societăţii şi comunităţii respective. Dacă în trecut s-au accentuat mai ales îndatoririle cetăţenilor. Politică – dreptul de vot. Garantarea protecţiei lor presupunea renunţarea la drepturile de cetăţean (aşa cum am văzut. Indiferent de orientările politice. săraci. componenta socială a statutului de cetătean cuprinde următoarele drepturi fundamentale: . săracii erau obligaţi în schimbul ajutorului să trăiască în „casele de muncă” departe de familie. de exprimare.) După Marshall. s-au autonomizat şi şi-au extins funcţiile: • Drepturile civile – în sec XVIII • Drepturile politice – în sec XIX • Drepturile sociale – în sec XX Marshall arată că în trecut. Apărarea acestor drepturi civile se face de către justiţie. toţi actorii politici sau oamenii de ştiinţă au acceptat conceptul. etc. scuritate. Spre exemplu Amendamentul la Legea Săracilor din Marea Britanie (1834) stipulează drepturile sărcilor la protecţie nu erau derivate din statutul de cetăţean ci dimpotrivă. Componenta socială era slab reprezentată. O dată cu evoluţia societăţii cele 3 componente s-au desprins pe rând. dreptul de a munci. Civilă – vizează drepturile necesare pentru asigurarea libertăţilor individuale: libertatea personei. drepturi promovate prin sistemul de educaţie şi celelalte servcii sociale În trecut. de proprietate individuală. etc. de exercitare a puterii politice acre sunt susţinute de Parlament. Sociala – dreptul la bunăstare economică. Astfel.Legitimarea politicilor sociale Cetaţenia reprezintă principiul fundamental pe baza căruia se oferă protecţie socială de către stat. în condiţii precare. iar baza ei era una mai degrabă locală şi nu centrală / naţională. Theodore Marshall în lucrarea sa Citizenship and Social Class publicată în 1950 susţine acest principiu de legitimare a politicilor sociale. Cetăţenia are mai multe componente / dimensiuni: 1. 2. orice individ este îndreptăţit la protecţie socială din partea statului în baza simplului fapt că este cetăţean al acelei ţări.şcoala 13 . în special în secolul XX asistăm la o schimbare de accent către dreturi. instituţii locale 3. bolnavi) erau acordate pentru că aceştia nu erau consideraţi cetăţeni. cele 3 componente ale cetăţeniei erau amestecate. multe din drepturile celor cu probleme (persoane cu handicap. în mod paradoxal.

care poate influenţa atât pozitiv. în principal a categoriilor aflate în dificultate. Acestea pot fi legate de resurse sau nu.venit minim Calitatea acestor servicii / beneficii rămâne însă un subiect disputat. s-a dezvoltat ceea ce se regăseşte în literatura de specialitate ca Statul Bunăstarii.. frecventarea învăţământului obligatoriu sau îndatorirea de a-şi întreţine membrii dependenţi ai familiei în măsura în care o poate face. Aşa cum observa şi Marshall. Valorile reprezintă însă elementul care poate schimba întreaga ecuaţie. etc iar altele chiar dezvoltarea socială în general. a resurselor generează aspiraţii mai înalte care vor tinde să susţină un standard de viaţă mai ridicat şi invers. sănătate. în funcţie de condiţiile de viaţă. Bunăstarea – obiectivul fundamental al politicilor sociale Există mai multe tipuri de obiective ale politicilor sociale. un tip de stat cu politicile aferente preocupat de acest obiectiv fundamental şi care a dominat a doua jumătate a secolului XX toată lumea occidentală. Unele vizează promovarea unor bunuri publice cum ar fi apărare. cetăţeanul are şi îndatoriri sociale precum îndatorirea de a munci. Bunăstare vizează asigurarea bunurilor şi serviciilor necesare realizării uni mod de viaţă considerat normal la nivelul unei colectivităţi. plata impozitelor şi a taxelor. pe aspiraţiile acesteia. un model. Cele mai importante vizează protecţia sau securitatea socială a indivizilor. 14 . Există situaţii în care valorile şi deci şi aspiraţiile sunt înalte deşi posibilităţile sunt limitate. Th Marshall (1970) susţinea că „obiectivul explicit declarat al poiticilor sociale în sec XX este bunăstarea”. de cât este îndreptăţit un individ să beneficieze din partea statului? Să nu uităm că pe lângă drepturi. Bunăstarea colectivă se fundează pe conceptul de standard de viaţă. etc care se bazează pe sistemul de valori ale colectivităţii. dar nu o locuinţă luxoasă. individul are dreptul de a solicita un acoperiş deasupra capului. Între elementele dicutate relaţia este în general direct proporţională. un nivel de dezvoltare. cultură. Graniţa este însă foarte dificil de trasat – pană unde pot merge aceste drepturi. cât şi negativ aspiraţiile şi implicit standardul de viaţă. educaţie. Existenţa posibilităţilor. După al II-lea Război Mondial. securitate. ce reprezintă o stare socio-materială. Ce însemană însă „normal”? Standardele „normalităţii” sociale variază de la o colectivitate la alta.servicii de sănătate şi locuire .

Posibilităţi Resurse

+
Valori

Aspiraţii

Standard de viaţă

Sursele bunăstării Nicholas Barr (apud Preda, 2002) arată că pe lângă stat, bunăstarea indivizilor are şi alte surse: • piaţa care furnizează bunăstare ocupaţională prin intermediul veniturilor primare • acumulările individuale (economii, asigurărilor individuale private) care furnizează de asemenea bunăstare • familia şi organizaţiile voluntare care produc aşa-numita bunăstarea voluntară. Marian Preda (2002) menţionează şi influenţa tot mai mare pe care o au în ultima vreme organizaţiile internaţionale (regionale sau mondiale) asupra bunăstării indivizilor (mai ales a celor în situatii de risc foarte ridicat datorită războaielor, calamităţilor naturale, imigrării, dar nu numai). Putem reprezenta sursele bunăstării individuale astfel:

Sursa: Preda 2002

15

Statul tinde să formeze împreună cu celelalte surse ale bunăstării individuale sistemul pieţei, familia şi instituţiile non-profit (biserica, asociaţiile profesionale şi organizaţiile caritabile) - ceea ce se cheamă în literatura de specialitate reţeaua de securitate socială („safety net”). Aceasta funcţionează pe principiul subsidiarităţii , care presupune complementaritatea surselor de bunăstare şi protecţie (piaţă – familie – comunitate – stat), cât şi complementaritatea instituţiilor statului pe axa central – local în furnizarea bunăstării sociale. În final, conform acestui principiu, rezultă necesitatea preluării de către stat a tuturor sarcinilor de protecţie neîndeplinite sau îndeplinite nesatisfăcător de către celelalte instituţii. În consecinţă, există subsidiaritate în furnizarea bunăstării şi asigurarea protecţiei sociale: • între instituţii: piaţă – familie – comunitate – stat (şi conform unor interpretări mai recente pe fondul teoriilor despre globalizare – organizaţii transnaţionale). • între niveluri: (transnaţional) - naţional-regional-local-comunitar. Rolul statului, conform principiului subsidiarităţii este de a prelua, pe indivizii care scapă celorlalte instituţii din reţeaua de siguranţă, astfel încât toţi să beneficieze de protecţie în baza drepturilor lor de cetăţeni. În trecut, bunăstarea a fost furnizată aproape exclusiv prin mecanismele economiei de piaţă. În sec XX se consolidează 2 mari modele ale producerii bunăstării colective: • Statul capitalist fundat pe economica de piaţă • Statul socialist fundat pe economia socialistă Ambele modele ale statului bunăstării au reprezentat o reacţie la limitele economiei de piaţă ca modalitate de realizare a bunăstării colective.

16

Economia de piaţă şi producerea bunăstării
Eficienţa economică, concept fundamnetal în economie, este definită prin: • Maximizarea beneficiilor – atât cantitatea cât şi calitatea – în producerea unui bun sau serviciu în raport cu costurile de producţie a acestuia • Minimizarea costuturilor de producţie În 1776 Adam Smith lansează în lucrarea „The Wealth of Nations” (Avuţia naţiunilor) celebrul „principiu al mâinii invizibile”. Mâna invizibilă a concurenţei face ca interesele individuale să se transforme în interese comune, sau în termenii politicilor sociale, în bunăstare socială. Conform acestui principiu, piaţa liberă alocă eficient resursele existente în societate dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: • Bunurile sunt „ideale” sau „normale”, adică îndeplinesc următoarele condiţii: o Rivalitate: consumarea unui produs de către o peroană exclude consumul aceluiaş produs de către o altă persoană o Excludabilitate: sunt excluşi de la consumul unui bun cei care nu sunt dispuşi să plătească pentru el. o Rejectabilitate: un bun este repins de persoana care nu îl cumpără • Piata este „ideală” adică: o este accesibiă în mod egal tuturor o există informatii complete despre preturi si calitate o este completa ca oferta, oferă toate bunurile pe care cumparatorii sunt dispusi si capabili sa ofere bani. • Agentii (producatorii si cumparatorii) sunt „ideali” adică: o au acces egal pe piata, o sunt pe deplin informati (privind pretul si calitatea bunurilor disponibile) o şi în consecinţă fac alegeri „raţionale”, in cunostinta de cauza.

17

însă nici măcar în acest mod distorsiunile nu sunt pe deplin înlăturate. 2002) defineşte drept “prezumtii standard”: informare deplină. Această arie de acţiune reprezintă obiectul principal al disputei referitoare la intervenţia statului în economie dintre ideologiile politice de stânga şi de dreapta. tocmai pentru a limita cât mai mult posibil deficienţele pieţei.. Acestea mai sunt numite şi „externalităţi” (Zamfir E. Există şi costuri sociale sau beneficii sociale. care nu apar ca atare pe piată. tot mă plimb prin parc. etc o Nu presupun rejectivitate: nu pot sa resping faptul ca beneficiez de securitatea oferita de armata sau de iluminatul public ca bunuri oferite tuturor cetatenilor. Statul poate corecta unele probleme legate de aceste condiţii prin reglementări specifice. Preţul acesteia nu reflectă într-o măsură adecvată beneficiile pe termen lung pe care le va avea atât 18 . o Externalităţile pot fi pozitive şi negative:  De exemplu – educaţia. nonexcludabilitate si non-rejectabilitate face ca mecanismele pieţei libere să fie ineficiente în a le produce si distribui. tot mă apără armata ţării. inexistenta esecurilor pietei • Informare deplină a actorilor de pe piaţă – producători şi consumatori – în raport cu bunurile şi serviciile necesare / produse • Competiţie perfectă: libertate şi oportunităţi egale de acces pe piaţă • Piaţa completă ca oferta. o Costurile şi beneficiile unui produs nu sunt numai cele care se regăsesc la producător şi la consumator. dacă sunt apărat de armata naţională nu înseamnă că nu sunt şi ceilalţi cetăţeni apăraţi. În acest punct statul îşi poate creşte funcţia economică. a distorsiunilor induse de mecanismele pieţei Această situţie este însă ideală. Există mai multe situatii în care piaţa este ineficientă (Preda. oferă toate bunurile pe care cumparatorii sunt dispusi si capabili sa ofere bani • Lipsa eşecurilor pieţei. o Nu presupun excludabilitate: chiar dacă nu îmi plătesc taxele şi impozitele tot beneficiez de iluminatul stradal. • Externalităţile bunurilor nu se reflectă în preţuri. Particularitatea bunurilor publice de a se caracteriza prin non-rivalitate. 2002) datorită faptului că: • Bunurile publice nu au carateristicile unor „bunuri normale” sau private: o Nu presupun rivalitate: dacă mă plimb în parc nu înseamnă că ceilaţi nu se pot plimba. devenind el însuşi organizator şi furnizor de servicii. etc. competitia perfecta. în realitate nici-una dintre cele trei condiţii nefiind îndeplinită în totalitate. piata completa. 1995) o „Externalităţile” sunt efectele pe care producerea sau consumul unui bun le au asupra indivizilor şi colectivităţii în general.Aceste conditii au fost regrupate în ceea ce Nicolas Barr (apud Preda. fără să fi compensat / plătit pentru aceasta.

nu oferă toate bunurile pentru care cumpărătorii sunt dispuşi să plătească. o De cele mai multe ori „externalităţile” apar la un interval mare de timp faţă de momentul producerii sau consumului bunului respectiv. • Conditiile de competitie de pe piaţă sunt adesea incorecte. statul trebuie sa intervină pentru producerea lui. micii producători individuali ar înregistra preţuri foarte mari şi ar da faliment. În consecinţă. sau contractareaunor bunuri în prezent dar care sa fie vandute sau cumparate in viitor (de exmplu. anumiti agenti economici au pozitii privilegiate pe piata (monopol. anumite asigurări pentru care riscurile nu sunt asigurabile. prin urmare sunt greu de măsurat • Bunurile pentru care costul mediu este mai mare decât costul marginal tind să fie subproduse. Mai mult. astfel încât statul estimează că costurile pe care le-ar plăti societatea în absenţa consumului său sunt mai mari decât subvenţionarea sa. 2002) enumeră pe lângă bunurile publice amintite. datorită pierderilor înregistrate la producator. • Există distorsiuni şi în privinţa informaţiilor privind produsele. calitatea sau preţurile lor datorită dificultăţilor multor consumatori de a înţelege informaţiile astfel încât să facă o alegere raţională. 1995) 19 . arată autorul.individul cât şi societatea. ect). Preţul unui bun care produce poluare şi care afectează întreaga populaţie nu reflectă costurile celor afectaţi (sănătate. Dacă statul nu ar interveni pentru a acoperi cheltuielile de producţie.. De educaţie beneficiază nu numai consumatorii direcţi ci şi întreaga comunitate. • Piaţa nu este “completă”. cumpărătorii ar putea opta pentru un produs similar dar mai ieftin. dacă preţurile la acest produs ar rămâne ridicat. degradarea mediului. Dacă bunul respectiv este considerat important. mecanismele economiei de piaţă în producerea bunăstării colective sunt limitate. lăsând pe piaţă un singur producător ţine puternic care şi-ar permite să vândă la preţuri mai mici. Există limitări (Zamfir E.  De exemplu – poluarea. o Exemplu: sa luam cazul teoretic al unui produs subvenţionat de stat. mai ales daca vor trebui corelate cu diverse alte proiecte s-ar putea sa nu fie finantate de piata). Dar bunul respectiv este important pentru populaţie.asigurările) informarea consumatorilor trebuie să se extindă pe perioade de timp mari. falimentându-se astfel întreaga producţie a bunului respectiv. proiecte urbane de viitor. o De exmplu Nicolas Barr (apud Preda. Pentru bunurile de lungă durată (exemplul cel mai la indemână . oligopol) care le dau posibilitatea să stabilească preţuri independent de costurile marginale. ajungându-se treptat la situaţia de monopol (un singur producător datorită falimentului celorlalţi) sau chiar la inexistenţa vreunui producător datorită ineficienţei productiei. imprumuturi.

bolnavii şi bătrânii comparativ cu ceilalţi. Intervenţia statului pentru a corecta ineficienţa pietei Statul poate interveni în economia de piaţă în scopul alocării optime a resurselor:  Reglementari o Ex: reglementează calitatea anumitor bunuri şi servicii produse privat  Taxarea activităţilor (producţie sau consum) generatoare de externalităţi negative o Ex: accizele (taxă pe consum la tutun. sau cum e la noi – cele pentru copii şi cele de urgenţă). alcool. bunuri cu externalităţi pozitive)  Bunuri cu externalităţi negative care tind să fei supraproduse (tutun. iluminat public.. subvenţii. copiii. nu doar agentul economic). gaze. parcuri. cantitate mică. etc)  Bunuri mixte: bunuri subproduse (educaţia. nu individuali (ex: veniturile din proprietate şi din capital sunt mai ridicate decât cele salariale)  Dezechilibre între nevoi şi posibilităti de câştig ( distribuţia pieţei este în funcţie de capacităţi. benzină)  Stimularea activităţilor cu externalităţi pozitive o Ex: credite pentru deschiderea unei afaceri (creşte numărul de locuiri de muncă. etc). bătrâni. bolnavi cronici)  Inegalităţi în şansa de câştig datorită unor factori structurali. pe baza unei evaluări morală a nevoilor (educaţia. educaţia (cel puţin cea obligatorie) serviciile de sãnãtate (în totalitate. nu de nevoile reale – cei cu copii comparativ cu cei fără copii.A) În sfera producţiei / consumului  Distorsiuni ale cererii: cererea unor produse nu apare pe piaţă. industria poluantă)  Bunuri produse suboptimal prin monopol (preţ mare. bunurile pe care piaţa nu le poate produce printr-o alocare otimă (Zamfir E. etc) În concluzie. compensări  Producere publică o Ex: apărarea. 1995) sunt:  Bunuri sociale: bunuri care nu ar fi produse deloc (apărare naţională. 20 . energie electrică)  Bunuri dezirabile pentru sociatate. handicapaţi. beneficiază şi colectivitatea. alcool. ordine publică. drumuri. serviciile sanitare. ex: apă. aceasta nu exprimă nevoile efective de consum ale populaţiei  Distorsiuni ale costurilor / beneficiilor: externalităţile nu apar în preţul de pe piată  Distorsiuni produse de monopol B) În sfera distribuţiei:  Limitări ale capacităţii indivizilor de obţinere a veniturilor nu din vina lor (copii.

. de cele mai multe ori fiind un mix între cele două. este ineficientă şi falimentară pe termen lung. Redistribuirea secundară a bunăstării – se face prin intervenţia statului. Structura veniturilor individuale: • Veniturile brute (din salarii. sau pe baza testării mijoacelor (de la cei care nu au nevoie către cei în nevoie). chiar şi asupra situaţiilor în care mecanismele economiei de piaţă reuşesc o alocare optimă a resurselor. profituri. etc): venituri primare pre-impozitare şi pre-transfer • Veniturile nete: venituri primare post-impozitare 21 . economici sau reprezentanţi ai societătii civile în redistribuirea bunăstării) 1. ştiinţă. proprietăţi.Intervenţia statului (prin reglementări. 1995): I. Distribuţia primară a bunăstării – se face prin piaţa liberă. Producerea bunăstării în economia de piaţă Într-o societate bazată pe economie de piaţă. la acest nivel bunăstarea este inegal distribuită. Transferuri de la cei cu resurse mai multe la cei cu resurse mai puţine rezultând veniturile secundare. prin politica socială (statul poate colabora şi cu alţi actori privaţi. însă rolul statului de producător este adesea contestat. sănătate. Intervenţia masivă a statului în economie. dacă este să luăm exemplul statelor foste comuniste printre care şi România. de protecţie a naturii.  Există două mecanisme de transfer:  contributoriu – asigurările sociale (de la cei care au cotizat mai mult. taxare. subvenţionăre) în sistemul economic este justificata şi acceptată chiar şi de adepţii ideologiilor liberale. reprezintă un prim nivel al producerii bunăstării. la cei care au cotizat mai puţin. de la cei la care riscul nu s-a produs la cei la care s-a materializat)  non-contributoriu – asistenţa socială universală. Veniturile de pe piată se mai numesc şi venituri primare:  Venituri din muncă  Venituri din proprietate Dar. educaţie)  Gratuitatea (educaţia generală)  Subvenţionarea (bunurile pentru copii)  Reducerea de taxe / impozite (la constrcţia de locuinţe) 2. infrastructură. aşa cum am văzut anterior. cultură.  Transferurile pot fi:  financiare sau în bunuri şi servicii  pe verticală (de la persoanele cu venituri ridicate către cei cu venituri scăzute) sau pe orizontală (în funcţie de nevoi: de la cei care nu au copii către cei care au). II. Finanţarea bunurilor publice (cheltuieli urbanistice. producerea bunăstăii se face prin două mecanisme distincete (Zamfir E.

şi deci experienţă şi poziţii diferite. Aşa cum arată şi Barr (apud Pop L. 2002) intepretarea inegalităţii monetare trebuie făcută nuanţat.. ce determină niveluri diferite de câştig. M. Inegalitatea monetară poate fi explicată de: • alegeri individuale. de exemplu. comparativ cu altul care datorită preferinţelor pentru un stil de viaţă cu un nivel ridicat al consumului şi care pentru a şi le realiza optează pentru un loc de muncă mai bine plătit dar mai “stresant” şi cu mai puţin timp liber.• • Venituri din transfer: venituri secundare Venituri totale nete. Veniturile pot fi măsurate mai uşor. post-impozitare şi post-transfer Inegalitatea Aşa cum am arătat anterior. efecte ale ciclului de viaţă (inegalitate structurală) de exemplu diferenţa în termeni monetari între între doi indivizi cu aceleaşi capacităţi dar având vârste diferite. cu preferinţe pentru un stil de viată mai modest poate opta pentru un nivel mai scăzut de venituri. Ea a fost înţeleasă în principal ca inegalitate monetară. un individ. • fluctuaţii temporare de venit. dar consumul redă 22 .. economia de piaţă produce o inegalitate în societate. Inegalitatea monetară se poate măsura fie prin venituri. fie prin consum. şi Pop L. factorii explicativi putând fi diferiţi. în primul rând printr-o distribuţie inegală a veniturilor. în schimbul de exemplu a mai mult timp liber. care este înfloritor în perioada vacanţelor dar mult mai redus în restul anului. Inegalitatea economică se referă la diferenţele dintre condiţiile economice ale indivizilor. ambele variante având avantaje şi dezavantaje. • vârstă. Cazul unor activitătî înalt sezoniere – de exemplu cazul celor care trăiesc din turism. De exemplu.

poate fi inclus şi autoconsumul (cel asigurat din producţie proprie – cazul gospodăriilor ţărăneşti de la noi). pot fi mai adecvate pentru că în realitate veniturile se distribuie în cadrul acesteia în raport cu nevoile fiecărui membru. astfel încât se utilizează adesea ca unitate de măsură a distribuţiei veniturilor venitul sau consumul pe adult echivalent. împărţind pur şi simplu venitul sau consumul familiei sau gospodăriei la numărul membrilor acesteia presupunem că nevoile indivizilor sunt egale.. măsurarea inegalităţii prin venituri duce la identificarea unei inegalităţi mai ridicate decât în cazul celei măsurate prin consum (Pop L. Pe de alta parte însă. surprinde redistribuţia veniturilor în cadrul familiei sau altor indivizi. M. iar cheltuielile nu cresc în acelaşi ritm cu creşterea numărului de membrii (“economii de scală”). Nu individul.. Curba Lorenz – ca măsură a inegalităţii 23 . 2002). şi Pop L.mai fidel nivelul de trai al indivizilor. Numărul de persoane dintr-o gospodărie se transformă aşadar în adulţi echivalenţi pe baza unei scale de echivalenţă (bazată pe presupoziţiile de consum dintr-un anumit context social). Dar. diferă în funcţie de sex şi vârstă. nevoile alimentare spre exmplu. deşi nu avem certitudinea unei astfel de împărţiri. sau gospodăria. În general. Măsurarea inegalităţii În timp au fost dezvoltate multe metodologii de măsuarea a inegalităţii dintr-o societate. fiind mai stabil în comparaţie cu fluctuaţiile şi schimbările economice minore din viaţa individului. Curba Lorenz este una dintre cele mai cunoscute şi utilizate reprezentări grafice a inegalităţii. ci familia. Vom avea în acest caz un venit sau un consum per capita al unei familii sau gospodării. Unitatea de analiză în raport cu care se măsoară venitul sau consumul este de asemenea importantă.

plasată în perimetrul OAB a graficului. familie sau gospodărie deţin acelşi procent din totalul veniturilor într-o societate. De exemplu: raportul dintre decila a noua şi prima decilă sau raportul dintre chintila a cincea şi prima chintilă. Mexic. inegalitatea cea mai redusă este întâlnită în ţările Scandinave (Suedia. şi cele din America Latină.1 în 2003 (CASPIS. toate veniturile din societate sunt câştigate de un singur individ. la extrem. iar cei mai bogaţi 20% deţin peste jumătate.Sursa: Pop L. Mărimea inegalităţii este dată de suprafaţa între curba reală şi linia perfectă a egalităţii. coeficientul Gini era de 28. date pentru SUA arată că cei mai săraci 20% deţin sub 5% din totalul veniturilor.27. Norvegia. Panama) şi unele ţări africane. între 0. El reprezintă raportul între suprafaţa dintre curba reală şi linia egalităţii perfecte şi suprafaţa triunghiului OAB.. Paraguay.50 şi 0. 24 . Măsuri mai simple ale măsurării se referă la ordonarea veniturilor şi împărţirea lor pe nivele (10 sau 5 categorii de vanit.35. Între acestea. rezultând o curbă.25-0. Această măsură nu oferă informaţii despre modul în care se distribuie veniturile celor aflaţi între cele două extreme ale distribuţiei veniturilor. 2004). Formula coeficientului Gini este jumătate din media aritmetică a diferenţelor absolute dintre toate perechile de venituri într-o societate.20 şi 0. Cu cât suprafaţa acesteia este mai mică.60. În realitate însă. Aceasta reprezintă situaţia în care fiecare individ. cu valori sub 0. cu atât egalitatea din societate este mai mare. distribuţia veniturilor este inegală. între valorile din ţările Europei occidentale. SUA prezintă o inegalitate medie.25 şi 0. Finlanda). normalizată cu venitul mediu. Danemarca. raportând categoria cu veniturile cele mai mari la vcategoria cu veniturile cele mai mici. în general se plasează între 0.M. care porneşte exact de la curba Lorenz.Pop. şi L. România prezintă o inegalitate medie. cu cât curba se depărtează de linia OB şi suprafata se măreşte. cu atât inegalitatea este mai mare. Coeficientul Gini reprezintă o altă măsură a inegalităţii. Ţările Europei Occidentale au valori ale coeficientului Gini mai scăzute. urmate de Austria şi Belgia.curba reală ajunge să aproximeze triunghiul OAB). 2002 Situaţia de egalitate perfectă este reprezentată de linia OB. Situaţia de perfectă inegalitate este atunci când.60. Cea mai ridicată inegalitate caracterizează ţările Americii Latine (Brazilia. Desigur că în nici-o societate coeficientul nu ia valoarea 0 sau 1. De exemplu. Valorile sale variază între 0 (situaţie de egalitate perfectă curba reală se suprapune cu linia perfectă a egalităţii) şi 1 (inegalitate totală . cu valori între 0. etc).

pentru anul 1934. desemnează entităţi cu un fond comun evident dar şi cu multe diferenţe specifice (Preda. în prezent expresia ‘statul bunăstării’ desemnează statul capitalist (în special occidental) de după cel de-al II-lea Război Mondial cu o guvernare bazata pe consens social. Alţii atribuie paternitatea termenului lui A. Termenul propriu-zis îi este atribuit arhiepiscopului W. Marea Britanie devine primul Stat al Bunăstării şi adesea a fost luat drept model în analizele comparative.Statul Bunăstării După mulţi specialişti. Practic. Temple care în scrierile sale din 1941 şi 1942 a dorit să sublinieze diferenţa dintre ‘statul puterii’ al Germaniei Naziste si ‘statul bunăstării’ al reconstrucţiei aliate de după război. O astfel de definiţie "largă". o dată cu lansarea programelor sociale ample şi universaliste propuse prin Raportul Lordului Beveridge şi sub influenţa majoră a ideilor lui Keynes referitoare la intervenţia statului în economie şi ocuparea deplină (şomaj zero).Zimmern. Statul Bunăstării poate reprezenta în literatura de specialitate (Pierson apud Preda 2002): • formă particulară de stat (care s-a cristalizat după Război şi a dominat Europa) • formă distinctă de guvernare • un tip specific de societate Înţelesul termenului a devenit atât de larg încât mulţi au propus chiar renunţarea la concept. prin îmbinarea eficienţei sistemului economiei de piaţă cu solidaritatea socială şi umanismul politicilor sociale redistributive. 2002) 25 . şi sugerează că expresia ar fi fost în limbajul comun în Marea Britanie încă de la sfârşitul anilor '30 (Preda. 2002).

2 20.Peter Taylor-Gooby şi alţii disting două mari perioade în istoria Statului Bunăstării: 1. în contextul entuziasmului creşterii economice şi a reconstrucţiei sociale de după război. ducând la creşterea calităţii beneficiilor şi serviciilor oferite. Câţiva indicatori economici si sociali ai Statului Bunăstării Keynesian (1950-1975) Creşterea anuale medie a Cheltuieli sociale ca % din Rata şomajului ca % din PNB PNB totalul forţei de muncă 1950-‘60 1960-‘73 1960 1975 1959 ..Perioada de aur a Statului bunăstării” (The Golden Age) în Europa Occidentală. de recul a Statului Bunăstării.decenii de aur” a avut loc o dezvoltare fara precedent a institutiilor. Această perioadă a expansiunii SB pare a fi o .3 0. Faza consolidarii (1920-1945). dominată mai degrabă de ideologia neo-liberală. ca sistem „sistem garant al bunastarii colective”. Creştrea economică a fost rapidă în toată această perioadă.1 26 . pe fondul unei solidarităţi sociale crescute. diistingând etapele: Faza experimentala (1870-1920). alţi specialişti (Naumescu).6 11. În cele 3 . una optimistă. plasează începuturile în perioada consolidării sistemelor de asigurări sociale. şomajul scăzut. Folosind conceptul de Stat al Bunăstării în sensul larg. expansiunea. de expansiune a Statului Bunăstării. A treia etapă în evolutia politicii sociale conform acestei clasificări. inflaţia redusă. institutiile si serviciile sociale au continuat să se multiplice fără încetare.perioada fericită”. Există autori care susţin că criza experimentată a fost atât de profundă încât cu greu se poate susţine că clasicul Stat al Bunăstării a supravietuit. Dupa 1975 si cu precadere în anii '80 sistemul creat în jurul acestui model de stat al bunăstarii aluneca într-o criza profunda (recunoscuta chiar si de cei mai înversunati aparatori).7 4...4 26. este asociata cel mai adesea cu istoria propriu-zisa a statului bunastarii în Europa postbelica si cu modelul social-democrat keynesian. continuând pâna în prezent). Faza expansiunii (1945-1975). intervenţia statului şi implicarea masivă în probmele sociale avea o largă acceptare în contextul existent după război. Aşa cum am văzut. functiilor si serviciilor sociale oferite de stat. Functiile.‘67 1975 Canada 4. în contextul crizei petrolului de la mijlocul anilor 70. dominată de idei social democrate (până în 1975) 2. Criza si reforma sistemului social (dupa 1975. una pesimistă.5 5.0 5. Cheltuielile sociale aproape s-au dublat.6 14. a consumului şi a cresterii economice. Condiţiile deosebit de grele în care trăia majoritatea populaţiei la acea vreme făceau ca aşteptările indivizilor să fie relativ scăzute.1 Franţa 4. Perioada de “aur” – până în 1975 Perioada de după cel De-al Doilea Război Mondial şi până în 1973-1974 (criza petrolului) este cunoscută şi sub numele de .

Suedia.6 7.7 21. cheltuielile publice depăşaeu o treime din PIB (pentru unele ţări reprezentau aproape jumătate). occidentală şi că diferenţele între state sunt mai 27 . de sub 4-5%.5 Total 28.2 Marea 32.8 46.8 31.7 45.4 Sursa: Preda. societatile vest-europene au parcus traiectorii convergente spre ceea ce numim astazi .3 Media 4..7 29. Practic.9 11. modernă.9 1.5 5.6 43.5 43.6 48. 1997.modelul" sau . pornind e adevărat de la un nivel mai scăzut).6 10.1 8.6 Italia 30.4 17. 2002.1 Sursa: George şi Taylor-Gooby.8 Suedia 31.4 22. iar cele sociale depăşeau 20% din PIB în majoritatea tarilor.6 5. cea industrială.3 48.3 27.7 7.7 7.6 38..R.9 10. cheltuielile pentru programe sociale se situau la cca 15% din PIB.6 13.8 21. cheltuielile sociale au crescut cu 50%.4 Există două mari poziţii privind evoluţia Statului Bunăstării (Zamfir C. p.2 43.8 11.8 1.4 3.5 55.modernizarea reduce diferentele între tari” si ca.3 2. în contextul unui şomaj scăzut..2 1.7 22.1 34.6 Spania 13.4 26.5 17.6 12.6 18.2 48.6 18. Evoluţia cheltuielilor publice (sociale) în ţări OECD ca procent din PIB (1960 – 1975) Cheltuieli publice sociale ca % Cheltuieli publice ca % din PIB din PIB 1960 1970 1975 1960 1975 Danemarca 24.1 13.8 Japonia 10.2 Grecia 17. Prin urmare. susţinătorii acestei poziţii susţin că SB este produsul unui tip unic de societate.1 18.1 43.1 26.2 5.8 40.2 24.2 13.2 Franţa 34.civilizatia occidentală”.3 4. putem traduce ca . rata de creştere economică anuală a fost în general peste 5%.1 4.7 19.7 7.9 4.8 5..8 Italia 5. 1995): 1. ajungând în unele ţări aproape să se dubleze (Olanda.9 Marea 2. urcând în câteva cazuri spre 30%.2 15. 763 4.2 10. p.5 32.3 Britanie SUA 3.7 8. Teoriile convergenţei Dezvoltarea economico-sociala face ca tari cu traditii culturale si politice diferite sa construiasca institutii similare si sa adopte treptat masuri asemanatoare în ceea ce priveste asigurarea unui standard minimal de viata.F.2 6. de-a lungul timpului.7 După cum se observă. În această perioadă.2 38 10.8 20.8 3. Chiar si în Statele Unite.6 38.4 13. permiţând creşterea cheltuielilor sociale până la mai mult de o cincime din Produsul Naţional Brut.7 Germania 32 38.4 1. 7.3 14.G. chiar şi SUA.4 9.2 24.6 Britanie SUA 27.9 12.1 21 Olanda 33. La începutul anilor '70.

provin din particularitatea condiţiilor şi tind spre un profil unic. ci de creştere / expansiune a SB care e determinat de nivelul economic. diferenţele neţinând numai de nivel de dezvoltare economică. Criza Statului Bunăstării are accepţiunea de (Zamfir. economici. 1995): • criză financiară – imposibilitatea continuării finanţării SB • ineficienţă a SB Pierson (1991) arată că "criza statului bunastarii" poate fi înţelească ca: • un punct de cotitură în politicile sociale si economice • un şoc exterior (statului) cu referire la preţul petrolului care este impus doar de cele câteva ţări exportatoare de petrol grupate în OPEC • problemă pe termen lung. Criza petrolului din 1972-1973 a reprezentat pentru toate economiile un şoc puternic şi a condus la explozia criticilor Statului Bunăstării în varianta lui Keynesiană. Pe baza unei comparaţii între 64 de state. . • Criza politică. diferenţele sunt mai mult cantitative. • Criza fiscala si birocratică. • Criza socio-demografică. opţiunea pentru un tip sau altul de stat al bunăstării nu este bazata numai pe condiţii.la nivele de dezvoltare economică similare există SB diferite Criza Statului Bunăstării (1975 -1980) Pe fondul unui ritm al creşterii economice din ce în ce mai lent şi în condiţiile creşterii inflaţiei au început să apară la începutul anilor 70 şi criticile la adresa expansiunii cheltuielilor publice. fără o soluţie previzibilă. Teoriile diversităţii Susţin că SB este produsul unui complex de factori sociali. Valentin Naumescu identifică o criza multidimensională a Statului Bunastarii în Europa (în context mondial) • Criza economica propriu-zisă. Prin urmare.degrabă superficiale şi nesemnficative. 28 . ci şi pe efectele (dorite şi estimate) ale uneia sau alteia dintre opţiuni. Mai mult. culturali şi istorici. nu de tip. Wilensky (1966) consideră că nivelul de dezvoltare economică (măsurat ca PIB/locuitor) este predictorul cel mai important al cheltuielilor sociale pe termen lung. 2.

invaliditate. Creşterea şomajului. . rata de creştere economică nu mai era suficient de mare pentru a putea asigura continuarea .. obiectivul şomajului zero nu a putea fi susţinut pe termen lung datorită consecinţelor negative care au survenit: . natalitatea scade foarte mult. “criza de copii” devenind cu timpul o realitate.efortului de bunastare". Procesele care au favorizat criza: • Creşterea deficitelor bugetare – cheltuielile publice (sociale) au crescut într-un ritm mai rapid comparativ cu cresterea economică.Sectorul secundar (munci slab plătite. • • 29 . Presiunea asupra sistemului de protecţie cresc foarte mult.proliferarea grevelor Mai mulţi specialişti identifică fenomene precum dualizarea pieţei muncii sau apariţia şomajului pe termen lung care s-au cristalizat tot în această perioadă: . Chiar înainte de declaşarea crizei petrolului. Numarul mare de pensionari.Setorul primar (sectoare economice de vârf. aparea în Europa faimosul raport al Clubului de la Roma. temporare. în 1972. nivelul ridicat al pensiilor si extinderea perioadei de acordare au adus apoape de faliment sistemele de pensii si asigurari sociale (cele corespunzatoare situatiilor de boala. recuperare sau tratament cronic îndelungat). batrânete. mai ales după mijlocul anilor 60.divergenţe între sindicate sau între sindicate si partidele de stânga . care oferă salarii ridicate. care atrăgea atenţia asupra unei provocari fara precedent în istoria postbelica. Din punct de vedere economic. Inversarea piramidei demografice. Aşa cum arată şi Esping-Andersen (1990). mai ales după şocul petrolului (creşte de la sub 4% cât era anterior la 10-15%) Guvernele s-au trezit în situaţia să renunţe la principiul fundamental al keynesianismului. “Limitele creşterii” (efectuat de 17 cercetatori din diverse discipline. sistemul de pensii şi chiar şi cel sanitar se confruntă cu riscul de a fi sufocate.creşterea presiuni salariale . În majoritatea statelor vesteuropene cresterea economica atinsese nivele de 1-2% (sau chiar devenise nulă. lansându-se conceptul de “creştere zero”). sporurile naturale negative în multe tari vest-europene au provocat dezechilibre în transferul între generatii.diminuarea activităţilor profitabile . „şomajul zero”. şi o relativă siguranţă a locului de muncă) . careia economia mondiala nu putea să îi mai facă faţă cu vechile instrumente. înalt competitive. sub coordonarea lui Dennis Meadows). în sistem part-time. întrucât acesta ar fi însemnat în condiţiile economice ale vremii sporirea taxelor deja foarte mari şi creşterea inflaţiei (la începutul anilor 70 presiunea clasei mijlocii şi a sindicatlor de a reduce taxele era tot mai mare).• Criza generala de sistem (criza sistemică).creşterea presiunilor inflaţioniste. multe companii solicitând cu insistenta regândirea întregului sistem de asigurari. etc) Accentuarea îmbătrânirii populaţiei – pe lângă cresterea speranţei de viaţă.

9 10. criza Statului Bunăstării nu a fost doar o criză economică sau financiară ci a însemnat o criză a întregului sistem institutional.4 Sursa: Preda. 1991 În continuare vom prezenta critica făcută de teoriile neoliberale la adresa Statului Bunăstării Keynesian.9 1.2 5. curent de gândire cunoscut şi sub numele de „Noua Dreaptă”. Iată câţiva indicatori sociali şi economici care descriu comparativ situaţia la care se ajunsese în perioada crizei: Performanţele OECD (valori medii) în perioada de înflorire a SB comparativ cu perioada crizei 1960 – 1073 1973 – 1981 Rata şomajului 3.• Creşterea aşteptărilor populaţiei în raport cu nivelul şi calitatea beneficiilor. Creşterea fiscalităţii duce la scăderea resurselor pentru impozitare astfel încât impozite mai ridicate se aplică la salarii şi profituri din ce în ce mai mici o Aşa numita Curba Laffer: cresc impozitele → cresc şi resursele statului până la un punct pentru că apoi → scade baza de impozitare → scad resursele Curba Laffer Venitul din impozite 30 . în condiţiile unei creşteri economice mai lente decât cea a cheltuilor publice (sociale). şi nu datorită îmbunătăţirii protecţiei sociale oferite de către SB.5 Inflaţia 3.9 Rata de creştere a PNB 4.4 Rata de crestere a productivităţii 3. în L. Critica Neoliberală la adresa Statului Bunăstării • SB bazat pe o fiscalitate ridicată afectează negativ economia a) poate conduce în mod paradoxal la scăderea resurselor pentru stat o În contextul unor programe sociale din ce în ce mai costisitoare. 2002.9 2. Se apreciază că creşterea cheltuielilor publice sociale în special s-a făcut ca urmare a creşterii cerererii. p. 767 apud Pierson. Pop (coord). Reforma la toate nivelele si în toate sectoarele de activitate devenise necesară. ficalitatea devine din ce în ce mai ridicată. Prin urmare.

asistăm la o birocratizare excesivă. duce la slabirea coeziunii familiale şi la atrofierea reţelelor de suport comunitare SB ajunge să provoace un dualism social. constituindu-se în timp aşa numita „underclass” şi generând o adevărtă cultură a dependenţei SB afectează însăşi liberetatea individului. să scindeze populaţia în două: pe de o parte o populaţie activă şi responsabilă şi pe de alta o populaţie dependentă. Intervenţia socială devine î fapt un instrument de dominare a populaţei. creându-se un sistem centrat pe propriile interese şi nu pe cele ale populaţiei beneficiare. invetiţiile (întrucât cu cât câştigul e mai mare. sau oricumn cu rol major) al bunăsării sociale devine ineficient. SB ca furnizor monopolist (unic.Rata de impozitare b) demotivează efortul economic. 31 • • • . cu atât impozitul creşte) c) creşte economia subterană şi evaziunea fiscală d) decapitalizarea: migraţia capitalurilor spre ţări cu fiscalitate mai scăuztă • SB distruge funcţia de într-ajutorare a familiei şi comunităţii (prin preluarea acestei funcţii). Fără competiţie. înlocuind-o cu „dicatatura statului sau a corporaţiilor”.

Multiplicarea si extinderea birocratiei din serviciile publice a avut la început un efect pozitiv. accea a şomajului mare în rândul acestora. scade capacitatea statului de a rezolva aceste probleme. de subminare a independenţei individului şi conducând la stigmatizare socială. întrucât datorită asumării prea multor responsabilităţi. Cu timpul însă.criza financiară demonstrează că SB este incopatibil cu economia capitalistă. aşa numitul Stat Providenţă. Spre exmplu. în Suedia se ajunsese la situaţia limită în care 60% din forţa de muncă activă era ocupată în administraţia Statului Bunăstării. Ieşirea din criză (după 1980) Mulţi specialişti afirmă că modelul european al Statului Bunăstarii în sens traditional (keynesian). permiţând creşterea spectaculoasă a numarului de slujbe bine platite în institutii administrative si în consecinţă scăderea şomajului. De asemenea SB a ignorat problemele unor altfel de grupuri „defavorizate” – de exemplu femeile – consecinţele legate de dezechilibrele demografice fiind numai „partea vizibilă a iceberg-ului”. de multe ori ireversibile.Noua drepată nu este singura care a criticat birocratizarea excesivă a sistemului. keynesiană avea numeroase probleme şi trebuia reformat. rezolvându-se o altă problemă traditională. sistemul s-a extins ajungând să detină o pondere exagerata. 32 . Astfel a fost posibilă angajarea unui mare numar de femei. supradimensionării şi ineficienţei administraţiei de stat. implicaţiile şi consecinţele dramatice ale acestora pe termen lung. Critica din perspectivă ecologistă sau feministă SB a ignorat problemele de natură ecologică. însă nu la fel de coerente ca cele ale Noii Drepte: Critica Stângii la adresa Statului Bunăstării Adepţii ideologiilor socialiste au admis la rândul lor că Statul Bunăstării în forma lui clasică. asistăm la scăderea legitimităţii politice a statului. . Modelul SB a cunoscut şi alte critici pertinente. În această perioadă de conturează noi teorii legată de administraţia publică.SB controlează indivizii. beneficiile şi serviciile fiind şi forme de represiune. • În final. a disparut după criza anilor 70-80 si cu politicile neo-liberale lansate de Noua Dreapta în anii ’80. Soluţia ar fi o economie planificată . inlcusiv adpţii ideologiei de stânga şi alţi critici au ridcat problema birocraţiei.

nu suport universalist. considerând că are consecinţe pozitive precum: o Disciplinează forţa de muncă o Stimulează competiţia. o Retragerea statului din funcţia de producere a bunăstării (nu este vorba de o retragere totală.Marea Britanie: de la 83% la 40% . Germania a adoptat un model de centru. de tip “Nou”. la revenirea liberalismului în special în economie (un liberalism reformat. ci de o diminuare a acestei funcţii). Partidul Conservator revine la putere în Marea Britanie. bazat în principal pe asigurări (. cu o economie liberala dar pătrând acelaşi sistem de protectie sociala bine pus la punct. Modelul neoliberal a fost preluat si de alte tari europene. Italia sau Spania. modalitatea principală de creştere a bunăstării trebuie să se bazeze pe creştere economică şi pe servicii în sistem concurenţial. impun artificial salari ridicate. • Înlocuirea asistenţei sociale universaliste cu cea bazată pe testarea mijloacelor • Retragerea statului din rolul de unic / principal furnizor al bunăstării o Cresterea rolului comunitătii şi a societăţii civile în furnizarea bunăstării (încurajarea familiei. indiferent de orientare. Intervenţia statului în economie este negativă.Criza din tarile vest-europene s-a terminat prin “spargerea” consensului postbelic de tip keynesian (Naumescu) de sustinere a programelor de bunastare de către marea majoritate a partidelor. a ONG-urilor de a prelua din funcţiile statului) 33 . a celor de într-ajutorare comunitară. comunitate).The German Middle Way"). Politica liberala a premierului Margaret Thatcher (care va rezista la guvernare până în 1990) în concordanţă cu guvernarea republicanilor conservatori sub preşedinţia lui Ronald Reagan în Statele Unite (19801988) au adus la conceptualizarea “Noii Drepte”. o Politica socială focalizată pe segmentul sărac si pe cei cu probleme.SUA: de la 75% la 38% . rezultând în forţă de muncă mai speciaizată şi calificată o Combate inflaţia • „Disciplinarea” sindicatelor considerând că acestea rigidizează piaţa muncii..Suedia: de la 88% la 77% • Şomajul este lăsat să evolueze liber. de unde şi denumirea curentului de neoliberalism). cum ar fi Franta. chiar si de cele cu o istorie socialistă. după mulţi ani de guvernare de stânga în toate ţările Europei. În 1979. Bunăstarea e produsă eficient prin mecanismele pieţei sau prin celelalte surse (familie. Programul Noii Drepte de iesire din criză poate fi rezumat în câteva principii după cum urmează (Zamfir C. 1995): o Retragerea statului din economie. Direcţiile lor de acţiune au fost: • Scăderea impozitelor (chiar şi în Suedia s-au redus impozitele în această perioadă): o Rata impozitului marginal (impozitul pe cea mai ridicată tranşă de venit) în: . a reţelelor de rudenie.

creşterea bunăstării ca efect al acesteia. Statului îi revine mai mult un rol de monitorizare şi control: fixează standarde de calitate şi controlează activitatea furnizorilor privaţi. eficientizarea managementului.Stimularea participării în sistem privat de servicii sociale prin reduceri de impozite . Noul model socio-economic trebuia deci să raspundă următoarelor solicitări majore (Naumescu): flexibilizare. accentuându-se diferenţele • Rata sărăciei a crescut. s-a consolidat o nouă categorie. ritmul de creştere scontat de neoliberali nu a fost ridicat. poate cel mai important. performanţele aşteptate erau: înviorarea economiei. s-a consolidat o aşa numită „subclasă a săracilor . asumarea noilor tehnologii.underclass” (capcana sărăciei) • Cresterea economică nu a adus reducerea şomajului. evidenţiindu-se consecinţele negative ale adoptării unor asemenea programe. evoluând de la prestator de servicii la contractor/cumpărător şi regulator de servicii. societaţi si a unor servicii publice. .o Privatizarea serviciilor sociale. aplicarea principiilor pieţei şi în acest domeniu: . dereglementare. debirocratizare şi descentralizare administrativa. şi pe piaţa muncii • Reforma fiscală a avantajat populaţia bogată.Marketizarea serviciiilor. creşterea responsabilităţii indivizilor pentru propria bunăstare. Statul contractază furnizori privaţi pentru a oferi serviciile a căror responsabilitate îi aparţin. creşterea calităţii beneficiilor şi serviciilor oferite şi. Mai mult. Prin toate măsurile menţonate. cea a şomerilor pe termen lung • Serviciile sociale private nu au reuşit să acopere nevoile colectivităţii. relansare investiţională prin reducerea fiscalitaţii. • Cresterea economică a condus la creşterea inegalităţii şi la o polarizare accentuată şi între indivizi. privatizarea unor companii. apar competiţiile pe bază de poiect. polarizându-se accesul chiar si la cele fundamentale (educaţie şi sănătate) o o o o o o o 34 . • Cresterea economică nu rezolvă problema bunăstării indivizilor pentru că economia de piaţă conţine în sine dezechilibre structurale şi indivizii nu beneficiază în mod egal sau măcar echitabil de aceasta.Încurajarea competiţia între instituţiile statului şi serviciile furnizate. Soluţia ieşirii din criză propusă de Noua Dreaptă nu a fost însă lipsită de critici.Transferarea responsabilităţii administrative pentru furnizarea unor servicii sociale altor agenţi (de ex în Marea Britanie. beneficiile de maternitate şi boală au fot transferate angajatorilor) .

fiscalitatea a crescut în continuarea. încurajând agenţii economici să constituie din profituri fonduri de rezervă pentru perioadele de recesiune economică. Calitatea serviciilor oferite. Chiar şi în SUA scăderea cheltuielilor sociale a fost practic inexistentă. Nivelul cheltuielilor publice (sociale) nu a scăzut considerabil. Performaţele celor două opţiuni polare au fost în final comparabile. În unele cazuri. care viza de asemenea reformarea clasicului Stat al Bunăstării. deşi a înregistrat un recul în această perioadă în majoritatea ţărilor din Europa de Vest. pentru a putea finanţa sistemul de protecţie. chiar dacă obiectivul ocupării depline devine puţin realizabil o Solidaritate socială. Adepţii acestei poziţii au propus la rândul lor un program de ieşire din criză.Social-democraţia. după un punct de cotitură au început să crească din nou. dar reafirmându-i principiile care l-au fundamentat: o Intervenţia statului în economie cu rol corector o Angajament pentru ocuparea ridicată. cheltuielile publice şi cele sociale au continuat să crească şi după perioada crizei. acestea schimbând mai degrabă tipul de politici decât efortul finaciar. bazate pe recalificare profesionale şi pe investiţii în domeniul lucrărilor publice. Tabelul de mai jos pare să indice că nu existe o legătură consistentă între nivelul cheltuielilor sociale şi ideologia partidelor de guvernare. Promovează de asemenea politici active pe piaţa muncii. în a doua jumătate a anilor ’80 s-a înregistrat chiar o crestere. iar în Marea Britanie. Datoriile externe nu au scăzut. Evoluţia cheltuielilor publice (sociale) în perioada 1975-1990 în unele state OECD Cheltuieli publice ca % din PIB Cheltuieli publice sociale ca % din PIB 35 . Obiectivul reducerii cheltuielilor sociale în fapt nu s-a putut realiza. în multe cazuri au crescut. o societate echitabilă pentru toţi cetăţenii o Parteneriat social (între patronat şi sindicate) Promovează politici de investiţii contra-ciclice pentru. nu s-a îmbunătăţit considerabil. De fapt. a continuat să domine în special în statele nordice. Unele state au recurs la soluţia impozitării indirecte (pe consum). în majoritatea statelor occidentale. Reuşesc să menţină o inegalitate şi o rată a sărăciei scăzute. dimpotrivă. în contextul înmulţirii şi deiversificării neboileor d eprotecţie a populaţiei. chiar prin marketizare.

8 Suedia 48.3 8. puterea si functiile sociale ale adimistraţiei centrale ale statului sunt în declin.2 41.1 26.2 21 21.2 58.1975 1980 1990 1975 1980 Danemarca 48.8 26.1 18. denumit “revoluţia comunităţilor” (Zamfir. 1996).1 53.9 60.7 33.8 17.1 29.6 11.1 22.7 22.9 24.8 19. p.3 33.2 25.5 20.7 Grecia 26. 4 (pentru anul 1975) şi p.2 56.8 16.6 47.7 32.1 49. 1995) se încadreaza în procesul mai larg de emancipare a comunitatilor locale si al deplasarii accentelor dinspre un Stat spre o Societate a Bunăstării: .6 Sursa: George şi Taylor-Gooby.1 39.4 SUA 43.1 21.9 54.4 Total 38 37.1 Italia 43.9 15.5 23.1 19.2 25.5 Germania 48.6 31.6 28. În special după 1990.5 13.1 59.from Welfare State to a Welfare Society" (Gosta EspingAndersen.5 Ca o caracteristică generală. Tipologiile Statului Bunăstării 36 .8 11.5 28. din ce în ce mai puternice si mai influente.6 43 39. asistam la transferul centrului de greutate al bunăstarii colective spre comunitatile locale.9 54. Fenomenul.9 45.2 26.3 24.4 46. 1997.9 53..9 Marea Britanie 46.3 Spania 24. 10 (pentru anii 1980 şi 1990) 1990 27.8 Franţa 43.8 33.6 16.2 41.3 14.2 Olanda 55.6 21.3 14.

structura acestora. raportul public / privat în furnizarea bunăstării. Statul instituţional-redistributiv sau universalist (Suedia) 37 . nu îşi asuma responsabilitatea decât pentru segmentele sărace.nivelul scăzut al cheltuielilor sociale . chiar în cazul aceleiaşi ţări profilul poate fi diferit de la un autor la altul. Statul are un rol complementar faţă de piaţă. recompensatoriu. pe baza testării mijloacelor.sistem de asistenţă socială slab dezvoltat 3. Statul rezidualist sau minimal (SUA) Statul deţine un rol minor în protecţia socială a indivizilor. Cum putem identifica astfel de state? Prin . etc.nivel mediu sau chiar crescut al cheltuielilor sociale (depinde de amploarea sistemelor de asigurări) .nivelul scăzut al impozitării . punctuală pentru a nu crea dependenţă. gradul de acces la beneficii/servicii. gradul de transfer. Chiar şi atunci.De-a lungul anilor au fost lansate în literatura de specialitate multe clasificări ale regimurilor bunăstării. In continuare o sa trecem in revistă numai câteva dintre acestea. intervenţia este temporară. dar intervenţia are la bază criterii legate de merit şi performanţa în mucă. 2. În funcţie de un set sau altul de criterii au fost constitute de-alungul timpului foarte multe tipologii ale SB.beneficiile şi serviciile de asistentă socială focalizate. gradul de difernţiere a beneficiilor sociale între anumite categorii de populaţie.nivel mediu al impozitării. Criteriile de diferenţiere a tipurilor de SB sunt numeroase: nivelul cheltuielor sociale publice. dar mai ales de tip asiguratoriu . Statul meritocratic (bazat pe performanţă) (Germania) Statul intervine în protecţia cetăţenilor. Statul nu intervine în economie. Un astfel de stat are: . Obiectivul îl reprezintă asigurarea minimului de subzistenţă pentru cei în nevoie.transferuri sociale generoase. etc. mai degrabă contribuţiile la fondurile de asigurări sunt importante . Clasificările sunt diferite în funcţie de autori... Sistemul de protecţie sociala este bazat pe sistemul de asigurări. Tipologia lui Titmuss Richard Titmuss identifică 3 modele de SB (tipuri de politici sociale): 1. orientarea politică a partidelor aflate de-a lungul timpului la guvernare. cele mai „de notorietate” în literatura de specialitate. factori economici etc.transferurile sociale reduse . intervine doar acolo unde familia şi piaţa au eşuat. Se consideră că modelele de politici sociale sunt determinate de factori precum cultura unei ţări.

adică gradul în care individul are acces necondiţionat şi universal la bunăstarea socială (independent de participarea pe piaţa muncii. de calitatea de asigurat sau de testarea mijoacelor).nivel ridicat al impozitării . intervenind masiv (chiar şi în economie) pentru a asigura un standar de viată decent pentru toţi cetăţenii. pot conduce la: reducerea sărăciei. menţinerea stratificării sociale şi creşterea egalităţii. Schiţa criteriilor de diferenţiere între tipurile de Stat al Bunăstării 38 . • Gradul de implicare a sectorului privat în furnizarea beneficiilor / serviciilor sociale. Denumirea criteriului „de-comodificării” provine din faptul ca în economia de piaţă indivizii pot fi consideraţi la rândul lor drept mărfuri – „comodities” (competiţie ridicată.Statul are un rol major.nivel ridicat al cheltuielilor sociale . • Impactul redistributiv al beneficiilor şi serviciilor sociale. Tipologia lui Esping-Andersen Gosta Esping-Andersen (1990) propune o tipologie a statelor bunăstării pe baza a umătoarelor dimensiuni considerate relevante: • Gradul de de-comodificare al beneficiilor şi serviciilor sociale sau gradul de acces universal la acestea. Preponderenţa sectorului de stat sau dimpotriva a celui privat în asigurarea bunăsării sociale este un indiciu important pentru un tip sau altul de stat al bunăstăii.beneficii si servicii de asistenţă socială universale Desigur că Statele Bunăstării reale reprezintă combinaţii între aceste tipuri ideale. Procesul prin care statul atenuează această stare se numeşte „de-comodificare”. reducerea inegalităţii. Acestea pot avea impact diferit.transferuri sociale ridicate . prin beneficii şi servicii largi. universaliste. preţul forţei de muncă scade). Un astfel de stat are: . cu caracteristici majoritare dintr-un model sau altul. asumându-şi responsabilitatea pentru întreaga colectiviate. central în protecţia socială a indivizilor.

În cadrul celor de tip Bismark. acest ajutor fiind stigmatizant) şi care au reuşit pe piaţa muncii şi care plătesc pentru cei dintâi. Liberal – un tip de stat în care piaţa are un rol fundamental în asigurarea bunăsării sociale. obţinând 3 tipuri de State ale Bunăstării: 1. chiar la un dualism social între cei care primesc. Conform criteriilor de mai sus: accesul la servicii este bazat pe sistemele de asigurări şi este diferenţiat în funcţie de un sistem sau altul. Sectorul privat este implicat puternic în furnizare bunăstării sociale. cu cele trei tipuri de ideologii: liberală. 2. (cei în nevoie.Gradul de de-comodificare + Impactul redistributiv Statul Bunăstării LIBERAL + Gradul de implicare a sectorului privat Statul Bunăstării CONSERVATOR + FACTORUL POLITIC Statul Bunăstării SOCIALDEMOCRAT Aceste criterii de diferenţiere le pune în legătură cu factorul politic. Conform criteriilor de mai sus: Accesul la beneficii / servicii este limitat. bazat pe asistenţa socială focalizată doar pentru cei în nevoie. bazat pe un regim de tip asiguratoriu. reproducând diferenţele existente pe 39 . asigurând doar supravieţiurea individului. beneficiile depinde de contribuţii (de participarea pe piaţa muncii). acestea sunt reduse. care au eşuat pe piaţa muncii şi care supravieţuiesc prin ajutorul minimal al statului. Sistemul este bazat pe asistenţa socială focalizată (testarea mijlocaleor). în care sectorul privat deţine o importanţă majoră. Acest sistem duce la accentuarea stratificării sociale. Conservator – un stat corporatist. conservator-corporatistă şi colectivistă.

După cel de-al Doilea Război Mondial. Acest sistem duce la reproducerea stratificării sociale de pe piaţa muncii. Grupurile vulnerabile sunt cele care rămân în fara pieţei muncii şi cele care au o poziţie instabilă în cadrul acesteia. Sectorul privat nu are o importanţa mare în furnizarea bunăstării sociale 3. statele anglosaxone dar mai ales cele scandinave au reformat radical sistemele de protecţie socială în baza unei ideologii care ulterior se va numi social-democraţie. garantând tuturor celor care au contribuit beneficii egale. astfel încât uneori se manifestă tendinţa celor cu venituri riicate de a intra pe piaţa privată a furnizării bunăstării. Europa Continentală în general) bazat pe sistemul asiguratoriu. accesul la beneficii şi servicii este universal. ca în SB liberal. aceasta aparţine în mod principal statului (de remarcat totuşi efectul menţionat anterior pentru cei cu venituri ridicate. datorită costurilor foarte ridicate ale sistemului universalist. Impactul redistributiv este puternic.piaţă. care protejează toţi indivizii. conducând în final la efectul de dualism social. necondiţionat. lumea anglo-saxonă în general) centrate pe sistemul privat de furnizare a bunăstării şi cu intervenţie doar asupra sărăciei şi regimurile corporatiste (Franţa. În cadrul celor de tip Beveridge. Cel puţin în principiu sectorul privat nu are o importanţa semnificativă în furnizarea bunăstării. Iată o schemă a caracteristicilor celor trei tipuri de SB făcută chiar de către autor: 40 . Acest sistem promovează egalitatea de status. Germania. Conform criteriilor de mai sus: grad înalt de de-comodificare. gradul de de-comodificare este mai înalt. nivelul acestora este generos şi asigură un nivel decent de trai. Marea Britanie. Austria. beneficiile sunt relativ reduse în cuantum iar calitatea serviciilor este destul de scăzută. polarizându-se calitatea beneficiilor furnizate) Până în 1930 Esping Andersen consideră că nu existau decât două mari tipuri: regimurile liberale (Tările Scandinave. Social-democrat – un stat social. Totuşi. cu beneficii şi servicii universale. rata sărăciei este scăzută.

Statul în plan secundar Limitat Limitat Limitat Limitat Medie Medie Rolul pieţei Rolul testării Mare mijloacelor de trai Angajament cu privire la furnizarea de Limitat servicii sociale Angajament cu privire Mic la ocuparea deplină Redistribuirea Scăzută Sărăcia Ridicată Sursa: Esping-Andersen şi Micklewright.Statul (administraţia centrală în principal) Mic Mic Mare Mare Ridicată Scăzută .Asigurări sociale cu accente egalitare . Canada. SUA. 51 Alte tipologii Goran Therborn (1986) a lansat o clasificare în funcţie de două dimensiuni considerate esenţiale: Nivelul drepturilor sociale (social entitlements level) şi Orientarea spre piaţa muncii şi ocuparea deplină.Clasificarea Statelor Bunăstării -Modelul lui Gosta Esping-Andersen Modelul liberalrezidualist (SUA) Baza de acordare a drepturilor Principiul de redistribuire Principiul de organizare Administrarea programelor Nevoia / munca Focalizare asupra segmentului cel mai sărac . Marea Britanie. 1991. universalism .Asigurări private . p.Asistenţă socială universalistă . Pop (coord). 463 Reduse SB mic. orientat către ocuparea deplină (Elveţia şi Japonia) SB mic.Asistenţă socială focalizată .Administraţia locală şi centrală (mix) .Corporaţiile . Austria) Mică SB slab. 2002 în L. p. Norvegia. Danemarca. orientat către piaţă (Australia.Piaţa liberă Mare Modelul conservatorcorporatist (Germania) Munca Menţinerea stratificării sociale de pe piaţa muncii (status ocupaţional) .Asigurări sociale Modelul SocialDemocrat (Suedia) Cetăţenia Creşterea egalităţii de status. Olanda) Sursa: Preda. Noua Zeelandă) 41 . de tip compensatoriu (Belgia. Clasificarea Statelor Bunăstării -Modelul Therborn Drepturi sociale Mari Orientarea către ocuparea totală a forţei de muncă Mare SB puternic intervenţioniste (Suedia.

care investeşte mult în educaţia copiilor pentru ca în viitor. a păstrat preocuparea pentru ocuparea deplină. Singapore. nu este interesat de ocuparea deplină sau "şomajul 0" ca în cazul SB Keynesian şi nici de prevenirea sărăciei sau asigurarea unui nivel minim de trai. cel caracteristic Asiei de Sud-Est (ai aşa-numiţilor tigrilor asiatici: Hong Kong – pe atunci nu aparţinea Chinei. întrucât între toate ţările scandinave. pe care îl denumeşte Statul Bunăstării Confucianist (într-o clasificare anterioară – 1990 – face referire la acelaşi model denumindu-l Statul Bunăstării Oiconomic). a încetat să existe după perioada de criză (1975-1980). Danemarca si Norvegia. În ciuda adpotării unor 42 . 1993) este un model foarte interesant care indică deiferenţele enorme dintre culturile (valorile) ocidentale şi cele asiatice Conform tipologiei lui Esping-Andersen. 1987) sau modelul suedez. ca regim caracteristic „perioadei de aur” (1950-1975). Impactul măsurilor de protecţie socială este în acest caz mai degrabă scăzut. fiind cunoscută şi ca “un stat al bunastarii prin excelenţă”. să poată ajuta apoi ceilalţi membri dependenţi ai familiei. Caracteristicile acestui model (asiatic) al bunăstării sunt bazate pe o cultură şi un mod de viaţă centrate pe prioncipii confucianiste. Anglo-Saxon (care corespund în general modelelor lui Esping –Andersen) şi Latin sau „Rudimentar”. Modelul a fost instituţionalizat distinct în literatura de specilitate drept modelul scandinav (Erikson. Modelul unei economii „a gospodăriei (oikos)" cum o mai numeşte Jones este caracterizat de o influenţă majoră a familiei şi comunităţii care îşi asumă în continuare responsabilitatea pentru îngrijirea şi susţinerea membrilor săi. Catherine Jones (1993) propune dezbaterii un model de stat al bunăstării distinct faţă de cele occidentale identificate până acum. mai mult „o promisiune instituţională”. modelul fiind mai apropiat de cel corporatist (dar fără acelaşi sistem de asigurări bine consolidat şi acoperitor). modelul social-democrat caracterizează în cea mai mare măsură configuraţia securitatii sociale din statele nordice. semi-instituţionalizat. Bismarckian. Corea de Sud şi Taiwan). • Regimul social-corporatist (Suedia şi Austria) ce caracterizează guvernările politice de stânga. servicii sociale universaliste şi menţinerea unui nivel minim de trai. centrat pe un fel de familie extinsă. considerând că eficienţa şi creşterea economică nu trebuie promovate în detrimentul obiectivelor sociale legate de menţinerea unui şomaj scăzut şi a unui efort social ridicat. Statul Bunăstării "Economiei Gospodăriei". înregistrând numai scurte perioade de guvernări liberale. Dominaţia modelului social-democrat a început în ţările scandinave după Primul Război Mondial şi rezistă şi în prezent. Stephan Leibfried (1992) identifică în Europa. Keynesian. "confucianistă" (Jones. în special Suedia. ulterior dezvoltându-se două regimuri distincte: neo-conservator şi social-corporatist (care sunt în fapt reîntărirea celor două opţiuni polare) • Regimul neo-conservator (SUA şi Marea Britanie) ce caracterizează guvernările politice de dreapta. după ce îşi vor face o carieră. 4 tipuri de state ale bunăstării: Scandinav. Guvernările de acet tip au realizat creşteri economice apreciabile şi stabilitate.O perspectivă oarecum distinctă asupra tipologiilor Statului Bunăsătrii o găsim la Ramesh Mishra (1990) care consideră că Statul Bunăstării clasic. fapt care le-a sporit succesul electoral. Suedia a continuat să promoveze viziunea keynesianistă în cea mai mare măsură.

autorul neintroducând-o în nici-o categorie. între care egalitatea ocupă un loc central. apreciată de Deacon drept "înaltă" datorită mişcărilor muncitoreşti din primii ani de după 1989 a fost ulterior slabă datorită şomajului şi atragerii unor lideri sindicali în structurile politice de conducere • Impactul transnaţional caracterizat ca fiind "redus" a fost de fapt mare. România. unele ţări din fosta URSS şi Serbia (datorită influenţei încă puternice a valorilor socialiste şi egalitariste. Încercările de clasificare a regimurilor bunăstării fostelor state socialiste sunt relativ puţine şi lacunare. esenţa modelului a rămas aceeaşi. Marian Preda (2002) apreciază că: • Mobilizarea clasei muncitoare. Bob Deacon (1993) a lansat o astfel de clasificare pornind de la clasificare lui Esping-Andersen prezentată anterior.caracterul proceselor (ante) revoluţionare şi impactul transnaţional (apreciat în funcţie de datoria externă): • Liberal-capitalist: Ungaria şi parte din ţările fostei Iugoslavii precum Slovenia şi Croaţia (datorită absenţei unor partide muncitoreşti influente. introducând criterii suplimentare .modelul scandinav sau suedez. 43 . Spre exemplu. Spre exemplu. iar această evoluţie a făcut să se “autonomizeze” de clasicul model socialdemocrat şi să se “individualizeze” într-un model specific . reprezintă o explicaţie importantă: . Analiza în privinţa României a fost deseori criticată de specialişti în politicile sociale români. Este greu de explicat cum modelul funcţioneaza de atâta vreme în această parte a Europei. introducerea ajutorului social în 1995 a fost făcută sub influenţa modelului american prin intermediul Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale • Influenţa bisericii asupra politicilor sociale nu a fost deloc mare. unei tradiţii democratice slabe). diferenţierea între sexe pe piaţa muncii nu este mare (majoritatea femeilor sunt prezente pe piaţa muncii având salarii egale cu bărbaţii la munci egale). chiar atunci când întra in conflict cu alte valori” (Esping-Andersen. datoriilor externe şi implicării scăzute a bisericii) • Social-democrat: Cehia şi Slovacia (datorită revoluţiei de catifea şi unei experienţe democratice mai îndelungate) • Corporatism conservatorist post-comunist: Bulgaria.. Ea prevaleaza. 1993). Deacon admite că analiza nu se poate aplica ţărilor foste comuniste în aceeaşi termeni datorită specificităţii acestora. Polonia pare să aibă situaţia cea mai puţin calră. Mulţi specialişti susţin că valorile pe care este cladită societatea scandinavă. multe măsuri de politică socială fiind luate sub influenţa sau la cererea organizaţiilor internaţionale. unei aşteptări puternice din partea populaţiei pentru suportul intereselor muncitorilor.masuri reformiste cu tentă liberală în urma crizei. Opţiunea constantă a nordicilor a ramas în favoarea solidaritatii si a drepturilor sociale acordate tuturor cetatenilor şi în favoarea reducerii inegalitatilor provocate de economia de piata. iar principiul subsidiarităţii nu este instituţionalizat. un deziderat politic sau chiar un imperativ.Valorile nordice implica asumptia ca egalitatea este o situatie absolut corecta si justificata.

Vom încheia cu ilustrarea comparativă a câtorva indicatori pentru a înţelege mai bine încadrarea unui stat într-u tip sau altul de regim al bunăstării. dar pe baza altor determinanţi. În 1997 Deacon a realizat o nouă tipologizare a statelor din Europa Centrală şi de Est. Indicatori sociali pentru caracterizarea Statelor Bunăsării Cheltuieli publice totale.• Singurul element din modelul conservativ-corporatist întâlnit în cazul României este rolul important al familiei în asigurarea protecţiei sociale. chiar în interiorul aceleiaşi ţări. rezultând în promovarea unor modele de politici sociale adesea contradictorii. Deacon arată că ideologiile organizaţiilor internaţionale sunt de multe ori divergente. sociale şi nonsociale (procent din PIB) Suedia 68 Danemarca 61 Norvegia 57 Olanda 58 Franţa 52 Germania 47 Marea Britanie 44 SUA 39 Japonia 33 Sursa: Naumescu apud Mihuţ şi Lauritzen. concentrându-se pe analiza influenţei organismelor transnaţionale în promovarea unuia sau altuia dintre modele de Stat al Bunăstării (din păcate Românianu mai intră în analiza sa). nu al conservatorismului datorat bisericii. 1999 Transferuri (procent din PIB) 25 18 20 30 24 16 15 13 12 Angajaţi în sectorul public (procent din totalul angajaţilor) 33 32 29 13 27 15 17 15 6 Total taxe 50 49 47 47 44 40 35 29 29 44 .

bazate pe viziuni diferite. haine) decât ca nevoi sociale. pe conceptul de nivel minim de trai. Tipuri de sărăcie şi metodologii de măsurare Sărăcia absolută Sărăcia absolută se bazează pe ideea de subzistenţă.Sărăcia Sărăcia este un concept greu de delimitat. chiria. În cadrul perspectivei subzistenţei. Marea Britanie. întrucât întreaga societate britanică şi-a îmbunătăţit considerbil standardul de viaţă în toată acea perioadă. Cum determinăm acest minim necesar pentru satisfacerea nevoilor elementare? Prima încercare de notorietate îi aparţine lui Seebohn Rowntree. 1950. 1936. Conceptul de sărăcie absolută presupune posibilitatea constituirii unor standarde universale în raport cu care să se analizeze progresele în eliminarea sărăciei. pentru ca în 1950 ponderea săracilor conform aceleiaşi grile să scadă la 1. lumina. criticabile de adepţii perspectivei contrare. el a trasat un prag al sărăciei reprezentat de veniturile necesare unei familii pentru a acoperi: combustibilul. „nevoile iau naştere prin intermediul relaţiilor şi rolurilor sociale (. specialiştii au dezvoltat diferite metodologii de măsurare a acesteia. Dar nevoile umane sunt diferite în condiţii socio-economice diferite. mâncarea. aş acum vom vedea. nevoile umane sunt interpretate mai degrabă ca nevoi fizice (pentru hrană.. Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba. Pentru a putea stabili dimensiunea sărăciei. O asemenea comparaţie la momente îndepărtate în timp trebuie privită însă cu multă precauţie.) decurg din faptul de a fi părinţi. Chiar şi această definiţie este făcută. Acest nivel de subzistenţă sau prag absolut al sărăciei era ajustat în funcţie de mărimea (structura) familiei. 1995) drept strarea de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viată decent. hainele. parteneri. Sărăcia poate fi definită (Zamfir E. El a desfăşurat 3 anchete succesive asupra populaţiei din comitatul York.. adăpost. prieteni şi cetăţeni”( Townsend apud Preda 2002) 45 . trebuie întâi să vedem care sunt perspectivele asupra sărăciei sau tipurile de sărăcie şi metele de măsurare corespunzătoare. Acesta a definit conceptul de ‘subzistenţă’ ca fiind ‘starea în care o familie obţine (cel puţin) veniturile minime necesare pentru ca membrii ei să-şi menţină sănătatea şi eficienţa fizică’. În consecinţã. Astfel. vecini.. o familie era considerată ca fiind săracă dacă veniturile ei erau mai mici sau egale cu cele necesare pentru o minimă subzistenţă. de pe anumite poziţii. însă. utilizând aceiaşi indicatori.5%. cheltuielile de gospodărie şi diverse cheltuieli personale. ale căui înţelesuri au evoluat în timp. acceptabil la nivelul colectivităţii. în 1899. aş acum observa şi Townsend. Cercetarea iniţială a pus în evidenţă faptul că o treime din populaţie se afla în sărăcie.

3 46 .apoi acestui consum i se dă o valoare finaciară.50 Cuplu cu 2 copii 1. etc.iniţial se determină un consum caloric: specialiştii. utilităţi sanitare. • estimarea necesarului de consum alimentar .7 0. Totuşi. Tipul de familie este însă foarte important. Măsurarea sărăciei se poate face prin mai multe metode. dotările locuinţei şi servicii comunitare precum apă.70 Cuplu cu 3 copii 1. a cantităţilor în care sunt necesare şi apoi a cheltuielilor necesare pentru a procura acele cantităţi. în funcţie de preţurile existente la acele produse • Pe lângă consumul alimentar minim. Fiecare individ în plus în familie nu mai aduce aceleaşi cheltuieli. dacă considerăm că ponderea consumului alimentar este mare. educaţie şi culturale). locuinţă. putem aplica o scala de echivalenţă bazată pe diferenţele de necesar caloric între adulţi şi copii. nevoile de relaţionare cu ceilalţi. Se stabileşte consumul minim (de obicei lunar) de bunuri şi servicii necesare traiului la un nivel minim şi ce cheltuieli revin pe lună pentru toate acestea. de performare adecvată a rolurilor sociale nu sunt incluse în această definiţie. De exemplu. Numărul de persoane dintro gospodărie se transformă în “adulţi echivalenţi” pe baza unei “scale de echivalenţă” (bazată pe presupoziţiile de consum într-un anumit context social). pragul trebuie să cuprindă şi bunuri şi servicii nealimentare. facilităţi de sănătate. nutriţioniştii determină care sunt produsele de care trebuie să beneficieze orice individ (număr de calirorii dar structura acestora. transport public. Iată câteva exemple de scale de echivalenţă: Scala de echivalenţă Rowntree Coeficient de echivalenţă 1 bărbat singur 1 1 femeie singură 0. de asemenea necesare subzistenţei.84 Cuplu 1. De exmplu. transformate în final tot în bani. rezultă aşa numitele “economii de scală”. între sexe.87 Scala OECD Primul adult Fiecare din următorii adulţi Fiecare copil Coeficient de echivalenţă 1 0. abordarea „nevoilor de bază” (basic needs) are în vedere un minim necesar care cuprinde nevoi „fizice” dar şi sociale (incluzând hrană. Metoda normativă (introdusă de Rowntree) constă în stabilirea unor categorii de bunuri şi servicii necesare. elaborându-se un coş de bunuri şi servicii minime. haine.25 Cuplu cu 1 copil 1.Ulterior au fost dezvoltatenoi abordări care să corecteze neluarea în considerare a dimensiunii sociale. În final se compară veniturile indivizilor sau familiilor cu pragul normativ calculat. astfel încât să fie realizat un echilibru nutriţional) .

Sărăcia relativă Sărăcia relativă se bazează pe ideea de nevoi relative. Nevoile sunt relative la condiţiile de viată ale colectivităţii (încălzirea locuinţei pentru climă rece dar nu şi unde este cald tot timpul anului) sau la gradul de dezvoltare al colectivităţii (dezvoltare socială aduce cu sine noi nevoi).97 Fete 13 – 20 ani 2800 0.28 Copii 2 – 3 ani 1300 0. Metoda nu ţine seama de specificul fiecărei ţări care poate determina structuri diferite de consum. aşa cum indică şi numele are în vedere structura cheltuielilor necesare acoperirii nevoilor.69 Băieţi 13 – 15 ani 3100 0.47 Copii 7 – 9 ani 2100 0. înmulţindu-l cu 3. Prin urmare.58 Copii 10 – 12 ani 2500 0.58 Metoda structurală care. pe baza sumei necesară pentru cheltuieli alimentare putem afla şi necesarul total de cheltuieli pentru acea familie. considerându-se că chiar nevoile fundamentale iau forme diferite în raport cu contextul. 47 . Specialiştii analizează consumul real al populaţiei Ernst Engel formulează o lege de notorietate în literatura de specialitate – cunoscută şi ca legea lui Engel: pe măsură ce cheltuielile cu consumul alimentar cresc în valoare absolută.O scală de echivalenţă calorică utilizată de Institutul Naţional de Statistică din România Calorii necesare Coeficient de echivalenţă Copii 0 – 1 an 1000 0.. Această legea a consumului formulată de Engel a determinat-o pe Mollie Orshansky să stabilescă un prag al sărăciei în care cheltuielile alimentare reprezintă mai mult de 1/3 din totalul cheltuielilor (Zamfir E.78 Femei 21 – 56 ani 2900 0. De unde şi formularea: cu cât ponderea cheltuielilor alimentare este mai ridicată în consum. Din această perspectivă. cu atât individul sau familia respectivă este mai săracă.81 Bărbaţi peste 66 ani şi femei peste 57 ani 2100 0.36 Copii 4 – 6 ani 1700 0. scad în valoare relativă (procentual) în cheltuielile totale. deci procentul cheltuielilor alimentare este cu atât mai mare cu cât venitul este mai scăzut. este luat în considerare contextul socio-cultural. 1995). Desigur că pragul astfel stabilit este valabil pentru societatea americană de atunci. întrucât reproduce un pattern de consum cacarteristic acesteia. comparative.86 Băieţi 16 – 20 ani 3600 1 Bărbaţi 21 – 65 ani 3500 0. fiind stabilită prin raportare la bunăstarea întregii populaţii. Aceasta înseamnă că ponderea cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor unei familii este invers proporţională cu nivelul venitului.

sărac între cei din centru şi bogat între cei din Rahova. Nici metoda de măsurare a lui Townsend nu a fost lipsită de critici care au vizat lista itemilor aleşi. sărac în prezent şi bogat în urmă cu 50 de ani etc. dintre diferitele momente de timp la care ne referim. selectarea indicatorilor ne mai parţinând specialiştilor ci colectivităţii. Praguri de sărăcie relativă larg acceptate în prezent de specialişti (de exemplu un astfel de prag este utilizat şi la nivelul Ununii Europene) se calculează ca un procent (40%. Astfel se ridică o altă problemă a măsurării sărăciei: cum putem face distincţia între un comportament datorat lipsei resurselor şi cel bazat pe anumite preferinţe? Se poate pune problema lui Hagi Tudose care trăieşte în condiţii deosebit de modeste dar nu din lipsă de bani. În definirea sărăciei el porneşte de la conceptul de deprivare sau frustrare relativă. un indicator al deprivării era considerat a nu mânca mâncare gătită. în funcţie de care calculează un “scor de deprivare” pe care îl raportează la diferite categorii de venit. obişnuite. Unul dintre susţinătorii sărăciei relative a fost Peter Townsend. acceptate social). etc. fără a spune ceva despre modul de viată presupus de poziţia respectivă. 70%) din media / mediana veniturilor sau cheltuielilor dintr-o societate / colectivitate. Pe baza acestui concept Townsend (1979) a defint sărăcia drept lipsa resurselor necesare pentru un regim alimentar echilibrat. În final selectează numai 12 indicatori (care se regăsesc la majoritatea gospodăriilor. 50%. la care se raportează. Acest prag poziţionează indivizii unii relativi la ceilalţi. De exmplu. mediile în care aceştia trăiesc. obiceiurile şi activităţile obişnuite ale colectivităţii căreia îi aparţin. între prieteni etc. sprijin şi servicii care să îi ajute în performarea rolurilor sociale aşteptate de la ei ca membrii ai societăţii. sunt ceea ce s-ar putea numi nucleul comun. Oamenii sunt deprivaţi relativ dacă nu pot obţine acele condiţii de viaţă optime: regim alimentar adecvat. stilurile lor de viaţă. un individ poate fi sărac în SUA şi bogat în România. condiţiile obişnuite la nivelul societăţii). sărac în Bucureşti şi bogat într-o comună. ulterior lui Towsend s-au dezvoltat metodologii prin care indivizii sunt întrebaţi ce consideră ei că nu trebuie să lipsească unui individ pentru un mod de viaţă acceptabil. trebuie remarcat că un astfel de prag este arbitrar. devenind excluşi de la modul de viaţă. Totuşi. Townsend propune in indice al deprivării calculat prin însumarea multor indicatori referitori la activităţile unei gospodării.Starea de sărăcie depinde de diferenţele dintre nevoile indivizilor. 48 . 60%. în familie. La acelaşi nivel al resurselor. fapt criticat în virtutea preferinţelor unui individ pentru o dietă alimentară mai particulară cum ar fi bunăoară preferinţa pentru salate (problemă reală în societăţile contemporane în care mulţi indivizi opteaza pentru un regim naturist din dorinţa de a se menţine în formă sau. din idealul “tinereţii fără bătrâneţe”). Astfel. fără o anumită semnificaţie. confort. lipsa unor condiţii de viaţă şi confort “normale” (în sensul de comune. Deprivarea poate fi întregistrată în orice sferă de activitate a individului: la slujbă. Este în fapt vorba de o deprivare relativă la ceilaţi. În final stabileşte pragul de sărăcie relativă ca fiind acela sub care scorul de deprivare creşte foarte mult. fără să se fundeze pe o anumită viziune referitoare la necesităţile unui individ. indivizii fiind fiinţe sociale şi ducându-şi existenţa într-un anumit mediu social.

2002). dincolo de cum îi evaluează ceilalţi. Sărăcia este în această accepţiune un efect al unor caracteristici personale sau ale familiei şi grupului de provenienţă. În orice caz. delincvenţi. vagabonzi. 1995): 1. fie că este vorba de valori diferite sau de mijloace diferite de realizare a lor. unde 1 reprezintă sărac şi 10 reprezintă bogat. “Sărăcia. 3. ci i-au cheltuit rapid împărţindu-i celorlalţi. stă în ochii posesorului” spunea Orshansky (Townsend apud Preda. Deşi în câteva rânduri membrii familiei sărace de americani proveniţi din America Latină pe care o analizează obţinuseră pe diverse căi sume importante de bani. 49 . Teorii explicative ale sărăciei Multitudinea de explicaţii ale sărăciei poate fi sintetizată în 4 mari categorii (Zamfir E. inadaptaţi social. Oscar Lewis în celebra sa lucrare “Copiii lui Sanchez” descrie ce înseamnă o astfel de cultură a sărăciei. săracii par să fie prinşi într-un fel de capcană a sărăciei din care cu greu pot ieşi. Alţi specialişti susţin că săracii nu au alte valori decât ale culturii dominante numai că au un mod particular de a le reazliza. Ca măsurare a acestuir tip de sărăcie. săracii sunt leneşi. Conform acestei abordări. sărăcia ţine de autoaprecierea indivizilor. “vina” de a fi sărac aparţinându-le. Sărăcia ca o trăsătură culturală. unde consideraţi că vă plasaţi? • Cum estimaţi veniturile dvs în raport cu necesitaţile? Cu variante de la : nu ne ajung nici pentru strictul necesar la reuşim să avem to6t ce ne trebuie fără mari eforturi. Sărăcia ca o problemă structurală. un mod de viată care se autoperpetuează şi care prinde săracul într-o capcană din care nu mai poate ieşi. “Cultura sărăciei” este un produs al stării de sărăcie dar şi o sursă de sărăcie în continuare.Sărăcia subiectivă Dincolo de veniturile sau cheltuielile indivizilor.. abordarea structural funcţionalistă şi alte asemenea abordări au demonstrat cum sistemul socio-economic conţine în sine dezechilibre care cu greu pot fi evitate şi care afectează anumiţi indivizi. Sărăcia este un efect al unei tendinţe structurale a modului de organizare socio-economică a societăţilor: distribuirea inegală a veniturilor. Subcultura sărăciei se transmite prin procesul de socializare. 2. ca şi frumuseţea. risipindu-i pe petreceri etc. Toria marxistă a exploatării . în schimbarea poziţiei sociale. pentru a-şi ascude faţă de ei înşişi şi fată de ceilalţi eşecul. ei nu i-au investit în locuinţă. se folosesc diferite întrebări de genul: • Pe o scală de la 1 la 10. Sărăcia ca o caracteristică morală a individului.

Pentru masurarea nivelului de bunastare a fost utilizat consumul gospodariilor. praguri diferite: unul al sărăciei. Această abordare poate părea paradoxală.urban. dar aceasta are consecinţe negative deja menţionate: scad investiţiile. nu să elimine sărăcia: • Circuitul structural: pentru a elimina sărăcia.957. Începând din 2001. sub egida Comisiei Antisărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) a fost elaborată o metodologie de măsurare a sărăciei care a întrunit expertiza celor mai relevante instituţii în domeniu: Banca Mondială. pentru care are însă nevoie de resurse. până la urmă produce cădere economică care în final conduce la cresterea sărăciei. Adepţii acestei poziţii “demaşte” 2 circuite prin care SB ajunge să producă. Sărăcia în România Măsurarea oficială a sărăciei Studiile asupra sărăciei în România au utilizat o varietate de metodologii de măsurare a acestui fenomen cu rezultate diferite. 50 . În acest mod necesarul caloric este transformat într-un coş minim lunar de produse alimentare.4. acestea cheltuie strictul necesar pentru acoperirea altor componente ale consumului în detrimentul coşului alimentar. la diminuarea capacităţilor lor. creşte şomajul. La pragul alimentar se adaugă costul serviciilor şi bunurilor nealimentare pe care îl suportă gospodăriile ale căror resurse le-ar permite doar acoperirea coşului minim.705 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 . se calculează costuri diferite ale componentei nealimentare şi. Valoarea pragului alimentar era de 994. din moment ce contravine însăşi principiului pe care se fundează Statul Bunăstării. familiei. În funcţie de pragul alimentar şi în funcţie fie de resursele. • Pragul sărăciei severe. comunităţii. fie de cheltuielile destinate acoperirii acestuia. ba mai mult. în final. pentru a obţine aceste resurse. Sărăcia ca efect al Statului Bunăstării. Utilizarea veniturilor ar fi ridicat probleme datorita gradului ridicat de sezonalitate si dificultatilor de inregistrare a veniturilor informale Premisa fundamentală a metodologiei este cea a necesităţii satisfacerii unui consum alimentar zilnic de 2550 calorii. • Circuitul cultural: beneficiile generoase ale statului conduc la dezvoltarea unei culturi a dependenţei. Universitatea Bucureşti. al cărui cost reprezintă „pragul alimentar”. măreşte fiscalitatea. Institutul Naţional de Statistică. Săracii sunt victime ale statului paternalist al bunăstării. În fapt. celălalt al sărăciei severe. Componenta alimentară a consumului se stabileşte pe baza observării preferinţelor şi obiceiurilor alimentare ale populaţiei din decilele 2 şi 3 ale distribuţiei după cheltuielile de consum (se presupune că gospodăriile din aceste decile tind să îşi optimizeze consumul. statul îşi asumă responsabilitatea suportului. la scăderea responsabilităţii individului.

8 % 33.2 6. se înlătură dificultatea investigării necesarului de consum nealimentar sau riscul supraestimării necesităţilor de consum de către experţi.4 11. www.210.2 35.ro Rezultatele analizelor specialiştilor CASPIS privind sărăcia în România arată faptul că în ultimii ani sărăcia a scăzut pe ansamblu. În plus.3 11. pe medii de rezidenţă. câteva grupuri sunt în continuare extrem de vulnerabile: familiile cu mulţi copii. după cum cheltuie strictul necesar şi pentru consumul alimentar. Se presupune că aceste gospodării îşi limitează drastic consumul de bunuri nealimentare şi servicii. Metoda de măsurare a sărăciei are meritul de a înlătura multe puncte critice ale metodologiilor utilizate anterior.17 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 – urban. prin faptul că pentru calcularea pragurilor sărăciei este necesară observarea comportamentului de consum.1 12. o Valoarea acestuia era de 1.urban. luând în considerare economiile de scală şi asigurând o comparabilitate între gospodăriile din urban şi rural prin deflatori diferenţiaţi pe mediile de rezidenţă.3 25.1 8.4 20.9 30.caspis.6 saracie severa saracie Sursa: CASPIS. copiii şi tinerii.3 30.751. 51 .6 28. Însă. Este dat de cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor care alocă pentru alimente o sumă egală cu costul coşului minim.210.4 10. lucrătorii pe cont propriu (mai ales în agricultură).857.9 30. Dinamica sărăciei în România 40 35 30 25 20 15 10 5 0 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 9. pe regiuni şi pentru aproape toate categoriile de populaţie analizate.5 13.8 11.9 25. romii.o Valoarea acestuia era de 1.778 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 . • Pragul sărăciei.

adesea acestea fiind încurajate de către stat prin reduceri de impozite. de calificare. În baza principiului solidarităţii sociale se impune asumarea colectivă a unor riscuri: 52 . bãtrâneţe. Sunt garantate de bugetul de stat în cazul în care finanţarea sistemului ar avea dificultăţi. Tocmai de aceea. etc. asigurările de şomaj sunt publice (garantate de stat) şi obligatorii. Prin urmare. în măsura în care sunt importante în descrierea politicilor sociale. de evoluţia macroeonomică globală. Riscul de a pierde locul de muncă este distribuit neuniform. adică plăteşte o contribuţie periodic pentru a putea beneficia de bani sau servciii în cazul producerii riscului. astfel încât există şi sisteme private de pensii. nu există sisteme de şomaj private. iar contribuţia pe care un doritor o va plăti pentru a putea beneficia de prima de asigurare în cazul producerii riscului va fi proporţională cu acestea Riscul de a ieşi la pensie este oarecum egal distribuit şi poate fi calculat. Sistemul asigurărilor sociale se fundează pe ideea de risc. variind foarte mult pentru categorii socioprofesionale diferite şi pentru perioade de timp diferite. şomaj. de factori structurali. individul poate opta pentru sisteme private de asigurări. Colectarea resurselor (fondurilor) are loc de la toţi cei care doresc să participe la un astfel de sistem. garantate de stat. principiul de bază al sistemului de asigurări îl reprezintă solidaritatea socială. Sistemele de asigurări publice sunt obligatorii – asigurările de pensii. obligatorii devine absolute necesară. sănătate. Astfel. de tipul de economie. şomaj. fiind astfel un sistem contributoriu. Pe parcursul acestui capitol ne vom referi în principal la asigurările publice şi numai tangenţial la cele private. existenţa unor asigurări publice. dar individul se “asigură”. depinde de tipul de muncă prestată.Asigurările sociale Asigurãrile sociale formează împreună cu de asistenţa socială sistemul de securitate socialã. etc) cu care se confruntã cei asiguraţi. iar distribuirea beneficiilor/primelor de asigurare se face către cei pentru care situaţia de risc s-a produs. Scopul sistemului de asigurări constă în compensarea prin beneficii în bani sau în servicii a prejudiciilor suferite în anumite situaţii de risc (incapacitate temporarã sau permanentã de muncă. Sistemele de asigurări private sunt voluntare – pe lângă asigurările obligatorii. Asigurãrile sociale pot fi de stat (sau publice) sau private. De exemplu: • • În acest context. Cele private sunt bazate pe contribuţii actuariale. adică pe un calcul al probabilităţii de producere a unui eveniment • se poate calcula de exemplu riscul producerii de accidente auto şi pierderile suferite în aceste situaţii. cacteristica lor defitorie este contribuţia. Există însă unele riscuri a căror bază actuarială este greu de calculat. Evenimentul se poate produce sau nu.

Ca soluţie se stimulează participarea în paralel la sisteme private. dacă e creştere economică. de evoluţia demografică Dezavantaj: nu pot face faţă în cazul unei inflaţii mari. faptul de a nu-l ajuta e posibil să coste societatea mai mult (costuri sociale şi pe termen lung). ambele sisteme au şi avantaje şi dezavantaje. pot varia doar vârsta sau circumstanţele în care un om se pensionează. Avantaje: beneficiile sunt susţinute concomitent cu constituirea sistemului. Se întâlnesc mai ales în sistem privat – asigurări de bunuri. Caracteristicile acestui sistem. neanticipate.• este necesar din punct de vedere moral. Se bazează pe o dublă solidaritate: şi intra şi inter-generalţională. Referindu-ne la sistemele de asigurări publice. criteriile de acordare se pot ajuta “din mers” astfel încât beneficiul să poată fi adaptat evoluţiei economice (de exemplu. nu de la bugetul de stat. de viaţă. probabilitatea de apariţie a unor riscuri nu poate fi calculată şi nici pierderile suferite. veniturile reale de care beneficiază individul pot fi mai mici Aşa cum se poate vedea. • Ex: cazul sistemelor de pensii – cei care sunt acum pensionari au contribuit în trecut pentru pensionarii de atunci. Beneficiile sunt proporţionale cu mărimea contribuţiei. • nu poate fi stabilită o bază actuarială. şi beneficiile vor creşte în termeni reali) Dezavantaj: dependenţa (demografică). etc. - 2. Toţi indivizii pot ajunge în această situaţie. există două mari tipuri: I. asigurările sociale pot fi: 1. în consecinţă societatea trebuie să preia această responsabillitate. Pe bază de fond: se bazeaze capitalizarea fondurilor. Avantaj: nu depind de rata de dependenţă. Sistemul de asigurări de tip Bismark – sunt primele sisteme de asigurări care au apărut în Germania la sfârşitul secolului trecut. nu depind de inflaţie. aşa cum am văzut anterior. contribuţiile sunt investite în diferite activităţi economice aducătoare de profir. Categoriile socio-profesională au propriile “case” de asigurări (termenul de la noi) 53 . Ca modalitatea de organizare şi finanţare. Se finanţează printr-un fond de asigurări. pe considerente de de justiţie socială sau pur şi simplu din calcule economice: o De exemplu: nu este moral şi nici echitabil ca un membru al societăţi să nu fie susţinut dacă se îmbolnăveşte (nu e vina lui). Sistemeel de pensii se pot constitui în flux întrucât riscul de a ieşi la pensie e oarecum egal distribuit. în fapt avantajele unuia sunt dezavantajele celuilalt. în plus. În flux sau “Pay as you go” (PAYG): se plăteşte pe măsură ce situaţia apare. etc. de accidente.

nici nu se face disticţia între bugetul de asigurări şi cel de stat. cei cu venituri ridicate optează şi pentru asigurări private. ceilalţi mai modeste. nu se constituie un fond special de asigurări beneficiile relativ fixe şi reduse. o prima structură de cooperare între angajaţi şi angajatori. Sistemul de asigurări are un puternic caracter redistributiv: 54 . în timp. De remarcat rolul fundamental pe care l-a avut apariţia acestui sistem: un prim angajament al statului. inegalităţile sunt mult mai mici. Sistemul de asigurări de tip Beveridge . diferenţele între beneficii sunt mult mai mici decât în cazul primului sistem ca urmare. Importanţa asigurărilor private devine adesea mare. Importanţa sistemelor private este relativ scăzută în contextul diferenţierii în funcţie de venit. cei cu venituri ridicate. Ex: • şomaj: stat – sindicate – patronat • pensii: stat – pensionari – angajatori • sănătate: stat – medici – sănătate Nivelul beneficiilor Importanţa asigurărilor private Qvasi-proporţionale cu veniturile. calitatea acestora tinde să scadă.- Ca urmare. prima iniţiativă statală anti-liberală. însă fiind un sistem universalist. contribuabili şi beneficiari (prin reprezentanţi ai lor). au şi beneficii ridicate. în Marea Britanie. şi servicii de calitate. aşa cum am văzut. din taxe şi impozite generale – toti cei care au plătit impozite şi taxe la bugetul de stat sunt beneficiari. mai ales în privinţa serviciilor. De altfel. ca în cazul tuturor acestor tipuri de beneficii.apărut dupã cel de-al doilea Rãzboi Mondial în Marea Britanie. - - - Principalele caracteristicile celor două mari tipuri de sisteme de asigurări Tipul Bismark Sursa de finanţare Administrarea fondului Fondul de Asigurări Sociale Regim tripartit: stat. Caracteristicile acestui sistem: se finanţează de la bugetul de stat. cu nivelul contribuţiei Scăzută Relativ constante. pe fondul nemulţumirii faţă de benefiicii şi calitatea serviciilor oferite de stat. prin sistemul de tip Beveridge. perpetuează aceleaşi inegalităţi de pe piaţa muncii: cei cu venituri mari şi statut socio-profesional ridicat vor avea beneficii mai mari şi servicii de calitate. - - II. sunt proporţionale cu mărimea contribuţiei numai într-o oarecare măsură. relativ scăzute Mare Stat Tipul Beveridge Bugetul de stat Asigurările sociale sunt de fapt un tip de impozit.

Exista chiar şi o lege dată de Cuza pentru acordarea unor pensii pentru funcţionarii statului ‘civili. Industrializarea masivă. Şi sistemul de pensii este redistributiv. După 1949 a fost promovată acte legislative o politică de egalizare a drepturilor de asigurări. invaliditate. Cea mai puternica reducere a inegalităţii se realizează prin sisteme de beneficii şi servicii constante. Care este aşadar rolul sistemelor de asigurări sociale? • Întăresc solidaritatea socială • Cresc echitatea socială. Dacă beneficiile sunt proporţionale cu veniturile anterioare nu fac decât să reproducă inegalitatea existentă în societate. militari sau eclesiastici’. care atribuia însă drepturi limitate iar numãrul beneficirilor era foarte redus. cât şi de cuantum Desigur că impactul lor redistributiv este diferit. sistemul de sănătate – beneficiezi de aceleaşi servicii dacă esti asigurat.• • de la cei la care riscul nu se materializează la ceilalţi de la cei care au cotizat mai mult la cei care au cotizat mai puţin – atât în termeni de durată. maternitate şi pensii pentru toţi membrii corporaþiilor muncitoreşti. Prima lege modernă de asigurări sociale care prevedea obligativitatea asigurării a fost introdusã în ianuarie 1912 (Legea Neniţescu) şi viza asigurări de boală. atenueaza inegalităţile între indivizi • Atenueaza diferenţele de venit de-alungul vieţii unui individ • Asigură indivizii în faţa unor pierderi neaşteptate a veniturilor sau în faţa unor situaţii de risc cărora nu le-ar putea face faţă singur Scurt istoric al asigurărilor sociale în România Chiar dacă nu intrau în respeonsabilitatea statului.. atenuând diferenţele anterioare de pe piaţa muncii dintre contribuabili. creşterea populaţiei salariate (angajate) au făcut ca sistemul de asigurări să se extindă la aproape întreaga populaţie. indiferent de mărimea cotizaţiei). accidente. chiar dacă într-o măsură mai mică. totuşi trebuie menţionat că încă din 1872 existau asocieri ale muncitorilor care prevedeau şi măsuri de întrajutorare în caz de boală sau deces. având în medie venituri mai mari pe piaţa muncii şi deci cotizeazând mai mult şi pe o perioadă mai îndelungată comparativ cu femeile care având vârsta de pensionare mai scăzută şi speranţa de viaţă mai ridicată beneficiază în fapt mai mult de pe urma acestui sistem. Un moment de referintă îl reprezintă Legea Missir (1902) prin care s-a introdus un sistem de asigurare a meseriaşilor pe baze corporatiste. la noi. Fondurile de asiguraări au fost trecute 55 . întrucât bărbaţii beneficiază mai puţin de pe urma sistemului. dacă beneficiile sunt proporţionale numai într-o oarecare măsură. indiferent de mărimea conribuţiei (de exemplu. Prin legea din 1933 a fost unificat la nivel naţional sistemul asigurãrilor sociale din România (Mărginean I. cel mai adesea fiind fixat un plafon minim şi un plafon maxim (peste care se impozitează). conduc la scaderea inegalităţii. Interesant este că în cadrul acestor sisteme de pensii se vorbeşte despre o redistribuire între sexe. 1995). Perioada comunistã a adus schimbări majore în sistemul de asigurări sociale. Totuşi inegalitatea se păstrează.

asigurãrile de şomaj au fost desfiinţate. formând casele de asigurări de sănătate. măsuri prin care fondurile de asigurări au devenit fonduri separate. fondurile de asigurări au continuat să funcţioneze o perioadă sub controlul statului. în 1997 Legea Asigurărilor de Sănătate şi în 2000 o nouă lege a pensiilor. Întrucât existenţa şomajului era negată de regimul comunist. întrucât în virtutea echităţii sociale au trebuit introduse şi pensii pentru aceştia 1992. în special pentru populaţia ruralã. Agricultorii asociaţi forţat în CAP-uri nu au fost introduşi în sistemul de stat al asigurărilor de pensii. După 1989. În 1991 a fost introdusã Legea Ajutorului de Şomaj. respectiv de pensii.sub controlul statului şi incluse în bugetul de stat. După 1989 acest fapt a generat probleme majore pentru sistem. Deşi benefice pentru populaţia anterior neacoperitã. 2002). 56 . măsurile au afectat în timp calitatea unor drepturi şi atitudinea cetăţenilor faţã de ideea de asigurare socială (Preda.

ca în cazul celorlalte tipuri de beneficii descrise mai jos. însă beneficiile de acest tip sunt rare şi se acordă mai ales sub formă de servicii sociale: serviciile medicale şi cele de educaţie. Asistenţă socială universală sau categorială – beneficiile sociale se acordă tuturor membrilor unei categorii. cea de-a doua mare componentă a sistemului protecţiei sociale. creşterea bunăstării unor segmente largi de populaţie. chiar şi aceasta este un beneficiu condiţionat de participarea şcolară după 16 ani. Asistenţa socială este de două mari tipuri: 1. Asistenţa socială are două înţelesuri (Zamfir E. finanţat din taxele şi impozitele generale. Beneficiile şi servicile se acordă în baza principiului solidarităţii sociale. datorită multitudinii de beneficiari – conduc la cheltuieli sociale foarte ridicate (care nu se pot realiza decât printr-o fiscalitate ridicată) • paternalism care distruge liberatatea şi responsabilitatea individului. chiar dacă cele administrative sunt minime. • Un sens mai restrâns în care asistenţa socială include doar asistenţa acordată pe baza testării mijloacelor de trai sau a condiţiilor speciale In continuare vom opta pentru înţelesul larg al termenului. sau din fonduri sociale speciale. acoperirea qvasi-totală (riscul de nu primi beneficiul este minim. Obiectivul lor îl reprezintă creşterea solidarităţii sociale. Beneficiile universaliste sau categoriale se acordă mai degrabă în baza unui drept social al indivizilor şi nu pentru că sunt consideraţi “în nevoie”. situaţie care nu se întâmplă. 2002): • Un sens mai larg în care asistenţa socială se referă la orice beneficiu financiar sau serviciu social non-contributiv. “în nevoie”. în cazul celorlalte tipuri de beneficii) • administrarea beneficiilor se face pe baza unui sistem relativ simplu şi cu costuri administrative reduse Dezavantaje: • costuri economice ridicate. încurajează dependenţa de stat. • Un exemplu de astfel de beneficiu în România este alocaţia pentru copii care se acordă tuturor copiilor. indiferent de familie însă. singurul criteriu de acordare fiind apartenenţa la acea categorie. integrare socială. În caz extrem asistenţa universalistă vizează toţi membrii unei societăţi în virtutea calităţii lor de cetăţeni. fără a fi condiţionate de o contribuţie anterioară. solidaritate socială • cuprinderea largă. Caracteristica ei definitorie constă în faptul că este un sistem non-contributiv. “dependenţi”. Avantaje ale acestor beneficii: • creşterea echităţii. alături de asigurările sociale. aşa cum vom vedea mai jos. la rigoare. încercând să caracterizăm ambele tipuri de asistenţă socială.. etc care produc în fapt stigamtizare socială.Asistenţa socială Asistenţa socială reprezintă. lipsa diversităţii (beneficii egale pentru toţi) conduce la 57 . înlăturarea etichetei de “dezavantajaţi”.

• Alegerea familiei ca unitate de analiză încalcă principiul neutralităţii menţionat anterior. Asistenţa socială focalizată reprezintă ultima “plasă de siguranţă” în reţeaua de securitate socială. Mai mult. individul fiind “condamnat” la împărţirea resurselor cu ceilalţi membri ai familiei. Testarea mijoacelor nu vizează numai stabilira eligibilităţii. familiei. Alegerea unei unităţi sau alteia conduce la probleme diferite (Mareş. dar cu erori de focalizare mai mici. 58 . a celor în care celelalte surse de suport au eşuat. pe baza unei evaluări. Unitatea de analiză o poate reprezenta individul. beneficiile nu sunt la fel pentru toţi. rezolvarea sau prevenirea unei probleme. Asistenţa socială pe baza testării mijoacelor sau focalizată – beneficiile sociale se acordă în funcţie de nevoie. 1995). standardizate – cazul celor de educaţie şi sănătate de ex – a căror calitate tinde să scadă în lipsa unei reale competiţii.atunci când există criterii stricte şi relative uşor măsurabile • Prin sistemul administrative şi a celui “expert” – atunci când criteriile sunt mai greu de stability. ci depind de nivelul iniţial al bunăstării sau de gradul nevoii. gospodăriei. Fiecare dintre cele două modaităti are avantaje şi dezavantaje. În cadrul sistemului de asistentă focalizată. În acest caz eroarea excluderii celor care nu sunt în fapt susţinuţi este mai puternică. • Alegerea individului ca unitate de masură. în baza principiului respectării autonomiei şi libertăţii individuale. dar şi nivelul beneficiului. din generaţii diferite să împartă resursele pentru faptul că trăiesc sub acelaşi acoperiş. Primul sistem în care procedura este standardizată presupune costuri mai scăzute dar erorile de focalizare sunt mult mai numeroase. în timp ce cel de-al doilea costuri mai ridicate. satisfacerea unei nevoi. Eligibilitatea pentru un beneficiu se stabileşte pe baza unei testări a mijoacelor individului. chiar pentru cei care se califică. la reglementarea sferei private a indivizilor (cei cu stiluri de viaţă alternative sunt puternic sancţionaţi) ignorarea nevoilor personalizate ale indivizilor prin adresarea unor servicii uniforme. familia sau gospodăria. fiind excluşi cei care în fapt nu beneficiază de suportul familiei. Specialistii în acest caz sunt asistenţii sociali care fac astfel de evaluări prin anchete sociale la domiciliul fiecărui beneficiar. etc. Principiul de bază este reprezentat de ajutorarea celor care nu se mai pot ajuta singuri. conduce la riscul de a beneficia de ajutor şi aceia care dispun în fapt de suportul familei. 2. la lipsa opţiunii individuale.• uniformizare. conducând la o acoperire excesivă. Modalităţi de testare: • Numai prin sistemul administrativ . Obiectivele acestor beneficii se referă la asigurarea unui minim de trai. alegerea gospodăriei ca unitate de analiză forţează familii diferite. pot fi interpretabile şi este necesara o evaluare personalizată a fiecărui caz.

aplicarea principiilor pieţei şi sferei serviciilor sociale stimulează competiţia intre furnizorii privaţi şi conduce la creşterea calităţii acestora). o Exemplu: focalizarea alocaţiilor pentru familiile cu mulţi copii poate conduce la costuri mai ridicate datorită costurilor administrative ale sistemului de tesare a mijoacelor dar şi datorită faptului că această categorie înregistrează rate de sărăcie foarte mari. De asemenea ajutorul este acordat pe o perioadă determinată astfel încât să nu constituie o soluţie permanentă pentru individ. sistemul de acordare şi control este necorespunzător. Dezavantaje: • Costul unui astfel de sistem nu e intotdeauna mai scăzut. creând o cultură a dependenţei. unitatea de analiză este familia. etc) • supraincluziune – sunt incluşi în sistem şi indivizi care potrivit criteriilor nu ar fi eligibili (fraudă. fiscalitatea este scăută. verificare. întrucât acestea au avantaje pe teremen lung. din lipsă de informare sau datorită costurilor materiale şi sociale prea mari – ex costul asociat stigmei sociale. devoltând mai degrabă capacităţi în cel asistat şi fiind mai puternic autoselective (distincţia este mai evidentă înre cei care au nevoie şi cei care nu au). 59 . Există costuri de informare. costurile sistemului. rezultă resurse mai puţine doar pentru aceştia) • Efecte benefice asupra economiei şi asupra calităţii serviciilor (Ne mai fiind nevoie de cheltuieli sociale ridicate. • Creşterea echităţii verticale (nu orizontale. gradul de acoperire al sistemului. Beneficii . ca în cazul sistemului universalist). etc. sistemul nu va fi scutit de erori.financiare sau în servicii. o capcană a sărăciei. ca şi la noi. atunci când costurile administrative sunt mari şi populaţia eligibilă numeroasă. Aşa cum arătam anterior. ect) 3. acordarea ajutorului este adeseori condiţionată de căutarea activă a unui loc de muncă şi de prestarea de munci în folosul comunităţii.Având în vedere că orice unitate de analiză am considera. în majoritatea ţărilor. sistem de control ineficient. Ajutorul din partea statului poate determina indivizii să se complacă în aceasta situaţie. • Demotivarea participării pe piaţa muncii. etc. pentru a încuraja solidaritatea intrafamilială. Avantaje ale acestui sistem bazat pe testarea mijoacelor şi acordarea unor beneficii selective: • Costuri relativ scăzute datorită focalizării (beneficiază numai cei în nevoie. Pentru a remedia aceste consecinţe. Există preferinţa pentru servicii. deci potenţialii beneficiari sunt mulţi. dependenţă. transfer propriu-zis 2. există erori de focalizare: • excluziune – rămân indivizi care ar fi eligibili în afara sistemului (indivizii respectivi nu au depus cererea. Redistribuirea se face către cei care au realmente nevoie. În evaluarea unui sistem pe baza testării mijoacelor trebuie luate în considerare mai multe criterii legate de: 1.

. acoperirea potenţialilor beneficiari rămâne destul de scăzută (cel mai frecvent aproximativ jumătate) Servicile de asistenţă socială Servicile de asistenţă socială fac parte. asistenţa socială se constituie nu numai ca terapie individuală. fie datorită lipsei de informare. Menţinerea sărăciei mai ales la anumite categorii de populaţie. Asa cum am văzut. adesea asistenţa pe baza testării mijoacelor nu îşi îndeplineşte obiectivul de reducere a acesteia. Dacă beneficiile sociale suplinesc un deficit de resurse.• • • • Încurajarea unor comportamente indezirabile ce ţin de stilul de viată. de acoperire insuuficientă a populaţiei eligbile (indivizii nu solicită acest drept pentru că costurile stigmei ar fi prea mari). servicile de asistenţă socială se adresează unui deficit de capacităţi. având ca scop principal dezvoltarea. În consecinţă. Chiar lipsa resurselor poate fi consecinţa deficitului de capacităţi. ajutând indivizii sau grupurile şă-şi rezolve singuri problemele. ajutorul acordat acestora în vederea conştientizării propriilor probleme. Acoperire relativ scăzută a populaţiei ţintă – aşa cum am arătat. identificarea unor soluţii constructive şi strategii acţionale de rezolvare a acestor probleme. În acest sens. alte studii confirmă că aceste tipuri de beneficii fac ca femeile să preferă să rămână acasă şi să aibă grijă de copii. reducând riscul dependenţei. perpetuându-se aceeaşi dimensiune a fenomenului. 2002). dar în primul rând ca o modalitate specifică de terapie socială (Zamfir E. Serviciile de asistenţă socială reprezintă deci o abordare activă a problemelor sociale. din diverse motive. Sistemul sparge colectivitatea în două: cei care plătesc şi cei care primesc.. etc. 60 . excluziune socială. datorită stigmei sistemul poate fi caracterizat de eroarea de excluziune. ci şi lipsei capacităţilor. Problemele cu care se confruntă indivizii sau comunităţile nu se datorează numai lipsei resurselor materiale. anchetele sociale la domiciliul individului. Stigmatizare socială. din sfera mai largă a servicilor sociale. pe lângă cele de sănătate şi de educaţie. Cu alte cuvinte acest tip de suport mai degrabă ajută individul să supravieţuiască şi nu să iasă din sărăcie. Deşi focalizată pe saraci. inventarierea tuturor bunurilor şi chestionarea vieţii de familie reprezintă imixtiuni în sfera privată şi pot leza demnitatea individului. 2003). Mai mult. Barr arată că odată cu cresterea beneficiilor selective pentru familiile cu copii a crescut numărul de familii monoparentale. De exemplu. corectarea sau refacerea unor capacităţi individuale sau comunitare neceare unei vieţi normale şi autosufciente (Zamfir E. Programele de reducere a sărăciei bazate pe beneficii selective sunt de multe ori ineficiente. servicile de asistenţă socială urmăresc înţelegerea naturii problemelor individului sau grupurilor. fie datorită stigmei sau pur şi simplu modalităţii de aplicare a sistemului.

facilita accesul la alte servicii şi programe sociale. în mare parte. pentru persoane cu disabilităţi majore). • Intervin în situaţii: . monitorizând evoluţia unor probleme sociale. Mulţi specialişti în probleme de administraţie publică susţin necesitatea implicării şi responsabilizării comunităţilor locale în organizarea servicilor de asistenţă socială.apăra interesele şi drepturile indivizilor în cazuri excepţionale. prieteni.specializat. la şcoală. fixează standarde de calitate pentru funcţionarea serviciilor şi contribuie la finanţarea acestora. etc). sau chiar şi prin centrele de consiliere care deşi sunt forme instituţionale nu desprind indivizii din mediul lor de viaţă. Prin extensie. Roul lor este de a: . până la nivelul cel mai de sus (naţional).de dificultate cronică (sărăcie extremă.în instituţii specializate de asistenţă socială. sănătatea publică.(re)conectarea individului la mediul său social direct (familie. cu instrumente specializate. grupuri sau instituţii sociale. la locul de muncă. materiale şi umane). Responsabilităţile şi deciziile privitoare la organizarea şi desfăşurarea unor servicii de asistenţă socială revin însă. • Pot fi acordate: .sprijini dezvoltarea capacităţilor de soluţionare a problemelor la nivelul individului sau grupului .mobilizarea resurselor sociale în vederea rezolvării eficiente a unor probleme sociale generale sau locale.) . bătrâni singuri şi izolaţi.de urgenţă. • Având o dublă funcţie: . instituţii sociale) . (re)integrarea indivizilor sau grupurilor în circuitul unei vieţi normale şi autosuficiente din punct de vedere social. comunitate) şi la mediul social mai larg (piaţa muncii. oferind şi un loc protejat de viaţă persoanelor ce nu pot să îşi desfăşoare existenţa într-un mediu social natural (instituţii pentru vârstnici. astfel încât nivelul de organizare a acestuia poate varia de la nivelul cel mai ‘de jos’ (în cazul nostru consiliile locale). pentru copii abandonaţi. Serviciile trebuie să răspundă nevoilor locale dar şi unei utilizări eficiente a resurselor (financiare. trecând prin nivelul judeţean sau regional. această funcţie vizeaza împuternicirea (empowerment) indivizilor sau grupurilor. etc) . beneficii sociale . Baza organizării serviciilor de asistenţă socială o reprezintă comunitatea locală.• Servicile de asistenţă socială (Zamfir E. excepţionale (abandonul copiilor. în relaţiile lor cu alţi indivizi.. comunităţii locale. 61 . adresându-se unor probleme particulare.general. abuz. 2002): • Pot avea caracter: . violenţă domestică.în mediul natural de viaţă al beneficiarilor (în familie. cea mai în măsură să cunoască şi să răspundă la specificul local al problemelor sociale. oferind un prim suport celor aflaţi în nevoie. Statul coordonează sistemul. cum ar fi educaţia. .

facilităţi. subvenţii. locuinţe sociale. După 1989. stipulând atribuţii şi responsabilităţi concrete pentru serviciile de asistenţă socială de la nivelul comunelor şi judeţelor. săraci. România devine astfel una dintre primele ţări din Europa care introduce pe lângă sistemele de asigurări (aşa cum am arătat în capitolul anterior) şi un sistem de asistenţă socială. Au fost introduse şi subvenţii pentru cheltuielile de încălzire pe perioada iernii pentru cei cu venituri reduse. pensionari. pe fondul unei potici accentuat pronataliste.. beneficii şi servicii pentru persoanele cu handicap. 62 . mai ales în privinţa servicilor de asistenţă socială care erau reduse la cele de tip instituţional (instituţii pentru copii abandonaţi. persoane cu disabilităţi fizice sau psihice. etc. Abia în 1831 se pun însă bazele unui sistem de asistenţă socială structurat prin adoptarea Regulamentului Organic. sistemul asistenţei sociale din România era subdezvoltat. în principal la iniţiativa sectorului non-guvernamental (Zamfir E. 2002). După Unirea Principatelor din 1859 apar acte normative care susţin dezvoltarea asistenţei sociale la nivel comunitar. Iniţial. reduceri de impozite). prin promulgarea legii pentru protecţia copilului şi prin înfiinţarea unor instituţii specializate pentru ocrotirea persoanelor aflate în nevoie: fete-mame. începuturile asistenţei sociale în România reprezintă acţiuni caritabile. serviciile de asistenţă socială s-au dezvoltat mai degrabă punctual. 2002). gratuităţi. familii tinere (beneficii monetare. bolnavi cronici. trebuie amintite aici beneficiile pentru copii şi familiile lor. săraci. După al Doilea Război Mondial. fiind modificat ulterior prin legea Venitului Minim Garantat (2001). bolnavi. ca şi în celelalte ţări foste socialiste. persoane vârstnice fără sprijin (Zamfir E. alocaţia pentru familiile cu mulţi copii. de curând alocaţia pentru familiile monoparentale). care urmăreau ajutorarea punctuală şi ocazoinală a unor grupuri vulnerabile precum bătrâni. Legea servicilor de ajutor social din 1931 rămâne un moment de referinţă pentru asistenţa socială modernă. desfăşurate în special de organizaţii religioase. persoane cu handicap sau vârstnici care adesea funcţionau în condiţii precare). funcţiile sale de protecţie mai largă fiind transferate integral întreprinderiilor. beneficii de tipul asistenţei sociale au continuat să existe. Actul de naştere a asistenţei sociale se plasează în jurul anului 1775. 2002). Ulterior.. studenţi. ce a permis crearea unei reţele teritoriale de servicii sociale comunitare (Zamfir E. La sfârşitul anilor ’80 asistenţa socială se limita la acordarea unor ajutoare materiale sporadice persoanelor aflate în situaţii extreme. credite. asistenţa socială este marginalizată în regimul comunist. handicapaţi. În 1990. fără o strategie generală. Totuşi.. Se mai acordă: burse sociale pentru elevi şi studenţi din familii cu venituri modeste.Scurt istoric al asistenţei sociale în România Ca şi în celelalte ţări. elevi. aria beneficiilor a fost diversificată: alocaţii pentru copii şi familie (alocaţia universală pentru copii. reţeaua serviciilor s-a extins şi s-a diversificat mai ales în forme nerezidenţiale tip centre de zi sau servicii la domiciliu. fiind în final desfiinţată considerându-se că este inutilă în societatea socialistă. Abia în 1995 a fost introdus ajutorul social pentru persoanele sărace. copii orfani.

M. pentru care este necesar un întreg sistem de testare a mijoacelor (vezi capitoulul privind asistenţa socială). impun anumite 63 . costurile de administrare sunt mai ridicate. începe să domine un pesimism cu privire la eficacitatea programelor sociale. deoarece îm multe moduri semnificative acestea sunt realizate în birourile înghesuite şi în cadrul interacţiunilor zilnice dintre funcţionarii ‘de ghiseu’ şi beneficiari” (Pop L. realizarea transferurilor în mod optim şi monitorizarea întregului proces. de execuţie. Rezultatele efective ale unui program vor depind de: • modul în care sunt fixate obiectivele şi mai ales operaţionalizate. Ele depind de mai mulţi factori (Pop L. în cazul unui beneficiu acordat pe baza testării mijloacelor costurile administrative vor fi cu atât mai mari cu cât apartul fiscal este mai slab (posibilităţile scăzute de verificare a veniturilor individuale) Organizaţiile administraţiei publice sunt printre cei mai importanţi determinanţi ai rezultatelor efective ale politicilor sociale. sau de a transpune în practică a deciziilor. identificarea beneficiarilor şi transferurile realizându-se pe baza unor criterii clare. O dată cu perioada crizei. Administaţia publică are în contextul politicilor sociale mai ales rol de implementare.. structurile administrative superioare. Sunt criticate costurile administrative mult prea mari a acestora şi lipsa unor rezultate vizibile. Cadrul legislativ. Lipsky arăta că “politicile publice nu pot fi cel mai bine înţelese pornind de la cadrul legislativ sau de la nivelurile administrative superioare. • Infrastructura instituţională şi organizaţională publică mai largă (mai ales cea cu funcţie de control şi monitorizare) De exemplu. fiind iniţiate în SUA pentru a evalua programele antisărăcie. transpuse în practică (aici rolul administraţiei publice este major) • şi mai ales de strategiile de adaptare dezvoltate în faţa unor situaţii particulare. • Amploarea programului (nivelul beneficiilor şi mărimea populaţiei cărei i se adresează). În cazul în care programele sociale sunt înalt focalizate şi necesită testarea pe baza sistemului expert de asistenţă socială (prin anchete sociale la domiciliul potenţialilor beneficiari). din anii ’60. Acestea din urmă sunt asociate cu costuri administrative mai ridicate datorită cheltuielilor legate de selectarea beneficarilor.M.. Studiile de implementare a politicilor sociale datează din perioada de aur a Statului Bunăstării.Rolul administraţiei publice în implementarea politicilor sociale Administraţia publică reprezintă un actor important în desfăşurarea politicilor sociale. 2002): • Gradul de focalizare (universal – categorial sau focalizat) Beneficiile universale sau categoriale sunt mai ieftine din punct de vedere administrativ. în scopul evitării erorilor de supra-incluziune şi de excluziune. Costurile administrative sau costurile de administrare a programelor sociale reprezintă acea parte a fondurilor folosită nu pentru suportul direct (beneficii sau servicii) către populaţie ci pentru funcţionarea infrastructurii acestora. 2002). comparativ cu beneficiile focalizate.

În lipsa fondurilor necesare. o Pe de altă parte. Birocraţia ca formă de organizare are însă valenţe pozitive. organizaţiile publice devin birocratice. selectarea beneficiarilor s-a făcut pe baza unor criterii suplimentare. fiind “interfaţa” cu beneficiarii. Exemplul anterior privind acordarea ajutorului social indică faptul că distorsionarea rezultatelor unor programe de către organele administraţiei publice nu reprezintă neapărat un proces disfuncţional. prin vechea lege a ajutorului social din 1995 finanţarea se făcea majoritar de la bugetele locale.. . mari consumatoare de resurse. Intervenţiile locale în acest caz au condus la îmbunăţirea legii ajutorului social şi la “racordarea” ei la realitate. bazate pe experienţa în lucrul cu acestia (de tipul “omul se mai vede si după faţă”) care de asemenea joacă un rol important în selecţie. acestea se pot aplica în moduri mai mult sau mai puţin diferite. Aşa cum arăta şi Weber. acestea fiind stabilite în cadrul sistemului administrativ general . întrucât opiniile.adesea nu au obiective proprii. în care eficienţa este mai importantă. La nivelul opiniei publice şi nu numai. interesele. organizaţiile publice depind de legitimitatea strategiilor adoptate (dar dificultăţile sporesc în acest caz. interpretabile şi greu de transpus în practică. al dificultăţilor sporite cu care se confruntă (Pop L. 2002): . Spre deosebire de cele private. birocraţia reprezintă cea mai eficientă formă de procesare a informaţiei.fiind finanţate din bani publici.reguli formale. Interesant este cum majoritatea acestor practici locale au fost ulterior integrate formal în noua lege a ajutorului social din 2001. mulţi condiţionau acordarea ajutorului de prestarea de munci în folosul comunităţii. Imaginea mai mult sau mai puţin negativă a organizaţiilor administraţiei publice trebuie privită într-un context mai larg. Gradul lor de autonomie şi în consecinţă de responsabilitate în privinţa operaţionalizării acestor obiective generale şi difuze este ridicat. în altele anumite bunuri.multe obiective sunt vagi. Weber arată că atunci când scopul este clar definit şi mijloacele de îndeplinire a acestuia bine determinate.De exemplu. dezvoltă în timp anumite “stereotipuri”. obţinerea legitimităţii reprezintă o condiţie importantă. răspunzând pentru ce nu a putut fi formulat extern . întrucât acestea nu puteau acoperi decât o mică parte din cereri. etc). ineficiente. ci impuse din exterior. de testare a mijocelor şi pot influenţa puternic rezultatele. specificitatea modalităţii de aplicare având un rol foarte important. Mai mult.M. specifice local (în unele locuri s-a luat în considerare cantitatea de pământ în proprietate. o Organizaţiile administraţiei publice realizează procedura de selecţie a beneficarilor. procedura având un grad înalt de discreţionalitate (mai ales în condiţiile unor resurse limitate). aşteptările publicului sunt eterogene) 64 . Adesea sunt trase la răspundere pentru ce a ieşit prost. imaginea tipică a organizaţiilor administraţiei publice este adesea cea a unor organizaţii birocratice. în sensul birocraţiei ca mijloc de control şi coordonare a multitudinii de activităţi specifice statului.

etc • Altă categorie care vizează schimbarea relaţiilor între organizaţiile furnizatoare de servicii o Divizarea instituţiilor mari şi profesionalizarea structurilor administrative o Introducerea mecanismelor de competiţie.M. cât şi a celor de asistenţă socială. Marea Britanie se bazează în principal pe această opţiune atât în privinţa serviciilor de sănătate şi educaţie. promovând o economie mixtă a bunăstării având drept surse. În 1993 65 . poate opta pentru altul.M. 2002) propune reducerea structurilor birocratice ale statului. nu prin retragerea statului din funcţiile pe care şi le-a asumat ci prin aranjamente de furnizare a serviciilor pe bază de parteneriat cu alte organizaţii private pe modelul pieţei. pe lângă stat. sa. 2002) pentru a descrie aplicarea principiilor şi tehnicilor marketingului în promovarea unor cauze sociale. Evaluarea activităţilor lor este greu de făcut întrucât: rezultatele sunt greu de delimitat şi măsurat. etc) Intrucât clienţii organizaţiilor publice nu sunt „voluntari” şi chiar dacă nu sunt mulţumiţi. cumpărându-le sau co-producându-le împreună cu piaţa privată. beneficiarul poate acorda feed-back. sau actori sociali ai societăţii civile. Luând în considerare dificultăţile organizaţiilor publice de tip clasic menţionate anterior.- - - valorile centrale ale lor trebuie să fie valorile colectivităţii. Pop. voluntari sau informali. Statul îşi extinde însă funcţia de control a calităţii şi a eficienţei serviciilor oferite. ca în cazul organizaţiilor private.cristalizat o nouă viziune asupra funcţionării acestora. Sistemul devine unul de qvasi-piaţă: administraţia publică subcontractează servicii profesioniste. publici sau privaţi. Având în vedere toate aceste dificultăţi şi problemele asociate birocraţiei tot mai extinse din administraţia publică. nu au posibilitatea de a opta pentru serviciile altor organizaţii cum se întâmplă în sistem privat acceptând beneficiile indiferent de calitatea lor. „Noul management public” (Pop L. feedbackul devine practic inexistent. 2002): • O categorie care vizează creşterea eficienţei serviciilor publice prin o Elaborarea unor standarde de performanţă o Control asupra rezultatelor directe o Imbunătăţirea managementului organizaţional o Raţionalizarea utilizării resurselor. actori privaţi. păstrându-şi rolul de de a reglementa aceste servicii. avantajul constă în faptul că în acest nou model. sunt centrate pe „ce trebuie făcut” şi mai puţin pe cum trebuie făcut în termeni de profit şi eficienţă. Termenul a fost utilizat pentru prima datã de în 1971 de Kotler şi Zaltman (Măţăuan. Marketizarea serviciilor sociale vizează în principal introducerea concurenţei între furnizorii de servicii. Soluţii oferite de teoriile Noului Management Public sunt diverse (Hood. dacă nu este mulţumit de furnizorul respectiv. în evaluarea lor sunt implicate mai multe organisme externe (superioare pe linie ierarhică. 1991 apud L. beneficiarii. a principiilor pieţei libere în sectorul public Marketingul social reprezintă probabil cel mai important concept în noile abordări.

). limitându-se în principal la serviciile de curăţenie şi salubritate sau iluminat public. Ioan Mărginean (coord. New Perspectives on Welfare State in Europe. Bibliografie Barr Nicholas.4% în cazul programelelor de furnizare a unor materiale în educaţie şi asistenţă socială la un maxim de 48. New Perspectives on Welfare State in Europe. London. În continuare programele desfăşurate prin administraţia publică deţin cea mai mare pondere. Micklewright. asistenţii sociali devenind un fel de „manageri” ai îngrijirii comunitare şi individuale (Mooney. 1993. Sipos (coord. 1993. Standford: Standford University Press • Cace Sorin. POP. Parteneriatul publicprivat în furnizarea de servicii sociale. Squaring the Welfare Circle. Avebury • George Vic.serviciile de asistenţă socială de la nivel local au fost transformate în agenţii cu rol strategic în identificarea problemelor şi cumpărarea de servicii de la instituţii specializate. Statul Bunăstării. nu sunt dezvoltate suficient instrumentele prin care astfel de servicii să poată fi cumpărate / subcontractate de la furnizori priuvaţi.5% în cazul programelor privind curăţenia clădirilor (Pop L. De asemenea o caracteristică importantă şi destul de comună în sistemele administraţiei publice o reprezintă slăbirea relaţiilor ierarhice din cadrul administraţiei publice. S. 1993. Presiunea pentru lărgirea ariei de opţiuni ale indivizilor în raport cu tipul de servicii a condus în timp la diversificarea ofertei...A. NY: Routledge • Lambru Mihaela.).. London. Deşi administraţia locală are stipulat un rol important în dezvoltarea serviciilor sociale de acest tip.M. reforme radicale ale administraţiei publice nu au avut încă loc. Chiar şi în Suedia predomină în prezent un sistem mix de servicii sociale. The economics of the Welfare State. NY: Routledge • Esping-Anderson. Peter Taylor – Gooby. 1992. 2002). Basingstone: Macmillan • Jones C. Marketizarea serviciilor publice în România este abia la început. Ferge şi J. Polity Press. Evoluţii şi tendinţe. W. (coord. Co: Wesview Press • 66 . G.). procentul contractelor câştigate de sectorul privat din totalul contractelor variază de la 9. Bucureşti: Editura Ziua • Liebfried S. Cambridge • Esping-Anderson. 2004. Crearea de pieţe interene sau cvasicontractarea serviciilor publice este mult mai răspândită. Totuşi. 1991. Welfare State Models in OECD Countries: An analisys for the Debate in Central and Eastern Europe.). 1990. creşterea autonomiei decizionale la nivele inferioare. În Marea Britanie. in G. G.). Kohlberg (coord. 1997. European Welfare Poicy. The Three Worlds of Welfare Capitalism. John. trebuie menţionat că deşi tendinţa de subcontractare este din ce în ce mai raspândită. Jones (coord. Social policy in a Changing Europe. Bucureşti: Editura Expert • Deacon Bob. apud L. chiar şi în ţările în care această strategie este mai răspândită. Cornia. Development in East European Social Policy în C. 2002). Boulder. Towards a European Welfare State in S. Children and the Transition to Market Economy.M.

London • Zamfir C.Zamfir Elena – Serviciile de asistenţă socială 67 .M.Zamfir Elena – Mecanisme ale producerii bunăstării în economia de piaţă . London: Allen and Uwin • Titmuss.Zamfir Cătălin – Criza statului bunăsării şi perspectivele depăşirii crizei . Editura Fundaţiei România de Mâine Pop L.. Politici sociale.• • Mărginean. Bucureşti • Măţăuan.. Allen and Unwin.. Politici sociale în România: 1990 – 1998. Editura Polirom. R. M. Bucureşti: Editura Alternative Capitolele: .M. Bucureşti • Mishra. Marian. 2000. 2002. Pop L.. Beneficii universalist – categoriale. R. Social Policy in the Postmodern World. Polirom. Statul Bunăstării . România în context European. (coord).Preda Marian – Asigurări sociale.. Beneficii selective. Evaluarea programelor sociale. Routledge.. C. Commitment to Welfare. Sărăcia şi sistemul de protecţie socială. 1999. 1999. Sărăcia şi Protecţia Socială. Politici sociale. R. Bucureşti: Editura Expert • Zamfir. Bucureşti: Editura Expert Termenii: .Pop Luana Miruna – Costuri administrative asociate programelor sociale. 2001.). Bucureşti • Zamfir E. Zamfir (coord.). 1999. 1995.Măţăoan Gabriel – Marketing Social .Mărginean Ioan – Asigurările sociale . G. Noul Management Public . Servicii de asistenţă socială • Preda. M. New Perspectives on the Welfare State in Europe.Zamfir Elena – Asistenţă socială. Cetăţenie. Politica socială. Studii de caz.. Dicţionar de Politici Sociale. în C.Zamfir Cătălin – Unitate şi diversitate în Statul Bunăstării .Zamfir Elena – Modele ale statului bunăstării .Pop L. 1968.M. Editura Expert. 2004. Politica socială românească înntre sărăcie şi globalizare. 1993. Ioan.Mareş Luana – Asistenţa socială bazată pe testarea mijloacelor . Pop şi Pop L. Jones (ed).).D.M. Sărăcia.. Commitment to Welfare. Iaşi • Titmuss. 2002. teorii şi factori .Zamfir Elena – Sărăcia. London • Molnar. Editura Expert. C. (coord. Teşliuc E. Diagnoza problemelor sociale comunitare. – Inegalitate . Elena. Modele de politici sociale.Zamfir Elena – Statul bunăstării . Fiman. Preda Marian (coord. Iaşi • Teşliuc.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful