Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Politici sociale
Suport de curs

Lect. Univ. Raluca Popescu

Cuprins
POLITICI SOCIALE – DEFINIRE ŞI ROLUL ACESTORA..................................................................1 CONCEPTUL DE POLITICĂ SOCIALĂ.......................................................................................................................1 Delimitări terminologice .......................................................................................................................1 CONTEXTUL (FACTORII) DEZVOLTĂRII POLITICILOR SOCIALE ....................................................................................2 STRUCTURA SISTEMULUI DE POLITICI SOCIALE........................................................................................................4 FINANŢAREA POLITICILOR SOCIALE......................................................................................................................4 INSTRUMENTELE DE INTERVENŢIE ALE STATULUI ...................................................................................................5 ISTORICUL POLICILOR SOCIALE ........................................................................................................8 DE LA LEGEA SĂRĂCILOR LA PRIMELE SISTEME DE ASIGURĂRI (1600 – 1870)..........................................................8 DE LA PRIMELE SISTEME DE ASIGURĂRI LA CRIZA ECONOMICĂ (1870 – 1930)..........................................................9 PRIMELE MĂSURI DE PROTECŢIE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA.........................................................................................10 DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL......................................................................................................10 MODALITĂŢI DE RĂSPÂNDIRE A POLITICILOR SOCIALE...........................................................................................11 LEGITIMAREA POLITICILOR SOCIALE............................................................................................13 BUNĂSTAREA – OBIECTIVUL FUNDAMENTAL AL POLITICILOR SOCIALE......................................................................14 SURSELE BUNĂSTĂRII......................................................................................................................................15 ECONOMIA DE PIAŢĂ ŞI PRODUCEREA BUNĂSTĂRII.................................................................17 INTERVENŢIA STATULUI PENTRU A CORECTA INEFICIENŢA PIETEI..............................................................................20 PRODUCEREA BUNĂSTĂRII ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ................................................................................................21 INEGALITATEA.........................................................................................................................................22 MĂSURAREA INEGALITĂŢII...............................................................................................................................23 STATUL BUNĂSTĂRII..............................................................................................................................25 PERIOADA DE “AUR” – PÂNĂ ÎN 1975...............................................................................................................26 CRIZA STATULUI BUNĂSTĂRII (1975 -1980)....................................................................................................28 Critica Neoliberală la adresa Statului Bunăstării................................................................................30 Critica Stângii la adresa Statului Bunăstării.......................................................................................32 Critica din perspectivă ecologistă sau feministă .................................................................................32 IEŞIREA DIN CRIZĂ (DUPĂ 1980)......................................................................................................................32 TIPOLOGIILE STATULUI BUNĂSTĂRII..............................................................................................36 TIPOLOGIA LUI TITMUSS..................................................................................................................................37 TIPOLOGIA LUI ESPING-ANDERSEN....................................................................................................................38 ALTE TIPOLOGII..............................................................................................................................................41 SĂRĂCIA......................................................................................................................................................45 TIPURI DE SĂRĂCIE ŞI METODOLOGII DE MĂSURARE..............................................................................................45 Sărăcia absolută...................................................................................................................................45 Sărăcia relativă ...................................................................................................................................47 Sărăcia subiectivă.................................................................................................................................49 TEORII EXPLICATIVE ALE SĂRĂCIEI.....................................................................................................................49 SĂRĂCIA ÎN ROMÂNIA.....................................................................................................................................50 ASIGURĂRILE SOCIALE.........................................................................................................................52 SCURT ISTORIC AL ASIGURĂRILOR SOCIALE ÎN ROMÂNIA.......................................................................................55 ASISTENŢA SOCIALĂ..............................................................................................................................57 SERVICILE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ.....................................................................................................................60 SCURT ISTORIC AL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA............................................................................................62 ROLUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ÎN IMPLEMENTAREA POLITICILOR SOCIALE..........63

1

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................................66

2

piaţa muncii. a colectivităţii şi a societăţii în general. prieteni. Toate celelalte politici publice au influenţe majore asupra politicilor sociale (mai ales cele economice). instituţii sociale de tip nuntă. rude mai îndepărtate. Elementul central este bunăstarea individului. proiecte. profit. instituţii. etc) • Sectorul neguvernamental (ONG-urile. Sursle bunăstării individuale sunt: • Economia / Piaţa: o Venituri din muncă. salariale. Ca urmare. comunitate. partide. Delimitări terminologice Există unele neclarităţi la nivel terminologic privind politica socială. fiscale. însă aceasta se realizează prin efortul conjugat al tuturor factorilor implicaţi – economia. • Politicile sociale au ca scop modificarea caracteristicilor vieţii sociale a comunităţii într-un sens considerat dezirabil. asistenţă socială. botez. instituţii. din împrumuturi. educaţie. Statul este numai unul dintre furnizorii bunăstării. metode din ştiintele sociale în general – sociologie. legislaţie etc) care se adresează nevoilor de protecţie socială. programe. etc. etc o Venituri private / individuale din proprietăţi (rente. vecini. Preia concepte. salarii. economie. însă în sens larg pot fi circumscrise şi acţiunile actorilor neguvernamentali pentru asigurarea protecţiei sociale. în cadrul sistemului de reprezentare politică 1 . politici de mediu. Politicile sociale sunt parte a politiclor publice. • Politica – în sensul de viaţă politică. adesea acţiunile se întrepătrund şi nu se poate face o delimitare strictă a acestora. chirii). Politicile sociale în sesul lor restrâns vizează numai acţiunile statului (şi parteneriate. sănătate. ştiinţe politice. a familiei. demografice. stat. teorii. etc. • Familia şi comunitatea (familia. ideologii etc. şi disciplina politicilor sociale este o disciplină de graniţă. asociaţii) • Statul prin politicile sociale Principala consecinţă a politicilor sociale ale statului este protecţia socială a populaţiei. din asigurări private. acţiuni comune cu alte organizaţii).Politici sociale – definire şi rolul acestora Conceptul de politică socială Politicile sociale reprezintă măsuri şi acţiuni ale statului (strategii. etc. fundaţii. Politicile publice cuprind politicile statului în toate domeniile funcţionării societăţii: politici economice. sectorul neguvernamental. din vânzări. locuire şi care în general vizează promovarea bunăstării sociale.

cu nevoie sporită de suport. policies”. vulnerabilă la mersul economiei. la crizele economice. Industrializarea şi urbanizarea au presupus migraţia masivă a forţei de muncă din rural în urban şi creşterea populaţiei urbane şi au condus la apariţia populaţiei muncitoreşti. fiscal. a favorizat dezvoltarea administraţiei centrale şi a bazelor instituţionale pentru implentarea programelor şi politicilor sociale. ca şi restul grupurilor dependente erau în grija familiei (extinse). dreptul de vot universal întâi pentru bărbaţi. amploarea şi puterea sindicatelor a crescut continuu. Aceasta a contribuit la creşterea resurselor pentru guverne. Pe de altă parte. 2 . creşterea speranţei de viaţă au condus la creşterea populaţiei şi la creştarea ponderii populaţiei vârstnice în totalul populaţiei. În trecut vârstnicii. a populaţiei salariate. în principal pentru recunoaşterea şomajului ca stare involuntară. exercitând presiuni în momentele de criză.nu trebuie confundată cu • Politici – în sensul operativ. În limba engleză distincţia este mai clară: • politica este desemnată prin termenul de „politics” • politicile (sociale. planuri de acţiune pe diferite domenii (social. publice în general) sunt desemnate prin termenul „policy. dar industrializarea şi urbanizarea au contribuit la nuclearizarea familiei care îşi pierde tot mai mult din funcţia de întreţinere a dependenţilor. la creşterea capacităţii de supraveghere şi control. Consolidarea statului. întărirea statelor – naţiune Statele naţiune au devenit mai puternice economic. Consolidarea democraţiei politice Creşterea drepturilor politice ale cetăţenilor. Presiunea pentru dezvoltarea de programe destinate vârstnicilor a devenit în acest context tot mai puternică. industrializare şi urbanizare Creşterea economică a condus la creşterea resurselor pentru stat şi a favorizat dezvoltarea programelor sociale. apoi pentru femei. Schimbare demografică. în sensul de strategii. Această distincţie este necesară pentru a nu exista confuzii între politicile sociale / publice în general şi politica în sensul ei larg. etc). În acelaşi timp. economic. dezvoltarea partidelor politice şi consolidarea ideologiei socialdemocraţiei au reprezentat de asemenea elemente cheie pentru politicile sociale. ca ansamblu de măsuri şi activităti prin care administraţia centrală sau locală intervine într-un anumit domeniu. mai centralizate şi industrializate. industrializarea a favorizat consolidarea clasei mijlocii care în perioada postbelică a avut un rol crucial în constutirea şi dezvoltarea statului bunăstării. Contextul (factorii) dezvoltării politicilor sociale Creştere economică. dependentă. Populaţia vârstnică este o populaţiei inactivă. îmbătrânirea populaţiei Ameliorarea stării de sănătate.

În 1933 Danemarca întreprinde Marea Reformă Socială. Crizele economice din anii 1930 Crizele economice di anii ’30 au condus la probleme sociale grave: şoamaj de masă. Statele Unite ale Americii au adoptat „New Deal” în 1935. creşterea ponderii femeilor pe piaţa muncii. echitate si justiţie socială şi favorizând acceptarea largă a intervenţiei sociale a statului. etc. pensii de bătrâneţe. pentru bătrâni. Unii speciaişti (Titmuss) susţin că statul Atenian ar fi dezvoltat o astfel de politică după invazia persană. În faţa crizelor economice. pentru persoanele nevăzătoare. Blocul Comunist. Cel de-al II-lea Razboi Mondial a provocat schimbări fără precedent. După Primul Război Mondial au avut loc un val de schimbări sociale în majoritatea statelor: dreptul de vot universal. reducerea şomajului. reformele sociale au fost adesea promovate de liberali. lege care pune bazele sistemului de sigurări şi asistenţă socială – sunt reglementate asigurările de şomaj. rolul satului în protecţia socială în societătile occidentale a scăzut.Creşterea puterii politice a social-democraţiei Problemele sociale sau politice ale clasei muncitoare au fost promovate în special de partide de stânga şi de sindicate. tocmai pentru a evita răspândirea ideologiei socialiste în cadrul societăţilor occidentale. chiar dacă ulterior acestea au fost dezvoltate de toate partidele politice. iar Suedia în perioada 1933 – 1938 (când partidul social-democrat a ajuns la guvernare pentru prima dată) elaborează pachete de legi fundamentale pentru consolidarea statului bunăstării. „Războiul Rece” Unii specialişti (Th. etc. asistenţă socială pentru copiii săraci. 3 . asigurări de sănatate pentru mame şi copii. A întărit influenţa statului în economie. etc. statelor occidentale au avut doua reacţii majore: • În plan economic: intervenţia statului în economie o Necesitatea intervenţiei statului în economie pentru a preveni prăbuşirea sistemului de piaţă • În plan social: întărirea potecţiei sociale o Necesitatea unor sisteme de asigurări sociale şi de protecţie socială adecvate (având in vedere probleme sociale grave generate de criza economică) Ca urmare a crizei economice. sărăcie. foamete. ci şi socială datorită pierderilor înregistrate. Social democraţia a contribuit la dezvoltarea politicilor sociale. invalizi. Marshall) susţin că dezvoltarea politicilor sociale în statele occidentale este în fapt o reacţie la sistemul socialist / comunist. Un argument în plus în acest sens – apreciază susţinătorii acestei teorii (Ramesh Mishra) – îl reprezintă faptul că după slabirea regimului şi mai ales după prăbusirea blocului comunist. A produs o uriaşă solidaridate socială în rândul populaţiei. Paradoxal. stimulând ideologii bazate pe egalitate. şi a creat o nevoie acută de reconstrucţie nu numai economică. de conservatori sau de creştin-democraţi. educaţia a devenit obligatorie pentru copii. Războiul Se pare că încă din Antichitate războiul a jucat un rol important în creşterea solidarităţii sociale şi consolidarea politicilor soaciale.

agenţii naţionale şi structurile din teritoriu. Fondul de asigurări sociale de sănătate. haine de blană) • Fondurile sociale – se constituie prin intermediul unor contribuţii speciale şi au destinaţie specifică. le pune în practică prin ministere. impozitul pe proprietate. stabilind responsabilităţile legate de finanţare. prin instituţiile centrale şi locale. Fondul de şomaj. etc. 2. impozitul pe profit. pentru acordarea beneficiilor. etc. Finanţarea politicilor sociale Principalele surse de finanţare de care dispune administraţia centrală şi locală pentru a finanţa politicile publice sunt: • Bugetul de stat şi • Bugetele locale – constituite prin colectarea de taxe şi impozite o Impozitul direct: se aplică pe venituri si bunuri – ex: impozitul pe venit. serviciilor etc. cu sprijinul comunităţilor. Resursele umane reprezintă specialiştii în politici sociale. implementare şi chiar şi de evaluare a politicilor sociale. impozitul pe salariu. proiectelor. 4 . alcool. personalul administrativ şi restul personalului necesar pentru funcţionarea sistemului. accize (pe anumite produse considerate de lux sau cu externalităţi negative precum cafea. Legislaţia în domeniul social reprezintă cadrul general al politicilor sociale. Parlamentul adoptă legislaţia. Ex: Fondul de asigurări soaciale. 3.Structura sistemului de politici sociale Politicile sociale sunt elaborate şi promovate de sat. Guvernul propune legi. Finanţarea se referă la resursele necesare pentru implentarea programelor. 1. o Impozit indirect: se plaică pe consum – ex: TVA. tutun. asistenţă socială.

persoane victime ale violenţei etc. rechizite pentru copii şcolari. proprietăţi Taxe locale Bugete locale (judeţene şi ale oraşelor şi comunelor) Transferuri de la bugetul de stat Cotizaţii sociale Fonduri sociale fondul de asigurări sociale fondul de şomaj fondul de asigurări de sănătate Instrumentele de intervenţie ale statului Statul are ca instrumente de intervenţie: • Beneficii: o Beneficii monetare (de tip alocaţie) o Beneficii în bunuri şi „în natură” (alimente. etc) • Servicii sociale.Resursele financiare pentru politicile socale Taxe generale Impozite indirecte TVA. La noi. accize Bugetul de stat Impozite directe venit. cele mai importanete sunt (serviciile sociale – educaţie şi sănătate şi servicii de asistenţă socială) o educaţie gratuită sau subvenţionată o servicii de sănătate gartuite sau compensate de tip asiguratoriu o servicii pentru protecţia anumitor categorii defavorizate cum ar fi: copii abandonaţi. persoane cu handicap... 5 . profit.

săracilor sau persoanelor cu risc crescut de a ajunge în sărăcie.  Testarea este efectuată  prin organe ale administraţiei publice – când există criterii simple şi omogene. familii cu copii. inclusiv a relaţiilor de familie dacă este cazul. segmentelor defavorizate. etc • Gratuităţi – oferirea de servicii gratuite sau plata integrală a celui care produce acele servicii (ex: gratuităţile de transport. pentru cei în nevoie ex cantina socială.  Acordarea se face prin „testarea mijoacelor” de trai: analiza situaţiei familiei / gospodăriei / individului atât financiară cât şi materială. de boală. o Ex: serviciile educaţionale primare sunt gratuite şi totodată obligatorii. Acestea cresc egalitatea şanselor pentru indivizi şi echitatea distibuirii anumitor resurse în societate. proprietătilor. Ex: parintele care are copil în întreţinere este scutit de un anumit procent din impozit. de regula strict pentru testarea veniturilor  prin experţi. concediul de maternitate platit. Ex: alocaţii pentru copii. dotărilor. asistenţi sociali care evaluează nivelul de trai şi nevoile individului. serviciile de sănătate. de invaliditate. Subvenţii celor care produc anumite servicii sau pentru consumator (ex: subvenţii pentru lapte praf pentru sugari) Scutiri / reduceri de taxe şi impozite anumite categorii sunt scutite parţial sau total de la plata impozitelor sau taxelor.o servicii de asistenţă socială în general: de prevenire a unor probleme sociale. tabere gratuite) o Gratuitatea serviciilor are drept scop încurajarea consumului acestora. când este necesară evaluarea personalizată a cazurilor 6 . ajutorul de şomaj. accesului la servicii. a bunurilor. considerându-se ca educaţia este esenţială pentru reuşita individului în societate şi reprezintă una din cele mai importante modalităti de creştere a egalităţii de şansă. • • Tipuri de trasnferuri sociale: Transferurile sociale pot fi: • De tip contributoriu sau asiguratoriu: acordarea beneficiului este condiţionată de plata anterioară a unei contribuţii – ex: pensia de vârstă. o Beneficii şi servicii focalizate / pe baza testării mijloacelor: se acordă numai celor în nevoie. de consiliere şi de creştere a capacităţilor individului de a face fată situaţiei. • De tip non-contributoriu: o Beneficii şi servicii universale / categoriale: se acordă tuturor indivizilor (universale) sau tuturor indivizilor dintr-o anumită categorie (categoriale). considerându-se ca reprezintă externalităti pozitive.

Dacă totuşi individul trece şi de aceasta.Protecţia socială şi metafora plasei de siguraţă Individul îşi poate asigura singur nevoile în anumite limite. rămâne plasa asistenţei sociale focalizate care cel puţin teoretic îi „prinde” pe toţi indivizii care au căzut. Atunci o nouă plasă. Serviciile sociale 7 . ajunge la bătrâneţe). mai deasă vine în ajutor: sistemul de beneficii universale / categoriele. Când nu mai este capabil (îşi pierde locul de muncă. cu ochiuri mai largi. se îmbolnăveşte. este „prins” de către sistemele de asigurări – prima plasă de siguranţă. Individul poate cădea printre ochiurile acestei plase pentru că nu îi „prinde” şi pe cei care nu au cotizat.

Cei inapţi de muncă – bătrânii. demografice şi chiar morale (Ricardo – scăderea salariilor. În cazul refuzului de a munci. urbanizare) s-a consolidat ulterior o atitudine mai degrabă negativă cu privire la extinderea ajutoarelor către anumite categorii. război. categorie importantă de asistaţi în politicile sociale şi în prezent. de aproximativ o jumatate de secol. Trebuie remarcată asemănarea cu sistemul de acordare a ajutorului social din zilele noastre. Acest act normativ prevedea acordarea de ajutor săracilor în schimbul prestării unor munci în folosul comunităţii – cum le-am numi astăzi – din partea celor apţi de muncă. un fel de închisori. politicile sociale au o istorie şi mai scurtă. Unii autori plasează începutul politicilor sociale în antichitate întrucât au existat preocupări ale statelor (dincolo de într-ajutorarea comunitară) de susţine pe cei în nevoie. Specialiştii evidenţiază şi alte momente importante în istoria politicilor sociale. în caz de calamitate. Ca disciplină ştiinţifică. bolnavii. Bentham – demotivează munca). dar şi la înmulţirea problemelor sociale ale vremii: săracire masivă. Malthus – creşterea rapidă a populaţiei. Pe langă argumentul decisiv al costurilor mult prea ridicate pentru susţinerea ajutoarelor. de aproximativ un secol. un fel de aziluri ale zilelor noastre. În Sumer zeitatea Nanshe simboliza justiţia şi echitatea socială. Prin această lege statul îşi asuma responsabilitatea pentru persoanele sărace. Totuşi. cei apţi de muncă erau pedepsiţi să trăiască în „case de corecţie”. sărăcirea populatiei care munceşte. Războaiele napoloneene (1799 – 1815) au avut ca efect răspândirea ideilor Revoluţiei Franceze în spaţiul european şi la o nouă concepţie despre rolul statului. activitătile concrete de prevenire a cerşitului şi de atragere a săracilor în acţiuni lucrative reveneau comunităţii locale. etc. principii fundamentale ale politicilor sociale.Istoricul policilor sociale Istoria politicilor sociale este relativ scurtă. etc. foamete. În Atena se acordau echivalentul a ceea ce numim azi pensii pentru invalizii şi orfanii de război. din timpul reginei Elisabeta. puteau locui în „instituţii de caritate”. au fost invocate şi alte argumente economice. Astfel. foamete. În contextul înmulţirii problemelor sociale generate de război şi a schimbărilor socioeconomice majore ale vremii (industrializare. măsuri care pot fi circumscrise politicilor sociale. De la Legea sărăcilor la primele sisteme de asigurări (1600 – 1870) Legea Săracilor („Poor Law Act”) din Marea Britanie din anul 1601. reprezintă un alt moment important în istoria politicilor sociale. 8 . legea prevedea obligaţia fiecărei parohii de a prelua responsabilitatae pentru proprii săraci. Săracii erau împărţiţi pe categorii funcţie de capacitatea de a munci.

Sistemele de protecţie socială îşi extind acoperirea şi îşi diversifică măsurile de suport. Competitia electorala pe care o instituie democratizarea Europei occidentale accelereaza opţiunea industriasilor si a institutiilor “statului-natiune” de a adopta programe sociale menite sa asigure bunastarea colectiva. Solutia instituirii unor politici sociale guvernamentale cu rol protector a provenit din zona dreptei politice. Spre exemplu şcolile. Introducerea modelului asigurărilor sociale în Germania anilor 1880 în timpul cancelarului Otto von Bismark reprezintă însă momentul crucial în dezvoltarea politiclor sociale moderne. după mai bine de 200 de ani. scopul fiind de fapt loializarea indivizilor faţă de monarhie şi stat. statul (identificat pe atunci cu interesele capitalistilor) dorea sa reduca amenintarea “stângii proletare” si demonstreze că este capabil sa susţină deopotrivă dezvoltarea economica şi protectia sociala. din zona unor ideologii liberale sau conservatoare. Mulţi specialişti în politici sociale apreciază că sistemul securitatii sociale este în fond de origine sa liberala sau conservatoare. în urma unui raport asupra Legii săracilor. Cei apţi de muncă erau obligaţi să muncească şi trăiască în asa-numitele „case de muncă”. Au fost introduse: • Asigurările pentru accidente industriale – 1871 • Asigurările de sănătate – 1883 • Asigurăile de pensii – 1891 Mulţi autori apreciază că scopul acestora nu a fost unul umanist cat mai mult politic pragmatic. separaţi de familie. La sfârşitul secolului al XIX-lea. în condiţii de viaţă mai precare decât cele în care trăia un muncitor sărac de pe piaţa muncii. Primele legi în domeniul asigurărilor sociale pot fi considerate prima implicare cu adevărat importantă a statului modern în protecţia socială a indivizilor. 9 . criteriile de eligibilitate devenind mult mai stricte. De la primele sisteme de asigurări la criza economică (1870 – 1930) Abia la sfârşitul sec al XIX-lea schimbarea ideolgică generată de revoluţia Franceză devine dominantă. legile introduse perpetuau în fapt diviziunea şi stratificarea socială prin instituirea unor privilegii diferenţiate. erau întreţinute prin acţiuni de caritate fie de biserici fie din alte iniţiative. Democratizarea politica si universalizarea dreptului de vot au obligat puterea politico-economica a sfârsitului de secol XIX sa adopte masuri în favoarea muncitorilor. 1834) în sensul limitării ajutoarelor. sistemele de asigurări se generalizează în aproape ţările europene (nu şi în SUA). cu greu se poate vorbi de sisteme corente şi integrative de suport. După 1880 şcoala primară devine obligatorie şi gratuită. Pentru prima dată se încerca constituirea unui sistem de protecţie pe alte principii decât cele ale ajutorului acordat celor mai săraci. soţi şi copii. statul făcându-şi simţită prezenţa abia către sfârşitul secolului când. În Germania si în alte tari vest-europene care se aflau în plina crestere economica. prin elaborarea Actului Educaţional din 1870 susţine dreptul oricărui copil la o formă de şcolarizare. Totuşi.Astfel. acesta este amendată (Amendamentul Legii Sărcilor.

bolnavi cronici. În 1933 a fost adoptată legea care unifică şi generalizează sistemul de asigurări sociale. săraci. Câteva legi sunt deosebit de importante în evoluţia politicilor sociale din România: • Privind sistemul de asigurări: Legea Missir adoptată în 1902 şi care introduce un sistem de asigurăi de tip corporatist şi mai les Legea Neniţescu adoptată în 1912 care instituie obligativitatea contribuţiei şi lărgeşte numărul şi tipul beneficciilor din asigurări. nevăzători şi copiilor sărci).La începutul secolului XX măsurile de protecţie socială se diversifică. iar protecţia socială este văzută ca o condiţie pentru a se putea realiza. etc). adică creşterea economică bazată pe o forţă de muncă educată şi sănătoasă. Până la acel moment. sunt înfiinţate instituţii specializte pentru mame tinere. persoane cu dizabilităţi. controale medicale obligatorii. Primele măsuri de protecţie socială în România În România prima lege mai importantă este dată în 1775 şi viza protecţia copilului şi a persoanelor în nevoie. Formele de asigurări sociale exsiatu într-o fază incipientă şi aveau un caracter mai mult local. După cel de-al Doilea Război Mondial Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a acutizat problemele sociale existente şi a condus la apariţia altora. vârstnici. 10 . Au fost dezvoltate teoriile economice ale statului intervenţionist. În această perioadă se dezvoltă „noul liberalism” care promova „eficienţa naţională”. protecţia vârstnicilor (acordă beneficii fără condiţia unei contribuţii prealabile pentru mare parte din vârstnicii de peste 70 de ani). Abia în perioada crizei economice din anii ’30 este amplu dezbătută problema intervenţiei economice şi a angajării masive a statului în rezolvarea problemelor sociale grave. acoperind toţi angajaţii. cât şi la nivelul pupulaţiei. protecţia forţei de muncă (se introducerea salariul minim). • Privind sistemul de asistenţă socială: Legea privind organizarea serviciilor de ajutor social din 1931 prin care s-au pus bazele dezvoltării în perioada interbelică a unuia dintre cele mai moderne sisteme de servicii de asistenţă socială din Europa la acea vreme (Şcoala lui Dimitrie Gusti având contribuţia esenţială). în Statele Unite ale Americii. Primele măsuri asiguratorii datează din 1872. etc. Necesitatea reconstrucţiei sociale a fost larg acceptată atât la nivel politic. sub forama unor asocieri ale muncitorilor de într-ajutorare în caz de boală. În Marea Britanie ideologia reformistă capătă amploare şi se adoptă măsuri pentru protecţia copiilor (mese gratuite în şcoală pentru săraci. Intervenţia statului în economie era prea puţin acceptată. protecţia socială fusese realizată aproape în întregime prin activităţi filantropice şi caritabile şi prin implicarea statului. Creşterea economică rămâne scopul final. În 1935 se adoptă „Social Security Act” care instituie sisteme de asigurări (pentru pensii şi şomaj) şi de asistenţă socială (pentru vârstnici.

Raportul Lordului Beveridge din 1942. caracteristică care predomină şi astăzi susţin mulţi specialişti. Evoluţia măsurilor de protecţie a urmat în majoritatea ţărilor occidentale un pattern comun: • De la protecţia faţă de riscul pierderii veniturilor din muncă a celor care sunt / au fost angajaţi • La protecţia celor care nu puteau lucra (persoane cu handicap. treptat s-au dezvoltat sisteme de protecţie socială ale statului. tot mai corente şi mai acoperitoare. copii orfani. Dacă iniţial au fost protejaţi în special cei care muncesc şi segmente restrânse cu probleme. treptat sistemul de protecţie s-a extins către populaţia în ansamblul ei. Inactivitatea pentru care se recomadă ca măsuri: • un program de beneficii familiale • un sistem de servicii medicale accesibil. * * * În concluzie. depinzând intr-o măsura mai mică de nivelul contribuţiei anterioare şi cu accesibilitate universală. pe lângă cel de tip Bismarkian. Deşi iniţial au avut motivaţii diferite. Modalităţi de răspândire a politicilor sociale Apariţia şi extinderea politicilor sociale are în general un model comun: 11 . etc) Putem afirma că politicile sociale au fost centrate pe protecţia celor care au fost angajaţi în muncă. etc) • Către protecţia întregii populaţii în final (asigurări de sănătate universale. educaţie gartuita / subvenţionată. după al doile Război Mondial se dezvoltă politici sociale ample. din Marea Britanie este considerat de mulţi specialişti un punct de cotitură în istoricul politicilor sociale. o Se instituie cel de-al doilea tip de sistem de asigurări sociale – cunoscut şi ca tipul Beveridge. sistem finaţat din impozite de la bugetul de stat şi nu din fonduri separate. Ignoranţa. asigurările sociale fiind elementul fundamental al sistemului de protecţie. cu acoperire larga • intervenţia statului pe piaţa muncii pentru a îndeplini obiectivul angajării totale a forţei de muncă (şomaj zero) • un sistem universal şi obligatoriu de asigurări (şi de pensii şi de sănătate). putem afirma că perioada de reforme sociale şi de dezvoltare a ceea ce numim astăzi politici sociale a avut loc la sfârşitul sec XIX şi începutul sec XX în întreaga Europă. Boala. şi care va domina istoria politicilor sociale postbelice europene şi nu numai. alocaţii pentru familii si copii. Raportul promovează ideea înfrângerii celor „5 giganţi”: Lipsurile. Mizeria. În ciuda ideologiei şi culturii politice de tip liberal care a dominat Marea Britanie. universaliste care vor da naştere la ceea ce este cunoscut în literatura de specialitate drept Statul Bunăstării. care au ţinut de raţiuni pragmatice sau politice.

• • • Din punct de vedere al succesiunii: de la asigurări către asistenţă socială o Asigurari pentru accidente în muncă o Asigurări de boală şi invaliditate o Pensii de vârstă şi ajutor de şoamaj o Alocaţii. ajutoare sociale. etc / asistenţă socială Din punct de vedere al acoperirii categoriilor de populaţie: de la populaţia care munceşte către toată populaţia o Angajaţi din sectoarele strategice şi periculoase (minerit în special) o Angajaţi în industrie o Muncitori din agricultură o Dependenţi şi mostenitorii celor angajaţi o Muncitori pe cont propriu o Toată popualţia Din punct de vedere al extinderii: de la beneficii categoriale la beneficii universale şi generoase o S-au largit criteriile de eligibilitate – beneficii mai multe pentru mai mulţi o S-a mărit cuantumul beneficiilor – beneficii mai mari 12 .

în mod paradoxal. instituţii locale 3. Theodore Marshall în lucrarea sa Citizenship and Social Class publicată în 1950 susţine acest principiu de legitimare a politicilor sociale. toţi actorii politici sau oamenii de ştiinţă au acceptat conceptul. Astfel.Legitimarea politicilor sociale Cetaţenia reprezintă principiul fundamental pe baza căruia se oferă protecţie socială de către stat. s-au autonomizat şi şi-au extins funcţiile: • Drepturile civile – în sec XVIII • Drepturile politice – în sec XIX • Drepturile sociale – în sec XX Marshall arată că în trecut. etc. bolnavi) erau acordate pentru că aceştia nu erau consideraţi cetăţeni.) După Marshall. Componenta socială era slab reprezentată. Politică – dreptul de vot. O dată cu evoluţia societăţii cele 3 componente s-au desprins pe rând. drepturi promovate prin sistemul de educaţie şi celelalte servcii sociale În trecut. Sociala – dreptul la bunăstare economică. iar baza ei era una mai degrabă locală şi nu centrală / naţională. componenta socială a statutului de cetătean cuprinde următoarele drepturi fundamentale: . săraci. o singură înstituţie se ocupa de toate. Cetăţenia are mai multe componente / dimensiuni: 1. în condiţii precare. multe din drepturile celor cu probleme (persoane cu handicap. săracii erau obligaţi în schimbul ajutorului să trăiască în „casele de muncă” departe de familie. orice individ este îndreptăţit la protecţie socială din partea statului în baza simplului fapt că este cetăţean al acelei ţări. etc. Civilă – vizează drepturile necesare pentru asigurarea libertăţilor individuale: libertatea personei. cele 3 componente ale cetăţeniei erau amestecate.şcoala 13 . de exercitare a puterii politice acre sunt susţinute de Parlament. Spre exemplu Amendamentul la Legea Săracilor din Marea Britanie (1834) stipulează drepturile sărcilor la protecţie nu erau derivate din statutul de cetăţean ci dimpotrivă. Apărarea acestor drepturi civile se face de către justiţie. de gândire. de exprimare. 2. Dacă în trecut s-au accentuat mai ales îndatoririle cetăţenilor. Indiferent de orientările politice. în special în secolul XX asistăm la o schimbare de accent către dreturi. dreptul de a munci. scuritate. de proprietate individuală. Garantarea protecţiei lor presupunea renunţarea la drepturile de cetăţean (aşa cum am văzut. că este membru cu drepturi depline al societăţii şi comunităţii respective. de a trăi o viaţă decentă.

sănătate. După al II-lea Război Mondial. în principal a categoriilor aflate în dificultate. etc care se bazează pe sistemul de valori ale colectivităţii. Existenţa posibilităţilor. ce reprezintă o stare socio-materială. dar nu o locuinţă luxoasă. un model. Bunăstare vizează asigurarea bunurilor şi serviciilor necesare realizării uni mod de viaţă considerat normal la nivelul unei colectivităţi. Acestea pot fi legate de resurse sau nu. etc iar altele chiar dezvoltarea socială în general. frecventarea învăţământului obligatoriu sau îndatorirea de a-şi întreţine membrii dependenţi ai familiei în măsura în care o poate face. individul are dreptul de a solicita un acoperiş deasupra capului. Th Marshall (1970) susţinea că „obiectivul explicit declarat al poiticilor sociale în sec XX este bunăstarea”. securitate.servicii de sănătate şi locuire .venit minim Calitatea acestor servicii / beneficii rămâne însă un subiect disputat. Unele vizează promovarea unor bunuri publice cum ar fi apărare. Graniţa este însă foarte dificil de trasat – pană unde pot merge aceste drepturi. un tip de stat cu politicile aferente preocupat de acest obiectiv fundamental şi care a dominat a doua jumătate a secolului XX toată lumea occidentală. cetăţeanul are şi îndatoriri sociale precum îndatorirea de a munci. cât şi negativ aspiraţiile şi implicit standardul de viaţă. Aşa cum observa şi Marshall.. Între elementele dicutate relaţia este în general direct proporţională. educaţie. plata impozitelor şi a taxelor. Cele mai importante vizează protecţia sau securitatea socială a indivizilor. cultură. pe aspiraţiile acesteia. Există situaţii în care valorile şi deci şi aspiraţiile sunt înalte deşi posibilităţile sunt limitate. a resurselor generează aspiraţii mai înalte care vor tinde să susţină un standard de viaţă mai ridicat şi invers. care poate influenţa atât pozitiv. s-a dezvoltat ceea ce se regăseşte în literatura de specialitate ca Statul Bunăstarii. Ce însemană însă „normal”? Standardele „normalităţii” sociale variază de la o colectivitate la alta. Bunăstarea colectivă se fundează pe conceptul de standard de viaţă. în funcţie de condiţiile de viaţă. Valorile reprezintă însă elementul care poate schimba întreaga ecuaţie. un nivel de dezvoltare. 14 . Bunăstarea – obiectivul fundamental al politicilor sociale Există mai multe tipuri de obiective ale politicilor sociale. de cât este îndreptăţit un individ să beneficieze din partea statului? Să nu uităm că pe lângă drepturi.

Posibilităţi Resurse

+
Valori

Aspiraţii

Standard de viaţă

Sursele bunăstării Nicholas Barr (apud Preda, 2002) arată că pe lângă stat, bunăstarea indivizilor are şi alte surse: • piaţa care furnizează bunăstare ocupaţională prin intermediul veniturilor primare • acumulările individuale (economii, asigurărilor individuale private) care furnizează de asemenea bunăstare • familia şi organizaţiile voluntare care produc aşa-numita bunăstarea voluntară. Marian Preda (2002) menţionează şi influenţa tot mai mare pe care o au în ultima vreme organizaţiile internaţionale (regionale sau mondiale) asupra bunăstării indivizilor (mai ales a celor în situatii de risc foarte ridicat datorită războaielor, calamităţilor naturale, imigrării, dar nu numai). Putem reprezenta sursele bunăstării individuale astfel:

Sursa: Preda 2002

15

Statul tinde să formeze împreună cu celelalte surse ale bunăstării individuale sistemul pieţei, familia şi instituţiile non-profit (biserica, asociaţiile profesionale şi organizaţiile caritabile) - ceea ce se cheamă în literatura de specialitate reţeaua de securitate socială („safety net”). Aceasta funcţionează pe principiul subsidiarităţii , care presupune complementaritatea surselor de bunăstare şi protecţie (piaţă – familie – comunitate – stat), cât şi complementaritatea instituţiilor statului pe axa central – local în furnizarea bunăstării sociale. În final, conform acestui principiu, rezultă necesitatea preluării de către stat a tuturor sarcinilor de protecţie neîndeplinite sau îndeplinite nesatisfăcător de către celelalte instituţii. În consecinţă, există subsidiaritate în furnizarea bunăstării şi asigurarea protecţiei sociale: • între instituţii: piaţă – familie – comunitate – stat (şi conform unor interpretări mai recente pe fondul teoriilor despre globalizare – organizaţii transnaţionale). • între niveluri: (transnaţional) - naţional-regional-local-comunitar. Rolul statului, conform principiului subsidiarităţii este de a prelua, pe indivizii care scapă celorlalte instituţii din reţeaua de siguranţă, astfel încât toţi să beneficieze de protecţie în baza drepturilor lor de cetăţeni. În trecut, bunăstarea a fost furnizată aproape exclusiv prin mecanismele economiei de piaţă. În sec XX se consolidează 2 mari modele ale producerii bunăstării colective: • Statul capitalist fundat pe economica de piaţă • Statul socialist fundat pe economia socialistă Ambele modele ale statului bunăstării au reprezentat o reacţie la limitele economiei de piaţă ca modalitate de realizare a bunăstării colective.

16

Economia de piaţă şi producerea bunăstării
Eficienţa economică, concept fundamnetal în economie, este definită prin: • Maximizarea beneficiilor – atât cantitatea cât şi calitatea – în producerea unui bun sau serviciu în raport cu costurile de producţie a acestuia • Minimizarea costuturilor de producţie În 1776 Adam Smith lansează în lucrarea „The Wealth of Nations” (Avuţia naţiunilor) celebrul „principiu al mâinii invizibile”. Mâna invizibilă a concurenţei face ca interesele individuale să se transforme în interese comune, sau în termenii politicilor sociale, în bunăstare socială. Conform acestui principiu, piaţa liberă alocă eficient resursele existente în societate dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: • Bunurile sunt „ideale” sau „normale”, adică îndeplinesc următoarele condiţii: o Rivalitate: consumarea unui produs de către o peroană exclude consumul aceluiaş produs de către o altă persoană o Excludabilitate: sunt excluşi de la consumul unui bun cei care nu sunt dispuşi să plătească pentru el. o Rejectabilitate: un bun este repins de persoana care nu îl cumpără • Piata este „ideală” adică: o este accesibiă în mod egal tuturor o există informatii complete despre preturi si calitate o este completa ca oferta, oferă toate bunurile pe care cumparatorii sunt dispusi si capabili sa ofere bani. • Agentii (producatorii si cumparatorii) sunt „ideali” adică: o au acces egal pe piata, o sunt pe deplin informati (privind pretul si calitatea bunurilor disponibile) o şi în consecinţă fac alegeri „raţionale”, in cunostinta de cauza.

17

Există şi costuri sociale sau beneficii sociale. 2002) defineşte drept “prezumtii standard”: informare deplină.Aceste conditii au fost regrupate în ceea ce Nicolas Barr (apud Preda. inexistenta esecurilor pietei • Informare deplină a actorilor de pe piaţă – producători şi consumatori – în raport cu bunurile şi serviciile necesare / produse • Competiţie perfectă: libertate şi oportunităţi egale de acces pe piaţă • Piaţa completă ca oferta.. însă nici măcar în acest mod distorsiunile nu sunt pe deplin înlăturate. în realitate nici-una dintre cele trei condiţii nefiind îndeplinită în totalitate. Acestea mai sunt numite şi „externalităţi” (Zamfir E. oferă toate bunurile pe care cumparatorii sunt dispusi si capabili sa ofere bani • Lipsa eşecurilor pieţei. Există mai multe situatii în care piaţa este ineficientă (Preda. o Nu presupun excludabilitate: chiar dacă nu îmi plătesc taxele şi impozitele tot beneficiez de iluminatul stradal. fără să fi compensat / plătit pentru aceasta. o Externalităţile pot fi pozitive şi negative:  De exemplu – educaţia. Particularitatea bunurilor publice de a se caracteriza prin non-rivalitate. nonexcludabilitate si non-rejectabilitate face ca mecanismele pieţei libere să fie ineficiente în a le produce si distribui. devenind el însuşi organizator şi furnizor de servicii. dacă sunt apărat de armata naţională nu înseamnă că nu sunt şi ceilalţi cetăţeni apăraţi. • Externalităţile bunurilor nu se reflectă în preţuri. o Costurile şi beneficiile unui produs nu sunt numai cele care se regăsesc la producător şi la consumator. Preţul acesteia nu reflectă într-o măsură adecvată beneficiile pe termen lung pe care le va avea atât 18 . care nu apar ca atare pe piată. tot mă apără armata ţării. tot mă plimb prin parc. etc. 2002) datorită faptului că: • Bunurile publice nu au carateristicile unor „bunuri normale” sau private: o Nu presupun rivalitate: dacă mă plimb în parc nu înseamnă că ceilaţi nu se pot plimba. În acest punct statul îşi poate creşte funcţia economică. competitia perfecta. a distorsiunilor induse de mecanismele pieţei Această situţie este însă ideală. 1995) o „Externalităţile” sunt efectele pe care producerea sau consumul unui bun le au asupra indivizilor şi colectivităţii în general. etc o Nu presupun rejectivitate: nu pot sa resping faptul ca beneficiez de securitatea oferita de armata sau de iluminatul public ca bunuri oferite tuturor cetatenilor. piata completa. Statul poate corecta unele probleme legate de aceste condiţii prin reglementări specifice. Această arie de acţiune reprezintă obiectul principal al disputei referitoare la intervenţia statului în economie dintre ideologiile politice de stânga şi de dreapta. tocmai pentru a limita cât mai mult posibil deficienţele pieţei.

De educaţie beneficiază nu numai consumatorii direcţi ci şi întreaga comunitate. datorită pierderilor înregistrate la producator. lăsând pe piaţă un singur producător ţine puternic care şi-ar permite să vândă la preţuri mai mici. falimentându-se astfel întreaga producţie a bunului respectiv. anumite asigurări pentru care riscurile nu sunt asigurabile. • Conditiile de competitie de pe piaţă sunt adesea incorecte. Dacă statul nu ar interveni pentru a acoperi cheltuielile de producţie. nu oferă toate bunurile pentru care cumpărătorii sunt dispuşi să plătească.asigurările) informarea consumatorilor trebuie să se extindă pe perioade de timp mari..  De exemplu – poluarea. arată autorul. dacă preţurile la acest produs ar rămâne ridicat.individul cât şi societatea. Pentru bunurile de lungă durată (exemplul cel mai la indemână . o De cele mai multe ori „externalităţile” apar la un interval mare de timp faţă de momentul producerii sau consumului bunului respectiv. prin urmare sunt greu de măsurat • Bunurile pentru care costul mediu este mai mare decât costul marginal tind să fie subproduse. ect). sau contractareaunor bunuri în prezent dar care sa fie vandute sau cumparate in viitor (de exmplu. ajungându-se treptat la situaţia de monopol (un singur producător datorită falimentului celorlalţi) sau chiar la inexistenţa vreunui producător datorită ineficienţei productiei. oligopol) care le dau posibilitatea să stabilească preţuri independent de costurile marginale. imprumuturi. Preţul unui bun care produce poluare şi care afectează întreaga populaţie nu reflectă costurile celor afectaţi (sănătate. o De exmplu Nicolas Barr (apud Preda. calitatea sau preţurile lor datorită dificultăţilor multor consumatori de a înţelege informaţiile astfel încât să facă o alegere raţională. Dar bunul respectiv este important pentru populaţie. degradarea mediului. 1995) 19 . 2002) enumeră pe lângă bunurile publice amintite. mecanismele economiei de piaţă în producerea bunăstării colective sunt limitate. mai ales daca vor trebui corelate cu diverse alte proiecte s-ar putea sa nu fie finantate de piata). Mai mult. astfel încât statul estimează că costurile pe care le-ar plăti societatea în absenţa consumului său sunt mai mari decât subvenţionarea sa. În consecinţă. proiecte urbane de viitor. anumiti agenti economici au pozitii privilegiate pe piata (monopol. Dacă bunul respectiv este considerat important. • Există distorsiuni şi în privinţa informaţiilor privind produsele. statul trebuie sa intervină pentru producerea lui. o Exemplu: sa luam cazul teoretic al unui produs subvenţionat de stat. Există limitări (Zamfir E. cumpărătorii ar putea opta pentru un produs similar dar mai ieftin. • Piaţa nu este “completă”. micii producători individuali ar înregistra preţuri foarte mari şi ar da faliment.

ex: apă. drumuri. bolnavii şi bătrânii comparativ cu ceilalţi. etc) În concluzie. alcool. 1995) sunt:  Bunuri sociale: bunuri care nu ar fi produse deloc (apărare naţională. educaţia (cel puţin cea obligatorie) serviciile de sãnãtate (în totalitate. 20 . industria poluantă)  Bunuri produse suboptimal prin monopol (preţ mare. handicapaţi. ordine publică. beneficiază şi colectivitatea. aceasta nu exprimă nevoile efective de consum ale populaţiei  Distorsiuni ale costurilor / beneficiilor: externalităţile nu apar în preţul de pe piată  Distorsiuni produse de monopol B) În sfera distribuţiei:  Limitări ale capacităţii indivizilor de obţinere a veniturilor nu din vina lor (copii. etc). subvenţii. benzină)  Stimularea activităţilor cu externalităţi pozitive o Ex: credite pentru deschiderea unei afaceri (creşte numărul de locuiri de muncă. parcuri. energie electrică)  Bunuri dezirabile pentru sociatate. pe baza unei evaluări morală a nevoilor (educaţia. nu individuali (ex: veniturile din proprietate şi din capital sunt mai ridicate decât cele salariale)  Dezechilibre între nevoi şi posibilităti de câştig ( distribuţia pieţei este în funcţie de capacităţi. bunurile pe care piaţa nu le poate produce printr-o alocare otimă (Zamfir E. compensări  Producere publică o Ex: apărarea. alcool. Intervenţia statului pentru a corecta ineficienţa pietei Statul poate interveni în economia de piaţă în scopul alocării optime a resurselor:  Reglementari o Ex: reglementează calitatea anumitor bunuri şi servicii produse privat  Taxarea activităţilor (producţie sau consum) generatoare de externalităţi negative o Ex: accizele (taxă pe consum la tutun. sau cum e la noi – cele pentru copii şi cele de urgenţă). iluminat public. copiii. bolnavi cronici)  Inegalităţi în şansa de câştig datorită unor factori structurali.A) În sfera producţiei / consumului  Distorsiuni ale cererii: cererea unor produse nu apare pe piaţă. nu doar agentul economic). cantitate mică. nu de nevoile reale – cei cu copii comparativ cu cei fără copii. etc)  Bunuri mixte: bunuri subproduse (educaţia. serviciile sanitare. bunuri cu externalităţi pozitive)  Bunuri cu externalităţi negative care tind să fei supraproduse (tutun. gaze. bătrâni..

Finanţarea bunurilor publice (cheltuieli urbanistice. taxare. este ineficientă şi falimentară pe termen lung. sănătate. de cele mai multe ori fiind un mix între cele două. ştiinţă. 1995): I.  Există două mecanisme de transfer:  contributoriu – asigurările sociale (de la cei care au cotizat mai mult. producerea bunăstăii se face prin două mecanisme distincete (Zamfir E.. Transferuri de la cei cu resurse mai multe la cei cu resurse mai puţine rezultând veniturile secundare. dacă este să luăm exemplul statelor foste comuniste printre care şi România. II. însă rolul statului de producător este adesea contestat. proprietăţi. etc): venituri primare pre-impozitare şi pre-transfer • Veniturile nete: venituri primare post-impozitare 21 . profituri. Distribuţia primară a bunăstării – se face prin piaţa liberă. Intervenţia masivă a statului în economie.  Transferurile pot fi:  financiare sau în bunuri şi servicii  pe verticală (de la persoanele cu venituri ridicate către cei cu venituri scăzute) sau pe orizontală (în funcţie de nevoi: de la cei care nu au copii către cei care au). infrastructură. sau pe baza testării mijoacelor (de la cei care nu au nevoie către cei în nevoie). la cei care au cotizat mai puţin. Veniturile de pe piată se mai numesc şi venituri primare:  Venituri din muncă  Venituri din proprietate Dar. Structura veniturilor individuale: • Veniturile brute (din salarii. la acest nivel bunăstarea este inegal distribuită. Producerea bunăstării în economia de piaţă Într-o societate bazată pe economie de piaţă. de la cei la care riscul nu s-a produs la cei la care s-a materializat)  non-contributoriu – asistenţa socială universală. chiar şi asupra situaţiilor în care mecanismele economiei de piaţă reuşesc o alocare optimă a resurselor. aşa cum am văzut anterior.Intervenţia statului (prin reglementări. de protecţie a naturii. economici sau reprezentanţi ai societătii civile în redistribuirea bunăstării) 1. educaţie)  Gratuitatea (educaţia generală)  Subvenţionarea (bunurile pentru copii)  Reducerea de taxe / impozite (la constrcţia de locuinţe) 2. subvenţionăre) în sistemul economic este justificata şi acceptată chiar şi de adepţii ideologiilor liberale. Redistribuirea secundară a bunăstării – se face prin intervenţia statului. reprezintă un prim nivel al producerii bunăstării. prin politica socială (statul poate colabora şi cu alţi actori privaţi. cultură.

Aşa cum arată şi Barr (apud Pop L. Inegalitatea economică se referă la diferenţele dintre condiţiile economice ale indivizilor. Veniturile pot fi măsurate mai uşor. Ea a fost înţeleasă în principal ca inegalitate monetară. dar consumul redă 22 . 2002) intepretarea inegalităţii monetare trebuie făcută nuanţat. care este înfloritor în perioada vacanţelor dar mult mai redus în restul anului. de exemplu. factorii explicativi putând fi diferiţi. economia de piaţă produce o inegalitate în societate. în schimbul de exemplu a mai mult timp liber. Inegalitatea monetară se poate măsura fie prin venituri. ce determină niveluri diferite de câştig. ambele variante având avantaje şi dezavantaje. De exemplu. Cazul unor activitătî înalt sezoniere – de exemplu cazul celor care trăiesc din turism.. post-impozitare şi post-transfer Inegalitatea Aşa cum am arătat anterior. şi deci experienţă şi poziţii diferite.• • Venituri din transfer: venituri secundare Venituri totale nete.. fie prin consum. şi Pop L. comparativ cu altul care datorită preferinţelor pentru un stil de viaţă cu un nivel ridicat al consumului şi care pentru a şi le realiza optează pentru un loc de muncă mai bine plătit dar mai “stresant” şi cu mai puţin timp liber. Inegalitatea monetară poate fi explicată de: • alegeri individuale. un individ. efecte ale ciclului de viaţă (inegalitate structurală) de exemplu diferenţa în termeni monetari între între doi indivizi cu aceleaşi capacităţi dar având vârste diferite. cu preferinţe pentru un stil de viată mai modest poate opta pentru un nivel mai scăzut de venituri. în primul rând printr-o distribuţie inegală a veniturilor. • fluctuaţii temporare de venit. • vârstă. M.

surprinde redistribuţia veniturilor în cadrul familiei sau altor indivizi. Unitatea de analiză în raport cu care se măsoară venitul sau consumul este de asemenea importantă. Curba Lorenz este una dintre cele mai cunoscute şi utilizate reprezentări grafice a inegalităţii. Vom avea în acest caz un venit sau un consum per capita al unei familii sau gospodării. sau gospodăria. M. Dar. Curba Lorenz – ca măsură a inegalităţii 23 . şi Pop L. nevoile alimentare spre exmplu. diferă în funcţie de sex şi vârstă. poate fi inclus şi autoconsumul (cel asigurat din producţie proprie – cazul gospodăriilor ţărăneşti de la noi). măsurarea inegalităţii prin venituri duce la identificarea unei inegalităţi mai ridicate decât în cazul celei măsurate prin consum (Pop L.. Pe de alta parte însă. împărţind pur şi simplu venitul sau consumul familiei sau gospodăriei la numărul membrilor acesteia presupunem că nevoile indivizilor sunt egale. astfel încât se utilizează adesea ca unitate de măsură a distribuţiei veniturilor venitul sau consumul pe adult echivalent. deşi nu avem certitudinea unei astfel de împărţiri.mai fidel nivelul de trai al indivizilor.. În general. pot fi mai adecvate pentru că în realitate veniturile se distribuie în cadrul acesteia în raport cu nevoile fiecărui membru. ci familia. 2002). Nu individul. Măsurarea inegalităţii În timp au fost dezvoltate multe metodologii de măsuarea a inegalităţii dintr-o societate. fiind mai stabil în comparaţie cu fluctuaţiile şi schimbările economice minore din viaţa individului. iar cheltuielile nu cresc în acelaşi ritm cu creşterea numărului de membrii (“economii de scală”). Numărul de persoane dintr-o gospodărie se transformă aşadar în adulţi echivalenţi pe baza unei scale de echivalenţă (bazată pe presupoziţiile de consum dintr-un anumit context social).

Coeficientul Gini reprezintă o altă măsură a inegalităţii.Pop. Danemarca. Măsuri mai simple ale măsurării se referă la ordonarea veniturilor şi împărţirea lor pe nivele (10 sau 5 categorii de vanit. cu atât egalitatea din societate este mai mare. Desigur că în nici-o societate coeficientul nu ia valoarea 0 sau 1.25-0. în general se plasează între 0. între valorile din ţările Europei occidentale.27.60. toate veniturile din societate sunt câştigate de un singur individ.35.60. 24 .Sursa: Pop L. şi cele din America Latină. normalizată cu venitul mediu. 2004). Paraguay. Cea mai ridicată inegalitate caracterizează ţările Americii Latine (Brazilia.1 în 2003 (CASPIS. şi L. Mărimea inegalităţii este dată de suprafaţa între curba reală şi linia perfectă a egalităţii.M. coeficientul Gini era de 28.. plasată în perimetrul OAB a graficului. Mexic. cu cât curba se depărtează de linia OB şi suprafata se măreşte. Între acestea. Panama) şi unele ţări africane. 2002 Situaţia de egalitate perfectă este reprezentată de linia OB. între 0. Cu cât suprafaţa acesteia este mai mică. cu valori între 0. la extrem. familie sau gospodărie deţin acelşi procent din totalul veniturilor într-o societate. SUA prezintă o inegalitate medie. Formula coeficientului Gini este jumătate din media aritmetică a diferenţelor absolute dintre toate perechile de venituri într-o societate. De exemplu.20 şi 0. cu atât inegalitatea este mai mare. urmate de Austria şi Belgia. inegalitatea cea mai redusă este întâlnită în ţările Scandinave (Suedia.25 şi 0. Aceasta reprezintă situaţia în care fiecare individ. care porneşte exact de la curba Lorenz.50 şi 0. rezultând o curbă. Valorile sale variază între 0 (situaţie de egalitate perfectă curba reală se suprapune cu linia perfectă a egalităţii) şi 1 (inegalitate totală . etc). Norvegia.curba reală ajunge să aproximeze triunghiul OAB). Această măsură nu oferă informaţii despre modul în care se distribuie veniturile celor aflaţi între cele două extreme ale distribuţiei veniturilor. România prezintă o inegalitate medie. cu valori sub 0. raportând categoria cu veniturile cele mai mari la vcategoria cu veniturile cele mai mici. date pentru SUA arată că cei mai săraci 20% deţin sub 5% din totalul veniturilor. Finlanda). De exemplu: raportul dintre decila a noua şi prima decilă sau raportul dintre chintila a cincea şi prima chintilă. Situaţia de perfectă inegalitate este atunci când. distribuţia veniturilor este inegală. Ţările Europei Occidentale au valori ale coeficientului Gini mai scăzute. iar cei mai bogaţi 20% deţin peste jumătate. El reprezintă raportul între suprafaţa dintre curba reală şi linia egalităţii perfecte şi suprafaţa triunghiului OAB. În realitate însă.

Statul Bunăstării poate reprezenta în literatura de specialitate (Pierson apud Preda 2002): • formă particulară de stat (care s-a cristalizat după Război şi a dominat Europa) • formă distinctă de guvernare • un tip specific de societate Înţelesul termenului a devenit atât de larg încât mulţi au propus chiar renunţarea la concept. Marea Britanie devine primul Stat al Bunăstării şi adesea a fost luat drept model în analizele comparative. Termenul propriu-zis îi este atribuit arhiepiscopului W. o dată cu lansarea programelor sociale ample şi universaliste propuse prin Raportul Lordului Beveridge şi sub influenţa majoră a ideilor lui Keynes referitoare la intervenţia statului în economie şi ocuparea deplină (şomaj zero). Practic. O astfel de definiţie "largă". prin îmbinarea eficienţei sistemului economiei de piaţă cu solidaritatea socială şi umanismul politicilor sociale redistributive. desemnează entităţi cu un fond comun evident dar şi cu multe diferenţe specifice (Preda. pentru anul 1934.Statul Bunăstării După mulţi specialişti. şi sugerează că expresia ar fi fost în limbajul comun în Marea Britanie încă de la sfârşitul anilor '30 (Preda.Zimmern. 2002) 25 . 2002). în prezent expresia ‘statul bunăstării’ desemnează statul capitalist (în special occidental) de după cel de-al II-lea Război Mondial cu o guvernare bazata pe consens social. Temple care în scrierile sale din 1941 şi 1942 a dorit să sublinieze diferenţa dintre ‘statul puterii’ al Germaniei Naziste si ‘statul bunăstării’ al reconstrucţiei aliate de după război. Alţii atribuie paternitatea termenului lui A.

Există autori care susţin că criza experimentată a fost atât de profundă încât cu greu se poate susţine că clasicul Stat al Bunăstării a supravietuit. Această perioadă a expansiunii SB pare a fi o .7 4.. ca sistem „sistem garant al bunastarii colective”.6 11. Dupa 1975 si cu precadere în anii '80 sistemul creat în jurul acestui model de stat al bunăstarii aluneca într-o criza profunda (recunoscuta chiar si de cei mai înversunati aparatori). dominată de idei social democrate (până în 1975) 2.0 5. şomajul scăzut. Câţiva indicatori economici si sociali ai Statului Bunăstării Keynesian (1950-1975) Creşterea anuale medie a Cheltuieli sociale ca % din Rata şomajului ca % din PNB PNB totalul forţei de muncă 1950-‘60 1960-‘73 1960 1975 1959 . functiilor si serviciilor sociale oferite de stat. pe fondul unei solidarităţi sociale crescute.‘67 1975 Canada 4. expansiunea. Faza expansiunii (1945-1975). Faza consolidarii (1920-1945). în contextul crizei petrolului de la mijlocul anilor 70. Folosind conceptul de Stat al Bunăstării în sensul larg. Criza si reforma sistemului social (dupa 1975. Perioada de “aur” – până în 1975 Perioada de după cel De-al Doilea Război Mondial şi până în 1973-1974 (criza petrolului) este cunoscută şi sub numele de . Cheltuielile sociale aproape s-au dublat. una optimistă. Functiile. continuând pâna în prezent).. plasează începuturile în perioada consolidării sistemelor de asigurări sociale. intervenţia statului şi implicarea masivă în probmele sociale avea o largă acceptare în contextul existent după război.4 26. de expansiune a Statului Bunăstării.1 Franţa 4.perioada fericită”. una pesimistă.Perioada de aur a Statului bunăstării” (The Golden Age) în Europa Occidentală. dominată mai degrabă de ideologia neo-liberală.Peter Taylor-Gooby şi alţii disting două mari perioade în istoria Statului Bunăstării: 1. în contextul entuziasmului creşterii economice şi a reconstrucţiei sociale de după război. Condiţiile deosebit de grele în care trăia majoritatea populaţiei la acea vreme făceau ca aşteptările indivizilor să fie relativ scăzute. ducând la creşterea calităţii beneficiilor şi serviciilor oferite.2 20.1 26 . Aşa cum am văzut.. alţi specialişti (Naumescu). institutiile si serviciile sociale au continuat să se multiplice fără încetare.3 0. inflaţia redusă. de recul a Statului Bunăstării.6 14. În cele 3 . este asociata cel mai adesea cu istoria propriu-zisa a statului bunastarii în Europa postbelica si cu modelul social-democrat keynesian. a consumului şi a cresterii economice.5 5. diistingând etapele: Faza experimentala (1870-1920).decenii de aur” a avut loc o dezvoltare fara precedent a institutiilor. A treia etapă în evolutia politicii sociale conform acestei clasificări. Creştrea economică a fost rapidă în toată această perioadă.

7 8. societatile vest-europene au parcus traiectorii convergente spre ceea ce numim astazi . putem traduce ca .4 13.6 12. cheltuielile publice depăşaeu o treime din PIB (pentru unele ţări reprezentau aproape jumătate). cheltuielile pentru programe sociale se situau la cca 15% din PIB.1 13.8 1.modernizarea reduce diferentele între tari” si ca. p. urcând în câteva cazuri spre 30%.7 22.1 18.8 Italia 5.9 Marea 2. Evoluţia cheltuielilor publice (sociale) în ţări OECD ca procent din PIB (1960 – 1975) Cheltuieli publice sociale ca % Cheltuieli publice ca % din PIB din PIB 1960 1970 1975 1960 1975 Danemarca 24. p. ajungând în unele ţări aproape să se dubleze (Olanda.4 1.2 38 10.5 32.7 21.8 31.2 Franţa 34.6 43. Teoriile convergenţei Dezvoltarea economico-sociala face ca tari cu traditii culturale si politice diferite sa construiasca institutii similare si sa adopte treptat masuri asemanatoare în ceea ce priveste asigurarea unui standard minimal de viata.6 48. La începutul anilor '70. 7.7 29.3 4.8 3.4 Există două mari poziţii privind evoluţia Statului Bunăstării (Zamfir C. Prin urmare.8 Suedia 31.G. rata de creştere economică anuală a fost în general peste 5%.8 Japonia 10.4 17.4 9.4 26.8 11.6 Italia 30. iar cele sociale depăşeau 20% din PIB în majoritatea tarilor.2 48.9 4.7 19. Chiar si în Statele Unite.3 2.5 43.3 Media 4. Practic. cheltuielile sociale au crescut cu 50%.8 21.7 După cum se observă.4 22.4 3. modernă..7 7.2 15.6 Britanie SUA 27.3 27.2 43.6 18.7 7.8 40.9 12.4 Sursa: Preda.6 38.modelul" sau .5 55.6 Spania 13.7 45.2 24.7 7.1 34.9 11.2 24.3 14.2 5.3 Britanie SUA 3. 1997.3 48.1 Sursa: George şi Taylor-Gooby.2 Grecia 17.9 1.8 5.5 5. 763 4.6 13. susţinătorii acestei poziţii susţin că SB este produsul unui tip unic de societate.8 46.8 20.civilizatia occidentală”. de sub 4-5%.1 8..2 10.6 18.F.7 Germania 32 38.6 10. permiţând creşterea cheltuielilor sociale până la mai mult de o cincime din Produsul Naţional Brut. Suedia.1 4. în contextul unui şomaj scăzut.6 38.. cea industrială. pornind e adevărat de la un nivel mai scăzut).5 17.6 5.1 26.5 Total 28.2 Marea 32. occidentală şi că diferenţele între state sunt mai 27 . chiar şi SUA. 1995): 1..2 1.9 10.2 13. 2002. de-a lungul timpului. În această perioadă.1 21 Olanda 33.R.6 7.2 6.1 43.

degrabă superficiale şi nesemnficative. fără o soluţie previzibilă. ci şi pe efectele (dorite şi estimate) ale uneia sau alteia dintre opţiuni. 1995): • criză financiară – imposibilitatea continuării finanţării SB • ineficienţă a SB Pierson (1991) arată că "criza statului bunastarii" poate fi înţelească ca: • un punct de cotitură în politicile sociale si economice • un şoc exterior (statului) cu referire la preţul petrolului care este impus doar de cele câteva ţări exportatoare de petrol grupate în OPEC • problemă pe termen lung. provin din particularitatea condiţiilor şi tind spre un profil unic. Pe baza unei comparaţii între 64 de state. culturali şi istorici. economici. • Criza fiscala si birocratică. • Criza socio-demografică. Mai mult. Valentin Naumescu identifică o criza multidimensională a Statului Bunastarii în Europa (în context mondial) • Criza economica propriu-zisă. 2. opţiunea pentru un tip sau altul de stat al bunăstării nu este bazata numai pe condiţii. ci de creştere / expansiune a SB care e determinat de nivelul economic. diferenţele neţinând numai de nivel de dezvoltare economică. • Criza politică. Prin urmare.la nivele de dezvoltare economică similare există SB diferite Criza Statului Bunăstării (1975 -1980) Pe fondul unui ritm al creşterii economice din ce în ce mai lent şi în condiţiile creşterii inflaţiei au început să apară la începutul anilor 70 şi criticile la adresa expansiunii cheltuielilor publice. Criza petrolului din 1972-1973 a reprezentat pentru toate economiile un şoc puternic şi a condus la explozia criticilor Statului Bunăstării în varianta lui Keynesiană. . Wilensky (1966) consideră că nivelul de dezvoltare economică (măsurat ca PIB/locuitor) este predictorul cel mai important al cheltuielilor sociale pe termen lung. diferenţele sunt mai mult cantitative. Criza Statului Bunăstării are accepţiunea de (Zamfir. 28 . nu de tip. Teoriile diversităţii Susţin că SB este produsul unui complex de factori sociali.

Inversarea piramidei demografice. şi o relativă siguranţă a locului de muncă) . rata de creştere economică nu mai era suficient de mare pentru a putea asigura continuarea . recuperare sau tratament cronic îndelungat). batrânete. Creşterea şomajului.creşterea presiunilor inflaţioniste.Setorul primar (sectoare economice de vârf. care atrăgea atenţia asupra unei provocari fara precedent în istoria postbelica. “criza de copii” devenind cu timpul o realitate. temporare. sporurile naturale negative în multe tari vest-europene au provocat dezechilibre în transferul între generatii. înalt competitive.proliferarea grevelor Mai mulţi specialişti identifică fenomene precum dualizarea pieţei muncii sau apariţia şomajului pe termen lung care s-au cristalizat tot în această perioadă: .efortului de bunastare".Sectorul secundar (munci slab plătite.• Criza generala de sistem (criza sistemică). natalitatea scade foarte mult. Aşa cum arată şi Esping-Andersen (1990). • • 29 . sistemul de pensii şi chiar şi cel sanitar se confruntă cu riscul de a fi sufocate. “Limitele creşterii” (efectuat de 17 cercetatori din diverse discipline. obiectivul şomajului zero nu a putea fi susţinut pe termen lung datorită consecinţelor negative care au survenit: . care oferă salarii ridicate. Presiunea asupra sistemului de protecţie cresc foarte mult.divergenţe între sindicate sau între sindicate si partidele de stânga . În majoritatea statelor vesteuropene cresterea economica atinsese nivele de 1-2% (sau chiar devenise nulă. în 1972. Din punct de vedere economic. invaliditate. etc) Accentuarea îmbătrânirii populaţiei – pe lângă cresterea speranţei de viaţă. careia economia mondiala nu putea să îi mai facă faţă cu vechile instrumente. . mai ales după mijlocul anilor 60. nivelul ridicat al pensiilor si extinderea perioadei de acordare au adus apoape de faliment sistemele de pensii si asigurari sociale (cele corespunzatoare situatiilor de boala.creşterea presiuni salariale . lansându-se conceptul de “creştere zero”).diminuarea activităţilor profitabile . „şomajul zero”. Procesele care au favorizat criza: • Creşterea deficitelor bugetare – cheltuielile publice (sociale) au crescut într-un ritm mai rapid comparativ cu cresterea economică. aparea în Europa faimosul raport al Clubului de la Roma. Numarul mare de pensionari. sub coordonarea lui Dennis Meadows). întrucât acesta ar fi însemnat în condiţiile economice ale vremii sporirea taxelor deja foarte mari şi creşterea inflaţiei (la începutul anilor 70 presiunea clasei mijlocii şi a sindicatlor de a reduce taxele era tot mai mare).. multe companii solicitând cu insistenta regândirea întregului sistem de asigurari. mai ales după şocul petrolului (creşte de la sub 4% cât era anterior la 10-15%) Guvernele s-au trezit în situaţia să renunţe la principiul fundamental al keynesianismului. Chiar înainte de declaşarea crizei petrolului. în sistem part-time.

Iată câţiva indicatori sociali şi economici care descriu comparativ situaţia la care se ajunsese în perioada crizei: Performanţele OECD (valori medii) în perioada de înflorire a SB comparativ cu perioada crizei 1960 – 1073 1973 – 1981 Rata şomajului 3. 2002.4 Sursa: Preda.9 10.9 1. în condiţiile unei creşteri economice mai lente decât cea a cheltuilor publice (sociale).4 Rata de crestere a productivităţii 3. criza Statului Bunăstării nu a fost doar o criză economică sau financiară ci a însemnat o criză a întregului sistem institutional. Critica Neoliberală la adresa Statului Bunăstării • SB bazat pe o fiscalitate ridicată afectează negativ economia a) poate conduce în mod paradoxal la scăderea resurselor pentru stat o În contextul unor programe sociale din ce în ce mai costisitoare. 767 apud Pierson.5 Inflaţia 3.• Creşterea aşteptărilor populaţiei în raport cu nivelul şi calitatea beneficiilor. Reforma la toate nivelele si în toate sectoarele de activitate devenise necesară. Se apreciază că creşterea cheltuielilor publice sociale în special s-a făcut ca urmare a creşterii cerererii. în L.2 5.9 Rata de creştere a PNB 4. Prin urmare.9 2. şi nu datorită îmbunătăţirii protecţiei sociale oferite de către SB. Pop (coord). p. ficalitatea devine din ce în ce mai ridicată. curent de gândire cunoscut şi sub numele de „Noua Dreaptă”. Creşterea fiscalităţii duce la scăderea resurselor pentru impozitare astfel încât impozite mai ridicate se aplică la salarii şi profituri din ce în ce mai mici o Aşa numita Curba Laffer: cresc impozitele → cresc şi resursele statului până la un punct pentru că apoi → scade baza de impozitare → scad resursele Curba Laffer Venitul din impozite 30 . 1991 În continuare vom prezenta critica făcută de teoriile neoliberale la adresa Statului Bunăstării Keynesian.

asistăm la o birocratizare excesivă. constituindu-se în timp aşa numita „underclass” şi generând o adevărtă cultură a dependenţei SB afectează însăşi liberetatea individului. creându-se un sistem centrat pe propriile interese şi nu pe cele ale populaţiei beneficiare. SB ca furnizor monopolist (unic.Rata de impozitare b) demotivează efortul economic. duce la slabirea coeziunii familiale şi la atrofierea reţelelor de suport comunitare SB ajunge să provoace un dualism social. cu atât impozitul creşte) c) creşte economia subterană şi evaziunea fiscală d) decapitalizarea: migraţia capitalurilor spre ţări cu fiscalitate mai scăuztă • SB distruge funcţia de într-ajutorare a familiei şi comunităţii (prin preluarea acestei funcţii). înlocuind-o cu „dicatatura statului sau a corporaţiilor”. 31 • • • . să scindeze populaţia în două: pe de o parte o populaţie activă şi responsabilă şi pe de alta o populaţie dependentă. Fără competiţie. sau oricumn cu rol major) al bunăsării sociale devine ineficient. invetiţiile (întrucât cu cât câştigul e mai mare. Intervenţia socială devine î fapt un instrument de dominare a populaţei.

Modelul SB a cunoscut şi alte critici pertinente. implicaţiile şi consecinţele dramatice ale acestora pe termen lung. de multe ori ireversibile. întrucât datorită asumării prea multor responsabilităţi. scade capacitatea statului de a rezolva aceste probleme. De asemenea SB a ignorat problemele unor altfel de grupuri „defavorizate” – de exemplu femeile – consecinţele legate de dezechilibrele demografice fiind numai „partea vizibilă a iceberg-ului”. în Suedia se ajunsese la situaţia limită în care 60% din forţa de muncă activă era ocupată în administraţia Statului Bunăstării. . În această perioadă de conturează noi teorii legată de administraţia publică.Noua drepată nu este singura care a criticat birocratizarea excesivă a sistemului. beneficiile şi serviciile fiind şi forme de represiune. Cu timpul însă. sistemul s-a extins ajungând să detină o pondere exagerata. rezolvându-se o altă problemă traditională. permiţând creşterea spectaculoasă a numarului de slujbe bine platite în institutii administrative si în consecinţă scăderea şomajului. de subminare a independenţei individului şi conducând la stigmatizare socială. aşa numitul Stat Providenţă. Multiplicarea si extinderea birocratiei din serviciile publice a avut la început un efect pozitiv. Spre exmplu. supradimensionării şi ineficienţei administraţiei de stat. Critica din perspectivă ecologistă sau feministă SB a ignorat problemele de natură ecologică. însă nu la fel de coerente ca cele ale Noii Drepte: Critica Stângii la adresa Statului Bunăstării Adepţii ideologiilor socialiste au admis la rândul lor că Statul Bunăstării în forma lui clasică. Soluţia ar fi o economie planificată . keynesiană avea numeroase probleme şi trebuia reformat. asistăm la scăderea legitimităţii politice a statului. Ieşirea din criză (după 1980) Mulţi specialişti afirmă că modelul european al Statului Bunăstarii în sens traditional (keynesian). inlcusiv adpţii ideologiei de stânga şi alţi critici au ridcat problema birocraţiei. a disparut după criza anilor 70-80 si cu politicile neo-liberale lansate de Noua Dreapta în anii ’80. accea a şomajului mare în rândul acestora. Astfel a fost posibilă angajarea unui mare numar de femei.criza financiară demonstrează că SB este incopatibil cu economia capitalistă.SB controlează indivizii. • În final. 32 .

modalitatea principală de creştere a bunăstării trebuie să se bazeze pe creştere economică şi pe servicii în sistem concurenţial..The German Middle Way"). Partidul Conservator revine la putere în Marea Britanie. cum ar fi Franta. Politica liberala a premierului Margaret Thatcher (care va rezista la guvernare până în 1990) în concordanţă cu guvernarea republicanilor conservatori sub preşedinţia lui Ronald Reagan în Statele Unite (19801988) au adus la conceptualizarea “Noii Drepte”. • Înlocuirea asistenţei sociale universaliste cu cea bazată pe testarea mijloacelor • Retragerea statului din rolul de unic / principal furnizor al bunăstării o Cresterea rolului comunitătii şi a societăţii civile în furnizarea bunăstării (încurajarea familiei. considerând că are consecinţe pozitive precum: o Disciplinează forţa de muncă o Stimulează competiţia.Marea Britanie: de la 83% la 40% . nu suport universalist. indiferent de orientare. Direcţiile lor de acţiune au fost: • Scăderea impozitelor (chiar şi în Suedia s-au redus impozitele în această perioadă): o Rata impozitului marginal (impozitul pe cea mai ridicată tranşă de venit) în: . comunitate). a ONG-urilor de a prelua din funcţiile statului) 33 . cu o economie liberala dar pătrând acelaşi sistem de protectie sociala bine pus la punct. chiar si de cele cu o istorie socialistă. ci de o diminuare a acestei funcţii). Programul Noii Drepte de iesire din criză poate fi rezumat în câteva principii după cum urmează (Zamfir C.Criza din tarile vest-europene s-a terminat prin “spargerea” consensului postbelic de tip keynesian (Naumescu) de sustinere a programelor de bunastare de către marea majoritate a partidelor. Germania a adoptat un model de centru. În 1979. o Politica socială focalizată pe segmentul sărac si pe cei cu probleme.SUA: de la 75% la 38% . de unde şi denumirea curentului de neoliberalism). Italia sau Spania. la revenirea liberalismului în special în economie (un liberalism reformat. o Retragerea statului din funcţia de producere a bunăstării (nu este vorba de o retragere totală. impun artificial salari ridicate. Modelul neoliberal a fost preluat si de alte tari europene. de tip “Nou”. 1995): o Retragerea statului din economie.Suedia: de la 88% la 77% • Şomajul este lăsat să evolueze liber. rezultând în forţă de muncă mai speciaizată şi calificată o Combate inflaţia • „Disciplinarea” sindicatelor considerând că acestea rigidizează piaţa muncii. a celor de într-ajutorare comunitară. Intervenţia statului în economie este negativă. Bunăstarea e produsă eficient prin mecanismele pieţei sau prin celelalte surse (familie. după mulţi ani de guvernare de stânga în toate ţările Europei. bazat în principal pe asigurări (. a reţelelor de rudenie.

Transferarea responsabilităţii administrative pentru furnizarea unor servicii sociale altor agenţi (de ex în Marea Britanie. privatizarea unor companii. s-a consolidat o nouă categorie. creşterea calităţii beneficiilor şi serviciilor oferite şi. evidenţiindu-se consecinţele negative ale adoptării unor asemenea programe. cea a şomerilor pe termen lung • Serviciile sociale private nu au reuşit să acopere nevoile colectivităţii. Statului îi revine mai mult un rol de monitorizare şi control: fixează standarde de calitate şi controlează activitatea furnizorilor privaţi. Noul model socio-economic trebuia deci să raspundă următoarelor solicitări majore (Naumescu): flexibilizare. s-a consolidat o aşa numită „subclasă a săracilor .underclass” (capcana sărăciei) • Cresterea economică nu a adus reducerea şomajului. debirocratizare şi descentralizare administrativa. evoluând de la prestator de servicii la contractor/cumpărător şi regulator de servicii. • Cresterea economică a condus la creşterea inegalităţii şi la o polarizare accentuată şi între indivizi. Statul contractază furnizori privaţi pentru a oferi serviciile a căror responsabilitate îi aparţin. Soluţia ieşirii din criză propusă de Noua Dreaptă nu a fost însă lipsită de critici. apar competiţiile pe bază de poiect. Mai mult. polarizându-se accesul chiar si la cele fundamentale (educaţie şi sănătate) o o o o o o o 34 .Stimularea participării în sistem privat de servicii sociale prin reduceri de impozite . dereglementare. poate cel mai important. eficientizarea managementului. creşterea responsabilităţii indivizilor pentru propria bunăstare. . relansare investiţională prin reducerea fiscalitaţii. Prin toate măsurile menţonate. asumarea noilor tehnologii. • Cresterea economică nu rezolvă problema bunăstării indivizilor pentru că economia de piaţă conţine în sine dezechilibre structurale şi indivizii nu beneficiază în mod egal sau măcar echitabil de aceasta. creşterea bunăstării ca efect al acesteia. beneficiile de maternitate şi boală au fot transferate angajatorilor) .Încurajarea competiţia între instituţiile statului şi serviciile furnizate.Marketizarea serviciiilor. performanţele aşteptate erau: înviorarea economiei. societaţi si a unor servicii publice. ritmul de creştere scontat de neoliberali nu a fost ridicat. şi pe piaţa muncii • Reforma fiscală a avantajat populaţia bogată. aplicarea principiilor pieţei şi în acest domeniu: . accentuându-se diferenţele • Rata sărăciei a crescut.o Privatizarea serviciilor sociale.

Adepţii acestei poziţii au propus la rândul lor un program de ieşire din criză. pentru a putea finanţa sistemul de protecţie. nu s-a îmbunătăţit considerabil. care viza de asemenea reformarea clasicului Stat al Bunăstării. În unele cazuri. iar în Marea Britanie. cheltuielile publice şi cele sociale au continuat să crească şi după perioada crizei. Performaţele celor două opţiuni polare au fost în final comparabile. Obiectivul reducerii cheltuielilor sociale în fapt nu s-a putut realiza. chiar prin marketizare. Datoriile externe nu au scăzut. Evoluţia cheltuielilor publice (sociale) în perioada 1975-1990 în unele state OECD Cheltuieli publice ca % din PIB Cheltuieli publice sociale ca % din PIB 35 . dar reafirmându-i principiile care l-au fundamentat: o Intervenţia statului în economie cu rol corector o Angajament pentru ocuparea ridicată. a continuat să domine în special în statele nordice. în majoritatea statelor occidentale. deşi a înregistrat un recul în această perioadă în majoritatea ţărilor din Europa de Vest. bazate pe recalificare profesionale şi pe investiţii în domeniul lucrărilor publice.Social-democraţia. Reuşesc să menţină o inegalitate şi o rată a sărăciei scăzute. Chiar şi în SUA scăderea cheltuielilor sociale a fost practic inexistentă. o societate echitabilă pentru toţi cetăţenii o Parteneriat social (între patronat şi sindicate) Promovează politici de investiţii contra-ciclice pentru. fiscalitatea a crescut în continuarea. chiar dacă obiectivul ocupării depline devine puţin realizabil o Solidaritate socială. încurajând agenţii economici să constituie din profituri fonduri de rezervă pentru perioadele de recesiune economică. Tabelul de mai jos pare să indice că nu existe o legătură consistentă între nivelul cheltuielilor sociale şi ideologia partidelor de guvernare. Promovează de asemenea politici active pe piaţa muncii. Unele state au recurs la soluţia impozitării indirecte (pe consum). acestea schimbând mai degrabă tipul de politici decât efortul finaciar. după un punct de cotitură au început să crească din nou. în multe cazuri au crescut. Nivelul cheltuielilor publice (sociale) nu a scăzut considerabil. în a doua jumătate a anilor ’80 s-a înregistrat chiar o crestere. De fapt. în contextul înmulţirii şi deiversificării neboileor d eprotecţie a populaţiei. Calitatea serviciilor oferite. dimpotrivă.

5 Germania 48.6 11. Tipologiile Statului Bunăstării 36 .3 14. În special după 1990.1 19.5 28.3 8.8 Suedia 48.6 21. 1996).3 33.8 16.9 54..5 Ca o caracteristică generală.7 22.3 24.2 41.1 49.7 32.4 SUA 43.1 59.1 18.4 Total 38 37.8 33.2 25. din ce în ce mai puternice si mai influente.1 29.8 Franţa 43.2 21 21.2 58. 1997.5 20.8 17.1975 1980 1990 1975 1980 Danemarca 48.8 19.5 13.7 33.6 16.2 25.5 23.9 24.8 26.3 Spania 24.2 56. p.2 Olanda 55.6 47. asistam la transferul centrului de greutate al bunăstarii colective spre comunitatile locale.2 41.2 26.1 39.1 Italia 43.6 31.1 26.1 22.3 14.9 54. 10 (pentru anii 1980 şi 1990) 1990 27.9 53. 1995) se încadreaza în procesul mai larg de emancipare a comunitatilor locale si al deplasarii accentelor dinspre un Stat spre o Societate a Bunăstării: . denumit “revoluţia comunităţilor” (Zamfir.9 60.7 Grecia 26.1 21. 4 (pentru anul 1975) şi p.1 53.8 11.from Welfare State to a Welfare Society" (Gosta EspingAndersen.6 28.4 46.9 Marea Britanie 46.9 45.6 Sursa: George şi Taylor-Gooby.6 43 39.9 15. puterea si functiile sociale ale adimistraţiei centrale ale statului sunt în declin. Fenomenul.

. Se consideră că modelele de politici sociale sunt determinate de factori precum cultura unei ţări. raportul public / privat în furnizarea bunăstării. Statul are un rol complementar faţă de piaţă. intervine doar acolo unde familia şi piaţa au eşuat. Cum putem identifica astfel de state? Prin . gradul de transfer.nivel mediu sau chiar crescut al cheltuielilor sociale (depinde de amploarea sistemelor de asigurări) . Tipologia lui Titmuss Richard Titmuss identifică 3 modele de SB (tipuri de politici sociale): 1. intervenţia este temporară. recompensatoriu. Statul meritocratic (bazat pe performanţă) (Germania) Statul intervine în protecţia cetăţenilor. orientarea politică a partidelor aflate de-a lungul timpului la guvernare. Statul rezidualist sau minimal (SUA) Statul deţine un rol minor în protecţia socială a indivizilor. structura acestora. În funcţie de un set sau altul de criterii au fost constitute de-alungul timpului foarte multe tipologii ale SB. dar intervenţia are la bază criterii legate de merit şi performanţa în mucă.transferurile sociale reduse . factori economici etc. etc.. Statul nu intervine în economie. gradul de acces la beneficii/servicii. mai degrabă contribuţiile la fondurile de asigurări sunt importante . etc.nivelul scăzut al impozitării .nivel mediu al impozitării. pe baza testării mijloacelor. 2.beneficiile şi serviciile de asistentă socială focalizate. gradul de difernţiere a beneficiilor sociale între anumite categorii de populaţie. Sistemul de protecţie sociala este bazat pe sistemul de asigurări. Clasificările sunt diferite în funcţie de autori.sistem de asistenţă socială slab dezvoltat 3. Un astfel de stat are: .nivelul scăzut al cheltuielilor sociale . chiar în cazul aceleiaşi ţări profilul poate fi diferit de la un autor la altul. nu îşi asuma responsabilitatea decât pentru segmentele sărace.De-a lungul anilor au fost lansate în literatura de specialitate multe clasificări ale regimurilor bunăstării. cele mai „de notorietate” în literatura de specialitate. Criteriile de diferenţiere a tipurilor de SB sunt numeroase: nivelul cheltuielor sociale publice. punctuală pentru a nu crea dependenţă. Statul instituţional-redistributiv sau universalist (Suedia) 37 . dar mai ales de tip asiguratoriu . Chiar şi atunci.transferuri sociale generoase. Obiectivul îl reprezintă asigurarea minimului de subzistenţă pentru cei în nevoie. In continuare o sa trecem in revistă numai câteva dintre acestea.

universaliste. asumându-şi responsabilitatea pentru întreaga colectiviate. menţinerea stratificării sociale şi creşterea egalităţii. prin beneficii şi servicii largi.beneficii si servicii de asistenţă socială universale Desigur că Statele Bunăstării reale reprezintă combinaţii între aceste tipuri ideale. Denumirea criteriului „de-comodificării” provine din faptul ca în economia de piaţă indivizii pot fi consideraţi la rândul lor drept mărfuri – „comodities” (competiţie ridicată. reducerea inegalităţii. adică gradul în care individul are acces necondiţionat şi universal la bunăstarea socială (independent de participarea pe piaţa muncii. • Impactul redistributiv al beneficiilor şi serviciilor sociale. pot conduce la: reducerea sărăciei.Statul are un rol major. Preponderenţa sectorului de stat sau dimpotriva a celui privat în asigurarea bunăsării sociale este un indiciu important pentru un tip sau altul de stat al bunăstăii. Tipologia lui Esping-Andersen Gosta Esping-Andersen (1990) propune o tipologie a statelor bunăstării pe baza a umătoarelor dimensiuni considerate relevante: • Gradul de de-comodificare al beneficiilor şi serviciilor sociale sau gradul de acces universal la acestea. de calitatea de asigurat sau de testarea mijoacelor). central în protecţia socială a indivizilor.nivel ridicat al impozitării .nivel ridicat al cheltuielilor sociale . Schiţa criteriilor de diferenţiere între tipurile de Stat al Bunăstării 38 . intervenind masiv (chiar şi în economie) pentru a asigura un standar de viată decent pentru toţi cetăţenii. Un astfel de stat are: . • Gradul de implicare a sectorului privat în furnizarea beneficiilor / serviciilor sociale.transferuri sociale ridicate . cu caracteristici majoritare dintr-un model sau altul. preţul forţei de muncă scade). Acestea pot avea impact diferit. Procesul prin care statul atenuează această stare se numeşte „de-comodificare”.

Acest sistem duce la accentuarea stratificării sociale. beneficiile depinde de contribuţii (de participarea pe piaţa muncii). bazat pe un regim de tip asiguratoriu. cu cele trei tipuri de ideologii: liberală. acest ajutor fiind stigmatizant) şi care au reuşit pe piaţa muncii şi care plătesc pentru cei dintâi. Liberal – un tip de stat în care piaţa are un rol fundamental în asigurarea bunăsării sociale. care au eşuat pe piaţa muncii şi care supravieţuiesc prin ajutorul minimal al statului. Conform criteriilor de mai sus: accesul la servicii este bazat pe sistemele de asigurări şi este diferenţiat în funcţie de un sistem sau altul. obţinând 3 tipuri de State ale Bunăstării: 1. reproducând diferenţele existente pe 39 . în care sectorul privat deţine o importanţă majoră. (cei în nevoie. În cadrul celor de tip Bismark. Conform criteriilor de mai sus: Accesul la beneficii / servicii este limitat. bazat pe asistenţa socială focalizată doar pentru cei în nevoie. chiar la un dualism social între cei care primesc. asigurând doar supravieţiurea individului. Sistemul este bazat pe asistenţa socială focalizată (testarea mijlocaleor). 2. Sectorul privat este implicat puternic în furnizare bunăstării sociale. Conservator – un stat corporatist. acestea sunt reduse.Gradul de de-comodificare + Impactul redistributiv Statul Bunăstării LIBERAL + Gradul de implicare a sectorului privat Statul Bunăstării CONSERVATOR + FACTORUL POLITIC Statul Bunăstării SOCIALDEMOCRAT Aceste criterii de diferenţiere le pune în legătură cu factorul politic. conservator-corporatistă şi colectivistă.

rata sărăciei este scăzută. Cel puţin în principiu sectorul privat nu are o importanţa semnificativă în furnizarea bunăstării. conducând în final la efectul de dualism social. Germania. gradul de de-comodificare este mai înalt. datorită costurilor foarte ridicate ale sistemului universalist. astfel încât uneori se manifestă tendinţa celor cu venituri riicate de a intra pe piaţa privată a furnizării bunăstării. După cel de-al Doilea Război Mondial. ca în SB liberal. accesul la beneficii şi servicii este universal. Iată o schemă a caracteristicilor celor trei tipuri de SB făcută chiar de către autor: 40 .piaţă. care protejează toţi indivizii. garantând tuturor celor care au contribuit beneficii egale. În cadrul celor de tip Beveridge. beneficiile sunt relativ reduse în cuantum iar calitatea serviciilor este destul de scăzută. Marea Britanie. aceasta aparţine în mod principal statului (de remarcat totuşi efectul menţionat anterior pentru cei cu venituri ridicate. Sectorul privat nu are o importanţa mare în furnizarea bunăstării sociale 3. Totuşi. necondiţionat. Acest sistem duce la reproducerea stratificării sociale de pe piaţa muncii. polarizându-se calitatea beneficiilor furnizate) Până în 1930 Esping Andersen consideră că nu existau decât două mari tipuri: regimurile liberale (Tările Scandinave. statele anglosaxone dar mai ales cele scandinave au reformat radical sistemele de protecţie socială în baza unei ideologii care ulterior se va numi social-democraţie. Acest sistem promovează egalitatea de status. Impactul redistributiv este puternic. lumea anglo-saxonă în general) centrate pe sistemul privat de furnizare a bunăstării şi cu intervenţie doar asupra sărăciei şi regimurile corporatiste (Franţa. Europa Continentală în general) bazat pe sistemul asiguratoriu. Social-democrat – un stat social. Conform criteriilor de mai sus: grad înalt de de-comodificare. Grupurile vulnerabile sunt cele care rămân în fara pieţei muncii şi cele care au o poziţie instabilă în cadrul acesteia. nivelul acestora este generos şi asigură un nivel decent de trai. cu beneficii şi servicii universale. Austria.

Marea Britanie. Danemarca. 2002 în L.Piaţa liberă Mare Modelul conservatorcorporatist (Germania) Munca Menţinerea stratificării sociale de pe piaţa muncii (status ocupaţional) . Olanda) Sursa: Preda. Noua Zeelandă) 41 .Asistenţă socială focalizată . 463 Reduse SB mic.Asistenţă socială universalistă . 1991. SUA.Clasificarea Statelor Bunăstării -Modelul lui Gosta Esping-Andersen Modelul liberalrezidualist (SUA) Baza de acordare a drepturilor Principiul de redistribuire Principiul de organizare Administrarea programelor Nevoia / munca Focalizare asupra segmentului cel mai sărac . p.Asigurări sociale Modelul SocialDemocrat (Suedia) Cetăţenia Creşterea egalităţii de status.Asigurări private .Statul în plan secundar Limitat Limitat Limitat Limitat Medie Medie Rolul pieţei Rolul testării Mare mijloacelor de trai Angajament cu privire la furnizarea de Limitat servicii sociale Angajament cu privire Mic la ocuparea deplină Redistribuirea Scăzută Sărăcia Ridicată Sursa: Esping-Andersen şi Micklewright. Canada. universalism . Austria) Mică SB slab. 51 Alte tipologii Goran Therborn (1986) a lansat o clasificare în funcţie de două dimensiuni considerate esenţiale: Nivelul drepturilor sociale (social entitlements level) şi Orientarea spre piaţa muncii şi ocuparea deplină. orientat către ocuparea deplină (Elveţia şi Japonia) SB mic. Clasificarea Statelor Bunăstării -Modelul Therborn Drepturi sociale Mari Orientarea către ocuparea totală a forţei de muncă Mare SB puternic intervenţioniste (Suedia.Statul (administraţia centrală în principal) Mic Mic Mare Mare Ridicată Scăzută .Asigurări sociale cu accente egalitare .Corporaţiile . Norvegia.Administraţia locală şi centrală (mix) . Pop (coord). orientat către piaţă (Australia. p. de tip compensatoriu (Belgia.

Guvernările de acet tip au realizat creşteri economice apreciabile şi stabilitate. Suedia a continuat să promoveze viziunea keynesianistă în cea mai mare măsură. 4 tipuri de state ale bunăstării: Scandinav. Catherine Jones (1993) propune dezbaterii un model de stat al bunăstării distinct faţă de cele occidentale identificate până acum. care investeşte mult în educaţia copiilor pentru ca în viitor. semi-instituţionalizat. a păstrat preocuparea pentru ocuparea deplină. mai mult „o promisiune instituţională”.O perspectivă oarecum distinctă asupra tipologiilor Statului Bunăsătrii o găsim la Ramesh Mishra (1990) care consideră că Statul Bunăstării clasic. după ce îşi vor face o carieră. Stephan Leibfried (1992) identifică în Europa. centrat pe un fel de familie extinsă. modelul social-democrat caracterizează în cea mai mare măsură configuraţia securitatii sociale din statele nordice. întrucât între toate ţările scandinave. cel caracteristic Asiei de Sud-Est (ai aşa-numiţilor tigrilor asiatici: Hong Kong – pe atunci nu aparţinea Chinei. Bismarckian. Corea de Sud şi Taiwan). fiind cunoscută şi ca “un stat al bunastarii prin excelenţă”. 1993) este un model foarte interesant care indică deiferenţele enorme dintre culturile (valorile) ocidentale şi cele asiatice Conform tipologiei lui Esping-Andersen. 1987) sau modelul suedez. a încetat să existe după perioada de criză (1975-1980). pe care îl denumeşte Statul Bunăstării Confucianist (într-o clasificare anterioară – 1990 – face referire la acelaşi model denumindu-l Statul Bunăstării Oiconomic). nu este interesat de ocuparea deplină sau "şomajul 0" ca în cazul SB Keynesian şi nici de prevenirea sărăciei sau asigurarea unui nivel minim de trai. considerând că eficienţa şi creşterea economică nu trebuie promovate în detrimentul obiectivelor sociale legate de menţinerea unui şomaj scăzut şi a unui efort social ridicat. Impactul măsurilor de protecţie socială este în acest caz mai degrabă scăzut. Statul Bunăstării "Economiei Gospodăriei". înregistrând numai scurte perioade de guvernări liberale. Anglo-Saxon (care corespund în general modelelor lui Esping –Andersen) şi Latin sau „Rudimentar”. Keynesian. Modelul a fost instituţionalizat distinct în literatura de specilitate drept modelul scandinav (Erikson. În ciuda adpotării unor 42 . ca regim caracteristic „perioadei de aur” (1950-1975). Modelul unei economii „a gospodăriei (oikos)" cum o mai numeşte Jones este caracterizat de o influenţă majoră a familiei şi comunităţii care îşi asumă în continuare responsabilitatea pentru îngrijirea şi susţinerea membrilor săi. "confucianistă" (Jones. Danemarca si Norvegia. • Regimul social-corporatist (Suedia şi Austria) ce caracterizează guvernările politice de stânga. Caracteristicile acestui model (asiatic) al bunăstării sunt bazate pe o cultură şi un mod de viaţă centrate pe prioncipii confucianiste. Singapore. servicii sociale universaliste şi menţinerea unui nivel minim de trai. ulterior dezvoltându-se două regimuri distincte: neo-conservator şi social-corporatist (care sunt în fapt reîntărirea celor două opţiuni polare) • Regimul neo-conservator (SUA şi Marea Britanie) ce caracterizează guvernările politice de dreapta. să poată ajuta apoi ceilalţi membri dependenţi ai familiei. modelul fiind mai apropiat de cel corporatist (dar fără acelaşi sistem de asigurări bine consolidat şi acoperitor). în special Suedia. fapt care le-a sporit succesul electoral. Dominaţia modelului social-democrat a început în ţările scandinave după Primul Război Mondial şi rezistă şi în prezent.

unei tradiţii democratice slabe). 1993). Analiza în privinţa României a fost deseori criticată de specialişti în politicile sociale români. apreciată de Deacon drept "înaltă" datorită mişcărilor muncitoreşti din primii ani de după 1989 a fost ulterior slabă datorită şomajului şi atragerii unor lideri sindicali în structurile politice de conducere • Impactul transnaţional caracterizat ca fiind "redus" a fost de fapt mare. Ea prevaleaza.. esenţa modelului a rămas aceeaşi. un deziderat politic sau chiar un imperativ. introducerea ajutorului social în 1995 a fost făcută sub influenţa modelului american prin intermediul Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale • Influenţa bisericii asupra politicilor sociale nu a fost deloc mare. Încercările de clasificare a regimurilor bunăstării fostelor state socialiste sunt relativ puţine şi lacunare.modelul scandinav sau suedez. datoriilor externe şi implicării scăzute a bisericii) • Social-democrat: Cehia şi Slovacia (datorită revoluţiei de catifea şi unei experienţe democratice mai îndelungate) • Corporatism conservatorist post-comunist: Bulgaria. unele ţări din fosta URSS şi Serbia (datorită influenţei încă puternice a valorilor socialiste şi egalitariste. 43 . chiar atunci când întra in conflict cu alte valori” (Esping-Andersen. Mulţi specialişti susţin că valorile pe care este cladită societatea scandinavă. Spre exemplu. autorul neintroducând-o în nici-o categorie.masuri reformiste cu tentă liberală în urma crizei. Este greu de explicat cum modelul funcţioneaza de atâta vreme în această parte a Europei. Opţiunea constantă a nordicilor a ramas în favoarea solidaritatii si a drepturilor sociale acordate tuturor cetatenilor şi în favoarea reducerii inegalitatilor provocate de economia de piata. Spre exemplu. multe măsuri de politică socială fiind luate sub influenţa sau la cererea organizaţiilor internaţionale. introducând criterii suplimentare . diferenţierea între sexe pe piaţa muncii nu este mare (majoritatea femeilor sunt prezente pe piaţa muncii având salarii egale cu bărbaţii la munci egale).Valorile nordice implica asumptia ca egalitatea este o situatie absolut corecta si justificata. Marian Preda (2002) apreciază că: • Mobilizarea clasei muncitoare. unei aşteptări puternice din partea populaţiei pentru suportul intereselor muncitorilor. Polonia pare să aibă situaţia cea mai puţin calră. reprezintă o explicaţie importantă: . iar această evoluţie a făcut să se “autonomizeze” de clasicul model socialdemocrat şi să se “individualizeze” într-un model specific . iar principiul subsidiarităţii nu este instituţionalizat. România. Bob Deacon (1993) a lansat o astfel de clasificare pornind de la clasificare lui Esping-Andersen prezentată anterior.caracterul proceselor (ante) revoluţionare şi impactul transnaţional (apreciat în funcţie de datoria externă): • Liberal-capitalist: Ungaria şi parte din ţările fostei Iugoslavii precum Slovenia şi Croaţia (datorită absenţei unor partide muncitoreşti influente. între care egalitatea ocupă un loc central. Deacon admite că analiza nu se poate aplica ţărilor foste comuniste în aceeaşi termeni datorită specificităţii acestora.

rezultând în promovarea unor modele de politici sociale adesea contradictorii. 1999 Transferuri (procent din PIB) 25 18 20 30 24 16 15 13 12 Angajaţi în sectorul public (procent din totalul angajaţilor) 33 32 29 13 27 15 17 15 6 Total taxe 50 49 47 47 44 40 35 29 29 44 . nu al conservatorismului datorat bisericii. În 1997 Deacon a realizat o nouă tipologizare a statelor din Europa Centrală şi de Est. sociale şi nonsociale (procent din PIB) Suedia 68 Danemarca 61 Norvegia 57 Olanda 58 Franţa 52 Germania 47 Marea Britanie 44 SUA 39 Japonia 33 Sursa: Naumescu apud Mihuţ şi Lauritzen.• Singurul element din modelul conservativ-corporatist întâlnit în cazul României este rolul important al familiei în asigurarea protecţiei sociale. Vom încheia cu ilustrarea comparativă a câtorva indicatori pentru a înţelege mai bine încadrarea unui stat într-u tip sau altul de regim al bunăstării. concentrându-se pe analiza influenţei organismelor transnaţionale în promovarea unuia sau altuia dintre modele de Stat al Bunăstării (din păcate Românianu mai intră în analiza sa). chiar în interiorul aceleiaşi ţări. Indicatori sociali pentru caracterizarea Statelor Bunăsării Cheltuieli publice totale. dar pe baza altor determinanţi. Deacon arată că ideologiile organizaţiilor internaţionale sunt de multe ori divergente.

vecini.) decurg din faptul de a fi părinţi. 1936. Chiar şi această definiţie este făcută. Cercetarea iniţială a pus în evidenţă faptul că o treime din populaţie se afla în sărăcie. ale căui înţelesuri au evoluat în timp. trebuie întâi să vedem care sunt perspectivele asupra sărăciei sau tipurile de sărăcie şi metele de măsurare corespunzătoare. 1950. prieteni şi cetăţeni”( Townsend apud Preda 2002) 45 . Dar nevoile umane sunt diferite în condiţii socio-economice diferite. adăpost. Sărăcia poate fi definită (Zamfir E. Cum determinăm acest minim necesar pentru satisfacerea nevoilor elementare? Prima încercare de notorietate îi aparţine lui Seebohn Rowntree. specialiştii au dezvoltat diferite metodologii de măsurare a acesteia. Astfel. aş acum observa şi Townsend.. „nevoile iau naştere prin intermediul relaţiilor şi rolurilor sociale (. cheltuielile de gospodărie şi diverse cheltuieli personale. În consecinţã. utilizând aceiaşi indicatori. lumina. de pe anumite poziţii. mâncarea. Pentru a putea stabili dimensiunea sărăciei. Acest nivel de subzistenţă sau prag absolut al sărăciei era ajustat în funcţie de mărimea (structura) familiei. Acesta a definit conceptul de ‘subzistenţă’ ca fiind ‘starea în care o familie obţine (cel puţin) veniturile minime necesare pentru ca membrii ei să-şi menţină sănătatea şi eficienţa fizică’. Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba. aş acum vom vedea. 1995) drept strarea de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viată decent.Sărăcia Sărăcia este un concept greu de delimitat.. pe conceptul de nivel minim de trai.. haine) decât ca nevoi sociale. întrucât întreaga societate britanică şi-a îmbunătăţit considerbil standardul de viaţă în toată acea perioadă. însă. El a desfăşurat 3 anchete succesive asupra populaţiei din comitatul York. hainele. acceptabil la nivelul colectivităţii. Marea Britanie. parteneri.5%. bazate pe viziuni diferite. în 1899. criticabile de adepţii perspectivei contrare. Tipuri de sărăcie şi metodologii de măsurare Sărăcia absolută Sărăcia absolută se bazează pe ideea de subzistenţă. nevoile umane sunt interpretate mai degrabă ca nevoi fizice (pentru hrană. el a trasat un prag al sărăciei reprezentat de veniturile necesare unei familii pentru a acoperi: combustibilul. O asemenea comparaţie la momente îndepărtate în timp trebuie privită însă cu multă precauţie. În cadrul perspectivei subzistenţei. chiria. o familie era considerată ca fiind săracă dacă veniturile ei erau mai mici sau egale cu cele necesare pentru o minimă subzistenţă. pentru ca în 1950 ponderea săracilor conform aceleiaşi grile să scadă la 1. Conceptul de sărăcie absolută presupune posibilitatea constituirii unor standarde universale în raport cu care să se analizeze progresele în eliminarea sărăciei.

pragul trebuie să cuprindă şi bunuri şi servicii nealimentare.apoi acestui consum i se dă o valoare finaciară. În final se compară veniturile indivizilor sau familiilor cu pragul normativ calculat. • estimarea necesarului de consum alimentar .87 Scala OECD Primul adult Fiecare din următorii adulţi Fiecare copil Coeficient de echivalenţă 1 0. de asemenea necesare subzistenţei. de performare adecvată a rolurilor sociale nu sunt incluse în această definiţie. Fiecare individ în plus în familie nu mai aduce aceleaşi cheltuieli. rezultă aşa numitele “economii de scală”.Ulterior au fost dezvoltatenoi abordări care să corecteze neluarea în considerare a dimensiunii sociale. Măsurarea sărăciei se poate face prin mai multe metode. Se stabileşte consumul minim (de obicei lunar) de bunuri şi servicii necesare traiului la un nivel minim şi ce cheltuieli revin pe lună pentru toate acestea.iniţial se determină un consum caloric: specialiştii. nevoile de relaţionare cu ceilalţi. etc. Tipul de familie este însă foarte important. De exemplu.84 Cuplu 1. astfel încât să fie realizat un echilibru nutriţional) . utilităţi sanitare. în funcţie de preţurile existente la acele produse • Pe lângă consumul alimentar minim. nutriţioniştii determină care sunt produsele de care trebuie să beneficieze orice individ (număr de calirorii dar structura acestora. transformate în final tot în bani. între sexe. Totuşi. educaţie şi culturale).25 Cuplu cu 1 copil 1. facilităţi de sănătate.50 Cuplu cu 2 copii 1.3 46 . dotările locuinţei şi servicii comunitare precum apă. elaborându-se un coş de bunuri şi servicii minime. Metoda normativă (introdusă de Rowntree) constă în stabilirea unor categorii de bunuri şi servicii necesare. locuinţă. haine. Numărul de persoane dintro gospodărie se transformă în “adulţi echivalenţi” pe baza unei “scale de echivalenţă” (bazată pe presupoziţiile de consum într-un anumit context social). Iată câteva exemple de scale de echivalenţă: Scala de echivalenţă Rowntree Coeficient de echivalenţă 1 bărbat singur 1 1 femeie singură 0. transport public. a cantităţilor în care sunt necesare şi apoi a cheltuielilor necesare pentru a procura acele cantităţi.7 0.70 Cuplu cu 3 copii 1. abordarea „nevoilor de bază” (basic needs) are în vedere un minim necesar care cuprinde nevoi „fizice” dar şi sociale (incluzând hrană. putem aplica o scala de echivalenţă bazată pe diferenţele de necesar caloric între adulţi şi copii. dacă considerăm că ponderea consumului alimentar este mare. De exmplu.

86 Băieţi 16 – 20 ani 3600 1 Bărbaţi 21 – 65 ani 3500 0. De unde şi formularea: cu cât ponderea cheltuielilor alimentare este mai ridicată în consum. Din această perspectivă. considerându-se că chiar nevoile fundamentale iau forme diferite în raport cu contextul. deci procentul cheltuielilor alimentare este cu atât mai mare cu cât venitul este mai scăzut. Aceasta înseamnă că ponderea cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor unei familii este invers proporţională cu nivelul venitului.28 Copii 2 – 3 ani 1300 0. este luat în considerare contextul socio-cultural. 47 . cu atât individul sau familia respectivă este mai săracă.97 Fete 13 – 20 ani 2800 0. Prin urmare. Desigur că pragul astfel stabilit este valabil pentru societatea americană de atunci. pe baza sumei necesară pentru cheltuieli alimentare putem afla şi necesarul total de cheltuieli pentru acea familie.47 Copii 7 – 9 ani 2100 0.58 Copii 10 – 12 ani 2500 0. Sărăcia relativă Sărăcia relativă se bazează pe ideea de nevoi relative.78 Femei 21 – 56 ani 2900 0.O scală de echivalenţă calorică utilizată de Institutul Naţional de Statistică din România Calorii necesare Coeficient de echivalenţă Copii 0 – 1 an 1000 0. Specialiştii analizează consumul real al populaţiei Ernst Engel formulează o lege de notorietate în literatura de specialitate – cunoscută şi ca legea lui Engel: pe măsură ce cheltuielile cu consumul alimentar cresc în valoare absolută. înmulţindu-l cu 3. întrucât reproduce un pattern de consum cacarteristic acesteia. fiind stabilită prin raportare la bunăstarea întregii populaţii. aşa cum indică şi numele are în vedere structura cheltuielilor necesare acoperirii nevoilor..81 Bărbaţi peste 66 ani şi femei peste 57 ani 2100 0.58 Metoda structurală care. 1995). scad în valoare relativă (procentual) în cheltuielile totale. Această legea a consumului formulată de Engel a determinat-o pe Mollie Orshansky să stabilescă un prag al sărăciei în care cheltuielile alimentare reprezintă mai mult de 1/3 din totalul cheltuielilor (Zamfir E.36 Copii 4 – 6 ani 1700 0. Metoda nu ţine seama de specificul fiecărei ţări care poate determina structuri diferite de consum. Nevoile sunt relative la condiţiile de viată ale colectivităţii (încălzirea locuinţei pentru climă rece dar nu şi unde este cald tot timpul anului) sau la gradul de dezvoltare al colectivităţii (dezvoltare socială aduce cu sine noi nevoi).69 Băieţi 13 – 15 ani 3100 0. comparative.

70%) din media / mediana veniturilor sau cheltuielilor dintr-o societate / colectivitate.Starea de sărăcie depinde de diferenţele dintre nevoile indivizilor. între prieteni etc. În definirea sărăciei el porneşte de la conceptul de deprivare sau frustrare relativă. dintre diferitele momente de timp la care ne referim. devenind excluşi de la modul de viaţă. confort. sărac în Bucureşti şi bogat într-o comună. la care se raportează. fără să se fundeze pe o anumită viziune referitoare la necesităţile unui individ. 50%. mediile în care aceştia trăiesc. condiţiile obişnuite la nivelul societăţii). În final stabileşte pragul de sărăcie relativă ca fiind acela sub care scorul de deprivare creşte foarte mult. în funcţie de care calculează un “scor de deprivare” pe care îl raportează la diferite categorii de venit. Townsend propune in indice al deprivării calculat prin însumarea multor indicatori referitori la activităţile unei gospodării. Totuşi. trebuie remarcat că un astfel de prag este arbitrar. fără a spune ceva despre modul de viată presupus de poziţia respectivă. Pe baza acestui concept Townsend (1979) a defint sărăcia drept lipsa resurselor necesare pentru un regim alimentar echilibrat. indivizii fiind fiinţe sociale şi ducându-şi existenţa într-un anumit mediu social. acceptate social). fapt criticat în virtutea preferinţelor unui individ pentru o dietă alimentară mai particulară cum ar fi bunăoară preferinţa pentru salate (problemă reală în societăţile contemporane în care mulţi indivizi opteaza pentru un regim naturist din dorinţa de a se menţine în formă sau. din idealul “tinereţii fără bătrâneţe”). La acelaşi nivel al resurselor. sunt ceea ce s-ar putea numi nucleul comun. Astfel se ridică o altă problemă a măsurării sărăciei: cum putem face distincţia între un comportament datorat lipsei resurselor şi cel bazat pe anumite preferinţe? Se poate pune problema lui Hagi Tudose care trăieşte în condiţii deosebit de modeste dar nu din lipsă de bani. De exmplu. selectarea indicatorilor ne mai parţinând specialiştilor ci colectivităţii. obişnuite. fără o anumită semnificaţie. Astfel. 48 . sprijin şi servicii care să îi ajute în performarea rolurilor sociale aşteptate de la ei ca membrii ai societăţii. în familie. Este în fapt vorba de o deprivare relativă la ceilaţi. etc. stilurile lor de viaţă. Nici metoda de măsurare a lui Townsend nu a fost lipsită de critici care au vizat lista itemilor aleşi. În final selectează numai 12 indicatori (care se regăsesc la majoritatea gospodăriilor. 60%. ulterior lui Towsend s-au dezvoltat metodologii prin care indivizii sunt întrebaţi ce consideră ei că nu trebuie să lipsească unui individ pentru un mod de viaţă acceptabil. Deprivarea poate fi întregistrată în orice sferă de activitate a individului: la slujbă. un individ poate fi sărac în SUA şi bogat în România. obiceiurile şi activităţile obişnuite ale colectivităţii căreia îi aparţin. un indicator al deprivării era considerat a nu mânca mâncare gătită. sărac între cei din centru şi bogat între cei din Rahova. Oamenii sunt deprivaţi relativ dacă nu pot obţine acele condiţii de viaţă optime: regim alimentar adecvat. Praguri de sărăcie relativă larg acceptate în prezent de specialişti (de exemplu un astfel de prag este utilizat şi la nivelul Ununii Europene) se calculează ca un procent (40%. sărac în prezent şi bogat în urmă cu 50 de ani etc. Acest prag poziţionează indivizii unii relativi la ceilalţi. lipsa unor condiţii de viaţă şi confort “normale” (în sensul de comune. Unul dintre susţinătorii sărăciei relative a fost Peter Townsend.

inadaptaţi social. dincolo de cum îi evaluează ceilalţi. ci i-au cheltuit rapid împărţindu-i celorlalţi. ca şi frumuseţea. se folosesc diferite întrebări de genul: • Pe o scală de la 1 la 10. 3. Conform acestei abordări. unde 1 reprezintă sărac şi 10 reprezintă bogat. Sărăcia ca o trăsătură culturală. Sărăcia este un efect al unei tendinţe structurale a modului de organizare socio-economică a societăţilor: distribuirea inegală a veniturilor. 49 . stă în ochii posesorului” spunea Orshansky (Townsend apud Preda. Sărăcia ca o caracteristică morală a individului. “vina” de a fi sărac aparţinându-le. risipindu-i pe petreceri etc. vagabonzi. fie că este vorba de valori diferite sau de mijloace diferite de realizare a lor. 2. Subcultura sărăciei se transmite prin procesul de socializare.Sărăcia subiectivă Dincolo de veniturile sau cheltuielile indivizilor. În orice caz. Sărăcia este în această accepţiune un efect al unor caracteristici personale sau ale familiei şi grupului de provenienţă. 1995): 1. Ca măsurare a acestuir tip de sărăcie. Alţi specialişti susţin că săracii nu au alte valori decât ale culturii dominante numai că au un mod particular de a le reazliza. “Sărăcia. Deşi în câteva rânduri membrii familiei sărace de americani proveniţi din America Latină pe care o analizează obţinuseră pe diverse căi sume importante de bani. săracii par să fie prinşi într-un fel de capcană a sărăciei din care cu greu pot ieşi. săracii sunt leneşi. delincvenţi. 2002). “Cultura sărăciei” este un produs al stării de sărăcie dar şi o sursă de sărăcie în continuare. Oscar Lewis în celebra sa lucrare “Copiii lui Sanchez” descrie ce înseamnă o astfel de cultură a sărăciei. ei nu i-au investit în locuinţă. în schimbarea poziţiei sociale. Sărăcia ca o problemă structurală. Teorii explicative ale sărăciei Multitudinea de explicaţii ale sărăciei poate fi sintetizată în 4 mari categorii (Zamfir E. sărăcia ţine de autoaprecierea indivizilor. unde consideraţi că vă plasaţi? • Cum estimaţi veniturile dvs în raport cu necesitaţile? Cu variante de la : nu ne ajung nici pentru strictul necesar la reuşim să avem to6t ce ne trebuie fără mari eforturi. pentru a-şi ascude faţă de ei înşişi şi fată de ceilalţi eşecul. Toria marxistă a exploatării . un mod de viată care se autoperpetuează şi care prinde săracul într-o capcană din care nu mai poate ieşi. abordarea structural funcţionalistă şi alte asemenea abordări au demonstrat cum sistemul socio-economic conţine în sine dezechilibre care cu greu pot fi evitate şi care afectează anumiţi indivizi..

705 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 . măreşte fiscalitatea. Utilizarea veniturilor ar fi ridicat probleme datorita gradului ridicat de sezonalitate si dificultatilor de inregistrare a veniturilor informale Premisa fundamentală a metodologiei este cea a necesităţii satisfacerii unui consum alimentar zilnic de 2550 calorii. Universitatea Bucureşti. Pentru masurarea nivelului de bunastare a fost utilizat consumul gospodariilor. până la urmă produce cădere economică care în final conduce la cresterea sărăciei. Componenta alimentară a consumului se stabileşte pe baza observării preferinţelor şi obiceiurilor alimentare ale populaţiei din decilele 2 şi 3 ale distribuţiei după cheltuielile de consum (se presupune că gospodăriile din aceste decile tind să îşi optimizeze consumul. dar aceasta are consecinţe negative deja menţionate: scad investiţiile. Sărăcia ca efect al Statului Bunăstării. acestea cheltuie strictul necesar pentru acoperirea altor componente ale consumului în detrimentul coşului alimentar. În fapt. din moment ce contravine însăşi principiului pe care se fundează Statul Bunăstării. nu să elimine sărăcia: • Circuitul structural: pentru a elimina sărăcia. în final. pentru care are însă nevoie de resurse.4. Această abordare poate părea paradoxală. praguri diferite: unul al sărăciei. se calculează costuri diferite ale componentei nealimentare şi. Valoarea pragului alimentar era de 994. celălalt al sărăciei severe.urban. sub egida Comisiei Antisărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) a fost elaborată o metodologie de măsurare a sărăciei care a întrunit expertiza celor mai relevante instituţii în domeniu: Banca Mondială. La pragul alimentar se adaugă costul serviciilor şi bunurilor nealimentare pe care îl suportă gospodăriile ale căror resurse le-ar permite doar acoperirea coşului minim. creşte şomajul. Adepţii acestei poziţii “demaşte” 2 circuite prin care SB ajunge să producă. fie de cheltuielile destinate acoperirii acestuia. Săracii sunt victime ale statului paternalist al bunăstării. În acest mod necesarul caloric este transformat într-un coş minim lunar de produse alimentare. Începând din 2001. • Pragul sărăciei severe. familiei. ba mai mult. comunităţii. statul îşi asumă responsabilitatea suportului. • Circuitul cultural: beneficiile generoase ale statului conduc la dezvoltarea unei culturi a dependenţei. la diminuarea capacităţilor lor. Institutul Naţional de Statistică. pentru a obţine aceste resurse. la scăderea responsabilităţii individului. 50 . Sărăcia în România Măsurarea oficială a sărăciei Studiile asupra sărăciei în România au utilizat o varietate de metodologii de măsurare a acestui fenomen cu rezultate diferite. al cărui cost reprezintă „pragul alimentar”. În funcţie de pragul alimentar şi în funcţie fie de resursele.957.

se înlătură dificultatea investigării necesarului de consum nealimentar sau riscul supraestimării necesităţilor de consum de către experţi. luând în considerare economiile de scală şi asigurând o comparabilitate între gospodăriile din urban şi rural prin deflatori diferenţiaţi pe mediile de rezidenţă. Este dat de cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor care alocă pentru alimente o sumă egală cu costul coşului minim.210.5 13.6 saracie severa saracie Sursa: CASPIS.9 30. www.778 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 . după cum cheltuie strictul necesar şi pentru consumul alimentar.4 10.8 % 33.ro Rezultatele analizelor specialiştilor CASPIS privind sărăcia în România arată faptul că în ultimii ani sărăcia a scăzut pe ansamblu.o Valoarea acestuia era de 1. În plus.1 8.1 12.6 28.3 30.17 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 – urban.9 25.9 30. romii.3 25.2 6.3 11. pe regiuni şi pentru aproape toate categoriile de populaţie analizate.210. copiii şi tinerii. Metoda de măsurare a sărăciei are meritul de a înlătura multe puncte critice ale metodologiilor utilizate anterior.urban.751.caspis.4 20. Se presupune că aceste gospodării îşi limitează drastic consumul de bunuri nealimentare şi servicii. • Pragul sărăciei. prin faptul că pentru calcularea pragurilor sărăciei este necesară observarea comportamentului de consum. Însă. o Valoarea acestuia era de 1.8 11.2 35. 51 .4 11. câteva grupuri sunt în continuare extrem de vulnerabile: familiile cu mulţi copii. lucrătorii pe cont propriu (mai ales în agricultură). Dinamica sărăciei în România 40 35 30 25 20 15 10 5 0 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 9. pe medii de rezidenţă.857.

Asigurãrile sociale pot fi de stat (sau publice) sau private. Prin urmare. bãtrâneţe. şomaj. fiind astfel un sistem contributoriu. Tocmai de aceea. individul poate opta pentru sisteme private de asigurări. de calificare. adesea acestea fiind încurajate de către stat prin reduceri de impozite. etc. Sistemele de asigurări publice sunt obligatorii – asigurările de pensii. în măsura în care sunt importante în descrierea politicilor sociale. Sunt garantate de bugetul de stat în cazul în care finanţarea sistemului ar avea dificultăţi. dar individul se “asigură”. existenţa unor asigurări publice. obligatorii devine absolute necesară. asigurările de şomaj sunt publice (garantate de stat) şi obligatorii. Astfel. garantate de stat. nu există sisteme de şomaj private. depinde de tipul de muncă prestată. de tipul de economie. Cele private sunt bazate pe contribuţii actuariale. Sistemul asigurărilor sociale se fundează pe ideea de risc. etc) cu care se confruntã cei asiguraţi. Există însă unele riscuri a căror bază actuarială este greu de calculat. sănătate. Scopul sistemului de asigurări constă în compensarea prin beneficii în bani sau în servicii a prejudiciilor suferite în anumite situaţii de risc (incapacitate temporarã sau permanentã de muncă. adică pe un calcul al probabilităţii de producere a unui eveniment • se poate calcula de exemplu riscul producerii de accidente auto şi pierderile suferite în aceste situaţii. variind foarte mult pentru categorii socioprofesionale diferite şi pentru perioade de timp diferite. De exemplu: • • În acest context. astfel încât există şi sisteme private de pensii. Riscul de a pierde locul de muncă este distribuit neuniform. Pe parcursul acestui capitol ne vom referi în principal la asigurările publice şi numai tangenţial la cele private.Asigurările sociale Asigurãrile sociale formează împreună cu de asistenţa socială sistemul de securitate socialã. şomaj. Colectarea resurselor (fondurilor) are loc de la toţi cei care doresc să participe la un astfel de sistem. Sistemele de asigurări private sunt voluntare – pe lângă asigurările obligatorii. Evenimentul se poate produce sau nu. de factori structurali. iar contribuţia pe care un doritor o va plăti pentru a putea beneficia de prima de asigurare în cazul producerii riscului va fi proporţională cu acestea Riscul de a ieşi la pensie este oarecum egal distribuit şi poate fi calculat. iar distribuirea beneficiilor/primelor de asigurare se face către cei pentru care situaţia de risc s-a produs. În baza principiului solidarităţii sociale se impune asumarea colectivă a unor riscuri: 52 . de evoluţia macroeonomică globală. cacteristica lor defitorie este contribuţia. adică plăteşte o contribuţie periodic pentru a putea beneficia de bani sau servciii în cazul producerii riscului. principiul de bază al sistemului de asigurări îl reprezintă solidaritatea socială.

în fapt avantajele unuia sunt dezavantajele celuilalt. dacă e creştere economică. probabilitatea de apariţie a unor riscuri nu poate fi calculată şi nici pierderile suferite. pot varia doar vârsta sau circumstanţele în care un om se pensionează. - 2. Ca soluţie se stimulează participarea în paralel la sisteme private. faptul de a nu-l ajuta e posibil să coste societatea mai mult (costuri sociale şi pe termen lung). Se bazează pe o dublă solidaritate: şi intra şi inter-generalţională. există două mari tipuri: I. etc. de evoluţia demografică Dezavantaj: nu pot face faţă în cazul unei inflaţii mari. Caracteristicile acestui sistem. • nu poate fi stabilită o bază actuarială.• este necesar din punct de vedere moral. Se finanţează printr-un fond de asigurări. ambele sisteme au şi avantaje şi dezavantaje. în plus. neanticipate. de accidente. de viaţă. veniturile reale de care beneficiază individul pot fi mai mici Aşa cum se poate vedea. asigurările sociale pot fi: 1. Referindu-ne la sistemele de asigurări publice. şi beneficiile vor creşte în termeni reali) Dezavantaj: dependenţa (demografică). criteriile de acordare se pot ajuta “din mers” astfel încât beneficiul să poată fi adaptat evoluţiei economice (de exemplu. pe considerente de de justiţie socială sau pur şi simplu din calcule economice: o De exemplu: nu este moral şi nici echitabil ca un membru al societăţi să nu fie susţinut dacă se îmbolnăveşte (nu e vina lui). în consecinţă societatea trebuie să preia această responsabillitate. Se întâlnesc mai ales în sistem privat – asigurări de bunuri. contribuţiile sunt investite în diferite activităţi economice aducătoare de profir. Sistemul de asigurări de tip Bismark – sunt primele sisteme de asigurări care au apărut în Germania la sfârşitul secolului trecut. Toţi indivizii pot ajunge în această situaţie. nu de la bugetul de stat. nu depind de inflaţie. etc. Beneficiile sunt proporţionale cu mărimea contribuţiei. În flux sau “Pay as you go” (PAYG): se plăteşte pe măsură ce situaţia apare. Pe bază de fond: se bazeaze capitalizarea fondurilor. Ca modalitatea de organizare şi finanţare. aşa cum am văzut anterior. Avantaje: beneficiile sunt susţinute concomitent cu constituirea sistemului. Avantaj: nu depind de rata de dependenţă. Sistemeel de pensii se pot constitui în flux întrucât riscul de a ieşi la pensie e oarecum egal distribuit. • Ex: cazul sistemelor de pensii – cei care sunt acum pensionari au contribuit în trecut pentru pensionarii de atunci. Categoriile socio-profesională au propriile “case” de asigurări (termenul de la noi) 53 .

şi servicii de calitate. prin sistemul de tip Beveridge. pe fondul nemulţumirii faţă de benefiicii şi calitatea serviciilor oferite de stat. au şi beneficii ridicate. în Marea Britanie. sunt proporţionale cu mărimea contribuţiei numai într-o oarecare măsură. - - II. aşa cum am văzut. în timp. diferenţele între beneficii sunt mult mai mici decât în cazul primului sistem ca urmare. ceilalţi mai modeste. Sistemul de asigurări are un puternic caracter redistributiv: 54 . ca în cazul tuturor acestor tipuri de beneficii. din taxe şi impozite generale – toti cei care au plătit impozite şi taxe la bugetul de stat sunt beneficiari. mai ales în privinţa serviciilor. cei cu venituri ridicate. Ex: • şomaj: stat – sindicate – patronat • pensii: stat – pensionari – angajatori • sănătate: stat – medici – sănătate Nivelul beneficiilor Importanţa asigurărilor private Qvasi-proporţionale cu veniturile. inegalităţile sunt mult mai mici. Caracteristicile acestui sistem: se finanţează de la bugetul de stat. De altfel. Sistemul de asigurări de tip Beveridge . De remarcat rolul fundamental pe care l-a avut apariţia acestui sistem: un prim angajament al statului. cei cu venituri ridicate optează şi pentru asigurări private. Importanţa asigurărilor private devine adesea mare.- Ca urmare.apărut dupã cel de-al doilea Rãzboi Mondial în Marea Britanie. - - - Principalele caracteristicile celor două mari tipuri de sisteme de asigurări Tipul Bismark Sursa de finanţare Administrarea fondului Fondul de Asigurări Sociale Regim tripartit: stat. Importanţa sistemelor private este relativ scăzută în contextul diferenţierii în funcţie de venit. calitatea acestora tinde să scadă. nici nu se face disticţia între bugetul de asigurări şi cel de stat. însă fiind un sistem universalist. relativ scăzute Mare Stat Tipul Beveridge Bugetul de stat Asigurările sociale sunt de fapt un tip de impozit. o prima structură de cooperare între angajaţi şi angajatori. cu nivelul contribuţiei Scăzută Relativ constante. prima iniţiativă statală anti-liberală. contribuabili şi beneficiari (prin reprezentanţi ai lor). perpetuează aceleaşi inegalităţi de pe piaţa muncii: cei cu venituri mari şi statut socio-profesional ridicat vor avea beneficii mai mari şi servicii de calitate. nu se constituie un fond special de asigurări beneficiile relativ fixe şi reduse.

Un moment de referintă îl reprezintă Legea Missir (1902) prin care s-a introdus un sistem de asigurare a meseriaşilor pe baze corporatiste. Prima lege modernă de asigurări sociale care prevedea obligativitatea asigurării a fost introdusã în ianuarie 1912 (Legea Neniţescu) şi viza asigurări de boală. dacă beneficiile sunt proporţionale numai într-o oarecare măsură. maternitate şi pensii pentru toţi membrii corporaþiilor muncitoreşti. cât şi de cuantum Desigur că impactul lor redistributiv este diferit. Industrializarea masivă. 1995). conduc la scaderea inegalităţii. atenueaza inegalităţile între indivizi • Atenueaza diferenţele de venit de-alungul vieţii unui individ • Asigură indivizii în faţa unor pierderi neaşteptate a veniturilor sau în faţa unor situaţii de risc cărora nu le-ar putea face faţă singur Scurt istoric al asigurărilor sociale în România Chiar dacă nu intrau în respeonsabilitatea statului. Fondurile de asiguraări au fost trecute 55 . Şi sistemul de pensii este redistributiv. la noi. având în medie venituri mai mari pe piaţa muncii şi deci cotizeazând mai mult şi pe o perioadă mai îndelungată comparativ cu femeile care având vârsta de pensionare mai scăzută şi speranţa de viaţă mai ridicată beneficiază în fapt mai mult de pe urma acestui sistem. Dacă beneficiile sunt proporţionale cu veniturile anterioare nu fac decât să reproducă inegalitatea existentă în societate. După 1949 a fost promovată acte legislative o politică de egalizare a drepturilor de asigurări. Care este aşadar rolul sistemelor de asigurări sociale? • Întăresc solidaritatea socială • Cresc echitatea socială. indiferent de mărimea cotizaţiei). Totuşi inegalitatea se păstrează. atenuând diferenţele anterioare de pe piaţa muncii dintre contribuabili. accidente. Exista chiar şi o lege dată de Cuza pentru acordarea unor pensii pentru funcţionarii statului ‘civili. cel mai adesea fiind fixat un plafon minim şi un plafon maxim (peste care se impozitează).. invaliditate. care atribuia însă drepturi limitate iar numãrul beneficirilor era foarte redus. Interesant este că în cadrul acestor sisteme de pensii se vorbeşte despre o redistribuire între sexe. chiar dacă într-o măsură mai mică. întrucât bărbaţii beneficiază mai puţin de pe urma sistemului. Cea mai puternica reducere a inegalităţii se realizează prin sisteme de beneficii şi servicii constante. militari sau eclesiastici’. sistemul de sănătate – beneficiezi de aceleaşi servicii dacă esti asigurat. Prin legea din 1933 a fost unificat la nivel naţional sistemul asigurãrilor sociale din România (Mărginean I. indiferent de mărimea conribuţiei (de exemplu. creşterea populaţiei salariate (angajate) au făcut ca sistemul de asigurări să se extindă la aproape întreaga populaţie.• • de la cei la care riscul nu se materializează la ceilalţi de la cei care au cotizat mai mult la cei care au cotizat mai puţin – atât în termeni de durată. totuşi trebuie menţionat că încă din 1872 existau asocieri ale muncitorilor care prevedeau şi măsuri de întrajutorare în caz de boală sau deces. Perioada comunistã a adus schimbări majore în sistemul de asigurări sociale.

Agricultorii asociaţi forţat în CAP-uri nu au fost introduşi în sistemul de stat al asigurărilor de pensii. asigurãrile de şomaj au fost desfiinţate. Deşi benefice pentru populaţia anterior neacoperitã. După 1989 acest fapt a generat probleme majore pentru sistem. respectiv de pensii. 56 . Întrucât existenţa şomajului era negată de regimul comunist. 2002). măsurile au afectat în timp calitatea unor drepturi şi atitudinea cetăţenilor faţã de ideea de asigurare socială (Preda. fondurile de asigurări au continuat să funcţioneze o perioadă sub controlul statului. în 1997 Legea Asigurărilor de Sănătate şi în 2000 o nouă lege a pensiilor. După 1989. formând casele de asigurări de sănătate.sub controlul statului şi incluse în bugetul de stat. măsuri prin care fondurile de asigurări au devenit fonduri separate. în special pentru populaţia ruralã. În 1991 a fost introdusã Legea Ajutorului de Şomaj. întrucât în virtutea echităţii sociale au trebuit introduse şi pensii pentru aceştia 1992.

cea de-a doua mare componentă a sistemului protecţiei sociale. ca în cazul celorlalte tipuri de beneficii descrise mai jos. însă beneficiile de acest tip sunt rare şi se acordă mai ales sub formă de servicii sociale: serviciile medicale şi cele de educaţie. chiar dacă cele administrative sunt minime. Caracteristica ei definitorie constă în faptul că este un sistem non-contributiv. la rigoare. etc care produc în fapt stigamtizare socială. Avantaje ale acestor beneficii: • creşterea echităţii. Asistenţa socială este de două mari tipuri: 1. acoperirea qvasi-totală (riscul de nu primi beneficiul este minim. solidaritate socială • cuprinderea largă. singurul criteriu de acordare fiind apartenenţa la acea categorie. • Un exemplu de astfel de beneficiu în România este alocaţia pentru copii care se acordă tuturor copiilor. situaţie care nu se întâmplă. creşterea bunăstării unor segmente largi de populaţie. chiar şi aceasta este un beneficiu condiţionat de participarea şcolară după 16 ani. înlăturarea etichetei de “dezavantajaţi”.. fără a fi condiţionate de o contribuţie anterioară. Beneficiile şi servicile se acordă în baza principiului solidarităţii sociale. integrare socială. alături de asigurările sociale. “dependenţi”. încurajează dependenţa de stat.Asistenţa socială Asistenţa socială reprezintă. în cazul celorlalte tipuri de beneficii) • administrarea beneficiilor se face pe baza unui sistem relativ simplu şi cu costuri administrative reduse Dezavantaje: • costuri economice ridicate. aşa cum vom vedea mai jos. lipsa diversităţii (beneficii egale pentru toţi) conduce la 57 . Obiectivul lor îl reprezintă creşterea solidarităţii sociale. Asistenţă socială universală sau categorială – beneficiile sociale se acordă tuturor membrilor unei categorii. încercând să caracterizăm ambele tipuri de asistenţă socială. indiferent de familie însă. Beneficiile universaliste sau categoriale se acordă mai degrabă în baza unui drept social al indivizilor şi nu pentru că sunt consideraţi “în nevoie”. finanţat din taxele şi impozitele generale. Asistenţa socială are două înţelesuri (Zamfir E. În caz extrem asistenţa universalistă vizează toţi membrii unei societăţi în virtutea calităţii lor de cetăţeni. datorită multitudinii de beneficiari – conduc la cheltuieli sociale foarte ridicate (care nu se pot realiza decât printr-o fiscalitate ridicată) • paternalism care distruge liberatatea şi responsabilitatea individului. “în nevoie”. sau din fonduri sociale speciale. 2002): • Un sens mai larg în care asistenţa socială se referă la orice beneficiu financiar sau serviciu social non-contributiv. • Un sens mai restrâns în care asistenţa socială include doar asistenţa acordată pe baza testării mijloacelor de trai sau a condiţiilor speciale In continuare vom opta pentru înţelesul larg al termenului.

• Alegerea familiei ca unitate de analiză încalcă principiul neutralităţii menţionat anterior. conduce la riscul de a beneficia de ajutor şi aceia care dispun în fapt de suportul familei. În acest caz eroarea excluderii celor care nu sunt în fapt susţinuţi este mai puternică. alegerea gospodăriei ca unitate de analiză forţează familii diferite. Alegerea unei unităţi sau alteia conduce la probleme diferite (Mareş. din generaţii diferite să împartă resursele pentru faptul că trăiesc sub acelaşi acoperiş. familia sau gospodăria. rezolvarea sau prevenirea unei probleme. în timp ce cel de-al doilea costuri mai ridicate. gospodăriei. Mai mult. dar şi nivelul beneficiului. etc. 58 . la reglementarea sferei private a indivizilor (cei cu stiluri de viaţă alternative sunt puternic sancţionaţi) ignorarea nevoilor personalizate ale indivizilor prin adresarea unor servicii uniforme. satisfacerea unei nevoi. Obiectivele acestor beneficii se referă la asigurarea unui minim de trai.• uniformizare. familiei.atunci când există criterii stricte şi relative uşor măsurabile • Prin sistemul administrative şi a celui “expert” – atunci când criteriile sunt mai greu de stability. dar cu erori de focalizare mai mici. a celor în care celelalte surse de suport au eşuat. Fiecare dintre cele două modaităti are avantaje şi dezavantaje. pot fi interpretabile şi este necesara o evaluare personalizată a fiecărui caz. 1995). Modalităţi de testare: • Numai prin sistemul administrativ . Testarea mijoacelor nu vizează numai stabilira eligibilităţii. la lipsa opţiunii individuale. în baza principiului respectării autonomiei şi libertăţii individuale. fiind excluşi cei care în fapt nu beneficiază de suportul familiei. chiar pentru cei care se califică. conducând la o acoperire excesivă. Specialistii în acest caz sunt asistenţii sociali care fac astfel de evaluări prin anchete sociale la domiciliul fiecărui beneficiar. Eligibilitatea pentru un beneficiu se stabileşte pe baza unei testări a mijoacelor individului. 2. • Alegerea individului ca unitate de masură. standardizate – cazul celor de educaţie şi sănătate de ex – a căror calitate tinde să scadă în lipsa unei reale competiţii. Asistenţa socială pe baza testării mijoacelor sau focalizată – beneficiile sociale se acordă în funcţie de nevoie. beneficiile nu sunt la fel pentru toţi. pe baza unei evaluări. În cadrul sistemului de asistentă focalizată. Unitatea de analiză o poate reprezenta individul. Principiul de bază este reprezentat de ajutorarea celor care nu se mai pot ajuta singuri. Primul sistem în care procedura este standardizată presupune costuri mai scăzute dar erorile de focalizare sunt mult mai numeroase. ci depind de nivelul iniţial al bunăstării sau de gradul nevoii. Asistenţa socială focalizată reprezintă ultima “plasă de siguranţă” în reţeaua de securitate socială. individul fiind “condamnat” la împărţirea resurselor cu ceilalţi membri ai familiei.

creând o cultură a dependenţei. Dezavantaje: • Costul unui astfel de sistem nu e intotdeauna mai scăzut. sistem de control ineficient. atunci când costurile administrative sunt mari şi populaţia eligibilă numeroasă. etc. din lipsă de informare sau datorită costurilor materiale şi sociale prea mari – ex costul asociat stigmei sociale. gradul de acoperire al sistemului. Ajutorul din partea statului poate determina indivizii să se complacă în aceasta situaţie. fiscalitatea este scăută. o capcană a sărăciei. În evaluarea unui sistem pe baza testării mijoacelor trebuie luate în considerare mai multe criterii legate de: 1. De asemenea ajutorul este acordat pe o perioadă determinată astfel încât să nu constituie o soluţie permanentă pentru individ.Având în vedere că orice unitate de analiză am considera. Pentru a remedia aceste consecinţe. există erori de focalizare: • excluziune – rămân indivizi care ar fi eligibili în afara sistemului (indivizii respectivi nu au depus cererea. ca şi la noi. transfer propriu-zis 2. Aşa cum arătam anterior. pentru a încuraja solidaritatea intrafamilială. • Creşterea echităţii verticale (nu orizontale. costurile sistemului. ca în cazul sistemului universalist). • Demotivarea participării pe piaţa muncii. ect) 3. sistemul de acordare şi control este necorespunzător. devoltând mai degrabă capacităţi în cel asistat şi fiind mai puternic autoselective (distincţia este mai evidentă înre cei care au nevoie şi cei care nu au). dependenţă. în majoritatea ţărilor. întrucât acestea au avantaje pe teremen lung. Redistribuirea se face către cei care au realmente nevoie. acordarea ajutorului este adeseori condiţionată de căutarea activă a unui loc de muncă şi de prestarea de munci în folosul comunităţii. o Exemplu: focalizarea alocaţiilor pentru familiile cu mulţi copii poate conduce la costuri mai ridicate datorită costurilor administrative ale sistemului de tesare a mijoacelor dar şi datorită faptului că această categorie înregistrează rate de sărăcie foarte mari. Beneficii . etc) • supraincluziune – sunt incluşi în sistem şi indivizi care potrivit criteriilor nu ar fi eligibili (fraudă. sistemul nu va fi scutit de erori. rezultă resurse mai puţine doar pentru aceştia) • Efecte benefice asupra economiei şi asupra calităţii serviciilor (Ne mai fiind nevoie de cheltuieli sociale ridicate. Avantaje ale acestui sistem bazat pe testarea mijoacelor şi acordarea unor beneficii selective: • Costuri relativ scăzute datorită focalizării (beneficiază numai cei în nevoie. 59 . unitatea de analiză este familia. etc. Există costuri de informare. aplicarea principiilor pieţei şi sferei serviciilor sociale stimulează competiţia intre furnizorii privaţi şi conduce la creşterea calităţii acestora). deci potenţialii beneficiari sunt mulţi.financiare sau în servicii. Există preferinţa pentru servicii. verificare.

De exemplu. dar în primul rând ca o modalitate specifică de terapie socială (Zamfir E. Programele de reducere a sărăciei bazate pe beneficii selective sunt de multe ori ineficiente. Asa cum am văzut. 2003). Mai mult. datorită stigmei sistemul poate fi caracterizat de eroarea de excluziune.. perpetuându-se aceeaşi dimensiune a fenomenului. Stigmatizare socială. având ca scop principal dezvoltarea. etc. Barr arată că odată cu cresterea beneficiilor selective pentru familiile cu copii a crescut numărul de familii monoparentale. asistenţa socială se constituie nu numai ca terapie individuală. Deşi focalizată pe saraci. anchetele sociale la domiciliul individului. În acest sens. Menţinerea sărăciei mai ales la anumite categorii de populaţie. excluziune socială. ajutând indivizii sau grupurile şă-şi rezolve singuri problemele. identificarea unor soluţii constructive şi strategii acţionale de rezolvare a acestor probleme. adesea asistenţa pe baza testării mijoacelor nu îşi îndeplineşte obiectivul de reducere a acesteia. acoperirea potenţialilor beneficiari rămâne destul de scăzută (cel mai frecvent aproximativ jumătate) Servicile de asistenţă socială Servicile de asistenţă socială fac parte. În consecinţă. fie datorită stigmei sau pur şi simplu modalităţii de aplicare a sistemului. corectarea sau refacerea unor capacităţi individuale sau comunitare neceare unei vieţi normale şi autosufciente (Zamfir E. din diverse motive. Acoperire relativ scăzută a populaţiei ţintă – aşa cum am arătat. ci şi lipsei capacităţilor. servicile de asistenţă socială urmăresc înţelegerea naturii problemelor individului sau grupurilor. 2002). Sistemul sparge colectivitatea în două: cei care plătesc şi cei care primesc. Serviciile de asistenţă socială reprezintă deci o abordare activă a problemelor sociale. reducând riscul dependenţei. alte studii confirmă că aceste tipuri de beneficii fac ca femeile să preferă să rămână acasă şi să aibă grijă de copii.• • • • Încurajarea unor comportamente indezirabile ce ţin de stilul de viată. pe lângă cele de sănătate şi de educaţie. inventarierea tuturor bunurilor şi chestionarea vieţii de familie reprezintă imixtiuni în sfera privată şi pot leza demnitatea individului. fie datorită lipsei de informare. Chiar lipsa resurselor poate fi consecinţa deficitului de capacităţi. de acoperire insuuficientă a populaţiei eligbile (indivizii nu solicită acest drept pentru că costurile stigmei ar fi prea mari). Cu alte cuvinte acest tip de suport mai degrabă ajută individul să supravieţuiască şi nu să iasă din sărăcie. Dacă beneficiile sociale suplinesc un deficit de resurse.. ajutorul acordat acestora în vederea conştientizării propriilor probleme. servicile de asistenţă socială se adresează unui deficit de capacităţi. Problemele cu care se confruntă indivizii sau comunităţile nu se datorează numai lipsei resurselor materiale. din sfera mai largă a servicilor sociale. 60 .

astfel încât nivelul de organizare a acestuia poate varia de la nivelul cel mai ‘de jos’ (în cazul nostru consiliile locale). trecând prin nivelul judeţean sau regional. excepţionale (abandonul copiilor.(re)conectarea individului la mediul său social direct (familie. Roul lor este de a: .în mediul natural de viaţă al beneficiarilor (în familie. pentru copii abandonaţi.facilita accesul la alte servicii şi programe sociale.în instituţii specializate de asistenţă socială. bătrâni singuri şi izolaţi. • Având o dublă funcţie: . sănătatea publică.de urgenţă.• Servicile de asistenţă socială (Zamfir E. pentru persoane cu disabilităţi majore). (re)integrarea indivizilor sau grupurilor în circuitul unei vieţi normale şi autosuficiente din punct de vedere social.de dificultate cronică (sărăcie extremă. Statul coordonează sistemul. în mare parte. cu instrumente specializate. .sprijini dezvoltarea capacităţilor de soluţionare a problemelor la nivelul individului sau grupului . Serviciile trebuie să răspundă nevoilor locale dar şi unei utilizări eficiente a resurselor (financiare. fixează standarde de calitate pentru funcţionarea serviciilor şi contribuie la finanţarea acestora. această funcţie vizeaza împuternicirea (empowerment) indivizilor sau grupurilor. cum ar fi educaţia. Responsabilităţile şi deciziile privitoare la organizarea şi desfăşurarea unor servicii de asistenţă socială revin însă.mobilizarea resurselor sociale în vederea rezolvării eficiente a unor probleme sociale generale sau locale. cea mai în măsură să cunoască şi să răspundă la specificul local al problemelor sociale. instituţii sociale) . la locul de muncă.specializat. 61 . • Pot fi acordate: . prieteni.. Baza organizării serviciilor de asistenţă socială o reprezintă comunitatea locală. • Intervin în situaţii: . sau chiar şi prin centrele de consiliere care deşi sunt forme instituţionale nu desprind indivizii din mediul lor de viaţă.) . comunitate) şi la mediul social mai larg (piaţa muncii. adresându-se unor probleme particulare. etc) . 2002): • Pot avea caracter: . etc). comunităţii locale. abuz. oferind şi un loc protejat de viaţă persoanelor ce nu pot să îşi desfăşoare existenţa într-un mediu social natural (instituţii pentru vârstnici.general. oferind un prim suport celor aflaţi în nevoie. până la nivelul cel mai de sus (naţional). la şcoală. în relaţiile lor cu alţi indivizi. Prin extensie. beneficii sociale . monitorizând evoluţia unor probleme sociale. violenţă domestică.apăra interesele şi drepturile indivizilor în cazuri excepţionale. Mulţi specialişti în probleme de administraţie publică susţin necesitatea implicării şi responsabilizării comunităţilor locale în organizarea servicilor de asistenţă socială. grupuri sau instituţii sociale. materiale şi umane).

Ulterior. gratuităţi. 2002). stipulând atribuţii şi responsabilităţi concrete pentru serviciile de asistenţă socială de la nivelul comunelor şi judeţelor. asistenţa socială este marginalizată în regimul comunist. studenţi. bolnavi cronici. pe fondul unei potici accentuat pronataliste. 2002). credite. care urmăreau ajutorarea punctuală şi ocazoinală a unor grupuri vulnerabile precum bătrâni.. persoane cu handicap sau vârstnici care adesea funcţionau în condiţii precare). În 1990. persoane vârstnice fără sprijin (Zamfir E. aria beneficiilor a fost diversificată: alocaţii pentru copii şi familie (alocaţia universală pentru copii. reduceri de impozite). fiind în final desfiinţată considerându-se că este inutilă în societatea socialistă. sistemul asistenţei sociale din România era subdezvoltat.. După 1989. facilităţi. La sfârşitul anilor ’80 asistenţa socială se limita la acordarea unor ajutoare materiale sporadice persoanelor aflate în situaţii extreme. Au fost introduse şi subvenţii pentru cheltuielile de încălzire pe perioada iernii pentru cei cu venituri reduse. subvenţii. săraci. locuinţe sociale. Iniţial. 62 . beneficii şi servicii pentru persoanele cu handicap. reţeaua serviciilor s-a extins şi s-a diversificat mai ales în forme nerezidenţiale tip centre de zi sau servicii la domiciliu. elevi. funcţiile sale de protecţie mai largă fiind transferate integral întreprinderiilor. începuturile asistenţei sociale în România reprezintă acţiuni caritabile. pensionari. în principal la iniţiativa sectorului non-guvernamental (Zamfir E. prin promulgarea legii pentru protecţia copilului şi prin înfiinţarea unor instituţii specializate pentru ocrotirea persoanelor aflate în nevoie: fete-mame. etc. După Unirea Principatelor din 1859 apar acte normative care susţin dezvoltarea asistenţei sociale la nivel comunitar. trebuie amintite aici beneficiile pentru copii şi familiile lor. săraci. familii tinere (beneficii monetare. alocaţia pentru familiile cu mulţi copii. ca şi în celelalte ţări foste socialiste. Abia în 1831 se pun însă bazele unui sistem de asistenţă socială structurat prin adoptarea Regulamentului Organic. Abia în 1995 a fost introdus ajutorul social pentru persoanele sărace. serviciile de asistenţă socială s-au dezvoltat mai degrabă punctual. de curând alocaţia pentru familiile monoparentale). România devine astfel una dintre primele ţări din Europa care introduce pe lângă sistemele de asigurări (aşa cum am arătat în capitolul anterior) şi un sistem de asistenţă socială. Legea servicilor de ajutor social din 1931 rămâne un moment de referinţă pentru asistenţa socială modernă. desfăşurate în special de organizaţii religioase. fiind modificat ulterior prin legea Venitului Minim Garantat (2001). ce a permis crearea unei reţele teritoriale de servicii sociale comunitare (Zamfir E. persoane cu disabilităţi fizice sau psihice. handicapaţi. beneficii de tipul asistenţei sociale au continuat să existe. Totuşi. Actul de naştere a asistenţei sociale se plasează în jurul anului 1775.. fără o strategie generală. După al Doilea Război Mondial. bolnavi. mai ales în privinţa servicilor de asistenţă socială care erau reduse la cele de tip instituţional (instituţii pentru copii abandonaţi. Se mai acordă: burse sociale pentru elevi şi studenţi din familii cu venituri modeste. 2002).Scurt istoric al asistenţei sociale în România Ca şi în celelalte ţări. copii orfani.

Rezultatele efective ale unui program vor depind de: • modul în care sunt fixate obiectivele şi mai ales operaţionalizate.. transpuse în practică (aici rolul administraţiei publice este major) • şi mai ales de strategiile de adaptare dezvoltate în faţa unor situaţii particulare. în scopul evitării erorilor de supra-incluziune şi de excluziune.M. În cazul în care programele sociale sunt înalt focalizate şi necesită testarea pe baza sistemului expert de asistenţă socială (prin anchete sociale la domiciliul potenţialilor beneficiari). comparativ cu beneficiile focalizate. • Amploarea programului (nivelul beneficiilor şi mărimea populaţiei cărei i se adresează).. în cazul unui beneficiu acordat pe baza testării mijloacelor costurile administrative vor fi cu atât mai mari cu cât apartul fiscal este mai slab (posibilităţile scăzute de verificare a veniturilor individuale) Organizaţiile administraţiei publice sunt printre cei mai importanţi determinanţi ai rezultatelor efective ale politicilor sociale. de execuţie. structurile administrative superioare. pentru care este necesar un întreg sistem de testare a mijoacelor (vezi capitoulul privind asistenţa socială). Lipsky arăta că “politicile publice nu pot fi cel mai bine înţelese pornind de la cadrul legislativ sau de la nivelurile administrative superioare. M. Studiile de implementare a politicilor sociale datează din perioada de aur a Statului Bunăstării.Rolul administraţiei publice în implementarea politicilor sociale Administraţia publică reprezintă un actor important în desfăşurarea politicilor sociale. Cadrul legislativ. fiind iniţiate în SUA pentru a evalua programele antisărăcie. realizarea transferurilor în mod optim şi monitorizarea întregului proces. identificarea beneficiarilor şi transferurile realizându-se pe baza unor criterii clare. Costurile administrative sau costurile de administrare a programelor sociale reprezintă acea parte a fondurilor folosită nu pentru suportul direct (beneficii sau servicii) către populaţie ci pentru funcţionarea infrastructurii acestora. 2002): • Gradul de focalizare (universal – categorial sau focalizat) Beneficiile universale sau categoriale sunt mai ieftine din punct de vedere administrativ. • Infrastructura instituţională şi organizaţională publică mai largă (mai ales cea cu funcţie de control şi monitorizare) De exemplu. începe să domine un pesimism cu privire la eficacitatea programelor sociale. Acestea din urmă sunt asociate cu costuri administrative mai ridicate datorită cheltuielilor legate de selectarea beneficarilor. impun anumite 63 . O dată cu perioada crizei. Sunt criticate costurile administrative mult prea mari a acestora şi lipsa unor rezultate vizibile. 2002). din anii ’60. deoarece îm multe moduri semnificative acestea sunt realizate în birourile înghesuite şi în cadrul interacţiunilor zilnice dintre funcţionarii ‘de ghiseu’ şi beneficiari” (Pop L. costurile de administrare sunt mai ridicate. Ele depind de mai mulţi factori (Pop L. Administaţia publică are în contextul politicilor sociale mai ales rol de implementare. sau de a transpune în practică a deciziilor.

. interpretabile şi greu de transpus în practică. ci impuse din exterior. întrucât opiniile.adesea nu au obiective proprii. Interesant este cum majoritatea acestor practici locale au fost ulterior integrate formal în noua lege a ajutorului social din 2001. aşteptările publicului sunt eterogene) 64 . selectarea beneficiarilor s-a făcut pe baza unor criterii suplimentare. Imaginea mai mult sau mai puţin negativă a organizaţiilor administraţiei publice trebuie privită într-un context mai larg.De exemplu. răspunzând pentru ce nu a putut fi formulat extern . La nivelul opiniei publice şi nu numai. birocraţia reprezintă cea mai eficientă formă de procesare a informaţiei. dezvoltă în timp anumite “stereotipuri”. de testare a mijocelor şi pot influenţa puternic rezultatele.reguli formale. o Organizaţiile administraţiei publice realizează procedura de selecţie a beneficarilor. . în altele anumite bunuri. Aşa cum arăta şi Weber.multe obiective sunt vagi. organizaţiile publice depind de legitimitatea strategiilor adoptate (dar dificultăţile sporesc în acest caz. interesele.fiind finanţate din bani publici. Intervenţiile locale în acest caz au condus la îmbunăţirea legii ajutorului social şi la “racordarea” ei la realitate. 2002): . specificitatea modalităţii de aplicare având un rol foarte important. În lipsa fondurilor necesare. prin vechea lege a ajutorului social din 1995 finanţarea se făcea majoritar de la bugetele locale.M. etc). imaginea tipică a organizaţiilor administraţiei publice este adesea cea a unor organizaţii birocratice. acestea se pot aplica în moduri mai mult sau mai puţin diferite. Gradul lor de autonomie şi în consecinţă de responsabilitate în privinţa operaţionalizării acestor obiective generale şi difuze este ridicat. Exemplul anterior privind acordarea ajutorului social indică faptul că distorsionarea rezultatelor unor programe de către organele administraţiei publice nu reprezintă neapărat un proces disfuncţional. ineficiente. specifice local (în unele locuri s-a luat în considerare cantitatea de pământ în proprietate. în care eficienţa este mai importantă. acestea fiind stabilite în cadrul sistemului administrativ general . obţinerea legitimităţii reprezintă o condiţie importantă. întrucât acestea nu puteau acoperi decât o mică parte din cereri. mari consumatoare de resurse. mulţi condiţionau acordarea ajutorului de prestarea de munci în folosul comunităţii. Weber arată că atunci când scopul este clar definit şi mijloacele de îndeplinire a acestuia bine determinate. bazate pe experienţa în lucrul cu acestia (de tipul “omul se mai vede si după faţă”) care de asemenea joacă un rol important în selecţie. Birocraţia ca formă de organizare are însă valenţe pozitive. al dificultăţilor sporite cu care se confruntă (Pop L. procedura având un grad înalt de discreţionalitate (mai ales în condiţiile unor resurse limitate). fiind “interfaţa” cu beneficiarii. Mai mult. în sensul birocraţiei ca mijloc de control şi coordonare a multitudinii de activităţi specifice statului. o Pe de altă parte. organizaţiile publice devin birocratice. Adesea sunt trase la răspundere pentru ce a ieşit prost. Spre deosebire de cele private.

Sistemul devine unul de qvasi-piaţă: administraţia publică subcontractează servicii profesioniste. sa. Marketizarea serviciilor sociale vizează în principal introducerea concurenţei între furnizorii de servicii. beneficiarul poate acorda feed-back.- - - valorile centrale ale lor trebuie să fie valorile colectivităţii. Evaluarea activităţilor lor este greu de făcut întrucât: rezultatele sunt greu de delimitat şi măsurat. voluntari sau informali. „Noul management public” (Pop L. promovând o economie mixtă a bunăstării având drept surse. avantajul constă în faptul că în acest nou model.M. publici sau privaţi.M. 2002): • O categorie care vizează creşterea eficienţei serviciilor publice prin o Elaborarea unor standarde de performanţă o Control asupra rezultatelor directe o Imbunătăţirea managementului organizaţional o Raţionalizarea utilizării resurselor. poate opta pentru altul. 2002) pentru a descrie aplicarea principiilor şi tehnicilor marketingului în promovarea unor cauze sociale. sau actori sociali ai societăţii civile.cristalizat o nouă viziune asupra funcţionării acestora. cumpărându-le sau co-producându-le împreună cu piaţa privată. Termenul a fost utilizat pentru prima datã de în 1971 de Kotler şi Zaltman (Măţăuan. păstrându-şi rolul de de a reglementa aceste servicii. Luând în considerare dificultăţile organizaţiilor publice de tip clasic menţionate anterior. beneficiarii. feedbackul devine practic inexistent. Soluţii oferite de teoriile Noului Management Public sunt diverse (Hood. etc • Altă categorie care vizează schimbarea relaţiilor între organizaţiile furnizatoare de servicii o Divizarea instituţiilor mari şi profesionalizarea structurilor administrative o Introducerea mecanismelor de competiţie. etc) Intrucât clienţii organizaţiilor publice nu sunt „voluntari” şi chiar dacă nu sunt mulţumiţi. ca în cazul organizaţiilor private. pe lângă stat. nu prin retragerea statului din funcţiile pe care şi le-a asumat ci prin aranjamente de furnizare a serviciilor pe bază de parteneriat cu alte organizaţii private pe modelul pieţei. Marea Britanie se bazează în principal pe această opţiune atât în privinţa serviciilor de sănătate şi educaţie. Pop. 1991 apud L. a principiilor pieţei libere în sectorul public Marketingul social reprezintă probabil cel mai important concept în noile abordări. în evaluarea lor sunt implicate mai multe organisme externe (superioare pe linie ierarhică. În 1993 65 . dacă nu este mulţumit de furnizorul respectiv. sunt centrate pe „ce trebuie făcut” şi mai puţin pe cum trebuie făcut în termeni de profit şi eficienţă. nu au posibilitatea de a opta pentru serviciile altor organizaţii cum se întâmplă în sistem privat acceptând beneficiile indiferent de calitatea lor. actori privaţi. 2002) propune reducerea structurilor birocratice ale statului. cât şi a celor de asistenţă socială. Statul îşi extinde însă funcţia de control a calităţii şi a eficienţei serviciilor oferite. Având în vedere toate aceste dificultăţi şi problemele asociate birocraţiei tot mai extinse din administraţia publică.

chiar şi în ţările în care această strategie este mai răspândită. Crearea de pieţe interene sau cvasicontractarea serviciilor publice este mult mai răspândită. Evoluţii şi tendinţe. POP.5% în cazul programelor privind curăţenia clădirilor (Pop L. Peter Taylor – Gooby. Kohlberg (coord. London.M. Polity Press. Sipos (coord.serviciile de asistenţă socială de la nivel local au fost transformate în agenţii cu rol strategic în identificarea problemelor şi cumpărarea de servicii de la instituţii specializate. 2002). De asemenea o caracteristică importantă şi destul de comună în sistemele administraţiei publice o reprezintă slăbirea relaţiilor ierarhice din cadrul administraţiei publice. Social policy in a Changing Europe. Statul Bunăstării. New Perspectives on Welfare State in Europe. G. G.. Jones (coord. 1997. asistenţii sociali devenind un fel de „manageri” ai îngrijirii comunitare şi individuale (Mooney. NY: Routledge • Esping-Anderson. Ioan Mărginean (coord.. Welfare State Models in OECD Countries: An analisys for the Debate in Central and Eastern Europe. Marketizarea serviciilor publice în România este abia la început.A. Basingstone: Macmillan • Jones C.). Totuşi. Towards a European Welfare State in S. 1993. European Welfare Poicy. 2002). 1991. Children and the Transition to Market Economy. Boulder. Presiunea pentru lărgirea ariei de opţiuni ale indivizilor în raport cu tipul de servicii a condus în timp la diversificarea ofertei. Micklewright. 1993. nu sunt dezvoltate suficient instrumentele prin care astfel de servicii să poată fi cumpărate / subcontractate de la furnizori priuvaţi.).). Bucureşti: Editura Ziua • Liebfried S.). (coord.4% în cazul programelelor de furnizare a unor materiale în educaţie şi asistenţă socială la un maxim de 48. S. Parteneriatul publicprivat în furnizarea de servicii sociale. New Perspectives on Welfare State in Europe. in G. Standford: Standford University Press • Cace Sorin. Chiar şi în Suedia predomină în prezent un sistem mix de servicii sociale. Deşi administraţia locală are stipulat un rol important în dezvoltarea serviciilor sociale de acest tip. trebuie menţionat că deşi tendinţa de subcontractare este din ce în ce mai raspândită.). 1992. Co: Wesview Press • 66 . Squaring the Welfare Circle. creşterea autonomiei decizionale la nivele inferioare..M. Avebury • George Vic. Cambridge • Esping-Anderson. Ferge şi J. În Marea Britanie. W. Bucureşti: Editura Expert • Deacon Bob. 1993. procentul contractelor câştigate de sectorul privat din totalul contractelor variază de la 9. 2004. The Three Worlds of Welfare Capitalism. 1990. London. În continuare programele desfăşurate prin administraţia publică deţin cea mai mare pondere. limitându-se în principal la serviciile de curăţenie şi salubritate sau iluminat public. apud L. NY: Routledge • Lambru Mihaela. Cornia. The economics of the Welfare State. John. reforme radicale ale administraţiei publice nu au avut încă loc. Bibliografie Barr Nicholas. Development in East European Social Policy în C.

.Zamfir Elena – Mecanisme ale producerii bunăstării în economia de piaţă .Zamfir Elena – Statul bunăstării . 1999.M. Noul Management Public .Preda Marian – Asigurări sociale.Măţăoan Gabriel – Marketing Social .M. C. M. 2001. Politica socială românească înntre sărăcie şi globalizare. Bucureşti • Mishra. Pop L.. Sărăcia.Pop L.D. 1995. Cetăţenie.Zamfir Elena – Serviciile de asistenţă socială 67 . 2004. 2002. Fiman.. G.M. 2002..Zamfir Cătălin – Unitate şi diversitate în Statul Bunăstării . C.M. Politici sociale. Sărăcia şi Protecţia Socială.). Polirom. R. Teşliuc E. London: Allen and Uwin • Titmuss. Social Policy in the Postmodern World. Iaşi • Teşliuc. Allen and Unwin. Politici sociale în România: 1990 – 1998. R. Beneficii universalist – categoriale. 2000. Beneficii selective. R. Iaşi • Titmuss.. Jones (ed). Pop şi Pop L. Editura Polirom.Zamfir Elena – Asistenţă socială. Bucureşti: Editura Expert • Zamfir. Bucureşti • Măţăuan. Studii de caz. 1999. 1968.). Ioan. Routledge. Bucureşti: Editura Alternative Capitolele: . Commitment to Welfare.Zamfir Cătălin – Criza statului bunăsării şi perspectivele depăşirii crizei . M. London • Molnar.. Servicii de asistenţă socială • Preda. – Inegalitate . în C.Mărginean Ioan – Asigurările sociale .Mareş Luana – Asistenţa socială bazată pe testarea mijloacelor .Pop Luana Miruna – Costuri administrative asociate programelor sociale. Bucureşti: Editura Expert Termenii: . Marian. (coord. Evaluarea programelor sociale.. Diagnoza problemelor sociale comunitare. Editura Fundaţiei România de Mâine Pop L. Statul Bunăstării .• • Mărginean. London • Zamfir C. România în context European. Dicţionar de Politici Sociale. Commitment to Welfare. Sărăcia şi sistemul de protecţie socială. Modele de politici sociale.). Politica socială. Zamfir (coord. teorii şi factori . Bucureşti • Zamfir E. (coord). 1993. New Perspectives on the Welfare State in Europe. Preda Marian (coord. Politici sociale. Editura Expert. Elena.Zamfir Elena – Sărăcia. Editura Expert.. 1999.Zamfir Elena – Modele ale statului bunăstării .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful