Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Politici sociale
Suport de curs

Lect. Univ. Raluca Popescu

Cuprins
POLITICI SOCIALE – DEFINIRE ŞI ROLUL ACESTORA..................................................................1 CONCEPTUL DE POLITICĂ SOCIALĂ.......................................................................................................................1 Delimitări terminologice .......................................................................................................................1 CONTEXTUL (FACTORII) DEZVOLTĂRII POLITICILOR SOCIALE ....................................................................................2 STRUCTURA SISTEMULUI DE POLITICI SOCIALE........................................................................................................4 FINANŢAREA POLITICILOR SOCIALE......................................................................................................................4 INSTRUMENTELE DE INTERVENŢIE ALE STATULUI ...................................................................................................5 ISTORICUL POLICILOR SOCIALE ........................................................................................................8 DE LA LEGEA SĂRĂCILOR LA PRIMELE SISTEME DE ASIGURĂRI (1600 – 1870)..........................................................8 DE LA PRIMELE SISTEME DE ASIGURĂRI LA CRIZA ECONOMICĂ (1870 – 1930)..........................................................9 PRIMELE MĂSURI DE PROTECŢIE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA.........................................................................................10 DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL......................................................................................................10 MODALITĂŢI DE RĂSPÂNDIRE A POLITICILOR SOCIALE...........................................................................................11 LEGITIMAREA POLITICILOR SOCIALE............................................................................................13 BUNĂSTAREA – OBIECTIVUL FUNDAMENTAL AL POLITICILOR SOCIALE......................................................................14 SURSELE BUNĂSTĂRII......................................................................................................................................15 ECONOMIA DE PIAŢĂ ŞI PRODUCEREA BUNĂSTĂRII.................................................................17 INTERVENŢIA STATULUI PENTRU A CORECTA INEFICIENŢA PIETEI..............................................................................20 PRODUCEREA BUNĂSTĂRII ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ................................................................................................21 INEGALITATEA.........................................................................................................................................22 MĂSURAREA INEGALITĂŢII...............................................................................................................................23 STATUL BUNĂSTĂRII..............................................................................................................................25 PERIOADA DE “AUR” – PÂNĂ ÎN 1975...............................................................................................................26 CRIZA STATULUI BUNĂSTĂRII (1975 -1980)....................................................................................................28 Critica Neoliberală la adresa Statului Bunăstării................................................................................30 Critica Stângii la adresa Statului Bunăstării.......................................................................................32 Critica din perspectivă ecologistă sau feministă .................................................................................32 IEŞIREA DIN CRIZĂ (DUPĂ 1980)......................................................................................................................32 TIPOLOGIILE STATULUI BUNĂSTĂRII..............................................................................................36 TIPOLOGIA LUI TITMUSS..................................................................................................................................37 TIPOLOGIA LUI ESPING-ANDERSEN....................................................................................................................38 ALTE TIPOLOGII..............................................................................................................................................41 SĂRĂCIA......................................................................................................................................................45 TIPURI DE SĂRĂCIE ŞI METODOLOGII DE MĂSURARE..............................................................................................45 Sărăcia absolută...................................................................................................................................45 Sărăcia relativă ...................................................................................................................................47 Sărăcia subiectivă.................................................................................................................................49 TEORII EXPLICATIVE ALE SĂRĂCIEI.....................................................................................................................49 SĂRĂCIA ÎN ROMÂNIA.....................................................................................................................................50 ASIGURĂRILE SOCIALE.........................................................................................................................52 SCURT ISTORIC AL ASIGURĂRILOR SOCIALE ÎN ROMÂNIA.......................................................................................55 ASISTENŢA SOCIALĂ..............................................................................................................................57 SERVICILE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ.....................................................................................................................60 SCURT ISTORIC AL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA............................................................................................62 ROLUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ÎN IMPLEMENTAREA POLITICILOR SOCIALE..........63

1

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................................66

2

instituţii. salariale. etc. comunitate. teorii. a familiei. vecini. Politicile publice cuprind politicile statului în toate domeniile funcţionării societăţii: politici economice. chirii). programe. Sursle bunăstării individuale sunt: • Economia / Piaţa: o Venituri din muncă.Politici sociale – definire şi rolul acestora Conceptul de politică socială Politicile sociale reprezintă măsuri şi acţiuni ale statului (strategii. Elementul central este bunăstarea individului. sectorul neguvernamental. etc) • Sectorul neguvernamental (ONG-urile. metode din ştiintele sociale în general – sociologie. Politicile sociale în sesul lor restrâns vizează numai acţiunile statului (şi parteneriate. însă în sens larg pot fi circumscrise şi acţiunile actorilor neguvernamentali pentru asigurarea protecţiei sociale. • Politicile sociale au ca scop modificarea caracteristicilor vieţii sociale a comunităţii într-un sens considerat dezirabil. în cadrul sistemului de reprezentare politică 1 . fiscale. a colectivităţii şi a societăţii în general. etc o Venituri private / individuale din proprietăţi (rente. ideologii etc. asistenţă socială. fundaţii. demografice. profit. etc. prieteni. • Familia şi comunitatea (familia. partide. botez. ştiinţe politice. din vânzări. legislaţie etc) care se adresează nevoilor de protecţie socială. salarii. Preia concepte. Delimitări terminologice Există unele neclarităţi la nivel terminologic privind politica socială. instituţii. politici de mediu. locuire şi care în general vizează promovarea bunăstării sociale. economie. educaţie. piaţa muncii. stat. însă aceasta se realizează prin efortul conjugat al tuturor factorilor implicaţi – economia. etc. Politicile sociale sunt parte a politiclor publice. din împrumuturi. şi disciplina politicilor sociale este o disciplină de graniţă. Statul este numai unul dintre furnizorii bunăstării. din asigurări private. adesea acţiunile se întrepătrund şi nu se poate face o delimitare strictă a acestora. sănătate. rude mai îndepărtate. • Politica – în sensul de viaţă politică. Ca urmare. asociaţii) • Statul prin politicile sociale Principala consecinţă a politicilor sociale ale statului este protecţia socială a populaţiei. proiecte. acţiuni comune cu alte organizaţii). Toate celelalte politici publice au influenţe majore asupra politicilor sociale (mai ales cele economice). instituţii sociale de tip nuntă.

dreptul de vot universal întâi pentru bărbaţi. ca şi restul grupurilor dependente erau în grija familiei (extinse). Această distincţie este necesară pentru a nu exista confuzii între politicile sociale / publice în general şi politica în sensul ei larg. apoi pentru femei. În acelaşi timp. exercitând presiuni în momentele de criză. Consolidarea democraţiei politice Creşterea drepturilor politice ale cetăţenilor. Presiunea pentru dezvoltarea de programe destinate vârstnicilor a devenit în acest context tot mai puternică. economic. amploarea şi puterea sindicatelor a crescut continuu. în principal pentru recunoaşterea şomajului ca stare involuntară. policies”. creşterea speranţei de viaţă au condus la creşterea populaţiei şi la creştarea ponderii populaţiei vârstnice în totalul populaţiei. În limba engleză distincţia este mai clară: • politica este desemnată prin termenul de „politics” • politicile (sociale. Pe de altă parte. etc). Populaţia vârstnică este o populaţiei inactivă. Aceasta a contribuit la creşterea resurselor pentru guverne. la crizele economice. 2 . la creşterea capacităţii de supraveghere şi control. fiscal. Consolidarea statului. a populaţiei salariate. Schimbare demografică. Industrializarea şi urbanizarea au presupus migraţia masivă a forţei de muncă din rural în urban şi creşterea populaţiei urbane şi au condus la apariţia populaţiei muncitoreşti.nu trebuie confundată cu • Politici – în sensul operativ. publice în general) sunt desemnate prin termenul „policy. întărirea statelor – naţiune Statele naţiune au devenit mai puternice economic. planuri de acţiune pe diferite domenii (social. vulnerabilă la mersul economiei. industrializarea a favorizat consolidarea clasei mijlocii care în perioada postbelică a avut un rol crucial în constutirea şi dezvoltarea statului bunăstării. Contextul (factorii) dezvoltării politicilor sociale Creştere economică. mai centralizate şi industrializate. dar industrializarea şi urbanizarea au contribuit la nuclearizarea familiei care îşi pierde tot mai mult din funcţia de întreţinere a dependenţilor. a favorizat dezvoltarea administraţiei centrale şi a bazelor instituţionale pentru implentarea programelor şi politicilor sociale. În trecut vârstnicii. îmbătrânirea populaţiei Ameliorarea stării de sănătate. industrializare şi urbanizare Creşterea economică a condus la creşterea resurselor pentru stat şi a favorizat dezvoltarea programelor sociale. în sensul de strategii. dependentă. dezvoltarea partidelor politice şi consolidarea ideologiei socialdemocraţiei au reprezentat de asemenea elemente cheie pentru politicile sociale. ca ansamblu de măsuri şi activităti prin care administraţia centrală sau locală intervine într-un anumit domeniu. cu nevoie sporită de suport.

pentru persoanele nevăzătoare. 3 . Crizele economice din anii 1930 Crizele economice di anii ’30 au condus la probleme sociale grave: şoamaj de masă. educaţia a devenit obligatorie pentru copii. echitate si justiţie socială şi favorizând acceptarea largă a intervenţiei sociale a statului. Unii speciaişti (Titmuss) susţin că statul Atenian ar fi dezvoltat o astfel de politică după invazia persană. rolul satului în protecţia socială în societătile occidentale a scăzut. Social democraţia a contribuit la dezvoltarea politicilor sociale. etc. pensii de bătrâneţe. reducerea şomajului. Un argument în plus în acest sens – apreciază susţinătorii acestei teorii (Ramesh Mishra) – îl reprezintă faptul că după slabirea regimului şi mai ales după prăbusirea blocului comunist. de conservatori sau de creştin-democraţi. asistenţă socială pentru copiii săraci. A întărit influenţa statului în economie. ci şi socială datorită pierderilor înregistrate. Blocul Comunist. Războiul Se pare că încă din Antichitate războiul a jucat un rol important în creşterea solidarităţii sociale şi consolidarea politicilor soaciale. tocmai pentru a evita răspândirea ideologiei socialiste în cadrul societăţilor occidentale. „Războiul Rece” Unii specialişti (Th. În 1933 Danemarca întreprinde Marea Reformă Socială. chiar dacă ulterior acestea au fost dezvoltate de toate partidele politice. Statele Unite ale Americii au adoptat „New Deal” în 1935. lege care pune bazele sistemului de sigurări şi asistenţă socială – sunt reglementate asigurările de şomaj. A produs o uriaşă solidaridate socială în rândul populaţiei. statelor occidentale au avut doua reacţii majore: • În plan economic: intervenţia statului în economie o Necesitatea intervenţiei statului în economie pentru a preveni prăbuşirea sistemului de piaţă • În plan social: întărirea potecţiei sociale o Necesitatea unor sisteme de asigurări sociale şi de protecţie socială adecvate (având in vedere probleme sociale grave generate de criza economică) Ca urmare a crizei economice. Paradoxal. Marshall) susţin că dezvoltarea politicilor sociale în statele occidentale este în fapt o reacţie la sistemul socialist / comunist. După Primul Război Mondial au avut loc un val de schimbări sociale în majoritatea statelor: dreptul de vot universal. În faţa crizelor economice. foamete. sărăcie. iar Suedia în perioada 1933 – 1938 (când partidul social-democrat a ajuns la guvernare pentru prima dată) elaborează pachete de legi fundamentale pentru consolidarea statului bunăstării. creşterea ponderii femeilor pe piaţa muncii. Cel de-al II-lea Razboi Mondial a provocat schimbări fără precedent.Creşterea puterii politice a social-democraţiei Problemele sociale sau politice ale clasei muncitoare au fost promovate în special de partide de stânga şi de sindicate. etc. pentru bătrâni. etc. invalizi. asigurări de sănatate pentru mame şi copii. stimulând ideologii bazate pe egalitate. şi a creat o nevoie acută de reconstrucţie nu numai economică. reformele sociale au fost adesea promovate de liberali.

etc. tutun. implementare şi chiar şi de evaluare a politicilor sociale. Finanţarea politicilor sociale Principalele surse de finanţare de care dispune administraţia centrală şi locală pentru a finanţa politicile publice sunt: • Bugetul de stat şi • Bugetele locale – constituite prin colectarea de taxe şi impozite o Impozitul direct: se aplică pe venituri si bunuri – ex: impozitul pe venit. agenţii naţionale şi structurile din teritoriu. personalul administrativ şi restul personalului necesar pentru funcţionarea sistemului. 3. 1. Ex: Fondul de asigurări soaciale. asistenţă socială. Legislaţia în domeniul social reprezintă cadrul general al politicilor sociale. proiectelor. Fondul de şomaj. pentru acordarea beneficiilor. cu sprijinul comunităţilor. 4 . haine de blană) • Fondurile sociale – se constituie prin intermediul unor contribuţii speciale şi au destinaţie specifică. impozitul pe profit. le pune în practică prin ministere. Resursele umane reprezintă specialiştii în politici sociale. alcool. impozitul pe salariu. 2. stabilind responsabilităţile legate de finanţare. Fondul de asigurări sociale de sănătate. o Impozit indirect: se plaică pe consum – ex: TVA.Structura sistemului de politici sociale Politicile sociale sunt elaborate şi promovate de sat. Guvernul propune legi. accize (pe anumite produse considerate de lux sau cu externalităţi negative precum cafea. Finanţarea se referă la resursele necesare pentru implentarea programelor. impozitul pe proprietate. etc. prin instituţiile centrale şi locale. serviciilor etc. Parlamentul adoptă legislaţia.

La noi. accize Bugetul de stat Impozite directe venit. etc) • Servicii sociale. rechizite pentru copii şcolari. 5 . persoane cu handicap.. cele mai importanete sunt (serviciile sociale – educaţie şi sănătate şi servicii de asistenţă socială) o educaţie gratuită sau subvenţionată o servicii de sănătate gartuite sau compensate de tip asiguratoriu o servicii pentru protecţia anumitor categorii defavorizate cum ar fi: copii abandonaţi.Resursele financiare pentru politicile socale Taxe generale Impozite indirecte TVA.. persoane victime ale violenţei etc. profit. proprietăţi Taxe locale Bugete locale (judeţene şi ale oraşelor şi comunelor) Transferuri de la bugetul de stat Cotizaţii sociale Fonduri sociale fondul de asigurări sociale fondul de şomaj fondul de asigurări de sănătate Instrumentele de intervenţie ale statului Statul are ca instrumente de intervenţie: • Beneficii: o Beneficii monetare (de tip alocaţie) o Beneficii în bunuri şi „în natură” (alimente.

o Ex: serviciile educaţionale primare sunt gratuite şi totodată obligatorii. de regula strict pentru testarea veniturilor  prin experţi. proprietătilor. de consiliere şi de creştere a capacităţilor individului de a face fată situaţiei. Ex: parintele care are copil în întreţinere este scutit de un anumit procent din impozit. Ex: alocaţii pentru copii. ajutorul de şomaj. concediul de maternitate platit. considerându-se ca educaţia este esenţială pentru reuşita individului în societate şi reprezintă una din cele mai importante modalităti de creştere a egalităţii de şansă.  Acordarea se face prin „testarea mijoacelor” de trai: analiza situaţiei familiei / gospodăriei / individului atât financiară cât şi materială. inclusiv a relaţiilor de familie dacă este cazul. dotărilor. a bunurilor. de boală. săracilor sau persoanelor cu risc crescut de a ajunge în sărăcie. când este necesară evaluarea personalizată a cazurilor 6 . serviciile de sănătate. accesului la servicii. • De tip non-contributoriu: o Beneficii şi servicii universale / categoriale: se acordă tuturor indivizilor (universale) sau tuturor indivizilor dintr-o anumită categorie (categoriale). pentru cei în nevoie ex cantina socială. segmentelor defavorizate. Subvenţii celor care produc anumite servicii sau pentru consumator (ex: subvenţii pentru lapte praf pentru sugari) Scutiri / reduceri de taxe şi impozite anumite categorii sunt scutite parţial sau total de la plata impozitelor sau taxelor. o Beneficii şi servicii focalizate / pe baza testării mijloacelor: se acordă numai celor în nevoie. Acestea cresc egalitatea şanselor pentru indivizi şi echitatea distibuirii anumitor resurse în societate. considerându-se ca reprezintă externalităti pozitive.  Testarea este efectuată  prin organe ale administraţiei publice – când există criterii simple şi omogene.o servicii de asistenţă socială în general: de prevenire a unor probleme sociale. asistenţi sociali care evaluează nivelul de trai şi nevoile individului. familii cu copii. • • Tipuri de trasnferuri sociale: Transferurile sociale pot fi: • De tip contributoriu sau asiguratoriu: acordarea beneficiului este condiţionată de plata anterioară a unei contribuţii – ex: pensia de vârstă. etc • Gratuităţi – oferirea de servicii gratuite sau plata integrală a celui care produce acele servicii (ex: gratuităţile de transport. tabere gratuite) o Gratuitatea serviciilor are drept scop încurajarea consumului acestora. de invaliditate.

Când nu mai este capabil (îşi pierde locul de muncă. este „prins” de către sistemele de asigurări – prima plasă de siguranţă. Dacă totuşi individul trece şi de aceasta. Atunci o nouă plasă. mai deasă vine în ajutor: sistemul de beneficii universale / categoriele. Serviciile sociale 7 . Individul poate cădea printre ochiurile acestei plase pentru că nu îi „prinde” şi pe cei care nu au cotizat. rămâne plasa asistenţei sociale focalizate care cel puţin teoretic îi „prinde” pe toţi indivizii care au căzut.Protecţia socială şi metafora plasei de siguraţă Individul îşi poate asigura singur nevoile în anumite limite. ajunge la bătrâneţe). cu ochiuri mai largi. se îmbolnăveşte.

principii fundamentale ale politicilor sociale. război. un fel de aziluri ale zilelor noastre. demografice şi chiar morale (Ricardo – scăderea salariilor. Acest act normativ prevedea acordarea de ajutor săracilor în schimbul prestării unor munci în folosul comunităţii – cum le-am numi astăzi – din partea celor apţi de muncă. Bentham – demotivează munca). de aproximativ un secol. urbanizare) s-a consolidat ulterior o atitudine mai degrabă negativă cu privire la extinderea ajutoarelor către anumite categorii. în caz de calamitate. Prin această lege statul îşi asuma responsabilitatea pentru persoanele sărace. sărăcirea populatiei care munceşte. 8 . Totuşi. Pe langă argumentul decisiv al costurilor mult prea ridicate pentru susţinerea ajutoarelor. categorie importantă de asistaţi în politicile sociale şi în prezent. foamete. dar şi la înmulţirea problemelor sociale ale vremii: săracire masivă. Unii autori plasează începutul politicilor sociale în antichitate întrucât au existat preocupări ale statelor (dincolo de într-ajutorarea comunitară) de susţine pe cei în nevoie. politicile sociale au o istorie şi mai scurtă. Trebuie remarcată asemănarea cu sistemul de acordare a ajutorului social din zilele noastre. În Atena se acordau echivalentul a ceea ce numim azi pensii pentru invalizii şi orfanii de război. etc. un fel de închisori. puteau locui în „instituţii de caritate”.Istoricul policilor sociale Istoria politicilor sociale este relativ scurtă. reprezintă un alt moment important în istoria politicilor sociale. măsuri care pot fi circumscrise politicilor sociale. În Sumer zeitatea Nanshe simboliza justiţia şi echitatea socială. În cazul refuzului de a munci. activitătile concrete de prevenire a cerşitului şi de atragere a săracilor în acţiuni lucrative reveneau comunităţii locale. de aproximativ o jumatate de secol. foamete. au fost invocate şi alte argumente economice. din timpul reginei Elisabeta. legea prevedea obligaţia fiecărei parohii de a prelua responsabilitatae pentru proprii săraci. Cei inapţi de muncă – bătrânii. Malthus – creşterea rapidă a populaţiei. Ca disciplină ştiinţifică. etc. cei apţi de muncă erau pedepsiţi să trăiască în „case de corecţie”. bolnavii. Specialiştii evidenţiază şi alte momente importante în istoria politicilor sociale. În contextul înmulţirii problemelor sociale generate de război şi a schimbărilor socioeconomice majore ale vremii (industrializare. Astfel. Războaiele napoloneene (1799 – 1815) au avut ca efect răspândirea ideilor Revoluţiei Franceze în spaţiul european şi la o nouă concepţie despre rolul statului. De la Legea sărăcilor la primele sisteme de asigurări (1600 – 1870) Legea Săracilor („Poor Law Act”) din Marea Britanie din anul 1601. Săracii erau împărţiţi pe categorii funcţie de capacitatea de a munci.

în urma unui raport asupra Legii săracilor. După 1880 şcoala primară devine obligatorie şi gratuită.Astfel. soţi şi copii. Cei apţi de muncă erau obligaţi să muncească şi trăiască în asa-numitele „case de muncă”. Mulţi specialişti în politici sociale apreciază că sistemul securitatii sociale este în fond de origine sa liberala sau conservatoare. legile introduse perpetuau în fapt diviziunea şi stratificarea socială prin instituirea unor privilegii diferenţiate. acesta este amendată (Amendamentul Legii Sărcilor. Sistemele de protecţie socială îşi extind acoperirea şi îşi diversifică măsurile de suport. În Germania si în alte tari vest-europene care se aflau în plina crestere economica. sistemele de asigurări se generalizează în aproape ţările europene (nu şi în SUA). scopul fiind de fapt loializarea indivizilor faţă de monarhie şi stat. prin elaborarea Actului Educaţional din 1870 susţine dreptul oricărui copil la o formă de şcolarizare. statul (identificat pe atunci cu interesele capitalistilor) dorea sa reduca amenintarea “stângii proletare” si demonstreze că este capabil sa susţină deopotrivă dezvoltarea economica şi protectia sociala. în condiţii de viaţă mai precare decât cele în care trăia un muncitor sărac de pe piaţa muncii. Totuşi. 9 . separaţi de familie. De la primele sisteme de asigurări la criza economică (1870 – 1930) Abia la sfârşitul sec al XIX-lea schimbarea ideolgică generată de revoluţia Franceză devine dominantă. La sfârşitul secolului al XIX-lea. cu greu se poate vorbi de sisteme corente şi integrative de suport. erau întreţinute prin acţiuni de caritate fie de biserici fie din alte iniţiative. Introducerea modelului asigurărilor sociale în Germania anilor 1880 în timpul cancelarului Otto von Bismark reprezintă însă momentul crucial în dezvoltarea politiclor sociale moderne. Spre exemplu şcolile. Pentru prima dată se încerca constituirea unui sistem de protecţie pe alte principii decât cele ale ajutorului acordat celor mai săraci. statul făcându-şi simţită prezenţa abia către sfârşitul secolului când. Competitia electorala pe care o instituie democratizarea Europei occidentale accelereaza opţiunea industriasilor si a institutiilor “statului-natiune” de a adopta programe sociale menite sa asigure bunastarea colectiva. din zona unor ideologii liberale sau conservatoare. 1834) în sensul limitării ajutoarelor. Primele legi în domeniul asigurărilor sociale pot fi considerate prima implicare cu adevărat importantă a statului modern în protecţia socială a indivizilor. Democratizarea politica si universalizarea dreptului de vot au obligat puterea politico-economica a sfârsitului de secol XIX sa adopte masuri în favoarea muncitorilor. după mai bine de 200 de ani. criteriile de eligibilitate devenind mult mai stricte. Solutia instituirii unor politici sociale guvernamentale cu rol protector a provenit din zona dreptei politice. Au fost introduse: • Asigurările pentru accidente industriale – 1871 • Asigurările de sănătate – 1883 • Asigurăile de pensii – 1891 Mulţi autori apreciază că scopul acestora nu a fost unul umanist cat mai mult politic pragmatic.

În 1933 a fost adoptată legea care unifică şi generalizează sistemul de asigurări sociale. Creşterea economică rămâne scopul final. Au fost dezvoltate teoriile economice ale statului intervenţionist. Necesitatea reconstrucţiei sociale a fost larg acceptată atât la nivel politic. controale medicale obligatorii. în Statele Unite ale Americii. nevăzători şi copiilor sărci). Până la acel moment. sunt înfiinţate instituţii specializte pentru mame tinere. iar protecţia socială este văzută ca o condiţie pentru a se putea realiza. Intervenţia statului în economie era prea puţin acceptată.La începutul secolului XX măsurile de protecţie socială se diversifică. Primele măsuri de protecţie socială în România În România prima lege mai importantă este dată în 1775 şi viza protecţia copilului şi a persoanelor în nevoie. cât şi la nivelul pupulaţiei. persoane cu dizabilităţi. După cel de-al Doilea Război Mondial Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a acutizat problemele sociale existente şi a condus la apariţia altora. vârstnici. sub forama unor asocieri ale muncitorilor de într-ajutorare în caz de boală. protecţia vârstnicilor (acordă beneficii fără condiţia unei contribuţii prealabile pentru mare parte din vârstnicii de peste 70 de ani). acoperind toţi angajaţii. Câteva legi sunt deosebit de importante în evoluţia politicilor sociale din România: • Privind sistemul de asigurări: Legea Missir adoptată în 1902 şi care introduce un sistem de asigurăi de tip corporatist şi mai les Legea Neniţescu adoptată în 1912 care instituie obligativitatea contribuţiei şi lărgeşte numărul şi tipul beneficciilor din asigurări. 10 . În Marea Britanie ideologia reformistă capătă amploare şi se adoptă măsuri pentru protecţia copiilor (mese gratuite în şcoală pentru săraci. protecţia forţei de muncă (se introducerea salariul minim). bolnavi cronici. adică creşterea economică bazată pe o forţă de muncă educată şi sănătoasă. Primele măsuri asiguratorii datează din 1872. etc). săraci. Formele de asigurări sociale exsiatu într-o fază incipientă şi aveau un caracter mai mult local. În 1935 se adoptă „Social Security Act” care instituie sisteme de asigurări (pentru pensii şi şomaj) şi de asistenţă socială (pentru vârstnici. În această perioadă se dezvoltă „noul liberalism” care promova „eficienţa naţională”. protecţia socială fusese realizată aproape în întregime prin activităţi filantropice şi caritabile şi prin implicarea statului. etc. • Privind sistemul de asistenţă socială: Legea privind organizarea serviciilor de ajutor social din 1931 prin care s-au pus bazele dezvoltării în perioada interbelică a unuia dintre cele mai moderne sisteme de servicii de asistenţă socială din Europa la acea vreme (Şcoala lui Dimitrie Gusti având contribuţia esenţială). Abia în perioada crizei economice din anii ’30 este amplu dezbătută problema intervenţiei economice şi a angajării masive a statului în rezolvarea problemelor sociale grave.

care au ţinut de raţiuni pragmatice sau politice. Evoluţia măsurilor de protecţie a urmat în majoritatea ţărilor occidentale un pattern comun: • De la protecţia faţă de riscul pierderii veniturilor din muncă a celor care sunt / au fost angajaţi • La protecţia celor care nu puteau lucra (persoane cu handicap. Deşi iniţial au avut motivaţii diferite. şi care va domina istoria politicilor sociale postbelice europene şi nu numai. etc) • Către protecţia întregii populaţii în final (asigurări de sănătate universale. Inactivitatea pentru care se recomadă ca măsuri: • un program de beneficii familiale • un sistem de servicii medicale accesibil. treptat s-au dezvoltat sisteme de protecţie socială ale statului. după al doile Război Mondial se dezvoltă politici sociale ample. putem afirma că perioada de reforme sociale şi de dezvoltare a ceea ce numim astăzi politici sociale a avut loc la sfârşitul sec XIX şi începutul sec XX în întreaga Europă. educaţie gartuita / subvenţionată. o Se instituie cel de-al doilea tip de sistem de asigurări sociale – cunoscut şi ca tipul Beveridge. treptat sistemul de protecţie s-a extins către populaţia în ansamblul ei. Mizeria. tot mai corente şi mai acoperitoare. din Marea Britanie este considerat de mulţi specialişti un punct de cotitură în istoricul politicilor sociale. alocaţii pentru familii si copii. Raportul promovează ideea înfrângerii celor „5 giganţi”: Lipsurile. * * * În concluzie. asigurările sociale fiind elementul fundamental al sistemului de protecţie. copii orfani. sistem finaţat din impozite de la bugetul de stat şi nu din fonduri separate.Raportul Lordului Beveridge din 1942. pe lângă cel de tip Bismarkian. Modalităţi de răspândire a politicilor sociale Apariţia şi extinderea politicilor sociale are în general un model comun: 11 . Ignoranţa. În ciuda ideologiei şi culturii politice de tip liberal care a dominat Marea Britanie. Boala. depinzând intr-o măsura mai mică de nivelul contribuţiei anterioare şi cu accesibilitate universală. etc) Putem afirma că politicile sociale au fost centrate pe protecţia celor care au fost angajaţi în muncă. Dacă iniţial au fost protejaţi în special cei care muncesc şi segmente restrânse cu probleme. cu acoperire larga • intervenţia statului pe piaţa muncii pentru a îndeplini obiectivul angajării totale a forţei de muncă (şomaj zero) • un sistem universal şi obligatoriu de asigurări (şi de pensii şi de sănătate). universaliste care vor da naştere la ceea ce este cunoscut în literatura de specialitate drept Statul Bunăstării. caracteristică care predomină şi astăzi susţin mulţi specialişti.

ajutoare sociale. etc / asistenţă socială Din punct de vedere al acoperirii categoriilor de populaţie: de la populaţia care munceşte către toată populaţia o Angajaţi din sectoarele strategice şi periculoase (minerit în special) o Angajaţi în industrie o Muncitori din agricultură o Dependenţi şi mostenitorii celor angajaţi o Muncitori pe cont propriu o Toată popualţia Din punct de vedere al extinderii: de la beneficii categoriale la beneficii universale şi generoase o S-au largit criteriile de eligibilitate – beneficii mai multe pentru mai mulţi o S-a mărit cuantumul beneficiilor – beneficii mai mari 12 .• • • Din punct de vedere al succesiunii: de la asigurări către asistenţă socială o Asigurari pentru accidente în muncă o Asigurări de boală şi invaliditate o Pensii de vârstă şi ajutor de şoamaj o Alocaţii.

instituţii locale 3. multe din drepturile celor cu probleme (persoane cu handicap. Garantarea protecţiei lor presupunea renunţarea la drepturile de cetăţean (aşa cum am văzut. în condiţii precare. bolnavi) erau acordate pentru că aceştia nu erau consideraţi cetăţeni. Politică – dreptul de vot. de exprimare. de gândire. Cetăţenia are mai multe componente / dimensiuni: 1. Apărarea acestor drepturi civile se face de către justiţie.) După Marshall. scuritate. etc.şcoala 13 . iar baza ei era una mai degrabă locală şi nu centrală / naţională. O dată cu evoluţia societăţii cele 3 componente s-au desprins pe rând.Legitimarea politicilor sociale Cetaţenia reprezintă principiul fundamental pe baza căruia se oferă protecţie socială de către stat. Civilă – vizează drepturile necesare pentru asigurarea libertăţilor individuale: libertatea personei. Spre exemplu Amendamentul la Legea Săracilor din Marea Britanie (1834) stipulează drepturile sărcilor la protecţie nu erau derivate din statutul de cetăţean ci dimpotrivă. o singură înstituţie se ocupa de toate. în mod paradoxal. cele 3 componente ale cetăţeniei erau amestecate. orice individ este îndreptăţit la protecţie socială din partea statului în baza simplului fapt că este cetăţean al acelei ţări. de proprietate individuală. drepturi promovate prin sistemul de educaţie şi celelalte servcii sociale În trecut. dreptul de a munci. Sociala – dreptul la bunăstare economică. săracii erau obligaţi în schimbul ajutorului să trăiască în „casele de muncă” departe de familie. s-au autonomizat şi şi-au extins funcţiile: • Drepturile civile – în sec XVIII • Drepturile politice – în sec XIX • Drepturile sociale – în sec XX Marshall arată că în trecut. Astfel. Componenta socială era slab reprezentată. componenta socială a statutului de cetătean cuprinde următoarele drepturi fundamentale: . de exercitare a puterii politice acre sunt susţinute de Parlament. etc. săraci. 2. Theodore Marshall în lucrarea sa Citizenship and Social Class publicată în 1950 susţine acest principiu de legitimare a politicilor sociale. în special în secolul XX asistăm la o schimbare de accent către dreturi. toţi actorii politici sau oamenii de ştiinţă au acceptat conceptul. de a trăi o viaţă decentă. Indiferent de orientările politice. Dacă în trecut s-au accentuat mai ales îndatoririle cetăţenilor. că este membru cu drepturi depline al societăţii şi comunităţii respective.

venit minim Calitatea acestor servicii / beneficii rămâne însă un subiect disputat. cultură. un model. care poate influenţa atât pozitiv. ce reprezintă o stare socio-materială. Graniţa este însă foarte dificil de trasat – pană unde pot merge aceste drepturi. Există situaţii în care valorile şi deci şi aspiraţiile sunt înalte deşi posibilităţile sunt limitate. Aşa cum observa şi Marshall. în principal a categoriilor aflate în dificultate. Valorile reprezintă însă elementul care poate schimba întreaga ecuaţie. a resurselor generează aspiraţii mai înalte care vor tinde să susţină un standard de viaţă mai ridicat şi invers. pe aspiraţiile acesteia. un nivel de dezvoltare. Cele mai importante vizează protecţia sau securitatea socială a indivizilor. frecventarea învăţământului obligatoriu sau îndatorirea de a-şi întreţine membrii dependenţi ai familiei în măsura în care o poate face. 14 . Bunăstarea – obiectivul fundamental al politicilor sociale Există mai multe tipuri de obiective ale politicilor sociale. Th Marshall (1970) susţinea că „obiectivul explicit declarat al poiticilor sociale în sec XX este bunăstarea”. cât şi negativ aspiraţiile şi implicit standardul de viaţă.. Acestea pot fi legate de resurse sau nu. Ce însemană însă „normal”? Standardele „normalităţii” sociale variază de la o colectivitate la alta. Unele vizează promovarea unor bunuri publice cum ar fi apărare. plata impozitelor şi a taxelor. După al II-lea Război Mondial. Bunăstarea colectivă se fundează pe conceptul de standard de viaţă. Existenţa posibilităţilor. dar nu o locuinţă luxoasă. în funcţie de condiţiile de viaţă. etc care se bazează pe sistemul de valori ale colectivităţii. de cât este îndreptăţit un individ să beneficieze din partea statului? Să nu uităm că pe lângă drepturi. s-a dezvoltat ceea ce se regăseşte în literatura de specialitate ca Statul Bunăstarii. cetăţeanul are şi îndatoriri sociale precum îndatorirea de a munci. Bunăstare vizează asigurarea bunurilor şi serviciilor necesare realizării uni mod de viaţă considerat normal la nivelul unei colectivităţi. individul are dreptul de a solicita un acoperiş deasupra capului. un tip de stat cu politicile aferente preocupat de acest obiectiv fundamental şi care a dominat a doua jumătate a secolului XX toată lumea occidentală. securitate.servicii de sănătate şi locuire . sănătate. etc iar altele chiar dezvoltarea socială în general. educaţie. Între elementele dicutate relaţia este în general direct proporţională.

Posibilităţi Resurse

+
Valori

Aspiraţii

Standard de viaţă

Sursele bunăstării Nicholas Barr (apud Preda, 2002) arată că pe lângă stat, bunăstarea indivizilor are şi alte surse: • piaţa care furnizează bunăstare ocupaţională prin intermediul veniturilor primare • acumulările individuale (economii, asigurărilor individuale private) care furnizează de asemenea bunăstare • familia şi organizaţiile voluntare care produc aşa-numita bunăstarea voluntară. Marian Preda (2002) menţionează şi influenţa tot mai mare pe care o au în ultima vreme organizaţiile internaţionale (regionale sau mondiale) asupra bunăstării indivizilor (mai ales a celor în situatii de risc foarte ridicat datorită războaielor, calamităţilor naturale, imigrării, dar nu numai). Putem reprezenta sursele bunăstării individuale astfel:

Sursa: Preda 2002

15

Statul tinde să formeze împreună cu celelalte surse ale bunăstării individuale sistemul pieţei, familia şi instituţiile non-profit (biserica, asociaţiile profesionale şi organizaţiile caritabile) - ceea ce se cheamă în literatura de specialitate reţeaua de securitate socială („safety net”). Aceasta funcţionează pe principiul subsidiarităţii , care presupune complementaritatea surselor de bunăstare şi protecţie (piaţă – familie – comunitate – stat), cât şi complementaritatea instituţiilor statului pe axa central – local în furnizarea bunăstării sociale. În final, conform acestui principiu, rezultă necesitatea preluării de către stat a tuturor sarcinilor de protecţie neîndeplinite sau îndeplinite nesatisfăcător de către celelalte instituţii. În consecinţă, există subsidiaritate în furnizarea bunăstării şi asigurarea protecţiei sociale: • între instituţii: piaţă – familie – comunitate – stat (şi conform unor interpretări mai recente pe fondul teoriilor despre globalizare – organizaţii transnaţionale). • între niveluri: (transnaţional) - naţional-regional-local-comunitar. Rolul statului, conform principiului subsidiarităţii este de a prelua, pe indivizii care scapă celorlalte instituţii din reţeaua de siguranţă, astfel încât toţi să beneficieze de protecţie în baza drepturilor lor de cetăţeni. În trecut, bunăstarea a fost furnizată aproape exclusiv prin mecanismele economiei de piaţă. În sec XX se consolidează 2 mari modele ale producerii bunăstării colective: • Statul capitalist fundat pe economica de piaţă • Statul socialist fundat pe economia socialistă Ambele modele ale statului bunăstării au reprezentat o reacţie la limitele economiei de piaţă ca modalitate de realizare a bunăstării colective.

16

Economia de piaţă şi producerea bunăstării
Eficienţa economică, concept fundamnetal în economie, este definită prin: • Maximizarea beneficiilor – atât cantitatea cât şi calitatea – în producerea unui bun sau serviciu în raport cu costurile de producţie a acestuia • Minimizarea costuturilor de producţie În 1776 Adam Smith lansează în lucrarea „The Wealth of Nations” (Avuţia naţiunilor) celebrul „principiu al mâinii invizibile”. Mâna invizibilă a concurenţei face ca interesele individuale să se transforme în interese comune, sau în termenii politicilor sociale, în bunăstare socială. Conform acestui principiu, piaţa liberă alocă eficient resursele existente în societate dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: • Bunurile sunt „ideale” sau „normale”, adică îndeplinesc următoarele condiţii: o Rivalitate: consumarea unui produs de către o peroană exclude consumul aceluiaş produs de către o altă persoană o Excludabilitate: sunt excluşi de la consumul unui bun cei care nu sunt dispuşi să plătească pentru el. o Rejectabilitate: un bun este repins de persoana care nu îl cumpără • Piata este „ideală” adică: o este accesibiă în mod egal tuturor o există informatii complete despre preturi si calitate o este completa ca oferta, oferă toate bunurile pe care cumparatorii sunt dispusi si capabili sa ofere bani. • Agentii (producatorii si cumparatorii) sunt „ideali” adică: o au acces egal pe piata, o sunt pe deplin informati (privind pretul si calitatea bunurilor disponibile) o şi în consecinţă fac alegeri „raţionale”, in cunostinta de cauza.

17

piata completa. Există mai multe situatii în care piaţa este ineficientă (Preda. a distorsiunilor induse de mecanismele pieţei Această situţie este însă ideală. 1995) o „Externalităţile” sunt efectele pe care producerea sau consumul unui bun le au asupra indivizilor şi colectivităţii în general. nonexcludabilitate si non-rejectabilitate face ca mecanismele pieţei libere să fie ineficiente în a le produce si distribui. dacă sunt apărat de armata naţională nu înseamnă că nu sunt şi ceilalţi cetăţeni apăraţi. o Nu presupun excludabilitate: chiar dacă nu îmi plătesc taxele şi impozitele tot beneficiez de iluminatul stradal. o Costurile şi beneficiile unui produs nu sunt numai cele care se regăsesc la producător şi la consumator. Acestea mai sunt numite şi „externalităţi” (Zamfir E. Această arie de acţiune reprezintă obiectul principal al disputei referitoare la intervenţia statului în economie dintre ideologiile politice de stânga şi de dreapta. tocmai pentru a limita cât mai mult posibil deficienţele pieţei. fără să fi compensat / plătit pentru aceasta. tot mă plimb prin parc. 2002) defineşte drept “prezumtii standard”: informare deplină. competitia perfecta.Aceste conditii au fost regrupate în ceea ce Nicolas Barr (apud Preda. etc o Nu presupun rejectivitate: nu pot sa resping faptul ca beneficiez de securitatea oferita de armata sau de iluminatul public ca bunuri oferite tuturor cetatenilor. care nu apar ca atare pe piată. o Externalităţile pot fi pozitive şi negative:  De exemplu – educaţia. tot mă apără armata ţării. devenind el însuşi organizator şi furnizor de servicii. Preţul acesteia nu reflectă într-o măsură adecvată beneficiile pe termen lung pe care le va avea atât 18 . În acest punct statul îşi poate creşte funcţia economică. Particularitatea bunurilor publice de a se caracteriza prin non-rivalitate. inexistenta esecurilor pietei • Informare deplină a actorilor de pe piaţă – producători şi consumatori – în raport cu bunurile şi serviciile necesare / produse • Competiţie perfectă: libertate şi oportunităţi egale de acces pe piaţă • Piaţa completă ca oferta. oferă toate bunurile pe care cumparatorii sunt dispusi si capabili sa ofere bani • Lipsa eşecurilor pieţei. în realitate nici-una dintre cele trei condiţii nefiind îndeplinită în totalitate. • Externalităţile bunurilor nu se reflectă în preţuri. Există şi costuri sociale sau beneficii sociale. Statul poate corecta unele probleme legate de aceste condiţii prin reglementări specifice.. etc. 2002) datorită faptului că: • Bunurile publice nu au carateristicile unor „bunuri normale” sau private: o Nu presupun rivalitate: dacă mă plimb în parc nu înseamnă că ceilaţi nu se pot plimba. însă nici măcar în acest mod distorsiunile nu sunt pe deplin înlăturate.

Mai mult. imprumuturi. Dar bunul respectiv este important pentru populaţie. falimentându-se astfel întreaga producţie a bunului respectiv. calitatea sau preţurile lor datorită dificultăţilor multor consumatori de a înţelege informaţiile astfel încât să facă o alegere raţională. • Conditiile de competitie de pe piaţă sunt adesea incorecte. nu oferă toate bunurile pentru care cumpărătorii sunt dispuşi să plătească. cumpărătorii ar putea opta pentru un produs similar dar mai ieftin. Pentru bunurile de lungă durată (exemplul cel mai la indemână . lăsând pe piaţă un singur producător ţine puternic care şi-ar permite să vândă la preţuri mai mici. Preţul unui bun care produce poluare şi care afectează întreaga populaţie nu reflectă costurile celor afectaţi (sănătate. micii producători individuali ar înregistra preţuri foarte mari şi ar da faliment.. ect). o De exmplu Nicolas Barr (apud Preda. oligopol) care le dau posibilitatea să stabilească preţuri independent de costurile marginale. Dacă statul nu ar interveni pentru a acoperi cheltuielile de producţie. o De cele mai multe ori „externalităţile” apar la un interval mare de timp faţă de momentul producerii sau consumului bunului respectiv. statul trebuie sa intervină pentru producerea lui. • Există distorsiuni şi în privinţa informaţiilor privind produsele. ajungându-se treptat la situaţia de monopol (un singur producător datorită falimentului celorlalţi) sau chiar la inexistenţa vreunui producător datorită ineficienţei productiei. sau contractareaunor bunuri în prezent dar care sa fie vandute sau cumparate in viitor (de exmplu.  De exemplu – poluarea. • Piaţa nu este “completă”. astfel încât statul estimează că costurile pe care le-ar plăti societatea în absenţa consumului său sunt mai mari decât subvenţionarea sa. prin urmare sunt greu de măsurat • Bunurile pentru care costul mediu este mai mare decât costul marginal tind să fie subproduse. datorită pierderilor înregistrate la producator.asigurările) informarea consumatorilor trebuie să se extindă pe perioade de timp mari. Dacă bunul respectiv este considerat important. anumiti agenti economici au pozitii privilegiate pe piata (monopol. proiecte urbane de viitor. În consecinţă. o Exemplu: sa luam cazul teoretic al unui produs subvenţionat de stat. arată autorul. anumite asigurări pentru care riscurile nu sunt asigurabile. Există limitări (Zamfir E. De educaţie beneficiază nu numai consumatorii direcţi ci şi întreaga comunitate. mai ales daca vor trebui corelate cu diverse alte proiecte s-ar putea sa nu fie finantate de piata). 1995) 19 . 2002) enumeră pe lângă bunurile publice amintite.individul cât şi societatea. degradarea mediului. mecanismele economiei de piaţă în producerea bunăstării colective sunt limitate. dacă preţurile la acest produs ar rămâne ridicat.

benzină)  Stimularea activităţilor cu externalităţi pozitive o Ex: credite pentru deschiderea unei afaceri (creşte numărul de locuiri de muncă. aceasta nu exprimă nevoile efective de consum ale populaţiei  Distorsiuni ale costurilor / beneficiilor: externalităţile nu apar în preţul de pe piată  Distorsiuni produse de monopol B) În sfera distribuţiei:  Limitări ale capacităţii indivizilor de obţinere a veniturilor nu din vina lor (copii. compensări  Producere publică o Ex: apărarea. cantitate mică. nu de nevoile reale – cei cu copii comparativ cu cei fără copii. etc) În concluzie. bolnavii şi bătrânii comparativ cu ceilalţi.A) În sfera producţiei / consumului  Distorsiuni ale cererii: cererea unor produse nu apare pe piaţă. parcuri. alcool. energie electrică)  Bunuri dezirabile pentru sociatate. bunurile pe care piaţa nu le poate produce printr-o alocare otimă (Zamfir E. iluminat public. bunuri cu externalităţi pozitive)  Bunuri cu externalităţi negative care tind să fei supraproduse (tutun. ordine publică. 20 . serviciile sanitare. industria poluantă)  Bunuri produse suboptimal prin monopol (preţ mare. educaţia (cel puţin cea obligatorie) serviciile de sãnãtate (în totalitate. drumuri. etc). nu doar agentul economic). copiii. Intervenţia statului pentru a corecta ineficienţa pietei Statul poate interveni în economia de piaţă în scopul alocării optime a resurselor:  Reglementari o Ex: reglementează calitatea anumitor bunuri şi servicii produse privat  Taxarea activităţilor (producţie sau consum) generatoare de externalităţi negative o Ex: accizele (taxă pe consum la tutun. pe baza unei evaluări morală a nevoilor (educaţia. 1995) sunt:  Bunuri sociale: bunuri care nu ar fi produse deloc (apărare naţională. etc)  Bunuri mixte: bunuri subproduse (educaţia. subvenţii. nu individuali (ex: veniturile din proprietate şi din capital sunt mai ridicate decât cele salariale)  Dezechilibre între nevoi şi posibilităti de câştig ( distribuţia pieţei este în funcţie de capacităţi. handicapaţi. bolnavi cronici)  Inegalităţi în şansa de câştig datorită unor factori structurali. gaze. ex: apă. bătrâni. sau cum e la noi – cele pentru copii şi cele de urgenţă). alcool.. beneficiază şi colectivitatea.

producerea bunăstăii se face prin două mecanisme distincete (Zamfir E. la cei care au cotizat mai puţin. sau pe baza testării mijoacelor (de la cei care nu au nevoie către cei în nevoie). Veniturile de pe piată se mai numesc şi venituri primare:  Venituri din muncă  Venituri din proprietate Dar. infrastructură. de cele mai multe ori fiind un mix între cele două. de protecţie a naturii. Structura veniturilor individuale: • Veniturile brute (din salarii. însă rolul statului de producător este adesea contestat.. dacă este să luăm exemplul statelor foste comuniste printre care şi România.  Transferurile pot fi:  financiare sau în bunuri şi servicii  pe verticală (de la persoanele cu venituri ridicate către cei cu venituri scăzute) sau pe orizontală (în funcţie de nevoi: de la cei care nu au copii către cei care au). cultură. taxare. Finanţarea bunurilor publice (cheltuieli urbanistice.Intervenţia statului (prin reglementări. Transferuri de la cei cu resurse mai multe la cei cu resurse mai puţine rezultând veniturile secundare. chiar şi asupra situaţiilor în care mecanismele economiei de piaţă reuşesc o alocare optimă a resurselor. II. la acest nivel bunăstarea este inegal distribuită.  Există două mecanisme de transfer:  contributoriu – asigurările sociale (de la cei care au cotizat mai mult. sănătate. Intervenţia masivă a statului în economie. Producerea bunăstării în economia de piaţă Într-o societate bazată pe economie de piaţă. 1995): I. de la cei la care riscul nu s-a produs la cei la care s-a materializat)  non-contributoriu – asistenţa socială universală. Distribuţia primară a bunăstării – se face prin piaţa liberă. Redistribuirea secundară a bunăstării – se face prin intervenţia statului. prin politica socială (statul poate colabora şi cu alţi actori privaţi. aşa cum am văzut anterior. ştiinţă. profituri. reprezintă un prim nivel al producerii bunăstării. etc): venituri primare pre-impozitare şi pre-transfer • Veniturile nete: venituri primare post-impozitare 21 . educaţie)  Gratuitatea (educaţia generală)  Subvenţionarea (bunurile pentru copii)  Reducerea de taxe / impozite (la constrcţia de locuinţe) 2. este ineficientă şi falimentară pe termen lung. subvenţionăre) în sistemul economic este justificata şi acceptată chiar şi de adepţii ideologiilor liberale. economici sau reprezentanţi ai societătii civile în redistribuirea bunăstării) 1. proprietăţi.

• fluctuaţii temporare de venit. şi deci experienţă şi poziţii diferite. Inegalitatea monetară poate fi explicată de: • alegeri individuale. ce determină niveluri diferite de câştig. Inegalitatea economică se referă la diferenţele dintre condiţiile economice ale indivizilor. De exemplu. de exemplu. Ea a fost înţeleasă în principal ca inegalitate monetară. dar consumul redă 22 . efecte ale ciclului de viaţă (inegalitate structurală) de exemplu diferenţa în termeni monetari între între doi indivizi cu aceleaşi capacităţi dar având vârste diferite. factorii explicativi putând fi diferiţi.. Veniturile pot fi măsurate mai uşor. economia de piaţă produce o inegalitate în societate. care este înfloritor în perioada vacanţelor dar mult mai redus în restul anului. şi Pop L. 2002) intepretarea inegalităţii monetare trebuie făcută nuanţat. în primul rând printr-o distribuţie inegală a veniturilor. Inegalitatea monetară se poate măsura fie prin venituri. comparativ cu altul care datorită preferinţelor pentru un stil de viaţă cu un nivel ridicat al consumului şi care pentru a şi le realiza optează pentru un loc de muncă mai bine plătit dar mai “stresant” şi cu mai puţin timp liber. cu preferinţe pentru un stil de viată mai modest poate opta pentru un nivel mai scăzut de venituri. post-impozitare şi post-transfer Inegalitatea Aşa cum am arătat anterior. M. Aşa cum arată şi Barr (apud Pop L. în schimbul de exemplu a mai mult timp liber. fie prin consum.. • vârstă. un individ. ambele variante având avantaje şi dezavantaje. Cazul unor activitătî înalt sezoniere – de exemplu cazul celor care trăiesc din turism.• • Venituri din transfer: venituri secundare Venituri totale nete.

fiind mai stabil în comparaţie cu fluctuaţiile şi schimbările economice minore din viaţa individului.. împărţind pur şi simplu venitul sau consumul familiei sau gospodăriei la numărul membrilor acesteia presupunem că nevoile indivizilor sunt egale. ci familia. Dar. surprinde redistribuţia veniturilor în cadrul familiei sau altor indivizi. astfel încât se utilizează adesea ca unitate de măsură a distribuţiei veniturilor venitul sau consumul pe adult echivalent. Curba Lorenz este una dintre cele mai cunoscute şi utilizate reprezentări grafice a inegalităţii. iar cheltuielile nu cresc în acelaşi ritm cu creşterea numărului de membrii (“economii de scală”). sau gospodăria.mai fidel nivelul de trai al indivizilor. M. Numărul de persoane dintr-o gospodărie se transformă aşadar în adulţi echivalenţi pe baza unei scale de echivalenţă (bazată pe presupoziţiile de consum dintr-un anumit context social). Curba Lorenz – ca măsură a inegalităţii 23 . şi Pop L. 2002). Măsurarea inegalităţii În timp au fost dezvoltate multe metodologii de măsuarea a inegalităţii dintr-o societate. În general.. deşi nu avem certitudinea unei astfel de împărţiri. Pe de alta parte însă. pot fi mai adecvate pentru că în realitate veniturile se distribuie în cadrul acesteia în raport cu nevoile fiecărui membru. Nu individul. măsurarea inegalităţii prin venituri duce la identificarea unei inegalităţi mai ridicate decât în cazul celei măsurate prin consum (Pop L. poate fi inclus şi autoconsumul (cel asigurat din producţie proprie – cazul gospodăriilor ţărăneşti de la noi). Unitatea de analiză în raport cu care se măsoară venitul sau consumul este de asemenea importantă. Vom avea în acest caz un venit sau un consum per capita al unei familii sau gospodării. diferă în funcţie de sex şi vârstă. nevoile alimentare spre exmplu.

Coeficientul Gini reprezintă o altă măsură a inegalităţii. cu valori sub 0. SUA prezintă o inegalitate medie. cu atât inegalitatea este mai mare. Danemarca. inegalitatea cea mai redusă este întâlnită în ţările Scandinave (Suedia. Mexic. Norvegia. România prezintă o inegalitate medie. El reprezintă raportul între suprafaţa dintre curba reală şi linia egalităţii perfecte şi suprafaţa triunghiului OAB. Desigur că în nici-o societate coeficientul nu ia valoarea 0 sau 1. etc). distribuţia veniturilor este inegală. Aceasta reprezintă situaţia în care fiecare individ.27. Cea mai ridicată inegalitate caracterizează ţările Americii Latine (Brazilia. De exemplu: raportul dintre decila a noua şi prima decilă sau raportul dintre chintila a cincea şi prima chintilă.M. Între acestea. Ţările Europei Occidentale au valori ale coeficientului Gini mai scăzute. normalizată cu venitul mediu. Finlanda). în general se plasează între 0.. cu valori între 0.60.60. iar cei mai bogaţi 20% deţin peste jumătate. 2002 Situaţia de egalitate perfectă este reprezentată de linia OB. raportând categoria cu veniturile cele mai mari la vcategoria cu veniturile cele mai mici.curba reală ajunge să aproximeze triunghiul OAB).50 şi 0. care porneşte exact de la curba Lorenz. rezultând o curbă.20 şi 0. toate veniturile din societate sunt câştigate de un singur individ. date pentru SUA arată că cei mai săraci 20% deţin sub 5% din totalul veniturilor. Valorile sale variază între 0 (situaţie de egalitate perfectă curba reală se suprapune cu linia perfectă a egalităţii) şi 1 (inegalitate totală . urmate de Austria şi Belgia.Sursa: Pop L. şi cele din America Latină. coeficientul Gini era de 28.1 în 2003 (CASPIS.25-0.35. 24 . Situaţia de perfectă inegalitate este atunci când. Cu cât suprafaţa acesteia este mai mică. între valorile din ţările Europei occidentale. cu atât egalitatea din societate este mai mare. şi L. între 0. familie sau gospodărie deţin acelşi procent din totalul veniturilor într-o societate. plasată în perimetrul OAB a graficului. Panama) şi unele ţări africane. Formula coeficientului Gini este jumătate din media aritmetică a diferenţelor absolute dintre toate perechile de venituri într-o societate. Paraguay. la extrem. cu cât curba se depărtează de linia OB şi suprafata se măreşte. De exemplu. 2004). Măsuri mai simple ale măsurării se referă la ordonarea veniturilor şi împărţirea lor pe nivele (10 sau 5 categorii de vanit.Pop.25 şi 0. Această măsură nu oferă informaţii despre modul în care se distribuie veniturile celor aflaţi între cele două extreme ale distribuţiei veniturilor. Mărimea inegalităţii este dată de suprafaţa între curba reală şi linia perfectă a egalităţii. În realitate însă.

Temple care în scrierile sale din 1941 şi 1942 a dorit să sublinieze diferenţa dintre ‘statul puterii’ al Germaniei Naziste si ‘statul bunăstării’ al reconstrucţiei aliate de după război. prin îmbinarea eficienţei sistemului economiei de piaţă cu solidaritatea socială şi umanismul politicilor sociale redistributive. Marea Britanie devine primul Stat al Bunăstării şi adesea a fost luat drept model în analizele comparative. şi sugerează că expresia ar fi fost în limbajul comun în Marea Britanie încă de la sfârşitul anilor '30 (Preda. Termenul propriu-zis îi este atribuit arhiepiscopului W. desemnează entităţi cu un fond comun evident dar şi cu multe diferenţe specifice (Preda.Zimmern.Statul Bunăstării După mulţi specialişti. 2002) 25 . O astfel de definiţie "largă". pentru anul 1934. Practic. o dată cu lansarea programelor sociale ample şi universaliste propuse prin Raportul Lordului Beveridge şi sub influenţa majoră a ideilor lui Keynes referitoare la intervenţia statului în economie şi ocuparea deplină (şomaj zero). în prezent expresia ‘statul bunăstării’ desemnează statul capitalist (în special occidental) de după cel de-al II-lea Război Mondial cu o guvernare bazata pe consens social. Statul Bunăstării poate reprezenta în literatura de specialitate (Pierson apud Preda 2002): • formă particulară de stat (care s-a cristalizat după Război şi a dominat Europa) • formă distinctă de guvernare • un tip specific de societate Înţelesul termenului a devenit atât de larg încât mulţi au propus chiar renunţarea la concept. Alţii atribuie paternitatea termenului lui A. 2002).

diistingând etapele: Faza experimentala (1870-1920). Criza si reforma sistemului social (dupa 1975. şomajul scăzut.perioada fericită”. inflaţia redusă. Condiţiile deosebit de grele în care trăia majoritatea populaţiei la acea vreme făceau ca aşteptările indivizilor să fie relativ scăzute. Creştrea economică a fost rapidă în toată această perioadă.2 20.5 5.. institutiile si serviciile sociale au continuat să se multiplice fără încetare. functiilor si serviciilor sociale oferite de stat. Aşa cum am văzut. pe fondul unei solidarităţi sociale crescute. plasează începuturile în perioada consolidării sistemelor de asigurări sociale.Perioada de aur a Statului bunăstării” (The Golden Age) în Europa Occidentală. Această perioadă a expansiunii SB pare a fi o . Perioada de “aur” – până în 1975 Perioada de după cel De-al Doilea Război Mondial şi până în 1973-1974 (criza petrolului) este cunoscută şi sub numele de . ca sistem „sistem garant al bunastarii colective”. de expansiune a Statului Bunăstării. una pesimistă.7 4. Faza expansiunii (1945-1975).6 11. una optimistă. intervenţia statului şi implicarea masivă în probmele sociale avea o largă acceptare în contextul existent după război.0 5. A treia etapă în evolutia politicii sociale conform acestei clasificări. continuând pâna în prezent).‘67 1975 Canada 4.1 Franţa 4.3 0. Cheltuielile sociale aproape s-au dublat. expansiunea. Folosind conceptul de Stat al Bunăstării în sensul larg. Există autori care susţin că criza experimentată a fost atât de profundă încât cu greu se poate susţine că clasicul Stat al Bunăstării a supravietuit. Dupa 1975 si cu precadere în anii '80 sistemul creat în jurul acestui model de stat al bunăstarii aluneca într-o criza profunda (recunoscuta chiar si de cei mai înversunati aparatori).Peter Taylor-Gooby şi alţii disting două mari perioade în istoria Statului Bunăstării: 1. alţi specialişti (Naumescu). Faza consolidarii (1920-1945).1 26 . în contextul entuziasmului creşterii economice şi a reconstrucţiei sociale de după război. este asociata cel mai adesea cu istoria propriu-zisa a statului bunastarii în Europa postbelica si cu modelul social-democrat keynesian. În cele 3 . ducând la creşterea calităţii beneficiilor şi serviciilor oferite. Functiile. a consumului şi a cresterii economice.4 26.decenii de aur” a avut loc o dezvoltare fara precedent a institutiilor.. de recul a Statului Bunăstării. în contextul crizei petrolului de la mijlocul anilor 70.6 14. Câţiva indicatori economici si sociali ai Statului Bunăstării Keynesian (1950-1975) Creşterea anuale medie a Cheltuieli sociale ca % din Rata şomajului ca % din PNB PNB totalul forţei de muncă 1950-‘60 1960-‘73 1960 1975 1959 . dominată mai degrabă de ideologia neo-liberală.. dominată de idei social democrate (până în 1975) 2.

4 Sursa: Preda.6 12.7 22.1 21 Olanda 33.5 32.. În această perioadă.8 1. 7.7 Germania 32 38.3 Britanie SUA 3.1 43. iar cele sociale depăşeau 20% din PIB în majoritatea tarilor.7 29.R. rata de creştere economică anuală a fost în general peste 5%.6 7.3 2.6 10.6 Spania 13. cheltuielile pentru programe sociale se situau la cca 15% din PIB.2 43.4 22.2 24.9 10.6 38.7 7.7 După cum se observă.5 17. putem traduce ca .6 18.6 13.6 Italia 30.2 48.5 5.8 31. urcând în câteva cazuri spre 30%.4 17..4 1.2 38 10.8 20.F. p.1 34.1 18.6 38.2 6.2 1.8 5.2 Marea 32.9 11.7 21.3 4.7 7. ajungând în unele ţări aproape să se dubleze (Olanda.civilizatia occidentală”.2 15. Evoluţia cheltuielilor publice (sociale) în ţări OECD ca procent din PIB (1960 – 1975) Cheltuieli publice sociale ca % Cheltuieli publice ca % din PIB din PIB 1960 1970 1975 1960 1975 Danemarca 24.9 4. cea industrială. în contextul unui şomaj scăzut.3 14.8 11.6 Britanie SUA 27.2 24.8 Italia 5.4 13.G.3 27. 763 4.8 40.1 8.7 19.6 43.2 5. permiţând creşterea cheltuielilor sociale până la mai mult de o cincime din Produsul Naţional Brut.3 Media 4.4 9..7 45.1 13.7 7.9 Marea 2.2 Franţa 34. La începutul anilor '70. 1997. cheltuielile sociale au crescut cu 50%.1 4.2 13.4 3.5 Total 28.modelul" sau .8 21.1 26. p. occidentală şi că diferenţele între state sunt mai 27 . cheltuielile publice depăşaeu o treime din PIB (pentru unele ţări reprezentau aproape jumătate). societatile vest-europene au parcus traiectorii convergente spre ceea ce numim astazi .9 1.1 Sursa: George şi Taylor-Gooby. Practic.9 12. 2002. chiar şi SUA.7 8.4 Există două mari poziţii privind evoluţia Statului Bunăstării (Zamfir C. susţinătorii acestei poziţii susţin că SB este produsul unui tip unic de societate.3 48. modernă.8 46. de-a lungul timpului.6 18. Teoriile convergenţei Dezvoltarea economico-sociala face ca tari cu traditii culturale si politice diferite sa construiasca institutii similare si sa adopte treptat masuri asemanatoare în ceea ce priveste asigurarea unui standard minimal de viata. Suedia..8 Suedia 31. Chiar si în Statele Unite. 1995): 1.4 26. de sub 4-5%.2 10.5 43.modernizarea reduce diferentele între tari” si ca.2 Grecia 17.5 55.6 5.8 3.8 Japonia 10.6 48. Prin urmare. pornind e adevărat de la un nivel mai scăzut).

Criza petrolului din 1972-1973 a reprezentat pentru toate economiile un şoc puternic şi a condus la explozia criticilor Statului Bunăstării în varianta lui Keynesiană. Valentin Naumescu identifică o criza multidimensională a Statului Bunastarii în Europa (în context mondial) • Criza economica propriu-zisă. Pe baza unei comparaţii între 64 de state. ci de creştere / expansiune a SB care e determinat de nivelul economic. Mai mult. . diferenţele sunt mai mult cantitative. 1995): • criză financiară – imposibilitatea continuării finanţării SB • ineficienţă a SB Pierson (1991) arată că "criza statului bunastarii" poate fi înţelească ca: • un punct de cotitură în politicile sociale si economice • un şoc exterior (statului) cu referire la preţul petrolului care este impus doar de cele câteva ţări exportatoare de petrol grupate în OPEC • problemă pe termen lung. economici. opţiunea pentru un tip sau altul de stat al bunăstării nu este bazata numai pe condiţii. Criza Statului Bunăstării are accepţiunea de (Zamfir.degrabă superficiale şi nesemnficative. 2. ci şi pe efectele (dorite şi estimate) ale uneia sau alteia dintre opţiuni. nu de tip. • Criza politică. Teoriile diversităţii Susţin că SB este produsul unui complex de factori sociali. culturali şi istorici.la nivele de dezvoltare economică similare există SB diferite Criza Statului Bunăstării (1975 -1980) Pe fondul unui ritm al creşterii economice din ce în ce mai lent şi în condiţiile creşterii inflaţiei au început să apară la începutul anilor 70 şi criticile la adresa expansiunii cheltuielilor publice. diferenţele neţinând numai de nivel de dezvoltare economică. • Criza fiscala si birocratică. provin din particularitatea condiţiilor şi tind spre un profil unic. • Criza socio-demografică. Prin urmare. 28 . fără o soluţie previzibilă. Wilensky (1966) consideră că nivelul de dezvoltare economică (măsurat ca PIB/locuitor) este predictorul cel mai important al cheltuielilor sociale pe termen lung.

în sistem part-time. „şomajul zero”. Numarul mare de pensionari.• Criza generala de sistem (criza sistemică). recuperare sau tratament cronic îndelungat). înalt competitive. Chiar înainte de declaşarea crizei petrolului. “Limitele creşterii” (efectuat de 17 cercetatori din diverse discipline. natalitatea scade foarte mult. nivelul ridicat al pensiilor si extinderea perioadei de acordare au adus apoape de faliment sistemele de pensii si asigurari sociale (cele corespunzatoare situatiilor de boala. etc) Accentuarea îmbătrânirii populaţiei – pe lângă cresterea speranţei de viaţă.divergenţe între sindicate sau între sindicate si partidele de stânga . Inversarea piramidei demografice. Din punct de vedere economic. Procesele care au favorizat criza: • Creşterea deficitelor bugetare – cheltuielile publice (sociale) au crescut într-un ritm mai rapid comparativ cu cresterea economică.Sectorul secundar (munci slab plătite. • • 29 . care oferă salarii ridicate. temporare. mai ales după şocul petrolului (creşte de la sub 4% cât era anterior la 10-15%) Guvernele s-au trezit în situaţia să renunţe la principiul fundamental al keynesianismului. careia economia mondiala nu putea să îi mai facă faţă cu vechile instrumente. Aşa cum arată şi Esping-Andersen (1990). aparea în Europa faimosul raport al Clubului de la Roma. batrânete. sub coordonarea lui Dennis Meadows).creşterea presiunilor inflaţioniste.proliferarea grevelor Mai mulţi specialişti identifică fenomene precum dualizarea pieţei muncii sau apariţia şomajului pe termen lung care s-au cristalizat tot în această perioadă: .creşterea presiuni salariale . sporurile naturale negative în multe tari vest-europene au provocat dezechilibre în transferul între generatii.. În majoritatea statelor vesteuropene cresterea economica atinsese nivele de 1-2% (sau chiar devenise nulă. rata de creştere economică nu mai era suficient de mare pentru a putea asigura continuarea . care atrăgea atenţia asupra unei provocari fara precedent în istoria postbelica. în 1972. întrucât acesta ar fi însemnat în condiţiile economice ale vremii sporirea taxelor deja foarte mari şi creşterea inflaţiei (la începutul anilor 70 presiunea clasei mijlocii şi a sindicatlor de a reduce taxele era tot mai mare). mai ales după mijlocul anilor 60.diminuarea activităţilor profitabile . multe companii solicitând cu insistenta regândirea întregului sistem de asigurari.Setorul primar (sectoare economice de vârf. lansându-se conceptul de “creştere zero”). şi o relativă siguranţă a locului de muncă) . Presiunea asupra sistemului de protecţie cresc foarte mult. Creşterea şomajului. “criza de copii” devenind cu timpul o realitate. obiectivul şomajului zero nu a putea fi susţinut pe termen lung datorită consecinţelor negative care au survenit: . sistemul de pensii şi chiar şi cel sanitar se confruntă cu riscul de a fi sufocate. invaliditate.efortului de bunastare". .

ficalitatea devine din ce în ce mai ridicată. şi nu datorită îmbunătăţirii protecţiei sociale oferite de către SB. Pop (coord). în condiţiile unei creşteri economice mai lente decât cea a cheltuilor publice (sociale). în L.9 1.5 Inflaţia 3. 2002. Prin urmare. Critica Neoliberală la adresa Statului Bunăstării • SB bazat pe o fiscalitate ridicată afectează negativ economia a) poate conduce în mod paradoxal la scăderea resurselor pentru stat o În contextul unor programe sociale din ce în ce mai costisitoare.• Creşterea aşteptărilor populaţiei în raport cu nivelul şi calitatea beneficiilor. 1991 În continuare vom prezenta critica făcută de teoriile neoliberale la adresa Statului Bunăstării Keynesian. 767 apud Pierson.4 Rata de crestere a productivităţii 3. p. curent de gândire cunoscut şi sub numele de „Noua Dreaptă”.4 Sursa: Preda. Se apreciază că creşterea cheltuielilor publice sociale în special s-a făcut ca urmare a creşterii cerererii.9 2. Reforma la toate nivelele si în toate sectoarele de activitate devenise necesară.2 5. criza Statului Bunăstării nu a fost doar o criză economică sau financiară ci a însemnat o criză a întregului sistem institutional.9 10.9 Rata de creştere a PNB 4. Iată câţiva indicatori sociali şi economici care descriu comparativ situaţia la care se ajunsese în perioada crizei: Performanţele OECD (valori medii) în perioada de înflorire a SB comparativ cu perioada crizei 1960 – 1073 1973 – 1981 Rata şomajului 3. Creşterea fiscalităţii duce la scăderea resurselor pentru impozitare astfel încât impozite mai ridicate se aplică la salarii şi profituri din ce în ce mai mici o Aşa numita Curba Laffer: cresc impozitele → cresc şi resursele statului până la un punct pentru că apoi → scade baza de impozitare → scad resursele Curba Laffer Venitul din impozite 30 .

SB ca furnizor monopolist (unic.Rata de impozitare b) demotivează efortul economic. creându-se un sistem centrat pe propriile interese şi nu pe cele ale populaţiei beneficiare. asistăm la o birocratizare excesivă. Fără competiţie. sau oricumn cu rol major) al bunăsării sociale devine ineficient. înlocuind-o cu „dicatatura statului sau a corporaţiilor”. constituindu-se în timp aşa numita „underclass” şi generând o adevărtă cultură a dependenţei SB afectează însăşi liberetatea individului. Intervenţia socială devine î fapt un instrument de dominare a populaţei. cu atât impozitul creşte) c) creşte economia subterană şi evaziunea fiscală d) decapitalizarea: migraţia capitalurilor spre ţări cu fiscalitate mai scăuztă • SB distruge funcţia de într-ajutorare a familiei şi comunităţii (prin preluarea acestei funcţii). 31 • • • . invetiţiile (întrucât cu cât câştigul e mai mare. să scindeze populaţia în două: pe de o parte o populaţie activă şi responsabilă şi pe de alta o populaţie dependentă. duce la slabirea coeziunii familiale şi la atrofierea reţelelor de suport comunitare SB ajunge să provoace un dualism social.

beneficiile şi serviciile fiind şi forme de represiune. de multe ori ireversibile. . în Suedia se ajunsese la situaţia limită în care 60% din forţa de muncă activă era ocupată în administraţia Statului Bunăstării. scade capacitatea statului de a rezolva aceste probleme. Soluţia ar fi o economie planificată .criza financiară demonstrează că SB este incopatibil cu economia capitalistă. permiţând creşterea spectaculoasă a numarului de slujbe bine platite în institutii administrative si în consecinţă scăderea şomajului. Cu timpul însă. implicaţiile şi consecinţele dramatice ale acestora pe termen lung. 32 . aşa numitul Stat Providenţă. Multiplicarea si extinderea birocratiei din serviciile publice a avut la început un efect pozitiv.SB controlează indivizii. Ieşirea din criză (după 1980) Mulţi specialişti afirmă că modelul european al Statului Bunăstarii în sens traditional (keynesian). de subminare a independenţei individului şi conducând la stigmatizare socială. Spre exmplu. asistăm la scăderea legitimităţii politice a statului. accea a şomajului mare în rândul acestora. sistemul s-a extins ajungând să detină o pondere exagerata. Astfel a fost posibilă angajarea unui mare numar de femei. întrucât datorită asumării prea multor responsabilităţi. Critica din perspectivă ecologistă sau feministă SB a ignorat problemele de natură ecologică.Noua drepată nu este singura care a criticat birocratizarea excesivă a sistemului. rezolvându-se o altă problemă traditională. însă nu la fel de coerente ca cele ale Noii Drepte: Critica Stângii la adresa Statului Bunăstării Adepţii ideologiilor socialiste au admis la rândul lor că Statul Bunăstării în forma lui clasică. inlcusiv adpţii ideologiei de stânga şi alţi critici au ridcat problema birocraţiei. a disparut după criza anilor 70-80 si cu politicile neo-liberale lansate de Noua Dreapta în anii ’80. Modelul SB a cunoscut şi alte critici pertinente. • În final. supradimensionării şi ineficienţei administraţiei de stat. De asemenea SB a ignorat problemele unor altfel de grupuri „defavorizate” – de exemplu femeile – consecinţele legate de dezechilibrele demografice fiind numai „partea vizibilă a iceberg-ului”. În această perioadă de conturează noi teorii legată de administraţia publică. keynesiană avea numeroase probleme şi trebuia reformat.

• Înlocuirea asistenţei sociale universaliste cu cea bazată pe testarea mijloacelor • Retragerea statului din rolul de unic / principal furnizor al bunăstării o Cresterea rolului comunitătii şi a societăţii civile în furnizarea bunăstării (încurajarea familiei. considerând că are consecinţe pozitive precum: o Disciplinează forţa de muncă o Stimulează competiţia. a celor de într-ajutorare comunitară. ci de o diminuare a acestei funcţii). În 1979. de tip “Nou”. indiferent de orientare. Politica liberala a premierului Margaret Thatcher (care va rezista la guvernare până în 1990) în concordanţă cu guvernarea republicanilor conservatori sub preşedinţia lui Ronald Reagan în Statele Unite (19801988) au adus la conceptualizarea “Noii Drepte”. chiar si de cele cu o istorie socialistă.The German Middle Way"). nu suport universalist.. la revenirea liberalismului în special în economie (un liberalism reformat. bazat în principal pe asigurări (. a reţelelor de rudenie.Criza din tarile vest-europene s-a terminat prin “spargerea” consensului postbelic de tip keynesian (Naumescu) de sustinere a programelor de bunastare de către marea majoritate a partidelor. impun artificial salari ridicate. o Retragerea statului din funcţia de producere a bunăstării (nu este vorba de o retragere totală.Marea Britanie: de la 83% la 40% .Suedia: de la 88% la 77% • Şomajul este lăsat să evolueze liber. Intervenţia statului în economie este negativă.SUA: de la 75% la 38% . cu o economie liberala dar pătrând acelaşi sistem de protectie sociala bine pus la punct. a ONG-urilor de a prelua din funcţiile statului) 33 . Direcţiile lor de acţiune au fost: • Scăderea impozitelor (chiar şi în Suedia s-au redus impozitele în această perioadă): o Rata impozitului marginal (impozitul pe cea mai ridicată tranşă de venit) în: . rezultând în forţă de muncă mai speciaizată şi calificată o Combate inflaţia • „Disciplinarea” sindicatelor considerând că acestea rigidizează piaţa muncii. Germania a adoptat un model de centru. modalitatea principală de creştere a bunăstării trebuie să se bazeze pe creştere economică şi pe servicii în sistem concurenţial. Italia sau Spania. după mulţi ani de guvernare de stânga în toate ţările Europei. Bunăstarea e produsă eficient prin mecanismele pieţei sau prin celelalte surse (familie. Modelul neoliberal a fost preluat si de alte tari europene. Programul Noii Drepte de iesire din criză poate fi rezumat în câteva principii după cum urmează (Zamfir C. Partidul Conservator revine la putere în Marea Britanie. cum ar fi Franta. de unde şi denumirea curentului de neoliberalism). o Politica socială focalizată pe segmentul sărac si pe cei cu probleme. 1995): o Retragerea statului din economie. comunitate).

asumarea noilor tehnologii.Încurajarea competiţia între instituţiile statului şi serviciile furnizate. societaţi si a unor servicii publice. accentuându-se diferenţele • Rata sărăciei a crescut. Soluţia ieşirii din criză propusă de Noua Dreaptă nu a fost însă lipsită de critici. Statul contractază furnizori privaţi pentru a oferi serviciile a căror responsabilitate îi aparţin. Statului îi revine mai mult un rol de monitorizare şi control: fixează standarde de calitate şi controlează activitatea furnizorilor privaţi.Marketizarea serviciiilor.underclass” (capcana sărăciei) • Cresterea economică nu a adus reducerea şomajului. creşterea bunăstării ca efect al acesteia. aplicarea principiilor pieţei şi în acest domeniu: . • Cresterea economică nu rezolvă problema bunăstării indivizilor pentru că economia de piaţă conţine în sine dezechilibre structurale şi indivizii nu beneficiază în mod egal sau măcar echitabil de aceasta.Transferarea responsabilităţii administrative pentru furnizarea unor servicii sociale altor agenţi (de ex în Marea Britanie. cea a şomerilor pe termen lung • Serviciile sociale private nu au reuşit să acopere nevoile colectivităţii. beneficiile de maternitate şi boală au fot transferate angajatorilor) .o Privatizarea serviciilor sociale. . s-a consolidat o aşa numită „subclasă a săracilor . s-a consolidat o nouă categorie. Prin toate măsurile menţonate. privatizarea unor companii. relansare investiţională prin reducerea fiscalitaţii. • Cresterea economică a condus la creşterea inegalităţii şi la o polarizare accentuată şi între indivizi. ritmul de creştere scontat de neoliberali nu a fost ridicat.Stimularea participării în sistem privat de servicii sociale prin reduceri de impozite . Noul model socio-economic trebuia deci să raspundă următoarelor solicitări majore (Naumescu): flexibilizare. evoluând de la prestator de servicii la contractor/cumpărător şi regulator de servicii. şi pe piaţa muncii • Reforma fiscală a avantajat populaţia bogată. poate cel mai important. creşterea calităţii beneficiilor şi serviciilor oferite şi. performanţele aşteptate erau: înviorarea economiei. dereglementare. polarizându-se accesul chiar si la cele fundamentale (educaţie şi sănătate) o o o o o o o 34 . debirocratizare şi descentralizare administrativa. apar competiţiile pe bază de poiect. Mai mult. eficientizarea managementului. evidenţiindu-se consecinţele negative ale adoptării unor asemenea programe. creşterea responsabilităţii indivizilor pentru propria bunăstare.

pentru a putea finanţa sistemul de protecţie. Calitatea serviciilor oferite. iar în Marea Britanie. în contextul înmulţirii şi deiversificării neboileor d eprotecţie a populaţiei. În unele cazuri. Unele state au recurs la soluţia impozitării indirecte (pe consum). bazate pe recalificare profesionale şi pe investiţii în domeniul lucrărilor publice. chiar dacă obiectivul ocupării depline devine puţin realizabil o Solidaritate socială. deşi a înregistrat un recul în această perioadă în majoritatea ţărilor din Europa de Vest. Evoluţia cheltuielilor publice (sociale) în perioada 1975-1990 în unele state OECD Cheltuieli publice ca % din PIB Cheltuieli publice sociale ca % din PIB 35 . nu s-a îmbunătăţit considerabil. în a doua jumătate a anilor ’80 s-a înregistrat chiar o crestere. Adepţii acestei poziţii au propus la rândul lor un program de ieşire din criză. încurajând agenţii economici să constituie din profituri fonduri de rezervă pentru perioadele de recesiune economică. în multe cazuri au crescut. în majoritatea statelor occidentale. chiar prin marketizare. a continuat să domine în special în statele nordice. acestea schimbând mai degrabă tipul de politici decât efortul finaciar.Social-democraţia. după un punct de cotitură au început să crească din nou. dar reafirmându-i principiile care l-au fundamentat: o Intervenţia statului în economie cu rol corector o Angajament pentru ocuparea ridicată. cheltuielile publice şi cele sociale au continuat să crească şi după perioada crizei. o societate echitabilă pentru toţi cetăţenii o Parteneriat social (între patronat şi sindicate) Promovează politici de investiţii contra-ciclice pentru. fiscalitatea a crescut în continuarea. Reuşesc să menţină o inegalitate şi o rată a sărăciei scăzute. Nivelul cheltuielilor publice (sociale) nu a scăzut considerabil. dimpotrivă. Promovează de asemenea politici active pe piaţa muncii. De fapt. Tabelul de mai jos pare să indice că nu existe o legătură consistentă între nivelul cheltuielilor sociale şi ideologia partidelor de guvernare. Performaţele celor două opţiuni polare au fost în final comparabile. Obiectivul reducerii cheltuielilor sociale în fapt nu s-a putut realiza. Datoriile externe nu au scăzut. care viza de asemenea reformarea clasicului Stat al Bunăstării. Chiar şi în SUA scăderea cheltuielilor sociale a fost practic inexistentă.

3 24..2 58.3 14.9 54.9 15.7 33.2 56.6 31.9 60.8 26.1 26.5 Ca o caracteristică generală. 1996). denumit “revoluţia comunităţilor” (Zamfir.1975 1980 1990 1975 1980 Danemarca 48.4 Total 38 37.2 41.8 19.8 Franţa 43. În special după 1990.1 29.6 11.3 8.3 33.8 Suedia 48.7 22.1 18.3 Spania 24. 1995) se încadreaza în procesul mai larg de emancipare a comunitatilor locale si al deplasarii accentelor dinspre un Stat spre o Societate a Bunăstării: .8 11.2 25.6 21.2 Olanda 55.1 49.1 19.4 46.9 24.2 26. 1997.9 53.8 33. Tipologiile Statului Bunăstării 36 . Fenomenul.9 54.6 16.5 13. puterea si functiile sociale ale adimistraţiei centrale ale statului sunt în declin.2 21 21.5 20.1 59.9 45.1 39. din ce în ce mai puternice si mai influente.1 Italia 43. 4 (pentru anul 1975) şi p.2 41.5 23.6 Sursa: George şi Taylor-Gooby.5 28.1 53.6 28.4 SUA 43.2 25.1 22.8 17. 10 (pentru anii 1980 şi 1990) 1990 27.3 14.6 47.1 21. asistam la transferul centrului de greutate al bunăstarii colective spre comunitatile locale.7 32.8 16.9 Marea Britanie 46.from Welfare State to a Welfare Society" (Gosta EspingAndersen.5 Germania 48.7 Grecia 26.6 43 39. p.

nivel mediu sau chiar crescut al cheltuielilor sociale (depinde de amploarea sistemelor de asigurări) . In continuare o sa trecem in revistă numai câteva dintre acestea. etc. dar intervenţia are la bază criterii legate de merit şi performanţa în mucă. Chiar şi atunci. Sistemul de protecţie sociala este bazat pe sistemul de asigurări..transferuri sociale generoase. Criteriile de diferenţiere a tipurilor de SB sunt numeroase: nivelul cheltuielor sociale publice. Statul rezidualist sau minimal (SUA) Statul deţine un rol minor în protecţia socială a indivizilor. pe baza testării mijloacelor. mai degrabă contribuţiile la fondurile de asigurări sunt importante . Statul meritocratic (bazat pe performanţă) (Germania) Statul intervine în protecţia cetăţenilor. Se consideră că modelele de politici sociale sunt determinate de factori precum cultura unei ţări. nu îşi asuma responsabilitatea decât pentru segmentele sărace.nivelul scăzut al impozitării . gradul de transfer. chiar în cazul aceleiaşi ţări profilul poate fi diferit de la un autor la altul. etc. structura acestora. intervine doar acolo unde familia şi piaţa au eşuat.transferurile sociale reduse . Cum putem identifica astfel de state? Prin . punctuală pentru a nu crea dependenţă. Un astfel de stat are: . Statul nu intervine în economie. gradul de difernţiere a beneficiilor sociale între anumite categorii de populaţie.De-a lungul anilor au fost lansate în literatura de specialitate multe clasificări ale regimurilor bunăstării. Clasificările sunt diferite în funcţie de autori.nivel mediu al impozitării. dar mai ales de tip asiguratoriu . raportul public / privat în furnizarea bunăstării. Tipologia lui Titmuss Richard Titmuss identifică 3 modele de SB (tipuri de politici sociale): 1. intervenţia este temporară. 2.. factori economici etc. Statul are un rol complementar faţă de piaţă. cele mai „de notorietate” în literatura de specialitate. recompensatoriu.sistem de asistenţă socială slab dezvoltat 3. orientarea politică a partidelor aflate de-a lungul timpului la guvernare.nivelul scăzut al cheltuielilor sociale . Obiectivul îl reprezintă asigurarea minimului de subzistenţă pentru cei în nevoie. În funcţie de un set sau altul de criterii au fost constitute de-alungul timpului foarte multe tipologii ale SB. gradul de acces la beneficii/servicii.beneficiile şi serviciile de asistentă socială focalizate. Statul instituţional-redistributiv sau universalist (Suedia) 37 .

Procesul prin care statul atenuează această stare se numeşte „de-comodificare”. • Impactul redistributiv al beneficiilor şi serviciilor sociale.beneficii si servicii de asistenţă socială universale Desigur că Statele Bunăstării reale reprezintă combinaţii între aceste tipuri ideale.nivel ridicat al impozitării . Preponderenţa sectorului de stat sau dimpotriva a celui privat în asigurarea bunăsării sociale este un indiciu important pentru un tip sau altul de stat al bunăstăii. Schiţa criteriilor de diferenţiere între tipurile de Stat al Bunăstării 38 . prin beneficii şi servicii largi. de calitatea de asigurat sau de testarea mijoacelor). central în protecţia socială a indivizilor. preţul forţei de muncă scade).transferuri sociale ridicate . Un astfel de stat are: .Statul are un rol major. adică gradul în care individul are acces necondiţionat şi universal la bunăstarea socială (independent de participarea pe piaţa muncii. intervenind masiv (chiar şi în economie) pentru a asigura un standar de viată decent pentru toţi cetăţenii. • Gradul de implicare a sectorului privat în furnizarea beneficiilor / serviciilor sociale. Tipologia lui Esping-Andersen Gosta Esping-Andersen (1990) propune o tipologie a statelor bunăstării pe baza a umătoarelor dimensiuni considerate relevante: • Gradul de de-comodificare al beneficiilor şi serviciilor sociale sau gradul de acces universal la acestea. pot conduce la: reducerea sărăciei.nivel ridicat al cheltuielilor sociale . Denumirea criteriului „de-comodificării” provine din faptul ca în economia de piaţă indivizii pot fi consideraţi la rândul lor drept mărfuri – „comodities” (competiţie ridicată. Acestea pot avea impact diferit. cu caracteristici majoritare dintr-un model sau altul. universaliste. asumându-şi responsabilitatea pentru întreaga colectiviate. reducerea inegalităţii. menţinerea stratificării sociale şi creşterea egalităţii.

bazat pe un regim de tip asiguratoriu. asigurând doar supravieţiurea individului. acest ajutor fiind stigmatizant) şi care au reuşit pe piaţa muncii şi care plătesc pentru cei dintâi. Conform criteriilor de mai sus: accesul la servicii este bazat pe sistemele de asigurări şi este diferenţiat în funcţie de un sistem sau altul. care au eşuat pe piaţa muncii şi care supravieţuiesc prin ajutorul minimal al statului. reproducând diferenţele existente pe 39 .Gradul de de-comodificare + Impactul redistributiv Statul Bunăstării LIBERAL + Gradul de implicare a sectorului privat Statul Bunăstării CONSERVATOR + FACTORUL POLITIC Statul Bunăstării SOCIALDEMOCRAT Aceste criterii de diferenţiere le pune în legătură cu factorul politic. bazat pe asistenţa socială focalizată doar pentru cei în nevoie. 2. Acest sistem duce la accentuarea stratificării sociale. (cei în nevoie. în care sectorul privat deţine o importanţă majoră. Conform criteriilor de mai sus: Accesul la beneficii / servicii este limitat. obţinând 3 tipuri de State ale Bunăstării: 1. beneficiile depinde de contribuţii (de participarea pe piaţa muncii). Liberal – un tip de stat în care piaţa are un rol fundamental în asigurarea bunăsării sociale. Sectorul privat este implicat puternic în furnizare bunăstării sociale. cu cele trei tipuri de ideologii: liberală. Conservator – un stat corporatist. În cadrul celor de tip Bismark. conservator-corporatistă şi colectivistă. Sistemul este bazat pe asistenţa socială focalizată (testarea mijlocaleor). acestea sunt reduse. chiar la un dualism social între cei care primesc.

lumea anglo-saxonă în general) centrate pe sistemul privat de furnizare a bunăstării şi cu intervenţie doar asupra sărăciei şi regimurile corporatiste (Franţa. Grupurile vulnerabile sunt cele care rămân în fara pieţei muncii şi cele care au o poziţie instabilă în cadrul acesteia. În cadrul celor de tip Beveridge. Germania. care protejează toţi indivizii. beneficiile sunt relativ reduse în cuantum iar calitatea serviciilor este destul de scăzută.piaţă. polarizându-se calitatea beneficiilor furnizate) Până în 1930 Esping Andersen consideră că nu existau decât două mari tipuri: regimurile liberale (Tările Scandinave. Acest sistem promovează egalitatea de status. Social-democrat – un stat social. Totuşi. datorită costurilor foarte ridicate ale sistemului universalist. Cel puţin în principiu sectorul privat nu are o importanţa semnificativă în furnizarea bunăstării. rata sărăciei este scăzută. ca în SB liberal. nivelul acestora este generos şi asigură un nivel decent de trai. aceasta aparţine în mod principal statului (de remarcat totuşi efectul menţionat anterior pentru cei cu venituri ridicate. Acest sistem duce la reproducerea stratificării sociale de pe piaţa muncii. Austria. Conform criteriilor de mai sus: grad înalt de de-comodificare. astfel încât uneori se manifestă tendinţa celor cu venituri riicate de a intra pe piaţa privată a furnizării bunăstării. statele anglosaxone dar mai ales cele scandinave au reformat radical sistemele de protecţie socială în baza unei ideologii care ulterior se va numi social-democraţie. conducând în final la efectul de dualism social. Marea Britanie. gradul de de-comodificare este mai înalt. Europa Continentală în general) bazat pe sistemul asiguratoriu. accesul la beneficii şi servicii este universal. cu beneficii şi servicii universale. După cel de-al Doilea Război Mondial. Sectorul privat nu are o importanţa mare în furnizarea bunăstării sociale 3. necondiţionat. Impactul redistributiv este puternic. garantând tuturor celor care au contribuit beneficii egale. Iată o schemă a caracteristicilor celor trei tipuri de SB făcută chiar de către autor: 40 .

Norvegia.Asigurări private .Asigurări sociale Modelul SocialDemocrat (Suedia) Cetăţenia Creşterea egalităţii de status. SUA. Noua Zeelandă) 41 . Pop (coord). 2002 în L. 463 Reduse SB mic.Corporaţiile . Canada.Asigurări sociale cu accente egalitare . p. Austria) Mică SB slab.Statul (administraţia centrală în principal) Mic Mic Mare Mare Ridicată Scăzută .Asistenţă socială universalistă .Piaţa liberă Mare Modelul conservatorcorporatist (Germania) Munca Menţinerea stratificării sociale de pe piaţa muncii (status ocupaţional) .Asistenţă socială focalizată . 51 Alte tipologii Goran Therborn (1986) a lansat o clasificare în funcţie de două dimensiuni considerate esenţiale: Nivelul drepturilor sociale (social entitlements level) şi Orientarea spre piaţa muncii şi ocuparea deplină. universalism . orientat către piaţă (Australia.Clasificarea Statelor Bunăstării -Modelul lui Gosta Esping-Andersen Modelul liberalrezidualist (SUA) Baza de acordare a drepturilor Principiul de redistribuire Principiul de organizare Administrarea programelor Nevoia / munca Focalizare asupra segmentului cel mai sărac . Clasificarea Statelor Bunăstării -Modelul Therborn Drepturi sociale Mari Orientarea către ocuparea totală a forţei de muncă Mare SB puternic intervenţioniste (Suedia. orientat către ocuparea deplină (Elveţia şi Japonia) SB mic.Statul în plan secundar Limitat Limitat Limitat Limitat Medie Medie Rolul pieţei Rolul testării Mare mijloacelor de trai Angajament cu privire la furnizarea de Limitat servicii sociale Angajament cu privire Mic la ocuparea deplină Redistribuirea Scăzută Sărăcia Ridicată Sursa: Esping-Andersen şi Micklewright. p. Marea Britanie. Olanda) Sursa: Preda.Administraţia locală şi centrală (mix) . 1991. Danemarca. de tip compensatoriu (Belgia.

ulterior dezvoltându-se două regimuri distincte: neo-conservator şi social-corporatist (care sunt în fapt reîntărirea celor două opţiuni polare) • Regimul neo-conservator (SUA şi Marea Britanie) ce caracterizează guvernările politice de dreapta. 1993) este un model foarte interesant care indică deiferenţele enorme dintre culturile (valorile) ocidentale şi cele asiatice Conform tipologiei lui Esping-Andersen. Bismarckian.O perspectivă oarecum distinctă asupra tipologiilor Statului Bunăsătrii o găsim la Ramesh Mishra (1990) care consideră că Statul Bunăstării clasic. Guvernările de acet tip au realizat creşteri economice apreciabile şi stabilitate. fiind cunoscută şi ca “un stat al bunastarii prin excelenţă”. Impactul măsurilor de protecţie socială este în acest caz mai degrabă scăzut. ca regim caracteristic „perioadei de aur” (1950-1975). modelul social-democrat caracterizează în cea mai mare măsură configuraţia securitatii sociale din statele nordice. pe care îl denumeşte Statul Bunăstării Confucianist (într-o clasificare anterioară – 1990 – face referire la acelaşi model denumindu-l Statul Bunăstării Oiconomic). a păstrat preocuparea pentru ocuparea deplină. Dominaţia modelului social-democrat a început în ţările scandinave după Primul Război Mondial şi rezistă şi în prezent. Statul Bunăstării "Economiei Gospodăriei". Caracteristicile acestui model (asiatic) al bunăstării sunt bazate pe o cultură şi un mod de viaţă centrate pe prioncipii confucianiste. mai mult „o promisiune instituţională”. Anglo-Saxon (care corespund în general modelelor lui Esping –Andersen) şi Latin sau „Rudimentar”. Modelul a fost instituţionalizat distinct în literatura de specilitate drept modelul scandinav (Erikson. Stephan Leibfried (1992) identifică în Europa. centrat pe un fel de familie extinsă. întrucât între toate ţările scandinave. care investeşte mult în educaţia copiilor pentru ca în viitor. Singapore. "confucianistă" (Jones. Danemarca si Norvegia. Keynesian. să poată ajuta apoi ceilalţi membri dependenţi ai familiei. cel caracteristic Asiei de Sud-Est (ai aşa-numiţilor tigrilor asiatici: Hong Kong – pe atunci nu aparţinea Chinei. modelul fiind mai apropiat de cel corporatist (dar fără acelaşi sistem de asigurări bine consolidat şi acoperitor). servicii sociale universaliste şi menţinerea unui nivel minim de trai. considerând că eficienţa şi creşterea economică nu trebuie promovate în detrimentul obiectivelor sociale legate de menţinerea unui şomaj scăzut şi a unui efort social ridicat. înregistrând numai scurte perioade de guvernări liberale. Catherine Jones (1993) propune dezbaterii un model de stat al bunăstării distinct faţă de cele occidentale identificate până acum. • Regimul social-corporatist (Suedia şi Austria) ce caracterizează guvernările politice de stânga. În ciuda adpotării unor 42 . nu este interesat de ocuparea deplină sau "şomajul 0" ca în cazul SB Keynesian şi nici de prevenirea sărăciei sau asigurarea unui nivel minim de trai. a încetat să existe după perioada de criză (1975-1980). fapt care le-a sporit succesul electoral. după ce îşi vor face o carieră. semi-instituţionalizat. Corea de Sud şi Taiwan). Modelul unei economii „a gospodăriei (oikos)" cum o mai numeşte Jones este caracterizat de o influenţă majoră a familiei şi comunităţii care îşi asumă în continuare responsabilitatea pentru îngrijirea şi susţinerea membrilor săi. în special Suedia. 1987) sau modelul suedez. Suedia a continuat să promoveze viziunea keynesianistă în cea mai mare măsură. 4 tipuri de state ale bunăstării: Scandinav.

modelul scandinav sau suedez. datoriilor externe şi implicării scăzute a bisericii) • Social-democrat: Cehia şi Slovacia (datorită revoluţiei de catifea şi unei experienţe democratice mai îndelungate) • Corporatism conservatorist post-comunist: Bulgaria. reprezintă o explicaţie importantă: . esenţa modelului a rămas aceeaşi.caracterul proceselor (ante) revoluţionare şi impactul transnaţional (apreciat în funcţie de datoria externă): • Liberal-capitalist: Ungaria şi parte din ţările fostei Iugoslavii precum Slovenia şi Croaţia (datorită absenţei unor partide muncitoreşti influente. Spre exemplu. Încercările de clasificare a regimurilor bunăstării fostelor state socialiste sunt relativ puţine şi lacunare. Mulţi specialişti susţin că valorile pe care este cladită societatea scandinavă. diferenţierea între sexe pe piaţa muncii nu este mare (majoritatea femeilor sunt prezente pe piaţa muncii având salarii egale cu bărbaţii la munci egale). autorul neintroducând-o în nici-o categorie. Opţiunea constantă a nordicilor a ramas în favoarea solidaritatii si a drepturilor sociale acordate tuturor cetatenilor şi în favoarea reducerii inegalitatilor provocate de economia de piata. multe măsuri de politică socială fiind luate sub influenţa sau la cererea organizaţiilor internaţionale.Valorile nordice implica asumptia ca egalitatea este o situatie absolut corecta si justificata. 43 . introducând criterii suplimentare . Polonia pare să aibă situaţia cea mai puţin calră. Spre exemplu. Bob Deacon (1993) a lansat o astfel de clasificare pornind de la clasificare lui Esping-Andersen prezentată anterior.masuri reformiste cu tentă liberală în urma crizei. Deacon admite că analiza nu se poate aplica ţărilor foste comuniste în aceeaşi termeni datorită specificităţii acestora. Analiza în privinţa României a fost deseori criticată de specialişti în politicile sociale români. unei aşteptări puternice din partea populaţiei pentru suportul intereselor muncitorilor. Ea prevaleaza. iar această evoluţie a făcut să se “autonomizeze” de clasicul model socialdemocrat şi să se “individualizeze” într-un model specific . Marian Preda (2002) apreciază că: • Mobilizarea clasei muncitoare. iar principiul subsidiarităţii nu este instituţionalizat. unele ţări din fosta URSS şi Serbia (datorită influenţei încă puternice a valorilor socialiste şi egalitariste. un deziderat politic sau chiar un imperativ. apreciată de Deacon drept "înaltă" datorită mişcărilor muncitoreşti din primii ani de după 1989 a fost ulterior slabă datorită şomajului şi atragerii unor lideri sindicali în structurile politice de conducere • Impactul transnaţional caracterizat ca fiind "redus" a fost de fapt mare. România. Este greu de explicat cum modelul funcţioneaza de atâta vreme în această parte a Europei. 1993). unei tradiţii democratice slabe). între care egalitatea ocupă un loc central. chiar atunci când întra in conflict cu alte valori” (Esping-Andersen. introducerea ajutorului social în 1995 a fost făcută sub influenţa modelului american prin intermediul Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale • Influenţa bisericii asupra politicilor sociale nu a fost deloc mare..

chiar în interiorul aceleiaşi ţări. sociale şi nonsociale (procent din PIB) Suedia 68 Danemarca 61 Norvegia 57 Olanda 58 Franţa 52 Germania 47 Marea Britanie 44 SUA 39 Japonia 33 Sursa: Naumescu apud Mihuţ şi Lauritzen. Deacon arată că ideologiile organizaţiilor internaţionale sunt de multe ori divergente. Vom încheia cu ilustrarea comparativă a câtorva indicatori pentru a înţelege mai bine încadrarea unui stat într-u tip sau altul de regim al bunăstării. rezultând în promovarea unor modele de politici sociale adesea contradictorii. dar pe baza altor determinanţi. nu al conservatorismului datorat bisericii. concentrându-se pe analiza influenţei organismelor transnaţionale în promovarea unuia sau altuia dintre modele de Stat al Bunăstării (din păcate Românianu mai intră în analiza sa). În 1997 Deacon a realizat o nouă tipologizare a statelor din Europa Centrală şi de Est. 1999 Transferuri (procent din PIB) 25 18 20 30 24 16 15 13 12 Angajaţi în sectorul public (procent din totalul angajaţilor) 33 32 29 13 27 15 17 15 6 Total taxe 50 49 47 47 44 40 35 29 29 44 .• Singurul element din modelul conservativ-corporatist întâlnit în cazul României este rolul important al familiei în asigurarea protecţiei sociale. Indicatori sociali pentru caracterizarea Statelor Bunăsării Cheltuieli publice totale.

În consecinţã. pentru ca în 1950 ponderea săracilor conform aceleiaşi grile să scadă la 1. aş acum vom vedea.. prieteni şi cetăţeni”( Townsend apud Preda 2002) 45 . Tipuri de sărăcie şi metodologii de măsurare Sărăcia absolută Sărăcia absolută se bazează pe ideea de subzistenţă.. ale căui înţelesuri au evoluat în timp. însă. Cercetarea iniţială a pus în evidenţă faptul că o treime din populaţie se afla în sărăcie. Pentru a putea stabili dimensiunea sărăciei. Sărăcia poate fi definită (Zamfir E. Dar nevoile umane sunt diferite în condiţii socio-economice diferite. în 1899. Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba. pe conceptul de nivel minim de trai. Marea Britanie. Chiar şi această definiţie este făcută. El a desfăşurat 3 anchete succesive asupra populaţiei din comitatul York.5%. adăpost. „nevoile iau naştere prin intermediul relaţiilor şi rolurilor sociale (.Sărăcia Sărăcia este un concept greu de delimitat. Acesta a definit conceptul de ‘subzistenţă’ ca fiind ‘starea în care o familie obţine (cel puţin) veniturile minime necesare pentru ca membrii ei să-şi menţină sănătatea şi eficienţa fizică’. trebuie întâi să vedem care sunt perspectivele asupra sărăciei sau tipurile de sărăcie şi metele de măsurare corespunzătoare. 1995) drept strarea de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viată decent. Cum determinăm acest minim necesar pentru satisfacerea nevoilor elementare? Prima încercare de notorietate îi aparţine lui Seebohn Rowntree. În cadrul perspectivei subzistenţei. Conceptul de sărăcie absolută presupune posibilitatea constituirii unor standarde universale în raport cu care să se analizeze progresele în eliminarea sărăciei. utilizând aceiaşi indicatori.. Astfel. hainele. de pe anumite poziţii. el a trasat un prag al sărăciei reprezentat de veniturile necesare unei familii pentru a acoperi: combustibilul. cheltuielile de gospodărie şi diverse cheltuieli personale. haine) decât ca nevoi sociale. 1936. acceptabil la nivelul colectivităţii. parteneri. chiria. Acest nivel de subzistenţă sau prag absolut al sărăciei era ajustat în funcţie de mărimea (structura) familiei. nevoile umane sunt interpretate mai degrabă ca nevoi fizice (pentru hrană. vecini. lumina. mâncarea. O asemenea comparaţie la momente îndepărtate în timp trebuie privită însă cu multă precauţie. întrucât întreaga societate britanică şi-a îmbunătăţit considerbil standardul de viaţă în toată acea perioadă.) decurg din faptul de a fi părinţi. aş acum observa şi Townsend. specialiştii au dezvoltat diferite metodologii de măsurare a acesteia. o familie era considerată ca fiind săracă dacă veniturile ei erau mai mici sau egale cu cele necesare pentru o minimă subzistenţă. bazate pe viziuni diferite. criticabile de adepţii perspectivei contrare. 1950.

84 Cuplu 1. în funcţie de preţurile existente la acele produse • Pe lângă consumul alimentar minim.70 Cuplu cu 3 copii 1. Metoda normativă (introdusă de Rowntree) constă în stabilirea unor categorii de bunuri şi servicii necesare. nevoile de relaţionare cu ceilalţi. educaţie şi culturale). utilităţi sanitare. Iată câteva exemple de scale de echivalenţă: Scala de echivalenţă Rowntree Coeficient de echivalenţă 1 bărbat singur 1 1 femeie singură 0. Tipul de familie este însă foarte important.50 Cuplu cu 2 copii 1. a cantităţilor în care sunt necesare şi apoi a cheltuielilor necesare pentru a procura acele cantităţi. nutriţioniştii determină care sunt produsele de care trebuie să beneficieze orice individ (număr de calirorii dar structura acestora.87 Scala OECD Primul adult Fiecare din următorii adulţi Fiecare copil Coeficient de echivalenţă 1 0. transformate în final tot în bani.iniţial se determină un consum caloric: specialiştii. elaborându-se un coş de bunuri şi servicii minime. facilităţi de sănătate.25 Cuplu cu 1 copil 1. Numărul de persoane dintro gospodărie se transformă în “adulţi echivalenţi” pe baza unei “scale de echivalenţă” (bazată pe presupoziţiile de consum într-un anumit context social). Totuşi. de performare adecvată a rolurilor sociale nu sunt incluse în această definiţie. • estimarea necesarului de consum alimentar . Se stabileşte consumul minim (de obicei lunar) de bunuri şi servicii necesare traiului la un nivel minim şi ce cheltuieli revin pe lună pentru toate acestea. haine. transport public. astfel încât să fie realizat un echilibru nutriţional) . putem aplica o scala de echivalenţă bazată pe diferenţele de necesar caloric între adulţi şi copii.apoi acestui consum i se dă o valoare finaciară. Fiecare individ în plus în familie nu mai aduce aceleaşi cheltuieli. dotările locuinţei şi servicii comunitare precum apă.3 46 . dacă considerăm că ponderea consumului alimentar este mare. În final se compară veniturile indivizilor sau familiilor cu pragul normativ calculat.7 0. Măsurarea sărăciei se poate face prin mai multe metode. locuinţă.Ulterior au fost dezvoltatenoi abordări care să corecteze neluarea în considerare a dimensiunii sociale. rezultă aşa numitele “economii de scală”. de asemenea necesare subzistenţei. De exmplu. abordarea „nevoilor de bază” (basic needs) are în vedere un minim necesar care cuprinde nevoi „fizice” dar şi sociale (incluzând hrană. între sexe. pragul trebuie să cuprindă şi bunuri şi servicii nealimentare. De exemplu. etc.

58 Copii 10 – 12 ani 2500 0.. De unde şi formularea: cu cât ponderea cheltuielilor alimentare este mai ridicată în consum.97 Fete 13 – 20 ani 2800 0. pe baza sumei necesară pentru cheltuieli alimentare putem afla şi necesarul total de cheltuieli pentru acea familie. Din această perspectivă. Sărăcia relativă Sărăcia relativă se bazează pe ideea de nevoi relative. Această legea a consumului formulată de Engel a determinat-o pe Mollie Orshansky să stabilescă un prag al sărăciei în care cheltuielile alimentare reprezintă mai mult de 1/3 din totalul cheltuielilor (Zamfir E. este luat în considerare contextul socio-cultural. Metoda nu ţine seama de specificul fiecărei ţări care poate determina structuri diferite de consum. Desigur că pragul astfel stabilit este valabil pentru societatea americană de atunci. aşa cum indică şi numele are în vedere structura cheltuielilor necesare acoperirii nevoilor. 47 .69 Băieţi 13 – 15 ani 3100 0. Prin urmare. cu atât individul sau familia respectivă este mai săracă. deci procentul cheltuielilor alimentare este cu atât mai mare cu cât venitul este mai scăzut. Specialiştii analizează consumul real al populaţiei Ernst Engel formulează o lege de notorietate în literatura de specialitate – cunoscută şi ca legea lui Engel: pe măsură ce cheltuielile cu consumul alimentar cresc în valoare absolută. Nevoile sunt relative la condiţiile de viată ale colectivităţii (încălzirea locuinţei pentru climă rece dar nu şi unde este cald tot timpul anului) sau la gradul de dezvoltare al colectivităţii (dezvoltare socială aduce cu sine noi nevoi). comparative. considerându-se că chiar nevoile fundamentale iau forme diferite în raport cu contextul. fiind stabilită prin raportare la bunăstarea întregii populaţii.28 Copii 2 – 3 ani 1300 0. Aceasta înseamnă că ponderea cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor unei familii este invers proporţională cu nivelul venitului.O scală de echivalenţă calorică utilizată de Institutul Naţional de Statistică din România Calorii necesare Coeficient de echivalenţă Copii 0 – 1 an 1000 0.58 Metoda structurală care.86 Băieţi 16 – 20 ani 3600 1 Bărbaţi 21 – 65 ani 3500 0.78 Femei 21 – 56 ani 2900 0.47 Copii 7 – 9 ani 2100 0. înmulţindu-l cu 3.36 Copii 4 – 6 ani 1700 0.81 Bărbaţi peste 66 ani şi femei peste 57 ani 2100 0. 1995). întrucât reproduce un pattern de consum cacarteristic acesteia. scad în valoare relativă (procentual) în cheltuielile totale.

Starea de sărăcie depinde de diferenţele dintre nevoile indivizilor. devenind excluşi de la modul de viaţă. mediile în care aceştia trăiesc. selectarea indicatorilor ne mai parţinând specialiştilor ci colectivităţii. ulterior lui Towsend s-au dezvoltat metodologii prin care indivizii sunt întrebaţi ce consideră ei că nu trebuie să lipsească unui individ pentru un mod de viaţă acceptabil. Totuşi. 60%. obiceiurile şi activităţile obişnuite ale colectivităţii căreia îi aparţin. sărac între cei din centru şi bogat între cei din Rahova. Oamenii sunt deprivaţi relativ dacă nu pot obţine acele condiţii de viaţă optime: regim alimentar adecvat. Unul dintre susţinătorii sărăciei relative a fost Peter Townsend. În final stabileşte pragul de sărăcie relativă ca fiind acela sub care scorul de deprivare creşte foarte mult. Nici metoda de măsurare a lui Townsend nu a fost lipsită de critici care au vizat lista itemilor aleşi. sărac în prezent şi bogat în urmă cu 50 de ani etc. indivizii fiind fiinţe sociale şi ducându-şi existenţa într-un anumit mediu social. Townsend propune in indice al deprivării calculat prin însumarea multor indicatori referitori la activităţile unei gospodării. În definirea sărăciei el porneşte de la conceptul de deprivare sau frustrare relativă. la care se raportează. sărac în Bucureşti şi bogat într-o comună. din idealul “tinereţii fără bătrâneţe”). în funcţie de care calculează un “scor de deprivare” pe care îl raportează la diferite categorii de venit. fără a spune ceva despre modul de viată presupus de poziţia respectivă. stilurile lor de viaţă. un indicator al deprivării era considerat a nu mânca mâncare gătită. trebuie remarcat că un astfel de prag este arbitrar. un individ poate fi sărac în SUA şi bogat în România. fără o anumită semnificaţie. acceptate social). între prieteni etc. Este în fapt vorba de o deprivare relativă la ceilaţi. obişnuite. Astfel se ridică o altă problemă a măsurării sărăciei: cum putem face distincţia între un comportament datorat lipsei resurselor şi cel bazat pe anumite preferinţe? Se poate pune problema lui Hagi Tudose care trăieşte în condiţii deosebit de modeste dar nu din lipsă de bani. fapt criticat în virtutea preferinţelor unui individ pentru o dietă alimentară mai particulară cum ar fi bunăoară preferinţa pentru salate (problemă reală în societăţile contemporane în care mulţi indivizi opteaza pentru un regim naturist din dorinţa de a se menţine în formă sau. dintre diferitele momente de timp la care ne referim. De exmplu. sprijin şi servicii care să îi ajute în performarea rolurilor sociale aşteptate de la ei ca membrii ai societăţii. Deprivarea poate fi întregistrată în orice sferă de activitate a individului: la slujbă. 70%) din media / mediana veniturilor sau cheltuielilor dintr-o societate / colectivitate. lipsa unor condiţii de viaţă şi confort “normale” (în sensul de comune. în familie. 50%. 48 . condiţiile obişnuite la nivelul societăţii). Pe baza acestui concept Townsend (1979) a defint sărăcia drept lipsa resurselor necesare pentru un regim alimentar echilibrat. Acest prag poziţionează indivizii unii relativi la ceilalţi. Astfel. etc. La acelaşi nivel al resurselor. Praguri de sărăcie relativă larg acceptate în prezent de specialişti (de exemplu un astfel de prag este utilizat şi la nivelul Ununii Europene) se calculează ca un procent (40%. confort. sunt ceea ce s-ar putea numi nucleul comun. fără să se fundeze pe o anumită viziune referitoare la necesităţile unui individ. În final selectează numai 12 indicatori (care se regăsesc la majoritatea gospodăriilor.

Teorii explicative ale sărăciei Multitudinea de explicaţii ale sărăciei poate fi sintetizată în 4 mari categorii (Zamfir E.. săracii par să fie prinşi într-un fel de capcană a sărăciei din care cu greu pot ieşi. Sărăcia ca o problemă structurală. 3. delincvenţi. pentru a-şi ascude faţă de ei înşişi şi fată de ceilalţi eşecul. În orice caz. Subcultura sărăciei se transmite prin procesul de socializare. Conform acestei abordări. inadaptaţi social. 49 . “vina” de a fi sărac aparţinându-le. unde consideraţi că vă plasaţi? • Cum estimaţi veniturile dvs în raport cu necesitaţile? Cu variante de la : nu ne ajung nici pentru strictul necesar la reuşim să avem to6t ce ne trebuie fără mari eforturi. Toria marxistă a exploatării . se folosesc diferite întrebări de genul: • Pe o scală de la 1 la 10. un mod de viată care se autoperpetuează şi care prinde săracul într-o capcană din care nu mai poate ieşi. Sărăcia ca o trăsătură culturală. ci i-au cheltuit rapid împărţindu-i celorlalţi. 2002). abordarea structural funcţionalistă şi alte asemenea abordări au demonstrat cum sistemul socio-economic conţine în sine dezechilibre care cu greu pot fi evitate şi care afectează anumiţi indivizi. ca şi frumuseţea. 1995): 1. fie că este vorba de valori diferite sau de mijloace diferite de realizare a lor. Oscar Lewis în celebra sa lucrare “Copiii lui Sanchez” descrie ce înseamnă o astfel de cultură a sărăciei. Sărăcia este un efect al unei tendinţe structurale a modului de organizare socio-economică a societăţilor: distribuirea inegală a veniturilor. ei nu i-au investit în locuinţă. “Sărăcia. Sărăcia este în această accepţiune un efect al unor caracteristici personale sau ale familiei şi grupului de provenienţă. Sărăcia ca o caracteristică morală a individului. săracii sunt leneşi. dincolo de cum îi evaluează ceilalţi. Alţi specialişti susţin că săracii nu au alte valori decât ale culturii dominante numai că au un mod particular de a le reazliza.Sărăcia subiectivă Dincolo de veniturile sau cheltuielile indivizilor. sărăcia ţine de autoaprecierea indivizilor. în schimbarea poziţiei sociale. stă în ochii posesorului” spunea Orshansky (Townsend apud Preda. Ca măsurare a acestuir tip de sărăcie. risipindu-i pe petreceri etc. unde 1 reprezintă sărac şi 10 reprezintă bogat. “Cultura sărăciei” este un produs al stării de sărăcie dar şi o sursă de sărăcie în continuare. Deşi în câteva rânduri membrii familiei sărace de americani proveniţi din America Latină pe care o analizează obţinuseră pe diverse căi sume importante de bani. vagabonzi. 2.

dar aceasta are consecinţe negative deja menţionate: scad investiţiile. se calculează costuri diferite ale componentei nealimentare şi. Adepţii acestei poziţii “demaşte” 2 circuite prin care SB ajunge să producă. pentru care are însă nevoie de resurse. • Circuitul cultural: beneficiile generoase ale statului conduc la dezvoltarea unei culturi a dependenţei. Universitatea Bucureşti. până la urmă produce cădere economică care în final conduce la cresterea sărăciei. familiei. din moment ce contravine însăşi principiului pe care se fundează Statul Bunăstării. fie de cheltuielile destinate acoperirii acestuia. Săracii sunt victime ale statului paternalist al bunăstării. Sărăcia ca efect al Statului Bunăstării. Sărăcia în România Măsurarea oficială a sărăciei Studiile asupra sărăciei în România au utilizat o varietate de metodologii de măsurare a acestui fenomen cu rezultate diferite. La pragul alimentar se adaugă costul serviciilor şi bunurilor nealimentare pe care îl suportă gospodăriile ale căror resurse le-ar permite doar acoperirea coşului minim.957.urban. praguri diferite: unul al sărăciei. creşte şomajul. statul îşi asumă responsabilitatea suportului.705 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 . celălalt al sărăciei severe. la scăderea responsabilităţii individului. Utilizarea veniturilor ar fi ridicat probleme datorita gradului ridicat de sezonalitate si dificultatilor de inregistrare a veniturilor informale Premisa fundamentală a metodologiei este cea a necesităţii satisfacerii unui consum alimentar zilnic de 2550 calorii. nu să elimine sărăcia: • Circuitul structural: pentru a elimina sărăcia. Această abordare poate părea paradoxală. măreşte fiscalitatea. Institutul Naţional de Statistică. • Pragul sărăciei severe. Valoarea pragului alimentar era de 994. ba mai mult. Componenta alimentară a consumului se stabileşte pe baza observării preferinţelor şi obiceiurilor alimentare ale populaţiei din decilele 2 şi 3 ale distribuţiei după cheltuielile de consum (se presupune că gospodăriile din aceste decile tind să îşi optimizeze consumul. Începând din 2001. În funcţie de pragul alimentar şi în funcţie fie de resursele. sub egida Comisiei Antisărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) a fost elaborată o metodologie de măsurare a sărăciei care a întrunit expertiza celor mai relevante instituţii în domeniu: Banca Mondială. la diminuarea capacităţilor lor.4. 50 . În fapt. acestea cheltuie strictul necesar pentru acoperirea altor componente ale consumului în detrimentul coşului alimentar. Pentru masurarea nivelului de bunastare a fost utilizat consumul gospodariilor. al cărui cost reprezintă „pragul alimentar”. în final. pentru a obţine aceste resurse. În acest mod necesarul caloric este transformat într-un coş minim lunar de produse alimentare. comunităţii.

romii. lucrătorii pe cont propriu (mai ales în agricultură). 51 .1 12. pe regiuni şi pentru aproape toate categoriile de populaţie analizate.751. prin faptul că pentru calcularea pragurilor sărăciei este necesară observarea comportamentului de consum. Dinamica sărăciei în România 40 35 30 25 20 15 10 5 0 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 9.3 11.6 saracie severa saracie Sursa: CASPIS.9 30. pe medii de rezidenţă.ro Rezultatele analizelor specialiştilor CASPIS privind sărăcia în România arată faptul că în ultimii ani sărăcia a scăzut pe ansamblu.5 13.4 20. Este dat de cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor care alocă pentru alimente o sumă egală cu costul coşului minim.3 25. copiii şi tinerii.2 35.778 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 . câteva grupuri sunt în continuare extrem de vulnerabile: familiile cu mulţi copii. www. luând în considerare economiile de scală şi asigurând o comparabilitate între gospodăriile din urban şi rural prin deflatori diferenţiaţi pe mediile de rezidenţă.8 11.210. • Pragul sărăciei.6 28.1 8. după cum cheltuie strictul necesar şi pentru consumul alimentar. Metoda de măsurare a sărăciei are meritul de a înlătura multe puncte critice ale metodologiilor utilizate anterior. o Valoarea acestuia era de 1.857.9 30. Se presupune că aceste gospodării îşi limitează drastic consumul de bunuri nealimentare şi servicii.17 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 – urban.o Valoarea acestuia era de 1. Însă.8 % 33.2 6.4 11.caspis.4 10. În plus.9 25.3 30. se înlătură dificultatea investigării necesarului de consum nealimentar sau riscul supraestimării necesităţilor de consum de către experţi.urban.210.

Cele private sunt bazate pe contribuţii actuariale. etc. Sistemele de asigurări private sunt voluntare – pe lângă asigurările obligatorii. de calificare. Evenimentul se poate produce sau nu. Sistemul asigurărilor sociale se fundează pe ideea de risc. individul poate opta pentru sisteme private de asigurări. Sunt garantate de bugetul de stat în cazul în care finanţarea sistemului ar avea dificultăţi. variind foarte mult pentru categorii socioprofesionale diferite şi pentru perioade de timp diferite. nu există sisteme de şomaj private. Există însă unele riscuri a căror bază actuarială este greu de calculat. de factori structurali. garantate de stat. obligatorii devine absolute necesară. adică pe un calcul al probabilităţii de producere a unui eveniment • se poate calcula de exemplu riscul producerii de accidente auto şi pierderile suferite în aceste situaţii. sănătate. Prin urmare. şomaj. dar individul se “asigură”. de tipul de economie. De exemplu: • • În acest context. cacteristica lor defitorie este contribuţia. depinde de tipul de muncă prestată. Astfel. Riscul de a pierde locul de muncă este distribuit neuniform. adesea acestea fiind încurajate de către stat prin reduceri de impozite. iar contribuţia pe care un doritor o va plăti pentru a putea beneficia de prima de asigurare în cazul producerii riscului va fi proporţională cu acestea Riscul de a ieşi la pensie este oarecum egal distribuit şi poate fi calculat. în măsura în care sunt importante în descrierea politicilor sociale. Tocmai de aceea. Asigurãrile sociale pot fi de stat (sau publice) sau private. Scopul sistemului de asigurări constă în compensarea prin beneficii în bani sau în servicii a prejudiciilor suferite în anumite situaţii de risc (incapacitate temporarã sau permanentã de muncă. bãtrâneţe. iar distribuirea beneficiilor/primelor de asigurare se face către cei pentru care situaţia de risc s-a produs. În baza principiului solidarităţii sociale se impune asumarea colectivă a unor riscuri: 52 . Sistemele de asigurări publice sunt obligatorii – asigurările de pensii. şomaj. de evoluţia macroeonomică globală. Pe parcursul acestui capitol ne vom referi în principal la asigurările publice şi numai tangenţial la cele private. Colectarea resurselor (fondurilor) are loc de la toţi cei care doresc să participe la un astfel de sistem. principiul de bază al sistemului de asigurări îl reprezintă solidaritatea socială. existenţa unor asigurări publice. etc) cu care se confruntã cei asiguraţi. asigurările de şomaj sunt publice (garantate de stat) şi obligatorii. fiind astfel un sistem contributoriu.Asigurările sociale Asigurãrile sociale formează împreună cu de asistenţa socială sistemul de securitate socialã. astfel încât există şi sisteme private de pensii. adică plăteşte o contribuţie periodic pentru a putea beneficia de bani sau servciii în cazul producerii riscului.

Sistemeel de pensii se pot constitui în flux întrucât riscul de a ieşi la pensie e oarecum egal distribuit. faptul de a nu-l ajuta e posibil să coste societatea mai mult (costuri sociale şi pe termen lung). Referindu-ne la sistemele de asigurări publice. şi beneficiile vor creşte în termeni reali) Dezavantaj: dependenţa (demografică). în plus. de evoluţia demografică Dezavantaj: nu pot face faţă în cazul unei inflaţii mari. Ca soluţie se stimulează participarea în paralel la sisteme private. etc. • Ex: cazul sistemelor de pensii – cei care sunt acum pensionari au contribuit în trecut pentru pensionarii de atunci. • nu poate fi stabilită o bază actuarială. ambele sisteme au şi avantaje şi dezavantaje. în consecinţă societatea trebuie să preia această responsabillitate. În flux sau “Pay as you go” (PAYG): se plăteşte pe măsură ce situaţia apare. Caracteristicile acestui sistem. - 2. există două mari tipuri: I. de accidente. Se finanţează printr-un fond de asigurări. dacă e creştere economică. de viaţă. pe considerente de de justiţie socială sau pur şi simplu din calcule economice: o De exemplu: nu este moral şi nici echitabil ca un membru al societăţi să nu fie susţinut dacă se îmbolnăveşte (nu e vina lui). etc. Ca modalitatea de organizare şi finanţare. Toţi indivizii pot ajunge în această situaţie. asigurările sociale pot fi: 1. Pe bază de fond: se bazeaze capitalizarea fondurilor.• este necesar din punct de vedere moral. veniturile reale de care beneficiază individul pot fi mai mici Aşa cum se poate vedea. în fapt avantajele unuia sunt dezavantajele celuilalt. Avantaje: beneficiile sunt susţinute concomitent cu constituirea sistemului. aşa cum am văzut anterior. Sistemul de asigurări de tip Bismark – sunt primele sisteme de asigurări care au apărut în Germania la sfârşitul secolului trecut. neanticipate. pot varia doar vârsta sau circumstanţele în care un om se pensionează. Beneficiile sunt proporţionale cu mărimea contribuţiei. Se bazează pe o dublă solidaritate: şi intra şi inter-generalţională. Avantaj: nu depind de rata de dependenţă. nu depind de inflaţie. criteriile de acordare se pot ajuta “din mers” astfel încât beneficiul să poată fi adaptat evoluţiei economice (de exemplu. nu de la bugetul de stat. probabilitatea de apariţie a unor riscuri nu poate fi calculată şi nici pierderile suferite. contribuţiile sunt investite în diferite activităţi economice aducătoare de profir. Categoriile socio-profesională au propriile “case” de asigurări (termenul de la noi) 53 . Se întâlnesc mai ales în sistem privat – asigurări de bunuri.

nici nu se face disticţia între bugetul de asigurări şi cel de stat. De altfel. contribuabili şi beneficiari (prin reprezentanţi ai lor). au şi beneficii ridicate. cei cu venituri ridicate optează şi pentru asigurări private. Sistemul de asigurări are un puternic caracter redistributiv: 54 . Sistemul de asigurări de tip Beveridge . pe fondul nemulţumirii faţă de benefiicii şi calitatea serviciilor oferite de stat. Importanţa asigurărilor private devine adesea mare. cu nivelul contribuţiei Scăzută Relativ constante. prin sistemul de tip Beveridge. perpetuează aceleaşi inegalităţi de pe piaţa muncii: cei cu venituri mari şi statut socio-profesional ridicat vor avea beneficii mai mari şi servicii de calitate. din taxe şi impozite generale – toti cei care au plătit impozite şi taxe la bugetul de stat sunt beneficiari. - - - Principalele caracteristicile celor două mari tipuri de sisteme de asigurări Tipul Bismark Sursa de finanţare Administrarea fondului Fondul de Asigurări Sociale Regim tripartit: stat. aşa cum am văzut. relativ scăzute Mare Stat Tipul Beveridge Bugetul de stat Asigurările sociale sunt de fapt un tip de impozit. calitatea acestora tinde să scadă. în timp. în Marea Britanie. prima iniţiativă statală anti-liberală. ceilalţi mai modeste. diferenţele între beneficii sunt mult mai mici decât în cazul primului sistem ca urmare. mai ales în privinţa serviciilor.apărut dupã cel de-al doilea Rãzboi Mondial în Marea Britanie. De remarcat rolul fundamental pe care l-a avut apariţia acestui sistem: un prim angajament al statului. inegalităţile sunt mult mai mici. ca în cazul tuturor acestor tipuri de beneficii. şi servicii de calitate. Ex: • şomaj: stat – sindicate – patronat • pensii: stat – pensionari – angajatori • sănătate: stat – medici – sănătate Nivelul beneficiilor Importanţa asigurărilor private Qvasi-proporţionale cu veniturile. însă fiind un sistem universalist. sunt proporţionale cu mărimea contribuţiei numai într-o oarecare măsură. nu se constituie un fond special de asigurări beneficiile relativ fixe şi reduse. Caracteristicile acestui sistem: se finanţează de la bugetul de stat. o prima structură de cooperare între angajaţi şi angajatori. cei cu venituri ridicate. - - II. Importanţa sistemelor private este relativ scăzută în contextul diferenţierii în funcţie de venit.- Ca urmare.

Exista chiar şi o lege dată de Cuza pentru acordarea unor pensii pentru funcţionarii statului ‘civili. indiferent de mărimea conribuţiei (de exemplu. Perioada comunistã a adus schimbări majore în sistemul de asigurări sociale. Prima lege modernă de asigurări sociale care prevedea obligativitatea asigurării a fost introdusã în ianuarie 1912 (Legea Neniţescu) şi viza asigurări de boală. având în medie venituri mai mari pe piaţa muncii şi deci cotizeazând mai mult şi pe o perioadă mai îndelungată comparativ cu femeile care având vârsta de pensionare mai scăzută şi speranţa de viaţă mai ridicată beneficiază în fapt mai mult de pe urma acestui sistem. atenuând diferenţele anterioare de pe piaţa muncii dintre contribuabili. După 1949 a fost promovată acte legislative o politică de egalizare a drepturilor de asigurări.. dacă beneficiile sunt proporţionale numai într-o oarecare măsură. atenueaza inegalităţile între indivizi • Atenueaza diferenţele de venit de-alungul vieţii unui individ • Asigură indivizii în faţa unor pierderi neaşteptate a veniturilor sau în faţa unor situaţii de risc cărora nu le-ar putea face faţă singur Scurt istoric al asigurărilor sociale în România Chiar dacă nu intrau în respeonsabilitatea statului. Prin legea din 1933 a fost unificat la nivel naţional sistemul asigurãrilor sociale din România (Mărginean I. conduc la scaderea inegalităţii. Interesant este că în cadrul acestor sisteme de pensii se vorbeşte despre o redistribuire între sexe. întrucât bărbaţii beneficiază mai puţin de pe urma sistemului. Industrializarea masivă. indiferent de mărimea cotizaţiei). Dacă beneficiile sunt proporţionale cu veniturile anterioare nu fac decât să reproducă inegalitatea existentă în societate. accidente. maternitate şi pensii pentru toţi membrii corporaþiilor muncitoreşti. care atribuia însă drepturi limitate iar numãrul beneficirilor era foarte redus. cel mai adesea fiind fixat un plafon minim şi un plafon maxim (peste care se impozitează). cât şi de cuantum Desigur că impactul lor redistributiv este diferit. Fondurile de asiguraări au fost trecute 55 . creşterea populaţiei salariate (angajate) au făcut ca sistemul de asigurări să se extindă la aproape întreaga populaţie. 1995). militari sau eclesiastici’. totuşi trebuie menţionat că încă din 1872 existau asocieri ale muncitorilor care prevedeau şi măsuri de întrajutorare în caz de boală sau deces. Totuşi inegalitatea se păstrează. la noi. Şi sistemul de pensii este redistributiv. chiar dacă într-o măsură mai mică. invaliditate. Un moment de referintă îl reprezintă Legea Missir (1902) prin care s-a introdus un sistem de asigurare a meseriaşilor pe baze corporatiste. Care este aşadar rolul sistemelor de asigurări sociale? • Întăresc solidaritatea socială • Cresc echitatea socială. Cea mai puternica reducere a inegalităţii se realizează prin sisteme de beneficii şi servicii constante.• • de la cei la care riscul nu se materializează la ceilalţi de la cei care au cotizat mai mult la cei care au cotizat mai puţin – atât în termeni de durată. sistemul de sănătate – beneficiezi de aceleaşi servicii dacă esti asigurat.

în 1997 Legea Asigurărilor de Sănătate şi în 2000 o nouă lege a pensiilor. respectiv de pensii. fondurile de asigurări au continuat să funcţioneze o perioadă sub controlul statului.sub controlul statului şi incluse în bugetul de stat. Deşi benefice pentru populaţia anterior neacoperitã. După 1989 acest fapt a generat probleme majore pentru sistem. Întrucât existenţa şomajului era negată de regimul comunist. întrucât în virtutea echităţii sociale au trebuit introduse şi pensii pentru aceştia 1992. După 1989. măsuri prin care fondurile de asigurări au devenit fonduri separate. În 1991 a fost introdusã Legea Ajutorului de Şomaj. 2002). formând casele de asigurări de sănătate. măsurile au afectat în timp calitatea unor drepturi şi atitudinea cetăţenilor faţã de ideea de asigurare socială (Preda. în special pentru populaţia ruralã. Agricultorii asociaţi forţat în CAP-uri nu au fost introduşi în sistemul de stat al asigurărilor de pensii. 56 . asigurãrile de şomaj au fost desfiinţate.

Asistenţa socială Asistenţa socială reprezintă. Asistenţa socială are două înţelesuri (Zamfir E. datorită multitudinii de beneficiari – conduc la cheltuieli sociale foarte ridicate (care nu se pot realiza decât printr-o fiscalitate ridicată) • paternalism care distruge liberatatea şi responsabilitatea individului. • Un sens mai restrâns în care asistenţa socială include doar asistenţa acordată pe baza testării mijloacelor de trai sau a condiţiilor speciale In continuare vom opta pentru înţelesul larg al termenului. Asistenţa socială este de două mari tipuri: 1. alături de asigurările sociale. acoperirea qvasi-totală (riscul de nu primi beneficiul este minim. încurajează dependenţa de stat. chiar dacă cele administrative sunt minime. ca în cazul celorlalte tipuri de beneficii descrise mai jos. indiferent de familie însă. în cazul celorlalte tipuri de beneficii) • administrarea beneficiilor se face pe baza unui sistem relativ simplu şi cu costuri administrative reduse Dezavantaje: • costuri economice ridicate. însă beneficiile de acest tip sunt rare şi se acordă mai ales sub formă de servicii sociale: serviciile medicale şi cele de educaţie. etc care produc în fapt stigamtizare socială. Avantaje ale acestor beneficii: • creşterea echităţii. Obiectivul lor îl reprezintă creşterea solidarităţii sociale. Caracteristica ei definitorie constă în faptul că este un sistem non-contributiv. lipsa diversităţii (beneficii egale pentru toţi) conduce la 57 . “dependenţi”. 2002): • Un sens mai larg în care asistenţa socială se referă la orice beneficiu financiar sau serviciu social non-contributiv. Asistenţă socială universală sau categorială – beneficiile sociale se acordă tuturor membrilor unei categorii. aşa cum vom vedea mai jos. integrare socială. creşterea bunăstării unor segmente largi de populaţie. • Un exemplu de astfel de beneficiu în România este alocaţia pentru copii care se acordă tuturor copiilor. situaţie care nu se întâmplă. înlăturarea etichetei de “dezavantajaţi”. În caz extrem asistenţa universalistă vizează toţi membrii unei societăţi în virtutea calităţii lor de cetăţeni. solidaritate socială • cuprinderea largă. Beneficiile şi servicile se acordă în baza principiului solidarităţii sociale. la rigoare. “în nevoie”. sau din fonduri sociale speciale. chiar şi aceasta este un beneficiu condiţionat de participarea şcolară după 16 ani.. fără a fi condiţionate de o contribuţie anterioară. cea de-a doua mare componentă a sistemului protecţiei sociale. singurul criteriu de acordare fiind apartenenţa la acea categorie. finanţat din taxele şi impozitele generale. Beneficiile universaliste sau categoriale se acordă mai degrabă în baza unui drept social al indivizilor şi nu pentru că sunt consideraţi “în nevoie”. încercând să caracterizăm ambele tipuri de asistenţă socială.

Obiectivele acestor beneficii se referă la asigurarea unui minim de trai. Eligibilitatea pentru un beneficiu se stabileşte pe baza unei testări a mijoacelor individului. la reglementarea sferei private a indivizilor (cei cu stiluri de viaţă alternative sunt puternic sancţionaţi) ignorarea nevoilor personalizate ale indivizilor prin adresarea unor servicii uniforme. Unitatea de analiză o poate reprezenta individul. ci depind de nivelul iniţial al bunăstării sau de gradul nevoii. familia sau gospodăria. pe baza unei evaluări. standardizate – cazul celor de educaţie şi sănătate de ex – a căror calitate tinde să scadă în lipsa unei reale competiţii. la lipsa opţiunii individuale. • Alegerea familiei ca unitate de analiză încalcă principiul neutralităţii menţionat anterior. rezolvarea sau prevenirea unei probleme. Alegerea unei unităţi sau alteia conduce la probleme diferite (Mareş. pot fi interpretabile şi este necesara o evaluare personalizată a fiecărui caz. Specialistii în acest caz sunt asistenţii sociali care fac astfel de evaluări prin anchete sociale la domiciliul fiecărui beneficiar. chiar pentru cei care se califică. Asistenţa socială pe baza testării mijoacelor sau focalizată – beneficiile sociale se acordă în funcţie de nevoie. 2. individul fiind “condamnat” la împărţirea resurselor cu ceilalţi membri ai familiei. 58 . Principiul de bază este reprezentat de ajutorarea celor care nu se mai pot ajuta singuri. a celor în care celelalte surse de suport au eşuat. • Alegerea individului ca unitate de masură. beneficiile nu sunt la fel pentru toţi. familiei. gospodăriei. dar şi nivelul beneficiului. Asistenţa socială focalizată reprezintă ultima “plasă de siguranţă” în reţeaua de securitate socială. etc. Modalităţi de testare: • Numai prin sistemul administrativ . în baza principiului respectării autonomiei şi libertăţii individuale. satisfacerea unei nevoi. fiind excluşi cei care în fapt nu beneficiază de suportul familiei. alegerea gospodăriei ca unitate de analiză forţează familii diferite. 1995). În acest caz eroarea excluderii celor care nu sunt în fapt susţinuţi este mai puternică.atunci când există criterii stricte şi relative uşor măsurabile • Prin sistemul administrative şi a celui “expert” – atunci când criteriile sunt mai greu de stability. Fiecare dintre cele două modaităti are avantaje şi dezavantaje. Mai mult. din generaţii diferite să împartă resursele pentru faptul că trăiesc sub acelaşi acoperiş. Primul sistem în care procedura este standardizată presupune costuri mai scăzute dar erorile de focalizare sunt mult mai numeroase.• uniformizare. conducând la o acoperire excesivă. Testarea mijoacelor nu vizează numai stabilira eligibilităţii. conduce la riscul de a beneficia de ajutor şi aceia care dispun în fapt de suportul familei. în timp ce cel de-al doilea costuri mai ridicate. dar cu erori de focalizare mai mici. În cadrul sistemului de asistentă focalizată.

etc. Există costuri de informare.Având în vedere că orice unitate de analiză am considera. din lipsă de informare sau datorită costurilor materiale şi sociale prea mari – ex costul asociat stigmei sociale. Avantaje ale acestui sistem bazat pe testarea mijoacelor şi acordarea unor beneficii selective: • Costuri relativ scăzute datorită focalizării (beneficiază numai cei în nevoie. aplicarea principiilor pieţei şi sferei serviciilor sociale stimulează competiţia intre furnizorii privaţi şi conduce la creşterea calităţii acestora). etc) • supraincluziune – sunt incluşi în sistem şi indivizi care potrivit criteriilor nu ar fi eligibili (fraudă. Ajutorul din partea statului poate determina indivizii să se complacă în aceasta situaţie. rezultă resurse mai puţine doar pentru aceştia) • Efecte benefice asupra economiei şi asupra calităţii serviciilor (Ne mai fiind nevoie de cheltuieli sociale ridicate. transfer propriu-zis 2. ect) 3. fiscalitatea este scăută. pentru a încuraja solidaritatea intrafamilială. ca şi la noi. Există preferinţa pentru servicii. atunci când costurile administrative sunt mari şi populaţia eligibilă numeroasă. ca în cazul sistemului universalist). deci potenţialii beneficiari sunt mulţi. acordarea ajutorului este adeseori condiţionată de căutarea activă a unui loc de muncă şi de prestarea de munci în folosul comunităţii. sistem de control ineficient. sistemul de acordare şi control este necorespunzător.financiare sau în servicii. costurile sistemului. devoltând mai degrabă capacităţi în cel asistat şi fiind mai puternic autoselective (distincţia este mai evidentă înre cei care au nevoie şi cei care nu au). De asemenea ajutorul este acordat pe o perioadă determinată astfel încât să nu constituie o soluţie permanentă pentru individ. verificare. sistemul nu va fi scutit de erori. Dezavantaje: • Costul unui astfel de sistem nu e intotdeauna mai scăzut. o capcană a sărăciei. În evaluarea unui sistem pe baza testării mijoacelor trebuie luate în considerare mai multe criterii legate de: 1. Aşa cum arătam anterior. în majoritatea ţărilor. Pentru a remedia aceste consecinţe. Beneficii . • Creşterea echităţii verticale (nu orizontale. 59 . etc. gradul de acoperire al sistemului. dependenţă. creând o cultură a dependenţei. Redistribuirea se face către cei care au realmente nevoie. întrucât acestea au avantaje pe teremen lung. o Exemplu: focalizarea alocaţiilor pentru familiile cu mulţi copii poate conduce la costuri mai ridicate datorită costurilor administrative ale sistemului de tesare a mijoacelor dar şi datorită faptului că această categorie înregistrează rate de sărăcie foarte mari. unitatea de analiză este familia. • Demotivarea participării pe piaţa muncii. există erori de focalizare: • excluziune – rămân indivizi care ar fi eligibili în afara sistemului (indivizii respectivi nu au depus cererea.

etc. din diverse motive. Deşi focalizată pe saraci. 60 . adesea asistenţa pe baza testării mijoacelor nu îşi îndeplineşte obiectivul de reducere a acesteia. Chiar lipsa resurselor poate fi consecinţa deficitului de capacităţi.• • • • Încurajarea unor comportamente indezirabile ce ţin de stilul de viată. fie datorită stigmei sau pur şi simplu modalităţii de aplicare a sistemului. reducând riscul dependenţei. Stigmatizare socială. perpetuându-se aceeaşi dimensiune a fenomenului. Sistemul sparge colectivitatea în două: cei care plătesc şi cei care primesc. alte studii confirmă că aceste tipuri de beneficii fac ca femeile să preferă să rămână acasă şi să aibă grijă de copii. Programele de reducere a sărăciei bazate pe beneficii selective sunt de multe ori ineficiente. asistenţa socială se constituie nu numai ca terapie individuală. servicile de asistenţă socială se adresează unui deficit de capacităţi. ajutând indivizii sau grupurile şă-şi rezolve singuri problemele. dar în primul rând ca o modalitate specifică de terapie socială (Zamfir E. anchetele sociale la domiciliul individului. Menţinerea sărăciei mai ales la anumite categorii de populaţie. acoperirea potenţialilor beneficiari rămâne destul de scăzută (cel mai frecvent aproximativ jumătate) Servicile de asistenţă socială Servicile de asistenţă socială fac parte. ajutorul acordat acestora în vederea conştientizării propriilor probleme. Problemele cu care se confruntă indivizii sau comunităţile nu se datorează numai lipsei resurselor materiale. În consecinţă. În acest sens. servicile de asistenţă socială urmăresc înţelegerea naturii problemelor individului sau grupurilor. ci şi lipsei capacităţilor. inventarierea tuturor bunurilor şi chestionarea vieţii de familie reprezintă imixtiuni în sfera privată şi pot leza demnitatea individului. 2003). identificarea unor soluţii constructive şi strategii acţionale de rezolvare a acestor probleme. Mai mult.. Dacă beneficiile sociale suplinesc un deficit de resurse. corectarea sau refacerea unor capacităţi individuale sau comunitare neceare unei vieţi normale şi autosufciente (Zamfir E. din sfera mai largă a servicilor sociale. Barr arată că odată cu cresterea beneficiilor selective pentru familiile cu copii a crescut numărul de familii monoparentale. Cu alte cuvinte acest tip de suport mai degrabă ajută individul să supravieţuiască şi nu să iasă din sărăcie. De exemplu. 2002). pe lângă cele de sănătate şi de educaţie. Asa cum am văzut.. de acoperire insuuficientă a populaţiei eligbile (indivizii nu solicită acest drept pentru că costurile stigmei ar fi prea mari). excluziune socială. Acoperire relativ scăzută a populaţiei ţintă – aşa cum am arătat. Serviciile de asistenţă socială reprezintă deci o abordare activă a problemelor sociale. fie datorită lipsei de informare. datorită stigmei sistemul poate fi caracterizat de eroarea de excluziune. având ca scop principal dezvoltarea.

la locul de muncă. astfel încât nivelul de organizare a acestuia poate varia de la nivelul cel mai ‘de jos’ (în cazul nostru consiliile locale). .facilita accesul la alte servicii şi programe sociale. până la nivelul cel mai de sus (naţional). cea mai în măsură să cunoască şi să răspundă la specificul local al problemelor sociale. sau chiar şi prin centrele de consiliere care deşi sunt forme instituţionale nu desprind indivizii din mediul lor de viaţă. Serviciile trebuie să răspundă nevoilor locale dar şi unei utilizări eficiente a resurselor (financiare. 61 .sprijini dezvoltarea capacităţilor de soluţionare a problemelor la nivelul individului sau grupului . abuz. în mare parte. (re)integrarea indivizilor sau grupurilor în circuitul unei vieţi normale şi autosuficiente din punct de vedere social. 2002): • Pot avea caracter: . cum ar fi educaţia. grupuri sau instituţii sociale. pentru persoane cu disabilităţi majore). în relaţiile lor cu alţi indivizi. materiale şi umane). trecând prin nivelul judeţean sau regional. oferind şi un loc protejat de viaţă persoanelor ce nu pot să îşi desfăşoare existenţa într-un mediu social natural (instituţii pentru vârstnici. comunitate) şi la mediul social mai larg (piaţa muncii. violenţă domestică. pentru copii abandonaţi. • Pot fi acordate: . • Intervin în situaţii: .în mediul natural de viaţă al beneficiarilor (în familie. monitorizând evoluţia unor probleme sociale. Statul coordonează sistemul. beneficii sociale . cu instrumente specializate.) .general. etc) . oferind un prim suport celor aflaţi în nevoie.apăra interesele şi drepturile indivizilor în cazuri excepţionale.• Servicile de asistenţă socială (Zamfir E. adresându-se unor probleme particulare. • Având o dublă funcţie: . etc). la şcoală.(re)conectarea individului la mediul său social direct (familie. sănătatea publică. această funcţie vizeaza împuternicirea (empowerment) indivizilor sau grupurilor. fixează standarde de calitate pentru funcţionarea serviciilor şi contribuie la finanţarea acestora.mobilizarea resurselor sociale în vederea rezolvării eficiente a unor probleme sociale generale sau locale. Mulţi specialişti în probleme de administraţie publică susţin necesitatea implicării şi responsabilizării comunităţilor locale în organizarea servicilor de asistenţă socială. Baza organizării serviciilor de asistenţă socială o reprezintă comunitatea locală..de urgenţă. comunităţii locale. Prin extensie. prieteni. Responsabilităţile şi deciziile privitoare la organizarea şi desfăşurarea unor servicii de asistenţă socială revin însă. Roul lor este de a: . instituţii sociale) . bătrâni singuri şi izolaţi.de dificultate cronică (sărăcie extremă.în instituţii specializate de asistenţă socială.specializat. excepţionale (abandonul copiilor.

Se mai acordă: burse sociale pentru elevi şi studenţi din familii cu venituri modeste. funcţiile sale de protecţie mai largă fiind transferate integral întreprinderiilor. Abia în 1995 a fost introdus ajutorul social pentru persoanele sărace. Au fost introduse şi subvenţii pentru cheltuielile de încălzire pe perioada iernii pentru cei cu venituri reduse. alocaţia pentru familiile cu mulţi copii. săraci.. asistenţa socială este marginalizată în regimul comunist. beneficii de tipul asistenţei sociale au continuat să existe. bolnavi. aria beneficiilor a fost diversificată: alocaţii pentru copii şi familie (alocaţia universală pentru copii. facilităţi. în principal la iniţiativa sectorului non-guvernamental (Zamfir E. Legea servicilor de ajutor social din 1931 rămâne un moment de referinţă pentru asistenţa socială modernă. ce a permis crearea unei reţele teritoriale de servicii sociale comunitare (Zamfir E.Scurt istoric al asistenţei sociale în România Ca şi în celelalte ţări. handicapaţi. reţeaua serviciilor s-a extins şi s-a diversificat mai ales în forme nerezidenţiale tip centre de zi sau servicii la domiciliu. etc. studenţi. În 1990. fără o strategie generală. 62 . 2002). bolnavi cronici. Abia în 1831 se pun însă bazele unui sistem de asistenţă socială structurat prin adoptarea Regulamentului Organic. trebuie amintite aici beneficiile pentru copii şi familiile lor. persoane cu disabilităţi fizice sau psihice. stipulând atribuţii şi responsabilităţi concrete pentru serviciile de asistenţă socială de la nivelul comunelor şi judeţelor. Actul de naştere a asistenţei sociale se plasează în jurul anului 1775. reduceri de impozite). serviciile de asistenţă socială s-au dezvoltat mai degrabă punctual. mai ales în privinţa servicilor de asistenţă socială care erau reduse la cele de tip instituţional (instituţii pentru copii abandonaţi. După al Doilea Război Mondial. fiind modificat ulterior prin legea Venitului Minim Garantat (2001). fiind în final desfiinţată considerându-se că este inutilă în societatea socialistă. 2002). Totuşi. începuturile asistenţei sociale în România reprezintă acţiuni caritabile. beneficii şi servicii pentru persoanele cu handicap. care urmăreau ajutorarea punctuală şi ocazoinală a unor grupuri vulnerabile precum bătrâni. România devine astfel una dintre primele ţări din Europa care introduce pe lângă sistemele de asigurări (aşa cum am arătat în capitolul anterior) şi un sistem de asistenţă socială. de curând alocaţia pentru familiile monoparentale). 2002). credite. persoane cu handicap sau vârstnici care adesea funcţionau în condiţii precare). elevi.. săraci. După 1989. persoane vârstnice fără sprijin (Zamfir E. sistemul asistenţei sociale din România era subdezvoltat. ca şi în celelalte ţări foste socialiste. gratuităţi. locuinţe sociale. pensionari. prin promulgarea legii pentru protecţia copilului şi prin înfiinţarea unor instituţii specializate pentru ocrotirea persoanelor aflate în nevoie: fete-mame. Iniţial. familii tinere (beneficii monetare. pe fondul unei potici accentuat pronataliste. subvenţii. După Unirea Principatelor din 1859 apar acte normative care susţin dezvoltarea asistenţei sociale la nivel comunitar. desfăşurate în special de organizaţii religioase.. Ulterior. La sfârşitul anilor ’80 asistenţa socială se limita la acordarea unor ajutoare materiale sporadice persoanelor aflate în situaţii extreme. copii orfani.

. comparativ cu beneficiile focalizate. din anii ’60. • Infrastructura instituţională şi organizaţională publică mai largă (mai ales cea cu funcţie de control şi monitorizare) De exemplu. transpuse în practică (aici rolul administraţiei publice este major) • şi mai ales de strategiile de adaptare dezvoltate în faţa unor situaţii particulare. fiind iniţiate în SUA pentru a evalua programele antisărăcie. Rezultatele efective ale unui program vor depind de: • modul în care sunt fixate obiectivele şi mai ales operaţionalizate. Acestea din urmă sunt asociate cu costuri administrative mai ridicate datorită cheltuielilor legate de selectarea beneficarilor.M. M. începe să domine un pesimism cu privire la eficacitatea programelor sociale.. de execuţie. O dată cu perioada crizei. Sunt criticate costurile administrative mult prea mari a acestora şi lipsa unor rezultate vizibile. structurile administrative superioare. impun anumite 63 . Ele depind de mai mulţi factori (Pop L. Cadrul legislativ. În cazul în care programele sociale sunt înalt focalizate şi necesită testarea pe baza sistemului expert de asistenţă socială (prin anchete sociale la domiciliul potenţialilor beneficiari). 2002). sau de a transpune în practică a deciziilor. Studiile de implementare a politicilor sociale datează din perioada de aur a Statului Bunăstării. în cazul unui beneficiu acordat pe baza testării mijloacelor costurile administrative vor fi cu atât mai mari cu cât apartul fiscal este mai slab (posibilităţile scăzute de verificare a veniturilor individuale) Organizaţiile administraţiei publice sunt printre cei mai importanţi determinanţi ai rezultatelor efective ale politicilor sociale. realizarea transferurilor în mod optim şi monitorizarea întregului proces. • Amploarea programului (nivelul beneficiilor şi mărimea populaţiei cărei i se adresează). 2002): • Gradul de focalizare (universal – categorial sau focalizat) Beneficiile universale sau categoriale sunt mai ieftine din punct de vedere administrativ. costurile de administrare sunt mai ridicate. deoarece îm multe moduri semnificative acestea sunt realizate în birourile înghesuite şi în cadrul interacţiunilor zilnice dintre funcţionarii ‘de ghiseu’ şi beneficiari” (Pop L. Costurile administrative sau costurile de administrare a programelor sociale reprezintă acea parte a fondurilor folosită nu pentru suportul direct (beneficii sau servicii) către populaţie ci pentru funcţionarea infrastructurii acestora.Rolul administraţiei publice în implementarea politicilor sociale Administraţia publică reprezintă un actor important în desfăşurarea politicilor sociale. Lipsky arăta că “politicile publice nu pot fi cel mai bine înţelese pornind de la cadrul legislativ sau de la nivelurile administrative superioare. pentru care este necesar un întreg sistem de testare a mijoacelor (vezi capitoulul privind asistenţa socială). în scopul evitării erorilor de supra-incluziune şi de excluziune. Administaţia publică are în contextul politicilor sociale mai ales rol de implementare. identificarea beneficiarilor şi transferurile realizându-se pe baza unor criterii clare.

Mai mult. interesele. dezvoltă în timp anumite “stereotipuri”. La nivelul opiniei publice şi nu numai. Aşa cum arăta şi Weber. În lipsa fondurilor necesare. o Organizaţiile administraţiei publice realizează procedura de selecţie a beneficarilor. al dificultăţilor sporite cu care se confruntă (Pop L. răspunzând pentru ce nu a putut fi formulat extern . prin vechea lege a ajutorului social din 1995 finanţarea se făcea majoritar de la bugetele locale. imaginea tipică a organizaţiilor administraţiei publice este adesea cea a unor organizaţii birocratice.. întrucât acestea nu puteau acoperi decât o mică parte din cereri. o Pe de altă parte. interpretabile şi greu de transpus în practică. organizaţiile publice devin birocratice. obţinerea legitimităţii reprezintă o condiţie importantă. ci impuse din exterior. 2002): . organizaţiile publice depind de legitimitatea strategiilor adoptate (dar dificultăţile sporesc în acest caz. acestea fiind stabilite în cadrul sistemului administrativ general . în care eficienţa este mai importantă. în sensul birocraţiei ca mijloc de control şi coordonare a multitudinii de activităţi specifice statului. ineficiente. Gradul lor de autonomie şi în consecinţă de responsabilitate în privinţa operaţionalizării acestor obiective generale şi difuze este ridicat. selectarea beneficiarilor s-a făcut pe baza unor criterii suplimentare.reguli formale. Interesant este cum majoritatea acestor practici locale au fost ulterior integrate formal în noua lege a ajutorului social din 2001. specifice local (în unele locuri s-a luat în considerare cantitatea de pământ în proprietate. procedura având un grad înalt de discreţionalitate (mai ales în condiţiile unor resurse limitate). Weber arată că atunci când scopul este clar definit şi mijloacele de îndeplinire a acestuia bine determinate.adesea nu au obiective proprii. .M. mulţi condiţionau acordarea ajutorului de prestarea de munci în folosul comunităţii. aşteptările publicului sunt eterogene) 64 . de testare a mijocelor şi pot influenţa puternic rezultatele. Exemplul anterior privind acordarea ajutorului social indică faptul că distorsionarea rezultatelor unor programe de către organele administraţiei publice nu reprezintă neapărat un proces disfuncţional. bazate pe experienţa în lucrul cu acestia (de tipul “omul se mai vede si după faţă”) care de asemenea joacă un rol important în selecţie.multe obiective sunt vagi. specificitatea modalităţii de aplicare având un rol foarte important. etc). Imaginea mai mult sau mai puţin negativă a organizaţiilor administraţiei publice trebuie privită într-un context mai larg. birocraţia reprezintă cea mai eficientă formă de procesare a informaţiei. Birocraţia ca formă de organizare are însă valenţe pozitive. Intervenţiile locale în acest caz au condus la îmbunăţirea legii ajutorului social şi la “racordarea” ei la realitate. acestea se pot aplica în moduri mai mult sau mai puţin diferite. mari consumatoare de resurse.De exemplu. întrucât opiniile. fiind “interfaţa” cu beneficiarii. Spre deosebire de cele private.fiind finanţate din bani publici. în altele anumite bunuri. Adesea sunt trase la răspundere pentru ce a ieşit prost.

2002) propune reducerea structurilor birocratice ale statului. actori privaţi. cumpărându-le sau co-producându-le împreună cu piaţa privată. nu au posibilitatea de a opta pentru serviciile altor organizaţii cum se întâmplă în sistem privat acceptând beneficiile indiferent de calitatea lor. beneficiarul poate acorda feed-back. poate opta pentru altul.M. etc) Intrucât clienţii organizaţiilor publice nu sunt „voluntari” şi chiar dacă nu sunt mulţumiţi.- - - valorile centrale ale lor trebuie să fie valorile colectivităţii. dacă nu este mulţumit de furnizorul respectiv.cristalizat o nouă viziune asupra funcţionării acestora. 1991 apud L. a principiilor pieţei libere în sectorul public Marketingul social reprezintă probabil cel mai important concept în noile abordări. Marea Britanie se bazează în principal pe această opţiune atât în privinţa serviciilor de sănătate şi educaţie. 2002): • O categorie care vizează creşterea eficienţei serviciilor publice prin o Elaborarea unor standarde de performanţă o Control asupra rezultatelor directe o Imbunătăţirea managementului organizaţional o Raţionalizarea utilizării resurselor. păstrându-şi rolul de de a reglementa aceste servicii. Având în vedere toate aceste dificultăţi şi problemele asociate birocraţiei tot mai extinse din administraţia publică. Statul îşi extinde însă funcţia de control a calităţii şi a eficienţei serviciilor oferite. ca în cazul organizaţiilor private. Pop. sunt centrate pe „ce trebuie făcut” şi mai puţin pe cum trebuie făcut în termeni de profit şi eficienţă. etc • Altă categorie care vizează schimbarea relaţiilor între organizaţiile furnizatoare de servicii o Divizarea instituţiilor mari şi profesionalizarea structurilor administrative o Introducerea mecanismelor de competiţie. feedbackul devine practic inexistent. Luând în considerare dificultăţile organizaţiilor publice de tip clasic menţionate anterior. în evaluarea lor sunt implicate mai multe organisme externe (superioare pe linie ierarhică. promovând o economie mixtă a bunăstării având drept surse. beneficiarii. 2002) pentru a descrie aplicarea principiilor şi tehnicilor marketingului în promovarea unor cauze sociale. voluntari sau informali. Termenul a fost utilizat pentru prima datã de în 1971 de Kotler şi Zaltman (Măţăuan. „Noul management public” (Pop L. nu prin retragerea statului din funcţiile pe care şi le-a asumat ci prin aranjamente de furnizare a serviciilor pe bază de parteneriat cu alte organizaţii private pe modelul pieţei. Soluţii oferite de teoriile Noului Management Public sunt diverse (Hood. pe lângă stat. Marketizarea serviciilor sociale vizează în principal introducerea concurenţei între furnizorii de servicii. În 1993 65 . Sistemul devine unul de qvasi-piaţă: administraţia publică subcontractează servicii profesioniste. avantajul constă în faptul că în acest nou model. cât şi a celor de asistenţă socială. Evaluarea activităţilor lor este greu de făcut întrucât: rezultatele sunt greu de delimitat şi măsurat. sau actori sociali ai societăţii civile. sa. publici sau privaţi.M.

Peter Taylor – Gooby. London. Bucureşti: Editura Expert • Deacon Bob. European Welfare Poicy. 1993. reforme radicale ale administraţiei publice nu au avut încă loc. Evoluţii şi tendinţe. Social policy in a Changing Europe. G. Totuşi. Crearea de pieţe interene sau cvasicontractarea serviciilor publice este mult mai răspândită. 1992. Statul Bunăstării. 1993. Kohlberg (coord. creşterea autonomiei decizionale la nivele inferioare. Development in East European Social Policy în C. POP. 1991.).). Bucureşti: Editura Ziua • Liebfried S. Ioan Mărginean (coord. Bibliografie Barr Nicholas. Deşi administraţia locală are stipulat un rol important în dezvoltarea serviciilor sociale de acest tip. The Three Worlds of Welfare Capitalism.A. Micklewright. Co: Wesview Press • 66 . Towards a European Welfare State in S. Squaring the Welfare Circle. Avebury • George Vic. NY: Routledge • Lambru Mihaela. NY: Routledge • Esping-Anderson.M. Basingstone: Macmillan • Jones C.M. New Perspectives on Welfare State in Europe. limitându-se în principal la serviciile de curăţenie şi salubritate sau iluminat public. apud L. nu sunt dezvoltate suficient instrumentele prin care astfel de servicii să poată fi cumpărate / subcontractate de la furnizori priuvaţi. Standford: Standford University Press • Cace Sorin.). procentul contractelor câştigate de sectorul privat din totalul contractelor variază de la 9. 1997. John. Presiunea pentru lărgirea ariei de opţiuni ale indivizilor în raport cu tipul de servicii a condus în timp la diversificarea ofertei. chiar şi în ţările în care această strategie este mai răspândită.. 1990.5% în cazul programelor privind curăţenia clădirilor (Pop L. Boulder. Marketizarea serviciilor publice în România este abia la început. 1993. În continuare programele desfăşurate prin administraţia publică deţin cea mai mare pondere. (coord. trebuie menţionat că deşi tendinţa de subcontractare este din ce în ce mai raspândită. Cornia.). London.. G.serviciile de asistenţă socială de la nivel local au fost transformate în agenţii cu rol strategic în identificarea problemelor şi cumpărarea de servicii de la instituţii specializate. Polity Press. New Perspectives on Welfare State in Europe. Cambridge • Esping-Anderson. Welfare State Models in OECD Countries: An analisys for the Debate in Central and Eastern Europe. Children and the Transition to Market Economy. S. De asemenea o caracteristică importantă şi destul de comună în sistemele administraţiei publice o reprezintă slăbirea relaţiilor ierarhice din cadrul administraţiei publice. 2004.). The economics of the Welfare State. in G. Jones (coord. Sipos (coord.. W. Chiar şi în Suedia predomină în prezent un sistem mix de servicii sociale. În Marea Britanie. 2002). asistenţii sociali devenind un fel de „manageri” ai îngrijirii comunitare şi individuale (Mooney.4% în cazul programelelor de furnizare a unor materiale în educaţie şi asistenţă socială la un maxim de 48. Ferge şi J. Parteneriatul publicprivat în furnizarea de servicii sociale. 2002).

R.M. (coord). 1968.Pop Luana Miruna – Costuri administrative asociate programelor sociale.Măţăoan Gabriel – Marketing Social . teorii şi factori . Editura Polirom. R. Bucureşti • Zamfir E.). Bucureşti • Măţăuan.Zamfir Elena – Asistenţă socială. Zamfir (coord. Evaluarea programelor sociale. România în context European. Allen and Unwin. Jones (ed). Politica socială românească înntre sărăcie şi globalizare. 1995.M.M.. Sărăcia şi sistemul de protecţie socială. Statul Bunăstării . Sărăcia şi Protecţia Socială. 2002. Politici sociale în România: 1990 – 1998.). Noul Management Public . 1999.Mărginean Ioan – Asigurările sociale . Commitment to Welfare. Preda Marian (coord. C. Fiman. 1999. Teşliuc E. 2001. 1999. (coord. Elena. Routledge. Editura Expert. London: Allen and Uwin • Titmuss. Bucureşti: Editura Expert • Zamfir.D. Ioan. 2002. London • Molnar.Zamfir Elena – Modele ale statului bunăstării . Commitment to Welfare.Zamfir Elena – Sărăcia. 1993. C.Zamfir Cătălin – Criza statului bunăsării şi perspectivele depăşirii crizei . Polirom.• • Mărginean.Zamfir Cătălin – Unitate şi diversitate în Statul Bunăstării .Pop L. Dicţionar de Politici Sociale. R. Iaşi • Teşliuc. Politica socială. Bucureşti: Editura Alternative Capitolele: . Pop şi Pop L. Politici sociale.Mareş Luana – Asistenţa socială bazată pe testarea mijloacelor ..Preda Marian – Asigurări sociale. Diagnoza problemelor sociale comunitare. London • Zamfir C. Servicii de asistenţă socială • Preda.. Marian. Politici sociale.Zamfir Elena – Mecanisme ale producerii bunăstării în economia de piaţă . 2004. Bucureşti • Mishra. în C. G. Editura Expert. Iaşi • Titmuss... Beneficii universalist – categoriale.Zamfir Elena – Serviciile de asistenţă socială 67 .. Sărăcia. Cetăţenie.Zamfir Elena – Statul bunăstării . Bucureşti: Editura Expert Termenii: . Studii de caz. Pop L. Modele de politici sociale.. M. New Perspectives on the Welfare State in Europe.. Social Policy in the Postmodern World.). Beneficii selective.M. 2000. – Inegalitate . Editura Fundaţiei România de Mâine Pop L. M.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful