Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Politici sociale
Suport de curs

Lect. Univ. Raluca Popescu

Cuprins
POLITICI SOCIALE – DEFINIRE ŞI ROLUL ACESTORA..................................................................1 CONCEPTUL DE POLITICĂ SOCIALĂ.......................................................................................................................1 Delimitări terminologice .......................................................................................................................1 CONTEXTUL (FACTORII) DEZVOLTĂRII POLITICILOR SOCIALE ....................................................................................2 STRUCTURA SISTEMULUI DE POLITICI SOCIALE........................................................................................................4 FINANŢAREA POLITICILOR SOCIALE......................................................................................................................4 INSTRUMENTELE DE INTERVENŢIE ALE STATULUI ...................................................................................................5 ISTORICUL POLICILOR SOCIALE ........................................................................................................8 DE LA LEGEA SĂRĂCILOR LA PRIMELE SISTEME DE ASIGURĂRI (1600 – 1870)..........................................................8 DE LA PRIMELE SISTEME DE ASIGURĂRI LA CRIZA ECONOMICĂ (1870 – 1930)..........................................................9 PRIMELE MĂSURI DE PROTECŢIE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA.........................................................................................10 DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL......................................................................................................10 MODALITĂŢI DE RĂSPÂNDIRE A POLITICILOR SOCIALE...........................................................................................11 LEGITIMAREA POLITICILOR SOCIALE............................................................................................13 BUNĂSTAREA – OBIECTIVUL FUNDAMENTAL AL POLITICILOR SOCIALE......................................................................14 SURSELE BUNĂSTĂRII......................................................................................................................................15 ECONOMIA DE PIAŢĂ ŞI PRODUCEREA BUNĂSTĂRII.................................................................17 INTERVENŢIA STATULUI PENTRU A CORECTA INEFICIENŢA PIETEI..............................................................................20 PRODUCEREA BUNĂSTĂRII ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ................................................................................................21 INEGALITATEA.........................................................................................................................................22 MĂSURAREA INEGALITĂŢII...............................................................................................................................23 STATUL BUNĂSTĂRII..............................................................................................................................25 PERIOADA DE “AUR” – PÂNĂ ÎN 1975...............................................................................................................26 CRIZA STATULUI BUNĂSTĂRII (1975 -1980)....................................................................................................28 Critica Neoliberală la adresa Statului Bunăstării................................................................................30 Critica Stângii la adresa Statului Bunăstării.......................................................................................32 Critica din perspectivă ecologistă sau feministă .................................................................................32 IEŞIREA DIN CRIZĂ (DUPĂ 1980)......................................................................................................................32 TIPOLOGIILE STATULUI BUNĂSTĂRII..............................................................................................36 TIPOLOGIA LUI TITMUSS..................................................................................................................................37 TIPOLOGIA LUI ESPING-ANDERSEN....................................................................................................................38 ALTE TIPOLOGII..............................................................................................................................................41 SĂRĂCIA......................................................................................................................................................45 TIPURI DE SĂRĂCIE ŞI METODOLOGII DE MĂSURARE..............................................................................................45 Sărăcia absolută...................................................................................................................................45 Sărăcia relativă ...................................................................................................................................47 Sărăcia subiectivă.................................................................................................................................49 TEORII EXPLICATIVE ALE SĂRĂCIEI.....................................................................................................................49 SĂRĂCIA ÎN ROMÂNIA.....................................................................................................................................50 ASIGURĂRILE SOCIALE.........................................................................................................................52 SCURT ISTORIC AL ASIGURĂRILOR SOCIALE ÎN ROMÂNIA.......................................................................................55 ASISTENŢA SOCIALĂ..............................................................................................................................57 SERVICILE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ.....................................................................................................................60 SCURT ISTORIC AL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA............................................................................................62 ROLUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ÎN IMPLEMENTAREA POLITICILOR SOCIALE..........63

1

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................................66

2

Ca urmare. rude mai îndepărtate. salariale. asociaţii) • Statul prin politicile sociale Principala consecinţă a politicilor sociale ale statului este protecţia socială a populaţiei. instituţii. Preia concepte. a colectivităţii şi a societăţii în general. programe. Delimitări terminologice Există unele neclarităţi la nivel terminologic privind politica socială. ideologii etc. din vânzări. etc. instituţii sociale de tip nuntă. prieteni. asistenţă socială. etc. Politicile sociale în sesul lor restrâns vizează numai acţiunile statului (şi parteneriate. economie. fundaţii. a familiei. însă aceasta se realizează prin efortul conjugat al tuturor factorilor implicaţi – economia. sectorul neguvernamental. legislaţie etc) care se adresează nevoilor de protecţie socială. însă în sens larg pot fi circumscrise şi acţiunile actorilor neguvernamentali pentru asigurarea protecţiei sociale. proiecte. politici de mediu. salarii. Elementul central este bunăstarea individului. Sursle bunăstării individuale sunt: • Economia / Piaţa: o Venituri din muncă. botez. stat. demografice. partide. metode din ştiintele sociale în general – sociologie. acţiuni comune cu alte organizaţii). din asigurări private. comunitate. Politicile publice cuprind politicile statului în toate domeniile funcţionării societăţii: politici economice. etc) • Sectorul neguvernamental (ONG-urile. profit. educaţie. din împrumuturi. • Politica – în sensul de viaţă politică. Toate celelalte politici publice au influenţe majore asupra politicilor sociale (mai ales cele economice). • Politicile sociale au ca scop modificarea caracteristicilor vieţii sociale a comunităţii într-un sens considerat dezirabil. Statul este numai unul dintre furnizorii bunăstării. locuire şi care în general vizează promovarea bunăstării sociale. piaţa muncii. instituţii. Politicile sociale sunt parte a politiclor publice. chirii). sănătate. teorii. etc. etc o Venituri private / individuale din proprietăţi (rente. fiscale. • Familia şi comunitatea (familia. adesea acţiunile se întrepătrund şi nu se poate face o delimitare strictă a acestora. vecini. şi disciplina politicilor sociale este o disciplină de graniţă. în cadrul sistemului de reprezentare politică 1 .Politici sociale – definire şi rolul acestora Conceptul de politică socială Politicile sociale reprezintă măsuri şi acţiuni ale statului (strategii. ştiinţe politice.

Această distincţie este necesară pentru a nu exista confuzii între politicile sociale / publice în general şi politica în sensul ei larg. îmbătrânirea populaţiei Ameliorarea stării de sănătate. vulnerabilă la mersul economiei. dezvoltarea partidelor politice şi consolidarea ideologiei socialdemocraţiei au reprezentat de asemenea elemente cheie pentru politicile sociale. fiscal. la crizele economice. dreptul de vot universal întâi pentru bărbaţi. apoi pentru femei. amploarea şi puterea sindicatelor a crescut continuu. Industrializarea şi urbanizarea au presupus migraţia masivă a forţei de muncă din rural în urban şi creşterea populaţiei urbane şi au condus la apariţia populaţiei muncitoreşti. În trecut vârstnicii. Consolidarea democraţiei politice Creşterea drepturilor politice ale cetăţenilor. Consolidarea statului. în sensul de strategii. dar industrializarea şi urbanizarea au contribuit la nuclearizarea familiei care îşi pierde tot mai mult din funcţia de întreţinere a dependenţilor. ca ansamblu de măsuri şi activităti prin care administraţia centrală sau locală intervine într-un anumit domeniu. economic. în principal pentru recunoaşterea şomajului ca stare involuntară. industrializarea a favorizat consolidarea clasei mijlocii care în perioada postbelică a avut un rol crucial în constutirea şi dezvoltarea statului bunăstării. la creşterea capacităţii de supraveghere şi control. policies”. etc). ca şi restul grupurilor dependente erau în grija familiei (extinse). publice în general) sunt desemnate prin termenul „policy. Aceasta a contribuit la creşterea resurselor pentru guverne. întărirea statelor – naţiune Statele naţiune au devenit mai puternice economic. a populaţiei salariate. exercitând presiuni în momentele de criză.nu trebuie confundată cu • Politici – în sensul operativ. 2 . Contextul (factorii) dezvoltării politicilor sociale Creştere economică. Populaţia vârstnică este o populaţiei inactivă. planuri de acţiune pe diferite domenii (social. Schimbare demografică. În limba engleză distincţia este mai clară: • politica este desemnată prin termenul de „politics” • politicile (sociale. dependentă. creşterea speranţei de viaţă au condus la creşterea populaţiei şi la creştarea ponderii populaţiei vârstnice în totalul populaţiei. cu nevoie sporită de suport. În acelaşi timp. industrializare şi urbanizare Creşterea economică a condus la creşterea resurselor pentru stat şi a favorizat dezvoltarea programelor sociale. Pe de altă parte. mai centralizate şi industrializate. Presiunea pentru dezvoltarea de programe destinate vârstnicilor a devenit în acest context tot mai puternică. a favorizat dezvoltarea administraţiei centrale şi a bazelor instituţionale pentru implentarea programelor şi politicilor sociale.

Marshall) susţin că dezvoltarea politicilor sociale în statele occidentale este în fapt o reacţie la sistemul socialist / comunist. reformele sociale au fost adesea promovate de liberali. Blocul Comunist. rolul satului în protecţia socială în societătile occidentale a scăzut. pentru bătrâni. În 1933 Danemarca întreprinde Marea Reformă Socială. reducerea şomajului. stimulând ideologii bazate pe egalitate. A întărit influenţa statului în economie. etc. etc. echitate si justiţie socială şi favorizând acceptarea largă a intervenţiei sociale a statului. educaţia a devenit obligatorie pentru copii. În faţa crizelor economice. şi a creat o nevoie acută de reconstrucţie nu numai economică. asigurări de sănatate pentru mame şi copii. După Primul Război Mondial au avut loc un val de schimbări sociale în majoritatea statelor: dreptul de vot universal. sărăcie. Un argument în plus în acest sens – apreciază susţinătorii acestei teorii (Ramesh Mishra) – îl reprezintă faptul că după slabirea regimului şi mai ales după prăbusirea blocului comunist. Statele Unite ale Americii au adoptat „New Deal” în 1935. iar Suedia în perioada 1933 – 1938 (când partidul social-democrat a ajuns la guvernare pentru prima dată) elaborează pachete de legi fundamentale pentru consolidarea statului bunăstării. de conservatori sau de creştin-democraţi. ci şi socială datorită pierderilor înregistrate.Creşterea puterii politice a social-democraţiei Problemele sociale sau politice ale clasei muncitoare au fost promovate în special de partide de stânga şi de sindicate. Cel de-al II-lea Razboi Mondial a provocat schimbări fără precedent. pentru persoanele nevăzătoare. Paradoxal. invalizi. asistenţă socială pentru copiii săraci. tocmai pentru a evita răspândirea ideologiei socialiste în cadrul societăţilor occidentale. 3 . Crizele economice din anii 1930 Crizele economice di anii ’30 au condus la probleme sociale grave: şoamaj de masă. statelor occidentale au avut doua reacţii majore: • În plan economic: intervenţia statului în economie o Necesitatea intervenţiei statului în economie pentru a preveni prăbuşirea sistemului de piaţă • În plan social: întărirea potecţiei sociale o Necesitatea unor sisteme de asigurări sociale şi de protecţie socială adecvate (având in vedere probleme sociale grave generate de criza economică) Ca urmare a crizei economice. lege care pune bazele sistemului de sigurări şi asistenţă socială – sunt reglementate asigurările de şomaj. A produs o uriaşă solidaridate socială în rândul populaţiei. „Războiul Rece” Unii specialişti (Th. foamete. Social democraţia a contribuit la dezvoltarea politicilor sociale. creşterea ponderii femeilor pe piaţa muncii. Unii speciaişti (Titmuss) susţin că statul Atenian ar fi dezvoltat o astfel de politică după invazia persană. etc. Războiul Se pare că încă din Antichitate războiul a jucat un rol important în creşterea solidarităţii sociale şi consolidarea politicilor soaciale. pensii de bătrâneţe. chiar dacă ulterior acestea au fost dezvoltate de toate partidele politice.

Legislaţia în domeniul social reprezintă cadrul general al politicilor sociale. personalul administrativ şi restul personalului necesar pentru funcţionarea sistemului. Parlamentul adoptă legislaţia. Resursele umane reprezintă specialiştii în politici sociale. proiectelor. Finanţarea politicilor sociale Principalele surse de finanţare de care dispune administraţia centrală şi locală pentru a finanţa politicile publice sunt: • Bugetul de stat şi • Bugetele locale – constituite prin colectarea de taxe şi impozite o Impozitul direct: se aplică pe venituri si bunuri – ex: impozitul pe venit.Structura sistemului de politici sociale Politicile sociale sunt elaborate şi promovate de sat. Fondul de şomaj. impozitul pe proprietate. impozitul pe salariu. Finanţarea se referă la resursele necesare pentru implentarea programelor. etc. 3. Guvernul propune legi. impozitul pe profit. tutun. o Impozit indirect: se plaică pe consum – ex: TVA. accize (pe anumite produse considerate de lux sau cu externalităţi negative precum cafea. agenţii naţionale şi structurile din teritoriu. 4 . serviciilor etc. asistenţă socială. Ex: Fondul de asigurări soaciale. implementare şi chiar şi de evaluare a politicilor sociale. stabilind responsabilităţile legate de finanţare. alcool. 1. Fondul de asigurări sociale de sănătate. prin instituţiile centrale şi locale. pentru acordarea beneficiilor. haine de blană) • Fondurile sociale – se constituie prin intermediul unor contribuţii speciale şi au destinaţie specifică. cu sprijinul comunităţilor. etc. le pune în practică prin ministere. 2.

proprietăţi Taxe locale Bugete locale (judeţene şi ale oraşelor şi comunelor) Transferuri de la bugetul de stat Cotizaţii sociale Fonduri sociale fondul de asigurări sociale fondul de şomaj fondul de asigurări de sănătate Instrumentele de intervenţie ale statului Statul are ca instrumente de intervenţie: • Beneficii: o Beneficii monetare (de tip alocaţie) o Beneficii în bunuri şi „în natură” (alimente. 5 . cele mai importanete sunt (serviciile sociale – educaţie şi sănătate şi servicii de asistenţă socială) o educaţie gratuită sau subvenţionată o servicii de sănătate gartuite sau compensate de tip asiguratoriu o servicii pentru protecţia anumitor categorii defavorizate cum ar fi: copii abandonaţi.. persoane cu handicap. persoane victime ale violenţei etc.. profit. rechizite pentru copii şcolari. etc) • Servicii sociale. La noi.Resursele financiare pentru politicile socale Taxe generale Impozite indirecte TVA. accize Bugetul de stat Impozite directe venit.

pentru cei în nevoie ex cantina socială. Ex: alocaţii pentru copii. • De tip non-contributoriu: o Beneficii şi servicii universale / categoriale: se acordă tuturor indivizilor (universale) sau tuturor indivizilor dintr-o anumită categorie (categoriale). de boală. de consiliere şi de creştere a capacităţilor individului de a face fată situaţiei. serviciile de sănătate. dotărilor. Subvenţii celor care produc anumite servicii sau pentru consumator (ex: subvenţii pentru lapte praf pentru sugari) Scutiri / reduceri de taxe şi impozite anumite categorii sunt scutite parţial sau total de la plata impozitelor sau taxelor. • • Tipuri de trasnferuri sociale: Transferurile sociale pot fi: • De tip contributoriu sau asiguratoriu: acordarea beneficiului este condiţionată de plata anterioară a unei contribuţii – ex: pensia de vârstă. considerându-se ca reprezintă externalităti pozitive.  Acordarea se face prin „testarea mijoacelor” de trai: analiza situaţiei familiei / gospodăriei / individului atât financiară cât şi materială. de regula strict pentru testarea veniturilor  prin experţi. proprietătilor. de invaliditate. considerându-se ca educaţia este esenţială pentru reuşita individului în societate şi reprezintă una din cele mai importante modalităti de creştere a egalităţii de şansă. ajutorul de şomaj. Acestea cresc egalitatea şanselor pentru indivizi şi echitatea distibuirii anumitor resurse în societate. tabere gratuite) o Gratuitatea serviciilor are drept scop încurajarea consumului acestora. o Ex: serviciile educaţionale primare sunt gratuite şi totodată obligatorii. a bunurilor. accesului la servicii. concediul de maternitate platit. săracilor sau persoanelor cu risc crescut de a ajunge în sărăcie. etc • Gratuităţi – oferirea de servicii gratuite sau plata integrală a celui care produce acele servicii (ex: gratuităţile de transport. când este necesară evaluarea personalizată a cazurilor 6 . familii cu copii. o Beneficii şi servicii focalizate / pe baza testării mijloacelor: se acordă numai celor în nevoie. Ex: parintele care are copil în întreţinere este scutit de un anumit procent din impozit. segmentelor defavorizate.o servicii de asistenţă socială în general: de prevenire a unor probleme sociale. asistenţi sociali care evaluează nivelul de trai şi nevoile individului.  Testarea este efectuată  prin organe ale administraţiei publice – când există criterii simple şi omogene. inclusiv a relaţiilor de familie dacă este cazul.

Serviciile sociale 7 . cu ochiuri mai largi. rămâne plasa asistenţei sociale focalizate care cel puţin teoretic îi „prinde” pe toţi indivizii care au căzut. Când nu mai este capabil (îşi pierde locul de muncă. ajunge la bătrâneţe). Individul poate cădea printre ochiurile acestei plase pentru că nu îi „prinde” şi pe cei care nu au cotizat.Protecţia socială şi metafora plasei de siguraţă Individul îşi poate asigura singur nevoile în anumite limite. Atunci o nouă plasă. Dacă totuşi individul trece şi de aceasta. este „prins” de către sistemele de asigurări – prima plasă de siguranţă. mai deasă vine în ajutor: sistemul de beneficii universale / categoriele. se îmbolnăveşte.

Cei inapţi de muncă – bătrânii. au fost invocate şi alte argumente economice. Săracii erau împărţiţi pe categorii funcţie de capacitatea de a munci. În Sumer zeitatea Nanshe simboliza justiţia şi echitatea socială. Acest act normativ prevedea acordarea de ajutor săracilor în schimbul prestării unor munci în folosul comunităţii – cum le-am numi astăzi – din partea celor apţi de muncă. etc. măsuri care pot fi circumscrise politicilor sociale. urbanizare) s-a consolidat ulterior o atitudine mai degrabă negativă cu privire la extinderea ajutoarelor către anumite categorii. Ca disciplină ştiinţifică. Unii autori plasează începutul politicilor sociale în antichitate întrucât au existat preocupări ale statelor (dincolo de într-ajutorarea comunitară) de susţine pe cei în nevoie. Totuşi. activitătile concrete de prevenire a cerşitului şi de atragere a săracilor în acţiuni lucrative reveneau comunităţii locale. 8 . De la Legea sărăcilor la primele sisteme de asigurări (1600 – 1870) Legea Săracilor („Poor Law Act”) din Marea Britanie din anul 1601. în caz de calamitate.Istoricul policilor sociale Istoria politicilor sociale este relativ scurtă. În cazul refuzului de a munci. Războaiele napoloneene (1799 – 1815) au avut ca efect răspândirea ideilor Revoluţiei Franceze în spaţiul european şi la o nouă concepţie despre rolul statului. Pe langă argumentul decisiv al costurilor mult prea ridicate pentru susţinerea ajutoarelor. un fel de închisori. politicile sociale au o istorie şi mai scurtă. etc. În contextul înmulţirii problemelor sociale generate de război şi a schimbărilor socioeconomice majore ale vremii (industrializare. de aproximativ o jumatate de secol. Malthus – creşterea rapidă a populaţiei. reprezintă un alt moment important în istoria politicilor sociale. puteau locui în „instituţii de caritate”. Specialiştii evidenţiază şi alte momente importante în istoria politicilor sociale. Astfel. foamete. În Atena se acordau echivalentul a ceea ce numim azi pensii pentru invalizii şi orfanii de război. legea prevedea obligaţia fiecărei parohii de a prelua responsabilitatae pentru proprii săraci. bolnavii. foamete. demografice şi chiar morale (Ricardo – scăderea salariilor. Prin această lege statul îşi asuma responsabilitatea pentru persoanele sărace. cei apţi de muncă erau pedepsiţi să trăiască în „case de corecţie”. război. Bentham – demotivează munca). de aproximativ un secol. sărăcirea populatiei care munceşte. categorie importantă de asistaţi în politicile sociale şi în prezent. din timpul reginei Elisabeta. principii fundamentale ale politicilor sociale. Trebuie remarcată asemănarea cu sistemul de acordare a ajutorului social din zilele noastre. un fel de aziluri ale zilelor noastre. dar şi la înmulţirea problemelor sociale ale vremii: săracire masivă.

9 . în urma unui raport asupra Legii săracilor. Democratizarea politica si universalizarea dreptului de vot au obligat puterea politico-economica a sfârsitului de secol XIX sa adopte masuri în favoarea muncitorilor. Spre exemplu şcolile. sistemele de asigurări se generalizează în aproape ţările europene (nu şi în SUA). Primele legi în domeniul asigurărilor sociale pot fi considerate prima implicare cu adevărat importantă a statului modern în protecţia socială a indivizilor. Competitia electorala pe care o instituie democratizarea Europei occidentale accelereaza opţiunea industriasilor si a institutiilor “statului-natiune” de a adopta programe sociale menite sa asigure bunastarea colectiva. soţi şi copii. Au fost introduse: • Asigurările pentru accidente industriale – 1871 • Asigurările de sănătate – 1883 • Asigurăile de pensii – 1891 Mulţi autori apreciază că scopul acestora nu a fost unul umanist cat mai mult politic pragmatic. Solutia instituirii unor politici sociale guvernamentale cu rol protector a provenit din zona dreptei politice. criteriile de eligibilitate devenind mult mai stricte. Cei apţi de muncă erau obligaţi să muncească şi trăiască în asa-numitele „case de muncă”. după mai bine de 200 de ani. La sfârşitul secolului al XIX-lea. erau întreţinute prin acţiuni de caritate fie de biserici fie din alte iniţiative. în condiţii de viaţă mai precare decât cele în care trăia un muncitor sărac de pe piaţa muncii. cu greu se poate vorbi de sisteme corente şi integrative de suport. În Germania si în alte tari vest-europene care se aflau în plina crestere economica. Pentru prima dată se încerca constituirea unui sistem de protecţie pe alte principii decât cele ale ajutorului acordat celor mai săraci. Totuşi. statul (identificat pe atunci cu interesele capitalistilor) dorea sa reduca amenintarea “stângii proletare” si demonstreze că este capabil sa susţină deopotrivă dezvoltarea economica şi protectia sociala. Introducerea modelului asigurărilor sociale în Germania anilor 1880 în timpul cancelarului Otto von Bismark reprezintă însă momentul crucial în dezvoltarea politiclor sociale moderne. 1834) în sensul limitării ajutoarelor. din zona unor ideologii liberale sau conservatoare. De la primele sisteme de asigurări la criza economică (1870 – 1930) Abia la sfârşitul sec al XIX-lea schimbarea ideolgică generată de revoluţia Franceză devine dominantă. scopul fiind de fapt loializarea indivizilor faţă de monarhie şi stat. legile introduse perpetuau în fapt diviziunea şi stratificarea socială prin instituirea unor privilegii diferenţiate. statul făcându-şi simţită prezenţa abia către sfârşitul secolului când. După 1880 şcoala primară devine obligatorie şi gratuită. prin elaborarea Actului Educaţional din 1870 susţine dreptul oricărui copil la o formă de şcolarizare.Astfel. Sistemele de protecţie socială îşi extind acoperirea şi îşi diversifică măsurile de suport. acesta este amendată (Amendamentul Legii Sărcilor. separaţi de familie. Mulţi specialişti în politici sociale apreciază că sistemul securitatii sociale este în fond de origine sa liberala sau conservatoare.

Primele măsuri de protecţie socială în România În România prima lege mai importantă este dată în 1775 şi viza protecţia copilului şi a persoanelor în nevoie. persoane cu dizabilităţi. în Statele Unite ale Americii.La începutul secolului XX măsurile de protecţie socială se diversifică. Creşterea economică rămâne scopul final. cât şi la nivelul pupulaţiei. sunt înfiinţate instituţii specializte pentru mame tinere. În 1933 a fost adoptată legea care unifică şi generalizează sistemul de asigurări sociale. vârstnici. adică creşterea economică bazată pe o forţă de muncă educată şi sănătoasă. acoperind toţi angajaţii. Câteva legi sunt deosebit de importante în evoluţia politicilor sociale din România: • Privind sistemul de asigurări: Legea Missir adoptată în 1902 şi care introduce un sistem de asigurăi de tip corporatist şi mai les Legea Neniţescu adoptată în 1912 care instituie obligativitatea contribuţiei şi lărgeşte numărul şi tipul beneficciilor din asigurări. bolnavi cronici. 10 . etc. Primele măsuri asiguratorii datează din 1872. Abia în perioada crizei economice din anii ’30 este amplu dezbătută problema intervenţiei economice şi a angajării masive a statului în rezolvarea problemelor sociale grave. Au fost dezvoltate teoriile economice ale statului intervenţionist. etc). Formele de asigurări sociale exsiatu într-o fază incipientă şi aveau un caracter mai mult local. protecţia forţei de muncă (se introducerea salariul minim). În această perioadă se dezvoltă „noul liberalism” care promova „eficienţa naţională”. După cel de-al Doilea Război Mondial Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a acutizat problemele sociale existente şi a condus la apariţia altora. Necesitatea reconstrucţiei sociale a fost larg acceptată atât la nivel politic. Până la acel moment. În Marea Britanie ideologia reformistă capătă amploare şi se adoptă măsuri pentru protecţia copiilor (mese gratuite în şcoală pentru săraci. săraci. sub forama unor asocieri ale muncitorilor de într-ajutorare în caz de boală. nevăzători şi copiilor sărci). • Privind sistemul de asistenţă socială: Legea privind organizarea serviciilor de ajutor social din 1931 prin care s-au pus bazele dezvoltării în perioada interbelică a unuia dintre cele mai moderne sisteme de servicii de asistenţă socială din Europa la acea vreme (Şcoala lui Dimitrie Gusti având contribuţia esenţială). protecţia vârstnicilor (acordă beneficii fără condiţia unei contribuţii prealabile pentru mare parte din vârstnicii de peste 70 de ani). Intervenţia statului în economie era prea puţin acceptată. iar protecţia socială este văzută ca o condiţie pentru a se putea realiza. protecţia socială fusese realizată aproape în întregime prin activităţi filantropice şi caritabile şi prin implicarea statului. În 1935 se adoptă „Social Security Act” care instituie sisteme de asigurări (pentru pensii şi şomaj) şi de asistenţă socială (pentru vârstnici. controale medicale obligatorii.

şi care va domina istoria politicilor sociale postbelice europene şi nu numai. caracteristică care predomină şi astăzi susţin mulţi specialişti. Modalităţi de răspândire a politicilor sociale Apariţia şi extinderea politicilor sociale are în general un model comun: 11 . sistem finaţat din impozite de la bugetul de stat şi nu din fonduri separate. etc) Putem afirma că politicile sociale au fost centrate pe protecţia celor care au fost angajaţi în muncă. universaliste care vor da naştere la ceea ce este cunoscut în literatura de specialitate drept Statul Bunăstării. * * * În concluzie. În ciuda ideologiei şi culturii politice de tip liberal care a dominat Marea Britanie. Raportul promovează ideea înfrângerii celor „5 giganţi”: Lipsurile. alocaţii pentru familii si copii. putem afirma că perioada de reforme sociale şi de dezvoltare a ceea ce numim astăzi politici sociale a avut loc la sfârşitul sec XIX şi începutul sec XX în întreaga Europă. o Se instituie cel de-al doilea tip de sistem de asigurări sociale – cunoscut şi ca tipul Beveridge. Mizeria. tot mai corente şi mai acoperitoare. cu acoperire larga • intervenţia statului pe piaţa muncii pentru a îndeplini obiectivul angajării totale a forţei de muncă (şomaj zero) • un sistem universal şi obligatoriu de asigurări (şi de pensii şi de sănătate). Inactivitatea pentru care se recomadă ca măsuri: • un program de beneficii familiale • un sistem de servicii medicale accesibil. Boala. educaţie gartuita / subvenţionată. pe lângă cel de tip Bismarkian. copii orfani. Dacă iniţial au fost protejaţi în special cei care muncesc şi segmente restrânse cu probleme. Evoluţia măsurilor de protecţie a urmat în majoritatea ţărilor occidentale un pattern comun: • De la protecţia faţă de riscul pierderii veniturilor din muncă a celor care sunt / au fost angajaţi • La protecţia celor care nu puteau lucra (persoane cu handicap. după al doile Război Mondial se dezvoltă politici sociale ample. treptat s-au dezvoltat sisteme de protecţie socială ale statului. etc) • Către protecţia întregii populaţii în final (asigurări de sănătate universale. din Marea Britanie este considerat de mulţi specialişti un punct de cotitură în istoricul politicilor sociale. asigurările sociale fiind elementul fundamental al sistemului de protecţie.Raportul Lordului Beveridge din 1942. depinzând intr-o măsura mai mică de nivelul contribuţiei anterioare şi cu accesibilitate universală. treptat sistemul de protecţie s-a extins către populaţia în ansamblul ei. care au ţinut de raţiuni pragmatice sau politice. Ignoranţa. Deşi iniţial au avut motivaţii diferite.

etc / asistenţă socială Din punct de vedere al acoperirii categoriilor de populaţie: de la populaţia care munceşte către toată populaţia o Angajaţi din sectoarele strategice şi periculoase (minerit în special) o Angajaţi în industrie o Muncitori din agricultură o Dependenţi şi mostenitorii celor angajaţi o Muncitori pe cont propriu o Toată popualţia Din punct de vedere al extinderii: de la beneficii categoriale la beneficii universale şi generoase o S-au largit criteriile de eligibilitate – beneficii mai multe pentru mai mulţi o S-a mărit cuantumul beneficiilor – beneficii mai mari 12 .• • • Din punct de vedere al succesiunii: de la asigurări către asistenţă socială o Asigurari pentru accidente în muncă o Asigurări de boală şi invaliditate o Pensii de vârstă şi ajutor de şoamaj o Alocaţii. ajutoare sociale.

drepturi promovate prin sistemul de educaţie şi celelalte servcii sociale În trecut.şcoala 13 . de exprimare. Indiferent de orientările politice. Astfel. cele 3 componente ale cetăţeniei erau amestecate. Componenta socială era slab reprezentată. bolnavi) erau acordate pentru că aceştia nu erau consideraţi cetăţeni. iar baza ei era una mai degrabă locală şi nu centrală / naţională. componenta socială a statutului de cetătean cuprinde următoarele drepturi fundamentale: . etc. Spre exemplu Amendamentul la Legea Săracilor din Marea Britanie (1834) stipulează drepturile sărcilor la protecţie nu erau derivate din statutul de cetăţean ci dimpotrivă. Sociala – dreptul la bunăstare economică. Politică – dreptul de vot. etc. săraci. orice individ este îndreptăţit la protecţie socială din partea statului în baza simplului fapt că este cetăţean al acelei ţări. Cetăţenia are mai multe componente / dimensiuni: 1. O dată cu evoluţia societăţii cele 3 componente s-au desprins pe rând. de exercitare a puterii politice acre sunt susţinute de Parlament. de a trăi o viaţă decentă. Garantarea protecţiei lor presupunea renunţarea la drepturile de cetăţean (aşa cum am văzut. Civilă – vizează drepturile necesare pentru asigurarea libertăţilor individuale: libertatea personei. de gândire. scuritate. Apărarea acestor drepturi civile se face de către justiţie. multe din drepturile celor cu probleme (persoane cu handicap. o singură înstituţie se ocupa de toate. de proprietate individuală. 2. în special în secolul XX asistăm la o schimbare de accent către dreturi. în condiţii precare. Dacă în trecut s-au accentuat mai ales îndatoririle cetăţenilor.) După Marshall. s-au autonomizat şi şi-au extins funcţiile: • Drepturile civile – în sec XVIII • Drepturile politice – în sec XIX • Drepturile sociale – în sec XX Marshall arată că în trecut. săracii erau obligaţi în schimbul ajutorului să trăiască în „casele de muncă” departe de familie. în mod paradoxal. că este membru cu drepturi depline al societăţii şi comunităţii respective.Legitimarea politicilor sociale Cetaţenia reprezintă principiul fundamental pe baza căruia se oferă protecţie socială de către stat. dreptul de a munci. instituţii locale 3. Theodore Marshall în lucrarea sa Citizenship and Social Class publicată în 1950 susţine acest principiu de legitimare a politicilor sociale. toţi actorii politici sau oamenii de ştiinţă au acceptat conceptul.

dar nu o locuinţă luxoasă. s-a dezvoltat ceea ce se regăseşte în literatura de specialitate ca Statul Bunăstarii. Există situaţii în care valorile şi deci şi aspiraţiile sunt înalte deşi posibilităţile sunt limitate. individul are dreptul de a solicita un acoperiş deasupra capului. Ce însemană însă „normal”? Standardele „normalităţii” sociale variază de la o colectivitate la alta. Aşa cum observa şi Marshall. Cele mai importante vizează protecţia sau securitatea socială a indivizilor. cultură. educaţie. Th Marshall (1970) susţinea că „obiectivul explicit declarat al poiticilor sociale în sec XX este bunăstarea”. un model. Valorile reprezintă însă elementul care poate schimba întreaga ecuaţie. a resurselor generează aspiraţii mai înalte care vor tinde să susţină un standard de viaţă mai ridicat şi invers. 14 . După al II-lea Război Mondial. etc care se bazează pe sistemul de valori ale colectivităţii. Acestea pot fi legate de resurse sau nu. un tip de stat cu politicile aferente preocupat de acest obiectiv fundamental şi care a dominat a doua jumătate a secolului XX toată lumea occidentală. Bunăstarea – obiectivul fundamental al politicilor sociale Există mai multe tipuri de obiective ale politicilor sociale. ce reprezintă o stare socio-materială. în principal a categoriilor aflate în dificultate. Între elementele dicutate relaţia este în general direct proporţională.venit minim Calitatea acestor servicii / beneficii rămâne însă un subiect disputat. plata impozitelor şi a taxelor. frecventarea învăţământului obligatoriu sau îndatorirea de a-şi întreţine membrii dependenţi ai familiei în măsura în care o poate face. securitate. cetăţeanul are şi îndatoriri sociale precum îndatorirea de a munci. sănătate. în funcţie de condiţiile de viaţă. cât şi negativ aspiraţiile şi implicit standardul de viaţă. care poate influenţa atât pozitiv. un nivel de dezvoltare. Bunăstarea colectivă se fundează pe conceptul de standard de viaţă.. Existenţa posibilităţilor.servicii de sănătate şi locuire . Unele vizează promovarea unor bunuri publice cum ar fi apărare. Graniţa este însă foarte dificil de trasat – pană unde pot merge aceste drepturi. Bunăstare vizează asigurarea bunurilor şi serviciilor necesare realizării uni mod de viaţă considerat normal la nivelul unei colectivităţi. pe aspiraţiile acesteia. de cât este îndreptăţit un individ să beneficieze din partea statului? Să nu uităm că pe lângă drepturi. etc iar altele chiar dezvoltarea socială în general.

Posibilităţi Resurse

+
Valori

Aspiraţii

Standard de viaţă

Sursele bunăstării Nicholas Barr (apud Preda, 2002) arată că pe lângă stat, bunăstarea indivizilor are şi alte surse: • piaţa care furnizează bunăstare ocupaţională prin intermediul veniturilor primare • acumulările individuale (economii, asigurărilor individuale private) care furnizează de asemenea bunăstare • familia şi organizaţiile voluntare care produc aşa-numita bunăstarea voluntară. Marian Preda (2002) menţionează şi influenţa tot mai mare pe care o au în ultima vreme organizaţiile internaţionale (regionale sau mondiale) asupra bunăstării indivizilor (mai ales a celor în situatii de risc foarte ridicat datorită războaielor, calamităţilor naturale, imigrării, dar nu numai). Putem reprezenta sursele bunăstării individuale astfel:

Sursa: Preda 2002

15

Statul tinde să formeze împreună cu celelalte surse ale bunăstării individuale sistemul pieţei, familia şi instituţiile non-profit (biserica, asociaţiile profesionale şi organizaţiile caritabile) - ceea ce se cheamă în literatura de specialitate reţeaua de securitate socială („safety net”). Aceasta funcţionează pe principiul subsidiarităţii , care presupune complementaritatea surselor de bunăstare şi protecţie (piaţă – familie – comunitate – stat), cât şi complementaritatea instituţiilor statului pe axa central – local în furnizarea bunăstării sociale. În final, conform acestui principiu, rezultă necesitatea preluării de către stat a tuturor sarcinilor de protecţie neîndeplinite sau îndeplinite nesatisfăcător de către celelalte instituţii. În consecinţă, există subsidiaritate în furnizarea bunăstării şi asigurarea protecţiei sociale: • între instituţii: piaţă – familie – comunitate – stat (şi conform unor interpretări mai recente pe fondul teoriilor despre globalizare – organizaţii transnaţionale). • între niveluri: (transnaţional) - naţional-regional-local-comunitar. Rolul statului, conform principiului subsidiarităţii este de a prelua, pe indivizii care scapă celorlalte instituţii din reţeaua de siguranţă, astfel încât toţi să beneficieze de protecţie în baza drepturilor lor de cetăţeni. În trecut, bunăstarea a fost furnizată aproape exclusiv prin mecanismele economiei de piaţă. În sec XX se consolidează 2 mari modele ale producerii bunăstării colective: • Statul capitalist fundat pe economica de piaţă • Statul socialist fundat pe economia socialistă Ambele modele ale statului bunăstării au reprezentat o reacţie la limitele economiei de piaţă ca modalitate de realizare a bunăstării colective.

16

Economia de piaţă şi producerea bunăstării
Eficienţa economică, concept fundamnetal în economie, este definită prin: • Maximizarea beneficiilor – atât cantitatea cât şi calitatea – în producerea unui bun sau serviciu în raport cu costurile de producţie a acestuia • Minimizarea costuturilor de producţie În 1776 Adam Smith lansează în lucrarea „The Wealth of Nations” (Avuţia naţiunilor) celebrul „principiu al mâinii invizibile”. Mâna invizibilă a concurenţei face ca interesele individuale să se transforme în interese comune, sau în termenii politicilor sociale, în bunăstare socială. Conform acestui principiu, piaţa liberă alocă eficient resursele existente în societate dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: • Bunurile sunt „ideale” sau „normale”, adică îndeplinesc următoarele condiţii: o Rivalitate: consumarea unui produs de către o peroană exclude consumul aceluiaş produs de către o altă persoană o Excludabilitate: sunt excluşi de la consumul unui bun cei care nu sunt dispuşi să plătească pentru el. o Rejectabilitate: un bun este repins de persoana care nu îl cumpără • Piata este „ideală” adică: o este accesibiă în mod egal tuturor o există informatii complete despre preturi si calitate o este completa ca oferta, oferă toate bunurile pe care cumparatorii sunt dispusi si capabili sa ofere bani. • Agentii (producatorii si cumparatorii) sunt „ideali” adică: o au acces egal pe piata, o sunt pe deplin informati (privind pretul si calitatea bunurilor disponibile) o şi în consecinţă fac alegeri „raţionale”, in cunostinta de cauza.

17

nonexcludabilitate si non-rejectabilitate face ca mecanismele pieţei libere să fie ineficiente în a le produce si distribui. care nu apar ca atare pe piată. În acest punct statul îşi poate creşte funcţia economică. o Externalităţile pot fi pozitive şi negative:  De exemplu – educaţia. tocmai pentru a limita cât mai mult posibil deficienţele pieţei. Acestea mai sunt numite şi „externalităţi” (Zamfir E. dacă sunt apărat de armata naţională nu înseamnă că nu sunt şi ceilalţi cetăţeni apăraţi. o Nu presupun excludabilitate: chiar dacă nu îmi plătesc taxele şi impozitele tot beneficiez de iluminatul stradal. Particularitatea bunurilor publice de a se caracteriza prin non-rivalitate. • Externalităţile bunurilor nu se reflectă în preţuri. însă nici măcar în acest mod distorsiunile nu sunt pe deplin înlăturate. tot mă plimb prin parc. 2002) defineşte drept “prezumtii standard”: informare deplină.. piata completa. Există mai multe situatii în care piaţa este ineficientă (Preda. a distorsiunilor induse de mecanismele pieţei Această situţie este însă ideală. Există şi costuri sociale sau beneficii sociale.Aceste conditii au fost regrupate în ceea ce Nicolas Barr (apud Preda. Preţul acesteia nu reflectă într-o măsură adecvată beneficiile pe termen lung pe care le va avea atât 18 . Această arie de acţiune reprezintă obiectul principal al disputei referitoare la intervenţia statului în economie dintre ideologiile politice de stânga şi de dreapta. tot mă apără armata ţării. fără să fi compensat / plătit pentru aceasta. oferă toate bunurile pe care cumparatorii sunt dispusi si capabili sa ofere bani • Lipsa eşecurilor pieţei. competitia perfecta. etc o Nu presupun rejectivitate: nu pot sa resping faptul ca beneficiez de securitatea oferita de armata sau de iluminatul public ca bunuri oferite tuturor cetatenilor. devenind el însuşi organizator şi furnizor de servicii. Statul poate corecta unele probleme legate de aceste condiţii prin reglementări specifice. o Costurile şi beneficiile unui produs nu sunt numai cele care se regăsesc la producător şi la consumator. inexistenta esecurilor pietei • Informare deplină a actorilor de pe piaţă – producători şi consumatori – în raport cu bunurile şi serviciile necesare / produse • Competiţie perfectă: libertate şi oportunităţi egale de acces pe piaţă • Piaţa completă ca oferta. 1995) o „Externalităţile” sunt efectele pe care producerea sau consumul unui bun le au asupra indivizilor şi colectivităţii în general. etc. 2002) datorită faptului că: • Bunurile publice nu au carateristicile unor „bunuri normale” sau private: o Nu presupun rivalitate: dacă mă plimb în parc nu înseamnă că ceilaţi nu se pot plimba. în realitate nici-una dintre cele trei condiţii nefiind îndeplinită în totalitate.

Există limitări (Zamfir E. În consecinţă. mecanismele economiei de piaţă în producerea bunăstării colective sunt limitate. o De exmplu Nicolas Barr (apud Preda. prin urmare sunt greu de măsurat • Bunurile pentru care costul mediu este mai mare decât costul marginal tind să fie subproduse. 1995) 19 . anumite asigurări pentru care riscurile nu sunt asigurabile. anumiti agenti economici au pozitii privilegiate pe piata (monopol. statul trebuie sa intervină pentru producerea lui. • Există distorsiuni şi în privinţa informaţiilor privind produsele. Preţul unui bun care produce poluare şi care afectează întreaga populaţie nu reflectă costurile celor afectaţi (sănătate. Dacă bunul respectiv este considerat important. dacă preţurile la acest produs ar rămâne ridicat. nu oferă toate bunurile pentru care cumpărătorii sunt dispuşi să plătească. micii producători individuali ar înregistra preţuri foarte mari şi ar da faliment. Dacă statul nu ar interveni pentru a acoperi cheltuielile de producţie. astfel încât statul estimează că costurile pe care le-ar plăti societatea în absenţa consumului său sunt mai mari decât subvenţionarea sa. 2002) enumeră pe lângă bunurile publice amintite. ajungându-se treptat la situaţia de monopol (un singur producător datorită falimentului celorlalţi) sau chiar la inexistenţa vreunui producător datorită ineficienţei productiei. falimentându-se astfel întreaga producţie a bunului respectiv. degradarea mediului. Mai mult. calitatea sau preţurile lor datorită dificultăţilor multor consumatori de a înţelege informaţiile astfel încât să facă o alegere raţională. ect).individul cât şi societatea. sau contractareaunor bunuri în prezent dar care sa fie vandute sau cumparate in viitor (de exmplu. imprumuturi. • Piaţa nu este “completă”.  De exemplu – poluarea. Dar bunul respectiv este important pentru populaţie. De educaţie beneficiază nu numai consumatorii direcţi ci şi întreaga comunitate. proiecte urbane de viitor. datorită pierderilor înregistrate la producator. Pentru bunurile de lungă durată (exemplul cel mai la indemână . o De cele mai multe ori „externalităţile” apar la un interval mare de timp faţă de momentul producerii sau consumului bunului respectiv. cumpărătorii ar putea opta pentru un produs similar dar mai ieftin.. oligopol) care le dau posibilitatea să stabilească preţuri independent de costurile marginale. lăsând pe piaţă un singur producător ţine puternic care şi-ar permite să vândă la preţuri mai mici. o Exemplu: sa luam cazul teoretic al unui produs subvenţionat de stat. • Conditiile de competitie de pe piaţă sunt adesea incorecte. arată autorul.asigurările) informarea consumatorilor trebuie să se extindă pe perioade de timp mari. mai ales daca vor trebui corelate cu diverse alte proiecte s-ar putea sa nu fie finantate de piata).

industria poluantă)  Bunuri produse suboptimal prin monopol (preţ mare. gaze. nu doar agentul economic). etc)  Bunuri mixte: bunuri subproduse (educaţia. ordine publică. bolnavi cronici)  Inegalităţi în şansa de câştig datorită unor factori structurali. 1995) sunt:  Bunuri sociale: bunuri care nu ar fi produse deloc (apărare naţională. bunuri cu externalităţi pozitive)  Bunuri cu externalităţi negative care tind să fei supraproduse (tutun. handicapaţi. cantitate mică. 20 . bolnavii şi bătrânii comparativ cu ceilalţi. compensări  Producere publică o Ex: apărarea. aceasta nu exprimă nevoile efective de consum ale populaţiei  Distorsiuni ale costurilor / beneficiilor: externalităţile nu apar în preţul de pe piată  Distorsiuni produse de monopol B) În sfera distribuţiei:  Limitări ale capacităţii indivizilor de obţinere a veniturilor nu din vina lor (copii. beneficiază şi colectivitatea. iluminat public. nu de nevoile reale – cei cu copii comparativ cu cei fără copii. bătrâni. bunurile pe care piaţa nu le poate produce printr-o alocare otimă (Zamfir E. serviciile sanitare. etc). ex: apă.A) În sfera producţiei / consumului  Distorsiuni ale cererii: cererea unor produse nu apare pe piaţă. sau cum e la noi – cele pentru copii şi cele de urgenţă). alcool. pe baza unei evaluări morală a nevoilor (educaţia. drumuri. educaţia (cel puţin cea obligatorie) serviciile de sãnãtate (în totalitate. benzină)  Stimularea activităţilor cu externalităţi pozitive o Ex: credite pentru deschiderea unei afaceri (creşte numărul de locuiri de muncă. copiii. parcuri. nu individuali (ex: veniturile din proprietate şi din capital sunt mai ridicate decât cele salariale)  Dezechilibre între nevoi şi posibilităti de câştig ( distribuţia pieţei este în funcţie de capacităţi. subvenţii. etc) În concluzie. energie electrică)  Bunuri dezirabile pentru sociatate. Intervenţia statului pentru a corecta ineficienţa pietei Statul poate interveni în economia de piaţă în scopul alocării optime a resurselor:  Reglementari o Ex: reglementează calitatea anumitor bunuri şi servicii produse privat  Taxarea activităţilor (producţie sau consum) generatoare de externalităţi negative o Ex: accizele (taxă pe consum la tutun. alcool..

II.  Transferurile pot fi:  financiare sau în bunuri şi servicii  pe verticală (de la persoanele cu venituri ridicate către cei cu venituri scăzute) sau pe orizontală (în funcţie de nevoi: de la cei care nu au copii către cei care au).Intervenţia statului (prin reglementări. sănătate. sau pe baza testării mijoacelor (de la cei care nu au nevoie către cei în nevoie). Producerea bunăstării în economia de piaţă Într-o societate bazată pe economie de piaţă. proprietăţi. producerea bunăstăii se face prin două mecanisme distincete (Zamfir E. taxare. etc): venituri primare pre-impozitare şi pre-transfer • Veniturile nete: venituri primare post-impozitare 21 . Intervenţia masivă a statului în economie. la cei care au cotizat mai puţin. educaţie)  Gratuitatea (educaţia generală)  Subvenţionarea (bunurile pentru copii)  Reducerea de taxe / impozite (la constrcţia de locuinţe) 2. Redistribuirea secundară a bunăstării – se face prin intervenţia statului. la acest nivel bunăstarea este inegal distribuită. de la cei la care riscul nu s-a produs la cei la care s-a materializat)  non-contributoriu – asistenţa socială universală. profituri.  Există două mecanisme de transfer:  contributoriu – asigurările sociale (de la cei care au cotizat mai mult. economici sau reprezentanţi ai societătii civile în redistribuirea bunăstării) 1. ştiinţă. Structura veniturilor individuale: • Veniturile brute (din salarii. 1995): I. însă rolul statului de producător este adesea contestat. aşa cum am văzut anterior. Transferuri de la cei cu resurse mai multe la cei cu resurse mai puţine rezultând veniturile secundare. Veniturile de pe piată se mai numesc şi venituri primare:  Venituri din muncă  Venituri din proprietate Dar. subvenţionăre) în sistemul economic este justificata şi acceptată chiar şi de adepţii ideologiilor liberale.. este ineficientă şi falimentară pe termen lung. Finanţarea bunurilor publice (cheltuieli urbanistice. de protecţie a naturii. infrastructură. prin politica socială (statul poate colabora şi cu alţi actori privaţi. cultură. dacă este să luăm exemplul statelor foste comuniste printre care şi România. chiar şi asupra situaţiilor în care mecanismele economiei de piaţă reuşesc o alocare optimă a resurselor. Distribuţia primară a bunăstării – se face prin piaţa liberă. de cele mai multe ori fiind un mix între cele două. reprezintă un prim nivel al producerii bunăstării.

dar consumul redă 22 . Ea a fost înţeleasă în principal ca inegalitate monetară. care este înfloritor în perioada vacanţelor dar mult mai redus în restul anului. economia de piaţă produce o inegalitate în societate. fie prin consum. comparativ cu altul care datorită preferinţelor pentru un stil de viaţă cu un nivel ridicat al consumului şi care pentru a şi le realiza optează pentru un loc de muncă mai bine plătit dar mai “stresant” şi cu mai puţin timp liber. şi Pop L. şi deci experienţă şi poziţii diferite. Inegalitatea economică se referă la diferenţele dintre condiţiile economice ale indivizilor. Cazul unor activitătî înalt sezoniere – de exemplu cazul celor care trăiesc din turism. ambele variante având avantaje şi dezavantaje. cu preferinţe pentru un stil de viată mai modest poate opta pentru un nivel mai scăzut de venituri. • fluctuaţii temporare de venit.. factorii explicativi putând fi diferiţi. M. • vârstă.• • Venituri din transfer: venituri secundare Venituri totale nete. De exemplu. Veniturile pot fi măsurate mai uşor. în primul rând printr-o distribuţie inegală a veniturilor. efecte ale ciclului de viaţă (inegalitate structurală) de exemplu diferenţa în termeni monetari între între doi indivizi cu aceleaşi capacităţi dar având vârste diferite. Aşa cum arată şi Barr (apud Pop L. un individ. în schimbul de exemplu a mai mult timp liber. Inegalitatea monetară se poate măsura fie prin venituri. post-impozitare şi post-transfer Inegalitatea Aşa cum am arătat anterior.. 2002) intepretarea inegalităţii monetare trebuie făcută nuanţat. Inegalitatea monetară poate fi explicată de: • alegeri individuale. ce determină niveluri diferite de câştig. de exemplu.

deşi nu avem certitudinea unei astfel de împărţiri. ci familia. fiind mai stabil în comparaţie cu fluctuaţiile şi schimbările economice minore din viaţa individului.mai fidel nivelul de trai al indivizilor. Vom avea în acest caz un venit sau un consum per capita al unei familii sau gospodării. În general. pot fi mai adecvate pentru că în realitate veniturile se distribuie în cadrul acesteia în raport cu nevoile fiecărui membru. sau gospodăria.. Măsurarea inegalităţii În timp au fost dezvoltate multe metodologii de măsuarea a inegalităţii dintr-o societate. Pe de alta parte însă. M. Numărul de persoane dintr-o gospodărie se transformă aşadar în adulţi echivalenţi pe baza unei scale de echivalenţă (bazată pe presupoziţiile de consum dintr-un anumit context social). astfel încât se utilizează adesea ca unitate de măsură a distribuţiei veniturilor venitul sau consumul pe adult echivalent. împărţind pur şi simplu venitul sau consumul familiei sau gospodăriei la numărul membrilor acesteia presupunem că nevoile indivizilor sunt egale. iar cheltuielile nu cresc în acelaşi ritm cu creşterea numărului de membrii (“economii de scală”). Dar. nevoile alimentare spre exmplu. Curba Lorenz este una dintre cele mai cunoscute şi utilizate reprezentări grafice a inegalităţii. surprinde redistribuţia veniturilor în cadrul familiei sau altor indivizi. Nu individul. 2002). şi Pop L. poate fi inclus şi autoconsumul (cel asigurat din producţie proprie – cazul gospodăriilor ţărăneşti de la noi). Unitatea de analiză în raport cu care se măsoară venitul sau consumul este de asemenea importantă. diferă în funcţie de sex şi vârstă. măsurarea inegalităţii prin venituri duce la identificarea unei inegalităţi mai ridicate decât în cazul celei măsurate prin consum (Pop L.. Curba Lorenz – ca măsură a inegalităţii 23 .

şi L. raportând categoria cu veniturile cele mai mari la vcategoria cu veniturile cele mai mici. De exemplu: raportul dintre decila a noua şi prima decilă sau raportul dintre chintila a cincea şi prima chintilă. Valorile sale variază între 0 (situaţie de egalitate perfectă curba reală se suprapune cu linia perfectă a egalităţii) şi 1 (inegalitate totală . În realitate însă. De exemplu. toate veniturile din societate sunt câştigate de un singur individ. România prezintă o inegalitate medie. Această măsură nu oferă informaţii despre modul în care se distribuie veniturile celor aflaţi între cele două extreme ale distribuţiei veniturilor. Cea mai ridicată inegalitate caracterizează ţările Americii Latine (Brazilia. inegalitatea cea mai redusă este întâlnită în ţările Scandinave (Suedia. El reprezintă raportul între suprafaţa dintre curba reală şi linia egalităţii perfecte şi suprafaţa triunghiului OAB. Paraguay. plasată în perimetrul OAB a graficului. Mărimea inegalităţii este dată de suprafaţa între curba reală şi linia perfectă a egalităţii.20 şi 0. Ţările Europei Occidentale au valori ale coeficientului Gini mai scăzute.M. urmate de Austria şi Belgia.Sursa: Pop L. Formula coeficientului Gini este jumătate din media aritmetică a diferenţelor absolute dintre toate perechile de venituri într-o societate. rezultând o curbă. distribuţia veniturilor este inegală. Desigur că în nici-o societate coeficientul nu ia valoarea 0 sau 1.25 şi 0.60.Pop. Danemarca. Situaţia de perfectă inegalitate este atunci când. între valorile din ţările Europei occidentale. 2004). între 0.1 în 2003 (CASPIS. Finlanda). date pentru SUA arată că cei mai săraci 20% deţin sub 5% din totalul veniturilor. Mexic. Între acestea. familie sau gospodărie deţin acelşi procent din totalul veniturilor într-o societate. etc). cu valori sub 0.curba reală ajunge să aproximeze triunghiul OAB). cu valori între 0. iar cei mai bogaţi 20% deţin peste jumătate. care porneşte exact de la curba Lorenz.50 şi 0. SUA prezintă o inegalitate medie. 2002 Situaţia de egalitate perfectă este reprezentată de linia OB. cu atât egalitatea din societate este mai mare. normalizată cu venitul mediu.27. coeficientul Gini era de 28. cu atât inegalitatea este mai mare. Coeficientul Gini reprezintă o altă măsură a inegalităţii. Cu cât suprafaţa acesteia este mai mică. la extrem. Panama) şi unele ţări africane.60. cu cât curba se depărtează de linia OB şi suprafata se măreşte. în general se plasează între 0. Norvegia.25-0. Măsuri mai simple ale măsurării se referă la ordonarea veniturilor şi împărţirea lor pe nivele (10 sau 5 categorii de vanit. Aceasta reprezintă situaţia în care fiecare individ.. şi cele din America Latină.35. 24 .

2002) 25 . Termenul propriu-zis îi este atribuit arhiepiscopului W. Marea Britanie devine primul Stat al Bunăstării şi adesea a fost luat drept model în analizele comparative.Zimmern. Temple care în scrierile sale din 1941 şi 1942 a dorit să sublinieze diferenţa dintre ‘statul puterii’ al Germaniei Naziste si ‘statul bunăstării’ al reconstrucţiei aliate de după război.Statul Bunăstării După mulţi specialişti. pentru anul 1934. desemnează entităţi cu un fond comun evident dar şi cu multe diferenţe specifice (Preda. Alţii atribuie paternitatea termenului lui A. şi sugerează că expresia ar fi fost în limbajul comun în Marea Britanie încă de la sfârşitul anilor '30 (Preda. prin îmbinarea eficienţei sistemului economiei de piaţă cu solidaritatea socială şi umanismul politicilor sociale redistributive. Statul Bunăstării poate reprezenta în literatura de specialitate (Pierson apud Preda 2002): • formă particulară de stat (care s-a cristalizat după Război şi a dominat Europa) • formă distinctă de guvernare • un tip specific de societate Înţelesul termenului a devenit atât de larg încât mulţi au propus chiar renunţarea la concept. 2002). în prezent expresia ‘statul bunăstării’ desemnează statul capitalist (în special occidental) de după cel de-al II-lea Război Mondial cu o guvernare bazata pe consens social. Practic. o dată cu lansarea programelor sociale ample şi universaliste propuse prin Raportul Lordului Beveridge şi sub influenţa majoră a ideilor lui Keynes referitoare la intervenţia statului în economie şi ocuparea deplină (şomaj zero). O astfel de definiţie "largă".

Dupa 1975 si cu precadere în anii '80 sistemul creat în jurul acestui model de stat al bunăstarii aluneca într-o criza profunda (recunoscuta chiar si de cei mai înversunati aparatori). Criza si reforma sistemului social (dupa 1975. pe fondul unei solidarităţi sociale crescute. functiilor si serviciilor sociale oferite de stat..7 4..perioada fericită”. diistingând etapele: Faza experimentala (1870-1920). Faza consolidarii (1920-1945). este asociata cel mai adesea cu istoria propriu-zisa a statului bunastarii în Europa postbelica si cu modelul social-democrat keynesian. Câţiva indicatori economici si sociali ai Statului Bunăstării Keynesian (1950-1975) Creşterea anuale medie a Cheltuieli sociale ca % din Rata şomajului ca % din PNB PNB totalul forţei de muncă 1950-‘60 1960-‘73 1960 1975 1959 . şomajul scăzut. Creştrea economică a fost rapidă în toată această perioadă. În cele 3 . Folosind conceptul de Stat al Bunăstării în sensul larg.Peter Taylor-Gooby şi alţii disting două mari perioade în istoria Statului Bunăstării: 1. intervenţia statului şi implicarea masivă în probmele sociale avea o largă acceptare în contextul existent după război. Aşa cum am văzut. Condiţiile deosebit de grele în care trăia majoritatea populaţiei la acea vreme făceau ca aşteptările indivizilor să fie relativ scăzute. alţi specialişti (Naumescu).Perioada de aur a Statului bunăstării” (The Golden Age) în Europa Occidentală.1 26 .‘67 1975 Canada 4. Această perioadă a expansiunii SB pare a fi o .2 20.1 Franţa 4. una pesimistă. Perioada de “aur” – până în 1975 Perioada de după cel De-al Doilea Război Mondial şi până în 1973-1974 (criza petrolului) este cunoscută şi sub numele de . Cheltuielile sociale aproape s-au dublat.0 5. dominată de idei social democrate (până în 1975) 2. ducând la creşterea calităţii beneficiilor şi serviciilor oferite.6 14. A treia etapă în evolutia politicii sociale conform acestei clasificări. inflaţia redusă. Faza expansiunii (1945-1975).6 11. plasează începuturile în perioada consolidării sistemelor de asigurări sociale.5 5. continuând pâna în prezent).decenii de aur” a avut loc o dezvoltare fara precedent a institutiilor. de expansiune a Statului Bunăstării. expansiunea. a consumului şi a cresterii economice.3 0. Există autori care susţin că criza experimentată a fost atât de profundă încât cu greu se poate susţine că clasicul Stat al Bunăstării a supravietuit. una optimistă. Functiile. în contextul entuziasmului creşterii economice şi a reconstrucţiei sociale de după război. ca sistem „sistem garant al bunastarii colective”. institutiile si serviciile sociale au continuat să se multiplice fără încetare. dominată mai degrabă de ideologia neo-liberală.. în contextul crizei petrolului de la mijlocul anilor 70.4 26. de recul a Statului Bunăstării.

2 38 10. În această perioadă. în contextul unui şomaj scăzut.. societatile vest-europene au parcus traiectorii convergente spre ceea ce numim astazi .6 48.1 13.2 48.2 5. urcând în câteva cazuri spre 30%.6 Italia 30. cheltuielile publice depăşaeu o treime din PIB (pentru unele ţări reprezentau aproape jumătate).5 Total 28. modernă.3 14.modelul" sau .4 Există două mari poziţii privind evoluţia Statului Bunăstării (Zamfir C.6 38.8 20. 2002.6 38.9 12.8 Suedia 31.6 43.2 43.civilizatia occidentală”. de-a lungul timpului.2 1. pornind e adevărat de la un nivel mai scăzut).1 18.2 24.. Evoluţia cheltuielilor publice (sociale) în ţări OECD ca procent din PIB (1960 – 1975) Cheltuieli publice sociale ca % Cheltuieli publice ca % din PIB din PIB 1960 1970 1975 1960 1975 Danemarca 24.6 Spania 13. La începutul anilor '70.8 21.4 9.G. ajungând în unele ţări aproape să se dubleze (Olanda. 1997.2 13.1 8.3 27.5 55.7 45.7 Germania 32 38. cheltuielile sociale au crescut cu 50%.8 46.3 2.6 12.7 7.3 Media 4.2 Franţa 34..5 17.8 11. 7.modernizarea reduce diferentele între tari” si ca.8 3.8 40.7 7. putem traduce ca .9 10. permiţând creşterea cheltuielilor sociale până la mai mult de o cincime din Produsul Naţional Brut.6 10.4 Sursa: Preda.4 3. Teoriile convergenţei Dezvoltarea economico-sociala face ca tari cu traditii culturale si politice diferite sa construiasca institutii similare si sa adopte treptat masuri asemanatoare în ceea ce priveste asigurarea unui standard minimal de viata.6 13.4 1..2 Grecia 17. Chiar si în Statele Unite.7 8.1 4.6 18.4 22.5 5.9 Marea 2.7 7.3 4.9 1.7 21.6 5.7 19.2 Marea 32. cea industrială. chiar şi SUA.4 26.R.3 48.1 34. p. occidentală şi că diferenţele între state sunt mai 27 . susţinătorii acestei poziţii susţin că SB este produsul unui tip unic de societate.1 43.1 21 Olanda 33.2 10.6 Britanie SUA 27.2 15.4 17.3 Britanie SUA 3. Suedia.8 5.6 18.9 4. Prin urmare. iar cele sociale depăşeau 20% din PIB în majoritatea tarilor.7 29.F. 763 4.6 7. p. Practic. cheltuielile pentru programe sociale se situau la cca 15% din PIB.7 După cum se observă.5 43.7 22.8 Italia 5. de sub 4-5%.1 Sursa: George şi Taylor-Gooby.2 6.5 32.1 26.8 Japonia 10.8 1.9 11.4 13. rata de creştere economică anuală a fost în general peste 5%.2 24. 1995): 1.8 31.

• Criza politică. Wilensky (1966) consideră că nivelul de dezvoltare economică (măsurat ca PIB/locuitor) este predictorul cel mai important al cheltuielilor sociale pe termen lung. economici. • Criza fiscala si birocratică. Pe baza unei comparaţii între 64 de state. Mai mult. diferenţele neţinând numai de nivel de dezvoltare economică. 28 . Prin urmare. Valentin Naumescu identifică o criza multidimensională a Statului Bunastarii în Europa (în context mondial) • Criza economica propriu-zisă. Criza Statului Bunăstării are accepţiunea de (Zamfir. 2. culturali şi istorici. ci de creştere / expansiune a SB care e determinat de nivelul economic. Criza petrolului din 1972-1973 a reprezentat pentru toate economiile un şoc puternic şi a condus la explozia criticilor Statului Bunăstării în varianta lui Keynesiană. . fără o soluţie previzibilă. Teoriile diversităţii Susţin că SB este produsul unui complex de factori sociali. • Criza socio-demografică. 1995): • criză financiară – imposibilitatea continuării finanţării SB • ineficienţă a SB Pierson (1991) arată că "criza statului bunastarii" poate fi înţelească ca: • un punct de cotitură în politicile sociale si economice • un şoc exterior (statului) cu referire la preţul petrolului care este impus doar de cele câteva ţări exportatoare de petrol grupate în OPEC • problemă pe termen lung. provin din particularitatea condiţiilor şi tind spre un profil unic.degrabă superficiale şi nesemnficative.la nivele de dezvoltare economică similare există SB diferite Criza Statului Bunăstării (1975 -1980) Pe fondul unui ritm al creşterii economice din ce în ce mai lent şi în condiţiile creşterii inflaţiei au început să apară la începutul anilor 70 şi criticile la adresa expansiunii cheltuielilor publice. ci şi pe efectele (dorite şi estimate) ale uneia sau alteia dintre opţiuni. nu de tip. opţiunea pentru un tip sau altul de stat al bunăstării nu este bazata numai pe condiţii. diferenţele sunt mai mult cantitative.

obiectivul şomajului zero nu a putea fi susţinut pe termen lung datorită consecinţelor negative care au survenit: . Creşterea şomajului. nivelul ridicat al pensiilor si extinderea perioadei de acordare au adus apoape de faliment sistemele de pensii si asigurari sociale (cele corespunzatoare situatiilor de boala. Din punct de vedere economic. Chiar înainte de declaşarea crizei petrolului. mai ales după mijlocul anilor 60. în sistem part-time. Inversarea piramidei demografice.efortului de bunastare". Aşa cum arată şi Esping-Andersen (1990). “Limitele creşterii” (efectuat de 17 cercetatori din diverse discipline..divergenţe între sindicate sau între sindicate si partidele de stânga . temporare. aparea în Europa faimosul raport al Clubului de la Roma. “criza de copii” devenind cu timpul o realitate. invaliditate. sub coordonarea lui Dennis Meadows). În majoritatea statelor vesteuropene cresterea economica atinsese nivele de 1-2% (sau chiar devenise nulă.creşterea presiunilor inflaţioniste. • • 29 . sporurile naturale negative în multe tari vest-europene au provocat dezechilibre în transferul între generatii. batrânete. Procesele care au favorizat criza: • Creşterea deficitelor bugetare – cheltuielile publice (sociale) au crescut într-un ritm mai rapid comparativ cu cresterea economică. Presiunea asupra sistemului de protecţie cresc foarte mult. care atrăgea atenţia asupra unei provocari fara precedent în istoria postbelica. careia economia mondiala nu putea să îi mai facă faţă cu vechile instrumente. „şomajul zero”.• Criza generala de sistem (criza sistemică).Sectorul secundar (munci slab plătite. recuperare sau tratament cronic îndelungat). rata de creştere economică nu mai era suficient de mare pentru a putea asigura continuarea .diminuarea activităţilor profitabile . în 1972. lansându-se conceptul de “creştere zero”).creşterea presiuni salariale .proliferarea grevelor Mai mulţi specialişti identifică fenomene precum dualizarea pieţei muncii sau apariţia şomajului pe termen lung care s-au cristalizat tot în această perioadă: . Numarul mare de pensionari. . şi o relativă siguranţă a locului de muncă) . sistemul de pensii şi chiar şi cel sanitar se confruntă cu riscul de a fi sufocate. etc) Accentuarea îmbătrânirii populaţiei – pe lângă cresterea speranţei de viaţă. natalitatea scade foarte mult. multe companii solicitând cu insistenta regândirea întregului sistem de asigurari. înalt competitive. care oferă salarii ridicate.Setorul primar (sectoare economice de vârf. mai ales după şocul petrolului (creşte de la sub 4% cât era anterior la 10-15%) Guvernele s-au trezit în situaţia să renunţe la principiul fundamental al keynesianismului. întrucât acesta ar fi însemnat în condiţiile economice ale vremii sporirea taxelor deja foarte mari şi creşterea inflaţiei (la începutul anilor 70 presiunea clasei mijlocii şi a sindicatlor de a reduce taxele era tot mai mare).

criza Statului Bunăstării nu a fost doar o criză economică sau financiară ci a însemnat o criză a întregului sistem institutional.9 Rata de creştere a PNB 4. în L. Prin urmare. şi nu datorită îmbunătăţirii protecţiei sociale oferite de către SB. p.5 Inflaţia 3. Reforma la toate nivelele si în toate sectoarele de activitate devenise necesară. 1991 În continuare vom prezenta critica făcută de teoriile neoliberale la adresa Statului Bunăstării Keynesian. Iată câţiva indicatori sociali şi economici care descriu comparativ situaţia la care se ajunsese în perioada crizei: Performanţele OECD (valori medii) în perioada de înflorire a SB comparativ cu perioada crizei 1960 – 1073 1973 – 1981 Rata şomajului 3. ficalitatea devine din ce în ce mai ridicată. 2002.4 Sursa: Preda. curent de gândire cunoscut şi sub numele de „Noua Dreaptă”. 767 apud Pierson. Critica Neoliberală la adresa Statului Bunăstării • SB bazat pe o fiscalitate ridicată afectează negativ economia a) poate conduce în mod paradoxal la scăderea resurselor pentru stat o În contextul unor programe sociale din ce în ce mai costisitoare. Pop (coord).9 10. Se apreciază că creşterea cheltuielilor publice sociale în special s-a făcut ca urmare a creşterii cerererii. Creşterea fiscalităţii duce la scăderea resurselor pentru impozitare astfel încât impozite mai ridicate se aplică la salarii şi profituri din ce în ce mai mici o Aşa numita Curba Laffer: cresc impozitele → cresc şi resursele statului până la un punct pentru că apoi → scade baza de impozitare → scad resursele Curba Laffer Venitul din impozite 30 .4 Rata de crestere a productivităţii 3.• Creşterea aşteptărilor populaţiei în raport cu nivelul şi calitatea beneficiilor.9 2. în condiţiile unei creşteri economice mai lente decât cea a cheltuilor publice (sociale).9 1.2 5.

invetiţiile (întrucât cu cât câştigul e mai mare. creându-se un sistem centrat pe propriile interese şi nu pe cele ale populaţiei beneficiare. duce la slabirea coeziunii familiale şi la atrofierea reţelelor de suport comunitare SB ajunge să provoace un dualism social.Rata de impozitare b) demotivează efortul economic. asistăm la o birocratizare excesivă. să scindeze populaţia în două: pe de o parte o populaţie activă şi responsabilă şi pe de alta o populaţie dependentă. înlocuind-o cu „dicatatura statului sau a corporaţiilor”. SB ca furnizor monopolist (unic. Fără competiţie. sau oricumn cu rol major) al bunăsării sociale devine ineficient. 31 • • • . constituindu-se în timp aşa numita „underclass” şi generând o adevărtă cultură a dependenţei SB afectează însăşi liberetatea individului. cu atât impozitul creşte) c) creşte economia subterană şi evaziunea fiscală d) decapitalizarea: migraţia capitalurilor spre ţări cu fiscalitate mai scăuztă • SB distruge funcţia de într-ajutorare a familiei şi comunităţii (prin preluarea acestei funcţii). Intervenţia socială devine î fapt un instrument de dominare a populaţei.

Noua drepată nu este singura care a criticat birocratizarea excesivă a sistemului. rezolvându-se o altă problemă traditională. supradimensionării şi ineficienţei administraţiei de stat. scade capacitatea statului de a rezolva aceste probleme. • În final. permiţând creşterea spectaculoasă a numarului de slujbe bine platite în institutii administrative si în consecinţă scăderea şomajului. implicaţiile şi consecinţele dramatice ale acestora pe termen lung. Soluţia ar fi o economie planificată .SB controlează indivizii. Spre exmplu. sistemul s-a extins ajungând să detină o pondere exagerata. În această perioadă de conturează noi teorii legată de administraţia publică. Cu timpul însă. întrucât datorită asumării prea multor responsabilităţi. asistăm la scăderea legitimităţii politice a statului. De asemenea SB a ignorat problemele unor altfel de grupuri „defavorizate” – de exemplu femeile – consecinţele legate de dezechilibrele demografice fiind numai „partea vizibilă a iceberg-ului”. însă nu la fel de coerente ca cele ale Noii Drepte: Critica Stângii la adresa Statului Bunăstării Adepţii ideologiilor socialiste au admis la rândul lor că Statul Bunăstării în forma lui clasică. a disparut după criza anilor 70-80 si cu politicile neo-liberale lansate de Noua Dreapta în anii ’80. 32 . Ieşirea din criză (după 1980) Mulţi specialişti afirmă că modelul european al Statului Bunăstarii în sens traditional (keynesian). Astfel a fost posibilă angajarea unui mare numar de femei. Modelul SB a cunoscut şi alte critici pertinente. aşa numitul Stat Providenţă. inlcusiv adpţii ideologiei de stânga şi alţi critici au ridcat problema birocraţiei. Multiplicarea si extinderea birocratiei din serviciile publice a avut la început un efect pozitiv. beneficiile şi serviciile fiind şi forme de represiune. de subminare a independenţei individului şi conducând la stigmatizare socială. în Suedia se ajunsese la situaţia limită în care 60% din forţa de muncă activă era ocupată în administraţia Statului Bunăstării. keynesiană avea numeroase probleme şi trebuia reformat. accea a şomajului mare în rândul acestora. de multe ori ireversibile. Critica din perspectivă ecologistă sau feministă SB a ignorat problemele de natură ecologică. .criza financiară demonstrează că SB este incopatibil cu economia capitalistă.

Direcţiile lor de acţiune au fost: • Scăderea impozitelor (chiar şi în Suedia s-au redus impozitele în această perioadă): o Rata impozitului marginal (impozitul pe cea mai ridicată tranşă de venit) în: .. Intervenţia statului în economie este negativă. Italia sau Spania. rezultând în forţă de muncă mai speciaizată şi calificată o Combate inflaţia • „Disciplinarea” sindicatelor considerând că acestea rigidizează piaţa muncii.Criza din tarile vest-europene s-a terminat prin “spargerea” consensului postbelic de tip keynesian (Naumescu) de sustinere a programelor de bunastare de către marea majoritate a partidelor. a ONG-urilor de a prelua din funcţiile statului) 33 . 1995): o Retragerea statului din economie. Bunăstarea e produsă eficient prin mecanismele pieţei sau prin celelalte surse (familie. nu suport universalist. după mulţi ani de guvernare de stânga în toate ţările Europei.The German Middle Way"). modalitatea principală de creştere a bunăstării trebuie să se bazeze pe creştere economică şi pe servicii în sistem concurenţial. Germania a adoptat un model de centru. În 1979.SUA: de la 75% la 38% .Suedia: de la 88% la 77% • Şomajul este lăsat să evolueze liber. a celor de într-ajutorare comunitară. cu o economie liberala dar pătrând acelaşi sistem de protectie sociala bine pus la punct. impun artificial salari ridicate. • Înlocuirea asistenţei sociale universaliste cu cea bazată pe testarea mijloacelor • Retragerea statului din rolul de unic / principal furnizor al bunăstării o Cresterea rolului comunitătii şi a societăţii civile în furnizarea bunăstării (încurajarea familiei. o Politica socială focalizată pe segmentul sărac si pe cei cu probleme. indiferent de orientare. Politica liberala a premierului Margaret Thatcher (care va rezista la guvernare până în 1990) în concordanţă cu guvernarea republicanilor conservatori sub preşedinţia lui Ronald Reagan în Statele Unite (19801988) au adus la conceptualizarea “Noii Drepte”. cum ar fi Franta. considerând că are consecinţe pozitive precum: o Disciplinează forţa de muncă o Stimulează competiţia. Modelul neoliberal a fost preluat si de alte tari europene. bazat în principal pe asigurări (. chiar si de cele cu o istorie socialistă. de unde şi denumirea curentului de neoliberalism). comunitate). ci de o diminuare a acestei funcţii). o Retragerea statului din funcţia de producere a bunăstării (nu este vorba de o retragere totală. la revenirea liberalismului în special în economie (un liberalism reformat. Partidul Conservator revine la putere în Marea Britanie. de tip “Nou”. Programul Noii Drepte de iesire din criză poate fi rezumat în câteva principii după cum urmează (Zamfir C.Marea Britanie: de la 83% la 40% . a reţelelor de rudenie.

aplicarea principiilor pieţei şi în acest domeniu: . eficientizarea managementului. relansare investiţională prin reducerea fiscalitaţii.Transferarea responsabilităţii administrative pentru furnizarea unor servicii sociale altor agenţi (de ex în Marea Britanie. s-a consolidat o aşa numită „subclasă a săracilor . şi pe piaţa muncii • Reforma fiscală a avantajat populaţia bogată. privatizarea unor companii. Statul contractază furnizori privaţi pentru a oferi serviciile a căror responsabilitate îi aparţin. creşterea bunăstării ca efect al acesteia. creşterea calităţii beneficiilor şi serviciilor oferite şi. evoluând de la prestator de servicii la contractor/cumpărător şi regulator de servicii. Mai mult.Încurajarea competiţia între instituţiile statului şi serviciile furnizate.Marketizarea serviciiilor. beneficiile de maternitate şi boală au fot transferate angajatorilor) . • Cresterea economică a condus la creşterea inegalităţii şi la o polarizare accentuată şi între indivizi. Prin toate măsurile menţonate. evidenţiindu-se consecinţele negative ale adoptării unor asemenea programe. dereglementare. Statului îi revine mai mult un rol de monitorizare şi control: fixează standarde de calitate şi controlează activitatea furnizorilor privaţi. asumarea noilor tehnologii. apar competiţiile pe bază de poiect.o Privatizarea serviciilor sociale. poate cel mai important. performanţele aşteptate erau: înviorarea economiei. cea a şomerilor pe termen lung • Serviciile sociale private nu au reuşit să acopere nevoile colectivităţii. societaţi si a unor servicii publice. polarizându-se accesul chiar si la cele fundamentale (educaţie şi sănătate) o o o o o o o 34 . .Stimularea participării în sistem privat de servicii sociale prin reduceri de impozite . accentuându-se diferenţele • Rata sărăciei a crescut. ritmul de creştere scontat de neoliberali nu a fost ridicat. Soluţia ieşirii din criză propusă de Noua Dreaptă nu a fost însă lipsită de critici. creşterea responsabilităţii indivizilor pentru propria bunăstare. Noul model socio-economic trebuia deci să raspundă următoarelor solicitări majore (Naumescu): flexibilizare. s-a consolidat o nouă categorie. debirocratizare şi descentralizare administrativa. • Cresterea economică nu rezolvă problema bunăstării indivizilor pentru că economia de piaţă conţine în sine dezechilibre structurale şi indivizii nu beneficiază în mod egal sau măcar echitabil de aceasta.underclass” (capcana sărăciei) • Cresterea economică nu a adus reducerea şomajului.

Evoluţia cheltuielilor publice (sociale) în perioada 1975-1990 în unele state OECD Cheltuieli publice ca % din PIB Cheltuieli publice sociale ca % din PIB 35 . deşi a înregistrat un recul în această perioadă în majoritatea ţărilor din Europa de Vest. Calitatea serviciilor oferite. chiar prin marketizare. Obiectivul reducerii cheltuielilor sociale în fapt nu s-a putut realiza. cheltuielile publice şi cele sociale au continuat să crească şi după perioada crizei. Unele state au recurs la soluţia impozitării indirecte (pe consum). Performaţele celor două opţiuni polare au fost în final comparabile. În unele cazuri. o societate echitabilă pentru toţi cetăţenii o Parteneriat social (între patronat şi sindicate) Promovează politici de investiţii contra-ciclice pentru. dar reafirmându-i principiile care l-au fundamentat: o Intervenţia statului în economie cu rol corector o Angajament pentru ocuparea ridicată. în majoritatea statelor occidentale.Social-democraţia. iar în Marea Britanie. Reuşesc să menţină o inegalitate şi o rată a sărăciei scăzute. a continuat să domine în special în statele nordice. fiscalitatea a crescut în continuarea. De fapt. Chiar şi în SUA scăderea cheltuielilor sociale a fost practic inexistentă. încurajând agenţii economici să constituie din profituri fonduri de rezervă pentru perioadele de recesiune economică. acestea schimbând mai degrabă tipul de politici decât efortul finaciar. pentru a putea finanţa sistemul de protecţie. Promovează de asemenea politici active pe piaţa muncii. în a doua jumătate a anilor ’80 s-a înregistrat chiar o crestere. Adepţii acestei poziţii au propus la rândul lor un program de ieşire din criză. după un punct de cotitură au început să crească din nou. dimpotrivă. în multe cazuri au crescut. Tabelul de mai jos pare să indice că nu existe o legătură consistentă între nivelul cheltuielilor sociale şi ideologia partidelor de guvernare. bazate pe recalificare profesionale şi pe investiţii în domeniul lucrărilor publice. în contextul înmulţirii şi deiversificării neboileor d eprotecţie a populaţiei. chiar dacă obiectivul ocupării depline devine puţin realizabil o Solidaritate socială. Nivelul cheltuielilor publice (sociale) nu a scăzut considerabil. nu s-a îmbunătăţit considerabil. care viza de asemenea reformarea clasicului Stat al Bunăstării. Datoriile externe nu au scăzut.

2 25.1 19.1 26.1 49.9 54.2 41.9 Marea Britanie 46.5 13.5 Ca o caracteristică generală.6 31.2 56. 4 (pentru anul 1975) şi p.5 28.5 Germania 48.9 15.6 47.3 14.5 20.4 Total 38 37. 1995) se încadreaza în procesul mai larg de emancipare a comunitatilor locale si al deplasarii accentelor dinspre un Stat spre o Societate a Bunăstării: .2 58.4 46.1 53.5 23.9 60.from Welfare State to a Welfare Society" (Gosta EspingAndersen.3 33.1 Italia 43. asistam la transferul centrului de greutate al bunăstarii colective spre comunitatile locale.6 11.3 Spania 24.6 Sursa: George şi Taylor-Gooby. În special după 1990.1 22.6 21. din ce în ce mai puternice si mai influente.1 59. Tipologiile Statului Bunăstării 36 . 10 (pentru anii 1980 şi 1990) 1990 27.8 Franţa 43.3 14.3 24.7 32.9 53.6 16. puterea si functiile sociale ale adimistraţiei centrale ale statului sunt în declin.2 41.2 26.8 11. denumit “revoluţia comunităţilor” (Zamfir.8 17.1975 1980 1990 1975 1980 Danemarca 48.4 SUA 43.8 Suedia 48.6 28. 1997.1 29.. p.1 21.8 26.2 Olanda 55.7 Grecia 26.7 33. Fenomenul.9 24.6 43 39.1 39.7 22.8 19.9 45.8 33.9 54. 1996).8 16.3 8.2 21 21.2 25.1 18.

. intervine doar acolo unde familia şi piaţa au eşuat..nivelul scăzut al impozitării .nivel mediu sau chiar crescut al cheltuielilor sociale (depinde de amploarea sistemelor de asigurări) . Tipologia lui Titmuss Richard Titmuss identifică 3 modele de SB (tipuri de politici sociale): 1. Chiar şi atunci. mai degrabă contribuţiile la fondurile de asigurări sunt importante . gradul de acces la beneficii/servicii. structura acestora. Un astfel de stat are: . dar intervenţia are la bază criterii legate de merit şi performanţa în mucă. recompensatoriu.transferurile sociale reduse . În funcţie de un set sau altul de criterii au fost constitute de-alungul timpului foarte multe tipologii ale SB.nivel mediu al impozitării. Criteriile de diferenţiere a tipurilor de SB sunt numeroase: nivelul cheltuielor sociale publice. Sistemul de protecţie sociala este bazat pe sistemul de asigurări. gradul de difernţiere a beneficiilor sociale între anumite categorii de populaţie.transferuri sociale generoase. pe baza testării mijloacelor. Clasificările sunt diferite în funcţie de autori. raportul public / privat în furnizarea bunăstării. Statul meritocratic (bazat pe performanţă) (Germania) Statul intervine în protecţia cetăţenilor. gradul de transfer.sistem de asistenţă socială slab dezvoltat 3. intervenţia este temporară. dar mai ales de tip asiguratoriu . Statul instituţional-redistributiv sau universalist (Suedia) 37 . Statul are un rol complementar faţă de piaţă. factori economici etc. In continuare o sa trecem in revistă numai câteva dintre acestea. orientarea politică a partidelor aflate de-a lungul timpului la guvernare. etc. Cum putem identifica astfel de state? Prin . Obiectivul îl reprezintă asigurarea minimului de subzistenţă pentru cei în nevoie.beneficiile şi serviciile de asistentă socială focalizate. 2.nivelul scăzut al cheltuielilor sociale . chiar în cazul aceleiaşi ţări profilul poate fi diferit de la un autor la altul. Statul rezidualist sau minimal (SUA) Statul deţine un rol minor în protecţia socială a indivizilor. Statul nu intervine în economie. etc.De-a lungul anilor au fost lansate în literatura de specialitate multe clasificări ale regimurilor bunăstării. punctuală pentru a nu crea dependenţă. nu îşi asuma responsabilitatea decât pentru segmentele sărace. cele mai „de notorietate” în literatura de specialitate. Se consideră că modelele de politici sociale sunt determinate de factori precum cultura unei ţări.

pot conduce la: reducerea sărăciei. prin beneficii şi servicii largi.nivel ridicat al cheltuielilor sociale . adică gradul în care individul are acces necondiţionat şi universal la bunăstarea socială (independent de participarea pe piaţa muncii. Denumirea criteriului „de-comodificării” provine din faptul ca în economia de piaţă indivizii pot fi consideraţi la rândul lor drept mărfuri – „comodities” (competiţie ridicată. Procesul prin care statul atenuează această stare se numeşte „de-comodificare”. universaliste. menţinerea stratificării sociale şi creşterea egalităţii. intervenind masiv (chiar şi în economie) pentru a asigura un standar de viată decent pentru toţi cetăţenii.beneficii si servicii de asistenţă socială universale Desigur că Statele Bunăstării reale reprezintă combinaţii între aceste tipuri ideale. de calitatea de asigurat sau de testarea mijoacelor).Statul are un rol major. asumându-şi responsabilitatea pentru întreaga colectiviate. cu caracteristici majoritare dintr-un model sau altul. reducerea inegalităţii. • Impactul redistributiv al beneficiilor şi serviciilor sociale. • Gradul de implicare a sectorului privat în furnizarea beneficiilor / serviciilor sociale. central în protecţia socială a indivizilor. Acestea pot avea impact diferit. preţul forţei de muncă scade). Un astfel de stat are: . Preponderenţa sectorului de stat sau dimpotriva a celui privat în asigurarea bunăsării sociale este un indiciu important pentru un tip sau altul de stat al bunăstăii.transferuri sociale ridicate . Schiţa criteriilor de diferenţiere între tipurile de Stat al Bunăstării 38 . Tipologia lui Esping-Andersen Gosta Esping-Andersen (1990) propune o tipologie a statelor bunăstării pe baza a umătoarelor dimensiuni considerate relevante: • Gradul de de-comodificare al beneficiilor şi serviciilor sociale sau gradul de acces universal la acestea.nivel ridicat al impozitării .

bazat pe asistenţa socială focalizată doar pentru cei în nevoie. Conform criteriilor de mai sus: accesul la servicii este bazat pe sistemele de asigurări şi este diferenţiat în funcţie de un sistem sau altul. Sectorul privat este implicat puternic în furnizare bunăstării sociale. acestea sunt reduse.Gradul de de-comodificare + Impactul redistributiv Statul Bunăstării LIBERAL + Gradul de implicare a sectorului privat Statul Bunăstării CONSERVATOR + FACTORUL POLITIC Statul Bunăstării SOCIALDEMOCRAT Aceste criterii de diferenţiere le pune în legătură cu factorul politic. reproducând diferenţele existente pe 39 . în care sectorul privat deţine o importanţă majoră. bazat pe un regim de tip asiguratoriu. acest ajutor fiind stigmatizant) şi care au reuşit pe piaţa muncii şi care plătesc pentru cei dintâi. care au eşuat pe piaţa muncii şi care supravieţuiesc prin ajutorul minimal al statului. asigurând doar supravieţiurea individului. cu cele trei tipuri de ideologii: liberală. Conservator – un stat corporatist. beneficiile depinde de contribuţii (de participarea pe piaţa muncii). 2. Sistemul este bazat pe asistenţa socială focalizată (testarea mijlocaleor). (cei în nevoie. obţinând 3 tipuri de State ale Bunăstării: 1. În cadrul celor de tip Bismark. Liberal – un tip de stat în care piaţa are un rol fundamental în asigurarea bunăsării sociale. chiar la un dualism social între cei care primesc. Acest sistem duce la accentuarea stratificării sociale. conservator-corporatistă şi colectivistă. Conform criteriilor de mai sus: Accesul la beneficii / servicii este limitat.

Social-democrat – un stat social. Totuşi. Impactul redistributiv este puternic. Cel puţin în principiu sectorul privat nu are o importanţa semnificativă în furnizarea bunăstării. Acest sistem duce la reproducerea stratificării sociale de pe piaţa muncii. Europa Continentală în general) bazat pe sistemul asiguratoriu. ca în SB liberal. beneficiile sunt relativ reduse în cuantum iar calitatea serviciilor este destul de scăzută. cu beneficii şi servicii universale. accesul la beneficii şi servicii este universal. Iată o schemă a caracteristicilor celor trei tipuri de SB făcută chiar de către autor: 40 . Acest sistem promovează egalitatea de status. Sectorul privat nu are o importanţa mare în furnizarea bunăstării sociale 3. polarizându-se calitatea beneficiilor furnizate) Până în 1930 Esping Andersen consideră că nu existau decât două mari tipuri: regimurile liberale (Tările Scandinave. Germania. Conform criteriilor de mai sus: grad înalt de de-comodificare. astfel încât uneori se manifestă tendinţa celor cu venituri riicate de a intra pe piaţa privată a furnizării bunăstării. necondiţionat. statele anglosaxone dar mai ales cele scandinave au reformat radical sistemele de protecţie socială în baza unei ideologii care ulterior se va numi social-democraţie. conducând în final la efectul de dualism social. lumea anglo-saxonă în general) centrate pe sistemul privat de furnizare a bunăstării şi cu intervenţie doar asupra sărăciei şi regimurile corporatiste (Franţa. care protejează toţi indivizii. În cadrul celor de tip Beveridge. gradul de de-comodificare este mai înalt.piaţă. Marea Britanie. nivelul acestora este generos şi asigură un nivel decent de trai. Grupurile vulnerabile sunt cele care rămân în fara pieţei muncii şi cele care au o poziţie instabilă în cadrul acesteia. rata sărăciei este scăzută. datorită costurilor foarte ridicate ale sistemului universalist. aceasta aparţine în mod principal statului (de remarcat totuşi efectul menţionat anterior pentru cei cu venituri ridicate. Austria. După cel de-al Doilea Război Mondial. garantând tuturor celor care au contribuit beneficii egale.

orientat către piaţă (Australia. Marea Britanie.Corporaţiile . 463 Reduse SB mic.Asistenţă socială focalizată . Pop (coord). de tip compensatoriu (Belgia.Asigurări sociale Modelul SocialDemocrat (Suedia) Cetăţenia Creşterea egalităţii de status.Piaţa liberă Mare Modelul conservatorcorporatist (Germania) Munca Menţinerea stratificării sociale de pe piaţa muncii (status ocupaţional) . p.Asigurări sociale cu accente egalitare . universalism . 1991. Danemarca. orientat către ocuparea deplină (Elveţia şi Japonia) SB mic. Olanda) Sursa: Preda.Statul (administraţia centrală în principal) Mic Mic Mare Mare Ridicată Scăzută . 2002 în L. p.Statul în plan secundar Limitat Limitat Limitat Limitat Medie Medie Rolul pieţei Rolul testării Mare mijloacelor de trai Angajament cu privire la furnizarea de Limitat servicii sociale Angajament cu privire Mic la ocuparea deplină Redistribuirea Scăzută Sărăcia Ridicată Sursa: Esping-Andersen şi Micklewright. 51 Alte tipologii Goran Therborn (1986) a lansat o clasificare în funcţie de două dimensiuni considerate esenţiale: Nivelul drepturilor sociale (social entitlements level) şi Orientarea spre piaţa muncii şi ocuparea deplină. Noua Zeelandă) 41 . Austria) Mică SB slab. SUA.Asistenţă socială universalistă .Administraţia locală şi centrală (mix) . Norvegia.Clasificarea Statelor Bunăstării -Modelul lui Gosta Esping-Andersen Modelul liberalrezidualist (SUA) Baza de acordare a drepturilor Principiul de redistribuire Principiul de organizare Administrarea programelor Nevoia / munca Focalizare asupra segmentului cel mai sărac . Canada. Clasificarea Statelor Bunăstării -Modelul Therborn Drepturi sociale Mari Orientarea către ocuparea totală a forţei de muncă Mare SB puternic intervenţioniste (Suedia.Asigurări private .

4 tipuri de state ale bunăstării: Scandinav. Caracteristicile acestui model (asiatic) al bunăstării sunt bazate pe o cultură şi un mod de viaţă centrate pe prioncipii confucianiste. considerând că eficienţa şi creşterea economică nu trebuie promovate în detrimentul obiectivelor sociale legate de menţinerea unui şomaj scăzut şi a unui efort social ridicat.O perspectivă oarecum distinctă asupra tipologiilor Statului Bunăsătrii o găsim la Ramesh Mishra (1990) care consideră că Statul Bunăstării clasic. înregistrând numai scurte perioade de guvernări liberale. • Regimul social-corporatist (Suedia şi Austria) ce caracterizează guvernările politice de stânga. Catherine Jones (1993) propune dezbaterii un model de stat al bunăstării distinct faţă de cele occidentale identificate până acum. Anglo-Saxon (care corespund în general modelelor lui Esping –Andersen) şi Latin sau „Rudimentar”. 1987) sau modelul suedez. mai mult „o promisiune instituţională”. cel caracteristic Asiei de Sud-Est (ai aşa-numiţilor tigrilor asiatici: Hong Kong – pe atunci nu aparţinea Chinei. semi-instituţionalizat. În ciuda adpotării unor 42 . Guvernările de acet tip au realizat creşteri economice apreciabile şi stabilitate. ulterior dezvoltându-se două regimuri distincte: neo-conservator şi social-corporatist (care sunt în fapt reîntărirea celor două opţiuni polare) • Regimul neo-conservator (SUA şi Marea Britanie) ce caracterizează guvernările politice de dreapta. întrucât între toate ţările scandinave. nu este interesat de ocuparea deplină sau "şomajul 0" ca în cazul SB Keynesian şi nici de prevenirea sărăciei sau asigurarea unui nivel minim de trai. Modelul a fost instituţionalizat distinct în literatura de specilitate drept modelul scandinav (Erikson. centrat pe un fel de familie extinsă. în special Suedia. Stephan Leibfried (1992) identifică în Europa. după ce îşi vor face o carieră. Dominaţia modelului social-democrat a început în ţările scandinave după Primul Război Mondial şi rezistă şi în prezent. a păstrat preocuparea pentru ocuparea deplină. pe care îl denumeşte Statul Bunăstării Confucianist (într-o clasificare anterioară – 1990 – face referire la acelaşi model denumindu-l Statul Bunăstării Oiconomic). Corea de Sud şi Taiwan). care investeşte mult în educaţia copiilor pentru ca în viitor. Bismarckian. Keynesian. să poată ajuta apoi ceilalţi membri dependenţi ai familiei. fapt care le-a sporit succesul electoral. ca regim caracteristic „perioadei de aur” (1950-1975). a încetat să existe după perioada de criză (1975-1980). Modelul unei economii „a gospodăriei (oikos)" cum o mai numeşte Jones este caracterizat de o influenţă majoră a familiei şi comunităţii care îşi asumă în continuare responsabilitatea pentru îngrijirea şi susţinerea membrilor săi. "confucianistă" (Jones. Impactul măsurilor de protecţie socială este în acest caz mai degrabă scăzut. modelul social-democrat caracterizează în cea mai mare măsură configuraţia securitatii sociale din statele nordice. Statul Bunăstării "Economiei Gospodăriei". modelul fiind mai apropiat de cel corporatist (dar fără acelaşi sistem de asigurări bine consolidat şi acoperitor). Danemarca si Norvegia. fiind cunoscută şi ca “un stat al bunastarii prin excelenţă”. Suedia a continuat să promoveze viziunea keynesianistă în cea mai mare măsură. Singapore. 1993) este un model foarte interesant care indică deiferenţele enorme dintre culturile (valorile) ocidentale şi cele asiatice Conform tipologiei lui Esping-Andersen. servicii sociale universaliste şi menţinerea unui nivel minim de trai.

Spre exemplu. Este greu de explicat cum modelul funcţioneaza de atâta vreme în această parte a Europei. unele ţări din fosta URSS şi Serbia (datorită influenţei încă puternice a valorilor socialiste şi egalitariste. diferenţierea între sexe pe piaţa muncii nu este mare (majoritatea femeilor sunt prezente pe piaţa muncii având salarii egale cu bărbaţii la munci egale). reprezintă o explicaţie importantă: . introducând criterii suplimentare . unei aşteptări puternice din partea populaţiei pentru suportul intereselor muncitorilor. datoriilor externe şi implicării scăzute a bisericii) • Social-democrat: Cehia şi Slovacia (datorită revoluţiei de catifea şi unei experienţe democratice mai îndelungate) • Corporatism conservatorist post-comunist: Bulgaria. Opţiunea constantă a nordicilor a ramas în favoarea solidaritatii si a drepturilor sociale acordate tuturor cetatenilor şi în favoarea reducerii inegalitatilor provocate de economia de piata.Valorile nordice implica asumptia ca egalitatea este o situatie absolut corecta si justificata. Bob Deacon (1993) a lansat o astfel de clasificare pornind de la clasificare lui Esping-Andersen prezentată anterior. multe măsuri de politică socială fiind luate sub influenţa sau la cererea organizaţiilor internaţionale. Încercările de clasificare a regimurilor bunăstării fostelor state socialiste sunt relativ puţine şi lacunare. Mulţi specialişti susţin că valorile pe care este cladită societatea scandinavă. Analiza în privinţa României a fost deseori criticată de specialişti în politicile sociale români. unei tradiţii democratice slabe). Marian Preda (2002) apreciază că: • Mobilizarea clasei muncitoare. iar această evoluţie a făcut să se “autonomizeze” de clasicul model socialdemocrat şi să se “individualizeze” într-un model specific . Deacon admite că analiza nu se poate aplica ţărilor foste comuniste în aceeaşi termeni datorită specificităţii acestora. autorul neintroducând-o în nici-o categorie.. 43 .caracterul proceselor (ante) revoluţionare şi impactul transnaţional (apreciat în funcţie de datoria externă): • Liberal-capitalist: Ungaria şi parte din ţările fostei Iugoslavii precum Slovenia şi Croaţia (datorită absenţei unor partide muncitoreşti influente. România. chiar atunci când întra in conflict cu alte valori” (Esping-Andersen. iar principiul subsidiarităţii nu este instituţionalizat. Spre exemplu. apreciată de Deacon drept "înaltă" datorită mişcărilor muncitoreşti din primii ani de după 1989 a fost ulterior slabă datorită şomajului şi atragerii unor lideri sindicali în structurile politice de conducere • Impactul transnaţional caracterizat ca fiind "redus" a fost de fapt mare. un deziderat politic sau chiar un imperativ. Ea prevaleaza. între care egalitatea ocupă un loc central. esenţa modelului a rămas aceeaşi. introducerea ajutorului social în 1995 a fost făcută sub influenţa modelului american prin intermediul Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale • Influenţa bisericii asupra politicilor sociale nu a fost deloc mare.modelul scandinav sau suedez. 1993).masuri reformiste cu tentă liberală în urma crizei. Polonia pare să aibă situaţia cea mai puţin calră.

rezultând în promovarea unor modele de politici sociale adesea contradictorii. 1999 Transferuri (procent din PIB) 25 18 20 30 24 16 15 13 12 Angajaţi în sectorul public (procent din totalul angajaţilor) 33 32 29 13 27 15 17 15 6 Total taxe 50 49 47 47 44 40 35 29 29 44 . Vom încheia cu ilustrarea comparativă a câtorva indicatori pentru a înţelege mai bine încadrarea unui stat într-u tip sau altul de regim al bunăstării.• Singurul element din modelul conservativ-corporatist întâlnit în cazul României este rolul important al familiei în asigurarea protecţiei sociale. sociale şi nonsociale (procent din PIB) Suedia 68 Danemarca 61 Norvegia 57 Olanda 58 Franţa 52 Germania 47 Marea Britanie 44 SUA 39 Japonia 33 Sursa: Naumescu apud Mihuţ şi Lauritzen. În 1997 Deacon a realizat o nouă tipologizare a statelor din Europa Centrală şi de Est. nu al conservatorismului datorat bisericii. Indicatori sociali pentru caracterizarea Statelor Bunăsării Cheltuieli publice totale. dar pe baza altor determinanţi. concentrându-se pe analiza influenţei organismelor transnaţionale în promovarea unuia sau altuia dintre modele de Stat al Bunăstării (din păcate Românianu mai intră în analiza sa). Deacon arată că ideologiile organizaţiilor internaţionale sunt de multe ori divergente. chiar în interiorul aceleiaşi ţări.

acceptabil la nivelul colectivităţii. Astfel.. Cercetarea iniţială a pus în evidenţă faptul că o treime din populaţie se afla în sărăcie. ale căui înţelesuri au evoluat în timp. în 1899. aş acum observa şi Townsend. În consecinţã. Cum determinăm acest minim necesar pentru satisfacerea nevoilor elementare? Prima încercare de notorietate îi aparţine lui Seebohn Rowntree. lumina. pentru ca în 1950 ponderea săracilor conform aceleiaşi grile să scadă la 1. Sărăcia poate fi definită (Zamfir E.Sărăcia Sărăcia este un concept greu de delimitat. el a trasat un prag al sărăciei reprezentat de veniturile necesare unei familii pentru a acoperi: combustibilul. însă. nevoile umane sunt interpretate mai degrabă ca nevoi fizice (pentru hrană. 1995) drept strarea de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viată decent. Pentru a putea stabili dimensiunea sărăciei. bazate pe viziuni diferite. În cadrul perspectivei subzistenţei. pe conceptul de nivel minim de trai. mâncarea.) decurg din faptul de a fi părinţi. Acesta a definit conceptul de ‘subzistenţă’ ca fiind ‘starea în care o familie obţine (cel puţin) veniturile minime necesare pentru ca membrii ei să-şi menţină sănătatea şi eficienţa fizică’. aş acum vom vedea. Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba.. vecini. 1950. haine) decât ca nevoi sociale. Tipuri de sărăcie şi metodologii de măsurare Sărăcia absolută Sărăcia absolută se bazează pe ideea de subzistenţă. chiria. prieteni şi cetăţeni”( Townsend apud Preda 2002) 45 . O asemenea comparaţie la momente îndepărtate în timp trebuie privită însă cu multă precauţie. de pe anumite poziţii. parteneri. hainele. Conceptul de sărăcie absolută presupune posibilitatea constituirii unor standarde universale în raport cu care să se analizeze progresele în eliminarea sărăciei..5%. specialiştii au dezvoltat diferite metodologii de măsurare a acesteia. trebuie întâi să vedem care sunt perspectivele asupra sărăciei sau tipurile de sărăcie şi metele de măsurare corespunzătoare. utilizând aceiaşi indicatori. o familie era considerată ca fiind săracă dacă veniturile ei erau mai mici sau egale cu cele necesare pentru o minimă subzistenţă. adăpost. cheltuielile de gospodărie şi diverse cheltuieli personale. Acest nivel de subzistenţă sau prag absolut al sărăciei era ajustat în funcţie de mărimea (structura) familiei. El a desfăşurat 3 anchete succesive asupra populaţiei din comitatul York. criticabile de adepţii perspectivei contrare. Marea Britanie. întrucât întreaga societate britanică şi-a îmbunătăţit considerbil standardul de viaţă în toată acea perioadă. „nevoile iau naştere prin intermediul relaţiilor şi rolurilor sociale (. Chiar şi această definiţie este făcută. Dar nevoile umane sunt diferite în condiţii socio-economice diferite. 1936.

25 Cuplu cu 1 copil 1. dacă considerăm că ponderea consumului alimentar este mare. rezultă aşa numitele “economii de scală”. etc.3 46 . Măsurarea sărăciei se poate face prin mai multe metode. dotările locuinţei şi servicii comunitare precum apă.84 Cuplu 1. Numărul de persoane dintro gospodărie se transformă în “adulţi echivalenţi” pe baza unei “scale de echivalenţă” (bazată pe presupoziţiile de consum într-un anumit context social). Totuşi. Iată câteva exemple de scale de echivalenţă: Scala de echivalenţă Rowntree Coeficient de echivalenţă 1 bărbat singur 1 1 femeie singură 0. De exmplu. nutriţioniştii determină care sunt produsele de care trebuie să beneficieze orice individ (număr de calirorii dar structura acestora. De exemplu. în funcţie de preţurile existente la acele produse • Pe lângă consumul alimentar minim. haine. Fiecare individ în plus în familie nu mai aduce aceleaşi cheltuieli. facilităţi de sănătate. între sexe. a cantităţilor în care sunt necesare şi apoi a cheltuielilor necesare pentru a procura acele cantităţi.70 Cuplu cu 3 copii 1. transformate în final tot în bani. elaborându-se un coş de bunuri şi servicii minime. Tipul de familie este însă foarte important. de performare adecvată a rolurilor sociale nu sunt incluse în această definiţie.7 0. pragul trebuie să cuprindă şi bunuri şi servicii nealimentare.Ulterior au fost dezvoltatenoi abordări care să corecteze neluarea în considerare a dimensiunii sociale. abordarea „nevoilor de bază” (basic needs) are în vedere un minim necesar care cuprinde nevoi „fizice” dar şi sociale (incluzând hrană. Se stabileşte consumul minim (de obicei lunar) de bunuri şi servicii necesare traiului la un nivel minim şi ce cheltuieli revin pe lună pentru toate acestea. putem aplica o scala de echivalenţă bazată pe diferenţele de necesar caloric între adulţi şi copii. utilităţi sanitare. astfel încât să fie realizat un echilibru nutriţional) . nevoile de relaţionare cu ceilalţi. locuinţă. transport public. În final se compară veniturile indivizilor sau familiilor cu pragul normativ calculat.iniţial se determină un consum caloric: specialiştii. educaţie şi culturale). Metoda normativă (introdusă de Rowntree) constă în stabilirea unor categorii de bunuri şi servicii necesare.87 Scala OECD Primul adult Fiecare din următorii adulţi Fiecare copil Coeficient de echivalenţă 1 0. de asemenea necesare subzistenţei.apoi acestui consum i se dă o valoare finaciară. • estimarea necesarului de consum alimentar .50 Cuplu cu 2 copii 1.

Aceasta înseamnă că ponderea cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor unei familii este invers proporţională cu nivelul venitului. Sărăcia relativă Sărăcia relativă se bazează pe ideea de nevoi relative. este luat în considerare contextul socio-cultural. Specialiştii analizează consumul real al populaţiei Ernst Engel formulează o lege de notorietate în literatura de specialitate – cunoscută şi ca legea lui Engel: pe măsură ce cheltuielile cu consumul alimentar cresc în valoare absolută. considerându-se că chiar nevoile fundamentale iau forme diferite în raport cu contextul. întrucât reproduce un pattern de consum cacarteristic acesteia. De unde şi formularea: cu cât ponderea cheltuielilor alimentare este mai ridicată în consum. Metoda nu ţine seama de specificul fiecărei ţări care poate determina structuri diferite de consum.58 Metoda structurală care. pe baza sumei necesară pentru cheltuieli alimentare putem afla şi necesarul total de cheltuieli pentru acea familie.86 Băieţi 16 – 20 ani 3600 1 Bărbaţi 21 – 65 ani 3500 0..81 Bărbaţi peste 66 ani şi femei peste 57 ani 2100 0. deci procentul cheltuielilor alimentare este cu atât mai mare cu cât venitul este mai scăzut. scad în valoare relativă (procentual) în cheltuielile totale. înmulţindu-l cu 3.47 Copii 7 – 9 ani 2100 0.O scală de echivalenţă calorică utilizată de Institutul Naţional de Statistică din România Calorii necesare Coeficient de echivalenţă Copii 0 – 1 an 1000 0.58 Copii 10 – 12 ani 2500 0. Din această perspectivă.36 Copii 4 – 6 ani 1700 0. 1995). Prin urmare.78 Femei 21 – 56 ani 2900 0. Nevoile sunt relative la condiţiile de viată ale colectivităţii (încălzirea locuinţei pentru climă rece dar nu şi unde este cald tot timpul anului) sau la gradul de dezvoltare al colectivităţii (dezvoltare socială aduce cu sine noi nevoi).28 Copii 2 – 3 ani 1300 0. aşa cum indică şi numele are în vedere structura cheltuielilor necesare acoperirii nevoilor.97 Fete 13 – 20 ani 2800 0. cu atât individul sau familia respectivă este mai săracă. 47 . fiind stabilită prin raportare la bunăstarea întregii populaţii. Desigur că pragul astfel stabilit este valabil pentru societatea americană de atunci. Această legea a consumului formulată de Engel a determinat-o pe Mollie Orshansky să stabilescă un prag al sărăciei în care cheltuielile alimentare reprezintă mai mult de 1/3 din totalul cheltuielilor (Zamfir E.69 Băieţi 13 – 15 ani 3100 0. comparative.

condiţiile obişnuite la nivelul societăţii). sprijin şi servicii care să îi ajute în performarea rolurilor sociale aşteptate de la ei ca membrii ai societăţii. Townsend propune in indice al deprivării calculat prin însumarea multor indicatori referitori la activităţile unei gospodării. sărac între cei din centru şi bogat între cei din Rahova. sunt ceea ce s-ar putea numi nucleul comun. În definirea sărăciei el porneşte de la conceptul de deprivare sau frustrare relativă. Astfel. ulterior lui Towsend s-au dezvoltat metodologii prin care indivizii sunt întrebaţi ce consideră ei că nu trebuie să lipsească unui individ pentru un mod de viaţă acceptabil. trebuie remarcat că un astfel de prag este arbitrar. În final selectează numai 12 indicatori (care se regăsesc la majoritatea gospodăriilor. Acest prag poziţionează indivizii unii relativi la ceilalţi. sărac în Bucureşti şi bogat într-o comună. mediile în care aceştia trăiesc. în familie. Totuşi. Nici metoda de măsurare a lui Townsend nu a fost lipsită de critici care au vizat lista itemilor aleşi. De exmplu. un indicator al deprivării era considerat a nu mânca mâncare gătită. lipsa unor condiţii de viaţă şi confort “normale” (în sensul de comune. Unul dintre susţinătorii sărăciei relative a fost Peter Townsend. confort. din idealul “tinereţii fără bătrâneţe”). fără o anumită semnificaţie. sărac în prezent şi bogat în urmă cu 50 de ani etc. 60%. Pe baza acestui concept Townsend (1979) a defint sărăcia drept lipsa resurselor necesare pentru un regim alimentar echilibrat. fapt criticat în virtutea preferinţelor unui individ pentru o dietă alimentară mai particulară cum ar fi bunăoară preferinţa pentru salate (problemă reală în societăţile contemporane în care mulţi indivizi opteaza pentru un regim naturist din dorinţa de a se menţine în formă sau. devenind excluşi de la modul de viaţă. selectarea indicatorilor ne mai parţinând specialiştilor ci colectivităţii.Starea de sărăcie depinde de diferenţele dintre nevoile indivizilor. Astfel se ridică o altă problemă a măsurării sărăciei: cum putem face distincţia între un comportament datorat lipsei resurselor şi cel bazat pe anumite preferinţe? Se poate pune problema lui Hagi Tudose care trăieşte în condiţii deosebit de modeste dar nu din lipsă de bani. stilurile lor de viaţă. la care se raportează. La acelaşi nivel al resurselor. 70%) din media / mediana veniturilor sau cheltuielilor dintr-o societate / colectivitate. în funcţie de care calculează un “scor de deprivare” pe care îl raportează la diferite categorii de venit. fără a spune ceva despre modul de viată presupus de poziţia respectivă. Oamenii sunt deprivaţi relativ dacă nu pot obţine acele condiţii de viaţă optime: regim alimentar adecvat. Deprivarea poate fi întregistrată în orice sferă de activitate a individului: la slujbă. În final stabileşte pragul de sărăcie relativă ca fiind acela sub care scorul de deprivare creşte foarte mult. Este în fapt vorba de o deprivare relativă la ceilaţi. etc. un individ poate fi sărac în SUA şi bogat în România. obişnuite. fără să se fundeze pe o anumită viziune referitoare la necesităţile unui individ. între prieteni etc. dintre diferitele momente de timp la care ne referim. acceptate social). 48 . obiceiurile şi activităţile obişnuite ale colectivităţii căreia îi aparţin. 50%. Praguri de sărăcie relativă larg acceptate în prezent de specialişti (de exemplu un astfel de prag este utilizat şi la nivelul Ununii Europene) se calculează ca un procent (40%. indivizii fiind fiinţe sociale şi ducându-şi existenţa într-un anumit mediu social.

ci i-au cheltuit rapid împărţindu-i celorlalţi. Sărăcia este în această accepţiune un efect al unor caracteristici personale sau ale familiei şi grupului de provenienţă. Conform acestei abordări.. ei nu i-au investit în locuinţă. săracii sunt leneşi. se folosesc diferite întrebări de genul: • Pe o scală de la 1 la 10. 2. stă în ochii posesorului” spunea Orshansky (Townsend apud Preda. în schimbarea poziţiei sociale. unde consideraţi că vă plasaţi? • Cum estimaţi veniturile dvs în raport cu necesitaţile? Cu variante de la : nu ne ajung nici pentru strictul necesar la reuşim să avem to6t ce ne trebuie fără mari eforturi. Sărăcia ca o trăsătură culturală. inadaptaţi social. Oscar Lewis în celebra sa lucrare “Copiii lui Sanchez” descrie ce înseamnă o astfel de cultură a sărăciei. sărăcia ţine de autoaprecierea indivizilor. abordarea structural funcţionalistă şi alte asemenea abordări au demonstrat cum sistemul socio-economic conţine în sine dezechilibre care cu greu pot fi evitate şi care afectează anumiţi indivizi. “Sărăcia. 2002). Teorii explicative ale sărăciei Multitudinea de explicaţii ale sărăciei poate fi sintetizată în 4 mari categorii (Zamfir E. dincolo de cum îi evaluează ceilalţi. fie că este vorba de valori diferite sau de mijloace diferite de realizare a lor. pentru a-şi ascude faţă de ei înşişi şi fată de ceilalţi eşecul. Ca măsurare a acestuir tip de sărăcie. În orice caz. delincvenţi. Sărăcia este un efect al unei tendinţe structurale a modului de organizare socio-economică a societăţilor: distribuirea inegală a veniturilor. vagabonzi. Deşi în câteva rânduri membrii familiei sărace de americani proveniţi din America Latină pe care o analizează obţinuseră pe diverse căi sume importante de bani. Sărăcia ca o caracteristică morală a individului. săracii par să fie prinşi într-un fel de capcană a sărăciei din care cu greu pot ieşi. “vina” de a fi sărac aparţinându-le. unde 1 reprezintă sărac şi 10 reprezintă bogat. risipindu-i pe petreceri etc. 1995): 1. ca şi frumuseţea. 3. Sărăcia ca o problemă structurală. Alţi specialişti susţin că săracii nu au alte valori decât ale culturii dominante numai că au un mod particular de a le reazliza. “Cultura sărăciei” este un produs al stării de sărăcie dar şi o sursă de sărăcie în continuare. Toria marxistă a exploatării .Sărăcia subiectivă Dincolo de veniturile sau cheltuielile indivizilor. 49 . Subcultura sărăciei se transmite prin procesul de socializare. un mod de viată care se autoperpetuează şi care prinde săracul într-o capcană din care nu mai poate ieşi.

din moment ce contravine însăşi principiului pe care se fundează Statul Bunăstării. statul îşi asumă responsabilitatea suportului. sub egida Comisiei Antisărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) a fost elaborată o metodologie de măsurare a sărăciei care a întrunit expertiza celor mai relevante instituţii în domeniu: Banca Mondială. Adepţii acestei poziţii “demaşte” 2 circuite prin care SB ajunge să producă. Institutul Naţional de Statistică. Săracii sunt victime ale statului paternalist al bunăstării. măreşte fiscalitatea. nu să elimine sărăcia: • Circuitul structural: pentru a elimina sărăcia. comunităţii. familiei. Componenta alimentară a consumului se stabileşte pe baza observării preferinţelor şi obiceiurilor alimentare ale populaţiei din decilele 2 şi 3 ale distribuţiei după cheltuielile de consum (se presupune că gospodăriile din aceste decile tind să îşi optimizeze consumul. La pragul alimentar se adaugă costul serviciilor şi bunurilor nealimentare pe care îl suportă gospodăriile ale căror resurse le-ar permite doar acoperirea coşului minim. acestea cheltuie strictul necesar pentru acoperirea altor componente ale consumului în detrimentul coşului alimentar. creşte şomajul. În funcţie de pragul alimentar şi în funcţie fie de resursele. Universitatea Bucureşti. Utilizarea veniturilor ar fi ridicat probleme datorita gradului ridicat de sezonalitate si dificultatilor de inregistrare a veniturilor informale Premisa fundamentală a metodologiei este cea a necesităţii satisfacerii unui consum alimentar zilnic de 2550 calorii.urban. ba mai mult. la scăderea responsabilităţii individului. Valoarea pragului alimentar era de 994. în final. praguri diferite: unul al sărăciei. În acest mod necesarul caloric este transformat într-un coş minim lunar de produse alimentare. Pentru masurarea nivelului de bunastare a fost utilizat consumul gospodariilor. Sărăcia ca efect al Statului Bunăstării. se calculează costuri diferite ale componentei nealimentare şi.705 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 . pentru a obţine aceste resurse. În fapt. până la urmă produce cădere economică care în final conduce la cresterea sărăciei.4. Această abordare poate părea paradoxală. pentru care are însă nevoie de resurse. celălalt al sărăciei severe. Sărăcia în România Măsurarea oficială a sărăciei Studiile asupra sărăciei în România au utilizat o varietate de metodologii de măsurare a acestui fenomen cu rezultate diferite. dar aceasta are consecinţe negative deja menţionate: scad investiţiile. 50 . Începând din 2001. al cărui cost reprezintă „pragul alimentar”.957. • Circuitul cultural: beneficiile generoase ale statului conduc la dezvoltarea unei culturi a dependenţei. la diminuarea capacităţilor lor. fie de cheltuielile destinate acoperirii acestuia. • Pragul sărăciei severe.

copiii şi tinerii. Metoda de măsurare a sărăciei are meritul de a înlătura multe puncte critice ale metodologiilor utilizate anterior.8 % 33.4 11. Se presupune că aceste gospodării îşi limitează drastic consumul de bunuri nealimentare şi servicii.778 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 . www.4 10.857. 51 .17 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 – urban. luând în considerare economiile de scală şi asigurând o comparabilitate între gospodăriile din urban şi rural prin deflatori diferenţiaţi pe mediile de rezidenţă. prin faptul că pentru calcularea pragurilor sărăciei este necesară observarea comportamentului de consum.o Valoarea acestuia era de 1.8 11.1 8.3 30.ro Rezultatele analizelor specialiştilor CASPIS privind sărăcia în România arată faptul că în ultimii ani sărăcia a scăzut pe ansamblu. Însă.2 6.caspis.urban. • Pragul sărăciei.3 11.9 30. se înlătură dificultatea investigării necesarului de consum nealimentar sau riscul supraestimării necesităţilor de consum de către experţi.1 12. pe medii de rezidenţă.4 20.9 25.210. Este dat de cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor care alocă pentru alimente o sumă egală cu costul coşului minim. Dinamica sărăciei în România 40 35 30 25 20 15 10 5 0 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 9.751. pe regiuni şi pentru aproape toate categoriile de populaţie analizate.6 28.9 30.3 25.6 saracie severa saracie Sursa: CASPIS. romii. câteva grupuri sunt în continuare extrem de vulnerabile: familiile cu mulţi copii. lucrătorii pe cont propriu (mai ales în agricultură). după cum cheltuie strictul necesar şi pentru consumul alimentar.5 13. o Valoarea acestuia era de 1. În plus.2 35.210.

Există însă unele riscuri a căror bază actuarială este greu de calculat. Tocmai de aceea. adică pe un calcul al probabilităţii de producere a unui eveniment • se poate calcula de exemplu riscul producerii de accidente auto şi pierderile suferite în aceste situaţii. nu există sisteme de şomaj private. De exemplu: • • În acest context. etc. de evoluţia macroeonomică globală. sănătate. şomaj. de calificare. Cele private sunt bazate pe contribuţii actuariale. Asigurãrile sociale pot fi de stat (sau publice) sau private. bãtrâneţe. astfel încât există şi sisteme private de pensii. de tipul de economie. iar distribuirea beneficiilor/primelor de asigurare se face către cei pentru care situaţia de risc s-a produs. iar contribuţia pe care un doritor o va plăti pentru a putea beneficia de prima de asigurare în cazul producerii riscului va fi proporţională cu acestea Riscul de a ieşi la pensie este oarecum egal distribuit şi poate fi calculat. cacteristica lor defitorie este contribuţia. Sunt garantate de bugetul de stat în cazul în care finanţarea sistemului ar avea dificultăţi. variind foarte mult pentru categorii socioprofesionale diferite şi pentru perioade de timp diferite. asigurările de şomaj sunt publice (garantate de stat) şi obligatorii. Sistemele de asigurări private sunt voluntare – pe lângă asigurările obligatorii. obligatorii devine absolute necesară. etc) cu care se confruntã cei asiguraţi. fiind astfel un sistem contributoriu. garantate de stat. Prin urmare. de factori structurali.Asigurările sociale Asigurãrile sociale formează împreună cu de asistenţa socială sistemul de securitate socialã. individul poate opta pentru sisteme private de asigurări. Scopul sistemului de asigurări constă în compensarea prin beneficii în bani sau în servicii a prejudiciilor suferite în anumite situaţii de risc (incapacitate temporarã sau permanentã de muncă. În baza principiului solidarităţii sociale se impune asumarea colectivă a unor riscuri: 52 . Pe parcursul acestui capitol ne vom referi în principal la asigurările publice şi numai tangenţial la cele private. Riscul de a pierde locul de muncă este distribuit neuniform. Colectarea resurselor (fondurilor) are loc de la toţi cei care doresc să participe la un astfel de sistem. depinde de tipul de muncă prestată. în măsura în care sunt importante în descrierea politicilor sociale. Sistemele de asigurări publice sunt obligatorii – asigurările de pensii. adică plăteşte o contribuţie periodic pentru a putea beneficia de bani sau servciii în cazul producerii riscului. şomaj. adesea acestea fiind încurajate de către stat prin reduceri de impozite. Evenimentul se poate produce sau nu. principiul de bază al sistemului de asigurări îl reprezintă solidaritatea socială. Astfel. existenţa unor asigurări publice. Sistemul asigurărilor sociale se fundează pe ideea de risc. dar individul se “asigură”.

contribuţiile sunt investite în diferite activităţi economice aducătoare de profir. asigurările sociale pot fi: 1. nu de la bugetul de stat. În flux sau “Pay as you go” (PAYG): se plăteşte pe măsură ce situaţia apare. şi beneficiile vor creşte în termeni reali) Dezavantaj: dependenţa (demografică). - 2. aşa cum am văzut anterior. pe considerente de de justiţie socială sau pur şi simplu din calcule economice: o De exemplu: nu este moral şi nici echitabil ca un membru al societăţi să nu fie susţinut dacă se îmbolnăveşte (nu e vina lui). Beneficiile sunt proporţionale cu mărimea contribuţiei. în consecinţă societatea trebuie să preia această responsabillitate. veniturile reale de care beneficiază individul pot fi mai mici Aşa cum se poate vedea. neanticipate. etc. etc. dacă e creştere economică. Se finanţează printr-un fond de asigurări. nu depind de inflaţie. de viaţă. Ca soluţie se stimulează participarea în paralel la sisteme private. Avantaje: beneficiile sunt susţinute concomitent cu constituirea sistemului. Caracteristicile acestui sistem. • nu poate fi stabilită o bază actuarială. de accidente. faptul de a nu-l ajuta e posibil să coste societatea mai mult (costuri sociale şi pe termen lung). Sistemeel de pensii se pot constitui în flux întrucât riscul de a ieşi la pensie e oarecum egal distribuit. Se întâlnesc mai ales în sistem privat – asigurări de bunuri. Toţi indivizii pot ajunge în această situaţie. pot varia doar vârsta sau circumstanţele în care un om se pensionează. Pe bază de fond: se bazeaze capitalizarea fondurilor. de evoluţia demografică Dezavantaj: nu pot face faţă în cazul unei inflaţii mari.• este necesar din punct de vedere moral. Avantaj: nu depind de rata de dependenţă. există două mari tipuri: I. în fapt avantajele unuia sunt dezavantajele celuilalt. Ca modalitatea de organizare şi finanţare. Referindu-ne la sistemele de asigurări publice. probabilitatea de apariţie a unor riscuri nu poate fi calculată şi nici pierderile suferite. Sistemul de asigurări de tip Bismark – sunt primele sisteme de asigurări care au apărut în Germania la sfârşitul secolului trecut. Categoriile socio-profesională au propriile “case” de asigurări (termenul de la noi) 53 . criteriile de acordare se pot ajuta “din mers” astfel încât beneficiul să poată fi adaptat evoluţiei economice (de exemplu. ambele sisteme au şi avantaje şi dezavantaje. Se bazează pe o dublă solidaritate: şi intra şi inter-generalţională. • Ex: cazul sistemelor de pensii – cei care sunt acum pensionari au contribuit în trecut pentru pensionarii de atunci. în plus.

cei cu venituri ridicate. - - - Principalele caracteristicile celor două mari tipuri de sisteme de asigurări Tipul Bismark Sursa de finanţare Administrarea fondului Fondul de Asigurări Sociale Regim tripartit: stat. Importanţa sistemelor private este relativ scăzută în contextul diferenţierii în funcţie de venit.- Ca urmare. De remarcat rolul fundamental pe care l-a avut apariţia acestui sistem: un prim angajament al statului. Importanţa asigurărilor private devine adesea mare. pe fondul nemulţumirii faţă de benefiicii şi calitatea serviciilor oferite de stat. prin sistemul de tip Beveridge. nu se constituie un fond special de asigurări beneficiile relativ fixe şi reduse. ca în cazul tuturor acestor tipuri de beneficii. în timp. relativ scăzute Mare Stat Tipul Beveridge Bugetul de stat Asigurările sociale sunt de fapt un tip de impozit. Caracteristicile acestui sistem: se finanţează de la bugetul de stat. cei cu venituri ridicate optează şi pentru asigurări private. prima iniţiativă statală anti-liberală. sunt proporţionale cu mărimea contribuţiei numai într-o oarecare măsură. - - II. perpetuează aceleaşi inegalităţi de pe piaţa muncii: cei cu venituri mari şi statut socio-profesional ridicat vor avea beneficii mai mari şi servicii de calitate. din taxe şi impozite generale – toti cei care au plătit impozite şi taxe la bugetul de stat sunt beneficiari. Sistemul de asigurări are un puternic caracter redistributiv: 54 . diferenţele între beneficii sunt mult mai mici decât în cazul primului sistem ca urmare. mai ales în privinţa serviciilor. De altfel. cu nivelul contribuţiei Scăzută Relativ constante. şi servicii de calitate. nici nu se face disticţia între bugetul de asigurări şi cel de stat. Ex: • şomaj: stat – sindicate – patronat • pensii: stat – pensionari – angajatori • sănătate: stat – medici – sănătate Nivelul beneficiilor Importanţa asigurărilor private Qvasi-proporţionale cu veniturile. inegalităţile sunt mult mai mici. aşa cum am văzut. ceilalţi mai modeste. însă fiind un sistem universalist.apărut dupã cel de-al doilea Rãzboi Mondial în Marea Britanie. o prima structură de cooperare între angajaţi şi angajatori. au şi beneficii ridicate. contribuabili şi beneficiari (prin reprezentanţi ai lor). calitatea acestora tinde să scadă. Sistemul de asigurări de tip Beveridge . în Marea Britanie.

Prin legea din 1933 a fost unificat la nivel naţional sistemul asigurãrilor sociale din România (Mărginean I. dacă beneficiile sunt proporţionale numai într-o oarecare măsură. cel mai adesea fiind fixat un plafon minim şi un plafon maxim (peste care se impozitează). maternitate şi pensii pentru toţi membrii corporaþiilor muncitoreşti. Exista chiar şi o lege dată de Cuza pentru acordarea unor pensii pentru funcţionarii statului ‘civili. militari sau eclesiastici’. indiferent de mărimea conribuţiei (de exemplu. Cea mai puternica reducere a inegalităţii se realizează prin sisteme de beneficii şi servicii constante. Perioada comunistã a adus schimbări majore în sistemul de asigurări sociale. întrucât bărbaţii beneficiază mai puţin de pe urma sistemului. invaliditate. Totuşi inegalitatea se păstrează. După 1949 a fost promovată acte legislative o politică de egalizare a drepturilor de asigurări. Şi sistemul de pensii este redistributiv. Care este aşadar rolul sistemelor de asigurări sociale? • Întăresc solidaritatea socială • Cresc echitatea socială. chiar dacă într-o măsură mai mică. Dacă beneficiile sunt proporţionale cu veniturile anterioare nu fac decât să reproducă inegalitatea existentă în societate. la noi. totuşi trebuie menţionat că încă din 1872 existau asocieri ale muncitorilor care prevedeau şi măsuri de întrajutorare în caz de boală sau deces. accidente. care atribuia însă drepturi limitate iar numãrul beneficirilor era foarte redus. creşterea populaţiei salariate (angajate) au făcut ca sistemul de asigurări să se extindă la aproape întreaga populaţie. Interesant este că în cadrul acestor sisteme de pensii se vorbeşte despre o redistribuire între sexe.• • de la cei la care riscul nu se materializează la ceilalţi de la cei care au cotizat mai mult la cei care au cotizat mai puţin – atât în termeni de durată. sistemul de sănătate – beneficiezi de aceleaşi servicii dacă esti asigurat. Fondurile de asiguraări au fost trecute 55 . Un moment de referintă îl reprezintă Legea Missir (1902) prin care s-a introdus un sistem de asigurare a meseriaşilor pe baze corporatiste. Prima lege modernă de asigurări sociale care prevedea obligativitatea asigurării a fost introdusã în ianuarie 1912 (Legea Neniţescu) şi viza asigurări de boală. cât şi de cuantum Desigur că impactul lor redistributiv este diferit.. 1995). având în medie venituri mai mari pe piaţa muncii şi deci cotizeazând mai mult şi pe o perioadă mai îndelungată comparativ cu femeile care având vârsta de pensionare mai scăzută şi speranţa de viaţă mai ridicată beneficiază în fapt mai mult de pe urma acestui sistem. Industrializarea masivă. atenueaza inegalităţile între indivizi • Atenueaza diferenţele de venit de-alungul vieţii unui individ • Asigură indivizii în faţa unor pierderi neaşteptate a veniturilor sau în faţa unor situaţii de risc cărora nu le-ar putea face faţă singur Scurt istoric al asigurărilor sociale în România Chiar dacă nu intrau în respeonsabilitatea statului. conduc la scaderea inegalităţii. atenuând diferenţele anterioare de pe piaţa muncii dintre contribuabili. indiferent de mărimea cotizaţiei).

măsuri prin care fondurile de asigurări au devenit fonduri separate. Întrucât existenţa şomajului era negată de regimul comunist. Deşi benefice pentru populaţia anterior neacoperitã. După 1989. În 1991 a fost introdusã Legea Ajutorului de Şomaj. măsurile au afectat în timp calitatea unor drepturi şi atitudinea cetăţenilor faţã de ideea de asigurare socială (Preda. formând casele de asigurări de sănătate. Agricultorii asociaţi forţat în CAP-uri nu au fost introduşi în sistemul de stat al asigurărilor de pensii. respectiv de pensii. întrucât în virtutea echităţii sociale au trebuit introduse şi pensii pentru aceştia 1992. în special pentru populaţia ruralã. asigurãrile de şomaj au fost desfiinţate. După 1989 acest fapt a generat probleme majore pentru sistem. în 1997 Legea Asigurărilor de Sănătate şi în 2000 o nouă lege a pensiilor.sub controlul statului şi incluse în bugetul de stat. 2002). 56 . fondurile de asigurări au continuat să funcţioneze o perioadă sub controlul statului.

Asistenţa socială este de două mari tipuri: 1. aşa cum vom vedea mai jos. În caz extrem asistenţa universalistă vizează toţi membrii unei societăţi în virtutea calităţii lor de cetăţeni. integrare socială. situaţie care nu se întâmplă. • Un sens mai restrâns în care asistenţa socială include doar asistenţa acordată pe baza testării mijloacelor de trai sau a condiţiilor speciale In continuare vom opta pentru înţelesul larg al termenului. în cazul celorlalte tipuri de beneficii) • administrarea beneficiilor se face pe baza unui sistem relativ simplu şi cu costuri administrative reduse Dezavantaje: • costuri economice ridicate. ca în cazul celorlalte tipuri de beneficii descrise mai jos. chiar dacă cele administrative sunt minime. acoperirea qvasi-totală (riscul de nu primi beneficiul este minim. Avantaje ale acestor beneficii: • creşterea echităţii. 2002): • Un sens mai larg în care asistenţa socială se referă la orice beneficiu financiar sau serviciu social non-contributiv. lipsa diversităţii (beneficii egale pentru toţi) conduce la 57 . înlăturarea etichetei de “dezavantajaţi”. etc care produc în fapt stigamtizare socială. încercând să caracterizăm ambele tipuri de asistenţă socială.. finanţat din taxele şi impozitele generale. “în nevoie”. sau din fonduri sociale speciale. alături de asigurările sociale. fără a fi condiţionate de o contribuţie anterioară. creşterea bunăstării unor segmente largi de populaţie. indiferent de familie însă. • Un exemplu de astfel de beneficiu în România este alocaţia pentru copii care se acordă tuturor copiilor. Asistenţa socială are două înţelesuri (Zamfir E. Obiectivul lor îl reprezintă creşterea solidarităţii sociale. datorită multitudinii de beneficiari – conduc la cheltuieli sociale foarte ridicate (care nu se pot realiza decât printr-o fiscalitate ridicată) • paternalism care distruge liberatatea şi responsabilitatea individului. chiar şi aceasta este un beneficiu condiţionat de participarea şcolară după 16 ani. Beneficiile universaliste sau categoriale se acordă mai degrabă în baza unui drept social al indivizilor şi nu pentru că sunt consideraţi “în nevoie”. însă beneficiile de acest tip sunt rare şi se acordă mai ales sub formă de servicii sociale: serviciile medicale şi cele de educaţie. încurajează dependenţa de stat. Beneficiile şi servicile se acordă în baza principiului solidarităţii sociale. “dependenţi”. Caracteristica ei definitorie constă în faptul că este un sistem non-contributiv. singurul criteriu de acordare fiind apartenenţa la acea categorie.Asistenţa socială Asistenţa socială reprezintă. cea de-a doua mare componentă a sistemului protecţiei sociale. Asistenţă socială universală sau categorială – beneficiile sociale se acordă tuturor membrilor unei categorii. la rigoare. solidaritate socială • cuprinderea largă.

Specialistii în acest caz sunt asistenţii sociali care fac astfel de evaluări prin anchete sociale la domiciliul fiecărui beneficiar. etc. gospodăriei. conducând la o acoperire excesivă. dar şi nivelul beneficiului. chiar pentru cei care se califică. Asistenţa socială focalizată reprezintă ultima “plasă de siguranţă” în reţeaua de securitate socială. • Alegerea individului ca unitate de masură. 1995). rezolvarea sau prevenirea unei probleme. 58 . Modalităţi de testare: • Numai prin sistemul administrativ . În cadrul sistemului de asistentă focalizată. Testarea mijoacelor nu vizează numai stabilira eligibilităţii. conduce la riscul de a beneficia de ajutor şi aceia care dispun în fapt de suportul familei. 2. Asistenţa socială pe baza testării mijoacelor sau focalizată – beneficiile sociale se acordă în funcţie de nevoie. fiind excluşi cei care în fapt nu beneficiază de suportul familiei.atunci când există criterii stricte şi relative uşor măsurabile • Prin sistemul administrative şi a celui “expert” – atunci când criteriile sunt mai greu de stability. Unitatea de analiză o poate reprezenta individul. familiei. Principiul de bază este reprezentat de ajutorarea celor care nu se mai pot ajuta singuri. Obiectivele acestor beneficii se referă la asigurarea unui minim de trai. la lipsa opţiunii individuale. ci depind de nivelul iniţial al bunăstării sau de gradul nevoii. la reglementarea sferei private a indivizilor (cei cu stiluri de viaţă alternative sunt puternic sancţionaţi) ignorarea nevoilor personalizate ale indivizilor prin adresarea unor servicii uniforme. dar cu erori de focalizare mai mici.• uniformizare. în baza principiului respectării autonomiei şi libertăţii individuale. pot fi interpretabile şi este necesara o evaluare personalizată a fiecărui caz. individul fiind “condamnat” la împărţirea resurselor cu ceilalţi membri ai familiei. Alegerea unei unităţi sau alteia conduce la probleme diferite (Mareş. a celor în care celelalte surse de suport au eşuat. Eligibilitatea pentru un beneficiu se stabileşte pe baza unei testări a mijoacelor individului. • Alegerea familiei ca unitate de analiză încalcă principiul neutralităţii menţionat anterior. Mai mult. pe baza unei evaluări. Fiecare dintre cele două modaităti are avantaje şi dezavantaje. satisfacerea unei nevoi. Primul sistem în care procedura este standardizată presupune costuri mai scăzute dar erorile de focalizare sunt mult mai numeroase. în timp ce cel de-al doilea costuri mai ridicate. standardizate – cazul celor de educaţie şi sănătate de ex – a căror calitate tinde să scadă în lipsa unei reale competiţii. familia sau gospodăria. din generaţii diferite să împartă resursele pentru faptul că trăiesc sub acelaşi acoperiş. În acest caz eroarea excluderii celor care nu sunt în fapt susţinuţi este mai puternică. beneficiile nu sunt la fel pentru toţi. alegerea gospodăriei ca unitate de analiză forţează familii diferite.

gradul de acoperire al sistemului. creând o cultură a dependenţei. Beneficii . sistemul de acordare şi control este necorespunzător. Aşa cum arătam anterior. devoltând mai degrabă capacităţi în cel asistat şi fiind mai puternic autoselective (distincţia este mai evidentă înre cei care au nevoie şi cei care nu au). • Demotivarea participării pe piaţa muncii. atunci când costurile administrative sunt mari şi populaţia eligibilă numeroasă.Având în vedere că orice unitate de analiză am considera. există erori de focalizare: • excluziune – rămân indivizi care ar fi eligibili în afara sistemului (indivizii respectivi nu au depus cererea. din lipsă de informare sau datorită costurilor materiale şi sociale prea mari – ex costul asociat stigmei sociale. întrucât acestea au avantaje pe teremen lung. sistemul nu va fi scutit de erori. costurile sistemului. dependenţă. unitatea de analiză este familia. În evaluarea unui sistem pe baza testării mijoacelor trebuie luate în considerare mai multe criterii legate de: 1. rezultă resurse mai puţine doar pentru aceştia) • Efecte benefice asupra economiei şi asupra calităţii serviciilor (Ne mai fiind nevoie de cheltuieli sociale ridicate. ect) 3. pentru a încuraja solidaritatea intrafamilială. etc) • supraincluziune – sunt incluşi în sistem şi indivizi care potrivit criteriilor nu ar fi eligibili (fraudă. Există preferinţa pentru servicii. în majoritatea ţărilor. o capcană a sărăciei. sistem de control ineficient. Ajutorul din partea statului poate determina indivizii să se complacă în aceasta situaţie. o Exemplu: focalizarea alocaţiilor pentru familiile cu mulţi copii poate conduce la costuri mai ridicate datorită costurilor administrative ale sistemului de tesare a mijoacelor dar şi datorită faptului că această categorie înregistrează rate de sărăcie foarte mari. transfer propriu-zis 2. • Creşterea echităţii verticale (nu orizontale. Avantaje ale acestui sistem bazat pe testarea mijoacelor şi acordarea unor beneficii selective: • Costuri relativ scăzute datorită focalizării (beneficiază numai cei în nevoie. verificare. ca în cazul sistemului universalist). etc. aplicarea principiilor pieţei şi sferei serviciilor sociale stimulează competiţia intre furnizorii privaţi şi conduce la creşterea calităţii acestora). Pentru a remedia aceste consecinţe. fiscalitatea este scăută.financiare sau în servicii. ca şi la noi. deci potenţialii beneficiari sunt mulţi. etc. Redistribuirea se face către cei care au realmente nevoie. De asemenea ajutorul este acordat pe o perioadă determinată astfel încât să nu constituie o soluţie permanentă pentru individ. Există costuri de informare. 59 . acordarea ajutorului este adeseori condiţionată de căutarea activă a unui loc de muncă şi de prestarea de munci în folosul comunităţii. Dezavantaje: • Costul unui astfel de sistem nu e intotdeauna mai scăzut.

2003). inventarierea tuturor bunurilor şi chestionarea vieţii de familie reprezintă imixtiuni în sfera privată şi pot leza demnitatea individului. În acest sens. etc. În consecinţă. Asa cum am văzut. servicile de asistenţă socială urmăresc înţelegerea naturii problemelor individului sau grupurilor. având ca scop principal dezvoltarea. adesea asistenţa pe baza testării mijoacelor nu îşi îndeplineşte obiectivul de reducere a acesteia. Sistemul sparge colectivitatea în două: cei care plătesc şi cei care primesc. Problemele cu care se confruntă indivizii sau comunităţile nu se datorează numai lipsei resurselor materiale. excluziune socială. Deşi focalizată pe saraci. corectarea sau refacerea unor capacităţi individuale sau comunitare neceare unei vieţi normale şi autosufciente (Zamfir E.. pe lângă cele de sănătate şi de educaţie. servicile de asistenţă socială se adresează unui deficit de capacităţi. datorită stigmei sistemul poate fi caracterizat de eroarea de excluziune. 60 . alte studii confirmă că aceste tipuri de beneficii fac ca femeile să preferă să rămână acasă şi să aibă grijă de copii. dar în primul rând ca o modalitate specifică de terapie socială (Zamfir E. ci şi lipsei capacităţilor. fie datorită lipsei de informare. 2002). asistenţa socială se constituie nu numai ca terapie individuală. De exemplu. Mai mult. ajutând indivizii sau grupurile şă-şi rezolve singuri problemele.• • • • Încurajarea unor comportamente indezirabile ce ţin de stilul de viată. ajutorul acordat acestora în vederea conştientizării propriilor probleme. identificarea unor soluţii constructive şi strategii acţionale de rezolvare a acestor probleme. Barr arată că odată cu cresterea beneficiilor selective pentru familiile cu copii a crescut numărul de familii monoparentale. anchetele sociale la domiciliul individului. Menţinerea sărăciei mai ales la anumite categorii de populaţie. Acoperire relativ scăzută a populaţiei ţintă – aşa cum am arătat.. Dacă beneficiile sociale suplinesc un deficit de resurse. de acoperire insuuficientă a populaţiei eligbile (indivizii nu solicită acest drept pentru că costurile stigmei ar fi prea mari). Stigmatizare socială. reducând riscul dependenţei. din diverse motive. Programele de reducere a sărăciei bazate pe beneficii selective sunt de multe ori ineficiente. Serviciile de asistenţă socială reprezintă deci o abordare activă a problemelor sociale. perpetuându-se aceeaşi dimensiune a fenomenului. Chiar lipsa resurselor poate fi consecinţa deficitului de capacităţi. acoperirea potenţialilor beneficiari rămâne destul de scăzută (cel mai frecvent aproximativ jumătate) Servicile de asistenţă socială Servicile de asistenţă socială fac parte. fie datorită stigmei sau pur şi simplu modalităţii de aplicare a sistemului. Cu alte cuvinte acest tip de suport mai degrabă ajută individul să supravieţuiască şi nu să iasă din sărăcie. din sfera mai largă a servicilor sociale.

• Pot fi acordate: . • Având o dublă funcţie: . violenţă domestică. această funcţie vizeaza împuternicirea (empowerment) indivizilor sau grupurilor. oferind şi un loc protejat de viaţă persoanelor ce nu pot să îşi desfăşoare existenţa într-un mediu social natural (instituţii pentru vârstnici. trecând prin nivelul judeţean sau regional.) .în instituţii specializate de asistenţă socială. oferind un prim suport celor aflaţi în nevoie. cu instrumente specializate.apăra interesele şi drepturile indivizilor în cazuri excepţionale.în mediul natural de viaţă al beneficiarilor (în familie. până la nivelul cel mai de sus (naţional). adresându-se unor probleme particulare. materiale şi umane). pentru copii abandonaţi. abuz. la şcoală. Responsabilităţile şi deciziile privitoare la organizarea şi desfăşurarea unor servicii de asistenţă socială revin însă. prieteni. la locul de muncă. în mare parte. pentru persoane cu disabilităţi majore). .. (re)integrarea indivizilor sau grupurilor în circuitul unei vieţi normale şi autosuficiente din punct de vedere social. beneficii sociale . Baza organizării serviciilor de asistenţă socială o reprezintă comunitatea locală. fixează standarde de calitate pentru funcţionarea serviciilor şi contribuie la finanţarea acestora. sănătatea publică.sprijini dezvoltarea capacităţilor de soluţionare a problemelor la nivelul individului sau grupului . Statul coordonează sistemul.facilita accesul la alte servicii şi programe sociale.specializat. în relaţiile lor cu alţi indivizi. Prin extensie. instituţii sociale) .(re)conectarea individului la mediul său social direct (familie.de dificultate cronică (sărăcie extremă. 2002): • Pot avea caracter: .de urgenţă. • Intervin în situaţii: . etc). Mulţi specialişti în probleme de administraţie publică susţin necesitatea implicării şi responsabilizării comunităţilor locale în organizarea servicilor de asistenţă socială. Roul lor este de a: . 61 . comunităţii locale. grupuri sau instituţii sociale. comunitate) şi la mediul social mai larg (piaţa muncii. monitorizând evoluţia unor probleme sociale.• Servicile de asistenţă socială (Zamfir E.mobilizarea resurselor sociale în vederea rezolvării eficiente a unor probleme sociale generale sau locale. excepţionale (abandonul copiilor. Serviciile trebuie să răspundă nevoilor locale dar şi unei utilizări eficiente a resurselor (financiare. sau chiar şi prin centrele de consiliere care deşi sunt forme instituţionale nu desprind indivizii din mediul lor de viaţă. cea mai în măsură să cunoască şi să răspundă la specificul local al problemelor sociale. cum ar fi educaţia. bătrâni singuri şi izolaţi. astfel încât nivelul de organizare a acestuia poate varia de la nivelul cel mai ‘de jos’ (în cazul nostru consiliile locale). etc) .general.

beneficii şi servicii pentru persoanele cu handicap. familii tinere (beneficii monetare. bolnavi. de curând alocaţia pentru familiile monoparentale). bolnavi cronici. Abia în 1831 se pun însă bazele unui sistem de asistenţă socială structurat prin adoptarea Regulamentului Organic.Scurt istoric al asistenţei sociale în România Ca şi în celelalte ţări. ce a permis crearea unei reţele teritoriale de servicii sociale comunitare (Zamfir E. persoane cu handicap sau vârstnici care adesea funcţionau în condiţii precare). fiind modificat ulterior prin legea Venitului Minim Garantat (2001).. serviciile de asistenţă socială s-au dezvoltat mai degrabă punctual. Iniţial. trebuie amintite aici beneficiile pentru copii şi familiile lor. Abia în 1995 a fost introdus ajutorul social pentru persoanele sărace.. Au fost introduse şi subvenţii pentru cheltuielile de încălzire pe perioada iernii pentru cei cu venituri reduse. în principal la iniţiativa sectorului non-guvernamental (Zamfir E. alocaţia pentru familiile cu mulţi copii. gratuităţi. reţeaua serviciilor s-a extins şi s-a diversificat mai ales în forme nerezidenţiale tip centre de zi sau servicii la domiciliu. fiind în final desfiinţată considerându-se că este inutilă în societatea socialistă. ca şi în celelalte ţări foste socialiste. 2002). persoane cu disabilităţi fizice sau psihice. beneficii de tipul asistenţei sociale au continuat să existe. reduceri de impozite). aria beneficiilor a fost diversificată: alocaţii pentru copii şi familie (alocaţia universală pentru copii. mai ales în privinţa servicilor de asistenţă socială care erau reduse la cele de tip instituţional (instituţii pentru copii abandonaţi. După 1989. care urmăreau ajutorarea punctuală şi ocazoinală a unor grupuri vulnerabile precum bătrâni. studenţi. începuturile asistenţei sociale în România reprezintă acţiuni caritabile. 2002). funcţiile sale de protecţie mai largă fiind transferate integral întreprinderiilor. Actul de naştere a asistenţei sociale se plasează în jurul anului 1775. etc. România devine astfel una dintre primele ţări din Europa care introduce pe lângă sistemele de asigurări (aşa cum am arătat în capitolul anterior) şi un sistem de asistenţă socială. Ulterior. fără o strategie generală. 62 . După al Doilea Război Mondial. locuinţe sociale. elevi. sistemul asistenţei sociale din România era subdezvoltat. Se mai acordă: burse sociale pentru elevi şi studenţi din familii cu venituri modeste. După Unirea Principatelor din 1859 apar acte normative care susţin dezvoltarea asistenţei sociale la nivel comunitar. copii orfani. 2002). pensionari. Legea servicilor de ajutor social din 1931 rămâne un moment de referinţă pentru asistenţa socială modernă. stipulând atribuţii şi responsabilităţi concrete pentru serviciile de asistenţă socială de la nivelul comunelor şi judeţelor. desfăşurate în special de organizaţii religioase. handicapaţi. Totuşi. săraci. În 1990. credite. săraci. La sfârşitul anilor ’80 asistenţa socială se limita la acordarea unor ajutoare materiale sporadice persoanelor aflate în situaţii extreme. pe fondul unei potici accentuat pronataliste. asistenţa socială este marginalizată în regimul comunist. subvenţii. prin promulgarea legii pentru protecţia copilului şi prin înfiinţarea unor instituţii specializate pentru ocrotirea persoanelor aflate în nevoie: fete-mame. persoane vârstnice fără sprijin (Zamfir E. facilităţi..

fiind iniţiate în SUA pentru a evalua programele antisărăcie. structurile administrative superioare.Rolul administraţiei publice în implementarea politicilor sociale Administraţia publică reprezintă un actor important în desfăşurarea politicilor sociale. începe să domine un pesimism cu privire la eficacitatea programelor sociale. în cazul unui beneficiu acordat pe baza testării mijloacelor costurile administrative vor fi cu atât mai mari cu cât apartul fiscal este mai slab (posibilităţile scăzute de verificare a veniturilor individuale) Organizaţiile administraţiei publice sunt printre cei mai importanţi determinanţi ai rezultatelor efective ale politicilor sociale. Lipsky arăta că “politicile publice nu pot fi cel mai bine înţelese pornind de la cadrul legislativ sau de la nivelurile administrative superioare. • Amploarea programului (nivelul beneficiilor şi mărimea populaţiei cărei i se adresează). O dată cu perioada crizei. 2002). transpuse în practică (aici rolul administraţiei publice este major) • şi mai ales de strategiile de adaptare dezvoltate în faţa unor situaţii particulare. impun anumite 63 . deoarece îm multe moduri semnificative acestea sunt realizate în birourile înghesuite şi în cadrul interacţiunilor zilnice dintre funcţionarii ‘de ghiseu’ şi beneficiari” (Pop L. costurile de administrare sunt mai ridicate. sau de a transpune în practică a deciziilor. M. realizarea transferurilor în mod optim şi monitorizarea întregului proces. Cadrul legislativ. Administaţia publică are în contextul politicilor sociale mai ales rol de implementare... de execuţie. în scopul evitării erorilor de supra-incluziune şi de excluziune. din anii ’60. Studiile de implementare a politicilor sociale datează din perioada de aur a Statului Bunăstării. identificarea beneficiarilor şi transferurile realizându-se pe baza unor criterii clare. Acestea din urmă sunt asociate cu costuri administrative mai ridicate datorită cheltuielilor legate de selectarea beneficarilor.M. Costurile administrative sau costurile de administrare a programelor sociale reprezintă acea parte a fondurilor folosită nu pentru suportul direct (beneficii sau servicii) către populaţie ci pentru funcţionarea infrastructurii acestora. În cazul în care programele sociale sunt înalt focalizate şi necesită testarea pe baza sistemului expert de asistenţă socială (prin anchete sociale la domiciliul potenţialilor beneficiari). Rezultatele efective ale unui program vor depind de: • modul în care sunt fixate obiectivele şi mai ales operaţionalizate. pentru care este necesar un întreg sistem de testare a mijoacelor (vezi capitoulul privind asistenţa socială). • Infrastructura instituţională şi organizaţională publică mai largă (mai ales cea cu funcţie de control şi monitorizare) De exemplu. comparativ cu beneficiile focalizate. 2002): • Gradul de focalizare (universal – categorial sau focalizat) Beneficiile universale sau categoriale sunt mai ieftine din punct de vedere administrativ. Ele depind de mai mulţi factori (Pop L. Sunt criticate costurile administrative mult prea mari a acestora şi lipsa unor rezultate vizibile.

Weber arată că atunci când scopul este clar definit şi mijloacele de îndeplinire a acestuia bine determinate. . organizaţiile publice devin birocratice. în sensul birocraţiei ca mijloc de control şi coordonare a multitudinii de activităţi specifice statului. fiind “interfaţa” cu beneficiarii. obţinerea legitimităţii reprezintă o condiţie importantă. Birocraţia ca formă de organizare are însă valenţe pozitive. de testare a mijocelor şi pot influenţa puternic rezultatele. aşteptările publicului sunt eterogene) 64 . Aşa cum arăta şi Weber.adesea nu au obiective proprii. Adesea sunt trase la răspundere pentru ce a ieşit prost. ineficiente. Mai mult.multe obiective sunt vagi.fiind finanţate din bani publici. Spre deosebire de cele private. Exemplul anterior privind acordarea ajutorului social indică faptul că distorsionarea rezultatelor unor programe de către organele administraţiei publice nu reprezintă neapărat un proces disfuncţional. birocraţia reprezintă cea mai eficientă formă de procesare a informaţiei. organizaţiile publice depind de legitimitatea strategiilor adoptate (dar dificultăţile sporesc în acest caz. specifice local (în unele locuri s-a luat în considerare cantitatea de pământ în proprietate. selectarea beneficiarilor s-a făcut pe baza unor criterii suplimentare. Gradul lor de autonomie şi în consecinţă de responsabilitate în privinţa operaţionalizării acestor obiective generale şi difuze este ridicat. mari consumatoare de resurse. ci impuse din exterior. procedura având un grad înalt de discreţionalitate (mai ales în condiţiile unor resurse limitate). o Organizaţiile administraţiei publice realizează procedura de selecţie a beneficarilor. etc). întrucât opiniile. 2002): . dezvoltă în timp anumite “stereotipuri”. mulţi condiţionau acordarea ajutorului de prestarea de munci în folosul comunităţii.. Interesant este cum majoritatea acestor practici locale au fost ulterior integrate formal în noua lege a ajutorului social din 2001. răspunzând pentru ce nu a putut fi formulat extern . întrucât acestea nu puteau acoperi decât o mică parte din cereri. o Pe de altă parte.De exemplu. al dificultăţilor sporite cu care se confruntă (Pop L. Intervenţiile locale în acest caz au condus la îmbunăţirea legii ajutorului social şi la “racordarea” ei la realitate. prin vechea lege a ajutorului social din 1995 finanţarea se făcea majoritar de la bugetele locale. bazate pe experienţa în lucrul cu acestia (de tipul “omul se mai vede si după faţă”) care de asemenea joacă un rol important în selecţie.M. acestea fiind stabilite în cadrul sistemului administrativ general . în care eficienţa este mai importantă. în altele anumite bunuri. La nivelul opiniei publice şi nu numai. interpretabile şi greu de transpus în practică. acestea se pot aplica în moduri mai mult sau mai puţin diferite. interesele. specificitatea modalităţii de aplicare având un rol foarte important.reguli formale. În lipsa fondurilor necesare. Imaginea mai mult sau mai puţin negativă a organizaţiilor administraţiei publice trebuie privită într-un context mai larg. imaginea tipică a organizaţiilor administraţiei publice este adesea cea a unor organizaţii birocratice.

Marea Britanie se bazează în principal pe această opţiune atât în privinţa serviciilor de sănătate şi educaţie. 2002) propune reducerea structurilor birocratice ale statului. Termenul a fost utilizat pentru prima datã de în 1971 de Kotler şi Zaltman (Măţăuan. publici sau privaţi. Pop. 1991 apud L. ca în cazul organizaţiilor private. Soluţii oferite de teoriile Noului Management Public sunt diverse (Hood. cumpărându-le sau co-producându-le împreună cu piaţa privată. sa. Marketizarea serviciilor sociale vizează în principal introducerea concurenţei între furnizorii de servicii. beneficiarul poate acorda feed-back. Evaluarea activităţilor lor este greu de făcut întrucât: rezultatele sunt greu de delimitat şi măsurat. În 1993 65 . promovând o economie mixtă a bunăstării având drept surse. actori privaţi. 2002): • O categorie care vizează creşterea eficienţei serviciilor publice prin o Elaborarea unor standarde de performanţă o Control asupra rezultatelor directe o Imbunătăţirea managementului organizaţional o Raţionalizarea utilizării resurselor. sau actori sociali ai societăţii civile. etc • Altă categorie care vizează schimbarea relaţiilor între organizaţiile furnizatoare de servicii o Divizarea instituţiilor mari şi profesionalizarea structurilor administrative o Introducerea mecanismelor de competiţie. avantajul constă în faptul că în acest nou model. Sistemul devine unul de qvasi-piaţă: administraţia publică subcontractează servicii profesioniste. beneficiarii.- - - valorile centrale ale lor trebuie să fie valorile colectivităţii.cristalizat o nouă viziune asupra funcţionării acestora. etc) Intrucât clienţii organizaţiilor publice nu sunt „voluntari” şi chiar dacă nu sunt mulţumiţi. Statul îşi extinde însă funcţia de control a calităţii şi a eficienţei serviciilor oferite.M. cât şi a celor de asistenţă socială. voluntari sau informali. 2002) pentru a descrie aplicarea principiilor şi tehnicilor marketingului în promovarea unor cauze sociale. nu prin retragerea statului din funcţiile pe care şi le-a asumat ci prin aranjamente de furnizare a serviciilor pe bază de parteneriat cu alte organizaţii private pe modelul pieţei. feedbackul devine practic inexistent. poate opta pentru altul. în evaluarea lor sunt implicate mai multe organisme externe (superioare pe linie ierarhică. a principiilor pieţei libere în sectorul public Marketingul social reprezintă probabil cel mai important concept în noile abordări. dacă nu este mulţumit de furnizorul respectiv. nu au posibilitatea de a opta pentru serviciile altor organizaţii cum se întâmplă în sistem privat acceptând beneficiile indiferent de calitatea lor. Având în vedere toate aceste dificultăţi şi problemele asociate birocraţiei tot mai extinse din administraţia publică. Luând în considerare dificultăţile organizaţiilor publice de tip clasic menţionate anterior.M. „Noul management public” (Pop L. pe lângă stat. sunt centrate pe „ce trebuie făcut” şi mai puţin pe cum trebuie făcut în termeni de profit şi eficienţă. păstrându-şi rolul de de a reglementa aceste servicii.

Deşi administraţia locală are stipulat un rol important în dezvoltarea serviciilor sociale de acest tip. asistenţii sociali devenind un fel de „manageri” ai îngrijirii comunitare şi individuale (Mooney. Welfare State Models in OECD Countries: An analisys for the Debate in Central and Eastern Europe. Bucureşti: Editura Expert • Deacon Bob. 2004. NY: Routledge • Lambru Mihaela. Kohlberg (coord.5% în cazul programelor privind curăţenia clădirilor (Pop L. În continuare programele desfăşurate prin administraţia publică deţin cea mai mare pondere. creşterea autonomiei decizionale la nivele inferioare. Cornia. Boulder.M. nu sunt dezvoltate suficient instrumentele prin care astfel de servicii să poată fi cumpărate / subcontractate de la furnizori priuvaţi. 1993.4% în cazul programelelor de furnizare a unor materiale în educaţie şi asistenţă socială la un maxim de 48.). Ioan Mărginean (coord. Squaring the Welfare Circle. 1990.serviciile de asistenţă socială de la nivel local au fost transformate în agenţii cu rol strategic în identificarea problemelor şi cumpărarea de servicii de la instituţii specializate. trebuie menţionat că deşi tendinţa de subcontractare este din ce în ce mai raspândită.. Evoluţii şi tendinţe. limitându-se în principal la serviciile de curăţenie şi salubritate sau iluminat public. 2002). Jones (coord. Polity Press. Crearea de pieţe interene sau cvasicontractarea serviciilor publice este mult mai răspândită. Avebury • George Vic. Bucureşti: Editura Ziua • Liebfried S. Standford: Standford University Press • Cace Sorin. 1992. Bibliografie Barr Nicholas. 2002). POP.M. Marketizarea serviciilor publice în România este abia la început.. chiar şi în ţările în care această strategie este mai răspândită. Towards a European Welfare State in S. procentul contractelor câştigate de sectorul privat din totalul contractelor variază de la 9. 1997. New Perspectives on Welfare State in Europe. Sipos (coord.. (coord. London. Co: Wesview Press • 66 . European Welfare Poicy. 1993. Presiunea pentru lărgirea ariei de opţiuni ale indivizilor în raport cu tipul de servicii a condus în timp la diversificarea ofertei. Social policy in a Changing Europe. Micklewright.A. De asemenea o caracteristică importantă şi destul de comună în sistemele administraţiei publice o reprezintă slăbirea relaţiilor ierarhice din cadrul administraţiei publice. Cambridge • Esping-Anderson. W. The Three Worlds of Welfare Capitalism. in G.). Statul Bunăstării. Basingstone: Macmillan • Jones C. 1993. Parteneriatul publicprivat în furnizarea de servicii sociale.). London.). Ferge şi J. New Perspectives on Welfare State in Europe. Development in East European Social Policy în C. G. John. G. Peter Taylor – Gooby. În Marea Britanie. NY: Routledge • Esping-Anderson.). apud L. 1991. The economics of the Welfare State. reforme radicale ale administraţiei publice nu au avut încă loc. S. Children and the Transition to Market Economy. Totuşi. Chiar şi în Suedia predomină în prezent un sistem mix de servicii sociale.

teorii şi factori .Zamfir Cătălin – Unitate şi diversitate în Statul Bunăstării . 1968. Jones (ed). Fiman. Allen and Unwin. Bucureşti • Mishra. România în context European.Preda Marian – Asigurări sociale. Statul Bunăstării . Evaluarea programelor sociale. 2002. R.M.. New Perspectives on the Welfare State in Europe. London • Zamfir C. Politica socială românească înntre sărăcie şi globalizare. Editura Polirom. C.Zamfir Elena – Asistenţă socială. Editura Expert. Sărăcia şi sistemul de protecţie socială. Iaşi • Teşliuc. Sărăcia şi Protecţia Socială. Pop şi Pop L.Zamfir Elena – Modele ale statului bunăstării .. Elena. Editura Expert.).). Teşliuc E.Zamfir Elena – Serviciile de asistenţă socială 67 .M.Zamfir Elena – Mecanisme ale producerii bunăstării în economia de piaţă . Ioan. Politici sociale. Diagnoza problemelor sociale comunitare.D. Studii de caz..Zamfir Elena – Statul bunăstării . C. 1993..Zamfir Cătălin – Criza statului bunăsării şi perspectivele depăşirii crizei . Bucureşti: Editura Expert • Zamfir. Routledge. Modele de politici sociale.Mărginean Ioan – Asigurările sociale . 2002. M. 1995. Marian.• • Mărginean. Beneficii universalist – categoriale. Bucureşti: Editura Expert Termenii: . 2004. Zamfir (coord. Bucureşti • Măţăuan. 2001. Servicii de asistenţă socială • Preda. (coord.. Iaşi • Titmuss. 2000. Politici sociale în România: 1990 – 1998. în C. Commitment to Welfare. Bucureşti • Zamfir E. R. London • Molnar. G. Politica socială.Pop L.Pop Luana Miruna – Costuri administrative asociate programelor sociale. Bucureşti: Editura Alternative Capitolele: . Polirom.M. Editura Fundaţiei România de Mâine Pop L. Politici sociale.M. – Inegalitate . 1999. R.Zamfir Elena – Sărăcia. 1999. Dicţionar de Politici Sociale. Sărăcia. (coord)..Măţăoan Gabriel – Marketing Social . Noul Management Public . Pop L. Commitment to Welfare.. Beneficii selective.Mareş Luana – Asistenţa socială bazată pe testarea mijloacelor . London: Allen and Uwin • Titmuss. Social Policy in the Postmodern World. Preda Marian (coord.). Cetăţenie. 1999.. M.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful