Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Politici sociale
Suport de curs

Lect. Univ. Raluca Popescu

Cuprins
POLITICI SOCIALE – DEFINIRE ŞI ROLUL ACESTORA..................................................................1 CONCEPTUL DE POLITICĂ SOCIALĂ.......................................................................................................................1 Delimitări terminologice .......................................................................................................................1 CONTEXTUL (FACTORII) DEZVOLTĂRII POLITICILOR SOCIALE ....................................................................................2 STRUCTURA SISTEMULUI DE POLITICI SOCIALE........................................................................................................4 FINANŢAREA POLITICILOR SOCIALE......................................................................................................................4 INSTRUMENTELE DE INTERVENŢIE ALE STATULUI ...................................................................................................5 ISTORICUL POLICILOR SOCIALE ........................................................................................................8 DE LA LEGEA SĂRĂCILOR LA PRIMELE SISTEME DE ASIGURĂRI (1600 – 1870)..........................................................8 DE LA PRIMELE SISTEME DE ASIGURĂRI LA CRIZA ECONOMICĂ (1870 – 1930)..........................................................9 PRIMELE MĂSURI DE PROTECŢIE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA.........................................................................................10 DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL......................................................................................................10 MODALITĂŢI DE RĂSPÂNDIRE A POLITICILOR SOCIALE...........................................................................................11 LEGITIMAREA POLITICILOR SOCIALE............................................................................................13 BUNĂSTAREA – OBIECTIVUL FUNDAMENTAL AL POLITICILOR SOCIALE......................................................................14 SURSELE BUNĂSTĂRII......................................................................................................................................15 ECONOMIA DE PIAŢĂ ŞI PRODUCEREA BUNĂSTĂRII.................................................................17 INTERVENŢIA STATULUI PENTRU A CORECTA INEFICIENŢA PIETEI..............................................................................20 PRODUCEREA BUNĂSTĂRII ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ................................................................................................21 INEGALITATEA.........................................................................................................................................22 MĂSURAREA INEGALITĂŢII...............................................................................................................................23 STATUL BUNĂSTĂRII..............................................................................................................................25 PERIOADA DE “AUR” – PÂNĂ ÎN 1975...............................................................................................................26 CRIZA STATULUI BUNĂSTĂRII (1975 -1980)....................................................................................................28 Critica Neoliberală la adresa Statului Bunăstării................................................................................30 Critica Stângii la adresa Statului Bunăstării.......................................................................................32 Critica din perspectivă ecologistă sau feministă .................................................................................32 IEŞIREA DIN CRIZĂ (DUPĂ 1980)......................................................................................................................32 TIPOLOGIILE STATULUI BUNĂSTĂRII..............................................................................................36 TIPOLOGIA LUI TITMUSS..................................................................................................................................37 TIPOLOGIA LUI ESPING-ANDERSEN....................................................................................................................38 ALTE TIPOLOGII..............................................................................................................................................41 SĂRĂCIA......................................................................................................................................................45 TIPURI DE SĂRĂCIE ŞI METODOLOGII DE MĂSURARE..............................................................................................45 Sărăcia absolută...................................................................................................................................45 Sărăcia relativă ...................................................................................................................................47 Sărăcia subiectivă.................................................................................................................................49 TEORII EXPLICATIVE ALE SĂRĂCIEI.....................................................................................................................49 SĂRĂCIA ÎN ROMÂNIA.....................................................................................................................................50 ASIGURĂRILE SOCIALE.........................................................................................................................52 SCURT ISTORIC AL ASIGURĂRILOR SOCIALE ÎN ROMÂNIA.......................................................................................55 ASISTENŢA SOCIALĂ..............................................................................................................................57 SERVICILE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ.....................................................................................................................60 SCURT ISTORIC AL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA............................................................................................62 ROLUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ÎN IMPLEMENTAREA POLITICILOR SOCIALE..........63

1

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................................66

2

şi disciplina politicilor sociale este o disciplină de graniţă. programe. etc) • Sectorul neguvernamental (ONG-urile. instituţii. instituţii. Delimitări terminologice Există unele neclarităţi la nivel terminologic privind politica socială. etc. metode din ştiintele sociale în general – sociologie. partide. etc. sectorul neguvernamental. botez. fundaţii. acţiuni comune cu alte organizaţii). educaţie. însă în sens larg pot fi circumscrise şi acţiunile actorilor neguvernamentali pentru asigurarea protecţiei sociale. politici de mediu. Politicile sociale sunt parte a politiclor publice. însă aceasta se realizează prin efortul conjugat al tuturor factorilor implicaţi – economia. din vânzări. Politicile sociale în sesul lor restrâns vizează numai acţiunile statului (şi parteneriate. sănătate. rude mai îndepărtate. Statul este numai unul dintre furnizorii bunăstării. locuire şi care în general vizează promovarea bunăstării sociale. Sursle bunăstării individuale sunt: • Economia / Piaţa: o Venituri din muncă. fiscale. salariale. ştiinţe politice. Preia concepte. din împrumuturi. chirii). adesea acţiunile se întrepătrund şi nu se poate face o delimitare strictă a acestora. Politicile publice cuprind politicile statului în toate domeniile funcţionării societăţii: politici economice. ideologii etc. a familiei. Ca urmare. piaţa muncii. în cadrul sistemului de reprezentare politică 1 . prieteni. teorii. Elementul central este bunăstarea individului. comunitate. vecini. demografice. • Politicile sociale au ca scop modificarea caracteristicilor vieţii sociale a comunităţii într-un sens considerat dezirabil. etc. etc o Venituri private / individuale din proprietăţi (rente. economie. • Politica – în sensul de viaţă politică. din asigurări private. proiecte. Toate celelalte politici publice au influenţe majore asupra politicilor sociale (mai ales cele economice). asociaţii) • Statul prin politicile sociale Principala consecinţă a politicilor sociale ale statului este protecţia socială a populaţiei. legislaţie etc) care se adresează nevoilor de protecţie socială. • Familia şi comunitatea (familia. profit. salarii. asistenţă socială.Politici sociale – definire şi rolul acestora Conceptul de politică socială Politicile sociale reprezintă măsuri şi acţiuni ale statului (strategii. a colectivităţii şi a societăţii în general. instituţii sociale de tip nuntă. stat.

În acelaşi timp. Schimbare demografică. Consolidarea democraţiei politice Creşterea drepturilor politice ale cetăţenilor. industrializare şi urbanizare Creşterea economică a condus la creşterea resurselor pentru stat şi a favorizat dezvoltarea programelor sociale. întărirea statelor – naţiune Statele naţiune au devenit mai puternice economic. industrializarea a favorizat consolidarea clasei mijlocii care în perioada postbelică a avut un rol crucial în constutirea şi dezvoltarea statului bunăstării. policies”. planuri de acţiune pe diferite domenii (social. exercitând presiuni în momentele de criză. Populaţia vârstnică este o populaţiei inactivă. cu nevoie sporită de suport. în sensul de strategii. Consolidarea statului. Contextul (factorii) dezvoltării politicilor sociale Creştere economică. În trecut vârstnicii. la creşterea capacităţii de supraveghere şi control. Aceasta a contribuit la creşterea resurselor pentru guverne. a favorizat dezvoltarea administraţiei centrale şi a bazelor instituţionale pentru implentarea programelor şi politicilor sociale. creşterea speranţei de viaţă au condus la creşterea populaţiei şi la creştarea ponderii populaţiei vârstnice în totalul populaţiei. la crizele economice. fiscal. dependentă. a populaţiei salariate. Pe de altă parte. economic. în principal pentru recunoaşterea şomajului ca stare involuntară. mai centralizate şi industrializate. Industrializarea şi urbanizarea au presupus migraţia masivă a forţei de muncă din rural în urban şi creşterea populaţiei urbane şi au condus la apariţia populaţiei muncitoreşti. îmbătrânirea populaţiei Ameliorarea stării de sănătate. dezvoltarea partidelor politice şi consolidarea ideologiei socialdemocraţiei au reprezentat de asemenea elemente cheie pentru politicile sociale. În limba engleză distincţia este mai clară: • politica este desemnată prin termenul de „politics” • politicile (sociale. vulnerabilă la mersul economiei.nu trebuie confundată cu • Politici – în sensul operativ. ca şi restul grupurilor dependente erau în grija familiei (extinse). ca ansamblu de măsuri şi activităti prin care administraţia centrală sau locală intervine într-un anumit domeniu. dar industrializarea şi urbanizarea au contribuit la nuclearizarea familiei care îşi pierde tot mai mult din funcţia de întreţinere a dependenţilor. etc). apoi pentru femei. 2 . Această distincţie este necesară pentru a nu exista confuzii între politicile sociale / publice în general şi politica în sensul ei larg. dreptul de vot universal întâi pentru bărbaţi. publice în general) sunt desemnate prin termenul „policy. Presiunea pentru dezvoltarea de programe destinate vârstnicilor a devenit în acest context tot mai puternică. amploarea şi puterea sindicatelor a crescut continuu.

În faţa crizelor economice. Marshall) susţin că dezvoltarea politicilor sociale în statele occidentale este în fapt o reacţie la sistemul socialist / comunist. foamete. „Războiul Rece” Unii specialişti (Th. stimulând ideologii bazate pe egalitate. de conservatori sau de creştin-democraţi. Social democraţia a contribuit la dezvoltarea politicilor sociale. Statele Unite ale Americii au adoptat „New Deal” în 1935. etc. pentru persoanele nevăzătoare. invalizi. sărăcie.Creşterea puterii politice a social-democraţiei Problemele sociale sau politice ale clasei muncitoare au fost promovate în special de partide de stânga şi de sindicate. Paradoxal. Blocul Comunist. etc. 3 . asigurări de sănatate pentru mame şi copii. creşterea ponderii femeilor pe piaţa muncii. statelor occidentale au avut doua reacţii majore: • În plan economic: intervenţia statului în economie o Necesitatea intervenţiei statului în economie pentru a preveni prăbuşirea sistemului de piaţă • În plan social: întărirea potecţiei sociale o Necesitatea unor sisteme de asigurări sociale şi de protecţie socială adecvate (având in vedere probleme sociale grave generate de criza economică) Ca urmare a crizei economice. Unii speciaişti (Titmuss) susţin că statul Atenian ar fi dezvoltat o astfel de politică după invazia persană. etc. asistenţă socială pentru copiii săraci. lege care pune bazele sistemului de sigurări şi asistenţă socială – sunt reglementate asigurările de şomaj. pentru bătrâni. reformele sociale au fost adesea promovate de liberali. rolul satului în protecţia socială în societătile occidentale a scăzut. pensii de bătrâneţe. echitate si justiţie socială şi favorizând acceptarea largă a intervenţiei sociale a statului. Războiul Se pare că încă din Antichitate războiul a jucat un rol important în creşterea solidarităţii sociale şi consolidarea politicilor soaciale. iar Suedia în perioada 1933 – 1938 (când partidul social-democrat a ajuns la guvernare pentru prima dată) elaborează pachete de legi fundamentale pentru consolidarea statului bunăstării. După Primul Război Mondial au avut loc un val de schimbări sociale în majoritatea statelor: dreptul de vot universal. Un argument în plus în acest sens – apreciază susţinătorii acestei teorii (Ramesh Mishra) – îl reprezintă faptul că după slabirea regimului şi mai ales după prăbusirea blocului comunist. A întărit influenţa statului în economie. chiar dacă ulterior acestea au fost dezvoltate de toate partidele politice. tocmai pentru a evita răspândirea ideologiei socialiste în cadrul societăţilor occidentale. Cel de-al II-lea Razboi Mondial a provocat schimbări fără precedent. educaţia a devenit obligatorie pentru copii. Crizele economice din anii 1930 Crizele economice di anii ’30 au condus la probleme sociale grave: şoamaj de masă. ci şi socială datorită pierderilor înregistrate. În 1933 Danemarca întreprinde Marea Reformă Socială. reducerea şomajului. şi a creat o nevoie acută de reconstrucţie nu numai economică. A produs o uriaşă solidaridate socială în rândul populaţiei.

stabilind responsabilităţile legate de finanţare. serviciilor etc. cu sprijinul comunităţilor. accize (pe anumite produse considerate de lux sau cu externalităţi negative precum cafea. tutun. Finanţarea politicilor sociale Principalele surse de finanţare de care dispune administraţia centrală şi locală pentru a finanţa politicile publice sunt: • Bugetul de stat şi • Bugetele locale – constituite prin colectarea de taxe şi impozite o Impozitul direct: se aplică pe venituri si bunuri – ex: impozitul pe venit. Legislaţia în domeniul social reprezintă cadrul general al politicilor sociale. haine de blană) • Fondurile sociale – se constituie prin intermediul unor contribuţii speciale şi au destinaţie specifică. impozitul pe proprietate. asistenţă socială. Parlamentul adoptă legislaţia. Finanţarea se referă la resursele necesare pentru implentarea programelor. Fondul de şomaj. impozitul pe profit. 1. implementare şi chiar şi de evaluare a politicilor sociale. Ex: Fondul de asigurări soaciale. proiectelor. agenţii naţionale şi structurile din teritoriu. Resursele umane reprezintă specialiştii în politici sociale. pentru acordarea beneficiilor. alcool.Structura sistemului de politici sociale Politicile sociale sunt elaborate şi promovate de sat. Guvernul propune legi. o Impozit indirect: se plaică pe consum – ex: TVA. 2. prin instituţiile centrale şi locale. 3. etc. le pune în practică prin ministere. 4 . personalul administrativ şi restul personalului necesar pentru funcţionarea sistemului. etc. Fondul de asigurări sociale de sănătate. impozitul pe salariu.

profit. accize Bugetul de stat Impozite directe venit. persoane victime ale violenţei etc. etc) • Servicii sociale. La noi. cele mai importanete sunt (serviciile sociale – educaţie şi sănătate şi servicii de asistenţă socială) o educaţie gratuită sau subvenţionată o servicii de sănătate gartuite sau compensate de tip asiguratoriu o servicii pentru protecţia anumitor categorii defavorizate cum ar fi: copii abandonaţi. proprietăţi Taxe locale Bugete locale (judeţene şi ale oraşelor şi comunelor) Transferuri de la bugetul de stat Cotizaţii sociale Fonduri sociale fondul de asigurări sociale fondul de şomaj fondul de asigurări de sănătate Instrumentele de intervenţie ale statului Statul are ca instrumente de intervenţie: • Beneficii: o Beneficii monetare (de tip alocaţie) o Beneficii în bunuri şi „în natură” (alimente..Resursele financiare pentru politicile socale Taxe generale Impozite indirecte TVA. rechizite pentru copii şcolari. persoane cu handicap.. 5 .

Subvenţii celor care produc anumite servicii sau pentru consumator (ex: subvenţii pentru lapte praf pentru sugari) Scutiri / reduceri de taxe şi impozite anumite categorii sunt scutite parţial sau total de la plata impozitelor sau taxelor.  Acordarea se face prin „testarea mijoacelor” de trai: analiza situaţiei familiei / gospodăriei / individului atât financiară cât şi materială. serviciile de sănătate. considerându-se ca reprezintă externalităti pozitive. de boală. Acestea cresc egalitatea şanselor pentru indivizi şi echitatea distibuirii anumitor resurse în societate. de invaliditate. proprietătilor. etc • Gratuităţi – oferirea de servicii gratuite sau plata integrală a celui care produce acele servicii (ex: gratuităţile de transport.o servicii de asistenţă socială în general: de prevenire a unor probleme sociale. când este necesară evaluarea personalizată a cazurilor 6 . segmentelor defavorizate. • De tip non-contributoriu: o Beneficii şi servicii universale / categoriale: se acordă tuturor indivizilor (universale) sau tuturor indivizilor dintr-o anumită categorie (categoriale). o Ex: serviciile educaţionale primare sunt gratuite şi totodată obligatorii.  Testarea este efectuată  prin organe ale administraţiei publice – când există criterii simple şi omogene. Ex: parintele care are copil în întreţinere este scutit de un anumit procent din impozit. inclusiv a relaţiilor de familie dacă este cazul. familii cu copii. dotărilor. ajutorul de şomaj. Ex: alocaţii pentru copii. săracilor sau persoanelor cu risc crescut de a ajunge în sărăcie. de consiliere şi de creştere a capacităţilor individului de a face fată situaţiei. accesului la servicii. o Beneficii şi servicii focalizate / pe baza testării mijloacelor: se acordă numai celor în nevoie. a bunurilor. asistenţi sociali care evaluează nivelul de trai şi nevoile individului. pentru cei în nevoie ex cantina socială. concediul de maternitate platit. de regula strict pentru testarea veniturilor  prin experţi. considerându-se ca educaţia este esenţială pentru reuşita individului în societate şi reprezintă una din cele mai importante modalităti de creştere a egalităţii de şansă. tabere gratuite) o Gratuitatea serviciilor are drept scop încurajarea consumului acestora. • • Tipuri de trasnferuri sociale: Transferurile sociale pot fi: • De tip contributoriu sau asiguratoriu: acordarea beneficiului este condiţionată de plata anterioară a unei contribuţii – ex: pensia de vârstă.

Când nu mai este capabil (îşi pierde locul de muncă. Dacă totuşi individul trece şi de aceasta. Serviciile sociale 7 . Atunci o nouă plasă. ajunge la bătrâneţe). rămâne plasa asistenţei sociale focalizate care cel puţin teoretic îi „prinde” pe toţi indivizii care au căzut. este „prins” de către sistemele de asigurări – prima plasă de siguranţă.Protecţia socială şi metafora plasei de siguraţă Individul îşi poate asigura singur nevoile în anumite limite. se îmbolnăveşte. Individul poate cădea printre ochiurile acestei plase pentru că nu îi „prinde” şi pe cei care nu au cotizat. mai deasă vine în ajutor: sistemul de beneficii universale / categoriele. cu ochiuri mai largi.

Prin această lege statul îşi asuma responsabilitatea pentru persoanele sărace. un fel de închisori. dar şi la înmulţirea problemelor sociale ale vremii: săracire masivă. legea prevedea obligaţia fiecărei parohii de a prelua responsabilitatae pentru proprii săraci. În cazul refuzului de a munci. foamete. din timpul reginei Elisabeta. Săracii erau împărţiţi pe categorii funcţie de capacitatea de a munci. Cei inapţi de muncă – bătrânii. cei apţi de muncă erau pedepsiţi să trăiască în „case de corecţie”. 8 . bolnavii. Ca disciplină ştiinţifică. sărăcirea populatiei care munceşte. politicile sociale au o istorie şi mai scurtă. Unii autori plasează începutul politicilor sociale în antichitate întrucât au existat preocupări ale statelor (dincolo de într-ajutorarea comunitară) de susţine pe cei în nevoie. de aproximativ o jumatate de secol. reprezintă un alt moment important în istoria politicilor sociale. Totuşi. Pe langă argumentul decisiv al costurilor mult prea ridicate pentru susţinerea ajutoarelor. război. Trebuie remarcată asemănarea cu sistemul de acordare a ajutorului social din zilele noastre. De la Legea sărăcilor la primele sisteme de asigurări (1600 – 1870) Legea Săracilor („Poor Law Act”) din Marea Britanie din anul 1601. Bentham – demotivează munca). foamete. de aproximativ un secol. În Atena se acordau echivalentul a ceea ce numim azi pensii pentru invalizii şi orfanii de război. activitătile concrete de prevenire a cerşitului şi de atragere a săracilor în acţiuni lucrative reveneau comunităţii locale. În Sumer zeitatea Nanshe simboliza justiţia şi echitatea socială. Malthus – creşterea rapidă a populaţiei. urbanizare) s-a consolidat ulterior o atitudine mai degrabă negativă cu privire la extinderea ajutoarelor către anumite categorii. Acest act normativ prevedea acordarea de ajutor săracilor în schimbul prestării unor munci în folosul comunităţii – cum le-am numi astăzi – din partea celor apţi de muncă.Istoricul policilor sociale Istoria politicilor sociale este relativ scurtă. etc. un fel de aziluri ale zilelor noastre. Astfel. măsuri care pot fi circumscrise politicilor sociale. categorie importantă de asistaţi în politicile sociale şi în prezent. principii fundamentale ale politicilor sociale. Specialiştii evidenţiază şi alte momente importante în istoria politicilor sociale. în caz de calamitate. etc. au fost invocate şi alte argumente economice. puteau locui în „instituţii de caritate”. Războaiele napoloneene (1799 – 1815) au avut ca efect răspândirea ideilor Revoluţiei Franceze în spaţiul european şi la o nouă concepţie despre rolul statului. demografice şi chiar morale (Ricardo – scăderea salariilor. În contextul înmulţirii problemelor sociale generate de război şi a schimbărilor socioeconomice majore ale vremii (industrializare.

Mulţi specialişti în politici sociale apreciază că sistemul securitatii sociale este în fond de origine sa liberala sau conservatoare. Competitia electorala pe care o instituie democratizarea Europei occidentale accelereaza opţiunea industriasilor si a institutiilor “statului-natiune” de a adopta programe sociale menite sa asigure bunastarea colectiva. Cei apţi de muncă erau obligaţi să muncească şi trăiască în asa-numitele „case de muncă”. după mai bine de 200 de ani. Spre exemplu şcolile. statul făcându-şi simţită prezenţa abia către sfârşitul secolului când. cu greu se poate vorbi de sisteme corente şi integrative de suport. Democratizarea politica si universalizarea dreptului de vot au obligat puterea politico-economica a sfârsitului de secol XIX sa adopte masuri în favoarea muncitorilor. din zona unor ideologii liberale sau conservatoare. statul (identificat pe atunci cu interesele capitalistilor) dorea sa reduca amenintarea “stângii proletare” si demonstreze că este capabil sa susţină deopotrivă dezvoltarea economica şi protectia sociala. Sistemele de protecţie socială îşi extind acoperirea şi îşi diversifică măsurile de suport. De la primele sisteme de asigurări la criza economică (1870 – 1930) Abia la sfârşitul sec al XIX-lea schimbarea ideolgică generată de revoluţia Franceză devine dominantă. criteriile de eligibilitate devenind mult mai stricte. separaţi de familie. Introducerea modelului asigurărilor sociale în Germania anilor 1880 în timpul cancelarului Otto von Bismark reprezintă însă momentul crucial în dezvoltarea politiclor sociale moderne. În Germania si în alte tari vest-europene care se aflau în plina crestere economica. Primele legi în domeniul asigurărilor sociale pot fi considerate prima implicare cu adevărat importantă a statului modern în protecţia socială a indivizilor. La sfârşitul secolului al XIX-lea. legile introduse perpetuau în fapt diviziunea şi stratificarea socială prin instituirea unor privilegii diferenţiate. Pentru prima dată se încerca constituirea unui sistem de protecţie pe alte principii decât cele ale ajutorului acordat celor mai săraci. scopul fiind de fapt loializarea indivizilor faţă de monarhie şi stat. 9 . prin elaborarea Actului Educaţional din 1870 susţine dreptul oricărui copil la o formă de şcolarizare. Totuşi. în urma unui raport asupra Legii săracilor. erau întreţinute prin acţiuni de caritate fie de biserici fie din alte iniţiative. în condiţii de viaţă mai precare decât cele în care trăia un muncitor sărac de pe piaţa muncii. acesta este amendată (Amendamentul Legii Sărcilor. 1834) în sensul limitării ajutoarelor. Solutia instituirii unor politici sociale guvernamentale cu rol protector a provenit din zona dreptei politice. Au fost introduse: • Asigurările pentru accidente industriale – 1871 • Asigurările de sănătate – 1883 • Asigurăile de pensii – 1891 Mulţi autori apreciază că scopul acestora nu a fost unul umanist cat mai mult politic pragmatic.Astfel. După 1880 şcoala primară devine obligatorie şi gratuită. soţi şi copii. sistemele de asigurări se generalizează în aproape ţările europene (nu şi în SUA).

În 1935 se adoptă „Social Security Act” care instituie sisteme de asigurări (pentru pensii şi şomaj) şi de asistenţă socială (pentru vârstnici. cât şi la nivelul pupulaţiei. controale medicale obligatorii. Primele măsuri de protecţie socială în România În România prima lege mai importantă este dată în 1775 şi viza protecţia copilului şi a persoanelor în nevoie. etc). Necesitatea reconstrucţiei sociale a fost larg acceptată atât la nivel politic. protecţia forţei de muncă (se introducerea salariul minim). Formele de asigurări sociale exsiatu într-o fază incipientă şi aveau un caracter mai mult local. Creşterea economică rămâne scopul final. • Privind sistemul de asistenţă socială: Legea privind organizarea serviciilor de ajutor social din 1931 prin care s-au pus bazele dezvoltării în perioada interbelică a unuia dintre cele mai moderne sisteme de servicii de asistenţă socială din Europa la acea vreme (Şcoala lui Dimitrie Gusti având contribuţia esenţială). Câteva legi sunt deosebit de importante în evoluţia politicilor sociale din România: • Privind sistemul de asigurări: Legea Missir adoptată în 1902 şi care introduce un sistem de asigurăi de tip corporatist şi mai les Legea Neniţescu adoptată în 1912 care instituie obligativitatea contribuţiei şi lărgeşte numărul şi tipul beneficciilor din asigurări. adică creşterea economică bazată pe o forţă de muncă educată şi sănătoasă. În Marea Britanie ideologia reformistă capătă amploare şi se adoptă măsuri pentru protecţia copiilor (mese gratuite în şcoală pentru săraci. săraci. sub forama unor asocieri ale muncitorilor de într-ajutorare în caz de boală. Intervenţia statului în economie era prea puţin acceptată. În 1933 a fost adoptată legea care unifică şi generalizează sistemul de asigurări sociale. 10 . în Statele Unite ale Americii. Până la acel moment. sunt înfiinţate instituţii specializte pentru mame tinere. nevăzători şi copiilor sărci). persoane cu dizabilităţi. Au fost dezvoltate teoriile economice ale statului intervenţionist. acoperind toţi angajaţii. etc. Primele măsuri asiguratorii datează din 1872. protecţia socială fusese realizată aproape în întregime prin activităţi filantropice şi caritabile şi prin implicarea statului. protecţia vârstnicilor (acordă beneficii fără condiţia unei contribuţii prealabile pentru mare parte din vârstnicii de peste 70 de ani). vârstnici. După cel de-al Doilea Război Mondial Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a acutizat problemele sociale existente şi a condus la apariţia altora. iar protecţia socială este văzută ca o condiţie pentru a se putea realiza. În această perioadă se dezvoltă „noul liberalism” care promova „eficienţa naţională”. bolnavi cronici. Abia în perioada crizei economice din anii ’30 este amplu dezbătută problema intervenţiei economice şi a angajării masive a statului în rezolvarea problemelor sociale grave.La începutul secolului XX măsurile de protecţie socială se diversifică.

din Marea Britanie este considerat de mulţi specialişti un punct de cotitură în istoricul politicilor sociale. Boala. putem afirma că perioada de reforme sociale şi de dezvoltare a ceea ce numim astăzi politici sociale a avut loc la sfârşitul sec XIX şi începutul sec XX în întreaga Europă. după al doile Război Mondial se dezvoltă politici sociale ample. Deşi iniţial au avut motivaţii diferite.Raportul Lordului Beveridge din 1942. Evoluţia măsurilor de protecţie a urmat în majoritatea ţărilor occidentale un pattern comun: • De la protecţia faţă de riscul pierderii veniturilor din muncă a celor care sunt / au fost angajaţi • La protecţia celor care nu puteau lucra (persoane cu handicap. o Se instituie cel de-al doilea tip de sistem de asigurări sociale – cunoscut şi ca tipul Beveridge. treptat s-au dezvoltat sisteme de protecţie socială ale statului. copii orfani. universaliste care vor da naştere la ceea ce este cunoscut în literatura de specialitate drept Statul Bunăstării. Dacă iniţial au fost protejaţi în special cei care muncesc şi segmente restrânse cu probleme. educaţie gartuita / subvenţionată. Ignoranţa. Raportul promovează ideea înfrângerii celor „5 giganţi”: Lipsurile. * * * În concluzie. treptat sistemul de protecţie s-a extins către populaţia în ansamblul ei. pe lângă cel de tip Bismarkian. şi care va domina istoria politicilor sociale postbelice europene şi nu numai. Inactivitatea pentru care se recomadă ca măsuri: • un program de beneficii familiale • un sistem de servicii medicale accesibil. alocaţii pentru familii si copii. caracteristică care predomină şi astăzi susţin mulţi specialişti. În ciuda ideologiei şi culturii politice de tip liberal care a dominat Marea Britanie. sistem finaţat din impozite de la bugetul de stat şi nu din fonduri separate. Modalităţi de răspândire a politicilor sociale Apariţia şi extinderea politicilor sociale are în general un model comun: 11 . depinzând intr-o măsura mai mică de nivelul contribuţiei anterioare şi cu accesibilitate universală. cu acoperire larga • intervenţia statului pe piaţa muncii pentru a îndeplini obiectivul angajării totale a forţei de muncă (şomaj zero) • un sistem universal şi obligatoriu de asigurări (şi de pensii şi de sănătate). etc) • Către protecţia întregii populaţii în final (asigurări de sănătate universale. tot mai corente şi mai acoperitoare. care au ţinut de raţiuni pragmatice sau politice. asigurările sociale fiind elementul fundamental al sistemului de protecţie. etc) Putem afirma că politicile sociale au fost centrate pe protecţia celor care au fost angajaţi în muncă. Mizeria.

etc / asistenţă socială Din punct de vedere al acoperirii categoriilor de populaţie: de la populaţia care munceşte către toată populaţia o Angajaţi din sectoarele strategice şi periculoase (minerit în special) o Angajaţi în industrie o Muncitori din agricultură o Dependenţi şi mostenitorii celor angajaţi o Muncitori pe cont propriu o Toată popualţia Din punct de vedere al extinderii: de la beneficii categoriale la beneficii universale şi generoase o S-au largit criteriile de eligibilitate – beneficii mai multe pentru mai mulţi o S-a mărit cuantumul beneficiilor – beneficii mai mari 12 .• • • Din punct de vedere al succesiunii: de la asigurări către asistenţă socială o Asigurari pentru accidente în muncă o Asigurări de boală şi invaliditate o Pensii de vârstă şi ajutor de şoamaj o Alocaţii. ajutoare sociale.

toţi actorii politici sau oamenii de ştiinţă au acceptat conceptul. Cetăţenia are mai multe componente / dimensiuni: 1. de exprimare. dreptul de a munci.) După Marshall. multe din drepturile celor cu probleme (persoane cu handicap. cele 3 componente ale cetăţeniei erau amestecate. în mod paradoxal.şcoala 13 . că este membru cu drepturi depline al societăţii şi comunităţii respective. O dată cu evoluţia societăţii cele 3 componente s-au desprins pe rând. 2. de a trăi o viaţă decentă. de proprietate individuală. iar baza ei era una mai degrabă locală şi nu centrală / naţională. instituţii locale 3. s-au autonomizat şi şi-au extins funcţiile: • Drepturile civile – în sec XVIII • Drepturile politice – în sec XIX • Drepturile sociale – în sec XX Marshall arată că în trecut.Legitimarea politicilor sociale Cetaţenia reprezintă principiul fundamental pe baza căruia se oferă protecţie socială de către stat. componenta socială a statutului de cetătean cuprinde următoarele drepturi fundamentale: . săracii erau obligaţi în schimbul ajutorului să trăiască în „casele de muncă” departe de familie. Garantarea protecţiei lor presupunea renunţarea la drepturile de cetăţean (aşa cum am văzut. scuritate. drepturi promovate prin sistemul de educaţie şi celelalte servcii sociale În trecut. Spre exemplu Amendamentul la Legea Săracilor din Marea Britanie (1834) stipulează drepturile sărcilor la protecţie nu erau derivate din statutul de cetăţean ci dimpotrivă. săraci. în special în secolul XX asistăm la o schimbare de accent către dreturi. orice individ este îndreptăţit la protecţie socială din partea statului în baza simplului fapt că este cetăţean al acelei ţări. Sociala – dreptul la bunăstare economică. Apărarea acestor drepturi civile se face de către justiţie. Indiferent de orientările politice. Politică – dreptul de vot. de gândire. Astfel. o singură înstituţie se ocupa de toate. în condiţii precare. Civilă – vizează drepturile necesare pentru asigurarea libertăţilor individuale: libertatea personei. etc. etc. Componenta socială era slab reprezentată. bolnavi) erau acordate pentru că aceştia nu erau consideraţi cetăţeni. Theodore Marshall în lucrarea sa Citizenship and Social Class publicată în 1950 susţine acest principiu de legitimare a politicilor sociale. Dacă în trecut s-au accentuat mai ales îndatoririle cetăţenilor. de exercitare a puterii politice acre sunt susţinute de Parlament.

educaţie.venit minim Calitatea acestor servicii / beneficii rămâne însă un subiect disputat. ce reprezintă o stare socio-materială. individul are dreptul de a solicita un acoperiş deasupra capului. Graniţa este însă foarte dificil de trasat – pană unde pot merge aceste drepturi. Există situaţii în care valorile şi deci şi aspiraţiile sunt înalte deşi posibilităţile sunt limitate. dar nu o locuinţă luxoasă. Bunăstare vizează asigurarea bunurilor şi serviciilor necesare realizării uni mod de viaţă considerat normal la nivelul unei colectivităţi. Aşa cum observa şi Marshall. sănătate. Bunăstarea – obiectivul fundamental al politicilor sociale Există mai multe tipuri de obiective ale politicilor sociale. cât şi negativ aspiraţiile şi implicit standardul de viaţă. etc iar altele chiar dezvoltarea socială în general. de cât este îndreptăţit un individ să beneficieze din partea statului? Să nu uităm că pe lângă drepturi. Unele vizează promovarea unor bunuri publice cum ar fi apărare. cetăţeanul are şi îndatoriri sociale precum îndatorirea de a munci. Th Marshall (1970) susţinea că „obiectivul explicit declarat al poiticilor sociale în sec XX este bunăstarea”. cultură. un model. un nivel de dezvoltare. După al II-lea Război Mondial. Valorile reprezintă însă elementul care poate schimba întreaga ecuaţie. etc care se bazează pe sistemul de valori ale colectivităţii. Cele mai importante vizează protecţia sau securitatea socială a indivizilor. pe aspiraţiile acesteia.. Între elementele dicutate relaţia este în general direct proporţională. a resurselor generează aspiraţii mai înalte care vor tinde să susţină un standard de viaţă mai ridicat şi invers. Ce însemană însă „normal”? Standardele „normalităţii” sociale variază de la o colectivitate la alta. 14 . Existenţa posibilităţilor. care poate influenţa atât pozitiv. frecventarea învăţământului obligatoriu sau îndatorirea de a-şi întreţine membrii dependenţi ai familiei în măsura în care o poate face. s-a dezvoltat ceea ce se regăseşte în literatura de specialitate ca Statul Bunăstarii.servicii de sănătate şi locuire . Bunăstarea colectivă se fundează pe conceptul de standard de viaţă. securitate. Acestea pot fi legate de resurse sau nu. în principal a categoriilor aflate în dificultate. plata impozitelor şi a taxelor. în funcţie de condiţiile de viaţă. un tip de stat cu politicile aferente preocupat de acest obiectiv fundamental şi care a dominat a doua jumătate a secolului XX toată lumea occidentală.

Posibilităţi Resurse

+
Valori

Aspiraţii

Standard de viaţă

Sursele bunăstării Nicholas Barr (apud Preda, 2002) arată că pe lângă stat, bunăstarea indivizilor are şi alte surse: • piaţa care furnizează bunăstare ocupaţională prin intermediul veniturilor primare • acumulările individuale (economii, asigurărilor individuale private) care furnizează de asemenea bunăstare • familia şi organizaţiile voluntare care produc aşa-numita bunăstarea voluntară. Marian Preda (2002) menţionează şi influenţa tot mai mare pe care o au în ultima vreme organizaţiile internaţionale (regionale sau mondiale) asupra bunăstării indivizilor (mai ales a celor în situatii de risc foarte ridicat datorită războaielor, calamităţilor naturale, imigrării, dar nu numai). Putem reprezenta sursele bunăstării individuale astfel:

Sursa: Preda 2002

15

Statul tinde să formeze împreună cu celelalte surse ale bunăstării individuale sistemul pieţei, familia şi instituţiile non-profit (biserica, asociaţiile profesionale şi organizaţiile caritabile) - ceea ce se cheamă în literatura de specialitate reţeaua de securitate socială („safety net”). Aceasta funcţionează pe principiul subsidiarităţii , care presupune complementaritatea surselor de bunăstare şi protecţie (piaţă – familie – comunitate – stat), cât şi complementaritatea instituţiilor statului pe axa central – local în furnizarea bunăstării sociale. În final, conform acestui principiu, rezultă necesitatea preluării de către stat a tuturor sarcinilor de protecţie neîndeplinite sau îndeplinite nesatisfăcător de către celelalte instituţii. În consecinţă, există subsidiaritate în furnizarea bunăstării şi asigurarea protecţiei sociale: • între instituţii: piaţă – familie – comunitate – stat (şi conform unor interpretări mai recente pe fondul teoriilor despre globalizare – organizaţii transnaţionale). • între niveluri: (transnaţional) - naţional-regional-local-comunitar. Rolul statului, conform principiului subsidiarităţii este de a prelua, pe indivizii care scapă celorlalte instituţii din reţeaua de siguranţă, astfel încât toţi să beneficieze de protecţie în baza drepturilor lor de cetăţeni. În trecut, bunăstarea a fost furnizată aproape exclusiv prin mecanismele economiei de piaţă. În sec XX se consolidează 2 mari modele ale producerii bunăstării colective: • Statul capitalist fundat pe economica de piaţă • Statul socialist fundat pe economia socialistă Ambele modele ale statului bunăstării au reprezentat o reacţie la limitele economiei de piaţă ca modalitate de realizare a bunăstării colective.

16

Economia de piaţă şi producerea bunăstării
Eficienţa economică, concept fundamnetal în economie, este definită prin: • Maximizarea beneficiilor – atât cantitatea cât şi calitatea – în producerea unui bun sau serviciu în raport cu costurile de producţie a acestuia • Minimizarea costuturilor de producţie În 1776 Adam Smith lansează în lucrarea „The Wealth of Nations” (Avuţia naţiunilor) celebrul „principiu al mâinii invizibile”. Mâna invizibilă a concurenţei face ca interesele individuale să se transforme în interese comune, sau în termenii politicilor sociale, în bunăstare socială. Conform acestui principiu, piaţa liberă alocă eficient resursele existente în societate dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: • Bunurile sunt „ideale” sau „normale”, adică îndeplinesc următoarele condiţii: o Rivalitate: consumarea unui produs de către o peroană exclude consumul aceluiaş produs de către o altă persoană o Excludabilitate: sunt excluşi de la consumul unui bun cei care nu sunt dispuşi să plătească pentru el. o Rejectabilitate: un bun este repins de persoana care nu îl cumpără • Piata este „ideală” adică: o este accesibiă în mod egal tuturor o există informatii complete despre preturi si calitate o este completa ca oferta, oferă toate bunurile pe care cumparatorii sunt dispusi si capabili sa ofere bani. • Agentii (producatorii si cumparatorii) sunt „ideali” adică: o au acces egal pe piata, o sunt pe deplin informati (privind pretul si calitatea bunurilor disponibile) o şi în consecinţă fac alegeri „raţionale”, in cunostinta de cauza.

17

etc o Nu presupun rejectivitate: nu pot sa resping faptul ca beneficiez de securitatea oferita de armata sau de iluminatul public ca bunuri oferite tuturor cetatenilor. 2002) defineşte drept “prezumtii standard”: informare deplină. inexistenta esecurilor pietei • Informare deplină a actorilor de pe piaţă – producători şi consumatori – în raport cu bunurile şi serviciile necesare / produse • Competiţie perfectă: libertate şi oportunităţi egale de acces pe piaţă • Piaţa completă ca oferta. o Costurile şi beneficiile unui produs nu sunt numai cele care se regăsesc la producător şi la consumator. a distorsiunilor induse de mecanismele pieţei Această situţie este însă ideală. În acest punct statul îşi poate creşte funcţia economică. • Externalităţile bunurilor nu se reflectă în preţuri. competitia perfecta. Există şi costuri sociale sau beneficii sociale. o Nu presupun excludabilitate: chiar dacă nu îmi plătesc taxele şi impozitele tot beneficiez de iluminatul stradal. în realitate nici-una dintre cele trei condiţii nefiind îndeplinită în totalitate. fără să fi compensat / plătit pentru aceasta. care nu apar ca atare pe piată.Aceste conditii au fost regrupate în ceea ce Nicolas Barr (apud Preda. nonexcludabilitate si non-rejectabilitate face ca mecanismele pieţei libere să fie ineficiente în a le produce si distribui. o Externalităţile pot fi pozitive şi negative:  De exemplu – educaţia. 2002) datorită faptului că: • Bunurile publice nu au carateristicile unor „bunuri normale” sau private: o Nu presupun rivalitate: dacă mă plimb în parc nu înseamnă că ceilaţi nu se pot plimba. tocmai pentru a limita cât mai mult posibil deficienţele pieţei. Există mai multe situatii în care piaţa este ineficientă (Preda. oferă toate bunurile pe care cumparatorii sunt dispusi si capabili sa ofere bani • Lipsa eşecurilor pieţei. etc. Particularitatea bunurilor publice de a se caracteriza prin non-rivalitate. tot mă apără armata ţării. Acestea mai sunt numite şi „externalităţi” (Zamfir E. Preţul acesteia nu reflectă într-o măsură adecvată beneficiile pe termen lung pe care le va avea atât 18 . Această arie de acţiune reprezintă obiectul principal al disputei referitoare la intervenţia statului în economie dintre ideologiile politice de stânga şi de dreapta. piata completa. Statul poate corecta unele probleme legate de aceste condiţii prin reglementări specifice. dacă sunt apărat de armata naţională nu înseamnă că nu sunt şi ceilalţi cetăţeni apăraţi. tot mă plimb prin parc. însă nici măcar în acest mod distorsiunile nu sunt pe deplin înlăturate.. 1995) o „Externalităţile” sunt efectele pe care producerea sau consumul unui bun le au asupra indivizilor şi colectivităţii în general. devenind el însuşi organizator şi furnizor de servicii.

oligopol) care le dau posibilitatea să stabilească preţuri independent de costurile marginale. o De cele mai multe ori „externalităţile” apar la un interval mare de timp faţă de momentul producerii sau consumului bunului respectiv. anumiti agenti economici au pozitii privilegiate pe piata (monopol. • Piaţa nu este “completă”. În consecinţă. mai ales daca vor trebui corelate cu diverse alte proiecte s-ar putea sa nu fie finantate de piata). micii producători individuali ar înregistra preţuri foarte mari şi ar da faliment. Dacă statul nu ar interveni pentru a acoperi cheltuielile de producţie. Preţul unui bun care produce poluare şi care afectează întreaga populaţie nu reflectă costurile celor afectaţi (sănătate. lăsând pe piaţă un singur producător ţine puternic care şi-ar permite să vândă la preţuri mai mici. o Exemplu: sa luam cazul teoretic al unui produs subvenţionat de stat. 2002) enumeră pe lângă bunurile publice amintite.individul cât şi societatea. degradarea mediului. De educaţie beneficiază nu numai consumatorii direcţi ci şi întreaga comunitate. anumite asigurări pentru care riscurile nu sunt asigurabile. datorită pierderilor înregistrate la producator. cumpărătorii ar putea opta pentru un produs similar dar mai ieftin. Există limitări (Zamfir E. ajungându-se treptat la situaţia de monopol (un singur producător datorită falimentului celorlalţi) sau chiar la inexistenţa vreunui producător datorită ineficienţei productiei. imprumuturi. o De exmplu Nicolas Barr (apud Preda. astfel încât statul estimează că costurile pe care le-ar plăti societatea în absenţa consumului său sunt mai mari decât subvenţionarea sa. calitatea sau preţurile lor datorită dificultăţilor multor consumatori de a înţelege informaţiile astfel încât să facă o alegere raţională. prin urmare sunt greu de măsurat • Bunurile pentru care costul mediu este mai mare decât costul marginal tind să fie subproduse.  De exemplu – poluarea. falimentându-se astfel întreaga producţie a bunului respectiv.asigurările) informarea consumatorilor trebuie să se extindă pe perioade de timp mari. sau contractareaunor bunuri în prezent dar care sa fie vandute sau cumparate in viitor (de exmplu. Dar bunul respectiv este important pentru populaţie. dacă preţurile la acest produs ar rămâne ridicat. arată autorul. proiecte urbane de viitor. 1995) 19 .. mecanismele economiei de piaţă în producerea bunăstării colective sunt limitate. ect). Mai mult. • Există distorsiuni şi în privinţa informaţiilor privind produsele. • Conditiile de competitie de pe piaţă sunt adesea incorecte. statul trebuie sa intervină pentru producerea lui. nu oferă toate bunurile pentru care cumpărătorii sunt dispuşi să plătească. Pentru bunurile de lungă durată (exemplul cel mai la indemână . Dacă bunul respectiv este considerat important.

ordine publică.A) În sfera producţiei / consumului  Distorsiuni ale cererii: cererea unor produse nu apare pe piaţă. alcool. gaze. bătrâni. beneficiază şi colectivitatea. ex: apă. etc). 1995) sunt:  Bunuri sociale: bunuri care nu ar fi produse deloc (apărare naţională. 20 . sau cum e la noi – cele pentru copii şi cele de urgenţă). iluminat public. cantitate mică. bolnavi cronici)  Inegalităţi în şansa de câştig datorită unor factori structurali. etc) În concluzie. etc)  Bunuri mixte: bunuri subproduse (educaţia. Intervenţia statului pentru a corecta ineficienţa pietei Statul poate interveni în economia de piaţă în scopul alocării optime a resurselor:  Reglementari o Ex: reglementează calitatea anumitor bunuri şi servicii produse privat  Taxarea activităţilor (producţie sau consum) generatoare de externalităţi negative o Ex: accizele (taxă pe consum la tutun. alcool. bunuri cu externalităţi pozitive)  Bunuri cu externalităţi negative care tind să fei supraproduse (tutun. drumuri. industria poluantă)  Bunuri produse suboptimal prin monopol (preţ mare. parcuri. nu individuali (ex: veniturile din proprietate şi din capital sunt mai ridicate decât cele salariale)  Dezechilibre între nevoi şi posibilităti de câştig ( distribuţia pieţei este în funcţie de capacităţi. serviciile sanitare. bunurile pe care piaţa nu le poate produce printr-o alocare otimă (Zamfir E. compensări  Producere publică o Ex: apărarea. benzină)  Stimularea activităţilor cu externalităţi pozitive o Ex: credite pentru deschiderea unei afaceri (creşte numărul de locuiri de muncă. energie electrică)  Bunuri dezirabile pentru sociatate.. subvenţii. bolnavii şi bătrânii comparativ cu ceilalţi. nu doar agentul economic). handicapaţi. nu de nevoile reale – cei cu copii comparativ cu cei fără copii. aceasta nu exprimă nevoile efective de consum ale populaţiei  Distorsiuni ale costurilor / beneficiilor: externalităţile nu apar în preţul de pe piată  Distorsiuni produse de monopol B) În sfera distribuţiei:  Limitări ale capacităţii indivizilor de obţinere a veniturilor nu din vina lor (copii. educaţia (cel puţin cea obligatorie) serviciile de sãnãtate (în totalitate. pe baza unei evaluări morală a nevoilor (educaţia. copiii.

 Există două mecanisme de transfer:  contributoriu – asigurările sociale (de la cei care au cotizat mai mult. reprezintă un prim nivel al producerii bunăstării. Structura veniturilor individuale: • Veniturile brute (din salarii. însă rolul statului de producător este adesea contestat. profituri. sănătate. Distribuţia primară a bunăstării – se face prin piaţa liberă. de cele mai multe ori fiind un mix între cele două. Transferuri de la cei cu resurse mai multe la cei cu resurse mai puţine rezultând veniturile secundare. proprietăţi. economici sau reprezentanţi ai societătii civile în redistribuirea bunăstării) 1. infrastructură.Intervenţia statului (prin reglementări. la cei care au cotizat mai puţin. ştiinţă. Redistribuirea secundară a bunăstării – se face prin intervenţia statului. dacă este să luăm exemplul statelor foste comuniste printre care şi România. Intervenţia masivă a statului în economie. 1995): I. aşa cum am văzut anterior. etc): venituri primare pre-impozitare şi pre-transfer • Veniturile nete: venituri primare post-impozitare 21 . de la cei la care riscul nu s-a produs la cei la care s-a materializat)  non-contributoriu – asistenţa socială universală. chiar şi asupra situaţiilor în care mecanismele economiei de piaţă reuşesc o alocare optimă a resurselor. II. cultură. la acest nivel bunăstarea este inegal distribuită. este ineficientă şi falimentară pe termen lung. sau pe baza testării mijoacelor (de la cei care nu au nevoie către cei în nevoie).. producerea bunăstăii se face prin două mecanisme distincete (Zamfir E. subvenţionăre) în sistemul economic este justificata şi acceptată chiar şi de adepţii ideologiilor liberale. prin politica socială (statul poate colabora şi cu alţi actori privaţi. Finanţarea bunurilor publice (cheltuieli urbanistice. de protecţie a naturii.  Transferurile pot fi:  financiare sau în bunuri şi servicii  pe verticală (de la persoanele cu venituri ridicate către cei cu venituri scăzute) sau pe orizontală (în funcţie de nevoi: de la cei care nu au copii către cei care au). educaţie)  Gratuitatea (educaţia generală)  Subvenţionarea (bunurile pentru copii)  Reducerea de taxe / impozite (la constrcţia de locuinţe) 2. Producerea bunăstării în economia de piaţă Într-o societate bazată pe economie de piaţă. taxare. Veniturile de pe piată se mai numesc şi venituri primare:  Venituri din muncă  Venituri din proprietate Dar.

efecte ale ciclului de viaţă (inegalitate structurală) de exemplu diferenţa în termeni monetari între între doi indivizi cu aceleaşi capacităţi dar având vârste diferite. fie prin consum. cu preferinţe pentru un stil de viată mai modest poate opta pentru un nivel mai scăzut de venituri. Inegalitatea economică se referă la diferenţele dintre condiţiile economice ale indivizilor. • fluctuaţii temporare de venit. Inegalitatea monetară se poate măsura fie prin venituri. de exemplu.. şi deci experienţă şi poziţii diferite. post-impozitare şi post-transfer Inegalitatea Aşa cum am arătat anterior. De exemplu. Cazul unor activitătî înalt sezoniere – de exemplu cazul celor care trăiesc din turism. dar consumul redă 22 . Aşa cum arată şi Barr (apud Pop L. M. în primul rând printr-o distribuţie inegală a veniturilor. ambele variante având avantaje şi dezavantaje. care este înfloritor în perioada vacanţelor dar mult mai redus în restul anului. 2002) intepretarea inegalităţii monetare trebuie făcută nuanţat. economia de piaţă produce o inegalitate în societate. un individ. Ea a fost înţeleasă în principal ca inegalitate monetară. Inegalitatea monetară poate fi explicată de: • alegeri individuale. • vârstă. comparativ cu altul care datorită preferinţelor pentru un stil de viaţă cu un nivel ridicat al consumului şi care pentru a şi le realiza optează pentru un loc de muncă mai bine plătit dar mai “stresant” şi cu mai puţin timp liber. factorii explicativi putând fi diferiţi. ce determină niveluri diferite de câştig..• • Venituri din transfer: venituri secundare Venituri totale nete. în schimbul de exemplu a mai mult timp liber. Veniturile pot fi măsurate mai uşor. şi Pop L.

Nu individul. deşi nu avem certitudinea unei astfel de împărţiri. măsurarea inegalităţii prin venituri duce la identificarea unei inegalităţi mai ridicate decât în cazul celei măsurate prin consum (Pop L. M. Unitatea de analiză în raport cu care se măsoară venitul sau consumul este de asemenea importantă.. În general.mai fidel nivelul de trai al indivizilor. Pe de alta parte însă. ci familia. astfel încât se utilizează adesea ca unitate de măsură a distribuţiei veniturilor venitul sau consumul pe adult echivalent. Curba Lorenz este una dintre cele mai cunoscute şi utilizate reprezentări grafice a inegalităţii. fiind mai stabil în comparaţie cu fluctuaţiile şi schimbările economice minore din viaţa individului. Curba Lorenz – ca măsură a inegalităţii 23 . Măsurarea inegalităţii În timp au fost dezvoltate multe metodologii de măsuarea a inegalităţii dintr-o societate. iar cheltuielile nu cresc în acelaşi ritm cu creşterea numărului de membrii (“economii de scală”). împărţind pur şi simplu venitul sau consumul familiei sau gospodăriei la numărul membrilor acesteia presupunem că nevoile indivizilor sunt egale. sau gospodăria. poate fi inclus şi autoconsumul (cel asigurat din producţie proprie – cazul gospodăriilor ţărăneşti de la noi).. 2002). diferă în funcţie de sex şi vârstă. Numărul de persoane dintr-o gospodărie se transformă aşadar în adulţi echivalenţi pe baza unei scale de echivalenţă (bazată pe presupoziţiile de consum dintr-un anumit context social). surprinde redistribuţia veniturilor în cadrul familiei sau altor indivizi. pot fi mai adecvate pentru că în realitate veniturile se distribuie în cadrul acesteia în raport cu nevoile fiecărui membru. Vom avea în acest caz un venit sau un consum per capita al unei familii sau gospodării. nevoile alimentare spre exmplu. Dar. şi Pop L.

25-0. România prezintă o inegalitate medie. Mărimea inegalităţii este dată de suprafaţa între curba reală şi linia perfectă a egalităţii. şi L. inegalitatea cea mai redusă este întâlnită în ţările Scandinave (Suedia.20 şi 0. SUA prezintă o inegalitate medie. Aceasta reprezintă situaţia în care fiecare individ. Ţările Europei Occidentale au valori ale coeficientului Gini mai scăzute.27. Mexic. date pentru SUA arată că cei mai săraci 20% deţin sub 5% din totalul veniturilor.35. 2002 Situaţia de egalitate perfectă este reprezentată de linia OB.Pop. raportând categoria cu veniturile cele mai mari la vcategoria cu veniturile cele mai mici. distribuţia veniturilor este inegală. cu atât egalitatea din societate este mai mare. Desigur că în nici-o societate coeficientul nu ia valoarea 0 sau 1. plasată în perimetrul OAB a graficului. Coeficientul Gini reprezintă o altă măsură a inegalităţii.60. Finlanda). cu atât inegalitatea este mai mare. Între acestea. 24 . rezultând o curbă. între valorile din ţările Europei occidentale. care porneşte exact de la curba Lorenz. etc). urmate de Austria şi Belgia. Situaţia de perfectă inegalitate este atunci când. Valorile sale variază între 0 (situaţie de egalitate perfectă curba reală se suprapune cu linia perfectă a egalităţii) şi 1 (inegalitate totală .60. familie sau gospodărie deţin acelşi procent din totalul veniturilor într-o societate. Această măsură nu oferă informaţii despre modul în care se distribuie veniturile celor aflaţi între cele două extreme ale distribuţiei veniturilor. 2004). în general se plasează între 0. Cu cât suprafaţa acesteia este mai mică. Măsuri mai simple ale măsurării se referă la ordonarea veniturilor şi împărţirea lor pe nivele (10 sau 5 categorii de vanit. toate veniturile din societate sunt câştigate de un singur individ.Sursa: Pop L. El reprezintă raportul între suprafaţa dintre curba reală şi linia egalităţii perfecte şi suprafaţa triunghiului OAB. şi cele din America Latină.1 în 2003 (CASPIS. Panama) şi unele ţări africane.M. cu valori sub 0. În realitate însă. Danemarca.50 şi 0. Paraguay. normalizată cu venitul mediu. la extrem. coeficientul Gini era de 28. cu valori între 0. iar cei mai bogaţi 20% deţin peste jumătate. De exemplu: raportul dintre decila a noua şi prima decilă sau raportul dintre chintila a cincea şi prima chintilă. Formula coeficientului Gini este jumătate din media aritmetică a diferenţelor absolute dintre toate perechile de venituri într-o societate. Norvegia.25 şi 0. cu cât curba se depărtează de linia OB şi suprafata se măreşte. între 0.. Cea mai ridicată inegalitate caracterizează ţările Americii Latine (Brazilia. De exemplu.curba reală ajunge să aproximeze triunghiul OAB).

Alţii atribuie paternitatea termenului lui A. Termenul propriu-zis îi este atribuit arhiepiscopului W. Temple care în scrierile sale din 1941 şi 1942 a dorit să sublinieze diferenţa dintre ‘statul puterii’ al Germaniei Naziste si ‘statul bunăstării’ al reconstrucţiei aliate de după război. desemnează entităţi cu un fond comun evident dar şi cu multe diferenţe specifice (Preda. 2002). prin îmbinarea eficienţei sistemului economiei de piaţă cu solidaritatea socială şi umanismul politicilor sociale redistributive. 2002) 25 . şi sugerează că expresia ar fi fost în limbajul comun în Marea Britanie încă de la sfârşitul anilor '30 (Preda. în prezent expresia ‘statul bunăstării’ desemnează statul capitalist (în special occidental) de după cel de-al II-lea Război Mondial cu o guvernare bazata pe consens social. pentru anul 1934. Practic.Statul Bunăstării După mulţi specialişti. Statul Bunăstării poate reprezenta în literatura de specialitate (Pierson apud Preda 2002): • formă particulară de stat (care s-a cristalizat după Război şi a dominat Europa) • formă distinctă de guvernare • un tip specific de societate Înţelesul termenului a devenit atât de larg încât mulţi au propus chiar renunţarea la concept. Marea Britanie devine primul Stat al Bunăstării şi adesea a fost luat drept model în analizele comparative. o dată cu lansarea programelor sociale ample şi universaliste propuse prin Raportul Lordului Beveridge şi sub influenţa majoră a ideilor lui Keynes referitoare la intervenţia statului în economie şi ocuparea deplină (şomaj zero). O astfel de definiţie "largă".Zimmern.

una pesimistă. Există autori care susţin că criza experimentată a fost atât de profundă încât cu greu se poate susţine că clasicul Stat al Bunăstării a supravietuit. în contextul entuziasmului creşterii economice şi a reconstrucţiei sociale de după război. Faza consolidarii (1920-1945)..3 0. ca sistem „sistem garant al bunastarii colective”. Condiţiile deosebit de grele în care trăia majoritatea populaţiei la acea vreme făceau ca aşteptările indivizilor să fie relativ scăzute.6 11.decenii de aur” a avut loc o dezvoltare fara precedent a institutiilor.‘67 1975 Canada 4.5 5.6 14.perioada fericită”. În cele 3 . expansiunea. ducând la creşterea calităţii beneficiilor şi serviciilor oferite.7 4. Perioada de “aur” – până în 1975 Perioada de după cel De-al Doilea Război Mondial şi până în 1973-1974 (criza petrolului) este cunoscută şi sub numele de . Folosind conceptul de Stat al Bunăstării în sensul larg.1 26 . Această perioadă a expansiunii SB pare a fi o . Criza si reforma sistemului social (dupa 1975. diistingând etapele: Faza experimentala (1870-1920). este asociata cel mai adesea cu istoria propriu-zisa a statului bunastarii în Europa postbelica si cu modelul social-democrat keynesian. Cheltuielile sociale aproape s-au dublat. plasează începuturile în perioada consolidării sistemelor de asigurări sociale. institutiile si serviciile sociale au continuat să se multiplice fără încetare.2 20. de recul a Statului Bunăstării. Dupa 1975 si cu precadere în anii '80 sistemul creat în jurul acestui model de stat al bunăstarii aluneca într-o criza profunda (recunoscuta chiar si de cei mai înversunati aparatori). şomajul scăzut. a consumului şi a cresterii economice.4 26..Peter Taylor-Gooby şi alţii disting două mari perioade în istoria Statului Bunăstării: 1. functiilor si serviciilor sociale oferite de stat.. dominată mai degrabă de ideologia neo-liberală. în contextul crizei petrolului de la mijlocul anilor 70. Aşa cum am văzut. dominată de idei social democrate (până în 1975) 2.0 5.Perioada de aur a Statului bunăstării” (The Golden Age) în Europa Occidentală. pe fondul unei solidarităţi sociale crescute. intervenţia statului şi implicarea masivă în probmele sociale avea o largă acceptare în contextul existent după război. Faza expansiunii (1945-1975).1 Franţa 4. Câţiva indicatori economici si sociali ai Statului Bunăstării Keynesian (1950-1975) Creşterea anuale medie a Cheltuieli sociale ca % din Rata şomajului ca % din PNB PNB totalul forţei de muncă 1950-‘60 1960-‘73 1960 1975 1959 . alţi specialişti (Naumescu). Creştrea economică a fost rapidă în toată această perioadă. de expansiune a Statului Bunăstării. A treia etapă în evolutia politicii sociale conform acestei clasificări. una optimistă. Functiile. inflaţia redusă. continuând pâna în prezent).

1 34.6 48.7 19.6 5.3 27.8 5. 763 4.7 7. Evoluţia cheltuielilor publice (sociale) în ţări OECD ca procent din PIB (1960 – 1975) Cheltuieli publice sociale ca % Cheltuieli publice ca % din PIB din PIB 1960 1970 1975 1960 1975 Danemarca 24. Practic. rata de creştere economică anuală a fost în general peste 5%. Teoriile convergenţei Dezvoltarea economico-sociala face ca tari cu traditii culturale si politice diferite sa construiasca institutii similare si sa adopte treptat masuri asemanatoare în ceea ce priveste asigurarea unui standard minimal de viata.3 Media 4.6 13.4 Există două mari poziţii privind evoluţia Statului Bunăstării (Zamfir C.R.8 40.7 8.1 21 Olanda 33. de sub 4-5%..4 9.5 55.9 1.2 Marea 32.7 7. 2002.5 5.6 18.4 13. permiţând creşterea cheltuielilor sociale până la mai mult de o cincime din Produsul Naţional Brut.2 13. 7.1 13.8 1.4 17.7 Germania 32 38. cheltuielile publice depăşaeu o treime din PIB (pentru unele ţări reprezentau aproape jumătate).8 3. occidentală şi că diferenţele între state sunt mai 27 .1 8.3 Britanie SUA 3. societatile vest-europene au parcus traiectorii convergente spre ceea ce numim astazi . iar cele sociale depăşeau 20% din PIB în majoritatea tarilor.2 24. Prin urmare. Suedia.3 48. În această perioadă.4 22. modernă. Chiar si în Statele Unite.2 1.9 4. p.6 12. cea industrială.5 17.9 10.7 29. p.1 18.F.G.4 3.9 12.5 32.7 22.8 Japonia 10.. urcând în câteva cazuri spre 30%.8 20..2 24. pornind e adevărat de la un nivel mai scăzut).6 Spania 13.modelul" sau .9 11.6 38.3 4.3 2. cheltuielile sociale au crescut cu 50%.2 Franţa 34.6 Italia 30.7 21.4 1.4 26. La începutul anilor '70.9 Marea 2.1 26.5 43.8 21.1 4.2 5.civilizatia occidentală”. în contextul unui şomaj scăzut. de-a lungul timpului.6 10.2 15. putem traduce ca .6 43.modernizarea reduce diferentele între tari” si ca.8 Suedia 31.7 45.4 Sursa: Preda. cheltuielile pentru programe sociale se situau la cca 15% din PIB.1 43.6 38.6 Britanie SUA 27.2 Grecia 17.7 7..1 Sursa: George şi Taylor-Gooby.2 10. 1995): 1.5 Total 28.6 18.6 7.2 48. chiar şi SUA.8 31.2 6.7 După cum se observă. ajungând în unele ţări aproape să se dubleze (Olanda. susţinătorii acestei poziţii susţin că SB este produsul unui tip unic de societate.2 43. 1997.8 46.2 38 10.8 Italia 5.3 14.8 11.

• Criza socio-demografică. Wilensky (1966) consideră că nivelul de dezvoltare economică (măsurat ca PIB/locuitor) este predictorul cel mai important al cheltuielilor sociale pe termen lung. ci de creştere / expansiune a SB care e determinat de nivelul economic. Criza petrolului din 1972-1973 a reprezentat pentru toate economiile un şoc puternic şi a condus la explozia criticilor Statului Bunăstării în varianta lui Keynesiană. Pe baza unei comparaţii între 64 de state.degrabă superficiale şi nesemnficative. Prin urmare. nu de tip. Valentin Naumescu identifică o criza multidimensională a Statului Bunastarii în Europa (în context mondial) • Criza economica propriu-zisă. 1995): • criză financiară – imposibilitatea continuării finanţării SB • ineficienţă a SB Pierson (1991) arată că "criza statului bunastarii" poate fi înţelească ca: • un punct de cotitură în politicile sociale si economice • un şoc exterior (statului) cu referire la preţul petrolului care este impus doar de cele câteva ţări exportatoare de petrol grupate în OPEC • problemă pe termen lung. provin din particularitatea condiţiilor şi tind spre un profil unic. 2.la nivele de dezvoltare economică similare există SB diferite Criza Statului Bunăstării (1975 -1980) Pe fondul unui ritm al creşterii economice din ce în ce mai lent şi în condiţiile creşterii inflaţiei au început să apară la începutul anilor 70 şi criticile la adresa expansiunii cheltuielilor publice. opţiunea pentru un tip sau altul de stat al bunăstării nu este bazata numai pe condiţii. • Criza fiscala si birocratică. . Criza Statului Bunăstării are accepţiunea de (Zamfir. fără o soluţie previzibilă. economici. 28 . • Criza politică. ci şi pe efectele (dorite şi estimate) ale uneia sau alteia dintre opţiuni. culturali şi istorici. Mai mult. diferenţele sunt mai mult cantitative. diferenţele neţinând numai de nivel de dezvoltare economică. Teoriile diversităţii Susţin că SB este produsul unui complex de factori sociali.

lansându-se conceptul de “creştere zero”). Inversarea piramidei demografice. şi o relativă siguranţă a locului de muncă) . recuperare sau tratament cronic îndelungat). care oferă salarii ridicate. în sistem part-time.creşterea presiunilor inflaţioniste.diminuarea activităţilor profitabile . Chiar înainte de declaşarea crizei petrolului. rata de creştere economică nu mai era suficient de mare pentru a putea asigura continuarea . Creşterea şomajului.creşterea presiuni salariale . În majoritatea statelor vesteuropene cresterea economica atinsese nivele de 1-2% (sau chiar devenise nulă. Aşa cum arată şi Esping-Andersen (1990).. etc) Accentuarea îmbătrânirii populaţiei – pe lângă cresterea speranţei de viaţă. în 1972. “criza de copii” devenind cu timpul o realitate. • • 29 . natalitatea scade foarte mult. mai ales după mijlocul anilor 60. care atrăgea atenţia asupra unei provocari fara precedent în istoria postbelica. . Presiunea asupra sistemului de protecţie cresc foarte mult. careia economia mondiala nu putea să îi mai facă faţă cu vechile instrumente. temporare. sub coordonarea lui Dennis Meadows).divergenţe între sindicate sau între sindicate si partidele de stânga . sistemul de pensii şi chiar şi cel sanitar se confruntă cu riscul de a fi sufocate. Procesele care au favorizat criza: • Creşterea deficitelor bugetare – cheltuielile publice (sociale) au crescut într-un ritm mai rapid comparativ cu cresterea economică. batrânete.• Criza generala de sistem (criza sistemică). aparea în Europa faimosul raport al Clubului de la Roma. invaliditate. obiectivul şomajului zero nu a putea fi susţinut pe termen lung datorită consecinţelor negative care au survenit: . întrucât acesta ar fi însemnat în condiţiile economice ale vremii sporirea taxelor deja foarte mari şi creşterea inflaţiei (la începutul anilor 70 presiunea clasei mijlocii şi a sindicatlor de a reduce taxele era tot mai mare). Numarul mare de pensionari. Din punct de vedere economic. nivelul ridicat al pensiilor si extinderea perioadei de acordare au adus apoape de faliment sistemele de pensii si asigurari sociale (cele corespunzatoare situatiilor de boala.efortului de bunastare".proliferarea grevelor Mai mulţi specialişti identifică fenomene precum dualizarea pieţei muncii sau apariţia şomajului pe termen lung care s-au cristalizat tot în această perioadă: .Setorul primar (sectoare economice de vârf. “Limitele creşterii” (efectuat de 17 cercetatori din diverse discipline.Sectorul secundar (munci slab plătite. multe companii solicitând cu insistenta regândirea întregului sistem de asigurari. mai ales după şocul petrolului (creşte de la sub 4% cât era anterior la 10-15%) Guvernele s-au trezit în situaţia să renunţe la principiul fundamental al keynesianismului. înalt competitive. „şomajul zero”. sporurile naturale negative în multe tari vest-europene au provocat dezechilibre în transferul între generatii.

Critica Neoliberală la adresa Statului Bunăstării • SB bazat pe o fiscalitate ridicată afectează negativ economia a) poate conduce în mod paradoxal la scăderea resurselor pentru stat o În contextul unor programe sociale din ce în ce mai costisitoare. în condiţiile unei creşteri economice mai lente decât cea a cheltuilor publice (sociale). curent de gândire cunoscut şi sub numele de „Noua Dreaptă”. în L.9 2. criza Statului Bunăstării nu a fost doar o criză economică sau financiară ci a însemnat o criză a întregului sistem institutional.9 1. ficalitatea devine din ce în ce mai ridicată. 1991 În continuare vom prezenta critica făcută de teoriile neoliberale la adresa Statului Bunăstării Keynesian.4 Sursa: Preda. 2002. Se apreciază că creşterea cheltuielilor publice sociale în special s-a făcut ca urmare a creşterii cerererii.9 10. p. Reforma la toate nivelele si în toate sectoarele de activitate devenise necesară. şi nu datorită îmbunătăţirii protecţiei sociale oferite de către SB.4 Rata de crestere a productivităţii 3. Pop (coord).5 Inflaţia 3. 767 apud Pierson.9 Rata de creştere a PNB 4. Prin urmare. Iată câţiva indicatori sociali şi economici care descriu comparativ situaţia la care se ajunsese în perioada crizei: Performanţele OECD (valori medii) în perioada de înflorire a SB comparativ cu perioada crizei 1960 – 1073 1973 – 1981 Rata şomajului 3.• Creşterea aşteptărilor populaţiei în raport cu nivelul şi calitatea beneficiilor.2 5. Creşterea fiscalităţii duce la scăderea resurselor pentru impozitare astfel încât impozite mai ridicate se aplică la salarii şi profituri din ce în ce mai mici o Aşa numita Curba Laffer: cresc impozitele → cresc şi resursele statului până la un punct pentru că apoi → scade baza de impozitare → scad resursele Curba Laffer Venitul din impozite 30 .

să scindeze populaţia în două: pe de o parte o populaţie activă şi responsabilă şi pe de alta o populaţie dependentă. sau oricumn cu rol major) al bunăsării sociale devine ineficient. Intervenţia socială devine î fapt un instrument de dominare a populaţei.Rata de impozitare b) demotivează efortul economic. constituindu-se în timp aşa numita „underclass” şi generând o adevărtă cultură a dependenţei SB afectează însăşi liberetatea individului. înlocuind-o cu „dicatatura statului sau a corporaţiilor”. creându-se un sistem centrat pe propriile interese şi nu pe cele ale populaţiei beneficiare. asistăm la o birocratizare excesivă. cu atât impozitul creşte) c) creşte economia subterană şi evaziunea fiscală d) decapitalizarea: migraţia capitalurilor spre ţări cu fiscalitate mai scăuztă • SB distruge funcţia de într-ajutorare a familiei şi comunităţii (prin preluarea acestei funcţii). SB ca furnizor monopolist (unic. 31 • • • . duce la slabirea coeziunii familiale şi la atrofierea reţelelor de suport comunitare SB ajunge să provoace un dualism social. Fără competiţie. invetiţiile (întrucât cu cât câştigul e mai mare.

Soluţia ar fi o economie planificată . keynesiană avea numeroase probleme şi trebuia reformat.SB controlează indivizii. aşa numitul Stat Providenţă. de multe ori ireversibile. 32 . În această perioadă de conturează noi teorii legată de administraţia publică. întrucât datorită asumării prea multor responsabilităţi. sistemul s-a extins ajungând să detină o pondere exagerata. inlcusiv adpţii ideologiei de stânga şi alţi critici au ridcat problema birocraţiei. . beneficiile şi serviciile fiind şi forme de represiune. • În final. Astfel a fost posibilă angajarea unui mare numar de femei. De asemenea SB a ignorat problemele unor altfel de grupuri „defavorizate” – de exemplu femeile – consecinţele legate de dezechilibrele demografice fiind numai „partea vizibilă a iceberg-ului”. Critica din perspectivă ecologistă sau feministă SB a ignorat problemele de natură ecologică. Ieşirea din criză (după 1980) Mulţi specialişti afirmă că modelul european al Statului Bunăstarii în sens traditional (keynesian). Cu timpul însă. asistăm la scăderea legitimităţii politice a statului. a disparut după criza anilor 70-80 si cu politicile neo-liberale lansate de Noua Dreapta în anii ’80.Noua drepată nu este singura care a criticat birocratizarea excesivă a sistemului. de subminare a independenţei individului şi conducând la stigmatizare socială. Spre exmplu. în Suedia se ajunsese la situaţia limită în care 60% din forţa de muncă activă era ocupată în administraţia Statului Bunăstării. implicaţiile şi consecinţele dramatice ale acestora pe termen lung. permiţând creşterea spectaculoasă a numarului de slujbe bine platite în institutii administrative si în consecinţă scăderea şomajului.criza financiară demonstrează că SB este incopatibil cu economia capitalistă. Modelul SB a cunoscut şi alte critici pertinente. Multiplicarea si extinderea birocratiei din serviciile publice a avut la început un efect pozitiv. scade capacitatea statului de a rezolva aceste probleme. supradimensionării şi ineficienţei administraţiei de stat. accea a şomajului mare în rândul acestora. rezolvându-se o altă problemă traditională. însă nu la fel de coerente ca cele ale Noii Drepte: Critica Stângii la adresa Statului Bunăstării Adepţii ideologiilor socialiste au admis la rândul lor că Statul Bunăstării în forma lui clasică.

Politica liberala a premierului Margaret Thatcher (care va rezista la guvernare până în 1990) în concordanţă cu guvernarea republicanilor conservatori sub preşedinţia lui Ronald Reagan în Statele Unite (19801988) au adus la conceptualizarea “Noii Drepte”. • Înlocuirea asistenţei sociale universaliste cu cea bazată pe testarea mijloacelor • Retragerea statului din rolul de unic / principal furnizor al bunăstării o Cresterea rolului comunitătii şi a societăţii civile în furnizarea bunăstării (încurajarea familiei.SUA: de la 75% la 38% .. de unde şi denumirea curentului de neoliberalism). rezultând în forţă de muncă mai speciaizată şi calificată o Combate inflaţia • „Disciplinarea” sindicatelor considerând că acestea rigidizează piaţa muncii. Italia sau Spania. Modelul neoliberal a fost preluat si de alte tari europene. Bunăstarea e produsă eficient prin mecanismele pieţei sau prin celelalte surse (familie. Programul Noii Drepte de iesire din criză poate fi rezumat în câteva principii după cum urmează (Zamfir C. o Politica socială focalizată pe segmentul sărac si pe cei cu probleme.Marea Britanie: de la 83% la 40% . la revenirea liberalismului în special în economie (un liberalism reformat. impun artificial salari ridicate. Germania a adoptat un model de centru. comunitate). o Retragerea statului din funcţia de producere a bunăstării (nu este vorba de o retragere totală. a ONG-urilor de a prelua din funcţiile statului) 33 . modalitatea principală de creştere a bunăstării trebuie să se bazeze pe creştere economică şi pe servicii în sistem concurenţial. nu suport universalist. Direcţiile lor de acţiune au fost: • Scăderea impozitelor (chiar şi în Suedia s-au redus impozitele în această perioadă): o Rata impozitului marginal (impozitul pe cea mai ridicată tranşă de venit) în: . a celor de într-ajutorare comunitară. a reţelelor de rudenie. de tip “Nou”. Partidul Conservator revine la putere în Marea Britanie. bazat în principal pe asigurări (. cu o economie liberala dar pătrând acelaşi sistem de protectie sociala bine pus la punct. ci de o diminuare a acestei funcţii). indiferent de orientare. chiar si de cele cu o istorie socialistă. considerând că are consecinţe pozitive precum: o Disciplinează forţa de muncă o Stimulează competiţia.The German Middle Way"). cum ar fi Franta. Intervenţia statului în economie este negativă. 1995): o Retragerea statului din economie. după mulţi ani de guvernare de stânga în toate ţările Europei.Criza din tarile vest-europene s-a terminat prin “spargerea” consensului postbelic de tip keynesian (Naumescu) de sustinere a programelor de bunastare de către marea majoritate a partidelor.Suedia: de la 88% la 77% • Şomajul este lăsat să evolueze liber. În 1979.

accentuându-se diferenţele • Rata sărăciei a crescut.Încurajarea competiţia între instituţiile statului şi serviciile furnizate. Prin toate măsurile menţonate. Mai mult. societaţi si a unor servicii publice.o Privatizarea serviciilor sociale.underclass” (capcana sărăciei) • Cresterea economică nu a adus reducerea şomajului. s-a consolidat o nouă categorie. evidenţiindu-se consecinţele negative ale adoptării unor asemenea programe. • Cresterea economică a condus la creşterea inegalităţii şi la o polarizare accentuată şi între indivizi. apar competiţiile pe bază de poiect. privatizarea unor companii. creşterea bunăstării ca efect al acesteia. aplicarea principiilor pieţei şi în acest domeniu: . debirocratizare şi descentralizare administrativa. . creşterea calităţii beneficiilor şi serviciilor oferite şi. relansare investiţională prin reducerea fiscalitaţii. creşterea responsabilităţii indivizilor pentru propria bunăstare. Statul contractază furnizori privaţi pentru a oferi serviciile a căror responsabilitate îi aparţin. s-a consolidat o aşa numită „subclasă a săracilor . dereglementare. şi pe piaţa muncii • Reforma fiscală a avantajat populaţia bogată.Stimularea participării în sistem privat de servicii sociale prin reduceri de impozite . beneficiile de maternitate şi boală au fot transferate angajatorilor) . • Cresterea economică nu rezolvă problema bunăstării indivizilor pentru că economia de piaţă conţine în sine dezechilibre structurale şi indivizii nu beneficiază în mod egal sau măcar echitabil de aceasta.Marketizarea serviciiilor. polarizându-se accesul chiar si la cele fundamentale (educaţie şi sănătate) o o o o o o o 34 . cea a şomerilor pe termen lung • Serviciile sociale private nu au reuşit să acopere nevoile colectivităţii. poate cel mai important. asumarea noilor tehnologii. ritmul de creştere scontat de neoliberali nu a fost ridicat. Noul model socio-economic trebuia deci să raspundă următoarelor solicitări majore (Naumescu): flexibilizare.Transferarea responsabilităţii administrative pentru furnizarea unor servicii sociale altor agenţi (de ex în Marea Britanie. Soluţia ieşirii din criză propusă de Noua Dreaptă nu a fost însă lipsită de critici. eficientizarea managementului. performanţele aşteptate erau: înviorarea economiei. Statului îi revine mai mult un rol de monitorizare şi control: fixează standarde de calitate şi controlează activitatea furnizorilor privaţi. evoluând de la prestator de servicii la contractor/cumpărător şi regulator de servicii.

dar reafirmându-i principiile care l-au fundamentat: o Intervenţia statului în economie cu rol corector o Angajament pentru ocuparea ridicată. Calitatea serviciilor oferite. chiar dacă obiectivul ocupării depline devine puţin realizabil o Solidaritate socială. în majoritatea statelor occidentale. care viza de asemenea reformarea clasicului Stat al Bunăstării. după un punct de cotitură au început să crească din nou. chiar prin marketizare. Tabelul de mai jos pare să indice că nu existe o legătură consistentă între nivelul cheltuielilor sociale şi ideologia partidelor de guvernare. în a doua jumătate a anilor ’80 s-a înregistrat chiar o crestere.Social-democraţia. Chiar şi în SUA scăderea cheltuielilor sociale a fost practic inexistentă. nu s-a îmbunătăţit considerabil. pentru a putea finanţa sistemul de protecţie. Obiectivul reducerii cheltuielilor sociale în fapt nu s-a putut realiza. deşi a înregistrat un recul în această perioadă în majoritatea ţărilor din Europa de Vest. fiscalitatea a crescut în continuarea. Unele state au recurs la soluţia impozitării indirecte (pe consum). În unele cazuri. Evoluţia cheltuielilor publice (sociale) în perioada 1975-1990 în unele state OECD Cheltuieli publice ca % din PIB Cheltuieli publice sociale ca % din PIB 35 . Reuşesc să menţină o inegalitate şi o rată a sărăciei scăzute. dimpotrivă. Promovează de asemenea politici active pe piaţa muncii. iar în Marea Britanie. în contextul înmulţirii şi deiversificării neboileor d eprotecţie a populaţiei. încurajând agenţii economici să constituie din profituri fonduri de rezervă pentru perioadele de recesiune economică. în multe cazuri au crescut. Adepţii acestei poziţii au propus la rândul lor un program de ieşire din criză. a continuat să domine în special în statele nordice. Datoriile externe nu au scăzut. Nivelul cheltuielilor publice (sociale) nu a scăzut considerabil. Performaţele celor două opţiuni polare au fost în final comparabile. bazate pe recalificare profesionale şi pe investiţii în domeniul lucrărilor publice. acestea schimbând mai degrabă tipul de politici decât efortul finaciar. o societate echitabilă pentru toţi cetăţenii o Parteneriat social (între patronat şi sindicate) Promovează politici de investiţii contra-ciclice pentru. De fapt. cheltuielile publice şi cele sociale au continuat să crească şi după perioada crizei.

6 47. 1997.1 49. 10 (pentru anii 1980 şi 1990) 1990 27. Fenomenul. denumit “revoluţia comunităţilor” (Zamfir.8 19.6 31.8 16.9 54.5 13.1975 1980 1990 1975 1980 Danemarca 48.3 8.5 Ca o caracteristică generală.1 Italia 43.9 45.2 21 21.2 58.3 Spania 24.1 21.6 43 39.3 14.6 11.9 15.7 22..7 Grecia 26.3 14.5 Germania 48.1 18.2 25.2 41.8 11. Tipologiile Statului Bunăstării 36 .2 26. 1995) se încadreaza în procesul mai larg de emancipare a comunitatilor locale si al deplasarii accentelor dinspre un Stat spre o Societate a Bunăstării: . p.7 32. 1996).1 29.8 Franţa 43.1 59.9 54.4 Total 38 37.8 17. În special după 1990.5 28. asistam la transferul centrului de greutate al bunăstarii colective spre comunitatile locale.9 24. din ce în ce mai puternice si mai influente.6 Sursa: George şi Taylor-Gooby.8 26.1 19.6 16.1 26.2 Olanda 55.from Welfare State to a Welfare Society" (Gosta EspingAndersen.6 21.1 22.2 56. 4 (pentru anul 1975) şi p.2 41.8 33.4 SUA 43.9 60.9 Marea Britanie 46.4 46.1 53.6 28.7 33.5 23.3 24.2 25.9 53.8 Suedia 48. puterea si functiile sociale ale adimistraţiei centrale ale statului sunt în declin.5 20.3 33.1 39.

dar intervenţia are la bază criterii legate de merit şi performanţa în mucă. mai degrabă contribuţiile la fondurile de asigurări sunt importante . Statul are un rol complementar faţă de piaţă. Statul rezidualist sau minimal (SUA) Statul deţine un rol minor în protecţia socială a indivizilor. intervenţia este temporară. structura acestora.transferuri sociale generoase.. gradul de transfer. În funcţie de un set sau altul de criterii au fost constitute de-alungul timpului foarte multe tipologii ale SB.nivel mediu al impozitării. etc. Sistemul de protecţie sociala este bazat pe sistemul de asigurări.nivelul scăzut al impozitării . Statul instituţional-redistributiv sau universalist (Suedia) 37 . Se consideră că modelele de politici sociale sunt determinate de factori precum cultura unei ţări. Clasificările sunt diferite în funcţie de autori. Statul nu intervine în economie.nivel mediu sau chiar crescut al cheltuielilor sociale (depinde de amploarea sistemelor de asigurări) . gradul de acces la beneficii/servicii. Obiectivul îl reprezintă asigurarea minimului de subzistenţă pentru cei în nevoie. recompensatoriu. intervine doar acolo unde familia şi piaţa au eşuat. cele mai „de notorietate” în literatura de specialitate.sistem de asistenţă socială slab dezvoltat 3.transferurile sociale reduse .nivelul scăzut al cheltuielilor sociale . etc. 2. Chiar şi atunci.De-a lungul anilor au fost lansate în literatura de specialitate multe clasificări ale regimurilor bunăstării. punctuală pentru a nu crea dependenţă. factori economici etc. Statul meritocratic (bazat pe performanţă) (Germania) Statul intervine în protecţia cetăţenilor.. dar mai ales de tip asiguratoriu . Tipologia lui Titmuss Richard Titmuss identifică 3 modele de SB (tipuri de politici sociale): 1. orientarea politică a partidelor aflate de-a lungul timpului la guvernare. Criteriile de diferenţiere a tipurilor de SB sunt numeroase: nivelul cheltuielor sociale publice. raportul public / privat în furnizarea bunăstării. nu îşi asuma responsabilitatea decât pentru segmentele sărace.beneficiile şi serviciile de asistentă socială focalizate. Cum putem identifica astfel de state? Prin . gradul de difernţiere a beneficiilor sociale între anumite categorii de populaţie. chiar în cazul aceleiaşi ţări profilul poate fi diferit de la un autor la altul. Un astfel de stat are: . pe baza testării mijloacelor. In continuare o sa trecem in revistă numai câteva dintre acestea.

nivel ridicat al cheltuielilor sociale . • Gradul de implicare a sectorului privat în furnizarea beneficiilor / serviciilor sociale. pot conduce la: reducerea sărăciei. Un astfel de stat are: . Acestea pot avea impact diferit. Schiţa criteriilor de diferenţiere între tipurile de Stat al Bunăstării 38 .nivel ridicat al impozitării . central în protecţia socială a indivizilor. prin beneficii şi servicii largi. Preponderenţa sectorului de stat sau dimpotriva a celui privat în asigurarea bunăsării sociale este un indiciu important pentru un tip sau altul de stat al bunăstăii. asumându-şi responsabilitatea pentru întreaga colectiviate. Procesul prin care statul atenuează această stare se numeşte „de-comodificare”.Statul are un rol major. • Impactul redistributiv al beneficiilor şi serviciilor sociale.transferuri sociale ridicate . menţinerea stratificării sociale şi creşterea egalităţii. cu caracteristici majoritare dintr-un model sau altul. preţul forţei de muncă scade). reducerea inegalităţii. Tipologia lui Esping-Andersen Gosta Esping-Andersen (1990) propune o tipologie a statelor bunăstării pe baza a umătoarelor dimensiuni considerate relevante: • Gradul de de-comodificare al beneficiilor şi serviciilor sociale sau gradul de acces universal la acestea.beneficii si servicii de asistenţă socială universale Desigur că Statele Bunăstării reale reprezintă combinaţii între aceste tipuri ideale. de calitatea de asigurat sau de testarea mijoacelor). adică gradul în care individul are acces necondiţionat şi universal la bunăstarea socială (independent de participarea pe piaţa muncii. intervenind masiv (chiar şi în economie) pentru a asigura un standar de viată decent pentru toţi cetăţenii. universaliste. Denumirea criteriului „de-comodificării” provine din faptul ca în economia de piaţă indivizii pot fi consideraţi la rândul lor drept mărfuri – „comodities” (competiţie ridicată.

bazat pe un regim de tip asiguratoriu. În cadrul celor de tip Bismark. asigurând doar supravieţiurea individului. beneficiile depinde de contribuţii (de participarea pe piaţa muncii). Sistemul este bazat pe asistenţa socială focalizată (testarea mijlocaleor). 2. (cei în nevoie. acest ajutor fiind stigmatizant) şi care au reuşit pe piaţa muncii şi care plătesc pentru cei dintâi.Gradul de de-comodificare + Impactul redistributiv Statul Bunăstării LIBERAL + Gradul de implicare a sectorului privat Statul Bunăstării CONSERVATOR + FACTORUL POLITIC Statul Bunăstării SOCIALDEMOCRAT Aceste criterii de diferenţiere le pune în legătură cu factorul politic. chiar la un dualism social între cei care primesc. care au eşuat pe piaţa muncii şi care supravieţuiesc prin ajutorul minimal al statului. cu cele trei tipuri de ideologii: liberală. bazat pe asistenţa socială focalizată doar pentru cei în nevoie. Liberal – un tip de stat în care piaţa are un rol fundamental în asigurarea bunăsării sociale. Conform criteriilor de mai sus: accesul la servicii este bazat pe sistemele de asigurări şi este diferenţiat în funcţie de un sistem sau altul. Conform criteriilor de mai sus: Accesul la beneficii / servicii este limitat. Sectorul privat este implicat puternic în furnizare bunăstării sociale. Acest sistem duce la accentuarea stratificării sociale. obţinând 3 tipuri de State ale Bunăstării: 1. reproducând diferenţele existente pe 39 . Conservator – un stat corporatist. acestea sunt reduse. în care sectorul privat deţine o importanţă majoră. conservator-corporatistă şi colectivistă.

Conform criteriilor de mai sus: grad înalt de de-comodificare. Acest sistem promovează egalitatea de status. Europa Continentală în general) bazat pe sistemul asiguratoriu. accesul la beneficii şi servicii este universal. Iată o schemă a caracteristicilor celor trei tipuri de SB făcută chiar de către autor: 40 . cu beneficii şi servicii universale. garantând tuturor celor care au contribuit beneficii egale. astfel încât uneori se manifestă tendinţa celor cu venituri riicate de a intra pe piaţa privată a furnizării bunăstării. statele anglosaxone dar mai ales cele scandinave au reformat radical sistemele de protecţie socială în baza unei ideologii care ulterior se va numi social-democraţie. Germania.piaţă. Totuşi. În cadrul celor de tip Beveridge. gradul de de-comodificare este mai înalt. beneficiile sunt relativ reduse în cuantum iar calitatea serviciilor este destul de scăzută. Cel puţin în principiu sectorul privat nu are o importanţa semnificativă în furnizarea bunăstării. polarizându-se calitatea beneficiilor furnizate) Până în 1930 Esping Andersen consideră că nu existau decât două mari tipuri: regimurile liberale (Tările Scandinave. Marea Britanie. lumea anglo-saxonă în general) centrate pe sistemul privat de furnizare a bunăstării şi cu intervenţie doar asupra sărăciei şi regimurile corporatiste (Franţa. După cel de-al Doilea Război Mondial. Austria. care protejează toţi indivizii. Social-democrat – un stat social. Impactul redistributiv este puternic. Grupurile vulnerabile sunt cele care rămân în fara pieţei muncii şi cele care au o poziţie instabilă în cadrul acesteia. conducând în final la efectul de dualism social. nivelul acestora este generos şi asigură un nivel decent de trai. ca în SB liberal. Sectorul privat nu are o importanţa mare în furnizarea bunăstării sociale 3. necondiţionat. rata sărăciei este scăzută. Acest sistem duce la reproducerea stratificării sociale de pe piaţa muncii. datorită costurilor foarte ridicate ale sistemului universalist. aceasta aparţine în mod principal statului (de remarcat totuşi efectul menţionat anterior pentru cei cu venituri ridicate.

Asigurări sociale Modelul SocialDemocrat (Suedia) Cetăţenia Creşterea egalităţii de status. Canada. p. 463 Reduse SB mic. Danemarca.Asistenţă socială focalizată . orientat către ocuparea deplină (Elveţia şi Japonia) SB mic. universalism . Olanda) Sursa: Preda.Statul (administraţia centrală în principal) Mic Mic Mare Mare Ridicată Scăzută . orientat către piaţă (Australia. 1991. 2002 în L. Marea Britanie. Noua Zeelandă) 41 . SUA. p. Pop (coord).Asigurări sociale cu accente egalitare .Clasificarea Statelor Bunăstării -Modelul lui Gosta Esping-Andersen Modelul liberalrezidualist (SUA) Baza de acordare a drepturilor Principiul de redistribuire Principiul de organizare Administrarea programelor Nevoia / munca Focalizare asupra segmentului cel mai sărac .Asigurări private . 51 Alte tipologii Goran Therborn (1986) a lansat o clasificare în funcţie de două dimensiuni considerate esenţiale: Nivelul drepturilor sociale (social entitlements level) şi Orientarea spre piaţa muncii şi ocuparea deplină.Corporaţiile .Piaţa liberă Mare Modelul conservatorcorporatist (Germania) Munca Menţinerea stratificării sociale de pe piaţa muncii (status ocupaţional) .Administraţia locală şi centrală (mix) .Statul în plan secundar Limitat Limitat Limitat Limitat Medie Medie Rolul pieţei Rolul testării Mare mijloacelor de trai Angajament cu privire la furnizarea de Limitat servicii sociale Angajament cu privire Mic la ocuparea deplină Redistribuirea Scăzută Sărăcia Ridicată Sursa: Esping-Andersen şi Micklewright. Austria) Mică SB slab. de tip compensatoriu (Belgia. Clasificarea Statelor Bunăstării -Modelul Therborn Drepturi sociale Mari Orientarea către ocuparea totală a forţei de muncă Mare SB puternic intervenţioniste (Suedia.Asistenţă socială universalistă . Norvegia.

fapt care le-a sporit succesul electoral.O perspectivă oarecum distinctă asupra tipologiilor Statului Bunăsătrii o găsim la Ramesh Mishra (1990) care consideră că Statul Bunăstării clasic. Bismarckian. să poată ajuta apoi ceilalţi membri dependenţi ai familiei. semi-instituţionalizat. Caracteristicile acestui model (asiatic) al bunăstării sunt bazate pe o cultură şi un mod de viaţă centrate pe prioncipii confucianiste. Statul Bunăstării "Economiei Gospodăriei". considerând că eficienţa şi creşterea economică nu trebuie promovate în detrimentul obiectivelor sociale legate de menţinerea unui şomaj scăzut şi a unui efort social ridicat. după ce îşi vor face o carieră. ca regim caracteristic „perioadei de aur” (1950-1975). Catherine Jones (1993) propune dezbaterii un model de stat al bunăstării distinct faţă de cele occidentale identificate până acum. În ciuda adpotării unor 42 . pe care îl denumeşte Statul Bunăstării Confucianist (într-o clasificare anterioară – 1990 – face referire la acelaşi model denumindu-l Statul Bunăstării Oiconomic). Impactul măsurilor de protecţie socială este în acest caz mai degrabă scăzut. Modelul a fost instituţionalizat distinct în literatura de specilitate drept modelul scandinav (Erikson. Singapore. Corea de Sud şi Taiwan). Anglo-Saxon (care corespund în general modelelor lui Esping –Andersen) şi Latin sau „Rudimentar”. cel caracteristic Asiei de Sud-Est (ai aşa-numiţilor tigrilor asiatici: Hong Kong – pe atunci nu aparţinea Chinei. modelul fiind mai apropiat de cel corporatist (dar fără acelaşi sistem de asigurări bine consolidat şi acoperitor). fiind cunoscută şi ca “un stat al bunastarii prin excelenţă”. servicii sociale universaliste şi menţinerea unui nivel minim de trai. Dominaţia modelului social-democrat a început în ţările scandinave după Primul Război Mondial şi rezistă şi în prezent. centrat pe un fel de familie extinsă. Modelul unei economii „a gospodăriei (oikos)" cum o mai numeşte Jones este caracterizat de o influenţă majoră a familiei şi comunităţii care îşi asumă în continuare responsabilitatea pentru îngrijirea şi susţinerea membrilor săi. care investeşte mult în educaţia copiilor pentru ca în viitor. Guvernările de acet tip au realizat creşteri economice apreciabile şi stabilitate. nu este interesat de ocuparea deplină sau "şomajul 0" ca în cazul SB Keynesian şi nici de prevenirea sărăciei sau asigurarea unui nivel minim de trai. a păstrat preocuparea pentru ocuparea deplină. 1993) este un model foarte interesant care indică deiferenţele enorme dintre culturile (valorile) ocidentale şi cele asiatice Conform tipologiei lui Esping-Andersen. a încetat să existe după perioada de criză (1975-1980). 1987) sau modelul suedez. 4 tipuri de state ale bunăstării: Scandinav. în special Suedia. înregistrând numai scurte perioade de guvernări liberale. Keynesian. ulterior dezvoltându-se două regimuri distincte: neo-conservator şi social-corporatist (care sunt în fapt reîntărirea celor două opţiuni polare) • Regimul neo-conservator (SUA şi Marea Britanie) ce caracterizează guvernările politice de dreapta. • Regimul social-corporatist (Suedia şi Austria) ce caracterizează guvernările politice de stânga. mai mult „o promisiune instituţională”. "confucianistă" (Jones. Danemarca si Norvegia. întrucât între toate ţările scandinave. modelul social-democrat caracterizează în cea mai mare măsură configuraţia securitatii sociale din statele nordice. Suedia a continuat să promoveze viziunea keynesianistă în cea mai mare măsură. Stephan Leibfried (1992) identifică în Europa.

Analiza în privinţa României a fost deseori criticată de specialişti în politicile sociale români. România. Ea prevaleaza. Spre exemplu. 43 . Opţiunea constantă a nordicilor a ramas în favoarea solidaritatii si a drepturilor sociale acordate tuturor cetatenilor şi în favoarea reducerii inegalitatilor provocate de economia de piata. unei aşteptări puternice din partea populaţiei pentru suportul intereselor muncitorilor. Deacon admite că analiza nu se poate aplica ţărilor foste comuniste în aceeaşi termeni datorită specificităţii acestora.modelul scandinav sau suedez. Încercările de clasificare a regimurilor bunăstării fostelor state socialiste sunt relativ puţine şi lacunare. un deziderat politic sau chiar un imperativ.. iar principiul subsidiarităţii nu este instituţionalizat. Marian Preda (2002) apreciază că: • Mobilizarea clasei muncitoare. Polonia pare să aibă situaţia cea mai puţin calră. esenţa modelului a rămas aceeaşi. reprezintă o explicaţie importantă: . 1993). Bob Deacon (1993) a lansat o astfel de clasificare pornind de la clasificare lui Esping-Andersen prezentată anterior. Este greu de explicat cum modelul funcţioneaza de atâta vreme în această parte a Europei. chiar atunci când întra in conflict cu alte valori” (Esping-Andersen. iar această evoluţie a făcut să se “autonomizeze” de clasicul model socialdemocrat şi să se “individualizeze” într-un model specific . datoriilor externe şi implicării scăzute a bisericii) • Social-democrat: Cehia şi Slovacia (datorită revoluţiei de catifea şi unei experienţe democratice mai îndelungate) • Corporatism conservatorist post-comunist: Bulgaria. introducând criterii suplimentare .caracterul proceselor (ante) revoluţionare şi impactul transnaţional (apreciat în funcţie de datoria externă): • Liberal-capitalist: Ungaria şi parte din ţările fostei Iugoslavii precum Slovenia şi Croaţia (datorită absenţei unor partide muncitoreşti influente. diferenţierea între sexe pe piaţa muncii nu este mare (majoritatea femeilor sunt prezente pe piaţa muncii având salarii egale cu bărbaţii la munci egale). introducerea ajutorului social în 1995 a fost făcută sub influenţa modelului american prin intermediul Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale • Influenţa bisericii asupra politicilor sociale nu a fost deloc mare. multe măsuri de politică socială fiind luate sub influenţa sau la cererea organizaţiilor internaţionale.masuri reformiste cu tentă liberală în urma crizei. unele ţări din fosta URSS şi Serbia (datorită influenţei încă puternice a valorilor socialiste şi egalitariste.Valorile nordice implica asumptia ca egalitatea este o situatie absolut corecta si justificata. între care egalitatea ocupă un loc central. autorul neintroducând-o în nici-o categorie. apreciată de Deacon drept "înaltă" datorită mişcărilor muncitoreşti din primii ani de după 1989 a fost ulterior slabă datorită şomajului şi atragerii unor lideri sindicali în structurile politice de conducere • Impactul transnaţional caracterizat ca fiind "redus" a fost de fapt mare. Spre exemplu. Mulţi specialişti susţin că valorile pe care este cladită societatea scandinavă. unei tradiţii democratice slabe).

Deacon arată că ideologiile organizaţiilor internaţionale sunt de multe ori divergente. Indicatori sociali pentru caracterizarea Statelor Bunăsării Cheltuieli publice totale. chiar în interiorul aceleiaşi ţări. Vom încheia cu ilustrarea comparativă a câtorva indicatori pentru a înţelege mai bine încadrarea unui stat într-u tip sau altul de regim al bunăstării. dar pe baza altor determinanţi. concentrându-se pe analiza influenţei organismelor transnaţionale în promovarea unuia sau altuia dintre modele de Stat al Bunăstării (din păcate Românianu mai intră în analiza sa). rezultând în promovarea unor modele de politici sociale adesea contradictorii. nu al conservatorismului datorat bisericii. În 1997 Deacon a realizat o nouă tipologizare a statelor din Europa Centrală şi de Est.• Singurul element din modelul conservativ-corporatist întâlnit în cazul României este rolul important al familiei în asigurarea protecţiei sociale. sociale şi nonsociale (procent din PIB) Suedia 68 Danemarca 61 Norvegia 57 Olanda 58 Franţa 52 Germania 47 Marea Britanie 44 SUA 39 Japonia 33 Sursa: Naumescu apud Mihuţ şi Lauritzen. 1999 Transferuri (procent din PIB) 25 18 20 30 24 16 15 13 12 Angajaţi în sectorul public (procent din totalul angajaţilor) 33 32 29 13 27 15 17 15 6 Total taxe 50 49 47 47 44 40 35 29 29 44 .

adăpost. însă. hainele. o familie era considerată ca fiind săracă dacă veniturile ei erau mai mici sau egale cu cele necesare pentru o minimă subzistenţă. Sărăcia poate fi definită (Zamfir E. trebuie întâi să vedem care sunt perspectivele asupra sărăciei sau tipurile de sărăcie şi metele de măsurare corespunzătoare. Astfel. El a desfăşurat 3 anchete succesive asupra populaţiei din comitatul York. de pe anumite poziţii. În cadrul perspectivei subzistenţei. în 1899. criticabile de adepţii perspectivei contrare. pentru ca în 1950 ponderea săracilor conform aceleiaşi grile să scadă la 1. haine) decât ca nevoi sociale. 1950. mâncarea. Acesta a definit conceptul de ‘subzistenţă’ ca fiind ‘starea în care o familie obţine (cel puţin) veniturile minime necesare pentru ca membrii ei să-şi menţină sănătatea şi eficienţa fizică’. chiria. Dar nevoile umane sunt diferite în condiţii socio-economice diferite. Chiar şi această definiţie este făcută. Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba. 1936..5%. aş acum observa şi Townsend.. specialiştii au dezvoltat diferite metodologii de măsurare a acesteia. Marea Britanie. el a trasat un prag al sărăciei reprezentat de veniturile necesare unei familii pentru a acoperi: combustibilul. Pentru a putea stabili dimensiunea sărăciei. 1995) drept strarea de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viată decent. prieteni şi cetăţeni”( Townsend apud Preda 2002) 45 . parteneri. ale căui înţelesuri au evoluat în timp. utilizând aceiaşi indicatori. Cercetarea iniţială a pus în evidenţă faptul că o treime din populaţie se afla în sărăcie. lumina. Tipuri de sărăcie şi metodologii de măsurare Sărăcia absolută Sărăcia absolută se bazează pe ideea de subzistenţă. O asemenea comparaţie la momente îndepărtate în timp trebuie privită însă cu multă precauţie. pe conceptul de nivel minim de trai. „nevoile iau naştere prin intermediul relaţiilor şi rolurilor sociale (.. nevoile umane sunt interpretate mai degrabă ca nevoi fizice (pentru hrană. Acest nivel de subzistenţă sau prag absolut al sărăciei era ajustat în funcţie de mărimea (structura) familiei. În consecinţã. Conceptul de sărăcie absolută presupune posibilitatea constituirii unor standarde universale în raport cu care să se analizeze progresele în eliminarea sărăciei.Sărăcia Sărăcia este un concept greu de delimitat. acceptabil la nivelul colectivităţii.) decurg din faptul de a fi părinţi. aş acum vom vedea. cheltuielile de gospodărie şi diverse cheltuieli personale. întrucât întreaga societate britanică şi-a îmbunătăţit considerbil standardul de viaţă în toată acea perioadă. bazate pe viziuni diferite. vecini. Cum determinăm acest minim necesar pentru satisfacerea nevoilor elementare? Prima încercare de notorietate îi aparţine lui Seebohn Rowntree.

Fiecare individ în plus în familie nu mai aduce aceleaşi cheltuieli. transformate în final tot în bani. putem aplica o scala de echivalenţă bazată pe diferenţele de necesar caloric între adulţi şi copii. a cantităţilor în care sunt necesare şi apoi a cheltuielilor necesare pentru a procura acele cantităţi. între sexe.87 Scala OECD Primul adult Fiecare din următorii adulţi Fiecare copil Coeficient de echivalenţă 1 0. educaţie şi culturale).Ulterior au fost dezvoltatenoi abordări care să corecteze neluarea în considerare a dimensiunii sociale. rezultă aşa numitele “economii de scală”. dacă considerăm că ponderea consumului alimentar este mare. nevoile de relaţionare cu ceilalţi. Tipul de familie este însă foarte important. elaborându-se un coş de bunuri şi servicii minime.3 46 . Totuşi.iniţial se determină un consum caloric: specialiştii. locuinţă. Se stabileşte consumul minim (de obicei lunar) de bunuri şi servicii necesare traiului la un nivel minim şi ce cheltuieli revin pe lună pentru toate acestea. abordarea „nevoilor de bază” (basic needs) are în vedere un minim necesar care cuprinde nevoi „fizice” dar şi sociale (incluzând hrană. facilităţi de sănătate. De exemplu. Măsurarea sărăciei se poate face prin mai multe metode.50 Cuplu cu 2 copii 1. haine.25 Cuplu cu 1 copil 1. În final se compară veniturile indivizilor sau familiilor cu pragul normativ calculat. etc. dotările locuinţei şi servicii comunitare precum apă. astfel încât să fie realizat un echilibru nutriţional) .apoi acestui consum i se dă o valoare finaciară. • estimarea necesarului de consum alimentar . în funcţie de preţurile existente la acele produse • Pe lângă consumul alimentar minim. Iată câteva exemple de scale de echivalenţă: Scala de echivalenţă Rowntree Coeficient de echivalenţă 1 bărbat singur 1 1 femeie singură 0. Metoda normativă (introdusă de Rowntree) constă în stabilirea unor categorii de bunuri şi servicii necesare. transport public.7 0.70 Cuplu cu 3 copii 1. Numărul de persoane dintro gospodărie se transformă în “adulţi echivalenţi” pe baza unei “scale de echivalenţă” (bazată pe presupoziţiile de consum într-un anumit context social). utilităţi sanitare. de performare adecvată a rolurilor sociale nu sunt incluse în această definiţie. de asemenea necesare subzistenţei. De exmplu.84 Cuplu 1. nutriţioniştii determină care sunt produsele de care trebuie să beneficieze orice individ (număr de calirorii dar structura acestora. pragul trebuie să cuprindă şi bunuri şi servicii nealimentare.

înmulţindu-l cu 3. Prin urmare.69 Băieţi 13 – 15 ani 3100 0.. Această legea a consumului formulată de Engel a determinat-o pe Mollie Orshansky să stabilescă un prag al sărăciei în care cheltuielile alimentare reprezintă mai mult de 1/3 din totalul cheltuielilor (Zamfir E.58 Copii 10 – 12 ani 2500 0. întrucât reproduce un pattern de consum cacarteristic acesteia. cu atât individul sau familia respectivă este mai săracă. scad în valoare relativă (procentual) în cheltuielile totale. fiind stabilită prin raportare la bunăstarea întregii populaţii. Sărăcia relativă Sărăcia relativă se bazează pe ideea de nevoi relative.58 Metoda structurală care. aşa cum indică şi numele are în vedere structura cheltuielilor necesare acoperirii nevoilor. De unde şi formularea: cu cât ponderea cheltuielilor alimentare este mai ridicată în consum.86 Băieţi 16 – 20 ani 3600 1 Bărbaţi 21 – 65 ani 3500 0. Nevoile sunt relative la condiţiile de viată ale colectivităţii (încălzirea locuinţei pentru climă rece dar nu şi unde este cald tot timpul anului) sau la gradul de dezvoltare al colectivităţii (dezvoltare socială aduce cu sine noi nevoi).O scală de echivalenţă calorică utilizată de Institutul Naţional de Statistică din România Calorii necesare Coeficient de echivalenţă Copii 0 – 1 an 1000 0. 1995). 47 .81 Bărbaţi peste 66 ani şi femei peste 57 ani 2100 0. comparative. pe baza sumei necesară pentru cheltuieli alimentare putem afla şi necesarul total de cheltuieli pentru acea familie. Din această perspectivă. Desigur că pragul astfel stabilit este valabil pentru societatea americană de atunci. considerându-se că chiar nevoile fundamentale iau forme diferite în raport cu contextul.28 Copii 2 – 3 ani 1300 0. deci procentul cheltuielilor alimentare este cu atât mai mare cu cât venitul este mai scăzut. Specialiştii analizează consumul real al populaţiei Ernst Engel formulează o lege de notorietate în literatura de specialitate – cunoscută şi ca legea lui Engel: pe măsură ce cheltuielile cu consumul alimentar cresc în valoare absolută.78 Femei 21 – 56 ani 2900 0. este luat în considerare contextul socio-cultural.36 Copii 4 – 6 ani 1700 0. Aceasta înseamnă că ponderea cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor unei familii este invers proporţională cu nivelul venitului.47 Copii 7 – 9 ani 2100 0.97 Fete 13 – 20 ani 2800 0. Metoda nu ţine seama de specificul fiecărei ţări care poate determina structuri diferite de consum.

sărac în Bucureşti şi bogat într-o comună. Pe baza acestui concept Townsend (1979) a defint sărăcia drept lipsa resurselor necesare pentru un regim alimentar echilibrat. Praguri de sărăcie relativă larg acceptate în prezent de specialişti (de exemplu un astfel de prag este utilizat şi la nivelul Ununii Europene) se calculează ca un procent (40%. În final stabileşte pragul de sărăcie relativă ca fiind acela sub care scorul de deprivare creşte foarte mult. lipsa unor condiţii de viaţă şi confort “normale” (în sensul de comune. mediile în care aceştia trăiesc. Nici metoda de măsurare a lui Townsend nu a fost lipsită de critici care au vizat lista itemilor aleşi. dintre diferitele momente de timp la care ne referim. Astfel. sărac între cei din centru şi bogat între cei din Rahova. între prieteni etc. Unul dintre susţinătorii sărăciei relative a fost Peter Townsend. 60%.Starea de sărăcie depinde de diferenţele dintre nevoile indivizilor. fără să se fundeze pe o anumită viziune referitoare la necesităţile unui individ. sărac în prezent şi bogat în urmă cu 50 de ani etc. selectarea indicatorilor ne mai parţinând specialiştilor ci colectivităţii. Totuşi. obişnuite. un individ poate fi sărac în SUA şi bogat în România. La acelaşi nivel al resurselor. 48 . Este în fapt vorba de o deprivare relativă la ceilaţi. Townsend propune in indice al deprivării calculat prin însumarea multor indicatori referitori la activităţile unei gospodării. în funcţie de care calculează un “scor de deprivare” pe care îl raportează la diferite categorii de venit. Oamenii sunt deprivaţi relativ dacă nu pot obţine acele condiţii de viaţă optime: regim alimentar adecvat. devenind excluşi de la modul de viaţă. sunt ceea ce s-ar putea numi nucleul comun. fără o anumită semnificaţie. 50%. În definirea sărăciei el porneşte de la conceptul de deprivare sau frustrare relativă. fără a spune ceva despre modul de viată presupus de poziţia respectivă. ulterior lui Towsend s-au dezvoltat metodologii prin care indivizii sunt întrebaţi ce consideră ei că nu trebuie să lipsească unui individ pentru un mod de viaţă acceptabil. un indicator al deprivării era considerat a nu mânca mâncare gătită. indivizii fiind fiinţe sociale şi ducându-şi existenţa într-un anumit mediu social. fapt criticat în virtutea preferinţelor unui individ pentru o dietă alimentară mai particulară cum ar fi bunăoară preferinţa pentru salate (problemă reală în societăţile contemporane în care mulţi indivizi opteaza pentru un regim naturist din dorinţa de a se menţine în formă sau. confort. obiceiurile şi activităţile obişnuite ale colectivităţii căreia îi aparţin. Deprivarea poate fi întregistrată în orice sferă de activitate a individului: la slujbă. Astfel se ridică o altă problemă a măsurării sărăciei: cum putem face distincţia între un comportament datorat lipsei resurselor şi cel bazat pe anumite preferinţe? Se poate pune problema lui Hagi Tudose care trăieşte în condiţii deosebit de modeste dar nu din lipsă de bani. trebuie remarcat că un astfel de prag este arbitrar. din idealul “tinereţii fără bătrâneţe”). în familie. sprijin şi servicii care să îi ajute în performarea rolurilor sociale aşteptate de la ei ca membrii ai societăţii. stilurile lor de viaţă. etc. acceptate social). De exmplu. Acest prag poziţionează indivizii unii relativi la ceilalţi. 70%) din media / mediana veniturilor sau cheltuielilor dintr-o societate / colectivitate. la care se raportează. condiţiile obişnuite la nivelul societăţii). În final selectează numai 12 indicatori (care se regăsesc la majoritatea gospodăriilor.

delincvenţi. Deşi în câteva rânduri membrii familiei sărace de americani proveniţi din America Latină pe care o analizează obţinuseră pe diverse căi sume importante de bani. sărăcia ţine de autoaprecierea indivizilor. fie că este vorba de valori diferite sau de mijloace diferite de realizare a lor. “vina” de a fi sărac aparţinându-le. 2002). “Sărăcia. pentru a-şi ascude faţă de ei înşişi şi fată de ceilalţi eşecul. un mod de viată care se autoperpetuează şi care prinde săracul într-o capcană din care nu mai poate ieşi. stă în ochii posesorului” spunea Orshansky (Townsend apud Preda. 2. abordarea structural funcţionalistă şi alte asemenea abordări au demonstrat cum sistemul socio-economic conţine în sine dezechilibre care cu greu pot fi evitate şi care afectează anumiţi indivizi. 1995): 1.. dincolo de cum îi evaluează ceilalţi. Toria marxistă a exploatării . Sărăcia ca o trăsătură culturală. săracii sunt leneşi. Sărăcia este un efect al unei tendinţe structurale a modului de organizare socio-economică a societăţilor: distribuirea inegală a veniturilor. 3. se folosesc diferite întrebări de genul: • Pe o scală de la 1 la 10. “Cultura sărăciei” este un produs al stării de sărăcie dar şi o sursă de sărăcie în continuare. inadaptaţi social. ci i-au cheltuit rapid împărţindu-i celorlalţi. Alţi specialişti susţin că săracii nu au alte valori decât ale culturii dominante numai că au un mod particular de a le reazliza. vagabonzi. Sărăcia ca o caracteristică morală a individului. În orice caz. Sărăcia este în această accepţiune un efect al unor caracteristici personale sau ale familiei şi grupului de provenienţă. unde 1 reprezintă sărac şi 10 reprezintă bogat. în schimbarea poziţiei sociale. Subcultura sărăciei se transmite prin procesul de socializare. unde consideraţi că vă plasaţi? • Cum estimaţi veniturile dvs în raport cu necesitaţile? Cu variante de la : nu ne ajung nici pentru strictul necesar la reuşim să avem to6t ce ne trebuie fără mari eforturi. săracii par să fie prinşi într-un fel de capcană a sărăciei din care cu greu pot ieşi. Ca măsurare a acestuir tip de sărăcie. Sărăcia ca o problemă structurală. Oscar Lewis în celebra sa lucrare “Copiii lui Sanchez” descrie ce înseamnă o astfel de cultură a sărăciei. Conform acestei abordări. ca şi frumuseţea. Teorii explicative ale sărăciei Multitudinea de explicaţii ale sărăciei poate fi sintetizată în 4 mari categorii (Zamfir E.Sărăcia subiectivă Dincolo de veniturile sau cheltuielile indivizilor. risipindu-i pe petreceri etc. 49 . ei nu i-au investit în locuinţă.

50 . se calculează costuri diferite ale componentei nealimentare şi.urban. comunităţii.957. fie de cheltuielile destinate acoperirii acestuia. Institutul Naţional de Statistică. La pragul alimentar se adaugă costul serviciilor şi bunurilor nealimentare pe care îl suportă gospodăriile ale căror resurse le-ar permite doar acoperirea coşului minim. Adepţii acestei poziţii “demaşte” 2 circuite prin care SB ajunge să producă. pentru care are însă nevoie de resurse. dar aceasta are consecinţe negative deja menţionate: scad investiţiile. Pentru masurarea nivelului de bunastare a fost utilizat consumul gospodariilor. la scăderea responsabilităţii individului. • Circuitul cultural: beneficiile generoase ale statului conduc la dezvoltarea unei culturi a dependenţei. praguri diferite: unul al sărăciei. Valoarea pragului alimentar era de 994. acestea cheltuie strictul necesar pentru acoperirea altor componente ale consumului în detrimentul coşului alimentar. În fapt.705 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 . pentru a obţine aceste resurse. Sărăcia în România Măsurarea oficială a sărăciei Studiile asupra sărăciei în România au utilizat o varietate de metodologii de măsurare a acestui fenomen cu rezultate diferite. creşte şomajul. nu să elimine sărăcia: • Circuitul structural: pentru a elimina sărăcia. statul îşi asumă responsabilitatea suportului. din moment ce contravine însăşi principiului pe care se fundează Statul Bunăstării. familiei. Începând din 2001. Săracii sunt victime ale statului paternalist al bunăstării. celălalt al sărăciei severe. sub egida Comisiei Antisărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) a fost elaborată o metodologie de măsurare a sărăciei care a întrunit expertiza celor mai relevante instituţii în domeniu: Banca Mondială. În funcţie de pragul alimentar şi în funcţie fie de resursele. al cărui cost reprezintă „pragul alimentar”. la diminuarea capacităţilor lor. până la urmă produce cădere economică care în final conduce la cresterea sărăciei. Sărăcia ca efect al Statului Bunăstării. Componenta alimentară a consumului se stabileşte pe baza observării preferinţelor şi obiceiurilor alimentare ale populaţiei din decilele 2 şi 3 ale distribuţiei după cheltuielile de consum (se presupune că gospodăriile din aceste decile tind să îşi optimizeze consumul. în final. Universitatea Bucureşti. • Pragul sărăciei severe. Utilizarea veniturilor ar fi ridicat probleme datorita gradului ridicat de sezonalitate si dificultatilor de inregistrare a veniturilor informale Premisa fundamentală a metodologiei este cea a necesităţii satisfacerii unui consum alimentar zilnic de 2550 calorii. Această abordare poate părea paradoxală. ba mai mult. măreşte fiscalitatea. În acest mod necesarul caloric este transformat într-un coş minim lunar de produse alimentare.4.

1 8. luând în considerare economiile de scală şi asigurând o comparabilitate între gospodăriile din urban şi rural prin deflatori diferenţiaţi pe mediile de rezidenţă.ro Rezultatele analizelor specialiştilor CASPIS privind sărăcia în România arată faptul că în ultimii ani sărăcia a scăzut pe ansamblu.9 30.4 20.17 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 – urban.2 6. romii.2 35. pe medii de rezidenţă. copiii şi tinerii.4 11. Dinamica sărăciei în România 40 35 30 25 20 15 10 5 0 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 9.urban. pe regiuni şi pentru aproape toate categoriile de populaţie analizate. www.6 saracie severa saracie Sursa: CASPIS.857. o Valoarea acestuia era de 1.3 11. Este dat de cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor care alocă pentru alimente o sumă egală cu costul coşului minim.751.210.8 % 33. Însă. Metoda de măsurare a sărăciei are meritul de a înlătura multe puncte critice ale metodologiilor utilizate anterior. câteva grupuri sunt în continuare extrem de vulnerabile: familiile cu mulţi copii.8 11. după cum cheltuie strictul necesar şi pentru consumul alimentar. 51 .o Valoarea acestuia era de 1. prin faptul că pentru calcularea pragurilor sărăciei este necesară observarea comportamentului de consum. În plus.778 Lei pe adult echivalent în preturi Decembrie 2003 . • Pragul sărăciei.6 28. Se presupune că aceste gospodării îşi limitează drastic consumul de bunuri nealimentare şi servicii.9 30.1 12.3 25.9 25.3 30.caspis.210. lucrătorii pe cont propriu (mai ales în agricultură). se înlătură dificultatea investigării necesarului de consum nealimentar sau riscul supraestimării necesităţilor de consum de către experţi.4 10.5 13.

Scopul sistemului de asigurări constă în compensarea prin beneficii în bani sau în servicii a prejudiciilor suferite în anumite situaţii de risc (incapacitate temporarã sau permanentã de muncă. iar distribuirea beneficiilor/primelor de asigurare se face către cei pentru care situaţia de risc s-a produs. în măsura în care sunt importante în descrierea politicilor sociale. existenţa unor asigurări publice. Tocmai de aceea. individul poate opta pentru sisteme private de asigurări. Asigurãrile sociale pot fi de stat (sau publice) sau private. etc) cu care se confruntã cei asiguraţi. fiind astfel un sistem contributoriu. Sistemul asigurărilor sociale se fundează pe ideea de risc. garantate de stat. de factori structurali. de evoluţia macroeonomică globală. adesea acestea fiind încurajate de către stat prin reduceri de impozite. etc. Cele private sunt bazate pe contribuţii actuariale. Sistemele de asigurări publice sunt obligatorii – asigurările de pensii. dar individul se “asigură”. De exemplu: • • În acest context. bãtrâneţe. variind foarte mult pentru categorii socioprofesionale diferite şi pentru perioade de timp diferite. şomaj. astfel încât există şi sisteme private de pensii. obligatorii devine absolute necesară. depinde de tipul de muncă prestată. asigurările de şomaj sunt publice (garantate de stat) şi obligatorii. Prin urmare. de calificare. Pe parcursul acestui capitol ne vom referi în principal la asigurările publice şi numai tangenţial la cele private. adică pe un calcul al probabilităţii de producere a unui eveniment • se poate calcula de exemplu riscul producerii de accidente auto şi pierderile suferite în aceste situaţii. În baza principiului solidarităţii sociale se impune asumarea colectivă a unor riscuri: 52 . Astfel. cacteristica lor defitorie este contribuţia.Asigurările sociale Asigurãrile sociale formează împreună cu de asistenţa socială sistemul de securitate socialã. Riscul de a pierde locul de muncă este distribuit neuniform. Există însă unele riscuri a căror bază actuarială este greu de calculat. de tipul de economie. Sunt garantate de bugetul de stat în cazul în care finanţarea sistemului ar avea dificultăţi. sănătate. Evenimentul se poate produce sau nu. şomaj. principiul de bază al sistemului de asigurări îl reprezintă solidaritatea socială. iar contribuţia pe care un doritor o va plăti pentru a putea beneficia de prima de asigurare în cazul producerii riscului va fi proporţională cu acestea Riscul de a ieşi la pensie este oarecum egal distribuit şi poate fi calculat. Sistemele de asigurări private sunt voluntare – pe lângă asigurările obligatorii. nu există sisteme de şomaj private. adică plăteşte o contribuţie periodic pentru a putea beneficia de bani sau servciii în cazul producerii riscului. Colectarea resurselor (fondurilor) are loc de la toţi cei care doresc să participe la un astfel de sistem.

faptul de a nu-l ajuta e posibil să coste societatea mai mult (costuri sociale şi pe termen lung). Avantaje: beneficiile sunt susţinute concomitent cu constituirea sistemului. • nu poate fi stabilită o bază actuarială. asigurările sociale pot fi: 1. • Ex: cazul sistemelor de pensii – cei care sunt acum pensionari au contribuit în trecut pentru pensionarii de atunci. - 2. Toţi indivizii pot ajunge în această situaţie. şi beneficiile vor creşte în termeni reali) Dezavantaj: dependenţa (demografică). În flux sau “Pay as you go” (PAYG): se plăteşte pe măsură ce situaţia apare. pot varia doar vârsta sau circumstanţele în care un om se pensionează. de viaţă. probabilitatea de apariţie a unor riscuri nu poate fi calculată şi nici pierderile suferite. de evoluţia demografică Dezavantaj: nu pot face faţă în cazul unei inflaţii mari.• este necesar din punct de vedere moral. nu depind de inflaţie. dacă e creştere economică. în consecinţă societatea trebuie să preia această responsabillitate. ambele sisteme au şi avantaje şi dezavantaje. există două mari tipuri: I. Caracteristicile acestui sistem. pe considerente de de justiţie socială sau pur şi simplu din calcule economice: o De exemplu: nu este moral şi nici echitabil ca un membru al societăţi să nu fie susţinut dacă se îmbolnăveşte (nu e vina lui). Se finanţează printr-un fond de asigurări. Ca soluţie se stimulează participarea în paralel la sisteme private. etc. aşa cum am văzut anterior. criteriile de acordare se pot ajuta “din mers” astfel încât beneficiul să poată fi adaptat evoluţiei economice (de exemplu. nu de la bugetul de stat. Pe bază de fond: se bazeaze capitalizarea fondurilor. veniturile reale de care beneficiază individul pot fi mai mici Aşa cum se poate vedea. de accidente. Avantaj: nu depind de rata de dependenţă. etc. Referindu-ne la sistemele de asigurări publice. Categoriile socio-profesională au propriile “case” de asigurări (termenul de la noi) 53 . contribuţiile sunt investite în diferite activităţi economice aducătoare de profir. Se bazează pe o dublă solidaritate: şi intra şi inter-generalţională. Ca modalitatea de organizare şi finanţare. Beneficiile sunt proporţionale cu mărimea contribuţiei. Sistemeel de pensii se pot constitui în flux întrucât riscul de a ieşi la pensie e oarecum egal distribuit. Sistemul de asigurări de tip Bismark – sunt primele sisteme de asigurări care au apărut în Germania la sfârşitul secolului trecut. Se întâlnesc mai ales în sistem privat – asigurări de bunuri. în plus. neanticipate. în fapt avantajele unuia sunt dezavantajele celuilalt.

Importanţa asigurărilor private devine adesea mare. ca în cazul tuturor acestor tipuri de beneficii. calitatea acestora tinde să scadă. inegalităţile sunt mult mai mici. nu se constituie un fond special de asigurări beneficiile relativ fixe şi reduse. prin sistemul de tip Beveridge. Ex: • şomaj: stat – sindicate – patronat • pensii: stat – pensionari – angajatori • sănătate: stat – medici – sănătate Nivelul beneficiilor Importanţa asigurărilor private Qvasi-proporţionale cu veniturile. au şi beneficii ridicate. Caracteristicile acestui sistem: se finanţează de la bugetul de stat. însă fiind un sistem universalist. Sistemul de asigurări are un puternic caracter redistributiv: 54 . nici nu se face disticţia între bugetul de asigurări şi cel de stat. aşa cum am văzut. cei cu venituri ridicate optează şi pentru asigurări private. în Marea Britanie. cu nivelul contribuţiei Scăzută Relativ constante. Importanţa sistemelor private este relativ scăzută în contextul diferenţierii în funcţie de venit. Sistemul de asigurări de tip Beveridge . perpetuează aceleaşi inegalităţi de pe piaţa muncii: cei cu venituri mari şi statut socio-profesional ridicat vor avea beneficii mai mari şi servicii de calitate. prima iniţiativă statală anti-liberală. cei cu venituri ridicate. sunt proporţionale cu mărimea contribuţiei numai într-o oarecare măsură. contribuabili şi beneficiari (prin reprezentanţi ai lor). şi servicii de calitate. - - II. De remarcat rolul fundamental pe care l-a avut apariţia acestui sistem: un prim angajament al statului. pe fondul nemulţumirii faţă de benefiicii şi calitatea serviciilor oferite de stat. - - - Principalele caracteristicile celor două mari tipuri de sisteme de asigurări Tipul Bismark Sursa de finanţare Administrarea fondului Fondul de Asigurări Sociale Regim tripartit: stat. relativ scăzute Mare Stat Tipul Beveridge Bugetul de stat Asigurările sociale sunt de fapt un tip de impozit.apărut dupã cel de-al doilea Rãzboi Mondial în Marea Britanie. din taxe şi impozite generale – toti cei care au plătit impozite şi taxe la bugetul de stat sunt beneficiari. o prima structură de cooperare între angajaţi şi angajatori. ceilalţi mai modeste.- Ca urmare. De altfel. diferenţele între beneficii sunt mult mai mici decât în cazul primului sistem ca urmare. în timp. mai ales în privinţa serviciilor.

Prin legea din 1933 a fost unificat la nivel naţional sistemul asigurãrilor sociale din România (Mărginean I. maternitate şi pensii pentru toţi membrii corporaþiilor muncitoreşti. conduc la scaderea inegalităţii. cel mai adesea fiind fixat un plafon minim şi un plafon maxim (peste care se impozitează). chiar dacă într-o măsură mai mică. având în medie venituri mai mari pe piaţa muncii şi deci cotizeazând mai mult şi pe o perioadă mai îndelungată comparativ cu femeile care având vârsta de pensionare mai scăzută şi speranţa de viaţă mai ridicată beneficiază în fapt mai mult de pe urma acestui sistem. Fondurile de asiguraări au fost trecute 55 . la noi. indiferent de mărimea cotizaţiei). Industrializarea masivă. Cea mai puternica reducere a inegalităţii se realizează prin sisteme de beneficii şi servicii constante. accidente. atenueaza inegalităţile între indivizi • Atenueaza diferenţele de venit de-alungul vieţii unui individ • Asigură indivizii în faţa unor pierderi neaşteptate a veniturilor sau în faţa unor situaţii de risc cărora nu le-ar putea face faţă singur Scurt istoric al asigurărilor sociale în România Chiar dacă nu intrau în respeonsabilitatea statului. totuşi trebuie menţionat că încă din 1872 existau asocieri ale muncitorilor care prevedeau şi măsuri de întrajutorare în caz de boală sau deces.. Dacă beneficiile sunt proporţionale cu veniturile anterioare nu fac decât să reproducă inegalitatea existentă în societate. sistemul de sănătate – beneficiezi de aceleaşi servicii dacă esti asigurat.• • de la cei la care riscul nu se materializează la ceilalţi de la cei care au cotizat mai mult la cei care au cotizat mai puţin – atât în termeni de durată. cât şi de cuantum Desigur că impactul lor redistributiv este diferit. După 1949 a fost promovată acte legislative o politică de egalizare a drepturilor de asigurări. Prima lege modernă de asigurări sociale care prevedea obligativitatea asigurării a fost introdusã în ianuarie 1912 (Legea Neniţescu) şi viza asigurări de boală. Interesant este că în cadrul acestor sisteme de pensii se vorbeşte despre o redistribuire între sexe. întrucât bărbaţii beneficiază mai puţin de pe urma sistemului. Care este aşadar rolul sistemelor de asigurări sociale? • Întăresc solidaritatea socială • Cresc echitatea socială. indiferent de mărimea conribuţiei (de exemplu. atenuând diferenţele anterioare de pe piaţa muncii dintre contribuabili. 1995). dacă beneficiile sunt proporţionale numai într-o oarecare măsură. Şi sistemul de pensii este redistributiv. Un moment de referintă îl reprezintă Legea Missir (1902) prin care s-a introdus un sistem de asigurare a meseriaşilor pe baze corporatiste. Exista chiar şi o lege dată de Cuza pentru acordarea unor pensii pentru funcţionarii statului ‘civili. Totuşi inegalitatea se păstrează. care atribuia însă drepturi limitate iar numãrul beneficirilor era foarte redus. militari sau eclesiastici’. creşterea populaţiei salariate (angajate) au făcut ca sistemul de asigurări să se extindă la aproape întreaga populaţie. Perioada comunistã a adus schimbări majore în sistemul de asigurări sociale. invaliditate.

sub controlul statului şi incluse în bugetul de stat. în special pentru populaţia ruralã. După 1989. Deşi benefice pentru populaţia anterior neacoperitã. 56 . formând casele de asigurări de sănătate. Agricultorii asociaţi forţat în CAP-uri nu au fost introduşi în sistemul de stat al asigurărilor de pensii. După 1989 acest fapt a generat probleme majore pentru sistem. în 1997 Legea Asigurărilor de Sănătate şi în 2000 o nouă lege a pensiilor. fondurile de asigurări au continuat să funcţioneze o perioadă sub controlul statului. 2002). asigurãrile de şomaj au fost desfiinţate. întrucât în virtutea echităţii sociale au trebuit introduse şi pensii pentru aceştia 1992. În 1991 a fost introdusã Legea Ajutorului de Şomaj. respectiv de pensii. Întrucât existenţa şomajului era negată de regimul comunist. măsurile au afectat în timp calitatea unor drepturi şi atitudinea cetăţenilor faţã de ideea de asigurare socială (Preda. măsuri prin care fondurile de asigurări au devenit fonduri separate.

indiferent de familie însă. Beneficiile şi servicile se acordă în baza principiului solidarităţii sociale. Obiectivul lor îl reprezintă creşterea solidarităţii sociale. Asistenţă socială universală sau categorială – beneficiile sociale se acordă tuturor membrilor unei categorii. singurul criteriu de acordare fiind apartenenţa la acea categorie. • Un exemplu de astfel de beneficiu în România este alocaţia pentru copii care se acordă tuturor copiilor. “în nevoie”. etc care produc în fapt stigamtizare socială. Beneficiile universaliste sau categoriale se acordă mai degrabă în baza unui drept social al indivizilor şi nu pentru că sunt consideraţi “în nevoie”. creşterea bunăstării unor segmente largi de populaţie. Caracteristica ei definitorie constă în faptul că este un sistem non-contributiv. înlăturarea etichetei de “dezavantajaţi”..Asistenţa socială Asistenţa socială reprezintă. fără a fi condiţionate de o contribuţie anterioară. sau din fonduri sociale speciale. Asistenţa socială are două înţelesuri (Zamfir E. finanţat din taxele şi impozitele generale. • Un sens mai restrâns în care asistenţa socială include doar asistenţa acordată pe baza testării mijloacelor de trai sau a condiţiilor speciale In continuare vom opta pentru înţelesul larg al termenului. În caz extrem asistenţa universalistă vizează toţi membrii unei societăţi în virtutea calităţii lor de cetăţeni. încercând să caracterizăm ambele tipuri de asistenţă socială. acoperirea qvasi-totală (riscul de nu primi beneficiul este minim. datorită multitudinii de beneficiari – conduc la cheltuieli sociale foarte ridicate (care nu se pot realiza decât printr-o fiscalitate ridicată) • paternalism care distruge liberatatea şi responsabilitatea individului. 2002): • Un sens mai larg în care asistenţa socială se referă la orice beneficiu financiar sau serviciu social non-contributiv. Asistenţa socială este de două mari tipuri: 1. cea de-a doua mare componentă a sistemului protecţiei sociale. lipsa diversităţii (beneficii egale pentru toţi) conduce la 57 . solidaritate socială • cuprinderea largă. “dependenţi”. la rigoare. încurajează dependenţa de stat. integrare socială. Avantaje ale acestor beneficii: • creşterea echităţii. situaţie care nu se întâmplă. însă beneficiile de acest tip sunt rare şi se acordă mai ales sub formă de servicii sociale: serviciile medicale şi cele de educaţie. ca în cazul celorlalte tipuri de beneficii descrise mai jos. chiar dacă cele administrative sunt minime. aşa cum vom vedea mai jos. în cazul celorlalte tipuri de beneficii) • administrarea beneficiilor se face pe baza unui sistem relativ simplu şi cu costuri administrative reduse Dezavantaje: • costuri economice ridicate. alături de asigurările sociale. chiar şi aceasta este un beneficiu condiţionat de participarea şcolară după 16 ani.

Testarea mijoacelor nu vizează numai stabilira eligibilităţii. gospodăriei. • Alegerea familiei ca unitate de analiză încalcă principiul neutralităţii menţionat anterior. dar cu erori de focalizare mai mici. familia sau gospodăria. • Alegerea individului ca unitate de masură. Mai mult. Unitatea de analiză o poate reprezenta individul. Fiecare dintre cele două modaităti are avantaje şi dezavantaje. rezolvarea sau prevenirea unei probleme. standardizate – cazul celor de educaţie şi sănătate de ex – a căror calitate tinde să scadă în lipsa unei reale competiţii. Specialistii în acest caz sunt asistenţii sociali care fac astfel de evaluări prin anchete sociale la domiciliul fiecărui beneficiar. fiind excluşi cei care în fapt nu beneficiază de suportul familiei. Modalităţi de testare: • Numai prin sistemul administrativ . Asistenţa socială focalizată reprezintă ultima “plasă de siguranţă” în reţeaua de securitate socială.atunci când există criterii stricte şi relative uşor măsurabile • Prin sistemul administrative şi a celui “expert” – atunci când criteriile sunt mai greu de stability. din generaţii diferite să împartă resursele pentru faptul că trăiesc sub acelaşi acoperiş. individul fiind “condamnat” la împărţirea resurselor cu ceilalţi membri ai familiei. 58 . Principiul de bază este reprezentat de ajutorarea celor care nu se mai pot ajuta singuri. etc. 2. dar şi nivelul beneficiului. în timp ce cel de-al doilea costuri mai ridicate. familiei. la reglementarea sferei private a indivizilor (cei cu stiluri de viaţă alternative sunt puternic sancţionaţi) ignorarea nevoilor personalizate ale indivizilor prin adresarea unor servicii uniforme. Asistenţa socială pe baza testării mijoacelor sau focalizată – beneficiile sociale se acordă în funcţie de nevoie. În acest caz eroarea excluderii celor care nu sunt în fapt susţinuţi este mai puternică. Alegerea unei unităţi sau alteia conduce la probleme diferite (Mareş. alegerea gospodăriei ca unitate de analiză forţează familii diferite. conduce la riscul de a beneficia de ajutor şi aceia care dispun în fapt de suportul familei. la lipsa opţiunii individuale.• uniformizare. Eligibilitatea pentru un beneficiu se stabileşte pe baza unei testări a mijoacelor individului. pe baza unei evaluări. Obiectivele acestor beneficii se referă la asigurarea unui minim de trai. satisfacerea unei nevoi. Primul sistem în care procedura este standardizată presupune costuri mai scăzute dar erorile de focalizare sunt mult mai numeroase. În cadrul sistemului de asistentă focalizată. beneficiile nu sunt la fel pentru toţi. 1995). ci depind de nivelul iniţial al bunăstării sau de gradul nevoii. conducând la o acoperire excesivă. în baza principiului respectării autonomiei şi libertăţii individuale. pot fi interpretabile şi este necesara o evaluare personalizată a fiecărui caz. chiar pentru cei care se califică. a celor în care celelalte surse de suport au eşuat.

ca în cazul sistemului universalist). sistemul nu va fi scutit de erori. Pentru a remedia aceste consecinţe. o Exemplu: focalizarea alocaţiilor pentru familiile cu mulţi copii poate conduce la costuri mai ridicate datorită costurilor administrative ale sistemului de tesare a mijoacelor dar şi datorită faptului că această categorie înregistrează rate de sărăcie foarte mari. aplicarea principiilor pieţei şi sferei serviciilor sociale stimulează competiţia intre furnizorii privaţi şi conduce la creşterea calităţii acestora). Ajutorul din partea statului poate determina indivizii să se complacă în aceasta situaţie. ect) 3. întrucât acestea au avantaje pe teremen lung. unitatea de analiză este familia. dependenţă. rezultă resurse mai puţine doar pentru aceştia) • Efecte benefice asupra economiei şi asupra calităţii serviciilor (Ne mai fiind nevoie de cheltuieli sociale ridicate. Există costuri de informare. 59 . o capcană a sărăciei. devoltând mai degrabă capacităţi în cel asistat şi fiind mai puternic autoselective (distincţia este mai evidentă înre cei care au nevoie şi cei care nu au). fiscalitatea este scăută. • Creşterea echităţii verticale (nu orizontale. sistemul de acordare şi control este necorespunzător. Beneficii . deci potenţialii beneficiari sunt mulţi. din lipsă de informare sau datorită costurilor materiale şi sociale prea mari – ex costul asociat stigmei sociale. etc. în majoritatea ţărilor. Avantaje ale acestui sistem bazat pe testarea mijoacelor şi acordarea unor beneficii selective: • Costuri relativ scăzute datorită focalizării (beneficiază numai cei în nevoie. sistem de control ineficient. pentru a încuraja solidaritatea intrafamilială. gradul de acoperire al sistemului. • Demotivarea participării pe piaţa muncii. Aşa cum arătam anterior. În evaluarea unui sistem pe baza testării mijoacelor trebuie luate în considerare mai multe criterii legate de: 1. verificare.financiare sau în servicii. creând o cultură a dependenţei. atunci când costurile administrative sunt mari şi populaţia eligibilă numeroasă. De asemenea ajutorul este acordat pe o perioadă determinată astfel încât să nu constituie o soluţie permanentă pentru individ. Există preferinţa pentru servicii. Dezavantaje: • Costul unui astfel de sistem nu e intotdeauna mai scăzut. Redistribuirea se face către cei care au realmente nevoie. transfer propriu-zis 2. etc) • supraincluziune – sunt incluşi în sistem şi indivizi care potrivit criteriilor nu ar fi eligibili (fraudă. costurile sistemului. ca şi la noi. acordarea ajutorului este adeseori condiţionată de căutarea activă a unui loc de muncă şi de prestarea de munci în folosul comunităţii. există erori de focalizare: • excluziune – rămân indivizi care ar fi eligibili în afara sistemului (indivizii respectivi nu au depus cererea.Având în vedere că orice unitate de analiză am considera. etc.

ajutând indivizii sau grupurile şă-şi rezolve singuri problemele. reducând riscul dependenţei. În acest sens. din diverse motive. 2002). Stigmatizare socială. fie datorită stigmei sau pur şi simplu modalităţii de aplicare a sistemului. anchetele sociale la domiciliul individului. datorită stigmei sistemul poate fi caracterizat de eroarea de excluziune. dar în primul rând ca o modalitate specifică de terapie socială (Zamfir E. având ca scop principal dezvoltarea. Acoperire relativ scăzută a populaţiei ţintă – aşa cum am arătat. alte studii confirmă că aceste tipuri de beneficii fac ca femeile să preferă să rămână acasă şi să aibă grijă de copii. Menţinerea sărăciei mai ales la anumite categorii de populaţie. Programele de reducere a sărăciei bazate pe beneficii selective sunt de multe ori ineficiente. etc. Asa cum am văzut. Deşi focalizată pe saraci.. Barr arată că odată cu cresterea beneficiilor selective pentru familiile cu copii a crescut numărul de familii monoparentale. În consecinţă. Cu alte cuvinte acest tip de suport mai degrabă ajută individul să supravieţuiască şi nu să iasă din sărăcie. Problemele cu care se confruntă indivizii sau comunităţile nu se datorează numai lipsei resurselor materiale. 60 . asistenţa socială se constituie nu numai ca terapie individuală.. Dacă beneficiile sociale suplinesc un deficit de resurse. Serviciile de asistenţă socială reprezintă deci o abordare activă a problemelor sociale. servicile de asistenţă socială se adresează unui deficit de capacităţi. corectarea sau refacerea unor capacităţi individuale sau comunitare neceare unei vieţi normale şi autosufciente (Zamfir E. servicile de asistenţă socială urmăresc înţelegerea naturii problemelor individului sau grupurilor. de acoperire insuuficientă a populaţiei eligbile (indivizii nu solicită acest drept pentru că costurile stigmei ar fi prea mari). pe lângă cele de sănătate şi de educaţie. Mai mult.• • • • Încurajarea unor comportamente indezirabile ce ţin de stilul de viată. identificarea unor soluţii constructive şi strategii acţionale de rezolvare a acestor probleme. 2003). fie datorită lipsei de informare. perpetuându-se aceeaşi dimensiune a fenomenului. De exemplu. din sfera mai largă a servicilor sociale. inventarierea tuturor bunurilor şi chestionarea vieţii de familie reprezintă imixtiuni în sfera privată şi pot leza demnitatea individului. Chiar lipsa resurselor poate fi consecinţa deficitului de capacităţi. ci şi lipsei capacităţilor. acoperirea potenţialilor beneficiari rămâne destul de scăzută (cel mai frecvent aproximativ jumătate) Servicile de asistenţă socială Servicile de asistenţă socială fac parte. excluziune socială. ajutorul acordat acestora în vederea conştientizării propriilor probleme. adesea asistenţa pe baza testării mijoacelor nu îşi îndeplineşte obiectivul de reducere a acesteia. Sistemul sparge colectivitatea în două: cei care plătesc şi cei care primesc.

(re)integrarea indivizilor sau grupurilor în circuitul unei vieţi normale şi autosuficiente din punct de vedere social. sănătatea publică.în mediul natural de viaţă al beneficiarilor (în familie. • Intervin în situaţii: . până la nivelul cel mai de sus (naţional). Baza organizării serviciilor de asistenţă socială o reprezintă comunitatea locală. monitorizând evoluţia unor probleme sociale. cu instrumente specializate. cum ar fi educaţia. Serviciile trebuie să răspundă nevoilor locale dar şi unei utilizări eficiente a resurselor (financiare. etc). Prin extensie. abuz. pentru copii abandonaţi. materiale şi umane).• Servicile de asistenţă socială (Zamfir E. astfel încât nivelul de organizare a acestuia poate varia de la nivelul cel mai ‘de jos’ (în cazul nostru consiliile locale). • Având o dublă funcţie: . instituţii sociale) .de dificultate cronică (sărăcie extremă.în instituţii specializate de asistenţă socială. Responsabilităţile şi deciziile privitoare la organizarea şi desfăşurarea unor servicii de asistenţă socială revin însă. în mare parte. 61 . comunităţii locale.apăra interesele şi drepturile indivizilor în cazuri excepţionale.general. cea mai în măsură să cunoască şi să răspundă la specificul local al problemelor sociale. Mulţi specialişti în probleme de administraţie publică susţin necesitatea implicării şi responsabilizării comunităţilor locale în organizarea servicilor de asistenţă socială. excepţionale (abandonul copiilor.sprijini dezvoltarea capacităţilor de soluţionare a problemelor la nivelul individului sau grupului . Roul lor este de a: . oferind şi un loc protejat de viaţă persoanelor ce nu pot să îşi desfăşoare existenţa într-un mediu social natural (instituţii pentru vârstnici. grupuri sau instituţii sociale. în relaţiile lor cu alţi indivizi. .(re)conectarea individului la mediul său social direct (familie. 2002): • Pot avea caracter: .) .de urgenţă. pentru persoane cu disabilităţi majore). Statul coordonează sistemul. adresându-se unor probleme particulare. bătrâni singuri şi izolaţi. beneficii sociale . fixează standarde de calitate pentru funcţionarea serviciilor şi contribuie la finanţarea acestora.specializat. această funcţie vizeaza împuternicirea (empowerment) indivizilor sau grupurilor. la locul de muncă. • Pot fi acordate: . la şcoală. trecând prin nivelul judeţean sau regional..facilita accesul la alte servicii şi programe sociale. comunitate) şi la mediul social mai larg (piaţa muncii. oferind un prim suport celor aflaţi în nevoie. prieteni.mobilizarea resurselor sociale în vederea rezolvării eficiente a unor probleme sociale generale sau locale. violenţă domestică. etc) . sau chiar şi prin centrele de consiliere care deşi sunt forme instituţionale nu desprind indivizii din mediul lor de viaţă.

bolnavi. asistenţa socială este marginalizată în regimul comunist. copii orfani. 62 . 2002). credite. fără o strategie generală. familii tinere (beneficii monetare.. 2002). fiind modificat ulterior prin legea Venitului Minim Garantat (2001). handicapaţi. alocaţia pentru familiile cu mulţi copii. După Unirea Principatelor din 1859 apar acte normative care susţin dezvoltarea asistenţei sociale la nivel comunitar. Ulterior. Abia în 1995 a fost introdus ajutorul social pentru persoanele sărace. pensionari. Abia în 1831 se pun însă bazele unui sistem de asistenţă socială structurat prin adoptarea Regulamentului Organic. prin promulgarea legii pentru protecţia copilului şi prin înfiinţarea unor instituţii specializate pentru ocrotirea persoanelor aflate în nevoie: fete-mame. locuinţe sociale. persoane vârstnice fără sprijin (Zamfir E.. ca şi în celelalte ţări foste socialiste.Scurt istoric al asistenţei sociale în România Ca şi în celelalte ţări. elevi. mai ales în privinţa servicilor de asistenţă socială care erau reduse la cele de tip instituţional (instituţii pentru copii abandonaţi. 2002). reduceri de impozite). subvenţii. persoane cu disabilităţi fizice sau psihice. studenţi. funcţiile sale de protecţie mai largă fiind transferate integral întreprinderiilor. începuturile asistenţei sociale în România reprezintă acţiuni caritabile. bolnavi cronici. După 1989. pe fondul unei potici accentuat pronataliste. La sfârşitul anilor ’80 asistenţa socială se limita la acordarea unor ajutoare materiale sporadice persoanelor aflate în situaţii extreme. în principal la iniţiativa sectorului non-guvernamental (Zamfir E. beneficii de tipul asistenţei sociale au continuat să existe. Iniţial. gratuităţi. beneficii şi servicii pentru persoanele cu handicap. facilităţi. desfăşurate în special de organizaţii religioase. aria beneficiilor a fost diversificată: alocaţii pentru copii şi familie (alocaţia universală pentru copii. reţeaua serviciilor s-a extins şi s-a diversificat mai ales în forme nerezidenţiale tip centre de zi sau servicii la domiciliu. Actul de naştere a asistenţei sociale se plasează în jurul anului 1775. România devine astfel una dintre primele ţări din Europa care introduce pe lângă sistemele de asigurări (aşa cum am arătat în capitolul anterior) şi un sistem de asistenţă socială. Se mai acordă: burse sociale pentru elevi şi studenţi din familii cu venituri modeste. de curând alocaţia pentru familiile monoparentale). serviciile de asistenţă socială s-au dezvoltat mai degrabă punctual. persoane cu handicap sau vârstnici care adesea funcţionau în condiţii precare). trebuie amintite aici beneficiile pentru copii şi familiile lor. După al Doilea Război Mondial.. ce a permis crearea unei reţele teritoriale de servicii sociale comunitare (Zamfir E. etc. fiind în final desfiinţată considerându-se că este inutilă în societatea socialistă. stipulând atribuţii şi responsabilităţi concrete pentru serviciile de asistenţă socială de la nivelul comunelor şi judeţelor. săraci. În 1990. care urmăreau ajutorarea punctuală şi ocazoinală a unor grupuri vulnerabile precum bătrâni. săraci. Totuşi. sistemul asistenţei sociale din România era subdezvoltat. Legea servicilor de ajutor social din 1931 rămâne un moment de referinţă pentru asistenţa socială modernă. Au fost introduse şi subvenţii pentru cheltuielile de încălzire pe perioada iernii pentru cei cu venituri reduse.

Rezultatele efective ale unui program vor depind de: • modul în care sunt fixate obiectivele şi mai ales operaţionalizate. identificarea beneficiarilor şi transferurile realizându-se pe baza unor criterii clare. M.Rolul administraţiei publice în implementarea politicilor sociale Administraţia publică reprezintă un actor important în desfăşurarea politicilor sociale.. realizarea transferurilor în mod optim şi monitorizarea întregului proces. Studiile de implementare a politicilor sociale datează din perioada de aur a Statului Bunăstării. Costurile administrative sau costurile de administrare a programelor sociale reprezintă acea parte a fondurilor folosită nu pentru suportul direct (beneficii sau servicii) către populaţie ci pentru funcţionarea infrastructurii acestora. transpuse în practică (aici rolul administraţiei publice este major) • şi mai ales de strategiile de adaptare dezvoltate în faţa unor situaţii particulare. din anii ’60. Sunt criticate costurile administrative mult prea mari a acestora şi lipsa unor rezultate vizibile. Ele depind de mai mulţi factori (Pop L. fiind iniţiate în SUA pentru a evalua programele antisărăcie. începe să domine un pesimism cu privire la eficacitatea programelor sociale. costurile de administrare sunt mai ridicate. pentru care este necesar un întreg sistem de testare a mijoacelor (vezi capitoulul privind asistenţa socială). sau de a transpune în practică a deciziilor. Acestea din urmă sunt asociate cu costuri administrative mai ridicate datorită cheltuielilor legate de selectarea beneficarilor. O dată cu perioada crizei. Lipsky arăta că “politicile publice nu pot fi cel mai bine înţelese pornind de la cadrul legislativ sau de la nivelurile administrative superioare. • Infrastructura instituţională şi organizaţională publică mai largă (mai ales cea cu funcţie de control şi monitorizare) De exemplu. 2002): • Gradul de focalizare (universal – categorial sau focalizat) Beneficiile universale sau categoriale sunt mai ieftine din punct de vedere administrativ. • Amploarea programului (nivelul beneficiilor şi mărimea populaţiei cărei i se adresează). Administaţia publică are în contextul politicilor sociale mai ales rol de implementare. de execuţie. În cazul în care programele sociale sunt înalt focalizate şi necesită testarea pe baza sistemului expert de asistenţă socială (prin anchete sociale la domiciliul potenţialilor beneficiari).M. în cazul unui beneficiu acordat pe baza testării mijloacelor costurile administrative vor fi cu atât mai mari cu cât apartul fiscal este mai slab (posibilităţile scăzute de verificare a veniturilor individuale) Organizaţiile administraţiei publice sunt printre cei mai importanţi determinanţi ai rezultatelor efective ale politicilor sociale. 2002). Cadrul legislativ. deoarece îm multe moduri semnificative acestea sunt realizate în birourile înghesuite şi în cadrul interacţiunilor zilnice dintre funcţionarii ‘de ghiseu’ şi beneficiari” (Pop L. comparativ cu beneficiile focalizate.. structurile administrative superioare. impun anumite 63 . în scopul evitării erorilor de supra-incluziune şi de excluziune.

organizaţiile publice devin birocratice. Gradul lor de autonomie şi în consecinţă de responsabilitate în privinţa operaţionalizării acestor obiective generale şi difuze este ridicat. imaginea tipică a organizaţiilor administraţiei publice este adesea cea a unor organizaţii birocratice. mari consumatoare de resurse.reguli formale. Spre deosebire de cele private.multe obiective sunt vagi. . Exemplul anterior privind acordarea ajutorului social indică faptul că distorsionarea rezultatelor unor programe de către organele administraţiei publice nu reprezintă neapărat un proces disfuncţional. procedura având un grad înalt de discreţionalitate (mai ales în condiţiile unor resurse limitate).fiind finanţate din bani publici. Interesant este cum majoritatea acestor practici locale au fost ulterior integrate formal în noua lege a ajutorului social din 2001. în sensul birocraţiei ca mijloc de control şi coordonare a multitudinii de activităţi specifice statului. La nivelul opiniei publice şi nu numai. În lipsa fondurilor necesare.. ci impuse din exterior. 2002): . organizaţiile publice depind de legitimitatea strategiilor adoptate (dar dificultăţile sporesc în acest caz. de testare a mijocelor şi pot influenţa puternic rezultatele. răspunzând pentru ce nu a putut fi formulat extern . fiind “interfaţa” cu beneficiarii. specifice local (în unele locuri s-a luat în considerare cantitatea de pământ în proprietate. dezvoltă în timp anumite “stereotipuri”. întrucât acestea nu puteau acoperi decât o mică parte din cereri. Birocraţia ca formă de organizare are însă valenţe pozitive. specificitatea modalităţii de aplicare având un rol foarte important. al dificultăţilor sporite cu care se confruntă (Pop L. Adesea sunt trase la răspundere pentru ce a ieşit prost. în care eficienţa este mai importantă. Mai mult. o Organizaţiile administraţiei publice realizează procedura de selecţie a beneficarilor. Weber arată că atunci când scopul este clar definit şi mijloacele de îndeplinire a acestuia bine determinate.adesea nu au obiective proprii. birocraţia reprezintă cea mai eficientă formă de procesare a informaţiei. mulţi condiţionau acordarea ajutorului de prestarea de munci în folosul comunităţii. Aşa cum arăta şi Weber. întrucât opiniile. ineficiente. obţinerea legitimităţii reprezintă o condiţie importantă. în altele anumite bunuri.De exemplu. prin vechea lege a ajutorului social din 1995 finanţarea se făcea majoritar de la bugetele locale. interesele. acestea fiind stabilite în cadrul sistemului administrativ general . o Pe de altă parte. aşteptările publicului sunt eterogene) 64 . interpretabile şi greu de transpus în practică. acestea se pot aplica în moduri mai mult sau mai puţin diferite. Intervenţiile locale în acest caz au condus la îmbunăţirea legii ajutorului social şi la “racordarea” ei la realitate. Imaginea mai mult sau mai puţin negativă a organizaţiilor administraţiei publice trebuie privită într-un context mai larg. bazate pe experienţa în lucrul cu acestia (de tipul “omul se mai vede si după faţă”) care de asemenea joacă un rol important în selecţie. etc).M. selectarea beneficiarilor s-a făcut pe baza unor criterii suplimentare.

în evaluarea lor sunt implicate mai multe organisme externe (superioare pe linie ierarhică.M. ca în cazul organizaţiilor private. cât şi a celor de asistenţă socială. Termenul a fost utilizat pentru prima datã de în 1971 de Kotler şi Zaltman (Măţăuan. voluntari sau informali. poate opta pentru altul. a principiilor pieţei libere în sectorul public Marketingul social reprezintă probabil cel mai important concept în noile abordări. nu prin retragerea statului din funcţiile pe care şi le-a asumat ci prin aranjamente de furnizare a serviciilor pe bază de parteneriat cu alte organizaţii private pe modelul pieţei. „Noul management public” (Pop L. sunt centrate pe „ce trebuie făcut” şi mai puţin pe cum trebuie făcut în termeni de profit şi eficienţă. etc • Altă categorie care vizează schimbarea relaţiilor între organizaţiile furnizatoare de servicii o Divizarea instituţiilor mari şi profesionalizarea structurilor administrative o Introducerea mecanismelor de competiţie. Sistemul devine unul de qvasi-piaţă: administraţia publică subcontractează servicii profesioniste. actori privaţi. 2002) pentru a descrie aplicarea principiilor şi tehnicilor marketingului în promovarea unor cauze sociale. Pop. nu au posibilitatea de a opta pentru serviciile altor organizaţii cum se întâmplă în sistem privat acceptând beneficiile indiferent de calitatea lor.- - - valorile centrale ale lor trebuie să fie valorile colectivităţii. 2002) propune reducerea structurilor birocratice ale statului. feedbackul devine practic inexistent. pe lângă stat.M. sa. Statul îşi extinde însă funcţia de control a calităţii şi a eficienţei serviciilor oferite. Marketizarea serviciilor sociale vizează în principal introducerea concurenţei între furnizorii de servicii. În 1993 65 . avantajul constă în faptul că în acest nou model. Având în vedere toate aceste dificultăţi şi problemele asociate birocraţiei tot mai extinse din administraţia publică. promovând o economie mixtă a bunăstării având drept surse. Marea Britanie se bazează în principal pe această opţiune atât în privinţa serviciilor de sănătate şi educaţie. păstrându-şi rolul de de a reglementa aceste servicii. publici sau privaţi. sau actori sociali ai societăţii civile. beneficiarul poate acorda feed-back. Luând în considerare dificultăţile organizaţiilor publice de tip clasic menţionate anterior.cristalizat o nouă viziune asupra funcţionării acestora. cumpărându-le sau co-producându-le împreună cu piaţa privată. 1991 apud L. Evaluarea activităţilor lor este greu de făcut întrucât: rezultatele sunt greu de delimitat şi măsurat. dacă nu este mulţumit de furnizorul respectiv. Soluţii oferite de teoriile Noului Management Public sunt diverse (Hood. etc) Intrucât clienţii organizaţiilor publice nu sunt „voluntari” şi chiar dacă nu sunt mulţumiţi. beneficiarii. 2002): • O categorie care vizează creşterea eficienţei serviciilor publice prin o Elaborarea unor standarde de performanţă o Control asupra rezultatelor directe o Imbunătăţirea managementului organizaţional o Raţionalizarea utilizării resurselor.

Marketizarea serviciilor publice în România este abia la început.4% în cazul programelelor de furnizare a unor materiale în educaţie şi asistenţă socială la un maxim de 48.). limitându-se în principal la serviciile de curăţenie şi salubritate sau iluminat public. S. The Three Worlds of Welfare Capitalism. asistenţii sociali devenind un fel de „manageri” ai îngrijirii comunitare şi individuale (Mooney. Cambridge • Esping-Anderson. NY: Routledge • Esping-Anderson. Children and the Transition to Market Economy.5% în cazul programelor privind curăţenia clădirilor (Pop L.M.. New Perspectives on Welfare State in Europe. În continuare programele desfăşurate prin administraţia publică deţin cea mai mare pondere. Sipos (coord. European Welfare Poicy. apud L. New Perspectives on Welfare State in Europe.). creşterea autonomiei decizionale la nivele inferioare. 2002). Ferge şi J. Cornia. Kohlberg (coord. NY: Routledge • Lambru Mihaela. Polity Press. G. 1993. London. 1993. Welfare State Models in OECD Countries: An analisys for the Debate in Central and Eastern Europe. Presiunea pentru lărgirea ariei de opţiuni ale indivizilor în raport cu tipul de servicii a condus în timp la diversificarea ofertei.).). London. W. nu sunt dezvoltate suficient instrumentele prin care astfel de servicii să poată fi cumpărate / subcontractate de la furnizori priuvaţi.. Development in East European Social Policy în C. reforme radicale ale administraţiei publice nu au avut încă loc. 1992. Ioan Mărginean (coord.). Evoluţii şi tendinţe. trebuie menţionat că deşi tendinţa de subcontractare este din ce în ce mai raspândită.A. Bucureşti: Editura Ziua • Liebfried S. Parteneriatul publicprivat în furnizarea de servicii sociale. (coord. procentul contractelor câştigate de sectorul privat din totalul contractelor variază de la 9.. Bibliografie Barr Nicholas. Chiar şi în Suedia predomină în prezent un sistem mix de servicii sociale. În Marea Britanie. chiar şi în ţările în care această strategie este mai răspândită. Deşi administraţia locală are stipulat un rol important în dezvoltarea serviciilor sociale de acest tip. The economics of the Welfare State. Avebury • George Vic. John. in G. Standford: Standford University Press • Cace Sorin. Co: Wesview Press • 66 . 1993. Squaring the Welfare Circle.serviciile de asistenţă socială de la nivel local au fost transformate în agenţii cu rol strategic în identificarea problemelor şi cumpărarea de servicii de la instituţii specializate. De asemenea o caracteristică importantă şi destul de comună în sistemele administraţiei publice o reprezintă slăbirea relaţiilor ierarhice din cadrul administraţiei publice. Towards a European Welfare State in S. Micklewright. POP.M. 1990. 2002). Basingstone: Macmillan • Jones C. Crearea de pieţe interene sau cvasicontractarea serviciilor publice este mult mai răspândită. Bucureşti: Editura Expert • Deacon Bob. Peter Taylor – Gooby. Totuşi. Social policy in a Changing Europe. Boulder. 1997. 1991. Statul Bunăstării. Jones (coord. G. 2004.

New Perspectives on the Welfare State in Europe. România în context European. 1993. Elena.Zamfir Elena – Serviciile de asistenţă socială 67 . Statul Bunăstării . Evaluarea programelor sociale.).Zamfir Cătălin – Unitate şi diversitate în Statul Bunăstării . Cetăţenie. Bucureşti • Mishra. Allen and Unwin. Politica socială românească înntre sărăcie şi globalizare. Modele de politici sociale.Zamfir Elena – Modele ale statului bunăstării .Zamfir Elena – Asistenţă socială. Zamfir (coord. M.. 1999. – Inegalitate . Bucureşti: Editura Expert • Zamfir.). Routledge. Polirom. 1968.. 1995. Politici sociale. London • Zamfir C. London • Molnar.M. Editura Fundaţiei România de Mâine Pop L.M.• • Mărginean. Social Policy in the Postmodern World. Beneficii universalist – categoriale.Mărginean Ioan – Asigurările sociale . Editura Polirom. Bucureşti: Editura Alternative Capitolele: . Teşliuc E. 2002. Pop L. Commitment to Welfare.Zamfir Elena – Statul bunăstării . Servicii de asistenţă socială • Preda. în C. 2002. M. Marian. Commitment to Welfare. 2001. Bucureşti: Editura Expert Termenii: . Jones (ed)... 1999.Măţăoan Gabriel – Marketing Social . 2004. Studii de caz. 2000.Mareş Luana – Asistenţa socială bazată pe testarea mijloacelor . G. R.Zamfir Elena – Mecanisme ale producerii bunăstării în economia de piaţă .Pop Luana Miruna – Costuri administrative asociate programelor sociale. R. Sărăcia. C. (coord. Editura Expert. Beneficii selective. R. Politici sociale în România: 1990 – 1998. Preda Marian (coord. Sărăcia şi Protecţia Socială. Pop şi Pop L. Sărăcia şi sistemul de protecţie socială. London: Allen and Uwin • Titmuss.D. teorii şi factori .. Bucureşti • Zamfir E. (coord).M. Fiman.Preda Marian – Asigurări sociale. 1999. Diagnoza problemelor sociale comunitare.. Editura Expert..Zamfir Cătălin – Criza statului bunăsării şi perspectivele depăşirii crizei . Dicţionar de Politici Sociale. Noul Management Public ..M. Politici sociale.Pop L. Iaşi • Teşliuc. Iaşi • Titmuss.Zamfir Elena – Sărăcia. Politica socială.). Bucureşti • Măţăuan. Ioan. C.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful