DAN, JUSTER & YAKOVLEV, INC.

RESEARCH, CONSULTING AND EDUCATION

VIITORUL ORGANIZAȚIILOR INTERNAȚIONALE
Predicții din perspectivă românească

Lect. univ. drd. Marian COVLEA MA, MS, MSL
1 FEBRUARIE 2011

CUPRINS
Nr. Crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 Partea din lucrare I. Aprecieri despre evoluția viitoare a mediului internațional II. Rolul viitor al Organizației Națiunilor Unite III.Viitorul NATO IV. Evoluția viitoare a Uniunii Europene Nr. Pag. 2 5 6 8 8 10 11 11 12 15 18 19 20

A. Un punct de vedere autorizat B. Alte constatări C. Concluzii de etapă D. Predicții. Poziția României
V.

Evoluția PESC-Politica Externă de Securitate Comună / PESA-Politica Europeană de Securitate și Apărare Dialogul social și civic la nivelul Uniunii Europene

VI.

VII. Evoluția instituțiilor financiare internaționale VIII. Concluzii IX. Bibliografie

2

I.

APRECIERI DESPRE EVOLUȚIA VIITOARE A MEDIULUI INTERNAȚIONAL
În următorii 10-20 de ani, viața internațională va cunoaște noi evoluții complexe, cum ar

fi:

Creșterea rolului și influenței companiilor trans-naționale în economie, în societate și asupra factorului politic în plan global; Creșterea rolului și influenței organizațiilor non-guvernamentale, ca și complement al instituțiilor și organizațiilor inter-guvernamentale pentru rezolvarea unor probleme ale unor grupuri sociale bine determinate; Creșterea rolului și influenței mass-media, în special a celor electronice; Scăderea rolului și importanței partidelor politice, creșterea rolului liderilor charismatici (religioși, din showbiz, din sport), a organizațiilor civice și larg-populare; Creșterea rolului și influenței religiilor; Intensificarea conflictelor sociale inter-etnice, inter-confesionale și a protestelor / mișcărilor anti-capitaliste; Recrudescența activităților de crimă organizată transfrontalieră; Apariția și dezvoltarea unor forme tot mai puternice alternative la capitalism: economiile comunitare locale, cooperatismul, distributismul; Intensificarea migrațiilor spre zonele mai dezvoltate și mai bogate în resurse; Dezvoltarea diplomației de tip nou (netradițională), în afara ministerelor de Externe, ca o consecință firească a tendințelor de mai sus: a regiunilor, economică și comercială, public, militară, parlamentară, corporatistă, sindicală, comunitară, culturală, sportivă, educațională, etc.



 

 

Se vor accelera procesele de globalizare politică, economică și culturală, ceea ce se va traduce prin creșterea gradului și nivelului de integrare politică transnațională (dar nu fără unele tensiuni și evoluții contradictorii, după cum voi arăta la capitolul despre viitorul UE). O tendință care va continua hotărât și în viitorul previzibil este asaltul împotriva statului național. În prezent, patriotismul și naționalismul, ca sentimente, ideologii și practici legitime, pașnice și raționale, ca și patria, statul și națiunea (istoric, legal și politic constituite), sunt supuse unei sixtuple presiuni agresiv-distructive, ceea ce pentru România se traduce prin:
3

1. Proasta guvernare, birocrația, corupția, spolierea cetățenilor, înstrăinarea resurselor Țării au drept scop și rezultat aducerea cetățenilor în stare de sărăcie și disperare, determinându-i să-și urască țara și s-o părăsească, uneori pentru totdeauna!
2. Atât din interior cât și din exterior, o presiune din partea anarhiștilor, sabotorilor 1 și

proletarilor autohtoni și străini, a internaționaliștilor neo-marxiști reinventați și reînviați, 2 care văd patriotismul și naționalismul ca pe trădarea cauzei revoluției proletare la nivel internațional (mondial), o pactizare, un împăciuitorism, o “cârdășie” între exploatatori și exploatați pe plan intern (!?!?). 3. Atât din interior cât și din țările vecine, cu sprijin din partea unor mari puteri, există presiuni evidente pentru:
 enclavizare etnică (de exemplu, situația secuilor în județul Harghita, a

maghiarilor în fosta Regiune Mureș Autonomă Maghiară și chiar a țiganilor în sudul Craiovei);
 ruperea unei părți din teritoriul național (Moldova) pentru înființarea “ Moldovei

Mari”, împreună cu Republica Moldova!  Primirea unui mare număr de locuitori (aproximativ 2 milioane) din zone fără resurse şi/sau de conflict armat prelungit. 4. Din exterior, o presiune politică, instituțional-birocratică și financiară din partea instituțiilor și organizațiilor mondialiste:  Uniunea Europeană, pentru restrângerea continuă a suveranității naționale și inhibarea patriotismului; UE preferă să încurajeze mai curând autonomia și dezvoltarea (euro)regiunilor sau a comunităților locale (!?!?) decât a statelor naționale legal, oficial-politic și legitim constituite, subiecte de drept internațional și componente ale UE, semnatare ale tratatelor constitutive ale UE!  De altfel, în Parlamentul European (care are acum un rol decisiv în adoptarea actelor normative obligatorii în UE), europarlamentarii votează nu în funcție de interesele statelor unde au fost aleși, ci în funcție de interesele și politica grupurilor (familiilor) politice europene (popular, socialist, liberal, etc.)!  Uniunea Europeană, prin colectarea unor cotizaţii anuale exorbitante (1,1 mld. euro), fără a da ceva cât de cât echivalent în schimb (finanţări de dezvoltare,
1

Includ aici toți infractorii, puturoșii, frustrații, bugetivorii imorali, nelegitimi și ilegali, inclusiv demnitarii și funcționarii pentru care se aplică această apreciere, precum și revendicările unor imense proprietăți funciare, imobiliare, industriale, bancare, etc. prin acte false sau insuficient documentate! La limită, aici este vorba despre crima organizată transnațională. 2 De exemplu, Radu FLORIAN, Marxismul și problemele stângii contemporane, Editura Samizdat, București, 2006.

4

sprijin în condiţiile actualei crize economico-financiare). De exemplu, în primii 4 ani de apartenenţă la UE (2007-2010), România a plătit cu titlu de cotizaţii 4,4 mld. euro, primind în schimb fonduri de finanţare a dezvoltării economico-sociale de 0,8 mld. euro, adică de aproape 6 ori mai puţin!
 Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, denumite chiar de foștii lor

angajați,3 “asasini economici ai popoarelor”, care acordă credite în condiții împovărătoare, pentru proiecte nerelevante față de interesele fundamentale ale popoarelor și de care beneficiază prin corupție firmele străine (care prestează serviciile și execută lucrările) și liderii locali (prin mituire)!
 Paradisurile fiscale, prin care se face fraudă fiscală internaţională şi exod de

capital, drenându-se astfel în exteriorul ţărilor resursele financiare ale națiunilor de către oficialitățile corupte, societățile transnaționale și crima organizată internațională.
5. Tot din exterior, se manifestă o presiune din partea capitalului internațional, a Bursei de

capital, din partea băncilor și a companiilor transnaționale, care au interes să distrugă frontierele naționale și organizările statale pentru a acapara resursele naționale (naturale, economice, financiare, umane) și a-și realiza, maximiza, multiplica și repatria profiturile!4 În același sens acționează aceste companii prin atragerea creierelor (“Brain Drain”) și forței de muncă românești în străinătate prin fenomenul migrației internaționale.
6. Și încă o dată din exterior, există o presiune și o agresiune în plan ideologic și cultural, de

distrugere a țesutului social și solidarității naționale, de alterare a matricei culturale naționale, a identității noastre românești, unice, originale și inconfundabile care ne reprezintă cu cinste în lume, agresiune externă exercitată prin manipulare, dezinformare, învrăjbire și impunerea unor non-valori, a unor simboluri, idei, mode, tradiții și obiceiuri străine, imorale, inutile, de prost-gust, ridicole, absurde, toxice, dezumanizante și periculoase. Această agresiune ideologică și culturală este exercitată prin organizații nonguvernamentale, diverse produse “culturale” (filme, literatură, pictură, sculptură, muzică, desene animate) și în special prin mass-media, care s-au derobat în mod cinic de răspunderea naturală a educării oamenilor, îmbrățisând în schimb vulgaritatea, prostulgust, grobianismul, minciuna, falsificarea, partizanatul politic, manipularea, dezinformarea, intoxicarea, etc. ca principii, metode, procedee și practici de alterare culturală a popoarelor!5
3

John PERKINS, Confesiunile unui asasin economic, Editura Litera Internațional, București, 2007 (vol. I) și 2009 (vol. II). 4 Uneori în mod ilegal, de exemplu prin intermediul preţurilor de transfer. 5 Prost mascate prin asumarea sarcina informării populației, abandonată și ea de mult în schimbul metodelor imorale și neprofesioniste de mai sus, al ratingului și al intereselor financiare proprii, egoiste, meschine. Scopul mass-media a devenit promovarea intereselor nelegitime ale actorilor statali și non-statali promotori ai globalizării (a se citi spolierii popoarelor); de fapt, acești actori globalizatori ofensivi și-au construit propriile trusturi de presă!

5

Jocurile acestor actori anti-naționali sunt susținute în interior de trădători, agenți de influență, „coloana a cincea”, sabotori și alte “cozi de topor” mondialiste6 în sensul că aceștia grăbesc și distorsionează în mod imprevizibil și imoral procesul globalizării. Și toate acestea se întâmplă în timp ce statele mari își intensifică politicile și acțiunile de întărire a statului lor național, a puterii politice, economice și militare ca o bază pentru intensificarea agresiunilor externe anti-naționale de mai sus prin vectorii lor de expansiune (politică, diplomatică, ideologică,7 comercială, economică,8 financiară,9 culturală, mediatică)! În general, în cuprinsul acestui material, abordările problemelor vor fi făcute din perspectiva României.

II.

ROLUL VIITOR AL ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE

În ceea ce privește ONU, o restructurare a acestei organizații s-ar putea dovedi necesara pentru ca organizatia sa poata face fata noilor pericole care ameninta planeta. Va trebui schimbat modul in care sunt structurate si cum functioneaza operatiunile de mentinere a pacii si cele privind securitatea internationala. Nu trebuie exclusă nici reforma Consiliului de Securitate. Este o temă serioasă de reflecție pentru Adunarea Generala a ONU: realinierea a organelor-cheie ale organizatiei, cum sunt Consiliul Economic si Social, Adunarea Generala si Consiliul de Securitate. Consiliul de Securitate nu este suficient de reprezentativ si democratic. Mai multi sefi de stat ai unor tari importante din Golf au fost complet frustrati in timpul dezbaterilor din perioada 2002-2003 pe tema Irakului. In prezent, asigurarea stabilitatii Irakului trebuie sa preocupe toate țările. Indiferent de pozitiile adoptate inainte de razboi, fie ca l-au sustinut sau nu, acum toți membrii ONU au o problemă comună asupra careia trebuie sa se aplece cu totii. Franta, Germania, China si Rusia si-au exprimat în mod constant profundele rezerve pe marginea textului propus de Washington în Consiliul de Securitate care vizeaza, totodata, obtinerea recunoasterii pe plan international a Consiliului de guvernare instalat la Bagdad, precum si o mai mare participare internationala la costurile financiare legate de reconstructia acestei tari.
6

În acest material, noțiunile internaționalism, mondialism și globalism, cu variantele lor, sunt folosite în mod sinonimic. În general, internaționalism este folosit de marxiști, mondializare se referă la distrugerea frontierelor și avansarea unificării politice (în special în literatura francofonă), iar globalizare la distrugerea barierelor comerciale, economice, financiare, etc. (în literatura anglo-saxonă). 7 Organizațiile non-guvernamentale. 8 Companiile transnaționale. 9 Marile bănci și firme financiare (de asigurări, de investiții, de consultanță, de intermediere).

6

Este necesară lărgirea Consiliului de Securitate în sensul creșterii numărului de membri (atât permanenți, cât și nepermanenți) pentru a se ține cont de schimbările din geopolitica globală și/sau apariția unor noi puteri (India, Canada, Brazilia, Africa de Sud, Japonia, Germania, Australia, Turcia) și schimbarea modului de votare în sensul adoptării modalității de adoptare a deciziilor prin vot cu majoritate calificată (2/3, 3/4 sau 4/5), cel puțin în probleme curente. De altfel, problema bugetului organizației este foarte spinoasă:
 insuficiența resurselor financiare, în special datorită întârzierii mai mulți ani a achitării de

către SUA a contribuției sale, probabil ca un mijloc de presiune asupra celorlalți membri din Adunarea Generală și Consiliul de Securitate pentru impunerea propriilor puncte de vedere;
 corupția în utilizarea fondurilor, mai multe scandaluri având loc pe această temă, în

special pe tema achizițiilor de produse și servicii necesare organizației în perioada 20052008 și a blocării unor anchete interne de către Secretarul general Ban Ki-Moon în vara lui 2010;
 birocrația uriașă în cadrul organizației, marile costuri interne, ineficiența acțiunilor

organizației în țările subdezvoltate.

III. VIITORUL NATO
Apreciez că rolul NATO va crește în următorii 10-20 de ani din cauza complicării problematicii securității pe plan internațional, cum ar fi: terorismul, problemele de securitate a mediului, informatică, energetică și a altor infrastructuri critice, conflictele dintre culturi și civilizații, etc.10 Apreciem că NATO se va extinde și își va diversifica misiunile, depășind tot mai mult sfera strict militară și orientându-se spre problemele ecologice, sociale, economice, etc. Pentru următorii 10 ani, NATO și-a definit Noul Concept Strategic la summit-ul de la Lisabona pe 19 noiembrie 2010. Principalele prevederi ale acestui document sunt: APĂRARE COLECTIVĂ Conceptul confirmă angajamentul fondator al statelor membre de a se "apăra reciproc împotriva un atac, inclusiv în cazul noilor ameninţări". POLITICI NUCLEARE
10

Tulburările sociale din Tunisia și Egipt din aceste zile (17-31 ianuarie 2011) vin să confirme aceste aprecieri, ca evoluții de ultimă oră. Ele reprezintă o recrudescență a islamismului în țările arabe cu regim pro-occidental în vederea răsturnării acestora și (re)cuceririi puterii de către forțele religioase pan-islamiste.

7

NATO îşi ia angajamentul să "creeze condiţiile pentru o lume fără arme nucleare", dar va rămâne o alianţă nucleară "atât timp cât vor exista arme nucleare în lume". Disuasiunea rămâne un element central al strategiei sale: forţele nucleare oferă "garanţia supremă" pentru securitate, deşi condiţiile pentru o recurgere la arma nucleară sunt "extrem de improbabile". APĂRAREA ANTIRACHETĂ NATO îşi defineşte capacitatea de apărarea împotriva unui atac cu rachete drept unul dintre elementele centrale ale apărării sale. În acest domeniu, va căuta activ "cooperarea cu Rusia şi alţi parteneri euroatlantici". PARTENERIATE Parteneriatele cu ţări terţe pot "contribui la consolidarea securităţii internaţionale, la apărarea valorilor NATO, la operaţiunile sale precum şi la pregătirea ţărilor interesate de aderare". "O Uniunea Europeană activă şi eficientă contribuie la securitatea globală în zona euroatlantică. UE este un partener unic şi esenţial pentru NATO". Cooperarea NATO-Rusia rămâne de o "importanţă strategică". GESTIONAREA CRIZELOR NATO îşi ia angajamentul să "prevină sau gestioneze" crize susceptibile să degenereze în conflicte şi să "stabilizeze o situaţie postconflict sau să ajute la reconstrucţie". Alianţa va crea "trăgând învăţăminte din operaţiuni, o structură civilă de gestionare a crizei adecvată, dar modestă, pentru a interacţiona mai eficient cu partenerii civili". TERORISM ŞI TRAFICANŢI Terorismul este o "ameninţare directă". Conflicte externe la frontierele NATO pot ameninţa securitatea sa, alimentând extremismul, terorismul, dar şi traficul de arme, droguri şi fiinţe umane. ATACURI INFORMATICE Conceptul prevede dezvoltarea capacităţii Alianţei de a "preveni şi detecta atacurile informatice. Documentul citează ca posibile surse forţele armate şi serviciile de informaţii externe, crima organizată, grupările teroriste sau extremiste. SECURITATEA ENERGETICĂ
8

NATO vrea să contribuie la securitatea energetică, inclusiv prin apărare infrastructurilor energetice şi zonelor şi căilor de tranzit importante. ALIANŢA PENTRU SECOLUL AL XXI-LEA Liderii NATO se declară "hotărâţi să continue modernizarea Alianţei, pentru a putea face faţă provocărilor de securitate din secolul al XXI-lea" şi să îi "menţină eficienţa, ca alianţa politico-militară care a avut cel mai mult succes în lume".

IV.

EVOLUȚIA VIITOARE A UNIUNII EUROPENE
A. Un punct de vedere autorizat

În ceea ce privește Uniunea Europeană ca o construcție de nivel intermediar (continental) pe drumul globalizării, să nu uităm că și scopul marxismului, al socialismului și comunismului, era internaționalismul proletar, revoluția mondială a proletariatului, internaționalizarea solidarității transfrontaliere a proletariatului în lupta contra burgheziei exploatatoare mondiale, etc., integrarea comunistă ideologică, politică, economică și națională, desființarea granițelor, conducerea de la un centru unic (Kominternul, cu sediul la Moscova), etc. De altfel, scriitorul rus Vladimir Bukovsky, dizident al regimului comunist sovietic, într-un recent articol,11 ne atrăgea atenția că există prea multe similitudini între organismele mondialiste (chiar de nivel intermediar, de exemplu, Uniunea Europeană) și URSS & sistemul (“lagărul”) comunist:  Cetățenii au fost consultați (prin referendumuri, dar nici aceasta peste tot) pentru intrarea în UE întotdeauna post-factum, pentru validarea unor decizii deja luate de guvernele sau parlamentele naționale, exact ca în anii comunismului;  Conducerea supremă este efectuată de oameni numiți, nu aleși, care nu dau nimănui socoteală, dar care au salarii, bonusuri, privilegii, pensii uriașe și imunitate pe viață (chiar dacă lucrează pentru UE doar câteva luni!);  Se extinde continuu pentru a escamota problemele reale și a le arunca la alt nivel, tot mai invizibil, mai de neînțeles și mai intangibil pentru popoare;  Membrii Parlamentului aduc la îndeplinire ordinele familiei politice europene din care fac parte, nu a popoarelor din care provin și care i-au ales, exact ca membrii “parlamentelor” comuniste!  Limitarea cuvântului la câteva minute în Parlamentul European, ceea ce arată că ședințele și dezbaterile sunt formale, părerea membrilor nu contează, hotărârile sunt deja luate “ în altă parte”;
11

Uniunea Europeană, noua Uniune Sovietică, în http://saccsiv.wordpress.com/2009/03/26/documentare-celebre%E2%80%9Evladimir-bukovsky-uniunea-europeana-noua-uniune-sovietica%E2%80%9D-subtitrare-in-limbaromana-si-o-analiza-a-sa/

9

 Achitarea unui bir imens de către membri (numai România plătește 1,1 miliarde de euro

pe an!);12  Birocrație sufocantă (mii și mii de demnitari, experți, consilieri, funcționari, etc.);  Corupție generalizată și risipă uriașă (multe cazuri dovedite de fraudare a fondurilor europene la Bruxelles și în țările membre);
 Separațiunea puterilor (legislativă, executivă și judecătorească) la nivelul UE este o vorbă

goală, birocrația UE constituind de fapt un monolit de tip totalitar;13  Irerelevanța politicilor, strategiilor, investițiilor și cheltuielilor pentru viața omului obișnuit;  Cei care semnalează neajunsurile sunt ridiculizați, reduși la tăcere, marginalizați; acesta este începutul pierderii libertății, al unui nou tip de gulag;  Gulagul sovietic a căpătat doar față umană și se numește acum Political Correctness, dar esența este aceeași, fiind la fel de dur, absurd și concentraționar;
 Fiind multinațională, ca și URSS, UE are același scop, practici și produce aceleași efecte:

distrugerea statelor-națiune, a tradițiilor naționale, anularea naționalității și etniei prin crearea omului sovietic, a omului nou, respectiv a cetățeanului european, dar, ca și în sistemul comunist, aceasta nu face decât să ascută contradicțiile și conflictele interetnice;14  Nu este un sistem flexibil, nu se poate adapta și restructura rapid;
 UE a promis, ca și URSS & comunismul: moralitate, dreptate, justiție, securitate,

prosperitate pentru toți, dar a realizat mult prea puțin;15  Solidaritatea în cadrul UE este o vorbă goală de îndată ce în fața actualei crize se încearcă soluții egoiste și individuale; exact ca în fostul lagăr socialist!;  Destrămarea se va produce (pentru că sigur se va produce) cu scandal, pierderi, dezastru, suportate din plin (tot) de cei mici, săraci și marginali, eventual membrii mai recenți….;  S-au schimbat doar komisarii cu comisarii…
12

În 5 ani de când este în UE, România a plătit peste 5,5 miliarde euro, dar a primit din fondurile UE prin finanțări nerambursabile doar 0,8 miliarde euro (decembrie 2010). 13 Lucru demonstrat (și) de mine într-un recent studiu (Principiul separațiunii puterilor în stat și funcționalitatea lui în România, www.scribd.com/Marian_Covlea, 2010). 14 De exemplu, suspiciunile și tensiunile franco-germane (și chiar intra-franceze ori intra-germane, după reunificare) sau româno-ungare nu s-au redus cu nimic! 15 În toate domeniile: economic, comercial, financiar, bancar, valutar, de asigurare a resurselor (în special energetice), de securitate, sociale, etc. Și nici nu are șanse să realizeze pe termen scurt și mediu, în condițiile în care politica socială a eșuat, iar actuala criză economico-financiară a lovit-o năpraznic!

10

Să nu uităm însă că Uniunea Sovietică și lagărul comunist s-au prăbușit…. Prezentăm în continuare și alte constatări, concluzii și predicții în legătură cu starea actuală și perspectivele UE:
B. Alte constatări 1. Fragmentarea, tensiunile și contradicțiile ancestrale puternice între numeroasele etnii și

culturi europene, precum și între acestea și noii imigranți (în special cei islamiști), inclusiv în domeniul deschiderii interne (Spațiul Schengen) și al extinderii viitoare a UE (cu Turcia, unele state din fosta Yugoslavie, Federația Rusă, alte state ex-sovietice).
2. Incompatibilitatea dintre sistemele juridice și legislative naționale (continental, respectiv

britanic) și incoerența politicii externe comunitare (privind relațiile cu SUA, Federația Rusă, China, țările din Africa, etc.). 3. Lipsa de coerență și de solidaritate în politica de apărare comună, în constituirea unei armate comune. 4. Dependența de piețele extracomunitare din cauza lipsei de resurse naturale, și în special de resurse energetice, și divergențele intracomunitare generate de aceasta (abordarea pe baze individuale /bilaterale a relațiilor cu Federația Rusă). 5. Nemulțumirile create la nivel național din cauza reducerii suveranității statelor și a încurajării dezvoltării relațiilor UE cu unele zone nerelevante din punct de vedere juridic (euroregiuni, regiuni de dezvoltare, comunități locale) în condițiile în care tratatele comunitare sunt semnate de către reprezentanții statelor ca subiecte de drept comunitar și internațional. 6. Diferențele de niveluri de dezvoltare între diferitele țări și regiuni ale UE și pe această bază generarea unor tensiuni legate de repartizarea resurselor financiare ale bugetului UE. 7. Lipsa de competitivitate economică față de SUA, Japonia și China, criza monedei europene (euro): unele țări nu au aderat încă la sistemul monetar european (Marea Britanie), altele dau semne că ar dori să-l părăsească (Germania, Franța, Italia). 8. Înapoiere relativă a sectorului de cercetare științifică față de SUA și Japonia.
9. Povara unei birocrații supranaţionale (comunitare) clientelare excesive, a ineficienței

administrative și a corupției în utilizarea fondurilor uniunii.16

16

Tendinţele creşterii exagerate a birocraţiei corupte, parazite şi bugetivore se manifestă în toate organizaţiile internaţionale (NATO, ONU, OSCE, etc.).

11

10. Îmbătrânirea populației, reducerea ponderii populației active, ceea ce impune deschiderea granițelor pentru noi imigranți economici și deci generarea unor noi tensiuni sociale (pe piața muncii, etnice, religioase, etc.). 11. Falimentul politicii sociale, reducerea motivației muncii, secătuirea resurselor bugetare. 12. Lipsa unei mitologii comune (există în Europa civilizații precreștine - celtică, zamolxism; legendele Olimpului; creștinism dezbinat în mai multe denominaţiuni; iudaism; islamism, etc.).

C. Concluzii de etapă

1. Uniunea Europeană se află într-o gravă criză atât de sistem, structurală, cât și acută,

conjuncturală, toate aceste contradicții și neajunsuri fiind agravate de actuala criză economico-financiară declanșată în 2008, care a lovit selectiv cei 27 membri ai UE, mai puternic în cei cu proastă guvernare, cu structură economică slabă și nivel de dezvoltare redus (Grupul PIGS17 sau chiar PIIGS – Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania; separat de ele, şi România); problemele economice la nivelul statelor naționale (criza datoriilor suverane din cauza ecartului negativ dintre veniturile și cheltuielile bugetare) sunt o formă nouă și foarte gravă a crizei economico-financiare, ceea ce pune încă o dată la încercare rezistența și fiabilitatea solidarității (construcției) europene. 2. Considerăm că aceste probleme grave, profunde și complexe ale Uniunii Europene, nu-și vor găsi o rezolvare mulțumitoare în următorii 10 ani în formula actuală (27 state). 3. De aceea, apreciem că Uniunea Europeană nu se va destrăma (deşi acest risc este foarte crescut dacă aceste probleme nu-şi vor găsi soluţia), ci își va căuta rezolvarea acestor probleme la un alt nivel, prin mărirea mizei, prin extindere, respectiv prin includerea Croației, Turciei, Federației Ruse și a unor state ex-sovietice (Moldova, Belarus, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan) printre țările membre, în ciuda problemelor actuale privind această extindere. 4. Scopul principal al acestei extinderi a UE este rezolvarea problemelor legate de asigurarea resurselor energetice (prin cooperare în explorare, asigurarea tehnologiei, finanțare, producție și transport al petrolului și gazelor naturale).

D. Predicții. Poziția României
17

Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania.

12

UE nu-și va constitui o armată proprie din cauza orgoliilor naţionale, a contradicţiilor şi divergenţelor dintre membrii săi. Va crește rolul NATO, care se va adapta noilor provocări (terorismul, crima organizată, pandemiile, securitatea informatică, energetică, ecologică, alimentară, etc.) și se va extinde în Centrul și Estul Europei (ţările ex-iugoslave, ţările ex-sovietice europene) și în Nordul Africii. NATO îşi va dezvolta cooperarea cu ţările şi organizaţiile internaţionale din afara sa şi în acest context apreciem că şi Federația Rusă va primi invitație de intrare în NATO. Pe de o parte, “bolile copilăriei Islamului” (intoleranţa, violenţa, expansionismul, prozelitismul forțat, spolierea minorităților conlocuitoare)18 se vor vindeca progresiv, iar pe de altă parte marile puteri şi alianţe internaţionale vor fi în stare să realizeze o apărare eficientă împotriva unor manifestări negative marginale, reziduale, ale acestuia. Se va încerca de asemenea contracararea colectivă a creşterii influenţei Chinei, prin eforturile conjugate ale NATO, UE, Federaţiei Ruse şi Japoniei. În varianta improbabilă şi indezirabilă a eşecului (destrămării, inclusiv pe grupuri de state) Uniunii Europene, România are varianta de rezervă a reluării relaţiilor tradiţionale bilaterale cu statele vest-europene (cu Germania, Franţa, Italia), cu Federaţia Rusă, China, ţările arabe, etc. printr-o politică pragmatică de tip tous azimuts.19 România își va intensifica în orice condiţii parteneriatul strategic cu SUA, întărindu-şi poziţia geostrategică, politico-militară și economico-financiară în această parte a Europei.

V.

EVOLUȚIA PESC-POLITICA EXTERNĂ ȘI DE SECURITATE COMUNĂ / PESA-POLITICA EUROPEANĂ DE SECURITATE ȘI APĂRARE

Actualul mediu de securitate este influenţat de schimbările şi transformările care au loc şi care sunt generatoare de noi riscuri şi ameninţări. Se constată că Europa evoluează spre un mediu de cooperare, al cărui element definitoriu este integrarea politică şi economică.

18

Să nu uităm că islamismul este o religie mai tânără decât creștinismul; acesta a suferit de aceleași “boli” în urmă cu 600-1000 de ani. 19 Politică realistă, oportunistă, pragmatică, către toate zările (azimuturile) de unde ne poate veni binele național. Oare nu spunea cu îndreptățire Lordul Palmerston că “Anglia nu are prieteni sau dușmani permanenți, ci numai interese permanente” [England has no permanent friends or enemies, only has permanent interests]?

13

În prezent asistăm la dezvoltarea unor noi mecanisme de asigurare a securităţii continentale şi globale, bazate pe prevenirea conflictelor şi creşterea rolului modalităţilor diplomatice şi a capacităţii civile de management. Momentul 11 septembrie 2001 a accentuat faptul că securitatea înseamnă mult mai mult decât componenta sa militară. Conceptul de securitate are mult mai multe valenţe, nu numai militare, astfel încât, securitatea nu mai este văzută nu numai din punct de vedere militar, ci şi din punct de vedere economic, social, securitatea mediului înconjurător, etc. Actul de naştere al Europei politice îl constituie Reuniunea de la Nisa și aceasta tinde spre construirea unei politici externe proprii pe aceleaşi baze ale promovării democraţiei şi statului de drept. Procesele de lărgire ale NATO şi UE, pot fi considerate procese complementare, din punct de vedere ale securităţii. Dezvoltarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare (ESDI) şi întărirea capabilităţilor europene de management al crizelor va avea un impact pozitiv asupra legăturii transatlantice, şi asupra pilonului european de apărare şi securitate. Noul Tratat de Reformă are o serie de implicaţii asupra continentului european, atât asupra statelor membre, dar şi asupra statelor candidate. Implicaţiile noului tratat de reformă se manifestă pe mai multe paliere, precum: politico-strategic, instituţional, chiar şi militar. Având în vedere tema abordată în această lucrare, şi anume, Vitorul arhitecturii instituţionale si implicaţiile asupra PESC/PESA, ne simţim obligaţi să considerăm Tratatul de Lisabona ca fiind punctul de referinţă în ceea ce privesc mutaţiile şi inovaţiile la nivel instituţional. Nu putem trece cu vederea faptul că, integrarea europeană, presupune o delegare a competenţelor dinspre naţional, spre comunitar, ceea ce aduce în discuţie, conceptul de suveranitate. Sistemul westphalian al statelor naţiune este supus unei puternice presiuni cauzate de consecinţele globalizării. Statul suveran poate fi descris prin trei dimensiuni: 1. recunoaştere; 2. resurse; 3. realizarea scopurilor guvernării. Scopul guvernării este legat de asigurarea următoarelor dimensiuni:  securitate – în dublă ipostază de apărare (externă) şi protecţie (internă).  stat de drept; identitate şi participare; bunăstare socială. Se doreşte o implicare mai activă a parlamentelor naţionale în afacerile europene care conduce la realizarea unor beneficii Uniunii. Constituţia României stipulează că Parlamentul naţional este principala instituţie care asigură legătura între cetăţeni şi deciziile politice. De asemenea, trebuie să privim cu multă atenţie inovaţii aduse la nivel iustituţional de către Noul tratat de Reformă. Şi mă refer în special la, consfinţirea în tratat a funcţiei de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate. Practic, această nouă funcţie este vechiul ministru de externe propus în proiectul de Tratat Constituţional, respins dealtfel, şi constă în contopirea posturilor de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi de
14

Securitate Comună şi de Comisar pentru Relaţii Externe. Această funcţie reprezintă una din cele mai importante inovaţii instituţionale adusă de noul tratat în domeniul PESC/PESA. Titularul acestei funcţii are o poziţie reprezentând poziţia (unitară) a UE pe plan extern, fiind, de asemenea, şi unul dintre vicepreşedinţii Comisiei. O altă inovaţie instituţională o reprezintă, Preşedintele Consiliului European. Este o altă poziţie-cheie creată de prezentul Tratat (a existat şi în proiectul de Tratat Constituţional): mandatul prevăzut pentru această funcţie este de 2 ani şi jumătate (maxim 2 mandate). Putem avansa o judecată de valoare considerând că cele două funţii funcţii anume, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate şi Preşedintele Consiliului European, reprezintă cheia de boltă a Uniunii Europene, prin intermediul cărora se va menţine unitate, coerenţă şi continuitate în ceea ce privesc politicile Uniunii Europene. Reformele propuse în acest domeniu vizează promovarea PESA de o manieră susţinută ce poate conduce în timp la apariţia progresivă a unei apărări comune, dar numai în cazul existenţei consensului pe această dimensiune la nivelul Consiliului European. Conform prevederilor Tratatului, realizarea progresivă a apărării comune la nivelul UE trebuie să se deruleze în armonie cu angajamentele asumate de unele state membre UE la nivelul NATO. O nouă inovaţie adusă de Tratul de la Lisabona dar la nivel operaţional, se referă la extinderea gamei misiunilor de tip Petersberg. În momentul de faţă misiunile de tip Petersberg sunt cuprinse în art. 17 din Tratatul asupra Uniunii Europene: misiuni umanitare și de salvare; misiuni de menținere a păcii; misiuni ale forțelor de luptă în gestionarea crizelor, inclusiv restabilirea păcii). Nou introduse sunt misiunile de dezarmare, de prevenire a conflictelor, de consultanţă în domeniul militar, de stabilizare post-conflict (o mare parte a acestora prefigurate în textul Strategiei Europene de Securitate din 2003). În plus, se menţionează posibilitatea folosirii gamei extinse a misiunilor de tip Petersberg în lupta împotriva terorismului. În ceea ce privesc competenţele Uniunii Europene, acesta sunt de trei categorii: O primă categorie este alcătuită de câteva probleme foarte specifice în privinţa cărora Uniunea acţionează singură, în numele tuturor statelor membre şi care constituie competenţele sale « exclusive » . În acest caz, acţiunea la nivelul Uniunii este considerată prin definiţie mai eficientă decât o acţiune in ordine dispersată a fiecărui stat. Printre aceste domenii de competenţă exclusivă figurează de exemplu concurenţa pe piaţa internă şi comerţul cu ţări terţe, aflate în afara teritoriului UE. O a doua categorie grupează domeniile în care Uniunea acţionează atunci când acţiunea sa amplifică acţiunea statelor membre, câteodată chiar completând-o pe aceasta. Acestea se numesc « competenţe partajate ». Aici regăsim marile politici, ca de exemplu piaţa
15

internă, politica agricolă comună, transporturile, mediul, dreptul de azil şi imigrarea sau cooperarea în materie de justiţie sau poliţie. Pentru a treia categorie de competenţe, Uniunea nu intervine decât pentru a sprijini acţiunile statelor membre, care păstrează deci o mare libertate de acţiune şi principala responsabilitate de gestiune vizavi de cetăţenii lor. În aceste domenii Uniunea nu poate proceda la o armonizare a legislaţiilor naţionale. Cultura, educaţia, sportul sau protecţia civilă sunt exemple de competenţe de sprijin. Se observă din ce în ce mai mult, faptul că, Politica Europeană de Securitate şi Apărare a devenit din ce în ce mai activă, dovada o fac multitudinea de operaţii şi misiuni desfăşurate de către Uniunea Europeană în domeniul PESA. În acest sens, putem aminti predilecţia Uniunii Europene de a dezvolta operaţii şi misiuni în zonede conflict, pe continentul african, cum ar fi EUSEC RD Congo, EUPOL RD Congo, viitoarea operaţie militară pe care o va dezvolta în Ciad şi Republica Centrafricană. Dezvoltarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare determină o reanalizare şi nu în ultimul rând o revizuire a Strategiei Europene de Securitate şi Apărare. În acest sens, la Bruxelles, dar şi în mediile academice se vorbeşte din ce în ce mai mult de o posibilă revizure a Strategiei Europene de Securitate (Strategia Solana), așteptată acum după publicarea Strategiei NATO de la Lisabona (19 noiembrie 2010). În ceea ce priveşte modul de raportare a României la Uniunea Europeană, trebuie să amintim faptul că, România participă în mod activ la PESA, prin contribuţia pe care o are la operaţii şi misiuni dezvoltate sub egida PESA, şi aş aminti contribuţia la operaţii în Balcani, precum Althea din Bosnia – Hertegovina (51 militari). În vederea asigurării securităţii la nivel european, România şi-a prezentat recent oferta de forţe pe care o va pune la dispoziţia UE, ca şi contribuţie la PESA. Având în vedere, cele expuse anterior, aş avansa premiza unui scenariu şi anume, funcţionarea efectivă a pilonului II consolidat al UE sau apariţia unui pilon IV referitor strict la probleme de apărare, alături de cele actuale: al comunităţilor economice, al PESC şi al afacerilor interne şi al justiţiei. Acest al 4-lea pilon ar fi cel care ar transforma UE în acea entitate politică pe care mulţi specialişti în domeniul relaţiilor internaţionale o văd ca fiind unul dintre pilonii sistemului multipolar mondial al sec. XXI.

VI. DIALOGUL SOCIAL ȘI CIVIC LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
Dezvoltarea parteneriatului social si a societãtii civile reprezintã procese cultural istorice care sunt strîns conditionate de realitãtile economice si sociale, de mentalitãtile si valorile umane, de cultura si maturitatea unei anumite comunitãti. Toleranta, responsabilitatea socialã, recunoasterea pluralismului si voluntariatul reprezintã caracteristici culturale care sustin o anumitã evolutie a dialogului social si a dialogului civic. În acest sens, dialogul cu partenerii
16

sociali si societatea civilã la nivel european va trece într-o nouã etapã de maturitate istoricã dupã ultimele evolutii si rezultate aferente perioadei începînd cu anul 1985. Societatea civilã organizatã, asa cum a fost definitã în cadrul Conventiei Comitetului Economic si Social European din 15-16 noiembrie 1999, reprezintã un ansamblu integrat si organizat al actorilor vietii civice, economice si sociale, incluzînd partenerii sociali - sindicate si patronate; organizatiile reprezentantive ale altor interese economico-sociale - liber profesionisti, fermieri, etc; organizatiile non-guvernamentale; comunitãtile religioase. Plecînd de la aceastã conceptie larg acceptatã si în functie de natura drepturilor si intereselor reprezentate socio-economice sau civice, dialogul cu si între partenerii sociali, respectiv cu alte grupuri de interese economico-sociale este intitulat dialog social, iar dialogul cu organizatii nonguvernamentale si comunitatea religioasã - dialog civic. Ambele componente fac parte din dialogul macroeconomic european, menit sã asigure o guvernare democraticã, apropiatã de cetãtenii sãi, de optiunile, nevoile si interesele acestora. Dialogul social din România este o componentã viitoare a dialogului social european. La începutul acestui deceniu, modelul social al României se caracterizeazã printr-o puternicã transformare, în strînsã concordantã cu procesul de tranzitie la economia de piatã, la sistemul democratic si al valorilor europene. Constructia plaformei institutionale în domeniul dialogului social a început în anul 1997, prin adoptarea legii de organizare si functionare a Consiliului Economic si Social, prin care s-a creat cadrul institutional la nivel national unde partenerii sociali sunt informati si consultati cu privire la proiectele de acte normative menite sã punã în practicã politica economico-socialã a Romãniei. Pe termen scurt, o reproiectare a atributiilor, responsabilitãtilor si obiectivelor Consilului Economic si Social este absolut necesarã, avîndu-se în vedere atît provocãrile actuale cu care se confruntã partenerii sociali cît si evaluãrile realizate asupra functionalitãtii acestei institutii. Pe termen mediu si lung, reprezentarea tuturor intereselor economice si sociale din Romãnia, ale salariatilor, angajatorilor, micilor întreprinzãtori, agricultorilor si fermierilor, liberilor profesionisti, organizatiilor non-guvernamentale, reprezintã un obiectiv ambitios pentru Consiliul Economic si Social. Realizarea acestui obiectiv este strîns determinatã atît de evolutia sectorului non-guvernamental, de gradul de maturitate si coagulare a organizatiilor din acest sector, cît si de raporturile dintre partenerii sociali –sindicate si patronate- si celelalte componente ale societãtii civile. În ceea ce priveste dialogul social sectorial, crearea si functionarea Comisiilor Consultative de Dialog Social la nivelul fiecãrui minister a deschis cadrul pentru consultãri sectoriale, între partenerii sociali si administratie. În acest sens, partenerii sociali reprezentativi la nivelul fiecãrei ramuri sunt informati si consultati cu privire la proiectele de acte normative sau alte initiative ale administratiei din domeniul de competentã al ministerului. O evaluare periodicã asupra functionalitãtii si rezultatelor procesului de dialog social din cadrul acestor structuri este necesarã. Concomitent, se impun noi actiuni care sã determine
17

accentuarea raporturilor de informare, consultare si negociere între sindicatele si patronatele sectoriale, astfel încît dialogul social bipartit sã contribuie la îmbunãtãtirea competitivitãtii sectoarelor, a conditiilor de muncã si salarizare ale salariatilor din aceste ramuri. La nivel national, sectorial si inter-sectorial, în procesul de dialog social sunt preponderente raporturile tripartite, între sindicate, patronate si guvern. Aceastã constructie este determinatã atît de rolul jucat de administratie în procesul de tranzitie, respectiv de a reglementa diferitele domenii si piete, de existenta unui numãr important de salariati angajati în întreprinderi unde actionar este statul cît si de capacitatea partenerilor sociali de a-si asuma responsabilitãti prin dialog bipartit. Pe mãsurã ce domeniile vor fi reglementate, iar sectorul privat va deveni predominant atît prin contributia la Produsul Intern Brut, cît si prin numãrul de salariati, rolul statului în economie se va diminua, un accent important punîndu-se pe dimensiunea bipartitã a dialogului social. Acordarea unei importante mai ridicate dialogului social bipartit si rezultatelor acestuia reprezintã o prioritate pentru România. Contractele colective de muncã, rezultate ale procesului de dialog social dintre sindicate si patronate, sunt efecte ale unor reglementãri legislative care instituie negocierea ca obligativitate. În raport cu aceste rezultate, o dezvoltare a dialogului social pe baze voluntare trebuie urmãritã de toti factorii responsabili de la toate nivelurile, atît din rîndul administratiei cît si din rîndul partenerilor sociali. Dezvoltarea capacitãtii administratiei de a acorda o mai mare importantã opiniilor si declaratiilor comune ale partenerilor sociali – sindicate si patronate, de a le promova si de a-si fundamenta conceptiile de acte normative si alte actiuni pe baza acestor rezultate, reprezintã o premizã necesarã pentru dezvoltarea dialogului social bipartit. Dimensiunea tripartitã a dialogului social se regãseste sub o formã mai dezvoltatã în cadrul mai multor institutii cu atributii în gestionarea diferitelor politici sociale. În raport cu politica de ocupare, partenerii sociali au devenit factori de decizie în cadrul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Muncã. Aceastã implicare asigurã noi responsabilitãti si un rol activ reprezentantilor salariatilor si ai angajatorilor, în reducerea somajului, crearea de noi locuri de muncã, consilierea profesionalã si alte componente ale politicii de ocupare. De asemenea, partenerii sociali au un important rol decizional în cadrul Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurãri Sociale, vizavi de politica de asigurãri sociale, si în cadrul Casei Nationale de Asigurãri de Sãnãtate, pentru gestionarea sistemului de asigurãri de sãnãtate. Îmbunãtãtirea componentei de dialog social din cadrul acestor institutii este strîns dependentã de alte actiuni de ansamblu care trebuie sã conducã la cresterea rolului, eficientei si eficacitãtii acestor institutii în gestionarea politicilor sociale. Existenta unei platforme institutionale bine definite si functionabile si a unor reglementãri legislative reprezintã cerinte critice, dar nu suficiente pentru dezvoltarea dialogului social în România. Noi actiuni, instrumente si mijloace de informare si consultare a partenerilor sociali, precum si pentru promovarea dialogului social bipartit trebuie sã fie implementate cu
18

caracter permanent. În acest sens, o definire de noi atributii si responsabilitãti institutionale pentru monitorizarea, evaluarea, promovarea si dezvoltarea dialogului social în Romãnia se impune ca prioritate pe termen mediu. De asemenea, o reglementare unitarã a sistemului de dialog social din România, a functionalitãtii si dezvoltãrii acestuia, în contextul unor responsabilitãti bine definite poate conduce la armonizarea constructiei, la evitarea paralelismelor si omisiunilor, la asigurarea tuturor premizelor pentru un dialog social eficient – autonomie, reprezentativitate, capacitate de comunicare si negociere, vizibilitate, capacitate si responsabilitate organizationalã. Asumarea de cãtre partenerii sociali de noi responsabilitãti în raport cu procesul de integrare europeanã reprezintã o tendintã care trebuie dezvoltatã, concomitent cu procesul de aderare a organizatiilor sindicale si patronale nationale la organizatiile similare de la nivel european. În contextul integrãrii europene, raporturile dintre confederatiile sindicale si patronale din România si organizatiile omologe de la nivel european reprezintã adevãrate barometre de mãsurare a capacitãtii partenerilor sociali nationali de a participa în cadrul dialogului social european. În acest sens, îndeplinirea criteriilor de aderare, implicarea organizatiilor nationale în activitãtile confederatiilor europene, prin asigurarea unui grad cît mai ridicat de convergentã în ceea ce priveste pozitiile si actiunile curente si strategice, reprezintã indicatori care caracterizeazã evolutia procesului de integrare în raport cu partenerii sociali. Pe mãsura transpunerii acquis-ului comunitar, România va dezvolta un model de dialog social care sã rãspundã atît cerintelor impuse de asumarea obligatiilor de stat membru cît si sã contribuie la edificarea unei Europe Sociale, în cadrul unui spatiu comun al democratiei, libertãtii, securitãtii, stabilitãtii si prosperitãtii.

VII. EVOLUȚIA INSTITUȚIILOR FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Se îndreaptă Fondul Monetar Internaţional (FMI) spre a deveni un fel de bancă naţională globală a lumii? Prin “bancă naţională globală” se înţelege o bancă ce va avea rolul de a emite bani, un fel de monedă mondială unică, care să fie adoptată în toate statele care fac parte din FMI. Deşi elitele politice şi bancare au promovat această idee de mulţi ani, criza economicofinanciară mondială, declanşată în 2008, a creat condiţiile pentru urgenţa şi “legitimitatea” unei asemenea măsuri. FMI devine o gigantică autoritate globală monetară, la propunerea CFR (Council of Foreign Relations). Pe 31 ianuarie 2009, la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia), directorul FMI, John Lipsky, a anunţat că FMI-ul va intenţiona să dubleze cantitatea de bani disponibilă pentru a împrumuta guvernele, de la 250 de miliarde la 500 de miliarde de dolari. De
19

unde să facă rost de suma de 250 de miliarde de dolari necesară dublării capitalului? Prin emiterea de obligaţiuni, renunţându-se astfel la metoda clasică de atragere a capitalului, adică subscripţiile de capital ale ţărilor-membre. Acest lucru, transformă FMI într-o gigantică autoritate monetară globală. Ideea aceasta aparţine lui Bernard Mallaby, director la… CFR (Council of Foreign Relations = Consiliul pentru Relaţii Externe). Această organizaţie, ce are doar circa 2.000 de membri, este una fondată special pentru a se crea un guvern mondial, visul de secole al francmasonilor. Secretarul actual al Trezoreriei SUA (ministrul Finanţelor), Timothy Geithner, face parte din structura CFR, încă din anul 2001. Tot în acelaşi an, el s-a angajat la FMI, fiind director la Departamentul de politică a dezvoltării. Din 2003, el a promovat, ajungând directorul sucursalei New York al Federal Reserve (un fel de “Bancă Naţională” a SUA, cea care emite dolarii). Pe de altă parte, John Lipsky, director al FMI, face parte şi el din acelaşi CFR, fiind astfel coleg cu secretarul american al Trezoreriei. Întâmplător sau nu, Lipsky a fost şi vicepreşedinte la banca JP Morgan, banca care a contribuit în 1913 la crearea lui Federal Reserve. Vedeţi astfel toată încrengătura FMI – Ministerul american de Finanţe – Federal Reserve – CFR? Pe 5 februarie 2009, într-un editorial din prestigioasa revistă “The Economist” se propune nu un capital de lucru de 500 de miliarde de dolari, aşa cum a propus Lipsky, ci 1.000 de miliarde de dolari! Şi în acest sens, este citat Montek Singh Ahluwalia, un economist din India, care spune că dublarea rezervelor FMI este insuficientă, şi ar fi necesară cel puţin triplarea sumelor. Ceea ce uită să precizeze revista “The Economist” e faptul că Montek Singh Ahluwalia face parte din elita indiană, lucrând la FMI şi făcând parte şi din “Grupul celor 30″, un grup “elitist” de finanţişti ai lumii. Un alt exemplu dat de “The Economist” este economistul Arvind Subramanian, ce reprezintă ţările emergente, şi care afirmă că FMI are nevoie de fonduri de cel puţin 1.000 de miliarde de dolari. Dar, Arvind Subramanian este fost economist al FMI, şi care face parte în prezent din Institutul Peterson pentru Economie Internaţională din Washington. Dar Peter Peterson a fost unul din preşedinţii… CFR (aţi ghicit!), iar institutul care îi poartă numele promovează un FMI gigant, o Bancă Mondială gigantă şi o Organizaţie Mondială a Comerţului gigantă, toate aceste instituţii având rolul de a crea un super-guvern mondial!

VIII. CONCLUZII
În concluzie, ne așteaptă vremuri interesante pentru care trebuie să fim pregătiți ca personae, organizații, comunități și societate. Cei a căror rată de învățare și schimbare este mai scăzută decât a mediului (intern și internațional) în care evoluează sunt condamnați la eșec și extincție.
20

Viitorul începe astăzi.20 Dacă am ratat trecutul, singura opțiune rămasă este să valorificăm șansa viitorului, prin dezvoltarea și promovarea elitelor, prin învățare, creativitate, muncă, seriozitate, solidaritate, bună-credință, cooperare internațională. După cum am argumentat pe parcursul lucrării, rolul instituțiilor și organizațiilor internaționale, guvernamentale și non-guvernamentale, va crește, dar este necesară definirea mai clară a misiunii acestora, perfecționarea cooperării dintre zona publică și zona privată, îmbunătățirea finanțării acestor instituții și organizații și dezvoltarea simțului civic al populației.

IX. BIBLIOGRAFIE
1. Zygmunt BAUMAN, Globalizarea şi efectele ei sociale, Editura ANTET, Bucureşti,

2005. 2. Cristina CĂLĂRAŞU, Globalizare lingvistică şi anglicizare, în: www.ebooks.unibuc.ro/filologie/dindelegan/25.pdf 3. Mircea COŞEA, Economia Uniunii Europene, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2007. 4. Cristian Sorin DUMITRESCU, Marcela STOICA, Sistemul organizațiilor internaționale guvernamentale și al organizațiilor internaționale nonguvernamentale, Editura Sylvi, București, 2005. 5. Radu FLORIAN, Marxismul și problemele stângii contemporane, Editura Samizdat, București, 2006. 6. Iulian FOTA, Globalizare şi buna guvernare, suport de curs master UCDC, slides PPT, 2010. 7. Iulian FOTA, Dosar documentar privind globalizarea, 2010. 8. Shaun RIORDAN, Noua Diplomaţie. Relaţii internaţionale moderne, Editura Antet, Bucureşti, 2003. 9. www.ro.wikipedia.org/wiki/Globalizare. 10. http://saccsiv.wordpress.com/2009/03/26/documentare-celebre-%E2%80%9Evladimirbukovsky-uniunea-europeana-noua-uniune-sovietica%E2%80%9D-subtitrare-in-limbaromana-si-o-analiza-a-sa/ 11. http://connect.md/main/ro/articles/view/4343/ro_FMI_organiza_ia_care_va_conduce_fin an_ele_lumii_in_viitorul_guvern_francmasonic_mondial 12. http://www.mdrl.ro/_documente/info_integrare/romania_si_viit_europei/opinie.htm 13. http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/principalele-prevederi-ale-nouluiconcept-strategic-al-nato-206659.html

20

Parafrazez titlul filmului american Early Editon (1996), care a rulat în România sub titlul Viitorul începe azi.

21

22

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful