You are on page 1of 36

Anexa 5

Recomandări EFNS privind sindromul picioarelor neliniștite și


sindromul mişcării periodice a membrelor în somn
L. Vignatellia, M. Billiardb, P. Clarenbachc, D. Garcia-Borreguerod, D. Kaynake, V.
Liesienef, C. Trenkwalderg și P. Montagnaa
a
Departamentul de Științe Neurologice, Școala Medicală Universitatea din Bologna, Italia; bFacultatea
de Medicină, Spitalul Gui de Chauliac, Montpellier, Franța; cClinica Neurologică, EV Johannes-
Krankenhaus, Bielefeld, Germania; dDepartamentul de Neurologie, Fundația Jimenez Diaz, Unitatea
Dereglări ale Somnului, Universitatea Autonomă din Madrid, Madrid, Spania; eFacultatea de Medicină
Cerrahpasa, Unitatea Dereglări ale Somnului, Universitatea Istanbul, Istanbul, Turcia; fFacultatea de
Medicină, Universitatea din Kaunas, Kaunas, Lituania; și gDepartamentul de Neurofiziologie Clinică,
Universitatea din Goettingen, Goettingen, Germania

Cuvinte cheie:

Benzodiazepine, dopaminergice, indicații ale medicamentelor, sindromul mişcării


periodice a membrelor în somn, sindromul picioarelor neliniștite

În 2003, a fost constituit un Grup de Lucru EFNS pentru a stabili recomandări privind
managementul Sindromului Picioarelor Neliniștite (RLS) și al Sindromului mişcării
periodice a membrelor în somn (PLMD). După determinarea obiectivelor de
management și a strategiei de cercetare pentru RLS și PLMD primare și secundare,
s-a desfășurat o analiză a literaturii științifice publicate până în 2004, pentru clasele
de medicamente și procedurile folosite în tratament (medicamente ce acţionează la
nivelul adrenoreceptorilor, medicamente antiepileptice, benzodiapine/hipnotice,
agenți dopaminergici, opioizi, alte tratamente). S-au consultat ghidurile anterioare.
Au fost analizate toate studiile luând în considerare clasele de evidență și s-au
formulat recomandări în conformitate cu criteriile EFNS 2004 pentru clasificare. S-a
constatat că medicația dopaminergică are cele mai bune dovezi de eficiență în RLS
primar. Efectele adverse raportate au fost de obicei uşoare și reversibile;efectul de
amplificare a fost o caracteristică a agenților dopaminergici. Nu au fost disponibile
studii controlate pentru RLS la copii și RLS în timpul sarcinii. Pot fi oferite
următoarele recomandări de nivel A pentru RLS primar: cabergolina, gabapentinul,
pergolidul, ropinirole, levodopa și rotigotina administrată transdermic (ultimele două

1
pentru uz pe termen scurt) sunt eficiente în ameliorarea simptomelor. Estradiolul
transdermal este ineficient în PLMD.

Grupul Internațional de Studiu al

Context Sindromului Picioarelor Neliniștite a

Sindromul Picioarelor Neliniștite (RLS) propus 4 criterii minimale de diagnostic

a fost identificat prima dată de Willis [1] clinic pentru RLS [4] revizuite în 2003

și analizat in formă completă [5]: (i) nevoia imperioasă de a mișca

monografică de către Ekbom [2]. În picioarele, de obicei însoțită sau

consecinţă, este de asemenea numit și cauzată de o senzație neplăcută sau

'sindromul Ekbom'. RLS mai este neconfortabilă la nivelul picioarelor; (ii)

cunoscut și ca 'anxietas tibiarum' și nevoia de mișcare sau senzațiile

colocvial este denumit in literatura de neplăcute încep sau se înrăutățesc în

limba engleza 'leg jitters'. RLS are un timpul perioadei de odihnă sau

duplicat motor important sub forma inactivitate cum ar fi statul întins sau

mișcărilor recurente bruşte numite statul în şezut; (iii) nevoia de mișcare

'mișcări periodice ale membrelor în sau senzațiile neplăcute sunt parțial

somn' (PLMS, denumit anterior sau total ameliorate de mișcare, cum

'nocturnal myoclonus' și 'mișcarea ar fi plimbarea sau întinderea, cel puțin

periodică a picioarelor în somn'). Deși cât timp activitatea continuă; (iv)

PLMS poate să apară independent de nevoia de mișcare sau senzațiile

RLS ca o descoperire incidentală neplăcute se înrăutățesc seara sau

polisomnografică, Clasificarea noaptea mai mult decât ziua, sau apar

Internațională a Dereglărilor Somnului doar seara sau noaptea.

recunoaște PLMD datorită potenţialului Severitatea este măsurată pe Scala

său impact asupra calității somnului și internațională de evaluare RLS, care

datorită faptului că poate fi o sursă a conține 10 întrebări pentru evaluarea

somnolenței excesive în timpul zilei, severităţii bolii [6]. Recent, a fost

mai ales când PLMS este asociat cu validată o Scală de evaluare a calităţii

trezirea din somn (PLMS-A) [3]. vieţii la pacienţii cu RLS[7]. RLS poate

Severitatea PLMS/PLMD este evaluată fi primar sau secundar [8]. RLS primar

cu ajutorul indexulului PLMS (PLMS I: reprezintă deseori o boală familială.

PLMS per oră de înregistrare RLS poate fi și secundar sarcinii, sau

polisomnografică). unor condiţii patologice ca neuropatiile


2
periferice, mielopatiile, uremia, artrita 2. O clasă sau o moleculă este mai
reumatoidă, boala Parkinson, bună decât alta.
deficiența de fier, ADHD la copii. 3. Orice procedură fizică este mai
Implicarea disfuncției sistemului eficientă decât lipsa tratamentului sau
opioidelor endogene și sistemului tratamentul cu placebo:
dopaminergic în RLS este bazată în a. în abolirea sau reducerea
principal pe efectele favorabile ale apariției RLS și PLMS
intervențiilor farmacologice. Dovezile b. în îmbunătățirea calității vieții.
cu privire la defectul dopaminergic 4. Efectele secundare ale clasei
central sunt încă controversate. Rolul sau moleculelor și ale tratamentelor
fierului şi al depozitelor de fier în fizice care s-au dovedit a fi eficiente,
fiziopatologia sindromului este derivat nu depășesc efectele terapeutice.
din studiile metabolismului fierului în
RLS.
Metode și strategii de cercetare
Scopul tratamentului în RLS și PLMD
S-a căutat cea mai relevantă dovadă
este de a controla simptomele. Scopul
disponibilă pentru a aborda fiecare
acestui ghid este de a examina cele
întrebare, cu o schemă de clasificare a
mai bune dovezi disponibile despre
tipurilor de studii în conformitate cu
eficiența fiecărui tratament în aceste
documentul EFNS referitor la ghiduri
afecţiuni.
(Clasa I până la Clasa IV de evidenţă,
Obiective
[9]). Dacă cea mai înaltă clasă de
Pentru a determina eficiența și efectul
evidenţă nu a fost suficientă sau
menținut al medicamentelor și
necesita actualizarea literaturii, s-a
procedurilor fizice în tratamentul RLS
extins cercetarea literaturii la clasa
și PLMD, au fost testate următoarele
adiacentă inferioară. Au fost luați în
ipoteze:
calcul pacienții cu RLS și/sau PLMD,
1. Orice medicament este mai
cu orice altă comorbiditate și medicație
eficient decât lipsa totală de tratament
asociate. Criteriile explicite de
sau tratament cu placebo:
diagnostic ale RLS nu au fost necesare
a. în abolirea sau reducerea
pentru includere. Au fost incluse
apariției RLS și PLMS;
terapiile cu orice fel de medicamente
b. în îmbunătățirea calității vieții.
(orice dozaj, orice regim) și cu orice fel
de proceduri fizice. S-au luat în
3
considerare următoarele clase de 6. Rata pacienților care au ales să
medicamente: cele ce acţionează continue tratamentul după finalizarea
asupra adrenoreceptorilor, studiului.
medicamentele antiepileptice,
benzodiazepinele/hipnoticele, agenții Pentru PLMD, rezultatele urmărite au
dopaminergici (levodopa, aparţinut următoarelor domenii:
dopaminergice derivate din ergot sau 1. Indexurile polisomnografice ale
nederivate din ergot), opioidele, alte disfuncției somnului.
tratamente. Durata tratamentului în 2. Calitatea vieții.
fiecare studiu a fost împărțită în termen 3. Reacții adverse.
scurt (≤30 zile) sau termen lung (>30 4. Abandon terapeutic.
zile).
Pentru RLS, rezultatele urmărite au În strategia de identificare a studiilor, s-
fost din următoarele domenii: au generat termeni de căutare pentru
1. Parestezii/disestezii, sau durere căutarea în următoarele baze de date
(prin simplă raportare subiectivă sau electronice (vezi Tabel S1 pe site):
prin scale/chestionare subiective Biblioteca Cochrane, Biblioteca
validate). Națională a Medicinei MEDLINE (din
2. Indexuri polisomnografice ale 1966), EMBASE (din 1980), CINAHL
disfuncției somnului (indexul mediu (din 1982). Ghidurile existente au fost
PLMS-I în somn, media PLMS-A, de asemenea căutate și analizate.
eficiența somnului, latența somnului, Au fost revăzute toate referințele până
activitatea actigrafică în somn). la sfârșitul anului 2004 pentru a
3. Calitatea vieții. identifica potențialele studii de inclus,

4. Reacții adverse: efectul de și s-a desfășurat extragerea datelor.

amplificare, definit ca 'simptome RLS Pentru fiecare întrebare cheie s-a creat

amplificate semnificativ în după- un tabel de evidență, enumerând

amiaza sau seara înainte de luarea design-ul și clasificarea metodologică a

următoarei dozei de noapte', a fost fiecărui studiu. Pentru formularea

clasificat printre efectele adverse, la recomandărilor de ghid, volumul

ultima actualizare. evidențelor, aplicabilitatea,

5. Abandon terapeutic. generalitatea, consistența și impactul


clinic au fost rezumate de fiecare

4
membru al Grupului de Lucru. Clasele tulburările cognitive, constipația,
de evidențe și nivelurile de libidoul scăzut, senzatia de „plutire”,
recomandare au fost atribuite în somnolența, cefaleea) nu au dus la
conformitate cu Ghidul EFNS al renunțări. Există dovezi de clasă III
Grupului de Lucru [9]. Dezacordurile s- [11] conform cărora talipexolul (agonist
au rezolvat prin discuții. La final, atât al receptorilor dopaminergici D2
fiecare membru al grupului a trebuit să cât și al autoreceptorilor adrenergici
declare un potențial conflict de 2) în doză de 0,4-0,8 mg administrat
interese, dacă exista vreunul. la culcare, a îmbunătățit simptomele și
Rezultate
eficiența somnului și a redus PLMS-I și
Studiile de clasă I până la III sunt
PLMS-A.
raportate aici și se face referire la ele
În RLS secundar, există dovezi de
în Tabelul S2 (pe site). Studiile de
clasă III [12] conform cărora
clasă IV au fost luate de asemenea în
administrarea de două ori pe zi a 0,075
considerare, dar nu se face referire la
mg clonidină, pentru o perioadă de trei
ele decât în Tabelul S3 (pe site).
zile, la pacienţi cu uremie cronică, a
Medicamente ce acţionează asupra
dus la reducerea/ atenuarea
adrenoreceptorilor
simptomelor în 9 din 10 cazuri
15 rapoarte au făcut referire la
comparativ cu unul din 10 pacienți
folosirea medicamentelor ce acţioneză
tratați cu placebo.
asupra adrenoreceptorilor (clonidină,
Recomandări
fenoxibenzamină,propranolol,talipexol).
Clonidina este probabil eficientă în
În RLS primar, într-un studiu de clasă II
reducerea simptomelor și a latenței
[10], clonidina (doză medie 0,5 mg cu
somnului în RLS primar pe termen
2h înaintea debutului simptomelor)
scurt (nivel B). Clonidina a avut mai
administrată timp de 2-3 săptămâni a
multe efecte adverse care au fost
ameliorat paresteziile și neliniștea
tolerate (uscăciunea gurii, tulburări
motorie (1,6 și 1,7 puncte respectiv, pe
cognitive, scăderea libidoului, senzatia
o scală nevalidată) și latența somnului
de „plutire”, somnolență, cefalee) (nivel
(35,5 min), dar PLMS-I, PLMS-A,
B). Nu există suficiente dovezi pentru a
actigrafia și eficienţa somnului au
emite o recomandare referitoare la
rămas neschimbate. Efectele adverse
talipexol,propranolol, fenoxibenzamină
ale clonidinei (uscăciunea gurii,
și la clonidină în RLS secundar.
5
Medicamente antiepileptice 20,8%) și au inclus stare de rău
22 de rapoarte au vizat utilizarea general, somnolență și simptome
medicamentelor antiepileptice gastrointestinale. Nici unul dintre
(gabapentin, carbamazepină, efectele adverse nu a dus la
lamotrigină, topiramat, valproat). În întreruperea tratamentului. Studii de
RLS primar există dovezi de clasă II clasă III cu gabapentin [16-19] au
[13] dintr-un studiu pe termen lung (5 raportat o îmbunătățire a simptomelor
săptămâni) conform cărora RLS pe termen lung (6-18 luni) cu
carbamazepina în doză de 100-300 mg efecte adverse minore (amețeală,
(doză medie 236 mg) administrată la somnolenţă, sporirea efectelor
culcare a scăzut frecvența simptomelor alcoolului și cefalee).
RLS reducând atacurile de la o medie Într-un studiu de clasă II pe 20 de
de 2,9 la 1,5 pe săptămână. Efectele pacienți [20], administrarea de valproat
adverse raportate ca 'nefiind cu eliberare prelungită, într-o doză
importante' au apărut la 34 din 84 de medie de 600 mg, versus placebo a
pacienți versus 20 din 90 pacienți redus semnificativ intensitatea
tratați cu placebo. Există dovezi de simptomelor RLS cu 1,7 puncte, în
clasă II [14] despre efectul benefic al conformitate cu o scală nevalidată, și
carbamazepinei comparativ cu durata simptomelor RLS cu 92,3
placebo, dar fără a se fi calculat min/24 h, dar nu a redus şi PLMS-I și
semnificația statistică. Există dovezi de PLSM-A, pentru o perioadă de
clasă I [15] conform cărora urmărire de 3 săptămâni. Cel mai
gabapentinul administrat în doză de frecvent efect advers a fost
1800 mg pe zi (o treime din doza totală somnolenţa.
la ora 12 și două treimi la ora 20) În RLS secundar la pacienții
versus placebo a redus simptomele hemodializaţi, există evidențe de clasă
RLS cu 8,4 puncte conform Scalei de II [21] conform cărora gabapentinul,
Clasificare RLS, a îmbunătățit eficiența administrat intr-o doză de 200/300 mg
somnului cu 9,8% și a redus PLMS-I cu după fiecare ședință de hemodializă,
9,8 episoade, pentru o perioadă de versus placebo a redus simptomele
urmărire de 6 săptămâni. Efectele RLS cu 2,8 puncte, pentru o perioadă
adverse au fost mai frecvente la de urmărire de 6 săptămâni. Doi
pacienţii trataţi cu gabapentin (48% vs pacienți au renunțat din cauza

6
somnolenței și letargiei datorate cărora clonazepamul, în doză de 0,5-
gabapentinului. Într-un studiu de clasă 2mg, a redus/eliminat sau nu
III [22], subiecților cu RLS secundar și semnificativ paresteziile/disesteziile
abuz de heroină, în program de comparativ cu placebo (discrepanța
detoxificare rapidă, cărora li s-a este legată probabil de modul diferit de
administrat gabapentin în doză de administrare: înainte de culcare versus
1200 mg, li s-au redus simptomele cu 4 doze/în timpul zilei). În ceea ce
2 puncte pe o scală nevalidată, la 1 h privește indicii polisomnografici, numai
după administrare. o îmbunătățire de 14% a eficienței
Recomandări somnului a fost raportată într-un studiu
Gabapentinul, în doză de 800- de clasă III pe termen scurt cu 1mg de
1800mg/zi poate fi considerat eficient clonazepam administrat înainte de
în RLS primar (nivel A) și probabil culcare [25]. Într-un studiu de clasă II
eficient în RLS secundar după [23], 1mg de clonazepam administrat
hemodializă (nivel B). Efectele adverse înainte de culcare a îmbunătățit
sunt blânde și reversibile. subiectiv calitatea somnului. Efectele
Carbamazepina, în doză de 100- adverse au fost absente într-un studiu
300mg și valproatul cu eliberare de clasă II dar, în alt studiu de clasă II,
prelungită, în doză de 600mg/zi, pot fi cu clonazepam în doză de 0,5-2 mg,
considerate ca probabil eficiente în administrat în patru prize în timpul zilei,
RLS primar (nivel B). Nu există dovezi somnolența zilnică s-a raportat la 3
suficiente pentru a face recomandări pacienți (din 6) versus unul tratat cu
despre topiramat și lamotrigină și placebo [24].
despre utilizarea medicamentelor Pentru PLMD, există dovezi de clasă II
antiepileptice în PLMD. conform cărora clonazepamul 1 mg nu
Benzodiazepine / hipnotice a fost mai eficient decât temazepamul
36 de rapoarte au studiat eficacitatea 30 mg [26] iar clonazepamul 0,5-1,5
benzodiazepinelor/hipnoticelor mg nu a fost mai eficient decât terapia
(alprazolam, clonazepam, diazepam, cognitiv-comportamentală [27]. Mai
nitrazepam, oxazepam, temazepam, multe studii de clasă III au arătat că
triazolam și zolpidem). clonazepamul 0,5-2mg administrat la
Pentru RLS primar, există dovezi culcare a micșorat PLMS-I și uneori
conflictuale de clasă II [23,24] conform PLMS-A [26,28-31]. Efectele adverse

7
la administrarea de clonazepam 0,5mg somnolență diurnă și slăbiciune
la culcare au fost anxietate crescută, musculară) au fost de obicei blânde,
ducând la renunțare la unul din 6 dependente de doză și reversibile. Nu
pacienți ([27], studiu clasă II) şi există dovezi suficiente pentru
somnolență sau amețeală la 2 pacienţi, recomandări referitoare la alprazolam,
unul din 10 pacienți renunţând ([29], nitrazepam, temazepam și zolpidem.
test clasa III). Există două studii de De asemenea nu pot fi făcute
clasă II conform cărora triazolamul recomandări despre
(0,125-0,50 mg) a îmbunătățit eficiența benzodiazepine/hipnotice în RLS
somnului și a redus somnolența diurnă, secundar.
fără efect asupra PLMS, la urmărirea Agenți dopaminergici
pe termen scurt [32,33]. Există teste Levodopa
singulare de clasă III care arată că 52 de rapoarte s-au concentrat pe
temazepamul (30 mg) [26] și utilizarea levodopei. Există dovezi de
nitrazepamul (2,5-10 mg) [34] au clasă I [35] că în RLS primar, pe o
îmbunătățit eficiența somnului, latența perioadă de urmărire de 4 săptămâni,
somnului și PLMS-I. levodopa/ benserazidă, administrată în
Recomandări doză unică la culcare (doza medie:
Clonazepamul trebuie considerat 159/40mg) versus placebo a
probabil eficient în îmbunătățirea îmbunătățit calitatea somnului cu 0,7
simptomelor în RLS primar când este puncte pe o scală de la 1 la 5, a redus
administrat în doză de 1mg la culcare, latența somnului cu 26 minute, a
şi probabil ineficient când este îmbunătățit calitatea vieții și a redus
administrat în 4 doze pe parcursul zilei PLMS-I cu 27,8 evenimente/oră. Acest
(nivel B). În PLMD, clonazepamul (0,5- studiu nu a avut drept obiectiv
2mg/zi) este probabil eficient în ameliorarea simptomelor RLS.
ameliorarea PLMS-I și PLMS-A (nivel Există studii de clasă II [20,36-41] care
B) iar triazolamul (0,125-0,50mg/zi) arată că pe termen scurt (1 noapte/4
este probabil eficient în ameliorarea săpt) levodopa, administrată în doză
eficienței somnului și probabil ineficient unică la culcare (100-200 mg), cu sau
în reducerea PLMS (nivel B). Efectele fără o doză suplimentară de 100 mg
adverse ale benzodiazepinelor (sedare administrată la 3 ore după culcare, a
matinală, tulburări de memorie, redus moderat simptomele RLS, cu

8
0,5 puncte pe o scală de 4 puncte, cu percepută a somnului cu 131 minute.
1,9 puncte pe o scală de 10 puncte, și Renunțările au fost numeroase, 30-
cu 29,3 puncte pe o Scală Vizuală 70% în aceste serii, iar agravarea
Analoagă (VAS). Nu a mai fost simptomatologiei a variat între 18,6% și
demonstrat același lucru într-un alt 82%.
studiu. Într-un studiu de clasă II pe Pentru RLS secundar, la urmărirea pe
pacienți cu RLS s-au comparat termen scurt, două studii de clasă II
levodopa/benserazidă cu eliberare [38,42] au evaluat levodopa (plus
imediată (doze de la 100/25 la 200/50 benserazidă sau carbidopa) într-o doză
mg) cu levodopa/ benserazidă cu unică la culcare (100-200 mg) versus
eliberare imediată plus placebo, la pacienții cu uremie. Într-un
levodopa/benserazidă cu eliberare studiu, simptomele RLS s-au redus
prelungită (doză 100/25 mg), (îmbunătăţire cu 0,9 puncte pe o scală
administrate la culcare. Al doilea regim de la 0 la 10). De aseemenea, PLMS-I
a redus simptomele RLS în a doua și PLMS-A s-au redus iar calitatea vieții
jumătate a nopții, a îmbunătăţit s-a îmbunătăţit. Totuși, în studiul lui
subiectiv calitatea somnului și a redus Walker et al. [42], s-a îmbunătățit doar
latența acestuia [40]. Efecte adverse indexul PLMS nu și simptomele RLS.
raportate de majoritatea studiilor au Pentru PLMD, există studii de clasă II
fost diareea, greața, dispepsia, cu levodopa (plus benserazidă sau
scaderea globala a controlului, carbidopa; 200 mg la culcare sau 100
slăbiciunea musculară, somnolenţa și mg de 5 ori pe zi) versus placebo în
cefaleea. Înrăutățirea RLS a fost PLMD, cu sau fără RLS [43], PLMD cu
raportată la 2 din 37 de pacienţi și la 4 narcolepsie [44] și PLMD la pacienții
din 20 de pacienți, sau la 16,7-26,7% cu leziuni spinale complete [45]:
dintre pacienți. PLMS-I și PLMS-A s-au redus.

Pe termen lung (2-24 luni), în studii Recomandări

deschise de clasă III, levodopa s-a În RLS primar, pe termen scurt,

dovedit încă 'eficientă' la 70,2% din levodopa a fost eficientă în reducerea

pacienţi, 29-31% din pacienți fiind simptomelor RLS, în ameliorarea

satisfăcuți de terapie, a ameliorat calității somnului, în ameliorarea


calităţii vieții și în reducerea PLMS
simptomele RLS cu 6,0-6,5 puncte pe
(nivel A). Efectele adverse au fost
o scală de 7 puncte și a redus latența
9
minore dar mai frecvente decât la ale paresteziilor la 5 din 6 pacienți, fără
placebo (nivel A). Pe termen lung, efecte adverse semnificative. Pentru
levodopa a fost probabil eficientă, dar cabergolină (0,5, 1 și 2 mg o dată pe
30—70% din pacienți au renunțat din zi), un studiu de clasă I pe 86 pacienți
cauza efectelor adverse sau lipsei [48] a arătat o schimbare de la situația
eficienței (nivel C). Agravarea inițială de, respectiv, -13,1, -13,5 și
simptomatologiei s-a produs probabil la -15,7 puncte pe Scala Internaţională
20-82% dintre pacienții tratați, RLS, comparativ cu -3,3 la placebo,
conducând pentru un număr încă pentru o perioadă de urmărire de 5
necunoscut dintre ei, la oprirea săptămâni. Dispariţia simptomelor s-a
tratamentului. În RLS secundar obsevat la 36,4% dintre pacienţii
uremiei, pe termen scurt, levodopa a grupului ce a primit 2 mg de
fost probabil eficientă în reducerea cabergolină comparativ cu 4,4% dintre
simptomelor, ameliorând calitatea vieții cei ce au primit placebo. Pe termen
și reducând PLMS-I și PLMS-A (nivel lung (1 an) tratamentul cu doze medii
B). În PLMD, pe termen scurt, de 2,3 mg/zi sau 1,5 mg/zi timp de 26
levodopa a fost probabil eficientă în săptămâni [49] a rămas eficient (clasa
îmbunătăţirea PLMS-I și PLMS-A (nivel III). În cazul tratamentului pe termen
B). lung, efectele adverse au dus la
Derivaţii de Ergotamină renunţarea a 11 pacienţi din 85; S-a
39 de rapoarte au studiat utilizarea observat agravarea simptomelor la
derivatelor ergotamină (- 11% pacienți. Pentru pergolid, există 6
dihidroergocriptină, bromocriptină, studii pe termen scurt și 5 pe termen
cabergolină, lisurid, pergolid și lung. Într-un studiu de clasă I (număr
tergurid). total pacienți 100) pergolidul, în doze

Într-un studiu de clasă III, - de 0,05-1,5 mg, cu o doză medie de

dihidroergocriptina în doză de 10-40 0,4-0,55 mg/zi, a ameliorat semnificativ

mg a redus subiectiv simptomele RLS severitatea RLS, a ameliorat

primar; s-a îmbunătățit de asemenea semnificativ calitatea somnului și a

calitatea somnului [46]. Într-un studiu diminuat semnificativ PLMS-I și PLMS-

de clasă II [47] bromocriptina, în doză A [50]. Rata respondenților ('mult

de 7,5 mg, a adus îmbunătățiri parțiale îmbunătățit' sau 'foarte mult


îmbunătățit' pe Scala Globală a
subiective ale senzaţiei de neliniște și
10
Impresiilor Pacientului) la 6 săptămâni nu a modificat momentul debutului
a fost 68% în grupul ce a primit somnului, numărul trezirilor și actigrafia
pergolid versus 15% în grupul ce a pentru PLMS. Într-un studiu de clasă II
primit placebo. Continuarea s-au observat ameliorări subiective ale
administrării tratamentului zilnic, intr-o calității somnului și ale simptomelor
doză medie de 0,52 mg/zi, pe o RLS la 5 din 8 pacienți, dar rezultatele
perioadă de 12 luni, a dus la scăderea nu au fost validate prin analiză
semnificativă a PLMS-I și PLMS-A statistică versus placebo [52]. Efectele
(clasă III). Efectele adverse au fost adverse au fost greața la un subiect și
raportate de 40-70% dintre pacienți ca coșmaruri la un altul. Există dovezi de
fiind blânde: greață, cefalee, congestie clasă II că în PLMD din narcolepsie
nazală, amețeală, hipotensiune [53] bromocriptina (7,5 mg) a fost
ortostatică, controlate ușor într-un eficientă.
studiu cu domperidone 20mg. Nu s-au
observat fenomene de rebound sau Recomandări
agravări ale simptomelor în studiile de În RLS primar, s-a stabilit că pergolidul
clasă I și II. Un studiu comparativ de este eficient la doze medii de 0,4-0,55
clasă II, ce a studiat eficienţa pergolid- mg/zi (nivel A) și este posibil eficient
ului vs levodopa [51], a arătat un pe termen lung (nivel C). PLMS-I și
rezultat mai bun al tratamentului cu PLMS-A s-au îmbunătățit și ele după
pergolid: pergolid 0,125 mg zilnic a administrarea de pergolid. Cabergolina
atenuat complet simptomatologia la este eficientă la doze de 0,5-2mg/zi
82% dintre pacienți comparativ cu 9% (nivel A) și posibil eficientă pe termen
în cazul administrării de levodopa 250 lung (nivel C). Bromocriptina 7,5 mg
mg; mai mult, pergolidul a dus la o poate fi recomandată ca probabil

scădere cu 79% a PLMS-I față de o eficientă (nivel B). În RLS secundar

scădere cu 45% obţinută cu levodopa. asocia hemodializei cronice, pergolidul

Terguride 0,25-0,5 mg/zi a îmbunătățit administrat pe termen scurt este

simptomele RLS într-un studiu de probabil ineficient la doza de 0,25mg/zi

clasă III. (nivel B). În PLMD asociat cu

În RLS secundar uremiei, la pacienţi narcolepsie, bromocriptina este

hemodializaţi, pergolide 0,05-0,25 mg probabil eficientă (nivel B). Cele mai

administrat pe termen scurt (10 nopți) frecvente efecte adverse ale agoniştilor

11
dopaminergici derivaţi din ergotamină Internațională RLS vs. 8,7 cu placebo)
(greață, cefalee, congestie nazală, [55] și un altul pe 22 de pacienți trataţi
amețeală și hipotensiune ortostatică) cu ropinirole în doză medie de 4,6
au fost controlate de domperidone. În mg/zilnic [56]. Efectele adverse blânde
studiile de clasă I nu s-a evaluat și tranzitorii au inclus: greața, cefaleea,
agravarea simptomatologiei după oboseala și amețeala. În ce privește
administrarea de pergolid. Nu există indicii polisomnografici ai întreruperii
dovezi suficiente pentru a face somnului, într-un studiu de clasă I cu

recomandări cu privire la - polisomnografie [57], ropinirole în doză

dihidroergocriptină, lisurid și tergurid. medie de 1,8 mg/zilnic a ameliorat


semnificativ PLMS-I (cu 76,2% vs.
14% placebo), PLMS-A și latența

Agonişti dopaminergici non-ergot somnului. Efectele adverse au fost

derivaţi cefaleea și greața, şi mai puțin frecvent

39 rapoarte au studiat utilizarea amețeala. Agravarea RLS, posibil din

agoniştilor dopaminergici non- cauza efectului de amplificare, s-a

ergotaminici (pramipexole, ropinirole, observat la 4 din 59 (7%) pacienți.

rotigotine). La momentul alcătuirii În ceea ce priveşte pramipexol-ul, un

acestui document, ropinirole era cel studiu de clasă II (0,75-1,5 mg cu o

mai studiat medicament pentru RLS în oră înainte de culcare) pe 10 pacienți

studiile de clasă I. Pentru RLS primar, [58] a demonstrat reducerea

într-un test de clasă I pe 284 pacienți semnificativă a scorurilor subiective

[54], tratamentul cu ropinirole, în doză RLS și ameliorări importante ale

medie efectivă de 1,9 mg/zilnic, a dus PLMS-I. Efectele adverse (greața,

la o reducere semnificativă pe Scala constipația, pierderea apetitului la 90%

Internațională RLS (11,04 puncte vs. din pacienți; amețeală la 40%;

8,03 la placebo) iar calitatea vieții s-a oboseală diurnă la 30%) au fost

ameliorat după 12 săptămâni. S-au raportate ca blânde și tranzitorii, dar

obținut rezultate similare în alte două greața persistentă s-a observat la 33%

studii de clasă I, unul pe 266 de dintre pacienţi la doza de 1,5 mg/zi.

pacienți trataţi cu ropinirole în doză Tratamentul îndelungat cu pramipexol

medie efectivă de 1,5 mg/zilnic (11,2 s-a dovedit eficient în studiile de clasă

puncte reducere pe Scala III.

12
Rotigotina (patch cu eliberare continuă raportată de 7% din pacienții trataţi cu
transdermală - 1,125, 2,25 și 4,5 mg/zi) ropinirole (clasa I de evidenţă). Nu
a ameliorat simptomele RLS (cu 10,5- există probe suficiente pentru a face
15,7 puncte comparativ cu 8 la recomandări referitoare la utilizarea
placebo) într-un studiu de clasă I pe agoniştilor dopaminergici non-ergot
termen scurt pe 63 de pacienți, derivaţi în PLMD.
semnificativ la doza de 4,5 mg/zi [59]. Opioizii
Efectele adverse și tolerabilitatea pielii 22 de rapoarte au studiat utilizarea
au fost similare cu placebo. Pentru că opioizilor (codeină și dihidrocodeină,
aceste date s-au obținut după 1 dextrometorfan, metadonă, morfină,
săptămână de studiu, râmâne de văzut oxicodon, propoxifen, tilidină și
care este eficiența rotigotinei pe tramadol). Pentr RLS primar există

termen mediu și lung. dovezi de clasă II [61] conform cărora

Pentru RLS secundar uremiei, la oxicodonul pe termen scurt într-o doză

pacienţii hemodializaţi, există un studiu medie de 11,4 mg/zi a generat o

de clasă II pe 11 pacienți în care îmbunătățire cu 52% a simptomelor

ropinirole 1,45 mg/zi a ameliorat RLS conform scalelor subiective. În

simptomele mai bine ca levodopa acest studiu, oxicodonul a redus mult

190mg/zi [60]. PLMS-I (cu 34%) și PLMS-A (cu 23%),

Recomandări pe lângă îmbunătățirea eficienţei

În RLS primar, ropinirole în doză de somnului (cu 25%). Efectele adverse


au fost constipația ușoară la 2 din 11
1,5-4,6 mg/zi are un nivel de eficiență
pacienţi și letargie în timpul zilei la 1
A. Rotigotina, sub formă de patch cu
din 11 pacienți.
eliberare transdermală, este eficientă
Pentru PLMD, există dovezi de clasă II
pe termen scurt (nivel A) iar
[43] conform cărora propoxifenul pe
pramipexole este probabil eficient
termen scurt, în doze de 100-200 mg,
(nivel B). În RLS secundar uremiei,
administrat la culcare, nu a îmbunătățit
ropinirole este probabil eficient (nivel
B). Efectele adverse au fost acelea latența somnului, eficiența acestuia și

comune tuturor agenților PLMS-I, dar a redus PLMS-A cu 28,6

dopaminergici. Efectul de amplificare evenimente/oră versus placebo.

nu a fost bine studiat pentru niciunul Efectele adverse au fost depresia

dintre aceste medicamente și a fost ușoară, amețeala, greața și unul din 6

13
pacienți a renunțat din cauza urticariei vitaminele/mineralele, hormonii
și tumefacţiei linguale. (estrogeni, melatonină, eritropoietină)
Recomandări și antidepresivele. Intervențiile
Pentru RLS primar, oxicodona în doză chirurgicale cu stimulare cerebrală
medie de 11,4 mg poate fi considerată profundă în boala Parkinson,
probabil eficientă în ameliorarea scleroterapia venoasă și transplantul
simptomelor RLS și PLMS-I, PLMS-A și de rinichi au fost de asemenea
eficienței somnului pe termen scurt disponibile.
(nivel B). Efectele adverse (sedarea Pentru RLS primar, un studiu de clasă

blândă și rare disfuncţii respiratorii II cu administrare de sulfat de fier, 325

nocturne atunci când este utilizată mg în formă lichidă, per os, timp de 12

îndelungat) au fost în general blânde și săptămâni (în paralel cu alte

reversibile, probleme legate de tratamente) nu a arătat nici un efect

dependență putând fi observate foarte semnificativ asupra simptomelor RLS


sau calității somnului; 7 din 28 de
rar. Pentru PLMD, propoxifenul pe
pacienți au renunțat și efecte adverse
termen scurt este probabil ineficient în
relevante au fost greața, constipația,
îmbunătăţirea calității somnului și a
colorarea dinților, scaune închise la
PLMS-I (nivel B). Nu există probe
culoare, fracturi vertebrale și
suficiente pentru a face recomandări
înrăutățirea RLS [62]. Într-un studiu de
referitoare la morfină, tramadol,
clasă II nu s-a observat nici un efect al
codeină și dihidrocodeină, tilidină și
vibrațiilor [23]. S-au raportat
metadonă și despre o cale intratecală
ameliorarea severității RLS, a eficienței
de administrare. Nu există probe
somnului sau diminuarea PLMS-I în
suficiente pentru a face o recomandare
studii de clasă III ce au evaluat
referitoare la utilizarea opioizilor în
eficacitatea dextranului de fier,
RLS secundar.
administrat intravenos în doză unică de
Alte tratamente
1000 mg [63], oxidului de magneziu
82 de rapoarte au studiat utilizarea
12,4 mmoli [64] și amantadinei 100-
altor tratamente. Subiecte ale acestor
300mg/zi [65].
studii au fost: intervențiile non-
Pentru RLS secundar uremiei, există
farmacologice cognitive sau cu agenţi
dovezi de clasă II [66] pentru
fizici, medicamentele ce produc
ameliorarea simptomelor RLS la
relaxare musculară,
14
administrarea intravenoasă de 1000 mg nu a modificat calitatea somnului
mg de dextran de fier; eficiența a sau PLMS-I, sau dimpotrivă a redus
scăzut la 4 săptămâni după tratament. PLMS-I cu 10,8 (două studii de clasă
Într-un studiu de clasă III, transplantul III pe durata unei noapţi [71,72]). În
de rinichi a dus la dispariţia studii de clasă III, 5-OH-triptofanul în
simptomelor RLS pe termen scurt la doză de 500 mg nu a modificat PLMS-
toți cei 11 pacienți, și la 4 din 11 pe I/PLMS-A [73], în timp ce apomorfina,
termen lung [67]. în doză unică de 0,5 mg administrată
În PLMD, un studiu de clasă I cu fie subcutanat fie transdermic [74,75] și
estradiol administrat transdermal sub exercițiile fizice la pacienții cu PLMD
formă de gel, în doză de 2,5g/zi (sau cu leziuni spinale complete [76-78] au

50μg/24 h pentru pacienții cu vârsta redus PLMS-I.

peste 55 ani) nu a arătat nici un efect Recomandări

asupra PLMS-I și PLMS-A la 3 luni În RLS primar, atât sulfatul de fier cât

[68]. Studii de clasă II au arătat că, în și vibrațiile sunt probabil ineficiente

PLMD asociat narcolepsiei [69] (nivel B). Nu există dovezi suficiente

modafinilul în doză de 200-440 mg/zi pentru a face recomandări referitoare

şi o şedinţă de hemodializă nocturnă la administrarea dextranului de fier

[70] au fost ineficiente. În PLMD intravenos, oxidului de magneziu și

asociat insomniei, un studiu de clasă II amantadinei. În RLS secundar uremiei,

bazat pe terapie cognitiv- dextranul de fier, 1000 mg în doză

comportamentală (educația somnului, unică întravenoasă, este probabil


eficient pe termen scurt (< 1 lună)
controlul stimulilor, restricția la somn)
(nivel B). În PLMD, s-a stabilit că
nu a găsit nici o diferență faţă de
estradiolul transdermal este ineficient
clonazepam 0,5-1,5 mg/zi [27]. Mai
(nivel A) iar modafinilul și o şedinţă de
multe studii de clasă III bazate pe
hemodializă nocturnă sunt probabil
aplicarea unei presiuni pozitive nazale
ineficiente, în timp ce terapia cognitiv-
continue la pacienții cu apnee
comportamentală nu este diferită faţă
obstructivă de somn au dus la rezultate
de clonazepam (nivel B). 5-OH-
conflictuale: PLMS-I fie a rămas
triptofanul și trazodona sunt posibil
neschimbat, fie a crescut, fie a scăzut.
ineficiente iar apomorfina și exercițiul
În PLMD ascociat insomniei din
depresie, trazodonul în doză de 100
15
fizic (în mielopatie) sunt posibil sunt comune în general, dar nu numai,
eficiente (nivel C). pentru studiile anterioare anului 2000.
Recent validatele scale internaţionale
ale severităţii bolii şi ale calităţii vieţii în
Discuții cazuri specifice de boală [6,7] vor
Înainte de a furniza comentariile finale, reprezenta instrumente valoroase
dorim să subliniem faptul că agenții pentru a proiecta noi studii cu obiective
dopaminergici sunt la momentul actual primare relevante clinic. Mai mult,
cele mai bine studiate medicamente efectul de amplificare nu a fost evaluat
datorită interesului crescut al adecvat în cazul multor medicamente
companiilor farmaceutice de a obţine (atât dopaminergice cât și non-

indicații oficiale de tratament în RLS. dopaminergice) și se speră că, cu cât

Totuși, cum s-a efectuat numai un mai specifice și mai de încredere sunt

număr mic de studii despre compuşii instrumentele în curs de dezvoltare, cu

non-dopaminergici, iar unele au arătat atât mai mult ele vor permite o

efecte terapeutice promițătoare, evaluare mai bună atât al eficacităţii pe


termen lung și cât și al efectului de
sperăm că atât industia cât și
amplificare.
cercetătorii vor face eforturi pentru a
Recomandări
dezvolta noi alternative de tratament.
Pentru RLS primar, ropinirol-ul
În acest sens, lipsa studiilor controlate
administrat în doze medii de 1,5-4,6
pentru multe clase de medicamente nu
mg/zi și pergolidul administrat în doze
trebuie privită ca generatoare de
de 0,4-0,55 mg/zi au nivel A confirmat
dovezi negative de ineficiență.
de eficiență în atenuarea paresteziilor
Punctele slabe cel mai des observate
și neliniștii motorii. Cabergolina,
ale sus-menționatelor studii controlate
levodopa și rotigotina administrată
sunt defecte ale procedurilor de
transdermal sunt considerate de
randomizare, absența obiectivului
asemenea eficiente, ultimele două
primar predefinit, folosirea peste
numai pentru utilizare de scurtă durată
măsură a obiectivelor primare
până acum (nivel A). Dintre
nevalidate sau surogate în loc de
medicamentele antiepileptice,
obiective relevante clinic şi orientate
gabapentinul trebuie considerat eficient
către pacient (ex. rata remisiunii,
în RLS primar (nivel A).
calitatea vieții). Astfel de probleme
16
Alte dopaminergice (pramipexol, întreruperea tratamentului în
bromocriptină) și valproatul, majoritatea studiilor. În particular,
carbamazepina, clonidina și oxicodonul efectele secundare periferice ale
sunt considerate a fi probabil eficiente dopaminergicelor au fost atenuate cu
(nivel B), în timp ce clonazepamul este ușurinţă de domperidon. Pentru
probabil eficient (atunci când este această clasă de medicamente, efectul
administrat în doză de 1 mg la culcare) de amplificare reprezintă un efect

și probabil ineficient (atunci când este advers supărător; deși este raportat în

administrat în 4 doze/zi), în funcție de special la levodopa, este greu de

orarul de dozelor (nivel B). Sulfatul de obținut date comparative de încredere,

fier și vibrațiile sunt probabil ineficiente mai ales în asbsența unei scale de
amplificare. Recent, interesul pentru
(nivel B). Pe termen lung, levodopa
derivaţii de ergotamină a crescut
este posibil eficientă (nivel C).
datorită descoperirii mai multor defecte
Pentru RLS secundar uremiei,
grave cardiace multivalvulare și
levodopa, ropinirol-ul 1,45 mg/zi,
pericarditei constrictive și fibrozei
gabapentinul 200-300 mg/zi și
pleuropulmonare după uzul îndelungat
dextranul de fier 1000 mg i.v. sunt
în Boala Parkinson (raportate la
pobabil eficiente, ultimul atunci când
cabergolină, pergolid și bromocriptină).
este utilizat pe termen scurt (nivel B).
Dozele zilnice în aceste cazuri au fost
Pentru PLMD, estradiolul transdermic
egale sau mai mari de 4 mg pentru
este ineificient (nivel A). Clonazepamul
pergolid pentru mai multe luni.
și levodopa sunt probabil eficiente în
Regresia spontană ecocardiografică a
timp ce propoxifenul, triazolamul,
insuficienței valvulare, împreună cu
modafinilul și hemodializă de o noapte
îmbunătățirea marcată clinică, s-a
sunt probabil ineficiente (nivel B).
raportat după oprirea derivatelor ergot
Bromocriptina este probabil eficientă în
în anumite cazuri. S-a sugerat că
PLMD asociat narcolepsiei (nivel B). 5-
dozele mari ar trebui evitate și că
OH-triptofanul și trazodona sunt posibil
pacienții trataţi cu agonişti
ineficiente iar apomorfina și exercițiul
dopaminergici ar trebui să fie evaluaţi
fizic posibil eficiente (nivel C).
clinic cardiologic la intervale de 3-6 luni
În ce privește efectele adverse,
şi dacă există vreo suspiciune trebuie
acestea au fost raportate în general ca
evaluaţi ecocardiografic. Totuși,
fiind blânde și reversibile la
17
fibroza cardiopulmonară, ca efect rămâne întotdeauna a latitudinea
secundar al derivatelor ergot a fost medicului curant.
descrisă prea recent pentru a putea fi
analizată relevant, în funcție de diferiţii Recomandări finale de nivel A
compuşi. Pentru RLS primar:
Comparația ghidurilor contradictorii  Cabergolina (0,5-2mg o dată pe
deja publicate [79-81] demonstrează zi) ajută la îmbunătățirea scorurilor
diferențe minore de raționament, RLS.
parțial legate de diferitele seturi de  Gabapentinul (doză 800-
probe utilizate. În toate ghidurile, 1800mg/zi) reduce scorurile RLS și
agenții dopaminergici sunt recomandați îmbunătăţeşte eficiența somnului și
de elecţie pentru tratamentul RLS. PLMS-I.
Opioizii au o indicaţie încă discutabilă  Levodopa/benserazida (doză
în prezentul document, iar pentru medie 159/40 mg administrată la
suplimentele cu fier am găsit numai culcare) ameliorează simptomele RLS,
studii favorabile de clasă II (pe termen calitatea somnului, latența acestuia,
scurt) sau chiar dovezi de ineficiență. PLMS-I și calitatea vieții.
Fierul a fost mai eficient la paciențe cu  Pergolidul (doze medii 0,4-0,55
deficit de fier. Din nefericire, sunt mg/zi) este eficient în reducerea
disponibile doar dovezi parțiale pentru severității RLS și în ameliorarea
RLS secundar, aproape toate fiind subiectivă a calității somnului.
legate de RLS secundar uremiei și de  Ropinirole (doze medii 1,5-4,6
PLMD. Nu pot fi făcute recomandări mg/zi) este eficient în ameliorarea
pentru RLS în timpul sarcinii sau la scorurilor scalare RLS, a calității vieții,
copii, unde sunt necesare studii de şi în îmbunătăţirea latenței somnului și
calitate. a PLMS-I/PLMS-A.
În sfârșit, este util să subliniem faptul  Rotigotine, administrară
că aceste indicații nu trebuie transdermic sub formă de patch (4,5
considerate ca epuizând toate mg) și folosită pe termen scurt
metodele de tratament al RLS sau ameliorează simptomele RLS.
PLMD. În funcţie de particularităţile Pentru PLMD:
fiecărui pacient, raționament final
 Estradiolul administrat
referitor la tipul de îngrijire necesară
transdermic este ineficient.

18
Conflicte de interese Tabel S1: Strategia de cercetare
Dr. Billiard a beneficiat de o educație pentru identificarea studiilor.
medicală continuă din partea Tabel S2: Studii de Clasă I, II și III
GlaxoSmithKline. Dr. Clarenbach a fost Tabel S3: Studii de Clasă IV.
implicat într-un studiu cu Schwarz
Bibliografie
Pharma iar Dr. Montagna în studii cu
GlaxoSmithKline, Schwarz Pharma și a
1. Willis T. The London Practice of
primit onorarii de consultant din partea
Physice, 1st edn.
Boehringer-Ingelheim. Dr. Trenkwalder
London:Thomas Bassett and
a primit grant-uri/ suport de cercetare
William Crooke, 1685: 404.
din partea GlaxoSmithKline, este
2. Ekbom KA. Restless legs. Acta
consultant pentru Boehringer-
Medica Scandinavica 1945; 158:
Ingelheim, GlaxoSmithKline și
5–123.
Novartis, și a primit onorariu pentru
3. American Academy of Sleep
discursurile la simpozioanele
Medicine. Periodic limb
educationale din partea
movement disorder.
GlaxoSmithKline, Hoffman La Roche și
International Classification of
Pfizer. Dr. Garcia-Borreguero a primit
Sleep Disorders. Diagnostic and
grant-uri de cercetare din partea Pfizer
Coding Manual, 2nd
și este consultant pentru Pfizer,
edn.Westchester, IL: American
GlaxoSmithKline, Schwarz Pharma și
Academy of Sleep
Boehringer-Ingelheim.
Medicine,2005: 182–186.
Mulțumiri
4. Walters AS. Toward a better
Dorim să mulțumim pentru ajutorul definition of the restless legs
doamnei A. Laffi în tehnoredactarea syndrome. The International
manuscrisului și doamnei S. Muzzi Restless Legs Syndrome Study
pentru ajutorul cu bibliografia. Susținut Group. Movement Disorders
de MURST, 60% grant. 1995; 10: 634–642.
Material suplimentar 5. Allen RP, Picchietti D, Hening WA,
Următorul material suplimentar poate fi Trenkwalder C, Walters AS,
Montplaisir J. Restless legs syndrome:
găsit la: diagnostic criteria, special
http://www.blackwellsynergy.com/toc/e considerations, and epidemiology. A
report from the restless legs syndrome
ne/13/10 diagnosis and epidemiology workshop
19
at the National Institutes of Health. Niereninsuffizienz mit Clonidin.
Sleep Medicine 2003; 4: 101–119. Schweizerische Medizinische
6. Walters AS, LeBrocq C, Dhar A, et Wochenschrift. Journal Suisse de
al. International Restless Legs Medecine 1989; 119:184–186.
Syndrome Study Group. Validation of 13. Telstad W, Sorensen O, Larsen S,
the International Restless Legs Lillevold PE, Stensrud P, Hansen R.
Syndrome Study Group rating scale for Treatment of the restless legs
restless legs syndrome. Sleep syndrome with carbamazepine: a
Medicine 2003; 4: 121–132. double blind study. British Medical
7. Atkinson MJ, Allen RP, Du Chane J, Journal (Clinical Research Edition)
Murray C, 1984; 288: 444–446.
Kushida C, Roth T. RLS Quality of Life 14. Lundvall O, Abom PE, Holm R.
Consortium. Carbamazepine in restless legs. A
Validation of the Restless Legs controlled pilot study. European
Syndrome Quality of Life Instrument Journal of Clinical Pharmacology 1983;
(RLS-QLI): findings of a consortium of 25: 323–324.
national experts and the RLS 15. Garcia-Borreguero D, Larrosa O,
Foundation. Quality Life Research de la Llave Y, Verger K, Masramon X,
2004; 13: 679–693. Hernandez G. Treatment of restless
8. American Academy of Sleep legs syndrome with gabapentin: a
Medicine. Restless legs syndrome. double-blind, crossover study.
International Classification of Sleep Neurology 2002; 59: 1573–1579.
Disorders. Diagnostic and Coding 16. Mellick GA, Mellick LB.
Manual, 2nd edn. Westchester, IL: Management of restless legs
American Academy of Sleep Medicine, syndrome with gabapentin (Neurontin).
2005: 178–181. Sleep 1996; 19:224–226.
9. Brai 17. Happe S, Klosch G, Saletu B,
Zeitlhofer J. Treatment of idiopathic
nin M, Barnes M, Baron JC, et al. restless legs syndrome (RLS) with
Guidance for the preparation of gabapentin. Neurology 2001; 57:
neurological management guidelines 1717–1719.
by EFNS scientific task forces – 18. Happe S, Sauter C, Klosch G,
revised recommendations 2004. Saletu B, Zeitlhofer J. Gabapentin
European Journal of Neurology 2004; versus ropinirole in the treatment of
11: 577–581. idiopathic restless legs syndrome.
10. Wagner ML, Walters AS, Coleman Neuropsychobiology 2003; 48: 82–86.
RG, Hening WA, Grasing K, 19. Adler CH. Treatment of restless
Chokroverty S. Randomized, double- legs syndrome with gabapentin.
blind, placebo-controlled study of Clinical Neuropharmacology 1997; 20:
clonidine in restless legs syndrome. 148–151.
Sleep 1996; 19: 52–58. 20. Eisensehr I, Ehrenberg BL, Rogge-
11. Inoue Y, Mitani H, Nanba K, Solti S, Noachtar S. Treatment of
Kawahara R. Treatment of periodic leg idiopathic restless legs syndrome
movement disorder and restless leg (RLS) with slow-release valproic acid
syndrome with talipexole. Psychiatry compared with slow-release
and Clinical Neurosciences 1999; 53: levodopa/benserazid. Journal of
283–285. Neurology 2004; 251: 579–583.
12. Ausserwinkler M, Schmidt P. 21. Thorp ML, Morris CD, Bagby SP. A
Erfolgreiche Behandlung des restless crossover study of gabapentin in
legs-Syndroms bei chronischer treatment of restless legs syndrome
20
among haemodialysis patients. Neurology, Neurosurgery, and
American Journal of Kidney Diseases Psychiatry 1987; 50: 1679–1681.
2001; 38: 104–108. 30. Inami Y, Horiguchi J, Nishimatsu
22. Freye E, Levy JV, Partecke L. Use O, et al. A polysomnographic study on
of gabapentin for attenuation of periodic limb movements in patients
symptoms following rapid opiate with restless legs syndrome and
detoxification (ROD) – correlation with neuroleptic-induced akathisia.
neurophysiological parameters. Hiroshima Journal of Medical Sciences
Neurophysiologie Clinique 2004; 34: 1997; 46: 133–141.
81–89. 31. Arens R, Wright B, Elliott J, et al.
23. Montagna P, Sassoli-de-Bianchi L, Periodic limb movement in sleep in
Zucconi M, Cirignotta F, Lugaresi E. children with Williams syndrome.
Clonazepam and vibration in restless Journal of Pediatrics 1998; 133: 670–
legs syndrome. Acta Neurologica 674.
Scandinavica 1984; 69:428–430. 32. Doghramji K, Browman CP, Gaddy
24. Boghen D, Lamothe L, Elie R, JR, Walsh JK.
Godbout R, Montplaisir J. The Triazolam diminishes daytime
treatment of the restless legs sleepiness and sleep fragmentation in
syndrome with clonazepam: a patients with periodic leg movements
prospective controlled study. Canadian in sleep. Journal of Clinical
Journal of Neurological Sciences 1986; Psychopharmacology 1991; 11: 284–
13: 245–247. 290.
25. Saletu M, Anderer P, Saletu- 33. Bonnet MH, Arand DL. Chronic use
Zyhlarz G, et al. Restless legs of triazolam in patients with periodic
syndrome (RLS) and periodic limb leg movements, fragmented sleep and
movement disorder (PLMD): acute daytime sleepiness. Aging 1991; 3:
placebo-controlled sleep laboratory 313–324.
studies with clonazepam. European 34. Moldofsky H, Tullis C, Quance G,
Neuropsychopharmacology 2001a; 11: Lue FA. Nitrazepam for periodic
153–161. movements in sleep (sleep-related
26. Mitler MM, Browman CP, Menn SJ, myoclonus). Canadian Journal of
Gujavarty K, Neurological Sciences 1986;13: 52–54.
Timms RM. Nocturnal myoclonus: 35. Benes H, Kurella B, Kummer J,
treatment efficacy of clonazepam and Kazenwadel J, Selzer R, Kohnen R.
temazepam. Sleep 1986; 9: 385–392. Rapid onset of action of levodopa in
27. Edinger JD, Fins AI, Sullivan RJ, restless legs syndrome: a double-blind,
Marsh GR, Dailey DS, Young M. randomized, multicenter, crossover
Comparison of cognitive-behavioral trial. Sleep 1999; 22: 1073–1081.
therapy and clonazepam for treating 36. Akpinar S. Restless legs syndrome
periodic limb movement disorder. treatment with dopaminergic drugs.
Sleep 1996; 19: 442–444. Clinical Neuropharmacology 1987;
28. Ohanna N, Peled R, Rubin AH, 10:69–79.
Zomer J, Lavie P. 37. Brodeur C, Montplaisir J, Godbout
Periodic leg movements in sleep: effect R, Marinier R. Treatment of restless
of clonazepam treatment. Neurology legs syndrome and periodic
1985; 35: 408–411. movements during sleep with L-dopa:
29. Peled R, Lavie P. Double-blind a double-blind, controlled study.
evaluation of clonazepam on periodic Neurology 1988; 38: 1845–1848.
leg movements in sleep. Journal of 38. Trenkwalder C, Stiasny K,
Pollmacher T, et al. L-dopa therapy of
21
uremic and idiopathic restless legs 47. Walters AS, Hening WA, Kavey N,
syndrome:a double-blind, crossover Chokroverty S, Gidro-Frank S. A
trial. Sleep 1995; 18: 681–688. double-blind randomized crossover
39. Montplaisir J, Boucher S, Gosselin trial of bromocriptine and placebo in
A, Poirier G, Lavigne G. Persistence of restless legs syndrome. Annals of
repetitive EEG arousals (K-alpha Neurology 1988; 24: 455–458.
complexes) in RLS patients treated 48. Stiasny-Kolster K, Benes H, Peglau
with L-DOPA. Sleep 1996; 19: 196– I, et al. Effective cabergoline treatment
199. in idiopathic restless legs syndrome.
40. Collado-Seidel V, Kazenwadel J, Neurology 2004; 63: 2272–2279.
Wetter TC, et al. A controlled study of 49. Benes H, Heinrich CR, Ueberall
additional sr-L-dopa in L- MA, Kohnen R. Longterm safety and
doparesponsive restless legs efficacy of cabergoline for the
syndrome with late-night symptoms. treatment of idiopathic restless legs
Neurology 1999; 52: 285–290. syndrome: results from an open-label
41. Saletu M, Anderer P, Hogl B, et al. 6-month clinical trial. Sleep 2004; 27:
Acute double-blind, placebo-controlled 674–682.
sleep laboratory and clinical followup 50. Trenkwalder C, Hundemer HP,
studies with a combination treatment of Lledo A, et al. Efficacy of pergolide in
rr-L-dopa and sr-L-dopa in restless treatment of restless legs syndrome:
legs syndrome. Journal of Neural The PEARLS Study. Neurology 2004;
Transmission 2003; 110: 611–626. 62: 1391–1397.
42. Walker SL, Fine A, Kryger MH. L- 51. Staedt J, Wassmuth F, Ziemann U,
DOPA/carbidopa for nocturnal Hajak G, Ruther E, Stoppe G.
movement disorders in uremia. Sleep Pergolide: treatment of choice in
1996; 19:214–218. restless legs syndrome (RLS) and
43. Kaplan PW, Allen RP, Buchholz nocturnal myoclonus syndrome (NMS).
DW, Walters JK. A double-blind, A double-blind randomized crossover
placebo-controlled study of the trial of pergolide versus L-Dopa.
treatment of periodic limb movements Journal of Neural Transmission 1997;
in sleep using carbidopa/levodopa and 104: 461–468.
propoxyphene. Sleep 1993; 16: 717– 52. Pieta J, Millar T, Zacharias J, Fine
723. A, Kryger M. Effect of pergolide on
44. Boivin DB, Montplaisir J, Poirier G. restless legs and leg movements in
The effects of Ldopa on periodic leg sleep in uremic patients. Sleep 1998;
movements and sleep organization in 21: 617–622.
narcolepsy. Clinical 53. Boivin DB, Lorrain D, Montplaisir J.
Neuropharmacology 1989; 12:339– Effects of
345. bromocriptine on periodic limb
45. de Mello MT, Poyares DL, Tufik S. movements in human narcolepsy.
Treatment of periodic leg movements Neurology 1993; 43: 2134–2136.
with a dopaminergic agonist in subjects 54. Trenkwalder C, Garcia-Borreguero
with total spinal cord lesions. Spinal D, Montagna P, et al. Ropinirole in the
Cord 1999; 37: 634–637. treatment of restless legs
46. Tergau F, Wischer S, Wolf C, syndrome:results from the TREAT RLS
Paulus W. Treatment of restless legs 1 study, a 12 week, randomised,
syndrome with the dopamine agonist placebo controlled study in 10
alphadihydroergocryptine. Movement European countries. Journal of
Disorders 2001; 16: 731–735. Neurology, Neurosurgery and
Psychiatry 2004a; 75: 92–97.
22
55. Walters AS, Ondo W, Dreykluft T, double-blind placebo-controlled trial of
Grunstein R, Lee D, Sethi K, TREAT iron in restless legs syndrome.
RLS 2 Study Group. Ropinirole is European Neurology 2000; 43: 70–75.
effective in the treatment of restless 63. Earley CJ, Heckler D, Allen RP.
legs syndrome. TREAT RLS 2: a 12- The treatment of restless legs
week, double-blind, randomized, syndrome with intravenous iron
parallel-group, placebo-controlled dextran. Sleep Medicine 2004; 5: 231–
study. Movement Disorders 2004; 19: 235.
1414–1423. 64. Hornyak M, Voderholzer U,
56. Adler CH, Hauser RA, Sethi K, et Hohagen F, Berger M, Riemann D.
al. Ropinirole for restless legs Magnesium therapy for periodic leg
syndrome: a placebo-controlled movements-related insomnia and
crossover trial. Neurology 2004; 62: restless legs syndrome: an open pilot
1405–1407. study. Sleep 1998; 21: 501–505.
57. Allen R, Becker PM, Bogan R, et 65. Evidente VG, Adler CH, Caviness
al. Ropinirole JN, Hentz JG,
decreases periodic leg movements and Gwinn-Hardy K. Amantadine is
improves sleep parameters in patients beneficial in restless legs syndrome.
with restless legs syndrome. Sleep Movement Disorders 2000; 15: 324–
2004; 27: 907–914. 327.
58. Montplaisir J, Nicolas A, Denesle 66. Sloand JA, Shelly MA, Feigin A,
R, Gomez-Mancilla B. Restless legs Bernstein P, Monk RD. A double-blind,
syndrome improved by pramipexole: a placebo-controlled trial of intravenous
double-blind randomized trial. iron dextran therapy in patients with
Neurology 1999; 52: 938– 943. ESRD and restless leg syndrome.
59. Stiasny-Kolster K, Kohen R, American Journal of Kidney Diseases
Schollmayer E, Moller JC, Oertel WH, 2004; 43: 663–670.
Rotigotine Sp 666 Study Group. Patch 67. Winkelmann J, Stautner A,
application of the dopamine agonist Samtleben W, Trenkwalder C. Long-
rotigotine to patients with moderate to term course of restless legs syndrome
advanced stages of restless legs in dialysis patients after kidney
syndrome: a double-blind, placebo- transplantation. Movement Disorders
controlled pilot study. Movement 2002; 17: 1072–1076.
Disorders 2004; 19: 1432–1438. 68. Polo-Kantola P, Rauhala E,
60. Pellecchia MT, Vitale C, Sabatini Erkkola R, Irjala K, Polo O. Estrogen
M, et al. Ropinirole as a treatment of replacement therapy and nocturnal
restless legs syndrome in patients on periodic limb movements: a
chronic hemodialysis: an open randomized controlled trial. Obstetrics
randomized crossover trial versus and Gynecology 2001; 97: 548–554.
levodopa sustained release. Clinical 69. Broughton RJ, Fleming JAE,
Neuropharmacology 2004; 27: 178– George CFP, et al.
181. Randomized, double-blind, placebo-
61. Walters AS, Wagner ML, Hening controlled crossover trial of modafinil in
WA, et al. Successful treatment of the the treatment of excessive daytime
idiopathic restless legs syndrome in a sleepiness in narcolepsy. Neurology
randomized double-blind trial of 1997; 49: 444–451.
oxycodone versus placebo. Sleep 70. Hanly PJ, Gabor JY, Chan C,
1993; 16: 327–332. Pierratos A. Daytime sleepiness in
62. Davis BJ, Rajput A, Rajput ML, Aul patients with CRF: impact of nocturnal
EA, Eichhorn GR. A randomized,
23
hemodialysis. American Journal of activity. Spinal Cord 1997; 35: 248–
Kidney Diseases 2003; 41: 403–410. 252.
71. Saletu-Zyhlarz GM, Abu-Bakr MH, 78. de Mello MT, Silva AC, Esteves
Anderer P, et al. Insomnia related to AM, Tufik S. Reduction of periodic leg
dysthymia: polysomnographic and movement in individuals with
psychometric: comparison with normal paraplegia following aerobic physical
controls and acute therapeutic trials exercise. Spinal Cord 2002; 40:646–
with trazodone. Neuropsychobiology 649.
2001; 44: 139–149. 79. Chesson AL, Jr, Wise M, Davila D,
72. Saletu-Zyhlarz GM, Abu-Bakr MH, et al. Practice
Anderer P, et al. Insomnia in parameters for the treatment of
depression: differences in objective restless legs syndrome and periodic
and subjective sleep and awakening limb movement disorder. An American
quality to normal controls and acute Academy of Sleep Medicine Report.
effects of trazodone. Progress in Standards of Practice Committee of
Neuro-Psychopharmacology and the American Academy of Sleep
Biological Psychiatry 2002; 26:249– Medicine. Sleep 1999; 22: 961–998.
260. 80. Hening WA, Allen R, Earley C,
73. Guilleminault C, Mondini S, Kushida C, Picchietti D, Silber M. The
Montplaisir J, Mancuso J, Cobasko D, treatment of restless legs syndrome
Dement WC. Periodic leg movement, and periodic limb movement disorder.
Ldopa, 5-hydroxytryptophan, and L- An American Academy of Sleep
tryptophan. Sleep 1987; 10: 393–397. Medicine Review. Sleep 1999; 22:
74. Priano L, Albani G, Brioschi A, et 970–999.
al. Nocturnal anomalous movement 81. Hening WA, Allen RP, Earley CJ,
reduction and sleep microstructure Picchietti DL, Silber MH. An update on
analysis in parkinsonian patients the dopaminergic treatment of restless
during 1-night transdermal legs syndrome and periodic limb
apomorphine treatment. Neurological movement disorder. Sleep 2004; 27:
Sciences 2003; 24: 207–208. 560–583.
75. Haba-Rubio J, Staner L, Cornette 82. Garcia-Borreguero D, Larrosa O,
F, et al. Acute low single dose of Verger K, Masramon X, Hernandez G.
apomorphine reduces periodic limb Effects of gabapentin on restless legs
movements but has no significant syndrome accompanied by nocturnal
effect on sleep arousals: a preliminary pain: results of a double-blind,
report. Neurophysiologie Clinique crossover study with
2003; 33: 180–184. polysomnographic control in 24
76. de Mello MT, Lauro FAA, Silva AC, patients. European Journal of
Tufik S. Incidence of periodic leg Neurology 2002; 9: 49–50.
movements and of the restless legs 83. Larsen S, Telstad W, Sorensen O,
syndrome during sleep following acute Thom E, Stensrud P, Nyberg-Hansen
physical activity in spinal cord injury R. Carbamazepine therapy in restless
subjects. Spinal Cord 1996; 34: 294– legs. Discrimination between
296. responders and nonresponders. Acta
77. de Mello MT, Silva AC, Rueda AD, Medica Scandinavica 1985; 218: 223–
Poyares D, Tufik S. Correlation 227.
between K complex, periodic leg 84. Zucconi M, Coccagna G, Petronelli
movements (PLM), and myoclonus R, Gerardi R,
during sleep in paraplegic adults Mondini S, Cirignotta F. Nocturnal
before and after an acute physical myoclonus in restless legs syndrome
24
effect of carbamazepine treatment. complications of extended treatment in
Functional Neurology 1989; 4: 263– 49 cases. Sleep 1993; 16: 713–716.
271. 93. Guilleminault C, Cetel M, Philip P.
85. Perez-Bravo A. Utilidad del Dopaminergic treatment of restless
topiramato en el tratamiento del legs and rebound phenomenon.
sindrome de piernas inquietas. Actas Neurology 1993; 43: 445.
Espanolas de Psiquiatria 2004; 32: 94. Allen RP, Earley CJ. Augmentation
132–137. of the restless legs syndrome with
86. Horiguchi J, Inami Y, Sasaki A, carbidopa/levodopa. Sleep 1996; 19:
Nishimatsu O, Sukegawa T. Periodic 205–213.
leg movements in sleep with restless 95. Earley CJ, Allen RP. Pergolide and
legs syndrome: effect of clonazepam carbidopa/levodopa treatment of the
treatment. The Japanese Journal of restless legs syndrome and periodic
Psychiatry and Neurology 1992; 46: leg movements in sleep in a
727–732. consecutive series of patients. Sleep
87. Wetter TC, Trenkwalder C, Stiasny 1996; 19: 801–810.
K, et al. Behandlung des 96. Trenkwalder C, Collado-Seidel V,
idiopathischen und uramischen Kazenwadel J, et al. One-year
Restless-legs-Syndrom mit L-Dopa – treatment with standard and sustained-
Eine doppelblinde Cross-over-Studie. release levodopa: appropriate long-
Wiener Medizinische Wochenschrift term treatment of restless legs
1995; 145: 525–527. syndrome? Movement Disorders 2003;
88. Collado-Seidel V. Treatment of the 18: 1184–1189.
restless legs syndrome with a 97. Garcia-Borreguero D, Serrano C,
combination of standard and sustained Larrosa O, Jose-Granizo J. Circadian
release levodopa/benserazide effects of dopaminergic treatment in
(Madopar Depot): a double-blind restless legs syndrome. Sleep
controlled study. Pharmacopsychiatry Medicine 2004; 5:413–420.
1997; 30: 158. 98. Stiasny-Kolster K, Magerl W,
89. Trenkwalder C, Seidel VC, Oertel WH, Moller JC, Treede RD.
Kazenwadel J, et al. Treatment of the Static mechanical hyperalgesia without
restless legs syndrome with a dynamic tactile allodynia in patients
combination of standard and with restless legs syndrome. Brain
sustained-release 2004; 127: 773–782.
levodopa/benserazide (Madopar 99. Stiasny K, Moller JC, Bodenschatz
Depot(R)): a double-blind controlled R, et al. Rotigotine CDS in the
study. Journal of the Neurological treatment of moderate to advanced
Sciences 1997; 150: S204. stages of restless legs syndrome: a
90. Montplaisir J, Godbout R, Poirier double-blind placebo-controlled study.
G, Bedard MA. Movement Disorders 2002; 17: S241.
Restless legs syndrome and periodic 100. Stiasny K, Uberall M, Oertel WH.
movements in sleep:physiopathology Cabergoline in restless legs syndrome
and treatment with L-dopa. Clinical (RLS) – a double-blind placebo-
Neuropharmacology 1986; 9: 456–463. controlled multicenter dose-finding trial.
91. von Scheele C. Levodopa in European Journal of Neurology 2002;
restless legs. Lancet 1986; 2:426–427. 9: 50.
92. Becker PM, Jamieson AO, Brown 101. Stiasny-Kolster K, Oertel WH.
WD. Dopaminergic agents in restless Low-dose pramipexole in the
legs syndrome and periodic limb management of restless legs
movements of sleep: response and
25
syndrome. An open label trial. 110. Tagaya H, Wetter TC,
Neuropsychobiology 2004; 50: 65–70. Winkelmann J, et al. Pergolide restores
102. Stiasny K, Robbecke J, Schuler sleep maintenance but impairs sleep
P, Oertel WH. Treatment of idiopathic EEG synchronization in patients with
restless legs syndrome (RLS) with the restless legs syndrome. Sleep
D2-agonist cabergoline – an open Medicine 2002; 3: 49–54.
clinical trial. Sleep 2000; 23: 349–354. 111. Staedt J, Hunerjager H, Ruther E,
103. Stiasny K. Clinical data on Stoppe G. Pergolide: treatment of
restless legs syndrome: a dose-finding choice in Restless Legs Syndrome
study with cabergoline. European (RLS) and Nocturnal Myoclonus
Neurology 2001; 46(Suppl. 1): 24–26. Syndrome (NMS). Longterm follow up
104. Stiasny K. Handling the problem on pergolide. Short communication.
of augmentation in restless legs Journal of Neural Transmission 1998;
syndrome (RLS). European Journal of 105: 265–268.
Neurology 2001; 8: 15. 112. Earley CJ, Yaffee JB, Allen RP.
105. Zucconi M, Oldani A, Castronovo Randomized, doubleblind, placebo-
C, Ferini-Strambi L. Cabergoline is an controlled trial of pergolide in restless
effective single-drug treatment for legs syndrome. Neurology 1998; 51:
restless legs syndrome: clinical and 1599–1602.
actigraphic evaluation. Sleep 2003; 26: 113. Stiasny K, Wetter TC,
815–818. Winkelmann J, et al. Long-term effects
106. Trenkwalder C, Brandenburg U, of pergolide in the treatment of restless
Hundemer HP, et al. A randomized legs syndrome. Neurology 2001; 56:
long-term placebo-controlled 1399–1402.
multicenter trial of pergolide in the 114. Benes H, Deissler A, Clarenbach
treatment of restless legs syndrome P, Rodenbeck A, Hajak G. Lisuride in
with central evaluation of the management of restless legs
polysomnographic data. Neurology syndrome. Movement Disorders 2000;
2001; 56: A5–A6. 15: S134–S135.
107. Trenkwalder C, Brandenburg U, 115. Sonka K, Pretl M, Kranda K.
Hundemer HP, Lledo A, Quail D, Management of restless legs
Swieca J. A long-term controlled syndrome by the partial D2-agonist
multicenter trial of pergolide in the terguride. Sleep Medicine 2003; 4:
treatment of restless legs syndrome 455–457.
with central evaluation of 116. Estivill E, de la Fuente V. Uso de
polysomnographic data. Journal of the ropinirol como tratamiento del
Neurological Sciences 2001; 187: sindrome de piernas inquietas. Revista
S432. de Neurologia 1999; 28: 962–963.
108. Hundemer HP, Trenkwalder C, 117. Estivill E, de la Fuente V. Eficacia
Lledo A, et al. The safety of pergolide del ropinirol como tratamiento del
in the treatment of restless legs insomnio cronico secundario al
syndrome (RLS): results of a sindrome de piernas inquietas: datos
randomized long-term multicenter trial polisomnograficos. Revista de
of pergolide in the treatment of RLS. Neurologia 1999; 29: 805–807.
Neurology 2001; 56: A20. 118. Ondo W. Ropinirole for restless
109. Wetter TC, Stiasny K, legs syndrome. Movement Disorders
Winkelmann J, et al. A randomized 1999; 14: 138–140.
controlled study of pergolide in patients 119. Saletu B, Gruber G, Saletu M, et
with restless legs syndrome. Neurology al. Sleep laboratory studies in restless
1999; 52: 944–950. legs syndrome patients as compared
26
with normals and acute effects of European Archives of Psychiatry and
ropinirole. 1. Findings on objective and Clinical Neuroscience 2002; 252: 185–
subjective sleep and awakening 194.
quality. Neuropsychobiology 2000; 41: 129. Manconi M, Casetta I, Govoni V,
181–189. Cesnik E, Ferini-Strambi L, Granieri E.
120. Saletu M, Anderer P, Saletu B, et Pramipexole in restless legs syndrome.
al. Sleep laboratory studies in restless Evaluation by suggested
legs syndrome patients as compared immobilization test. Journal of
with normals and acute effects of Neurology 2003; 250: 1494–1495.
ropinirole. 2. Findings on periodic leg 130. Hening W, Walters AS, Wagner
movements, arousals and respiratory ML, et al. Successful oxycodone
variables. Neuropsychobiology 2000; therapy for the restless legs syndrome:
41: 190–199. a double-blind study. Canadian Journal
121. Watts RL, Freeman A, Rye DB, of Neurological Sciences 1993; 20:
Bliwise DL, Krulewicz S. Ropinirole for S212.
restless legs syndrome. Movement 131. Lauerma H, Markkula J.
Disorders 2000; 15: S134. Treatment of restless legs syndrome
122. Freeman A, Rye DB, Bliwise D, with tramadol: an open study. Journal
Chakravorty S, Krulewicz S, Watts RL. of Clinical Psychiatry 1999; 60: 241–
Ropinirole for restless legs syndrome 244.
(RLS): an open label and double blind 132. van Dijk JG, Bollen EL, Slootweg
placebo-controlled study. Neurology J, van der Meer CM, Durian FW,
2001; 56: A5. Zwinderman AH. Geen verschil in
123. Ahmed I. Ropinirole in restless leg werkzaamheid tussen hydrokinine en
syndrome. Missouri Medicine 2002; 99: placebo bij het _restless legs_-
500–501. syndroom. Nederlands Tijdschrift voor
124. Montplaisir J, Nicolas A, Denesle Geneeskunde 1991; 135: 759–763.
R, Gomez-Mancilla B. Pramipexole 133. Ausserwinkler M, Schmidt P.
alleviates sensory and motor Clonidine is effective in the treatment
symptoms of restless legs syndrome. of _restless leg_ syndrome in chronic
Neurology 1998; 51: 311–312. uraemic patients. Nephrology, Dialysis,
125. Becker PM, Ondo W, Sharon D. Transplantation 1988; 3:530.
Encouraging initial response of restless 134. Ausserwinkler M, Schmidt P.
legs syndrome to pramipexole. Clonidine is effective in the treatment
Neurology 1998; 51: 1221–1223. of _restless leg_ syndrome in chronic
126. Lin SC, Kaplan J, Burger CD, uraemia patients. Nephrology, Dialysis,
Fredrickson PA. Effect of pramipexole Transplantation 1989; 4:149.
in treatment of resistant restless legs 135. Micozkadioglu H, Ozdemir FN,
syndrome. Mayo Clinic Proceedings Kut A, Sezer S, Saatci U, Haberal M.
1998; 73: 497–500. Gabapentin versus levodopa for the
127. Montplaisir J, Denesle R, Petit D. treatment of restless legs syndrome in
Pramipexole in the treatment of hemodialysis patients:an open-label
restless legs syndrome: a follow-up study. Renal Failure 2004; 26: 393–
study. European Journal of Neurology 397.
2000; 7(Suppl. 1): 27–31. 136. Galvez-Jimenez N, Khan T.
128. Saletu M, Anderer P, Saletu- Ropinirole and restless legs syndrome.
Zyhlarz G, Hauer C, Saletu B. Acute Movement Disorders 1999; 14: 890–
placebo-controlled sleep laboratory 892.
studies and clinical follow-up with 137. Miranda M, Fabres L, Kagi M, et
pramipexole in restless legs syndrome. al. Tratamiento del sindrome de
27
piernas inquietas en pacientes Electroencephalography and Clinical
uremicos en dialisis con pramipexole: Neurophysiology 1991; 79: 32P.
resultados preliminares. Revista 147. Bedard MA, Montplaisir J,
Medica de Chile 2003; 131: 700–701. Godbout R. Effect of Ldopa on periodic
138. Miranda M, Kagi M, Fabres L, et movements in sleep in narcolepsy.
al. Pramipexole for the treatment of European Neurology 1987; 27: 35–38.
uremic restless legs in patients 148. de Mello MT, Esteves AM, Tufik
undergoing hemodialysis. Neurology S. Comparison between dopaminergic
2004; 62: 831–832. agents and physical exercise as
139. Holman AJ, Neiman RA, Ettlinger treatment for periodic limb movements
RE. Preliminary efficacy of the in patients with spinal cord injury.
dopamine agonist, pramipexole, for Spinal Cord 2004; 42: 218–221.
fibromyalgia:the first, open label, 149. Boivin DB, Montplaisir J, Lambert
multicenter experience. Journal of C. Effects of
Musculoskeletal Pain 2004; 12: 69–74. bromocriptine in human narcolepsy.
140. O’Keeffe ST, Gavin K, Lavan JN. Clinical Neuropharmacology 1993; 16:
Iron status and restless legs syndrome 120–126.
in the elderly. Age and Ageing 1994; 150. Hogl B, Rothdach A, Wetter TC,
23: 200–203. Trenkwalder C. The effect of
141. Evidente VG. Piribedil for restless cabergoline on sleep, periodic leg
legs syndrome: a pilot study. movements in sleep, and early
Movement Disorders 2001; 16: 579– morning motor function in patients with
581. Parkinson’s disease.
142. Ehrenberg BL, Eisensehr I, Neuropsychopharmacology 2003;
Corbett KE, Crowley PF, Walters AS. 28:1866–1870.
Valproate for sleep consolidation in 151. Saletu M, Anderer P, Saletu B, et
periodic limb movement disorder. al. Sleep laboratory studies in periodic
Journal of Clinical limb movement disorder (PLMD)
Psychopharmacology 2000; 20: 574– patients as compared with normals and
578. acute effects of ropinirole. Human
143. Nishimatsu O, Horiguchi J, Inami Psychopharmacology 2001; 16: 177–
Y, Sukegawa T, Sasaki A. Periodic 187.
limb movement disorder in 152. Fantini ML, Gagnon J, Filipini D,
neurolepticinduced akathisia. Kobe Montplaisir J. The effects of
Journal of Medical Sciences 1997; 43: pramipexole in REM sleep behavior
169–177. disorder. Neurology 2003; 61: 1418–
144. Roehrs T, Zorick F, Wittig R, Roth 1420.
T. Efficacy of a reduced triazolam dose 153. Buysse DJ, Reynolds CF, III,
in elderly insomniacs. Neurobiology of Hoch CC, et al. Longitudinal effects of
Aging 1985; 6: 293–296. nortriptyline on EEG sleep and the
145. Bonnet MH, Arand DL. The use of likelihood of recurrence in elderly
triazolam in older patients with periodic depressed patients.
leg movements, fragmented sleep, and Neuropsychopharmacology 1996; 14:
daytime sleepiness. Journal of 243–252.
Gerontology 1990; 45:M139–M144. 154. Nofzinger EA, Fasiczka A,
146. Kaplan PW, Allen RP, Buchholz Berman S, Thase ME. Bupropion SR
DW, Walters JK. Double-blind reduces periodic limb movements
comparison of L-dopa versus associated with arousals from sleep in
propoxyphene in patients with periodic depressed patients with periodic limb
limb movements in sleep.
28
movement disorder. Journal of Clinical 164. Lavie P, Nahir M, Lorber M,
Psychiatry 2000; 61: 858–862. Scharf Y. Nonsteroidal
155. Grewal M, Hawa R, Shapiro C. antiinflammatory drug therapy in
Treatment of periodic limb movements rheumatoid arthritis patients: lack of
in sleep with selegiline HCl. Movement association between clinical
Disorders 2002; 17: 398–401. improvement and effects on sleep.
156. Yamashiro Y, Kryger MH. Acute Arthritis and Rheumatism 1991; 34:
effect of nasal CPAP on periodic limb 655–659.
movements associated with breathing 165. Benz RL, Pressman MR, Hovick
disorders during sleep. Sleep 1994; 17: ET, Peterson DD. A preliminary study
172–175. of the effects of correction of anemia
157. Briellmann RS, Mathis J, Bassetti with recombinant human erythropoietin
C, Gugger M, Hess CW. Patterns of therapy on sleep, sleep disorders, and
muscle activity in legs in sleep apnea daytime sleepiness in hemodialysis
patients before and during nCPAP patients (the SLEEPO study).
therapy. European Neurology 1997; American Journal of Kidney Diseases
38: 113–118. 1999; 34: 1089–1095.
158. Kotterba S, Clarenbach P, 166. Kunz D, Bes F. Exogenous
Bommel W, Rasche K. Periodic leg melatonin in periodic limb movement
movements in patients with obstructive disorder: an open clinical trial and a
sleep apnea syndrome during nCPAP hypothesis. Sleep 2001; 24: 183–187.
therapy. Somnologie 2000; 4: 93–95. 167. Campos H, Tufik S, Bittencourt L,
159. Scholle S, Scholle HC, Zwacka G. Haidar M, Baracat EC. Progeston
Periodic leg movements and sleep- reduces periodic leg movements in
disordered breathing in children. menopause. Climacteric 2002; 5: 157
Somnologie 2001; 5: 153–158. (abstract).
160. Baran AS, Richert AC, Douglass 168. Saletu A, Gritsch F, Mailath-
AB, May W, Ansarin K. Change in Pokorny G, Gruber G, Anderer P,
periodic limb movement index during Saletu B. Objektivierung der
treatment of obstructive sleep apnea Therapieeffizienz eines neuartigen
with continuous positive airway mandibularen Protrusionsbehelfs fur
pressure. Sleep 2003; 26: 717–720. Schnarchen und schlafbezogene
161. Guilleminault C, Flagg W. Effect Atmungsstorungen mittels
of baclofen on sleeprelated periodic leg Polysomnographie. Wiener Klinische
movements. Annals of Neurology Wochenschrift 2002; 114: 807–815.
1984; 15: 234–239. 169. Michalsen A, Schlegel F,
162. Bedard MA, Montplaisir J, Rodenbeck A, et al. Effects of short-
Godbout R, Lapierre O. Nocturnal term modified fasting on sleep patterns
gamma-hydroxybutyrate. Effect on and daytime vigilance in non-obese
periodic leg movements and sleep subjects: results of a pilot study.
organization of narcoleptic patients. Annals of Nutrition and Metabolism
Clinical Neuropharmacology 1989; 12: 2003; 47: 194–200.
29–36. 170. Simakajornboon N, Gozal D,
163. Kovacevic-Ristanovic R, Vlasic V, Mack C, Sharon D, McGinley
Cartwright RD, Lloyd S. BM. Periodic limb movements in sleep
Nonpharmacologic treatment of and iron status in children. Sleep 2003;
periodic leg movements in sleep. 26: 735–738.
Archives of Physical Medicine and 171. Cicolin A, Lopiano L, Zibetti M, et
Rehabilitation 1991; 72: 385–389. al. Effects of deep brain stimulation of
the subthalamic nucleus on sleep
29
architecture in parkinsonian patients. 182. Morgan LK. Restless limbs: a
Sleep Medicine 2004; 5: 207–210. commonly overlooked symptom
172. Brenning R. Enantaldehydes and controlled by Valium. Medical Journal
furaldehydes in molimina crurum of Australia 1967; 2: 589–594.
nocturna including restless legs. A 183. Matthews WB. Treatment of the
comparative trial with carbacholine, restless legs syndrome with
inositolnicotinate, and placebo. Nordisk clonazepam. British Medical Journal
Medicin 1969; 81: 528–534. 1979; 1: 751.
173.Christiansen I. 184. Boghen D. Successful treatment
Mesionositolhexanikotinat (Hexanicit) of restless legs with clonazepam.
og pentaerytritoltetranikotinat (Bufon) Annals of Neurology 1980; 8: 341.
ved restless legs. Ugeskrift for Laeger 185. Montplaisir J, Godbout R, Boghen
1970; 132: 1475–1476. D, DeChamplain J, Young SN,
174. Hurlimann F. Restless legs and Lapierre G. Familial restless legs with
crampi in the night. Double blind study periodic movements in sleep:
with circonyl in patients with defective electrophysiologic, biochemical, and
peripheric arterial circulation. pharmacologic study. Neurology 1985;
Schweizerische Rundschau fur 35: 130–134.
Medizin Praxis 1974; 63: 194–195. 186. Tollefson G, Erdman C. Triazolam
175. Noseda A, Nouvelle M, Lanquart in the restless legs syndrome. Journal
JR, et al. High leg motor activity in of Clinical Psychopharmacology 1985;
sleep apnea hypopnea patients: 5: 361–362.
efficacy of clonazepam combined with 187. Scharf MB, Brown L, Hirschowitz
nasal CPAP on polysomnographic J. Possible efficacy of alprazolam in
variables. Respiratory Medicine 2002; restless leg syndrome. The Hillside
96: 693–699. Journal of Clinical Psychiatry 1986; 8:
176. Sorensen O, Telstad W. 214–223.
Carbamazepin (Tegretol) ved restless 188. Schenck CH, Mahowald MW.
legs syndrom. Tidsskrift for den Norske Long-term, nightly benzodiazepine
Laegeforening 1984; 104: 2093–2095. treatment of injurious parasomnias and
177. Handwerker J-VJ, Palmer RF. other disorders of disrupted nocturnal
Clonidine in the treatment of restless sleep in 170 adults. American Journal
leg syndrome. New England Journal of of Medicine 1996; 100: 333–337.
Medicine 1985; 313: 1228–1229. 189. Stautner A, Stiasny-Kolster K,
178. Bamford CR, Sandyk R. Failure of Collado-Seidel V, Bucher SF, Oertel
clonidine to ameliorate the symptoms WH, Trenkwalder C. Comparison of
of restless legs syndrome. Sleep 1987; idiopathic and uremic restless legs
10: 398–399. syndrome: results of data base of 134
179. Zoe A, Wagner ML, Walters AS. patients. Movement Disorders 1996;
High-dose clonidine in a case of 11:S98.
restless legs syndrome. Annals of 190. Bezerra ML, Martinez JV.
Pharmacotherapy 1994; 28: 878–881. Zolpidem in restless legs syndrome.
180. Riemann D, Gann H, Dressing H. European Neurology 2002; 48: 180–
Restless legs syndrome and periodic 181.
leg movements in sleep. TW 191. Akpinar S. Treatment of restless
Neurologie Psychiatrie 1995; 9: 1951. legs syndrome with levodopa plus
181. Merren MD. Gabapentin for benserazide. Archives of Neurology
treatment of pain and tremor: a large 1982; 39: 739.
case series. Southern Medical Journal 192. von Scheele C, Kempi V. Long-
1998; 91: 739–744. term effect of dopaminergic drugs in
30
restless legs. A 2-year follow-up. 203. Ferini-Strambi L. Restless legs
Archives of Neurology 1990; 47: 1223– syndrome augmentation and
1224. pramipexole treatment. Sleep Medicine
193. Lauerma H. Nocturnal wandering 2002; 3: S23–S25.
caused by restless legs and short- 204. Teive HA, de Quadros A, Barros
acting benzodiazepines. Acta FC, Werneck LC. Sindrome das
Psychiatrica Scandinavica 1991; 83: pernas inquietas com heranca
492–493. autossomica dominante piorada pelo
194. Oechsner M. Idiopathic restless uso de mirtazapina: relato de caso.
legs syndrome: combination therapy Arquivos de Neuro-Psiquiatria 2002;
with levodopa and ropinirole. Aktuelle 60: 1025–1029.
Neurologie 1998; 25: 190–192. 205. Silber MH, Girish M, Izurieta R.
195. Kumar VG, Bhatia M, Tripathi M, Pramipexole in the management of
Srivastava AK, Jain S. Restless legs restless legs syndrome: an extended
syndrome: diagnosis and treatment. study. Sleep 2003; 26: 819–821.
Journal of the Association of 206. Winkelman JW, Johnston L.
Physicians of India 2003; 51:782–783. Augmentation and tolerance with long-
196. Silber MH, Shepard J-WJ, Wisbey term pramipexole treatment of restless
JA. Pergolide in the management of legs syndrome (RLS). Sleep Medicine
restless legs syndrome: an extended 2004; 5: 9–14.
study. Sleep 1997; 20: 878–882. 207. Trzepacz PT, Violette EJ, Sateia
197. Noel S, Korri H, Vanderheyden MJ. Response to opioids in three
JE. Low dosage of pergolide in the patients with restless legs syndrome.
treatment of restless legs syndrome. American Journal of Psychiatry 1984;
Acta Neurologica Belgica 1998; 98: 141: 993–995.
52–53. 208. Hening WA, Walters A, Kavey N,
198. Winkelmann J, Wetter TC, Gidro-Frank S, Cote L, Fahn S.
Stiasny K, Oertel WH, Trenkwalder C. Dyskinesias while awake and periodic
Treatment of restless leg syndrome movements in sleep in restless legs
with pergolide – an open clinical trial. syndrome: treatment with opioids.
Movement Disorders 1998; 13: 566– Neurology 1986; 36: 1363–1366.
569. 209. Walters A, Hening W, Cote L,
199. Benes H. Idiopathisches Fahn S. Dominantly inherited restless
Restless-legs-Syndrom: Behandlung legs with myoclonus and periodic
mit Lisurid. Nervenheilkunde 2001; 20: movements of sleep: a syndrome
119–122. related to the endogenous opiates?
200. Danoff SK, Grasso ME, Terry PB, Advances in Neurology 1986; 43: 309–
Flynn JA. Pleuropulmonary disease 319.
due to pergolide use for restless legs 210. Sandyk R, Bernick C, Lee SM,
syndrome. Chest 2001; 120: 313–316. Stern LZ, Iacono RP, Bamford CR. L-
201. Bassetti C, Clavadetscher S, dopa in uremic patients with the
Gugger M, Hess CW. Pergolide- restless legs syndrome. International
associated sleep attacks in a patient Journal of Neuroscience 1987; 35:
with restless legs syndrome. Sleep 233–235.
Medicine 2002; 3: 275–277. 211. Sandyk R, Bamford CR, Gillman
202. Stiasny K, Moller JC, Oertel WH. MA. Opiates in the restless legs
Safety of pramipexole in patients with syndrome. International Journal of
restless legs syndrome. Neurology Neuroscience 1987; 36: 99–104.
2000; 55: 1589–1590. 212. Montplaisir J, Lorrain D, Godbout
R. Restless legs syndrome and
31
periodic leg movements in sleep: the Archives of Internal Medicine 2000;
primary role of dopaminergic 160: 712.
mechanism. European Neurology 222. Hu J. Acupuncture treatment of
1991; 31: 41–43. restless leg syndrome. Journal of
213. Vahedi H, Kuchle M, Trenkwalder Traditional Chinese Medicine 2001; 21:
C, Krenz CJ. Peridurale 312–316.
Morphiumanwendung bei Restless- 223. Kapur N, Friedman R. Oral
Legs-Status. Anasthesiologie, ketamine: a promising treatment for
Intensivmedizin, Notfallmedizin, restless legs syndrome. Anesthesia
Schmerztherapie 1994; 29: 368–370. and Analgesia 2002; 94: 1558–1559.
214. Walters AS, Winkelmann J, 224. Lin Z. How to treat restless leg
Trenkwalder C, et al. Longterm follow- syndrome with traditional Chinese
up on restless legs syndrome patients medicine? Journal of Traditional
treated with opioids. Movement Chinese Medicine 2003; 23: 306–307.
Disorders 2001; 16: 1105–1109. 225. Strang RR. The symptom of
215. Jakobsson B, Ruuth K. restless legs. Medical Journal of
Successful treatment of restless legs Australia 1967; 1: 1211–1213.
syndrome with an implanted pump for 226. Lipinski JF, Zubenko GS, Barreira
intrathecal drug delivery. Acta P, Cohen BM.
Anaesthesiologica Scandinavica 2002; Propranolol in the treatment of
46: 114–117. neuroleptic-induced akathisia. Lancet
216. Ayres SJ, Mihan R. Leg cramps 1983; 2: 685–686.
(systremma) and restless legs 227. Derom E, Elinck W, Buylaert W,
syndrome. Response to vitamin E van der Straeten M. Which beta-
(tocopherol). California Medicine 1969; blocker for the restless leg? Lancet
111: 87–91. 1984; 1:857.
217. Blattler W, Muhlemann M. 228. Ginsberg HN. Propranolol in the
Restless legs und nachtliche treatment of restless legs syndrome
Beinkrampfe – Vergessenes zur induced by imipramine withdrawal.
Diagnose – Neues zur Therapie. American Journal of Psychiatry 1986;
Schweizerische Medizinische 143: 938.
Wochenschrift. Journal Suisse de 229. Bastani B, Westervelt FB.
Medecine 1982; 112: 115–117. Effectiveness of clonidine in alleviating
218. Mountifield JA. Restless leg the symptoms of restless legs.
syndrome relieved by cessation of American Journal of Kidney Diseases
smoking. CMAJ 1985; 133: 426–427. 1987; 10: 326.
219. Ha HC. Regional intravenous 230. Cavatorta F, Vagge R, Solari P,
analgesia for restless legs syndrome. Queirolo C. Risultati preliminari con
Pain Clinic 1988; 2: 121–123. clonidina nella sindrome delle gambe
220. Sandyk R, Kwo-on-Yuen PF, senza riposo in due pazienti uremici
Bamford CR. The effects of baclofen in emodializzati. Minerva Urologica e
the restless legs syndrome: evidence Nefrologica 1987; 39: 93.
for endogenous opioid involvement. 231. Novelli G, Mediati RD, Casali R,
Journal of Clinical Palermo P. Treatment of restless legs
Psychopharmacology 1988; 8: 440– syndrome with gabapentin. Pain Clinic
441. 2000; 12: 61–63.
221. Dimmitt SB, Riley GJ. Selective 232. Read DJ, Feest TG, Nassim MA.
serotonin receptor uptake inhibitors Clonazepam: effective treatment for
can reduce restless legs symptoms. restless legs syndrome in uraemia.

32
British Medical Journal (Clinical with above knee amputations: a case
Research Edition) 1981; 283: 885–886. of phantom restless legs. Clinical
233. Salvi F, Montagna P, Plasmati R, Neuropharmacology 2004; 27: 87–89.
et al. Restless legs syndrome and 242. Estivill E, Fuente-Panell V,
nocturnal myoclonus: initial clinical Segarra-Isern F, Albares-Tendero J.
manifestation of familial amyloid Sindrome de piernas inquietas en un
polyneuropathy. Journal of Neurology, paciente con amputacion de ambas
Neurosurgery and Psychiatry 1990; 53: piernas. Revista de Neurologia 2004;
522–525. 39: 536–538.
234. Horiguchi J, Yamashita H, Mizuno 243. Lauerma H, Markkula J, Hyvonen
S, et al. Nocturnal eating/drinking H, Kyyronen K. Idiopathic restless legs
syndrome and neuroleptic-induced syndrome and psychoses. Nordic
restless legs syndrome. International Journal of Psychiatry 1997; 51: 205.
Clinical Psychopharmacology 1999; 244. Burns KE. Use of tramadol to
14: 33–36. control restless legs syndrome after
235. Bruno RL. Abnormal movements orthopedic surgery. Hospital Pharmacy
in sleep as a post-polio sequelae. 2000; 35: 673.
American Journal of Physical Medicine 245. Freye E, Levy J. Acute abstinence
and Rehabilitation 1998; 77: 339–344. syndrome following abrupt cessation of
236. Walters AS, Mandelbaum DE, long-term use of tramadol (Ultram): a
Lewin DS, Kugler S, England SJ, Miller case study. European Journal of Pain
M. Dopaminergic therapy in children 2000; 4: 307–311.
with restless legs/periodic limb 246. Nordlander NB. Therapy in
movements in sleep and ADHD. restless legs. Acta Medica
Dopaminergic Therapy Study Group. Scandinavica 1953; 145: 453–457.
Pediatric Neurology 2000; 22: 182– 247. Popkin RJ. Orphenadrine citrate
186. (Norflex) for the treatment of restless
237. Sharif AA. Entacapone in restless legs and related syndromes. Journal of
legs syndrome. Movement Disorders the American Geriatrics Society 1971;
2002; 17: 421. 19: 76–79.
238. Scherbaum N, Stuper B, Bonnet 248. Morgan LK. Letter: Restless legs:
U, Gastpar M. precipitated by beta blockers, relieved
Transient restless legs-like syndrome by orphenadrine. Medical Journal of
as a complication of opiate withdrawal. Australia 1975; 2: 753.
Pharmacopsychiatry 2003; 36: 70–72. 249. Botez MI, Fontaine F, Botez T,
239. Lipinski JF, Sallee FR, Jackson C, Bachevalier J. Folateresponsive
Sethuraman G. Dopamine agonist neurological and mental disorders:
treatment of Tourette disorder in report of 16 cases. Neuropsychological
children: results of an open-label trial correlates of computerized transaxial
of pergolide. Movement Disorders tomography and radionuclide
1997; 12: 402–407. cisternography in folic acid
240. Brown LK, Heffner JE, Obbens deficiencies. European Neurology
EA. Transverse myelitis associated 1977; 16: 230–246.
with restless legs syndrome and 250. Botez MI, Cadotte M, Beaulieu R,
periodic movements of sleep Pichette LP, Pison C. Neurologic
responsive to an oral dopaminergic disorders responsive to folic acid
agent but not to intrathecal baclofen. therapy. Canadian Medical Association
Sleep 2000; 23: 591–594. Journal 1976; 115: 217–223.
241. Hanna PA, Kumar S, Walters AS. 251. Yatzidis H, Koutsicos D,
Restless legs symptoms in a patient Agroyannis B, Papastephanidis C,
33
Plemenos M, Delatola Z. Biotin in the insomnia in adolescents and
management of uremic neurologic teenagers. Sleep Medicine 2002; 3:
disorders. Nephron 1984; 36:183–186. 127–132.
252. Sandyk R. L-Tryptophan in the 262. Silber MH, Richardson JW.
treatment of restless legs syndrome. Multiple blood donations associated
American Journal of Psychiatry 1986; with iron deficiency in patients with
143:554–555. restless legs syndrome. Mayo Clinic
253. Yasuda T, Nishimura A, Katsuki Proceedings 2003; 78: 52–54.
Y, Tsuji Y. Restless legs syndrome 263. McLean AJ. The use of the
treated successfully by kidney dopamine-receptor partial agonist
transplantation – a case report. Clinical aripiprazole in the treatment of restless
Transplants 1986; 12: 138. legs syndrome. Sleep 2004; 27: 1022.
254. Sandyk R, Iacono RP, Bamford 264. Ware JC, Blumoff R, Pittard JT.
CR. Spinal cord Peripheral vasoconstriction in patients
mechanisms in amitriptyline responsive with sleep related periodic leg
restless legs syndrome in Parkinson’s movements. Sleep 1988; 11: 182–186.
disease. International Journal of 265. Laschewski F, Sanner B,
Neuroscience 1988; 38: 121–124. Konermann M, Kreuzer I,
255. Kerr PG, van Bakel C, Dawborn Horstensmeyer D, Sturm A.
JK. Assessment of the symptomatic Ausgepragte Hypersomnie einer
benefit of cool dialysate. Nephron 13jahrigen bei periodic leg movement.
1989; 52: 166–169. Pneumologie 1997; 3(Suppl. 51): 725–
256. O’Keeffe ST, Noel J, Lavan JN. 728.
Restless legs syndrome in the elderly. 266. Staedt J, Stoppe G, Riemann H,
Postgraduate Medical Journal 1993; Hajak G, Ruther E, Riederer P.
69:701–703. Lamotrigine in the treatment of
257. Kanter AH. The effect of nocturnal myoclonus syndrome (NMS):
sclerotherapy on restless legs two case reports. Journal of Neural
syndrome. Dermatologic Surgery 1995; Transmission 1996; 103: 355–361.
21: 328–332. 267. Oshtory MA, Vijayan N.
258. Reuter I, Ellis CM, Ray-Chaudhuri Clonazepam treatment of insomnia
K. Nocturnal subcutaneous due to sleep myoclonus. Archives of
apomorphine infusion in Parkinson’s Neurology 1980; 37: 119–120.
disease and restless legs syndrome. 268. Rousseau JJ, Debatisse DF.
Acta Neurologica Scandinavica 1999; Etude clinique et polygraphique de
100: 163–167. deux observations de nocturnal
259. Rye DB, DeLong MR. myoclonus sensibles au clonazepam.
Amelioration of sensory limb Acta Neurologica Belgica 1985; 85:
discomfort of restless legs syndrome 318–326.
by pallidotomy. Annals of Neurology 269. Guilleminault C, Crowe C, Quera-
1999; 46: 800–801. Salva MA, Miles L, Partinen M.
260. Ishizu T, Ohyagi Y, Furuya H, et Periodic leg movement, sleep
al. A patient with restless legs fragmentation and central sleep
syndrome/periodic limb movement apnoea in two cases: reduction with
successfully treated by wearing a clonazepam. European Respiratory
lumbar corset. Rinsho Shinkeigaku. Journal 1988; 1: 762–765.
Clinical Neurology 2001; 41: 438–441. 270. Romano TJ. Pharmacotherapy.
261. Kryger MH, Otake K, Foerster J. Presence of nocturnal myoclonus in
Low body stores of iron and restless patients with fibromyalgia syndrome.
legs syndrome: a correctable cause of
34
American Journal of Pain Management involvements associated with spinal
1999; 9: 85. cord lesions. Movement Disorders
271. Malek-Ahmadi P. Bupropion, 1996; 11: 719–722.
periodic limb movement disorder, and 280. Paradiso G, Khan F, Chen R.
ADHD. Journal of the American Effects of apomorphine on flexor reflex
Academy of Child and Adolescent and periodic limb movement.
Psychiatry 1999; 38: 637–638. Movement Disorders 2002; 17: 594–
272. Leonhardt M, Abele M, 597.
Klockgether T, Dichgans J, Weller M. 281. Gulden J. Levodopa in the
Pathological yawning (chasm) treatment of restless legs syndrome.
associated with periodic leg Fortschritte der Medizin 1994; 112: 61–
movements in sleep: cure by levodopa. 62.
Journal of Neurology 1999; 246: 621– 282. Hain C. Development of opioid
622. dependence in a not diagnosed
273. Picchietti DL, Walters AS. restless legs syndrome. Psychiatrische
Moderate to severe periodic limb Praxis 2002; 29: 321–323.
movement disorder in childhood and 283. Horiguchi J, Inami Y, Miyoshi N,
adolescence. Sleep 1999; 22: 297– Kakimoto Y. Restless legs syndrome in
300. four parkinsonian patients treated with
274. Rodrigues RN, Silva AA. amantadine. Rinsho Shinkeigaku.
Sonolencia diurna excessiva pos- Clinical Neurology 1985; 25: 153–156.
traumatismo de cranio: associacao 284. Kastin AJ, Kullander S, Borglin
com movimentos periodicos de pernas NE, et al. Extrapigmentary effects of
e disturbio de comportamento do sono melanocyte-stimulating hormone in
REM: relato de caso. Arquivos de amenorrhoeic women. Lancet 1968; 1:
Neuro-Psiquiatria 2002; 60: 656–660. 1007–1010.
275. Santamaria J, Iranzo A, Tolosa E. 285. Nassr DG. Paradoxical response
Development of restless legs to nitrazepam in a patient with
syndrome after dopaminergic hypersomnia secondary to nocturnal
treatment in a patient with periodic leg myoclonus. Journal of Clinical
movements in sleep. Sleep Medicine Psychopharmacology 1986; 6: 121–
2003; 4: 153–155. 122.
276. Kavey N, Walters AS, Hening W, 286. Petiau C, Zamagni M, Trautmann
Gidro-Frank S. D, Sforza E, Krieger J. Periodic
Opioid treatment of periodic movements during sleep syndrome.
movements in sleep in patients without Journal de medecine de Strasbourg
restless legs. Neuropeptides 1988; 1995; 26: 166–169.
11:181–184. 287. Satzger-Harsch U. Current
277. Ancoli-Israel S, Seifert AR, Lemon studies: therapy with
M. Thermal biofeedback and periodic Ldopa/benserazide relieves
movements in sleep: patients excruciating symptoms in restless leg
subjective reports and a case study. syndrome. A¨rztliche Praxis Neurologie
Biofeedback and Self Regulation 1986; Psychiatrie 1998; 11: 40.
11: 177–188. 288. Schwarz J, Trenkwalder C.
278. Hanly P, Zuberi N. Periodic leg Restless legs syndrome:treatment with
movements during sleep before and L-dopa or L-dopa slow release
after heart transplantation. Sleep 1992; preparations. Aktuelle Neurologie
15:489–492. 1996; 23: 26–29.
279. Lee MS, Choi YC, Lee SH, Lee 289. Staedt J, Stoppe G, Kogler A, et
SB. Sleep-related periodic leg al. Nachtliches Myoklonie-Syndrom
35
(NMS) und Restless-Legs-Syndrom
(RLS) – Ubersicht und
Fallbeschreibung. Fortschritte der
Neurologie-Psychiatrie 1994; 62: 88–
93.
290. Stiasny K. Restless legs
syndrome: sometimes are hot and cold
showers sufficient. A¨ rztliche Praxis
Neurologie Psychiatrie 1999; 3: 38–40.
291. Trenkwalder C. Dyskinesia on
dopaminergic therapy for restless legs
syndrome? Internistische Praxis 2003;
43: 99–100.
292. Vaskivskyj M. Vliv hyperemizujici
vodolecby na syndrom neklidnych
nohou. Fysiatricky a Reumatologicky
Vestnik 1973; 51: 308–309.

36

You might also like