UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ SPECIALIZAREA: BIOLOGIE – ŞTIINŢE AGRICOLE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific: Profesor Doctor MIRCEA GOIAN

Candidat CERNESCU CASIANA CORNELIA

TIMISOARA 2002

1

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ SPECIALIZAREA: BIOLOGIE – ŞTIINŢE AGRICOLE

DEZVOLTAREA RURALĂ ÎN ZONA VĂLIUG
Coordonator ştiinţific: Profesor Doctor MIRCEA GOIAN

Candidat CERNESCU CASIANA CORNELIA

TMISOARA 2002

2

Cu multă recunostinţă, sincere mulţumiri d-nului profesor doctor Mircea Goian pentru preţioasele îndrumări acordate pe parcursul efectuării şi redactării prezentei lucrări. Mulţumesc tot odată întregului colectiv de cadre didactice pentru formarea mea profesională.

3

TURISMUL ANEXA I ANEXA II FOTOGRAFII 4 . VI. V.CUPRINS INTRODUCERE I. II. VII. CADRUL NATURAL ISTORICUL COMUNEI ÎNVĂŢĂMÂNTUL MUNCA CULTURALĂ ARTA POPULARĂ OCOLUL SILVIC III. IV.

Gozna şi Secu având în centru staţiunea Semenic constitue punctul de interes central permiţând desfăşurarea activităţilor turistice atât iarna cât şi vara. Văliug şi Trei Ape. în scop energetic şi pentru alimentare cu apă. Prin varietatea. care funcţioneaza din 1909. De asemenea se poate aminti prezenţa lacului de acumulure Văliug. obiective de un deosebit interes turistic şi ştiinţific. zona Văliugului oferă oaspeţilor săi un cadru natural de o frumuseţe unică. INTRODUCERE Într-o regiune pitorească admirabilă.care împreună cu un număr mic de români (olteni) formează locuitorii acesteia. iar odată cu naţionalizarea. dispunerea unităţilor acestuia în trepte de la vest spre est ce au influenţat etajarea vegetaţiei.Aceste păduri seculare au funcţii speciale de protecţie. Întrucât în judeţul Caraş – Severin predomină relieful montan. cred că veţi reveni ori de câte ori veţi avea prilejul. acolo unde se bifurcă drumurile spre barajul Gozna(la dreapta) şi spre Gărâna (la stânga). având rolul de a ocroti prin existenţa lor acumulările de apă Gozna. pădurile trec în administrarea statului român. care înca din anul 1879 a inceput să fie vizitată de oaspeţi veniţi din toate colţurile ţării. Comuna Văliug (Franzdorf) ia naştere la 29 iunie 1793. Văliugul este o staţiune climaterică. accesul fiind posibil pe şosea sau cu trenul pană în Slatina-Timiş iar de aici pe şosea prin satul Gărîna.Austria. se află liniştita staţiune Văliug. iar cealaltă parte în Poiana Văliugului (Iosefinental). Puţin mai târziu se înfiinţează Ocolul Silvic Văliug care aparţine de Direcţia Silvică Reşiţa. la o depărtare de aproximativ 30 km spre SE de Reşiţa. Vizitând doar obiectivele urmărite în prezenta lucrare veţi rămâne sigur impresionaţi de ţinuturile acestei zone. Văliugul se întinde de-a lungul râului Bîrzava. Pădurile acestui ocol au fost administrate de statul austro – ungar până în 1850.G) în 1855. Comuna Văliug este situată pe şoseaua Reşiţa – Slatina-Timiş.I. O parte dintre ei au fost repartizaţi la Crivaia (Krivei). Din punct de vedere turistic triunghiul format de lacurile de acumulare Trei Ape. zestre valoroasă pentru cei ce vor profita de binefacerile ei pentru viaţă şi desigur. 5 .D.T. începând de la aşezările din Crăinicel până la Hîrţu. bogaţia şi originalitatea ei. Zona Văliugului impresionează prin caracteristicile reliefului. care după anul 1919 se transformă în Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa (U.R). fiind de asemenea zonă tampon în jurul Parcului Naţiona : Cheile Caraşului – Semenic. fauna nu rămâne cu nimic mai prejos în urma florei. atât a comunei cât şi a oraşului Reşiţa.E. prin stabilirea în zonă a 71 de familii provenite din regiunea Salzkommergut . de Societatea de Căi Ferate (S.

în provincia central-europeană. fiind înconjurată de dealuri cu păduri de brazi şi de molizi. ocupând partea superioară a acestora. districtul Munţilor Semenic. actualmente cartier al municipiului Reşiţa. iar cea parţial însorită 47%.II. Reţeaua hidrografică este densă iar cursurile de apă au un debit permanent şi în general constant datorită faptului că străbat o zonă aproape integral împădurită şi se alimentează din izvoarele bogate care ies din masivul Semenic. suprafaţa ocolului se situează între 500 m (Cotul Turcului) şi 1452 m (Vf. Subzona Breazova . în centrul căreia se găseşte Staţiunea Văliug.32%. zona Văliugului oferă oaspeţilor săi un cadru natural de o frumuseţe unică şi obiective de un deosebit interes turistic şi ştiinţific. 6 . Comuna Văliug s-a format în valea largă a Bîrzavei.Crivaia s-a conturat în jurul a două lacuri de acumulare Breazova. Geomorfologie Teritoriul administrat de Ocolul Silvic Văliug. Acesta cuprinde păduri situate pe culmile ce pornesc din masivul Semenic spre nord. Expoziţia însorită ocupă 21%. Intrarea este marcată de sectorul denumit Poiana Văliugului pe numele său iniţial Iosefinental. Gozna). CADRUL NATURAL Aşezare Întrucât în suprafaţa judeţului Caraş-Severin predomină relieful montan. altitudinea predominantă fiind cea de 85 m. la 22 Km de Reşiţa se află o regiune pitorească admirabilă. est şi vest şi direct din văile râurilor Bârzava şi Timiş.provincia piemonturilor vestice. Aici la poalelele Munţilor Semenic la o altitudine de 535 m. ţinutul Munţilor Banatului. umbrită . la locurile unde se bifurcă drumurile la dreapta spre Barajului Gozna. la stânga spre Gărîna. Vecini: fosta comună Cuptoare. Se întinde de-a lungul râului Bîrzava. Hidrologie Teritoriul Ocolului Silvic Văliug este străbătut de două ape importante care au format două mari bazine hidrografice: Timiş şi Bârzava. sub . Gozna ( Văliug ) şi împrejurimi. care aparţine de Brebu Nou. Altitudinal. este situat în sud-estul ţării. şi satul Gărâna. începând de la aşezările din Crăinicel până la zona finală a parţii numită Hîrtii.

2. Prima zi de îngheţ este în jurul datei de 15 octombrie. cu viteza medie mare de 1. C. cu uşoare influenţe mediteraneene.c. ).c. Poa alpina ). serveşte la alimentarea cu apă a municipiului Reşiţa având şi rol de agrement în cadrul Staţiunii Turistice Secu.000 m. Acesta este prezent în amestec cu ulmul de munte (Ulmus montana). Primul lac de acumulare din sud-estul europei a fost construit aici în anul 1907 – 1909 (Lacul Breazova. ienupăr ( Juniperus sibirica ). Climatologie Ocolul Silvic Văliug este situat într-o zonă cu climă temperat-continentală. garofiţele de munte ( Dianthus sp. cu dig zidit din piatră cu mortar de ciment). Lacul de acumulare Secu. construit în 1963 cu suprafaţa de 105. ţepoşica ( Nardus stricta ) şi firuţa ( Poa violacea.67 ha şi un volum de 15. în perioada 1890 – 1968. Numărul anual de zile cu strat de zăpadă este între 120 şi 160 la altitudini mai mari de 1000 m şi între 80-120 sub 1000 m. cupele ( Gentiana excisa ) şi clopoţei ( Campanula persicifolia. fagul ( Fagus silvatica ) constituind specia principală care determină aspectul general al pădurilor din zona muntelui Semenic. Lacul de acumulare Văliug funcţionează din 1909 în scop hidroenergetic şi pentru alimentare cu apă. fiind folosit pentru hidrocentralele Crăinicel şi Grebla şi cu bazin turistic în cadrul complexului turistic Crivaia. Lacul de acumulare Gozna ( în lucrări de cercetare apare şi sub denumirea de Breazova ). cu direcţie nord-estică. Vânturile cele mai importante în regiune sunt Coşava. în intervalele de altitudine 500700 m.2 ha şi un volum de apă de 11. în medie.997. Durata intervalului de zile fără îngheţ este. Precipitaţiile sunt în general regulate şi abundente. iar ultima zi de îngheţ este în intervalul 10-20 aprilie. Are o suprafaţă de 12.7 m/s şi Föhnul din direcţia sud-vestică.6 ha şi un volum de 1. Se mai întâlnesc tufe de afin ( Vaccinium myrtillus.7 m/s. de apă. păiuşul roşu ( Festuca rubra ). vânturi etc.Regimul hidrografic echilibrat şi debitul constant au făcut posibilă construirea în zonă. din amonte de comuna Văliug până în apropierea Reşiţei următoarele lacuri: 1. unui sistem hidrografic complex format dintr-o reţea de canale şi apeducte şi patru lacuri de acumulare. cu ierni mai lungi. dintre care trei pe teritoriul acestui ocol. paltinul ( Acer pseudoplatanus ). Perioada de calm este de 25% şi cea de vânt de 75%. 3. Astfel. iar în partea superioară se amestecă cu bradul ( Abies alba ) şi molidul ( Picea escelsa). pus în funcţiune în 1953 are o suprafaţă de 66. brânduşele ( Croccus banaticus ). viteză medie 1. precipitaţiile înregistrate se încadrează între limitele 9001100 mm/mp/an. 7 . Predomină de asemenea pajiştile cu iarba câmpului ( Agrostis tenuis ). respectiv 1200-1400 mm/mp/an. apă. primăveri bogate în precipitaţii.c. Pe Bîrzava se succed în ordine.. Vaccinium vitis idaea ).130. 1000-1200 mm/mp/an. Vegetatia Zona pădurilor este bine reprezentată. de diferenţele de altitudine. în jur de 185. Climatul staţional local este moderat şi puternic modificat de formele şi elementele de relief.000 m. napuligera). etc. care se manifestă în lunile de vară.000 m.132. 701-900 m şi 901-1350 m. veri destul de călduroase şi toamne relativ lungi şi secetoase.

iepurele. păstrăv curcubeu ( Salmo irideus ). şarpele de alun. aceasta nu rămâne cu nimic în urma florei. uliul. vulturul. şarpele de casă. etc. 8 . păsări ( mierla. ş. veveriţa. Râurile de munte sunt bogate în păstrăvi indigen ( Salmo trutta fario ).Fauna Prin varietatea. vulpea şi lupul.). bogăţia şi originalitatea ei. sturzul. zlăvoaca ( Cottus gobio ) şi cleanul ( Leuciscus cephalus ).) şi mamaifere ca de exemplu şoarecele gulerat. Viaţa freamătă peste tot prin multe specii de animale reprezentate prin numeroase exemplare de reptile ( guşter. codobatura. mistreţul.a. căprioara. cucul. pârşul. gaiţa.

Nominalizarea următoarelor precizări autentice ne conduc la credinţa existenţei in aceste locuri a comune din vremuri de mult apuse. între cele două artere principale din Banat. apoi pe Valea Bârzavei. oferă aici condiţii de lucru permanent. din fier. Aşezarea geografică a acestei localităţi. Seria monedelor din secolele al II-lea şi al III-lea d. care datează din cele mai vechi vremuri. Drumurile erau păzite de castre şi turnuri de apărare dovedite de urme arheologice şi monede romane. Reşiţa şi aşezările din jurul ei erau sub o puternică influenţă romană dat fiind că drumul de legătură. Natura. Protase. trecea prin această zonă. Punctele turistice. atât ca zestre cât şi ca bogăţii din cele mai valoroase este firesc să fi fost în centrul atenţiei oricăror forme de existenţă a omenirii în decursul istoriei.III. pag. Bucureşti. „Problema continuităţii în Dacia în lumina arheologiei şi numismaticii”. ori a celor veniţi în concediu. la exploatarea lemnului şi numai atunci când sunt forme exagerate de stihii ale naturii. solicitate de vizitatori şi cei din categoria excursioniştilor. au nevoie de mână de lucru. Reşiţa. 177). Dacă ne referim numai la exploatările miniere şi cele ale pădurilor. şi aceasta se selecţionează mai ales din rândul locuitorilor din Văliug. trecând prin Văliug.Hr. 9 . sau construit numeroase drumuri strategice şi economice. se identifica urme ale înaintaşilor acestor zone fiind cu neputinţă să nu gasim rămăşiţe de forme ale uneltelor gospodăreşti şi casnice. se întrerupe activitatea. cunoscute la Reşiţa. vom deduce adevărul. Probabil să fi legat şi un drum ce lega Valea Cernei cu cel din centrul Banatului. Bocşa până la Berzovia. După transformarea Daciei în provincie romană. Acesta pornea de la Teregova pe Valea Timişului spre Semenic. 1966. acestea au constituit o bogăţie din cele mai valoroase. Istoricul comunei Având o legătură organică cu munţii. bronz şi chiar podoabe din aur şi argint. Tot în zona Reşiţei s-a găsit o monedă de la împăratul Constantin (după D. bogăţiile miniere ale subsolului ca şi ale florei – pădurile milenare. sunt din perioada dintre Traian şi Filip Arabul. a bronzului. Din perioada epocii fierului.

X de voievodul Vlad care organizează lupte împotriva triburilor maghiare.Exploatările acestea au fost sistate. la 5 km distanţă există locul denumit Bogatul. În zona Reşiţei. luând naştere feudalismul. obştile din regiunea muntoasă îşi păstrau o mai mare libertate. pe vârful lui care are o înălţime de 1000 de metri. dând dijmă din produsele obţinute sau alte ori dădeau contingente de ostaşi care să contribuie la întărirea forţelor militare ale cuceritorilor. s-au deschis mine de exploatare. 10 . spre Groposu – care după denumire indică ceva deosebit –. op. Are loc asimilarea slavilor în mediul băştinaş şi stratificarea socială. Instaurarea stăpânirii romane a intensificat dezvoltarea economiei. în deceniile 8-9 ale secolului nostru. Cimponieriu. Aici s-a transmis din vechime. existenţa unor bogăţii. în orânduirea aceasta feudală începe consolidarea formaţiunii incipiente şi voievodatul condus în sec. din acea perioadă istorică a comunismului.. unelte de lucru – acestea dovedind ceea ce am anunţat mai sus. de exploatări. a existat o moară de vânt. sau Cuca. aducător de mari venituri.Urme de exploatare romană se întâlnesc în apropierea Reşiţei la Tâlva Ţapului. galeriile închise ca de altfel cum s-a petrecut în mai multe localităţi din ţară. cit. 67). pe această parte a teritoriului de naştere a poporului român. Istoria demonstrează că populaţia băştinaşă daco-romană de pe teritoriul Banatului îşi continuă vechile îndeletniciri. încă din vremea romanilor. Ocna de Fier şi Dognecea (după Gh. Concludem deci şi prin aceste afirmaţii la existenţa omului pe aceste meleaguri. Precizăm că pe teritoriul Văliugului. procesul de romanizare s-a dezvoltat şi aici ca şi în alte părţi supuse romanizării. De fapt acestea nu ţin loc de atestări . Migraţia slavă are o puternică influenţă asupra populaţiei daco-romane bănăţene şi a contribuit la formarea poporului român şi a limbii române.Această situaţie nu a afectat prea mult vechea formă de organizare a oştilor săteşti de aici. pag. În vremurile contemporane. la Bocşa. Au fost găsite urme din vremuri apuse. erau într-o dependenţă mai uşoară faţă de aristocraţia triburilor migratoare. îndeosebi exploatarea fierului – atât de necesar trebuinţelor războiului – cât şi a aurului. această regiune integrându-se organic în teritoriul pe care s-au format poporul român şi limba română. când ţăranul este dependent de proprietarul de pământ. De fapt.

nu odată în istoria României. Valea lui Iuga. Bălenilor. de profesie brigadier la Ocolul Silvic Văliug. Crăinicel. „Cotul Turcului” ş. Râul Alb. Banatul. în sec. deci fără condiţii din cele mai fericite pentru viaţa socială. Această localitate cu bogăţiile pe care le-a moştenit de la bunul Dumnezeu. Dar in zilele noastre această localitate este foarte apreciata şi dorită. nu putea fi neglijată de a fi în atenţia şi sub stăpânirea unei puteri umane. De ar fi fost cu teren aparte. 11 . într-un singur document până în 1793. Reşiţa împreună cu alte localităţi din jurul Bârzavei este menţionată ca făcând parte de districtul Bocşa. În aceste locuri s-au găsit suficiente obiecte şi unelte utilizate în diferite munci. Cuca. în zona Reşiţa-Montană. Era şi o cetate cu acelaşi nume. arid. Prunii Ponoranilor. In acele vremuri de demult. Coziuţa. din timpul stăpânirii turceşti care după luptele dintre localnici şi turci.a. Delocian. ce se ocupau cu producerea mangalului pentru uzinele din Bocşa. De la ei ne-au rămas denumirile „Ali-Beg”. se zice. când turcii sunt bătuţi. situată undeva în jurul localitaţii actuale. dar Reşiţa apare în secolul al XV-lea când aparţine Comitatului Caraş. localitatea Reşiţa se afla Să revenim la istoria strictă Văliugului.a.Din documentele istorice reiese că locuitorii băştinaşi din perimetrul Banatului în care este inclusa şi localitatea Văliug. Groposul. poate mai mult ca atunci cu zeci de secole în urmă. este sub stăpânirea austriacă. Breazova. revenim cu susţinerea că numele localităţii Văliug se pomeneşte. fapt menţionat de Iosif Wintager. XVIII. a fost jefuită şi arsă. reiese că în anul 1570 numele aşezării ar fi fost Borzafa. La aceste aprecieri. Răchita ş. din Oltenia. având pe atunci 30 de familii de români.Dar după războiul ruso-turc din 1716-1718. despre care vom relata în curând în prezenta lucrare. de la locuinţe până la dependinţe. La 1673 e menţionată cu numele de Reszinitzacare pe atunci plătea tribut paşalâcului Timişoarei. Soldaţii căzuţi în aceste lupte au fost înmormântaţi în Breazova. Sestover. Poiana Vasilie. au fost liniştiţi în privinţa păstrării aşezămintelor.care includea si Valiugul. După datele culese până la aceasta dată. Cozia. În perioada 1690-1700. respectiv activităţi gospodăreşti. Existenţa locuitorilor pe aceste plaiuri este confirmată şi de denumirile următoare: Săliştiuţa. ar fi şi azi în afara atenţiei societăţii. iar în mod special probe elocvente despre construcţiile lor.

la Semenic. denumiri ale spaţiilor naturale: ex. după mărturii ale celor în vârstă. fabrica de cherestea. sunt nume ca: strada Tribunalului sau judecătoriei. cum ar fi gaterul. De acum să începem a relata fapte mai elocvente. ca şi urmaşi ai lor. Răchita. 12 . La fel se pot vedea şi azi urmele unor construcţii. ca şi la Piatra Albă la Cuptoare aproape de drumul circulabil chiar şi azi. aceste obiecte sunt deja îngropate până la jumătate de pământ. de pe Valea Bârzavei. viaţa trebuie să fi fost deosebit de pretenţioasă. Ba mai mult. La Groposul există şi în prezent mese şi scaune. cu formă deosebită. în număr de 20 de case. la Cantonul Silvic cu acelaşi nume care aparţine de Ocolul Văliug. la Groposu. deasupra de Secul. să reziste peste ani. există şi azi în multe din aceste locuri. Credem că suficiente informări am enumerat care să nu pună la îndoială concluziile trase în favoarea consolidării afirmaţiilor despre existenţa fiinţei umane. Dar. dar este mare păcat că nu se iau măsuri de conservare. De fapt. chiar mai palpitabile cândva. căci cititorii acesteia vor ajunge uşor la concluzii din cele afirmate. La prezenta lucrare anexez. aflate în partea cea mai apropiată de sat. Locurile enumerate sunt în general în pădurile seculare de odinioară. de-a lungul căreia se pot zări încă pomi îmbătrâniţi de vreme s-au părţi din ei. Am adăuga totuşi că aflarea de monede din secolul I-III. dar oricum rostul acestor locuri era să le asigure o dosire oamenilor din calea celor ce nu erau doriţi şi nu în ultimul rând să le fie la îndemână pentru a crea condiţii mai uşoare de trai lor şi familiilor lor. Acest segment avea aşezare la o distanţă de cca. unde un agricultor săpând. ceea ce ne poate duce cu gândul că timpul le va lichida. cât şi pentru amenajarea unui adăpost trainic în aceste locuri izolate spre a se feri de animalele sălbatice. ei au dovedit c-au reuşit să vieţuiască. prezente şi în zilele noastre. care au ars în jurul perioadei de construcţie a barajului –1945 – 1947. 1-2 km de zidul Barajului Gozna. care încă mai dau poame. ceea ce se poate deduce şi din prezenta lucrare. aproape de pădurea limitrofă lacului în partea de vest – aproximativ la 1/2 distanţă de zid. s-au de firele lungi de iarbă. la Cozia. oricum. un tabel cu locuitorii acesteia care au locuit. construite din stâncă.În plus. din care mai trăiesc cel puţin 15. pentru anumiţi doritori de curiozităţi reale. ce simbolizează masa de judecată. la Stâncile mari din Cuptoare. a dat de sume importante de bani în anii 1880 şi 1883. în sensul că nu se vor mai vedea. în partea stângă a cursului Bârzava.

iar localitatea unde veţi înfiinţa o să-i puneţi numele meu: Franzdorf (satul lui Franz)”. care aveau strictă nevoie de lemn pentru produs cărbuni – mangal – trebuiau tăiate lemne şi aduse de la distanţele respective până la locul unde există locul de depozitare. vara. care de fapt de pe atunci era imperiul care subordona şi Banatul. şi să se ocupe de muncă de la minerit până la tăietori de lemne. la Văliug. capitala Austriei. se reuşeşte a se obţine aprobarea de la Viena. ce urmau a fi duse la îndeplinire pe unde vor merge. de unde ajunge în 29 iunie 1793. Întreprinderea Montană Reşiţa. Se aprobă că un efectiv de 300 familii să se stabilească în Reşiţa şi respectiv la Văliugul de azi. încât să devină cetăţeni ai acestor locuri. mine. 13 . în condiţii tehnice. venind de la Reşiţa. brigadierul. la dealul din versantul opus. la cererea Kaiserului se prezintă la palatul împărătesc unde acesta le dă nişte ordine. uzine. Pentru aceasta se deleagă brigadierul silvic (magister silvarum) Franz Loidl care pleacă la împăratul imperiului. Brigadierul îi conduce la drum şi-i îmbarcă în vapor. Acesta le spune printre altele: … „mergeţi în zona Banat – nu se spunea că în România – şi acolo să fiţi demni. La data de 28 iunie 1793. fragmentate la mărimi care să le permită stivuirea în grămezi după nişte şabloane unde să fie arse într-o anumită proporţie spre a fi. Transilvania şi Bucovina. pe Dunăre din Viena cu care ajunge până la graniţă. 71 de familii merg la Văliug. dislocarea. adică unde e azi primăria – la fel spre sud şi nord unde este strada ce duce spre Crăinicel şi respectiv spre drumul de intrare în sat. În perioada anului 1793. a deveni cărbune cu calorii suficiente ca fierul să se poată încălzi la temperaturi ce să permită prelucrarea lui. harnici… şi să nu uitaţi să vă faceţi locuinţe mai întâi. Acest brigadier era de origine chiar din Salzkommercut (Austria) şi stabilit în aceste locuri. Din aceştia. plecarea a 300 de locuitori de acolo şi să se aşeze în Banat. Aici era pădure seculară – din câte se menţionează – dar era un spaţiu cu mare lărgime până la Bârzava. Apoi trebuiau transportate. încă de la 1718 când învinseseră pe turci de la care preiau stăpânirea şi acestui teritoriu: Banatul. şi le-a urat drum fericit şi credinţă în Dumnezeu să păşească la noua lor ţară. de care am pomenit mai sus – aşezată în zona din jurul Casei Muncitoreşti de azi avea sub conducerea sa ocoluri silvice. unde intră şi azi acest fluviu în Banat.În perioada de dezvoltare a uzinelor reşiţene.

de la punctul zero ( unde azi este adevăratul Parc de tei ). Dintre casele rămase nedemolate. Mai sunt câţiva. el este martorul care poate da lămuriri – … de pe atunci… Locurile de casă trebuiau date pentru tot atâtea familii care au devenit adevăraţii întemeietori ai unui sat organizat sub cerul liber. 66. când există drum modernizat până la Reşiţa. În fine. când fiecare şi-a făcut-o nouă de la fundaţie sau şi-a renovat-o. la renovarea sau la demolare mai precis. cea care trece prin faţa bisericii nemţeşti. acum vreo 12 ani. pe drumuri presărate cu multe curbe care nu sunt mai puţine de 100 nici azi. casa fiind şi la această dată exact ca în faza de origine din 1793. Ca fapt divers. dar cel mai mare – de pe atunci – are circumferinţa de 5035 mm – deci. azi decedat. care vine de la Poiana Văliugului. plecat înapoi în imperiu… De atunci. o bucătărie. una mai mică. Una este cea a lui Mathes Mooser de la nr. cele două se mai păstrează. în 1986. Construcţia caselor a durat mai puţin de două luni. introdus în zid sau la acoperiş sub şindrila care asigura protecţia – pentru că la acea dată nu exista ţiglă sau tablă. Începând cu 30 iunie 1793. 14 . nu mai depănăm mărunţişuri. iar spre vest până la râul Bârzava de azi (pe atunci Bârzava nu avea un curs regularizat – mergând cam până la jumătate distanţă dintre firul ei de azi. Trebuie menţionat că distanţa de la Reşiţa până aici se parcurge pe jos. a trecut putină vreme. De atunci. între copacii ce existau şi bineînţeles şi un spaţiu mai înalt fiindcă nu erau decât poteci sau potecuţe. proprietarii au constatat că lemnul fasonat din care a fost construit imobilul era ca şi nou după 126 ani. lângă casele lui Blaga (dar la sud până la locuinţa lui) şi Iţa Munteanu – care este cumpărată de la un locuitor german-austriac. se întâlnesc plaţurile de pe linia cu rândul de case de pe rândul primăriei. urmând a se vărsa în Bârzava. De atunci până când şi-au construit case din bârnele ce le aveau în cale.Deci a fost găsit ca loc corespunzător pentru întinderea corturilor de dormit. până la strada asfaltată). Căsuţele s-au întins exact până la podul de peste Bârzava (la nord de actuala biserică catolică). Toate aceste case (minus două dintre ele). cu apă de la Văliugel. au fost demolate şi schimbate cu altele noi. brigadierul ce i-a condus din Austria până aici. în continuare au lucrat printre picături la case. va participa cu organele respective la împărţirea locurilor de casă. acestea din urma fiind foarte asemănătoare: o cameră mai mare. o prispă. pânăn anul 1919. fiindcă locuitorii au fost repartizaţi la lucru imediat. dar şi acel pe jos era pe pante. Ca întindere la est până la dealul cu care se termină.

s-au grăbit să ia cunoştinţă de noutate. 15 . azi din Văliug – prin Piatra Albă – Secul – Reşiţa. există două afirmaţii: data de 1570 precizată de brigadierul Wintager Iosif. menţionat mai sus căreia îi dăm crezare şi aceasta din 1793. sau foarte mulţi băştinaşi – români -. care de fapt a durat multă vreme de zeci de ani până la regularizarea râului. Credem că dacă la acea dată. dar trăiau în micuţele centre nominalizate mai sus.Iată-ne deci la Sfănta zi a lui Petru şi Pavel.. Renunţăm a le enumera. fondatorii acestui vechi ţinut. Dovezi ale acestor relatări există şi în cartea scrisă de Loidl Walter de la Văliug. Este o mărturie din cele mai convingătoare. Conducerea Centrului industrial minier – Montan Reşiţa – studiază temeinic posibilităţile de construire a unui drum de ţară de aici. aflată azi în Germania la un nepot a-l acestuia stabilit acolo în ultimii 5 ani. la fel . Acesta era necesar transportului mangalului cu căruţa cu cai sau cu carul cu boi. ar fi fost identificată altă denumire a celor ce locuiau pe aici – mai întâi aceştia nu îndrăzneau să producă o aşa imprudenţă -. după 1793”. Dacă Reşiţa a fost miezul aşezării muncitorilor olteni. născut în Văliug la 13 aprilie 1874 mărturiseşte: „Părinţii părinţilor mei au locuit la Breazova. în sus şi în jos de râul Bârzava – care de fapt atunci a început să centreze axul apei. pe care n-o putem contesta. Iată o relatare: marele cărturar Iosif Velceanu. Aceasta nu însemnează că pe aceste plaiuri nu erau băştinaşi. Vom mai veni şi cu alte elemente de sprijin în fixarea acestei localităţi. Ei s-au aşezat în vecinătatea coloniştilor. Ei erau producătorii de bunuri în acele vremuri istorice. El va purta acest nume până la Marea Unire de la Alba Iulia – 1918 – când România se reîntregeşte cu ţinuturile româneşti de sub stăpânirea foştilor asupritori. iar teritoriul nu găzduia fiinţe omeneşti organizate în colectiv. Impedimente erau multe. şi de acolo s-au stabilit aici. pe fiecare cal se pune maxim 70 kg în desagi pe spate şi distanţa se parcurgea în timp de 24 de ore dus şi întors din aceste zone până la Reşiţa. Aceasta explică şi creşterea destul de abundentă a populaţiei din această zonă formată din românii stabiliţi prin luminişurile din pădurile din jur şi coloniştii austrieci. care ar fi fost foarte economicos faţă de sistemul de transport prin convoi de cai. căci sunt dovezi că mulţi. băştinaşii români au fost din vremuri îndelungate pe aceste ţinuturi. care sunt de azi. de unde scriu. care a depins de cele 71 familii de austrieci. întrucât nu aveau o localitate centralizată. În cazul de faţă. ziua zămislirii noii localităţi de atunci – Franzdorf . dispersaţi. adică Văliugul de azi.

Casa parohială pentru preotul catolic s-a construit de către credincioşi. două steaguri. tot în perioada aceasta prodigioasă. Franz şi Asisi. În noua şcoală construită şi dată în folosinţăîncă din 1807. În anul 1862. chiar subsemnatul făcând din ea două săli. În primele săptămâni ale lui octombrie 1793 a fost gata şi au început slujbele la biserica greco-ortodoxă improvizată. Aşa am făcut şi cu sala de la şcoala cu limba de predare română. Despre această valoroasă acţiune obştească am precizat la capitolul „Învăţământ” care e parte integrantă a acestei monografii. am imprimezat-o în 1951. un altar. Biserica funcţionează de la data sosirii. planul conceput al clădirii sunt şi azi din cele mai de apreciat – aşa cum a fost şi pentru casele lor mărturie şi în contemporaneitate – deşi ei sunt plecaţi din România de 5 ani. locuitor al Văliugului.Comanda pentru drum. sau mai bine zis istorii. dar calitatea. din grinzi de lemn sănătos şi încivoiat. Coloniştii austrieci. Biserica nouă. tot în aceeaşi perioadă de vacanţă de primăvară. probabil chiar din generaţia „29 iunie 1793”. piatră şi cărămidă nearsă. Această sală de clasă. care este plecat cu domiciliul în Germania. din beton. când şcoala cu predare în limba germană se închide din lipsă de efectiv de copii. 16 . în 1793. este unică în felul ei. Biserica a fost înzestrată de la Kaiserul lor cu două clopote. aducând cu ei ca învăţător pe Anton Josef Priklmayer care profesează până în anul 1808. acoperită cu tablă galvanizată şi şarpantă. patronatul înzestrează biserica cu: un baldachin. durează până la finele anului 1801 şi începând cu 1802 este dat în folosinţă drumul ţărănesc precizat mai sus.patronul primei bisericuţe din lemn construită iniţial ca şi al celei din 1861. Hubertus şi a Sf. Prin contribuţie de bani de la credincioşi au reuşit să mai cumpere încă un steag pe ale cărei feţe erau scrise şi mai sunt şi azi pictate chipurile Sf. copii învaţă până în 1962.Pregătirile în totalitatea lor cu efectuarea drumului de mai sus menţionat. precum şi interesele pentru acesta sunt deci date înainte de 1793. Iosef (Iosif) şi care a fost sfinţit de către preotul Anton Bartl în 23 mai 1869. primul preot fiind Pater Benedict Braun care profesează până-n 1818. mai exact în singura sală de clasă. adică cea de azi este Sf. cum am mai anunţat mai înainte. Date despre coloniştii aceştia se obţin din cartea lui Loidl Walter. o cruce şi o orgă cu şase registre care sunt şi azi. o carte bisericească şi o cruce. improvizează o şcoală care funcţionează din toamna anului 1793. construită in 1861.

aici la Văliug. Pomi fructiferi bătrâni şi ruine din piatră mai amintesc şi azi de aceste aşezări: Crainic. erau doar câteva din aşezări şi mai poartă şi azi aceleaşi nume”. prin grija patronatului. Franzdorful creşte cu 21 familii care se cantonează în tot atâtea case făcute dar în locul numit Iosefinental (Poiana Văliug). Aceştia locuiau în „sălaşe” şi se ocupau cu creşterea animalelor. Toate acestea au fost sfinţite de preotul Iohan Polanik. un altul. Aceştia au fost stabiliţi la Crivaia. care a preluat firmele de prelucrare a lemnului. sosit ca turist pe aici. şi tot acelaşi episcop donează bani pentru confecţionarea Sf. Coloniştii măresc imediat şi suprafaţa cimitirului. Întemeietorul acestui cartier a fost Georg Brenan. Redăm citatul: „Noii colonişti – cei din 1793 – au găsit în jurul localităţii nou construite. Sestover. iar STEG 82%. Acesta a fost construit în Arad de maestrul lemnar Anton Dengl şi trimis la sfârşitul lunii noiembrie 1880. numărul coloniştilor mai creşte cu 40 familii şi respectiv 237 de suflete. o seamă de locuri în care locuiau români. secară. Deci. iar în grădini cultivau ovăz. Breazova. unde sunt plasaţi să-i poarte numele soţiei. Bălenilor. care a fost realizat de un maestru tâmplar autohton „Getini”. chiar a mangalului. În 1855 satul Franzdorf a fost inclus în patronajul Austro-Ungariei. În 1879 şi filiala Crivaia a fost înzestrată cu un clopot nou. care dau numele comunei după numele împăratului Franz. Cioaca. Mormânt. Aceste denumiri le-am pomenit şi mai sus. dorinţa lui a fost ca localitatea. Cel de-al doilea a fost confecţionat la Timişoara în stil greco-oriental.În anii 1858 şi 1859. În anul 1880 episcopul bisericii catolice Alexander Bonnaz. donează bisericii pe lângă altarul principal. în 20 de case cu 40 de apartamente. iar numele soţiei sale a fost Iosefina. cartofi şi legume felurite. fiind încântat de frumuseţile locurilor. adică proporţional cu numărul aproximativ al celor ce sosesc şi se stabilesc aici. adică Franzdorf. 17 . deci să fie mai întins. Prunii Ponoranilor. De asemenea. Crăinicel. Poiana Vasilie. Groposu. a fost ridicată şi o capelă. dar este ca în cazul celor din 1793. În anul 1872. directorul societăţii de căi ferate de atunci. Tot de la acea dată se înfiinţează Regimentul de Caransebeş care preia 18% din întinsele păduri. Râul Alb. Valea lui Iuga. dar le-am redat fiindcă mă aflu la interesele coloniştilor. Delocian. sosiţi aici. de către un italian. sprânjiţi prin pădure. Coziuţa. Cozia.

Tot în 1874. Aci se va aduce fier brut laminat pentru prelucrare la forjă şi iarăşi dus înapoi cu căruţa care vor veni iarăşi încorporate şi tot astfel zilnic. Spătaru. se vede şi azi o parte din instalaţia în beton a fixării acestui gater. pentru locuitorii şi muncitorii de pe aici ca urmare a realizării drumurilor menţionate aici. Abia de-acum. produs la distanţe mari. Din acel moment mangalul se transportă cu căruţa trasă de cai. Rânduită chiar la colţul de lângă cei doi vecini la locul denumit. în poziţie verticală. Începând cu anul 1803 se instalează un cuptor de afânare şi două ciocane cu roţi hidraulice pentru forjat fier şi le fixează în locul numit „Hommerschupfen” – care tradus în limba română înseamnă „şura Ciocanului”. 18 . În 1863 se construieşte drumul Komitatului Franzdorf (Văliug) – Cuptoare. Pasere. ceea ce aduce o stare bună de economie. au nevoie de cărbuni. Uzinele Reşiţa. se aduce un gater mare cu 18 pânze. dar care peste 11 ani. Rezolvarea lui. dar nu erau drumuri de schimbat modul de aducere a mangalului cu cai la transport cu căruţa. El funcţionează ca fabrică de cherestea până în anul 1872. Pe acolo s-a construit de meşterii italieni un canal pentru apă. prin înlocuirea transportului de convoaie de cai. Astfel se aduc cantităţi de sute de kintale pe an. la cea de jos de 0. Informaţie luată de la bătrânii localităţii. larg la baza de sus de 1. pe Valea Bârzavei. în 1874. Retezan. în transportul cu căruţa. când ia foc. Simic”. fierul. În acelaşi an. se prezice un viitor mai luminos pentru uzine. Mănescu. Raşovan.75 metri şi înălţimea de 0. se începe drumul de la Podul Secul. Munteanu. chiar la izvoarele Bârzavei. Celălalt gater se duce la Răchita – o colonie menţionată în această lucrare – unde trăieşte până la finele secolului al XIXlea. peste Piatra Albă.90 metri. Din aceleaşi motive de economisire. Belcea. Brebenaru. 1803. până la Muntele Semenic. instalat la locul ocolului silvic.50 metri. din 1863. Se pune problema construirii unui drum corespunzător din 1750. Jurma. când este înlocuit cu altul din cele două aduse acum. se realizează abia în 1802. Dinteanu.Se menţionează: „… şi azi se mai găsesc în Văliug multe din numele acestor familii: Bălanu. de fier şi înapoiat în stare de folosinţă. Jianu. la Reşiţa. care venea plin de apă. de lemn. este prelungit până la Reşiţa. Toate aceste familii sânt români. de lângă Bârzava. ca urmare a dezvoltării lor.

de 1477 metri în vârful Piatra Goznei. În perioada 1899–1903 a fost prelungit drumul de la Gărâna (Wolfsberg) peste Brebu Nou (Neidenthal) la Slatina-Timiş. schimb de experienţă. de acum este legătura făcută între Văliug şi şoseaua naţională prin Gărâna–Slatina-Timiş–Herculane. munte singuratic. 2. Deci. şi în acea clipă localitatea va avea trei denumiri: 1. se întâlnesc periodic pe Platoul Semenicului. au creat condiţii din cele optime pentru creşterea ritmului economiei uzinelor. primărie. Văliugul de la vale (de fapt se mai zice Văliugul bătrân). Consider necesar să reliefez în prealabil consemnări ale specialiştilor în aprecierea şi intervenţia pentru folosirea bogăţiilor naturale ale Văliugului. Timişul. bogăţiile în Aurul Verde. Caraşul. Oamenii de pe văile apelor urcă la munte. fiind ca un turn al apelor din care izvorăsc şi se împrăştie ca spiţele unei roţi: Bârzava. atât pentru transport de materiale necesare uzinelor. 19 . 3. apelor date de Bârzava şi afluenţii ei – ca şi diferenţa mare de nivel de la înălţimea dealurilor şi a munţilor Semenic până la Reşiţa. După cum foarte bine cunoaştem.În anul 1916 se montează la instalaţiile de lângă gater un electromotor care. Nera. sau Slatina-Timiş direcţia Caransebeş. Andrei Mălăescu. În anul 1855 se construieşte drumul dintre Văliug şi Gărânaiar mai târziu. Oraşul Văliugul de la deal (adică cel până la Gozna. cât şi pentru circulaţia locuitorilor din aceste frumoase zone muntoase. acţionat cu ajutorul căderii apei. prilej de unificare naţională” – ing. ocolul silvic din centrul din Tei care din acea clipă au iluminat electric şi zona aceasta va căpăta imediat denumirea de Oraş-Văliug. produce curent electric pentru magazinele. Una din marile realizări din secolul al XIX-lea este dezvoltarea căilor rutiere. După revoluţia din 1848 – dată la care ţăranii şi muncitorii posesori de care şi căruţe nu mai sunt obligaţi să presteze munci gratuite în transportarea materialelor – mai ales cărbunii pentru uzine. unde se creează şi dezvoltă uzinele. în 1910 se construieşte drumul de peste şeaua Bârăviţa la Anina-Steierdorf-Oraviţa şi iată că apare o altă cale de a merge la Văliug. fiind inclusă şi Gozna până către Dealul Drăguţii). apa şi pădurile: „Semenicul poate fi asimilat unui centru al lumii – vezi credinţele popoarelor –.

nici de durată mică. Timpul efectiv folosit de plutărit până la Reşiţa dura aproximativ 6 ore.5 m. primele două numere de aici reprezentând lungimea şi lăţimea. Redăm cazul asigurării debitului de apă din punctul Klaus pregătit. Acestea prin arderea lemnelor produc mangalul. nici ieftine. tunelurile. 7 km sunt de la Klaus la Văliug. 20 .5 – 0. spre sud de Văliug.6 m cu o viteză de 1. la 4 km de uzine. pentru ca mai apoi totul să se realizeze cu ajutorul funicularului. Transportul lemnelor din pădure până la locul de aruncare în apă de plutărit.085 m/s.000-10. din buşteni de brazi ciopliţi – o muncă deloc uşoară – cu umplutură de piatră. fiindcă focul trebuia să ardă permanent la fabrici. se făcea cu vagonetele în cădere liberă pe şinele de fier.000 m3 de apă. se făceau de mâna omului. 26 m. 11. traseul pentru plutirea lemnului de la Văliug din locul Klaus (lângă Vila Klaus de azi) este de o lungime egală cu 38. aceasta din urmă este înălţimea până la care ajunge apa. Iată prima plutire a lemnului şi care sunt cotele terenului. Se construieşte un baraj care are rol de rezervor. cele goale erau trase de cai la deal. În scopul acestei realizări era necesară angajarea unei firme cu rezultate în domeniu. apeductele. Dar focul nu merge decât toamna şi iarna. ca şi canalele. Nu mai amintim muncile ce se efectuează pentru stivuirea lemnelor în aşa zise bocşe mari având fiecare câte 100-160 m3. anume primul loc de la Reşiţa pentru sprijinirea lemnului expediat de la Văliug în Land/Reşiţa. Aşa se găseşte valorificarea apelor menţionate mai sus.Acestea trebuiau oricum efectuate. Din această distanţă. În anul 1865. Plutirea se făcea la un nivel al apei de 0. Această operaţie de transport se desfăşura numai pe perioada lunii martie până la jumătatea lunii august cel mai devreme.9 km. iar această cantitate de apă putea transporta cantitatea de 4. De la punctul de plecare ce este la o cotă de 714 m. Capacitatea acestui paralelipiped era de 140.000 m3. Astfel.Dar asigurarea debitului de apă. de la Bleikert din Dresda (Germania) execută lucrările specialistul Johann Cservenka. Transportul pe apă a lemnelor – altfel zis plutăritul lemnelor de la locul de producere până la locul de consum – cu ajutorul canalelor cu apă. care sunt dar al lui Dumnezeu. dar aceasta abia începând cu anul 1893. în condiţii deloc uşoare. cazul de la noi: Bârzava şi afluenţii săi. Acest baraj ca să fie plin cu apă avea următoarele dimensiuni: 76 m. începând cu anul 1864. până la Reşiţa este o diferenţă de nivel de 458 m.

Acest teleferic a făcut legăturile între pădurile Semenicului – Râul Bârzava. La fel s-au construit apeductele: . Are lungimea de 90. devenise o problemă a întregii naţiuni debitul apei uzinei din Reşiţa.5 m3/s. în anii 1901. de mai multă apă – de apă convertită în kilowaţi lumină. la 4 km. 1 septembrie până în octombrie 1904.5 m.576 m. la locul numit Cleanţul Sârbului. cu o diferenţă de nivel de 500 m. Se construieşte barajul Breazova. Costă 1 mil. Şi tot pe teritoriul Văliugului se începe trasarea pe hartă în perioada începând cu anul 1957 – când un colectiv de specialişti condus de prof. Lucrarea era fundamentală pentru existenţa şi dezvoltarea în continuare a Reşiţei. primul baraj peste Bârzava. 180 m lungime şi 50 m înălţime.El vine şi montează agregatul care este gata în primăvara anului 1893 dată de la care începe operaţia. ing. m3 de lemn. Dorin Pavel întocmesc studii de sporire a debitului apei. Când barajul este plin cu apă. Funicularul lucrează până în 1911 şi s-au transportat la uzine circa 50 mil. Şi totuşi iată ce spune teoria tehnicii contemporane: – oţelul ca să fie oţel cum se cuvine. pe o lungime de 5. 21 . În aval de Văliug. dar şi de apă – mijlocul cel mai lesnicios de transport al lemnului necesar cuptoarelor oţelăriei şi furnalelor. Rănchina de 486 m. în văile sălbatice de sub poalele Semenicului.7 m3/s. O lucrare temerară pentru acele timpuri. ca lucrarea să fie executată atunci. iar la coroană are 3 m. Barajul este construit din beton. dr. 30 m lungime şi 18 m înălţime.Secul . începe bătălia pentru apă şi nu se poate încheia acum.3 – 1. fier şi piatră. coroane.Curmătura 80 m lungime şi 15 m înălţime. În perioada de pregătire s-au construit canalele: Barni de 1.Breazova . Pentru setea de oţel. a avut nevoie dintru început de apă. 216 m lungime şi 18 m înălţime. Teus de 192 m. Se construieşte centrala hidroelectrică de la Breazova şi mai târziu centrala hidrolelectrică Grebla de unde se foloseşte apa în scop economic. Dar izvoarele existente erau insuficiente… spune inginerul. noul necesar: 1. La un loc un sistem hidroenergetic ce cuprinde circa 8 km canale de aducţiune şi tuneluri ceea ce asigură un debit de aproximativ 0. Coziuţa de 792 m.Râul Alb . ea se întinde pe o lungime de 2 km.768 m. grosimea de 20 m. cu orice preţ.

16 mc/s. 22 .5 m3/s cât se ceruse. în frunte cu ing. fără precedent în ţara noastră. solicită un debit superior. mai scurt. după studii. iar de aici mai departe ceea ce a fost odată Nera a devenit apă de Bârzava.097.100 şi să-i treacă debitul în bazinul Bârzavei. clădit dintr-o epopeică încleştare umană. Acest imperiu al apelor. Barajul Gozna a fost construit între anii 1948 – 1952. au devenit insuficiente pentru uzinele din Reşiţa.Până la urmă.80 m.aducţiunea Semenic. Andrei Mălăescu. Crăinicel. Îşi închide dosarele.200 m. Astfel. în anul 1961 se declanşează o nouă etapă a bătăliei pentru apă. s-au întocmit variante multe şi în sfârşit. Atunci s-au realizat staţia de pompare de la Tiniş-Trei Ape şi barajul Secu. unde izvorăşte Bârzava. Aşa a fost.H. printr-o conductă de aducţiune. .640 m.lacul Gozna. a hotărât o nouă existenţă a Reşiţei. Se dă în exploatare primul furnal de 700 metrii cubi care. deliberări. 750 m. În continuare fac un alt tunel. Planul era ca să capteze cursul superior al Nerei la cota 1. apoi pe un canal liber vreo 1. trebuie aduse la Reşiţa. castel de echilibru şi conductă forţată. . Întregind la peste 180 kmp suprafaţa de pe care Reşiţa îşi adună apele. decizia hotărârii în final: o parte din izvoarele Nerei (râu ce se varsă pe versantul opus al Semenicului).aducţiunea Safra. amplasat în apropiere de satul Văliug a fost construită în anii 1947–1951. prin care au trecut-o în bazinul Nera-Nergana alt canal liber de 3. Înălţime constructivă: 48 m.E. Caracteristici constructive: Lungime – front de barare: 230 m. până la Coşava. au plecat de la cota 1. Iată că se înfăptuieşte o adevărată revoluţie în construcţii hidrotehnice. de 2. Au împins apa într-un tunel lung de 1. alături de cele trei cuptoare Siemens Martin de 120 mc ale oţelăriei. Lăţimea de bază: 113. Specialiştii. Această uzină funcţionează condiţionat de necesarul de apă industrială de la Reşiţa fiind alimentată din: . cercetări. Iată că şi cantitatea de apă prin captarea apelor muntelui care izvorăsc din Semenic. Lucrările s-au terminat în anul 1952 când au dat cei 1.000 m. Uzina Hidroelectrică Crăinicel C.

Alimentarea comunei Văliug cu apă potabilă şi canalizare În cadrul comunei problema alimentaţiei cu apă este una din cele mai solicitate atât de locuitorii de baştină cât şi de proprietarii caselor de odihnă construite pe teritoriul comunei. urmând să se prelungească termenul de punere în exploatare. După multe intervenţii susţinute în mod consecvent de primarul ambiţios în fapte. 1 al comunei vor avea încă de aşteptat şi nu vor fi satisfăcuţi nici moral pentru atâtea tergiversări. Vasile Ponoran obţine aprobările de rigoare. 23 . întocmeşte documentaţia cu organele competente în urmă cu patru ani. În ultimii trei ani a reuşit să efectueze în proporţie de peste 80% din lucrările aferente acestei operaţii complexe. dar şi populaţia ca şi omul nr. Dar aceştia nu sunt aprobaţi. Dar diferenţa de lucrări denotă suma de bani necesari a termina 100% operaţiile.

În astfel de situaţii ei puneau accent pe dezvoltarea fiecărei laturi aducătoare de bunuri materiale. dar nu se putea compara cu cea din Austria. albinăritul. În domeniul micilor gospodării s-a dat o atenţie deosebită câştigurilor ţărăneşti prin creşterea animalelor domestice de rasă. an la care Banatul se alipeşte la Patria mumă. locuitorii acestor meleaguri au rezistat tuturor asupririlor. unde pământul este un teren deluros. neproductiv. în care scop au editat broşuri care indicau fertilizarea solului. de fapt.IV. În general nu se poate învinovăţi vreunul dintre aceste popoare de amestec flagrant în evoluţia societăţii specifice fiecărei etape istorice. ori muntos. Asuprirea n-a fost o fericire pentru nimeni dintre aceste etnii. până în anul 1918. sunt şi zone de fertilitate bună. Aceasta. Limba de predare în şcoli. toate cele menţionate anterior. Deşi stăpânirea a durat secole. până pe la 1860 când vine ultimul convoi în această localitate. maghiarii şi austriecii au asigurat desfăşurarea activităţilor în special în domeniile sociale. sub aspectul organizării muncilor în agricultură. faţă de celelalte provincii din Banat. religia şi tradiţiile neamului din care au provenit. se datora şi lipsei proprietarilor de suprafeţe agricole. 24 . a păstrat nealterate. dar şansele de convieţuire în limite absolut normale. alcătuită în special din mulţimea de colonişti sosiţi începând cu data de 29 iunie 1793. Popoarele ce i-au subjugat: turcii. obţinerea de puiet de dud. Feudalismul era mai dezvoltat. chiar şi-au păstrat limba. oamenii au fost influenţaţi de diferitele popoare ce au avut trecere prin acest cadru natural de o rară frumuseţe. n-a fost impusă decât de către maghiari. domenii ce le aduceau lor venituri şi cele care contribuiau la dezvoltarea economică. ca de altfel al Banatului din care face parte şi comuna Văliug. folosirea lor la hrana gândacilor de mătase. dar şi de către aceştia nu permanent. Proprietarii de pământ erau interesaţi să dezvolte o agricultură în mod intensiv spre a obţine câştiguri mai mari. În specificul părţii acesteia a Banatului. în special. dar şi îndrumări specifice creşterii acestor vieţuitoare aducătoare de venituri. la populaţia locală. au contribuit la realizarea bunăstării cotidiene. recoltarea frunzelor. În domeniul exploatării suprafeţelor agricole au dat o atenţie sporită creşterii duzilor. calitatea îngrijirii şi respectiv a obţinerii de venituri. Populaţia germană. Învăţământul În trecutul istoric al acestei comune.

necesitau o pregătire specială. în timp ce la sate n-a izbândit. pentru meşteşugari şi cultivatori de pământ. să ştie socoti. a culturii în feudalism este dependentă de biserică. dar pentru aceasta era nevoie de carte. Banatul de Nord împreună cu Caransebeşul şi Lugojul sunt anexate la Transilvania. bisericeşti. antreprenori de angajare de mari lucrări. Atunci biserica era un suport preţios pentru clasa politică a feudalismului. La oraşe prozelitismul pentru calvinism are succes. Propaganda bisericii calviniste se face în limba maghiară pentru cei de la oraşe şi în limba română pentru cei din mediul rural. slav şi chiar maghiar. să socotească. în mod deosebit. Adică să cunoască cifrele din care se formează numerele. se învaţă în limba română. să ştie scrie. de a înţelege modul de organizare. deci asistăm la dezvoltarea unei noi orânduiri sociale. învăţământul are caracter de clasă. Se dezvoltă fabricile. Această latură de educaţie religioasă este evident că nu aducea prejudicii. era acela ce făcea cu adevărat prozelitism. Catolicismul. cu mult înainte de 1582. a mijloacelor de producţie. a proprietarilor de averi.Aceste activităţi atrag după sine nevoia de a şti. în războiul de la Mohacs. Biserica are nevoie deacum de propagandişti pentru a propaga religia calvinistă şi. maghiarii sunt bătuţi de turci şi aceştia stăpânesc Banatul până în 1717. artistice. erau şi centre de educaţie culturală. Oamenii competenţi pentru pregătire erau preoţi sau cadre pregătite de preoţi. Apar proprietarii de mari fabrici. Dezvoltarea şcolii. În această perioadă erau foarte puţine şcoli în Banat. 25 . Toate acestea au avut perioade istorice de folosire. pe formarea de oameni care să ştie citi. De acum se pune problema. de produs mangal prin arderea lemnului etc. în special. În credinţa instituită de a fi mulţumit muncitorul pământului cu ce capătă de la stăpân. a uzinelor şi fabricilor. clasa burghezie.Ne aflăm în secolul al XVI-lea. clasa stăpânitoare a pădurilor. un program de atragere a maselor în faţa cărora se prezentau. se înfiinţează la Lugoj şi Caransebeş şcoala de pregătit învăţători în limba română. În anul 1526. să cunoască literele alfabetului latin. ba din contră. spre a contribui la susţinerea politică a clasei proprietarilor. de desfăşurare a multor atribute. după lupta de la Mohacs. mijloacele de extracţie a cărbunelui pentru uzine. Manifestările culturale.Rezultă că centrele ierarhice. Mai temeinic putem crede că această formă socială este subordonată bisericii şi ea este suportul orânduirii feudale. chiar sub ocupaţie turcească.

preoţi. pentru autoritatea ce trebuia să aibă. 16. printre alte hotărâri figurează şi: „Constatându-se că Iliricesc” (adică sârbii şi românii. Din anul următor.Statul austriac începe să se preocupe de problema învăţământului către finele secolului al XVIII-lea. 1771. armata austriacă. a socotitului şi chiar rezolvării de calcule. La puţinele şcoli existente învăţătorul nu putea trăi din salariul său. În anul 1718. s-a dispus ca biserica şi administraţia să aibă grijă ca cei tineri să nu se lase fără de învăţătură”. care puteau fi şi militari. Germania. şi până în anul 1739 se aduc în Banat colonişti din Franţa. Aceştia sunt repartizaţi în condiţii foarte bune chiar şi la sate. din considerentul de a nu li se degrada poziţia socială. în agricultură. Se împarte în 11 districte conduse de administratori. din Normal-Patentul. În plus li s-au oferit şi alte facilităţi materiale. Abia în 20 mai 1771. în Normal-Patentul dat de Maria Tereza. de probleme. aceştia părăsesc definitiv Banatul. ca şi alte părţi româneşti. Singurul organ care-l putea numi şi controla pe învăţător era preotul. pag. a însuşirii limbii române. La 14 septembrie 1658 turcii cuceresc o mare parte din Banat care rămăsese sub administrarea Transilvaniei. Conducerea statului austriac a luat măsuri de dezvoltare a meşteşugarilor dar şi măsuri de sistare a dezvoltării breslelor. Clasa înstărită nu se bucura de măsurile ce se luau pentru dezvoltarea învăţământului. Italia şi Bulgaria. a învăţării religiei. nn) „nu au şcoli de ajuns în care să înveţe ce datorii are omul faţă de Dumnezeu. Se înfiinţează şcoli în cadrul mănăstirilor. faţă de Domnul Ţării şi aproapele său. Atunci. sub conducerea lui Eugeniu de Savoia. 26 . noi condiţii de propagandă religioasă pentru clasa socială a proprietarilor de uzine şi fabrici etc. îi învinge pe turci.Se creează. Viena.Banatul devine. Ei nu influenţează învăţământul în limba română şi nici slujbele bisericeşti. supus coroanei imperiale de la Viena. cărturarişi se pune accent pe învăţarea citirii. 1719. fiind nevoit să se ocupe de orice activitate cât de compromiţătoare. atunci când muncitorii şi toţi ceilalţi neavuţi vor şti carte. de acum. Nu se cunoaşte până când funcţionează aceste şcoli în limba română. la protopopi. astfel. Ţârcovnicu). (Din afirmaţiile lui V.

prin pădurile ce înconjurau centrul civic de azi al comunei. cu casa în locul unde ei se stabiliseră. Sub conducerea acestuia s-au pus bazele construirii şi înfiinţării de noi şcoli în majoritatea localităţilor regiunii. Bineînţeles că în locuinţe erau oameni. în special. Aşa se explică cum de locuinţele sunt aşezate în mod compact. 27 . În timpul muncilor la care se deplasau în pădure muncitorii colonişti. iar pentru cea definitivă li s-au pus la dispoziţie materiale lemnoase etc. Aceasta pentru că la acea dată comuna Văliug nu existaşi perioada de la 1793 până la cunoaşterea. De cei îndrituiţi să le ofere condiţii de stabilire definitivă în ţara de care aparţine Banatul. vecini cu cele pentru colonişti. întâlnesc locuinţele improvizate de cei cu locuinţele în natură. trăiau cetăţeni ajunşi pe aici din judeţele Mehedinţi şiVâlcea. Construcţiile se realizau de către cetăţenii din sate sau oraşe cu participarea efectivă a bisericilor. ceea ce înseamnă satul lui Franţ. iar ale românilor sunt la margini. alături de fericirea poporului bănăţean de a fi fost numit ca Director general al învăţământului bănăţean românesc şi sârbesc marele om Teodor Iaancovici. în care învăţai numai de dragul condiţiilor fizice. înfiinţat la 29 iunie 1793. care atrage o mulţime de complicaţii. azi VĂLIUG. Cred că bucuria ce le-a descreţit frunţile năpăstuiţilor este greu de înţeles de noi.În cadrul spaţiului din zona de azi a Văliugului. dar care era cea mai acceptabilă faţă de celelalte părţi ale zonei văzute atunci. de zeci de ani sau chiar secole. Copii din Văliugul din 1793 n-au avut marea bucurie de a profita de o astfel de clădire. Durata vieţuirii lor se cunoaşte abia de la ataşarea lor. popularizarea formării noii localităţi a fost minimă. Odată cu Normal-Patentul de la Viena prin care se dispuneau nişte hotărâri din cele mai îmbucurătoare pentru părinţi. Parte din cei ce puteau intercepta momentele de sosire a unor suflete omeneşti pe acest pământ din Văliug se încadrează şi se înrolează în acel colectiv de oameni care primesc locuri de casă începând de la locul „cu tei” unde au fost cantonaţi şi au trăit scurtă vreme până şi-au improvizat o locuinţă. Sunt invitaţi să vină să se aşeze şi ei civilizat. cei care nu ne imaginăm nicicum modul lor de viaţă dusă în tufişuri. când un număr de 71 de familii sosesc în pădurea de tot felul de arbori şi arbuşti. apoi pentru fii lor. ca teren. în satul numit Franzdorf. în special. ca vecini şi locuitori ai coloniştilor ne-austrieci. şi astfel se naşte ca spaţiu cu suflete omeneşti noua comună.

Cu toată vitregia naturii de a nu exista o formă de învăţământ în perimetrul ce cuprindea toate cele aproximativ 15 – să le zicem – cătune. dar se naşte întrebarea: oamenii nu se expuneau să fie cunoscuţi. care ne ajută să ne cunoaştem istoria învăţământului nostru de aici ca şi o parte din crunta istorie a acestei localităţi. Tatăl lui. sunt completate de dirijorul corului din Văliug. dar aşezate de la Groposul. drept de care. am reuşit să găsim o fărâmă de adevăr care conduce la multe descoperiri. De asemenea. dezinteresat de fapt. Cele ştiute de la izvoare. exercită şi profesiunea de învăţător. în această carte a satului Văliug. se bucura cu prisosinţă un preot. am reuşit să aflu. Dar cu mare grijă s-a reuşit să nu se popularizeze locurile de ascunzişuri. pe atunci. de profesie preot. care au fost numai minim 15. dar şi azi. În complexitatea căutărilor de documente arhivistice ca şi cele de tatonare prin tot felul de procedee de muncă de la om la om. Iată un caz dintre cele mai valoroase şi atunci. Deci este de admis că făcea şcoală cu copii. în locurile cu cătunele ce aminteam mai sus. De la cine?! Se poate răspunde: de la un vecin care avea ceva cultură. Toate aceste afirmaţii au un suport real. 28 . la şcoala din Văliug. sau de la preot. dar nici căi de acces cu oraşele din zone limitrofe ce dispuneau de şcoli. Breazova. nu pot să trec cu vederea nişte carenţe ca realităţi – adică documente pentru viitorul acestei localităţi. Deci s-au făcut eforturi deosebite pentru a deveni ceea ce a fost. este intelectual din secolul al XVIII-lea. ca profesor de matematică. să descoperim. despre care se ştiau foarte puţine şi de foarte puţină lume din toate clasele sociale. Cuca etc. de oameni de bună credinţă. mai bine zis. despre existenţa unui organ din ierarhia bisericească ortodoxă a Banatului. având diferite responsabilităţi în afară de munca de profesor. Doresc să amintesc doar localităţile unde a învăţat: Beiuş. Dorind să stabilim. Răchita. Caransebeş. la Crainic. o bună parte din copii au reuşit să înveţe totuşi carte. decedat în 1988. Leipzig. când nu exista învăţământ organizat. Musta. “În perioada cât am funcţionat aici. Badea Busuioc. fiind şi socrul meu. dar şi urmaşilor din generaţie în generaţie. atât de scumpă şi dragă nu numai nouă. mai sus de localitatea Secu. ori de la un militar. concret. la Cozia. adevăruri privitoare la activitatea marelui om al secolului al XIX-lea.” Tatăl său. pe nume Filaret Musta.

Cum coloniştii au convieţuit în aceleaşi condiţii săteşti şi în relaţii dintotdeauna foarte bune. la tăiatul lemnelor sau la producerea mangalului. Radu şi D. data nu de la 1790 ci de la 1793. 305. nu puteau părăsi locul de muncă. Cum aici a existat preotul Musta. care aşa cum se precizează în acte şcolare. în documentele statistice pentru finele anului şcolar 19301931. 1858. suntem siguri de fericirea de pe buzele copiilor de români. dar neorganizată. şi dispersate. dar cu români. din 1793 în continuare. Nu se putea ca românii să nu fi procedat la fel. crt. deci să aibă şcoală tot din 1793. tatăl episcopului Filaret Musta. adică Crivaia. se deduce că învăţământul organizat. Deci. Existenţa şcolii în limba germană de la Văliug nu se pomeneşte în carte. iar în Poiana Văliugului (Iosefinental) se pregătesc 20 de case pentru cei din anul 1872. 1859. când s-a înfiinţat comuna”. nu putea să nu sprijine şi pe părinţii şcolarilor români dacă a fost necesar. pentru acelaşi sat. faptul se datorează unei erori. Aceste adevăruri infirmă cele precizate de P. cum învăţătorul Musta învăţa copiii de români pe când locuiau prin spaţiile acelea. precizează: „Anul înfiinţării şcoalei. Privitor la spaţiul şcolar pentru elevii de la şcoala germană. 675. Onciulescu. se precizează că şcoală n-a existat decât în acelaşi an cu înfiinţarea satului. Colonişti au mai fost aduşi în anii 1810. Dacă coloniştii vin cu învăţătorul Anton Iosef Priklmayer. Directorul şcolar Grigore Pungă. în volumul „Contribuţii la istoria învăţământului din Banat până la 1800”.Comuna Franzdorf ia naştere la 29 iunie 1793 (deci Văliugul de astăzi). Onciulescu a recunoscut că nu a primit la timp situaţia cerută de organele şcolare de conducere din Iugoslavia. cu numele Franzdorf. 29 . pag. respectiv preoţii. construiesc în mod sigur şcoală pentru 1793-1794. Apoi. cam pe la 1790. se trage concluzia că şi fiii de români s-au bucurat la auzul clopoţelului de sunare de intrare în clasa de învăţământ autorizat pentru care au dus o mare luptă constructivă şi bisericile. nu există nimic scris decât ceea ce se poate deduce. şi distanţate. Cum satul s-a înfiinţat în anul 1793. unde se centralizaseră la vremea sa. Din arhiva consultată reiese că mulţi colonişti lucrau la distanţe mari de sat. Oricum. şi învăţământ neoficial. nr. a funcţionat ca preot şi învăţător. D. Dintre aceştia se repartizează o parte de 237 de persoane la Krivei. fiindcă nu se menţionează nici numărul de copii şcolari la rubrica prevăzută în document. ca şi absenţa situaţiei statistice de atunci.

Dar cum nu totdeauna era posibil. problema spaţiului n-a fost rezolvată nici acum. au fost efective de copii pentru două clase. Există dovezi scrise în acest fel la şcoală. N-au urmat învăţământul particular. Acest imobil este perfect şi azi. acest fel de situaţii erau greu de rezolvat. în 1807. adică la domiciliu. Era învăţământ particular ca şi învăţământ pentru cazuri speciale. de până în 1967 când se închide. S-a construit în secolul al XIX-lea o clasă după stasul celei pentru învăţământul german. din 1793. Din anul 1962 au mai rămas copii germani. în septembrie 1962. când n-au putut rezista drumurilor. acestor eforturi. dar distanţa era destul de mare. la originea lor. în special când fabricile din Reşiţa aveau nevoie stringentă de lemn şi trebuiau să angajeze mulţi muncitori. Au fost situaţii frecvente în secolul al XIX-lea. Privitor la această afirmaţie. solicitau un local cel puţin provizoriu pe durata şederii lor la muncă. licee industriale etc. după un anume standard. 1950-1951 şi 1951-1952. ca şi astăzi. şi apoi o altă sală dar care n-a semănat niciodată cu ceea ce se pomeneşte aici ci mai mult cu o cameră de locuit. Majoritatea părinţilor părăsiseră România. În bună parte a timpului. plecând în Germania. dar nici sală n-am mai văzut ci o cameră. Austria. La clasele gimnaziale continuă ca şi la cursurile post-gimnaziale de la oraşe. subsemnatul am funcţionat ca profesor doi ani. adică şcoli profesionale. Nu sunt cazuri decât foarte izolate de copii aparţinând şcolii germane care să facă dificultăţi cu prezenţa sau promovarea. dar urmează cursurile şcolii cu predare în limba română. creând şcolii greutăţi. măcar şi de aici au început greutăţile care nu au putut fi soluţionate până la închiderea şcolii. 30 . De asemenea. Pentru învăţământul din Văliug. au existat copii care au fost înscrişi la distanţe nu chiar acceptabile. care veneau cu familii şi aveau copii de vârstă şcolară. De regulă. Privind spaţiul de şcolarizare. peste putinţa şcolarului. spaţiul a fost corespunzător numai pentru anii când nu au fost elevi suficienţi decât pentru o clasă.Era necesar ca învăţământul să asigure condiţii în apropiere. însă se prezentau la examene la şcoala din sat când aceasta îi planifica. În aceste cazuri n-a fost problemă. Italia. coloniştii germani au reuşit să construiască localul de şcoală corespunzător. Pentru etnia germană ai cărui copii au urmat şcoala până la clasa a IV-a în limba germană. Aceasta se presupune că este în spaţiul fostului gater. elevii urmau cursurile la învăţământul particular. ori s-au stabilit în alte părţi ale României. aceştia au rămas repetenţi. ei figurând neşcolarizaţi.

Am organizat acţiunea şi. ca şi acum. evident. Cum? Numai în săli. în trei zile. fiindcă nu aveam nimic. s-a reuşit o mare realizare: o sală în plus din şcoala de jos (cea pentru învăţământul în limba română). chipurile. camere improvizate. Între ele. dar după ce pleacă directorul în concediu de primăvară în aprilie 1951. Am făcut rost şi de asta. de acum pentru fiecare sală. A rămas văruitul şi scările pe care le-am improvizat din scândură de la gater. apoi vreo 3-4 flăcăi de la marele şantier al construirii barajului din Gozna. Acesta nu dorea să se implice. Cetăţenii nu fuseseră obişnuiţi să lucreze de clacă. cea iniţială din secolul al XIX-lea. Am reuşit să angajez zidar. Subsemnatul aranjasem la organele inspectoratului şcolar modificarea ce a suferit-o fiecare local de şcoală. apoi bătut lănteţi oblici pe dinafară şi tencuiţi. s-au făcut în curtea fiecărei clădiri. Dar învăţământul a avut numai sala menţionată mai sus. 31 . Nu am lăsat la o parte nici din elevii mai zdraveni şi cu părinţi mai înţelegători. Scările. unde lucrau peste 5000 de inşi. dar nici pe altul nu lăsa. În mod organizat am mobilizat părinţi de la clasa unde eram diriginte. în două schimburi. În final. În acea sală trebuiau să înveţe. dar fără bani. am reuşit să efectuăm zidul despărţitor. rumeguş presat cu maiul. în mod permanent. din scândură. Era masca pentru care am antrenat. să facem un zid despărţitor la fiecare din cele două localuri existente. pe domnul Câmpan. o comună pe lângă Oraviţa. toate clasele. Pentru mărirea spaţiului de şcolarizare personal m-am implicat împreună cu soţul unei învăţătoare Câmpan.Anii şcolari în care am funcţionat la şcoala din Târnova sunt din 1952 până în 1988. provizoriu din scândură. mi-a lăsat totul în primire pe cele 10 zile de vacanţă. cum nu este la localul respectiv. bătută în cuie pe stâlpi de lemn. iar uşa nu s-a montat în interior (deschiderea) ci afară. dar a fost mai dificil până am reuşit să facem peretele fiecărei săli. prin închiriere de la vecini şi. Astfel au apărut două săli în loc de una. Cum dânsul locuia la Forotic. Surpriza mare a fost pentru director. Ne-a mai rămas să facem uşa. sau patriotic. care era angajat la gaterul de alături de şcoala germană. şi o sală în plus la localul pentru învăţământul în limba germană. mai sus cu vreo 30 de metri. în poziţie orizontală. profesor 10 ani şi restul director şi nu am cunoscut o astfel de sală folosită. care se găseşte vis-à-vis de biserica ortodoxă. care l-au turnat… şi a fost mutat disciplinar la Văliug. În penultima zi de vacanţă mi-am făcut drum la aceste organe de i-am informat realizarea. care era măcinat de necazuri cu cei de la putere.

De asemenea a plecat învăţătoarea ştefan Elena la Reşiţa odată cu ieşirea soţului său la pensie. când am fost în prima sală de la fosta şcoală germană. pentru nici un leu din buget. precum şi stâlpii au făcut impresia că sunt de foarte puţine zile folosite. ce crede despre diferenţa de sunete lovind fiecare perete cu degetul. Realizarea aceasta pentru director nu prea a fost pe plac. aproximativ. Apoi. l-am întrebat. Drept răsplată a datoriei la clasă. se implică şi în această mare lucrare. În anii 1994-1997 s-a obţinut Casa Parohială de la Biserica Romano-Catolică. am primit un premiu de la Inspectorat şi unul de la Regiunea Severin. Era după 46 de ani. un conducător deosebit în organizarea de lucrări publice. obţine aprobarea. pentru 1998. Desigur. din funcţia de secretar al primăriei. că nu ştia. mărirea spaţiului s-a făcut odată cu închiderea învăţământului în limba germană. însă volumul fiecărei încăperi nu răspunde cerinţelor igienice şi chiar de desfăşurare a activităţilor”. De atunci. din 1951. ceea ce a constituit şi pentru mine o deosebită bucurie materială. stând în interiorul oricărei săli dintre cele două. dar în colţul dintre peretele vechi şi cel improvizat. În fond.Aceasta a produs bucurii mari. care a dat posibilitatea să se vadă materialele cu care am făcut lucrarea pomenită mai sus. domnia sa l-am informat după ce şi-a făcut puţină teamă. în anul 1962. Se părea că promisiunile din anul 1997 vor aduce o deosebită realizarea pe linia construirii unui nou local de şcoală. dar nici pentru 1999-2000 nu s-a realizat. Dar după aceea a fost foarte bucuros. în 1961. prin persoana primarului Vasile Ponoran. Primăria. Un fapt foarte curios. pe director în anul 1997. Muncitorii dădeau jos şi tencuiala de pe zidul de imprimez. care a lăsat locuinţa din curtea şcolii de la învăţământul românesc. în care funcţionase şi baia comunală până în 1960. 32 . unde o trupă de specialişti făcea lucrări de tipul Mechram. Aceasta a fost transformată în spaţiu pentru procesul de învăţământ. un imobil vechi. plecarea directorului la Forotic. faţă de cel de la peretele improvizat este mult diferită. dar cu fundaţie temeinică situat lângă imobilul primăriei. Acum era spaţiu mai mult. Scândura. Acustica (sunetul) în urma lovirii peretelui clădirii vechi. pe atunci. Se cercetează de specialişti în domeniul de rezistenţă şi se aprobă pentru construirea unui local nou. Din motivele de mai sus ca şi de teama organelor superioare. ca şi în acest domeniu edilitar-gospodăresc. În urma eforturilor de convingere asupra necesităţii obţinerii de spaţiu şcolar. lănteţii. Acest lucru i-am arătat. Adică. se aude diferenţa. a organelor judeţene.

pedagogică. cea cu predare în limba română şi cea cu predare în limba germană. pe măsura trecerii vremii. ca şi cei cu originea germană în limba română. De acum. al muzicii. Pe parcursul istoric al convieţuirii. în special în vorbirea dialectului local. Ei conlucrau şi pe linie profesională. ca şi în vorbirea curentă. Acesta este cunoscut ca o personalitate pe plan mondial. referindu-ne la istoria politică din trecut. căreia îi face portretul care este demn de urmat. nunţi etc. născut la 10 aprilie 1874 în comuna Văliug. Considerăm că cel mai elocvent este cazul lui Iosif Velceanu. au trăit în condiţii din cele mai dorite de un om civilizat şi de caracter. Nu se puteau deosebi în comportament. al artelor. de-a lungul existenţei lor. ca şi la petreceri în zile de sărbători. dar dintre părinţii copiilor români nu mulţi stăpâneau vorbirea în dialectul german. dar s-au stabilit în comuna ce a luat fiinţă în 1793. Printre operele sale scrise se desprind spaţii care contribuie la determinarea exactă a istoriei Văliugului. Astfel. Conducătorii şi colectivele de cadre didactice de la ambele şcoli. în ciuda influenţelor vremelnice care se credea că va contribui negativ. Aceasta a contribuit şi la realizarea unei atmosfere demne de laudă. metodică. de înţelegere. nu mai sunt fonduri lichide. Exemple concludente se pot da de la ambele etnii. deci Franzdorf”. Lucrarea este sistată şi nu se asigură nici fonduri pentru tabla de pus pe acoperiş pentru a proteja de deteriorare cel puţin binalele. De asemenea menţionează că bunicul său s-a căsătorit cu o fată din Târnova. manifestări culturale.Lucrările se efectuează în 1998 şi puţin în 1999 în luna martie. Părinţii copiilor germani ştiau perfect limba română. Studii medii şi superioare au reuşit să urmeze şi copiii de origine română în limba germană. a avut influenţe din cele mai bune între şcolarii celor două etnii. numărul copiilor ce învăţau să citească şi să scrie în limba germană se mărea esenţial. şi în societate. timp de 169 de ani. precum şi în munca extraşcolară. în domeniul pedagogiei. mai ales pe linie profesională. din familia Dalea. în datele biografice precizează istoria familiei sale genealogice din judeţul Vâlcea din vechea Românie. până şi la excursii şcolare. ca slujitori ai celor două etnii. când lucrările sunt efectuate în proporţie de aproape 70%. 33 . Acest fel de a trăi în relaţii de armonie. Dar cel mai important este ceea ce urmează: „Străbunii mei erau de la Breazova.

De asemenea.A demonstrat o capacitate de a învăţa nu numai limbile străine. din locurile fostelor colonii în păduri de români. alături de săteanul său krischer. Continuă la Reşiţa învăţământul gimnazial în limba germană. la semeni. apoi în limba germană în clasa a VI-a. la neam şi ţară. de caracter. şi de şcoala germană. în domeniul păstrării limbii române pe aceste grele meleaguri. Dacă şcoala românească de aici se mândreşte cu odraslele şi elevii săi. deveniţi văliugeni de la 1793. elev al şcolii din Văliug. tot în Văliug. nu putem contesta şi rezultate aşteptate. Iată: fiind un deosebit copil cu talente muzicale. pe care şi le-a însuşit la cel mai înalt nivel. în special. ca şi cu alţi săteni. Împreună cu colegul său de mai sus. în satul natal. Exemple de elemente rezultate din arborele genealogic. participă alături de colegi şi săteni la activităţi culturale. în toate domeniile până la ridicarea pe culmi apreciabile. Înţelegere metaforică. care a colaborat cu cea română timp de 169 de ani. a V-a. arătând în plus înfrăţirea cu germani şi chiar cu unguri. alături de semenii lor pentru creşterea şi dezvoltarea spiritualităţii celor trei etnii. ambii. istorici. dorite. nemaifiind nevoie să reluăm pomenirea lor. de învăţător. dar a demonstrat până-n ultima clipă a vieţii că a fost un om care a ţinut la sat. din dovezile istorice rezultă că a fost unul dintre pilonii temeinici. apoi la Caransebeş. sunt încă destule. la Preparandulmul pedagogic. Dar el a urmat clasa următoare. pe care le-am menţionat mai sus. Din copilărie şi adolescenţă participă esenţial la complexul spiritual al societăţii în care s-a născut. Dintre acestea vom relata. deşi maghiari nu erau mulţi. la înţelegerea deplină între etnii. Se ştie că stăpânirea maghiară a impus ca limbă oficială în şcoli limba maghiară. coleg de vârstă. dar şi pedagogie şi muzică etc.Prin aceasta întăreşte suportul afirmaţiilor că au existat acele mici colective de români stabilite în cele minim 15 aşa-zise cătune din pădurile din jurul Văliugului. apoi urmează la Leipzig specializarea în limba germană etc. au conlucrat sau au activat. Iosif Velceanu. ea a contribuit la coexistenţa paşnică între etnia română cu cea germană şi chiar cu cea maghiară. mai jos. dar şi student. termină studiile în limba română. Considerăm că este suficient. 34 . fiu al Văliugului. în limba maghiară. începând de la cultivarea semenilor localnici. în limba maghiară. în cele din urmă. Luptă. ca un adevărat erou. în scris. şi cea germană şi cea maghiară.

în 1908 a fost ales episcop al Caransebeşului. studii gimnaziale la Beiuş. Liceul Maghiar de Stat din Timişoara. a învăţătorului Anton Iosef Priklmayer (1793-1808) şi preotului român Musta din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. întrerupte. deputat în adunarea eparhială de la Caransebeş şi în Congresul Naţional Bisericesc din 1871. un timp director. Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. din părinţi ţărani. teologice la Caransebeş. dar n-a fost recunoscut de guvernul maghiar. Confesională Reformată din Debreţin. vicar al eparhiei Caransebeşului (1902-1930). Filaret Musta (din botez Filip). în 1891. la „locul cu tei”. pe nume Loidl. în România. Studiile şi le-a făcut la şcoala Normală Confesională Ortodoxă Română Caransebeş şi cea maghiară. de la graniţă până la Reşiţa şi de acolo la Văliug. Iar fiul său. locuinţa primului preot. în judeţul Caraş-Severin. în comuna Văliug. pe drumul străbătut cu vaporul până la intrarea în ţară. asesor consistorial onorar (1871). Pater Benedict Braun (1793-1818). apoi asesor (consilier) titular (1896-1902). cu specializare la Facultatea de Teologie din Leipzig. unde a luat bacalaureatul. Acesta a asistat cu prezenţa şi mintea sa la găsirea locului de cantonament pentru o noapte.035 mm. s-a născut în 1929. în comuna Văliug. care-i însoţeşte de la origine până la întâlnirea celor 71 de familii cu Kaizerul de la Viena. unde a luat diploma de profesor de liceu. biserica. este avansat la gradul de colonel. arhiereu. absolvă cursurile superioare militare. diacon în 1871 şi preot necăsătorit în 1874. evidenţiem că membrii coloniei germane din 1793 au fost depistaţi din Austria de un reşiţean provenit din Austria. cursurile de profesori la Universitatea din Cluj. Coloniştii se cantonează. profesor la Institutul de Teologie din Caransebeş (18701888). termină Liceul Militar. Se stinge din viaţă prematur. Studii de perfecţionare în desen şi pictură la Budapesta şi Viena: 4 semestre la Universitatea din Budapesta. unde pe atunci nu exista drum deschis până la Văliug. fiind unicul lor fiu. hirotonit arhiereu la 18 octombrie 1921. care azi are diametrul de 5. juridice la Debreţin. unde unul din teii de atunci. tuns în monahism sub numele Filaret şi hirotonisit protosinghel în 1875 şi apoi arhimandrit. în 1929. Eugen Fuicu. situată la poalele muntelui Semenic. 35 .Astfel. acesta fiind martorul ocular al construcţiilor de atunci: şcoala germană. născut în 1839 în Văliug. din 29 iunie 1793. Iosif Velceanu s-a născut la 13 aprilie 1874. judeţul Caraş-Severin. fiind mobilizat în războiul mondial.

este nevoie acută de tot felul de muncitori de calificare specială. respectiv şcoli profesionale. vânzători. absolvent al Facultăţii de Litere Bucureşti. din 1793. restaurante şi aici. în comuna Văliug.Paul Sava-Băleanu. născut în anul 1941. Dar pe acelea era foarte dificil de străbătut distanţa de la Văliug la punctele indicate şi retur. La Reşiţa. croitori. când învăţătoarea Mateyas Helga. Gheorghe Mănescu. este născut în comuna Văliug în anul 1929. decât pentru caravane de cai. centru industrial de mare amploare. la Caransebeş. 36 . Privind retrospectiv istoria dezvoltării învăţământului în decursul istoriei. cizmari etcCu toată vitregia vremii în direcţia transporturilor terestre. chioşcuri. Copiii sunt înscrişi la şcoli profesionale specifice uzinelor dar şi la cele de calificare pentru meserii necesare în comune: comerţ. dulgheri. până se dezvoltă comerţul la magazine. pentru cele două etnii. Să ne gândim doar la aprovizionarea cu cele necesare pentru familie. gimnazii etc. duşi sau în cap. frizeri. Apoi: cojocari. absolvă cursuri speciale de televiziune. panificaţie. Exemplul educatorilor şcolilor s-a transmis indirect la locuitorii acestei aşezări. în Văliug. Abia după 1800 apar primele drumuri. Nu existau drumuri. cu specific aparte pentru cereale şi celelalte strict necesare familiei. care durează iarăşi o cale lungă. prin sinucidere. afine şi măceşe) restul de alimente trebuiau procurate de la locuitori din alte localităţi. Este avansat la gradul de maior şi încheie viaţa tragic. într-unul din Bucureşti. zmeură. cu excepţia fructelor de pădure comestibile (mure. În secolul al XIX-lea se dezvoltă şi învăţământul superior şcolii complementare. tâmplari. prematur. Aceste dificultăţi durează cel puţin un secol. copiii ajutaţi şi de părinţi străbat spaţii înfricoşătoare pe alocuri. până către finele secolului al XVIII-lea. care multă vreme au trăit momente şi din cele mai vitrege. Aici. căpşuni. absolvă Facultatea de Medicină şi ia doctoratul ca medic internist.a.. În această perioadă istorică părinţii încearcă să trăiască momente din cele mai fericite privind viitorul copiilor lor. sau în mâini. unde profesează până când se stinge din viaţă. română şi germană. prin pădurile ce erau existente până şi pe marginile comunelor de atunci ş. măcelari. Funcţionează la catedră. până în septembrie 1962. termină şcoala primară ca şi cei doi de mai sus. în epoca transformărilor sociale. la părinţii ce părăsiseră ţara mai înainte. care a funcţionat doar 2 ani şi s-a retras. Oraviţa. cu desagii încărcaţi pe umăr. fragi. plecând în Germania.

de când prezenţa subsemnatului s-a înregistrat aici. să aibă meseriaşi din rândul absolvenţilor şcolii. Şcoala de aici n-a reuşit vreun progres. parte 100% de material component. se demolează şi se reconstruiesc de o altă ţinută şi de formă şi de fond. dacă vor profesa aceste meserii cu o deosebită râvnă. Se observă o orientare spre această direcţie a absolvenţilor în epoca actuală. de o apreciabilă calitate. casele germanilor. Chiar cărturarul. formarea şi educarea voinţei. Aportul calităţilor acestor tagme s-a revărsat şi în fondul social al comunei. dar şi calitatea activităţii lor de invidiat. se constată nu numai din dovezile sau din cele ştiute din tată în fiu că toate construcţiile. în special din 1793. Despre casele românilor nu pomenim pentru că aceştia nu s-au bucurat de cele acordate în domeniul materialelor de construcţie ca şi locurile de casă.Finalul a fost: învingerea greutăţilor. plecarea spre alte localităţi. nu aduce satisfacţie celor ce s-au jertfit pentru ei. Explicaţia este simplă. de lângă primărie. şi au ieşit oameni calificaţi. Din aceste motive casele lor au fost mai simplu lucrate şi majoritatea se mai găsesc şi astăzi ca atunci când s-au aşezat cu locuinţele în afara perimetrului pentru colonişti ce li s-a dat. Descreşterea populaţiei mature. la care a ţinut foarte mult. Este elocvent să precizez că în anul 1950. numărul meseriaşilor de orice ramură era consistent. Este suficient să privim clădirile. în comună şi oriunde. ca şi anexele. a meseriilor care nu erau strict necesare în timpul comunismului. dar din motive obiective. Iosif Velceanu. fiu al Văliugului. era ca nou. s-au orientat în alte profiluri. la dezvoltare. Adică în ultimii 2 ani încoace. în general. care este mereu mai mare după Revoluţia din 1989. 66. dar nici continuatori. Dar. pentru a face ceea ce este azi o localitate spre care vin să-şi construiască case de odihnă cetăţeni din întregul judeţ. 37 . Reîntors după 4 de ani. în comună. cu succes. reînnoiţi. Doar o casă a cetăţeanului Mateyas. Cred că voi reuşi să fac cunoscut pe această cale şi acel articol foarte preţios. casele şi anexele construite în gospodării. a greutăţilor complexe. cei care au terminat învăţământul de 7 şi respectiv 8 ani. Rămâne să vedem dacă ei vor obţine rezultate notabile. prin reluare. Materialul lemnos. lasă mărturie scrisă a satului său. după 100-115 ani de la construire când s-au aşezat aici germanii. Faptul îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale cetăţenilor în secolul al XIX-lea şi până în 1919. dar şi în aparenţă. Nu s-a mai insistat de către forurile şi instituţiile abilitate. ca cea a predecesorilor lor. de la nr. n-am mai aflat pe nici unul dintre aceia. la demolare. mai supravieţuieşte.

Şcoala de aici. cu spaţii şcolare corespunzătoare şi cadre didactice cu pregătire adecvată. la care prima promoţie este în anul 1964-1965. la Văliug. cât şi elevii. În anul şcolar 1964-1965. de după 1989. dar în clasa a V-a se reîntorc şi cei ce au absolvit clasa a VI-a. cu cheltuielile. Desigur. nu mai este decât luni dimineaţa. însă la V-VII abia 1/4 din cei de la clasa a IV-a. În anul şcolar 1928-1929 erau la clasele I-IV 136 de elevi. clasa a VII-a de gimnaziu. în anul 1966-1967 absolvă 26 de elevi. daţi societăţii. scade de 2 ori. Prima promoţie va fi în anul 1950-1951. când se aplică reforma învăţământului. dar era autobuz la îndemână.În ce priveşte evoluţia populaţiei şcolare. Oraviţa etc. aceasta costa bani pentru deplasare. Elevii de la Văliug au urmat clasele IX-X la Reşiţa. la cele două şcoli. prin abnegaţia cu care şi-au onorat eforturile. pe care până la această reformă trebuia să o facă la clasele I-IV al Gimnaziului din Reşiţa. pentru gazdă. Se înţelege ce uşurinţă s-a creat pentru aceste generaţii… Comparând statistic elevii este alarmantă starea de fapt. se constată o creştere a numărului de şcolari şi înscrierea 100% a copiilor la clasele I-IV. în anul 1968-1969 absol18 elevi. La clasa a V-a. 38 . Natalitatea este mult mai mică. prin slujitorii ei. Permanent şcoala şi-a făcut loc de cinste prin oameni educaţi şi instruiţi. în anul şcolar 19651966 absolvă clasa a VIII-a 28 de elevi. se înscriu mai mulţi decât în anul şcolar 1947-1948. Însă nu s-a aplicat decât condiţionată de nişte criterii pe care nu le puteau îndeplini decât localităţile cu efectiv de elevi suficient. După aceea vine reforma învăţământului de 10 clase în 1968. ne referim la ultima clasă a învăţământului gimnazial. Nu cred necesar de a înşira numele acestora că ar fi mare volumul de muncă şi de material. în anul 19671968 absolvă 21 de elevi. Caransebeş. Aceasta a uşurat mult atât părinţii. după 3 de ani populaţia şcolii. Deci numai cei ce au fost în clasa a VII-a au absolvit. pentru ca în anul 1998-1999 să absolve clasa a VIII-a doar 9 elevi. deci în anul 1963-1964 nu a absolvit nici o clasă a VIII-a. reforma următoare se aplică învăţământului de 8 clase gimnaziale. pentru cantină etc. când îi duce şi abia vineri la ora 16 când se reîntoarce. absolvă clasa a VIII-a 22 de elevi. care însă în epoca actuală. Dar rezultatele s-au obţinut pe măsură. în anul şcolar 1988-1989 sunt la clasele I-IV 136 de elevi. au depus eforturi în munca la clasă ca şi cu familiile elevilor. până la obţinerea calificării. în perioada până la 1948. De acum şcolarizarea creşte. deci.

s-a lucrat în primele luni ale primăverii şi întreprinderea constructoare a sistat munca. De vină nu sunt generaţiile de copii ce nu pot să aibă un local centralizat de învăţătură. Abia acum se pun speranţe. din anii 1996-1999. În anul 1999. şi acum fiii în stagiu de prelungire. Acestea s-au întâmplat în anii 1954-1980. de la lemne pentru toate lucrările. care a obţinut mulţimea de aprobări specifice epocii trăite şi lucrarea monumentală cu un spaţiu corespunzător pentru 7 săli de clasă este sub acoperiş. Cauza: nu sunt bani. fiindcă au existat toate condiţiile materiale. ar fi astăzi învăţământ la o singură clădire. De s-ar fi produs acestea. dar cu mandat de a face faţă scopului: toate clasele de elevi să fie într-un singur local. Dar ce sunt elevii de vină? Examenele susţinute aduc foarte puţine mulţumiri societăţii. Organele judeţene nu mai au posibilităţi de finanţare nici pentru tablă de acoperit ceea ce s-a lucrat de calitate la acest nou local în anii 1997-1999.În domeniul edilitar-gospodăresc nu putem spune că au fost obţinute ceva succese. de care nu sunt prea multe localităţi ce duc această râvnă. Cadrele didactice cu studii greu mai doresc să lucreze pe aici. cu spaţii corespunzătoare. În ce priveşte încadrarea învăţământului de aici iarăşi sunt probleme ivite mai ales în ultimii ani. Parcă nu mai sunt dornici de muncă preferând cu totul alte dorinţe. 39 . când prin interesul deosebit adus de Ponoran Vasile. primar al comunei. şi chiar lor înşişi. familiei şi şcolii. Considerăm că aici au fost cele mai mari ocazii să se obţină astfel de construcţii. întreprinderi şi forţă de muncă. şarpanta este expusă intemperiilor iernii ce urmează.

care activează ca învăţător din anul 1850 – situaţie atestată de inscripţia de pe crucea de la căpătâiul mormântului său din Văliug. Situaţia a fost facilitată de existenţa unor factori naturali. Preotul funcţioneazăde la 1793 la 1818 iar învăţătorul de a 1793 la 1808. cu specializarea la Facultatea de Teologie din Leipzig. ce s-a născut la Văliug în 1839 şi care a făcut studiile: în Caransebeş – gimnaziul. care având o pregătire profundă şi dragoste pentru generaţiile încredinţate a le instrui şi educa au depus eforturi în mod consecvent. Cu o astfel de educaţie plecată de la cei în vârstă. Astfel. existau cantine unde elevii aveau ocazia să servească gustarea. urcă trepte de specializare în mai multe ramuri adecvate şi obţine diploma de „Doctor Honoris Causa” a Facultăţii de Teologie din Cernăuţi în 1929. teologie la Caransebeş. distins intelectual. coloniştii vin cu cadre intelectuale: preotul Pater Benedict şi învăţătorul Anton Iosif Priklmayer. În cazul românilor situaţia era poate mai grea deoarece ei proveneau din grupuri de familii care trăiau izolate.V. Aici ei aveau ocazia să înveţe modul de pregătire şi de servire al fiecărui fel de mâmcare. trăiau în relaţii din cele mai frăţeşti. Se consideră că au apărut oameni mai ridicaţi din punct de vedere intelectual. problemele culturalizării în masă era o rezultantă logică. cea a ortodocşilor ca şi a credincioşilor catolici. în procesul de învăţământ. Se vede că ambele etnii au cadre intelectuale din rândurile lor. În consecinţăşi fiii lor urmau aceeaşi cale. În cadrul şcolii. Pe lângă fiecare şcoală aparţinând ambelor etnii. juridice la Debreţin. stabiliţi temporar prin „ochiuri de pădure” împreună cu aceştia din urmă au format comuna Văliug. Totul era greu de realizat. mai ales la şcolile confesionale la care se făceau şi lecţii de ridicare a nivelului la învăţătură. Este suficient să scoatem în evidenţă existenţa preotului Musta. are ca sarcină participarea elevilor la slujbele religioase în cadrul cărora se propaga dragoste neţărmurită în Dumnezeu. Munca culturală În zona Văliugului băştinaşii români veniţi cu mult înaintea coloniştilşor austrieci. din cele spuse de credinţa fiecărei legi religioase. care are un fiu. cele două etnii necunoscându-se suficient . Elevii veneau şi în afara orelor de slujbă. Există în Văliug şi alte cadre distinse: învăţătorul Ion Popescu. 40 . Credincioşii de la ambele religii.

Preoţii şi învăţătorii i-au învăţat pe elevi rugăciunile care urmau a fi spuse înainte şi după servirea mesei. Astfel, aceste deprinderi au fost dificile în primii ani, dar situaţia pentru copii ca şi pentru şcoli se uşurează, căci aceştia observă de mici comportamentul părinţilor acasă. De asemenea, în sarcina învăţătorului şi a preotului era şi organizarea de excursii cu şcolarii prin comună, unde aceştia le arătau instituţiile de stat, îi învăţau modul de comportare faţă de colegi, faţă de cei mai în vârstă, prin salut de „Bună dimineaţa”, „Bună ziua”, „Bună seara” etc. La fel, se făcea educaţie de într-ajutorare şi respect faţă de bătrâni şi bolnavi, ajutor faţă de cei oropsiţi de soartă şi alte situaţii, de exemplu: să-i aducă apă de băut, să-i ajute la mers pe distanţa ce o are de făcut, când se nimereşte prin apropiere etc. Bătrânii din acest sat povestesc despre faptul că educaţia a fost rezultatul muncii paralele a celor două etnii în zeci de ani cât şi despre condiţiile grele pe timp de iarnă, când elevii trebuiau să parcurgă pe jos distanţe lungi către şi de la şcoală Din câte spun bătrânii, excursiile se făceau uneori în comun, urmărind realizarea scopurilor comune: înfrăţirea spirituală între colegii celor două şcoli, înţelegerea unor tradiţii ale celeilalte etnii şi, în acest fel, alături de alte componente sociale pe parcursul şcolarizării, în afara zidurilor şcolii, s-a consolidat sentimentul de bună convieţuire între copii şi părinţi a celor două neamuri de curând înfrăţite a trăi şi a munci pe aceleaşi locuri bănăţene, văliugene. Învăţătorii şi preoţii organizează acţiuni cu elevii, care încet-încet, duc la o formare de idei a vieţii culturale şi artistice plecând de la manifestări de învăţare a cântecelor cu conţinut educativ, de dragoste de neam şi la învăţarea instrumentului muzical. La spiritul educativ tradiţional au contribuit pe lângă învăţător chiar şi părinţii, vecinii, ciobanii ori tăietorii de lemne,care în cadrul manifestărilor săteşti îi învăţau pe copii cum să confecţioneze fluierul din joardă de soc când aveau timp de pauză, instrumentală. Etnicii germani, au înzestrat biserica cu orgă, instrument muzical ce se folosea la slujbele religioase. Dacă de la începutul formării, problema culturalizării se desfăşoară cu paşi mai firavi, pe măsura ataşării de sătenii de naţionalitate română aceasta se accentuează mai târziu, aceştia manifestându-se prin hore, sârbe, jocuri în doi, polka nemţească etc. De aici se naşte pr mai precis, dorinţa de a învăţa din cântecele, din repertoriul celuilalt. Această dorinţă devine pentru educator o amplă ambiţie de a demonstra în mod cu totul discret, atât opiniei cât mai ales părinţilor importanţa culturalizării. recreându-se prin muzică, fie vocală, fie

41

Iată că secolul XIX, aduce pe scena vieţii culturale cadre din ce în ce mai valoroase, mai doritoare de a contribui cu tot elanul la atitudinea, creşterea, dezvoltarea tineretului şi chiar a societăţii omeneşti atât de zdruncinate şi dezorientate de implicaţiile socio-politice, specifice mai ales zonei istorico-geografice în care trăiau pe atunci cei din Văliug. Amintim preoţii: Musta, tatăl marelui Filaret Musta, Iakob Speichert (1809–1819), în 1819–1848 – Karl Funke şi în perioada 1858–1890 – Eduard Gabriel care lasă ca moştenitor un fiu cu meseria de dascăl, pe lângă care au contribuit şi Ion Popescu, Ilie Bălănescu precum şi familia lui Mathias Karl, preoţi şi învăţători. Acţiunile cu caracter social şi cultural, întreprinse în mod organizat de tineret şi adulţi, prin cântece şi voie bună, duc la apariţia Casei Culturale denumită şi clădirea Hrisovul. Se ajunge spre finele secolului la formarea de grupuri cultural artistice, din cântăreţi, solişti vocali şi instrumentişti de la fluier, clarinet, taragot, vioară, orgă, la fanfara sătească care rămâne activă chiar şi în secolul XX. Formaţii culturale, grupuri şi coruri ale şcolilor celor două naţionalităţi, supravieţuiesc şi în contemporaneitate. Este o misiune de valoare a cadrelor didactice şi a altor săteni a satului, de exemplu grupul de căluşari condus de Mănescu Viorel pe timpul directorului Şerbănoiu şi Poror Daniel; Munteanu Ion pe timpul directorului Dodenciu Nicolae şi Marcu Elena ş.a. În cele ce urmează voi relata câteva destăinuiri ale profesorului Sârbu Ion, situaţii concrete, din care rezultă tocmai preocuparea temeinică, încoronată cu dăruiri morale şi chiar cu spiciuiri de recunoştinţă materială a învăţătorilor, a preoţilor în cazul satului tratat în această lucrare: …” îşi puse în cumpănă tot sufletul, să înduplece pe tata a mă lăsa mai departe la şcoală, mai ales că preotul şi învăţătorul satului, regretaţii: Ilie Bălănescu şi Ion Popescu, adevereau talentul meu la învăţătură.” Profesorul Sârbu Ion spunea: …” Îmi reamintesc, că la vârsta de opt ani, ca elev de clasa II-a primară, citisem în biserică „Apostolul” chiar în duminica Sf. Paşti, asistând la acest prim debut întreaga noastră familie. A ceti apostolul la sărbători era mare cinste. După cetire sărutai mâna învăţătorului, iar dânsul mă sărută pe frunte în văzul tuturora. Părinţii şi bunicii lăcrimau de bucurie! După liturghie, preotul felicită, pe tata, dându-i cadou ouă roşii de Paşti. …După terminarea clasei a V-a a şcoalei primare româneşti, am trecut în clasa VI-a la şcoala primară germană din sat, unde devenisem elevul favorit al bătrânului dascăl Gabriel, un mare muzician, care-şi cânta la orgă propriile sale compoziţii.

42

Asistând la primul serviciu divin, orga aceasta minunată, cu complexul ei de sunete variate şi efecte nebănuite, m-a captivat cu desăvârşire. şi cum aveam voce sonoră, maestrul mi-a dat loc distins în corul de copii, dându-mi voie a sta, în decursul slujbelor din biserică adeseori lângă dânsul. Cu timpul îmi câştigasem toată încrederea învăţătorului, dar şi simpatia familiei, unde se făcea muzicăşi unde eram primit şi ospătat ca propriul lor copil. Intrând în această atmosferă muzicală, gândul meu zbura necontenit la orgă, iar admiraţia mea pentru tehnica maestrului era nemărginită. În sfârşit mi se oferi prilejul să cânt şi eu la orga fermecată. Maestrul plecase la o înmormântare, încredinţându-mi cheile de la orgă. Chemai pe unul dintre băieţii ce trăgeau clopotele să calce la foiul orgei, iar eu, aşezându-mă maestos pe scaunul maestrului, începui să alerg toate cele zece degete pe clapele instrumentului, ba, apăsam şi cu picioarele, cele patru pedale. Explicabil: a fost prima încercare, dar de un efect extraordinar. Încetând clopotele, concertul meu la orgă atrase atenţia trecătorilor iar crâznicul alarmat, urcă în fugă treptele şi-mi închise maşina. Maestrul nu m-a dojenit pentru această faptă eroică, din contră, mi-a dat o ”şcoală” tipărită de muzică şi pentru violină şi un caiet cu portative în care să scriu notele. Mai târziu tot dânsul mi-a dat primele lecţii la violina de la şcoală, îndemnându-mă să nu abandonez fluierul, pe care-l purtam vârât în buzunar. …Cu începerea anului şcolar viitor, trecui la Gimnaziul din Reşiţa, aproape de Văliug, cu limba de predare germană, urmând cls. I şi II, în care ni se propunea şi gramatica limbii maghiare. Directorul Ogonovscki, polonez de originăşi artist de vioară, aflând despre înclinările mele muzicale, măobligăsăiau, în mod gratuit, ca animator, lecţii de vioară, laolaltă cu fiul său. Mergeam aproape zilnic la orele de lecţii cântând cu mare pasiune duete pe care le executam alternativ cu fiul directorului. Se evidenţia din zi în zi mai lămurit talentul meu muzical. În anul al II-lea directorul fu transferat în altăparte. Înainte de plecare, mă introduse în cercul familial al notarului comunal, Vuia, unde continuai exerciţiile de vioară, cântând bucăţi mai grele, acompaniat de fiica mai mare a secretarului, care mi-a dat primele îndrumări în arta interpretării. Reîntors în vacanţă acasă, consăteanul şi prietenul meu, Krischer, student la liceul din Timişoara, un virtuos la armonică, închegă cu câţiva prieteni intimi de-ai săi, o orchestră în care intrai şi eu, completând programa concertelor cu piese româneşti.

43

sunt adevăraţi piloni uriaşi ai vieţii culturale în ultimul sfert de veac XIX.Într-o seară asistă şi tata la un festival studenţesc şi vesel de cele văzute şi auzite. Autobiografie):… „Aşa cred. Eu eram prea fericit de această izbândă. ovaţionat de întreaga societate. Aceasta demonstrează că tineretul ajutat de intelectualii satului. au contribuit hotărâtor la înseninarea mea sufletească. văliugenesc. în a căror vrajă şi dulceaţămi-am trăit anii tinereţelor. frumuseţile satului meu natal.” 44 . dar şi simt necontenit. preotului satului în a încuraja şi ajuta dezvoltarea talentelor săteşti. realizate de tinerii din Văliug organizaţi de aceştia. Krischer. căîn răsadul meu sufletesc. dăruindu-mi îndemnuri şi aspiraţii în sens artistic care se reflectează în modestele mele lucrări picturale şi muzicale. Astfel s-a ajuns ca să se simtă şi amiciţia dintre naţionalităţile existente pe aceste ţinuturi care au reuşit să obţină remarcabile succese în ridicarea nivelului educativ al membrilor societăţilor de pe acest teritoriu. Şi aşa. în tema: „Retrăind anii copilăriei din cartea sa” (Prof. Credem oportun a declara cu sufletul înmiit de mulţumit că orice român. torente de dulci amintiri bat la poarta minţii. Iosif Velceanu şi prietenul şi colegul său. moştenit din străbuni. spiritul de colegialitate între cei doi coloşi Krischer şi Velceanu cât şi patriotismul loial. preocuparea şcolii. au fost aceia care au realizat în mod susţinut activitatea de culturalizare a maselor. prin repertoriul de cântece de ambele etnii. de a dezvolta sentimente deosebite. Tineri români sau românce s-au mixtificat – ca urmare a căsniciei – de-a lungul vremurilor chiar şi în contemporaneitate. trecând ca un film prin faţa mea toate… Retrăiesc anii copilăriei şi lăcrimez de duioşie.chiar şi în jumătatea secolului XX De acum putem spune că laurii victorioşi ai culturii naţionale româneşti sunt asigurate prin ceea ce au dat şi vor da cei doi aşa zişi luceferi ai muzicii Iatăce scrie Velceanu I. Velceanu. sau cetăţean. adevărat român. a învăţătorului. plecă acasă pe deplin satisfăcut. preoţii şi învăţătorii. I. români şi germani. plivit şi îngrijit de scumpii mei părinţi. rămâne convins că cele două odrasle pomenite mai sus ca exponenţi ai vieţii culturale de la finele secolului XX.” Grija familiei de a creşte copilul. ori de câte ori îmi revăd satul.

Iosif Velceanu. fiind prezenţi 43 de membri activi. artişti decorativi. arhitecţi. Aflăm din cartea Directorului Ogonovski. N. necesitatea şi scopul Asociaţiei ce se înfiinţează. Velceanu salută în numele iniţiatorilor grupaţi în jurul domniei sale şi celor prezenţi. Vicepreşedinţi: ing. a dat dovadă de o rară pricepere în acest domeniu…”. graficieni. Isac şi pe sculptorul Gallas. în care s-a hotărât cu mare însufleţire înfiinţarea ei. La conducere se aleg: preşedinte. a petrecut câteva zile în Timişoara. La sosire M. Ferencsz. a primit pe Suveran. „Cu ocazia vizitei regale în Bănat. Suchanek. maestrul vânătoriilor regale. că deodată cu învierea politică a Banatului s-a înfiinţat „Asociaţia bănăţeană de arte frumoase” cu sediul în Timişoara. ca să apreciem marea personalitate a vlăstarului din Văliug şi putem înţelege mai deplin valoarea participării sale din tinereţe şi până la finele vieţii. pictori.S. director regional al învăţământului profesoral de desen artistic şi un public numeros din pătura intelectualilor din localitate. în fruntea întregului corp de ofiţeri superiori ai garnizoanei. Diaconoviczy şi I. În ziua de 21 ianuarie 1922 s-a ţinut prima adunare. Cred că sunt elocvente câteva din treptele socio-profesionale pe care le-am prezentat. Intrând în sala expoziţiei M. fiind la biserică în ziua mare de Sf.S.B. pictor academic. profesor la liceul Diaconovici Loga. peisagişti. Paşti a citit din Evanghelie. La Expoziţie. vizitând prea graţios şi Expoziţia din castelul Huniadi. În procesul verbal adresat la această adunare profesorul I. în demararea cu succes a activităţilor cultural artistice din Văliug şi apoi din ţară.Cred că sunteţi de acord cu autorul că acesta credem reflectă momente cruciale atunci când în clasa a II-a. A. prezentând pe pictorii Liuba. şi iubitorii de arte frumoase din Banat şi zonele limitrofe – iar ca oaspeţi d-nii generali Găvădescul şi Budescu. Din cartea menţionată mai sus. 45 .S. dl Ioan Petrovici. preşedintele Asociaţiei bănăţene de belle arte. sculptori. Regele Ferdinand I. tema: „Apostolul” care la fine a sărutat mâna învăţătorului său. Tema M. La intrarea în Expoziţie dl Iosif Velceanu. examinând minuţios tablourile şi sculpturile expuse. deschizând adunarea şi ţine o conferinţă ocazională în care arată în liniamente generale. este întâmpinat de domnul Mocsonyi. marele Rege. „Asociaţia bănăţeană de arte frumoase”.

Pe timpul şcolăriei mele erau în viaţăvreo 15 nepoţi. În faţa monumentului Eroilor corul local a intonat „Imnul regal” dupăcare o fetiţă a predat M. În ziua de 12 iunie 1926 în timp ce clopotele băteau pentru Eroii morţi în marele războiu. După mamă bănăţeni de baştină. băieţi şi fetiţe. Din tema „Strămoşii mei” I Velceanu. lăsând în urmele lor. de pe malul Oltului şi.Regele Ferdinand I la Văliug. Petru Velceanu (1815-1891) om ştiutor de carte şi primarul comunei cu vază înaintea sătenilor şi un mare sprijinitor al şcoalei şi bisericii. intrăîn comuna Văliug. Autobiografie). Turcii devastaserăîntr-o vreme şi Bănatul. Regina Maria. De aici.S. Familia Regalăa participat la slujba religioasă celebrată în biserica ortodoxă de către părintele comunei. din Gorj şi Mehedinţi. cum din cauza prigoanei turceşti. cari năpăstuiam grădinile bunicului. lăsând în urma ei legenda locului numit „Capul Turcului”. moşii şi părinţii îşi părăsiră vetrele din judeţul Vâlcea. Şi povesteşte bunicul Petru. Principesa Ileana. văliugenilor marea bucurie. că au văzut aevea şi s-au putut închina cu evlavie şi supuşenie Marelui Înfăptuitor al României Mari. rătăcindu-se. era bine înstărit. Regele Ferdinand I. Bătrânii mai vorbeau şi de o moară de vânt din Vârful Cucii deasupra de Breazova şi despre mina de aur din Valea Bogatului de sub Cuca. chiar prin părţile muntoase ale Văliugului de azi.M. de pe vremea turcilor şi despre prigoana românilor din Ţara Românească. O ceată de turci trecuse. Velceanu. Toţi locuitorii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare au ieşit întru întâmpinarea M. A avut cinci copii.R. înalţii oaspeţi s-au înapoiat la Reciţa. ce ar fi existat în timpul străvechi.I. Şi cum bunicul Petru era sfătos şi cumpănit la vorbă. După tată olteni din Vâlcea. umplându-ne sânul şi buzunarele cu fructe şi cucuruz de fiert. (I. mai ales în ţinuturile muntoase ale judeţului Caraş şi Severin. A. 46 . împreună cu alţi olteni. se porni discuţia despre vremuri de demult. automobilul regal venind dinspre Reciţa. o fată şi patru băieţi şi o droaie de nepoţi.S. trecură Poarta de Fier şi se aşezară prin veacul XVII în Banat. Reginei Maria un buchet de flori de câmp. Miron Mănescu.I. Bunicul meu.

născută Dalea. a prins adânc rădăcini în glia bănăţeanăşi a dus la dezvoltare şi strălucire admirabilele însuşiri artistice. Atâtea doine ştia tata!… Sufletul expansiv al tatii admira lăutarii. Răsunau doine şi cântece. un vârf înalt de munte. dar răspicată animozităţile feciorandrilor învăpăiaţi de gelozie şi tot el împăciuia rivalii învrăjbiţi. completând sonoritatea versurilor. Iată câte lucruri deosebite a avut pe atunci societatea ca fapte demne de urmat în viaţă ca şi marele om Velceanu. unde era deja o aşezare străveche a unor bănăţeni de baştină. că suntem de aceeaşi tulpină familială… Mai târziu aşezarea băştinaşilor la Breazova se permută în valea mai largă şi de o întindere mai mare a Bârzavei. hotărât la vorbăşi faptă. iedera şi măzărica. Fiul său. numit de toată lumea „Nenea Gheorghe” a fost din fire cumpătat în toate. unde eram dirijor de cor. Dealtfel om blând şi de o bunătate rară. îi despărţea cu mâna sa vânjoasăşi da semn muzicii săcânte… În schimb. În sală dânsul era vătaful dansurilor: îi plăcea mai ales brâul. trâmbiţaşi bombardon. m-a primit cu simpatie şi multă duioşie. Era un meşter pasionat al cântecului şi al muzicii. Străbunii mei erau băştinaşi de la Breazova: bunica dânsei a fost din Târnova. înceta jocul şi muzica le cânta la ureche. la poalele dealului semeţ numit Cuca. Zicea aşa: „lăutarii ăştia au în suflet ceva divin ca săne înveselească viaţa”… 47 . Din tema „Părinţii mei”. situată la poalele muntelui Semenic. Străbunii vâlceni se aşezară la Breazova. „Tatăl meu. iar lumea se aduna în jurul lor. el calma cu vorbă blândă. el era inimosul aranjator al „petrecerilor de joc” aranjând din vreme şi aducând din mari depărtări. întâlnindu-mă în anul 1893 la Bocşa Montană. întemeindu-se aci satul de azi „Văliugul”. cu fâneţe mătăsoase. asigurându-mă. unică în întreg Bănatul. în Valea Bârzavei.Şi ce puternică a fost ghinda olteană! „Ea a rezistat eroic tuturor încercărilor de desnaţionalizare. Să spicuim câte ceva din comportamentul părinţilor săi care-şi aduc o contribuţie chiar mai eficientă în timp. n-a fost cazul să fi avut cu cineva din sat nici măcar vreo vorbă legănatăori de ceartă. când se aşeza la masă cei patru fraţi vâlceni. El supraveghea dansatorii. ale bănăţenilor”. o familie străveche bănăţeană. profund latine. decedatul preot din Ramna. tarafurile de muzicanţi între care mai adesea din Almăj cu clarinet. Dansator excelent şi iubitor de petreceri. de o calitate extraordinară. pleşuv. gata să-şi împlânte cuţitele.

arată calitatea superbă de cântăreţ înnăscut. ţesutul pânzeturilor vărgate. purtând cele mai mândre haine. la pădure şi la părţile laterale ale acestora pentru gospodăriile săteşti ce contribuie la înflorirea comunei. dacă ne gândim doar la formele cultural artistice şi sociale. cu care de altfel am stat mult de vorbă. Mama profesorului Sîrbu Ion. m-am îndrăgostit de mamă-ta. a societăţii etc. Văliug. arătând calitatea sa de „m’is fruncea”. ca în cazul familiilor velcene care şi-au adus contribuţia din plin şi în mod complex. de interpretare a dansului specific populaţiei cărăşene pe care le-au învăţat. iar tatăl. ca să copieze modele de cusături şi de şabacuri. 48 . când s-au unit aceste două naţionalităţi că au avut calităţi specifice şi în acelaşi timp chiar temeinice din start. căva fi petrecere cu joc… De câte ori nu-mi spunea. Credem suficiente documentări ce am reliefat de la începutul vremii.” Biserica prin metodele ei şi şcoala dealtfel care are influenţe specifice activităţilor desfăşurate permanent. al brăcirilor în mai multe culori. foarte iscusită în lucrul de mână. În casa noastră se adunau fetele şi nevestele. din câte am văzut şi membrii familiei Velceanu devenită cărăşeni de la Breazova. unchii lui în antrenarea în mod indirect a cetăţenilor la sporirea contribuţiei în producţie. dar şi cea mai sprintenă dansatoare şi îi plăceau cântecele”. Prin toate aceste adevărate calităţi de înaltăţinută de adevărate minuni ale creaţiunilor sale din adâncul dorinţelor sufleteşti. scoasă în evidenţă din dibăcia lui artistică atât de uimitoare şi demonstrată în iscusinţa sa. formele ei în care mama atrăgea fetele şi femeile în activităţi de măiestrie în cusături şi broderii. Acum avem destule exemple practice să precizăm că în bănăţeanul de acest gen care se face fălos.După gustare se continua „muzica de stradă” răsunau uliţele şi tot satul prindea vestea. zice el. Dar nu contestă nimeni valoarea directă în care se implică cetăţenii satelor. Munca. şi astfel este demonstrată. dar sau dezvoltat şi consolidat odată cu definirea noţiunii de sat Franzdorf. când mă vedea cântând la vioară: „Cine iubeşte muzica n-are suflet rău. susţinând căcea mai deosebită dintre multele lui calităţi este spiritualitatea arătată. ţesute şi lucrate de dânsa. alături de cele ce vor urma să le reliefăm. mândru. a fost în tinereţe una dintre cele mai sprintene şi frumoase femei din sat. fiindcă era cea mai frumoasă din sat. Astfel.

Văliugeanul ca oricare alt semen din acest specific de viaţăde munte. trăind şi muncind prin deosebită trudă. şi de aci cu bună-credinţă trebuie să apreciem zicala lor – „La noi în sat. 49 . În noua voastră patrie. expansivă şi chiar făloasă şi aceste atuuri îl conduc desigur la completarea mai temeinicăa noţiunii de „frunce”. preoţii. Petru şi Pavel în 1793. au îndeplinit dorinţa Kaiser-ului lor de la Curtea Regalădin Viena care le-a spus: „Acum. Iosif Velceanu alături de bănăţeni ca Ion Vidu ş. coleg şi sătean. construiţi-vă case.” Într-adevăr s-au ţinut şi ei de cuvânt până şi chiar în cea mai mare bogăţie sufletească. mergeţi în numele lui Dumnezeu. din iniţiativa ei din primii ani ai aşezării – aici în Franzdorf-Văliug – au reuşit să realizeze unul din marile misiuni şi fericiri a societăţii – culturalizarea maselor – şi coeziunea de netăgăduit a celor două naţionalităţi: români şi germani – şi cu nimic mai puţin şi cu alţi muncitori şi intelectuali de alte naţionalităţi sosite cu scopuri bine conturate şi stabiliţi aici. este ambiţios şi fălos şi cunoaşte perfect doinele şi cântecele şi corurile bănăţene fondate în special de săteanul lor. în care cultul frumosului s-a ridicat până la înălţimi luminoase la care au fost alături chiar în linia I-a. Toate aceste deosebite succese au creat precedente din cele mai consistente şi au uşurat deci. pe trepte superioare.Germanii şi austriecii aduşi în acea mare zi de Sf. manifestată în dibăcia cultural artistică formând un tot unitar la care un dar preţios l-a adus şi concetăţeanul lor Krisker – alături sau într-un singur consimţământ cu etnia lui şi distinsul Iosif Velceanu. Într-adevăr. fiţi fericiţi. Iată deci că intelectualii şi împreună cu şcoala. Faima celor doi coloşi alături de conaţionalii celor două naţionalităţi exprimată în cântecele şi jocurile cu adevărat naţionale pentru ei. minunatele creaţii spirituale.a. văliugeanul de azi şi de ieri chiar. tot natu – ştie cânta şi juca orice cântec şi joc strămoşesc care-l pătrund până în cele mai tăinuite adâncuri sufleteşti ale sale şi împleteşte cântecul cu freamătul şi poezia. se caracterizează printr-o fire vioaie. dascălii şi sătenii ca şi valoroasa familie numeroasă a distinşilor Velceanu. continuarea şi chiar dezvoltarea tuturor componentelor societăţii. dar botezaţi-vă aşezarea după numele meu. în Bănat. dragii mei. în acest colţ al Banatului.

duminicăla orele 4. şi aşa vor sta îmbrăcaţi la serbare. În acest spaţiu sărbătoresc. dar. Diferenţe distincte se petrec la sărbătorirea Învierii lui Hristos. ajutorându-se în mod creştinesc. se discutau teme de interes local şi naţional. Toate au atras după sine concluzii sănătoase şi se învăţau multe lucruri reciproce din care se alegeau cu foloase proprii. la Sf. Exemplu: se organizează serbare cu finalizarea în jocuri şi dansuri. la Sfintele Paşti. Ei vin la aceste sărbători. dar fiecare avea ceva şi diferenţe şi se părea căeste mai valoros.Menţinerea dezvoltării culturale a contribuit la apariţia în termeni scurţi de timp a multor forme de manifestare individuală şi colectivă de formaţii culturale cu care Văliugul se face cunoscut peste hotarele sale. La o asemenea sărbătoare vine lumea cu mic cu mare şi se întreţin prieteneşte – români cu naţionalităţi din satele aparţinătoare: Gărâna şi Brebul Nou dar şi românii din Văliug. merg la sărbătorile similare în aceste sate şi petrec în voie bună. fanfara umblă prin comună înainte de începere. 50 . colective. la festivitatea acestor mari sărbători la care participă retrăind momentele de atunci… Dar la Văliug se reîntorc la prieteni în aceste zile. în anul 2002. civilizat. De asemenea lăsarea marelui Post de Crăciun şi de Sfintele Paşti se face în mod cu totul deosebit. la vecini se încheia de regulă cu schimburi de tradiţii autohtone. de baştină. Ion. se păzeşte Mormântul lui Hristos de către grupuri de flăcăi şi oameni îmbrăcaţi în uniforme speciale: din ziua de Vinerea Mare. la Lăsatului de post. La sărbători tradiţionale: la Anul Nou. ceea ce produce un mare haz sărbătoresc. De aici rezulta învăţarea şi a acestor părţi care se părea cădau un aspect cu totul diferit dar plăcut. În acest fel s-a ajuns la cunoaşterea şi punerea în aplicaţie mai ales a dansurilor în întregime. în fosta lor patrie. în satele Wolfsberg (Gărâna). adică acum. la Sfântul Petru şi Pavel. În zilele noastre. locuitorii acestor două sate sunt plecaţi definitiv „de zile bine” – în ţările lor europene. căunul străin nu diferenţia dansatorii după naţionalităţi. când scriu aceste mărturii. La fiecare din aceste sate manifestările religioase urmăreau acelaşi scop. Astfel se creează stimulentele între afirmarea pe scenă cu ceea ce considera fiecare că se pot manifesta mai fastuos. când organizatorii sunt îmbrăcaţi – mascarage – adică deghizaţi. începând cu orele 16 şi pânăla înviere. La creştinii ortodocşi. toamna. de unde au plecat în urmă cu două secole. în Weidenthal (Brebul Nou).

ori la Gărâna sau la Brebul Nou. pe care comuna o sărbătoreşte cu ocazia reîntoarcerii delegaţiei de cetăţeni ai Văliugului. participau cu programe adecvate dar consistente.. Iosif Diaconovici (delegat). un rost în viaţă pe care au fost siliţi să-l părăsească înainte de revoluţia din 1989. Ioan Bălean (delegat). Miron Mănescu (preotul satului). Înflorirea vieţii culturale capătă o nouă orientare începând cu Ziua Marii Uniri a Neamului Românesc din 1918. aproape cu un an înainte de mileniul al III-lea. dar ei când pe aceste meleaguri este şi o revenire de aduceri aminte. Ei au părăsit gospodăriile construit aici şi au lăsat chiar neamuri de gradul cel mai apropiat. care vor continua cu sprijinirea morală. la care perfecţionarea a fost completatăde marii coloşi: Velceanu şi Krischer. copii căsătoriţi prin mixtificare şi cu care azi se revăd făcându-şi vizite reciproc. doinelor. un aport preţios l-au avut învăţătorii şi preoţii. Petru şi Pavel 1893. ca şi cele două coruri şcolare – români şi catolici – pânăîn 1962 sunt active de la începutul secolului XIX. alături de cele două catolice. ca şi în contemporaneitate. pomeniţi mai sus. instructorii de formaţii artistice. dirijorii. vor demonstra cu mare şi neţărmurită mândrie: faima lor de leagăn văliugenesc. Corul ortodox al Văliugului ca şi cel şcolar. unde şi-au lăsat cu ochii adânc înlăcrimaţi agoniseala de o viaţă sau chiar de două. La aceste formaţii culturale. Constantin Bălean (delegat). La cea de-a 200-a aniversare nu vor mai participa în măsurăde 100% coloniştii. Sava Diaconovici (delegat). trei – fiindcă şi părinţii şi strămoşii lor au lucrat din răsputeri să-şi facă în Văliug. la prima aniversare a unui secol – la 29 iunie la Sf.Cu această ocazie. stăpâni adevăraţi pe destinele lor. abia acum la Alba Iulia dar simţite profund în inimile tuturor celor ce trăiesc în Văliug şi în Marea Românie Reunită! 51 . în această atât de mândră parte a ţării în care cultul frumosului s-a ridicat pânăla înălţimi luminoase. al jocurilor cu adevărat româneşti. începând cu grupuri şi terminând cu corul de adulţi. care au luat parte la cea mai înălţătoare zi a României – „Unirea cu Patria Mamă”. a formaţiilor culturale şi în secolul XX – primele patru decenii – ei fiind încă activi. întrucât inexistenţa lor este prezentă pe acest teritoriu. în frunte cu primarul. văzute după milenii. de leagăn al cântecelor. ca şi celelalte formaţii artistice. Abia de acum înaintaşii noştri se simt cu sufletele înălţătoare. sărbătorită la Alba Iulia: ştefan Pânescu (primar).Formaţiile culturale.

admiraţia locuitorilor faţăde conţinutul istoric. va colabora cu învăţătorii. dând în special îndrumări. ca şi la Văliug este loc pentru elemente capabile. 52 . De aci se organizează în continuare munca culturalăcuprinzând toate formaţiile. Peia Aurel care în anul 1929-1930 pregăteşte împreună cu tânărul Busuioc Badea. de până atunci. a reuşit să valorifice. Discuţia despre repertoriul cântecelor erau foarte instructive. să dezvolte conţinutul naţional şi mai ales artistic. mai mult ca totdeauna. Anzi M. au desfăşurat activităţile culturale cu rol de conducere. dată de la care în repertoriul său apar piese cu conţinut patriotic şi naţional pur. Corul bărbătesc se dezvoltă şi devine mixt din anul 1919. momentele au reuşit să contribuie în profunzimea noastră morală. altă libertate. unde fiind elev la liceu şi membru al corului de acolo avea cunoştinţe proaspete şi stăpânea actul de dirijare. dar bineînţeles împrospătate. în memoria locuitorilor Văliugului. Domnia sa venea mai rar şi în acest caz erau foarte valoroase întâlniri la faţa locului. dar în localităţile săteşti. dornice săse afirme. În această comună. De la data de obţinere a independenţei. activitatea de culturalizare cu toate formele ei continuă dar cu un mai mare zel. Astfel că.. Acest tânăr dirijor. având la bază prezenţa lui Iosif Velceanu care avea altă pondere în activităţile complexe ale acestei laturi. intereselor naţionale. Ei lucreazădoi ani împreună şi obţin rezultate bune. venit de la Lugoj. la ridicarea pe noi trepte de culturăşi respect patriotic şi naţional. fiind scăpaţi de sub conducerea străină neamului. Astfel Vezoc. Formaţiile cultural-artistice îşi desfăşoară activitatea în continuare. începând cu perioada de la Unirea României 1918 – munca de culturalizare are o altă orientare. cu funcţia de director şi astfel calitatea este progresivă. tot învăţătorii şi preoţii.Dar acum. variat. acest program artistic-cultural al acestei deosebite serbări. această înălţătoare manifestare culturală cu valoare profund istorică pentru unitatea noastră naţională câştigată abia după îndelungate jertfe omeneşti şi suferinţe uriaşe care a stropit cu sângele eroilor noştri pământul acestei mult dorite patrii Prin conţinutul specific. aşa cum şi învăţătorii care se succed în conducerea corală sunt cei care aveau şi calităţi corespunzătoare. se desfăşurau toate acţiunile şi interesele. în afară de învăţătorul care a murit în război. Neştearsă va rămâne în conştiinţa. Conducerea acestora a rămas tot sub cei de până azi. încât bucuria era mare.

în mobilizarea membrilor formaţiilor. se simte o revigorare atât numerică cât şi privitor la creşterea încrederii cetăţenilor în formaţiile existente. mai ales bunicilor ce s-au luptat cu dibăcie artistică ceea ce demonstrează specificul cetăţeanului nevoit să lupte cu valurile vieţii. în comună. organizează la Sfântul Petru şi Pavel. Se remarcă o însănătoşire a echipei de dansuri care abordează o gamă variată de jocuri ce aparţineau părinţilor noştri.În perioada de la Marea Unire a României. aceasta contribuind la crearea unei atmosfere de sărbătoare în spectacolele prezentate. neexistând cazuri de trecere la alte culte care încearcă să facă reclame ca atare. ceea ce contribuie la bunul mers al comunei. ajută alături de şcoli la un climat sănătos. 53 . Faima echipelor noastre cultural artistice se apreciază din ce în ce mai valoros în urma programelor. la cunoaşterea vieţii obşteşti. cântă soliştii vocali cu un repertoriu popular de mare mobilizare spre viaţă liberă şi mănoasă. educative. la Sfântul Ilie la Muntele Semenic. Bisericile înregistrează progrese în ceea ce priveşte menţinerea credincioşilor în cadrul cultului ortodox şi respectiv catolic. medicale. De asemenea se organizează serbări câmpeneşti la care participă fanfara locală. Astfel de activităţi care mobilizează indirect masele de oameni ajută societatea omenească în înţelegerea bunului mers. organele de conducere ale comunei şi doctorul au prilejul să discute probleme obşteşti. la Lacul Vulturilor la care pelerinajul dureazăde la douăzile în sus şi la care vin mulţime de vecini din satele din jurul muntelui ca şi din alte meleaguri şi din oraşe mai ales cei de la Reşiţa. dar am prilejuit destule alte ocazii când noi am fost bisaţi să repetăm nu numai câte un punct ci destule din mulţimea pentru care nu întotdeauna au fost decât cei mai cunoscuţi ca având totul din abundenţă şi nu numai în acest domeniu. Formaţiunile noastre s-au făcut cunoscute nu numai cu ocazia marilor sărbători din jurul satului. Echipa de căluşari cu o vechime apreciabilă din secolul trecut şi care are o mare apreciere din partea sătenilor şi are şi merite deosebite – obţinând succese la concursurile la care s-a prezentat la Plasa de care a aparţinut Văliugul şi la fel folclorul mixt care are un repertoriu la nivelul cerinţelor la care aportul adus de noul dirijor este apreciat de organele de resort şi aceasta o dovedeşte şi creşterea numărului de membrii ca şi amploarea în general ce sporeşte permanent. spectacolelor ce le organizeazăsăle ţinem la serbări. Astfel.

unde azi este Casa Baraj. despre care nu avem loc săne mai povestească cel ce ne vorbeşte pe această cale…! 54 . muncă. Cu această ocazie a crescut volumul de lucrări de toate categoriile cunoscute de tehnica ce atunci apărea şi la noi care nu dispuneam de posibilităţi de deplasare în alte locuri mai depărtate de Reşiţa. ca în anul 1948 să apară pe străzile satului mândru Văliug. de aici în jos la fosta colonie Răchita. sau de altunde. volumului barajului de mai sus amintit. aşa zis conductor electric prin care trecea sunetul şi de-a lungul satului. de lumină electrică. săvuiască pe zi 5000 de muncitori. El spunea: “Spăriatul mai mare a fost atunci. fie altele definitiv construite în sat. De atunci am început să cunoaştem multe din cele ce viaţa ne-a demonstrat că aveam nevoie. şi azi.Din discuţiile pe care le-am avut cu profesorul Sîrbu Ion.Aşa se întâmplă odată cu apariţia vajnicei lucrări a Barajului Gozna începând cu anul 1947. În acest loc al Răchitei este azi mijlocul apei. dusă prin împingere pe distanţă apreciabilă pe cale ferată îngustăs ăpată la poalele dealului până acolo unde s-a construit uriaşul zid de oprit apa – şi veţi aprecia valoarea semnificati vă a muncii depuse de voinţa şi cu puterea omului ca săne bucurăm de atunci. care copil mai păţeşte ca noi cei de atunci… iată asta este una din verigile buchetului de cultură spirituală. de crearea zonelor pitoreşti etc. piatră cu vagonetul condus manual. Aici a apărut staţie de radioficare pe când mulţi nu ştiau ce-i radio. locuinţe ale consătenilor noştri care au fost aciuiţi în case fie improvizate. Staţia a început să vorbească – dar cum să vorbească firele de sârmă– aşa ne speriau părinţii – şi noi credeam căci mai mult nu ştiam. de unde s-au dislocat peste 20 de case. mulţi. de la Crăinicel unde azi este marea Uzină electrică. fugeam de teamă că cineva se ia după noi! De câte ori nu ne-am ascuns pe după orice poartă deschisă. de la cariera din preajma zonei Poiana Văliug – încărcată manual. din cele de nedescris de grele. din 1952. până la intrarea în Văliug din poiana cu acest nume. sau după vreun stâlp. până a venit cineva să ne asigure că nu este nimeni să ne facă teamă… cei mici mai făceau legătură cu basme când se ascundeau cine ştie ce suflete în imaginaţia celor ce ne făceau teamă. de om. când noi. Ne speria sunetul anunţării orei matinale de 6 şi 7 dimineaţa când trebuia să se pregătească de prezentat la muncă schimbul de zi… de unde să ştim noi de alde-alea. am aflat mai multe informaţii. în grup cum mergeam la şcoală. Acolo se căra. la Dealul Drăguţii. Acolo era cea mai crâncenă luptă. se ducea. darămite să vedem firul. sau veneam de la şcoală.

conducea împreună cu mulţi alţi dascăli toate mişcările. şi profesorul Dumitrescu Alexandru. profesorul Sârbu Licu. ori jucau şi muzica le cânta prin firul electric. la Târnova. Pora Daniel ne-a condus pe scenă câţiva ani. profesor Sârbu ne conduce şcoala dar urmează să ne conducă şi formaţiile culturale de acum înainte. directorul şcolii ne-a îndrumat paşii în prezentarea de spectacole. Ion Munteanu. la ajunul Anului Nou 1951 am fost părtaşi cu cei de se sperie… când văd mai multe lămpi pe pereţi. În ultimii. l-a înlocuit pentru doi ani învăţătorul Gruescu Romulus şi din toamna anului 1998 iarăşi dl. fără sticle lunguieţe ca acasă la noi. luminând să vedem o sală mare încăpătoare pentru sute de suflete. pe acea ladă de unde vălugenii au spus poezii. iar copiii mai mari sau măricei umblau fără frică pe lângă învăţătorul lui mai sus pe o ladă… (era scena de azi) pe care erau urcaţi şi ne spuneau poveşti. Georgescu Bujor.etc. am urcat pe scenă. am devenit şi noi mici artişti şi sub conducerea domnului învăţător Şerbănoiu Ion care era şi director.” Unul din acei dascăli. din care noi cei de aici am înţeles multe lucruri frumoase. în 1950. Profesorul Dodenciu Nicolae împreună cu instructorul de la Căluşari. şi alţi învăţători şi profesori ce ne însoţeau ne suiam pe acea ladă. la neamuri şi a văzut şi ascultat la cor din compoziţiile cale ca şi de ale colegilor săi Ion Vidu din Lugoj şi alţii. Nu mult după aceea învăţătorul director. Apoi profesoara Marcu. cântece executam şi multe altele. la Reşiţa cu întreaga formaţie de ansamblu cultural la care şi fanfara ne-a cântat. dirijorul corului din 1931 pânăla 1987 ne delecta cu tot felul de cântece din repertoriul bogat la care a contribuit şi marele profesor Iosif Velceanu ce a pus la dispoziţia dirijorului Badea Busuioc din (repertoriul) compoziţiile sale în fazele de început din 1931 când s-a mai reîntors în satul lui natal. am crescut. Din aceste succinte expuneri ce relatează fapte de cultură. spuneam recitări. iar veteranul Busuioc Badea. pe care după câţiva ani de conducere. căci de aceea noi vedeam. serbările care ziceau că este inaugurarea Casei de Cultură(cămin cultural) construit de Combinatul Siderurgic Reşiţa drept cinste satului Văliug. directorul şcolii ne-a condus pe scenăşi după aceea profesorul Vasilache Spiridon ne-a pregătit mulţi ani pentru spectacole artistice. au cântat. ne-au dus la spectacole în sate.” 55 . poezii.Atunci. plăcute atunci când nu după mult timp. Ion Sârbu îşi aminteşte: “Încetul cu încetul.

ascunse de frica cotropitorilor. nivelul de viaţă în sensul de a se aşeza mai organizat. din fânul de cânepă sau in. găzduiau oamenii şi animalele domestice nelipsite fiecărei gospodării. iar topirea plantei. se puneau la uscat la adierea vântului. dar la fel de scutite de modul de a fi văzuţi de cei ce i-ar fi distrus barbarii. Parte apreciabilă a acestor familii. sau se reiau pe alocurea deprinderi din familia din care provenea. a firelor de cânepă sau in. să se întrajutoreze în rezolvări de probleme specifice. Creşterea acestora era o îndeletnicire permanentă şi un izvor de venituri prin produsele de lapte. ca şi pentru acoperirea fiecăruia sau a fiecărui pat. În timpul iernilor. carne. având vârste seculare. bărbaţii nu lucrau în specificul ocupaţiei lor. la un loc în jur de 20-30 formau o aşa zisă mănuşă (snop) legate cu fir de sfoară. scormonitori ai rocilor existente în aceste locuri. se ocupau de treburile gospodăreşti pe care le face de regulă femeile. în colective formate din semeni pe diferite criterii unde-şi aleg locuri mereu mai prielnice. de-a lungul Bârzavei până sub poalele muntoase ale Semenicului. dar în astfel de zile fiind scutită într-un fel de migalele activităţii. când. dar în plus asigură şi hrana de zi cu zi în afară de produsele leguminoase mai ales ca şi cele cerealiere la care se preta solul micilor parcele existente în jurul casei improvizate din lemn. Cânepa şi inul se cultivau pe micile parcele din jurul locuinţei.a. de creşterea copiilor lor în aceste condiţii ce nu-şi găsesc analog. apoi. ea îşi valorifică timpul zilei în special căutând posibilităţi de producere a bunurilor – îmbrăcămintea membrilor familiei. devenite comune. fiind de origine românească din patria mumă Muntenia şi Oltenia în special. Evoluând pozitiv. producători de mangal-cărbune obţinut prin arderea lemnului după tăierea fagului în special de mărimi uriaşe. Arta populară Aşezările de început ale cetăţenilor pe meleagurile acestei zone deluroase cu privelişti răsfirate dispuse pieziş unde soarele-şi mai găsea loc să privească cu razele luminoase pe cerul senin al anotimpurilor. la soare timp de 10-15 zile. sau de copiii mai mari. Astfel apare. 56 . lână şi piei ş. ori unde a observat şi şi-a format o imagine a obţinerii produselor finite din lâna oilor. reuşesc să se cunoască. sau de piele ori sârmă. Cu timpul oamenii devin muncitori.VI. Femeile se ocupau de mica lor gospodărie. preluate de soţ.

stâlp de orice lemn. mobila de orice model actual are o înfăţişare de admirat. se produc sacii în care se încarcă cereale. acestora le găseau un loc cu apă. a creat pânză de in care există şi azi la diferite gospodării în Văliug. în diferite modele. Din pânză de cânepă sau in. având multiple utilităţi în interesul societăţii. fixau un ţăruş pe măsură în locul din râu. aceştia având o rezistenţă mare şi în continuare durata sacului folosit este foarte mare. Pânza de in a luat amploare în industrie. iniţial existau puţine centre pur muncitoreşti. şi de o frumuseţe rară pe care femeile le obţin şi înfrumuseţează camera de locuit. saltele din fire de cânepă ţesută. unde natura este foarte darnică cu omul. gospodăria reuşind să aibă cele necesare ca îmbrăcăminte şi preşuri. producerea de bunuri casnice necesare fiecărei familii a devenit o meserie preţioasă. obţinându-se firul strâns într-un ghem prin lucru manual de regulă al femeii sau fetelor. care se torcea manual. în zonele cu teren steril. Apoi după dărăcire. partea lui lemnoasă). Ţesutul în special. în cea mai mare parte obţinute din trecutul nu prea îndepărtat de la bunicile noastre. velinţe de acoperit. în jurul căruia construiau un stog de formă cilindrică (vârful fiecărei mănuşi se fixa în acel ţăruş / trebuie o oarecare îndemânare / şi aici stătea în apă până se putea sfărâma lujerul.I mai apoi pânza de cânepă existentă şi în zilele noaste (mai puţin azi) până-n timpul celui de al doilea război mondial. Tot femeia a obţinut. 57 . Mâna feminină. Arta populară a dus la producerea de macaturi prin ţesut din in care sunt din cele mai rezistente. în special în secolul actual. la fel se obţineau şi din pânza de in. şi respectiv torsul mai întâi şi se obţinea vestita pânză de in sau cânepă. când soţia a preluat locul soţului la muncile complexe ale gospodăriei. firul. de necomparat cu multe astfel de ţesături. costume de haine pentru membrii familiei sale. Prin baterea mănuşii cu maiul fixat pe un salcâm sau. există la ora actuală cazuri izolate unde se mai practică aceste preocupări.După uscare. Ţesutul manual. unde se dezvoltă ţesutul în casă. Bărbaţii plecaţi la războiul din 1941-1945. din care apoi se obţinea mulţimea de fire lânoasă a fiecărei mănuşi. manual. utilizând partea mai scăzută a calităţii firelor la tors. adânc la 90-120 cm. arid agriculturii. aceasta devenea acel caier. în aceste locuri ale comunei Văliug. a confecţionat cămăşi. preşuri de aşternut prin camere de locuit. dorinţa fiecărei gospodine din mediul rural.

la fel din piele de ovine şi caprine care se creşteau cu prisosinţă şi în prima parte a jumătăţii secolului actual. de către soţ. independent de voinţa ei. cu ajutorul a cinci ace care se folosesc de fapt şi azi. Apare planta numită bumbac. mai utilă. Haine din cele mai diferite din pieile de bovine crescute de localnici. din păcate şi acest port nu mai are longevitate. Din lâna de la oi obţinută în urma tunsului din perioada verii. de fapt cum hotărăşte gospodina şi se transformă în gheme. iar din piele de vulpe. de o rară frumuseţe. care o finisează şi se obţine un material foarte preţuit pentru îmbrăcămintea groasă. Apoi de cusut. ci dependent de dezvoltarea impetuoasă a tehnicii. existând produse industriale mai uşor de obţinut şi în plus se pierd obiceiurile din motive de evoluţie a societăţii la alţi parametrii mai simpli ş. Dar. se pierde cu trecerea timpului. în condiţiile specifice de nomazi. să schimbe locul din motive independente de voinţa lor. paltoane. de angajarea femeii în funcţii din ce în ce mai utile considerate. care se ornează cu diferite modele de iră (piele tăbăcită şi vopsită în diferite culori) şi rezultă o haină lungă extrem de frumoasă. mai ales femeii. Dimia se duce la piuă (pivă).a. şi cea de viermi de mătase. De asemenea se toarce lâna. deveniţi anonimi. Oamenii se întreceau la obţinerea de încălţăminte care mai frumoasă. mai ales în perioada de iarnă mai geroasă. mai înainte se obţin podoabe pentru sexul frumos prin aplicarea diferitelor metode de tăbăcit. pricepere deosebit de iscusită a femeii. dau naştere portului popular cel mai preţuit. se obţine firul care se foloseşte la împletit ciorapi. oamenii crescând animale trec la prelucrarea pieilor. a dat naştere la bunuri de o mare utilitate în viaţă. în fire cât mai subţiri. chiar cel puţin egale cu rezultatele date în societate.Această artă. De acum se poate aprecia că iscusinţa în lucrul de mână a celor cunoscuţi numai după produsele obţinute. 58 . până la obţinerea de produse necesare pentru încălţăminte. fir de mătase. adică fiind obligat mai ales săşi mute locuinţa. se obţine încălţăminte deosebită. Se dezvoltă activitatea gospodărească din bumbac. prin ţesut şi cusut manual. opinci care s-au purtat de către cetăţeni până către finele deceniului al VI-lea al secolului XX în care trăim. În aceste aşezări omeneşti. de iarnă. graţie eforturilor susţinute ale mâinii omeneşti. Toate acestea sunt produse ale artei populare în care rolul principal îl au cei doi soţi de regulă. Aceste produse finite. din care se obţin aşa zisele jurobii din care se năvădeşte materialul de ţesut şi se obţine dimia.

produc aceste podoabe femeile. ca dealtfel şi în alte sate. acum în secolul modernizării. dar se pare că ultima a fost cea care admiră numai.Portul popular reda în figuri geometrice sau imagini ale diferitelor animale: fluturi. Admiraţia celor ce ne vizitează actualmente. portul femeiesc ilustrează ingeniozitatea. de velinţe pentru mobilă care au o durată de îndelungată vreme. lucrate de mamele sau bunicile lor. Combinaţiile motivelor naţionale aplicate la cusăturile acestor costume demonstrează cu prisosinţă simţul artistic înnăscut cât şi cusăturile neaoşe ale Văliugului. Aici. Portul naţional s-a transmis din generaţie în generaţie. La fel se poate mândri văliugeanul cu ţesăturile de feţe de masă. măiestria şi hărnicia ţărancelor autoare. de unde copiază modele de cusături şi de şabacuri. 59 . Ei sunt îmbrăcaţi în acele distinse lucrări aplicate. mai ales în zilele de iarnă sau în zilele nepotrivite pentru munci în gospodărie sătencele se adună la câte o femeie care poartă cele mai mândre haine ţesute şi lucrate personal. când se prezintă serbări artişti ai jocului popular. Dacă portul naţional bărbătesc de la Văliug trezeşte interes şi admiraţie pentru cei străini de localitate.

G. au trecut în proprietatea Regimentului Grăniceresc 13 odată cu înfiinţarea acestuia. Primele măsurători cadastrale au fost făcute în anii 1779-1810 de către statul austriac. ca şi azi pâraile din jurul muntelui Semenic şi care aveau un triplu scop: aprovizionarea cu apă a oraşului Reşiţa. odată cu naţionalizarea. pentru construcţii.VII.. În prioada 1885-1905 societatea S. în Banat. lemn pentru distilerie şi lemn de foc. între anii 1862-1875.E. Regenerarea s-a făcut pe cale naturală şi prin împăduriri cu molid. Atât pădurile administrate de Regimentul Grăniceresc şi apoi de Comunitatea de Avere Caransebeş ( cele 18% din suprafaţa pădurilor ). trec în proprietatea statului român în 1948. Perioada 1860-1870 a reprezentat pentru amenajarea pădurilor un progres deosebit datorită întocmirii unor planuri topografice exacte. producerea de energie electrică şi transportul lemnului de mici dimensiuni. 60 . Pe lângă clădirile administrative existau şi construcţii pentru recreare şi agrement. cât şi pădurile administrate de U. curăţiri şi rărituri. Concomitent s-au efectuat tăieri de îngrijire a arboretelor – curăţiri şi rărituri.T. Cu această ocazie s-au întocmit planuri de bază la scara 1:5760. Restul de 82%.E. Puteau fi transportaţi zilnic până la 1000 m st. regulamentele şi instrucţiunile diferitelor epoci. mai excută o lucrare de triangulaţie şi pentru Ocolul Silvic Văliug. Toate cantonele silvice erau legate cu ocolul silvic prin linie telefonică. Revizuiri şi refaceri ale amenajamentelor s-au continuat de-a lungul timpului în conformitate cu legile. în bazinele superioare ale rârilor Bârzava şi Timiş. S-a adoptat regimul tăierilor succesive cu un ciclu de 80 de ani pentru fag.G. din 1855. în Reşiţa ajungând anual pe această cale 180-200 mii m st. în perioada 1890-1946. brad. jud. Caraş-Severin şi aparţinător Direcţiei Silvice Reşiţa subordonată Regiei Naţionale a Pădurilor.R. Datorită cerinţelor de lemn pentru mangalizare. Cele mai vechi plantaţii datează din anul 1840 şi ele s-au făcut în mici buchete pe vetrele fostelor bocşe. Trebuie menţionată construcţia. societatea S. pentru producerea mangalului (plantaţii cu răşinoase).R). când o parte din acestea. Imediat după anul 1855 s-a aplicat o formă de tăieri succesive care a constat dintr-o primă intervenţie. Ocolul Silvic Văliug Ocolul Silvic Văliug este situat în sud-vestul României. în baza dispoziţiilor privind legea agrară „Urbarum banaticum”. de mină şi de lemn mărunt pentru distilare proprie.D. urmată de tăiere finală cu scoaterea lemnului pentru alte prelucrări industriale şi de foc. degajări. care după anul 1919 se transformă în Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa (U.). cu scoaterea lemnului de mină. a trecut la raţionalizarea exploatării pădurilor şi la gospodărirea pe bază de amenajamente silvice.T.000 de ha de pădure care alcătuiesc un masiv păduros compact pe versanţii nord-estici şi vestici ai Munţilor Semenic. paralel cu lucrările de amenajare făcânduse înzestrarea fondului forestier cu o reţea întinsă de instalaţii de transport care au asigurat nu numai recoltarea produselor principale în bune condiţii dar şi aplicarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor. pin şi paltin.G. Pădurile acestui ocol au fost administrate de către statul austro-ungar până în anul 1850. În afară de aceste drumuri a existat o reţea vastă de poteci de călărie şi pază. urmărindu-se continuitatea tăierilor în amenajmente. larice.E.D. iar cadastrul integral s-a făcut de scietatea S. cu curbe de nivel şi multe detalii topografice. Gospodăreşte 14.G. a unei reţele dense de canale (aprximativ 100 km) care colecta.E.T.T. 18%. au intrat în proprietatea Societăţii Austriece de Căi Ferate (S. de lemn.

Văliug şi Trei Ape. fiind zona tampon în jurul Parcului Naţional „Cheile Caraşului . a fost aplicat rgimul codrului cu tăieri succesive având ciclul de 100 de ani. astfel încât. Ca urmare a apariţiei de noi obiective social-economice (lacul de acumulare Gozna. Considerentele de ordin hidrologic derivate din necesitatea asigurării pentru lacul de acumulare Gozna a unui ritm de colmatare cât mai redus. toate acestea dublate de dorinţa unor silvicultori de a aplica într-o formă originală un tratament intensiv. să se prevadă tăieri de transformare spre grădinărit. Din dorinţa protejării pădurilor de tăieri necontrolate. în amenajamentul din 1951. rezervaţiile de seminţe genetic ameliorate şi drumul turistic Reşiţa-Semenic. însumând 4461. au făcut ca pentru prima dată într-un amenajament al acestui ocol silvic. 61 . Pădurile. împotriva colmatării. Este vorba de amenajamentul din anul 1951 când s-au propus astfel de tăieri pe o suprafaţă de 616 ha. în amenajamentul din anul 1961 a fost prevăzută aplicarea tăierilor de transformare spre grădinărit pe o suprafaţă mărită. În general.70 ha. După 1963. golul alpin. s-a prevăzut executarea tăierilor grădinărite din necesitatea protejării lacului de acumulare Gozna. dar începând cu anul 1963. volumele s-au apropiat de prevederile amenajamentului. când s-a cristalizat deja concepţia celor care s-au ocupat de aplicarea tăierilor de transformare spre grădinărit în aceste păduri. Anul în care a intrat în vigoare amenajamentul a coincis cu aplicarea primelor tăieri de transformare.7 ha. pe lângă tratamentul tăierilor succesive şi progresive propuse a fi aplicate în pădurile ocollui. pus în funcţiune în 1952 şi staţiunea Crivaia). silvicultorii vremii au reuşit să încadreze ocolul în categoria celor închise. astfel că în anul 1950 nu s-au parcurs arboretele cu tăieri de îngrijire şi de igienă. terenurile cu pantă mare. în partea centrală şi sudică a Europei. având rolul de a ocroti prin existenţa lor acumulările de apă Gozna. Posibilitatea ce recolta pe cupoane permanente cu rotaţia de zece ani. amonte de acumularea Gozna. volumele de extras fiind calculate pentru fiecare unitate amenajistică. dar pretenţios. reprezentând 66% din suprafaţa ocolului. corelate cu existenţa în zonă a unor factori naturali şi antropici favorabili.Semenic”. Cantităţi mici s-au extras la răşinoase. în opt din cele 12 unităţi de producţie ale ocolului.Complexitatea condiţiilor de construcţie. posibile în acea perioadă a constituirii şi activării SOVROM-urilor. În amenajamentele din anii 1971 şi 1981 au fost oprite suprafeţele pe care se aplicau tăieri de transformare. nivelul tehnic şi modul ingenios de captare a izvoarelor au făcut din această amenajare o construcţie unică în felul ei. în prezent. aflat în construcţie. Toate pădurile Ocolului Silvic Văliug sunt încadrate conform sistemului românesc de clasificare în grupa I-a a pădurilor cu funcţii speciale de protecţie. modul concret de lucru s-a trecut la deschiderea de ochiuri în vederea instalării regenerării naturale preconizate şi de primul amenajament întocmit în anul 1951. Pentru prima dată. Proporţionarea categoriilor de diametre şi a amestecului de specii s-a lăsat pe planul al doilea. Acest lucru a fost posibil şi datorită bunei gospodăriri a pădurilor în trecut. tendinţa fiind ca acestea să se menţină şi să se conducă la vârste când pot fructifica arboretele prin instalarea lor de viitor şi mai rar deschiderea de ochiuri care să ducă la diversificarea structurii parţial echiene existente. cuprinzând arborete aflate în bazinul Bârzavei. În primii doi ani de aplicare acestea au avut un caracter timid. ele însumează 9098. până în anii 1950.

cu creşteri lâncede. concomitent cu realizarea unor sortimente de lemn calitativ superioare. deşi de-a lungul anilor s-au extras cantităţi apreciabile de masă lemnoasă. 12% în volum. Rolul protector al pădurii este exercitat în permanenţă odată cu atingerea structurii grădinărite. contorsionaţi. contribuind. care împiedică dezvoltarea biogramelor de viitor. cu precădere. În plus. arborii defectuoşi. Prin aplicarea acestui tratament se urmăreşte ameliorarea continuă a aspectelor cu privire la folosirea integrală a spaţiului de creştere atât pe orizontală cât şi pe verticală. specii cu temperament de umbră. Pădurile. 62 . considerându-se că în acestea este posibilă regenerarea prin sămânţă şi au avut un caracter pregătitor extrăgându-se. deoarece solul este în permanenţă acoperit şi protejat. urmărindu-se să nu se disperseze prea mult tăierile. În continuare se va proceda asemănător. Intensitatea a crescut odată cu repetarea tăierilor. răniţi. slăbiţi fiziologic. Tăierile au fost de intensitate redusă la primele intervenţii. prin aplicarea acestor tăieri. la creşterea efectului protector a apelor şi solului. pentru a nu se declanşa regenerarea pe o suprafaţă mare.Mărirea acestei suprafeţe se datorează şi condiţiilor deosebite în care se dezvoltă suprafeţele acestui ocol: staţiuni de bonitate superioară şi mijlocie.2-0. sunt închise dând impresia că nu s-a intervenit cu tăieri. menţinându-se constant. dotarea cu instalaţii de transport etc. în general. în suprafaţă de 0. pante moderate.5 ha. cantitatea de masă lemnoasă nu s-a diminuat comparativ cu masa lemnoasă ce s-ar fi putut extrage prin aplicarea unui tratament mai puţin intensiv. Primele intervenţii s-au făcut în arborete trecute de 80 de ani. astfel. La următoarea rotaţie s-au deschis ochiuri acolo unde s-a instalat seminţişul. astfel ca la sfârşitul perioadei de transformare să rezulte un amestec intim cu ochiuri cu vârste de la 1 – 120 ani şi peste.

pe care dealtfel o ştim. sufletului celor care vor avea prilejul să fie primii care să-şi exprime aprobul sau opusul celor aşternute pe acest orizont… de oi negre pe câmpul alb… ştiind. gândului că cel care vorbeşte aici are bunăvoinţă şi simţul marelui simpatic de a fi prezent… în multe şi chiar foarte multe… ce sunt doar fapte şi ce pot cădea sub simţurile ce reprezintă construcţia fizică şi nu numai. De fapt. cred necesar a fi începută cu simţăminte personale ale autorului… de atunci. noi cu aceste hârtii imaculate ce le avem în faţă. pe cei ce nu au avut astfel şanse. acum 50 de ani (ce se împlinesc la o distanţă de numai câteva luni). cu orizontul nostru. Soarta care ne-a ajutat. am ajunge la interpretarea sensului. deşi ar fi a mai multor factori. va întâlni doar… numele celor angajaţi azi a duce poate îndepărtatului viitor ceea ce este frumos. dar s-o interpretăm în sensul real. în mod laconic dar cu mult zel ar trebui. să le reprezentăm. Categoria cealaltă este la fel de importantă vieţii. Dar aceasta o fac specialiştii. Prezenta tratare a temei. avem de toate.VIII. Dar toate acestea. trebuie să parcurgem nişte orizonturi. 63 . Subiectul acestei teme face loc şi la nişte definiţii ori pe alocuri. al unora. vremea că ne-a prelungit existenţa. şi cred că ar trebui dat un moment ca timp. Ar trebui plecat de la etimologia cuvântului şi încet. superb şi nu poţi găsi în cuvinte la repezeală.Turismul Cred necesar dintru început să plecăm de la înţelegerea noţiunii. s-ar aluneca… în teoreme şi aici se poate lăsa spaţiu. fiindcă prezenta lucrare – când se va prezenta ca foi… ruginii. ştiind că contemporaneitatea de atunci. fac apel la nişte evocări. la nişte aduceri mai aproape de contemporaneitate. adică numărul calendaristic al anului 2000. posibilităţi de prezentare. îi va pune în mişcare. Aceştia îi putem diviza în două categorii: cei ce au avut ocazia să le fi avut pe ecranul vizoarelor în timpul trecut şi cealaltă categorie este cea care a auzit fară să vadă. din alfabetul limbii române. încet. Şi acum să păşim la drum. cei de azi ca şi cei de peste vremuri… După aceste spuse. s-ar putea bănui. să le recomandăm. Aceasta e o altă calitate a lucrării. practic. îi va trimite la turism.

Un număr de 71 familii din zonele: Oberosterreich. la o distanţă mai mare de cartierul Cuptoare. stejar sunt o podoabă a acestor ţinuturi şi totodată sunt una din bogăţiile de bază ca şi cele care asigură ozonarea mediului. 64 . Niederosterreich. lacul este şi izvor pentru pescarii autorizaţi de a prinde şi a se ospăta din peştele de apă de munte. clădiri ale fostului …… . de fapt se pierde în negura vremii. în judeţul Caraş-Severin. Este o deosebită frumuseţe a locurilor din perimetrul respectiv încât este vizitată în mod special de excursioniştii din localitate şi Reşiţa ca şi din alte zone ale ţării. Zona muntoasă în care ne aflăm e de un pitoresc din cele mai spectaculoase. în ziua de 29 iunie. dar lucrau la extracţiile de minereuri din împrejurimile munţilor Semenic. situată spre sud-vest de oraşul Reşiţa. Ei au trăit prin locuri ascunse din pădurile de aici. Tirol. La începutul secolului XX. Altitudinea comunei este de 625 m. Existenţa aşezărilor răsfirate. fiind unica pe atunci în ţară şi în Europa de răsărit. la poalele Semenicului între dealuri. unde se formează lacul de acumulare şi se construieşte uzina electrică ce furnizează curent electric pentru fabricile din Reşiţa. dată la care au fost aduşi colonişti şvabi din Austria. primăria şi localul de şcoală din faţa bisericii romano-catolice etc. Vâlcea şi Gorj etc. Pe lângă farmecul pitorescului. aceasta datează din timpul dacilor şi romanilor Cei existenţi la data de 29 iunie 1793 şi se aşează în perimetrul de pădure din zona de centru – care este în Parcul din Tei şi azi existent. La ora actuală este un loc de agrement deosebit. invitaţiile la plimbare nu se lasă aşteptate. Existenţa comunei este atestată la anul 1793. la care altitudinea este de 998 m .Comuna Văliug aşezată într-o regiune muntoasă. Lucrarea aceasta monumentală şi complicată pentru acele vremi. sub Prislop. azi ale ocolului silvic. Aşezarea satului este de-a lungul râului Bârzava. S-au construit: Biserica romano-catolică. la 11 km. se construieşte stăvilarul Breazova (barajul). Locuitorii se bucură de împrejurimile care sunt atât de fermecătoare şi parte dintre ele sunt uşor accesibile pe poteci. Primii locuitori au fost români veniţi din judeţele: Mehedinţi. carpen. Pădurile de conifere şi cele de fag. Locurile de vizitat sunt atât de multe că nu ştii la care să ajungi în aceeaşi zi fiindcă aşezările sunt şi pe versanţi diferiţi la care nu se poate merge cu uşurinţă pe aceleaşi poteci.

Sunt în posesia unor imortalizări autentice. cu rezerva că au avut loc în plus autocamioane din mărcile: Tatra. Astfel credem că vizitatorul care studiază. cu ladă. N. calea ferată de profil îngust pentru vagoneţi. ca şi încărcat. la dimensiunile 42 cm / 32 cm. privind şi gândind. Spre a fi văzută de cei care au ocazia la această carte pe care sperăm să reuşim s-o terminăm şi să o publicăm. s-a lucrat până la darea în folosinţă. Csepel. şi cea de-a doua arată finalul lucrărilor (se vede întocmai partea zidăriei din beton. Să aşeze conducta gigantică sau alte asemenea părţi de construcţie aferente. Credem că vom reuşi să le reproducem prin fotografiere şi să le redăm în prezenta carte. lopata şi roaba. Schelăria este făcută după calcule şi teren. aceştia erau manevraţi de mâna muncitorilor şi gol. în fotografie se disting: scripeţii. Când munca de salahor se foloseşte în minimă măsură. când condiţiile de muncă se sprijină pe tehnici noi. între etaje cu scări.B. la care se adaugă scripetele. din cele mai dificile. Şi barajul (stăvilarul). pe rocă direct trebuie ştiut că toate construcţiile au fost efectuate cu unelte primitive: târnăcopul. construit în perioada 1947-1952. Proiectantul lucrărilor desigur că înainte de a întocmi lucrarea. de la Gozna. pe etape şi epoci ale secolului: de la începutul lui şi sfârşitul. dar la care se adaugă o parte apreciabilă la construcţia iniţială a părţii construită în perioada noii tehnologii. azi. identic. de către un număr de 5000 de muncitori. adică 1907 şi 1950. din anii 1990-1999. Skoda. deschise care efectuau transporturi de tonaj până la 4000 kg la Reşiţa şi retur pe un drum de piatră. scările pe direcţie oblică. Privind lucrarea din Crăinicel. se goleşte în totalitate. ale hidrocentralei din 1947-1952. dinafară ce se vede numai dacă apa. în două faze: incipientă când s-a produs şi fixat schelăria pe toată lungimea şi respectiv înălţimea lucrărilor făcută din lemn. a cercetat totul la concret. de fapt înarmat). prin care trece o parte din apa spre a produce curent electric necesar uzinelor de atunci ca şi astăzi. apreciază totul la justa valoare a aplicării tehnicii. Molotov. din 1907. să tragă în pantă. precum cel de la Breazova. baza. la locurile unde nu poate pătrunde utilajul capabil să ridice. stăvilarul (barajul 5) dar şi locul unde s-a clădit uzina propriu-zisă. apoi 1951.La Barajul Breazova (sau Văliug) excursioniştii pot studia în ansamblu şi în amănunţime locurile atât de înfricoşătoare unde au reuşit înaintaşii noştri de acum 108 ani să amplaseze atât zidul. 65 . dar înainte de a se turna fundaţia până la elevaţie.

întors cu vagonetul. dar locul aproape că nici azi. După aşa o trăire de câteva zeci de minute. acel păstrăv produs prin grija atât a omului harnic. în special. ori când deschideţi fereastra. la lumina farului şi apare ca în vis feeria culorilor nemaipomenit de fermecătoare. care abundă în peisaje dintre cele parcă nevăzute până aici. putem repera cu greu traseul de dus. după revoluţia din 1989. când vâsliţi la barca ce pluteşte şi o conduceţi. Nu mai vorbim despre o parte din semenii noştri care prin accidente capitale şi-au jertfit viaţa în număr considerabil. fiindcă dumneavoastră veţi admira lucrarea propriu-zisă atunci când vedeţi în ansamblu. cu relaţii politice şi din alte zone ale ţării. dar şi cu posibilităţi financiare pe măsură. după 48 de ani. cu zeci de ani în urmă). în perioadele 1901-1909 şi 1948-1952. Materia primă propriuzisă. la barajul Gozna. a comunismului. piatra se producea şi transporta cu vagoneţii împinşi manual tocmai de la Poiana Văliugel. despre eforturile celor de mai ieri (adică de azi. Doar câteva au fost realizate pe timpul orânduirii „Epocii de aur”. în special de cei cu posibilităţi financiare. nu se mai vede . Totul în aparenţă. la care se adaugă zeci de construcţii civile (case de odihnă) ale cetăţenilor doritori de aşa condiţii. când săriţi de pe trambulină în lac. fiindcă ar merita cu prisosinţă să fie văzut de fiecare vizitator şi excursionist. vis. Zona Crivaia. Proprietarii acestor imobile îşi petrec timpul liber în aceste colţuri naturale unde ozonarea aerului schimbă cu totul procesele ce se petrec în organism pentru îmbunătăţirea şi prelungirea longevităţii . Dar credem suficient. în apropiere de vila Klaus. Cei ce am cunoscut locurile atunci. Aici. sau când faceţi concurs de canotaj. 66 . La pescăria. făcută acum câteva zeci de ani pentru a creşte peşte. Fiindcă va preţui strădaniile şi gândurile bune ale celor ce au depus eforturi din cele de neînchipuit pentru realizarea lor. care după aşa realizări magnifice aduc aceste largi speranţe de o altă viaţă. volumul de muncă este aproape înzecit şi la fel pericolele. Acestea au răsărit ca din vis. seara. parcă. Aceste mici descrieri reprezintă o parte infimă. ori serviţi gustări de sezon de la Casa de pe ponton. când punem bazele lucrării.Acest mare obiectiv al Crăinicelului care credem că se va vedea separat în această lucrare. poţi aprecia ca îmbietoare imaginile unor realităţi azi. Trecea prin pădure. dar când faceţi baie. în special. pentru delectarea turistilor dar şi a consumatorilor din Reşiţa.

ce se poate obţine de la împuternicitul uzinei. Un amănunt. din datinile autentice ale strămoşilor noştri. vizitând Văliugul. 67 . O construcţie cu un gust deosebit în alegerea modelului arhitectural. construite în Văliug: 1. 3. iar în restul sezonului servirea de ocazie sau în petrecerea sejurului se poate profita de dormit în căsuţele din jurul lor. scândură şi rumeguş de lemn la mijlocul zidului care apoi este tencuit cu beton. realizate de persoane din oraşe ale judeţului nostru sau din judeţele Arad. la o distanţă de aproximativ 250 metri. care într-un viitor nu prea îndepărtat va termina construcţia etajată. Mergând în jos de la Bradea.. Bradea Gheorghe – vila din centrul comunei. cu calităţi deosebite. 4.Lacul barajului Gozna dispune de cinci pontoane. Timiş etc. Obădău Ioan – fost inginer la RENK Reşiţa. Ruian Ion – profesor în Timişoara. este vizitarea cu aprobarea prealabilă. Actualmente este maestru antreprenor silvic în Văliug. Proprietarul acesta este un camarad crescut pe meleagurile maramureşene. dacii. dar va fi o raritate. Pentru vizitatori amintim ca şi pentru excursionişti farmecul ce-l puteţi avea vizitând noile clădiri. vis-à-vis de ultima casă dinainte de podul de peste Bârzava. Sau în camerele special pregătite şi serviciile solicitate sunt din cele mai apreciate. a interiorului zidului barajului (tip tunel) care este uimitor şi incredibil că ar putea exista astfel de lucrare. Aceasta va fi de utilitate hotelieră şi cu alte profiluri care vor contribui la satisfacerea dorinţelor vizitatorilor şi excursioniştilor. a construit o casă de odihnă. în partea dreaptă. pe care-l considerăm foarte preţios. actualmente pensionar. în sensul materialelor folosite la etaj: lemn. Proprietar este firma „Vasiluţă Ioan”. folosit. şi vei avea satisfacţii. pe lângă modelul arhitectural prezintă curiozităţi privind rezistenţa edificiului şi măsurile tehnice aplicate pentru menţinerea temperaturii dorite provenită dintr-un izvor termic. În primirea excursioniştilor ca şi a vizitatorilor sau celor care vin la plajă. fiecare este construit mai agreabil decât celălalt şi la fel mai pregătit calitativ. Va veni cu noutăţi pentru noi . ceea ce conferă un prilej deosebit de a o trece în revistă. Clădirea. care în curând va fi dată în folosinţă. de la sensul giratoriu venind dinspre Reşiţa pe stânga. în zilele corespunzătoare ale verii. pe partea stângă. dragă vizitator sau excursionist. virând spre stânga la sosirea dinspre Reşiţa. s-o cunoşti. 2. întâlnim Fabrica de pâine şi produse de patiserie. la sensul giratoriu. are o casă de vacanţă cu magazin alimentar la parterul construcţiei realizată într-un mod specific.

Semenicul. Turismul practicat azi în zonele Munţilor Semenic. 6. demn de văzut de cei ce trec prin Văliug sau de turişti. construită de mâna sa. cu o întindere de peste 3000 jugăre. între trei vârfuri. spaţiul pentru excursionişti cu deservire cu pension pe o durată dorită în condiţii din cele mai ofertante. Semenicul este mândria munţilor din Banat. a existat şi în vremurile din secolele anterioare. în arhitectură ce atrage atenţia tuturor ce trec spre Staţia de captare şi filtrare a apei potabile Văliug. apoi la Muntele Semenic (1447 m). model demn de a fi văzut. domiciliază în municipiul timişoara. mai cu seamă să vedeţi şi esteticul construcţiilor aferente din gospodărie. înainte de podul Iazului. la ieşirea de pe strada principală. la scoici de apă pentru transportarea lemnelor. construcţie cu modele unice. Iată ce scrie profesorul Valeriu Puşcariu. pe măsura specialităţii sale profesionale. Avram Ioan – maestru tâmplar – proprietar al imobilului cu etaj. construită după un model arhitectural original. împreună cu membrii familiei sale. Imobilul este situat pe partea stângă. 7. timp de vreo doi ani (19951997). înainte de a se termina partea dreaptă a străzii. inginer la Construcţii Reşiţa.5. nume cunoscut după numele celui care a fost la ocolul silvic. Excursii „Pe Prislop 998 m. din satul de la Vale. Piatra Goznei (1449 m) şi Piatra Nedeii (1438). 68 . în condiţiile de atunci când lumea nu avea la îndemână condiţiile de azi din toate punctele de vedere. Augustinov Rafael – medic stomatolog în municipiul Reşiţa. care au de câştigat din multe puncte de vedere. în urmă cu câţiva ani. înainte cu circa 200 de metri de acest obiectiv comunal. pe partea stângă. profesează meseria de tehnician. Imobilul se găseşte în imediata vecinătate a casei profesorului Roian Ion de la podul de peste Bârzava. Bolocan Iulian. Muntele Semenic e întreaga poiană mare. predestinat pentru magazin la parter şi deasupra. care trezeşte deosebite curiozităţi şi satisfacţii. Casa de vacanţă. de cazare şi tot confortul pentru sejur. proprietarul casei de odihnă. proprietar al imobilului cu o arhitectură celebră. 8. în timpul concediului. Târlea Ştefan – patron.

Pe vârful Munţilor Semenic se pot organiza diferite evenimente. spre apus. iar petrecerea firească. unde merg ţăranii de la mari distanţe. oferit de preotul care a fost hirotonisit la Sf. de bunătăţile naturii pe care le oferă fiecărui om al lui Dumnezeu. Ioan. sunt o mulţime de imobile hoteliere cu nivele de construcţie din cele mai moderne şi dotate cu toate cele necesare celor mai mari posibilităţi care satisfac cerinţele excursioniştilor la nivelul pretenţiilor internaţionale. încât fiecare cetăţean excursionist sau vizitator. Pe Semenic. construcţii hoteliere pentru cei cu buzunare mai firave. peste crestele Almaşului şi poarta prin care iese Nera. până la Cula Vârşeţului din Banatul iugoslav. Pe Semenic e şi Baia Vulturului. dar modernizate: în loc de o mică cabană la nivelul posibilităţilor de atunci. sunt la dispoziţia solicitanţilor şi pentru serviciile de odihnă şi pe timp de noapte din cele mai variate încât fiecare pleacă cu cele mai frumoase amintiri. sportul pe zăpadă şi schiatul pe pante din cele ce se pot prefera. La reîntoarcere se poate folosi teleschiul ce funcţionează în perioadele când condiţiile naturii oferă posibilităţi specifice sezonului. Ilie şi Sf. Pentru aceştia. Sunt şi cabane. Ispas din anul curent. Iar spre miazăzi şi răsărit de la muşcătura Cazanelor şi până dincolo de masivele calcaroase ale Ţarcului şi Godeanului. Să urce şi să coboare cu o viteză ce o practică numai cei ce-şi însuşesc arta de a schia. masa . după gusturi şi dorinţă. la stâna de oi.Priveliştea de pe Semenic este fermecătoare. după măiestria de a folosi gradul mai mic sau mai mare al pantelor de coborâş cu astfel de invenţii ale omului. Oficiile turistice. dansul au loc pe un spaţiu la alegere al celui mai luxos hotel cu restaurant unde sub razele de lumină strălucitoare ai impresia că te simţi ca în paradis. căsuţe. sărbătorirea anumitor momente fericite din viaţa omului: a. la Sf. creştineşti. dar şi condiţiile de plată sunt în consecinţă. cât şi pentru cei ce-i însoţesc sunt condiţii deosebite de servicii culinare. când e vremea senină. Înălţimile Munţilor Semenic oferă şi condiţii din cele mai dătătoare de sănătate omului. întregul orizont.” Azi se păstrează multe din aceste tradiţii. 69 . se află şi o mică cabană. se poate bucura în acelaşi mod. De pe Semenic prinzi cu vederea. Oficierea căsătoriilor la Sfânta biserică de pe munte. permanent şi la alegere. să facă baie. de aici. cu serviciile religioase. dar de o calitate ireproşabilă ca şi servitul.

care nu fac altceva decât recompensează meritele. În toate domeniile de activitate socială există cele mai crunte neajunsuri de existenţă a omului fie el cât de econom. sunt din cele mai apetisante. din momentul în care buzunarele lor se îndestulează cu sume pe care un muncitor din cei mai destoinici. Aceste sărbătoriri sunt însoţite de orchestre şi fanfare. celor merituoşi. nu poate câştiga într-o perioadă de 40 de ani activi în orice domeniu cât câştigă într-un an un demnitar. Concursuri sportive. de la locul de muncă cel mai greu. săniuşul. Astfel încât simţim din ce în ce la ziua Mare a Revelionului. Finalul. Dar. Pregătirile echipelor de fotbal. b. tot în acest preţios colţ al Banatului se desfăşoară. dar şi grupuri particulare pot petrece organizat. au loc pe acest vârf de munte îndrăgit de toţi doritorii de sport şi mai ales de cei ce îndrăgesc acest sport alpin. ca şi sărbătorirea de succese în domeniu. de la care sunt nelipsite sunetele dansului de orice categorie ritmică. harnici. la care se invită cei competenţi consideraţi de cei care organizează. Petrecerile acestor zile sunt fericite doar pentru o mână de cetăţeni. Revelionul se sărbătoreşte într-un fast pe măsură. d. c. 70 . ci doar circa jumătate cel mult. naţional. reprezintă mai mult decât jumătate din câştigul lunar al proprietarului. să nu mai pomenim de chiriaşul apartamentului. fiindcă cheltuielile de întreţinere numai a locuinţei de la bloc. în special cele cu caracter de iarnă. în ultimii ani din 1990 încoace şi parcă din ce în ce mai puţin se pot realiza în practică. aşteptările celor mulţi. din aceasta. dintre cei pe care poporul îi alege ca să le conducă destinele. drept merit al eforturilor depuse sau a felicitărilor şi a recompenselor morale şi chiar materiale atribuite. dorinţele. mai găsesc câte o fărâmă din bunurile ce odinioară erau din belşug.Calitatea serviciilor efectuate de personalul atât de elegant ca şi diversificarea gustărilor. respectiv eforturile depuse. aşa zisele spartachiade de iarnă. pe care-l organizează diferite oficialităţi de Stat sau întreprinderi ori instituţii. cel de schi alpin la nivel local. De aici pleacă după perioada stabilită. masa pe care altădată nu mai era loc de atâtea feluri de mâncare. în acelaşi timp au o mai mare nădejde a succeselor de viitor. Dar despre care aceştia uită. Acestea se desfăşoară în condiţii de nedescris de plăcute şi cu amintiri din cele mai preţioase. produse de conducerea cu măiestrie de cei mai buni muzicanţi profesionişti.

Ghiocel Meda. de către Preasfinţitul Părinte Episcop Dr. botezuri. sau a categoriei hoteliere adecvate sărbătoririi de aceste categorii. Clădirea ocolului silvic a fost sfinţită creştineşte de preotul bisericii ortodoxe. sunt impresionant de plăcute şi creează nişte momente din cele mai dorite. un bun organizator şi consecvent. în organizarea aniversării diferitelor evenimente din viaţă. De asemenea. În acest an. muntele Semenic cu darurile naturale cu care este înzestrat. care este la o distanţă de 4 km. Încheierea acestei activităţi istorice s-a finalizat la restaurantul Nedeea. şi la preţuri după consum şi respectiv. ca exemplu. cu întreg personalul. care se află înainte de a vira la dreapta spre Semenic. în care scop se pune le dispoziţia celor fericiţi. direcţie de mers în continuare. în luna martie. La aceasta au participat cadrele judeţene silvice în frunte cu directorul său ing. la data de 20 mai 1999. Laurenţiu Streza.e. din cele mai dorite. lăsând amintiri de neuitat şi cu atât mai mult se va scrie în istorica lucrare a comunei. Ispas din anul acesta. deci. primeşte orice categorie de solicitanţi. 71 . condiţiile şi oferirea serviciilor de specialitate. a sărbătorit la Semenic. Sfânta biserică de pe munte. care ce aprecia şi stima. Ghiocel Meda. deservită de preotul Nica Porfirie. localitatea Gărâna. 20 mai 1999. unde s-a petrecut până în zorii zilei. demn de laudă şi aprecieri deosebite. Miron Brebenar din Văliug. prin reprezentantul său ing. de cantonul silvic Prislop. istoria ce este în lucru şi se va finaliza în acest an. hirotonisit la Sf. conducerea Ocolului Silvic Văliug. Merită să fie vizitat de oricare excursionist ce trece prin comuna Văliug. În toate anotimpurile anului. Chisăliţă. Este în apropiere şi oferă toate serviciile creştineşti fiecărei tradiţii sărbătorite. inaugurarea noilor construcţii realizate în cadrul clădirii de odinioară a acestei ramuri economice. ca şi toţi cei ce deservesc această unitate cât şi invitaţii din localitate. în perimetrul acestei localităţi mai există locuri de vizitat care oferă condiţii similare cu cele dimprejurul lor. posibilităţile clientului. Considerăm că această unitate silvică din Văliug este un obiectiv social de o ţinută ireproşabilă. Sărbătorirea momentelor aniversare. după aceste inovaţii. a binecuvântat lucrările ce s-au efectuat la acest schit. ca: nunţi. aduse de colectivul de specialitate în frunte cu inginerul şef.

de o uimitoare amintire. ca exemplu Liceul de Artă. în ultimii trei ani şi nu cred că vor continua. de excursii. respectiv de petrecere a concediului în mijlocul unor bogăţii naturale. De asemenea vom admira lucrările efectuate la localul şcolii din localitate de către neobositul primar al Reşiţei ing. plecaţi în ultimul deceniu în Germania. Acesta are posibilităţi aidoma ca şi Lacul Gozna. de nataţie. Mircea Popa. în frunte cu directorul său şi bineînţeles Inspectoratul şcolar Caraş-Severin şi colectivul de inspectori şcolari al inspectoratului. spre biserica din Gărâna vom ajunge în centru unde vom avea posibilitatea să admirăm obiective social-culturale realizate de locuitorii şvabi. zestre valoroasă pentru cei ce vor cunoaşte şi care vor profita de binefacerile pentru viaţă şi desigur veţi reveni ori de câte ori aveţi prilejul. Vizitând doar obiectivele pomenite în prezenta lucrare veţi rămâne impresionaţi de ţinuturile acestei zone. de odihnă. Urcând panta. Vom admira obiective noi. Surprizele rămân de a le constata Dvs. fost director de mari realizări al uzinelor de construcţii şi maşini din Reşiţa. La această mare lucrare participă efectiv şi şcoli din Reşiţa.Aici se găseşte punctul Trei Ape – unde există un lac de acumulare a pârâurilor în număr de trei – de unde vine şi numele. în domeniul sculpturii realizate recent de specialişti români şi de etnie germană. 72 .

M. G. 3. R. Dan. 6. 4. Velceanu “Autobiografie “ Bucureşti 1999 C-tin Pârvu “ Ecologie Generală “ Ed. 305 I. A. Sport Turism Bucureşti 1983 I. Radu şi D. Sport Turism Bucureşti 1981 Ştefan Pandele. 73 . Cristea şi I. P. Tehnică. 7.Bibliografie : 1. 8. Niculescu. Goia “ Ocrotirea naturii şi protecţia mediului în România “ Cluj – Napoca 1996 “ Revista Pădurilor “ nr. vol. Bucureşti 2001 V. Niculescu “ Ghid Turistic “ Ed. “ Contribuţii la istoria învăţământului din Banat până la 1800 “ – pag. Onciulescu. 2 din 1998 “ Direcţia Silvică Reşiţa “ Ed. 5. Cârciog “ Judeţele patriei – Caraş Severin “ Ed. Media Star 2000 2.

Ischl: Responsabilul grupului: Simon Loidl Michael Loidl Yohann Loidl Georg Engleitner Yohan Spangl Michael Starzinger Mathias Harchoger Mathias Untterberger Yosef Bemesberger Georg Vizelsteiner Yosef Wieser Yohann Wamer Yosef Huter Yosef Pilz Yohann Preimesberger Mathias Preisinger Yohan Kintereder 2. Adam Hollegschwander Franz Hollegschwander 74 .ANEXA 1: Listă cu numele persoanelor venite din Austria la data de 29 iunie 1793. în Văliug 1. Ebensee Aegidus Loidl Eva Loidl Ignaz Loidl Ignaz Loidl jr.

Goisdern. Mondsee. Stadlmann. Neukirchen. Michael Pilich. toţi din Austria. Traunkirchen. Kein. Yohann Gammer. Michael P. Bokenmarkt. Franz K. Lambach Franz Geig Mathias Schreiber Leopold Danzwitch Yosef Danzwitch Yosef Spitzer Simon Loidl St. Unrein. Yohann Heudecker. Weinhrechen. Yohann Jasperl. Schinpl S. Katharina Heller. Altmünter. Yosef Fruckentanner. Yohann Hllim. Weindnann. Brandl. 75 . Yohann Bäkr. Gabriel. Tirol – Yosef Winkler. Eberhard Moss. Gruber. Yohann Schmidt. Tobias Sänger. Hallstatt Yohann Engleitner Georg Tuscher Georg Stöngner Franz Seppl 4. Yohann Gandl. Windischgarten. Frauennmarkt. Mathias Neumüller. Nürtau. Pillich. Franz Hoberlen. Andreas Pagler. Teresia Leonhard. Sebastian Kiass. Weiser şi Grenzner. Wels. Elisabet Spalt.Mathias Gammer Sebastian Hinterdorfer Karl Hutterer Daniel Schnichl 3. Sleiermark – Anton Hillerbrandt. Piringer. Teister. acestor familii li s-au alăturat şi altele: Bähr Krischer. Fischer. Wolfgang şi împrejurimi – Yosef Windhager. Gettini. Aussee. Yacob Pressl. În anul 1810. Philipp Steiner. Yohan P. Gregor Paar. Wien – Amade Spangl. Anton şi Yusef Rield. Anton Hillebrandt. Weinhammer. Unterach. Franz Schön. Berchart Reidsebüchler. Yohann Pichler. Gehnen. Franz Gruber.

Fiecare familie a primit pentru construirea unei case 12 mp de teren. este locul unde în prezent se găseşte biserica catolică. fiţi fericiţi. Noua biserică avea. şi o bisericuţă. după ce au primit binecuvântarea episcopului de la Viena. două steaguri. însă. În noua voastră patrie construiţi-vă casele. s-a construit o altă biserică. către noua lor patrie. dragii mei. dar botezaţi aşezarea după numele meu”. Acoperişul a fost construit din grinzi groase de lemn curbat şi este unicat la ora actuală. cele 5 de familii au pornit pe calea apei.Înaintea plecării lor toţi aceşti oameni au fost primiţi de Kaiser-ul lor la curtea regală. iar locul în care a fost tabăra. şi care a fost sfinţită de preotul Anton Bartl în 23 mai 1869. Franz de Asisi. În 1862. Aşadar. iar patronul acelui locaş de cult a fost Sf. de data asta. Hubertus şi a Sf. la o săptămână după Rusalii. care la despărţire le-a spus: „Acum mergeţi în numele lui Dumnezeu. adică „Satul lui Franz”. a fost construită o casă. comunitatea localităţii construieşte o nouă biserică catolică. tot din lemn. turnul din lemn şi era construită pe locul unde acum se află casa parohială. Într-un loc mai deschis şi-au instalat tabăra. făcându-se măsurători. o carte bisericească şi o cruce. În 1861. Prin strângerea unor bani. iar în locul celei vechi s-a construit casa parohială. însă. La fel. pe Dunăre. De aici denumirea comunei. În 1807. din piatră. 76 . În zilele următoare s-au împărţit terenurile. Biserica a fost construită din piatră de carieră şi cărămidă arsă. precum şi şcoala. Tot aici se afla şi cimitirul. Yosef (Iosif). patronatul înzestrează acest lăcaş cu un baldachin. În jur era doar pădure. care dăinuie şi astăzi. Franzdorf. cei care lucrau au reuşit să facă încă un steag pe a cărui feţe erau pictate chipurile Sf.

în perioada de după 1989 foarte mult.ANEXA 2: Recensământul populaţiei germane din comuna Văliug (Franzdorf) Anul 1793 1930 1944 1948 Număr de locuitori 492 571 444 384 Populaţia germană a scăzut numeric. alţii au plecat la oraş. alţii s-au căsătorit cu fete românce şi au rămas în localitate sau în satele dimprejur. unde au şi locuinţă personală. Parte apreciabilă au plecat în Germania în mod legal. la Reşiţa. 77 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful