UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA: ŞTIINŢE SOCIO-UMANE PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

STATUTUL PROFESORULUI ÎN ŞCOALĂ

Student: POPA (LUCACIU) RHEEA SILVIA AN III FR

1981). strategiile comunicării. partener. creează premise pentru ca aceştia. stimulând gândirea elevilor. ce şi cum să înveţe. a crea o atmosferă prielnică studiului. Exercitarea funcţiei de educator este dependentă de concepţia care stă la baza semnificaţiei care se acordă şcolii şi organizării ei. a trezi interesele elevilor şi a stimula performanţele. pentru profesor: folosirea unor metode care să formeze elevilor atenţia pentru munca independentă. psihologia învăţării. b) educator. A educa înseamnă a-ţi desfăşura 2 . Condiţiile pe care le asigură spaţiul şcolar şi poziţia profesorului în clasă fac ca acesta să poată exercita o influenţă importantă asupra elevilor. tendinţa de a le induce un comportament adaptativ şi conformist. de totalitatea sarcinilor cuprinse în funcţia de profesor şi. Privite în sine. a organiza învăţarea înseamnă a găsi metodele cele mai adecvate. Trezirea interesului elevilor. Ca organizator al învăţării. A educa. prin fixarea pe anumite atitudini apreciate de profesor. Deci. de exemplu. Tot aşa se întâmplă şi cu mijloacele de învăţământ. Funcţiile profesorului în şcoală În şcoală. numai utilizarea lor de către profesor. Se are în vedere şi dozarea dificultăţilor în procesul învăţării. un profesor care utilizează etichetarea şi ironizarea elevilor ca metode didactice nu poate obţine decât antipatie şi refuzul participării la efortul comun. cât şi de implicaţiile psihologice ale actului transmiterii: psihologia evoluţiei copilului. Rolul conducător al profesorului în activitatea didactică rămâne una din coordonatele de bază ale misiunii sale. prin crearea unui flux de simpatie între profesor şi elevi. prin integrarea într-o situaţie de învăţare.În şcoală. informaţiile cuprinse în programele şi manualele şcolare constituie doar premise latente. prin găsirea independentă a răspunsurilor. agresivitatea umană. le asigură valenţele educative scontate. conform cu situaţia concretă şi individualitatea fiecărui elev. Oricât de perfecţionate ar fi ele. a doza dificultăţile pentru a putea dezvolta strategii de rezolvare a problemelor(Geissher. c) partener al educaţiei. de atitudinile părinţilor. Profesorul nu este doar un transmiţător de informaţii. prin încurajarea succeselor fiecărui elev. Utilizarea nedozată a acestor prerogative se poate solda însă cu rezultate negative. profesorul îmbină aspectele obiectiv-logice ale transmiterii cunoştinţelor cu aspectele psihologice. de felul în care profesorul îşi înţelege misiunea. înseamnă. din punctul de vedere al formării personalităţii umane ele capătă însă valenţe educative ca urmare a prelucrării şi transmiterii lor de către profesor. nu în ultimul rând. provocarea unei atmosfere de neîncredere şi suspiciune are ca efect retragerea şi resemnarea elevilor. Indiferent de specialitatea sa. a construi secvenţe instructive bazate pe logica obiectivă a disciplinei. etc. Ea se îndeplineşte prin crearea unei atmosfere generale de securitate şi încredere în clasă. etichetarea represivă şi manipulantă a elevilor. alături de a instrui. d) membru al corpului profesoral. sfătuitor. Este deci preocupat atât de aplicarea principiilor didactice. să dezvolte virtuţi sociale. Funcţia didactică a profesorului se exprimă prin îndeplinirea statutului de model. ci şi un antrenor care. profesorul îndeplineşte următoarele funcţii:a) organizator al procesului de învăţământ. profesorul este conducătorul activităţii didactice ce se desfăşoară în vederea realizării obiectivelor prevăzute în documentele şcolare. să întărească includerea elevilor în propria valoare. poate avea ca efect formarea unor spirite conformiste şi dependente. Abuzul de „disciplinare”. Dimpotrivă. apariţia marginalilor. ajutându-i să-şi găsească identitatea. a teoriei instruirii în transmiterea conţinutului învăţământului. stimularea motivaţiei acestora este un rezultat al conducerii procesului instructiv. să ajungă la o mai bună înţelegere a problemelor. Funcţia de educator a elevilor exclude însă autoritarismul şi dirijismul. care se rezumă la a da indicaţii elevilor. prin întrebări analitice.

profesorul se găseşte într-o strânsă interdependenţă cu colegii. după familie. profesorul se găseşte în situaţii conflictuale. şi la concepţia după care profesorii şi elevii formează împreună o comunitate şcolară. Rolurile profesorului Termenilor mai vechi de meserie sau profesiune. de a forma caractere. Ideea de a lucra în echipă (team-teaching). reprezentând 3 . El se preocupă în mod special de punerea în aplicare a obiectivelor didactice. Abordarea executivă propune un profesor prin excelenţă executor. pentru cele educative. profesorul este o persoană empatică. disponibilitatea de a primi sugestii. etc. ci în voinţă”. respectului pentru realizări. Clasicul pedagogiei germane. pregătirea comună pentru procesul instructiv. Complexitatea problemelor pe care le pune şcoala ca organizaţie face imposibilă izolarea şi „independenţa” lor. Abordarea elaboraţionistă îl concepe pe profesor ca un eliberator al minţii elevilor. slujindu-se de cele mai eficiente metode. Cele trei laturi ale influenţei educative. care sunt totodată şi abordări diferite ale acţiunii pedagogice: 1. în vederea unei acţiuni convergente . să armonizeze educaţia formală cu cea nonformală şi informală. le este preferat astăzi cel de rol. Pentru a putea răspunde atâtor cerinţe şi articula oferta sa comportamentală unor solicitări diverse. Profesiunea de educator este încărcată de tensiune. membru în colectivul şcolii. Înainte de a transmite valori cognitive. are obligaţia de a observa şi evalua. O primă situaţie conflictuală rezultă din raporturile sale cu părinţii şi cu instituţia şcolii. cooperării. devenind vocaţia funcţională. Ca membru al corpului profesoral. acceptarea de către grup. presupune discuţii între profesorii de specialitate care predau la aceeaşi clasă. el trebuie să aibă conştiinţa misiunii sale. profesorul transmite valori morale şi îi asistă pe elevi în însuşirea acestora. oferite de diverse discipline. ca un factor activ în dezvoltarea armonioasă. evaluator al elevilor.Şcoala este a doua instanţă de socializare.învăţarea socială. În plus. partenerul părinţilor în sarcina educativă.activitatea sub semnul unor categorii morale. cognitivă şi morală a elevilor. repartizarea funcţiilor în cazul unor sarcini speciale. E nevoie deci de un „consens”al atitudinilor şi acţiunilor pedagogice. el împarte răspunderea formării copiilor cu familia. 3. apropiate celui de „chemare”. rolul jucat de o persoană de referinţă. El poate juca rolul de consultant al părinţilor. 2. consiliindu-i pe elevi să ia distanţă critică faţă de atitudinile şi performanţele proprii. crede Herbart. aptitudinea de a organiza şi regiza procesul de instruire. sunt socotite condiţii esenţiale ale participării eficiente în şcoală. Herbart. a spus: „Valoarea omului nu rezidă în cunoştinţe. formarea independenţei de a lucra metodic şi dezvoltarea eului elevilor. Psihologia educaţiei şi pedagogia contemporană îl încurajează pe profesor să reflecteze asupra rolului său în procesul educativ. cu directorii şi alţi educatori. Similitudinea cu rolul interpretat pe scenă de actori este explicită. Din perspectiva abordării terapeutice. îndeosebi cu părinţii. Părinţii solicită adesea o atenţie specială copiilor lor. prin sublinierea importanţei unor sentimente precum cel de satisfacţie a reuşitei. coleg. ca reprezentant al statului. Rolul de profesor presupune cerinţe diferenţiate: el reprezintă autoritatea publică.vor rămâne întâmplătoare atâta timp cât se rezumă la acţiuni separate şi necoordonate. sentimentul eficienţei personale. organizarea unor discuţii în grup sau consfătuiri ale profesorilor de aceeaşi specialitate. pentru sarcinile instructive şi ale tuturor profesorilor. Rolul de educator al profesorului. Conceptul de partener al educaţiei se referă la raporturile profesorului cu alţi factori educativi. iar profesorul trebuie să colaboreze cu toţi factorii educativi. dezvoltându-le aptitudinea de a stabili contacte pozitive şi de a analiza critic propriile prejudecăţi. este acela de a trezi „virtuţi”. Stima de sine. Adesea. Nu se pot realiza o instrucţie şi o educaţie unitară prin simpla adiţionare a unor influenţe disparate. ce se îngrijeşte cu prioritate de problemele emoţionale şă motivaţionale ale elevilor. transmiţător de cunoştinţe şi educator. el urmăreşte să evalueze efectele intervenţiilor sale şi le ia în seamă atunci când proiectează interacţiunile următoare cu elevii. Un model construit de cercetătorii americani distinge trei roluri posibile ale profesorului. profesorul fiind obligat să-şi distribuie imparţial atenţia asupra tuturor elevilor.

Stările tensionale sunt inevitabile.informatorul transmite. . Cel mai important conflict de rol e acela dintre transmiterea cunoştinţelor de specialitate şi calitatea de educator a profesorului. Este un prieten şi confident al elevilor. . obiect de afecţiune. Profesorul are de-a face cu un tip special de management.specialistul se axează pe predare şi instruire unitară. Woolfolk menţionează următoarele: Profesorul.. Geissler sintetizează astfel contradicţiile îndeplinirii rolului de profesor: . .modelul stabileşte şi oferă cerinţe morale. admonestează. ca agent motivator: declanşează şi întreţine interesul elevilor. ca manager: supraveghează întreaga activitate din clasă.educatorul e preocupat îndeosebi de om.informator contra distribuitor de şanse. strategia fiind punerea sub semnul îndoielii a unor adevăruri. păstrând distanţa rece impusă de ştiinţă. curiozitatea şi dorinţa lor pentru activitatea de învăţare. Soluţia e organizarea unui învăţământ educativ.partener contra examinator. Avem de a face deci cu o tensiune intra-roluri.orientări de viaţă. Profesorul. un îndrumător persuasiv şi un sfătuitor al acestora. ca model: prin întreaga sa personalitate.model contra specialist. ca expert al actului de predare-învăţare: el poate lua decizii privitoare la tot ceea ce se întâmplă în procesul de învăţământ. .aptitudini critice”. Profesorul în ipostaza de consilier: este un observator sensibil al comportamentului elevilor. cu părinţii şi cu ceilalţi factori. componenta educativă stimulează şi motivează instruirea. care se rezumă la: . prezentarea materialului ca pe o confruntare între teze diferite. Dar pe lângă activitatea didactică profesorul desfăşoară şi o activitate extraşcolară sau cultural-educativă. să dezvolte elevilor . ei sunt responsabili de transmiterea corectă a unei cantităţi de informaţie şi verificarea asimilării acestor cunoştinţe. exercitându-şi puterea asupra principalelor fenomene ce se produc aici. articulând cele două tendinţe: educaţia fără instrucţie e imposibilă. ca lider: conduce un grup de elevi. . El transmite valori.consensul instituţional. . Corolarul conţinutului social al acestei profesiuni constă în participarea la evenimentele şi frământările social-culturale ale timpului în care trăieşte şi ale poporului din care 4 . alţii sunt cu precădere preocupaţi de a forma.partenerul sfătuieşte. şi anume „managementul clasei”. La unii predomină preocuparea pentru transmiterea de cunoştinţe. Profesorul. Profesorii sunt puşi adesea în dificultate de două sarcini aparent diferite: pe de o parte. Referitor la diversitatea rolurilor pe care le poate exercita profesorul. Profesorului îşi asumă o multitudine de roluri a căror exercitare este dependentă de personalitatea lui. Acesta include toate deciziile şi acţiunile solicitate pentru menţinerea ordinii în clasă. sprijin în ameliorarea stărilor de anxietate etc. Pe de altă parte. frânează. Profesorul. Anita E. apelează. un substitut al părinţilor.examinatorul se străduieşte să fie obiectiv şi imparţial. asigură consensul cu ceilalţi profesori. prin acţiunile şi comportamentul său este un exemplu pozitiv pentru elevi. . Profesorul. să studieze şi să analizeze fenomenele psihopedagogice cu care se confruntă. ca profesionist reflexiv: se străduieşte tot timpul să înţeleagă şi să reflecteze asupra întâmplărilor inedite din clasă. de „educat” ca partener în relaţia comună. îndrumă. Profesorul.

Cele două laturi ale activităţii sale. pentru participarea elevilor. invitând grupul să participe la stabilirea manierei de organizare.face parte. deşi un grad redus de control e necesar pentru a asigura focalizarea discuţiilor dintre elevi pe sarcina şcolară. animat de grija pentru ridicarea gradului de cultură şi cm\\za\\e al naţiunii sale. membrii erau liberi să se asocieze cu cine doreau în vederea realizării sarcinii. nu numai că se presupun. Psihologia şcolară a oferit o confirmare empirică a acestor idei.faire. în condiţiile locomoţiei optime a grupului spre scopul pe care şi l-a propus. urmărind. Stilul profesorului şi bazele puterii sale Un factor important al evoluţiei climatului din clasă. 50 de ani. În sfârşit. Cele trei tipuri de conducere. În ceea ce priveşte schimbarea unui stil de conducere cu altul. nu dincolo de un anumit prag şi instaurarea unei atmosfere relaxate de învăţare. au fost conducerea autoritară. În celelalte grupuri nu găsim astfel de comportamente. În absenţa liderului autoritar. în unele condiţii stilul autoritar se dovedeşte şi el util. copiii au tendinţa de a transfera toată responsabilitatea către adult. îl reprezintă profesorul. realizate acum aprox.defulare”. Mai mult. Liderul autoritar se caracteriza prin aceea că el lua toate deciziile privind organizarea grupului şi activităţile desfăşurate în grup. copiii încetau lucrul. Experimentele lui Lewin. cel democratic şi cel laissez. Dependenţa îi face pasivi. Desfâşurându-şi activitatea profesională în cadrul şcolii. Acesta îşi limita participarea cât mai mult cu putinţă. uneori dispuşi să-şi exprime nemulţumirea în gesturi de revoltă.. 19789. Copiilor le era oferită posibilitatea de a alege de fiecare dată când solicitau un sfat cu privire la îndeplinirea sarcinii: liderul sugera cel puţin două alternative. armonioase. lăsându-i să hotărască ei înşişi. climatul laissezfaire traduce un rol pasiv al adultului. în vreme ce absenţa celui democratic nu avea deloc acelaşi efect. Când sarcina este 5 . performanţele înalte şi acceptarea profesorului de către clasă. imprimând acestei profesiuni un rol sporit în progresul general al patriei noastre. în această ipostază profesorul ne apare ca pedagog social. obiective specifice şi apelând la mijloace şi forme adecvate. Evoluţia sa presupunea exercitarea unui control strict. El nu împărtăşea copiilor planul de ansamblu al activităţilor şi nici criteriile de evaluare a performanţelor individuale sau de grup. Ei aveau cunoştinţe despre toate etapele ce urmau a fi parcurse până la atingerea scopului comun. Lippitt şi White asupra stilurilor de conducere. El însă evita să ia singur decizii. dar prin tot ceea ce făcea. Climatele sociale de grup induse de adulţi se deosebesc şi în ceea ce priveşte motivaţia şi productivitatea. conducerea democratică este mai indicată. a căror eficienţă s-a testat. Relaţiile dintre copii sunt detensionate. Numai în măsura în care profesorul îşi continuă misiunea şi în afara cadrului profesional pe care i-l oferă şcoala poate fi considerat un educator al poporului său. în acelaşi cadru. Deşi. Grupurile de copii executau aceleaşi sarcini. apăreau la copii manifestări zgomotoase. Progresul învăţământului înseamnă slăbirea controlului profesorului. dascălul nu încetează de a fi un educator şi în afara ei. Controlul exercitat de profesor pare să se afle într-o relaţie de proporţionalitate inversă cu intensitatea interacţiunii elevilor. în majoritatea cazurilor. dar se şi întregesc şi se completează reciproc. relaţiile cu liderul fiind amicale. irascibili. sugera indiferenţă şi neimplicare: ezita atunci când era pus în situaţia de a da sugestii şi evita în mod constant orice evaluare a ideilor ori conduitelor participanţilor. lăsând în seama copiilor toate iniţiativele. Una din diferenţele cele mai evidente în comportamentul grupurilor conduse astfel a fost faptul că în condiţiile conducerii autoritare. la trecerea de la un climat autoritar la unul democratic. şcolară şi extraşcolară. şi-au propus să constate impactul acestor variaţii asupra comportamentului de grup şi individual. dând naştere la manifestări de prietenie şi la confidenţe. având ca rezultate relaţiile amiabile dintre elevi. El afişa o atitudine prietenoasă.(Detsch şi Hornstein. de . control ce poate fi mai mult sau mai puţin strâns. Intervenţiile sale se constituie în strategii de control. Nici adultul care juca rolul liderului democratic nu participa prea mult la activităţi. bineînţeles.

De aceea. profesorii eficienţi sunt aceia ce ştiu să ţină o dreaptă cumpănă între controlul strâns şi exigent şi deplina libertate de decizie a clasei. cald şi securizant. liderul se bucură de simpatia membrilor şi are puterea de a recompensa şi pedepsi. De el depinde prefacerea travaliului în clasă într-o activitate agreabilă. desfăşuretă într-un mediu afectiv. într-un planificator al activităţilor de grup. să facă din acesta un puternic catalizator al interacţiunii dintre elevi. El este cel care trebuie să înveţe să-şi alieze computerul în acţiunea educativă. El trebuie să renunţe la rolul său tradiţional şi să se transforme. într-un facilitator al interacţiunii elevilor şi într-un consultant. în condiţiile în care şcoala se restructurează în echipe de elevi şi profesori. După cum de el depinde introducerea perspectivei interdisciplinare şi răspândirea practicii predării în echipă (team. conducerea autoritară poate determina obţinerea unui randament excelent. Socotesc că numai un profesor care a reflectat asupra rolului său şi care deţine cunoştinţe psiho-pedagogice poate deveni protagonistul acestei reforme.teaching).structurată. Profesorul este figura centrală a reformei educaţionale contemporane. 6 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful