0

Dmitri Miticov

Efectul de peliculă
ediţia a 2 -a
(2010)

1
Dmitri Miticov (pseudonimul lui Robert Mîndroiu) s-a
născut la 1 septembrie 1980 în Tîrgovişte. În 2003 a
absolvit Facultatea de Matematică din cadrul
Universităţii Transilvania din Braşov. În 2006, a debutat
cu volumul de poezie Efectul de peliculă, Editura Vinea.
Aceasta este ediţia a doua a cărţii.

2
3
să-ţi povestesc despre ameţeală
şi frică
rămîi conectat, ecranul
în care aluneci
dizolvă în jur
obiectele,
efectul de peliculă
e o apăsare dureroasă,
o aglomerare
sub care pielea se usucă
şi crapă

…începe

4
I. nostalgia

5
 trage aer în piept, fii gata
lucrurile vor creşte
şi te vor lovi

fii pregătit să plimbi pe străzi

praful din buzunare,

realitatea te va zdrobi
cu picioarele goale
ca pe strugurii copţi

6
Radiografia dimineţii

Dimineaţa întinsă peste noi

ca un braţ de macara deasupra şantierului
începe să scîrţîie,
mă tîrăsc pe covorul holului
printre şosete
şi pierd în mine mult sînge
pînă în faţa oglinzii, la baie.

Pot vedea totul în faţă:

lucrurile care se apropie prea mult,
zîmbetele paralele cu ţevile avariate de apă caldă,
seara în care urmează să tac
şi să rămîn nemişcat ca o clădire
din care fire de oţel-beton se înalţă
în aer.

În dimineaţa asta mă tîrăsc

pînă la baie şi aburesc oglinda.
În acest timp, în Africa,
un copil închide ochii
cu foamea întinsă ca o alifie pe chip.

7
Cartierul în spasme

Dă-mi să beau cînd

neliniştea mi se zvîrcoleşte în trup
ca o şopîrlă călcată pe cap,

stai lîngă mine,

singurătatea mea e o sticlă goală

rostogolită pe asfalt,

stai lîngă mine,

salvează-mă,

undeva înapoia pieptului meu

cineva bate covoare
şi scuipă

8
Cofetăria Bujorul

Aveam 8 ani şi presăram pe obrajii

colegei mele de bancă, Ileana,
săruturi calde şi grele de timiditate
aşa cum socialismul umplea oraşul
cu blocuri gri, masive, tăiate în linii prea drepte.

Mîinile ni se atingeau lîngă un cico în cofetăria Bujorul

şi-n timp ce urmăream cum îi alunecă o picătură aurie
pe cămaşa cu pătrăţele albastre,
în piaţa Tienanmen primul foc de armă, despicînd primul
piept tînăr,
anunţa în depărtări neclare cozi la McDonald’s şi vînzări
record la Coca Cola.

Prin 2004 cînd, terminînd facultatea, m-am întors de la

Braşov
am aflat că Ileana şi-o pune cu toată Tîrgoviştea,
mi se pare că am zărit-o într-o zi, tocmai cînd
era anunţat un atac terorist la Madrid,
mai blondă parcă decît mi-o aminteam,

totul în jur s-a mototolit dintr-o dată

lipindu-se ca o piele uscată de cofetăria Bujorul
care astăzi nu mai există.

9
Nostalgia

1.
Mama nu-mi dădea voie
să mă joc în spatele blocului,
mă furişam la fotbal
adunînd aşteptările zilei
pe cîmpul imens şi verde
unde făceam porţi
din bolovani de cretă.
M-am întors în Tgv
pe la 22 de ani, am văzut cîmpul
şi vilele înghesuite,
iunie 1993, am plonjat
fenomenal, cum văzusem la
televizor
şi am înscris,
iarba transpirase odată cu noi
răvăşindu-ne nările cu mirosul ei,
pe-acelaşi loc
iunie 2005 se-ntinde o stradă,
asfaltul pare încă proaspăt,
mă întind în această noapte
apropiindu-mi urechea
de firele verzi
ca de-o cochilie de melc,

10
înăuntru foşnesc
copilăriile noastre, Mihaela, rîsul tău
cînd mi-am rupt pantalonii albaştri
urcîndu-mă pe garajele înalte,
la capătul străzii se mişcă un cîine.

11
2.
Zilele se micşorează
înaintea mea
ca nişte sfîrcuri negre,
cînd le strîng între degete
se fac mereu
crocante,
drace, azi trupul îmi e tare
şi aţos
ca de vită bătrînă,
fiecare zi e atît de plată
încît pot să-mi pun berea pe ea,

trebuie să am grijă, nopţile

cînd ochii licăreau de stele
şi aveam feţele netede
s-au făcut nişte javre
băloase, pline de colţi,
care muşcă.

12
3.
Nostalgia mea are picioarele umflate,
doarme chircită în spatele blocului,
uneori şterge praful
cu mîneca hainei
şi ţipă.
Nostalgiei mele
îi pute gura.
De fiecare vîrf de deget
aveam lipită
o pasăre cu gîtul tăiat
zbătîndu-se şi împroşcînd sînge,
spasmele lor îţi mototoleau
carnea
atunci, Mihaela, iubirea
tremura între noi străvezie
ca aripa de libelulă,
azi am trupul aţos
şi tare,
tinereţea noastră e un viţel sacrificat,
despuiat de blană
atîrnînd cu capul în jos,
în faţă se-ntinde asfaltul
ca un zid,

13
ne permiteam să fim sentimentali
curăţînd împreună cartofii
de parcă ne-am fi curăţat de vise,
de-a lungul pereţilor murdari
privirile ne alergau tăcute
ca nişte gîndaci de bucătărie,
deasupra vecinii făceau sex,
gîfîielile lor
alunecau prin ţevile de gaze
peste noi,
ne priveam doar o clipă şi
surîdeam complice,
mă descompun în frisoane
azi, cînd
mă zgîrie pe oase
cu un cui ruginit
frigul,
ploaia,
la capătul străzii se mişcă un cîine.

14
4.
Deschid gura
ca pentru ţipăt,
dar sunetul rămîne înăuntru –
eu am lăsat în aşternut
în fiecare dimineaţă
puţină căldură
pînă am rămas rece,
eu am lăsat în urmă
zgomotul lucrurilor
rupte din mine,
Mihaela,
această lume crăpată-n călcîiele galbene
mi-a ronţăit ochii
pînă în creier.
Prima senzaţie de greaţă
de anul acesta
prin ianuarie, cînd
am văzut-o pe Roxana
cu obrazul învineţit
şi uscat
ducîndu-şi copilul de mînă,
Roxana, colega mea de bancă
din clasa a patra

15
care a plîns
cînd i-am îndoit coperta
cărţii de matematică,
Roxana care ne-a minţit
că i-a murit mama
ca s-o băgăm în seamă,
pînă şi asfaltul se schimbă, Mihaela,
se-ndoaie sub noi şi
plesneşte.
Priveşte-mă
ca pe-un perete
cu tencuiala căzută,
port cărămizi la vedere
şi scriu poezii
curbate spre tălpile goale,
ca iarba
din spatele blocului,
cînd Gabi îmi centra la cap
perfect,
faţa mi se lipeşte de ochii copilului ce-am fost

16
5.
Au început să crească
firele de iarbă,
Mihaela, şi mă-ntreb
dacă absenţa ta
are vreo legătură cu asta.
Venele mele bolborosesc
în soare şi se umflă
ca borhotul,
o nouă zi de filmare.
Aş putea să ţip din
aceste oase îngălbenite,
deschid gura, dar
sunetul rămîne în mine,
Mihaela, cînd mă gîndesc la tine
mă gîndesc şi la
mama,
atunci
nici nu ies bine
mişcările din mine şi se frîng,
gesturile toate
înapoia trupului,
mamă,

17
şi serile cînd plînsul meu
rîdea de mine.
Mama mă iubeşte.
Îmi zice să las poezia,
să mă apuc de lucruri serioase
şi mă iubeşte.
În copilărie mama
nu-mi dădea voie
să joc fotbal în spatele blocului,
să nu te prind, zicea
arătîndu-mi palma
şi mă iubea.
Mi-am rupt pantalonii albaştri
pe garajele înalte
din spatele blocului,
m-a bătut,
m-a iubit.
Iar la 18 ani,
în timp ce mă frecam de toate
zdrenţele din Carabella
şi le întindeam trupurile
pe zidurile liceului,
mama mă iubea/ mă iubeşte
încă.
Mie mi se lipesc
ridurile mamei
de respiraţie.

18
Trag aerul nopţii în piept
cum mi-aş băga
o ţigară aprinsă
în gură;
între liniştea pancartelor
legănată
şi liniştea străzii
asfaltată,
liniştea mea mutilată
prin întuneric
se mişcă un cîine.

19
6.
Nu mă pot îndrăgosti
de alte femei, Mihaela,
sîngele meu are mişcările tale,
aud cum îţi trosnesc degetele
prin zornăitul lui subţire,
în această seară
mă sperii
de ziarele lipite de mine,
împinse de vînt,
din care moartea îmi face cu mîna,
ţipătul mi se ghemuieşte în trup
ca o lăcustă
cu picioarele încordate
într-un borcan acoperit
gata să ţîşnească,
atîrn
pe strada radu popescu
şi-mi scîrţîie singurătatea din toate
balamalele
oaselor
cînd becurile galbene ale stîlpilor
îmi bat în pielea lucioasă
cum se reflectă limbile focului

20
în teracota sobei iarna,
prin crăpături,
şi numai ca să-ţi spun
că nu mă pot
îndrăgosti
mi-e frică de femeile
care scriu poezii, pentru ele
orizontul e un şliţ răsturnat
pe care l-ar putea desface
cu dinţii,
ele îşi pot întinde vaginul
de-a lungul întregului poem
cum ar trage
o bucată de celofan
pe gura borcanului cu zacuscă,
iubitule,
între pulpele mele desfăcute
înfige-ţi degetele
ca nişte chiştoace aprinse,
mototolite,
şi umple-mă
de cicatrici negre,
spun femeile care scriu poezii mereu
altuia.
Dacă mă-ntrebi pe mine
ce e dragostea
o să-ţi spun că aş putea
să te aştept
sub înaltul, vechiul salcîm,

21
sau s-o punem repede
pe bancheta din spate a Daciei Nova
sub jocul de culori al discotecii
din care dau buzna mutrele
încreţite de alcool
pe la 3 dimineaţa
cînd se arcuieşte deasupra
iarba căderilor de stele,
pătrunde-mă, iubitule, zici tu,
pătrund
pînă spre cîmpul verde
al copilăriei
unde Gabi îmi strigă
cu lacrimi în ochi
de ce l-ai lăsat bă pe ăla
să treacă de tine, să ne dea gol?!
Ştii, Mihaela, e un
sens în toate,
în jocurile mele de la 12 ani
cînd alergam cu pielea copilăriei
în dinţi
pe conductele de apă caldă,

în toată această seară a

sîngelui aplecat ca o
iarbă roşie
pe strada radu popescu întunecată şi
prelungă
în care stau înfipt

22
ca un ac de seringă
în vena sleită a narcomanului,
e un sens
în toată această
nemişcare.

23
7.
Am vrut să îţi scriu un poem
cu versuri îngălbenite
care să-mi substituie carnea
ca fîşiile de bumbac îmbibat
în mir şi răşină
înfăşurate pe trupul faraonilor
morţi de tineri,
vezi
corpul meu răsturnat pe stradă şi
înserarea înţepenită pe oase.
Acum vreo 3 ani
ne-mbătam pe la chefuri, Florine,
în căminele din Braşov,
ne sprijineam unul pe altul
zîmbetele chioare
sticlind de votcă,
se revărsau peste noi
toate deşucheatele
ca nişte ape limpezi,

azi îmi caut garsonieră prin

Bucureşti
cu toate cărţile şi hainele

24
făcute ghem în spate,
iar tu lucrezi de la 8 dimineaţa la 8 seara
şi-n rest dormi,
feţele noastre sunt mai
scorţoase
şi-au uitat
zgomotul înecat în fum
al teraselor din Memo.
Ce-a trecut e tot
ce-am avut mai bun.
Să rabd, să
mă chircesc pe stradă
ca un muc de ţigară îndoit
în scrumieră
apropiindu-mi urechea de
iarba copilăriei,
rîsetele noastre sub
garajele înalte
şi asfaltul negru,
plus
cîinele de la capătul străzii
cu maţele împrăştiate
strivit de-o maşină.

25
nu te poţi opri, dai pagină după pagină
cum ai învîrti robinetul de apă caldă
aşteptînd să te scufunzi în
materia moale, fierbinte, cu
venele deschise

26
Starea de vierme

o poveste cu tequilla pentru Cristi Barna

mai ştii, băi Cristi, o poezie

scrisă de noi lîngă o sticlă de vin,
o seară de tequilla cînd începeam să
devenim serioşi,
pe la cincizeci de ani
vieţile noastre chircindu-ne mîinile
la un pahar de vodcă în Memo
la bărbosu’

Cînd începe să se întunece

răscoleşti imagini vechi
fărîmiţate în urmă;

între buzele tale şi berea pe care păşeşti

ca pe-o plaja cu nisip însorit
civilizaţiile se nasc, fac războaie şi mor,

la televizor, undeva în Kampala

se împart ajutoare umanitare, iar asta
umple de braţe uscate şi negre
suprafaţa sticlelor din bar şi atunci
te gîndeşti să mergi acasă,

27
călătoriile ameţitoare,
prelungi
încep
cu o mînă sigură
apucînd
paharul de tărie

28
Animalul vîscos

Cu gesturi înfăşurate pe gîturile

femeilor pe care le-ai iubit în treacăt,
precum o caracatiţă cu zeci de braţe încolăcite
pe trupul subţire al prăzii
(pentru tine femeile înseamnă toate
un singur animal alb, vîscos,
un fel de meduză uriaşă ce-ţi poate
aluneca printre degete
dacă nu eşti atent sau
dacă-l strîngi brusc)
într-o înserare care îţi pătrunde în oase,
cînd apusul se umflă de sîngele tău
ca un ţînţar care-a supt din tine toată ziua,
l-ai putea plesni cu pleoapele goale,
dar ţi-e frică, te-ai putea murdări cu propriul lichid
şi asta ar fi un soi de ejaculare neaşteptată,
într-un fel plină de gingăşie,
ţi-ai putea aminti seara cînd ea te ţinea de mînă
provocîndu-ţi starea pe care ţi-o dau
hainele noi, cînd le îmbraci,

singurătatea ta se răsuceşte lucind

într-un ochi de apă
luminos

29
din faţa scării
spulberat de o maşină
în plină viteză
care coteşte brusc
şi dispare

30
nerăbdarea îţi pocneşte în piept,
mai întorci o pagină
cum ţi-ai trage peste cap
cearşaful

31
Trebuie

(sunt întîmplări din care

rămîne doar liniştea)

Tramvaiul 35
apropiindu-şi geamurile reci de
feţele noastre lungi
prin dreptul gării Basarab,
mirosul de jeg cald
şi tu spunîndu-mi
trebuie să ne căsătorim,
altfel ne dau afară din cămin,
de ce nu spală cineva geamurile tramvaielor
mă gîndesc eu
plus premiul întîi din clasa a şasea
cînd rîdeam cu mama ce copil
deştept am,
pleoapele mă plesnesc
de la înălţime
ca două tîrnăcoape lovind
un pămînt mocirlos,
adică viaţa mea, o melodie mototolită
şi rostogolită peste aşteptări alunecoase,
un fel de drum, seara,
ca o gaură în zid,
trebuie

32
Mă vei părăsi

Mă vei părăsi,
la început
se va desprinde o cărămidă,
se va aduna puţin praf
pe urmă ecoul sau vîntul
printre firele de oţel-beton
şi peisajul de măsea cariată,
şobolanii se vor strecura cu rapiditate
sub blana întinsă a umbrelor,
voi rămîne aşa
ca o clădire
abandonată
care se umple de căcat.

33
II. strada radu popescu

34
Instantanee

În spatele fiecărui gest de-al tău

un bărbat îşi loveşte nevasta,

totul vine din copilăria ta

umplută cu zgomot,

în spatele ochilor tăi

un băieţel speriat se ascunde sub masă
cu degetele îndesate în urechi
şi ochii strînşi,

trupul matur
îţi apasă trupul vechi, de copil,

ascultă-mă,

înapoia pieptului tău

cineva loveşte piciorul mesei
cu capul.

35
Sîrma ghimpată

O urmă rotundă pe gît, muşcătură

a armei îndreptate spre mine,
o tăcere înghesuită înaintea unei împuşcături
sau atîrnată de-o limbă de clopot

vor trebui sa mă scoată din această stare searbădă şi

răsuflată
ca o bere lăsată o zi întreagă la soare, desfăcută,
mă aplec peste masa din bar ca pentru rugăciune
sub lumina televizorului

a fost pus sub acuzare Vinko Pandurevici

de numele căruia se leagă execuţiile de la Srebreniţa
cel mai mare masacru din Europa
după al Doilea Război Mondial

frigul mi se ghemuieşte-n trup

ca un copil orfan, chircit în colţul
unui lift cu sforile tăiate, prăbuşindu-se,

gîndurile subţiri spînzurate pe marginea mesei mi se

albesc
ca degetele încleştate pe grilajul trenului
ale evreului în drum spre Aushwitz

36
cînd depărtarea de soţie şi copii
se face sîrmă ghimpată,

sunt condamnaţi vechii criminali şi eu

mai trag un gît de bere
împuţinîndu-mă sub lumina artificială,
masa devine mai înaltă, sunetul
mai strident,

cum poţi să scrii poezie albă răsucită pe spuza războaielor

ca şuviţa de lapte rotindu-se în caimac,
poezie încolăcită pe gîtul umflat şi zvîcnind al
holocaustului,
şarpe constrictor şi funie
a imaginilor cu botniţă,

cine crezi că-i mai gri, blocul de vizavi

sau uniforma soldatului mort în tranşee

să ştii

port poezia lipită de ochi, pe interior

ca o gumă de mestecat pe talpa uzată a pantofului
pe care, camuflată de praful străzii, nu o mai vezi,
dar ştii că e acolo, apăsînd puţin cu unghia,
simţind că o pătrunzi, lipindu-te.

37
Joseph şi Jabbar

Personajele:

Joseph - soldat american în Irak, născut în Pensylvania, are o cicatrice

pe braţul stîng de la 6 ani, cînd a căzut cu bicicleta
Amy - soţia lui Joseph, se roagă des, asculta Nirvana pentru că-i aduce
aminte de colegiu
Joseph jr. - fiul lor, îi place pizza cu ton şi are o mitralieră de jucărie
Jabbar - şofer irakian, născut în Bagdad, pasionat de grădinărit
Leyla - soţia lui, se roagă des, poartă numai haine de culoare neagră
micul Jabbar - fiul lor, strînge pietricele colorate într-o cutie de metal.

Joseph îşi îmbracă uniforma, îşi încarcă arma,

sărută fotografia din care Amy şi Joseph jr. îi zîmbesc
şi iese cu maşina spre aeroportul din Bagdad.
Jabbar fixează explozibilul în maşină,
priveşte faţa palidă a Leylei, sărută pe micul Jabbar care-i
zîmbeşte
şi pleacă spre aeroportul din Bagdad.
În dreptul secţiei de poliţie Al Dora,
cînd Joseph atinge frîna
cum ar călca din greşeală pe pompa de apă din grădina
casei,
Jabbar atinge cu arătătorul butonul roşu
cum i-ar apăsa micului Jabbar pe-o rană
să împiedice sîngerarea.
În timp ce maşina explodează

38
amestecînd trupurile lui Jabbar şi Joseph
cu moloz, asfalt, pietriş şi sînge
Leyla şi Amy se roagă, micul Jabbar şi Joseph jr. ţipă, iar
eu aştept pe strada Radu Popescu autobuzul 125
dezlipind o gumă de mestecat
de pe talpa uzată a pantofului.

39
 ai putea să pătrunzi, să
treci mai departe
cum te-ai strecura
prin cercul subţire desenat
cu degetul
pe un geam aburit

40
Vagabond în libertate

O senzaţie persistentă,
zvîcnirile pielii, ceva
înecăcios:

cînd e foarte linişte,

poate numai atunci,
ochii ţi se acoperă cu o foiţă subţire
de staniol,

toate aceste automatisme

care-ţi fac venele
vizibile
trebuie
astupate.

41
Circumstanţă

Se poate întîmpla într-o împrejurare

oarecare:

cerul înghesuit între blocurile 24A şi 28

să-mi îndese în retină păsări
cum ai împinge bucăţi de carne
în maşina de tocat,

seara să coboare încet

ca pleoapa unui copil din Africa, muribund,
cu trupul prăbuşit înăuntru de foame,

liniştea mea încordată de parcă

ar călca, desculţă, pe pietrele ude
să-mi multiplice gesturile

cum să-ţi explic

şi toate într-o patiserie obscură

din care să ies în stradă
fugind
răspîndind în jur
păsări înnebunite
de spaimă.

42
III. se încheagă se usucă se
întăreşte

43
să-ţi povestesc despre lucrurile întunecate
spînzurate de crizele noastre
ca liliecii
cu pielea cleioasă
în care luna se face
luciu albastru

44
Uscate şi pămîntii

Te ating şi oasele pămîntii

trosnesc sub excavatoare
pe şantierele părăsite,
zice moartea,

priveşte-mă ca pe o unghie neagră

ce stă să cadă.

Apropii pătura de gură, întotdeauna

picioarele reci, faţa fierbinte,
senzaţia că totul trebuia
să fie altfel.

45
Pămînt

Tu n-ai să ştii
cum mi s-a umplut gura de pămînt
cînd te-am văzut aplecată
deasupra cartofilor necurăţaţi, plîngînd,
aşa cum nu a înţeles Florin nimic
cînd după meci i-am zis că Roma a bătut cu 1-0,
dar nu-l văzuse pe Mancini
driblînd trei inşi,
deşi fusese faultat şi descălţat de gheată,
fusese faultat, pricepi, şi-a alergat
pe flancul drept ca să centreze,
gazonul începuse brusc să crească
odată cu apropierea de teren
a feţelor mulţimii clocotind
într-o înghesuială caldă şi gălăgioasă,
bine măcar că a bătut, a zis Florin
şi-a stins televizorul,
cum mi s-a umplut gura de pămînt
tu n-ai să ştii

46
Senzaţii tv

Cînd se face prea linişte

ceva pocneşte în mine foarte uşor,
lumina galbenă a becului mi se
prelinge pe trup
ca o cîrpă udă

şi-atunci

sîngele meu aduce cu un

cearşaf mototolit
într-o cameră de hotel din
Best Western Fireside Inn
cu vedere la ocean
cînd ferestrele-s deschise şi vîntul
umflă perdelele,

obiectele se îndepărtează.

47
Rewind

Atunci zi tu cum să nu mai

înghit în sec
tuşesc, tremur de frig
cînd ziua îşi trage pe ochi,
cum te-nveleşti cu o pătură,
tot ce găseşte din mine;

îţi spun, dimineaţa asta

are tot atîta lumină
cît pielea flască a tîrfelor
de pe autostradă, noaptea,

zgomotul de tomberon răscolit

nu ştiu dacă vine din afara mea
sau din mine,

decid

mă întind ca o gresie albă

sub o tristeţe desculţă
cu talpă fragedă, portocalie,
trebuie doar
să deschizi ochii.

48
citeşti mai departe cu senzaţia că
în lume nu se mai
întîmplă nimic

49
Scurtcircuit

Să scrii pînă cînd sîngele

îţi încălzeşte creştetul
asemenea unei pături de lînă, pînă cînd
apusul îţi cade ca o unghie vînătă
pe covor

sau

neliniştile fluide, călduţe

umezesc zidul
scării de bloc
şi firele panoului electric,

să încerci senzaţia ceştii de porţelan

cu noaptea prelinsă, lipită
pe interior
ca un zaţ.

50
Cît să poţi stinge lumina

Apoi tristeţea e o luminiţă pe gîtul sticlei

pe care pun degetul şi apăs,

claxoanele maşinilor mi se sting în urechi

ca mucurile de ţigară strivite direct pe muşama,

aş părea că fumeg un timp

cît să poţi stinge lumina în bar

cînd o parte din mine dă buzna

în stradă, pe-asfaltul fierbinte,

sub ţevile de eşapament ce roiesc în jur

ca nişte ţînţari neobosiţi pe malul heleşteului.

51
Se încheagă se usucă se întăreşte

Vreau
trafic zgomot tramvaie pe şine boxe la maxim,

în unele zile mă duc la wc din plictiseală, dau

drumul la televizor, mi se
deschid în carne sertare mucegăite
pline de molii,

din ochi iese un fel de abur

ca din rufele abia spălate
şi întinse la soare, iarna,

scriu cu rimelul tău poezii

pe faianţa din baie
ce stare de duioşie
cînd rimelul şi ochii inflamaţi fixîndu-l
se usucă
se întăresc.

52
seară
sîngele uscat
în trup
albul ochilor
şifonat
apretat
oboseala mea
un obiect metalic

dincolo de aceste coagulări ale mele,

tu

53
IV. inerţia

54
Sim

Băusem nu ştiu cîte beri

şi mi-a venit dintr-o dată să plîng
ceva s-a înmuiat în mine
şi m-am surpat fără zgomot

am răsfoit agenda telefonului

pînă tîrziu
cartelă sim 12 libere 188 în uz
n-am putut suna pe nimeni

mi s-a făcut rău

m-am dus acasă
m-aş fi izbit cu faţa de calorifer
să-mi pierd cunoştinţa

55
Maldive

Aseară alcoolul s-a făcut o bandă adezivă

între noi, ne-a lovit unul de altul în mers
ca pe două hălci dezosate. Ca o buturugă
putredă a răsunat trupul meu dezorientat.

Dimineaţă am fost un morman de mirosuri

respingătoare. O caroserie uzată pe marginea
patului, cu ochi atrofiaţi şi lipicioşi.
Soarele mi-a aruncat pete albe pe mîini şi ele

s-au clătinat. M-am gîndit ca n-o să fiu

niciodată bogat. N-o să-mi cumpăr un BMW
cu banii jos, n-o să am o casă mică
fără uşă pe o plajă din Maldive,
oceanul să împingă cute verzi spre mal
şi avioane mici să lase pe cer urme de cretă.

56
Hamdi

Copiii din Anglia, copiii din Etiopia

aleargă rîzînd cu ochii spre cerul senin,
Hamdi stă înfipt în trotuarul londonez
în faţă la Vesbar
şi fumează.
Clădirile din jur au culoarea
colinelor din Dire Dawa.
Hamdi se gîndeşte la copilăria lui
deşirată pe străzile stricate ale Dire Dawei
în aerul curat, tremurînd de lumină,
înaintea depărtărilor ondulate
dinspre Harar, înfăşurate în ienupăr.
Hamdi închide ochii:

în cap îi zbîrnîie o lamă de oţel.

Sonorul televizorului din vitrină

blocat pe Discovery umple strada,
suntem materie şi energie
rezultate în urma unei explozii
big bang,
Hamdi Issac trage în piept
aerul întinderilor de ienupăr
şi se pierde în gura metroului

57
la Shepherd’s Bush,
ura îi amestecă sîngele,
ura îi forează în creieri cu rapiditate
ca o sondă de petrol din Dhahran

58
Delle Alpi

Trei ani în învăţămînt

şi n-am rămas decît cu
ochii brusc întunecaţi ai copiilor,
aerul rotindu-se repede între noi,
feţele lor deodată serioase
cînd îi anunţam la anul
nu voi mai preda aici
şi se lăsa o linişte plină de îngrijorare
ca pe Delle Alpi 14 mai 2003 min. 82
cînd Nedved a luat galben,
iar spectatorii au înţeles
că nu va juca în finală

59
Sierra Leone

În Lunsar, Sierra Leone,

lîngă zidul vechii şcoli
copiii se adună în jurul lui Balde Hamidu,
stau încordaţi
şi aşteaptă

Balde Hamidu are 17 ani şi ochii i se măresc

atunci cînd povesteşte:

ei mi-au dat o armă, începe el,

ei m-au antrenat, mi-au dat să beau, m-au drogat.
Am ucis mulţi civili,
era război.

RUF trebuie să învingă,

RUF trebuie să salveze ţara,
pentru gloria numelor noastre, pentru
venele noastre negre, încolăcite pe braţe.

Am atacat Freetown
cu palmele încleştate pe fier şi buzele crăpate.
Soarele îmi lipise de faţă
un prosop alb şi fierbinte.
Am ars ochii unei fetiţe şi ei s-au întărit.

60
Am stat pe trupurile lor calde.
Gîturile au trosnit sub tăiş.
În tot acest timp, neîncetat,
frica tăia în mine
ca un diamant.

S-a dus vremea cînd făceam un gest

şi oamenii începeau să se prăbuşească în jur,
aveam 12 ani,
iar apa îmi înmuia
pielea tălpilor
mai repede,

s-au dus, zice el, şi ochii

îi înţepenesc pe zidurile vechii şcoli
din Lunsar.

61
Ras Binnah

Stăm faţă în faţă:

ce ar trebui să spunem,
ce e bine, ce e potrivit,
ce se cade,
etc.

Am văzut într-o pată de benzină pe asfalt:

cîteva frunze tremurînd,
o reclamă la cola,
nişte fire electrice,
un soare mic
şi multe culori.

Ieşisem din bar, unde

lumina îmi cădea pe degete
subtil, cu atîta gingăşie
încît mi-am tras mîinile sub masă.

Am avut sentimentul că privesc din spaţiu

coasta galbenă a Somaliei
tăind în linii moi luciul apei
în zona Ras Binnah,

62
cît se poate de liniştit
într-o staţie orbitală,
înconjurat de vocile distorsionate
de distanţă.

63
romindor

Există ceva în mişcările mele

care-i face pe oameni să păstreze
distanţa,

poate nepăsarea care-mi încreţeşte

buzele întărite, golite de sînge
ca nişte flori uscate

sau felul în care apăs pe clanţă

cu teama
de a nu se crăpa ceva
în apropiere
cu zgomot,

de fapt dincolo de toate astea

mi-e frică

şi frica scîrţîie deasupra

ca plăcuţa unui motel
din Arizona
în lumina apusului

64
Apărut: 2010, pe blog

65