Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca Facultatea de Studii Europene Specializarea Relaţii Internaţionale, anul I

ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE - suport de seminar –

asist.univ.drd. Marcela Domuţa

2009
1

Tematică :
1. Consideraţii generale asupra organizaţiilor internaţionale

2. Consiliul Europei 3. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) 4. Organizația pentru Securitate și Cooperare ȋn Europa (OSCE)
5. Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN)

6. Procesul de Cooperare Dunăreană
7. Acordul de Liber Schimb Central-European (CEFTA) 8. Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (Southeast

European Cooperative Initiative - SECI) 9. Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP
10. Iniţiativa Central Europeană (ICE)

11. Consiliul Cooperării Regionale (Regional Cooperation Council RCC)

2

1. Consideraţii generale asupra organizaţiilor internaţionale
1.1. Scurt istoric. Organizaţiile internaţionale actuale reprezintă rezultatul unui lung proces de dezvoltare, care a început o dată cu constituirea societăţii moderne, în secolul XIX. Momentul formării primelor organizaţii internaţionale a coincis cu cel al apariţiei acestei noţiuni în interiorul societăţilor industriale, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Aceste cadre de desfăşurare a relaţiilor umane au încercat să răspundă noilor necesităţi ale societăţii moderne, determinate de expansiunea economică, multiplicarea şi diversificarea schimburilor şi a cooperării. Cooperarea interstatală s-a manifestat la început în plan bilateral ca apoi să se extindă în plan multilateral, în domenii precise şi limitate, ca mai târziu să cuprindă întreg ansamblul domeniilor internaţionale, care, la rândul lor, s-au diversificat.. Iniţial, cadrul de întrunire a statelor l-au reprezentat conferinţele şi congresele periodice, fără o structură organizatorică clar delimitată. Treptat aceste cadre de reuniune s-au instituţionalizat în forme permanente de cooperare interstatală, prezentând o structură de organizare identică cu cea a organizaţiilor actuale. 1.2. Delimitări conceptuale. Organizaţiile internaţionale reprezintă un ansamblu structurat de participanţi, constituit pe baza unui acord, având o funcţionare continuă în vederea atingerii unor obiective comune, prin coordonarea resurselor şi acţiunilor. Din definiţia dată se pot deduce elementele principale ale unei organizaţii: a. In primul rând, organizaţia este un cadru organizat ce reuneşte mai mulţi participanţi, care pot fi state (în cazul organizaţiilor guvernamentale), asociaţii private sau particulare (în cazul organizaţiilor neguvernamentale de tipul Amnesty International, de exemplu) b. In al doilea rând, organizaţia rezultă dintr-un act de voinţă al participanţilor, manifestat într-un acord care îmbracă forma actului constitutiv, care poartă diferite denumiri - Statut, Pact, Cartă, Convenţie etc .

3

organizaţia internaţională trebuie să aibă o structură instituţională proprie. b. actul constitutiv al organizaţiei trebuie să reflecte acordul de voinţă al statelor membre fondatoare. Există şi un drept al organizaţiilor internaţionale format din normele cuprinse în actele lor constitutive. asocierea statelor în organizaţii internaţionale presupune urmărirea unor obiective şi scopuri comune. Organizaţiile internaţionale sunt subiecte de drept internaţional. întrucât sunt create de către state iar capacitatea lor este limitată prin actul constitutiv. Organizaţia reprezintă un mecanism de coordonare a resurselor şi acţiunilor în vederea atingerii unor obiective. dotate cu un statut şi organe proprii. din normele proprii incluse în rezoluţiile emise de organele organizaţiei şi din norme cutumiare . De regulă. Caracteristicile organizaţiilor internaţionale: a. aceasta însemnând că au o personalitate juridică ( internă şi internaţională) distinctă de cea a statelor membre. Statele sunt considerate subiecte primare de drept internaţional. cu capacitate deplină. având o personalitate juridică distinctă de cea a statelor care le compun. Organizaţiile guvernamentale sunt asociaţii de state. d. cu funcţionare periodică sau 4 . opozabile tuturor membrilor. în timp ce organizaţiile internaţionale sunt subiecte derivate. Tratatul de constituire conţine angajamente mutuale şi impune statelor o anumită cooperare în cadrul organizaţiei şi cu organizaţia însăşi. Organizaţia are o materialitate distinctă de cea a membrilor care o compun: un sediu permanent. Prin tratatele constitutive se creează drepturi şi obligaţii reciproce. acest acord îmbracă forma unui tratat care în majoritatea cazurilor este un tratat multilateral. c. d.c. constituite printr-un tratat. din cele cuprinse în tratatele încheiate de statele membre. sunt fondate de către state şi funcţionează prin voinţa acestora. Ea trebuie să dispună de un număr de organe. o structură organizatorică şi o autonomie funcţională proprie. la obiectul şi scopul pentru care au fost înfiinţate.

scopul pentru care a fost înfiinţată. e. Convenţia privind dreptul tratatelor încheiate între state şi organizaţii internaţionale sau între organizaţii internaţionale (1986). atribuţiile organelor principale. considerentele pentru care a fost încheiat tratatul. b) – Un organ cu compunere restrânsă. Actul constitutiv al unei organizaţii reprezintă un tratat multilateral la elaborarea căruia participă toate statele fondatoare ale organizaţiei. structura organizatorică. c) – Un secretariat având sarcini executorii şi administrative. în care sunt reprezentate toate statele membre. asocierea dintre statele membre trebuie să se stabilească şi să se desfăşoare în baza normelor de drept internaţional. ca organ suprem al organizaţiei. Dispozitivul – reprezintă conţinutul efectiv al tratatului. prin intermediul cărora să îşi poată desfăşura activitatea. posibilitatea aplicării de sancţiuni în 5 . în care sunt menţionate statele părţi la tratat. modul lor de funcţionare. modalităţi de soluţionare a diferendelor. procesul decizional.permanentă. angajamentele asumate de statele membre. Preambul – este partea introductivă a tratatului. conform statutului. Structura organizaţiilor internaţionale Schema clasică a sistemului de organe al acestor organizaţii cuprinde: a) – Un organ plenar sau o adunare plenară. Regimul său juridic este supus regulilor prevăzute în Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor (1969). orice act constitutiv al unei organizaţii conţine o structură tripartită: a. ce conţin obiectivele concrete ale organizaţiei şi mijloacele prin care acestea se vor realiza. redactat pe articole. format din reprezentanţi ai guvernelor naţionale. principiile de bază ale organizaţiei. Orice tratat şi. ca entitate executivă. implicit. b. prin delegaţi ai parlamentelor naţionale.

Societatea Naţiunilor a fost prima organizaţie cu caracter general şi permanent.XIX) include formele incipiente de organizaţii apărute în contextul expansiunii unor sectoare ale vieţii economice.cazul nerespectării angajamentelor. Exemple: Uniunea Telegrafiei Internaţionale (1865). au dus la încetarea activităţii organizaţiei. A doua generaţie de organizaţii internaţionale este reprezentată de cele create în perioada interbelică : Societatea Naţiunilor. c. prin Pactul adoptat la Conferinţa de pace de la Versailles. menţinerea justiţiei. 6 . posibilitatea de denunţare a tratatului şi de ieşire din organizaţie. şi al dezvoltării comerţului şi telecomunicaţiilor. în defavoarea statelor mici. In decursul evoluţiei lor istorice. limbile în care a fost adoptat etc.. al progresului ştiinţific şi tehnic. organismele abilitate să controleze aplicarea tratatului. Prima generaţie (sec. Uniunea Internaţională a Poştelor (1878) .N. locul semnării tratatului.3 Tipologie. In aceeaşi epocă au fost create Organizaţia Internaţională a Muncii. posibilitatea de aderare a altor state la tratat. d. Instituită în anul 1919. sau comisiile create de către state pentru a reglementa un regim internaţional pentru folosirea fluviilor (de exemplu.1856).devenite ulterior instituţii specializate ale O. respectarea dreptului internaţional. în care se prevăd data sau modalităţile de intrare în vigoare a tratatului. Semnăturile… 1. după cum urmează: a. Comisia pentru navigaţia pe Rin -1815 – sau pe Dunăre .. b. aplicarea discreţionară a regimului internaţional stabilit. aplicarea geografică a tratatului.U. realizarea păcii şi securităţii prin rezolvarea pe cale paşnică a diferendelor. ea a avut ca scop promovarea cooperării. Clauze finale. reducerea armamentelor. Contradicţiile din perioada premergătoare celui de–al doilea război mondial. Organizaţia Internaţională a Muncii. dezvoltarea unor relaţii juste între naţiuni. ce au determinat impulsionarea şi diversificarea cooperării dintre state în cadrul relaţiilor internaţionale. data. se pot delimita trei generaţii de organizaţii internaţionale.. desfiinţată expres în anul 1946.

Liga Arabă etc. prin Carta adoptată în anul 1945. Organizaţia Statelor Americane. Organizaţia Statelor Americane. cu activităţi şi funcţii diverse: alte instituţii specializate ale ONU. etc ) sau de integrare.U. şi instituţiile sale specializate şi organizaţii regionale – în care participarea statelor e limitată la state dintr-un anumit spaţiu geografic: Consiliul Europei. păstrând integritatea suveranităţii lor naţionale (O.. la nivel universal sau regional. c. în care calitatea de membru este deţinută de către state şi organizaţii neguvernamentale.U.deschise aderării tuturor statelor comunităţii internaţionale: exemple. Organizaţia Unităţii Africane. se disting: organizaţii de cooperare interguvernamentală (forma de cooperare clasică).N.Comisia Internaţională de Navigaţie Aeriană (devenite ulterior instituţii specializate ale O. distingem mai multe tipuri de organizaţii.N. în care statele renunţă la o parte din competenţele suveranităţii lor în favoarea instituţiilor comune. dotate cu puteri proprii şi ale căror decizii au aplicare directă şi imediată în ordinea internă a statelor membre ( instituţiile Uniunii Europene) 7 .S. In funcţie de câteva criterii mai importante. c. b. După compoziţia lor : organizaţii universale . iar mai târziu. în cadrul organizaţiei/instituţiei. formate din persoane fizice. după cum urmează: a.N.U.E.). grupuri de particulari. După calitatea membrilor lor: organizaţii guvernamentale. Organizaţia Unităţii Africane etc O tipologie a organizaţiilor internaţionale este dificil de stabilit datorită numărului mare şi a varietăţii acestora. în care statele relaţionează de pe poziţii de egalitate. Uniunea Europei Occidentale. asociaţii naţionale iar statutul organizaţiei e determinat de dreptul naţional al statului unde îşi au sediul. O. După specificul raporturilor dintre state. A treia generaţie de organizaţii s-a instituit după cel de–al doilea război mondial o dată cu crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite. O.C. Consiliul Europei. la San Francisco. Consiliul Europei. In anii următori apar noi organizaţii.

O.Beck.A.) e. un conflict tradiţional în inima Europei.A. ţinut la Zurich. Ed. iar în Vest.).U. în care acesta propunea un proiect de creare a „Statelor Unite ale Europei”.S. După natura obiectului lor de activitate: organizaţii politice (ex.. pe de altă parte. instituţii europene în asociere cu S.. Bucureşti.1. Consiliul Europei).O. construită pe fundamentul unui sistem articulat de valori comune statelor europene care au optat pentru o democraţie de tip liberal.H. Va trebui luată.U. în considerare configuraţia mondială din acea perioadă. 2006 2. şi U. O serie de mişcări ideologice şi 8 . Pe acest fond s-au conturat în Est instituţii de legitimare a puterii comuniste.R.S.S.E. organizaţii economico-financiare şi politice (instituţiile Uniunii Europene). Istoric.U. pe de o parte şi instituţii autonome europene. tehnice (instituţii specializate ale ONU) etc Bibliografie : 1.d. de altfel. Procesul de instituţionalizare a relaţiilor dintre statele europene a avut ca punct de plecare discursul lui Churchill din 1946. Dar ideea unei alianţe occidentale a trezit suspiciunea Rusiei staliniste care s-a angajat în scurt timp în ceea ce s a numit „războiul rece”. în numeroase proiecte anterioare – cunoaşte o nouă amploare. ideea realizării unei “Europe Unite”. După întinderea activităţii lor: organizaţii generale.O.N.T. Consiliul Europei 2. cooperare. însă. organizaţii de securitate.C. şi organizaţii sectoriale. Raluca – Organizaţii internationale interguvernamantale.E. Miga_Beşteliu. organizaţii ştiinţifice. instituţiile specializate ale O. cu vocaţia de a facilita cooperarea într-un sector tehnic particular (ex. dominată de cele două mari puteri – S. Contextul politic internaţional a adus astfel în prim plan. Consiliul Europei etc). C. U. apărare( N.A. Un prim pas în materializarea acestui proiect urma să fie realizat prin reconcilierea franco-germană. urmărind să asigure dominarea sovietică asupra Europei orientale. In contextul internaţional de după cel de al doilea război mondial ideea unificării europene – exprimată. cu competenţă nespecializată (ex.

(Anglia). în privinţa realizării.idee susţinută de Franţa. Scop şi obiective. în mai 1948 s-a organizat. la 5 mai 1949. Iniţiativa înfiinţării Consiliului Europei a aparţinut statelor membre ale Uniunii Europei Occidentale. Consiliul Europei a fost proiectat. Luxemburg. Este de remarcat aprecierea unor autori care 9 . susţinând adoptarea unei formule pan-europene. 2.politice s–au declanşat în Europa. un Congres al statelor europene.fie a unei structuri organizaţionale de cooperare. . Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE) – menită să asigure aplicarea Planului Marshall. fie a unei Europe supranaţionale . Rezoluţiile adoptate la finalul reuniunii vizau convocarea unei Adunări Parlamentare. ca organizaţie interguvernamentală de cooperare politică şi economică. iar escaladarea tensiunilor Est-Vest. Franţa.U. în spiritul ideilor promovate de Churchill. Dezbaterile purtate la acest Congres au urmărit concilierea unor concepte divergente. care să respecte suveranitatea naţională a statelor membre. Sediul organizaţiei s-a stabilit la Strasbourg. Olanda şi Anglia. la Haga. în tradiţia O. va fi Consiliul Europei. în care să fie reprezentate naţiunile continentului. elaborarea unei “Carte a Drepturilor Omului” şi instituirea unei ”Curţi de Justiţie”. prin crearea a două organizaţii: Uniunea Europei Occidentale (UEO) – o alianţă militară ce grupa cele cinci state semnatare ale Tratatului de la Bruxelles din 17 martie 1948: Belgia. La iniţiativa Comitetului Internaţional de Coordonare a Mişcărilor pentru Unitate Europeană. menită să asigure respectarea de către state a drepturilor înscrise în Cartă. în care statele au acceptat să pună în comun anumite drepturi suverane. La câteva luni după Congresul de la Haga s-au concretizat o parte din aspiraţiile europene. negocierile purtate în cadrul acesteia conducând la adoptarea Statutului.N. Aceste demersuri au părut însă insuficiente în raport cu obiectivele afirmate în cadrul Congresului.2. prin asocierea a 16 state semnatare ale Convenţiei de la Paris din 16 aprilie 1948. riscul sporit al ameninţării sovietice au determinat statele Europei occidentale să acţioneze în sensul realizării unei legături mai strânse între ele. un an mai târziu. Aceste instituţii urmau să devină operante în cadrul organizaţional care.

J. Valorile ce constituie “patrimoniul comun” al statelor membre sunt cele enunţate în preambulul Statutului. În Statut se stipulează.7 10 . în special în domeniile în care organizaţia are o activitate meritorie: preeminenţa dreptului. Paris.F. Una din priorităţile organizaţiei a devenit sprijinirea statelor Europei centrale şi orientale în realizarea reformelor lor politice. După căderea Cortinei de Fier. cu excepţia celor referitoare la apărare. în principal.considerau la acea dată Consiliul Europei drept “singura organizaţie în care toate ţările europene ataşate unor idealuri democratice pot să se regăsească pentru a examina orice chestiune europeană”1. după Reuter. printre modalităţile de înfăptuire a scopului propus. P.1).U. Ineficienţa ONU în realizarea unor operaţiuni de menţinere a păcii au impus ca factor de eficientizare antrenarea organizaţiilor regionale în acţiuni de 1 Burban. Organizaţia şi-a propus ca obiective principale: apărarea drepturilor omului şi a democraţiei pluraliste. Schimbarea configuraţiei Consiliului Europei după 1989. legislative şi constituţionale.. Actul constitutiv al Consiliului Europei. Le Conseil de l’Europe. respectarea drepturilor omului şi asigurarea democraţiei parlamentare. în sensul dezvoltării unui parteneriat politic cu noile democraţii care se conturau în această zonă. “salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale”. valori considerate a fi temeiul oricărei democraţii autentice.-L. Consiliul Europei şi-a extins sfera obiectivelor către ţările central şi est-europene. Mijloacele juridice şi politice de care dispune Consiliul Europei.. favorizarea recunoaşterii şi a valorificării identităţii culturale europene şi identificarea soluţiilor pentru rezolvarea diverselor probleme ale societăţii.1993 pag. prevedea ca scop al organizaţiei “realizarea unei uniuni mai strânse între statele europene membre pentru a salvgarda şi promova idealurile şi principiile care constituie patrimoniul lor comun şi a favoriza progresul lor economic şi social “(art. cel al “libertăţii politice” şi cel al “preeminenţei dreptului”. prin cooptarea unui număr tot mai mare de state conferă în prezent organizaţiei un caracter paneuropean. au determinat ONU să acorde un rol esenţial organizaţiei în asigurarea securităţii democratice şi a menţinerii păcii pe continentul european. în domeniul drepturilor omului. respectiv principiul “libertăţii individuale”.

S.Comitetul de Miniştri . Astfel. a primit candidatura unui nou stat – Belarus – şi a acordat statutul de observator altor 5 state: Vatican. apatrizi. în prezent fiind consultată în acest sens şi Adunarea Parlamentară – organul deliberativ al organizaţiei . Organul decizional şi politic al organizaţiei . şi ca o condiţie prealabilă şi necesară pentru a deveni membru al 2 vezi acţiunile Consiliului Europei în Kosovo pentru aplicarea res. 2.1244 a Consiliului de Securitate a ONU(Raportul Comisiei ONU pentru probleme politice din 2.06. ci şi în favoarea tuturor persoanelor – străini. Canada. etc. Consiliul Europei reuneşte în prezent 47 de state. se precizează că “fiecare membru al Consiliului Europei trebuie să accepte principiile statului de drept şi principiul în virtutea căruia fiecare persoană aflată sub jurisdicţia sa trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”.1999) 11 .menţinere a securităţii în anumite zone2.urmează să aprecieze dacă un stat întruneşte condiţiile cerute pentru a putea deveni membru. Japonia şi Mexic.U. de îndeplinirea de către statele candidate a condiţiilor enunţate mai sus.4 al Statutului. Sistemul jurisdicţional de protecţie a drepturilor omului instituit în cadrul Consiliului Europei poate fi considerat un mijloc eficace de prevenire a conflictelor în această zonă. potrivit art.3 al Statutului. – asupra cărora statul îşi exercită. refugiaţi. Procedura statutară de admitere a suferit în timp unele modificări. Statutul Consiliului Europei nu numai că situează respectarea drepturilor şi libertăţilor omului printre obiectivele organizaţiei. Această reglementare obligă statele membre să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor nu numai în favoarea propriilor cetăţeni. Calitatea de membru al organizaţiei. Statele invitate să devină membre dobândesc această calitate din momentul depunerii instrumentului de aderare la Statutul organizaţiei. dar o şi consacră ca principiu de bază al acesteia organizaţiei.3. Admiterea unui stat ca membru al Consiliului Europei este determinată. confirmând sau infirmând calitatea acestuia de stat democratic. la un moment dat autoritatea.care a adăugat condiţiilor de aderare la organizaţie şi cerinţa ratificării de către state a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. prin intermediul organelor sale publice. în art.A.

Adunarea numără cinci grupuri politice: Grupul socialist. In baza art. Secretariatul General Organ consultativ: d. statului îi pot fi suspendate drepturile de reprezentare în cadrul Adunării Parlamentare. Adunarea Parlamentară b. prin încheierea de acorduri şi convenţii şi adoptarea unei acţiuni comune în domeniul economic. Refuzul statului de a da curs cererii formulate poate determina excluderea sa din Consiliul Europei . 8. prin examinarea problemelor de interes comun. social. juridic sau administrativ şi prin salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Structura organizatorică. Alianţa democraţilor şi liberalilor pentru Europa şi Grupul pentru stânga europeană unită. în funcţie de mărimea populaţiei ei. iar Comitetul de Miniştri îi poate cere să se retragă din organizaţie. ştiinţific. pot să pună în discuţie probleme ce ţin de construcţia europeană. Grupul partidului popular european. Comitetul de Miniştri c. Cei 318 membri şi cei 318 supleanţi ai lor sunt aleşi de parlamentele naţionale. cultural. scopul Consiliului Europei se realizează cu suportul organelor proprii. Organele principale: a. 2. Grupul democraţilor europeni. exceptând cele referitoare la apărare. Statutul prevede posibilitatea sancţionării acestuia de către Comitetul de Miniştri. Atribuţiile organelor principale. Fiecare ţară dispune de la 2 până la 18 reprezentanţi.4. 12 .In cazul în care un stat membru “a încălcat în mod grav” drepturile omului şi principiile democratice ale statului de drept. Mijloacele de acţiune disponibile în cadrul organizaţiei se înscriu în cadrul cooperării tradiţionale între state şi se concretizează în încheierea de acorduri sau tratate şi în adoptarea unor rezoluţii sau recomandări ale organelor statutare. prin reprezentanţii parlamentelor naţionale. fără aplicare directă în ordinea internă a statelor membre. Corpul consultativ al Consiliului Europei – Adunarea Parlamentară – reprezintă un adevărat forum european în cadrul căruia statele. Congresul autorităţilor regionale şi locale Conform Statutului. Procesul decizional.

a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau a altor convenţii ratificate. Adunarea Parlamentară poate să solicite Comitetului de Miniştri angajarea acţiunilor prevăzute de art. În cazuri de încălcare gravă a obligaţiilor statale. Recomandările Adunării Parlamentare determină acţiunea organului decizional al Consiliului Europei .Sistemul de vot în cadrul Adunării este cel al majorităţii simple sau calificate. 9 din Statut excluderea statului din organizaţie. funcţionează o Comisie permanentă de supraveghere. cele mai multe dintre acestea în domeniul drepturilor omului. în funcţie de problema adusă în discuţie. Iniţiativele de proiecte se concretizează la nivelul organului interguvernamental în convenţii şi acorduri. Comisia asupra problemelor juridice şi a drepturilor omului şi Comisia pe probleme politice.Comitetul de Miniştri. Organul deliberativ al organizaţiei este cel care recomandă. sau pot consta în refuzul de a ratifica puterile unei delegaţii parlamentare sau în anularea puterilor ratificate. Comitetul de Miniştri îndeplineşte o serie de atribuţii legate de controlul aplicării tratatelor. menită să asiste ţările din spaţiul est-european admise ca membre în organizaţie. 13 . deţin prerogative specifice. Configurarea unor noi obiective ale Consiliului Europei – consolidarea securităţii democratice în statele membre. Sancţiunile pot să îmbrace forma unei recomandări sau rezoluţii de condamnare a statului3. Acestuia îi revine misiunea de a examina problemele politice majore legate de unificarea Europei şi de a adopta programe de acţiune comună în cadrul cooperării interstatale. Adunarea Parlamentară continuă monitorizarea respectării angajamentelor asumate de acesta în baza Statutului. În exercitarea acestei atribuţii. admiterea unui stat ca membru. În acest demers. urmată de decizia Comitetului de Miniştri. raportorii Adunării Parlamentare adresează recomandări statelor candidate în legătură cu ordinea legală şi cu situaţia drepturilor omului la nivel naţional. După admiterea în organizaţie a statului. Adunarea Parlamentară adoptă rezoluţii şi recomandări destinate acţiunii Comitetului de Miniştri sau adresate direct statelor. contribuţia la menţinerea păcii în zonă prin mijloace 3 vezi Res 1240 (2001) privind situaţia drepturilor omului în Cecenia. Sunt prevăzute şi modalităţi de sancţionare a statelor aflate sub supraveghere în cazul în care acestea încalcă obligaţiile asumate. în tranziţia lor spre un regim democratic. Din anul 1997.8. printr-un aviz.

democraţie locală. în baza puterilor conferite de Statut. identificarea situaţilor deficitare şi găsirea unor soluţii pentru remedierea lor . funcţionarea sistemului judiciar. Adunarea Parlamentară a ales în funcţia de Secretar General al Consiliului Europei pe Terry Davis (Marea Britanie) pentru o durată de cinci ani. să adreseze el însuşi o recomandare statului. Procedura îmbină etape confidenţiale (comentariile şi uneori dezbaterile) cu etape publice ( publicarea deciziilor finale). de Secretarul General al organizaţiei sau de Adunarea Parlamentară. să comunice situaţia Adunării Parlamentare sau să ia decizii cu privire la acel stat. a valorilor statului de drept. Sistemul are la bază câteva posibile proceduri de monitorizare: . Comitetul de Miniştri poate să recurgă la soluţii alternative: să mandateze Secretarul general al organizaţiei să ia contact cu autorităţile statului vizat pentru a culege informaţii necesare pentru o eventuală consiliere. În acest context a fost adoptată Declaraţia Comitetului de Miniştri asupra respectării angajamentelor statelor membre (1994) prin care s-a instituit un sistem eficient de monitorizare a situaţiei drepturilor omului la nivel naţional. pe continentul european. Secretariatul General . Lui îi revine responsabilitatea orientării strategice a programului de activitate şi bugetului Consiliului şi a supravegherii managementului de zi cu zi al organizaţiei şi al Secretariatului.N.Procedura de supraveghere implică şi o monitorizare tematică. pedeapsa capitală. ( a fost folosită în Cecenia). deferite Comitetului de Miniştri de către statele membre. Eficienţa sa constă în faptul că autorităţile naţionale sunt antrenate într-un dialog cu organele Consiliului Europei. .O primă procedură constă în analiza unor situaţii care ridică probleme pe terenul respectării drepturilor omului.proprii – conferă organizaţiei un rol de pilon esenţial al O. pe domenii precise ale drepturilor omului : libertatea de expresie şi informare. 14 . poliţie şi securitate. Dacă o anumită situaţie reclamă o acţiune specifică. funcţionarea şi protejarea instituţiilor democratice.U. In 2004. efectivitatea căilor de recurs jurisdicţionale şi nediscriminare. printr-o recomandare.prin comentarii scrise şi dezbateri la ajustarea unor programe de cooperare interguvernamentală. pentru a conlucra cu acestea din urmă .

în favoarea tuturor persoanelor (cetăţeni. cu privire la situaţii de încălcare a drepturilor omului. Documentul de referinţă al organizaţiei rămâne Convenţia Europeană a Drepturilor Omului(1950). organizaţii neguvernamentale şi de la statele membre ale organizaţiei. apatrizi.1. Deciziile obligatorii ale Curţii sunt aduse la îndeplinire cu sprijinul Comitetului de Miniştri care monitorizează executarea acestora. Sprijină noile state membre ale organizaţiei în îndeplinirea sarcinilor practice necesare realizării unei autonomii locale si regionale efective. grupuri de particulari. Curtea Europeană a Drepturilor Omului Curtea a fost instituită prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi reprezintă mecanismul jurisdicţional prin care se asigură protejarea şi garantarea drepturilor recunoscute în tratat. Încurajează crearea de euroregiuni Asigură observarea alegerilor locale şi regionale 2. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950) Aria activităţilor Consiliului Europei este foarte vastă.5. b. Curtea este competentă să soluţioneze plângeri provenind de la persoane fizice.5 Direcţii de activitate ale organizaţiei 2. Pentru a putea accesa această instanţă internaţională este necesar ca autorii plângerilor individuale sau statele să fi epuizat în prealabil remediile oferite de dreptul naţional. dar realizările cele mai semnificative se înregistrează în domeniul drepturilor omului.Congresul autorităţilor locale şi regionale.Domeniul drepturilor omului a. funcţionează din 1994 Elaborează periodic rapoarte de ţară privind situaţia democraţiei locale în toate statele membre. Atribuţii: • • • • • • Este un organ consultativ al Consiliului Europei.străini. Monitorizează aplicarea principiilor Cartei europene a autonomiei locale. refugiaţi etc) aflate sub jurisdicţia statelor. Plângerile pot avea ca obiect cazuri 15 . un tratat multilateral prin care statele membre au urmărit să asigure o garanţie colectivă a drepturilor civile şi politice.

care nu poate sesiza organisme internaţionale sau naţionale la cererea unor particulari. urmărind prin aceste măsuri să întărească protecţia deţinuţilor împotriva torturii. condiţiile în locurile de detenţie. Scopul acestei instituţii independente este de a promova conceptul drepturilor omului şi de a asigura respectarea efectivă a drepturilor de către statele membre ale organizaţiei. a libertăţii de expresie. Carta Socială Europeană (1961) Pentru a asigura protecţia drepturilor economice şi sociale ale individului. Consiliul Europei a adoptat Carta Socială Europeană. sau respectarea dreptului la viaţă privată şi de familie etc c.părţi la Convenţie pentru a observa modul în care sunt tratate persoanele private de libertate. a dreptului de proprietate. Un comitet compus din experţi independenţi este mandatat să efectueze vizite periodice în locurile de detenţie de pe teritoriul statelor .două 4 şi s-a materializat prin Rez 99(50) a Comitetului de Miniştri din 7 mai 1999 16 . tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante.4 El este ales de către Adunarea Parlamentară dintre candidaţii propuşi de state cu experienţă în domeniul drepturilor omului. poate primi informaţii sau sesizări din partea parlamentelor naţionale. primul tratat internaţional care prevede “dreptul la protecţie împotriva sărăciei şi a excluderii sociale” (art. a dreptului la un proces echitabil. De asemenea. a indivizilor sau ONG –urilor. dar poate adopta concluzii sau lua măsuri de ordin general bazate pe plângeri individuale. a avocatului poporului. Este o instituţie nonjudiciară.30) . Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane şi degradante (1987) Prin adoptarea acestui tratat statele membre ale Consiliului Europei au urmărit să preîntâmpine comiterea pe teritoriul lor a unor asemenea acte. Comisarul pentru drepturile omului Ideea instituirii în cadrul Consiliului Europei a unui Comisar pentru drepturile omului a fost aprobată cu ocazia Conferinţei la nivel înalt de la Strasbourg 1997. la libertate şi siguranţă. e. d.de încălcare a dreptului la viată.

persoane handicapate. dreptul de a beneficia de servicii sociale. fondată pe multiculturalism. Problema protecţiei drepturilor minorităţilor. f .atingeri majore aduse demnităţii umane. cu consecinţe inevitabile asupra părţii occidentale a continentului. Controlul aplicării tratatului este asigurat prin Comitetul European al Drepturilor Sociale. drepturi sindicale. România a fost prima ţară care a semnat tratatul. tocmai pentru a preveni dezintegrarea progresivă a unei părţi din Europa centrală şi de est. Protecţia drepturilor minorităţilor Evenimentele care s-au produs în Europa centrală şi orientală începând cu anul 1989 au sensibilizat statele membre ale Consililui Europei în legătură cu pericolele inerente trezirii unor pasiuni minoritare. s-a ridicat cu prioritate în cadrul Conferinţei Şefilor de state şi de guverne ale membrilor Consiliului Europei. femei. Obiectivul dominant al Cartei. la securitate socială. (3). Drepturile incluse în Cartă pot fi clasate în trei categorii: (1) Protecţia muncii: dreptul la muncă. reuniţi la Viena în 1993. a fost adoptată Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (1994). format din experţi independenţi. imigranţi. La scurt timp după acest moment. Perspectiva trasată de acest instrument este cea a integrării minorităţilor. considerată a fi primul tratat internaţional multilateral privind drepturile minorităţilor. dreptul la protecţie socială în cazul unor categorii de angajaţi (copii. migranţi etc) (2) Protecţia socială pentru ansamblul populaţiei: dreptul la protecţia sănătăţii. la asistenţă socială şi medicală. În acelaşi domeniu a mai fost adoptată Carta limbilor regionale şi minoritare (1992). stăvilite mult timp de regimurile comuniste totalitare. Protecţia specială în afara mediului muncii în favoarea unor categorii care necesită o atenţie specială din partea societăţii: copii. este unul de ordin 17 . dreptul la condiţii de muncă şi la o remuneraţie echitabilă. competent să verifice rapoartele informative prezentate periodic de către statele părţi la tratat şi să soluţioneze eventualele reclamaţii colective înainte de asociaţii naţionale ale angajaţilor şi angajatorilor . vârstnici.

P.8.. Convenţia europeană privind lupta împotriva traficului cu fiinţe umane (2005) Alte domenii de activitate ale organizaţiei: 2. Protecţia sănătăţii 2.5. Media şi democraţie 2. Protecţia mediului înconjurător Bibliografie: 1. Educaţie 2. Cultură şi patrimoniu 2.3. xenofobiei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului soluţionează.5.7. Egalitatea între sexe O serie de reglementări ale Consiliului Europei vizează asigurarea egalităţii de şanse şi de tratament pentru femei şi bărbaţi. i. Manualul Consiliului Europei 2.F.6 Sport şi tineret 2.cultural.5.5. în considerarea acestor limbi ca faţete ale identităţii culturale europene. g.5.coe.ro 18 .U. Paris. Coeziune socială 2. Un Comitet director pentru egalitatea între femei şi bărbaţi a fost creat cu atribuţii în acest domeniu. la rândul ei.5. cu care a fost sesizată prin plângeri ale particularilor..5.int 4.1993 3. situaţii de discriminare pe criterii de sex. Le Conseil de l’Europe.4. J. A fost înfiinţată în anul 1993.4. www. Democraţie locală şi regională 2.5.coe.5.5. în toate domeniile vieţii publice şi private. Comisia europeana împotriva rasismului si intoleranţei (ECRI) Este un mecanism independent de monitorizare a cărui sarcină este combaterea rasismului. antisemitismului şi intoleranţei în statele membre ale Consiliului Europei prin perspectiva protecţiei drepturilor omului.-L. Cooperare juridică 2. www.2. O serie de rezoluţii ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei vin în completarea reglementărilor organizaţiei în această materie.5. Burban. h.

Cehoslovacia. a reprezentat demararea procesului de elaborare şi implementare a strategiei iniţiale a Alianţei. La 4 aprilie 1949 a fost semnat. Ungaria şi URSS). la Washington. Stabilirea scopurilor şi misiunilor Alianţei. s-a alăturat organizaţiei cu condiţia de a nu fi obligată să participe la război. colaborare şi asistenţă mutuală de la Varşovia). România. Islanda. promulgată de preşedintele George Truman la 6 octombrie 1949. consfinţind divizarea în cele două blocuri antagoniste. precum şi cu Danemarca. Belgia. Polonia. Luxemburg. în scopul creării unei alianţe unice a Atlanticului de Nord. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) 3. care a instituit un regim de apărare colectivă. singura ţară care nu a avut o forţă militară proprie. Olanda şi Marea Britanie au semnat Tratatul de la Bruxelles. Norvegia şi Portugalia. cu titlu de ajutor militar. şi cu aprobarea Planului de apărare integrată a regiunii Atlanticului de Nord şi deschiderea unui credit de 900 de milioane de dolari. RDG. Bulgaria. coroborată cu prevederile Legii ajutorului militar pentru apărarea mutuală.1 Scurt istoric al înfiinţării organizaţiei In martie 1948. Au urmat negocieri cu Statele Unite şi Canada. o alianţă politico-militară semnată în mai 1955 de către opt state (Albania. Franţa. Ca replică la crearea acestei organizaţii. Tratatul Organizaţiei Atlanticului de Nord (NATO). Italia. bazat pe un parteneriat între cele 12 state. 5 Iniţiativa a aparţinut lui Nikita Hruşciov 19 . Uniunea Sovietică a iniţiat 5 adoptarea Pactului de la Varşovia (numit oficial „Tratatul de prietenie.3. prin care au decis constituirea unui sistem comun de apărare şi întărirea relaţiilor politice şi militare. Islanda. fondată pe garanţii de securitate şi angajamente mutuale între Europa şi America de Nord.

Grecia. ţări asociate (Albania. independenţa politică sau securitatea uneia dintre ele este ameninţată cea mai importantă clauză a tratatului este cea prevăzută. Ungaria). Spania. Israel. SUA. Canada. Norvegia. Sediul organizaţiei s-a stabilit la Bruxelles. Marea Britanie. Suedia. Islanda. ca reprezentând un atac dirijat împotriva tuturor statelor părţi şi să acţioneze – individual sau colectiv. ţările cu statut de membri asociaţi mediteraneeni (Algeria. să nu recurgă la forţă şi la ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale (principiu consacrat în Carta ONU) părţile se angajează să se consulte în cazul în care integritatea teritorială. Finlanda. Luxemburg. Turcia. Moldova. în prezent.Organizaţia Nord Atlantică reprezintă. Austria. prezervarea păcii şi a securităţii statele membre se obligă să soluţioneze orice diferend pe cale paşnică. (recunoscută de art 51 din Carta ONU) inclusiv prin recurgere la forţă. Lituania. Armenia. în articolul V. Georgia. Estonia. Letonia. Polonia. în virtutea legitimei apărări. Germania. FYROM. România. pentru restabilirea securităţii în zona Atlanticului de Nord (principiul indivizibilităţii securităţii) .părţi convin să considere un atac armat asupra unuia sau mai multora dintre ele. Danemarca. o alianţă a 26 de state6 ale Europei şi Americii de Nord constituită cu scopul de a salvgarda libertatea şi securitatea statelor membre prin mijloace politice şi militare. Maroc) 20 . Bulgaria.2 Tratatul Nord Atlantic. Olanda. Croaţia. statele vor informa imediat Consiliul de Securitate al ONU în legătură cu situaţia apărută şi vor avea dreptul să acţioneze până la intervenţia Consiliului de Securitate pentru restabilirea păcii mijloacele prin care alianţa îşi exercită politicile de securitate: dezvoltarea unei capacităţi militare suficiente pentru a preveni un eventual război şi a asigura o Dispozitiv: 6 ţări membre (Belgia. Elveţia. 3. Republica Cehă. Azerbaijan. Slovacia. Portugalia. libertaţii individuale şi a statului de drept scopul: asigurarea unei apărări colective. Franţa. Prevederi statutare Preambul: (principiile şi scopurile organizaţiei) reafirmarea scopurilor şi principiilor ONU respectarea principiilor democraţiei. Iordania. Slovenia. prin care se stipulează următoarele: statele . Ucraina). Italia. Federaţia Rusă.

Cele mai importante organisme subsidiare ale Consiliului: Comitetul pentru Planificarea Apărării – atribuţii: planificarea apărării colective.3. Art. şefii statelor şi ambasadori). Structura politică/civilă: a. crearea şi dezvoltarea de parteneriate cu alte state. Consiliul Nord-Atlantic a fost creat în baza actului constitutiv al Alianţei şi constituie forul decizional central. Tratatul de la Washington nu includea nici o prevedere referitoare la crearea unui organism parlamentar. săptămânal.1. orientarea activităţii autorităţilor militare. Adunarea Parlamentară – for independent. comunicate.10 al Tratatului prevede deschiderea alianţei spre cooptarea de noi membri state europene – urmărind extinderea stabilităţii în zona euro-atlantică. Grupul pentru Planificare Nucleară – tratează probleme cu privire la rolul forţelor nucleare în cadrul politicii de securitate a Alianţei. 3. Clauze finale: teritoriile asupra cărora tratatul are aplicare modalitatea intrării în vigoare a tratatului condiţiile în care alte state pot adera la tratat posibilităţi de denunţare a tratatului şi de retragere din organizaţie 3. la nivel de reprezentanţi ai tuturor statelor membre (după caz.3 Structura organizatorică şi procesul decizional Alianţa este structurată pe două niveluri: politic/civil şi militar. rapoarte şi decizii. Adoptă declaraţii. Comitetul de coordonare a spaţiului aerian european – competent să asigure coordonarea necesităţilor utilizatorilor civili şi militari ai spaţiului aerian. controlul armamentului şi al dezarmării. Este abilitat să constituie comitete subsidiare. b. Acesta a fost instituit în timpul 21 . Deciziile se iau cu unanimitate de voturi. o capacitate generală de gestionare a crizelor . de regulă. grupuri politice de lucru sau de experţi. care reuneşte delegaţi ai parlamentelor naţionale ale statelor membre. în cadrul căruia se discută şi se iau hotărâri cu privire la politicile şi activitatea organizaţiei.apărare adecvată. necesare îndeplinirii activităţii sale. Se reuneşte. miniştri afacerilor externe sau ai apărării. recomandări.

Secretariatul General are în subordine o serie de departamente pe domenii specifice de activitate şi este prezidat de Secretarul General (în prezent. care sunt supuse dezbaterii şi aprobării sesiunilor plenare. Jaap de Hoop Scheffer). Comitetul ajută la elaborarea conceptelor strategice generale ale Alianţei şi realizează o evaluare anuală pe termen lung a forţei şi capacităţilor ţărilor şi zonelor care prezintă un risc la adresa intereselor NATO. În plus. Acestea sunt: • Comisia pentru dimensiunea civilă a securităţii • Comisia pentru apărare şi securitate • Comisia pentru economie şi securitate • Comisia politică • Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie. NATO-Ucraina etc) 3. Grupul socialist. Se compune din reprezentanţii şefilor de Stat major ai statelor membre. conduce.Războiului Rece. Organul de decizie al Adunării este Comisia permanentă. Secretarul General. sfaturi cu privire la situaţia militară şi de a face recomandări pentru utilizarea forţei militare şi aplicarea planurilor de circumstanţă. Comisiile Adunării elaborează rapoarte. recomandări şi rezoluţii. În cadrul Adunării mai funcţionează Grupul special pentru Mediterana şi Orientul Mijlociu. 22 . Consiliul Parteneriatului Nord-Atlantic şi comitetele instituite în cadrul parteneriatelor (NATO-Rusia. Principalul său rol este de a stabili orientările şi de a oferi consiliere asupra doctrinei şi strategiei militare. democrat creştin şi asociaţi. mandat să promoveze şi să dirijeze procesul de consultare şi de luare a deciziilor la nivel de organizaţie. Consiliul Interparlamentar Ucraina-NATO şi Comisia parlamentară NATORusia. celelalte comitete subsidiare. Alianţa democraţilor şi liberalilor. Consiliul Nord Atlantic.3. responsabilităţile sale pe timp de criză. Structura militară a. Comitetul militar reprezintă instanţa militară supremă.2. de asemenea. tensiune sau război sunt acelea de a oferi Consiliului şi Comitetului pentru Planificarea Apărării. c. sub autoritatea politică a Consiliului Nord Atlantic şi este responsabil de conducerea generală a afacerilor militare. Grupuri politice reprezentate: Grupul conservator. când s-a apreciat că decizia nu poate fi lăsată doar în seama guvernelor.

în faţa Comitetului Militar.sprijină Consiliul Nord-Atlantic. militare şi economice. d.în cadrul Actului Fondator NATO-Rusia şi cu Ucraina . Comitetul pentru Planificarea Apărării şi Comitetul Militar în îndeplinirea funcţiilor lor din domeniul consultanţei. Statul Major Militar internaţional este compus din personal militar şi civil şi asistă Comitetul Militar în activitatea sa.serveşte drept punct central pentru contactele militare şi cooperarea cu ţările Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic şi ale Parteneriatului pentru Pace. .Centrul de criză al NATO . evaluarea şi recomandarea politicii privind problemele militare. pe care le supune analizei Comitetului Militar. incluzând asistenţa medicală. pentru orientarea şi coordonarea generală a problemelor militare ale Alianţei. Departamente: .Departamentul planificare şi politică stabileşte şi coordonează contribuţia Comitetului Militar la politica de apărare şi planificare strategică a NATO. Serveşte drept punct de convergenţă pentru primirea. precum şi cu asigurarea aplicării imediate a politicilor şi deciziilor Comitetului.responsabil cu dezvoltarea principiilor şi politicilor logistice. . . schimbul şi difuzarea informaţiilor politice.sprijină Comitetul Militar în elaborarea planurilor operaţionale curente şi în abordarea problemelor legate de situaţia forţelor armate ale NATO şi a aspectelor de gestiune militară legate de rolul NATO în crizele internaţionale. sunt răspunzători. desemnat de către ţările membre.Departamentul cooperare şi securitate regională .Departamentul pentru logistică.în cadrul Cartei NATO-Ucraina. Statul Major Militar Internaţional (IMS) este condus de un Director cu rang de general sau amiral. Forţele militare integrate: Structura militară integrată include forţe armate puse la dispoziţia NATO de către ţările membre participante. IMS este responsabil cu planificarea. Aceste forţe sunt clasate în trei 23 . c.b. în cadrul ariilor lor de comandă.Departamentul operaţiuni . Comandanţii Strategici ai NATO (SC). Ei consiliază şi Comitetul Militar. respectiv Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa (SACEUR) şi Comandantul suprem al forţelor aliate din Atlantic (SACLANT). armamente şi resurse . transportul şi deplasările. .sprijină cu informaţii strategice organele NATO. e.Departamentul informaţii . . cu Rusia .

de la simple schimburi de informaţii şi opinii. Consultările se realizează prin mai multe modalităţi. unificarea din 1990 extinzând participarea cu regiunile Germaniei de Est. • • 1952 – Grecia şi Turcia au aderat la NATO. Spre exemplu.Atlantice şi a conceptului strategic7 • Conceptul strategic(I) pentru apărarea zonei nord-atlantice. oricărui act de agresiune împotriva ţărilor membre.4. la comunicarea unor decizii de acţiune deja adoptate de către guvernele statelor şi organizarea de discuţii în cadrul unor forumuri. Strategiile NATO ulterioare au fost adaptate la riscurile şi ameninţările specifice diferitelor perioade ale Războiului Rece.aprilie 1959 a implicat o strategie de operaţiuni la scară largă în apărarea teritorială. dintre care cel care joacă rolul esenţial este Consiliul Nord-Atlantic. 3.categorii: Forţele de reacţie imediată şi rapidă. un rol esenţial în facilitarea acestora revenind Secretarului General. 3. prin orice mijloace aflate la dispoziţia sa. cu respectarea suveranităţii statelor membre şi a voinţei lor liber exprimate. inclusiv prin folosirea armelor nucleare. 7 Conceptul strategic reprezintă declaraţia oficială a funcţiilor şi scopurilor NATO şi oferă cadrul instrucţiunilor asupra mijloacelor politice şi militare pentru realizarea scopurilor alianţei 24 .3. dezvoltat în perioada octombrie 1949 . anunţul URSS că deţine bomba cu hidrogen (8 august 1953) şi încheierea Pactului de la Varşovia au stat la baza elaborării şi dezvoltării strategiei represaliilor masive.3 Procesul decizional: Toate deciziile în cadrul alianţei sunt adoptate prin consens (cu unanimitate de voturi). angajaţi în negocieri colective. Acest principiu funcţionează la toate nivele de organizare a alianţei şi presupune consultarea tuturor membrilor săi. 1955 – Republica Federală Germania a fost acceptată în Alianţă. Forţele principale de apărare şi Forţele de întărire. bazată pe tactica descurajării – materializată în avertizări potrivit cărora NATO va răspunde. Cronologia evoluţiei Nord .

în anul următor. • 1966 – la iniţiativa lui Ch. dar recomandarea sa explicită în privinţa consultărilor şi a cooperării extinse în fazele iniţiale ale elaborării politicilor a fost.• 1956 – A fost lansat Raportul Comitetului Celor Trei8 privind Colaborarea Ne-militară în NATO9. NATO putea dezvolta mijloace mai credibile pentru extinderea contactelor politice şi economice cu blocul Pactului de la Varşovia. funcţiile majore ale Alianţei. în funcţie de complexitatea situaţiei internaţionale. Noul concept strategic (II) bazat pe strategia ripostei flexibile a condus la asigurarea unei structuri mai echilibrate a forţelor NATO şi a unei game mai largi de opţiuni politico – militare. Conceptul a fost astfel gândit 8 Halvard Lange.nato. Consiliul Nord Atlantic a desemnat un comitet format din cei trei oficiali pentru „a oferi expertiză Consiliul în privinţa căilor şi mijloacelor prin care să extindă cooperarea în domeniile nemilitare şi să întărească unitatea în cadrul comunităţii atlantice”.int/docu/review/2006/issue1/romanian/history.europeni erau conştienţi de avantajele cooperării pentru realizarea stabilităţii în Europa. Detensionarea relaţiilor est-vest reprezenta un mijloc în acest scop. documentul a fost apreciat drept baza uneia dintre cele mai de seamă modernizări ale conceptului strategic al NATO. în repetate rânduri. In martie 2009. ministru de externe al Belgiei. 9 Vezi textul raportului http://www. Tratatul din 1949. • Decembrie 1967 – La reuniunea Consiliului Nord-Atlantic de la Bruxelles a fost prezentat Raportul Harmel10. Ipoteza din acest raport era că existau semne potrivit cărora politicienii sovietici şi est . Franţa revine în structurile militare integrate ale organizaţiei. Italiei şi Canadei. în mod egal. în mare măsură. În mai 1956.html 10 Pierre Harmel. Consiliul Nord-Atlantic a aprobat Raportul. prin care ţările mai mici din cadrul Alianţei au solicitat consultări şi o colaborare reală la nivelul consiliilor NATO. decizie motivată prin faptul că Statele Unite au violat. ignorată în următorul deceniu. Gaetano Martino şi Lester B. Pearson. miniştrii afacerilor externe ai Norvegiei.int/docu/review/2007/issue1/romanian/history. Franţa s-a retras din comanda militară a Alianţei.nato. Hotărârea a necesitat relocarea Cartierului General NATO din Paris la Bruxelles. consemnat în istoria NATO drept vocea naţiunilor mai mici solicitând ca detenta şi apărarea să constituie. a se vedea http://www. • Deoarece a generat trecerea de la strategia represaliilor masive la riposta flexibilă. De Gaulle.html 25 .

pentru reducerea forţelor militare. • Noiembrie 1991 – S-a desfăşurat Summit-ul de la Roma. în cadrul căruia a fost adoptat un nou Concept Strategic (III) care a integrat. cooperare. aspectele politice şi militare ale doctrinei NATO în materie de securitate şi cooperare cu statele din Europa Centrală şi de Est. orientări pentru apărare. concomitent cu demersurile similare ale ţărilor din Tratatul de la Varşovia. precum şi pe prevenirea şi gestionarea conflictelor. • Conceptul a definit. la Viena. dar şi intenţia de a participa la gestionarea crizelor şi conflictelor. într-un ansamblu coerent. schimbând fundamental imperativele de securitate ale Alianţei. 1975 – A fost semnat Acordul Final de la Helsinki. bazată pe 26 . determinat de noul climat strategic şi de evoluţia riscurilor la adresa securităţii. obiectivele şi funcţiile de securitate ale Alianţei. Conceptul a orientat politica de securitate a NATO. au fost reafirmate caracterul defensiv al Alianţei şi voinţa membrilor săi de a-şi apăra securitatea. apărare colectivă. bazată pe dialog. în capitole distincte: contextul geopolitic. în cadrul căreia a fost semnalat interesul NATO pentru reducerea reciprocă şi echilibrată a forţelor militare. dezintegrarea Uniunii Sovietice şi schimbările politice survenite în Europa Centrală şi de Est au marcat sfârşitul Războiului Rece. determinate de caracteristicile forţelor convenţionale şi nucleare ale NATO.încât să ofere garanţia că orice tip de act de agresiune va fi perceput ca implicând riscuri inacceptabile şi contracarat pe măsură. 30 mai 1982 – Spania a aderat la NATO. Noiembrie 1989 – decembrie 1991 – Căderea Zidului Berlinului. reunificarea Germaniei. misiuni şi dispozitivul militar al Alianţei. insistând pe natura şi pe sarcinile fundamentale ale acesteia. • Totodată. la asigurarea securităţii în spaţiul euro-atlantic. prin care a fost recunoscută legitimitatea graniţelor postbelice. o concepţie largă asupra securităţii. • Iunie 1968 – La Reykjavik s-a desfăşurat reuniunea Consiliului Nord-Atlantic. ce vizau noua structură de forţe. suveranitatea şi integritatea teritorială. negocieri ale Alianţei cu reprezentanţi ai URSS. devenite partenere. • • • • 1973 – Au avut loc.

având drept scop consultarea şi cooperarea politică.OSCE). Ianuarie 1994 – La Bruxelles s-a desfăşurat reuniunea şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO. astfel încât să menţină securitatea. fiind analizat modul în care acesta ar putea contribui la procesul de extindere a NATO. În acest cadru a fost lansat conceptul de forţe multinaţionale inter-arme de intervenţie. militară. accentuând consensul existent între ţările aliate asupra dezvoltării Identităţii europene de securitate şi apărare. fiind definite drept parteneri de cooperare. apelând la nivelul cel mai scăzut de forţe militare pe care îl permit necesităţile de apărare. economică şi ştiinţifică dintre ţările membre NATO şi democraţiile emergente din Europa Centrală şi de Est. • • Aprilie – iunie 1992 – Georgia şi Albania au urmat exemplul statelor CSI. care îşi construieşte o politică externă şi de securitate comună. în cooperare cu partenerii NACC şi cu alte state cu care au stabilit relaţii de cooperare şi dialog. pentru a avea o responsabilitate sporită în probleme de apărare. • Martie 1992 – Cele 11 state succesoare ale Uniunii Sovietice.dialog. • În acelaşi cadru s-a decis întărirea rolului Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare Europeană (ulterior transformată în Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană . 27 . 1992 – 1993 – Pe fondul situaţiei tensionate din Iugoslavia. s-au alăturat procesului derulat de NACC. care au constituit Comunitatea Statelor Independente (CSI). cooperare şi pe o apărare colectivă eficientă. ţările membre. • • 1994 – NATO s-a angajat în prima sa acţiune militară. precum şi programul Parteneriat pentru Pace (PfP). ca parte a unui efort internaţional de a pune capăt războiului civil din Bosnia-Herţegovina. au consolidat şi dezvoltat rolul Alianţei în gestionarea crizelor şi. sprijinul acordat acţiunilor de menţinere a păcii desfăşurate de Organizaţia Naţiunilor Unite. în cadrul căreia a fost reînnoit ataşamentul pentru un parteneriat transatlantic puternic între America de Nord şi Europa. în special. • A fost adoptată şi hotărârea creării Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic (NACC).

Polonia şi Ungaria au fost admise oficial în Alianţă. perspectivele determinate de mediul strategic în evoluţie şi de ameninţările şi riscurile la adresa securităţii. consultare. incluzând. modul de abordare a securităţii în secolul XXI. S-au definit. bazate pe securitate. Ungaria şi Polonia au primit invitaţia de a se alătura Alianţei. A fost formulat şi un nou Concept Strategic (IV) al NATO. asigurarea capabilităţii Uniunii Europene Occidentale (UEO) de a conduce operaţii militare ale NATO.Ucraina). în Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic11 (EAPC). legătura transatlantică. cu referire la principiile strategiei Alianţei şi dispozitivul 11 Vezi http://www. urmărindu-se obţinerea acordului de principiu al Rusiei faţă de lărgirea Alianţei şi obţinerea de garanţii din partea Ucrainei că îşi va păstra statutul de putere neposesoare de arme nucleare. Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare. • 30 mai 1997 – transformarea Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic (NACC). ca elemente esenţiale.html 28 . orientări pentru forţele NATO. Un document similar a fost semnat cu Ucraina (Carta NATO . Semnarea celor două tratate a avut loc înainte de Summit-ul de la Madrid. în cadrul căruia Republica Cehă. de Cooperare şi Securitate dintre NATO şi Federaţia Rusă. • iulie 1997 – Summit-ul de la Madrid. realizarea unui dialog cu ţările din Bazinul Mediteraneean. • aprilie 1999 – Summit-ul de la Washington. în capitole distincte: obiectivul şi misiunile Alianţei. gestionarea crizelor şi parteneriat.• 7 mai 1997 – Consiliul Atlanticului de Nord a aprobat Actul de Fundamentare a Relaţiilor Mutuale. destinat creşterii securităţii şi stabilităţii în zonă. Au mai fost adoptate decizii referitoare la: dezvoltarea PfP ca un program de cooperare militară. dezarmarea şi neproliferarea. în cadrul căruia Republica Cehă. descurajare şi apărare. în scopul extinderii cooperării politice şi militare între statele NATO şi ţările partenere.ro/sfera/119/art9-enachescu. dezvoltarea unei Identităţi de Securitate Europeană în cadrul NATO. menţinerea capacităţilor militare ale Alianţei. imediat după cel cu Rusia. menit să perfecţioneze abilitatea aliaţilor şi a partenerilor acestora de a acţiona împreună în situaţii de criză. extinderea controlului armamentelor.sferapoliticii. Conceptul a confirmat că scopul esenţial al Alianţei este de a garanta libertatea şi securitatea membrilor săi prin mijloace politice şi militare.

prin ceremonia de înălţare a drapelelor celor şapte state.summitbucharest.html 29 . pentru a răspunde la exigenţele misiunilor impuse de folosirea forţelor convenţionale şi nucleare. Această decizie a fost prezentată ca un sprijin pentru eforturile diplomatice de a determina regimul Milosevic să retragă forţele armate din Kosovo. In martie 1999. Franţa. Consiliul pentru Parteneriatul Nord Atlantic (1997) 12 Vezi declaraţia : http://www. decizie adoptată la cererea Germaniei şi Olandei. Germania. • • 26 martie 2003 – A avut loc. Estonia. Consiliul NATO autorizase iniţierea ordinelor de atac aerian.ro/ro/doc_201. • Problema crizei din Kosovo a constituit subiectul principal de dezbatere al summit-ului de la Washington. Lituania. Ordinele au fost anulate în ultimul moment. Spania. • In octombrie 1998.militar. Canada. la Bruxelles. Letonia. Portugalia. Marea Britanie. A fost prima dată în istoria Alianţei când a fost organizată o misiune în afara zonei euro-atlantice. Olanda. a fost declanşată operaţiunea militară a NATO în Kosovo. aprilie 2008 – are loc Summit ul de la Bucureşti 12 3. 16 aprilie 2003 – NATO a preluat comanda Forţei Naţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) din Afganistan. să coopereze pentru încheierea violenţelor şi să faciliteze întoarcerea refugiaţilor.5 Parteneriatele NATO a. Danemarca şi Norvegia. Bulgaria. Slovacia şi Slovenia au fost invitate să înceapă procesul de aderare. semnarea protocoalelor de accedere în structurile Alianţei a celor şapte state candidate. • • 2 aprilie 2004 – S-a consfinţit ultima extindere a Alianţei. Italia. fiind evaluată situaţia din zonă în vederea întăririi deciziei comunităţii internaţionale de a rezolva conflictul pe cale politică şi de a crea condiţiile pentru reinstaurarea păcii şi păstrarea securităţii în regiune. la care au participat: SUA. • noiembrie 2002 – La Summit-ul de la Praga. Belgia. ca urmare a deteriorării situaţiei din Kosovo. care conduceau ISAF în acel moment. Turcia. România.

Israel. Obiectivul este de a contribui la consolidarea securităţii şi stabilităţii regionale prin dezvoltarea cooperării practice.- Coordonează cadrul politic de cooperare al organizaţiei cu statele partenere şi relaţiile bilaterale dezvoltate de NATO cu statele. miniştrii apărării. Mauritania şi Tunisia – şi-au exprimat interesul de a-şi intensifica cooperarea politică şi practică cu Alianţa. • Alianţa a promovat conceptul de Program Individual de Cooperare. c. inclusiv prin intensificarea dialogului politic. miniştrii afacerilor externe). se reuneşte periodic la nivel de ambasadori şi de miniştrii de externe şi ai apărării Organizează consultări în domenii cum sunt: gestionearea crizelor. Maroc. Egipt. - Este compus din reprezentanţi ai 26 state membre şi 24 state partenere. promovarea reformei apărării şi contribuţia la lupta împotriva terorismului. Dialogul Mediteranean al Alianţei • A fost lansat de către Consiliul Nord-Atlantic în 1994. probleme regionale. prin intermediul documentelor internaţionale. iniţiat de către Consiliul Nord Atlantic în anul 1994. Parteneriatul pentru pace Este un program de cooperare bilaterală între statele partenere şi NATO. (Carta ONU. cooperare ştiinţifică etc b. controlul armamentului şi al proliferării armelor de distrugere în masă. Actul final de la Helsinki etc). diminuarea ameninţarilor la adresa păcii şi dezvoltarea securităţii. Bazat pe angajamente asumate de participanţi. dezvoltarea interoperabilităţii. scopul urmărit este întărirea stabilităţii. DUDO. în Programul “Parteneriatul pentru pace”. instrument destinat să structureze adecvat cooperarea cu statele mediteraneene. Iordania. Şapte state din regiunea mediteraneană – Algeria. Prima reuniune la nivelul miniştrilor afacerilor externe a avut loc la Bruxelles în decembrie 2004 pentru a marca cea 30 . operaţiuni de menţinere a păcii. ambasadorial. • Dialogul se desfăşoară la diferite niveluri (experţi. planificarea intervenţiilor în cazuri de urgenţă.

cooperare şi dezvoltare a relaţiei dintre NATO şi Rusia. la summit-ul de la Riga din noiembrie 2006. România a devenit şi membră a Consiliul NATO-Rusia. cooperarea militară (ex. apărarea antirachetă în teatrul de operaţiuni. regiunea Orientului Mijlociu Extins sau Ucraina. controlul armamentelor. în vederea intensificării cooperării cu statele din Dialogul Mediteranean (DM) şi din Iniţiativa de Cooperare de la Istanbul. De două ori pe an au loc reuniuni la nivel de miniştri de externe şi ai apărării şi şefi ai statelor majore şi. 31 . Consiliul NATO-Rusia • Relaţia NATO-Rusia a debutat formal în 1991. • Consiliul NATO-Rusia lucrează pentru a spori cooperarea practică într-o serie de domenii.de-a zecea aniversare a Dialogului Mediteranean. Este prezidat de Secretarul general al NATO şi se întruneşte cel puţin lunar la nivel de ambasadori şi de reprezentanţi militari. Darfur. cum ar fi lupta împotriva terorismului. iar Consiliul NATO-Rusia a fost creat pe 28 mai 2002. prin Declaraţia de la Roma a şefilor de state şi de guverne ai membrilor NATO şi al Rusiei. d. participarea navală a Rusiei în operaţiunea NATO de interdicţie maritimă Active Endeavour) şi urgenţele civile. • România a sprijinit lansarea. la nivel de summit. gestionarea crizelor. a Iniţiativei de Cooperare în domeniul Instruirii. Balcani. Irak. • • Consiliul NATO-Rusia este principalul organism care serveşte ca for de dialog. Au fost realizate consultări politice constructive pe subiecte ca Afganistan. neproliferarea. căutarea şi salvarea pe mare. privind Relaţia NATO-Rusia: O nouă dimensiune şi a reunit statele aliate şi Rusia ca parteneri egali. În februarie 2006 a avut loc la Taormina (Italia) prima reuniune la nivelul miniştrilor apărării. Georgia. ocazional. Consiliul NATO-Rusia şi-a concentrat de curând eforturile asupra realizării Proiectului-pilot privind antrenarea personalului afgan şi din Asia Centrală în combaterea traficului de droguri • O dată cu aderarea la NATO în 2004.

• Comisia NATO-Ucraina. Totodată. Cooperarea practică se derulează prin intermediul Grupului de Lucru Comun privind Reforma Apărării (JWGDR). creată în 1997. reprezintă principalul forum de decizie politică responsabil pentru dezvoltarea relaţiei NATO-Ucraina şi direcţiile de acţiune. • Printre proiectele la iniţierea şi materializarea cărora România a contribuit se află Programul de dezvoltare a segmentului civil din sectorul ucrainean de securitate. Kuweit. România participă la Reţeaua de parteneriat NATOUcraina pentru dezvoltarea expertizei societăţii civile.e. sub egida căruia au fost lansate o serie de proiecte menite să sprijine reforma sectorului de apărare şi securitate. Ucraina a început un Dialog Intensificat asupra aspiraţiilor sale de integrare euro-atlantică la reuniunea miniştrilor de externe NATO din 21 aprilie 2005 de la Vilnius. prin promovarea cooperării practice între NATO şi diferite state interesate din regiune.De asemenea. lansat la Summitul de la Praga (2002). Comisia NATO -Ucraina • La baza relaţiilor NATO-Ucraina se află Carta pentru un Parteneriat Distinctiv. Aceasta iniţiativă lansată în 2006 la Sintra. lansată în 1997 la Madrid şi Planul de Acţiune NATO-Ucraina. Iniţiativa de cooperare de la Istambul • Are în vedere extinderea intereselor Alianţei spre regiunea Orientului Mijlociu Lărgit prin lansarea Iniţiativei de cooperare de la Istanbul cu scopul de a contribui la securitatea globală şi regională. la 16 februarie 2005 32 . cu relevanţă pentru consolidarea controlului democratic asupra forţelor armate şi de securitate. patru state au aderat la Iniţiativă. promovează transferul de expertiză între ONG-urile aliate şi ONG-urile din Ucraina privind rolul societăţii civile în formularea şi implementarea poiticilor de securitate şi apărare şi modul în care societatea civilă se poate implica în sprijinirea reformei sectorului de apărare şi securitate f. la 1 decembrie 2004 Qatar şi Bahrein. • Până în prezent.

secretarului general al NATO. de către premierul român de la acea dată – Petre Roman . relaţiile civili-militari.6 Cronologia aderării României la NATO Procesul aderării României la NATO s-a derulat pe o perioadă de câţiva ani. Japonia) care împărtăşesc aceleaşi valori şi care pot sprijini Alianţa în misiunea de asigurare a securităţii. Scrisoarea a conţinut şi propunerea acreditării unui ambasador român pe lângă NATO. Manfred Worner. 3. • Iulie 1991 – Secretarul general al NATO a vizitat România. In luna decembrie a aceluiaşi an au avut loc primele întâlniri la Cartierul General al NATO de la Bruxelles.• Emiratele Arabe Unite. determinată de natura globală a ameninţărilor de securitate. • Aceasta nu înseamnă aderarea acestor state la NATO şi nici o extindere la dimensiuni globale a umbrelei NATO. fiind marcat de o serie de evenimente semnificative. care au jalonat etapele înscrierii statului roman în cadrul Alianţei: • Acest proces a avut ca punct de plecare invitaţia adresată. Coreea de Sud. g. lupta împotriva terorismului prin cooperarea în domeniul maritim şi a schimbului de informaţii. promovarea cooperării mil-to-mil. contracararea proliferării armelor de distrugere în masă şi combaterea traficului ilegal. în iulie 1990. Noua Zeelandă. 33 . Relaţiile cu ţările de contact • Globalizarea ameninţărilor la adresa securităţii impune NATO dezvoltarea dialogului politic şi a cooperării cu state (precum Australia. la 22 iunie 2005 Domenii de cooperare: reforma apărării. ci doar o extindere a relaţiilor de parteneriat ale Alianţei. indiferent de spaţiul geografic de apartenenţă. reprezentaţii permanenţi militari ai statelor membre ale Alianţei şi şeful Statului Major General român. după Revoluţia din 1989. pentru prima oară. între secretarul general al NATO. de a vizita România.

Octombrie 1998 – Parlamentul român a aprobat cererea NATO ca avioanele Alianţei să utilizeze spaţiul aerian al ţării noastre pentru posibile operaţiuni militare împotriva Iugoslaviei. • • 9 . • • • • Decembrie 1991 – Ministrul român al afacerilor externe a participat la prima întâlnire a Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic (NACC). 26 ianuarie 1994 – România a devenit prima ţară post-comunistă care s-a alăturat programului Parteneriat pentru Pace (PfP). Iunie 1996 – Parlamentul de la Bucureşti a lansat un apel forurilor parlamentare ale statelor membre NATO de a sprijini aspiraţiile României de integrare în Alianţă.2001 .25 aprilie 1999 – România a fost menţionată pe lista ţărilor candidate. în articolul 7 din Comunicatul final al Summit-ului NATO de la Washington. la sediul NATO din Bruxelles.13 octombrie 1997 – A avut loc cea de-a 43-a sesiune a Adunării Parlamentare a Alianţei Nord-Atlantice (AAN). • • 23 . în cadrul Summit-ului NATO de la Madrid.au avut loc reuniuni anuale ale Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic în care s-a evaluat stadiul implementării Planului Naţional de Aderare al României.• Octombrie 1991 – Preşedintele Ion Iliescu i-a transmis secretarului general al NATO un mesaj diplomatic în care a afirmat disponibilitatea României de a se angaja într-o cooperare strânsă cu Alianţa Nord-Atlantică. Guvernul României şi Parlamentul adoptând documentele prin care s-a autorizat ca avioanele NATO să utilizeze spaţiul aerian românesc în timpul operaţiunilor din Iugoslavia.22 aprilie 1999 – NATO a solicitat României deschiderea spaţiului aerian pentru avioanele aliate. Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT). • 25 noiembrie 1998 – S-a desfăşurat ultima reuniune în format “16+1” din cadrul “Dialogului Individualizat Intensificat între NATO şi România”. Iulie 1997 – România a fost nominalizată.2002 – 2003 . • 18 . între statele care au realizat progrese în îndeplinirea criteriilor de aderare la Alianţă. la Bucureşti. numai în situaţii excepţionale şi de urgenţă. 34 . 2000 .

• • • • • Septembrie 2001 – Parlamentul român a adoptat decizia privind participarea ţării noastre ca aliat de facto al NATO în lupta împotriva terorismului internaţional.OSCE/ ENVSEC (Iniţiativa de Mediu şi Securitate) pentru distrugerea de substanţe chimice periculoase şi pesticide din Republica Moldova. 25 . în cadrul căruia România a primit invitaţia de a iniţia negocierile de aderare la Alianţa Nord-Atlantică 26 martie 2003 – S-a desfăşurat ceremonia de semnare a protocoalelor de aderare. • 28 martie 2007 – La reuniunea Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic de la Bruxelles a fost adoptată decizia privind găzduirea. Forţa Internaţională pentru Asistenţă şi Securitate din Afganistan/ ISAF şi “Enduring Freedom”/ OEF (cu 562 de soldaţi). de către România. “NATO Training Mission Irak”. 12 mai 2006 – România a semnat documentele de lansare a Fondului de Asistenţă NATO/ Parteneriatul pentru Pace . • În prezent.primire a preşedinţiei Comitetului de Coordonare a Procesului Reuniunilor Miniştrilor Apărării din SudEstul Europei (SEDM-CC).4 aprilie). de instruire a ofiţerilor irakieni (cu doi ofiţeri).Grupul Vilnius. a Comitetului Director Politico-Militar (PMSC) al Forţei Multinaţionale de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE). a comenzii Brigăzii Multinaţionale de Menţinere a Păcii în Sud-Estul Europei (SEEBRIG) şi de mutare la Constanţa a Cartierului General al SEEBRIG. a Summit-ului NATO din 2008 (2 . ţara noastră participă la următoarele misiuni NATO: “Kosovo Force”/ KFOR (cu un contingent de 148 de militari). la Bruxelles. • • • 26 februarie 2004 – Parlamentul a adoptat Legea de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord. 21 noiembrie 2002 – La Praga s-a desfăşurat Summit-ul NATO.26 martie 2002 – A avut loc Summit-ul “Primăvara noilor aliaţi” al ţărilor candidate la NATO . 20 aprilie 2004 – Ministrul român al afacerilor externe a organizat prima întâlnire cu ambasadorii statelor membre NATO acreditaţi în România. 25 iulie 2003 – S-a desfăşurat ceremonia de predare . 35 .

int/docu/other/ro/handbook2001.nato-romania.ro/ http://www. viitorul poate fi înţeles şi chiar anticipat numai printr-o cunoaştere atentă a trecutului. ALIANŢA GLOBALĂ SAU NOUL SENS AL EXTINDERII NATO (Valentin Filip) Lordul Byron spunea că „trecutul este cel mai bun profet al viitorului” sau. Alianţa se regăseşte la un moment de răscruce.summitbucharest.html http://www. iar undele lor de şoc se resimt în întreaga lume (sfârşitul Războiului Rece şi.int/docu/review/2006/issue1/romanian/contents. în cercurile diplomatice din statele membre. evenimente complexe au tulburat scena internaţională. Regândirea politicilor de apărare a României la începutul secolului XXI”. cu alte cuvinte. ca şi atunci.nato. atât în structurile aliate. 36 .Bibliografie: • Maior. încercând să se adapteze noilor realităţi geostrategice. Editura Rao International Publishing Company. din 1990. Bucureşti.centru-studii-nato.ro/publicatii. printr-un exerciţiu de imaginaţie. atentatele de la 11 septembrie).int http://www. schiţarea unei paralele între trecut şi prezent ar putea oferi răspunsuri. Similitudini între decenii Acum.ro/ro/doc_201. Păstrând proporţiile şi cu rezervele de rigoare. cât şi în mediul academic. începând cu anii '90. Dacă primii paşi erau imaginaţi în celebra Declaraţie de la Londra. George-Cristian – „Noul Aliat.nato. ar fi utilă o scurtă trecere în revistă a unor momente din evoluţia Alianţei Nord-Atlantice. unor întrebări de genul: Încotro se îndreaptă Alianţa? Care sunt limitele extinderii sale? În acest sens.html Anexa 1 . „Transformarea NATO” constituie obiectul unor intense dezbateri. http://www.html. respectiv. în care se vorbea despre „Alianţa Nord-Atlantică transformată”.nato.pdf) www. 2008 • • • • • • Manualul NATO (http://www.

eficientă. Noua Zeelandă – ISAF). de exemplu. După 2001. dar pe o altă scară. Coreea de Sud. Mai mult. În sfârşit. cooperarea cu UE a ajuns la un asemenea nivel încât a permis preluarea cursivă. Japonia. La mai bine de 10 ani distanţă. o contribuţie majoră la acceptarea. Acum. acest subiect al relaţionării cu alţi actori nu poate omite legăturile politico-militare cu Rusia sau cu Uniunea Europeană. a unor misiuni ale Alianţei de către Uniune. Alianţa regândeşte modul în care relaţionează cu statele cu care împărtăşeşte interese sau valori comune. în Bosnia şi Herţegovina. Desigur. de către liderii de la Kremlin. aceleaşi probleme. apare chiar şi conceptul de „state de contact”. altfel spus. contribuie la operaţiunile Alianţei (Australia. Aceasta nu înseamnă însă că nu s-au făcut progrese: Consiliul NATO-Rusia rămâne un instrument important al dialogului cu Moscova şi a avut. Iniţiativa de Cooperare de la Istanbul. iar formele de cooperare. în ambele perioade. în categoria cărora intră acele ţări care nu au (încă!) relaţii instituţionalizate cu NATO. Alianţa se implică în acţiuni inedite. firească. de pregătire şi asistenţă pentru statele partenere se rafinează (Planuri de Acţiune pentru Aderare. 37 . par să persiste: chestiunea rusă rămâne în continuare tensionată. procesul de aderare nu numai că este continuat. a intrării ţărilor baltice în Alianţă (primele foste republici sovietice care au făcut acest pas). iată că la începutul noului mileniu întreprinde misiuni complexe de stabilizare şi de reconstrucţie în Afganistan. dar care îi împărtăşesc preocupările în domeniul securităţii sau. NATO s-a arătat capabilă să se implice în primele misiuni de luptă şi operaţiuni în sprijinul păcii din istoria sa. dar numărul statelor acceptate chiar se dublează. Parteneriatul pentru Pace etc. În anii '90. ca şi atunci. Pe de altă parte. fie că este vorba de integrare efectivă în structurile aliate sau de stabilire a unor relaţii de cooperare. dialoguri intensificate etc. avem de-a face cu o dinamică deosebită datorită admiterii unui prim val de membri şi lansării unor parteneriate şi foruri consultative sau de dialog (Consiliul Cooperării NordAtlantice. atât prin natura.).). cât şi prin anvergura lor sau teatrele în care sunt desfăşurate. iar relaţia cu UE trebuie tratată în continuare cu grijă pentru a evita potenţiale paralelisme sau duplicări între cele două organizaţii. Dacă la mijlocul deceniului trecut. dar este vorba de acelaşi proces care a urmat o progresie constantă.în ultimii ani s-a ajuns la adevărate „Summit-uri ale transformării”.

aderarea Albaniei. au aderat la NATO. iar acum se pregăteşte pentru o nouă fază în care trebuie să se readapteze. atunci când şapte ţări. Unde? Într-o lume globalizată. extinderea NATO. l-am putea sintetiza în câteva cuvinte. a fost efectuată prima dată. a fost confirmat angajamentul aliaţilor de a accepta în continuare noi candidaţi. ulterior. Ungaria). Odată cu invitarea şi. nu neapărat şi de viziune! Extinderea. de încorporare a unor membri cu drepturi depline. Era.Pentru a închide această fereastră în trecut. cum nu ne propunem să disecăm argumentele şi raţiunile acestui proces de transformare. de 38 . lărgirea Alianţei va sfârşi prin a include toate statele candidate care îndeplinesc criteriile de aderare. într-un proces deschis şi continuu. Şi în cazul acestora mai există mici probleme.: Belarus). în ceea ce avea să fie şi cel mai mare val al extinderii Alianţei. numai că aici trebuie realizată o diferenţă de nuanţă. odată cu invitarea primelor state din fostul Tratat de la Varşovia (Cehia. Cum? Prin îmbunătăţirea capabilităţilor operaţionale şi consolidarea relaţiilor cu alţi actori. Cine? Alianţa. printre care şi România. cel puţin la nivel conceptual. Elveţia). în 1995. acum sunt deja istorie. statali sau instituţionali. Este doar o chestiune de timp. Aşadar. Croaţiei şi Macedoniei . se poate spune că extinderea este parte a transformării. Conjugarea celor două componente. „lista de aşteptare” se diminuează considerabil. cu riscuri şi ameninţări neconvenţionale. într-un document oficial. la Madrid. în accepţiunea sa clasică. se apropie de sfârşit. când a fost elaborat „Studiul privind lărgirea NATO” şi în care erau expuse obiectivele şi principiile acestui proces. la al cărei apogeu am fost martori acum câţiva ani. Dar cu toate că este un proces de succes şi cu efecte benefice. Cu excepţia câtorva state din Europa care fie au o adâncă tradiţie de neutralitate sau nealiniere (ex: Suedia. de fapt. dar diferenţa dintre cele două este doar de magnitudine. fie nu-şi doresc să adere la NATO (ex. ca logică a transformării NATO S-au scris nenumărate rânduri cu privire la necesitatea adaptării Alianţei la noul context strategic şi. Lucruri care păreau inimaginabile în deceniul trecut. Doi ani mai târziu. afirmarea explicită a celebrei „politici a uşilor deschise”. analogia dintre provocările de acum 15 ani şi cele de astăzi pare evidentă. Polonia. Alianţa a parcurs o etapă a evoluţiei sale. Ce? Se pregăteşte să devină un furnizor de securitate mai eficient şi mai eficace.

În fine. De fapt. În contextul globalizării. Nu ca pe un proces de integrare de noi membri. Globalizarea ne aduce în faţa unor state. cel puţin atât timp cât nu este modificat articolul 10 al Tratatului fondator al Alianţei care stipulează clar apartenenţa la continentul european ca un criteriu de eligibilitate pentru statele candidate. Limitele extinderii NATO sunt însă trasate de Marea Mediterană. nimeni şi nimic nu poate contesta rolul geografiei ca platforma de proiectare a puterii. mai ales acum când Alianţa este suprasolicitată în operaţiuni. Grecia rămâne reticentă în a vota integrarea Macedoniei sub acest nume). Este deja un truism că securitatea este indivizibilă şi că poate fi garantată cel mai eficient doar în comun. Aici intervine diferenţa de nuanţă menţionată mai devreme. dar nu de nesoluţionat. În primul rând. atunci când am trecut de la securitate naţională la securitate euroatlantică. ce ar însemna 39 . prin consens. Apoi. care sporeşte considerabil capacitatea şi viteza de dislocare şi susţinere a forţelor în teatrele de operaţii. NATO poate şi trebuie să devină o alianţă globală. dacă am făcut deja un prim salt. sigur că numai în condiţiile în care aceste state îndeplinesc criteriile de aderare. societăţi care fac parte din alte lumi şi civilizaţii şi pe care nu le-am putea înţelege decât prin intermediul unor vectori care provin din acelaşi mediu. ci ca pe o interconectare cu alte state şi instituţii. Şi aceasta fără a lua în calcul problemele de ordin birocratic care apar din cauza creşterii numărului de state membre (deja sunt voci care contestă eficienţa şi operativitatea sistemului de vot unanim. În ciuda progresului tehnologic şi militar. Un val viitor ar putea să securizeze complet Balcanii de Vest (prin aderarea Muntenegrului şi chiar a Bosniei şi Herţegovinei) sau ar putea să atingă zona Caucazului (Georgia). valoarea adăugată a acestor noi parteneri în materie de capabilităţi. este vorba despre un nou mod de a gândi extinderea NATO. Marea Caspică şi Munţii Ural. este vorba de considerente geostrategice.ordin politic (independenţa kosovară poate avea implicaţii asupra chestiunii albaneze din toată regiunea. Retoric vorbind. aportul de cunoaştere. În acest caz. conceptual. pe baza căruia funcţionează structurile decidente din cadrul Alianţei în momentul de faţă). de ce să nu continuăm către securitatea globală? Dacă o ameninţare transnaţională necesită o reacţie transnaţională. atunci nu i se răspunde unei ameninţări globale tot printr-o abordare globală? Transformarea paradigmei în care gândim extinderea NATO este susţinută de o serie de argumente.

proces în care extinderea joacă un rol esenţial. Acest demers intelectual nu se doreşte a fi nici prescriptiv. drepturile şi responsabilităţile. Este greu de crezut că Australia şi Japonia. mai ales. De unde şi imperativul strategic de „a gândi global” într-o eră în care poate că „in/out of area” nu-şi mai află sensul. altfel spus. ROLUL NATO IN CONFLICTUL DIN KOSOVO (sursa: Manualul NATO. acum. Un asemenea complex sau sistem de securitate presupune ca fiecare componentă a sa să-şi cunoască bine rolul şi locul. conflictul deschis dintre forţele militare şi de poliţie sârbeşti şi 40 . Anexa 2. Regiunea s-a bucurat de un grad ridicat de autonomie în cadrul fostei Iugoslavii până în anul 1989. În acest sens. Albanezii kosovari s-au opus energic acestei decizii. 2001) Scena conflictului Kosovo este situat în partea de sud a Serbiei şi are o populaţie mixtă. şi unele provocări. Statele Unite. un moment al schimbării. În concluzie. Alianţa traversează. în care majoritatea o reprezintă etnicii albanezi. UE şi. tehnică şi personal la operaţiunile NATO fără a avea un cuvânt de spus în cercurile de decizie aliate. Pe parcursul anului 1998. trebuie reflectat asupra modului în care NATO abordează Rusia. rearanjarea acestui nou tip de relaţii în reţeaua mai largă de legături cu partenerii actuali. încă o dată. nici exhaustiv.accesul deplin şi fără echivoc pe teritoriul indian pentru desfăşurarea unor misiuni în zonele cu potenţial de criză din sud-estul Asiei? Această „globalizare” a NATO ar presupune. parametrii la care trebuie să ne raportăm se găsesc la nivel global. Pe de altă parte. capitala sârbă. de exemplu. Ordinea generează şi eficienţă şi predictibilitate. iar vechile concepte de teritorialitate cad în derizoriu. Numai că. ci doar imaginativ sau. Pe de o parte. ar accepta să contribuie cu fonduri. „food for thought”. în condiţiile în care cooperarea cu acestea din urmă constituie nucleul relaţiei transatlantice. reglementarea relaţiilor cu noii parteneri globali în cadrul unor structuri bine sedimentate. fără doar şi poate. când liderul sârb Slobodan Miloşevici a schimbat statutul regiunii. retrăgându-i autonomia şi trecând-o sub controlul direct al Belgradului.

Consiliul NATO a autorizat ordine de activare pentru atacuri aeriene. În ultimul moment. preşedintele Miloşevici a acceptat să colaboreze. Rezoluţia 1199 a Consiliului de securitate al ONU (UNSCR) exprima. Consiliul Nord-Atlantic.La data de 13 octombrie 1998. s-a convenit ca Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să instituie o Misiune de verificare în Kosovo (KVM) care 41 . printre altele. să coopereze pentru încetarea violenţei şi să faciliteze întoarcerea refugiaţilor la casele lor. a solicitat evaluarea posibilelor măsuri suplimentare pe care NATO le-ar putea lua în condiţiile adâncirii crizei din Kosovo. conform unui acord separat încheiat cu guvernul sârb. adânca îngrijorare privind folosirea excesivă a forţei de către trupele de securitate sârbeşti şi armata iugoslavă şi cerea încetarea focului de către ambele părţi implicate în conflict. întrunit la nivel de miniştri de externe. iar atacurile aeriene au fost anulate. prin contribuţia adusă la reacţia comunităţii internaţionale. în urma altor iniţiative diplomatice ale oficialilor NATO şi ai Statelor Unite. şi anume: • să faciliteze obţinerea unei rezolvări pe cale paşnică a crizei. La data de 28 mai 1998. în urma înrăutăţirii situaţiei. Această măsură era menită să susţină eforturile diplomatice pentru determinarea regimului lui Miloşevici să îşi retragă forţele din Kosovo. În plus. au fost stabilite limite referitoare la numărul de forţe sârbeşti în Kosovo şi la scopul operaţiunilor efectuate de către acestea. cu precădere în Albania şi în fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. consecinţele umanitare şi riscul extinderii acestuia şi în alte ţări au provocat o îngrijorare profundă în rândurile comunităţii internaţionale. şi • să promoveze stabilitatea şi securitatea în ţările vecine. Consiliul Nord-Atlantic. În spiritul rezoluţiei. Aceasta a dus la luarea în considerare a unui număr mare de opţiuni. La data de 12 iunie 1998. reunit la nivel de miniştri ai apărării. Escaladarea conflictului.cele ale albanezilor kosovari a provocat moartea a peste 1500 de albanezi şi a alungat 400 000 de persoane de la casele lor. a stabilit cele două obiective majore ale NATO cu privire la criza din Kosovo. Nesocotirea de către preşedintele Miloşevici a eforturilor diplomatice îndreptate către rezolvarea pe cale paşnică a crizei şi rolul destabilizator al forţelor militante albaneze din Kosovo au constituit alte motive de îngrijorare.

Rusia şi Statele Unit transmiţând un avertisment ambelor părţi implicate în conflict. Câteva naţiuni nemembre NATO au fost de acord să contribuie la misiunea de supraveghere. aprobând la data de 30 ianuarie folosirea atacurilor aeriene în caz de necessitate. Italia. O parte din aceste incidente au fost dezamorsate prin eforturile de mediere ale inspectorilor OSCE. Stabilirea celor două misiuni a fost aprobată prin Rezoluţia 1203 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Alianţa a constituit o forţă militară operativă specială care să ajute la evacuarea de urgenţă a membrilor KVM. situaţia din Kosovo s-a schimbat la începutul anului 1999. la Conferinţa de la Londra pentru fosta Iugoslavie. La sfârşitul celei de-a doua runde de convorbiri. într-o încălcare flagrantă a acordului din octombrie. În faţa acestei ofensive sistematice. între 6 şi 23 februarie. 42 .să se asigure de respectarea condiţiilor în teren şi ca NATO să stabilească o misiune de supraveghere aeriană. Au fost întreprinse eforturi noi internaţionale pentru a impulsiona căutarea unor soluţii paşnice ale conflictului. în urma unor acte de provocare venite din ambele părţi şi a folosirii excesive şi disproporţionate a forţei de către armata şi poliţia specială. în urma escaladării ofensivei sârbeşti împotriva albanezilor din Kosovo. Imediat după aceea. delegaţia albanezilor kosovari a semnat acordul de pace propus. dar convorbirile s-au încheiat fără ca o semnătură similară să fie obţinută şi din partea delegaţiei sârbeşti. Cele şase naţiuni ale Grupului de Contact înfiinţat în 1992. deplasând trupe şi tancuri suplimentare în regiune. s-au întrunit la data de 29 ianuarie. în cazul în care reînceperea conflictului i-ar expune riscului. care să se desfăşoare sub mediere internaţională. forţele de poliţie şi militare sârbeşti au intensificat operaţiunile împotriva etnicilor albanezi din Kosovo. urmate de o a doua rundă la Paris. Venind în sprijinul OSCE. În ciuda acestor măsuri. Marea Britanie. NATO a sprijinit şi a reîntărit eforturile Grupului de Contact. sârbeşti. lângă Paris. Franţa. Aceste iniţiative concertate au culminat cu o primă rundă de negocieri la Rambouillet. sub controlul general al Comandantului Suprem al Forţelor Aliate în Europa. Germania. S-a hotărât organizarea de urgenţă a negocierilor între părţile implicate în conflict. Această forţă operativă a fost desfăşurată în fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. dar la jumătatea lui ianuarie situaţia s-a deteriorat. zeci de mii de persoane şi-au părăsit casele. între 15 şi 18 martie.

într-o ultimă încercare de a-l convinge pe preşedintele Miloşevici să pună capăt atacurilor asupra albanezilor kosovari. şi au fost reconfirmate de către şefii de stat şi de guvern la Washington. în conformitate cu legile internaţionale şi Carta Naţiunilor Unite. Obiectivele NATO Obiectivele NATO privind conflictul din Kosovo au fost stabilite în declaraţia întrunirii extraordinare a Consiliului Nord-Atlantic. • staţionarea în Kosovo a unei prezenţe militare internaţionale. • retragerea din Kosovo a forţelor de poliţie. • repatrierea în siguranţă şi necondiţionată a tuturor refugiaţilor şi persoanelor deportate şi accesul nestingherit al organizaţiilor de ajutor umanitar în scopul asistării acestora. Misiunea OSCE de verificare în Kosovo a fost retrasă din regiune. realizarea acestor obiective. Această decizie a fost adoptată după consultări alături de Consiliul Nord-Atlantic şi confirmarea din partea generalului Clark a începerii retragerii complete a forţelor iugoslave din Kosovo. aşa încât la 23 martie a fost dat ordinul de declanşare a atacurilor aeriene (Operaţiunea Allied Force). Secretarul General al NATO. Javier Solana. privind încetarea operaţiunilor aeriene întreprinse de NATO. alături de măsurile de asigurare a implementării lor totale.La data de 20 martie. pentru a evita atacurile aeriene iminente din partea NATO. militare şi paramilitare. a anunţat că îi dăduse instrucţiuni generalului Wesley Clark. Pe parcursul desfăşurării conflictului. Retragerea se efectua în conformitate cu 43 . Richard Holbroocke s-a deplasat la Belgrad. au fost considerate de către Alianţă drept condiţii necesare pentru încetarea violenţelor şi suferinţelor umane din Kosovo. Ambasadorul Statelor Unite. după o campanie aeriană care a durat 77 de zile. Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa. din cauză că obstrucţionările forţelor sârbeşti nu îi mai permiteau să îşi continue activitatea. desfăşurată la sediul NATO la data de 12 aprilie 1999. • stabilirea unui angajament-cadru politic pentru Kosovo pe baza acordurilor de la Rambouillet. Miloşevici a refuzat să se supună. la data de 23 aprilie 1999: • încetarea controlabilă a tuturor acţiunilor militare şi încetarea imediată a violenţelor şi actelor de represiune. La data de 10 iunie 1999.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat rezoluţia 1244. demilitarizarea Armatei de Eliberare din Kosovo (KLA). Retragerea s-a efectuat. retragerea forţelor iugoslave militare. o transformare politică prin care să se asigure o auto-guvernare substanţială a provinciei Kosovo. printre altele. nici unul împotrivă. Principiile includeau.Grupul celor 8 . poliţieneşti şi paramilitare.Acordul tehnico-militar încheiat între NATO şi Republica Federală Iugoslavia. Consiliul de Securitate a autorizat statele membre şi principalele organizaţii internaţionale să stabilească prezenţa internaţională de securitate şi a hotărât ca 44 . salutând acceptarea de către Republica Federală Iugoslavia a principiilor pentru o soluţie politică a crizei din Kosovo. Consiliul de Securitate a decis că soluţia politică a crizei avea să fie bazată pe principiile generale adoptate la data de 6 mai de către miniştrii de externe din Grupul celor şapte ţări industrializate şi Federaţia Rusă . şi de către general colonel Svetozar Marjanovic.şi pe principiile incluse în documentul prezentat la Belgrad de preşedintele Finlandei şi reprezentantul special la Federaţiei Ruse. incluzând încetarea imediată a violenţelor şi retragerea rapidă a forţelor iugoslave militare. şi o abţinere (China). Sir Michael Jackson. din partea NATO. a anunţat decizia Consiliului de Securitate de a stabili o prezenţă civilă şi de securitate în Kosovo. din partea armatei iugoslave şi general locotenent Obrad Stefanovic din Ministerul Afacerilor Interne. şi o abordare globală a dezvoltării economice a regiunii de criză. Acordul a fost semnat de general locotenent. înfiinţarea unei administraţii interimare. poliţieneşti şi paramilitare. în baza prevederilor acordului încheiat la data de 3 iunie între Republica Federală Iugoslavia şi trimişii speciali ai Uniunii Europene şi ai Rusiei. repatrierea sigură şi liberă a tuturor refugiaţilor. care fuseseră acceptate de Republica Federală Iugoslavia la data de 3 iunie. în seara datei de 9 iunie. sub auspiciile Naţiunilor Unite. Rezoluţia adoptată cu 14 voturi favorabile. din partea guvernelor Republicii Federale Iugoslavia şi Republicii Serbia. Acţionând în virtutea Capitolului VII al Cartei ONU. La data de 10 iunie. încetarea imediată şi verificabilă a violenţelor şi a represiunii în Kosovo. de asemenea. desfăşurarea unei prezenţe internaţionale civile şi de securitate efective cu participarea substanţială a NATO în cadrul acesteia şi sub control şi comandă unice.

Totodată. În Albania. care urma să opereze sub mandatul Consiliului de Securitate al ONU. sub comandă şi control comune (printre acestea se numără 16 ţări partenere. pusese capăt în mod oficial campaniei aeriene. efectivele KFOR au ajuns la aproximativ 50 000 de oameni.prin coordonarea 45 . iar KFOR îşi îndeplinise misiunea iniţială de desfăşurare a forţelor.responsabilităţile acesteia să includă descurajarea reizbucnirii ostilităţilor. Toţi cei 19 membri NATO. Forţa de Stabilizare (KFOR) condusă de NATO Primele efective KFOR au intrat în Kosovo la data de 12 iunie 1999. precum şi 20 de ţări nemembre ale Alianţei participă la KFOR. în conformitate cu Acordul tehnico-militar. demilitarizarea KLA şi asigurarea unui mediu de siguranţă pentru întoarcerea refugiaţilor. retragerea sârbilor se încheiase. În fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. La întreaga lor capacitate. forţele NATO au fost în prima linie a eforturilor umanitare de alinare a suferinţelor miilor de refugiaţi care fuseseră obligaţi să părăsească teritoriul Kosovo în urma campaniei de epurare etnică întreprinse de sârbi. În urma adoptării UNSCR 1244. desemnat drept comandant al noii forţe civile şi de securitate şi acţionând la instrucţiunile Consiliului Nord-Atlantic. generalul Jackson.UNHCR . Pe tot parcursul crizei. a declanşat imediat pregătirile pentru desfăşurarea rapidă a Forţei de Securitate. inclusiv un contingent rusesc de 3 000 de oameni). Pe 20 iunie. în urma confirmării de către Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) că forţele sârbeşti de securitate eliberaseră Kosovo. Secretarul General al NATO a anunţat că. desfăşurarea trupelor KFOR a fost sincronizată cu plecarea forţelor sârbeşti din Kosovo. şi care să permită prezenţei internaţionale civile să îşi desfăşoare activitatea. centre de primire a refugiaţilor. După cum se convenise în Acordul tehnico-militar. trupele NATO au construit tabere pentru refugiaţi. NATO a desfăşurat forţe considerabile care să asigure acelaşi tip de asistenţă şi a sprijinit Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi . cantine pentru situaţii de urgenţă şi au transportat sute de tone de ajutoare umanitare pentru cei aflaţi în suferinţă. Tot la data de 20 iunie. Consiliul de Securitate l-a autorizat pe Secretarul general al ONU să stabilească prezenţa internaţională civilă şi i-a solicitat să numească un reprezentant special care să supravegheze realizarea acestui proiect în practică.

înfometare. printre care distribuirea de hrană şi ajutoare. violuri. La începutul lunii aprilie 1999. arderea şi jefuirea caselor şi satelor. Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Măsurilor împotriva Dezastrelor (EADRCC). un rol important în coordonarea sprijinirii operaţiunilor de ajutorare întreprinse de către UNHCR. a jucat.zborurilor cu ajutoare umanitare. Toate mărturiile indicau persecuţii organizate. eliminarea actelor certificând identitatea. folosirea civililor ca scuturi umane. Eforturile Alianţei s-au concentrat în special asupra acordării imediate de asistenţă practică în rezolvarea crizei refugiaţilor. Consiliul Nord-Atlantic a însărcinat autorităţile militare ale NATO să continue planificările în acest domeniu. şi multe alte încălcări ale drepturilor omului şi normelor internaţionale ale comportamentului civilizat. expulzări în masă. Sprijinul pentru ţările învecinate Alianţa a recunoscut pe deplin imensele probleme umanitare. utilizând avioane puse la dispoziţie de către ţările membre. distrugerea culturilor agricole şi a animalelor. înfiinţat la NATO în iunie 1998. Ţările membre NATO au acordat sprijin financiar şi alte tipuri de ajutoare Albaniei şi fostei Republici Iugoslave a Macedoniei şi 46 . Asistenţa pe care Alianţa a asigurat-o în continuare a constat în acordarea de adăpost de urgenţă şi construirea de tabere de refugiaţi şi sprijinirea organizaţiilor umanitare prin asigurarea transportului. care includeau execuţii în masă. pentru a evalua situaţia umanitară de acolo şi a oferi sprijin. inaniţie şi epuizare. politice şi economice cu care se confruntau ţările din regiune ca rezultat al conflictului din Kosovo. precum şi prin suplimentarea acestor zboruri. Încă de la începutul crizei. în cooperare cu autorităţile albaneze şi cu UNHCR. la rândul său. originea etnică şi drepturile de proprietate. ale căror suferinţe erau descrise de refugiaţii care o părăsiseră. Comandantul NATO din fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei a primit autoritatea deplină de a coordona ajutorul acordat de NATO acestei ţări şi de a înfiinţa un alt cartier general avansat în Albania. prin reorientarea spre misiuni umanitare a unei părţi a forţelor NATO prezente în regiune. sau prin alte modalităţi. În plus. ţările membre NATO şi comunitatea internaţională în general au fost deosebit de îngrijorate de situaţia albanezilor kosovari care au rămas în provincie.

Miniştrii de externe ai NATO şi-au exprimat sprijinul hotărât pentru sarcina asumată de către Misiunea ONU din Kosovo (UNMIK) şi de către Reprezentantul special al Secretarului General al ONU.au reconfirmat că vor riposta oricărei provocări la adresa securităţii lor din partea Iugoslaviei. 47 . Alianţa a salutat măsurile complementare adoptate în cadrul altor forumuri. stabilităţi şi viitoare prosperităţi durabile. fie ei albanezi. de a depune eforturi pentru transformarea provinciei Kosovo într-un teritoriu paşnic. Totodată. au convenit să folosească resursele Parteneriatului pentru Pace (PfP) pentru a asigura o asistenţă mai directă şi mai concentrată în privinţa problemelor în materie de securitate. asigurarea securităţii şi protecţiei tuturor minorităţilor. ei şi-au reafirmat hotărârea de a asigura menţinerea efectivelor de forţe şi capacităţilor KFOR la toate nivelele cerute de provocările cărora aceasta va trebui să le facă faţă. democratic. Situaţia din Kosovo a fost monitorizată îndeaproape de Consiliul Nord-Atlantic. ţările NATO şi-au reafirmat hotărârea de a contribui pe deplin la îndeplinirea obiectivelor comunităţii internaţionale. Aceştia au stabilit un proces de consultări şi discuţii individuale între cele 19 ţări membre NATO şi ţările din regiune şi s-au angajat să promoveze cooperarea regională în cadrul Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC). precum Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. cauzate de prezenţa forţelor NATO şi de activităţile acestora pe teritoriile lor. o conferinţă pe tema unui pact de stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Acestea includ menţinerea unui mediu de securitate într-un Kosovo încă nestabilizat. inclusiv propunerea Uniunii Europene de a convoca la sfârşitul lunii mai 1999. Alianţa a mai recunoscut că ţările grupului G7 şi instituţii financiare. Totodată. La întâlnirile ministeriale din mai 2000. unde toţi locuitorii să se poată bucura de drepturile şi libertăţile universale. descurajarea şi prevenirea violenţelor interetnice. multietnic şi multicultural. Şefii de stat şi de guvern ai NATO şi-au expus la Washington opiniile cu privire la realizarea unei păci. aşa cum au fost stabilite în UNSCR 1244. vor juca un rol vital în procesul de reconstrucţie care va urma după încetarea crizei din Kosovo. bazate pe integrarea sporită a ţărilor din regiune în curentul general european şi pe conlucrarea cu alte instituţii internaţionale în scopul atingerii acestor obiective. asistenţa pentru întoarcerea refugiaţilor. precum şi pentru continuarea cooperării la nivel înalt dintre UNMIK şi KFOR.

în care CSCE a funcţionat ca un proces de conferinţe şi reuniuni periodice. În etapa actuală.) 4. asemeni altor structuri de securitate regională. şi sprijinirea OSCE în organizarea de alegeri libere. normativ şi operaţional. Prezentare generală Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a apărut în anul 1973. Conferinţa la nivel înalt de la Budapesta. Toate statele membre (55) au statut egal. Cunoscută ulterior drept "procesul de la Helsinki". Prin dimensiunea sa geografică. Canada şi toate republicile din fosta URSS.E. iniţial sub numele de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Evoluţiile pe planul securităţii europene apărute în anii ‘90 au impus schimbări fundamentale atât în ceea ce priveşte structura şi caracterul instituţional al procesului început la Helsinki. respectiv. CSCE a constituit un forum de dialog şi negocieri multilaterale intre Est şi Vest.C. a cunoscut transformări substanţiale.sârbi sau din alte comunităţi.S. SUA. a hotărât adoptarea denumirii de Organizaţie pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). iar regula de bază în adoptarea deciziilor este consensul.1. reunind toate statele europene. 4. cât şi rolul acestuia. ca urmare a faptului că a devenit tot mai evident că nici o instituţie europeană nu-şi poate asuma de una singură gestionarea întregului complex de probleme cu care se confruntă continentul. 1994. funcţional. 48 . Istoria CSCE se împarte în două perioade: Între anii 1975-1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki şi. corecte şi sigure. Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa (O. OSCE se întinde “de la Vancouver pana la Vladivostok”. bazată pe patru elemente: geopolitic. OSCE se află în faza de definire a identităţii de securitate europeană. OSCE. a Cartei de la Paris pentru o nouă Europa).

c) la nivel înalt. Datorită capacitaţii şi experienţei sale unice în domeniul diplomaţiei preventive. Eforturile pentru realizarea acestei idei intensificate intr-o perioadă caracterizată drept "destindere în relaţiile Est-Vest". la Geneva. iar rezultatele acestora au fost cuprinse în Recomandările finale de la Helsinki (Cartea bleu). Scurt istoric Originile OSCE au apărut în anii 1950. adoptate de către miniştrii de externe ai statelor participante . principii. valori şi standarde comune. când o politică de "acomodare între state având interese divergente" era preferabilă războiului au cuprins un proces îndelungat şi complex de acţiuni desfăşurate în diferite foruri sau de diferite grupuri de ţări. Aceste eforturi au dus la convocarea. a tuturor ţărilor participante. Conferinţa era văzută de unii ca o cale pentru a depăşi divizarea Europei rezultată după cel de-al doilea război mondial. la Dipoli (lângă Helsinki). 4. Oricum. b) la nivel de experţi. participarea. OSCE va continua să joace un rol important în promovarea unui spaţiu comun de securitate.pentru a consacra status-quo-ul postbelic. odată cu ideea convocării unei conferinţe general-europene pentru securitate.2. iniţial a se desfăşura în trei faze: a) la nivel de ministru de externe. instrumente. La 18 septembrie 1973. la 22 noiembrie 1972. consolidării respectării drepturilor omului. economică şi umană). pe bază de egalitate. a reprezentanţilor statelor europene. mesajul principal al celor care au acţionat pentru convocarea ei a fost "asigurarea securităţii printr-o politica de deschidere". iar de alţii . pentru consultări în vederea pregătirii Conferinţei. Un rol deosebit în cadrul acestor acţiuni au jucat ţările mici şi mijlocii. Acestea au stat la baza negocierilor propriu-zise ale Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa.Avantajele OSCE în această privinţă rezidă in: abordarea atotcuprinzătoare a securităţii (militară. concepută. mecanisme şi experienţă unică în domeniul diplomaţiei preventive. printre care şi România. norme. 49 . a democraţiei şi statului de drept şi promovării tuturor aspectelor societăţii civile. Consultările multilaterale pregătitoare s-au prelungit pana la 8 iunie 1973. Ea va contribui la consolidarea încrederii în domeniul militar şi promovarea securităţii prin cooperare. politică. prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor. SUA şi Canadei.

Actul Final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa. iniţial. asemenea reuniuni au avut loc la Belgrad (1977-1978). în special de confruntările ideologice intre Est şi Vest. cunoscut şi sub denumirea de acordurile de la Helsinki. la nivel înalt. precum şi prevederi de cooperare în diferite domenii. cooperarea în domeniul umanitar şi alte domenii. a fost semnat. înscris în Actul final de la Helsinki : principiul egalitaţii suverane a statelor principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa principiul inviolabilităţii frontierelor principiul integrităţii teritoriale a statelor principiul reglementării pe cale paşnică a diferendelor principiul neintervenţiei în afacerile interne ale unui stat principiul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dreptul egal al popoarelor la autodeterminare principiul cooperării internaţionale principiul executării cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale Documentul nu conţine obligaţii juridice. împărţite în trei mari categorii (cunoscute. Stockholm (1983-1986) şi Viena (1986-1989). Decalogul de principii care guvernează relaţiile între state. Cuprinzând principiile de bază (decalogul de principii) care guvernează relaţiile dintre statele participante şi atitudinea guvernelor respective faţă de cetăţenii lor. care a durat până în vara anului 1975. precum şi de raporturile tensionate dintre SUA şi URSS.experţii statelor participante au început activitatea de elaborare a Actului Final. iar ulterior "dimensiuni"): probleme privind aspectele politico-militare ale securităţii în Europa. La 1 august 1975. 50 . Madrid (1980-1983). ci politice. Actul Final a pus bazele viitoarei evoluţii a procesului CSCE. sub denumirea de "coşuri". tehnico-ştiinţific şi al mediului înconjurător. In anii '70 şi '80.Urmările CSCE . la Helsinki.se referă la reuniuni şi acţiuni de continuare a procesului început. cooperarea în domeniul economic. un al patrulea capitol . Ele au fost marcate de evoluţiile sinuoase ale climatului politic internaţional.

prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor. 1992. întrunit la Stockholm. Tot prin Documentul de la Helsinki. Secretariatul permanent (cu sediul la Praga). totodată. semnată la nivel înalt în noiembrie 1990. cu sediul la Viena. a creat funcţia de Secretar General. din decembrie 1993. iar Consiliul Ministerial de la Roma. Un nou impuls pentru acţiune concertată în cadrul OSCE a fost dat de Conferinţa la nivel înalt de la Helsinki. la Viena. cu o structura operaţională. Centrul pentru Prevenirea Conflictelor (Viena) şi Biroul pentru Alegeri Libere (Varşovia). reuniuni ale miniştrilor de externe şi ale Comitetului Înalţilor Funcţionari. Documentul prevede asumarea unui rol activ al CSCE în alerta timpurie. 51 . A fost definit obiectivul edificării unei Europe a democraţiei.este însărcinat să se ocupe. păcii şi unităţii. Acordul asupra unui pachet de măsuri de creştere a încrederii şi securităţii (Documentul de la Viena . Carta de la Paris pentru o nouă Europă pune bazele instituţionalizării procesului CSCE prin întâlniri regulate la nivel înalt (din doi în doi ani).care se întruneşte. Noul instrument .1990). Sunt create. constând în asigurarea securităţii. Summit-ul CSCE de la Paris a deschis o pagina noua în raporturile dintre statele europene.Carta de la Paris. a stabilit o structură consolidată şi unificată a Secretariatului CSCE. gestionarea crizelor şi tensiunilor.conţine prevederi vizând întărirea contribuţiei şi rolului CSCE în asigurarea drepturilor omului. denumita simbolic "Sfidările schimbării" . Documentul adoptat cu acea ocazie . dezvoltarea unei cooperări largi între toate statele participante şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale . intr-o fază cât mai timpurie. 1992. de tensiuni etnice care pot escalada într-un conflict.Declaraţia de la Helsinki. Declaraţia statelor membre ale NATO şi ale Tratatului de la Varşovia privind nerecurgerea la forţă şi la ameninţarea cu forţa. a fost creat un nou organ . a marcat un punct de cotitură în istoria CSCE deschizând calea transformării sale într-un forum instituţionalizat de dialog şi negocieri. Fiind prima Conferinţă la nivel înalt după adoptarea Actului Final de la Helsinki. pentru a se consulta şi negocia masuri concrete vizând întărirea securităţii şi stabilităţii în regiunea euro-atlantică.Tratatul privind reducerea armelor convenţionale în Europa.Forumul de Cooperare în domeniul Securităţii. . Consiliul Ministerial al CSCE. punându-se oficial capăt războiului rece şi fiind adoptate documente de importanta majoră în domeniul dezarmării . în decembrie 1992.

care a devenit. având capacitatea de a înfiinţa misiuni de lungă durată pentru prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor în zone de conflict sau potenţial conflictuale. CSCE şi-a adăugat un nou profil. începerea discuţiilor în cadrul OSCE privind modelul comun şi atotcuprinzător de securitate pentru Europa secolului XXI. Pe baza hotărârilor şi posibilităţilor create prin Documentul de la Helsinki. primul instrument pentru prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor. a Comitetului Permanent (transformat ulterior în Consiliul Permanent). au fost lărgite şi instituţionalizate posibilităţile de dialog. Tot la Budapesta a fost adoptat Codul de conduită privind aspectele militare ale securităţii.). Prin Misiunea sa din Bosnia-Herzegovina şi prin alte instrumente specifice (Biroul de la Varşovia.Prin crearea. edificarea instituţiilor specifice unui stat de drept. Caracteristicile principale ale OSCE se referă la numărul de membri (toate statele spaţiului euro-atlantic). stabilităţii şi securităţii regionale. Reprezentanţi personali sau speciali ai preşedintelui în exerciţiu s. realizarea dezarmării. bazat pe principiile şi angajamentele OSCE. OSCE a jucat un rol important în organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale. a hotărât schimbarea denumirii procesului început la Helsinki în Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. exprimându-se voinţa politicăa statelor membre de a se trimite o misiune OSCE de menţinere a păcii în Nagorno-Karabah. Pentru a conferi un nou impuls politic CSCE. 1994. După semnarea Acordurilor de pace de la Dayton. parlamentare şi municipale în Bosnia-Herzegovina.a. totodată. instrumente şi mecanisme specifice pentru prevenirea conflictelor. normele 52 . materializat prin adoptarea la Summit-ul de la Istambul a Cartei pentru securitate europeana. abordarea atotcuprinzătoare a securităţii. realizat în urma consultărilor intense. totodată. în aceeaşi perioadă. conţinând principiile care să guverneze rolul şi folosirea forţelor armate în societăţi democratice. consultări şi decizie politică. operaţional. Summit-ul de la Budapesta. 1992. OSCE ocupă un loc unic în sistemul organizaţiilor internaţionale. procesul decizional. asigurarea respectării drepturilor omului. bazat pe consens. OSCE şi-a asumat responsabilităţi importante în aplicarea acestora. dialog politic constant şi deschis. Documentul de la Budapesta prevedea. În prezent.

Conferinţele CSCE/OSCE la nivel înalt au avut loc la Helsinki (1992). Consiliul Ministerial. în prezent. eliminarea unor deficite reale şi perceptibile de securitate şi evitarea creării de noi diviziuni politice. o dată pe an (atunci când în anul respectiv nu are loc Summit-ul OSCE). Priorităţile OSCE sunt: consolidarea valorilor comune şi asistarea statelor membre în edificarea unor societăţi democratice.şi valorile comune asumate de state prin documentele adoptate. prevenirea conflictelor locale. la care se adăugă reuniuni speciale. bazate pe statul de drept. de la crearea ei prin Carta de la Paris. Consiliul Superior (care a înlocuit Comitetul Înalţilor Funcţionari) răspunde de orientarea. 2. precum şi un sistem de contacte şi cooperare cu alte organizaţii şi instituţii internaţionale. a tinerii periodice a acestora. civile. la nivel de ministru al afacerilor externe. a fost de cel puţin două ori pe an. Ultima reuniune a Consiliului Superior a avut loc în anul 1996 la Praga. Ministrul de externe al ţării gazdă a reuniunii Consiliului Ministerial deţine funcţia de preşedinte în exerciţiu al OSCE. Deşi nu exista o decizie formală privind 53 . După stabilirea. obiectiv ce se realizează prin promovarea unui sistem de securitate prin cooperare.3. este organul central de decizie şi orientare politică al OSCE. 4. Anual. aceasta periodicitate nu mai este respectata cu rigurozitate. Conferinţe ale şefilor de stat sau de guvern (Summit) ai statelor membre trasează priorităţile şi liniile directoare la cel mai înalt nivel politic. de regulă. Consiliul Superior se întruneşte ca Forum Economic la Praga. restaurarea stabilităţii şi păcii în zone de tensiune. Perioada de preşedinţie se încheie odată cu reuniunea ministerială care. Examinează şi stabileşte politica şi orientările bugetar-financiare. Lisabona (1996) şi Istambul (18-19 noiembrie 1999). care se reuneşte. de regulă. în aplicarea mecanismului de urgenţă. Structurile şi instituţiile OSCE 1. 3. are loc în luna decembrie. coordonarea şi gestionarea tuturor activităţilor OSCE. Budapesta (1994). economice sau sociale. De notat că periodicitatea reuniunilor acestei structuri. la fiecare doi ani. prin Carta de la Paris.

ca structură subordonată Consiliului Permanent. c) reducerea. ca şi seminarii pe diferite teme. unele state participante consideră inutilă menţinerea acesteia. Sub egida Consiliului Permanent funcţionează diferite grupuri de lucru ad-hoc. 5. extraordinare sau de urgentă. precum şi ori de cate ori se consideră necesar în reuniuni speciale. în şedinţe plenare. Reuniunile structurilor menţionate mai sus (în afara Summit-ului OSCE) sunt prezidate de reprezentanţii preşedinţiei în exerciţiu. datorita existenţei Consiliului Permanent. a riscurilor unui conflict armat. Se întruneşte la Viena. deschise participării tuturor statelor membre. 4. au loc reuniunile anuale de evaluare a aplicării Documentului de la Viena privind măsurile de creştere a încrederii şi securităţii. de regulă. organizarea reuniunilor anuale de evaluare a aplicării angajamentelor asumate în domeniul militar. 54 . b) consultări regulate şi cooperare intensă în probleme de securitate. Pentru creşterea transparenţei procesului decizional şi lărgirea ariei de consultări în cadrul acestuia. în continuare. Obiectivele principale ale acestui for sunt: a) negocieri privind controlul armamentelor şi masuri de dezarmare. Forumul de Cooperare în domeniul Securităţii este parte integrantă a OSCE. Preşedinţia şedinţelor Summit-elor OSCE se asigură prin rotaţie. de asemenea. pentru consultări şi negocierea de măsuri concrete vizând întărirea încrederii. decizională şi operaţională curentă a OSCE. Sub auspiciile Forumului. prin Carta asupra securităţii europene adoptata la Istanbul în 1999. reuniunile de evaluare a aplicării Codului de Conduită. Consiliul Permanent (fostul Comitet Permanent) se ocupă de activitatea politică. la Viena. securităţii şi stabilităţii în aria euro-atlantica. Forumul îşi desfăşoară activitatea în şedinţe plenare şi în cadrul a două grupuri de lucru. creştere a încrederii şi securităţii. Reuniunile grupurilor de lucru pot fi prezidate şi de reprezentanţii ţărilor din troica OSCE. a fost creat Comitetul Pregătitor. precum şi examinarea şi clarificarea schimbului de informaţii convenit conform măsurilor de încredere.desfiinţarea acestei structuri. săptămânal. pregătirea seminariilor privind doctrinele militare. se întruneşte săptămânal. Forumul se ocupă. de aplicarea masurilor de creştere a încrederii şi securităţii (CSBM). din însărcinarea preşedinţiei în exerciţiu.

formată din fostul. Sarcinile Secretarului general includ. Preşedintele în exerciţiu .) 55 . actualul şi viitorul preşedinte al OSCE (în prezent. structurat pe trei departamente: . troica OSCE este formată din Portugalia.este investit cu responsabilitatea generală asupra activităţii executive a OSCE.Jan Kubis (Slovacia). contacte cu organizaţii internaţionale etc. . Olanda şi Bulgaria). în competenţa căruia intra activitatea operaţională a OSCE în domeniul prevenirii conflictelor şi gestionarii crizelor. România a deţinut mandatul de Preşedinte în exerciţiu al OSCE în anul 2001. pregătirea reuniunilor. pentru a-l asista într-o situaţie de criză sau conflict. CPC mai urmăreşte îndeplinirea obligaţiilor pe care şi le-au asumat statele în domeniul politico-militar al securităţii europene (Documentul de la Viena privind masuri de creştere a încrederii şi securităţii. gestionarea structurilor şi operaţiunilor OSCE.6. îndeosebi în domeniul prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor. în îndeplinirea atribuţiilor sale. cu sediul la Viena (şi o unitate la Praga). Secretarul general are în subordinea sa Secretariatul OSCE.). Având sediul la Viena.ministrul de externe al ţării care găzduieşte reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE pe anul în curs . grupuri ad-hoc. Wilhelm Hoynck (Germania). iar din 1999 . Codul de Conduită etc. Pentru anul 2003 funcţia a fost preluată de Olanda. Preşedintele în exerciţiu. numiţi de preşedintele în exerciţiu cu un mandat clar şi precis. create pentru diferite probleme.politic (probleme generale . Primul Secretar general al OSCE a fost dr. reprezentanţi personali. sprijinirea activităţii misiunilor OSCE. urmat de Giancarlo Aragona (Italia). de asemenea.sprijinirea activităţii preşedintelui în exerciţiu. el acţionează ca reprezentant al preşedintelui în exerciţiu şi-l sprijină pe acesta în toate activităţile vizând promovarea obiectivelor OSCE. iar pentru 2004 şi-a prezentat candidatura Bulgaria. Secretarul general este numit de Consiliul ministerial pentru o perioadă de trei ani. poate fi asistat de: troica OSCE. preşedinţia organizaţiei a fost preluată de Portugalia. Începând cu 1 ianuarie 2002. 7.Centrul pentru Prevenirea Conflictelor.

protocol). începând cu 1 ianuarie 1998. potrivit deciziei Consiliului Ministerial de la Viena din noiembrie 2000. pentru o perioadă de trei ani. Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR). documentaţie. Freimut Duve (Germania). Se ocupă de organizarea reuniunilor şi seminariilor privind îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul dimensiunii umane. de asemenea. pregătirea observatorilor pentru 56 . un Oficiu de presa al OSCE. democraţiei şi a statului de drept. Obiectivul acestora este de a încuraja părţile în identificarea de soluţii paşnice pentru soluţionarea problemelor. totodată. cu sediul la Varşovia este instituţia OSCE responsabilă cu promovarea drepturilor omului. 10. cu potenţial de a se dezvolta într-un conflict ce poate pune în pericol pacea.are rolul de a preveni situaţiile conflictuale şi de criză şi de a identifica soluţii pentru reducerea tensiunilor. sociale şi de mediu ale securităţii. Aceste recomandări nu au un caracter obligatoriu. 9. elaborează rapoarte în legătură cu diferite situaţii sau probleme cu care a fost sesizat şi formulează recomandări pentru părţile implicate. Directorul acestei instituţii este ambasadorul Gerard Stoudman (Elvetia). funcţie nou creata (în 1997). ODIHR are un rol deosebit în monitorizarea alegerilor şi dezvoltarea instituţiilor electorale naţionale. De la 1 iulie 2001. ambasadorul Rolf Ekeus (Suedia) a fost numit în această funcţie pentru o perioadă de trei ani. mandatul său conţine prevederi ce-i impun păstrarea confidenţialităţii informaţiilor şi acţiunilor sale. mandatul sau fiind prelungit în cadrul Consiliului Ministerial de la Viena din noiembrie 2000 şi din nou în cursul anului 2001. stabilitatea sau relaţiile dintre statele participante . un Coordonator pentru activităţi economice şi de mediu ale OSCE. Înaltul Comisar acţionează independent. 8. Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale . în care a fost numit dl. În cadrul Secretariatului există. în ale cărui sarcini intră consolidarea capacitaţii Consiliului Permanent şi ale altor instituţii OSCE de a examina aspectele economice. promovarea acţiunii organizaţiilor neguvernamentale şi a societăţii civile..instrument creat pentru a se ocupa de tensiuni etnice în faza incipientă a acestora. Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei. Înaltul Comisar. acordând asistenţă tehnică pentru dezvoltarea instituţiilor juridice.Departamentul administrativ-financiar şi pentru organizarea conferinţelor (traduceri. În cadrul Secretariatului funcţionează. asistat de experţi.

menţionăm: Reprezentantul personal al preşedintelui în exerciţiu şi echipa sa de asistenta pentru problema din Nagorno Karabah. Bosnia-Herzegovina. Aderbaidjan. Misiuni ale OSCE sunt amplasate în Kosovo. a început procesul de definire a dimensiunii regionale a OSCE. În afară de misiuni. în cadrul ODIHR a fost creat postul de consilier pentru problemele populaţiei Roma. 12. 4. Recent. OSCE este depozitarul Pactului de Stabilitate pentru Europa Centrală. Georgia. intrată în vigoare în decembrie 1994 (după depunerea instrumentelor de ratificare de către 12 state semnatare). Croaţia. 13. ţările pe teritoriul cărora ele se desfăşoară au evitat acceptarea denumirii de "misiuni".4. în anul 1997. Din diferite motive. ocupat în prezent de Nicolae Gheorghe (România).alegeri şi respectarea drepturilor omului. Tadjikistan si Belgrad. Sediul Curţii este la Geneva. în favoarea structurilor democratice şi drepturilor omului. prin conciliere sau arbitraj. România a semnat şi ratificat această Convenţie. Coordonatorul pentru proiectele OSCE în Ucraina. FRI Macedonia. creată conform Convenţiei privind concilierea şi arbitrajul în cadrul OSCE. definind un nou concept de funcţionare. după caz. 11. Grupul de consultanţă şi monitorizare din Belarus. Prezenta OSCE în Albania. Misiunile OSCE sunt unul din instrumentele OSCE pentru prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor. îndeosebi în zone de tensiune. în funcţiile Curţii intră reglementarea diferendelor ce-i sunt supuse de către statele semnatare ale Convenţiei. oferă sprijin logistic pentru seminariile OSCE. Dintre acestea. Totodată. în anul 1999. gestionării crizelor şi reconstrucţiei post-conflict. Curtea de Conciliere şi Arbitraj. aceasta instituţie a marcat evoluţii considerabile. OSCE joacă un rol important în exerciţiul privind Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. există şi alte activităţi OSCE în domeniul prevenirii conflictelor. Letonia. iniţiat şi promovat de Uniunea Europeană. funcţionează ca punct de contact pentru problemele Roma şi Sinti. Grupul de asistenta din Cecenia. Armenia. Estonia. prin consolidarea mijloacelor operaţionale şi sporirea implicării sale în diferite acţiuni ale OSCE. a ziariştilor. Republica Moldova. Adunarea Parlamentară a OSCE 57 .

cu sediul la Copenhaga . aceste relaţii nu au un cadru formal. Secretariatul internaţional al Adunării Parlamentare . 4. precum şi şefii diferitelor instituţii şi misiuni OSCE prezintă expuneri la aceste reuniuni. Conform unei tradiţii stabilite. la diferite reuniuni etc.colaborează strâns cu Secretarul general şi alte instituţii ale OSCE. funcţia de Preşedinte al AP OSCE a fost îndeplinită de domnul Adrian Severin.CEE/ONU. Printre acestea se numără: reuniuni trilaterale periodice OSCE . Sesiunile anuale ale Adunării parlamentare au loc în diferite capitale ale ţărilor membre. În perioada iulie 2000 .Consiliul Europei. Secretarul general. reuniuni bilaterale OSCE . Preşedintele Adunării Parlamentare participă în mod regulat la reuniunile troicii OSCE şi prezintă declaraţii ale Adunării în cadrul reuniunilor la nivel înalt şi ministeriale ale OSCE. creată ca una din instituţiile originale ale OSCE prin Carta de la Paris din 1990. Cu excepţia ONU. De menţionat ca hotărârile Adunării Parlamentare se adoptă prin vot majoritar (spre deosebire de OSCE. domnului Adrian Severin i s-a conferit titlul de "Preşedinte emerit" al AP OSCE. derulându-se ad-hoc. gestionarea crizelor şi reconstrucţia post-conflict în zona OSCE impune tot mai mult necesitatea conjugării eforturilor diferitelor organisme internaţionale. ca o recunoaştere a activităţii desfăşurate în această calitate. pe bază de reciprocitate.5 Relaţiile OSCE cu organizaţii şi instituţii internaţionale OSCE si-a dezvoltat considerabil cooperarea cu alte organizaţii internaţionale. La încheierea mandatului.iulie 2002. Amploarea problemelor cu care se confruntă comunitatea internaţională în prevenirea conflictelor. a continuat să se dezvolte şi să-şi lărgească rolul şi competentele. La nivelul organismelor de conducere şi al secretariatelor există o serie de mecanisme sau forme de consultare menite să permită o mai bună coordonare a acţiunilor sau reacţiilor. a cărei regulă de bază este consensul) şi nu sunt obligatorii pentru OSCE.Consiliul Europei .Adunarea Parlamentară a OSCE (AP OSCE). preşedintele în exerciţiu al OSCE. reprezentarea. OSCE a elaborat un cadru coerent de acţiune a "instituţiilor care se întăresc reciproc" (Mutually 58 .

mae. Popescu Andrei. Turgut Ozal. 2001 5. de fostul preşedinte al Turciei. respectiv. la 25 iunie 1992. Turcia. România. Moldova. Maroc şi Tunisia sunt parteneri mediteraneeni de cooperare ai OSCE. Platforma de cooperare în domeniul securităţii. 2. 2000. Membrii fondatori ai CEMN sunt: Albania. în cursul unei vizite oficiale în România. 59 . La iniţiativă au subscris România. Rusia. prin semnarea Declaraţiei de la Istanbul. Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN) 5. adoptata la Istanbul în noiembrie 1999. Azerbaidjan şi Georgia).org Bibliografie generală: 1. 4. Israel. Universitatea "Valahia". Ucraina şi trei ţări caucaziene (Armenia. 6. Ed Lumina Lex. București. Targoviste. R.Organizatii europene si euroatlantice.Organizatii internationale. Jinga Ion . Nastase Adrian . Cooperarea Economică a Mării Negre (CEMN) a fost oficial lansată.1 Inființarea organizației și obiectivele ei Crearea unei structuri de cooperare în zona Mării Negre a fost avansată pentru prima oară în 1990. Algeria. Bulgaria. Egipt. Bulgaria şi URSS.osce.ro www. Grecia.Reinforcing Institutions). Bibliografie : www. Republica Coreea şi Thailanda sunt parteneri de cooperare. Dialogul cu partenerii şi partenerii mediteraneeni de cooperare s-a intensificat şi consolidat. Parteneri de cooperare Japonia. ca parte a Cartei de securitate europeană.

urmare adoptării Rezoluţiei A/54/5. lipsită de rezultate şi fără o organizare clară. la Reuniunea miniştrilor de externe din statele CEMN de la Tbilisi. Cele două documente adoptate la Istanbul la 25 iunie 1992 (”Declaration on Black Sea Economic Cooperation” şi ”Bosphorus Statement”) arată că obiectivul central al CEMN îl constituie accelerarea dezvoltării economice şi sociale a statelor membre în scopul realizării unui grad superior de integrare în economia europeană şi mondială. care a devenit o structură regională de cooperare în domeniul economic. prin intensificarea cooperării multilaterale şi folosirea avantajelor care decurg din proximitatea geografică şi complementaritatea economiilor naţionale. de la Marea Adriatică la Oceanul Pacific şi cuprinde în arealul său un număr de opt mări. Comerţul cumulat al regiunii reprezintă peste 5% din comerţul mondial. OCEMN a dobândit statutul de observator la ONU începând cu 8 octombrie 1999. iar UE îşi substanţiază asistenţa pentru ţările din zonă prin Politica de Nouă Vecinătate. a fost înfiinţată Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN). de asumare a caracteristicilor unei organizaţii regionale. când miniştrii de externe au adoptat un ”Plan de acţiune” care a îmbunătăţit cooperarea. 3. în special petrol şi gaz şi de o piaţă potenţială de peste 350 milioane consumatori. Componenta strategică a regiunii s-a accentuat. In mod deliberat a fost evitată includerea unor obiective de natură politică sau de securitate.Regiunea CEMN se întinde. 2. în ultimul timp. La 30 aprilie 1999. 60 . s-a semnat ”Carta CEMN”. ca urmare a declanşării campaniei antiteroriste. În iunie 1998. ca suprafaţă. în cursul căreia a început finanţarea comună a Secretariatului Internaţional Permanent (PERMIS) de la Istanbul şi s-au intensificat reuniunile la toate nivelele. care este dată de resursele naturale foarte bogate. SUA sunt interesate de evoluţiile din regiune. la Yalta. din anul 1996. Evoluţia cooperării economice în bazinul Mării Negre poate fi împărţită în trei etape: 1. de formare. Regiunea Mării Negre are o importanţă strategică recunoscută. considerate neadecvate momentului. de introducere a sistemului Troicii ministeriale. a durat până la întâlnirea de la Bucureşti.

Egipt. aniversarea a zece ani de la crearea Cooperării Economice a Mării Negre.25 octombrie 1996. Istanbul.Moldova. Federaţia Rusă. Israel. România. SUA. fiind lansat procesul Sinergiei Mării Negre. Relaţia cu UE a constituit unul din cele mai importante puncte ale preşedinţiei elene (noiembrie 2004-aprilie 2005). PNUD. La 14 februarie 2008. Yalta. International Black Sea Club (cu statut mai vechi). Reuniunea de la Komotini a adoptat o declaraţie ministerială care se referă la necesitatea unei platforme de cooperare UE-OCEMN. La 25 iunie 2007. Franţa. Alte organizaţii şi instituţii internaţionale. Rep.La 25 iunie 2002. FAO. a avut loc Reuniunea specială a Consiliului miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre ale OCEMN şi ai statelor membre ale UE. Croaţia şi Belarus (din octombrie 2005).1011 septembrie 1999. CEE/ONU. Observatori: Austria. La Summit-ul aniversar OCEMN a fost semnată “Declaraţia Decenială” prin care se marchează trecerea organizaţiei într-o nouă etapă şi în care sunt creionate domeniile viitoare de acţiune. Germania. OMC. Slovacia. BERD. Consiliul Europei. în cadrul unei reuniuni extraordinare. Turcia şi Ucraina.Marea Neagră”.5 iunie 1998. Azerbaidjan. Ungaria şi Marea Britanie deţin statutul de partener pentru dialog sectorial cu OCEMN. Italia. R. Organizare și structuri instituționale State membre: Albania. Black Sea Commission. cooperarea cu Uniunea Europeană şi colaborarea cu alte iniţiative şi structuri regionale. Intâlniri periodice ale șefilor de state și guverne Istanbul . Serbia – Muntenegru. Moscova . Armenia. Bucureşti . A fost adoptată o Declaraţie Aniversară. Istanbul – 25 iunie 2002. Yalta . şefii de stat şi de guvern din regiunea Mării Negre au marcat. Cehă. Conferinţa Cartei Energiei. a avut loc Summit-ul Aniversar al OCEMN (15 ani de la înfiinţarea organizaţiei). OIM. la Istanbul. ONUDI. printre care Uniunea Europeană. 5. Grecia. cum sunt cele legate de securitatea şi stabilitatea regională. la 25 iunie 2007 61 . Tunisia. Georgia. Bulgaria. OECD. Istanbul -17 noiembrie 1999. Polonia.2.25 iunie 1992. reuniunea extraordinară pe tema “Cooperării Marea Baltică . OSCE. la Kiev.30 iunie 1995. BEI şi Banca Mondială sprijină activităţile OCEMN. la Istanbul.

cel de la care s-a preluat preşedinţia şi cel care o va prelua. IMM. Este formată din statul care exercită preşedinţia. promovarea şi protejarea investiţiilor. 2004 (cu scopul reformării instituţionale a OCEMN) şi de Georgia în sem. de la Istanbul din 25 iunie 2004. transporturi. acordarea statutului de observator. s-a adoptat o declaraţie comună a miniştrilor de externe ai statelor membre OCEMN cu privire la contribuţia organizaţiei la securitatea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre.II. comunicaţii. La reuniunea specială a Consiliului Ministerial. de Azerbaidjan în sem. Comitetului Înalţilor Funcţionari (CIF) din ministerele de externe ale statelor membre analizează principalele probleme ale organizaţiei şi formulează propuneri înaintate Consiliului Ministerial. ceea ce marchează intrarea cooperării în sfera politicului (aspect neabordat iniţial). Reuniunile CIF pot fi: Reuniuni Ordinare . La reuniunile miniştrilor de externe. grupurile de lucru. Asemenea întâlniri au fost organizate de Federaţia Rusă în anul 2000 (pentru finalizarea Agendei Economice a OCEMN si examinarea problematicii lărgirii organizaţiei). crearea de noi mecanisme sau modificarea structurii acestora.I. finanţe 62 . cooperare industrială şi comercială.Consiliul miniştrilor afacerilor externe Este forul de decizie al OCEMN (Consiliul Ministerial) care se întruneşte semestrial în ţara care deţine Preşedinţia-în-Exerciţiu.au loc în perioadele premergătoare reuniunilor Consiliului Ministerial. la care se adaugă întâlniri ale grupurilor create ad-hoc şi ale experţilor. deciziile se adoptă prin consens pentru primirea unor noi membri. turism. adoptarea sau modificarea regulilor de procedură şi a regulamentelor financiare. acoperă domeniile: energie. ştiinţă şi tehnologie. Reuniuni Extraordinare – pot fi convocate de Preşedinţia-în-Exerciţiu pentru discutarea problemelor urgente. mediu. 2004 (pentru pregătirea Declaraţiei asupra securităţii şi stabilităţii în zona Mării Negre şi respectiv creşterea eficienţei activităţii OCEMN). Pentru alte decizii este nevoie de o majoritate de 2/3 din voturile exprimate. situaţii de urgenţă. ocrotirea sănătăţii şi domeniul farmaceutic. fiind destinate pregătirii acestora. Troica OCEMN: Asistă Preşedinţia-în-Exerciţiu la îndeplinirea mandatului încredinţat de Consiliul Ministerial.

şi bănci; schimb de date statistice şi informaţii economice; agricultură şi industrie alimentară; combaterea criminalităţii organizate Secretariatul Internaţional Permanent ( PERMIS ), cu sediul la Istanbul. Funcţionează sub autoritatea Preşedintelui în exerciţiu al OCEMN şi această autoritate se exercită de către Secretarul General. 5.3 Organisme ȋnrudite Adunarea Parlamentară a OCEMN - organ consultativ, constituită în 1993, este formată din 70 de parlamentari ai ţărilor membre şi un Secretariat cu sediul la Istanbul; Consiliul OCEMN al Oamenilor de Afaceri, are un Secretariat separat la Istanbul; Centrul Internaţional de Studii privind Marea Neagră–Atena Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN/ BSTDB), cu sediul la Salonic. 5.4. Centre afiliate În urma deciziei Consiliului Ministerial şi în vederea promovării intereselor ţărilor membre în domenii specifice de cooperare, au fost înfiinţate: Centrul regional pentru energie–Sofia; Centrul de coordonare a datelor statistice –Ankara; Centrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii–Bucureşti, Asociaţia Camerelor de Comerţ din Regiunea Mării Negre etc. 5.5 Proiecte și acțiuni prioritare La summit-ul din 2002 şi la reuniunile ulterioare ale Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe, organizaţia a început să acorde atenţie sporită proiectelor. În baza deciziei Consiliului Ministerial de la Tirana, din 25 octombrie 2002, a fost constituit Fondul de Dezvoltare a Proiectelor (FDP) prin contribuţii voluntare ale statelor membre, iar în baza deciziei CM de la Istanbul, din 14-15 iulie 2003, s-a înfiinţat un Comitet Director al FDP însărcinat cu gestionarea fondurilor acumulate. Intr-o primă etapă, la constituirea FDP au contribuit “voluntar” numai 5 state, Grecia, Federaţia Rusă, România şi Turcia (cu 30.000 USD fiecare) şi Azerbaidjanul (cu suma simbolică de 1.500 USD) . Ulterior, au mai contribuit cu sume variabile Consiliul de

63

Afaceri al OCEMN şi Centrul Internaţional de Studii privind Marea Neagră, astfel încât fondurile acumulate s-au ridicat la cca 130.000 USD. În anul 2006, Bulgaria a contribuit la FDP cu 30.000 USD, iar R.Moldova şi-a anunţat intenţia de a contribui cu o sumă similară. FDP rămâne deschis participării şi altor state şi organizaţii interesate din afara zonei. Datorită volumului restrâns de fonduri, sumele ce se acordă promotorilor de proiecte regionale nu depăşesc cifra de 15.000 USD / proiect şi servesc prioritar pentru finanţarea studiilor de pre-fezabilitate. Până în prezent, au fost alocate fonduri pentru implementarea unor proiecte regionale, cu caracter mai mult de cercetare, în domeniile comerţului, transportului rutier de mărfuri, politicilor energetice, protecţiei mediului înconjurător, sănătăţii şi farmaciei. Pe măsura degajării consensului politic şi a identificării surselor de finanţare necesare, statele membre OCEMN vor trece la implementarea unor proiecte de dimensiuni mai mari, după cum urmează: 1. interconectarea reţelelor electrice şi conectarea lor la sistemele din vestul Europei; 2. dezvoltarea infrastructurilor de transport, prin prelungirea către Est a marilor magistrale 4. modernizarea şi interconectarea sistemelor de comunicaţii. În baza deciziei Consiliului Ministerial (CM) de la Tirana, din 25 octombrie 2002, a fost constituit Fondul de Dezvoltare a Proiectelor (FDP) prin contribuţii voluntare ale statelor membre, iar în baza deciziei CM de la Istanbul, din 14-15 iulie 2003, s-a înfiinţat un Comitet Director al FDP însărcinat cu gestionarea fondurilor acumulate. Fondul urmăreşte facilitarea elaborării şi promovării proiectelor cu impact economic regional mărit în regiunea OCEMN. 5.6. Contribuții ale României la activitățile OCEMN A susţinut constant necesitatea strângerii relaţiilor de colaborare între OCEMN si Uniunea Europeană. O asemenea abordare este favorizată atât de trecerea OCEMN in faza operaţională cât şi de curentul favorabil creat prin "Politica Europeană de Vecinătate". europene; 3. construirea unor conducte pentru transportul petrolului şi gazelor naturale;

64

A iniţiat procesul de implicare a OCEMN pe dimensiunea de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre, contribuind la elaborarea unui concept viabil în materie şi la identificarea mijloacelor de creştere a contribuţiei organizaţiei în acest domeniu. A lansat procesul de reformă şi restructurare a OCEMN, în vederea creşterii eficienţei şi vizibilităţii sale pe plan regional şi internaţional. „Declaraţia de la Bucureşti-Către cea de-a 15-a aniversare a OCEMN”, adoptată prin consens, exprimă acordul statelor membre de a trece la realizarea următoarelor obiective: monitorizarea implementării deciziilor, reforma şi restructurarea OCEMN, creşterea contribuţiei statelor observatoare la activităţile Organizaţiei. În calitate de ţară-coordonatoare a Grupului de lucru pentru cooperare în domeniul combaterii crimei organizate a contribuit substanţial la încheierea unui Protocol Adiţional la Acordul CEMN în materie, cu accent particular pe combaterea terorismului şi a iniţiat încheierea unui Memorandum de Înţelegere între OCEMN şi Central SECI de la Bucureşti, în vederea transferării experienţei acestui centru în zona Mării Negre. Prin statutul deţinut pe plan internaţional, de membru al NATO şi al UE, îşi aduce o contribuţie semnificativă la promovarea obiectivelor OCEMN în cadrul forurilor internaţionale şi la creşterea vizibilităţii organizaţiei. Priorităţile României pe durata Preşedinţiei la OCEMN (noiembrie 2005 aprilie 2006) România a exercitat preşedinţia OCEMN în intervalul noiembrie 2005 - aprilie 2006, iar obiectivele promovate au fost următoarele : 1. Dezvoltarea unei relaţii de parteneriat între OCEMN şi UE; 2. Lansarea şi, eventual, finalizarea unui proces de reflecţie asupra viitorului OCEMN, inclusiv din perspectiva restructurării Organizaţiei; 3. Consolidarea dimensiunii de securitate şi stabilitate în cadrul OCEMN; 4. Sprijinirea eforturilor statelor din Europa de Est şi Caucaz de consolidare a proceselor democratice şi a reformelor impuse de tranziţia la economia de piaţă, concomitent cu crearea unui mediu de afaceri sigur şi atractiv; 5. Mobilizarea statelor membre pentru a trece la elaborarea şi implementarea cât mai rapidă a unor proiecte de dezvoltare consistente, cu impact şi vizibilitate pentru întreaga

65

regiune. alături de OECD şi OSCE. afaceri interne şi afaceri externe). a aut loc. 5. La 23 iunie 2008. În urma reuniunii ministeriale de la Belgrad. Extinderea colaborării OCEMN cu alte organizaţii regionale şi internaţionale. SG OCEMN a participat la acest eveniment. Comisia Europeană a primit statutul de observator 66 . 14.02. Dezvoltarea schimburilor comerciale între statele din bazinul Mării Negre.2008). proiect iniţiat în cadrul CIF OCEMN (semestrul I/2006) şi aprobat la CM Moscova (noiembrie 2006).7 Președenția turcă și ucraineană La reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre OCEMN de la Belgrad (19 aprilie 2007) s-au semnat cele două Memorandumuri de Înţelegere privind dezvoltarea Automagistralei Inelare a Mării Negre şi respectiv. din 19 aprilie 2007. Turcia a preluat preşedinţia în exerciţiu a OCEMN şi a organizat Summit-ului aniversar al OCEMN (Istanbul. cu rezultate notabile în reformarea şi restructurarea OCEMN şi în apropierea de Uniunea Europeană. Cu ocazia reuniunii miniştrilor de externe din statele membre UE şi statele din regiunea Mării Negre (Kiev. 25 iunie). un Salon special destinat promovării turismul în regiunea Mării Negre şi o serie de reuniuni ale Grupurilor de Lucru din OCEMN (în total cca 34 evenimente) Atât statele membre. evenimentul de lansare a studiului BSECAO (Black Sea and Central Asian Economic Outlook Study). în domeniul urgenţelor civile. Au fost distribuite conceptele acestor proiecte. educaţiei şi dezvoltării contactelor dintre societatea civilă. România a anunţat disponibilitatea de a promova patru proiecte noi. România a organizat o serie de evenimente la Bucureşti şi la sediul organizaţei din Istanbul. cât şi Secretariatul OCEMN au menţionat că România a exercitat o preşedinţie de succes a OCEMN. La acest Summit. la Bucureşti. Pentru îndeplinirea obiectivelor. dezvoltarea Autostrăzilor Maritime. 7. OCEMN. are calitatea de partener de proiect cu rol de coordonator pentru celelalte structuri regionale. mediu. 6. A fost anunţat şi interesul pentru lansarea unei platforme regionale privind migraţia. dintre care menţionăm 4 reuniuni ministeriale (transporturi. protecţiei mediului. o Conferinţă regională a Energiei.

în terminologia OCEMN) nu a fost adoptat. însă a beneficiat de prezenţa tuturor şefilor de state. sunt moderate. în perioada în care PiE a fost asigurată de Ucraina. La 23 octombrie 2008. Implementarea reformelor structurale pentru ca OCEMN să devină mai activă si mai eficientă. va avea loc cea de-a 19-a reuniune a Consiliului Ministerial al OCEMN. extinderea interacţiunii cu alte iniţiative regionale. PiE turcă nu s-a remarcat prin rezultate notabile.8 Președenția albaneză (mai – octombrie 2008) Are în vedere următoarele obiective: 1. 5. Succesul reuniunilor ministeriale sectoriale (energie şi transporturi). extinderea relaţiilor cu ONU şi agenţiile specializate ale acesteia. Principalul proiect al PiE. mandatul de conducere a organizaţiei a fost preluat de Ucraina. Progresele înregistrate. La 25 octombrie 2007. la Tirana. Singurele excepţii notabile sunt lansarea Sinergiei Mării Negre şi adoptarea noului buget restructurat. combaterea crimei organizate şi a terorismului. active în regiunea extinsă a Mării Negre. dar şi ale Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe a fost umbrit de absenţa consensului pentru transmiterea unui mesaj politic comun (toate cele trei declaraţii comune adoptate la nivelul miniştrilor au fost însoţite de declaraţii unilaterale).la OCEMN. respectiv înfiinţarea unui mecanism modelat după conceptul „Europei cu mai multe viteze” („fast track mechanism”. turism. Consiliul Ministerial de la Ankara (25 octombrie 2007) nu a adoptat decizii importante pentru evoluţia OCEMN. în special în domeniile: energie. protecţia mediului. transport. Amplificarea cooperării OCEMN-UE prin utilizarea mecanismelor troicii şi a GL adhoc de experţi în domeniul interacţiunii OCEMN-UE. Intensificarea cooperării multilaterale în zona Mării Negre. 2. implicarea statelor membre UE cu statut de observator OCEMN. 3. cultură. Summit-ul a survenit pe fondul unei situaţii politice interne extrem de complexe. 67 .

ca premise esenţiale pentru asumarea de către statele membre a unor responsabilităţi directe în promovarea de proiecte de cooperare. Revitalizarea activităţii unor grupuri de lucru din cadrul OCEMN şi consolidarea instituţiei de ţară coordonatoare. inclusiv prin atragerea SUA. precum şi asigurarea unei cooperări susţinute cu comunitatea euro-atlantică. Intensificarea demersurilor pentru stabilirea unor relaţii de parteneriat cu Uniunea Europeană. UE şi a NATO la asemenea acţiuni. de natură să permită finalizarea proiectelor şi programelor de cooperare demarate anterior (eliminarea fragmentărilor de până acum prin schimbarea la fiecare 6 luni a priorităţilor).9 Perspective Principalele probleme aflate în atenţia OCEMN pentru etapa viitoare sunt: Restructurarea şi reorientarea activităţilor astfel încât aceasta să fie în măsură să răspundă noilor evoluţii de pe plan regional şi internaţional şi mai ales aşteptărilor legitime ale statelor membre . Extinderea colaborării OCEMN cu alte organizaţii şi structuri de cooperare regională. Identificarea unor priorităţi de acţiune care să fie menţinute în atenţie pe parcursul mai multor preşedinţii ale organizaţiei. Procesul de Cooperare Dunăreană 68 . în contextul favorabil creat de noua politică europeană de vecinătate.5. Bibliografie: Sursa docum: MAE Romania 6. Sprijinirea eforturilor statelor din Europa de Est şi Caucaz de consolidare a proceselor democratice şi a reformelor impuse de tranziţia la economia de piaţă. Creşterea contribuţiei OCEMN la consolidarea securităţii si stabilităţii în zona Mării Negre.

cultură. Cehia. alături de cei patru co-iniţiatori. Ucraina şi Ungaria. în cadrul Procesului de Cooperare Dunăreană a fost iniţiate şi realizate diverse proiecte: activitatea de revizuire a Convenţiei de la Belgrad din 1948 privind regimul juridic al navigaţiei pe Dunăre (aflată în derulare). în toamna acestui an. în contextul extinderii Uniunii Europene. Cea de-a doua Conferinţa Ministerială a Procesului s-a desfăşurat la Bucureşti. participarea şi sprijinul activ al Comisiei Europene şi al Pactului de Stabilitate. Procesul este conceput ca un forum de cooperare regională. Obiectivul său fundamental îl constituie armonizarea diverselor iniţiative de cooperare în regiunea dunăreană. participarea tuturor statelor riverane. cooperare sub-regională).Procesul de Cooperare Dunăreană (PCD) a fost lansat în mod oficial la Viena la 27 mai 2002.Bosnia şi Herţegovina. având în vedere că. neinstituţionalizată. urmând ca cea de-a treia Conferinţă să fie găzduită de Belgrad. precum şi alte proiecte. De la lansarea sa în 2002. fiecare având profiluri economice şi culturale diferite. ca urmare a unei iniţiative comune a României. Participanţii la PCD sunt. Procesul de Cooperare Dunăreană este o formă unică de cooperare. două ediţii ale Conferinţei de Afaceri Dunărene (Bucureşti. la 14 iulie 2004. 69 . Croaţia. octombrie 2002). turism. 8-9 octombrie 2003. Bursa de Turism Dunărean (Bucureşti. structurat pe mai multe dimensiuni sectoriale (economie şi dezvoltare durabilă. mediu. subsumate unei dimensiuni politice care are rolul de a stabili liniile directoare ale viitoarei cooperări şi de a identifica proiectele prioritare care urmează a se realiza în cadrul dimensiunilor sectoriale. şi Belgrad. 10-11 noiembrie 2005). Serbia şi Muntenegru. aparţinând bazinului fluviului Dunărea. o arie de cooperare cuprinzătoare. având avantaje importante care să contribuie la atingerea scopurilor sale: o structură flexibilă. navigaţie. Republica Moldova. Slovenia. Slovacia. Comisiei Europene şi a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Dunărea devine un fluviu interior al Uniunii. Bulgaria. în lumina valorilor şi standardelor europene. toate statele din bazinul Dunării . Germania. Austriei.

Cehia. intitulat Danube as a European Lifeline şi structurat pe două paliere: . Cele mai importante s-au desfăşurat la Viena (5 martie 2004 . Au participat miniştrii afacerilor externe sau reprezentanţii acestora din Austria. prin care se fixează principalele direcţii de acţiune în vederea dezvoltării colaborării dunărene în diverse domenii în perioada următoare. România. inclusiv prezentarea documentelor fondatoare ale Procesului. consacrat rolului PCD şi obiectivelor prioritare din fiecare dimensiune sectorială a sa. s-au angajat să depună eforturi în vederea intensificării cooperării în cadrul Procesului de Cooperare Dunăreană şi pentru identificarea priorităţilor pentru 70 . Serbia şi Muntenegru. Comisia Europeană şi coordonatorul special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. 14 iulie 2004) Evenimentul a fost precedat de o serie de întâlniri pregătitoare.reuniune pregătitoare. . în condiţiile în care. în care se vor face prezentări detaliate ale politicilor europene şi demersurilor de apropiere de realităţile dunărene ale instituţiilor europene.un prim palier. Slovenia şi Ucraina. În plan intern. prosperităţii şi a unei mai bune coeziuni economice şi sociale pentru statele din bazinul Dunării. Croaţia. în mai 2002 şi a fost confirmat rolul deosebit de important al PCD în dezvoltarea cooperării în regiunea dunăreană.org/. Bosnia şi Herţegovina.danubecooperation. Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi Municipiului Bucureşti şi Secretariatului General al Guvernului. Participanţii au adoptat Documentul Final al Conferinţei. în cadrul primei Conferinţe Ministeriale care a avut loc la Viena. Republica Moldova.un al doilea palier. De asemenea. Bulgaria. Dunărea devine progresiv un fluviu interior al Uniunii. Germania. la nivel de înalţi oficiali). prin extinderea UE. Au fost evaluate rezultatele obţinute în cadrul Procesului.întâlnirea dintre cei patru co-iniţiatori) şi Bucureşti (13 iulie 2004 . Cea de-a doua Conferinţă Ministerială a PCD (Bucureşti. Slovacia. Conferinţa Ministerială a fost organizată printr-un efort comun al Ministerului Afacerilor Externe. Ungaria. consacrat relaţiei dintre regiunea dunăreană şi procesul integrării europene. după lansarea acestuia. având ca scop obţinerea stabilităţii. a se vedea site-ul http://www.reuniunea la nivel de înalţi oficiali ai Participanţilor la PCD). Bruxelles (18 iunie 2004 .Pentru mai multe detalii.

pentru o îndelungată perioadă istoria Dunării s-a confundat.perioada următoare. astfel. lansat ca o iniţiativă comună româno-austriacă. dar mai ales la dezvoltarea cooperării în cadrul acestuia. Comisia Europeană a Dunării a reprezentat prima organizaţie internaţională – în contextul sec. care a avut o contribuţie foarte importantă atât la crearea Procesului de Cooperare Dunăreană. De asemenea. cadrul necesar dublei alegeri a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în 1859 – fapt care a marcat unirea principatelor române. marcând celebrarea a 150 ani de la înfiinţarea primei organizaţii dunărene . Ulterior înfiinţării 71 . tratatul a instituit o comisie specială având atribuţia de a propune principii pentru organizarea viitoare a principatelor.Comisia Europeană a Dunării În 2006 se împlinesc 150 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Paris (30 martie 1856). Tratatul de Pace de la Paris. în mare parte. statutului celor două principate româneşti Moldova şi Ţara Românească. În acelaşi timp. Odată cu înfiinţarea Comisiei. Organizarea celei de-a doua Conferinţe la nivel înalt a PCD de către România. al căror destin comun a devenit. după războiul Crimeii (1853-1856). Astfel. practic. iar organizaţia constituită potrivit dispoziţiilor sale . tratat care includea şi prevederi referitoare la internaţionalizarea apelor Dunării. din acel moment. 2006 – an aniversar. a fost prezentat Tabelul indicativ 2002-2004 cuprinzând rezultatele activităţilor desfăşurate în cadrul dimensiunilor Procesului. stabilind. care a avut sediul în România. Totodată. a constituit o bună oportunitate pentru întărirea rolului regional al ţării noastre. participanţii au stabilit un nou Tabel indicativ pentru perioada 2004-2006. a fost consacrat. al XIX – dedicată cooperării dunărene. precum şi crearea divanurilor ad-hoc în cele două ţări române în cadrul cărora populaţia să-şi exprime punctul de vedere privind organizarea principatelor. Tratatul de la Paris a instituit şi principiul libertăţii de navigaţie pe Dunăre.Comisia Europeană a Dunării – a fost una dintre primele organizaţii internaţionale guvernamentale din lume. înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării. o responsabilitate europeană. proclamarea neutralităţii Mării Negre. cu istoria României.

1 Constituire şi participanţi CEFTA reprezintă cel mai important acord multilateral de liber schimb din Europa Centrală şi de Sud-est. România (1 iulie 1997). CEFTA a fost semnat la 21 decembrie 1992 la Cracovia (Polonia) şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993. şi Croaţia (1 martie 2003). Slovacia. CEFTA şi-a modificat componenţa de la 1 mai 2004. la Skopje. Principalul obiectiv urmărit de CEFTA a fost crearea unei zone de liber schimb prin liberalizarea graduală a comerţului reciproc cu produse industriale şi agricole şi prin eliminarea barierelor tarifare şi netarifare din calea comerţului în perioada de tranziţie. pe segmentul românesc al fluviului ample lucrări pentru asigurarea navigabilităţii Dunării.Comisiei au avut loc. Croaţia şi România. având ca membri fondatori următoarele ţări: Cehoslovacia – ulterior Cehia şi Slovacia. 72 . Celor 4 membri ai Grupului de la Vişegrad li s-au alăturat ulterior Slovenia (de la 1 ianuarie 1996). Polonia. Polonia şi Ungaria. CEFTA este considerat o ‘‘antecameră’’ şi o etapă de pregătire a participării la piaţa internă comunitară. având în vedere că cinci dintre ţările parte (Cehia. Bulgaria (1 ianuarie 1999). Acordul de aderare a Republicii Macedonia la CEFTA. rămânând în Acord Bulgaria. Slovenia şi Ungaria) au aderat la UE. UE fiind de la început în favoarea formării şi funcţionării CEFTA. Sursă : site ul MAE 7. în prezent acesta aflându-se în proces de ratificare. Acordul de Liber Schimb Central-European (CEFTA) 7. La data de 27 februarie 2006 s-a semnat.

Declaraţia Primilor Miniştri de la Zagreb a inclus un nou set de criterii de aderare la CEFTA. în conformitate cu voinţa exprimată în Declaraţia ministerială de la Sofia. Bucureşti. 28 noiembrie 2005 (cu prilejul Summit-ului Euro-Mediteranean). 7. pornind de la CEFTA.Preşedinţia CEFTA se asigură prin rotaţie. La Reuniunea Primilor Miniştri ai ţărilor membre CEFTA din 29 noiembrie 2005 de la Zagreb. ca mesaj politic al Summit-ului. adoptată la reuniunea Mesei Regionale a Pactului de Stabilitate (10 iunie 2005). Preocuparea pentru viitorul CEFTA Principala preocupare a ţărilor membre CEFTA în ultima perioadă a fost viitorul acestui Acord. mai flexibile şi mai cuprinzătoare şi a creat premizele pentru realizarea unui acord unic de liber schimb în regiune. ocazie cu care s-a transmis un mesaj privind menţinerea CEFTA şi după aderarea României şi Bulgariei la UE. În anul 2006 preşedinţia este asigurată de România. sens în care se va da posibilitatea ţărilor din Balcanii de Vest şi Republicii Moldova de a participa la Acord. Summit-ul primilor miniştri din Sud-estul Europei. în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-est exista iniţiativa creării unui acord de comerţ liber în sud-estul Europei. şi anume un acord unic. sub preşedinţia Republicii Croaţia. Existau astfel două iniţiative în regiune pentru crearea unui acord de liber schimb. şefii delegaţiilor au acordat o atenţie deosebită viitorului Acordului. Croaţia şi România care a avut loc la Barcelona. Negocierile din cadrul Summit-ului primilor miniştri s-au concentrat pe redefinirea criteriilor de aderare. 3. fiind unanimi în a sublinia. În acelaşi timp. astfel încât să se asigure o bază mai largă de aderare la acest Acord. în cursul anului 2006. faptul că viitorul CEFTA poate fi asigurat numai prin extinderea sa. 7. odată cu integrarea în UE. 2. a cărui realizare să aibă loc. care trebuiau armonizate pentru a se obţine rezultatul dorit. 6 aprilie 2006 73 . Rezultatele reuniunii au fost influenţate şi de întâlnirea trilaterală a primilor miniştri din Bulgaria. având în vedere faptul că de la 1 ianuarie 2007. România şi Bulgaria vor trebui să se retragă din CEFTA.

complementar celorlalte instrumente în vigoare sau în curs de negociere între statele din regiune şi UE. Se are în vedere semnarea Acordului în 2006. Totodată. a participat la eveniment. alături de ambasadorii la Bucureşti din ţările partenere ale Grupului de Lucru pentru comerţ din cadrul Pactului de Stabilitate. Erhard Busek. UNMIK/Kosovo. precum şi pentru perspectiva europeană a regiunii în general. România. prin promovarea transformării CEFTA într-un format care să reflecte schimbările din ultimul deceniu în Sud-estul Europei. comisarul pentru extindere Olli Rehn şi comisarul pentru comerţ Peter Mandelson. Bulgaria. coordonatorul special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-est. Prezenţa la nivel înalt a instituţiilor europene a constituit un semnal important al suportului Uniunii Europene pentru această iniţiativă. în data de 6 aprilie. la nivel politic. preşedintele Consiliului European. ambiţios şi cuprinzător. cu tema „Integrarea Europei prin dezvoltarea comerţului liber în regiune”. în calitate de preşedinte al CEFTA. Croaţia. Summit-ul primilor miniştri din Sud-estul Europei. prin extinderea simultană şi amendarea CEFTA. România. în timpul preşedinţiei Române a CEFTA. Republica Macedonia. cancelarul austriac Wolfgang Schussel. Republica Moldova. Acest Acord va înlocui reţeaua de 31 de acorduri de liber schimb bilaterale existente în regiune. ca deţinătoare a Preşedinţiei CEFTA în 2006. La finalul reuniunii a fost adoptată o Declarație comună care exprimă voinţa politică existentă. la cel mai înalt nivel. Sprijinul României 74 . de toate părţile implicate în acest proces.România. şi-a asumat un rol important în susţinerea activă a procesului. Declaraţia include principiile şi orientările în baza cărora vor avea loc negocierile efective precum şi un calendar privind desfăşurarea la nivel tehnic a acestora. Obiectivul Summit-ului a fost lansarea. La reuniune au participat prim-miniştri din Albania. Dr. împreună cu Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-est au organizat la Bucureşti. Bosnia şi Herţegovina. astfel încât acest Acord să devină un instrument modern. de a se iniţia negocierile privind crearea unui Acord de comerţ liber în Europa de Sud-est prin extinderea şi amendarea CEFTA. a negocierilor pentru crearea unui Acord unic de comerţ liber în regiune. Serbia şi Muntenegru.

8. Slovenia. cu scopul dezvoltării unei strategii economice şi de mediu viabile în regiune. Potrivit Declaraţiei. Croaţia. Turcia şi Ungaria. în perioada 5-6 decembrie 1996. având convingerea că CEFTA extins şi modernizat va reprezenta un instrument necesar şi util pentru susţinerea participanţilor la Acord pe drumul către integrarea europeană. Reuniunea inaugurală a avut loc la Geneva. asigură o mai bună prezenţă a sectorului privat în economia zonei şi stimulează transferul de know-how. securitatea şi prosperitatea întregii regiuni Sursă : site ul MAE 8. R.SECI) 8. România. după semnarea acordurilor de pace de la Dayton. alături de o contribuţie semnificativă la stabilitatea. precum şi realizarea de investiţii în sectorul privat. SECI urmăreşte coordonarea planurilor de dezvoltare regională.2 Componenţa SECI Statele participante la SECI: Albania.SECI) a fost lansată în decembrie 1996. România şi-a asumat rolul de promotor al acestui proces regional. 75 . Moldova. la propunerea comună a Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii.I. Grecia.1 Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (Southeast European Cooperative Initiative . Bulgaria. a Macedoniei. Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (Southeast European Cooperative Initiative . Bosnia-Herţegovina. Prin organizarea acestui eveniment. SECI este o structură regională care încurajează cooperarea între statele participante şi facilitarea integrării lor în structurile europene.a constat inclusiv în formularea propunerilor care să concretizeze cât mai rapid şi eficient lărgirea CEFTA.R. la 6 decembrie 1996 fiind adoptată Declaraţia de Intenţie privind cooperarea în cadrul SECI. F.

şi funcţia de Cordonator Special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE). Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa. Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Comisia Europeană. Format din coordonatorii naţionali pentru SECI (care gestionau. moment în care PSESE îşi va înceta activitatea. 17 decembrie 2002) au fost vizibil diminuate faţă de acţiunile preconizate la înfiinţarea SECI. precum şi cu instituţii şi iniţiative regionale. s-au 76 . procesul Royaumont. de asemenea. Elveţia. în 1996.3 Structuri şi modalităţi de funcţionare Comitetul de Agendă ("Agenda Committee") a reprezentat organismul decizional al acestei Iniţiative de cooperare regională. şi anume: Transportul pe Dunăre. cu sediul la Viena. la cea de-a 24-a întâlnire (Salonic. în plan intern. participarea la proiectele SECI). fost vice-cancelar al Austriei. cum ar fi: Iniţiativa Central Europeană. Banca Mondială. 8. SECI colaborează de asemenea cu Institutul pentru Regiunea Dunării şi Europa Centrală. Iniţiativa Râului Sava şi a Râului Tisa. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Comitetul de Agendă a avut drept obiectiv identificarea preocupărilor comune legate de economia şi protecţia mediului în regiune. Iniţiativa a cooperat cu: Organitaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Erhard Busek deţine. până în iunie 2008. Banca Europeană de Investiţii. precum şi stabilirea listei de priorităţi pe baza cărora au fost concepute şi dezvoltate proiecte concrete. S-a considerat că experienţa comercială şi de afaceri câştigată de SECI prin proiectele dunărene în aria dezvoltării infrastructurii de transport şi a managementului apelor este valoroasă şi poate fi folosită şi pentru râurile Sava şi Tisa. Erhard Busek. Organizaţia pentru Cooperare Economică a Mării Negre. Comitetele naţionale PRO. Dr. precum şi cu Centrul Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalităţii Internaţionale. este Coordonatorul SECI. Priorităţile de acţiune selecţionate de Comitetul de Agendă al SECI. SUA. în special în atragerea de finanţări. inspirate după modelul EUROPRO al ONU/CEE. Italia. Republica Cehă şi Federaţia Rusă.Statele susţinătoare: Austria.

afacerilor interne. transporturilor. energie şi dezvoltarea sectorului privat: a) Facilitarea trecerii frontierei . comerţ şi transport. realizate de către experţi din statele participante şi susţinătoare. respectiv: simplificarea şi facilitarea procedurilor de trecere a frontierei pentru mijloacele de transport comerciale. Legătura la nivelul SECI a acestor structuri de facilitare -SECIPRO. comerţ electronic. comisionari/brokeri.îmbunătăţirea infrastructurii fizice: au fost identificate cca. securitate. Comitetul ROMPRO a creat patru grupe de lucru. Acest proces include: lucrări de construcţie pentru extinderea punctelor de trecere a frontierei. pe proiectele legate de trecerea frontierei şi pe acele proiecte care ţin de dezvoltarea infrastructurii de transport. afacerilor externe. în principal. 30 de puncte de trecere a frontierei din regiunea SECI ca având nevoie de ameliorări. Interpol. Comitetele PRO reunesc reprezentanţi ai sectorului privat (transportatori rutieri. activitatea comitetelor a fost direcţionată spre domeniul identificării problemelor care afectează eficienţa comerţului internaţional.a avut la bază problemele specifice întregii regiuni ca. formare profesională. Astfel. reglementarea problemei vizelor pentru şoferii de camioane din regiunea respectivă. finanţelor. inclusiv Comisia Europeană. au primit asistenţă tehnică din partea Comisiei Economice a ONU pentru Europa (ONUCEE). întâlniri bi şi multilaterale. În baza deciziilor adoptate de Comisia Economică pentru Facilitarea Activităţilor de Comerţ şi Transport (CEFACT/ONU). de exemplu. expeditori. Organizaţia Mondială a Vămilor.4 Domenii şi priorităţi de acţiune SECI a vizat încurajarea cooperării între statele participante şi facilitarea integrării lor în structurile europene. OSCE.dovedit active în ţările în care a existat un interes susţinut pentru armonizarea şi simplificarea procedurilor în materie de administraţie. agenţi vamali) şi ai ministerelor comerţului. noi echipamente de 77 . SECI s-a concentrat. Membrii Comitetului aparţin instituţiilor guvernamentale care reglementează formalităţile şi procedurile de comerţ exterior. la sesiunea din iunie 1999. Proiectele SECI. precum şi din partea altor instituţii internaţionale. 8.

b) Revizuirea regimului vizelor . software şi asistenţă pentru îmbunătăţirea sistemelor informatice.modernizare a serviciilor vamale. . pregătirea operatorilor de transport şi a comunităţii de afaceri în utilizarea noilor proceduri vamale. e) Interconectarea sistemelor electrice . sporirea capacităţii de procesare la punctele vamale. pentru reconectarea aripii sudice a UCTE. finanţarea îmbunătăţirii serviciului de ferry-boat în punctul de traversare a Dunării între Vidin şi Calafat. d) Eficienţa energetică: realizarea unei reţele regionale pentru utilizarea eficientă a resurselor energetice şi de apă. precum şi îmbunătăţirea cooperării între sectoarele public-privat. f) Interconectarea reţelelor de gaz natural: investiţii în extinderea reţelelor existente şi interconexiunea cu conductele internaţionale. .reabilitarea subcentralelor şi liniilor de electricitate din Bosnia-Herţegovina şi Croaţia. Notă: SECI a asigurat. g) Combaterea criminalităţii transfrontaliere Centrul Regional SECI de la Bucureşti a devenit operaţional în ianuarie 2001. cu scopul reducerii transportului rutier prin transferarea acestuia pe calea fluvială oferită de Dunăre. c) Facilitarea transporturilor (mărfuri/pasageri) Grup de Lucru ad-hoc pentru reducerea staţionării la frontieră a trenurilor expres. Grup de proiect privind transportul pe Dunăre (Coridorul VII).crearea unui sistem tele-informatic pentru conectarea centralelor-dispecerat ale sistemelor energetice. din fonduri puse la dispoziţie de SUA şi Norvegia.activităţi şi pregătire vizând facilitarea comerţului: standardizarea şi coordonarea operaţiunilor comitetelor pentru procedurile de trecere a frontierei.sisteme de management al informaţiilor vamale: hardware şi lucrări pentru sistemele informatice vamale integrate. h) Combaterea terorismului global 78 . . precum şi proiectarea şi supervizarea proiectelor de construcţie.facilitarea eliberării vizelor pentru comunitatea de afaceri în regiunea SECI.

cu scopul creşterii cotei pe care o primesc ţările SECI din fluxurile internaţionale de capital. în iunie 1998.5 SECI şi Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est Odată cu lansarea Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. k) Alte proiecte: noi tehnologii de comunicatie. datorită naturii complementare şi obiectivelor comune ale celor două iniţiative. Coordonatorul Special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. dr. în care. s-a evidenţiat posibilitatea ca. j) Arbritajul comercial şi medierea: crearea Grupului de Experţi SECI şi a Centrului SECI pentru Arbitraj Comercial. Comitetul Mixt de Cooperare a adoptat „Declaraţia de la Bucureşti pentru reprimarea terorismului”. Dr. ca 'anexă' a unor reuniuni ale Pactului de Stabilitate. creându-se astfel Consiliul Consultativ pentru Afaceri al Europei de Sud-Est. urmând a se elabora programele concrete de transpunere în practică ale acestei reorganizări. la 27 ianuarie 2003.la 14 septembrie 2001. Erhard Busek. Astfel: Centrul SECI de la Bucureşti a devenit Centrul Regional SECI pentru Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere. Comitetele SECIPRO au trecut în subordinea noului Consiliu Consultativ de Afaceri al Europei de Sud-Est. a subliniat faptul că s-a reuşit fuzionarea activităţilor SECI cu cele ale Pactului. 8. au fost programate din ce în ce mai rar. la Bursa de la Istanbul. din anul 2002. Erhard Busek deţine poziţia de Coordonator Special. Trening şi Promovare a Medierii. În acest sens. care aveau loc la fiecare două luni. 79 . activităţile lor să fie coordonate. Întâlnirile Comitetului de Agendă al SECI. precum şi managementul apei şi tratării apelor reziduale. i) Cooperarea între pieţele de capital acest proiect a fost lansat. în prima zi a sesiunii de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Consiliul Consultativ de Afaceri al SECI a fost transformat în Consiliul Consultativ de Afaceri al Pactului de Stabilitate.

Macedonia. Republica Moldova (2006) şi Muntenegru (2007). România. Grecia. A fost înfiinţată în 1996. s-a desfăşurat la Viena. conferinţa aniversară a 10 ani de activitate a Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europene. Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) 9.Turcia. Croaţia (2006-2007). deţinută prin rotaţie. Istoric şi principii de funcţionare: Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) este o structură de cooperare regională neinstituţionalizată. (ţări fondatoare). pe o durată de un an şi reprezentată de ministrul afacerilor externe. au loc întâlniri ale directorilor politici din ministerele de externe. In perioada mai 2008 – mai 2009. organizate anual. la iniţiativa Bulgariei. după apariţia noilor state pe teritoriul fostei Iugoslavii. care a dorit să pună bazele unei noi forme de cooperare. La nivel de lucru. 80 . Croaţia (2004). Grecia (2005-2006). Serbia . PiE este deţinută de către Republica Moldova. State participante la SEECP: Albania.La 27 octombrie 2006. Grecia. iniţiatǎ de Nicolae Titulescu în perioada interbelică şi reluată după cel de-al doilea război mondial sub forma conferinţelor miniştrilor de externe la care participau Albania. Principalul for politic al SEECP sunt reuniunile la nivel înalt. Bulgaria. România şi Turcia. Sursă : site ul MAE 9. 1. Bulgaria. SEECP poate fi considerat drept continuatorul colaborării balcanice. Bulgaria (2007-2008). Mandate recente ale PiE SEECP: România (2004-2005). Bosnia şi Herţegovina (2001). Iugoslavia. Coordonarea activităţilor este asigurată de Preşedinţia în exerciţiu (PiE).

9. inclusiv la cel mai înalt nivel. securităţii şi a relaţiilor de bună vecinătate. Anexa Cartei a fost modificată în 2007. d. prin introducerea referirilor legate de înfiinţarea Consiliului Cooperării Regionale (RCC). b. cooperarea în domeniul justiţiei. martie 2006) s-a semnat o Declaraţie comună care stipulează necesitatea ca fiecare PiE să organizeze o conferinţă parlamentară precum şi 81 . Obiective şi domenii de acţiune Documentul de bază al activităţii SEECP îl constituie Carta relaţiilor de bună vecinătate. modernizarea infrastructurii în transporturi. care va deţine preşedinţia Procesului în perioada mai 2009 . o premieră în gestionarea relaţiilor interstatale din această regiune a Europei. semnată la 12 februarie 2000 la Bucureşti. cu accent pe cooperarea transfrontalieră. în combaterea crimei organizate. intensificare a cooperării multilaterale economice şi comerciale în zonă. Pe agenda reuniunilor SEECP figurează ca teme majore: a. întărirea stabilităţii. ca Preşedinte în Exerciţiu. comunicaţii şi energie. SEECP a fost conceput ca expresie a solidarităţii dintre statele din zonă. de securitate şi economice europene şi euro-atlantice. de substanţă. c. prin care se doreşte să se contribuie semnificativ la îmbunătăţirea climatului politic. În cadrul reuniunii Preşedinţilor Parlamentelor statelor SEECP (Atena. Bulgaria. social şi cultural. stabilitate. Elementul definitoriu este reprezentat de faptul că SEECP este singurul forum din sud-estul Europei provenit şi gestionat de statele din regiune. Dimensiune parlamentară în cadrul SEECP se realizează prin întâlniri ale preşedinţilor parlamentelor statelor participante. Carta este un document politic major. precum şi a terorismului.mai 2010. securitate şi cooperare în Europa de Sud-Est. Ca forum de dialog politic şi consultare. 2. traficului ilicit cu droguri şi arme. promovarea comerţului şi investiţiilor. SEECP constituie un instrument important pentru promovarea intereselor statelor participante de integrare în structurile politice. promovarea cooperării în domeniile umanitar.Troica SEECP este formată din Republica Moldova. fostă PiE şi Turcia.

capital uman. pe de alta. 9. Pe lângă reuniunile miniştrilor de externe. R. cooperarea în domeniul JAI. Cooperarea la nivel ministerial este foarte dinamică. 14 septembrie 2007.interesul pentru instituţionalizarea unei forme de cooperare între Parlamentele statelor din regiune. Astfel. implementarea unor proiecte concrete. comerţ şi investiţii. pe de o parte. dezvoltarea de relaţiilor de cooperare SEECP-RCC). dezvoltare economică. Moldova a SEECP (mai 2008-mai 2009) La 21 mai 2008. sub motto-ul: „SEE the European Perspective”. lupta împotriva crimei organizate. mediu. a fost constituit Secretariatului pentru cooperare parlamentară în Europa de Sud-Est. în aprilie 2007. 82 . fapt ce va contribui la alinierea obiectivelor şi activităţilor celor două structuri. PiE a R. se organizează întâlniri sectoriale: justiţie. în strânsă interacţiune cu UE. precum şi dintre statele din regiune. stabilirea structurilor RCC şi a mecanismelor operaţionale ale acestuia. Moldova a preluat PiE SEECP. securitate. energie. infrastructură. Priorităţile şi obiectivele PiE a R. folosind motto-ul: „Future through cooperation”. 3. afaceri interne. dezvoltarea infrastructurii de transport în ESE. Moldova reflectă interesele statelor din regiune: apropierea de UE. PiE bulgară a SEECP (mai 2007-mai 2008) PiE bulgară s-a desfăşurat în perioada 11 mai 2007-21 mai 2008. cu sediul la Sofia. cooperare parlamentară) sunt în concordanţă cu ariile de acţiune ale RCC. şi statele participante la SEECP şi UNMIK Kosovo. dezvoltarea parteneriatului public privat. 4. energie. de către Bosnia şi Herţegovina. Moldova (integrare europeană. 9. în marja reuniunii informale a miniştrilor afacerilor externe). Cele mai importante rezultate: . Printre priorutăţile Bulgariei s-au numărat: consolidarea cooperării regionale.negocierea şi semnarea. implementarea strategiei de restructurare a iniţiativelor Pactului de Stabilitate. economie etc. Domeniile prioritare de cooperare identificate de R. a Acordului de Sediu pentru RCC (Plovidv.

PiE bulgară şi-a adus aportul cel mai important al PiE bulgare în remodelarea arhitecturii regionale. În acest sens. Sofia). reuniunea miniştrilor afacerilor externe. Reuniuni relevante: reuniunea preşedinţilor Parlamentelor din regiune (16-17 aprilie 2007. conferinţa privind competitivitatea Europei de Sud-Est – societăţi informaţionale (4-5 aprilie 2008. Sofia). 9.6. Sofia). au avut loc întâlniri SEECP–PSESE. Zagreb).organizarea ultimei reuniuni a PSESE şi în acelaşi timp. Iniţiative ale PiE elenă a SEECP (mai 2005 – mai 2006) 83 . Zagreb). reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele participante la SEECP (1-2 martie 2007. reuniunea miniştrilor apărării (10-11 martie 2008. Zagreb). reuniunea preşedinţilor Parlamentelor din statele SEECP (14 aprilie 2008. reuniunea miniştrilor justiţiei şi afacerilor interne (29-30 aprilie 2008).la Summit-ul SEECP de la Pomorie (21 mai 2008). Summit-ul SEECP (11 mai 2007. axată pe tranziţia de la PSESE la RCC. în care s-au discutat aspecte privind eficientizare şi convergenţa acţiunilor acestora.. Sofia). organizată back-to-back cu Masa Regională a PSESE (10 mai 2007 (Zagreb). . reuniunea ministerială pe problematica (JAI 12-13 aprilie 2007. Sofia). Varna). ţinând în acelaşi timp cont de strategia de re-definire a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE). PiE croată a SEECP (mai 2006-mai 2007) Principalul obiectiv al PiE croată a fost ajustarea funcţională a activităţilor şi structurilor SEECP cu scopul de a le conecta la activităţile UE. prima reuniune a RCC (Sofia. reuniunea miniştrilor care gestionează domeniul prevenirii dezastrelor (7-9 aprilie 2008. 27 februarie 2008). 9. Reuniuni sectoriale organizate de PiE bulgară: întâlnirea Reţelei de Sănătate din Europa de Sud-Est (21-23 iunie 2007. au fost adoptate: Declaraţia de la Pomorie şi Programul Strategic al RCC pentru perioada 2008-2009. Conferinţa ministerială pe tema energiei (2-3 aprilie 2007. 5. Zagreb). reuniunea miniştrilor transporturilor (15-16 octombrie 2007. Zagreb: s-a adoptat Declaraţia politică şi Actul Final de la Zagreb şi s-a semnat Protocolul de amendare a Cartei SEECP).

Posibila contribuţie a SEECP la procesul privind statutul. stabilităţii şi securităţii în SEE. la 12 februarie 2000. . iunie-iulie 1999).6-7 decembrie 2005: Misiunea Troicii SEECP la Priştina şi Belgrad. prin menţionarea expresă a acestei iniţiative regionale de cooperare în două documente importante ale NATO şi. 9. În Declaraţia Consiliului Alianţei NordAtlantice (Washington. SEECP s-a consacrat pe plan internaţional. UE.7. UE a înscris în mod expres SEECP pe lista participanţilor la PSESE (Koln şi Sarajevo. prin acţiunile pe care şi le-a propus. Una din cele mai importante contribuţii ale PiE române a SEECP a fost semnarea.4 mai 2006 (Salonic): la Summit-ul SEECP. Croaţia ca stat participant la SEECP şi obţinerea de către R. la Bucureşti a Cartei relaţiilor de bună vecinătate. Acţiunea a afirmat interesul direct şi constant al SEECP pentru evoluţiile cu repercusiuni asupra securităţii şi stabilităţii regionale precum şi necesitatea implicării sporite a SEECP în dezvoltările majore din zonă. Grupul de ContactSEECP. PiE elenă a continuat. b) Preşedinţia-în-Exerciţiu a României (aprilie 2004–mai 2005) Dimensiunea politică şi de securitate: primirea R.5 aprilie 2006 (Atena): întâlnirea la nivel de directori politici. .Desfăşurată sub motto-ul „Vecinătatea în cooperare” („Neighbourhood in cooperation”). aprilie 1999). securitate şi cooperare în Europa de Sud-Est. Iniţiative ale României a) Preşedinţia-în-Exerciţiu a României (aprilie 1999–martie 2000) În timpul PiE română. 84 . R. respectiv. Moldova a obţinut statutul de participant la SEECP. stabilitate. NATO a salutat activitatea SEECP. Activităţi relevante realizate la nivel politic: . considerând-o complementară acţiunilor proprii pentru menţinerea păcii. Moldova a statutului de observator. Agenda reuniunii a cuprins: Procesul de stabilire a viitorului statut al Kosovo – situaţia actuală. activitatea promovate de PiE română.

la forumul UE . a fost creat în cadrul Ministerului Justiţiei. Grupul Consultativ SEECP de luptă împotriva crimei organizate şi a corupţiei. Raportul de progres privind implementarea Campaniei comune SEECP împotriva crimei organizate şi corupţiei în ESE a fost prezentat de ministrul român al justiţiei. Reuniuni organizate: reuniunea miniştrilor apărării din ESE (martie 2005). Cu prilejul semnării MoU privind crearea Forumului Regional MARRI (Tirana. prin furnizarea sprijinului politic necesar. În pregătirea Summitului SEECP a avut loc cea de a doua Reuniune Ministerială (10 mai 2005). precum şi întâlnirea Comitetului Directorilor Politici (8-9 mai 2005). PiE a susţinut disponibilitatea preluării sub egida SEECP a activităţilor Forumului şi Centrului Regional MARRI. Dimensiunea economică: Conferinţa la nivel de înalţi funcţionari „Entrepreneurship and Employment in South Eastern Europe” (26-27 mai 2004. 2 decembrie 2004). Dimensiunea JAI: a reprezentat o prioritate şi a vizat intensificarea cooperării regionale în domeniu. 2 iulie 2004). Bucureşti). PiE a contribuit la procesul de constituire a Comunităţii Energiei în Europa de Sud-Est (ECSEE) prin organizarea Conferinţei “Towards an Energy Community of South Eastern Europe” (1112 octombrie 2004). PiE română a organizat o dezbatere informală asupra evoluţiilor politice din regiune. forumul regional pentru tineret “Youth – intercultural dialogue and promotion of peace in the region” (aprilie 2005).Iniţierea procesului de reflecţie asupra dosarului Kosovo: în marja Reuniunii Ministeriale SEECP. Reuniunea miniştrilor justiţiei şi afacerilor interne (mai 2004) a avut ca obiectiv lansarea Campaniei comune pentru combaterea criminalitǎţii organizate şi a corupţiei în regiune.Balcanii de Vest pe problematica JAI (Bruxelles. întâlnirea preşedinţilor comisiilor de politică externă/integrare europeană (martie 2005). Iniţiativa Central Europeană (ICE) 85 . Sub egida PiE română. Sursă : site ul MAE 10. 11 mai 2005: a marcat încheierea Preşedinţiei române şi preluarea de către Grecia a PiE. Reuniunea şefilor de stat şi de guvern (Summit-ul SEECP).

10. 1. Istoricul şi structura ICE Iniţiativa Central Europeană (ICE) este o formă flexibilă de cooperare regională care reuneşte 18 state: Albania, Austria, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru (1 august 2006), Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Serbia Ucraina, Ungaria. O dată cu aderarea României şi Bulgariei la UE, la 1 ianuarie 2007, ICE cuprinde un număr egal de state membre şi nemembre UE (9). ICE cuprinde 8 state membre NATO (Bulgaria, Cehia, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria). Primul pas în direcţia creării ICE a fost făcut în noiembrie 1989, la Budapesta, cu prilejul reuniunii vicepremierilor şi miniştrilor de externe din Austria, Ungaria, Italia şi Iugoslavia. Scopul iniţiativei (denumită ”Patrulater”) era dezvoltarea cooperării politice, economice, tehnice, ştiinţifice şi culturale. Odată cu admiterea Cehoslovaciei, în 1990, structura a devenit "Grupul Pentagonal", iar în 1991, prin aderarea Poloniei, s-a transformat în "Grupul Hexagonal". Prin aderarea Bosniei, Croaţiei şi Sloveniei, structura devenit Iniţiativa Central Europeană. Deciziile ICE sunt reflectate în documente finale, declaraţii şi recomandări politice, adoptate prin consens la reuniunile de nivel (Summit-ul şefilor de guvern şi reuniunile miniştrilor afacerilor externe). 1. Preşedinţia-în-Exerciţiu (PiE): Coordonarea generală a activităţilor este asigurată, prin rotaţie, de statul care deţine preşedinţia într-un sistem de succesiune anuală. Din 1 ianuarie 2008, Preşedinţia este asigurată de R. Moldova. Pentru 2009, PiE ICE va fi asigurată de România. Principalele obiective ale PiE R. Moldova sunt: - implementarea reformei ICE, adoptată la Sofia, la Summit-ul şefilor de guvern din noiembrie 2007. - dezvoltarea dialogului ICE-UE, inclusiv consolidarea perspectivei europene a statelor nemembre UE ale ICE. - facilitarea transferului de expertiză între statele membre şi nemembre UE, prin implementarea de proiecte comune. - coordonarea agendei activităţilor ICE cu priorităţile politice ale statelor din regiune.

86

coordonarea procesului de stabilire a punctelor de contact, care vor înlocui Grupurile de Lucru. - încurajarea cooperării ICE cu alte formate regionale (SEECP, RCC etc). promovarea valorilor democratice şi standardelor europene ca mecanism de dezvoltare pentru întreaga regiune. - crearea unui cadru favorabil pentru identificarea de soluţii comune la probleme specifice cu care se confruntă statele din regiune. 10. 2. Activitatea ICE - reuniunile şefilor de guvern adoptă hotărâri privind orientările politice şi economice de cooperare în cadrul ICE, crearea şi dizolvarea structurilor de lucru, obţinerea /pierderea statutului de membru. - reuniunile miniştrilor de externe - se iau decizii privind problemele politice ale regiunii, domeniile şi formele de cooperare, structurile de lucru, chestiunile de buget şi personal, se numesc sau revocă Secretarul General şi Secretarii Generali Adjuncţi ai Secretarului Executiv. - reuniuni sectoriale ad-hoc ale miniştrilor transporturilor, agriculturii etc. - În marja reuniunilor primilor miniştri, au loc Forumuri Economice (SEF). Din partea României, Coordonatorul Naţional SEF este Mihai Harbic, director adjunct, DAEc. - reuniunile Comitetului Coordonatorilor Naţionali. Pentru România, Coordonator Naţional este Gheorghe Magheru, director general, DGBVEEAC. 10. 3. Structuri ICE: ICE are un Secretariat Executiv cu sediul la Trieste, care asistă Preşedinţia în exercitarea atribuţiilor şi pregăteşte reuniunile şi conferinţele ICE. La sediul BERD, Londra funcţionează un Secretariat pentru proiecte care oferă asistenţă în pregătirea dosarelor de finanţare a proiectelor. Secretariatul Executiv este condus de un Secretar General - SG (Pietro Ercole Ago, Italia). Acesta este sprijinit de doi Secretari Generali Adjuncţi (Alternate Secretary General/Deputy Secretary General). Până la 16 aprilie 2008 titulatura funcţiilor executive a fost Director General/Director General Adjunct. SG şi SG Adjuncţi sunt selectaţi din

87

statele membre şi numiţi la reuniunile anuale ale miniştrilor afacerilor externe, pe baza recomandării Comitetului Coordonatorilor Naţionali. Mandatul lor este de trei ani şi poate fi reînnoit doar o singură dată. 10. 4. Fonduri ICE: Activitatea ICE este finanţată din contribuţiile statelor membre. Cea mai mare contribuţie o are Italia (1,5 mil. euro include costurile pentru funcţionarea Secretariatului Executiv). - Fondul de Cooperare (iunie 2002, principalul fond cu contribuţii anuale obligatorii) – destinat finanţării de programe şi proiecte, la care contribuie toate statele membre, în baza unui barem de contribuţii anuale. Contribuţia ICE la implementarea proiectelor este de 50% din costul total al proiectului, complementat de alte surse de finanţare. Plafonul maxim oferit spre finanţare - 30.000 euro. România contribuie cu 9.900 euro. La acest fond, Italia are cea mai mare contribuţie (27%), urmată de Austria (20%) şi Polonia (8%). - Trust Fund, BERD, Londra (1991) - Italia alimentează fondul, de unde sunt finanţate parţial proiecte de cooperare tehnică şi de investiţii). Trust Fund funcţionează pe baza unui acord ICE-BERD pentru promovarea de proiecte cu caracter de studii de fezabilitate, mai ales în domeniul infrastructurilor, programe de transfer de know-how în sectoarele de agricultură, IMM, cooperare transfrontalieră, procurement, care sunt apoi dezvoltate în proiecte de lucrări pe baza unor credite - Fondul special privind clima şi protecţia mediului (2008) destinat statelor nemembre UE. - Fondul de Solidaritate (iunie 1998) din care se suportă costurile de transport ale reprezentanţilor din statele membre ICE la diferite manifestări din cadrul Iniţiativei. - Secretariatul ICE pentru proiecte UE (ianuarie 2004) sprijină participarea statelor membre la derularea de proiecte comune de cooperare, finanţate de UE şi aplicabile domeniilor de activitate ICE. Fondul se adresează statelor eligibile de fonduri UE. - Know - How Exchange Program (2004) destinat facilitării schimbului de know-how între un stat membre UE şi un stat nemembre UE ICE, prin lansarea de proiecte comune.

88

ştiinţă şi tehnologie. agricultură sustenabilă. . Procesul se înscrie în curentul dominant al remodelării structurilor regionale şi porneşte de la existenţa.dizolvarea Grupurilor de Lucru (17) şi înlocuirea lor cu o reţea de puncte focale din statele membre. dezvoltarea întreprinderilor.obţinerea unei participări financiare echilibrate. informaţii şi mass-media.Fondul Special privind clima şi protecţia mediului: 30 septembrie. inclusiv turism. coordonarea proiectelor de cooperare se realizează astfel: ministerele de resort. 89 . .5. Reţeaua va evalua şi propune proiecte de cooperare.restructurarea ariilor de activitate . . Pachetul de decizii privind redimensionarea se referă la: . îmbunătăţirea relaţiilor instituţionale cu COM.orientarea pe climă.înfiinţarea fondului special privind protecţia mediului şi clima cu eligibilitate ODA. inclusiv minorităţi. cooperare interculturală. dezvoltarea resurselor umane.Fondul de Cooperare: 1 aprilie (proiectele implementate în perioada iulie . Redimensionarea ICE a fost lansată la Summit-ul şefilor de guvern de la Sofia din 27 noiembrie 2007. după 1 ianuarie 2007.consolidarea relaţiei cu UE prin participarea ICE la proiectele finanţate de UE. sprijinirea tuturor statelor interesate în avansarea procesului de integrare UE. a unui număr egal de state membre şi nemembre UE. Scopul iniţierii procesului este eficientizarea structurilor şi mecanismelor ICE. mediu şi energie sustenabilă. . . .decembrie).iunie).mandatul ICE .dezvoltarea de activităţi comune cu alte structuri regionale compatibile pentru evitarea duplicărilor şi obţinerea unei diviziuni clare a muncii. 10. printr-o creştere graduală a contribuţiilor statelor membre.Detalii privind promovarea proiectelor: La nivel naţional. . . consolidarea cooperării cu UE prin implicarea şi facilitarea implementării programelor UE. transport multimodal.concentrarea pe agenda europeană. sau 1 octombrie (proiectele implementate în perioada ianuarie . ONG-uri promovează conceptul proiectului prin accesarea unui formularului tip. stabilirea de relaţii de colaborare în programele comunitare.

5-14 mai 2008) în valoare totală de 97. Bulgaria and Serbia creating a network on seismic hazard mapping” (51.Natural risks: Progress on seismic and geotectonic modeling across CEI territory and implications on preventing and mitigating seismic risk “ 2008: „CEI Music Corner.145 €. privind contractarea unui împrumut în valoare de 30. cu ocazia reuniunii de la Viena a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre ale acestei organizaţii. 90 .210 €). pentru adaptarea acestora la nevoile şi provocările actuale ale regiunii. „Science and Technology for Safe Development of Lifeline Systems .EUROPAfest.500 €. România. iniţiat de Jeunesses Musicales. 2007: „CEI .10. Young Musicians in Action” (Bucureşti. 7-13 mai 2007) 6. 2006: modernizarea facilităţilor aeroportuare din Aeroportul Internaţional Henri Coandă. a) România beneficiară a unor proiecte cu finanţare ICE: 2006: Proiect de cooperare tehnică finanţat de BERD. „Intercultural Bridges in Europe 2008” b) Proiecte de succes ale României: 2001: proiect de realibilitare a infrastructurii feroviare pe teritoriile României. patformă pentru stabilirea unui centru documentar pentru politicile culturale în Europa de Sud-Est”. Consiliul Cooperării Regionale (Regional Cooperation Council RCC) Consiliul Cooperării Regionale (Regional Cooperation Council .RCC) reprezintă rezultatul unui proces cuprinzător de restructurare a formatelor de cooperare regională. Londra. Poloniei şi Ucrainei 2002: “Politicile culturale. „ Deterministic seismic hazard analysis and zonation of the territory of Romania.6. Sursă : site ul MAE 11. Youth Empowerment Through Music” (Bucureşti. România.000 € pentru modernizarea facilităţilor aeroportuare din Aeroportul Internaţional Henri Coandă. iniţiat de Jeunesses Musicales. Activitatea României: România a fost primită în ICE la 1 iunie 1996.

un raport care sintetiza viziunile tuturor statelor membre privind remodelarea PSESE. În aprilie 2006. În 2005 a fost demarat procesul de revizuire a activităţilor PSESE datorită datorită faptului că progresele statelor din regiune în relaţia cu UE şi NATO impuneau o nouă formă de cooperare între acestea. ca o iniţiativă politică având ca misiune stabilizarea. Obiectivele prioritare ale acestuia au constat în conturarea structurii RCC şi în elaborarea documentelor pe baza cărora va funcţiona. ai donatorilor şi ai Secretariatului Pactului şi co-prezidat de PiE SEECP şi Secretariatul PSESE. relansarea cooperării politice şi economice. relaţiile dintre RCC şi iniţiativele şi grupurile de acţiune ale PSESE. 8-9 decembrie 2006). Au fost abordate chestiuni precum: mandatul şi procedura de nominalizare a Secretarului General al RCC. Comisia Europeană. în martie 2006. I. 91 . PSESE a fost lansat în 1999. proceduri de luare a deciziilor şi de raportare a activităţii desfăşurate. Etapele constituirii RCC Pentru a se decide viitorul PSESE.RCC şi-a început activitatea la 27 februarie 2008. Grupul a elaborat şi prezentat. a decis înfiinţarea Grupului de lucru privind aranjamentele instituţionale pentru RCC (Institutional Working Group . mandatul şi structura RCC. ambasadorul finlandez Alpo Rusi a fost a fost însărcinat să coordoneze un Grup de Revizuire a activităţilor Pactului. Reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele participante la SEECP (Rijeka. la Köln. prin transformarea acestuia în RCC. sediul Secretariatului RCC. statele au hotărât redefinirea activităţilor PSESE. UNIMK/Kosovo. împreună cu Secretariatul PSESE au prezentat un Non-paper care prevedea înfiinţarea RCC pentru a continua activităţile PSESE. prin preluarea şi continuarea rezultatelor pozitive ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE).IWG) – format din reprezentanţii statelor SEECP. statele au convenit schema financiară a Secretariatului Regional al RCC şi au aprobat strategia de eficientizare a iniţiativelor şi grupurilor de acţiune ale PSESE. relaţia RCC-SEECP. precum şi în reconstrucţia Europei de Sud-Est după războaiele din spaţiul ex-iugoslav. La Masa Regională de la Bucureşti (16 noiembrie 2006). La Masa Regională de la Belgrad (30 mai 2006).

financiar şi personal. Croaţia. Irlanda. La aceeaşi dată a fost iniţiat procesul depunerii candidaturilor pentru postul de Secretar General (SG) al RCC şi pentru găzduirea Secretariatului RCC. UNMIK/Kosovo este membru RCC cu drepturi şi obligaţii depline Scopul RCC constă în susţinerea cooperării regionale în Europa de Sud-Est. Norvegia. elaborate de IWG. Masa Regională de la Zagreb (10 mai 2007) şi Summit-ul SEECP (11 mai 2007) au marcat încheierea etapei „conceptuale” a remodelării noului format de cooperare regională. pe trei coordonate esenţiale: politic. au fost aprobate la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele participante la SEECP (Zagreb. Slovenia. Obiectivele şi funcţionarea RCC RCC va funcţiona pe baza parteneriatului dintre statele participante la SEECP (Albania. Germania. prin andosarea deciziilor cu privire la sediul Secretariatului RCC . iar RCC unul preponderent operaţional. dar complementare: SEECP va deţine rolul politic. 2 martie 2007). II. Structuri: Secretariatul regional de la Sarajevo. Finlanda. Elveţia. Serbia şi Turcia). SG este numit de SEECP. care. Muntenegru. Cele două structuri vor acţiona de pe poziţii de egalitate. statele donatoare (Austria. Suedia şi SUA) şi Comisia Europeană. Republica Macedonia. va sprijini şi PiE SEECP. Birou de Legătură la Bruxelles: este parte integrantă a Secretariatului RCC şi se supune autorităţii SG. România. Coordonarea activităţilor SEECP cu cele ale RCC va fi esenţială.Documentele Procedura de nominalizare a primului Secretar General al RCC şi Procedura pentru stabilirea locaţiei Secretariatului RCC. Bosnia şi Herţegovina. Foruri decizionale: 92 . Italia. pentru un mandat de 3 ani. RCC presupune un grad sporit de implicare a statelor din zonă. cu posibilitatea extinderii cu încă 2. care să faciliteze integrarea europeană şi euro-atlantică a statelor din regiune. condus de SG. Letonia. Profilul SG: personalitate recunoscută şi apreciată din regiune. Republica Moldova. Bulgaria. depăşind astfel paradigma PSESE: state beneficiare-state donatoare. într-un cadru regionally-owned and led. Grecia.Sarajevo şi la nominalizarea SG în persoana lui Hidajet Biscevic (fost secretar de stat în MAE croat). 1. de asemenea. 2.

3.bugetul Secretariatului este de 3 milioane euro: 1 milion euro reprezintă contribuţia statelor participante la SEECP+UNMIK/Kosovo. 4. De asemenea. Acordul de sediu între statele participante la SEECP şi ţara-gazdă (BiH).Întâlnirea Anuală: asigură coordonarea strategică şi dezvoltarea proceselor de cooperare regională şi andosează Raportul Anual al Secretarului General şi Programul Strategic de Lucru al RCC. Acord de sediu pentru Biroul de Legătură de la Bruxelles. la care va fi ataşat Statutul RCC.000 euro. Componenta regională a schemei de finanţare a Secretariatului RCC presupune gruparea statelor în patru categorii şi atribuirea unor cote corespunzătoare la bugetul organizaţiei. III. cooperare în domeniul securităţii. cu o contribuţie anuală de 140. la nivel de coordonatori naţionali. Se va reuni la nivel de înalţi funcţionari. ce va fi încheiat între Secretariat şi autorităţile belgiene. Finanţarea . Comisia Europeană contribuie cu 1 milion de euro. RCC va stabili relaţii de cooperare cu iniţiativele şi grupurile de acţiune cu scopul de a asigura sprijinul reciproc în realizarea intereselor regionale. Reuniunea se desfăşoară back-to-back cu Summit-ul SEECP. Deciziile la nivelul RCC se iau prin consens. infrastructură. Documentele RCC Declaraţia comună privind instituirea RCC. formarea capitalului uman (building human capital). Comitetul Director: compus din membrii RCC care contribuie la bugetul Secretariatului RCC şi din Troika UE (PRES. COM şi Secretariat) şi se reuneşte de 4 ori pe an. în statul care deţine Preşedinţia-în-Exerciţiu a SEECP. justiţie şi afaceri interne. cooperării parlamentare i se acordă o atenţie deosebită. RCC va favoriza accesul 93 . iar statale donatoare cu 1 milion de euro. Domeniile de interes ale RCC Activitatea RCC se va concentra pe cinci arii prioritare: dezvoltare economică şi socială. România va face parte din grupa IV.

economică şi socială europeană şi internaţională.rcc. astfel încât să o conecteze la dinamica politică.structurilor regionale la instrumentele şi mecanismele de susţinere politică. Link: http://www. tehnică şi financiară la nivel regional şi internaţional. Dimensiunea operaţională de care va dispune este menită să identifice oportunităţi de cooperare între statele din zonă şi să promoveze proiecte viabile care să faciliteze dezvoltarea regiunii.int/ 94 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful