Anca Sandu Tomaşevschi

Clădiri pentru învăţământ

Programe de arhitectură

Studiu - Note de curs 2006

2

Cuprins

Învăţământ şi arhitectură

Tradiţionala arhitectură a şcolilor, 5 Şcoala secolului XX, 13 Elemente funcţionale şi constructive, 21 Tendinţe în organizarea învăţământului contemporane, 26 Studiu de caz, 28
Bibliografie, sursa ilustraţiilor

3

Clădiri pentru învăţământ preuniversitar, universitar şi preşcolar
I. Învăţământ şi arhitectură
În tradiţionala ierarhizare şi mereu re-ierarhizare a calităţilor arhitecturii, cele două categorii fundamentale - funcţionalitatea şi estetica - şi-au disputat dintotdeauna întâietatea. În cazul arhitecturii şcolilor, ele dintotdeauna au stat într-un fragil echilibru. Funcţional vorbind, unităţile de învăţământ fac parte dintr-un sistem organizat de educare în grup (a minorilor, în general), deci este un program de arhitectură destul de obiectiv. El este inevitabil ancorat în realitatea socială a vremii, cu tradiţiile şi mentalităţile ei. Principala condiţionare de care depinde arhitectura şcolii este sistemul pedagogic. (Aşa cum la birouri am văzut că organizarea spaţiului depinde de sistemul de management al firmei.) Acesta s-a modificat de-a lungul timpului, într-o direcţie pe care o numim evoluţie, şi care a avut un ritm inegal de la o regiune la alta. Sistemul educativ oficial depinde şi de orientarea politică. Altul era sistemul în cadrul societăţilor oficial împărţite pe clase sociale şi altul este cel din cadrul societăţilor care se vor democratice. Totuşi, este de remarcat că aproape în toate timpurile a existat, şi există şi azi, o comandă pentru educaţia de masă şi o tendinţă către o educaţie de clasă, aceasta din urmă conformă cu interesele fiecărui grup social. Acestor două nivele li se acordă uneori statutul privat sau de stat al unităţilor de învăţământ. În orice caz, fiecărei astfel de situaţii sociale, politice şi juridice le corespunde şi arhitectura fiecărui tip de şcoală şi chiar a fiecărei clădiri în parte. Astfel, printre determinanţii funcţionali ai clădirii şcolare se numără: 1) Raportul dintre comunitate şi educaţie. De exemplu, e de analizat cum era tratată educaţia în evul mediu (ea se petrecea spontan, fără ca vreo auoritate să se ocupe în mod programatic de ea) şi cum era ea tratată în renaştere (când educaţia a trecut pe primul plan al preocupărilor oficiale). Şi astăzi, e de remarcat cât sunt de dispuse sau de puţin dispuse diversele comunităţi să preţuiască educaţia - în realitate şi nu în discursurile politicienilor. Iar bunele intenţii ale politicii de stat trebuie nuanţate în funcţie de situaţia specifică a zonei. 2) Tradiţia. Tradiţiile bune trebuie respectate, cele nefericite eliminate şi cel mai greu e uneori să le deosebeşti. Uneori există o mare rezistenţă în a denunţa tradiţiile păguboase (de tipul „bătaia e ruptă din rai”, „copilul trebuie să ştie de frică” etc.), dar şi o grabă juvenilă de a adopta sisteme importate, fără a le adapta. 3) Condiţiile care determină anumite sisteme educative şi motivele care pretind schimbarea sau menţinerea lor; 4) Concepţia asupra dezvoltării individualităţii umane; teoriile din psihologie şi pedagogie;

Div A Arkitekter. 6) condiţionări de natură geografică – urban/rural. 2005. 7) materiale de construcţie şi tehnologii disponibile. 1877. Grădiniţă la Penafiel. fără a urmări corespondenţa ei cu funcţionalitatea. un program atât de supus constrângerilor serioase şi importante. atitudinea adoptată a fost şi este inconstantă. după posibilităţi. Kastellet school. Nu a fost însă nici una chiar aşa de ingrată ca a spitalelor. Între aceste extreme. fără sensibilitate faţă de chestiunile ambientale – de cealaltă parte).situaţie bună sau nevoia dezvoltării rapide. Niciodată situaţia şcolilor nu a fost una favorizată. încât ţi-e şi ruşine ca arhitect să mai invoci intenţii artistice. 3. Alvaro Siza. ca a bisericilor în trecut sau a muzeelor în ziua de azi – copii răsfăţaţi ai "artei arhitecturale". 1988. În timp ce proiectul de şcoală dă o soluţie funcţională convenabilă. soluţia tehnică sau semnificaţiile – pe de o parte şi organizarea spaţiului în acord cu criterii eminamente practice.4 5) strategia politică în funcţie de situaţia economică a regiunii . Oslo. Şcoala Honterus. 4 . se preocupă şi de soluţia psihologicoestetică. Sub aspectul predispoziţiei la artisticitate. teren plat/teren în pantă. 4. Gimnaziu la Freiburg. 1547. distanţe mari între locuinţe şi/sau aşezări etc. climă caldă/climă rece. economia. proiectarea şcolilor se află undeva între extremele numite formalism – pe de o parte şi funcţionalism sec – de cealaltă parte (adică preocuparea exagerată pentru expresivitatea formei. 2. 1 2 3 1.

organică. până la infinitatea de soluţii alternative de azi. trecând prin clădirea sobră a gimnaziului tradiţional. Când spun estetic. încărcate de intenţii estetice. mă gândesc. cu rezolvări în forme diferite de la o comunitate la alta. II. mai ales pentru învăţământul gimnazial – acestea de obicei fiind amplasate în mediu urban. a şcolii pentru o comunitate mică. Cea mai veche pare să fi fost universitatea din Bologna (1088). înfiinţată în 1364. instituţionalizat. o evoluţie a clădirilor pentru învăţământ ne prezintă o diversitate destul de mare de soluţii. Învăţământul organizat. Se observă totuşi o evoluţie de la vechea clădire mică. După o scurtă istorie. 3) Univeristatea Jagellonă din Cracovia. Cambridge (1209). 2 3 . urmată de Oxford (1096-1167). în 1253. şi la chestiuni de ambient. 1 1) Studenţi la Universitatea Sorbonne din Paris. prezenta lucrare se va concentra cu prioritate pe problema şcolilor de stat. 2) Colegiu la Frankfurt. până în 1838. înfiinţată de Robert de Sorbon (capelan şi confesor). universitatea Sapienza din Roma (1303) şi Jagellonă din Krakowia (1364) etc. a apărut la graniţa dintre milenii în forma universităţilor de pe lângă catedrale şi abaţii. învăţământul primar şi preuniversitar avea un caracter improvizat. încât cu siguranţă sunt implicate şi opţiuni subiective de natură estetică. Tradiţionala arhitectură a şcolilor În Europa medievală. funcţional din 1542. spontană. evident. psihologie specifică şi sistem pedagogic.5 În ciuda caracterului obiectiv al acestui program. spontan.

păstrându-şi caracterul destul de organic şi informal. întâlnim în oraşe localuri special construite pentru şcoli. organizarea funcţională a clădirii era şi ea destul de rigidă.6 Abia în Renaştere. aici clădirile şcolare ale comunităţilor au rămas întotdeauna la nivelul unor răspunsuri spontane la nevoi şi posibilităţi. cât şi mentalităţii de origine medievală cu privire la moralitate şi viaţă disciplinată. Universitatea Sapienza din Roma. Aşezarea lungilor aripi ale clădirii în jurul unei curţi de . Învăţământul colectiv a determinat apariţia încăperilor care să-l adăpostească – clasele. Cât priveşte aşezările mici. sec 16. începând cu secolul 16. Ca urmare. Arh. Din acest moment. învăţământul a fost eliberat de tutela bisericească. Cu cât însă instituţia avea un rang mai înalt. dar potrivită destinaţiei. cu atât era şi clădirea mai monumentală – fie că era şcoală publică sau era asumată de vreun aristocrat local. pentru nivelele primar şi gimnazial. De exemplu. nici administrativ. Organizarea spaţial volumetrică a şcolilor se subordona deopotrivă principiilor compoziţionale specific renascentiste. care nu mai funcţionau nici ele în cadrul mănăstirilor. Giacomo della Porta şi Francesco Borromini (capela). nici fizic. nu prea imaginativă. Acest gest a fost făcut în Anglia secolului 16 de către Henry VIII. învăţământul a căpătat peste tot o dezvoltare mai alertă.

Relaţia profesor-elevi era una unilaterală. era totuşi o rezolvare bună. având înşirate săli de-a lungul unor coridoare. ea nemaiexistând în urma războiului mondial . În secolele 17. Ea permitea iluminatul sălilor şi coridoarelor. s-au construit şcoli destul de stereotipe. Paris. Stuttgart. Mijloc şi jos: Karlsschule. din partea unor spirite mai modeste. care spre binele lor trebuiau disciplinaţi. în care sub toate aspectele domnea sobrietatea. pe la 1670. Sus: Sorbonne. iar psihicul copilului şi tânărului era adesea traumatizat. reci. această abordare a relaţiei profesor-elevi nu era o chestiune de rea intenţie.7 regulă închise. pe la 1770. O astfel de tratare a învăţământului descuraja comunicarea dintre elev şi profesor. elevii fiind trataţi ca subiecţi impersonali. dominată de autoritarism. prin unele locuri. cu faţade monotone. şi 18. Imaginea de jos reprezintă planul şcolii înscris pe o placă comemorativă. se mai întâlneşte şi azi această mentalitate anacronică. dar şi supravegherea curţii interioare. ci doar o binecunoscută de inerţie în gândire. Sistemul pedagogic autoritarist era perfect reflectat de clădirea austeră. De altfel. Deoarece mentalitatea vremii era totuşi de tip umanist. cu coridoare şi clase fruste.

în fine. . Alura tipic renascentistă a palatului Farnese. S-a opus şi metodelor de învăţământ bazate pe stricta disciplină. cu curţi deschise. pe cât de retrogradă era arhitectura care-şi căuta drumul în trecut. spiritul cazon şi inflexibilitatea principiilor didactice. oricare ar fi fost stilul. iar inerţia mentalităţilor e mare. Dacă în Italia şi Anglia. Teoria lui pedagogică se baza pe dezvoltarea individuală a elevului. poate sub imboldul remarcabil al filozofiei. Favorite erau stilul renascentist. practicând în schimb relaţia bazată pe apropierea de elev. Astfel ne-o descrie Friedrich Schiller. ale cărui imagini şi mesaje fuseseră temeinic asimilate de public. Numai că deschiderea planului arhitectural nu a însemnat încă şi deschiderea minţii pedagogilor către metode de învăţământ mai flexibile. chiar şi în Franţa a continuat tradiţia curţilor interioare închise (quad-urile engleze fiind însă ceva mai mari). Din păcate însă. Roma. Tot sfârşitul secolului al optsprezecelea a fost însă şi momentul în care. Au existat şi voci care recomandau utilizarea anumitor stiluri pentru anumite programe de arhitectură – recomandări care însă n-au fost urmate cu consecvenţă. În orice caz. poate cel mai răspândit. aşa încât teoriile lui Pestalozzi au fost receptate cu adevărat şi cât de cât generalizate abia mult după moartea lui.8 Celebră în acest sens este Karlsschule din Stuttgart. nimeni nu-i profet în ţara lui. Din metodele lui făcea parte preocuparea pentru caracterele individuale ale alevilor. Arhitectura istoricistă şi sistemul pedagogic autoritar se încurajau reciproc. cum ar fi psihologia. pe o linie tradiţională de mult nerevizuită. au fost create teorii alternative în diferite domenii de gândire umaniste. arhitectura secolului 19 şi dezlănţuirea stilurilor istoriciste. critica şi pedagogia. cinquecento a fost un model şi pentru arhitectura unor şcoli. A urmat. tipic clasicismului francez. în fine. apoi goticul reabilitat de teorticieni şi. prin experienţe concrete. opunându-se metodelor de învăţământ bazate pe pe memorizare. prin dragoste şi înţelegerea lumii acestuia. pe atât de retrograd rămăsese învăţământul. cel care cu greu a rezistat acestui regim din 1773. Pestalozzi s-a născut şi a crescut în Zürich. El considera că procesul de învăţare trebuie să constea în înţelegerea sensurilor. Cel care va revoluţiona prin gândirea lui această pedagogie şcolară va fi elveţianul Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1827). el însuşi demonstra prin exemple cele afirmate în teorie. De aceea. eclectismul. iată că tocmai în Germania apare la şcoli planul în U. o academie militară cu colegiu gimnazial integrat – o extremă în ceea ce priveşte severitatea.

La noi. Astfel. Ea provenea de la palatul renascentist. cu atrium destins. aceeaşi soluţie se păstrase şi la ansamblurile mănăstireşti. senină dar austeră. Pe de altă parte. faţă de ideea nobilă a instruirii. cu reguli de discipină acceptate. . e o frumoasă clădire cu circulaţia interioară în jurul unui atrium. Acest model se potrivea cu tipul pedagogic înţepenit în obişnuinţă. este evidentă însă şi intenţia de a dedica programului de învăţământ arhitectura pe care timpul o validase drept cea mai nobilă şi frumoasă. Jos: Şcoala Centrală de Fete din Grădina Icoanei. care la rândul lui reedita modelul vilei romane cu atrium. Sus: Gimnaziul academic din Viena reprezintă tipul clasic al şcolii secolului 19.9 Din punct de vedere planimetric. dar bine supravegheat. acest model planimetric şi ambiental a fost preluat de Ion Mincu la Şcoala Centrală de Fete. în Europa centrală era preferată tot varianta pe plan central. 1890-1894. A fost construit în 1886 şi aparţine tipului academic. dar şi faţă de autoritatea dascălilor. care traversaseră cu consecvenţă toate secolele. Mai toate erau menite să inspire elevilor respect faţă de instituţie. având funcţiunile desfăşurate în jurul unui atrium – acoperit sau nu. În acelaşi timp. a lui Ion Mincu. Stilul însă era unul nou şi revoluţionar în Ţările Româneşti – era duiosul stil neoromânesc. ambianţa multor şcoli ne sugerează ambianţa mănăstirească.

3. 7. 10 cabinet fizică. iluminat pe deasupra şi poate fi extins cu cele trei săli de clasă de pe latura din vale. s-a constituit în model. laborator fizică. şi anume tipul compact. Gimnazii academice existau în oraşele europene mari. datorită soluţiei sale potrivită a fi adaptată unor idei viitoare. 1. WC. Un caz special l-a constituit Colfe Grammar School din Lewisham din 1891. cel cu coridor central. cu spaţii dispuse de-o parte şi de cealaltă a coridorului. destul de complexe. mai mult convenea. El exista fie 1) sub forma planului cu coridor central cu dublu traht. fie 2) sub forma de plan pătrată. cameră de serviciu. din era modernistă. spaţiul este flexibil. structura aproape bazilicală a putut fi adaptată mai târziu la sistemul constructiv pe cadre de beton. Funcţiunile. 12.10 În acelaşi timp. în Anglia şi în Germania se răspândise o altă soluţie planimetrică. clase. conform epocii. deşi o modestă şcoală din provincie. desigur. sală desen. 9. director. 14. 8. cu scenă. săli speciale pentru examinare. Semnificativ pentru tipul compact al şcolii "academice" cu coridor central este gimnaziul din Frankfurt. bibliotecă. locuinţă. prin luminator. cu hol central de distribuţie acoperit şi iluminat pe sus. sunt încă silite să se acomodeze cu spaţiile dispuse după criterii formaliste. . 6. Soluţiile pe plan compact au existat în acelaşi timp în varianta "academică" şi în varianta "populară". aulă. 5. 2. Din punct de vedere funcţional. 11. Din punct de vedere tehnic. pe când tipul popular era de dimensiuni mai mici şi mai răspândit. 13 idem chimie. gol aulă … 15 – 21 cabinete diferite discipline şi depozitele lor. Din punct de vedere al sistemelor constructive utilizate atunci. 4. care. Holul central este un spaţiu comun.

laboratoare pentru ştiinţe. 12. drector. estrada. WC profesori. portar. rezolvarea corespunzătoare a grupurilor sanitare şi vestiarelor. în afara sălilor de clasă. comod şi flexibil. 2. clase flexibile. o şcoală aparţinând tipului "popular". 4. adică ai volumetriei şi faţadelor. cum ar fi: sala de sport. mai mult decât înainte. bibliotecă. caracteriologică şi intelectuala a copilului: ventilarea şi încălzirea optimă a spaţiilor de studiu. meciuri. spectacole. probleme legate de amplasament. carcera etc. De asemenea. încă din 1832. 1889. siguranţa şi securitatea copiilor. Au fost reconsiderate teme ca forma construită şi mai ales orientarea sălilor de studiu. arhitecţii renunţau greu la clişeele îmbătrânite. 1. Totodată au apărut şi cerinţe "moderne" cum ar fi: amintita flexibilizare a partiului pentru diferite situaţii atipice până atunci. 7. ocupau tot mai mult loc în preocupările profesorilor cu responsabilităţi şi ale cercetătorilor.. întâlniri. Lawishham. activităţi în aer liber. întreceri. cabinet. 9. capela. 10. Ideea determinării unui spaţiu flexibil constituie o inovaţie care marchează un salt calitativ. intrare profesori. 3. adică în secolul 19. 8. conferinţe cu invitaţi speciali. cluburi. 11 vestiare. mobilierul ergonomic. alte spaţii specializate. şi au apărut primele tendinţe ce aveau să ducă la un proces de integrare comunitară prin utilizarea şcolii pe tot timpul zilei şi al anului. clase normale. în perioada de dezvoltare fizică. Astfel au fost conştientizate şi asumate condiţiile optime de studiu. prin întâlniri ale părinţilor. cantină. 5. profesori. cum ar fi manifestări. Existau. Totuşi. . 13. spaţiu polivalent. peisagistică. Tot în această perioadă. serbări etc. Friedrich Schinkel crease precedentul pentru o clădire de şcoală modernă. cămine. Wc şi ieşire curte elevi. curentul "igienist" nu putea sa omită tocmai programul şcolar.11 Colfe Grammar School. 6. întâlniri cu alte şcoli sau colective. Era însă o caracteristică a întregii arhitecturi a secolului. Numai în termenii formei. buna iluminare naturală şi artificială.

1878-1880. anacronisme şi gesturi avangardiste. este o clădire înzestrată cu aulă modernă. Faţada însă nu renunţă la arhitectura stilurilor. Bauakademie. cu spaţii largi şi luminoase. 3 4 1912 1830 În aceste condiţii. . cu laboratoare. Austin Hall. programul şcolar face parte dintre puţinele programe de arhitectură în care sloganul "form follows function" a fost cum nu se poate mai bine venit. 1830. Schinkel. Impunătoarea clădire prezintă un aer neo-romantic. cu mare prestigiu atât ca instituţie. 3. defazări. Gimnaziu în Germania. 4.12 1 şi 2. 1912. 1 2 Contraste. America. cât şi ca prezenţă în spaţiu.

Doar clădirile universitare şi-au permis o plastică arhitecturală ieşită din standarde. . de la separarea tentaculară pe care o vedem la Bauhaus Dessau (1923-1924). dar lipsite de inventivitate estetică. apoi la interior 4. până la şcolile pavilionare. care urmăreau cu prea multă consecvenţă criteriile eficienţei şi acumulării cantitative. în fine 5. cantina şi. Gimnaziu în Germania. din cauza indicaţiilor politice. cu corpuri autonome şi legături exterioare. La Dessau. Prin spargerea monoblocului se putea realiza limpede dorita separare funcţională a diferitelor zone.13 III. Deşi se declanşase modernismul. majoritatea şcolilor aveau încă alura generală a celor din secolul trecut – după cum se vede în imaginea de mai jos. remarcăm din nou defazări din punct de vedere al limbajului arhitectural. Şi în România postbelică au fost construite şcoli funcţionale. în general cu rezultate bune. peste un parter liber. 1927 1924 1. căminul. 2. Revenind la perioada interbelică mondială. În orice caz. cel cu săli de curs 3. 1924. birourile. de exemplu. o mare varietate de planuri au fost experimentate pe tot parcursul secolului. Walter Gropius a creeat cinci aripi tentaculare de clădire conţinând: 1. centralizat. corpul cu ateliere. 1927 şi sediul Bauhaus din Dessau. Şcoala secolului 20 Unul dintre primele gesturi petrecute în proiectele de şcoli a fost "explodarea" planului compact. aflate între ele.

Tipul dispersat II. Tipul pavilionar dispersat (explodat). Tipul organic. Tipul monobloc centrat III. deci standardizate.laboratoare. transferul copiilor dintr-un corp în altul putea fi inconfortabil. Semipavilionar II. bibliotecă. 1. adică ansamble cu portice deschise. pavilioanele sunt legate între ele prin portice deschise. în ţările cu ierni adevărate. grupul claselor normale. o proiectare uşoară. Tipul supraorganic 2 III. elementele fiind repetitive. 3.14 Tipuri de plan al şcolilor moderne 1 Pavilionar I. Şi ele gravitează însă în jurul unei zone centrale ordonatoare. Monobloc (revenire) III. 1.2. adică un campus bine organizat. o execuţie uşoară. Tipul monobloc liniar III. Ele permiteau şi crearea unei atmosfere plăcute. De multe ori.1. Tipul compact stockplan I. Din aceasta categorie fac parte următoarele variante: I. aceste tipuri de plan au fost foarte utilizate. 2. sală de sport. 1. sală festivităiţi. ateliere. Avantajele acestei scheme funcţionale sunt: posibilitatea unei bune adaptări la teren. Tipul cartezian II. cabinete.2. Pavilionar dispersat (explodat) I. 2.1. probabil dat fiind că ocupa mult teren şi că. Stânga: tipul omogen. Tipul monobloc integrat III. cu blocuri amplasate regulat în jurul unui nucleu central. Pavilionar omogen I.4. mai ales în zonele cu relief.5.3. cu distanţe mari între pavilioane. 3. cantină. 3.4. Campusul şcolar II. săli gimnastică . Tipul explodat II. pe teren mare. 3.3. În anii '50 şi '60. Şcoala pavilionară adăposteşte grupuri funcţionale în corpuri independente. raţional II. Dreapta: tipul dispersat. dispuse liber. 4. 1. 2. I. 2. Tipul pavilionar omogen (şi centralizat). Acest sistem a fost la un moment dat abandonat. de bună relaţie interior-exterior. conducerea şcolii. I. 28 de clase.

4. teren mult. Totul este legat organic. 5. Uneori. dar cu articulaţiile incluse interiorului şi cu legături cât mai scurte. Ocupă. arhitectură caldă. posibilitatea de prefabricare. 3. 6. unde volumul general este rezultatul unei creşteri interioare logice. clase elevi mai mari. 1. 2. de fapt tipul pavilionar. II. Tipul organic. Diferenţa de cele pavilionare constă în aceea că legăturile dintre pavilioane sunt coridoare închise. al unui funcţionalism moderat. agreată de către copii. 4. Avantajele sale sunt: adaptabilitatea la teren şi la cerinţele funcţionale tot mai complexe. şcoala semipavilionară a dominat întreaga producţie arhitecturală între anii 19451950. 3. spaţii comune. împletit cu forme arhitecturale calde. e drept. II. 1. Câteva unităţi complexe. II. cu circulaţii restrânse ca suprafaţă. curte. Stânga: semipavilionar dispersat-explodat. expresive. Tipul semipavilionar cartezian se deosebeşte de anteriorul doar prin faptul că pavilioanele sunt ordonate "hippodamic". raţional reprezintă şcoli cu partiuri închegate. Tipul explodat cu suite de pavilioane în compoziţii libere. cu pavilioane adăpostind şcoli de diferite grade şi funcţii anexe ale şcolilor. fără economie de teren. cu dispoziţii dinamice. clase elevi mici. 2. Campusul şcolar (complexul şcolar) este un parc. cu o mare autonomie funcţională. În general. 1. fără legături între ele. ansamblul se bazează pe o anumită autonomie funcţională.un spaţiu polivalent cu loc de luat masa şi o curte adiacentă lui. piscină. cu funcţiuni bine distribuite şi organizate. Şcoala de tip semipavilionar dispersat. mediate de articulaţii. succesiunea volumelor poate elimina coridoarele lungi.15 I. gravitează în jurul lui 2. Şcolile semipavilionare sunt cele precontemporane. Pavilioanele sunt dispuse liber pe teren. posibilitatea de a închide toate articulaţiile şi a le încălzi la fel cu celelalte spaţii. Datorită unor incontestabile avantaje. Circulaţia este interioară din pavilion în pavilion. . 3. Dreapta: tipul organic raţional. II. săli gimnastică. . Exista şi aici: II.

Volumetria şi dinamica arhitecturii este expresionistă. Dispoziţia funcţionalvolumetrică ne prezintă o serie de realizări remarcabile. Rezultatul este însă elegant şi spectaculos. această arhitectură a şcolilor a devenit şi una monoton repetitivă. şcoala monobloc pe plan compact a fost cea mai frecventă soluţie până în anii'70. datorită preocupării arhitecţilor de a depăşi vechea rigiditate a gimnaziilor de secol 19. într-un timp scurt. Şi . o epocă de mare criză. de regulă. Structurile compacte "monobloc" aveau să revină la capătul unei evoluţii interesante a acestor structuri pavilionare şi semipavilionare. În plus. Nu era nimic rău în faptul că erau reduse suprafeţele de circulaţie. Tipul supraorganic. ceea ce s-a reflectat negativ asupra calităţii şi diversităţii. prin suprafeţele de circulaţie reduse mult faţă de largheţea soluţiilor pavilionare. este specific arhitecturii plastice. cât şi ca tehnică de construcţie şi. Trebuiau construite şcoli multe. În întreaga lume. cu aceleaşi materiale. adesea stereotipă şi cam universală. s-a căzut adesea într-un exces de raţionalitate economică. când mai exista o preocupare prioritară în societate. După 1945. Revenirea s-a petrecut însă în epoca postbelică. Ideile pedagogice erau şi ele oarecum novatoare. şcolile monobloc erau în mod frecvent fie centralizate. În România însă. atât ca destinaţii ale spaţiilor. pe linia teoriilor psihologice şi psihanalitice. funcţiunile nemaiputând exista izolat. constructive. o saturaţie. Din păcate însă.planuri simple.16 II. şi anume una de natură cantitativă. 5. mai puţine pe plan central. mai întâi în chestiunea rezolvării volumetrice şi a împins lucrurile către adoptarea formelor şi principiilor moderne. Majoritatea şcolilor erau pe plan liniar. evident. Acest avantaj se cerea exploatat în acord cu situaţia acelor ani grei. dar revenirea s-a petrecut la un cu totul alt nivel calitativ. numai că ele făceau de data aceasta posibilă flexibilitatea şi o mai mare diversitate de interpretări. Aceleaşi proiecte tip erau construite peste tot în tară. precum şi o oarecare multiplicare şi întrepătrundere a funcţiunilor. conform unui unic şi cunoscut sistem pedagogic. Lucrurile se petreceau atunci simplu. o investiţie mai mare. A urmat. materiale ieftine. Proiecte tip. ea era în aceeaşi perioadă în plin avânt. a favorizat readoptarea planurilor compacte. execuţie rapidă nu puteau avea ca rezultat decât o arhitectură săracă în mijloace de expresie. Soluţia monobloc oferea un mare avantaj economic. modelate. economia generala a investiţiilor şi a terenurilor. fie liniare. Modelările arhitecturale se orientau. mai ales în secolul 19. în esenţă. Soluţiile prevedeau tot concentrarea spaţiilor într-un volum unic. Principalul motiv pentru care a fost ales sistemul monobloc era criteriul economic . Produsele sunt unicat. uşor de industrializat. cu o atmosferă impersonală. dacă lucrurile se opreau la o anumită măsură. ca cea a lui Hans Scharoun. de asemenea. III. în aripi cu destinaţii "specializate". "Şcoala igienistă" a fost cea care a determinat un salt. către deschiderea claselor spre soare şi integrarea construcţiei în zona verde. de exemplu. La începutul construirii lor. au grad mare de individualizare artistică şi necesită.

când volumele erau mari. un mare câştig. 3) se imagina o mare flexibilitate şi mobilitate funcţională . fie în "L". 1. în "U" etc. . în ultimele decenii. în dauna celor "psihologice" nu este benefic nimănui. Soluţiile sunt fie în dreptunghi. Totuşi. şcolile monobloc au fost cuprinse în mai multe categorii: III. în schimb erau greu de controlat. Ele mai pot fi cu simplu sau dublu traht. în lipsa presiunii economice exagerate şi urmând criterii superioare. dezvoltarea unor soluţii alternative excelente.17 construirea a continuat pe această direcţie. cu clase dispuse de-a lungul unei circulaţii. scări la capete etc. La rândul lor. înghesuiala copiilor în pauză. aceasta a fost soluţia ţărilor sărace. În condiţiile curente. cu atât mai puţin caracterelor în formare.care însă a fost realizată numai în cazurile reprezentative. din tipul monobloc tradiţional. 2) volumul era. niciodată în practica curentă). Creativitatea arhitecţilor este încurajată şi pusă învaloare. cu intenţii de dezvoltare rapidă – coridoare suprapuse. de fapt simplu traht. 1) Circulaţiile reduse păreau. raţional. la acea vreme. 4) nici economia de materiale nu întotdeauna era spectaculoasă. dovedindu-şi curând însă efecte adverse pe care autorităţile politice refuzau sa le vadă – de exemplu. era greu de relizat o atmosferă care să-i atragă pe copii la şcoală – şi de multe ori arhitectului nici nu i se mai cerea asta. Secţiunea arată modul de iluminare al claselor. acest tip a permis în lume. De aici fac parte rezolvările de tipul "şcolii academice". Fiind economică. deşi limitele acestui sistem erau deja conştientizate în occident. pentru că favoriza spaţiile utile – s-a dovedit însă că excesul de spaţii utile. O soluţie necanonică. se spunea în acea vreme orientată pe economie. Tipul monobloc tradiţional liniar. clase suprapuse. ingenioasă. cum ar fi cele psihologice. Unele şcoli erau nevoite sa funcţioneze cu iluminarea zenitală a claselor sau să depindă de climatizare. Galeria centrală de circulaţie are. echilibrat.

Oricum. Tipul monobloc centrat. din necesităţi de iluminare.18 Acelaşi tip monobloc liniar. fie jucat. Planurile sunt compacte. care utilizează creativ Raumplanul. der mediat prin grupuri de scări la jumătate de nivel. Apollo Schulen. La acest caz se va reveni. 1985 . Amsterdam. ce traversează atriumurile. Hermann Hertzberger. Exemplul dat mai jos constituie un caz atipic. dar cu dublu traht şi curţi interioare. Coridorul cu dublu traht deserveşte clase normale şi laboratoare dispuse pe singură latură. III. care este şi circulaţie şi sală de festivităţi totodată. Deserveşte şi clasele de pe cealaltă latură. conturul este fie regulat. 2. la mijloc se află holul central polivalent. Tipul monobloc centrat.

marea libertate de mobilare şi chiar de refuncţionalizare. pe două nivele. absenţa limitei temporale. audio vizuală.19 III. Clădirea nu se ridică pe multe nivele. posibilitatea reamenajărilor periodice. 3. organizarea programei în jurul individului. acceptând claustrarea unora dintre ele şi iluminarea lor artificială şi zenitală. cu o mare flexibilitate funcţională. de regulă sala multimedia. amestecul diverselor nivele de studiu. în care spaţiul este liber şi flexibil. În centrul neluminat se află sala multimedia Acelaşi tip de şcoală integrată. acordat curentelor pedagogice moderne şi presupun: 1. . Tipul compact integrat se deosebeşte de tipul anterior. 4. de obicei maximum două. Aceste variante de plan au fost utilizate mai mult la învăţământul primar. PARTER ETAJ O şcoala integrată. Un avantaj îl constituie marea flexibilitate spaţială. dinamismul pedagogic. având specifică dispoziţia spaţiilor educative în mod compact. 2. 3. Este vorba despre spaţii care permit acest lucru.

decât un nivel. în unele locuri iluminatul artificial şi dependenţa de climatizare. ultimele două tipuri admit. care trebuie atent analizate îninte de a decide reeditarea lor. în fond. Şcoală de tip Stockplan Am văzut că mulţi sunt factorii care determină soluţia funcţională. Nu permite. creativitatea. promovând orientarea individuală a elevului în lumea ideilor. Au fost experimente cu rezultate diverse. Dar ceea ce a determinat marile modificări în concepţia lor arhitecturală şi.20 III. laboratoare şi săli de sport. nu au fost diversele adaptări la situaţii conjuncturale – economice. Mai vechea politică igienistă a fost continuată prin introducerea în şcoli a unor riguroase reguli de igienă. spaţii de socializare. la unul cu informaţia integrată astfel încât să dezvolte receptivitatea. calitatea materialelor. Utilizarea spaţiului este intensivă. Aceasta a evoluat de la învăţământul de tip informativ. geografice. ca să permită iluminatul zenital. de necesitatea realizării unor lecţii dinamice. apropiate (prin culori. baruri şi locuri de luat masa. dar li s-au lărgit spaţiile pentru recreaţie şi bibliotecile şi li s-au adăugat altele precum săli multimedia. Tipul compact Stockplan. desigur. deservită de o reţea de circulaţii interioare. muzee şcolare. de importanţa acordată atmosferei calde. . De fapt. 4. ci a fost evoluţia gândirii pedagogice. ambele. sociale. dar şi printr-un proces de educare multilateral. bazate pe experiment. planimetrică şi volumetrică a unei şcoli. uneori grădini şi parcuri proprii. Insule funcţionale sunt amplasate într-o distribuţie compactă.) şi relaţiei fluide cu un mediu exterior de calitate. progresul. dotări anexe etc. Alte modificări spaţiale au fost antrenate de micşorarea numărului de elevi în clasă. Şcolile au fost din ce în ce mai mult înzestrate nu doar cu grupuri sanitare rezonabile. Aceste modificări de mentalitate au avut urmări în arhitectură.

laboratoare. A. ateliere . alte spaţii psihologice şi de socializare. cancelarii. A. A. spaţii de discuţii cu părinţii.. Încăperi ale corpului didactic: director. 5. bazinul de înot etc. Sala de clasă Formele cele mai utilizate sunt dreptunghiul şi pătratul. 3. Ar fi însă o greşeală să porniţi la întocmirea proiectului de atelier. pe un fundal limitat doar la propria experienţă cu clădirea de şcoală frecventată. tot la dispoziţia elevilor: sala de festivităţi. Spatii specifice procesului de învăţământ: clase.. în normative şi în activitatea profesorului de atelier. urmărind doar tema de proiectare. Elemente funcţionale şi constructive Studentul care are de proiectat o şcoală nu-şi poate permite nici pe departe să se limiteze la informaţiile cuprinse în acest curs. ambele oferind avantaje specifice. alte anexe administrative ca depozitare material didactic. Forma pătrată permite o aşezare flexibilă a mobilierului şi micşorează distanţa până la ultimul loc. Clădirea şcolii B. grupuri sanitare. în Neufert. Ea este preferată şi de inginerul structurist. tot dedicate procesului de învăţământ: biblioteca. Acestea sunt cuprinse în cărţi dedicate acestui program.. aşa-zisa cantină (mensa). vestiare. vestiar. cabinet metodic. cabinete. cabinetul medical. 2. Clasele cu forme speciale au fost proiectate din dorinţa de a personaliza spaţiul.21 IV. sala de sport. secretariat. cabinet de profesori. scări). oficiu. 4. . care trebuie folosite adecvat. Acesta este menit doar să lărgească orizontul de cultură profesională a studentului. Funcţiuni sociale şi culturale. Terenul şcolii Clădirea şcolii cuprinde: A. de a asigura un cadru intim sau din dorinţa de a obţine un volum cât mai organic. Funcţiuni auxiliare. Forma dreptunghiulară are avantajul că poate fi iluminată pe singură latură lungă.. 1. Grupe specifice de spaţii funcţionale într-o şcoală clasică A. coridoare. grup sanitar. pentru că se limitează la principii largi şi nu cuprinde faza analitică a tuturor elementelor de proiectare. Iar profesorul de atelier nu are timp să depăşească cu mult îndrumarea proiectării. A. Spaţii comune ale elevilor şi corpului didactic: Circulaţii orizontale şi verticale (holuri. anexe depozitare.

sala de clasă.22 Mobilarea claselor se face astăzi mult mai mobil decât în trecut. deci ferestre pot exista pe oricare din pereţi.iluminare pe o singură parte . Deşi ocupa ceva mai mult spaţiu. fie ea clasic-dreptunghiulară sau de alte forme. să permită o mobilare variată din punct de vedere funcţional. presupunând ca toţi elevii scriu cu dreapta. Concepţia veche despre iluminatul din stânga. în America Şcoală Montessori la Delft.iluminare bilaterală. a fost labilizată. Clasele se pot orienta şi pe latura vest. trebuie să ofere un ambient plăcut. Iluminare a spaţiului se poate rezolva în două feluri convenţionale: . În general. 1960 Şcoală generală Liceu . şi posibilităţile iluminat s-au liberalizat. se urmăreşte posibilitatea de grupare în diferite moduri a elevilor. contribuie la dezvoltarea personalităţii elevului. bănci pentru doi elevi. Astfel. deoarece temperaturile supărătoare au loc de obicei în timpul vacanţelor şcolare. dar acest lucru nu trebuie absolutizat. să aibă o buna ventilaţie şi iluminare naturală şi artificială. de asemenea pot exista şi luminatoare. orientarea sud-est este considerată cea mai bună pentru ţara noastră. Lumina poate intra din orice direcţie de-a lungul zilei. Cum astăzi formele claselor sunt absolut libere. În general. sau măsuţe individuale. clasele pot avea mobilier fix în rânduri continue. Din punct de vedere pedagogic. Hermann Hertzberger. de asemenea aceea conform căreia elevii stau fix în bănci şi se uita la profesor şi la tablă în exclusivitate. Undeva. În concluzie. această din urmă soluţie a prins în ultimele decenii mult teren.

Numărul elevilor în clasă. Circulaţiile dintre unităţile de lucru să fie optime. printre altele. 7. de următorii factori: 1. . . netipice.. Normativele sunt diferite de la regiune la regiune. 4. Suprafaţa de lucru. A se utiliza cu prudenţă.23 Infinite posibilităţi alternative de mobilare. e bine să fie de min. Distanţa dintre masă şi scaun să fie suficientă. 2. Spaţiul de jur împrejuruul mesei să fie suficient. Scaunul necesită un loc de 40 x 40 cm. acolo unde sunt adecvate. 3. 6. Posibilitatea de vedea şi de a auzi din orice punct al clasei etc. mai mare pentru copii mai mari sau pentru activităţi speciale. 65 cu 50 cm. 5. desenează etc. Dimensionarea sălii de clasă Stabilirea dimensiunii clasei depinde. masa pe care elevul scrie.

depozitul este separat de sala de lectură. curtea şcolii sau spaţiile de circulaţie centrale. audiţii. Biblioteca capătă valori mai importante ca pondere în suprafaţă şi volum în cadrul construit al şcolii abia în liceu. birouri individuale ale profesorilor. se mai poate amenaja un oficiu cu dulap pentru veselă şi spălător. Adiacent. datorită numărului restrâns al volumelor pe care le conţine. e necesar un spaţiu pentru discuţii individuale cu părinţii. . Uneori. ci au fost utilizate sălile de sport. în funcţie de situaţii. un vestiar. teatru şcolar. întruniri ale elevilor. În cazul bibliotecilor mai mari. un astfel de spaţiu nu a fost cuprins în programul şcolilor. conferinţe. care pot fi aşezate în diferite moduri. depozitarea făcându-se în cadrul sălilor de lectură. În afara de acestea. Sala de festivităţi constituie locul de adunare cu caracter polivalent – festivităţi. un grup sanitar. pentru profesori. sala de mese. se mai prevăd. proiecţii. căreia trebuie să i se asigure o bună ventilaţie. Este preferabil un mobilier de dimensiuni mici. o garderobă pentru vizitatori.24 Biblioteca în şcolile mici nu ridica probleme funcţionale deosebite. de regulă. Cancelaria va fi gândită ca sală de consiliu şi spaţiu de odihnă pentru profesori şi se calculează în funcţie de numărul profesorilor.

în funcţie de condiţiile naturale sau de mărimea şcolii. În multe şcoli ale tipului de plan dispersat sau pavilionar. Terenul ideal ar trebui să aibă o forma cat mai compactă. amenajările pentru şcolile generale din România se limitează la un teren de handbal. adică atunci când nu sunt necesare haine suplimentare pentru a ieşi afară la joacă. care oferă un grad sporit de amuzament. parte cu pomi sau copaci. De regulă. există şcoli amplasate pe reliefuri dramatice. Aceste zone plantate au ca funcţiune principala protecţia împotriva prafului şi zgomotelor. fie comasat. Mărimea se calculează în funcţie de numărul elevilor şi posibilitatea de teren existent. parte cu plantaţii joase. Lecţiile în aer liber sunt de cele mai multe ori ţinute în muzee şi alte locuri în oraş. prin exemplificări făcute elevilor. o parte trebuie plantată stabil.25 Terenul şcolii. în funcţie de mărimea şcolii. spaţii plantate. Sunt recunoscute avantajele unei astfel de practici. Terenul de sport se amplasează de obicei în apropierea sălii de gimnastică. Repartizarea zonei plantate poate fi făcută fie dispersat. O altă funcţiune o constituie valoarea ca muzeu natural. Unul dintre parametrii importanţi ce trebuie analizaţi privind terenul este suprafaţa lui. Ea variază de la caz la caz. Şcoală Steiner la Bergen . în şcolile de azi astfel de soluţii sunt rare. Teoriile privind « şcoala deschisă » susţin ideea de colectivitate. cu valoare didactică. Totuşi. care poate fi folosit şi pentru alte jocuri sportive. încât fiecare putea beneficia de o mica curte de recreaţie sau studiu în aer liber. pentru a putea beneficia de instalaţiile tehnico-sanitare ale acesteia. Totuşi. Se consideră că terenul şcolii este utilizat atunci când afară sunt între 10 şi 20 de grade. clasele mici au fost astfel dispuse pe parter. Din terenul şcolii. o declivitate constantă şi unică. considerente igienice şi pedagogice. El trebuie sa cuprindă terenuri sportive şi de recreaţie. regiune.

Ei aici învaţă cum se invaţă. Condiţia este ca opţiunile să nu fie făcute prea devreme de către elevul imatur. În secolul 20 au fost introduse şcolile cu spaţiu interior deschis. Aceasta necesitate este urmărită de gândirea cercetătorilor în domeniu (pedagogi. mai mult sau mai puţin prompt. constatăm că: ■ organizarea funcţională face un efort de adaptare la diferite sisteme pedagogice prin integrarea comunitară a şcolii. au apărut în ultimele două decenii câteva curente şi tendinţe noi. cu ofertele sale opţionale. în altele acceptate. sociologi. obligaţi să privească înainte la tablă şi la profesor. S-a întâmplat odată cu concepţia conform căreia învăţământul nu mai presupune doar acumularea de cunoştinţe şi abilităţi. În diferite perioade evoluţie ale societăţii. În domeniul învăţământului. Acest sistem. copiii erau aşezaţi în bănci într-o clasă. economice şi constructive nu rămân exclusive. Abia de la jumătatea secolului 20. parţial cu programe individualizate. flexibilizarea partiului. În secolul 19. au dat în occident rezultate remarcabile. fie integral. Arhitectura reacţionează. diversificarea mobilierului. dar copiii stăteau în continuare în faţa profesorului.26 V. ci se subordonează unui sistem pedagogic adecvat. realizând două obiective : evitarea oricărei segregări sociale la o vârstă prea mică şi acordarea unei lungi perioade de timp elevilor şi profesorilor pentru a descoperi câmpul lor de interes. această orgaizare a început să se schimbe. astfel se urmăreşte crearea unei atmosfere cât mai la scara preocupărilor şi sensibilităţii copiilor. firmitas şi venustas. parţial sub formă de direcţii stabilite de ministere. Tendinţe în organizarea învăţământului contemporan Am văzut că o arhitectură de succes a şcolilor se realizează atunci când criteriile funcţionale. Ei învaţă despre atitudini. Învăţământul comprehensiv este opusul sistemului didactic informativ. Ea este soluţia ideală pentru democratizarea învăţământului. Această formă de învăţământ permite transferul liber al elevilor dintr-o grupă de vârstă în alta. introducerea formelor de iluminat alternative. psihologi. comunicare. ■ constructiv şi economic soluţiile utilizează posibilităţi tehnice contemporane şi urmăresc economisirea prin eficientizarea procesului de construcţie ■ criteriul estetic este strict legat de psihologie şi ambient. fie parţial. Elevii vin la şcoală să înţeleagă. introducerea climatizării. Iar dacă ar fi să luăm pe rând cele trei criterii ale lui Vitruvius – utilitas. comportament. care în unele ţări au fost respinse. la aceste revizuiri ideologice.. diversificarea formelor de plan. A asista şi orienta educarea copiilor cu ajutorul spaţiului arhitectural este astăzi tema principală a arhitecţilor de şcoli. un fenomen natural este găsirea de noi soluţii pentru problemele apărute. ele fiind definitorii pentru tot restul . filozofi)..

majoritatea statelor din America practică acest sistem pedagogic. Germania. pentru a determina copilul să înveţe cu plăcere. probabilă. Şcoala prin televiziune. sunt utilizate pentru învăţământul adulţilor. Rolul social al şcolii. Un exemplu de şcoală polivalentă este cel din Yerres (Franţa). până la nivelul individual al elevului. Laboratoarele de limbi străine sunt acceptate pretutindeni. Construcţiile sunt concepute pentru a oferi cetăţenilor posibilitatea de a folosi câteva din dotările existente în cadrul şcolii. Ea oferă flexibilitate în timp. sunt disponibile pentru aceştia pentru orele de şcoală. Organizarea şcolilor. Şcoala mobila (pe roate) impune necesitatea de a procura echipament şcolar unor grupuri de populaţie implicate în mişcări nedorite. de asemenea. profesorul este obligat să fie ghidul care ajută elevul să-şi găsească drumul sau prin bogata piaţă de cunoştinţe. Învăţământul individual duce mai departe politica comprehensivă. fără intervenţii din afară. . Maşinile de învăţat. derivate din publicitatea comercială. Şcoala polivalentă este o şcoala care poate fi utilizată şi pentru alte activităţi. Metode noi de învăţământ. Şcoala nu este o entitate separată de viaţa zilnică a adulţilor. chiar sa gândească. Politica joaca un rol important în acest domeniu. teatrul. să citească. programele de televiziune sunt pe cale de a influenţa poziţia profesorilor. O astfel de şcoală oferă beneficiarilor posibilitatea de a modifica organizarea interioară. Este considerată o soluţie bună din punct de vedere pedagogic şi evita constrângeri din punct de vedere arhitectural. Este posibil ca şcoala comprehensivă să constituie o soluţie unică până la universitate.27 vieţii. Fiecare elev beneficiază de o direcţie. Anglia. conferinţe etc. în acord cu propriile sale aptitudini şi dorinţe. Italia şi câteva landuri germane o aplică experimental. putând fi folosite după programul şcolar ca centru de reciclare. Se utilizează mijloace subtile. organizarea spaţiului în funcţie de necesităţi de moment. uşor de reasamblat. Suedia. care pot fi amplasate după necesităţi sau din elemente demontabile. sa socotească. Dar o iniţiativă locală independentă necesită un grad mare de maturitate din partea administraţiei locale şi a conducerii. intelectual şi logistic. Şcoala cu plan liber. televiziune. chiar sălile de clasă şi laboratoarele. Rezultatele cele mai satisfăcătoare pot fi obţinute când colectivităţile au posibilitatea să se organizeze sub forma unor grupări independente financiar. ele fiind înlocuite prin învăţământul la domiciliu. Eventualitatea unei dispariţii totale a clădirilor şcolare pare. unde şcoala este totodată şi centrul cultural al localităţii. nu legate în mod direct de învăţământ. Dotările generale. biblioteca. Pe lângă rolul de distribuitor de cunoştinţe. învăţământul integrat unui tip de educaţie socială. computere. Se compune din clase mobile. Activităţile sunt programate din timp. în timpul serii. uşor. în câteva cazuri.

în locul şcolilor cu mai multe nivele. de a se construi şcoli pe parter. 6 mc/elev • iluminatul locului de studiu între 150-200 Lux • terenul şcolii oferă o suprafaţă de 25 metri pătraţi de elev • terenul curinde spaţii uşor izolate pentru lecţii în aer liber şi o gradină botanică • şcoala este amplasată lângă un parc. administraţie). I. săli polivalente. de exemplu : muzee. dar ferită de trafic şi zgomot. • clase de maximum 30 de elevi • 2 mp/elev • volum de min. Aceasta are o clădire proprie. stimulatoare pentru psihologia copilului.28 Şcoala fără şcoală este o şcoală care nu posedă clădire proprie. Şcoala poate să folosească ca baza câteva amenajări permanente. formată din elemente de strictă necesitate pentru o şcoală (clase. şi nu una încazarmată. . • 400 de elevi. mergând către o eleganţă specifică. VI. cedate de colectivitate. Sălile de clasă depăşesc azi o fază utilitară. • Este uşor accesibilă din cartier. în care recomandarea lui Pestalozzi "şcoala să vină la copil" a găsit în sfârşit ecou. şi pe suprafeţe mai generoase decât în anii de boom ai perioadei post belice – 1960-1970. Şcoală generală într-un oraş mic. Imaginile ambelor studii de caz le voi prezenta la cursul oral. de care copiii pot beneficia în deplină siguranţă. biblioteci. dar încearcă să utilizeze mijloace existente în colectivitate. tendinţa este. celelalte elemente ale ei fiind aşezate dispersat în oraş şi fiind folosite integrat de elevi şi de către comunitate. Şcoala integrată. Este evident că s-a urmărit un ambient agreabil. percepută ca duşmănoasă de către copil. În ţările occidentale. de câţiva zeci de ani încoace. realizată cu finanţe moderate. biserici. ca urmare a flexibilizării standardelor pentru şcoli. Studii de caz Dacă Pestalozzi recomanda ca şcoala să genereze o atmosferă cât mai aproape de cea domestică. stăpânită de o oficialitate autocratică. ce a avut loc în anii ’90 în Europa. au trebuit să treacă multe decenii pana când să fie înţeles şi să-i fie urmate recomandările.

care în anii 1960 – a însemnat un punct de cotitură în concepţia arhitecturală şcolară. ea tot trebuie schimbată". experimentat intensiv. în sensul posibilităţii de readaptări ulterioare. se simţeau comfortabil împreună. drumul deschis de Hermann Hertzberger este perfect valabil şi continuă şi astăzi. O creaţie de pionierat a fost Şcoala Montessori din Delft. II. este esenţială. cu două sisteme educaţionale diferite. animat. spunea Hetzberger. "pentru că orice ai face. experimentate personal. în paralel cu un aflux mare de imigranţi. Şcoala Montessori din Delft. Marele lui merit este acela de a fi pus în practică rezultate ale celor mai avansate cercetări teoretice cu privire la modul de funcţionare al instituţiilor respective. . Şcoala primară Apollo din Amsterdam.29 Hermann Hertzberger Este acelaşi arhitect creativ. Şcoala este de fapt o combinaţie de două şcoli diferite. şcoala Montessori din Amsterdam este o refuncţionalizare a unei mai vechi clădiri de birouri. aflat în avangarda ideilor. "Şcoala nu trebuie definită ca obiect". printre care trece un hol. în care copiii pot lucra în afara claselor. proiectată de Hermann Hertzberger în anii '80. Şi în cazul clădirilor şcolare el acordă soluţia spaţială cu cele mai avansate idei din filozofia programului de învăţământ. Spre deosebire de alte experimente care trebuie privite cu prudenţă. Şi ca dovadă. când s-a înregistrat o restângere de buget în Olanda. care a revoluţionat arhitectura clădirilor de birouri. este tot o şcoală Montessori. Prin această organizare spaţială. ca o stradă. Principiile ei. Partiul conţine o succesiune de "căsuţe". Ambientul este plăcut. Şcoala a dat rezultate bune şi în perioada anilor 90. El a organizat clasele în jurul unui spaţiu central care arată ca un amfiteatru şi care în decursul anilor a fost preferat. Ca urmare. flexibilitatea. elevi care vorbeau diferite limbi şi care aveau nivele diferite de înţelegere. Singurele coridoare conduc către spaţii excentrice. Amble şcoli prezentate evită coridoarele. au stat şi ele la baza şcolii moderne de pedagogie infantilă. Hermann Hertzberger Paranteză: Maria Montessori (1870-1952) a fost prima femeie medic în Italia şi cea care a avut o enormă influenţă în schimbarea sistemului pedagogic la copiii mici. inedit.

S. Elvetia. Culture and Science. TANASOIU. Education. Planning Flexible Learning Places. Editura didactica şi pedagogica. 9/1991 Nenumărate reviste şi site-uri . Radu. Arhitectura constructiilor şcolare. Bucureşti. Planning Building for Educational. TESTA. Elvetia. London. 1977. Carlo.30 Şcoala Montessori Apollo din Amsterdam. Deutsche Bauzeitung. 1979. 1993. Constantin. 1975. Alfred. MILLS. Bucurest. şi colectiv. Editura Mc Graw Hill Book Company. PESTISANU. 1961. Criterii de baza cu privire la proiectarea unitatilor de învăţământ. ROTH. 1979.Editura tehnica. Hermann Hertzberger Bibliografie: LEGGET. Eduard. AR. 1975. The neew school. New Educational Facilities.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful