You are on page 1of 14

Hăşmăşan Gavril

Mic dicţionar
Biblic

Manual de studiu pentru Şcolile Duminicale


Dăruită tuturor iubitorilor de adevăr.
Romania BN Lechinţa, ianuarie 2011

A
Aaron = Luminat. Ab = Luna a cincea din calendar 15
iulie – 15 august.
Abaddon = Săpânul Adâncului cel Se crede că apără contra demonilor şi
Mare, Prinţul războiului, Demon, furtunii.
Apolion. Ami = Poporul Meu.
Abba = Ava, adică Tată, este rostit Amon = Idol Egiptean din cetatea No.
numai de fii. Amoniţi = Urmaşii lui Ben-Ammi, fiul
Abel = Păstor, Vanitate. fiicei cele mai tinere a lui Lot.
Abel-Miţraim = Jalea Egiptenilor. Amos = Purtător de poveri.
Abel-Sitim = Şesul salcâmilor. Ana = Har.
Abib = Luna când se coc spicele. Anatema = Blestemat.
Abis = Adânc, prăpastie fără fund. Antihrist = Anticrist, anti-crist,
Absalom = Părinte al păcii. împotriva lui Cristos.
Abth = Efa, 38,8 litri. Apokalupsis = Descoperire,
Acor = Tulburare. revelaţie.
Acrabim = Pasul Scorpionului. Apollion = Prinţul Adâncului,
Aczib = Minciuna. Abadon.
Adam = Om. Format din trup, suflet Apollo = Prinţul mincinoşilor, Demon.
şi duh. Apostazia = Lepădare de credinţă.
Adâncimile Satanei = Împletirea Apostol = Trimis.
religiei cu magia. Adâncirea în tainele Araba = Ţinut uscat de pe amândouă
magiei albe sau negre, de cei ce maluri ale Iordanului.
mânuiesc Scripturile. Aram = Siria.
Adar = A douăsprezecea lună din Arameu = Sirian.
calendar, 15 feb. – 15 mar. Aram-Naharaim = Siria dintre cele
Sărbătoarea Purim. două fluvii.
Adonai = Stăpân, Domn. Arba = A fost omul cel mai mare
Adulter = Curvie, preacurvie. dintre Anachimi.
Agape = Agapao, Dragoste sfântă, Arca lui Noe = Construcţie
sacrificatoare, curată. paralelipipedică din lemn de Gofer.
Agar = Fugă, zbor. Areopag = Locul de dezbatere a
Agat = Are dungi colorate diferit sub învăţăturilor, se afla pe Colina lui
forma sau culori de: ochi, piersică, Marte.
migdale, lemn, foc sau nor. Arhanghel = Comandant de oşti,
Ahab = Unchi. Înger superior.
Ahmeta = Ecbatana – capital Ariel = Leul lui Dumnezeu,
ţinutului Mediei. Arhanghel, Altar, Îngerul vindecării, al
Alchedama = Ogorul sângelui. mâniei şi al creaţiei.
Aleluia = Halelu-yah, Lăudaţi pe Ariston = Masa de dimineaţă, mic
Domnul, Cântec de laudă pentru dejun care în unele zone este masa
Dumnezeu. principală din zi.
Alfa şi Omega = Începutul şi Armaghedon = Este denumirea
sfârşitul, prima şi ultima literă din locului unde se va da Bătălia de la
alfabetul grec. Meghido, dar şi a tuturor lucrurilor ce
Allon-Bachuth = Stejarul plângerii. se vor întâmpla acolo.
Almug = Lemn de Santal, plăcut Arnebeth = Iepure ce rumegă şi are
mirositor. copita lipită.
Ametist = Amethystos-contra beţiei. Asarion = Monedă.
Cuarţ violet-albăstrui, violet sau roz.. Aşer = Fericit.
Aşerah = Zeiţă israelită, sau stâlpi o înfăţişare îngrozitoare. Al doilea
ciopliţi după o anumită formă de cult după Satan şi înaintea lui Leviatan. Ei
şi închinare. formează prima triada demonică.
Asirah = Magistrat care deschidea Beer = Fântână.
sărbătorile publice. Beer-Şeba = Fântâna jurământului.
Asiria = Asur. Behamot = Animal asemănător
Asmodeus = Arhidiavol, Prinţul hipopotamului.
demonilor răzbunători. Bel = Idol Babilonian.
Aspida = Aspis, Viperă, şarpe mic şi Belial = Demon, Prinţul făcătorilor de
veninos. pagube.
Astarteea = Soţia lui Baal, zeiţă Ben = Fiul lui …
Canaanită a fertilităţii, zeiţă supremă Beniamin = Fiul mâinii drepte.
care domină cerul. Zeiţă a procreaţiei, Ben-Oni = Fiul durerii mele.
fecundităţii, dragostei şi războiului. Beraca = Binecuvântare.
Asur = Şarpele fugar. Prima capital a Beria = În nenorocire.
Asiriei mari, Irak. Beril = Piatră preţioasă, pură este
Avram = Tatăl este slăvit, părinte al incoloră. Cu impurităţi este: verde,
mulţimilor. albastră, galbenă, roşie, albă.
Azaria = Numit şi Ozia. Bet-Aven = Casă de nelegiuire, casă
Azazel = 1)Ţapul ispăşitor, izgonit, de idoli.
purtător de păcate. 2) Demon al Bet-Eden = Casa desfătării.
deşertului, opus lui Dumnezeu. 3) Betel = Casa lui Dumnezeu.
Înger, a arătat omenirii tainele Bet-Haeţelului = Casa vecinătăţii.
veşnice ce se fac în ceruri, si a Bet-Leafra = Casa prafului.
descoperit meşteşugurile metalelor şi Bet-Şemeş = Templul Soarelui,
armelor (Cartea lui Enoh). Heliopolis (Greci) sau On (Egipteni)
Beula = Măritată.

B
Boaz = În El este tărie.
Bochim = Cei ce plâng.
Braţ = 1,75 metri.
Baal = Zeu Cananit, Domn, Stăpân, Bubă rea = Pustulă malignă,
Suveran. Zeu al munţilor, a fertilităţii cărbune, dalac, antrax.
şi a timpului. Doreste închinare
absolută şi necondiţionată.
Baal-Berit = Domn al legământului.
Baal-Peraţim = Şesul rupturii. C
Babel = Babilon, încurcatură, Cabul, pământ = Steril, fără
confuzie. Şarpe inelat. valoare.
Baca = Valea plângerii. Cabul, unitate de măsură = 4 logi,
Bamah = Înălţimi. 1,35 litri.
Bamot-Baal = Înălţimile lui Baal. Caftor = Locuitori din Creta.
Bat = Efa, 24-38 litri Cain = Căpătat.
Bat-Şua = Batşeba. Calea morţii = Calea tuturor
Bdelium = Răşină. oamenilor.
Beca = Jumătate de siclu, 6 gr. Canaanul = Ţara negustorilor.
Beelzebub = Demon, Prinţul zeilor Capacul ispăşirii = Scaunul
falşi, Baal-Zevuv. Idol al cetăţii Ecron, îndurării.
Stăpân, Zeul muştelor, gunoiului. Are
Cartea Psalmilor = Cartea laudelor, Daric = Dareikos, monedă de aur
Harfa. emisă de Darius I, aprox. 5 dolari.
Cărturarii = Învăţătorii David = Preaiubit.
colectivităţilor, foarte buni Decapole = Zece cetăţi.
cunoscători ai Scripturilor, jurişti şi Degetul = 1,9 cm sau 0,02 m
teologi veritabili. Demisiclul = ½ siclu, din aur avea
Cer = Întindere de ape. Loc doar 8,18 gr. Iar din argint avea 7,27 gr.
bănuit acum, nu-I din lumea fizică, Demon = Ţap păros.
vizibilă. Despotes = Stăpân absolut.
Chelubai = Caleb. Diacon = Servitor, slujitor
Chemoşul = Zeu Moabit. administrativ în bisericile creştine.
Cheretiţi = Cretani. Diamant = Adamas-indestructibil, de
Chesita = O sumă de bani. neânvins. Duritate 10. Incolor.
Cheşvan = Marheşvan, a opta lună Diana = Este numele latin al zeiţei
din calendar. 15 oct.- 15 nov. Artemis a grecilor.
Cheţia = Casia, Frumoasă ca ziua. Diatheke = Legământ sau
Chibrot-Hataava = Mormintele testament.
lăcomiei. Diavol = Diabolos, acuzator,
Chineret = Ghenezaret. calomniator, cel care stă curmeziş
Chiparos = Specie de Brad. oamenilor. Părintele minciunii şi a
Chiriat-Arba = Cetatea lui Arba. păcătoşilor, cel ce ispiteşte pe oameni
Chiriat-Iearim = Ogorul lui Iaar. şi le face rău.
Chişleu = A noua lună din calendar. Didrahma = Monedă egală cu două
15 nov.- 15 dec. Sărbătoarea luminii. drahme, din aur avea 8,18 gr iar din
Chitim = Cipru. argint 7,30 gr.
Cimişirul = Merişor. Didymus = Geamăn.
Codrant = Bănuţ, cel mai mic ban. Dikaioo = Îndreptăţit, achitat legal
Colocint = Curcubete. de vină.
Cor = 10 efe, 240 litri. Dikaios = Drept, imparţial.
Coral = Perlă. Dikaiosune = Dreptatea, voia Lui.
Corban = Dăruit, predat, pentru Dina = Judecată.
Domnul. Dinar roman = Monedă numai din
Corturilor = Sărbătoarea colibelor. argint cu greutăţi variabile: 3,24-3,88-
Cot = 48 cm. 4,50 gr.
Cristos = Mesia sau Unsul. Dioscuri = Semnul fraţilor gemeni, fii
Curcubete = Castravete sălbatic, lui Zeus.
arbust. Domnii = Ierarhie a îngerilor.
Cuş = Etiopia. Domnul = YHWH, Yah-weh, Iehova,
Dumnezeu.

D
Dorca = Tabita, Gazelă.
Douleo = A sluji ca un sclav, rob. Dar
din dragoste.
Dabar = Fapte, cuvinte, Cartea Drahma = Aprox. 10 bani de argint.
faptelor si a cuvintelor fiecaruia. Din aur avea 4,09 gr. Iar din argint
Dagon = Zeul peşte. 3,65 gr.
Dan = A judecat. Drum de Sabat = Aprox. 1100 m.
Daniel = Dumnezeu este judecător. Dunamis = Puteri, minuni.
E
Epignosis = Cunoaştere deplină,
reală.
Episkopos = Supraveghetor, Păstor
Eben-Ezer = Piatra de ajutor. al tumei.
Ecbatana = Capitala ţinutului Mediei. Epistates = Stăpân.
Eclesiastul = Predicatorul. Solomon. Epitropos = Tutori, îngrijitori.
Ed = ( altar), Martor. Esau = Păros.
Eden = Plăcere, Farmec, Desfătare. Esec = Ceartă.
Edom = Roşu. Esenienii = Preoţi dezidenţi ce
Edomiţi = Urmaşii lui Esau. respingeau autoritatea Templului
Efa = Egală cu un bat, 24-38,8 litri spunând că nu ritualurile exterioare
(cereale) dovedesc adorarea lui Dumnezeu ci
Efa-Omer = 6,5 litri. trăirea practică. Formau o a treia
Efod = Umărar, asemănător armurii. scoală de teologie după farisei şi
Efraim = Dublă rodire. saduchei. Majoritatea lor trăiau in
Egiptul = Balaurul de lângă mare. castitate.
Ekklesia = Biserica. Adumarea Estera = Stea.
formată din cei aleşi. Eşcol = Strugure.
El = Domnul este un Dumnezeu care Etiopia = Ţara Cuş.
ştie totul. Eurachilon = Euroclydon, vânt
Elah = Casa lui Dumnezeu. puternic de la nord la est.
Elam = Persia. Eva = Viaţa, Femeie.
El-Betel = Dumnezeul Betelului. Evanghelia = Vestea bună.
El-Elim = Dumnezeul Dumnezeilor. Evreu = Eber, de dincolo de Eufrat.
El-Elion = Dumnezeul Cel Preaânalt Exousia = Drept, autoritate, putere.
şi Atotputernic. Ezechiel = Puterea lui Dumnezeu.
El-Elohe-Israel = Domnul este Ezel = Despărţire.
Dumnezeul lui Israel. Ezra = Ajutor.
Eliezer = Ajutorul lui Dumnezeu.
Elimelec = Dumnezeu este împărat
Elisei = A cărui mântuire este
Domnul. F
Elişama = Dumnezeu a ascultat. Fantomă = Umbrele morţii, suflete
Eloah = Casa lui Dumnezeu. rătăcitoare care dintr-un motiv sau
Elohim = Dumnezeu creator, văzut în altul nu şi-au găsit odihna în locuinţa
trei ipostaze: Tatăl, Cuvântul şi Duhul morţilor.
Sfânt. Fariseii = Fariseu-Separat, Formează
El-Olam = Dumnezeul cel veşnic. o clasă socială aparte, cu şcoli de
El-Roi = Dumnezeu care vede tot. învăţământ. Formaţi în mare parte din
El-Shaddai = Dumnezeul cel rabini, nobili şi bogaţi, educaţi în
atotputernic. teologia ebraică, foarte stricţi în ceea
El-Sur = Puternicul, Stânca lui Israel. ce priveşte ritualurile, erau adepţii
Elul = A şasea lună din calendar 15 tradiţiilor orale, a purificării. Credeau
aug – 15 sept. Anul Nou şi în nemurirea sufletului, înviere şi
Sărbătoarea corturilor. ingeri. Deschişi la interpretarea
Emanuel = Dumnezeu este cu noi. Scripturilor.
En-Hacore = Izvorul celui ce strigă. Fântâna adâncului = Groapa fără
fund, Tartar, acolo stau îngerii închişi.
Făpturile vii = Îngeri, conduc

H
judecăţile lui Dumnezeu, Martore la
închinare.
Femeie = Işa, Purtătoare de viaţă
prin naşteri. Habacuc = Îmbrîţişare
Fii lui Dumnezeu = Îngeri ce au trăit Hades = Locuinţa morţilor, diferită
cu femei, probabil din cei căzuţi. de Gheenă.
Filacterii = Veşminte lungi şi late Hagai = Sărbătoresc, sărbătoare.
purtate de rabini. Halac = (munte) Muntele cel pleşuv.
Filisteni = Urmaşii Casluhimilor. Halcedon = Halchedon sau Oolit,
Fruntarii = 1) Cutii mici cu cele piatră preţioasă de culoare brună.
patru texte din lege. 2) Să ai mereu Halleluiah = Lăudaţi pe Domnul.
înaintea ochilor, în minte poruncile Hamona = Mulţime.
Domnului. Hamon-Gog = Valea mulţimii lui
Gog.
Haneşul = Taphenes.
G Havot-Iair = Târgurile lui Iair.
Helcat-Haturim = Locul săbiilor
Gabriel = Dumnezeu este puterea ascuţite.
mea. Inger, mesagerul lui Dumnezeu. Hermonului = Munte numit şi Sirion
Gad = Noroc. sau Senir.
Gadareni = Ghergheseni. Heruvim = Îngeri cu două aripi,
Galed = Movila martorului. păzitor.
Găinuşa = Cloşca cu pui sau Hidechel = Tigru.
Pleiadele. Constelaţia se află în Hieron = Ansamblu de clădiri ale
centrul galaxiei noastre. Este marcată Templului.
de steaua Alciona. Soarele central al Higaion = Meditare, cântec din
pleiadelor se află la 400 ani lumină de harpă.
noi. Este înconjurată de o centură Hin = 4-6,5 litri.
fotonică. Homer = 388 litri.
Ghedeon = Luptător. Homologeo = A fi de acord cu ceva.
Gheenă = Ge-Hinom, Valea Tofet, Hor-Iearim = Muntele Iearim.
valea care arde cu foc continuu. Horma = Nimicire, distrugere.
Ghera = 1/20 din Siclu. 0,6 gr Hosea = Osea, Dumnezeu
(0,579gr.) mântuieşte.
Gheşrom = Străin. Hrisolit = Crisolit sau Olivină, (Olivă-
Ghibea Elohim = Dealul lui Măslină). Cristalele mari şi clare de
Dumnezeu. Olivină se numesc Peridot sau
Ghilgal = Prăvălire. Crysolith. De culoare măslinie,
Ginosko = Cunoscând, ştiind, aflând, galben-brună, verzuie până la negru.
prin experienţă. Duritate 6,5-7.
Goel = Răscumpărător. Hrisopraz = Crisopraz. Cuarţ cu
Gofer = Chiparos. habitus fibros. Poate fi: incolor,
Goimi = Neamuri, se referă la albăstrui-cenuşiu, roşiatic, verde.
persoanele ce nu cunosc pe Varietatea verde de calcedonie poartă
Dumnezeu, considerate necurate, denumirea de Crisopraz, Hrisopraz.
spurcate. De aceea şi însoţirea cu ei Duritate 6,5-7 pr scara Mohs.
era interzisă.
I
Ilie = Al cărui Dumnezeu este
Domnul. Domnul este Dumnezeul
meu.
Iachin = El va stabili. Inger = Sol, trimis, mesager.
Iacint = Hiacint, Zircon, piatră Inimă = Scripturile se referă în
preţioasă ce poate înlocui diamantul special la - Ochiul minţii – la acea
fiind asemănător. Culori: incolor, inimă care se află în mintea omului nu
galben-auriu, roşu, brun. în piept. La tot ce iubeşte.
Iacov = Cel ce ţine de călcâi, Ioan = Domnul este îndurător.
înşelător, înlocuitor. Ioel = Domnul este Dumnezeu.
Iad = Denumire populară a Iayului de Iona = Porumbel.
foc şi pucioasă, Gheenei sau Focului Ionatan = Darul lui Dumnezeu.
veşnic de chin. Iosafat = Domnul judecă.
Iaebeţ = Trist. Iosia = Domnul vindecă.
Iafo = Iope. Iosif = Domnul să-mi mai adauge un
Iaspis = Jasp, jaspis – piatră stropită. fiu.
Cuarţ având culorile: galben, brună, Iosua = Domnul este mântuitor.
galben-ocru, roşu-cărămiziu. Iov = Prigonit.
Iaşer = Cântecul arcului din Cartea Ir-Hamelah = Cetatea sării.
Dreptului. Irodianii = Partida din vremea lui
Iavan = Grecia. Isus, sustinuta de Irod.
I-Cabod = Nu mai ste slavă. Isaac = Râset, veselie.
Iedidia = Iubitul Domnului. Isahar = Răsplătire, Cartea
Iegar-Sahaduta = Movila mărturiei. Dreptului.
Iehova = Dumnezeul Cel Veşnic Viu. Isaia = Mântuirea lui Dumnezeu.
Iehova-Iire = Domnul va purta de Isaron = 3,88 litri
grijă. Ismael = Dumnezeu aude.
Iehova-Mecodishem = Domnul, cel Israel = Biruitorul lui Dumnezeu.
care te sfinţeşte. Isus = Domnul este mântuitor.
Iehova-Nisi = Domnul, steagul meu. Iş = Bărbat
Iehova-Raah = Domnul este Iş-Boşet = Es-Baal.
păstorul meu. Iuda = Lăudat fie Domnul.
Iehova-Rafa = Domnul care te Izabela = Iezabela, nume asemuit
vindecă. frecvent cu depravarea fizică şi
Iehova-Savaot = Domnul oştirilor. morală. Trăirea în păcate şi
Iehova-Şama = Domnul este aici. fărădelegi. Pericol şi mai mare este
Iehova-Şhalom = Domnul păcii. când se dă şi slujitoare a luminii
Iehova-Ţidchenu = Domnul, adevărate.
neprihănirea noastră. Izreel = Pe care o sădeşte
Iemima = Frumoasă ca ziua. Dumnezeu.
Ieremia = Domnul este înălţat,
Domnul este Dumnezeul suprem.
Ierubaal = Apere-se Baal.
Ieshurun = Israel, cel curat. Î
Iesurun = Israelul meu. Învăţătura lui Balaam = 1) Constă
Iiar = A doua lună din calendar, 15 în a corupe, provoca omul să încalce
apr. – 15 mai. porunca lui Dumnezeu pentru a
deveni vulnerabil la atacul demonilor
şi a muri în păcat. 2) In a căuta Mag = Înţelept, om de ştiinţă. Erau
valorile lumii acesteia (bani, ranguri, consideraţi magi din pricina lucrurilor
faimă), în detrimentul Împărăţiei pe care le puteau face şi nu erau pe
adevărate. Practic prin amândouă înţelesul oamenilor. Aceasta nu
Satana suceşte minţile oamenilor exclude faptul că unii din ei erau şi
pentru a face orice numai să nu vrăjitori, magicieni.
primească mântuirea. Magadanei = Ţinutul Magdalei.
Magor-Misabib = Spaimă din toate

K
părţile.
Mahanaim = Două tabere.
Mahane-Dan = Tabăra lui Dan.
Kab = 2,20 litri. Malcom = Zeu amonit.
Kapar = A acoperi, ispăşi. Maleahi = Trimisul Domnului.
Kislev = Chişleu, a doua lună din an Mamona = Demon, prinţul
15 nov.- 15 dec. Sărbătoarea Luminii. ispititorilor, stăpânul comorilor şi
Koinoneo = Sunt în părtăşie, unitate, bogăţiilor lumeşti.
comuniune cu Cristos. Mana = Man-hu, ce este aceasta?.
Kor = 388 litri. Pâinea din pustie, arată ca o perlă
Kotil = Log, 0,55 litri. (coriandru) albă.
Kurios = Putere supremă a lui Manase = Uitare.
Dumnezeu. Mandragore = Plantă erbacee cu
flori violet deschis şi cu fructe mari

L
despre care se crede că produce
fertilitate.
Mara = Amărăciune.
Laşaron = Ţara Saronului. Maranata = Maran-Atha, Domnul
Latul palmei = 8 cm. nostru vine. Vino Doamne.
Lebeus = Levi. Mareşa = Stăpânire, moştenire.
Lemn mirositor = Lemn de santal. Marheşvan = A opta lună din
Leptala = un bănuţ. calendar 15 oct. – 15 nov.
Letec = 5 efe, ½ omer, 120-194 litri Marot = Amărăciune.
Levi = Alipire. Masor = Egiptul.
Leviatan = 1) Crocodil, 2) Babilon, 3) Mator = Afluent al Nilului, râurile
Al treilea prinţ din prima triada Egiptului.
demonică. Mărgăritar = Perlă.
Libertinilor = Din Libertum, Africa. Mefiboşet = Merib-Baal.
Lingoare = Febră tifoidă. Melhisedec = Împăratul Salemului
Litra = 326 gr. 12 uncii. (Păcii). Preot al Dumnezeului Cel
Liturghie = Slujbă sfântă la templu Preaânalt. Faptul că nu are trecută
sau biserică. spiţa de neam nu înseamnă ca a
Lo-Ami = Nu-i poporul meu. apărut din nimic (neant).
Log = 1/12 parte dintr-un hin, 0,33- Meni = Număr, soartă, sau planeta
0,55 litri. Venus.
Lo-Ruhama = Cea fără îndurare. Merathaim = Babilonul, apostat.
Meresin = Demon, prinţul diavolilor

M
locali ce cauzează epidemii si furtuni.
Meriba = Ispită, ceartă. Se află la
Cades în pustia Ţin.
Merodac = 1) Zeu Babilonian. 2)Evil Năluca nopţii = Apariţie de noapte,
Merodak - Bărbatul lui Marduk, fiu şi prevestitoare de rele.
succesor a lui Nabucodonosor. Nebo = Idol babilonian.
Mesia = Unsul, în ebraică- Mesia, în Neftali = Luptele mele.
greacă Cristos. Neghev = Miazăzi.
Mesopotamia = Aram-Naharaim, Nehuştan = Şarpe de bronz de pe
Siria dintre cele două fluvii. vremea lui Moise, zeificat.
Metatron = Arhanghel, Enoh Netiniţi = Slujitori ai templului.
plimbându-se cu Dumnezeu. Nezer = Vlăstar.
Metochos = A deveni părtaş cu Nicolaiţi = Partidă, sectă. În
Cristos. ideologia lor păcatele firii şi ale
Mica = Cine este ca Domnul ? trupului erau admise, deoarece doar
Migdal-Eder = Turn al turmei. trupul era afectat, iar sufletul
Mihail = Cel care este asemenea lui rămânea curat. În bisericile lor era
Dumnezeu. permis aproape orice plăcere, chiar şi
Mila = 1,479 – 1480 m participarea la orgiile altor temple
Milo = Fortificaţie, Cetăţuia Sionului. păgâne.
Mina = 50 sicli, din aur 818 gr. Şi din Niger = Negru.
argint 727 gr. Nimicnicie = Nimic, mai puţin decât
Mina de argint = 60 sicli 1/6 din zero.
talant. Nimrod = Rebel.
Mina de aur = Babioniană – 2 lire Nisan = Prima lună din an, 15 mar.-
Romane, 50 de sicli, 600 gr. (575 gr.) 15 apr. Sărbătoarea paştelui.
Mirt = Arbust ornamental cu flori No = Teba.
mici albe şi parfumate. No-Amon = Zeul Amon din No, în
Mitra = Diademă. Egipt.
Miţpa = Veghere, Domnul să Nod = Ţara Nod, fuga.
vegheze. Noe = Mângăiere, odihnă.
Moabiţi = Fiul fiicei mari a lui Lot. Nof = Memfis.
Moful = Memfis.

O
Moise = Scos.
Moloh = Zeitate feniciană şi amonită
a războiului căruia i se aduceau jertfă
copii pentru înduplecare. Obadia = Slujitorul lui Dumnezeu.
Monogenes = Cel unic. Obrinteală = Inflamarea sau
Muncitor cu ziua = Un dinar, tumefierea unei răni existente din
asigură întreţinerea pe o zi a unui om. cauza frigului sau infectării ei.
Ofel = Deal în partea de SV a
Ierusalimului.
N Ohola = Cortul ei.
Oholiba = Cortul meu este in ea.
Nabal = Nebun. Oida = Fiind conştient de un anumit
Naomi = Cea plăcută. lucru.
Naos = Locul sfânt al templului. Om = Adam, viaţă.
Naum = Mângâiere, linişte. Omer = 1/10 din efă, 2,40 – 3,88 litri.
Nazarinean = Vlăstar din Nazaret. On = Heliopolis, Aven, Templul
Nazireat = A se despărţi de ceilalţi şi soarelui la Egipteni.
a se supune la înfrânare. Onisim = Folositor.
Onix = Calcedon de culori variabile: deosebită, se aseamănă la gust cu
alb-negru, cu dungi brune sau albe, fierea amară. Combinaţia pelin-oţet
piatră semipreţioasă. produce anestezie generală.
Opal = Mineral de culori variabile: Peniel = Faţa lui Dumnezeu.
incolor, cenuşiu, roşu, brun, galben, Pereţ = Spărtură.
portocaliu sau roşcat. Pereţ-Uza = Ruperea lui Uza,
Orion = Constelaţie cunoscută şi ca moartea lui.
Vânătorul. Se află în emisfera nordică. Petru = Petros, piatră, stâncă. Chifa.
Vizibilă din România în perioada nov.- Philanthropia = Dragoste (activă-
apr. Prin mijlocul ei trece Ecuatorul ajutătoare) faţă de oameni.
ceresc. Cele mai strălucitoare stele Phileo = Dragoste Dumnezeiască.
sunt Rigel, Betelgeuse (Ea este de Picior = 32 cm.
1000 de ori mai mare decât Soarele şi Pleiada = Constelaţia Cloşca cu pui
de 135.000 de ori mai strălucitoare sau Găinuşa.
decât acesta), şi altele. Orion are un Pogon = Suprafaţa pe care o poate
şir de trei stele strălucitoare numite ara un bou intr-o zi.
Centura lui Orion. Sub centură este o Politarh = Judecător din Tesalonic.
protuberanţă formată din mai multe Prăjină = 2,88 m
stele mici (una fiind nebuloasa Orion), Preacurvia = Relaţie sexuală a unui
numită Sabia lui Orion. căsătorit cu altcineva.
Osana = Mântuieşte (acuma), te rog. Presbiter = Bătrânul adunării.
Osea = Hosea, Domnul mântuieşte. Pretoriu = Sala de judecată şi
Otic = Otig, ţepuş de plug. reşedinţă a guvernatorului roman.
Ozia = Împărat a lui Iuda, numit şi Principatele = Ierarhie a îngerilor.
Azaria. Pronaos = Locul preasfânt al

P
templului.
Psalm = Cântare de laudă.
Psuchikos = Omul natural, sufletesc.
Padan-Aram = Ţinut din Nenăscut din nou.
Mesopotamia. Pur = Sorţ, Întristarea prefăcută în
Paidion = Copii mai mari, crescuţi bucurie.
spiritual. Purim = Sărbătoare instituită de
Palma = 23 cm. împărăteasa Estera şi Mardoheu. Sorţ-
Paradis = Rai, cer, frumuseţe Pur.
desăvârşită. Put = Libia.
Parakletos = Mângăietor, avocat, Puterile = Ierarhie a îngerilor.
apărător, (lucrare specifică Duhului Pyton = Duh de ghicire în vrăjitorie.
Sfânt)
Partide = Opinii, gânduri, idei.
Pas = 96 cm.
Paşhur = Noroc din toate părţile.

R
Paşte = A fi ocrotit, izbăvit, a trece
pe lângă pedeapsă.
Peleg = Împărţire.
Pelin = Plantă înaltă de cca. 1 m, cu Rabi = Învăţător, preot.
flori galbene aromate, utilizată in Rabşache = Majordom sau paharnic.
medicină sau industria alcoolului. Rabuni = Stăpânul meu.
Frunzele ei sunt de amăreală Raca = Om de nimic.
Rafael = Arhanghel. Dumnezeu este Satan = Demon, Şarpele, Dragonul,
cel ce vindecă. Leul, prinţul vrăjitorilor şi
Rahav = Egiptul. Ps. 87. magicienilor. Calomniator, adversar,
Rai = Paradis, cerul lui Dumnezeu, purtător al răului.
loc de fericire deplină. Satir = Demon, Ţap păros.
Ramat = Înălţime. Saton = 12,9 litri.
Ramat-Lehi = Dealul fălcii. Saul = Întrebat.
Reba = ¼ de siclu, 3 gr. Săptămânilor = Sărbătoarea
Rebeca = Ribka, atrăgătoare, cinzecimii.
măgulitoare. Scopit = Castrat.
Refaimiţi = Uriaşi. Sea = 7,9 – 12,9 litri.
Rehobot = Lărgime. Sebat = A unsprezecea lună din an,
Rimon = Numele babilonian a lui 15 ian – 15 feb.
Baal (Siria) sau Adad (Canaan). Sela = Stâncă, oprire.
Ruach = Suflarea de viaţă din cele Sela-Hamahlecot = Stânca
patru vânturi. împărţirii.
Ruben = Vedeţi fiu. Semnele zodiacului = Semnele
Rubin = Varietate de corindon de vremurilor, o succesiune de 12 semne
culoare roşie. Duritate 9. sau figuri închipuite pe bolta cerului.
Ruhama = A primit îndurare. Ele sunt ca un fel de inel prin care
Rut = Însoţitoare. trece soarele în drumul lui aparent,
de-a lungul celor 12 luni din an.

S
Senir = Muntele Hermonului.
Serafim = Înger cu 6 aripi, se ocupă
cu închinarea, sfinţenia. Organizează
Saduchei = Sadoc-conservatori, şi întreţine aceste lucrări înaintea lui
formaţi din clasa preoţimii, Dumnezeu.
Pentateuhul era singura carte Set = Înlocuit.
canonică recunoscută. Nu cred în Sicamin = Dud, Pomniţ.
nemurirea sufletului, învierea Siclu = 1) 2 beca, din aur are 16,36
trupurilor şi nici în ingeri. gr. Şi din argint 14,54 gr. 2) Siclul de
Safir = Corindon de culori: albastru, Ag. Ebraic = 4 drahme, 4 dinari
verde, galben, portocaliu, roz. romani, 14,12-14,25 gr. 3) Siclul de la
Duritate 9. Tell Beit Mirsim = 8 mine = 11,4 gr.
Samariteni = Oameni din Babilon, 4) Siclul de la Ugarit, Siria 9,5 gr. 5)
Cuta, Ava, Hamat şi Sefarvaim, Siclul Egiptean 8,8 gr. 6) Siclul
aşezaţi în Samaria. Mesopotamian 9,8 gr.
Samuel = Dumnezeu a ascultat, Sicomori = Smochini sălbatici.
Chemat de Domnul. Simeon = Ascultare.
Sarai = Prinţesa mea. Sinedriu = Tribunal suprem
Sardiu = Piatră preţioasă de culoare Evreiesc.
roşie ca focul. Credinţa populară Sirion = Muntele Hermonului, Sion.
susţine că apără contra bolilor. Sitna = Împotrivire, ură.
Sardonix = Sard-Onix, calcedon cu Sivan = A treia lună din an 15 mai –
benzi de culoare brună. Neagră şi 15 iun. Sărbătoarea Săptămânilor.
albă. Sluga = Suflet.
Sarkikos = Om stăpânit de firea Smarald = Smaragd, beril de culoare
pământească, nu de duh. verde-smarald, duritate 7,5-8.
Solomon = Paşnic. Terafim = Idoli ai casei, de
Stadia = 185 m dimensiuni mici.
Stafii = Fantome, ţapi sălbatici. Terebint = Stejar.
Stânjen = 1,96 m. Tetrarh = Conducător al unei pătrimi
Statir = 2 didrahme, din aur avea dintr-o regiune.
8,52 gr. Iar argint 14,60 gr. Tişri = A şaptea lună din an 15 sept.
Străjerii = Înger puternic în grad, – 15 oct. Ziua Ispăşirii.
comandă ordinele Topaz = Tapas înseamnă foc. Piatră
Sucot = Colibe. preţioasă de mai multe feluri: Topaz
de aur, de Madeira şi fumuriu.

Ş
Duritate 8.
Trestie = 2,88 m.

Şeba = Jurământ.
Şeminit = Harpă cu 8 coarde.
Şeol = Locuinţa morţilor. Ţ
Şeşacului = Babel, format prin Ţaanan = Care Iese.
inversarea ordinei literelor, Ţafnat-Paneah = Descoperitorul de
criptogramă. taine.
Şeşbaţar = Zorobabel. Ţefania = Cel ascuns de Domnul.
Şfelah = Vale. Ţoar = Mic.
Şibolet = Pârâu, şuvoi.

U
Şihor = Apa Nilului.
Şilo = Mesia.

Umbre = Stafii, fantome, cei morţi.


T Uncie = 1/12 din litră 27,17 gr.
Urâciunea pustiirii = Răzvrătirea
Tabeera = Ardere. care pustieşte. Cel ce se aşează intr-
Tabita = Dorca, Gazelă. un loc neângăduit, pentru a face
Talant = 3000 sicli, 60 mine, 34-36 lucrarea Satanei.
kg, 6000 dinari. Din aur avea 49,77 Uriel = Arhanghel, lumina mea este
kg şi din argint avea 43,620 kg. Dumnezeu.
Tamarisc = Arbust mediteraneean Urim şi Tumim = Lumină şi
cu flori albe sau roz. desăvârşire.
Tamuz = 1) Adonis, idol Sirian şi Ursa Mare = Carul mare, cea mai
Fenician. 2) A patra lună din an 15 cunoscută constelaţie formată din
iunie – 15 iulie. şapte stele principale, cu strălucire
Tartan = General Asirian. asemănătoare.
Tartar = Locul din locuinţa morţilor

V
unde stau legaţi în lanţuri ingerii
căzuţi
Tau = Semnul pe frunte al aleşilor lui
Dumnezeu. Vadra = 30 litri.
Tebet = A zecea lună din an 15 dec.- Vameş = Colector de impozite şi
15 ian. taxe.
Teknion = Ucenici, copilaşi. Veacuri = Lumi, universuri, sute de
Teknon = Copil, fiu. ani.
Viaţa = Suflet viu, este în sânge.
Viermele = Mustrarea de conştiinţă
din chinul veşnic, că ai fi putut face
voia Domnului şi nu ai făcut-o.
Vinul = Consumul de vin şi băuturi
tari se practica in VT, totuşi cei aleşi,
sfinţii, nu aveau voie. La nunţi şi alte
ocazii, vinul se consuma diluat până
la 1/10.
Virtuţi = Ierarhie a îngerilor.
Viţel de mare = Focă sau Morsă.
Vrajba = Duh de ceartă, răzbunare,
de aţâţare a oamenilor la ceartă şi
bătaie.

Y
IHWH = Iehova, Eu sunt, Dumnezeul
cel veşnic viu.

Z
Zabulon = Locuinţă.
Zaharia = Domnul dreptatea, cel de
care şi-a amintit Domnul.
Zamzumimi = Refaimiţi.
Zavistia = Ură mocnită în inimă
(duşmănir, gelozie ), fără
exteriorizare.
Zelotul = Canaanitul.
Zeloţii = Apăruţi în timpul ocupaţiei
romane, ei nu acceptau nici o
colaborare cu romanii. Întemeiaţi de
Iuda din Gamala. Fundamentalişti
fanatici ai acelor vremuri, vinovaţi de
răscoale, revolte şi războiul civil.
Zi de jug = Suprafaţă arată de doi
boi într-o zi. Aproxumativ 2500 mp.
Zi de sabat = 2000 de coţi sau 1000
de paşi, în jur de 1 km.
Ziua începuturilor slabe = Ziua
lucrurilor mici, neînsemnate.
Zorobabel = Născut în babilon.