You are on page 1of 13

Analiză comparativă geopolitică Rusia –

China (I)

Scris de Marina Mihaela PENEA
Duminica, 23 August 2009 20:30
Provenind din latinescul comparatio, cu sensul de „constituirea unei perechi”, termenul de
„comparaţie” desemnează „operaţia mentală de apropiere a două sau mai multe lucruri cu scopul
determinării asemănărilor şi diferenţelor dintre ele”. Esenţială în orice studiu ştiinţific, comparaţia
internaţională, conform lui Matei Dogan şi Dominique Pelassy, „ascute percepţia fenomenelor
politice”. „Ea este calea cea mai adecvată pentru a discerne ce este banal şi ce este singular, pentru a
pune în lumină originalitatea contextelor naţionale, a cerceta în acelaşi timp constante (…). Ea
nutreşte cele mai bune teorii, dovedindu-se o adevărată pârghie a cunoaşterii.”

În domeniul geopolitic motivele interesului pentru studiul comparativ sunt bine întemeiate. El pune în
valoare atributele fiecăreia dintre cele două ţări analizate, subliniind în acelaşi timp diferenţele precum şi
efectele acestora. Astfel pornind de la analiza comparativă a unor date exacte, ce fac referire la geografia
şi economia atât a Rusiei cât şi a Chinei putem observă în ce măsură geograficul are influenţă asupra
politicului şi economicului. Mai interesant este însă de văzut în ce măsură două ţări cu regimuri politice
aparent complet diferite, chiar opuse, au elemente similare şi nu dintre cele mărunte şi nesemificative, ci
chiar dintre cele fundamentale. Spre exemplu putem observa, prin analiza instituţiilor aparţinând unei aşa-
zise democraţii-cazul Rusiei şi a unui autoritarism capitalist-cazul Chinei, acelaşi grad ridicat al corupţiei,
aceeaşi lipsă de transparenţă şi acelaşi control ridicat al statului asupra acestora.
Prin mijloace specifice precum analiza teoriei relaţiilor internaţionale, a unor date statistice şi proiecţii
cartografice, literatura contemporană de specialitate, precum şi reflecţii personale, lucrarea de faţă îşi
propune ca printr-o analiză comparativă a elementelor istorice, economice, geografice, precum şi a
interdependenţelor dintre acestea să zugrăvească atât realitatea actuală cât şi premisele pentru viitor a două
ţări ce împărtăşesc obiectivul comun al „multipolarităţii”.Un alt obiectiv important al lucrării este de a
stabili, prin analiza unor date concrete, probabilitatea ca într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat
poziţia actuală de hegemon a Statelor Unite să fie înlocuită de multipolaritate, Rusia şi China având un rol
esenţial într-o posibilă transformare. Nu în ultimul rând lucrarea constituie o încercare de a răspunde la
cele două întrebări deosebit de actuale şi nu mai puţin controversate : este China pe cale de a deveni o
democraţie de tip occidental şi se îndreaptă Rusia către autoritarism capitalist?

Resurse naturale

Rusia este una dintre cele mai bogate ţări din lume în resurse minerale, îndeosebi cărbune. Hidrocarburi
(mai mult de 1/3 din zăcămintele de gaze naturale şi cca. 6% din cele de petrol), minereu de fier (cca. 1/3
din rezervele mondiale), multe minereuri neferoase (crom, nichel, cupru ş. a.) şi auro-argentifere,
diamante etc. Deşi producţia s-a diminuat în ultimul deceniu al sec. XX, Rusia se înscrie în continuare
între principalii producători mondiali de: gaze naturale (locul 1 pe Glob), diamante (1/4 din totalul
mondial), nichel (de asemenea un sfert din producţia mondială). Este locul 2 mondial la petrol, locul 3 la
cărbune, locul 4 la uraniu şi fier şi locul 5 la aur.
În ceea ce priveşte resursele naturale ale Chinei acestea sunt numeroase şi variate. Este cel mai mare
producător mondial de cărbuni, minereu de fier şi staniu şi un important producător de petrol, minereuri
neferoase, aur, sare, fosfaţi naturali ş.a. Este de asemenea al doilea producător mondial de energie
electrică. Are resurse semnificative de: huilă, lignit, petrol, gaze naturale, minereu de fier, mangan,
tungsten, molibden, cupru, plumb, staniu, zinc, mercur, bauxite, magneziu, argint, stibiu, azbest, sulf,
fosfaţi, sare etc.

Rusia. Scurt istoric

Rusia, al cărei început statal se plasează în a doua jumătate a primului mileniu al erei noastre a cunoscut o
dezvoltare teritorială ce poate fi împărţită în mai multe etape. Prima dintre acestea ar fi „perioada Kiev”

Oraşul nu are mai nimic din stilul şi spiritul rusesc. Încep să se contureze acum şi obiectivele sale geopolitice pentru prezent dar mai ales pentru viitor – expansiunea teritorială înspre Marea Baltică în nord. iar prin anexările rezultate în urma celor trei împărţiri ale Poloniei (1772. i-a obligat pe locuitori să accepte Creştinismul în forma sa greco-ortodoxă. ruşii nu au ştiut dacă să îl blameze sau să îl aclame. Veneţia şi Imperiul Roman. noul monarh fiind ales ţar şi nu numit conducător al ţării sale pe cale ereditară. El cunoaşte apogeul puterii în timpul domniei lui Vladimir I Sveatoslavici (950-1015). Oka şi Volga superioară. fapt ce frânează dezvoltarea societăţii ruse. Urmează Mihail Romanov. Stârneşte astfel antipatia şi reacţia tradiţionaliştilor care l-au denumit chiar „antihrist”. la fel ca fiul său Alexis. Carol al XII-lea (victoria de Potlava – 1709). cu Lituania şi Polonia.(980-1169). Neavând o educaţie înaltă şi-a dezvoltat singură aptitudinile pentru politică. împărat 1721-1725).. pentru o lungă perioadă de timp. „. dar datorită conflictelor interne dintre prinţi munca acestora a fost în zadar. după ce îl înlătură de la tron pe soţul ei. dezvoltarea industriilor etc. dar mai ales în vest în regiunea Mării Negre şi a spaţiului balcanic. Având ca aliaţi pe Danemarca şi Polonia. aşa cum am văzut încă de la Petru I. Emanciparea definitivă de sub dominaţia mongolă are loc în timpul domniei cneazului Moscovei. împotriva armatei regelui Suediei. În timpul său se înfăptuiesc ample reforme pe toate planurile (de exemplu reforma în domeniul taxelor.. având ca scop final Constantinopolul şi ieşirea la Marea Mediterană. Rusia împinge Imperiul Otoman tot mai spre Sud. include în Rusia hanatele tătare Kazan şi Astrahan şi inaugurează cucerirea Serbiei. Relaţiile Rusiei cu Imperiul Otoman sunt încordate încă din vremea lui Ivan cel Groaznic. O altă figură importantă în istoria Rusiei este Ivan cel Groaznic (1533-1584). a ajuns la conducere aproape din întâmplare.. soţia lui Petru al III-lea. În 1237-1240 mongolii cuceresc ţara. Totuşi personalitatea sa este diferită de cea a lui Petru. Ivan al III-lea (1462-1505). încercând să creeze o legătură între Europa de Vest şi Rusia. Sankt Petersburg. Astrahan şi Crimeea. „Ceea ce vreau. Ca Mare-Ducesă a absorbit ideile Iluminării franceze. obţinând ieşire la Marea Baltică. analizând instituţiile economice şi tehnicile Europei Occidentale pe care le considera deosebit de importante pentru progresul şi transformarea Rusiei. ce a avut loc între mijlocul secolului XIII şi începutul secolului XVI. În acest fel Moscova a început să se impună treptat ca o putere europeană. până la venirea la tron a lui Petru I (ţar 1682- 1721. cu Ungaria. întemeind aici Hanatul Hoardei de Aur.) şi Rusia cunoaşte o dezvoltare economică bazată pe modernizarea societăţii şi instituţiilor conform observaţiilor făcute de acesta în Europa de Vest. transformă Rusia într-o mare putere. Un personaj extrem de controversat. Era în acelaşi timp raţionalistă şi sentimentalistă. A urmat Iaroslav I (1019-1054) şi Vladimir Monomakh (1113-1125). Hoarda de Aur destrămându-se în hanatele Kazan. Acţiunile lui Ivan al III-lea au făcut ca Rusia să aibă un contact mai apropiat cu restul Europei. O figură aproape la fel de puternică şi marcantă ca cea a lui Petru cel Mare a fost Ecaterina a II-a. Asia Centrală în est. Astfel a călătorit în vest în 1697 şi 1698. Turcia. care. statul destrămându-se în secolul al XII-lea în mai multe cnezate. Statul astfel format are centru la Kiev. Această izolare se încheie cu aşa-numita „reunire a pământurilor ruseşti” în jurul Marelui Cnezat al Moscovei. Astfel sau stabilit relaţii cu Danemarca pe calea Ordinului Prusac. care ia titlul de ţar. A pus bazele monarhiei absolutiste şi a condus ţara împreună cu nobilimea. întemeietorul dinastiei Romanovilor (1613-1917). spunea ea. ieşirea la Marea Mediterană. Rusia iese victorioasă în Războiul Nordic. Petru a avut viziuni complet diferite de predecesorii săi. 1793. Petru contractând arhitecţi din Europa vestică pentru a transforma ţinutul mlăştinos şi sărac într-un oraş modern şi cuceritor.. . pe care. perioadă în care slavii de est se unesc în triburi populând ţinuturile dintre Nipru. pentru a menţine şi întări legăturile ideologice în statul pe ale cărui graniţe le-a extins considerabil. accesul la strâmtorile care leagă Marea Neagră de Mediterană. Dvina. pe care a ajutat să fie propagate şi în Rusia. Unul din scopurile politice ale Rusiei ţariste este. 1795) împinge hotarele sale până în Europa Centrală. cea care. ci supunere în faţa legii” creând condiţiile necesare pentru acest lucru în Rusia. sau cea a calendarului-trecerea la numărarea anilor după modelul vestic. unde în 1703 Petru pune bazele noii reşedinţe imperiale. Fiind nemţoaică la origine (numele său adevărat este Sofia-Augusta-Frederika de Anhalt-Zerbst) şi nefamiliară cu tradiţiile ruseşti.”. între 1568 şi 1877 având loc 14 războaie. Prin cucerirea în 1783 a Crimeei şi stepelor nord-pontice hotarul apusean e stabilit pe Nistru. Rusia dobândeşte acces la Marea Neagră. Li se alătură normanzii şi vikingii (varegii după cum îi numeau grecii) în secolul al IX-lea. izolând-o de restul Europei.este nu sclavie. pune bazele autocratismului.

Tot el este cel care provoacă „criza rachetelor” din Cuba care putea fi fatală întregii omeniri. Revoltele continuă culminând sub Nicolae al II-lea cu Revoluţia din 1905 motivată de lipsa reformelor şi pierderea Războiului Ruso-Japonez.10 noiembrie 1982) a fost conducătorul efectiv al Uniunii Sovietice din 1964 până în 1982. grup care încercase să-l elimine de la conducerea partidului în 1957. Urmează pacea cu Germania la Brest-Litovsk prin care Rusia pierde Polonia. războiul din Indochina. După această victorie plătită cu pierderi umane enorme. între 1960 şi 1964 şi între 1977 şi 1982. Uniunea Sovietică şi Republica Populară Chineză au fost mai târziu implicate în propriul lor război rece declanşat de ruptura sino-sovietică din 1960. ceea ce a dus la o politică de stagnare a vieţii economice şi sociale. Decembriştii. Acesta trimite la moarte orice fel de opoziţie. acuzându-l pe acesta de comiterea de crime pe durata Marii Epurări. Fiind conducătorul partidului şi conducătorul de facto al ţării. dar a reuşit să învingă ceea ce el a numit grupul antipartinic. În 1959. războiul din Afghanistan (1979-1989) ş. Urmaşul acestuia Alexandru al II-lea aboleşte şerbia şi Rusia începe procesul de industrializare. preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem (şef al statului). în calitate de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. cu ajutor german. corupt şi incapabil. Este startul unui lung şir de revolte. Hruşciov a promovat reforme ale sistemului sovietic şi a pus accentul pe producţia de bunuri de larg consum şi nu pe industria grea. Apoi. apoi Vietnam (1946-1973). . dintre sistemul comunist şi cel capitalist. El a iniţiat o serie de reforme şi a şocat delegaţii la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 23 februarie 1956. confruntările arabo-israeliene. aceasta înglobează o parte din teritoriile pierdute în 1917.a. Sosirea lui Stalin la putere conduce la industrializare şi transformă economic URSS. perestroicăi („reconstrucţiei") şi uskorenie („accelerării" dezvoltării economice). a netezit drumul spre unificarea Germaniei şi spre liberalizarea Europei de Est. Ţarul este obligat să abdice în urma revoltelor organizate de Soviete şi este proclamată republica. Leonid Ilici Brejnev (19 decembrie 1906 . Începe Revoluţia Rusă din 1917. În 1914 Rusia intră în război împotriva Germaniei. Rusia este condusă de o coaliţie de partide şi un Guvern Provizoriu. Mihail Serghevici Gorbaciov a fost ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 11 marite 1985. În 1922 ia naştere URSS. Ca şef al statului a promovat o politică rigidă. războiul din Coreea (1950-1953). precum şi.Ofiţerii ruşi ai Războaielor Napoleoniene aduc în Rusia idei liberale care sunt într-o totală contradicţie cu modul autocratic de conducere al ţarului. considerat mai degrabă un rival şi nu o entitate a răului. Tot în perioada postbelică au loc o serie de conflicte regionale: Blocada Berlinului (1948-1949). Acest fapt l-a înstrăinat pe Hruşciov de elementele mai conservatoare din Partidului Comunist. Mişcările naţionale iau avânt la periferia vechiului imperiu. Hruşciov a învins. Cehoslovacia etc. a făcut să piardă sprijinul Chinei lui Mao Zedong. Ţările Baltice şi Finlanda. Ca tabloul să fie complet are loc o foamete care în 1921 ucide cel puţin 5 milioane de oameni. pentru influenţă mondială. Conducerea lui Hruşciov a marcat o tranziţie crucială pentru Uniunea Sovietică. politici lansate oficial la cel de-al XXVII-lea Congres al Partidului Comunist din februarie 1986. el a luat parte la ceea ce avea să fie numit mai apoi Dezbaterea din bucătarie. Deşi departe de a fi înfrântă pierderile cauzate de război conduc la o lipsă totală de încredere a populaţiei în regimul ţarist. Nicolae I precum şi şerbia blochează evoluţia Rusiei. Gorbaciov a încercat să reformeze partidul osificat şi economia aflată în recesiune prin introducerea glasnostului („transparenţei"). ca urmare a luptei indirecte dintre URSS şi SUA. devenind conducător al partidului pe 7 septembrie. În 1825 are loc o revoltă nereuşită a acestora. atunci când a prezentat faimosul său Raport Secret prin care denunţa „cultul personalităţii" care îl înconjurase pe Stalin. pe timpul vizitei vicepreşedintelui american Richard Nixon în Uniunea Sovietică. Noua atitudine a lui Hruşciov faţă de vest. până în 1922. El a devenit primul lider al partidului născut după victoria revoluţiei bolşevice. în care. Sosirea. Ucraina. se desfăşoară un război civil atroce pe care bolşevicii reuşesc să-l câştige în ciuda ajutorului dat de o duzină de ţări opozanţilor comuniştilor. în prima fază. Atacată în 1941 de Germania nazistă Rusia iese victorioasă din război devenind o putere mondială care îşi întinde influenţa atât asupra vechilor teritorii ruseşti cât şi a noilor sateliţi ca România. De asemenea a contribuit la încheierea Războiului Rece. Austro-Ungariei şi Turciei. După moartea lui Stalin din martie 1953. a avut loc o luptă pentru putere între diverse facţiuni din partid. a lui Lenin conduce la Revoluţia din Octombrie şi la instaurarea regimului comunist. a izbucnit Războiul Rece.

în vreme ce Elţîn s-a deplasat spre Casa Albă a Rusiei pentru a ţine piept loviturii de stat. Marina Mihaela PENEA marina_mihaela. Vladimir Putin este apreciat pentru stabilitate şi reducerea drastică a corupţiei. şi a fost învestit în funcţie pe 10 iulie. preşedinţii Rusiei. în vreme ce Elţîn ţinea un discurs memorabil de pe turela unui tanc. făcându-l aliat al puterilor occidentale în coaliţia împotriva terorismului internaţional.penea@graiu-gorjului. confruntate cu demonstraţii populare masive. La presiunile sale.ro Analiză geopolitică comparativă Rusia – China (II) Scris de Marina Mihaela PENEA Sambata. Zbigniew Brzezinski afirma că acesta are o concepţie geopolitică ce „reflectă gândirea unei generaţii sovietice şi nu cea a generaţiei postsovietice”. dar şi acuzat de o parte a opoziţiei de a fi iniţiatorul metodelor de intimidare şi aducere la tăcere a adversarilor politici. Georgia şi Ucraina nu au fost admise ca membre NATO la Summit-ul din 2008 de la Bucureşti. şi. Pe 9 august 1999. Vladimir Putin nu a mai putut candida pentru alegerile prezidenţiale din 2008. a fost ales preşedinte Dmitri Medvedev. Rusia a preluat locul URSS de la Naţiunile Unite. Ucrainei şi Belarusului au pus bazele Comunităţii Statelor Independente. Până pe 21 august majoritatea liderilor loviturii de stat au părăsit Moscova. Elţîn şi-a demis Primul-ministru. El şi-a exprimat nemulţumirea la Conferinţa de la Helsinki din noiembrie 2006. condusă de comunişti în frunte cu Kruşkov. În alegerile prezidenţiale democratice din Rusia de pe 12 iunie 1991. Rusia a cunoscut o creştere economică fără precedent de la căderea Uniunii Sovietice. la înălţimea la care l-au dus evenimentele din 1991. pe plan istoric şi personal. O săptămână mai târziu. fără a se mai ridica. Casa Albă a fost asediată de armată. Elţîn a câştigat 57% din voturile populare. dar. Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York i-au dat prilejul să-şi justifice propria politică anti-teroristă. Pe 18 august 1991 a început o lovitură de stat împotriva lui Gorbaciov (şi a lui Elţîn). întregul său cabinet. Vladimir Putin a redat Rusiei demnitatea şi forţa politică pe plan internaţional. La începutul lui decembrie 1991. jucând un rol important pe piaţa globală de capital. Elţîn a fost salutat în întreaga lume ca un erou pentru că a salvat Uniunea Sovietică de revenirea tiraniei şi lumea întreagă de reaprinderea Războiului Rece. în locul său. Elţîn a rămas Preşedinte al Rusiei până pe 31 decembrie 1999. iar Gorbaciov a fost „salvat" din Crimeea şi readus în Moscova. preşedintele Gorbaciov a demisionat. În ziua următoare.Prăbuşirea regimurilor comuniste în Europa de Est conduce la acceptarea de către URSS a dizolvării Tratatului de la Varşovia semnând la Paris Carta pentru o nouă Europă. În perioada celor două mandate succesive de preşedinte (2000-2008). Gorbaciov a fost reţinut în Crimeea. Elţîn l-a prezentat poporului spunând că „va fi capabil să îi reunească în jurul său pe aceia care vor reînvia Marea Rusie în noul secol XXI”. De asemenea. că Rusia nu a fost consultată în ceea ce priveşte admiterea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană. care încheie formal confruntarea Est-Vest. . 29 August 2009 17:55 Despre Putin. trupele s-au retras. pentru a patra oară. Ucraina a votat independenţa de Uniunea Sovietică. Datorită numărului limitat de mandate prevăzute în Constituţie. până la noile alegeri din 26 martie 2000 pe care le câştigă din primul tur de scrutin. numindu-l pe Vladimir Putin preşedinte interimar. Serghei Stepaşin. Pe 24 decembrie. când. A demisionat pe 31 decembrie 1999. iar URSS a încetat să mai existe.

care succed legendarei dinastii Xia (2140- 1711 î. În Epoca Regatelor Combatante existau doar 7 state şi alte câteva mai mici care au fost în cele din urmă cucerite de dinastia Qin. China Unul dintre cele mai uimitoare lucruri la civilizaţia chineză este persistenţa sa. o lucrare despre divinaţie. Hr. până în 221 î. în sfârşit. Acesta propovăduia iubirea. iar despre regele Mu se spune că ar fi făcut incursiuni până în regiunile îndepărtate din vest. Hr. în care statutul social era ceva predestinat. Confucius susţinea că oamenii se aseamănă prin firea lor – o învăţătură contrară concepţiei fundamentale a societăţii sclavagiste. regele Ping. dintre care doar 12 erau importante din punct de vedere politic.). Dinastia Qin. se numeşte Epoca Regatelor Combatante. cunoscută în istorie sub numele de dinastia Zhou de Apus (din cauza amplasării vestice a capitalei) a acoperit o perioadă de 290 de ani (aproximativ de la mijlocul secolului al XI-lea până în 771 î. Hr. Dinastia Shang (aproximativ secolul al XVI-lea până în secolul al XI-lea î. a compilat „Analele Primăverilor şi Toamnelor” (cronica cea mai veche. cu mai puţin de un secol în urmă. Aflată la putere doar 15 ani (cca. cu mare impact asupra lucrărilor de istorie din epocile următoare). . fiind urmată de o alta. şi-a mutat capitala spre est. iar perioada ce i-a urmat. Societatea feudală a ajuns la maturitate sub dinastiile Qin şi Han.. în urma cuceririlor şi anexiunilor. Confucius este autorul „Cărţii istoriei” şi „Cărţii idelor”. dinastia Qin a fost urmată de patru ani de conflicte între dinastiile Chu şi Han. Perioada de la 722 î. iar prima dinastie Zhou.) a durat peste 600 de ani. a luat fiinţă pe cursul mijlociu al Fluviului Glaben (Huang He) statul Shang (Yin). Hr. primul imperiu feudal chinez. iubirea universală şi iubirea pentru tot şi toţi. este cunoscută de istorici sub numele de Epoca Primăverilor şi a Toamnelor.Putin devenind primul-ministru al Rusiei. şi a stabilit o formă de guvernare care avea să exercite o influenţă trainică asupra feudalismului chinez. care au condus la îmbogăţirea populaţiei şi la creşterea prosperităţii statului şi au trăit mari gânditori precum Kong Zi (Confucius: 551-479) sau Mo-Zi (479-381). care au purtat mai multe războaie împotriva populaţiei din regiunile învecinate. detronaţi de proprii supuşi. La sfârşitul secolului al XIII-lea î. cu aceeaşi influenţă denumită mozism.). 221-207 î. prima formaţiune statală confirmată şi de descoperirile arheologice. istoria a început să fie consemnată în mod conştient şi sistematic datorită inventării scrisului şi creării calendarului. împăraţii chinezi au continuat să conducă. Tot el a adnotat „Cartea mutaţiilor”. Dinastiile Shang şi Zhou au fost primele care au lăsat o istorie scrisă. Tot în această epocă au avut loc reforme numeroase şi importante. Printre realizările dinastiei Qin figurează construcţia Marelui Zid. în timp ce Imperiul Roman dispărea cu totul de pe hartă. care deţinea atunci puterea. iar în plan politic preconiza promovarea oamenilor de valoare. Hr. inaugurând perioada dinastiei Zhou de Răsărit. Nu există nici o îndoială că este o civilizaţie străveche. împotrivindu-se transmiterii ereditare a bogăţiilor şi titlurilor de nobleţe. Şcoala de gândire întemeiată de Confucius a fost cunoscută sub numele de confucianism.Hr. Hr (adică la 49 de ani după mutarea spre est a capitalei dinastiei Zhou) la 481 î. sub dinastia Shang. S-au intensificat conflictele în cursul cărora dinastia Zhou avea iniţiativa. Proprietarii de sclavi deţineau puterea şi ocupau o poziţie dominantă pe plan economic.Hr. a studiat şi revizuit „Cartea riturilor” şi „Cartea muzicii”.) şi având la domnie doi împăraţi. după numele întemeietorului său. primii împăraţi chinezi venind la putere înaintea primilor împăraţi romani şi. a unificat ţara la o scară nemaiîntâlnită de pe timpul dinastiilor Shang şi Zhou. până când au fost. Hr. Mo-Zi. În decursul acestor 900 de ani.. În anul 770 î. În Epoca Primăverilor şi a Toamnelor. numărul de state s-a redus de la 1800 (în timpul dinastiei Zhou de Apus) la 100. Sistemul sclavagist a cunoscut o dezvoltare importantă în timpul dinastiei Zhou. Dinastia a ajuns în culmea puterii sale sub regii Zhao şi Mu.

denumită Yihetuan (cunoscută în Occident sub numele de Răscoala Boxerilor). Aceasta a realizat într-o oarecare măsură unificarea naţională prin cucerirea celor patru regate: Jingnan. care a durat 400 de ani. la sfârşitul domniei lui Qianlong şi în timpul domniei împăraţilor Jiaqing şi Daoguang. iar victoria forţelor Taiping a stârnit numeroase răscoale împotriva dinastiei Qing. În această perioadă mai multe religii au pătruns în China: zoroastrismul. Războiul opiului (1840-1842) a marcat o cotitură importantă. marele han Kubilai întemeind dinastia Yuan. După ce guvernul Qing s-a supus britanicilor.A şi a şapte puteri europene (1900). Declinul dinastiei manciuriene este accelerat de ideile răspândite de Liga revoluţionară fondată în 1905 de Sun Zhongshan (Sun-Yat-sen). s-au succedat dinastiile Song de Nord şi Song de Sud. cultura apogeului dinastiei Tang a depăşit-o pe cea a tuturor celorlalte dinastii. sprijinite de Rusia şi Statele Unite. Întrucât Linqing era punctul prin care treceau corăbiile ce transportau cereale sau alte produse către Beijing. care a inaugurat era societăţii semicoloniale şi semifeudale din istoria Chinei. cea mai populară religie rămânând însă budismul. Un alt eveniment notabil este mişcarea patriotică şi antiimperialistă. iar prin pacea de la Shimonoseki (1895). Marco Polo ajunge la curtea lui Kubilai Khan. Han de Sud şi Tang de Sud precum şi anexarea Wuyue şi a regatului Han de Nord. prozei. mişcarea se născuse în urma intensificării agresiunii străine. În urma războiului franco-chinez (1884-85). Mişcarea a determinat intervenţia militară a S. Înainte de război China era un stat feudal independent. dinastia Qing a căutat să-şi consolideze domnia. a ridicat stindardul răscoalei în vestul provinciei Shandong. poporul chinez şi-a asumat dubla sarcină de a lupta împotriva feudalismului intern şi a capitalismului străin. în perioada sa de declin de conducători corupţi. precum şi religia islamică. a studiilor istorice şi a religiei. conducătorul sectei Lotusului Alb. Acesteia i-a urmat dinastia Qing. Nici un eveniment important nu avea să se producă înainte de dezlănţuirea răscoalei armate a lui Wang Lun. arzând de viu. dominată de puteri străine. dar s-a şi lovit. cunoscut sub numele de al doilea Război al Opiului. când economia naţională s-a dezvoltat fără întrerupere ca de altfel şi relaţii mai strânse între diferitele etnii în interiorul graniţelor. unice pentru întreaga ţară. interesaţi doar de plăceri şi risipă. Între 1207-1270 China este cucerită de către mongoli. de origine arabă. inechitabilul Tratat de la Nanjing. Încercuit de o armată superioară numeric Wang Lun s-a urcat pe acoperişul locuinţei sale şi şi-a dat foc. În acest an. la 29 august 1842. Pe când mişcarea revoluţionară Taiping se afla la apogeu. Începând cu Războiul Opiului. Shu şi Wu – (precedată de Răscoala Ţărănească a „Turbanelor Galbene”) dinastia Han nu a mai existat decât cu numele. Japonia îşi instaurează protectoratul asupra Coreei şi anexează Taiwanul. fără nici o intervenţie străină. continuată după războiul chino-japonez împotriva noii împărţiri imperialiste a Chinei. în care dinastia Qing îşi exercita puterea suverană. cunoscute sub numele comun de dinastia Song. De la 960 la 1276. China proclamându-se la 1 ianuarie 1912 republică. China s-a transformat treptat într-o ţară semicolonială şi semifeudală. Yanggu şi cetatea-oraş Linqing. Franta îşi extinde stăpânirea colonială asupra nordului şi centrului Vietnamului. guvernul dinastiei Qing s-a grăbit să trimită trupe pentru a reprima răscoala. în 1774. A urmat războiul ţărănesc Taiping. în timp ce se afirma tendinţa de instaurare a unei autorităţi centrale. odată cu apariţia Celor Trei Regate – Wei. din cauza gravităţii fără precedent a dezastrului naţional şi constituia o dezvoltare a luptei. care proveneau din Persia. Epoca Celor Cinci Dinastii. Noua capitală se stabileşte la Peking (Beijing) şi Marele Canal este extins până la capitală. care a urmează ultimei perioade a dinastiei Tang a fost tulburată de războaie necontenite între statele independente. Tangyi. maniheismul şi nestorianismul. Este o perioadă în care activitatea economică a ţării a început să se deplaseze spre sud.până când a fost instaurată dinastia Han. Apoi au urmat fără întrerupere răscoale împotriva dinastiei Qing. O mişcare populară îi izgoneşte pe mongoli şi aduce la tron dinastia autohtonă Ming (1368-1644) în timpul căreia statul a cunoscut o dezvoltare economică continuă. au pornit un nou război de agresiune împotriva Chinei. cu repercusiuni internaţionale. Revoluţia din anii 1911-1913 înlătură dinastia manciuriană. El a atacat şi a cucerit Shouzang . semnând. Începând din 196. Marea Britanie şi Franţa. înfiinţate de comandanţii mărcilor de frontieră. care încheie războiul sino-nipon din 1894-1895. Shu Posterior. Unitatea imperială este refăcută în timpul dinastiei Tang (618-907). Wang Lun. printr-o deplină înflorire a poeziei.U. . Compusă mai cu seamă din ţărani. Impregnată cu elemente exotice (datorate dezvoltării legăturilor cu diferitele naţionalităţi din ţară şi a relaţiilor cu străinătatea). Unificând China în 1683.

o serie de state recunoscând conducerea Taiwanului ca unicul guvern legitim al Chinei.). rolul sectorului privat a crescut. Sprijinul acordat de R. industrializarea etc. În majoritatea sectoarelor economice rolul guvernului a fost redus. condusă de Jiang Jieshi (Cian Kai Si) reuşeşte în perioada 1924-1928 să-şi extindă autoritatea asupra celei mai mari părţi a Chinei. este încheiat un tratat de prietenie cu URSS. În 1978 stabileşte relaţii diplomatice cu SUA. acest sistem de responsabilitate a determinat o creştere destul de mare a producţiei de mâncare. ca singurul guvern legal al Chinei şi Taiwanul ca parte componentă a Chinei. După o colaborare iniţială. după ce conducătorii chinezi au ajuns la concluzia că stilul sovietic impus încă de la începutul anilor 1950 nu înregistra nici un progres în ceea ce priveşte standardul de viata al chinezilor şi de asemenea că eşua în a pune capăt barierei care exista între China şi naţiunile industrializate. cu sprijinul consilierilor sovietici.C şi URSS.Destrămarea puterii centrale.C. care fondase în 1912 Gomindanul (primul partid politic chinez după model occidental). devenite de notorietate publică după 1960. P. care recunosc guvernul R. Începând cu 1984. La 1 iulie 1921 ia fiinţă la Shanghai Partidul Comunist Chinez. sprijinite de SUA. Procesul de reformare economică a început de prin anul 1979. Gomindanul şi armata naţională. Victoria revoluţiei chineze deschide epoca edificării societăţii socialiste (realizarea reformei agrare. naţionalizarea întreprinderilor. prestigiul internaţional al R. din nou autoritatea asupra Hong. P.P. Sun-Yat-sen. Japonia declanşează în 1931 agresiunea împotriva Chinei. în 1928 fiind ocupat şi Beijingul. îndepărtându-se prudent de la planificare şi adoptând în mod gradual o parte din instituţiile şi mecanismele aflate pe piaţa economică. iar în 1937 al doilea război vizând cucerirea întregii ţări. întreprinderile au fost încurajate să producă profit. ca şi a „marelui salt înainte“ (1958) . iar premier – Wen Jiabao. Mao Zedong fiind ales preşedinte al statului. o politică care permitea familiilor cu gospodării să lucreze cu contract o bucată de pământ şi să păstreze profitul obţinut. Acesta creează în 1927 Armata Roşie Chineză şi. În 2003 a fost ales preşedinte al Republicii Populare Chineze Hu Jintao. după 155 de ani.P. retras la Canton. autonomia sporită a puterii conducătorilor militari din provincii aruncă ţara în haosul războiului civil. Primul succes major al programului de reformare economică a fost introducerea sistemului de responsabilitate al producţiei în agricultură. anexând Manciuria. în 1923/1924. este consolidat. Eşecul campaniilor – „a celor o sută de flori“ (1957). C. managerilor li s-a oferit posibilitatea luării deciziilor importante. În perioada războiului de eliberare (1937-1945) Gomindanul şi PCC se deteriorează. mai exact a eliminat amprenta socialismului chinez de peste 20 de ani. Caracteristici ale economiei China În anii 1980 economia Chinei era considerată a fi un sistem în tranziţie. La 25 octombrie 1971 Adunarea Generală a ONU restabileşte drepturile R.C guvernului nord-coreean în Războiul din Coreea (1950-1953) are ca urmare condamnarea ţării de către ONU şi izolarea ei în viaţa internaţională. . noul război civil (1946-1949) se încheie cu victoria lui Mao Zedong şi cu retragerea forţelor gomidaniste în frunte cu Jiang Jieshi. La 1 octombrie 1949 este proclamată la Beijing Republica Populară Chineza (RPC). ocupând metropolele Beijing şi Nanjing. iar Zhou Enlai (Ciu Enlai) premier al Consiliului de Stat . după Marşul cel Lung (1934-1935) îşi fixează centrul revoluţionar în provincia Shaanxi din nord-vestul ţării. iar guvernul a eliminat comunităţile existente. Jiang Jieshi rupe în 1927 alianţa cu Partidul Comunist Chinez (PPC). Declaraţia comună semnată la Beijing la 19 decembrie 1984 cu Marea Britanie prevede că la 1 iulie 1997 China îşi va exercita. creează în 1921 un guvern a cărei conducere o preia şi reorganizează. sparg unitatea mişcării comuniste internaţionale. la ONU şi China îşi reia locul printre cei cinci membri ai Consiliului de Securitate. Prin experimentarea bombei atomice (1964) şi lansarea primului satelit artificial al pământului (1970). în insulele Taiwan. Aceasta.Kong-ului.P. În 1950. Mişcarea din 4 mai 1919 declanşată de o grevă a studenţilor din Beijing inaugurează un amplu curent de reînnoire naţională. C. Diferenţele ideologice dintre R.slăbesc poziţia lui Mao Zedong.

Rusia A doua putere economică a lumii. cu mari dificultăţi economice. printre altele. Dezvoltarea economică a fost mai rapidă în zonele de coastă decât în interior şi aproximativ 200 de milioane de lucrători în mediul rural s-au orientat spre mediul urban. după S. împreună cu problema stringentă a resurselor energetice sunt problemele pe care guvernul chinez trebuie să le aibă în vedere atunci când dezvoltă strategiile economice pentru viitor.ro naliză geopolitică comparativă Rusia China (III) Nota data de utilizatori: /7 Noteaza Cu cele mai mici note Cele mai bune Scris de Marina Mihaela PENEA Sambata. totuşi. Provocările de dezvoltare cu care se confruntă guvernul chinez la ora actuală sunt. Ea a încheiat anul 2008 cu o creştere a PIB-ului de 6%. reducerea corupţiei şi a altor ilegalităţi de natură economică. Federaţia Rusă s-a văzut confruntată după dezmembrarea colosului sovietic. în 1991. creşterea ofertei pe piaţa de muncă pentru a putea acoperi cererea uriaşă etc. timp de câteva decenii după Al Doilea Război Mondial. abia după anul 2000 reuşind o redresare în domeniu. Marina Mihaela PENEA marina-mihaela.iar experimentarea cu noi forme de proprietate şi-au făcut apariţia în sectorul de stat. sub forma Uniunii Sovietice. Acestea. în ceea ce priveşte PIB pe cap de locuitor aceasta se situează încă în zona de venit scăzut spre mediu. Acestea. De asemenea politica „un singur copil“ a făcut ca această ţară să fie una dintre ţările cu cea mai rapidă rată de îmbătrânire. de la criza financiară din 1998. politica „un singur copil“ a făcut ca această ţară să fie una dintre ţările cu cea mai rapidă rată de îmbătrânire. îmbunătăţirea sistemului de siguranţă socială (reformarea sistemului de pensii şi a celui de sănătate).penea@graiu-gorjului. .U. 05 Septembrie 2009 12:40 Dezvoltarea economică a fost mai rapidă în zonele de coastă decât în interior şi aproximativ 200 de milioane de lucrători în mediul rural s-au orientat spre mediul urban. împreună cu problema stringentă a resurselor energetice sunt problemele pe care guvernul chinez trebuie să le aibă în vedere atunci când dezvoltă strategiile economice pentru viitor. după zece ani la rând de creştere medie în jurul valorii de 7%. De asemenea. În termeni ai parităţii puterii de cumpărare China se situa în 2008 pe locul 2.A.

6% PIB împărţit pe industrie: 49.5%. alune. obiecte din plastic.7% (2007). incluzând cheltuielile de capital (2008) Datoria publică 15.000 de $ (2008) de locuitor Agricultură: 10.6 miliarde $ Bugetul Cheltuielile anuale: 850. produse comestibile. jucării şi electronice.Modul de împărţire pe sectoare PIB (produsul şi producerea valorii adăugate 7. importate echipament optic şi medical. ceai. nave.2% sectoare servicii: 40.800 miliarde de $ (2008) în sectoare: intern brut) PIB – rata reală 9. minerit. echipament de telecomunicaţii. Exporturi 1. produse de consum care Industrie include încălţăminte. seminţe de agricultură floarea-soarelui. lână. SUA 7. fier şi oţel. Hong Kong 15. echipament de transport. . în zonele rurale şomajul fiind foarte ridicat. ulei şi combustibil. a fost înregistrată o rată oficială a şomajului de 4% în zonele Rata şomajului urbane.3%.1%. carne de porc. ciment. Parteneri Japonia 14%.1%. cartofi. fertilizatori. grâu.7 milioane de $ (2008) – locul 1 mondial Forţa de muncă agricultură: 43% împărţită pe industrie: 25% sectoare servicii: 32% (2008) În 2008.465 miliarde $ (2008) Echipamente şi maşinării. sateliţi etc. Japonia 8. fier şi oţel.6%. mei. obiecte din plastic. Coreea de Sud 4. chimicale. Rata inflaţiei 6% (2008) Venitul anual: 868. automobile. construcţii de maşini. importuri Germania 4. Taiwan 10. Coreea de Sud 10.2% Notă: cifrele aparţin exerciţiului încheiat 2008 Forţa de muncă 807. mere. a cărbunelui.5 miliarde $. oţelului. porumb. peşte etc. exporturi Germania 4% (2007) Importuri 1156 miliarde de $ (2008) Mărfuri Echipamente şi maşinării. textile şi pielărie. echipament optic şi Mărfuri exportate medical.4%. aluminiului precum şi a altor metale. armamente. petrol. producerea fierului. chimicale organice.9%. locomotive şi trenuri dar şi aeronave. orz.8% (2008) de creştere PIB anual pe cap 6.7% din PIB (2008) Produse din orez. textile. Parteneri SUA 19.

Moscova a răspuns prompt la începutul lui octombrie 2008. Totuşi evoluţia pozitivă de până în prima jumătate a anului 2008 a fost afectată de temerile iscate de conflictul Rusia-Georgia precum şi de criza mondială a creditelor. acestea au avut un trend descrescător în ultimii zece ani. Criza globală a afectat de asemenea şi sistemul bancar rus care s-a confruntat cu lipsă de lichidităţi. sa ajute firmele să refinanţeze datoriile străine şi să susţină . clasa de mijloc reuşind să se dezvolte şi Rusia reuşind să îşi îmbunătăţească poziţia financiară pe plan internaţional.Deşi s-a confruntat şi se confruntă în continuare cu problema şomajului şi sărăciei populaţiei. iniţiind un plan de salvare de peste 200 miliarde de dolari menit să crească lichidităţile în sectorul financiar. care au condus la o scădere a pieţei bunurilor de capital de aproximativ 70%.

expunerea statului slăbit la atacuri atât din nord cât şi din vest etc. întrucât energia şi materiile prime domină în continuare încasările din export ale ţării. cu Europa. Uneori. care a triplat suprafaţa Principatului Moscovei sub domnia sa. Guvernul rus trebuie să diversifice economia. Aceeaşi politică expansionistă a fost dusă şi de către Ecaterina a II-a. În timpul lui Petru cel Mare. Conflicte cauzate de poziţia geografiă a celor două ţări În cazul Rusiei primul conflict demn de menţionat este cel datorat apropierii geografice cu mongolii. mongolii au condus Rusia timp de aproape două secole şi jumătate. Petru a obţinut astfel mult dorita „fereastră către mare“.8%. Între timp. fiind mai avantajaţi cei din mediul urban. care în plus mai trebuie să înfrunte şi un grad al corupţiei foarte ridicat. reducerea rolului statului în economie. Conflicte mai mici sau mai mari pentru teritorii învecinate au mai avut loc de-a lungul istoriei acestei ţări. respectiv 6%. Rusia „este un tărâm care cere să fie colonizat“. În ilustraţia alăturată sunt prezentate traseele a două viitoare conducte ce vor transporta gaze naturale din Rusia către Europa (vezi harta). şi South Stream care la rândul său va traversa fundul Mării Negre. unind oraşul Novorossisk de . accesul la Marea Baltică fiind blocat de Suedia l-a făcut pe împărat să declanşeze Marele război al nordului împotriva Suediei (după ce în prealabil a încheiat o alianţă secretă cu Uniunea statală polo-lituaniană şi cu Danemarca). În prezent Rusia se află într-un conflict nedeclarat. care va trece pe sub Marea Baltică. Preşedintele Medvedev a subliniat o serie de priorităţi economice pentru Rusia printre care se numără îmbunătăţirea infrastructurii. În ciuda acestor indicatori cu evoluţie pozitivă. mai trebuiesc depuse eforturi şi făcute investiţii majore. o scădere de 70% în preţurile la petrol începând cu mijlocul lui iulie a exacerbat dezechilibrul în conturile externe şi bugetul federal.. După părerea unor specialişti. acestea înregistrând în anul precedent o creştere a PIB-ului pe locuitor de 9. resursele Rusiei nu sunt suficiente pentru ca aceasta să se impună în faţa Europei. „North Stream. după cum putem observa şi în capitolul anterior. faptul că Rusia nu avea nici un port sigur în zona de nord. când aceasta. Evoluţia este fără îndoială una pozitivă. de la caracterul barbar şi corupt al conducătorilor. A urmat perioada de cuceriri a lui Ivan al III-lea. încheiat în 1721.piaţa de capital. Rusia şi China – creştere vs. dezvoltare Deşi aparent lucrurile par să stea foarte bine pentru China şi spre bine pentru Rusia. aproape insesizabil pentru cei mai mulţi. lucru care a lăsat amprente clare asupra spaţiului cucerit. ambele ţări se confruntă încă cu probleme precum sărăcia populaţiei şi diferenţa majoră între nivelul de trai între anumite categorii de populaţie. dar fac ca Moscova să îşi facă simţită prezenţa. unind Sankt Petersburg de Germania. investiţiilor şi instituţiilor. Agricultura şi industria rămân în continuare subdezvoltate pe ample regiuni aparţinând celor două state. Infrastructura necesită investiţii majore pentru a fi înlocuită sau modernizată dacă ţara doreşte o creştere economică pe plan mondial. cel Mare. reformarea sistemului de taxe şi a sectorului bancar etc. însă în prezent influenţa geograficului asupra politicului este de o cu totul altă natură. mediul rural/urban. Se referă la faptul că poziţia geografică a Rusiei îi conferă acesteia accesul la resurse naturale foarte căutate şi de importanţă mondială – resursele energetice. fac ca realitatea să fie mai puţin roz. După cum ar spune marele istoric Kliucevski. În urma bătăliei de la Kalka din 1223. o simplă privire aruncată pe o hartă este foarte sugestivă. standarde morale corupte în rândul prinţilor ruşi. într- o perioadă a colonizărilor. factori precum demografia. epuizată a cerut pace. rata inflaţiei etc. însă până a putea vorbi de o dezvoltare reală a economiei în cazul celor două ţări. El a avut numeroase conflicte cu lituanienii – puternicii rivali din nord-vest ai ruşilor dar şi cu locuitorii ţinuturilor dinspre Arctic şi munţii Ural.

aflat între malul estic al râului Wusuli şi mare.000 km2 de teritorii chineze. Japonia avea nevoie să controleze importante resurse naturale. generalul chinez aflat în bazinul fluviului Heilongjiang. la est şi la sud de lacul Balhaş. ci mai degrabă să distrugă guvernul central chinez şi să creeze guverne marionetă care să răspundă fără comentarii pretenţiilor nipone. Un exemplu demn de menţionat în acest sens este episodul din timpul celui de-al doilea Război al Opiului. Rusia şi Statele Unite siliseră guvernul Qing să semneze tratatele chino-rus şi chino-american de la Tianjin. în primul. prin care Rusia lua 600. cele două ţări au semnat o înţelegere la Beijing. în care Rusia a ocupat ample teritorii chineze. să semneze un tratat inechitabil.Bulgaria. La sfârşitul lunii mai 1858. japonezii au crescut nivelul implicării lor în China. în timp guvernul Tibetului susţine că „istoric vorbind Tibetul a fost o ţară independentă”. Disputa pentru delimitarea teritorială a continuat mulţi ani după aceea.000 km din teritoriul chinez. Problema în prezent este abordată din punctul de vedere al stabilirii dacă în mod istoric Tibetul aparţine Chinei. În ceea ce priveşte statul chinez. Prima cauză a iscat două conflicte majore cu Japonia. istoria acestuia poate fi uşor comparată cu cea rusă din punctul de vedere al cauzelor conflictelor istorice – vecinătatea cu state puternice şi existenţa unor resurse naturale de valoare pe teritoriul său. Japonezii nu aveau interesul să conducă direct China. a profitat de atacul francez împotriva oraşului Tianjin. Înainte de încheierea tratatelor chino-britanice şi chino-franceze de la Tianjin. Tratatul de la Aigun. şi care plasa circa 400. Rusia preluând şi în 1929 o serie de teritorii chineze. precum erau cele din Malaiezia. Tratatul semnat cu Rusia prevedea. după cum o numesc chinezii) şi a jumătate din Insula . sau nu. După cum spune Engels. în mod ilegal după cum au susţinut aceştia din urmă. China a fost forţată să cedeze Taiwanul şi să recunoască independenţa Coreei prin Tratatul de la Şimonoseki. din punct de vedere politic au existat din cele mai vechi timpuri conflicte în ceea ce priveşte delimitarea teritoriilor. După decenii întregi de neînţelegeri China şi Rusia au ajuns în cele din urmă la un acord în ceea ce priveşte graniţa comună. Muraviev-Amurski. Rusia a privat China de un teritoriu întins cât Franţa şi Germania la un loc. dependenţa Uniunii Europene de livrările ruseşti de gaze va creşte de la 25 la 35 la sută. Odată puse în funcţiune cele două gazoducte.000 km2 din teritoriul chinez. trimiterea de reprezentanţi de către cele două părţi. adică cu două săptămâni înainte de încheierea tratatului chino-rus de la Tianjin. pentru a studia graniţa „nedelimitată”. Pe de o parte oficialii chinezi afirmă că „Tibetul reprezintă o parte inalienabilă a Chinei”. cea ce avea să-i îngăduie Rusiei să ocupe noi teritorii chineze. încheindu-se de această dată prin capitularea Japoniei. împreună cu Protocolul chino-rus de la Chuguchak a atribuit Rusiei încă 440. Un alt conflict demn de menţionat şi care stârneşte încă mari controverse este cel chino-tibetan. guvernatorul general rus al Siberiei Orientale. şi de un fluviu mare cât Dunărea Tratatul de la Aigun a fost confirmat mai târziu şi de tratatul de la Beijing care. prin care Rusia se obliga să cedeze aproximativ 174 km de teritoriu Chinei. desfăşurat între 1894 -1895. Relaţii politico-economice Rusia-China • Dispute teritoriale Datorită apropierii geografice între cele două ţări (după cum se poate observa în capitolul anterior acestea se învecinează pe o suprafaţă considerabilă). la sud de Hingganul Exterior şi la nord de fluviul Heilonjiang. N. Al doilea război chino-japonez s-a desfăşurat între 1937-1945. mai cu seamă. Indonezia şi Filipine. Trebuind să facă faţă unor restricţii comerciale tot mai mari în relaţie cu puterile occidentale. Se pune problema legitimităţii autorităţii Chinei asupra Tibetului. pentru a-l sili pe Yishan. La data de 21 iulie 2008. Acordul a urmat unei înţelegeri prealabile din 2004 care stipula cedarea de către Rusia a Insulei Tarabarov (Yinlong. sub „controlul conjugat chino-rus”. care erau în acea vreme controlate de Anglia sau de Franţa. Motivele Japoniei erau clare: obţinerea prosperităţii Imperiului prin exploatarea bogăţiilor Chinei.

în timpul unei vizite oficiale ale fostului preşedinte rus Vladimir Putin la Shanghai în anul 2006. cunoscut în istorie ca Războiul Rece. Timp de câteva decenii. La o primă vedere.01. relaţiile dintre cele două s-au îmbunătăţit considerabil.2011. în 1991). însă în prezent. cele două ţări împărtăşesc puncte comune de vedere în ceea ce priveşte asigurarea stabilităţii în Asia Centrală. ca urmare a denunţului lui Hruşciov împotriva lui Stalin) între URSS şi Partidul Comunist Chinez. http://graiu-gorjului. Acesta a fost un război non-militar care a opus grupuri de ţări cu ideologii şi sisteme politice complet diferite. în care declara că: „Relaţiile dintre cele două ţari înregistrează o perioadă deosebit de bună. cât şi de cei chinezi care consideră că acestea nu sunt suficiente pentru întregirea graniţelor ţării şi doresc mai mult.com/index. prietenie şi cooperare. O dovadă în acest sens sunt o serie de acorduri în domeniul energetic pe care cele două ţări le-au semnat. însă în anul 1960 are loc o ruptură ideologică (ce s-a manifestat de altfel şi anterior acestui an.52 .php?option=com_content&view=article&id=426%3Aanaliz-geopolitic- comparativ-rusia-china-iii&Itemid=25 25. semnat la 2 iunie 2005. Războiul Rece În afară de disputele teritoriale cele două ţări s-au regăsit în postura de adversare şi în cadrul unor conflicte de altă natură. Practic a fost o luptă între sistemul democratic şi cel totalitarist. Tot în anul 2006 administraţia prezidenţială chineză a emis un comunicat oficial pe site-ul web al Ministerului Afacerilor Externe. ruptură ce conduce la destrămarea unităţii mişcării comuniste internaţionale. prezenţa trupelor americane în această regiune precum şi controversata problemă nucleară iraniană. iar în ceea ce priveşte sectorul investiţiilor. care ar ajuta ţara asiatică să îşi susţină economia în plină ascensiune. Acordul final din 2008 reprezintă un compromis care este privit dezaprobator atât de naţionaliştii ruşi care îşi doresc teritoriile înapoi. datorită interesului crescând al Chinei faţă de petrolul furnizat de Rusia.Bolshoi Ussuriysky (Heixiazi. sau Insula Urşilor). ţinând cont de aceste premise cele două ţări ar fi trebuit să se situeze de aceeaşi parte a baricadei. După îndelungi negocieri înţelegerea a fost finalizată de Tratatul de bună vecinătate. 12. Volumul comerţului bilateral a generat timp de şapte ani o creştere economică constantă în domeniul energetic. precum acela care a urmat celui De-al Doilea Război Mondial. Mai mult. în perioada următoare anului 1960 cele două ţări au fost inamici înverşunaţi (până la finalizarea Războiului Rece. acesta a înregistrat de asemenea un progres uriaş”.