Conf. univ. dr.

Augustin Fuerea

Instituţii europene

Bucureşti 2002

Abrevieri
A.E.L.S./A.E.L.E. Alin. Art. A.U.E. B.C.E. B.E.I. C.E. C.E.C.A./C.E.C.O. C.E.E. C.E.E.A./EURATOM C.E.S. C.I.G. C.J. C.J.C.E. COREPER C.S.C.E./O.S.C.E. C.R. F.E.D. F.M.I. G.A.T.T. I.M.E. J.A.I. J.O.C.E. N.A.T.O. O.C.E.D. O.N.U. op. cit. – Asociaţia europeană a liberului schimb – alineatul – articol – Actul unic european – Banca centrală europeană – Banca europeană de investiţii – Comunitatea europeană – Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului – Comunitatea economică europeană – Comunitatea europeană a energiei atomice – Comitetul economice şi social – Conferinţă interguvernamentală – Curtea de justiţie – Curtea de justiţie a Comunităţilor europene – Comitetul reprezentanţilor permanenţi –Conferinţa/Organizaţia cooperare în Europa – Comitetul regiunilor – Fondul european de dezvoltare – Fondul monetar internaţional – Acordul general pentru tarife şi comerţ – Institutul monetar european – Justiţie şi afaceri interne – Jurnalul Oficial al Comunităţilor europene – Organizaţia Atlanticului de Nord – Organizaţia pentru cooperare economică şi dezvoltare – Organizaţia Naţiunilor Unite – opera citată
2

pentru

securitatea

şi

p. Par. P.E.S.C. PHARE S.B.C.E. S.M.E. T.C.E. T.P.I. T.U.E. U.E. U.E.O. U.O.

– pagina – paragraful - Politica externă şi de securitate comună – Polonia şi Ungaria – Ajutor pentru reconstrucţia economiilor lor – Sistemul băncilor centrale europene – Sistemul monetar european – Tratatul instituind Comunitatea europeană – Tribunalul de primă instanţă – Tratatul asupra Uniunii Europene – Uniunea Europeană – Uniunea Europei Occidentale - Uniunea Occidentală

3

Planul lucrării CAPITOLUL I – Comunităţile europene şi Uniunea Europeană Premisele apariţiei Comunităţilor europene Înfiinţarea Comunităţilor europene Tratatele Uniunii Europene Consideraţii generale cu privire la Uniunea Europeană Delimitări conceptuale Principiile care guvernează activitatea instituţiilor comunitare CAPITOLUL II – Instituţiile Uniunii Europene Consiliul european Consiliul Uniunii Europene Comisia europeană Parlamentul european Instituţiile jurisdicţionale Curtea de conturi CAPITOLUL III – Organele comunitare Organele financiare comunitare Alte organe comunitare CAPITOLUL IV – Tratatul de la Nisa cu privire la reforma în materia instituţiilor Uniunii Europene CAPITOLUL V – Consiliul Europei Scurt istoric al Consiliului Europei Organizarea instituţională a Consiliului Europei 4 .

E.S.E. .T. CAPITOLUL IX – Asociaţia europeană a liberului schimb şi Spaţiul economic european 5 .CAPITOLUL VI – Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord .C.Structura instituţională a N.A.A.E.Uniunea Europei Occidentale Apariţia U.C.O.O. Declaraţia de la Budapesta şi înfiinţarea O. CAPITOLUL VII .E.O.Constituirea N. Structura instituţională a U.T.S. CAPITOLUL VIII – Organizaţia de securitate şi cooperare în Europa Apariţia organizaţiei Carta de la Paris şi sistemul instituţional al C.O.

precum şi Canada. ca organizaţie. într-o alianţă în care s-a reuşit o veritabilă integrare militară. din 4 aprilie 1949) care.D. în final. deja. organizaţiile precedente. în scopul de a permite statelor europene să gestioneze.E. Drept urmare. Regatul Unit. Italia. la 16 aprilie 1948. Olanda.E.C. unele dintre ele datorându-se iniţiativelor de inspiraţie americană. ajutorul american în cadrul Planului Marshall. Consiliul Europei vine să completeze. Organizaţia europeană de cooperare economică (O. din 17 martie 1948. reunind. ulterior. mai multe state europene. din 9 mai 1949 (intrat în 6 .C. construcţia europeană a îmbrăcat.Capitolul I Comunităţile europene şi Uniunea Europeană Secţiunea I Premisele apariţiei Comunităţilor europene Iniţial. aşa cum este. Germania. Belgia. În plan economic a fost înfiinţată. Spania.). Organizaţia pentru cooperare economică şi dezvoltare (O. şi anume: . Aceasta a devenit. în anul 1960.). în comun. Portugalia şi. cuprinde. bine cunoscut. din 23 octombrie 1954).E. revizuit prin Acordul de la Paris. Grecia).Uniunea Europei Occidentale (pe baza Tratatului de la Bruxelles. în domeniul militar au fost înfiinţate două organizaţii. în Vest. care conţine o clauză de angajament militar automat în caz de agresiune împotriva unuia dintre membrii organizaţiei (Franţa. în temeiul Tratatului de la Londra. Statele Unite ale Americii. în materie politică.NATO (prin Tratatul de la Washington. . forma organizaţiilor de cooperare concepută la sfârşitul anilor ’40. Luxemburg.

Convenţia europeană a drepturilor omului. ianuarie 1949. Cadru al dialogului politic. un instrument de armonizare a drepturilor omului la nivel naţional. la începutul anilor ’50. organizaţie pusă în mod real în acţiune în anul 1959. deja existente. principalul scop al Comunităţilor europene l-a constituit realizarea între statele membre a unei cooperări mai puternice decât cea care rezulta din cadrul organizaţiilor de cooperare. de asemenea. atunci. bineînţeles. reunind tot statele Europei Centrale şi de Est. prin relaţii politice strânse. semnată la Roma. acelaşi an). în materie economică. dispărut cu 10 ani în urmă. exprimate la Congresul de la Haga din mai 1948 lovindu-se. de concepţiile partizanilor unei cooperări instituţionalizate. ele s-au plasat într-o perspectivă mai apropiată aspiraţiilor federale care au fost. Consiliul Europei este. sub dominaţia evidentă a U.-ului. în materie militară. totuşi. Cea mai importantă convenţie este.S. Acesta favorizează apărarea unui drept regional european creat pe bază de convenţii. Astfel.vigoare la 3 august. Încheiat la 14 mai 1955 7 . ceea ce ştim că a fost Consiliul de ajutor economic reciproc1 şi. alte organizaţii de tip nou.S. democraţiile populare ale Europei Centrale şi de Est. care contribuie la realizarea unei noi viziuni de tip federal. 1 2 COMECOM. Astfel. au apărut.R. Tratatul de la Varşovia2. au constituit un alt bloc. de lungă durată. acestea nefiind altele decât Comunităţile europene. Acestor organizaţii de cooperare înfiinţate în Vest li se adaugă. Faţă de acest ansamblu organizaţional. la 4 noiembrie 1950 şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953. statele europene care beneficiau de un regim democratic pluralist şi erau ataşate idealurilor de protecţie a drepturilor omului. restrânse. Secţiunea a II-a Înfiinţarea Comunităţilor europene Încă de la constituire.

1. premergător unificării politice. Franţa a convocat.O. devenită între timp o iniţiativă franco-germană. în general şi în domeniul economic.. Robert Schuman. trebuia ca acţiunea să fie rapidă. să îşi păstreze toate şansele de a se transforma în realitate. În construcţia comunitară. prin care propunea crearea unei pieţe a cărbunelui şi oţelului.3 /C.C. elaborat de Robert Schuman şi conceput pentru a evita o nouă conflagraţie mondială prin punerea ramurilor de bază ale industriei de armament sub control internaţional. Italia.E. Cu această ocazie. Belgia. la aceea vreme. La 9 mai 1950. prin intermediul unui tratat inviolabil. este vorba de a da naştere solidarităţilor sectoriale. îndeplinind. Olanda şi Luxemburg. la Paris. Acesta. Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului (C. a fost acceptat de Germania. lansa declaraţia.C. în special. inspirată de către Jean Monnet. datorită căruia s-au făcut primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţi europene. “Planul Schuman”. prima dintre cele trei Comunităţi. la 20 iunie 1950. a propus ca producţia de cărbune şi oţel din Franţa şi Germania să fie administrată de către un organism supranaţional. funcţia de şef al Organizaţiei naţionale a planificării din Franţa. a apărut având la origine iniţiativa Franţei. o conferinţă interguvernamentală a cărei preşedinţie era asigurată de Jean Monnet. Ţările Beneluxului şi Italia au răspuns apelului şi s-au reunit la masa negocierilor. De aceea. ministrul Afacerilor Externe al Franţei. un rol important îi este atribuit lui Jean Monnet. care să fie condusă potrivit metodelor supranaţionale ce implică o ruptură de schemele tradiţionale ale relaţiilor dintre state. Realizarea acestei pieţe nu a fost considerată un demers final.A. La Communauté européenne du charbon et de l’acier. ci un prim pas pe calea dezvoltărilor ulterioare.E. Jean Monnet preciza spiritul care trebuia să însoţească discuţiile: “Noi suntem aici 3 În franceză. Potrivit acestei concepţii. 8 . Pentru ca iniţiativa franceză.) Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului.

în anumite cazuri.E. „toate bunurile şi obligaţiile C.C.E.E.A. şi a Fondului de cercetare pentru cărbune şi oţel. intră în vigoare. Înalta Autoritate. începând cu data de 24 iulie 2002”.pentru a realiza o operă comună. Belgia. în anul 2000 şi care intră în vigoare la data de 24 iulie 2002 – art. Adunarea parlamentară şi Curtea de justiţie au completat dispozitivul care stă. a Tratatului instituind Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului. 378.E. La 10 august 1952 Tratatul instituind C.A. Mémoires. 4 din Protocol.. aceste aspecte nu au mai repuse în discuţie.E. Comunitatea europeană a energiei atomice (C. şi primul preşedinte al Executivului comunitar. Olanda şi Luxemburg. p. 9 . a expirat la data de 23 iulie 2002. Tratatul instituind C. ci pentru a căuta avantajele noastre în avantajul comun”4. anexat Tratatului de constituire a Comunităţii europene5.E. Având în vedere faptul că punctul central al propunerii l-au constituit independenţa şi atribuţiile Înaltei Autorităţi. avizul său conform. nu pentru a negocia avantaje. Negocierile s-au încheiat prin semnarea şi ratificarea de către Franţa. sunt transferate Comunităţii europene. Fayard. Adoptat la Nisa. 1./EURATOM) şi Comunitatea economică europeană (C. Potrivit art.) 4 5 Jean Monnet. Reprezentanţii statelor care au participat la negocieri nu au pierdut nici un moment din vedere faptul că ei aveau mandatul politic de a construi o organizaţie total nouă din punctul de vedere al obiectivelor sale şi al metodelor. 1 din Protocolul asupra consecinţelor financiare ale expirării Tratatului instituind C. éd. a fost constituit un Consiliu de Miniştri. par.C. Italia. de altfel. la baza sistemului instituţional al actualelor Comunităţi. la 18 aprilie 1951. 2. Germania. aşa cum se găsesc ele la data de 23 iulie 2002. începându-şi activitatea. Încheiat pentru o perioadă de 50 de ani.C.A.C. care trebuia să dea. la aceeaşi dată. de altfel. La cererea Olandei. prezidată de Jean Monnet. Negocierile care au urmat au permis să se contureze edificiul internaţional avut în vedere.A.E.E. 1976.A. se instala la Luxemburg. Jean Monnet fiind. Paris.

Principalul aspect asupra căruia s-au purtat negocierile se regăseşte în propunerea de înfiinţare a două noi Comunităţi: Comunitatea europeană a energiei atomice (C. şi din membrii supleanţi. guvernelor celor 6 state semnatare ale Tratatului de la Paris 8 Paul Henry Spaak – politician de origine belgiană.A. deja. prezentat în octombrie 1950. Tratatele intră în vigoare la 1 ianuarie 1958.) trebuia să se concretizeze în construirea unei armate europene integrate.E. şi C.E. de C.A. a fost repede abandonat. unde a fost pusă în discuţie relansarea europeană. „Planul Pleven”.T. a determinat reînarmarea Germaniei.A. Astfel./EURATOM). a fost transmis. la formularea unor noi propuneri franceze. Un anteproiect. 7 6 10 . ce viza crearea unei pieţe comune generalizate.E.A. Comunitatea europeană de apărare (C.A.E. acest eşec a condus şi la abandonarea ideii realizării unei Comunităţii politice7.E.O. elaborat de o Adunare ad-hoc.C.E. o uniune economică generală şi.Situaţiei militară din acea vreme. Negocierea a fost angajată pe baza „Raportului Spaak”8. războiul din Coreea. În aceeaşi zi. pe de altă parte. încheiate la 23 octombrie 1954. formată din membrii Adunării C.E.E. evocată în preambulul Tratatului C. Raportul avea drept temă principală crearea a două uniuni: pe de o parte. la 9 martie 1953. cu anumite adaptări.A. între altele.O. ca urmare a refuzului Adunării Naţionale Franceze6 de a deschide dezbaterea asupra autorizaţiei de ratificare.E. propunea să se recurgă.E. din 21 aprilie 1956.E..E. destul de repede. ceea ce a condus. şi aderarea Germaniei la N. Totodată. şi la U. la metoda supranaţională de apărare. Un Tratat în acest sens a fost semnat la 27 mai 1952. Depăşirea crizei s-a realizat la Conferinţa europeană de la Messina (1 – 2 iunie 1955).. Reînarmarea Germaniei intervine pe baza acordurilor de la Paris. pe termen scurt. în special. a fost semnată şi Convenţia cu privire la instituţiile comune (Adunarea parlamentară comună şi Curtea de justiţie).E. ce urmărea o solidaritate sectorială şi Comunitatea economică europeană (C. care prevedeau. Tratatele instituind C.E. Noile Comunităţi s-au inspirat din concepţiile instituţionale puse în practică. confirmând apropierea La 30 august 1954. o uniune în domeniul utilizării paşnice a energiei atomice.A. ceea ce implica crearea.). au fost semnate la 25 martie 1957. Proiectul C. a unei Comunităţi politice. Ele se înscriau pe calea unei “uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele europene”.C.E.

prin „Tratatul de la Bruxelles instituind o Comisie unică şi un Consiliu unic”.A. în subsidiar urmărite. însă. trei sisteme instituţionale internaţionale.9 Secţiunea a III-a Tratatele Uniunii Europene 1. Tratatele traduc un anumit recul al supranaţionalităţii.funcţionalistă originală. Filipescu.C. s-au concretizat într-un Tratat. 11 . încă de la intrarea în vigoare a Tratatelor de la Roma (1958) s-a avut în vedere reunirea instituţiilor celor trei Comunităţi în instituţii unice. şi anume 9 Ion. la îndeplinire atribuţii/competenţe stabilite prin cele trei Tratate institutive. au apărut pe fondul căutărilor generate de necesitatea găsirii unor noi soluţii pentru dezvoltarea economică.E. Editura Actami. Drept instituţional comunitar european.) – în 1957.E.A. dar şi pentru interese de natură politică. ducând. putem spune că aceste Comunităţi europene au apărut prin încheierea unor tratate internaţionale. cele trei Comunităţi europene: Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului (C. şi caracterul general al C.A.E. p. 2000.E./EURATOM) şi Comunitatea economică europeană (C.E. În concluzie. Augustin Fuerea. prin adoptarea mai multor texte care. Bucureşti.E. în 1951. în paralel.E.E. Deşi o perioadă au existat. legat de un progres al intereselor. Cu toate acestea. pe urmele lăsate de criza C. după ce au îmbrăcat o formă juridică şi au fuzionat cu dispoziţiile privind Uniunea politică şi Uniunea economică şi monetară.). P. ediţia a V-a. Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene Relansarea procesului privind construcţia comunitară reprezintă un moment important pentru evoluţia ulterioară a acesteia. Comunitatea europeană a energiei atomice (C. Astfel. 14. Acest lucru s-a finalizat în anul 1965. care au dat naştere la mecanisme instituţionale fără precedent în dreptul internaţional public.

şi EURATOM) nu au fost modificate decât în măsura necesară punerii dispoziţiilor lor instituţionale în acord cu schimbările aduse Tratatului C. Titlul V. G. din Tratatul asupra Uniunii Europene. semnat la 7 februarie 1992. Structura Tratatului asupra Uniunii Europene este următoarea: A. Noile dispoziţii urmăresc deschiderea unei căi privind elaborarea unei veritabile politici a Uniunii Europene. 1. Titlul I al Tratatului conţine “dispoziţii comune” celor 3 piloni ai Uniunii: pilonul comunitar. 11 10 12 . prin intermediul poziţiilor şi acţiunilor comune care se dezvoltă. nr. modificările cele mai importante prevăzute de Tratatul de la Maastricht au vizat Tratatul instituind Comunitatea europeană12 (C. alin.E. Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului şi Comunitatea europeană a energiei atomice. politica externă şi de securitate comună. „Sintagma Comunitate economică europeană este înlocuită cu sintagma Comunitate europeană”. A. cooperarea în domeniul justiţie şi al afaceri interne. relaţiile între statele membre şi între popoarele lor”. 12 Potrivit art. consacrat “politicii externe şi de securitate comună”.O. Titlurile II. Comunitate ale cărei obiective sunt redefinite în funcţie de modificările aduse competenţelor comunitare şi în care au fost introduse un anumit număr de schimbări instituţionale. Celelalte 2 Tratate institutive (C.C. par. a înlocuit dispoziţiile Actului unic european13 privind cooperarea politică europeană. la Maastricht10 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.E. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht (1993). C125. cu anumite rezerve la apărare. într-un mod cât mai coerent şi solidar. Însă. III şi IV au modificat Tratatele instituind Comunitatea europeană11. B.C.E.E. completate cu politicile şi formele de cooperare instaurate de prezentul Tratat. Uniunea “este fondată pe Comunităţile europene. Ea are ca misiune pe aceea de a organiza.Tratatul privind Uniunea Europeană. 13 Semnat în anul 1986. Tratatul prezintă Uniunea ca fiind “o nouă etapă în procesul care creează o uniune din ce în ce mai strânsă între popoarele Europei. C. în care deciziile sunt luate cel mai aproape posibil de cetăţeni”. intrat în vigoare un an mai târziu (1987).A. Comunitatea economică europeană îşi schimbă denumirea în Comunitatea europeană. din 18 mai 1992. J.).

op.. recunoaşterea şi executarea deciziilor judiciare în materie civilă şi comercială. privind libera circulaţie a persoanelor.C. prevederile Tratatului de la Maastricht pot fi structurate astfel: a. se va numi. De asemenea. Toţi cetăţenii statelor membre sunt cetăţeni ai Uniunii. abrogarea dispoziţiilor Tratatului de fuziune a executivelor (1965) şi ale Actului unic european. din 19 iunie 1990. în special.E. pregătite să transfere Comunităţilor întreaga competenţă în aceste domenii. iar Comunitatea economică europeană – Comunitatea europeană. Convenţia de la Dublin. din 1979. Filipescu.A. Fiecare cetăţean are dreptul: 14 De exemplu: Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului şi Acordul de la Dublin. din 14 iunie 1990. ratificarea Tratatului. Augustin Fuerea. Convenţia de la Bruxelles. privind determinarea statului responsabil de examinarea cererilor de azil. 13 . E.E. Raţionamentul constă în aceea că mai multe state membre nu sunt. Titlul VII. încă.E. privind competenţa. Tratatul C.E. revizuirea Tratatelor.E. c.D. intitulat “Dispoziţii finale”. prevede: limitele competenţei Curţii de justiţie. Titlul VI. de acum înainte. Modificări şi completări ale celor 3 Tratate existente. În sinteză. cu privire la “cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne”. dar ele nu sunt integrate celor 3 Tratate cu privire la C. 167 – 168.A. Dispoziţii privind politica socială.E. C.. în afara conţinutului celor 3 Tratate anterioare. p. instituind C. Aceasta constituie un capitol separat. depozitarea şi limitele de redactare a Tratatului. Tratatul C. între autorităţile poliţieneşti şi cele judiciare. C. şi EURATOM. cit. Dispoziţii privind politica externă şi de securitate comună. Tratatul asupra Uniunii Europene mai prevede15: . raportul dintre Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele institutive ale Comunităţilor europene.o cetăţenie unională.C. îşi propune sistematizarea cooperării realizate până atunci într-o manieră informaţională sau pe bază de convenţii extra ori paracomunitare încheiate de către toate statele membre sau numai de unele dintre acestea14. şi EURATOM. Acordul Schengen. Aceste dispoziţii fac parte din Tratatul general privind Uniunea Europeană. durata Tratatului. 15 Ion P. din 27 septembrie 1968.. d.E. din 14 iunie 1985 şi Convenţia de aplicare .. Dispoziţii privind cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne. aderarea la Uniune.E.E. b.

) • Uniunea economică. ⇒ de a fi protejat de autorităţile diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru. Tratatului privind Uniunea Europeană i s-au adăugat 17 Protocoale (din care 16 au fost anexate Tratatului C. ⇒ de a se adresa Parlamentului şi funcţionarului însărcinat cu sondarea opiniei publice (mediatorul).M.E. care va conţine formularea. ⇒ să voteze şi să candideze la alegerile municipale şi europene care se desfăşoară în statul în care îşi are domiciliul.Uniunea politică. care cuprinde. → sporirea competenţelor Comunităţilor.C. precum şi aspectele de natură economică pe care le ridică securitatea.. în sensul potrivit căruia direcţiile politicii economice ale statelor membre şi ale Comunităţilor vor fi adoptate de către Consiliul de miniştri.Uniunea economică şi monetară (U.E. a unei politici de apărare.E.M. va supraveghea evoluţia economiei în fiecare stat membru şi în Comunităţi. pe termen lung. Comunităţile vor avea o singură politică monetară. următoarele aspecte: → o politică externă şi de securitate comună. procesul Conferinţei asupra Securităţii şi Cooperării în Europa (C. care.) şi 33 de Declaraţii. → o politică comună în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. • Uniunea monetară – de la începutul fazei finale a U.).E. 2. Tratatul de la Amsterdam. în principal. în acelaşi timp. privind Uniunea Europeană 14 .⇒ să se deplaseze şi să-şi stabilească domiciliul în mod liber pe teritoriul statelor membre.S. . → creşterea rolului Parlamentului european. .

“Traité d’ Amsterdam: ce qui a changé en Europe”. totuşi. prin care este modificat Tratatul asupra Uniunii Europene. îi sunt încredinţate sarcini noi. Cu toate că Tratatul de la Maastricht instituia. Prin Tratatul de la Amsterdam. alta din perspectiva lărgirii Uniunii. rolul cetăţeanului este accentuat. Cu toate acestea. 5. prezenţa Europei pe eşicherul internaţional. unele transformări. iar caracterul democratic al instituţiilor este întărit. Euro. lucrările din cadrul instituţiilor nu au fost simplificate. instituţiile au fost nevoite să răspundă unei duble cerinţe: una decurgând din gestionarea unei monede unice. p. care evoluează destul de rapid. ameliora funcţionarea instituţiilor comunitare şi consolida puterile de co-decizie legislativă şi de control ale Parlamentului european. pentru Uniunea Europeană o importanţă deosebită. îndeosebi. el nu oferea acestui cadru un conţinut real. Deşi construcţia comunitară s-a dezvoltat. date răspunsuri numeroaselor probleme care au rămas deschise. şi cooperarea în materia politicii economice. în continuare. pe responsabilităţile politice ale Uniunii. eficacitatea şi caracterul democratic al instituţiilor europene. 16 Commission européenne. 15 . Astfel. cât şi în exterior. Deşi Tratatul de la Amsterdam urmează altor 2 mari modificări privind competenţele şi instituţiile Uniunii. din 1986 (Actul unic european) şi 1992 (Tratatul de la Maastricht. încă. Acestea priveau. rolul şi drepturile cetăţenilor europeni. obiective economice. B. cât şi în cel al apărării. în sens istoric. trebuie să se reorganizeze. Uniunea Europeană cunoaşte.Data 1 mai 1999 reprezintă. lăsând. Aceasta pentru că. seria L’Europe en mouvement. accentul se pune. Tratatul de la Maastricht. într-o anumită măsură. atât în domeniul politicii externe. adică un cadru al unor drepturi şi obligaţii suplimentare pentru cetăţenii statelor membre. materializată în intrarea vigoare a Tratatului de la Amsterdam. deschisă posibilitatea noilor reforme. Tratatul de la Maastricht a definit structurile şi procedurile din acest punct de vedere. ca şi responsabilităţile internaţionale ale Uniunii16: A. atât în interior. necesitatea adoptării acestuia rezultă din faptul că trebuiau. Ca urmare a faptului că divizarea în cele două blocuri este de domeniul trecutului. C. în special. cu precădere. de atunci. o cetăţenie europeană. iunie 1999. Continuând opera Actului unic european. urmărind.

Tratatul procedează la o extindere şi la o simplificare a co-deciziei. însă.J. Tratatul de la Amsterdam.Tratatul de la Amsterdam se prezintă ca o revizuire a Tratatelor institutive. 18 De exemplu.E.E.. 13 Protocoale şi 58 de Declaraţii comune. 3e édition. p. Acesta cuprinde 3 părţi.D. dispoziţii generale şi finale. şi cel de al 3-lea pilon.E.. “Vize. redus la cooperarea poliţiei şi a organelor judiciare în materie penală17. “Droit institutionnel de l’Union et des Communautés européennes”. Tratatul vizează realizarea unui spaţiu de libertate. L.. emigrare şi alte politici cu privire la libera circulaţie a persoanelor”). anexat Tratatului U. 48. componenţa Comisiei şi ponderea voturilor în Consiliu nu au fost prevăzute. nu aduce modificări considerabile competenţelor Comunităţilor europene. Deşi contribuţiile în materie instituţională sunt multiple.. azil. fiind asimilat de Tratatul C. tocmai datorită comunitarizării unei părţi a celui de al 3-lea pilon şi a jurisdicţionalizării acestui pilon. deşi acestea au fost modificate prin Tratatul de la Maastricht. Protocolul social.G. simplificarea Tratatelor. prin comunitarizarea unei părţi din cel de al 3-lea pilon (noul Titlu IV din cadrul Tratatului C. integrarea acquis-ului Schengen în Titlul IV al Tratatului C. Acestora li se adaugă: Actul final.E 17 16 . Competenţele Curţii de justiţie sunt extinse la noi materii. dispoziţiile sociale au fost considerabil extinse. 1999.E. securitate şi justiţie. Paris. Tratatul pune bazele cooperării consolidate ce poate fi realizată între anumite state membre dornice să evolueze mai rapid decât celelalte pe calea integrării. Cu toate contribuţiile aduse. Prin dispoziţiile sale. majoritatea calificată fiind introdusă în noi domenii. Secţiunea a IV-a Consideraţii generale cu privire la Uniunea Europeană Joël Rideau. şi anume: modificări ale Tratatului U. sub rezerva câtorva dispoziţii18.

a trecut de la o Comunitate pur economică la o uniune politică.S. Această modificare se datorează evoluţiei calitative a Comunităţii economice europene. şi C. Această nouă denumire nu a generat nici o consecinţă asupra existenţei celor 3 Comunităţi europene. Instituirea Uniunii Europene determină dobândirea unor denumiri noi de către instituţiile comunitare. transformându-se dintr-un organ având caracter tehnic în instituţie comunitară.E. din ianuarie 1994.E. Primul pilon: Comunităţile europene Primul pilon al Uniunii Europene este format din cele 3 Comunităţi europene: C. iar Comisia Comunităţilor europene devine Comisia europeană. Astfel. Curtea de conturi devine.I.A. Cei trei piloni ai Uniunii Europene A. De asemenea. 1. începând cu anul 1993. politica externă şi de securitate comună (P. Odată cu apariţia Uniunii Europene. Curtea europeană de conturi. În cadrul Comunităţii europene. iar Tratatul C.Uniunea Europeană este forma cea mai actuală a construcţiei comunitare. devine Tratatul C. U. C.E. care. Consiliul Comunităţilor europene se numeşte Consiliul Uniunii Europene.E.C. deoarece ea nu implică o unificare formală a celor trei organizaţii. Tratatul de la Maastricht (1993) este temeiul juridic al trecerii la entitatea numită „Uniunea Europeană”. Comunitatea economică europeană devine Comunitatea europeană. acte ce sunt direct aplicabile în statele membre şi care au prioritate în faţa dreptului intern. constituie forma cea mai dezvoltată a comunitarismului.A.) şi cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (J.E. 17 . în timp.E. Acest prim pilon al U. instituţiile pot să adopte.). Potrivit prevederilor Tratatului de la Maastricht.E.E.E. în domeniile care le sunt repartizate.E.C. este formată din 3 “piloni”: Comunităţile europene.A.. care a început în anul 1952.E.

fiscalitatea. cercetarea şi tehnologia. politica socială. ocuparea forţei de muncă. educaţia şi tineretul. b. să ajungă la un punct de vedere comun şi. cultura. în mod progresiv. libertatea de circulaţie a persoanelor. pe următoarele obiective: a. transporturile. în principal. c. industria. se găseşte Piaţa internă cu cele 4 libertăţi fundamentale: libertatea de circulaţie a mărfurilor. Orice decizie trebuia să fie luată cu unanimitate. B. Noua politică a Uniunii Europene trebuie să fie bazată. libertatea de prestare de servicii şi libertatea de circulaţie a capitalurilor şi a plăţilor. Al doilea pilon: politica externă şi de securitate comună (P. consolidarea securităţii şi a statelor membre. lansată în anul 1970 şi extinsă prin Actul unic european. în măsura în care este posibil.P. menţinerea păcii în lume şi consolidarea securităţii internaţionale. Printre politicile care relevă responsabilitatea comunitară întâlnim: afacerile economice şi monetare. azilului şi emigrării. să adopte o poziţie comună.E. apărarea valorilor comune.E. potrivit dispoziţiilor Tratatelor. în anul 1986. politica între statele membre ale Comunităţilor europene se desfăşura în cadrul “cooperării politice europene” (C. politica consumatorului şi sănătatea. politica vizelor. se regăsesc regulile concurenţiale. Aceştia au convenit să se informeze reciproc cu privire la orice problemă importantă de politică externă.E. Cooperarea politică europeană consta în consultările periodice dintre miniştrii afacerilor externe şi în contactele permanente dintre administraţiile lor. comerţul. Alături de aceste libertăţi. agricultura. coeziunea economică şi socială. în Piaţa internă.În spaţiul C. reţele transeuropene. Realizarea. a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii. precum şi principiilor şi obiectivelor Actului final 18 . Problemele ce priveau securitatea se limitau la aspectele politice şi economice.).S. a unei politici externe şi de securitate comună a fost prevăzută de către şefii de stat şi de guvern prin Tratatele asupra Uniunii Europene.) Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. mediul înconjurător şi ajutorul pentru dezvoltare.C. conform principiilor Cartei Naţiunilor Unite.

fiind prevăzut în Tratatul de la Amsterdam şi dotat cu un cadru juridic solid. deciziile de principiu sunt luate. ea nu poate fi direct aplicabilă în statele membre.O. Europol. deciziile cu privire la politica externă şi de securitate comună continuă să fie luate în cadrul cooperării dintre state. Finlanda. d. cea de securitate se numără printre domeniile în care statele membre colaborează pentru a-şi apăra suveranitatea. pus în aplicare. 19 .O. poziţiile comune sunt formulate. securitate şi justiţie. apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.E. care şi-a început activitatea încă din anul 1998. Mai mult. deja. Cu toate acestea.S. (Danemarca. tratamentul fiinţei umane.E. Politica externă şi. în cadrul U. pentru că. Grecia şi Irlanda).A. Totuşi.E. numai Franţa şi Marea Britanie deţin arme atomice.T. Dintre aceste instrumente. Astfel.C. corupţia şi frauda. e. promovarea cooperării internaţionale. C. a fost deschis un Oficiu european de poliţie. Suedia) şi din U. O serie importantă de măsuri au fost. prin înfiinţarea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa19. traficul ilegal de droguri şi arme. Cu toate acestea. O altă problemă o constituie faptul că nu toate statele membre fac parte din N. În prezent. este foarte dificil să se definească interesele comune în materie. Al treilea pilon: cooperarea poliţiei şi cea judiciară Cooperarea poliţiei şi cea judiciară vizează realizarea unei acţiuni comune în materia prevenirii şi a luptei împotriva criminalităţii20. (Irlanda. a rasismului şi a xenofobiei şi oferă tuturor cetăţenilor un spaţiu de libertate. între timp.de la Helsinki (1975) şi Cartei de la Paris (1990). cel care se apropie cel mai mult de directiva comunitară este decizia-cadru. În special: terorismul. adesea. care a fost consolidată în anul 1994. Austria. un dispozitiv de acţiune autonomă a fost. promovarea democraţiei şi a statului de drept. datorită cooperării între state..). 19 20 Fosta Conferinţă pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C. acţiunile şi măsurile comune sunt încheiate şi deciziile-cadru sunt luate în cadrul celui de al 2-lea şi al 3-lea pilon. adoptate cu privire la lupta împotriva spălării banilor.

Personalitatea juridică a Uniunii Europene21 Personalitatea juridică a Uniunii Europene nu a fost recunoscută în mod expres prin Tratatul asupra Uniunii Europene (T. cooperarea se bazează pe colaborarea între statele membre care nu intră în cadrul procedurilor de decizie comunitară. Astfel. devenind. 20 . ca şi în cel al politicii externe şi de securitate comună.). încă. nu se aplică celorlalţi doi piloni ai U. cu scopul de a uşura şi accelera cooperarea în materia procedurii judiciare şi a executării deciziilor. A). în fapt. articolul 1 T. punând în aplicare reguli minime cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor şi la sancţiunile aplicabile criminalităţii organizate.U. Din dispoziţiile T. o expresie a competenţelor comunitare al Uniunii A fost dezbătută cu prilejul sesiunii Parlamentului european din 25 – 26 aprilie 2002. ca şi competenţele lor internaţionale. departe de a o egala pe cea a Comunităţilor europene.E. contrar proiectului prezentat de Comisie la 21 mai 1991. menţinută. în timpul negocierilor. În acest domeniu. simplificând procedura extrădării între statele membre. are personalitate juridică. Însă. ordinea juridică a Uniunii Europene este. aplicabilitatea directă şi preeminenţa dreptului comunitar. rezultă clar că Uniunea Europeană nu se substituie Comunităţilor europene. postulează. (fostul art. în Europene. terorismului şi traficului de droguri. dimpotrivă.E.E. În prezent.U. în primul rând. menţinerea Comunităţilor. principiile autonomiei. în mod implicit.Cooperarea în domeniul judiciar a fost realizată. caracteristici indispensabile ordinii juridice a C. afirmând că “Uniunea este fondată pe Comunităţile europene completate cu politicile şi formele de cooperare stabilite prin prezentul Tratat”..U. Personalitatea juridică a Comunităţilor este. la excluderea ideii potrivit căreia U.E.E. care se realizează în cadrul cooperării 21 consecinţă. Aceştia din urmă se bazează mai mult pe programe şi declaraţii de intenţie. absenţa unei asemenea prevederi nu conduce. 2. ale căror Tratate institutive sunt modificate prin Tratatul de la Maastricht. Astfel.E.

şi. deşi nu are importanţa primelor 4.I. acest aspect nu influenţează prea mult situaţia existentă. b. Instituţiile comunitare. Acestea sunt în număr de şase. prezintă următoarele caracteristici: A) Fiecare instituţie ocupă un loc distinct în structura organizatorică a Comunităţilor. Acestora li se adaugă. încă. d. asigură legalitatea folosirii resurselor financiare. şi anume: a. Comisia europeană apără interesul Comunităţilor.P. prin urmare. ca instituţie asociată Curţii de justiţie. o “Constituţie” care să reglementeze ansamblul sistemului politic din această Uniune. asigură respectarea regulilor de drept comunitar. Parlamentul european reprezintă interesele popoarelor statelor membre. dacă avem în vedere faptul că “instituţiile Uniunii” trebuie să acţioneze conform dispoziţiilor Tratatului U. B) Fiecare instituţie reprezintă un principiu determinat. Comisia europeană.. controlul în domeniu. Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele statelor membre. Instituţiile comunitare Structura acţională cea mai importantă a Uniunii Europene o reprezintă instituţiile comunitare. Deşi Uniunea Europeană foloseşte instituţiile şi organele Comunităţilor europene pentru a-şi îndeplini sarcinile. e.E. după cum urmează: Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de miniştri). c. Curtea de conturi. 21 . având rol esenţial în cadrul construcţiei comunitare. Tratatul U. Secţiunea a V-a Delimitări conceptuale 1. nu reprezintă. în ansamblul lor. adică numai în cadrul cooperării între statele membre la titlul celui de al 2-lea şi al 3-lea pilon. are un fundament politic şi sociologic distinct şi exprimă. Curtea de justiţie şi Curtea de conturi. fiecare. începând cu anul 1988. răspunzând unor necesităţi fundamentale. o legitimare proprie. Parlamentul european. Tribunalul de primă instanţă.interguvernamentale şi nu constituie decât o primă etapă către o Uniune “instituţionalizată”. Curtea de justiţie şi T.E.

C) Funcţiile instituţiilor comunitare nu se suprapun schemei statice moştenite de la Montesquieu. spre deosebire de instituţiile Comunităţilor. la care se adaugă cele exercitate în cadrul cooperării interguvernamentale din cadrul Uniunii Europene. executivă. puterea bugetară este împărţită. iar Comisia este instituţie cu atribuţii executive. având un caracter tehnic. ci ele numai pregătesc luarea deciziei. Personalitate juridică au numai Comunităţile. F) Instituţiile fundamentale sunt comune pentru toate cele 3 Comunităţi. 1. E) Instituţiile Comunităţilor europene nu au personalitate juridică. Augustin Fuerea. guvernamentală. acestea exercitându-şi atribuţiile/competenţele pe baza celor 3 Tratate. Organele comunitare Complexitatea materiilor care intră în competenţa instituţiilor comunitare.22 D) Instituţiile comunitare participă direct la luarea deciziei comunitare. 22 Ion P. 93 22 . Principala caracteristică a organelor comunitare este aceea că. Filipescu. au determinat ca în activitatea pe care acestea o desfăşoară să fie ajutate de diferite organe comunitare.. p. fie nu sunt înscrise în nici un tratat sau alt document. este Consiliul. formând aşa-numita categorie a organelor paracomunitare. acestea nu participă direct la luarea deciziei comunitare. op. Parlamentul european putând contesta Comisia. Consiliul cumulează funcţiile legislativă. auxiliar. similar puterii legislative de la nivel naţional. instituţiile acţionând în numele Comunităţilor şi pentru acestea. iar altele sunt înfiinţate fie de către instituţiile Comunităţilor europene. În cadrul Comunităţilor. Unele dintre aceste organe sunt înfiinţate prin Tratate. cit.

În baza principiului atribuirii de competenţe. pe care le reprezintă în raporturile la care participă. Reprezentarea Comunităţilor de către instituţii se face în temeiul mandatului dat de către statele membre prin intermediul Tratatelor institutive şi al celor modificatoare (articolele consacrate atribuţiilor/competenţelor). Principiului autonomiei de voinţă conferă instituţiilor comunitare posibilitatea de a-şi elabora regulamente proprii de organizare şi funcţionare. Totodată. Principiul echilibrului instituţional. dar şi al răspunderii instituţiilor pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor/competenţelor. deoarece acestea nu acţionează în nume propriu. 2. ci în numele Comunităţilor europene. cooperarea între instituţiile Comunităţilor europene.Secţiunea a VI-a Principiile care guvernează activitatea instituţiilor comunitare23 Activitatea instituţiilor comunitare este guvernată de următoarele trei principii: 1. separarea puterilor. deduse. 3. 23 Augustin Fuerea. Bucureşti. 2001. personalitatea juridică este atribuită Comunităţilor europene. 23 . 2. Principiul autonomiei de voinţă. ele nu au personalitate juridică. ca entităţi de drept internaţional. Principiul echilibrului instituţional reuneşte două componente esenţiale. La acest nivel nu este permisă îndeplinirea atribuţiilor implicite. respectiv a competenţelor instituţiilor comunitare. instituţiile comunitare duc la îndeplinire numai acele atribuţii care le sunt stabilite în mod expres. 3. Raţiunea acestui principiu îşi are originea tocmai în chestiunile care ţin de rigoarea manifestată în planul acţiunii. Pe cale de consecinţă. B. Editura Actami. Principiul atribuirii de competenţe. Deşi instituţiile comunitare au autonomie. 1. acestea îşi pot numi proprii funcţionari comunitari. p. colaborarea. 58 – 59. „Manualul Uniunii Europene”. şi anume: A.

Consiliul european este o structură suprainstituţională. Existenţa sa a fost reglementată. Pe cale de consecinţă. În acest sens. 2) şi. atribuţii de la o instituţie la alta. D). Consiliul european nu a fost prevăzut în Tratatele institutive. colaborarea instituţiilor comunitare în materie normativă. ca urmare a întâlnirilor la nivel înalt ale şefilor de stat şi de guvern. Cu toate acestea. De exemplu. în mod concret se poate observa că adoptarea bugetului comunitar este o reflectare fidelă a cooperării instituţiilor comunitare. În evoluţia sa. presupune colaborarea între instituţiile comunitare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. ci. ulterior. îşi găseşte reflectarea principiul reciprocităţii conduitei avantajoase. Apariţia instituţiei Iniţial. 1. Această separare presupune obligaţia fiecărei instituţii de a nu bloca îndeplinirea atribuţiilor de către celelalte instituţii comunitare. prin Tratatul de la Maastricht (lit.Separarea puterilor/competenţelor instituţiilor comunitare presupune imposibilitatea delegării. principiul nu exclude. Consiliul european cunoaşte următoarele etape: 24 . dimpotrivă. mai târziu. între statele membre ale Comunităţilor europene. nici o instituţie comunitară nu trebuie blocată în a-şi îndeplini propriile atribuţii. Capitolul II Instituţiile Uniunii Europene Secţiunea I Consiliul european Înfiinţat pentru a asigura o mai bună cooperare politică la nivel înalt. prin Actul unic european (art. a transferului ori a acceptării de competenţe. Acesta a apărut pe cale neconvenţională. el fiind rezultatul unui proces istoric.

Spre deosebire de cele două întâlniri menţionate. organizată în perioada crizei petroliere. cu privire la cooperarea politică şi. altele nu au marcat cu nimic evoluţia Comunităţilor. Reuniunile au fost considerate ca o formaţiune specială a Consiliului. din anul 1972. b. Prima etapă: întâlnirile în cadrul conferinţelor (1961 – 1974) În perioada cuprinsă între anii 1961 – 1974. În realitate. în locul întâlnirilor miniştrilor.A. În aceleaşi linii se încadrează şi întâlnirea de la Paris. din anul 1969. s-a simţit nevoia unor întâlniri. la cel mai înalt nivel. interesele politice ale unor personalităţi de prim plan ale vremii. mai puţin. La aceste întâlniri erau aduse în discuţie mai multe domenii. organizată la iniţiativa preşedintelui Georges Pompidou. de aici decurgând şi supleţea acestora. se poate aminti reuniunea de la Copenhaga (1973). în cadrul diferitelor conferinţe la nivel înalt. a dat un nou impuls construcţiei comunitare. nereuşindu-se să se ajungă la un acord în vederea unei acţiuni comune faţă de preţul petrolului. întâlnirea de la Haga. au avut un caracter neregulat. de la afacerile propriu-zise ale 25 . aprofundare şi dezvoltare”. acest aspect nu afectează. c. Aceste întâlniri accentuează caracterul interguvernamental al Comunităţilor europene. care. regrupau şefii de stat sau de guvern. în urma căreia au fost lansate noi politici. Cu titlul de exemplu. Întâlnirile care au avut loc în această perioadă pot fi caracterizate. astfel. deja. încă din primii ani ai funcţionării Comunităţii economice europene. natura juridică a instituţiei. relansând-o pe baza. precum şi actele pe care le poate adopta este incertă. cu nimic caracterul politic al întâlnirilor şi acordurile care pot decurge de aici. însă. în legătură cu problemele comunitare. care nu a condus la solidaritatea dorită în astfel de circumstanţe. cunoscutului triptic: „extindere. putând să satisfacă. caracterul politic al acestor întâlniri era mai mult sau mai puţin evident. în sensul că ele aveau loc numai atunci când era nevoie. şefii de state şi de guverne ai ţărilor membre ale Comunităţilor europene au organizat o serie de întâlniri periodice. însă. în special în domeniul regional. în special. după cum urmează: a. De exemplu. în care discuţiile se purtau.

26 . a Spaniei şi a Portugaliei la Comunităţi. cât şi membrii acestei instituţii.alegerea deputaţilor europeni prin sufragiu universal direct. Şefii de stat şi de guvern. . În acest stadiu al instituţionalizării Consiliului european se pot face două remarci. d. ea poate să se reunească în Consiliul Comunităţii pentru domeniile comunitare. Consiliile europene reunite în perioada 1975 . 120. se pot cita deciziile de principiu.cooperarea politică externă împotriva apartheidul. B.aderarea Greciei. Pe baza acestui sistem.relansarea proiectului de Uniune Europeană. Elippses. c. au posibilitatea să participe la întruniri. se instituie denumirea de “Consiliul european”. Sistemul propus la această reuniune oferea o serie de avantaje în raport cu cel anterior.compromisul cu privire la contribuţia britanică la bugetul Comunităţilor. Cu titlu de exemplu. . dintre care reţin atenţia următoarele: a. odată cu summit-ul de la Paris. din decembrie. A doua etapă: Consiliul european (1974 – 1987) În anul 1974.Comunităţilor. au adoptat un comunicat final cu privire la viitoarele întâlniri ale acestora. reuniţi la iniţiativa preşedintelui francez Valéry Giscard d’Estaing. până la cooperarea în domeniul politicii externe. .crearea Sistemului monetar european. Paris. preşedintele Comisiei.1987 au putut oferi orientările esenţiale pentru evoluţia şi funcţionarea Comunităţilor europene. . sistemul întâlnirilor în cadrul conferinţelor a luat sfârşit. este stabilit rolul instituţiei. reuniunile periodice ale şefilor de state şi de guverne vor avea loc de cel puţin trei ori pe an şi ori de câte ori va fi necesar. astfel. şi anume: 24 Natacha Vigne. de exemplu.1997. care vizează: . . care a fost lăsată să se dezvolte în afara Tratatelor24. b. dar sunt avute în vedere şi discuţiile cu privire la cooperarea politică. p. “Les institutiones européennes”. ceea ce corespunde perfect practicii anterioare. care va conduce la Actul unic european.

Consiliul european: a. atât pentru acţiunile comunitare. Oficializarea Consiliului european prin Actul unic european Prima mare revizuire a Tratatelor institutive a fost realizată prin Actul unic european. În acest cadru. Actul unic european nu conţine nici o prevedere. de acum înainte. . se va reuni de două ori pe an.U. ci are în vedere. precum: reforma finanţării Comunităţilor europene. cât şi pentru cooperarea în materia politicii externe.E. competenţele comunitare.E. în al doilea rând. b. în special. în ceea ce priveşte construcţia comunitară. dreptul comunitar. Astfel. crearea Consiliului european demonstrează că. decât în ceea ce priveşte Consiliul european. Deşi a fost reglementat prin A. cu toate că la reuniunile acestuia participă şi preşedintele Comisiei europene. se prevede că. care intra în vigoare în anul 1988. moderarea dezbaterile cu 27 . c. permiţând luarea în discuţie a problemelor comunitare şi a cooperării politice. De altfel.U. asistaţi de miniştrii afacerilor externe. ceea ce presupune un cadru unic. primul titlu al Actului nu cuprinde nici o modificare a Tratatelor de bază. În ceea ce priveşte rolul şi atribuţiile Consiliului european. şi.în primul rând. Consiliul european a adoptat o serie de orientări marcante pentru evoluţie comunitară. pentru dată în istoria sa. din anul 1987. se deschide calea unităţii instituţionale organizate prin Tratatul asupra Uniunii Europene... aceasta era destul de avansată pentru a justifica necesitatea reuniunilor periodice ale celor mai înalte autorităţi politice statele. în primul rând. După aşa numita oficializare a sa prin A. Consiliul european nu devine o instituţie comunitară. prin modificările propuse s-au avut în vedere.. dispoziţiile Actului nu aduc atingere Tratatelor institutive.în al doilea rând. va fi compus din şefii de stat şi/sau de guvern ai statelor membre ale Comunităţilor europene. cooperarea politică. va beneficia de un suport juridic convenţional. C. precum şi de preşedintele Comisiei.

în articolul 5 (fostul art. Consiliul european prezintă Parlamentului european un raport la sfârşitul fiecărei reuniuni a sa. în anul 1992. sub preşedinţia şefului de stat sau de guvern al statului membru care exercită preşedinţia Consiliului. Atribuţii mai concrete sunt menţionate prin alte dispoziţii ale Tratatului. b) instituirea unor relaţii mai strânse cu Parlamentul european: după fiecare reuniune Parlamentului european îi este trimis un raport. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Masstricht. 28 . Consiliul european. Consiliul european reuneşte şefii de stat sau de guvern ai statelor membre. Parlamentul primeşte şi un raport anual care vizează progresele realizate de Uniune. prin rotaţie. în special cele cu privire la Uniunea economică şi monetară sau cele cu privire la cooperarea în materie de politică externă. D. timp de şase luni. D). semnat la Maastricht. Consiliul european se reuneşte de cel puţin două ori pe an. c) preşedinţia instituţiei: este asigurată de şeful de stat sau/şi de guvern al statului care deţine preşedinţia Consiliului. ca şi preşedintele Comisiei europene. Astfel: “Consiliul european dă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării sale şi oferă orientările politice generale. Textul acestui articol evidenţiază următoarele aspecte: a) rolul instituţiei: aceasta dă Uniunii “impulsurile necesare” şi „defineşte orientările politice generale” ale Uniunii. precum şi un raport scris anual care vizează progresele realizate de Uniune”. Aceştia sunt asistaţi de miniştrii afacerilor externe ai statelor membre şi de către un membru al Comisiei.privire la ceea ce va deveni. de asemenea. Tratatul asupra Uniunii Europene. Instituţionalizarea Consiliului european prin Tratatul de la Maastricht Tratatul de la Maastricht reglementează în mod expres. Consiliul european devine o instituţie a Uniunii Europene care simbolizează însăşi unitatea instituţională.

B. pe de o parte şi ale Comunităţii. Consiliul Uniunii Europene. prin stabilirea liniilor directoare ale politicii comunitare. pe baza acestei concluzii. precizează faptul că. 25 N. organizare. Consiliul european încearcă să ajungă la o concluzie cu privire la orientările politicilor statelor membre. Consiliul se reuneşte de două ori pe an.2. Consiliul european se va reuni de patru ori pe an. Numai în cazuri excepţionale este prevăzută posibilitatea reunirii Consiliului în cadrul unor şedinţe extraordinare. adoptă. aduce unele modificări cu privire la organizarea activităţilor instituţiei. În caz de urgenţă poate fi convocată şi o a treia întâlnire. D. Consiliul Uniunii Europene. la finele fiecărui semestru. În exercitarea atribuţiilor ce-i revin. desfăşurat în perioada 21 – 22 iunie 2002. Însă. orientează construcţia comunitară. Aceştia sunt asistaţi de către miniştrii Afacerilor externe şi de către un membru al Comisiei. Astfel. Potrivit dispoziţiilor Tratatului de la Maastricht. impulsionează politicile comunitare generale. 29 . o recomandare prin care stabileşte aceste orientări. Această lacună a tratatelor îşi găseşte explicaţia în faptul că instituţia. Articolul 103 din Tratatul instituind C. nu a beneficiat de la început de o bază juridică propriu-zisă. cu majoritate calificată de voturi. funcţionare şi atribuţii Consiliul european reuneşte şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene şi pe preşedintele Comisiei europene. după cum s-a văzut. Rolul Consiliul european se concretizează în direcţionarea politică a construcţiei comunitare. coordonează politicile comunitare. Tratatele comunitare nu reglementează condiţiile de funcţionare a acestei instituţii. defineşte noile sectoare de activitate comunitară. pe de altă parte.n. Consiliul european de la Sevillia. Astfel. Consiliul european înfiinţează comisii ad-hoc şi comitete de direcţie. C. care au ca sarcini întocmirea de rapoarte cu privire la problema analizată. La rândul său. chiar şi a patra. Consiliul european: A. pe baza acestor rapoarte se adoptă deciziile.E. pe baza raportului Consiliului25. Componenţă. de două ori pe semestru.

declaraţii. prin Tratatul de la Bruxelles (1965) . care va coordona întreaga activitate de pregătire a lucrărilor. Secţiunea a II-a Consiliul Uniunii Europene 1. d. având. şi EURATOM). Propunerile altor organe tehnice auxiliare vor fi transmise „Consiliului afacerilor generale şi al relaţiilor externe”. Tratatul asupra Uniunii Europene consacră pentru această instituţie. terminologia de “Consiliul Uniunii Europene”. pentru problemele cele mai importante.E. B. când aceştia au hotărât să se întâlnească.cunoscut în doctrină sub denumirea de Tratatul instituind un Consiliu unic şi o Comisie unică dobândeşte denumirea de Consiliul de miniştri. stabilind.E. decizii de procedură. Consiliul de Miniştri. împreună cu 30 . prin voinţa şefilor de stat şi de guvern. cu important rol decizional.E. reuniunile acestuia vor fi pregătite de către „Consiliul Afacerilor generale şi al relaţiilor externe”. cu ajutorul cărora se realizează declinarea de competenţă în favoarea Consiliului Uniunii Europene sau a altor instituţii comunitare. instituţia a Comunităţilor europene. cu cel puţin două săptămâni înainte de reuniunea Consiliului.A. b. Delimitări conceptuale A. prin Tratatele institutive.C. Activitatea Consiliului european se concretizează în adoptarea următoarelor documente: a. şi ordinea de zi. c. instituind C. totodată. decizii.) şi Consiliu (Tratatele de la Roma. a apărut pe cale convenţională. După unificarea instituţiilor. orientări şi directive. cu regularitate. la început.Potrivit modificărilor aduse de Consiliul european de la Sevillia. denumiri diferite: Consiliul Special al Miniştrilor (Tratatul instituind C. Consiliul european a fost înfiinţat în anul 1974.

cu precădere. În prezent. de asemenea. atribuţii de natură legislativă. Consiliul european este o instituţie care îndeplineşte. Consiliul european are în componenţa sa şefii de stat şi de guvern din statele membre ale Comunităţilor europene. finanţelor ş. decizională. ulterior existenţa acestuia fiind reglementată. în timp ce Consiliul Uniunii Europene are în componenţa sa. Consiliul Europei a fost înfiinţat în anul 1949. de către 10 state (Belgia. Ţara noastră s-a alăturat statelor membre ale Consiliului Europei. Irlanda.a. şi miniştrii de resort (ai agriculturii. Italia. regională a Consiliului Europei. deoarece acestea sunt instituţii ale Uniunii Europene. Consiliul european. îndeplinind. între care şi România. c. ca urmare a întâlnirilor la vârf ale şefilor de stat şi guvern. Criteriile de distincţie între cele 2 instituţii comunitare sunt următoarele: a. ca instituţie a Comunităţii europene. în vederea salvgardării şi promovării idealurilor şi principiilor care constituie patrimoniul lor comun. în consecinţă. favorizând progresul lor economic şi social. C. poate avea în componenţa sa.Consiliul european a apărut pe cale neconvenţională. fiind înfiinţat prin Tratatele instituind Comunităţile europene. Criteriul componenţei celor 2 instituţii. prin semnarea la Londra. Franţa. .şi. după cum s-a văzut. Criteriul atribuţiilor îndeplinite. numindu-se Consilii specializate (sectoriale). Luxemburg. pe de o parte. Consiliul european nu trebuie confundat cu ceea ce numim Consiliul Uniunii Europene.miniştrii lor de externe. prin Tratatul de la Maastricht. nu trebuie confundat. Danemarca. Criteriul apariţiei: . atribuţii de natură politică. Norvegia şi Suedia) a Statutului organizaţiei.Consiliul Uniunii Europene a apărut pe cale convenţională.). Marea Britanie. Consiliul Europei cuprinde 43 de state membre. miniştrii afacerilor externe – fiind numiţi Consiliul general . b. Este o organizaţie internaţională. în vreme ce Consiliul Uniunii Europene este veritabilul suprem legislativ al Comunităţilor europene. pe lângă miniştrii afacerilor externe. cu organizaţia internaţională. 31 . dar diferite. Olanda. pe de altă parte. cu preşedintele Comisiei şi cu un vice-preşedinte al acesteia. care îşi propune să realizeze o unitate mai strânsă între statele europene. iar prin Legea nr.

C. articolele 116.) înlocuieşte alineatul 1 al articolului 2 din Tratatul de fuziune a Executivelor. Fiecare guvern deleagă pe unul dintre membrii săi”. L1 din 1 ianuarie 1995. 95/1/CE. afacerile tehnice fac obiectul Consiliilor. în mod conjunct. în funcţie de ordinea de zi28. nici un alt funcţionar. EURATOM. numai persoanele având calitatea de membrii ai guvernelor statelor membre pot face parte din Consiliu. membri ai guvernelor statelor membre. Cele mai frecvente sunt consiliile destinate afacerilor generale. J.E.C. nr. regionale.A. În cazul în care Consiliul reuneşte. 27. miniştrii afacerilor externe şi miniştrii de resort. Componenţa Consiliului este variabilă.64/1993 a aderat la statutul acestei organizaţii internaţionale. din 1 ianuarie 1995 a Consiliului Uniunii Europene care reglementează instrumentele cu privire la aderarea noilor state membre la Uniunea Europeană. art. C. nu poate face parte din Consiliu.O. C. purtând denumirea de Consiliu general sau al afacerilor generale.E. B. C. agriculturii. indiferent de nivel. alin. fiecare stat desemnează numai un membru în Consiliu. 26 32 . Componenţa Consiliului Uniunii Europene De la 1 ianuarie 199526. alin. EURATOM.E. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg. 1.A. abilitat să angajeze guvernul acestui stat membru. la nivel ministerial. Consiliul Uniunii Europene27 este compus din 15 membri. C. Articolul 146. 28 În anul 1997 cele 83 de sesiuni ale Consiliului s-au ţinut în 21 de formaţii diferite. având în componenţă. potrivit căruia „Consiliul este format din reprezentanţii statelor membre. aceste consilii se numesc Consilii Decizia nr. în funcţie de ordinea de zi. îl vom numi simplu – Consiliu. diferiţi miniştri. 203.” Consecinţele de natură juridică ce decurg din această prevedere sunt următoarele: A. Dacă afacerile generale sau cele relative la relaţiile externe necesită ca instituţia Consiliului să aibă în componenţa sa miniştrii afacerilor externe. alineatul 1.E din Tratatul asupra Uniunii Europene (actualul art. economiei şi finanţelor. 27 În continuare.C. cu următorul text: „Consiliul este format din câte un reprezentant al fiecărui stat membru. 2. 1.

Trebuie făcute precizări şi cu privire la restaurarea rolului de coordonator al „Consiliului general” (al Afacerilor externe). noul Regulament intrând în vigoare începând cu data de 1 august 2002. ca instituţie comunitară.E. Generalizarea Consiliilor Sectoriale . astfel încât se poate spune că instituţia cu atribuţii decizionale a Uniunii Europene are un caracter colegial. singuri. În ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea Consiliului. provocând o lipsă de unitate şi coerenţă cu grave prejudicii (contradicţiile se manifestă între politica agrară comună şi politica afacerilor externe sau politica bugetară. Organizarea şi funcţionarea Consiliului U. de altfel.a. Regulamentul intern al Consiliului Uniunii Europene a fost modificat. 3. „fiecare guvern delegă pe unul dintre membrii săi”. au devenit din ce în ce mai rare după anul 1988. se străduieşte să-şi păstreze o autonomie maximă. reunirea acestor Consilii a devenit mai puţin frecventă în prezent. uneori. cel al transporturilor. se poate reţine faptul că recurgerea la reuniunile informale ale Consiliului. Potrivit articolului 1 din Tratatul de la Bruxelles. al industriei ş. fie.denumite „Consilii Specializate” . în special). Organizarea Consiliului Principalul rol al Consiliului Uniunii Europene. din 21 – 22 iunie 2002. firesc. trebuie menţionat faptul că. practica a consacrat participarea la reuniuni şi a altor miniştri.conjuncte. de cele mai multe ori. este acela de a reprezenta toate statele membre ale Uniunii Europene. unele guverne sunt reprezentate printr-un înalt funcţionar. cum ar fi: ministrul agriculturii. chiar dacă. legitimitatea statală a Comunităţilor. tendinţa de a elabora o politică proprie. Astfel. în urma Consiliului european de la Sevillia. Deşi ministrul Afacerilor Externe este considerat ca fiind principalul reprezentant al ţării sale în Consiliu. în urma modificărilor adoptate la 33 . în mod excepţional. A..care au. De asemenea. al finanţelor. Aceştia din urmă participă fie alături de miniştrii Afacerilor Externe. în funcţie de problematica analizată pe ordinea de zi. exprimând.

95/24 a Consiliului din 6 februarie 1995. §3. de altfel. 121. adică: politicii externe şi de securitate comună. 151. cooperării în domeniile dezvoltării şi al ajutorului umanitar. oricărui dosar transmis de către Consiliul european. care privesc mai multe politici ale Uniunii. aşa-numitelor „dosare orizontale”.M. §3.E. J. Regulamentul adoptat în anul 1999. politicii europene de securitate şi de apărare. art. a fost C.E.C. nr. la date diferite). Regatul Unit/Consiliu. între altele.) inserat de Tratatul asupra Uniunii Europene care s-a substituit articolului 5 din Tratatul de fuziune. 30 aprilie 1996. act care a abrogat Regulamentul interior anterior.E. Tratatul asupra Uniunii Europene a confirmat. 30 29 34 ..C. Cele două sesiuni sunt consacrate. problemelor instituţionale şi administrative. Modificări ale Regulamentului din 1993 au intervenit şi după Tratatul de la Amsterdam. B. eventual. CJCE. adoptat. o decizie care vizează accesul publicului la documentele sale. Ţările de Jos/Consiliu.E. pentru puterea Consiliului de a adopta măsuri pentru organizarea sa internă. de acum înainte. Rec. cu respectarea regulilor de funcţionare a U. Acest Regulament este. C.C.A. Rec. off. L31 din 10 februarie 1995. şi necesitatea modificărilor aduse printr-un nou Regulament interior. 30. J. comerţului exterior. Tratatele institutive şi Regulamentul interior elaborat chiar de către de Consiliu29 sunt cele care stabilesc condiţiile în care funcţionează Consiliul. care a intervenit datorită aderării a 3 noi state membre. 31 Decizia 93/662/CE. off.C. Consiliul îşi desfăşoară lucrările în cadrul a două sesiuni (cu agende de lucru distincte şi.E.Consiliului european de la Sevillia (21 – 22 iunie 2002). Modalităţile de organizare şi de funcţionare30 a Consiliului sunt prevăzute în Regulamentului interior adoptat de către Consiliu.J. modificată prin decizia nr. Funcţionarea Consiliului Tratatul asupra Uniunii Europene. 855.O. după cum urmează: una – pregătirii lucrărilor Consiliului european. nr. începând cu 1 august 2002 acesta se numeşte „Consiliul Afacerilor generale şi al relaţiilor externe”. 68/86. I2169. p. care data din anul 197931. p. A se vedea. la 6 decembrie 1993. prevăzut de paragraful 3 din articolul 207 CE (fostul art. EURATOM.O. C-58/94.. L304 din 10 decembrie 1993. 23 februarie 1988. cealaltă – coordonării întregii acţiuni externe a Uniunii.

C. Consiliul european de la Bruxelles din 10 – 11 decembrie 1993 a prevăzut o modificare a articolului 146. • 1998: Regatul Unit.E. Irlanda. a modului de deliberare şi a organelor auxiliare. 116. J. pentru o perioadă de 6 luni. 27. introdus în Tratatul C. C. 146).modificat la 1 august 2002 prin noile dispoziţii elaborate cu ocazia reuniunii Consiliului european de la Sevillia. Belgia.) de Tratatul privind Uniunea Europeană (al cărui articol P a abrogat articolul 2 din Tratatul de fuziune). 2. • 1996: Italia. respectiv calendarul preşedinţiei.E. în principal. alin. Ordinea de exercitare a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene a fost modificată din cauza neaderării Norvegiei la Uniunea Europeană.E. Luxemburg. (fostul art. nr.O. • 2000: Portugalia. • 2003: Grecia32. Preşedintele are rolul de a stabili priorităţile. datorată Tratatului de aderare a noilor state membre. în conformitate cu dispoziţiile stabilite de articolul 203 C. prin rotaţie. • 2001: Suedia. EURATOM. care adaptează instrumentele relative la aderarea noilor state membre la Uniunea Europeană. a. Pregătirea şi conducerea lucrărilor Consiliului este asigurată de către ministrul al cărui stat asigură preşedinţia. 2. aliniatul 2. • 2002: Spania. problema preşedinţiei. Austria. Spania. în special al preşedintelui Consiliului Afacerilor generale.E. • 1997: Ţările de Jos. Finlanda. de a 32 Decizia 95/1/CE. Preşedinţia Consiliului Preşedinţia Consiliului este exercitată. EURATOM. Franţa. Practica a ţinut să accentueze rolul jucat de preşedintele Consiliului şi.A. • 1999: Germania.. de către fiecare stat membru. (art. L1 din 1 ianuarie 1995. • 1995:Franţa. Funcţionarea Consiliului ridică.C. CECA. alin. Danemarca. 35 . care autorizează Consiliul să stabilească ordinea de exercitare a votului unanim.

şi anume: ⇒ reprezintă Uniunea în materiile care relevă politica externă şi de securitate comună (§1). Potrivit noilor reglementări.S. Conform modificărilor intervenite în urma Consiliului european de la Sevillia. de asemenea. 36 . fără vot deliberativ. dezbaterile Consiliului care au ca obiect actele adoptate în co-decizie cu Parlamentul european vor fi deschise publicului. rolul preşedinţiei în cadrul P. 1 şi 2 din Regulamentul interior). atunci când este vorba de chestiuni mai puţin importante şi când intervine un acord unanim între reprezentanţii permanenţi şi reprezentantul Comisiei. reuniunile Consiliului se desfăşurau cu uşile închise. adoptate la Summit-ul de la Sevillia (21 – 22 iunie 2002). fostul art. în special cu Parlamentul european. Iniţial. 113 CE. în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene. §1). la articolul 18. preşedinţia reuniunilor comitetelor (altele decât COREPER).convoca reuniunile Consiliul şi de a stabili ordinea de zi provizorie (art. precum şi a grupurilor de lucru care se ocupă de acel dosar. deciziile nu pot fi luate decât de miniştrii înşişi. atunci când se stabileşte că un dosar va fi discutat în cursul semestrului următor. în timpul semestrului în curs. publicului vor fi deschise şi dezbaterile care vor urma propunerii legislative în co-decizie. reprezentantul statului membru care va exercita preşedinţia în viitoarelor 6 luni. în următoarele condiţii: în faza iniţială a procedurii: Comisia va prezenta publicului principalele sale propuneri legislative (cele în co-decizie).. dar şi dreptul de a supune o moţiune spre deliberare acestui Consiliu (art. Tratatul asupra Uniunii Europene prevede reprezentarea preşedinţiei. facilitând consensul în cadrul Consiliului. în faza finală a procedurii: publicul va primi informaţii cu privire la votul Consiliului. în reprezentarea externă a Uniunii. în ceea ce-l priveşte pe preşedintele Consiliului afacerilor generale. decizia este luată de Consiliu fără a mai avea loc discuţii (partea A a ordinii de zi). implicit. Numai membrii Comisiei aveau acces şi dreptul la cuvânt. Tratatul asupra Uniunii Europene prevede. Totodată.C. şi. În cadrul Consiliului. 109B. acesta este prezent în relaţiile externe ale Comunităţilor şi. poate să asigure. fiind un veritabil mediator în relaţiile dintre acesta şi celelalte instituţii.E.

U. fixarea statutului comitetelor. şi exprimă.E. Reguli şi metode de exercitare a dreptului de vot Tratatele institutive consacră 3 modalităţi de exercitare a dreptului de vot. poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi în cadrul conferinţelor internaţionale (§2). C. iar preşedintele este asistat. b. Înaltul reprezentant pentru P. art. solicitarea de studii şi propuneri Comisiei. (§3). care intervenea anterior în sistemul troika. art. C. nu mai este menţinută. eventual cu participarea viitoarei preşedinţii.E.C.S. art. adoptarea Regulamentului interior. ⇒ este asistată de Secretarul general al Consiliului.E. art..C.E. 284.S. Majoritatea calificată Modalitatea cea mai frecventă prevăzută pentru adoptarea deciziilor la nivelul Consiliului Uniunii Europene este majoritatea calificată (2/3). C.E. ⇒ statul care a exercitat preşedinţia precedentă.. după caz. C. în principiu. 37 . 207..E.E.. deci. din articolul 205 C.. şi anume: Majoritatea simplă Votul majorităţii simple (50% + 1) este prezentat ca modalitatea de drept comun în Tratatul C. stabilirea condiţiilor şi a limitelor cererii de informaţii de la Comisie.⇒ are responsabilitatea punerii în aplicare a deciziilor luate în cadrul P. 209.C. Calculul majorităţii calificate se face în funcţie de ponderea stabilită de paragraful 2.. ⇒ noua troikă este. 48. avizul favorabil la reuniunea unei conferinţe a reprezentanţilor guvernelor statelor membre.E. ⇒ Comisia este asociată acestor sarcini. de statul care va exercita următoarea preşedinţie (§4)..E. 2. şi anume: art. compusă din preşedintele Comisiei şi Înaltul reprezentant pentru P.E. alin. §3. T. Acest tip de vot nu este solicitat decât în cazurile-limită.S. 208.

148. În sfârşit. » Belgia. care adaptează instrumentele relative la aderarea de noi state membre la Uniunea Europeană.. 1999. dacă o decizie nu obţine decât 62 de voturi cerute. ceea ce înseamnă că reprezintă pentru minoritate o protecţie suplimentară. În cele mai multe cazuri se votează potrivit primei formule. În cazul în care Consiliul statuează asupra unei propuneri formulate de către Comisie.E. în situaţia în care Consiliul statuează fără propunerea Comisiei. Finlanda. L1.C. » Danemarca. Ţările de Jos. Suedia: 4 voturi pentru fiecare stat. înseamnă că cel puţin 3 state se opun (două cu câte 10 voturi şi unul cu 5 voturi). C. 95/1/CE.. asociindu-şi şi statele care au voturi mai puţine.C. majoritatea de 2/3 este de 58 de voturi din 87. votul statului interesat fiind exclus. §2.. 63. art. din cele 87 de voturi posibile. din totalul celor 87 de voturi. EURATOM). 34 Ovidiu Ţinca. Această formulă este prevăzută în Tratatele de la Roma.. În Tratatul Modificat prin Decizia nr.A.A. cele 58 de voturi necesare trebuie să exprime votul favorabil a cel puţin 10 state membre. singuri. » Germania. 118. La fel. modificat ultima dată de articolul 14 din Actul de aderare din 199433: » Luxemburg: 2 voturi. voturile statelor sunt ponderate. 62 de voturi trebuie să fie favorabile deciziei. Italia. p. cei 5 „mari”. Procedura permite statelor care beneficiază de cele mai multe voturi să obţină minoritatea necesară blocajului. din 1 ianuarie 1999.O. » Spania: 8 voturi. nr. „Drept comunitar general”. Irlanda: 3 voturi pentru fiecare stat.(fostul art. Aceasta semnifică faptul că nici un stat membru nu dispune de o minoritate de blocare (nici măcar unul din cele 2 “mari”). Franţa. Portugalia: fiecare stat având 5 voturi. Astfel. ceea ce corespunde cu majoritatea populaţiei Comunităţii34. Dacă propunerea nu este formulată de către Comisie.E. Bucureşti. O altă formulă a votului majoritar calificat prevede adoptarea deciziei cu 2/3. în funcţie de un criteriu general. J. Cele 62 de voturi necesare pentru obţinerea deciziei implică votul favorabil a cel puţin 8 state. » Austria. Editura Didactică şi Pedagogică R. În acest caz. nu pot minoriza pe cei 10 „mici”. politic şi economic. Grecia. pentru adoptarea unei decizii sunt necesare 62 de voturi favorabile aparţinând a cel puţin 10 state membre. demografic. 33 38 . printre care şi al celor care au cel mai mare număr de voturi. Regatul Unit: fiecare stat având 10 voturi. EURATOM. rezultând că „minoritatea de blocaj” este de 26 de voturi (29%).

39 . de altfel. care prevede că. op. într-un interval de timp rezonabil.A. chiar în momentul în care urma să se generalizeze (la finalul perioadei de tranziţie. treptat.. Dar. În practică. Astfel organizat. 28 are ca efect interdicţia ca două puteri siderurgice (adică asigurând fiecare cel puţin 1/9 din producţia totală). adoptarea deciziilor cu unanimitate de voturi. principal la sfârşitul perioadei de tranziţie. a blocat luarea deciziilor în Consiliu pentru mai mult de 6 luni. Filipescu. Importanţa votului majoritar nu constă. îndeosebi. importanţa majorităţii a rămas foarte mică. Acest principiu contribuie la egalitatea statelor membre şi se constituie într-un fundament solid al Constituţiei Comunităţilor. Problema a fost rezolvată în 29 ianuarie 1966 prin „Pactul Luxemburg” (Compromisul de la Luxemburg). de regulă. ponderea ţine cont de importanţa fiecărui stat în materie de producţie de cărbune-oţel.C. să găsească soluţii care să poată fi adoptate de către toţi membrii. punerea sa în aplicare a fost contestată de către Franţa. fiind. temându-se că interesele vitale în finanţarea politicii generale agricole erau ameninţate. votul majoritar a înlocuit. 99. Motivul îşi are sorgintea în anul 1965. în aceste situaţii. „discuţiile să continue până când se ajunge la o înţelegere unanimă”. Augustin Fuerea. devenind.. în faptul că privează statele mici de posibilitatea blocării deciziilor importante.E. respectând atât interesele lor. să fie aduşi la opţiunea dorită prin procedee care ţin de presiunea politică. să se opună unei decizii. Consiliul se va strădui. Recurgerea la votul cu majoritate calificată reprezintă marea inovaţie a tratatelor comunitare prin care s-a dorit să se vadă principalul simbol al „supra-naţionalităţii”. prima de la constituirea acestora până la momentul respectiv. în situaţia deciziilor care se referă la interesele importante ale unui număr mare de state membre. cât şi cele ale Comunităţilor. acestea putând fi minorizate35. atât timp cât membrii mai puternici pot. când Franţa. astfel. la sfârşitul celei de-a doua etape).C. cit. Art. prin practicarea „politicii scaunului gol” Practicarea „politicii scaunului gol” de către Franţa reprezintă una din marile crize cu care s-au confruntat Comunităţile europene de-a lungul vremii. 35 Ion P. Delegaţia franceză a accentuat că ea consideră normal ca. p.

cerută. excepţiile de la regula generală a votului majoritar erau făcute în cazul taxelor.Compromisul de la Luxemburg nu prevede soluţii pentru cazurile în care unanimitatea se dovedeşte a fi imposibilă. 28. Actul unic european îmbunătăţeşte în mod considerabil capacitatea de decizie a Consiliului.art. totuşi. Actul unic european a prevăzut recurgerea la majoritate în situaţiile în care unanimitatea era. astfel încât oricare dintre ele poate cere unanimitatea pentru orice decizie considerată a fi majoră şi luată în Consiliu. p. A fost pur şi simplu lăsat la latitudinea statelor membre (să decidă acestea). Preşedintele poate. s-a căzut de acord. ca o conferinţă diplomatică. cerută şi introduce majoritatea pentru competenţele noi atribuite Comunităţii. În termenii Regulamentului interior al Consiliului din 20. Înţelegerea a reuşit. să pună capăt impasului. de exemplu. măsuri pentru protecţia economiilor (depunerilor). membrii săi uitând că ei constituie o instituţie comunitară şi se comportă. Astfel. fiecare stat membru are practic dreptul de veto. de altfel. întoarcerea la practicarea votului în cadrul Consiliului ar fi trebuit să fie favorizată. Repunerea în discuţie a votului majoritar a fost elementul determinant al „derivei interguvernamentale” a Consiliului. coeziunea economică şi socială. 26: modificări sau suspendări autonome de drepturi privind tariful vamal comun. zone în care unanimitatea este. astfel36: . 66 – 67. 40 . al libertăţii de mişcare a muncitorilor şi al drepturilor şi intereselor salariaţilor. op. până la acel moment. în exercitarea atribuţiilor lor. încă. pentru armonizarea prevederilor legislative şi administrative privind înfiinţarea şi funcţionarea pieţei interne. .. dar se limitează la recunoaşterea faptului că intre statele membre există încă divergenţe de opinii referitoare la acest subiect.07. 57. Deşi nu era posibil să se abroge în unanimitate toate regulile. 36 Augustin Fuerea. actualul art. actualul art. pentru a accepta votul majoritar. 47: regimul profesiunilor. să deschidă procedura de votare la iniţiativa unui membru al Consiliului sau Comisiei atunci când majoritatea membrilor ce compun Consiliul se pronunţă în acest sens”. În acest fel.art. În orice caz. cit.1987 prevăd: „Consiliul procedează la vot la iniţiativa Preşedintelui său. cercetarea şi dezvoltarea tehnologică şi de mediu.

41 .art. actualul art.art.art. §3. . În continuare. actualul art. cu excepţia fiscalităţii. actualul art. . . §4: educaţia. 8A. §2: autorizarea cooperărilor consolidate.: . 70.art. 130S. actualul art. cercetarea. . . 95 şi 100B: piaţa internă. . 126. . 57: liberalizarea circulaţiei de capitalurilor.art. 100A. 228A. 62. §2. 49: libera prestare a serviciilor. 175: mediu. . §2: politica comună a vizelor. 179: cooperarea în domeniul dezvoltării.130O. unanimitatea este cerută în domenii.. 129A. a liberei circulaţii a persoanelor şi a măsurilor relative la drepturile şi interesele muncitorilor salariaţi pentru care regula unanimităţii a fost menţinută. actualul art. actualul art. 84. Tratatul de la Amsterdam prevede majoritatea pentru noile dispoziţii: . articolul 130. . l29. pentru deciziile cele mai importante din cadrul Uniunii economice şi monetare. actualul art. §4: sănătatea publică. actualul art.art. 162: coeziunea. 100 C.art. 172. La rândul său.art. cum ar fi: . începând cu 1 ianuarie 1996.art.art. 166 şi . 130J. industrie) şi. 129D.art.art. 152. 59. 149. Tratatul asupra Uniunii Europene introduce majoritatea în Tratatul C. acţiuni de încurajare a cooperării pentru ocuparea locurilor de muncă. în special. -art. §2. 130W. 156: reţelele transeuropene. 80: transporturile maritime şi aeriene. 301: sancţiunile economice. recurgerea la unanimitate a fost reţinută pentru anumite competenţe noi (art. 128: orientările în materia ocupării locurilor de muncă. 153: consumatorii. 128. .art. actualul art. 130E. cultură. . actualul art. De asemenea. actualul art.art.art. . actualul art. 191. .art. 157. §2: măsurile provizorii în cazul afluxului de refugiaţi.E. actualul art. 64. actualul art. 11. cu excepţia anumitor măsuri. actualul art. l3OQ: cercetarea.art. actualul art. actualul art.

§2: regiunile ultraperiferice.E. Unanimitatea Prin votul unanim fiecare stat beneficiază de drept de veto. care sunt adoptate cu majoritate.aplicarea acordurilor încheiate la nivel comunitar de parteneri sociali. care limitează.E.E. unanimitatea este extinsă la: . .. 285: statisticile. însă.A.. fără a face să dispară. 255: transparenţa.. 299. .. §3. Tratatul de la Amsterdam a introdus câteva noi cazuri care cer votul cu unanimitate în Tratatul asupra Uniunii Europene şi în Tratatul C.U.art.art. excepţie făcând deciziile vizate de art.art.constatarea violării de către un stat a principiilor din art. .U. Aceeaşi regulă cu privire la abţinere se regăseşte în aliniatul 3 al articolului 28 din Tratatul C.. . Paragraful 3 din articolul 205 C. pentru un stat care a violat principiile din art. practica la ipotezele pe care le enumeră. 137. Astfel. . .art. . §4: sănătatea publică. .E. paragraful 2: lupta împotriva excluderii sociale.art. 141. Evoluţia a antrenat reducerea progresivă a cerinţei unanimităţii. 152.E.art. EURATOM) prevede faptul că „abţinerea membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu constituie un obstacol în adoptarea deliberărilor Consiliului care cere unanimitatea”.E. 6 al T. 67. în întregime. 135: cooperarea vamală.art.E. al căror număr trebuia să se reducă pe parcursul perioadei de tranziţie. . 280: lupta anti-fraudă. §3: egalitatea de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei. §3.C. Unanimitatea este rezervată pentru cazuri limitate. 42 . . . art. Reducând cazurile de unanimitate existente. (148.deciziile luate în cadrul noului Titlu IV C..art. 118.. 6. trecerea la majoritatea calificată trebuind să devină mai frecventă odată cu creşterea acestei perioade şi trecerea la aşa-numita perioadă definitivă (1 ianuarie 1970). T. 286: autoritatea independentă privind protecţia vămilor. în Tratatul C.suspendarea dreptului de vot.art. totuşi.

de a supune Consiliului proiectul privind eventualele cheltuieli ale Consiliului. c. iar în activitatea pe care o desfăşoară este ajutat de către un cabinet. implicit. se ajunge la un punct de vedere comun. Deliberarea Ordinea de zi provizorie este stabilită chiar de preşedintele Consiliului. ordine de zi care se aprobă.. reţinem faptul că. constituie un cabinet colectiv de conducere asigurând permanenţa şi garantând stabilitatea. adoptându-se sau. Ca procedură. nefiind necesar nici votul participanţilor. după desfăşurarea deliberărilor. de regulă. dezbaterilor. dezbateri şi. problemele care fac obiectul punctului respectiv. Sunt. în general. 43 . aprobarea (adoptarea) lor prin votul participanţilor. înscrise în ordinea de zi pentru că. de către Consiliu. totuşi. sub autoritatea Consiliului. Organele auxiliare ⇒ Consiliul este asistat de către un Secretariat general. se fac precizările necesare cu privire la punctele asupra cărora se cere votul. În continuare. ele trebuie adoptate de către Consiliu. Organizarea Secretariatului este decisă de Consiliu cu unanimitate de voturi. deoarece în structura ordinii de zi se regăsesc două părţi (capitole): .partea B: are în cuprinsul său problemele (punctele existente pe ordinea de zi) care impun deliberări. prin adoptare. Secretarul general are rolul de a asigura buna funcţionare a Secretariatului. Pentru punctele înscrise în această parte s-a obţinut acordul înaintea dezbaterilor. Secretariatul general al Consiliului este un organism cu suport logistic care reuneşte mai mulţi funcţionari şi. formal. şi de a gestiona fondurile puse la dispoziţia Consiliului. punct de vedere care este supus la vot. la nivelul organismelor Consiliului. se retrimit spre rediscutare în organismele Consiliului.adoptarea de către Consiliu a acţiunilor şi poziţiilor comune în domeniul politicii externe şi de securitate comună.partea A: cuprinde punctele ordinii de zi asupra cărora nu se cer dezbateri. . Secretarul general participă la sesiunile Consiliului.

1971. totodată. 1972. când din experţi veniţi din capitale.D. Comitetul special pentru Cf. Bucureşti. Maugas Martin. COREPER a ocupat un loc important în sistemul deciziei comunitare37. rezidenţi la Bruxelles. Aceste grupuri sunt compuse când din colaboratori ai ambasadorilor.E. ca organism. şi EURATOM în misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale. Aceste comitete sunt formate din echipe de specialişti ai ministerelor naţionale de resort38. 25 38 Instituţiile Uniunii Europene. broşură editată de către Delegaţia Comisiei europene în România.D. care are ca sarcină pe aceea de a pregăti lucrările Consiliului şi de a executa mandatele care le sunt conferite de acesta”). 4. Şefii acestor delegaţii se reunesc o dată pe săptămână în cadrul Comitetului reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre (COREPER). COREPER se străduieşte să uşureze activitatea miniştrilor rezolvând la propriul său nivel chestiunile pe care experţii nu le-au tranşat. A. Bruxelles. ⇒ Alte organe auxiliare: grupurile de experţi. Instanţă de control politic. în plus. 561. 1980. respectiv depăşirea opiniilor statelor membre şi ale Consiliului. Reprezentanţii permanenţi pe lângă C. creuzetul în care o anumită opinie comunitară a ajuns să se formeze prin confruntarea. avocatul guvernului său. 637. J. Existenţa COREPER. Propunerile şi materialele supuse spre dezbatere ori deciziile Consiliului sunt pregătite de către COREPER. C. este relativ recentă. în acest fel. Salmon.. 37 44 . Comitetul este locul unde se dezvoltă un dublu dialog: dialogul reprezentanţilor permanenţi între ei şi dialogul fiecăruia dintre ei cu capitala de unde provin. fiind reglementat numai prin Regulamentul interior al Consiliului. 1999. Von Rijin. COREPER orientează şi supervizează lucrările multiplelor grupuri de experţi care funcţionează în permanenţă în Consiliu pe temele cele mai diverse. la COREPER în Comunităţile lărgite. cu ajutorul unor comitete. Participarea COREPER-ului la procesul de decizie comunitară C..E. Înainte de a fi menţionat într-o manieră lapidară.⇒ Fiecare stat membru are un birou de reprezentare permanentă la Bruxelles. al cărui personal este alcătuit din diplomaţi sau persoane oficiale din ministerele naţionale. sub dubla sa formă.E. însărcinat săşi convingă partenerii de buna intenţie a poziţiei pe care o apără şi de cea a Consiliului pe lângă propria sa capitală. p. COREPER este. Reprezentantul permanent este. prin articolul 4 al Tratatului de la Bruxelles („un comitet compus din reprezentanţi permanenţi ai statelor membre. joacă rolul de a filtra problemele din diferite dosare.

la care se adaugă 2 reprezentanţi ai Băncii Centrale Europene. Comitetul pentru vize. după cum se ştie.Comitetul politic. Comitetul politic. Misiunile Comitetului monetar sunt. sarcina acestuia este aceea de a urmări situaţia internaţională în domeniul ce ţine de Politica externă şi de securitate comună.Grupurile de experţi sunt formate din experţii statelor membre. .agricultură. este format din câte doi reprezentanţi ai fiecărui stat membru. 45 . 105 par. la cererea acestuia sau din proprie iniţiativă. rolul unui avocat cu dublă natură: pe de o parte. înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht (art. totodată. fiind format din aceeaşi reprezentanţi ai statelor membre şi Comisiei. a Comisiei sau din proprie iniţiativă. . Comitetul pentru vize. J8 par. Comitetul monetar. În momentul în care s-a trecut la cea de a treia etapă a realizării monedei unice (1999). 2.). este prevăzut în Tratatul de la Maastricht. deoarece COREPER îndeplineşte. Comitetul argumentează în faţa statelor membre importanţa adoptării unor norme juridice la nivelul Comunităţilor. Comitetul monetar a fost constituit în vederea coordonării şi promovării politicilor statelor membre în domeniul monetar. cărora li se adaugă experţi desemnaţi de Comisia europeană. cu atribuţii specifice în domeniul agriculturii.Comitetul monetar. Principala sarcină a Comitetului este aceea de a pregăti proiecte în domeniul agriculturii. la art.Comitetul pentru agricultură este un organ auxiliar al Consiliului. Comitetul politic contribuie la definirea politicilor prin emiterea de avize către Consiliu. pe de altă parte. la cererea Consiliului. • formulează avize. Comitetul susţine punctele de vedere ale statelor membre la nivelul Comunităţilor europene şi. compus din directori politici. Rolul acestora din urmă este acela de a susţine în cadrul Comitetului reprezentanţilor permanenţi iniţiativele legislative ale Comisiei. 5. cărora li se adaugă 2 reprezentanţi desemnaţi de Comisia europeană. după cum urmează: • urmăreşte situaţia monetară şi financiară a statelor membre şi a Comunităţii şi raportează periodic Consiliului şi Comisiei în legătură cu acest subiect. . . Comitetul s-a transformat în Comitetul economic financiar.

Articolul conferă Comisiei. competenţa de executare a regulilor pe care Consiliul le adoptă. într-o manieră succintă. Atribuţii Tratatele institutive definesc. articolul 202 al Tratatului instituind C. Nicoleta Diaconu. precum şi în domeniul vizelor. p. 46 . Exercitarea acestei competenţe poate fi supusă unor restricţii-limitări. Consiliul mai este asistat şi de alte organe auxiliare. 2002. Potrivit acestui articol. 4.n.E.De asemenea. Comitetul supraveghează punerea în practică a politicilor convenite fără a aduce prejudicii competenţelor preşedinţiei şi Comisiei39. În afara acestor comitete. Comitetul pentru acordurile de cooperare cu ţările Lumii a treia. de o manieră generală atribuţiile Consiliului. Comitetul pentru cercetare ştiinţifică şi tehnică. în temeiul unui alineat adăugat la articolul 145 de Actul unic european. El (n. Consiliul) adoptă toate măsurile care relevă competenţa sa în vederea coordonării acţiunilor dintre statele membre şi Comunitate”. 121. 39 Viorel Marcu. Comitetul are ca misiuni formularea de avize destinate Consiliului (la cererea acestuia sau din proprie iniţiativă) şi să contribuie la pregătirea lucrărilor Consiliului în domeniile justiţiei şi al afacerilor interne. Comitetul pentru energie.Comitetul pentru vize are rolul de a asista Consiliul în aplicarea politicii în domeniul vizelor în cadrul cooperării în domeniile justiţiei şi al afacerilor interne. precum: Comitetul permanent pentru forţe de muncă. . articolul 115 din Tratatul instituind EURATOM dispune: „Consiliul îşi exercită atribuţiile şi puterile de decizie în condiţiile prevăzute de prezentul Tratat. Bucureşti. La rândul său. Tratat”. Comitetul pentru educaţie. Compus din înalţi funcţionar. 145) prevede că instituţia Consiliului asigură coordonarea politicilor generale ale statelor membre şi că el dispune de puterea de decizie în vederea asigurării condiţiilor necesare realizării obiectivelor stabilite prin Tratat şi în condiţiile prevăzute de acesta. Consiliul îşi poate rezerva. (fostul art. în situaţii speciale. Editura Lumina Lex. „Drept comunitar general. Astfel. posibilitatea de a exercita direct unele competenţe în materie executivă.

Rolul Consiliului este esenţial şi în cadrul P. Consiliul poate cere Comisiei să procedeze la studiul tuturor propunerilor şi măsurilor pe care el le consideră oportune sau necesare realizării obiectivelor comune”. Consiliul C.A. menţionează situaţiile în care Consiliul acţionează în calitatea sa de legiuitor. este abilitat.în conformitate cu prevederile tratatelor iniţiale se ocupă cu coordonarea generală a acţiunilor comunitare cu acţiunile statelor membre. conferă Consiliului un rol consultativ care se traduce prin adoptarea de avize care.C. Consiliul deţine în sistemul comunitar puterea de decizie.Potrivit articolului 26 din Tratatul C.E.C. Tratatul C. „Consiliul îşi exercită atribuţiile în situaţiile prevăzute şi în maniera indicată de prezentul Tratat. având în vedere faptul că politicile economice naţionale nu sunt de competenţă exclusiv naţională. În sistemul comunitar. în cazuri rare. în redactarea sa stabilită de Tratatul de la Amsterdam. reţinem ca atribuţii ale Consiliului pe următoarele: .E. trebuie să fie sau nu conforme.A.în economia Tratatului de la Maastricht. * * * Sintetizând. §3.E.A. 151). În acest scop. Uniune care întruchipează trecerea de la stadiul economic către cel politic.C. aşa cum ar fi posibil să se înţeleagă la prima vedere). . în funcţie de situaţie.E.S. Uniunea monetară impune Consiliului o intervenţie importantă în coordonarea politicilor economice şi sociale ale statelor membre în interiorul zonei Euro. în special în vederea armonizării acţiunii Comisiei cu cea a guvernelor responsabile de politica generală din ţările lor. Consiliul este cel care apare ca legiuitor de drept comun Articolul 207 din Tratatul C. vorbindu-se din ce în ce mai insistent despre realizarea Uniunii Europene. să adopte decizii.. cooperarea tinde să îmbrace şi un caracter politic.Consiliul este veritabilul suprem legislativ comunitar (iar nu Parlamentul. .E.C. Consiliul şi Comisia procedează la schimburi de informaţii şi la consultări reciproce. (fostul art. cel puţin în spiritul prevederilor 47 .

61).E. 1.în materie normativă. Membrii Comisiei trebuie să aibă cetăţenia statelor membre (art. prin procedura delegării de putere. fostul art. punând în valoare interesele comunitare. 58) uneori pentru unanimitate. elaborând regulamente şi directive. şi în economia Tratatului de la Maastricht.E. . mai presus de interesele statelor membre. art. în afara iniţiativei Comisiei. de asemenea. Consiliul îşi păstrează un rol neobişnuit pentru el ca instituţie consultativă şi de tutelă a Comisiei (Înalta autoritate) Astfel. unele atribuţii au fost delegate de către Consiliu Comisiei. exprimând. denumită în sistemul Tratatului C. 58) sau de preţuri maxime sau minime (art. astfel. procedură acceptată prin Actul unic european (acest lucru se întâmplă şi pentru că organismul Consiliului este supus unor permanente fluctuaţii politice existente în statele membre. el poate prescrie punerea în aplicare a unui regim de cote de producţie (art.C. . are drept scop principal pe acela de a asigura fiecărei Comunităţi .C. El este cel ce poate autoriza Comisia să fixeze dobânda împrumutului plecând de la 1 % (art. Denumirea de „Comisie” o găsim menţionată. interesele fiecărei Comunităţi în parte. el este chemat să-şi expună părerea conformă (de exemplu.A.în cadrul Tratatului C. 50).Tratatelor.A „Înalta Autoritate”. 213. Comisia demonstrând o mare stabilitate). el este doar consultat.identitatea sa proprie. pentru a constata „stadiul crizei manifeste”. Secţiunea a II-a Comisia europeană Comisia europeană.parte a Uniunii Europene . însă. Componenţa şi statutul membrilor Comisiei Comisia europeană reprezintă elementul executiv al Comunităţilor. 48 . în anumite cazuri. alteori.

membrii Comisiei nu pot să exercite nici o altă activitate profesională. 20 de membri.E. în prezent.157. îndeosebi. Membrii Comisiei se bucură de o serie de privilegii şi imunităţi consacrate expres de articolele 12-15 şi 18 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor europene. să respecte. remunerată sau nu. fiecare stat membru. 213 (fostul art. la fel ca şi în cazul celorlalte instituţii şi organe comunitare. Potrivit unor reguli nescrise. de anumite funcţii sau anumite avantaje. desemnează câte un reprezentant. iar statele mari. În îndeplinirea atribuţiilor lor. după încetarea mandatului. Fiecare stat membru se angajează să respecte această prevedere şi să nu încerce să influenţeze membrii Comisiei în exercitarea sarcinilor lor. în special sarcinile de onestitate în ceea ce priveşte acceptarea. Pe timpul mandatului lor. Membrii Comisiei sunt aleşi în funcţie de competenţele lor generale şi trebuie să ofere toate garanţiile de independenţă. ei (membrii Comisiei) nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni din partea nici unui guvern sau alt organism comunitar ori extracomunitar.E.). Marea Britanie. Acest text dispune faptul că „Membrii Comisiei îşi exercită funcţiile în deplină independenţă. în interesul general al Comunităţilor”. Italia. în mod solemn. Astfel.). Ei se abţin de la orice act care este incompatibil cu natura atribuţiilor îndeplinite. aceştia se angajează. § 1. în prezent. din Tratatul C. membre ale Uniunii Europene (Franţa. Consiliul este instituţia care poate modifica numărul comisarilor. statuând cu unanimitate de voturi. Între privilegiile şi imunităţile comunitare reţin atenţia. C. pe timpul exercitării mandatului şi după încetarea acestuia. din 8 aprilie 1965. imunitate care îşi menţine efectele şi după încetarea activităţii în cadrul Comisiei‚ însă. Încă de la instalarea lor. paragraful 1. Textul art. în raport cu răspunderea pe care o 49 . obligaţiile ce decurg din activitatea lor. menţionează independenţa ca o condiţie pentru numirea membrilor: „oferind toate garanţiile de independenţă”. Germania. este variabil. Comisia europeană are în componenţa sa. cele ce urmează: . 157. însă numărul membrilor. modificându-se în funcţie de numărul statelor membre.imunitatea de jurisdicţie pentru actele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin ca oficiali ai Comunităţilor europene. Spania) beneficiază de câte 2 reprezentanţi. Numărul membrilor care au cetăţenia aceluiaşi stat nu poate fi mai mare de 2.

. În cazul decesului. este obligatorie asigurarea aceleiaşi atitudini. să fie membri ai Parlamentelor naţionale sau ai Parlamentului european. . un jurământ în faţa Curţii de justiţie. spre exemplu. al demisiei voluntare şi al demiterii din oficiu. cit. De la 23 ianuarie 1995 40 Ion P.moţiune de cenzură a Parlamentului. 50 . în exercitarea atribuţiilor lor. Poate fi cerută numai de către Comisie în ansamblul ei ori de către Consiliu. pe oricare dintre membrii Comisiei. Demiterea din oficiu intervine ca sancţiune şi nu poate fi propusă de statele membre.împlinirea termenului. . Acesta poate înceta în una dintre următoarele situaţii: . precum şi după aceea.demisie voluntară. Durata mandatului comisarilor este de 5 ani. chiar dacă i-ar privi pe reprezentanţii proprii. de independenţă. s-au angajat să o respecte.deces. 105. Încălcarea acestor obligaţii se sancţionează de către Curtea de justiţie. fiecare comisar se angajează. op. delegaţilor le sunt interzise toate activităţile care sunt incompatibile cu demnitatea primită. comisarii erau numiţi pentru un mandat de 4 ani. într-un sens sau altul. Filipescu. statele membre în cauză îşi pot desemna noii reprezentanţi în Comisia europeană. de către organele comunitare. De fapt. astfel. Nu pot ocupa nici alte funcţii care le-ar aduce avantaje la încetarea mandatului. Ei prestează. Le este interzis. încă de la început. . Un alt aspect este şi cel potrivit căruia independenţa acestei instituţii se manifestă şi în responsabilitatea sa politică în faţa Parlamentului european40.demitere din oficiu. obligaţiile ce îi revin.scutirea de impozite pe salarii şi alte drepturi băneşti acordate. Din aceste considerente. În oricare dintre cele două situaţii pronunţarea revine în competenţa Curţii de justiţie a Comunităţilor europene.. excluzând orice încercare de a influenţa. Totodată. Augustin Fuerea. . la învestirea în calitatea de reprezentant al statului.păstrează în continuare. printr-o procedură solemnă. Iniţial. să respecte pe întreaga perioadă a învestiturii. p. la cererea Consiliului sau a Comisiei. şi din partea statelor membre care.

cit. . Documentaţie europeană. IB: Relaţii externe: Mediterana de Sud. . 41 42 Comisia europeană.G. în cadrul Comisiei. VI: Agricultură. relaţii cu America de Nord. Cultură.G. Relaţii industriale şi Afaceri sociale. X: Informaţie.G. sub aspectul mandatului parlamentarilor.G. Transmiterea informaţiei şi valorificarea cercetării.G.D. Directoratele Generale.G. în număr de 24.acest mandat a fost prelungit la 5 ani (cu posibilitatea reînnoirii) pentru a face să coincidă activitatea fiecărei Comisii cu cea a Parlamentului european. IX: Personal şi Administraţie. . 13. serviciu extern. de un anumit portofoliu sau domeniu politic şi de Directoratul general din domeniul respectiv. fiecare comisar este responsabil. . VIII: Dezvoltare.G. Acest fapt permite Parlamentului european să acorde un vot de învestitură Comisiei. p. .G. XII: Ştiinţă. Idem. XIV: Pescuit.D. înainte de a-şi începe activitatea. .D. II: Afaceri economice şi financiare. 1995. . legitimitatea democratică42.. Luxemburg. III: Industrie. . op.S. .G. Similar miniştrilor din cadrul unui guvern. I: Relaţii externe: politică comercială.D.G. o D.D.E. astfel. Orientul Mijlociu şi Apropiat. Asia de Sud şi Sud-Est şi cooperarea Nord-Sud. IV: Concurenţă.D. P. o D. Securitate nucleară şi Protecţie civilă.D. Audiovizual.D.D. p. XI: Mediu înconjurător. IA: Relaţii externe: Europa şi noile state independente. XIII: Telecomunicaţii. sunt următoarele43: .. . . care.D. consolidându-i.G.D. 43 Joël Rideau. durează tot 5 ani41. . VII: Transporturi.D. Australia şi Noua Zeelandă. 51 . . 365.C.G.G. V: Mijloace. „Uniunea europeană: vecinul tău”. Cercetare şi Dezvoltare.G. America Latină. Comunicare.D. Extremul Orient.D.G.G.

D. Articolul 219 din Tratatul C..D.D. .G.D. . XX: Control financiar.D.D. Turism şi Economie socială. Organizare şi funcţionare Tratatele institutive şi Regulamentul interior sunt acela care reglementează modul de organizare şi funcţionare a Comisiei europene. Formare şi Tineret. . . XVII: Energie.D. miercurea). faptul că „Deliberările Comisiei au loc cu majoritatea numărului membrilor prevăzut la articolul 157. de altfel.G. 2. .G. Fiecărui membru al Comisiei îi este încredinţată responsabilitatea portofoliilor care cuprinde sectoare ce nu corespund în mod exact armonizării serviciilor administrative şi a căror repartizare se schimbă la fiecare reînnoire cu membri.E. Comerţ.D.G. ci se pot modifica de la o etapă la alta. membrii Comisiei sunt responsabili de pregătirea lucrărilor Comisiei şi de executarea deciziilor sale. XVI: Politică regională şi coeziune. XIX: Bugete. În cadrul acestor sectoare. . XXII: Educaţie. . prevede.D. în funcţie de evoluţia problemelor şi de echilibrul necesar de menţinut. aceasta îşi desfăşoară reuniunile cel puţin o dată pe săptămână (în principiu. XV: Piaţa internă şi Servicii financiare. XVIII: Credit şi investiţii. XXIV: Politica consumatorilor. Preşedintele instituţiei este cel care convoacă Comisia. Numărul Directoratelor Generale.G. Funcţionarea Comisiei este guvernată de principiul colegialităţii. XXIII: Politica întreprinderii. Comisia nu poate delibera valabil decât dacă numărul de membri stabilit prin Regulamentul său interior este prezent”. . . precum şi împărţirea lor pe domenii de activitate nu sunt fixe.G. reuniuni 52 .G.D.G. XXI: Vamă şi Fiscalitate indirectă.G.G.

însă. Pentru problemele mai puţin importante reuniunea şefilor de cabinet este suficientă. Filipescu. după caz. Aici operează principiul „răspunderii colective” pentru deciziile adoptate.constă în faptul că fiecare comisar face propunerile pe care le consideră necesare domeniului pe care îl coordonează şi le comunică în scris. de obicei. folosinduse sistemul mandatării. celorlalţi comisari. Fiecare membru al Comisiei poate să propună şi o problemă care nu este în programul trimestrial pe ordinea de zi sau are posibilitatea să ceară amânarea dezbaterii unei probleme înscrise pe ordinea de zi. cit. şi anume44: a) procedura scrisă şi b) procedura delegării. numite „colegii”. b) procedura delegării . Colegiile sunt formate. fără a mai urma şi o altă procedură. dintr-un număr mai mare sau mai mic de comisari. Preşedintele este cel care propune ordinea de zi. în funcţie de materia în care urmează a se adopta decizia respectivă. Reuniunile nu sunt publice. propunerile se consideră adoptate.este cea în cadrul căreia un comisar poate acţiona în numele altuia pentru probleme de gestiune sau administrare. p. la rândul lor. direcţia generală „chef 44 Ion P. În cazul în care o propunere necesită avizul mai multor Directorate Generale pentru a putea fi înscrisă pe ordinea de zi a colegiului Comisiei. precis definite. op. deciziile se iau. Şedinţele desfăşurate în plenul Comisiei sunt destinate dezbaterii celor mai importante probleme. În ceea ce priveşte desfăşurarea şedinţelor Comisiei. iar dezbaterile sunt confidenţiale. există două proceduri speciale. În cadrul Comisiei. se formulează amendamente. propunerile urmează să fie discutate în plenul Comisiei şi numai după aceea devin decizii.suplimentare pot fi decise în funcţie de problemele nou apărute. 111. a) procedura scrisă . Comisia adoptă în fiecare an programul său de lucru pentru anul respectiv şi stabileşte inclusiv programele de lucru trimestriale. devenind decizii ale Comisiei. Dacă nu formulează observaţii ori amendamente. chiar dacă fiecare dintre comisari are răspundere directă numai pentru anumite domenii. 53 . Dacă. pot formula observaţii şi pot să propună amendamente.. de către grupuri de comisari. Aceştia.

toate limbile statelor membre ale Comunităţilor europene sunt limbi oficiale).din 15 aprilie 1958 (modificat odată cu tratatele de aderare). . . Dintre membrii săi. Aceştia servesc ca o punte de legătură între comisar şi directoratele generale din subordine.germana.suedeza.italiana. sunt traduse şi tipărite.germana. Principalele limbi de lucru ale Comisiei sunt: .franceza.engleza.finlandeza. . precum şi şedinţele desfăşurate împreună cu Parlamentul european beneficiază de traduceri în şi din toate cele 11 limbi. în totalitatea lor. . fiecare comisar este asistat de câte un cabinet condus de un şef de cabinet şi având în componenţa sa consilieri (5 membri). Documentele oficiale. proiectul şi celorlalte servicii interesate. . În exercitarea atribuţiilor sale. precum şi cabinetelor comisarilor corespondenţi. şi anume: . pe de altă parte.E. 1 al Consiliului cu privire la stabilirea regimului lingvistic al C.E.portugheza. . 45 Conform articolului 1 din Regulamentul nr.spaniola. .greaca.olandeza. în toate cele 11 limbi oficiale45 (practic. De asemenea.de file” distribuie. . .franceza. Dar ei au. Comisia poate constitui şi grupuri de lucru.engleza. reuniunile oficiale ale Comisiei cu guvernele statelor membre.daneza. . . însă. . şi atribuţiile unor „ochi şi urechi” ai comisarului în problemele de care acesta se interesează. în prealabil. 54 .

ca de exemplu tratamente medicale. dar şi în servicii. Comitetul Economic şi Social.În pregătirea lucrărilor şi la reuniunile Comisiei. Serviciul se află sub directa autoritate a Preşedintelui Comisiei. asigură legătura cu celelalte instituţii. ia măsurile necesare pentru a asigura notificarea şi publicarea actelor.resurse şi probleme generale. precum şi transmiterea de documente către alte instituţii.Serviciul Legal care furnizează asistenţă specializată în domeniul juridic atât Comisiei.Biroul de Ajutor Umanitar are ca principal scop oferirea de ajutor victimelor dezastrelor naturale şi a conflictelor armate din afara U. Ajutorul poate consta în bunuri. .simplificarea metodelor de lucru şi a procedurilor. cât şi departamentelor acesteia. oricare ar fi rasa. Serviciul este consultat înaintea oricărei iniţiative a Comisiei şi opinia sa este prezentată întregii Comisii. cu Tribunalul de Primă Instanţă sau chiar faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului. Pe lângă cele 24 de Directorate Generale. . . Avocatul Poporului (Ombudsman) European.relaţiile cu Consiliul. Datorită rolului său important. cum ar fi alimente. . precum şi Comitetul Regiunilor. asigură coordonarea între servicii.E. .relaţiile cu Parlamentul European. în structura Comisiei mai întâlnim anumite comitete create sau prevăzute de tratatele constitutive: .coordonarea programelor şi politicilor. Serviciul poate acţiona ca un agent de sine stătător al Comisiei în relaţiile cu Curtea de Justiţie. De asemenea. combustibili. . medicamente şi alte materiale sanitare. religia sau convingerea politică a acestora. Preşedintele Comisiei este asistat de către un Secretar general. urmărind lucrările altor instituţii şi informând Comisia. Acesta asigură punerea în aplicare a procedurilor decizionale şi veghează la executarea deciziilor. Directorul General al Serviciului asistă la şedinţele săptămânale ale Comisiei.registrul. 55 . Ajutorul este prevăzut să ajungă direct la cei aflaţi în nevoie. prin intermediul departamentelor care se găsesc în subordinea Secretariatului general şi care se ocupă cu: .

economică. .Serviciul de Audit Intern ş. De regulă. Rolul consilierilor este acela de a se concentra asupra problemelor multidisciplinare şi care tind să aibă un orizont mai lung de timp decât cele cu care se confruntă în mod obişnuit Comisia. cea instituţională. ⇒ informarea publicului larg cu problemele de ordin umanitar. . sunt prevăzute să fie implementate într-un termen mai mare de timp. Comisia este cea care „veghează la aplicarea dispoziţiilor prezentului Tratat. întărind instituţiile promovând proiecte pilot în acest sens. în temeiul acestuia.E. .purificări ale apei şi ajutor logistic. şi articolul 124 din Tratatul EURATOM) prevede faptul că. imparţiale şi informate Preşedintelui Comisiei.Grupul de Consilieri Politici furnizează sfaturi regulate. o perspectivă pe termen lung este de dorit a se avea în vedere. în vederea funcţionării şi dezvoltării Pieţei Comune. precum şi comisarilor asupra problemelor ce ţin de politica viitoare a Uniunii Europene. ⇒ promovează şi coordonează măsuri de prevenire a dezastrelor prin instruirea de specialişti. Biroul duce la îndeplinire şi alte misiuni.Serviciul de Traduceri . şi deoarece o decizie luată în prezent are efecte ireversibile pentru viitoarele decizii. . În principiu. rolul acestor consilieri este acela a unui „catalizator” pentru noile idei şi tendinţe de la nivelul U. cum ar fi: ⇒ studii de fezabilitate pentru operaţiunile umanitare desfăşurate.E.Serviciul Unit de Interpretări şi Conferinţe.E. 3. socială. precum: dimensiunea politică. Din cauza faptului că multe dintre politicile U. astfel: 56 . . cea ştiinţifică şi tehnologică etc. ⇒ monitorizează proiectele umanitare.Biroul pentru publicaţiile oficiale ale Comunităţilor europene.a. aceste probleme au mai multe dimensiuni. Este un serviciu intern al Comisiei Europene care răspunde direct de Preşedintele Comisiei. 155 din Tratatul C. Atribuţiile Comisiei europene Articolul 211 din Tratatul C. (fostul art.E. ca şi a dispoziţiilor date de instituţii. Totuşi.

ea fiind răspunzătoare. ca rol principal. foarte generic exprimat. din. recomandările şi avizele formulate de Comisie pentru statele altele stabilite şi transmise de Comisie. Tratatul C.A. conform cărora puterea de decizie aparţine. 8). Aceasta. Rolul de instituţie independentă în procesul de decizie este mai bine precizat în Tratatul C. şi anume: • • norme de drept comunitar elaborate de Comisie. decât în Tratatele de la Roma.C. exercită competenţele pe care Consiliul i le conferă pentru executarea regulilor pe care el le stabileşte”. Însă. pe acela de a exprima interesul comunitar şi de a asigura realizarea acestui interes. dacă acesta prevede în mod expres sau dacă ea consideră că sunt necesare. defineşte rolul Comisiei în termeni mai simpli: „Comisia are rolul de a asigura realizarea obiectivelor stabilite de prezentul Tratat în condiţiile prevăzute de acesta” (art.E. Totodată Comisia are şi un important rol politic. care nu sunt norme direct aplicabile. statele trebuind să li se conformeze în timp. .E. ci sunt norme de recomandare. se traduce prin existenţa a două categorii de instrumente pe care Comisia le are la dispoziţie. toate Tratatele comunitare atribuie Comisiei. De asemenea. Acest rol.dispune de putere de decizie proprie şi participă la elaborarea propunerilor de acte ale Consiliului şi Parlamentului european în condiţiile prevăzute în prezentul Tratat (iniţiativă legislativă).A. Consiliului. în faţa Parlamentului european.. deoarece sunt situaţii în care operatorii economici 57 . în principal. Comisia poate să declanşeze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili dacă. acest punct de vedere. Consiliul ori statele membre îndeplinesc obligaţiile ce le revin din Tratate. membre.formulează recomandări şi/sau avize privind materiile care fac obiectul prezentului Tratat. în domenii proprii ori în directivele.C. Comisia dispune de o procedură cu ajutorul căreia poate să „urmărească” un stat comunitar care nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin din Tratate. Există şi posibilitatea abilitării Comisiei în vederea aplicării amenzilor pentru operatorii economici. Valorificându-şi rolul său de „paznic al Tratatelor”.

Comisia are responsabilitatea implementării bugetului comunitar. Dacă nu o fac. 88.E.E. 228.E. Comisia administrează diversele fonduri şi programe ale Comunităţilor. incluzându-le şi pe cele care se ocupă de sprijinirea ţărilor din afara Comunităţilor. de autorităţile naţionale..) de procedura generală la infracţiune. 169. Comisia are şi un important rol politic.E. în materie de concurenţă . Atunci când este cazul. ce îi permite.prevăzute în Tratatul C. atunci Comisia le aplică amenzi.prevăzute în Tratatul C.E.. dar dispune şi de mijloace juridice care o transformă într-un adevărat paznic al tratatelor comunitare. să sesizeze Curtea de justiţie care să constate „lipsurile” reproşate.E.O. Tratatul C.. în principiu. Ca instituţie executivă. 58 . ea fiind răspunzătoare. Concluzia care se impune este aceea conform căreia Comisia elaborează norme de drept comunitar. Comisia dispune. în numele celor trei Tratate institutive (art.). numai un control comunitar este conform cu natura Comunităţilor.G.C. Comisia este cea mai îndreptăţită să facă faţă sarcinilor de execuţie şi gestiune. Potrivit dispoziţiilor legale.A. F.E. dar Comisia poate aplica chiar ea sancţiuni de o formă generală . şi în materie de control al securităţii .A.E.E. Cu excepţia anumitor proceduri speciale (prevăzute de art. în faţa Parlamentului european. Comisia are posibilitatea de a urmări infracţiunile.E. art.: 80.privind EURATOM (constituite prin Tratatul EURATOM).A. 90. Este chemată. 97. să adopte măsuri de execuţie cu deschidere generală. 93. Infracţiunile particulare sunt rezolvate. Comisia are sarcina de a lua decizii cu caracter particular.A.. F. 14. privind guvernele sau acţiunile.E. fie pe calea competenţei consultative a Curţii (art. în termenii unei instanţe prestigioase. Este gestionara ansamblului de Fonduri Comunitare (Fondurile social-europene.R.). în primul rând. chiar şi a celor ce nu sunt încă bugetare. dar şi administrarea clauzelor protectoare în tratate şi în legislaţia secundară. art. Comisia poate chema la respectarea tratatelor fie pe cale de recurs în contencios.E. De asemenea. Tratatul C. din Tratatul instituind C. Tratatul instituind C.E).trebuie să se conformeze dispoziţiilor Comisiei.E. Tratatul C.C.D. În ceea ce priveşte legătura cu statele. Tot în calitate de executiv al Tratatelor şi actelor Consiliului. din acest punct de vedere.

înainte de toate. chiar pentru chestiuni mai puţin „importante”. 59 .Mai extinse decât puterile executive primare sunt puterile derivate. a condus la neacceptarea textelor decât pe baza celui mai mic numitor comun. În domeniul extern. În sinteză.M. A... căreia Comisia ar trebui să-i fie garantă.E. a introdus în elaborarea propunerilor sale un element de „pre-negociere” (utilizarea instrumentului de comunicare. I. s-a putut constata erodarea acestei laturi a acţiunii ei şi modificarea puterii de negociere46. în temeiul prerogativelor sale. Sub aspectul activităţilor pe care le desfăşoară. a întârziat punerea la punct a anumitor texte (la sfârşitul lui 1982. capacitatea sa de a face să se accepte compromisuri s-a diminuat. deoarece. este obligată să acţioneze numai dacă interesele Comunităţilor o cer. cu scopul de a fi acceptate. pe de o parte. sunt foarte des reconsiderate. p. 1980. iar în executarea mandatelor Consiliului reprezintă Comunităţile. La nevoie. pe de altă parte. Având dreptul de iniţiativă. rolul Comisiei se rezumă la47: 46 47 J. 289. potrivit statutului propriu. Fuerea.C. transferate Comisiei de către Consiliu. 114. Referitor la rolul Comisiei. În plus. Consiliul poate să ceară Comisiei. p. A rezultat că viziunea şi perspectiva comunitară.cit. Filipescu. P. R.E. Comisia. nu fusese urmată de nici o propunere formală de creare de noi resurse proprii). în sensul iniţiativei. din noiembrie 1979. L. Dewost. 228 din Tratatul instituind C. „puterea de negociere” a Comisiei fiind în căutarea punctelor de sprijin în special în Parlamentul ales. să redacteze propuneri. încă din anii 1970.) acordurilor cu ţările terţe. În cadrul Comisiei se găseşte punctul de plecare pentru fiecare acţiune comunitară. să generalizeze recursul în unanimitate. care serveşte la efectuarea unui sondaj politic al Consiliului sau a documentului de lucru al serviciilor care sunt discutate pe grupuri sau în COREPER) care. reţine atenţia faptul că. „Relaţiile dintre Comisie şi Consiliu în procesul de decizie comunitară”. Comisia îndrumă negocierea (art. din diverse raţiuni ce ţin. Comisia este cea care trebuie să prezinte Consiliului propunerile şi proiectele pentru legislaţia comunitară. cartea verde „Perspective ale finanţelor bugetului comunitar”. Comisia nu dispune de libertate deplină. op.

prin rezoluţia Adunării parlamentare europene din 30 martie 1962. potrivit unei 60 . după o procedură uniformă în toate statele membre” şi. sub aspectul formulării propunerilor de regulamente şi directive necesare îndeplinirii obiectivelor propuse. S-a avut în vedere ca. autorii Tratatelor (art. trebuie subliniat faptul că. Adunarea să fie formată din delegaţi desemnaţi de Parlamentele naţionale.E.E.. identice în cele trei Tratate. fiind denumit.A.E.) au susţinut clar principiul conform căruia membrii Adunării să fie aleşi cu „sufragiu universal direct. 1. şi EURATOM. .).E.E. Ulterior. a fost armonizat prin articolul 2 din Convenţia din 1957 cu privire la instituţiile comunitare. Articolul 21 din Tratatul C. s-a stabilit denumirea de Parlamentul european. . Euratom).A. numire ce şi-a produs efectele începând cu anul 1960. 138 al Tratatului C. şi art.. prevăd posibilitatea elaborării de proiecte de către Adunare.E.chemarea în justiţie a celor vinovaţi de neîndeplinirea normelor comunitare. Principiul a fost preluat de Tratatele C.C. prin Rezoluţia din 20 martie 1958. de asemenea.C.A. iniţial. în perspectivă. Componenţa Parlamentului european În ceea ce priveşte componenţa Parlamentului european şi modul de desemnare a membrilor acestuia.C. fie Adunare (în Tratatele instituind C. denumire pe care o poartă şi în prezent.E.E. încă din anul 1951. fie Adunarea comună (în Tratatul instituind C. după procedura stabilită de fiecare stat membru.E. cele trei instituţii similare au fost reunite în Adunarea parlamentară europeană. 21 al Tratatului C. să se reglementeze punerea sa în aplicare.iniţiativa legislativă. Aceste texte. Secţiunea a IV-a Parlamentul european Parlamentul european a apărut prin Tratatele institutive.asigurarea respectării Tratatelor comunitare. în vederea alegerii membrilor Parlamentului european prin sufragiu universal direct.

în liste blocate şi pragul de 5 % voturi. Fiecare stat stabileşte regulile cu privire la electorat (singura condiţie stabilită de o manieră uniformă este cea referitoare la vârstă). adică o circumscripţie electorală unică48. La momentul respectiv. astfel încât. aşa cum a fost reformulat prin Tratatul de la Amsterdam. care statuează cu unanimitate de voturi.E. după consultarea Parlamentului european.03. folosind cadrul naţional. Franţa a invocat istoria electorală pe care o are.1979. oricât de bune ar fi obiectivele prevăzute în articolul 138.1977. „Actul” nu reuşeşte să se ridice la acelaşi nivel. mai puţin Franţa.02. paragraful 4. cum ar fi: . prevede că „Parlamentul european elaborează un proiect în vederea permiterii alegerii prin sufragiu universal direct potrivit unei proceduri uniforme în toate statele membre sau conform principiilor 48 Legea din 07. 138). din 01. . Articolul 190. În realitate. care a încălcat tradiţia celei de a V-a Republici. la eligibilitate şi la modurile de desfăşurare a scrutinului (toate statele au adoptat un sistem de reprezentare proporţională. perioadă care începe joi dimineaţă şi se termină în duminica imediat următoare. adică împărţirea restului la cea mai puternică jumătate. din Tratatul C. În acest sens. care prevedea alegerea reprezentanţilor în Adunare prin sufragiu universal direct. .3 al Tratatului C.principiul votului unic.07.vârsta minimă pentru vot este de 18 ani.1979.. alegând scrutinul proporţional. Consiliul a adoptat. statele membre nu au agreat ideea adoptării unei proceduri electorale uniforme. Decretul din 28. Actul din 1976.alegerea să se desfăşoare în cursul aceleiaşi perioade în toate statele membre. o decizie privind alegerea reprezentanţilor parlamentari prin sufragiu universal direct. prima perioadă fiind determinată de către Consiliu. conform tradiţiilor electorale naţionale.proceduri uniforme în toate statele membre.E. cu liste naţionale sau locale). se limitează să aducă în prim plan câteva reguli minimale. Toate statele au procedat astfel. prevăzând că procedura electorală este condusă în fiecare stat membru prin dispoziţii naţionale. Fiecare stat era liber să adopte un anume tip de scrutin. (fostul art.O. 61 .E. J.F.R. la 20 septembrie 1976.

un membru al Parlamentului 62 . Regatul Unit: câte 87. . cel mai des. .Irlanda: 15. .Suedia: 22. incompatibilităţile cărora trebuie să li supună membrii Parlamentului european. sunt foarte sumare.Spania: 64.Belgia. .Luxemburg: 6. Portugalia: câte 25. Astfel. fie la tratatele originare. în articolul 6. . ceea ce va implica o redistribuire a locurilor în Parlamentul european pentru fiecare stat membru.Germania: 99. în perspectiva extinderii Uniunii Europene. Parlamentul european are în componenţa sa 626 de membrii. . Verificarea puterilor lor este o prerogativă care incumbă Parlamentului european. iar mandatul lor este reprezentativ. Prin Tratatul de la Amsterdam s-a hotărât că numărul parlamentarilor europeni nu poate fi mai mare de 700. Italia. dar el este interzis pe plan naţional. legislaţii care dispun că se fac aplicabile şi parlamentarilor europeni.comune tuturor statelor membre”. acesta este reglementat atât de dispoziţiile comunitare. În ceea ce priveşte statutul membrilor Parlamentului european. Parlamentul poate stabili şi unele reguli de conduită pentru membrii săi.Franţa. paragraful 1. în special. Membrii Parlamentului european sunt aleşi pentru o perioadă de 5 ani. Actul privind alegerea reprezentanţilor Adunării stabileşte. .Danemarca. În prezent. locurile în Parlament au fost repartizate astfel: . Cumulul mandatului european cu un mandat naţional este autorizat pe plan european. Ele trimit. .Olanda: 31.Austria:21. fie la măsurile de aplicare sau. . care a avut loc în anul 1995. După ultima extindere. la legislaţiile naţionale. cât şi de cele naţionale. care sunt înscrise în „Act”. Grecia. Dispoziţiile aplicabile la alegerile europene. Finlanda: câte 16.

. . practic. sau al Comitetului economic şi social al C.membru al Curţii de justiţie sau grefier.membru al guvernului unui stat. .I. în general. nefiind uniformizată legislaţia în această materie. permanentă.C. .E. renunţând la exercitarea suveranităţii în materie legislativă. în special a celui francez şi a celui britanic.10 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile. Privilegiile şi imunităţile prevăzute de articolele 8 . ei sunt exceptaţi de la orice măsură de detenţie ori de la orice măsură de urmărire judiciară.european. reglementările adoptate la nivel naţional pot completa aceste incompatibilităţi.membru al Comitetului consultativ C. Pe teritoriul naţional. nu poate îndeplini şi calitatea de: . din 1965. al Comitetului de direcţie B. Alineatul 2 prevede facilităţi în materie de taxe sau control. au fost menţinute şi de Actul din 1976. suprapunându-l. dificil de admis între aleşii europeni provenind din ţări diferite. ori al EURATOM.membru al Consiliului de administraţie. considerabil.membru al comitetelor sau organismelor create în temeiul sau în aplicarea Tratatelor institutive în vederea administrării fondurilor comunitare sau a unei sarcini permanente şi directe de gestiune administrativă.E. .membru al Comisiei. imunitatea este.. celui al indemnizaţiilor naţionale. potrivit articolului 10 din Protocol. Parlamentul european. . imunităţile deputaţilor sunt cele recunoscute membrilor Parlamentului din ţara lor. Sub presiunea guvernelor. aliniatul 1 al Protocolului interzice să se aducă orice restricţie pe timpul deplasării membrilor Parlamentului spre locul reuniunii Adunării sau cu prilejul întoarcere. pe timpul mandatului. Acest fapt generează inegalităţi materiale.membru al Curţii de Conturi. . de imunitate pe toată durata sesiunilor Adunării. al 63 .funcţionar sau agent în activitate în cadrul Comunităţilor europene. Sesiunea fiind anuală. Membrii Parlamentului european beneficiază. Pe teritoriul oricărui alt stat membru. în detrimentul.E. arată că dispoziţiile naţionale sunt cele care guvernează problema indemnizaţiilor parlamentare şi regimul impunerii lor.A. Aşa cum este firesc. Articolul 8.

64 .un Birou. Preşedintele reprezintă Parlamentul în situaţii oficiale şi în relaţiile internaţionale. Conferinţa are în compunerea sa preşedintele 49 Joël Rideau. op. de organizare şi de personal. Biroul lărgit (care era compus din membrii Biroului şi preşedinţii grupurilor politice parlamentare) este înlocuit. de Conferinţa preşedinţilor49. a. lucru pe care Adunarea încearcă să-l corijeze printr-un regim generos de avantaje şi indemnizaţii pentru persoana mandatată la acest nivel.cit.Conferinţa preşedinţilor. . . Astfel.grupuri politice parlamentare. . Organizarea şi funcţionarea Organizarea şi funcţionarea Parlamentului european sunt reglementate în Tratatele institutive şi în Regulamentul adoptat cu majoritate de voturi de către însuşi Parlamentul european. Organizarea Sub aspect organizatoric. potrivit noului text al Regulamentului. Parlamentul european cuprinde: . Ei formează Biroul. 2. în chestiunile administrative şi financiare legate de membri şi de statutul acestora. p.britanicilor şi al italienilor.. b. prezidează şedinţele plenare şi întâlnirile Biroului şi Conferinţei Preşedinţilor. vicepreşedinţii (14) şi cei 5 chestori sunt aleşi de către Parlament prin scrutin secret. Biroul este responsabil cu bugetul Parlamentului şi răspunde de chestiuni administrative. în cadrul căruia chestorii au un drept de vot consultativ. pentru o perioadă de 2 ani şi jumătate.comisii. Regulamentul a făcut obiectul unei reforme globale în octombrie 1993. Preşedintele. indemnizaţia parlamentară şi regimul său de impozitare sunt stabilite prin dispoziţii naţionale. 305. A.

Comisia pentru libertăţile şi drepturile cetăţenilor. În prezent. Comisia pentru mediu. înfiinţează comisii permanente. Parlamentul european poate înfiinţa şi comisii parlamentare mixte. Comisia juridică şi pentru Piaţa internă. 16. comerţ exterior. educaţie. d. Conferinţa elaborează agenda pentru sesiunile plenare. Începând cu anul 1981. După alegerile din iunie 1999. 65 . Totodată. Comisia economică şi monetară.. Regulamentul Parlamentului a prevăzut posibilitatea înfiinţării unor delegaţii interparlamentare. Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea şanselor. c. Comisia pentru dezvoltare şi cooperare. deja. Comisiile sunt cele care pregătesc lucrările Parlamentului. Comisia pentru petiţii. sănătate publică şi politica consumatorilor. cu participarea parlamentarilor din statele asociate la Comunitate sau din statele cu care. Comisia pentru pescuit. în vederea organizării şi desfăşurării activităţii sale. Parlamentul. Membrii Parlamentului au posibilitatea să se organizeze în grupuri politice. Comisia pentru cultură. Parlamentul poate înfiinţa comisii temporare. media şi sport. aceste delegaţii sunt chemate să joace un rol important în relaţiile externe ale Parlamentului şi în cooperarea interparlamentară. Comisia pentru politică regională. stabileşte orarul activităţii organismelor parlamentare şi termenii de referinţă şi dimensiunea comisiilor şi delegaţiilor parlamentare. astfel. Comisia pentru controlul bugetar. justiţie şi afaceri interne. securitate comună şi apărare. Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Comisia pentru buget. Comisia pentru industrie. antrenând. De asemenea.Parlamentului şi preşedinţii grupurilor politice parlamentare. după cum urmează: Comisia pentru afaceri externe. cercetare şi energie. drepturile omului. tineret. Comisia pentru probleme constituţionale. transporturi şi turism. pentru o perioadă de 12 luni. dar există şi deputaţi neînscrişi. redactează rapoarte şi ţin legătura cu instituţiile Comisiei şi Consiliului în intervalul dintre sesiuni. Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale. cu posibilitatea prelungirii existenţei lor printr-o decizie a Parlamentului. s-au constituit 8 grupuri politice. Acestea sunt. sunt angajate negocieri de aderare. există 17 astfel de comisii.

Acestea sunt: .grupul uniunii pentru Europa naţiunilor .NI: 32 de membri.P. Pentru prima dată constituirea G. declaraţie care conţine denumirea Grupului. la lucrările Biroului.grupul confederal al stângii unite europene/stânga verde nordică . Aceste G.P.P. Grupurile politice parlamentare (G.P. fără drept de vot. .PSE: 175 de membri.) sunt formaţiuni organizatorice ale parlamentarilor. Orice grup politic parlamentar se înfiinţează prin intermediul unei declaraţii care se face în faţa preşedintelui Parlamentului. sunt necesari 14 parlamentari.V/ALE: 45 de membri. .P. . ei trebuie să reunească 23 de membri.grupul partidului socialiştilor europeni .grupul partidului european al liberalilor.GUE/NGL: 50 de membri. .ELDR: 52 de membri.EDD: 16 de membri. în acelaşi timp. democraţilor şi reformatorilor .PPE-DE: 234 de membri. iar când provin din mai mult de 3 state. Dacă parlamentarii ce doresc să se reunească în cadrul unui grup aparţin unui singur stat membru. ei trebuie să fie în număr de 29. semnătura membrilor şi componenţa biroului. iar constituirea lor s-a realizat în a 2-a parte a aceluiaşi an. . potrivit Regulamentului intern (art.P. Dacă aceşti parlamentari provin din 2 state membre. 66 . constituindu-se în temeiul criteriilor politice care îi separă sau îi unesc pe parlamentari. Această Declaraţie se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.grupul partidului popular european (democraţi-creştini) şi al democraţilor europeni .grupul pentru Europa democraţiilor şi a diferenţelor .unele schimbări faţă de Adunarea anterioară.UEN: 22 de membri.grupul celor neînscrişi . 26 – 27) sunt aleşi doi reprezentanţi care vor participa. Pentru înfiinţarea acestor Grupuri politice parlamentare trebuie întrunite cerinţele ce ţin de numărul parlamentarilor reuniţi. . astfel încât un parlamentar european nu poate face parte. din mai multe grupuri politice.-uri se constituie potrivit convingerilor politice ale parlamentarilor şi nu după criteriul apartenenţei acestora la statele membre. .-urilor a fost decisă la 21 martie 1958.grupul verzilor/alianţa liberă europeană . Din grupul celor neînscrişi.

B. pe lângă care mai funcţionează şi personalul grupurilor politice şi asistenţii membrilor. art. (fostul art.) prevede că Parlamentul se reuneşte într-o sesiune anuală de plin drept în a 2-a zi de marţi din luna martie (cu excepţia lunii august) şi organizează. 139.desfăşoară activităţi proprii. cu titlu de excepţie. Cu toate acestea. în mod activ. .contribuie la dezbateri. . după cum urmează: . şi sesiuni suplimentare mai scurte.Prerogativele Grupurilor politice pot fi sintetizate. în ciuda constrângerilor impuse de multilingvism şi de cele trei puncte de lucru.E. Funcţionarea La nivel comunitar. Dezbaterile. Dezbaterile Parlamentului sunt publice. 67 .au administratori specializaţi permanenţi pe lângă comisiile parlamentare. o legislatură se întinde pe o durată de 5 ani. ce se găseşte în fruntea Secretariatului general. Parlamentul European era singura instituţie comunitară care îşi ţinea dezbaterile în public. Parlamentul este asistat de un Secretar general. în sesiuni extraordinare. 109 al Tratatului EURATOM.A.au propriul secretariat. În cadrul Secretariatului îşi desfăşoară activitatea aproximativ 3500 de persoane.participă. . la cererea majorităţii membrilor săi sau la solicitarea Consiliului ori a Comisiei şi din iniţiativa unei treimi din membri săi. 22 al Tratatului C. Până la intrarea în vigoare a modificărilor propuse la reuniunea Consiliului european de la Sevillia.beneficiază de resurse proprii prevăzute în bugetul Parlamentului. Parlamentul poate fi convocat. Cele unsprezece limbi de lucru ale Parlamentului presupun ca o treime din personalul Secretariatului să lucreze în domeniul lingvistic (traducere şi interpretare). la pregătirea ordinii de zi.C. . opiniile şi rezoluţiile Parlamentului se publică în Monitorul Oficial al Uniunii Europene. uneori. bugetul operaţional al Parlamentului este doar unu la sută din bugetul Comunităţii. adică un Euro şi jumătate pe an de la fiecare persoană care trăieşte în Uniunea Europeană. contribuind la pregătirea comisiilor. Articolul 196 al Tratatului C.E. . art.

68 . Parlamentul terbuie să dea un aviz conform pentru încheierea de acorduri întemeiate pe articolul 310 din Tratatul C.E.. controlul se poate finaliza prin adoptarea unei moţiuni de cenzură împotriva Comisiei. Atribuţiile Parlamentului european A.Lucrările Parlamentului se desfăşoară în 3 oraşe diferite. 50 Tratatele din anii 1970 şi 1975. dreptul de a cere Comisiei să elaboreze propuneri. 238) şi acordurile de aderare după Actul unic european. Parlamentul de la Strasbourg. 3. De-a lungul timpului.E. sporind în intensitate50. Tratatul asupra Uniunii Europene a instituţionalizat intervenţia Parlamentului european în procedura de numire a membrilor Comisiei (art. Parlamentul european beneficiază de o putere de co-decizie legislativă.A. Obligaţia de a consulta Parlamentul european s-a intensificat după Actul unic european prin procedura cooperării.E. De asemenea. art. Secretariatul se găseşte la Luxemburg. art. putere legislativă în sistemul comunitar. el fiind din ce în ce mai mult antrenat în materie co-decizională. dobândeşte puterea bugetară. Dreptul de iniţiativă al Parlamentului a fost recunoscut parţial. 127 Tratatul EURATOM. deci. cu sesiuni suplimentare la Bruxelles. lăsând Consiliului ultimul cuvânt.C. comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles. Parlamentul european exercită un rol consultativ în elaborarea actelor comunitare şi nu are. (fostul art. Parlamentul exercită un control politic asupra Comisiei.E. Consideraţii generale În mod tradiţional. 10 Tratatul C.). 158 Tratatul C. Dreptul de a examina petiţii a fost în mod oficial recunoscut Parlamentului european de noile texte care rezultă din Tratatul asupra U. iar sesiunile parlamentare au loc la Strasbourg. Tratatul asupra Uniunii Europene i-a atribuit. în mod oficial. De asemenea. însă.

în primul rând. ocazie cu care diferitele organe de acţiune sunt chemate să-şi susţină activităţile şi orientarea în plan politic. În ce priveşte „primul program de acţiune” prezentat de Comisie după intrarea în funcţie. Maniera de lucru este profundă. întocmite de către consilierul pentru Afacerile Externe de pe lângă preşedinţie şi altele. se înregistrează progrese evidente în domeniul cooperării politice şi au loc transformări asemănătoare şi pentru perfecţionarea mecanismelor controlului politic prin: dezbateri. Atribuţiile a. se prezintă un raport general asupra activităţii desfăşurate de cele 3 Comunităţi. declaraţii ale Preşedintelui în exerciţiu al conferinţei miniştrilor Afacerilor Externe. În fiecare an. Control politic Controlul politic reprezintă primul atribut al puterii.Parlamentul numeşte mediatorul şi îl poate destitui. reprezintă încă un element forte al controlului politic. Comisia îşi întocmeşte chiar un program de lucru anual. prezentat în sesiunea din luna februarie a fiecărui an. acesta tinde să devină un program de legislatură. care este avut în vedere la elaborarea discursului-program al Preşedintelui Comisiei. încheiată printr-o rezoluţie asupra politicii generale a Comunităţilor. Discursul este urmat de o dezbatere generală asupra politicii trecute şi viitoare. în dezbaterile organizate. pe care o are Parlamentul european. După anul 1973. se materializează. rapoarte după fiecare sesiune a Consiliului european. prin ministrul Afacerilor Externe care urmează la preşedinţie. Parlamentul european poate sesiza orice problemă care 69 . la fiecare 4 ani. Parlamentul având posibilitatea să le limiteze printr-un vot formal al unei moţiuni de învestitură (formă a controlului politic). B. Instituţie deliberativă. Fiecare dezbatere se finalizează prin adoptarea unei rezoluţii prin care se face cunoscută poziţia faţă de o anumită problemă. Dezbaterile care urmează după prezentarea programului de către conducerea Consiliului. Această posibilitate. iar dezbaterile care urmează îmbracă forma unor dezbateri de învestitură.

Instituţia Parlamentului european poate. ca. Între anii 1970 şi 1977 au fost depuse 4 moţiuni.E. Întrebările pe care parlamentarii pot să le pună Comisiei în virtutea dreptului conferit de articolul 140 al Tratatului C. odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. dintre care 2 au fost supuse la vot. de asemenea. se dezbat în şedinţe plenare (atunci când este cazul). Promovarea şi respectarea drepturilor omului reprezintă unul din mijloacele de garantare a acestor drepturi în baza instrumentelor internaţionale şi a celor europene. constituie tot un instrument de control. Cetăţenii europeni. După ce sunt formulate. fără a obţine majoritatea necesară51. la 4 noiembrie 1950 şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre. această formă de sancţionare este practic inexistentă. să constrângă Comisia să demisioneze (conform art. îşi pot exercita dreptul la petiţie şi pot depune la Preşedintele 51 În anul 1999. atât întrebările. în special. În anul 1993. Împotriva Consiliului. Problemele se examinează în cadrul comisiilor. semnată la Roma. aşa cum sunt ele garantate în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. astfel încât votul cetăţeanului din statele membre ale U. inclusiv cooperarea politică. la dispoziţie. ca instituţie interguvernamentală. pe calea unei moţiuni de cenzură.consideră că se poate raporta la activitatea şi misiunile Comunităţilor.E. Astfel. are un rol important în cadrul acestui proces. Alegerile prin sufragiu universal direct oferă legitimitate Parlamentului European. atribuţiile de control ale Parlamentului european s-au extins prin adăugarea unor noi tehnici de control pe care acesta le are.E. de acum încolo. regăsim: dreptul de a primi petiţii de la cetăţenii Uniunii şi dreptul de a numi un mediator. a fost formulată şi depusă o astfel de moţiune determinând drept efecte demiterea întregii Comisii. 70 . prin adoptarea unei rezoluţii.E. individual sau în grup. 144 al Tratatului C.).E. Parlamentul făcându-şi publică poziţia. Fiecare persoană poate deveni membru al Parlamentului European cu speranţele şi preocupările sale. Dreptul de a primi petiţii de la cetăţenii Uniunii Uniunea Europeană respectă drepturile fundamentale ale cetăţenilor. cât şi răspunsurile sunt date publicităţii.

orice cetăţean al Uniunii are drept de petiţionare către Parlamentul european. alin. 2 şi 138E. Parlamentul european numeşte un mediator52. în condiţiile articolului 138D. prin articolele 8. 71 . Parlamentul nu a ezitat să respingă o serie de protocoale financiare cu unele state care nu sunt membre ale Uniunii. după alegerile parlamentare din anul 1994.E. 1din Tratatul C. pentru decizii referitoare la acceptarea de noi State Membre. cu titlul individual sau în asociaţie cu alţi cetăţeni sau persoane juridice. cu privire la un subiect ce ţine de domeniile de activitate ale Comunităţii şi care îi privesc. Potrivit articolului 8D. Dispoziţiile acestui din urmă articol stabilesc că orice cetăţean al Uniunii. din 12 iulie 1995. are dreptul de a prezenta. Parlamentul îşi foloseşte puterea pentru a cere ţărilor care nu sunt membre ale Uniunii să îşi îmbunătăţească practicile în domeniul respectării drepturilor omului. o petiţie Parlamentului european.E. pe baza unor chestiuni legate de drepturile omului. orice cetăţean al Uniunii poate să se adreseze Mediatorului instituit conform articolului 138E.. Aceasta înseamnă că Parlamentul are dreptul să ratifice şi puterea să respingă acorduri internaţionale. la acorduri de asociere cu ţările care nu sunt membre ale Uniunii şi la încheierea de acorduri internaţionale este nevoie de asentimentul Parlamentului. având drept atribuţie principală pe aceea de a primi plângerile oricărui cetăţean al Uniunii sau de la orice persoană fizică sau juridică care îşi are reşedinţa sau sediul statutar într-unul dintre statele membre şi care privesc cazurile de proastă 52 Primul mediator a fost desemnat prin Decizia Parlamentului nr.Parlamentului European cererile sau plângerile lor cu privire la probleme care se află în jurisdicţia Uniunii Europene. Potrivit articolul 8D. În prezent. din Tratatul C. 2. alin. Din preocuparea sa pentru apărarea drepturilor omului. 95/376. precum şi orice persoană fizică sau juridică care îşi are reşedinţa sau sediul statutar într-unul din statele membre. Mediatorul Una dintre noutăţile Tratatului de la Maastricht o reprezintă şi consacrarea juridică a instituţiei Mediatorului. obligând aceste ţări să elibereze deţinuţii politici sau să accepte angajamente internaţionale pentru respectarea drepturilor omului. alin.

Ca şi alte instituţii. elabora proiectul cheltuielilor proprii.E. mai puţin în situaţia când este. Consiliul era cel care hotăra definitiv bugetul. era transmis Adunării. Proiectul de buget. din proprie iniţiativă sau atunci când este sesizat direct ori prin intermediul unui membru al Parlamentului. instituţie ce trebuie să răspundă la sesizare în termen de 3 luni. În fiecare an. El poate fi demis doar de Curtea de justiţie. iniţiată o procedură jurisdicţională. deja. După aceea. cu excepţia Curţii de justiţie şi a Tribunalului de primă instanţă în exerciţiul funcţiilor lor jurisdicţionale.. măcar să negocieze de la egal la egal cu Consiliul. Uneori. mediatorul informează cu privire la concluziile la care s-a ajuns şi persoanele care au sesizat faptele ce au făcut obiectul investigaţiei. Anteproiectul de buget era pregătit de către Comisie. existând posibilitatea realegerii acestuia. Pe perioada mandatului îi este interzisă desfăşurarea oricărei activităţi remunerate sau nu. într-o anumită fază. 72 . mediatorul prezintă Parlamentului şi un raport final cu privire la rezultatul tuturor anchetelor desfăşurate. Mandatul mediatorului este egal cu mandatul parlamentarilor.E.administrare în acţiunea instituţiilor sau organelor comunitare. pentru că în exercitarea atribuţiilor ce-i revin se apreciază că este total independent de orice altă instituţie. Mediatorul este cel care face anchete în cazuri temeinic justificate. Competenţă (putere) bugetară Puterea bugetară ocupă un loc important între atribuţiile Parlamentului european şi îi permite. Articolul 203 din Tratatul C. În cazul în care mediatorul constată existenţa unor fapte de administrare defectuoasă a afacerilor comunitare. sesizează instituţia respectivă. b. În prezent se poate spune că puterea bugetară este instrumentul privilegiat prin care se poate exprima voinţa politică a Parlamentului. care avea dreptul să-l dezbată şi să propună modificări. hotărât de Consiliu. nu acorda Adunării (actualului Parlament) decât o competenţă consultativă. Mediatorul prezintă Parlamentului şi instituţiei în cauză un raport întocmit cu privire la constatările făcute. dacă nu să se impună. aşa cum a fost el elaborat în anul 1957.

din anumite perspective.. Adunarea a devenit. nu este de conceput decât pentru a manifesta un dezacord politic important al Parlamentului cu Consiliul. Folosirea unei astfel de arme.07. ea împarte cu Consiliul competenţele bugetare după un sistem inedit..Făcând să triumfe teza conform căreia contribuţiile financiare ale statelor membre sunt înlocuite cu resurse proprii ale Comunităţilor. este ambiguu şi care. în acest fel. în practică. că este necesar să se evite reînnoirea conflictelor pe teme bugetare. De atunci.1975).1970 şi de la Bruxelles din 22. În materie legislativă Parlamentul european nu deţine atributele parlamentelor naţionale în materie legislativă. de natură a perturba grav funcţionarea Comunităţilor. într-o interpretare indisolubil legată de principalele dispoziţii litigioase ale articolului 203 din tratatul deja menţionat. conflicte care se repetă începând cu 1975 în fiecare an şi se manifestă între cele 2 autorităţi bugetare. Declaraţia comună a Parlamentului. din 30 iunie 1982.E. graţie a două modificări succesive ale dispoziţiilor financiare originare (Tratatele: de la Luxemburg din 22. a Consiliului şi a Comisiei. Parlamentul a reuşit să impună o creştere a competenţei în materie de buget. favorizează înclinarea balanţei către Parlament.. bazat pe prevederile articolului 203 al Tratatului C. nici competenţa 73 .E. codeţinătoare a autorităţii (competenţei) bugetare. care. În acelaşi timp.E.04. De acum. Adunarea poate ca printr-o majoritate a membrilor săi şi 2/3 din sufragii exprimate să respingă proiectul de buget în întregime şi să ceară ca un nou proiect să-i fie supus aprobării de către Consiliu.E. rezervată Comisiei. cu privire la Curtea de Conturi.4 al Tratatului C. Articolul 206.E. c. Nu are nici competenţa de iniţiativă.E. Consiliul nu mai intervine decât pe calea unei simple recomandări. a transferat Parlamentului competenţa de a descărca Comisia asupra executării bugetului. confirmă expres competenţa pe linia controlului permanent al executării bugetului pe care Parlamentul o exercită prin intermediul comisiei sale de control bugetar.4 al Tratatului C. articolul 206. adăugat de Tratatul de la Bruxelles din 1975. vizează.

din decembrie 1974. condusă de Preşedintele său. se află organizată la paragraful 2 al articolului 149 din Tratatul C. . în principiu.E.U. interzicându-se Consiliului să decidă fără ca Parlamentul să fi dat în prealabil un aviz asupra propunerii Comisiei. în practică. cit. adoptată la 4 martie 1975 în aplicarea angajamentelor „vârfului” de la Paris. procedura se aplică decât unei părţi restrânse a domeniului legislativ şi. Comisia de înţelegere. se deschide numai dacă fiecare dintre cele 2 părţi a recunoscut că este aplicabilă.procedura consultărilor: consultarea este obligatorie. Parlamentul trebuie să dea o nouă propunere şi Consiliul să decidă.E. p.E.. Augustin Fuerea. Competenţa co-decizională a Parlamentului. este reglementată exhaustiv în articolul 6 al Actului unic european şi permite Parlamentului să influenţeze direct modalităţile de luare a deciziilor prin Consiliu. art. cu concursul activ al Comisiei.121. uneori foarte generale. şi 8 articole în A.A. care se deschide atunci când Consiliul percepe o limitare a părerii adoptate de Adunare. politicii sociale. câmpul de aplicare vizează deciziile luate cu majoritate calificată de către Consiliu în domeniile pieţei interne. coeziunii economice şi sociale şi cercetării. s-a instituit o procedură de înţelegere între Adunare şi Consiliu.procedura cooperării: a fost introdusă de Actul unic european (A. 12 articole în Tratatul C. cu o amânare de 3 luni. Consiliului şi Comisiei”.E. În rest. 74 . în virtutea acestui acord. revendicată la rang de principiu (conform art. de acum.procedura înţelegerii: rezultă din „Declaraţia comună a Adunării. 95). compusă din membrii Consiliului şi dintr-o delegaţie a Parlamentului. .U. rezervată Consiliului..C.E.E. fără 53 Ion P.E. Filipescu.A.de decizie. la lucrările căreia participă şi Comisia.) şi. există numai în domeniul „micilor revizuiri” (Tratatul C. 36 al proiectului de tratat al Uniunii europene). acest mecanism se aseamănă cu procedura Comisiei mixte paritare (Adunare Naţională . când punctele de vedere ale celor 2 instituţii sunt suficient de apropiate.Senat) din sistemul francez. op. este prevăzută prin texte într-un număr oarecare de circumstanţe (19 articole în Tratatul C. după care actul intră în câmpul de aplicare al uneia sau alteia dintre cele 3 proceduri53: ..E.). are ca scop ajungerea la un acord între cele 2 instituţii.E. Parlamentul are numai statut de asociat la legislaţia de grade diferite.

b) participarea la elaborarea dreptului comunitar prin cooperare (legislativă).E. modificat de A. atât cu acordurile de asociere.E. * * * Pe scurt.A. naţional. Parlamentul european îşi exercită funcţiile în 75 . În termenii procedurii numite “Luns~Westerterp” (după numele preşedintelui Consiliului care a acceptat aceasta).E. Conform articolului 238 aliniatul 2 al Tratatului C. d. cât şi cu acordurile comerciale sau economice cu ţările terţe. deci înainte prin concluzia Consiliului. c) decizionale.a repune în cauză dreptul ultimului cuvânt al acestuia şi nici rolul de motor al Comisiei.. Este consultat formal asupra concluziei acordurilor economice. Înaintea semnării acordului. d) participarea la relaţiile externe.). atribuţiile Parlamentului european sunt: a) asigurarea controlul politic general. Permanent sunt informate apoi Comisiile parlamentare. Parlamentul primeşte din timp şi cu titlu oficial (în comisii) o informaţie asupra acordurilor internaţionale şi poate. sub forma unei consultări ulterioare. Parlamentul este informat. în materie bugetară (adoptă bugetul Comunităţii). Comparativ cu funcţiile exercitate de un parlament veritabil.E.U.E. şi 206 din Tratatul C.E. În materie de relaţii externe În situaţia în care Tratatele se limitează să prevadă intervenţia Parlamentului numai pentru acordurile de asociere (articolele 238 al Tratatului C. în adunare plenară. un reprezentant al Consiliului expune în Parlament rezultatele negocierilor.E. să procedeze la o primă dezbatere de orientare în şedinţă plenară. Consiliul nu poate conchide decât după ce are „părerea conformă” a Parlamentului. aşa cum există ele într-o democraţie parlamentară. După semnare. acesta a obţinut să fie informat în cursul întregului proces diplomatic. dispunând de o adevărată competenţă codecizională pentru acordurile de asociere.. asupra esenţialului acordurilor comerciale. înainte chiar de deschiderea negocierilor. dar înainte de concluzie. astfel.

Parlamentului european i s-a recunoscut un rol important în luarea deciziilor numai pentru cele care privesc accesul noilor state. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii europene. Guvernele statelor membre pot. nu şi asupra Consiliului.în materie co-decizională. Conducerea ei trebuie apărată în sesiuni deschise.mod simbolic. 76 . Parlamentului european i-au fost conferite puteri suplimentare. şi anume: . la 1 noiembrie 1993. să repună în drepturi chiar vechea Comisie. atunci când este cazul. . Parlamentul nu are nici o influenţă asupra compoziţiei noii Comisii. Istoria sistemului parlamentar evidenţiază faptul că parlamentele au fost învestite la început cu puteri bugetare depline şi după aceea au devenit organe legislative. La rândul ei. din faptul că Parlamentul nu are dreptul să desemneze un Guvern. Consiliul poate deveni subiectul controlului parlamentar numai în măsura în care fiecare membru este. subiect al controlului parlamentului naţional. având posibilitatea (Parlamentul) să respingă definitiv unele propuneri.dreptul de a înfiinţa Comisii de anchetă temporare. să demisioneze. urmând procedura votului de neîncredere. ca un ministru dintr-un guvern naţional. dar poate să fie forţată. Comisia este supervizată în sensul justificării activităţii desfăşurate în Parlament.dreptul la petiţie. ca state membre. precum şi asocierea cu unele ţări nemembre. Caracterul simbolic al acestuia rezidă. teoretic. . prin prezentarea anuală a unor rapoarte. propunând aceiaşi membri. în primul rând. în Comunităţi. .dreptul de a cere Comisiei să înainteze propuneri pentru anumite domenii ale politici comunitare. împreună cu Consiliul de Miniştri în anumite domenii ale legislaţiei referitoare la piaţa unică. Parlamentul are puteri de supervizare numai asupra Comisiei.

prevăd înfiinţarea Curţii de justiţie. p.. La 25 martie 1957 intervine Convenţia relativă la unele instituţii comune Comunităţilor europene.E. s-a optat pentru o soluţie.C. Partenerii prezenţi la negocieri vedeau în Curtea de justiţie adevăratul organ de control al legalităţii actelor emise de către Înalta Autoritate şi de Consiliul special de miniştri (instituţii ale C.E. În cadrul negocierilor s-au propus mai multe soluţii. 126 – 127. Articolul 31 din Tratatul instituind C. având acelaşi rol ca şi Curtea de justiţie înfiinţată prin Tratatul de la Paris.E.Secţiunea a V-a Instituţiile jurisdicţionale 1.E. Filipescu. cele 2 Tratate de la Roma..E şi C. acte institutive ale C.A. 77 . dar nici una nu a fost adoptată..E.C. tratatului şi a regulamentului de executare”55.C. cit. propusă încă din anul 1950 (la începutul negocierilor). ca şi cele 2 Protocoale .C.A.E.care le completează . Mai târziu.A. Augustin Fuerea. de asemenea. în acelaşi timp. op. Curtea de justiţie a Comunităţilor europene– scurt istoric54 Necesitatea înfiinţării unei astfel de instituţii s-a resimţit încă din perioada lucrărilor pregătitoare elaborării Tratatului de la Paris instituind C.. Între soluţiile propuse s-au evidenţiat: înfiinţarea unei comisii de arbitraj (considerată a fi insuficientă) şi recurgerea la serviciile unui organ de jurisdicţie deja existent (eventual Curtea internaţională de justiţie). menit să asigure. să garanteze neamestecul autorităţilor C. care să asigure „respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea .A. echilibrul între aceste instituţii şi statele membre.). de a înfiinţa o Curte de justiţie proprie.C.A. care prevede (la articolul 3) faptul că atribuţiile conferite de 54 55 Ion P. În cele din urmă. în domeniile care cad sub incidenţa suveranităţii statelor membre (cele în care nu a intervenit delegarea de suveranitate).

şi până în prezent.C.E. hotărând în unanimitate la cererea Curţii şi după consultarea Comisiei şi a Parlamentului. Curtea de justiţie. din 3 martie 1959 . mai ales.A. Ulterior Convenţiei din martie 1957. cunoscută drept Curtea de justiţie a Comunităţilor europene sau Curtea de justiţie de la Luxemburg (instanţa de la Luxemburg) ori Curtea europeană de justiţie. o punere de acord a textului Tratatului C.E.A. Aceasta a fost concepută ca instituţia comună a C. 8 din Tratatul instituind un Consiliu unic şi o Comisie unică a Comunităţilor europene (în „Journal du droit intenational”. nr.E. „Tratatul de fuzionare a executivelor”. în anul 1952. preia şi detaliază unele dispoziţii din celelalte 2 Protocoale asupra Statutului Curţii de justiţie. atât pentru raţiuni de ordin practic. 35. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.E. Deci. “Curtea de justiţie a Comunităţilor europene”. 56 78 . 4. În anul 1978 a fost atinsă cifra de 200 de sesizări Brînduşa Ştefănescu.A. p. Mai târziu.E. Actul unic european (A. De la înfiinţarea sa. 1967. şi C.. 1017). care opera.E.fiecare dintre cele 2 Tratate de la Roma Curţii de justiţie vor fi exercitate de o Curte de justiţie unică şi că această instituţie unică înlocuieşte Curtea prevăzută în articolul 32 al Tratatului de la Paris. pentru facilitarea unităţii de aplicare şi interpretare a Tratatelor şi pentru a favoriza rezolvarea eventualelor conflicte de competenţă dintre Comunităţi. C.E. la intrarea în vigoare a Tratatelor de Ia Roma. 1979. 57 Art.) prevede că dispoziţiile de la titlul III al Statutelor pot fi modificate de către Consiliu. în ceea ce priveşte Curtea de justiţie. potrivit dispoziţiilor fiecăruia dintre ele. Curtea de la Luxemburg a fost sesizată cu peste 8600 de cauze..U. realizează aceeaşi punere de acord pentru unele dispoziţii ale Protocolului din 18 aprilie 195157.E. semnat la 8 aprilie 1965.E. este guvernată de dispoziţii aproape identice.E. Bucureşti. Regulamentul de procedură. elaborat de Curte şi aprobat de Consiliul de miniştri. după cum am amintit. care sunt înscrise în fiecare dintre Tratatele ce instituie cele 3 Comunităţi.C. deja. cât.E. şi C. Această situaţie a fost ilustrată plastic de specialiştii în probleme comunitare prin formula “une tête à trois casquettes”56.A. Instituţie comună a 3 Comunităţi distincte. p. cu textele corespunzătoare din Tratatele C. cele 3 Comunităţi europene au o Curte de justiţie unică (comună) care îşi exercită atribuţiile stabilite prin fiecare tratat în parte. precum şi în Protocoalele adiţionale.

Consiliul de miniştri a înfiinţat. cât şi de către state membre şi implică. Rolul acestei instanţe este acela de a asigura respectarea dreptului comunitar în interpretarea şi aplicarea Tratatelor. are drept scop pe acela de ameliora protecţia jurisdicţională a justiţiabililor şi de a permite Curţii să se concentreze asupra sarcinii sale principale. pentru ca. totodată. ulterior fiind depăşită. Consideraţii preliminare O influenţă determinantă asupra evoluţiei Comunităţilor a avut-o înfiinţarea. natura litigiilor care îi sunt supuse şi procedura după care statuează. această cifră să ajungă la 400. s-a conferit Curţii de justiţie. aflată sub autoritatea Curţii de justiţie. care trebuiau rezolvate în termenele prevăzute de Tratate. Din cauza acestui aflux de sesizări. după modelul jurisdicţiilor statale. în mod uniform. Motivul pentru care. Delimitări conceptuale A.pentru acel an. este următorul: existenţa unei Curţi de justiţie este un element esenţial pentru un proces de integrare. încă de la începutul procesului de integrare europeană. aceea de a interpreta. prin Tratatele comunitare. dreptul comunitar. Curtea a realizat o revizuire a Regulamentului său de procedură. misiunea generală de a asigura respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea Tratatului C. În literatura de specialitate a domeniului. s-a arătat că această funcţie este exercitată de către Curtea de justiţie în condiţii identice celor ale jurisdicţiilor statale (şi nu după modelul jurisdicţiei internaţionale). pe de o parte. astfel încât cauzele cu care era sesizată să poată fi rezolvate mai rapid şi a cerut. ca instituţie jurisdicţională. Răspunzând solicitării Curţii de justiţie. a unei Curţi de justiţie. Consiliului să înfiinţeze o instituţie jurisdicţională nouă. 1. ci o jurisdicţie internă a Comunităţilor. menţinerea uniformităţii de aplicare a regulilor comune.E. deoarece Curtea de justiţie nu este o jurisdicţie internaţională. în anul 1985. în anul 1989. 79 . atât prin persoana justiţiabililor. deoarece sistemul de repartizare a competenţelor pe care acesta îl comportă presupune. pe de altă parte. Tribunalul de primă instanţă. Noua instituţie. garanţia pentru fiecare stat membru că respectarea sa va fi asigurată atât de instituţii. cât şi prin competenţa.

Curtea de justiţie a Comunităţilor europene este competentă de drept în cazurile prevăzute de Tratate. Potrivit art. statele membre se angajează să nu supună un diferent referitor la interpretarea sau aplicarea Tratatului unui alt mod decât cel prevăzut de acesta. Instanţe jurisdicţionale internaţionale În prezent. voluntar consimţită. obligatorie prin intrarea în vigoare a Tratatelor comunitare. să soluţioneze numai litigiile dintre state. în cadrul sistemului juridic internaţional. cât şi în ordinea internaţională. o tendinţă mai accentuată. B.După cum se ştie. ceea ce înseamnă nu numai că poate fi sesizată unilateral. accesului direct pe care îl au particularii.E. 80 . se poate observa că existenţa unor instanţe judiciare constituie o excepţie. în principiu. însă. competenţa sa este exclusivă de orice altă modalitate de reglementare. şi particularilor persoane fizice şi juridice. în principiu. sentinţe şi hotărâri ce sunt obligatorii atât pentru toate statele în cauză. în principiu. dar. ele fiind create prin acordul statelor. 219 din Tratatul C. Curtea de justiţie este accesibilă nu numai statelor membre şi instituţiilor. Jurisprudenţa Curţii a devenit. potrivit Tratatelor. Spre deosebire de jurisdicţia internaţională. spre deosebire de jurisdicţiile internaţionale de tip clasic. O altă particularitate a Curţii de justiţie a Comunităţilor europene constă în aceea că. în domeniul care i-a fost atribuit. în principiu. justiţia internaţională clasică este. în ceea ce priveşte crearea unor instanţe în cadrul regional. spre deosebire de instanţele internaţionale care pronunţă. dar şi forţă executorie pe teritoriul statelor membre. fără a mai fi necesar pentru statele membre să accepte această competenţă. Există. neputând fi sesizată în mod direct de către particulari. hotărârile Curţii de justiţie a Comunităţilor europene au nu numai forţă obligatorie. în condiţii mult mai stricte. Având în vedere toate aceste aspecte. rolului său şi raportului cu jurisprudenţele naţionale. care este competentă.. competenţa obligatorie fiind excepţională. Spre deosebire de aceasta. chiar împotriva statelor membre. Curtea de justiţie a Comunităţilor europene prezintă deosebiri esenţiale datorită obiectivelor intervenţiei sale. dar şi că. se poate reţine faptul că.

Printr-o Rezoluţie a Adunării Generale din anul 1949 a fost stabilit Tribunalul Administrativ al Naţiunilor Unite. ceea ce la situează la un nivel diferit. a fost creată o Curte Permanentă de Arbitraj. Însă. se supun deciziei unei terţe părţi. Deşi nu a fost desfiinţată. au fost înfiinţate Curtea europeană a Drepturilor Omului şi o Curte Interamericană în acelaşi domeniu. în art. “arbitrajul este modul de reglementare a diferendelor internaţionale în care părţile. însă. al cărui Statut a intrat în vigoare la 1 iulie 1950. Năstase. ar fi de dorit ca. Convenţiile internaţionale nu cuprind prevederi care să stabilească obligaţia părţilor de a se adresa anumitor mijloace de reglementare paşnică a diferendelor. Însă. În cadrul organizaţiilor cu vocaţie universală din sistemul Naţiunilor Unite există jurisdicţii administrative. Astfel. din anul 1927. singura jurisdicţie internaţională permanentă care are o competenţă generală este Curtea Internaţională de Justiţie. acestea fac recomandări. De exemplu. dar este vorba de un domeniu limitat şi. Alex. părţile contractante să recurgă la arbitraje.N. p. în unele cazuri. 137.U. a cărei activitate s-a limitat la soluţionarea a 20 de litigii. să funcţioneze. este Tribunalul Administrativ al Organizaţiei Internaţionale a Muncii. prevede. în funcţie de natura lor politică sau juridică. Convenţia de la Haga. Bucureşti. evident. ci numai o listă din care se recomandă părţilor să-şi aleagă arbitrii. Prin Convenţia de la Haga. aceste Curţi nu au ca obiect diferende internaţionale. A. care poate fi una singură sau mai multe. aceasta continuând să existe fără. Curtea Permanentă de Arbitraj. Potrivit unei definiţii date în doctrină. Regia Autonomă “Monitorul Oficial”. 37. din 1907. Bolintineanu. a cărui jurisdicţie a fost acceptată şi de alte instituţii specializate. ci încălcări ale drepturilor omului. 1995. anterior O. printr-o convenţie formală. în caz de nevoie. în urma unei proceduri contencioase din care rezultă o hotărâre definitivă”58..Astfel. în esenţă. nu reprezintă o jurisdicţie internaţională. pe cât le-ar permite împrejurările. că pentru litigiile privind probleme cu caracter juridic. 58 81 . “Drept internaţional contemporan”. dar menţinut în vigoare.

Curtea Internaţională de Justiţie Prima instanţă judiciară. dacă ar fi stabilit. constituită cu o structură judiciară permanentă pentru rezolvarea diferendelor internaţionale.. cit. Un stat care nu este membru al O. F. Odată cu crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite. p. 36. statele pot declara oricând că o recunosc în diferendele de ordin juridic. ca urmare a denunţării de către Nicaragua a Convenţiei prin care a fost înfiinţată. Năstase.. p. D. alin. aceasta era subordonată aprecierii statelor. “Drept internaţional public”. în competenţa acesteia intră toate cauzele care-i vor fi supuse de părţi. pct. de către Adunarea Generală. pct. Părţi ipso facto la Statut vor fi toate statele membre ale O. 252. Alex. Năstase. orice problemă de drept internaţional. 2 din Statut)60. Pe lângă această competenţă facultativă. 1994. având ca obiect interpretarea unui tratat.C. 36. Bucureşti. a fost Curtea de justiţie Centro-americană. însă aceasta şi-a încetat activitatea în anul 1918. op. 2 prevăzând. că statele pot declara că acceptă jurisdicţia ei obligatorie. ar constitui încălcarea unei obligaţii internaţionale. Carta Naţiunilor Unite. poate deveni parte la Statut în condiţiile care urmează a fi determinate. 14).U. Potrivit Statutului Curţii. 2 din Statut). Casa de editură şi presă “Şansa”. Popescu. 60 59 82 . A. Bolintineanu. 36. totuşi. În ceea ce priveşte competenţa ei. precum şi natura şi întinderea despăgubirilor pentru încălcarea unei obligaţii internaţionale (art. prevede şi faptul că organul judiciar principal a Naţiunilor Unite este Curtea Internaţională de Justiţie. Coman. astfel. Curtea poate avea şi o competenţă obligatorie. existenţa oricărui fapt.U. la articolul 95. creată prin Tratatul de la Washington din anul 1907.N. art. care va funcţiona conform Statutului anexat la Cartă. sau în tratatele în vigoare (art. A. Curtea judecă diferendele apărute între statele care sunt părţi la Statutul acesteia şi care acceptă jurisdicţia ei.N.U. la recomandarea Consiliului de Securitate59. precum şi toate cauzele speciale prevăzute de Carta O. în fiecare caz în parte.N. 147. Prima Curte Internaţională de Justiţie a fost cea înfiinţată prin Pactul Societăţilor Naţiunilor (art.

reducerea duratei procedurilor şi menţinerea un nivel ridicat de protecţie a drepturilor omului. la 83 . Hotărârile Curţii definesc standardele europene în materia libertăţii de exprimare. în sensul de a menţine pe viitor o protecţie internaţională efectivă a drepturilor omului. ca parte integrantă a Convenţiei. Principala caracteristică a acestui sistem constă în obligaţia statelor contractante de a proteja. dintre autorităţile publice şi libera exprimare a Curtea penală internaţională a fost creată ca instituţie jurisdicţională permanentă. care să înlocuiască instituţiile de control existente.D. dar competenţa sa nu este obligatorie decât pentru statele-părţi care i-o recunosc printr-o declaraţie specială. de o manieră efectivă. individului. numărul statelor membre s-a triplat. cu competenţă obligatorie pentru statele-părţi la Statutul acesteia. Consiliul Europei a creat un sistem internaţional de protecţie a drepturilor omului. drepturile omului conţinute în Convenţie şi de a accepta un control internaţional al respectării acestor drepturi. Această responsabilitate şi-au asumat-o Comisia şi Curtea europeană a Drepturilor Omului. s-a decis să se stabilească. Curtea Europeană a Drepturilor Omului Instituind Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Statutul Curţii a fost adoptat printr-o Convenţie între state şi a fost deschis semnării la 17 iulie 1998. o Curte europeană a Drepturilor Omului. Curtea penală internaţională în special a libertăţii presei şi formulează raporturile dintre guvernanţi/politicieni şi presă. Obiectivul acestei reforme îl reprezintă sporirea eficacităţii mijloacelor de protecţie. Jurisdicţia acesteia este complementară jurisdicţiilor penale naţionale. ceea ce a determinat o adaptare a mecanismului de control. Curtea examinează litigiile care i-au fost înaintate. unic în felul său. E. De la intrarea în vigoare a Convenţiei. În prezent. în anul 1953. În acest scop.

d. crime de genocid. Imunităţile sau regulile de procedură speciale care însoţesc calitatea oficială a unei persoane nu împiedică Curtea să îşi exercite competenţa faţă de persoana în cauză. pe lângă responsabilitatea pentru propriile crime. este o răspundere individuală. b. Din această categorie de instituţii jurisdicţionale fac parte: 84 . c. de preşedinte de parlament. de demnitar sau funcţionar public nu exonerează pe autorul faptei de răspundere penală în faţa Curţii şi nici nu constituie un motiv de reducere a pedepsei.. Sediul Curţii este la Haga. Curtea este competentă să judece şi să pedepsească persoanele fizice vinovate de comiterea infracţiunilor precizate mai sus. răspund penal în faţa Curţii şi pentru crimele comise de către forţele plasate sub comanda şi controlul lor efectiv. cu competenţă specială şi cu o durată temporară de activitate.. Comandanţii militari. crimele de agresiune. Tribunale penale speciale La nivel internaţional.U.definite prin exemplificare în Statutul C. Nu se admite răspunderea colectivă a acestora.I. Curtea este competentă să judece şi să pedepsească persoanele fizice vinovate de comiterea unor infracţiuni deosebit de grave . Răspunderea penală a persoanelor fizice.sediul O. urmând să intre în vigoare după depunerea a 60 de instrumente de ratificare. au fost constituie instituţii jurisdicţionale penale. Curtea dispune de personalitate juridică internaţională. F. Calitatea oficială de şef de stat sau de guvern.care aduc atingere intereselor ansamblului comunităţii internaţionale: a.N.P. Prin Statutul său. dacă au împlinit vârsta de 18 ani. limitată la soluţionarea cauzelor pentru care au fost create. . crimele de război. fiind competentă să-şi exercite funcţiile pe teritoriul oricărui stat-parte la Statut. crime împotriva umanităţii.

Tribunalul este o instanţă jurisdicţionala internaţională ad-hoc. criminalii de război. b. deportări. crime împotriva umanităţii. cu precizarea că în acest caz a fost vorba de un conflict la nivel naţional. ucideri etc). complicii şi instigatorii la comiterea faptelor menţionate mai sus. transfer ilegal de populaţie. spre deosebire de cel din Iugoslavia care prezintă atât elementele unui conflict naţional. În baza Statutului de funcţionare.N. Tribunalul Militar Internaţional de la Nurenberg Acesta a fost instituit prin Acordul de la Londra (1945) privind urmărirea şi pedepsirea principalilor criminali de război. A funcţionat între 20 noiembrie 1945 si 1 octombrie 1946. cât şi internaţional. Tribunalul putea să aplice pedeapsa cu moartea sau orice altă pedeapsă. 85 . precum şi superiorii pentru faptele subordonaţilor. epurări etnice.N.U. Tribunalul este competent să se pronunţe în legătură cu fapte care constituie grave încălcări ale dreptului umanitar internaţional. mandatul său fiind limitat la judecarea actelor comise în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1991 si până în momentul restabilirii păcii. exterminări. Statele părţi la acordul de înfiinţare a Tribunalului aveau obligaţia de a preda instituţiei . reglementate de Convenţiile de la Geneva sau pe cale cutumiară (crime de genocid. Organizarea. c.U. Persoanele care răspund în faţa Tribunalului sunt autorii. competenţa si procedura de judecată a acestui Tribunal sunt similare cu cele ale Tribunalului pentru fosta Iugoslavia. spre judecare.a. Tribunalul internaţional penal pentru pedepsirea persoanelor responsabile de comiterea crimelor de genocid şi alte violări grave ale dreptului umanitar pe teritoriul Ruandei sau al statelor învecinate S-a instituit prin Rezoluţia 955(1994) a Consiliului de Securitate al O. Tribunalul penal internaţional pentru judecarea si pedepsirea persoanelor vinovate de încălcarea dreptului internaţional umanitar pe teritoriul fostei Iugoslavii A fost creat prin Rezoluţia 808 (1993) a Consiliului de Securitate al O.

în cauzele supuse Curţii. După aderarea Greciei62 respectarea echilibrului a devenit ceva mai dificilă.A. de comun acord de guvernele statelor membre. Acest lucru a fost şi este de dorit deoarece. Preocuparea de ordin politic a fost şi ea precumpănitoare pentru un echilibru global pe naţionalităţi. 166. În practică însă. Ei sunt numiţi.E.138 din Tratatul EURATOM. 32 bis din Tratatul C. Judecătorii şi avocaţii generali sunt numiţi de comun acord pentru o perioadă de 6 ani de către guvernele statelor membre. Curtea să poată avea un judecător familiarizat cu sistemul juridic al fiecărui stat membru. fostul art. art. art. În prezent. Grecia devine al 10-lea stat membru al Comunităţilor europene. Statutul judecătorilor şi al avocaţilor generali le permite să-şi îndeplinească rolul cu caracter de continuitate şi în deplină independenţă. deoarece Curtea nu poate delibera valabil decât cu un număr impar. Curtea este compusă din 15 judecători şi 9 avocaţi generali.C. la cererea Curţii. Curtea să cuprindă cel puţin câte un judecător din fiecare dintre statele membre. 222 din Tratatul C. în totală independenţă. Structura Curţii Curtea este compusă din judecători şi avocaţi generali. 86 .2. interesant este faptul că nici o dispoziţie a Tratatelor nu prevede ca aceştia să aibă cetăţenia statelor membre. atunci când deliberează în plen. prin concluzii care constituie stadiul final al procedurii orale61. Aceştia din urmă sunt chemaţi să se pronunţe. Curtea de justiţie a Comunităţilor europene A. ⇒ Judecătorii În ceea ce priveşte judecătorii. dintre „personalităţile care oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea în ţările lor a 61 62 Art. În anul 1981. care se sprijină atât pe efectivul judecătorilor. cât şi pe cel al avocaţilor generali. întotdeauna.E.. s-a urmărit ca. Numărul judecătorilor şi al avocaţilor generali poate fi modificat printr-o hotărâre a Consiliului luată cu votul unanim al membrilor acestuia. Structura şi statutul membrilor a.

87 .E. Tot ea este cea care poate revoca un judecător. Practica arată că ei rămân în funcţie. Durata scurtă a mandatului judecătorilor a determinat.A. timp de două mandate. Nicolo Catalano. Curtea este singura abilitată să asigure controlul asupra activităţii şi disciplinei membrilor ei. mai ales. 167 din Tratatul C. 32 din Tratatul C. şi art. cu unanimitate de voturi. Procedura „opiniei separate”. întâlnită la Curtea internaţională de justiţie. discuţii critice în care se susţineau puncte de vedere din care rezultă că magistraţii Curţii. profesori universitari. 56 şi urm. urmărindu-se permanent reprezentarea tuturor sistemelor de drept din ţările membre. mandatul lor putând fi reînnoit fără limită.. Guvernele statelor membre nu pot revoca un judecător al Curţii în timpul exercitării mandatului său. Pentru a se asigura o anumită permanenţă şi continuitate în structura Curţii. Independenţa judecătorilor Curţii este garantată. 139 din Tratatul C. decizia luându-se în absenţa acestuia şi numai atunci când judecătorul respectiv a încetat să răspundă condiţiilor cerute pentru exercitarea funcţiilor sale. reînnoirile se fac în proporţie de 50% o dată la 3 ani. poate mări numărul de judecători. p. „Manuel de droit des Communautés européennes”.celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau care sunt jurişti având competenţe notorii”63. nefiind numiţi pe viaţă. ar aduce atingere principiului inamovibilităţii. în perioada negocierilor. de caracterul strict secret al deliberărilor în Camera de consiliu.C.A. criticile aduse nu sunt concludente.. În opinia majorităţii specialiştilor de drept comunitar. permiţând. care cerea doar ca personalităţile în cauză să ofere toate garanţiile de independenţă şi competenţă. magistraţi ori avocaţi celebri.E.E. Nu este prevăzută nici o limită de vârstă pentru judecători.E.E.A.E. Aceste condiţii sunt ceva mai severe decât cele cuprinse în textul iniţial al Tratatului C. să fie numiţi ca judecători (sau avocaţi generali) teoreticieni de renume. statuând cu unanimitate de voturi. art. Consiliul de miniştri. 1962. astfel. La cererea Curţii. practicieni ai dreptului şi ai vieţii politice şi economice. dar rămân totuşi suple.C. Paris. în medie. Judecătorii sunt numiţi pentru o perioadă de 6 ani. Hotărârile Curţii sunt decizii colective 63 64 Art. nu este admisă. garanţie fundamentală a independenţei judecătorilor în accepţiunea doctrinei juridice occidentale64.

lăsând în seama Protocolului adiţional precizarea rolului şi a statutului lor. avocaţii generali afectaţi Camerei căreia îi aparţine şi judecătorul raportor. 88 . sunt limitate.E.care angajează instanţa în întregul ei.. avocaţii generali „au sarcina de a prezenta public. 32 bis şi 32 ter din Tratatul C. 138 şi 139 din Tratatul C. dintre ei.C. art. Rolul esenţial al avocaţilor generali se materializează în momentul punerii concluziilor. Avocaţii generali sunt numiţi cu acordul guvernelor statelor membre pentru o perioadă de 6 ani. ⇒ Avocaţii generali Tratatul C. În fiecare cauză contencioasă sunt ascultaţi. 166 şi 167 din Tratatul C.E. precum şi deliberările în Camera de Consiliu. în principiu. pe care şi le exercită prin ordonanţe. Avocaţii generali sunt toţi ascultaţi în ipoteza în care Curtea este chemată să dea un aviz în cazul aşa numitei „mici revizuiri”.E. concluzii motivate asupra cauzelor supuse Curţii de justiţie pentru a o sprijini în îndeplinirea misiunii sale”. Preşedintele conduce lucrările Curţii. cu toată imparţialitatea şi în deplină independenţă. Judecătorul francez Robert Decourt a exercitat.A. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt aceleaşi ca şi în cazul judecătorilor. independenţa judecătorilor mai este garantată şi de statutul acestora. În concordanţă cu prevederile Tratatelor. ca şi în 65 Art. De asemenea. O înlocuire parţială a avocaţilor are loc la fiecare 3 ani. în perioada cuprinsă între anii 1967 1976.E.. prevăzute în Tratatul C. prin vot secret. cu posibilitatea de a li se prelungi mandatul.E. care poate fi reînnoit.C.C. astfel.A menţionează numai cu caracter incidental instituţia avocaţilor generali. Acestora li se rezervă articole speciale în textul actual al Tratatelor celor 3 Comunităţi65.E. prezidează audierile acesteia.A.A.. de drepturile şi incompatibilităţile pe care le prevăd tratatele în acest scop.E. 3 mandate succesive. pe preşedintele Curţii de justiţie. pentru un mandat de 3 ani. ⇒ Preşedintele Judecătorii desemnează. art. Competenţele sale jurisdicţionale.

⇒ Raportorii adjuncţi Protocoalele adiţionale reglementează o instituţie asemănătoare auditoriatului din Consiliul de Stat belgian sau francez. asistă şi la şedinţele de audiere ale Curţii şi ale Camerelor. în sensul că îşi va exercita atribuţiile cu toată imparţialitatea şi nu va divulga secretul dezbaterilor. 2 al Tratatului C. 300. Ca şi judecătorii şi avocaţii generali. Grefierul este asistat de un grefier adjunct. grefierul are misiunea de a primi. pe de o parte. iar pe de altă parte. care îl poate înlocui la nevoie.E. 68 Printre serviciile Curţii o mare importanţă o are cel lingvistic. iar atunci când constată că acesta nu mai corespunde condiţiilor cerute sau nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin. transmite şi conserva toate documentele şi. Larcier. să realizeze eventualele notificări sau comunicări de acte pe care le comportă aplicarea Regulamentului de procedură66. grefierul le are pe cele de gestiune şi contabilizare a Curţii cu ajutorul unui administrator. sub controlul general al preşedintelui67. în „Droit des Communautés Européennes”.E. 11 al Protocolului C.situaţia reglementată de art. le fonctionement et le rol de la Cour”. ⇒ Grefierul Grefierul este numit de către Curte. al traducătorilor. „La composition. îndeplinind. cu consultarea avocaţilor. pentru o perioadă de 6 ani. În aceste situaţii.E. Grefierul are în subordinea sa. tot el fiind cel abilitat să propună. iar concluziile avocaţilor generali nu sunt publicate. 66 89 . atribuţii administrative. El are un dublu rol.E. respectiv instituţia raportorilor adjuncţi. Bruxelles. funcţionarii şi agenţii Curţii. de asemenea. l’organisation. Totodată. Sub controlul preşedintelui. Are în grija sa arhivele şi se ocupă de publicaţiile Curţii. dacă este cazul. atribuţii de ordin procedural. orice modificare de organizare a serviciilor Curţii68. care. grefierul este obligat să depună jurământul în faţa Curţii. Ca atribuţii administrative. procedura se desfăşoară în Camera de consiliu. Joseph Gand. 67 Art. îl poate revoca. 228 alin. p. Curtea este cea care îi stabileşte şi statutul.

Ei au sarcina să ajute preşedintele în procedura de urgenţă şi pe judecătorii raportori în îndeplinirea atribuţiilor lor. Curtea se bucură de stabilitate. pe lângă altele. cât şi avocaţii generali au obligaţia de a-şi stabili reşedinţa în oraşul în care Curtea de justiţie îşi are sediul. de obicei doctori în drept. Statutul membrilor este stabilit de Statutul Curţii şi de Regulamentul de procedură care. Referentul ataşat persoanei fiecărui membru al Curţii şi depinzând numai de el constituie cabinetul acestuia şi are un rol deosebit de important în funcţionarea Curţii. Nu au dreptul să participe la vot. atât judecătorii.funcţiile de judecător şi de avocat general sunt incompatibile cu orice funcţie politică sau administrativă ori cu o altă activitate profesională.la intrarea în funcţie. având aceeaşi cetăţenie ca şi judecătorul sau avocatul. . jurişti calificaţi. asistenţa personală a doi referenţi.în practică. 90 . deşi la o perioadă de 3 ani are loc o reînnoire parţială a judecătorilor şi a avocaţilor generali. Statutul judecătorilor şi al avocaţilor generali le permite să-şi îndeplinească rolul cu caracter de continuitate şi în deplină independenţă. . . . pentru actele pe care le-au săvârşit în exerciţiul acesteia.la încetarea mandatului. dispun următoarele: . printre altele.atât judecătorii. Statutul membrilor Curţii de justiţie Având în vedere faptul că mandatul de 6 ani poate fi reînnoit. ⇒ Referenţii Fiecare judecător şi avocat general primeşte. cât şi avocaţii generali depun un jurământ prin care se angajează să-şi exercite funcţiile imparţial şi să nu divulge secretul deliberărilor. mai ales în cazul avocaţilor generali. dar pot lua parte la deliberări în cauza pe care au avut-o în studiu. nu a fost folosită până în prezent. b. remunerată sau nu.judecătorii şi avocaţii generali beneficiază de imunitate de jurisdicţie. judecătorii şi avocaţii generali au obligaţia de „onestitate şi delicateţe” în privinţa acceptării unor funcţii sau avantaje. chiar şi după încetarea funcţiei lor.

Organizare şi funcţionare Regula o constituie faptul că instanţa de la Luxemburg lucrează în şedinţe plenare. preşedintele Curţii poate convoca şedinţele chiar în această perioadă70. vacanţele judiciare.. Când numărul judecătorilor este par. Art. 91 . s-a prevăzut posibilitatea creării unor Camere în cadrul Curţii. Când deliberările Curţii au ca obiect probleme de ordin administrativ ale funcţionării acesteia. Avocatul general care a pus concluziile în cauza respectivă şi grefierul nu sunt admişi. pentru celeritate. desfăşurându-se numai în prezenţa judecătorilor care au participat şi în faza procedurii orale. În lipsa consensului. iar în Camere de 3. Filipescu. dar nu suspendă termenele procedurale.B. Augustin Fuerea. formate din 3 la 5 judecători. În caz de urgenţă. Deliberările Curţii şi ale Camerelor au loc sub forma aşa-numitei „Camere de Consiliu”. din cadrul deliberărilor. fixate de ea. la ele participă şi avocaţii generali cu vot deliberativ şi asistă şi grefierul. 69 70 Ion P. Sistemul comunitar nu reproduce instituţia „judecătorului naţional” ori a „judecătorului ad-hoc” în vigoare în faţa Curţilor internaţionale69. deciziile sunt luate prin vot majoritar. Preşedintele nu are un vot dominant. Cu toate acestea. Deciziile Curţii sunt colective şi o angajează în ansamblul ei. Lucrările Curţii se desfăşoară în fapt în limba franceză. ca limbă de lucru. 28 din Regulamentul de procedură. din cauza volumului mare de cauze. începând cu judecătorul cel mai tânăr. întrerup activitatea. p. Curtea poate delibera valabil numai în prezenţa unui număr impar de judecători. op. judecătorul cu vechime mai mică se va abţine să participe la deliberări. 132. Curtea de justiţie a Comunităţilor este o instituţie care funcţionează permanent. Deliberările sunt strict secrete şi procedeul „opiniei separate” nu este admis. În şedinţa plenară este obligatorie prezenţa unui număr minim de 7 judecători. cit. deşi se prevede că pot fi folosite toate limbile vorbite în Comunităţi.

Curtea este o instituţie comună celor 3 Comunităţi. în conformitate cu Tratatul institutiv.Pentru fiecare cauză. Rolul Curţii de justiţie este acela de a asigura respectarea dreptului comunitar. reglementări apropiate şi. În acest sens. 72 92 . Curtea nu poate avea decât competenţa precis determinată fie de chiar textul Tratatelor institutive. pe baza acestora. Potrivit Convenţiei din 25 martie 195771. îndeosebi. a excepţiei de ilegalitate şi a 71 Art. pe calea recursului în anulare. fie. mai puţin cazul în care pârâtul este Comisia sau Consiliul. 3 din Convenţia de Ia Roma. 43 al Tratatului C. Competenţa Curţii de justiţie Curtea de justiţie este instituţia jurisdicţională comună a celor 3 organizaţii ale integrării vest-europene. Tratatele cuprind. în acest domeniu. Luxemburg.efectuează un control al legalităţii actelor comunitare. C. Art. Curtea este singura instituţie de jurisdicţie comunitară care are o funcţionare permanentă şi emite hotărâri ce nu pot fi recurate în faţa unei alte instanţe. chiar identice. uneori. de actele comunitare cu valoare normativă ori cea conferită de legislaţia unui stat membru pentru cazuri conexe cu obiectul Tratatelor72.C. relativă la unele instituţii comune Comunităţilor europene. Convenţia de la Roma menţine intacte regulile formulate de fiecare dintre Tratatele constitutive. acest control se realizează. aplicând reglementările cuprinse de acesta. în cadrul cărora fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care-i sunt conferite de tratat. dar funcţionează ca instituţie a fiecăreia dintre ele.E. raţiune pentru care competenţa Curţii variază după cum acţionează pe baza unuia sau altuia dintre Tratate. ea are următoarele competenţe: . dar are competenţe specifice şi îndeplineşte atribuţii proprii fiecărei Comunităţi. în mod formal. Deşi prevede o instituţie unică de jurisdicţie.A. interpretarea şi aplicarea Tratatelor constitutive. ⇒ Competenţa „ratione materiae” Ca instituţie a celor 3 Comunităţi. 1973. limba folosită este cea a pârâtului.

. Consiliu. Curtea apare ca jurisdicţie permanentă şi obligatorie a ordinii juridice comunitare. . .în anumite situaţii. tranşând litigiile dintre acestea.acţionează ca instanţă de recurs de ultim grad.soluţionează acţiuni cu privire la repararea pagubelor cauzate de organele Comunităţilor sau de agenţii acestora.dispune de o competenţă consultativă. . dacă o clauză compromisorie există în acest sens întrun contract încheiat de una dintre Comunităţi. Raportată la aceste competenţe. ci şi resortisanţii acestora. Parlament. este obligată . . spre deosebire de orice alt organ de jurisdicţie internaţională. .Comisia. ⇒ Competenţa „ratione personae” Curtea de justiţie este abilitată să soluţioneze litigii între statele membre. resortisanţi ai statelor membre şi aceste state membre sau între particulari şi organele/instituţiile comunitare.devine instanţă arbitrală.se comportă asemănător Tribunalului administrativ al ONU. putând tranşa litigii între statele membre.controlează legalitatea acţiunilor sau omisiunilor statelor membre în raport cu dispoziţiile tratatelor.este o instanţă internaţională.recursului în carenţă. .interpretează unitar Tratatele şi actele comunitare pe calea recursului în interpretare. soluţionând litigiile privind raporturile funcţionarilor comunitari cu organele de care depind. ordine juridică de drept internaţional ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre. 93 . cu îndeplinirea anumitor condiţii . Consiliul‚ precum şi între instituţiile comunitare între ele. .să tranşeze litigii şi între particulari. respectiv Comisie. dacă acestea sunt în legătură cu obiectul tratatelor şi dacă între statele litigante a intervenit un compromis. între acestea şi instituţiile comunitare . Curtea. persoane fizice sau juridice.

de către o instanţă naţională cu o plângere care se depune la grefier. Procedura în faţa Curţii de justiţie Dispoziţiile cu privire la procedura de urmat în faţa Curţii de justiţie a Comunităţilor europene sunt cuprinse atât în textul celor 3 Tratate institutive. de către o instituţie ori un organ al Comunităţilor sau. 73 Chevallier Roger Michel.D. ea inspirându-se din sistemul procedural al jurisdicţiilor administrative naţionale. p.faza orală. . ⇒ Faza scrisă Prima fază a procedurii în faţa C. mai ales. teoretic.faza scrisă (urmată de o eventuală fază de anchetă). mai ales. Procedura ordinară Cuprinde mai multe faze succesive. şi. în instrucţiunile pentru grefier şi în Regulamentul adiţional relativ la comisiile rogatorii. în Regulamentul de procedură. Procedura în faţa Curţii de justiţie este „contradictorie. care variază după obiectul cauzei. gratuită”73.faza deliberărilor. începe prin sesizarea Curţii de către un stat membru. şi anume: . Acestor termene de recurs li se adaugă „termenele de distanţă” calculate în funcţie de distanţa până la sediul Curţii. Procedura în faţa acestei instituţii este net deosebită de procedura internaţională ce se urmează în faţa Curţii internaţionale de justiţie. cât. 393. publică. Plângerea este obligatorie. de la o lună la 5 ani şi care sunt expres prevăzute chiar în textul Tratatelor. de către un resortisant al unui stat membru (persoană fizică sau persoană juridică). 94 . mai rar. a. . din cel aplicat în faţa Consiliului de Stat francez. care se materializează prin hotărârea ce va fi dată în cauza respectivă. Aceasta trebuie să se introducă în anumite termene peremptorii.J. „La procedure devant la Cour de joustice”. la asistenţa juridică gratuită şi la denunţarea încălcării jurământului de către martori şi experţi.E. mixtă (scrisă şi orală) de tip inchizitorial şi.C. în Droit des Communautés européennes. în Protocoalele adiţionale privind Statutul Curţii.

părţile având posibilitatea să asiste. indicând şi termenul în care trebuie depus memoriul în întâmpinare. tot prin intermediul grefierului. judecătorii pot autoriza şi un al treilea memoriu (cam pentru 5-6% dintre cauze). se depune la grefier. în principiu. 95 .E. judecarea cauzei la o anumită dată. ca într-un anumit termen. ⇒ Faza orală Având în vedere data închiderii anchetei sau hotărârea de deschidere. termenele se reduc numai la cele de distanţă. Curtea poate decide ca aceasta să fie făcută de către judecătorul raportor. copii ale acestor acte. Regula este că fiecare parte poate depune în proces numai câte două memorii. o singură excepţie. care are obligaţia să o trimită celeilalte părţi cu toate piesele anexe. Termenul.C. cu participarea avocatului general. acesta expiră abia la finele zilei lucrătoare care urmează. a procedurii orale şi în funcţie de faptul că nu există cauze prioritare ori că părţile nu au cerut. în practică însă. şi anume cazul fortuit sau forţa majoră.O.74. în scris. redactată într-o anumită limbă. Curtea poate da un termen în favoarea părţilor pentru ca acestea să poată prezenta. Plângerea.Când actul atacat emană de la o instituţie comunitară. observaţii cu privire la măsurile de anchetă şi la rezultatele lor. împotriva căruia pârâtul poate prezenta un alt memoriu în duplică. În unele situaţii. este de o lună. Din textele Tratatelor rezultă. care poate. Nici chiar vacanţele judiciare nu suspendă termenele. de comun acord. Întâmpinarea este trimisă. totuşi. celeilalte părţi. fără anchetă. preşedintele 74 Jurnalul oficial al Comunităţilor europene. de toate procesele verbale de audieri de martori sau experţi şi chiar să obţină. să prezinte un memoriu în replică. În principiu. În ceea ce priveşte procedura anchetei. În acest caz. termenul începe cu ziua imediat următoare notificării sau la 15 zile după publicarea în J. pe cheltuiala lor. fixat de preşedinte. termenele nu pot fi suspendate. Părţile pot să ia cunoştinţă. Dacă ultima zi este o zi liberă sau o altă sărbătoare legală. prin intermediul grefierului.

Minuta hotărârii. adesea. în orice moment. Faza orală începe cu audierea publică. avocaţii sau consilierii. în general. Părţile nu au dreptul să pledeze personal pentru ele pledând agenţii. Redeschiderea procedurii orale se poate admite numai în mod excepţional. 96 . ea poate. ⇒ Deliberarea şi hotărârea Deliberarea este secretă şi are loc în Camera de consiliu.Asistenţă juridică gratuită75 În situaţia în care una dintre părţi este în imposibilitate de a face faţă. b. fiecare judecător poate cere ca problemele ce se ridică şi urmează a fi supuse la vot să fie formulate într-una dintre cele 11 limbi oficiale ale Comunităţilor europene. Excepţii de la normala desfăşurare a procedurii ordinare . aşa cum rezultă ele în raport cu situaţia de drept. de judecătorul raportor. În continuarea şedinţei publice. indicată de el. preşedintele închide procedura orală şi anunţă luarea cauzei în deliberare. în limitele conţinutului memoriilor înaintate în scris. parafată şi ea. Pentru a nu fi probleme provocate de limba de redactare. Hotărârea este dată în numele Curţii şi nu în numele majorităţii judecătorilor. După ascultarea avocatului general.Curţii stabileşte data la care cauza urmează să fie dezbătută. se dă cuvântul avocatului general care prezintă concluziile sale asupra cauzei. 76 din Regulamentul de procedură. La dezbateri nu se admite procedura opiniei separate. total sau parţial. Pledoariile părţilor se prezintă. care. După aceasta. cheltuielilor necesitate de proces. să ceară beneficiul asistenţei juridice gratuite. va fi depusă la grefă şi câte o copie certificată a hotărârii se notifică părţilor. sunt detaliate. Şedinţa publică de audiere începe prin citirea raportului de audiere de către judecătorul raportor. Hotărârea se citeşte în şedinţa publică şi trebuie să fie semnată de preşedinte. de judecătorii care au luat parte la deliberare şi de grefier. preşedintele Camerei deschide dezbaterile. 75 Art.

Excepţia sau incidentul Dacă una dintre părţi ridică în faţa Curţii o excepţie sau un incident cerând să se decidă asupra lui. hotărăşte admiterea totală sau parţială la beneficiul asistenţei juridice gratuite. se va desemna şi unui avocat care să-l asiste pe solicitantul interesat. Cererea este repartizată uneia dintre Camerele Curţii. de un certificat eliberat de autoritatea competentă în materie care să justifice lipsa de mijloace băneşti pentru partea în discuţie. Potrivit dispoziţiilor Regulamentului adiţional. după desemnarea unui judecător adjunct şi după prezentarea observaţiilor scrise ale celeilalte părţi şi ascultarea avocatului general. casieria Curţii va avansa sumele necesare. în caz de admitere a cererii. Deşi din denumire ar rezulta că această asistenţă ar fi gratuită. Curtea să pronunţe şi vărsarea în casieria ei a sumelor avansate de aceasta cu titlu de asistenţă juridică gratuită. prin hotărârea prin care se va decide asupra cheltuielilor de judecată. ulterior. prin intermediul grefierului. actele doveditoare. Sumele vor fi recuperate de către grefier de la partea căreia îi revine suportarea cheltuielilor de judecată.Cererea pentru asistenţă juridică gratuită trebuie să fie însoţită de documentele doveditoare şi. în special. urmând ca. În funcţie de propunerile făcute de această autoritate. în realitate ea reprezintă un împrumut pe care casieria Curţii îl face în anumite condiţii şi pe care-l recuperează de la partea condamnată la plata cheltuielilor de judecată. partea este obligată să facă o asemenea cerere printr-un act separat. concluziile şi. autorităţii competente a statului interesat. Camera decide asupra cererii prin ordonanţă motivată. dacă acesta nu propune nici un avocat sau dacă Curtea consideră că nu este cazul să ratifice alegerea făcută de solicitant. care să conţină expunerea situaţiei de fapt şi de drept pe care se întemeiază. Curtea va numi din oficiu un avocat care va asista pe solicitantul asistenţei juridice gratuite. Câte o copie autentificată a ordonanţei şi a cererii de asistenţă juridică gratuită vor fi trimise. fără a se angaja dezbateri asupra fondului. care. Dacă cererea este admisă. anexate. . 97 .

renunţarea. preşedintele fixând data deschiderii proceduri orale. dup care examinează admisibilitatea reclamaţiei. Astfel. în cazul în care soluţia dată ar împiedica continuarea procesului. pretenţiile. reclamantul poate cere Curţii să-i dea câştig de cauză. mijloacele de apărare indicate de ordinea publică comunitară. şi dacă procedura a fost completă. care este calea normală de urmat. Curtea dă cuvântul avocatului general. pârâtul nu răspunde reclamaţiei în formele şi termenele prevăzute. cât şi Curtea înseşi pot ridica.Desistarea Este prevăzută de Regulamentul de procedură76 în două situaţii. prin hotărâre. . totodată. şi anume: • • înţelegerea părţilor asupra rezolvării litigiului. admiţându-i. Cu privire la pretenţiile reclamantului.Preşedintele va fixa un termen în care partea adversă să prezinte un răspuns scris. preşedintele fixând noi termene pentru continuarea procesului. chiar dacă pârâtul este absent în mod nejustificat. din partea reclamantului. pot fi dispuse măsuri de anchetă. . pe care Curtea trebuie să le verifice dacă sunt sau nu întemeiat. nu se va mai deschide. In cazul în care soluţia incidentului reiese cu claritate din memoriile scrise. 76 Articolele 77 şi 78 din Regulamentul de procedură. După ascultarea avocatului general. Curtea decide prin ordonanţă. deşi a fost citat în mod regulat. se consideră că atât avocatul general. ea trebuie să decidă printr-o hotărâre. Dacă respinge cererea sau o reuneşte cu fondul. din oficiu. În literatura de specialitate. Înainte de a se pronunţa printr-o hotărâre. dacă Curtea admite cererea. 98 . Cererea este notificată pârâtului. Curtea hotărăşte asupra cererii.Absenţa pârâtului În cazul în care. în scris. verificând. atunci procedura orală.

partea care renunţă este condamnată la acoperirea cheltuielilor de judecată. acesta din urmă neavând. a capete ale acţiunii. desistarea poate fi numai parţială. caz în care procesul continuă cu privire la celelalte . Dreptul reclamantului de a cere suspendarea nu trebuie să fie folosit decât în scopul protejării propriilor interese. în principiu.asupra unei cereri de aplicare a unor măsuri provizorii. preşedintele instanţei de la Luxemburg poate decide o procedură urgentă sumară: . Această din urmă soluţie se impune mai ales atunci când renunţarea este rezultatul acordului părţilor. . nu poate fi tranzacţionată de părţi. reclamantului. în scris.asupra unei cereri de suspendare. afară de cazul în care renunţarea este justificată de atitudinea celeilalte părţi. efect suspensiv.Prima situaţie operează în toate cazurile. În ceea ce priveşte a doua situaţie.asupra unei cereri de suspendare de executare a unui act comunitar atacat prin recurs. în principiu. de executare silită a unui act comunitar sau a unei hotărâri a Curţii. efect suspensiv. Potrivit reglementărilor cuprinse în Statutul Curţii. . problemă care. → să existe o urgenţă. → partea solicitantă să fie ameninţată cu producerea unui prejudiciu grav şi ireparabil.Procedura de urgenţă Acţiunile introduse în faţa instanţelor comunitare nu au. Admisibilitatea cererii este condiţionată de întrunirea. a următoarelor condiţii: → să existe o acţiune şi ea nu poate să prejudicieze fondul. renunţarea. 99 . cumulativă. excepţie făcând situaţia în care obiectul litigiului îl constituie legalitatea unui act. în sensul că o decizie în această direcţie trebuie să fie dată anterior deciziei în acţiunea principală. În general. fiind de ordine publică.

34 din Statutul anexat Tratatului de la Paris. Persoanele în cauză pot interveni numai în cauzele introduse de particulari sau de agenţi ai Comunităţilor şi numai pentru a sprijini pretenţiile uneia dintre părţi. se solicită măsuri provizorii. după ascultarea avocatului general. 77 100 . se poate dispune şi o cercetare preliminară. Preşedintele poate fie să decidă asupra cererii. partea interesată poate formula o cerere suplimentară. dacă. la cererea uneia dintre părţi. anexate celor 3 Tratate. cuprind reglementări diferite79. ea va putea fi modificată sau chiar anulată. poate interveni în acest litigiu pronunţându-se pentru admiterea sau respingerea pretenţiilor uneia din părţile în litigiul respectiv. care are posibilitatea să prezinte observaţii scrise sau orale în termenul stabilit de preşedinte.Alte măsuri provizorii pot să fie dispuse de Curte în scopul. Ordonanţa are numai un efect provizoriu şi nu afectează decizia Curţii cu privire la fondul problemei. va da o decizie. astfel încât. pe baza unor noi fapte. Dacă cererea pentru o măsură provizorie a fost respinsă. de exemplu. De exemplu. op. p. 78 Natura şi mărimea garanţiei sunt stabilite în funcţie de împrejurări.Terţii intervenienţi Pentru intervenţia voluntară a unui terţ într-o cauză aflată deja în faţa Curţii. De regulă. potrivit art. În acest din urmă caz. statutele Curţii. Decizia îmbracă forma unei ordonanţe motivate definitivă. Astfel. orice persoană fizică sau juridică.. Cererea este comunicată şi părţii adverse. cit. al menţinerii unei situaţii care face obiectul unei acţiuni. justifică vreun interes. De asemenea. ele au caracterul unei injoncţiuni adresate instituţiilor comunitare sau statelor77. 125. în orice moment. Curtea va amâna cauzele şi. Depunerea de către solicitant a unei garanţii78 condiţionează executarea acesteia. atâta timp cât are acest efect. bineînţeles. dacă. 79 Brînduşa Ştefănescu. Astfel. fie să o remită Curţii. prin cererea principală. i s-a cerut Comisiei să atenţioneze autorităţile naţionale în legătură cu aplicarea unei prevederi comunitare afectate de o acţiune judiciară. . Cererea de suspendare se face printr-un document separat. care justifică un interes în rezolvarea cauzei deduse în faţa Curţii. acestea nu sunt admise.

E. documentul de împuternicire al avocatului. după ascultarea avocatului general. Cererea de intervenţie în proces poate fi prezentată oricând la grefă. propunerile de probă şi mijloacele respective. Acest drept este recunoscut. precum şi un termen în care părţile în litigiu pot să răspundă.. intervenientul va trebuie să accepte litigiul în stadiul în care se află în momentul intervenţiei. numele şi domiciliul intervenientului. desemnarea avocatului. Deşi în reglementările comunitare nu există o definiţie a „interesului” pe care partea care intervine trebuie să-l justifice. argumentele sale. şi în art. expunerea motivelor care justifică interesul intervenientului în soluţionarea litigiului. Cererea astfel introdusă este notificată părţilor din litigiul principal.E. După îndeplinirea 101 . dar numai până la deschiderea procedurii orale. chiar dacă justifică un interes. şi un termen în care acesta poate să-şi completeze cererea. deja. În cazul în care se constată că cererea este incompletă. totodată. Curtea hotărăşte asupra cererii prin ordonanţă. ca şi toate celelalte documente ce se cer a fi anexate unei reclamaţii obişnuite. domiciliul ales la sediul Curţii. literatura de specialitate a definit această noţiune ca reprezentând “orice avantaj material sau moral pe care intervenientul poate – personal şi legitim – să-l tragă din acceptarea de către Curte a uneia dintre tezele în prezenţă”. dintre instituţiile comunitare sau dintre statele membre şi instituţiile comunitare. 37 din Statutul anexat Tratatului C. numai statelor membre şi instituţiilor Comunităţilor care trebuie să justifice un interes în acest scop. Preşedintele fixează un termen în care intervenientul urmează să-şi expună. agentului sau a consilierului. fixându-i.. În situaţia în care Curtea admite intervenţia în proces. grefierul îl anunţă pe intervenient. în scris.E. care au fost. Spre deosebire de reglementările din Statutul anexat Tratatului de la Paris. 38 din Statutul anexat Tratatului C. în art. Aceasta trebuie să cuprindă: menţionarea cauzei şi a părţilor.A. primind toate actele de procedură.Dreptul de a interveni în proces este recunoscut şi statelor membre care justifică un interes. Statutele anexate Tratatelor de la Roma nu dau dreptul persoanelor de a interveni în litigiile dintre statele membre. notificate părţilor în litigiu.E. cărora li se oferă şi posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile scrise sau orale.

instanţa trebuie să se pronunţe în acelaşi timp pentru a nu lăsa părţile să suporte un timp îndelungat consecinţele unei erori a Curţii. Admisibilitatea cererii este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor stabilite pentru orice plângere şi va fi întemeiată dacă se constată că. . din eroare. Asupra acestor două aspecte. pe marginea căreia se face menţiunea despre rectificare. procesul se reia după procedura obişnuită. după ascultarea avocatului general. În practica Curţii au existat numeroase cazuri de rectificare de erori materiale. într-un interval de 15 zile de la pronunţare. Curtea. cu autoritate de lucru judecat.Rectificarea erorilor materiale Articolul 66 pct.acestei formalităţi. În această situaţie Curtea nu poate acţiona din oficiu. va hotărî prin ordonanţă. Curtea. Într-un termen fixat de către preşedinte.Omisiunea de a hotărî Această excepţie de la normala desfăşurare a procedurii ordinare este înscrisă în articolul 67 al Regulamentului de procedură. 102 . părţile. în termenul fixat de preşedinte. Minuta ordonanţei este anexată minutei hotărârii. totodată. prin grefier. caz în care toate pot fi rectificate de către Curte din oficiu sau la cererea uneia dintre părţi. îşi poate prezenta observaţiile scrise. va hotărî asupra “admisibilităţii şi. ci trebuie sesizată într-un termen de o lună de la comunicarea hotărârii. asupra temeiniciei cererii”. pot să prezinte observaţii scrise. în Camera de consiliu. într-adevăr. art. căruia hotărârea dată în cauza respectivă i se va opune. Curtea a omis. Plângerea este comunicată. cu ascultarea avocatului general. . Spre deosebire de alte situaţii. 1 din Regulamentul de procedură prevede ipoteza în care s-au produs aceste erori. încunoştinţate de către grefier. dar şi cu participarea intervenientului. celeilalte părţi care. să judece capătul de cerere respectiv. 67 din Regulamentul de procedură nu precizează modul în care Curtea urmează să se pronunţe: printr-o ordonanţă sau printro hotărâre.

4-6 din Regulamentul de procedură. După comunicarea acesteia. urmându-se apoi regulile procedurale generale. În interpretarea dată de Curtea de justiţie. deşi aveau interese distincte faţă de cele ale părţilor. Sunt considerate căi extraordinare de recurs: opoziţia terţului şi revizuirea. conform art. 36 din Statutul anexat Tratatului de la Paris. Curtea de justiţie de la Luxemburg consideră terţa opoziţie nu numai o cale extraordinară de atac. ea judecă în prim şi ultim grad. 40) precizează că terţii opozanţi trebuie să dovedească că hotărârea dată prin opoziţie aduce atingere drepturilor lor. persoanele „care nu au fost citate” sunt acele care “nu ar fi putut participa în cauza respectivă”. poate face opoziţie (sub forma plângerii) în termen de o lună de la comunicarea hotărârii. cealaltă parte poate prezenta observaţiile scrise în termenul fixat de preşedinte.Opoziţia Partea care a absentat şi împotriva căreia s-a pronunţat o hotărâre. ca şi instituţiile Comunităţii pot. La rândul lor. ⇒ Terţa opoziţie Conform art. pct.Căile extraordinare de recurs Curtea nu cunoaşte căile ordinare de recurs. “persoanele fizice sau juridice. în cazurile şi în condiţiile ce vor fi determinate prin Regulamentul de procedură. ci şi una excepţională. 39 şi art. 94. . să facă terţa opoziţie împotriva hotărârilor date fără ca ele să fi fost citate”. procedura scrisă se va limita la cererea în opoziţie. Curtea decide pe cale de hotărâre nesusceptibilă de opoziţie. 103 . minuta acesteia este anexată hotărârii date în lipsă. Statutele anexate Tratatelor de la Roma (art. În acest caz. Cel interesat în a face opoziţie trebuie să introducă o plângere care trebuie să întrunească toate cerinţele cerute de Regulament pentru asemenea acte de procedură şi prin care autorul cere Curţii să anuleze hotărârea pronunţată în lipsa sa..

întâmplător sau nu sau dacă faptul a fost invocat.În cererea sa. . arătarea aspectelor în legătură cu care hotărârea este contestată. într-adevăr. 104 . în plus faţă de o cerere de chemare în judecată. menţionarea faptelor pe care se bazează cererea. potrivit Regulamentului de procedură. O condiţie pentru acceptarea cererii este aceea că faptul decisiv în cauza respectivă să fi existat anterior hotărârii şi să nu fi fost cunoscut instanţei sau părţilor. Cererea de revizuire trebuie să fie făcută în termen de trei luni de la data când reclamantul a luat cunoştinţă de faptele pe care aceasta se întemeiază. O cerere de revizuire. existe fapte care justifică revizuirea. terţul va indica. într-un mod oarecare. la cererea unei părţi sau a unei instituţii a Comunităţii care justifică un interes în acest scop.Interpretarea hotărârilor În caz de dificultate cu privire la sensul şi forţa unei hotărâri. următoarele: în ce constă caracterul prejudiciabil al hotărârii. Dacă partea care solicită revizuirea a avut cunoştinţă de acel fapt. care sunt motivele pentru care a putut să participe în cauza respectivă. pe lângă elementele obişnuite. indicarea hotărârii contestate. şi următoarele: specificarea hotărârii contestate. ⇒ Revizuirea O cerere de revizuire a unei hotărâri se întemeiază pe descoperirea unui fapt care are un rol decisiv în cauză şi care nu a fost cunoscut de către Curte la momentul în care aceasta a dat hotărârea. Curtea poate s-o interpreteze. indicarea naturii probelor prin care se va arăta că. va trebui să conţină. acţiunea poate fi declarată inadmisibilă. în procedura iniţială. Cererea de revizuire este îndreptată împotriva tuturor părţilor în cauza în care hotărârea contestată a fost dată. Cererea se va face în termen de două luni de la data publicării hotărârii contestate (când a fost publicată în Jurnalul Oficial) şi va fi îndreptată împotriva tuturor părţilor în cauza iniţială.

Editura Oscar Print. va da o decizie în forma unei hotărâri. iar în cererea pentru interpretarea deciziei Curţii trebuie să precizeze decizia în cauză şi pasajele a căror interpretare o cere. 252. în această materie. aceste litigii se soluţionează după procedura obişnuită. Art. “Drept european: Evoluţie – Instituţii – Ordine juridică”. Cererea de interpretare va fi îndreptată împotriva tuturor părţilor în cauza în care este dată decizia. 179 din Tratatul C.E. Bucureşti. după ascultarea avocatului general şi după ce a dat posibilitatea părţilor de a prezenta observaţiilor lor. Cu privire la cerere.A. Curtea. 81 80 105 . la cererea jurisdicţiei internaţionale. c. în limitele şi condiţiile determinate în Statut sau care rezultă din regulile aplicabile acestora din urmă”.E. recursurile introduse de un agent sau funcţionar al unei instituţii comunitare vor fi judecate de acea Cameră a Curţii desemnată la începutul anului să se ocupe de instituţia respectivă. Aceste atribuţii formează ceea ce se numeşte mecanismul chestiunilor prealabile (prejudiciale). De regulă. Roxana Munteanu. Preşedintele Camerei are. puterile preşedintelui Curţii. şi art. p.Partea care solicită interpretarea trebuie să dovedească un interes direct în această privinţă. Procedurile speciale ⇒ Recursul funcţionarilor comunitari Potrivit Tratatelor de la Roma80 „Curtea de justiţie este abilitată să decidă în orice litigiu dintre Comunitate şi agenţii săi.E. ⇒ Problemele prejudiciale. 152 din Tratatul C. cu mici deosebiri în materia recursurilor.E. în care jurisdicţiile naţionale sunt în mod strâns asociate cu Curtea de justiţie81. 1996. Curtea intervine. pentru interpretarea regulilor comunitare sau pentru a aprecia validitatea actelor instituţiilor. Astfel.

asupra interpretării Tratatelor. cu un recurs suspensiv.C. 106 .E.E. dacă statutele prevăd aceasta.E.A.E. ⇒ Procedura recursului împotriva hotărârilor Comitetului de arbitraj al C.E.E.Astfel. a hotărârilor Comitetului de arbitraj. prevăzută în Tratatul instituind C. potrivit art.C.C.A. având un obiectiv precis şi limitat. Cunoaşte o procedură simplificată şi nu poate viza modificarea principiilor generale ale Tratatului de la Paris şi nici a raporturilor dintre Înalta Autoritate şi celelalte organe/instituţii ale C. 18 al.A. în faţa Curţii.E.E. Aceasta este o formă simplificată de revizuire a tratatului.E. este prevăzută în art.A. 1 din acelaşi Tratat. şi reglementată în art. şi anume adaptarea la noile condiţii a regulilor privind atribuţiile Înaltei Autorităţi şi exercitarea puterilor acesteia. asupra interpretării Statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului. 103 şi 105 din Tratatul instituind C. Posibilitatea atacării. ⇒ Procedura micii revizuiri. Curtea de justiţie este competentă a statua cu titlu prealabil (prejudicial): asupra interpretării actelor adoptate de către instituţiile Comunităţii şi de B. 177 din Tratatul C.

E. noţiunea de „recurs” are înţelesul de acţiune în primă instanţă. face obiectul art. instituţiile comunitare şi persoanele fizice ori juridice de a ataca în faţa Curţii un act obligatoriu emis de Consiliu sau de Comisie şi de a obţine. aşa cum este ea întâlnită în dreptul român. hotărârile Curţii au forţă executorie în sfera de aplicare teritorială a acestor acte internaţionale.A. Acest sens este consacrat de Tratatele comunitare şi a fost preluat de majoritatea doctrinarilor români şi străini. E. Comisia sau unul dintre statele membre poate cere Curţii de justiţie un aviz asupra compatibilităţii acordului cu dispoziţiile Pieţei Comune. 82 107 . Recursurile82 în faţa Curţii de justiţie a. 33 din Tratatul C. şi art. au „forţă obligatorie” şi sunt susceptibile de executare imediată. Este reglementat prin art.E. de către Consiliu. un control de În dreptul comunitar. Este un mijloc de control al conformităţii actelor comunitare. Hotărârile Curţii. în principiu. acorduri care sunt negociate de Comisie şi încheiate.⇒ Procedura de avizare în materie de acorduri încheiate în cadrul Tratatului instituind C. Recursul în anulare Recursul în anulare constă în posibilitatea pe care o au statele.E. potrivit căruia Comunitatea poate încheia acorduri cu state sau organizaţii internaţionale. 173 din Tratatul C.E. în anumite condiţii. Executarea silită a hotărârilor se realizează prin autorităţile statelor membre. desfiinţarea acestuia. dreptul comunitar trimiţând la legislaţiile naţionale ale ţărilor în care executarea va avea loc. 228 din Tratatul de la Roma.E.E. ⇒ Executarea hotărârilor Curţii Potrivit Tratatelor institutive.E. Consiliul.E. ca şi ordonanţele asupra cheltuielilor recuperabile. şi nu de cale de atac. 146 din Tratatul C. art.CA.E. Procedura de avizare în materie de acorduri încheiate în cadrul Tratatului instituind C.

173 al.C.A.E. reţinând că poate avea calitatea de reclamant „orice persoană fizică sau juridică”.). Tratatele de la Roma cuprind formulări mai complete şi mai explicite. emanând de la Consiliu sau de la Comisie. În conformitate cu prevederile Tratatelor de la Roma. Consiliul şi Comisia. ⇒ Actele susceptibile de recurs Potrivit Tratatului de la Paris.. cât şi a 108 .E. un recurs . împotriva deciziilor care. pe de altă parte. pe de o parte. 2 al Tratatului C. 33 al Tratatului C. ⇒ Legitimarea procesuală pasivă în cadrul recursului în anulare În articolul 33 din Tratatul instituind C. pot face obiectul unui recurs în anulare numai actele care au forţă obligatorie. respectiv regulamentele şi directivele. şi art.E. nu modificarea lui. 146 din Tratatul C.întreprinderi siderurgice şi carbonifere ori asociaţii de întreprinderi împotriva deciziilor ai căror destinatari sunt. persoane fizice sau juridice. Ei pot invoca oricare din motivele de anulare..A. precum şi deliberările Adunării şi ale Consiliului (art. pot fi atacate prin recurs în anulare numai deciziile şi recomandările Înaltei Autorităţi (art.E. deşi luate sub aparenţa unui regulament sau a unei decizii adresate unei alte persoane. găsim posibilitatea formulării unui recurs în anulare numai împotriva actelor (decizii sau recomandări) care emană de la Înalta Autoritate. acestea putând „formula ..E. ⇒ Legitimarea procesuală activă în cadrul recursului în anulare Pot avea calitatea de reclamant în cazul acestui recurs.legalitate şi urmăreşte desfiinţarea unui act ilegal. iar.).C. o privesc direct şi individual” (art. 80 şi 84) arată că recursul în anulare este deschis particularilor .A. Tratatul de la Paris (la art. reglementează legitimarea procesuală pasivă atât a Comisiei. şi particularii. statele membre. 34 al aceluiaşi Tratat). 173 din Tratatul C. deciziile. potrivit Tratatelor. în anumite situaţii.E..E.E. în timp ce art.

A. dacă acesta nu i-a fost notificat oficial. violarea normelor substanţiale.E. ⇒ Excepţia de ilegalitate Excepţia de ilegalitate este reglementată prin Tratatul de la Paris. Curtea ia în consideraţie ca moment de începere a curgerii termenului de recurs data depunerii la grefă.C.E. pentru actele generale. aceleaşi cauze de ilegalitate. Oricum. (art. şi anume: incompetenţa.E. recursul în anulare trebuie să fie formulat în termen de o lună de la publicarea actului comunitar de valoare generală sau de la notificare. 33 din Tratatul C. din ziua următoare acestei notificări. dacă ne referim la un act individual. în unanimitate. Tratatul C. violarea Tratatului sau a oricărei reguli de drept referitoare la aplicarea acestuia sau deturnarea de putere. 173) şi Tratatul C. Diferenţa de reglementare îşi are sorgintea în diferenţa de puteri ale instituţiilor celor 3 organizaţii. de la publicarea lor. iar pentru actele individuale de la notificarea lor către cel interesat. Tratatele de la Roma înscriu ca moment al începerii termenului de recurs şi ziua în care cel interesat a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului individual. şi nu data remiterii la poştă.A..Consiliului. iar în caz de publicare. cu începere din a 15-a zi următoare datei publicării actului atacat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor europene.E. (art. Regulamentul de procedură al Curţii prevede că termenul curge. care prevede 109 . deschiderea recursului în anulare este posibilă numai împotriva actelor de decizie. ⇒ Procedura recursului în anulare Potrivit art. ⇒ Cauzele de ilegalitate Tratatele institutive reţin. 146) prevăd că termenul în care se poate formula recursul în anulare este de 2 luni şi curge.E. în caz de notificare.

şi deschis statelor membre.recursul deschis de articolul 60.E. a instituţiilor comunitare. recurs ce poate fi formulat numai pe temeiul violării formelor prevăzute în articolul 21 alin.E. 2b din Tratatul C. b. 110 . respectiv interzicerea pentru alte întreprinderi de a trata cu acel cumpărător (art. oricărei persoane „direct interesate de o decizie interzicând o concentrare ilicită.E. în condiţiile articolul.E. 33 din Tratat.A.I. pot să se prevaleze.recursul prevăzut de articolul 180C al Tratatului C. recurs întemeiat pe articolul 173. obligaţia de a lua o anumită măsură.C. în sprijinul acestui recurs. conform art. de a ataca în faţa Curţii de justiţie abstenţiunea. . prin Tratate. refuzul Comisiei sau al Consiliului de miniştri de a decide în materii în care aceste instituţii comunitare au. următoarele recursuri: . Recursul în carenţă Recursul în carenţă constă în posibilitatea pusă la dispoziţia statelor.recursul deschis cumpărătorului care ar fi lovit de sancţiunile pronunţate de Înalta Autoritate. Comisiei şi Consiliului de administraţie al Băncii Europene de Investiţii împotriva deliberărilor Consiliului guvernatorilor acestei Bănci. în anumite situaţii strict limitate. statelor membre sau Comisiei împotriva deliberărilor Consiliului de administraţie al B. 63 alin. Reclamanţii (inclusiv particularii). precum şi a întreprinderilor sau chiar a particularilor. şi deschis. 36 al.).cel prevăzut de articolul 180B al Tratatului C.E.. în condiţiile prevăzute în primul alineat al art. 2 şi 5-7 din Statutul acestei Bănci.C.A. 3 din Tratatul de la Paris.E.E.posibilitatea de a fi invocată numai cu ocazia recursurilor introduse împotriva sancţiunilor (pecuniare sau alte constrângeri). 2 C. ⇒ Recursurile speciale în anulare Sunt considerate ca având caracter special. 33”. de iregularitatea deciziilor şi a recomandărilor a căror ignorare le este reproşată. 173.5 alin. pronunţate în virtutea Tratatului. . recurs întemeiat pe condiţiile art. .

Fiind un mijloc de control jurisdicţional, recursul în carenţă are un rol deosebit, garantând exercitarea puterilor comunitare conferite instituţiilor prin Tratatele institutive şi urmărind să oblige instituţia competentă să acţioneze. Este reglementat prin articolul 35 din Tratatul C.E.C.A., articolul 175 al Tratatului C.E.E. şi articolul 148 al Tratatului C.E.E.A. ⇒ Legitimarea procesuală activă în cadrul recursului în carenţă Articolul 35 al Tratatului de la Paris prevede că, în caz de carenţă a Înaltei Autorităţi, obligată sau abilitată să ia o hotărâre sau să formuleze o recomandare, cu respectarea formelor şi termenelor procedurale stabilite, tăcerea acesteia poate fi atacată în faţa Curţii de statele membre, de Consiliul de miniştri, de întreprinderi sau de asociaţii de întreprinderi. Tratatul C.E.C.A. prevede şi posibilitatea particularilor de a introduce recursul în carenţă, acest drept, însă, fiind mai restrâns decât în cazul statelor membre şi al Consiliului de miniştri. Articolul 175 din Tratatul de la Roma realizează o delimitare mai clară între dreptul statelor membre sau al instituţiilor comunitare de a introduce un recurs în carenţă şi cel al persoanelor particulare. ⇒ Legitimarea procesuală pasivă din cadrul recursului în carenţă Tratatul C.E.C.A., la articolul 35, prevede posibilitatea atacării, în faţa Curţii, numai a carenţei Înaltei Autorităţi, iar articolul 175 din Tratatul C.E.E. se referă şi la carenţa Consiliului, nu numai a Comisiei. Diferenţa de justificare este întemeiată, dacă se apreciază problema în contextul general al atribuţiilor instituţiilor comunitare şi al mecanismului decizional, aşa cum reiese din cele două Tratate. Intenţia Tratatelor este de a deschide recurs în carenţă numai împotriva organelor de decizie.

111

⇒ Procedura recursului în carenţă Aceasta cuprinde două etape. O etapă preliminară, de punere în întârziere a instituţiei aflate în carenţă şi o a doua, imediat următoare, care constă în procedura contradictorie în faţa Curţii, în timpul căreia se examinează legalitatea inacţiunii instituţiei comunitare. În cadrul primei etape, partea interesată trebuie să ceară instituţiei competente a Comunităţilor să pună capăt inactivităţii sale. De fapt, cererea reprezintă o punere în întârziere. Ea trebuie să fie clară, precisă şi să avertizeze instituţia comunitară că perseverarea în inactivitate va duce la un recurs în carenţă. Este necesar ca cererea preliminară să precizeze data de la care curge termenul de două luni, în decursul căruia instituţia comunitară trebuie să pună capăt tăcerii sale. Cererea preliminară se adresează numai instituţiei competente şi obligată la o anumită acţiune, ea trasând limitele în care viitorul recurs în carenţă va putea fi introdus. Dacă şi după cele două luni, trecute de la punerea în întârziere, instituţia în culpă perseverează în tăcerea sa, partea interesată are la dispoziţie un nou termen de o lună (conform Tratatului de la Paris) sau de două luni (conform Tratatelor de la Roma) pentru a sesiza Curtea cu un recurs în carenţă propriu-zis. Curtea arată că recursul în carenţă este acceptat numai dacă, la expirarea termenului, instituţia respectivă nu a luat poziţie. Curtea apreciază că orice act sau acţiune a instituţiei în cauză, chiar fără a îmbrăca un caracter formal şi obligatoriu, trebuie considerat ca fiind o luare de poziţie, punând capăt carenţei. ⇒ Cauze de ilegalitate invocate pe calea recursului în carenţă Acest recurs reprezintă mijlocul de a invita instituţia comunitară competentă să acţioneze atunci când refuză nejustificat să-şi îndeplinească obligaţiile. Temeiurile de ilegalitate invocabile sunt: violarea Tratatului şi deturnarea de putere. Nu reprezintă cauze pentru invocarea acestui recurs incompetenţa instituţiei sau violarea normelor substanţiale.

112

c. Recursul în interpretare Tratatele institutive prevăd posibilitatea realizării unei activităţi de interpretare de către Curte, cu titlu incidental, prealabil, în afara unui litigiu propriu-zis dedus direct în faţa instanţei comunitare pe calea recursului în interpretare, care este reglementat diferit în Tratatele de la Roma, faţă de Tratatul de la Paris. Astfel, Tratatul de la Paris, la articolul 41, prevede: „Curtea este singura competentă să statueze, cu titlu prejudicial (prealabil), asupra validităţii deliberărilor Înaltei Autorităţi şi ale Consiliului, în cazul în care un litigiu admis în faţa unui tribunal naţional ar pune în discuţie această validitate”. Potrivit Tratatului C.E.E. (art. 177) „Curtea este competentă să hotărască cu titlu prejudicial (prealabil): asupra interpretării prezentului Tratat; asupra validităţii şi interpretării actelor luate de instituţiile Comunităţii; asupra interpretării statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, dacă aceste statute o prevăd”. ⇒ Condiţiile cererii de recurs în interpretare Tratatele de la Roma arată că, pentru ca instanţa de la Luxemburg să se poată pronunţa în temeiul articolului 177, trebuie să existe un litigiu pendinte în faţa unei jurisdicţii naţionale, care să sesizeze Curtea, cerând interpretarea sau aprecierea de validitate asupra actului comunitar în cauză. În practică, instanţa de la Luxemburg a precizat că „Tratatul subordonează competenţa Curţii numai existenţei unui cereri, în sensul articolului 177, fără a fi cazul pentru judecătorul comunitar să examineze dacă hotărârea judecătorului naţional a dobândit autoritate de lucru judecat, potrivit dispoziţiilor dreptului său naţional”. Practica instanţei de la Luxemburg nu reţine „nici o formulă sacramentală”83 pentru sesizarea Curţii în baza articolului 177.

83 A. Pepy, „Les questions préjudicielles dans les traités de Paris et de Rome în „Cahiers de droit européen”, Louvain, 1965, p. 2.

113

E.A.E. dacă a fost anunţat. 41. ci şi jurisdicţiile care dau într-o speţă concretă o hotărâre nesusceptibilă de recurs în dreptul intern. Hotărârea Curţii prin care se pronunţă asupra validităţii unui act. conform doctrinei majoritare şi jurisprudenţei comunitare. 177. ⇒ Valoarea hotărârii Curţii de justiţie Aceasta (hotărârea) are. autoritate de lucru judecat relativă (priveşte numai părţile interesate). a art. care o notifică. care permit Curţii ori să anuleze actul atacat. prin grefier. judecătorul naţional.. suspendă procesul pendinte şi comunică hotărârea sa Curţii.E. După depunerea acestora se urmează procedura obişnuită prevăzută în articolul 64 şi următoarele din Regulamentul de procedură. nu suprimă acest act. care deschide un recurs m interpretare.E. ci are autoritate de lucru judecat numai între părţile din litigiul concret dedus în faţa judecătorului naţional. ⇒ Procedura recursului în interpretare Conform articolului 20 din Protocolul asupra Statutului Curţii de justiţie a C. dispun de legitimare procesuală activă numai jurisdicţiile naţionale. şi a articolului 21 din Protocolul asupra Statutului Curţii de justiţie a C. Astfel. precum şi Consiliului.⇒ Legitimarea procesuală activă în cadrul recursului în interpretare În cadrul acestui recurs. statele membre. În termen de două luni de la comunicare. părţile. d. părţilor în cauză. Consiliul au dreptul să depună Curţii memorii sau observaţii scrise. 150 şi a art. Comisia şi. statelor membre şi Comisiei. Recursurile în plină jurisdicţie Spre deosebire de recursurile mai sus prezentate. ori să oblige instituţia comunitară inactivă să pună capăt 114 . în baza art. dacă actul în discuţie emană de la acesta. sunt abilitate să formuleze recurs în interpretare nu numai jurisdicţiile supreme.

Cele mai frecvente astfel de recursuri sunt: ⇒ Recursul în responsabilitate Intervine deoarece fiecare dintre cele 3 Comunităţi europene. pagube care trebuie reparate. 115 .E. Curtea poate fi învestită cu soluţionarea unui litigiu ivit în legătură cu un contract încheiat de Comunitate. directă sau indirectă. .E.abstenţiunii. Sediul materiei se găseşte în: articolele 6.C. modificând acea hotărâre a instituţiei comunitare ce a fost pusă în discuţie.Recursul în responsabilitate extracontractuală.E. recursul în plină jurisdicţie dă posibilitatea instanţei de la Luxemburg să aprecieze toate elementele de fapt şi de drept ale cauzei deduse în faţa sa. în sensul de a stabili o altă soluţie obligatorie pentru părţi. pe calea unui recurs în faţa Curţii de justiţie. în anumite condiţii. contrare prevederilor Tratatelor. 34 şi 40 din Tratatul C.A. fizice sau juridice. în articolul 214 din Tratatul C. personalitate juridică. ce cad sub incidenţa Tratatului de la Paris sau sunt în afara Comunităţii şi care fac dovada unui prejudiciu cauzat de greşeala de serviciu a unei instituţii comunitare sau de fapta personală a unui agent al organizaţiei aflat în exercitarea atribuţiilor sale. astfel cauzate. identice în această materie.E. sau să interpreteze o normă sau un act comunitar. în temeiul Tratatelor institutive. Recursul este reglementat diferit de Tratatul de la Paris faţă de cele de la Roma. antrenându-le. Conform prevederilor Tratatelor de la Paris şi Roma.E. şi în articolul 187 din Tratatul C. . Persoanele interesate pot obţine. „Curtea este competentă să statueze în virtutea unei clauze compromisorii conţinute într-un contract de drept public sau de drept privat încheiat de Comunitate sau în contul său”. Tratatele au în vedere atât răspunderea delictuală a Comunităţilor. astfel.A. răspunderea civilă. 84 Potrivit dispoziţiilor Tratatului.Recursul în responsabilitate contractuală. având.. Pot formula un recurs în repararea pagubelor toate persoanele interesate. cât şi răspunderea lor antrenată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale. Dacă în acest contract figurează o clauză compromisorie. repararea pagubelor. pot produce prin activitatea pe care o desfăşoară în această calitate. Curtea se comportă ca orice tribunal arbitral instituţionalizat. „Curtea este competentă să statueze”84.

articolul 172. articolele l63171 şi Tratatul C.A.E.Pot apărea litigii şi între Comunităţi şi agenţii lor.Recursul împotriva sancţiunilor Organizarea constrângerii.E.E. Sediul materiei: Tratatul de la Paris articolul 88. după cum sancţiunea urmează a fi suportată de statele membre sau de persoane fizice sau juridice.E.E.E.E. Tratatul C. confirmându-le.Recursul în constatarea neîndeplinirii de către state a obligaţiilor decurgând din tratatele institutive Prin semnarea Tratatelor de la Paris şi Roma. Înalta Autoritate (C..E. 3 şi 4 (reglementări identice conţin şi Tratatele de la Roma).E. cunoaşte. şi C. articolele 179 şi 181 din Tratatul C. 141-143.E. Tratatul 116 .A. în economia Tratatelor de la Paris şi Roma. şi C.E.E.A. instituţia executivă are posibilitatea să constate.A. reglementarea o găsim în Tratatul de la Paris.) şi Comisiile (C.. Sediul materiei este dat de: articolul 42 din Tratatul C. care. în urma unui contencios în plină jurisdicţie. la articolul 88 alin.E.A. şi articolul 91 din Statutul funcţionarilor C.E. 44 şi 92.E. articolele 36. o distincţie clară.E.C. . se conferă executivelor comunitare. aricolul..). altfel spus a aplicării sancţiunilor menite să asigure executarea forţată a regulilor comunitare.. În ceea ce priveşte recursul împotriva sancţiunilor aplicate statelor membre.C.E. decizie ce poate fi atacată (de către acest stat) în faţa Curţii.E. misiunea de a veghea la aplicarea Tratatelor. Tratatul C.E. modificându-le sau anulându-le.A.E. Potrivit acestor competenţe. că un stat membru nu şi-a îndeplinit o obligaţie din Tratatele comunitare. pe cale de decizie.A. urmează să se pronunţe asupra măsurilor hotărâte de instituţia executivă. .C..E. Recursul împotriva sancţiunilor date particularilor îşi găseşte reglementarea în: Tratatul C. misiune în virtutea căreia instituţiile de mai sus trebuie să urmărească modul şi măsura în care statele semnatare îşi îndeplinesc obligaţiile ce decurg din actele institutive ale celor 3 Comunităţi. articolul 153 din Tratatul C.

C.E.E.A., articolele 83 şi 144(b). De remarcat este faptul că şi această categorie de recursuri argumentează, într-o anumită măsură, caracterul supranaţional al Curţii, deoarece resortisanţi ai statelor membre pot ataca, în faţa instanţei, măsuri dictate, uneori, de instituţia care reprezintă voinţa acestor state, respectiv Consiliul. Pe de altă parte, aceeaşi resortisanţi sunt siliţi să respecte “măsurile dictate împotriva lor de o instituţie situată deasupra statelor (Comisia) şi fără prealabila consultare a acestor state”85.

3. Tribunalul de primă instanţă

Tribunalul de primă instanţă a luat fiinţă pe baza prevederilor introduse de Actul unic european în cele 3 Tratate constitutive. Astfel, la cererea Curţii şi după consultarea Comisiei şi a Parlamentului, Consiliul a hotărât, cu unanimitatea voturilor, crearea unei jurisdicţii de primă instanţă, pe lângă Curtea de justiţie. Tribunalul de primă instanţă a intrat în funcţie la 1 septembrie 1989, pe baza hotărârii Consiliului din 24 octombrie 1988. A. Componenţă, organizare şi funcţionare Tribunalul de primă instanţă este format din 15 judecători, aleşi pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului lor. Ca şi membrii Curţii de justiţie, ei sunt numiţi, de comun acord, de către guvernele statelor membre. Pe perioada îndeplinirii mandatului, membrii Tribunalului se supun aceloraşi obligaţii şi beneficiază de aceleaşi garanţii, privilegii şi imunităţi ca şi membrii Curţii. Pentru a putea fi aleşi, lor nu li se cere să fi avut capacitatea „exercitării celor mai înalte funcţii jurisdicţionale”, fiind suficientă capacitatea „exercitării funcţiilor jurisdicţionale”. Având locul lângă Curte, independenţa funcţională a Tribunalului este garantată prin existenţa unei grefe distincte, „la conducerea căreia este numit un grefier, căruia i

85

Brînduşa Ştefănescu, op.cit., p. 97-98.

117

se stabileşte statutul”. Fiind o instituţie asociată Curţii (Tribunalul), preşedintele în exerciţiu, împreună cu preşedintele Curţii, stabilesc, de comun acord, modalităţile în care funcţionarii şi alţi agenţi ataşaţi Curţii îşi îndeplinesc serviciul în tribunal pentru a permite asigurarea funcţionării sale (bibliotecă, cercetare, traduceri, interpretare). În virtutea independenţei funcţionale a Tribunalului, anumiţi agenţi sau funcţionari (îndeosebi colaboratorii personali ai membrilor Tribunalului şi agenţii de grefă) îndeplinesc misiunile stabilite de grefierul Tribunalului sub autoritatea preşedintelui. Spre deosebire de Curte, Tribunalul nu are în compunere avocaţi generali, dar membrii săi, cu excepţia preşedintelui, pot fi chemaţi să exercite funcţiile avocatului general în anumite speţe. Criteriile de selectare a cauzelor în care va ti utilizată această posibilitate şi modalităţile de desemnare a avocaţilor generali sunt fixate de Regulamentul de procedură al Tribunalului. Preşedintele Tribunalului este desemnat pentru o durată de 3 ani, de către membrii Tribunalului, potrivit aceloraşi modalităţi ca la preşedintele Curţii. Regula funcţionării Tribunalului o reprezintă acţiunea în cadrul Camerelor compuse din 3 la 5 judecători. Excepţia este dată de acţiunea în plen. Regulamentul de procedură este cel care determină alcătuirea Camerelor şi atribuirea proceselor. Tot prin intermediul Regulamentului se stabileşte ca aceste Camere să fie sau nu specializate şi, de asemenea, dacă o Cameră poate avea sarcina să se ocupe cu probleme de personal. B. Competenţa T.P.I.

Tribunalul este, în principal, competent să se pronunţe în: - litigiile dintre Comunităţi şi agenţii lor, adică în toate problemele de personal, inclusiv recursurile în despăgubire86; - recursurile formulate împotriva unei instituţii a Comunităţilor de către persoane fizice, care se referă la punerea în practică a regulilor de concurenţă aplicabile întreprinderilor87;

86 87

Art. 179 din Tratatul C.E.E. şi art. 152 din Tratatul C.E.C.A. Articolele 173 şi 175 ale Tratatului C.E.E.

118

- recursurile formulate împotriva Comisiei88 de către întreprinderi şi asociaţii de întreprinderi, care se referă la acte individuale privitoare la aplicarea art. 50 şi a art. 57 - 66 din Tratatul C.E.C.A. (încasări, producţie, preţ, negocieri ş.a.).

C. Procedura în faţa Tribunalului de primă instanţă

Procedura în faţa Tribunalului cuprinde două faze succesive: o fază scrisă şi o fază orală. În principiu, regulile care cârmuiesc această procedură sunt similare celor de la recursurile directe în faţa Curţii de justiţie. Cu toate acestea, structura şi competenţele specifice Tribunalului au făcut să apară o serie de adaptări ale acestei proceduri.

Secţiunea a VI-a Curtea de conturi

Înfiinţarea Curţii de Conturi se înscrie în contextul aplicării şi consolidării finanţării Comunităţilor prin resurse proprii şi în cel al atribuirii Parlamentului european a responsabilităţii de a descărca Comisia pentru execuţia bugetului. Curtea de Conturi a fost prevăzută de Tratatul din 22 iulie 1975, care a reformat procedura bugetară. Curtea de Conturi este inclusă în rândul instituţiilor comunitare prin Tratatul de la Maastricht, din anul 1993 alături de Consiliu, de Comisie, de Parlament şi de Curtea de justiţie şi Tribunalul de primă instanţă. Până atunci o regăseam între organele complementare comunitare cu caracter tehnic. A fost creată la iniţiativa Parlamentului european prin Tratatul de revizuire a dispoziţiilor bugetare de la Bruxelles, din 22 iulie 1975. A înlocuit, în acest fel, Comisia de control, înfiinţată prin Tratatele C.E.E. şi EURATOM şi Comisarii (delegaţii) pentru conturi prevăzuţi în Tratatul C.E.C.A.
88

Articolele 33 şi 35 din Tratatul C.E.C.A.

119

ei nu trebuie să solicite sau să accepte instrucţiuni de la nici un guvern sau alt organism. mandatul membrilor Curţii de conturi încetează prin demisia voluntară sau prin decizia din oficiu. funcţia de membru al Curţii este incompatibilă cu orice altă activitate profesională. datoria de probitate şi discreţie. În afară de situaţia în care se ajunge la termen. în ţările lor. organizarea şi funcţionarea Curţii Curtea de Conturi numără. ei se angajează solemn ca. în interesul general al Comunităţii. Compunerea. în ciuda numelui său. mai ales datoria de a manifesta onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei lor. 188 B. ei trebuie să se abţină de la orice act incompatibil cu natura funcţiei lor. cazurile de încetare a funcţiilor. Curtea. cu posibilitatea reînnoirii mandatului lor. instituţiilor de control extern sau care posedă o calificare specială pentru această funcţie şi trebuie să prezinte toate garanţiile de independenţă. 1. La preluarea funcţiei. să îndeplinească obligaţiile care rezultă din funcţia respectivă. remunerată sau nu.Este o instituţie care. 90 Privilegiile şi imunităţiile fiind conforme cu Protocolul de la Bruxelles relativ la Curtea de Justiţie. Ei sunt numiţi de către Consiliul Uniunii Europene pentru o perioadă de 6 ani. în prezent. acceptarea de funcţii sau avantaje după încetarea funcţiilor. 15 membri. urmăreşte scopuri financiare realizând controlul financiar. pe durata exercitării funcţiilor şi după încetarea ei. folosit înainte de toate pentru motive de prestigiu. paragraful 6 CE. 91 A se vedea în acest sens art. Ei trebuie să fie aleşi dintre personalităţile care aparţin sau au aparţinut. Membrii Curţii de Conturi trebuie să-şi exercite funcţiile în deplină independenţă. privilegiile şi imunităţile sunt în general identice cu cele prevăzute pentru judecătorii Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene90. de către Curtea de Justiţie. nu este o jurisdicţie. pronunţată. la cererea Curţii de Conturi. când aceasta constată că cel în cauză a încetat să răspundă condiţiilor cerute sau să-şi îndeplinească obligaţiile care decurg din însărcinarea pe care o are91. prin activitatea pe care o desfăşoară. Dispoziţiile privind interdicţia exercitării altor activităţi profesionale89. 89 120 . Înlocuitorul va continua mandatul până la Pe durata mandatului.

în special atunci când instituţia pe care o conduce trebuie să prezinte rapoarte altor instituţii comunitare. Pentru exercitarea funcţiilor de control. Se ocupă cu examinarea aspectelor de legalitate şi regularitate a totalităţii veniturilor şi cheltuielilor celor trei Comunităţi.A art. 2. Ion P. Tratatul C. fiecărui membru îi este repartizat un sector specific de activitate.E. tot el reprezintă Curtea pe plan extern.78 Septimus şi Tratatul EURATOM art. Curtea îşi exercită controlul pe domenii şi asupra instituţiilor şi statelor 92 93 Art. Filipescu. 188 C. diviziunea riguroasă a muncii răspunzând întrutotul caracterului colegial al instituţiei.C. p. Competenţele Curţii de conturi sunt foarte largi. indiferent că sunt bugetare sau nu. Augustin Fuerea. Totodată. Atribuţii Sediul materiei se găseşte în: Tratatul C. Ea examinează “legalitatea şi regularitatea cheltuielilor şi a încasărilor” şi “asigură buna gestiune financiară” în cadrul Comunităţilor92. cu posibilitatea prelungirii mandatului. Curtea de conturi nu îndeplineşte o veritabilă funcţie jurisdicţională.E. 151. Personalul Curţii se încadrează în jurul cifrei de 550 de funcţionari cu un nivel înalt de calificare (1/3 dintre ei au categoria A). op.. În virtutea autonomiei de care dispune. Preşedintele Curţii este ales dintre membrii acesteia pentru o durată de 3 ani. luată cu majoritatea calificată. 121 . 206 bis.E. Indemnizaţiile şi drepturile la pensie sunt stabilite prin hotărârea Consiliului. Curtea de conturi îşi adoptă propriul Regulament intern.împlinirea termenului de şase ani. cu majoritatea membrilor care o compun. 180 bis. în ciuda denumirii sale. Curtea adoptă avize sau rapoarte anuale. Preşedintele este cel care asigură buna funcţionare a serviciilor şi a activităţilor Curţii. art. Controlul nu se extinde şi asupra bunei gestiuni financiare a operaţiunilor93. cit.

cu serviciile naţionale competente. Curtea de conturi este chemată să joace un dublu rol.membre. cum este cazul Comitetului economic şi social. cum ar fi: ajutor. examinează conturile tuturor veniturilor şi cheltuielilor oricărui organism creat de Comunitate. De asemenea. Aceste controale pot fi efectuate înainte de închiderea conturilor exerciţiului financiar în cauză. Curtea de Conturi prezintă Parlamentului European şi Consiliului o declaraţie de asigurare privind fiabilitatea conturilor. Controlul cheltuielilor se efectuează pe baza angajamentelor asumate. Pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i revin. servicii de vamă. în măsura în care acestea au beneficiat şi au folosit fonduri comunitare. precum şi legalitatea şi regularitatea operaţiilor subiacente. ea exercită o funcţie de asistenţă a autorităţilor bugetare (Consiliul şi Parlamentul) şi. Este aspectul esenţial care o apropie de instituţiile Comunităţilor. Curtea de Conturi examinează conturile tuturor veniturilor şi cheltuielilor Comunităţii. în raport cu cele ale precedentei Comisii de control. Aceste instituţii sau servicii aduc la cunoştinţa Curţii de Conturi dacă intenţionează să 122 . De asemenea. Astfel. în celelalte instituţii ale Comunităţii şi în statele membre. Controlul are loc pe baza documentelor şi. se desfăşoară la faţa locului. Această responsabilitate o realizează în mod autonom.a. în special. a Parlamentului pentru materializarea propriului său drept de control politic în domeniul executării bugetului. Curtea de conturi colaborează cu alte instituţii internaţionale similare şi cu organismele naţionale de control. în măsura în care actul fondator nu exclude acest control. Curtea are responsabilitatea exercitării controlului permanent al conturilor. colaborând îndeaproape cu Comisia de control bugetar a Adunării. fapt care o deosebeşte de simplele organe auxiliare. precum şi a plăţilor efectuate. Controlul în statele membre se realizează în colaborare cu instituţiile de control naţionale sau. Şi din acest motiv se apreciază că atribuţiile (puterile) Curţii au fost considerabil consolidate. Controlul veniturilor se efectuează atât pe baza sumelor stabilite ca datorate. dacă acestea nu dispun de competenţele necesare. dacă este necesar. organisme de intervenţie agricolă ş. Astfel. cât şi a vărsămintelor către Comunitate.

rapoartele speciale sau avizele se adoptă cu majoritatea membrilor Curţii de Conturi. alături de răspunsurile formulate de aceste instituţii la observaţiile Curţii. Rapoartele anuale. ea poate efectua asemenea controale în localurile persoanelor fizice sau morale. care beneficiază de vărsăminte care provin din bugetul Comunităţii95. mai ales sub forma rapoartelor speciale. Acest raport este transmis celorlalte instituţii ale Comunităţii şi este publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene. Demetrescu. 1998. asupra unor chestiuni specifice şi poate emite avize la cererea uneia din celelalte instituţii Comunitare.participe la control. Editura Olimp. 126. Editura Lumina Lex. îi sunt comunicate. p. 95 Ovidiu Ţinca. Tot prin dispoziţiile acestui Tratat Curtea de Conturi poate efectua controale în localurile oricărui organism care gestionează venituri sau cheltuieli în numele Comunităţii. La fel ca şi Curtea Europeană de Justiţie. ca şi Tribunalul de Primă Instanţă. Bucureşti. chiar şi în statele membre. Totodată. 94 123 . „Drept instituţional european”. Ea asistă Parlamentul European şi Consiliul în exercitarea funcţiei lor de control privind executarea bugetului. Bucureşti. la cerere. „Drept comunitar”. 96 Corina Leicu. 1999. p. de serviciile naţionale competente. cit. Irina Moroianu Zlătescu. dacă acestea nu dispun de competenţele necesare. Curtea de Conturi îşi desfăşoară activitatea la Luxemburg96. Radu C.. 95. Curtea de Conturi dobândeşte prerogativa de a introduce acţiuni în faţa Curţii Europene de Justiţie în vederea asigurării respectării exercitării atribuţiilor sale. Prin dispoziţiile Tratatului de la Amsterdam. Curtea de Conturi îşi poate prezenta în orice moment observaţiile. p. 117. Curtea de Conturi întocmeşte un raport anual după încheierea fiecărui exerciţiu financiar. de celelalte instituţii ale Comunităţii şi de instituţiile de control naţionale sau. necesare pentru îndeplinirea misiunii Curţii de Conturi. Diferitele instituţii interesate pot lua poziţie cu privire la observaţiile şi criticile înscrise în rapoarte94. De asemenea. Orice document sau orice informaţie. op.

Toate statele membre contribuie la capitalul subscris al Băncii.E. B.) Instituţia financiară a Uniunii Europene. Are. Banca îşi are sediul la Luxemburg. Banca europeană de investiţii (B. dar şi programele de sprijinire a dezvoltării ţărilor din Europa Centrală şi de Est (PHARE). cât şi în Consiliul directorilor Băncii.E. implementează componentele financiare ale acordurilor încheiate în cadrul politicii de cooperare a Uniunii.I. birouri la Atena. din Caraibe şi Pacific ori din Africa. capitala financiară a Comunităţilor.I.I. instituind C. finanţării proiectelor de dezvoltare a reţelelor transeuropene de transporturi.) a fost creată în anul 1958. aprovizionare cu energie.Capitolul III Organele comunitare Secţiunea I Organele financiare comunitare 1. creşterea competitivităţii internaţionale a industriei şi a întreprinderilor mici şi mijlocii. pentru protecţia mediului. cu scopul de a finanţa investiţiile pentru promovarea obiectivelor Uniunii.E. sunt destinate. Creditele B. din bazinul mediteranean. Bruxelles. Rolul său fundamental este acela de a sprijini dezvoltarea echilibrată. Londra.. fiind reprezentate atât în Consiliul guvernatorilor. de asemenea.E. a ţărilor din fosta Uniune Sovietică (TACIS).E. telecomunicaţii. Beneficiare ale acestor credite sunt marile investiţii în infrastructură din cadrul Uniunii Europene. oraş considerat.E. Lisabona. prin Tratatul de la Roma.I. Banca Europeană de Investiţii (B. în special. Madrid şi Roma. din acest punct de vedere. 124 . integrarea economică şi creşterea coeziunii sociale în interiorul Uniunii.

Acest organ de decizie permanent al Băncii deţine. prin rotaţie. pentru o perioadă de 5 ani. Preşedinţia acestei instituţii supreme este asigurată de către fiecare stat. în timp ce Comisia europeană este reprezentată de către un administrator şi un supleant. numiţi de către Consiliul guvernatorilor şi 13 supleanţi. în special. 125 . b. Comitetul director este compus dintr-un preşedinte şi 6 vice-preşedinţi aleşi de Consiliul guvernatorilor. Statele membre propun 24 de administratori şi cei 12 supleanţi. Consiliul de administraţie este compus din 25 de administratori. Preşedintele şi vice-preşedinţii Consiliului de administraţie sunt numiţi de către Consiliul guvernatorilor. Misiunea Consiliului este aceea de a executa şi de a pune în aplicare ceea ce Consiliul guvernatorilor a decis. acesta este ministrul finanţelor din statul pe care-l reprezintă. rolul de iniţiativă pe lângă Consiliul de administraţie. În general. În cadrul Consiliului se votează cu majoritate: deliberarea este adoptată atunci când ea întruneşte voturile pozitive ale statelor care reprezintă 45% din capitalul subscris. sunt anexate Tratatelor institutive şi prevăd mai multe structuri: a.A. care este compus din miniştrii delegaţi ai statelor membre ale Comunităţilor. Administratorii sunt aleşi în funcţie de experienţa lor profesională. Banca este condusă de către Consiliul guvernatorilor. Ordinea în care statul asigură preşedinţia este stabilită pe baza criteriului alfabetic. pe baza propunerilor Consiliului administratorilor. pentru o perioadă de 6 ani. Organele Băncii europene de investiţii Statutele Băncii. c. precum şi gestionarea curentă a Băncii. pentru o durată de un an. Această instanţă decide încheierea de împrumuturi şi fixează taxele de interes ale preţurilor susceptibile de a fi acordate. Consiliul guvernatorilor este însărcinat să definească direcţiile generale ale politicii Băncii în materia creşterii capitalului. Aici se regăsesc mecanismele obişnuite aplicabile în instituţiile financiare ale altor organizaţii internaţionale. fixate printr-un Protocol.

a întreprinderilor mici şi mijlocii. Capitalul Băncii este subscris de către statele membre ale Comunităţilor şi ale Uniunii Europene. Concret. se urmăreşte ameliorarea industriei la nivel naţional. care le grupează în trei mari sectoare: . Împrumuturile pe piaţa de capital sunt realizate cu dobânzi foarte favorabile. astfel. 198 E. în care revenirea la normal este foarte puţin probabil.modernizarea şi reconversia întreprinderilor – prin investirea în acest domeniu.E. în special. pentru investiţiile industriale. investiţia vizează preocupările care au relevanţă în ajutorarea regiunilor defavorizate. pentru proiectele de infrastructură. dar într-un mod 97 Art. Acţiunea Băncii europene de investiţii în interiorul Uniunii Proiectele care beneficiază de ajutorul B. acţiunea fondurilor structurale. în urma aderărilor succesive. fiecare stat având o cotă parte. 126 . Banca preia.E. pentru ajutorul reconstrucţiei. Acţiunea Băncii europene de investiţii Principalul rol al Băncii constă în acordarea de împrumuturi pe termen mediu şi lung şi de garanţii pentru finanţarea de proiecte care să contribuie „la dezvoltarea echilibrată a Pieţei comune în interesul Comunităţii”97.B. În practică. De-a lungul timpului au avut loc mai multe creşteri de capital. care este însărcinată cu gestionarea acestor fonduri. aceasta vizează proiectele pentru modernizarea agriculturii. astfel încât acesta este domeniul care beneficiază de mai mult de jumătate din împrumuturile sale. precum şi regiunile care cunosc o puternică rată a şomajului structural. pe plan internaţional. a. dar şi susţinerea. . ceea ce presupune o colaborare strânsă cu Comisia europeană.dezvoltare regională – în acest domeniu. trebuie să corespundă obiectivelor predeterminate de Tratatul instituind C. Repartizarea capitalului între ele este fixat de Statutele sale.I. Numai proiectele localizate în regiunile cele mai puţin dezvoltate vor putea beneficia de împrumuturi. Banca îşi desfăşoară principala activitate.

semnatare ale Convenţiilor Lomé. ameliorarea reţelelor transeuropene în domeniile transporturilor. este examinată viabilitatea financiară a acestora. patrimoniul arhitectural). .).proiectele de interes comun pentru cele mai multe state membre sau pentru Comunitate. în ansamblul său. printre care: .C.E.a. pentru programele de reconstrucţie. (Africa. Direcţiile fixate vizează. industria şi serviciile. Acţiunea Băncii europene de investiţii în afara Uniunii Deşi principalele investiţii sunt destinate proiectelor localizate pe teritoriul statelor membre. de asemenea. pentru construcţia aeronautică ş. b. De asemenea. să fie orientată spre o activitate productivă şi să aibă perspective certe de rentabilitate. Libanul.în Orientul Apropiat.I contribuie şi la punerea în aplicare a politicilor cooperării internaţionale a Comunităţilor. al telecomunicaţiilor şi al energiei sau asigurarea protecţiei mediului şi a cadrului viu (amenajarea urbană. Criteriile necesare pentru ca o propunere de investiţie preconizată pe teritoriul comunitar să fie sprijinită printr-un împrumut de către Banca Europeană de Investiţii sunt: investiţia trebuie să vizeze adâncirea şi perfecţionarea procesului integraţionist. obiectivul global fiind conformitatea proiectului cu politicile comunitare şi contribuţia sa pentru a le consolida. Caraibe şi Pacific). care beneficiază de împrumuturi pentru industrie. În prezent. B.în ţările A. pentru a asista procesul de pace israelo-palestinian.exclusiv (împrumuturi pentru industria automobilului. . pentru utilizarea noilor tehnologii. . în special. turism. .P. investiţia trebuie să fie raţională din punct de vedere economic. 127 .în Europa Centrală şi de Est. numeroase state din afara Comunităţilor beneficiază de ajutorul oferit de Banca de Investiţii. Proiectele şi cererile de împrumut sunt examinate pe baza acestor criterii. Ajutorul financiar oferit de Bancă ajunge în diferite zone ale lumii. în statele candidate la aderare. transporturi.în ţările mediteraneene (Maghreb). proiectele care urmăresc reducerea dependenţei energetice. pentru proiecte care vizează infrastructura.

- în ţările din Asia şi America latină, către care Uniunea se apropie din ce în ce mai mult, pentru a finanţa proiecte de transferuri de tehnologie, contractele de joint-venture (asociere de întreprinderi). Banca europeană de investiţii, prin activitatea pe care o desfăşoară, răspunde realizării obiectivelor înscrise în Tratate. Tratatul asupra Uniunii Europene accentuează fenomenul, precizând că ea trebuie să acţioneze în strânsă legătură cu fondurile structurale, precum şi cu alte instrumente financiare ale Uniunii şi ale Comunităţilor.

2. Sistemul european al Băncilor Centrale şi Banca Centrală Europeană
A. Sistemul European al Băncilor Centrale (S.E.B.C.) Articolul 4A din Tratatul asupra Uniunii Europene prevede constituirea Sistemului European al Băncilor Centrale şi a Băncii Centrale Europeană. Acestea îşi îndeplinesc sarcinile şi îşi desfăşoară activităţile în conformitate cu dispoziţiile Tratatului şi ale Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, existent într-un Protocol anexat Tratatului privind Uniunea Europeană. Potrivit art. 106, paragraful 1 din Tratat, S.E.B.C. este compus din Banca Centrală Europeană şi din băncile centrale ale statelor membre (băncile centrale naţionale). Obiectivul principal al S.E.B.C.98 este menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără a aduce atingere obiectivului stabilităţii preţurilor, S.E.B.C. sprijină politicile economice generale din Comunitate, pentru a contribui la realizarea obiectivelor Comunităţii, aşa cum sunt definite în articolul 2 din Tratat. S.E.B.C. acţionează conform principiului unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă, favorizând o alocare eficientă a resurselor. În conformitate cu articolul 105, paragraful 2 din Tratat, sarcinile fundamentale
98

Articolul 105, paragraful 1 din Tratat.

128

ale S.E.B.C. sunt: - definirea şi implementarea politicii monetare a Comunităţii; - desfăşurarea operaţiunilor de schimb, conform articolului 109 din Tratat; - păstrarea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre99; - promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi. S.E.B.C. contribuie la buna conducere a politicilor promovate de autorităţile competente în ceea ce priveşte controlul prudenţial al instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar100. S.E.B.C. este condus de organele de decizie ale Băncii Centrale Europene.

B. Banca Centrală Europeană (B.C.E.) Tratatul instituind C.E, la art. 106, par. 1, conferă B.C.E., în fiecare stat membru, capacitatea juridică cea mai largă, recunoscută persoanelor juridice de legislaţia naţională. B.C.E. poate, în special, să dobândească şi să înstrăineze bunuri mobile şi imobile şi să stea în justiţie. Articolul 5, par. 4, din Tratatul instituind C.E. precizează faptul că B.C.E. este consultată de către instituţiile comunitare în privinţa oricărui act comunitar propus în domeniile care ţin de competenţa sa, iar, de autorităţile naţionale - în privinţa oricărui proiect legislativ în domeniile care ţin de competenţa sa, dar în limitele şi în condiţiile fixate de către Consiliu. De asemenea, în domeniile care ţin de competenţa sa, B.C.E. poate prezenta avize instituţiilor sau organelor comunitare competente, precum şi autorităţilor naţionale. În îndeplinirea sarcinilor Sistemului european al băncilor centrale, Banca centrală europeană, asistată de băncile centrale naţionale, solicită informaţiile necesare, fie de la autorităţile naţionale competente, fie, direct, de la agenţii economici. În acest scop, Banca cooperează cu instituţiile şi organele comunitare, precum şi cu autorităţile
99

Această prevedere nu aduce atingere deţinerii şi gestionării fondurilor de rulment în valută de guvernele statelor membre. 100 Articolul 105, paragraful 5 din Tratat.

129

competente ale statelor membre sau ale statelor terţe şi cu organizaţiile internaţionale. Atunci când este necesar, B.C.E. este autorizată să participe la armonizarea regulilor şi a practicilor privind strângerea, prelucrarea şi difuzarea datelor statistice din domeniile care ţin de competenţa sa. În exercitarea competenţelor, Banca centrală europeană nu poate solicita sau accepta instrucţiuni din partea instituţiilor sau a organelor comunitare, a guvernelor statelor membre sau a oricăror alte organisme. Sediul B.C.E. este la Frankfurt. Organele de decizie ale B.C.E. sunt: Consiliul guvernatorilor, Comitetul director, Consiliul general al B.C.E. a. Consiliul guvernatorilor este compus din membrii Comitetului director şi din guvernatorii băncilor centrale naţionale. Fiecare membru al Consiliului dispune de un vot, iar deciziile se iau cu majoritate simplă, cu excepţia dispoziţiilor contrare conţinute de Statutul B.C.E.; votul preşedintelui este preponderent. Consiliul guvernatorilor se întruneşte de cel puţin zece ori pe an. b. Comitetul director Comitetul director se compune dintr-un preşedinte, mai mulţi vicepreşedinţi şi alţi 4 membri. Membrii Comitetului director sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, la nivelul şefilor de stat şi guvern, la recomandarea Consiliului şi după consultarea Parlamentului european şi a Consiliului guvernatorilor, dintre persoane a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Mandatul acestora este de 8 ani şi nu poate fi reînnoit. Atribuţiile Comitetului director sunt menţionate la aricolele 12, 15, 16 din Protocolul 3. Astfel, Comitetul: adoptă orientările şi ia deciziile necesare îndeplinirii sarcinilor, încredinţate prin Tratat şi Statut, Sistemului european al băncilor centrale; stabileşte politica monetară a Uniunii; implementează politica monetară, în conformitate cu orientările şi deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor;
130

C. Consiliul general al B. participă la redactarea rapoartelor de activitate ale B.E.E.. Recomandările şi avizele nu au un caracter obligatoriu. El este obligatoriu în toate elementele sale şi este direct aplicabil în toate statele membre. în îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin.N..C...C. B.. contribuie la pregătirile pentru stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb ale monedelor statelor membre care fac obiectul unei derogări. contribuie la stabilirea regulilor necesare standardizării procedurii contabile şi informării asupra operaţiilor B. Consiliul general al B. Consiliul general: contribuie la îndeplinirea funcţiilor consultative ale B. adoptă regulamente. 108 A din Tratatul C.E. ia deciziile necesare îndeplinirii sarcinilor conferite SBCE în virtutea tratatului CE şi a statutului său şi emite recomandări şi avize.C.E. în măsura necesară îndeplinirii sarcinilor conferite prin statut.- dă instrucţiunile necesare băncilor centrale naţionale. 131 . îşi găseşte reglementarea în capitolul 9 al Protocolului 3 din T. prevăzute în art.E.E. în raport cu monedele sau cu moneda unică..E. Potrivit dispoziţiilor art. c. Regulamentul are aplicabilitate generală.U.C. este responsabil pentru pregătirea reuniunilor Consiliului guvernatorilor. stabileşte condiţiile de angajare a personalului B.C.C. la articolele 45. potrivit art. a statelor care nu fac obiectul unei derogări.E. contribuie la colectarea informaţiilor statistice.C. şi guvernatorii băncilor centrale naţionale.E. Decizia este obligatorie pentru destinatarii săi. 46 şi 47. 47. 36 din Protocol şi în regulamentul interior al instituţiei. în toate elementele sale.. Consiliul este compus din preşedintele şi vicepreşedintele B.

C. urmând ca jumătate dintre aceştia să fie numiţi de către Consiliu..EA.A. avize sau recomandări. Comitetul regiunilor. recomandări. Comitetul Consultativ C. le regăsim şi pe cale care fac referire la: 1. Comitetul Consultativ C. la cererea instituţiilor comunitare sau din proprie iniţiativă.. Astfel.118 membri (cifră atinsă în prezent).E. şi nu de către guvernele statelor membre. C. reprezentanţi ai producătorilor.E. nu dispun de personalitate juridică.E. la cererea instituţiilor comunitare sau din proprie iniţiativă.C. Comitetul este format este format din 84 . au un caracter consultativ. Ele au numai funcţia de a emite rapoarte. instituit prin Tratatul asupra Uniunii Europene şi Tratatul C. cât şi Consiliul.A.A. 3.A. Aceste trei organe auxiliare prezintă o serie de caracteristici comune. Astfel. ceea ce asigură independenţa lor faţă de statele cărora aparţin. cât şi Consiliul Uniunii. B. Comitetul economic şi social. instituit prin Tratatul asupra Comunităţii europene. 2. iar Comitetul economic şi social şi Comitetul regiunilor asistă atât Comisia europeană. 1.E.E. avize.E. asistă Comisia..A. Comitetul Consultativ C. membrii lor sunt numiţi de către Consiliul U.C. instituit prin Tratatul C.C. iar Comitetul economic şi social şi Comitetul regiunilor asistă atât Comisia.E. ai muncitorilor şi ai comercianţilor Membrii Comitetului sunt aleşi de pe o listă ce conţine dublul numărului atribuit fiecărui stat.Secţiunea a II-a Alte organe comunitare Pe lângă instituţiile comunitare. asistă Comisia europeană. printre dispoziţiile Tratatelor. şi anume: A.C. astfel încât Comitetul Consultativ C. dintre membrii Comitetului este 132 . Tratatele institutive reglementează şi existenţa unor organe auxiliare. Aceste organe auxiliare nu dispun de personalitate juridică. Ele au doar funcţia de a emite rapoarte.

Fiecare consultaţie oferită de Comitet capătă valoarea unei dispoziţii de Tratat. înţelegeri. a liniilor directoare ale acţiunii sale în materie de investiţii. deoarece Consiliul votează o listă de propuneri primită de la statele membre. C. caz în care Consiliul sau Comisia le pot solicita numai în cazurile în care acestea consideră necesar.E. Comitetul C. îşi elaborează Regulamentul interior. Membrii C. acesta nefiind supus aprobării de către Consiliu.S. al Comitetelor economico-sociale existente în statele membre.E. sunt aleşi. Comitetul economic şi social (C. reprezentanţi ai consumatorilor. meşteşugari.E. în prezent. în unanimitate. În practică.). de către Consiliul Uniunii Europene. 2. care vor fi aprobate în plenul Comitetului C. la nivel comunitar.C.E.): A.S. precum şi o conducere colectivă. Regulamentul interior stabileşte existenţa Comisiilor de specialitate. împlinirea termenului de 4 ani. salariaţii şi diferite ramuri de activitate (agricultori. ai mişcărilor ecologiste).E. B. demitere.A.C. ai economiei sociale. Atribuţiile Comitetului C. 133 . este modelul.. forţă majoră. ai familiei. statele îşi menţin influenţa în numirea membrilor C. dă avize cu caracter obligatoriu.E.ales preşedintele. a programelor. liberi profesionişti. 222 de membri.E.C. ai comunităţii ştiinţifice şi pedagogice. proprietari de întreprinderi mici şi mijlocii. în cadrul cărora patronii se pun de acord cu sindicatele.S. Mandatul membrilor C. dă avize având caracter facultativ. concentrări ş. Durata mandatului este de 2 ani.S. reprezentând patronatul. a căror activitate se concretizează în elaborarea de rapoarte.a.S.A pot fi sintetizate. perioadă pentru care sunt desemnaţi.S.A. astfel: A.) Comitetul economic şi social numără. C. poate înceta în următoarele cazuri (potrivit Regulamentului intern al C. Comisia este obligată să consulte Comitetul în cazuri limitativ prevăzute de Tratat (de exemplu: fixarea obiectivelor generale. B.E.E.

a transporturilor.D.S. a fost consacrată prin Tratatul de la Maastricht. în sectoarele care privesc dezvoltarea tehnologică. Această posibilitate. el poate să formuleze opinii din proprie iniţiativă. 134 . Membrii C. Tratatul obligă. prin care Consiliul şi Comisia pot solicita un aviz. trebuie consultat înaintea adoptării unui număr de decizii. prin Tratatul de la Maastricht (de exemplu.E. Convocarea Comitetului este făcută de către preşedintele acestuia. Comitetul.autosesizarea. după caz. politica agricolă comună. energie atomică. Fiecare dintre membrii Consiliului pot face parte din maxim 3 secţiuni. atunci când aceste instituţii consideră că este necesar (de exemplu. Comitetul poate emite următoarele acte: a. absenţa repetată de la sesiunile plenare. politica socială. în sensul că el poate da un aviz din propria sa iniţiativă şi să elaboreze raporturi cu privire la orice problemă. . acordată în urma summit-ului de la Paris din anul 1972. dezvoltare regională. probleme economice şi financiare. fiecare secţiune numărând între 30 şi 60 de membri. Comitetul îşi desfăşoară activitatea în cadrul mai multor secţiuni. În urma consultărilor pe care le acordă. în art. această listă fiind mărită prin Actul unic european şi.. relaţiile externe). 198 C. Mandatul preşedintelui şi al celorlalţi membri ai conducerii colective este de 2 ani. Astfel. G. E. libera circulaţie a muncitorilor ş. F. cu sediul la Bruxelles. sănătatea.E.). b. condamnarea pentru o cauză penală. afaceri externe ş. există două situaţii: . pierderea cetăţeniei/naţionalităţii în baza căreia au fost numiţi. Consiliul sau Comisia să-i ceară un aviz cu privire la anumite proiecte de acte. deces. şi anume: agricultură. mai târziu.a. avize obligatorii: este vorba despre o formalitate substanţială indispensabilă legalităţii actelor comunitare.consultarea voluntară. avize facultative: Comitetul poate fi consultat chiar atunci când această cerinţă nu îmbracă forma unei constrângeri care să decurgă din tratatele constitutive. De asemenea.a. transporturi. îşi desemnează un preşedinte şi pe cei 21 de membri ai conducerii colective.

cultură. În afara sesiunilor plenare. pădure. adresând opiniile reprezentanţilor „forţelor vii”101. economică. activitatea Comitetului regiunilor se desfăşoară în opt comisii şi patru subcomisii. Cele opt comisii sunt: dezvoltare regională. amenajare teritorială. de telecomunicaţii şi energie.contribuie la decizia comunitară. cele două instituţii care le-au solicitat pot adopta respectivul act fără avizul C. vânătoare. p..reprezintă un centru de informare indispensabil cu privire la iniţiativele şi realitatea comunitară.E. Comitetul regiunilor Comitetul regiunilor.constituie locul de dialog privilegiat şi permanent între diferitele categorii socio-profesionale. amenajarea spaţiului. organizate de cinci ori pe an.. politici urbane. Orice aviz pe care Comitetul îl dă trebuie să fie adoptat cu majoritate simplă şi să fie publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor europene. coeziune economică şi socială. mare şi munte. sănătate. energie. numiţi pe o perioadă de 4 ani. Dacă nu au fost prezentate în acest termen. 176 135 . În concluzie. educaţie şi formare 101 Natacha Vigne. 3. . op. cit. Tratatul prevede obligativitatea consultării Comitetului regiunilor de către Comisie sau Consiliu în numeroase domenii care afectează interesele regionale.S. finanţe locale şi regionale. tineret. este alcătuit din 222 reprezentanţi ai colectivităţilor locale şi regionale şi dintr-un număr egal de membri supleanţi. într-un interval de 45 zile. transporturi şi reţele de comunicare. Comitetul economic şi social are o triplă vocaţie: .E. . mediu.S. îndeosebi în domeniile: educaţie. reţele transeuropene de transporturi. creat prin Tratatul asupra Uniunii Europene (1992).Actele pe care Consiliul sau Comisia le solicită trebuie să fie prezentate de către C. pescuit. care informează autorităţile de preocupările sau de obiectivele pe care el le considera ca fiind primordiale. agricultură. Comitetul regiunilor poate formula opinii din proprie iniţiativă.

C. Comitetul trebuie să fie consultat. în materia coeziunii economice şi sociale. Comitetul contribuie la consolidarea legăturilor dintre cetăţenii aceleiaşi regiuni. cercetare. tineret şi consumatori. al formării profesionale şi al tineretului. Europa cetăţenilor.). cultură. Rolul Comitetului regiunilor. b. cuprinzând aici şi toxicomania.profesională. sănătate publică. în domeniul sănătăţii publice. d. de asemenea. c. comitetul este chemat să-şi dea avizul său şi aceasta se explică. coeziune economică şi socială. în domeniul educaţiei. Consiliul este chemat să statueze cu majoritate calificată în anumite cazuri. e. consultarea Comitetului este obligatorie într-un anumit număr de domenii expres prevăzute de tratate. poate fi rezumat. Principalele acţiuni vizează prevenirea maladiilor şi a marilor flageluri. De exemplu: a. pentru salvarea patrimoniului cultural de importanţă europeană. prin faptul că atribuţiile în acest domeniu sunt în competenţa colectivităţilor infrastatele. în domeniul reţelelor transeuropene. B. domeniu care este strâns legat de realizarea unui spaţiu fără frontiere interne: este vorba despre favorizarea interconexiunilor. în special. în domeniul cultural. recunoaşterea diplomelor ş. Obiectivele acestei competenţe comunitare sunt date de dimensiunea europeană a educaţiei (mobilitatea profesorilor şi a studenţilor. În acest sector. consultarea este facultativă. avizul poate fi. la apropierea şi implicarea acestora în deciziile Uniunii. O comisie specială pregăteşte propuneri pentru reforma instituţională a Uniunii Europene. Consiliul poate să adopte acţiuni de încurajare pentru răspândirea culturii şi istoriei popoarelor europene. Ca organ de reprezentare a intereselor locale şi regionale.a. astfel: A. la cererea Consiliului sau a Comisiei atunci când acestea consideră că este oportună. în ansamblul sistemului instituţional comunitar european. politică socială. rezultatul unei autosesizări a Comitetului 136 .

137 . precum: agricultura sau protecţia mediului înconjurător).regiunilor. atunci când acesta îl consideră util. în sectoare. caz în care îl va transmite autorităţilor decizionale (de exemplu.

prin aderarea a noi state. astfel. în probleme. încheierea lucrărilor Conferinţei Interguvernamentale ce a fost convocată cu un an în urmă. cooperarea consolidată. extinderea votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului şi reponderarea voturilor. în principal. S-a urmat în acest sens formularea unui răspuns la problema care. adoptarea unei Carte fundamentale a drepturilor omului. 138 . adică în data de 14 februarie 2000. semnifică. În relaţie cu tendinţa extinderii ariei geografice europene a Uniunii. pe drept cuvânt. Semnarea Tratatului de la Nisa. în 26 februarie 2001. tocmai pentru realizarea obiectivelor acesteia. prilej care a făcut posibilă exprimarea participanţilor. componenţa Comisiei Europene. se manifestă cerinţa ca U. o adaptare a structurii create pentru o Uniune ce avea în componenţa sa numai 6 state membre la realităţile impuse de o Europă unită.E. să aibă o structură instituţională eficientă care să contribuie la afirmarea organizaţiei pe plan mondial. în situaţia în care numărul actual al statelor membre s-ar dubla. apărarea comună şi Europa socială. frământă decidenţii şi teoreticienii domeniului cu privire la posibilitatea funcţionării Uniunii. care va număra. ci eficient. de fapt. cum ar fi: componenţa Parlamentului European. Perspectiva aderării unor noi state a generat necesitatea apariţiei unor schimbări în sensul perfecţionării şi adaptării instituţiilor comunitare la noile realităţi. dar nu oricum. probabil. Se urmăreşte. De aceea a fost necesară dezbaterea de la Nisa.Capitolul IV Tratatul de la Nisa cu privire la reforma în materia instituţiilor Uniunii Europene Reuniunea de la Nisa a reprezentat o etapă necesară în evoluţia construcţiei europene. 30 de state.

E. în acelaşi timp. Tratatul a limitat numărul membrilor Parlamentului la 732. cu o populaţie de 10 milioane. Astfel. în comparaţie cu Portugalia şi Belgia. încercându-se o corelaţie cu numărul membrilor noi care vor exista. În multe domenii. Parlamentul acţionează în calitate de co-legislator. pe state membre şi candidate. Astfel. ambele instituţii constituind şi autoritatea bugetară a U. Tratatul de la Nisa accentuează rolul de co-legislator al Parlamentului.Secţiunea I Parlamentul european Parlamentul European este instituţia care reprezintă cetăţenii statelor membre. având o populaţie mai redusă. Analizând repartizarea locurilor. se observă o uşoară discriminare a ţărilor candidate est-europene. care păstrează numărul actual de 99 de parlamentari. în timp ce toate celelalte state membre şi-l diminuează. Ungaria şi Cehia. îndeplinind atribuţii co-decizionale. O problemă avută în vedere de Tratat este aceea a numărului de eurodeputaţi. o nouă bază legală ce permite Consiliului să adopte reguli pentru partidele politice de la nivelul european. O altă modificare importantă este creşterea ponderii Germaniei. în special în privinţa fondurilor acestora. creând. Structura locurilor în Parlament. au planificate numai 20 de locuri. care au repartizate 22 de locuri. împreună cu instituţia Consiliului. va fi următoarea: Statele membre Belgia Danemarca Germania Grecia Spania Franţa Irlanda Italia Luxemburg Olanda Austria Portugalia Finlanda Suedia Marea Britanie 22 13 99 22 50 72 12 72 6 25 17 22 13 18 72 Bulgaria Cipru Cehia Estonia Ungaria Letonia Lituania Malta Polonia România Slovacia Slovenia Ţările candidate 17 6 20 6 20 8 12 5 50 33 13 7 139 .

în atenţia Marii Britanii). De aceea. Extinderea votului cu majoritate calificată În ceea ce priveşte Consiliul. Germania. s-a ajuns la concluzia că va fi foarte dificil să se obţină votul unanim. există domenii de importanţă majoră supuse încă votului cu unanimitate (ex. Aşadar. Prin urmare. Astfel. Astfel. Italia) s-au plasat pe acelaşi nivel. un acord nu va putea fi încheiat fără acceptul a 14 dintre cele 27 de state preconizate a fi membre ale U. deţinea un domeniu sensibil în care şi-ar fi dorit să păstreze controlul. ratificarea Tratatului de la Nisa va permite ca în legătură cu 30 de articole din Tratat să se ia decizii cu majoritate calificată (anterior a fost necesară unanimitatea şi pentru acestea).Secţiunea a II-a Consiliul Uniunii Europene 1. Marea Britanie. care. existând pericolul “paralizării” activităţii în adoptarea deciziilor. Franţa. fiecare. o decizie poate fi luată numai dacă cel puţin 14 state au votat în favoarea ei sau reprezintă cel puţin 62% din populaţia europeană. 140 . politica comercială. Statele “mari” (Germania. Reponderea voturilor Scopul urmărit a fost acela de a fi reflectate cât mai fidel puterea economică şi ponderea demografică în numărul de voturi alocate. de imigrare şi azil care interesează.E. în situaţia în care vor fi aproape 30 de state membre. Demersul a fost destul de dificil pentru a ajunge la o înţelegere în această privinţă din cauza intereselor statelor membre “mari”. 2. mai ales. la care se adaugă politica fiscală şi socială.: apărarea. sarcina reformei este aceea de a reduce numărul cazurilor în care statele membre pot folosi dreptul lor de veto.

Ponderea voturilor. în acest fel convenită. De asemenea. Naţionalitatea comisarilor va fi determinată potrivit principiului rotaţiei. posibilă cu un număr restrâns sau cel puţin fără o creştere proporţională cu numărul noilor state membre. Prin Tratatul de la Nisa a fost aleasă varianta limitării numărului comisarilor la 27. Un pas important în accentuarea caracterului supranaţional al Comisiei este acela al schimbării de numire a preşedintelui şi a membrilor Comisiei: de la unanimitate s-a trecut la majoritate calificată. Preşedintele va numi (după aprobarea colegiului) vice-preşedinţii Comisiei şi va putea cere demisia unui membru (tot cu aprobarea colegiului). în acelaşi timp acordându-se atribuţii sporite preşedintelui. în sensul că acesta va decide distribuirea sarcinilor şi responsabilităţilor. va fi următoarea: Statele membre Belgia Danemarca Germania Grecia Spania Franţa Irlanda Italia Luxemburg Olanda Austria Portugalia Finlanda Suedia Marea Britanie 12 Bulgaria 7 Cipru 29 Cehia 12 Estonia 27 Ungaria 29 Letonia 7 Lituania 29 Malta 4 Polonia 13 România 10 Slovacia 12 Slovenia 7 10 29 TOTAL: 345 de voturi Ţările candidate 10 4 12 4 12 4 7 3 27 14 7 4 Secţiunea a III-a Comisia Europeană În privinţa Comisiei au fost corelate 2 aspecte: noile aderări care presupun o sporire a numărului comisarilor şi buna funcţionare a Comisiei. 141 .

Secţiunea a IV-a Curtea de Justiţie Cu acelaşi prilej. Astfel.E. Unul dintre mijloacele utilizate în acest sens poate fi constituirea de către preşedintele Curţii de Conturi a unui comitet de legătură cu cei care sunt conducători ai instituţiilor naţionale corespunzătoare. În acelaşi timp. Curtea este supraaglomerată. se va institui o procedură de urgenţă în cazul recursurilor prejudiciale mai sensibile. însă ea se va putea întruni şi într-o Mare Cameră de 13 judecători (în loc să se întrunească într-o sesiune plenară. îndeplinind un mandat pentru un termen de 6 ani. Dispoziţiile Tratatului prevăd îmbunătăţirea colaborării cu instituţiile naţionale similare. Tratatul permite crearea unor Camere specializate pentru anumite domenii. conform Tratatului de la Nisa. care va decide cu majoritate calificată (şi nu cu unanimitate). De asemenea. alcătuită din toţi judecătorii). Curtea va continua să fie alcătuită dintr-un judecător din fiecare stat membru. va afecta capacitatea Curţii de a soluţiona viitoarele cazuri. deja. Curtea de Conturi se va putea constitui în Camere pentru a adopta anumite tipuri de rapoarte sau avize. Membrii vor fi numiţi de către Consiliu. 142 . considerându-se că. Secţiunea a V-a Curtea de Conturi Aceasta va fi constituită. s-a apreciat faptul că extinderea U. din reprezentanţi ai fiecărui stat membru. Tratatul de la Nisa caută să împartă sarcinile între Curte şi Tribunalul de primă instanţă într-o manieră mult mai eficientă. iar recursurile prejudiciale având caracter “tehnic” vor fi transferate Tribunalului de primă instanţă.

E. Tratatul de la Nisa solicită ca membrii Comitetului să aibă mandat electoral 143 . sporesc rolul şi influenţa acestui Comitet. ceea ce va permite actualelor state membre să-şi menţină numărul de locuri deţinute în prezent. De asemenea. la nivelul ansamblului U. Comitetul va avea în componenţa sa reprezentanţi în număr de cel mult 350. Repartiţia locurilor va fi. după cum urmează: Statele membre Belgia Danemarca Germania Grecia Spania Franţa Irlanda Italia Luxemburg Olanda Austria Portugalia Finlanda Suedia Marea Britanie 12 Bulgaria 9 Cipru 24 Cehia 12 Estonia 21 Ungaria 24 Letonia 9 Lituania 24 Malta 6 Polonia 12 România 12 Slovacia 12 Slovenia 9 12 24 TOTAL: 344 de locuri Ţările candidate 12 6 12 7 12 7 9 5 21 15 9 7 Secţiunea a VII-a Comitetul Regiunilor Numărul membrilor Comitetului Regiunilor a fost limitat tot la 350. ca for de cercetare a intereselor partenerilor economici şi sociali.Secţiunea a VI-a Comitetul Economic şi Social Prin Tratatul de la Nisa.

Distribuţia locurilor va fi următoarea: Statele membre Belgia Danemarca Germania Grecia Spania Franţa Irlanda Italia Luxemburg Olanda Austria Portugalia Finlanda Suedia Marea Britanie 12 Bulgaria 9 Cipru 24 Cehia 12 Estonia 21 Ungaria 24 Letonia 9 Lituania 24 Malta 6 Polonia 12 România 12 Slovacia 12 Slovenia 9 12 24 TOTAL: 344 de locuri Ţările candidate 12 6 12 7 12 7 9 5 21 15 9 7 144 .de la autorităţile pe care le reprezintă sau condiţia să le fie responsabili din punct de vedere politic.

Reuniunea a 102 Pentru detalii.Capitolul V Consiliul Europei Consiliul Europei. din 5 mai 1949.. Tratatul de la Londra. Congresul Europei Congresul Europei s-a reunit la Haga între 7 şi 10 mai 1948. p. cuprinde statutul Consiliului Europei şi reprezintă rezultatul mai multor etape de negocieri care au avut ca scop dorinţa de a reuni regimurile politice europene ale timpului de tip liberal. ţinut la Universitatea din Zűrich. personalităţi ale lumii religioase şi sindicale (Léon Blum. Această reuniune nu a avut un caracter interguvernamental.a. Paul – Henri Spaak. Konrad Adenauer. cit.). Paul Reynaud ş. op. este simbolul apărării libertăţilor şi drepturilor indivizilor. parlamentari. Acest lucru nu a împiedicat. exercitarea unei influenţe determinante. Apariţia Consiliului Europei se înscrie în curentul general care îşi propune ca finalitate apropierea statelor europene pe plan politic. universitari. deoarece congresmenii erau intelectuali sau oameni politici de prim rang: în jur de 1000 de congresmeni au fost prezenţi. Participanţii nu au avut un caracter reprezentativ. 145 . a se vedea Natacha Vigne. ceea ce limita competenţele lor în ceea ce priveşte crearea unei organizaţii internaţionale. însă. cea mai veche organizaţie de cooperare. deoarece a beneficiat numai de prezenţa personalităţilor reprezentative pentru mişcările europene care apărau şi chemau la realizarea unei Europe unite. Secţiunea I Scurt istoric al Consiliului Europei102 1. având drept punct de plecare discursul lui Wiston Churchill din 19 septembrie 1946. 17 – 29. printre care un număr important îl reprezentau membrii guvernelor.

Aceasta este teza cea mai integraţionistă şi favorabilă unei federaţii europene. Olanda şi 146 .alţi participanţi aveau o concepţie minimalistă a Europei. Deşi Congresul nu a reuşit să pună bazele Consiliului Europei.elaborarea unei Carte a drepturilor omului la nivel european. Astfel. printre care: . Conferinţa de la Londra Congresul de la Haga nu a rămas fără ecou în rândul guvernanţilor europeni ai acelei perioade. guvernul francez. susceptibilă de a impune punctele sale de vedere guvernanţilor. care reunea Belgia. astăzi dispărută.parte a celor prezenţi erau partizanii unei Europe calificate ca „supranaţională”. limitată numai la cooperarea între state. au fost: . . La finalul lucrărilor Congresului a fost adoptată o rezoluţie care cuprindea mai multe puncte. din 17 martie 1948. . conferinţa se adresa statelor membre ale Uniunii Occidentale (alianţă militară. ca organizaţie.realizarea unei uniuni politice între statele europene. 2. şi care se regăsesc pe viitor în diferitele etape ale construcţiei europene. a luat iniţiativa şi a propus o conferinţă pregătitoare şi altor state europene. Cele două idei care au stat la baza desfăşurării Congresului Europei. . Deşi aparţineau unor partide politice diferite. cei prezenţi la Congres cereau unificarea europeană. adică a unei uniuni de state care să cuprindă în structurile sale o Adunarea democratică şi reprezentativă. formată din reprezentanţi ai guvernelor şi care să dispună de puteri de decizie în cea mai reală tradiţie a organizaţiilor internaţionale. Luxemburg. reuniunea îşi are importanţa sa în ceea ce priveşte acţiunea viitoare a guvernelor europene. creată prin Tratatul de la Bruxelles.fost prezidată de Winston Churchill.înfiinţarea unei Adunări Parlamentare care să cuprindă delegaţii ale parlamentelor naţionale. în august 1948. Franţa. cu structură dominantă. Concret. în general.

Norvegia şi Suedia. Astfel. Înfiinţarea Consiliului Europei constituie o primă tentativă a construcţiei unei Europe „europene”. aceasta fiind încredinţată unui Comitet de miniştri. s-a decis înfiinţarea unui „Comitet pentru studiul şi dezvoltarea unităţii europene”. c. Cele zece state fondatoare au semnat la. cărora li se adaugă Danemarca. o Adunare formată din parlamentari. teza franco-belgiană. care prevedea ca organizarea statelor să fie coordonată de către o Adunare europeană alcătuită din parlamentari.teza britanică. La 26 octombrie 1948. şi anume: . . dar numai având rol consultativ. În urma unor negocieri. adică a tratatului constitutiv al noii organizaţii. una nouă în ceea ce priveşte structurile interne ale unei organizaţii internaţionale. într-adevăr. a avut loc întâlnirea finală. lipsită de putere de decizie. şi alte organizaţii la nivel statal şi-au făcut apariţia pe scena relaţiilor europene şi internaţionale. drept urmare. Acordul de principiu prevedea: a. la Londra. de fapt.Regatul Unit). a fost organizată o conferinţă în scopul adoptării statutului. destul de dificile. la 5 mai 1949. s-a ajuns la un compromis. La conferinţă au participat zece state. Cele două tendinţe prezente la Haga au reapărut şi aici. mai tradiţionalistă. Italia.teza franco-belgiană. care să delibereze cu majoritate de voturi. o organizaţie de state denumită „Consiliul Europei”. format din reprezentanţii a cinci state membre ale Uniunii Occidentale. de-a lungul timpului. şi anume: cinci state membre ale Uniunii Occidentale. Astfel. Această idee era. Statut ce a intrat în vigoare la 3 august 1949. viza înfiinţarea unei Adunări formată din delegaţii ale guvernelor. Propunerea Franţei a fost susţinută de guvernul Belgiei. un organism interguvernamental care să deţină puterea de decizie. În lunile martie şi mai 1949. b. regăsim: 147 . Irlanda. însă a fost primită cu reticenţă de guvernul Marii Britanii. al cărui sediu să fie la Strassbourg. Acest compromis reia. Statutul care pune bazele Consiliului Europei. astfel încât stabilirea naturii şi a structurii viitoarelor instituţii se fundamenta pe două idei principale. purtate în cadrul reuniunii miniştrilor statelor membre ale Uniunii Occidentale.

Esenţială este dorinţa statelor europene de a apăra aceeaşi concepţie a democraţiei liberale faţă de regimurile comuniste. Adunarea numără 286 membri titulari şi supleanţi. a funcţionat puţin timp.). se regăsesc structurile clasice ale unei organizaţii internaţionale tradiţionale. însă.Alianţa Atlantică.Uniunea Occidentală. destul de sumare în raport cu sistemul instituţional necesar punerii în aplicare a mecanismelor şi a procedurilor de integrare a statelor. în anul 1974. Consiliul Europei se situează. care. 148 .E. într-un mod ponderat.E. creată prin Tratatul de la Paris. din acest punct de vedere. al cărui Tratat a fost încheiat la 4 aprilie 1949. iar repartizarea puterii decizionale rămâne cea tradiţională. destinată repartizării ajutorului american.. Secţiunea a II-a Organizarea instituţională a Consiliului Europei Instituţiile unei organizaţii de cooperare politică sunt. Consiliul Europei dispune de mijloace de acţiune modeste.Organizaţia europeană a cooperării economice (O. cunoscut sub numele de Planul Marshall şi solicitată de către Statele Unite care nu doreau să realizeze ele însele această repartiţie. organizaţia reuneşte atât state europene. însă nu egalitar.C. cât şi Statele Unite şi Canada. Astfel. însă prezenţa Adunării constituie un element de originalitate. în principiu. Numărul de membri repartizaţi variază în funcţie de mărimea populaţiei statelor membre şi este cuprins între 2 şi 18 reprezentanţi. . Adunarea consultativă a Consiliului Europei Statutul din 5 mai 1949 foloseşte termenul de Adunare consultativă. singura organizaţie veritabilă europeană. 1. între două ipoteze. repartizaţi între diferitele state membre. cu toate că aceasta s-a autoproclamat „Adunare parlamentară”. la 16 aprilie 1948. .

ceea ce constituie o noutate pentru anul 1949. Prezenţa parlamentarilor din Camerele naţionale conferă. emite avize în cazurile prevăzute de textul fondatorilor. prezenţă necesară pentru a simboliza reunirea statelor democrate. puteri locale. Adunarea se reuneşte câte o săptămână în lunile: ianuarie. c. d. în special. Atribuţiile Adunării Deşi poartă denumirea de „Adunare parlamentară”. raporturile cu alte state europene. Formele în care Adunarea parlamentară a Consiliului Europei poate interveni sunt diverse. raporturile cu parlamentele naţionale. cum ar fi: politic. hotărăşte directive care vizează problemele de procedură. aprilie. pe domenii. A. şi anume: a. o serie de comisii permanente. spre deosebire de Parlamentul european. ştiinţă şi tehnologie. totuşi. instituţia nu deţine puteri legislative şi nu adoptă decizii obligatorii pentru statele membre. cele destinate statelor membre. Formula este una intermediară. adoptă recomandări adresate Comitetului de miniştri. 149 . septembrie. iunie. Acest aspect nu împiedică. ca Adunarea să exercite o anumită influenţă.Membrii Adunării nu sunt aleşi prin sufragiu universal. buget. b. economic. şi chiar şi chiar pentru etapa actuală. având în compunere un Preşedinte şi 17 vice-preşedinţi. social. Adunarea. ci prin sufragiu indirect. Articolul 22 din Statutul Consiliului Europei prevede faptul că ea este „organul deliberativ (…). Ea discută (…) şi transmite concluziile sale Comitetului de miniştri sub formă de recomandări”. funcţionează după modelul parlamentar: este condusă de către un Birou ales pentru o perioadă de 3 ani de către Adunare. potrivit unei proceduri stabilite la acest nivel. Ei sunt aleşi de către parlamentele naţionale. votează rezoluţii pentru a exprima punctul său de vedere cu privire la toate problemele care intră în competenţele Consiliului Europei şi. cultură şi educaţie. însă. de asemenea. cu sediul la Strasbourg. o mai mare originalitate Consiliului Europei. mediu. Există. între sufragiul direct şi delegaţiile guvernamentale. agricultură. juridic şi drepturile omului.

Într-o manieră mai generală.E. Delegaţiile parlamentare formate din toate statele membre ale acestei organizaţii şi ale acestei bănci (ai căror acţionari sunt. înfiinţată în anul 1990 şi a cărei misiune este de a ajuta prin împrumuturi. iar membrii săi au ocazia de a-şi exprima punctele de vedere.R. în majoritate. la iniţiativa Preşedintelui Republicii franceze. şefi de stat şi de guvern s-au întâlnit. stabileşte data deschiderii sesiunilor ş. Reuniunile la nivel înalt ale Consiliului Europei Prima reuniune la nivel înalt a Consiliului Europei s-a desfăşurat la Viena. Funcţiile Adunării parlamentare cuprind: . în acest caz. Adunarea apare în această situaţie ca un garant al acestor organisme.organizarea internă a Adunării. . reconstrucţia şi conversia economică din Europa de Est).D (Banca europeană pentru reconstrucţie şi dezvoltare. Adunarea îşi adoptă regulamentul interior.avizele în cadrul procedurii de aderare a statelor. Această reuniune a celor mai înalte autorităţi politice din statele membre accentuează considerabil notorietatea Consiliului Europei al cărui statut prevede că reuniunile au loc numai la nivel ministerial chiar 150 .e. ca şi judecătorii Curţii europene a drepturilor omului. deoarece personalităţi politice de anvergură vin să ţină discursuri. B. propune statelor membre adoptarea de convenţii internaţionale cu privire la temele diverse care ameliorează astfel reţeaua convenţională care uneşte diferitele state membre. Ea poate. când. o putere de decizie.C. Adunarea se constituie şi într-un forum parlamentar: o dată pe an. Astfel.D. care reuneşte 29 de state de pe 4 continente) şi B. deoarece ea se adresează ei înseşi. să adreseze întrebări scrise sau orale Comitetului. în octombrie 1993. . lansată în mai 1992. aceasta deţinând. Pe de altă parte. se poate spune că Adunarea parlamentară joacă rolul de tribun al Europei.a. a secretarilor generali adjuncţi. (Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. creează comisiile. .recomandările adresate Comitetului de miniştri la cererea acestuia sau în mod direct.E. dezbaterile au loc cu privire la activitatea O. de asemenea.alegerea Secretariatului general al Consiliului Europei. statele membre ale Uniunii Europene) dezbat bilanţul anual al activităţii lor.

b. pe care o regăsim în cadrul oricărei organizaţii internaţionale. element determinant pentru stabilitatea continentului european. practica admite acest gen de iniţiativă. în ordine alfabetică. Astfel. a. potrivit formulei tradiţionale. Atribuţiile Comitetului miniştrilor Articolul 13 Statutul de la Londra. Preşedinţia Comitetului de miniştri este asigurată.dacă acest tip de reuniune nu are o bază juridică textuală. spre deosebire la Adunarea consultativă. Această convenţie a fost pregătită în cadrul Consiliului Europei şi propusă statelor în ianuarie 1995. Comitetul are posibilitatea: 151 . C. prevede faptul că această instituţie este cea care are competenţa de a acţiona în numele Consiliului Europei. la nivel ministerial (miniştrii europeni sau miniştrii de resort) au loc reuniuni ce se desfăşoară o dată sau de două ori pe an. Este vorba despre protecţia minorităţilor naţionale. a fost adoptată. de către şefii de stat şi guvern. prin rotaţie. o rezoluţie care exprimă tema dominantă a întâlnirii. În ceea ce priveşte Comitetul miniştrilor. din anul 1949. pe rând. Deoarece reuniunile erau destul de rare. a fost înfiinţat un sistem care să suplinească acest lucru. Comitetul miniştrilor Dacă Adunarea este o structură plină de originalitate. Astfel. După reuniunea de la Viena. de către statele membre. Comitetul miniştrilor este o instanţă dintre cele mai clasice. Componenţa Comitetului miniştrilor Articolul 13 din statutul Consiliului Europei prevede faptul că acest Comitet este format din miniştrii afacerilor externe din diferite state membre. suntem în prezenţa unei structuri abilitate să ia decizii în concordanţă cu componenţa sa. Declaraţia finală a reuniunii cere redactarea unei convenţii – cadru internaţionale care va fi apoi deschisă semnării şi ratificării de către statele membre.

în acest caz statele membre. reprezintă continuitatea activităţii acestei organizaţii internaţionale. În fapt. în primul rând dintre parlamentari.să adopte recomandări lipsite de orice forţă obligatorie pentru destinatarii săi. prin consens. Este adevărat că unanimitatea poate împiedica adoptarea unui act. doi secretari adjuncţi. apoi. . Secretariatul general al Consiliului Europei Secretariatul. ajungându-se astfel. apoi dintre foştii miniştri. De asemenea. D. . 152 . . el adoptă bugetul). însă..să adopte convenţii internaţionale care sunt. uneori.să propună Secretariatul general. la un blocaj. pe baza unei propuneri a Comitetului de miniştri. Modalităţile de vot în cadrul Comitetului de miniştri sunt cele stabilite prin Statutul de la Londra care distinge între situaţiile în care este necesar votul cu majoritate simplă de cele în care este cerută majoritatea de două treimi din membrii sau sufragiul exprimat şi votul cu unanimitate.să invite la aderare un stat în condiţiile Statutului institutiv. . Alegerea Secretariatului general Secretariatul general al Consiliului Europei este ales de către Adunare cu majoritate. în aceleaşi condiţii. Iniţial. condus de către Secretarul general. . aceste dispoziţii sunt inutile deoarece actele sunt adoptate cu unanimitate şi. aceştia au fost şi sunt aleşi dintre personalităţile politice de rang înalt. funcţionarii erau aleşi dintre cei care aveau o carieră diplomatică. În timp.să voteze deciziile cu efect obligatoriu în domeniul administrării interne a Consiliului Europei (de exemplu. propuse diferitelor state membre. Adunarea alege. a.să fie un organ de conciliere între o persoană care se consideră victimă a unei încălcări a Convenţiei europene a drepturilor omului şi statul acuzat de această încălcare în cadrul procedurii de garantare prevăzut în Convenţie.

sub controlul Adunării consultative. Fiecare delegaţie naţională cuprinde acelaşi număr de reprezentanţi.a.rolul său este limitat la sarcini pur administrative. Iniţial. Congresul autorităţilor locale şi regionale Cea mai importantă structură subsidiară a Consiliului Europei este Congresul autorităţilor locale şi regionale ale Europei care. În prezent. E. propus de Adunarea consultativă în anul 1953. Secretariatul are un rol important în cadrul organizaţiei.rolul său este important. aleşi sau funcţionari. are un caracter permanent începând cu anul 1961. El reuneşte reprezentanţi. şi anume: . . locul Secretariatului general a evoluat de-a lungul timpului. având drept atribuţie principală organizarea serviciilor. Atribuţiile Secretariatului general sunt diverse. Evoluţia tipului de personalităţi alese şi-a făcut simţită influenţa. Atribuţiile Secretariatului general În ceea ce priveşte rolul Secretariatului general într-o organizaţie internaţională au fost elaborate două teze. Asociaţia colectivităţilor locale este necesară având în vedere prezenţa structurilor locale descentralizate ca un element care tinde să amelioreze exerciţiul democraţiei. printre care le întâlnim pe următoarele: atribuţiile administrative. din administraţia teritorială.b. Secretariatul era privit ca un auxiliar administrativ. În cadrul Consiliului Europei. Congresul este competent să dea avize Comitetului de miniştri cu privire 153 . datorită atribuirii de puteri proprii prin Statut şi prin prestigiul său politic şi moral. elaborarea raportului anual cu privire la cooperarea europeană prezentat la sesiunea de primăvară a Adunării ş. cu excepţia deciziilor contrare care îi permit să participe la activităţile organizaţiei. pregătirea tehnică şi materială a reuniunilor Comitetului şi ale Adunării. prezenţa la reuniunile şi sesiunile Comitetului de miniştri şi ale Adunării.

E. 8. 103 104 Art. Curtea de la Strasbourg este o jurisdicţie internaţională independentă.O. 38. 56 din Convenţia europeană a drepturilor omului – C.E. Curtea îşi stabileşte propriul Regulament interior şi îşi propune procedura care se urmează în faţa sa107.D. modul acestora de desemnare.O. F. însă Regulamentul interior al Curţii şi Protocolul nr. 59. Curtea este formată dintr-un număr egal cu cel al membrilor Consiliului Europei şi nu poate cuprinde mai mult de un reprezentant al aceluiaşi stat103. garantată. 8. paragraful 3. judecătorii Curţii europene a drepturilor omului îşi pot continua exercitarea unei profesii.O. după ce opt state îi acceptau jurisdicţia (condiţie stabilită prin art. să încurajeze parteneriatele şi să participe la elaborarea convenţiilor cu privire la cooperarea trasfrontieră de după anul 1980.D. Astfel. de pe o listă prezentată de fiecare stat membru al Consiliului Europei. Spre deosebire de judecătorii Curţii de justiţie a Comunităţilor europene şi ai Curţii internaţionale de justiţie. Judecătorii ocupă locul cu titlu individual104.O. Independenţa judecătorilor Curţii europene a drepturilor omului este garantată de calificările impuse prin lege105. C. cu majoritate de voturi.D. Curtea europeană a drepturilor omului Înfiinţată în anul 1959. 154 .D. din Protocolul nr.). imunităţi foarte întinse106 şi.D. 106 Art. cu o înnoire parţială o dată la trei ani şi posibilitatea realegerii. 8. 55. Lista trebuie să cuprindă cel puţin doi candidaţi care să aibă cetăţenia statului. din 19 martie 1958 stipulează faptul că aceştia nu pot îşi pot asuma „funcţii incompatibile cu cerinţele de independenţă şi de disponibilitate” inerente mandatului lor. Judecătorii Curţii de la Strasbourg sunt aleşi.E.O. de asemenea.E. 107 Art. de către Adunarea Consiliului Europei. 3. mai ales. C. 105 Art.E. C. pentru o perioadă de 9 ani. C. Independenţa colegială a Curţii este. Art.la orice problemă care vizează colectivităţile teritoriale. Curtea îşi alege singură preşedintele şi vicepreşedinţii.

Curtea nu poate fi sesizată direct cu un litigiu în materia drepturilor omului. deliberările au un caracter secret. trebuie ca procedura de conciliere să se fi desfăşurat în faţa Comisiei şi încheiată fără a se ajunge la o rezolvare amiabilă. nu poate viza conţinutul sau întinderea drepturilor garantate. 8. în sensul dispariţiei procedurii „admisibilităţii”). Avizul Curţii. Astfel. (În prezent fiind operate modificări de procedură. Curtea dispune de serviciile unei grefe care se bucură de o mare autonomie.Curtea statuează cu majoritate de voturi. precum nici orice altă problemă care poate face obiectul unui recurs în faţa organelor înfiinţate prin Convenţie. De asemenea. Potrivit Protocolului nr. dreptul de a sesiza Curtea o au numai Comisia şi statele contractante. Curtea europeană a drepturilor omului are şi o competenţă consultativă cu privire la interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale. În prealabil. judecătorii putând reuni opiniile lor în mod individual. 155 . care nu poate fi sesizată decât de către Comitetul de miniştri.

Organizaţia pentru securitate şi cooperare în Europa instituie o securitate pan-europeană.A. a căror concepţie cu privire la apărarea continentului european este diferită. Tratatul de la Washington Încheierea tratatului care a pus bazele acestei organizaţii s-a realizat într-un context internaţional special.. . datorită structurii instituită prin acest tratat.T.A. . inclusiv state din America de Nord şi din Europa Orientală. 43 – 51.O. nu în ultimul rând. adică apărarea se bazează pe un acord cu statele Unite. cit. prin numărul număr de state pe care-l cuprinde. 156 . N. adică apărarea Europei este asigurată numai de către europene din Europa de vest. 1.) Cooperarea statelor în vederea menţinerii securităţii în Europa s-a concretizat în constituirea mai multor organizaţii. prin Tratatul original care stă la baza constituirii sale şi.A.Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord reprezintă apărarea occidentală a Europei. în funcţie de sistemul de securitate propus. Statele Unite decid să ducă o politică mult mai intervenţionistă pe continentul european.O.O. În cadrul acestor diferite sisteme de securitate şi organizaţiile internaţionale. acela al războiului rece. regăsim următoarele entităţi: . p. ocupă un loc central. op.Uniunea Europei Occidentale reprezintă apărarea europeană a Europei.T. 108 A se vedea şi Natacha Vigne. în cadrul zonei euroatlantice. Secţiunea I Constituirea N. Astfel.T. Începând cu anul 1947.Capitolul VI Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord108 (N.

Ca reacţie la acţiunile U. Aceştia erau convinşi de faptul că Europa era în pericol. la Washington.S. au fost angajate negocieri între Statele Unite. Danemarca. mai ales în perioada anilor 1948 şi 1949. aproape în acelaşi timp cu adoptarea Statutului Consiliului Europei care va avea loc în mai 1949. Astfel. cât şi pe plan militar. În aceste condiţii.S. Suedia şi Irlanda au refuzat să participe. statele europene au acţionat în sensul instituirii unei apărări europene prin încheierea Pactului de la Bruxelles.cele trei state din Benelux. în decembrie 1948. În Europa.R. însă. în timp de pace.Astfel. Discuţiile purtate s-au încheiat prin adoptarea unui comun. aceasta s-a concretizat în negocieri cu europenii în vederea contractării de obligaţii reciprocităţii consemnate în Tratatul Atlanticului de Nord. precum şi Franţa şi Regatul Unit al Marii Britanii. Semnarea Tratatului a avut loc la 4 aprilie 1949. statele semnatare erau: cele trei state ale Benelux-ului. Principiile directoare ale Tratatului 157 . Portugalia. chiar de tip militar. Planul Marshall destinat să grupeze statele din Europa Occidentală. în care continentul a fost împărţit în perioada imediat următoare celui de al doilea război mondial. din 17 martie 1948. În domeniul securităţii. Norvegia. guvernanţii din Europa Occidentală îşi manifestau temerile faţă de ameninţarea sovietică şi de riscurile unui război. guvernanţii europeni şi-ai orientat politica către Statele unite. deveneau tot mai încordate. Doctrina Truman are la bază Rezoluţia din 11 iunie 1948. iar negocierile au fost reluate în primăvara anului 1949 cu alţi participanţi: Italia. 2. Canada şi state europene . a nu putea interveni în cazul unei eventuale invazii a armatei Roşii. în timp ce Islanda. intervenţia Statelor Unite se face simţită atât pe plan economic. relaţiile dintre cele două blocuri. ani care au rămas în istorie ca fiind marcaţi de politica brutală a Uniunii Sovietice în Europa de Est. adoptată de Senatul american prin care executivul american este autorizat să se angajeze în alianţe. Ca urmare a acestei imposibilităţi de apărare. Această alianţă europeană s-a dovedit. Franţa şi Regatul Unit.-ului.

Organe subsidiare create de către Consiliu.A. pe asistenţa reciprocă în caz de agresiune a unuia din state părţi. zona N. Astfel de modalităţi de ripostă nu sunt predeterminate. pe baza unei proceduri prevăzută la articolul 10 care cere unanimitatea statelor membre pentru ca un nou stat să adere la Tratat. care recomanda măsuri în caz de declanşare a clauzei de asistenţă reciprocă. ajutorul nu este oferit în mod automat şi nu trebuie să fie neapărat de natură militară. 45 – 46. 109 Natacha Vigne.T. se bazează. Italia. p.O. această zona era una occidentală. Editura Lumina Lex. „Organizaţii europene şi euroatlantice”. unde este prevăzută această clauză lasă.109 Structura instituţională prevăzută de Tratatul de la Washington era una simplă. p. ceea ce lasă Statelor Uniteposibilitate de a aprecia oportunitatea utilizării armei nucleare. ce cuprindea numai două instituţii. Acest pact este un instrument de război defensiv care se fundamentează pe postulatul strategic şi militar al unui atac ce ar veni din est. Iniţial. o marjă de manevră şi de apreciere statelor în cazul în care unul dintre ele ar fi agresat. care nu are ieşire la oceanul Atlantic. 42 – 46. Sistemul de apărare instituit prin Tratat este unul regional. ceea ce înseamnă că el tinde să protejeze o regiune a lumii. acesta se întrunea ori de câte ori era necesară adoptarea unor măsuri de urgenţă. Bucureşti. Ion Jinga.Alianţa militară instaurată prin Tratatul de la Washington. care cuprindea state din America de Nord şi un stat fondator. 2001. Consiliul – compus din reprezentanţi din toate statele părţi la Tratat.A. a fost extinsă. A se vedea şi Andrei Popescu. precum întreruperea relaţiilor diplomatice cu statul agresor sau un embargou total sau parţial.T. Concret. şi anume: 1. 158 .O. 2. şi anume zona Atlanticului.. în principal. Articolul 5 din Tratat. însă. op. Prin aderarea şi altor state. printre care un „comitet de apărare”. Secţiunea a II-a Structura instituţională a N. cit. Statul poate să recurgă la măsuri diplomatice sau economice.

cel mai des.O. Consiliul Atlanticului de Nord Consiliul Atlanticului de Nord este instituţia supremă de decizie a N.T. B. Organismele militare ale N.T. propunerea unor subiecte de discuţii. adică la nivel de ambasadori.T.A. de cel puţin două ori pe an‚ Consiliul se reuneşte la nivel ministerial. Dintre atribuţiile Secretarul general reţin atenţia următoarele: promovarea consultărilor între state. Secretarul are un rol deosebit de important. Deliberările sunt luate cu unanimitate de voturi.O. Astfel. este putătorul de cuvânt al N. însă cele mai importante sunt următoarele: a.T. fiecare stat fiind reprezentat de către ministrul său de afaceri externe.A. fără o anumită periodicitate. având în vedere faptul că acesta este cel care prezidează Consiliul Atlanticului de Nord. Consiliul se reuneşte şi la nivelul şefilor de stat şi de guvern pentru oferi orientările fundamentale ale Organizaţiei. Comitetul militar este compus din şefii de stat major din fiecare stat consultare şi de membru. Secretariatul general al N. Aceste organisme sunt numeroase.O. Comitetul se reuneşte de două ori pe an pentru a face recomandări 159 . pe plan internaţional. Secretariatul generale este condus de către un Secretar general.În scurt timp. Consiliul se reuneşte într-una din următoarele formaţiuni: A. în prezent.A. cu unanimitate de voturi. B. Consiliul se reuneşte la nivelul reprezentanţilor permanenţi ai statelor. structura instituţională a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord este următoarea: A. aceste structuri au evoluat către un sistem instituţional foarte bine structurat de organe politice şi militare care.O. stau la baza funcţionării şi organizării Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. ales de către statele părţi. C. C. astăzi.A.

plasate sub un comandament militar integrat şi provenit din forţele navale. Comandamentele militare sunt organe care acoperă o zonă geografică determinată. Astfel. . unul pentru Europa. c. regăsim: .T. pentru centru şi pentru sud. „grupurile permanente” asigură continuitatea activităţii Comitetului. terestre sau aeriene. . d. Ele sunt constituite din contingente naţionale afectate Organizaţiei. În timpul dintre sesiuni.două comandamente strategice. 160 ..O. Comitetul planurilor de apărare şi grupul de planificare nucleară sunt două organe a căror atribuţie principală este aceea de a concepe planuri de apărare comună. situat în Virginia.Consiliului Atlanticului de Nord. aceste structuri. situat în Belgia şi unul pentru Atlanticul de Nord. b. nu reprezintă o armată internaţională permanentă plasată sub autoritatea unui comandament unic.un comandament unic al Alianţei care are funcţii diferite în perioada de pace faţă de perioada de război.trei comandamente regionale: pentru nord-vest. însărcinat cu executarea directivelor Comitetului militar. prin funcţionarii şi componenţa lor. constituie un fel de stat major internaţional.. Forţele N.A.

Uniunea a înfiinţat un Consiliu consultativ format din miniştrii afacerilor externe şi o Comisie permanentă. la Fontainbleau. care 110 Pentru detalii. menite să asigure securitatea colectivă a părţilor. Iniţial. Dispoziţiile Tratatului prevăd organizarea unei reţele de relaţii nu numai militare. Astfel. a se vedea şi Natacha Vigne. În februarie 1948.110) Secţiunea I Apariţia U.E. p. totodată. op. economice şi culturale şi. 161 . mai ales. Franţa şi Marea Britanie invită cele 3 state ale Benelux să participe la un sistem de garanţie mutuală instituit la Dunkerque. chiar dacă Germania este. instanţele militare sunt organizate. imediat după cele o sută de zile). ci şi politice. sunt încheiate o serie de alianţe. expres vizată.. 53 – 58. În plan politic. Originile Uniunii Europei Occidentale În 1947. o evocă pe cea a Tratatului Atlanticului de Nord. Acesta prevede un angajament de asistenţă reciprocă împotriva oricărei agresiuni. cooperarea în vederea redresării europene nu viza numai economia. ci şi aportul militar.O. acestea sunt inspirate din teama unei resurecţii a pericolului german (la fel cum o eventuală reapariţie a “pericolului bonapartist” a stat la originea Tratatului de la Paris. cu sediul la Londra. La 17 martie 1948 este semnat Tratatul de la Bruxelles. reprezentate de instalarea. Sistemul instituţional al Uniunii Occidentale era organizat astfel: A.O. Uniunea Occidentală. Organizaţia ce rezultă din Tratatul de la Bruxelles.Capitolul VII Uniunea Europei Occidentale (U. încă din timp de pace.E. a unui stat major. cit. 1.

o declaraţie prin care Germania se angajează să nu recurgă la forţă pentru aşi asigura reunificarea sau pentru modificarea frontierelor. 2. Ea supravieţuieşte. până la reînnoirea din 1954. în domeniul planificării strategice a armamentului.O. instituţia înfiinţată a fost Comitetul miniştrilor apărării.A. din Uniunea Occidentală în Uniunea Europei Occidentale (U.. practic.T. 162 . în special. B. Acordurile de la Paris În octombrie 1954. dispoziţii necesare implementării de trupe germane în apărarea europeană. angajamentul luat de Marea Britanie de a menţine pe continentul european 4 divizii şi 2 forţe aeriene tactice. având rol. Acesta este asistat de diferite comitete specializate. lipsită de substanţă.O. şi comportă o serie de instrumente diplomatice succesive. recomandarea admiterii Germaniei în N. extinderea Tratatului de la Bruxelles. Odată cu apariţia Organizaţiei Atlanticului de Nord. fiindu-i. Documentele sunt complexe. la Paris.E. organele sale militare fiind absorbite de comitetele atlantice permanente. cu sistemul său de securitate. şi anume: restabilirea suveranităţii germane. În plan militar. atribuirea de noi atribuţii organizaţiei înfiinţate prin Tratatul de la Bruxelles. Uniunea Occidentală devine. în acelaşi timp. crearea unei Agenţii de control a armamentului în Europa. schimbată denumirea.). angajamentul Germaniei federale de a nu fabrica anumite arme.reuneşte. în Marea Britanie. ambasadorii statelor membre şi un reprezentant de la Foreign Office. au fost semnate. Acordurile prin care organizaţia sa extins prin aderarea Republicii Federale a Germaniei şi a Italiei. o declaraţie conformă cu Carta Naţiunilor Unite.. totuşi.

E. conform unui sistem cu geometrie variabilă.O.O. Slovacia şi Slovenia. Islanda.E.E. acţionând sub autoritatea U. Participarea la U. este o organizaţie de apărare europeană care reuneşte 4 tipuri de participare. îl constituie cele două declaraţii făcute la Maastricht.O. Temeiul activităţii actuale a U. U. Ungaria şi Republica Cehă. inclusiv pentru impunerea păcii”.O. Suedia.E. care sunt.T. şi membri ai N.O. 5 al Tratatului de la Washington şi art. prin care miniştrii de externe şi cei ai apărării au definit competenţele militare ale U. Lituania. pot fi folosite pentru misiuni umanitare şi de salvare. Belgia.): Germania. din 19 iunie 1992..T. Italia. în conformitate cu art.O. Marea Britanie.E.E.E. În prezent.O.O.T. de către miniştrii de externe ai ţărilor U. şi/sau ai U. dar şi ale U.A. 6 state care au statut de membrii asociaţi (ţări membre N. Letonia.E. operaţiuni de menţinere a păcii şi misiuni cu forţe de luptă pentru gestiunea crizelor.E.. Bulgaria.): România.A. 5 state cu statut de observator (membri ai N.. Acest gen de misiuni au primit denumirea de “Misiuni de tip Petersberg”.3.. nici în U. Norvegia.): Turcia.E. şi situaţiile în care aceasta poate utiliza forţele armate convenţionale ale statelor membre: “Pe lângă contribuţia la apărarea comună. 4.A. Polonia. din mai 1994: A. 10 state sunt membri activi (membrii U. Portugalia şi Olanda.O. C. B.E. Grecia. în acelaşi timp. decis la reuniunea ministerială de la Luxemburg. şi ai U..E. Rolul U.A. Franţa.E.T.O. unităţile militare ale statelor membre ale U. Estonia.O. 7 state care au statut de parteneri asociaţi (nu sunt membre nici N. Austria.O.O.): Irlanda. Spania. Finlanda şi Danemarca. 5 al Tratatului de la Bruxelles modificat. 163 . Luxemburg. D. la 10 decembrie 1991. care stabilesc rolul acestei organizaţii şi condiţiile în care pot fi admişi noi membri şi Declaraţia de la Petersberg.

O. 111 Semnat în februarie 2001. pentru elaborarea şi aplicarea deciziilor şi pentru acţiunile U.U.O.E.E. în definirea aspectelor de politică externă şi de securitate comună ce au legătură cu domeniiul apărării… Uniunea Europeană încurajează stabilirea de relaţii instituţionale tot mai strânse cu U.E.E. din necesitatea garantării acquisului comunitar. din diferenţele economice şi geopolitice care se vor accentua după extinderea Uniunii la cel puţin 27 de state membre şi. prevede.E va apela la U. J.O.E. în vederea integrării eventuale a acesteia în U.O.. iar în cazul în care operaţiunile respective presupun utilizarea infrastructurii N. nu în ultimul rând. 164 . dacă. să respecte tratatele.E. Astfel. să prezerve şi să servească interesele sale şi să consolideze procesul de integrare. asistă U. cooperarea trebuie: să faciliteze realizarea obiectivelor Uniunii şi ale Comunităţii.E. face parte integrantă din dezvoltarea U. lucru pe care redactorii Tratatului de la Nisa111 lau avut în vedere. ca şi cadrul instituţional unic al Uniunii.A.E. nu dispune de forţe militare proprii.O. care au implicaţii în domeniul apărării”. în art. recurgerea la o cooperare consolidată se dovedeşte a fi deosebită de necesară. dându-i acesteia acces la capacitatea sa operaţională… U. Consiliul european va decide în acest sens… U. se situeze în limitele competenţelor Uniunii sau Comunităţii europene şi să nu intervină în domeniile care intră în competenţa exclusivă a Comunităţii.E. este nevoie de acordul Consiliului Atlanticului de Nord. să respecte acquis-ul comunitar.T. misiunile sale se desfăşoară la cererea Uniunii Europene. intrat în vigoare la 1 mai 1999. Necesitatea abordării acestui aspect decurge.7 că: “U.O. în primul rând. În perspectiva unei Uniuni lărgite. Tratatul de la Amsterdam..

- să nu facă discriminări între schimburile dintre statele membre şi să nu provoace distorsiuni de concurenţă între acestea. nici coeziunii economice şi sociale stabilite conform titlului XVII din acelaşi tratat. Totodată.000 de persoane. Noul tratat stabileşte la 8 numărul maxim de state membre necesar pentru a face posibilă o cooperare consolidată şi prevede posibilitatea realizării acestei cooperări în domeniul politicii externe şi de securitate comună (P. 165 . Tratatul de la Nisa înlătură posibilitatea prevăzută în prezent de tratate pentru fiecare stat membru de a opune un veto declanşării unei cooperări consolidate. 5. să fie deschise tuturor statelor membre. urmate şi de creşterea numărului refugiaţilor în Europa. Considerându-se că Uniunea este capabilă în prezent să conducă operaţiunile de gestionare a crizelor. din tratatul instituind Comunitatea europeană. pentru a face ca mecanismul să fie operaţional. paragraful 2. Tratatul de la Nisa consacră militarizarea Uniunii europene. să respecte competenţele. aşa cum este ea definită la art. Aceste cooperări consolidate trebuie să se situeaze în cadrul Uniunii. dar mai puţin în domeniul apărării. să reunească minim 8 state membre (şi nu majoritatea).C).S. 14. apropiată numeric de “averea” NATO. Sarcinile U. Se prevede necesitatea punerii la punct a unei forţe de management al situaţiilor de criză care să intervină cât mai repede posibil. Scopul declarat este acela de a evita ca un conflict să se declanşeze şi să se transforme în războaie de proporţii.O. să respecte rolul instituţiilor şi să permite statelor care nu participă iniţial să se alăture ulterior. drepturile şi obligaţiile statelor membre neparticipante..E.E. să nu afecteze dispoziţiile Protocolului care integrează acquis-ul Schengen în cadrul Uniunii Europene.- să nu aducă atingere Pieţei interne. În concluzie. având consecinţe dezastruoase. cei 15 au căzut de acord să echipeze şi să antreneze o forţă de reacţie rapidă de 60.

E.Sarcinile Uniunii Europei Occidentale constau în: obligaţia generală de asistenţă în caz de agresiune contra unui stat membru. Adunarea consultativă Adunarea consultativă nu reprezintă direct popoarele. 2. El poate fi convocat de urgenţă pentru a permite Înaltelor Părţi contractante să se întâlnească în orice situaţie care s-ar constitui într-o ameninţare la adresa păcii. evoluând de la o simplă alianţă la o organizaţie cu instituţii proprii. dar.E. Secţiunea a II-a Structura instituţională a U. în scopul consolidării influenţei politice în cadrul N. şi de a crea o identitate europeană de securitate. 1.E. cărora li se adaugă o Agenţie pentru controlul armamentelor. succede Consiliului consultativ şi este organizat astfel încât să-şi poată exercita atribuţiile având caracter de continuitate. statuează cu majoritatea de 2/3 sau chiar cu majoritate simplă. deciziile sunt luate.O. Ea presupune existenţa a 3 organe principale. prezervarea păcii şi securităţii în Europa.A.O. Consiliul este o adunare la nivel diplomatic. cu unanimitate. U.T. Consiliul U.O. formată din miniştrii sau alţi reprezentanţi ai statelor membre. ea fiind alcătuită din reprezentanţii statelor membre care ocupă un loc în Adunarea consultativă a 166 . s-a transformat.O. Consiliul U. În cadrul Consiliului.E. special prevăzute în protocoalele cu privire la forţele Uniunii. în principiu. în anumite cazuri. oferă statelor membre o platformă de cooperare în materie de politică de apărare şi securitate.O.

aceştia participă la 2 forumuri parlamentare.E. cât şi întregul personal sunt supuşi controlului administrativ al Secretariatului general al Uniunii Occidentale. directorul este numit pentru o perioadă de 5 ani prin decizia unanimă a Consiliului. Atât directorul. ales de către Consiliu. este condus de un secretar general. poate adresa recomandări guvernelor statelor membre ale U. 167 . de asemenea. 3.O. organizează şi desfăşoară anchete. Agenţia pentru controlul armamentelor Agenţia este formată dintr-un director asistat de un director adjunct şi de către mai mulţi funcţionari. Adunarea poate adopta o moţiune de dezaprobare. iar mandatul său nu poate fi reînnoit. Astfel. Printre atribuţiile Agenţiei se numără următoarele: veghează la respectarea regulilor de control al armamentelor. elaborează rapoarte pe care le prezintă Consiliului. 4. atunci când este cazul. Aceasta permite să se cunoască opinia parlamentarilor statelor membre.Consiliului Europei. Pe baza raportului activităţii Consiliului. Secretariatul general Secretariatul. Adunarea nu are putere legislativă şi nici atribuţii bugetare.

S.S.C.E. tinde să devină o zonă de securitate comună pentru Europa. ce cuprinde 54 de state.C.C. op.Capitolul VIII Organizaţia pentru securitate şi cooperare în Europa (O.C. este legată de evoluţia relaţiilor estvest ale momentului. p. printre care şi statele rezultate în urma destrămării U. în anii ’90. Iniţial.S. 112 Pentru detalii. 168 . 1. prin apariţia a noi structuri şi organe permanente.C.C.).S.)112 O.E.. era vorba despre instituţionalizarea separării Europei într-un mod care să stabilească imuabilitatea blocului comunist. Propunerea înfiinţării unei conferinţe care să grupeze toate statele din Europa şi Statele Unite vine din partea Uniunii Sovietice: ea dorea să-şi vadă recunoscută intangibilitatea frontierelor.E. această Conferinţă s-a instituţionalizat.S. odată cu adoptarea Cartei de la Paris. creată în anul 1975. este cea mai mare organizaţie europeană.S. Pe de altă parte.E. Statele occidentale se declară favorabile acestei propuneri. însă Statele Unite sunt mai reticente. Cu timpul.S.E. cit.R.E.. Alegerea în calitate de Preşedinte al Statelor Unite a lui Richard Nixon favorizează proiectul. Secţiunea I Apariţia C. Contextul internaţional Apariţia C.S. la mijlocul anilor ’70. 59 – 64. O. Organizaţia pentru securitate şi cooperare în Europa a fost o Conferinţă ce purta acelaşi nume (C. a se vedea Natacha Vigne. În prezent.

E. cooperarea economică şi socială. Actul final de la Helsinki Conţinutul Actului adoptat la 1 august 1975 este mai mult un program destinat să reglementeze relaţiile dintre state.C.În anul 1972 au fost demarate pregătirile la Helsinki. respectarea drepturilor inerente suveranităţii. cooperarea umanitară şi urmările conferinţei. cooperarea economică şi tehnică între europenii celor două blocuri. f) neintervenţia în afacerile interne. a luat fiinţă ca urmare a bipolarităţii existente. ca urmare a lucrărilor experţilor desfăşurate între anii 1973 şi 1975 la Geneva. după doi ani de negocieri. la 1 august 1975. întâlnirea la vârf a şefilor de stat şi de guvern din 35 de state. cu privire la patru mari teme: securitatea europeană. D. C. urmările Conferinţei. a adoptat „Actul final de la Helsinki”. El cuprinde 4 mari puncte: A. în Finlanda. printre care şi Uniunea Sovietică şi Statele Unite. C. drepturile omului. B. d) integritatea teritorială a statelor. precum şi o serie de măsuri de încredere: a) egalitate suverană.S. adică modalităţile în care progresele realizate în domeniile respective vor putea fi verificate. b) nerecurgerea la ameninţarea sau la folosirea forţei. Astfel. c) inviolabilitatea frontierelor. 169 . în scopul de a funcţiona în vederea stabilizării relaţiilor dintre est şi vest şi pentru recunoaşterea statutului teritorial al frontierelor. Astfel. Conferinţa s-a reunit la nivel ministerial. e) reglementarea paşnică a diferendelor. securitatea. Secţiunea consacrată Securităţii cuprinde un decalog de principii fundamentale pe care ar trebui să se întemeieze relaţiile interstatale de pe continentul european. A. la începutul lunii iulie 1973. 2.

precum nerecurgerea la forţa armată sau reglementarea paşnică a diferendelor. j) executarea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate conform dreptului internaţional. Actul final de la Helsinki nu este un tratat internaţional al cărui conţinut să fie obligatoriu pentru statele care îl acceptă. se doreşte să se poată ajunge la o minimalizare a factorilor de război. Acest ansamblu reuneşte principii. în special după unificarea Germaniei. D. deja. 170 . în prezent. adoptată la 21 noiembrie 1990 în urma întâlnirii la vârf a şefilor de stat şi de guvern. În plan juridic. „Carta de la Paris pentru o nouă Europă”. „Dimensiunea umană”.S.C. B. Cooperarea economică şi socială interesează cooperarea între statele comuniste şi sistemele liberale. cuprinzând aici şi libertatea de gândire. destinat să guverneze relaţiile şi să orienteze conduita statelor. vizează drepturile omului. a religiei sau a convingerilor.E.E. C. adică toate conferinţele care să cuprindă reprezentanţi ai statelor denumite „procesul C. A patra secţiune prevede reuniunile următoare. denumită. Cea de a treia secţiune (drepturile omului). h) egalitatea drepturilor popoarelor şi dreptul popoarelor de a dispune de ele însele. Ea se interesează de aspectele instituţionale. Secţiunea a II-a Carta de la Paris şi sistemul instituţional al C. Măsurile de încredere vizează securitatea şi sunt mecanisme care tind să asigure transparenţa militară pentru a reduce riscul unui conflict armat.”. Actul este un acord politic.g) respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. existente în Carta Naţiunilor Unite.C. i) cooperarea între state. ia act de transformarea peisajului politic european. libertatea conştiinţei.S. datorită unui sistem de notificare reciprocă a anumitor informaţii.

Conferinţa şefilor de stat sau de guvern ai statelor membre . în timp. E. destul de restrânsă.Carta instituţionalizează cooperarea politică în cadrul Conferinţei. mecanismul este caracterizat printr-o reală mobilitate. chiar dacă autoritatea sa rămâne. unele ameliorări. Secretariatul. s-a încheiat prin adoptarea unui document intitulat „Către un 171 . B. Această nouă logică instituţională s-a dovedit a fi necesară având în vedere descompunerea blocului comunist şi atomizarea Europei de Est în interiorul Conferinţei. încă. în anul 1992. D. C. El asigură urmărirea politicii de orientare decisă de întâlnirile la vârf. este organizată o dată la doi ani. Instituţiile înfiinţate în anul 1990 şi pe care se structurează actuala organizaţie sunt următoarele: A. în decembrie 1994.C. până în prezent. Comitetul înalţilor reprezentanţi pregăteşte întâlnirile la vârf şi pe cele ale Consiliului de miniştri. Organe tehnice având competenţe specializate: Centrul de prevenire a conflictelor ale cărui atribuţii sunt cele privind reglementarea în mod paşnic a diferendelor.S. Adunarea parlamentară a ţinut sesiunea inaugurală la Budapesta. Secţiunea a III-a Declaraţia de la Budapesta şi înfiinţarea O. Înaltul Comisariat pentru minorităţile naţionale a fost instituit pentru a rezolva conflictele apărute în stadiul incipient. Biroul pentru alegeri libere sprijinind organizarea de alegeri libere. în mod simbolic. Întâlnirea la vârf a şefilor de stat şi de guvern desfăşurată la Budapesta. prima reuniune având loc. la Reichstag din Berlin. Organizarea instituţională construită la Paris a cunoscut.E. Este formată din membrii parlamentelor naţionale din fiecare stat şi dispune numai de competenţe consultative. astfel că. Consiliul miniştrilor afacerilor externe se reuneşte cel puţin o dată pe an.organul suprem.

E.securitatea Europei – noutatea principală rezidă în adoptarea conceptului de securitate globală.C. adoptat la 21 martie 1995 de către statele O. îşi aduce contribuţia sub forma asistenţei tehnice.S. economice.C..E. 172 .C.C.E. De asemenea.S.S.controlul armamentelor – Documentul de la Viena cuprinde o serie de măsuri de încredere şi de securitate negociate sub egida O. au fost încredinţate noi misiuni şi atribuţii pentru O.diplomaţia preventivă şi gestionarea crizelor – aceasta se concretizează prin punerea în aplicare a Pactului de stabilitate în Europa.parteneriat veritabil într-o eră nouă” şi care se situează în prelungirea Cartei de la Paris.S. termen prin care este stabilită şi recunoscută interdependenţa aspectelor politice. El prevede schimbul de informaţii cu privire la forţele militare.E – fiind mai constrângătoare decurgând din noua ordine europeană. ca structură de securitate care cuprinde statele de la Vancouver la Vladivostok (…)”.E.E. cum ar fi: . sociale.C. informaţii prealabile cu privire la orice mişcare a trupelor şi un control al transferului de armament.S. Paragraful 3 prevede noua denumire al cărui obiectiv este acela de a arăta „(…) determinarea de fapt a O.C. – ca forum interstatal legat de bipolaritate şi O.consolidarea democraţiei. la care O. . culturale pentru a favoriza pacea. . care face deosebirea dintre C.C. .S.E.S. Astfel apare o nouă idee pentru această structură.

E. Înfiinţată pentru a elimina barierele vamale dintre statele sale membre. reticentă la înfiinţarea Comunităţilor europene a lansat ideea instituirii unei mari zone de liber schimb. în prezent. În iunie 1955. ea nereunind.) şi Comunitatea europeană a energiei atomice (C. în interiorul căreia barierele vamale să fie eliminate între cele şase state fondatoare ale Comunităţilor (Germania. Luxemburg) şi celelalte state membre ale Organizaţiei europene de cooperare economică 173 . din 25 martie 1957.L. Înfiinţarea A. prin care s-au înfiinţat cele două Comunităţi: Comunitatea economică europeană (C.S.L. conferinţă care a stat la baza adoptării Tratatelor de la Roma. a relansat dinamica Europei celor şase.E.A.E. 1. Olanda.) Asociaţia europeană a liberului schimb este cea mai mică dintre organizaţiile europene de cooperare.L. în Sicilia./Euratom).Capitolul IX Asociaţia europeană a liberului schimb şi Spaţiul economic european Secţiunea I Asociaţia europeană a liberului schimb (A. Franţa.S.E.E. Conferinţa de la Messina.S.E.E. a avut loc în anul 1960. Italia. Belgia. ea se prezintă mai mult ca o zonă supusă unor reguli speciale decât ca o organizaţie structurată. decât patru state. Apariţia A. Marea Britanie. chiar în momentul în care construcţia comunitară europeană instituia Piaţa comună.

Consiliul. 113 Organizaţie ca a dispărut odată cu crearea O. El acţionează. prin intermediul recomandărilor adresate statelor membre. după negocierile care s-au derulat la Stockholm. Regatul Unit.(O. Are posibilitatea de a propune acorduri internaţionale statelor. de către Consiliu. la iniţiativa Suediei. Suedia şi Elveţia au încheiat. Austria.E. 2.S.E. Tratatul instituind Spaţiul economic european a adăugat o Curte şi o Autoritate de supraveghere pentru a asigura respectarea sa. la 4 ianuarie 1960. având drept obiectiv principal pe acela de a repartiza ajutorul american pentru Europa în cadrul Planului Marshall. poate să adopte şi decizii cu privire la dezarmarea vamală. care îşi are sediul la Geneva.. în scopul de a diminua efectele Pieţei comune a Comunităţilor europene. comitetele permanente. de asemenea. şapte state au arătat o mare coeziune şi au decis să creeze între ele o mică zonă a liberului schimb. Astfel.E. Convenţia care a pus bazele Asociaţiei europene a liberului schimb şi care a intrat în vigoare la 3 mai. Celelalte structuri au fost create. este foarte simplă. toate. În timpul negocierilor care au avut loc.E. dar. Ea cuprindea 18 state. deoarece tratatul nu-l prevedea decât pe acesta.C.S. potrivit caracterului său de instituţie de cooperare interguvernamentală. formate din experţi şi comitetele consultative. Rolul său este de realiza obiectivele Tratatului de la Stockholm.C. Norvegia. În urma unui acord încheiat între statele membre ale O. iar adoptarea deciziilor este posibilă cu unanimitate. În cadrul acestei organizaţii a fost lansat planul cu privire la crearea unei zone de liber schimb. state care au acceptat ajutorul american. în principal. are în componenţa sa miniştrii din statele membre şi se reuneşte la acest nivel cel puţin de două ori pe an.E.E.L. Danemarca.L. Organizarea instituţională a A. Fiecare reprezentant dispune de câte un vot. 174 .E.D.C. au apărut Secretariatul. propunerea a rămas în stadiu de proiect.113). adică eliminarea barierelor vamale. Structura instituţională a A. Portugalia. Aceasta din urmă a luat fiinţă la 16 aprilie 1948.

rând pe rând.S. La mijlocul anilor ’80 a fost decisă o asociere de o manieră mai structurată. Ca urmare a intensificării schimburilor economice între resortisanţii diferitelor state. membrii A. Odată apărută concurenţa.E.L.E.ambiţia integrării economice depăşeşte liberul schimb. organizaţia liberului schimb va pierde din membrii săi care.S. Contextul apariţiei S. şi anume: . au devenit primele partenere comerciale ale Comunităţilor. Acestea stabileau regimuri ale liberului schimb pentru produsele industriale cu reducerea progresivă a drepturilor de vamă. astfel încât. la 9 aprilie 1984. în prezent. Pentru a realiza o legătură cât mai strânsă între cele două organizaţii au fost încheiate o serie de acorduri.L. devin state membre ale Comunităţilor europene. Pe această bază. la finalul cărora a fost încheiat Tratatul Spaţiului economic european la Porto. prin originalitatea acesteia din urmă. statele membre ale A. în Portugalia. 175 . la 2 mai 1992.) 1.L.E.Secţiunea a II-a Spaţiul economic european (S. la 22 iulie 1972.E. Elveţia. această asociere aduce două elemente de noutate în relaţiile organizaţiilor. Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.acordul va fi încheiat între organizaţii şi nu sub formă bilaterală între state.E. astfel încât să se creeze o piaţă pentru cei 380 milioane de consumatori. în primul rând.E. Relaţiile dintre Comunităţile europene şi A.S. au fost încheiate o serie de acorduri bilaterale între statele membre ale celor două organizaţii. Liechtensteien şi Islanda. sunt caracterizate. au avut loc negocierile.E. . sunt numai Norvegia. lucru ce a fost realizat la Luxemburg. Cu timpul.

Consiliul S. 68. d.. Structura instituţională a S. Comitetul consultativ reuneşte 18 membri şi are un rol consultativ. Tratatul prevede trei elemente principale. formarea şi tineretul (participarea la programele Erasmus şi Comett.S. pune în aplicare orientările propuse de către Consiliul S. acesta are rolul de a formula avize. ci numai stabileşte noi relaţii pe plan economic. deja. în diferite domenii sau acţiuni comunitare este angajată: protecţia consumatorilor. care devin aplicabile şi statelor A. cercetarea şi dezvoltarea tehnologiei.. B. b. educaţia.E. a serviciilor.S.2. 114 A se vedea şi Natacha Vigne. politicile orizontale care permit consolidarea cooperării între Comunităţile europene şi A. pe textele dreptului comunitar. 176 . organizată în jurul a doi poli: punerea în aplicare a tratatului şi supravegherea respectării acestuia: a.E.E. de exemplu). p. şi anume: A.E. cele patru libertăţi de circulaţie a mărfurilor.. Comitetul parlamentar mixt este alcătuit din 24 de membri ai Parlamentului european sau din delegaţi ale statelor A. nu o elimină pe cea instituită de A. o structură instituţională a fost creată pentru aplicarea tratatului.E.E.. op. care reuneşte reprezentanţii permanenţi ai statelor membre. a persoanelor şi a capitalurilor (plăţilor). înscrise în tratatele comunitare originare sunt extinse şi la Spaţiul economic european şi care se bazează pe acquis-ul comunitar (în practică.E.L.L. Astfel. mediul înconjurător. ci i se adaugă acesteia.E.E. este format din miniştrii reprezentând toate statele membre şi un reprezentant al Comisiei. c. în principal. cit. Comitetul mixt S.S. C.E. Structura instituţională a S.E. în jur de 12000 de pagini).E. bazându-se.E. politica socială etc.E.S.L.L.. Consiliul se reuneşte de două ori pe an şi adoptă direcţiile principale de acţiune. în vigoare între cele 15 state membre ale Comunităţilor europene.114 Tratatul instituind Spaţiul economic european nu înfiinţează o nouă organizaţie între cele 19 state.

Supravegherea aplicării Tratatului S.E.E. se realizează prin instituţii specifice numai A.E.L.S., nu şi Uniunii Europene, deoarece acesta din urmă are, deja, instituţii care să asigure controlul statelor membre (Comisia şi Curtea de justiţie a Comunităţilor europene). Aceste instituţii sunt: - Autoritatea de supraveghere: reuneşte 5 persoane alese de către state şi care au două atribuţii esenţiale constând în supravegherea statelor, pe de o a parte, şi a întreprinderilor, pe de altă parte. Pentru a verifica conduita statelor, Autoritatea poate să decidă desfăşurarea unor anchete din oficiu sau pe baza unei plângeri din partea altui stat sau a unui particular şi să dea un aviz public care autorizează sesizarea Curţii atunci când nu este respectat; persoanele private operatori economici pot face obiectul unei decizii în temeiul căreia să ceară încetarea oricărei conduite, atitudini, acţiuni însoţită de o eventuală amendă; - Curtea, cu sediul la Geneva, reuneşte 5 judecători desemnaţi de către guvernele statelor membre pentru o perioadă de 6 ani. Competenţele sale sunt asemănătoare celor ale Curţii de justiţie a Comunităţilor europene.

177

Bibliografie
I. Cursuri, tratate, monografii
1. Literatură de specialitate străină
Adam, H.T., „Les organismes internationaux spécialisés – contribution à la théorie générale des établissments publics internationaux”, Tome V (dirigé par Charles Rouseau), Ed. LGDJ, 1992; Belanger, M. – „Institutions économiques internationales”, ed.5, Paris, 1992; Bertrand, Maurice, „L’ONU”, Ed. La decouverte, 1994; Charpentier, Jean, „Institutions internationales”, ed.13, Ed. Dalloz, 1997; Colliard, Claude Albert; Dubouis, Louis, „Institutions internationales”, ed.10, Ed. Dalloz, 1995; Constantinos Lycourgos: „L’association avec union douanière: un mode des relations entre CEE et des États tiers”, Ed. Pedone, 1994; Dormoy, Daniel, „Droit des organisations internationales”, Ed. Dalloz, 1995; Dupuy, Jean, „Manuel sur les organisations internationales – a handbook on international organisation”, Ed. Martinus Nijhoff Publishers, 1988; Jacqué, Jean-Paul, „Droit institutionnel de l’UE”, Ed. Dalloz, 2001; Réseau, Vitoria, (sous la direction de Daniel Dormoy), „L’UE et les organisations internationales”, Ed. Bruylant, 1997; Roche, Jean-Jacques, „Le systèm international contemporain”, ed.2, Ed. Montchrestien, Paris, 1994; Sauron, Jean-Luc, „Cours d’institutions européenne”s, Gualino Editeur, 2000; Schraepler, Hans Albrecht, „Organisations internationales et européennes”, Ed. Economica, Paris, 1995;
178

Usher, J.A., „EC institutions and legislation”, 1998 (European Law), Ed. Addison Wesley Longroun Ltd.; Vigne, Natacha, „Les institutions européennes”, Ellipses, Ed. Marketing S.A.Paris, 1997; Zarka, Jean-Claude, „Les institutions internationales”, Ellipses, Ed. Marketing S.A., Paris, 1995;

2. Literatură de specialitate în limba română
Cairns Watter, „Politicile şi instituţiile UE”, Editura Corint, 2001; Darie, Nicolae, „Uniunea Europeană. Construcţie. Instituţii. Legislaţie. Politici comune. Dezvoltare”, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2001; Filipescu, Ion P.; Fuerea, Augustin, „Drept instituţional comunitar european”, ediţia I (1994), a II-a (1996), a III-a (1997), a IV-a (1999), Editura ACTAMI, Bucureşti; Fuerea, Augustin, „Instituţiile Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002 Jinga, Ion; Popescu, Andrei, „Integrarea Europeană - Dicţionar de termeni comunitari”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000; Popescu, Andrei; Jinga, Ion, „Organizaţii europene şi euroatlantice”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001; Lefter, Cornelia, „Drept comunitar instituţional”, Ed. Economica, Bucureşti, 2001; Moca, Gheorghe, „Dreptul organizaţiilor internaţionale”, Bucureşti, 1997, editat de Fundaţia Universitară Română de Ştiinţe şi Arte “Gh. Cristea”; „Drept internaţional public”, vol. I, Ed. Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte UNEX AZ, Bucureşti, 1992; Miga – Beşteliu, Raluca, „Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional public”, Editura All, Bucureşti, 1998; Miga – Beşteliu, Raluca, “Organizaţii internaţionale interguvernamentale”, Ed. All Beck, 2000;

179

10. Universitatea “Valahia”. . – 1949. Tratatul de la Bruxelles. 180 . Tratatele de la Roma. Adrian.T. Coman. „Drept internaţional public”. 3. Florian. 2001. şi EURATOM 1957 (intrate în vigoare în 1958). Năstase. privind Uniunea Europeană .E. Lumina Lex. Dumitra. 8. 7. semnat în februarie 2001. Tratatul de la Nisa. 2001.1986 (intrat în vigoare în 1987). 9. Ion. Acordurile de la Paris cu privire la Uniunea Europei Occidentale – 1954. 1949.E.1992 (intrat în vigoare în 1994). Andrei.E. .1992 (intrat în vigoare în 1993). 6. instituind un Consiliu unic şi o Comisie unică 1965 (intrat în vigoare în 1967). 1994. Tratatul de la Amsterdam. Popescu.A. 13. 11. 12. 4.A. Târgovişte. Tratatul de la Paris. Ed. Tratatul de la Maastricht.1951 (intrat în vigoare în 1952). Convenţia cu privire la Asociaţia europeană a liberului schimb – 1960. Adrian. „Organizaţii europene şi euroatlantice”. instituind C. Legislaţie 1. “Organizarea internaţională”. Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRL.O. 2.C. Bucureşti.1997 (intrat în vigoare în 1999): 14. II. Bucureşti. privind Uniunea Europeană . Tratatul de la Washington institund N. Actul unic european . instituind C.Năstase. Jinga. Popescu. Carta de la Paris pentru o nouă Europă – 1990. 5. Actul final de la Helsinki – 1975. Tratatul Spaţiului economic european. Statutul Consiliului Europei.

.......... Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului (C.......... funcţionare şi atribuţii. Organele comunitare ....................................................................E................................ 23 Principiile care guvernează activitatea instituţiilor comunitare..S.............. Apariţia instituţiei ................. Primul pilon: Comunităţile europene ..................................... 14 Secţiunea a IV-a ..............C............................................................................................................................ 22 Secţiunea a VI-a ............................. Comunitatea europeană a energiei atomice (C..........E.................................................................................................... 8 2..................................................................... 20 Secţiunea a V-a............................................................................. 7 Crearea Comunităţilor europene ..................................... 4 Capitolul I ..... 21 1................Cuprins Abrevieri ................ 19 2..... 16 Consideraţii generale cu privire la Uniunea Europeană......................................................................................................................................................E... /C...... A doua etapă: Consiliul european (1974 – 1987)...E........................................................................ 6 Comunităţile europene şi Uniunea Europeană............................................ 28 2.................................................. 24 Instituţiile Uniunii Europene ......E.................E..................... privind Uniunea Europeană ................................... Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene ........... Al treilea pilon: cooperarea poliţiei şi cea judiciară............................................................................................. Instituţiile comunitare ... 21 2.... 6 Secţiunea I ............... Personalitatea juridică a Uniunii Europene./EURATOM) şi Comunitatea economică europeană (C............................................................................................... Prima etapă: întâlnirile în cadrul conferinţelor (1961 – 1974)................................ 6 Secţiunea a II-a.............................. 24 Consiliul european ............................ 29 181 ............................................................C............... 26 C....................................................................... 11 2...................... 17 A..............................................................................................A................ Instituţionalizarea Consiliului european prin Tratatul de la Maastricht. 2 Planul lucrării.................................) ........... Al doilea pilon: politica externă şi de securitate comună (P............... 11 1...............)............................................. organizare........................................ 6 Premisele apariţiei Comunităţilor europene.........................................................................C................... 11 Tratatele Uniunii Europene ...... 17 B............................ 18 C............... 24 1.......A...................................O............................................. 16 1..................................................... 24 A...................................................................... 24 Secţiunea I ............................................................................................................... 27 D...................................E.) .............. 7 1............................................................................ 23 Capitolul II ............... Oficializarea Consiliului european prin Actul unic european...... Componenţă...... Cei trei piloni ai Uniunii Europene ..... 9 Secţiunea a III-a ............................. Tratatul de la Amsterdam. 25 B................................................................................................................ 21 Delimitări conceptuale .................................................

........................................................... 60 Parlamentul european.............................. 67 3............................................E............................. 75 Secţiunea a V-a......................................................................... Funcţionarea ................................... 42 c............................................................................................................................... În materie legislativă.................................................. 34 a............... 48 1..................................... Control politic ............................................................................................................................... Organizare şi funcţionare ............................................. Atribuţiile ............................................................................................................ 85 182 .............................................. Componenţa Consiliului Uniunii Europene............................................... 77 Instituţiile jurisdicţionale ...................................................................................... 37 Unanimitatea... Curtea Europeană a Drepturilor Omului .......... 48 2.... 77 2......................... 80 C................................................................ Curtea penală internaţională.................................................................................... Competenţă (putere) bugetară................ 64 A..................................................... Tribunale penale speciale ............ ................................................ 33 A.............................. În materie de relaţii externe .................................................................... Componenţa şi statutul membrilor Comisiei ................................................................ 56 Secţiunea a IV-a .................................................................................. Consideraţii generale .................... 69 a.. 79 A.................................. 60 1................... 30 1........................................................... Atribuţii ............... 30 2.............................................................................................................. Preşedinţia Consiliului......................................................................................................................................... Tribunalul Militar Internaţional de la Nurenberg............ 48 Comisia europeană ..................................................................................... Organele auxiliare ............................ 64 B....................... Componenţa Parlamentului european ................................................................................ 82 D................ Funcţionarea Consiliului .............................................. 83 F................ 68 B. 79 B............................ 37 Majoritatea simplă ................................................... Consideraţii preliminare ..................................... Organizarea............................ 84 a.................... 73 d....................................................... Curtea Internaţională de Justiţie .... 72 c........... Organizarea şi funcţionarea Consiliului U... Organizarea şi funcţionarea ............................................................................................. 33 B........................................ 35 b.. Instanţe jurisdicţionale internaţionale ................................................ 52 3........... 71 b............... 32 3..................................... 60 2.... 30 Consiliul Uniunii Europene.. 69 Dreptul de a primi petiţii de la cetăţenii Uniunii .....................................................Secţiunea a II-a.......................................... 77 1................................................................................................................................................................................... 83 E......................................................................................... Atribuţiile Parlamentului european.............................. Curtea de justiţie a Comunităţilor europene – scurt istoric.................... 70 Mediatorul............................. 43 4........................................................................ 37 Majoritatea calificată ................................. Atribuţiile Comisiei europene................. 68 A................ Reguli şi metode de exercitare a dreptului de vot ................................. Delimitări conceptuale ............... Organizarea Consiliului ........................................................................................... Delimitări conceptuale ..... 46 Secţiunea a II-a..................................................

....................................................................... 90 B................... 104 c................................................................................................................... 103 ⇒ Terţa opoziţie ............................................................................ 105 Recursul funcţionarilor comunitari........................................................................... 103 ⇒ Revizuirea ................................... Excepţii de la normala desfăşurare a procedurii ordinare........... 96 Excepţia sau incidentul ........................... Competenţa Curţii de justiţie ............................. 97 Absenţa pârâtului ......... 96 Asistenţă juridică gratuită .............................................................................................. ......................................................... 85 c..................................................... 86 ⇒ Judecătorii ............................................................................. 86 A... 94 ⇒ Faza orală ........................................................................................ 86 a............... 90 b...............................E................................................................................................................................................................................... 94 a............................................................................................................ 91 C............................................................ ............................................... 85 3........ Structura Curţii ..........................E...... 102 Omisiunea de a hotărî ..................................................... 93 D................................ Tribunalul penal internaţional pentru judecarea si pedepsirea persoanelor vinovate de încălcarea dreptului internaţional umanitar pe teritoriul fostei Iugoslavii............................................................................................................................................A.. prevăzută în Tratatul instituind C........................... 100 Rectificarea erorilor materiale .............................................. Structura şi statutul membrilor .......................................... 104 Interpretarea hotărârilor ............................................................. 88 ⇒ Grefierul............................................................................................ 106 Procedura micii revizuiri....................................................................................................................................................................................... Statutul membrilor Curţii de justiţie ................. 102 Opoziţia................................................................................................ Procedura ordinară................. 86 ⇒ Preşedintele ..............b................................................................ 96 b............. Curtea de justiţie a Comunităţilor europene .............. 89 ⇒ Raportorii adjuncţi ............................................................. 88 ⇒ Avocaţii generali... 89 ⇒ Referenţii........................................................... 95 ⇒ Deliberarea şi hotărârea.... 103 Căile extraordinare de recurs ......................................A....................................................................... 98 Procedura de urgenţă ............................. 92 ⇒ Competenţa „ratione materiae” .............................................................................. Procedura în faţa Curţii de justiţie........ 98 Desistarea............................................................................... 99 Terţii intervenienţi .......................................................................................................................... 94 ⇒ Faza scrisă .................................... 92 ⇒ Competenţa „ratione personae” ...C............................................................................. Organizare şi funcţionare ............................. 106 183 ..... ..E....................................................................................... Procedurile speciale ................................................................. 105 Problemele prejudiciale................................................... Tribunalul internaţional penal pentru pedepsirea persoanelor responsabile de comiterea crimelor de genocid şi alte violări grave ale dreptului umanitar pe teritoriul Ruandei sau al statelor învecinate ............... 105 Procedura recursului împotriva hotărârilor Comitetului de arbitraj al C.........................................................................

...................... organizarea şi funcţionarea Curţii ................................... 135 Capitolul IV ..................................................................... Competenţa T..................................................... 107 Recursul în carenţă....................... Comitetul regiunilor... organizare şi funcţionare........................... 124 A............................................ Sistemul European al Băncilor Centrale (S...................).................................... 119 Curtea de conturi .................................................................................... 142 Curtea de Justiţie ........................Procedura de avizare în materie de acorduri încheiate în cadrul Tratatului instituind C................................................................................................................................................................ Recursurile în faţa Curţii de justiţie ...................................... 114 4................................................................I........................................................... Componenţă.......................................................... Banca Centrală Europeană (B................................................ 124 1........................ Comitetul economic şi social (C............. 138 Tratatul de la Nisa cu privire la reforma în materia instituţiilor Uniunii Europene................E.....................................................................................................E..............A...................................................................................... 143 184 ...................................B....................................................................................................................... 140 2...................................................... 120 2.................................... 141 Comisia Europeană ................................... Reponderea voturilor .......................................... 113 Recursurile în plină jurisdicţie ...........139 Secţiunea I ............................................ 129 Secţiunea a II-a......... 119 1...........................) .......................................................................................... 126 2.................. 119 Secţiunea a VI-a ..............C............................................... 124 Organele comunitare.............................. Atribuţii ................................................E................................) ................................E...................................................................................E............ 132 Alte organe comunitare ....E.............................................................. 107 Recursul în anulare ............................................C................ 142 Curtea de Conturi ................ 128 A... 118 C.....................................................S..... ................................................. 133 3.. Acţiunea Băncii europene de investiţii.............................P...................................... Comitetul Consultativ C................................ 142 Secţiunea a VI-a .......... 128 B..... Compunerea.................................................................................E........... Extinderea votului cu majoritate calificată....................................................... 117 B.................................. 124 Secţiunea I ............................................... 140 Consiliul Uniunii Europene................................................................................................................................................................................................ 125 B.......... 124 Organele financiare comunitare ..... Tribunalul de primă instanţă ...................................... 117 A.......................................................................................................................)....................................... 132 2.............. 139 Secţiunea a II-a.............................C................................... 140 Secţiunea a III-a ....................... 107 Executarea hotărârilor Curţii ................... Procedura în faţa Tribunalului de primă instanţă ............. 110 Recursul în interpretare........................................... Banca Europeană de Investiţii (B................................................. Sistemul european al Băncilor Centrale şi Banca Centrală Europeană ................................................................I........................................................................................................................................................................................................................ 132 1.............................. 107 d........ 121 Capitolul III......................................... 140 1........................................... Organele Băncii europene de investiţii ................................ 142 Secţiunea a V-a....... 139 Parlamentul european ............. 141 Secţiunea a IV-a ...........................

.............. .......... ............................... 152 a........................................................................... 146 Secţiunea a II-a...................................... 156 Secţiunea I ... Atribuţiile Adunării ........ Sarcinile U.... 161 1........................ 159 C..T................................................................................. Participarea la U.. 161 Apariţia U................O......................................................................... 145 Consiliul Europei ................ 166 185 ........ 156 (N............................................ Reuniunile Consiliului Europei .....................................................................O........................................................... 143 Secţiunea a VII-a........... 161 2......................................................... ......................................................... 166 1......................................................................... 152 b................................................................................................. 159 Capitolul VII .................................................... 157 Secţiunea a II-a................ Rolul U............................O................. 156 Constituirea N................ Congresul Europei.........................E....... 163 4......... 145 Secţiunea I ........................... 163 5...... 151 D.................................. 156 1......... 165 Secţiunea a II-a............ 145 Scurt istoric al Consiliului Europei ....... 145 2................................. Organismele militare ale N....T... 161 Uniunea Europei Occidentale (U.......E....................................................................... Adunarea consultativă a Consiliului Europei ............... Secretariatul general al Consiliului Europei....................... 162 3................................................................................................ Acordurile de la Paris... 153 F...........................................................................A.................... 149 B...................................................................................................E...O..........).......) .............O................................................................ Curtea europeană a drepturilor omului................................... 148 1.............................. 156 2................................................................................................................................................................................ 156 Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord........... Atribuţiile Comitetului de miniştri ...O.............................................. .......................................... ............................ ............................................................. 158 Structura instituţională a N...................................................................................................................... Comitetul de miniştri.......................................................T.............. Consiliul Atlanticului de Nord ..............E........O..... 145 1..... 143 Capitolul V....................................A...............................................T....................................................O........... 161 Secţiunea I ................A..........O............................... Principiile directoare ale Tratatului.. Originile Uniunii Europei Occidentale ....... 151 b................. 166 Structura instituţională a U............... Alegerea Secretariatului general....E.......O.............................................. 159 B...... Consiliul U........................ Atribuţiile Secretariatului general ................................................................................... Secretariatul general al N......A................................................................................................................................E................. 158 A.................. 154 Capitolul VI .. 151 a.............T........................................................................................ 148 Organizarea instituţională a Consiliului Europei ................................................................ Congresul puterilor locale şi regionale........ 150 C.................................... Conferinţa de la Londra ..................................................................................................................... Tratatul de la Washington ................. 153 E.............................................................................................O...........E...................................... 143 Comitetul Regiunilor...............................................................................................................................Comitetul Economic şi Social......................................................................................... 148 A.......... Componenţa Comitetului de miniştri .......................................................................................................... .................................A..O..........

.......... 168 Apariţia C.......................................................E. 173 Asociaţia europeană a liberului schimb (A....................................E................. ................... 176 Bibliografie ........................L..............................................................S. 175 2..................................................................C....................................................................................................................................................................................................L..... 166 3.......E............E. 173 Secţiunea I .................................S..... Contextul apariţiei S...................................................... Structura instituţională a A................................................................ 168 1...........................................................................E............) ......................... 173 1................... 167 4.E.................................................... 174 Secţiunea a II-a.............. Contextul internaţional................................. 170 Carta de la Paris şi sistemul instituţional al C...S.....................................................).................................................................. 175 1..........2............S........................... 171 Capitolul IX ........................................ Secretariatul general...............................E.................. 169 Secţiunea a II-a...................... Literatură de specialitate străină ..............................................E.........E.................................................. 173 Asociaţia europeană a liberului schimb şi .) .......S..E................... Actul final de la Helsinki ....................................... Literatură de specialitate în limba română ......... 170 Secţiunea a III-a ..................................................................C.................................. 181 186 ...................................... 175 Spaţiul economic european (S..................................... 167 Capitolul VIII..........................C............. Structura instituţională a S...................... 173 2....... 173 Spaţiul economic european......................................................................... 179 Cuprins ................ 171 Declaraţia de la Budapesta şi crearea O........ 178 1.......S......... ............................................... Agenţia pentru controlul armamentelor ...... 168 Organizaţia pentru securitate şi cooperare în Europa (O.........C................................................. 178 2................................................................S................L................................E...................................E..... Adunarea consultativă..................... Apariţia A........................... ........................................................................................................ 168 2.....................................E.................................. ...................................................................................................................... 168 Secţiunea I ...............

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful