STANCU IULIA GIORGIANA

ADJECTIVUL PRONOMINAL ŞI LOCUŢIUNEA PRONOMINALĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ
-LUCRARE ŞTIINŢIFICĂ-

REFERENT ŞTIINŢIFIC, PROF. UNIV. DR. DUMITRU IVĂNUŞ

CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE....………………………………………….3 I ADJECTIVELE PRONOMINALE …………………………5
1. Adjectivul pronominal de întărire …………………………..............6 2. Adjectivul pronominal posesiv …………………………………….10 3. Adjectivele interogative şi relative ………………………………..19 4. Adjectivul pronominal demonstrativ ………………………............24 5. Adjectivul pronominal nehotărât …………………………………..33 6. Adjectivul pronominal negativ …………………………………….40

II LOCUŢIUNILE PRONOMINALE …………………….42
1. Locuţiuni pronominale de politeţe …………………………..........42 2. Locuţiuni pronominale şi locuţiuni adjectivale pronominale

nehotărâte …………………………………………………………….45

III CONCLUZII …………………………………………………….47 BIBLIOGRAFIE ……………………………………………….........48

2

CUVÂNT ÎNAINTE
Când spunem orice lucru, cât de simplu, pe înţelesul celorlalţi, punem în mişcare un număr de reguli, fără de care nu am fi în stare să legăm două cuvinte între ele. Regulile acestea de care de multe ori nici nu ne dăm seama, formează în mintea noastră o gramatică, nu numaidecât învăţată în şcoală, ci deprinsă de la părinţi, odată cu primele cuvinte, cu jocurile, cu cele dintâi poezii copilăreşti învăţate pe de rost, o gramatică folosită mereu ori de câte ori vorbim sau scriem, ascultăm sau citim spusele altora. Ea seamănă cu un mecanism, bunăoară cu cel de ceasornice, dintre care unele arată, cum ştim, orele şi minutele, altele şi numărul zilei din lună, altele chiar luna anului. Tot astfel, cine vorbeşte despre lucruri simple, se foloseşte de o gramatică asemănătoare mecanismelor ceasornicelor care arată orele şi minutele. Cine vorbeşte despre ştiinţă, artă, literatură sau tehnică are nevoie de o gramatică mai bogată şi mai nuanţată decât cea deprinsă fără studiu. Dacă luăm şi comparăm gramaticile din mintea celor ce ştiu româneşte, în toate întâlnim un număr de reguli nedeosebite prin nimic între ele, oricât de învăţaţi şi talentaţi sunt cei ce le întrebuinţează. Ele constituie împreună gramatica de bază. Regulile din gramatica de bază au caracter general. Ele se suprapun adesea cu reguli particulare, care trebuie să fie de asemenea luate în seamă, căci derivă din cele dintâi. Gramatica de bază, ca şi oricare din gramaticile derivate din ea, poate fi descrisă în diverse feluri, dar modalităţile importate sunt următoarele:
a) să se înfăţişeze schema, adică să se enumere în forma generală şi abstractă

toate regulile gramaticii; b) să se înfăţişeze uzul, adică aplicaţiile concrete ale regulilor din schemă şi posibilităţile folosirii lor. Uzul este strâns legat de funcţiile îndeplinite de cuvinte şi de grupuri de cuvinte. Funcţiile, la rândul lor, sunt incluse, într-un fel sau altul, în cuvinte şi grupuri de cuvinte de diverse mărimi cu care trebuie să se potrivească perfect.
3

Dat fiind că, din momentul când o gramatică este pusă în mişcare, toate părţile ei servesc la construirea de propoziţii, fraze, grupări de fraze, etc., ea funcţionează ca un aparat mintal a cărui existenţă se exprimă şi se justifică prin rezultate exprimate. Din unele reguli gramaticale rezultă două sau mai multe soluţii. De obicei, una dintre acestea este mai des folosită de comunitatea de limbă din care facem parte. Când coincide şi cu imaginea pe care comunitatea şi-a făcut-o despre cele mai reuşite forme de exprimare, atunci acea soluţie este declarată obligatorie şi devine normă pentru aspectul cultivat al limbii. Soluţia adoptată se poate să nu fie la un moment dat şi cea mai răspândită, dar să corespundă din alte puncte de vedere cu ceea ce se consideră că este necesar pentru buna exprimare. Soluţiile gramaticale ridicate la acest rang formează un corp de norme pentru limba cultă, numită şi literară. Sistemul lor constituie gramatica normativă a limbii. Fiind rezultatul unei lungi selecţii, ea serveşte ca model căci se întemeiază pe uzul cult al limbii şi permite totodată dezvoltarea ordonată a acestuia. Autoarea

4

N-am arătat-o niciunui coleg până acum. fiinţelor. în acelaşi timp. aceiaşi termeni de inventar cu pronumele corespunzătoare. 5 Adjective pronominale interogative. şi sunt de mai multe feluri: 1 Adjective pronominale de întărire. dar. cât şi cu pronumele corespondente. 7 Adjective pronominale negative. I – Cuvântul. persoanelor etc. Căror oameni le-ar conveni asta? *(vezi Gramatica limbii române. Ca adjective propriu-zise. fiinţele etc. adjectivele pronominale împărtăşesc comportamentul gramatical: acordul în număr. Adjectivele pronominale au trăsături comune atât cu adjectivele. Editura Academiei Române. 4 Adjective pronominale relative. însuşirile sau proprietăţile obiectelor. 2005. 189 ) 5 . Clasa adjectivelor pronominale cuprinde. sunt adjective determinative. 6 Adjective pronominale nehotărâte. Cartea este interesantă. 2 Adjective pronominale posesive. 3 Adjective pronominale demonstrative. în general. Ele circumscriu obiectele.I ADJECTIVELE PRONOMINALE Adjectivele care aduc altfel de precizări în afara celor care exprimă calităţile sau defectele. gen şi caz cu nominalul regent. vol. Toţi colegii sunt de acord. pag. se deosebesc de fiecare în parte.

Eminescu) Cum întrebuinţarea pronumelui personal de întărire în limba română contemporană este foarte rară. -ne. numărul şi cazul substantivului sau pronumelui pe care îl însoţesc. Rezultă de aici că sunt pronume (genul proxim) cu întrebuinţare adjectivală (diferenţa specifică). b) Formele neaccentuate în dativ ale pronumelor reflexive. Prin posibilitatea întrebuinţării lor autonome. când au statut de substitute. variabile în raport cu genul. Pentru pluralul feminin persoana a III-a. se vorbeşte adesea de adjectiv pronominal de întărire. număr şi persoană. cu –le pronume personal în cazul acuzativ.1. Înscrierea sa între adjective este greu argumentabilă întrucât specificul sau semantic nu rezultă din caracterizarea unui „obiect” ci din identificarea acestuia cu sine însuşi. dar numai sub acest aspect – al modului de variere în funcţie de acestea. La persoana I. înse-. se apropie de adjective. Întrucât însoţesc substantive (sau pronume) cu care se acordă în gen. -ţi. subliniază identitatea cu sine însuşi a interlocutorului: (tu) însuţi 6 . subliniind identitatea cu sine însuşi a obiectului denumit de acesta. „Când însuşi glasul gândurilor tace Mă-ngână cântul unei dulci evlavii. însa-. aceşti termeni se înscriu în clasa pronumelui.” (M. variabile în raport cu numărul şi persoana: -mi. -va. pronumele de identitate subliniază identitatea cu sine însuşi a locutorului: (eu) însumi La persoana a II-a. Este alcătuit din două pronume care are fiecare flexiune proprie: a) Formele vechi ale pronumelui personal însu-. există şi forma însele. fie şi puţin frecventă. -îi.1 Adjectivul pronominal de întărire Însoţeşte substantive sau pronume. -îi.

câmpului semantic uman: (el) însuşi Relaţiile sintactice dintre grupul nominal si formele de întărire sunt laxe: formele de întărire apar. 220) Caracterizându-se prin trăsătura [+ uman]. * (vezi Gramatica limbii române. la feminin plural forma înse-. formele de întărire se deosebesc de adjectivele pronominale care nu pot însoţi pronume personale (acest eu. de cele mai multe ori. de obicei. Editura Academiei Române. I – Cuvântul. Acesta are. 7 . iar corelaţia de persoană se desfăşoară la nivelul comportamentului final din structura pronumelui şi se exprimă prin formele supletive ale pronumelui reflexiv: însumi. fetei înseşi. orice om/orice omul. atât în faţa grupului nominal individualizat pe care îl însoţesc. pag. număr si caz cu numele determinat: băiatul însuşi. Acordul adjectivului de întărire cu substantivul sau cu pronumele determinat se face prin elementul de bază (însu-). fiecare om/fiecare omul. în distribuţie complementară cu articolul hotărât (acest om/acest omul.vol. pentru toate cazurile: la masculin singular forma însu-. la masculin plural forma înşi-.La persoana a III-a. cât şi după acesta. prin flexiunea internă realizată de desinenţe din structura pronumelui. fata însăşi. însuşi. subliniază identitatea cu sine însuşi a „obiectului comunicării”. orice eu) şi care sunt . băiatului însuşi. fără modificări formale sau diferenţe semantice.) Formele de întărire se apropie de adjectivele pronominale prin acordul în gen. însuţi. adjectivul de întărire variază în funcţie de doi termeni corelativi: masculin şi feminin. Corelaţia de gen se exprimă la nivelul primului constituent al pronumelui. aparţinând. Prin acest comportament gramatical. 2005. Adjectivul pronominal de întărire desfăşoară opoziţia de gen la toate cele trei persoane şi îşi schimbă forma în funcţie de numărul substantivului (pronumelui) însoţit. de regulă. libere.

m însumi f însămi pl. m însuţi f însăţi pl. atribut adjectival. Adjectivul de întărire care determină un substantiv neutru are la singular forma de masculin. din alcătuirea adjectivului de întărire. iar la plural forma de feminin: grupul (grupului) însuşi. m înşine f însene Persoana a II-a sg. nu de pronumele neaccentuate la dativ. Adjectivul pronominal de întărire este la dativ numai dacă pronumele sau substantivul determinat este la dativ: (m-am adresat) ţie însuţi. număr şi caz cu cuvântul determinat: „El însuşi a venit” (însuşi=adjectiv pronominal de întărire. Persoana I sg. masculin. singular. vecinului (lui) însuşi. vecinei(ei) înseşi etc. vouă înşivă. pl. nominativ.Formă de dativ-genitiv are numai la feminin singular. persoana a III-a. m înşişi f însăţi m înşişi f înseşi. Ca adjectiv. grupurile (grupurilor) înseşi.) 8 . însele La analiza cazului adjectivului de întărire se ţine seama de cazul pronumelui sau al substantivului determinat. pronumele de întărire îndeplineşte funcţia de atribut adjectival acordat în gen. m înşivă f însevă Persoana a III-a sg.

) Acordul pronumelui de întărire este adesea neglijat în limba vorbita.„Ţie înseţi ţi-am spus” (înseţi=adjectiv pronominal de întărire. „Să le arătăm copiilor cum pot pregăti ei însuşi materialul”. 22 „Însăşi copiii să participe” . Revista Pedagogica. dativ. 16. înşivă. însuşi. 72 Textele literare din secolul al XIX-lea atestă tendinţa de generalizare a lui „însuşi”. atribut adjectival. uneori şi în limba scrisă. (1957). (1957) „Însuşi protocoalele Comisiei Centrale vă vor dovedi tot adevărul”. persoana a II-a. însuţi. feminin. 3. însuşi vecinul vecina însăşi. înşişi) este obligatoriu.v. acordul în persoană. precum şi scrierea într-un singur cuvânt al acestuia. Kogălniceanu) „Aduceţi-vă aminte că ei şi cu însuşi femeile lor adesea au fost reduşi la starea de vite” Gramatica Limbii Române. (1957). însumi. înşine. Revista pedagogica 3. număr şi caz al adjectivului pronominal de întărire însumi (pentru formele sale v. aşezat după substantiv sau înaintea substantivului. singular. p. vecinul însuşi. (M. Flacăra. adjectivul de întărire. cere substantiv articulat. p. Când determină un substantiv comun. Dicţionarul s. tendinţă care se continuă şi astăzi: „Am sfârşit prin a râde noi însuşi de noi şi a ne mângâia de poznaşele isprăvi ale timpului”. 9 . însăşi vecina Conform noului DOOM2. „Însăşi cuvintele acestea formează o poezie”.

sunt aceleaşi cu cele ale pronumelui posesiv: 1. Sadoveanu. în acelaşi timp. Blaga) Formele adjectivului posesiv. 10 . M. (a) sa. În această situaţie.1. adjectivul posesiv ta determină numele obiectului posedat casa şi înlocuieşte numele posesorului.2 Adjectivul pronominal posesiv Când însoţeşte numele obiectului posedat. arătând al cui este obiectul. (al) tău. (ai) tăi. un singur posesor acordat cu un substantiv la singular: a) numele obiectului este masculin sau neutru: (al) meu. 2. „Speranţa mea tu n-o lăsa să moară Deşi al meu e un noian de vină” (M. un singur posesor acordat cu un substantiv la plural: a) numele obiectelor sunt masculine: (ai) mei. subordonându-se acţiunii principiului acordului. (ai) săi. pronumele posesiv continuă să ţină locul numelui posesorului şi. b) numele obiectului este feminin: (a) mea. (al) său. Pronumele posesive întrebuinţate adjectival se caracterizează prin dependenţa lor morfologică faţă de substantivul (pronumele) împreună cu care se dezvoltă raportul explicit de posesiune. Eminescu) „În întunericul meu locuieşti de-atunci ca o stea în fântână” (L. deosebite după persoana posesorului şi după obiectul posedat. pronumele se numeşte adjectiv pronominal posesiv. determină substantivul cu care se acordă. În exemplul: „Vinul de la Pâhneşti numai eu îl beau când poposesc în casa ta”. (a) ta.

nu şi pe al altcuiva! 2) „Posesia slabă” realizată prin intermediul unei anafore asociative de tip posesiv. (ai) voştri. posesorul fiind transformat într-un locativ restrâns. neexprimată. tu – tău. (al) vostru. din partidul tău > de la tine din partid. în structuri cu „dativul posesiv” (Mi-am pierdut caietul) sau în structuri cu „acuzativul posesiv” (Mă doare capul. 4) „Posesia implicită”. exprimată prin prepoziţie + pronume accentuat în acuzativ. posesie: 1) „Posesia tare”. (ale) sale. actualizată prin posesive româna distinge următoarele situaţii semantico- pragmatice. b) numele obiectelor sunt feminine sau neutre: (ale) noastre. 4. care diferă prin gradul de focalizare a relaţiei de (eu – meu. în satul meu > la mine în sat. b) numele obiectului este feminin: (a) noastră. (a) voastră. Când posesia se exprimă prin intermediul unui adjectiv pronominal. frumoasa-mi carte) sau (2) spre o relaţie semantică de tip locativ.) 3) „Posesia deviată” (1) spre o relaţie semantică de apartenenţă. la noi în familie). explicitat prin nominalul în acuzativ (în buzunarul meu > în buzunar la mine. noi – nostru. voi . recuperată din context pe baza unui calcul 11 . mai mulţi posesori acordaţi cu un substantiv la singular: a) numele obiectului este masculin sau neutru: (al) nostru.vostru) A venit de rusinea ta. exprimată prin clitice de dativ adnominal (cartea-mi. mai mulţi posesori acordaţi cu un substantiv la plural: a) numele obiectelor sunt masculine: (ai) noştri. puţin frecventată. Am pierdut stiloul meu. nu pe-al tău! Imi verific numai textul meu. el/ea – sa. (ale) voastre.b) numele obiectelor sunt feminine sau neutre: (ale) mele. în casa mea > acasă la mine. 3. (ale) tale.

> A venit mama Ǿ acasă. adjectivul posesiv nu mai primeşte pe lângă el articolul posesiv al. a . Dacă substantivul este articulat cu articol enclitic. Sadoveanu) „Mă dusesem să vad pe un bun prieten al nostru” (M. Editura Academiei Române. dacă adjectivul posesiv stă înaintea substantivului sau dacă între substantiv şi adjectivul posesiv mai există alt cuvânt. > Am pierdut stiloul Ǿ. pag. după substantiv. număr şi caz cu numele obiectului posedat (forma de genitiv-dativ are numai la feminin singular).inferenţial: Am pierdut stiloul meu. 2005. articolul apare însă dacă substantivul este însoţit de articolul nehotărât sau este nearticulat. 233-234) Adjectivul posesiv stă. în acelaşi timp. se acordă în gen. Am vazut cartea ta în librării. Sadoveanu) „Să înşomoldăcim motanul ista al mieu cu nişte petece” (I. de obicei. Să te privesc de-aproape.vol. Creangă) Adjectivul posesiv substituie numele posesorului de o anumită persoană şi număr şi. I – Cuvântul. A venit mama mea acasă. „Căluţul meu nu-i dintre cei voinici şi bine hrăniţi” „Îi plăcea vecinului meu sa-mi vorbească despre aşezarea pe care o ridica” 12 . Am coborât cu-al meu senin Şi m-am născut din ape” (M. Eminescu) „E un bun prieten al meu cu care am petrecut ani frumoşi” (M. *(vezi Gramatica limbii române. > Am vazut cartea Ǿ în librării. „Ca în cămara ta să vin.

Sadoveanu) „N-am să mor De grija sorţii mele” (G. Sahia) La construcţiile în care adjectivul pronominal determină un substantiv feminin nearticulat la dativ sau genitiv singular – unei (altei. deoarece o forma nearticulată de genitiv-dativ a unui substantiv feminin este identică cu forma nearticulată de plural (unei colegenişte/unor colege) şi tocmai acest lucru duce la greşeala de a folosi forma de plural a articolului posesiv. c) la forma corectă a adjectivului posesiv – mele (tale. sale) – conduce construcţia corespunzătoare. Se spune greşit. se spune unei colege a 13 . a sa). ale sale). ta. acestei) colege a mele (a tale. Coşbuc) „Are să mă întrebe ce caut eu între ei. noastră. fie „unei colege a mea”(a ta.(M. a voastre) greşelile privesc acordul articolului posesiv sau acordul adjectivului posesiv. sa. a noastre. voastră) sunt forme de nominativ-acuzativ. adjectivul posesiv nu este acordat în caz cu substantivul determinat (mea. cu substantivul articulat. fie „unei colege ale mele”(ale tale. In primul rând că articolul „ale” nu este acordat în număr cu substantivul la care se referă (substantivul este la numărul singular) în cazul substantivului al doilea. Pentru evitarea greşelilor ţinem seama de următoarele: a) la forma corectă (a) a articolului posesiv conduce forma de singular a articolului nehotărât – unei – sau forma altui determinant de la stânga substantivului – altei. în hainele mele” (N. a sale. b) nu forma substantivului. acestei.

voştri se scriu întotdeauna cu un singur –i (ai noştri tineri. a sale) aşa cum se spune şi atunci când substantivul este articulat: colegei mele (tale. sale) . o colegă de (= dintre) ale mele. În limba veche se făcea de obicei deosebirea între său şi lui. ai. în construcţia cu prepoziţia „de” (care şi-a pierdut sensul partitiv. „o colegă dintre a mea”. Pronumele şi adjectivele posesive noştri. ei şi lor sunt pronume şi când stau pe lângă un substantiv. construcţiile de felul „un coleg de-al meu” „o colega de-a mea” nu sunt admise. de-ai săi). dobândind sensul „de felul”) + pronume posesiv. Paralel cu pronumele şi adjectivul posesiv (al) sau se folosesc pronumele personale de persoana a III-a singular la cazul genitiv (al. hainele lui. norma actuală admite atât pluralul. de-ale sale) – se face de către mulţi greşeala de a acorda articolul şi forma pronumelui posesiv cu substantivul determinat: un coleg de-al meu (al tău). La persoana a III-a plural. a. această deosebire se face rareori. Se recomandă ca ea să se facă atunci când trebuie evitate echivocuri. pentru că nu se acordă cu el: haina lui. ca în aceasta frază: 14 . ai. prepoziţia „de” are sensul „dintre” un coleg de (= dintre) ai mei. a. de-a sa). ale) ei. În urma schimbărilor din DOOM2. o prietena de-ale mele/de-a mea. o colegă (unei colege) de-ale mele (de-ale tale. cât şi singularul: un prieten de-ai mei/de-al meu. La folosirea construcţiilor în care pronumele posesiv cu prepoziţia „de” determină un substantiv la singular – un (unui) coleg de-ai mei (de-ai tăi. o colega de-a mea (de-a ta. tinerii noştri) pentru că nu primesc articol. fiindcă în situaţia dată. Conform Gramaticii limbii române. cum nu sunt admise nici construcţiile „un coleg dintre al meu”. pronumele personal (al. hainei lui. Lui. Astăzi. Construcţiile de acest fel sunt incorecte. în sensul că cel dintâi era folosit în legătură cu subiectul iar celălalt în legătură cu atributul sau complementul. a. ale) lui. ai. ale) lor a înlocuit cu totul posesivul său. (al.mele (a tale.

acuzativ. De cele mai multe ori „său” este considerat o formă mai politicoasă decât „lui”. feminin.) „Am o carte ca a ta” o carte = substantiv comun.” Desigur că manuscrisul a fost găsit după moartea poetului. aşa cum se înţelege din fraza de mai sus. singular. singular. Dacă s-ar fi folosit lui şi nu sa (după moartea lui). pentru că indică şi genul posesorului. în special în regim de acuzativ. deci.” „A trecut drumul pe dinaintea noastră şi a intrat iar în pădure. când acesta determină un substantiv precedent. feminin. nu după moartea lui X. Folosirea pronumelor personale în locul posesivului la singular prezintă avantajul că acestea se acordă în gen cu numele posesorului: „cărţile lui” este mai precis decât „cărţile sale”. Adjectivele posesive precedate de prepoziţii şi de locuţiuni prepoziţionale cu regim de genitiv au următoarele funcţii sintactice: 15 . acesta nu devine adjectiv pronominal. este atribut pronominal. Creangă) Dacă un pronume este precedat de o prepoziţie. în stilul livresc apare mai des „său”.„Eminescu a lăsat încă o variantă a acestei poezii. iar după moartea sa. chiar dacă se acorda în gen. persoana a II-a. număr şi caz cu substantivul precedent (fiind considerat pronume pentru că substituie numele unui posesor/unor posesori ca orice pronume care substituie un substantiv. acuzativ ca a ta = pronume posesiv. precedat de prepoziţia „ca” provenită din adverbul de mod comparativ. Limba populară şi vorbirea curentă preferă pe „lui”.” (I. X a lăsat manuscrisul variantei. neînţelegerea ar fi fost evitată. După propoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale care se construiesc cu substantivul sau cu pronumele personal de persoana a III-a în genitiv. se foloseşte pentru persoanele I-III singular şi plural adjectivul posesiv în acuzativ: „Nic-a lui Costache… nu mai avea stăpânire asupra mea.

atribut pronominal prepoziţional: Cărţile din faţa ta sunt neclintite. vorbi beizade Alecu” (M. Creangă) 16 . complement indirect: Ei lupta împotriva noastră. Sadoveanu) „A voastre vieţi cu toate. Bârseanu) adjectivul posesiv mai are următoarele valori: 1. complement circumstanţial condiţional: În locul vostru. Sadoveanu) „În călătoria ta ai să ai trebuinţă şi de răi şi de buni. subiectiv: „Greşeala mea se agravează. complement circumstanţial de loc: Ei stăteau în faţa mea. element predicativ suplimentar: Te credeam împotriva mea. Sunt ca undele ce curg” (M. Eminescu) b) dependenţă: „şi câtu-i satul meu Nu-i bădică ca al meu” (J. 3 4 5 6 7 8 9 Afară de sensul posesiv căruia i se subsumează nuanţele: a) apartenenţă: „Cetesc în ochii tăi că eşti neînduplecat” (M. tot voi veni. complement circumstanţial de timp: Noi am sosit la scoală în urma ta. complement circumstanţial concesiv: În ciuda voastră. aş pleca. complement circumstanţial de cauză: A plâns din cauza ta.1 2 nume predicativ: El este împotriva noastră.” (I.

(Jarnik Bârseanu) Adjectivul posesiv stă. adjectivul posesiv are următoarele forme: mamă-mei (mii). frate. unchi. Acestea formează o unitate cu substantivul şi se scriu legate de el cu o liniuţă de unire. săraca. Substantivele la care sunt ataşate adjectivele posesive se comportă cu flexiune.2. soră. frate-meu. în mod deosebit: a) Se declină numai adjectivul după modelul substantivelor 17 . mătuşă. „S-o dus la tatu-so plângând” Când substantivul determinat este de genul feminin. -su. a plâns ca o nebună de mila lor” (L. dacă substantivul este articulat cu articolul nehotărât propriu-zis. Bârseanu) Limba populară şi cea familiară cunosc pentru persoana a III-a masculin singular şi formele enclitice -so. cumătru) care atunci când sunt urmate de adjective posesive. la cazul genitiv sau dativ. obiectiv: „Nime grija mea n-o are . bunică-sei (sii)”. Arghezi) Fac excepţie de la această regulă substantivele care denumesc grade de rudenie (mamă. „Adversarul tău cel adevărat nu e cel pe care l-ai văzut” (T. mândruţă. cazul lui fiind indicat de forma adjectivului posesiv. imediat după substantive. fără a primi articol posesiv. „Se întorsese de la bunică-mea” (Z. Stancu) „Cumnată-mea. de obicei. Rebreanu) „Eu. soră-sei (sii). tată. fratele meu dar şi sora-mea. Se observa faptul că substantivul rămâne neschimbat. nu-s de vină Că-i de vina maică-ta” (J. pot fi articulate dar şi nearticulate sora mea.

pentru ca „i” este desinenţa de plural corespunzătoare desinenţei „u” de la singular. De asemenea. ai tăi. voştri corespunde pronunţării (cu un singur „i”) şi faptului că pronumele şi adjectivele posesive nu au forme articulate şi nearticulate. petrecut în spate de gunguritul nevesti-sii” c) Se declină numai substantivul: mâni-sa d) Atât substantivele. (ai) voştri se scriu cu un singur „i” ca şi celelalte pronume (adjective) care se referă la mai multe obiecte posedate de genul masculin: ai mei. Creangă) Ultimele două tipuri sunt regionale. ai săi.(I.(noră-mea. Pronumele sau adjectivele posesive (ai) noştri. Posesivele se compun din radicali şi desinenţe clare: me tă să nostr vostr -u -u -u -u -u mea ta sa noastr -ă voastr -ă - me tă să noştr voştr -i -i -i -i -i me ta sa noastr voastr -le -le -le -e -e 18 . cât şi adjectivele sunt invariabile: „Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel a toate văzători” . povestesc noră-mei fapta caritabilă” (Cezar Petrescu) b)Se declină şi substantivul şi adjectivul (acesta din urmă tot ca substantiv) „S-o ivit în uşă. nora-mei şi casa – casei) „La masă. Scrierea noştri.

stau înaintea substantivelor. A luat/ câte flori a vrut. al câtelea. ieri. câtă. se acordă cu acestea în gen. A luat/care ce floare i-a plăcut. „Se duce de o toarnă în fântâna din gradina ursului. ce. adjectivele interogative menţin sau dezvoltă în mod specific deosebirile dintre pronumele corespunzătoare. număr şi caz şi au funcţia sintactică de atribut adjectival. Ce fel de om e Tudor? Sub aspect semantic. care fântână era plină cu apă pană la gură. Topârceanu) 19 . devenind astfel adjective pronominale interogative sau relative. cât. Se mai adaugă locuţiunea adjectivală ce fel de căreia nu-i corespunde un pronume.3 Adjectivele interogative şi relative Care. Cu excepţia pronumelui cine toate celelalte dezvoltă şi valori adjectivale. atunci când este posibil. câte. Dezvoltă noi sensuri mai ales adjectivul ce. alaltăieri” (T. Arghezi) Adjectivele pronominale relative însoţesc un substantiv nearticulat. câţi. Creangă) „Ce om te-a îndrumat pe calea acesta?” „Ia spune la boieri Câte dreptăţi făcurăm astăzi. a câta însoţesc uneori substantive pe care le determină şi cu care se acordă.” (I. devenit expresie nedeterminată a unei însuşiri. substitut al unui adjectiv calificativ lăsat subînţeles: „(…) L-au legat şi i-au scos ochii Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii” .(G.1.

substantiv cu funcţia de subiect: a (feminin singular) cartea (feminin singular) ale (feminin plural) cărţile (feminin plural) La construirea propoziţiilor de felul celor prezentate se face de multe ori greşeala de a acorda articolul posesiv cu substantivul determinat de adjectivul interogativ cărui (cărei. Unele relative se realizează doar ca pronume (cine. Adjectivul pronominal interogativ se acordă în gen şi număr cu substantivul pe care îl determină: cărui (masculin singular) elev (masculin singular). căror) Al cărui elev este cartea aceasta? Ai căror elevi sunt cărţile acestea? O atenţie deosebită trebuie să avem în analiza sintactică a pronumelui şi a adjectivului relativ. Multe pronume şi multe adjective sunt precedate de prepoziţii. cărei case. În exemplul: „A cărui elev este cartea aceasta?” „Ale cărui elev sunt cărţile acestea?” se observă acordul adjectivului pronominal interogativ care cu substantivul alăturat în cazul genitiv şi substituirea substantivului de către articolul posesivgenitival. căror pomi (case). Articolul posesiv se acordă cu substantivul care arată obiectul posedat. „Ştim în ce buzunar ai ascuns stiloul” (ce este adjectiv pronominal relativ cu funcţie de atribut adjectival. ceea ce. de).sau a identităţii specifice a obiectului denumit de substantivul regent: „Dar ce zgomot se aude?” „Ce idei se-nşiră dulce în mâţeasca-i fantezie?” La genitiv-dativ adjectivul relativ care se deosebeşte de pronume prin lipsa lui „a” final: cărui pom. altele doar ca 20 . făcând dificilă distincţia dintre pronume şi adjective. acordat cu substantivul „buzunar” din propoziţia CD). atribut pronominal genitival. „Am găsit paltonul în al cărui buzunar am ascuns stiloul” (al cărui este pronume relativ.

(adjectiv pronominal)/Poţi să iei ce vrei. Dumitru. al câtelea). *(vezi Ivănuş. nu te-oi uita (cât. (pronume) Adjectivele pronominale relative sunt puţin frecvente şi au topica fixă (apar antepuse nominalului determinat). Ştii cât unt este necesar la această prăjitură? Câte zile voi trăi. celelalte sunt folosite în special ca mijloace sintactice de emfază. (adjectiv pronominal)/Il trimiti la mine pe care vine primul. 283) Sub aspect semantic. vol. câte sunt adjective relative cu funcţie de atribut adjectival). „Nu ştiu care roman a fost tipărit primul” În structura sintactică a sintagmei nominale. Editura Academiei Române. realizând funcţia de atribut. adjectivele pronominale relative nu mai substituie singure substantivele denumind „obiecte” din realitatea extralingvistică. cât. pag.) Formele adjectivelor relative sunt omonime cu ale pronumelor corespunzătoare: Ce carte vrei. cu care intra în raport general-particular. I – Cuvântul. Morfologia. ed. (pronume) Care copil vine. ci împreună cu substantivul. Craiova. Limba română contemporană.adjective pronominale (ce fel de). a IV-a. adjectivul pronominal relativ intră în relaţie de dependenţă cu substantivul. îl trimiti la mine. *(vezi Gramatica limbii române. „Era tânăr (…) cu atât mai rău… … ce viaţă-l aşteaptă pe el?” 21 . 2002. substantivul determinat reprezintă generalul (specia) iar substantivul înlocuit (de adjectivul pronominal sau de întreaga sintagma substantiv-adjectiv pronominal) reprezintă particularul. pe aceea poţi să o iei. Editura Universitaria. 2005. altele şi ca pronume şi ca adjective pronominale (care. Cel mai frecvent în antepunere apare adjectivul pronominal ce.

Eminescu) Rareori. RELATIV: Care R car căr căr căr Cât R cât cât cât cât cât INTEROGATIV Ca şi adjectivul relativ. o expresie verbală impersonală. mai ales. ci în următoarea propoziţie subordonată. Este vorba. pronumele şi adjectivele relative nu au funcţii în propoziţia subordonată pe care o introduc şi din care fac parte. cât cu valoare de adjectiv pronominal are în propoziţie funcţie de atribut adjectival. „El nu va şti niciodată/ ce trebuie/ să înveţe” În această frază pronumele relativ ce introduce P2 o CD.(M. ci îndeplineşte funcţia de complement direct al verbului „să înveţe” din P3. Care. dar nu este subiectul verbului „trebuie” din P2 (al cărui subiect este P3). de propoziţia subordonată în care se află un verb impersonal. adjectivul interogativ are aceleaşi structuri D -e -ui -ei -or D -a -i -e - 22 . ce.

Creangă) . Ce crimă le atrage pe cap aşa osândă?” (V. Bârseanu) .„Ştiu ce nevoie te-a adus la mine.„Ce vânt te-a abătut pe aici?” (I. Alecsandri) . Câţi voinici fără de teamă?” (O.„La fântâna cu găleată Robii câţi îşi adăpară.„Ce fel de om e Popescu?” Cât .„Câtă poamă e tomnie Nici una nu-i dulcie” (J.morfologice. Goga) Pronumele/adjectivele pronominale interogative au diverse funcţii semantice: 1 Identificare: Cine este vinovatul? La ce film mergem? Care este problema? 2 Categorizare: Ce este soţul dumneavoastră? 3 Selecţie: 23 . Care „Care om nu ţine la viaţă înainte de toate?” (I. Creangă) Ce .

ăia sunt aşezate după substantivul determinat. ăsta. sunt adjective pronominale demonstrative.vol. ăla.4 Adjectivul pronominal demonstrativ Când pronumele demonstrative nu ţin locul numelor de fiinţe sau de lucruri. Acelaşi precedă totdeauna substantivul.Care copil a rezolvat problema? Ce floare ţi-a placut mai mult? 4 Definire: Ce este un segment de dreaptă? 5 Apreciere cantitativă nonnumărabilă: Câtă făină se pune la prajitură? Câtă răbdare îmi trebuie cu tine? 6 Apreciere cantitativă numarabilă: Câţi nasturi lipsesc? *(vezi Gramatica limbii române . aceea. 2005. Deci. Editura Academiei Române. acela. acel. Când sunt aşezate înaintea substantivului. aceasta. 273) 1. (a)cestălalt. ăst. adjectivele pronominale demonstrative sunt antepuse 24 . Când adjectivele pronominale acesta. (a)celălalt. pag. ăl. au aceleaşi forme ca pronumele demonstrative. ăsta. aceasta. aceea. determinându-le. acelaşi au forme identice ca pronume şi ca adjective. adjectivele pronominale au formele acest. I – Cuvântul. ci le însoţesc. a.

număr şi caz cu substantivul pe care îl determină. I – Cuvântul. Acest sunet.” (G. În comparaţie cu structurile antepuse. Adjectivele pronominale demonstrative de apropiere şi de depărtare antepuse se deosebesc formal de pronumele corespunzătoare (adjectivele nu au în structura lor particula invariabilă –a). cu apariţia în structura particulei omonime. în plan formal. demonstrative pospuse a şi pronumele demonstrative adjectivele pronominale demonstrative corespunzătoare au forme . Mircea! Oltul repetează.unui nominal nearticulat. număr si caz (acest băiat. această fată. aceiaşi Adjectivul pronominal demonstrativ se acordă în gen. Editura Academiei Române. Emfaza este rezultatul cumulului de mărci de determinare (articol demonstrativ şi hotărât) şi se corelează. acest nume valurile-l primesc. acelei case. pag. cu care se acordă în gen. 2005. aceeaşi iar la masculin plural aceia. „Mătuşică. vâră-te aici în sacul acesta.243 ) Conform DOOM2.” (I. *(vezi Gramatica limbii române. adjectivele demonstrative adjectivelor demonstrative postpuse sunt emfatice. pronumele şi adjectivul demonstrativ de depărtare şi se identitate se scriu la feminin singular aceea.Creangă) „Mircea! Îmi răspunde dealul. în timp ce adjectivele pronominale de identitate şi de diferenţiere sunt omonime cu pronumele corespunzătoare. aceluiaşi răspuns). Alexandrescu) 25 adjectivelor invariabile pronominale –a. Astfel. vol.

Ispirescu) „Ăi tovarăşi nu mai vin…” (C. la care forma nearticulată a substantivului. Teodorescu) „Moşneguţul astupă polobocul şi de cestălalt capăt.” (Sbiera) „Chirică… se hlizea cu ceilalţi băieţi.” (I. aceluiaşi) elev – şi poate fi dovedit prin inversarea ordinii celor doi termeni: (al) elevului acestuia (aceluia. Inversarea ordinii termenilor pune în evidenţă valoarea de adjectiv demonstrativ şi în condiţiile de tipul „(al) elevului acestuia (aceluia) = (al) acestui (acelui) elev ”.” (P. cestuilalt.” (Mironescu) „Acel împărat bătuse pe toţi împăraţii. deşi din forma substantivului se poate vedea clar şi 26 . celuilalt.„Zilele iernii aceleia se scurgeau cu greu. celuilalt. (Un caiet) al celuilalt elev = al elevului celuilalt.) Inversarea ordinii termenilor poate servi ca mijloc de control la analiza adjectivelor demonstrative din construcţiile de felul celor de mai jos.Creangă) Substantivele determinate de adjectivele demonstrative sunt nearticulate când adjectivul demonstrativ este aşezat înaintea substantivului şi articulate când adjectivul demonstrativ este aşezat după substantiv. forma adjectivului demonstrativ (identică cu forma pronumelui demonstrativ) şi faptul că adjectivul demonstrativ este precedat de prepoziţie sau de articol posesiv duce de multe ori la greşeala de a lua adjectivul drept pronume demonstrativ şi de a-i atribui funcţia sintactică a substantivului determinat: (L-a chemat) pe celălalt elev = pe elevul celălalt. cestuilalt. În construcţiile cu substantivul nearticulat înţelesul de genitiv sau dativ al substantivului este dat de forma adjectivului demonstrativ: -(al) acestui (acelui. construcţii la care.

toate celelalte adjective demonstrative pot sta atât după substantiv. Adjectivul demonstrativ de identitate şi adjectivul „cestălalt”„(cestălalt)”.adjectivele feminine au la nominativ-acuzativ singular formele: această casă – casa aceasta acea casă casa aceea . se face totuşi greşeală de a-i atribui demonstrativului valoarea de pronume la genitiv.toate celelalte forme (masculin/feminin.acordul în caz al adjectivului demonstrativ. „celălalt” „(ceastălaltă)” au formele identice cu ale pronumelui demonstrativ. Adjectivele demonstrative corespunzătoare pronumelui „acesta” şi „acela” au forme identice cu ale pronumelor numai când sunt aşezate după substantiv. singular/plural) se deosebesc de formele folosite după substantiv prin lipsa particulei finale „a”: acest copil acestui copil această elevă acestei eleve aceşti oameni acestor oameni aceste eleve acestor eleve acel copil acelui copil acea elevă copilul acesta copilului acestuia eleva aceasta elevei acesteia oamenii aceştia oamenilor acestora elevele acestea elevelor acestora copilul acela copilului aceluia elevei aceea 27 . Când sunt aşezate înaintea substantivului. Cu excepţia adjectivului demonstrativ de identitate care se aşează numai înaintea substantivului determinat – aceleaşi (aceluiaşi) om. formele adjectivelor demonstrative prezintă următoarele deosebiri faţă de formele folosite după substantiv: . cât şi înaintea substantivului. aceeaşi (aceleiaşi) case.

D.D.Ac.Ac. asta G.Ac. ăstuia f N. ăst D.acelei eleve acei oameni acele eleve acelor eleve elevei aceleia oamenilor acelora elevelor acelea elevelor acelora ĂSTA singular m/n N. ăsta G. ăstui f 28 plural m ăşti ăstor f/n . asteia/ăsteia plural m ăştia ăstora f/m astea ăstora ĂST singular m/n N.G.

” (L. al. deşi apar şi la vorbitorii cultivaţi: ăia. istălalt după (a)cestălalt. ălui.N. Celelalte forme regionale ale pronumelui demonstrativ se declină astfel: „cesta/ista” după modelul „acesta” acela/după acela. de depărtare. ăluia. asta D.G. ACELEAŞI aceleaşi aceluiaşi aceeaşi aceleiaşi aceiaşi aceloraşi aceleaşi aceloraşi Sub aspect semantic. ăleia.Ac. ăl. celălalt. aia. ălei. considerate în exprimarea familiară. ăstalalt. cestălalt. ăstălant. indică apropierea sau diferenţierea acestor obiecte dar fără a substitui substantivele care le denumesc ci subordonându-se lor: „Atâtea stele cad în noaptea asta. ăllalt. cellalt. ăstalalt. Blaga) Adjectivul demonstrativ se deosebeşte de pronumele demonstrativ prin ieşirea 29 . adjectivul demonstrativ caracterizează obiectivele extralingvistice din perspectiva protagoniştilor sau a temporalităţii actului lingvistic. după celălalt. astei/asteia aste ăstora În cadrul pronumelui şi adjectivului pronominal de apropiere. de diferenţiere există variante populare care sunt şi variante literare vorbite. ălălalt.

nu se ţine seama de faptul că la demonstrativul de identitate „şi” final este un component invariabil. alta.în locul formei cealaltă alcătuită corect numai cu consoana de legătură l între componentele cea şi alta. pentru că şi se adaugă la forma masculin aceia 30 . Masculin.Ac. constantă de natura deictică. celălant. acei oameni/ oamenii acei . celălalt. pentru că a se adaugă la forma masculin plural aceşti Masculin. N.la demonstrativele cestălalt.nu aceea.formele de singular ale demonstrativului de identitate sunt scrise uneori greşit acelaş/aceeaş. apare forma incorectă cealălaltă. În folosirea adjectivelor demonstrative compuse se fac următoarele greşeli: . acelaşi” se pot evita folosind ca mijloc de control forma corespunzătoare a adjectivului demonstrativ de apropiere sau de depărtare plasat înaintea substantivului. ceilanţi.Ac..nu acestea. . deci obligatoriu. pl. alte) este înlocuit cu n – cestălant. aceşti oameni/ oamenii aceştia . l din componentul alt (alţi. pentru că a se adaugă la forma masculin plural acei..nu aceeaşi. cu adaosul lă între ea şi l. În situaţiile de mai jos. greşelile de pronunţare şi de scriere privind formele cazuale ale adjectivului „acesta. Prin aceasta trăsătură semantică adjectivul demonstrativ se deosebeşte de adjectivul calificativ care exprimă însuşiri ale obiectelor în afara raportului cu situaţia de comunicare. . în aceasta formă şi la singular.din clasa substitutelor dar păstrează legătura cu acesta prin trăsătura semantică definitorie. . pl. acela. aceiaşi oameni . N.

nici aceiaşi pentru că acestea sunt forme de plural ale masculinului Pentru folosirea corectă a femininului singular aceea. acea femeie/ femeia aceea/ aceeaşi femeie nu aceia. deoarece în situaţiile de felul celor arătate se face de multe ori greşeala de a folosi în locul formelor de G. a/ce/eaşi iar la masculin plural este precedată de i cu care formează diftongul ia: a.. s-a văzut că aceste adjective au forme speciale de G. D şi atunci când sunt plasate după substantivul determinat: omului acestuia (aceluia) oamenilor acestora femeilor acelora Trebuie să fim atenţi la acordul în caz al adjectivului. sg. sg.iaşi Feminin.ia a..D acelei femei/ femeii aceleia/ aceleiaşi femei nu aceleea nici aceleeaşi pentru că formele corecte au la baza G feminin acelei Din prezentarea formelor adjectivului demonstrativ de apropiere şi ale celui de depărtare. G.D ale adjectivelor demonstrative. aceeaşi şi a masculinului plural aceia. deci formele neaccentuate în caz cu substantivul determinat. N.Ac.Feminin. 31 .ce. aceiaşi se observă faptul că la feminin singular particula a este precedată de e cu care formează diftongul ea – a/ce/ea. formele de N.Ac.ce.

R acestaceastacestacestaceştacestacest- D 0 0 ui ei i e or Particula deictică -a -a -a -a -a -a -a R acelaceeaacelacelaceaceace- D 0 0 ui ei i le lor Particula deictică -a -a -a -a -a -a -a Ca adjective postpuse elementului determinat. R D Particula deictică 32 Element invariabil . Adjectivul demonstrativ de identitate are în componenţa sa elementul adverbial invariabil – şi. pierd particula deictică sau adverbială –a. au aceeaşi structură. antepuse.Adjectivul demonstrativ de apropiere şi de depărtare are o structura morfologică ce permite degajarea unor flective (desinenţe) comune ambelor pronume.

încolo neclintită. Prin această repetare.”. Vlahuţă: „Poposim la mama Ilinca. Repetarea adjectivului demonstrativ de identitate este folosită mai ales în descrieri (portrete sau tablouri de natură) în fragmente în care se evocă chipuri sau locuri dragi . sprintenă şi veselă şi dulce la vorbă. întrebători. 1. mai mărunţică doar. pentru a transmite şi cititorului impresia puternică. înfofolit în aceeaşi maramă albă. cu chipul uscat. acelaşi chip uscat. dar acestui portret i-ar fi lipsit acea insistenţă prin care scriitorul ne comunică impresia pe care ia făcut-o bătrânica atunci când a revăzut-o. cu ochi mici. fără ca această repetare să fie supărătoare. scriitorul insistă asupra unor trăsături sau aspecte care l-au impresionat.acelacelaceeacelaceaceace- 0 ui 0 ei i le lor -a -a -a -a -a -a -a -şi -şi -şi -şi -şi -şi -şi În operele literare adjectivul demonstrativ de identitate apare adesea repetat de mai multe ori la intervale scurte în aceeaşi propoziţie sau frază. aceiaşi ochi mici. aşa cum se întâmplă în cazul repetării altor cuvinte.” Scriitorul ar fi putut spune: „După douăzeci de ani. după douăzeci de ani.5 Adjectivul pronominal nehotărât 33 . Aceeaşi bătrânică. în satul copilăriei mele – după douăzeci de ani. bătrânica este tot sprintenă şi veselă şi dulce la vorbă. întrebători. Astfel de insistenţă întâlnim în următorul portret realizat de Al. înfofolit în maramă albă. trăită de el.

„Lapte. vreun. unt şi ouă de-am putea sclipui să ducem la târg ca să putem face ceva parale. oricât. Sunt numai adjective pronominale: alde. oarecare. fiece. determinându-le şi acordându-se cu ele. brânză. Bălcescu) „Domnul Mache şade la o masă în berărie şi aşteaptă să pice vreun amic. atât(a). L. cutare. Caragiale) Dintre pronumele nehotărâte se întrebuinţează şi ca adjectiv nehotărât următoarele: ceva. devin adjective pronominale nehotărâte.” (I. vreunul. niscai. are o misie de îndeplinit în omenire. fiecare.Când pronumele nehotărâte însoţesc substantivele. altul.” (N. alt. orice. Adjectivele pronominale nehotǎrâte au următoarea flexiune: singular masculin N. niscaiva.Ac: unii feminin unele feminin o alta vreo unei altei vreunei 34 .” (I. când sunt adjective au formele un. Pronumele unul. Creangă) „Orice naţie dar. câteva.Ac: un alt vreun G.D: unui altui vreunui plural masculin N. precum orice individ.

o. multă. mult (mulţi). vreo (elevă) iar la plural au forme articulate: fiecare om fiecărui om 35 . multe). I – Cuvântul. pag. numai când este plasat după un substantiv şi adjectivul tot (toţi) indiferent de locul lui faţă de substantiv. Majoritatea adjectivelor nehotărâte au funcţia de atribut adjectival. tot. puţin (puţini) pot sta înaintea substantivului cât şi după substantiv: cutare elev – elevul cutare (un) oarecare elev – (un) elev oarecare toţi elevii – elevii toţi mulţi (puţini) elevi – elevi mulţi (puţini) Substantivele articulate cer: adjectivul cutare. 262) alte vreunele unor altor vreunora *(vezi Gramatica limbii române. Ac singular formele un. puţin (puţini.alţi vreunii G. vreunul/vreuna au la N. vreun (elev).D: unor altor vreunora 2005. Adjectivele mult (mulţi.adjectivele corespunzătoare pronumelor unul/una. mulţii (puţinii) pomi etc. oarecare. toţi. Editura Academiei Române. puţină. puţine) se apropie de adjectivele propriu-zise prin următoarele particularităţi: când stau înaintea substantivului pot fi articulate – multul (puţinul) grâu.vol. stau înaintea substantivelor şi cer substantiv nearticulat: atâţia pomi atâtor pomi câteva case câtorva case Adjectivele nehotărâte cutare. Unele forme ale adjectivului nehotărât se deosebesc de formele pronumelor corespunzătoare: .

cineva. tuturor (elevilor. Alţi termeni se întrebuinţează numai adjectival (fiece. alt (alta) şi ale tuturor celorlalte adjective nehotărâte se deosebesc de formele pronumelor corespunzătoare prin lipsa particulei finale a. altui. anumiţi) FORMELE ADJECTIVULUI NEHOTĂRÂT UNUL singular m/n N. vreunui. altor.Ac G.Ac forme nearticulate atât la singular.unor. altei. altă elevă.D ALTUL singular 36 plural m unii unor f/n unele unor o unei plural . multor (elevi. oricărui (elev). pronumele nehotărât este o clasă eterogenă. elevelor). vreunei. vreunor. Unii termeni sunt întrebuinţaţi exclusiv pronominal: pronumele compuse în baza lui cine: oricine. alte eleve. atâtor. vreunii. oricărei (eleve). cât şi la plural: alt elev.G plural formele adjectivului nehotărât un (o). fiecărui.Ac G.unei. precum şi alte pronume compuse: alceva.adjectivul corespunzător pronumelui altul (alta) are la N.unui. unele. vreunele. . .la D. cutărui.D un unui f N. alţi elevi. eleve).unii. fiecărei. . vreun (vreo). fiecine. careva şi locuţiuni pronominale: cine ştie ce/cine/care mai de care. . cutărei. Sub aspectul întrebuinţării adjectivale. .

cutare cutărui(a) cutărei(a) (f) G.Ac (m. (m şi n) oricare oricărui(a) oricărei(a) fiecărui(a) fiecărei(a) fiecare alta altei m alţi altor f/n alte altor plural oricare oricăror(a) plural cutare cutăror(a) 37 . f şi n) G.D alt alţii f N.D FIECARE singular N.Ac.m/n N.D. n f ORICARE singular N.D (m şi n) (f) CUTARE singular N.D m.Ac G. f.Ac m. n G.Ac G.

număr şi caz la pronumele simple (la care.Ac.G.D. N.D. N.D şi Ac plural N.Ac.D. N. f şi n) atât(a) atâta atâţia atâtea atâtor(a) Structura morfologică este foarte bine reprezentată prin desinenţa de gen. G. N. apare şi particula deictică -a).Ac. alt – a – alt – ei – a un – ul – un – ei – a un – ele un – or – a alt – ele alt – or – a mult – mult – ă 38 . (m şi n) (f) (m) (f şi n) (m.ATÂT(A) singular N. un – ii – un – or – a alţ – ii – alt – or – a tot – toat – ă un – ui – a alt – ui – a alt – ul – un – a – G. G. la G.D. G.D.Ac. G.D.Ac.

de distanţare ironică de enunţ sau de empatizare cu interlocutorul: Am şi eu o oarecare contribuţie la toate acestea. Stancu) Deoarece substantivul precedat de „alde” are valoare de plural. imprimând valoare de plural întregii construcţii.toţ – i toat – e puţin puţin – ă puţin – i puţin – e mulţ – i mult – e atât – atât – a atâţ – i atât – e – a Adjectivele pronominale nehotărâte pot fi parte a unor strategii pragmatice de aproximare. alde Ciurea. din casa. verii mamei. 268) Adjectivul nehotărât alde apare în vorbirea populară şi uneori în cea familiară. mai ales a numelor proprii de persoană şi a pronumelor personale. alde indică pe „cei din familia. atât atributul cât şi predicatul lui sunt la plural: 39 . El este folosit înaintea substantivelor. De cele mai multe ori. Editura Academiei Române. (detaşare ironică) Ai facut şi tu oarece prostiuţe pe acolo. (atenuare) Adu şi tu niscaiva conspecte mai vechi. pag. când precedă un nume propriu sau un nume de rudenie.vol. I – Cuvântul.” (Z. din firul” persoanei desemnate prin substantivul respectiv: ai lui… „La alde Gherghina acasă fetele începuseră a face gură” „Mai sosesc de la Carloman la nuntă. de atenuare a expresiei sau de exagerare. 2005. nu? (empatizare) *(vezi Gramatica limbii române.

„unei”. fitecine. vreunul ş. De aceea.a. Un lup a fost împuşcat. fie(şi)-. alta ori cu pronumele sau adjectivul demonstrativ celălalt (cealaltă). fie(şi)care. alt.„Aldi nea Coman ăştia sunt nişte oameni de ispravă ” Pentru a deosebi valoarea unui adjectiv nehotărât de valoarea unui articol nehotărât al formelor „un”. (D. 2 elementul final –va: ceva.6 Adjectivul pronominal negativ Formele niciunul.G niciunui. Văd un om şi o femeie – pe când adjectivul nehotărât raportează obiectul (obiectele) denumite de substantivul determinat la alt(e) obiecte de acelaşi fel.a. fi(e)ste-. alta... „unor”. ţinem seama de faptul că articolul nehotărât arată obiectul în general (ca un obiect oarecare). nicio mişcare. „o”. niscaiva ş. stau înaintea unui substantiv nearticulat şi au funcţia sintactică de atribut adjectival: niciun (niciunui) pom. Conform noului DOOM2. se scriu într-un cuvânt pronumele nehotărâte compuse cu: 1 elemente iniţiale alt. „Niciun zgomot. nicio adiere de vânt nu se simte. niciunei) au valoare de adjectiv pronominal negativ. oare(şi)care. iar altul [celălalt (ceilalţi)] au scăpat. O pasăre a fost doborâtă iar alta nu. fi(e)ştecine. „unui”. 1. nicio (niciunei) case. ori(şi)-. fite-. vreun.” 40 . oare(şi)-. vre--: altceva. adjectivul nehotărât un (o) este deseori asociat (sau poate fi asociat) cu pronumele sau adjectivul de pronominal nehotărât altul. nicio.

) – la fel ca a lui „vreunul”.a] la genitiv . nici celălalt. se revine astfel la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui niciunul şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun (niciuna. La nominativ . adverb + numeral (Mă confundaţi. nici/una Adjectivul pronominal negativ realizează funcţia sintactică de atribut în propoziţii negative: N-a plecat niciun student. Structural. nici unul adverb + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul.).(Al.dativ. N-a dat nimic niciunui copil.) 41 . Conform normelor noului DOOM2. nicio etc. adjectivul se deosebeşte de pronume prin absenţa particulei deictice [. nici un incult). eu nu am nici un frate. „vreun” – prin aplicarea consecventă a principiului conform căruia compusele trebuie distinse şi grafic de îmbinările libere asemănătoare: nici un adverb + articol (Nu e nici un om prost. Vlahuţă) Numai pronumele niciunul cunoaşte şi o variantă adjectivală. nici mai mulţi.acuzativ forma de feminin se deosebeşte la nivelul celui de-al doilea component: nici/o fata. N-a dat nimic niciunuia.

II LOCUŢIUNILE PRONOMINALE Locuţiunea este un grup de cuvinte mai mult sau mai puţin sudat şi stabil care au un interes unitar şi care din punct de vedere gramatical se comportă ca o singură parte de vorbire. de obicei la cel considerat de bază. În dicţionare. pe plan gramatical. În cadrul locuţiunilor pronominale funcţionează: locuţiuni pronominale de politeţe (de reverenţă) şi locuţiuni pronominale nehotărâte. ele sunt inserate la unul dintre cuvintele alcătuitoare. unitatea semantică realizată prin pierderea individualităţii alcătuitoare iar. ordinea. Locuţiunile constituie o bogăţie a limbii. Există locuţiuni corespunzătoare tuturor părţilor de vorbire cu excepţia articolului. de obicei fixă. pe plan lexical. dificultatea analizei interioare a grupului. posibilităţile reduse de disociere şi. Caracteristicile generale ale locuţiunii sunt. a cuvintelor grupate. 42 . adesea. de care trebuie să se ţină seama în relaţiile de sinonime şi în variaţia exprimării.

fiind specializate ca formule protocolare. care exprimă un grad mai înalt de politeţe decât pronumele compuse sudate cu dumnea. în mod obişnuit. Locuţiunea pronominală de politeţe se abreviază mai greu. Mai cunoscută este abrevierea M. Măria Sa. locuţiunile se scriu în general în cuvinte separate. în DOOM2 adăugându-se un număr restrâns. există şi unele locuţiuni pronominale de politeţe sau de reverenţă alcătuite dintr-un substantiv feminin şi un adjectiv posesiv sau un pronume personal în genitiv. Înălţimea Ta (Sa. Maiestatea Sa. Excelenţa Ta (Sa. Întunecimea Voastră. vechi sau moderne pentru persoane cu anumite poziţii sociale sau profesionale. Sa. Noastre). Sfera generală. multe locuţiuni nu au fost incluse în DOOM1. Pentru capete încoronate se folosesc: Alteţa Sa. Voastră). poziţii sociale sau profesionale. Măria Voastră. Locuţiunea pronominală de politeţe Pe lângă pronume. Tot locuţiuni de politeţe sunt şi Măria Ta (Sa. Ei. miniştri: Excelenţa Voastră (Sa). Voastră). Aceste grupuri sunt specializate ca formule protocolare marcând ranguri. Domniile Voastre (Lor. Voastră). Voastră). pentru şefi de stat. Eminenţa Sa. Cucernicia Ta (Voastră).S pentru Maiestatea Sa Locuţiunile pronominale de politeţe au.1. pentru rectori: Magnificenţa Sa. Există la scriitori şi formule de reverenţă cu caracter depreciativ: Dobitocia Ta. ca orice pronume are numai locuţiuni din seria Domnia Ta (Lui. Celelalte locuţiuni pronominale au sfera mai restrânsă.(provenite din domnia) şi sunt folosite numai în stilul solemn. pentru capete bisericeşti: Sfinţia Sa (Voastră). aceleaşi persoane (a II-a şi a III-a) ca şi pronumele de politeţe fără a fi folosite neapărat la ambele 43 . Conform noului DOOM2. Deoarece nu pun alte probleme de scriere decât cele generale.

în seria alcătuită cu „Domnia” există locuţiuni pronominale analogice pentru persoana I Domnia Mea. respectiv titlurile persoanelor în cauza: Domniei Sale domnului Ion Popescu. D-sa. Excelenţa Voastră sunteţi rugat. În timp ce cu pronumele de politeţe acordul verbului (în persoană şi număr) se orientează totdeauna după elementul pronominal din structura compuselor cu dumnea.în limbajul curent. Excelenta Sa X. Dintre locuţiunile pronominale. acordul se face şi aici după înţeles cu elementele pronominale şi în funcţie de situaţia reală a referentului: Măria Ta hotărăşti.(deci dumneata 2 singular. dumnealui 3 singular etc. Y. gen. În mod excepţional. cu locuţiuni pronominale de politeţe. de tip formal. la iniţialele majuscule sau minuscule şi la prezenţa sau absenţa cratimei.). Excelenţa Sa este rugată. atribut: Cărţile Domniei Sale sunt pe masă. Locuţiunile pronominale de politeţe pot îndeplini aceleaşi funcţii sintactice ca şi celelalte pronume personale: 1 2 3 subiect: Domnia Sa a venit la mine nume predicativ: În curând va ajunge Alteţa Sa. acordul se poate face în două feluri: .există şi un acord livresc mai distant. D-lui. folosite azi în glumă.persoane şi la ambele numere (de exemplu nu se spune Excelenţa Ta). . D-lor. D-tale. Principala problemă de corectitudine gramaticală în folosirea locuţiunilor pronominale de politeţe este acordul în persoană. cu substantivul din cadrul locuţiunii: Măria Ta hotărăşte. Domniile Noastre. 44 . Locuţiunile pronominale de politeţe de persoana a III-a se folosesc nu numai ca înlocuitoare ale unor substantive proprii sau comune care indică numele. D-ei. abrevieri uzuale are seria cu Domnia: D-ta. D-sale. ministrul… Locuţiunile pronominale de politeţe pun mai multe probleme de ortografie referitoare la abrevierile lor. număr.

Dacă pronumele şi adjectivele nehotărâte au topica antepusă termenului la care 45 . naiba ştie ce. Locuţiunile pronominale de politeţe nu devin locuţiuni adjectivale pronominale de politeţe pentru că nu se acordă cu un substantiv în gen. şi un pronume relativ în cazurile nominativ. „te miri” etc. acuzativ sau genitivdativ nu ştiu cine.câte. complement circumstanţial de timp: Am ajuns acolo înaintea Domniei Sale. „nu se ştie”. Va mulţumesc Domniei Voastre. 2. Dumnezeu ştie ce/câţi.4 complement circumstanţial de cauză: Am întârziat din cauza Domniei Sale. iar când acesta nu este exprimat. Locuţiuni nehotărâte pronominale si locuţiuni adjectivale pronominale În cadrul pronumelor nehotărâte (şi negative) funcţionează grupuri de cuvinte. Domniei Voastre vă mulţumesc. complement circumstanţial de loc: S-a aşezat în faţa Măriei Sale. te miri ce. număr şi caz. Este vorba de locuţiunile pronominale nehotărâte compuse din prepoziţii de tipul „nu ştiu”. oarecum sudate. cine ştie ce/care/câţi. cu valoarea şi funcţia acestora. complement circumstanţial de mod: Nu pot merge fără Maiestatea Sa. el poate fi introdus în propoziţie. 5 6 7 Funcţia de obiect indirect este precizată în majoritatea cazurilor prin pronumele neaccentuat în dativ. „cine ştie”. nu ştiu cui.

urmate de pronume relative. Când relativul din locuţiunea pronominală se acordă cu un substantiv în gen. Locuţiunile pronominale nehotărâte îndeplinesc următoarele funcţii: 1 2 3 4 5 6 subiect: Au venit nu ştiu câţi. complement indirect: I-am scris nu ştiu cui.(Ac. Locuţiunea adjectivală pronominală nehotărâtă are funcţie numai de atribut adjectival: Am citit naiba/cine/Dumnezeu ştie câte cărţi. atribut pronominal: A găsit cartea nu ştiu cui. complement circumstanţial de cauză: N-a venit din cauza nu ştiu cui. elemente introductive ale unor subordonate următoare – trebuie să fie aşezate la sfârşitul propoziţiei. complement direct: Acolo nu am văzut cine ştie ce.) 46 . număr şi caz. nume predicativ: El nu va ajunge cine ştie ce. locuţiunile pronominale nehotărâte – pentru a fi recunoscute ca atare şi pentru a nu fi confundate cu adevăratele prepoziţii „nu ştiu” .se referă. „cine ştie” etc. locuţiunea pronominală devine locuţiune adjectivală pronominală nehotărâtă.

CONCLUZII Atunci când apar ca determinări în cadrul unui grup nominal şi au comportament de tip adjectival. dar. excepţie făcând adjectivul pronominal posesiv. Adjectivele pronominale au trăsături comune atât cu adjectivele. cât şi cu pronumele corespondente. nehotărâte şi negative îşi schimbă valoarea gramaticală şi devin adjective pronominale cu funcţia sintactică de atribut adjectival. demonstrative. posesive. în acelaşi timp. Numai pronumele personale si 47 . - - Pronumele de întărire. pot trece de la statutul de adjectiv pronominal la cel de pronume nu pot dobândi statut adverbial nu pot apărea în pozitie sintactică de nume predicativ sau predicativ suplimentar în topica standard. formele pronominale sunt numite adjective pronominale. stau înaintea regentului. se deosebesc de fiecare în parte. relative.III. având următoarele trăsături: - nu acceptă categoria intesităţii în absenţa centrului de grup sintactic. interogative.

Editura Academiei RSR. Gramatica limbii române. Fonetică. 1982 4. Bucureşti. vol. Bucureşti. Gramatica limbii române (GA). Gramatica limbii române (GALR). Bucureşti. Editura Academiei. Dimitriu.pronumele reflexive nu pot deveni adjective pronominale. Editura Humanitas. Editura Univers Enciclopedic. Bucureşti. ediţia a II-a. I. Gramatica de bază a limbii române. Limba română contemporană. Bucureşti.Dobridor. 2005 6. Tratat de gramatică a limbii române. ortoepic şi morfologic al limbii române. Editura Albatros. vol. Ion. I. Editura Institutul European. 1963 8. Bucureşti. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. 1997 2. EDP. Avram. Ion (coordonator). Constantinescu . 1999 7. vol. Fonologie. Gramatica pentru toţi. Bucureşti. Corneliu. 1985 5. Coteanu. Gheorghe. Iaşi. Mioara. 2001 3. Dicţionar ortografic. I – 48 . Morfologie. Coteanu.

Bucureşti. Theodor (coordonator). Craiova. Iordan. 2005 9. Sinteze de limba română. Dumitru.Cuvântul. Limba română contemporană. ediţia a IV-a. 1978 11. Bucureşti. Gramatica limbii române. Vladimir Limba română contemporană. 2002 49 . Dumitru. 1997 12. Robu. Ivănuş. Editura Polirom. Bucureşti. Hristea. EDP. Iorgu. Editura Albatros. Morfologie. 1984 10. Irimia. Editura Universitaria.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful