You are on page 1of 49

STANCU IULIA GIORGIANA

ADJECTIVUL PRONOMINAL ŞI
LOCUŢIUNEA PRONOMINALĂ
ÎN LIMBA ROMÂNĂ

-LUCRARE ŞTIINŢIFICĂ-

REFERENT ŞTIINŢIFIC,
PROF. UNIV. DR. DUMITRU IVĂNUŞ

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE....………………………………………….3
I ADJECTIVELE PRONOMINALE …………………………5
1. Adjectivul pronominal de întărire …………………………..............6
2. Adjectivul pronominal posesiv …………………………………….10
3. Adjectivele interogative şi relative ………………………………..19
4. Adjectivul pronominal demonstrativ ………………………............24
5. Adjectivul pronominal nehotărât …………………………………..33
6. Adjectivul pronominal negativ …………………………………….40

II LOCUŢIUNILE PRONOMINALE …………………….42
1. Locuţiuni pronominale de politeţe …………………………..........42

2. Locuţiuni pronominale şi locuţiuni adjectivale pronominale

nehotărâte …………………………………………………………….45

III CONCLUZII …………………………………………………….47
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………….........48

2

CUVÂNT ÎNAINTE
Când spunem orice lucru, cât de simplu, pe înţelesul celorlalţi, punem în
mişcare un număr de reguli, fără de care nu am fi în stare să legăm două cuvinte între
ele. Regulile acestea de care de multe ori nici nu ne dăm seama, formează în mintea
noastră o gramatică, nu numaidecât învăţată în şcoală, ci deprinsă de la părinţi, odată
cu primele cuvinte, cu jocurile, cu cele dintâi poezii copilăreşti învăţate pe de rost, o
gramatică folosită mereu ori de câte ori vorbim sau scriem, ascultăm sau citim
spusele altora.
Ea seamănă cu un mecanism, bunăoară cu cel de ceasornice, dintre care unele
arată, cum ştim, orele şi minutele, altele şi numărul zilei din lună, altele chiar luna
anului. Tot astfel, cine vorbeşte despre lucruri simple, se foloseşte de o gramatică
asemănătoare mecanismelor ceasornicelor care arată orele şi minutele. Cine vorbeşte
despre ştiinţă, artă, literatură sau tehnică are nevoie de o gramatică mai bogată şi mai
nuanţată decât cea deprinsă fără studiu.
Dacă luăm şi comparăm gramaticile din mintea celor ce ştiu româneşte, în toate
întâlnim un număr de reguli nedeosebite prin nimic între ele, oricât de învăţaţi şi
talentaţi sunt cei ce le întrebuinţează. Ele constituie împreună gramatica de bază.
Regulile din gramatica de bază au caracter general. Ele se suprapun adesea cu reguli
particulare, care trebuie să fie de asemenea luate în seamă, căci derivă din cele dintâi.
Gramatica de bază, ca şi oricare din gramaticile derivate din ea, poate fi
descrisă în diverse feluri, dar modalităţile importate sunt următoarele:
a) să se înfăţişeze schema, adică să se enumere în forma generală şi abstractă

toate regulile gramaticii;
b) să se înfăţişeze uzul, adică aplicaţiile concrete ale regulilor din schemă şi
posibilităţile folosirii lor.
Uzul este strâns legat de funcţiile îndeplinite de cuvinte şi de grupuri de
cuvinte. Funcţiile, la rândul lor, sunt incluse, într-un fel sau altul, în cuvinte şi grupuri
de cuvinte de diverse mărimi cu care trebuie să se potrivească perfect.

3

Dat fiind că, din momentul când o gramatică este pusă în mişcare, toate părţile
ei servesc la construirea de propoziţii, fraze, grupări de fraze, etc., ea funcţionează ca
un aparat mintal a cărui existenţă se exprimă şi se justifică prin rezultate exprimate.
Din unele reguli gramaticale rezultă două sau mai multe soluţii. De obicei, una
dintre acestea este mai des folosită de comunitatea de limbă din care facem parte.
Când coincide şi cu imaginea pe care comunitatea şi-a făcut-o despre cele mai reuşite
forme de exprimare, atunci acea soluţie este declarată obligatorie şi devine normă
pentru aspectul cultivat al limbii. Soluţia adoptată se poate să nu fie la un moment dat
şi cea mai răspândită, dar să corespundă din alte puncte de vedere cu ceea ce se
consideră că este necesar pentru buna exprimare.
Soluţiile gramaticale ridicate la acest rang formează un corp de norme pentru
limba cultă, numită şi literară.
Sistemul lor constituie gramatica normativă a limbii. Fiind rezultatul unei lungi
selecţii, ea serveşte ca model căci se întemeiază pe uzul cult al limbii şi permite
totodată dezvoltarea ordonată a acestuia.

Autoarea

4

Căror oameni le-ar conveni asta? *(vezi Gramatica limbii române. vol. 4 Adjective pronominale relative. şi sunt de mai multe feluri: 1 Adjective pronominale de întărire. în acelaşi timp. 189 ) 5 . 2005. 2 Adjective pronominale posesive. în general. dar. I – Cuvântul. însuşirile sau proprietăţile obiectelor. aceiaşi termeni de inventar cu pronumele corespunzătoare. sunt adjective determinative. cât şi cu pronumele corespondente. se deosebesc de fiecare în parte. 3 Adjective pronominale demonstrative. pag. Editura Academiei Române. 5 Adjective pronominale interogative. Ele circumscriu obiectele. I ADJECTIVELE PRONOMINALE Adjectivele care aduc altfel de precizări în afara celor care exprimă calităţile sau defectele. Ca adjective propriu-zise. Clasa adjectivelor pronominale cuprinde. gen şi caz cu nominalul regent. Adjectivele pronominale au trăsături comune atât cu adjectivele. fiinţele etc. 6 Adjective pronominale nehotărâte. persoanelor etc. Toţi colegii sunt de acord. fiinţelor. Cartea este interesantă. 7 Adjective pronominale negative. adjectivele pronominale împărtăşesc comportamentul gramatical: acordul în număr. N-am arătat-o niciunui coleg până acum.

aceşti termeni se înscriu în clasa pronumelui. subliniază identitatea cu sine însuşi a interlocutorului: (tu) însuţi 6 . cu –le pronume personal în cazul acuzativ. dar numai sub acest aspect – al modului de variere în funcţie de acestea. variabile în raport cu numărul şi persoana: -mi. -îi. număr şi persoană. Eminescu) Cum întrebuinţarea pronumelui personal de întărire în limba română contemporană este foarte rară. 1. b) Formele neaccentuate în dativ ale pronumelor reflexive. se vorbeşte adesea de adjectiv pronominal de întărire. fie şi puţin frecventă. Pentru pluralul feminin persoana a III-a. Este alcătuit din două pronume care are fiecare flexiune proprie: a) Formele vechi ale pronumelui personal însu-. -îi. înse-. există şi forma însele. La persoana I. „Când însuşi glasul gândurilor tace Mă-ngână cântul unei dulci evlavii. numărul şi cazul substantivului sau pronumelui pe care îl însoţesc. -ţi. subliniind identitatea cu sine însuşi a obiectului denumit de acesta.1 Adjectivul pronominal de întărire Însoţeşte substantive sau pronume. Rezultă de aici că sunt pronume (genul proxim) cu întrebuinţare adjectivală (diferenţa specifică). -ne. se apropie de adjective. Întrucât însoţesc substantive (sau pronume) cu care se acordă în gen.” (M. Înscrierea sa între adjective este greu argumentabilă întrucât specificul sau semantic nu rezultă din caracterizarea unui „obiect” ci din identificarea acestuia cu sine însuşi. însa-. pronumele de identitate subliniază identitatea cu sine însuşi a locutorului: (eu) însumi La persoana a II-a. când au statut de substitute. variabile în raport cu genul. Prin posibilitatea întrebuinţării lor autonome. -va.

adjectivul de întărire variază în funcţie de doi termeni corelativi: masculin şi feminin. Corelaţia de gen se exprimă la nivelul primului constituent al pronumelui. formele de întărire se deosebesc de adjectivele pronominale care nu pot însoţi pronume personale (acest eu. Editura Academiei Române. Prin acest comportament gramatical. aparţinând. însuţi.) Formele de întărire se apropie de adjectivele pronominale prin acordul în gen. orice eu) şi care sunt . la masculin plural forma înşi-. subliniază identitatea cu sine însuşi a „obiectului comunicării”. orice om/orice omul. pentru toate cazurile: la masculin singular forma însu-. Acordul adjectivului de întărire cu substantivul sau cu pronumele determinat se face prin elementul de bază (însu-). 2005. La persoana a III-a. Acesta are. de cele mai multe ori. număr si caz cu numele determinat: băiatul însuşi. 220) Caracterizându-se prin trăsătura [+ uman]. atât în faţa grupului nominal individualizat pe care îl însoţesc. fără modificări formale sau diferenţe semantice. 7 . însuşi. la feminin plural forma înse-. fiecare om/fiecare omul. libere. de regulă. cât şi după acesta. Adjectivul pronominal de întărire desfăşoară opoziţia de gen la toate cele trei persoane şi îşi schimbă forma în funcţie de numărul substantivului (pronumelui) însoţit. prin flexiunea internă realizată de desinenţe din structura pronumelui.vol. I – Cuvântul. * (vezi Gramatica limbii române. de obicei. câmpului semantic uman: (el) însuşi Relaţiile sintactice dintre grupul nominal si formele de întărire sunt laxe: formele de întărire apar. fata însăşi. fetei înseşi. iar corelaţia de persoană se desfăşoară la nivelul comportamentului final din structura pronumelui şi se exprimă prin formele supletive ale pronumelui reflexiv: însumi. în distribuţie complementară cu articolul hotărât (acest om/acest omul. pag. băiatului însuşi.

Adjectivul pronominal de întărire este la dativ numai dacă pronumele sau substantivul determinat este la dativ: (m-am adresat) ţie însuţi. vouă înşivă.) 8 . masculin. nominativ. iar la plural forma de feminin: grupul (grupului) însuşi. m însumi sg. Adjectivul de întărire care determină un substantiv neutru are la singular forma de masculin. număr şi caz cu cuvântul determinat: „El însuşi a venit” (însuşi=adjectiv pronominal de întărire. vecinului (lui) însuşi. m însuţi f însămi f însăţi pl. Ca adjectiv. singular. însele La analiza cazului adjectivului de întărire se ţine seama de cazul pronumelui sau al substantivului determinat. nu de pronumele neaccentuate la dativ. atribut adjectival. m înşine pl. persoana a III-a. m înşişi f înseşi. vecinei(ei) înseşi etc. pronumele de întărire îndeplineşte funcţia de atribut adjectival acordat în gen. grupurile (grupurilor) înseşi.Formă de dativ-genitiv are numai la feminin singular. m înşivă f însene f însevă Persoana a III-a sg. m înşişi f însăţi pl. Persoana I Persoana a II-a sg. din alcătuirea adjectivului de întărire.

22 „Însăşi copiii să participe” . însumi. tendinţă care se continuă şi astăzi: „Am sfârşit prin a râde noi însuşi de noi şi a ne mângâia de poznaşele isprăvi ale timpului”. număr şi caz al adjectivului pronominal de întărire însumi (pentru formele sale v. Când determină un substantiv comun.v. Revista pedagogica 3. (1957) „Însuşi protocoalele Comisiei Centrale vă vor dovedi tot adevărul”. însuşi. (M. Flacăra. precum şi scrierea într-un singur cuvânt al acestuia. uneori şi în limba scrisă. înşine. p. 72 Textele literare din secolul al XIX-lea atestă tendinţa de generalizare a lui „însuşi”. 9 . înşivă. persoana a II-a. 16. cere substantiv articulat. (1957). „Însăşi cuvintele acestea formează o poezie”. atribut adjectival. aşezat după substantiv sau înaintea substantivului. vecinul însuşi. înşişi) este obligatoriu. însăşi vecina Conform noului DOOM2. feminin. dativ. Dicţionarul s. „Ţie înseţi ţi-am spus” (înseţi=adjectiv pronominal de întărire. adjectivul de întărire. p. singular. Kogălniceanu) „Aduceţi-vă aminte că ei şi cu însuşi femeile lor adesea au fost reduşi la starea de vite” Gramatica Limbii Române. însuşi vecinul vecina însăşi. Revista Pedagogica. acordul în persoană. „Să le arătăm copiilor cum pot pregăti ei însuşi materialul”. (1957). 3.) Acordul pronumelui de întărire este adesea neglijat în limba vorbita. însuţi.

(a) ta. un singur posesor acordat cu un substantiv la plural: a) numele obiectelor sunt masculine: (ai) mei. M. (a) sa. În exemplul: „Vinul de la Pâhneşti numai eu îl beau când poposesc în casa ta”. în acelaşi timp. deosebite după persoana posesorului şi după obiectul posedat. (ai) tăi. arătând al cui este obiectul. 10 . (al) său. sunt aceleaşi cu cele ale pronumelui posesiv: 1. determină substantivul cu care se acordă.2 Adjectivul pronominal posesiv Când însoţeşte numele obiectului posedat. 2. Blaga) Formele adjectivului posesiv. adjectivul posesiv ta determină numele obiectului posedat casa şi înlocuieşte numele posesorului. Pronumele posesive întrebuinţate adjectival se caracterizează prin dependenţa lor morfologică faţă de substantivul (pronumele) împreună cu care se dezvoltă raportul explicit de posesiune. b) numele obiectului este feminin: (a) mea. (al) tău. pronumele se numeşte adjectiv pronominal posesiv. subordonându-se acţiunii principiului acordului. (ai) săi. un singur posesor acordat cu un substantiv la singular: a) numele obiectului este masculin sau neutru: (al) meu. pronumele posesiv continuă să ţină locul numelui posesorului şi. În această situaţie. Eminescu) „În întunericul meu locuieşti de-atunci ca o stea în fântână” (L. Sadoveanu. „Speranţa mea tu n-o lăsa să moară Deşi al meu e un noian de vină” (M. 1.

în casa mea > acasă la mine. nu şi pe al altcuiva! 2) „Posesia slabă” realizată prin intermediul unei anafore asociative de tip posesiv. noi – nostru. tu – tău. (ale) voastre. exprimată prin prepoziţie + pronume accentuat în acuzativ. frumoasa-mi carte) sau (2) spre o relaţie semantică de tip locativ. în satul meu > la mine în sat. voi . (al) vostru. 3. la noi în familie). Am pierdut stiloul meu. (a) voastră. (ale) sale. nu pe-al tău! Imi verific numai textul meu. (ai) voştri. actualizată prin posesive (eu – meu. Când posesia se exprimă prin intermediul unui adjectiv pronominal. b) numele obiectelor sunt feminine sau neutre: (ale) mele. româna distinge următoarele situaţii semantico- pragmatice. (ale) tale. exprimată prin clitice de dativ adnominal (cartea-mi. recuperată din context pe baza unui calcul 11 . mai mulţi posesori acordaţi cu un substantiv la plural: a) numele obiectelor sunt masculine: (ai) noştri. b) numele obiectului este feminin: (a) noastră. din partidul tău > de la tine din partid.) 3) „Posesia deviată” (1) spre o relaţie semantică de apartenenţă. b) numele obiectelor sunt feminine sau neutre: (ale) noastre. în structuri cu „dativul posesiv” (Mi-am pierdut caietul) sau în structuri cu „acuzativul posesiv” (Mă doare capul. el/ea – sa. posesorul fiind transformat într-un locativ restrâns.vostru) A venit de rusinea ta. neexprimată. mai mulţi posesori acordaţi cu un substantiv la singular: a) numele obiectului este masculin sau neutru: (al) nostru. 4. care diferă prin gradul de focalizare a relaţiei de posesie: 1) „Posesia tare”. 4) „Posesia implicită”. puţin frecventată. explicitat prin nominalul în acuzativ (în buzunarul meu > în buzunar la mine.

Sadoveanu) „Mă dusesem să vad pe un bun prieten al nostru” (M.inferenţial: Am pierdut stiloul meu. se acordă în gen. Dacă substantivul este articulat cu articol enclitic. *(vezi Gramatica limbii române. Editura Academiei Române. I – Cuvântul. adjectivul posesiv nu mai primeşte pe lângă el articolul posesiv al.vol. Sadoveanu) „Să înşomoldăcim motanul ista al mieu cu nişte petece” (I. articolul apare însă dacă substantivul este însoţit de articolul nehotărât sau este nearticulat. A venit mama mea acasă. > Am vazut cartea Ǿ în librării. 233-234) Adjectivul posesiv stă. Am coborât cu-al meu senin Şi m-am născut din ape” (M. număr şi caz cu numele obiectului posedat (forma de genitiv-dativ are numai la feminin singular). > Am pierdut stiloul Ǿ. „Ca în cămara ta să vin. Creangă) Adjectivul posesiv substituie numele posesorului de o anumită persoană şi număr şi. a . de obicei. Să te privesc de-aproape. > A venit mama Ǿ acasă. în acelaşi timp. Am vazut cartea ta în librării. 2005. pag. dacă adjectivul posesiv stă înaintea substantivului sau dacă între substantiv şi adjectivul posesiv mai există alt cuvânt. „Căluţul meu nu-i dintre cei voinici şi bine hrăniţi” „Îi plăcea vecinului meu sa-mi vorbească despre aşezarea pe care o ridica” 12 . după substantiv. Eminescu) „E un bun prieten al meu cu care am petrecut ani frumoşi” (M.

Sahia) La construcţiile în care adjectivul pronominal determină un substantiv feminin nearticulat la dativ sau genitiv singular – unei (altei. sa. a noastre. deoarece o forma nearticulată de genitiv-dativ a unui substantiv feminin este identică cu forma nearticulată de plural (unei colege- nişte/unor colege) şi tocmai acest lucru duce la greşeala de a folosi forma de plural a articolului posesiv. Se spune greşit. voastră) sunt forme de nominativ-acuzativ. a sa). acestei) colege a mele (a tale. ale sale). cu substantivul articulat. a sale. noastră. b) nu forma substantivului. sale) – conduce construcţia corespunzătoare. fie „unei colege ale mele”(ale tale. se spune unei colege a 13 . Sadoveanu) „N-am să mor De grija sorţii mele” (G. (M. In primul rând că articolul „ale” nu este acordat în număr cu substantivul la care se referă (substantivul este la numărul singular) în cazul substantivului al doilea. în hainele mele” (N. adjectivul posesiv nu este acordat în caz cu substantivul determinat (mea. ta. a voastre) greşelile privesc acordul articolului posesiv sau acordul adjectivului posesiv. Pentru evitarea greşelilor ţinem seama de următoarele: a) la forma corectă (a) a articolului posesiv conduce forma de singular a articolului nehotărât – unei – sau forma altui determinant de la stânga substantivului – altei. Coşbuc) „Are să mă întrebe ce caut eu între ei. acestei. c) la forma corectă a adjectivului posesiv – mele (tale. fie „unei colege a mea”(a ta.

pentru că nu se acordă cu el: haina lui. o colegă de (= dintre) ale mele. ca în aceasta frază: 14 . voştri se scriu întotdeauna cu un singur –i (ai noştri tineri. o colega de-a mea (de-a ta. Pronumele şi adjectivele posesive noştri. ale) ei. prepoziţia „de” are sensul „dintre” un coleg de (= dintre) ai mei. cum nu sunt admise nici construcţiile „un coleg dintre al meu”. ale) lor a înlocuit cu totul posesivul său. construcţiile de felul „un coleg de-al meu” „o colega de-a mea” nu sunt admise. o prietena de-ale mele/de-a mea. ale) lui. dobândind sensul „de felul”) + pronume posesiv. a. tinerii noştri) pentru că nu primesc articol. În limba veche se făcea de obicei deosebirea între său şi lui. sale) . de-a sa). a sale) aşa cum se spune şi atunci când substantivul este articulat: colegei mele (tale. a. pronumele personal (al. cât şi singularul: un prieten de-ai mei/de-al meu. ai. hainei lui. În urma schimbărilor din DOOM2. hainele lui. ai. norma actuală admite atât pluralul. La persoana a III-a plural. Conform Gramaticii limbii române. La folosirea construcţiilor în care pronumele posesiv cu prepoziţia „de” determină un substantiv la singular – un (unui) coleg de-ai mei (de-ai tăi. de-ai săi). în sensul că cel dintâi era folosit în legătură cu subiectul iar celălalt în legătură cu atributul sau complementul. a. (al. de-ale sale) – se face de către mulţi greşeala de a acorda articolul şi forma pronumelui posesiv cu substantivul determinat: un coleg de-al meu (al tău). această deosebire se face rareori. Construcţiile de acest fel sunt incorecte. Astăzi. ai. o colegă (unei colege) de-ale mele (de-ale tale. Lui. ei şi lor sunt pronume şi când stau pe lângă un substantiv. Paralel cu pronumele şi adjectivul posesiv (al) sau se folosesc pronumele personale de persoana a III-a singular la cazul genitiv (al. „o colegă dintre a mea”. fiindcă în situaţia dată. Se recomandă ca ea să se facă atunci când trebuie evitate echivocuri. mele (a tale. în construcţia cu prepoziţia „de” (care şi-a pierdut sensul partitiv.

iar după moartea sa. aşa cum se înţelege din fraza de mai sus. singular. se foloseşte pentru persoanele I-III singular şi plural adjectivul posesiv în acuzativ: „Nic-a lui Costache… nu mai avea stăpânire asupra mea. Limba populară şi vorbirea curentă preferă pe „lui”. în special în regim de acuzativ. feminin. Dacă s-ar fi folosit lui şi nu sa (după moartea lui). „Eminescu a lăsat încă o variantă a acestei poezii. în stilul livresc apare mai des „său”. acesta nu devine adjectiv pronominal. chiar dacă se acorda în gen. neînţelegerea ar fi fost evitată. este atribut pronominal. Folosirea pronumelor personale în locul posesivului la singular prezintă avantajul că acestea se acordă în gen cu numele posesorului: „cărţile lui” este mai precis decât „cărţile sale”. Creangă) Dacă un pronume este precedat de o prepoziţie. când acesta determină un substantiv precedent. acuzativ. Adjectivele posesive precedate de prepoziţii şi de locuţiuni prepoziţionale cu regim de genitiv au următoarele funcţii sintactice: 15 . X a lăsat manuscrisul variantei.” Desigur că manuscrisul a fost găsit după moartea poetului. După propoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale care se construiesc cu substantivul sau cu pronumele personal de persoana a III-a în genitiv. nu după moartea lui X. De cele mai multe ori „său” este considerat o formă mai politicoasă decât „lui”. precedat de prepoziţia „ca” provenită din adverbul de mod comparativ.” „A trecut drumul pe dinaintea noastră şi a intrat iar în pădure. singular. feminin.” (I. acuzativ ca a ta = pronume posesiv. persoana a II-a. număr şi caz cu substantivul precedent (fiind considerat pronume pentru că substituie numele unui posesor/unor posesori ca orice pronume care substituie un substantiv. pentru că indică şi genul posesorului. deci.) „Am o carte ca a ta” o carte = substantiv comun.

vorbi beizade Alecu” (M.” (I. Eminescu) b) dependenţă: „şi câtu-i satul meu Nu-i bădică ca al meu” (J. Afară de sensul posesiv căruia i se subsumează nuanţele: a) apartenenţă: „Cetesc în ochii tăi că eşti neînduplecat” (M. Sunt ca undele ce curg” (M. tot voi veni. 9 element predicativ suplimentar: Te credeam împotriva mea. 2 atribut pronominal prepoziţional: Cărţile din faţa ta sunt neclintite. 5 complement circumstanţial de timp: Noi am sosit la scoală în urma ta. Sadoveanu) „În călătoria ta ai să ai trebuinţă şi de răi şi de buni. 1 nume predicativ: El este împotriva noastră. 4 complement circumstanţial de loc: Ei stăteau în faţa mea. 3 complement indirect: Ei lupta împotriva noastră. aş pleca. Bârseanu) adjectivul posesiv mai are următoarele valori: 1. 6 complement circumstanţial de cauză: A plâns din cauza ta. subiectiv: „Greşeala mea se agravează. Creangă) 16 . 8 complement circumstanţial concesiv: În ciuda voastră. Sadoveanu) „A voastre vieţi cu toate. 7 complement circumstanţial condiţional: În locul vostru.

soră-sei (sii). frate-meu. săraca. soră. 2. de obicei. cazul lui fiind indicat de forma adjectivului posesiv. „Se întorsese de la bunică-mea” (Z. pot fi articulate dar şi nearticulate sora mea. Bârseanu) Limba populară şi cea familiară cunosc pentru persoana a III-a masculin singular şi formele enclitice -so. a plâns ca o nebună de mila lor” (L. mândruţă. Acestea formează o unitate cu substantivul şi se scriu legate de el cu o liniuţă de unire. frate. Stancu) „Cumnată-mea. „S-o dus la tatu-so plângând” Când substantivul determinat este de genul feminin. mătuşă. în mod deosebit: a) Se declină numai adjectivul după modelul substantivelor 17 . dacă substantivul este articulat cu articolul nehotărât propriu-zis. Se observa faptul că substantivul rămâne neschimbat. -su. tată. fără a primi articol posesiv.(Jarnik Bârseanu) Adjectivul posesiv stă. unchi. la cazul genitiv sau dativ. bunică-sei (sii)”. Rebreanu) „Eu. „Adversarul tău cel adevărat nu e cel pe care l-ai văzut” (T. nu-s de vină Că-i de vina maică-ta” (J. Substantivele la care sunt ataşate adjectivele posesive se comportă cu flexiune. adjectivul posesiv are următoarele forme: mamă-mei (mii). imediat după substantive. cumătru) care atunci când sunt urmate de adjective posesive. fratele meu dar şi sora-mea. Arghezi) Fac excepţie de la această regulă substantivele care denumesc grade de rudenie (mamă. obiectiv: „Nime grija mea n-o are .

De asemenea. Posesivele se compun din radicali şi desinenţe clare: me -u mea - tă -u ta - să -u sa - nostr -u noastr -ă vostr -u voastr -ă me -i me -le tă -i ta -le să -i sa -le noştr -i noastr -e voştr -i voastr -e 18 . voştri corespunde pronunţării (cu un singur „i”) şi faptului că pronumele şi adjectivele posesive nu au forme articulate şi nearticulate. ai tăi. petrecut în spate de gunguritul nevesti-sii” c) Se declină numai substantivul: mâni-sa d) Atât substantivele. Scrierea noştri. Creangă) Ultimele două tipuri sunt regionale. pentru ca „i” este desinenţa de plural corespunzătoare desinenţei „u” de la singular.(I. nora-mei şi casa – casei) „La masă. povestesc noră-mei fapta caritabilă” (Cezar Petrescu) b)Se declină şi substantivul şi adjectivul (acesta din urmă tot ca substantiv) „S-o ivit în uşă. cât şi adjectivele sunt invariabile: „Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel a toate văzători” .(noră-mea. (ai) voştri se scriu cu un singur „i” ca şi celelalte pronume (adjective) care se referă la mai multe obiecte posedate de genul masculin: ai mei. Pronumele sau adjectivele posesive (ai) noştri. ai săi.

cât. stau înaintea substantivelor. Arghezi) Adjectivele pronominale relative însoţesc un substantiv nearticulat. se acordă cu acestea în gen. Creangă) „Ce om te-a îndrumat pe calea acesta?” „Ia spune la boieri Câte dreptăţi făcurăm astăzi. devenind astfel adjective pronominale interogative sau relative. devenit expresie nedeterminată a unei însuşiri. A luat/ câte flori a vrut.(G. alaltăieri” (T. Cu excepţia pronumelui cine toate celelalte dezvoltă şi valori adjectivale. număr şi caz şi au funcţia sintactică de atribut adjectival. A luat/care ce floare i-a plăcut. substitut al unui adjectiv calificativ lăsat subînţeles: „(…) L-au legat şi i-au scos ochii Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii” . Se mai adaugă locuţiunea adjectivală ce fel de căreia nu-i corespunde un pronume.” (I. ce. atunci când este posibil. ieri. câte. 1.3 Adjectivele interogative şi relative Care. care fântână era plină cu apă pană la gură. câtă. adjectivele interogative menţin sau dezvoltă în mod specific deosebirile dintre pronumele corespunzătoare. Dezvoltă noi sensuri mai ales adjectivul ce. Topârceanu) 19 . „Se duce de o toarnă în fântâna din gradina ursului. a câta însoţesc uneori substantive pe care le determină şi cu care se acordă. câţi. Ce fel de om e Tudor? Sub aspect semantic. al câtelea.

atribut pronominal genitival. acordat cu substantivul „buzunar” din propoziţia CD). Multe pronume şi multe adjective sunt precedate de prepoziţii. altele doar ca 20 . căror pomi (case). „Ştim în ce buzunar ai ascuns stiloul” (ce este adjectiv pronominal relativ cu funcţie de atribut adjectival. sau a identităţii specifice a obiectului denumit de substantivul regent: „Dar ce zgomot se aude?” „Ce idei se-nşiră dulce în mâţeasca-i fantezie?” La genitiv-dativ adjectivul relativ care se deosebeşte de pronume prin lipsa lui „a” final: cărui pom. Articolul posesiv se acordă cu substantivul care arată obiectul posedat. Unele relative se realizează doar ca pronume (cine. de). cărei case. ceea ce. „Am găsit paltonul în al cărui buzunar am ascuns stiloul” (al cărui este pronume relativ. Adjectivul pronominal interogativ se acordă în gen şi număr cu substantivul pe care îl determină: cărui (masculin singular) elev (masculin singular). substantiv cu funcţia de subiect: a (feminin singular) cartea (feminin singular) ale (feminin plural) cărţile (feminin plural) La construirea propoziţiilor de felul celor prezentate se face de multe ori greşeala de a acorda articolul posesiv cu substantivul determinat de adjectivul interogativ cărui (cărei. căror) Al cărui elev este cartea aceasta? Ai căror elevi sunt cărţile acestea? O atenţie deosebită trebuie să avem în analiza sintactică a pronumelui şi a adjectivului relativ. În exemplul: „A cărui elev este cartea aceasta?” „Ale cărui elev sunt cărţile acestea?” se observă acordul adjectivului pronominal interogativ care cu substantivul alăturat în cazul genitiv şi substituirea substantivului de către articolul posesiv- genitival. făcând dificilă distincţia dintre pronume şi adjective.

celelalte sunt folosite în special ca mijloace sintactice de emfază. adjectivele pronominale relative nu mai substituie singure substantivele denumind „obiecte” din realitatea extralingvistică. 283) Sub aspect semantic.) Formele adjectivelor relative sunt omonime cu ale pronumelor corespunzătoare: Ce carte vrei. Limba română contemporană. *(vezi Ivănuş. (pronume) Adjectivele pronominale relative sunt puţin frecvente şi au topica fixă (apar antepuse nominalului determinat). Editura Universitaria. I – Cuvântul. îl trimiti la mine. Editura Academiei Române. Cel mai frecvent în antepunere apare adjectivul pronominal ce. Ştii cât unt este necesar la această prăjitură? Câte zile voi trăi. pag. al câtelea). a IV-a. *(vezi Gramatica limbii române. ed. (adjectiv pronominal)/Poţi să iei ce vrei. 2002.adjective pronominale (ce fel de). (pronume) Care copil vine. câte sunt adjective relative cu funcţie de atribut adjectival). (adjectiv pronominal)/Il trimiti la mine pe care vine primul. „Era tânăr (…) cu atât mai rău… … ce viaţă-l aşteaptă pe el?” 21 . pe aceea poţi să o iei. nu te-oi uita (cât. adjectivul pronominal relativ intră în relaţie de dependenţă cu substantivul. „Nu ştiu care roman a fost tipărit primul” În structura sintactică a sintagmei nominale. realizând funcţia de atribut. cu care intra în raport general-particular. 2005. altele şi ca pronume şi ca adjective pronominale (care. vol. Morfologia. substantivul determinat reprezintă generalul (specia) iar substantivul înlocuit (de adjectivul pronominal sau de întreaga sintagma substantiv-adjectiv pronominal) reprezintă particularul. cât. Dumitru. Craiova. ci împreună cu substantivul.

ci îndeplineşte funcţia de complement direct al verbului „să înveţe” din P3. mai ales. pronumele şi adjectivele relative nu au funcţii în propoziţia subordonată pe care o introduc şi din care fac parte. o expresie verbală impersonală. Este vorba. ce. Care. RELATIV: Care R D car -e căr -ui căr -ei căr -or Cât R D cât - cât -a cât -i cât -e cât - INTEROGATIV Ca şi adjectivul relativ. Eminescu) Rareori. adjectivul interogativ are aceleaşi structuri 22 . (M. ci în următoarea propoziţie subordonată. cât cu valoare de adjectiv pronominal are în propoziţie funcţie de atribut adjectival. „El nu va şti niciodată/ ce trebuie/ să înveţe” În această frază pronumele relativ ce introduce P2 o CD. de propoziţia subordonată în care se află un verb impersonal. dar nu este subiectul verbului „trebuie” din P2 (al cărui subiect este P3).

„Ce vânt te-a abătut pe aici?” (I.„Ştiu ce nevoie te-a adus la mine.„La fântâna cu găleată Robii câţi îşi adăpară.morfologice. Creangă) . Care . Bârseanu) . Creangă) Ce .„Câtă poamă e tomnie Nici una nu-i dulcie” (J. „Care om nu ţine la viaţă înainte de toate?” (I. Ce crimă le atrage pe cap aşa osândă?” (V. Alecsandri) . Goga) Pronumele/adjectivele pronominale interogative au diverse funcţii semantice: 1 Identificare: Cine este vinovatul? La ce film mergem? Care este problema? 2 Categorizare: Ce este soţul dumneavoastră? 3 Selecţie: 23 .„Ce fel de om e Popescu?” Cât . Câţi voinici fără de teamă?” (O.

ci le însoţesc. Acelaşi precedă totdeauna substantivul. Editura Academiei Române. sunt adjective pronominale demonstrative. ăsta.vol. ăla. Deci. acelaşi au forme identice ca pronume şi ca adjective. 2005. aceasta. (a)celălalt. ăst. Când sunt aşezate înaintea substantivului. adjectivele pronominale demonstrative sunt antepuse 24 . pag. ăsta. aceea.4 Adjectivul pronominal demonstrativ Când pronumele demonstrative nu ţin locul numelor de fiinţe sau de lucruri. aceasta. acel. (a)cestălalt. a. Când adjectivele pronominale acesta. Care copil a rezolvat problema? Ce floare ţi-a placut mai mult? 4 Definire: Ce este un segment de dreaptă? 5 Apreciere cantitativă nonnumărabilă: Câtă făină se pune la prajitură? Câtă răbdare îmi trebuie cu tine? 6 Apreciere cantitativă numarabilă: Câţi nasturi lipsesc? *(vezi Gramatica limbii române . adjectivele pronominale au formele acest. au aceleaşi forme ca pronumele demonstrative. determinându-le. I – Cuvântul. ăl. acela. ăia sunt aşezate după substantivul determinat. aceea. 273) 1.

vol. I – Cuvântul. vâră-te aici în sacul acesta. număr şi caz cu substantivul pe care îl determină.” (I. Acest sunet. aceiaşi Adjectivul pronominal demonstrativ se acordă în gen. 2005. în plan formal. Adjectivele pronominale demonstrative de apropiere şi de depărtare antepuse se deosebesc formal de pronumele corespunzătoare (adjectivele nu au în structura lor particula invariabilă –a). număr si caz (acest băiat. aceluiaşi răspuns). În comparaţie cu structurile adjectivelor demonstrative antepuse. Editura Academiei Române. cu apariţia în structura adjectivelor pronominale demonstrative pospuse a particulei invariabile –a.Creangă) „Mircea! Îmi răspunde dealul. pag. Mircea! Oltul repetează. adjectivele demonstrative postpuse sunt emfatice. pronumele şi adjectivul demonstrativ de depărtare şi se identitate se scriu la feminin singular aceea.243 ) Conform DOOM2. *(vezi Gramatica limbii române. „Mătuşică. acelei case. pronumele demonstrative şi adjectivele pronominale demonstrative corespunzătoare au forme omonime. cu care se acordă în gen. aceeaşi iar la masculin plural aceia. Astfel. Alexandrescu) 25 . Emfaza este rezultatul cumulului de mărci de determinare (articol demonstrativ şi hotărât) şi se corelează.” (G. această fată. în timp ce adjectivele pronominale de identitate şi de diferenţiere sunt omonime cu pronumele corespunzătoare. acest nume valurile-l primesc.unui nominal nearticulat.

aceluiaşi) elev – şi poate fi dovedit prin inversarea ordinii celor doi termeni: (al) elevului acestuia (aceluia. forma adjectivului demonstrativ (identică cu forma pronumelui demonstrativ) şi faptul că adjectivul demonstrativ este precedat de prepoziţie sau de articol posesiv duce de multe ori la greşeala de a lua adjectivul drept pronume demonstrativ şi de a-i atribui funcţia sintactică a substantivului determinat: (L-a chemat) pe celălalt elev = pe elevul celălalt. „Zilele iernii aceleia se scurgeau cu greu.” (Sbiera) „Chirică… se hlizea cu ceilalţi băieţi. celuilalt. construcţii la care. deşi din forma substantivului se poate vedea clar şi 26 .” (Mironescu) „Acel împărat bătuse pe toţi împăraţii. (Un caiet) al celuilalt elev = al elevului celuilalt. cestuilalt. cestuilalt. Teodorescu) „Moşneguţul astupă polobocul şi de cestălalt capăt. celuilalt. Inversarea ordinii termenilor pune în evidenţă valoarea de adjectiv demonstrativ şi în condiţiile de tipul „(al) elevului acestuia (aceluia) = (al) acestui (acelui) elev ”.” (I.) Inversarea ordinii termenilor poate servi ca mijloc de control la analiza adjectivelor demonstrative din construcţiile de felul celor de mai jos.Creangă) Substantivele determinate de adjectivele demonstrative sunt nearticulate când adjectivul demonstrativ este aşezat înaintea substantivului şi articulate când adjectivul demonstrativ este aşezat după substantiv. Ispirescu) „Ăi tovarăşi nu mai vin…” (C.” (P. În construcţiile cu substantivul nearticulat înţelesul de genitiv sau dativ al substantivului este dat de forma adjectivului demonstrativ: -(al) acestui (acelui. la care forma nearticulată a substantivului.

toate celelalte adjective demonstrative pot sta atât după substantiv.toate celelalte forme (masculin/feminin. singular/plural) se deosebesc de formele folosite după substantiv prin lipsa particulei finale „a”: acest copil copilul acesta acestui copil copilului acestuia această elevă eleva aceasta acestei eleve elevei acesteia aceşti oameni oamenii aceştia acestor oameni oamenilor acestora aceste eleve elevele acestea acestor eleve elevelor acestora acel copil copilul acela acelui copil copilului aceluia acea elevă elevei aceea 27 .adjectivele feminine au la nominativ-acuzativ singular formele: această casă – casa aceasta acea casă . Adjectivul demonstrativ de identitate şi adjectivul „cestălalt”„(cestălalt)”. „celălalt” „(ceastălaltă)” au formele identice cu ale pronumelui demonstrativ. aceeaşi (aceleiaşi) case. Adjectivele demonstrative corespunzătoare pronumelui „acesta” şi „acela” au forme identice cu ale pronumelor numai când sunt aşezate după substantiv. formele adjectivelor demonstrative prezintă următoarele deosebiri faţă de formele folosite după substantiv: . Cu excepţia adjectivului demonstrativ de identitate care se aşează numai înaintea substantivului determinat – aceleaşi (aceluiaşi) om. cât şi înaintea substantivului. Când sunt aşezate înaintea substantivului. casa aceea .acordul în caz al adjectivului demonstrativ. se face totuşi greşeală de a-i atribui demonstrativului valoarea de pronume la genitiv.

Ac. asteia/ăsteia ăstora ĂST singular plural m/n m N.D. asta astea G. ăstui ăstor f f/n 28 .G.Ac.Ac. ăstuia ăstora f f/m N.D. ăst ăşti D. ăsta ăştia G. acelei eleve elevei aceleia acei oameni oamenilor acelora acele eleve elevelor acelea acelor eleve elevelor acelora ĂSTA singular plural m/n m N.

cellalt. ăstălant. adjectivul demonstrativ caracterizează obiectivele extralingvistice din perspectiva protagoniştilor sau a temporalităţii actului lingvistic. ălălalt. istălalt după (a)cestălalt. astei/asteia ăstora În cadrul pronumelui şi adjectivului pronominal de apropiere. ăllalt. asta aste D. Celelalte forme regionale ale pronumelui demonstrativ se declină astfel: „cesta/ista” după modelul „acesta” acela/după acela. aia. celălalt. ăl. cestălalt. de depărtare. deşi apar şi la vorbitorii cultivaţi: ăia.G. ăleia. ăstalalt. ălui. după celălalt. ăstalalt. N. Blaga) Adjectivul demonstrativ se deosebeşte de pronumele demonstrativ prin ieşirea 29 . indică apropierea sau diferenţierea acestor obiecte dar fără a substitui substantivele care le denumesc ci subordonându-se lor: „Atâtea stele cad în noaptea asta. ACELEAŞI aceleaşi aceiaşi aceluiaşi aceloraşi aceeaşi aceleaşi aceleiaşi aceloraşi Sub aspect semantic. al. ălei.” (L. ăluia. considerate în exprimarea familiară. de diferenţiere există variante populare care sunt şi variante literare vorbite.Ac.

deci obligatoriu.formele de singular ale demonstrativului de identitate sunt scrise uneori greşit acelaş/aceeaş. greşelile de pronunţare şi de scriere privind formele cazuale ale adjectivului „acesta.în locul formei cealaltă alcătuită corect numai cu consoana de legătură l între componentele cea şi alta. celălant.la demonstrativele cestălalt.Ac.nu se ţine seama de faptul că la demonstrativul de identitate „şi” final este un component invariabil. În situaţiile de mai jos. apare forma incorectă cealălaltă. acei oameni/ oamenii acei . pl. pentru că a se adaugă la forma masculin plural acei. cu adaosul lă între ea şi l.. . alta.nu acestea. aceiaşi oameni . N. Masculin. în aceasta formă şi la singular. pentru că şi se adaugă la forma masculin aceia 30 . . Prin aceasta trăsătură semantică adjectivul demonstrativ se deosebeşte de adjectivul calificativ care exprimă însuşiri ale obiectelor în afara raportului cu situaţia de comunicare. ceilanţi..Ac. celălalt. În folosirea adjectivelor demonstrative compuse se fac următoarele greşeli: . pentru că a se adaugă la forma masculin plural aceşti Masculin. N. acelaşi” se pot evita folosind ca mijloc de control forma corespunzătoare a adjectivului demonstrativ de apropiere sau de depărtare plasat înaintea substantivului.nu aceeaşi. pl.din clasa substitutelor dar păstrează legătura cu acesta prin trăsătura semantică definitorie. acela. aceşti oameni/ oamenii aceştia . constantă de natura deictică. alte) este înlocuit cu n – cestălant.nu aceea. l din componentul alt (alţi. .

deci formele neaccentuate în caz cu substantivul determinat. aceeaşi şi a masculinului plural aceia.D ale adjectivelor demonstrative.D acelei femei/ femeii aceleia/ aceleiaşi femei ..Ac. acea femeie/ femeia aceea/ aceeaşi femeie . deoarece în situaţiile de felul celor arătate se face de multe ori greşeala de a folosi în locul formelor de G. N. sg. G.ia a. a/ce/eaşi iar la masculin plural este precedată de i cu care formează diftongul ia: a.ce. Feminin.ce. D şi atunci când sunt plasate după substantivul determinat: omului acestuia (aceluia) oamenilor acestora femeilor acelora Trebuie să fim atenţi la acordul în caz al adjectivului. sg.. formele de N. nu aceleea nici aceleeaşi pentru că formele corecte au la baza G feminin acelei Din prezentarea formelor adjectivului demonstrativ de apropiere şi ale celui de depărtare.Ac.iaşi Feminin. s-a văzut că aceste adjective au forme speciale de G. 31 . aceiaşi se observă faptul că la feminin singular particula a este precedată de e cu care formează diftongul ea – a/ce/ea. nu aceia. nici aceiaşi pentru că acestea sunt forme de plural ale masculinului Pentru folosirea corectă a femininului singular aceea.

au aceeaşi structură. Adjectivul demonstrativ de apropiere şi de depărtare are o structura morfologică ce permite degajarea unor flective (desinenţe) comune ambelor pronume. 0 -a acel. 0 -a aceast. pierd particula deictică sau adverbială –a. Adjectivul demonstrativ de identitate are în componenţa sa elementul adverbial invariabil – şi. antepuse. i -a ace. 0 -a aceea. i -a acest. or -a R D Particula deictică acel. le -a ace. ei -a ace. 0 -a acest. e -a acest. R D Particula Element deictică invariabil 32 . ei -a aceşt. R D Particula deictică acest. lor -a Ca adjective postpuse elementului determinat. ui -a acest. ui -a acel.

”. în satul copilăriei mele – după douăzeci de ani. bătrânica este tot sprintenă şi veselă şi dulce la vorbă. 0 -a -şi acel. după douăzeci de ani. dar acestui portret i-ar fi lipsit acea insistenţă prin care scriitorul ne comunică impresia pe care i- a făcut-o bătrânica atunci când a revăzut-o. 0 -a -şi acel. lor -a -şi În operele literare adjectivul demonstrativ de identitate apare adesea repetat de mai multe ori la intervale scurte în aceeaşi propoziţie sau frază. 1. acelaşi chip uscat. încolo neclintită. trăită de el. sprintenă şi veselă şi dulce la vorbă. i -a -şi ace. Repetarea adjectivului demonstrativ de identitate este folosită mai ales în descrieri (portrete sau tablouri de natură) în fragmente în care se evocă chipuri sau locuri dragi . Prin această repetare. înfofolit în aceeaşi maramă albă. cu ochi mici. Astfel de insistenţă întâlnim în următorul portret realizat de Al.acel.5 Adjectivul pronominal nehotărât 33 .” Scriitorul ar fi putut spune: „După douăzeci de ani. cu chipul uscat. Vlahuţă: „Poposim la mama Ilinca. pentru a transmite şi cititorului impresia puternică. ui -a -şi acee. Aceeaşi bătrânică. ei -a -şi ace. aceiaşi ochi mici. întrebători. înfofolit în maramă albă. le -a -şi ace. mai mărunţică doar. fără ca această repetare să fie supărătoare. scriitorul insistă asupra unor trăsături sau aspecte care l-au impresionat. întrebători. aşa cum se întâmplă în cazul repetării altor cuvinte.

cutare. Când pronumele nehotărâte însoţesc substantivele.” (I. niscaiva.Ac: unii unele 34 .D: unui unei altui altei vreunui vreunei plural masculin feminin N. Caragiale) Dintre pronumele nehotărâte se întrebuinţează şi ca adjectiv nehotărât următoarele: ceva. fiece. unt şi ouă de-am putea sclipui să ducem la târg ca să putem face ceva parale. alt.” (N. brânză. când sunt adjective au formele un. Adjectivele pronominale nehotǎrâte au următoarea flexiune: singular masculin feminin N. Bălcescu) „Domnul Mache şade la o masă în berărie şi aşteaptă să pice vreun amic. oarecare. oricât. Pronumele unul. precum orice individ. Sunt numai adjective pronominale: alde. Creangă) „Orice naţie dar. vreunul. vreun. are o misie de îndeplinit în omenire.Ac: un o alt alta vreun vreo G. devin adjective pronominale nehotărâte.” (I. determinându-le şi acordându-se cu ele. L. „Lapte. orice. altul. atât(a). niscai. câteva. fiecare.

I – Cuvântul. mult (mulţi). puţină. mulţii (puţinii) pomi etc. puţin (puţini) pot sta înaintea substantivului cât şi după substantiv: cutare elev – elevul cutare (un) oarecare elev – (un) elev oarecare toţi elevii – elevii toţi mulţi (puţini) elevi – elevi mulţi (puţini) Substantivele articulate cer: adjectivul cutare. vreo (elevă) iar la plural au forme articulate: 35 . pag. 2005. multe). Unele forme ale adjectivului nehotărât se deosebesc de formele pronumelor corespunzătoare: . Adjectivele mult (mulţi. stau înaintea substantivelor şi cer substantiv nearticulat: atâţia pomi fiecare om atâtor pomi fiecărui om câteva case câtorva case Adjectivele nehotărâte cutare.adjectivele corespunzătoare pronumelor unul/una.vol. tot. numai când este plasat după un substantiv şi adjectivul tot (toţi) indiferent de locul lui faţă de substantiv. puţin (puţini.D: unor unor altor altor vreunora vreunora *(vezi Gramatica limbii române. Editura Academiei Române. Ac singular formele un. puţine) se apropie de adjectivele propriu-zise prin următoarele particularităţi: când stau înaintea substantivului pot fi articulate – multul (puţinul) grâu. o. multă. alţi alte vreunii vreunele G. vreun (elev). vreunul/vreuna au la N. 262) Majoritatea adjectivelor nehotărâte au funcţia de atribut adjectival. oarecare. toţi.

Alţi termeni se întrebuinţează numai adjectival (fiece. vreunor.D unei unor ALTUL singular plural 36 . Unii termeni sunt întrebuinţaţi exclusiv pronominal: pronumele compuse în baza lui cine: oricine. altui.unei.Ac un unii G.la D.unii. .unui. unele. altor. . Sub aspectul întrebuinţării adjectivale. altă elevă. vreunii. .G plural formele adjectivului nehotărât un (o). fiecărui.Ac forme nearticulate atât la singular. vreunele. precum şi alte pronume compuse: alceva. alţi elevi. vreun (vreo). atâtor. oricărui (elev). cineva. careva şi locuţiuni pronominale: cine ştie ce/cine/care mai de care. alt (alta) şi ale tuturor celorlalte adjective nehotărâte se deosebesc de formele pronumelor corespunzătoare prin lipsa particulei finale a. . fiecărei. cutărei. . vreunui.Ac o unele G.D unui unor f f/n N. anumiţi) FORMELE ADJECTIVULUI NEHOTĂRÂT UNUL singular plural m/n m N. cutărui. oricărei (eleve). altei.unor. eleve). fiecine. tuturor (elevilor. alte eleve. pronumele nehotărât este o clasă eterogenă. cât şi la plural: alt elev. multor (elevi. elevelor).adjectivul corespunzător pronumelui altul (alta) are la N. vreunei.

Ac alta alte G. (m şi n) cutărui(a) cutăror(a) (f) cutărei(a) 37 .Ac.Ac fiecare m. f.D (m şi n) oricărui(a) oricăror(a) (f) oricărei(a) CUTARE singular plural N.D m.Ac (m.Ac alt alţi G. cutare cutare G. m/n m N. n G.D alţii altor f f/n N.D altei altor FIECARE singular N. f şi n) oricare oricare G. n fiecărui(a) f fiecărei(a) ORICARE singular plural N.D.

Ac.D.D. alt – ul – N. alt – ui – a N.D. (m. apare şi particula deictică -a).D. un – a – G.D. f şi n) atâtor(a) Structura morfologică este foarte bine reprezentată prin desinenţa de gen.D.Ac. N.Ac.ATÂT(A) singular N. alt – ei – a un – ii – un – ele - un – or – a un – or – a alţ – ii – alt – ele - alt – or – a alt – or – a tot – mult – toat – ă mult – ă 38 . un – ul – G. un – ui – a G.D şi Ac (m şi n) atât(a) (f) atâta plural N. la G. (m) atâţia (f şi n) atâtea G. un – ei – a N.G. număr şi caz la pronumele simple (la care.Ac. alt – a – G.Ac.

El este folosit înaintea substantivelor. I – Cuvântul. de atenuare a expresiei sau de exagerare. din casa.vol. alde indică pe „cei din familia. De cele mai multe ori. atât atributul cât şi predicatul lui sunt la plural: 39 . de distanţare ironică de enunţ sau de empatizare cu interlocutorul: Am şi eu o oarecare contribuţie la toate acestea. verii mamei. alde Ciurea. imprimând valoare de plural întregii construcţii. atât – puţin – ă atât – a puţin – i atâţ – i puţin – e atât – e – a Adjectivele pronominale nehotărâte pot fi parte a unor strategii pragmatice de aproximare. (atenuare) Adu şi tu niscaiva conspecte mai vechi. 2005. toţ – i mulţ – i toat – e mult – e puţin . când precedă un nume propriu sau un nume de rudenie. Stancu) Deoarece substantivul precedat de „alde” are valoare de plural. pag. din firul” persoanei desemnate prin substantivul respectiv: ai lui… „La alde Gherghina acasă fetele începuseră a face gură” „Mai sosesc de la Carloman la nuntă. Editura Academiei Române. (detaşare ironică) Ai facut şi tu oarece prostiuţe pe acolo.” (Z. mai ales a numelor proprii de persoană şi a pronumelor personale. 268) Adjectivul nehotărât alde apare în vorbirea populară şi uneori în cea familiară. nu? (empatizare) *(vezi Gramatica limbii române.

alt. (D. iar altul [celălalt (ceilalţi)] au scăpat... Văd un om şi o femeie – pe când adjectivul nehotărât raportează obiectul (obiectele) denumite de substantivul determinat la alt(e) obiecte de acelaşi fel. Un lup a fost împuşcat. oare(şi)-. ţinem seama de faptul că articolul nehotărât arată obiectul în general (ca un obiect oarecare). nicio (niciunei) case. se scriu într-un cuvânt pronumele nehotărâte compuse cu: 1 elemente iniţiale alt. vreunul ş. „o”. nicio adiere de vânt nu se simte.a. Conform noului DOOM2. „Niciun zgomot. fite-. stau înaintea unui substantiv nearticulat şi au funcţia sintactică de atribut adjectival: niciun (niciunui) pom. fi(e)ste-. fi(e)ştecine. nicio mişcare.” 40 . ori(şi)-. vre--: altceva. alta ori cu pronumele sau adjectivul demonstrativ celălalt (cealaltă). „unui”. O pasăre a fost doborâtă iar alta nu.6 Adjectivul pronominal negativ Formele niciunul. niciunei) au valoare de adjectiv pronominal negativ. „unei”. fitecine. adjectivul nehotărât un (o) este deseori asociat (sau poate fi asociat) cu pronumele sau adjectivul de pronominal nehotărât altul. De aceea. fie(şi)-. „unor”. 1. 2 elementul final –va: ceva. vreun. fie(şi)care.G niciunui. „Aldi nea Coman ăştia sunt nişte oameni de ispravă ” Pentru a deosebi valoarea unui adjectiv nehotărât de valoarea unui articol nehotărât al formelor „un”. alta. niscaiva ş. nicio.a. oare(şi)care.

eu nu am nici un frate. „vreun” – prin aplicarea consecventă a principiului conform căruia compusele trebuie distinse şi grafic de îmbinările libere asemănătoare: nici un adverb + articol (Nu e nici un om prost. Structural. N-a dat nimic niciunui copil. Conform normelor noului DOOM2. nici/una Adjectivul pronominal negativ realizează funcţia sintactică de atribut în propoziţii negative: N-a plecat niciun student. Vlahuţă) Numai pronumele niciunul cunoaşte şi o variantă adjectivală.) – la fel ca a lui „vreunul”. adjectivul se deosebeşte de pronume prin absenţa particulei deictice [. nici celălalt.) 41 .a] la genitiv . adverb + numeral (Mă confundaţi.).dativ. nici unul adverb + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul. (Al. La nominativ . N-a dat nimic niciunuia. nici mai mulţi. se revine astfel la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui niciunul şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun (niciuna. nicio etc. nici un incult).acuzativ forma de feminin se deosebeşte la nivelul celui de-al doilea component: nici/o fata.

dificultatea analizei interioare a grupului.II LOCUŢIUNILE PRONOMINALE Locuţiunea este un grup de cuvinte mai mult sau mai puţin sudat şi stabil care au un interes unitar şi care din punct de vedere gramatical se comportă ca o singură parte de vorbire. Caracteristicile generale ale locuţiunii sunt. ordinea. a cuvintelor grupate. de obicei la cel considerat de bază. unitatea semantică realizată prin pierderea individualităţii alcătuitoare iar. pe plan lexical. ele sunt inserate la unul dintre cuvintele alcătuitoare. adesea. În dicţionare. Locuţiunile constituie o bogăţie a limbii. pe plan gramatical. Există locuţiuni corespunzătoare tuturor părţilor de vorbire cu excepţia articolului. 42 . posibilităţile reduse de disociere şi. de obicei fixă. de care trebuie să se ţină seama în relaţiile de sinonime şi în variaţia exprimării. În cadrul locuţiunilor pronominale funcţionează: locuţiuni pronominale de politeţe (de reverenţă) şi locuţiuni pronominale nehotărâte.

Ei. poziţii sociale sau profesionale. aceleaşi persoane (a II-a şi a III-a) ca şi pronumele de politeţe fără a fi folosite neapărat la ambele 43 . pentru şefi de stat. Domniile Voastre (Lor. Voastră). Pentru capete încoronate se folosesc: Alteţa Sa. care exprimă un grad mai înalt de politeţe decât pronumele compuse sudate cu dumnea. Maiestatea Sa.(provenite din domnia) şi sunt folosite numai în stilul solemn. Locuţiunea pronominală de politeţe se abreviază mai greu. Aceste grupuri sunt specializate ca formule protocolare marcând ranguri. Voastră). Sfera generală. Deoarece nu pun alte probleme de scriere decât cele generale. Voastră). Conform noului DOOM2. în mod obişnuit. Eminenţa Sa. Locuţiunea pronominală de politeţe Pe lângă pronume. Tot locuţiuni de politeţe sunt şi Măria Ta (Sa. Întunecimea Voastră. pentru capete bisericeşti: Sfinţia Sa (Voastră). pentru rectori: Magnificenţa Sa. există şi unele locuţiuni pronominale de politeţe sau de reverenţă alcătuite dintr-un substantiv feminin şi un adjectiv posesiv sau un pronume personal în genitiv. Celelalte locuţiuni pronominale au sfera mai restrânsă. Noastre). Voastră). Înălţimea Ta (Sa. Măria Voastră. Excelenţa Ta (Sa. în DOOM2 adăugându-se un număr restrâns. Sa. Există la scriitori şi formule de reverenţă cu caracter depreciativ: Dobitocia Ta. 1. miniştri: Excelenţa Voastră (Sa). locuţiunile se scriu în general în cuvinte separate.S pentru Maiestatea Sa Locuţiunile pronominale de politeţe au. Mai cunoscută este abrevierea M. ca orice pronume are numai locuţiuni din seria Domnia Ta (Lui. vechi sau moderne pentru persoane cu anumite poziţii sociale sau profesionale. multe locuţiuni nu au fost incluse în DOOM1. fiind specializate ca formule protocolare. Măria Sa. Cucernicia Ta (Voastră).

Excelenţa Voastră sunteţi rugat. cu locuţiuni pronominale de politeţe. acordul se face şi aici după înţeles cu elementele pronominale şi în funcţie de situaţia reală a referentului: Măria Ta hotărăşti. D-sale. Locuţiunile pronominale de politeţe pot îndeplini aceleaşi funcţii sintactice ca şi celelalte pronume personale: 1 subiect: Domnia Sa a venit la mine 2 nume predicativ: În curând va ajunge Alteţa Sa.persoane şi la ambele numere (de exemplu nu se spune Excelenţa Ta). de tip formal. D-sa. gen.). Principala problemă de corectitudine gramaticală în folosirea locuţiunilor pronominale de politeţe este acordul în persoană. la iniţialele majuscule sau minuscule şi la prezenţa sau absenţa cratimei. ministrul… Locuţiunile pronominale de politeţe pun mai multe probleme de ortografie referitoare la abrevierile lor. D-ei. Y. În timp ce cu pronumele de politeţe acordul verbului (în persoană şi număr) se orientează totdeauna după elementul pronominal din structura compuselor cu dumnea. 44 . Excelenta Sa X. În mod excepţional. folosite azi în glumă. Domniile Noastre. Excelenţa Sa este rugată. cu substantivul din cadrul locuţiunii: Măria Ta hotărăşte.(deci dumneata 2 singular. număr. D-lui. respectiv titlurile persoanelor în cauza: Domniei Sale domnului Ion Popescu.în limbajul curent. Locuţiunile pronominale de politeţe de persoana a III-a se folosesc nu numai ca înlocuitoare ale unor substantive proprii sau comune care indică numele. D-tale. dumnealui 3 singular etc. . abrevieri uzuale are seria cu Domnia: D-ta.există şi un acord livresc mai distant. D-lor. 3 atribut: Cărţile Domniei Sale sunt pe masă. în seria alcătuită cu „Domnia” există locuţiuni pronominale analogice pentru persoana I Domnia Mea. Dintre locuţiunile pronominale. acordul se poate face în două feluri: .

acuzativ sau genitiv- dativ nu ştiu cine. 2. oarecum sudate. Este vorba de locuţiunile pronominale nehotărâte compuse din prepoziţii de tipul „nu ştiu”. Domniei Voastre vă mulţumesc. Locuţiunile pronominale de politeţe nu devin locuţiuni adjectivale pronominale de politeţe pentru că nu se acordă cu un substantiv în gen. te miri ce. 7 complement circumstanţial de timp: Am ajuns acolo înaintea Domniei Sale. număr şi caz. şi un pronume relativ în cazurile nominativ. 5 complement circumstanţial de mod: Nu pot merge fără Maiestatea Sa. iar când acesta nu este exprimat. Funcţia de obiect indirect este precizată în majoritatea cazurilor prin pronumele neaccentuat în dativ. cu valoarea şi funcţia acestora. Dacă pronumele şi adjectivele nehotărâte au topica antepusă termenului la care 45 . naiba ştie ce. nu ştiu cui. 4 complement circumstanţial de cauză: Am întârziat din cauza Domniei Sale. el poate fi introdus în propoziţie. „te miri” etc. cine ştie ce/care/câţi. Va mulţumesc Domniei Voastre. 6 complement circumstanţial de loc: S-a aşezat în faţa Măriei Sale. Locuţiuni pronominale si locuţiuni adjectivale pronominale nehotărâte În cadrul pronumelor nehotărâte (şi negative) funcţionează grupuri de cuvinte. „cine ştie”. Dumnezeu ştie ce/câţi. „nu se ştie”.câte.

Locuţiunile pronominale nehotărâte îndeplinesc următoarele funcţii: 1 subiect: Au venit nu ştiu câţi. Când relativul din locuţiunea pronominală se acordă cu un substantiv în gen. 3 atribut pronominal: A găsit cartea nu ştiu cui. 5 complement indirect: I-am scris nu ştiu cui.) 46 . 4 complement direct: Acolo nu am văzut cine ştie ce. elemente introductive ale unor subordonate următoare – trebuie să fie aşezate la sfârşitul propoziţiei. urmate de pronume relative. număr şi caz. „cine ştie” etc.se referă. locuţiunile pronominale nehotărâte – pentru a fi recunoscute ca atare şi pentru a nu fi confundate cu adevăratele prepoziţii „nu ştiu” . Locuţiunea adjectivală pronominală nehotărâtă are funcţie numai de atribut adjectival: Am citit naiba/cine/Dumnezeu ştie câte cărţi. 2 nume predicativ: El nu va ajunge cine ştie ce.(Ac. locuţiunea pronominală devine locuţiune adjectivală pronominală nehotărâtă. 6 complement circumstanţial de cauză: N-a venit din cauza nu ştiu cui.

în absenţa centrului de grup sintactic. excepţie făcând adjectivul pronominal posesiv. în acelaşi timp. în topica standard. Numai pronumele personale si 47 . pot trece de la statutul de adjectiv pronominal la cel de pronume . III. nehotărâte şi negative îşi schimbă valoarea gramaticală şi devin adjective pronominale cu funcţia sintactică de atribut adjectival. posesive. având următoarele trăsături: . Pronumele de întărire. relative. nu pot dobândi statut adverbial . dar. formele pronominale sunt numite adjective pronominale. CONCLUZII Atunci când apar ca determinări în cadrul unui grup nominal şi au comportament de tip adjectival. cât şi cu pronumele corespondente. interogative. demonstrative. nu pot apărea în pozitie sintactică de nume predicativ sau predicativ suplimentar . nu acceptă categoria intesităţii . se deosebesc de fiecare în parte. Adjectivele pronominale au trăsături comune atât cu adjectivele. stau înaintea regentului.

Gramatica limbii române. Gramatica pentru toţi. 2001 3. 1999 7. EDP. Gramatica limbii române (GALR). Bucureşti. Bucureşti. Corneliu. Fonetică. Editura Albatros. Tratat de gramatică a limbii române. Iaşi. Bucureşti. 1982 4. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Editura Academiei. vol. Avram. vol. I.Dobridor. Constantinescu . I. Bucureşti. Dicţionar ortografic. Gramatica limbii române (GA). Fonologie. ortoepic şi morfologic al limbii române. Ion (coordonator). Bucureşti. Mioara. Coteanu. I – 48 . Dimitriu. Ion. ediţia a II-a. Editura Univers Enciclopedic. Gheorghe. 1985 5. Bucureşti. Editura Institutul European. Editura Humanitas.pronumele reflexive nu pot deveni adjective pronominale. Gramatica de bază a limbii române. Morfologie. Limba română contemporană. Bucureşti. Coteanu. vol. 1997 2. 2005 6. Editura Academiei RSR. 1963 8.

1984 10. Craiova. Vladimir Limba română contemporană. Bucureşti. Iordan. Robu. Irimia. Cuvântul. Theodor (coordonator). 1997 12. Editura Universitaria. 1978 11. Iorgu. Morfologie. Gramatica limbii române. 2002 49 . Editura Polirom. Limba română contemporană. Bucureşti. Ivănuş. EDP. 2005 9. Editura Albatros. ediţia a IV-a. Sinteze de limba română. Bucureşti. Dumitru. Dumitru. Hristea.