RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

CUPRINS
INTRODUCERE..................................................................................................................4 CAP. 1. INTRODUCERE ÎN RELAŢIILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE........5

1.1. Interdependenţele economice internaţionale............................................5 1.2. Diviziunea mondială a muncii şi specializarea internaţională ................8 a economiilor naţionale...................................................................................8 1.3. Fluxurile internaţionale ale unei economii deschise................................9 1.4. Poziţia internaţională a unei economii naţionale....................................13
CAP. 2. COMERŢUL INTERNAŢIONAL......................................................................19

2.1. Noţiuni de bază.......................................................................................19 2.2. Teorii ale comerţului internaţional.........................................................21 2.3. Eficienţa economică a comerţului exterior.............................................23 2.3.1. Aspecte generale.............................................................................23 2.3.2. Indicatori de eficienţă la nivel microeconomic ..............................24 2.3.3. Indicatori de eficienţă la nivel macroeconomic..............................25
Cuvinte cheie:.....................................................................................................................28 CAP. 3. COOPERAREA ECONOMICĂ INTERNAŢIONALĂ, COMPONENTĂ A RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE.....................................................30

3.1. Definirea cooperării şi colaborării internaţionale...................................30 3.2. Forme de alianţe competitive [21].........................................................31 3.3. Forme de cooperare industrială..............................................................35 3.4. Societăţile mixte.....................................................................................39 3.5. Tranzacţii comerciale internaţionale [21]..............................................42 3.5.2. Consultanţa şi asistenţa inginerească..............................................43 3.5.3. Licitaţiile internaţionale..................................................................44
CAP. 4. RELAŢIILE VALUTAR-FINANCIARE...........................................................47

4.1. Funcţiile relaţiilor financiar-valutare internaţionale..............................47 4.2. Finanţarea şi creditarea internaţională....................................................48 4.2.1. Operaţiuni de finanţare internaţională.............................................48 4.2.2. Creditarea internaţională.................................................................51 4.3. Mijloace şi instrumente de plată internaţionale......................................52 4.3.1. Valutele...........................................................................................53
2

4.3.2. Monede internaţionale.....................................................................53 4.4. Modalităţile şi acordurile de plată internaţionale...................................56 4.5. Eurovalutele; Eurocreditele....................................................................57 4.6. Datoria externă.......................................................................................59 4.7. Instituţii monetar-financiare internaţionale [13]....................................62
CAP. 5. INVESTIŢIILE STRĂINE..................................................................................68

5.1. Cauzele apariţiei investiţiilor în străinătate............................................68 5.2. Investiţiile străine: rol, evoluţie..............................................................69 5.3. Cadrul economic şi legislativ.................................................................72 5.4. Efectul investiţiilor străine directe asupra creşterii economiei mondiale .................................................................................................................................75 5.5. Rolul investiţiilor străine directe în economia ţărilor în curs de dezvoltare.................................................................................................................77 5.6. Impactul investiţiilor străine directe asupra economiilor în tranziţie [18] .................................................................................................................................80
CAP. 6. STATUL ÎN RELAŢIILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE....................84 Care din următoarele domenii de competenţă aparţin statului:.....................................85 TESTE GRILĂ...................................................................................................................86 RĂSPUNSURILE TESTELOR DE CONTROL ŞI AUTOEVALUARE....................106 CAPITOLUL 2.................................................................................................................106 CAPITOLUL 4.................................................................................................................108 CAPITOLUL 6.................................................................................................................110 RĂSPUNSURI TESTE GRILĂ......................................................................................111 MIC DICŢIONAR DE TERMENI UTILIZAŢI ÎN RELAŢIILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE.......................................................................................................112 BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................115

3

În final este subliniat. statul. mijloacelor şi instrumentelor de plată internaţională. modalităţile şi acordurile de plată internaţională. Notele bibliografice au rolul nu numai de a indica sursele folosite în elaborarea lucrării. într-o economie mondială caracterizată de o continuă accentuare a interdependenţelor dintre state. Cursul este astfel conceput încât să permită cursanţilor să cunoască fundamentele relaţiilor economice internaţionale. rolul. În următorul capitol sunt definite cele mai importante noţiuni cu care se operează în practica relaţiilor economice internaţionale şi sunt prezentate teoriile care stau la baza derulării schimburilor comerciale internaţionale. într-un mod sistematic. Lucrarea este structurată în şase capitole în care sunt prezentate. La baza procesului de concepere şi structurare a cursului a stat ideea că. cât şi în limbi străine.INTRODUCERE Prezentul curs se adresează. ci şi de a invita studenţii şi specialiştii în domeniu. definind noţiunile de economie deschisă. este abordată în capitolul trei. instituţiile şi organizaţiile internaţionale. până la forma instituţională de societate mixtă. Conceptul de cooperare economică internaţională în diversele sale variante. să continue şi să aprofundeze studiul acestui domeniul. Baza documentară a lucrării cuprinde cărţi de referinţă şi lucrări de specialitate atât în limba română. rolul statului în relaţiile economice internaţionale. pe scurt. a diviziunii muncii. o serie de aspecte de bază referitoare la relaţiile economice internaţionale. respectiv operaţiunilor de finanţare şi creditare internaţională. eurovalutele şi eurocreditele. de la forma cea mai simplă de alianţă competitivă. Astfel. a factorilor care participă la acest tip de acţiuni – agenţii economic. a conţinutului şi formelor de realizare a acestui tip de relaţii internaţionale. nici o economie naţională nu poate exista în stare de izolare economică. în condiţiile trecerii la o economie de piaţă. evoluţia şi efectul investiţiilor străine directe asupra creşterii economiei. toate specializările. Sunt definite şi analizate valutele şi monedele internaţionale. studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică. O altă parte a lucrării abordează o serie de probleme legate de investiţiile străine. în primul rând. precum şi pe înţelegerea mecanismului acestor legături. cu scopul de a oferi acestora un prim pachet de informaţii referitoare la problemele de bază ale Relaţiilor Economice Internaţionale. Următoarea parte a lucrării este consacrată relaţiilor valutar-financiare internaţionale. marea majoritate a agenţilor economici sunt orientaţi spre contracte cu lumea exterioară. balanţă de plăţi externe. forma de învăţământ la distanţă. balanţă a creanţelor şi angajamentelor externe. primul capitol al lucrării se doreşte a fi o scurtă introducerea în problematica relaţiilor economice internaţionale. în plus. 4 .

Adam Smith considera că “dacă o ţară străină ne poate furniza bunuri mai ieftine decât le-am produce noi. datorită diferenţelor în ceea ce priveşte abundenţa sau lipsa de resurse naturale. 5 . la vremea sa erau cu preponderenţă relaţii comerciale. • pe de altă parte. Caracterul de naţional este dat de faptul că acest ansamblu de schimburi de activităţi se realizează între membrii unei anumite comunităţi umane. Adam Smith recunoaşte ca deosebit de mari avantajele oferite de comerţul exterior şi anume: • pe de o parte. Societatea umană nu s-a dezvoltat uniform. pe tot globul pământesc. Alte probleme abordate sunt diviziunea mondială a muncii şi factorii care determină specializarea internaţională a economiilor naţionale.1. factori inseparabili şi care se întrepătrund permanent stau la baza întregului progres al omenirii. 1. utilizat într-un mod din care putem trage oarecare folos. Dezvoltarea economică a diferitelor teritorii a condus. ca forme de convieţuire şi de acces la resursele celuilalt sau de transfer a realizărilor unuia către celălalt. care să asigure naţiunii britanice o reală sursă şi metodă de îmbogăţire. Acesta a susţinut ideea unei politici liberale economice în relaţiile externe. la apariţia unor forme economice organizate în mod unitar.CAP. în cele din urmă. INTRODUCERE ÎN RELAŢIILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE Rezumat Acest capitol face o scurtă introducere în relaţiile economice internaţionale prezentând câteva aspecte referitoare la interdependenţele economice internaţionale şi la factorii care determină adâncirea şi diversificarea acestora. Odată cu apariţia statelor naţionale şi consolidarea economiilor naţionale apar şi strategii naţionale de dezvoltare. ca Adam Smith. aparţinând unui stat naţional. Interdependenţele economice internaţionale Creşterea şi dezvoltarea economică. faptul că acesta dă producătorului intern şansa de a-şi desface pe piaţa externă acea parte a producţiei realizate care nu are cerere pe piaţa internă. dar şi diferenţelor de organizare a comunităţilor umane. e mai bine să le cumpărăm de la ea. fluxurile internaţionale ale unei economii deschise şi poziţia internaţională a unei economii naţionale. Activitatea unei ţări nu e utilizată cu cel mai mare avantaj când e îndrumată către producţia unui articol pe care ea îl poate cumpăra mai ieftin decât ar fi costul lui de producţie” [24]. Existenţa economiilor naţionale şi dezvoltarea acestora au adus cu sine şi legăturile dintre diversele economii naţionale. Unii economişti de renume. Adam Smith a prezentat o adevărată teorie cu privire la relaţiile economice externe. cu o parte din produsul activităţii noastre. într-un teritoriu bine delimitat. care. creează astfel mijloacele de plată pentru a aduce din afară pe piaţa internă acele produse care sunt cerute de aceasta şi pentru care producătorii autohtoni nu au înclinaţia sau disponibilitatea de a le produce. 1. vedeau numai în relaţiile externe ale economiei naţionale o resursă de îmbogăţire naţională. în cadrul unor teritorii delimitate. respectiv în cadrul statelor naţionale formate şi extinse odată cu apariţia şi dezvoltarea capitalismului.

pe acele produse care le asigură cele mai reduse costuri şi cel mai mare profit. După cum subliniază unii cercetători. interesele şi problemele economiilor naţionale se întrepătrund şi numai în virtutea acestor legături şi raporturi calitative diferite ele pot exista şi progresa. dar şi a economiilor naţionale. Ricardo consideră comerţul internaţional ca aducător de avantaje pentru economiile participante şi ambii pun aceste avantaje în strânsă şi obiectivă legătură cu adâncirea diviziunii internaţionale a muncii. Conform teoriei costurilor comparative şi a avantajului relativ în comerţul internaţional. afirmă că “într-un sistem de perfectă libertate a comerţului. – diversificarea centrelor de putere pe plan economic internaţional. Smith cât şi D. la apariţia primelor concepte teoretice privind atitudinea necesară faţă de comerţul internaţional. pe de o parte. iar pe de altă parte. îndeosebi ca urmare a revoluţiei ştiinţifico-tehnice. cu specializarea producătorilor.David Ricardo [23]. David Ricardo a încercat să rezolve două probleme legate de comerţul internaţional: teoria costurilor comparative şi teoria echilibrării automate a balanţei de plăţi externe. – modificarea structurii lumii contemporane din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare economică. Atât A. la apariţia concurenţei internaţionale. Economia mondială se bazează pe un amplu sistem de interdependenţe economice internaţionale. rezultă că fiecare ţară se va specializa în producerea şi exportul acelor produse pentru care are cei mai abundenţi şi ieftini factori de producţie. Producţia de mărfuri şi crearea noii pieţe mondiale au condus. Astfel. Aceste ţări au intrat în noi raporturi cu numeroase alte state în vederea valorificării resurselor materiale şi umane. Schimbarea radicală a raporturilor politice de dependenţă. continuând şi dezvoltând această orientare a lui A. Sistemul complex de interdependenţe economice existent s-a format după cel de-al doilea război mondial sub influenţa profundelor schimbări în diviziunea mondială a muncii şi a revoluţiei ştiinţifico-tehnice. În cadrul acestui sistem de conexiuni. fie la export. – evoluţia preţurilor internaţionale şi a problemelor valutar-financiare sub influenţa unor factori contradictorii. un grad de civilizaţie superior pentru epoca 6 . Economia unei ţări nu poate exista şi nu poate fi viabilă decât în cadrul şi în legătură cu economiile celorlaltor ţări. a accentuat lupta pentru independenţa de stat şi formarea a numeroase economii naţionale. schimbarea configuraţiei politice a lumii după cel de-al doilea război mondial. pentru făurirea unor economii interdependente. conducând spre maximizarea eficienţei economice. ceea ce face ca diviziunea internaţională a muncii să se adâncească. care apărau interesele noilor veniţi pe arena producţiei de mărfuri. Interdependenţele economice internaţionale se adâncesc şi se diversifică continuu. – adâncirea diviziunii internaţionale a muncii. Astfel s-au conturat politici liberale (comerciale) care serveau intereselor unor exportatori şi politici protecţioniste. Smith. a contribuit în mod hotărâtor la dezvoltarea interdependenţelor economice internaţionale. multe dintre popoarele astăzi subdezvoltate cunoşteau. fiecare ţară îşi consacră în mod natural capitalul şi munca acelor genuri de activităţi care îi sunt cele mai avantajoase”. la momentul pierderii independenţei. fie la import. a industrializării şi apoi a comerţului internaţional. ca urmare a prăbuşirii sistemului colonial. în strânsă legătură cu: – schimbările politice care au loc pe arena mondială.

de acest fel.).1%) se află în ţările cu economie subdezvoltată. pe de o parte. în anumite limite şi competenţe. se transformă în subiecţi derivaţi de drept internaţional. situaţie specifică în care se află economia mondială contemporană. instituţii internaţionale. dar vin puternic din urmă ţările din Europa Occidentală. UNCTAD etc. Economia mondială modernă cuprinde nu numai economiile naţionale. În cel de-al treilea raport către Clubul de la Roma. Apar. Pe de altă parte. BERD. Decalaje mari se menţin şi în ceea ce priveşte productivitatea muncii sociale. O altă caracteristică o reprezintă intensificarea integrărilor regionale şi interregionale sau a globalizării unor fenomene economice. însă. Banca Mondială se implică şi dau economiei mondiale impulsuri sau semnale clare de interferenţă. sunt interdependenţele generate de nevoia de alimente. Având în vedere numai trei centre de putere din Europa Occidentală. în timp ce altele au deficite alimentare. organizaţiile economice internaţionale. precum şi ponderea mare a datoriilor externe ale unor ţări. ONU nu reuşeşte a se impune cu acurateţe (PNUD. În al treilea rând. ONUDI. materiale şi combustibili (de exemplu petrol). Metropolele capitaliste au distrus.7% din populaţia lumii. la un anumit moment. complet sau în mare parte aceste civilizaţii formate de-a lungul veacurilor. Ţările dezvoltate. În ultimele decenii au avut loc schimbări în ceea ce priveşte centrele de putere economică. Creşterea sau scăderea preţurilor la materii prime.). apar interdependenţe generate de posibilitatea dereglării 7 . însă FMI. îl constituie noile deschideri pentru ţările din centrul şi estul Europei sau exemplul Hong-Kong-ului. sunt interdependenţele generate de nevoia de energie şi minerale. SUA are tendinţa să decadă. deşi reprezintă doar 18. întrerupând cursul normal al evoluţiei lor. unele ţări au surplusuri. indienii etc. influenţează în mare măsură interdependenţele economice internaţionale.5% la producţia mondială. în condiţiile în care cererea şi oferta au traiectorii geografice diferite. chiar în relaţiile internaţionale (rol consultativ). Asimetria profundă dintre nivelurile de dezvoltare ale statelor. Un alt exemplu. au făcut să crească sensibilitatea economiilor naţionale faţă de evoluţia şi tendinţele vieţii economice internaţionale. raportul este de 13:1. dintre ţările bogate şi ţările sărace [28]. între ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi cele mai puţin dezvoltate. majorarea sau reducerea dobânzilor la creditele acordate diferitelor ţări. deţin peste 68% din producţia mondială [27]. În primul rând. dar şi o serie de organizaţii. America de Nord şi Asia de Sud-Est şi un singur indicator (PIB) este evident că Asia de Sud-Est şi. în care PNB variază de la ţară la ţară între 90$ şi 499 $/locuitor şi acestea contribuie doar cu 8. ceea ce au imprimat interdependenţelor dintre ţări o dinamică pe care n-au avut-o până acum. Transferul de competenţe peste atributele naţionale le dă acestora dreptul. se observă insă apariţia şi intensificarea rolului unor instituţii şi organisme internaţionale în procesele mondoeconomice.respectivă (incaşii. aztecii. de a se substitui statelor. Unele dintre acestea au dispărut sau şi-au pierdut din importanţă. Datele statistice arată faptul că peste jumătate din populaţia globului (56. intitulat “Restructurarea ordinii internaţionale” sunt evidenţiate tipurile de interdependenţe Nord-Sud. În al doilea rând. care. în primul rând Japonia continuă să avanseze spre primul loc. în schimb altele au apărut şi au tendinţa să se dezvolte. Astfel. cu tendinţe de a deveni subiecţi direcţi de drept internaţional. cum este cazul Parlamentului European.

În actuala diviziune mondială a muncii există ţări cu grade diferite de specializare internaţională. • nivelul aparatului de producţie şi gradul său de diversificare. între state suverane. care pot favoriza sau defavoriza specializarea în producţia de un anumit fel. Un număr de 15 ţări în curs de dezvoltare realizează peste 80% din exporturile totale de produse manufacturate. citrice. la cerinţele pieţei mondiale. La antipodul acestora. se constată o tendinţă de restructurare a diviziunii internaţionale a muncii. Specializarea internaţională are ca scop adaptarea potenţialului economic naţional. a căror specializare internaţională este unilaterală şi care deţin o pondere infimă în PNB însumat în exporturile mondiale. de afirmare a ţărilor în curs de dezvoltare pe piaţa produselor manufacturate. implicit.). disponibilităţile de capital etc. Aceste grade diferite de specializare internaţională reflectă. care pot favoriza un anumit fel de producţie (cafea. interdependenţele economice înseamnă cooperare reciproc avantajoasă. Astfel. 1. care au specializare internaţională de înaltă eficienţă. sunt speranţele de a reduce decalajele izbitoare dintre bogaţii şi săracii lumii. a specializării în producţie a diferitelor ţări. inclusiv calificarea forţei de muncă. pe baza lor. asuprirea colonială. • tradiţiile economice. Caracteristică perioadei postbelice este tendinţa generală de creştere a dependenţei statelor de piaţa externă. a economiei interne. reflectată de creşterea cotei de export în producţia mondială. ca urmare a dezvoltării economiilor naţionale. În al patrulea rând. ceea ce le permite să deţină o pondere însemnată din totalul exporturilor mondiale. potenţialul economic al statelor. pentru progresul fiecărei naţiuni. posibilităţi diferite de a se specializa în producţie.2. 8 .. de accentuare a interdependenţelor între ţările lumii. în partea superioară a ierarhiei ţărilor lumii se află grupul statelor care se bazează pe tehnica modernă. • mărimea teritoriului şi a populaţiei – ţările au un potenţial diferit şi.echilibrului ecologic sau de problema apărării mediului înconjurător. Între aceste două mari grupări se află ţările în curs de dezvoltare şi cu nivel mediu de dezvoltare. extracţia unor minereuri etc. diviziunea mondială a muncii a cunoscut mai multe schimbări. • factorii extraeconomici (războaiele. În decursul evoluţiei sale istorice. Diviziunea mondială a muncii şi specializarea internaţională a economiilor naţionale Prin diviziunea mondială a muncii se înţeleg relaţiile care se stabilesc între statele lumii în procesul dezvoltării producţiei şi comerţului mondial. În concluzie. orez. manifestată prin următoarele fenomene [27]: În primul rând. în esenţă. bazate pe principiile dreptului internaţional. Factorii care determină specializarea internaţională a economiilor naţionale sunt: • condiţiile naturale. la baza “scării ierarhice” se află ţările slab dezvoltate. a modificării structurii acestora şi. menţinerea unor puternice rămăşiţe feudale sau a unor mentalităţi anacronice). precum şi rolul şi locul fiecărui stat în circuitul mondial al valorilor materiale.

În al cincilea rând. după ce. s-a conturat tot mai mult un proces complex şi contradictoriu de adaptare a diviziunii mondiale a muncii la noile condiţii de acces la resursele naturale. XX. prin ieftinirea relativă a unor resurse în ţările dezvoltate. ţări din lumea a treia).În al doilea rând. deşi mai ieftin decât ţările concurente.3. iar pe de altă parte. transformarea. schimbul. în deceniile şapte-opt ale sec. prin politica deliberată a statelor respective de limitare a dependenţei faţă de sursele de aprovizionare (în general. producătorii din Hong-Kong sau Singapore s-au orientat spre articole de modă. iar pe de altă parte. În al patrulea rând. ca efect al adâncirii treptate a diviziunii mondiale a muncii şi al specializării agenţilor economici din diferite ţări în producerea şi comercializarea de produse corporale (produse de bază şi produse prelucrate). începând de la mijlocul secolului al XX-lea unele ţări din Asia de Sud-Est au dezvoltat industria textilă (în urma reducerii unor astfel de capacităţi în Japonia). îndeosebi la combustibili. transferul sau stingerea unei valori economice şi care presupune schimbarea de proprietate asupra bunurilor şi/sau a drepturilor financiare. proiectare) sau de prestări de servicii de felul transporturilor şi asigurărilor internaţionale de persoane şi de mărfuri. Astfel. Mulţimea tranzacţiilor (fluxurilor) economice pe care o ţară le are cu restul lumii poate fi prezentată ca o reuniune a fluxurilor comerciale şi financiare (figura nr. al turismului internaţional sau servicii profesionale. creanţele şi obligaţiile decurgând din mişcarea între economiile naţionale a factorilor de producţie capital şi forţă de muncă. Ţara mai favorizată primeşte mai multă muncă în schimbul unei cantităţi mai mici de muncă. Ca urmare. 1. în timp ce ţările în curs de dezvoltare devin producători şi furnizori de produse industriale de bază şi clasice. tranzacţiile internaţionale cu produse necorporale şi prestările de servicii. pe de o parte. de natură să genereze restructurări în diviziunea internaţională a muncii. Cu toate schimbările produse. Fluxurile comerciale internaţionale reflectă interdependenţele dintre ţări. know-how. la modificarea radicală a raportului de schimb între principalele categorii de produse care fac obiectul comerţului internaţional. care se exprimă şi se realizează prin mijloace de plăţi şi de credit. pe discriminări şi restricţii în schimbul mondial de valori. Fluxurile internaţionale ale unei economii deschise Tranzacţia desemnează fluxul economic care reflectă crearea. ţara mai avansată îşi vinde mărfurile peste valoarea lor. după 1975. iar producţia textilă de serie – care solicită un volum mare de muncă inferior calificată – s-a deplasat spre ţările vecine. prestarea de servicii sau disponibilizarea de forţă de muncă şi capital [21]. Comerţul invizibil cuprinde. nu a fost depăşită diviziunea muncii bazată pe schimbul inegal şi dependenţa externă. produse necorporale (brevete de invenţii. pe de o parte. Fluxurile financiar-monetare internaţionale [21] sunt acele tranzacţii dintre agenţii economici aparţinând unor state distincte. 1). Aceasta se explică. în ţările dezvoltate se manifestă o anumită reorientare spre produsele de bază şi o creştere a coeficientului de corelaţie între industria prelucrătoare şi cea extractivă. În al treilea rând. se constată unele regrupări în rândul ţărilor în curs de dezvoltare. Acestea cuprind două categorii de tranzacţii: 9 . s-a conturat o nouă structură în diviziunea internaţională a muncii: ţările dezvoltate s-au specializat în domeniile tehnicii moderne şi ultramoderne.

este cooperarea economică internaţională. 10 . care a luat o amploare deosebită după al doilea război mondial. de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice. Cooperarea economică internaţională are o serie de trăsături specifice. a luat naştere o internaţionalizare a instituţiilor financiare. Investiţia directă într-o întreprindere presupune un plasament financiar al unui nerezident în scopul de a influenţa luarea deciziilor. • transferuri financiare unilaterale. Investiţia de portofoliu este o tranzacţie care are ca obiect valori mobiliare de natura acţiunilor sau a obligaţiunilor. convenţional. de exemplu. Limita inferioară pe care trebuie să o atingă un asemenea plasament pentru a fi considerat ca investiţie directă este. • venituri din plasamente financiare externe. scopul fiind acela de valorificare a capitalului pe o piaţă externă mai avantajoasă decât propria piaţă financiară. ca o consecinţă a unui război. a) Cooperarea economică se întemeiază şi promovează un complex de fluxuri (de investiţii. c) Cooperarea economică internaţională introduce un element de continuitate şi stabilitate în relaţiile economice dintre ţări. • mişcări de fonduri pe termen scurt. precum şi sub forma finanţării unei sau unor filiale externe de către firma-mamă. Din punctul de vedere al factorului timp. ci contribuie la dezvoltarea lor. de produse). cooperarea economică internaţională este forma cea mai echitabilă de schimb reciproc de activităţi dintre state. b) Prin natura sa. de 10% din acţiunile sau activele instituţiei vizate. Acest flux financiar cuprinde atât plasamentele iniţiale cât şi câştigurile reinvestite. pe când comerţul internaţional reprezintă unul din fluxurile economice principale.– fluxuri de compensare a tranzacţiilor comerciale. dar şi frâna. d) Cooperarea economică internaţională nu se substituie fluxurilor deja existente. – mişcări de capital pe termen scurt (până la un an) concretizate sub formă de credite comerciale şi plasamente financiare cu caracter speculativ. – transferuri financiare cu caracter excepţional şi unilateral apărute. Cea mai modernă formă de schimburi economice internaţionale. Principala cauză a exploziei schimburilor monetare şi a importanţei deosebite ce a căpătat-o piaţa mondială a capitalurilor a constituit-o explozia schimburilor de mărfuri. se concretizează în mişcări internaţionale de capital şi cuprind: • credite externe acordate sau primite. – fluxuri financiare independente faţă de activitatea comercială. astfel încât orice deplasare/cedare de produse corporale sau necorporale sau prestări de servicii într-un sens între partenerii de contract are ca efect o deplasare în sens invers a unui flux de plăţi. sub formă de împrumuturi angajate şi/sau acordate. care o particularizează în cadrul circuitului economic mondial [1]. pe când evoluţia comerţului mondial depinde de numeroşi factori care îl pot stimula. • investiţii externe directe sau de portofoliu. pe când comerţul internaţional conţine şi o serie de elemente cu caracter discriminatoriu. Totodată. mişcările de capital pot fi împărţite în trei mari grupe de fluxuri: – mişcări de capital pe termen lung (peste un an) realizate sub formă de investiţii directe şi de portofoliu.

11 .

Bucureşti.Fluxuri cu produse corporale de bază prelucrate brevete de invenţii Fluxuri comerciale Fluxuri cu produse necorporale know-how proiecte servicii profesionale Prestări servicii servicii de transp. 1997 12 . Economică. Ed. 1 – Fluxurile economice ale unei economii deschise Sursa: Ioan Popa – Tranzacţii comerciale internaţionale. şi turism turism internaţional Fluxuri economice De compensare a activităţii comerciale credite externe Fluxuri financiare Independente de activităţile comerciale investiţii externe mişcări de capital pe termen scurt plasamente pe termen lung transferuri unilaterale Figura nr.

New York. cum este cea de astăzi. Bombay. New York. 2. pe o perioadă determinată de timp. Hamburg. Burse pentru operaţiuni ajutătoare comerţului internaţional. – pentru metale: Londra. criteriul după care sunt împărţiţi agenţii în rezidenţi sau nerezidenţi este centrul de interes economic şi nu naţionalitatea sau alte criterii legale. Balanţa de plăţi externe cuprinde toate tranzacţiile de natură financiară sau comercială încheiate cu străinătatea de către rezidenţii săi şi reprezintă un raport periodic între intrările şi ieşirile de mijloace valutare. Cele două balanţe sunt rezultatul abordării diferite a relaţiilor economice internaţionale ale unei ţări. Bursele pot fi clasificare în burse generale şi burse specializate. Amsterdam). instituţii 13 . Alexandria. instituţii non-profit. – pentru bumbac: Sao Paolo.4. Cunoaşterea acestora este necesară în procesul elaborării politicii economice externe a oricărei guvernări într-o lume interdependentă. care efectuează operaţiuni legate de negocierea valutelor. Roterdam. efectelor publice (rente. precum şi tranzacţii cu hârtii de valoare. Bursele generale efectuează operaţiuni de negociere pentru o gamă largă de mărfuri. Bursele specializate pot fi de mai multe feluri: 1. Rio de Janeiro etc. Amsterdam. Conform dicţionarului juridic al Uniunii Europene [26]. cum ar fi: – pentru vânzarea de cafea: New York. Paris. Roterdam. 3. Londra. Yokohama. Londra. În cadrul acestora se negociază operaţiuni de asigurări (Lloyd’s din Londra) şi navluri (Pireu. efectelor comerciale (cambii. Singapore. Cele mai importante burse de valori sunt la: New York. corporaţii. Wasserman [26] defineşte balanţa de plăţi ca fiind o prezentare statistică a tranzacţiilor economice într-o perioadă dată între rezidenţii unei ţări şi rezidenţii altei ţări. Sidney. întreprinderi. guvernul şi administraţia publică locală. bursele generale funcţionează în marile centre comerciale: Zürich. M. obligaţiuni. Astfel. Melbourne. – pentru comercializarea zahărului: New York. bilete la ordin). De regulă. Tokyo. Potrivit FMI. Ca urmare. argint). Amsterdam. bonuri de tezaur). a avut loc un proces de specializare şi diversificare a burselor internaţionale. 1. I. Poziţia internaţională a unei economii naţionale Poziţia unei economii naţionale în raporturile ei cu restul lumii este reflectată în balanţa de plăţi externe şi balanţa de creanţe şi angajamente externe. iar în unele cazuri şi metale preţioase (aur. grup de ţări sau organizaţii internaţionale specifice. corporaţii şi cvasi-corporaţii (de exemplu: sucursale ale investitorilor străini direcţi). întreprinderi. balanţa de plăţi este “instrumentul financiar valutar întocmit sub formă de tabel statistico-economic în care sunt trecute şi prin care se consemnează toate plăţile şi încasările externe ale unei ţări. New York etc. În categoria nerezidenţilor intră: familii. Burse de mărfuri (pentru anumite produse). sunt consideraţi rezidenţi: familiile şi indivizii care îşi creează în ţară gospodării. Paris. rezultate din schimburile sale economice de orice natură cu străinătatea. Chicago. Londra.Internaţionalizarea “actorilor” şi a operaţiunilor pe piaţa capitalurilor a început după război şi s-a extins într-un ritm rapid în ultimii ani. Londra. de obicei un an”. Burse de valori. valute etc.

Fiecare operaţie care dă naştere unei intrări de devize este înscrisă în activul balanţei. – regional – pentru schimburile cu un grup de ţări. Balanţa de plăţi poate fi:  excedentară. precum şi poziţii financiare reprezentând creşteri ale activelor externe ale ţării sau reduceri ale pasivelor externe. balanţa de plăţi şi credite comportă un activ (credit) şi un pasiv (debit). soldul (Si) exprimat în unităţi monetare (de regulă dolari SUA) şi afectat de semn poate fi calculat: Si = I i − Pi > 0 < Ca nivel relativ. variaţia creanţelor este nulă. al fluxurilor reale şi financiare în legătură cu restul lumii. mişcările monetare reglând soldul în mod favorabil acestei ţări. încasarea de venituri aferente factorilor de producţie care au părăsit ţara şi poziţii financiare reprezentând reduceri ale activelor externe sau creşteri ale pasivelor externe ale economiei. tranzacţiile internaţionale se efectuează generând plăţi.  deficitară. dacă soldul cumulat < 0. Balanţa de plăţi se întocmeşte: – global – pentru a evidenţia totalitatea fluxurilor sau tranzacţiilor economice şi financiare ale unei ţări cu restul lumii. Ca orice bilanţ anual. fie la nivel de tranzacţie. de obicei în valută (totuşi. notând cu Ii încasările şi cu Pi plăţile. Ţara respectivă îşi măreşte creanţele asupra străinătăţii. achiziţionării de servicii. funcţionari diplomatici străini aflaţi temporar în România. fie la nivel de relaţie). Momentul înregistrării tranzacţiei este momentul schimbului de proprietate.  echilibrată. în analizele de balanţă se utilizează şi indicatorul grad (rată) de acoperire a plăţilor prin încasări. Jean Weller [27] consideră balanţa de plăţi şi credite a unei ţări ca un tablou al conturilor sale externe. plăţii de venituri aferente factorilor de producţie aduşi spre valorificare din străinătate. o parte a comerţului internaţional se derulează sub formă de operaţiuni speciale. gradul de acoperire a plăţilor prin încasări (Ga) prezintă două avantaje: – dezechilibrul absolut capătă o dimensiune calitativă exprimată procentual. ajutoare etc. prestarea de servicii. români care şi-au mutat centrul de interes economic în străinătate. gradul de acoperire (Ga) se poate calcula: G Ai = Ii ⋅100 > 100% < Pi Calculat sub formă de raport.). exportul fiind compensat prin importul de mărfuri. turişti. Se pot calcula şi o serie de solduri parţiale pe tipuri de tranzacţii. nici în natură.non-profit străine. Există şi operaţiuni care se efectuează fără o contraprestaţie. Ca indicator absolut. soldul = 0. fiecare operaţie care generează o ieşire de devize în pasivul balanţei. nici în devize. Balanţa de plăţi externe înregistrează la activ (în credit) aportul de resurse rezultate din exportul de bunuri. 14 . oameni de afaceri. dacă soldul > 0. fiind considerate transferuri unilaterale (donaţii. Alături de soldurile totale sau parţiale. Evaluarea tranzacţiei se face la preţul pieţei. iar la pasiv (în debit) reducerea resurselor ca urmare a importului de bunuri. – bilateral – pentru relaţiile cu o anumită ţară. Soldul balanţei reflectă relaţia în care se găsesc contul curent şi contul de capital din punctul de vedere al intrărilor şi ieşirilor generate de tranzacţiile internaţionale. În principiu.

Strict teoretic. – restricţiile cantitative şi creşterea taxelor vamale sau de altă natură în ţările importatoare. – obţinerea de credite de la organismele financiare internaţionale. servicii etc. – primirea de ajutoare (financiare sau materiale). De asemenea. cu valorificarea superioară pe piaţa externă. Concluziile se referă la competitivitatea producţiei naţionale în raport cu cea străină. prin analiza fluxurilor de capital. împrumutului sau importului de capital. – creşterea importului. oferind orientări cu privire la direcţiile de dezvoltare ale producţiei naţionale. în principal stingerea soldului pasiv este una din preocupările de bază ale oricărei politici comerciale.– este eliminată utilizarea semnului soldului. cea a unui tabel de sinteză. prin confruntarea cantitativă şi structurală dintre export şi import. Printre aceştia se evidenţiază: – dereglarea preţurilor mondiale pentru produsele cu pondere mare în structura exportului şi importului. Modalităţile prin care poate fi echilibrată o balanţă de plăţi externe deficitară sunt următoarele: – sprijinirea producţiei. – influenţa factorilor psihologici şi a mişcărilor speculative de bursă care afectează situaţia valutei naţionale. Totuşi. o balanţă de plăţi este întotdeauna echilibrată întrucât eventualul excedent valutar este destinat creşterii sau reconstituirii resurselor valutare sau promovării exportului de capital şi plasării de fonduri pe bază de credit. – reducerea deliberată a unor exporturi în scopul industrializării pieţei interne sau din alte raţiuni etc. Factorii endogeni au un rol preponderent în crearea soldului pasiv al balanţei. prin atragerea capitalurilor străine. de credite. – sprijinirea politicii de investiţii. fluctuaţia cotaţiei acesteia şi corelaţia dintre preţurile interne şi externe. balanţa de plăţi externe dă posibilitatea analizei indicatorilor raportului de schimb la nivel macroeconomic. Factorii exogeni au un caracter conjunctural. – micşorarea intrărilor în valută ca urmare a fluctuaţiei cursului de schimb valutar. iar înlăturarea urmărilor acestora nu se poate face fără intervenţia statului. 15 . Printre aceştia menţionăm: – întârzieri în punerea în funcţiune a unor obiective industriale de însemnătate naţională. mai ales în domeniul industrial. – emisiunea de obligaţiuni pe piaţa externă. permiţând compararea sub raport cantitativ şi calitativ a schimburilor reale şi financiare cu străinătatea. – reducerea calităţii producţiei pentru export. Eventualul deficit poate fi acoperit fie din resursele bugetare. Factorii destabilizatori care determină dezechilibre ale balanţei de plăţi externe pot fi de două categorii: factori endogeni şi exogeni. în scopul creşterii preţurilor la export şi a creşterii veniturilor în valută convertibilă. care poate influenţa negativ unele demersuri analitice Rolul balanţei de plăţi externe rezidă din forma sub care se prezintă. fie prin atragerea de fonduri străine pe calea creditului. echilibrarea balanţei de plăţi externe. – reducerea exportului determinată de calamităţi naturale sau de evenimente fortuite.

ca şi cel al altor ajustări asupra valorii creanţelor şi/sau a obligaţiilor angajate faţă de străinătate. Din punct de vedere structural.– atragerea de credite guvernamentale. balanţă de plăţi externe. balanţă de creanţe şi angajamente externe. Din această balanţă se poate evidenţia poziţia net creditoare (+) sau net debitoare (–) a unei ţări în raporturile sale cu restul lumii. autoritatea monetară (BNR). Balanţa de creanţe şi angajamente externe. poziţia investiţională internaţională a ţării exprimă pe lângă efectul anual al tranzacţiilor şi efectul variaţiei preţurilor şi al modificării cursului de schimb. În concluzie. ca efect al adâncirii diviziunii internaţionale a muncii sunt reflectate de un complex de fluxuri comerciale şi financiare. – vânzări de aur şi metale preţioase din rezervele naţionale. efectul modificări cursului de schimb. fluxuri comerciale. Balanţa de creanţe şi angajamente externe cuprinde stocul de creanţe şi angajamente financiare ale economiei la un moment dat. fluxuri financiare. – amânarea sau reeşalonarea restituirii unor credite. Deosebirea dintre cele două instrumente poate fi evidenţiată astfel: în timp ce balanţa de plăţi externe cuprinde doar fluxurile efectuate între rezidenţi şi nerezidenţi de-a lungul unui an la valoarea de piaţă din momentul schimbului. de obicei sfârşitul anului. alte ajustări. poziţia la sfârşitul anului. Fiecare componentă a balanţei de creanţe şi angajamente este reflectată prin: poziţia la începutul anului. dar şi efectul schimbărilor petrecute în ratele de schimb şi a preţurilor utilizate în evaluarea creanţelor şi angajamentelor sau alte ajustări valorice. 16 . iar poziţia unei economii naţionale în raporturile ei cu restul lumii este reflectată în balanţa de plăţi externe şi balanţa de creanţe şi angajamente externe. efectul schimbărilor de preţ. tranzacţii în timpul anului. Interdependenţele dintre ţări. fluxuri economice. Cuvinte cheie: • • • • • • • diviziunea mondială a muncii. sectorul bancar şi sectorul nebancar. economia mondială se bazează pe un amplu sistem de interdependenţe economice internaţionale în cadrul căruia interesele şi problemele economiilor naţionale se întrepătrund şi numai în virtutea acestor legături şi raporturi calitative diferite ele pot exista şi progresa. specializarea internaţională a economiilor naţionale. Tendinţa generală caracteristică perioadei postbelice este cea de creştere a dependenţei statelor de piaţa externă şi de accentuare a interdependenţelor dintre statele lumii. numită şi poziţia investiţională internaţională a unei ţări exprimă stocul de active şi pasive financiare externe existente la un moment dat în relaţiile cu nerezidenţii [21]. creanţele şi angajamentele unei economii pot fi grupate pe cele patru mari sectoare implicate în fluxurile financiare internaţionale: guvernul. Modificarea acestui stoc este rezultatul tranzacţiilor derulate în raporturile cu alte ţări (cuprinse şi în balanţa de plăţi externe).

comerţul exterior creează mijloacele de plată pentru a aduce din exterior pe piaţa internă acele produse care sunt cerute de aceasta şi pentru care producătorii autohtoni nu au înclinaţia sau disponibilitatea de a le produce. 6. e) numai din ONU şi Uniunea Europeană. mărimea teritoriului şi a populaţiei conferă ţărilor posibilităţi diferite de a se specializa în producţie. 2. modificarea structurii lumii contemporane din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare economică. d) veniturile din plasamente financiare externe. b. calificarea forţei de muncă. e) transferuri financiare unilaterale. comerţul exterior dă producătorului intern şansa de a-şi satisface pe piaţa externă acea parte a producţiei realizate care nu are cerere pe piaţa internă. Fluxurile financiare independente faţă de activitatea comercială cuprind: a) credite externe acordate sau primite. b. d. Care din următorii factori conduc la adâncirea şi diversificarea interdependenţelor economice internaţionale? a. b) numai ţări puternic dezvoltate. c. 4. c. b) investiţiile externe directe sau de portofoliu. Notaţi cu adevărat sau fals următoarele afirmaţii: a. c) prestările de servicii. d. tradiţiile economice pot favoriza sau defavoriza specializarea în producţia de un anumit fel. 17 . adâncirea diviziunii internaţionale a muncii.Teste de control şi autoevaluare: 1. fiecare ţară se va specializa în producerea şi exportul acelor produse pentru care are cei mai abundenţi şi ieftini factori de producţie. nivelul aparatului de producţie şi gradul său de diversificare. condiţiile naturale nu contribuie la specializarea internaţională a economiilor naţionale. disponibilităţile de capital determină specializarea internaţională a economiilor naţionale. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate? a. d) instituţiile internaţionale. b. diversificarea centrelor de putere pe plan economic internaţional. 3. Economia modernă mondială cuprinde: a) economiile naţionale. schimbările politice care au loc pe arena mondială. 5. c) organizaţiile internaţionale. c. Factorii endogeni ce determină dezechilibrul balanţei de plăţi sunt: a) micşorarea intrărilor în valută ca urmare a fluctuaţiilor cursului de schimb valutar. ceea ce face ca diviziunea mondială a muncii să se adâncească.

d) reducerea calităţii producţiei pentru export. Care este diferenţa dintre balanţa de plăţi externe şi balanţa creanţelor şi angajamentelor externe? 18 . c) creşterea importurilor. d) influenţa factorilor psihologici şi a mişcărilor speculative de bursă ce afectează situaţia valutei naţionale şi corelaţia dintre preţurile interne şi cele externe. 7. Factorii exogeni ce determină dezechilibre ale balanţei de plăţi sunt: a) reducerea deliberată a unor exporturi în scopul industrializării pieţei interne. c) reducerea calităţii produselor pentru export.b) reducerea exportului determinată de calamităţi naturale sau de evenimente fortuite. e) restricţii cantitative şi creşterea taxelor vamale sau de altă natură în ţările importatoare. Ce se înţelege prin diviziunea mondială a muncii? 9. b) dereglarea preţurilor mondiale pentru produsele cu pondere mare în structura exportului şi importului. Care sunt factorii care determină specializarea internaţională a economiilor naţionale? 10. 8.

bazată pe diviziunea internaţională a muncii. În perioada 1950-1985. 2. 2. 1981-1983 a avut loc o scădere a comerţului mondial. faţă de numai 1-2% în perioada interbelică şi 5-6% în anii de înflorire a liberului schimb de la sfârşitul secolului trecut. Evoluţia comerţului internaţional se caracterizează prin următoarele trăsături principale [27]: 1. O expresia a acestei tendinţe o constituie faptul că. importul. Datorită recesiunii mondiale. iar în prezent se extinde piaţa internaţională a roboţilor industriali. 3. începând din 1984 – de o înviorare. Accentuarea diversificării comerţului mondial În perioada postbelică au apărut noi pieţe (a ordinatoarelor.). cu sau fără indigenarea lor. iar prin import. ceea ce duce la tot mai strânsa intercondiţionare dintre procesele naţionale de creştere şi evoluţia pieţei mondiale. se manifestă pe fondul unei dependenţe reciproce a fluxurilor economice internaţionale. ponderea ţărilor dezvoltate industrializate în exporturile mondiale a crescut de la 19 . reexport. 2. cumpărarea pentru economia naţională de bunuri şi servicii din alte ţări. Exportul şi importul de servicii mai poartă denumirea de export invizibil şi import invizibil. a sporit importanţa comerţului cu brevete. Comerţul exterior al unei ţări cuprinde exportul. De asemenea. volumul comerţului mondial a sporit cu circa 10. precum şi cei mai importanţi indicatori folosiţi la măsurarea eficienţei economice a comerţului exterior. Interdependenţa comerţ-dezvoltare.1. import. de a cumpăra mărfuri din unele ţări şi de a le revinde în altele.CAP. Tendinţa de creştere a exporturilor mondiale. Tot în acest capitol sunt abordate pe scurt cele mai importante teorii clasice şi moderne care stau la baza efectuării schimburilor internaţionale de mărfuri şi servicii. în perioada 1951-1991. În perioada 1960-1980. În 1986 a fost depăşit nivelul din 1980. mai ales în ultimele decenii. COMERŢUL INTERNAŢIONAL Rezumat În acest capitol sunt definite câteva noţiuni de bază ale comerţului internaţional(export. Transportul poate fi substituit şi comerţului invizibil. Comerţul de tranzit constă în activitatea desfăşurată de persoane autorizate. pentru transportul mărfurilor străine pe teritoriul naţional.) şi sunt prezentate o serie de trăsături şi tendinţe ce caracterizează evoluţia comerţului internaţional. comerţ invizibil. Creşterea ponderii ţărilor industrializate în exporturile mondiale Această tendinţă s-a manifestat în întreaga istorie a comerţului mondial. a devenit unul din factorii determinanţi ai creşterii economice. tranzit etc. ritmul său de creştere fiind mai ridicat decât cel al ansamblului comerţului internaţional. Comerţul internaţional. urmată. Reexportul reprezintă activitatea desfăşurată de persoane autorizate. reexportul şi tranzitul. Obiectul comerţului internaţional este reprezentat de bunuri materiale şi de servicii. Prin export se înţelege vânzarea de bunuri şi servicii aparţinând economiei unei ţări. în următorii trei ani. valoarea exporturilor mondiale a sporit peste 15 ori. a microprocesoarelor etc. iar în anul 1991 comerţul mondial a fost cu 75% mai mare decât în 1980. Noţiuni de bază Comerţul internaţional include totalitatea schimburilor de bunuri şi servicii dintre două sau mai multe state.5% pe an.

6. Aceasta înseamnă că. ele influenţează preţul de vânzare al mărfurilor respective.6%.9%. revoluţia ştiinţifico-tehnică a imprimat o corelaţie nouă între dinamica exporturilor şi a producţiei în sensul că. Aspectele ecologice au devenit factori importanţi în negocierea unor înţelegeri comerciale regionale sau mondiale. a devansat. împreună cu SUA şi Japonia. Comunitatea economică vest-europeană. Adoptarea unor noi măsuri – tarifare şi netarifare – de îngrădire a comerţului mondial. spre deosebire de perioadele anterioare. Astfel. au ajuns să totalizeze aproape trei sferturi din valoarea exporturilor mondiale. 5. pentru o cantitate egală de produse.8% la 65. în perioada 1975-1993. ceea ce a determinat realizarea pe calea schimburilor comerciale internaţionale a unei cote părţi tot mai mari din producţia tuturor statelor. la scară internaţională înseamnă devansarea producţiei mondiale de către comerţul internaţional. În perioada postbelică. comerţul internaţional a devansat ca ritm de creştere nu numai PNB sau PIB. 4. ridicând probleme care trebuie să fie rezolvate în numai câţiva ani. ceea ce. În condiţiile adâncirii diviziunii mondiale a muncii s-a accentuat specializarea şi cooperarea internaţională în producţie. agravându-le problema lichidităţii internaţionale. o creştere cu 2% faţă de anul precedent.3 trilioane $.1% la 23. Aceasta devine pentru o bună parte dintre state. iar a ţărilor în curs de dezvoltare a scăzut de la 31. obiectivele ultimelor negocieri în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) cuprind înlăturarea subvenţiilor destinate agriculturii.60. 9. reducerea barierelor comerciale netarifare şi standardelor diferite pentru produse şi reducerea pe cât posibil a restricţiilor asupra investiţiilor străine. rezultă că acesta. Restricţiile tarifare cuprind diferite taxe vamale percepute asupra mărfurilor care se exportă. Îngrădirile netarifare includ o sferă cu mult mai largă: restricţii cantitative la import. taxe fiscale. după calculul UNCTAD. comerţul internaţional. ci şi producţia industrială şi agricolă. îndeosebi prin scăderea taxelor vamale. rezervele de aur şi devize centralizate ale ţărilor nesocialiste. aceasta din urmă este devansată de exporturi. atât ca ritm de creştere cât şi ca volum valoric absolut. o frână în calea dezvoltării comerţului exterior. comerţul internaţional a cunoscut o creştere rapidă. exportul mondial a ajuns la 4. astfel încât în anul 1995. Această creştere este rezultatul următoarelor fenomene: − liberalizarea continuă a comerţului. ponderea ţărilor industrializate în exporturile mondiale a fost de aproape 70%. rezultă că aceşti termeni s-au deteriorat cu 47%. stabilirea de norme obligatorii de calitate la import etc. Dacă se iau în considerare numai ţările în curs de dezvoltare nepetroliere. 7. 20 . Cauza acestei evoluţii constă în tendinţa de rămânere în urmă a preţurilor la produsele primare. Din compararea comerţului internaţional cu evoluţia rezervelor de aur şi devize centralizate (la nivel de stat) ale lumii nesocialiste. 8. Înrăutăţirea termenilor schimbului ţărilor în curs de dezvoltare cu cele industrializate Termenii schimburilor înseamnă ce cantitate de bunuri trebuie să exporte o ţară pentru a putea importa aceeaşi cantitate de bunuri. ţările în curs de dezvoltare pot obţine o cantitate mai mică de produse. la nivel mondial. În consecinţă. în anul 1991. Tendinţa de “tripolarizare” a schimburilor comerciale internaţionale. Pe parcursul anilor ’90.

Se insistă pentru eliminarea barierelor din calea comerţului. izvorâte. − revigorarea înregistrată de comerţul exterior al ţărilor din estul şi centrul Europei. Doctrina clasică liberală ridică concurenţa la rang de principiu. Aceste teorii pot fi clasificate în teorii clasice şi teorii moderne [26]. Există trei regiuni majore pentru comerţul internaţional: America de Nord.− întărirea grupărilor regionale de comerţ. munca este sursa avuţiei. Acesta este rezultatul faptului că multe firme produc componente şi subansamble în una sau mai multe ţări şi le asamblează în altele. 2. 21 . Uniunea Europeană şi Japonia (împreună cu ţările ASEAN). pe care apoi le exportă pe tot globul. Se preconiza o politică protecţionistă. se neglijează faptul că avantajele tehnologice ale unei ţări nu durează la infinit. Promovarea exportului şi achiziţionarea de aur în tezaurul naţional sunt valabile şi astăzi. XVI-XVII a fost justificată de însemnătatea deosebită pe care o aveau aurul şi argintul în confecţionarea monedelor utilizate în circuitul plăţilor internaţionale.2. ducea la inflaţie. − în al doilea rând. din necesităţile practice ale epocilor în care au fost elaborate. presupunându-se că ele dispun de mari resurse naturale şi nu au. 1) Teorii clasice a) Mercantilismul este doctrina care pledează pentru dezvoltarea exportului. Există numeroase critici aduse teoriei avantajului absolut: − în primul rând. În ultimul timp. era vorba de acumularea monedelor de aur şi argint). b) Teoria avantajului absolut este teoria de început a şcolii liberale clasice. Şi în următorii ani va continua tendinţa de creştere a comerţului internaţional. În “Avuţia naţiunilor”. Multe companii îşi stabilesc centre regionale sau globale. nu se ia în considerare şi nu se explică motivaţia care determină ţările mari să realizeze operaţiuni de comerţ exterior. în contextul accelerării integrării economice mondiale. Teorii ale comerţului internaţional La baza efectuării schimburilor internaţionale de mărfuri şi servicii stau diferite teorii. nevoie de relaţii comerciale cu străinătatea. în aparenţă. Avantajul absolut constă în achiziţionarea de bunuri materiale. comerţul internaţional a crescut de două ori mai repede decât producţia mondială. multe dintre ele. în frunte cu Adam Smith. Cei care pledau pentru această doctrină ignorau faptul că acumularea de bani din export. autorul încearcă să demonstreze marea însemnătate pe care o are comerţul pentru îmbogăţirea naţiunilor. Comerţul intra-regional a înregistrat o creştere sensibil mai mare decât comerţul inter-regional. cu anumite restricţii. în principal. O importanţă foarte mare o capătă comerţul intra-regional. − creşterea investiţiilor în ţările în curs de dezvoltare. Această teorie apărută la începutul secolului al XIX-lea este şi o replică la teoria mercantilistă care reducea avuţia naţiunii la achiziţionarea de bani în sistemul bimetalist: aur şi argint. pentru anumite produse. adică valoarea întemeiată pe ofertă şi cerere. ca sursă principală de acumulare a avuţiei naţionale (în acea vreme. Conform acestei doctrine. Apariţia mercantilismului în sec. în mod excesiv.

c) Teoria avantajului relativ Conform acestei teorii, o ţară trebuie să se specializeze şi să exporte mărfurile pentru care, comparativ, este mai eficientă. David Ricardo, celebrul economist englez, este liderul acestei teorii şi a formulat teoria costurilor comparative (modelul ricardian). Cu toate că i s-au adus completări importante, ea constituie şi astăzi fundamentarea teoretică de bază a raţiunii schimburilor de mărfuri între naţiuni. Această teorie este una unifactorială, bazată pe factorul muncă şi, din această cauză, va fi în detrimentul ţărilor în curs de dezvoltare, cu productivităţi ale muncii la niveluri inferioare. Aceasta este una dintre limitele teoriei lui David Ricardo, altele fiind: − în mod ireal, modelul presupune o distribuţie egală a câştigurilor şi pierderilor între ţări; − nu ţine seama că unele ţări sunt interesate cu prioritate în eliminarea sau reducerea la maximum a şomajului, maximizarea eficienţei fiind trecută pe un plan secundar; − se neglijează analiza sectorului serviciilor. Teoria a fost lansată de Ricardo la începutul secolului al XIX-lea pentru a susţine expansiunea exportului englez de produse manufacturate, ştiut fiind că Anglia dispunea de o industrie prelucrătoare dezvoltată la acea vreme. În mod direct, se avea în vedere promovarea exportului de produse industriale din Anglia, contra produse agricole din Franţa şi materii prime din diferite ţări, mai ales din colonii. În acest model, unifactorial, munca este singurul factor de producţie şi avantajul comparativ poate rezulta numai datorită diferenţelor de productivitate. d) Modelul trifactorial a fost conceput de Paul Samuelson şi Ronald Jones. Autorii propun trei factori necesari pentru realizarea de produse: munca, natura şi capitalul. Ei presupun că pentru realizarea produselor industriale sunt necesari doi factori: munca şi capitalul, iar pentru realizarea produselor agricole sunt necesari tot doi factori: munca şi natura (pământul). Astfel, munca reprezintă factorul principal, factorul comun, în timp ce capitalul şi natura reprezintă factori specifici. Influenţa comerţului asupra repartiţiei veniturilor nu este luată în considerare, cu toate că: − industriile diferă în funcţie de factorii de producţie pe care îi utilizează; − costurile generate de transferul resurselor de la o industrie la alta sunt, de asemenea, diferite. O schimbare în structura sortimentală a producţiei va face să crească cererea pentru unii factori de producţie şi să scadă pentru alţii. e) Avantajul relativ al factorilor de producţie Este o teorie lansată de economiştii suedezi Hecksher şi Ohlin, ca replică la modelul ricardian al costurilor comparative. Potrivit acestei teorii, o ţară trebuie să se specializeze în producerea acelor mărfuri a căror producţie se bazează pe folosirea factorilor de producţie intensivi de care ţara respectivă dispune cu prisosinţă: capital intensiv sau muncă intensivă. Ţara poate deveni competitivă pe piaţa internaţională numai pe această bază. Din acest punct de vedere, ţările se clasifică în: ţări cu capital intensiv şi ţări cu muncă intensivă. Realizarea de produse competitive pe piaţa internaţională se poate face fie numai cu capital intensiv, fie numai cu muncă intensivă, fie cu ambele, ceea ce ar fi ideal. Criticile care se aduc acestei teorii includ următoarele: − autorii ignoră variaţiile în calitatea resurselor umane; − se ignoră însemnătatea tehnologiilor şi invenţiilor.
22

f) Teoria ciclului de viaţă al produsului este susţinută de şcoala de la Harvard. Este o teorie concentrată pe expansiunea de piaţă şi pe inovaţia tehnologică. Conform acestei teorii, produsele pot lua calea exportului numai după ce au ajuns în faza de maturitate, după ce a fost saturată piaţa internă. Teoria porneşte de la producţia şi piaţa SUA şi poate fi aplicată în cazul unor produse de larg consum, precum: fibre sintetice, echipament electronic sau produse din industrii tehnologice de vârf (aeronautică, farmaceutică, optică etc.). 2) Teorii moderne În condiţiile contemporane de evoluţie a comerţului mondial, teoriile clasice nu mai pot să explice în mod satisfăcător cauzele expansiunii comerciale a diferitelor state şi firme. Gradul de internaţionalizare şi integrare al diverselor producţii participante la realizarea comerţului internaţional sunt avute în vedere la fundamentarea noilor teorii. Se observă că teoriile apărute în ultimii ani caută să fundamenteze strategia şi organizarea afacerilor şi motivarea relaţiilor internaţionale. a) Teoria modernă a firmei Orice firmă trebuie să acţioneze în trei direcţii principale pentru realizarea expansiunii sale comerciale, în condiţii de competitivitate: − reducerea costurilor de producţie şi transport, cel puţin la nivelul concurenţei potenţiale; − intensificarea politicii de marketing pentru stăpânirea pieţelor, adică să se ajungă la ceea ce se numeşte puterea de piaţă a firmei; − aprofundarea şi permanentizarea calculului de eficienţă. b) Teoria globalizării La baza expansiunii comerciale externe trebuie să stea trei factori majori: − existenţa unei tehnologii adecvate care să permită depăşirea distanţelor geografice, în condiţii optime de rentabilitate, standardizarea producţiei şi fragmentarea procesului de producţie; − urmărirea profitului global, adică pe întreg lanţul producţie – transport – distribuţie; o nerentabilitate în sectorul producţie poate fi acoperită de o rentabilitate îndestulătoare într-unul din celelalte sectoare; − creşterea implicării statelor în reglarea şi controlul afacerilor internaţionale. Această teorie este specifică internaţionalizării capitalului şi acumulărilor de capital. c) Alte teorii O serie de teorii au la bază îndeosebi particularităţile specifice comerţului internaţional modern: − localizarea industriei în funcţie de costul transportului şi al mâinii de lucru, care creează producţii rentabile, surse competitive pentru expansiunea exportului; − internaţionalizarea firmei care oferă posibilitatea exploatării de noi pieţe şi blocarea competiţiei. 2.3. Eficienţa economică a comerţului exterior 2.3.1. Aspecte generale Noţiunea de eficienţă economică poate fi pusă în evidenţă de: *0 rentabilitate; *1 efectul economic propagat.
23

Rentabilitatea reprezintă efectul economic direct şi imediat, materializat în beneficiul inclus în preţul fiecărei tranzacţii. Efectul economic propagat reprezintă influenţa economică pe care o are fiecare tranzacţie asupra altor tranzacţii corelate sau asupra unor necesităţi interdependente, dintr-un proces sau dintr-o complexitate de procese economice din acelaşi domeniu sau din domenii contingente, colaterale. 2.3.2. Indicatori de eficienţă la nivel microeconomic a) Rentabilitatea operaţiunilor de comerţ exterior Rentabilitatea exportului apare ca o diferenţă între preţul extern încasat şi preţul de revenire la export. Rentabilitatea importului apare ca o diferenţă între preţul intern încasat şi preţul extern plătit, majorat cu taxele vamale, taxa pe valoare adăugată şi alte taxe instituite de legislaţia naţională pentru anumite produse (cum ar fi accizele pentru articolele de lux). Rentabilitatea exportului se poate calcula cu ajutorul a două formule:
P  R e = Pev −  m  C   s şi
R e = Pev − P × C' m s

(

)

unde: Re – rentabilitatea exportului sau profitului; Pev – preţul extern în valută sau preţul în valută obtenabil la export; Pm – preţul de revenire la export, exprimat în monedă naţională (fără cota de profit); Cs – cursul de schimb al valutei faţă de moneda naţională; ' Cs – cursul de schimb inversat, respectiv cursul de schimb al monedei naţionale faţă de valută. Rentabilitatea importului se poate măsura prin două formule:
P  R = P − i  i d C   s
şi R = P − (P ×C's ) i d i

unde: Ri – rentabilitatea importului sau profitului; Pd – preţul de desfacere la intern exprimat în moneda naţională; Pi – preţul de plătit la import exprimat în valută; Cs – cursul de schimb al monedei naţionale faţă de valută; ' Cs – cursul de schimb inversat, respectiv cursul de schimb al valutei faţă de moneda naţională. b) Efectul economic propagat Efectul economic propagat este a doua componentă a eficienţei economic a comerţului exterior şi constă în influenţa pe care o au diferitele tranzacţii de afaceri cu străinătatea asupra satisfacerii necesităţilor interdependente industrial şi social de investiţie, producţie şi consum. Acest indicator nu poate fi exprimat direct prin formule matematice universal valabile, dar poate fi ilustrat prin analize economice sprijinite pe calcule economice specifice sau colaterale. De exemplu: se importă o instalaţie de poliuretan la preţul de 20 mil. $ faţă de 25 mil. $ cât ar costa dacă ar fi fabricată în ţară. S-a realizat un venit de 5 mil. $ şi un efect economic propagat complex care constă în: − economisirea valutei care se plătea anual pentru importul de poliuretan;
24

− crearea de cantităţi suplimentare de poliuretan pentru export. în cadrul compensaţiilor şi. Fx – fondurile fixe. Rentabilitatea globală a comerţului exterior se mai poate calcula şi din raportarea preţului de revenire mediu al importului pe un an la preţul de revenire mediu al exportului pe aceeaşi perioadă. se calculează ce cantităţi sau valori din mai multe produse de acelaşi gen sau diferite se pot obţine. toate exprimate în moneda naţională. pe totalitatea schimburilor în cadrul balanţei comerciale echilibrate valoric. Un raport supraunitar indică rentabilitate (ceea ce înseamnă economie de muncă socială). I – valoarea importului în preţuri interne într-o perioadă de un an.3.3. E – valoarea exportului în preţuri interne într-o perioadă de un an. ce cantitate poate fi importată dintr-un alt produs. contra unei unităţi cantitative sau valorice dintr-un produs sau mai multe produse. R rg = I −E ⋅100 F +F x c unde: Rrg – rata rentabilităţii generale a comerţului exterior. iar un raport subunitar indică pierdere. în special. 2. având o mare însemnătate în orientarea politicii economice de stat în domeniul investiţiilor pe ramuri şi subramuri economice. O importanţă majoră a efectului economic propagat al tranzacţiilor economice externe constă în influenţa acestora asupra acoperirii capacităţilor de producţie cu comenzi într-o proporţie cât mai mare. din import. − angajarea de forţă de muncă autohtonă. pe grupe de produse. din punct de vedere al participării la diviziunea mondială a muncii. în schimbul unei unităţi cantitative dintr-un alt produs sau. din import. cu preţul unei unităţi cantitative dintr-un produs. În cazul grupelor de produse. Raportul de schimb se calculează cu următoarea formulă: Pe sau ∑q j (Q j ) P i Σ qi (Qi) – cantitatea (sau valoarea) totală importată rezultată din însumarea 25 ∑qi (Qi ) . precum şi a aprovizionării lor cu materii prime şi materiale din import. Fc – fondurile circulante. Indicatorul este utilizat la nivel macroeconomic. În cazul produselor individualizate se calculează ce cantitate dintr-un anumit produs se poate obţine. Se poate calcula pe produse individuale. Indicatori de eficienţă la nivel macroeconomic a) Rata rentabilităţii generale a comerţului exterior Se calculează atunci când balanţa comercială pe o anumită perioadă dată (de exemplu un an) este echilibrată. b) Raportul de schimb Raportul de schimb reprezintă raportul cantitativ sau valoric dintre produsele exportate şi cele importate. Raportul echiunitar indică un comerţ fără rentabilitate şi fără pierdere.− satisfacerea industriei naţionale de încălţăminte cu poliuretan din producţia naţională.

Ţara care va exporta produse inferior prelucrate şi va importa produse superior prelucrate va avea un raport de schimb defavorabil. când exportul est egal cu importul. − sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii. Analiza acestui indicator duce la concluzia că este necesară o politică macroeconomică care să faciliteze creşterea producţiei naţionale de bunuri şi servicii. − protejarea producţiei autohtone pe calea tarifului vamal. resurse naturale şi condiţii de climă şi sol. d) Efortul la exportul de bunuri şi servicii Acest indicator rezultă din raportul între export şi producţie. adică va scoate din ţară mai multe materiale în raport cu cele introduse în circuitul economic naţional. − deficitară. P – producţia. atunci se consideră că ţara respectivă poate beneficia de avantajele diviziunii internaţionale a muncii. − echilibrată. pe o perioadă determinată. dacă se exportă minimum 30% din producţia naţională. relaţiile de cooperare industrială internaţională. când exportul este mai mare decât importul. pe o perioadă determinată. Statul trebuie să se implice pentru: − sprijinirea ramurilor de producţie de interes naţional major (scutiri sau reduceri de impozite. 26 . calitativ şi cantitativ. Importanţa acestei concluzii este mare pentru ţările mici şi medii care nu dispun de suficiente resurse de materii prime şi progresul lor economic depinde. de integrare a acesteia. gradul de dezvoltare a comerţului intern. − instituirea temporară de cursuri de schimb valutar preferenţiale la export. numai cu statele apropiate ca mărime teritorială. Σ qj (Qj) – cantitatea (sau valoarea) totală exportată rezultată din însumarea cantităţilor diferitelor produse. în mare măsură. exprimate în aceeaşi unitate de măsură. mărimea şi capacitatea de absorbţie a pieţei interne. un an de zile: Ef ex = E ⋅100 P în care: Efex – efortul la export. exprimate în aceeaşi unitate de măsură. Totuşi. În condiţiile economiei contemporane. cum sunt: politica comercială generală. Pi – preţul mediu plătit la import. volumul şi densitatea surselor de materii prime şi materiale pe teritoriul naţional etc. trebuie consideraţi şi alţi factori în analiza care se face. care formează segmentul cel mai dinamic al unei economii moderne. prime la export). de dezvoltarea industrială bazată pe import de materii prime. c) Soldul comercial Soldul comercial sau balanţa comercială (parte a balanţei de plăţi externe) rezultă din diferenţa dintre exportul şi importul de bunuri şi servicii. când importul este mai mare decât exportul. E – exportul. . populaţie.cantităţilor diferitelor produse. Compararea se poate face însă. Balanţa comercială poate fi: − excedentară. O altă modalitate de calcul a indicatorului este cea pe cap de locuitor. Raportul de schimb se utilizează pentru a determina structura de ansamblu a schimburilor de mărfuri efectuate cu străinătatea pe o perioadă de un an. subvenţii. − facilităţi pentru sporirea importului selectiv de capital. Pe – preţul mediu obţinut la export. de exemplu.

f) Rata penetrării mărfurilor străine pe piaţa autohtonă Se calculează prin împărţirea importului pe o perioadă determinată la capacitatea de consum a pieţei interne. Acest indicator creează o imagine asupra gradului de dependenţă a economiei naţionale de economia mondială. I – importul. un import şi un export redus. Din analiza acestui indicator se pot desprinde câteva concluzii esenţiale pentru o economie naţională: − gradul de integrare a economiei naţionale. Important este şi calculul gradului de penetrare a mărfurilor şi serviciilor străine pe grupe de mărfuri şi servicii sau chiar pe produse. 27 . adică elaborarea de pârghii economice pentru încurajarea şi protejarea producătorilor autohtoni. definesc un grad de dependenţă scăzut faţă de economia mondială şi totodată indică o tendinţă de autarhie. ce se soldează cu un nivel de trai scăzut.e) Capacitatea de consum a pieţei interne Se determină prin însumarea producţiei interne cu importul şi scăderea exportului din suma rezultată. − dacă producţia internă este scăzută. Ps – producţia realizată în străinătate. g) Rata transnaţionalizării Se determină prin împărţirea producţiei realizate în străinătate. la exportul ţării respective. cu un nivel tehnico-ştiinţific depăşit de progresele pe plan internaţional. O producţie mare pe plan intern. rezultatul înmulţindu-se cu 100: Rt = Ps ⋅100 E unde: Rt – rata transnaţionalizării. Ccpi = P + I – E în care: Ccpi – capacitatea de consum a pieţei interne. E – exportul. statul trebuie să creeze premise favorabile repatrierii capitalului. P – producţia internă. în paralel cu sporirea importului de capital. de firmele dintr-o anumită ţară. E – exportul. Ccpi – capacitatea de consum a pieţei interne. rezultatul fiind înmulţit cu 100: Rp = I ⋅100 Ccpi unde: Rp – rata penetrării. Acest indicator poate ajuta politica macroeconomică în luarea unor măsuri care să limiteze importul şi să stimuleze exportul. − gradul în care capitalul autohton ia drumul străinătăţii pentru a realiza un profit mai mare. de izolare. I – importul. caracterizată prin creşterea şomajului.

b. teoria avantajului relativ reprezintă fundamentul raţiunii schimburilor de mărfuri între naţiuni. accentuarea diversificării comerţului mondial. prin înrăutăţirea termenilor schimbului între ţările în curs de dezvoltare ţi ţările industrializate. teoria avantajului absolut pledează pentru achiziţionarea de bunuri materiale. tendinţa de creştere a exporturilor mondiale. c. e. rentabilitatea operaţiunilor de comerţ exterior. modelul ricardian este un model unifactorial. prin creşterea ponderii ţărilor industrializate în exporturile mondiale. avantaj relativ. teoria avantajului absolut pledează pentru acumularea avuţiei naţionale sub formă de monede din aur şi argint. 28 . ceea ce se poate realiza cu ajutorul unor categorii de indicatori măsuraţi la nivel micro şi macroeconomic. înrăutăţirea termenilor schimbului ţărilor în curs de dezvoltare cu cele industrializate. mercantilism. efect economic propagat. Cuvinte cheie: • • • • • • • • • • comerţ internaţional. f. b. c. avantaj absolut. prin adoptarea unor noi măsuri tarifare şi netarifare şi prin tendinţa de tripolarizare a schimburilor comerciale internaţionale. d. Apreciaţi cu “adevărat” sau “fals” următoarele afirmaţii: a. tendinţa de scădere a exporturilor mondiale. comerţ exterior. comerţul internaţional include totalitatea schimburilor de bunuri şi servicii dintre două sau mai multe state. tendinţa de “tripolarizare” a schimburilor internaţionale. termenii schimburilor. Evoluţia comerţului internaţional se caracterizează. sold comercial. 2. Teste de control şi autoevaluare: 1. Comerţul internaţional presupune şi cuantificarea eficienţei sale. La baza efectuării schimburilor internaţionale de mărfuri şi servicii stau diferite teorii izvorâte din necesităţile practice ale epocilor în care au fost elaborate. Care din următoarele trăsături caracterizează evoluţia comerţului internaţional? a. printr-o tendinţă de creştere a exporturilor mondiale şi de accentuare a diversificării comerţului mondial. mercantilismul este o doctrină care pledează pentru dezvoltarea importului. e.În concluzie. printre altele. d. scăderea ponderii ţărilor industrializate în exporturile mondiale. raport de schimb.

b. Ce include comerţul internaţional? 6. d. soldul comercial. 4. f. Ce se înţelege prin export? Ce se înţelege prin import? 7.3. 9. Enumeraţi teoriile clasice care stau la baza schimburilor economice internaţionale. b. raportul de schimb. rata rentabilităţii generale a comerţului exterior. rentabilitatea operaţiunilor de comerţ exterior. c. Ce reprezintă comerţul invizibil? 8. Enumeraţi teoriile moderne care stau la baza schimburilor economice internaţionale. d. Ce reprezintă rentabilitatea comerţului exterior? Ce reprezintă efectul economic propagat al comerţului exterior? 29 . În categoria indicatorilor de eficienţă economică a comerţului exterior la nivel macroeconomic se includ: a. 10. c. efectul economic propagat. capacitatea de consum a pieţei interne. soldul comercial. rata rentabilităţii generale a comerţului exterior. rata transnaţionalizării. Care din următorii indicatori de eficienţă a comerţului exterior pot fi utilizaţi în analiza la nivel microeconomic? a. 5. e. rentabilitatea operaţiunilor de comerţ exterior.

convergenţa de interese şi sporirea poziţiei competitive prin acţiune comună.CAP. în complementaritatea tehnologică. fie în categoria alianţelor strategice. amenajarea intereselor particulare în raport cu obiectivele comune. societăţile mixte. Principalele raţiuni ale alianţelor competitive constau. ele tind să se realizeze pe o perioadă mai îndelungată de timp şi să evolueze spre formule instituţionale (de exemplu societăţi mixte). fie în grupul tehnicilor de transfer internaţional de tehnologie. în principal. de disponibilităţi de capital. Aceasta înseamnă că se pleacă de la ideea punerii în valoare a capacităţii specifice a fiecărui partener printr-un aranjament de prestaţii reciproce. de resurse ştiinţifice şi financiare dintre economiile naţionale impun noi modalităţi de conlucrare între state sau între firme din state diferite. ce pot constitui temeiul cooperării în marketing şi producţie sub forme care merg de la simplul acord de distribuţie reciprocă a mărfurilor. de regulă. cât şi de accesul la resursele de capital şi de informaţii ce se formează diferit ca structură şi mărime în cadrul unor economii naţionale sau în cadrul unor uniuni de state luate separat [1]. Aceste noi tipuri de operaţiuni sunt incluse în literatura de specialitate fie în categoria largă a cooperării economice internaţionale. ca şi dintre firmele situate pe teritoriul aceluiaşi stat. În anii ’60 – ’70 au apărut în mediul internaţional şi sunt în plină afirmare în prezent o serie de forme şi tehnici de afaceri. În mod obişnuit. 3. Definirea cooperării şi colaborării internaţionale Specializarea şi diviziunea internaţională a muncii plasează relaţiile economice internaţionale pe un nou curs. determinat atât de nevoia şi lupta pentru a accede la cele mai noi realizări ale ştiinţei şi tehnologiei universale. De aceea. a tipurilor de operaţiuni pe care literatura de specialitate le include fie în categoria cooperării economice internaţionale. a unor obiective pe termen lung: 30 . franşizare. alianţele sunt. operaţiunile de licenţiere. cu două mari grupări: alianţe competitive şi cooperare industrială. asociate cu forme de cooperare economică. Deosebirile de nivel tehnologic. Aceste alianţe competitive urmăresc realizarea unor scopuri strategice (denumite şi alianţe strategice). fie în categoria alianţelor strategice. COMPONENTĂ A RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE Rezumat Capitolul al treilea se axează pe definirea cooperării şi colaborării internaţionale. Tot în acest capitol sunt prezentate principalele forme de alianţe competitive şi cooperare industrială şi a avantajelor şi dezavantajelor pe care le implică. Calea clasică de tip comercial de a putea avea acces la toate acestea nu mai satisface nevoile moderne şi ritmurile necesare aplicării noilor descoperiri sau ale noilor tehnologii. O altă raţiune a alianţelor o reprezintă interesele comune ale părţilor. Alianţele competitive sunt reţele complexe de comunicaţii ce se stabilesc între firme în vederea realizării unor obiective lucrative în domeniile marketingului şi comercializării producţiei. până la înţelegeri privind proiectarea fabricaţiei şi dezvoltarea produsului. în această categorie se includ acordurile de marketing. cercetării şi dezvoltării etc. 3.1. Specific acestor aranjamente este spiritul de conlucrare care domină relaţiile dintre parteneri. COOPERAREA ECONOMICĂ INTERNAŢIONALĂ. care depăşesc cadrul strict al schimbului de marfă şi orizontul de timp specific contractelor de export-import tradiţionale.

între părţi aparţinând unor ţări diferite. se referă. Producţia sub licenţă (licenţierea) este operaţiunea prin care o firmă (licenţiat sau beneficiar) dobândeşte. care presupune coordonarea funcţiilor firmelor partenere în scopul creşterii competitivităţii şi stabilirea de legături durabile între parteneri din ţări diferite. atât forme de alianţă cât şi de cooperare). Brazilia. chiar dacă obiectul cooperării poate fi mai complex. al marketingului şi comercializării. de nivelul şi mecanismul negocierii şi derulării acţiunilor respective. Legislaţiile unor state ca Anglia. Brevetul de invenţie reprezintă actul de garanţie asupra proprietăţii industriale. iar pe de altă parte. Suedia. conform definiţiei Comisiei Economice a ONU pentru Europa. transferuri tehnologice. la livrările de echipament. Finlanda şi a ţărilor est-europene aplică sistemul atributiv de drept al proprietăţii industriale. cu titlu oneros. Israel. Argentina. c) lupta de concurenţă.2. b) depăşirea unor obstacole de politică comercială. Grecia. de caracteristicile contractului de cooperare. Un loc aparte în tranzacţiile internaţionale revine exportului de obiective complexe.  cooperarea industrială poate fi privită ca o conlucrare în management.a) creşterea competitivităţii internaţionale. al transferului de tehnologie. Turcia şi o serie de 31 . pe de o pate. finanţare etc. Cooperarea industrială. Între alianţele competitive şi cooperarea industrială există mai multe puncte comune. în folosirea aceleiaşi tehnologii şi. În esenţă. impunând o cercetare prealabilă a domeniului de noutate a invenţiei. Germania. În literatura de specialitate se disting două mari forme de cooperare industrială:  cooperarea între firme separate: subproducţia şi coproducţia  cooperarea instituţională (organică) sub forma societăţilor mixte. implicând activităţi comune de cercetare-dezvoltare. Legislaţia altor ţări. cum ar fi Belgia. uneori ele sunt considerate ca având aceeaşi natură şi se tratează împreună (de exemplu. cuprinde operaţiuni care depăşesc simpla vânzare-cumpărare de bunuri şi servicii şi presupune. societăţile mixte sunt considerate. în vederea asigurării pentru parteneri a unor avantaje reciproce. dreptul de a utiliza cunoştinţele tehnice brevetate ale unei firme (licenţiator). Austria. în sens restrâns. la conlucrarea în producerea a două sau mai multe produse.  cooperarea se caracterizează printr-un regim normativ specific şi o bază juridică distinctă. precum şi sisteme de contracte care impun o conlucrare intensă şi de durată între parteneri. În ceea ce priveşte sistemele procedurale de acordare a brevetelor de invenţie. acţiuni de valorificare a resurselor naturale etc. în sens larg. 3. pe plan internaţional se remarcă existenţa a două sisteme principale: sistemul atributiv şi sistemul declarativ. Spania. Conform abordării ONUDI. a dreptului de utilizare a unei tehnologii de produs sau proces printr-un act care poartă numele de licenţiere. operaţiunea constă în acordarea. tranzacţiilor de anvergură care implică mari avantaje financiare. cooperarea industrială. marketing şi comercializare. Principalele caracteristici ale cooperării industriale sunt:  centrul operaţiunilor este situat în domeniul producţiei. contra plăţii unui preţ.1. SUA. conferite. construcţia de obiective industriale.2. Luxemburg. Forme de alianţe competitive [21] 3. crearea comunităţii durabile de interese în domeniul producţiei. iar.

licenţierea poate fi considerată ca o etapă intermediară între export (producţie internă şi comercializare la extern) şi producţia în străinătate. care urmează să fie integrate în produsul finit.  informaţii cu privire la produs şi concurenţă.ţări din America Latină. componente. Specific licenţierii este faptul că se transferă în esenţă cunoştinţe tehnice. Obiectul licenţierii îl constituie cunoştinţele tehnice care au făcut obiectul unui brevet. care sunt folosite de beneficiar în activitatea sa de producţie şi permit fabricarea de produse sau realizarea de servicii. însă cumpărătorii au posibilitatea de a solicita garanţii suplimentare. În multe contracte de licenţiere se încheie aranjamente complementare în baza cărora licenţiatul produce piese. Plata se poate face şi în produsele rezultate. stabilind drepturile şi obligaţiile reciproce. exploatarea trebuie să fie serioasă. b) Este un mijloc de valorificare a unor drepturi de proprietate industrială.  lipsa controlului asupra operaţiunilor licenţiatului. prin contracte de cesiune sau licenţă.  posibila pierdere a unor avantaje competitive. Producţia sub licenţă presupune colaborare în producţie şi comercializare şi. operaţiunea căpătând astfel caracteristicile unei producţii în comun. în speţă invenţii. Aceasta reprezintă o modalitate preferată de firmele mici care nu dispun de capitalul şi experienţa necesare pentru a avea o societate mixtă sau o filială de producţie în străinătate. c) Este o formă de cooperare industrială. Dezavantajele licenţierii internaţionale:  posibila stimulare a unor concurenţi. subansamble. efectivă.  îmbunătăţirea calităţii livrării şi serviciilor post-vânzare. Avantajele licenţierii internaţionale:  acces pe pieţe externe dificil de penetrat. Licenţierea prezintă următoarele caracteristici principale: a) Este o formă a transferului de tehnologie. – obligaţia de garanţie. Licenţiatul are următoarele obligaţii: – obligaţia de a exploata licenţa. Contractul de licenţă consacră acordul de voinţă al părţilor. de regulă. în baza căreia licenţiatorul trebuie să pună la dispoziţie licenţiatului dreptul de folosinţă a brevetului (exploatarea acestuia). când segmentul de piaţă este restrâns sau când există oportunităţi de licenţiere a proceselor tehnologice auxiliare fără acordarea dreptului de utilizare a tehnologiei de bază. În cadrul formelor de internaţionalizare. în sensul că nu se impune a se cerceta în prealabil existenţa elementului de noutate al invenţiei. Totodată. 32 . licenţierea poate fi preferată atunci când ţara vizată impune restricţii la import sau la investiţiile directe. Asia şi Africa aplică sistemul declarativ. un sistem de relaţii pe termen mai lung.  slaba implicare pe piaţa licenţiatului. invenţii.  implicare redusă cu resurse şi risc scăzut. Licenţiatorul are două obligaţii principale: – obligaţia de remitere. privind existenţa şi validitatea dreptului transmis. cu privire la transferul dreptului de folosinţă al brevetului şi respectiv plata preţului. d) Este o modalitate de internaţionalizare a afacerilor firmei.  necesitatea unei organizări specifice.  costuri reduse. precum şi în legătură cu exercitarea acestuia.

 specificaţii de produs şi proces. de cele mai multe ori cunoştinţele patentate sunt însoţite de elemente tehnice şi tehnologice nebrevetabile (know-how). Un abuz cu efecte nefaste îl constituie clauza achiziţionărilor legate. sau cel puţin o practică ilicită. Contradicţii şi abuzuri în licenţierea internaţională Cesionarea licenţelor de producţie reprezintă o cale eficientă de realizare a transferului internaţional de tehnologie către ţările în curs de dezvoltare. durata îndelungată a plăţii către cesionant.  sarcina obţinerii unor performanţe. se consideră ca fiind un abuz.  informaţii privind produsul şi piaţa acestuia. spre deosebire de licenţa de brevet. implicată de înregistrarea invenţiilor şi eliberarea brevetelor. printr-un contract de vânzare a cunoştinţelor nebrevetate. deoarece marile societăţi din ţările dezvoltate. mărci de fabrică/comerţ. drepturi de autor.– obligaţia de plată a preţului stabilit prin contract. deţinute de o firmă. 33 . prezentă în majoritatea acordurilor. să cumpere un număr determinat de alte brevete. odată cu licenţa şi elementele tehnico-materiale ale aplicării ei (maşini. Din punctul de vedere al întinderii obligaţiilor cesionarului. pe care aceasta înţelege să le păstreze în secret. care dă licenţiatului acces la tehnologia de care dispune licenţiatorul la momentul încheierii contractului.  programe de producţie şi manuale de instrucţiuni. Acest sistem constă în obligaţia cesionarului interesat în cumpărarea unui brevet. terţilor interesaţi. Un alt procedeu care contravine interesului cesionarului este transmiterea de tehnologie prin sistemul licenţelor grupate. De regulă. Acest sistem este interzis în legislaţia unor ţări. în lupta lor pentru supremaţie pot să abuzeze de statele mai puţin dezvoltate. De asemenea. în legătură cu fabricarea unui produs sau aplicarea unor tehnologii industriale. Pe de altă parte.  proceduri de control a calităţii. Preferinţa pentru know-how este generată adesea de procedura greoaie.  programe de formare tehnică şi profesională. echipamente etc. adică a transferării veniturilor (a unei părţi din ele). nebrevetabile. transferul de know-how se poate face şi independent de licenţă. care dă acces la tehnologia dezvoltată de licenţiator în perioada de valabilitate a contractului.). procedeu agreat de furnizorii de licenţe. care implică obligativitatea pentru cesionar de a cumpăra. În cadrul know-how-ului. în sarcina ambelor părţi apare obligaţia de a păstra secretul asupra acestuia. pentru a le exploata ea însăşi şi/sau a le transmite. îndelungată şi costisitoare. care oferă aceste brevete. contractele de licenţă se împart în două categorii: – licenţă pentru tehnologia curentă. Know-how-ul este reprezentat de ansamblul cunoştinţelor tehnice. În cadrul UNCTAD s-a considerat necesar să se inventarieze tipurile de abuzuri şi de restricţii care pot apărea în cazul licenţierii internaţionale. cu care acesta se corelează. în anumite condiţii. Principala componentă a transferului rămâne însă folosirea brevetelor. care cuprinde mai multe elemente:  brevete. Totodată. obiectul transferului se prezintă sub forma unui pachet. – licenţă pentru tehnologia curentă şi viitoare. totuşi se încearcă promovarea acestui sistem în relaţiile internaţionale. timp în care elementele de noutate tehnică cuprinse în cererea de brevet o pot perima.

În al patrulea rând. numelui de comerţ. În general. crearea unui cadru legislativ adecvat în ţările occidentale (SUA. 3. Din punctul de vedere al conţinutului. caz în care se află beneficiarul unei afaceri complete (Mc Donald’s sau Kentucky Friend Chicken). vânzând o parte din afaceri unor investitori independenţi. beneficiarul. 4. În primul rând.  variante combinate (exemplu: Coca-Cola). declinul industriei producătoare tradiţionale şi avansul sectorului serviciilor (sunt potrivite pentru activităţi de servicii). preţul înregistrează. este un mijloc de promovare a afacerilor printr-un management eficient (implicarea IMM).). Australia) prin apariţia contractului de franşizare. În al treilea rând. revitalizarea liberei iniţiative. • cedentul asigură beneficiarului asistenţă tehnică. este o formă de alianţă competitivă. cedentul.2. Franchisingul este o operaţiune complexă. este o formă de marketing şi distribuţie internaţională.provenite din aplicarea în producţie a procedeului care face obiectul licenţei. În al doilea rând. Distribuţia sub franşiză (franşizarea) Franşizarea este. cu atât mai mult creşteri însemnate (uneori se întâlneşte preţul de monopol). este o formă de valorificare a drepturilor de proprietate intelectuală (utilizarea în afaceri a mărcii. Factorii care au contribuit la dezvoltarea franşizării: 1. multe firme mari tind să adopte politici de “dezinvestire”. El foloseşte propriul capital şi îşi asumă riscurile afacerii. • cedentul are drept de control asupra modului în care beneficiarul derulează afacerile. În literatură se vorbeşte de două tipuri de franşizare: – franşiza pe produs (cel din “prima generaţie”). materială şi.2. o tranzacţie în care se îmbină aspectele comerciale. UE. operaţiunea de franşizare prezintă următoarele patru caracteristici: • se bazează pe un contract prin care cedentul permite beneficiarului să desfăşoare activităţi lucrative sub numele său (sau sub un nume asociat cu cedentul) şi în conformitate cu o formulă de afaceri agreată de acesta. care îmbină elemente şi obiective specifice mai multor tipuri de tranzacţii internaţionale. 34 . drept de autor. know-how etc. 3. permisiunea de a se folosi în afaceri de drepturi intelectuale şi materiale aparţinând cedentului.  dintre producător şi angrosist (exemplu: produse Coca-Cola). un aranjament comercial prin care o persoană. Nivelul ridicat al preţurilor pretinse de cesionanţi reprezintă un alt abuz. financiară atât înaintea angajării afacerii. uneori. creşterea atracţiei pentru activităţi antreprenoriale individuale. se consideră că preţurile sunt excesiv de mari. • beneficiarul este proprietar al afacerii sale. stimularea IMM. cu cele de alianţă şi cooperare. – franşizarea formulei de afaceri (a doua generaţie). fiind o persoană juridică distinctă de cedent. acordă unei alte persoane. în esenţă. care se aplică în relaţiile  dintre producător şi detailist (exemplu: staţiile de benzină). iar când numărul deţinătorilor este mic. cât şi în timpul derulării acesteia. 2.

echilibrată în coproducţie). 3.3. Coproducţia reprezintă o formă de cooperare industrială ce presupune un grad ridicat de complexitate tehnică a activităţii şi de complementaritate a potenţialului partenerilor.000 $. unele obiecte de inventar. Aceasta este coproducţia organică. precum şi mecanismul şi orizontul temporal al operaţiunilor (pe termen scurt la subproducţie şi pe termen lung la coproducţie).  1% din vânzări pentru publicitate locală prin sponsorizări etc. o justă valoare a meniului servit asemănătoare celor oferite de restaurantele din reţeaua McDonald’s.). salarii etc. În ambele cazuri.000 $). cheltuit pentru a face cunoscută firma la nivel naţional.  asigură instruirea personalului pe o perioadă de 9-14 luni. cale ferată etc. Forme de cooperare industrială Principalele forme de cooperare industrială între firme separate sunt subproducţia (sau subcontractarea) şi coproducţia (sau producţia în comun).  contribuie cu 4% din vânzări pentru constituirea unui fond de marketing. cu posibilitatea de a plăti în lei la cursul zilei. McDonald’s oferă beneficiarilor:  amplasamentul viitorului restaurant. de multe ori. şi în marketing şi comercializare. autostradă. subansamble etc. suma necesară pentru a prelua un contract de franşizare de la McDonald’s este de 75.3. utilaj etc.1. care se bazează pe o specializare de tip organologic pe piese. În al doilea rând.) sau un bun mobil (autovehicul. În cazul în care obiectul este un bun imobil. asamblarea lui se face la locul de amplasare.  plăteşte 18% din vânzări pentru chirie. Ea constă în înţelegerea dintre două firme din ţări diferite de a fabrica independent. societăţile mixte sunt considerate în literatură atât forme de alianţe strategice. Obiectul coproducţiei organice poate fi un bun imobil (clădiri. servire rapidă. cât şi modalităţi de realizare a cooperării în afaceri în întreprinderi comune. maşină. prin livrarea de către fiecare din parteneri a componentelor fabricate şi participarea în comun la operaţiunea de asamblare.Exemplu Franchising la McDonald’s în România În primul rând. partenerii au în vedere existenţa ori dezvoltarea tehnologică şi creşterea productivităţii şi competitivităţii prin acţiunea comună în producţie şi. 3. sub aspect tehnic.) şi pentru a constitui un depozit de siguranţă (aproape 15. beneficiarul trebuie să ofere clienţilor condiţii de calitate a alimentelor. anumite subansamble şi de a-şi livra elementele fabricate pentru a se efectua asamblarea în vederea obţinerii produsului finit. Deosebirile dintre cele două forme de cooperare ţin în principal de natura raporturilor dintre părţi (asimetrică în subproducţie.  oferă know-how şi informaţii despre producătorii naţionali serioşi şi cu preţuri rezonabile. 35 . Obligaţiile beneficiarului:  plăteşte 5% din vânzări pentru dreptul de folosinţă a numelui de marcă. Această sumă este folosită pentru a acoperi costul mediu de deschidere a restaurantului (materii prime. Pe de altă parte.

Dacă produsul finit este o maşină, un utilaj etc., asamblarea se poate realizare în trei modalităţi:  asamblarea în întreprinderile ambilor parteneri, prin livrarea reciprocă a subansamblelor fabricate de fiecare. Această modalitate se practică în cazul în care componentele livrate sunt de volum şi greutate aproximativ egală şi când ambii parteneri dispun de condiţii optime de asamblare;  asamblarea în întreprinderea unuia dintre parteneri, de regulă a celui care fabrică subansamblurile cu volumul şi greutatea cea mai mare, din motive de economie de cheltuieli de transport;  asamblarea într-o terţă ţară, care reprezintă o piaţă importantă de desfacere a produselor rezultate din coproducţie. Această modalitate se practică în cazul în care operaţiunea de montaj nu este complicată şi nu implică aparatură, spaţii etc. speciale. Coproducţia organică cunoaşte o extindere notabilă în toate relaţiile internaţionale: în cadrul acestora, atât în industria prelucrătoare, cât şi în construcţii, exploatarea şi valorificarea unor zăcăminte etc. Exemple 1. O societate ungară şi una austriacă au încheiat un acord de cooperare pentru producerea în comun a autocarelor. Partenerul austriac produce cea mai mare parte a elementelor autocarelor care au nevoie de întreţinere: motorul, cutia de viteze şi mecanismele de transmisie, şasiul etc. Partea ungară fabrică caroseria, echipează şi finisează interiorul, efectuează montajul. Fiecare partener este responsabil de procedeele tehnice pe care le foloseşte pentru fabricarea părţii ce-i revine. Comercializarea se face sub o marcă comună, pieţele împărţindu-se astfel: piaţa Europei Răsăritene este rezervată exclusiv partenerului ungar, în timp ce pieţele occidentale sunt, în cea mai mare parte, împărţite între cei doi parteneri. 2. Acordul dintre un mare constructor de echipament greu din SUA şi o întreprindere poloneză pentru punerea la punct şi construirea în comun a unui tractor pe şenile de mare putere, într-o nouă concepţie. Diviziunea muncii se prezintă astfel: know-how-ul aparţine firmei nord-americane, iar construcţia are loc, atât în Polonia, cât şi în SUA, fiecare dintre parteneri producând anumite componente ale tractorului. Cea de-a doua variantă a coproducţiei este cunoscută sub denumirea de “program comun de producţie” şi constă în înţelegerea dintre agenţii economici din ţări diferite, privind partajarea gamei de produse, adică fabricarea de către fiecare a unui segment al nomenclatorului de produse, urmând apoi un schimb, astfel încât fiecare partener să dispună de întreaga gamă de produse. Acest tip de coproducţie are o aplicare tot mai largă în industria chimică şi farmaceutică, în industriile ce produc mijloace de transport etc., în general în ramuri care se caracterizează printr-o largă gamă de produse. Această variantă de coproducţie are la bază diviziunea internaţională, intraramură a muncii, adică specializarea pe produse finite etc. În situaţii frecvente, coproducţia prin program comun se combină parţial cu coproducţia organică. Fiecare partener va avea dreptul să comercializeze întreaga gamă de produse, acestea vânzându-se sub o marcă proprie. În ceea ce priveşte pieţele, are loc o împărţire a lor în funcţie de considerente care ţin, atât de cooperarea respectivă, dar şi de politica economică externă a statelor de origine ale partenerilor.
36

Exemplu O societate din Germania a încheiat un acord de cooperare cu o societate din Iugoslavia, pentru a fabrica în comun motoare Diesel. Aceste motoare sunt produse în două serii: seria A – modele mici – este produsă de către întreprinderea iugoslavă şi seria B – modele mai mari – de către întreprinderea germană. Anumite elemente ale ambelor serii sunt produse în totalitate numai de către unul dintre parteneri (în Iugoslavia – cele care solicită un consum mare de forţă de muncă şi de către Germania – cele cu un grad ridicat de tehnicitate). În ceea ce priveşte comercializarea produselor, întreprinderea iugoslavă are dreptul exclusiv de a vinde pe piaţa propriei ţări, iar întreprinderea germană dispune de exclusivitate în vânzarea pe pieţele vest-europene. Pe pieţele est-europene, cei doi parteneri pot concura şi fiecare dintre ei poate să-şi rezerve, dacă doreşte, dreptul exclusiv de vânzare pentru seria pe care o fabrică. În practică, ei se pun de acord, de la caz la caz, pentru a evita să facă oferte în condiţii mai avantajoase, unul decât altul. România participă la această formă de cooperare, în ambele variante, atât cu ţările vecine, cât şi cu ţările occidentale dezvoltate. De exemplu: cu o societate iugoslavă cooperează prin coproducţie organică în producerea unui tip de avion şi a unor locomotive electrice de capacitate, ce nu se realizează în nici una din cele două ţări, iar cu Ungaria pentru fabricarea anumitor tipuri de vagoane. Coproducţia prin partajarea gamei de produse este utilizată pentru cooperarea cu firma CIBA-CEGY din Elveţia, pentru producerea unor medicamente. Avantajele coproducţiei sunt deosebit de importante. Printre acestea:  potenţează eforturile partenerilor, deoarece fiecare va executa acele subansambluri, sau va fabrica acele articole pentru care este mai bine specializat şi dotat tehnic comparativ cu partenerul său (avantaj comparativ). Se realizează, astfel, o reducere a costurilor unitare de producţie, creşterea competitivităţii prin preţ a produselor şi ridicarea nivelului tehnico-funcţional al acestora;  creşterea nivelului calitativ al produselor rezultate din cooperare, folosindu-se specialişti, experienţă de producţie, abilitate tehnică, anumite procedee de fabricaţie specifice etc.;  fiind o cooperare de tip structural, bazată pe specializare, în care interesele părţilor sunt convergente, coproducţia are un caracter stabil şi durabil, fapt ce duce la o colaborare riguroasă a activităţilor şi elaborarea unei strategii optime de firmă;  prin coproducţie sunt înlăturate dificultăţile pe care le ridică cerinţele lărgirii capacităţilor de producţie cărora întreprinderile mici sau mijlocii le fac faţă destul de greu;  nu afectează autonomia părţilor contractante, pentru că fiecare partener este independent în organizarea producţiei în propria firmă şi poate angaja şi alte raporturi de cooperare în alte forme cu terţii. Această formă de cooperare prezintă şi unele dificultăţi şi inconveniente:  din punct de vedere tehnic, este necesară o riguroasă sincronizare a executării subansamblelor şi o maximă promptitudine a livrărilor. De multe ori, datorită transportului defectuos, ambalajului necorespunzător, nesincronizarea în producţie, se încalcă graficul de livrări, producând perturbaţii în procesul de producţie al celuilalt partener. Încercarea de a crea stocuri de rezervă duce la creşteri suplimentare a costurilor, diminuând avantajele de preţ. 3.3.2. Subproducţia este o formă de cooperare internaţională între o firmă principală – numită ordonator şi o firmă secundară subproducătoare, prin care ultima se angajează să
37

producă pentru cea dintâi, fie un produs finit, fie anumite componente, piese, subansambluri etc., care urmează să fie încorporate în produsul finit. Subproducţia este întâlnită în literatura de specialitate şi sub denumirea de subcontractare, sau de prelucrare pe bază de contract. Subproducţia are două variante de bază:  producerea de produse finite;  producerea de subansambluri. variante care pot fi numite:  subproducţia de capacitate (conjuncturală, concurenţială);  subproducţia de specialitate (structurală, complementară). a) Subproducţia de capacitate presupune fabricarea de către subcontractanţi a unor produse finite identice cu cele realizate de ordonator, care preia producţia executantului şi o desface sub marcă proprie, permiţând eventual şi subcontractantului să o comercializeze, pe o arie limitată şi, de regulă, sub aceeaşi marcă ca şi restul producţiei. Exemplu: Un şantier naval românesc a încheiat un contract cu o firmă norvegiană prin care se obligă să producă pentru aceasta 12 nave cu o capacitate de 7300 tdw. Vasele respective urmează să fie utilizate de firma norvegiană după cum crede de cuviinţă (să le închirieze, să le vândă sub propria marcă etc.). Ordonatorul norvegian a stabilit concepţia (forma şi dimensiunile) de producţie şi a furnizat şantierului românesc documentaţiile şi planul de lucru, motoarele, elicele, aparatura de navigaţie şi de telecomunicaţii. Plata s-a făcut printr-o anumită sumă de bani, într-o valută convertibilă. Principala cauză a subproducţiei de capacitate este de ordin conjunctural, atunci când apare un decalaj între cererea brusc crescută şi insuficienta capacitate de producţie de care dispune ordonatorul, ceea ce implică apelarea la subproducători, care dispun de capacităţi de producţie insuficient utilizate, dar care nu sunt cunoscuţi pe piaţă şi nu posedă reţele proprii de distribuţie. Există şi soluţia ca ordonatorul să-şi sporească propria capacitate de producţie, dar aceasta poate fi făcută după un timp determinat şi cererea trebuie satisfăcută rapid, sau ordonatorul nu este dispus să investească, până nu are certitudinea că cererea va fi persistentă, de durată. Subproducătorii, întreprinderi de proporţii mai reduse, se pot adapta mai elastic fluctuaţiilor conjuncturale. Anumite întreprinderi mari recurg la subcontractarea internaţională şi pentru că au procese de producţie foarte complicate (complexe) şi este dificil să se calculeze cu precizie repartizarea cheltuielilor generale în costul de producţie pe produs. Ele folosesc subcontractarea pentru a dispune de un element util de comparaţie. Avantajele subproducţiei de capacitate:  ordonatorul poate satisface cu promptitudine cererea (poate utiliza în mod profitabil conjunctura favorabilă apărută pe piaţă);  pentru ordonator este un mijloc de a evita investiţiile în noi capacităţi;  nivelul deteriorării conjucturii şi al reducerii cererii se transferă prin subproducţia de capacitate de la ordonator la subproducător;  subproducătorul beneficiază pe perioada contractului de o anumită asistenţă tehnică şi financiară acordată de ordonator;  dacă producţia este pe o perioadă mai îndelungată, atunci subproducătorul poate
38

– Asistenţa tehnică şi financiară se reduce în cazul subproducţiei de specialitate. Noua soluţie a dus la micşorarea costului de producţie cu 25% şi menţinerea calităţii.. piesa a fost iniţial concepută din oţel turnat şi subcontractantul trebuia să o facă la fel – fără a fi însă ferm condiţionat.înregistra şi importante acumulări. de subordonare. Societăţile mixte Noţiunea de societate mixtă a fost utilizată în mai multe sensuri în literatura de specialitate: ca un acord între două sau mai multe părţi pentru a lucra împreună în cadrul unui proiect de afaceri. Principalele motivaţii ale acestui tip de subproducţie se referă la: profilarea subproducătorului pe componentele respective şi. reper. b) Subproducţia de specialitate reprezintă înţelegerea dintre un ordonator şi un (mai mulţi) subproducători. ci calculul economic. – Subproducţia de specialitate este. În cazul subproducţiei de specialitate relaţia ordonator-subproducător este dominată de aspectele de ordin funcţional. În cazul subproducţiei de capacitate relaţia ordonator-subproducător este marcată de preponderenţa elementului tehnic. (în care acesta este specializat) care urmează să se includă în produsul de bază fabricat de ordonator. a organizării şi funcţionării lor. de conducere. în legătură cu aceasta dotarea tehnică corespunzătoare. nu va mai investi în amenajarea de depozite. în dauna celor ierarhice. – Subproducţia de specialitate este o cooperare structurală. conlucrativ. El a propus o nouă soluţie: turnarea din fontă maleabilă.4. deci. în virtutea căreia ultimul produce un subansamblu. Caracteristicile subproducţiei de specialitate sunt: – Subproducţia este un mijloc de simplificare a structurilor întreprinderilor. se consideră că societatea mixtă este o formă de cooperare (sau. Exemplu: O firmă franceză a decis să fabrice prin subcontractare un element necesar asamblării unui aparat hidraulic. În relaţiile dintre parteneri apare şi se adânceşte o diviziune tehnică a muncii. Cauza nu este fluctuaţia conjuncturală a cererii. temeiul complementarităţilor economice dintre firmele respective.. deoarece se bazează pe complementaritatea tehnică a partenerilor. îmbunătăţirea rentabilităţii economice globale a producţiei.  pentru economia ţării subproducătoare. de alianţă strategică) prin care doi sau mai mulţi parteneri din ţări diferite desfăşoară în comun. o societate constituită de parteneri din ţări diferite. 3. piesă etc. specializarea forţei de muncă şi obţinerea unei producţii calitativ superioare şi cu costuri mai reduse. de regulă. În prezent. pe relaţiile Nord-Sud şi Vest-Est (în practica europeană). pentru angajarea unor salariaţi în plus etc. Acestea duc la creşterea competitivităţii produsului finit. ea contribuie la sporirea exportului unor produse manufacturate şi obţinerea de valută. – Ordonatorul este scutit să organizeze stocarea de subproduse şi de piese care îi parvin în flux continuu de la subproducător şi. o cooperare complementară. ca un aranjament între două sau mai multe firme independente pentru organizarea producţiei şi marketingului. component. în acelaşi timp. în dauna celui funcţional. în 39 . de subordonare.

societăţile mixte reprezintă o cale avantajoasă a transferului de tehnologie. iar regimul juridic este în multe ţări. Astfel. care să ducă la dezvoltarea afacerilor sub forma investiţiilor directe sau la achiziţii şi fuziuni pe piaţa mondială. aceste forme de cooperare sunt preferate investiţiilor directe. cât şi pe relaţia Nord-Sud şi Vest-Est. b) Cooperarea are un caracter organic (sau instituţionalizat) în sensul că partenerii deţin părţi dintr-o societate. în sensul că ea poate să se refere atât la acţiuni de marketing şi comercializare (societăţi mixte de comercializare. societăţile mixte se deosebesc de consorţii. trece apoi la stadiul societăţii mixte. în cadrul a ceea ce se numeşte strategia de integrare succesivă. financiare etc. franşize sau vânzarea de know-how către societatea mixtă. India. acordat de mari firme unor întreprinzători. O formulă de succes în anii ’80 – ’90 a reprezentat-o aşa numitul capital de risc. În literatura de specialitate se arată că societăţile mixte se deosebesc de filiala din străinătate. În unele ţări. prin aceea că relaţiile dintre parteneri sunt de natura cooperării. îndeosebi în cele în curs de dezvoltare. regimul fiscal (de exemplu. iar partenerii participă în comun la gestionarea afacerilor şi răspund solidar. Extinderea cooperării prin societăţi mixte are la bază o serie de raţiuni/avantaje atât pentru firmele din ţara exportatoare. Deţinătorul de tehnologie o poate valorifica atât prin aport la capitalul social. cât şi prin acordarea de licenţe. În primul rând. ea constă în crearea unei reţele de alianţe strategice şi cooperări. cât şi la activităţi productive (formă de cooperare în producţie) sau cele bancare (băncile mixte). Acest argument este valabil mai ales atunci când este vorba de relaţii între firme mari. consacrate pe piaţă şi firme mici şi mijlocii. pentru un singur proiect de afaceri şi se bazează pe raporturi creditor-debitor. cu personalitate juridică. atât pe relaţia Nord-Nord. China) sau prioritate la achiziţiile de stat (China). care poate fi nou-creată sau rezultată din transformarea unei societăţi existente (prin preluare de acţiuni de către unul din parteneri). de regulă. prin partajarea beneficiilor şi riscurilor afacerii. O altă strategie este numită “pânza de păianjen” şi este utilizată în special în industria automobilelor. ceea ce permite creşterea competitivităţii şi lărgirea ariei de comercializare. care gravitează în jurul marilor producători. Cooperarea prin societăţi mixte prezintă câteva caracteristici [21]: a) Relaţiile dintre părţi sunt de lungă durată. societăţile mixte sunt căi avantajoase de penetrare pe pieţe externe. În al treilea rând.cadrul unei entităţi independente. Totodată. În al doilea rând. în unele cazuri. Din perspectiva ţărilor în curs de dezvoltare. c) Cooperarea are un caracter complex şi evolutiv. permiţând diversificarea şi sporirea afacerilor. o firmă poate începe prin crearea unor consorţii sau a altor forme de interdependenţă temporară. Arabia Saudită. Mexic. în final să procedeze la o preluare sau fuziune. cât şi pentru partenerii lor din ţara gazdă. Prin aceasta. Un factor important în relaţiile Nord-Sud sau Vest-Est îl constituie accesul partenerilor occidentali la o forţă de muncă bine calificată în condiţiile unui cost relativ redus. în ceea ce priveşte acordarea de garanţii pentru finanţare. pentru valorificarea comercială a unei noi tehnologii sau a unei idei de afaceri. îndeosebi în cele în curs de dezvoltare. respectiv suportul de capital. cu o mai redusă experienţă. cooperarea prin societăţi mixte reprezintă o componentă a strategiei de internaţionalizare. îndeosebi cele afectate de bariere comerciale sau puţin deschise spre comerţul internaţional. ca gazde ale societăţilor mixte. ele se bucură de un regim favorizant. unul special. ca formă de distribuţie). care au caracter temporar. societăţile mixte pot reprezenta un mijloc eficient de acces la noi resurse. se pot 40 . se constituie. activităţi de producţie. marketing şi comercializare. firme mici.. pentru ca.

b) Societăţi comune în domeniul explorării şi exploatării resurselor naturale. În practică. după cum societatea mixtă poate deveni concurent direct al firmelor asociate. Firmele cooperante sunt concurente în domeniul respectiv. deoarece acestea îşi “pot permite” să îşi asume riscuri mari. lemn. În al doilea rând. materiale diverse. • utilizarea reţelelor de comercializare occidentale pentru promovarea exportului. dotare şi personal înalt calificat.evidenţia următoarele avantaje: • acces la tehnologiile industriale moderne. Astfel. În număr mare. în domenii de vârf. Specificul acestor societăţi mai constă şi în faptul că aportul partenerilor este în mare măsură în formă fizică (spaţiu. metale şi altele). termenul îndelungat de recuperare a investiţiei. Societăţile în domeniul cercetării aplicate au o frecvenţă mai mare de apariţie. aparatură de laborator. • dezvoltarea industriei. De obicei. îndeosebi cele create în ţările în curs de dezvoltare.). multe societăţi fiind desfiinţate după un număr de ani (între 50 şi 70%). de multe ori. dar forţa financiară şi dorinţa de a-şi consolida poziţia pe piaţa internaţională. de a reduce riscurile şi costurile şi de a-şi crea noi posibilităţi de extindere a gamei de produse. aparatură electronică etc. Ele se constituie având ca motivaţii principale împărţirea riscurilor privind exploatarea resurselor şi a costurilor ridicate de explorare şi exploatare. c) Societăţi comune în engineering şi construcţii Se practică în mod frecvent între întreprinderile mici şi mijlocii şi se combină cu alte forme de cooperare. • economisirea/posibilitatea sporirii resurselor valutare etc. unele studii arată că în societăţile mixte cooperarea dintre părţi se caracterizează prin instabilitate. a infrastructurii etc. Scopul lor îl reprezintă valorificarea profitabilă a unor resurse în apropierea pieţelor de desfacere. riscul mare. • transfer de metode moderne de gestiune şi organizare a producţiei. iar activitatea se desfăşoară cu tehnologii avansate. firme din ţări dezvoltate constituie societăţi comune pentru 41 . în Canada (pentru exploatarea petrolului). Ele sunt caracterizate prin faptul că partenerii care cooperează sunt firme puternice din punct de vedere financiar. din ţara în care se exploatează resursele respective. în ţările asiatice şi sudamericane (pentru petrol. asocierea se face cu parteneri locali. le determină să apeleze la unirea eforturilor cu alte firme. cu posibilităţi certe de aplicare. fac ca ele să fie un fenomen aproape sporadic. De cele mai multe ori. această formă de cooperare întâmpină dificultăţi şi prezintă limite: În primul rând. partenerii sunt preocupaţi de posibilitatea pierderii controlului asupra propriilor tehnologii şi pieţe sau de favorizare a concurenţilor. din acelaşi domeniu sau din domenii complementare. deoarece profitabilitatea lor nu poate fi anticipată. Astfel. ele se întâlnesc în Australia (în domeniul minier). După obiectul de activitate. un partener poate intra în alianţe strategice cu un concurent al asociatului său în societate. în ţările africane (pentru diferite minereuri şi lemn).. În al treilea rând. totuşi. nevoia de capital. • utilizarea şi perfecţionarea forţei de muncă. Trebuie menţionat faptul că. societăţile mixte pot fi grupate în şase categorii [1]: a) Societăţi în domeniul cercetării-dezvoltării Societăţile în activitatea de cercetare fundamentală se întâlnesc rar. Asemenea societăţi sunt printre primele care s-au constituit de-a lungul timpului. mulţi parteneri occidentali acuză dificultăţile de control şi coordonare în cadrul societăţilor mixte. firmele fondatoare sunt cu capital de stat.

de nevoia de informare şi racordare la sistemele internaţionale de comunicaţii. cunoştinţele şi relaţiile acestuia pe piaţa respectivă. creându-se o relaţie preferenţială. 42 . mai recent. Tranzacţii comerciale internaţionale [21] 3. Operaţiunea constă în construirea de obiective industriale în ţara beneficiarului prin efectuarea de către exportator – singur sau împreună cu terţe firme – a unor activităţi cum sunt următoarele:  furnizarea şi montarea instalaţiilor tehnologice. penetrarea pe o anumită piaţă. e) Societăţile comune în comercializare au cea mai largă răspândire. de regulă în ţări în curs de dezvoltare. din totalul societăţilor cu capital străin şi autohton. mărfurile astfel procurate sunt folosite în societate. de a putea realiza legături de durată. multe societăţi comune cu capital american şi al unor firme din Hong Kong au constituit asemenea obiective în China. Domeniile concrete în care se realizează această cooperare sunt: băncile. în firmele lor.1. a metodelor avansate de management etc.. transferul de tehnologie etc. de a avea acces la canalele de distribuţie ale partenerului şi de a beneficia de experienţa. De exemplu. instituţiile financiare. folosirea reţelei de distribuţie a partenerului local. obiective din infrastructură etc. consultanţa.  executarea lucrărilor de montaj.construirea de obiective industriale la cheie.5. construcţii şi inginerie civilă. reducerea costurilor de transport. ci caută să negocieze împreună preţurile de cumpărare cu furnizorii lor. de regulă specializate pe materii prime. De obicei. reţelele de date şi atele. el poate fi încadrat în cooperarea industrială. prin caracteristicile sale – valoarea ridicată a tranzacţiei. f) Societăţile comune în servicii reprezintă un fenomen relativ nou. de regulă. La realizarea şi punerea în funcţiune a obiectivului sunt. asigurările. 3. reprezentând 50% şi peste.  aprovizionarea cu factori de producţie. Multe dintre aceste societăţi s-au înfiinţat în domenii specializate.  formarea forţei de muncă etc. Motivaţiile specifice ţin de nevoia permanentă de a fi prezent şi activ pe piaţa internaţională. Exportul de obiective industriale este o formă de tranzacţii internaţionale care îmbină aspecte specifice exportului tradiţional cu elemente care ţin de investiţiile directe în străinătate. derularea pe termen mijlociu şi lung. coparticiparea partenerilor la realizarea şi darea în funcţiune a obiectivului. Practica internaţională evidenţiază existenţa unor societăţi al căror obiect de activitate îl reprezintă numai cumpărarea în comun. cu o extindere remarcabilă în ultimii 10 ani. Cea mai mare parte a lor se află situate în ţările dezvoltate. se revând sau sunt folosite în mod independent de către parteneri. totodată. de a-şi extinde gama produselor comercializate. d) Societăţile comune în producţie au o pondere remarcabilă în totalul societăţilor. Ele se constituie datorită dorinţei unuia sau ambilor parteneri de a penetra pe o anumită piaţă. anihilarea efectelor protecţioniste ale ţării sediu. asociate şi firme locale. Obiectivele lor pot fi: producţia în comun a anumitor bunuri. ingineria. iar. inclusiv firma beneficiară. transporturile. prin asocierea cu o firmă deja prezentă pe piaţa respectivă. în ţări aflate în tranziţie. telecomunicaţiile. Partenerii unei asemenea societăţi nu concurează.5. Ele au apărut ca urmare a dezvoltării noilor tehnologii care au încurajat expansiunea deosebită a serviciilor. Majoritatea acestor forme de societăţi sunt firme care vând în comun produsele partenerilor sau alte produse.

 prin crearea unui consorţiu. societăţi financiar-bancare etc. 3. punere în funcţiune. firme de consulting-engineering.5.  de multe ori. Contracte separate În cazul în care se adoptă această formulă se încheie între beneficiar şi firme terţe contracte pentru: furnizări de utilaje şi tehnologii. beneficiar. partenerii acţionând independent.2. subcontractanţi. licenţieri. a perfecţionării conducerii şi a funcţionării unor întreprinderi ori instituţii prin formularea unor recomandări de ordin economic sau tehnic. antreprenori etc. şi cooperarea tripartită. în baza unui preţ stabilit. în general. chiar dacă executarea unora dintre acestea este transferată unui subcontractant. organisme publice. este vorba de realizarea unui proiect industrial pentru un beneficiar prin coparticiparea a două sau mai multe firme din terţe ţări. la subcontractarea unor activităţi cu furnizori. construcţii şi lucrări de infrastructură etc. ca atare.  baza contractuală a tranzacţiei poate fi reprezentată de mai multe contracte separate.  tranzacţiile sunt. Contracte la cheie În acest caz. – în care se îmbină activităţi comerciale. un contract global sau un contract “la cheie”. a unei asociaţii fără personalitate juridică sau o societate. asistenţă şi exploatare. Răspunderea faţă de cumpărător revine fiecărui contractant pentru prestaţia datorată conform contractului. de valori foarte ridicate şi se derulează pe o perioadă îndelungată de timp. de cooperare şi investiţii.. coordonarea lucrărilor fiind în sarcina cumpărătorului. procese de producţie şi schimb etc. în special. Contracte globale În acest caz. prestaţii intelectuale şi materiale. Exportatorul îşi asumă faţă de client răspunderea pentru ansamblul lucrărilor şi livrărilor. de regulă. între exportator şi importator se încheie un contract combinat. câştigătorul acesteia procedând de obicei. pot fi realizate în două mari modalităţi:  fără constituirea unei grupări instituţionale. încheierea contractului se face în urma unei licitaţii organizate de reprezentanţii firmei beneficiare. 43 . exportatorul îşi asumă faţă de client responsabilitatea realizării întregului obiectiv industrial – proiectare. potrivit prevederilor contractuale. O variantă a exportului de obiective complexe este cunoscută în literatură sub denumirea de cooperare tripartită şi.Principalele caracteristici ale exportului de obiective industriale sunt următoarele:  reprezintă un sistem de relaţii funcţionale între firmele participante – exportator. care se referă atât la lucrările de construcţii montaj şi infrastructură.. exportatorul este răspunzător în limita contractului direct încheiat cu importatorul. din ţara beneficiară şi din terţe ţări. şi riscurile asociate acestor operaţiuni sunt mai numeroase şi au un impact mai mare asupra rezultatelor economico-financiare ale părţilor implicate. Consultanţa şi asistenţa inginerească Prin consultanţă se înţelege acordarea de asistenţă în vederea organizării unei activităţi economice. Exportul de obiective complexe. cât şi la furnizarea de instalaţii şi materiale şi prestarea de servicii.

. incluzând pregătirea specialiştilor şi a personalului necesar funcţionării normale a obiectivului. preţul). cu caracter general sau specific naturii obiectului comercializat. fie scriptic sub formă de documentaţie.3.  reduc rolul negocierilor. Serviciile de consultanţă – care sunt solicitate cel mai frecvent de beneficiarii de credite şi sunt utilizate pentru implementarea unor proiecte economice. individualizate. – compartimente de proiectare-dezvoltare din cadrul unor firme mari care produc echipamente şi/sau realizează lucrări “la cheie”.  se fac prin acţiunea de adjudecare. legislaţiei şi reglementărilor care guvernează organizarea lor. deoarece se fac pe bază de oferte. în special produse de valoare ridicată. fie ca o partidă efectivă de mărfuri. bunuri de echipamente. şi anume:  se desfăşoară pe bază de regulamente proprii. Diversificarea şi amplificarea activităţilor economice şi tehnice. posibilităţi largi de informare etc. Principalele surse de acordare a serviciilor sunt: – întreprinderi sau birouri specializate (inclusiv instituţii de cercetare-proiectare).  servicii de execuţie. Se pot clasifica în patru categorii. care cuprind metode şi norme speciale. Prestaţiile sunt efectuate de firme specializate care dispun de mijloacele necesare: dotări materiale şi personal calificat.  asistenţa instituţională şi funcţională. Licitaţiile.  servicii de pregătire proiecte. mai ales pentru lucrările de construcţie civilă. au determinat fuziunea operaţiunilor de consultanţă şi asistenţă inginerească cu ceea ce este cunoscut sub denumirea de consulting-engineering. cunoştinţe teoretice şi practice vaste. – constructori locali. – specialişti în domeniu. 3.Activitatea de asistenţă inginerească reprezintă ansamblul de operaţiuni. concomitente şi ulterioare care însoţesc realizarea unui proiect. de la simpla consultaţie acordată beneficiarului într-o anumită problemă până la realizarea unui obiectiv “la cheie”.5. în funcţie de natura serviciilor procurate:  studii de preinvestiţii. inclusiv obiective economice complexe.  sunt bazate pe concurenţă (în primul rând. devize etc. – instituţii de învăţământ superior. oferta fiind prezentată. 44 . Licitaţiile internaţionale sunt forme de comercializare pe piaţa mondială a unor mărfuri specifice. care urmăresc efectuarea de investiţii în condiţii de eficienţă maximă şi care cuprind totalitatea activităţilor anterioare. Scopul licitaţiei este de a selecta acel vânzător care acordă condiţiile cele mai avantajoase şi mai ales preţul cel mai redus (licitaţii de cumpărare) sau acel cumpărător care oferă cele mai bune condiţii şi preţul cel mai ridicat (licitaţii de vânzare). Licitaţiile internaţionale Licitaţiile sunt pieţe de mărfuri care concentrează cererea şi oferta într-o perioadă determinată şi într-un anumit loc. ce necesită informaţii complete şi o experienţă vastă în domenii de strictă specializare. Activitatea de consulting-engineering cuprinde o gamă largă de operaţiuni. ca forme de comercializare. prezintă o serie de caracteristici distinctive care le deosebesc de alte tehnici de comercializare.

de comercianţi. toate firmele interesate. subproducţie de specialitate. • ocazionale. În concluzie. distingem: • licitaţii pentru vânzare (de export). • licitaţii pentru servicii. autorităţilor judecătoreşti etc. • cu amănuntul. cooperare industrială. invitate de organizatori. societate mixtă. franşiză. • licitaţii închise (limitate). alianţe competitive. de agenţi sau firme specializate. organizate numai pentru un anumit număr de firme specializate. Licitaţiile pot fi clasificate după diferite criterii: a) după regimul juridic şi posibilităţile de participare se disting: • licitaţii deschise (publice). coproducţie organică. care au loc cu regularitate la anumite date. tehnici de transfer internaţional de tehnologie etc. licenţiere. coproducţie. organizate atunci când este necesar.). subproducţie de capacitate. d) după mărimea partizilor de mărfuri comercializate. putând lua parte. având în cele mai multe cazuri caracter nerepetabil. program comun de producţie. Licitaţiile internaţionale pot fi organizate de firmele producătoare sau de către cele cumpărătoare. a unor delegaţi oficiali ai camerelor de comerţ. În anii 60-70 au apărut în mediul internaţional şi sunt în plină afirmare în prezent o serie de forme şi tehnici de afaceri care depăşesc cadrul strict al schimbului de marfă şi orizontul de timp specific contractelor tradiţionale de export-import (alianţe competitive. c) după funcţia pe care o îndeplinesc şi poziţia organizatorilor în actul de vânzarecumpărare. Cuvinte cheie: • • • • • • • • • • • cooperare economică internaţională. • licitaţii pentru cumpărare (de import). • licitaţii pentru produse finite. de intermediari. licitaţiile pot fi: • periodice. b) după frecvenţa organizării. sunt tranzacţii prompte care duc la încheierea operativă a contractelor. de regulă cu participarea băncilor care finanţează operaţiunile de comerţ exterior. la care numărul de participanţi este nelimitat. în anumite locuri. cooperare industrială. 45 . specializarea şi diviziunea internaţională a muncii plasează relaţiile economice internaţionale pe un nou curs. licitaţiile pot fi: • cu ridicata. e) după natura obiectului tranzacţiei există: • licitaţii pentru produsele de bază. cu şanse egale.

d. anumite subansamble şi de a – şi livra elementele fabricate pentru a se efectua asamblarea în vederea obţinerii produsului finit. poate fi privită ca o conlucrare în management. e. d. b. c. are ca obiect un bun imobil. mecanismul operaţiunilor. Franşizarea reprezintă: a. de: a. Deosebirile dintre subproducţie şi coproducţie ţin. sub aspect tehnic. b. centrul operaţiunilor este situat în domeniul producţiei. transferul dreptului de folosinţă a unor mărci de fabrică şi plata preţului corespunzător. c. Coproducţia organică: a. gradul de complexitate tehnică a activităţii. 2. Subproducţia are ca variante de bază: a. c. Ce reprezintă cooperarea industrială? 7. se bazează pe o specializare de tip organologic. un aranjament comercial prin care cedentul acordă beneficiarului permisiunea de a se folosi în afaceri de drepturi intelectuale şi materiale aparţinând cedentului. 6. are ca obiect un bun mobil. Teste de control şi autoevaluare: 1. reprezintă înţelegerea dintre două firme din ţări diferite de a fabrica independent. producerea de subansamble. realizarea de produse finite. d. subproducţia de capacitate. • consulting. 3. obiectul activităţii. 5. are un regim normativ specific şi o bază juridică distinctă. natura raporturilor dintre părţi.engineering.• export de obiective industriale. în principal. orizontul temporal al operaţiunilor. subproducţia de specialitate. Care sunt cele mai importante forme de cooperare industrială? 9. b. d. c. Care sunt cele mai importante forme de alianţe competitive? 8. • licitaţie internaţională. 4. Principalele caracteristici ale cooperării industriale sunt: a. Cum pot fi grupate societăţile mixte în funcţie de obiectul de activitate? 46 . b. b. spiritul de conlucrare domină relaţiile dintre parteneri.

care asigură o anumită distribuire şi chiar redistribuire a produsului mondial de bunuri şi servicii – denumite generic relaţii valutare şi financiare. adică a unei monede sau valute cu circulaţie internaţională. constituirea şi utilizarea resurselor financiare de creditare şi finanţare. prin relaţiile financiare internaţionale se realizează dezvoltarea şi modernizarea economiilor şi acţiunilor social-culturale naţionale. 4. acreditivele şi incasso-urile documentare. datoria externă. resursele 47 . toate acceptând convertibilitatea acesteia în bunuri şi servicii sau chiar în aur. 4. O funcţie importantă a relaţiilor financiar-valutare o constituie conţinutul economic al relaţiei de repartiţie care are loc pe plan internaţional. asigurările internaţionale etc. sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare. resursele financiare ale diferitelor instituţii şi organisme internaţionale. schimburile de servicii. acordarea de ajutoare. RELAŢIILE VALUTAR-FINANCIARE Rezumat Capitolul dedicat relaţiilor valutar-financiare internaţionale începe cu prezentare funcţiilor pe care le îndeplinesc relaţiile valutar-financiare internaţionale şi continuă cu operaţiunile de finanţare şi creditare internaţională. cooperarea tehnico-ştiinţifică. cât şi relaţiile de credit internaţional şi transferurile de capital. Pe această cale. Participarea statelor şi diferitelor organisme la activitatea de schimburi economice internaţionale atrage după sine formarea relaţiilor financiar-valutare ca relaţii băneşti exprimate în diferite valute. monede cu circulaţie şi garanţie internaţională. Astfel. de cele mai multe ori. între economiile naţionale se creează raporturi băneşti. din resursele băneşti ale agenţilor economici. respectiv valutele şi euro-valutele. contra unei alte utilităţi.10.1. garantată de un anumit for-stat sau organizaţie cu o bancă specializată în acest scop şi acceptată sau recunoscută de alte state. Principalele organisme economico-financiare cu vocaţie internaţională sunt prezentate pe scurt în finalul acestui capitol. internaţională. Tot în acest capitol sunt abordate o serie de aspecte legate de mijloacele şi instrumentele de plată internaţionale. Relaţiile financiar valutare cuprind atât legăturile derivate din schimburile de mărfuri. dar. Funcţiile relaţiilor financiar-valutare internaţionale Relaţiile economice internaţionale se desfăşoară sub forma unor schimburi de mărfuri şi servicii între firme situate în state diferite sau chiar între state ca atare. participarea la diferite organizaţii şi instituţii internaţionale. Orice schimb de bunuri sau utilităţi presupune un proces de transfer de proprietate care se face.Care sunt cele mai importante tipuri de tranzacţii comerciale internaţionale? CAP. ca urmare a participării la circuitul economic mondial. Relaţiile financiare internaţionale contribuie la realizarea circuitului economic mondial dintre economiile naţionale şi diferitele instituţii şi organisme internaţionale privind schimburile de mărfuri. Resursele financiare care stau la baza relaţiilor financiare internaţionale se constituie din disponibilităţile caselor de economii şi ale băncilor. Prima condiţia a unor astfel de relaţii constă în existenţa unui anumit mijloc de plată recunoscut şi acceptat de toate economiile naţionale. contra unei mărfi universal valabile – banii. împrumuturi pentru diferite termene. de regulă.

Piaţa financiară internaţională cuprinde două sectoare: 48 . bănci. tehnicilor şi a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele băneşti necesare pentru realizarea unor activităţi economicosociale.1. precum şi din sistemele financiar-bancare constituite la nivelul fiecărei ţări membre la unul din organismele bancare menţionate. Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). mijlociu şi lung. rente de stat. corporaţii transnaţionale etc. Creditele se acordă pentru diferite scopuri pe termen scurt. Pentru realizarea unor obiective de importanţă deosebită. diferite instituţii economice. de la persoane juridice şi fizice. iar ofertele de capitaluri pot să apară de la instituţiile financiare deţinătoare de capitaluri disponibile pe termen lung: instituţii financiare internaţionale. case de economii. Resursele de creditare se constituie de la organismele bancare naţionale şi internaţionale. repartizarea fondurilor necesare beneficiarilor care şi-au exprimat opţiunea. – împrumuturi pe termen lung. O altă funcţie o reprezintă relaţia de creditare privind constituirea şi repartizarea resurselor de creditare pe plan internaţional. dar mai ales prin intermediul unor instituţii financiare. formarea unor fonduri disponibile pe piaţa financiară internaţională. garantate cu obligaţiuni. consorţii sau instituţii financiare internaţionale. financiare. 4. societăţi comerciale. Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).. Acest cadru instituţional se numeşte piaţa financiară internaţională. Finanţarea se realizează cu ajutorul unor instrumente sau titluri de credit şi se poate prezenta sub trei forme: – prin vânzare de valori mobiliare: acţiuni (titluri de proprietate ce au un venit variabil: dividendul) şi obligaţiuni (titlu de credit cu venit fix: dobânda). Operaţiuni de finanţare internaţională Finanţarea reprezintă totalitatea mecanismelor. Sistemul financiar-valutar internaţional este format din Fondul Monetar Internaţional (FMI). iar pe de altă parte. pe de o parte. Finanţarea internaţională cuprinde. Fondurile necesare se găsesc la bănci. iar operaţiunile de obţinere şi distribuire a fondurilor se numesc operaţiuni de finanţare internaţională. care sunt organisme specializate ce formează un cadru instituţional adecvat operaţiunilor de finanţare. – împrumuturi ipotecare. potrivit principiilor şi normelor în vigoare.2. bonuri de tezaur etc. care se ocupă cu constituirea şi dirijarea resurselor financiar-valutare. a afacerilor [8]. societăţi de asigurare. Aceste funcţii se realizează prin sistemul financiar-valutar. consorţii. realizare ce necesită a se face într-un termen lung. Finanţarea şi creditarea internaţională 4. în particular.financiare existente la nivelul guvernelor.2. instituţii financiare. Banca Reglementelor Internaţionale (BRI). politice sau chiar persoane private dintr-o ţară au nevoie de fonduri financiare din afara ţării lor. Cererea de fonduri pe piaţa financiară internaţională poate proveni de la guvern. Obţinerea acestor fonduri se poate face prin negocieri bilaterale directe. municipalităţi.

următoarele: – investiţii internaţionale directe. – asigurări şi reasigurări. În cel de-al treilea stadiu. asupra existenţei materiei prime. în cazul unui contract mixt. Investiţiile internaţionale directe au drept scop realizarea unor obiective economice importante. cum ar fi: construirea de întreprinderi. politice şi monetare. 49 . realizându-se efectiv mişcarea de fonduri spre economiile naţionale care le-au solicitat. cu ajutorul cursului valutar al etalonului internaţional. în cazul investiţiei parţiale). Realizarea operaţiunilor de finanţare presupune următoarele stadii: În primul rând. posibilităţilor tehnice oferite etc. Banca Mondială). piaţa financiară face dirijarea fondurilor evaluate în bani etalon internaţional pe destinaţii. Londra. Pieţele financiare internaţionale au fost la început pieţe naţionale. Furnizorul se documentează asupra aspectelor economice. furnizorul este interesat de nivelul impozitelor şi al taxelor vamale. La rândul său. asupra pieţei de desfacere. Această etapă se încheie cu un acord internaţional de investiţii. – cotizaţii la instituţiile financiare internaţionale. asupra legislaţiei privind investiţiile din ţara beneficiară. Investiţia poate fi integrală sau parţială. – finanţarea pentru plasamentul internaţional de titluri. pe care se negociază titlurile lansate pentru prima oară pe piaţă. solicitarea de fonduri pentru ajutoare etc. beneficiarul. Aici se înscriu solicitările de fonduri pentru investiţii sau pentru finanţarea plasamentului de titluri. asupra problemelor ecologice. respectiv un contract în care se prevăd drepturile şi obligaţiile părţilor. caz în care statul beneficiar participă cu o parte convenită la investiţie. Aceasta se face prin folosirea monedei naţionale pusă la dispoziţie. Frankfurt. se documentează asupra solvabilităţii investitorului. pe care se negociază titlurile care au mai servit la negocieri şi circulă prin vânzare-cumpărare. În domeniul fiscal. se întreprind de către cadrul instituţional al pieţei financiare acţiuni de acumulare de fonduri de pe pieţele naţionale. furnizorul este interesat din punct de vedere economic: asupra solvabilităţii beneficiarului.  piaţa secundară. mijloace de transport. Tokyo. Fondurile atrase sunt exprimate. realizarea de prospecţiuni geologice. în acest stadiu. Obiectivele constituite rămân pe o perioadă determinată proprietatea furnizorului (sau în proprietate comună. Operaţiunile financiare internaţionale sunt. 1. Hong-Kong etc. Paris. fiscale. reputaţiei sale pe piaţa mondială. În cel de-al doilea stadiu apare faza de evaluare internaţională a fondurilor atrase. Realizarea investiţiei internaţionale directe se face în mai multe etape: ♦ etapa pregătitoare – etapa în care fiecare parte se informează şi realizează o documentaţie asupra partenerului. în monedă naţională. impunerea de către unele instituţii financiare internaţionale de virare a unor cotizaţii sau cote de participare (FMI. Zürich. au început să se facă tranzacţii în monedă străină şi negocieri pe termen lung cu utilizarea capitalurilor disponibile transferate dintr-o ţară în alta. Principalele pieţe financiare internaţionale sunt: New York. clauzele de apărare pentru ambele părţi. Problemele politice au şi ele o importanţă deosebită: stabilitatea. O altă preocupare a furnizorului este stabilitatea monedei naţionale. asupra forţei de muncă (ieftină şi calificată). în principal. legislaţia etc. piaţa primară. cu timpul. pe care. Astfel. proiecte edilitare etc. – ajutoarele financiare internaţionale.

Acestea se numesc euroobligaţiuni. Caracteristica acestora este că împrumuturile angajate sunt pe termen lung şi de valoare foarte mare. Emitentul de titluri (întreprindere. patent). Plasamentul internaţional de titluri Instituţii de pe pieţele internaţionale deţinătoare de capital disponibil pot plasa acest capital prin cumpărarea de titluri (acţiuni. ♦ etapa de exploatare a investiţiei După construirea obiectivului apar alte necesităţi sub formă de necesităţi suplimentare sau. 2. guvern. modalitatea de returnare a împrumutului. creditele pe termen lung. Ajutorul financiar internaţional Un loc important îl ocupă ajutorul pentru dezvoltare şi finanţările definitive. în cadrul unei operaţiuni financiare. Plasamentul de titluri pe piaţa internaţională. cumpără titluri din altă ţară. 3. Plasamentul pe o piaţă naţională are loc atunci când posesorul de capital disponibil. în etalonul internaţional.) în altă ţară.clauzele fiscale. El obţine prin acest procedeu fondurile necesare pentru realizarea unui obiectiv. se stabileşte termenul de execuţie. primesc apoi. materiale sau instalaţii. Avantajul constă în evitarea restricţiilor impuse de anumite state asupra plasării titlurilor şi de asemenea. eventualele daune sau despăgubiri şi apoi se reglează mişcarea corespunzătoare a fondurilor prin băncile participanţilor. Se evaluează partea de proprietate a fiecărui partener. Evaluarea se face în etalonul internaţional stabilit. donaţiile etc. Fondurile destinate investiţiei circulă prin mijloacele internaţionale de plată şi sunt folosite pentru plăţile necesare realizării obiectivului. eventual. Instituţii financiare internaţionale sau sindicate bancare multinaţionale şi-au luat sarcina de a emite obligaţiuni într-o manieră străină atât emitentului. Odată cu semnarea acordului se prezintă proiectul de construcţie. Ajutorul pentru dezvoltare se concretizează sub forma livrărilor de ajutoare materiale şi/sau sub forma altor sume virate prin mijloacele de plată internaţională. drepturi de proprietate industrială (marcă. iar emisiunea lor euroemisiune. acoperirea unor pierderi. Se evaluează contribuţia cu fonduri. Plasamentul internaţional de titluri se poate face pe piaţa financiară internă a unei ţări sau pe piaţa internaţională. punerea la dispoziţie a unor sume foarte mari. obligaţiuni. instituţie financiar-bancară) este condus la vânzarea acestora pe piaţa internaţională de lipsa de fonduri pe piaţa proprie. Operaţiunile de asigurare şi reasigurare au apărut ca urmare a creşterii riscurilor 50 . cât şi cumpărătorului. în această ţară o destinaţie economică sau financiară internă. După punerea în funcţiune apare problema împărţirii beneficiului rezultat între parteneri (în cazul investiţiei mixte). modalitatea de exploatare şi dobânda datorată de beneficiar. ♦ etapa de lichidare a investiţiei Se face în cazul vânzării obiectivului construit de către ţara beneficiară sau în cazul apariţiei falimentului. titluri ipotecare. bonuri de tezaur etc. ♦ etapa de execuţie propriu-zisă – finanţarea lucrărilor de realizare a obiectivului proiectat. 4. monetare şi politice. Fondurile astfel obţinute de ţara emitentă.

termenul poate fi scurt sau mediu. Specificul operaţiunii de creditare este dat de următoarele elemente:  rambursarea sumei primite la termenul convenit prin contract. atunci intervin băncile mixte. se concentrează cereri de credit. Constituirea de fonduri pe piaţa internaţională de credit este rezultatul activităţii unui complex de relaţii între un aparat specializat. format din instituţii internaţionale de credit. Ele promovează schimburile comerciale din ţările partenere şi impulsionează diverse forme de cooperare. Banca Internaţională de Dezvoltare (pentru America). se acumulează fonduri (sub formă de bunuri. fonduri proprii. prin care.operaţiunilor financiare internaţionale. instituţiile de asigurare etc. Pe plan regional există instituţii financiar-bancare care creditează tranzacţiile internaţionale din regiunea respectivă: Banca Europeană pentru Investiţii (pentru Europa). iar pe de altă parte..2. Fondurile pot circula în ambele sensuri. Mobilizarea de fonduri pe piaţa internaţională de credit concentrează fonduri internaţionale. sub forma primelor de asigurare şi invers de la asigurător la asigurat sub forma despăgubirilor. Principalii participanţi pe piaţa creditului sunt instituţiile financiar-bancare de nivel diferit. care este rezultatul înţelegerii părţilor. constituie piaţa internaţională de credit.  obiectul creditului şi valoarea sa. adică un cadru internaţional de credit. dar se situează în jurul procentului stabilit pe piaţa de credit. În situaţia în care pentru finanţarea unor credite este nevoie de un efort financiar deosebit. Creditarea internaţională Relaţiile de credit pe piaţa mondială dintre instituţiile financiare naţionale sau internaţionale. Acestea alimentează piaţa de credit cu fonduri sub formă de creanţe (în bani) sau sub formă de valoare efectivă (bunuri şi servicii). politică sau monetară. pe de o parte. cu capital format din vărsămintele unor bănci din două sau mai multe ţări partenere. de la plătitor la instituţia financiară. 51 . Băncile mixte sunt bănci specializate la nivel naţional. iar fluxul circulă într-un singur sens. sumele sunt mici. credite ale unor instituţii financiare şi subvenţii de stat.  perceperea unei dobânzi. băncile mixte. Pe plan mondial acţionează FMI. unul de la asigurat la asigurător. 5. acord etc. şi economiile naţionale. Scopul acestei asigurări este de a acoperi în cazul unei pierderi conjuncturale de piaţă sau contractuale de împrumut. în care aduc resurse mai multe state. băncile specializate în comerţ exterior. consorţiile bancare.  condiţionări de natură economică. băncile comerciale. De obicei. pagubele suferite de una din părţi. Consorţiul bancar este format dintr-un grup de bănci instituit anume pentru efectuarea unei operaţiuni financiare de mare anvergură. 4. servicii şi capital). Pe plan naţional.2. Banca Mondială şi afiliatele ei etc. pot participa la creditarea internaţională o serie de instituţii financiar-bancare: banca centrală. acestea preiau lansarea unor emisiuni de titluri sau obligaţii şi plasarea lor pe piaţa financiară. Cotizaţia unei ţări membre către instituţia financiară internaţională.

interesul părţilor. Creditul de scont are o valoare egală cu valoarea nominală a efectelor de comerţ. Acesta este un credit bancar acordat de o bancă din ţara exportatorului direct importatorului. pe termen mijlociu: 1-5 ani c) În funcţie de natura creditului 1. 4. organisme financiare internaţionale sau instituţii publice pentru acoperirea unor necesităţi financiare generale şi nu pentru tranzacţii comerciale. de obicei. credite bancare: care. Totalitatea formelor şi instrumentelor de plată prin care se poate lichida o obligaţie ce rezultă din operaţiuni comerciale. creditul pentru constituirea de depozite Se acordă în cazurile în care este necesară crearea anumitor depozite bancare în diferite ţări sau pentru deschiderea de acreditive cu finanţare la deschidere. formează 52 . credite pentru operaţiuni de import-export Acestea se acordă. 4. 3. schimburi de bunuri şi servicii. pe termen scurt: 6-12 luni 2. care comportă plăţi şi încasări între parteneri şi care pot lua forme diferite dependente de împrejurări. restul urmând a fi achitat sub formă de avans de import Plata se face în aceeaşi valută în care se face creditul. credite pentru nevoi de balanţă. d) În funcţie de modalitatea de acordare sau primire 1. spre deosebire de creditele comerciale acordate unul altuia de către vânzătorul şi cumpărătorul mărfurilor.3. creditul de import (de cumpărător). între ţări. pentru acoperirea unor cecuri. pe termen scurt. 2. de servicii. furnizorul acceptă achitarea valorii mărfii la o dată convenită de părţi. fie exportatorului. creditul de export (de furnizor).Clasificarea creditului a) În funcţie de obiectul de creditare 1. mai puţin taxa de scont reţinută de bănci. 3. prin livrarea de marfă. tranzacţii financiare sau credit internaţional. capacitatea de plată a debitorilor etc. Mijloace şi instrumente de plată internaţionale Pe piaţa internaţională se efectuează. b) În funcţie de durata creditului 1. creditul de scont Acesta este creditul ce se obţine de firmele comerciale. acestea sunt acordate de bănci fie importatorului. credite interguvernamentale. Acest credit este acordat de un exportator importatorului. 2. pentru ca acesta să poată plăti marfa la livrarea ei. 2. condiţii. pentru 80-85% din valoarea contractului. iar la data scadenţei nu au suficiente mijloace de returnare a acestuia. care sunt acordate sau primite de guvern. pentru completarea sau restituirea fondurilor proprii. creditul de cont curent Acesta este acordat de băncile comerciale clienţilor săi. de la bănci prin scontarea efectelor de comerţ rezultate din tranzacţiile comerciale. de care beneficiază un stat în scopul acoperirii soldurilor deficitare ale balanţei de plăţi externe. industriale. creditul de rambursare Este acordat clienţilor care au contractat împrumuturi pe piaţa internaţională. 4.

la dispoziţia titularului de cont. schimbându-se într-un singur sens: cumpărarea de valută convertibilă intrată în ţară. Monede internaţionale Moneda internaţională este moneda cu mare putere liberatorie şi care circulă în afara graniţelor statului emitent. iar valuta în cont se află sub formă de disponibil într-un cont la bancă. După modul de preschimbare a valutelor. acestea pot fi: convertibile. b) să fie liber convertibilă.3. c) să se bucure de o stabilitate pe termen lung.2. monedele internaţionale şi devizele. În urma renunţării pe plan internaţional la definirea monedei naţionale prin conţinutul de aur sau de devize corespunzător valorii sale. după modul de depunere. Valuta în numerar (valută efectivă) se prezintă sub formă de bancnote sau monezi. neconvertibile. Valutele liber-utilizabile sunt valute cu convertibilitate totală recunoscute de FMI şi alte organizaţii financiare internaţionale ca utilizabile pe plan larg în cadrul tranzacţiilor internaţionale şi ca valute negociabile în volum mare. În sfera acestor mijloace de plată sunt cuprinse : valutele. însă sunt utilizate ca instrumente de plată cu putere liberatorie nelimitată şi ca mijloc de rezervă pe plan internaţional.3. Pentru ca o monedă să servească drept valută de rezervă trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: a) să joace un rol important în operaţiunile financiar-valutare internaţionale. Valuta în cont poate fi utilizată. contra unor alte monede naţionale sau internaţionale (emise de un institut financiar-bancar internaţional).1. Valutele neconvertibile participă la un număr restrâns de operaţiuni valutare. Aceste monede îşi menţin identitatea naţională. pe toate pieţele financiare. 4. monedele care se schimbă liber. Unele valute puternice. În acest context se înscriu două categorii de monede internaţionale: 53 . la vedere şi la termen. s-a trecut la definirea puterii ei de cumpărare. ca monedă neconvertibilă. Valutele au calitatea de a realiza lichidarea imediată a obligaţiilor de plată în relaţiile economice internaţionale. emise de ţări cu economie dezvoltată. Valutele se pot clasifica după mai multe criterii. criteriu mai aproape de realitate pentru compararea a două monede naţionale. transferabile şi liber-utilizabile. În această categorie intră următoarele valute: dolarul SUA şi yenul japonez. Valutele Valutele sunt monede naţionale care au circulaţie.mijloacele de plată internaţionale. în mod practic. ea transformându-se la cererea acestuia în valută în numerar. contribuind la transferarea de fonduri pentru un număr restrâns de operaţiuni. Valutele transferabile au un anumit grad de convertibilitate stabilit în cadrul unei înţelegeri pe plan regional. Valuta în cont poate fi. putere de plată şi pot fi constituite rezervă şi în alte ţări decât în cea emitentă. mult apreciate şi căutate pe piaţa financiară pot juca rolul de valută de rezervă. 4. Valutele convertibile sunt. servind ca mijloc de plată şi de rezervă pe piaţa internaţională.

Această monedă îşi stabileşte valoarea tot prin metoda coşului valutar la care participă numai monedele din S. lira otomană ş. se adoptă periodic de către F. Deci. adoptat convenţional ca bază a unui sistem monetar. în această categorie se înscriu cele cinci monede liber-convertibile. sunt: dolarul SUA (40%). D.M.. ele nu pot fi folosite ca mijloace directe de plată. în cont la banca comercială.).S.S. şi. Din prima categorie au făcut parte în evoluţia istorică a finanţelor diferite monede naţionale care au avut circulaţie şi în alte ţări decât cea emitentă. pot totuşi prelua funcţiile unei monede de rezervă. în general. a lichidităţii intenraţionale. în cazul D. D. În prezent.M. În primul rând.S. Această monedă de cont are un curs valutar relativ stabil.U. ci numai prin convertirea lor în alte valute şi au o circulaţie limitată la instituţiile financiare internaţionale (FMI. lira sterlină. De aceea.T.M. în urma erodării poziţiei dolarului SUA ca monedă de rezervă pe plan internaţional. noţiunea de alocare este diferită de cea de împrumut. Unitatea de cont a fost creată pentru a evita unele fluctuaţii de pe piaţă a monedelor naţionale. În al doilea rând.T. alocările de D.M.S. nu sunt rambursabile. EURCO. D.S.I.a.M.T.I.. francul francez (11%) lira sterlină (11%) şi yenul japonez (17%). ridică nivelul deţinerilor acestora în fiecare ţară membră a F.S. sunt puse la dispoziţia membrilor acestei instituţii financiare. de care dispune pentru a cumpăra valută de la alte state membre sau pentru răscumpărarea propriei sale monede de la acestea şi. napoleonul francez. nu îndeplinesc toate funcţiile unei monede internaţionale. reprezintă un drept pentru ţările membre ale F. Deciziile de emisiune (alocare) de D. în proporţii diferite: 54 .S. Unitatea de cont este. ci sunt create de F.a. Banca Reglementelor Internaţionale ş.T.S.T. E. fără ca beneficiarul să fie obligat să efectueze o contraprestaţie proproţional cu cotele de participare la resursele F. prin aceasta. în anumite condiţii.M. Valoarea D. în scopul sporirii rezervelor lor valutare.S. chiar de la F.I. Din cea de-a doua categorie fac parte D.a.T. în mod gratuit.S. băncile centrale..I. au loc.– monede naţionale care datorită unor însuşiri şi împrejurări deosebite capătă caracter de monedă internaţională.I. este bazată pe metoda “coşului valutar” (valoarea medie ponderată a celor mai importante valute). în principiu.S.I. EURO.A. valoare ce nu depinde de situaţia economică sau financiara a unei ţări. lichidităţile sub această formă nu provin din depozite prealabil constituite.. marca germană (21%). pentru a-şi achita către aceste organisme dobânzi sau comisioane datorate.. de a-şi procura de la această instituţie financiară devize pentru plăţi internaţionale.I.M. – instrumente monetare şi unităţi de cont emise de organisme financiare internaţionale.T.T. Reprezentând o lichiditate internaţională creată de F.T. ş. (Drepturile Speciale de Tragere) sunt o unitate de cont emisă de FMI. emisiuni care sunt puse la dispoziţia ţărilor membre. este vorba. Monedele care fac parte din coşul valutar utilizat pentru stabilirea cursului D. Alocările de D.T.I. Creşterea periodică (de regulă la cinci ani) a alocărilor de D. de exemplu.M. EURO monedă emisă în cadrul Sistemului Monetar European este o unitate de cont utilizabilă în ţările din acest sistem.T.E. de un mecanism minuţios conceput pentru alocarea şi utilizarea acestora.S. are dreptul de a utiliza D.M.T. a devenit un etalon monetar internaţional. Un membru al F.T.S. Tranzacţiile ocazionate de utilizarea deţinerilor de D. prin alocare. D. unitatea monetară utilizată pentru înregistrarea în conturile instituţiilor financiar-valutare internaţionale. în principiu la cinci ani.T. prin intermediul băncilor centrale ale statelor participante [13].S.

A. În anul 1975 Banca Europeană de Investiţii a adoptat E.U. De asemenea. compusă din cantităţi anume din monedele C. dar au utilizare de etalon monetar. 10 cenţi. evaluarea lor se face pe bază de coş valutar. Olanda. şi un export de 1.4%). Practic.63186 Franci francezi Escudo portughezi 6. între cele 11 state vest-europene comunitare – Austria.E. un an mai târziu Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului a introdus E.M. au o stabilitate relativ superioară monedelor naţionale. Germania. nu sunt influenţate direct de evoluţia preţurilor.22799 13. urmată de SUA. şi noua monedă unică europeană. cu un PIB total de 7130.97738 Mărci germane 168. cu submultiplii – centul în monezi de 1 cent. 1 Euro.U. 100. Banca Europeană pentru Investiţii a fost prima instituţie care a folosit această unitate pentru obligaţiunile emise de ea. cu 16. Această monedă este ţinută la egalitate cu D. în 1997. 55 . 5 cenţi. reprezintă peste 290 de milioane de locuitori ai Terrei. pentru operaţiunile pe care le efectua. vor circula ca monede. iar din ianuarie 2002 fost pusă în circulaţie moneda EURO.E. pe lângă dolar.01125 Mărci finlandeze Lire italiene 1. la baza comerţului mondial urmând a sta. 2 Euro şi multipli în bancnote de 5. Franţa. Finlanda. Aceste monede internaţionale au fost denumite şi unităţi monetare artificiale. (European Unit of Account) este o unitate de cont europeană. Această monedă a fost utilizată pentru unele emisiuni de obligaţiuni. iar în importul mondial deţine 19. E. 20.E.04 miliarde dolari. Irlanda. se stabileşte trecerea la folosirea în toate calculele. de la această dată.A. În practica de pe piaţă se folosesc de către aceste state monedele lor naţionale. fiind create de diferite organisme financiare internaţionale ca soluţie pentru instabilitatea generalizată a monedelor naţionale.9119 202. bazată pe EURO.2% (SUA.3%. A.692 1957.796244 Lire sterline Guldeni olandezi 40. 50. 10. aria de utilizare a dolarului se restrânge considerabil.40. Uniunea Europeană. Italia.220 Pesetas spaniole [6] Începând cu 1 ianuarie 1999. 20 cenţi şi 50 cenţi. ţinând cont de faptul că statele aderante la Uniunea Monetară. este practic spre sfârşit. pentru înregistrările în conturile sale.7844 2.8 miliarde dolari în acelaşi an. Zona celor 11 state ce au trecut la EURO a şi primit deja denumirea de “EUROLAND”. deţine o pondere de 20% în exportul mondial.61 1 EURO este egal cu: Franci belgieni 0. Luxemburg.S. îndeplinesc funcţii monetare limitate.E. pe baza unui coş valutar format din monedele ţărilor membre. 2 cenţi.871. (Assian Monetary Unit) este o monedă folosită de Uniunea de Cliring Asiatică pentru tranzacţii între ţările membre.7844 Franci luxemburghezi Şilingi austrieci 6.A.U. Portugalia şi Spania. Era dominaţiei totale a dolarului SUA.T. EURCO (European Compozit Unit) este o unitate de cont creditată de C.U. 20. Ele sunt instrumente de plată cu circulaţie limitată. de asemenea. 200 şi 500 EURO. Belgia. în contractele comerciale şi în raporturile monetare ca unitate monetară unică EURO.

ceea ce ar putea să-l afecteze pe cumpărător. scrisoarea de garanţie bancară sau ordinul de plată). d) Incasso-ul documentar reprezintă o modalitate de plată folosită atunci când încrederea între parteneri legată de îndeplinirea obligaţiilor contractuale este mai mare decât în cazul acreditivului documentar. În principiu. pe baza prezentării din partea acestuia a unor documente specificate în mod expres în scrisoarea de deschidere a acreditivului. Principalul dezavantaj constă în posibilitatea riscului de refuz a plăţii din partea importatorului. Ea presupune o bună cunoaştere şi încrederea reciprocă a partenerilor. în cazul incasso-ului băncile nu se angajează la plată. În al doilea rând. banca sa se angajează direct faţă de vânzător să-i plătească o sumă de bani determinată. Acest angajament bancar este independent de solvabilitatea cumpărătorului. în care ambii parteneri au încredere şi care foloseşte în acest scop acreditivul documentar. În practică sunt utilizate atât tehnici simple (plata facturii şi plata la predarea mărfii). Aceasta constă în faptul că vânzătorul mărfii instructează pe cărăuş (firma de transport) să prezinte marfa destinatarului livrării şi să o predea contra plăţii în numerar sau prin cec. Astfel apar interese contradictorii.4. care fac dovada livrării mărfii şi pe care banca cumpărătorului (importatorului) le eliberează acestuia numai contra plată. Spre deosebire de acreditiv. modul de funcţionare al incasso-ului documentar presupune ca banca vânzătorului (expeditorului) să remită spre încasare băncii cumpărătorului (importatorului) documentele depuse de vânzător (exportator). dar şi tehnici mai complexe (acreditivul documentar.4. Această tehnică implică 3 părţi: exportatorul. ele având doar rolul de gestionare a documentelor. Deci. în primul rând. Modalităţile şi acordurile de plată internaţionale Modalităţile de plată sunt tehnici utilizate pentru încasarea contravalorii mărfii în tranzacţiile internaţionale. exportatorul trimite factura comercială direct la cumpărător. Mecanismul operaţiunii este foarte simplu: după ce şi-a îndeplinit obligaţiile de livrare. care va plăti contravaloarea acesteia la data stabilită prin contract. c) Acreditivul documentar Este una din modalităţile de plată cele mai uzitate. incasso-ul documentar. Folosirea preferenţială a acreditivului documentar în schimburile de mărfuri internaţionale se explică. importatorul. la cererea cumpărătorului. prin perioada destul de îndelungată din momentul în care vânzătorul a expediat marfa şi până când cumpărătorul poate dispune de ea. b) Plata la predarea mărfii (cash on delivery – COD) se utilizează pentru tranzacţii de valoare redusă şi au avantajul uşurinţei de realizare. părţile contractante nefiind în relaţie directă. rămân deseori în imposibilitatea de a culege informaţii precise asupra posibilităţii şi solvabilităţii lor. caz în care apare a treia parte – o bancă. a) Plata facturii Plata contra factură este o tehnică simplă utilizată pentru tranzacţii de valoare mică sau în relaţiile dintre firmele aparţinând aceluiaşi grup. cărăuşul. 56 . de acordul acestuia privind marfa sau alte împrejurări care s-ar ivi după expedierea mărfii şi care ar putea determina pe cumpărător să refuze plata.

Japonia. orice disponibilitate în bănci care funcţionează în afara teritoriului statului emitent al monedei respective. Spre deosebire de celelalte modalităţi de decontare. a fost cazul dolarilor depuşi la o bancă sau aparţinând unei organizaţii din afara SUA. Băncile nu erau obligate să respecte anumite reguli privind lichiditatea sau de a menţine un anumit nivel al resurselor faţă de banca centrală. în prezent. Aceste bănci se numesc eurobănci. – garanţia bancară de bună execuţie. din proprie iniţiativă sau la cererea unui client. Australia). – garanţia bancară de restituire a avansului. e) Ordinul de plată reprezintă o dispoziţie dată de o bancă altei bănci. Eurovalutele. a determinat sistemul bancar american să se adapteze. Iniţial. economică şi condiţii legale de desfăşurare. care se utilizează îndeosebi în ţările de influenţă bancară anglo-saxonă (Marea Britanie. Prin eurovalute se înţelege. cea mai asiguratorie modalitate de decontare din cadrul relaţiilor de plăţi externe o reprezintă scrisoarea de garanţie bancară. Se recomandă folosirea ordinului de plată ca modalitate de decontare numai în situaţia în care există o încredere absolută între parteneri. Scrisoarea de credit comercială este un document prin care banca emitentă se angajează în mod irevocabil faţă de exportator. fie prin plată (dacă tratele sunt la vedere) sau prin acceptare (dacă tratele sunt la termen) cu condiţia ca. Ea a apărut în SUA.5. – în ţara importatorului există stabilitate politică. Tipurile de garanţii bancare în funcţie de obiectul contractului respectiv sunt: – garanţia bancară pentru licitaţii. iar dolarii deţinuţi de ele. ordinul de plată are un caracter revocabil până la executare. adică până în momentul în care beneficiarul a încasat banii. – capacitatea şi bunăvoinţa cumpărătorului de a plăti nu sunt în dubiu. Garanţia bancară este o obligaţie irevocabilă de plată a unei bănci în cazul neîndeplinirii condiţiilor contractuale de către o terţă parte şi reprezintă un angajament separat şi independent de datoria ordonatorului sau de relaţia contractuală dintre acesta şi beneficiar (creditor). prin formula scrisorii de credit. să fie prezentate şi documentele menţionate în scrisoarea de credit prin care se atestă expedierea mărfii. odată cu tratele. g) Scrisorile de credit sunt variante ale acreditivului. 57 . de a plăti unui beneficiar o sumă de bani care acoperă obligaţii ale debitorului faţă de creditor. – ţara importatorului nu impune nici o restricţie importatorului şi plăţilor. Eurocreditele Eurovalutele. f) Scrisoarea de garanţie bancară Din punctul de vedere al angajamentului asumat de către o bancă. eurodolari. să onoreze cambiile trase asupra ei de către acesta. libertate obţinută în schimbul plăţii unei taxe de licenţă. O garanţie bancară presupune ca banca să plătească la prima cerere numai dacă au fost îndeplinite condiţiile din scrisoarea de garanţie. Fenomenul a avut loc în scopul de a evita restricţiile monetare şi cele ale ieşirii de fonduri din această ţară. unde legea federală neautorizând băncile naţionale să emită garanţii. 4.Folosirea incasso-ului documentar este recomandată numai dacă: – vânzătorul şi cumpărătorul au încredere unul în celălalt.

dar banca lead manager este. din ţara beneficiarului. societăţi transnaţionale. Mecanismul mobilizării eurocreditelor constă. Depunerile în cont de eurodolari pot proveni de la organisme internaţionale. Pentru ca o operaţie comercială să fie calificată drept operaţie în eurovalută. – stabilirea condiţiilor creditului.  comoditate relativă. respectiv rata dobânzii la creditele pe termen scurt de pe piaţa interbancară londoneză. Eurocreditele reprezintă o mobilizare de capitaluri pe termen mediu.  nici una din părţile contractante să nu fie rezident al ţării emitente a valutei folosite. dacă în cazul împrumutului euroobligatar există numai obligaţia plasării titlurilor şi posibilitatea de a le menţine. de regulă purtând scadenţe între 3 şi 8 ani. de regulă. se încheie contractul de credit. consorţiul este internaţional. sub conducerea unei bănci coordonatoare (lead manager). în principal. scadenţa. Operaţiunile în eurovalute pot prezenta următoarele avantaje:  un profit mai mare pentru depunător. transferând nivelul asupra unor deţinători. eurobănci.  securitate sporită: depunătorul de eurovalută în eurobănci scapă de restricţiile autorităţilor emitente ale valutei respective. organizează şi coordonează consorţiul şi acţionează ca mandatar al acestuia.Prefixul euro nu mai indică neapărat situarea băncii în Europa. aceasta putând fi situată în orice parte a lumii. în cazul eurocreditelor băncile se obligă să acorde efectiv o parte din împrumutul total. 58 . eurocreditele devin active ale băncilor care au participat la acordarea împrumutului. Eurocreditele poartă o dobândă bazată pe LIBOR (London InterBank Offered Rate). să stimuleze creditul. acţionând ca mandatar al consorţiului. prin apelare la piaţa eurodevizelor. – organizarea de către banca lead manager a consorţiului bancar care va acorda împrumutul. moneda în care se face creditarea. agenţi de bursă etc. – constituirea grupului de coordonare a operaţiunii şi stabilirea cotelor de credit între băncile consorţiului. pentru aceasta ei primesc un comision de management. care reprezintă nucleul propriu-zis al consorţiului. din următoarele etape [21]: – stabilirea contractului între beneficiarul creditului şi banca care coordonează operaţiunea. care se adaugă la costul creditului. deci. ele se pot face la cea mai apropiată şi mai convenabilă eurobancă. câştigată prin faptul că depunerile nu se mai fac obligatoriu numai în ţara de origine a valutei. Aceasta din urmă încheie contractul cu beneficiarul. trebuie îndeplinite două condiţii:  valuta utilizată să fie străină faţă de ţara în care se desfăşoară operaţiunea. Apariţia acestora pe piaţa financiară face să crească fondurile de credit şi. în consecinţă. întreprinderi comerciale. care sunt negociate pe piaţa secundară. costul acestuia. Operaţiuni în eurovalute. În jurul lead managerului se constituie grupul de coordonare (managing group). Spre deosebire de euroobligaţiuni. În general. membrii lui asumându-şi obligaţia de a asigura fiecăruia o anumită cotă din valoarea totală a creditului solicitat. Ele sunt acordate de un grup de bănci constituite într-un consorţiu. deoarece dobânda la depuneri în eurovalute este adesea superioară celei plătite la depunerile în valută. respectiv volumul creditului.

Datoria externă are două categorii de efecte: a) efect amplificator. Pe parcursul anilor. balanţa de plăţi externe înscrie. după cum este vorba despre momentul contractării sau despre perioada de timp pentru care împrumutul a fost contractat. El se determină ca diferenţă dintre suma totală a creditului şi serviciul datoriei externe [13]. altor ţări sau firme şi care se restituie la scadenţă. la activ. în practică. bonitatea clientului etc. la care se adaugă o marjă la nivelul stabilit în momentul încheierii contractului pe toată durata creditării: D = d + spread unde: d – dobânda creditelor pe termen scurt (LIBOR) spread – constantă (în funcţie de durata creditului. produs de diminuarea resurselor interne atât ca urmare a rambursării creditelor care au generat efectul amplificator. respectiv cu suma plătită periodic de către debitor pentru rambursarea treptată a împrumutului. pentru acoperirea cotelor lor.– atragerea de fonduri pe termen scurt de către băncile ce constituie consorţiul. Influenţa împrumuturilor externe asupra balanţei de plăţi externe este diferită.). Această formulă de calcul rezultă din strategia acordării acestor credite. împreună cu dobânda convenită. până la rambursarea totală a împrumutului. cât şi ca urmare a plăţii dobânzilor. Costul acestor împrumuturi (D) include o componentă variabilă. cu dobânda anuală pe care debitorul s-a angajat să o plătească creditorului. 59 . precum şi cu amortizarea. b) efect limitativ. reprezintă anuitatea împrumutului sau serviciul datoriei externe. cu ajutorul căruia se echilibrează balanţa de plăţi externe. suma netă care a fost realizată prin plasarea titlurilor împrumutului pe pieţele externe. cu unele comisioane şi alte speze bancare. balanţa de plăţi externe se încarcă. împreună cu dobânzile aferente.6. cu rol complementar faţă de resursele interne. Datoria externă O formă importantă a fluxurilor externe de capital în economia contemporană o constituie împrumuturile sau creditele externe. reprezentând un element de “finanţare compensatorie” a acesteia. pe un anumit termen. – finalizarea operaţiunii prin remiterea efectivă a fondurilor către beneficiar. cu cât intervalul de timp ce separă cele două efecte este mai mare). Datoria externă este un post de activ. Alături de investiţiile directe şi de portofoliu. Cotele scadente de amortizare a unui împrumut. Ele reprezintă capitalurile care se acordă. comisioanelor şi altor speze bancare la aceste credite (a căror masă este cu atât mai mare. creditul extern face parte dintre resursele exogene ale dezvoltării. Ea este un element de pasiv al balanţei de plăţi externe a statului debitor şi un element de activ pentru creditor. 4. În ultima perioadă. În momentul contractării. o mare extindere au căpătat eurocreditele cu rată a dobânzii flotantă (“roll-over credits”). respectiv atragerea de împrumuturi pe termen scurt pentru acoperirea creditului pe termen mediu. de către firmele străine sau de către state. generat de utilizarea resurselor externe atrase. la pasiv. De aceea. trebuie avute în vedere condiţiile în care îmbinarea celor două efecte pot avea urmări pozitive asupra dezvoltării. Transferul net către debitori este partea din creditul extern care poate servi efectiv pentru dezvoltare ori pentru importuri.

iar echilibrele macroeconomice ale unei economii deschise nu sunt afectate. Cu alte cuvinte. În acelaşi timp şi credibilitatea externă a ţării se micşorează. rata serviciului datoriei externe. domeniilor în care există o îndelungată tradiţie şi care dispun de forţă de muncă necesară efectuării unor investiţii în obiective vitale pentru dezvoltarea economică. Ea face parte. prin ea însăşi. din acel an (limita critică se consideră a fi 80%) şi ca raport dintre acest sold şi exportul de mărfuri şi servicii realizat în perioada respectivă (limita critică considerată 100%). iar creditul acordat. dar şi pentru dezvoltarea comerţului internaţional. care poate fi utilizat pentru plata serviciului datoriei externe şi indică. În economia mondială contemporană. dintre resursele exogene ale dezvoltării. în timp ce folosirea lor mai ales pentru rambursarea datoriei externe sau pentru satisfacerea nevoilor de consum imediate determină alte tipuri de efecte: pe termen scurt. ocupă un loc important. calculată ca raportul dintre serviciul datoriei externe din perioada analizată şi exportul de mărfuri şi servicii din perioada respectivă (limita critică fiind considerată 20%). pentru multe ţări. eforturile ţărilor în curs de dezvoltare pentru creşterea lor economică trebuie să fie însoţite de sprijinul financiar internaţional. Totodată. Ca urmare.Astfel. principala problemă în finanţarea externă este nu numai găsirea de soluţii pentru datoria nerambursabilă. determinat ca raport dintre soldul datoriei externe la sfârşitul anului analizat şi P. industria uşoară. ramurilor economice dotate cu resurse interne. cum ar fi: agricultura. Pentru a deveni un factor al creşterii economice şi echilibrului dezvoltării. putându-se achita anuităţile la scadenţă. nivelul îndatorării maxime constituie limita ce nu trebuie depăşită pentru menţinerea capacităţii de a suporta serviciul datoriei externe. dar efectul pe termen lung este doar acela de a crea o cerere în avans asupra unor venituri viitoare. creditele externe trebuie să fie destinate. devenind tot mai restrictive condiţiile cerute de partenerii externi. în cercetarea procesului de îndatorare externă trebuie luaţi în considerare nivelul şi evoluţia unor indicatori semnificativi: gradul de îndatorare externă. Un efect important al crizei valutar-financiare declanşată în anii '80 a fost creşterea fără precedent a datoriei externe a ţărilor în curs de dezvoltare. care să ducă la sporirea contribuţiei acestuia la stimularea dezvoltării economice a ţărilor în curs de dezvoltare. în condiţiile în care creditele sunt utilizate în procesele productive. infuziei de tehnologii moderne cu impact deosebit asupra modernizării structurii economiei ţării şi creşterii competitivităţii produselor pe piaţa mondială. în condiţii avantajoase sau preferenţiale. în dinamica ei. Impactul pozitiv al creditului extern este posibil în cadrul unor relaţii valutar-financiare internaţionale. Rezultă deci că. industria alimentară. dacă este un factor real al creşterii şi dezvoltării economice durabile. structura economiei naţionale se modifică. El reprezintă procentul din încasările din export. 60 . Astfel. în acelaşi timp. în abordarea corectă a datoriei externe. trebuie să se aibă în vedere situaţia reală. reducându-se sever posibilităţile de realizare a echilibrului balanţei de plăţi externe. a fiecărei ţări în parte. Datoria externă nu este.B. în economia contemporană. un fenomen negativ. sporirea în continuare a creditelor externe poate deveni împovărătoare. În condiţiile “crizei datoriilor” apărută în anii 1981-1982. creşterea datoriei care se poate suporta fără probleme deosebite . Impactul creditelor externe asupra economiei naţionale este în funcţie de destinaţia şi de modul de utilizare a acestora.I. dacă serviciul datoriei externe se ridică peste o anumită mărime. turismul. contribuie la finanţarea unor importuri care vizează ameliorarea condiţiilor de viaţă. strategia în domeniul datoriei externe trebuie să aibă în vedere şi resursele din care se vor rambursa împrumuturile contractate şi deci riscul acumulării unui volum prea mare a datoriei externe pe termen lung. în primul rând.

a creditelor acordate în condiţii împovărătoare. Înfăptuirea obiectivelor reformei economice în România. Este necesar să se stabilească şi să se respecte priorităţi fundamentate economic şi social privind volumul optim de credite externe. facilităţilor pe care le oferă diverşi creditori şi avantajelor economico-financiare ce se pot obţine de la un credit sau altul. îndreptate cu prioritate spre retehnologizare sau restructurare şi care să amplifice capacitatea partenerială a economiei româneşti. modernizarea economiei naţionale. restructurarea şi retehnologizarea ramurilor economiei naţionale necesită mari resurse financiare. gradul de îndatorare nu trebuie să depăşească anumite limite.Totodată. alături de resursele externe sub forma investiţiilor de capital străin. constituind. De asemenea. creditele externe. Acumularea unui important debit al datoriei externe este. stabilirea cu mai mare 61 . care să permită înfăptuirea reformei economice.B. sub orice formă. în sine. Rezultă necesitatea imperioasă a reducerii substanţiale şi rapide a datoriei externe destinată consumului economiei şi populaţiei. astfel încât recurgerea la credite externe să constituie un factor care să contribuie la înfăptuirea restructurării şi modernizării economiei naţionale. Nu recurgerea la credite externe poate fi un fenomen negativ sau îngrijorător. să prevină generarea unui dezechilibru extern periculos pentru independenţa şi suveranitatea naţională. O problemă de cea mai mare însemnătate şi responsabilitate privind creditele externe este prevenirea îndatorării externe a României pentru consum şi utilizarea creditelor externe pentru a obţine în economie efecte benefice scontate. Ca urmare. având în vedere interesele majore şi de durată ale dezvoltării economiei româneşti. o ipotecă mare asupra generaţiilor viitoare. indiferent de forma lor. în cadrul cărora un rol complementar important îl pot avea. deciziile legate de datoria externă trebuie să fie fundamentate pe o strategie pe termen mediu şi lung. o dată cu sporirea profunzimi analizelor privind dinamica şi structura creditelor externe. ci scopul şi rezultatele utilizării împrumuturilor. ale infuziei de tehnică şi tehnologie avansate. ca factor al dezvoltării. ceea ce este mai grav. potrivit intereselor economiei naţionale. În acelaşi timp. un proces dureros pentru ţările cu exporturi care au pondere redusă în P. creditele externe. trebuie să se bazeze pe studii temeinice de fezabilitate. şi ca urmare a reducerii drastice a rezervelor internaţionale. Totodată. trebuie să se exercite o supraveghere mai severă pentru agenţii economici care utilizează creditele externe contractate direct de către stat sau garantate de către stat. pentru ca acesta să fie un factor propulsor al progresului economic al ţării.I. trebuie avut în vedere şi faptul că o datorie externă importantă atrage după sine alocarea pentru plata serviciului acesteia a unei mari părţi a intrărilor în valută convertibilă. respectiv extinderea sferei de contractare a împrumuturilor. în acest caz. Angajarea creditelor externe. şi. serviciul datoriei externe devine suportabil şi nu se transformă într-un factor împovărător pentru economia naţională şi pentru generaţiile viitoare. destinaţia acestora. În vederea creşterii eficienţei creditului extern. a tranziţiei la economia de piaţă. ale creşterii productivităţii factorilor de producţie şi sporirii potenţialului concurenţial pe piaţa externă. În asemenea condiţii. evitarea. realizarea unor obiective de investiţii de importanţă vitală pentru procesul restructurării şi retehnologizării. a rezultatelor obţinute prin utilizarea lor. determinând scăderea substanţială a investiţiilor. care să fie generatoare de profit şi să influenţeze sporirea competitivităţii mărfurilor româneşti pe piaţa externă. nu trebuie să aibă prioritate faţă de atragerea investiţiilor străine directe de capital cu performanţe productive de vârf. cu competitivitate redusă. politica de contractare a împrumuturilor externe trebuie să urmărească promovarea anumitor secvenţialităţi şi priorităţi. crearea de noi locuri de muncă.

pe baza unei formule care ia în calcul P. printr-o instituţie specializată care să 62 . Resursele financiare ale F.T.I.I.M. mai includ: creditele puse la dispoziţia sa de către unele ţări industrializate sau ţări arabe cu venituri mari din exploatarea resurselor petroliere.I.M. reprezentând o pondere de 0. În conformitate cu prevederile statutare.M.S.) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.T. sunt: promovarea cooperării monetare internaţionale. depinde numărul de voturi al fiecărui stat în Consiliul Guvernatorilor F.R. Este vorba de Fondul Monetar Internaţional (F.M.I. sau valute convertibile. iar 75% în monedă naţională. Ele se revizuiesc periodic (de regulă la 5 ani). la 15 decembrie 1972. datorită diversităţii problemelor şi situaţiilor din diferite zone ale globului şi din ţările lumii. etc.B.A. România a devenit membră a F.exigenţă a răspunderilor pentru beneficiarii împrumuturilor.M..).. Cu alte cuvinte. (circa 230 mld. ţările care aderă la F. Contribuţia fiecărei ţări membre este stabilită. cote.S. o dată cu depunerea instrumentelor de ratificare la Washington.U. În privinţa resurselor financiare ale F. Fondul Monetar Internaţional.S. în acelaşi timp.M..M.T.I. Astfel. efectuate integral la aderare. El numără în prezent 179 de ţări membre şi deţine un capital total de 144. exprimate în D. precum şi volumul şi natura creditelor de care poate el beneficia. locul principal îl ocupă vărsămintele efectuate de statele membre la dispoziţia sa. renunţarea la practici monetare discriminatorii. înfiinţarea a două organisme financiar-valutare. de către F. la cerere..I. respectiv. ţările participante au decis. În decursul anilor. la 20 iunie 1990. numite cote de participare sau cote-părţi. dolari S.M.I.T.8 miliarde D. cu sediul la Washington. cota ţării noastre era de 754.M.52% din total. este cel mai important organism de cooperare din domeniul relaţiilor valutar-financiare dintre state şi prima încercare de instituţionalizare a lor. Instituţii monetar-financiare internaţionale [13] În scopul supravegherii şi sprijinirii aplicării sistemului monetar-valutar internaţional creat în 1944.I. Cotele-părţi sunt vărsate în proporţie de 25% în D. furnizarea de date economice şi financiare necesare pentru operaţiunile Fondului.. ca organism financiar internaţional. îşi asumă anumite obligaţii: renunţarea la restricţii asupra efectuării de plăţi valutare şi transferuri pentru tranzacţiile internaţionale curente.7.D. Obiectivele principale urmărite de F. veniturile provenite din dobânzile percepute pentru împrumuturile (facilităţile) acordate.. ponderea exportului în venitul naţional şi alţi indicatori care caracterizează nivelul dezvoltării economice şi financiare a ţării respective. D. acest sistem instituţional a fost completat cu alte instituţii de profil. În funcţie de mărimea acestor vărsăminte şi. convertibilitatea. a sumelor în moneda proprie deţinute de alte state (rezultat al unor tranzacţii curente). prin hotărârea Conferinţei de la Bretton Woods.. urma să se desfăşoare activitatea monetarfinanciară internaţională. Aceste vărsăminte devin proprietatea Fondului şi sunt plătite. În jurul acestora. alte venituri provenind din investiţii proprii ale F. 4. prevenirea irosirii resurselor exogene obţinute pe calea creditelor externe sau folosirea lor cu rezultate nesemnificative pentru progresul economic al ţării este o altă latură importantă a strategiei privind datoria externă.I. iar numărul de voturi de care ea beneficia se ridica la 7791. la aderare. potrivit cu dispoziţiile statutare.I.).I.I. după majorarea cotelor stabilite de Consiliul Guvernatorilor F.1 mil. rezervele monetare.M.S.

asigure cadrul şi mecanismele necesare consultării şi colaborării între ţările membre.T. realizării stabilităţii cursurilor de schimb valutar. facilităţile de finanţare compensatorii sprijină statele în asigurarea importurilor de cereale în situaţii excepţionale.. care se bucură de o largă utilizare. Trebuie precizat şi faptul că. a unor cantităţi de monede (convertibile şi utilizate în mod curent ca mijloace de plată internaţionale) ale ţărilor membre sau D.M. servicii şi fluxurilor de capital. instituit şi promovat de F.I. pentru membrii săi a fost extinsă şi la alte împrumuturi specifice. joacă rolul de intermediar.I. În acelaşi timp. iar în unele cazuri. să depună toate eforturile pentru ca politica sa economică şi financiară să 63 .I. În acest mod.M.I. pot obţine. pe baza unui program de reformă economică.I. devize utilizate în mod curent în plăţile internaţionale sau D. F. prin facilitarea accesului la resursele Fondului. pentru statele membre. nefiind o bancă internaţională. numită “a rezervei” şi de patru tranşe de credit curente (câte una pe an). ci o instituţie financiară internaţională. Pentru a-şi suplimenta resursele lor de lichidităţi în vederea acoperirii nevoilor.M.I.M. ele se obligă ca.M. ţările membre pot beneficia. Acestea se acordă ţărilor în dificultate. proporţională cu cota de participare. Sistemul specific de acordare a creditelor este cel al tragerilor.M. F. facilităţi suplimentare. ţările membre pot beneficia de o tranşă. în cadrul facilităţilor de finanţare.I. programele de ajustare macroeconomică pe termen mediu ale ţărilor membre sunt sprijinite prin facilităţi de ajustare structurală şi de facilităţi de ajustare structurală de consolidare. credite în volum de până la şase ori cota de participare. în total.S. Prin operaţiunile respective nu se modifică valoarea totală a lichidităţilor deţinute de Fond. ţările membre ale F. în schimbul monedei naţionale echivalente. ci numai structura acestor resurse. sprijinirea ţărilor membre în corectarea deficitelor temporare ale balanţelor de plăţi. ţara care recurge la tragere. Potrivit diferitelor mecanisme de creditare. punând la dispoziţia Fondului sume echivalente în moneda naţională.M. eliminarea restricţiilor valutare care frânează dezvoltarea comerţului internaţional.. îl constituie crearea cadrului favorabil intensificării schimburilor internaţionale de bunuri materiale. Astfel. Totodată. “de răscumpărare”. adică să remită F. denumite stand-by.T.M. şi anume. Deoarece scopul principal al F.. altele în cuantumuri ce depăşesc aceste cote (facilităţi extinse). creşterea lichidităţii internaţionale prin echilibrarea balanţelor de plăţi şi consolidarea monedelor naţionale. promovarea stabilităţii valutare şi evitarea practicilor de depreciere concurenţială a cursurilor de schimb. facilitarea expansiunii şi creşterii echilibrate a schimburilor internaţionale. este orientat spre scopul său principal. a fost extins sprijinul financiar al F. statele membre obţin mijloace de plată pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe. care să ducă la utilizarea eficientă a resurselor statelor membre. să efectueze operaţia inversă. fiecare ţară membră este obligată. unele fiind în limita cotelor de participare. pe când celelalte se acordă în condiţii a căror complexitate sporeşte de la o tranşă la alta. pune la dispoziţia ţărilor membre o serie de facilităţi. prin acordarea de împrumuturi specifice. iar mecanismul de finanţare a stocurilor tampon se acordă ţărilor în dezvoltare pentru stocarea de produse primare..M.M.M. pe baza cărora beneficiarulpoate dispune de o linie de credit. În acest mod.M.S.I. în scopul reducerii ofertei pe pieţele internaţionale. În ultimul timp. activitatea de sprijin financiar al F. în termen de 3-5 ani (şi în mod excepţional în 7 sau 10 ani).I. prin statutul F. Astfel. pe diferite valute.I.I. nu acordă credite în sensul bancar al noţiunii. şi de acorduri de credite speciale. Sistemul de creditare al F.I. pe lângă tragerile pe tranşe. asigurate de Fond. procedează la cumpărarea de la F. Tranşa primă (“a rezervei”) este acordată fără nici o condiţie. De asemenea. Acest sistem constă în aceea că. F.

I.I. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B. B.D. Ea este cunoscută mai mult sub denumirea de Banca Mondială.I.R. De aceea. pot adera numai statele membre ale F. respectiv Grupul Băncii Mondiale. conform acordurilor de la Bretton Woods. Ele sunt vărsate în proporţie de 10%. având dreptul să-l solicite atunci când va avea nevoie.. sunt stabilite similar şi după aceleaşi criterii ca şi în cazul F. De aceea. deşi au personalitate juridică şi fonduri separate. are un capital important rezultat din cotele subscrise ale ţărilor membre.M.I.L.D.D. astfel încât să fie luate în considerare cele mai urgente şi eficiente proiecte.M. un sistem bancar. caz 64 . împreună cu cele două agenţii specializate ale sale înfiinţate ulterior – Corporaţia Financiară Internaţională (C. devine. De aceea. utilizează atât capitalul propriu. şi membră a acestei bănci.D. În cazul în care guvernul unei ţări nu-şi respectă angajamentele asumate prin acest document sau refuză să realizeze programul de redresare şi măsurile pe care el însuşi le-a propus.D. Volumul împrumuturilor acordate nu depinde.M.I. B.R. nivelul dobânzilor practicate depinde de însăşi condiţiile în care sunt obţinute resursele financiare de către bancă.R. din propriile operaţiuni bancare. Disponibilizarea tranşelor de credit în valută are loc în funcţie de îndeplinirea unor criterii de performanţă convenite în cadrul acordului şi cuprinse într-un memorandum privind politicile economice ale ţării respective. B. Cotele subscrise de ţările membre la capitalul B. Fondul exercită o supraveghere permanentă asupra politicilor economice şi financiare ale ţărilor membre. facilităţile de finanţare care depăşesc limita cotei de participare.I.I. constituind pentru bancă o importantă rezervă. în realitate. iar 9% se varsă în moneda naţională şi nu se poate da cu împrumut decât cu acordul ţării emitente a monedei. cât şi .R.I.D. respectiv facilitatea extinsă. o structură similară şi folosesc chiar acelaşi personal.I.) şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (A. prin acordarea de împrumuturi pe termen lung.) constituie.R. în condiţiile unei stabilităţi relative a preţurilor.F. În acest sens.I.R. deoarece. el adoptă principii generale care să îndrume statele respective în direcţia realizării obiectivelor F. venituri obţinute din dobânzi şi comisioane percepute la creditele acordate. coordonarea împrumuturilor acordate de ea cu împrumuturile obţinute pe alte căi. de cota de participare la capitalul social. Fondul "sancţionează" prin blocarea împrumutului atât timp cât beneficiarul tergiversează luarea măsurilor corespunzătoare. În consecinţă. din care o tranşă de 1% în aur sau în dolari liber utilizabili de către bancă pentru acordarea de împrumuturi..I. în scopul depăşirii unor dificultăţi generate de dezechilibre structurale ale balanţelor de plăţi externe.) este cel de-al doilea organism creat de către Conferinţa Monetară şi Financiară Internaţională din 1944 şi care a început să funcţioneze din anul 1946.D.I.D. pe pieţele ţărilor membre şi Elveţia) etc.R.M. mijloacele financiare obţinute prin plasarea pe pieţele financiare a obligaţiunilor emise sau contracte directe cu băncile centrale ale statelor membre.I. B. Împrumuturile sunt acordate fie guvernelor.M. ca la F. până la 20 de ani şi numai în valută convertibilă. Cele două agenţii. au în fapt obiective comune ca şi B.D. La B. dar principalele resurse financiare provin din: venituri nete rezultate. o ţara care a aderat la F. Restul de 90% nu este vărsat. deoarece desfăşurarea activităţii băncii presupune respectarea anumitor condiţii privind aporturile monetarfinanciare internaţionale înscrise în statutul F. Pentru a asigura îndeplinirea acestor obligaţii. se acordă pe baza unor programe financiare pe termen mijlociu.capital împrumutat. împrumuturi de capital contractate pe pieţele financiare (în general. fie unor organizaţii publice sau particulare. ori chiar sistează definitiv derularea împrumutului.R. sprijină reconstrucţia şi progresul ţărilor în curs de dezvoltare.ducă la înfăptuirea obiectivelor în direcţia creşterii economice de durată.I.în mare măsură .M.I.

Deciziile de acordare a creditelor de către B. asistenţă pentru privatizări. acest sprijin se materializează printr-un aport complex financiar.. încurajarea statelor occidentale de a investi în această zonă a continentului european. căi ferate. tehnic etc. poduri.D. în domeniul transporturilor se poate credita construirea de autostrăzi.I.R. care a luat fiinţă în 1989 şi a început să funcţioneze efectiv din anul 1991. Astfel de împrumuturi sunt realizabile.I. Totodată.D. Ea îmbină funcţiile de organism financiar internaţional cu cele ale unei bănci de afaceri. instalaţii de telecomunicaţii. E. în domeniul serviciilor publice se pot obţine credite pentru construirea de reţele pentru alimentarea cu apă. în sectorul educaţiei. sporirea şeptelului. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare urmăreşte realizarea aceloraşi scopuri ca şi B. silvicultură etc.R. iar capitalul este stabilit la 10 mld. Corporaţia Financiară Internaţională a luat fiinţă. pentru a fi aprobată acordarea creditului.D.U. cât şi străin. achiziţii şi pentru formarea de societăţi mixte.A..marea majoritate fiind ţări europene şi două organisme financiare.I. şosele. îndeplinindu-şi obligaţiile în 65 . în acest scop.D. modernizarea. cu o perioada de graţie de 10 ani. pentru că resursele financiare respective provin din redistribuirea profitului B. urmărind scopuri productive şi stimularea creşterii economice în ţările beneficiare în curs de dezvoltare. România se află în rândul celor opt state fondatoare din Europa Centrală şi de Est. fuzionări. dolari S. Ea are ca membri fondatori 40 de ţări . precum şi existenţa siguranţei bunei lor administrări în fazele de execuţie şi în exploatare. aeroporturi. juridic.I. de a asista ţările cele mai slab dezvoltate în promovarea sectorului privat în economie şi în a le sprijini în mobilizarea. pot fi creditate construirea. Destinaţia împrumuturilor este de 40% pentru sectorul public şi 60% pentru cel privat.R. în sprijinirea ţărilor membre cele mai puţin dezvoltate. reconstruirea.R. De aceea. acordă împrumuturi numai pentru ţările aflate în procesul tranziţiei la economia de piaţă din Europa Centrală şi de Est.R. din subvenţii ale membrilor (în special a ţărilor celor mai industrializate) etc. Obiectivele creditate sunt diverse: în industrie. şi-a dezvoltat legăturile de cooperare cu acestea. condiţiile de acordare a creditelor sunt deosebit de avantajoase: creditele nu sunt purtătoare de dobânzi.E. sprijinind obiective publice destinate dezvoltării şi extinderii sectorului privat în aceste ţări.I. asanări.D. ţară membră a organizaţiilor monetar-financiare internaţionale prezentate mai sus.D. cât şi tehnic.C. proiectele sunt analizate şi de experţii B. (circa 12 mld. conducte de aducţiune. se creditează proiecte pentru realizarea de irigaţii. însilozări. în agricultură. retehnologizarea de unităţi pentru toate tipurile de activităţi în acest domeniu.). De aceea.E. însă are în vedere ţările cele mai puţin dezvoltate şi.) este o nouă instituţie bancară internaţională. în consecinţă. obiective pentru transportul energiei electrice şi termice. în scopul de a completa operaţiunile B. termen de rambursare 50 de ani. se bazează pe considerente economice.D. Ele au în vedere proiectele bine fundamentate atât din punct de vedere economic.R.. Această instituţie bancară internaţională are ca obiectiv declarat sprijinirea ţărilor din Europa Centrală şi de Est în procesul tranziţiei la economia de piaţă. cât şi prin investiţii directe şi de portofoliu. banca creditează cheltuieli pentru producţia de manuale. servicii pentru toate treptele de învăţământ etc. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B. România.U. B. atât a capitalului naţional. Corporaţia Financiară Internaţională are ca principale obiective. Sprijinul financiar acordat ţărilor în cauză se realizează atât prin împrumuturi avantajoase.în care este necesară însă garanţia guvernului.R.

În concluzie. Cuvinte cheie: • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • relaţii valutare şi financiare internaţionale.R. instrumente de plată internaţionale.M. datorie externă. scrisoare de credit comercială. ordin de plată. orice schimb de bunuri şi servicii între economiile naţionale dă naştere unor raporturi băneşti denumite generic relaţii valutare şi financiare internaţionale. ţara noastră a beneficiat de credite. plasament internaţional de titluri. ca membră a F. asigurare internaţională. reasigurare internaţională.I.. s-a bucurat de asistenţă.D. în diverse domenii.R. finanţare internaţională. Relaţiile financiar valutare cuprind atât legăturile derivate din schimburile de mărfuri. De asemenea. dar şi pentru realizarea unor obiective economice şi sociale. din partea acestor organisme.calitate de ţară membră. valute.E. 66 . eurocredite. incasso documentar. creditare internaţională. Relaţiile valutar-financiare internaţionale contribuie la realizarea circuitului economic mondial dintre economiile naţionale şi diferitele instituţii şi organisme internaţionale. eurovalute. contribuind totodată la luarea deciziilor privind activitatea organismelor respective şi la restructurarea relaţiilor monetar-financiare internaţionale. mijloace de plată internaţionale. cât şi relaţiile de credit internaţional şi transferurile de capital şi asigurările internaţionale.I.D. Drepturi Speciale de Tragere. garanţie bancară.. şi B. investiţii internaţionale directe. mai ales pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe. monede internaţionale. ajutor financiar internaţional. B. acreditiv documentar.

Care sunt operaţiunile de finanţare internaţională? 5. Care sunt componentele sistemului financiar-valutar internaţional? 67 . constituirea şi utilizarea resurselor financiare de creditare şi de finanţare. Cum se poate defini finanţarea internaţională? 4. asigurările internaţionale. cooperarea tehnico-ştiinţifică internaţională. Care sunt efectele datoriei externe? 10. b) relaţiile financiar-valutare cuprind legăturile derivate din schimburile de mărfuri. Ce reprezintă piaţa internaţională de credit? 6. Ce se înţelege prin eurovalute şi care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o operaţiune comercială pentru a fi calificată drept operaţiune în eurovalute? 9. schimburile de servicii. Care sunt criteriile după care se clasifică creditele pe piaţa internaţională? 7. Cum pot fi definite relaţiile valutare şi financiare internaţionale? 2. Ce reprezintă mijloacele de plată internaţională? 8.Teste de control şi autoevaluare: 1. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate? a) relaţiile financiare internaţionale contribuie la realizarea circuitului economic mondial dintre economiile naţionale şi diferitele instituţii şi organisme internaţionale privind schimburile de mărfuri. c) relaţiile financiar valutare cuprind relaţiile de credit internaţional şi transferurile de capital. 3.

1. cu consecinţe nefaste mai ales asupra ţărilor subdezvoltate. se intensifică disproporţia dintre ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate. financiar şi valutar. – apariţia unor crize mondiale de resurse – criza energetică. – adâncirea şi creşterea complexităţii fenomenului de interdependenţă internaţională. Aceste tendinţe au la bază două fenomene [17]: – unul de natură tehnologică – progresul informaticii. c) intensificarea mişcărilor de capital în circuitul economic internaţional. al comunicaţiilor şi transporturile care fac posibile cele mai sofisticate combinaţii de activităţi productive şi de servicii. 5. – intensificarea rolului unor organizaţii internaţionale. 5. Economia mondială este caracterizată de o serie de mutaţii structurale care fac posibile şi necesare ample proiecte de investiţii internaţionale. – unul de natură economică – reducerea barierelor naturale şi artificiale în calea fluxurilor internaţionale de mărfuri şi servicii. iar în final este evidenţiat rolul investiţiilor străine directe în economiile în curs de dezvoltare şi în economiile în tranziţie. Printre mutaţiile substanţiale în structura economiei mondiale putem menţiona: a) decuplarea economiei produselor secundare de economia produselor primare. d) trecerea la lanţul de distribuţie şi la bursele de mărfuri în locul pieţelor 68 . în principal. a rolului şi evoluţiei investiţiilor străine în economiile naţionale şi impactul lor asupra dezvoltării economiei mondiale. în plan economic. prin următoarele: – creşterea producţiei materiale şi diversificarea structurii acesteia în care statele dezvoltate deţin ponderea principală.CAP. concomitent cu intensificarea cercetărilor pentru descoperirea de noi resurse şi de reciclare a unor surse utilizate în procesul de producţie şi de desfacere. cu efect asupra interdependenţelor economice internaţionale. cu serioase pericole sociale şi de altă natură. Evoluţia economiei mondiale poate fi caracterizată. Astfel. În continuare este prezentat cadrul economic şi legislativ creat în România în domeniul investiţiilor străine. b) decuplarea producţiei materiale de forţa de muncă. – intensificarea proceselor de integrare economică şi chiar politică. mai ales. ritmurile cele mai mari şi nivelul tehnologic cel mai înalt. – disproporţia dintre acumulările de capital lichid şi nevoia de astfel de capital în alte zone şi ţări ale lumii. – tendinţa unei creşteri necontrolate a populaţiei. mai ales în zona Europei şi Americii. Cauzele apariţiei investiţiilor în străinătate În economia mondială se fac simţite modificări calitative care converg spre aşa numita globalizare a economiei şi producţiei şi o tot mai accentuată interdependenţă dintre economiile naţionale. INVESTIŢIILE STRĂINE Rezumat Acest capitol are în vedere o scurtă prezentare a cauzelor apariţiei investiţiilor în străinătate. de capital şi de ştiinţă.

69 . cunoştinţe de marketing etc. fără nici un drept de conducere sau de control în întreprinderea în care a investit). evoluţie Apărute în economia mondială încă din perioada marilor descoperiri geografice. acţiuni. având în vedere că de obicei proporţia deţinută de un investitor străin este cu mult mai mare (de regulă peste 50%). această pondere nu modifică esenţa fenomenului. Modalităţile concrete prin care un agent economic poate realiza o investiţie cu componentă internaţională sunt:  construirea “pe loc gol” a unei societăţi comerciale sau deschiderea unei filiale a celei existente într-o altă ţară. obligaţiuni etc. 5. expertiză managerială. chirie etc. Investiţiile internaţionale au avut.2. un impact puternic asupra creşterii economice. vorba de participare directă la conducerea şi organizarea producţiei activelor în care s-a investit. Investiţiile străine directe constau în transferul unui “pachet industrial” în care sunt cuprinse capital. mai degrabă. se consideră investiţii străine directe întreprinderile în care participarea proprietarului străin depăşeşte o anumită pondere. Totuşi. control pe care pun accentul toate definiţiile. Deşi criteriile diferă de la ţară la ţară. a comerţului exterior şi a structurilor productive din toate ţările lumii. Investiţia reprezintă cumpărarea de proprietăţi..) şi a unei creşteri de capital.  crearea unor societăţi mixte. investiţiile străine directe au înregistrat în ultimele decenii o adevărată explozie în tranzacţiile internaţionale.  cumpărarea de obligaţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o firmă străină. tehnologii. În general.tradiţionale. Investiţiile străine directe se definesc ca “proprietatea unui rezident străin asupra unor active (mijloace fixe) cu scopul de a controla folosirea acestor active” [21]. fiind o componentă importantă şi deosebit de dinamică a fluxurilor economice internaţionale. Investiţiile directe presupun existenţa a cel puţin două părţi distincte: agentul economic emitent şi agentul economic receptor. sau depunerea de bani la instituţii financiare în scopul argumentării unui venit (dobândă.  acordarea unui credit financiar unui agent economic dintr-o altă ţară sau unui agent economic străin. este greu de definit ce înseamnă control. dividend.  achiziţionarea unei firme străine sau fuziunea cu o astfel de firmă. Este. Investiţiile străine: rol. fapt ce a generat un număr surprinzător de mare de studii şi analize care le-au fost dedicate.. de obicei între 10-25%.  încheierea unui contract internaţional de leasing cu componenta investiţională.  cumpărarea de acţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o altă firmă din altă ţară. ce permit investitorului să exercite dreptul de control asupra investiţiei. în special în ultimele trei decenii. Particularitatea lor o constituie tocmai controlul exercitat de către investitor asupra activelor în care a fost făcută investiţia. metode de organizare industrială. Participarea directă la conducerea şi organizarea producţiei şi controlul asupra activităţii întreprinderii constituie diferenţa fundamentală dintre investiţia străină directă şi investiţia de portofoliu (care dă dreptul investitorului să primească numai dividendele.

În anii postcomunişti. este vorba de o investiţie de portofoliu. cu un ritm mediu anual de 15%. în 1938.1 mild. Stocul mondial de investiţii directe a crescut de la 14.8 mild. Ultimele două decenii ale acestui mileniu au fost marcate de o adevărată explozie a interesului şi a practicii investiţiilor directe internaţionale. atât în calitate de furnizori de ISD. volumul ISD generat de statele dezvoltate era în 1990 de 226 miliarde dolari. În mod convenţional. atât sub aspectul costurilor şi profitului. această tendinţă este mai evidentă şi în conceptele de privatizare ale statelor aflate în tranziţie. În date relative aceste state deţin circa 74% din fluxurile de ISD în anii 19811985 şi 83% în 1986-1990. respectiv 74% în 1991 şi 68% în 1992. atunci când investiţia presupune transferarea către agentul emitent al fluxului investiţional a posibilităţii de control şi decizie asupra activităţii receptorului avem de-a face cu o investiţie directă. chiar dacă s-a diminuat în următorii ani la 177 mld.Prin prisma raportului ce se stabileşte între agentul economic emitent şi cel receptor se pot distinge investiţiile directe şi investiţiile de portofoliu. asistăm practic la etapa în care fluxurile de capital investiţional internaţional s-au constituit în sursele de bază ale dezvoltării economiei mondiale. Numai în deceniul 19801990 fluxurile de ISD au sporit de 4 ori. în Europa. respectiv. la rândul său. dolari în 1992. reprezintă. 693. Studii în materie au estimat că la un procent de creştere a PIB în statele dezvoltate revine o creştere de 3. Principalele căi prin care se realizează aceste ISD sunt fuziunile şi achiziţiile de firme.3 mild. totuşi. – investitori de control. Din acestea peste 75% se localizează pe pieţele statelor dezvoltate şi numai circa 19%-24% în ţări în dezvoltare. inclusiv statele în tranziţie. ponderea covârşitoare. în 1985 şi 1799 mild. cât şi în calitate de beneficiari de ISD. o investiţie financiară. pe seama avantajelor economice ce decurg din asemenea relaţii. în 1960. Fenomenul poate fi pus atât pe seama unor interese politice dar. în 1991 şi 145 mrd. Investitorii străini participanţi la asemenea investiţii comune pot fi clasificaţi în: – investitori strategici. statisticile cuprind în categoria investiţiilor directe toate tranzacţiile care trec dintr-un patrimoniu în altul mai mult de 10% din acţiunile emise de către o firmă. dar mai cu seamă în statele dezvoltate. investitorul respectiv poate fi considerat investitor strategic. 63. cu o participare de cel puţin 30% la capitalul social. 70 . Investiţia de portofoliu reprezintă întotdeauna un plasament pur financiar. ritm superior creşterii exporturilor mondiale şi a producţiei mondiale. cât şi sub aspectul accesului la tehnologiile moderne a tuturor economiilor naţionale şi.3 miliarde dolari SUA în 1914 la 26. După datele statistice.5% a volumului şi fluxurilor de ISD. cu o participare de minim 51% la capitalul social. Principalii participanţi la acest proces investiţional internaţional sunt statele dezvoltate industrial. Dacă participarea investitorului străin este majoritară şi are ca obiect o investiţie în unităţi de producţie importante prin aportul lor la PIB şi prin calitatea acestui aport. importante creşteri ale volumului de ISD internaţionale. determină. După aprecierea mai multor experţi. – investitor majoritar. cu o participare de 30% la capitalul social. urmare recesiunii economice mondiale. a accesului la surse de finanţare a unor noi proiecte de dezvoltare în toate statele. poate mai ales. În cazul în care investiţia nu presupune statutarea unui astfel de raport. Creşterea economică mondială. în 1991. stocul mondial de ISD era de 2000 miliarde dolari. care genera vânzări de peste 5500 miliarde dolari. dolari. In : 1992. care. În literatura de specialitate şi în practica tranzacţională se apreciază că. Marea lor majoritate consideră ISD ca o cale decisivă a realizării tranziţiei şi privatizării economiilor naţionale.

care garantează o mai rapidă recuperare a investiţiilor. Columbia. pe primul loc se află [21]: – Europa Occidentală . dolari. fluviale şi aeriene. desigur.59% – Asia . În ceea ce priveşte direcţiile de orientare a ISD trebuie de asemenea relevată orientarea spre ţările din Asia de Est şi Sud-Est dominate mai ales de ISD japoneze. – existenţa unui sistem de facilităţi pentru investitorii străini. Japonia şi SUA. energetic. – existenţa de garanţii privind integritatea şi libera dispunere a investitorului asupra propriului capital şi asupra profitului revenit. numărul societăţilor cu participare străină fiind de 49. se observă că fluxurile şi stocurile de ISD se concentrează practic în trei zone: Uniunea Europeană. – accesul la piaţa de capital. Principalele caracteristici ale afluxului de ISD în statele foste socialiste pot fi sintetizate în următoarele: – ireversibilitatea tranziţiei spre economia de piaţă.2 mild. Ponderea statelor în dezvoltare în volumul de ISD primite tinde să crească mai ales în ultimii ani. domeniul audiovizualului. domeniul financiar-bancar. Din punctul de vedere al originii investiţiilor străine.Geografic. telecomunicaţiile. minier etc. – crearea unor politici de liberalizare a investiţiilor străine de capital. care deţine circa 81% din fluxurile de ISD în perioada 1980-1990. – deschiderea economică şi liberalizarea schimburilor comerciale externe. Există. sunt spaţiul de penetrare a ISD din SUA. şi unele reglementări şi orientări care limitează accesul investitorilor străini mai ales în sectoarele de importanţă strategică naţională. care formează aşa-numita triadă. unele state neacceptând vânzarea de teren. Venezuela. Mexic. Această concentrare a ISD în triadă este una din caracteristicile de fond ale evoluţiei ISD în lume. Chiar şi cu privire la accesul la teren există anumite reglementări restrictive. compensând acest lucru cu concesionarea terenului pe durata existenţei obiectivului de investiţie creat. – certitudinea privatizării economiei. Ţările Americii Centrale şi de Sud – Argentina. cum ar fi transporturile maritime. cu nuanţele specifice fiecărei ţări. la acest trend o contribuţie importantă având-o şi instabilitatea monetară şi a cursurilor de schimb. În ceea ce priveşte orientarea ISD în statele în tranziţie se observă o prioritate acordată mai ales domeniilor serviciilor şi industriei uşoare.6% – Alte state . Statele europene în tranziţie sunt şi ele un spaţiu larg de implementare de ISD asupra căruia se concentrează toate cele trei componente ale Triadei.8% Primele cinci ţări investitoare la sfârşitul anului 1996 erau: – Coreea de Sud – Italia – Germania – Olanda – SUA.17% – America de Nord . 71 . Chile. Bolivia.500. La sfârşitul anului 1996 volumul total al investiţiilor străine în România se ridica la 2.10% – Orientul Mijlociu .

2. După decembrie 1989 au fost adoptate o serie de legi cu privire la investiţiile străine:  Legea nr. România poate să utilizeze avantajele oferite de potenţialul pieţei interne în atragerea unor investiţii care. Accesibilitatea resurselor naturale prezintă un alt important atu pentru România. după cum urmează: 1. 5. Marea majoritate a investiţiilor efectuate până în prezent au avut în vedere desfacerea pe piaţa internă. valorificarea resurselor naturale trebuie să reprezinte o prioritate a politicii economice româneşti. Poziţia geografică a României îi conferă o poziţie de tranzit.  Legea nr. Din acest punct de vedere. 12/1991 privind impozitul pe profit. 31/1990 privind societăţile comerciale. handicapul legislativ faţă de celelalte ţări est-europene şi s-a aliniat reglementărilor de pe piaţa investiţiilor internaţionale. 6. în principal. în valorificarea posibilităţilor existente în sectoarele industriale. Toate acestea au însemnat constituirea cadrului juridic de bază ce reglementează regimul capitalului investiţional străin în România.  Legea nr. dar în principal pe pieţele din CSI. vamale. în mare parte. facilitat în special de legăturile tradiţionale ale României pe unele pieţe vest-europene. Cadrul economic şi legislativ a) Cadrul legal: Principalul factor care a stopat în perioada comunistă fluxul de capital investiţional străin în economia naţională l-a reprezentat incompatibilitatea de fond între substanţa economică a acestor investiţii şi specificul mediului economic în care ele trebuiau să funcţioneze. b) Avantaje competitive ale economiei româneşti În spaţiul economic european. 4. 26/1990 privind Registrul Comerţului. vor satisface şi cererile pieţelor de export. 3. ulterior. Prin aceasta. Forţa de muncă este caracterizată prin calităţi care permit dezvoltarea acelor aptitudini operaţionale şi tehnice care să-i confere competitivitate pe plan internaţional. întrucât în acest fel se creează pe piaţa românească o gamă largă de oportunităţi de implementare pentru investitorii străini. care va asigura un volum substanţial de investiţii străine. financiare) sunt măsuri cu eficienţă tot mai mică în atragerea unor fluxuri semnificative de investiţii. Factorii decisivi în atragerea unui volum sporit de investiţii străine sunt acum condiţiile economice de bază din ţările gazdă 72 . Dimensiunea pieţei interne.3.5. România deţine o serie de avantaje competitive. Cadrul juridic ce reglementează regimul investiţiilor străine în România este competitiv în anumite privinţe prin raportare la reglementările similare ale ţărilor concurente din zonă.  Legea nr. 35/1991 (Legea privatizării) – care să permită accesul capitalului (străin şi naţional) privat în sectorul de stat. constituie un potenţial major pe termen mediu şi lung. întrucât în prezent aproape toate ţările apelează la astfel de măsuri. 15/1990 privind transformarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale. bunuri de consum şi infrastructură. Factori care descurajează investiţiile străine în România a) Percepţia externă a climatului intern de afaceri Evoluţiile curente ale fluxurilor mondiale de investiţii arată că liberalizarea legislativă şi stimulentele investiţionale tradiţionale (fiscale. România a înlăturat. interesate.  Legea nr. Accesul pe pieţele de export.

departamente şi alte instituţii a activităţii de constituire de societăţi cu capital străin pentru unităţile din subordine. au reprezentat obstacole şi dezavantaje cu caracter general ce au afectat procesul investiţional extern în economia românească. procedurile de reglementare a disputelor. funcţionari publici). Pentru promovarea investiţiilor străine este necesar să se acţioneze în următoarele direcţii principale [21]: 73 . care însă practic nu au fost realizabile. iar acest lucru este valabil pentru toţi actorii scenei economice (producători. Acestea permit şi susţin un flux sensibil mărit de investiţii străine în România. cât şi de cel strict economic. • stadiul incipient al sistemului financiar-bancar şi de asigurări. În ceea ce priveşte nivelul socio-cultural.. cu toate consecinţele nefavorabile ce decurg de aici în planul relaţiilor cu oamenii de afaceri din străinătate. Faptul că nu s-a întâmplat aşa în perioada 1990-1998 se explică prin handicapul imaginii nefavorabile pe care comunitatea internaţională de afaceri şi-a format-o asupra condiţiilor investiţionale din România.). patroni. • aplicarea unor tarife diferenţiate investitorilor străini la hoteluri. în special în context esteuropean. principalele disfuncţionalităţi au fost generate de: • lipsa unei infrastructuri adecvate: comunicaţii. intermediari. c) Condiţiile de operare pe piaţa locală Condiţiile de operare pe piaţa locală au reprezentat un alt factor major ce a contribuit la descurajarea investiţiilor străine în România. proprietatea industrială şi intelectuală. Totodată. comparativ cu cel înregistrat până în prezent. Obstacolele şi dificultăţile ce s-au manifestat în această privinţă ţin atât de nivelul socio-cultural al condiţiilor de operare pe piaţă. accesibilitatea resurselor naturale etc. consumatori. salariaţi. societatea românească este încă “în formare”. Cât priveşte nivelul strict economic de circumscriere a condiţiilor de operare pe piaţă. b) Disfuncţionalităţi ale cadrului legislativ Pătrunderea semnificativă a capitalului investiţional străin în economia României şi manifestarea acestuia ca factor catalizator al proceselor de restructurare au fost obstrucţionate şi de lipsa unor reglementări specifice vitale funcţionării unei economii de piaţă: legislaţia falimentului. regimul juridic al terenurilor şi clădirilor. transporturi. reglementări privind concurenţa. România deţine câteva avantaje comparative certe. în transportul aerian etc. • monopolizarea de către unele ministere. precum şi acordarea unor drepturi prin lege. precum şi prezenţa nesemnificativă a instituţiilor financiar-bancare străine. lipsa de transparenţă a unor reglementări specifice. nivelul costurilor de producţie. Din punctul de vedere al condiţiilor economice de bază pe propria sa piaţă investiţională. • lipsa spaţiilor pentru birouri şi locuinţe pentru personalul străin. modificările prea frecvente care s-au produs în condiţiile de operare pe piaţă (“instabilitatea legislativă”). telecomunicaţii. contrar prevederilor legii.(mărimea pieţei interne. • atitudinea negativă a conducerii societăţilor cu capital de stat faţă de participarea capitalului străin (în special în sfera comerţului şi turismului).

climatul investiţional şi cadrul legal.1. şi construirea treptată a credibilităţii României ca piaţă potenţial avantajoasă pentru investitorii străini. – acţionează ca un centru de referinţă pentru investitorii străini.D. direcţionând şi implementând măsurile ce vizează atragerea de capital străin. Percepţia externă negativă a climatului intern de afaceri reprezintă. realizarea acordului între imaginea externă şi realitatea internă înseamnă şi proiectarea şi finanţarea unei campanii de presă şi relaţii publice (încredinţată eventual unei/unor firme internaţionale de specialitate). Consolidarea şi îmbunătăţirea statutului de funcţionare şi a structurii organizatorice interne a Agenţiei Române de Dezvoltare reprezintă componente-cheie ale unei strategii promoţionale eficiente. Ea prezintă investitorilor potenţialul real de dezvoltare economică a României şi asistă în mod activ investitorii străini care doresc să desfăşoare activităţi economice în ţara noastră. campanie menită să reclădească imaginea externă a României pe baza atuurilor concurenţiale de care ea beneficiază în mod real.R. b) Atragerea de investiţii străine a devenit în prezent un domeniu caracterizat printr-o extrem de severă concurenţă internaţională.R. – colectează. reprezintă un veritabil partener pentru investitorii străini. cu misiunea de a susţine procesul reformei economice. efortul guvernamental prioritar în acest domeniu trebuie canalizat în prezent spre două direcţii de bază: • construirea (progresivă) a unei imagini externe a României care să reflecte condiţiile investiţionale reale din ţară. elaborarea şi aplicarea în practică a unei politici guvernamentale coerente de promovare investiţională. principalul obstacol în calea amplificării fluxului de capital investiţional spre economia românească.R. 74 . A. – furnizează informaţii şi documente privind condiţiile economice. se concretizează în: – A.D. pe termen scurt. – analizează politicile de investiţii şi reglementări din alte ţări şi efectuează studii micro şi macroeconomice în materie de investiţii străine. 2. Activitatea A.D. Surmontarea pe termen mediu şi lung a dezavantajelor comparative pe care România le are în prezent faţă de principalii săi concurenţi implică. a) Aducerea imaginii externe la dimensiunea realităţilor interne înseamnă. în primul rând. consolidarea şi dezvoltarea cadrului instituţional ce circumscrie activitatea de promovare a investiţiilor străine în România. În consecinţă. • construirea (progresivă) a credibilităţii României ca piaţă potenţial avantajoasă pentru investiţiile străine de capital. În al doilea rând. Cehia. Principalele ţări concurente ale României sunt Ungaria. orientând şi facilitând proiecte de investiţii în România. Slovacia şi Polonia. analizează şi distribuie informaţii referitoare la activitatea societăţilor comerciale cu participare străină. identificând. Agenţia Română de Dezvoltare a fost înfiinţată în martie 1991 ca organism guvernamental specializat. în condiţiile în care aproape fiecare ţară europeană este puternic implicată în această activitate. proiectarea şi finanţarea pe baza resurselor umane şi financiare proprii a unei campanii active de diseminare masivă în străinătate a informaţiei specializate privind condiţiile economico-investiţionale din România. – identifică partenerii locali de afaceri. pe lângă efortul profesional de clădire a unei noi imagini externe a ţării. este o sursă de informaţii în materie de investiţii străine.

şi. specific şi general. În aspectul legislaţiei specifice. eforturile de atragere a unui volum sporit de investiţii străine în România (cum ar fi: legislaţia falimentului. De-a lungul ultimilor ani. Existenţa unor disfuncţionalităţi ale cadrului juridic specific este oarecum firească pentru o perioadă de tranziţie cum este cea pe care o parcurge România în prezent. pe de altă parte. iar corijarea acestor disfuncţionalităţi este nu numai posibilă şi dezirabilă. iar contribuţia întreprinderilor multinaţionale şi a 75 . România şi-a creat o legislaţiei specifică competitivă pentru atragerea investitorilor străini. În acest sens. pe parcursul anilor ’80 fluxurile de investiţii străine au crescut mai repede decât investiţiile interne în lume şi decât producţia internă.4. astfel încât acesta să poată răspunde într-o mai mare măsură exigenţelor unei economii de piaţă. care să răspundă exigenţelor unei economii de piaţă. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine. Experienţa şi succesul ţărilor nou industrializate din Asia de SE. regimul juridic al terenurilor şi clădirilor. Această legătură este şi mai evidentă prin prisma evoluţiilor din anii ’70-’80. două sunt domeniile principale în legătură cu care este necesară aducerea unor corecţii şi anume: – modificarea sau îmbunătăţirea unor prevederi ale Legii nr. care au atins ritmuri înalte de dezvoltare cu participarea substanţială a întreprinderilor multinaţionale. direct sau indirect. 3.– oferă consultanţă întreprinderilor mici şi mijlocii pentru dezvoltare şi extindere. completarea şi îmbunătăţirea cadrului juridic. este necesară completarea şi îmbunătăţirea cadrului juridic general. Analiştii au integrat investiţiile străine directe în teoriile despre creşterea economică şi dezvoltarea internaţională. privind spre o tot mai mare deschidere la atragerea investiţiilor străine directe apreciind acum şi activitatea întreprinderilor multinaţionale. cu condiţia de a evita investiţiile controlate de străini. Dacă în anii ’70 investiţiile străine directe. În condiţiile în care capacităţile noi au rămas constante. Această reorientare s-a produs mai ales în ţările în curs de dezvoltare unde au fost adoptate în ultimul deceniu o serie de măsuri de liberalizare a regimului investiţiilor străine directe. Politicienii din majoritatea statelor şi-au schimbat total atitudinea. – simplificarea actualului sistem de înregistrare a investiţiilor străine efectuate în economia românească (pe de o parte. Efectul investiţiilor străine directe asupra creşterii economiei mondiale Contribuţia întreprinderilor multinaţionale la procesul de creştere economică şi dezvoltare este tot mai evidentă şi tot mai mult recunoscută. dar ea face parte din procesul natural de rafinare a unui aparat juridico-legislativ în plină transformare. lipsa unor instituţii specifice ale economiei de piaţă – bursa. producţia internă şi investiţiile interne au crescut în acelaşi ritm. în contextul în care tot mai multe ţări concurează pentru atragerea de investiţii străine. se vorbeşte tot mai mult de beneficiile din fluxurile de investiţii străine directe. leasingul şi factoringul). prin renunţarea la una din verigile actualului lanţ procedural). există în prezent o serie de “goluri legislative” care afectează contextul de ansamblu al tranziţiei spre economia de piaţă. au resuscitat analiza raportului între întreprinderile multinaţionale şi creşterea economică. 5. prin flexibilizarea unor proceduri existente. alături de beneficiile din fluxurile de comerţ exterior. În acelaşi timp. prin aceasta. Multe ţări în curs de dezvoltare s-au împrumutat masiv de pe pieţele internaţionale în anii 70 pentru a stimula creşterea economică.

ponderea investiţiilor străine directe a fost mai mare în sectorul secundar decât în servicii sau în industria extractivă. activitatea întreprinderilor multinaţionale a devenit tot mai importantă pentru economia naţională a fiecărei ţări primitoare. investiţiile străine directe au crescut aproape de 4 ori mai repede decât producţia internă şi aproape de 2 ori mai repede decât investiţiile interne şi au continuat să crească şi în anii următori [18]. iar ieşirile de capital pa care le implică (cum ar fi repatrierea profiturilor) depind de rezultatele economice ale întreprinderii. după o perioadă de scădere între 1976-1980. Tot în deceniul '80 fluxurile de investiţii străine directe au crescut mai mult decât schimburile comerciale şi transferul de tehnologii.filialelor acestora în producţia totală a fost în creştere. Italia. valoarea ei este în continuă ascensiune datorită creşterii mai rapide a investiţiilor externe în comparaţie cu investiţiile interne. organizaţiile multilaterale şi membrii OPEC au crescut în anii '80 în acelaşi ritm cu fluxurile de investiţii străine directe în principal datorită creşterii asistenţei bilaterale pentru dezvoltare. investiţiile străine directe sunt tot mai mult legate de creşterea celorlalte două tipuri de fluxuri. deşi este substanţial mai mare pentru anumite ţări. Canada. Evident. Reflectând importanţa crescândă a investiţiilor străine directe. De asemenea. Ponderea fluxurilor de investiţii străine directe în totalul investiţiilor interne. Astfel. Se estimează că tranzacţiile cu drepturile de autor şi taxele de licenţă între întreprinderile multinaţionale şi întreprinderile legate între ele prin relaţii de proprietate reprezintă peste 80% din valoarea tuturor acestor tranzacţii. evident nu în acelaşi ritm. La sfârşitul deceniului trecut. În perioada 1985-1990. Suedia. investiţiile străine directe au devenit sursa principală de capital străin privat în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare. 76 . care arată rolul important al acestora în formarea de capital (între 5% – 20%) s-a dublat în cea mai mare parte a ţărilor dezvoltate şi în curs de dezvoltare în 1990 faţă de 1970. creşterea volumului drepturilor de autor. Hong-Kong şi Chile) şi aproximativ 5% (Austria. un indicator care arată importanţa acestor investiţii în raport cu dimensiunea economiei. În profil sectorial. Spania. Este evident. răspunzând atât interesului specific al investitorului cât şi al statului care încurajează creşterea economică. Plăţile din asistenţă oficială de dezvoltare pentru ţările în curs de dezvoltare de la ţările membre OCDE. a taxelor de licenţă şi a comerţului internaţional este strâns legată de creşterea investiţiilor străine directe. Evoluţia este diferenţiată pe zone geografice şi grupuri de ţări (Africa a cunoscut o reducere la jumătate în 1976-1980 faţă de 1970 şi apoi o tendinţă de revenire în 1990). 20% (Australia. Participarea stocului de investiţii străine directe în produsul intern brut. În raport cu fluxurile de capital din surse oficiale poziţia investiţiilor străine directe nu s-a schimbat semnificativ. Columbia). comerţul intraîntreprinderi este estimat la 25% până la 30% din comerţul mondial. având în vedere că ele nu creează datorie pentru ţara respectivă. Franţa. rezultă că investiţiile străine directe au fost mai eficiente. Indonezia. SUA. Brazilia. Fluxurile de investiţii străine directe au crescut mai repede decât schimburile comerciale sau transferurile de tehnologii atât în ţările dezvoltate (mai mult) cât şi în ţările în curs de dezvoltare (mai puţin) dar. Olanda. că investiţiile străine directe sunt de preferat altor surse de capital. Coreea) cu o medie de cca. a crescut tot mai mult de-a lungul timpului. 10% la majoritatea celorlalte ţări (Portugalia. variind la nivelul anilor 1988-1989 între cca. Deşi cota de participare a investiţiilor străine directe în producţia internă este mică în comparaţie cu investiţiile interne.

Deşi primesc numai un sfert din fluxurile de investiţii străine directe. Întreprinderile multinaţionale au o contribuţie importantă la formarea de capital. accesul pe pieţele externe şi alţi factori stimulativi ai dezvoltării [17]. Ele pot să influenţeze totodată comportamentul de economisiri individuale. comerţul. prin crearea de noi locuri de muncă. investiţiile străine directe au devenit tot mai importante în raport cu producţia. ca producţie. beneficiind în principal de forţa de muncă ieftină. pregătirea şi calificarea forţei de muncă. tehnologiilor. În toate aceste cazuri contribuţia investiţiilor străine directe la creşterea economică era limitată de avantajele comparative ale ţării gazdă într-un anume domeniu de activitate. salarii mai mari decât la întreprinderile locale şi venituri mai mari ale furnizorilor locali rezultate din operaţiunile cu întreprinderile multinaţionale. În aceste condiţii.Activităţile întreprinderilor multinaţionale sunt mult mai complexe şi impactul lor în economiile naţionale ale ţărilor gazdă este mult mai mare decât dezvăluie datele statistice. ţările în curs de dezvoltare depind mai mult decât ţările dezvoltate de întreprinderile multinaţionale în privinţa investiţiilor. crearea de noi locuri de muncă. iar forţa de muncă ieftină nu mai este totdeauna motivaţia primordială a corporaţiilor globale ce operează în industriile cu tehnologii de vârf. Strategiile globale au înlăturat însă aceste limite. O bună parte din profiturile revenite întreprinderilor multinaţionale nu se transferă în străinătate ci se reinvestesc (15%-20% după anumite cercetări). tehnologie şi calitatea muncii. impactul calitativ al investiţiilor străine directe şi importanţa lor în modelarea unui nou sistem economic internaţional depăşeşte dimensiunea lor cantitativă în procesul de creştere economică. Astfel. Până nu demult. Rolul investiţiilor străine directe în economia ţărilor în curs de dezvoltare Contribuţia investiţiilor străine directe la creşterea economică a ţărilor în curs de dezvoltare derivă din rolul întreprinderilor multinaţionale în economia mondială şi din evoluţiile care prefigurează schimbări rapide în cadrul creşterii economice în lume. depozite directe în conturi de economii.5. 77 . prin economisiri şi investiţii. exportul indirect. investiţiile străine directe pot fi considerate un factor propulsator al dezvoltării dinamice a avantajelor comparative în măsura în care întreprinderile multinaţionale ridică nivelul de producţie al filialelor lor de la operaţiuni de asamblare simplă la producţii mult mai complexe folosind tehnologii noi.atât pieţele interne cât şi exportul. Investiţiile străine directe înseamnă şi capital financiar sau fizic. Totodată întreprinderile multinaţionale pot influenţa volumul economiilor prin diverse forme instituţionale: planuri de pensii. întreprinderile multinaţionale jucând un rol tot mai important în economiile naţionale ale ţărilor gazdă. integrate în reţeaua de producţie a filialelor lor în străinătate. Efectul indirect al activităţii lor se reflectă în comenzile transmise întreprinderilor naţionale. 5. Pentru o bună parte a ţărilor în curs de dezvoltare. cea mai mare parte a investiţiilor străine directe în ţările curs de dezvoltare urmăreau resurse naturale o piaţă nouă sau surse de export. investiţiile întreprinderilor multinaţionale au ca obiectiv din ce în ce mai mult . transferul de tehnologii şi fluxurile de capital din economia mondială. activitatea lor poate constitui o forţă puternică pentru creşterea eficienţei alocării resurselor pe scară largă şi un canal de transmitere a impulsurilor economice. încurajarea industriei orizontale. stimulente salariale pentru contractarea de asigurări etc. În concluzie.

În ansamblu. Royal Dutch. fac ca impactul lor să fie mult mai mare şi mai direct decât multe alte forme de economisire externe. În ţările în curs de dezvoltare mai mari şi cu sectoare private dezvoltate (Coreea. acoperind un deficit de finanţare pentru dezvoltare care nu generează datorii externe. care pot fi singura posibilitate pentru multe ţări în curs de dezvoltare de a avea acces la ultimele tehnologii. asistăm în ultimul timp la o tot mai pronunţată internaţionalizare a cercetării ştiinţifice şi tehnologice. diferă de la o ţară la alta şi nu are acelaşi ritm cu creşterea intrărilor de capital pe ansamblu. facilitând accesul pe pieţe locale sau externe. Contribuţia investiţiilor străine directe la economisirile interne. ABB) cheltuiesc peste o treime din volumul total al fondurilor de cercetare dezvoltare la filialele lor din străinătate [17]. se poate aprecia că prezenţa întreprinderilor multinaţionale are impact asupra întreprinderilor şi asupra eficienţei investiţiilor în ţara gazdă. Tradiţional. Efectul direct se realizează prin contribuţia la o productivitate mai ridicată a factorilor. schimbarea structurii produselor pentru piaţa internă şi pentru export. Deşi acest proces este încă dominant. întreprinderile multinaţionale au dezvoltat activitatea de cercetare în ţările de origine. stabileşte legături în economia în care se plasează. Mai importante însă pentru transferul de tehnologii în ţările în curs de dezvoltare sunt investiţiile străine directe. achiziţionare şi utilizare a tehnologiilor. transferul de tehnologii. Prezenţa întreprinderilor multinaţionale în diverse activităţi atrage mai uşor finanţările băncilor mondiale. Un alt set de efecte se poate regăsi în modurile de dezvoltare. activitatea de cercetare desfăşurată de filialele lor.nou transferat în ţara gazdă. la creşterea economisirilor şi investiţiilor. Mai multe ţări în curs de dezvoltare şi-au organizat pieţe pentru acţiuni şi obligaţiuni sau şi-au deschis pieţele existente participării străine. 78 . iar filialele lor din străinătate făceau mai mult îmbunătăţiri la tehnologiile primite de la firmele-mamă. Olivetti. Efectul indirect se propagă prin colaborarea cu instituţiile de cercetare locale. Mexic) aceste pieţe au atras volume importante de capital străin în condiţiile în care ele oferă posibilitatea comercializării acţiunilor şi evaluării activelor întreprinderilor. precum şi asistenţă tehnică şi financiară. efectele stimulatoare şi concurenţiale ale prezenţei filialelor unor întreprinderi multinaţionale şi rulajul de personal pregătit. cât şi indirecte. furnizând resurse care se pot folosi în alte sectoare de producţie în ţara gazdă. O mare parte din cercetările ţărilor dezvoltate sunt făcute în străinătate (20%-25%) prin intermediul întreprinderilor multinaţionale care folosesc un număr tot mai mare din personalul de cercetare-dezvoltare autohton (20%). pe măsură ce potenţialii investitori acumulează acţiuni şi preiau controlul întreprinderilor. în acelaşi ritm. Unele dintre cele mai mari întreprinderi multinaţionale din Europa (Ciba-Geigy. care măreşte volumul economisirilor interne. prin impozitele plătite de salariaţii şi furnizorii lor (filiale din străinătate ale întreprinderilor multinaţionale americane au plătit în 1989 peste 100 miliarde $ impozite guvernelor străine. pregătire. Bull. Întreprinderile multinaţionale lărgesc baza de impozitare şi contribuie la creşterea veniturilor bugetare atât prin impozite directe. ceea ce reprezintă 10% din volumul lor de vânzări). Philips. Investiţiile străine directe pot promova perfecţionările tehnologice în ţările în curs de dezvoltare în mai multe feluri. Totodată întreprinderile multinaţionale transferă cunoştinţe. Operaţiunile pe piaţa valorilor mobiliare pot să conducă la transformarea investiţiilor de portofoliu în investiţii străine directe. Investiţiile străine directe care finanţează capacităţi noi contribuie. Shell. angajarea şi pregătirea personalului local. introducerea inovaţiilor organizatorice şi practicilor manageriale performante.

Impactul întreprinderilor multinaţionale asupra învăţământului în ţările gazdă prin investiţii directe sau contribuţii financiare este mai mic. Amplasarea activităţilor de cercetaredezvoltare în ţările în curs de dezvoltare poate fi explicată prin avantajele locale. S-a constatat însă că unele întreprinderi multinaţionale au introdus în programele lor de pregătire şi noţiuni elementare. Singapore) filialele întreprinderilor multinaţionale au participat cu peste 15% la cheltuielile totale de cercetare-dezvoltare.În ultimul timp întreprinderile multinaţionale alocă mai multe resurse pentru cercetare-dezvoltare filialelor lor din străinătate decât înainte. factorul preţ. o constituie crearea de noi locuri de muncă. depinde însă şi de cadrul existent în ţara gazdă şi de posibilităţile întreprinderilor străine sau naţionale cu privire la achiziţionarea. cu deosebire cele din industria auto. comerţul internaţional. inovarea şi difuzarea tehnologiilor. Dintr-un studiu efectuat în Turcia [17] rezultă că întreprinderile multinaţionale cheltuiesc dublu pentru pregătire. atunci când condiţiile locale o impun [18]. subvenţiile etc. capitalul de investiţii. O componentă importantă a contribuţiei întreprinderilor multinaţionale la dezvoltarea resurselor umane. mai ales în sectoarele industriale noi. Prezenţa întreprinderilor multinaţionale în ţările în curs de dezvoltare prin contribuţia pe care o aduc la progresul tehnic. au fost pionierii acestor tehnici organizaţionale promovate în anii ’80. Deşi cea mai mare parte a acestor cheltuieli se localizează tot în ţările dezvoltate. organizează programe de pregătire proprii sau chiar centre de pregătire. pe care aceste întreprinderi o aduc la dezvoltarea pregătirii şi activităţilor manageriale. Factorul uman are legătură cu creşterea economică atât prin relaţia dintre resursele umane şi producţie cât şi prin relaţia dintre bunăstarea oamenilor şi consum. Inovaţiile organizaţionale şi practicile manageriale performante sunt considerate ca aspecte ale dezvoltării tehnologiei pentru creşterea productivităţii şi accelerarea creşterii economice. cu accent pe programe de pregătire în management de nivel mediu sau superior. dezvoltarea resurselor umane. pot să influenţeze calitatea învăţământului general. În afară de rolul jucat de instituţiile multinaţionale în învăţământul superior în ţările în curs de dezvoltare. Ca exemplu: Întreprinderile din Japonia. în pregătirea managerială şi tehnică: acordă burse de studii la diferite universităţi. în societăţile mixte sau chiar pe bază de contract de licenţă). Un studiu al OIM relevă că întreprinderile multinaţionale pregătesc o mare parte din personalul lor în filialele din străinătate. ingineri cât şi prin strategiile globale ale multinaţionalelor. Impactul tehnologiilor asupra creşterii economice. în unele ţări în curs de dezvoltare (India. În ultimul timp. întreprinderile multinaţionale din Japonia şi din alte ţări au început aplicarea acestor schimbări şi în ţările în curs de dezvoltare (la filialele şi sucursalele lor. cadrul naţional este condiţionat de o serie de politici publice privind infrastructura fizică. între care disponibilitatea unor condiţii de cercetare şi a oamenilor de ştiinţă. adaptarea. introducerea unor noi valori în comportamentul economic şi accesul la informaţii. La rândul său. Comerţul internaţional contribuie la integrarea ţărilor în curs de dezvoltare în economia 79 . prin interfaţa dintre învăţământ şi dezvoltarea economiei în ansamblu. transferate prin investiţiile străine directe sau prin alte forme de cooperare cu întreprinderile multinaţionale. este reprezentată de programe informale (care nu au ca finalitate acordarea unui titlu sau diplome recunoscute oficial). Contribuţia cea mai mare. faţă de întreprinderile locale. precum şi a personalului tehnic cheie. tehnologia şi investiţiile străine directe. întreprinderile multinaţionale mai practică şi alte forme de participare la învăţământ. direct prin personalul angajat propriu şi indirect prin stimularea unor noi posibilităţi de creare de locuri de muncă. Coreea.

Deşi multe ţări în curs de dezvoltare şi-au format cadrul normativ privind protecţia mediului. destul de mic. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu întreprinderea Lehel.5% şi Polonia 2. 17% şi respectiv 7%. procente mai mari înregistrându-se doar în Estonia. finanţarea unei investiţii directe presupunând în mod aproape automat şi efectuarea unor importuri de maşini utilaje şi echipamente. Ungaria şi Polonia cu 11%. în cadrul reţelelor lor regionale. Întreprinderile cu participare străină folosesc mai puţin de 0. Totuşi. Spre exemplu componentele electrice pentru Ford sunt furnizate acum de întreprinderea afiliată din Ungaria care a devenit parte componentă a sistemului de producţie în Europa al întreprinderii multinaţionale Ford. Ungaria 4. dar cu un procent mai mare în Estonia 3%. integrând investiţiile străine directe cu importurile.6. impactul lor pentru economiile în tranziţie este. De aceea. disponibilizând peste 8000 de salariaţi. în industria berii (cel mai performant sector în Ungaria) 5 din cele 7 fabrici sunt deţinute de întreprinderi străine. În anumite sectoare importante ale economiei naţionale.3%. în medie. ca parte din procesul de modernizare. transparenţa şi stabilitatea acestor reglementări constituie priorităţi faţă de exigenţa normelor. Iată câteva dintre aspectele specifice acestor ţări. majoritatea acestor ţări deschizându-şi graniţele cât mai larg în scopul acaparării cât mai multor investiţii. de 3% (1992) din care în Federaţia Rusă –0. Impactul investiţiilor străine directe asupra economiilor în tranziţie [18] Efectele investiţiilor străine directe asupra economiilor ţărilor în curs de dezvoltare descrise anterior sunt valabile şi pentru ţările în tranziţie. celelalte investiţii străine sunt însoţite de redimensionarea forţei de muncă folosite în exces în economiile socialiste. odată cu introducerea unor norme de control şi de calitate mai exigente. Contribuţia investiţiilor străine directe la produsul intern brut în regiune a fost.9%. reluarea producţiei locale de autoturisme s-a făcut prin participarea unor investitori străini (Fiat şi General Motors). investiţiile străine directe au contribuit la reforma economică a unor întreprinderi industriale locale. Totodată întreprinderile multinaţionale au un rol important în multe aspecte ale calităţii mediului în ţara gazdă. după ce a preluat întreprinderea ungară Tungsram. O strategie similară orientată spre export în Europa a aplicat şi Skoda 80 .4% din totalul forţei de muncă). de exemplu. În Ungaria. preluată de Electrolux în 1991. de exemplu. În concluzie. având în vedere nivelul încă scăzut al investiţiilor străine directe în aceste ţări şi distribuţia lor inegală. doar sectoarele de frigidere şi mijloace de iluminat au raportat creşterea producţiei fizice în perioada 1989-1992. care a pierdut 1600 angajaţi (3.5% din totalul forţei de muncă din regiune. restructurare şi privatizare a întreprinderilor de stat. rolul investiţiilor străine directe este notabil şi impetuos necesar în cazul ţărilor în curs de dezvoltare. cu excepţia proiectelor noi (foarte puţine) care au creat noi locuri de muncă. Întreprinderile multinaţionale din Europa Occidentală au contribuit la restabilirea relaţiilor comerciale între Europa centrală şi de est pe de o parte şi Uniunea Europeană sau Asociaţia Europeană a Liberului Schimb pe de altă parte.39%. Similar. cu câteva excepţii. 5. În Polonia. a redus la jumătate forţa de muncă. în ambele cazuri principalii producători fiind afiliaţi unor întreprinderi multinaţionale (General Electric şi Electrolux). De fapt aceste ţări recunosc contribuţia investiţiilor străine directe în dezvoltarea economică şi transferul de tehnologie. Ucraina –0. În general. ele nu dispun şi de o infrastructură adecvată cadrului legal. General Electric.mondială. care la rândul său le ajută în stimularea dezvoltării.

În general.000 $ anual numai pe pregătire. fast-food. O altă contribuţie importantă a întreprinderilor multinaţionale o reprezintă transferul de tehnologie modernă şi expertiză managerială către întreprinderile afiliate şi întreprinderile furnizoare. În plus întreprinderile multinaţionale au un rol important în construirea economiei de piaţă în Europa Centrală şi de Est şi prin participarea lor directă la construcţia instituţională privatizarea şi promovarea concurenţei. cadrul legislativ s-a dezvoltat rapid şi a impus adoptarea de legi şi norme complementare care să sprijine reformele de piaţă. cât şi prin stimularea procesului de ajustare. ci şi introducerea de articole de lux. Întreprinderile multinaţionale participă direct cu mijloace financiare substanţiale la cumpărarea întreprinderilor de stat. În unele ţări însă. Investiţia Volkswagen în republica Cehă nu prevede numai transferul de tehnologie pentru ridicarea calităţii producţiei. asigurările şi intermedierea financiară. Participarea întreprinderilor afiliate cu întreprinderi multinaţionale la exporturile ţărilor din această regiune este destul de importantă: Polonia cu 10%. Ucraina 7%. distribuţia de produse alimentare etc. la care întreprinderile multinaţionale participă direct. subdezvoltarea instituţiilor financiare şi a pieţelor de capital. Dezvoltarea resurselor umane şi a pregătirii profesionale are loc. În Polonia. cât şi sub forme separate. începând cu sistemul financiar-bancar şi piaţa de capital.) cu prevederi extrem de severe în ceea ce priveşte calitatea produselor şi a programelor de control al calităţii. Fiat a organizat pregătirea tuturor angajaţilor în şcoli speciale. Procesul privatizării este parte integrantă a stabilirii economiei de piaţă. Întreprinderea afiliată din Polonia a conglomeratului multinaţional Asea Brown Bovery produce acum motoare electrice destinate pieţei globale. Indirect. trebuie creată infrastructura economiei de piaţă. Mai mult. atât în cadrul procesul de producţie din întreprinderile cu participare străină. exemplele de privatizări reuşite au un 81 . creşterea inflaţiei. Prezenţa întreprinderilor multinaţionale în ţările cu economie în tranziţie mobilizează aceste ţări să-şi modernizeze şi să-şi adapteze cadrul legislativ. serviciile imobiliare. Volkswagen în republica Cehă. ca şi documentaţii pentru noile modele. organizate de întreprinderile multinaţionale. unele au prevederi contradictorii. iar aplicarea lor nu este transparentă şi atrage conflicte de competenţă între autorităţile locale şi cele centrale. De asemenea tehnologia se mai transferă de către întreprinderile multinaţionale şi prin contracte de franchising (în special în reţeaua hotelieră.(întreprindere afiliată Volkswagen) în Republica Cehă sau Daikan (filială japoneză) în Ungaria. iar Citibank cheltuieşte peste 400. contribuie la reducerea decalajului între rata de economisiri şi rata de investiţii care este deosebit de gravă în Europa Centrală şi de Est şi aceasta din cauza nivelului redus al economisirilor. sistemul de distribuţie. Contribuţia întreprinderilor multinaţionale la dezvoltarea comerţului internaţional al ţărilor gazdă este benefică atât prin rolul schimburilor comerciale în promovarea creşterii economice. promovarea comerţului exterior. Federaţia Rusă 5%. Renault în Slovenia. iar întreprinderile multinaţionale pot juca un rol direct şi indirect asupra creării structurii de proprietate privată. noile legi adoptate foarte repede nu au luat în calcul toate implicaţiile. noi. Odată cu deschiderea acestor economii au început să apară şi să se dezvolte consultanţa de management. înregistrându-se un continuu transfer de know-how de la întreprinderile multinaţionale la agenţii locali. În acelaşi timp. Exemplele includ Ford şi Suzuki în Ungaria. reclama şi publicitatea. Pe ansamblu putem aprecia că toate aceste contribuţii ale investiţiilor străine directe au impact pozitiv pentru reluarea creşterii economice în ţările în tranziţie. întreprinderile multinaţionale încurajează iniţiativa particulară şi spiritul întreprinzător prin efectul demonstrativ şi prin relaţiile pe care le dezvoltă în economie. Belarus 3%.

în medie 67% dintre investiţiile străine directe în regiune au fost realizate prin privatizare. întreprinderi multinaţionale ca Young & Rubican. • întreprinderi multinaţionale. procesul de deschidere a pieţelor. întreprinderile multinaţionale au participat la privatizarea întreprinderilor de dimensiuni mijlocii şi mari mai ales în Polonia (45% din investiţiile străine au mers în privatizare). în economia mondială se fac simţite modificări calitative care converg spre aşa-numită globalizare a economiei şi producţiei şi o tot mai accentuată interdependenţă între economiile naţionale. În concluzie. Cum se definesc şi în ce constau investiţiile străine directe? 3. transfer de tehnologie. Teste de control şi autoevaluare: 1. Cu toate acestea. infuzie de capital. Republica Cehă. În unele ţări. s-au restructurat ori s-au reprofilat (cazul Tungsram/General Electric. Care sunt tendinţele care caracterizează. asigurarea transparenţei şi aplicarea regulilor de concurenţă nu este decât la început. În general. în principal. Ungaria şi Polonia au eliminat scutirile de impozit acordate iniţial investitorilor străini şi au acum o politică mai prudentă privind implicarea investitorilor străini în procesul de privatizare. Cuvinte cheie: • investiţii străine directe. Întreprinderi preluate şi integrate în strategia globală a întreprinderilor multinaţionale au încetat producţia anumitor produse. Între 1989-1992. Pepsi Cola) şi a telecomunicaţiilor (Siemens. industria de ciment din Ungaria). În acest context investiţiile străine directe au înregistrat în ultimele decenii o adevărată explozie în tranzacţiile internaţionale. La fel s-a întâmplat şi cu piaţa asigurărilor. În acest context. Investiţiile străine directe au avut un rol important în realizarea privatizării în Europa Centrală şi de Est. evoluţia economiei mondiale? 2. piaţa băuturilor răcoritoare (Coca Cola. participarea străină este proeminentă în sectoarele de infrastructură. Investiţiile străine au introdus concurenţa şi beneficiile ei în acele sectoare industriale şi de servicii care au fost neglijate în economiile centralizate. care au nevoie de investiţii masive. Care sunt modalităţile concrete prin care un agent economic poate realiza o investiţie cu componentă internaţională? 82 . McCanu Erikson şi altele au creat concurenţa în domeniile publicităţii şi reclamei care s-a intensificat prin apariţia de noi întreprinderi străine sau locale. • politică de promovare investiţională. Spre exemplu. Ungaria (78% din investiţiile totale) şi fosta Cehoslovacie (87% din volumul investiţiilor totale). Unele proiecte au fost criticate pentru că au fost subevaluate şi vândute prea ieftin investitorilor străini. deşi în forme şi dimensiuni diferite de la tară la tară. Alcatel). Nu toate aspectele legate de privatizare sunt considerate pozitive.efect de încurajare arătând investitorilor străini dorinţa guvernelor de a încuraja activitatea economică privată ceea ce atrage investiţii suplimentare.

4. Care sunt avantajele competitive ale economiei româneşti? 6. Care sunt principalele direcţii de acţiune pentru promovarea investiţiilor străine? 83 . Cum se clasifică investitorii străini participanţi la investiţiile comune? 5. Care sunt factorii care descurajează investiţiile străine în România? 7.

5. Negocierea şi încheierea de acorduri şi tratate de cooperare şi colaborare economică. rezultă că statul nu mai poate rămâne în afara economiei şi a economicului. economice şi diplomatice.CAP. cu măsuri protecţioniste. responsabilitatea economică. inclusiv prin participarea directă la viaţa economică (exemplu: participarea statului german la crearea PIB a crescut de la 7% în 1950 la 12% în 1980 şi 15% în 1994). Sarcinile principale ale statului în plan economic extern sunt: 1. cum ar fi infrastructura sau educaţia. Politica de stabilitate – realizabilă cu ajutorul politicii fiscale şi bugetare. formare şi educare – prin care. STATUL ÎN RELAŢIILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE Rezumat În acest capitol sunt prezentate foarte pe scurt care sunt domeniile de competenţă ale statului în relaţiile economice internaţionale şi care sunt sarcinile principale ale statului în plan extern. politica de apărare a proprietăţii şi a concurenţei. Negocierea şi încheierea de tratate şi acorduri comerciale şi de navigaţie. acorduri de garantare reciprocă a investiţiilor. de exemplu. Realizarea şi impunerea unei ordini – în cadrul căreia să se garanteze libertăţile economice. chiar şi cei mai aprinşi liberali doreau şi priveau intervenţia statului. a protecţiei propriilor cetăţeni în afara graniţelor statului naţional de care aparţin. 2. respectându-se libertatea de mişcare a forţei de muncă. Reglementarea regimului de vize şi paşapoarte. acumularea de capital. 4. acorduri privind circulaţia forţei de muncă etc. 4. 3. Dacă intervenţia statului în afacerile economice interne era sau nu agreată în anumite perioade. Politica de instruire. recunosc statului şase domenii de competenţe. Politica de redistribuire – inclusiv politica socială. Esenţa unei astfel de ordini o constituie. Dezvoltarea legăturilor economice internaţionale nu poate fi concepută fără sprijinul şi intervenţia statului. 3. în cadrul fazei de redistribuire a venitului naţional. Politica de alocare – prin care statul are propriile iniţiative de producţie sau activităţi de producţie proprii. 2. În primul rând revine statelor sarcina exclusivă de realizare a condiţiilor politice necesare dezvoltării relaţiilor economice internaţionale de către proprii agenţi economici. care să asigure cadrul bunei desfăşurări a schimburilor comerciale. atunci când a apărut concurenţa străină. să se creeze condiţiile necesare pregătirii forţei de muncă pentru a face faţă cererii continuu schimbătoare. Din enumerarea principalelor sarcini ale statului în economia internă. acorduri de evitare a dublei impuneri. 84 . Recunoaşterea economică internaţională şi stabilirea de relaţii consulare. Protecţia proprietăţii. a averii – protejând proprietatea asupra mijloacelor de producţie materială şi nematerială se stimulează reinvestirea şi formarea de noi capacităţi de producţie. 6. cum ar fi [6]: 1. ca o legitimitate. a politicii bancare naţionale şi a politicii valutare. mai ales în acele sectoare unde activitatea privată este relativ restrânsă şi greu implementabilă. 6. Economiştii germani. desigur. Experţi din state dezvoltate recunosc nevoia şi sarcinile ce revin statului în economia de piaţă.

politica de redistribuire. e. politica de alocare. 7. 6. d. negocierea şi încheierea de acorduri şi tratate de cooperare şi colaborare economică. Sarcinile principale ale statului în plan economic extern sunt: a. reglementarea regimului de vize şi paşapoarte. Participarea la acţiuni internaţionale la nivel de stat pentru dezvoltarea legăturilor economice. b. formare şi educare. Participarea la programe internaţionale economice şi de cercetare de mare anvergură. c. stabilirea de relaţii consulare. protecţia proprietăţii. d. c. financiare şi de cooperare în diverse domenii. În concluzie. b.5. 2. negocierea şi încheierea de acorduri de garantare reciprocă a investiţiilor. e. Teste de control şi autoevaluare: Care din următoarele domenii de competenţă aparţin statului: a. recunoaşterea economică internaţională. la care întreprinderile. negocierea şi încheierea de tratate şi acorduri comerciale şi de navigaţie. 1. economice şi diplomatice. f. d. Care din următoarele sarcini sunt asociate statului în plan economic extern? a. realizarea şi impunerea unei ordini. Încheierea de acorduri internaţionale în domeniul relaţiilor financiar-valutare. Statelor le revine sarcina exclusivă de realizare a condiţiilor politice necesare dezvoltării relaţiilor economice internaţionale de către proprii agenţi economici. de unele singure. nu pot participa. negocierea şi încheierea de acorduri de garantare 85 . de garantare a unor credite şi împrumuturi private. Participarea la diverse instituţii sau organizaţii economice internaţionale. dezvoltarea legăturilor economice internaţionale nu poate fi concepută fără sprijinul şi intervenţia statului. politica de instruire. b. negocierea şi încheierea de acorduri evitare a dublei impuneri. 8. reglementarea regimului de protecţie a propriilor cetăţeni în afara graniţelor statului naţional. politica de stabilitate. c.

b) dezvoltarea industriei informaţionale. Comerţul internaţional este aducător de avantaje pentru: a) economiile participante. c) revoluţia ştiinţifico-tehnică. 86 . c) dezvoltarea valorificării resurselor naturale în vederea obţinerii de profit. 6. b) producătorii cu cele mai reduse costuri. Interdependeţele economice internaţionale se adâncesc şi se diversifică în strânsă legătură cu: a) schimbările politice care au loc la nivel mondial. 2. Schimbarea raporturilor politice de dependenţă a contribuit la: a) dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale. c) diversificarea centrelor de putere pe plan economic internaţional. b) extinderea Uniunii Europene. d) globalizare şi internaţionalizare. Sistemul complex de interdependeţe economice existent s-a format sub influenţa următorilor factori: a) diviziunea mondială a muncii.TESTE GRILĂ 1. e) numai din ONU şi Uniunea Europeană. d) firmele multinaţionale. d) instituţiile internaţionale. 4. d) ONUDI. c) organizaţiile internaţionale. 7. 5. c) monopoluri şi concerne. d) adâncirea diviziunii internaţionale a muncii. b) creşterea şi dezvoltarea economică. Economia modernă mondială cuprinde: a) economiile naţionale. 3. b) FMI. d) creşterea eficienţei economice. Factorii economici inseparabili ce stau la baza progresului omenirii sunt: a) creşterea economică şi perfecţionarea tehnologiei. b) dezvoltarea interdependenţelor economice internaţionale. c) profitul şi reinvestirea lui. c) Banca Mondială. Organismele internaţionale care se implică şi impulsionează economia mondială sunt: a) ONU. b) numai din ţări puternic dezvoltate.

b) interdependenţele generate de nevoia de tehnologie modernă. b) Uniunea Europeană. b) cursul titlurilor de valoare. c) interdependenţele generate de nevoia de energie şi minerale. Factorii care influenţează major interdependenţele economice internaţionale sunt: a) asimetria dintre nivelurile de dezvoltare ale statelor. Factorii care determină specializarea internaţională a economiilor naţionale sunt: a) condiţiile naturale. 12. b) adaptarea potenţialului economic naţional. Specializarea internaţională are ca scop: a) dezvoltarea tranzacţiilor internaţionale. d) Africa. Premisele ce au dus la creşterea sensibilităţii economiilor naţionale faţă de evoluţia şi tendinţele economiei internaţionale sunt: a) creşterea sau scăderea preţurilor la materii prime.e) BERD. 13. d) interdependenţele generate de nevoia de protejare a mediului înconjurător. c) decalajele mari în ceea ce priveşte productivitatea muncii. e) creşterea importurilor în ţările în tranziţie. d) reducerea decalajelor dintre ţările bogate şi cele sărace. Prin diviziunea mondială a muncii se înţelege: a) relaţiile ce se stabilesc între statele lumii în procesul dezvoltării producţiei şi a comerţului mondial. Tipurile de interdependenţe N-S stipulate în cel de-al treilea raport către Clubul de la Roma. d) creşterea importurilor în ţările în tranziţie. 87 . materiale şi combustibili. a economiei interne la cerinţele pieţei mondiale. c) SUA. d) ponderea mare a datoriilor externe ale unor ţări. c) majorarea sau reducerea dobânzilor la credite. b) ţările cu economie slab dezvoltată. 10. f) UNCTAD. 14. c) integrarea economiilor naţionale în organismele internaţionale. intitulat “Restructurarea ordinii mondiale”. 11. 9. 8. b) dezvoltarea regională. b) totalitatea relaţiilor economice internaţionale. c) rolul şi locul fiecărui stat în circuitul mondial al nevoilor materiale. Cele trei mari centre de putere economică mondială sunt: a) Japonia. sunt: a) interdependenţele generate de nevoia de alimente. e) interdependenţele generate de nevoia de a reduce decalajele izbitoare dintre bogaţii şi săracii lumii.

17. se manifestă prin următoarele fenomene: a) restructurarea diviziunii internaţionale a muncii şi afirmarea ţărilor în curs de dezvoltare pe piaţa produselor manufacturate. apartenenţa la organismele internaţionale. d) veniturile din plasamente financiare. 88 . b) serviciile profesionale. c) fluxul financiar constituit din plasamentele iniţiale ale unui nerezident. transferul sau stingerea unei valori economice. b) tranzacţia care are ca scop achiziţii imobiliare. schimbul. b) relaţiile economice încheiate între comercianţi. b) achiziţionarea unei întreprinderi de către o persoană nerezidentă în vederea restructurării. c) schimbarea proprietăţii asupra drepturilor financiare. tradiţiile economice. c) know-how. 15. Investiţia directă într-o întreprindere presupune: a) un plasament financiar al unui nerezident în scopul de a influenţa adoptarea deciziilor. prestarea de servicii sau disponibilizarea forţei de muncă şi a capitalului. Creşterea cotei de export. 20. 18. 19. 16. transferarea. c) prestările de servicii. precum şi câştigurile reinvestite de acesta. Investiţia de portofoliu este: a) tranzacţia care are ca obiect valori mobiliare de natura acţiunilor şi/sau obligaţiunilor. ca urmare a creşterii dependenţei statelor. c) plasamentul financiar al unui nerezident în achiziţionarea unei întreprinderi. Fluxurile comerciale cu produse necorporale cuprind: a) brevetele de invenţii.c) d) e) f) mărimea teritoriului şi a populaţiei. e) transferuri financiare unilaterale. b) dezvoltarea resurselor umane. Fluxurile financiare independente faţă de activitatea comercială cuprind: a) credite externe acordate sau primite. nivelul de dezvoltare a aparatului de producţie. Tranzacţia desemnează: a) fluxul economic care reflectă crearea. c) reorientarea ţărilor dezvoltate spre produsele de bază şi creşterea coeficientului de corelaţie între industria prelucrătoare şi cea extractivă. b) investiţiile externe directe sau de portofoliu. e) proiecte. d) creditele externe.

c) deţine o serie de elemente cu caracter discriminatoriu. b) reducerea resurselor ca urmare a importurilor de bunuri. 89 . c) naţional. d) deficitară. c) cu sold nul. d) poziţii financiare reprezentând creşteri ale activelor externe ale ţării. d) bilateral. 27. 22. b) reducerea resurselor ca urmare a achiziţiei de servicii. Balanţa de plăţi externe se întocmeşte: a) global. Poziţia unei economii naţionale în raport cu restul lumii se reflectă prin intermediul: a) PIB/locuitor. b) fluxurile economice internaţionale ale unei economii naţionale cu restul lumii. b) regional. într-o perioadă dată. c) încasări din venituri aferente factorilor de producţie care au părăsit ţara. între rezidenţii unei ţări şi rezidenţii altei ţări. Balanţa de plăţi externe înregistrează la activ: a) aportul de resurse rezultate din exportul de bunuri. Balanţa de plăţi externe poate fi: a) excedentară. 26. b) balanţei de plăţi externe. 21. d) fluxurile reale şi financiare ale unei ţări cu restul lumii. c) poziţii financiare reprezentând reducerea pasivelor externe. Trăsăturile specifice ale cooperării economice internaţionale: a) cooperarea economică se întemeiază şi promovează un complex de fluxuri. c) prezentarea statistică a tranzacţiilor economice. b) echilibrată. 25. d) introduce un element de continuitate şi stabilitate în relaţiile economice dintre ţări. Balanţa de plăţi externe înregistrează la pasiv: a) poziţii financiare reprezentând reduceri ale activelor externe. Balanţa de plăţi externe reprezintă: a) tranzacţiile de natură financiară sau comercială încheiate cu străinătatea de către rezidenţii unei ţări. 24. c) PNB. 23. e) contribuie la dezvoltarea fluxurilor economice existente.d) valorificarea capitalului pe o piaţă externă mai avantajoasă decât propria piaţă financiară. d) Balanţa de creanţe şi angajamente externe. b) reprezintă unul dinte fluxurile economice principale.

32. b) achiziţionarea de aur şi alte metale preţioase. c) obţinerea de credite de la organismele financiare internaţionale. c) tranzacţiile în timpul anului. d) avantajele pe care statele semnatare se obligă să şi le acorde reciproc. Fiecare componentă a balanţei de creanţe şi angajamente este reflectată prin: a) poziţia la începutul anului şi la sfârşitul anului. 30. c) poziţia investiţională internaţională a unei ţări. Factorii exogeni ce determină dezechilibre ale balanţei de plăţi sunt: a) reducerea deliberată a unor exporturi în scopul industrializării pieţei interne. c) problemele ce derivă din schimburile de mărfuri. e) sistarea emisiunii de obligaţiuni. Balanţa de creanţe şi angajamente externe exprimă: a) stocul de active şi pasive financiare externe existente la un moment dat în relaţiile cu nerezidenţii. Modalităţile prin care se poate echilibra o balanţă de plăţi externe sunt: a) sprijinirea politicii de investiţii. d) reducerea calităţii producţiei pentru export. c) creşterea importurilor. e) restricţii cantitative şi creşterea taxelor vamale sau de altă natură în ţările importatoare. g) încurajarea importurilor în scopul creşterii veniturilor în valută convertibilă. Tratatele comerciale sunt convenţii internaţionale care reglementează: a) schimburile de mărfuri între două sau mai multe state. 33. b) tratatele de comerţ şi navigaţie.28. b) stocul de creanţe şi angajamente financiare ale economiei la un moment dat. b) reducerea exportului determinată de calamităţi naturale sau de evenimente fortuite. d) influenţa factorilor psihologici şi a mişcărilor speculative de bursă ce afectează situaţia valutei naţionale şi corelaţia dintre preţurile interne şi cele externe. f) efectul modificării cursului de schimb. b) dereglarea preţurilor mondiale pentru produsele cu pondere mare în structura exportului şi importului. e) deficitul bugetar. 29. d) efectele schimbărilor de preţ. f) primirea de ajutoare financiare sau materiale. 31. d) atragerea de credite guvernamentale. g) subvenţiile şi stimulentele acordate. b) soldul debitor sau creditor. Factorii endogeni ce determină dezechilibrul balanţei de plăţi sunt: a) micşorarea intrărilor în valută ca urmare a fluctuaţiilor cursului de schimb valutar. c) reducerea calităţii produselor pentru export. 90 .

a) avantaje în perceperea taxelor vamale la import. export şi tranzit. d) negativă. 91 .34. 36. Clauzele esenţiale care stau la baza relaţiilor economice dintre state sunt: a) clauza naţiunii celei mai favorizate. Avantajele oferite de clauza naţiunii celei mai favorizate sunt.. a instalaţiilor portuare de care beneficiază naţionalii unui stat semnatar. Forma condiţionată a clauzei naţiunii celei mai favorizate presupune: a) obligaţia părţilor contractuale de a extinde automat şi gratuit altor state semnatare ale tratatului avantaje şi privilegii. cercetării şi dezvoltării etc. tranzitului maritim. d) clauza regiunii slab dezvoltate. Clauza regimului naţional prevede: a) obligaţia părţilor de a acorda persoanelor fizice sau juridice ale unui stat semnatar acele drepturi şi obligaţii în materie economică ca şi naţionalilor. 38. 35. Convenţiile care reglementează transportul internaţional de mărfuri pe cale maritimă şi fluvială poartă numele de: a) tratate comerciale. 1. c) condiţionată. toate avantajele şi privilegiile acordate de ele ţărilor terţe în domeniul relaţiilor comerciale. a depozitelor. navigaţiei maritime şi fluviale. 40. c) tratate de comerţ şi navigaţie. c) clauza regimului naţional. b) acordă persoanelor fizice sau juridice ale unui stat semnatar drepturi şi obligaţii în materie economică. tranzitului de mărfuri. b) clauze esenţiale. comercializării. din GATT. b) obligaţia părţilor contractuale de a-şi asuma reciproc. b) eliberarea licenţelor de import-export. Clauza naţiunii celei mai favorizate poate avea mai multe forme: a) necondiţionată. b) simpla trimitere la art. d) acorduri comerciale. 37. b) clauza necondiţionată. fără compensaţii. condiţii de folosire a mijloacelor de transport. e) pozitivă. pentru persoanele fizice şi juridice ale altui stat semnatar. c) facilitează eliberarea licenţelor de import-export. navigaţiei maritime şi fluviale. Alianţele competitive sunt: a) reţele complexe de comunicaţii care se stabilesc între firme în vederea realizării unor obiective lucrative în domeniile marketingului. c) acelaşi regim fiscal. 39.

c) depăşirea unor obstacole de politică comercială. 44. c) comunităţi durabile de interese în domeniul producţiei. e) este o modalitate de internaţionalizare a afacerilor firmei. 47. d) presupune colaborare în producţie şi comercializare. d) lupta de concurenţă. b) transferului de tehnologie. Cooperarea industrială presupune crearea comunităţii durabile de interese în domeniul: a) producţiei. al marketingului şi comercializării. c) sporirea poziţiei competitive prin acţiune comună. al transferului de tehnologie. 41. Principalele raţiuni ale alianţelor competitive constau în: a) complementaritatea tehnologică. b) convergenţa de interese. c) marketingului. 92 . 45. contra plăţii unui preţ. 42. dreptul de a utiliza cunoştinţele tehnice brevetate ale unei alte firme. f) presupune un risc scăzut. Licenţierea prezintă următoarele caracteristici principale: a) este o formă a transferului de tehnologie. 43. 46. c) obligaţia de a exploata licenţa. b) este un mijloc de valorificare a unor drepturi de proprietate industrială. Principalele caracteristici ale cooperării industriale sunt: a) centrul operaţiunilor este situat în domeniul producţiei. c) este o formă de cooperare industrială. Producţia sub licenţă: a) este operaţiunea prin care o firmă dobândeşte. b) spiritul de conlucrare domină relaţiile dintre parteneri. Obligaţiile principale ale licenţiatorului sunt: a) obligaţia de remitere. d) interesele comune ale părţilor. c) poate fi privită ca o conlucrare în management. Alianţele competitive urmăresc realizarea unor obiective pe termen lung cum ar fi: a) creşterea competitivităţii internaţionale. b) constă în acordarea cu titlu gratuit. d) are un regim normativ specific şi o bază juridică distinctă. b) crearea unei comunităţi durabile de interese în domeniul producţiei. a dreptului de utilizare a unei tehnologii de produs. d) comercializării. b) obligaţia de garanţie.b) operaţiuni de vânzare-cumpărare de bunuri şi servicii între părţi aparţinând unor ţări diferite.

e) programe de formare tehnică şi profesională. 50. 54. contractele de licenţă se împart în: a) licenţă pentru tehnologia curentă. b) specificaţii de produs şi proces. 49. privind existenţa şi validitatea dreptului transmis. c) licenţele grupate. 93 . 55. drepturi de autor. e) durata îndelungată a plăţii către cesionat. Franşiza pe produs se aplică în: a) relaţiile dintre mai mulţi producători. c) relaţiile dintre producător şi angrosist. 53. d) licenţă pentru tehnologia curentă şi viitoare. 51. b) know-how. În contractul de licenţă obiectul transferului se prezintă sub forma unui pachet care cuprinde mai multe elemente: a) brevete. În a doua generaţie se include: a) franşiza pe produs. Franşizarea reprezintă: a) transferul dreptului de folosinţă a unor mărci de fabrică şi plata preţului corespunzător. Know-how-ul reprezintă ansamblul cunoştinţelor tehnice: a) brevetabile. Obligaţiile licenţiatului sunt: a) obligaţia de a exploata licenţa. 52. d) variante combinate. b) relaţiile dintre producător şi detailist. c) licenţe grupate. c) obligaţia de plată a preţului stabilit prin contract.48. b) obligaţia de remitere. d) programe de producţie şi manuale de instrucţiuni. b) nebrevetabile. Din punct de vedere a întinderii obligaţiilor cesionarului. mărci de fabrică/comerţ. b) franşizarea formulei de afaceri. d) nivelul ridicat al preţurilor. b) un aranjament comercial prin care cedentul acordă beneficiarului permisiunea de a se folosi în afaceri de drepturi intelectuale şi materiale aparţinând cedentului. c) proceduri de control a calităţii. Principalele abuzuri în licenţierea internaţională sunt: a) obligaţia de garanţie. b) clauza achiziţionărilor legate.

e) orizontul temporal al operaţiunilor. d) este o formă de distribuţie internaţională.56. d) beneficiarul produce componente care urmează să fie integrate în produsul finit. Coproducţia organică: a) se bazează pe o specializare de tip organologic. În operaţiunea de franşizare: a) cedentul are drept de control asupra modului în care beneficiarul derulează afacerile. materială şi. d) obiectul activităţii. b) este o formă de valorificare a drepturilor de proprietate intelectuală. c) are ca obiect un bun imobil. d) are ca obiect un bun mobil. c) este o firmă de cooperare industrială. 62. financiară atât înaintea angajării afacerii. financiară în timpul derulării acesteia. b) reprezintă înţelegerea dintre două firme din ţări diferite de a fabrica independent. c) mecanismul operaţiunilor. c) beneficiarul foloseşte propriul capital. b) beneficiarul este proprietarul afacerii. În cazul operaţiunii de franşizare cedentul asigură beneficiarului: a) posibilitatea de a desfăşura activităţi lucrative sub numele său. 58. e) este o formă de alianţă competitivă. 59. 94 . “Programul comun de producţie”: a) este o formă de cooperare internaţională prin care o firmă produce pentru o altă firmă un produs finit. b) natura raporturilor dintre părţi. b) un grad ridicat de complementaritate a potenţialului partenerilor. uneori. c) fabricarea de către unul din parteneri a unor produse finite identice cu cele ale celuilalt partener. sub aspect tehnic. b) asistenţă tehnică. Deosebirile dintre subproducţie şi coproducţie ţin. cât şi în timpul derulării acesteia. 60. în principal. uneori. b) reprezintă înţelegerea dintre agenţii economici din ţări diferite privind partajarea gamei de produse. Franchising-ul: a) este o formă a transferului de tehnologie. c) asistenţă tehnică. 61. de: a) gradul de complexitate tehnică a activităţii. 57. materială şi. Coproducţia reprezintă o formă de cooperare industrială care presupune: a) un grad ridicat de complexitate tehnică a activităţii. anumite subansamble şi de a – şi livra elementele fabricate pentru a se efectua asamblarea în vederea obţinerii produsului finit.

b) scuteşte ordonatorul de o organiza stocarea de sub produse şi piese. Subproducţia de specialitate: a) este o formă de cooperare structurală. În cazul subproducţiei de specialitate: a) are loc fabricarea de către subcontractanţi a unor produse finite identice cu cele realizate de ordonator. e) are un caracter stabil şi durabil. e) nu afectează autonomia părţilor contractante. 67. b) producerea de subansamble. component etc. piesă. 65. d) contribuie la sporirea exportului unor produse manufacturate şi la obţinerea de valută.c) are o aplicare largă în industria chimică. d) are la bază diviziunea internaţională a muncii intra-ramură. c) ordonatorul poate satisface cu promptitudine cererea. d) structurile întreprinderilor se simplifică. 95 . c) se mai numeşte şi subcontractare. piese. c) este un mijloc de simplificare a structurii întreprinderilor. b) subproducătorii realizează un subansamblu. b) ordonatorul desface produsele realizate de subcontractant sub marcă proprie. c) ordonatorul realizează produsul finit. b) asigură o implicare redusă cu resurse şi risc scăzut. Printre avantajele coproducţiei pot fi amintite: a) potenţează eforturile partenerilor. În care sunt specializaţi. farmaceutică. 68. 66. subansamble ce urmează să fie încorporate în produsul finit. d) asigură creşterea nivelului calitativ al produselor rezultate. În cazul subproducţiei de capacitate: a) subcontractantul realizează produse finite identice cu cele realizate de ordonator. d) subproducţia de specialitate. b) este o formă de cooperare internaţională între două firme prin care firma secundară (ordonator) se angajează să producă pentru cealaltă firmă un produs finit sau componente.. c) realizarea de produse finite. c) asigură acces pe pieţe externe dificil de penetrat. a mijloacelor de transport etc. Subproducţia: a) reprezintă înţelegerea dintre firme din ţări diferite privind partajarea gamei de produse. Subproducţia are ca variante de bază: a) subproducţia de capacitate. 63. f) nu afectează autonomia părţilor contractante. 64.

e) are un caracter complex şi evolutiv. 73. 70. d) etapa de exploatare propriu-zisă. b) cumpărarea de titluri de valoare de pe piaţa secundară. g) servicii. c) este un mijloc eficient de acces la noi resurse. b) relaţiile dintre părţi sunt de lungă durată. g) se axează doar pe activităţi productive. b) se face pe o piaţă financiară naţională. b) explorarea şi exploatarea resurselor naturale. 75. Investiţiile internaţionale directe se realizează în mai multe etape: a) etapa de luare a deciziei de investiţie.69. Plasamentul internaţional de titluri: a) oferă emitentului de titluri posibilitatea de a obţine fonduri băneşti foarte mari. Cooperarea prin societăţi mixte: a) reprezintă o cale avantajoasă a transferului de tehnologie. 71. Cooperarea prin societăţi mixte prezintă următoarele caracteristici: a) înlătură dificultăţile pe care la ridică cerinţele lărgirii capacităţilor de producţie cărora întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să le facă faţă. c) presupune un grad ridicat de complementaritate a potenţialului partenerilor. b) etapa pregătitoare. d) are un caracter organic. Realizarea operaţiunilor de finanţare internaţională presupune următoarele stadii: a) acumularea de către cadrul instituţional al pieţei financiare de fonduri de pe pieţele naţionale. 96 . Societăţile mixte se pot constitui în următoarele domenii: a) cercetare-dezvoltare. c) se face pe o piaţă financiară internaţională. 72. f) se poate referi la acţiuni de marketing şi comercializare. e) etapa de lichidare a investiţiei. b) are un caracter periodic. d) engineering. e) producţie. f) comercializare. d) oferă posibilitatea penetrării unor pieţe externe. de infirmare şi realizare a documentaţiilor necesare. c) etapa de execuţie propriu-zisă. c) realizarea unor obiective economice importante. b) evaluarea internaţională a fondurilor atrase. 74. c) dirijarea fondurilor pe destinaţii. Investiţiile internaţionale directe au drept scop: a) sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare. c) construcţii.

e) ajutoarelor materiale sau/şi a sumelor virate prin mijloace de plată internaţională. d) credit pentru constituirea de depozite. c) unităţi de cont. 79. 82. c) creditelor pe termen lung. Ajutorul financiar internaţional se concretizează sub forma: a) ajutorului de dezvoltare. e) credite interguvernamentale. b) mijloace de plată. b) este acordat pe termen scurt. Creditele se clasifică în: a) credite pentru operaţiuni de import-export. În funcţie de obiectul de creditare. c) este creditul obţinu de la bănci prin scontarea efectelor de comerţ. pentru acoperirea unor cecuri. prin livrarea de marfă. b) valute de rezervă. d) donaţiilor. Monedele care se schimbă liber contra altor monede naţionale sau internaţionale sunt: a) valute convertibile. b) credite de export. iar la data scadenţei nu au suficiente mijloace de returnare a acestuia este: a) credit de scont. 80. Unele valute puternice emise de ţări cu economie dezvoltată pot juca rolul de: a) valute convertibile. b) finanţărilor definitive. Creditul furnizor: a) este un credit bancar acordat de o bancă din ţara exportatorului direct importatorului. Creditul de scont: a) se acordă în cazurile în care este necesară crearea anumitor depozite bancare. pe piaţa internaţională. Valutele sunt: a) monede naţionale. 97 . 83. c) valute liber-utilizabile. Creditul acordat clienţilor care au contractat împrumuturi pe piaţa internaţională. c) credit de rambursare. b) valute transferabile. b) credit de cont curent.76. d) monede internaţionale. 81. 77. c) credite bancare. b) este un credit acordat de un exportator importatorului. 78. d) credite pentru nevoi de balanţă.

: a) se fac. 91. c) îşi stabileşte valoarea pe baza unui “coş valutar” format din 11 monede. b) se utilizează în relaţiile dintre firmele aparţinând aceluiaşi grup. b) să fie convertibilă: c) să se bucure de stabilitate pe termen lung. 90.S. b) sunt unităţi de cont emise de Banca Mondială. 85. Drepturile Speciale de Tragere: a) sunt unităţi de cont emise de Fondul Monetar Internaţional. Plata la predarea mărfii: a) se utilizează pentru tranzacţii de valoare redusă. EURO: a) este o monedă emisă în cadrul Sistemului Monetar Internaţional. d) sunt rambursabile. b) presupune implicarea firmei de transport. c) pot fi folosite ca mijloace directe de plată. care va preda marfa destinatarului numai contra plăţii în numerar sau cec. Condiţiile pe care o monedă trebuie să le îndeplinească pentru a servi drept valută de rezervă sunt: a) să joace un rol important în operaţiunile financiar-valutare internaţionale. 86. 89. a) se foloseşte atunci când perioada dintre momentul în care vânzătorul a expediat marfa şi momentul în care cumpărătorul poate dispune de ea este destul de redusă. f) au o valoare bazată pe metoda “coşului valutar”. g) au un curs valutar relativ instabil. 88. b) au caracter gratuit. în principiu. Monedele internaţionale sunt: a) monede liber-convertibile. Plata contra factură: a) se utilizează pentru tranzacţiile de mare valoare. c) nu implică riscuri. Alocările de D.84. c) pot fi folosite de fiecare stat membru în diverse tipuri de operaţiuni pentru a obţine alte valute. b) unităţi de cont emise de organisme financiare internaţionale.T. c) presupune trimiterea facturii de către exportator direct cumpărătorului. 87. e) pot circula nelimitat. d) pot prelua funcţiile unei monede de rezervă. Acreditivul documentar. b) circulă efectiv pe piaţă din 2002. b) se foloseşte atunci când părţile contractante sunt în imposibilitatea de a culege informaţii precise asupra posibilităţii şi solvabilităţii lor. 98 . la 5 ani.

a) sunt variante ale incasso-ului documentar. 93. Eurovalutele: a) sunt monede naţionale ale statelor din Europa. 92.c) implică o a treia parte – o bancă. 94. Garanţia bancară: a) este o obligaţie revocabilă de plată a cumpărătorului. Scrisorile de credit. independent de solvabilitatea cumpărătorului. Incasso-ul documentar: a) se foloseşte numai dacă vânzătorul şi cumpărătorul au încredere unul în celălalt. b) se utilizează mai ales în ţările de influenţă anglo-saxonă. 95. b) reprezintă orice disponibilitate în bănci care funcţionează în afara teritoriului statului emitent al monedei respective. c) presupune că documentele de livrare sunt remise spre încasare de către banca expeditorului. d) presupune că banca implicată efectuează plata fără prezentarea documentelor. c) participă la operaţiuni comerciale în care nici una din părţile contractante nu este rezident al ţării emitente. c) presupune ca banca să plătească la prima cerere numai dacă au fost îndeplinite condiţiile din scrisoarea de garanţie. băncii importatorului. b) se poate folosi atunci când partenerii nu se cunosc. c) are un caracter revocabil până la executare. b) depunerile se pot face în cele mai convenabile bănci. Ordinul de plată: a) este o dispoziţie dată de o bancă altei bănci de a plăti unui beneficiar o sumă de bani care acoperă obligaţii ale debitorului faţă de creditor. 99 . care se angajează să plătească. b) presupune implicarea unor bănci care gestionează documentele şi se angajează la plată. d) are un caracter revocabil până la executare. 96. Operaţiunile în eurovalute pot prezenta următoarele avantaje: a) depunătorul de eurovalute în eurobănci evită restricţiile impuse de autorităţile emitente ale valutei respective. d) angajamentul de plată al băncii este independent de prezentarea documentelor care atestă expedierea mărfii. c) presupun angajamentul irevocabil al băncii emitente faţă de exportator de a onora cambiile trase asupra ei. c) dobânda la depozitele în eurovalute este mai mică decât la depozitele în valute. b) reprezintă un angajament separat şi independent de datoria ordonatorului. 97.

b) renunţarea la practici monetare discriminatorii. b) au scadenţe între 10 – 20 ani. a sumelor în moneda proprie. Ţările care aderă la F. b) sunt vărsate în proporţie de 10%. produs de diminuarea resurselor interne. Datoria externă: a) are efect amplificator. au. d) furnizarea de date economice şi financiare necesare pentru operaţiunile FMI. c) include o tranşă de 1% în aur sau dolari SUA. c) gardul de acoperire a plăţilor prin încasări. M. 100 101. membre OPEC. generat de utilizarea resurselor externe atrase. un fenomen negativ. c) convertirea. b) creditele acordate de unele ţări industrializate. Indicatorii utilizaţi în cercetarea procesului de îndatorare externă sunt: a) gradul de îndatorare externă (limita critică se consideră a fi 50%). c) este. printre altele. rezervele monetare şi alţi indicatori care caracterizează nivelul de dezvoltare economică şi financiară a fiecărei ţări membre. b) are efect limitativ. c) permite ţării solicitante să cumpere de la FMI anumite cantităţi de monede ale ţărilor membre sau DST care vor fi “răscumpărate” la scadenţă. membrii lui asumându-şi obligaţia de a asigura o anumită cotă parte din valoarea totală a creditului. 103. c) presupun existenţă unei bănci coordonatoare din altă ţară decât cea a beneficiarului. d) permite ţărilor membre să obţină un volum total de credite de până la 10 ori cota de participare. la cerere.98. Cotele subscrise de ţările membre la BIRD: a) sunt stabilite în funcţie de PIB. următoarele obligaţii: a) eliminarea parţială a restricţiilor asupra efectuării de plăţi valutare. I. Sistemul de creditare al FMI: a) are ca principal scop finanţarea investiţiilor în ţările dezvoltate. b) rata serviciului datoriei externe. Eurocreditele: a) sunt acordate de un consorţiu de bănci. . 102. 100. deţinute de late state. 50% în monedă naţională). d) investiţiile proprii. 99. d) poartă o dobândă bazată pe LIBOR. 104. e) dobânzile percepute pentru împrumuturile acordate. liberi utilizabili de către bancă pentru acordarea de împrumuturi. e) implică formarea unui nucleu al consorţiului. Resursele financiare ale FMI sunt formate din: a) cotele de participare ale ţărilor membre (50% în DST. b) se bazează pe sistemul tragerilor. prin ea însăşi. c) creditele acordate de unele ţări arabe.

e) intensificarea mişcărilor de capital în circuitul economic internaţional. 107. d) se acordă pe bază de proiecte. Investiţiile străine directe se definesc ca: a) transferul unui “pachet industrial” ce permit investitorului să exercite dreptul de control asupra investiţiei. c) depind de cota de participare la capitalul social. d) apariţia unor crize mondiale de resurse.105. 106. 101 . Evoluţia economiei mondiale se poate caracteriza prin: a) creşterea producţiei materiale şi diversificarea structurii acesteia în care statele dezvoltate deţin ponderea principală. Creditele acordate de BIRD: a) sprijină reconstrucţia şi progresul ţărilor în curs de dezvoltare. b) au scadenţe de până la 20 de ani. Mutaţiile substanţiale ce au loc în structura economiei mondiale sunt: a) decuplarea economiei produselor secundare de economia produselor primare. c) reducerea barierelor naturale şi artificiale în calea fluxurilor internaţionale de mărfuri şi servicii. c) tendinţa unei creşteri necontrolate a populaţiei. b) progresul informaticii. 109. c) decuplarea producţiei materiale de forţa de muncă. b) intensificarea mişcărilor de capital în circuitul economic internaţional. d) încheierea unui contract internaţional de leasing cu componenta investiţională. ritmurile cele mai mari şi nivelul tehnologic cel mai înalt. c) crearea unor societăţi mixte. e) intensificarea rolului unor organizaţii internaţionale. b) adâncirea şi creşterea complexităţii fenomenului de interdependenţă internaţională. Modalităţile concrete prin care nu agent economic poate realiza o investiţie cu componentă internaţională sunt: a) achiziţionarea unei firme străine sau fuziunea cu o astfel de firmă. de capital şi de ştiinţă. f) decuplarea producţiei materiale de forţa de muncă. a investitorului. b) proprietatea unui rezident străin asupra unor active (mijloace fixe) cu scopul de a controla folosirea acestor active. 110. 108. al comunicaţiilor şi transporturilor care fac posibile cele mai sofisticate combinaţii de activităţi productive şi de servicii. d) trecerea la lanţul de distribuţie şi la bursele de mărfuri în locul pieţelor tradiţionale. Globalizarea economiei şi a producţiei are la bază următoarele fenomene: a) disproporţia dintre acumulările de capital lichid şi nevoia de astfel de capital. b) cumpărarea de acţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o altă firmă din altă ţară. c) participarea directă la conducerea şi organizarea producţiei activelor în care sa investit.

transporturi. d) accesul la piaţa de capital. contrar prevederilor legii. c) elaborarea şi aplicarea în practică a unei politici guvernamentale coerente de promovare investiţională. în transportul aerian etc. e) aplicarea unor tarife diferenţiate investitorilor străini la hoteluri. obligaţiuni sau depunerea de bani la instituţii financiare internaţionale. 112. c) disfuncţionalităţi ale cadrului legislativ. Principalele direcţii în care este necesar să se acţioneze în vederea promovării investiţiilor străine sunt: a) elaborarea şi aplicarea în practică a unei politici guvernamentale coerente de promovare investiţională. Principalele disfuncţionalităţi la nivel economic în condiţiile de operare pe piaţa locală au fost generate de: a) lipsa unei infrastructuri adecvate: comunicaţii. 116. e) accesibilitatea resurselor naturale. c) percepţia externă a climatului intern de afaceri. Factorii care descurajează investiţiile străine în România sunt: a) percepţia externă a climatului intern de afaceri. c) crearea unor politici de liberalizare a investiţiilor străine de capital. telecomunicaţii. c) investitori majoritari. e) existenţa unui sistem de facilităţi pentru investitorii străini. d) forţa de muncă. departamente şi alte instituţii a activităţii de constituire de societăţi cu capital străin pentru unităţile din subordine. Avantajele competitive ale economiei româneşti sunt: a) dimensiunea pieţei interne. d) atitudinea negativă a conducerii societăţilor cu capital de stat faţă de participarea capitalului străin. b) ireversibilitatea tranziţiei spre economia de piaţă. b) lipsa spaţiilor pentru birouri şi locuinţe pentru personalul străin. b) accesul pe pieţele de export. b) investitori de portofoliu. 102 . 113.111. 114. Afluxul de investiţii străine directe în statele foste socialiste se caracterizează prin. acţiuni. c) consolidarea şi dezvoltarea cadrului instituţional ce circumscrie activitatea de promovare a investiţiilor străine în România. d) condiţiile de operare pe piaţa locală. b) accesul pe pieţele de export. a) cumpărarea de proprietăţi. Investitorii străini participanţi la investiţiile comune pot fi: a) investitori strategici. 115. d) investitori de control. în special în sfera comerţului şi turismului. b) monopolizarea de către unele ministere.

c) venituri mai mari ale furnizorilor locali. c) crearea de noi locuri de muncă. c) facilitează accesul pe pieţelor locale sau externe. d) utilizarea în industrie a tehnologiei de vârf. Investiţiile întreprinderilor multinaţionale au ca obiective: a) extinderea pieţelor interne. e) furnizează resurse ce pot fi folosite în alte sectoare de producţie din ţara gazdă. Efectul direct al investiţiilor străine directe în ţările în curs de dezvoltare se realizează prin: a) contribuţia la o productivitate mai ridicată a factorilor. d) stimulente salariale pentru contractarea de asigurări. 122. c) independenţa ţărilor în curs de dezvoltare în privinţa tehnologiilor. 123. b) calificarea forţei de muncă. Efectul indirect al activităţii întreprinderilor multinaţionale se reflectă în: a) comenzile transmise întreprinderilor naţionale. 103 . care să răspundă exigenţelor unei economii de piaţă. 117. b) salarii mai mari decât la întreprinderile locale. Întreprinderile multinaţionale influenţează comportamentul de economisiri individuale prin: a) crearea de noi locuri de muncă. pregătirea şi calificarea forţei de muncă. 121. d) scutiri de la plata taxelor şi impozitelor. Prezenţa întreprinderilor multinaţionale în diverse activităţi are următoarele avantaje: a) atrage finanţările băncilor mondiale. b) evoluţiile ce prefigurează schimbări rapide în creşterea economică mondială. b) reducerea taxelor şi a impozitelor aferente importurilor. specific şi general. 120. Contribuţia investiţiilor străine directe la creşterea economică în ţările în curs de dezvoltare derivă din: a) rolul întreprinderilor multinaţionale în economia mondială. 118. d) transferă cunoştinţe. d) încurajează industria orizontală. b) schimbarea structurii produselor pentru piaţa internă şi pentru export. c) atragerea forţei de muncă ieftine. b) stabileşte legături cu economia în care se plasează. Întreprinderile multinaţionale influenţează volumul economiilor prin următoarele instrumente instituţionale: a) depozite directe în conturi de economii. c) planuri de pensii.d) completarea şi îmbunătăţirea cadrului juridic. pregătire şi asistenţă tehnică şi financiară. 119. b) creşterea exporturilor.

c) strategiile globale ale multinaţionalelor 126. c) efectele stimulatoare şi concurenţiale ale prezenţei filialelor unor întreprinderi multinaţionale. Formele de participare ale instituţiilor multinaţionale la învăţământ. subvenţiile. e) comerţul internaţional. În ţările cu economie în tranziţie impactul direct al întreprinderilor multinaţionale se situează în: a) sistemul financiar-bancar şi piaţa de capital. d) introducerea inovaţiilor organizatorice şi practicilor manageriale performante. e) dezvoltarea resurselor umane şi a pregătirii profesionale. Efectele indirecte ale investiţiilor străine directe în ţările în curs de dezvoltare se realizează prin: a) colaborarea cu instituţiile de cercetare locale. cât şi prin stimularea procesului de ajustare. 127. 128. d) rolul schimburilor comerciale în promovarea creşterii economice. Avantajele locale ale amplasării activităţilor de cercetare-dezvoltare în ţările în curs de dezvoltare sunt: a) disponibilitatea unor condiţii de cercetare şi a oamenilor de ştiinţă. d) tehnologia şi investiţiile străine directe. e) angajarea şi pregătirea personalului local. 104 . b) acordă burse de studii la diferite universităţi.c) colaborarea cu instituţiile de cercetare locale. d) factorul preţ. factorul preţ. Contribuţia investiţiilor străine directe asupra economiilor în tranziţie se materializează prin: a) reforma economică a unor întreprinderi industriale locale. în pregătirea managerială şi tehnică se materializează prin: a) introducerea unor noi valori în comportamentul economic şi accesul la informaţii. b) dezvoltarea resurselor umane. d) transferul de tehnologii. 129. subvenţiile. capitalul de investiţii. capitalul de investiţii. c) disponibilitatea unor condiţii de cercetare şi a oamenilor de ştiinţă. c) dezvoltarea comerţului internaţional al ţărilor gazdă. c) organizează programe de pregătire proprii sau chiar centre de pregătire. e) efectele stimulatoare şi concurenţiale ale prezenţei filialelor unor întreprinderi multinaţionale. b) contribuţia la o productivitate mai ridicată a factorilor. 124. b) transferul de tehnologii. b) Europa Occidentală a contribuit la restabilirea relaţiilor comerciale cu Europa Centrală. 125. Cadrul naţional este condiţionat prin intermediul politicilor publice cu privire la: a) infrastructura fizică.

c) sistemul de distribuţie. 130. 105 . c) încurajează iniţiativa particulară.b) reorientarea cadrului legislativ. c) efectul demonstrativ şi prin relaţiile pe care le dezvoltă în economie. 131. Întreprinderile multinaţionale participă indirect la procesul de privatizare din ţările în tranziţie prin: a) încurajează iniţiativa particulară. Întreprinderile multinaţionale participă direct la procesul de privatizare din ţările în tranziţie prin: a) mijloace financiare substanţiale la cumpărarea întreprinderilor de stat. d) promovarea comerţului exterior. b) contribuie la reducerea decalajului între rata de economisiri şi rata de investiţii. b) contribuie la reducerea decalajului între rata de economisiri şi rata de investiţii.

b. d 4. d 5. c. b 106 . CAPITOLUL 2 1. a. b. c-fals. b. În timp ce balanţa de plăţi cuprinde fluxurile efectuate între rezidenţi şi nerezidenţi de-a lungul unui an la valoarea de piaţă din momentul schimbului. a. 1. b. d 3. d) nivelul aparatului de producţie şi gradul său de diversificare. a. b. c. pe lângă efectul anual al variaţiei preţurilor şi al modificării cursului de schimb. 9. d 7. 10. c. Prin diviziunea mondială a muncii se înţeleg relaţiile care se stabilesc între statele lumii în procesul dezvoltării producţiei şi comerţului mondial. e) tradiţiile economice. d-adevărat. a. b-adevărat. e. precum şi rolul şi locul fiecărui stat în circuitul mondial al valorilor materiale. asuprirea colonială. f 2. c) mărimea populaţiei. Factorii care determină specializarea internaţională a economiilor naţionale sunt: a) condiţiile naturale. d. d 8. f) factorii extraeconomici(războaiele. c. b) mărimea teritoriului. poziţia investiţională internaţională a ţării exprimă. c. a-fals. ca şi cel al altor ajustări asupra valorii creanţelor şi/sau a obligaţiilor angajate faţă de străinătate. e-adevărat 3. e 6. a.RĂSPUNSURILE TESTELOR DE CONTROL ŞI AUTOEVALUARE CAPITOLUL 1. a-adevărat b-adevărat c-adevărat 2. menţinerea unor puternice rămăşiţe feudale sau a unor mentalităţi anacronice ).

b) teoria avantajului absolut. e) teoria avantajului relativ al factorilor de producţie. Rentabilitatea reprezintă efectul economic direct şi imediat. 9. 5. c) alte teorii. b) teoria globalizării. dintr-un proces sau dintr-o complexitate de procese economice din acelaşi domeniu sau din domenii colaterale. c. d) modelul trifactorial. Cele mai importante teorii clasice care stau la baza derulării schimburilor internaţionale de mărfuri şi servicii sunt: a) mercantilismul. e a. 4. 7. b. d 6. Teoriile moderne care stau la baza schimburilor economice internaţionale sunt: a) teoria modernă a firmei.4. c. crearea comunităţii durabile de interese în domeniul producţiei. Efectul economic propagat reprezintă influenţa economică pe care o are fiecare tranzacţie asupra altor tranzacţii colaterale sau asupra unor necesităţi interdependente. 8. c. d a. 107 . f 5. d b b. Conform definiţiei Comisiei Economice a ONU pentru Europa. b. cooperarea industrială cuprinde operaţiuni care depăşesc simpla vânzare-cumpărare de bunuri şi servicii şi presupune. 6. al marketingului şi comercializării. a. materializat în beneficiul inclus în preţul fiecărei tranzacţii. Comerţul internaţional include totalitatea schimburilor de bunuri şi servicii dintre două sau mai multe state. între părţi aparţinând unor ţări diferite. c. c) teoria avantajului relativ. prin import se înţelege cumpărarea pentru economia naţională de bunuri şi servicii din alte ţări. . CAPITOLUL 3 1. c. 3. d. Prin export se înţelege vânzarea de bunuri şi servicii aparţinând economiei unei ţări. 10. b. în vederea asigurării unor avantaje reciproce pentru parteneri. al transferului de tehnologie. f) teoria ciclului de viaţă al produsului. e. Comerţul invizibil include exportul şi importul de servicii. 2.

în sens restrâns. următoarele: – investiţiile internaţionale directe. acţiuni de valorificare a resurselor naturale. formarea unor fonduri disponibile pe piaţa financiară internaţională. b) distribuţia sub franşiză. c 3. societăţile mixte pot fi grupate în următoarele categorii: a) societăţi în domeniul cercetării-dezvoltării. b) societăţi comune în domeniul explorării şi exploatării resurselor naturale. b. construcţia de obiective industriale. la conlucrarea în producerea a două sau mai multe produse. la livrările de echipament. f) societăţi comune în servicii.Conform abordării ONUDI. b) coproducţia sub forma programului comun de producţie. 108 . – cotizaţii la instituţiile financiare internaţionale. Operaţiunile de finanţare internaţională sunt. iar pe de altă parte. repartizarea fondurilor necesare solicitanţilor. 10. Cele mai importante tipuri de tranzacţii comerciale internaţionale sunt: a) exportul de obiective industriale. b) consultanţa şi asistenţa inginerească. 4. Finanţarea reprezintă totalitatea mecanismelor. pe de o parte. După obiectul de activitate. CAPITOLUL 4 1. a. c) licitaţiile internaţionale. Relaţiile valutare şi financiare internaţionale sunt raporturile băneşti care se creează între diferite state ale lumii ca urmare a participării lor la circuitul economic mondial. Cele mai importante forme de alianţe competitive sunt: a) producţia sub licenţă. 7. c) societăţi comune în engineering şi construcţii. – ajutoarele financiare internaţionale. iar în sens larg.Cele mai importante forme de cooperare industrială sunt: a) coproducţia organică. în folosirea aceleiaşi tehnologii. c) subproducţia de capacitate. d) subproducţia de specialitate. 8. tehnicilor şi a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele băneşti necesare pentru realizarea unor activităţi economico-sociale. cooperarea industrială se referă. Finanţarea internaţională cuprinde. 2. în principal. ele asigură o anumită distribuire şi chiar redistribuire a produsului mondial de bunuri şi servicii. – asigurări şi reasigurări. 9. e) societăţi comune în comercializare. – plasamentul internaţional de titluri. d) societăţi comune în producţie.

Banca internaţională de reconstrucţie şi dezvoltare. generat de utilizarea resurselor externe atrase. b) o creştere necontrolată a populaţiei. e) intensificarea rolului unor organizaţii internaţionale. Datoria externă are două categorii de efecte: a) efect amplificator. d) disproporţia dintre acumulările de capital lichid şi nevoia de astfel de capital. f) intensificarea proceselor de integrare economică. tehnologii. 2. prin următoarele: a) creşterea producţiei materiale şi diversificarea structurii acesteia. 109 . Creditele utilizate în relaţiile economice internaţionale se clasifică în funcţie de următoarele criterii: a) obiectul de creditare. comisioanelor şi altor speze bancare.5. produs de diminuarea resurselor interne atât ca urmare a rambursării creditelor care au generat efectul amplificator. 8. cât şi ca urmare a plăţii dobânzilor . Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. CAPITOLUL 5 1. Investiţiile străine directe constau în transferul unui “pachet industrial” în care sunt cuprinse capital. Mijloacele de plată internaţională reprezintă totalitatea formelor şi instrumentelor de plată prin care se poate lichida o obligaţie ce rezultă din operaţiuni comerciale. Prin eurovalute se înţelege orice disponibilitate în bănci care funcţionează în afara statului emitent al monedei respective. Sistemul financiar-valutar internaţional este format din Fondul Monetar Internaţional. b) durata creditului. se acumulează fonduri. 10. Banca Reglementelor Internaţionale. 9. Evoluţia economiei mondiale poate fi caracterizată. în principal. pe o parte. Investiţiile străine directe se definesc ca “proprietatea unui rezident străin asupra unor active cu scopul de a controla folosirea acestor active”. se concentrează cereri de credit 6. 7. c) natura creditului. Pentru ca o operaţiune comercială să fie calificată drept operaţiune în eurovalută trebuie îndeplinite două condiţii: a) valuta utilizată să fie străină faţă de ţara ‘n care se desfăşoară operaţiunea. c) apariţia unor crize mondiale de resurse. b) nici una din părţile contractante să nu fie rezident al ţării emitente a valutei folosite. tranzacţii financiare sau de credit internaţional. Piaţa internaţională de credit reprezintă relaţiile de credit pe piaţa mondială dintre instituţiile financiare naţionale sau internaţionale prin care. b) efect limitativ. iar pe de altă parte. Precum şi din sistemele financiar-bancare constituite la nivelul fiecărei ţări membre la unul din organismele bancare menţionate. d) modalitatea de acordare sau primire.

e. d. 7. b) disfuncţionalităţi ale cadrului legislativ. d. b) accesul pe pieţele de export. cu o participare de 30% la capitalul social. Factorii care descurajează investiţiile străine în România sunt: a) percepţia externă a climatului intern de afaceri. – încheierea unui contract internaţional de leasing cu componentă investiţională. c) forţa de muncă. a. cunoştinţe de marketing etc. expertiză managerială. b. – cumpărarea de acţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o altă firmă din altă ţară. ce permit investitorului să exercite dreptul de control asupra investiţiei. c) completarea şi îmbunătăţirea cadrului juridic. – investitor majoritar. c. specific şi general. CAPITOLUL 6 1. e 3. 4. b. după cum urmează: a) dimensiunea pieţei interne. c. – investitori de control. cu o participare de cel puţin 30% din capitalul social. a. – achiziţionarea unei firme străine sau fuziunea cu o astfel de firmă. c) condiţiile de operare pe piaţa locală. e) accesibilitatea resurselor naturale 6. d) cadrul juridic.. Pentru promovarea investiţiilor străine este necesar să se acţioneze în următoarele direcţii principale: a) elaborarea şi aplicarea în practică a unei politici guvernamentale coerente de promovare investiţională. cu o participare de minim 51% din capitalul social. Investitorii străini participanţi la investiţiile comune pot fi clasificaţi în: – investitori strategici. b) consolidarea şi dezvoltarea cadrului instituţional ce circumscrie activitatea de promovare a investiţiilor străine în România. e 110 . b. care să răspundă exigenţelor unei economii de piaţă. 3. f 2. c. 5. Modalităţile concrete prin care un agent economic poate realiza o investiţie cu componentă internaţională sunt: – construirea “pe loc gol” a unei societăţi comerciale sau deschiderea unei filiale a celei existente într-o altă ţară. În spaţiul economic european România deţine o serie de avantaje competitive.metode de organizare industrială. – crearea unor societăţi mixte. – cumpărarea de obligaţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o firmă străină. a. – acordarea unui credit financiar unui agent economic dintr-o altă ţară sau unui agent economic străin. d.

c b b. c. b. c. c a. c. c. e b. b a. c a. b a. d. c. d c a. b. b. e. c a. e a. b. b. d a. d a. b. c. d. d a. d. c b. b b b. d. b. d c b. c. c a. c. d b. d b. e a. g b. e a. b. e a. c. b. b. d a. c a. c. c b. b. b. e a. d. c a. d a. d a. c. d. e b b. c a. d a. c b. e b a. e. c a. b. c b a. d a.RĂSPUNSURI TESTE GRILĂ 1) 4) 7) 10) 13) 16) 19) 22) 25) 28) 31) 34) 37) 40) 43) 46) 49) 52) 55) 58) 61) 64) 67) 70) 73) 76) 79) 82) 85) 88) 91) 94) 97) 100) 103) 106) 109) 112) 115) 118) 121) 124) 127) 130) b a. b. d. c a. d. e. d a. c. d a. d. c a. c. c a. c a. c. b. b. d. f. c. d b a. b. e a. b. c. e a. c b. c b. b b a. c. d . e c b a. c. c b. c a. d. e a. c. c a. c. b. d a. d. c. d. e a. c. c c b a a. b. c. c. d. d a. e a. d a. d. b. b 2) 5) 8) 11) 14) 17) 20) 23) 26) 29) 32) 35) 38) 41) 44) 47) 50) 53) 56) 59) 62) 65) 68) 71) 74) 77) 80) 83) 86) 89) 92) 95) 98) 101) 104) 107) 110) 113) 116) 119) 122) 125) 128) 131) a. c a. c. b b. e a. c. b. c. c. b a. b. f a. d a. d a. e. c. d a. c. b. d a a. c. d a. f a. b a. c a. e a. c a. c. d. c b. b. f a. b. d. c 111 3) 6) 9) 12) 15) 18) 21) 24) 27) 30) 33) 36) 39) 42) 45) 48) 51) 54) 57) 60) 63) 66) 69) 72) 75) 78) 81) 84) 87) 90) 93) 96) 99) 102) 105) 108) 111) 114) 117) 120) 123) 126) 129) a. c a. b b. b. d a. c. e a. c a. e b. b a. c. c. d a. c a. b. d. c. d. b. c b. e a. c a. c. c. b. c. d a. c a. c. d a. c. c. c a. f a. c a. d b. d. d b. d. d. d. c b. f a. c. d. d. c a. b. e a. c b. d. b. b. e a. e c a a. e a. f b. e a. c a. d a. c. d. d b. b. c.

a perfecţionării conducerii şi a funcţionării unor întreprinderi ori instituţii prin formularea unor recomandări de ordin economic sau tehnic. 112 . • Consultanţă – acordarea de asistenţă în vederea organizării unei activităţi economice. raport periodic între intrările şi ieşirile de mijloace valutare. comercializării. comparativ cu alte ţări. acesta acorduri pot fi bilaterale sau multilaterale. concomitente şi ulterioare care însoţesc realizarea unui proiect. în favoarea beneficiarului. • Comerţ internaţional – totalitatea schimburilor de bunuri şi servicii dintre două sau mai multe state. • Acreditiv documentar – document emis de o bancă (emitent) la cererea unui client. • Asistenţă inginerească – ansamblu de operaţiuni care urmăresc efectuarea de investiţii în condiţii de maximă eficienţă şi care cuprind totalitatea activităţilor anterioare. • Acreditiv – document emis de o bancă (emitent). • Avantaj comparativ relativ – teorie potrivit căreia fiecare ţară se specializează în producerea şi exportul acelor bunuri pe care le fabrică cu costuri relativ mai scăzute. cercetării. prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri. cu sacrificarea unor şanse mai puţine şi a căror eficienţă este relativ mai mare.MIC DICŢIONAR DE TERMENI UTILIZAŢI ÎN RELAŢIILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE • Abordarea Hecksher – Ohlin – teorie a comerţului internaţional rezultată ca sinteză a două optici majore ale neoclasicilor din perioada interbelică: a) adaptarea problematicii comerţului internaţional la teoria înzestrării cu factori a naţiunilor. • Balanţă de creanţe şi angajamente – stocul de active şi pasive financiare externe existente la un moment dat în relaţiile cu nerezidenţii. • Alianţe competitive – reţele complexe de comunicaţii care se stabilesc între firme în vederea realizării unor obiective lucrative în domeniile marketingului. prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri. • Avantaj comparativ absolut – teorie prin care se fundamentează rolul comerţului exterior în dezvoltarea economică a ţărilor participante la schimburi. • Balanţă de plăţi externe – tabel statistico-economic care include toate tranzacţiile de natură financiară sau comercială încheiate cu străinătatea de către rezidenţii unei ţări. producţiei. dezvoltării. • Acord de garantare a investiţiilor – înţelegere interstatală prin care se creează cadrul juridic de protejare reciprocă a investiţiilor efectuate de anumite persoane(fizice sau juridice)pe teritoriul altor ţări. în favoarea beneficiarului. la cererea unui client. b) aşezarea pe alte baze teoretice şi metodologice a teoriei ricardiene cu privire la costurile comparative de producţie. această teorie presupune că specializarea internaţională a unei ţări are ca efect obţinerea acelor bunuri reţinute spre a fi produse de ea cu costuri mai mici.

• Garanţie bancară – obligaţie irevocabilă de plată a unei bănci în cazul neîndeplinirii condiţiilor contractuale de către o terţă parte. ca şi prin continuitatea şi stabilitatea acestora • Coproducţie – formă de cooperare industrială care constă în înţelegerea dintre două firme din ţări diferite de a fabrica independent. în particular a afacerilor. echipamente. ele având doar rolul de gestionare a documentelor. în special produse de valoare ridicată. • Investiţie de portofoliu – achiziţionarea de către investitorii străini de acţiuni ale unor firme deja existente. sub aspect tehnic. • Licitaţii internaţionale – forme de comercializare pe piaţa mondială a unor mărfuri specifice. • Drepturi Speciale de Tragere – unitate de cont emisă de FMI • Eurovalute – orice disponibilitate în bănci care funcţionează în afara teritoriului statului emitent al monedei respective.). • Diviziunea mondială a muncii – relaţiile care se stabilesc între statele lumii în procesul dezvoltării producţiei şi comerţului mondial. utilizarea de către un terţ a unui brevet sau marcă înregistrate presupune plata unor sume denumite redevenţe. băncile nu se angajează la plată. spre deosebire de acreditiv. de produse etc.• Cooperare economică internaţională – formă de relaţii economice internaţionale bi sau multilaterale. anumite subansamble şi de a-şi livra elementele fabricate pentru a se efectua asamblarea în vederea obţinerii produsului finit. sunt considerate investiţii străine directe şi investiţiile în active financiare care conferă posesorului lor controlul asupra activităţii firmei. inclusiv obiective economice complexe. • Franşizarea – aranjament comercial prin care o persoană (cedent) acordă unei alte persoane (beneficiar) permisiunea de a se folosi în afaceri de drepturi intelectuale şi materiale aparţinând cedentului. • Investiţii străine directe – investiţii ale unor persoane străine care achiziţionează active fixe într-o industrie. precum şi rolul şi locul fiecărui stat în circuitul mondial al valorilor materiale. uzină sau filială internă. tehnicilor şi instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele băneşti necesare pentru realizarea unor activităţi economico – sociale. 113 . de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice. • Finanţare – totalitatea mecanismelor. valute liber convertibile care se află în afara controlului autorităţilor monetare din ţara de origine. • Datorie externă – sumă în valută datorată la un moment dat de o ţară altor ţări şi/sau instituţii financiare internaţionale în baza creditelor primite de stat şi de întreprinderi private dar cu garanţia statului şi care urmează a fi achitată întro perioadă mai mare de un an. • Export – vânzare de bunuri şi servicii aparţinând economiei unei ţări. • Import – cumpărarea pentru economia naţională de bunuri şi servicii din alte ţări • Incasso documentar – modalitate de plată în care. • Licenţă – autorizarea pe care o acordă o persoană fizică sau juridică pentru un terţ de a fabrica un produs sau de a se folosi de o marcă de fabrică care le aparţin şi sunt protejate prin brevet sau ca marcă autorizată. individualizate. care se caracterizează prin complexitatea fluxurilor pe care le generează (de investiţii.

a forţei de muncă şi a capitalurilor din ţara respectivă. contra unor alte monede naţionale sau internaţionale. fie anumite piese. care preia producţia executantului şi o desface sub marcă proprie. • Relaţii valutare şi financiare internaţionale – raporturi băneşti care se creează între economiile naţionale ca urmare a participării la circuitul economic mondial. • Societate mixtă – formă de cooperare (sau de alianţă strategică) prin care doi sau mai mulţi parteneri din ţări diferite desfăşoară în comun. cu personalitate juridică. prin partajarea beneficiilor şi riscurilor afacerii. a economiei de piaţă internă la cerinţele pieţei mondiale în vederea valorificării cât mai bune a condiţiilor naturale. • Subproducţie – formă de cooperare internaţională între o firmă principală(ordonator) şi o firmă subproducătoare prin care ultima se angajează să producă pentru cea dintâi. • Monedă internaţională – monedă cu mare putere liberatorie şi care circulă în afara graniţelor statului emitent. • Valute convertibile – monede care se schimbă liber. • Specializare internaţională – proces de adaptare şi dezvoltare a potenţialului economic naţional. transferul sau stingerea unei valori economice şi care presupune schimbarea de proprietate asupra bunurilor şi/sau drepturilor financiare. prestarea de servicii sau disponibilizarea de forţă de muncă şi capital. schimbul. putere de plată şi pot fi constituite rezervă în alte ţări decât cea emitentă. (în care este specializat) care urmează să se includă în produsul de bază fabricat de ordonator. • Subproducţie de capacitate – formă de cooperare care presupune fabricarea de către subcontractanţi a unor produse finite identice cu cele realizate de ordonator. • Valutele – monede naţionale care au circulaţie.. tranzacţii financiare sau de credit internaţional. componente. în cadrul unei entităţi independente. din proprie iniţiativă sau la cererea unui client. comercializare etc.• Mercantilism – doctrină economică dominantă în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea conform căreia prosperitatea unei naţiuni este strâns legată de acumularea unei cantităţi cât mai mari de monedă şi metale preţioase. reper etc. • Tranzacţia – fluxul economic care reflectă crearea. subansambluri etc. care urmează să fie încorporate în produsul finit. marketing. fie un produs finit. servind ca mijloc de plată şi de rezervă pe piaţa internaţională. transformarea. de a plăti o sumă de bani care acoperă obligaţii ale debitorului faţă de creditor. • Ordin de plată – dispoziţie dată de o bancă altei bănci. a tradiţiilor. • Subproducţie de specialitate – formă de cooperare care constă în înţelegerea dintre un ordonator şi unul sau mai mulţi subproducători în virtutea căreia ultimul produce un subansamblu. 114 . component. • Mijloace de plată internaţionale – totalitatea formelor şi instrumentelor de plată prin care se poate lichida o obligaţie ce rezultă din operaţiuni comerciale. activităţi de producţie.

C.. Academiei. I-II. Ed.) – Restructurarea ordinii internaţionale. Ed. S. C. 1994 9. Bucureşti. Guyomar. – Bursa. Ed. I. 1993 2. – L’action commerciale a l’international. Munteanu. 1997 8. Ed. Ed. Sută. Politică. Didactică şi Pedagogică. Ed. Adevărul. S. Mariana – Mijloace şi modalităţi de plată internaţionale. 1995 3. 1962 24. Popa. Economică. – Relaţii şi tehnici financiar-monetare. Ed. Iancu. M. C. Bucureşti. Academiei. Economică. Bran. Gaftoniuc. – Relaţii economice internaţionale. 1995 28. 1997 27. 1992 12. Denuţa. 1980 26. All. A. Didactică şi Pedagogică. Tehnici şi proceduri. C. 1995 10. Ed. 1992 16. Bucureşti. All. 1976 11. Dezvoltarea şi investiţiile străine directe. Paris. Bucureşti. – Tendinţe în politica comercială a ţărilor vest-europene. I. Economică. Ed.) – Comerţ internaţional şi politici comerciale internaţionale. Iordache. vol. Floricel. Ed. Bucureşti. 1995 4. – Cooperarea economică internaţională. Bran. – Tranzacţii comerciale internaţionale. 1962 25. Ed. P. Ed. Ed.. Lazăr. David – On the principles of Political Economy and Taxation. Ed. 1995 18. Bucureşti. Ed. D. N. I. Bucureşti. Academiei. Bucureşti. Expert. Bucureşti. Al. – Managementul în afacerile economice internaţionale. – Tratat de economie. Smith. – Curs de economie politică. Al. Ştiinţifică. – Relaţii financiare şi monetare internaţionale. 1986 20. Monod. I (coord. Bucureşti. Negriţoiu. Stoian. Alexa. Economică. Bucureşti. P. Ed. –Salt înainte. All. Ed. A. Edition ESKA. Kiriţescu. Independenţa economică. 1978 15. Bucureşti. 1996 19. 1994 21. Popa. Ştiinţifică şi Pedagogică. 1978 115 . Dragne. Stoian. I. Tinbergen. Ed. 1994 6. Caraiman. I. N. Bucureşti. 1990 5. M. – Relaţii financiar-valutare. E. Brăila. Economică. Krugman. Violeta – Asigurări şi reasigurări internaţionale. – Decalaje economice ale lumii contemporane. Stănescu. Ed. Donciu. Obstfeld. Ricardo. Bucureşti. – Commerce international. E. Bucureşti. Morin. Simona – Finanţe internaţionale. Bucureşti. – Investiţiile internaţionale. F. Expert. P. Economică.. Ed.. De Boeck Universite. – Atragerea şi monitorizarea investiţiilor străine directe. Edition Dalloz-Sirey. Oscar Print. Ed.BIBLIOGRAFIE 1. Ed. 1999 14. Didactică şi Pedagogică. 1994 17. Ed. Albu. Bucureşti. – Transporturi şi expediţii internaţionale. Bucureşti. Bucureşti.. Pro & Ed. Negruş. Politică. Puiu. R. 1996 23. 1993 13. (coord. Ed. 1999 7. Ghibuţiu. Adam – Avuţia naţiunilor. Ed. Ciurel. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. 1997 22. M. – Relaţii valutar-financiare internaţionale. – Comerţ internaţional. 1993. C. A. P. vol. – Economie internationale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful