UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI FACULTATEA DE ŞTIINŢE

Lector univ. dr. ALINA FLEŞER

BAZELE ECONOMIEI

PETROŞANI, 2010

CAPITOLUL I ECONOMIA – FORMĂ A ACŢIUNII UMANE. RAPORTUL NEVOI - RESURSE Obiectul de studiu al ştiinţei economice vizează comportamentul uman în activitatea de alocare a resurselor limitate pentru a asigura satisfacerea nevoilor variate şi nelimitate. Ştiinţa economică studiază modul în care ne decidem să folosim resursele rare cu întrebuinţări alternative în vederea realizării obiectivului propus. Nevoile umane Nevoile umane sunt preferinţe, dorinţe, resimţiri, aşteptări ale oamenilor de a avea, de a fi, de a şti şi de a crede, respectiv de a-şi însuşi bunuri, toate acestea fiind condiţionate şi devenind efective în funcţie de nivelul dezvoltării economico-sociale (condiţionare obiectivă) şi de nivelul de dezvoltare a individului (condiţionare subiectivă). Clasificarea nevoilor În funcţie de cele trei dimensiuni ale fiinţei umane (biologică, socială şi raţională) nevoile se grupează în fiziologice (somatice), sociale, raţionale, spiritualpsihologice.
 Nevoile fiziologice sunt primele resimţite de oameni şi sunt inerente

fiecăruia dintre ei: hrana, aer, îmbrăcăminte, apa, căldura.
 Nevoile sociale, de grup sunt cele resimţite de oameni ca membrii ai

diferitelor socio – grupuri şi care pot fi satisfăcute numai prin acţiunea lor conjugată.
 Nevoile raţionale, spiritual-psihologice, decurg din trăsăturile interioare

ale oamenilor şi devin deosebit de importante pe măsura progresului în instruire, în relaţiile morale, ele presupunând raţionalitate, gândire şi viaţă spirituală superioară. În funcţie de gradul dezvoltării economice şi de nivelul culturii şi civilizaţiei, nevoile pot fi:  de bază sau inferioare;  complexe sau superioare.

Nevoile umane (şi interesele economice) se caracterizează prin anumite trăsături. Trăsăturile nevoilor:
 Nevoile sunt nelimitate ca număr (apariţia de noi trebuinţe pe măsura

satisfacerii celor vechi şi în continuarea lor) ;
 Sunt limitate în capacitate (satisfacerea unei anumite nevoi presupune

consumarea unei cantităţi date dintr-un bun ceea ce face ca intensitatea resimţirii unei nevoi să scadă);
 Nevoile oamenilor sunt concurente (unele nevoi se extind în detrimentul

altora, se înlocuiesc, se substituie între ele) ;
 Nevoile sunt complementare (adică evoluează în sensuri identice)  Orice nevoie se stinge momentan prin satisfacere.

Nevoile umane constituie motorul întregii activităţi social-economice. Orice fiinţa umană pentru a trai şi a se dezvolta, împrumută din natură elemente utile pe care le transformă şi le înmulţeşte. Transformate în mobiluri ale activităţii sociale nevoile devin interese. Interesele economice reprezintă acele nevoi umane înţelese (conştientizate) şi devenite - scopuri directe sau indirecte, imediate sau îndepărtate – ale luptei oamenilor pentru existenţă, ale confruntării şi cooperării lor în vederea dobândirii bunurilor necesare satisfacerii nevoilor. În funcţie de nivelul la care se manifestă şi de modul lor de exprimare, interesele economice se grupează în:  personale;  de grup;  generale. Resursele economice Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor pe care omul le foloseşte în activitatea sa pentru a-şi satisface nevoile; resursele reprezintă suportul consumului. Din punct de vedere cantitativ, structural şi calitativ, resursele pot fi împărţite astfel:

 Resurse naturale - sursa satisfacerii celei mai mari părţi a nevoilor umane

este natura;
 Resurse umane - ce au ca rol desprinderea resurselor naturale din mediul

lor în vederea folosirii ;
 Resurse informaţionale, folosite în scopuri de cunoaştere, decizie sau

acţiune ; Din punct de vedere al prelucrării, resursele se împart în:
• •

Resurse primare sau originare ce cuprind resursele naturale împreună cu potenţialul demografic Resurse derivate formate pe baza resurselor primare şi, care potenţează eficienţa cu care sunt utilizate toate resursele.

Principala trăsătură a resurselor o reprezintă caracterul lor relativ limitat în raport cu nevoile care sunt nelimitate şi în continuă diversificare. . TEST DE AUTOEVALUARE 1. Definiţi nevoile umane şi resursele economice. 2. Arătaţi cum se clasifică nevoile umane şi care sunt principalele caracteristici ale acestora? 3. Menţionaţi care sunt sectoarele economice şi ce cuprind ele?
4. Diversificarea nevoilor:

a) are o condiţionare exclusiv obiectivă; b) are o condiţionare exclusiv subiectivă; c) este condiţionată atât obiectiv cât şi subiectiv; d) este condiţionată de sistemul politic existent. 5. Ce înseamnă că resursele sunt limitate? a) scad permanent; b) sunt insuficiente în raport cu nevoile; c) cresc mai încet decât nevoile; d) sunt neregenerabile. 6. a) Care din enunţurile de mai jos exprimă obiectul de studiu al ştiinţei economice? relaţiile dintre oameni şi nevoile generate de activităţile economice;

c) simpatie. De ce este necesară utilizarea raţională a resurselor? a) pentru că resursele se scumpesc. b) primare şi derivate. înseamnă: a) asigurarea tuturor bunurilor şi serviciilor de care au nevoie oamenii. Interesele pot fi definite ca: a) dorinţe ale indivizilor.b) c) d) finalitatea activităţii umane. 8. 7. Raţionalitate. în activitatea economică. 10. Care din următoarele clasificări ale resurselor sunt corecte? a) naturale şi primare. d) maximizarea efectelor utile prin minimizarea eforturilor. c) acţiuni umane. grupurilor sociale sau comunităţii sociale în ansamblul său. b) voinţă. Raporturile dintre oamenii care participă la activitatea economică au anumite motivaţii. Marcaţi în lista de mai jos pe cele corespunzătoare: a) dorinţă. politicile specifice statelor lumii. d) raporturi între oameni ce determină o anumită activitate legată de acoperirea unor nevoi. c) minimizarea costurilor de producţie. comportamentul uman în activitatea de alocare a resurselor limitate pentru a asigura satisfacerea nevoilor variate şi nelimitate. d) pozitive şi negative. d) pentru că resursele nu cresc odată cu nevoile. b) minimizarea efectelor utile prin maximizarea consumului de resurse. 11. c) limitate şi nelimitate. 9. b) raporturi între oameni. b) pentru că resursele sunt limitate şi rare. . d) interese. c) pentru că resursele cresc odată cu nevoile.

1. de schimb monetar). inclusiv monedă. Economia naturală reprezintă aceea formă de organizare şi desfăşurare a activităţii economice în care nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatele propriei activităţi. Schimbul înseamnă înstrăinarea rezultatelor propriei activităţi. preponderenţa activităţii agricole. sol. caracter închis al economiei. Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. 4.CAPITOLUL II ECONOMIA DE PIAŢĂ CONTEMPORANĂ 2. Economia naturală. Bunurile economice sunt acele bunuri care se obţin prin consumul de factori de producţie şi care sunt limitate şi rare în raport cu nevoile. sex etc. producându-se astfel cea mai mare parte a bunurilor necesare satisfacerii nevoilor. fie apelând la produsele altora. 3. fără a se apela la schimb. în funcţie de factorii de climă. . prin autoconsum. soarele. Trăsături ale economiei naturale: 1. Celor două modalităţi de satisfacere a nevoilor le corespund două forme diferite de organizare şi desfăşurare a activităţii economice: economia naturală şi economia de schimb (de mărfuri. lumina naturală) sau datorită imposibilităţii înstrăinării lor din considerente tehnice sau morale. asigurată de confecţionarea lor pe cale manual –naturală. simplitatea uneltelor de muncă. obţinute prin intermediul schimbului. 2. Acestea pot fi bunuri libere şi bunuri economice. Bunurile economice pot fi produse pentru autoconsum şi bunuri produse pentru schimb (pentru piaţă). Bunurile libere sunt bunuri care intră în consum în mod gratuit datorită structurii lor (aerul. Economia de schimb Satisfacerea trebuinţelor presupune consumul de bunuri. vârstă. orientată spre autoconsum. diviziunea muncii are caracter natural. Satisfacerea nevoilor umane se realizează fie prin producţie proprie. primind în contraprestaţie alte bunuri necesare.

Prin cost de oportunitate se înţelege preţuirea pe care un agent economic o acordă şanselor la care renunţă atunci când face o alegere.5. Fiecare producător decide. conştient sau intuitiv. cât. obţinând în schimbul lor altele. pe activităţi. Baza ei o constituie proprietatea privată. Autonomia şi independenţa agenţilor economici. Pe măsura constituirii ştiinţei economice s-a demonstrat ca specializarea unui agent economic într-un domeniu sau altul de activitate are la bază interesul economic.a. obişnuinţa. ponderea scăzută a schimbului. economia de schimb are la bază diviziunea socială a muncii care determină producători specializaţi pe profesii. întâmplarea. Aceasta înseamnă că deciziile de specializare se întemeiază. pe teoria avantajului relativ (comparativ). Piaţa devine instituţia centrală în jurul căreia gravitează întreaga viaţă economică. furnizează informaţii necesare în legătură cu ce să se . Autonomia este fundamentată pe interesul agentului economic. Trăsături ale economiei de schimb: 1. ea mediază între producători şi consumatori. Economia de schimb reprezintă forma universală de organizare şi funcţionare a activităţii economice în lumea contemporană. 3. Specializarea agenţilor economici într-un domeniu concret poate avea numeroase determinări: tradiţia. pământul este principalul factor de producţie Economia de schimb desemnează aceea forma de organizare şi desfăşurare a activităţii economice în care agenţii economici produc bunuri în vederea vânzării. 6. Specializarea producătorilor în obţinerea anumitor bunuri. necesare satisfacerii trebuinţelor. caracteristic economiei naturale. în funcţie de interesele şi posibilităţile pe care le are. ce. Un agent economic dispune de un avantaj relativ în raport cu alţii dacă obţine un anumit bun cu un cost de oportunitate mai mic în raport cu al celorlalţi. avantajul obţinut dintr-o activitate în raport cu alta. Activitatea economică gravitează în jurul pieţei. experienţa ş. ea fiind izvorâtă din proprietate şi realizându-se în modalităţi diferite în raport de o formă sau alta de proprietate. şi în profil teritorial (zonal). Spre deosebire de producătorul „universal”. cum şi când să producă şi în ce condiţii să participe la schimb. 2.

impozite. în care ponderea principală o deţine proprietatea privată. Intervenţia statului în activitatea economică este limitată 6. făcând posibilă valorificarea eficientă a resurselor existente în vederea satisfacerii nevoilor nelimitate şi în continuă diversificare. Trăsături ale economiei de piaţă: 1. 5. Pluralismul formelor de proprietate. 5. cum. şi tranzacţii bilaterale – constau în mişcări reciproce. 4. biunivoce de bunuri între doi agenţi economici. fie ca bunuri nonmarfare – situaţie în care consumatorul le obţine gratuit. 6.2. Monetizarea economiei. Bunurile îmbracă forma de marfă. 3. Începuturile ei au fost marcate de apariţia capitalismului în Europa Occidentală. aproximativ o pătrime din populaţia globului trăieşte în ţări cu economie modernă de piaţă. Fluxurile dintre agenţii economici se concretizează în tranzacţii bilaterale de piaţă. taxe etc. cât şi pentru cine să se producă. costul producerii lor fiind suportat de comunitate. Relaţiile dintre agenţii economici se desfăşoară sub forma tranzacţiilor bilaterale de piaţă în cadrul cărora fiecare agent economic îşi urmăreşte propriul interes. Preţul se formează liber pe baza raportului dintre cerere şi ofertă. dar şi. Economia de piaţă Economia de piaţă este acea formă modernă de organizare a activităţii economice în cadrul căreia întreprinzătorii acţionează în mod liber. cum ar fi: donaţii. Bunurile pot ajunge de la producător la consumator fie ca bunuri marfare – făcând obiectul actelor de vânzare-cumpărare. 2. 2.reprezintă mişcări univoce de bunuri. cât şi cum să se consume. autonom şi raţional. În prezent. Aceasta se concretizează în folosirea monedei în toate actele economice şi relevă importanţa deosebită pe care o au banii în cadrul schimburilor economice.producă. 4. Economia de piaţă are o existenţă istorică relativ redusă. Se disting două tipuri de tranzacţii: tranzacţii unilaterale . Dezvoltarea tehnologiilor moderne de fabricaţie. . Piaţa este principalul reglator al activităţii economice. subvenţii.

în calitatea lor de agenţi economici autonomi. iar preţul este cel mai important instrument de reglare a accesului diferitelor persoane sau grupuri la bunurile economice. îşi realizează interesele economice şi îşi satisface trebuinţele în continuă diversificare. dreptul de dispoziţie al bunurilor se concretizează în dreptul de gestionare şi administrare a acestora. - - Proprietatea se prezintă sub forma unităţii şi intercondiţionării a două componente: obiectul proprietăţii – constituit din bunurile economice şi. adică dreptul asupra veniturilor aduse de bunurile proprii (de exemplu. Libertatea economică îşi găseşte materializarea în manifestarea iniţiativei agenţilor economici în calitate de proprietari şi întreprinzători. instituţiilor financiare şi de asigurări. 2. dreptul de uzufruct. dreptul de utilizare. în asociaţii şi societăţi comerciale. Categoria de libertate economică reprezintă posibilitatea acţiunii economice bazate pe iniţiativă şi eficienţă. de folosire a bunurilor. mai multora sau a tuturor atributelor proprietăţii: - dreptul de posesiune. în scopul realizării de bunuri şi servicii prin angajarea în mod liber în actele de schimb.7. respectiv dreptul de a dispune de bunurile economice. dreptul de a se folosi de dobânda unui împrumut). Agenţii economici Proprietatea reflectă ansamblul relaţiilor sociale fundamentate istoric şi reglementate juridic în legătură cu însuşirea şi stăpânirea de către oameni a bunurilor economice. a metodelor de organizare şi producere. subiectul proprietăţii . Economiile moderne sunt structurate şi funcţionează ca economii de piaţă. relaţii ce determină o anumită manifestare a personalităţii umane. pe proprietatea privată. Creşterea rolului băncilor.3. Dreptul de proprietate presupune exercitarea unuia. Proprietatea şi libertatea economică.reprezentat de persoanele fizice şi/sau juridice. prin care individul ca subiect al proprietăţii. cererea şi oferta determină principiile de stabilire a priorităţilor economice. . întemeiate în special.

creşterea eficienţei autoconsumului.Agenţii economici reprezintă persoane sau grupuri de persoane fizice şi/sau juridice care participă la viaţa economică şi care au funcţii şi comportamente asemănătoare în cadrul acesteia. Diviziunea muncii înseamnă: a) constituirea agenţilor economici în firme. Definiţi economia naturală şi menţionaţi principalele sale trăsături. Din punct de vedere al funcţiilor economice îndeplinite (tipologie ce stă la baza sistemelor de evidenţă statistică a conturilor naţionale): agenţi producători de bunuri si servicii de natura firmelor. specializarea producătorilor pe tipuri de activităţi. 3. agenţi financiari. b) c) d) 7. agenţi economici externi. agenţi economici interni .nenaţionali 2. Definiţi economia de schimb şi menţionaţi principalele sale trăsături. străinătatea (exteriorul) reprezentând agenţii aparţinând altor economii naţionale. reprezentaţi de instituţii financiare şi de credit. B. diferenţierea factorilor de decizie în raport cu cei de execuţie. 2. Care sunt agenţii economici grupaţi din punct de vedere al funcţiilor economice îndeplinite? 6. Definiţi economia de piaţă şi menţionaţi principalele sale trăsături. Din punct de vedere al spaţiului economic: 1. administraţiile. TEST DE AUTOEVALUARE 1.naţionali . Dreptul de proprietate constă în: . 4. agenţi consumatori de natura gospodăriilor (menajelor). Agenţii economici pot fi grupaţi : A. companii şi societăţi comerciale. Ce reprezintă proprietatea şi care sunt principalele atribute ale acesteia? 5.

rezultat al comportamentului agenţilor economici. la pensie. Care din următoarele bunuri îmbracă forma de marfă: a) bunurile pe care le consumă producătorii lor. scutirea agenţilor economici de obligaţiile impuse de stat. economice. dreptul de a interzice altora utilizarea bunurilor proprii. lipsa constrângerilor impuse de concurenţă. Care din elementele de mai jos nu caracterizează economia de piaţă? a) pluralismul formelor de proprietate. 12. d) bunurile moştenite. b) libertatea de acţiune a agenţilor economici. precum şi dreptul de Dreptul de uzufruct este: dreptul de a utiliza bunuri. utiliza şi dispune de bunuri. Libera iniţiativă înseamnă: dreptul agenţilor economici de a acţiona conform propriilor interese. 11. Înstrăinarea totalităţii atributelor proprietăţii nu poate avea loc prin: donaţie. d) uzufruct. c) bunurile care fac obiectul unei donaţii. la concediu de odihnă. a) b) c) d) 10. 13.a) b) c) economice. dreptul de a le lăsa moştenire. arendare. la plata unui salariu. dreptul asupra veniturilor aduse de bunurile proprii. Care din activităţile enumerate mai jos sunt specifice economiei naturale: c) d) 9. d) libertatea preţului. c) dominaţia proprietăţii publice. b) bunurile care trec de la producător la consumator printr-o contraprestaţie economică. a) b) c) d) . dreptul la muncă. libertatea unui agent economic de a-şi consuma venitul după cum crede de cuviinţă. 8. libertatea de a munci şi de a-şi asuma riscurile iniţierii unei activităţi dreptul de a poseda. vânzare-cumpărare. moştenire. politice şi culturale. a) b) totalitatea drepturilor civile.

c) numai la nivel naţional. c) activităţile prin care nevoile sunt satisfăcute prin consumul direct de bunuri obţinute. c) preţul – ca cel mai important instrument de reglare a accesului la bunurile economice. . 14. Proprietatea mixtă se constituie: a) prin asocierea proprietăţii individuale şi asociative. nu prin schimb. d) eficienţa economică ridicată.a) activităţile prin care sunt produse bunuri economice destinate schimbului. b) prin asocierea proprietăţii publice şi cooperatiste. d) activităţile în cadrul cărora toate trebuinţele sunt satisfăcute apelându-se la schimbul de produse. Pe ce se întemeiază economia modernă de piaţă? a) proprietatea privată. 15. b) cererea şi oferta determină principiile de stabilire a priorităţilor economice. d) prin asocierea proprietăţii private şi a celei publice. ci prin activitate proprie. b) activităţile care cunosc cea mai mare răspândire atât în ţările slab dezvoltate. cât şi în ţările dezvoltate.

capacitatea de efort. 3. Asemenea abilităţi sunt forţa fizică. Tipologia factorilor de producţie: 1. 2. si anume “input”. natura. Raportată la scara timpului. conceptul de factor de producţie cuprinde totalitatea elementelor care participă la producerea de bunuri şi servicii. abilitatea întreprinzătorului. neo-factorii: tehnologiile. Astfel.1. Munca Munca reprezintă activitatea specific umană desfăşurata în scopul obţinerii de bunuri economice. îşi au originea în resursele intangibile (invizibile). Factori de producţie tradiţionali (clasici): munca. Caracterizarea generală a factorilor de producţie clasici I. informaţia. totalitatea elementelor de intrare în procesul de producţie.CAPITOLUL III SISTEMUL FACTORILOR DE PRODUCŢIE Punctul de plecare în analiza factorilor de producţie îl constituie resursele economice. au la origine resurse tangibile (vizibile) care pot fi cuantificate direct şi pot fi gestionate sub formele lor alternative de stocuri şi fluxuri. în sensul că ea este intrinsec asociată personalităţii prestatorului ei. capitalul. Munca se manifesta numai ca factor de producţie în stare activă. în această viziune. neputând fi creată sau reprodusă artificial şi nici disociata de persoana prestatorului. Resursele se transformă în factori de producţie numai în măsura atragerii. cunoştinţele profesionale. Resursa care generează acest flux se referă la ansamblul de abilităţi fizice şi intelectuale care fac posibilă prestarea unei anumite munci. Munca este un factor de producţie originar. munca apare ca . Factorii de producţie reprezintă. Factori netradiţionali. utilizării şi consumării lor. ceea ce se reflectă şi în denumirea atribuită lor în limba engleza. adică ansamblul mijloacelor disponibile şi posibil de a fi valorificate în vederea producerii de bunuri materiale şi prestării de servicii. experienţa de producţie. îndemânarea.

De regulă. Dimensiunea cantitativă a factorului munca se referă la volumul de muncă de o anumită natură prestat într-un proces de producţie dat. trebuie să se intervină la nivelul abilităţilor şi/sau motivaţiei în muncă ale celui vizat. forma sa de existenţă este una materială. capital social.un factor de producţie neregenerabil. se folosesc mai multe noţiuni legate de capital: capital real. deşi regenerabile. se caracterizează prin raritatea resurselor. puterea calorică a unei tone de combustibil etc. Natura Factorul natural al producţiei se refera la toate resursele brute din natură care sunt folosite la producerea bunurilor economice. iar altele.). la nivelul său de productivitate. În prezent. II. Dimensiunea calitativă a factorului muncă se referă la specializarea profesională proprie fiecărui prestator de muncă. prestaţia de muncă este ireversibilă. capital natural etc.originar şi nu este reproductibil în mod artificial. la gradul său de calificare şi experienţa de producţie. Munca reprezintă un factor de producţie activ si dinamizator. capitalul reprezintă categoria bunurilor produse şi utilizate în scopul producerii altor bunuri economice. producţia pe cap de animal. Dimensiunea calitativă a factorului natural vizează acele atribute intrinseci ale unei resurse primare care o fac proprie utilizării productive. de tipul substanţei. - Dimensiunea cantitativă a factorului natural al producţiei se referă la volumul în care o rezervă naturală sau alta este atrasă efectiv în circuitul economic. . capital uman. Factorul natural de producţie: - are un caracter primar. Multe dintre resursele primare sunt epuizabile. rezultanta lor regăsindu-se sintetic în randamentele de utilizare obţinute în procesul productiv (recolta la hectar. sunt reproduse de natura întrun ritm inferior celui al creşterii nevoii de a le consuma. Capitalul În calitate de factor de producţie. aceste atribute sunt multiple şi complex inter-corelate. capital financiar. III. după cum timpul de munca este irecuperabil. Pentru a ameliora anumite caracteristici ale muncii prestate de o persoană.

mijloace de transport etc. se uzează. Amortizare liniară – atunci când se utilizează o cotă de amortizare constantă pe întreaga durată de funcţionare a capitalului fix. calculatoare.Ne vom referi în continuare numai la capitalul real (tehnic) materializat în mijloace de producţie (utilaje. Uzura morală reprezintă deprecierea capitalului fix. determinată de progresul tehnic. echipamente de producţie. construcţii. utilaje şi maşini unelte. Uzura îmbracă două forme: uzură fizică şi uzură morală Uzura fizica reprezintă deprecierea capitalului fix ca urmare a folosirii lui şi a acţiunii agenţilor externi. Amortizarea anuală (sumă fixă) se calculează pe baza formulei: A= unde: A = amortizarea anuală. Principala caracteristică a capitalului fix o reprezintă pierderea treptată a calităţilor sale. care participă la mai multe cicluri de producţie. clădiri. mecanisme şi dispozitive de reglare. Amortizarea reprezintă expresia bănească a acelei părţi a capitalului fix care se transmite treptat asupra noului produs şi care se recuperează odată cu vânzarea mărfii. Kf = preţ de achiziţie a capitalului fix. instalaţii. drumuri. acesta se depreciază. componentele capitalului real se grupează în: capital fix şi capital circulant.). se depreciază treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi ani de utilizare. utilaje mai perfecţionate. În componenţa capitalului fix intră: construcţii. Capitalul real este suportul vital al dezvoltării tuturor ramurilor economiei naţionale şi o componentă de bază a avuţiei oricărui agent economic. agregate şi instalaţii de lucru. Mărimea ei depinde de durata şi intensitatea folosirii lui în condiţiile de exploatare. K f −r +d T . ca urmare a apariţiei unor maşini. Modalităţi de amortizare: 1. r = venituri din casarea acestuia. Pe parcursul utilizării capitalului fix. După modul specific în care se consumă şi se înlocuiesc. roboţi industriali. Capitalul fix . proces cunoscut sub denumirea de uzură. materii prime etc.reprezintă acea parte a capitalului real formată din echipamente de folosinţă îndelungată.

energie electrică etc. Stadiul al II-lea (stadiul producţiei) îl constituie utilizarea productivă a capitalului real. după procedeul amortizării liniare. Cota de amortizare se aplică la valoarea rămasă (care scade cu fiecare lună).este o variantă a amortizării liniare şi presupune recuperarea în primul an a unei amortizări de până la limita prevăzută de lege din valoarea de intrare (Kf). T = timpul de funcţionare a capitalului fix (exprimat în ani). Capitalul real se află într-o continuă mişcare. capitalul îmbracă trei forme: bani. Prin raportarea amortizării anuale (A) la preţul capitalului fix ce se amortizează (Kf) se determină cota procentuală de amortizare anuală (Ca): Ca = K ×100 (%) f 2. bunuricapital. în combinaţie cu ceilalţi factori de producţie pentru obţinerea de bunuri destinate vânzării ca mărfuri pe piaţă. participă la un circuit specific. Amortizare accelerată . În componenţa capitalului circulant intră: materii prime. prin vânzarea bunurilor produse. marfă.reprezintă acea parte a capitalului real care se consumă în întregime în decursul unui singur ciclu de producţie şi care trebuie înlocuit cu fiecare nou ciclu. În mişcarea sa parcurge 3 stadii şi îmbracă 3 forme funcţionale: Stadiul I (stadiul aprovizionării) îl constituie procesul prin care capitalul lichid (bănesc) al firmei se transformă în capital real productiv. combustibili. 3.d = cheltuieli cu modernizarea şi întreţinerea acestuia. Amortizare degresivă – se poate aplica numai cu aprobarea Ministerului de Finanţe şi constă în multiplicarea coeficienţilor de amortizare cu coeficienţi prevăzuţi de lege. Stadiul al III-lea (stadiul desfacerii) constă în trecerea acestuia din forma marfă în forma bănească. Corespunzător celor trei stadii. apă tehnologică. iar în anii rămaşi până la sfârşitul duratei de folosinţă se va calcula amortizarea lună de lună. Aceasta înseamnă o accelerare a procesului de amortizare şi luarea în considerare a uzurii morale. A . Capitalul circulant .

2. informaţia sau cunoştinţele sistematizate reprezintă principala resursă economică. 4. Care din enunţurile următoare definesc factorii de producţie? a) mijloacele materiale. . În contextul actual. d) ansamblul elementelor care participă la producerea bunurilor şi serviciilor. 3. conduce la susţinerea tezei privind perspectiva societăţii umane sub forma societăţii informaţionale. b) munca. Neo-factorii de producţie Neo-factorii de producţie trebuie priviţi în contextul multiplicării şi diversificării lor. 3. informaţia. c) totalitatea resurselor naturale. natura. se numeşte rotaţia capitalului.Aceasta mişcare a capitalului care parcurge cele trei stadii şi îmbracă succesiv cele trei forme. Caracterizaţi succint factorul de producţie natura. Între cei mai importanţi şi care modifică substanţial conţinutul. Circuitul capitalului privit ca un proces unic. dobânda. banii. se numeşte circuitul capitalului. Caracterizaţi succint factorul de producţie muncă. Timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet reprezintă viteza de rotaţie a capitalului. periodic şi care se repetă mereu. c) profitul. 2. piaţa. TEST DE AUTOEVALUARE 1. 5. renta. Menţionaţi care sunt factorii de producţie tradiţionali: a) libera iniţiativă. tehnologiile moderne. b) totalitatea bunurilor materiale şi spirituale de care dispune societatea. locul şi rolul factorilor de producţie reţinem: progresul tehnic. concurenţa. concurenţa. financiare şi de muncă de care dispune o economie la un moment dat. capitalul. cunoaşterea. d) libera iniţiativă. Descrieţi stadiile pe care le parcurge capitalul real. iar importanţa ce se acordă informaţiei şi cunoaşterii.

c) folosirea capitalului fix în activitatea economică. b) totalitatea bunurilor economice. 10.000 u. o instalaţie.6.m. Care din caracteristicile următoare pot fi atribuite muncii ca factor de producţie? a) este factorul activ şi determinant al producţiei. d) diversificarea continuă a factorilor de producţie. 7. c) totalitatea bunurilor produse şi vândute. O întreprindere dispune de următoarele elemente de capital fix: un depozit. achiziţionată cu 2 ani în urmă. . d) ansamblul bunurilor care sunt folosite pentru producerea de noi bunuri şi servicii destinate vânzării. Să se determine: a) rata anuală de amortizare pentru elementele de capital fix neamortizate integral. Amortizarea reprezintă: a) expresia bănească a acelei părţi din capitalul fix. b) pierderea treptată a calităţilor elementului de capital fix.m.. 8. c) creşterea cantităţii. cu o durată normală de funcţionare de 6 ani. toate amortizate integral. corespunzătoare uzurii fizice şi morale. Uzura capitalului fix reprezintă: a) folosirea necorespunzătoare a maşinilor şi utilajelor. construit în urmă cu 4 ani şi cu o durată de funcţionare de 20 ani. trei maşini-unelte. c) este o activitate umană bazată pe cunoaştere. b) este o activitate vitală.000 u. Care din enunţurile următoare definesc capitalul: a) resursele naturale şi cele derivate. cu o valoare de inventar de 30. 9. b) un factor de producţie secundar.000 u. fiecare. d) este o activitate independentă şi liberă.m. a) folosirea capitalului fix în alte scopuri decât pentru care a fost fabricat.. în valoare de 120. mărirea volumului factorilor de producţie. în valoare de 100.

Însumând cererea tuturor cumpărătorilor de pe piaţa unui anumit bun. Corespunzător acestei legi: .1. CAPITOLUL IV CEREREA 4. la un anumit preţ. în principal. Legea cererii evidenţiază relaţia negativă care există între preţul unitar al unui bun şi cantitatea cerută din bunul respectiv. Legea cererii Cererea reprezintă cantitatea dintr-o anumită marfă dorită.: cererea pentru făina este determinată de cererea pentru pâine). Mărimea cererii depinde. se disting: a) cererea pentru bunuri substituibile (ex.: autoturismul şi benzina). Cererea exprimă raporturile în legătură cu: a) cantitatea maximă dintr-un anumit bun. c) stocul de capital fix al întreprinderii la valoarea iniţială şi la valoarea rămasă neamortizată. respectiv al părţii de venit ce poate fi alocată pentru achiziţionarea bunului în cauză. într-o perioadă determinată de timp la preţul existent. de nivelul preţului propus la bunul cerut şi de cuantumul venitului cumpărătorului. este dorită şi poate fi cumpărată. c) cererea derivată (ex.: uleiul de măsline şi uleiul de floarea soarelui). b) cererea pentru bunuri complementare (ex. b) preţul maxim care poate fi achitat pentru cumpărarea unei anumite cantităţi din bunul dorit. Conceptul de cerere. rezultă cererea totală de pe piaţa unui bun. care.b) volumul amortizării în anul în curs. În funcţie de natura bunurilor ce fac obiectul cererii. care poate fi cumpărată de un consumator.

Creşterea cererii ca urmare a scăderii preţului se numeşte extinderea cererii. preţul nu este singura variabilă care influenţează nivelul cererii. acestuia adăugându-i-se şi alţi factori pentru care se foloseşte termenul de „condiţiile cererii”. voinţa. b) reducerea preţului unitar al unui bun determina creşterea cantităţii cerute din bunul respectiv. previziunile privind evoluţia preţului şi a venitului. dorinţa de promovare pe scara sociala a consumatorului. intensitatea şi urgenţa nevoilor. numărul de cumpărători. preferinţele consumatorilor.2. Curba cererii Trebuie menţionat faptul că.a) creşterea preţului unitar al unui bun determină reducerea cantităţii cerute din bunul respectiv. Aceştia sunt: - modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor. 4. consumul ostentativ: efectul de imitaţie şi demonstraţie. iar scăderea cererii ca urmare a creşterii preţului poartă numele de contracţia cererii. dorinţa de a cumpăra. modificarea preturilor altor mărfuri. Elasticitatea cererii .

C1 – cererea iniţială şi cererea după modificarea preţului unitar ∆ P – variaţia (modificarea) preţului unitar.Elasticitatea cererii exprimă sensibilitatea cererii la modificarea preţului sau a altei condiţii (factori) ai cererii. c) Ecpx > 1 cerere elastică. P1 . este o cerere cu elasticitate constantă. Instrumentul utilizat pentru a determina intensitatea elasticităţii îl constituie coeficientul de elasticitate.coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de preţ pentru bunul x ∆ C – variaţia (modificarea) cererii. corespunde situaţiei în care creşterea cu un procent a preţului determină scăderea tot cu un procent a cererii şi invers. când cererea variază mai mult decât proporţional la variaţia preţului. fracţiunea sau procentul de modificare a cererii în funcţie de modificarea unui factor al cererii. b) Ecpx = 1 cerere unitară. distingem situaţiile: a) Ecpx < 1 cerere inelastică. când cererea reacţionează slab la modificarea preţului. P0. Elasticitatea cererii în raport de preţ Coeficientul de elasticitate a cererii pentru bunul x în funcţie de modificarea preţului la acest bun se poate determina astfel: a) Ecpx = − C − C0 P0 ∆ C ∆P : =− 1 × C0 P0 C0 P1 − P0 b) Ecpx ∆C ×100 C0 ∆C P0 0 ∆C =− =− =− × 0 ∆P ∆P ∆P C 0 0 ×100 P0 0 c) Ecpx = − unde: ∆C ∆P ∆C P0 + P1 : =− × ( C 0 + C1 ) : 2 ( P0 + P1 ) : 2 ∆P C 0 + C1 Ecpx . Coeficientul de elasticitate al cererii reprezintă gradul. respectiv modificat În funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate a cererii. corespunde situaţiei în care creşterea cu un procent a preţului determină scăderea cu mai mult de un procent a cererii. corespunde situaţiei în care creşterea cu un procent a preţului determină scăderea cu mai puţin de un procent a cererii. .preţ unitar iniţial. A. C0.

d) bunuri superioare.coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit pentru bunul x ∆ C – variaţia (modificarea) cererii. respectiv modificat În funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate a cererii faţă de venit. ceea ce este acelaşi lucru. când E cvx= 1. când cantitatea cerută dintr-un produs rămâne nemodificată (constantă). e) Ecpx → ∞ cerere perfect elastică. c) bunuri al căror consum creşte în aceeaşi proporţie cu venitul. la o reducere a venitului scăderea cererii este inferioară scăderii venitului. Sunt bunuri al căror consum creşte odată cu venitul. V0. când Ecvx< 0. Sunt bunuri al căror consum scade în valoare absolută la o creştere a venitului. bunurile se clasifică astfel: a) bunuri normale.C1 – cererea iniţială şi cererea după modificarea preţului unitar ∆ V – variaţia (modificarea) venitului.d) Ecpx = 0 cerere perfect inelastică.venit iniţial. sau scade în aceeaşi proporţie cu scăderea venitului. B. când Ecvx< 1. b) bunuri inferioare. când cererea se modifică chiar dacă nivelul preţului rămâne neschimbat (constant). creşterea consumului fiind proporţional mai slabă decât cea a venitului. V1 . Sunt bunuri al căror consum creşte relativ mai repede în raport cu creşterea venitului sau. Elasticitatea cererii în raport de venit a) Ecvx = C − C0 V0 ∆ C ∆V : = 1 × C0 V0 C0 V1 − V0 b) Ecvx ∆C ×100 0 ∆C C0 ∆C V0 0 = = = × 0 ∆V ∆V ∆V C 0 0 ×100 V0 c) Ecvx = unde: ∆C ∆V ∆C V0 + V1 : =− × ( C 0 + C1 ) : 2 (V0 + V1 ) : 2 ∆V C 0 + C1 Ecvx . indiferent cum s-ar modifica preţul unitar. În ambele . când Ecvx > 1. ponderea cheltuielilor cu aceste bunuri rămâne neschimbată în totalul veniturilor disponibile ale cumpărătorului. C0.

Care din enunţurile de mai jos exprimă elasticitatea cererii: a) cererii. d) cererea este perfect inelastică. eliminarea agenţilor economici neproductivi. b) cererea este elastică. Coeficientul elasticităţii cererii în raport de venit reflectă gradul sensibilităţii cererii produsului respectiv în funcţie de modificarea: a) salariului nominal. sporeşte ponderea venitului cheltuit pentru procurarea acestor bunuri în totalul cheltuielilor cumpărătorului. Atunci când coeficientul de elasticitate a cererii în raport de preţ tinde către infinit: a) cererea este perfect inelastică. Când coeficientul de elasticitate a cererii în raport de preţul unitar este mai mare decât 1: a) cererea este elastică. adaptarea deciziei producătorului la cerinţele consumatorilor. Elasticitatea cererii în raport cu preţul reprezintă: raportul dintre cantitatea cerută şi modificarea preţului. Ce evidenţiază legea cererii? 2.ipostaze. TEST DE AUTOEVALUARE 1. b) cererea este unitară. a) b) c) d) . 3. raportul dintre modificarea venitului şi modificarea preţului. Definiţi cererea şi menţionaţi factorii care influenţează mărimea cererii. 4. 6. raportul dintre modificarea relativă a cantităţii cerute şi modificarea relativă a preţului. c) cererea este perfect inelastică. b) c) d) sensibilitatea cererii la modificarea preţului sau a altor factori (condiţii) ai realocarea resurselor economice. c) cererea este inelastică. raportul dintre modificarea cantităţii cerute şi preţ. d) cererea este perfect elastică. 5.

5P.m. să se determine cu cât va creşte cantitatea cerută la o reducere a preţului cu 75%. c) venitului naţional. Se consideră că preţul mărfii „x” este de 4. Preţ unitar (mii u. Să se determine tipul cererii pentru acest bun în raport de preţ. Care va fi cererea pentru marfa respectivă dacă preţul creşte la 5.. C3=40–0. d) venitului consumatorului.b) salariului real.5P C2= 60–0.000 u. Scăderea preţului la 90 u./buc. curba cererii de piaţă are o elasticitate constantă E cpx = 1.5P.5P. 8. C2=60–0.5P .) 10 20 30 40 50 Cantitatea cerută (bucăţi) C1= 50–0. cantitatea cerută este de 15 unităţi.000 buc.m. Ştiind că la preţul de 100 u.m. Când preţul unitar al unui bun este de 100 u.m.000 u. atrage după sine creşterea cererii la 10. iar coeficientul de elasticitate funcţie de preţ este egal cu 2? 10. Să se determine cantitatea cerută corespunzătoare următoarelor niveluri de preţuri şi să se reprezinte grafic cele trei forme de cerere. unitatea. cererea săptămânală pe piaţa oraşului „X” este de 10. săptămânal. Pentru bunul „x”. 7. 9.5P C3 = 40–0. La acest nivel al preţului cererea săptămânală este de 200 de unităţi. Cererea pentru produsul „A” se poate prezenta sub forma a trei funcţii: C1=50–0.m.300 buc.m.

Conceptul de ofertă Oferta reprezintă cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care un vânzător intenţionează să o vândă într-o perioadă determinata de timp. Din punctul de vedere al factorilor pe seama cărora se formează oferta. a noilor investiţii din respectiva industrie şi a pătrunderii de noi întreprinzători (şi capitaluri) care sunt atrase de obţinerea unui profit mai mare decât în alte domenii. Ea exprimă relaţii în legătură cu: a) cantitatea maximă dintr-un anumit bun. la acelaşi preţ. graţie unei mai bune utilizări extensive şi intensive a factorilor de producţie existenţi. Dacă pe piaţa unui bun se însumează cantităţile oferite. În funcţie de natura bunurilor se pot distinge următoarele forme de ofertă: . este cea care se asigură pe seama capacităţilor de producţie existente. dar şi în legătura cu timpul.1. la preţul existent. Ea se poate mări în limite restrânse. de către toţi vânzătorii. rezulta oferta de piaţă. pe care vânzătorii doresc să o vândă la un anumit preţ unitar. b) preţul unitar minim scontat de vânzători pentru vânzarea unei cantităţi dintr-un anumit bun. se disting: • oferta instantanee. sau pe termen scurt este cea care se formează pe baza stocurilor existente la producători sau la comercianţi şi cea care reacţionează aproape instantaneu la creşterea preturilor sau modificarea altor factori. • oferta pe termen lung este cea care se asigură pe seama capacităţilor de producţie existente. • oferta pe termen scurt.CAPITOLUL V OFERTA 5.

b) oferta complementară.2. ceai. Legea ofertei. c) oferta mixtă. în aşa fel încât fiecărui nivel de preţ îi va corespunde o anumită cantitate oferită. b) reducerea preţului determină reducerea cantităţii oferite. Curba ofertei Modificarea cantităţii oferite la acelaşi nivel al preţului este determinată de o serie de factori care poartă denumirea de condiţiile ofertei şi care sunt: . autoturisme. Modificarea preţului de pe piaţa unui bun determină extinderea şi contracţia ofertei. de miere etc. constituie conţinutul legii generale a ofertei. Corespunzător acestei legi: a) creşterea preţului determină creşterea cantităţii oferite. lapte). 5. când din producţia unor bunuri principale (de exemplu: producţia de carne. Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea preţului şi cantitatea oferită. Dacă preţul creşte. adică se reduce cantitatea oferită.) rezultă unele bunuri secundare. iar dacă preţul se va reduce. Condiţiile ofertei.).a) oferta de bunuri independente (de exemplu: oferta de calculatoare. când mai multe bunuri oferite satisfac aceeaşi cerere (de exemplu: cafea. confecţii etc. oferta se contractă. oferta se va extinde adică va creşte cantitatea oferită.

1. iar beneficierea de subsidii din partea statului conduce la o creştere a cantităţii oferite. evenimentele social-politice şi naturale. 5. se utilizează următoarele metode: a) E op ∆ O = : OO ∆ P = P O O1 − O0 P0 × O0 P − P0 1 o b) E op = o∆O = o ∆P o ∆O ×100 O0 ∆O P0 = × ∆P ∆P O0 ×100 P0 b) E op = ∆O ∆P ∆O P0 + P1 × : ( = ( Oo + O1 ) : 2 Po + P1 ) : 2 ∆P O0 + O1 . dacă preţul unui bun se reduce. oferta de pe piaţă va creşte. iar condiţiile naturale sunt favorabile. numărul firmelor care produc acelaşi bun. costul producţiei.3. astfel modificarea preţului primului bun va conduce la o creştere sau o reducere a cantităţii oferite pe piaţa celuilalt bun 3. 4. cantitatea oferită pe piaţă va creste (şi invers). 6. cu cât numărul firmelor care produc acelaşi bun este mai mare cu atât cantitatea oferită devine mai mare (şi invers). dacă se menţine un climat economico-social propice dezvoltării. previziunile privind evoluţia preţului. între cantitatea oferită şi costul de producţie există o relaţie negativă. 2. majorarea taxelor şi impozitelor determină o scădere a ofertei. în condiţiile caeteris paribus. 5. preţul altor bunuri. producătorul va fi interesat să producă mai mult din acel bun al cărui preţ nu s-a modificat. Elasticitatea ofertei Elasticitatea ofertei exprimă dimensiunile sau gradul modificării ofertei în funcţie de schimbarea preţului sau a oricăreia dintre condiţiile ofertei. în funcţie de preţul acestuia (Eop). taxele şi subsidiile. dacă există previziuni privind creşterea preţului. Elasticitatea poate fi evidenţiată prin coeficientul de elasticitate a ofertei. Pentru determinarea mărimii coeficientului de elasticitate a ofertei unui anumit bun.

c) Eop<1. ofertă perfect inelastică. atunci când procentul modificării ofertei este mai mic decât procentul modificării preţului. b) Eop=1. atunci când unui anumit procent de modificare a preţului unitar îi corespunde o modificare mai mare a ofertei. în cazul în care posibilităţile de stocare sunt reduse. atunci când o modificare cu un procent a preţului determină o modificare tot cu un procent a ofertei.unde: O0. ofertă cu elasticitate unitară. formele ofertei se prezintă astfel: a) Eop>1. forma elasticităţii ofertei depinde de durata perioadei de timp care a trecut de la modificarea preţului. elasticitatea ofertei în funcţie de preţul acestui bun creşte şi invers. ofertă elastică. reprezintă un caz extrem şi care presupune ca la un preţ dat oferta să crească la infinit. P1 – preţ unitar iniţial. Posibilităţile de stocare a bunurilor Daca bunul x poate fi depozitat şi păstrat o anumită perioadă de timp. d) Eop→ ∞. În acest context. există 3 perioade de timp: . respectiv modificat ∆O – variaţia (modificarea) cantităţii oferite ∆P – variaţia (modificarea) preţului unitar În funcţie de nivelul coeficientului elasticităţii ofertei la preţ. e) Eop=0. reprezintă un alt caz extrem când la orice modificare a preţului. O1 – cantităţi oferite înainte şi după modificarea preţului P0. Costul stocării Costul stocării se află în relaţie inversă cu elasticitatea ofertei la preţul de piaţă a bunului respectiv Perioada de timp de la modificarea preţului Dacă preţul de pe piaţa bunului x se majorează. creşterea ofertei depinde de nivelul costului de producţie. iar celelalte condiţii rămân neschimbate. Elasticitatea ofertei este determinata de o serie de factori: Costul producţiei În situaţia în care pe piaţa unui bun se înregistrează o creştere a cererii. iar celelalte condiţii ale ofertei rămân constante. ofertă inelastică. oferta nu se modifică. ofertă perfect elastică. Creşterea costului va determina o scădere a elasticităţii ofertei şi invers.

materiale) c) Perioada îndelungată de timp asigură posibilitatea unei oferte elastice a bunului x. vândută pe piaţă la un anumit nivel al preţului. Ce reprezintă legea ofertei şi care sunt condiţiile ofertei? 3. există posibilitatea sporirii. ca urmarea a creşterii cererii şi în final a preţului. Care sunt factorii care determină elasticitatea ofertei? 4. a) Perioada pieţei se caracterizează printr-o durată foarte scurtă de timp de la modificarea preţului bunului x ca urmare a creşterii cererii. c) o perioadă lungă de timp. în această perioadă în condiţiile creşterii preţului bunului x ca urmare a creşterii cererii. Care dintre următoarele enunţuri definesc oferta? a) cantitatea dintr-un bun adusă pe piaţă şi oferită spre vânzare de agenţii economici producători-vânzători într-o perioadă determinată de timp. în cadrul acestei perioade de timp producătorii pot spori cantitatea factorilor de producţie implicaţi în producerea bunului x printr-un proces investiţional susţinut în scopul lărgirii capacităţilor de producţie existente sau prin intrarea de noi firme în industria bunului respectiv.Ce reprezintă oferta şi cum poate fi ea clasificată în funcţie de factorii pe seama cărora se formează şi în funcţie de natura bunurilor? 2. b) cantitatea totală dintr-un anumit bun. TEST DE AUTOEVALUARE 1. d) totalitatea bunurilor şi serviciilor existente la un moment dat pe piaţă. c) însumarea ofertei tuturor vânzătorilor de pe piaţa unui bun. b) o perioadă scurtă de timp. la un anumit nivel al preţului. este o perioadă în care ofertanţii se găsesc în imposibilitatea sporirii producţiei. . într-o perioadă de timp bine determinată. în anumite limite a cantităţii oferite prin utilizarea unui volum mai mare de resurse disponibile (forţa de muncă materii prime.a) perioada pieţei. b) Perioada scurtă de timp imprimă ofertei un caracter inelastic. oferta fiind perfect inelastică.

c) se utilizează noi tehnologii de fabricaţie. Când o modificare cu un procent a preţului determină o modificare cu mai puţin de un procent a ofertei: a) oferta este inelastică. d) creşterea sau scăderea preţurilor bunurilor economice şi serviciilor. 10. c) nu se va modifica. b) oferta este elastică. c) oferta este perfect inelastică. d) oferta are elasticitate unitară. Când coeficientul de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ este egal cu 1: a) oferta este inelastică. Dacă se anticipează că preţul de piaţă al bunului produs se va reduce. c) volumul cel mai mare de vânzări-cumpărări dintr-un anumit bun. c) creşterea dimensiunilor producţiei deoarece ofertanţii sunt producătorii. 7. d) oferta este unitară. 9. b) oferta este elastică. c) oferta este perfect elastică. oferta prezentă (în condiţii neschimbate): a) va creşte. 8. . Cantitatea oferită dintr-un anumit bun creşte dacă: a) se reduce cererea. 6. b) se va reduce. b) relaţia pozitivă care există între preţul unitar al unui bun şi cantitatea oferită din bunul respectiv. b) creşterea dimensiunilor pieţei pentru că oferta apare şi se manifestă pe piaţă. Care din enumerările de mai jos pot constitui cauze ce determină elasticitatea ofertei: a) creşterea nevoilor unei părţi a populaţiei ţării. d) cadrul legal în limitele căruia acţionează vânzătorii.Legea ofertei evidenţiază: a) relaţia negativă care există între preţul unitar al unui bun şi cantitatea oferită din bunul respectiv. b) scade preţul factorilor de producţie. d) mai întâi va creşte şi apoi se va reduce.

m. ceea ce a redus cantitatea vândută la 1...m. cantitatea vândută a fost de 2. Precizaţi natura ofertei unui bun „x”.d) creşte preţul.5P. d) perfect elastică.5P O3=5+0./unitate şi 120 de unităţi cu preţul de 1./buc. 12./unitate.5P Cantitatea oferită (bucăţi) O2=15+0. Să se calculeze coeficientul de elasticitate a ofertei în raport de preţ. 15. în T1. c) cu elasticitate unitară.800 buc./buc. O3=5+0. Să se determine cantitatea oferită. cunoscând următoarele date: în T 0. Pentru un bun economic o creştere a preţului de la 1000 u.200 u. antrenează o creştere a ofertei de la 1000 buc.m. Un exemplu de ofertă complementară este: a) autoturism – benzină. 13. d) miere – propolis. 14.5P. e) perfect inelastică. în momentul T1.Oferta produsului „A” poate fi evidenţiată prin următoarele funcţii: O1=10+0.000 u. b) cafea – ţigări. corespunzătoare următoarelor niveluri de preţuri şi să se reprezinte grafic cele trei forme de ofertă: Preţ unitar (mii u.. b) inelastică. preţul a scăzut la 160 u.400 buc. în condiţiile unui preţ unitar de 200 u..5P. c) lemn – mobilă.m. la 3000 buc. În situaţia în care o firmă vinde într-o săptămână 100 de unităţi din marfa „x” cu preţul de 1. O2=15+0. oferta în funcţie de preţ este: a) elastică.m. 11.m.5P .m. la 2000 u. în momentul T0.) 10 20 30 40 50 60 O1=10+0.

numit şi cost sau preţ de cost. Astfel. prin preţul acestora (preţul pământului. combustibili. energie etc.CAPITOLUL VI TEORIA COSTULUI DE PRODUCŢIE 6. în condiţiile economiei de piaţă. Consumul factorului muncă – poate fi exprimat fizic – prin timpul de lucru pe produs sau pe total produse – sau valoric prin salariile plătite pentru acest consum. clădiri etc. factorii de producţie (munca. capitalul fix (maşini. Conceptul şi conţinutul costului Costul de producţie. Acest factor se regăseşte în noul produs doar în expresie bănească prin salariile plătite de întreprinzător angajaţilor săi. în decursul mai multor cicluri de producţie şi se regăseşte în bunurile care se obţin sau serviciile prestate doar în expresie bănească (valorică) sub forma amortizării. instalaţii. Capitalul circulant ( materii prime. în procesul utilizării lor productive. stă la baza deciziei întreprinzătorului pentru producţia şi oferta anumitor bunuri materiale sau servicii. cărbunelui etc. natura şi capitalul) prezintă aspecte particulare ale consumării lor.) se consumă integral în cadrul unui singur proces de producţie şi se regăseşte în . Consumul factorului capital se diferenţiază după modul specific în care este utilizat.) se consumă în timp. în mod treptat. în situaţia unor resurse naturale de tipul minereurilor. utilaje. reprezintă o problematică importantă la nivel microeconomic şi care. În condiţiile economiei de piaţă. Consumul factorului natură se reflectă în utilizarea acestuia în procesul producerii de bunuri şi servicii şi se regăseşte în formă materială. gazelor naturale. obiectivul fiecărui agent economic întreprinzător de a obţine un profit cât mai mare îl determină ca înainte de a demara activitatea să evalueze consumul necesar de factori de producţie şi să calculeze cât îl costă obţinerea unui bun sau serviciu. de exemplu). şi valoric. Astfel. materiale.1.

Având în vedere elementele menţionate mai sus se poate contura o primă definiţie a costului de producţie ca fiind expresia bănească a consumului de factori de producţie utilizaţi pentru producerea şi vânzarea unui bun sau prestarea unui serviciu.costul total (CT) cuprinde suma costurilor fixe şi variabile ocazionate de obţinerea unui anumit volum al producţiei. iar altele nu se modifică strict proporţional cu producţia. iar pentru materii prime şi materiale şi sub aspect material natural.). CT = CF+CV 2. El cuprinde următoarele trei categorii de costuri: . Se includ aici chiriile. a fost elaborată o tipologie a costurilor care cuprinde mai multe tipuri de cost: costul global. De asemenea. sunt independente în raport cu evoluţia volumului producţiei. . 1. pe termen scurt. Se disting trei categorii de costuri medii: . cheltuielile de întreţinere. în expresie bănească.2. amortizarea capitalului fix. . Costul global este definit ca totalitatea cheltuielilor ocazionate de un volum dat al producţiei. costul mediu (unitar) şi costul marginal. Costul total. costul de producţie mai poate fi definit ca fiind acea parte a preţului de vânzare a unui bun economic care compensează cheltuielile suportate de întreprinderi pentru producerea şi vânzarea acelui bun.costul variabil (CV) reprezintă totalitatea cheltuielilor care variază în funcţie de volumul producţiei obţinute. 6. Tipologia costurilor de producţie În literatura şi practica economică din ţările cu economie modernă de piaţă sunt utilizate mai multe categorii de costuri în funcţie de elementele de cheltuieli pe care le cuprind. Astfel. practic. salarii directe etc.costul fix mediu (CFM) reprezintă costul fix aferent fiecărei unităţi de producţie CFM = Q C F . Unele dintre aceste cheltuieli variază proporţional cu producţia (materii prime. dobânzile etc.bunurile ce se obţin. Costul mediu (unitar) reprezintă costul pe unitatea de produs.costul fix (CF) cuprinde acele cheltuieli care. este egal cu costul global al producţiei.

- costul variabil mediu (CVM) reprezintă costul variabil aferent unei unităţi de produs CVM = Q C V . cunoaştere bazată pe calcul economic. Se determină după relaţia: Cmg = ∆ Q Costul marginal are o mare importanţă în luarea deciziilor privind mărirea ofertei de bunuri: maximizarea profitului presupune ca realizarea fiecărei unităţi suplimentare de producţie să necesite un spor de cost cât mai mic. spirit de competiţie. 6. măsurare şi drămuire în alocarea resurselor. care implică raţionalitate în orientarea şi mobilizarea eforturilor. pe produs este creşterea valorii nou create (valoarea adăugată netă).Modalităţi de reducere a costurilor de producţie Minimizarea costului de producţie constituie o latură deosebit de importantă a activităţii de conducere economică eficientă. Reducerea costului de producţie necesită anumite acţiuni concrete: a) utilizarea cu eficienţă sporită a factorului material al producţiei. creşterea productivităţii duce la micşorarea consumului de forţă de . b) creşterea productivităţii muncii sau a eficienţei folosirii forţei de muncă. ceea ce ∆T C înseamnă obţinerea unei cantităţi mai mari de bunuri cu acelaşi consum de mijloace de producţie şi. Reducerea costului de producţie constituie un proces complex. Presupunând sporirea cantităţii de bunuri obţinute cu aceeaşi cheltuială de muncă vie. reducerea cheltuielilor materiale pe unitate de produs. el măsoară variaţia costului total pentru o variaţie infinit mai mică a cantităţii de produse. deci. cu rol determinant în maximizarea profitului.costul total mediu (CTM) reprezintă consumul total de factori de producţie pe unitate de produs CTM = Q sau CTM = CFM+CVM = Q + Q C T C F C V 3. Costul marginal (Cmg) reprezintă sporul de cost total (∆CT) necesar pentru obţinerea unei unităţi suplimentare (∆Q) de produs. Urmarea directă a diminuării cheltuielilor materiale.3.

b) capitalul fix şi circulant al întreprinderii. scăderea costului acestui factor pe unitatea de efect util.muncă şi. achiziţionarea factorilor de producţie la preţurile cele mai convenabile. producătorii trebuie să ia în calcul următoarele elemente: alegerea unui proces de producţie care să fie eficient atât din punct de vedere tehnic. Care sunt principalele căi de reducere a costurilor? 3. deci. d) consumul fizic de factori de producţie. în procesul utilizării lui. cât şi economic sau ecologic. c) reducerea cheltuielilor de regie. Creşterea în ritmuri inferioare a cheltuielilor administrativ-gospodăreşti în raport cu creşterea volumului producţiei determină micşorarea cheltuielilor pe unitatea de produs. identificarea produselor care generează consumuri energetice mari şi a produselor care aduc pierderi. reducerea consumului de factori de producţie pe unitatea de produs prin creşterea randamentului de utilizare al acestora. imprimarea unui caracter preventiv activităţii de minimizare a costurilor. care se reflectă în reducerea costului mediu. a cheltuielilor administrativ-gospodăreşti constituie o altă cale a raţionalizării costurilor de producţie. De asemenea. Arătaţi în ce se concretizează tipologia costurilor de producţie? 2. Care din enunţurile următoare definesc costul de producţie? a) cantitatea totală de factori de producţie de care dispune firma. în activitatea de reducere a costurilor de producţie. c) totalitatea cheltuielilor ocazionate de consumul de factori de producţie pentru producerea şi desfacerea unor bunuri materiale şi servicii. înseamnă totodată. fără afectarea calităţii acestora. Creşterea randamentului factorului muncă. TEST DE AUTOEVALUARE 1. a cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs. prin folosirea metodelor moderne de calcul şi evidenţă. .

4. 10. d) nu poate fi cuantificat. b) venituri obţinute din vânzarea producţiei. Din enumerarea de mai jos marcaţi care sunt elementele ce nu intră în categoria costurilor fixe: a) salariile lucrătorilor din producţie. Criteriile care stau la baza împărţirii costurilor de producţie în fixe şi variabile se referă la: a) natura activităţii economice. d) salariile personalului din activităţile administrative 7. Cheltuielile care intră în componenţa costului explicit reprezintă: a) plăţi către posesorii de factori de producţie. b) sunt independente de evoluţia preţurilor cu care sunt cumpăraţi factorii de producţie. iluminatul şi încălzitul general. Costurile variabile sunt acelea care: . 5. d) sunt subvenţionate de la buget şi de aceea ele nu se modifică (sunt fixe). b) amortizarea capitalului fix. c) cheltuielile cu chiria unităţii economice. c) dimensiunile activităţii economice. d) cheltuielile cu salariile personalului direct productiv. Consumul capitalului circulant este urmărit în analiza costului de producţie: a) numai în expresie fizică. apă. d) salariile angajaţilor. Costurile fixe sunt acelea care: a) nu se modifică deloc în timp. b) numai în expresie monetară. c) cheltuieli de desfacere a producţiei. c) pe termen scurt sunt independente de volumul producţiei. b) relaţia dintre consumul factorului (factorilor) de producţie şi volumul producţiei. 7. 6. 9. energie pentru fabricaţie. La formarea costurilor variabile nu participă: a) cheltuielile cu materia primă. b) cheltuielile cu combustibil. c) chiria. c) atât în expresie fizică cât şi monetară. d) gradul de eficienţă şi rentabilitate a activităţii respective.

d) se modifică în timp. c) evoluţia costurilor variabile. de: a) volumul costurilor fixe. Costul marginal reprezintă: a) cheltuielile pe care le face întreprinzătorul pentru a obţine o unitate de produs. Pe baza noţiunilor cunoscute. d) achiziţionarea factorilor de producţie la preţurile cele mai convenabile. Costul total mediu reprezintă: a) preţul mediu achitat pentru achiziţionarea de factori de producţie. d) utilitatea marginală a bunurilor produse. 14. b) se modifică în acelaşi sens cu volumul de activitate. 15. d) cheltuielile variabile suplimentare ocazionate de creşterea cu o unitate a volumului producţiei 13. 12. în principal. b) volumul producţiei. b) consumurile de factori de producţie pe unitatea de produs. de la o lună la alta. c) media aritmetică a costurilor fixe şi variabile. c) cheltuielile suplimentare ocazionate de creşterea cu o unitate a utilităţii marginale. cât şi economic şi ecologic. d) cheltuielile pentru protecţia mediului. c) sporirea cheltuielilor cu publicitatea deoarece numai în asemenea condiţii întreprinderea îşi poate vinde produsele. Care din enumerările de mai jos nu reprezintă căi de reducere a costurilor: a) alegerea unui proces de producţie eficient atât din punct de vedere tehnic.a) se modifică atunci când se modifică preţurile de achiziţie ale factorilor de producţie. b) micşorarea consumului de factori de producţie pe unitatea de rezultat prin creşterea randamentului de utilizare a acestora. b) sporul de cost total necesar pentru obţinerea unei unităţi de produs suplimentare. c) diferă de la o societate la alta. completaţi tabelul de mai jos cu datele necesare: . Costul marginal depinde. 11. fără a afecta calitatea acestora.

000 20.000 u..m. 18./buc.000 Costuri variabile (u. Care este ponderea cheltuielilor salariale în totalul costului producţiei care are următoarea structură: - materii prime materii auxiliare energie salarii amortizare 800.m.) Cost marginal* (u.) 20. În perioada T0.) Cost unitar (u..000 u.m. 100.m. În condiţiile creşterii producţiei cu 20%. costul marginal este de 1. variabil.000 20 10.000 300.m..5 ori mai mare decât costul variabil mediu din T 0. Să se determine: a) sporul absolut al costurilor totale.) CT (u.000 220.000 30 12.m.000 u.000 Să se calculeze: a) costul mediu – fix.000 370. 20.. în fiecare din cazurile menţionate. 150.000 470.000 bucăţi.000 20.000 20.m. total. Se cunosc următoarele date referitoare la producţia unei firme (Q) şi la costul total de producţie (CT) al acesteia: Q (buc.m.m.) * se va determina pe loturi de 5 bucăţi 16.000 u. b) costul marginal.Volumul producţiei (buc.000 24 11.) 90.m.000 u.m.) 5 10 15 20 25 30 Costuri fixe (u..000 20.. 17.m.) 0 4. iar volumul producţiei era de 8. b) indicele costurilor variabile totale.000 20. . 45. costurile variabile totale erau de 16 milioane u.000 150.000 Costuri totale (u.

profitul.000 u.000 u. Din vânzarea bunurilor economice s-a obţinut suma de 900. profit.000 240.- contribuţii asigurări sociale şi ajutor şomaj 30. La o societate comercială costurile fixe sunt de 300. Distribuţia 50.m. 11..m. combustibil şi energie pentru fabricaţie – 400 milioane lei. din care 10% salarii ale personalului . un agent economic face următoarele cheltuieli: materii prime materii auxiliare amortizare capital fix salarii administrativ.m. bucata.000 u. În legătură cu relaţia dintre producţia unui bun economic şi costurile sale se cunosc următoarele date: Producţia (buc. 4.) 50.000 bucăţi din bunul „x”.000 100.m. costul producţiei.000 u.. a) Care a fost cantitatea de bunuri economice produsă şi vândută? b) Să se determine nivelul rentabilităţii la această societate comercială. alte cheltuieli materiale 5. 21.000 u. Dacă preţul de vânzare al mărfii este de 150 u.000 tone din produsul „x”.m.m. chirii – 150 milioane lei.000 u.) 0 1 2 3 4 5 6 7 8 Costuri totale (u. Un agent economic produce 1.m.m..m.m.000 170. se cere: valoarea producţiei zilnice.000 200. iar cele variabile pe unitatea de produs de 50 u.000 190.000 140. iluminatul general – 100 milioane lei. încălzirea unităţii – 200 milioane lei..000 220. 19.000 20. amortizarea capitalului fix – 250 milioane lei.m. Pentru a obţine zilnic 1. din care 100. 22. salarii directe – 600 milioane lei. costul mediu.000 u. 20.000 u.000 280.m.000 u. Pentru fabricarea acestei producţii el face următoarele cheltuieli: materii prime – 500 milioane lei.

. Să se calculeze: a) costul total mediu în momentele T0 şi T1.m.produsului antrenează costuri fixe de 100 milioane lei şi costuri variabile de 200 milioane lei. b) sporul relativ al producţiei T1 faţă de T0.? 25. amortizarea capitalului fix – 1. d) costurile variabile. b) 60%..m. 23. iar costurile variabile pe unitatea de produs sunt de 60 u. e) 50%. c) 30%. b) costul total al producţiei şi pe unitatea de produs. salarii – 6.m.m. c) costurile fixe totale şi pe produs./buc. O firmă realizează în momentul T0 40 de produse.000.000 u.m. 26.000 u.000 u./buc.m.m. d) 40%.000 u. Să se calculeze: a) valoarea producţiei.m. Ponderea costurilor materiale în totalul costului producţiei este de: a) 75%. salarii indirecte – 64. În momentul T1. salarii directe – 300...m. bucata. combustibil şi energie 70. iar costul total cu 20.m. Ce cantitate de bunuri trebuie să producă şi să vândă acest întreprinzător pentru a obţine un profit total de 160.. .000 u.000 u. O firmă produce lunar 4.000 bucăţi dintr-un anumit produs.000.m.000 u. Costurile fixe totale la firma respectivă sunt de 120. c) costurile totale globale şi pe unitatea de produs.m.000 u..000 tone din produsul „x” o societate comercială face următoarele cheltuieli: materii prime şi materiale – 2. cu un cost total de 160. b) costurile variabile ale întregii producţii şi pe unitatea de produs. producţia sporeşte cu 8 bucăţi.000 u.. Să se calculeze: a) costurile fixe ale întregii producţii şi pe unitatea de produs.m.000 u. cheltuieli de întreţinere – 36.000 u. totale şi pe produs.m. Firma îşi vinde produsele la preţul de 200 u.m. 24..000 u. amortizarea capitalului fix 40. Un întreprinzător cunoaşte că preţul unitar la bunurile pe care le vinde este de 200 u. pentru care face următoarele cheltuieli: materii prime – 150.m.m. Pentru a produce 1. materiale auxiliare 20.000.m..000 u.000 u.000.000 u.. combustibil şi energie – 3.

fie economic. venitul încasat de o persoană în schimbul muncii depuse. ca venit – pentru cel care prestează munca şi. Salariul real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi cumpărată la un moment dat cu salariul nominal. Salariul real (SR) se determină prin raportarea salariului nominal (SN) la nivelul preţurilor bunurilor şi serviciilor achiziţionate (P). salariul este considerat preţul muncii închiriate.1. „Salarium” era suma ce se plătea fiecărui soldat roman pentru cumpărarea sării.c) evoluţia costului mediu în intervalul respectiv. Soldatul era un om dependent şi i se acorda salarium în virtutea acestei dependenţe. evoluţia nivelului salariului real este reflectată de indicele salariului real (ISR): . CAPITOLUL VII VENITURILE FUNDAMENTALE 7. Termenul s-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unui om care munceşte la altcineva de care este dependent fie juridic. salariul apare în dublă ipostază. De asemenea. Pe piaţa muncii. Termenul este de origine latină. Salariul Salariul reprezintă remunerarea celui mai activ factor de producţie – forţa de munca. Un om liber nu primea salarium. Salariul nominal reprezintă cantitatea de bani pe care angajatul o primeşte pentru munca depusă în cadrul unităţii economice în care lucrează. salariul poate fi privit sub două aspecte: salariu nominal şi salariu real. În sens general. SR= SN P Privită în dinamică. ca şi cost – pentru angajator (cel care plăteşte salariul).

şi alte elemente economice. salariu. Mărimea totală a salariului este determinată de timpul lucrat şi de salariul pe unitatea de timp. Fiecare formă de salarizare realizează într-un mod specific legătura între participarea la muncă. fără să se precizeze expres cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp. Formele de salarizare realizează legătura între mărimea rezultatului muncii. după timpul lucrat. psihologice sau de altă natură.ISR = unde: ISR = ISN = IP = SR1 ×100 SR 0 SN 1 ×100 SN 0 P 1 ×100 P0 I SN ×100 .salarizarea mixtă. Se practică în acele sectoare în care lipsa de omogenitate a lucrărilor (operaţiilor) face dificilă aprecierea muncii necesare pentru fiecare lucrare. . însemnătatea activităţii depuse şi alte condiţii. partea ce revine salariaţilor. dar cu stabilirea răspunderilor ce îi revin. .salarizarea în acord. IP Forme de salarizare Formele de salarizare sunt modalităţi prin care se determină mărimea şi dinamica salariilor individuale indiferent sub ce formă ar fi plătite. activitatea depusă de ei. Se cunosc 3 forme de salarizare: . rezultatul muncii. . sociale. Fiecărui salariat i se stabileşte ce are de făcut.salarizarea în regie. Salarizarea in regie – asigură remunerarea salariatului după timpul lucrat. Se subînţelege că un minim de muncă trebuie depusă. ca şi răspunderile ce-i revin ţinând seama de calificarea pe care o are şi de locul pe care-l ocupă în diviziunea muncii.

productivitatea muncii. migraţia internaţională a forţei de muncă etc. ca rezultat al utilizării capitalului. a da rezultate. absolut necesari în cazul salarizării în regie. profitul este avantajul realizat în formă bănească dintr-o acţiune. profitul este câştigul pe care-l obţin agenţii economici. ca surplus peste costul de producţie. În sensul cel mai larg. raportul dintre cererea şi oferta de muncă. ce se acordă în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice. Indicatorii profitului Mărimea profitului poate fi măsurată absolut . este în cel mai restrâns sens. o zi de muncă). Salarizarea mixtă – constă într-o remunerare stabilă (fixă) pe unitatea de timp (de regulă. gradul de organizare în sindicate. într-o remunerare 7. venitul pe care îl obţin agenţii economici. de organizare etc. tehnologice. sau. Această formă de salarizare relevă mai bine legătura dintre mărimea salariului şi efortul depus de salariat.ca masă a profitului şi relativ – ca rată a profitului. operaţie sau activitate economică. . De aici rezultă că. deoarece: . 2.sporeşte productivitatea salariatului. apoi a dobândit semnificaţia de a da. . profitul vine de la verbul „proficere” care înseamnă a progresa. Profitul Termen de origine latină. Durata timpului de muncă pentru efectuarea muncii respective nu este fixată în mod expres. Profitul. Dinamica salariilor pe termen lung este influenţată de următorii factori: costul resurselor de muncă. sau aduce profit. variabilă în funcţie de rezultate.diminuează cheltuielile întreprinderii prin renunţarea la supraveghetori.Salarizarea în acord – constă în remunerarea salariatului după cantitatea de bunuri produse sau a numărului de operaţii executate. Prin urmare nici un agent economic nu poate progresa dacă nu obţine profit.

.cantitate vândută. cu care volumul profitului este direct proporţional.calitatea conducerii activităţii de producţie. Ea se stabileşte ca diferenţă pozitivă între venitul obţinut din vânzarea bunurilor realizate şi costul ocazionat de producerea lor. . cum sunt: . profitul fiind egal cu zero. . aprovizionare şi desfacere.A. Masa profitului este suma totală obţinută sub formă de profit de un agent economic. Masa profitului poate fi influenţată de o serie de factori. se obţine profit.nivelul productivităţii sau randamentul factorilor care influenţează volum rezultatelor. Pr = VT – CT sau Pr = CA – CT = Q × Pv – (Cmat + Csal) unde: Pr – profit total VT. diferenţa dintre cele două mărimi este negativă. Trecerea de la pierderi la profit se face prin aşa-numitul „punct mort” sau „prag de rentabilitate”. întrucât masa profitului este rezultatul diferenţei dintre ele. . . Pv – preţ de vânzare) Cmat – cheltuieli materiale Csal – cheltuieli salariale Atunci când diferenţa dintre venituri şi cheltuieli este pozitivă. Dacă. Prin prag de rentabilitate se înţelege acel volum al producţiei în care veniturile sunt egale cu cheltuielile.volumul.viteza de rotaţie a capitalului.venituri totale CT – costuri totale CA – cifră de afaceri Q × Pv . avem de-a face cu pierderi. structura şi calitatea producţiei. dimpotrivă.preţul de vânzare şi costul. care acţionează separat dar mai ales în unitatea şi interdependenţa lor.valoarea producţiei (Q .

rata comercială a profitului se determină ca raport procentual între masa profitului (Pr) şi încasările totale sau cifra de afaceri (CA): RPr = Pr ×100 CA . Dobânda Dobânda este considerată a fi forma de venit ce revine proprietarului de capital. pot fi distinse două posibilităţi de calcul a dobânzii şi anume dobânda simplă şi dobânda compusă. sau conform lui Paul Samuelson „dobânda este preţul specific plătit pentru a treia mare categorie de factori de producţie – capitalul”. a remunerării riscului implicat de împrumutatul de capital. KT (propriu şi împrumutat) al întreprinderii: RPr = Pr ×100 KT . Indiferent de definiţia dată.rata financiară a profitului se determină ca raport procentual între masa profitului şi capitalul propriu (KP): RPr = - Pr ×100 KP rata rentabilităţii se determină ca raport între masa profitului şi costurile totale de producţie (CT): RPr = Pr ×100 CT 7. 3.B. În mărime absolută. Ea se calculează ca produs între mărimea creditului (C). În teorie şi practică se calculează următoarele tipuri de rate de profit (RPr): . . în condiţiile în care dobânda nu este capitalizată. Rata profitului se determină ca un raport procentual între masa profitului şi un parametru (indicator) de referinţă. Mărimea dobânzii se poate exprima în mărime absolută ca masă a dobânzii şi în mărime relativă ca rată a dobânzii. se poate desprinde concluzia că dobânda este preţul folosirii capitalului şi. Dobânda simplă constă în suma încasată pentru serviciul adus de un capital.rata economică a profitului se determină ca raport procentual între masa profitului şi capitalul total. rata dobânzii (d’) şi numărul de ani (n). totodată.

iar capitalul este acordat pe o perioadă mai mare de un an. conjunctura economică. construcţie. ea fiind formată din capitalul avansat (C) plus dobânda cuvenită (D). pe termen determinat. riscul pe care şi-l asumă cel care acordă capital cu împrumut. o anumită suprafaţă de teren. ajungându-se să se calculeze „dobândă la dobândă”. în insuficienţa producţiei obţinută pe aceste terenuri de a satisface cererea de produse agricole. durata creditului. renta funciară îşi are originea în raritatea pământurilor fertile. inflaţia. Dobânda compusă este larg aplicată în activitatea băncilor. . clădire) sau mobiliar (hârtii de valoare) şi care nu este legată de o activitate productivă a proprietarului acestuia. Plătită de arendaş proprietarului funciar pentru dreptul de a exploata. caselor de economii şi altor instituiţii financiare. politica guvernului etc. cum ar fi: raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut. unde Sn = C (1 – d’)n Sn – suma ce revine proprietarului după n ani de folosire a capitalului.4. 7. Renta Renta este considerată a fi venitul pe care îl aduce în mod regulat un bun imobiliar (teren agricol.Ds = C × d’ × n Dobânda compusă spre deosebire de dobânda simplă presupune capitalizarea. Dc = Sn – C. Rata dobânzii (d’) se calculează ca raport procentual între masa dobânzii (D) şi capitalul avansat (împrumutat): d’ = D ×100 C Rata dobânzii este o mărime variabilă ca urmare a acţiunii a numeroşi factori. În domeniul agriculturii ea se manifestă ca rentă funciară.

Renta funciară se determină ca diferenţă dintre preţul de vânzare al produsului agricol şi preţul de producţie la care se adaugă profitul normal al arendaşului: R = V – (C + Pr) unde: R – renta V – venitul total C – costul de producţie Pr – profitul. La nivelul unei economii se pot întâlni mai multe forme de rentă. Dintre acestea, cele mai importante sunt: 1. Renta absolută este încasată de toţi proprietarii funciari indiferent de calitatea terenului (fertilitate, poziţia faţă de centrele de aprovizionare şi consum etc.) pe care îl deţin, ca răsplată pentru transferarea temporară, către arendaş, a dreptului de folosinţă a pământului. Plata rentei se face sub forma arendei. 2. Renta diferenţială este generată tocmai de diferenţele de fertilitate care apar între parcelele de pământ, precum şi poziţionarea diferită a acestora faţă de piaţă (de desfacere sau aprovizionare). Atunci când este rezultatul diferenţelor de fertilitate naturală şi a poziţiei diferite a terenurilor faţă de piaţă, poartă denumirea de rentă diferenţială I, iar în cazul în care aceste diferenţe se datorează investiţiilor suplimentare în mijloace de mecanizare, chimizare etc. pe una şi aceeaşi suprafaţă de teren, poartă denumirea de rentă diferenţială II. 3. Renta de monopol reflectă valorificarea poziţiei monopoliste pe care o au unii agricultori. Proprietarii funciari care deţin suprafeţe de teren cu însuşiri speciale pe care pot să producă în cantităţi reduse produse cu calităţi de excepţie, foarte căutate de consumatori, pot să vândă produsele respective la preţuri ridicate de monopol. De exemplu vinul de calitate excepţională care se obţine în potgorii renumite, în cantităţi reduse, se poate vinde la preţ de monopol care este determinat de capacitatea de plată şi preferinţele consumatorilor. În acest preţ este cuprins profitul normal al fermierului arendaş, renta absolută şi un supraprofit ce revine proprietarului funciar ca rentă de monopol.

4. Renta minieră şi în construcţii are o bază naturală generată de raritatea unor mine, dar posibilitatea realizării ei efective rezidă din insuficienţa ofertei pentru astfel de bunuri. Proprietarii care deţin mine sau sonde cu conţinut bogat care pot fi exploatate cu cheltuieli mai reduse, realizează un supraprofit ce le revine sub forma rentei miniere. Terenurile bine echipate cu elemente de infrastructură, surse de apă, energie, mijloace de transport sau sunt situate în centrul oraşelor etc., sunt arendate sau vândute la preţuri mult mai ridicate care cuprind în ele, pe lângă costuri şi profitul normal, renta de construcţii. 5. Renta consumatorului numită şi surplus al consumatorului, reprezintă diferenţa de care beneficiază acesta plătind bunurile cumpărate de el la un preţ mai mic decât ar fi fost dispus să plătească. 6. Renta vânzătorului se realizează de către acesta atunci când reuşeşte să vândă la un preţ mai ridicat decât estimase anterior. TEST DE AUTOEVALUARE 1. Menţionaţi care sunt formele de salarizare şi ce presupun acestea. 2. Enumeraţi formele profitului şi explicaţi-le. 3. Specificaţi şi arătaţi modul de calcul a indicatorilor profitului. 4. Definiţi dobânda şi arătaţi ce forme poate îmbrăca. 5. Definiţi renta şi menţionaţi principalele forme de rentă. 6. Una dintre explicaţiile de mai jos cu privire la semnificaţiile salariului nu este corectă: a) salariul reprezintă venitul încasat de o persoană în schimbul muncii depuse; b) salariul reprezintă câştigul realizat de un întreprinzător în urma vânzării mărfurilor pe piaţă; c) salariul este o componentă a preţului bunului economic; d) salariul reprezintă un cost pentru întreprinzător. 7. Salariul poate fi privit sub două aspecte: a) salariul mediu şi marginal; b) salariul fix şi circulant; c) salariul global şi parţial;

d) salariul nominal şi real. 8. Salariul nominal reprezintă: a) suma de bani pe care angajatul o primeşte pentru munca depusă, de la unitatea economică unde lucrează; b) valoarea bunurilor şi serviciilor ce pot fi cumpărate într-o perioadă determinată de timp; c) suma de bani cuvenită doar personalului administrativ; d) cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi achiziţionată cu salariul real. 9. Salariul real se determină: a) ca diferenţă între salariul nominal şi cheltuielile curente; b) ca raport între salariul nominal şi nivelul preţurilor bunurilor şi serviciilor achiziţionate; c) ca diferenţă între venituri şi cheltuieli; d) ca produs între salariul nominal şi nivelul preţurilor bunurilor şi serviciilor achiziţionate; 10. Tendinţa de creştere a salariilor, pe termen lung, poate fi determinată de: a) renunţarea de către salariat la munca suplimentară; b) creşterea productivităţii muncii; c) migraţia internaţională a forţei de muncă; d) reducerea cererii şi creşterea ofertei de muncă. 11. Salarizarea în regie presupune: a) remunerarea salariatului după cantitatea de bunuri produse în unitatea de timp şi a tarifului pe produs; b) remunerarea salariatului după timpul lucrat, cu stabilirea răspunderilor ce îi revin; c) remunerarea salariatului în funcţie de aptitudinile de care dă dovadă la locul de muncă; d) remunerarea fixă pe unitatea de timp, ce se acordă în funcţie de îndeplinirea unor condiţii, fiecare condiţie având un tarif. 12. Salarizarea în acord presupune: a) remunerarea salariatului după cantitatea de bunuri produse în unitatea de timp;
b) remunerarea salariatului după timpul lucrat, cu stabilirea răspunderilor ce îi

revin;

c) remunerarea salariatului în funcţie de aptitudinile de care dă dovadă la locul de muncă; d) remunerarea fixă pe unitatea de timp, ce se acordă în funcţie de îndeplinirea unor condiţii, fiecare condiţie având un tarif. 13. Profitul se determină: a) ca raport între cheltuieli şi venituri; b) ca diferenţă între încasările obţinute din vânzarea producţiei şi cheltuielile ocazionate de producerea acesteia; c) ca diferenţă între cheltuielile ocazionate de producerea bunurilor şi încasările obţinute din vânzarea producţiei; d) ca raport între încasările obţinute din vânzarea producţiei şi cheltuielile ocazionate de producerea acesteia; 14. Masa profitul se calculează ca: a) suma încasărilor unui întreprinzător; b) diferenţa dintre venituri şi cheltuieli; c) diferenţă între plăţi şi încasări; d) diferenţă între venituri şi pierderi. 15. Salariul se deosebeşte de profit prin aceea că: a) salariul este mai mic decât profitul; b) profitul este un venit; c) sunt două forme de venit care revin unor posesori de factori de producţie diferiţi; d) salariul este folosit pentru consum iar profitul pentru investiţii. 16. Rata profitului relevă: a) diferenţa dintre venituri şi cheltuieli (costuri); b) gradul de rentabilitate cu care au fost consumaţi factorii de producţie (consum exprimat în formă monetară); c) proporţia în care venitul se împarte între posesorul capitalului şi posesorii altor factori de producţie; d) capacitatea de concurenţă a unei societăţi comerciale. 17. Precizaţi care din elementele de mai jos influenţează invers proporţional mărimea profitului: a) volumul producţiei obţinute; b) nivelul preţurilor de vânzare;

KP Pr × 100. 22. profitul fiind egal cu zero. b) lărgirea şi modernizarea activităţii. După însuşire. Rata profitului nu se poate determina ca: a) raport procentual între masa profitului şi volumul capitalului avansat. Rata comercială a profitului se determină ca raport procentual între masa profitului şi: a) capitalul propriu. 20. c) plata ajutorului de şomaj. b) raport procentual între masa profitului şi cifra de afaceri. c) capitalul total. KT Pr × 100. Pentru a determina rata financiară a profitului se foloseşte relaţia: a) RPr= b) RPr= c) RPr= d) RPr= Pr × 100. d) raportul procentual dintre masa profitului şi costurile totale. CT 21. . c) raport procentual între masa profitului şi preţul de vânzare. CA Pr × 100. c) diferenţa dintre încasările totale şi costurile totale. d) costul de producţie. d) viteza de rotaţie a capitalului. Prin prag de rentabilitate se înţelege: a) profitul total înregistrat de o firmă într-o perioadă determinată de timp. d) raport procentual între masa profitului şi costurile ocazionate de obţinerea acestuia. profitul poate fi folosit pentru: a) plata dobânzilor către creditori. b) cifra de afaceri.c) nivelul costurilor de producţie. 18. 19. d) plata salariilor personalului de conducere. b) acel volum al producţiei în care veniturile sunt egale cu cheltuielile.

Dobânda reprezintă: a) preţul folosirii capitalului. c) durata creditului este mai mare de un an. b) starea economiei. b) diferenţa dintre suma plătită de debitor creditorului şi suma luată cu împrumut. 27. Dobânda compusă intervine atunci când: a) se acordă un credit mai mare de 50 milioane lei. c) câştigul băncii şi cheltuielile sale de funcţionare. b) capacitatea de plată a debitorului şi durata acordării creditului. c) durata creditului. c) comisionul perceput la intermedierea unui credit. d) prestigiul şi puterea economică a băncii care a acordat creditul. c) raportul dintre cererea şi oferta de credit şi starea economiei. Rata dobânzii nu este influenţată de: a) raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa creditului. 24. Profitul băncii reprezintă diferenţa dintre: a) dobânda încasată şi dobânda plătită de bancă. b) disponibilităţile de creditare şi rezervele obligatorii. .23. Masa dobânzii este: a) diferenţa dintre creditul acordat şi cel solicitat. c) ca diferenţă între masa dobânzii şi capitalul împrumutat. 28. d) raportul procentual între creditul solicitat şi cel acordat. Rata dobânzii este influenţată mai ales de: a) mărimea creditului. d) ca diferenţă între creditul acordat şi cel solicitat. d) populaţia unei ţări. d) dobânda încasată şi cheltuielile de funcţionare ale băncii. 25. b) cheltuielile de funcţionare ale băncii. Rata dobânzii se calculează: a) ca raport între masa dobânzii şi capitalul împrumutat. d) riscul pe care şi-l asumă creditorul. 29. b) ca raport procentual între masa dobânzii şi capitalul împrumutat. c) mărimea creditului contractat. b) durata creditului este de maximum un an. 26.

d) calităţile de întreprinzător. Salariul se deosebeşte de rentă prin: a) mărime.m. Salariul nominal mediu lunar primit de salariaţii unei întreprinderi în anul T0 a fost de 2. c) preţurilor ridicate de monopol. b) posesorul care îl deţine. 31.5%. d) un avantaj nejustificat. Renta poate fi o consecinţă a: a) excesului de ofertă în raport cu cererea anumitor bunuri. În perioada T0 – T1.000 u. Determinaţi indicele salariului real.000 lei. b) un cost. 30.m. În mod tradiţional renta este un venit adus de: a) capitalul circulant folosit. d) salariatului. dobânda reprezintă: a) o datorie de plătit. 34. Renta funciară este un venit ce revine: a) întreprinzătorului. d) preţurilor scăzute. c) un venit.400. b) deficitului de ofertă în raport cu cererea anumitor bunuri. b) pământ. b) scade cu 12. preţurile au crescut cu 20%. b) administraţiei publice. iar salariul nominal a crescut de la 770.5%. 33. La o creştere a preţurilor bunurilor de consum cu 50% în anul T1 s-a reuşit o majorare a salariului nominal cu 35%. iar dobânda se capitalizează. c) factorul muncă. d) puterea sa de cumpărare. . c) posesorului pământului folosit în activitatea economică. Salariul real: a) creşte cu 12.500 u. 35. la 808. 32. 36.d) durata creditului este mai mare de un an. c) frecvenţa cu care apare în economie. Pentru creditor.

38. e) scade cu 15%. .) Costul unitar (u.000 u. . la 25% la un volum al vânzărilor de 2. Rata anuală a profitului este de 12%.) (buc. Concomitent cu creşterea salariului nominal de la 1. în următoarele condiţii:  capitalul folosit: 20 milioane u.4 milioane.m. b) a scăzut cu 0. c) 3..m.000 7 6 Care va fi decizia întreprinzătorului privind volumul producţiei? a) 1.. O firmă produce într-un an produsul X.000 bucăţi. să se determine cheltuielile materiale.000 u.  salariile sunt de trei ori mai mici decât capitalul circulant utilizat. 40.m.6 6 3. Determinaţi cu cât a crescut salariul real.000 u. . d) scade cu 5%. b) 2. cheltuielile salariale şi costul producţiei. În perioada T0 – T1. . 39. Ştiindu-se că amortismentul a fost de două ori mai mare decât celelalte cheltuieli materiale şi valoric a fost egal cu cheltuielile salariale.  preţul de vânzare: 12 milioane u. rata profitului a evoluat de la 20% în condiţiile unui volum al vânzărilor de 2. la 1. Cum s-a modificat masa profitului? a) a crescut cu 5%.400.m.000 bucăţi. Profitul realizat de o firmă se ridică la suma de 600.000 7.m.) 1. Un întreprinzător trebuie să decidă asupra volumului producţiei din bunul X pe care urmează să-l vândă pe o anumită piaţă.000 bucăţi.  capitalul fix utilizat: 14 milioane u. 41.140.m. c) a crescut cu 20. nivelul preţurilor bunurilor de consum s-a redus cu 5%.  costul producţiei: 10 milioane u. 37.m.000 u. în următoarele condiţii (situaţii) alternative: Producţia fizică Preţul unitar (u.000 u.000.m.000 u.m.000.m.m.000 10 8 2.m.c) creşte cu 5%.

ceea ce reprezintă o dobândă totală de 1.000 u. Să se calculeze: a) câştigul brut al băncii. Ce depunere trebuie să facă în prezent. d) mărimea dobânzii încasate.m.. pentru trei ani. În decursul acelui an banca a plătit pentru sumele depuse o rată anuală a dobânzii de 10% şi a încasat de la cei pe care i-a creditat o rată anuală de 15%.m.000 u.m. determinaţi mărimea creditului 44. e) capitalul bănesc rulat (creditul). pentru un an. în sumă de 100. ştiind că rata anuală a dobânzii este de 25% ? 46.m. banca acordă credite de 15 milioane u. Ştiind că doar 20% din această sumă constituie capital propriu. Un agent economic îşi propune ca peste 4 ani să dispună de un depozit bancar de 1.200. reprezentând 75% din câştigul brut al băncii. Care va fi mărimea acestui credit peste trei ani? 43. 45. . O bancă obţine la sfârşitul unui an un profit de 4. c) mărimea dobânzii plătite. 42. dacă ea face cheltuieli cu funcţionarea de 550. pentru un an cu o rată anuală de 15%. pentru care li se plăteşte o rată anuală a dobânzii de 8%. b) cheltuielile de funcţionare..m.m.m.000 u.Să se determine mărimea profitului şi rata profitului (în două modalităţi). iar restul reprezintă sumele deponenţilor săi cărora le plăteşte o dobândă de 40% anual.000. pentru 10 luni cu o rată anuală a dobânzii de 12% şi 5 milioane u. În condiţiile în care un credit este contractat pe o durată de trei luni.000 u. Se efectuează un depozit bancar la termen.000 u. cu o rată a dobânzii de 20%.. Să se calculeze profitul net al băncii. Pe baza lor. O bancă acordă un credit de 20 milioane u..m. Deponenţi unei bănci contribuie la formarea disponibilităţilor acesteia în decursul unui an cu 20 milioane u. cu o rată a dobânzii de 20%. 47.m. să se calculeze profitul net al băncii.500 u. cu o rată a dobânzii de 50%. Cheltuielile de funcţionare ale băncii sunt de 150.m.

Produsul global brut (PGB) Evidenţiază valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor realizate de factorii de producţie atraşi în economia naţională.constituie punct de plecare în fundamentarea deciziilor. pe o perioadă determinată de timp. . 2. Produsul Intern Brut (PIB) Evidenţiază valoarea brută a producţiei finale de bunuri şi servicii realizate într-o perioadă determinată de timp (de regulă un an). Principalele funcţii îndeplinite de indicatorii macroeconomici în cadrul economiei sunt: . . de regulă un an.constituie un important instrument de analiză.permit realizarea de comparaţii internaţionale.au rol de evidenţă statistică. . de către toţi agenţii economici autohtoni şi străini ce-şi desfăşoară activitatea economică în interiorul ţării. 1.CAPITOLUL VIII INDICATORII MACROECONOMICI Evidenţierea nivelului şi evoluţiei activităţii economice desfăşurate la nivelul economiei naţionale se realizează prin intermediul indicatorilor macroeconomici. Se determină ca diferenţă între produsul global brut şi consumul intermediar: PIB = PGB – CI .

a producţiei finale de bunuri şi servicii obţinute în decursul unei perioade determinate de timp (de regulă un an) de către agenţii economici naţionali indiferent că-şi desfăşoară activitatea economică în interiorul sau în afara graniţelor ţării. Produsul Naţional Net (PNN) . Se calculează adunând la mărimea PIB soldul veniturilor factorilor de producţie în raport cu străinătatea. cu excepţia capitalului fix.unde: PIB – produs intern brut PGB – produs global brut CI – consum intermediar (valoarea bunurilor economice. indiferent de locul unde îşi desfăşoară activitatea economică. Se poate determină scăzând din valoarea PIB consumul de capital (amortizarea): PIN = PIB – A 4. exprimat în valoare adăugată brută (SVFSVAB): PNB = PIB + SVFSVAB unde: SVFSVAB – se obţine făcând diferenţa dintre veniturile obţinute de agenţii economici naţionali din activitatea economică desfăşurată în străinătate şi veniturile obţinute de agenţii economici străini din activitatea economică desfăşurată în ţară. Produsul Intern Net (PIN) Evidenţiază valoarea netă a producţiei finale de bunuri şi servicii realizate într-o perioadă determinată de timp (de regulă un an). deoarece evidenţiază rezultatele activităţii agenţilor economici ai unei ţări. Produsul Naţional Brut (PNB) Este dat de valoarea brută. consumate în vederea producerii altor bunuri). 5. 3. de către toţi agenţii economici autohtoni şi străini ce-şi desfăşoară activitatea economică în interiorul ţării. Poate avea valoare pozitivă sau negativă. Este considerat cel mai expresiv indicator macroeconomic. de piaţă.

PIB nu cuprinde: . Dacă o companie franceză are o filială în Germania. Ca şi în cazul PIN. 7 c) consumul intermediar. 8 d) exportul net. de regulă un an. 10 b) PNB francez şi PIB german. PNN se determină scăzând din valoarea PNB consumul de capital (amortizarea).Evidenţiază valoarea netă a tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse de agenţii economici naţionali într-o perioadă determinată de timp. 11 c) PNB german şi PIB francez. 6 b) investiţia brută. 4 d) numai în PIB al Ungariei. b) agenţilor economici privaţi. PNN = PNB – A TEST DE AUTOEVALUARE 1. c) economiei naţionale. venitul rezultat din operaţiunile desfăşurate în Germania de această companie este considerat: 9 a) PIB francez. 3. 12 d) PNB german. Indicatorii macroeconomici pot releva rezultatele activităţii economice ale: 1 2 3 4 a) economiei mondiale. 2. 2 b) PNB al României şi PIB al Ungariei. Veniturile realizate de către cetăţenii români care lucrează legal în Ungaria se regăsesc în: 1 a) PIB al României şi PNB al Ungariei. 4. 3 c) numai în PIB al României. 5. Precizaţi care sunt indicatorii macroeconomici şi arătaţi ce evidenţiază fiecare. 5 a) consumul privat al menajelor şi cel guvernamental. d) statului.

Precizaţi care din elementele de mai jos nu intră în componenţa PIB: 29 a) bunurile şi serviciile destinate consumului personal. 32 d) bunurile şi serviciile produse şi consumate în scopul producerii de noi bunuri şi servicii (consum intermediar).valoarea bunurilor produse şi consumate în scopul producerii de noi bunuri şi servicii: 1150 mld. 26 b) indicatori intermediari. 18 b) PNB = PNN+CI. . 19 c) PIB = PIN+PNN. 28 d) indicatori globali. Precizaţi care din enumerarea de mai jos nu reprezintă un indicator macroeconomic: 21 a) venitul naţional. . €. 20 d) PIN = PIB-A. 10. 8.valoarea bunurilor şi serviciilor produse: 1470 mld. 16 d) PIB şi PIN se exprimă la preţuri diferite. 22 b) profitul net. 9. 24 d) produsul naţional brut. Care din următoarele corelaţii sunt corecte: 17 a) PGB = PNB +CI. 14 b) PIB este mai mare decât PIN deoarece include şi amortizarea. 30 b) bunurile şi serviciile destinate consumului public. 15 c) PIB cuprinde în plus soldul excedentar al relaţiilor economice externe. 11. Produsul intern şi produsul naţional sunt: 25 a) indicatori macroeconomici. Să presupunem că la sfârşitul unui an de zile. €. 27 c) indicatori economici de ramură. Care din afirmaţiile de mai jos sunt corecte în ceea ce priveşte deosebirile ce există între produsul intern brut şi produsul intern net? 13 a) PIB cuprinde şi consumul intermediar. 23 c) produsul intern brut. pe ansamblul economiei s-au înregistrat următoarele rezultate: . 7.6. 31 c) bunurile ce sunt expresia exportului net.

m. sunt utilizate sub formă de capital circulant pentru producţia altor bunuri în anul respectiv.consumul de capital fix: 180 mld... iar agenţii economici naţionali au produs în alte ţări bunuri evaluate la 7 miliarde u.m.m. €.. În aceste condiţii.m. 12.producţia finală brută a agenţilor străină care îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării: 70 mld. durata medie de funcţionare fiind de 8 ani.m. determinaţi mărimile produsului intern brut şi produsului naţional net. Să se calculeze indicatorii posibili de măsurare a rezultatelor macroeconomice la sfârşitul perioadei respective. . €. Valoarea bunurilor create într-o ţară este de 100 miliarde u. din care 20 miliarde u.. €. Capitalul fix utilizat în economie este de 80 miliarde u. Agenţii economici străini au produs în această economie bunuri finale de 9 miliarde u. . .producţia finală brută a agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în străinătate: 120 mld.

1. . Astfel dacă cererea de muncă este elastică. orice revendicare salarială poate fi obţinută de la angajatori pe seama unei reduceri semnificative a ocupării. Condiţia fundamentală ca nevoia de muncă să constituie cerere de muncă o reprezintă salarizarea (remunerarea) ei. se poate determina nevoia de muncă.CAPITOLUL IX PIAŢA MUNCII. nivelul productivităţii muncii şi regimul legal de muncă. respectiv forţa de muncă necesară în perioada respectivă pe ansamblul economiei. Cererea şi oferta de muncă Activitatea economico-socială generează nevoia de muncă. la acesta se adaugă o serie de alţi factori între care enumerăm: nivelul şi dinamica productivităţii muncii. Dacă se cunosc volumul de bunuri şi servicii necesare pentru o perioadă dată de timp. structura producţiei şi activităţilor economico-sociale. Cererea de muncă se exprimă prin numărul de locuri de muncă. Nevoia de muncă salariată ce se formează la un moment dat sau într-o perioadă determinată de timp într-o economie reprezintă cererea de muncă. Atunci când se analizează cererea de muncă o importanţă deosebită se acordă elasticităţii cererii de muncă. Cererea de forţă de muncă depinde înainte de toate de ritmul de creştere economică. formele de ocupare şi regimul ocupării etc. Cererea de muncă este o cerere derivată. OCUPAREA ŞI ŞOMAJUL 9. fiind determinată de cererea de bunuri economice.

legislaţia salarială). caracteristici. cererea şi oferta de muncă nu sunt omogene. elevii şi studenţii. . În legătură cu cererea şi oferta de forţă de muncă. generaţiile de tineri sunt crescute de părinţii lor pentru a deveni oameni şi nu mărfuri. ci sunt ataşaţi mediului economico-social. raportul între utilitatea şi dezutilitatea muncii. De aceea. conţinutul şi durata muncii ş. nu poate aştepta oricât să apară un loc de muncă.a. factorii instituţionali (vârsta legală de muncă. neputându-se substitui reciproc decât în anumite limite sau deloc. ea relevă întâlnirea cererii cu oferta de muncă şi stabilirea pe această bază a condiţiilor de angajare. Ca şi în cazul cererii de muncă. negocierea şi fixarea salariilor în funcţie de performanţele muncitorilor. firme. este necesar a fi reţinute câteva aspecte: oferta de muncă se formează pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. Piaţa forţei de muncă – definire. militarii în termen şi alte persoane care depun activităţi nesalarizate ş.Oferta de muncă reprezintă potenţialul de muncă disponibil la un moment dat într-o economie.2. nu-şi schimbă cu uşurinţă locul de muncă. oferta de muncă este eminamente perisabilă şi are caracter relativ rigid. oferta de muncă nu respectă în totalitate principiile economiei de piaţă. Cel ce face oferta de muncă trebuie să trăiască.a. zone etc. sistemul de indicatori Piaţa muncii reprezintă ansamblul actelor de vânzare-cumpărare a forţei de muncă ce au loc într-un spaţiu economic. salariaţi. dintre care amintim: populaţia totală aptă de muncă. ea nu cuprinde femeile casnice. Ca atare. 9. realizarea mobilităţii salariilor şi forţei de muncă pe locuri de muncă.oamenii se deplasează cu greutate dintr-o localitatea în alta. Oferta de muncă este determinată de o serie de factori. pentru ca resursele de muncă disponibile să formeze oferta de muncă este necesară îndeplinirea condiţiei de remunerare a muncii. posesorii forţei de muncă au o mobilitate scăzută. chiar dacă acesta nu le oferă avantaje economice.

profesii şi niveluri de calificare.Trăsăturile pieţei muncii1: 1. piaţa factorilor de producţie) şi generând totodată efecte ce se regăsesc în toate sectoarele vieţii economico-sociale. Editura Economică. salarii ridicate şi în creştere. profesii. fluctuaţie ridicată a personalului. 284 . zone geografice. lipsa posibilităţilor de promovare. au existat de-a lungul timpului numeroase preocupări. 2. 3. 5.285 . sexe. 7. adepţii teoriei segmentării pieţei muncii delimitează o piaţă primară a muncii – caracterizată printr-o mare stabilitate a locului de muncă. 6. utilizarea tehnologiilor relativ avansate. vârste etc. de a permite gruparea întreprinzătorilor care angajează forţă de muncă. calitativ şi structural. 2000. Este o piaţă eterogenă. 1 ASE – Economie. sindicate inexistente sau slabe. în funcţie de modul de constituire şi organizare a cererii şi ofertei de muncă de către patronate şi sindicate. reflectă modul în care se asigură resursele de muncă pe ramuri. pe genuri de activitate. reflectă legăturile reciproce dintre realităţile demografice (care determină oferta de muncă) şi cele ale dezvoltării economicosociale (care generează cererea de muncă). este reglementată în cel mai înalt grad. pag. utilizarea unor tehnologii rudimentare. prezenţa scării ierarhice. sectoare. fie de monopol. 4. segmentarea. Bucureşti. sub aspect cantitativ. alinierii şi comparării internaţionale a indicatorilor pieţei muncii. Sistemul de indicatori utilizaţi în investigarea şi analiza pieţei muncii Sub aspectul metodologic al definirii. prezenţa sindicatelor puternice şi eficiente – şi o piaţă secundară – caracterizată prin locuri de muncă nesigure. presupune negocierea permanentă între purtătorii cererii şi cei ai ofertei de muncă. de a controla competiţia loială prin intermediul sindicatelor. fie de oligopol. primind influenţe venite de pe celelalte pieţe (piaţa bunurilor. delimitându-se mai multe segmente. Din acest punct de vedere. este o piaţă cu concurenţă imperfectă. este o piaţă derivată. niveluri de calificare. ediţia a V-a. Această trăsătură derivă din necesitatea de a asigura protecţia salariatului.

profesii. respectiv. Nu de puţine ori se prezintă concomitent în statistici ambele categorii de informaţii. timpul lucrat etc.realizându-se progrese însemnate. În prezent se dispune de un set de indicatori standardizaţi la scară internaţională. experienţa profesională a salariaţilor. categorii social-profesionale. - rata (gradul) de ocupare (Go) – poate fi calculată prin raportarea populaţiei ocupate fie la populaţia în vârstă de muncă. fie la resursele de muncă disponibile: . Alături de aceştia se folosesc şi concepte şi indicatori naţionali. Plecând de la modul de structurare a populaţiei totale în componente. populaţia în vârstă de muncă şi persoanele aflate în limita limitelor legale ale vârstei de muncă). - indicatori derivaţi – sunt indicatorii care combină diferite criterii şi caracteristici ale populaţiei (ex. populaţia ocupată. experienţă profesională. în funcţie de surse mijloacelor de subzistenţă se pot evidenţia şi calcula următorii indicatori: - rata de activitate – se poate calcula fie prin raportarea populaţiei active la populaţia totală şi se obţine rata brută de activitate a populaţiei. eventual a şomerilor (şi durata în şomaj). Indicatorii care măsoară intensitatea unor fenomene şi procese de pe piaţa muncii se pot grupa astfel: - indicatori de nivel – sunt reprezentaţi de indicatorii resurselor de muncă (populaţia activă.: structura populaţiei ocupate pe regiuni. indicatorii salarizării (costului forţei de muncă). indicatorii ocupării forţei de muncă şi indicatorii şomajului (rata ocupării şi rata şomajului). a resurselor de muncă. structuraţi după criterii cum ar fi: sex. repartizare teritorială. fie la populaţia în vârstă de muncă la resursele de muncă disponibile. care caracterizează principalele aspecte ale ocupării şi şomajului. pe niveluri de salarii etc. formele de plată. fiecare dintre ele având relevanţă pentru caracterizarea cu deosebire a unor aspecte. obţinând rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă şi. - indicatori de structură – sunt reprezentaţi de aceiaşi indicatori de mai sus.). vârstă. mărimea întreprinderilor. ramuri de activitate. indicatorii duratei muncii şi indicatorii condiţiilor şi ai conflictelor de muncă.

ocupaţional-profesionale (statut profesional. fiecare dintre indicatorii menţionaţi se poate calcula la nivel naţional. Gno = unde: Pan – populaţie aptă neocupată Pan ×100 [%] Pa rata şomajului (Rş) – se calculează prin raportarea numărului de şomeri fie la populaţia activă. după talia localităţilor. mediul urban sau rural). stabilite după criterii diverse: demografice (sex. cartiere. pentru anumite segmente ale acesteia. permanentă de persoane OCUPATĂ studenţi şi elevi muncă şi Salariaţi Alte care sunt în care au depăşit 16 persoane care categorii Populaţia în afara limitelor legale de vârstă de muncă . regional. comune. Populaţia totală şi componentele ei în funcţie de surse mijloacelor de subzistenţă POPULAŢIA TOTALĂ POPULAŢIA ÎN VÂRSTĂ DE MUNCĂ Persoane cu RESURSE DE MUNCĂ Populaţia casnică. oraşe.someri ×100 Pa [%] [%] Evident. vârstă). local. grupe de profesii).populaţie aptă de muncă Po ×100 [%] Pa Corespunzător gradului de ocupare se poate calcula şi gradul de neocupare (G no) unde Go + Gno = 100%. după cum se poate calcula pentru ansamblul forţei de muncă sau ca indicatori parţiali.someri ×100 Po nr . POPULAŢIA ACTIVĂ incapacitate Şomeri şi POPULAŢIA militari în termen. firmelor sau sediul de reşedinţă (municipii.Go = unde: Po – populaţie ocupată Pa . fie la populaţia ocupată: Rş = Rş = nr .

3. precum şi de sprijin în vederea reintegrării lor profesionale prin calificare. Şomajul 9. . . comune. 9. continent sau al planetei Populaţia în vârstă de muncă – cuprinde bărbaţii între 16-60 ani şi femeile între 16-57 ani. cauze. Şomajul – definire. oraş. Populaţia ocupată – cuprinde toate persoanele care au o ocupaţie aducătoare de venit fiind încadrate într-o activitate economică sau socială în baza unui contract de muncă sau desfăşoară o activitate pe cont propriu.şomerii aflaţi în plata ajutorului de şomaj şi a alocaţiei de sprijin.populaţia ocupată (salariaţi şi nesalariaţi) din toate ramurile economiei naţionale. .persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.3. municipiu. Resursele de muncă – cuprinde acea categorie de populaţie care dispune de ansamblul capacităţilor fizice şi intelectuale care-i permit să presteze o muncă utilă în una din activităţile care se desfăşoară în economia naţională. Şomerii – reprezintă toate persoanele apte de muncă care nu pot fi încadrate în muncă din lipsa locurilor de muncă disponibile corespunzătoare pregătirii lor şi care beneficiază de ajutor de şomaj sau alte forme de protecţie socială. recalificare sau perfecţionare.se pensionează înainte de limita vârstei de ani şi nu lucrează căutarea unui loc de muncă de populaţie ocupată pensionare POPULAŢIE INACTIVĂ unde: Populaţia totală – este indicatorul care reflectă numărul locuitorilor care au domiciliul pe raza administrativ-teritorială a unui sat. tipologie Şomajul evidenţiază o stare de dezechilibru pe piaţa muncii caracterizată printr-un excedent al ofertei de muncă în raport cu cererea de muncă. Populaţia activă – se determină însumând: .1.

M.. generat de înlocuirea vechilor tehnologii cu altele noi. este în căutarea unui loc de muncă.. cea mai uzitată este cea dată de Biroul Internaţional al Muncii (BIM) conform căreia o persoană este considerată şomeră dacă are peste 15 ani şi îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este aptă de muncă. dacă şi-ar găsi imediat un loc de muncă. J. nu reuşesc să se angajeze datorită imposibilităţii găsirii de locuri de muncă vacante. performante şi prin restrângerea locurilor de muncă prin reorganizarea întreprinderilor. sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile. rude. Keynes a observat existenţa unui alt gen de şomaj. şomaj tehnologic. - - şomaj tehnic. nu are un loc de muncă. defecţiuni ale unor maşini şi utilaje etc. datorat schimbărilor ce au loc în structura economică. utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode pentru a-l găsi: înscrierea la agenţiile de plasare a forţei de muncă. . cu toate că ar accepta condiţiile existente pe piaţa muncii. în perioada anilor '30. iar relativ prin rata şomajului. apel la prieteni. numit şomaj involuntar. determinat de întreruperile ce apar în procesul de producţie: greve. teritorială. reprezentat de persoanele care. demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu. distingem: - şomaj ciclic. Dacă avem în vedere cauzele care stau la baza generării şi amplificării şomajului.În ceea ce priveşte definiţia dată şomerilor. dat de refuzul de a se angaja al persoanelor care consideră că salariul şi condiţiile de muncă nu recompensează în mod corespunzător eforturile ce trebuie depuse atunci când se prestează munca. în analiza şi caracterizarea acestuia se iau în considerare următorii indicatori: - nivelul şomajului – poate fi exprimat în mărime absolută prin numărul şomerilor. socială a economiei. - şomaj structural. publicarea de anunţuri şi răspunsuri la anunţuri. care la rândul său poate fi şomaj conjunctural (dat de alternanţa perioadelor de prosperitate cu cele de recesiune) şi şomaj sezonier. Indiferent de forma pe care o îmbracă şomajul. Dacă la început se recunoştea doar existenţa şomajului voluntar. colegi etc.

ca şi de organizaţii private sau nonguvernamentale. sex.- durata şomajului – dată de intervalul de timp scurs între momentul pierderii locului de muncă şi reluarea activităţii. 9. costurile şomajului sunt reprezentate de : subutilizarea factorului muncă. a posibilităţilor de consum pentru întreaga familie. Costurile şomajului se referă la consecinţele nefaste ale şomajului pe care le suportă indivizii. profesii. pentru a creşte gradul de ocupare şi a reduce dimensiunile şi efectele şomajului se utilizează . care nu pot fi ignorate. pentru a desemna politicile (măsurile) aplicate de autorităţi. profituri) şi. accizelor etc) generând o diminuare a cheltuielilor publice. în literatura de specialitate. ceea ce se repercutează negativ asupra volumului producţiei. Aspectul moral se referă la faptul că statutul de şomer atrage după sine stresul nervos. structura şomajului – evidenţiată pe categorii de vârstă. alte cheltuieli sociale legate de calificarea. La nivel de economie şi societate. pe cale de consecinţă. scăderea generală a veniturilor reduce încasările la bugetul de stat (reducerea impozitelor pe venituri. pentru că intrarea în şomaj înseamnă o reducere a veniturilor.3. creşterea cheltuielilor statului pentru funcţionarea oficiilor de plasare. o scădere a consumului şi a investiţiilor. a TVA-ului. Pentru persoanele care devin şomeri. Efectele (costurile) şomajului Şomajul are implicaţii negative economice. rezultând o scădere a veniturilor (salarii. - - 9. nivel de calificare. şi deci. reconversia profesională a şomerilor etc. costul şomajului are un aspect economi şi unul moral. intensitatea şomajului – din acest punct de vedere distingem: şomaj total (atunci când are loc pierderea locului de muncă). plata indemnizaţiilor de şomaj. economia şi societatea. şomaj parţial (generat de diminuarea duratei de muncă) şi şomaj deghizat (dat de angajarea în firme a unui număr de salariaţi superior celui necesar). sociale şi umane importante.. spre deosebire de consecinţele economice. Politici de diminuare şi combatere a şomajului În prezent.3. Economic. o stare depresivă care.2. ramură de activitate etc.3. nu se pot evalua.

pentru că o politică de ocupare a forţei de muncă înseamnă implicit şi o politică de combatere a şomajului. restricţionarea sau interzicerea imigrărilor etc. Politicile active de ocupare sunt acelea ce presupun un ansamblu de măsuri. Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe piaţa muncii în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă. descurajarea activităţilor salariale feminine. procedee şi instrumente cu ajutorul cărora se urmăreşte sporirea nivelului ocupării. diminuându-se astfel dezechilibrele. îndeosebi prin indemnizaţia de şomaj şi pe convingerea unor persoane active să se retragă de pe piaţa muncii. Dintre măsurile de politică activă de ocupare cele mai relevante sunt: A. se vehiculează tot mai des o sintagmă care unifică cele două tipuri de politici. incubatoare de afaceri etc. metode. precum şi crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiţii. Dintre măsurile de politică pasivă de ocupare relevăm pe cele mai semnificative: reducerea duratei muncii. al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei. creşterea perioadei de şcolarizare obligatorie. Politicile pasive de ocupare ţin seama de faptul că nivelul ocupării este determinat de condiţiile generale din economie şi pun accentul pe protecţia şomerilor. şi anume „politica de ocupare şi de combatere a şomajului”. sporirea numărului locurilor de muncă cu program zilnic redus şi atipic. Cele două tipuri de politici pot fi considerate ca sinonime.. Politicile de ocupare sunt: politici pasive. şi invers. De altfel. Acest ansamblu cuprinde măsuri menite să favorizeze accentuarea mobilităţii populaţiei active.sintagmele de politici de ocupare sau politici de diminuare şi combatere a şomajului. Măsuri care se adresează cererii de forţă de muncă: instruire antreprenorială. centre de consultanţă în afaceri. . politici active. disfuncţionalităţile de pe piaţa muncii. diminuarea vârstei de pensionare.

etc. Utilitatea unor asemenea măsuri. Care sunt principalele măsurile de politică activă de ocupare? . etc. servicii pentru comunitate. Măsuri care se adresează ofertei de forţă de muncă: formare şi pregătire profesională în meserii cerute pe piaţa muncii.B. în special. practica de combatere a şomajului prin aplicarea de măsuri active pe piaţa muncii a revenit. respectiv. Arătaţi care sunt efectele (costurile) şomajului.). Pe lângă măsurile active şi pasive de ocupare trebuie avute în vedere şi reglementările şi convenţiile prin care se regularizează. Job Club-uri etc. Definiţi piaţa muncii? 3. Ce reprezintă cererea de muncă? Dar oferta de muncă? 2. La nivelul ţării noastre. 5. în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Măsuri active speciale prin care se urmăreşte reintegrarea diferitelor categorii sociale pe piaţa muncii: subvenţionarea locurilor de muncă. C.. Definiţi şomajul şi arătaţi care sunt tipurile de şomaj în funcţie de cauzele care îl generează. D. nu trebuie ignorată şi tratată cu uşurinţă dacă avem în vedere faptul că România se confruntă în prezent cu rate ridicate ale şomajului şi cu necesitatea continuării proceselor de restructurare industrială. servicii pentru comunitate. 8. reglementează şi structurează piaţa muncii (de ex. Chiar dacă prin aceste măsuri nu se influenţează în mod direct nivelul ocupării. 4. Daţi exemple de măsuri de politică pasivă de ocupare. motiv pentru care trebuie privite ca un acompaniament necesar al politicii ocupării. TEST DE AUTOEVALUARE 1. Măsuri active de corelare a cererii cu oferta de forţă de muncă: centre de medierea muncii. burse de locuri de muncă. ca modalităţi principale de combatere a şomajului. Agenţiile Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. salariul minim. Care sunt indicatorii şomajului? 6. efectele lor condiţionează succesul unei politici în domeniu. Expuneţi pe scurt principalele trăsături ale pieţei muncii. 7. legislaţia privind locurile de muncă pe perioade determinată.. concedierile. orele suplimentare etc.

4 d) reducerea ofertei de muncă. Pe termen scurt. cererea de muncă creşte dacă: 21 a) producţia creşte. Pe piaţa muncii se fac tranzacţii: 9 a) cu bunuri şi servicii. 3 c) creşterea cererii de muncă. 11 c) implicate de angajarea forţei de muncă. 10 b) resurse naturale. Cererea de muncă este : 13 a) nevoia de muncă din economie. într-o întreprindere. Care din următoarele afirmaţii cu privire la indemnizaţia de şomaj sunt corecte: 5 a) primeşte orice persoană care nu lucrează ca salariat. 25 a) costurile cresc. Fixarea prin legislaţie a unui salariu minim garantat superior salariului de echilibru nu poate conduce la: 1 a) creşterea şomajului. 12 d) financiare. 24 d) cheltuielile salariale cresc. 15. 16 d) munca disponibilă în economie. cererea de muncă scade. Pe termen scurt. 12. dar fără loc de muncă . într-o întreprindere. 7 c) este egală cu salariul. 18 b) persoanele apte de muncă. . Cererea de muncă provine de la: 17 a) întreprinderi. 10. organizaţii şi instituţii care angajează lucrători. 14 b) nevoia de muncă din economie. 15 c) munca disponibilă într-o economie. 11. 13. 23 c) preţul scade. 19 c) persoanele apte de muncă. în condiţii salariale. în condiţii salariale. 22 b) productivitatea muncii creşte. 2 b) reducerea şomajului. 8 d) este mai mică decât salariul. 14.9. care caută un loc de muncă mai bun. 20 d) persoanele ocupate. 6 b) este primită o singură dată atunci când unui salariat i se desface contractul de muncă.

21. 38 b) întreprinderi. 42 b) managerii întreprinderilor. organizaţii şi instituţii care angajează lucrători.26 b) preţul creşte. Cererea de muncă dintr-o economie se exprimă prin: 29 a) totalitatea locurilor de muncă solicitate de persoanele care doresc să se angajeze. 18. 48 d) şomajul tehnic. 20. 43 c) populaţia ocupată. 16. 40 d) întreprinderile nou înfiinţate care angajează personal. 34 b) persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. 47 c) şomajul tehnologic. 35 c) munca disponibilă într-o economie. Oferta de muncă reprezintă . Care din procesele următoare contribuie la apariţia şi extinderea şomajului: . 28 d) venitul marginal este egal cu costul marginal al producţiei. 46 b) şomajul structural. 33 a) locurile de muncă disponibile din economie. Oferta de muncă provine de la: 37 a) persoanele apte de muncă. 39 c) oficiile de plasare a forţei de muncă. 19. 17. 32 d) numărul lucrătorilor care solicită un loc de muncă. 30 b) numărul locurilor de muncă oferite de întreprinderi. dispuse să se angajeze în schimbul unui salariu. Nu reprezintă ofertă de muncă: 41 a) persoanele care dispun de venituri proprii şi nu doresc să se angajeze. 27 c) productivitatea muncii creşte. organizaţiilor şi instituţiilor care angajează lucrători. 31 c) numărul locurilor de muncă libere din economie. instituţii. firme. în condiţii salariale. 44 d) posesorii de capital. Marcaţi din enumerarea de mai jos acele forme de şomaj datorate restructurării tehnologice: 45 a) şomajul ciclic. 36 d) forţa de muncă disponibilă în economie.

51 c) creşterea exporturilor şi a excedentului balanţei de plăţi externe. Rata şomajului se poate determina ca: 57 a) raportul dintre numărul şomerilor şi populaţia totală a unei ţări. 60 d) raportul dintre populaţia ocupată şi populaţia activă dintr-o ţară. 26. 25. 63 c) ponderea populaţiei ocupate în totalul populaţiei active . 24. durata şi structura şomajului. 23. Precizaţi care din enumerările de mai jos reprezintă indicatori ai şomajului: 61 a) nivelul. 66 b) diferenţa dintre numărul şomerilor li populaţia aptă de muncă. 67 c) proporţia şomerilor în populaţia totală. 71 c) o persoană angajată la o societate comercială cu activitate sezonieră. 52 d) diminuarea cererii de muncă şi pierderea locurilor de muncă de către o parte a populaţiei ocupate. 62 b) gradul de pregătire a populaţiei active. Rata şomajului se exprimă prin relaţia: 65 a) proporţia populaţiei ocupate în totalul populaţiei active. . 50 b) inflaţia. intensitatea. 68 d) raportul procentual dintre numărul şomerilor şi populaţia ocupată. 56 d) ca refuz al unor persoane de a lucra. fără loc de muncă şi care este în căutarea unui loc de muncă. 22. 70 b) o persoană aptă de muncă. care funcţionează doar 9 luni pe an. Într-o economie de piaţă şomajul poate fi apreciat sub aspect economic: 53 a) ca expresie a dezechilibrelor pe piaţa muncii. 64 d) durata învăţământului obligatoriu. În care din condiţiile enumerate mai jos o persoană poate fi considerată şomer? 69 a) un student aflat în vacanţă.49 a) creşterea preţurilor. 59 c) raportul procentual dintre numărul şomerilor şi populaţia ocupată dintr-o ţară. 55 c) ca rezultat al echilibrului cererii şi ofertei pe piaţa muncii. 54 b) ca un fenomen inevitabil. 58 b) raportul dintre numărul şomerilor şi populaţia activă dintr-o ţară.

Să se determine numărul locuitorilor inapţi.4 milioane persoane. Să se determine indicatorii ocupării şi şomajului.5 milioane persoane. Piaţa muncii reprezintă : . 30. gradul de ocupare a forţei de muncă şi rata şomajului. 31. din care populaţia ocupată reprezintă 22. se cere să se determine numărul celor inapţi. La o populaţie totală de 52.72 d) o persoană care a primit preaviz cu 60 de zile înaintea expirării contractului de muncă prin care este anunţată că nu i se va mai prelungi contractul. 75 c) reducerea ratei dobânzii. 74 b) creşterea duratei de acordare a ajutorului de şomaj. 27. rata inapţilor. Populaţia totală a unei ţări reprezintă 15 milioane persoane din care 8 milioane apte de muncă. rata celor inapţi de muncă din diferite motive este de 42%.5 milioane de locuitori existenţi într-o ţară. 29. 80 d) un spaţiu geografic în care acţionează agenţii economici. numărul şomerilor şi gradul de ocupare a forţei de muncă. Populaţia activă disponibilă într-o ţară europeană este de 30 milioane persoane. 77 a) ansamblul actelor de vânzare – cumpărare a forţei de muncă ce au loc într-un spaţiu economic. iar 25 milioane persoane sunt angajate. 28. Dacă populaţia totală a ţării respective este de 58 milioane locuitori. numărul şomerilor 1. Populaţia ocupată este de 6 milioane. 79 c) spaţiul geografic în care au loc tranzacţiile cu forţă de muncă. Din populaţia aptă neocupată ¾ caută un loc de muncă şi sunt dispuşi să se angajeze imediat. 78 b) ansamblul actelor de vânzare – cumpărare de bunuri economice ce au loc într-un spaţiu economic. numărul persoanelor apte de muncă. Una din enumerările de mai jos nu constituie măsură de diminuare a şomajului: 73 a) creşterea volumului investiţiilor. 76 d) recalificarea şomerilor. iar rata şomajului este de 4%.

432 . Deflaţia constă în procesul monetaro-material caracterizat prin scăderea durabilă pe termen lung a nivelului preţurilor. un fenomen general şi persistent care afectează în proporţii diferite. Bucureşti. Editura Economică. Conceptul de inflaţie Inflaţia. (coord.. stagflaţie şi slumpflaţie. Dezinflaţie este procesul monetaro-material care se manifestă prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a ritmului de creştere a nivelului general al preţurilor. Inflaţia reprezintă un dezechilibru de ansamblu al economiei care constă în apariţia sau creşterea discrepanţei dintre masa monetară şi oferta de bunuri faţă de situaţia existentă anterior. vom căuta în cele ce urmează să prezentăm câteva dintre ele care surprind principalele caracteristici ale acestui fenomen. Stagflaţie semnifică acea situaţie din economia unei ţări caracterizată prin inflaţie rapidă şi prin lipsa de creştere notabilă a economiei (adesea o creştere economică „zero”). devenind în condiţiile contemporane. scădere rezultată dintr-un ansamblu de măsuri care vizează restrângerea cererii nominale pentru a reduce tensiunile asupra dinamicii crescătoare a preţurilor. s-a manifestat de-a lungul timpului cu intensităţi şi în forme variate. (coord. ca proces deosebit de complex. 2 3 Dobrotă N. Inflaţia reprezintă un dezechilibru structural.) – Dicţionar de economie.245 Iordache S. p. se folosesc şi conceptele de deflaţie.1. pag. Bucureşti. Deoarece în literatura de specialitate se întâlnesc o mulţime de definiţii date conceptului de inflaţie. 1999. ceea ce conduce la deprecierea banilor şi la creşterea sensibilă. Lazăr C. 1999. generalizată şi durabilă a preţurilor3. în literatura de specialitate.) – Curs de economie politică. Editura Economică.CAPITOLUL X INFLAŢIA 10. toate ţările lumii. care reflectă existenţa în circulaţie a unei mase monetare care depăşeşte nevoile reale ale economiei. Procesul poate fi sesizat prin două tendinţe majore strâns legate între ele: creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor2. În strânsă legătură cu conceptul de inflaţie. dezinflaţie. 244 . monetaro-material.

picătura de apă care le împinge pe celelalte”4. 1998. banii în circulaţie vor creşte. pag. Atunci când statul are cheltuieli mai mari decât veniturile curente. 10. prin inflaţie rapidă sau chiar galopantă. este posibil ca banii de cont să producă efecte inflaţioniste similare banilor numerar. În consecinţă. – Economia: regulile jocului. p. cauzele care îl determină pot fi multe şi nu întotdeauna uşor de sesizat.  Inflaţie prin cerere – are la bază existenţa unui exces de cerere solvabilă în raport cu oferta.. aruncarea pe piaţă a unor noi cantităţi de bani constituie un factor potenţial de inflaţie. pe de altă parte. 1998. Între cauzele inflaţiei sunt invocate. următoarele5: - deficitul bugetar. Dacă însă creşterea volumului cererii nu determină o creştere 4 5 Didier M.2. cel mai adesea. - intrarea în circulaţie a unor sume de bani din economiile non-bancare. Cauze şi forme ale inflaţiei Inflaţia este un fenomen complex.233 Huidumac C. într-un râu. Bucureşti. fără ca nevoile circulaţiei să fi crescut. pentru că statul se împrumută pentru a consuma şi nu pentru a produce suplimentar bunuri. un declin economic. fapt ce l-a determinat pe Michel Didier să afirme: „A căuta vinovatul pentru inflaţie seamănă puţin cu a întreba care este. se consideră că fiecare dintre aceste cauze generează o formă specifică de inflaţie:  Inflaţie prin monedă – se datorează introducerii şi menţinerii în circulaţie a unei mase monetare excedentare raportată la cantitatea de mărfuri şi servicii de pe piaţă. Bucureşti. pentru a acoperi diferenţa. se împrumută la banca centrală. excesul de cerere stimulează creşterea producţiei. Rogojanu A. Editura ALL EDUCATIONAL.Slumpflaţie semnifică acea situaţie din economia unei ţări caracterizată pe de o parte. - creditul bancar. şi o scădere a producţiei naţionale. Editura Humanitas. În condiţii normale. 232 . Când băncile acordă credite fără o analiză serioasă a destinaţiilor acestora. De regulă. – Introducere în studiul economiei de piaţă. Dacă există posesori de depozite monetare non-bancare şi dacă există deja inflaţie.252 .

 Inflaţie prin costuri – generată de sporirea costurilor de producţie (creştere datorată manifestării pretenţiilor salariale sau anumitor situaţii conjuncturale la preţurile materiilor prime. îndeosebi a salariilor. aprecierea inflaţiei se face pe baza ratei inflaţiei. direcţi şi indirecţi. o penurie de bunuri şi servicii (o ofertă scăzută în raport cu nevoile economiei). corporaţii şi sindicate. interni şi externi. Cel mai adesea.  Inflaţie structurală – este rezultatul condiţiilor de formare a preţurilor în anumite sectoare ale economiei (apariţia marilor grupări economice şi sociale: monopoluri. Sporirea veniturilor. energiei. Cei care deţin puterea de decizie economică pe un anumit segment de piaţă stabilesc preţuri de monopol sau controlate. preţurile cresc şi se manifestă fenomenul inflaţionist. determinarea eficienţei economice. deoarece pe baza lor se stabilesc salariile nominale. a nivelului de trai etc. etc. nu este compensată printr-o creştere corespunzătoare a producţiei şi a productivităţii. evidenţiind masa bănească aflată în circulaţie în economie fără a avea acoperire în bunuri şi servicii) şi relativ (ca raport procentual între masa monetară excedentară şi oferta reală de bunuri şi servicii). se determină cursul de schimb valutar. declanşarea şi întreţinerea inflaţiei are la bază numeroşi factori: economici şi social-politici. Măsurarea inflaţiei Cunoaşterea nivelului şi dinamicii inflaţiei este necesară pentru aprecierea creşterii economice reale.3. Aprecierea inflaţiei se poate realiza pe baza ecartului absolut (dat de diferenţa dintre cererea solvabilă nominală şi oferta reală de bunuri şi servicii. rata reală a dobânzii. guvernele. sindicatele. pentru egalizarea cantităţilor cerute cu cele oferite. calculată conform relaţiei: .) şi tendinţa de transferare a acestor creşteri către consumatorul final.corespunzătoare a ofertei. Prezentarea de mai sus a formelor inflaţiei este simplistă deoarece în condiţiile contemporane. 10. intervenţia statului în formarea preţurilor).  Inflaţie prin ofertă – determinată de o insuficienţă a producţiei. În calcularea nivelului şi evoluţiei inflaţiei sunt interesaţi agenţii economici. se fac aprecieri asupra reuşitei sau nereuşitei politicii economice a guvernelor etc. pe termen scurt şi pe termen mediu etc. Apare astfel. patronatele.

Manual universitar. În consonanţă cu metodologia UE. Ipi = p1 ⋅ 100 [ % ]. peste care nu se trece cel puţin un an. IPC se calculează conform formulei: IPC = Σ W0i · IPi unde: W0i – ponderea bunului i în „coşul general de bunuri” în perioada de bază. hiperinflaţie – conform lui R. p0. IPi – indicele preţului bunului i. scăderea puterii de cumpărare a banilor.Ri = IPC – 100% unde: Ri – rata inflaţiei [ % ]. p. Popescu C-tin – Economie. - - 6 Ciucur D. Dornbusch. precum: indicele general al preţurilor sau deflatorul PIB.608 . IPC – indicele preţurilor de consum [ % ].. Acest indice este de tip Laspeyres şi se calculează după formula: IPC = unde: q0 – cantitate de bunuri şi servicii consumată în perioada de bază. Bucureşti. 2001. inflaţie deschisă . hiperinflaţia începe în luna în care creşterea preţurilor depăşeşte 50% şi se termină în luna anterioară scăderii creşterii preţurilor sub această limită. inflaţie galopantă sau inflaţie cu două cifre. respectiv perioada curentă. p0 Σq 0 ⋅ p1 ⋅ 100 Σq 0 ⋅ p 0 În afară de indicele preţurilor de consum. se pot face următoarele aprecieri6: - inflaţie moderată sau târâtoare – presupune o creştere a preţurilor de până 3% anual. Gavrilă I. la aprecierea inflaţiei se pot utiliza şi alţi indici şi indicatori. p1 – preţurile bunurilor şi serviciilor în perioada de bază.. În funcţie de valoarea ratei inflaţiei. Indicele preţurilor de consum (IPC) exprimă evoluţia preţurilor unui ansamblu de bunuri necesare pentru traiului unei familii de talie mijlocie din mediul urban.atunci când creşterea preţurilor este cuprinsă între 3 – 10% anual. indicele costului vieţii. Editura Economică.

p. identificând printre costurile inflaţiei: • • • deprecierea monetară (scăderea puterii de cumpărare a banilor) şi.235 . blocajul cheltuielilor publice şi blocajul veniturilor. Bucureşti. pe cale de consecinţă.10. firme şi stat. Politici antiinflaţioniste Măsurile de combatere a inflaţiei merg. redistribuirea veniturilor şi a avuţiei între gospodării. în mare măsură. în sensul invers al căilor care au dus la generarea şi manifestarea ei şi se bazează pe instrumente monetare. Consecinţe ale inflaţiei Efectele inflaţiei diferă de la o ţară la alta. – Economia:regulile jocului. obţin avantaje substanţiale de pe urma manifestării inflaţiei. creşterea cursului de schimb valutar. imediate. corelată cu rata inflaţiei.5. îi dezavantajează pe creditori. Editura Humanitas. Aceste efecte sunt dependente. Michel Didier7 identifică trei categorii importante de politici antiinflaţioniste: blocajul monedei. de regulă. În literatura de specialitate se apreciază că inflaţia generează în special efecte negative. de forma şi intensitatea inflaţiei. • • • descurajează investiţiile productive de lungă durată şi orientează resursele băneşti spre acţiuni speculative. precum şi de disponibilitatea şi profesionalismul autorităţilor monetare şi economice de a o ţine sub control. economice şi chiar administrative. 7 Didier M. de capacitatea de anticipare a participanţilor la activităţile economice. 1998. financiare. efectele inflaţiei sunt negative. dacă contractul de împrumut nu a fost prevăzut cu o clauză de indexare a ratei dobânzii şi a amortizării creditului. de la o perioadă la alta.4. În acest sens. reduce economiile agenţilor economici. este un factor dezorganizator al oricărei economii naţionale. Diferite categorii sociale resimt în sens invers efectele inflaţiei: pentru o mare parte a populaţiei. 10. unele categorii sociale însă. iar în cadrul aceleaşi ţări. adânceşte instabilitatea vieţii economice şi sociale.

fiind ridicată. Altă grupare a măsurilor antiinflaţioniste vizează restabilirea echilibrului economic dintre cerere şi ofertă acţionând concomitent asupra temperării cererii. având ca efect creşterea şomajului în sectorul public. creşterea impozitelor şi taxelor directe. Ce forme ale inflaţiei distingem în funcţie de valoarea ratei inflaţiei? 5. Susţinerea ofertei şi reducerea costurilor vizează diversificarea producţiei. stimularea investiţiilor. scumpirea creditelor. încurajarea activităţii de cercetaredezvoltare etc. aplicată raţional. Toate aceste măsuri se aplică în mod diferenţiat în funcţie de cauzele care provoacă inflaţia şi de cele mai multe ori simultan. Care din enunţurile de mai jos le consideraţi corecte pentru a ilustra inflaţia? . creşterea productivităţii muncii. Măsurile care absorb excesul de cerere vizează reducerea veniturilor prin îngheţarea salariilor. fiind aplicată pe termen lung. manevrând eficient rata dobânzii în sensul creşterii acesteia. susţinerii ofertei şi evaluării costurilor. concomitent. a preţurilor. Restrângerea creditului va afecta desigur activitatea de investiţii provocând creşterea şomajului. Blocajul veniturilor presupune îngheţarea salariilor şi.Blocajul monedei presupune evitarea creării de monedă suplimentară prin restrângerea creditului. Desigur că este o măsură care poate genera conflicte sociale. TEST DE AUTOEVALUARE 1. încurajarea economisirii etc. dar şi această măsură. s-a dovedit a fi necesară şi eficientă. 2. Blocajul cheltuielilor publice presupune restrângerea acestora. Care sunt principalele politici antiinflaţioniste? 6. 3. Acest lucru poate fi realizat în practică de către Banca Naţională prin taxa de rescont care. dar măsura este necesară în cazul unui buget deficitar generator de inflaţie. Care sunt cauzele inflaţiei? Şi ce forme de inflaţie generează acestea? 4. Enumeraţi şi explicaţi principalele concepte ce se folosesc in literatura de specialitate în legătură cu termenul de inflaţie. obligă şi băncile comerciale să practice un nivel ridicat al dobânzii. dar acest tip de politică şi-a dovedit eficacitatea. Definiţi inflaţia.

96 d) agenţii economici care şi-au constituit economii băneşti în moneda naţională. Precizaţi care din agenţii economici enumeraţi mai jos nu sunt afectaţi negativ de fenomenul inflaţionist? 93 a) cumpărătorii. Precizaţi care din instrumentele enumerate mai jos pot fi utilizate pentru măsurarea inflaţiei: 85 a) indicele salariului nominal. Cu ajutorul puterii de cumpărare a banilor se evidenţiază: 97 a) bunurile şi serviciile ce se pot cumpăra cu cantitatea de bani existentă în economie. 9. 92 d) este un dezechilibru de ansamblu al economiei între masa monetară excedentară în raport cu volumul bunurilor şi serviciilor care circulă pe piaţă. 86 b) indicele salariului real. 100 d) scăderea preţurilor şi creşterea valorii banilor. la un nivel dat al preţurilor .81 a) orice creştere a preţurilor. Care din enunţurile de mai jos definesc inflaţia? 89 a) este o stare de necontrolat a economiei. 88 d) rata şomajului. 84 d) creşterea indicelui preţurilor mai rapidă decât a indemnizaţiei de şomaj. 8. 94 b) agenţii economici cu venituri mici şi fixe. 98 b) bunurile şi serviciile produse şi supuse vânzării în economie într-o perioadă de timp. 83 c) creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. 95 c) agenţii economici care au convertit moneda naţională în valută. Unul din enunţurile de mai jos nu reprezintă cauză a inflaţiei: . 82 b) creşterea preţurilor mai rapidă decât a salariului nominal. 7. 11. 10. 90 b) constă în creşterea volumului puterii de cumpărare. ea neavând remedii. 99 c) cantitatea de bani existentă în economie la un moment dat. 87 c) indicele preţurilor de consum. 91 c) reprezintă un dezechilibru între cererea şi oferta de muncă.

c) creşterea producţiei.101 102 103 104 a) acoperirea deficitului bugetar. inflaţia prin costuri determină: 116 d) scăderea producţiei. c) ca diferenţă între p0 şi p1. b) un grad înalt de ocupare a forţei de muncă. Indicele preţului unui bun sau serviciu se determină: 105 106 107 108 109 110 111 112 a) ca raport procentual între p1 şi p0. 13. a) indicele preţului unui bun. b) indicele preţurilor bunurilor de consum. c) rata rentabilităţii. Spre deosebire de inflaţia prin cerere. 14. d) sporirii masei monetare. . Care din afirmaţiile de mai jos este falsă? preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. b) creşterea excesivă a creditului bancar. Inflaţia avantajează debitorii datorită: 16. b) ca raport procentual între p0 şi p1. 12. c) înclinaţiei marginale spre economisire. d) rata dobânzii. 113 114 115 a) o creştere economică. d) inflaţia este un factor dezorganizator al oricărei economii naţionale. d) intrarea în circulaţie a unor sume de bani din economiile non- bancare. Nivelul inflaţiei se determină calculând: 17. c) creşterea exporturilor. a) cheltuielile salariale suplimentare sunt recuperate de firme prin 15. c) inflaţia reduce economiile agenţilor economici. a) inflaţia se caracterizează prin creşterea generalizată a b) inflaţia favorizează înclinaţia spre economisire. 117 118 119 120 121 122 123 124 125 a) scăderii valorii banilor. d) ca raport procentual între ΔP1 şi ΔPo. b) şomajului. Creşterea salariilor generează inflaţie atunci când: majorarea preţurilor.

Inflaţia are efecte: naţională se devalorizează.trim. Presupunem că într-o economie naţională se tranzacţionează doar 5 produse ale căror cantităţi şi preţuri sunt redate în tabelul de mai jos: . ale cărei economii în moneda c) pozitive asupra angajaţilor din sectorul public.000 10 U 3. 130 131 132 b) productivitatea muncii creşte mai mult decât cresc salariile.800 5 V 450 900 15 În baza contractelor colective de muncă încheiate între federaţiile sindicale.000 60. În cursul trimestrului III. trim. Pondere în patronat şi guvern. d) firmele măresc corespunzător timpul de muncă. care trebuie să plătească dobânzi b) negative asupra populaţiei. indexarea salariilor se realizează trimestrial în proporţie de 85% din rata inflaţiei.000 3. Cu cât se vor majora în medie salariile şi pensiile la începutul trimestrului al IV-lea ? 21. a) negative asupra băncilor. Indexarea salariilor şi pensiilor este o măsură: 1 a) de protecţie împotriva scăderii puterii de cumpărare. 19. aprecierea ratei inflaţiei şi indexarea salariilor şi pensiilor se face pe baza evoluţiei preţurilor a 5 bunuri de consum. 5 20. 2 b) de creştere economică intensivă. La sf. preţurile au evoluat după cum urmează: Bunul consum (%) X 100 150 40 Y 500 520 30 Z 56. 4 d) de economisire a resurselor. Preţ unitar La încep. La un moment dat. 3 c) de natură să mărească puterea de cumpărare a banilor.126 127 128 129 mari. venituri sunt fixe. 18. c) oferta creşte şi cererea scade. ale căror d) neutre asupra creditorilor.

oferta întreprinderii creşte cu 20% ca urmare a sporirii preţului. . În anul t2. Să se determine preţul unitar de vânzare în t1 şi t2 şi indicele de dinamică a preţului în intervalul t1-t2.m. O societate comercială produce în anul t1 un număr de 10. încasările fiind de 12 milioane u. Preţ în T1 65 80 250 70 110 22.Produs Cantitate în T0 Cantitate în T1 Preţ în T0 A 10 11 60 B 40 35 70 C 5 5 250 D 20 30 80 E 30 20 100 Determinaţi rata inflaţiei aferentă perioadei T0-T1.m.000 bucăţi produse finite din vânzarea cărora obţine 7 milioane u.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful