You are on page 1of 432

DR.

ȘTEFAN ODOBLEJA
ÎN PUBLICISTICA VREMURILOR

1
2
DR. ȘTEFAN ODOBLEJA
ÎN PUBLICISTICA VREMURILOR
Culegere alcătuită și îngrijită, note și indici de
Tudor Rățoi și Ștefan Odobleja jr.

DR. ȘTEFAN ODOBLEJA


(13 oct. 1902 – 4 sept. 1978)

Editura PUBLICITARIA
2020

3
Culegere computerizată: Victoria Rățoi

Editura PUBLICITARIA
Tel.: , Fax:
Editura office@publicitaria.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României


Dr. Ștefan Odobleja – în publicistica vremurilor

Documente / culegere alcăt. și îngrij., note și indici de Tudor


Rățoi și Ștefan Odobleja jr. 2020
ISBN

I. Tudor Rățoi
II. Ștefan Odobleja jr.

4
SCURTĂ MOTIVARE

De circa o jumătate de veac, doctorul Ștefan Odobleja ține treaz în


jurul numelui său un interes larg. Contradictoriu în ansamblu și venit
destul de târziu față de ceea ce ar fi meritat purtătorul numelui, acest
interes a cuprins de-a lungul intervalului menționat categorii profesionale
diverse, de la specialiștii recunoscuți în domeniul pe care l-a ilustrat
Ștefan Odobleja, continuând cu presa și terminând cu un public nu
tocmai avizat în problematica aferentă, dar stârnit de mesajele venite
dinspre mass media scrisă românească începând cu anii ʼ70 ai secolului
trecut.
Astăzi, Ștefan Odobleja încă mai captează atenția multora, însă, ca
și altădată, nu la nivelul așteptărilor și nu la nivelul celor clamate în
diverse ocazii mai mult sau mai puțin oficiale și oficioase.
La atâta timp scurs de la declanșarea cazului Odobleja și după două
volume oferite tiparului conținând corespondența fondatorului
ciberneticii generalizate1, am socotit că e vremea să ne reamintim
împreună în ce condiții s-a născut dezbaterea din jurul lui Ștefan
Odobleja, al Psihologiei consonantiste și al ciberneticii apelând la cele ce
s-au scris și s-au spus în publicistica vremurilor cu privire la acest caz.
În mod evident, cele ce vor putea fi găsite în paginile care urmează
nu sunt lucruri inedite și nici nu cuprind tot ce s-a publicat pe aceste
subiecte. Ele au apărut în timp, începând cu anii ʼ70 ai secolului trecut și
până de curând, scopul lucrării de față fiind acela de a strânge într-un
singur loc majoritatea – nu totalitatea – materialelor care pot să depună
mărturie cu privire la acest caz.
Covârșitoarea majoritate a textelor (re)aduse în atenție sunt
materiale de presă, apărute în unele reviste ale timpului sau în ziare.
Alături de acestea sunt și unele articole, studii, referințe etc. cu caracter
științific și cvasiștiințific publicate în reviste de cultură, având ca autori

1
Ștefan Odobleja, Corespondență. Vol. I. Ediție alcătuită de Tudor Rățoi și Cristian
Anița. Cuvânt înainte de Ileana Roman, Editura MJM, Craiova, 2002, 273 p.; Idem,
Corespondență, vol. II. Ediție alcătuită de Tudor Rățoi și Ștefan Odobleja jr., Editura
Terra Griphonis, 2018, 279 p.

5
specialiști în materie, personalități care s-au ocupat nemijlocit și au
studiat cu atenție opera lui Ștefan Odobleja.
Nefiind cazul și nici nevoie de intrat în fondul problemelor, cum cu
siguranță se știe și cum era, de altfel, firesc în împrejurările date, cei care
s-au pronunțat în chestiune au făcut-o încercând să dea răspuns la
întrebările care s-au născut în jurul lui Odobleja: Este, într-adevăr, el
fondatorul ciberneticii? Este psihologia consonantistă cartea de căpătâi a
ciberneticii? Erau justificate revendicările omului de știință severinean în
raport cu N. Wiener? Îl plagiase acesta din urmă pe Odobleja sau măcar îi
cunoscuse lucrarea lui fundamentală? etc.
Parcurgând cele apărute se poate vedea cu claritate, cum bine
observa la timpul respectiv unul dintre cunoscători, că Odobleja a fost
întâmpinat cu neîncredere de către forurile academice, în timp ce pe alt
plan și–a făcut prieteni și admiratori, dar și adversari neînduplecați. Și
unii, și alții, direct sau indirect, i-au trezit îndârjirea și în aceste condiții
au început să apară în presă tot mai insistente semnalări, comentarii și
interviuri. S-a observat, de asemenea, că adepții lui Odobleja se
diferențiau, unii considerându-l creatorul de fapt al ciberneticii, într-o
formă generalizată, alții un precursor al ciberneticii, alături de alți doi
români, medicul D. Danielopolu și inginerul Paul Postelnicu.
În câmpul ostilităților, punctele de vedere cel mai pertinente,
echilibrate și nuanțate au venit, firește, din partea specialiștilor: acad.
Mihai Drăgănescu, prof. Pantelimon Golu, prof. Mihai Golu, viitorul
acad. Alexandru Surdu, dr. Victor Săhleanu, prof. N. Mărgineanu, dr. Al.
Olaru, prof. Ion Stroie, prof. Ion Irimie, dr. ing. Marius Guran ș.a.
Din lectura textelor se vede însă că presa a avut o forță de percuție
infinit mai puternică decât orice. Chiar oamenii de știință au recunoscut
cu franchețe în numeroase rânduri că dacă presa n-ar fi exercitat o
presiune atât de intensă, n-ar fi fost imposibil ca un caz Odobleja să nu fi
apărut niciodată, cel puțin la dimensiunile la care s-a înfățișat acesta în
anii 1974-1978 și mai departe până după 1980. Reviste precum
“Flacăraˮ, ˮTribuna“, “Magazinˮ, ˮSăpătămâna“, ˮOrizont“ ș.a. au
susținut o acerbă campanie pro Odobleja, cu impact major în mediul
public și chiar științific. În paginile lucrării figurează, de pildă, două
mese rotunde organizate de “Flacăraˮ și ˮMagazin“ la care au participat
oameni de știință cunoscători ai operei odoblejiene și care au exprimat cu
onestitate opiniile lor, nu întotdeauna integralmente de partea lui
Odobleja, la problemele ridicate de redacții.
Ar fi de adăugat, de asemenea, interviurule găzduite de publicațiile
vremii/vremurilor cu unii dintre cei mai îndreptățiți să se pronunțe cu

6
privire la cazul Odobleja. La acest capitole, sunt de semnalat, în primul
rând, interviurile luate de Liviu Petrina, în anii 1980 și 1981, profesorului
dr. ing. Paul Postelnicu, respectiv acad. Ștefan Milcu, acesta din urmă,
coleg de liceu și de facultate cu Odobleja, iar mai târziu, când autorul
Psihologiei consonantiste își va revendiva recunoașterea paternității
ciberneticii, unul dintre cei cu rol foarte important prin poziția lui
evazivă, la adăpostul obiectivității științifice, în respingerea de facto și de
jure a susținerilor fostului său coleg mai puțin favorizat de soartă.
În afara acestor interviuri, nu lipsesc nici convorbirile purtae chiar
cu cel în jurul căruia se derulau discuțiile, doctorul Odobleja. Una dintre
ele, însoțită de povestea împrejurărilor în care s-a desfășurat, este prima
discuție care a fost dată publictății, în iulie 1973, în revista “Tribunaˮ de
la Cluj, avându-l ca inițiator pe poetul Valeriu Armeanu, cel care poate fi
considerat unul dintre deschizătorii dosarului Odobleja. Sunt apoi apoi
interviul dramatic și tragic în același timp al lui Em. Valeriu, luat
savantului cu puțin timp înainte de săvârșirea din viață și publicat în
ˮFlacăraˮ, și interviul pe care i l-a luat Aristide Buhoiu în primăvara
anului 1978, dar difuzat de Televiziunea Română abia în anul 1982.
Apoi… alte interviuri, cu fiul și moștenitorul savantului, ing. Ștefan
Odobleja jr., ori cu alte perosnalități și personaje care s-au aflat la o
distanță mai mare sau mai mică de cel aflat în centrul atenției.
E de subliniat că, privite în ansamblu și deopotrivă individual,
producțiile mass media apărute de-a lungul vremii sunt extrem de inegale
ca valoare. În foarte multe privințe ele sunt, redundante, totodată, unele
aproape superficiale, reluând aproape obsesiv date și elemente de
biografie și chiar de operă, eludând, din motive subînțelese, aspectele de
profunzime și de substanță. Însă chiar și așa, ele nu sunt cu totul de
neglijat, fiindcă au născut și au întreținut o atmosferă în jurul unui caz
autentic, circumscris în mod cert istoriei științei românești și univerale.
În acest climat, au apărut demersuri de înțelegere și interpretare
originale din partea unor oameni de condei precum Cezar Apreotesei, Ion
Stroie, Ion Străchinaru, Gabriel Iosif Chiuzbaian ș.a., care și astăzi pot fi
citite cu interes.
Acestora trebuie să li se adauge jurnaliști devotați cauzei lui
Odobleja, plini de empatie, patetism și onestitate, care s-au apropiat de
omul de știință severinean cu comprehensiune și perseverență timp de ani
buni. Dintre aceștia, Ștefan Odobleja însuși a nutrit o prețuire specială
pentru Liviu Timbus, secondat de Liviu Petrina, Cornel Nistorescu,
Ovidiu Ioanițoaia, Cici Iordache și, în general, toată echipa de la

7
ˮFlacăra“, iar de pe plan local Valeriu Armeanu, Ion Stroe-Oancea, Gelu
Negrea și Constantin Negreanu.
Dintre cei de specialitate și bine introduși și familiarizați cu
problematica psihologiei consonantiste și ciberneticii, inginerul Stelian
Bajureanu de la Pitești pare să-i fi fost foarte apropiat și un devotat
necondiționat. Cu el savantul a purtat o întinsă corespondență și, după
cum e bine știut, Bajureanu l-a reprezentat la Congresul Internațional de
cibernetică și sisteme de la Amsterdam, din 1978, unde, după spusele
delegatului român, Ștefan Odobleja a obținut și consacrarea
internațională. Un rol asemănător celui asumat de Stelian Bajureanu i-a
revenit profesorului Ioan Cristescu din București, care l-a susținut pe
Odobleja în periplurile sale bucureștene, ocazionate de participările
savantului la manifestările științifice din Capitală, organizate în 1974-
1975 și 1977, inclusiv la Congresul Internațional de cibernetică și sisteme
din 1975.
Luate ca un tot, textele reunite în cele de față permit, în același
timp, o judecată critică a ceea ce s-a spus și mai ales s-a angajat de-a
lungul timpului că se va face în favoarea lui Odobleja. Dacă pe această
bază s-ar trage o linie de bilanț, s-ar constata probabil că s-a înfăptuit
foarte puțin, mai cu seamă în ultimele trei decenii. Este paradoxal, dar se
pare că, împins de la spate sau cu de la sine voință, regimul comunist a
fost mai darnic cu părintele psihologiei consonantiste. Căci lucrările
importante pe marginea operei odoblejiene atunci s-au realizat: tipărirea
versiunii românești a operei capitale a consonantismului, apariția – e
drept întârziată – a celor două lucrări, “Psihologia consonantistă și
cibermetica“ și “Logica rezonanțeiˮ, la care, se poate, eventual, alătura și
versiunea în regim anastatic a ˮPsihologiei consonantiste“, tipărită de
Iosif Constantin Drăgan în străinătate. Nu pote fi omis din această serie
monumentul funerar executat de Adrian Curcan la cripta lui Ștefan
Odobleja și care, din păcate, se știe că a fost furat.
După 1990, înfăptuirile majore au fost puține. Printre cele care vor
rămâne se numără alegerea lui Ștefan Odobleja ca membru post mortem
al Academiei Române și refacerea casei memoriale din satul care astăzi îi
poartă numele savantului, acest nou nume de localitate fiind el însuși un
fapt demn de menționat, dar și el și casa memorială sunt rezultatul
perseverenței și dăruirii inginerului Ștefan Odobleja jr. Autoritățile – și
cele județene și cele locale – au tratat, din păcate, mai degrabă cu
indiferență proiecte majore de tipul celui propus cu câțiva ani în urmă de
același Adrian Curcan, pentru ridicarea unui monument impozant

8
simbolizând consonantismul pe una din arterele principale ale
Severinului.
Simpozioanele anuale desfășurate sub genericul “Ștefan Odobleja –
Eternitate la timpul prezentˮ se înscriu și ele în aria înfăptuirilor, dar la
rândul lor sunt expresia eforturilor inginerului Șt. Odobleja prin fundația
omonimă, care a luat naștere pe locul lăsat gol prin desființarea
Academiei Internaționale de Cibernetică Generalizată cu sediul la
Lugano și a filialei sale de la Oradea, după moartea lui Iosif Constantin
Drăgan (în 2008) și, respectiv, a rectorului Universității din Oradea,
Teodor Maghiar (în 2012).
Demersuri de cercetare și publicare semnificative pornind de la
consonantism în general și de la psihologia consonantistă și logică în
particular au fost continuate de către acad. Alexandru Surdu, iar mai nou
de către dr. Nicolae Popescu din Drobeta-Turnu Severin, care, de câteva
decenii, este preocupat în mod special de opera lui Ștefan Odobleja, în
legătură cu care, singur sau în colective din care au făcut parte și alți
cercetători cu specializare medicală, a publicat articole și cărți:
Psihosomatica consonantistă – Contribuția doctorului Ștefan Odobleja
adusă conceptului de psihosomatică (2 ed.), Universitaria Craiova (2016,
versiunea în lb. rom.); Consonantist Psychosomatics – Contribution of
doctor Stefan Odobleja to the concept of psychosomatics, LAMBERT
Academic Publishing, Saarbrϋcken (2015, versiunea în lb. germ., în
colab.); Fonoscopia - O nouă metodă de explorare clinică, dr. Şt.
Odobleja, prefaţă: dr. Nicolae Popescu, coord. dr. Nicolae Popescu şi ing.
Ştefan Odobleja jr., Universitaria (2011), Consonantism şi
multidisciplinaritate - ,,Corelaţii psihosomatice în kinetoprofilaxia
primară şi secundară”, Universitaria (2006).
Recitind aceste texte, nu e prea greu de ajuns la concluzia că
posteritatea are încă mari datorii față de Ștefan Odobleja. Una dintre ele a
revenit adesea în referirile celor care s-au considerat îndreptățiți să ia
atitudine în cazul Odobleja, semnalând nevoia sinonimă cu obligația
subînțeleasă de a continua studiul celor câteva zeci de mii de file
document ce compun fondul arhivistic personal de la Arhivele Naționale
Mehedinți. Aceste documente sunt demult prelucrate arhivistic, mai mult
sunt chiar microfilmate în cea mai mare parte în vederea asigurării și
prezervării ca arhivalii cu valoare specială. Ele își așteaptă demult
cercetătorii, numai că, din motive necunoscute, ei întârzie să apară. Pare
să nu se confirme încă previziunea lui Constantin Noica conform căruia
manuscrisele lui Ștefan Odobleja “ar putea să contribuie la înnoirea
perspectivelor și punctelor de vedere ale culturii științifice de astăzi…

9
Dacă el nu a putut să le valorifice până la capăt, suntem siguri că, în
cultura română cel puțin, ele vor trezi, prin noutatea și cutezanța lor, mari
vocații creatoare, de care avem nevoie pentru calificarea noastră în
cultura lumiiˮ.
Consolarea ar putea veni din împrejurarea că în știință timpul are
alte dimensiuni și din convingerea că această (re)întâlnire a multora cu
părintele psihologiei consonantiste și al logicii rezonanței nu numai că nu
va fi ultima, dar le va redeștepta interesul pentru un cerc de probleme și
reflecții cu consecințe atât de interes propriu cât și în favoarea unei cauze
care n-ar trebui considerată nicicând periferică sau pierdută.
Ori poate o fi adevărat ceea ce savantul îi spunea lui Valeriu
Armeanu în 1973, anume că din iubire prea mare pentru idei, la un
moment dat îți este/ne este indiferent ce se întâmplă cu ele. Poate tocmai
pentru faptul că le iubim prea mult, “Pe urmă, când le vezi în casă la
altul, te apucă teama. Da, eu am trăit cu teama - spunea Odobleja în acel
interviu - de a nu perturba un întreg și de bune impresii pe care snobismul
le-a întreținut și le mai întreține încă în privnița lui N. Wiener. Nu le-am
divulgat originea indigenă, ca nu cumva să nu li se acorde aceeași
importanță ca până aici. Și uite așa se împacă soarta cu viațaˮ.

Tudor Rățoi,
Ștefan Odobleja jr.

10
CEZAR APREOTESEI

Cibernetică, Guvernare, Chivernisire

1. Apariția numelui Odobleja între Ampère și Wiener pe


frontispiciul unei cărți2 sugerează nu numai prezentarea contribuției
românești la constituirea ciberneticii, dar și o incursiune în istoria ”Celei
mai influente științe a secolului al XX-lea.
După opinia lui Norbert Wiener termenul Cibernetică datează din
vara anului 1947 ”…ne-am văzut nevoiți să elaborăm un termen
artificial neogrec pentru a umple golul existent. Am hotărât să
numim întregul domeniu al teoriei comenzii și comunicației în mașini
și în organismele vii cu termenul de cibernetică, de la cuvântul
grecesc kibernitis, adică cârmaci”.
De fapt, cuvântul fusese utilizat cu mai bine de un secol înainte, în
două lucrări scrise de Ampère (1838) și S. Trentowski (1843) cu aceeași
semnificație: știința sau arta cârmuirii societății. Or, tocmai acesta este
primul sens al termenului cibernetică pe care-l consemnează ultima
ediție a Dicționarului de neologisme (1978): ”parte a politicii care se
ocupă de mijloacele de guvernare, potrivit clasificării lui Ampère”. (Cel
de-al doilea sens redă, în esență, clasica definiție wieneriană).
Subliniind că va folosi termenul cibernetică și în referirile la
perioadele anterioare dezvoltării acestei științe, N. Wiener stabilește o
legătură etimologică între cuvântul grecesc și termenul englez de origine
latină governor: ”prima lucrare importantă despre mecanismele cu feed-
back a fost articolul despre regulatoare publicat de Clark Maxwell în
1868; termenul governor cu care Maxwell denumea regulatorul provine
de la traducerea latină a lui kibernitis”. Din greacă, cuvintele kibernao,
kibernitis au fost preluate în latină cu aceleași sensuri: guberno („a
cârmui, a conduce”) și gubernatrix.
2. Se pune, firesc, întrebarea: când, pe ce cale și cu ce sensuri au
pătruns cuvintele lăstărite din etimonul grecesc în română? O sumară
cercetare etimologică demonstrează că gr. kibernao (cu derivate sau
variante ale sale) a pătruns în limba română, direct sau prin filieră, sub
șase forme, în trei etape istorice.
a) Primele atestări datează din secolul al XVIII-lea, împrumuturile
fiind foarte apropiate de modelele grecești: ”Iar ca un măestru
chivernitoriu o chiverniia – (Dosoftei). Evident, nu este vorba aici de o
2
Odobleja between Ampère and Wiener (Ed. Academiei R.S.R., București, 1981)

11
știință constituită, ci de o activitate empirică, de ”arta” conducerii,
cârmuirii (care bineînțeles, nu excludea cunoștințe generalizate pe baza
practicii, la nivelul epocii respective). În onomastică de pildă, întâlnim
numele: Chivernaru.
b) Ulterior o largă răspândire capătă verbul a chivernisi, care
dezvoltă o polisemie bogată și formează numeroase derivate -
chiverniselnic, (ne)chivernisit, chivernisător, chiverniseală,
chivernisire etc.
La origine cuvântul semnifică o bună cârmuire, guvernare,
conducere (a unei corăbii, a unei cetăți sau țări, a treburilor obștești sau
proprii). În fond menirea cârmaciului era de a conduce corabia la liman,
ocolind stâncile, înfruntând cu îndemânare și pricepere intemperiile. O
sarcină similară, de mare răspundere, revenea și celor care se aflau la
cârma societății. Cu aceste înțelesuri este întâlnit cuvântul în textele
vechi: ”Buni chivernisitori și credincioși dregători” (Cantemir), într-un
manuscris din Transilvania (1680), în Biblia din 1688, la I. Neculce,
Antim Ivireanu, Anton Pann, I. Văcărescu ș.a. Tudor Vladimirescu se
proclamase: ”chivernisitor în treaba cererii dreptății”.
Treptat, cuvântul primește conotații negative, astfel că, în perioada
interbelică (în ”Dicționarul universal al limbii române” al lui L.
Șăineanu), îl găsim înregistrat cu sensurile: Chivernisi 1. (odinioară), a
administra, a conduce trebile țării (…). 2. azi (mai mult ironic): a pricopsi
pe cineva, dându-i o funcțiune (mai ales o sinecură), a-l pune în pâine; 3.
a se pricopsi, a se înavuți (sens datând din epoca fanariotă când
funcționarii se înavuțiau prin abuzuri și jafuri).
c) În a doua etapă, cuvântul în discuție a fost preluat prin filieră
latină, de unde a pătruns în limbile slave (gubernator, gubernija), și
occidentale (franceză, engleză ș.a.). în română alături de chivernisitor,
apare dubletul sinonimic gubernator: a orânduit gubernatori sau
chivernisitori eparhiilor ce stăpânea (Văcărescu).
d) Cea mai mare răspândire au cunoscut-o împrumuturile provenite
din franceză: a guverna (fr. gouverner), cu numeroase derivate,
guvernamental, guvernământ, guvernant, guvernantă, guvernator,
guvernor (”educatorul unui copil”) etc.
e) În epoca contemporană, mai exact după apariția cărții lui N.
Wiener Cybernetics (Paris 1948), denumirea noii științe pătrunde în
limba română mai întâi prin filieră rusă sub forma: kibernetica, primind,
sub influența dogmatismului, o definiție-rechizitoriu (”pseudo-știință
reacționară…” etc.).

12
f) Traducerea în limba română a acestei lucrări cu titlul
Cibernetica (1966) a consacrat termenul și definiția sa (”Cibernetica va
rămâne așa cum a numit-o Norbert Wiener”, scria Ștefan Odobleja,
fondatorul ciberneticii generalizate, prin impunătoarea sa: Psychologie
consonantiste, Lugoj, 1938-1939).
Progresul omenirii impune desființarea bazei sociale a exploatării și
profitului, a ”căpătuielii și procopsirii” pe seama maselor muncitoare,
restabilirea sensului originar, pozitiv al chivernisirii, pentru a asigura
bunăstarea popoarelor printr-o guvernare înțeleaptă, a conducerii
științifice a societății, pe baza celor mai noi cuceriri ale ciberneticii.

Cezar Apreotesei
ˮMagazin“, 1980.

VALERIU ARMEANU

Un pionier al ciberneticii: Dr. Ștefan Odobleja

În satul Valea Izvorului din Mehedinți, unde s-a retras dr. Ștefan
Odobleja:
- Nu crezi că mă obligi să fac un lucru peste inimă? De ce îmi
răvășești povara anilor? M-am retras aici la matca liniștii, fiindcă, într-un
fel, satul mi-a mântuit rănile pe care le-am căpătat în lupta cu viața. Chiar
dacă sunt cicatrizate, ele rămân ca niște decorații de care îmi amintesc
mereu. O, dacă s-ar da decorații celor învinși! Celor care pierd războaie!
Eu cred că ar fi o virtute. Nu gândești?
- Desigur, desigur, dar pe mine mă interesează mai mult
originea acestor ”războaie” pierdute.
- Bine, fie!... După ce am absolvit Facultatea de Medicină din
București, am funcționat ca medic la diferite garnizoane din țară. Apoi a
venit războiul, pe care l-am trăit ca pe un blestem sau ca pe un coșmar
dacă vrei. Am purtat cu mine nu numai teama pe care ți-o toarnă în sânge
plumbii, dar și o imensă descumpănire. Acea descumpănire a omului care
toată viața n-a făcut nimic. Care are sentimentul inutilității.
- De ce?
- În 1935, am publicat la Editura ”Gaston Doin” din Paris, La
Phonoscopie. Un studiu asupra diagnosticării unor boli prin propagarea
sunetului în corp. Cartea s-a bucurat de aprecieri elogioase. Trei ani mai

13
târziu, în 1938, aveam să public în Editura ”Maloine” lucrarea de căpătâi:
Psihologia consonantistă.
- Și?
- A fost un eșec!
- Pentru carte?
- Și pentru mine. Crezusem în adevărurile ei. S-au găsit unii care s-
o eticheteze drept ”aventură științifică”. E groaznic să crezi diabolic în
ceva și, deodată, cineva să-ți spună că e zero, că nu face nici cât o ceapă
degerată.
- Față de fonoscopie, ce aducea nou acest din urmă studiu?
- Pe lângă dihotomie, descopeream procesul ciclic, pe care eu îl
numeam deseori reversibilitate. Consideram că are o importanță
covârșitoare în activitatea psihică. La aceste două elemente de bază se
adăugau acordul și dezacordul (milenara identitate și contradicție, atât de
bine puse în evidență de către logicieni).
- Iar rezultatul?
- Reacționam contra unei exagerate atenții care se dădea pe vremea
aceea mecanicii elementare ca mijloc explicativ al fenomenelor psihice.
Ajungeam la concluzia că acest subtil fenomen se apropie mai mult de
energiile superioare ale fizicii. Alegeam ca prototip fenomenele
electromagnetice, astfel concepeam eu psihicul în chip fizicist și mă
refeream la ”mașina psihică naturală”, precum și la mașina de gândire
artificială, a cărei realizare o întrevedeam pe curând.
- Ce s-a întâmplat mai târziu cu ideile dumneavoastră?
Realitatea s-a apropiat sau s-a îndepărtat de destinul lor?
- În ciuda scepticismului multor confrați, au primit o strălucită
confirmare. Cu numai șapte ani mai târziu, cam prin 1945, au început să-
și facă apariția mașinile electronice de calcul, bazate pe electronică,
reversibilitate și binaritate (dihotomie), adică pe trei din cele mai
caracteristice principii ale cărții mele. Pe de altă parte, multe din aceste
idei au fost preluate și ”înfiate” de către matematicianul american
Norbert Wiener, care le-a făcut cunoscute lumii întregi prin lucrarea sa
Cibernetica, apărută în 1948, exact la zece ani după apariția Psihologiei
consonantiste.
- În fond, e vorba de o pastișă, dacă înțeleg bine, și în acest caz
nu găsesc că e nimerit să umblăm cu menajamente.
- Te previn însă, nu e vorba de o pastișă în litera legii, ci mai mult
de o identitate de idei. O stranie identitate.
Despre sensul evolutiv al studierii mașinilor psihice, spuneam:
”Sensul evolutiv al psihologiei este de la mecanic la energetic, de la

14
politomie la dihotomie. Natura mecanismului psihic nu este mecanică ci
energetică” (Psihologia consonantistă, vol. I, pag. 18, 24, 59, apărută în
anul 1938).
Norbert Wiener: ”… programul de constituire a mașinilor de
calculat prevedea un proces treptat de la sisteme mecanice la cele
electrice, de la sistemul zecimal la cel binar, de la releul mecanic la cel
electric” (Apariția ciberneticii, cap. introductiv din Cibernetică, înserat
în Dialectica marxistă și științele naturii, vol. 4/1963, pag. 22).
În primul și al doilea volum al cărții mele propuneam fizica drept
bază și studiu introductiv pentru psihologie și științele biologice.
Șt. Odobleja: ”Vom conchide, deci că introducerea la psihologie
va consta de acum înainte într-o repetare succintă a noțiunilor de fizică;
aceasta este cu mult mai necesară decât introducerea de anatomie.
Trebuie insistat, mai ales asupra fenomenelor și legilor, fiindcă
dinamismul este acela care contează cel mai mult” (Psihologia
consonantistă, vol. 1, pag. 66).
”Necunoscutul biologic este totdeauna reductibil la cunoscutul
fizico-chimic” (Psihologia consonantistă, vol. 2, pag. 616).
N. Wiener: ”De aceea presupunerile mele în domeniul științelor
biologice preconizează nu numai asimilarea lor treptată de către fizică, ci
și procesul invers – asimilarea treptată a fizicii de către biologie” (din
Materialismul dialectic și științele naturii, vol. 9/1964, pag. 134).
De asemenea, în sociologie, despre generalizarea reversibilității.
Șt. Odobleja: ”Există reversibilitate și reciprocitate de interese
între individ și societate se stabilesc adesea cercuri vicioase, bune sau
rele” (Psihologia consonantistă, vol. 2, pag. 622-623).
N. Wiener: ”Sistemul social este și el un tot organizat, el are o
dinamică în care procesele circulare de conexiune inversă joacă un rol
important” (Apariția ciberneticii, pag. 33).
Am combătut localismul și am susținut participarea întregului
creier la fiecare act de gândire.
Șt. Odobleja: ”Există în psihologie un curent foarte la modă care
vrea să așteptăm ca lumina să vină din afară. Fascinați de cele câteva
localizări cerebrale stabilite, adepții acestei concepții cred că pot vedea în
histologie sursa de unde urmează să țâșnească toate adevărurile
psihologiei” (Psihologia consonantistă, vol. 1, pag. 28).
N. Wiener: ”În trecut, medicina a avut o mare tendință de a gândi
în termeni de localizare. Îndeosebi acesta a fost cazul creierului, unde
pentru aproape fiecare arie a cortexului sau suprafață a emisferelor sale s-
au descoperit sau s-a postulat câte o funcție separată. Însă tendința de a

15
pune accentul pe localizare a condus la subordonarea problemelor
generale ale organizării față de fenomenele atomice localizabile. Mi se
pare că cercetările aparatului de comandă pe care le-am întreprins ne
oferă o cunoaștere mai bună a modalităților în care aceste fenomene
locale se constituie în procese mari care cuprind în întregime creierul,
respectiv, întregul corp uman” (Sunt matematician, pag. 277).
Combătând excesul de periferism, preconizăm o atenție mai mare
studierii psihicului central.
Șt. Odobleja: ”Psihologia fizică a debutat mai mult ca doctrină
generală… Ea se reducea la a studia relațiile dintre senzații și excitanți,
ea era fizica aplicată teoretic și experimental la periferia psihicului. Sub
inspirația acestei doctrine s-au realizat în secolul trecut mari progrese în
fiziologie și psiho-fiziologia simțurilor. Însă, dacă psihologia periferiei
psihicului evolua spre energetism, aceea a centrului, aceea a adevăratului
psihic, rămânea mecanicistă și înapoiată față de progres, așa cum se
găsește și astăzi. Energetismul cărții de față tinde să umple această gravă
lacună în gândirea psihologică contemporană (Psh. C., vol. I, p.3-4).
N. Wiener: ”O bună parte din vechea psihologie s-a dovedit în
realitate a nu fi altceva decât fiziologia organelor de simț. Dar ideile
introduse de cibernetică în psihologie se referă în mod direct și la
fiziologie și anatomia regiunilor corticale cu o înaltă specializare, legate
de aceste organe de simț” (Apariția cib. P. 26).
Eu priveam binaritatea, dihotomia și celelalte aspecte ale dualității
ca o modalitate esențială de funcționare a mașinii psihice naturale
”creierul”, precum și a mașinilor de gândire artificială.
Șt. Odobleja: ”Toate speciile geometrice și aritmetice sunt
divizibile dihotomic: fiecare categorie posedă o antiteză. Dihotomia, se
regăsește peste tot în științele matematice. Procesul psihic al adunării este
totdeauna dihotomic: nu se pot totaliza decât două cifre în același timp.
Soluția unei probleme constă în a împărți dihotomic și din ce în ce mai
mult până la a le face concrete diferitele clase rezultate, după care se
trece la procesul invers” (Psh. Cons., vol. II, p. 607-608).
N. Wiener: ”Transmiterea informației este posibilă numai ca
transmitere a unei alternative… Excitarea neuronilor conform
principiului – tot sau nimic, este strict analogă alegerii unice făcute în
determinarea fiecărui ordin al unui număr binar…
După cum am spus, o mașină cifrică zecimală face o alegere între
zece posibilități, pe când o mașină binară alege între două alternative”
(Apariția cib., p. 17, 21, sunt mat.. p. 222).

16
- De două decenii, stați cu mâinile în sân. De ce? Nu credeți că
ați plătit un bir prea greu pentru sfânta liniște a satului?
- Într-adevăr, n-am știut să mă bat pentru ideile mele. Am crezut că
voi răzbi singur. N-a fost așa. Apoi mi-a fost indiferent ce se întâmplă cu
ele. Poate tocmai pentru faptul că le-am iubit prea mult. Pe urmă, când le
vezi în casă la altul, te apucă teama. Da, eu am trăit cu teama de a nu
perturba un întreg și de bune impresii pe care snobismul le-a întreținut și
le mai întreține încă în pivnița lui N. Wiener. Nu le-am divulgat originea
indigenă, ca nu cumva să nu li se acorde aceeași importanță ca până aici.
Și uite așa se împacă soarta cu viața.

Dialog consemnat de Valeriu Armeanu

ˮTribuna“din 19 iulie 1973

L-au cunoscut pe Ștefan Odobleja3.


Poetul Valeriu Armeanu : Povestea unui interviu

Era într-o toamnă, cam prin 1972, când l-am cunoscut pe Ștefan
Odobleja; mic de statură, ochi vioi, pătrunzători, mai mult tăcut decât
vorbăreț, îmbrăcat modest, chiar foarte modest. Avea un pardesiu gri,
ponosit, în picioare niște teniși decolorați, care, probabil, fuseseră albaștri
când îi cumpărase din magazin. Nu mai știu dacă afară era o seară
frumoasă de toamnă ori o seară cu burniță, cu ploaie și frig. La urma
urmei ce importanță ar avea acest amănunt? Știu doar că ne aflam
împreună la ședința cenaclului literar ”Danubius” din localitate, unde
distinsul om de știință fusese invitat să vorbească despre cartea sa,
”Psihologia consonantistă”. Era tare încurcat în seara aceea de faptul că
trebuia să ne spună într-o oră ceea ce gândise într-o viață. Ce făcea, nu
intra în obișnuința casei, cum se spune. După ce s-a terminat ședința,
cineva ne-a apropiat, ne-am strâns mâinile. Spre rușinea mea, nu auzisem
până atunci de cărțile sale. Din acea seară ne-am întâlnit mereu: prin
piață, la teatru, la ședințele cenaclului, ori pe stradă.
Să fi trecut două săptămâni, poate trei, de când nu ne mai văzusem.
L-am întâlnit întâmplător și în cursul unei scurte promenade mi-a
spus: Crezi că mi-a fost ușor când am văzut că truda mea de-o viață este
pusă la stâlpul infamiei și scuipată de tot felul de nătărăi care nu știau
bine nici tabla înmulțirii? De felul meu am fost un copil necăjit, părinții
3
Articol publicat sub genericul Tezaur de gândire prioritară românească (n.n.).

17
mei erau oameni săraci, n-am avut bonă și nu m-am născut în casă cu
pian și bibliotecă. Ne-am despărțiți la un colț de stradă, eu cu un gust
amar în gură, doctorul cu promisiunea că mâine la ora zece ne vedem în
fața Casei de cultură pentru a realiza interviul.
Interviul a mers destul de greu din cauza firii sale dificile și mai
ales a faptului că nu reușise să își pună ordine în hârtiile cu care venise.
Din câte îmi amintesc, plictisit și hărțuit de întrebări, mi-a propus chiar să
renunțăm la acest interviu care ”presimte că îi va aduce numai necazuri”.
Până la urmă a cedat rugăminților mele de a continua. După ce pusesem
pe două coloane citatele din ”Cibernetică” și ”Psihologia consonantistă”,
abia atunci am avut revelația deplină a unui mare savant. Odată scris și
bătut la mașină am convenit cu redactorul șef al revistei ”Tribuna”,
scriitorul D.R. Popescu, să-l trimit respectivei publicații pentru a fi
găzduit într-unul din numerele sale. S-a publicat abia după câteva luni.
Așa se face că am așteptat până în vară, când într-o zi de vineri, ducându-
mă la chioșcul de ziare din colț, nu mică mi-a fost bucuria, răsfoind
revista clujeană, care din acea zi avea să pună în circulație numele unui
mare om de știință pe care l-a dat universalității un sat mic din Oltenia,
Ștefan Odobleja. Am cumpărat mai multe exemplare pe care i le-am dus
acasă într-un suflet. Nu-i mai trecusem niciodată pragul casei, de fapt nici
nu o văzusem, decât de vreo două-trei ori, în treacăt; o casă mică,
țărănească, năpădită de bălării. Am bătut la ușă. De undeva mi-a răspuns
o voce, ca dintr-o cavernă. I-am spus cine sânt și a deschis. I-am întins
două exemplare și am strigat, victorie. Nu-i venea să creadă. Se bucura ca
un copil care primise un dar pe care și-l dorea de mult. Cu o anume
șovăială, pe care abia peste câteva clipe aveam s-o înțeleg, mi-a făcut
semn să intru în casă. În prima încăpere câteva lăzi vechi, sparte, pe jos
pământ, un ghidon de bicicletă, ruginit, hârtii îngălbenite de vreme,
cârpe, cărți, șoșoni, teniși rupți, o roată, niște pantofi purtați, o haină
ruptă, trântită peste un sac cu rumeguș și multe alte lucruri aruncate de-a
valma. În cea de-a doua cameră în care locuia și în care scria, lucrurile nu
stăteau deloc pe roze: un pat, un fel de-a spune pat pentru că în realitate
era o improvizație de patru țăruși înfipți direct în pământ (pe jos același
pământ galben, ca și în camera de alături) pe care înșirase cum se
pricepuse niște scânduri, o saltea de paie, o pătură cazonă, o pernă. Spre
peretele dinspre sud al camerei avea un taburet, o spirtieră, o lampă cu
petrol, hârtii, multe hârtii. Am observat că nu avea în casă nici un bec la
care să-și scrie gândurile. Mi-a spus că de mai mulți nai încearcă să tragă
două fire dar la cererile sale insistente nu a primit nici un răspuns. E
destul de neplăcut, îmi spune cu părere de rău, uneori simt nevoia unei

18
mâncări calde. Nu o am. Din când în când îmi mai permit ”luxul” de a
servi prânzul pe la câte un bufet expres. De foarte mulți ani trăiesc la
periferia evenimentelor, duc viață de pustnic.
Dar redescoperirea lui Ștefan Odobleja abia începuse și aici e locul
să amintesc că cei care au semnalat în repetate rânduri destinul tragic al
savantului severinean, relevând în cadrul unei veritabile campanii de
presă marea importanță a Psihologiei consonantiste, au fost în mod
constant redactorii revistei ”Flacăra”. Prin mijlocirea acestora, începând
cu primăvara lui 1974, doctorul Ștefan Odobleja a ajuns să cucerească
interesul specialiștilor din România, care au început să studieze și să
revendice prioritatea ei absolută în domeniul ciberneticii.
O zi cu semnificație aparte a fost și aceea din vara anului 1975,
când l-am întâlnit întâmplător pe stradă. Era îngândurat și chiar supărat în
acea zi. Mi-a spus că vine de la redacția ziarului local ”Viitorul”, unde
dusese un articol în care critica manualul de psihologie care se preda în
licee. Părea dezamăgit. Printre altele mi-a spus că ”specialistul” redacției
în probleme de psihologie și pedagogie, care în acea perioadă era student
la f.f. în anul III, i-a spus că nu e posibil ca manualul respectiv să aibă
erori, întrucât este elaborat de oameni deștepți. În fața unui asemenea
argument, Șt. Odobleja nu a mai avut nimic de spus. În anul următor,
Editura ”Scrisul românesc” de la Craiova, l-a prins în planul de lucru cu o
carte care se vrea o sinteză a gândirii sale. Din motive al căror mister nu
l-am dezlegat niciodată, apariția acestei lucrări a fost amânată până în
anul 1978. Trei ani. Neîngăduit de mult. Exasperat de faptul că este dus
cu vorba, savantul m-a întrebat într-o zi dacă nu cumva editura face
glume pe seama lui. Nu am știut ce să-i răspund, însă acum când
conturile s-au încheiat, vin și spun cu mâna pe inimă că Șt. Odobleja
merita mai multă osteneală din partea acestei instituții. Este dureros să
afli că nici măcar pe patul de moarte nu i s-a pus în palmă cartea-semnal.
1978, vara e pe sfârșite. Câte-o pală de vânt dinspre Dunăre miros de
iarbă trecută. Mă întâlnesc cu Șt. Odobleja jr., care îmi spune că bătrânul
a fost țintuit la pat de o boală gravă, că a întrebat de mine și că ar vrea să
mă vadă. A doua zi m-am înființat la poarta casei, am bătut la ușă dar nu
mi-a răspuns nimeni. Fusesem avertizat că nu se poate scula din pat, așa
că am intrat în liniște, am crăpat și ușa de la camera în care un om mic,
uscat de boală și suferință, zăcea întins pe același pat improvizat și
insalubru. Era galben ca o lămâie. Dormea. Am închis ușa cu grijă, să nu-
l trezesc și am plecat. Peste vreo patru sau cinci zile a sosit Em. Valeriu
de la revista ”Flacăra”, care m-a rugat să-l însoțesc până la casa marelui
om de știință, fiindcă ar vrea să stea de vorbă cu el. Auzise că e bolnav. A

19
mai binevoit să ne însoțească și ziaristul Ion Șerban Drincea de la ziarul
local. Datorită faptului că Șt. Odobleja nu mai primea pe nimeni în ultima
vreme, din motive lesne de înțeles, i-am lăsat în curte pe oaspeți și am
intrat în casă pentru a-i cere permisiunea să-i primească pentru cel mult
jumătate de oră. Când m-a văzut a tresărit. Ce bine că te văd, domnule.
Am vrut să-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. După cum
vezi, mai am foarte puțin de trăit, probabil două sau trei săptămâni. Am
cancer la ficat. Mi s-a distrus celula hepatică, firește, mi-am dat seama că
totul e pierdut. Ce vorbe de încurajare poți să mai spui unui om care își
calculează până și moartea? În sfârșit, îl fac să înțeleagă că afară așteaptă
Em. Valeriu de la revista ”Flacăra” și o cunoștință comună. Îmi spune că
nu îi poate primi, că ziariștii se lungesc la vorbă și se simte epuizat. Îi dau
asigurări că nu va dura mai mult de jumătate de oră.
Întrevederea nu a durat mai mult și nici musafirii nu l-au obosit cu
întrebări, dându-și seama că nu e bine să îl sâcâie. S-au mulțumit mai
mult să noteze în fugă ceea ce interlocutorul spunea. Începuse, la un
moment dat, să ne povestească anumite întâmplări din război, destul de
interesante prin dramatismul lor. Ne-a destăinuit o întâmplare când a fost
la un pas de a fi împușcat, scăpând cu goana printr-o porumbiște. Am
fugit desculț prin zăpadă, ne spunea, cam vreo cinci-șase kilometri. Nu
știu cum am putut să fac atâta efort. Am crezut că voi muri, dar n-am avut
nimic.
Am părăsit camera, deși doctorul ar mai fi vrut, probabil, să ne
povestească încă multe peripeții din viață. În drum spre hotel am hotărât
să povestim totul tovarășului prim-secretar, Iulian Ploștinaru. Ceea ce am
făcut în aceeași zi.
A doua zi dau piept în piept cu profesorul Fl. Vlădica. E supărat foc
pe mine dar mai ales pe Em. Valeriu, căruia îi atribuie cuvinte pe care
hârtia n-ar putea să le suporte, oricât de aspră ar fi ea. Ni se impută că i-
am scurtat viața lui Șt. Odobleja cu două săptămâni. Încerc să-i explic
cum au stat lucrurile, dar el nimic, tună și fulgeră despre impertinența lui
Em. Valeriu de a teroriza ceasuri întregi un muribund. Pleacă de lângă
mine cu un cortegiu întreg de amenințări. Nu știu ce să mai zic. De altfel
n-am înțeles niciodată optica acestui Fl. Vlădica. N-am înțeles de ce
ajunsese până acolo încât să pună monopol pe publicitatea Șt. Odobleja.
Cu aproape un an înaintea morții, vrând să mai scriu câte ceva despre
ideile acestui om de știință, savantul mi-a spus că i-a interzis tov. Fl.
Vlădica să mai dea vreo relație, întrucât în presă se face prea mult
scandal. ”Dumnealui a promis că o să-mi rezolve situația pe cale oficială,
fiindcă presa nu a făcut decât să supere niște oameni care ar fi putut să

20
mă ajute”. Mă întreb, ce interes a avut Fl. Vlădica să speculeze naivitatea
și buna credință a acestui om, al cărui nume, să fim serioși, tot presa
română l-a scos din praf și mucegai și nu referatele și promisiunile lui Fl.
Vlădica. Ce-ar fi să recunoaștem deschis că fără dăruirea, împinsă uneori
până la patimă, a poetului Adrian Păunescu, astăzi numele lui Șt.
Odobleja ar fi fost în continuare necunoscut publicului. Pesemne ar mai fi
trecut câteva generații până când opera sa ar fi fost pusă în drepturi, așa
cum se cuvine. Și nimic nu mă nedreptățește să cred că ar fi fost tot atât
de posibil ca numele său să rămână un strigăt în pustiu.
Șt. Odobleja s-a stins din viață în toamna anului 1978. A plouat
mult în ziua aceea, dar de ploi și de moartea acestui admirabil om, nu
vreau să-mi mai amintesc.
*
P.S. Am citit de curând că într-un oraș din apusul Europei, pare-mi-
se Lugano, se va înființa o academie care va purta numele lui Ștefan
Odobleja. Lecția merită toată atenția din partea noastră, dacă ne gândim
că în orașul în care a trăit o viață, nici măcar o stradă nu-i poartă numele.
De altfel nu e singurul păcat pe care îl purtăm în privința lui Odobleja. Să
nu uităm, există indivizi care au intrat în Academie, însăilând povești
despre cibernetică, în vreme ce fondatorul ei nu a călcat nici măcar pragul
acestei instituții.

“Flacăraˮ nr. 14 din 9 aprilie 1982

Ștefan Odobleja, tată și fiu

- Dragă Fănică, atât gurile rele cât și gurile bune spun că tu ești
fiul marelui savant Ștefan Odobleja. Tu ce crezi?
- Dacă gurile rele spun așa, înseamnă că este adevărat. Dar eu
credeam, dragă Valeriule, că pentru a ști atâta lucru nu era nevoie să
asculți toate gurile. Ești primul om care a repus în circulație numele
tatălui meu. Lăsând la o parte gluma, dă-mi voie să-ți mulțumesc pentru
tot ce ai făcut. De altfel, numele tău a stat mereu la loc de cinste în casa
noastră și chiar în manuscrisele celui care a fost Ștefan Odobleja.
- Îți mulțumesc, dar vizita mea se datorează altui fapt. De pildă,
aș vrea să realizăm o discuție despre anumite întâmplări, mai mult
sau mai puțin hazlii, din viața lui Ștefan Odobleja. Este un subiect
care mi se pare că a scăpat până acum ziariștilor.
- Din câte ți-am povestit, cu ce crezi că am putea începe?

21
- Păi, eu zic să începem cu ceva de sezon.
- De acord. Eram mic, să fi avut vreo cinci sau șase ani, când tatăl
meu se dezbrăca până la brâu în plină iarnă și își freca bustul cu zăpadă.
Același tratament mi-l aplica și mie, după care mă ștergea cu o bucată de
pânză aspră. Îmi spunea că această metodă este după Müller și Kneip.
Afirmația o fac mai mult pentru a preciza că tatăl meu își călea
organismul în mod științific și nu spărgând gheața cu toporul și plonjând
în copcă în fața sătenilor, cum a spus nu de mult un ”entuziast” la un
simpozion. Firește, le-am taxat ca simple aberații și nimic mai mult. O
asemenea întâmplare ar fi putut foarte bine să fie pusă pe seama lui Mike
Mouse, în nici un caz pe seama lui taică-meu.
- Lasă asta. Spune-mi cum te-a învățat să dormi în pat?
- Văd că ții cu tot dinadinsul să mă faci de râsul lumii. Bine, fie.
Întâmplarea ține tot de copilărie. Ne mutasem la oraș, adică, la Severin.
Datorită unei situații mai vitrege, tata a fost nevoit să doarmă o noapte cu
mine în pat. Casa pe care o știi și pe care abia o terminase de tencuit, nu
avea decât o cameră în care se putea locui cât de cât civilizat. Cred că
acum e momentul să spun că tata n-a putut să doarmă cu nimeni în pat.
- Așa că ”îndoiala” mea asupra paternității, are, totuși, un
suport.
- Nu fii răutăcios, lasă-mă să continui. Deci, fiind nevoit să doarmă
cu mine în pat, n-a pierdut prilejul să-mi atragă atenția: ”Fii atent,
băiatule, este pentru prima oară când accept să dorm cu cineva în același
pat. Te rog să nu dai din picioare că mă trezești și s-ar putea să iasă rău
pentru tine”. Spre nenorocul meu, noaptea am dat din picioare și l-am
deranjat. M-a trezit imediat și m-a dus în camera alăturată unde m-a pus
să improvizez un pat pe picioare de cărămizi nezidite.
- Cu alte cuvinte, vrei să mă faci să cred că totul a decurs în
liniște. Nu ți-a adresat nici un ”compliment”?
- Știam că asta te interesează, tocmai de aceea am evitat. Am vrut
să văd dacă nu cumva te-ai răzgândit, dar nu mă menajezi deloc.
- Stimate tovarășe ing. Ștefan Odobleja jr., fii bun și
mărturisește și cititorilor revistei Flacăra, ce ți-a spus bătrânul după
ce l-ai trezit?
- Nu-mi dai voie nici să respir. Mă ții numai în pas alergător și cu
masca pe figură, ca la infanterie. Ei bine, am să-ți fac această plăcere.
După ce m-a trezit în noaptea aceea, mi-a spus: ”Ai dat din picioare. Te-
ai purtat ca un bovis. N-o să mai dormi în același pat cu mine niciodată”.
Dar să revin unde rămăsesem. Spunea că acel pat era din cărămizi
nezidite, din care cauză la cea mai mică răsucire se prăbușea, astfel că

22
eram obligat să îl refac de câteva ori pe noapte. Ce să-ți mai spun, a fost
un chin.
- Că refăceai patul de câteva ori pe noapte, am priceput, dar
nu-mi dau seama cum îți depista ”infracțiunea”?
- Avea o cutie de conservă pe masă pe care o legase cu o sfoară.
Celălalt capăt al sforii era legat de patul meu. Mecanismul era simplu: în
momentul în care patul se prăbușea, trăgea de sfoară și cutia de conservă
cădea pe podea. Tata se trezea, aprindea lampa, venea la mine în cameră
și fără nici un cuvânt îmi arăta ce am de făcut. Cam după o săptămână de
coșmar, ajunsesem să am un somn foarte liniștit. Pe care parte mă așezam
de cu seara, pe aceeași parte mă trezeam dimineața. Și uite-așa…
- Ai învățat să dormi în poziție de drepți.
- Drepți, drepți, dar pe orizontală.
- Mai dă-ne ceva picant.
- Dau, dar pentru asta trebuie să părăsesc copilăria.
- Faci cum vrei.
- Eram student. În vacanța de iarnă am venit și eu pe-acasă. Purtam
blugi și-mi lăsasem plete.
- Vroiai să rupi inima târgului?
- Pe-a târgului am rupt-o, n-am rupt-o, dar pe-a lui taică-meu am
făcut-o praf. După câteva zile s-a apucat și a scris o scrisoare decanului,
care suna cam așa: ”Stimate tovarășe decan, în preajma vacanței de iarnă
a apărut în curtea mea o arătare care abia după ce s-a apropiat, mi-am dat
seama că e fiul meu. Pe deasupra, se mai laudă că e student. Vă rog
respectuos să-mi răspundeți dacă este adevărat, întrucât eu consider că
așa ceva nu e posibil”.
- De unde știi conținutul?
- Mi-a citit decanul scrisoarea.
- Și cum ai ieșit din încurcătură?
- Nu prea elegant. I-am spus decanului că nu recunosc scrisul.
Posibil să fie al vreunui vecin.
- Stai să-mi revin.
- Ce să-ți mai revii, acum te țin eu în pas alergător. Când am venit
din armată, îmi lăsasem mustață. Într-o zi l-am întrebat pe taică-meu
dacă-mi stă bine. Întreabă pe altcineva, mi-a răspuns, că eu nu pot să mă
uit la tine. După cum vezi, nici cu mustața n-am reușit să-l dau gata.
Apropo de mustață. Nu de mult, la un simpozion, cineva a adus un tablou
în care un bătrânel respectabil, cu o mustață de țârcovnic, ne privea cu
destulă îngăduință pe fiecare. Am întrebat cine este și mi s-a spus că e
tata. Bine, dar tata, am îngăimat eu stupefiat, n-a purtat niciodată mustață.

23
- Poate că mustața l-ar fi ajutat să iasă din anonimat?
- Să fim serioși!
- Acum îmi ceri să fiu serios, după tot ce mi-ai povestit?
- Și încă n-am terminat. La câtva timp după moartea tatei, mă aflam
în cimitir cu sculptorul A. Curcan, pe care îl ajutam să finiseze
monumentul pe care acesta i l-a dedicat. Monumentul se compunea dintr-
o sferă și un cub, vrând să simbolizeze lumea științei. Cum spuneam, în
timp ce îl ajutam să finiseze lucrarea respectivă, s-au apropiat de noi doi
bătrâni, simpatici, de altfel, care după ce ne-au dat bună ziua, unul din ei
a făcut următoarea remarcă. Dar mai înainte, nu vreau să omit un
amănunt, fără de care remarca bătrânului nu ar avea nici o savoare. Cu
câteva zile în urmă murise un fotbalist local, un oarecare Pițurcă. Poate
că asta l-a și derutat pe acel bătrân, altfel n-ar fi spus: ”Săracul, bietul
Pițurcă, bine că s-au gândit să-i facă și lui un monument. Este adevărat, a
dat și goluri, dar a dat bine și cu zarul”.
- Să-ți stea inima, nu alta!
- Inima nu mi-a stat, dar Curcan era cât pe-aici să-și smulgă barba
de furie.
- Cu ce ne mai dezmierzi în continuare?
- Cu nimic. Adică nu, înainte de a încheia acest dialog cu tine,
vreau să-i mulțumesc din inimă poetului Adrian Păunescu pentru toată
afecțiunea pe care i-a arătat-o tatălui meu. Vreau să-i mulțumesc pentru
dăruirea cu care s-a luptat de a aduce în prim plan personalitatea și
gândirea unui om care ajunsese să nu mai creadă în nimic.
Tata a avut întotdeauna cuvinte de laudă și respect la adresa sa. I-a
dedicat și un poem în care revista Flacăra este comparată cu o zână
ocrotitoare, ca să nu mai spun că numele poetului Adrian Păunescu, era
pentru tata un nume așezat lângă inimă. Îi mulțumesc și-i doresc să
trăiască în sănătate lângă cei doi copii ai săi pe care am auzit că-i iubește
tare mult.
Valeriu Armeanu

Omagiu

Zânei mele ocrotitoare

Flacără vie, far luminos, zâna mea cea bună,


salvatoare a naufragiaților aruncați peste bord;
tu mi-ai dat mâna și m-ai scos din furia valurilor
care mă cotropeau, jucându-mă ca pe o pleavă.

24
Nici nu-mi vine să cred, dar sunt, totuși, în picioare pe nisipul plajei
și pot ridica iar privirea
ca să pot contempla lumea, pământul și cerul.
Ce templu să-ți ridic, Zeița mea?
Ce jertfe să-ți aduc?
Mi-ai sugerat să-ți fac ofrandă o Logică
și m-am pus pe lucru,
dar cine mă va apăra, vai, cine
de furia zeităților din Olimp
care vor sări-n sus și își vor da cu turul de pământ
când vor auzi că după ce m-au legat de un american,
(auziți Dumneavoastră, de un american și încă ce american
- înrudit cu Rockfeller)!
Mă mai leg acum și de un grec de-al lor
care de 2300 de ani domnea
ca suveran în logică?
Toți zeii din Olimp se vor înrola în Eteria de răzbunare
și vor porni cu flota spre Drobeta să mă prindă și –
după prostul lor obicei din vechime –
să mă dezbrace în pielea goală
și să mă lege de-o stâncă
apoi, cu ochii în soare, ca să râdă de mine
toate nerușinatele lor de zeițe!
ȘTEFAN ODOBLEJA

ˮFlacăra“

CONSTANTIN ATANASIU

Plouă dintr-un curcubeu

Un bărbat.
Din marginea Turnu Severinului.
Frământat de idei ce aveau să nască o nouă știință.
Vecinii îl văzuseră mai tot timpul singur, îngrijindu-și grădina ca pe
sufletul său ce voia să treacă sinuozitățile acestui secol. El, grădinar al
lumii, își stropea la ceas de taină înaltele gânduri ce pulsau psihologia
consonantistă.

25
Ei, vremurile în care el făcuse foame ca să-și tipărească sinele
zămislit de știința spiritului!
Văzuse soldații Lumii, așijderi înfometați, în consonanță
psihologică printre mărăcinii și sârma ghimpată a teatrului de
operațiuni…
Și m-au întrebat prietenii despre stingerea acestei făclii abia
cunoscută în ecuația universului – lacrimă pură.
La Congresul de cibernetică de la Amsterdam (1978), savantul
englez P.H. Rudall spunea: ”Aveți un om de aur, îi trebuie o statuie de
aur!”
Dr. ing. M.R. Mantz din Olanda se exprima: ”Psihologia
consonantistă o consider a fi cartea cea mai deschizătoare de epoci pe
care am citit-o; este o operă cu virtuți imense atât de folositoare viitorului
omenirii…”
Rândurile-mi cele dintâi la opera sa nu l-au putut (prea singulare la
acea dată) catapulta acum aproape jumătate de veac în atenția lumii.
Nici cele trei articole ale sale apărute în modesta mea revistă ”Spirit
Militar Modern” nu și-au găsit în restriștea epocii marii lectori.
Fără încurajare, savant retras, disprețuind laudele și focurile de
artificii, ar fi împlinit în această toamnă bogată 80 de ani!
Viața se continuă. Plouă dintr-un curcubeu.
Cerul și pământul țării sale sunt în consonanță cu el. S-a statornicit
întru știință, piatră de unghi a sufletului românesc.
…Spiru Haret, Vuia, Blaga, Brâncuși, Enescu, Odobleja…
O, mărturia maldărului rămas de pagini scrise cu sângele și virtutea
sa…
Dunărea, vestonul, vermorelul, lăsate în tinda sfârșitului de mileniu,
întreabă: ”Cina va mai stropi copacii cibernetici ai omenescului
lăuntric?”
În anul când pleca în neant, m-am repezit la Biblioteca Ministerului
Apărării Naționale și am dat peste cele două volume neșterse de
Psihologie consonantistă, lăsate moștenire prin testament. Singura sa
avere! Aureolă în simfonia ciberneticii…
Îl văd în aburii unei cafele, la măsuța de șah, fără dialog!

Constantin Atanasiu

ˮFlacăra“ nr. 43 din 29 octombrie 1982

26
STELIAN BAJUREANU

Psihologia consonantistă și cibernetica4

Apariția lucrării ”Psihologia consonantistă și cibernetica” a


doctorului ȘTEFAN ODOBLEJA, la Editura Scrisul românesc” de la
Craiova marchează un moment de mare însemnătate pentru viața
științifică românească. De remarcat, totodată, că tipărirea are loc exact
după patruzeci de ani de la publicarea primei cibernetici teoretice
generale intitulate – după unii neinspirat – Psihologia consonantistă
(ȘTEFAN ODOBLEJA, Psychologie Consonantiste, Paris, Libr.
Maloine, vol. I, 1938, vol. II, 1939, 804 pagini, 300 figuri, 700 referințe
bibliografice). Lucrarea postumă datorată regretatului savant severinean –
”Psihologia consonantistă și cibernetica” – are evident un pronunțat
caracter polemic.
Pentru a cunoaște și mai bine importanța dialogului deschis de
lucrarea savantului român este bine să arătăm că cibernetica generală
teoretică a dr. Ștefan Odobleja cuprinde aproape în întregime
ciberneticile ulterioare anului 1938. În acest sens Ștefan Odobleja a adus
o precizare deosebit de importantă în cadrul unei comunicări prezentate
la Congresul de la Amsterdam, demonstrând actuala criză a ciberneticii
prin îndepărtarea acesteia de la cibernetica generală teoretică din 1938.
Pentru a ajunge din nou la unitate – a precizat Ștefan Odobleja –
este necesar să cântărim tot ce s-a creat până acum și prin actul de sinteză
superioară a elementelor existente, să facem noi pași în lumea fascinantă
a acestei științe interdisciplinare.
În unicul interviu pe care dr. Odobleja l-a acordat Televiziunii
Române, înainte de a ne părăsi pentru totdeauna, el ne-a spus că, dacă
vom acorda atenția cuvenită logicii și legii selectivității prin rezonanță, în
următorii cincisprezece-douăzeci de ani vom putea asista la nașterea unor
mașini cu mult mai surprinzătoare decât calculatoarele zilelor noastre.
Această previziune a dr. Odobleja ne pune în situația de a rezolva și
o altă problemă: este necesar să folosim conceptele de CONSONANȚĂ
și DISONANȚĂ (laturi ale consonantismului) care sunt fericit asociate
fenomenelor de rezonanță – atât de importante pentru cibernetică – sau să
utilizăm în continuare noțiunilor de ANTIENTROPIE și respectiv
ENTROPIE adoptate ulterior?
O altă problemă viu disputată și despre care părerile sunt împărțite
este conceptul de informație. Conform concepției și metodologiei
4
Articol scris sub genericul Moștenirea Ștefan Odobleja (n.n.).

27
elaborate de Ștefan Odobleja, conceptul de informație este mistic și
idealist. Într-adevăr, care este caracteristica comună a noțiunilor
”senzație”, ”semnal de măsură sau de comandă”, ”idee”, ”judecată”,
”veste”, ”mesaj” etc., cuprinse în acest ”flogiston modern” cunoscut sub
numele de informație? Este această noțiune o abstractizare ce reflectă
corespunzător realitatea?
Se cunoaște că ”informația” este introdusă, între anii 1925 și 1928,
de transmisioniștii de la Bell (Nyquist și Hartley) ca o măsură liniară a
stărilor unui sistem de transmisie a mesajelor. Iar în această privință două
lucruri sunt certe: transmisia semnalelor ce codifică mesajele nu se poate
face în afara unui suport material iar această transmisie în sine nu are nici
o valoare sau dacă nu provoacă consonanța dintre cel puțin două sisteme
conectate în ”cerc vicios” (feed-back). Shannon a aprofundat ulterior
(1945) această ”măsură liniară” a stărilor pentru comunicații și
automatică. Cunoscând lucrarea lui Odobleja, cât și pe cele ale
transmisioniștilor, Norbert Wiener a înlocuit noțiunea de ”material
psihic” (folosită de Odobleja care are un conținut material, palpabil) cu
noțiunea de ”informație” pe care a încărcat-o cu sensuri care nu au nici o
legătură cu măsura liniară-volumetrică a stărilor sistemelor. Această
”descoperire” nu reprezintă – după părerea noastră – nimic nou ca idee.
Unii afirmă, din contră, că tocmai această înlocuire de către Wiener a
noțiunii de ”material psihic”, folosită de Odobleja, cu noțiunea de
”informație”, introdusă de transmisioniști ar reprezenta piatra de hotar a
ciberneticii. Or, după părerea noastră, noțiunea ”informație” nu poate ține
locul conceptului de ”material psihic” care are o acoperire materială
concretă și este esențialmente diferit de aceasta.
Da, se simte nevoia unui salt calitativ în acest domeniu, a unor
sinteze și abstractizări noi pentru a face ordine în ”materialul psihic” al
lui Odobleja și a-l determina printr-o altă noțiune.
Iată numai câteva din motivele pentru care afirmam la începutul
acestei cronici că apariția lucrării PSIHOLOGIA CONSONANTISTĂ ȘI
CIBERNETICA a doctorului Ștefan Odobleja este un fenomen important
în viața noastră științifică. Rămâne ca viitorul să rezolve această dispută
fierbinte dintre conceptele și metodologiile care au dus la nașterea și
dezvoltarea ciberneticii.

Stelian Bajureanu

ˮFlacăra“ nr. 10 din 8 martie 1979

28
Moștenirea ODOBLEJA5

Este o mare binefacere, o mare bucurie și mândrie, este o mare


șansă pentru noi românii că regina științelor contemporane s-a născut pe
pământul patriei noastre, pe pământul României socialiste.
Această știință a științelor, filozofie a filozofiilor, cheie a cheilor,
visată încă din antichitate de omenire, a fost creată de un român, dr.
Ștefan Odobleja, fiu demn al meleagurilor Olteniei.
Și nu întâmplător un român a ajuns să dezlege această enigmă mult
dorită de omenire. O să ne convingem mai târziu că ea este un rezultat al
circularității, al legăturii inverse ridicată și fundamentată ca lege
universală pentru prima dată de către dr. Ștefan Odobleja.
Această naștere a ciberneticii pe pământurile românești
demonstrează clar, și pentru cei mai înrăiți sceptici, că o țară mică,
”eminamente agricolă”, împilată secole de-a rândul, este în stare, are
capacitatea de sine stătătoare de a se ridica încrezătoare spre culmile mult
visate ale libertății, prosperității și demnității umane.
Dar Odobleja nu este un caz izolat, el a avut o mulțime de înaintași
care s-au ridicat pe culmile cunoașterii omenești și înainte de toate geniul
acestui popor, creatorul ”Mioriței” și al baladelor…
Odobleja este un titan al gândirii omenești, care printr-un efort
uriaș, susținut și metodic, a reușit să forțeze barierele cunoașterii folosind
ca model, ca obiect de cercetare, cea mai minunată mașină creată de
natură, creierul omenesc.
Odobleja are sute de precursori pe care i-a citat și ale căror rezultate
le-a cercetat și folosit pentru dezlegarea enigmelor psihicului omenesc;
cheia succesului său în a clarifica și chiar descoperi multe din legile reale
care guvernează psihicul omului a fost metodologia sa originală și
concepția sa materialistă despre lume.
Dar Odobleja nu s-a oprit aici. El a descoperit că legile care
guvernează psihicul nu sunt niște legi particulare specifice, ci legi
universale ale materiei.
Ridicarea acestor legi, în majoritate cunoscute mai dinainte, la
rangul de legi universale și aplicarea lor la studiul a 18 domenii și
discipline științifice, anticiparea folosirii lor practice, pentru omenire, la
construirea mașinilor de gândit și inventat și a altor mașini și mai
minunate și surprinzătoare care urmează a se realiza în următorii 30-40
de ani, constituie saltul formidabil făcut de Odobleja pentru cunoașterea
umană.
5
Articol scris sub genericul Oameni ai acestor meleaguri (n.n.).

29
Cine mai înainte de Odobleja a făcut acest salt? După cunoștințele
noastre, nimeni!
Acest rezultat al efortului de cunoaștere, Odobleja l-a numit
”psihologie consonantistă”. Ulterior el a fost numit ”cibernetică”. Nu-i
nimic rău în aceasta. Și ”America” se numește America după numele
”vulgarizatorului” ei și nu după cel al descoperitorului ei; important este
ca generațiile care vin să nu iute originea ciberneticii care este psihologia
și modelul său, creierul animalelor (în care este inclus și omul, pentru a
nu ne îndepărta nu numai de adevăr, ci de sursa sa îndepărtată care, în
anumite circumstanțe, poate fi chiar fatală speciei umane). Dacă
presupunem, prin reducere la absurd, că omenirea n-ar ști cine a
descoperit realmente America, ce s-ar întâmpla? Nimic deosebit în afară
de faptul că asemenea cazuri de ”uitare”, de ”pierdere” în necunoscut a
adevăraților descoperitori vor mai apărea și în viitor.
Uitarea descoperitorilor nu înseamnă numai uitare alor în sine ci și
pierderea izvoarelor descoperirilor lor, la care omenirea trebuie să se
adape neîncetat dacă dorește să progreseze.
Să nu uităm nici o clipă că cibernetica din 1948 pretinde a se fi
născut după modelul mașinilor create de om, ”după modelul creației sale
în care omul s-a imitat pe sine însuși”. Să nu uităm că însăși conducerea
nu este un scop în sine ci un mijloc.
Folosind mașina, o creație imperfectă a omului, drept model pentru
a găsi legile universale după care se conduce lumea materială, inclusiv
omul, putem ”conduce” pe acesta inclusiv pe căile distrugerii sale.
Or, Odobleja propune ca model în ghidarea noastră, cel mai
fantastic model creat de natură, cel mai mare laborator posibil, creierul
uman (nu ca histologie, nu ca anatomie, nu ca fiziologie), ca psihologie.
Folosind acest model, Odobleja propune să transferăm psihologia
animalului (în care se va include omul) mașinilor și să învățăm să folosim
mașina pentru cunoașterea mai bună a animalului.
Odobleja propune să umanizăm mașinile și nu să mașinizăm omul
și să-l îndepărtăm de la esența naturii sale.
Iată de ce este necesar să nu uităm pe creatorul adevărat al
ciberneticii. Iată de ce trebuie să ne adaptăm cu toată vigoarea la
izvoarele sale și la ”tava cu jeratec”.
Odobleja a creat cibernetica teoretică, cibernetica generală, care va
trebui să rămână mereu știință de sine stătătoare, care se adapă prin
legătura inversă de la rezultatele practice ale aplicațiilor preconizate de
ea, care se va adăpa de la cuceriri ale aplicațiilor preconizate de ea, care
se va adăpa de la cuceririle ciberneticilor specializate, de la toate ramurile

30
științei și tehnicii. Să remarcăm îndemnul dr. Odobleja că în viitorul
apropiat este necesar să ne inspirăm cu precădere de la psihologie și
logică și să folosim cu precădere legea consonanței selective dacă dorim
ca în următorii 15-20 de ani să vedem realizate, de către om, mașini și
mai minunate, și mai surprinzătoare decât mașinile de gândit și inventat
preconizate de el în 1939.
Toate bune și la locul lor. Dar vom fi întrebați de marele public și
în primul rând de mehedințeni, de olteni, cine a ajuns la aceste concluzii
și câtă încredere le putem acorda acestora?
Primul care a ajuns la concluzia că cibernetica s-a născut în Oltenia,
în județul Mehedinți, pe malul Dunării, este însuși creatorul ei, dr.
Odobleja. Dureros, dar meritele descoperirii creatorului ciberneticii
aparțin tot dr. Odobleja! Acum cinci ani, când încă nu-l cunoscusem pe
creatorul ciberneticii, acesta scrisese cartea ”Psihologia consonantistă și
Cibernetica”, pe care am așteptat-o patru ani să apară la Editura ”Scrisul
românesc” de la Craiova. Pentru a ne convinge de aceasta, considerăm,
elocvente întrebările pe care și le punea Odobleja în legătură cu această
problemă într-o pagină a manuscrisului intitulată ”Zidul inerțiilor”,
răspunsurile la aceste întrebări aflându-se în cartea recent apărută. O altă
dovadă sunt cuvintele sale din introducerea aceleiași cărți: ”După ce am
așteptat 25 de ani pentru ca alții să observe și să releve cibernetismul
psihologiei mele și psihologismul ciberneticii, vin tot eu să împlinesc
această lacună. Tot ciobanul, el însuși este cel care își cunoaște oile mai
bine decât alții. Și, tot el este cel care și le va recunoaște când,
întâmplător sau neîntâmplător, ele s-au împreunat, și amestecat cu oile
altora.”.
Semnatarul acestor rânduri este numai un constatator al acestor
fascinante descoperiri, un modest cercetător în domeniul sistemelor
cibernetice tehnice, un prieten care încearcă să bea cu nesaț din izvorul cu
nestematele gândirii lui Odobleja, fără să fi făcut ceva deosebit pentru
acest drept pe care Odobleja l-a lăsat, fără să fi obținut absolut nimic în
schimb, tuturor românilor, umanității.
Numărul celor care l-au înțeles pe dr. Odobleja este în creștere și va
fi cu atât mai mare cu cât mesajul lui va fi transmis mai multor oameni.
Trebuie să spunem cu regret, că ciberneticienii noștri recunoscuți ca
atare, profesorii Edmond Nicolau, Constantin Bălăceanu și mulți alții (la
care s-a alăturat și academicianul Mihai Drăgănescu), îl consideră pe dr.
Ștefan Odobleja un precursor, iar unii chiar mai puțin.

31
Câtă prețuire i s-a dat acestui precursor, este dovada grăitoare că în
nici o carte de cibernetică scrisă de dumnealor, Odobleja n-a fost nici
măcar citat ca bibliografie.
Nu se pun probleme de competență sau de înfruntări pe planuri
străine științei. Se pune problema că atât cei ce-l consideră pe Odobleja
precursor sau chiar nici precursor, cât și cei ce-l consideră creatorul de
fapt și de drept al ciberneticii, să aibă posibilități egale în a-și demonstra
punctele de vedere. S-a scris nu de mult în presă că recunoașterea lui
Odobleja a fost îngreunată de însuși Odobleja, care a alunecat pe panta
greșită a revendicărilor la adresa lui Wiener.
Așa cum i s-a dat posibilitatea lui Wiener să aibă tradusă în limba
română cibernetica sa, cât și comentariile la ea, tot așa trebuie să i se dea
și lui Odobleja dreptul de a se traduce cartea sa integral în limba română,
mai ales după publicarea lucrării ”Psihologia consonantistă și
cibernetica”. Cu atât mai mult Odobleja are acest drept, pentru că el este
sânge din sângele acestui pământ. Prin aceasta înțelegem nu numai
dreptul la cuvânt al lui Odobleja și al celor care s-au convins că de
dreptatea sa, dar mai ales așteptăm o dezbatere publică, elevată, în care
primii care trebuie să ia cuvântul să fie oponenții lui Odobleja și anume
ciberneticienii noștri, care susțin că Odobleja este un precursor sau nici
atât; ciberneticienii noștri care susțin că a fost perfect posibil să se nască
două cibernetici în timp diferiți (1938 și 1948) și în locuri diferite
(România și S.U.A.).
În acest articol omagial, dorim să mai relatăm următoarele: La
Congresul ținut la Amsterdam în august 1978, unde am avut onoarea să
prezint lucrarea dr. Odobleja ”Unitate și diversitate cibernetică”, am
căpătat un plus enorm de convingere a validității și imensei importanțe a
ideilor dr. Odobleja.
La Congres s-a stabilit prin vot sau în mod oficial că dr. Odobleja
este creatorul ciberneticii. La Congres însă s-a acordat un timp neobișnuit
de mare (aproape 45 min. față de 10-15 min.) pentru prezentarea lucrării
sale și s-au purtat discuții un timp tot atât de mare. La Congres am aflat
de la oameni de știință renumiți păreri mai mult decât măgulitoare despre
opera savantului român. (Un exemplu este scrisoarea dr. Mantz, din
Anglia, publicată în acest număr omagial).
Trebuie să spun spre rușinea mea, că tot la Congres mi-am dat și
mai mult seama de imensa valoare a operei lui Odobleja, în primul rând
pentru noi românii, pentru societatea, economia și apărarea țării noastre.
Este o datorie de onoare pentru mine de a releva că în ciuda poziției
de ostracizare a dr. Odobleja din partea multor ciberneticieni ai noștri,

32
prietenii săi apropiați nu l-au părăsit. Mehedințenii, în frunte cu organele
de partid, au fost alături de dr. Odobleja încurajându-l permanent și mai
ales, fiind singurii care l-au ajutat material în ultimii ani, când bătrânețea
și boala nu puteau fi amăgite doar cu declarațiile de simpatie, cu
consolările, lamentările sau teribilismele interviurilor de aiurea.
Am convingerea că inițiativa înființării unei societăți cibernetice
pentru valorificarea ”moștenirii științifice Odobleja” va porni tot de pe
meleagurile mehedințene.
Cele peste 30.000 pag. de manuscris reprezintă o comoară imensă,
care trebuie valorificată sub conducerea directă a organelor de partid,
fiind vorba de probleme care interesează în cel mai înalt grad economia
țării, dezvoltarea științei românești, apărarea patriei.

Ing. Stelian Bajureanu


ˮȘcoala Mehedințiului“, 1979, p. 121-123.

ANDRADA BONEA

Deși Norbert Wiener este cel creditat pentru invenția ciberneticii, a


existat un om care a pus bazele acestui domeniu cu 10 ani înainte: Ștefan
Odobleja. După cum spune despre el și Dumitru Constantin Dulcan,
autorul lucrării „Inteligența materiei”, „istoria lui Ştefan Odobleja ca
precursor al ciberneticii este aceea a omului de geniu născut într-o lume
nepregătită să-l recepteze”.
Odobleja s-a născut într-o localitate din Mehedinți în 1902 și şi-a
făcut studiile liceale la Drobeta - Turnu Severin, iar ulterior a urmat
cursurile Facultăţii de Medicină la Bucureşti. După ce și-a terminat
studiile, a profesat în domeniu în numeroase oraşe şi sate din România,
iar în cea mai mare parte a timpului a trăit în sărăcie.
Odobleja era, însă, pasionat și de scris, în special de psihologie, și
și-a dedicat mult timp scriind despre cunoașterea umană. A publicat o
lucrare în 1929 și o alta în 1932, dar prima sa operă cu adevărat relevantă
a fost „Psihologia consonantistă”, redactată inițial în franceză și publicată
în 1938 și 1939, în două volume.

O minte sclipitoare redusă la tăcere de un regim totalitar

Poate că numele sună ambiguu și nu transmite prea multe pentru


cineva fără cunoștințe avansate în domeniu, dar lucrarea de 900 de pagini

33
a marcat, pentru prima oară, elemente fundamentale ale domeniului pe
care astăzi îl cunoaștem sub numele de „cibernetică”. Lucrarea avea, din
păcate, și un defect considerabil: se baza doar pe teorie, fără ca Odobleja
să explice cum ar putea fi aplicată cibernetica în viața de zi cu zi. 10 ani
mai târziu, meritul pentru punerea bazelor acestui domeniu i-a fost
atribuit lui Norbert Weiner, care, într-adevăr, a dat un scop practic
acelorași noțiuni despre care vorbise Odobleja în lucrarea sa.
Constantin Bălăceanu-Stolnici, unul dintre pionierii români ai
neurociberneticii, care l-a întâlnit pe Ştefan Odobleja în anii ‟70, le-a
explicat celor de la “Jurnalulˮ valoarea „Psihologiei consonantiste”:
„Odobleja, în lucrarea lui, a avut câteva idei fundamentale ale
ciberneticii, printre care cea mai importantă a fost aceea de feedback.
Feedback-ul era de mult intuit de către neurofiziologi, chiar şi Danielopol
la noi a intuit foarte bine încă din anii ‟20, în sistemul nervos vegetativ,
circuitele acestea cibernetice. Meritul lui Odobleja este foarte mare. Este
acela de a fi introdus în psihologie principiul conexiunii inverse al
sistemelor circulare. Şi de a fi creat o teorie, teoria consonantistă a
psihologiei. El spunea despre cartea lui că este doar un rezumat şi că vrea
să scrie un tratat în mai multe volume. «Psihologia consonantistă» este şi
rămâne un lucru extrem de interesant, care însă nu a găsit ecou foarte
mare în literatura străină”.
Constantin Bălăceanu-Stolnici şi-l aminteşte drept „un om simplu,
modest, un bătrânel care semăna mai mult cu un bunicuţ, solitar, a dus o
viaţă singuratică. Din păcate, avea aspectul unui om sărac, ceea ce nu
merita. Intrase într-un con de umbră, pentru că îmbătrânise şi pentru că
autorităţile l-au lăsat în mizerie cu o pensie de medic militar din care trăia
într-o căsuţă destul de modestă”, potrivit ˮJurnalul“.
În „Psihologia consonatistă”, savantul nota că ”afectivitatea este un
cerc vicios subordonat direct marelui cerc vicios: viaţa. Cunoaşterea este
un mic cerc vicios subordonat nemijlocit afectivităţii şi, prin intermediul
acesteia, vieţii”. În aceeaşi lucrare, Odobleja se arată preocupat de
problema creaţiei: „Marile invenţii au fost făcute de savanţi care erau în
acelaşi timp erudiţi. Cu simple incursiuni nu se poate reuşi mare lucru.
Trebuie atacat pe un front larg. Numai într-o asemenea manieră se va
putea produce o străpungere mai importantă în frontul inamic al
necunoscutului… Nu pierde timpul pentru a descoperi praful de puşcă
sau ceea ce este cunoscut”. De asemenea, oferă și sfaturi cititorului „Să
speri întotdeauna. Să nu descurajezi niciodată. Dacă prezentul nu oferă
recompense, renunţă să te mai gândeşti la aceasta: trăieşte în viitor…
Răspunde durerilor, suferinţelor, persecuţiilor, aux deboirs, dublând

34
elanul creator… Criticilor, nedreptăţilor, atacurilor, răspunde prin
intelect”.
După publicarea lucrării sale, Odobleja începe şi trimite exemplare
ale cărţii sale la numeroase universităţi din Roma, Lisabona, Madrid,
Londra, Stockholm, Amsterdam, Tokyo, Shanghai, Buenos Aires, Los
Angeles şi New York. Din nefericire, atenția asupra lucrării sale a fost
distrasă de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai mult decât
atât, prin activitatea sa științifică, și-a atras ostilitatea regimului comunist,
iar spre sfârșitul vieții s-a aflat sub supravegherea organelor de securitate.
În 1948, la trei ani de la sfârşitul războiului, la Paris este publicată
lucrarea “Cibernetică: Controlul şi comunicarea în animal şi maşină”, în
care filosoful şi matematicianul Norbert Wiener explică unele rezultate
practice obţinute pe parcursul războiului, atunci când a avut rolul de a
crea un sistem automat care să regleze tirul artileriei de pe avioane.
Practic, lucrarea lui Wiener a reluat ideile lui Odobleja, dar a avut un
succes considerabil mai mare, obținându-i titlul de „părinte al
ciberneticii”.
Un avantaj al lucrării a fost publicarea ei după război, când dorința
de cunoaștere era mai mare. În plus, un merit care nu îi poate fi imputat
lui Wiener este acela că a reușit să explice practic rolul ciberneticii, spre
deosebire de Odobleja. În 1966, savantul român a descoperit o versiune
în limba română a lucrării lui Wiener. Intrigat de numele acesteia, a
identificat multe asemănări cu lucrarea sa. Wiener murise cu doi ani în
urmă, astfel că cei doi nu au putut dezbate direct problema.

Cibernetica s-a născut în România

În 1938, Odobleja i-a trimis lui W.S. Bainbridge cinci exemplare


ale cărții. Acesta din urmă l-a cunoscut pe Wiener atunci când marina
americană a cerut celor de la MIT să construiască dispozitive anti-raid
împotriva tunurilor instalate pe navele de război inamice. Wiener ar fi
intrat atunci în posesia cărţii lui Odobleja, folosindu-se de informațiile
din ea pentru a redacta propria carte despre cibernetică. Ajungând la
această concluzie, despre care nu știm nici astăzi dacă e corectă, Odobleja
a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i fi recunoscute meritele.
Eforturile sale sunt confirmate și de o scrisoare publicată de
Adevărul, trimisă pe 11 mai 2006 lui Leon Dănăilă de Stelian Bajureanu,
autorul primului „Dicţionar Enciclopedic de Consonantică şi Cibernetică
Consonantistă“, secretar general al Academiei „Odobleja”, membru în
Consiliul Ştiinţific al Asociaţiei Internaţionale de Cibernetică şi un

35
apropiat al lui Ştefan Odobleja. Scrisoarea, pe care o puteți citi aici în
întregime, arată cât de greu s-a mișcat regimul comunist pentru a reabilita
o astfel de personalitate:

LEON DĂNĂILĂ
Dragă Leon,
Acad. Ștefan Odobleja mi-a cerut să dau Psihologia sa
Consonantistă, ție și lui Constantin Noica. Tu locuiai atunci pe Stoian
Militaru. Te-am găsit foarte repede întrucât eu am stat pe acea stradă
când am făcut practică de student în București. Apartamentul vostru era
la ultimul etaj într-un bloc cu patru nivele. Pe Noica l-am cunoscut la
Câmpulung. A locuit în casa unor prieteni de ai noștri. L-am găsit relativ
ușor. Necazul era că dădeau târcoale mulți bărbați și așteptau să se
întoarcă acasă. Mi-a deschis Doamna lui și mi-a spus că nu-i acasă. M-a
recunoscut și m-a întrebat ce doresc. I-am spus că am un exemplar din
Psihologa consonantistă pe care trebuie să-l dau ”Domnului Profesor”.
Așa era cunoscut întrucât prepara elevi la matematică și fizică. De îndată
a apărut Constantin Noica. I-am dat cărțile. Le-a răsfoit. Erau fără nici o
dedicație. M-a întrebat dacă sunt sigur de la Odobleja. I-am confirmat cu
o listă scrisă de Odobleja și o scrisoare trimisă mie de acesta. A dispărut,
bucuros ca un copil, în apartament, iar doamna s-a îndreptat spre ușa de
la ieșire cu mulțumiri. I-am spus că nu plec până nu scriu dedicația.
”Profesorul” s-a întors de îndată dar numai cu primul volum. Am scris
dedicația. După ce am mai răspuns la niște întrebări curioase mi-am luat
rămas bun de la gazde.
Este adevărat că eu m-am lăudat cu tine lui Odobleja, dar el te
cunoștea ca și pe dr. Arsene. El dorea de la voi, ca chirurgi,
histologicieni, o reacție potrivnică ideilor sale exagerat fiziologice. Cu
Noica (deși acesta era ”idealist”) a avut afinități metodologice. Odobleja
și Noica au avut darul de a coborî multe categorii din cerurile serafice ale
filozofiei în lumea prozaică a științei. Am în vedere – în primul rând –
noțiunile de sistem și model!!
Trebuie să îți mărturisesc că la prima citire a prefeței lui
Constantin Noica la Introducere în Logica rezonanței a lui Ștefan
Odobleja, aleasă, îngrijită și publicată de acad. Alex. Surdu la Scrisul
românesc Craiova, mulți au spus că este o blasfemie să afirmi că Logica
lui Odobleja va avea mai mare importanță pentru știință, în general,
decât ca logica propriu-zisă. Iată că nu este așa! Acum când ne apropiem
cu pași repezi de anul 2008 când vom sărbători 70 de ani de la apariția
Psihologiei consonantiste (în particular a Consonanticii, a Ciberneticii

36
Consonantiste) a acad. Ștefan Odobleja, acest Dicționar de
Consonantică și Cibernetică Consonantistă arată că întreaga operă a
lui Odobleja (nu numai Logica) este punctul de pronire a unui salt
formidabil față de lumea clasică a idealului (fictivului!) continuu,
nedetrminist, modernist (lumea aproximațiilor prin liniarizări, lumea
feedbackului și a inteligenței artificiale).

Din 1972, când a intrat în posesia autobiografiei lui Norbert


Wiener, Ştefan Odobleja a fost foarte determinat să demonstreze că
rădăcina ciberneticii se află în psihologie şi că „cibernetica s-a născut în
România în anul 1938”, odată cu lucrarea „Psychologie Consonantiste”.
În această idee, a scris cartea „Psihologia consonantistă și cibernetică”,
publicată în 1978, anul morții sale. La patru ani după moartea savantului,
la Bucureşti apare şi prima ediţie în limba română a cărții “Psihologia
consonantistă”.
Meritele îi sunt recunoscute așa cum ar fi trebuit abia după căderea
regimului comunist. A devenit membru de onoare postum al Academiei
Române în 1990, iar alte trei lucrări ale sale au fost publicate în România
în perioada 1993-2003: “Odobleja – Apariția ciberneticii pe pământ
românesc, o evaluare făcută de Iosif Constantin Drăgan”, “Introducere în
logica rezonanței: scrieri inedite” şi “Psihologia consonantistă și
cibernetică”.
„Ce va rămâne oamenilor din opera lui Odobleja doar timpul va
decide. Aş spune că este deja condamnată la istorie pentru că, trebuie
spus cu durere, pe plaiul nostru mioritic nicio valoare n-a fost şi nu este
luată în seamă, ca şi cum n-am avea nevoie de minţi creatoare, capabile
să ne exprime în faţa lumii, ca şi cum mediocritatea ar fi postura noastră
ideală, ca şi cum Dumnezeu a lăsat pe lume acest popor numai pentru a fi
în admiraţia tâmpă a tot ce este exotic şi a trata cu dispreţ tot ceea ce este
autohton. În mod cert, dacă Odobleja ar fi trăit într-o lume normală, în
stare să aprecieze tot ceeac e a scris, în loc să fie expediat la «Dealul cu
mărăcini», şi ar fi lucrat într-un centru ştiinţific cu preocupări similare
sau cel puţin receptiv la ideile sale, astăzi întreaga omenire ar fi ştiut că a
existat”, a mai spus neurologul Dumitru Constantin Dulcan despre opera
lui Ştefan Odobleja.

https://playtech.ro/2016

37
ARISTIDE BUHOIU

Interviul luat doctorului Ștefan Odobleja


la Hotel “Trumfˮ (primăvara anului 1978)

Încercați să vă imaginați acum, în toamna anul 1982, o


confruntare a celebrilor scriitori de literatură științifico-fantastică de
altădată, cu realitățile contemporane. Într-o lume ce părea neverosimilă,
fie că era vorba de geniul anticipativ al lui Jules Verne sau al altui
scriitor, au apărut în zilele noastre lucrări, fapte, acțiuni care depășesc
cu mult imaginația autorilor nu foarte vechilor cărți până mai ieri
socotite îndrăznețe. Iată, roboții există, se diversifică, preiau o parte din
munca omului în acțiunile sale.
Rămâne să ne punem o întrebare: ar fi fost posibile toate acestea
fără cibernetică? Știința care are ca obiect, printre altele, studiul
matematic al legăturilor, al comenzilor și controlului în sistemele
tehnice. Desigur că nu poate fi vorba de lumea roboților fără această
știință de sinteză care împinge omenirea pe un imens salt pe scara
istoriei.
Probabil că, între victoriile cele mai spectaculoase ale științei și
tehnicii din acest secol XX, astronautica figurează alături de
extraordinarele descoperiri din fizică, medicină, chimie.
Privirile omului au devenit mai pătrunzătoare. Mintea și mâinile
lui au pătruns cu adevărat în spațiul interplanetar, unde altădată doar
lumea modestă a lui Galilei ne îngăduia să aruncăm o simplă privire.
Desigur, numai prin studiul matematic al sistemelor de autoreglaj, prin
relații de comandă și control, s-a putut ajunge aici, sau altfel zis,
folosindu-ne știința ˮcârmaci“, ca să revenim la originea cuvântului
grecesc ce i-a dat numele, adică la cibernetică, oamenii au făcut acest
uriaș pas dincolo de Terra.
Ei bine, gândindu-ne la toate acestea, va trebui să evocăm o
pătrunzătoare minte românească, Ștefan Odobleja, care a propus în
urmă cu 45 de ani conceptul ce stă la baza ciberneticii, sau cum afirma
prof. univ. dr. doc. Mihai Drăgănescu,“Ștefan Odobleja este cel care
elaborează pentru prima oară ideile unei cibernetici generalizateˮ.
A tipărit ˮPsihologia Consonantistă“ în două volume, 1938 și
1939, care continuă să suscite interesul specialiștilor. Punctul de plecare
ar putea fi situat în anul 1939, când a apărut prima recenzie în România,
dar și în 1941, când este prezentată această carte într-o revistă

38
americană. Urmează apoi un gol imens de patru decenii, după care cazul
Odobleja se reia cu succes.
Ne facenm, evident, o datorie de onoare din aceasta.
Părerile autorizate indică aceeași concluzie, anume că Ștefan
Odobleja nu este doar un precursor al ciberneticii, ci are prioritatea
mondială a ideii unei cibernetici generalizate.
Deși cu mare întârziere, este reconsiderat astăzi ca un mare om de
știință și gânditor, opera sa de bază, “Psihologia consonantistăˮ, nu este
doar o lucrare de cibernetică, ci și o operă de gândire. O filozofie a
proceselor mintale și a științei.
Există încă multe lucruri enigmatice care apar de-a lungul vieții
sale. Coincidențe stranii, contestări, care la vremea respectivă nu i-au
acordat onorurile ce i se cuveneau fostului medic din Armata Română.
Va trebui să știm într-o zi mai mult despre cei care din interes sau din
ignoranță au barat drumul acestui român de geniu. Televiziunea se
mândrește că deține un document cinematografic unic, filmat în 1978, cu
puțin înaintea morții savantului, o peliculă cu valoare istorică, singura
de acest fel care ne-a rămas de la Odobleja.

Redăm mai jos interviul realizat de Aristide Buhoiu.

Aristide Buhoiu: Se pare că Ștefan Odobleja este primul om din


lume care, pe baze științifice, a propus primele mașini gânditoare.
Aceasta se întîmpla în anul 1938. Ne-ar interesa să știm, cum au fost
primite ideile dvs. atunci?
Ștefan Odobleja: Mulți specialiști, chiar și din marele public, le-au
privit drept idei științifico-fantastice. Nu prea au fost luate în serios.
Totuși, câțiva dintre specialiștii noștri, printre care aș cita pe prof.
Gheorghe Zapan, prof. Lothar Rădăceanu, prof. Bagdasar au luat în
considerație și li s-a părut că sunt destul de realiste așa cum erau
documentate acolo, în cartea aceea.
Aristide Buhoiu: Unde ați elaborat lucrarea?
Ștefan Odobleja: Lucrarea am elaborat-o la Lugoj.
Aristide Buhoiu: Locuiați la Lugoj?
Ștefan Odobleja: Da, eram medicul Regimentului 17 Infanterie
din Lugoj.
Aristide Buhoiu: Și care au fost principalele idei pe care vi le-ați
propus în această lucrare?
Ștefan Odobleja: Sunt vreo 40-50 idei importante, care rezultau și
pentru care militam în această lucrare și printre ele aș putea cita:

39
mecanizarea și fizicizarea gândirii, binaritatea, circularitatea, rezonanța,
acordurile și propunerea ca să se treacă la aplicații practice în această
direcție.
Aristide Buhoiu: Și cartea ați tipărit-o la Lugoj în limba franceză?
Ștefan Odobleja: Da, am tipărit-o la Lugoj, după aceea am propus-
o editurilor din Paris și am aranjat contracte cu Editura Librairie Maloine
din Paris, care a editat-o și a difuzat această lucrare.
Aristide Buhoiu: În momentul respectiv, deși era 1938, dvs.
anticipați care vor fi aplicațiile practice ale ideilor pe care le propuneați?
Ștefan Odobleja: Da, am întrevăzut toate aceste aplicații și
bineînțeles s-au concretizat așa cum s-au realizat, dar îmi permiteți să vă
citez din lucrarea mea, chiar la pag. 733, eu scriam următorul lucru: ˮEste
o consecință a legii reversibilității care ne permite să mecanizăm
gândirea, să realizăm gândirea instrumentală. Gândirea tehnică sau
tehnicizată. Gândirea artificială și provocată. Grație reversibilității psiho-
fizice noi putem să materializăm și mecanizăm actul creației. După
mecanizarea simțurilor și a observației de către aparate detectoare și
înregistratoare, după materializarea memoriei prin cărți și biblioteci, după
substituirea secrețiilor prin produse fabricate, iată rândul eleborării de a fi
mecanizată“. Mai jos scriam: “fără îndoială mașina de inventat nu este
încă inventată dar noi putem să întrevedem crearea ei peste puțin timpˮ.
Aristide Buhoiu: Și acestea, peste puțin timp, au devenit destul de
repede, 15-20 de ani. În 1948, deci la 10 ani de la lucrarea dvs., apare
lucrarea care fondează cibernetica. Cum se explică tăcerea dvs. atăția ani
de zile?
Ștefan Odobleja: Războiul m-a concentrat asupra temelor de
război. Nu m-am mai putut ocupa în timpul acesta de știință și de teoriile
mele. După terminarea războiului am rămas retras în satul natal, așa că
am rupt egăturile cu cercurile științifice și, foarte târziu, am aflat despre
cibernetică și de altfel am aflat despre ea pe căi ocolite și ideile care erau
de fapt și în cartea mea din 1938, erau, de data aceasta, redate într-un
mod diferit, sub termeni schimbați și de multe ori redate într-un stil
ermetic, greu de înțeles, după moda care se instalase ulterior.
Aristide Buhoiu: Dar, aflăm că dumneavoastră continuați ceea ce
ați început în anul 1938. Și la ce lucrați în acest moment?
Ștefan Odobleja: N-am putut să mă despart de pasiunea ce mă
cucerise, așa că, în continuare, în ciuda vicisitudinilor și a împrejurărilor
contrarii, am continuat ca o distracție, ca o muncă, sau ca o deprindere,
elaborării în direcția acestei psihologii care era, de fapt, în mare parte o
logică. Am continuat, deci, un fel de perfectare a unei logici pe care aș

40
putea să o redactez, care se găsește în câteva lăzi de concepte scrise la
repezeală, pe care ar trebui să le redactez pentru publicare, care cred că ar
prezenta un interes poate egal cu cel al psihologiei consonantiste. Aștept
însă să termin acest litigiu cu cibernetica, aștept să apară cartea de la
Craiova, după care m-aș dedica definitiv acestei logici pe care intenționez
să o elaborez și să o dau tiparului.
Aristide Buhoiu: Astăzi cibernetica are implicații aproape în toate
domeniile. Dar cum vedeți dvs. prezența ei în anii care urmează, în
secolul XXI, poate, chiar?
Ștefan Odobleja: În anii care urmează, după părerea mea, eu cred
că cibernetica va face pași tot atât de impresionanți, ca cei pe care i-a
făcut între anii ʼ38 și ʼ78 și, după părerea mea, pentru ca să realizeze acei
pași, cibernetica, ciberneticienii vor trebui să se inspire din nou de la
psihologie și logică și să mecanizeze, să fizicizeze, să mașinizeze și alte
principii pe care încă nu au reușit să le mașinizeze. Printre ele aș putea să
citez principiul acordului și rezonanței, principiul selectivității prin
rezonanță. Vor apărea atunci niște mașini și mai miraculoase decât acelea
pe care le-am enumerat acum de curând.

Interviu difuzat de Televiziunea Română în anul 1982.

MIHAI BURACU

Savantul Ștefan Odobleja, victim unui rapt științific

Sintagma „românul s-a născut poet" impune aproape obligatoriu


consecutiva retorică: moare el și poet?, și ea, la rându-i, ridică
năucitoarea întrebare: cel născut român, tot român își dă obștescul sfârșit?
Știut fiind că sunt milioane de români, care n-au murit ca români,
identitatea națională se clatină sub semnul interogației de sine.
Dacă se pune problema așa, atestarea calității de român se cuvine
cu precădere celor ce au intrat in eternitate, dăruind viața veșnică etniei
căreia-i aparțineau. Când simți nevoia unei reînvieri spirituale, coborârea
în infernul uitării devine obligatorie.
Locul proletculturnicilor comunismului internaționalist a fost luat
de bănetculturnicii liberalismului globalist, tot așa cum în locul cenzurii
comuniste s-a instituit indexarea postdecembristă, având drept țel final
imediat așternerea prafului tăcerii și a pulberii uitării asupra a tot ceea ce
nu este pe placul ocultei, care a preluat acum pe lângă pârghiile puterii
economice și militare și pe cele ale culturii, aflate în prezent pe cele mai

41
înalte trepte în topul aprecierii internaționale. Nimic sau cât mai puțin
despre dr. Nicolae Paulescu, George Manu, Mircea Vulcănescu, Nae
Ionescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr etc., interdicție venită din partea
organismelor promotoare ale gândirii/ă antitradiționaliste și
antiromânești.
Cu mult timp în urmă, într-o emisiune televizată regretatul
academician, dr. Nicolae Cajal, făcând un top pe etnii al celui mai
prestigios premiu internațional, Premiul Nobel, afirma cu îndreptațită
mândrie că locul întâi îi revine propriei etnii.
Ceea ce a uitat însă să spună, sau nu a fost, poate, momentul să o
facă, că două asemenea premii de o excepțională valoare științifică au
fost furate modestei (?) culturi române. E vorba de doctorul Nicolae C.
Paulescu, descoperitorul insulinei, și dr. Ștefan Odobleja a cărui
Psihologie consonantistă stă la baza ciberneticii, epocala descoperire a
secolului trecut.
Am fost, așadar, prin rapt, excluși din locul mai mult decât legitim
de a deține, ca națiune, proprietatea asupra unei culturi recunoscute pe
plan universal.
Nu voi face referire la oamenii de mare și aleasă cultură pe care i-
am întâlnit în temnițele și lagărele comuniste. Dumitru Berciu,
Constantin Oprișan, Dan Mizrahi, Raoul Șorban, Gr.
Popa, Lucian Valea etc., nume de prestigiu în domeniul căruia îi aparțin:
știință, filosofie, literatură, artă, pentru a acorda un spațiu mai larg
doctorului Ștefan Odobleja, personalitate de vrednică și veșnică
pomenire, pe care l-am cunoscut într-o perioadă de cernită aducere
aminte.
Se vorbește tot mai mult despre miturile lumii moderne si unul
dintre acestea este mitul uitării aruncat asupra a ceea ce nu convine mai
marilor lumii acesteia.
Revista Amfitrion din Turnu Severin a dedicat în 2002, cu prilejul
centenarului nașterii marelui savant, un număr omagial, din care voi
reproduce cateva texte edificatoare pentru problematica acestei
comunicări, și în primul rând, pentru ilustrarea succintului istoric al
drumului de la psihologia consonantistă a lui Ștefan Odobleja la teoria
ciberneticii a lui Norbert Wiener.
Doctorul militar Ștefan Odobleja a publicat la Lugoj, în limba
franceză, în două volume, în anii 1938-1939 Psychologie consonantiste,
avand copyright-ul Librariei „Maloine" din Paris.
„A se vedea cum timp de un secol nici un român nu a primit mult
râvnitul Premiu Nobel, deși savanți prioritari într-ale științei a avut. În

42
cazul lui Ștefan Odobleja s-a găsit ca principal vinovat războiul din
pricina căruia s-a întrerupt receptarea capodoperei.
(...) 150 de exemplare le-a trimis autorul în aceiași ani, 1939-1942,
la persoane și biblioteci din marile orașe europene, dar și din America și
Asia, fiind conștient de valoarea în premieră a operei sale, scrisă de aceea
într-o limbă de circulație universală. Într-adevar, războiul a întrerupt
circulația cărtii, dar dupa aceea? În străinătate a apărut o singură recenzie,
cea semnată de S.M.Strong în revista „Psyhological Abstracts", ianuarie
1941. În țară, la fel, o singură recenzie semnată de C. Atanasiu în revista
„Spirit militar modern" din ianuarie 1939."
Se cuvine să menîionez aici spusele lui Ștefan Odobleja, care, în
discuțiile purtate cu domnia sa, a făcut referire la un congres internațional
al medicilor militari, la care au luat parte și doi medici americani, și unde
a distribuit participanților cartea sa.
Ulterior, în timpul războiului, stranie coincidență, cei doi medici au
făcut parte dintr-o echipă de cercetători aflată sub conducerea lui Norbert
Wiener.
„Ștefan Odobleja, părintele ciberneticii, și-a trăit ultimii ani de
viață cu sentimentul că a fost jefuit de opera vieții sale și nu o operă
oarecare.
Când încerca, cu mijloace mai mult decât modeste, să-și revendice
paternitatea ideilor, l-am însoțit în scurte peripluri prin centrul orașului,
fiind martor al dramaticelor sale frământări.
Tocmai apăruse în timpul acela (1968-1972) în revista Tribuna un
articol semnat de Nicolae Margineanu, în care autorul îi acorda
"Psihologiei consonantiste" calitatea de cel mai bun tratat de psihologie
din cultura română. Am încercat să-l consolez făcând referire la aceasta
recunoaștere. ăsau s-a rostogolit printre lacrimi abia reținute: „E prea
puțin".
Liviu Petrina reproduce din cartea apărută la Craiova, post-mortem:
„Buchetul de idei al ciberneticii apărute între 1948-1978 se aseamănă
până la confundare cu buchetul de idei al Psihologiei consonantiste din
1938".
Am fost martorul luptei savantului, care nu era în grațiile puterii
politice, pentru afirmarea ideilor sale, care au premers principiile
ciberneticii lui Norbert Wiener. Cele mai grele confruntări le-a purtat în
ultimii ani de viată cu savanții români, precum acad. Ștefan Milcu, acad.
Bălăceanu Stolnici, prof. Edmond Nicolau, Nicolae Mărgineanu etc.,
aflați în vârful lumii stiințifice ale acelor vremuri. Aceștia s-au străaduit
să-l convinga pe Ștefan Odobleja să renunțe la revendicarea

43
primordialității operei sale. Întâmplător sau nu, câțiva dintre aceștia erau
masoni.
Trăia în condiții greu de imaginat. Locuia într-o căsuță facută din
chirpici, cu frica că, potrivit planurilor de sistematizare, locuința îi va fi
demolată. Umbla îmbracat mai mult decat modest. Părea complet străin
de bunurile materiale și exteriorul lui trăda de fapt, drama unei
personalități neînțelese, lăsând impresia unei ființe înstrăinate de sine
însăși.
Nici vorbă de a avea posibilitatea de a publica în paginile presei
locale. De frica de a nu-i fi confiscate exemplarele ce le mai poseda,
savantul a rupt din cartea sa paginile despre socialism și comunism în
care a arătat mersul satanic al celor două ideologii de stânga.
„În fine, s-a pierdut mult timp cu încercările de a atrage atenția
forurilor academice (și de partid), cu rezultate timide, așa cum s-a
întâmplat și la Congresul ciberneticienilor de pretutindeni, ținut la
Bucuresti îaugust 1975, când lui Ștefan Odobleja i s-a cenzurat
comunicarea, luându-i-se și acest prilej de a argumenta întăietatea
ideilor.(...). Au mai trecut apoi încă trei ani
până a se lua hotarârea, oficial, de a se difuza Psychologie consonantiste,
cele 600 de volume ținute de autor într-o ladă dintr-un șopron. Totul era
grăbit, tot ce nu se facuse în cei 10 ani de când autorul își începuse noua
aventură cu destinul, părea a se îngrămădi acum într-o lună, acea luna
august a anului 1978.
Am participat și la acest febril travaliu: am smuls din volumul II
foile cu pricina despre comunism". „E drept, dupa moartea lui Ștefan
Odobleja (1978) (...) a fost publicată versiunea românească a Psihologiei
consonantiste (1982) sub îngrijirea acad. Mihai Drăgănescu, s-a constituit
Academia Ștefan Odobleja, la Lugano (1980), au fost publicate actele
Simpozionului internațional, ținut la Lugoj (1982-1983), iar regretatul
Constantin Negreanu a editat în 1986, la Scrisul românesc un volum
cuprinzand producții literare selectate din manuscrisele savantului (...) iar
Directia Județeană Mehedinți a Arhivelor Statului a selectat de curând
corespondența, editând-o într-un volum (273 pagini) proaspăt apărut la
Editura MGM din Craiova" (6).
Târziu, mult prea târziu, a putut să înceapă bătăalia pentru
recunoașterea valorii operei sale, avându-i alături pe Bajureanu Stelian,
dr. Al. Olaru, acad. Drăgănescu, prof. Golu, acad. Ioan Ioviț Popescu,
Liviu Petrina si mulți alții.
Evocarea omului de stiință au făcut-o și o fac de peste două decenii
cercetători devotați care s-au aplecat cu acribie asupra operei sale

44
încercând să o pună în valoare. Eu mă voi referi la Ștefan Odobleja, pe
atunci (1968-1976) membru al cenaclului literar de pe lângă casa de
cultură din Turnu Severin. Trăia prin anii „60-‟72 într-o mare izolare,
într-o mare tristețe.
Știa că are de spus semenilor săi lucruri de o valoare fundamentală,
dar nu avea condițiile de a comunica aceste lucruri. Și tocmai de aceea
frecventa sedințele de joi seara ale cenaclului literar.
Aducea cu sine mari planșe de desen pe care erau reprezentate
scheme și grafice, care să facă accesibile tinerilor săi auditori esența
gândirii sale. Tinerii veneau însă la aceste întâlniri atrași de poezie, fiind
ei înșiși fluturi ai versurilor rostite la vârsta inocenței, dar și a
îndrăznelilor. Reacțtia savantului a fost incredibilă și cu consecințe faste.
Nu după mult timp a început să-ăi versifice gândurile profunde,
grele, de o bogăție fabuloasă. A ales calea meșteșugului poetic pentru a
se face înțeles. Ceea ce a fost la început o joacă de-a rima și de-a ritmul a
devenit cu timpul stare poetică (...).
Și încă o mărturie: o fostă elevă de la Liceul din Strehaia, Crina
Bratiloveanu, a terminat la Iași cu calificativul maxim Facultatea de
filologie-limba franceză. A fost încadrată la catedra de limba franceză a
Facultății de Medicină din Iași. Dupa un an de activitate didactica a simțit
că e timpul de a se afirma și în planul cercetării știintifice.
A venit la Turnu Severin cu rugămintea s-o ajut să-și gasească tema
unei comunicări care să aibă tangență cu profilul facultății unde preda
limba franceză. La vremea aceea tocmai găsisem într-o bibliotecă
prafuită Descantecele lui Artur Gorovei. I-am propus subiectul.
Am întrezărit apoi că mai potrivită ar fi o comunicare despre opera
savantului Ștefan Odobleja. Am fost acasă la domnul doctor și, văzând
entuziasmul nostru, s-a arătat dispus să ne ajute la redactarea
comunicării, văzându-ne stângăcia în tratarea unei opere, care ne depășea
capacitatea de a o înțelege la justa ei valoare.
Sesiunea de comunicări a Facultății de Medicină din Iași a inclus în
program lucrarea despre dr. Odobleja, dar în ultimul moment a fost retras
acordul. Crina Bratiloveanu a încercat să publice lucrarea în revista
Cronica, dar s-a lovit de aceeaăi lipsă de înțelegere.
A apărut apoi interviul lui Valeriu Armeanu în revista Tribuna care
a marcat ieșirea din anonimat a unei opere, care între timp a devenit
celebră. (...) Extrag cateva idei din scrisoarea adresată semnatarului
rândurilor de mai sus de catre Crina Bratiloveanu, expediată din Iași la
data de 6.III.1972:

45
Am anunțat lucrarea în catedră la o sedință la care a participat
tovarășul prorector. Dânsul mi-a spus să îi dau lucrarea să o vada și dacă
este bună o va publica în revistă. Șefa mea de catedră l-a informat și pe
șeful catedrei, care s-a arătat foarte interesat să vadă numaidecât lucrarea.
Sper să ajungem în cele din urmă la un liman și să se rezolve în
modul cel mai fericit această problemă. A fost prima încercare de a pune
în circuitul public opera marelui savant, soldată cu un esec. N-a fost
primul"
Iată și o mărturie a unui puști de 15-16 ani, atunci membru al
cenaclului, devenit ulterior poet apreciat, autor al catorva cărțti de poezie.
„Prezența unui om de 70 de ani în mijlocul unor puști de 15-16 ani părea,
îmod obligatoriu, menită să urzească ițele unui ritual de a cărui fatală
rigurozitate mă îndoiam a o înțelege, necum a o menține (...) Ne urmărea.
Ne urmărea cu fața blandă de trandafir galben și cu privirea sa care
exista parcă fără și dincolo de ochi".
O precizare. Intervenția brutală a securității care m-a supus unei
anchete, greu de înțeles și suportat, pe parcursul a patru ani, 1972-1976,
m-a determinat/obligat să-mi dau demisia din funcția de președinte al
cenaclului în 1972 și la retragerea definitivă din acest cenaclu.
La o dorită vitrină a scrierilor fundamentale ale culturii române își
asteaptă locul cuvenit cartea dedicată lui Ștefan Odobleja, de fapt, cea pe
careși-a autodedicat-o genialul consonantist/cibernetician.

Prof. Mihai Buracu


HotNews.ro din 28 noiembrie 2005

EMANUELA BUȘOI

Idei pedagogice în opera lui Ștefan Odobleja

Problemele pedagogiei sunt abordate de Șt. Odobleja în strânsă


legătură cu concepția sa fundamentală privitoare la ”unificarea completă
și definitivă a tuturor științelor”6 (75). Așa cum subliniază autorul
Psihologiei consonantiste, acest vechi deziderat al cercetărilor tuturor
timpurilor a eșuat datorită nivelului scăzut ale științelor în general.
Dezvoltarea fără precedent a științelor și tehnicii în secolul XX i-a permis
lui Șt. Odobleja să realizeze această unitate pe baza ”claselor, criteriilor și

6
Șt. Odobleja Psychologie consonantiste, Paris, 1938. Între paranteze sunt indicate
paginile.

46
categoriilor comune și comparabile, – comandate de legi comune și
derivabile” (75).
Îndrăzneala încercării o putem sesiza și mai bine dacă alăturăm
părerea unuia dintre cei mari gânditori ai secolului XX, J. Piaget cu
privire la epistemologia relațiilor interdisciplinare7 în cadrul unei
comunicări ținute în 1970: sesizând trei nivele în conexiunea științelor:
multidisciplinar, interdisciplinar și transdisciplinar, J. Piaget
caracterizează ultima categorie în felul următor: ”etapă care nu se va mai
mulțumi să rezume la interacțiuni sau la reciprocitate între aceste
cercetări specializate, ci va situa aceste legături în interiorul unui sistem
total, fără frontiere stabile între discipline. Este vorba încă de un vis care
nu pare însă realizabil…”8.
Sesizând legătura necesară dintre psihologie și celelalte științe, Șt.
Odobleja afirmă că psihologia poate să ofere pedagogiei ”cheia cea mai
practică și cea mai universală” (23). Ideea cercetării pedagogice în
strânsă legătură cu psihologia nu este nouă, primele încercări situându-se
pe la începutul sec. XX. Șt. Odobleja a reușit însă să depășească faza de
început oferind soluții practice în capitolele: ”Pedagogia”, ”Arta de a
crea”, ”Diagnosticul psihic, psihometria”.
Lectura operelor celor mai reprezentativi pedagogi: J. Rousseau, H.
Spencer, W. Förster, Claparède, M. Montessori, Thorndike, Dewey i-a
facilitat cunoașterea problemelor ardente ale pedagogiei care se străduia
să depășească dogmatismul medieval ce mai stăruia încă în școli pentru a
se ancora într-o ordine nouă, liberă și democratică. Aderând la conceptele
noi, sănătoase, privitoare la metode, la conținutul învățământului, la
relațiile profesor-elev, Șt. Odobleja își devansează epoca cerând:
”Mecanizarea, materializarea, mașinizarea, automatizarea
învățământului;
Înlocuirea profesorului cu cărți;
Înlocuirea școlilor cu biblioteci;
Înlocuirea memorării cu formulare (ajutoare de memorie);
Înlocuirea calculelor cu mașini de calculat;
Înlocuirea examinatorului cu aparate psiho-tehnice;
Înlocuirea examenului oral cu examenul scris (779) și a «examenului de
memorie cu examenul de inteligență»”(812).
Prin diviziune dihotomică (dihotomia este în concepția sa un
principiu esențial în unitatea științelor) reușește să surprindă adevărata
lacună a învățământului tradițional: verbalismul. Dar să dăm cuvântul
7
J. Piaget nu se referă la științele propriu-zise ci la disciplinele studiate în școală
8
Apud Revista de pedagogie, nr. 1/1971, p. 117.

47
autorului: ”incompletă și parțială, unilaterală și exclusivistă, inegală și
dezechilibrată, ea (școala) nu se ocupă decât de psihic, neglijând prea
mult fizicul. În fizic neglijează acțiunea (reacția, tehnica) în favoarea
recepției; în recepție se neglijează afectivul în favoarea inteligenței, în
inteligență neglijează procesele (dinamismul) în favoarea memoriei
(staticul), în memorie favorizează verbalismul în detrimentul ideilor”
(768). Cu acest citat am ajuns și la scheletul primitiv al procesului numit
mai târziu conexiune inversă sau feed-back (”în psihic neglijează
acțiunea reacția, tehnica, în favoarea recepției”).
Șt. Odobleja ne atrage atenția asupra consecințelor sistemului de
învățământ, asupra implicațiilor sale morale, conturându-ne, uneori, puțin
exagerat, portretul tânărului credul, ratat, fără voință, fără ambiție,
cultivând poze, forma, minciuna, dezgustat de școală și cărți.
Învățământul tradițional este supus unei analize riguroase care-i
permite să descopere o serie de neajunsuri: excesul de autoritate,
inexistența preocupărilor de individualizare a învățământului, devenit
sedentar și inactiv dar, mai ales, rupt de realitate. Materialist, punând la
baza întreprinderilor sale materia în mișcare și transformare, autorul
detestă lipsa de suport real a școlii care ”umple capul elevului cu
cunoștințe pure (termen care vrea să însemne goale, inutile, fără interes)”
(767).
Toate cunoștințele elevului sunt subordonate unui singur scop:
pregătirea pentru examene și concursuri prin folosirea excesivă a
memoriei.
Cine sunt beneficiarii acestui sistem de învățământ? ”Profesorul –
gramofon” și ”capul de ceară”. Lipsit de preocuparea surprinderii
conexiunilor între fapte atât în interiorul unei singure științe cât și între
științele diverse, fără să sistematizeze cunoștințele elevului, ”profesorul –
gramofon” are un singur rol: să introducă în capul elevilor cunoștințe
inutile (”… corpuri străine”). Plastic și sarcastic dezvăluie autorul esența
procesului de învățământ tradițional. Profesorul vehiculează ”idei-
obiecte, idei-marfă pe care le-a cumpărat pentru a le vinde elevilor pe un
preț cât mai scump posibil” (769).
Soluția adoptată pentru transformarea conținutului învățământului
nu este una dintre cele mai originale. Asemenea mai tuturor pedagogilor
vremii, Șt. Odobleja găsește că învățământul particular este cel mai în
măsură să ofere elevului condițiile necesare studiului. Autorul nu
părăsește însă definitiv ideea transformării în conținut a școlii subliniind
necesitatea unei educații morale și sociale în cadrul colectivului,
posibilitatea unor noi relații profesor-elev.

48
Rolul esențial al profesorului nu va fi acela de ”a injecta în detaliu
fiecare cunoștință în capul elevului” (774) ci, mai degrabă, el va fi un
sfătuitor care va căuta prin toate mijloacele ca elevul ”să meargă pe
propriile picioare” (773), orientându-l unde să caute și ce să caute.
Desigur, profesorul va fi nu numai sfătuitor ci și judecător,
controlor, examinator, director, manager, dicționar enciclopedic,
teoretician, practician.
Din multitudinea de aspecte ce vor fi luate în considerație pentru
buna desfășurare a muncii profesorului, Șt. Odobleja pune în evidență pe
aceea de autor. Iată reliefându-se o relație mai puțin întâlnită în istoria
pedagogiei, elev creator – profesor creator! Muncă creativă la alții dar și
la sine.
Legătura necontenită dintre teorie și practică, vulgarizarea
științelor, simplificarea terminologiei tehnice, un bogat material faptic –
filme, fotografii, scheme, hărți, picturi, sculpturi vor constitui baza
lecțiilor despre lucruri și nu despre cuvinte.
Alături de educația științifică, profesorul va avea grijă să dezvolte
la elevi gustul pentru frumos printr-o prezentare artistică, prin vizitarea
expozițiilor, muzeelor, grădinilor botanice și zoologice, prin dezvăluirea
poeziei fiecărei materii. Astfel, în predarea istoriei va fi pusă în valoare
poezia trecutului, măreția întinderilor temporale, în filozofie, mirajul
necunoscutului, în astronomie poezia gigantescului iar în fizică poezia
microcosmosului.
Părerea autorului este că se învață prea puțin în școală: ”20-30 de
materii pe când ar trebui predate 200-300”9 (768). Cum va fi posibil acest
lucru? Începând studiul diverselor materii din primii ani de școală,
constituindu-se încă din copilărie în fiecare domeniu de educație sau de
instrucție ”miezul primitiv care va juca rolul de germen creator” (784).
Buna pregătire profesională și legătura necesară și continuă dintre
teorie și practică constituie garanția unei lecții reușite. Lecția este în
același timp un act critic dar și un act creator. Criticând opiniile
învechite, prejudecățile, superstițiile privitoare la subiectul studiat,
profesorul nu va rămâne la expunere, oricât de riguroasă ar fi ea, ci se va
întoarce necontenit la ideea că ”știința este experiență gândită” (22). În
subcapitolul Arta lecției, Șt. Odobleja surprinde activitatea predării nu în
mod static, rigid, ci ca pe un proces, în continuă mișcare, subordonat
celor două legi: dualitatea (care se referă, mai ales la procesele psihice) și

9
Este o idee care va face carieră în anii ce vor veni. Elevii noștri au început deja studiul
unor materii noi: ecologia, biochimia, rezistența materialelor, organe de mașini etc.

49
circularitatea (care se raportează la strategia didactică folosită). Iată cum
funcționează ultima lege în cadrul lecției : ”Trebuie să alternăm metodele
în lanț ciclic… Se poate începe cu expunerea faptelor dar nu vom încheia
cu prima concluzie ce decurge. După această primă concluzie trebuie să
urmeze o nouă colecție de fapte care antrenează o a doua concluzie.
Rezultă că nu contează dacă lecția începe cu faptele sau cu teoriile
trebuie să se succeadă de mai multe ori într-o alternanță riguroasă” (792).
Dacă alăturăm problemelor prezentate și alte aspecte abordate de autor:
opțiunea profesională, detectarea aptitudinilor, relația cultură generală –
specializare, scopul educației, individualizarea învățământului, putem
concluziona că ”Psihologia consonantistă” ne dezvăluie nu numai un
strălucit om de știință, psiholog, filozof, logician ci și un reprezentant de
seamă al pedagogiei românești.
Prof. Emanuela Bușoi

ˮȘcoala Mehedințiului“, noimbrie 1979, p. 128-130.

MARIANA CENEA

TECHNIQUES FOR IMPLEMENTING AFFECTIVE


CONSONANCE – CASE STUDY

AUTHORS:
Mariana Cenea, Nicolae Popescu

ABSTRACT
The case study supports the ideas of Stefan Odobleja on affectivity and its
influence on the entire psychological life of the individual, i.e.
personogenesis according to maternal (affective) and paternal
(authority) models. Affective sensations and images are subjected to the
laws of resonance, resulting in positive thoughts (consonance) and
negative thoughts (dissonance). The law of equilibrium confers
psychotherapy the possibility to recover lost balance by cognitive-
behavioural-type interventions. Psychotherapy, from a consonantist point
of view, may become a new way for regaining human bio-psycho-social
balance.
Key words: consonance-dissonance, affectivity, psycho-somatic,
resonance, reversibility, bio-psycho-social.

50
INTRODUCTION

Lately, is has become increasingly clear that psychological sufferance


may generate not only psychic but also somatic diseases. The pathogenic
action of psychological factors may cause psychosomatic disturbances
and diseases upon the body (soma) by psycho-neuro-endocrine-
vegetative and immune mechanisms but the somato-psychological
rebound of disease must be mentioned as well.
Psychosomatics also includes numerous methods for cognitive-
behavioural psychotherapeutic intervention which may be found in the
work of Stefan Odobleja “Psihologia Consonantista” (Consonantist
Psychology), in the form of laws and concepts which regain actuality.
Childhood and family play an important role in the life of an adult. The
psychological balance of the two models: maternal – expressing
affectivity and paternal – expressing authority, the methods used, their
level of education, culture, environmental adaptation, pose an impression
upon the child. They contaminate the psychic of the future adult and,
unconscientiously, repress in various moments, affecting his family life,
relations and communication. This is what Stefan Odobleja explains by
the laws of affectivities and psychotherapeutic laws. According to him,
there is an affective selection (choice) in the same manner in which there
is a cognitive selection. We may have positive thoughts which generate
pleasant emotions or negative thoughts which depress us. Affective
sensations and images are also subject to the laws of resonance. Affective
resonance phenomena overlap those of cognitive resonance: their
parallelism is perfect. Affective selection is in its turn either positive –
effect of consonance, or negative – effect of dissonance. In fact,
affectivities are disbalances. Pleasure is a disbalance in favour of the
individual (a relative balance), pain is a disbalance against him. The
radiation of pleasure and pain is a manifestation of the energy
propagation phenomenon but also of consonance. Great pleasures cause a
general sensation of voluptuousness. Intense pains cause a general state
of sufferance: they generalize. Pleasures will be fulfilled by momentary
exercise, in the same way in which they will fade in time by frequent
repetition. After an initial increasing phase – due to training – pleasures
gradually decrease, each present pleasure being thus lower than the
previous one. This progressive diminishing continues up to total
disappearance of pleasure. Pains also fade and decrease by prolonged
persistence and repetition. We become used to pain and pleasure alike.

51
“Habitude is, thus, a very general law. The extraction of the first tooth is
more painful than those which fallow”.
According to Odobleja, affectivity is compensated by knowledge. The
less instructed, the more emotional we are. Psychotherapy does not
function chaotically, but according to laws identical to those which, in
their turn, are identical to universal laws. The law of balance confers
intensive stimulation of healthy parts of the psychic in order to
compensate the problematic part. According to Odobleja, compensatory
mechanisms are: tolerance, understanding or even replacement. The law
of reversibility is approached in a interesting manner, Odobleja stating
that, in fact, the awareness of the disease, of a pathological state is
supporting disease and makes it resistant to the best treatments, whereas
the idea of health, representations evoking health, contribute to healing.
Here, he clearly explains the role of the psychotherapist to convince, to
calm down, to encourage, to increase moral, to give back hope, optimism
and self confidence. Haw? Simply, apparently: “the attention of the
patient must be diverted and we must make him forget about his disease
and its morbid cause, not feeling illness symptoms. We must entertain
him, occupy his time, and create derivations. We must determine the
patient to stop thinking about his disease, to forget about it in some way.
To anesthetize, to calm, and to make his pains numb. This excludes
unfavourable vicious, maladive circles and allows creation and
engagement of favourable, curative circles.” All these, complying with
the rules of the law of training, i.e. by continuous training sessions with a
gradual increase of intensity, which will only stop after health is
recovered. Only when the law of consonance acts, when synthesis,
harmony, agreement, homogeneity, unity come into place. The case study
to be presented and the psychotherapeutic technique, the results, will
support the ideas of Odobleja on affectivity and its influences on the
entire psychological life of the individual, as well as on the influences of
psychic on somato-psychological aspects.

CASE PRESENTATION

B. E. – 43 years old, female patient, married, two children; medium


training level – high school and accountant training course, with a steady
professional career, being an accountant for 25 years in the same
institution. She was raised in a hostile, disfavoured environment: her
natural mother was an alcoholic and constantly agitated, even aggressive.
As a child, she was always stressed that she would find her beaten when

52
returning from school. She kept thinking about that during classes.
Almost daily, she found her mother in a dreadful mess and she had to
clean her up. The patient considers that this is the reason for which, at
present, she feels repulsion towards drinking. The mother used to neglect
her home, the patient being her total opposite, exaggerating with tidiness.
She remembers that she used to feel the same repulsive feelings towards
drinking, towards her mother as well. Despite all this, when the father – a
very balanced, serious and responsible man, gave up hope that the
mother would quit drinking and made her leave, the patient felt
abandoned because the mother refused to take her and her younger sister.
She was only 10 at the time. One year later, the mother came to see her in
school but she did not even kiss her. As a consequence, the affective level
was seriously disturbed. In the absence of a balanced mother figure, the
patient did not have a childhood, she only had responsibilities. The father
worked and she had to take care of the home and of the younger sister.
She enjoyed studying (law of compensation) and for this reason she felt
constantly stressed. She felt stress as a permanent time crisis, as a slight
depression, a trend to be isolated from other children her age, she
communicated less. Body reaction soon occurred, especially at a somatic
level: she was a feeble child, easily catching colds. Everything turned for
the better when she was 13. Her father remarried, the patient
experiencing an excellent relation with the entire family. Nevertheless,
the evil had been done. The fact that the patient did not know how to
activate those cognitive mechanisms to balance her organism, she
perceived things in a catastrophic manner, the traumatizing events in her
childhood created intra-psychological complexes which started to
manifest during childhood by somatic reactions, discretely during
adolescence by an isolation trend, reduced communication, bursting in a
rather violent manner at maturity by multiple hormonal disturbances. All
these indicate affective-behavioural dysfunctions which the patient only
detected after psychotherapy sessions. Her sex life has been a disaster
since the beginning of her marriage. Sexual intercourse has been
regarded as bondage. The patient describes another traumatic event in her
life which she considers as the main cause of her sexual inappetence: she
was raped. She met her husband in a period during which she and her
boyfriend were apart. She agreed to come to his birthday party and to
stay overnight. Regrets caused partly by lack of education and by social
moral principles, together with a fragile affective background, made her
change her mind. The partner only acted according to his own feelings.
The law of abuse, described by Odobleja, acted: any affectivity which is

53
being abused produces, as a reaction, after a certain time, an opposite
(contrary, antagonistic) affectivity. The patient regretted that she started
her sexual life in a moment of weakness, when she was not prepared,
with a partner whom she did not know well enough. Regrets were due to
the acknowledgement of the fact that she had failed her own expectations
but also those of her own expectations but also those of her father who
hoped she could continue her studies, to achieve more in life, considering
she had been a good pupil. In order to avoid being judged by society, she
married her “rapist”. Time healed regrets, the law of compensation acted:
she gave birth to two sons; she restricted the life of the couple to raising
the children and to housekeeping activities, to expressing feelings only
towards the children. She constantly manifested indifference towards sex
life, leaving her partner to think he was repulsive to her. He manifested
understanding during the first years of marriage but never understood the
causes and, as a consequence, he did not know how to help her. During
some periods of the marriage he even lost his patience, accusations
began, continued by infidelity. The husband admits he loved her and that
he still does, because otherwise he would have divorced her. The
marriage went on by itself, life as a couple being compensated for them
by the idea of partnership and by the evolution and needs of their
children.
Therapy underlined that, in fact, this has been the perception of the
patient towards the first sexual intercourse, a perception distorted by the
fragility of her affective level, by her lack of psycho-affectivity as a
consequence of childhood trauma, of repulsion caused by the emptiness
and misery of the maternal model. The patient would have never been
ready for her first sexual intercourse and, regardless of the man she
would have married she would have had the same problems because all
would have come down to perceiving sex as a shameful act. This is why
she is very rigid, she is afraid to openly express her feelings for her
husband. This has been the reason for which the husband insisted on her
seeing a psychologist. The idea was supported by her endocrinologist
who had been treating her from the age of 35 (8 years). She was then
diagnosed with bilateral fibrocystic mammary dysplasia and
hyperthyroidism, followed by a long list of diseases: ovarian cysts,
uterine fibroma, decompensated tetany, culminating with an anxious-
depressive syndrome at the beginning of 2006. She was treated with
Stilnox, Stimuloton and Halex.

54
TECHNIQUES USED, RESULTS, DISCUSSIONS

Rational emotional and cognitive-behavioural type therapy started in mid


April 2006 and aimed at determining the patient to become aware that not
all events in life produce consequence and symptoms, but the negativist,
catastrophic way in which she perceives these events does induce
negative states. The moment she became aware of this and found a
rational manner of approaching each event, the symptoms would cease to
manifest. In parallel with this type of therapy, relaxation and directed
imagination techniques were applied with the purpose of detensioning the
organism and to allow the subconscious catch positive suggestions better
and faster. Mentally, the patient was transposed into various critical
situations and was educated to become aware of irrational beliefs and to
replace them with rational ones aiming at energizing her organism.
Sessions occurred weekly, for four months. The patient came with an
obvious state of advanced nervousness, internal agitation, excessive
worry, zero tolerance to frustration and to the most insignificant daily
problems, and continuous insomnia. Anxiety associated with
demoralization were also detected by the tree test (first drawing),
expressing insecurity, fear and hesitation to settle down (absence of roots,
few and thin branches). At the same time, the drawing reveals possible
stereotypes, obsessions (levels set in a tidy manner, at even distances) –
the patient acknowledges the obsession for cleanness, but not enough to
affect her life (without rituals or manifestations of psycho-asthenia), as
well as the wish to valorize, to demonstrate she is alive (the presence of
leaves), that she wishes to continue (branches directed upwards). The
significant element of the drawing is the general orientation on the left of
the paper which expresses introversion (tendency to isolate, an affected
level of communication), but also complexes linked to the past, to the
mother. Anxiety is also revealed by the Luscher's colour test, with yellow
as second best and rejection of blue (seventh position). The “+” group,
including the colours green – yellow indicates the presence of an acute
need of recognition and ambition, to be noticed, to make a good
impression. The patient admitted the fact that she does not feel valued
enough at her workplace, that she works a lot for her salary. She hopes to
leave but does not feel able to take an exam. The colour test reveals the
rigidity and incapacity of the patient to express wishes, emotions –
aspects she acknowledgments. Thus, rejection of blue and yellow reveals
a series of emotional dissatisfaction, perceiving life situations as
unsatisfactory, but she feels incapable of changing the situation. The fact

55
that she tries to hide this incapacity, to hide her wishes represents the
main cause of her depression and affects her capacity to focus.
Because she was troubled, almost incoherent, the ABC model was used
(events, perceptions, consequences). Thus, the first step in therapy
consisted of filling in a list with all the symptoms: insomnia, lack of
appetite associated with weight loss (around 7 kg in 2 months),
depressive states (especially in the morning), associated with the lack of
interest in things which used to interest her, abundant sweating, difficulty
to focus, headaches, difficult swallowing, sometimes visual disturbances,
chest pain, dry mouth, impatience, excessive wariness.
Because the list of symptoms was large enough, the patient was asked
what was the predominant symptom which she would be most eager to be
relieved of. She chose insomnia as her whole professional life was
threatened (she cannot focus at work, she is constantly tired). In order to
properly follow the psychotherapeutic evolution of the patient, she was
recommended to gradually quit sleeping pills. She agreed. As she could
not clearly express her thoughts during sleepless nights, the patient was
given the psychological task to permanently write down in a notebook all
her thoughts and symptoms and to discuss these during the following
sessions (Odobleja also recommends the diary). Gradually, the patient
observed that, the moment she writes down her thoughts, these disappear
being replaced by sleep. From the early notes of the patient:
•25.04.2006 – hour 21.00 – I am obsessed with the idea that I have
nervous disease and for this reason I cannot sleep. I cannot focus on
watching TV.
•26.04.2006 – 06.30 in the morning – I feel a heavy weight on my heart,
on my soul. I am afraid I will not be able to fulfill my duties at work. I
think I cannot sleep without sleeping pills. Hour 17.00 – I came home
from work an entirely new person, I charged my batteries and I am
content I did a very good job.
•27.04.2006 – hour 22.00 – I am afraid to go bed because I think I cannot
sleep. I take a Nitrazepam. At 01.00 in the night I wake up and cannot
sleep any more. I briefly fall asleep and wake up again.
•28.04.2006 – I wake up in the morning feeling more tired than when I
went to bed. Working on the computer, my thoughts fly to problems.
Still, I am glad that my appetite is back. The idea that constantly troubles
me is that I cannot sleep. Hour 21.15 – I am very impressed by TV
images about the floods in the country, especially in the area of my
childhood. 01.00 at night – I wake up. I fall asleep a little until the

56
morning. The idea that I cannot sleep got into my head and it erodes me. I
am afraid I am losing my mind.
•The notes clearly show insomnia, its effects as well as its causes – the
idea of nervous disease, the fear of becoming mentally ill. The patient
was advised to keep on taking notes. She was also taught to change her
perception towards the symptom, to look for s rational manner such as:
“it is normal to have insomnia because I am worried; the moment I shall
relax, sleep will come”. Suggestions under relaxation also aimed at
eliminating causes: “Trust your own forces… You are strong, healthy …
You feel good about yourself… Your fears are gone… You are able to
cope whit all daily events with calm and patience…You are strong and
healthy…”.
The next step consisted of making a list with events which she thought
triggered her symptoms: sudden cessation of treatment for hormonal
disturbances, lack of involvement of family members in household
problems, the presence of the mother in law who lives with them and is
disabled, the exams of the two sons, her exam for changing the
workplace (fear of failure). The consequences (effects) were established
for each event. Hormonal treatment which could support psychotherapy
was considered as a priority. The treatment is homeopathic and the
patient thinks her disturbances are a cause for the impatience and
agitation she feels: ”Because I suddenly stopped the treatment for
hormonal disturbances. I feel I am not aware, I see everything in black, I
want to isolate myself, I worry constantly – in connection to the lack of
money, my eldest son failing his licence exam, my youngest failing his
capacity examination, I have insomnia”.
After set of questions and answers, the strategy to be adopted was
established together with the patient, a strategy meant to determine the
patient to identify the causes and consequences of the event, to become
aware that her approach was wrong, that there are solutions which she
herself must find. The method avoids the patient becoming dependent on
the therapist:
Question: why was treatment suddenly stopped?
Answer: I did not have money. It was very expensive.
Question: Since you stopped the treatment has your health become
aggravated, has your work performance decreased? Do you think the only
solution was to give up treatment because of the money?
Answer: Clearly not. I lost much more. I spent a lot of money and I am
still not well.
Question: What should be done in this situation?

57
Answer: I should start again the hormonal treatment.
Question: Do you think this is enough?
Answer: I do not know.
Question: Don't you think you should reanalyze your priorities and
establish them better?
Answer: I do not understand.
Question: For instance, shouldn't your health be your top priority? Don't
we always say that we must be healthy in order to cope with everything?
Answer: Yes, it is true. I made a mistake but I will never neglect my
health again. In order to strengthen her belief, a balance was designed
with disadvantages on one side (spending money, ill health, tiring
symptoms) and advantages on the other (regaining hormonal balance,
better emotional state, higher behavioural equilibrium, better focus etc.).
Analysis of the other events was done similarly and the patient was left
with the feeling that she found the adequate solutions by herself. For
example, for the event: “No one helps me at home”, the patient became
aware that she never asked for help, even though all family members
mean well and are eager to help her. This is why on of the psychological
tasks was that of communicating with the two sons and the husband, of
asking for their support in order to heal, by explaining how important
their involvement was. At the same time, they formulated individual
household tasks for all. The patient stopped behaving as if “all days were
over” and understood that she must organize her work and allow herself
time to relax, her psychological task being to start with 10 minutes of
relaxation a day, continuing up to 20 minutes a day.
The patient also became aware of the fact that the sate of nervousness
makes her lose patience with her old mother in law which leads to a
deteriorated relation. Their relation will change if the patient will know
how to relax. The educational principle was used, concerning
psychological aspects which characterize the elderly (old people need
affectivity, attention, increased patience, involvement in various activities
in order to decrease their feeling of uselessness etc.).
Worrying events were analyzed: the exams of the two sons and her exam
for changing the workplace. The patient realized that it is necessary to
have more confidence in the work power of her two sons, in her own
forces, that nerves are natural, they help everybody mobilize, she realized
that, regardless of the results of the exams, solutions would be found.
This way she would help her sons grow up, allowing them to take care of
themselves, to make decisions even if they make mistakes.

58
The notes of the patient from the night prior to the exams of her sons
(both on the same day) clearly show that the patient was receptive to
therapeutic sessions, finding internal resources to fight, seeking solutions
to overcome problems by the use of psychological tasks she had learned:
“It is two o'clock in the night. I feel a heavy burden on the back of my
neck, especially on the side. There is something in my head which I
cannot clearly define, exactly the same as it was in the beginning of my
disease. I tried to relax but I cannot focus. I feel I need Mrs. X (the
psychologist). I realize it is normal to be nervous because tomorrow both
my boys have an exam but still, I cannot sleep. I am aware this is not a
tragedy but I cannot focus not even to watch TV. I told my boys that I
have confidence in them, that they would succeed and all would be well.
We all talked, they understood me, they helped me but I think the nerves
about my exam in Craiova disturbed me. (…) I think I am beginning to
feel better since I started to write. Hwo right Mrs. X (the psychologist)
was. I passed the exam, I am happy, but how can I overcome the stress
about exams? I am aware that if Alexandru does not pass the exam this is
not the end of the world but still… and I am so sleepy and I am
convinced that I shall fall asleep eventually. This is what Mrs. X advised
me and I am confident that this is going to happen because I shall be born
again by leaving the company. I have always wanted to work in a public
institution and now I succeeded to fulfill my dream. I am convinced my
sons will pass the exam because they studied hard. I admit I pushed them
and transmitted my nerves onto them. I am sleepy and I feel very tired,
exhausted… I shall make it because I am a fighter and my children
showed me that they love me and support me. My husband is a little more
distant and more nervous but I know he loves me. I have a great need for
his love (…). Now I feel more relieved as if I do not have that burden at
the back of my neck (…)”.
The last problem solved was that connected to sexual life, to the need of
free expression of feelings, the patient managing to disinhibit herself.
Mental work has been done, by transposing the patient in all sorts of
tenderness and sexuality games. Much later, after 14 psychotherapy
sessions, when the patient changed her perception on sexual intercourse,
on the life of the couple, when she dis-inhibited herself and started to
express her feelings, she admitted that, if she were to start living again,
she would choose the same partner. As a consequence, the thought of
rape disappeared as it was rationally approached, and it was replaced by a
rational belief: “What happened was not a tragedy. It was regrettable but
it may be overcome because a family with two sons and many material

59
accomplishments resulted. My husband deserves my attention; he
deserves to enjoy my feelings”. Insomnia also disappeared.
The tree test, applied again after 16 sessions of psychotherapy reveals
improvements in the personality structure of the patient, but maintaining
a sensitive structure. The patient adds new elements to the drawing (a
more determined drawing style, presence of roots, presence of the soil
line the trunk composed of two lines – double contoured crust, one bolder
and continuous covering the dotted one) indicating overcoming of
anxiety, acceptance and clear delimitation from the past, a wish for a life
in a protected and organized environment, the need for protection,
enhanced defensive mechanisms. The drawing maintained its dominant
placement on the left of the sheet as well as the upward branch
orientation. The crown also kept its slightly flattened shape. The trend
was to sketch a landscape. The presence of flowers, on the sun express
the euphoria experienced after her own achievements and after those of
her two sons, but also clear elements of regression, of the fact that,
unconsciously, she really wishes to cut herself off from her childhood. It
is as if she wishes to come back to life, especially in order to correct her
mistakes. The tree test shows that anxiety may return in case of sudden
changes of the environment and of the day-to-day schedule – these
aspects have been discusses with the patient who, once she learned how
to approach events, was advised to continue with relaxation techniques,
self suggestion and to form rational conceptions for each event, in order
to facilitate adaptation to the environment.
It is interesting that, once psychological balance has been achieved, the
endocrinologic examination indicated a favourable evolution of the
disease, with non-evolutive or even decreasing cysts. The Papanicolaou
test does not indicate not indicate special gynechologic disorders. The
patient's state visibly improved, she began to gain weight. A thing which
is not quite good is that she went back to an older habit: smoking.
Therapy will continue until tests indicate the absence of anxiety and full
internal balance, until the patient feels able to cope with unexpected
events of life, until affective consonance occurs.

CONCLUSIONS

•Psychotherapy is a way to intervene in the restructuring and


development of the person, a way to regain bio psycho-social health, by
accessing the nature of self transformation and of inter-human relations,

60
by its positive values which support understanding, exploration and
assistance of the human being.
•The conception and way of approach have been holistic, seeking self
harmonization and harmonization with the family.

“Medicine in Evolutionˮ, XV, Nr. 1, 2009, Timisoara, Romania, p. 23-


30.

ROMULUS COJOCARU

Odobleja și apoi Wiener și nu invers

Ștefan Odobleja s-a născut la 14 octombrie 1902, în satul Valea


Izvorului, comuna Livezile, Mehedinți. Studii; Liceul ”Traian” din
Drobeta-Turnu Severin, Institutul medico-militar din București. Doctor
în medicină. Din lucrări: articole în numeroase reviste; cărți: ”Un nou
semn în pleurezie”, ”Percuția cordului”, ”Percuția și fonoscopia
ficatului”, ”Semnul banului”, ”La phonoscopie” (într-o editură
franceză), ”Improvizări și substituiri”, ”Psychologie consonantiste”
(1938), carte care-i conferă prioritatea în cibernetică și care în curând,
va fi retipărită, într-o viziune polemică, de Editura ”Scrisul românesc”
din Craiova. La Amsterdam, în Olanda, la cel de-al IV-lea Congres
internațional de cibernetică, recent, savanți de renume mondial s-au
exprimat în favoarea ideilor și priorității lui Ștefan Odobleja în
cibernetică.
În dimineața zilei de 7 septembrie a.c., în curtea modestului imobil
din strada Decebal nr. 72, unde se afla depus corpul neînsuflețit al
savantului de reputație mondială dr. Ștefan Odobleja, primul descoperitor
al principiilor ciberneticii din lume, se adunaseră câteva sute de oameni,
rude, prieteni, oameni de știință și cultură, numeroși locuitori ai județului
în care s-a născut și-n care, în ultimii ani ai vieții, a așteptat cu speranță
recunoașterea meritelor sale. Veniseră să-l conducă pe ultimul drum pe
cel care, înaintea americanului Norbert Wiener răsplătit cu premiul
Nobel, descoperise acest vast și încă nedescifrat domeniu – cibernetica –
și care, datorită, poate, greoaielor proceduri birocratice sau lipsei de
solicitudine din partea unora s-a stins în dimineața de 4 septembrie a.c.
fără să-și fi văzut recunoscută prioritatea și meritele. Om de o
neimaginată modestie, a bătut, împovărat de bătrânețe, pe la multe uși,
căutând sprijin sau povață, dar, se vede, atunci când un premiu Nobel

61
încununează fruntea cuiva e greu să-i contești laurii. Chiar și postum,
avem datoria față de spiritualitatea românească, față de adevăr, să
demonstrăm prioritatea lui Odobleja. Discuțiile pe care le consemnăm în
josul acestei pagini au fost purtate în clipele imediat următoare
momentului în care Ștefan Odobleja, intrat în neființă, fusese înhumat.

Stelian Bajureanu, inginer la Institutul de Reactori Nucleari Energetici


din Pitești.
- Vă rog să precizați dacă înainte de acest dureros moment l-ați cunoscut
pe dr. Ștefan Odobleja?
- Da, cu ani în urmă, citind în revista ”Flacăra” un articol despre opera dr.
Odobleja, în care se comunica ideea priorității acestuia în descoperirea
ciberneticii, m-am deplasat în orașul unde aflasem că trăiește. Mi-a oferit
un exemplar din ”Psihologia consonantistă”, tipărită în limba franceză și
difuzată prin Librăria pariziană ”Maloine”. Mi-a vorbit despre
frământările lui, despre anii lucrați la redactarea acestei cărți, despre
bibliografia parcursă, despre întortocheatele drumuri întreprinse pentru a-
și afirma pionieratul în acest domeniu. Lucrarea pune bezele unei
cibernetici atotcuprinzătoare, surprinzătoare sub aspect metodologic,
materialistă în esența sa. Cunoaștem cu toții că mai mulți ani s-a păstrat
tăcere asupra acestui domeniu – cibernetica – considerată fiind un atentat
la personalitatea umană, personalitate luată în complexul ei. Scrisă în
1938 (de fapt, în anii care au precedat momentului 1938) ea-și află astăzi
valabilitatea. Aș vrea să precizez că astăzi se vorbește de mai multe
cibernetici, dar cibernetica lui Ștefan Odobleja este cea mai
cuprinzătoare.
- Referitor la Wiener, puteți formula în câteva cuvinte opinia
specialiștilor în legătură cu cei doi savanți și cu prioritatea unuia sau a
celuilalt în cibernetică?
- Mărturisesc cu un ușor sentiment de regret că, la început, fenomenul
Odobleja a surprins, dar, în scurt timp, a fost dat uitării, un număr mic de
cercetători români păstrându-l în atenție. Mă așteptam ca, din mândrie
patriotică, mai mulți cercetători, în primul rând din țara noastră, să se
aplece asupra operei lui Odobleja. Dar personalități științifice de renume
din țara noastră și-au manifestat o dezarmantă îndoială în legătură cu
ideea de a-l considera pe Odobleja creator de cibernetică. Evident
spiritele științifice sunt și trebuie să fie rezervate, dar atunci când forța
argumentelor ajută, e regretabil să rămâi neutru într-o chestiune care

62
înseamnă în primul rând afirmarea deschisă a spiritului științific
românesc. E posibil ca acest neutralism să provină din necunoașterea
operei lui Odobleja, din modestia care ne caracterizează pe noi românii,
chiar și atunci când meritele ne cheamă să fim altfel. El a fost sprijinit de
academicianul Burghelea, de dr. Săhleanu, care au obținut acordul
Academiei Române asupra aprecierii că lucrarea ”Psihologia
consonantistă” a lui Odobleja e o monumentală lucrare materialistă și
conferă dreptul la prioritate în domeniu. Îmi amintesc de o relatare a
marelui dispărut, dr. Odobleja, în legătură cu cererea academicianului
Edmond Nicolau ca acesta să renunțe la ideea de a se considera un
creator în cibernetică. Modest cum era, bătrân și subminat de o boală
care, până la urmă, i-a adus sfârșitul, Odobleja nu a renunțat, bătându-se
cu ”slabele-i mijloace”, pentru a dobândi un drept pe care de mult trebuia
să-l aibă. A cerut în sprijinul celei mai depline onestități ca lucrarea să-i
fie tradusă, iar prin intermediul ei oamenii de știință și opinia publică să
ia cunoștință de ideile lui și să se pronunțe dacă se poate vorbi sau nu de
pionierul Odobleja în cibernetică. A fost încurajat în încercările sale de
doi entuziaști ai domeniului, cercetători cu reale aptitudini, George Botez
și dr. Olaru.
- E tot ce a întreprins Academia?
- Nu! A fost chemat de mai multe ori să-și expună lucrarea și ideile, ba
chiar i s-a făcut propunerea de a fi primit membru corespondent al
Academiei Române, dar a refuzat acest lucru. Cum adică, membru
corespondent al unui forum științific care manifesta încă îndoieli asupra
meritelor lui?
- Dumneavoastră ați participat, ca delegat al țării noastre, la cel de-al
patrulea Congres Mondial de Cibernetică și Sisteme unde ați susținut
lucrarea ”Unitate și diversitate în cibernetică”, de fapt o prezentare în
viziunea dr. Odobleja a ciberneticii. De ce tocmai dumneavoastră?
- Fiindcă dr. C.V. Negoiță care trebuia să o susțină, ocupat cu alte lucrări
deosebit de importante, n-a avut posibilitatea de a participa. Aș vrea să
spun că în secțiunea a patra a Congresului, ”Informatică și educație”,
lucrarea a stârnit un deosebit interes, participanții fiind de acord, în
majoritatea lor, că denumirea ”Cibernetica generalizată” propusă de
Odobleja în locul ”Psihologiei consonantiste” oferă largi perspective în
acest moment în care se pare, cibernetica se află în criză. S-a afirmat
chiar că Congresul trebuia să aniverseze patru decenii și nu trei de la
crearea ciberneticii, să-l omagieze pe Odobleja și nu pe Wiener. S-a spus
chiar (e vorba savantului olandez de mondială reputație, Rudall) ”aveți un
om de aur, merită o statuie de aur”.

63
- Puteți, pe scurt, să enumerați ideile încorporate de dr. Odobleja în
comunicare?
- Se știe că în domeniul ciberneticii s-a ajuns la un impas, au apărut mai
multe cibernetici și, cum s-ar spune, nu se mai cunoaște exact raportul
dintre acestea. Este necesară o intervenție urgentă pentru unificarea lor
într-o sinteză superioară, altfel spus o cibernetică atotcuprinzătoare. Prin
comunicarea sa, dr. Odobleja propune soluția necesară pentru unificarea
tuturor definițiilor; el consideră cibernetica o știință a transferului
psihologiei animale (evident și a omului) către mașini, cât și transferul
”psihologiei mașinilor” prin legătură inversă, către animale. El consideră
cibernetica o sinteză a două feluri de psihologii – una tehnică și o
tehnologie psihologică. Prima, evident, determinând-o pe a doua și a
doua capabilă de a o determina pe prima. Cât privește metodologia
cibernetică, Odobleja o consideră ca derivând în mod natural și direct din
psihologia tehnică. Sau, cum el însuși se exprima, ”cibernetica este un
centaur modern, jumătate om, jumătate mașină, jumătate psihologie,
jumătate tehnologie”. Ea este îmbogățire a tehnicii cu ajutorul
psihologiei, corelată cu acțiunea rodnică a tehnicii asupra psihologiei.
Cibernetica este psihologia omului – psihologia creatorului – plus
psihologia creației sale, în care omul încearcă să se imite pe sine însuși,
ca o mașină. Cibernetica, susține Odobleja, este știința ghidării la animal
și mașină născută nu din studiul gândirii inferioare, rudimentare, ci din
investigarea gândirii superioare, a inteligenței naturale, cu scopul de a
obține o inteligență artificială. Ea s-a născut la nivelul inteligenței
superioare și nu la nivelul reglărilor produse de feed-back. Ea a fost
construită din cap până în picioare și nu de la picioare la cap. Ea este
”psihologia consonantistă” a dr. Odobleja, ce-i dă o dimensiune umană
surprinzătoare.
- Puteți trece în revistă și alte opinii ale participanților?
- Au fost prezenți la Congres J. Rose, președintele Organizației Mondiale
de Cibernetică și Sisteme, prof. T.C. Helvey, prof. C. Bilciu, dr. B.J.
Rudall, dr. Mr. Mantz. Conducătorul secțiunii, dr. Rudall, a acordat ”timp
nelimitat” pentru susținerea lucrării lui dr. Odobleja. Au discutat cu mai
mulți participanți, în majoritate referindu-se la generalitatea codului oferit
de cibernetica lui Odobleja și la măsura în care ea cuprinde celelalte
cibernetici.
Dr. Mantz a concluzionat că soluția propusă de Odobleja pentru
unificarea ciberneticienilor este de mare actualitate și reprezintă calea
principală de rezolvare a impasului la care s-a ajuns. Foarte mulți delegați
sunt interesați în obținerea lucrării dr. Odobleja și, în acest sens, au

64
propus traducerea integrală a operei în limbile de circulație
internațională, iar J. Rose, adresându-i în scris câteva cuvinte lui
Odobleja s-a angajat să facă totul pentru traducerea lucrării sale în limba
engleză și publicarea acesteia sub auspiciile Organizației Mondiale de
Cibernetică și Sisteme. Dorea chiar să-l întâlnească într-un viitor apropiat
pe Odobleja dar… e prea târziu.
- S-au pronunțat cumva alăturat numele lui Odobleja și Wiener?
- Da, desigur, și mai important s-a afirmat faptul că toate ciberneticile
sunt cazuri particulare ale psihologiei consonantiste, propusă de
Odobleja. S-a spus că Odobleja a folosit conceptul de ghidare la animal și
mașină și a ajuns la conceptul de cibernetică generalizată. Așadar, putem
afirma cu deplină certitudine că în domeniul ciberneticii mai întâi trebuie
considerat Odobleja și apoi Wiener. În nici un caz invers. Dacă avem în
vedere că, înainte de Wiener cu zece ani, Odobleja și-a tipărit ”Psihologia
consonantistă” și a difuzat-o la principalele biblioteci din lume: China,
Japonia, S.U.A.!
- În legătură cu cibernetica, dr. Odobleja mai avea în proiect alte
lucrări?
- Era obsedat de cibernetică. Lucrarea intitulată ”Logica geometrică”
lămurește sub aspect semantic elementul informație. Cartea se găsește în
manuscris. Ea aduce completări ”Psihologiei consonantiste”. Are zeci de
mii de pagini de manuscris. Aceste pagini ar trebui adunate și tipărite,
puse la îndemâna cercetătorilor. Ele reprezintă o avere națională.
- Lucrările dr. Odobleja au construit puncte de plecare pentru
practicieni. Puteți exemplifica?
- Citez următoarele lucrări: ”Gruplexul de invenții Superfelix” aparținând
colectivului pluridisciplinar condus de Titus Dumitrescu, lucrările dr.
Olaru și lucrările colectivului pe care-l conduc. Ideile lui Odobleja se
concretizează în producția de inteligență artificială – calculatoarele
electronice.
”De fapt și de drept, Odobleja este părintele ciberneticii”
Titus Dumitrescu, coordonator științific la Întreprinderea pentru
întreținerea și repararea utilajelor de calcul, șeful colectivului
pluridisciplinar pentru construirea noului calculator românesc Superfelix.
- Este o legătură între cibernetica lui Ștefan Odobleja și creierele
artificiale pe care dumneavoastră le produceți, calculatoarele?
- Aceste utilaje de calcul sunt un reflex concret al ciberneticii propriu-
zise, o materializare a proiectului cauză-efect.
- Pentru că nu am ajuns la noțiunea de cibernetică, găsiți o asemănare
între aceasta și cea întrebuințată de Odobleja ”consonanță?”

65
- Cuvintele sunt deosebite, dar enunțul fundamental este același.
”Consonanță”, ca sferă semantică și conținut științific, este mai larg decât
cel de cibernetică. Dacă ne gândim că această lucrare a fost tipărită în
1938 dar scrisă după câte știu încă din 1935, de dăm seama de uriașul
aport al omului pe care astăzi l-am condus pe ultimul drum, în domeniul
ciberneticii.
- Ca practician, puteți preciza câteva domenii în care Odobleja îi inspiră
pe confrații dumneavoastră?
-O senzațională materializare a ideilor lui Odobleja, respectiv ideea
creării inteligenței artificiale o constituie calculatoarele electronice de
diverse generații, un produs al minții omenești. O alta e reprezentată de
comanda numerică, folosită la mașinile unelte perfecționate produse de
întreprinderile specializate din cadrul M.I.C.M. Psihologia consonantistă
a lui Odobleja este un izvor de idei pentru proiectarea unor creiere
artificiale, a căror perfecțiune să vizeze incredibilul.

Romulus Cojocaru

“Tribunaˮ, septembrie 1978.

GABRIEL IOSIF CHIUZBAIAN

abc
Ștefan Odobleja

Neîndoielnic, aria de aplicabilitate a ciberneticii generalizate este


deosebit de întinsă, ea neavând alte limite decât cele ale acțiunii și
cunoașterii umane însăși. Funcțiile gnoseologice ale ciberneticii
(incluzând cibernetica generalizată sau psihologia consonantistă, cum o
denumea Ștefan Odobleja, cât și ciberneticile particulare desprinse, în
mai mare sau mai mică măsură din prima), posibilitățile sale de
investigare amplifică și potențează arsenalul științific, dobândind, pe
planul cercetării și al practicii, rolul unui eficient instrument de
cunoaștere. Multiplele sale aplicații au contribuit în mod hotărâtor la
optimizarea conducerii, organizării și dezvoltării societății, privită ca
sistem. Preluând și valorificând, prin mijloace specifice, rezultatele
obținute în diverse domenii ale cunoașterii umane, cibernetica a imprimat
valențe noi, superioare, investigării și stăpânirii proceselor și
fenomenelor din natură și societate. Nimic mai firesc, câtă vreme, noua

66
știință (al cărui fundament teoretic a fost pus de savantul român Ștefan
Odobleja în lucrarea sa ”Psihologia consonantistă”) a reușit să stabilească
și să studieze principii și legi universale cu o inestimabilă valoare
practică privind sistemele dinamice din antură și societate.
Universalitatea legilor și principiilor de bază ale ciberneticii este
dată de profilul său inter și multidisciplinar, de caracterul său sistemic, de
aria sa largă de aplicare, precum și – nu în ultimul rând – de
complexitatea și diversitatea metodelor și instrumentelor sale de
investigare cum sunt: teoria sistemelor, cercetarea operațională,
modelarea și optimizarea, sistemele informatice, tehnicile de prognozare
etc.
Subliniind valoarea aplicativă a ciberneticii, care ”precumpănește
ca importanță utilitară”, Odobleja nu omite să reamintească împrejurarea
că ”în realitate, cibernetica este o construcție unitară care nu poate fi
lipsită de bazele ei teoretice”. Odobleja pledează, așadar, pentru unitate
în cibernetică, într-un moment în care, noua știință se fragmentase în tot
atâtea variante câte definiții, fiecare variantă râvnind la hegemonie, ba
mai mult, chiar ”la exterminarea variantelor rivale” și pretinzând că ea
reprezintă ”adevărata cibernetică”.
Iată de ce, Odobleja se alătură acelor autori care au propus drept
corectiv o sistematizare a diverselor concepții și definiții emise și
unificarea lor într-o sinteză superioară, mai cu seamă că ”deși multe, ele
nu sunt contradictorii, ci complementare”, (excepție făcând, desigur, o
minoritate dintre ele, disonante, neviabile și caduce). Un motiv în plus ca
savantul român să considere că este ”preferabil să-i acceptăm pe toți și
să-i împăcăm pe toți sub egida unei definiții totalizante”, folosind ca
numitor comun noțiunea de conducere, care, de altfel, a fost hotărâtoare
și la alegerea denumirii de cibernetică.
Aceste propuneri generoase și de excepțională însemnătate pentru
viitorul ciberneticii au fost prezentate în numele savantului român (aflat
pe patul de moarte) la Congresul de la Amsterdam – 1978, în
comunicarea atât de sugestiv intitulată ”Diversitate și unitate
cibernetică”.
Numitorul comun găsit pentru această necesară unificare își află
sorgintea în concepția lui Odobleja că cibernetica (atât de plastic intuită
de savant drept ”o simfonie intelectuală – o simfonie a ideilor și
științelor”), ”nu este numai studiul conducerilor rudimentare de tipul
automatelor sau reflexelor, ci ea este și studiu al conducerilor
superioare specializate – al conducerii inteligente”.

67
Comunicarea de la Amsterdam a constituit una din primele ieșiri pe
arena științifică internațională a savantului român după aproximativ
patruzeci de ani de tăcere conjuncturală. Interesul stârnit în rândurile
specialiștilor, prezenți la congres, de concepțiile lui Odobleja, de
propunerile sale, de unificare în câmpul ciberneticii, i-a alertat pe unii
partizani exclusiviști ai ciberneticilor particulare și consecințele se
cunosc.
Gabriel Iosif Chiuzbaian
ˮSăptămâna“, 1979.

S-au împlinit acum câteva zile, opt decenii de la nașterea savantului


român Ștefan Odobleja (1902-1978).
Momentul aniversar prilejuiește o redescoperire a savantului pe
care îl putem considera, fără teama de a greși sau de a exagera, drept
creatorul uneia dintre cele mai influente științe ale acestui veac, o
adevărată ”știință a științelor” și care prin lucrarea sa ”Psihologia
consonantistă”, ne oferă cea mai completă sinteză a științelor prin
stabilirea și cercetarea comprehensivă a tuturor structurilor și legilor
universale valabile pentru majoritatea științelor.
Deși cibernetica este considerată o știință nouă, ea are o evoluție
îndelungată. Prima oară conceptul a fost definit încă de Platon, care
folosește termenul de Kibernitis (e locul să ne amintim de cuvântul
românesc chivernisire) în sensul de ”cârmuire sau guvernare a cetății”,
iar mai apoi Ampère, care într-o lucrare de sinteză a științelor ”Essai sur
la philosofie des sciences”, 1834) consideră cibernetica drept o
”Adevărată artă de a guverna și de a alege în fiecare caz atât ce poate
fi făcut, cât și ce trebuie făcut”.
Desigur, în cazul celor doi gânditori avem de-a face cu precursori ai
ciberneticii ei formulând doar unele premise ale acesteia.
Printre precursori nu trebuie să-i omitem, apoi, pe românii Spiru
Haret, Danielopolu sau A. Periețeanu, dar după cum vom vedea,
Odobleja se situează pe o cu totul altă treaptă de evoluție a noii științe.
Destinul operei fundamentale a lui Odobleja ”Psihologia
consonantistă” (denumirea dată de savant ciberneticii generalizate), se
aseamănă, în mare măsură, cu experiența încercată de un alt mare om de
știință român, Nicolae Paulescu, care, așa cum se exprimă profesorul
Alberti, a avut insulina în mâinile lui cu ani de zile înaintea lui Banting
și Best, dar publicarea rezultatelor sale a fost întârziată de primul război
mondial. ”Deși în final publicațiile sale au precedat pe ale lui Banting

68
și Best – arată Alberti – acestea au fost făcute într-o revistă franceză
puțin consultată de cercetătorii de limba engleză” și astfel primul și
adevăratul descoperitor al insulinei a fost vitregit de premiul Nobel.
Lucrarea lui Odobleja (”La Psychologie consonantiste”, tipărită la
Lugoj în 1938 și 1939 și difuzată la Paris prin librăria ”Maloine”) a
apărut tot în limba franceză după ce în 1935, autorul publicase în editura
pariziană G. Dion lucrarea ”La phonoscopie” distinsă cu premiul ”Medic
general Alexandru Papiu” și în care erau sintetizate principiile de
consonanță și reversibilitate aflate la baza ciberneticii generalizate.
În cazul lucrării lui Odobleja, cercetătorii de limbă engleză nu mai
puteau invoca însă imposibilitatea cunoașterii ei, câtă vreme, încă în
ianuarie 1941 (deci cu 7 ani înaintea apariției ”Ciberneticii! Lui N.
Wiener), omul de știință american S.M. Strong publicase în cunoscuta
revistă ”Psychological abstracts” ce apărea în S.U.A. o recenzie asupra
”Psihologiei consonantiste” care, de altfel, fusese expediată marilor
biblioteci ale lumii, inclusiv universităților americane.
Nimic mai firesc, așadar, ca ciberneticienii dr. A. Rosenblueth,
neurofiziolog, Kurt Lewin, psiholog, precum și Norbert Wiener,
matematicianul reprofilat după 1938 în psiholog și neurofiziolog, să
dețină informații cel puțin sumare, despre psihologia consonantistă,
ceea ce desigur, în calitatea lor de oameni de știință aplecați asupra
respectivului domeniu de cercetare, trebuia să le stârnească interesul de a
consulta lucrarea lui Odobleja în original. Nu era ceva peste puterile lor,
câtă vreme Wiener conferenția în limba franceză chiar în patria lui
Voltaire, iar Rosenblueth își făcuse studiile medicale în Franța.
Dar să nu uităm că încă în iunie 1937, cu prilejul celui de-al IX-lea
Congres Internațional de Medicină Militară, autorul Psihologiei
consonantiste a distribuit participanților un prospect tipărit ce prezenta
sintetic ideile de bază ale lucrării. După cum ne informează savantul
român, cel mai interesant și cel mai entuziast dintre participanți s-a
manifestat dr. William Seaman Bainbridge, șeful delegației de medici din
Departamentul Marinei Americane, care pe tot timpul congresului i-a
acordat o ”măgulitoare atenție”.
Tot de la Ștefan Odobleja aflăm că o vie simpatie l-a determinat ca
în noiembrie 1938 să-i expedieze doctorului Bainbridge cinci exemplare
din Psihologia consonantistă, iar acesta, prin scrisoarea de confirmare îl
asigură că le va plasa în locurile cele mai avantajoase.
Cunoscând aceste date, nu ne va mai mira faptul că specialiștii din
Departamentul Marinei Americane, unde activa dr. Bainbridge, au fost
printre primii care s-au preocupat de curentul de idei cibernetice, pornind

69
o campanie pentru mașinizarea gândirii. Și aceasta s-a realizat în strânsă
colaborare cu specialiștii de la Universitatea Harvard, unde funcționa
în cadrul facultății de medicină nimeni altul decât dr. Arthure
Rosenblueth, neurofiziologul care ”l-a inițiat pe Wiener în abecedarul
ciberneticii” și alături de care, la Institutul de cardiologie din Mexic
finanțat de Fundația Rockefeller, acesta din urmă și-a scris cartea sa de
mare răsunet, în anul 1948.
Curios e faptul că în bibliografia lucrării lui Wiener, apărută în
1948, Psihologia consonantistă nu este pomenită. Să fie doar o simplă
omisiune? Să nu fi citit totuși Wiener cartea lui Odobleja? Sau, nu
cumva, în spatele acestei ”scăpări” se ascundea cu totul altceva?
Unii s-au întrebat sau se mai pot întreba, cum de Odobleja nu a
făcut după 1948 (anul apariției ”Ciberneticii” lui N. Wiener) nici un
demers pentru a-și revendica prioritatea? Pentru cine ajunge să cunoască
datele problemei, îi va fi ușor să-și dea singur răspunsul. Se știe că în
multe țări ale lumii, între care din păcate și România, o viziune
dogmatică și o ignoranță incalificabilă au determinat ca noua știință
cibernetică să fie privită mulți ani drept o știință reacționară, antiumană,
cum s-a întâmplat de altfel cu atâtea alte domenii ale vieții spirituale. În
condițiile date, autorul Psihologiei consonantiste nu are prilejul să
cunoască lucrarea lui Wiener decât la mult timp de la apariție. Dar
oricum, chiar dacă ar fi reușit mai devreme să parcurgă lucrarea lui
Wiener și să realizeze (ceea ce s-a întâmplat mult mai târziu) că între
cartea savantului american și Psihologia consonantistă există
nenumărate similitudini, fapt evidențiat de Odobleja în ”Psihologia
consonantistă și cibernetica” apărută postum în 1978, situația nu s-ar fi
schimbat, întrucât orice demers din partea lui ar fi fost de prisos, ba mai
mult, cu siguranță i-ar fi adus numai necazuri, periclitându-i libertatea.
Astăzi, prioritatea lui Odobleja în domeniul ciberneticii a fost pe deplin
dovedită, chiar dacă mai sunt voci interesate care să-l plaseze doar în
categoria (demnă și ea de stimă, de altfel) a precursorilor noii științe.
Începutul reconsiderării lui Odobleja, în momente grele pentru el și
rușinoase pentru istoria științei (să nu uităm că ani în șir savantul a fost
nevoit să-și scrie o parte din ”Logica rezonanței”, astăzi în curs de
apariție, pe fragmente de ziar sau, culmea, pe hârtie de ambalaj) s-a
datorat în mare măsură unor prieteni devotați printre care trebuie să-i
enumerăm pe inginerul cibernetician Stelian Bajureanu – care a și
prezentat ultima comunicare științifică a savantului la Congresul
Internațional de Cibernetică și Sisteme, Amsterdam, 1978, Liviu
Petrina, dr. Pavel Suian și Florian Vlădica.

70
O importantă contribuție au avut C.N.S.T. precum și ziarele și
revistele România liberă, Flacăra, Săptămâna, Tribuna, în care au
apărut evocări sau exegeze valoroase.
Nu trebuie să-i uităm pe oamenii de știință care s-au aplecat asupra
creației savantului român, chiar dacă unii, din motive conjuncturale sau
pur obiective, au fost mai reținuți în aprecieri: generalul Constantin
Atanasiu (care a scris în 1939 prima recenzie privind Psihologia
consonantistă și în a cărui revistă ”Spirit militar modern” Odobleja a
publicat numeroase articole și studii științifice de referință), Mihai
Drăgănescu, Manea Mănescu, Paul Postelnicu, Stelian Bajureanu, Al.
Olaru, Pantelimon Golu, Edmond Nicolau, I.M. Ștefan, Al. Surdu,
precum și cercetătorii străini Robert Mantz sau J. Rudall.
Redescoperirea lui Odobleja – cum bine spunea cineva – constituie
unui dintre cele mai surprinzătoare și dramatice momente din întreaga
istorie a științei românești, care nici până astăzi nu a putut fi scrisă
integral și cu deplină obiectivitate.
Vorbind despre prioritatea lui Ștefan Odobleja în domeniul
ciberneticii, de adevărul că savantul român este creatorul ciberneticii
generalizate, nu vom încerca să-l așezăm în rivalitate cu Wiener, pentru
că un astfel de demers nu ar folosi nimănui. A afirma că Odobleja a
publicat cu 10 ani înaintea lui Wiener rezultatul cercetărilor sale,
stabilind și studiind toate legitățile generale ale ciberneticii teoretice, nu
înseamnă același lucru cu a contesta contribuția pe care savantul
american a avut-o la dezvoltarea noii științe, fiind el însuși creatorul unei
cibernetici particulare. Ar fi și dificil câtă vreme discipolii și partizanii
acestuia din urmă, foarte bine organizați și finanțați, au știut cu abilitate
(și când folosim acest cuvânt avem în vedere întâi de toate crearea și
modalitatea de distribuire a medaliei de aur memoriale, în 1978, într-un
moment dificil pentru creația wieneriană) să-l așeze pe un piedestal
excelent păzit.
Chiar și atunci când, dincolo de serioase indicii deținute în prezent,
vor exista dovezi concludente privitoare la filiația de idei dintre cele două
lucrări, faptul nu va avea o semnificație ieșită din comun câtă vreme
Odobleja este creatorul unei cibernetici generalizate prin care a reușit să
integreze opt legi universale, în timp ce Wiener este creatorul unei
cibernetici particulare la care partea originală o reprezintă teoria
informației. Sistemul savantului român este pentru integrarea științelor
același lucru ca și sistemul lui Einstein pentru fizică. Dacă încercăm să
plasăm teoria lui Odobleja pe scara nivelelor de evoluție ale lui Boulding
– precizează în acest sens omul de știință olandez dr. Robert Mantz,

71
prezent și la manifestarea de la Lugoj – ea are gradul VII în timp ce
cibernetica lui Norbert Wiener doar gradul III. Important de reținut că
același om de știință olandez, a denumit Psihologia consonantistă, deci
cibernetica generalizată, drept ”regina tuturor științelor, știința
viitorului”.
Să nu uităm, apoi, că însuși Norbert Wiener a recunoscut (și iar
trebuie să ne gândim la abilitate) că multe din ideile ciberneticii sale erau
deja elaborate sau ”pluteau în aer”, ceea ce înseamnă desigur că
paternitatea acestora nu poate fi atribuită integral autorului ”Ciberneticii”
din 1948, nașterea lor trebuind cutată în altă parte. Tot savantul american
recunoaște că el nu a făcut decât să sistematizeze și să se obiectiveze
rezultatele unui efort de gândire și creație colectivă.
Bazându-se pe o amplă bibliografie științifică, în lucrarea sa,
apărută postum în 1978, Ștefan Odobleja reușește să reconstituie fidel
îndelungatul proces de apariție și evoluție al ideilor cibernetice și trece în
revistă printr-o substanțială analiză critică numeroase definiții date
ciberneticii, pe care le consideră ca fiind unilaterale și incomplete.
Explică acest fenomen prin aceea că mulți specialiști înțeleg eronat
raportul dintre cibernetica generalizată și cea aplicată (particulară)
precum și raportul dintre cibernetică și științele particulare.
Odobleja a realizat o inovație metodologică, folosind ca model de
referință creierul uman (de unde și denumirea de psihologie
consonantistă) având astfel posibilitatea să verifice în detaliu care anume
dintre legi și clase pot fi ridicate la rangul de legi sau clase universale în
așezarea temeliei noii științe. În viziunea sa, cea mai importantă lege a
noii științe (acționând în natură și ca atare în lumea tuturor științelor)
este legea consonanței.
Această lege interesează în mare măsură și filozofia și în primul
rând filozofia românească. Nimic mai firesc, câtă vreme – așa cum
remarca pe bună dreptate cineva – acest principiu odoblejian al
consonanței reprezintă o permanență a cugetării românești regăsindu-se
la Vasile Conta, Blaga și Noica, el ajutându-ne la o ”neîntreruptă
comunicare cu lumea ce ne înconjoară și cu noi înșine”.
Ce este de fapt psihologia consonantistă sau cibernetica
generalizată? Să-l lăsăm pe autorul ei să ne dezvăluie: ”o știință a
științelor. O știință teoretică fundamentală, descriptivă și explicativă și nu
numai normativă și aplicativă. O știință a conexiunilor și sistemelor. Ea
este o psihologie născătoare de tehnică și nu o tehnică generatoare de
psihologie și logică. Ea este o știință teoretică și aplicată a conducerilor
simple și complexe a animal și la om, la ființe și a mașini, la individ și la

72
societăți, la organism și la minte – cu toate concluziile teoretice și
practice care decurg”. Și într-un alt loc, Odobleja face o precizare
deosebit de prețioasă: ”Cibernetica este psihologia omului, a creatorului,
plus psihologia creațiilor sale, prin care omul a căutat a se imita pe el
însuși sub chip de mașină”.
Rezultă și din aceste câteva idei că cibernetica teoretică
generalizată nu poate fi confundată în nici un caz cu cibernetica aplicată
și că nici una dintre ramurile particulare (aplicate) nu poate fi confundată
cu cea generalizată.
O idee de mare preț reținem de la autorul Psihologiei consonantiste
și anume că progresul viitor al ciberneticii va depinde mult de modul cum
se va reuși să se coreleze planul cercetărilor aplicative cu planul studiilor
generalizatoare.
La fel de valoroasă este și ideea lui Odobleja privitoare la
caracterul multi și interdisciplinar al ciberneticii generalizate și a funcției
sale integratoare și sintetizatoare în relație cu restul științelor.
O importanță aparte are în acest sens demonstrarea erorii de a
identifica cibernetica fie cu matematica, fie cu teoria și tehnica
ordinatoarelor electronice, sau cu oricare altă disciplină particulară.
Valabilitatea acestei demonstrații ne este dată în primul rând de
faptul că ideile fundamentale ale ciberneticii pot exista și pot fi expuse și
fără ajutorul matematicii, în limbaj obișnuit.
Pentru că, neîndoielnic, matematica, chiar dacă reprezintă ”idolul
zilei”, constituie doar un limbaj oarecare și, cum afirmă Odobleja, ea
”valorează numai în raport cu ideile pe care reușește să le traducă, să
le vehiculeze”. A matematiza înseamnă a traduce, iar traducerea nu-l
transformă pe traducător în autor. Savantul român nu contestă, însă,
valoarea matematicii, acordându-i , dimpotrivă, ”o mare prețuire nu
însă nelimitată, din moment ce există și acolo erori”, care sunt de
multe ori mai greu de decelat. Odobleja nu așează nici o barieră
teritorială în calea matematicii, cu condiția să dea rezultate eficiente, să
se confirme practic și să nu fie folosită în scopuri diversioniste ori de
pură fanfaronadă. ”Logica matematică nu a dus la desființarea logicii
clasice, care continuă a ființa alături și mai presus de logica
matematică, pe care o înglobează ca pe o variantă ș nu este
exclusivist. El recunoaște că matematica este indispensabilă în
cibernetica tehnică. ”Ea poate fi aplicată și celei dintâi (ciberneticii
generale, teoretice – n.n.) dar aici ea nu mai este obligatorie”. Dovadă
și opiniile altor ciberneticieni care consideră că matematica nu este
esențială pentru cibernetică. Astfel A.I. Gutstein afirmă, fără umbră de

73
echivoc, că: ”nu aparatul matematic formal constituie conținutul
fundamental al ciberneticii, ci aparatul conceptual, ideile, abordările
și tezele care caracterizează gândirea cibernetică”. De aceeași părere
sunt și specialiștii români Edmond Nicolau și C. Bălăceanu.
Să nu-l uităm nici pe ciberneticianul polonez H. Greniewski, care
își intitulează ostentativ o lucrare ”Cibernetica fără
matematică”(1960).
Interesant de reținut că tocmai un inginer și un matematician – l-am
numit pe L. Conffignal – scria despre această carte: ”și dovada este bine
făcută, conform titlului acestei lucrări, că cibernetica poate fi
înțeleasă și prin urmare poate fi folosită fără matematici”.
Să nu uităm, apoi, că aparatul matematic întrebuințat azi nu este
întotdeauna suficient de adecvat fenomenului modelat, mai cu seamă
când ne găsim, spre pildă în fața unor procese psihice sau sociale. Este
tocmai motivul pentru care s-a propus la un moment dat utilizarea
conceptului de variabile vagi.
Oricât ar părea de paradoxal, printre cei ce și-au manifestat îndoiala
cu privire la posibilitatea principală a formalizării depline a proceselor și
a fenomenelor sociale, a fost, nimeni altul, decât Norbert Wiener: ”fie că
investigațiile noastre în științele sociale sunt statistice, fie dinamice –
și ele ar trebui să fie și una și alta – ele nu pot fi niciodată bune decât
pentru câteva zecimale în plus și, pe scurt, niciodată nu ne pot da o
cantitate de informație semnificativă, verificabilă, care începe să se
compare cu aceea pe care ne-am învățat s-o așteptăm în științele
naturii, nu ne putem permite să le neglijăm, dar nici nu ne putem
clădi speranțe exagerate despre posibilitățile lor. Fie că ne place, fie
că nu ne place, există multe lucruri pe care trebuie să le lăsăm în
grija metodei narative ne«științifice» a istoricului de profesie”.
Din păcate, această interesantă și importantă remarcă a lui Wiener a
rămas subapreciată de către unii discipoli ai savantului american care, în
exclusivismul lor tehnic și matematic, au devenit mai catolici chiar decât
propriul lor magistru, uitând sau trecând sub tăcere faptul că cibernetica
este o știință multi și interdisciplinară.
S-a întâmplat ceva asemănător cu situația în care s-a găsit la un
moment dat tracologia, asupra căreia unii arheologi și lingviști au
încercat să instituie un monopol absolut, ignorând caracterul de sinteză
al noii științe, aplecată asupra unui domeniu unui domeniu vast de
cercetare multidisciplinară, în care anumite adevăruri se cereau
reformulate prin coroborarea mai multor grupuri de izvoare: arheologice,

74
lingvistice, mitologice, juridice, etnografice, sociologice, folclorice,
numismatice etc.
Și, oricum, în cazul unor asemenea științe inter și multidisciplinare
este firesc să asistăm la un schimb util de instrumente de cercetare, de
metode și de tehnici. Astfel, unele noțiuni trec dezinvolt dincolo de
frontierele științei care le-a dat naștere, fertilizând gândirea științifică în
interiorul altor discipline. Și în acest mod încălcările de alte teritorii au
devenit obișnuite, nemaifiind privite cu rezervă și suspiciune. Cel mai
grăitor exemplu este în acest sens cazul ciberneticii generalizate. .
sugestive sunt însăși cuvintele lui Odobleja: ”între psihologie și celelalte
științe se efectuează împrumuturi reciproce, acțiuni și reacții
reciproce; rând pe rând psihologia dă și primește; rând pe rând ea
este tributară sau plătește tributul său; rând pe rând ea este centru
sau este o anexă”.
Psihologia consonantistă, deci cibernetica teoretică, generalizată,
apare aidoma unei ”științe releu”, la baza ei stând corelarea celor mai
importante dintre științele particulare din momentul apariției sale și nu
numai.
Consonanța, în sensul în care a elaborat-o dr. Odobleja, reprezintă o
interacțiune cu caracter regulator, mai întâi, între diferitele subansamble
în interiorul aceluiași sistem, iar mai apoi, între sistem și mediul ambiant.
Odobleja formulează pentru prima oară schema logică a modelului de tip
interacțional, care este fundamental în cibernetică. Comportamentul
sistemului este tratat de autorul Psihologiei consonantiste prin corelarea
celor două verigi principale (pur cibernetice) și anume cea de intrare și
cea de ieșire, care, din păcate, a fost atribuită fără discernământ altor
ciberneticieni, deși, încă din 1938, Odobleja folosește expres termenii de
intrare și ieșire.
Relația de tip circular între cele două verigi a fost definită de
Odobleja ca lege a reversibilității (feed-back): ”Reversibilitatea este
un cerc vicios între cauză și efectul ei. Ea este o asociație între două
stări care se determină alternativ una pe cealaltă”.
Fenomenele ce au loc în cercurile vicioase sau rezonatorii ale lui
Odobleja nu sunt efecte instantanee cu cauzele lor, așa cum se consideră
în mai toate ciberneticile particulare. Efectele sunt distanțate în timp de
cauzele lor. Echilibrul, în viziunea lui Odobleja, constituie un
”dezechilibru în continuă echilibrare”.
Tocmai de aceea ciberneticianul Stelian Bajureanu, răspunzând
celor ce l-au criticat pe Odobleja că a elaborat un concept generalizat
fără o tratare matematică, remarca pe bună dreptate că: ”nu s-a născut

75
încă matematica structuralistă a imaginilor care să ne permită
punerea pe note sau structurarea cercurilor vicioase”. Opera lui
Odobleja – arată același autor – reclamă ”nu tratarea matematică, ci
matematica prin care să fie tratată”.
Împreună cu legea consonanței și legea reversibilității (feed-back)
în Psihologia consonantistă găsim integrate și alte legi universale: legea
echivalenței, legea compensației (devenită esențială pentru dinamica
organizării sistemice), legea echilibrului (înțelegând un echilibru
dinamic), legea reacției, legea ciclicității, legea transformării și legile
finalității (care semnifică tendința internă a sistemului de a ajunge la un
echilibru optim).
Toate la un loc realizează cea mai amplă integrare a științelor într-o
cibernetică teoretică generalizată, ce nu poate fi confundată cu nici una
din ciberneticile particulare care i-au urmat Psihologiei consonantiste.
Și dacă seria integrărilor parțiale a științelor, începută în 1948 cu
Cibernetica lui Wiener a continuat și continuă și astăzi, în ciuda faptului
că exista deja o sinteză deplină născută încă în 1938 în România, vinovați
se fac cei care au ignorat sau nu au înțeles opera marelui cibernetician
român.
Oricum, astăzi, prioritatea lui Odobleja în domeniul ciberneticii
este greu să mai fie contestată (chiar și de către cei ce vor căuta cu orice
preț să descopere unele limite firești ale lucrării, datorate studiului de
evoluție al științelor din momentul respectiv) câtă vreme este un fapt
dovedit, majoritatea ideilor cuprinse în ciberneticile particulare ce s-au
născut începând din anul 1948 au fost gândite, cel puțin cu 10 ani înainte,
de o minte românească, ele fiind sintetizate în Psihologia consonantistă.
Iată doar câteva idei ce ne îngăduie să înțelegem esența operei lui
Ștefan Odobleja într-o viziune cât mai largă și mai unitară și să
desprindem totodată, fără echivoc și fără nici o reținere, concluzia că
Psihologia consonantistă, apărută în 1938, reprezintă o lucrare de
fundamentare a ciberneticii generalizate, care posedă – cum ar spune
chiar autorul ei – o ”prioritate categorică asupra ciberneticilor
ulterioare al căror lung șir începe abia în anul 1948”.

Gabriel Iosif Chiuzbaian


“Săptămânaˮ, octombrie 1982.

76
Euristica în concepția lui Odobleja

Redescoperirea lui Odobleja constituie, neîndoielnic, unul dintre


cele mai surprinzătoare și dramatice momente din istoria științei
românești. O importantă contribuție în restituirea acestei majore
personalități a științei românești și mondiale au avut Consiliul Național
pentru Știință și Tehnologie […], Academia de Științe Sociale și Politice,
Academia R.S. România, presa, care a publicat evocări și exegeze
valoroase și desigur, nu în ultimul rând, oamenii de știință care s-au
aplecat cu competență și dăruire asupra creației savantului: Mihai
Drăgănescu, Manea Mănescu, Paul Postelnicu, Cezar Buda, Stelian
Bajureanu, Pantelimon Golu, Edmond Nicolau, I.M. Ștefan, Alexandru
Giuculescu, Constantin Atanasiu, Alexandru Surdu etc. În acest context
trebuie să subliniem și contribuția unor oameni de știință străini la
valorificarea pe plan internaționala creației lui Odobleja: dr. ing. Robert
Mantz (Olanda), prof. dr. David Székely (Israel), prof. dr. H. El.
Shirbeeny (Irak), prof. dr. H. Frank (R.F. Germania) sau prof. dr. N.
Tzannes (Grecia), care sunt și vicepreședinți ai Academiei Internaționale
de Cibernetică Generală ”Ștefan Odobleja” de la Lugano, întemeiată în
1982. Grație recunoașterii internaționale a valorii creației lui Odobleja,
principalul amfiteatru al unei universități europene îi poartă astăzi
numele.
Studiile și cercetările din ultima vreme, făcute în țară și peste
hotare, au pus în evidență valoarea inestimabilă a operei științifice lăsată
de Odobleja, contribuția sa deosebită pe plan gnoseologic, pragmatic și
euristic. Nu întâmplător, Odobleja consacră un capitol special euristicii
(”Arta de a crea”). Cât de concisă și instrumentală este definiția dată de
Odobleja artei de a crea, pe care el o consideră ca fiind ”știința de a mări
artificial capacitatea inteligenței prin stimulente și prin substituiri”. Pe
bună dreptate el ne îndeamnă să nu cădem în greșeala de a adopta viziuni
unilaterale, deformante cu privire la creație, care de pe poziții de
intoleranță, pot împiedica înțelegerea adevărată și plenară a lumii și
implicit a actului de creație sau a personalității unui creator.
Complexitatea procesului de creație, în care se interferează, de la caz la
caz, spontanul și conștientul, raționalul și afectivul, empiricul și
teoreticul, pledează cu tărie în favoarea acestei idei.
O lungă perioadă de timp literatura de specialitate de la noi a
ignorat opera sa de referință ca și a altor gânditori români cum ar fi C.
Rădulescu-Motru spre pildă. Ciudat este că uneori și acolo unde ne putem
simți egali, dacă nu chiar superiori, în unele cazuri, în deschideri de

77
orizont, în creșterea de curiozități și în asimilarea de tehnici noi, ne aflăm
intimidați când trebuie să ne referim la valorile spiritualității românești.
Interesant de reținut că, în capitolul menționat al ”Psihologiei
consonantiste” Odobleja, anterior unor cunoscuți autori străini (Osborn,
Guilford, Gordon, Parnes, Torrance etc.), a făcut – încă în anii ‚30 –
distincția între gândirea creativă, productivă, care descoperă noul în
planurile ideilor și lucrurilor, și gândirea logică, care filtrează, verifică,
justifică și ordonează ceea ce este deja descoperit. Valabilitatea acestei
distincții s-a verificat în ultimele decenii inclusiv prin nenumăratele
programe experimentale de dezvoltare a potențialului creativ. Dar, nici
unul dintre autorii citați nu abordează atâtea aspecte privind definirea
capacității creatoare, ca Odobleja. El anticipează ideea creativității ca
dimensiune generală a personalității și activismului uman, care stă la baza
majorității cercetărilor experimentale din ultima vreme și care animă
mișcarea educațională.
După Odobleja, știința creației nu poate ea însăși să nască
inventatori, artiști, savanți etc., dar având în vedere frecvența mai mare
decât se presupune a vocațiilor și aptitudinilor nerecunoscute, ea este,
adeseori, hotărâtoare, putând contribui la mărirea considerabilă a
posibilităților lor intelectuale. Gânditorul român intuiește posibilitatea
fortificării potențelor intelectului natural prin ceea ce se numește astăzi
intelect artificial, un întreg arsenal de procedee și mijloace logice,
materializate în mecanisme fizice, instrumentale, electronice. Odobleja
pledează deci pentru crearea mai întâi a mecanismului activității
intelectuale, care este implicat, la rândul său, ca mecanism generativ, în
celelalte tipuri de creație. Este firească această pledoarie, întrucât creația
presupune în calitate de fundament psihologic, o întreagă gamă de calități
și poziții ale creatorului: efortul de informare, perseverența, pasiunea,
planificarea, continuitatea gândirii, elaborarea minuțioasă a premiselor
din care poate să decurgă efectul creativ. Deci, creația nu este decât o
specie a muncii, iar creatorul, considerat chiar și în ipostaza lui cea mai
înaltă, nu este decât ”o îndelungată răbdare” canalizată spre a descoperi,
prin învățare, cum se poate crea. Autorul oferă un veritabil ghid al muncii
intelectuale, care nu se reduce la operativitatea mentală pură, ci implică
apelul la fișier, memorator, formular, și desigur la calculator, el
preconizând printre primii căile de trecere, prin modelare tehnică, de la
inteligența naturală la cea artificială. Odobleja pune un accent aparte pe
gândirea în imagini, fără cuvinte, proprie în special creației artistice.
Așezând, însă, gândirea conceptuală la loc de cinste, Odobleja
subliniază rolul cuvântului în gândire ca purtător al conceptului. Dar se

78
pronunță pentru concizie, claritate și precizie repugnându-i verbalismul,
opulența metaforei în creația științifică.
Odobleja s-a aplecat și asupra distincțiilor ce se impun cu privire la
nivelurile de creativitate umană. Nimic mai firesc, întrucât, însăși viața
spirituală are diferitele ei niveluri, ”de la viața culturală a poporului, la
viața culturală a păturilor intelectuale și apoi a creatorilor”. Nivelul
respectiv depinde, în general, de existența unor mari creații în știință,
filozofie, artă etc. Aceste valori – cum precizează Mihai Drăgănescu –
”se realizează cu anumite dispozitive mintale, pentru a numi astfel mintea
unor oameni, dar aceștia au nevoie de un suport și înțelegere în
societate”.
Știința despre arta de a crea l-a preocupat pe Odobleja și în timp ce
elabora ”Logica rezonanței”. În esență, caracteristicile logicii sale sunt
similare cu cele ale psihologiei consonantiste, savantul punând și în acest
caz accentul pe productivitatea gândirii, pe creativitate. Nimic mai firesc,
câtă vreme pe Odobleja îl interesa gândirea ”în faza de producere”,
”gândirea gândindă”, când ea este creativă prin excelență și câtă vreme el
era în permanentă căutare ”de baze noi spre o cibernetică a viitorului”.
Or, logica rezonanței este tocmai o logică cibernetică, menită, în viziunea
autorului ei, să stea la baza adevăratelor ”mașini de gândit” creative.
”Introducere în logica rezonanței” anunță ”un program teoretic
grandios al mecanizării gândirii concepute ca activitate creativă”, ceea ce
pledează cu tărie pentru editarea integrală a acestui manuscris.
După cum am putut vedea, Odobleja s-a preocupat atât de o artă a
creației, cât și de o știință despre arta de a crea, care, în concepția sa, este
susceptibilă de a fi însușită prin învățare. Este o idee pe cât de valoroasă
pe atât de actuală pentru întregul sistem educațional.
Putem spune, deci, că prin euristica sa, înțeleasă într-o viziune cât
mai largă și mai unitară, Ștefan Odobleja a reușit să devanseze gândirea
științifică din domeniul respectiv cu aproape 50 de ani. Deși opera sa,
dintr-un motiv sau altul, nu a avut ecoul meritat în timpul vieții, viitorul,
în care Odobleja a avut atâta încredere, îi face încet, încet dreptate,
așezându-l, cum este și firesc, printre personalitățile de răspântie
creatoare în istoria științei românești și universale.

Gabriel Iosif Chiuzbaian


“Tribunaˮ, 1982.

79
IOAN CRISTESCU

Ce nu trebuie să uităm despre dr. Ștefan Odobleja (I)

Moartea biologică a savantului nostru – modestul fără de seamăn,


care a fost medicul militar Ștefan Odobleja – permite acum în tihnă, celor
care i-au cunoscut zbuciumul din ultimii patru ani de viață, de când a
luptat în fiecare clipă pentru recunoașterea priorității românești în
cibernetică, să organizeze reconsiderarea lui postumă, până la ultimele
sale mențiuni în problema în care era demiurgul…Dar ar fi nedrept să nu
reconsiderăm acum, când amintirile sunt proaspete, și faptul că, la fel ca
în toate începuturile, proiectarea adevărului pe care-l susținea Ștefan
Odobleja a fost grea, și că bătrânul savant mai avea, chiar în 1974, nevoie
de oameni de nădejde, desigur în primul rând printre concetățenii săi
pentru a putea răzbi să-și comunice ideile…
Un prim contact cu ”problema Odobleja” ne-a prilejuit la București
universitarul luminat și omul de aleasă simțire Constantin Calițoiu, care
se făcea mesagerul lui Ștefan Odobleja remițându-ne o scrisoare deschisă
a acestuia adresată mehedințenilor și severinenilor deveniți bucureșteni,
și prin câteva volume trimise de bătrân din monumentala sa Psihologie
consonantistă a șocat pe mulți – și, în fața orbitoarei lumini de spirit pe
care o iradia această carte, mulți, închideau ochii. Unii, însă, numai
pentru a o putea relua pentru a i se descifra mesajul greu, ale cărui
principii și teoreme erau la fiecare pas demonstrate așa cum procedează
orice operă fundamentală de creație științifică.
Nu se terminase primăvara lui 1975 și, prin grija unei femei
inimoase, ale cărei inimă și minte s-au încălzit la vibrația incandescentă a
gândirii lui Ștefan Odobleja, această fiică a Severinului, asistenta
medicală Florica Drăghici, au început să ne ajungă noi scrisori de-ale
bătrânului savant. O primă astfel de scrisoare ne ”mobiliza” pentru o
discuție la Secția de Istorie a Științelor de pe lângă Academia R.S.R. Cu
scrisul său adolescentin, Ștefan Odobleja ne asigura că la o asemenea
discuție ”nu e nevoie să fie specialiști în cibernetică pentru ca să vadă și
să judece unde e adevărul”. Ne-am așezat de aceea la un studiu de fixare
a acelor direcții din opera lui Ștefan Odobleja în care este implicată
istoria științelor. Știam că în diferite momente ale istoriei științei s-au
desprins unele științe cu o vocație unificatoare prin principiile, mai ales
metodologice, pe care le propuneau tuturor celorlalte științe. Or,
Psihologia consonantistă, cibernetica anilor 1938-1939, se constituia ca

80
un autentic moment unificator! Acest aspect trebuia să fie subliniat, după
credința noastră, în atenția participanților la dezbatere.
Cunoștința cu Ștefan Odobleja avea să ne impună prin chiar figura
lui de țăran hâtru, bine înțepenit în pământul vetrei sale, cu o vorbire
condescendentă, dar neșovăitoare, ușor vetustă, dar profundă și
cuprinzătoare, fermă când exprima convingerile, dar deschisă, luminată
de o curiozitate ingenuă când ascultă părerile celorlalți. Când se
convingea că are de-a face cu oameni care gândesc, reflectând
dificultățile acestui sublim act uman, Ștefan Odobleja se simțea nu numai
dispus, dar într-un fel dator să se încredințeze judecăților de valoare în
noile iluminații ale științei. Nu o dată recunoștea cu o plăcută liniște a
spiritului că el nu deține secretele ”diplomației” științei contemporane, și
este un fapt că simțea nevoia unui ”echilibru de opinii” pentru a-și putea
expune ideile sale fundamentale, care trebuiau să surmonteze handicapul
de patru decenii în judecățile unor oameni prea comozi pentru a reevalua
în termenii științei contemporane momentul pe care l-a reprezentat
Psihologia consonantistă, ca primă aproximare a celor mai fundamentale
principii ale ciberneticii. În astfel de împrejurări se putea spune, mai în
glumă, mai în serios, că bătrânul savant era mai bine apărat de alții, decât
putea s-o facă singur. Nu este aceasta o impietate la adresa lui, ci mai
degrabă o recunoaștere a conveniențelor absurde pe care a trebuit să le
înfrunte, de care nu o dată a fost răpus, dar pe care dacă le-a surmontat,
aceasta se datorește unor oameni ai noștri care, fiecare dintre ei – unii cu
competența, alții cu sprijinul material, alții cu un gând de bunăvoință și
cu o disponibilitate notabilă de a se face folositori – l-au încurajat și l-au
propulsat spre destinul pe care i-l asigurase opera. Ar fi imposibil, și
pentru că nu-i cunoaștem pe toți și pentru că numai el, Ștefan Odobleja,
ar fi putut spune ce și cât datorează fiecăruia, să-i enumerăm. Este de
presupus că aceste rânduri se vor constitui cândva într-un fel de Apel al
”consonantiștilor”. Cele mai pregnante contribuții ni se par privite de aici
acelea ale severinenilor, în cenaclul cărora Ștefan Odobleja și-a susținut
pentru prima oară vederile în public, încălzind mințile și sufletele unor
tineri și vârstnici, care au făcut ecou, fiecare cum s-a priceput, ideilor
Psihologiei consonantiste, prima cibernetică pe care a cunoscut-o istoria
științei.
Dr. Ioan Cristescu

ˮViitorul“, octombrie 1978.

81
Ce nu trebuie să uităm despre dr. Ștefan Odobleja (II)

Dac-ar fi să expunem fie și pe scurt desfășurarea ședinței cercului de


Istoria științelor din 24 aprilie 1975, găzduite de Academia R.S.R., la
care Ștefan Odobleja, prezenta, în cel mai autentic limbaj academic, ceea
ce el considera ”prioritățile mele în cibernetică”, ar fi necesare multe
pagini. S-ar putea să fie cândva util să se cerceteze documentele acestei
discuții. Acum important este să consemnăm doar că n-a fost, cum se
spune, ”o ședință ușoară”. Glasul lui Ștefan Odobleja era din ce în ce mai
mult handicapat de altercațiile care vroiau să-l scoată din încăpățânarea
cu care își așternea, fără grabă și fără menajamente, argumentele
priorității sale. Au încercat unii să-l susțină declarându-l un fel de
monument național, au încercat alții să-l consacre ca inspirator al unor
proiecte și soluții tehnice. În cel mai bun caz, i se sugera lui Ștefan
Odobleja că descoperirea Psihologiei consonantiste este și așa de-ajuns
de însemnată pentru a mai fi nevoie și de prioritatea în cibernetică. Totul
aștepta un ”mai presus de Cicero și mai presus de Demostene” – cum va
fi scriind după ședință bătrânul savant. Ni s-a relevat de aceea că trebuie
puse, strigate chiar, Academiei – cu claritate și cu fermitate – probleme
de cea mai stringentă urgență pentru ca măcar în aceste ceasuri târzii să
se instituționalizeze în serviciul științei naționale ”fenomenul Odobleja”.
La acea memorabilă ședință de la Academia țării, s-a propus să se acorde
medicului Ștefan Odobleja titlul de doctor în medicină, cu convingerea că
acesta va antrena întreg șirul de consacrări științifice pe care le cuprind
reglementările în vigoare. Tot atunci s-a propus să se instituie un curs
universitar – fie și facultativ – de Psihologie consonantistă la trei
facultăți, care mai direct sau mai puțin direct erau implicate în
cunoașterea de la surse și cu maximă urgență a acestei istorice cuceriri a
științei românești; se indicau medicina, filosofia și cibernetica. În seara
zilei de 24 aprilie 1975, Cercul de Studii al Comitetului pentru Istoria și
Filosofia Științelor de pe lângă Academia R.S.R. asculta un renascentist
care arunca, cu un gest sublim prin simplitatea expresivității sale, în
balanța cunoștințelor celor care-l ascultau, un summum de știință și de
conștiință, de demnitate și de răspundere în fața istoriei, a
contemporanilor și a posterității. Să nu uităm: în psihologia consonantistă
germinează, după expresia autorului său, 20-30 de cărți pe care acesta n-a
putut să le scrie, dar pe care cineva dintre noi trebuie să le scrie. În acea
seară de neuitat s-a arătat că prin psihologia consonantistă gândirea
științifică românească își demonstrează prioritatea în abordarea,
formularea expresă și cuprinzătoare a fundamentelor gnoseologice ale

82
ciberneticii. A fost relevant un fapt uluitor nu numai pentru deceniul al
patrulea, dar chiar pentru zilele noastre, și anume capitolul consacrat de
Ștefan Odobleja, euristicii în cel de-al doilea volum al Psihologiei
consonantiste (p. 715-762), în care vedeam un clasic al problemei prin
percutanța, permeabilitatea și pregnanța îndeosebi a spiritului său
anticipativ – mai ales când (la p. 733), imagina posibilitatea inventării
mașinii de creație. În sfârșit, dar numai pentru a urmări un anume șir al
lucrurilor, s-a remarcat că Psihologia consonantistă se constituia ca o
adevărată mică enciclopedie în materie, fie și numai pentru faptul, el
însuși rar, chiar și pentru mari enciclopedii, ca fiecare pagină scrisă să
aibă un corespondent într-o referință de aparat științific (circa 720 de
titluri de bibliografie pentru circa 850 de pagini tipărite!), ceea ce
recomandă opera savantului român ca pe o veritabilă sinteză a
inteligenței creatoare a timpului său. Dar cine poate măsura la fel
originalitatea cu care a îmbogățit gândirea, ca act uman definitoriu,
psihologia consonantistă? Cine se va apuca, vreodată să valorifice
bogăția de idei, care atunci se etalau doar pentru a fi testate și
experimentate? Și aici, într-adevăr, este și rămâne pe mai departe rolul
tehnicienilor să dovedească nu numai valoarea euristică și logică, dar
valoarea operațională a psihologiei consonantiste. Era acest Ștefan
Odobleja un profund îndatorat acelora care, în fond, își făceau doar
datoria de conștiință de a recunoaște că-i foloseau, ca argumente teoretice
sau ca temei pentru realizări practice, descoperirile! Știa el, ca nimeni
altul, să-și cinstească prietenii de idei – la fel cum nimeni altul știa să
drapeze în discreție, în gentilețe și în generozitate revolta față de cei care-
l nedreptățeau, fiind convins că efemerele patimi omenești vor fi până la
urmă purificate de flacăra vie, veșnică, a gândirii raționale! Așa ni s-a
relevat la acel adevărat proces științific din aprilie, savantul între savanții
români Ștefan Odobleja.
Dr. Ioan Cristescu
“Viitorulˮ, octombrie 1978.

Ce nu trebuie să uităm despre Ștefan Odobleja (III)

A urmat în vara aceluiași an, 1975, Congresul internațional de


cibernetică și sisteme, pentru care, Ștefan Odobleja și deja mai mulți
sprijinitori din Drobeta – Turnu Severin, cât și din București, au avut de
dus grele lupte cu greutăți (la propriu – cu sute de exemplare care
trebuiau cărate din tren la căminul unde era găzduit savantul, din cămin la

83
sala Congresului, apoi la mulți congresiști, mai ales străini pe care dorea
să-i sensibilizeze; dar mai ales la figurat – cu îndărătniciile or manageri
prea puși să execute fidel ordine de ostracizare sau măcar de intimidare).
Dar Ștefan Odobleja a știut să transforme Congresul într-un prilej de a
cunoaște savanți străini nepătați de reaua credință a apologeticii
wieneriene, ca și savanți de origine română, dintre care de neuitat a fost
întâlnirea cu celebrul economist-matematician de la Universitatea din
Vanderbilt, Nicolas Georgescu-Roegen. La Congres, Ștefan Odobleja a
vorbit în franceză, dar prietenii săi din București, îi asiguraseră ”pe
genunchi” o traducere – pentru eventualitate – în engleză, a textului
comunicării. Ce păcat, însă, că prezidiul secției la care fusese programat a
folosit cravașa timpului protocolar pentru a-l împiedica pe bătrânul
savant să-și desfășoare pe larg argumentele. Parcă presimțea că era pentru
ultima oară când se putea apăra personal în fața conștiinței științifice a
lumii împotriva frustrării wieneriene și postwieneriene! A urmat un lanț
nesfârșit de șicane pe care editorii volumului cu extrase din materialele
Congresului i l-au făcut lui Ștefan Odobleja, ruinându-i sănătatea – și așa
șubrezită de vârstă și de mizeriile îndurate în război, după război, în anii
până a ieșit adevărul la lumină! Spre norocul lui însă noi și noi discipoli
ai lui și chiar discipoli ai discipolilor lui îi ieșeau înainte, nu numai cu
pâinea și sarea ospeției, dar și cu harul inimii și minții. Și conștiința că
este prețuit și înțeles l-a făcut pe Ștefan Odobleja să scrie frenetic: sute și
sute de pagini se întruchipau într-un compendiu de psihologie
consonantistă, pe care vom avea plăcerea să-l vedem editat în editura
craioveană Scrisul Românesc, și într-o logică inspirată de psihologia
consonantistă, de a cărei soartă ar merita să se intereseze responsabilii cu
gândirea științifică și responsabilii cu arhiva de aur a orașului, a județului
și a țării pentru a o remite acelui muzeu imaginar al inteligenței speciei
noastre. Pentru că prin 1976 Ștefan Odobleja se întreba cu inocența-i
caracteristică, ce ar putea face el pentru ca lucrarea să-i apară, să-i apară
mai repede și, pentru numele lui Dumnezeu, în tirajul pe care-l merită!
Era conștient că alerga, uneori, după himere, dar nu ceda tentațiilor
”realiste”! făcea, bietul, însă, tot ce depindea de el pentru a-și apăra
cireșele de atentatori lacomi, pentru a le putea dărui cu noblețea-i
caracteristică acelora pe care și-i considera dragi. (Ar fi fost capabil să
facă un colet pentru a trimite câteva kilograme de cireșe prietenilor la
București, cum reiese, din scrisoarea de sfârșit de mai 1976…).
În viforoasa lună ianuarie 1977 i-a fost dat lui Ștefan Odobleja să se
rostească în fața confraților săi de breaslă – medicii și farmaciștii
constituiți în cercul de Istoria medicinii de la IMF București. Era ultima

84
sa apariție în public. O ședință de rutină a acestui cerc, cu o participare
redusă concentrase în bătrânul savant atâta ardoare încât uitasem gerul
de-afară. Depusese atâta minuție ca să-și alcătuiască planșe multe și tot
mai sugestive, se supunea cu atâta delicatețe judecății celor din jur asupra
a ceea ce ar fi bine să expună și asupra a ceea ce ar trebui lăsat de o parte
ca și cum ar fi avut conștiința că e ultimul prilej ce i se oferea. Dar, de
fapt, nu i s-a oferit decât un nou prilej de amărăciune: confrații erau și ei
tributari conveniențelor prowieneriene și se dădeau bătuți în lupta cu
inerția de gândire. I s-a refuzat până și dreptul de a mulțumi celor cu
care se întreținuse, i s-a refuzat și însoțitorului lui chiar și înscrierea la
cuvânt: nu era din cerc!
1977 a fost un an al succeselor poate mărunte, dar certe în
recunoașterea meritelor lui Ștefan Odobleja. Efortul celor din București,
Pitești, Cluj – se convertise în recunoașteri care onorau orașul în care
trăia Ștefan Odobleja. Iar Ștefan Odobleja nu mai contenea să-și arate
îndatorirea față de contribuțiile active ale unuia și altuia. Și împărțea ca
un Mecena bucuria sa cu cei care îl iubeau și-l stimau. Cu un an înaintea
trecerii sale din viața pământeană, figura lui Ștefan Odobleja era
omagiată, cum a scris el, o dată cu ”românitatea ciberneticii”, în Drobeta-
Turnu Severin.
…Ultimul semn al prieteniei lui Ștefan Odobleja, rămas pe masa de
lucru, este o modestă felicitare pentru Anul Nou 1978 pe care ni-l dorea
cu sănătate și bucurii. Dar lui, lui i-a lipsit sănătatea pentru a merge la
Congresul de la Amsterdam, unde i se va fi proiectat măcar soclul pentru
monumentul de întemeietor al ciberneticii. I-a dăruit însă viața pe acest
pământ bucuria – nu de a vedea – ci de a auzi, în ultimele clipe ale vieții
recunoașterea lumii. Semn că ideile comunicate prin și printre
concetățenii săi de bună-credință răzbăteau. Acum țara știe că el a fost,
este și rămâne demiurgul ciberneticii, care în ajunul morții lui Ștefan
Odobleja sărbătorea 40 de ani de viață. Omul a murit în cea de-a 40-a
aniversare a operei sale: el se ducea în 1978 în neființă pentru ca opera
sa să poată trăi în neființa noastră, celor care, ca și el, suntem veșnici aici
prin civilizația noastră materială și prin civilizația spirituală, în care
psihologia consonantistă, cibernetica pe numele ei românesc, ocupă un
loc de cinste. Ceea ce se considera cândva uitat, acum nu trebuie să se
mai uite…
Dr. Ioan Cristescu
ˮViitorul“, noiembrie 1978.

85
PAULA DOBROIU

Biologia în viziunea consonantistă a lui Ștefan Odobleja

Știința reprezintă în viziunea lui Odobleja capitalul spiritual al


individului sau al societății, este cunoașterea consonantizată; totalitatea
cunoștințelor brute sau elaborate.
Știința poate fi definită prin generalitate și prin valabilitate; știința
ar fi ”totalitatea ideilor celor mai valabile asupra domeniului celui mai
extins și care completează și îmbogățesc cel mai mult experiența”.
Știința ar mai fi înlănțuirea regulată a cunoștințelor referitoare la o
aceeași specie de obiecte în așa fel încât ele să alcătuiască un tot. Există
atâtea științe câte sensuri, puncte de vedere, criterii există.
Din punct de vedere al sursei lor de receptare și de însușire, există
științe introspective (psihice, umaniste) și extrospective (fizica, biologia,
matematica, chimia). După organele senzoriale, biologia face parte din
grupul științelor mixte (simț exterior).
După metoda de însușire a lor, biologia aparține științelor de
observație, iar din punct de vedere al vieții este știință a regnului
însuflețit, știința despre ființe.
Există o biologie statică (neospeologie, anatomie) și una dinamică
(fiziologie).
Există o biologie a prezentului (actuală) și una a trecutului
(istorică).
Există o biologie animală (zoologie) și una vegetală (botanică) etc.
După ce definește biologia ca știință a vieții, el prezintă următorul
comentariu în privința definiției vieții.
Ea a fost definită prin echilibrare (sublinierea lui Ștefan Odobleja)
”viața este un echilibru instabil; echilibrare între interior și exterior; efect
de echilibrare al unui interior împotriva cauzelor de dezechilibru în
afară”.
Ea poate fi definită în special prin reversibilitate ”viața este un cerc
vicios de acțiuni și reacțiuni reciproce, o reversibilitate complexă de
fenomene fizico-chimice”.
Odobleja afirma puternic: ”viața nu poate exista fără feedback”.
Aplicând legea reversibilității în biologie el scrie: ”Acțiunile în cerc
vicios, atât de frecvent întâlnite în psihologie sunt la fel de frecvent
întâlnite în biologie”. Fiecare din frazele următoare ne arată la ce înălțime
a ajuns gândirea sa cibernetică.

86
”Este funcțiunea care creează organul și organul care creează
funcțiunea”.
De asemenea, comentariul – ”Mediul acționează asupra
organismelor vii, care la rândul lor acționează asupra mediului. Orice
funcțiune acționează asupra oricărei alte funcțiuni: toate funcțiunile unui
organism se influențează reciproc una pe cealaltă” – ne arată că
interacțiunile de care vorbește sunt interacțiuni prin reversibilitate (cerc
vicios, feedback).
În ”Psihologia consonantistă” Odobleja semnifică capitolul dedicat
biologiei cu o singură figură în care se schițează viața vegetală (înțeleasă
ca ”cerc vicios”) la care se leagă cu o porțiune comună, de tangență, viața
animală (de asemenea un ”cerc vicios”).
O astfel de figură întărește încă odată rolul pe care îl acorda
feedback-ului în concepția sa asupra vieții și organismelor vii.
De subliniat că aici se găsesc elementele de principiu ale
biociberneticii, sub forma lor cea mai generală, și în același timp o
ilustrare a nivelului în care Odobleja a fructificat gândirea sa asupra legii
reversibilității, adică gândirea sa cibernetică.
În aceeași viziune cibernetică sunt descrise aspecte ale legii
echilibrului. Problemele echilibrului și dezechilibrului sunt prezentate
într-un mod care prefigurează o recentă și valoroasă lucrare românească
”Echilibru și dezechilibru” Ed. Științifică și Enciclopedică, 1978. Ștefan
Odobleja spunea ”Viața este un continuu dezechilibru, în continuă
echilibrare” sau ”Toate procesele organice și psihice sunt dezechilibre
tinzând către echilibru”. Conform legii echilibrului în viziunea lui
Odobleja ”Între ființe și mediu se stabilește un echilibru de forțe; mediul
influențează ființele care i se vor adapta; ființele influențează mediul,
care este în parte modificat de acțiunile lor. Adaptarea atât de meticulos
pusă în evidență de către transformiști – este o nivelare sau un echilibru.
Deci, echilibrul organismelor și psihicului este posibil datorită
retroacțiunilor, cercului vicios, legii reversibilității care este prezentă în
interpretarea tuturor domeniilor abordate.
Astfel, Odobleja observă cum creierul este un organ al cercurilor
vicioase și spune printre altele ”Exercițiul intelectual dezvoltă creierul și
dezvoltarea creierului incită la exercițiul inteligenței. Orice maladie
funcțională este un cerc vicios care tinde să persiste, să se perpetueze, să
trăiască și să evolueze”.
În concluzie:
Necunoscutul biologic este totdeauna reductibil la cunoscutul
fizico-chimic. Nu cunoaștem fenomenele biologice decât reducându-le

87
unele la altele, la fizicul și chimicul lor. Orice definiție biologică este o
asemănare, o analogie o consonanță, o echivalență, o comparație de idei.
Legile biologice derivă, din legile universale: toate legile biologice
sunt reductibile la ele (inducție): toate legile universale sunt aplicabile la
biologie (deducție)
Bibliografie: Ștefan Odobleja, Psychologie consonantiste.

Prof. Paula Dobroiu,

“Ecouriˮ, revista Liceului Pedagogic ”Ștefan Odobleja” Drobeta-Turnu


Severin, XIII, nr. 13 din decembrie 2010, p. 8.

MIHAI DRĂGĂNESCU

Acțiunea de a pune în valoare trecutul științei în țara noastră nu este


lipsită de anumite frământări, în special privind aspectele insuficient
cunoscute și care abia acum trebuie să fie puse în lumina unei evaluări
obiective. Cât de mare este rolul unui inițiator de școală într-un anumit
domeniu, fără a fi excelat prin lucrări care să-l înscrie printre marile
nume ale științei mondiale? Care este importanța școlii create pentru
cultura și știința românească? Care este poziția unui gânditor original sau
a unui cercetător care se plasează în frontul științei mondiale la un
moment istoric dat? Dar a celui care este un premergător al marilor idei
și al noilor domenii ale științei și tehnicii? Când anume vorbim de
întemeietori, de deschizători de drumuri, de protocroni sau precursori?
Unele dintre întrebările de mai sus pot fi puse și în legătură cu cazul dr.
Ștefan Odobleja. În jurul lucrării sale Psihologia consonantistă (1938-
1939), care prezintă și aspectul interesant al unei viziuni cibernetice
generalizate, se iau diferite atitudini – dar nu numai în jurul lucrării
propriu-zise, ci și al raportului ei cu Cibernetica lui Norbert Wiener,
publicată în anul 1948.
Întâmplarea face ca să-mi fi exprimat părerea despre cibernetica lui
Norbert Wiener în prefața la ediția în limba română a cărții sale Sunt
matematician (Editura Politică, colecția Idei contemporane, 1972, p. 8),
spunând: ”Marele merit al lui Wiener în dezvoltarea gândirii științifice a
secolului nostru este de a fi scos în evidență una din formele cele mai
caracteristice ale interconexiunii universale, modul de tratare matematică
a ei și felul în care poate fi utilizată în înțelegerea, dar și în conducerea
practică a sistemelor”. Această afirmație o susțin și astăzi.

88
Între timp aveam să constat că idei cibernetice generalizate,
neaduse la împlinirea și forma matematică dată de Norbert Wiener, au
fost elaborate de Ștefan Odobleja încă din anii 1937-1939 (a se vedea
articolul ”Precursori români ai ciberneticii”, în Contemporanul, 16 iunie
1978, p. 8 și studiul ”Ștefan Odobleja – raportul dintre om și mașină” în
Viitorul social, 1978, nr. 2, p.328-334).
Întâmplarea cronologică a mai făcut ca la 4 septembrie 1978 Ștefan
Odobleja să înceteze din viață la Drobeta-Turnu Severin. Ștefan Odobleja
și-a făcut dificilă propria sa recunoaștere prin revendicări la adresa lui
Wiener. Este greșeala sa și a celor care l-au încurajat pe această pantă.
Dar a nu vedea, în același timp, cât de departe și de strălucit a mers în
crearea unei viziuni cibernetice, în legătură cu psihologia omului și pe
care o extinde la toate domeniile, fără excepție, pentru prima oară în
lume, ar fi o nedreptate față de Ștefan Odobleja și istoria poporului
român.
Am afirmat împreună cu V. Săhleanu, C. Bălăceanu, Gh. Ștefan
ș.a., că Ștefan Odobleja este un precursor al ciberneticii. Prin aceasta nu
înțelegem a fi părintele ciberneticii.
Toate ideile celor care sunt precursori ai ciberneticii, din întreaga
lume, își au marele lor merit și nu pot știrbi cu nimic pe Norbert Wiener.
Wiener rămâne marele întemeietor al ciberneticii, la fel cum Maxwell
rămâne întemeietorul electromagnetismului. Dar dacă istoria îl
desemnează pe Faraday ca intuind undele electromagnetice înainte de
Maxwell, de ce să nu-l consemneze și pe Ștefan Odobleja ca intuind și
afirmând o cibernetică generalizată înainte de Norbert Wiener?
Trebuie încă examinat dacă Odobleja a avut vreo influență asupra
lui Wiener sau a unuia dintre specialiștii medici cu care Wiener a
colaborat – având în vedere că lucrarea lui Odobleja a ajuns în S.U.A.
curând după apariția ei. Dar mai mult decât atât nu știm. Și dacă a avut o
influență nu vom face decât să confirmăm cu un argument în plus locul
de precursor al lui Ștefan Odobleja. Ștefan Odobleja știa că cei care s-au
angajat la Academia Română să-i studieze opera nu se puteau baza decât
pe ceea ce este scris în Psihologia consonantistă din anii 1938-1939, iar
în rest numai pe ceea ce poate fi demonstrat riguros. Odobleja nu a folosit
noțiunea de informație și nici teoria informației, de asemenea nici o
formulare matematică, iar lucrarea sa nu a avut impactul științific al
operei lui Wiener. Scădem prin aceasta meritele lui Odobleja? În
încheierea studiului publicat în Viitorul social, subliniam: ”Lucrarea lui
Ștefan Odobleja, Psihologia consonantistă, este în primul rând o operă
de gândire, bazată pe coordonatele metaforice ale energetismului și

89
consonantismului, care, deși nu mai rezistă în fața stadiului de astăzi al
științei, au permis autorului să înalțe pe un suport – construit cu elemente
alese cu subtilitate pentru a se apropia de realitatea psihică – concepția sa
cibernetică generalizată. Aceasta ne apare astăzi ușor de înțeles când
cunoaștem aplicațiile ciberneticii în toate domeniile științei, dar a aduce
din umbrele necunoscutului o asemenea concepție și a insista atât de mult
asupra ei cum a făcut Ștefan Odobleja reprezintă un mare act creator.
Concepția energetistă și consonantistă nu pot să-i diminueze meritele și
dacă ele nu au fost confirmate, trebuie să le înțelegem în raport cu epoca
în care a fost scrisă lucrarea, din necesitatea de a se da un conținut
palpabil palierului psihic. Concepția cibernetică a lui Ștefan Odobleja
depășește energetismul și consonantismul său prin faptul că este mult mai
generală decât acestea, aplicându-se dincolo de palierul psihic întregii
realități materiale. Nimeni nu a avut înainte de Ștefan Odobleja o
asemenea concepție cibernetică generalizată. Pentru acest motiv întregul
moment de gândire oferit istoriei științei și culturii românești, și nu numai
românești, de către Ștefan Odobleja în anii 1937-1939, va căpăta
strălucirea cuvenită marilor idei ale minții umane”,
Decât să pretindem ceea ce nu este cazul, mai bine să arătăm lumii
că un român a avut o concepție cibernetică generalizată înainte de
Wiener, exprimată cu alți termeni, mai vag, dar nu mai puțin meritorie.
Dacă ideea undelor electromagnetice la Maxwell este matură, ideea
undelor electromagnetice la Faraday este adolescentă? Poate, dar de o
adolescență extraordinară, deschizătoare de drumuri. De ce este mai puțin
valoroasă ideea lui Faraday decât a lui Maxwell? Desigur Faraday nu este
protocron în idei cu Maxwell, dar precursor este. De ce ar fi mai puțin
valoroase ideile lui Ștefan Odobleja, scoase din necunoscut de mintea
unuia dintre noi, decât ideile, desigur îmbrăcate în noțiunea de informație
și la o formă matematică desăvârșită, ale lui Norbert Wiener?
Viața lui Ștefan Odobleja ca precursor al ciberneticii abia începe și
avem obligația morală să aducem lumină și din partea a ceea ce este
românesc în istoria acestui domeniu. Nu toți precursorii satisfac criteriile
protocronismului și nici nu este nevoie. Faptul că au fost frământați de
idei la fel de mari ca cei care le-au consacrat riguros este suficient pentru
a ne încadra în dialectica ideilor umane și a scoate în evidență meritul lor
deosebit. Pentru aceasta este însă nevoie de o muncă sistematică, de a
convinge comunitatea științifică românească, în primul rând, de valoarea
ideilor cibernetice ale lui Ștefan Odobleja, iar acest lucru cere timp,
lucrări, dezbateri. Biroul executiv al Institutului Central pentru
Conducere și Informatică luase hotărârea să propună Consiliului științific

90
alegerea lui Ștefan Odobleja ca membru de onoare al Institutului. Din
nefericire, moartea l-a răpit dintre noi înaintea acestei recunoașteri.

Mihai Drăgănescu
ˮContemporanul“, octombrie 1978.

Concepția psihologică și conceptele cibernetice


ale lui Ștefan Odobleja
I. Opera de gândire a lui Ștefan Odobleja intitulată Psychologie
consonantiste, tipărită în limba franceză la Lugoj, în două volume, în
anii 1938-1939 și difuzată prin ”Librairie Maloine” din Paris, avea să
cunoască peste 35 de ani de uitare. Anii celui de-al doilea război mondial
au perturbat nu numai difuzarea cărții, dar mai ales posibilitatea ca
mediile științifice și culturale din Europa să poată s-o cunoască și să
reflecteze asupra ideilor pe care le cuprindea. Ea a fost recenzată numai
într-o publicație românească în anul 1939 (C. Atanasiu, recenzie în
revista ”Spirit militar modern”, ianuarie – februarie 1939, pag. 60) și într-
o revistă americană în anul 1941 (S.M. Strong, ”Abstract” în
”Psychological abstracts”, 1941).
În cadrul acțiunii de cunoaștere și valorificare a gândirii, culturii și
științei românești din trecut, inițiată de conducerea partidului și statului
nostru, se înscrie și apariția ediției în limba română a Psihologiei
consonantiste, prin grija Editurii științifice și enciclopedice, cu sprijinul
Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, Academiei Republicii
Socialiste România și Academiei de Științe Sociale și Politice.
După recenziile din anii 1939-1941, amintite mai înainte, prima
revenire în atenția publicului a lucrării lui Odobleja se datorește lui I.
Oancea-Stroe, prieten al autorului Psihologiei consonantiste, și lui V.
Pîrvănescu, care publică o notă în ziarul județului Mehedinți (I. Oancea-
Stroe; V. Pîrvănescu: Microenciclopedie severineană, Viitorul,
Mehedinți, 12 mai 1972, pag. 1). Apoi dr. Al. Olaru prezintă o
comunicare despre Psihologia consonantistă în anul 1973 (Al. Olaru:
Psihologia consonantistă, comunicare la Consfătuirea pentru istoria
medicinii, București, 30 aprilie 1973), urmată de o serie de articole în
Tribuna (Cluj) și Flacăra. În paralele cu discuțiile din presă, au loc
primele dezbateri și încep să se publice primele studii asupra lucrării lui
Odobleja. Secția de științe medicale a Academiei R.S. România,
prezidată de acad. Ștefan Milcu, ajunge la concluzia, la începutul anului
1975, că se poate lua în considerație calitatea de precursor al ciberneticii

91
a lui Ștefan Odobleja, având în vedere ideile ”reversibilității” din
Psihologia consonantistă, similare celor care au condus la apariția
ciberneticii. În același timp se constată că nu se poate face o legătură de
filiație a ideilor între Psihologia consonantistă și Cibernetica lui
Norbert Wiener, apărută în 1948. Convins de valoarea ideilor sale din
epoca în care a scris cartea, Ștefan Odobleja se adresează Ministerului
Afacerilor Externe, cerând sprijin pentru elucidarea unei priorități
românești și solicită traducerea cărții sale în limba română. Ministerul
Afacerilor Externe transmite dosarul Odobleja spre examinare Consiliului
Național pentru Știință și Tehnologie care, împreună cu Academia
Republicii Socialiste România, își propun să analizeze cu atenție
Psihologia consonantistă. Punctele de vedere exprimate până atunci de
dr. Constantin Bălăceanu (Constantin Bălăceanu: Un pionier al
ciberneticii, românul Ștefan Odobleja, Flacăra, 11 mai 1974, pag. 8),
recunoscut specialist în neurocibernetică și de dr. V. Săhleanu (V.
Săhleanu: D. Danielopolu și Ștefan Odobleja, precursori în
cibernetică, Tribuna, 30 ianuarie 1975), personalitate a vieții noastre
științifice, medic, biolog și antropolog cu preocupări fiziologice
recunoscute, erau încurajatoare, afirmând că Ștefan Odobleja era un
important precursor al ciberneticii. Era necesar în acel moment și punctul
de vedere al unui inginer. Studiul efectuat de asistentul univ. ing. Gh.
Ștefan (Gh. Ștefan: Concepția cibernetică a lui Ștefan Odobleja,
studiu, decembrie 1976, prezentat Institutului Central pentru Conducere
și Informatică), de la Catedra de Dispozitive, Circuite și Aparate
Electronice din Institutul Politehnic București, scoate în evidență
caracterul cibernetic al ”legii reversibilității”, cum numea Ștefan
Odobleja legea circuitelor cu retroacțiune (feedback), pe care le punea în
general, în toate procesele și fenomenele din natură și societate. Aceste
lucrări sunt cuprinse într-un volum editat sub egida Academiei Republicii
Socialiste România (Academia R.S.R. Precursori români ai
ciberneticii).
Alături de C. Bălăceanu, V. Săhleanu, Gh. M. Ștefan, sunt de
menționat și punctele de vedere ale lui Eugeniu Niculescu-Mizil care, în
studii de cibernetică socială și economică, constată, în anul 1975,
pronunțatul caracter cibernetic al Psihologiei consonantiste din anul
1938 (Eugeniu Niculescu-Mizil: în Cibernetica și mediul, Editura Casei
corpului didactic, Deva, 1975, pag. 11; în Interconexiunea matematică-
cibernetică, Automatizare, Management, Calculatoare (AMC),
București, Editura tehnică, 1977, pag. 225-226; în interviul publicat în
revista Orizont (Timișoara), nr. 51 (405) din 19 decembrie 1975, luat de

92
Horia Gligor, în Funcția cantității de informație în stabilirea unui
sistem social, București, Ed. Academiei. Oameni de știință din țara
noastră de diferite specialități atrăgeau, deci, atenția asupra importanței
lucrării lui Ștefan Odobleja. După o primă lectură a Psihologiei
consonantiste în anul 1977, unul din autorii studiului de față considera
că Ștefan Odobleja merită un loc cu totul deosebit în istoria ciberneticii
(M. Drăgănescu: Electronica în societatea contemporană, comunicare
la Academia R.S. România, în sesiunea științifică din 26 ianuarie 1977 –
publicată în volumul Problemele păcii și ale războiului în condițiile
revoluției științifice și tehnice, București, Editura politică, 1977, vezi
pag. 229-230); Ștefan Odobleja și raportul dintre om și mașină
(automat), conferință ținută la Biblioteca județeană Mehedinți, Drobeta –
Turnu Severin 25 sept. 1977, multiplicat la Institutul Central pentru
Conducere și Informatică, București, 1977; Ștefan Odobleja – raportul
dintre om și mașină, ”Viitorul social”, an VII, 1978, nr. 2, pag. 328-344,
dar care nu era ușor de precizat, ținând cont de faptul că însuși înțelesul
noțiunii de cibernetică a comportat și comportă încă diferite puncte de
vedere. Studiul de față își propune să examineze rolul și poziția lui Ștefan
Odobleja ținând cont de această situație particulară a ciberneticii, de a
avea mai multe înțelesuri și, în consecință, mai multe arii de cuprindere,
în raport cu o definiție sau alta. Ceea ce este deosebit de interesant este
faptul că textul cel mai dificil, dar și cel mai actual al ciberneticii îl
reprezintă în ultimul deceniu palierul psihologic al omului, adică tocmai
punctul de plecare al lui Ștefan Odobleja. Este știut că, după apariția
Ciberneticii lui Norbert Wiener în anul 1948, care a avut cel mai
puternic impact asupra întregii gândiri științifice și filosofice din a
doua jumătate a secolului XX, cibernetica s-a aplicat în tehnică,
biologie, economie și sociologie. Anii '50 și '60 ai acestui secol au fost
perioade de apariție a biociberneticii, neurociberneticii, ciberneticii
economice și ai unei viziuni cibernetice a societății, alături de continua
dezvoltare a ciberneticii tehnice. În anii '70 și chiar ceva mai înainte, se
dezvoltă psihologia cibernetică. Este oare Odobleja numai un precursor
sau întemeietor al psihologiei cibernetice, având în vedere titlul lucrării
sale Psihologie consonantistă? Psihologia cibernetică întâmpină multe
dificultăți în explicarea completă a palierului psihologic. Deși inevitabil
necesară, viziunea cibernetică a palierului psihologic explică numai o
parte a funcționării acestuia și ne arată sensul în care trebuie să înțelegem
cibernetica în modul cel mai general cu putință. Or, tocmai pe linia
acestei tendințe actuale de interpretare a ciberneticii viziunea lui
Odobleja capătă o valoare și mai mare. Punctele de vedere asupra operei

93
lui Odobleja prezentate mai înainte (M. Drăgănescu: Precursori români
ai ciberneticii, Contemporanul, 15 iunie 1978, pag. 8; Ștefan
Odobleja, Contemporanul, 13 octombrie 1978, pag. 5; Un précurseur
de la cibérnétique; Ștefan Odobleja, propos recueillis par D. Bianu,
”La Roumanie d'aujourd'hui”, 1979, nr. 3, pag. 49-50; Ștefan Odobleja
elaborează pentru prima oară ideile unei cibernetici generalizate,
Tribuna, 10 ianuarie 1980, pag. 7, vor fi păstrate în continuare.
Rezumând, concluzia acestui studiu este aceea că Ștefan Odobleja nu
poate fi considerat întemeietor al ciberneticii, acest merit revenind fără
îndoială lui Norbert Wiener, însă Ștefan Odobleja nu numai că este un
precursor al ciberneticii, dar are prioritatea mondială a ideii unei
cibernetici generalizate, considerând primul fenomenul buclei închise,
deci cu conexiune inversă ca o lege universală. Din tot ceea ce știm,
nimeni până la el nu a avut o asemenea viziune a rolului general al feed-
back-ului în natură și societate. Odobleja este primul care a încercat să
aplice legea feed-back-ului (legea reversibilității) la cât mai multe
domenii, în principiu la toate domeniile. În acest mod el se delimitează de
toate cazurile particulare în care s-au pus în evidență conexiuni inverse.
Psihologia consonantistă nu este o lucrare de cibernetică sau
numai o teorie a ”legii reversibilității”. Este o operă de gândire, o
filozofie a proceselor mintale și a științei, autorul căutând un număr de
legi generale, care să se aplice tuturor domeniilor, tuturor științelor
naturii inerte și vii, psihologiei și vieții economico-sociale. Dintre
acestea, este adevărat, cea mai puternic scoasă în relief în cartea sa este
legea reversibilității, ilustrată și printr-un număr mare de figuri. Acesta
este și motivul pentru care Ștefan Odobleja a insistat atât de mult în
ultimii ani ai vieții sale asupra aspectelor cibernetice ale operei sale. Ani
de zile, după cel de-al doilea război mondial, a trăit retras,
redescoperindu-se pe sine, odată cu apariția primelor cărți românești de
cibernetică (Edmond Nicolau, Constantin Bălăceanu ș.a.) și publicarea
cărții lui Norbert Wiener în limba română (Cibernetica, București,
Editura științifică, 1966). Autorii acestui studiu au avut multe discuții cu
Ștefan Odobleja. Deși punctele de vedere au fost de multe ori diferite,
autorii acestui studiu, neînsușindu-și multe din afirmațiile lui Odobleja
din noua sa carte (Ștefan Odobleja: Psihologia consonantistă și
cibernetica, Scrisul românesc, 1978), trebuie remarcat că autorul
Psihologiei consonantiste a cunoscut concluziile la care a ajuns și nu a
căutat în nici un moment să impună sau să oblige adoptarea punctului său
de vedere. Odobleja și-a dat seama mai târziu de valoarea operei sale, știa
că a descoperit singur o cibernetică generalizată, că a pierdut șansa de a

94
primi acel feedback din partea unei comunități științifice care să-l
determine să se dedice construirii ciberneticii ca știință. Dar, ceea ce a
realizat reprezintă un moment important al gândirii, științei și culturii
românești și nu numai românești.

Mihai Drăgănescu, Pantelimon Golu

Studiul introductiv la ediția în limba română a Psihologiei consonantiste


de Ștefan Odobleja.

Conceptele cibernetice ale lui Ștefan Odobleja

[…] Odobleja afirmă puternic: viața nu poate exista fără feedback.


El scrie mai departe, aplicând legea reversibilității la biologie (pag. 616):
”Acțiunile în cerc vicios, atât de frecvent întâlnite în psihologie, sunt la
fel de frecvente și în biologie”. Fiecare din frazele care urmează acestei
afirmații ne arată la ce înălțime a ajuns gândirea sa cibernetică: ”Este
funcțiunea care creează organul și organul care creează funcțiunea” (pag.
616).
Această exprimare care poate fi coroborată cu altele din lucrare ne
arată că Odobleja a văzut nu numai rolul feedback-ului în funcționarea
unui organism, în păstrarea integrității sale, dar și-a dat seama de rolul
unui feedback extins pe scara evoluției viețuitoarelor și care astăzi este
recunoscut de știință.
În continuare se arată: ”Mediul acționează asupra organismelor vii,
care la rândul lor, acționează asupra mediului. Orice funcțiune acționează
asupra oricărei alte funcțiuni: toate funcțiunile unui organism se
influențează reciproc una pe cealaltă” (pag. 616). Acest text este scris în
cadrul unui paragraf intitulat ”Legea reversibilității”, în cadrul
capitolului dedicat biologiei, ceea ce ne arată că interacțiunile de care
vorbește sunt interacțiuni prin reversibilitate (cerc vicios, feedback).
Acest capitol este ilustrat cu o singură figură (fig. 279, pag. 612), în care
se schițează viața vegetală (înțeleasă ca ”cerc vicios”), la care se leagă,
cu o porțiune comună de tangență, viața animală (de asemenea un ”cerc
vicios”). Figura întărește încă odată rolul pe care îl acordă feedback-ului
în concepția sa asupra vieții și organismelor vii. Trebuie să subliniem că
aici găsim elementele de principiu ale biociberneticii, sub forma lor cea
mai generală și în același timp o ilustrare în care Odobleja a fructificat
gândirea sa asupra legii reversibilității, adică gândirea sa cibernetică.

95
De aceea, deși cartea debutează cu un accent deosebit asupra
consonantismului, viziunea cibernetică câștigă treptat în amploare, până
la o apropiere din ce în ce mai puternică între consonantism și
reversibilitate. Către sfârșitul cărții nici nu mai menționează separat legea
consonanței și legea reversibilității, ci le înscrie împreună (pag. 809:
”Legea consonanței și a reversibilității”).
Consonanța în percepția lui Odobleja se produce între ceea ce se
aseamănă, între ceea ce se selectează reciproc, între ceea ce există
rezonanțe; pe plan psihologic consonanța reprezintă importanță pentru
asemănarea dintre modelul mintal, psihologic, și realitatea obiectivă
externă.
Odobleja spune:”Consonanța (isocrania, euritmia, asemănarea de
gen și de frază între curenții endogeni) este ipoteza cea mai acceptabilă
și cea mai satisfăcătoare în momentul de față” (pag. 527, în capitolul
”pseudo-neurologie”). Apropierea de conceptul de model intern este
destul de mare și în acest sens teoria consonanței prezintă un interes
istoric real. O imagine psihologică este în consonantă cu realitatea
obiectivă, conceptul este un ansamblu consonant de imagini. Între ceea ce
consonează funcționează mecanisme de feedback. Acest punct de vedere
coincide cu teoria psihologică contemporană a modului intern care este
permanent confruntat cu realitatea iar prin mecanisme de feedback este
continuu corectat. Pentru Odobleja (pag. 322) există ”1) consonante
centro-periferice, permițând diverselor influxuri de a călători pe o aceeași
fibră nervoasă, grație unei specificități funcționale care să existe o
rezonanță selectivă între un anumit centru cerebral și un anumit organ
periferic de excepție; 2) consonanțe centro-centrale… ”Din punct de
vedere consonantist, Ștefan Odobleja, gândirea este o înlănțuire
complexă și variabilă de consonanțe cognitivo-afective” (pag. 337).
Desigur, consonanța nu este înțeleasă numai cibernetic, însă rolul
feedback-ului este major. Legea consonanței începe a fi definită printr-o
suită de reacții mutuale de întărire (pag. 434), iar apoi spune în mod
direct: ”Manifestările legii reversibilității pot să fie considerate ca un
corolar al consonanței” (pag. 680).
Feedback-ul, cercul vicios, apare pentru prima oară în lucrarea lui
Odobleja la pag. 35 și este interesant de urmărit, în continuare câteva din
formulările punctelor sale de vedere în această problemă. Astfel la pag.
35, el notează: ”Observarea, elaborarea și aplicarea se stimulează, se
succed și se întrajutorează reciproc, în cerc vicios”, pentru ca la pagina
37 să precizeze: ”Între psihologie și toate celelalte științe există
împrumuturi reciproce”, apoi la pag. 39: ”Psihologia este știința

96
acțiunilor reciproce, exercitându-se prin stimulare, adaptare sau
ajutorare și răspuns între un organism și mediul său”, la pagina 53:
”psihicul este un cerc vicios de energii, o reversibilitate, ca și viața însăși,
și suprapusă acesteia”, iar la pagina 55: ”Psihicul este un cerc vicios
secundar și suprapus marelui cerc vicios al vieții vegetative”.
Deci, nu numai viața este imposibilă fără feedback, dar nici psihicul
nu este posibil fără feedback, consideră Ștefan Odobleja. Aceste lucruri
sunt enunțate de Odobleja încă din prima parte a lucrării sale. Lucrarea sa
conține două volume: primul (pag. 1-498) cuprinde partea generală, în
care accentul este pus pe psihologie care, în concepția autorului, este o
știință între științe; al doilea volum este dedicat aplicațiilor, este știința
explicativă a legilor generale, prezentate în primul tom.
În primul volum, studiul fenomenelor fundamentale (la pag. 139)
debutează din nou cu viziunea fenomenelor reversibilității, prin figura 96,
intercalată în textul paginii. Această figură și legenda care o însoțește
prezintă un deosebit interes. Un ”cerc vicios” mare cuprinde succesiunea
excitație-senzație, înregistrare-reacție-excitație etc. Pentru Odobleja
excitațiile, senzațiile și reacțiile sunt fenomene fundamentale. Reacția
este înțeleasă ca fenomen fizic produs de un organism (pag. 148). Numai
declanșarea reacției este un fenomen psihic. Reacția este, deci, acțiunea,
spre exemplu motoare, a unui organism asupra mediului înconjurător.
Excitația provoacă senzația care poate declanșa o reacțiune asupra
mediului înconjurător, fie direct, adică fără reflectare, gândire, fie prin
intermediul elaborării, al reflectării. Iar elaborarea (gândirea) este
reprezentată printr-o îmbinare de bucle cibernetice! (pag. 147). După cum
arătam mai înainte, pe ”cercul vicios” mare găsim etapa ”înregistrare”.
Care este semnificația termenului ”înregistrare”? autorul n-o spune în
mod explicit, însă, alături de faptul că între senzație și reacție el vorbește
de o etapă a reflectării, gândirii, iar la figura 96 ”înregistrarea” face parte
și dintr-un cerc vicios mic, care conține un arc al ”reproducerii”,
continuat cu un arc al ”imaginii”, după care urmează din nou
”înregistrarea”, rezultă că înregistrarea este un proces mintal. Într-
adevăr, din celelalte figuri din acest capitol (fig. 105, 106, 108, 110, 111,
114, 115, 116, 122, 123, 124, 125) rezultă bogăția și varietatea înțelegerii
situațiilor de stimul-răspundere pe care le întâlnim în natura fizico-
chimică, în organismele vii și în organismele cu palier psihologic. Există
situații în fizică și chimie, când la acțiune, la excitație, spune Odobleja,
urmează imediat o reacțiune. Există situații când se produc acte reflexe
fiziologice ale organismelor vii, dar și cazuri când intervine activitatea
intermediară a psihicului. Din acest ultim punct de vedere el aduce o

97
critică ”behaviorismului”. Voind a suprima interiorul, behavioriștii
suprimă, fără să-și dea seama, intermediarul între excitant și reacție –
suprimă psihicul” (pag. 156). Se știe că behaviorismul a fost corectat
exact în modul subliniat de Odobleja. ”Înregistrarea”, aflăm din legenda
figurii 108 (pag. 140), sunt senzațiile înregistrate în creier, într-un fel,
reprezintă capturarea realității exterioare după funcționarea buclei
cibernetice mici, după crearea unei imagini care poate fi menținută și
reprodusă în creier. Figurile 96 și 118, ne arată că Odobleja, a fost foarte
aproape de noțiunea de structură cognitivă sau de model intern cognitiv.
De altfel, Odobleja folosește termenul de reprezentare cognitivă (fig.
122, pag. 155). El scoate în evidență faptul că orice reacțiune și orice
acțiune este controlată de organism prin mecanisme de feedback, ceea ce
rezultă fără nici o îndoială din fig. 122, pag. 155. Putem spune că în
capitolul ”Fenomenele fundamentale” (pag. 134-138), Ștefan Odobleja
caută să adâncească procesele psihice și comportamentul prin interpretări
cibernetice înaintea lui Norbert Wiener, și nu putem să nu observăm că,
în linii generale, ceea ce spune Ștefan Odobleja este corect și că el a
utilizat din plin și cu subtilitate fenomenul reversibilității (buclelor
cibernetice) pentru a arăta calea explicării comportamentelor
organismelor vii și a organismelor cu psihic. Se poate constata că
metoda cibernetică, a cercului vicios, este ferm stabilită în concepția lui
Odobleja privind procesele psihice și organismele vii, odată cu încheierea
capitolului ”Fenomenele fundamentale”. Rămâne numai ca ea să fie
aplicată și generalizată la rangul unei legi universale.
Reacțiunea unui organism ca palier psihologic nu este însă
totdeauna numai fizică. Există și o reacție psihică pe planul afectivității,
astfel încât afectivitatea (emoția) și reacția ei ”se cheamă una pe alta în
cerc vicios” (fig. 136, 137, 138, pag. 173). Deși formularea este vagă, în
esență Odobleja caută să explice afectivitatea ca proces, iar ca proces
psihic ea trebuie să utilizeze, să se mențină prin feedback. Se conturează
astfel, la Odobleja, o psihologie cibernetică cu mult înainte ca psihologia
să-și fi însușit cuceririle ciberneticii.
O scădere a ”ciberneticii” lui Odobleja o constituie, după cum am
mai menționat, lipsa noțiunii de informație. Pentru ceea ce se petrece în
lumea mintală, imagini, limbaj, caracterul informațional al acestora a fost
evident întotdeauna, inclusiv pentru Odobleja. Greutatea provine la
interfața cu substratul sistemului nervos și de aici cu lumea exterioară. Ce
”circulă” prin buclele reversibilității lui Ștefan Odobleja? Șt. Odobleja
consideră că factorul comun al tuturor acestor procese este energia. Astfel
și spune: ”Excitațiile sunt cauzele dinamice ale senzațiilor și cauzele

98
imediate ale psihicului. Ele sunt energii fizice apte să se transforme și în
energie psihică” (pag. 135). Și mai departe, descrie astfel de transformări:
””transformarea unei energii externe în energie internă psiho-
neurologică; … transformarea excitanților fizici în imagini psihice” (pag.
136-137).
Am arătat în altă parte (M. Drăgănescu: Ștefan Odobleja –
raportul dintre om și mașină, ”Viitorul social”, anul VII, 1978, nr. 2,
pag. 328-334) că Odobleja a folosit metafora energetică în explicarea
palierului psihic al organismelor vii. Metafora energetică ținea locul, cu
un anumit succes, modelului informațional de astăzi și explicarea
psihicului. Astăzi, pentru comportamentul și funcționarea psihicului
putem utiliza modelul unui program de calcul, adică al unor structuri
informaționale, fiind probabil destul de aproape de adevăr, pentru o serie
întreagă de fenomene psihice. Aceste structuri informaționale acționează
prin intermediul substratului fizic care le găzduiește, dar reprezintă un
palier în sine al realității, reprezintă cel puțin o parte din psihicul omului.
Dar, în locul informației, Odobleja folosește energia, pe care o înțelegea
ca nesubstanță și îi permitea să respingă interpretarea mecanicistă a
psihicului. Fără îndoială că energia nu este substanță, dar nici nu poate
căpăta structurile care să explice palierul psihic. În absența noțiunii de
informație, energia era singura soluție care îi rămânea lui Odobleja pentru
interpretarea materialistă, fizică, a psihicului. Influența concepției
filosofice materialiste a lui Vasile Conta asupra sa este evidentă,
Odobleja citind principalele lucrări ale acestuia și față de care a păstrat
toată viața o deosebită admirație. A doua mare influență o datorește lui C.
Rădulescu-Motru, de la care preia ideea că psihicul are un specific
propriu și în același timp este realizat fizic sub formă energetică (C.
Rădulescu-Motru, Personalismul energetic, București, Editura Casei
școalelor, 1927). C. Rădulescu-Motru, la rândul lui, a preluat
energetismul fizicianului Ostwald, ale cărui lucrări au fost citite și de
Ștefan Odobleja. Dar, spre deosebire de Ostwald, al cărui energetism era
un idealism fizic, pentru care psihicul este o manifestare a energiei,
Rădulescu-Motru vede în psihic ceva deosebit, care se înscrie într-un
suport energetic, dar care la Odobleja funcționează în strânsă legătură cu
substratul sistemului nervos. Energia joacă, la Rădulescu-Motru și la
Ștefan Odobleja, rolul programelor informaționale și din acest punct de
vedere momentul energetic din gândirea acestor reprezentanți ai culturii
românești reprezintă tot ceea ce se putea imagina mai îndrăzneț înainte de
apariția calculatoarelor electronice. Energia era suficient de materială și
suficient de invizibilă pentru a oferi sediul palierului psihic, exact în

99
sensul programului informațional de astăzi. Odobleja caută să intre în
detalii, să descifreze mecanismele energetice ale psihicului, dar evident
totul nu rămâne decât un model metaforic. În schimb, a căutat
transformările energetice în lungul circuitelor ”reversibilității” este foarte
rezonabil și singurul lucru posibil în absența noțiunii de informație.
Acesta este și motivul pentru care el a renunțat la termenul de ”cerc
vicios” pe care îl păstrează numai pentru că era cunoscut sub această
denumire și îl înlocuiește cu ”reversibilitatea”. Reversibilitatea
energetică, în esență, permite închiderea buclelor cibernetice atât de
heterogene din punct de vedere fizic. La pag. 144 el arată că prin
reversibilitate înțelege ”transformarea reversibilă de energie – în sens
invers celui al senzației” iar într-un paragraf dedicat fenomenelor de
reversibilitate (pag. 188-189) arată că există reversibilități psiho-fizice și
psiho-psihice. Pentru a explica reversibilitatea recurge la analogii
mecanice, dar are grijă să mențină: ”Această analogie mecanică, grosieră
și foarte imperfectă, va face să se înțeleagă mai bine acest grup de
fenomene, care este, în realitate, mult mai complex și de o natură cu totul
diferită” (pag. 189).
Iată, deci, că buclele cibernetice, cercurile vicioase, funcționează
datorită transformărilor energetice, reversibilității; fără reversibilitate nu
pot exista asemenea interacțiuni. Energia este factorul comun care putea
închide o buclă cibernetică. Este interesant cum, la un moment dat,
Odobleja apropie foarte mult noțiunile de autoreglaj, reversibilitate și
consonanță. Astfel interpretând fenomenul atenției el, scrie (pag. 352).
”Prin reglaj: atenția este un autoregulator de energie psihică, un
distribuitor automat și selectiv… Prin reversibilitate: atenția este un cerc
vicios între senzație sau imagine și mișcările (sau secrețiile) reflexe,
tinzând să mărească, să rețină, să conserve, să clarifice obiectul focalizat.
Prin consonanță: atenția este o amplificare prin rezonanță, evoluând rapid
până la un maximum pentru a diminua, după aceea, până la dispariție,
prin efectul oboselii, al reacției sau al concurenței compensatoare al altor
consonanțe în ascensiunea evolutivă…”.
Acest pasaj este caracteristic pentru gândirea lui Ștefan Odobleja,
pentru modul în care consonantismul său este de o cibernetică veritabilă.
Fără îndoială că noțiunea de informație este esențială în cibernetica
lui Norbert Wiener și în cibernetica contemporană. Întrebarea este, însă,
dacă putem să găsim fenomene cibernetice care nu utilizează informația.
Unii exclud posibilitatea ca asemenea fenomene să fie considerate
cibernetice. În realitate, există fenomene cibernetice pe scăderilor
concepțiile lui Odobleja, din cauza lipsei noțiunii de informație, lucrurile

100
nu sunt chiar atât de grave. Mult mai important este faptul că Odobleja a
văzut buclele cibernetice manifestarea unei legități generale.

Mihai Drăgănescu, Pantelimon Golu


“Tribunaˮ, 1982.

DUMITRU ELIADE

Academia internațională de cibernetică generală ”Ștefan Odobleja”

Simpozionul internațional de cibernetică generală organizat de


Fundația europeană Drăgan cu prilejul trecerii a 80 de ani de la nașterea
lui Ștefan Odobleja urma să aibă loc între 22 și 24 octombrie la Lugoj și
trebuie început prin a spune că, deși era pe cale să fie amânat, el chiar la
Lugoj și chiar între 22 și 24 octombrie și-a desfășurat lucrările. În ședința
de deschidere, participanților la simpozion li s-a comunicat că
posibilitatea de a se întâlni la locul și la timpul stabilit se datorează
sprijinului direct al președintelui Nicolae Ceaușescu și al tovarășei
academician doctor inginer Elena Ceaușescu. Acest fapt confirmă cu
acuitate, am zice, câtă dreptate avea Ștefan Odobleja să spună: ”primul
gând ce-l are gândul e gândirea să-ntâlnească”.
Scopul principal al simpozionului a fost înființarea Academiei
internaționale de cibernetică generală Ștefan Odobleja, care-și propune
prin statutul ei misiunea de a face cunoscută în lume opera ilustrului
român de al cărui nume se leagă meritul elaborării conceptului de
consonanță a științelor ce-i aparțin în exclusivitate și incontestabil. Sediul
acestei noi asociații științifice va fi la Lugano (Elveția) și ea își va înființa
filiale oriunde va exista un interes și o necesitate. O filială va fi chiar la
Lugoj.
În prima ședință a Consiliului de administrație s-a hotărât editarea unui
buletin și a unei reviste de cibernetică generală. Președintele de onoare al
Academiei Ștefan Odobleja, prof. dr. Iosif Constantin Drăgan, arăta
totodată că pentru cinstirea moștenirii lui Ștefan Odobleja va fi necesară
organizarea unor mese rotunde, seminare, simpozioane și congrese,
precum și inițierea unor doctorate în anumite materii. Profesorii Robert
Mantz (Olanda) și El Hosseiny Shirbeeny (Irak), vicepreședinți ai
asociației, au propus stabilirea unor legături temeinice cu alte instituții
culturale internaționale, editarea unui glosar în care să fie explicată
terminologia folosită de Odobleja și organizarea unor acțiuni de

101
cercetare, chiar implicarea membrilor asociației în rentabilizarea unor
întreprinderi. La rândul său, profesorul Paul Postelnicu, președintele
executiv al asociației, a spus că trebuie grăbită apariția primului număr al
revistei care este necesar, după opinia sa, să cuprindă o prezentare a
operei lui Ștefan Odobleja și a academiei nou înființate, această revistă
urmând să fie trimisă în special asociațiilor internaționale de cibernetică.
Trebuie, adăuga prof. dr. Iosif Constantin Drăgan, ca primele acțiuni ale
asociației să-și propună cunoașterea operei lui Ștefan Odobleja, care din
păcate se află în situația multor opere clasice, aceea că se vorbește despre
ele dar nu sunt citite. Pentru a putea fi citită, cunoscută, ea trebuie tradusă
în câteva limbi de circulație internațională. După cum am aflat, Fundația
Drăgan a luat deja inițiativa de a traduce în engleză ”Psihologia
consonantistă”, din ale cărei 800 de pagini au fost traduse până acum
300. Și pentru că nu este nici un secret, opera lui Odobleja nu este
cunoscută prea bine nici la el acasă, apare lăudabilă desigur traducerea
din franceză a ”Psihologiei consonantiste” și apariția ei la Editura
științifică și enciclopedică. Directorul acestei edituri, dr. Mircea Mâciu
spunea chiar în cadrul simpozionului de la Lugoj că va da tot sprijinul
pentru tipărirea unor lucrări valoroase, inspirate din gândirea savantului
român. Asemenea lucrări există, fără îndoială, și cea mai bună dovadă că
ele există a fost dată chiar de comunicările prezentate în cadrul
simpozionului de către prof. dr. Paul Postelnicu, ing. Ștefan Bajureanu,
dr. Ion Pușcaș, dr. Vasile Vetișanu, prof.dr. Cezar Buda, general dr.
Constantin Atanasiu, prof.dr. Cezar Apreotesei, prof.dr. Ion Străchinaru,
dr. Alexandru Surdu, prof. Vasile Pîrvănescu, prof. Florian Vlădica, prof.
Liviu Petrina, prof. Ion Stroie și alții.
Reîntorcându-ne la cele discutate în prima ședință pe care Consiliul de
administrație al Academiei de cibernetică generală a ținut-o chiar în ziua
alegerii lui, vom aminti aici și cuvintele generalului dr. Constantin
Atanasiu, autorul uneia dintre cele două recenzii care semnalau apariția
”Psihologiei consonantiste”, cealaltă aparținând, precum se știe, unei
reviste americane: ”În legătură cu publicația care se va edita: încă de la
primele ei numere, această revistă trebuie să fie de nivel european. Eu nu
zic să nu cuprindă și amintiri sau corespondența lui Odobleja, dar trebuie
să legăm conținutul acestei reviste de problemele mari ale lumii, de
probleme de substanță, de pildă de asaltul acesta al tehnicii care schimbă
profilul uman. Trebuie, vreau să spun, ca revista să nu găzduiască
improvizații. Să fie o revistă bună, să și-o smulgă oamenii din mâini.
Astfel străinătatea ne va respecta”. Un punct de vedere la care au subscris
toți cei prezenți,, căci ”suntem într-o polemică”, așa cum pe bună

102
dreptate arăta unul dintre participanții la simpozion, și se cuvine ca
asociația nou înființată să-și lămurească mijloacele prin care va determina
recunoașterea din partea cercurilor științifice internaționale a acestei
valori a gândirii românești prioritare reprezentată de Ștefan Odobleja,
care a pus bazele ciberneticii generale și prin ”Psihologia consonantistă”
a creat, de fapt, o știință a științelor, fundamentele științelor.
Spunea Ștefan Odobleja într-una din scrisorile adresate unor prieteni și
unor neprieteni, unor cunoscuți și unor necunoscuți: ”Am trăit să văd ce-
ar fi făcut cu mine magnații științei dacă n-aș fi trăit”. Evocăm de aceea
cu satisfacție înființarea Academiei internaționale de cibernetică
generală, care-i poartă numele, mai cu seamă că revista noastră își face
un titlu de onoare din faptul de a fi contribuit la recunoașterea geniului lui
Ștefan Odobleja. Am fost și, ca să reluăm cuvintele unuia dintre
participanții la simpozionul de la Lugoj, rămânem pe ”șantierul
Odobleja”.
Dumitru Eliade

ˮFlacăra“ nr. 43 din 29 octombrie 1982.

“FLACĂRAˮ, revistă

Memorial științific

FONDUL DR. ȘTEFAN ODOBLEJA. Zilele trecute a apărut


CONDINF '81, lucrare editată de Laboratorul de Informatică și
Conducere din Cluj-Napoca. Publicația se recomandă și de data aceasta
printr-o tematică bogată și variată. Semnalăm ca foarte utilă publicarea de
către Cornel Țăranu a Fondului Ștefan Odobleja, grupaj dedicat acestui
inestimabil tezaur științific și din care revista publică în premieră
absolută titlurile mai multor manuscrise elaborate de Ștefan Odobleja.
Manuscrisele întregului fond documentar, reamintim cititorilor noștri,
sunt adăpostite actualmente de Arhivele Statului – Filiala județului
Mehedinți din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Este vorba de concepte
ale primei lucrări de cibernetică din lume (Psihologia consonantistă,
tipărită de savantul severinean la Paris în 1938), manuscrise
dactilografiate, însemnări, note de lector, impresionante biografii,
corespondență, în total aproximativ 2700 pagini. Publicația clujeană
prezintă, de asemenea pentru întâia oară, în facsimil, reclama publicitară
a Editurii Maloine din Paris consacrată cărții ”Psychologie

103
consonantiste”, lucrare difuzată în Europa și America în mii de
exemplare.

ˮFlacăra“, nr. 26 din 25 iunie 1981

ODOBLEJA INEDIT

”De ce am scris «Psihologia consonantistă» în limba franceză”

Prin bunăvoința inginerului Ștefan Bajureanu, unul din puținii


prieteni apropiați ai doctorului Ștefan Odobleja, ne-a parvenit de
curând un manuscris redactat și semnat în original de savantul
severinean. Sunt pagini de memorialistică ce dovedesc odată mai
mult destinul tragic al marelui nostru om de știință, lovit pe nedrept
încă din tinerețe de invidia și nerecunoștința unor colegi de breaslă,
de repetate hotărâri arbitrare, ce l-au obligat pe autorul ”Psihologiei
consonantiste”să-și scrie lucrarea capitală în limba franceză și să o
publice într-o editură pariziană. Manuscrisul pe care îl încredințăm
tiparului a fost redactat în perioada 1975-1977.

Sunt bucuros să constat că, în urma acțiunii mele de revendicări


cibernetice, specialiștii noștri au făcut descoperirea că nu numai eu, ci și
profesorul Danielopolu a sesizat în fiziologia sistemului nervos aspecte
circulariste, respectiv: cibernetice. Mai înainte ca eu să arunc acea piatră
în baltă, tulburând liniștea și odihna specialiștilor, - timp de 26 de ani de
la apariția ciberneticii și după 46 de ani de la cercetările lui Danielopolu –
faptul trecuse aproape neobservat. Mi se datorează mie, deci, că i-am
făcut pe specialiștii noștri să-l observe. Prin aceasta am contribuit la o
reconsiderare a ilustrului nostru savant.
Aș avea de adăugat că, pe lângă această contribuție directă și
personală, prof. Danielopolu a mai contribuit la cibernetică și pe o cale
indirectă: el este acela care m-a provocat a mă îndârji, până la ultimele
extreme, în cercetare – ceea ce m-a făcut să descopăr unele din secretele
subtile ale acestei arte – și tot lui îi datorez ideea năstrușnică de a publica
lucrări în limba franceză. Și iată cum.
În ultimul an de facultate (1927) am descoperit o metodă clinică de
explorare care înlocuia cu succes” semnul banului” al lui Pîtros, studiat
de Danielopolu și care era descris – cu reproducerea cuvintelor

104
profesorului român – în cartea de semiologie cea mai apreciată pe acele
vremuri a profesorului francez Emile Sergent.
După verificări riguroase pe numeroase cazuri, am redactat un
articol pe care să-l public într-o revistă medicală. Fiind vorba de un
procedeu înrudit cu semnul banului, și întrucât acesta fusese cercetat de
către prof. Danielopolu, am trimis articolul la ”Revista științelor
medicale” – revista lui Cantacuzino și Danielopolu. Cine putea să
aprecieze mai bine aportul meu și valoarea contribuției mele decât
savantul care se ocupase îndeaproape cu semnul banului?
Așteptând să-mi apară articolul, visam adeseori un succes răsunător
– visam să fiu chemat, felicitat, poate chiar invitat la vreo colaborare în
clinica sa, de către ilustrul profesor. Dar – decepție; articolul nu apărea,
publicarea lui era respinsă. Am mai trimis încă vreo două articole – și
mai bine redactate, și mai puse la punct, dar rezultatul a fost la fel de
negativ. Ceva mai mult: ca un fel de răspuns indirect și ca o provocare, a
mai apărut și o teză despre semnul banului, a domnului Mareș Eugen (azi
profesor) în care erau reeditate vechile concluzii ale lui Danielopolu, fără
ca, cel puțin, să fi fost corectate erorile pe care eu le semnalasem. Fapt
semnificativ: teza era prezidată de prof. Danielopolu.
Am mers într-o zi la secretarul de redacție al revistei, dr. Nicolau
(ulterior profesor) și, abia stăpânindu-mi revolta, l-am asigurat de
seriozitatea cercetărilor mele și de adevărul celor expuse în articol – la
care asigurări el mi-a răspuns jenat:
-Ei, d-le doctor, parcă dumneata nu înțelegi… Adevărul e că până
atunci nu înțelesesem și nici nu voiam să concep o astfel de atitudine din
partea unui mare cercetător, care știa prin el însuși ce înseamnă munca de
cercetare și cât efort, câtă sudoare se cere pentru o descoperire chiar
neînsemnată.
Am rămas profund mâhnit. Dar n-am dezarmat. Dacă profesorul nu
vrea să-mi recunoască munca și rezultatele de bunăvoie, am să-l fac să le
recunoască de nevoie: am să fac o comunicare la Societatea medicilor din
București (președinte Danielopolu), o comunicare demonstrativă și
convingătoare, care va fi bine primită de către mulțimea medicilor de față
și care va trebui să-i schimbe și atitudinea profesorului.. M-am înscris și
am fost programat. Din păcate profesorul lipsea din țară. A prezidat
profesorul N. Lupu.
Sigur pe mine și sigur pe victorie, am făcut și gestul provocator al
aruncării mănușii: în locul profesorului am ținut să am pe elevul său în
”semnul banului”, așa încât am mers la spitalul Brâncovenesc și l-am

105
anunțat pe doctorul Mareș (și el medic militar) ca să vină să-și susțină
părerile.
Comunicarea mea – mai ales prin demonstrația practică pe bolnav,
în ședință, din care rezulta cu evidență marea simplitate și deosebita
precizie a metodei mele – s-a bucurat de un deplin succes: medicii
participanți au rămas convinși și mulți din ei chiar entuziasmați.
S-a întâmplat însă, la urmă, ceva neașteptat și extrem de trist.
Doctorul Mareș, pe care eu îl invitasem la o întrecere cavalerească și
academică, a găsit cu cale să-mi dea o replică destul de puțin academică.
El și-a recrutat o gașcă de partizani, pe care i-a pus în rândul din fund,
unde era și el, și după ce eu am terminat – în momentul când prof. Lupu a
întrebat ”cine vrea să ia cuvântul” – ciracii lui Mareș au început să bată
din picioare.
Neavând argumente științifice, cerebrale, adversarul meu
argumenta cu picioarele. După vreo două minute de vacarm, s-a ridicat,
din mijlocul huliganilor, doctorul Mareș, vociferând: ”Nu e adevărat,
cum zice doctorul Odobleja, cum zice profesorul Danielopolu e
adevărat!”
După care a stat jos.
S-a iscat o reacție extraordinară de stigmatizare a gestului
necavaleresc și neacademic: foarte mulți din sală și-au arătat simpatia
pentru mine, mi-au luat apărarea și au lăudat metoda. Prof. Noica – om în
genere foarte potolit – zbiera în gura mare și mă încuraja să nu mă las
(mi-a trimis și la Lugoj o entuziastă scrisoare în care mă îndemna să
perseverez în ”focul sacru”).
Când prof. N. Lupu mi-a dat apoi cuvântul în replică, eu am spus că
în fața unor astfel de comportări nu mai am nimic de spusși că doresc să
prind trenul spre Lugoj. Am plecat înainte de terminarea ședinței. M-am
frământat, tot timpul, singur, în tren – aici revoltat și furios, aici încântat
și încrezător în cei mulți care-mi luaseră apărarea cu atâta însuflețire –
mulți din ei cu totul necunoscuți de mine. Când am coborât din tren la
Lugoj, eram liniștit și încântat: luasem o hotărâre mare – să public o
lucrare în limba franceză. Dacă în țară – nici la București – n-am putut
avea succesul scontat, îl voi avea în străinătate. În noaptea aceea am
adormit în fericirea acelui vis frumos.
Așa s-a născut la ”Phonoscopie” – prima mea lucrare în limba
franceză, apărută în 1935 în editura Doin, Paris.
Odată antrenat spre zări de mare respirație, nu puteam să nu-mi
încerc forțele într-o altă lucrare de și mai mare anvergură. Așa s-a născut
”cibernetica” mea din 1938, pe care, bineînțeles, nu puteau accepta să

106
apară decât tot în limba franceză și tot într-o ediție pariziană, la ”Librairie
Maloine” sub numele de ”Psychologie consonantiste”.
Dacă profesorul Danielopolu mi-ar fi acceptat articolele și dacă
discipolul său mi-ar fi dat replica sa cu capul și nu cu picioarele,
niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte să scriu în limba franceză. Aș fi
publicat-o, probabil, în românește. Și atunci n-ar mai citit-o americanii,
n-ar mai fi citit-o inginerii constructori de mașini de calcul, n-ar mai fi
citit-o nici matematicianul Norbert Wiener cu inginerul Bigelow și cu
doctorul Rosenblueth și nu ar mai vorbi azi nimeni de cibernetică.
Câteodată răul este binele și nu rareori adversarul îți face mai mult
bine decât prietenul. Așa gândeam și în 1939, când mi-am terminat cartea
– drept care am mers să ofer un volum omagial ilustrului profesor. Era
ocupat, în laborator. M-a întâmpinat dr. C. Dimitriu (ulterior profesor): i-
am spus ce doresc și l-am întrebat dacă nu cumva profesorul o fi supărat
pe mine (semnalasem, în cartea mea, erorile de principiu și de tehnică ale
metodei sale în ”semnul banului”). M-a asigurat că nu – că profesorul
este un om de un caracter superior. Am înțeles că aflaseră deja de
lucrarea mea.
Cum ar fi putut să prevadă profesorul Danielopolu că, în mod
involuntar și prin angrenajul unui determinism fatal, el mă ajuta pe mine
să ajung cibernetician – și că la rândul meu, eu îl voi ajuta pe el să fie
înregistrat printre precursorii ciberneticii?
Curioase surprize mai oferă conexiunea inversă!

ˮFlacăra“ nr. 48 din 26 noiembrie 1981

Memoriu al lui Ștefan Odobleja10

Ne-a parvenit abia acum, prin mijlocirea colaboratorului


nostru inginerul Ștefan Bajureanu din Pitești, acest memoriu adresat
da savantul Ștefan Odobleja, revistei noastre în toamna anului 1977.
Din motive pe care nu le cunoaștem, documentul nu a fost expediat și
a rămas până de curând în posesia inginerului Ștefan Odobleja, fiul
doctorului Odobleja.
Memoriul a fost scris pe patul de suferință, în ultimele zile ale
savantului, ceea ce explică unele inabilități și incoerențe de redactare,

10
Articol publicat sub genericul Nu de nou trebuie să ne temem, ci de stagnarea în
gândire (n.n.).

107
improprii celorlalte scrieri ale doctorului Odobleja, caracterizate
prin limpezime, fluiditate și acuratețe stilistică.

La 29 august 1975 am făcut o comunicare, la Congresul


Internațional de Cibernetică și Sisteme, care a avut loc la București la
A.S.E., organizator principal – străin – fiind John Rose (Anglia), Director
general al Organizației Mondiale de Sisteme Generale și Cibernetică, iar
organizatori români fiind C. Bilciu, Edmond Nicolau, C. Bălăceanu și
alții.
La congres a fost distribuită participanților cartea cu Rezumatele,
în care, la pag. 118, eram trecut și eu, cu 4 rânduri în care afirmam, în
engleză, că: Psihologia consonantistă era o cibernetică integrală, prima
cibernetică din literatura științifică mondială. Deci nu am fost cenzurat
acolo.
În ședință, la 29. VIII, orele 16, nu am fost combătut. Deci cele
afirmate de mine au fost luate în considerație de cei prezenți (circa 70
persoane).
Urma să fie publicată cartea cu ”Actele congresului”, unde
comunicarea mea avea să apară in extenso – 10 pagini dactilografiate
(foarte puțin față de alte lucrări minore și care au fost acceptate și având
20-40 pagini).
Mă așteptam la obstacole și eventual la o sustragere – la
nepublicare – dat fiind că unii ciberneticieni români din a treia generație
se manifestă contra mea
1.Cartea mea (Psychologie consonantiste) a fost respinsă de la
Expoziția de cărți și a fost reprimită ulterior, după intervenția energică a
unor buni români, printre care menționez pe ing. C.V. Negoiță.
În ședință am calculat 5 minute (din cele 15 minute la care aveam
dreptul) spre a putea distribui cartea și materialul documentar, dar dr. C.
Bălăceanu, vicepreședintele român la secția a 7-a, m-a împiedicat și abia
am putut oferi un mic material Președintelui Masturzo (Italia), pe care dr.
C. Bălăceanu zicea să nu i-l dau, nici pe acela, că îl dau degeaba că nu
știe românește.
Pe ziua de 30 ianuarie 1977 am primit o scrisoare de la A.S.E.
Secția laboratoarelor de cibernetică economică, Calea Dorobanți, 15 – 17,
telefon 12 91 15, semnată de tov. C. Bilciu, datată din 26.01.1977, prin
care eram chemat la București ”în vederea discutării unor amănunte
legate de observațiile coeditorului șef, dr. J. Rose”, asupra lucrării
mele (99 la sută din lucrări fuseseră deja culese la tipografie, doar alte
câteva erau încă în așteptare).

108
Am mers la București la 1.II.1977. La A.S.E. am fost pus la curent
cu situația, de către tov. C. Bilciu și tov. Ing. Zamfirescu, de la Editura
Tehnică. Mi s-a spus că din 10 pagini să las numai 5-6 pagini, să suprim
tot ce se referă la prioritatea Psihologiei consonantiste asupra ciberneticii
lui Wiener; să nu mai repet de 3-4 ori că Psihologia consonantistă e o
cibernetică, ci să spun o singură dată, la sfârșitul enunțărilor atributelor
justificative; să accept suprimarea celor 25 indicări de pagină din textul
meu. Mi s-a cerut și suprimarea unor citate din cartea mea, importante
pentru problemă, dar după multe pertractări s-a renunțat la acea pretenție.
S-a spus că dacă nu accept condițiile impuse, comunicarea mea nu va mai
fi publicată în carte. Mi s-a spus că dr. J. Rose e suveran asupra editării,
că el e ”proprietar” al cărții, care nu are nici o legătură cu congresul; că el
nu e obligat să comunice toate comunicările din congres.
Mi-au arătat că dr. J. Rose a corectat personal articolul meu și a
făcut unele suprimări. Totuși el nu-mi suprimase textul relativ la
prioritatea mea.
Mi s-a spus că J. Rose a observat că ideea priorității mele nu e
validată în țară de forurile superioare. Mi s-a spus că în acest scop a
fost consultată Academia R.S.R., Consiliul Național pentru Știință și
Tehnologie și Direcția Presei.
Mi s-a arătat referatul acad. Ștefan Milcu, în care propunea să refac
textul ca fond și ca formă, iar în concluzie indica să fie consultat prof.
Edmond Nicolau. Mi s-a arătat referatul ambiguu – deci defavorabil – al
prof. Edmond Nicolau. Mi s-a arătat referatul de la C.N.S.T., care era
favorabil mie, și în care se arăta că am publicat cu 10 ani înaintea lui
Wiener.
Ing. Zamfirescu a spus la un moment dat că eu urmăresc să mă
impun în țară cu atestate de peste hotare (?) și mi-a reproșat că în cartea
mea am atacat teoria lui Einstein ”admisă de toți”.
Eu consider că am fost forțat în mod ilegal să-mi modific textul
meu. Consider că aceasta a fost o ingerință nepermisă, o nedreptate, o
încălcare a libertății de exprimare la congres, o jignire a demnității
personale și mai ales o jignire a demnității noastre naționale.
Rog să fiu ajutat pentru a se repara pe alte căi interdicția impusă.
Rog să se tipărească o broșură (40-50) pagini) în engleză în care să
fie expusă întreaga problemă, succint, cu concluzia ce decurge în mod
natural. Broșura respectivă ar putea semnată de un alt autor decât mine
(sau fără semnătură ca operă a editurii).
Rog a se interveni la Editura ”Scrisul românesc”, Craiova, spre a se
mări tirajul cărții mele: ”Cibernetica și Psihologia consonantistă”, cu

109
câteva mii de exemplare, dat fiind că acea carte are un pronunțat caracter
de afirmare națională.
3.Întrucît s-a insinuat că prioritatea mea nu e validată de forurile
academice din țară, rog să mi se dea putința de a expune toate
argumentele mele, în câteva ședințe special întrunite, urmând a se valida
(sau corecta, sau invalida) această prioritate revendicată.
4. Să se intervină la Editura Tehnică, spre a se admite
reintroducerea în text a indicațiilor de pagini, care au fost puse, ca o
batjocură, la urmă, după biografie.
5. Să mi se trimită corectura fiindcă mă tem că au de gând să-mi
facă suprimări sub pretext de grabă.
Ștefan Odobleja

ˮFlacăra“, nr. 1 din 7 ianuarie 1982

Recunoașterea priorităților unui savant român

- Stimate tovarășe Mihai Drăgănescu11, înainte de a intra în


subiect, permiteți-ne să vă facem o scurtă prezentare, alegând câteva
date dintr-o fișă mai amplă pe care stă scris, între altele, profesor
doctor docent, șef al Catedrei de dispozitive, circuite și aparate
electronice din I.P.B., director general al Institutului Central pentru
Conducere și Informatică, membru corespondent al Academiei
R.S.R. etc., etc. Ați publicat până acum, singur sau în colaborare, o
mulțime de cărți, după socotelile noastre 14 la număr, iar recent ați
îngrijit apariția ”Psihologiei consonantiste” a lui Ștefan Odobleja,
care a văzut lumina tiparului în cadrul Editurii științifice și
enciclopedice. Exact despre asta am dori să discutăm, stimate
tovarășe profesor, despre ”Psihologia consonantistă” și despre
contribuțiile lui Ștefan Odobleja la întemeierea ciberneticii. Vă
ascultăm.
- Se impune, cred o precizare. Cartea la care vă referiți, la editarea
căreia am lucrat alături de conferențiarul doctor Pantelimon Golu, nu
reprezintă altceva decât traducerea în limba română a operei de gândire a
lui Ștefan Odobleja intitulată ”Psychologie consonantiste”, tipărită în
franceză, la Lugoj, și difuzată prin celebra librărie ”Librairie Maloine”

11
Prof. dr. doc. Mihai Drăgănescu, editorul ”Psihologiei consonantiste”: ”Sper că nu-i
departe ziua în care meritele excepționale ale lui Ștefan Odobleja vor fi unanim
recunoscute“.

110
din Paris. Difuzată e, din păcate, un fel de-a zice, căci declanșarea
războiului a împiedicat răspândirea celor două volume, scoase în 1938 și
1939. Sunt convins că altul ar fi fost destinul operei lui Odobleja dacă
mediile științifice și culturale ale Europei ar fi putut, la vremea
respectivă, s-o cunoască și să reflecteze asupra ideilor pe care le conținea.
Așa, în ciuda câtorva recenzii, una din ele apărută chiar într-o revistă
americană, ”Psychological Abstracts”, peste valoroasa contribuție a lui
Ștefan Odobleja s-a așternut uitarea, trebuind să treacă 35 de ani până la
readucerea ei în discuție.
- O spunem cu mândrie, ”Flacăra” s-a aflat, de la bun început,
în prima linie a luptei pentru reconsiderarea meritelor medicului
severinean. Exagerăm făcând o astfel de afirmație?
- Cu nimic. Încă în 1974, ”Flacăra” a ridicat problema, după care a
militat pentru ea cu energie, cu consecvență. Între alte merite, ”Flacăra” îl
are și pe acela de a-i fi făcut cunoscut pe Ștefan Odobleja marelui public,
luptând totodată, cu armele sale, pentru recunoașterea priorităților
medicului severinean.
- Când l-ați întâlnit prima oară pe Odobleja, cu ce prilej?
- În toamna anului 1975, pe când lucram la C.N.S.T, doctorul
Odobleja a venit la noi, aducând și o adresă din partea Ministerului de
Externe, prin care eram rugați să-i cercetăm opera, cele două volume de
”Psychologie”, și să constatăm eventualele priorități în cibernetică. Mi-a
spus, din primul moment, că n-are încredere în mine, dar trebuie să
recunosc că, la vremea aceea, nici eu n-aveam încredere în revendicările
sale.
- Ce motive avea Ștefan Odobleja să vă privească, dintru
început, cu rezerve?
- Devenise, poate firesc, bănuitor, iar rezerva față de mine era legată de
faptul că, în 1972, publicasem o prefață la cartea lui Wiener ”Sunt
matematician”. Odobleja, sfios cum îl știți, era, taciturn, mi-a atras chiar
atenția: ”sunt convins, tovarășe profesor, că aveți deja o părere formată
despre Wiener și că nu veți renunța la ea”. Nu m-am supărat. I-am promis
că-i voi examina lucrarea cu toată atenția și l-am rugat să-mi acorde un
răgaz. Până la urmă, discuția noastră s-a încălzit și, la plecare, Ștefan
Odobleja mi-a încredințat și manuscrisul viitoarei sale cărți ”Psihologia
consonantistă și cibernetica”, tipărită mai târziu, în 1978, la Editura
”Scrisul românesc”. O carte, o spun deschis, ale cărei idei nu m-au
încântat în totalitate.
- Chiar cu riscul de a brusca cronologia, am fi tentați să vă întrebăm
de ce?

111
- Am mai spus-o și o repet, e o greșeală, o întreprindere sortită
eșecului, să-l așezi pe Odobleja în rivalitate cu Wiener, să zici că primul a
făcut totul și celălalt nimic?! Wiener trebuie considerat întemeietorul
științei ciberneticii și el e cel care a influențat, în cea mai mare măsură,
gândirea științifică a celei de a doua jumătăți a acestui secol. Independent
de Wiener și, de reținut acest aspect, înaintea lui cu 10 ani, Wiener și-a
publicat lucrarea în 1948, Ștefan Odobleja a reușit să descifreze ca idee,
legitățile generale ale ciberneticii.
- Asta e mult, stimate tovarășe profesor Drăgănescu?
- E enorm. Ștefan Odobleja a fost, fără discuție, premergător al lui
Wiener și am să repet aici o comparație la care am recurs și în Studiul
introductiv al ”Psihologiei”. Raportul lui Odobleja față de Wiener e acela
al lui Faraday față de Maxwell în privința undelor electromagnetice.
Ultimul a dat formularea matematică, valabilă și azi, a undelor respective,
dar cel care a exprimat, pentru prima dată ideea existenței fizice a undelor
electromagnetice a fost Faraday.
- Bine, dar Faraday e prezent în toate cărțile de fizică, numele
lui e cunoscut și respectat! Altfel se pune, nu-i așa, problema cu
Odobleja!
- Va veni, sper, o zi când și meritele lui Odobleja, excepționale în
ciuda unor limite firești, limitele timpului, vor fi recunoscute. Cum bine
scria ”Flacăra”, chiar săptămâna trecută, prioritățile lui Odobleja sunt în
recurs. Personal, sunt încrezător în șansele acestui câștig.
- V-am întrerupt mai devreme, ne cerem scuze. Cum a decurs,
în continuare, prima dumneavoastră întrevedere cu Odobleja?
- Asta a fost tot, și-a plecat. Am întors cele două volume din
”Psychologie” pe-o parte, le-am întors pe cealaltă și m-am îndoit încă
odată. De ce, m-am întrebat, să studiez eu o carte de psihologie?! L-am
chemat pe unul dintre cei mai destoinici asistenți ai mei, pe Gheorghe
Ștefan, și l-am rugat s-o analizeze, să-mi spună dacă are elemente de
cibernetică. După câteva săptămâni, Ștefan mi-a spus, entuziasmat, că
lucrarea lui Odobleja e un adevărat tezaur de gândire și că ea conține și
multe elemente de cibernetică. Mi-a prezentat, ulterior, și un studiu,
”Concepția cibernetică a lui Ștefan Odobleja”, care a fost și tipărit. M-am
apucat atunci, serios de studiu și cartea a însemnat pentru mine o
adevărată revelație. Am trecut, hotărât, de partea lui Odobleja și, în
septembrie 1977, i-am făcut savantului o primă bucurie. Am mers la
Turnu Severin și am ținut acolo, în orașul său natal, o comunicare privind
prioritățile sale. Între timp, mutându-mă la Institutul Central pentru
Conducere și Informatică, am informat Consiliul științific despre

112
importanța gândirii medicului severinean și l-am propus, în cadrul
aceluiași for, ca membru de onoare al institutului. Din păcate, dispariția
lui Ștefan Odobleja a împiedicat îndeplinirea intenției noastre.
- Susțineți că după ce ați citit cartea, ați trecut, cu totul, de
partea lui Odobleja. Ce a hotărât această poziție?
- Am descoperit, rezumând, că multe din ideile lui Norbert Wiener
au fost gândite mai înainte de o minte românească. Toți cei care, până la
Wiener, au merite în cibernetică au constatat o parte mai mică sau mai
mare de adevăr, cazuri particulare. Primul care și-a dat seama de legitatea
generală a feedbackului, a conexiunii inverse, a fost Ștefan Odobleja. El a
previzionat apariția inteligenței artificiale, rolul său, de precursor, fiind
de excepțională importanță.
- Asta e opinia dumneavoastră, ați vorbit în acest sens, ați scris
în acest sens, care e însă părerea oamenilor de știință, împărtășesc ei
un astfel de punct de vedere?
- Unii da, alții nu, dar numărul celor din urmă mi se pare în scădere.
Recenta apariție a cărții a șocat, generând reacții dintre cele mai diverse.
Totul e ca și cei prudenți, ca și cei neîncrezători, cei mai mulți situați într-
o astfel de rezervă din necunoștință de cauză, s-o citească. Citind-o, cred
că se vor convinge și vor deveni și ei, adepți ai priorităților lui Odobleja.
Îmi dau însă seama că până la o recunoaștere unanimă mai e mult. E
vorba, cum ziceam, de un proces care va mai dura, în țară, și, deopotrivă,
în străinătate.
- O clipă, stimate tovarășe profesor. Odobleja pretindea că
Wiener s-ar fi inspirat din cartea sa, excludeți o asemenea
posibilitate?
- N-o exclud dar, ca om de știință, vreau dovezi. Și dovezi, deși am
căutat, n-am. Am căutat, de pildă, în câteva biblioteci din Washington, la
indicațiile exprese ale lui Odobleja, n-am găsit nimic. Poate că timpul va
elucida și această problemă. Odobleja era un om modest. El era convins,
e adevărat, de prioritatea lui asupra lui Wiener, dar nu încerca să-și
impună punctul de vedere. Nedreapta uitare de care a avut parte, până
prin 1973-1974, îl făcuse circumspect.
- Vorbeați despre o recunoaștere oficială. Cine ar trebui să dea tonul
în această direcție?
- În mod normal, Academia R.S.R. Numai că, așa cum ziceam, părerile
sunt încă împărțite. Anul trecut, de exemplu, am înaintat o lucrare
privitoare la prioritățile lui Odobleja celui de-al XVI-lea Congres
internațional de istoria științei și, după ce mi-a fost acceptată, a fost
exclusă din program?! Am protestat în scris, dar la ce mi-a folosit, un

113
moment prielnic a fost ratat. Impunerea, mai ales în străinătate, a ideilor
lui Ștefan Odobleja seamănă cu cucerirea unei redute. E nevoie și de
strategie, Wiener e privit ca un titan, nu-i simplu să-i alături un precursor,
de timp. De răbdare. În acest sens, mă străduiesc să pătrund pe unde pot.
Am primit din Danemarca o carte, de la Universitatea tehnică din
Lyngby, i-am trimis în schimb, reputatului profesor O.I. Franksen o
”Psihologie”. Mi-a răspuns imediat că-l interesează. Franksen a mușcat,
cum se zice, deci el poate fi câștigat de partea cauzei. Am procedat la fel
cu japonezii, cu americanii de la Asociația pentru promovarea științei,
aștept semne și din partea lor. Acest recurs la istoria științei, cum bine a
scris ”Flacăra”, e în curs, iar probele lui sunt, după opinia mea, tot mai
concludente.
- Vă mulțumim, tovarășe profesor Mihai Drăgănescu, și vă
urăm succes în câștigarea recursului de care aminteați. Locul lui
Ștefan Odobleja e chiar acolo, în panteonul marilor descoperitori, și
suntem siguri că, mai devreme sau mai târziu, și-l va ocupa. Nu se va
face atunci o favoare, ci un act de justiție. Vă mulțumim încă odată.

“Flacăraˮ nr. 39 din 1 octombrie 1982

Momentul dreptății

Pentru știința românească, dar și pentru cea mondială, sfârșitul de


an 1982 a însemnat și retipărirea ”Psihologiei consonantiste”,
monumentala operă datorată savantului severinean Ștefan Odobleja,
părintele legitim al ciberneticii, omul care a elaborat, în 1938, o lucrare
ce se impune atât ca precursoare a ciberneticii cât și ca operă mereu
actuală, reprezentând un imens tezaur de gândire, cu o largă deschidere
spre cunoaștere în chiar fabulosul univers al informaticii actuale.
Retipărită după 40 de ani și prezentată publicului larg în limba
maternă a savantului, tradusă după versiunea franceză a celor două
volume apărute în Librairie Maloine din Paris, ”Psihologia
consonantistă” se constituie astăzi într-un veritabil moment recurs la
istoria științei. Este un mare câștig al gândirii mondiale și o mare bucurie
pentru ”Flacăra”, publicație care a luptat în mod constant, încă din
primăvara lui 1974, pentru reconsiderarea marilor merite ale doctorului
Ștefan Odobleja, pentru ca opera sa să fie adusă în atenția omului de
știință, iar autorul ei să fie smuls din conul de umbră al anonimatului.
Este momentul, credem, să amintim că apariției volumului îi preced mulți

114
ani de dezbateri, evaluări și reconsiderări – o mare parte a lor găzduite și
în paginile revistei noastre – ce au acreditat în timp ideea că autorul
”Psihologiei consonantiste” a devansat cu un deceniu ideile lui Norbert
Wiener, fiind considerat astăzi ca precursor al ciberneticii și ca
descoperitor al ideii unei cibernetici generalizate.
Evenimentul editorial vine în fapt să marcheze doar un moment din
ceea ce va însemna pentru știința mondială opera integrală a savantului
mehedințean, obiect de studiu și meditație pentru colective
pluridisciplinare de cercetători și, în primul rând, pentru cei ce își vor
consacra investigațiile în cadrul Academiei ”Ștefan Odobleja”, înființată
recent la Lugoj.

“Flacăraˮ, decembrie 1982

GHEORGHE FLORESCU

SCHIȚĂ DE PORTRET12
– SAVANTUL ÎN TINEREȚE –
ȘTEFAN ODOBLEJA (1902-1978)

Prin anii '70 în Turnu Severin putea fi văzut adesea un bătrân


liniștit, într-un trenci ponosit, călcând ușor în tenișii comozi, purtând pe
cap o pălărie care-l proteja de razele fierbinți ale soarelui de vară. Nu
prea înalt, se făcea totuși remarcat prin prezența sa între oamenii printre
care umbla. Îi făcea plăcere să stea de vorbă, dar nu cu oricine. Intra, fire

12
”Ideile lui Ștefan Odobleja, …în cultura română cel puțin, ele vor putea trezi, prin
noutatea și cutezanța lor, mari vocații creatoare, de care avem nevoie pentru calificarea
noastră în cultura lumii” (Constantin Noica).
”Poate unul dintre cei mai dotați creatori, savantul din Drobeta a lucrat singur,
asemenea marilor solitari ai gândirii. A redescoperit multe, făcând uz de un singur
instrument – inteligența lui înnăscută” (acad. Al. Surdu (București).
”Aveți un om de aur, merită o statuie de aur” (B.N. Rudall, Olanda)
”…Ștefan Odobleja este primul gânditor care smulge naturii secretul general al
buclelor ciberneticii, rolul lor în explicarea procesului din organismul uman, care
cuprinde și psihicul. Aplicând conceptele la viața socială, la economie, la sociologie,
Ștefan Odobleja afirmă universalitatea conceptului cibernetic al circuitelor cu reacție, al
buclelor închise. Pentru acest motiv, întregul moment unic oferit istoriei, științei și
culturii românești – și nu numai românești – de către Ștefan Odobleja în anii 1938-1939
capătă strălucirea cuvenită marilor idei ale minții umane” (acad. Mihai Drăgănescu,
București).

115
curioasă, la spectacolele tinerești de la Casa de cultură, mânca, uneori în
”lacto-vegetarian” (un restaurant, azi duioasă amintire, cu meniu ieftin,
sănătos și civilizat), iar săptămânal, câțiva ani la rând, era nelipsit de la
cenaclul literar de joia. Așa era doctorul Ștefan Odobleja, sub forma sa
lumească, în anii când începuse să pătrundă în conștiința publică, sau mai
exact să fie cu adevărat cunoscut în lumea culturală românească și
mondială. Așa l-am cunoscut și eu, fără să fi citit pe atunci lucrarea sa
capitală, însă prea puțin cunoscută și astăzi, dar admirându-i
originalitatea unor păreri despre cele ce ni se întâmplau pe atunci. Eu
eram un tânăr care studiam filosofia, față în față cu un om despre care
puțini se încumetau să spună că este un savant.
Dar cum era adolescentul și tânărul Odobleja? Până se va încumeta
cineva să realizeze un studiu monografic amplu, în care vor fi adunate și
interpretate izvoarele documentare existente, încercăm în rândurile
următoare să creionăm un portret al savantului în tinerețe.
Cele cinci clase primare, cum era organizat învățământul nostru
primar la începutul secolului, Ștefan Odobleja le-a urmat în satul natal
obținând în fiecare am premiul I. Apoi, la Liceul ”Traian” din Turnu-
Severin, își proiectează un mod personal de studiu, printr-o lectură
autoselectată, cărți din diferite domenii, în română, franceză și germană,
împrumutând, după cum mărturisise ulterior și câte 30 cărți deodată.
”Metoda prin care am învățat franceza – se confesează Odobleja –
m-a condus spre metodologie și cibernetică. În clasa a III-a, profesorul V.
Chiriac (…) ne-a pus să aruncăm manualele și să ne cumpărăm în schimb
dicționare și cărți franceze, pe care să le traducem singuri. Această
metodă de învățare mi-a folosit mult și am practicat-o cu entuziasm,
reușind, în acest timp, să-mi însușesc multe cuvinte. În clasă, profesorul
nostru organiza o întrecere de viteză și calitate: el scria pe tablă câteva
fraze, pe care elevii le traduceau. Am participat cu mult elan la aceste
întreceri”.
Datorită războiului și posibilităților materiale limitate, susține în
particular examenele pentru clasa a IV-a de liceu și urmează restul
claselor V-VIII ca elev la fără frecvență.
Prietenii din copilărie își amintesc cum venea cu ghetele în mână până la
intrarea în Turnu-Severin, acolo se încălța și apoi se prezenta la
examenele anuale, pe care le promova cu mult succes.
”Am trăit șa țară – își amintește Odobleja în anii senectuții – și am
umblat desculț până la vârsta de 20 de ani, adică până ce am devenit
student al Facultății de Medicină, cu excepția a trei ani pentru primele trei

116
clase de liceu, urmate la zi. Aceasta ar fi destul pentru a lămuri care erau
tendințele, sentimentele și interesele mele”.
Lecturile intense, învățătura pentru examene alternează cu munca fizică
în satul natal; în momente de răgaz își consemnează simțămintele,
tensiunile intelectuale, pulsiunile creației, conturând preocupările pentru
”găsirea unei metode cât mai eficiente pentru acumularea de cât mai
multe și mai variate cunoștințe”.
În septembrie 1921, odată cu trecerea în ultima clasă de liceu,
Odobleja începe o experiență nouă, devenind învățător suplinitor în satul
Puținei-Halânga, până în martie 1822, apoi în trimestrul al III-lea în
insula Ada-Kaleh.
Precaritatea situației materiale a familiei a fost una din cauzele care
l-au determinat pe tânărul Odobleja să urmeze cursurile Facultății de
Medicină, ca bursier al Institutului Militar Medico-Legal din București.
În aceeași perioadă studiază în paralele fizica și frecventează zece
biblioteci mari unde citește, după propria mărturisire, lucrări de filozofie,
etică, drept, teatru, estetică, literatură etc.
Curiozitatea sa, ca stare permanentă de spirit, l-a determinat pe
Odobleja să se preocupe, încă din anii de liceu, de cele mai variate
domenii și să consemneze cele mai neașteptate gânduri. În însemnări
adolescentine apar preocupări de la ”soarta popoarelor” la ”cina înaintea
culcării” sau ”legi ale legilor”, de la ”evoluția limbii” la ”misterul
protoplasmei”, ori ”învățătura – stimulent fiziologic”.
Studiul operei lui Ștefan Odobleja presupune înțelegerea
semnificațiilor laboratorului germinativ ideatic din adolescență și
tinerețe, din anii liceului și studenției. Metoda de studiu pe care și-a
construit-o l-a condus spre ”enciclopedism”, o caracteristică anacronică și
nefuncțională pentru savantul modern, dar la Odobleja funcționează
pentru că este un ”enciclopedism” original, subordonat unei concepții în
cel mai înalt grad specializate: descoperirea unei legi a legilor,
unificatoare a cunoașterii și ființării umane în primul rând.
Originalitatea structurală a personalității sale este premisa
fundamentală a îndrăzneței creații de maturitate sintetizată în teoria
”ciberneticii generalizate”.
Schițarea portretului spiritual al tânărului Odobleja am dori să fie
de folos celor care își asumă curajul și tenacitatea de a-i studia opera
publicată, dar mai ales voluminoasele manuscrise existente în arhive.
Opera sa este produsul personalității sale, iar personalitatea lui Ștefan
Odobleja are semnificație datorită operei sale. De aceea vom sintetiza
personalitatea savantului Ștefan Odobleja astfel:

117
1. A avut vocația universalității, ceea ce numai marilor
personalități ale culturii universale le este propriu, iar legile
consonantismului vizează totul existențial.
2. A fost un erudit. Argumentul cel mai important este diversitatea
domeniilor pe care le-a prospectat și, ca fapt concret, cele 704 titluri ale
bibliografiei folosite în elaborarea ”Psihologiei consonantiste”.
3. A fost un creator prin excelență, fiind autorul unei metode și
concepții care a impus era ciberneticii.
4. Este un îndrumător pentru tineri, prin metoda tehnicii
intelectuale pe care a recomandat-o și prin atitudinea sa spirituală pe tot
parcursul vieții.
5. A fost un luptător, impunându-și convingerile și ideile,
argumentându-și prioritatea, în mod onest și tenace, până în ultimele
clipe ale vieții.
6. Nimic din ceea ce e omenesc nu i-a fost străin, fiind om, adică
vizionar, dovadă opiniile sale fertilizând știința contemporană, dar și un
supus al greșelii, prin idei discutabile, hrănitoare și pentru cercetătorii
onești și pentru oportuniști.
7. A fost atins de aripa geniului, pentru că a întemeiat o știință
nouă ”cibernetica generalizată”, cu mult avansată peste epoca în care a
elaborat-o.
Este emblematic îndemnul său, reflex structural al unei
personalități culturale de primă mărime: ”Să speri întotdeauna, să nu
descurajezi niciodată. Dacă prezentul nu oferă recompense, renunță
să te mai gândești la aceasta: trăiește în viitor…cultivă elanul,
aspirația către scopurile mari”.
Pilduitoare cuvinte, pilduitoare fapte!
Gheorghe Florescu

“Caligrafˮ, revistă de cultură, II, nr. 10 (20), octombrie 2002

ION GHEORGHE

Un fapt – un om
Precursor al ciberneticii

În toate lexicoanele tehnice ale lumii, în dreptul noțiunii de


cibernetică figurează numele savantului american Norbert Wiener,
considerat drept inițiator – în 1948 – al acestei științe.

118
Puțini știu, însă, că în vara anului 1938 apărea și se difuza la
Paris, prin intermediul librăriei ”Maloine”, lucrarea ”Pshychologie
consonantiste”, în două volume, însumând 884 de pagini, însoțită de 300
figuri în text, semnată de doctorul român ȘTEFAN ODOBLEJA.
Lucrarea avansa, pentru întâia oară, deci cu zece ani mai înainte ca
savantul Wiener să-și fi tipărit ”Cibernetica” sa, primele fundamente
teoretice într-un domeniu cu totul nou – descoperirea principiului și legii
circularității integrale, precum și aplicarea acestora în știință și tehnică,
mai cu seamă în tehnica viitoarelor ”mașini de gândit” (creiere
electronice).
Cine este, așadar, acest aproape necunoscut pionier al ciberneticii,
domeniu pe care, astăzi, se sprijină aproape întreaga evoluție a științelor
tehnice noi. Fără de care omul – să dăm un singur exemplu – n-ar fi putut
ajunge pe Lună?
Ștefan Odobleja s-a născut la 14 octombrie 1902 în comuna Valea
Izvorului, din județul Mehedinți. Urmează liceul la Drobeta Turnu –
Severin (unde îl va avea timp de doi ani coleg pe viitorul academician
profesor doctor Ștefan Milcu), după care se înscrie, ca bursier, la
Facultatea de Medicină din București, absolvind-o în 1928. În calitate de
medic militar este mutat din garnizoană, până la pensionarea sa în anul
1946.
Mai importantă, însă, decât cariera militară – a avansat până la
gradul de locotenent-colonel – este pasiunea sa pentru știință manifestată
de timpuriu, încă de pe băncile liceului, când și-a uimit profesorii prin
vastitatea și profunzimea lecturilor sale (”În clasa a VII-a, își amintește
dr. Odobleja, deja citisem și conspectasem Logica lui John Stuart Mill”).
În timpul studenției, publică numeroase articole de medicină în revistele
de specialitate, efectuează minuțioase lucrări experimentale de laborator
ca, în 1935, să tipărească la Paris o carte despre fonoscopie, pentru care
în țară i se acordă un premiu.
Dar sinteza preocupărilor sale, cu preponderență în domeniul
psihologiei, logicii și lingvisticii, o reprezintă ”Psychologie
consonantiste”, considerată de unii specialiști drept ”cea mai
voluminoasă și mai originală lucrare de psihologie care a fost scrisă până
astăzi de un român” (prof. Victor Săhleanu, 1975), o adevărată
enciclopedie, prin care autorul ei, medicul Ștefan Odobleja, se impune ca
întâiul precursor al ciberneticii.
Războiul însă, mărturisește doctorul Odobleja, a întârziat mult
răspândirea și cunoașterea studiului meu în lumea științifică a vremii.
Între timp, a apărut ”Cibernetica” lui Wiener, care reia multe din ideile

119
mele. Fapt pe care l-am demonstrat și la recentul Congres de cibernetică
și sisteme de la București, unde am fost invitat să susțin o comunicare.
Deci, un concurs fatal de împrejurări – războiul – precum și
modestia excesivă a eminentului medic l-au împins pentru o vreme în
uitare. De curând însă, Academia Română, în cadrul Secției de Istorie a
Științei și Filosofiei, a dedicat o ședință specială personalității doctorului
Ștefan Odobleja – fapt care confirmă interesul din ce în ce mai crescând
pe care l-a stârnit excepționala sa contribuție într-un domeniu cu urmări
aplicative dintre cele mai valoroase și folositoare pentru umanitate.
Suntem siguri că nu va mai trece mult până la recunoașterea
unanimă a meritelor științifice ale doctorului în medicină, românul Ștefan
Odobleja – de fapt, primul fondator al ciberneticii.
I. Gheorghe

ˮTribuna României“, IV, nr. 71 din 15 octombrie 1975)

CRISTIAN GHINEA

ADEVĂRATUL PĂRINTE AL CIBERNETICII


GENERALIZATE, ȘTEFAN ODOBLEJA,
TREBUIE REPUS ÎN DREPTURI

Interviu cu academicianul Mihai C. Demetrescu13


13
Academicianul Mihai C. Demetrescu s-a născut la Târgoviște, în 28 septembrie 1923.
A absolvit Liceul Al. Lahovary din Râmnicu Vâlcea, apoi în 1945, Facultățile de
Filozofie și Drept ale Universității din București. Ulterior, își începe studiile economice
la Academia Comercială București. În 1947, devine doctor în Științe Politice al
Universității din București. Activitatea științifică și-o inaugurează în 1956, odată cu
crearea primului Oficiu de Studiere a Pieței din România. Desfășoară mai târziu o
bogată activitate și pe plan extern, prezentând 51 de rapoarte la diverse congrese
internaționale. Publică numeroase articole și studii de presă cu profil economic din țară,
dar și în străinătate (Le Monde du Developement” – Franța, ”Industrial Marketing” –
Marea Britanie, ”Il Milimetro” – Italia, publicațiile Universității Rutgers – New Jersey,
SUA) etc. Este vissiting professor la universități din Franța, Italia, Spania, Anglia și
SUA. În colaborare cu prof. dr. Josif C. Drăgan, a publicat, în țară și străinătate, studii și
monografii despre Ștefan Odobleja – părintele ciberneticii generalizate și despre
Nicholas Georgescu-Roengen, pionier al bioeconomiei. Este autor al unui impresionant
număr de volume (18) despre marketing, două dintre acestea apărând în Italia. În
prezent dl. M. Demetrescu este membru al Academiei de Științe din New York,
Academiei de Științe Comerciale din Paris, Academiei Europene de Marketing din
Bruxelles și face parte din echipa editorială a unor prestigioase reviste, ca Journal of
Transnational Management Development, Journal of Global Marketing, Journal of

120
- Domnule academician Mihai Demetrescu, ce ne puteți spune
despre Congresul Internațional de Cibernetică și Științe Economice,
recent încheiat la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj? Ce
semnificație are o astfel de manifestare?
- Congresul are o semnificație întreită. În primul rând este pusă în
evidență personalitatea dl. prof. dr. Josif Constantin Drăgan, care a
facilitat introducerea României în circuitul mondial teoretic și științific
de marketing. Dl. profesor Drăgan a creat o prioritate pentru țara noastră,
fiind primul stat socialist cu învățământ de marketing. Chiar eu am
obținut unul dintre primele doctorate de marketing, în 1971. Repet, a fost
o premieră într-o țară socialistă.
Pe lângă evocarea dimensiunilor de marketing și management,
pentru că cele două discipline sunt conexe, am dorit să sărbătorim și
cibernetica prin persoana medicului căpitan dr. Ștefan Odobleja, care l-
a cucerit pe prof. Drăgan prin originalitatea gândirii sale. Drept urmare,
dânsul a republicat lucrarea fundamentală a lui Odobleja Psihologia
consonantistă, în anul 1982.
Știm că în 1938 și 1939, Odobleja și-a publicat lucrarea originală la
Editura Maloine din Paris, dar datorită războiului, întregul tiraj a intrat în
obscuritate totală. În anii care au urmat după război, cibernetica s-a
dezvoltat în America dar în necunoștință de cauză față de contribuțiile lui
Odobleja. Ori, prin republicarea lucrării de bază a lui Odobleja, chiar în
limba franceză, de către profesorul Drăgan, pionierul ciberneticii
generalizate a fost repus în circuitul ideilor contemporane. Chiar mai
mult, profesorul Drăgan a creat o Academie de Cibernetică Ștefan
Odobleja, pe care a înregistrat-o la Lugano, în Elveția, obținând
aprobarea ca să funcționeze și în România, la Oradea.
Ștafeta organizării manifestărilor de cibernetică a fost preluată deci, de
Universitatea din Oradea, rectorul acesteia, prof. dr. ing. Teodor Maghiar,
devenind președinte executiv al academiei. În această calitate, a organizat
patru mari congrese de cibernetică la Băile Felix, în condiții absolut
excepționale.
În al treilea rând, s-a evocat aici personalitatea lui Nicholas
Georgescu-Roegen, pionierul român al biochimiei, numit ”economistul
Mileniului III”.

Euromarketing. Este vicepreședinte al Academiei de Cibernetică ”Ștefan Odobleja“ cu


sediul la Lugano (Elveția) și Oradea și președinte al Asociației Europene de Studii
Bioeconomice din Milano.

121
- Aș vrea să revenim la Odobleja. Am înțeles demersurile d-lui
profesor Drăgan pentru punerea în valoare, la adevărata statură, a
personalității lui Odobleja. În ce măsură, la ora actuală, este
acceptată în lume ideea că Ștefan Odobleja este adevăratul părinte al
ciberneticii generalizate, și nu Norbert Wiener, care a preluat toate
tezele din lucrările românului?
- Domnule, noi am mai avut un așa caz, cu insulina, descoperită de
profesorul Paulescu. Însă descoperirea lui a fost ignorată, iar Premiul
Nobel pentru aceasta a fost acordat la doi cercetători străini. Evenimentul
a fost un veritabil scandal și tot blamul a căzut pe autoritățile românești,
care nu au manifestat nici un fel de interes, cum nu au manifestat nici un
fel de interes nici pentru Blaga, și el foarte apropiat de Premiul Nobel, la
un moment dat. La fel, autoritățile de atunci s-au împotrivit Premiului
Goncourt, care fusese acordat lui Constantin Virgil Gheorghiu, pentru
opera lui, Ora 24, după care s-a făcut și un film extraordinar.
Deci autoritățile românești, n-au încurajat deloc cibernetica, ceea
ce a făcut ca majoritatea congreselor noastre de atunci să se desfășoare în
străinătate, cele din țară având mai puțină penetrare pe plan mondial, în
sensul afirmării priorității lui Odobleja în gândirea ciberneticii.
- Prin continuarea acestor acțiuni sperăm ca ideea să prindă tot
mai mult în mediile științifice internaționale. Au mai fost și alte
cazuri de savanți români nedreptățiți? Vă întreb asta pentru că
suntem în preajma comemorării lui Traian Vuia, căruia i s-a negat,
fără nici un temei, calitatea de pionier al aviației mondiale.
- Este drept, cu Nicholas Georgescu-Roegen, s-a întâmplat ceva
asemănător. Este vorba de aplicarea entropiei în economie și științele
sociale. Deși pentru aceasta i se cuvenea Premiul Nobel, savantul român
a murit fără să-l primească. Ideile lui fac mare carieră astăzi, iar gloria lui
Georgescu-Roegen crește mereu, cum crește și gloria lui Brâncuși sau a
lui Mircea Eliade.
- O ultimă întrebare: cum considerați că se va face intrarea
definitivă a Universității Europene Drăgan în mișcarea academică
internațională?
- Este evident, prin intermediul Fundației Europene Drăgan, dar și
prin două mari ”bulevarde”: ciber-spațiul și bioeconomia în apărarea
planetei.
- Domnule academician, vă mulțumesc pentru amabilitatea
acordării acestui interviu.
- Cu plăcere și sper să ne revedem la Lugoj la viitorul congres
internațional de cibernetică în anul 2001.

122
Cristian Ghinea

ˮRedeșteptarea“, 2000

OVIDIU IOANIȚOAIA

Prea lunga așteptare a doctorului

La mai bine de cincisprezece luni de la publicarea de către revista


noastră a articolului ”Cu zece ani înaintea lui Norbert Wiener un român
fundamentează legile ciberneticii și preconizează construcția creierelor
electronice”, l-am revăzut deunăzi, pe doctorul în medicină Ștefan
Odobleja, despre care reportajul amintit nota că a anticipat realizarea
computerelor și elaborat legi și principii ale ciberneticii, publicând la
Paris în 1938, lucrarea intitulată ”Psychologie consonantiste”, Librairie
Maloine, 858 pagini, 300 figuri, carte care a precedat cu zece ani
”Cibernetica” savantului american Wiener, socotit astăzi drept părintele
disciplinei respective.
Reîntorcându-ne acum la personalitatea și lucrările doctorului
severinean Ștefan Odobleja, nu ne propunem, așa cum nu ne-am propus
nici prima oară, să luăm în discuție paternitatea ideilor cuprinse în
”Cibernetica”, ci ne propunem numai să readucem în actualitate numele
și munca medicului român, convinși că – precursor sau nu al lui Wiener –
Ștefan Odobleja merită oricum din partea noastră, a contemporanilor săi,
mai multă atenție și interes.
L-am reîntâlnit pe doctorul pensionar, astăzi în vârstă de 73 de ani,
păstrați bine și cu demnitate, la București, unde a sosit ca invitat la cel
de-al treilea Congres internațional de cibernetică și sisteme, reuniune de
mare prestigiu științific în cadrul căreia a susținut o comunicare la
Secțiunea a 7-a a congresului, desfășurată sub președinția cunoscutului
savant italian A. Masturzo. Deși foarte scurtă, comunicarea, la care am
avut cinstea de a asista, a suscitat un deosebit interes, invitând la discuții
și controverse, ideea de bază a expunerii, preluarea de către Wiener a mai
multor concepte din ”Psihologia consonantistă”, găsind adeziunea pe
alocuri reținută a auditoriului. Această atitudine i se pare doctorului
Odobleja firească. Scepticismul oamenilor de știință, spune dânsul,
provine dintr-un legitim sentiment de prudență, dar aceasta nu mă
împiedică să cred și să-mi propun să demonstrez că dreptatea este de
partea mea.

123
Lăsând deoparte dificila problemă a surprinzătoarelor și
evidentelor similitudini dintre cele două cărți, asupra căreia vom reveni
către finalul acestui articol, să vedem ce s-a întâmplat cu lucrarea
doctorului român după apariția îndemnului despre care aminteam în
încheierea reportajului tipărit la 23 martie 1974, îndemn adresat
specialiștilor cu competență și drept la opinie. Au existat, desigur, păreri
contradictorii, dar mulți oameni de știință români, de cunoștințele și
probitatea profesională cărora nu avem nici un motiv să ne îndoim s-au
pronunțat favorabil, socotindu-l pe necunoscutul – până la 23 martie 1974
– Ștefan Odobleja drept unul dintre pionierii ciberneticii mondiale,
specialist care a limpezit multe poteci în disciplina respectivă, precursor
teoretic al unei etape din civilizația umană apreciată astăzi ca tulburătoare
prin orizonturile pe care le deschide. Pentru a nu lungi vorba, permiteți-
ne să cităm câteva opinii referitoare la contribuția recunoscută a
doctorului Odobleja în domeniul fundamentării legilor ciberneticii:
”Apoi am găsit (n.n. în Psihologia consonantistă) … o serie de idei
și principii care sunt astăzi fundamentale în cibernetica sistemului
nervos… De asemenea lucrarea utilizează pe larg metoda modelării, deși
la epoca respectivă era sporadic folosită și nu era încă fundamentată de o
teorie” (Dr. C. Bălăceanu).
”Din cele relatate sumar în prezentarea de față … reiese limpede
contribuția teoretică a psihologiei consonantiste la apariția ciberneticii,
atât prin afirmarea principiului și legii circularității integrale, considerată
sub toate aspectele, aplicată în toate domeniile, în știință și tehnică, mai
ales în tehnica viitoarelor mașini de gândire, a căror apariție și realizare a
fost întrevăzută și preconizată de creatorul consonantismului” (Dr. Al.
Olaru).
”Opera lui Șt. Odobleja este, indiscutabil, cea mai voluminoasă și
mai originală lucrare de psihologie care a fost scrisă până astăzi de un
român” (Prof. dr. V. Săhleanu).
Așa stând lucrurile, este clar ca lumina zilei că specialiștii cei mai
autorizați privesc cu respect lucrarea doctorului, tipărită la Lugoj și
publicată la Paris, pe care numai momentul neprielnic al apariției, în prag
de război, a împiedicat-o să capete acea recunoaștere internațională pe
care o merita, judecând după noutatea extraordinară a conținutului și
după vastitatea expunerii, ”Psihologia consonantistă” încheindu-se cu
menționarea a peste 700 de poziții bibliografice, ceea ce-i conferă, după
cum ne declara profesorul Victor Săhleanu, caracterul unei adevărate
enciclopedii. Chiar dacă oamenii de știință chemați să-și spună părerea au
manifestat unele rezerve în ceea ce privește directa primordialitate a

124
teoriilor lui Ștefan Odobleja în raport cu cibernetica lui Wiener, atitudine
izvorâtă din prudența de care amintea medicul severinean, aceiași
specialiști au căzut de acord că ”Psihologia consonantistă” este o lucrare
de excepțională importanță, un tratat care merită o soartă mult mai bună,
în ideea popularizării lui și a unei răspândiri pe măsura deosebitelor
contribuții pe care le aduce prin el însuși, prin noutatea informației și
universalitatea gândirii, renunțând chiar la orice vanitate de comparație
cu părintele ciberneticii.
Cu toate acestea, deși citatele găzduite mai sus sunt culese din
lucrări publice și deși Academia a dedicat o ședință specială
personalității doctorului în medicină Ștefan Odobleja, la 24 aprilie 1975,
în cadrul Secției de Istoria a Științei și Filozofiei, acordând prețuirea
datorată de un for științific și de un popor unui eminent deschizător de
drumuri, interesul în jurul ”Psihologiei consonantiste“ nu pare încă
reactivat corespunzător. Reevaluarea activității și meritelor științifice ale
medicului severinean, modest și prea puțin cunoscut precursor al
ciberneticii, se impune ca o întreprindere pe care o justifică deopotrivă
studiile sale cât și opiniile publicate în chiar această pagină, păreri
autorizate care pun într-o altă lumină contribuția compatriotului nostru la
fundamentarea legilor ciberneticii sau, luând în considerație punctele de
vedere mai sceptice, la întocmirea celui mai amplu tratat de psihologie
scris vreodată de un român. Cartea publicată la Paris, în urmă cu 37 de
ani, este insuficient răspândită în aria culturii românești, ea fiind puțin
sau deloc cunoscută de psihologi, după cum ne declara, cu o doză
firească de tristețe, profesorul Săhleanu. Traducerea ei în limba
maternă a autorului întârzie din rațiuni pe care nu le înțelegem.
După cum spuneam, zilele trecute ne-am întreținut cu doctorul
Odobleja. Deși ajuns la o vârstă respectabilă, tinerețea lui spirituală îl
face să nutrească proiecte îndrăznețe. Se pregătește să înainteze unei
edituri manuscrisul de vreo 600 de pagini al unei lucrări, prin intermediul
căreia speră să convingă lumea științei de primordialitatea ideilor sale în
privința fundamentării legilor ciberneticii cu zece ani înainte de Norbert
Wiener. ”Va fi un studiu, mărturisește, pe care vreau să-l las ca moștenire
neamului românesc, ca o dovadă, că un medic din Severin a putut să
preceadă o descoperire științifică de extraordinară importanță”. De
asemenea, lucrează la un al doilea volum, un fel de completare a
”Psihologiei” pe linie de logică, o aprofundare pe care speră s-o
tipărească cât mai curând, în măsura în care forțele sale, tot mai
împuținate de vârstă, vor primi ajutorul altora.

125
Așa cum am procedat și în încheierea primului reportaj dedicat lui
Ștefan Odobleja, vom găzdui în finalul acestui articol câteva texte
comparate din ”Psihologia consonantistă” și ”Cibernetica” lui Wiener,
texte inedite, puse la dispoziție de autorul primei lucrări, comparații pe
care le supunem atenției specialiștilor, cei mai în măsură să se pronunțe și
să facă lumină.
”Psihologia a debutat de mai mult ”O bună parte din vechea psihologie s-
timp, ca doctrină generală… Ea se a dovedit, în realitate a nu fi altceva
reducea la a studia relațiile dintre decât fiziologia organelor de simț, dar
senzații și excitanți: ea era fizica ideile introduse de cibernetică în
aplicată – teoretic și experimental – la psihologie se referă în mod direct și la
periferia psihicului. Sub inspirația fiziologia și anatomia regiunilor
acestei doctrine s-au realizat în secolul corticale cu o înaltă specializare,
trecut mari progrese în fiziologie și în legate de aceste organe de simț”
psihofiziologia simțurilor. Însă, dacă (Wiener, 1948 – 2, 26).
psihologia periferiei psihicului evolua
spre energetism, aceea a centrului –
aceea a adevăratului psihic - rămânea
mecanicistă și înapoiată în raport cu
progresul, așa cum este și azi
(Odobleja, 1938 – 9,3).
”Fenomenele psihice se învârtesc în ”Împreună cu d-l Bigelow am ajuns la
cerc vicios: ele sunt roți învârtitoare concluzia că un factor excepțional de
angrenându-se ca roțile unui ceas. important în activitatea conștientă este
Mișcările psihice sunt mișcări jumătate fenomenul care în tehnică a căpătat
circulare, jumătate în linie dreaptă. denumirea de conexiune inversă”
Marca lor distinctivă este (Wiener, 1948 – 2,12).
reversibilitatea. Ele fac parte din seria ”Astfel am găsit o confirmare extrem
ciclică”(Odobleja, 1938 – 9, 134 fig. de semnificativă a ipotezei noastre cu
96). privire la natura activității conștiente
sau, în orice caz, a unor tipuri ale
acestei activități” (Wiener, 1948 – 2-
14).
”Unele activități dintre cele mai
caracteristice ale sistemului nervos
sunt explicabile numai ca procese
ciclice (subl. n.)… Trebuie menționat
că acest punct de vedere obișnuit, e
răspândit printre neurofiziologi… De
aceea am socotit să scriem și să
publicăm un articol în care să
expunem acest nou punct de vedere”
(Wiener, 1948 – 2, 14 sau 3, 30).

126
”Dacă un inginer vrea să proiecteze un
robot, aproximativ asemănător în
comportament cu un organism viu, el
nu va încerca să-l facă din proteine și
alți coloizi. El îl va construi probabil
din piese metalice, ceva dielectrice și
multe tuburi cu vid. Mișcările
robotului pot fi (făcute) cu ușurință
mult mai iuți și mai puternice decât
acelea ale organismului original.
Totuși învățarea și memoria ar fi fost
foarte rudimentare” (Wiener, 1943 –
1, 2).
Vorbind despre Leibnitz:
”De aceea nu este surprinzător că
același impuls intelectual care a dus la
dezvoltarea logicii matematice a dus,
totodată, la mecanizarea ideală sau
actuală a proceselor gândirii” (Wiener,
1948 – 2, 19).
”Este o consecință a legii ”În realitate, Lee și cu mine am
reversibilității care ne permite să încercat – în 1935, în China, n.n. – să
mecanizăm gândirea instrumentală, mergem pe urmele lui Bush, pentru a
gândirea tehnică sau tehnicizată, construi o mașină de calcul analogic,
gândirea artificială sau provocată. dar astfel încât să funcționeze cu
După materializarea psihicului static marea viteză a circuitelor electrice…
(memoriei), iată mijlocul de a Principiul era destul de judicios; de
materializa și de a fiziciza însuși fapt, el a și fost realizat de alții mai
procesul psihicului dinamic, gândirea târziu. Ceea ce ne lipsea nouă era o
și mecanismele sale intime, - grație înțelegere deplină a problemelor de
reversibilității psihofizice noi putem să proiectare a unui aparat la care
mecanizăm actul creației. Noi putem mișcarea de la ieșire să fie legată din
crea în mod instrumental și artificial” nou de la începutul procesului, ca o
(Odobleja, 1939 – 9,753). nouă intrare. Acest fel de aparate sunt
binecunoscute acum și le vom numi
aici și de acum încolo mecanisme cu
feedback (mecanisme cu conexiune
inversă)” (Wiener, 1956 – 4, 179).

Evident, terminologia este alta, dar cât ne putem da noi da seama


ideile sunt aceleași, o oarecare înrudire între cele două lucrări fiind ușor
de detectat.

127
Este rândul specialiștilor să se pronunțe, cu acea urgență pe care
contribuția lui Ștefan Odobleja și vârsta sa o justifică până la capăt. Este
de neconceput, gândim, ca într-o țară ca a noastră, care este a
adevărurilor și a lucrurilor spuse răspicat, o lucrare de covârșitoare
importanță cum este cea a medicului pensionar din Drobeta-Turnu
Severin să aștepte la infinit dreptatea care – se pare – i se cuvine.

Ovidiu Ioanițoaia
“Flacăraˮ din 6 septembrie 1975

Ce mai face Ștefan Odobleja?

Considerat de mulți drept un precursor de marcă al ideilor expuse


de americanul Wiener în celebra sa ”Cibernetica”, socotită drept punctul
de plecare al unei discipline astăzi foarte importantă, medicul severinean
Ștefan Odobleja face bine și face rău. Face bine pentru că a lucrat mult
peste iarnă, predând zilele trecute Editurii ”Scrisul românesc” din
Craiova peste patru sute de pagini dactilografiate, cu titlul ”Psihologie
consonantistă și cibernetică”. Lucrarea se vrea, după mărturisirile
autorului, o aprofundare și o extindere a punctelor de vedere expuse în
cartea sa de căpătâi, ”Psychologie consonantiste”, tipărită la Paris, în
1938, la prestigioasa Librairie Maloine, volum asupra căruia revista
noastră a zăbovit în mai multe rânduri, subliniind originalitatea și
îndrăzneala ideilor enunțate multe dintre ele putând fi socotite, numai
prin simpla comparație a textelor, ca premergând pe cele ale lui Norbert
Wiener, considerat astăzi drept părintele ciberneticii. Noul tom,
încredințat de puțină vreme editurii craiovene, înseamnă, după cuvintele
lui Ștefan Odobleja, o încercare de a lămuri lucrurile și de a le limpezi,
fără exagerări și fără atribuirea unor merite străine, așa cum, din păcate,
s-a mai întâmplat în vremea din urmă, din prea mult zel sau din
necunoștință de cauză.
A lucrat încet, ne-a mărturisit, evitând polemica târzie și căutând să
explice, după scurgerea atâtor ani, deci cu altă experiență de viață și cu
altă viziune asupra evenimentelor, în ce a constat cu exactitate contribuția
sa la deschiderea drumului în cibernetică.
Face rău, cum ziceam, căci o iarnă aspră și un reumatism rebel l-au
împiedicat să se dedice muncii sale așa cum ar fi vrut. L-au mai supărat și
alte rele, dar Ștefan Odobleja nu pare să fi pus prea mult la inimă

128
diversele beteșuguri, susținând că la vârsta sa, va rotunji la toamnă 74 de
ani, e aproape în firea lucrurilor ca trupul să nu se mai supună ca altădată.
Dacă iarna grea și durerile l-au oprit să circule, a făcut numai câteva
drumuri până la Craiova, la editură, nu l-au oprit în schimb să-și vadă de
lucrările sale, intenții mai vechi sau mai noi, pe care le încheagă, cu
perseverență și cu ajutorul organelor locale, la un birou strâmt pe care a
îngrămădit cu migală și respect, publicații și scrisori, cărți dintre cele mai
noi și un vraf de ciorne. Ciorne care vor deveni dacă puterile nu-l vor
lăsa, o extindere a concepțiilor din ”Psychologie consonantiste” pe planul
logicii, întreprindere mai veche a medicului severinean, ajunsă de-acum
în a doua sa parte. Având ocazia să discutăm cu dânsul despre lucruri
concrete, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o recent, la București, ca
invitat al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, am aflat că a
încheiat cu ajutorul mai multor profesori de limba franceză de la școlile
din Drobeta-Turnu Severin, traducerea volumului apărut la Paris, în
1938, act de restituire către știința românească a unei lucrări de deosebită
însemnătate, a cărui necesitate a fost subliniată în repetate rânduri de
revista noastră.
Dacă n-a făcut vizite peste iarnă, în schimb a primit vizite,
ciberneticieni și informaticieni din diverse orașe ale țării găsind răgazul
să-i deschidă ușa și să-i ceară părerea autorizată, ca o recunoaștere
implicită a stimei de care se bucură în lumea științei românești. Numele
multora dintre vizitatori, de-o zi sau numai de-o oră, le-a uitat, dar n-a
uitat pe cel al inginerului Titus Dumitrescu, autorul unor brevete de
invenții în materie de calculatoare.
La 73 de ani, medicul severinean ne-a părut deosebit de activ,
nutrind vaste planuri de viitor și convins că pentru a ajunge să le închege
trebuie, înainte de toate, să muncească din răsputeri. Conducându-se
după acest crez, de la care n-a abdicat niciodată, Ștefan Odobleja merge
înainte, sfidând bolile și sfidând vârsta, zăbovind la masa de lucru fără să
mai știe dacă afară este lumină sau întuneric.

Ovidiu Ioanițoaia
ˮFlacăra“, nr. 20 din 29 mai 1976

CICI IORDACHE

Un om pentru eternitate: savantul severinean


ȘTEFAN ODOBLEJA14
14
Articol publicat sub genericul Inteligența românească în acțiune (n.n.).

129
S-a împlinit de curând un an de la moartea marelui om de
știință român, doctorul Ștefan Odobleja, creatorul de drept și de fapt
al ciberneticii. Un an în care, mai mult decât într-o viață de om,
opera savantului severinean s-a bucurat de cinstirea cuvenită, de
atenția și interesul cercurilor de specialitate, din țară și străinătate.
Prizonierul unui destin tragic, ce l-a urmărit timp de o viață, medicul
Odobleja a aflat chiar în preziua morții sale despre marele succes
înregistrat de comunicarea sa la cel de-al IV-lea Congres
internațional de cibernetică de la Amsterdam. Ulterior i-a apărut
lucrarea polemică ”Psihologia consonantistă și cibernetica”, iar în
cursul acestui an opera sa a prilejuit numeroase dezbateri de
specialitate și a constituit chiar punctul de plecare în realizarea unor
calculatoare de concepție nouă. Am aflat de asemenea cu bucurie că
Editura științifică și enciclopedică din București pregătește
traducerea integrală a celei mai importante lucrări pe care o
datorăm genialului cercetător mehedințean: ”Psihologia
consonantistă”.
Rândurile care urmează nu se doresc în primul rând
comemorative, și nici nu-și propun în mod expres de a fixa prin noi
argumente locul pe care îl ocupă savantul român în istoria mondială
a ciberneticii. Și asta deoarece opera lui Ștefan Odobleja – lucrările
tipărite și miile de pagini rămase în manuscris – reprezintă pentru
cercetătorul avizat o continuă redescoperire. Mereu actuală prin
profunda ei originalitate, gândirea românului Ștefan Odobleja va
constitui tocmai de aceea, așa cum anticipează numeroși specialiști, o
adevărată revoluție în conceptele și realizările de ordin practic ale
ciberneticii.
La masa rotundă organizată de redacția noastră și-au dat
concursul (în ordine alfabetică):
•Inginer STELIAN BAJUREANU, cercetător la Institutul de
Reactori Nucleari Energetici, Pitești.
•TITUS DUMITRESCU, Întreprinderea pentru Întreținerea și
Repararea Utilajelor de Calcul (I.I.R.U.C.)
•MIHAI GOLU, conferențiar universitar doctor, Universitatea
București.
•Doctor inginer MARIUS GURAN, director general adjunct al
Institutului Central pentru Conducere și Informatică (I.C.I.)
•Profesor doctor ION IRIMIE, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj
Napoca.

130
•Doctor docent VICTOR SĂHLEANU, șeful Laboratorului de
Antropologie, membru al Comitetului Român de Istoria și Filozofia
Științei.
•Doctor ION STROE, Universitatea București.
•Doctor ALEXANDRU SURDU, cercetător principal, Institutul de
Cercetări Pedagogice și Psihologice.

REDACȚIA: Tovarășe Titus Dumitrescu, prin locul dumneavoastră de


muncă – Întreținerea pentru Întreținerea și Repararea Utilajelor de Calcul
I.I.R.U.C. – precum și în calitate de autor a mai multor brevete de
invenții privind tehnica electronică de calcul și utilizarea ei cu maximum
de randament și eficiență economică, sunteți un practician al ciberneticii.
Cum considerați, prin această prismă, importanța actuală a studiilor lui
Ștefan Odobleja, ”impactul” lor asupra ciberneticii? Dar mai întâi,
spuneți-ne dacă l-ați cunoscut personal?
TITUS DUMITRESCU: Din păcate, eu, ca și mulți alți specialiști, nu am
aflat despre lucrările lui Odobleja decât din paginile revistei ”Flacăra”.
Nu e o situație prea normală, dar asta a fost situația. ”Psihologia
consonantistă” tot prin revistă am obținut-o. După ce am studiat-o cu
nesaț, am plecat de îndată la Drobeta-Turnu Severin, dorind să-mi clarific
unele probleme, spre a-mi fi de folos în activitatea mea practică.
REDACȚIA: Ce v-a frapat în discuțiile cu Ștefan Odobleja?
TITUS DUMITRESCU: Vivacitatea ideilor, gândirea sistemică,
ardoarea juvenilă într-un corp tot mai șubred. Nu pierdea timpul nici
măcar o secundă, cu vorbe goale, mergea mereu pe idee. Mai precis,
pleda. Mai precis, pleda pentru ideea consonanței, într-o concepție
sistemică, mă îndemna să disting în combinările unor elemente aparent
foarte diferite strânsa lor interdependență. O viziune dialectică…
REDACȚIA: În ce constă, după părerea dumneavoastră, actualitatea lui
Odobleja?
TITUS DUMITRESCU: E greu de rezumat în câteva cuvinte. Autorul
dezvoltă o gândire globalistă, el ”intră” în științele conexe prin poarta
psihologiei. Dar pentru ele aceasta din urmă rămâne, repet, doar o poartă.
După ce o deschide, el abordează o serie de probleme de bază ale
ciberneticii, știință care, pe vremea lui, nici nu fusese constituită.
Deosebit de actuală răsună insistența lui Odobleja asupra rodniciei
abordării interdisciplinare, principiu cvasiunanim acceptat azi în știință,
dar nu în 1938! Savantul român stabilea atunci relații nebănuite între
psihologie și alte științe. În volumul II al ”Psihologiei consonantiste”,
apărut în 1939, o serie de principii universal valabile sunt prezentate prin

131
prisma intercondiționării lor, fiind aruncate punți de legătură între
domenii particulare ca fizica, logica, medicina și economia. În fine,
trebuie subliniat că Odobleja a întrevăzut, cu decenii în urmă,
posibilitatea fizicizării psihicului, a mecanizării gândirii, care se
realizează azi mulțumită calculatoarelor electronice, minunate auxiliare
neînsuflețite ale gândirii omenești. Și o ultimă remarcă: când îl
”judecăm” pe Odobleja, să nu se uite că, spre deosebire de Wiener și alți
deschizători de drumuri, el nu a beneficiat de munca în echipă complexă,
a fost nevoit să lucreze și să se zbată singur.
REDACȚIA: Cum vă explicați condițiile grele din ultimii săi ani de
viață?
TITUS DUMITRESCU: Odobleja mi-a povestit că a fost invitat la
diverse discuții cu foruri științifice din București, dar totul s-a rezumat la
schimburi de opinii, nu i s-au creat condiții mai favorabile pentru studiile
sale. Nu cunosc detaliile, dar constat: din păcate, uneori ne recunoaștem
înaintașii în ale științei abia după ce au murit. Important este să nu se mai
repete greșeala și cu alții. Față de Odobleja, singurul lucru pe care-l mai
putem face este să-i valorificăm cum se cuvine moștenirea științifică.
ION IRIMIE: Cinstind și recunoscând meritele științifice ale savantului
Ștefan Odobleja, îmi permit să-mi exprim unele rezerve în legătură cu
modul în care se face reconsiderarea operei sale capitale ”Psihologia
consonantistă”.
În numele cerinței formulate mai sus, considerăm mai întâi că esențialul
în cibernetică îl reprezintă conceptul de informație, noțiunile și
enunțurile care mai apropiat sau mai îndepărtat gravitează în jurul lui.
În lucrarea Sunt matematician, N. Wiener revine asupra procesului
intelectual care l-a dus la opțiunea ”Cybernetics”. El mărturisește că ”la
început am căutat un cuvânt grecesc care să însemne mesager”, care să
surprindă, adică fenomenul mesajului, actul comunicării, purtării de
informație. Acest câmp sau dimensiune a conținutului teoretic al lucrării
lui Wiener trebuia, potrivit căutărilor de ”început”, să fie prinse în chiar
titlul ei. Numai după nereușita acestor demersuri s-a recurs la un cuvânt
care să designeze ”domeniul comenzii” și s-a ajuns la ”kubernêtês” (vezi
p. 306). Acest amănunt pledează, credem noi, pentru afirmația că
esențialul în cibernetică ține de teoria fenomenelor de ordin
informațional, de descrierea și explicarea manifestărilor lor.
Dacă acceptăm un asemenea esențial, atunci locul și rolul lui N. Wiener –
cu toată munca colectivă pe care o recunoaște –, aporturile lui la
elaborarea câmpului de cunoaștere pe care-l denumim cibernetică devin
greu de pus sub semnul îndoielii.

132
Din optica unor idei subordonate conținutului esențial, raporturile
Wiener-Odobleja se pot pune în alți termeni. Unele din noțiunile și
afirmațiile ”Psihologiei consonantiste (”mașină psihologică”,
”circularitate”, ”dihotomie” etc.) pot fi puse în corespondență cu unele
noțiuni și afirmații ale Ciberneticii (”mașină de calcul”, ”conexiune
inversă”, ”sistem binar” etc.). În lucrarea savantului român sunt unele
produse de gândire care ulterior și-au găsit o formulare precisă și o
consacrare plenară în domeniul ciberneticii. În și prin asemenea produse,
în măsura circulației lor, în măsura influenței lor în gândirea timpului,
”Psihologia consonantistă” a contribuit, fără îndoială, la pregătirea acelui
climat intelectual, acelei stări de spirit care a dus la apariția ciberneticii.
Dar teza nașterii ciberneticii în 1938 și nu în 1948, a apariției ei în și prin
”Psihologia consonantistă” și nu în și prin ”Cybernetics” ni se pare
nedemonstrată și nedemonstrabilă. Presupunerea că N. Wiener ar fi
cunoscut lucrarea lui Șt. Odobleja și că s-ar fi inspirat masiv din
conținuturile ei rămâne extrem de probabilă. De altfel, chiar dacă Wiener
ar fi cunoscut direct și integral lucrarea în discuție, aceasta nu l-ar fi putut
inspira decisiv.
În concluzie, detașându-ne de pretențiile formulate de Șt. Odobleja în
”Psihologia consonantistă și cibernetica”, de toți cei care le îmbrățișează
și le cultivă, ne alăturăm acelor autori care văd în moștenirea teoretică a
compatriotului nostru o operă de ”precursor”. Și din unghiul de vedere al
unei asemenea aprecieri, credem noi, avem suficiente motive să revenim
asupra acestei moșteniri, s-o supunem unei consistente valorificări, să
cinstim cum se cuvine memoria autorului ei.
REDACȚIA: Tovarășe inginer Bajureanu, dumneavoastră care l-ați
cunoscut atât de bine pe savant, i-ați studiat opera și i-ați împărtășit
ideile, la ce concluzie ați ajuns?
STELIAN BAJUREANU: Personal, nu sunt de acord – și n-am să fiu
niciodată – cu părerea că Ștefan Odobleja a fost un precursor al
ciberneticii. Măcar post-mortem să-i investigăm cu atenție și grijă opera
și să-l așezăm pe locul ce i se cuvine în cultura noastră și universală.
Compatriotul nostru nu e un precursor al ciberneticii, e în realitate
primul ei întemeietor, cel ce a descoperit și formulat legile generale și
universale ale consonanței, reversibilității, circularitatea, feed-back-ul.
Oricine îi studiază cu seriozitate ”Psihologia consonantistă”, în spiritul
drept, obiectiv, nepărtinitor al științei nu poate să nu le constate și să nu-i
recunoască prioritatea. Și eu am ajuns la ”Psihologia consonantistă”,
această lucrare monumentală și fundamentală de cibernetică, prin
intermediul și datorită revistei ”Flacăra”. În 1974 când semnala pentru

133
prima dată numele și personalitatea lui Ștefan Odobleja îmi terminasem
de redactat referatele pentru doctorat. Credeam pe atunci într-o nouă
abordare teoretică – personală – a stabilității și calității, elaboram criterii
noi de calitate și stabilitate. Ipostazele de la care am pornit se contrazic
cu o serie de premise și concepte ale lui Norbert Wiener. Dintr-o dată aud
(citesc) că un om, un român, cu 10 ani înaintea savantului american a
scris o Cibernetică. Trebuie să mă duc neapărat să-l cunosc pe acest om!,
mi-am zis, și chiar a doua zi am plecat la Severin. Am fost uluit. În
mizeria fizică în care l-am găsit, strălucea o minte genială. A fost una din
cele mai frumoase întâmplări pe care le poate trăi un om. I-am fost – și i-
am rămas – și mi-a fost părtaș de idei, de idei științifice până în ultimele
clipe ale vieții sale. I-am spus ce descoperiri am făcut în domeniul
sistemelor tehnice și până la urmă mi-am dat seama că nu descoperisem
nimic. Ceea ce eu aveam convingerea că este o descoperire proprie, era o
observație practică, o confirmare practică a ceea ce formulase cu 40 de
ani în urmă omul, savantul Ștefan Odobleja. I-am citit cartea, i-am
ascultat gândurile. Conceptul său, legea consonanței, nu se referă doar la
ceea ce cred oamenii în mod obișnuit, la disonanță și consonanță, e mult
mai mult, e un fenomen mult mai complex, care împreună cu
circularitatea, reprezintă – cum spunea dr. Odobleja – o treaptă
superioară în gândirea românească, dincolo de treptele binare. Pentru
mine, din punct de vedere tehnic, își au o explicație foarte clară. Pentru
cei ce se pricep la automatică și teoria sistemelor, asta ar însemna, de
exemplu, crearea unor traductoare de măsură a mărimilor aleatorii,
traductoare sub forma unor bucle de reglare care să aibă pe partea de
reacție mijloace de creat mărimi aleatorii.
REDACȚIA: Prin urmare ”Psihologia consonantistă” nu este o operă cu
valabilitate încheiată, depășită, care a spus ceva doar pentru momentul în
care a fost concepută?
STELIAN BAJUREANU: Discutam îndelung cu Odobleja despre
perspectivele ciberneticii și avea idei extraordinare. În ultimul său
interviu – de altfel, cine l-a citit își amintește poate –, spunea că folosirea
legilor cunoscute ale ciberneticii, a consonanței și a logicii, dar a unei
logici noi, va putea duce în următorii ani la crearea de mașini cu mult mai
surprinzătoare decât actualele computere. Stafford Beer în cartea lui
Cybernetics and Management spune la un moment dat că, deși noi
avem impresia că e foarte simplă legătura inversă, ea ascunde totuși o
dificultate care nu permite să fie înțeleasă de către foarte mulți oameni,
ceea ce îngrădește folosirea ei în sistemele economice și sociale. De
asemenea, în legătură cu rezonanța și fenomenele oscilatorii, acad.

134
sovietic A.A. Andronov a sesizat că și în acest domeniu există un prag
asemănător cu cel sesizat de Beer. Or, Odobleja indică soluții teoretice
generale tocmai pentru depășirea acestor două praguri și din acest motiv,
cum mi-a mărturisit, a dat el denumirea cărții de consonantistă. Am
apelat la aceste exemple pentru a convinge că noi n-am studiat încă
destul, în profunzime, ”Psihologia consonantistă”, nu i-am decantat încă
marea ei valoare teoretică și practică și deplina ei valabilitate azi și în
perspectivă, ca a oricărei opere creatoare, fundamentală pentru toate
științele. Ea își așteaptă exegeții și exegezele. Și aplicațiile. Teoria
consonantismului are o mare importanță, după părerea lui, pentru
dezvoltarea tuturor științelor și o demonstrează. Ca oameni de știință nu
avem voie să nu cercetăm acest fapt, să nu ne convingem, este o etică
elementară.
ION STROE: Ani în șir s-a acreditat ideea eronată că cibernetica a apărut
în S.U.A., Norbert Wiener fiind considerat părintele ei. Ștefan Odobleja
în lucrarea ”Psihologia consonantistă și cibernetica” face o demonstrație
menită să spulbere un mit cu atâta grijă apărat de oameni fie complexați
intelectual, fie din lene de gândire, fie din, să zicem, tot soiul de interese.
Dar mitul, ca orice mit, nu are ce căuta în domeniul cercetării libere, cu
atât mai mult în domeniul cel mai avansat al cunoașterii și metodologiei:
cibernetica.
Ștefan Odobleja subliniază faptul că: ”istoria ciberneticii americane
începuse abia după ce istoria ciberneticii românești lua sfârșit și punea
punct cercetărilor prin publicarea rezultatelor” – Psihologia
consonantistă, 1938, Paris, 884 pagini, 2 volume. Prin urmare, ideile
cibernetice sau cibernetica-mamă, cum o numește Ștefan Odobleja, au
apărut într-o limbă de cea mai internațională circulație la data respectivă:
franceza. Dovezile sunt zdrobitoare în defavoarea părerilor că cibernetica
s-a născut în S.U.A. și că părintele ei ar fi Norbert Wiener. Părintele ei
adevărat insistă asupra relațiilor dintre cibernetica generală și
ciberneticile particulare. Subliniind raportul dintre propria sa cibernetică
(1938) și cea a lui Wiener (1948), ambele apărute la Paris, ambele în
limba franceză, Odobleja arată în paragraful ”Precursori, realizatori și
succesori” că ”În ceea ce privește succesorii, cibernetica din 1938 rămâne
o lucrare modestă față cibernetica generală care se va putea scrie în anul
1978, precum și față de ansamblul ciberneticilor apărute din 1938 până
azi, considerate ca totalitate. Nu însă față de cea din 1948 – succesoarea
imediată a ciberneticii din 1938” (p. 261). Concluzia lui Odobleja este că
cibernetica lui Wiener nu este decât: ”un moment al anunțării acesteia,

135
moment al atragerii atenției asupra unei științe noi, moment al continuării
și tratării ei sub un anumit unghi” (p. 261).
Textele paralele din această lucrare reprezintă, dacă mai era nevoie, încă
o serie de dovezi care atestă că Odobleja este părintele ciberneticii, că
aceasta este rodul unor preocupări de ordin metodologic specifice
spiritului științific românesc din deceniile 3 și 4 ale veacului nostru. Sunt
o dovadă a maturității științei și filozofiei românești. Influența gândirii
filozofice asupra creatorului ciberneticii a fost exercitată, considerăm noi,
în special de lucrarea lui C. Noica ”Concepte deschise în istoria
filozofiei”, ca și alte lucrări ale diferiților filozofi români”.
Poziția lui Constantin Noica față de cibernetică este, credem, poziția față
de o etapă a ciberneticii, a acelei etape care nu se reclamă ferm de la un
concept global dinamic. Numai făcând această precizare considerăm
întemeiată obiecția pe care el o aduce ciberneticii, anume de a se afla pe
cea de-a paisprezecea treaptă a realului, din cele 27 câte consideră autorul
că trebuie să parcurgă conștiința în lucrarea ”Douăzeci și șapte de trepte
ale realului” (1969).
Prin natura sistemului său epistemologic, cibernetica este o disciplină
teoretică nouă față de toate disciplinele care au premers-o. modelul său
epistemologic este unul constructivist, în esența lui dialectic. Din această
cauză conceptele cibernetice sunt deschise. Dar deschiderea lor este
reglată de o lege mai profundă cunoscută sub numele de conexiune
inversă. În esență, această lege arată că închiderea și deschiderea sunt
proprietăți relative ale sistemelor, deci aflată în relație genetică,
dialectică.
Cibernetica generală nu-și oglindește printr-un act pur pasiv legile
realului cibernetic. Admițând poziția epistemologică neconstructivistă în
explicarea ciberneticii se ajunge, de fapt, la negarea ei. Și aceasta pentru
că toate conceptele ei s-ar închide și s-ar săpa o prăpastie de netrecut
între cibernetica generală și ciberneticile particulare. Mai mult,
cibernetica generală ar fi situată într-un univers analog universului ideilor
platonice, iar ciberneticile particulare într-o lume a umbrelor, a
accidentalității.
În această situație, geneza permanentă a ciberneticii, dialectica legilor ei
ar fi imposibil de explicat.
Odobleja arată că Wiener a făcut două codări. Prima a constat în
înlocuirea conceptului de psihologie prin cel de conducere sau comandă.
El arată că luând ideea de conducere ca punct de plecare pentru
reconstrucția psihologiei, el ar fi putut folosi acel cuvânt nu ca substantiv
pentru cuvântul ”psihologie”, ci doar ca adjectiv care să specifice noua

136
calitate a variantei sale de psihologie. În acest fel, considerăm noi, s-ar fi
subliniat limpede originea modelului ciberneticii generale în psihologie,
iar nu în tehnică. Era lăsată în acest fel deschisă poarta spre tot felul de
interpretări și în primul rând spre cea care nega contribuția psihologiei în
apariția ciberneticii. A doua codare a fost traducerea termenului
conducere într-un termen din vechea greacă.
”Psihologia consonantistă și cibernetica” reprezintă un mare eveniment
cultural al ultimelor decenii, un eveniment științific menit să spulbere un
mit: mitul paternității ciberneticii.
Considerăm că este necesară publicarea în editurile noastre în limba
română și în alte limbi de circulație a lucrării ”Psihologia consonantistă”.
Precizăm: traducerea integrală. De asemenea, considerăm că este
necesară o amplă popularizare a concepției lui Ștefan Odobleja atât în
țară cât și în străinătate. Procedând astfel nu am face decât să continuăm
acțiunea de punere în lumină a adevărului despre gândirea științifică și
filozofică românească.
Propunem un congres național de cibernetică organizat de forurile
competente. Ar fi un minunat prilej de evidențiere a contribuției
românești la dezvoltarea științei moderne.
MARIUS GURAN: L-am cunoscut pe Ștefan Odobleja în anul 1975, cu
ocazia celui de-al 3-lea Congres internațional de cibernetică și sisteme
(25-28 august, București), prin comunicarea făcută cu această ocazie.
Apoi l-am întâlnit de două ori la sediul C.N.Ș.T., în 1975 și 1976, într-o
perioadă când se realiza valorificarea operei sale, în contextul evoluției
conceptelor care au dus la fundamentarea ciberneticii ca știință. Am avut
ocazia să văd și să parcurg originalul lucrării de bază elaborată de Șt.
Odobleja (”Psychologie consonantiste”, apărută în 1938 și 1939, difuzată
prin Librairie Maloine, Paris), precum și unele articole, comunicări sau
studii apărute în ultimul timp despre personalitatea și opera lui Șt.
Odobleja.
Având pregătirea de bază ca electronist și automatist și specializare în
tehnica de calcul și informatică, domenii în care au apărut, iar ulterior s-
au valorificat și în care se dezvoltă unele concepte ale ciberneticii, am
rămas surprins de profunzimea gândirii lui Ștefan Odobleja, care s-a
dovedit a fi un prim gânditor în lume cu o viziune cibernetică
generalizată și care, ca om de știință, a formulat o psihocibernetică, cu o
serie de legități generale ale domeniului (legea reversibilității, legea
consonanței, legea oscilației, legea echilibrului) care au la bază concepte
specifice ciberneticii: model, reacție inversă, autoreglajul. De asemenea,

137
Ștefan Odobleja a propus o serie de modele fizice ale activității creierului
uman, anticipând conceptul actual de inteligență artificială.
REDACȚIA: Ce se întreprinde concret la Institutul Central pentru
Conducere și Informatică pentru cunoașterea și fructificarea operei
științifice a savantului Odobleja?
MARIUS GURAN: Ca o recunoaștere a meritelor lui Ștefan Odobleja de
gânditor original și om de știință profund, care a dovedit existența unor
legi comune tuturor domeniilor de cercetare care se referă în special la
comportamentul sistemelor, institutul nostru, printr-o hotărâre a Biroului
executiv, l-a propus în 1977 membru de onoare al institutului, iar în
prezent participă la pregătirea unei sesiuni de comunicări dedicate lui
Ștefan Odobleja. De asemenea, se va realiza o ediție în limba engleză a
unei lucrări despre opera lui Ștefan Odobleja.
REDACȚIA: tovarășe doctor docent Victor Săhleanu, l-ați cunoscut
personal pe Odobleja și știm cât de mult îi apreciați opera. De asemenea,
nu ignorăm că față de unele idei ale sale v-ați exprimat rezerve, desigur
fără a contesta, în ansamblu, excepționala valoare științifică a operei. O
masă rotundă ca a noastră presupune însă, prin definiție, dezbatere,
ciocnire de păreri. Așadar, vă ascultăm.
VICTOR SĂHLEANU: Dacă nu mă înșeală memoria, primul contact cu
Ștefan Odobleja s-a realizat prin scris. El îmi mulțumea pentru faptul că
sprijineam, după puterile mele, luarea în considerație a neglijatelor sau
chiar uitatelor sale contribuții din ”Psihologia consonantistă”. Ulterior ne-
am întâlnit la București, cu diverse ocazii. Trebuie să mărturisesc că nu
am fost de acord cu stăruințele sale de a fi considerat ca adevăratul
întemeietor al ciberneticii. Dezacordul meu pornea din mai multe
considerente, dintre care amintesc:
• în concepția sa, cibernetica însemna inteligență artificială în timp ce,
după părerea mea, ea însemna un nou punct de vedere asupra sistemelor
materiale; în afara celor care se axau pe aspectele de ”substanță” și de
”energie”, cibernetica adăuga punctul de vedere al ”informației”;
• în concepția sa, cibernetica reprezenta o nouă fundamentare materialistă
a psihologiei, în timp ce opinia la care mă raliam punea accentul pe
legăturile prin semnale și semne, care fac posibile desfășurările automate
în general;
• după Odobleja, extinderea ciberneticii la sisteme fără psihism însemna
un abuz de limbaj inspirat de psihologie, în timp ce eu căutam o
fundamentare fizică a conexiunilor de tip informațional, psihologia
reprezentând un caz special.

138
M-am convins însă fără întârziere că Odobleja a fost un precursor al
ciberneticii, alături de alții care, în acea epocă, sesizaseră principii de
reglare și comandă în sectoare particulare, cu încercări de a generaliza.
REDACȚIA: Deci îl situați pe Odobleja printre precursorii români ai
ciberneticii. Ce considerați însă că rămâne valabil și actual în opera sa?
VICTOR SĂHLEANU: ”Psihologia consonantistă” este și va rămâne o
carte admirabilă, o adevărată enciclopedie a psihologiei, care ar trebui să
se găsească în biblioteca oricărui psiholog. Odobleja este un mare
psiholog care ne-a dat o monumentală sinteză. El rămâne în continuare,
un inspirator potențial.
MIHAI GOLU: După părerea mea pot aprecia ca psiholog, în ciuda
titlului, că opera doctorului Ștefan Odobleja din 1938-1939 nu este, așa
cum susține Victor Săhleanu, o lucrare de psihologie propriu-zisă. Prin
conținutul și modul de tratare a problemelor, prin obiectivul său final,
supraordonat, aceasta înfățișează scheletul unei discipline științifice noi,
căreia i se prescrie drept obiectiv principal: studiul similitudinilor și
analogiilor dintre fenomenele mecanico-fizice, biologice, psihice și
sociale, al proceselor de adaptare, organizare și evoluție prin prisma unor
legi generale (comune): legea consonanței, legea circularității, legea
echivalenței, legea echilibrului, legea binarității, legea finalității etc.
Faptul că dr. Ștefan Odobleja și-a intitulat lucrarea sa Psihologia este
explicabil, dacă avem în vedere că în desfășurarea demersului său
realitatea psihică umană a constituit atât punctul de plecare, cât și ”nodul-
releu” de trecere și de legătură între sistemele fizice, sistemele biologice
și sistemele sociale. Acest lucru avea să-l recunoască și N. Wiener,
subliniind că, în măsura în care centrală în cibernetică este problema
comenzii și controlului, psihologia trebuie să rămână pentru cibernetică
atât o sursă permanentă de ”inspirație” cât și un cadru de referință,
întrucât tocmai la nivelul organizării psihice procesele de comandă-
control se realizează în forma lor cea mai înaltă.
Desigur ar fi exagerat să considerăm psihologia consonantistă o lucrare
completă, exhaustivă de cibernetică. (De altfel, o asemenea condiție n-o
satisface nici lucrarea lui N. Wiener din 1948 cu toate că este intitulată
”Cibernetica”). Dar că ea trasează conturul și pune bazele metodologice
ale ciberneticii generale și aplicat este un fapt incontestabil.
Într-adevăr, modul cibernetic de abordare a realității a dobândit
viabilitate și consistență după elaborarea conceptului de informație, pe
care nu-l întâlnim în psihologia consonantistă. Nu împărtășesc nici
părerea exprimată de dr. Șt. Odobleja în ”Psihologia consonantistă și
cibernetica” (1978), că informația este ”materia psihică fizicalizată și

139
extrapolată”. Dar aceasta nu mă împiedică să susțin că Psihologia
consonantistă apărută în 1938 (vol. I) și 1939 (vol. II) schițează scheletul
conceptual-metodologic al ciberneticii, dar trasează și un vast program de
cercetare ulterioară în ceastă direcție, care-și păstrează în bună măsură
actualitatea. De aceea, valorificarea ei nu poate fi redusă la simpla
popularizare a conținutului, ci impune și includerea în planul viu al
cercetării a problemelor care le ridică.
REDACȚIA: Stimate tovarășe Mihai Golu, sunteți un cercetător avizat al
”Psihologiei consonantiste”. Cum explicați faptul că și în prezent această
operă monumentală continuă să rămână insuficient cunoscută și
apreciată?
MIHAI GOLU: Dacă și astăzi, după ce în bună măsură a fost decodificată
semnificația metodologică reală a ”Psihologiei consonantiste”, mai există
încă oameni care continuă să o respingă, aceasta nu mai poate fi explicată
decât prin reaua credință a acestora.
REDACȚIA: Tovarășe Alexandru Surdu, am căutat să reunim, la masa
noastră rotundă, specialiști de profile destul de diferite. Cum apare unui
logician din 1979 opera lui Odobleja? Nu a ”îmbătrânit ” ea?
ALEXANDRU SURDU: Și astăzi, după 40 de ani, ”Psihologia
consonantistă” uimește prin aspectul ei cu totul particular. Odobleja
fundamentează psihologia cu mijloace logico-clasice. Mecanismul actului
de creație științifică se realizează în conformitate cu modul specific de
acțiune al unor legi comune (de echivalență, compensație, reacție,
reversibilitate, consonanță). Din această perspectivă, ceea ce se numește
astăzi cibernetică nu constituie decât o aplicație restrânsă a ideilor emise
de Odobleja în 1938, un caz particular al procesului de mecanizare a
activității de creație, a cărei justificare teoretică se găsește în lucrarea mai
sus-menționată.
REDACȚIA: Cum vă explicați recunoașterea atât de tardivă a operei lui
Ștefan Odobleja?
ALEXANDRU SURDU: Faptul că meritele sale au fost recunoscute abia
după intervenția unor forțe extra științifice denotă o deficiență serioasă a
modului de atestare a valorilor științifice. Cazul său nu este unic, din
păcate, și nu este legat neapărat de reaua-voință sau ignoranța unor
membri ai instituțiilor științifice cărora el li s-a adresat. Există, în genere,
o reticență la noi a specialiștilor consacrați față de ”amatori”, inclusiv
autorii cu titluri universitare, dar care nu creează în sfera strictei
specialități. Îndrăznesc să afirm că lucrările acestora sunt, de regulă,
respinse fără a fi citite. Nu este cazul să insistăm asupra faptului că
știința datorează așa-zișilor amatori multe descoperiri și că azi, mai mult

140
ca oricând, contactul nemijlocit dintre științe și însăși universalitatea
tehnicii impun ”amatorismul”, respectiv studiul serios și cercetarea în
domeniile unor discipline complexe – fiindcă prin amator nu înțeleg și
nu trebuie să înțelegem ignorant. Este firesc ca amatorii să aibă multe
lucrări nesemnificative (ca și consacrații, de altfel!), dar acest lucru
trebuie mai întâi stabilit, dovedit. Or, pentru confirmarea valorii lor ar
trebui să existe o procedură bine reglementată, independent de
intervenția, de altfel salutară, a unei reviste ca a dumneavoastră. Ce e de
făcut acum, în cazul de față? Lucrarea lui Odobleja nu a fost încă tradusă
în românește și, după câte știu, de la el au rămas mai multe manuscrise,
printre care și o lucrare de logică. Ele zac pe undeva sigilate. Poate se va
găsi cel puțin acum un for, academic sau nu, care să le pună la dispoziția
celor interesați. Aceasta s-ar putea face, cred, și fără obișnuitele
ciocănituri la porțile la care până nu demult a bătut și Ștefan Odobleja.
Ce-ar mai fi de făcut?
…Acesta este titlul unei scrisori-testament adresate de doctorul Odobleja
unui prieten apropiat. Savantul severinean își exprima cu acel prilej
temerile în legătură cu modul în care vor fi ocrotite și studiate după
moartea sa lucrările rămase în manuscris. Mergând pe urmele acestor
gânduri, am poposit zilele trecute la Drobeta-Turnu Severin. Prima
constatare: la Filiala Mehedinți a Arhivelor Statului se află în siguranță
cea mai mare parte din manuscrisele savantului. Un om care își cunoaște
bine meseria, dar nu numai atât, care e convins și pătruns de realitatea că
Odobleja a fost un mare creator și inovator în știință, Nicolae Chipurici,
directorul filialei, s-a ocupat personal și a prelucrat arhivistic fondul de
manuscrise. ”Din nefericire, spune, n-a ajuns la noi tot ceea ce a aparținut
ca documente, ca instrument de lucru, savantului. O parte a rămas în casa
defunctului și aparține fiului acestuia. O alta, mai ales corespondența –
mai veche și mai nouă – se află la tovarășul Vlădica Florian”. Îmi
încredințează spre lectură procesul-verbal de prelucrare a documentelor.
N-am înțeles nici eu, răspunsul a fost echivoc, ocolit, de ce tovarășul
Vlădica Florian le reține asupra-i și nu le predă acolo unde trebuie să se
afle, respectiva corespondență nefiindu-i măcar adresată (!?!). ea aparține
patrimoniului cultural național. ”Intenționăm ca, anul viitor, când vom
avea o clădire nouă, continuă directorul Chipurici, să organizăm un
cabinet documentar Odobleja. Cu manuscrise și lucrări mai importante,
dar și cu obiecte care i-au aparținut și pe care le vom achiziționa de la
succesor, să recreăm o atmosferă de lucru apropiată de cea a savantului.
Posibilități de amenajare a unei case memoriale nu sunt, sau în orice caz

141
e de viitor mai îndepărtat”. Merg mai departe, la Biblioteca județeană ”I.
G. Bibicescu”, instituție care a intrat în posesia celor câteva sute de
exemplare din ”Psihologia consonantistă”. Directorul acesteia, prof.
Vasile Pîrvănescu, îmi pune la îndemână un dosar, ”Fondul de cărți
Odobleja”, , cu numeroase confirmări de primire și borderouri de
expediție a cărților, către 71 biblioteci din țară. ”Pentru trimiterea în
străinătate au fost înmânate Ministerului Afacerilor Externe și după câte
am cunoștință a fost de mult împlinită această dorință a savantului.
Suntem în curs să-i achiziționăm și biblioteca, să recuperăm cărțile care l-
au înconjurat, pe care le-a ținut la căpătâi, pe care le-a iubit. Sunt vreo
300 de volume de literatură medicală, de știință. Am invitat o specialistă
de la Anticariatul din Craiova, să le evalueze pentru a le putea prelua de
la succesor”.
De la prof. Vlădica Florian, azi director al Liceului pedagogic din
Drobeta-Turnu Severin, aflăm că, în zilele de 2-3 noiembrie a.c., cu
prilejul inaugurării, în capitala Mehedințiului, a unui Centru județean de
calcul va avea loc o sesiune de comunicări științifice ”Ștefan Odobleja și
contribuțiile sale în domeniul ciberneticii”. Citesc titlurile comunicărilor,
ale expozeelor anunțate de către numeroși și străluciți oameni de știință
români din toate centrele universitare și de cultură ale țării. Studii
minuțioase, plurivalente, edificatoare. Se pare, așadar, că valorificarea
moștenirii Odobleja este pe calea cea bună. Se pare că, și fără atestarea sa
oficială de către o serie de reprezentanți ai Academiei Republicii
Socialiste România, strălucitul om de știință intră, pătrunde în conștiința
națională. Ca un bun câștigat al științei și filozofiei. ”Și totuși, până
acum, nimeni nu s-a interesat de manuscrisele sale, măcar de ”Logica”
sa. E o lucrare de imense proporții și interes științific. Odobleja nu ne mai
aparține doar nouă, mehedințenilor, este convingerea mea”, spune cu
mult adevăr directorul Filialei Arhivelor Statului din Drobeta-Turnu
Severin. ”Valorificarea unui fond de aproape 30000 manuscrise, susține
ing. S. Bajureanu, cercetarea tratatului de logică, rămas în manuscris, a
celorlalte lucrări mai recente de cibernetică, eseuri, memorii,
corespondență, noi dezvoltări ale ”Psihologiei consonantiste”… - nu e o
chestiune de diletant. Trebuie un colectiv pluridisciplinar, bineînțeles cu
probitate științifică și morală, care să ordoneze cele scrise, să îngrijească
publicarea lor, recenzarea și explicitarea lor”. Să nu se întâmple cu noile
lui cărți ceea ce s-a întâmplat cu ”Psihologia consonantistă și
cibernetica”, apărută recent la Editura ”Scrisul românesc” din Craiova.
Un tiraj ca pentru o carte de debut, al unui necunoscut scriitoraș – 5030
exemplare, doar 500 legate, restul ca o cenușăreasă, broșate. Or, toată

142
lumea știe, cărțile mari apar între coperte de carton, sunt destinate să
dăinuie, să se păstreze, să trăiască, să supraviețuiască. Să fie eterne!

Masă rotundă realizată de


Cici Iordache, Lionel Nițescu, Liviu Timbus

ˮFlacăra“, nr. 40 (1269) din 4 octombrie 1979.

ION JIANU

Academia de Cibernetică și Sistemologie ”Odobleja”

Fiul savantului Ștefan Odobleja, deținător al certificatului de


moștenitor al tuturor drepturilor de autor ale tatălui, intenționează
să înființeze Academia de Cibernetică și Sistemologie ”Ștefan
Odobleja” în România, deoarece Academia ”Odobleja” înființată de
profesorul I.C. Drăgan la Lugano (Elveția) s-a desființat din cauza
dezinteresului soției lui I.C. Drăgan după decesul acestuia. În acest
week-end, 11-12 iulie15, la Drobeta-Turnu Severin se desfășoară
ediția a IV-a a simpozionului internațional ”Ștefan Odobleja –
Eternitate la timpul prezent”.
Ion Jianu: Stimate domnule Ștefan Odobleja jr., în perioada 11-12 iulie,
în organizarea Fundației ”Ștefan Odobleja” – pe care o conduceți de la
înființare – se desfășoară la Drobeta-Turnu Severin Simpozionul
internațional ”Ștefan Odobleja – Eternitate la timpul prezent”. Ce
noutăți aduce această ediție, a IV-a? cu ce veți surprinde auditoriul la
acest simpozion?
Ștefan Odobleja jr.: Va fi o ediție interesantă, cu comunicări inedite.
Noutățile se pot afla la simpozion, presa este invitată să participe și în loc
de cancanuri să scrie și despre acest savant român, încă singur printre alții
– ca să-l parafrazez pe Marin Sorescu. Dacă Sorescu a fost ”Singur
printre poeți”, Ștefan Odobleja este încă … ”Singur printre savanți”. Nu
intru în detalii, am tot ”strigat” de mulți, mulți ani că Ștefan Odobleja
trebuie repus pe treapta de sus a ciberneticii, dar cei în măsură s-o facă se
mărginesc doar să-mi dea dreptate. Se comentează pe ici, pe acolo, mai
apar articole, chiar comunicări, dar prioritar ar trebui să rămână…
prioritatea operei tatălui meu față de cea a lui Wiener. Punct!

15
2015 (n.n.)

143
La simpozionul care începe în această sâmbătă la Drobeta-Turnu Severin
(11 iulie), voi prezenta comunicarea ”Ștefan Odobleja, prezent și viitor”.
Titlul vorbește de la sine despre conținutul prelegerii mele. Nu vreau să
surprind pe nimeni cu nimic, ci doar să readuc în actualitatea zilei
subiectul Ștefan Odobleja…
I.J.: În vara anului 2012, mi-ați vorbit de un proiect privind
(re)construirea Casei Memoriale ”Ștefan Odobleja” și edificarea unei
Școli de Vară (tip Vălenii de Munte). Din câte am înțeles, aceste proiecte
sunt tot în faza de… proiecte, deși dumneavoastră mi-ați mărturisit că
refacerea Casei Memoriale ar fi demarat…
Ș.O. jr.: În ceea ce privește construirea Casei Memoriale ”Ștefan
Odobleja” în satul natal al savantului din județul Mehedinți (numele
inițial al satului a fost Valea Hoțului, apoi Valea Izvorului, iar în prezent
Ștefan Odobleja, din comuna Izvorul Aneștilor – n.r.): am depășit starea
de proiect. Sunt în faza de execuție… La ora la care mă intervievați, iulie
2015, au început lucrările de turnare a betoanelor la fundația casei
memoriale. Conform bugetului pe care Fundația ”Ștefan Odobleja” l-a
obținut, în acest an ne rezumăm la realizarea fundației clădirii, cea mai
anevoioasă lucrare. Reamintesc, casa în care s-a născut tatăl meu a fost
incendiată imediat după Congresul de Cibernetică din anul 1975.

Anumite date din auto(biografie) o să deranjeze unele persoane

I.J.: Ați terminat cartea despre biografia reală a tatălui dumneavoastră,


așa cum ați declarat în urmă cu câțiva ani?
Ș.O. jr.: V-am trimis la Gazeta de Sud două fragmente din modulele
biografiei savantului Odobleja, biografie care respectă autobiografia
tatălui meu, scrisă de el. Mi-ați spus însă că spațiul tipografic al unui
cotidian nu permite reproducerea integrală a textelor. Și am înțeles, așa
cum fac de ani și ani atunci când încerc să ofer mass-media documente
despre istoria reală a lui Ștefan Odobleja… vreau să vă precizez că
autobiografia este scrisă olograf (de tata). Anumite date din
(auto)biografie o să deranjeze unele persoane, mai ales pe urmașii
acestora. E vorba de persoanele care au ”jucat” diferite roluri în viața și
cariera tatălui meu. Eu nu fac altceva decât să respect adevărul crud bazat
pe documente.
I.J.: Dintre manuscrisele tatălui dumneavoastră încă nepublicate, câte
volume s-au publicat de la ultimul simpozion dedicat acestuia și până în
prezent?

144
Ș.O. jr.: Țin să precizez că Fundația ”Ștefan Odobleja” are activitate
permanentă. La simpozioane participă diferiți specialiști care susțin
comunicări foarte interesante despre opera lui Ștefan Odobleja, despre
impactul acesteia în întreaga lume ș.a.m.d. Chiar și auditoriul este alcătuit
din oameni interesați de opera științifică a tatălui meu. De altfel, în
ultimul timp au apărut multe lucrări și chiar comunicări ale unor
academicieni din România și din străinătate despre opera inedită a lui
Ștefan Odobleja.
I.J.: E o recunoaștere în plus a viabilității operei savantului Odobleja…
Ș.O. jr.: Într-adevăr, opera lui Ștefan Odobleja este comentată din ce în
ce mai mult de specialiști care, mulți dintre ei, recunosc că ideile tatălui
meu sunt viabile și azi, dar, mai ales, sunt aspecte care se vor confirma
într-un viitor apropiat.

Amnezia soției lui I.C. Drăgan

I.J.: Există colaborare între Fundația ”Odobleja” – pe care o conduceți


dumneavoastră la Drobeta-Turnu Severin – și Fundația ”Odobleja” de
la Lugano (Elveția)? Mai există fundația de la Lugano?
Ș.O. jr.: Întrebarea dumneavoastră aduce în discuție publică un subiect
destul de delicat… După dispariția profesorului I.C. Drăgan (august
2008), nu s-a mai putut lua legătura cu Fundația Europeană Drăgan, deși
am făcut multe încercări, căutând s-o contactăm pe soție, Daniela
Veronica Gușă De Drăgan, fiica generalului Ștefan Gușă, moștenitoare a
imperiului financiar al profesorului dispărut. Din răspunsurile interpușilor
săi, actuala doamnă Drăgan nu își mai aduce aminte că profesorul I.C.
Drăgan s-a ocupat și de probleme culturale… Probabil că această
amnezie se datorează diferenței mari de vârstă dintre cei doi soți – 55 de
ani… Și probabil că doamna este preocupată de creșterea celor trei copii
pe care îi are cu I.C. Drăgan… Motivul contactării noastre a fost
reactivarea Academiei de Cibernetică ”Ștefan Odobleja”, cu sediul la
Lugano (Elveția), academie care a funcționat și în România, la
Universitatea din Oradea, pe timpul cât a fost rector profesorul Teodor
Maghiar (decedat în 2012). Filiala academiei din Oradea a încetat să mai
funcționeze după ce a decedat și profesorul M.C. Demetrescu, un
apropiat al lui I.C. Drăgan și care a predat cursul de marketing într-o
perioadă în care în România noi nu înțelegeam prea bine sensul acestui
cuvânt.

145
I.J.: Având în vedere lipsa de comunicare cu soția lui I.C. Drăgan și
dispariția filialei de la Oradea, ce aveți în vedere prin Fundația
”Odobleja” de la Turnu Severin?
Ș.O. jr.: Fiind unic și direct moștenitor al operei savantului Ștefan
Odobleja (eu fiind deținător al certificatului de moștenitor al tuturor
drepturilor de autor), în urma consultării unor avocați de drept civil,
intenționez înființarea Academiei de Cibernetică și Sistemologie ”Ștefan
Odobleja”. Aceasta va fi înființată după concepții moderne și va avea
colaboratori din întreaga lume prin intermediul internetului. Se vor
publica lucrări on-line în reviste New Letters. Alte amănunte vor apărea
după desfășurarea acestui simpozion internațional de la Drobeta-Turnu
Severin din aceste zile.

SIMPOZION ”ȘTEFAN ODOBLEJA – ETERNITATE LA


TIMPUL PREZENT”

Pe 11 și 12 iulie, la Drobeta-Turnu Severin, în organizarea Fundației


”Ștefan Odobleja” (coordonată de ing. Ștefan Odobleja jr.), în parteneriat
cu primăria din orașul de pe Dunăre, și a CMI, este programat
simpozionul internațional ”Ștefan Odobleja – Eternitate la timpul
prezent”. Manifestarea de ținută științifică, cu abordare multidisciplinară,
a ajuns la ediția a IV-a și este dedicată marelui savant oltean Ștefan
Odobleja, medic militar român, filosof, scriitor, precursor mondial al
ciberneticii generalizate pe care el însuși a denumit-o ”psihologia
consonantistă”. Datorită contribuțiilor sale remarcabile, îndelung ignorate
și nerecunoscute, dr. Ștefan Odobleja a fost ales post-mortem, după 1989,
membru al Academiei Române. Cele două zile de comunicări vor avea
loc la Colegiul Național ”Traian” din Turnu Severin, cu participarea unor
personalități din România, printre care academicianul Alexandru Surdu,
prof. univ. dr. Liviu Sofonea, prof. univ. dr. Ioan Bradu Iamandescu.
prof. univ. dr. Traian Stănciulescu, prof. univ. dr. Dumitru Constantin-
Dulcan și alții. Vor susține comunicări și prof. univ. dr. Mario
Michelangelo Stromillo (Italia) și prof. univ. dr. Aurel Popa-Wagner
(Germania).
Fiul marelui savant, ing. Ștefan Odobleja jr., mentorul acestor patru ediții
ale simpozionului, va prezenta lucrarea ”Odobleja, prezent și viitor”. Cu
ocazia manifestării, va fi vizitat, printre altele, și fondul ”Ștefan
Odobleja” de la Arhivele Statului din Drobeta-Turnu Severin.
Ion Jianu

146
ˮGazeta de Sud“, Cotidianul oltenilor de pretutindeni, nr. 6179 din 11-12
iulie 2015.

CORINA MACAVEI

Un monument pentru savantul Ștefan Odobleja

Un monument pentru savantul Ștefan Odobleja. Proiectul are


nevoie de sprijin. În Drobeta-Turnu Severin nu există în momentul de
față un monument închinat memoriei savantului Ștefan Odobleja,
creatorul psihociberneticii și părintele ciberneticii generalizate, născut în
satul mehedințean Valea Hoțului.
Sculptorul Adrian Curcan și-a manifestat disponibilitatea de a
realiza un monument în cinstea savantului, iar Fundația ”Ștefan
Odobleja” din Drobeta-Turnu Severin urmează să facă demersurile
necesare la Primăria municipiului pentru obținerea autorizației. Foarte
important este însă faptul că acest amplu proiect are nevoie de sprijin
financiar pentru a putea prinde formă, astfel că, orice ajutor este
binevenit. Potrivit proiectului semnat de Adrian Curcan ”soclul are trei
trepte pe axa străzii pietonale pentru a se trece prin lucrare, atingând
cubul cu mâinile-simbol al rațiunii umane în dialog cu sfera – simbol al
perfecțiunii naturii, al datului primordial de la atom la stea, din care se
cioplește cubul prin conștiința existenței umane, dar și a simbolului
reversibilității formelor cub-sferă în sistem feed-back”. Dimensiunile
lucrării (din tablă de alamă șlefuită pe schelet de oțel) sunt următoarele:
H = 5,70 m x 4,20 m x 1,00 m + soclul în trunchi de piramidă (placat în
marmură roșie sau granit) H = 0,80 m x 4,00 m x 2,00 m. De altfel,
sculptorul Adrian Curcan este cel care a realizat în 1979 un alt monument
pentru ”Dr. Ștefan Odobleja” numit ”CONSONANȚĂ”, din marmură și
bronz, care a fost amplasat la mormântul savantului din cimitirul ortodox
din Turnu Severin (din păcate, monumentul a fost furat). Monumentul ar
urma să fie amplasat în centrul Severinului între cafeneaua Ada-Kaleh și
parcul central și cu siguranță ar constitui un punct de atracție al orașului.
De exemplu tinerii care își unesc destinele s-ar putea căsători aici
aidoma celor din Târgu Jiu la ”Poarta sărutului”.
Corina Macavei

Adevărul.ro, Turnu Severin, 12 mai 2013

147
Savantul Ștefan Odobleja, părintele ciberneticii, și comuniștii:
”Dacă ar fi trăit într-o lume normală,
azi întreaga lume ar fi știut că a existat”

”Adevărul” a intrat în posesia unei scrisori care aduce la cunoștință


informații inedite referitoare la epoca în care a trăit și a luptat pentru
recunoașterea meritelor sale marele savant Ștefan Odobleja, părintele
ciberneticii generalizate, originar din Mehedinți.
Expeditorul scrisorii din 11 mai 2006 este Stelian Bajureanu –
autorul primului ”Dicționar Enciclopedic de Consonantică și Cibernetică
Consonantistă”, secretar general al Academiei ”Odobleja”, membru în
Consiliul Științific al Asociației Internaționale de Cibernetică și un
apropiat al lui Ștefan Odobleja.
Destinatar este academician prof. univ. dr. Leon Dănăilă, coleg și
prieten din copilărie cu autorul acestei scrisori, cunoscut publicului din
România și din lumea largă ca fiind unul din cei mai mari neurochirurgi
ai tuturor timpurilor, descoperitor împreună cu neurobiologul Viorel Păiș
a unor celule noi în creier denumite ”cordocite-protectocit”, ce vor
revoluționa în curând tot ce se știa despre creier.
Scrisoarea ne-a fost pusă la dispoziție prin bunăvoința cunoscutului
kinetoterapeut severinean Dan Alexoae – cel care, la rândul său, a primit-
o de la dr. Leon Dănăilă – spre a fi prezentată la Simpozionul organizat la
Drobeta-Turnu Severin în cinstea marelui savant Ștefan Odobleja.
Din scrisoare reiese limpede cât de greu s-a mișcat regimul
comunist pentru a elibera o asemenea personalitate, dar sunt prezentate și
câteva dintre secretele culiselor unui sistem politic pe care Odobleja l-a
urât din tot sufletul. ”Ce va rămâne oamenilor din opera lui Odobleja
doar timpul va decide. Aș spune că este deja condamnată la istorie pentru
că, trebuie spus cu durere, pe plaiul nostru mioritic nici o valoare n-a fost
și nu este luată în seamă, ca și cum n-am avea nevoie de minți creatoare,
capabile să ne exprime în fața lumii, ca și cum mediocritatea ar fi postura
noastră ideală, ca și cum Dumnezeu a lăsat pe lume acest popor numai
pentru a fi în admirația tâmpă a tot ce este exotic și a trata cu dispreț tot
ceea ce este autohton. În mod cert, dacă Odobleja ar fi trăit într-o lume
normală, în stare să aprecieze tot ceea ce a scris, în loc să fie expediat la
«Dealul cu mărăcini», și ar fi lucrat într-un centru științific cu preocupări
similare sau cel puțin receptiv la ideile sale, astăzi întreaga omenire ar fi
știut că a existat”, spunea neurologul Dumitru Constantin Dulcan (autorul

148
celebri cărți ”Inteligența materiei”), făcând referire la opera lui Ștefan
Odobleja.

Fragment din scrisoare:

”Prima și ultima aniversare la Academia Română a Psihologiei


Consonantiste a fost făcută la 50 de ani se la apariția sa. Și aceasta s-a
datorat unor bărbați precum domnul Manea Mănescu (n.r. șef al Secției
Știință și Cultură al PCR). Am fost numit să mă ocup de această
aniversare. Eugeniu Niculescu-Mizil (n.r. – rectorul Școlii Superioare de
Partid ”Ștefan Gheorghiu”), de altfel un om onest, s-a opus acestei acțiuni
declarând public: «Dacă Bajureanu ne-a păcălit la aniversarea de 45 de
ani, acum la 50 de ani, o va face numai dacă trece cu tancul peste corpul
meu». Ministrul Mihai Florescu (n.r. – ministru secretar de stat la
Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie): «Nu știu nimic despre
Psihologia Consonantistă și despre Ștefan Odobleja». La ședința în care
s-a stabilit să aibă loc această aniversare la Academia Română am
prezentat un scurt raport unde am arătat cele scrise mai sus. Reacția
domnului Manea Mănescu a fost că a coborât de la prezidiu și a spus:
«Tovarășe Bajureanu, foarte bine că m-ai ascultat cu ocazia fiecărui
congres din țară și străinătate, l-ai informat, în afară de director, și pe
tovarășul Florescu. Dacă nu-l informai acum ar fi știut și ce lapte ai supt
de la mama dumitale». După aceasta domnul Mănescu s-a dus în fața
scaunului d-lui Mizil, unde acesta stătea comod, și s-a rugat de domnia sa
să fie de acord cu această aniversare. Domnul profesor Mizil a recunoscut
că este adevărat ce am spus eu și că nu este de acord să aniversăm la
Academie apariția Psihologiei Consonantiste”.

Odobleja s-a născut în Mehedinți

În 1938, Ștefan Odobleja stabilește temele de bază ale ciberneticii


în lucrarea Psihologia consonantistă, publicată la Paris. Această lucrare a
apărut cu zece ani înainte de tipărirea ideilor americanului Norbert
Wiener – care este cunoscut ca inițiator al ciberneticii.
Medicul Ștefan Odobleja, creatorul psihociberneticii și părintele
ciberneticii generalizate, s-a născut la 13 octombrie 1902, în satul
mehedințean Valea Hoțului. A făcut liceul la Drobeta-Turnu Severin și
facultatea la București ca bursier al Institutului Medico-Militar. Ca medic
militar, și-a exercitat funcțiile profesionale în diferitele garnizoane din
Brăila, Turnu Severin, Lugoj, Lipcani, Dorohoi, Turda, Târgoviște,

149
Cernavodă, București și Dej. El ia parte la cel de-al doilea război mondial
ca medic de regiment și șef de ambulanță. După război el se va retrage
din activitate și va trăi ca pensionar până la moartea sa survenită în 1978.
Ștefan Odobleja a publicat în 1929 studiul ”Metodă de transsonanță
toracică” în Buletinul medico-terapeutic în care el enunță pentru prima
oară legea reversibilității prin care înțelegea retroacțiunea generalizată. O
lucrare a lui Ștefan Odobleja ”La phonoscopie”, apărută la Paris (Editions
Gaston Doin, 1935), a obținut premiul ”General Doctor Papiu
Alexandru” acordat celor mai de seamă studii scrise de medicii militari.
Un alt eveniment important în viața lui Ștefan Odobleja a fost
participarea lui la Congresul Internațional de Medicină Militară din
București, 8-12 iunie 1937, la care a prezentat un raport pe tema
fonoscopiei și a distribuit un prospect în care anunța apariția operei sale
capitale ”Psychologie Consonantiste”. La Congres a participat și o
delegație de medici ai marinei americane condusă de William Seaman
Bainbridge care, ca și alți participanți, a acordat o atenție specială
comunicării și, mai ales, demonstrațiilor practice ale lui Odobleja.

Cibernetica s-a născut în România


”Psychologie Consonantiste” a apărut la Editura pariziană Maloine,
dar din cauza accelerării încordării internaționale europene și izbucnirii
războiului, editura nu a mai apucat să se ocupe de difuzare. Odobleja a
reușit să expedieze circa 20 de exemplare la bibliotecile universitare și
medicale din lume și 20 de exemplare la o serie de specialiști străini. Lui
Bainbridge, Odobleja i-a trimis cinci exemplare, iar medicul american l-a
asigurat că le va plasa în cele mai indicate locuri. Lucrarea monumentală
a savantului român a fost prezentată în Psychological Abstracts din
ianuarie 1941, sub semnătura lui S.M. Strong, dar în general a avut foarte
puține recenzii și a fost practic ignorată multă vreme.
Ștefan Odobleja și-a continuat cercetările mai ales în direcția unei
logici din care au rămas în stadiu de manuscris zeci de mii de pagini.
Începând din anul 1972, când a citit autobiografia lui Norbert Wiener,
Ștefan Odobleja s-a consacrat demonstrării ideii că originea ciberneticii
se află în psihologie și că ”cibernetica s-a născut în România în anul
1938” prin lucrarea sa ”Psychologie Consonantiste”. În acest sens, pentru
a-și marca paternitatea, el a publicat o lucrare specială, care a apărut în
chiar anul morții sale: “Psihologia consonantistă și cibernetica”, cu o
substanțială prefață a lui Mihai Golu.

150
Scrisoarea trimisă de Stelian Bajureanu academicianului
Leon Dănăilă

LEON DĂNĂILĂ
Dragă Leon,
Acad. Ștefan Odobleja mi-a cerut să dau Psihologia sa
Consonantistă, ție și lui Constantin Noica. Tu locuiai atunci pe Stoian
Militaru. Te-am găsit foarte repede întrucât eu am stat pe acea stradă
când am făcut practică de student în București. Apartamentul vostru era
la ultimul etaj într-un bloc cu patru nivele. Pe Noica l-am cunoscut la
Câmpulung. A locuit în casa unor prieteni de ai noștri. L-am găsit relativ
ușor. Necazul era că dădeau târcoale mulți bărbați și așteptau să se
întoarcă acasă. Mi-a deschis Doamna lui și mi-a spus că nu-i acasă. M-a
recunoscut și m-a întrebat ce doresc. I-am spus că am un exemplar din
Psihologa consonantistă pe care trebuie să-l dau ”Domnului Profesor”.
Așa era cunoscut întrucât prepara elevi la matematică și fizică. De îndată
a apărut Constantin Noica. I-am dat cărțile. Le-a răsfoit. Erau fără nici o
dedicație. M-a întrebat dacă sunt sigur de la Odobleja. I-am confirmat cu
o listă scrisă de Odobleja și o scrisoare trimisă mie de acesta. A dispărut,
bucuros ca un copil, în apartament, iar doamna s-a îndreptat spre ușa de
la ieșire cu mulțumiri. I-am spus că nu plec până nu scriu dedicația.
”Profesorul” s-a întors de îndată dar numai cu primul volum. Am scris
dedicația. După ce am mai răspuns la niște întrebări curioase mi-am luat
rămas bun de la gazde.
Este adevărat că eu m-am lăudat cu tine lui Odobleja, dar el te
cunoștea ca și pe dr. Arsene. El dorea de la voi, ca chirurgi,
histologicieni, o reacție potrivnică ideilor sale exagerat fiziologice. Cu
Noica (deși acesta era ”idealist”) a avut afinități metodologice. Odobleja
și Noica au avut darul de a coborî multe categorii din cerurile serafice ale
filozofiei în lumea prozaică a științei. Am în vedere – în primul rând –
noțiunile de sistem și model!!
Trebuie să îți mărturisesc că la prima citire a prefeței lui
Constantin Noica la Introducere în Logica rezonanței a lui Ștefan
Odobleja, aleasă, îngrijită și publicată de acad. Alex. Surdu la Scrisul
românesc Craiova, mulți au spus că este o blasfemie să afirmi că Logica
lui Odobleja va avea mai mare importanță pentru știință, în general,
decât ca logica propriu-zisă. Iată că nu este așa! Acum când ne apropiem
cu pași repezi de anul 2008 când vom sărbători 70 de ani de la apariția
Psohologoeo consonantiste (în particular a Consonanticii, a Ciberneticii
Consonantiste) a acad. Ștefan Odobleja, acest Dicționar de

151
Consonantică și Cibernetică Consonantistă arată că întreaga operă a
lui Odobleja (nu numai Logica) este punctul de pronire a unui salt
formidabil față de lumea clasică a idealului (fictivului!) continuu,
nedetrminist, modernist (lumea aproximațiilor prin liniarizări, lumea
feedbackului și a inteligenței artificiale).
Corina Macavei
“Adevărulˮ.ro

“MAGAZINˮ, revistă

[……………………………………………………………………]
Despre viața și opera ilustrului om de știință român Ștefan
Odobleja, fondatorul ciberneticii generalizate, au vorbit prof. dr. I.C.
Drăgan, om de știință de origine română, membru de onoare al
Academiei de științe sociale și politice din România, și prof. Vasile
Pîrvănescu, directorul Bibliotecii județene Mehedinți.
În programul simpozionului16 s-au aflat înscrise comunicări privind
contribuțiile lui Ștefan Odobleja la elaborarea teoriei generale a
ciberneticii, psihologia consonantistă și fundamentele științelor,
cibernetica generalizată și pedagogia și alte teme despre creația novatoare
și inventivitatea savantului român. (Agerpres)

*
Un nume care greu a reușit să se impună pe deplin lumii științifice:
Ștefan Odobleja. Cei mai mulți nu l-au citit, alții încă nu-l
înțeleg…Afirmarea unei priorități nu este un lucru simplu. Trebuie să te
lupți cu oamenii, cu prejudecățile dar și cu timpul nemilos. Uneori, din
păcate, nici o viață de om nu-i suficientă. Așa i s-a întâmplat și lui
Odobleja care abia în ultimele sale clipe a putut afla de începutul
recunoașterii sale internaționale, a unei priorități științifice românești:
cibernetica generalizată.
Născut în 1902 în comuna Izvorul Aneștilor din județul Mehedinți,
Ștefan Odobleja a fost medic militar, s-a distins prin abnegație și
devotament pentru țară, în timpul ultimului război mondial, dar va
rămâne în istoria științei prin ”Psychologie consonantiste” – opera sa de
gândire. Cuprinsă în două volume, ”Psihologia consonantistă” a fost
tipărită la Lugoj, în 1938-1939 și difuzată prin cunoscuta ”Librairie

16
Este vorba despre simpozionul de la Lugoj din 22-24 octombrie 1982, consacrat
operei și personalității dr. Ștefan Odobleja (n.n.).

152
Maloine” din Paris. Cu excepția a două semnalări, una în România și alta
în S.U.A., până în momentul de față nu se cunosc (deși ele ar putea
exista) alte luări de poziție, înainte de război. Cu sprijinul entuziast al
unor prieteni, cartea este readusă în discuția lumii științifice, după mai
bine de 40 de ani de nedreaptă tăcere, stârnind vii polemici.
Revendicările dr. Odobleja sunt, fie admise fără rezerve, fie respinse cu
inexplicabilă înverșunare.
Cazul ”dr. Odobleja”, un caz de prioritate românească există încă.
Se scriu articole, au loc dezbateri publice. În această vastă campanie
națională de valorificare a gândirii originale românești, de puternică
afirmare, de situare obiectivă pe o scară mondială de valori culturale se
situează și manifestarea de la Lugoj, care formează scheletul dosarului
”Magazin”17 din care publicăm astăzi o parte.

Primul gânditor care smulge naturii


secretul general al buclelor

Prof. dr. MIHAI DRĂGĂNESCU, membru corespondent al


Academiei Republicii Socialiste România: Prin observare și meditație,
omul de știință Ștefan Odobleja a căutat să desprindă adevăruri despre
mintea umană și despre procesele care o înconjoară și pe care ea le
reflectă. Treptat ajunge la structurarea unei psihologii pe care el însuși o
definește, în lucrări ulterioare, ca fiind binară, circularistă, analogică,
similaristă. Consonanță însemnând armonie, psihologia consonantistă
devine, după expresia autorului, o logică a armoniei, sau, în alți termeni,
o știință a organizării și autoreglării. Pornind de la această logică,
Odobleja schițează, în partea a doua a lucrării, un amplu tablou aplicativ,
obținut prin derivare și proliferare din consonanța psihologică. Un tablou
care nu se rezumă la descoperirile psihologice, ci care se extinde spre

17
În pagina dedicată Ciberneticii generalizate, ziarul prezintă fotografia coperții
”Psihologiei consonantiste”, versiunea românească, însoțită de următorul text explicativ:
MONUMENTALA RESTITUIRE, Editura științifică și enciclopedică, într-o continuare
firească, dar de mare semnificație a programului său de ”cunoaștere și valorificare a
gândirii, culturii și științei românești”, a tipărit versiunea în limba română a
”Psihologiei consonantiste” de Ștefan Odobleja, accesibilă până în octombrie 1982
doar prin intermediul atât de rarei ediții franceze din 1938-1939. Pentru contribuția
majoră la înțelegerea exactă a concepției lui Ștefan Odobleja care a deschis seria
marilor lucrări contemporane de cibernetică printr-o operă absolut unică, subliniem
amplul studiu introductiv semnat de prof.dr. Mihai Drăgănescu – membru corespondent
al Academiei Republicii Socialiste România și de conf. dr. Pantelimon Golu căruia îi
aparțin notele.

153
biologie și sociologie, economie politică și morală, terapeutică și
pedagogie.
Se obține, astfel, o viziune psihologică și generalizată, un fel de
panpsihologism, o modelare a tuturor științelor pe calapodul fenomenului
psihic. În toate domeniile speciale tronează aceleași legi generale –
echilibrul, compensația, reacția inversă, alternanța, reversibilitatea – cu
funcția lor unificatoare. Se regăsesc aceste legi în psihofiziologie, în
psihopatologie și psihiatrie, în interpsihologie (ramură a ceea ce numim
astăzi psihologie socială), în științele matematice, în biologie, în
sociologie, în economie politică, în filozofie, în morală, în pedagogie.
Nimic nu este univoc în toate aceste domenii de cunoaștere: totul
este reversibil, retroactiv. În ”Psihologia consonantistă” Ștefan Odobleja
întrevede și exprimă – desigur, în limbaj natural – principiul comenzii și
controlului, propriu tuturor sistemelor, fie acestea vii sau nevii, principiu,
care se știe, este central astăzi în cibernetică. Iată de ce ni se par absolut
întemeiate discuțiile înflăcărate și uneori polemicile care se duc în
legătură cu paternitatea ciberneticii, cu geneza ideilor și a faptelor care au
dus la conturarea ei ca știință.
Întrebarea care se pune, în primul rând, este aceea cum se situează
viziunea cibernetică a lui Ștefan Odobleja în raport cu cibernetica lui
Norbert Wiener. Apoi trebuie să delimităm cu precizie contribuția
originală a românului. Spațiul nu-mi permite să reiau aici o demonstrație
deja făcută (vezi ”Studiul introductiv” la traducerea în română a
”Psihologiei consonantiste”, elaborat împreună cu conf. dr. Pantelimon
Golu, larg utilizat și pentru aceste rânduri), dar pe baza datelor acumulate
putem afirma că Ștefan Odobleja este primul gânditor care smulge naturii
secretul general al buclelor cibernetice, rolul lor în explicarea proceselor
din organismul uman care cuprind și psihicul. Aplicând conceptele
cibernetice la viața socială, la economie, la sociologie, Ștefan Odobleja
afirmă universalitatea conceptului cibernetic al circuitelor cu reacție, al
buclelor închise. Pentru acest motiv, întregul moment unic de gândire
oferit istoriei științei și culturii românești – și nu numai românești – de
către Ștefan Odobleja în anii 1938-1939 capătă strălucirea cuvenită
marilor idei ale minții umane. Dar pe lângă prima cibernetică
generalizată, Odobleja are și meritul elaborării primei psihocibernetici
din lume. Toate aceste sublinieri au rolul incitant de a ne arăta la ce
înălțime a reușit să se ridice gândirea unui român căruia nu mai putem să-
i aducem alt omagiu decât acela de a contribui ca să i se acorde locul care
i se cuvine în istoria științei universale.

154
O disciplină de graniță
între știință și filozofie

Prof. dr. ing. PAUL POSTELNICU: Încercări de depășire a


limitelor ciberneticii lui Wiener, de generalizare a acesteia, în primul
rând prin lărgirea conceptului de conexiune inversă (ca sens și domeniu
de aplicare) apar aproape imediat după 1948, îndeosebi prin lucrările lui
W. Ross Ashby, Ducrocq, von Bertalanffy. În acest mod, conceptul de
conexiune este ridicat la rangul de principiu sau lege sistemică universală
și, asociat cu alte legi universale, este aplicat atât în procesele de reglaj,
cât și în cele evolutive. Aceste generalizări ce apar îndeosebi în perioada
1950-1965 erau însă cuprinse în două scurte lucrări, scrise și trimise spre
publicare în 1944, de P. Postelnicu (”Teoria” și ”Ipoteza” sistemelor de
conexiune inversă – în terminologia actuală) ca și în monumentala
lucrare ”Psihologia consonantistă” a lui Ștefan Odobleja (1938-1939).
Mai mult, în această carte este formulat și aplicat un mănunchi de legi
universale. Ea este prima și cea mai vastă, cea mai cuprinzătoare dintre
ciberneticile generalizate, îndeosebi cea a conexiunii inverse și cea a
consonanței, caută să explice mecanismul intern al evoluției, al
autodezvoltării, al transformărilor cantitative și calitative.
Dacă matematica este un instrument general de cercetare,
indispensabil aproape în toate științele, cibernetica generalizată oferă o
metodologie și modele generale, utile în aproape toate disciplinele și în
același timp, o viziune sintetică, cu o puternică tentă filozofică, asupra
tuturor categoriilor de sisteme. În felul acesta, cibernetica generalizată își
depășește caracterul de știință interdisciplinară, devenind o știință
generală, ca și matematica sau logica. În același timp, ea se constituie ca
o disciplină de graniță între știință și filozofie. Față de teoria generală a
sistemelor, ea ne apare ca o filozofie – în sens larg – a sistemelor.
Deși Ștefan Odobleja a lucrat izolat, de unul singur, așa cum se
cunoaște, opera sa nu este deloc izolată. Ea se încadrează în gândirea
românească și universală, în eforturile făcute de oameni de-a lungul
vremurilor și pe toate meridianele pentru o mai bună cunoaștere și
înțelegere a Universului în care trăim, pentru a ne cunoaște mai bine pe
noi înșine.
Adânci rădăcini în cultura europeană

Prof. ALEXANDRU GIUCULESCU: Apariția în anii 1938-1939


a cărții ”Psychologie consonantiste” a lui Ștefan Odobleja a însemnat un
moment remarcabil în istoria științei românești și a gândirii universale…

155
A doua jumătate a secolului nostru va sta sub semnul unui nou curent de
gândire ce va acoperi toate zonele activității științifice. În ciuda impresiei
de noutate pe care o prezenta cibernetica, ea s-a dovedit a avea adânci
rădăcini în cultura europeană. Istoria acestei științe trebuie să înceapă cu
însuși termenul ”cibernetică” a cărui semnificație în greacă era legată de
arta navigației și – prin extindere – de arta de a conduce oamenii.
Conceptele fundamentale ale ciberneticii – conexiunea inversă și
informația – se regăsesc fie exprimate explicit în scrieri din antichitatea
greco-romană, fie implicate în realizarea unor dispozitive tehnice, fie
descoperite și descrise ca atare în anumite procese din organismele vii
sau din practica umană.
Un loc aparte în istoria ciberneticii ocupă A.M. Ampère, care într-o
amplă încercare de sistematizare a tuturor cunoștințelor umane (1838 și
1843) a atribuit unei științe numite de el ”Cibernetică” studiul conducerii
politice a națiunii în vederea garantării progresului și prosperității.
Tendința de a asigura ciberneticii, sub acest nume sau altul, un
statut de știință independentă va înregistra de-abia în secolul nostru
rezultate semnificative. Opera din 1938-1939 a lui Ștefan Odobleja, pe
care o avem astăzi sub ochii noștri în limba în care a fost gândită, este
prima sinteză unificatoare. Doi ani mai târziu, Hermann Schmidt propune
o știință generală a sociologie, pentru a se putea depăși domeniile proprii
de investigare, în vederea găsirii formei matematice a legilor generale
care să permită apoi rezolvarea problemelor particulare. Paul Postelnicu
propune, în 1944, interpretarea conexiunii inverse ca explicație a originii
vieții, a stărilor sufletești, a comportamentului uman și chiar a originii
Cosmosului. Tot în această perioadă echipa de cercetători americani
grupată în jurul lui Rosenblueth și Wiener întreprindea cercetări
interdisciplinare în care conceptul de conexiune inversă juca rolul central,
așa cum rezultă și din articolul publicat de aceștia, împreună cu Bigelow,
în 1943. Lucrarea monografică a lui Norbert Wiener din 1948 va stimula
pe toate meridianele cercetările de cibernetică, fiind urmată curând de
alte teorii tot atât de ambițioase, precum teoria automatelor a lui John von
Neumann sau teoria generală a sistemelor a lui Ludwig von Bertalanffy.
Este încă prea devreme să evaluăm perspectivele ciberneticii, dar
avem toate temeiurile să considerăm că, în raport cu progresele
incontestabile realizate de ceea ce putem numi ciberneticile particulare,
contururile ciberneticii generalizate sunt încă puțin definite. Opera lui
Odobleja oferă în această privință o contribuție esențială. Viitorul ne va
arăta dacă această operă va reuși să genereze o nouă disciplină, care se va

156
revendica în întregime de la ea și care se va putea numi, eventual,
consonantică.

15000 de file sau ”Logica rezonanței”


în manuscris

Dr. ALEXANDRU SURDU: Implicațiile teoriei fundamentale create de


Ștefan Odobleja, căci ”Psihologia consonantistă” este în primul rând o
lucrare de fundamentare a științelor, depășesc cu mult cadrul oricărei
cibernetici, chiar generalizate. Perspectiva, de exemplu, universalistă pe
care o acordă psihologiei ca disciplină care studiază prin excelență
activitatea gândirii umane, mai precis gândirea umană în act, îi oferă lui
Odobleja, printre altele și posibilitatea unei interpretări creativiste a
gândirii logice (respectiv a formelor logice ale gândirii). Această
interpretare are, în mod evident, implicații directe în logică și psihologie,
dar prin intermediul acestora, și implicații teoretice în domeniul
ciberneticii.
Odobleja a fost conștient de acest lucru și, la fel ca în cazul
”Psihologiei consonantiste”, prin care încerca o fundamentare unică, fără
precedent a tuturor științelor, a încercat să elaboreze o logică a rezonanței
(cum îi spune el însuși), o teorie a gândirii logice creative care să fie în
rezonanță cu toate domeniile științifice. Mecanizarea acestei gândiri
creative ar însemna, dintr-o nouă perspectivă, cibernetică, construcția
unor mașini de gândit creativ, deci efectiv, în chimie, fizică, dar și în
etică și sociologie, în orice știință, în măsura în care toate științele nu sunt
altceva decât sisteme conceptuale, gânduri sistematizate…
Procesul realizării acestor mașini ar presupune patru etape,
corespunzătoare clasificării legilor generale din ”Psihologia
consonantistă” (legi spațiale, legi ale duratei, legi ale succesiunii și legi
ale rezonanței). Acestora le corespund patru discipline logice: logica
geometrică, logica cinematică, logica dinamică și logica mecanică.
Aceasta era, simplist vorbind, planul unei lucrări vaste, pe care
Odobleja a numit-o ”Logica rezonanței”. Grandoarea planului ne
amintește de proiectele nerealizate ale lui Descartes și Leibniz.
Cu o tenacitate demnă de admirat, în condiții mai mult decât
vitrege, Odobleja nu se rezumă la enunțarea ideilor, la proiecte (care
însumează, totuși, sute de file), ci lucrează efectiv. Rezultatele? Un
manuscris impresionant de circa 15000 de file, din cei 10 metri liniari de
manuscrise ale lui Odobleja – apreciabili la peste 50000 de file, care se
găsesc la Arhivele Statului.

157
Am avut ocazia să cercetăm aceste manuscrise. Timpul de care am
dispus însă și condițiile în care am lucrat ne-au permis să descifrăm și să
întreprindem doar o primă selecție de texte din partea introductivă a
manuscrisului, care conține 4070 de file. Am selectat doar capitolele
parțial redactate de către autor, mărginindu-ne la 250 de pagini dactilo.
Acestea însoțite de o scurtă prezentare și note referitoare la situația
manuscrisului, au fost predate, în anul 1981, Editurii ”Scrisul românesc”
din Craiova, sub titlul ”Introducere în logica rezonanței”. Tipărirea
lucrării, ca de obicei, întârzie în mod nejustificat.
Această ”Introducere” reprezintă, desigur, foarte puțin, atât față de
manuscrisul existent, cât și față de proiectul lui Odobleja. Considerăm că
publicarea ei ar putea să stimuleze interesul pentru valorificarea ideilor
acestui savant român și chiar pentru continuarea lor.
*
Culegerea făcută din manuscrisele despre logică ale lui Ștefan
Odobleja reprezintă – independent de interesul lor pentru întregirea
”Psihologiei consonantiste” – o interesantă contribuție la formarea
gândirii logice…
Socotim necesară tipărirea acestei lucrări, mai puțin ca o contribuție
directă la înnoirea logicii, cât ca una indirectă la înnoirea perspectivelor
și punctelor de vedere ale culturii științifice de astăzi, o cultură în cadrul
căreia ideile originale emise de Odobleja nu pot fi nesocotite. Dacă el nu
a putut să le valorifice până la capăt, suntem siguri că, în cultura română
cel puțin, ele vor putea trezi, prin noutatea și cutezanța lor, mari vocații
creatoare, de care avem nevoie pentru calificarea noastră în cultura lumii.

Constantin Noica
București, 1982

Chei pentru arta de a gândi și inventa

Prof. dr. IOAN IOVIȚ-POPESCU: Dedicată memoriei lui Ștefan


Odobleja, lucrarea mea ”Creativitatea și fizica” (1980) prin titlul său
simetric sugerează, sper, o relație complexă, deschisă: nu numai de la
”creativitate” înspre ”fizică”, dar și invers prin aportul fertil al
conceptelor fizicii la progresul științei creației, căci a crea este și artă,
este și știință – în același timp.
Definind conceptul de creativitate, Ștefan Odobleja scria: ”Euristica
este știința introspecției gândirii. Arta de a crea. Știința cercetării și
descoperirii de noi adevăruri sau de noi lucruri. Arta de a gândi și

158
inventa. Știința percepției sau creației de noi consonanțe între idei sau
între idei și lumea fizică… Știința este cunoaștere consonantizată…”
Plasată pe asemenea coordonate, tentativa noastră trebuie privită și
ca o primă valorificare a operei lui Ștefan Odobleja în domeniul
euristicii, al științei și al artei creației, prin sublinierea valențelor sale
contemporane. În acest domeniu, a cărui importanță mi se pare inutil a o
mai sublinia, două lucrări fundamentale se disting cu strălucire, acoperind
cu autoritate trei sferturi din secolul nostru: ”Psihologia consonantistă” de
Ștefan Odobleja și ”Structura revoluțiilor științifice” de Thomas Kuhn
care analizează fenomenul cu ajutorul conceptului de paradigmă,
reductibil însă la câteva legi de bază: asemănare, consonanță, echilibru.
Semnificativ este că și la Odobleja, dar cu aproape patru decenii mai
înainte, creația este cercetată tot prin prisma unor legi fizice generalizate
în care echilibrul și asemănarea, consonanța joacă un rol central.
Prin ”Psihologia consonantistă”, marele cercetător român Ștefan
Odobleja a cărui recunoaștere ca unul dintre părinții științelor cibernetice
nu mai poate fi pusă la îndoială, este – după părerea noastră – autorul
unei opere cu mult mai vaste, de o excepțională importanță pentru teoria
științei, pentru arta și știința gândirii în general.

Noi sensuri găsite în cercetările moderne

Dr. CONSTANTIN ATANASIU, general-maior (r): Pe Odobleja l-am


cunoscut personal prin 1935. După război ne-am redescoperit doar prin
1977. Atunci, într-o scrisoare, Ștefan Odobleja îmi amintea de lucrarea sa
”Psihologia consonantistă”: ”Dv. ați cunoscut-o încă din fașă și ați
relevat-o cel dintâi în recenzia din ianuarie 1939”. Într-adevăr, la acea
dată, în revista mea ”Spirit militar modern” și la care colaborau Nicolae
Iorga, Rădulescu-Motru, Ștefănescu-Goangă și alții, apărea sub
semnătura lt. Col. Constantin Atanasiu o notă, prima și singulara
atitudine în valorificarea creației unui om neînțeles, în contextul epocii
din ajunul celui de-al doilea război mondial. Ea își păstrează valabilitatea
și astăzi, după mai bine de 40 de ani, dar trebuie să-i adăugăm noile
sensuri găsite în cercetările moderne pentru că, la vremea respectivă, deși
în lucrare se vorbea de o mașină a psihicului, n-am întrevăzut o știință a
inteligenței artificiale. Totuși, gândirea adâncă și atotcuprinzătoare a
autorului a însemnat o deschidere de drumuri în sensul de premergător al
unei noi științe. La sfârșitul veacului nostru când conexiunea științelor
umaniste cu matematica și fizica a devenit o realitate, trebuie să mergem
mai departe folosind această deschidere spre mai mari orizonturi.

159
Dosar realizat de Daniel Cocoru

ˮMagazin“ nr. 1308 din 30 octombrie 1982.

SEBASTIAN MANOLEA

Ștefan Odobleja
”Psihologia consonantistă”

În 1938 (deci cu 10 ani înaintea lui N. Wiener, considerat


întemeietorul ciberneticii) Ștefan Odobleja a publicat PSYCHOLOGIE
CONSONANTISTE (Librairie Maloine, Paris, 1938) – carte care, deși a
reprezentat o excepțională importanță principală pentru întemeierea și
dezvoltarea ulterioară a ciberneticii, nu a fost niciodată citată de Wiener,
ceea ce nu înseamnă însă că autorul american a ignorat ideile lui
Odobleja, pătrunse pe diferite căi în America încă de prin anul 1940.
Dimpotrivă, cine cunoaște ”Cibernetica” și ia apoi contact cu
”Psychologie consonantiste” sau citește textele paralele din lucrarea
recent apărută la editura Scrisul românesc are surpriza descoperirii unor
similitudini de conținut ce merg până la identificare. Pornind de aici și
sprijinindu-se pe un noian de date revelatoare, autorul mehedințean
demonstrează că cibernetica s-a născut nu în 1948 în America, ci în
perioada 1925-1938 în România și că ea se află conținută sub toate
aspectele în ”Psihologia consonantistă”.
Pătrunzând în universul de idei al acestei cărți ni se impune cu tărie
concluzia că Ștefan Odobleja a fost un remarcabil deschizător de
drumuri. Gândirea sa îndrăzneață și originală, întărită de o logică
impecabilă a parcurs distanța de la fiziologie și psihologie până la
mașinile de gândit (calculatoarele de mai târziu), formulând în același
timp o multitudine de principii și utilizând o serie de metode,
revoluționare pentru epoca sa, în absența cărora multe din științele
actuale (cibernetica în primul rând) nu și-ar putea justifica existența.
Astfel, el a formulat pentru prima dată schema logică a modelului de tip
interacțional (care este central în cibernetică) și s-a situat pe pozițiile unei
gândiri sistemice ridicându-se până la nivelul înțelegerii dialectice a
raportului parte-întreg. În plus, pe lângă principiul consonanței –
disonanței și legea reversibilității, în ”Psihologia consonantistă” este
inclus un mănunchi de legi întregitoare care, de asemenea, se regăsesc în

160
structura actuală a ciberneticii. Este vorba de legea echivalenței, a
echilibrului, compensației, reacției ciclicității (esențială pentru
înțelegerea dinamicii tuturor tipurilor de sisteme), legea transformării și
legile finalității (tendința sistemului spre un echilibru optim). Poate fi
apreciată ca epocală aplicarea în interpretarea atât a sistemelor fizice cât
și a celor biologice și biopsihologice, a principiului analizei binare, unul
din principiile operaționale fundamentale ale ciberneticii. De aceea, dacă
spunem că aceste valoroase idei constituie ”sâmburele rațional” al
ciberneticii este puțin spus după cum, considerându-l pe Ștefan Odobleja
doar un precursor, comitem o flagrantă nedreptate.

Sebastian Manolea
ˮViitorul“, 1978.

NICOLAE MĂRGINEANU

Comentarii asupra interviului cu doctorul Odobleja

Am citit cu mult interes interviul luat doctorului Odobleja de V.


Armeanu. Aceasta cu atât mai mult cu cât lucrările doctorului Odobleja
îmi erau cunoscute. D-sa a avut amabilitatea de a le prezenta Institutului
de Psihologie al Universității din Cluj îndată după apariția lor. Doream
atunci să le comentez, dar izbucnirea războiului mi-a anulat planul. O fac
acum când încerc satisfacția de a reîntâlni numele D-sale.
Asemănările dintre unele fraze ale lucrărilor doctorului Odobleja
și o seamă din frazele operelor lui Norbert Wiener confirmă încă odată
legea sincronismului științific, verificată în cazul altor multe invenții și
idei. Teoria James-Lange asupra emoțiilor – de care se ocupă și doctorul
Odobleja în lucrarea sa – a fost publicată în același an de James și de
Lange, fără ca unul din ei să cunoască cercetările și concluziile celuilalt.
Teoria a rămas sub numele ambilor savanți, care s-au stimat reciproc,
întrecându-se fiecare cu aprecierile elogioase asupra celuilalt. Nu aceeași
eleganță a caracterizat totuși pe cei doi titani din pragul gândirii moderne,
Newton și Leibniz, care au descoperit simultan, dar independent unul de
altul, calculul infinitesimal. Un cercetător american, D.S. Thomas,
profesor de sociologie la Universitatea Pennsylvania din Philadelphia,
arată, într-o lucrare a sa, că în istoria omenirii numărul descoperirilor
simultane, făcute de cel puțin doi cercetători, se ridică la 527!

161
Să fie acesta cazul cu Norbert Wiener și doctorul Odobleja, așa
cum interviul lasă să se întrevadă? Pentru rațiunile care urmează, această
ipoteză e puțin probabilă.
Între frazele doctorului Odobleja și acelea ale lui N. Wiener nu este
vorba de-o identitate de ”idei”, cum se pretinde, ci doar de o
”asemănare”. În logica formală, identitatea este simbolizată prin 1.00, iar
lipsa oricărei asemănări prin 0.00. În logica probabilității asemănările
încep cu 0.01, 0.02, 0.03 … și termină cu 0.99. Gradul de asemănare
dintre propozițiile celor doi autori urcă cel mult la jumătatea drumului.
Dovada identității de idei, pe de altă parte, nu se poate face numai
prin câteva fraze, desprinse din contextul lor, ci prin confruntarea
lucrărilor, luate în întregimea lor. Din acest punct de vedere, însă,
evoluția științifică a celor doi autori este cu totul diferită. Cibernetica lui
N. Wiener nu este lucrarea cu care el începe, ci doar sinteza lucrărilor
sale premergătoare, apărute între cele două războaie în revistele de
specialitate. Originalitatea descoperirilor sale nu poate fi pusă la îndoială,
iar prioritatea în susținerea lor îi revine.
Atari asemănări pot fi găsite, apoi nu numai între lucrările lui N.
Wiener și acelea ale doctorului Odobleja, ci între multe altele. Asupra
problemelor de bază ale științei apar azi anual sute de lucrări. Scopul lor
este același, adâncirea și lărgirea de orizont a gradului de adevăr asupra
lor. Pentru una și aceeași problemă sunt folosite apoi aproximativ
aceleași metode experimentale, matematice și logice. Nu e astfel nici o
mirare că între diversele lucrări ale unora și acelorași probleme
asemănarea este mai mare decât deosebirea. În fond, știința nu urmărește
interpretarea personală a Adevărului, cum se procedează în artă cu
trăirea Frumosului. Ea se zbate pentru interpretarea cea mai obiectivă și,
astfel, cât mai impersonală. De aceea asemănările dintre lucrările
diverșilor cercetători sunt un argument în plus că drumul e bun.
La metodele comune de ordin experimental, matematic și logic,
se adaugă, apoi, comunitatea de idei a veacului, care ne explică
sincronismul ideilor și invențiilor, despre care am amintit mai sus.
Din aceste motive originalitatea însăși nu poate fi totală, ci numai
parțială. Thurstone nu putea elabora metoda analizei factoriale multiple
fără ca, înaintea sa, Spearman să descopere analiza simplă. Asupra
aceleiași probleme au scris, apoi, sute de alți cercetători. La fel stau
lucrurile și în cazul lui N. Wiener și doctorului Odobleja. Problemele
cercetate de ei au fost abordate de mulți alții.
Valoarea cu totul deosebită a contribuțiilor lui N. Wiener în
domeniul logicii matematice, a computerelor și a ciberneticii, pe care el a

162
fondat-o, este prea cunoscută, pentru ca să ne ocupăm de ea și în această
discuție care privește, în primul rând, lucrările doctorului Odobleja.
Asupra lucrării doctorului Odobleja, Psihologia consonantistă, câteva
cuvinte sunt necesare, deoarece ea a rămas necunoscută.
Lucrarea a apărut în două volume, scrise în limba franceză și
totalizează 884 pagini. Ea militează pentru o interpretare a fenomenelor
psihice, precum și a celor biologice, prin cele fizice. Anume prin acelea
din electromecanică, nu din mecanica clasică, cum s-a încercat în veacul
trecut. Volumul prim se ocupă cu argumentarea teoretică a reducțiunii
fenomenelor psihologice și biologice la cele fizice, iar volumul al doilea
abordează consecințele practice ale acestei reducțiuni pentru sociologie,
pedagogie, logică, filozofie etc. Astfel lucrarea nu are numai un caracter
psihologic, ci ea este o adevărată enciclopedie științifică a cunoștințelor
din fizică, chimie, biologie, psihologie, sociologie, pedagogie, estetică
etc. foarte bogată este și bibliografia, chiar dacă ea e numai în limba
franceză, germană și română. Ea cuprinde, însă, nu numai lucrările din
actualitatea epocii, când lucrarea a fost scrisă, ci și altele mai vechi, cu
interes mai mult istoric decât cele de actualitate, alături de lucrările de
bază sunt, apoi, date și altele de o importanță minoră.
Pentru un medic vastele cunoștințe din cărți sunt, fără îndoială, un
titlu de mândrie. Aceasta cu atât mai mult cu cât doctorul Odobleja a
activat ca medic militar în diferite garnizoane din provincie și nu s-a
putut bucura de avantajele unei biblioteci de specialitate. Faptul că, din
salariul său, nu a pregetat să-și cumpere atâtea cărți, iar ulterior să
publice pe cheltuiala sa vasta lucrare, dovedește nu numai o excepțională
vocație pentru știință, ci și o aleasă noblețe sufletească.
Nu este mai puțin adevărat că, angajându-se în susținerea unei teze
atât de vastă, cu un material științific documentar din aproape toate
disciplinele, D-sa, în mod inevitabil, nu a mai putut satisface competența
de specialitate, cerută azi în mod atât de exigent în tratarea problemelor
științifice.
Că fenomenele psihice sunt determinate și de cele fizice, aceasta,
desigur, este adevărat. Ele, sunt, de asemenea, determinate și de cele
biologice. Cu atât mai mult intră ele sub imperiul determinismului
economic-social-politic și cultural. Între determinismul lor fizic, chimic
și biologic, venit dinspre infrastructura corpului și între cel economic,
social-politic și cultural, ajuns dinspre suprastructura societății din care
omul face parte, se interpune, însă, determinismul psihologic propriu-zis,
care este cel mai important. Despre o reducere a tuturor determinismelor
la cel fizic, azi nu mai poate fi vorba. De aceea și insistența lui N. Wiener

163
asupra faptului că cibernetica se aplică numai proceselor biologice,
psihologice și sociologice comune cu mecanismul diverselor mașini. Ea
nu are sub nici un motiv pretenția de a se aplica și proceselor biologice,
psihologice și sociologice propriu-zise, care – în lumina științei din
veacul nostru – își au coeficientul lor de autonomie. Acest coeficient
justifică legitatea lor proprie, ireductibilă la cea din infra- sau supra-
structură. Doctorul Odobleja procedează invers și merge pe urmele lui A.
Comte și H. Spencer, cu deosebirea numai că dânsul încearcă să
înlocuiască modelul mecanicii clasice cu acela al electromecanicii. Dar și
în atare condiții, D-sa pledează o cauză pierdută. De aici și lipsa oricărui
ecou al pledoariei D-sale în evoluția psihologiei de la apariția lucrării
sale.
Este iarăși adevărat că în știință o seamă de cauze pierdute au fost
ulterior câștigate. Dar în acest caz cercetarea a valorificat noi metode
logice și matematice de interpretare. Atare avantaje oferă, însă, numai un
institut de cercetare științifică, dotat la zi atât cu aparatura de specialitate
cât și cu specialiștii din metodologia experimentală, logică și matematică,
cu care un cercetător dintr-un anumit domeniu de specialitate este avizat
să se consulte mereu.
Unele din ideile dezbătute în lucrarea doctorului Odobleja sunt
totuși în spiritul veacului, iar proba în favoarea acestui argument o
constituie chiar asemănările cu o seamă din tezele lui N. Wiener.
Este, de asemenea, cazul să observăm că aceste idei se înscriu în
spiritul dialectic al vremii, combat misticismul și alte interpretări mai
mult sau mai puțin iraționaliste. Aceasta, chiar dacă, repet, doctorul
Odobleja a lucrat în condiții atât de vitrege și grele!
Lucrarea sa este, poate, o ”aventură științifică”. Dar aceasta nu e o
apreciere pejorativă. Triada încercare-eroare-reușită este nu numai o lege
a învățării la copii și animale, ci și legea de bază a cercetării științifice,
așa cum susține Cl. Hull, o autoritate de prim ordin în domeniul învățării,
interpretată axiomatic pe bază de logică matematică.
Pe de altă parte, unul din cei mai mari gânditori ai veacului nostru,
A.N. Whitehead – întâmplător și dascălul lui Wiener în logica
matematică și al modestei mele persoane în filozofie – a intitulat una din
cărțile sale Aventura ideilor.
O aventură a ideilor, făcută cu onestitate de cuget și dragoste curată
din inimă, este și cartea doctorului Odobleja, chiar dacă, după modesta
mea părere, ea a pledat o cauză pierdută. Ceea ce nu înseamnă că o parte
din idei, anume acelea asemănătoare cu ideile lui N. Wiener și ale altora,
nu se înscriu în spiritul pozitiv al veacului pe care-l trăim.

164
Nicolae Mărgineanu
“Tribunaˮ din 19 iulie 1973.

CONSTANTIN MUSTAȚĂ

Cu Ștefan Odobleja jr. despre cibernetică și părintele său (I)

•Odobleja? Un autentic nume românesc, a cărui genealogie se


pierde în străvechimea neamului nostru; •Dumitru Odobleja, fratele
cel mare, a fost primul care a intuit sclipirea de inteligență a
viitorului savant; •Primul loc de muncă: învățător suplinitor pe
insula Ada-Kaleh; •Ștefan Odobleja ca medic militar la Brăila,
Turnu Severin, Dej, Lugoj, Cernavodă, Dorohoi, Turda, București,
Lipcani ș.a. •Incendiul din 1973 a mistuit la Izvorul Aneștilor
documente ce ar fi netezit mai devreme drumul spre restabilirea unei
priorități științifice evidente; •Viața sa era marcată de o idee:
Scrisul! Scria și citea foarte mult.
Sunt aproape 10 ani de când poetul Valeriu Armeanu –
neobosit căutător al valorilor mehedințene (el a scris primul și despre
doctorul Ștefan Neagoe), pe care n-a contenit, harnic și activ, să le
scoată la lumină – a făcut în ”Flacăra” cea dintâi însemnare despre
doctorul Ștefan Odobleja și 5 de când savantul severinean și-a
început peregrinările pe Câmpiile Elizee. Un semideceniu de când în
jurul moștenirii sale discuțiile cunosc o extraordinară amploare:
restabilirea adevărului științific a devenit o cauză comună a tuturor
forțelor intelectuale, oneste, lucide și corecte!
Continuând să fim alături de această luptă, până la victoria
deplină a adevărului, vom publica începând cu numărul de astăzi un
interviu cu fiul savantului, inginerul Ștefan Odobleja, cel căruia, prin
testament, i-a lăsat în grijă opera sa, întinsă pe zeci de mii de pagini
de manuscris.

- Cu ce ocazie la Cluj-Napoca, Ștefan Odobleja jr.?


- De câtva timp lucrez în domeniul informaticii ca analist la Centrul
de Calcul Electronic din Drobeta-Turnu Severin. La Cluj urmez un curs
postuniversitar inițiat de Institutul Central pentru Conducere și
Informatică. Am ales Clujul din două motive: aici a-nceput de fapt cu un
deceniu în urmă lupta pentru reconsiderarea părintelui meu, luptă căreia

165
sunt hotărât să-i dedic toată viața, și tot aici, și-n celelalte municipii ale
județului, tata și-a desfășurat o parte din activitatea de cercetător și medic
militar…
- S-o luăm sistematic: cine a fost, de fapt, dr. Ștefan Odobleja?
- Tatăl meu s-a născut pe 13 octombrie 1902, în Valea Izvorului,
un sat frumos din Mehedinți, la mai puțin de 20 km de Drobeta-Turnu
Severin. Erau trei copii, iar familia destul de săracă. Primul care i-a intuit
sclipirea de inteligență a fost fratele său cel mare, Dumitru, căruia în
semn de mulțumire pentru bunătatea lui și de regret pentru moartea lui
prea timpurie petrecută în război, i-a și dedicat peste ani prima sa carte:
La Phonoscopie, tipărită la imprimeria ”Corvin” din Lugoj în anul 1935
și difuzată prin librăria Gaston Doin din Paris. La insistența lui a devenit
elev al Liceului ”Traian” din Turnu Severin. A făcut tot liceul purtând
aceiași pereche de bocanci; mergea desculț până la marginea orașului, cu
traista de merinde în spate, și numai aici încălța bocancii! Vorbea foarte
frumos despre părinții săi: tatăl său era un om muncitor și mereu vesel,
iar mama, o femeie cu suflet bun, fermecătoare și uimitor de energică…
- Ați avut curiozitatea să studiați originea numelui?
- Da. E un nume foarte rar întâlnit. Curiozitatea de a-i studia
genealogia a avut-o însă tatăl meu, care a scris chiar și o monografie a
satului. Primul Odobleja despre care există informații a fost un călugăr
care s-a pripășit în apropierea unei păduri, într-o chilie. Se știe apoi
despre Manea Odobleja, un haiduc intrat în legendele și cântecele locului
pentru vitejia sa în luptele cu turcii. Există chiar și un loc Valea Manii.
Am avut în studenție și o întâmplare amuzantă. Unii colegi mă suspectau
și dădeau fel de fel de interpretări numelui, până într-o zi când m-au și-
ntrebat dacă sunt român. I-am scris tatălui meu, care mi-a răspuns foarte
indignat, trimițându-mi și o schiță a arborelui familiei dinspre bunici și
străbunici care se pierde în străvechimea neamului nostru românesc…
- Și după liceu?
- Avea 19 ani și-și țesuse o mulțime de vise. În 1921, toamna – mai
sunt și azi elevi de-atunci care și-l amintesc în această postură! – pentru
un timp a devenit învățător pe insula Ada-Kaleh. A fost însă o perioadă
scurtă dar extrem de fertilă. Aici a-ncolțit în mintea tatălui meu ideea
medicinei. Și tot aici, concomitent cu școala, a-nceput să-nvețe. Foștii săi
dascăli de la Liceul ”Traian” din Turnu Severin, între care și profesorul
Theodor Costescu, îl sfătuiseră să meargă la medicina militară, unde
cheltuielile erau suportate de către stat. Și așa a fost. La 1 decembrie
1922 a intrat prin concurs la Institutul Sanitar Militar, ca bursier.. timp de
șase ani va fi preocupat – la cea mai înaltă intensitate! – de cercetări

166
clinice în domeniul neurologiei și al transmiterii sunetelor în organismele
vii. La terminarea facultății, în anul 1928, avea gradul de locotenent.
Firea sa dinamică, fermă, intransigentă și preocupările sale științifice i-au
creat destule conflicte cu șefii direcți obligându-l la dese peregrinări ca
medic prin garnizoane militare: la Brăila, Turda, Dej, Turnu Severin,
Lugoj, Dorohoi, Târgoviște, Lipcani, Cernavodă, București și altele, unde
a trebuit însă să îndeplinească funcții cu totul necorespunzătoare
pregătirii, motiv pentru care abia în 1938 devine căpitan, iar abia în 1945
a avansat la gradul de maior. Un an mai târziu, cere să fie pensionat și se
retrage pentru un deceniu și jumătate în satul natal, înaintat la gradul de
locotenent-colonel. Îl istoviseră peregrinările, războiul, invidia unor
oameni și spera regăsirea echilibrului acolo, în Izvorul Aneștilor, pe
meleagurile copilăriei. Voia să-și vadă satul ca pe un mic rai: să aibă o
bibliotecă, să înființeze un bazin de înot, o școală, să întâlnească numai
oameni buni… Și s-a luptat pentru aceste vise. Biblioteca a fost prima
înființată, cu cele 500 de volume pe care le-a donat ”don' doctor”.
Celelalte au rămas doar în imaginea idilică a tatălui meu, dezamăgire care
probabil a accelerat plecarea noastră spre oraș, la Turnu Severin. Își
cumpărase acolo mai demult un loc de casă, construise și o locuință
modestă, dar de locuit, a continuat să locuiască tot în comuna natală.
Mutarea definitivă la Turnu Severin a provocat-o însă un incendiu
petrecut în 1973, când s-au mistuit în flăcări documente de mare
valoare…
- Incendiu? Dar cine l-a provocat?
- Un vecin. Se zice că urcându-se în podul șopronului aflat lângă
casa noastră, să ia ouă din cuibar, a uitat acolo… lumânarea aprinsă! Tata
nu era acasă. Vestea incendiului a primit-o a doua zi dimineața, la Turnu
Severin. Nu-l îngrijora nimic decât cărțile. Și a fost fericit când a aflat că
cele mai multe au fost salvate, motiv pentru care a și renunțat la
despăgubiri. S-a întrebat totuși cu umor: înțeleg să-ți fi uitat căciula, chiar
și ouăle, dar… lumânarea?!
Din nefericire însă tot ce a existat în pod a ars. Multe din enigmele
de azi își aveau cu siguranță acolo răspunsuri. Se aflau acolo câteva
geamantane cu corespondență. Le cercetasem și eu întâmplător în anii de
liceu, dar nu pentru valoarea lor științifică, ci pentru a lua timbrele
străine, în vederea schimburilor filatelice ce mă pasionau atunci. Erau
acolo scrisori cu antete în toate limbile și în toate formele. Convingerea
mea e că ele erau, de fapt, mărturii ale valorii și circulației Psihologiei
Consonantiste, iar lupta pentru impunerea unui adevăr științific, limpede,
n-ar fi cunoscut un drum atât de întortocheat…

167
Constantin Mustață
“Flacăraˮ, 1984.

Cu Ștefan Odobleja jr. despre cibernetică și


despre părintele său (IV)
Un tezaur spiritual autentic își revelează necontenit resursele

Publicăm astăzi continuarea dialogului purtat cu ing. Ștefan


Odobleja jr., pe tema ”Moștenirea Odobleja”, a vieții savantului
mehedințean și a paternității Ciberneticii, prioritate românească,
pentru care Flacăra militează de aproape un deceniu!
Savantul român lt. Col. dr. Ștefan Odobleja (1902-1978) a lăsat
o valoroasă moștenire, cifrată la câteva zeci de mii de pagini. După
Psihologia consonantistă editată în 1938 în două volume și difuzată
prin librăria pariziană ”Maloine”, reeditată tot în limba franceză în
anul 1983 de către editura Nagard a Fundației Europene Drăgan și
tipărită pentru prima oară în limba română în anul 1982, alte lucrări
între care și Logica rezonanței, își așteaptă valorificarea.
- Când a luat cunoștință Ștefan Odobleja despre Cibernetica lui
Norbert Wiener?
- În orice caz, târziu, spre 1960. De citit, prima ediție a Ciberneticii
n-a ajuns s-o citească decât după 1965. Cert este că a citit-o la Biblioteca
americană de la București. Citise inițial ”Introducerea în Cibernetică”
și aflase și despre însemnările autobiografice ale lui Wiener, strânse în
două volume și publicate sub titlul ”Sunt matematician”. Abia aștepta să
le cunoască, fapt petrecut târziu, după 1972, dată care poate fi considerată
ca certitudine a confirmării mai vechilor sale bănuieli…
- Le putem sintetiza?
- Practic, atunci când a intrat în posesia ediției a II-a a Ciberneticii,
a constatat că multe din ideile sale din Psihologia consonantistă erau pur
și simplu parcă decupate și aranjate într-o altă carte, sub o altă grafică și,
evident, cu alt titlu. Conspectele de-atunci s-au transformat apoi în ideea
cărții de analiză profundă, paralelă, a celei de-a doua lucrări: Psihologia
consonantistă și Cibernetica…
- …apărută postum!
- Cu puțin timp înaintea morții a văzut-o totuși gata paginată, în
așteptarea ”B.T.”- ului. Și asta l-a încurajat. Se prelungise prea mult

168
publicarea la ”Scrisul românesc” din Craiova și-l întristase gândul că ar
putea să nu mai apară.
- Ați discutat vreodată despre locul pe care i-l stabilise
Odobleja lui Wiener?
- Voi răspunde cu cuvintele tatălui meu: ”Cibernetica va rămâne
Cibernetică, așa cum a numit-o Norbert Wiener – după cum
America a rămas Americă, după numele vulgarizatorului ei. E bine
totuși să se știe cine a descoperit, de fapt, America și cine a elaborat
și , de fapt, Cibernetica”. Vedeți? Tata a fost neclintit în aceste
convingeri, a fost gata oricând pentru un dialog lucid, sincer, deschis,
cinstit cu argumente științifice! Mi-a mărturisit de multe ori, ca pe una
din marile neîmpliniri ale vieții sale faptul că n-a avut prilejul să poarte
un dialog public, academic, cu Norbert Wiener. Dar poate și mai mult l-a
durut și l-a rănit faptul că la o manifestare științifică desfășurată sub
cupola Academiei Române, a fost oprit la un moment dat să vorbească
despre opera sa…
- Cum?! Cine a putut face așa ceva?
- Cine? Mi-a spus-o cu lacrimi în ochi tatăl meu, pe-atunci bine
trecut de 70 de ani! ”Eroul” acestei cumplite injustiții a fost un oarecare
C. Bilciu, individ care nici nu știu prin ce colț de rai își poartă azi
meritele și onorurile științifice! Ce s-a întâmplat? După 5 (cinci!!!)
minute, l-a oprit să mai vorbească, deși era clar ce are de spus, iar cei mai
mulți oameni de știință urmăreau cu interes intervenția sa. În tristețea și
supărarea lui firească, Ștefan Odobleja considera că C.B. era pe-atunci
sabia unui anume grup potrivnic adevărului (nu numai atunci!). am mai
întâlnit, peste ani, în 1979, încă un caz revoltător, când cineva, dintr-o
universitate, a venit valvârtej la un simpozion desfășurat la Drobeta-
Turnu Severin, pentru a împroșca în termeni neacademici și deloc în
spiritul pertinent, științific, onest, al lui Ștefan Odobleja, cartea sa de
căpătâi, în fond cartea de căpătâi care constituie geneza Ciberneticii
generale…
- În introducerea la Psihologia consonantistă și cibernetica,
Pantelimon Golu apreciază că lucrării lui Ștefan Odobleja îi lipsește
un singur concept spre a fi declarată Cibernetică completă: cel de
informație!
- Discuția noastră nu cred că poate fi epuizată printr-o întrebare.
Voi răspunde totuși, citând o foarte recentă și interesantă cercetare a
doctorului în filozofie, profesorul clujean Ion Horotan. Este vorba de
comunicarea științifică ”Informație și Sonanță”, susținută public în ziua
de 16 noiembrie 1983 în cadrul unui simpozion științific desfășurat la

169
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și integral în Decada Culturii clujene.
Ulterior această comunicare a fost publicată în Tribuna. Bun cunoscător
al Psihologiei consonantiste și în același timp un analist profund, prof.
dr. Ion Horotan din Cluj-Napoca, după ce evidențiază concepția clar
materialistă a lui Ștefan Odobleja, apreciindu-l drept un partizan
înflăcărat al ideii că va fi posibilă crearea gândirii artificiale, implantată
nu numai mașinilor de calcul care existau la vremea respectivă, ci și
mașinilor de inventat, de filosofat, de definit, conchide că Ștefan
Odobleja se situa pe coordonate foarte apropiate înțelegerii aspectelor
calitative ale informației. Referindu-se la lipsa noțiunii de informație, Ion
Horotan consideră că acest aspect trebuie privit nuanțat și nu mecanic,
propunând, în acest sens, ca un ”distilat metodologic” introducerea între
conceptele specifice ale Psihologiei consonantiste, alături de consonanță,
rezonanță, disonanță ș.a. și a celui de sonanță. Evident, conceptul
acesta nu este un implant exterior, ci un extract din opera savantului Șt.
O. Gândul lui Ion Horotan de a introduce această noțiune este legat de
definirea elementelor de informație, așa cum sunt ele prezentate în
Psihologia consonantistă…
- Cum definește ion Horotan conceptul de sonanță?
- Citez: ”Sonanța s-ar putea defini ca formă existențială, nici
substanță, nici energie, care asigură legăturile în procesul de
consonantă dintre stările psihicului și dintre acestea și realitatea
exterioară lor, are valori antientropice, se poate depozita în memorie,
poate fi produsă și prelucrată și pe cale artificială”.
Sigur, e una din cercetări. Dar în momentul de față multe altele sunt
pe rol. Că Cibernetica lui Wiener are conceptul de informație clar, e
indiscutabil! Dar nu trebuie uitat că din 1938 s-au scurs până în 48 totuși
10 ani, deci un deceniu de evoluție! Și încă ceva, azi, în 1984 nici
conceptul lui Wiener n-a mai rămas același. A evoluat. Credința mea este
însă că aprecierile asupra paternității ciberneticii sunt încă departe de a fi
definitive. Poate chiar și Logica rezonanței ne va aduce noi dezvăluiri…
- Să revenim la Drobeta-Turnu Severin: ce se-ntâmplă cu
”Moștenirea Odobleja”?
- A fost integral preluată de Arhivele Statului, unde (de ce oare nu
la Academia Română?1) s-a amenajat Cabinetul și Fondul ”Ștefan
Odobleja”. Știu că în momentul de față Arhivele intenționează să
colecteze și scrisorile care ar putea face mai completă corespondența sa,
ce urmează să fie publicată împreună cu studiile biografice. Despre
Logica rezonanței v-am spus: primul din cele aproximativ trei volume se
află de peste doi ani la Editura ”Scrisul Românesc” din Craiova. Tot la

170
această întrebare, voi aminti și jurnalul ținut cu o deosebită meticulozitate
de tatăl meu, nici el îndeajuns de studiat până în momentul de față! E,
apoi, în proiect, și publicarea în ”Albatros”, a unui volum de poezii.
O inițiativă frumoasă privind valorificarea ”Moștenirii” științifice a
părintelui meu, aparține Fundației Europene Drăgan, care a înființat la
Lugano, în Elveția, Academia Internațională de Cibernetică Generală
”Ștefan Odobleja”. Primele manifestări au și avut loc: o masă rotundă și
un simpozion cu participare internațională. Altele câteva sunt programate
în acest an. Voi aminti apoi o altă inițiativă internațională, cea a Editurii
Nagard, care, nu demult, a reeditat în limba franceză, într-o excelentă
ținută grafică, ediția din 1938 a Psihologiei consonantiste, asigurându-i
astfel o largă circulație internațională…
- S-a scris în presa noastră și despre înființarea la Drobeta-
Turnu Severin în cadrul Universității cultural-științifice a secțiunii
”Ștefan Odobleja…”.
- E încă o reflectare a prețuirii de care a început să se bucure – din
păcate atât de târziu – opera lui Ștefan Odobleja! Și prima hotărâre care
s-a luat la constituirea acesteia a fost una deosebit de înțeleaptă:
organizarea unei baze de date privind ”Fondul Odobleja”! Dar
Universitatea și-a propus să fie concomitent cu locul de cunoaștere a
operei și un puternic forum cultural, înmănunchind astfel cum nu se poate
mai bine idealurile părintelui meu…
Putem consemna cu satisfacție încă un fapt de cultură împlinit la
Drobeta-Turnu Severin în ultimele săptămâni ale anului 1983: s-a trecut
la amenajarea Casei memoriale ”Ștefan Odobleja” încă din acest an,
deci, în circuitul științific și turistic severinean, va intra un obiectiv de
mare interes național! Str. Decebal nr. 72! Am aflat, totodată, cu emoție
și satisfacție și despre dorința autorităților comunale din Izvorul Aneștilor
de a reconstrui casa părintească și de a aduna din sat, de la cetățeni, tot ce
a mai rămas din urma incendiului din 1973.
Voi încheia semnalând însă un proiect realizat cu largul sprijin al
autorităților locale și al informaticienilor din Drobeta-Turnu Severin:
sculptorul severinean Adrian Curcan a finalizat un frumos monument
funerar, care are ca simbol consonanța, iar pe piatra funerară este gravat
următorul text: ȘTEFAN ODOBLEJA – PĂRINTELE
CIBERNETICII GENERALE…

Constantin Mustață
ˮFlacăra“, 1984.

171
Cu Ștefan Odobleja – jr. despre cibernetică și părintele său (V)

•O vioară Stradivarius în ”Casa Odobleja”? •Prin ”Arhiva


sentimentală” de la Radio-Cluj; •Când înflorea cireșul doctorului
Odobleja… •Clujul și ”Moștenirea Odobleja”; •O emoționantă
invitație la Strehaia; •Ciudata omisiune a unui cibernetician român!
•Confesiunile primului recenzent al Psihologiei consonantiste, Gl.
Mr. (r) Constantin Atanasiu

Lt. Col. dr. Ștefan Odobleja (13 octombrie 1902 – 4 septembrie


1978), s-a născut la Izvorul Aneștilor (jud. Mehedinți), a urmat liceul
la Drobeta-Tr. Severin, iar apoi Institutul Sanitar Militar din
București (1922-1928). A fost medic militar în numeroase garnizoane
timp de 18 ani. În 1946 s-a pensionat la cerere, a fost înaintat la
gradul de locotenent-colonel și s-a retras în satul natal unde a
continuat să scrie o altă operă monumentală, ”Logica rezonanței”,
întinsă pe multe mii de pagini de manuscris, peste 15000!
Continuând dialogul cu ing. Ștefan Odobleja – jr., fiul
savantului, în prezent analist de sisteme informatice la Centrul
Teritorial de Calcul Electronic Drobeta-Tr. Severin, răspunzând
interesului deosebit al cititorilor noștri, vom încerca să conturăm și
alte aspecte mai puțin cunoscute din activitatea dr. Ștefan Odobleja.

- A revenit des în dialogul nostru ”Logica rezonanței”.


Cunoscând povestea ”Psihologiei consonantiste” și aflând despre
existența acestui manuscris, mulți cititori ne-au întrebat de ce se
tărăgănează publicarea…
- De ce? Sincer să fiu, nu știu! Și nici nu înțeleg.
- Au trecut totuși 6 (șase) ani de la definitivarea
manuscrisului…
- Așa este, din nefericire! Aud însă în ultima vreme tot mai multe
voci din afara țării ce dau târcoale manuscriselor. De aici vine
îngrijorarea mea: mă tem ca-ntr-o bună zi să nu aflu că pe nu știu ce, s-a
mai născut un… Wiener! Nu de alta, dar s-au găsit și prin preajmă
sprijinitori.
- De pildă?
- Voi exemplifica. Se știe că în Istoria filozofiei românești, opera
lui Ștefan Odobleja nu este consemnată. Nimic suspect. A apărut într-o
vreme când Ștefan Odobleja nu revendicase încă fireasca repunere în

172
drepturile științifice ce i se cuveneau. Dar ce trebuie să gândim despre un
articol apărut vreo 8 ani mai târziu în ”Forum”, în care un reputat
cibernetician român îl ”uită” pe Odobleja, probabil din cauza celor vreo
80 de nume înșiruite pe-acolo, nemairămânându-i spațiu tipografic…
- Apropo de Wiener. Ce știți despre colaborarea cu
Rosenblueth?
- Aș răspunde altfel la această întrebare: se știe că ne-a vizitat țara
nepotul lui Rosenblueth, din Mexic. El este de altfel chiar președintele
Asociației de Cibernetică din Mexic. La Amsterdam, la al IV-lea Congres
al Organizației Mondiale pentru Sisteme și Cibernetică, a și prezentat o
foarte interesantă comunicare, susținând și argumentând că Cibernetica
aparține unchiului său. Și e foarte mult adevăr în asta: Rosenblueth are
merite incontestabile în ”zidirea” Ciberneticii! De la el, Wiener a
cumpărat pur și simplu manuscrisul cu partea ce conținea ”feed-back-ul”.
Numai că la aceste elemente se impune o precizare rezultată din
investigațiile făcute până în prezent: încă din anii 1939-1940, medicul
mexican, dr. Rosenblueth, a fost primul care l-a înțeles pe Odobleja,
studiindu-l cu toată atenția, deoarece în cele 884 de pagini ale Psihologiei
consonantiste întrezărea un orizont nou în știință! Cât despre colaborarea
cu Wiener, sigur, ea a existat. Adică a profitat în cel mai înalt grad de
munca și inteligența lui Rosenblueth, ca de altfel și a lui Bigelow, a lui
Shannon, a lui Walter Pitts și a câtor altora! și peste toată truda lor s-a-
ncoronat Rege al Ciberneticii!
- La masa rotundă organizată la Lugoj de către Fundația
Europeană ”Drăgan”, care a beneficiat și de participare
internațională, apropiatul colaborator al savantului Ștefan Odobleja,
ing. Stelian Bajureanu, afirma că a trecut vremea discuției despre
”prioritate”!
- Dacă această discuție mai continuă totuși, părerea mea că ea se-
nvârte în jurul unor amănunte insuficient de clar elucidate. De pildă,
există destule prezumții că Wiener a studiat cartea tatălui meu: Psihologia
consonantistă s-a difuzat la Paris, pe-atunci indiscutabil capitala culturii
europene, spre care gravitau cercetători din toate țările lumii. E apoi
consemnarea-recenzie din revista americană ”Psychological Abstracts”
apărută în 1941 sub semnătura lui S.M. Strong. Vine apoi momentul
București 1937, când medicul șef al Marinei americane William Seaman
Bainbridge a prezidat Congresul Internațional de Medicină Militară.
Atunci și acolo s-a distribuit tuturor participanților prospectul Psihologiei
consonantiste. Atunci și acolo, înaintea difuzării la Paris, cartea a devenit
bun internațional. Și rețineți: Bainbridge nu era un novice! A-nțeles bine

173
și clar sensul cercetărilor lui Ștefan Odobleja de vreme ce în cadrul
departamentului din care făcea parte se înfiripaseră deja cercetări pentru
mașinizarea gândirii, la care aportul principal l-au avut medicii. Și mai
adăugați la toate acestea și faptul că Psihologia consonantistă a fost
difuzată în cea mai internațională limbă a anului 1938: franceza! Ce mai
lipsește? Eu zic că nimic. Poate doar din orgoliu, căutăm o confirmare
scrisă de însuși Wiener. Eu zic că trebuie să existe și așa ceva. Ar trebui
poate pentru asta o cercetare mai amănunțită a arhivelor vremii.
- Știu că v-ați întâlnit și cu generalul maior (r) dr. Constantin
Atanasiu, autorul celei dintâi recenzii a Psihologiei consonantiste…
- A fost o mare satisfacție pentru mine această întâlnire. Generalul
Atanasiu l-a cunoscut pe tatăl meu în anul 1935. Era pe-atunci redactor
șef al revistei ”Spirit militar modern”, în care Ștefan Odobleja avea să
publice trei articole. Primul Teoria și practica (1938) în care aducea
argumente pentru întărirea școlii, astfel încât teoria să susțină practica,
spre a conduce mai repede și mai bine la efectele dorite. Al doilea,
Cantitate și calitate (1939), e cu valabilitate de lungă bătaie: calitatea
implică pregătire; Teoria e practică în stare potențială; Cantitatea e o
simplă măsură, în timp ce calitatea e un sens. Acestea sunt principalele
idei ce le-a transmis și le-a dezvoltat. Cel de-al treilea articol, Simetria și
dualismul care a fost publicat în anul 1941, reia o idee de mare valoare
conținută de Psihologia consonantistă: principiul binarității, afirmând că
orice întrebare are două posibilități de răspuns – da, nu, iar orice noțiune
are și o contranoțiune. Peste ani, prin 1977 când Ștefan Odobleja s-a
reîntâlnit cu generalul dr. Atanasiu, și-au propus să-nceapă o interesantă
colaborare, cu gândul la întocmirea unui amplu studiu asupra
consonantismului, privind teoretic activitatea psihică a omului. Dar
întâlnirile acestea însemnau deplasări la București, însemnau cheltuieli.
Iată ce-i scria tatăl meu generalului Atanasiu: ”Eu trăiesc singur,
modest,, dar nu spun că în «mizerie», fiindcă în mizerie cu adevărat
am trăit în război…”. ”Fac ce pot, dar să nu vă închipuiți că mai pot
ca în 1938…”. ”Mi-e tare greu să vin la București. O deplasare
înseamnă pentru mine să cheltuiesc mica mea pensie pe două luni”.
- Dar în recenzia apărută în ”Spirit militar modern”, în anul
1939 ce scria generalul dr. Atanasiu?
- Apropo de ”izolare”. Primea multe vizite în str. Decebal 72?
- Foarte multe! Veneau cunoscuți și necunoscuți din toate părțile
țării. În general, toate vizitele îl bucurau. Țin minte vizita dr.
Stănciulescu-Mehedinți, un apropiat prieten al său, care în anul apariției
la Paris a Psihologiei consonantiste se afla chiar acolo! Ce extraordinar ar

174
fi fost, zicea dânsul, să fi avut intuiția să urmărească destinul parizian al
cărții! Era luna aprilie și discutau împreună sub cireșul din grădină. La
despărțire, dr. Stănciulescu-Mehedinți i-a mărturisit că dorește cât mai
curând să-l revadă pe Odobleja, spre sfârșitul lui mai, când va susține o
nouă conferință la Drobeta-Turnu Severin. Când a auzit de sfârșitul de
mai, tata a făcut imediat o corelație cu… natura, pe care o iubea enorm:
”poate până atunci se coc cireșele mele”… Dar poate cea mai
impresionantă vizită pentru savantul Ștefan Odobleja a fost cea a unui
dascăl din Strehaia, profesorul Protopopescu. Venise să-l invite la Liceul
din Strehaia, spre a se întâlni cu profesorii și elevii, spre a discuta despre
Cibernetică și Psihologia consonantistă.
- Și a fost la Strehaia?
- Da, iar cu acel prilej, foarte emoționant pentru părintele meu, la
Liceul din Strehaia s-a constituit Societatea ”Ștefan Odobleja”, care are
numeroase activități, între care și organizarea unor sesiuni științifice
anuale, la care participă elevi și profesori. Cu prilejul aniversării a 80 de
ani de la nașterea sa, în cadrul unei sesiuni omagiale, la Strehaia a fost
invitat și unul din apropiații săi colaboratori, ing. Stelian Bajureanu, cel
care a susținut la Amsterdam comunicarea tatălui meu ”Unitate și
diversitate în cibernetică”.
- Se vorbește mult despre pasiunile savantului dr. Odobleja, iar
în jurul acestor discuții s-a auzit și despre vioară…
- Stradivarius!...
- Exact. Care este adevărul?
- O cumpărase în război cu bani grei. Ținea mult la vioara aceasta, ce-l
întovărășea în lungile sale clipe de meditație. Avea într-adevăr și o
inscripție ”Stradivarius”. În preajma morții m-a rugat să am multă grijă
de ea. Am avut totuși curiozitatea să știu adevărul și am supus-o unei
expertize specializate. Adevărul este că vioara a fost construită la
Cremona în anul 1713 și are vechimea lemnului și rezonanța de calitate
excepțională.
- De la viori și de la Cremona să ne apropiem de Arhivele
sentimentale ale Clujului. Mai întâi aș vrea să vă-ntreb dacă știți
despre invitația adresată în 1976 dr. Ștefan Odobleja de a participa
la Simpozionul ”Informatica și conducerea” organizat anual la Cluj
pentru a susține punctul de vedere privind paternitatea Ciberneticii.
Necunoscându-se la acea dată adresa, invitația a fost adresată
Direcției sanitare județene cu rugămintea de a fi înmânată lui Ștefan
Odobleja. Era o inițiativă a dr. Vasile Peteanu, președintele
comitetului de organizare a prestigiosului simpozion clujean…

175
- În orice caz invitația n-a ajuns niciodată la tatăl meu, care cu toată
situația materială pe care o avea, ar fi participat cu mare dragoste. Știu
însă că în anul 1978 a primit de la Cluj, prin intermediul unor oameni de
bine, un Almanah de informatică, ale cărui pagini aveau să găzduiască
ediție de ediție ”Dosarul Odobleja”.
Constantin Mustață
“Flacăraˮ, 1984.

GELU NEGREA

Este Ștefan Odobleja întemeietorul ciberneticii?18


Despre medicul severinean Ștefan Odobleja și activitatea sa, gazeta
noastră (și nu numai ea) a publicat în repetate rânduri aprecieri
măgulitoare în materiale privind precursoratul său și, implicit, prioritatea
românească în constituirea unuia din domeniile fundamentale ale științei
contemporane: cibernetica. După cum se știe, în 1938 (deci cu aproape 10
ani înainte de apariția lucrării savantului american Norbert Wiener,
considerat aproape pretutindeni părintele ciberneticii) Ștefan Odobleja a
publicat la Paris ”Psihologia consonantistă” (2 volume), în care sunt
formulate bazele teoretice și direcțiile esențiale de dezvoltare și aplicare a
noii discipline. Datorită unor împrejurări nefavorabile (războiul,
posibilități insuficiente de informare asupra literaturii de specialitate etc.)
medicul severinean nu și-a putu dovedi imediat aportul hotărâtor la
apariția ciberneticii ca știință, ulterioarele sale demersuri fiind privite cu
destule rezerve, date fiind, în principal, notorietatea și autoritatea de care
se bucura Norbert Wiener. Totuși întrebarea: suntem sau nu noi, românii,
pionierii acestei unanim apreciate științe rămânea și pentru elucidarea ei
organele de partid și de stat au depus eforturi susținute. De curând, o
scrisoare expediată de conducerea Academiei R.S. România purtând
semnătura președintelui acestui suprem for științific, dr. Teodor
Burghele, a venit în întâmpinarea dorinței tuturor celor interesați de
stabilirea adevărului cu toate implicațiile ce decurg de aici. Adresa
menționează, printre altele: ”Vom face demersurile necesare pentru
publicarea în limba română a lucrării ”Psihologia consonantistă” și a unui
volum de studii ”Precursori români ai ciberneticii”. Aportul lui Ștefan
Odobleja la constituirea ciberneticii va fi, de asemenea, consemnat în
lucrarea de sinteză ”Istoria creației științifice și tehnice românești”.

18
Articol scris sub genericul Se conturează un răspuns la întrebarea: (n.n.).

176
Se remarcă, pe lângă recunoașterea implicită a valorii creației lui
Ștefan Odobleja, faptul notabil că, prin publicarea în românește a
”Psihologiei consonantiste”, specialiștii vor avea la îndemână
instrumentul prim al efectuării comparațiilor apte să lămurească definitiv
legitimitatea precursoratului reclamat de medicul severinean.
Adăugăm la toate acestea faptul că în prezent forurile județene
competente întocmesc documentația în vederea acordării titlului de ”Om
de știință emerit” lui Ștefan Odobleja – binemeritată răsplată pentru acest
bătrân de 74 de ani a cărui posibilă reabilitare (mai bine mai târziu decât
niciodată…) ar constitui un gest de nobilă echitate.
Gelu Negrea
ˮViitorul“, 1976.

”40 de ani de la fundamentarea ciberneticii generalizate”19

Organizat în cadrul ediției a III-a a Festivalului național ”Cântarea


României”, circumscris unui amplu ciclu de manifestări dedicate
Congresului al XII-lea al P.C.R., simpozionul Odobleja a depășit condiția
unui circumstanțial gest omagial, transformându-se așa cum plastic
formula în mesajul său prof. Ion Cristescu (București) ”într-un fapt de
știință și de conștiință în același timp”.
Simpozionul a fost deschis de tovarășa Elena Catrina, secretar al
Comitetului județean Mehedinți al P.C.R.. în prima zi au fost prezentate
următoarele comunicări și referate: ”Șt. Odobleja elaborează pentru
prima oară ideile unei cibernetici generalizate” (prof. univ. dr. docent
Mihai Drăgănescu, membru corespondent al Academiei R.S.R.),
”Fundamentarea principiilor ciberneticii în Psihologia consonantistă”
(conf. univ. dr. Mihai Golu – Universitatea București), “Ștefan Odobleja ,
creatorul ciberneticii generalizate” (conf. univ. dr. Ion Spânulescu –
Universitatea București), ”Dr. Ștefan Odobleja – creatorul de fapt și de
drept al ciberneticii teoretice generalizate” (ing. Stelian Bajureanu –
Institutul de Reactori Nucleari Energetici Pitești), ”Contribuția lui Ștefan
Odobleja la metodologia științei psihologice” (conf. univ. dr. Pantelimon
Golu – Universitatea București), ”Conceptele metodologice și
epistemologice ale dr. Ștefan Odobleja” (prof. Ion Cristescu –
București), ”Considerații generale privind integrarea sistemelor” (ing.
Titus Dumitrescu – București), “Ștefan Odobleja – precursor, creator sau
continuator de cibernetică” (ing. Ionel Chiriță – Pitești), ”Teoria
19
Articol publicat sub genericul Simpozionul jubiliar (n.n.).

177
circularității neuropsihice și individualizarea învățământului” (Gelu
Duimovici – București și Ion Străchinaru – Iași), ”Îndrăzneala omului de
știință” (conf. univ. dr. Minerva Bocșa – Timișoara), ”Particular și
general în cibernetica lui Ștefan Odobleja (dr. Ion Stroie – Universitatea
București), ”Realizări românești de vârf pe plan mondial și tradiționala
modestie românească” (lect. univ. Liviu Petrina – București),
”Psihoterapia în concepția psihologiei consonantiste” (conf. univ. dr. Al.
Olaru – Craiova), ”Din corespondența inedită a fondatorului ciberneticii
teoretice generalizate” (prof. Cezar Apreotesei – Timișoara), ”Gândirea –
un abstract sau un mod” (ing. Ovidiu Tinei – Pitești).
În ziua a doua au prezentat comunicări prof. univ. dr. C. Bălăceanu
– Institutul Național de Gerontologie și Ggeriatrie București (”Ștefan
Odobleja un moment important în istoria psihologiei științelor”), ing. Ion
Pleniceanu – Oficiul de Calcul Teritorial Electronic (”Materializarea
conceptelor cibernetice ale dr. Ștefan Odobleja în sistemul informatic de
la Porțile de Fier”), conf. univ. dr. O. Schiau și N. Fuiorea (”Șt. Odobleja
în periodicele românești”), ing. Ionel Chiriță (”Abordarea sistemică a
centralelor nucleare electrice” și ”Fisiunea și fuziunea prezentate în
viziune cibernetică”), prof. N. Chipurici (”Fondul documentar Ștefan
Odobleja – stadii și perspective de valorificare”), Bernard Bruno
(”Elemente stohastice pentru un studiu de structură Odobleja asupra unei
definiri a proprietăților ADN-ului”), prof. Ovidiu Vișan (”Șt. Odobleja –
o conștiință, un stil”), prof. Fl. Vlădica (”Mărturii despre Ștefan
Odobleja”), prof. V. Sahagia (”Multitudinea conceptelor din opera
savantului Ștefan Odobleja”), prof. dr. Joji Bonis – Institutul Politehnic
București (”Metoda sistemică – metodă consonantistă”), I. Schinteie
(”Cum l-am cunoscut pe Ștefan Odobleja”), Ilarie Hinoveanu – directorul
Editurii ”Scrisul românesc” – Craiova (”O relevantă și inedită colaborare
editorială”). În încheierea fiecăreia din cele două zile au avut loc discuții,
s-au formulat propuneri interesante.
Asupra importanței și semnificației operei științifice a lui Șt.
Odobleja – așa cum a rezultat ea din lucrările simpozionului – vom
reveni într-un număr viitor.

Gelu Negrea
“Viitorulˮ din 11 noiembrie 1979.

178
Simpozionul ODOBLEJA
”Un fapt de știință și de conștiință”

În zilele de 2-3 noiembrie a.c., Comitetul județean Mehedinți de


Cultură și Educație Socialistă, Oficiul Teritorial de Calcul Electronic,
Consiliul județean al sindicatelor, Filiala Arhivelor Statului, Casa
Corpului Didactic, filiale județene ale societăților de filologie și
matematică au organizat la Drobeta-Turnu Severin primul simpozion
științific ”Ștefan Odobleja” de anvergură națională, care, prin participarea
unor oameni de știință de mare reputație, prin seriozitatea și profunzimea
comunicărilor și dezbaterilor s-a constituit, după aprecierile generale,
într-un moment important, decisiv în cunoașterea și valorificarea
inestimabilei moșteniri științifice lăsată posterității de genialul fiu al
Mehedințiului, reprezentând un ”autentic fapt de știință și conștiință”, ca
să preluăm și să cităm încă o dată plastica și sugestiva formulare din
scrisoarea dr. Ioan Cristescu de la Universitatea din București.
Prin ce își justifică simpozionul aprecierea de ”fapt și știință”?
Așa cum am menționat în numărul trecut al gazetei, în cele două
zile ale prestigioasei manifestări, au fost prezentate 31 de comunicări și
referate aparținând unor nume de rezonanță ale contemporaneității
științifice românești – un membru corespondent al Academiei R.S.R.,
profesori universitari, filozofi, medici, psihologi, ingineri, cercetători,
lingviști etc., fiind îndreptățiți să considerăm simpozionul, în deplin
consens cu opinia conf. univ. dr. Pantelimon Golu de la Universitatea din
București, ”drept un veritabil colocviu științific, în măsură să dezbată pe
laturi diferite opera lui Șt. Odobleja, realizând ceea ce el însuși dorea și
visa, prefigurând în lucrarea sa : o întâlnire inter și multidisciplinară”.
Un alt motiv de satisfacție îl reprezintă faptul remarcabil – subliniat
ca atare și de prof. univ. dr. doc. Mihai Drăgănescu, membru
corespondent al Academiei R.S.R. – că ”punctele de vedere ale
participanților au fost extrem de convergente”, … motiv pentru care
”Drobeta-Turnu Severin, noiembrie 1979” va constitui un moment de
referință în recunoașterea lui Șt. Odobleja pe plan național și un punct de
pornire fertil pentru acțiuni în vederea recunoașterii sale pe plan
internațional”.
Spicuim câteva dintre opiniile exprimate de participanți, fie în
comunicările prezentate, fie în discuțiile pe care le-am purtat în cadrul
unei mese rotunde realizate de semnatarul acestor rânduri. ”Cu toții am
fost de acord că Șt. Odobleja este cel care a emis pentru prima oară
ideile unei cibernetici generalizate, a elaborat primul mod de gândire

179
cibernetică și a scris cea dintâi carte de cibernetică generală” (prof. univ.
dr. doc. M. Drăgănescu); ”Ștefan Odobleja este primul om care a ridicat
la rang de legi și de structuri universale, legile și structurile ciberneticii”
(ing. Stelian Bajureanu, Institutul de Reactori Nucleari Energetici
Pitești); ”Îl consider pe Șt. Odobleja nu un simplu precursor, ci ca pe
omul care a pus pentru prima oară bazele ciberneticii actuale, întrucât el a
realizat acea integrare, dintr-o perspectivă specifică, supraordonată, nu
îngust particulară, a unor concepte, dând acestei sinteze, acestei
sistematizări o destinație epistemologică precisă: aceea de instrument de
interpretare, de explicare și înțelegere a tuturor domeniilor concrete –
adică misiunea epistemologică a ciberneticii teoretice generale” (conf.
univ. dr. Mihai Golu – Universitatea București); ”Consider opera lăsată
de Șt. Odobleja un produs autentic românesc, de mare originalitate, o
expresie a genialității românului, a spiritului de creație științifică
românesc” (conf. univ. dr. Pantelimon Golu); ”Sistemul de gândire din
Psihologia consonantistă – aflat în total consens cu posibilitățile lui de
aplicare – este o construcție teoretică general-valabilă, o sferă
armonioasă, fără nici o fisură, care îl recomandă decisiv pe autor ca pe
fondatorul și nu ca precursor al ciberneticii” (conf. univ. Al. Olaru –
Craiova); Odobleja a avut nu doar intuiții geniale, el a formulat și
demonstrat legi fundamentale ale ciberneticii, întreaga teorie a sistemelor
se află încorporată în lucrarea sa, după cum claritatea expunerii, utilizarea
originală a imaginilor și chiar mânuirea cu dexteritate a limbii franceze
în care era, din câte știu, un autodidact, dovedind limpede că avem de-a
face cu o minte excepțională” (prof. univ. dr. C. Bălăceanu, Institutul de
Gerontologie și Geriatrie, București); ”Cibernetica generală are în Șt.
Odobleja pe adevăratul ei creator” (conf. univ. dr. Ion Spînulescu,
Universitatea București); ”Impresionează la dr. Odobleja viziunea
totalizantă precum și faptul că el a realizat trecerea de la gândirea
cibernetică preexistentă cu mult înaintea lui și a lui Wiener, la modul de
gândire cibernetic” (dr. Ion Stroie, Univ. București). Și citarea unor astfel
de opinii autorizate, întemeiate pe argumente solide și analize
amănunțite, ar putea continua.
De ce considerăm simpozionul ca pe un ”fapt de conștiință”?
Pentru că a trece peste prejudecăți și automatisme de gândire, a
cerceta faptele în lumina lor reală, a căuta adevărul dincolo de inerții și
rutină este un fapt de conștiință. Pentru că a descoperi între compatrioții
tăi un om de mare valoare și a lupta pentru afirmarea acestei valori este
un fapt de conștiință. Pentru că a discerne între contribuții majore la
progresul și dezvoltarea științei mondiale ceea ce ne aparține de drept și

180
de fapt și a pune acest adevăr în lumină cu probitate, este, de asemenea,
un fapt de conștiință.
Simpozionul de la Drobeta-Turnu Severin nu a tranșat definitiv
problema priorității românești în geneza ciberneticii, dar a fost și va
rămâne ca atare, un moment important în această direcție. Esențial este
faptul că un prim pas decisiv este deja făcut și că, fără îndoială, vor urma
alții. Sigură este apariția la Editura științifică și enciclopedică a traducerii
integrale în limba română a ”Psihologiei consonantiste”, editarea cu
ocazia Congresului mondial de istoria științei din 1981 a unui volum în
limba engleză intitulat ”Șt. Odobleja între Ampére și Wiener” cu un
amplu și aprofundat studiu introductiv aparținând prof. univ. dr.
Pantelimon Golu, dar, suntem convinși, acțiunea de valorificare a
moștenirii științifice Odobleja și de recunoaștere a valorii sale pe plan
național și internațional va continua…
Gelu Negrea
“Viitorulˮ din 13 noiembrie 1979.

CONSTANTIN NEGREANU

Învinsul victorios20

Au trecut doar 4 ani din viața eternă a savantului Odobleja și, în


acest răstimp, opera sa a realizat ceea ce nu reușise să înfăptuiască omul
în ultimii săi 40 de ani de viață pământeană. A început să acționeze acea
mult dorită consonanță între cibernetica odoblejiană și receptarea ei. Sunt
convins că bibliografia Odobleja – pentru că este imperios necesar să se
alcătuiască un asemenea instrument de referință – va ocupa spațiul unui
tom masiv. Trebuie semnalat, în acest context, actul de justiție
reparatorie, pe care îl constituie tipărirea în traducere românească, a
operei sale de excepție ”Psihologia consonantistă”. Este marele merit al
Editurii științifice și enciclopedice de a fi pus la dispoziția românilor de
pretutindeni această carte, într-o frumoasă prezentare grafică. Cu prilejul
recentului simpozion de cibernetică generalizată de la Lugoj, dr. Mircea
Mâciu, directorul Editurii științifice și enciclopedice, ne-a scris pe un
exemplar din această excepțională apariție editorială, următoarele:
”Psihologia consonantistă”, întreaga operă a lui Ștefan Odobleja vor fi
înțelese cu adevărat și așezate în Pantheonul științei universale numai

20
Articol scris sub genericul Ștefan Odobleja – 80 de ani de la naștere (n.n.).

181
peste 5-10 ani. Să nu mire pe nimeni aceste gânduri, astăzi se discută
despre ele în afară, și în interior, iar dr. Al. Surdu, cel care a îngrijit o altă
creație odoblejiană, deschizătoare de drumuri – este vorba de Logica sa, –
care vedea lumina tiparului la Editura Scrisul românesc, preciza: ”Poate
unul dintre cei mai dotați creatori, savantul din Drobeta, a lucrat singur,
asemenea marilor solitari ai gândirii. A redescoperit multe și a inventat și
mai multe, făcând uz de un singur instrument – inteligența lui înnăscută”.
Primul recenzent, din țara noastră, al Psihologiei consonantiste, general
dr. C. Atanasiu, amintindu-și cu dragoste de anii prieteniei cu savantul
severinean, arăta că prin acest simpozion ”ne-am alinat durerile și poate
de acolo de pe celălalt tărâm ne veghează să fim uniți și să-i continuăm
opera”.
”Popoarele rămân în istorie și dăinuie în lume prin monumentele
spirituale pe care le ridică, iar Ștefan Odobleja se numără printre creatorii
de mari monumente ale spiritualității românești” nota prof. univ. dr. Ion
Străchinaru de la Iași. Un gând asemănător aparține colonelului dr. Ion
Pop Tohăneanu, coleg de promoție cu savantul: ”un mare gânditor de
profunzime universală”.
În încheiere, ca o concluzie a celor de mai sus, vom aminti
cuvintele prof. dr. Iosif Constantin Drăgan, președintele de onoare al
Academiei Internaționale pentru Cibernetică Generală “Ștefan Odobleja”
(Lugano – Elveția) care vede în marele savant un ”Socrate al științelor
timpurilor noastre – lipsit de premiul Nobel”.
Prof. dr. C. Negreanu

“Viitorulˮ din 9 noiembrie 1982.

Odobleja despre strămoșii săi

Preocupat de istoria satului său, Odobleja va încerca, în clipele de


liniște și de răgaz, atunci când, după 1946, s-a retras la Valea Hoțului, să
redacteze o micromonografie a satului natal.
În primul capitol, intitulat Preistorie și istorie, ne întâmpină
numeroase considerații referitoare la posibilitatea existenței unor locuitori
pe aceste meleaguri.
Aflându-se la 5 km de Dunăre, se pare că ei au fost printre primii
care au dat piept cu armatele romane, după trecerea acestora pe podul de
la Drobeta.

182
Situat pe șoseaua care leagă Valea Blahniței de Valea Bistriței,
satul Valea Hoțului – unde s-a născut Odobleja – se afla în calea tuturor
”furtunilor și răutăților” – cum ar spune cronicarul.
Este interesantă motivația pe care Odobleja o dă contribuției
strămoșilor săi la înjghebarea unor formațiuni statale românești: ”ca unii
ce se aflau în apropiere de Severin; ca unii ce se găseau între drumul
dintre Craiova și Severin; ca unii ce-și aveau și ei, la rându-le, «cetatea»
lor, o cetate naturală constituită din dealuri abrupte și acoperite cu păduri;
ca unii care, din vârful cetății lor naturale priveau ca în palmă Cetatea
Severinului și Banovița, și Dunărea până la Gruia, dacă nu chiar până la
Calafat, - ba chiar și ținuturile de dincolo de Dunăre până la munții
Balcani!”
Locuitorii satului Valea Hoțului au fost cunoscuți de Mihai
Viteazul, pe când acesta era ispravnic de Mehedinți, cu reședința la
Cerneți (pe la 1580). Primul Odobleja, despre care există informații, a
fost un călugăr care s-a pripășit în apropierea pădurii Bistriței, într-o
chilie. Se știe, apoi, despre Manea Odobleja, un haiduc intrat în legendele
și cântecele locului pentru vitejia sa în luptele cu turcii. Există chiar și un
loc numit Valea Manii.
La revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821), se pare că au luat parte
numeroși locuitori din Valea Hoțului, între care și unii membri ai familiei
Odobleja. Argumentele aduse de Odobleja, în micromonografia amintită,
fac plauzibile această ipoteză: majoritatea pandurilor erau mehedințeni;
Tudor Vladimirescu făcuse slujbă la Cerneți, unde avea și o vie; Tudor s-
a apropiat de Izvoru Aneștilor prin faptul că în tinerețe a fost în serviciu
la clucerul Nicolae Glogoveanu, boier mare din Craiova, care avea o
moșie (pădurea de la Valea Hoțului), păzită până târziu, spre mijlocul
secolului trecut, de arnăuți. De asemenea, este de bănuit că unii din
locuitorii apăruți după 1821 la Valea Hoțului să fi fost panduri care au
fugit pe-aici ca să scape de pedeapsă”.
Pe la mijlocul secolului trecut, în marea familie a Odoblejenilor, a
trăit un anume Mihai Odobleja, care era scriitor al satului. O serie de acte
scrise de acesta în anul 1858 erau cunoscute de Ștefan Odobleja. Mihai a
fost un timp dascăl la biserica satului Valea Hoțului.
Într-o genealogie alcătuită chiar de Odobleja, acesta merge cu
investigațiile până la străbunicul său ION ODOBLEJA, care a trăit la
începutul secolului trecut. Acesta – își amintește strănepotul de poveștile
bătrânilor satului - ˮse specializase în vânătoare de turci. Îi pândea când
treceau cu convoaiele cu prăzi, le ținea calea în pădure, pe la trecătorile
bine cunoscute de el. Îi ataca fulgerător, iar prada o împărțea cu frații săi

183
de codru. N-am putut afla de unde era de fel. În satul nostru a venit ca să-
și piardă urma, aici între păduri, în locuri prea puțin umblate de oameni și
de turci”. ION ODOBLEJA a avut patru copii între care NIȚU (1837-
1879), bunicul său. Trei dintre copiii străbunicului au avut familii
numeroase de la trei până la șase copii. Este interesant de reținut că, în
fiecare familie, unul din copii se numea ȘTEFAN. Pe bunicul său nu l-a
cunoscut dar, din arhiva nescrisă a familiei, aflase multe lucruri despre el.
Casa bunicilor fusese construită sub vârful dealului, din rațiuni practice.
”De acolo de sus se vedea până departe, de jur împrejur. Se vedeau
câmpurile, pădurile, Dunărea și dincolo de Dunăre până hăt departe. La
scăpătat de soare se puteau vedea, pe fond înroșit, coastele Balcanilor. Cu
ochii lor cei ageri ar fi putut vedea și fesurile turcilor care ar fi încercat să
dea năvală peste ei. De aceea, bieții oameni se cocoțaseră pe dealuri,
risipiți și ascunși acolo de sus se vedea până departe, de jur împrejur”.
Din poveștile celor în vârstă, micul Ștefan își îndrăgise atât de mult
bunicul, încât atunci când se simțea nedreptățit obișnuia să-și verse
necazul, adăstând în tăcere la mormântul acestuia.
Constantin Negreanu
Ștefan Șt. Odobleja

CORNEL NISTORESCU

Eveniment Ștefan Odobleja:


Introducere în logica rezonanței21

Ștefan Odobleja începe să devină un mit în istoria științei


românești, un mit pornit din povestea de toată frumusețea a vieții unui om
atins de aripa geniului sau măcar a gândirii neobișnuite. A studiat enorm
și a rămas un țăran desăvârșit, a fost medic militar și a renunțat la
onoruri. A studiat enorm și a rămas un țăran desăvârșit, a fost medic
militar și a renunțat la onoruri după ce a făcut războiul în linia întâi, acolo
unde victoria își alegea morții și fericiții, a publicat cărți și comunicări
științifice în România și în marea metropolă culturală a lumii, Parisul, ca
să se întoarcă în sat, convins că pentru a revoluționa medicina are nevoie
de aparatură și laboratoare și, revenit la pământ, în lumea cea fără de
tulburări, a început să revoluționeze gândirea. Când totul era schematizat,
un incendiu i-a cuprins casa și o mare parte din operă și a trebuit s-o ia de
la capăt, rămânând și țăran, un țăran ciudat pe care ceilalți ba îl admirau,

21
Articol scris sub genericul Inteligența românească în acțiune. Valorificarea unui
volum imens de manuscrise (n.n.).

184
ba nu-l înțelegeau și el scria, își cultiva porumbul și-l nega pe Aristotel.
S-a mutat în Drobeta-Turnu Severin și într-o casă obișnuită a scris o nouă
logică, și-a propus să își ridice altă casă dar devenirea spiritului omenesc
îl fascina mai mult decât introducerea curentului electric sau o întemeiere
într-o curte. Odobleja trăia cu sentimentul că întemeiază în gândire și nu
ținea neapărat ca toți ceilalți să-l creadă și să-l înțeleagă, avea lumea lui și
trăia demn și frumos, ca un țăran care conduce un imperiu al gândirii, și
scria pe hârtie de împachetat, pe coperte de caiet, mă mir cum de n-a scris
pe pereți și cum de nu a scris pe brațe și pe coaja bătrânului corcoduș care
îi umbrea intrarea în clădire. A lăsat după el o operă și este nevoie de
oameni de nădejde care să descifreze cei 10-15 metri liniari de
manuscrise legate pachet și puse în rafturile Arhivelor Statului din
Drobeta-Turnu Severin.
Mai zilele trecute, în Mehedinți a avut loc un mare eveniment
Odobleja: Lansarea volumului Introducere în logica rezonanței de Ștefan
Odobleja. Scrieri inedite într-o ediție îngrijită cu studiu introductiv și note
de Alexandru Surdu și o prefață de Constantin Noica. Cu acest prilej a
avut loc o reuniune și la ea s-a repetat cam tot ce știam despre acest
Savant, în plus apărând această noutate covârșitoare, Introducere în
logica rezonanței, tipărită prin grija Editurii Scrisul românesc din
Craiova. Cartea reprezintă o valorificare a impresionantului volum de
manuscrise, circa 50000 de pagini, dintre care 15000 se referă la logică,
existent la Filiala Arhivelor Statelor din Drobeta-Turnu Severin. Prin
strădania celor de la Arhive, în sediul Filialei a fost amenajat un ”Cabinet
Odobleja”, în care pot fi consultate manuscrisele, cărțile și studiile
publicate de savant. Amenajarea cabinetului Odobleja la Arhive a
prilejuit și o interesantă expoziție permanentă, cu un stand de obiecte,
ediții și fotografii ale părintelui ciberneticii.
Ilarie Hinoveanu, directorul Editurii Scrisul românesc, referindu-se
la evenimentul lansării unei cărți de Ștefan Odobleja sublinia importanța
întregii opere a savantului ca și nevoia publicării ei, alături de
importantele contribuții ale unor savanți cu importante contribuții în
domeniu, D. Danielopolu și Paul Postelnicu.
Cercetătorul Alexandru Surdu, cel care a îngrijit ediția și este unul
dintre oamenii cu deosebite merite în reconsiderarea operei acestui om cu
un straniu și nefericit destin, l-a încadrat pe Ștefan Odobleja în contextul
logicii contemporane. Există logici clasice, matematice și dialectice.
Lucrarea lui Ștefan Odobleja nu poate fi încadrată în nici una dintre
acestea. Ca obiect al cercetării logica lui Odobleja se aseamănă cu logica
clasică, de tip aristotelic, în care se tratează despre noțiuni, judecăți,

185
silogisme, despre formele gândirii uzuale, dar diferă de aceasta prin
faptul că nu tratează aceste forme ca rezultate ale gândirii, ca forme
constituite, ci urmărește să le surprindă în însuși actul gândirii. În acest
sens, orientarea lui Odobleja este psihologistă, el considerând gândirea ca
act psihic, așa cum o considerase și în Psihologia consonantistă.
Odobleja utilizează în permanență metoda modelării nu numai
geometrice, ci și fizice. El consideră că, pentru a mecaniza gândirea, este
necesară mai întâi reprezentarea ei geometrică, spațializarea ei în
proiecție plană. Dar mecanizarea gândirii presupune și modele fizice
cinematice și dinamice, care urmează ulterior să fie automatizate. Din
perspectiva acestor tipuri de modelare, logica rezonanței are patru părți,
geometria logicii, cinematica logicii, dinamica și mecanica. Este vorba de
un plan grandios, de un proiect comparabil numai cu al lui Leibniz despre
”characteristica universalis”.
La reuniunea de la Drobeta-Turnu Severin, Alexandru Surdu a
subliniat faptul că proiectul lui Odobleja, ca și cel al lui Leibniz, n-a fost
realizat, ceea ce nu-i scade însă din importanță. Cele 15000 de file ale
manuscrisului de logică dovedesc faptul incontestabil că Odobleja a
luptat din răsputeri pentru realizarea lui. Din păcate nu tot materialul
poate fi valorificat prin publicare. Ar mai putea fi publicate, aprecia
Alexandru Surdu, cel puțin două volume referitoare la geometria și,
respectiv, fizica logicii. Odobleja nu era un înger. El nu construia mașini
de gândit. El le concepea. Dar manuscrisele sale dovedesc cu prisosință
că era capabil să emită idei originale, de mare valoare, care trebuie să ne
pună pe gânduri, înainte de a-i combate tezele sau chiar de a le lua în
derâdere. Să nu uităm că în timpul vieții Ștefan Odobleja s-a înfățișat la
câteva notabilități științifice ale vremii și unele l-au îndrumat să se
prezinte la o editură care publică lucrări științifico-fantastice. Este
incontestabil, a subliniat Alexandru Surdu, că Odobleja nu este infailibil,
că în urma unei construcții, cu cât este mai grandioasă, cu atât rămâne
mai mult moloz. Dar este molozul despre care vorbea Perpessicius,
editorul lui Eminescu, care moloz alături de măreția edificiului dă
grandoare operei.
Despre prețuirea operei lui Ștefan Odobleja a vorbit prof. dr. Paul
Postelnicu, președintele Asociației internaționale ”Cybernetics Academy
Odobleja” și membrii acestei asociații Stelian Bajureanu, Titus
Dumitrescu, Constantin Nechifor și Nicolae Istodor.
Valorificarea moștenirii Odobleja a început. Fără îndoială ea va
scoate la iveală o operă și locul ei în istoria științei se va stabili mai greu
sau mai ușor. Dar și mai fascinantă este povestea vieții acestui om, care a

186
ajuns pe culmile succesului, a căzut în umbroasa vale a nimicului și acolo
și-a păstrat demnitatea și a gândit curajos, încercând să revoluționeze
gândirea. Și în chiar ceasul sfârșitului să se înalțe iar, viața să-l readucă
pe culmi. Acum numele lui circulă. Cercetările și studiile despre
Odobleja se înmulțesc. Cine știe în câți ani analiza operei va depăși
volumul manuscriselor. Au apărut oamenii de bine care continuă
valorificarea operei sale. Revista Flacăra a deschis o cale și a lăsat drum
liber tuturor oamenilor de bună credință. Odobleja este o victorie în
primul rând a lui Odobleja, și mai apoi a celorlalți. Căci acum, când
opera omului este în vogă, au apărut tot felul de inși, gata a se socoti
”odoblejiști” pentru a mânca o pâine mai bună, gata să se socotească
altceva pentru o pâine mai bună. Odobleja a început să facă literatură și
epigoni și, mai presus de toate, a început să însemne un tezaur de gândire.
Opera se cucerește greu.
Povestea vieții acestui om se citește ca o sublimă lecție de
înfrângere și victorie.
Cornel Nistorescu

ˮFlacăra“, 1984.

VICTOR NIȚĂ

”Ne îmbolnăvesc nu doar microbii și toxinele, ci și informațiile!” 22

Am citit o carte al cărei titlu nu-mi vine să cred că m-ar fi atras


vreodată: ”Elemente de patologie informațională” de Adrian Restian,
publicată la Editura ”Dacia” din Cluj-Napoca, colecția Discobol, 1977.
După cum se vede chiar și din titlul articolului nostru, ne aflăm în
fața unei premiere editoriale mondiale.
Cu foarte mulți ani în urmă, regretatul savant român Ștefan
Odobleja publica prima carte de cibernetică din lume, carte care, din
motive de neexplicat, a trecut aproape neobservată. După cum se știe,
după un prelungit comentariu, care a durat aproape patru ani, revista
noastră a reușit să-l prezinte publicului larg și specialiștilor pe Ștefan
Odobleja, căruia i s-au recunoscut, în sfârșit meritele morale și științifice
ale pionieratului său. Nu aceeași soartă o va avea, suntem convinși,
contribuția medicului Adrian Restian, despre care se cuvine, încă de la
bun început, să menționăm că nu este un savant de renume, ci un simplu
22
Articol publicat sub genericul Inteligența românească în acțiune (n.n.).

187
medic de circă din cadrul Dispensarului întreprinderii ”Tractorul” din
Brașov. Amănuntul vrea să aducă, zicem noi, o lumină mai aparte, aceea
a pasiunii și perseverenței cu care medicul Adrian Restian și-a întocmit,
timp de aproape 20 de ani, cartea în discuție. Un alt amănunt, tot de
coloratură, ar mai fi acela că, încheiată în anul 1975, cartea a trebuit să
aștepte doi ani până când s-au încumetat câțiva specialiști să-și expună
punctul de vedere, altfel sus, referatele necesare publicării. Nu aducem,
desigur, nici o acuză nimănui, dimpotrivă, calde și sincere cuvinte de
laudă pentru editori și referenți, care, să reluăm ideea, au fost puși în fața
unei afirmații și a unei demonstrații riguros științifice, redate succint de
autor chiar în motoul lucrării: ”Oricât de vastă ar părea, medicina
actuală nu cuprinde totuși decât două treimi, și anume cea substanțială și
cea energetică, din medicina care, pentru a fi mai completă, ar trebui să
cuprindă și treimea informațională care nu este decât sugerată și pentru
care, chiar cu riscul unor greșeli inerente complexității problemelor și
oricărui început, ne propunem să pledăm în această carte”. Așadar,
sintetizând o serie de lucrări de matematică, cibernetică și de medicină,
bazându-se deci pe impunătoare bibliografie, beneficiind de cele mai
recente cercetări și concluzii la nivel mondial, privind activitatea
biochimică intracelulară, dar mai ales pornind de la propriile sale
observații în legătură cu multitudinea cauzelor unor boli cum ar fi, de
exemplu, hipertensiunea arterială sau ateroscleroza, medicul Adrian
Restian susține și demonstrează, negru pe alb, că majoritatea bolilor au
un pronunțat și decisiv aspect informațional.
Interesant ar fi fost, în acest sens, să ne fi oprit ceva mai mult, dacă ne-ar
fi îngăduit spațiul tipografic, asupra diagnosticului pe care, pentru prima
dată în lume, l-a formulat medicul Restian: sindromul de agresiune
informațională. Respectivul sindrom a fost comunicat literaturii
științifice mondiale prin revista ”Agressologie” numărul 2, din 1969, și a
fost preluat și acceptat de toți cercetătorii. Să notăm, amintind numele
revistei ”Agressologie”, că medicul Adrian Restian, extrem de puțin
cunoscut publicului mai larg, scrie în mod curent în aproape toate
revistele noastre de specialitate și este solicitat, mai exact spus, ”curtat”,
de numeroase reviste de prestigiu din străinătate, numele său sub un
articol fiind, pentru mulți editori, o garanție a calității și noutății în
comunicările din domeniul atât de nou al ciberneticii medicale. Am făcut
aceste precizări pentru a se subînțelege că medicul de circă Adrian
Restian, pe adresa căruia în Brașov, sosesc scrisori din toată lumea, din
partea unor adevărate somități medicale, este totuși un nume recunoscut
chiar dacă nu-l putem numi, deocamdată, un savant.

188
[…………………………………………………………………………]

Victor Niță
“Flacăraˮ nr. 21 (1250) din 24 mai 1979

DR. ȘTEFAN ODOBLEJA

Aspecte neobișnuite ale ciberneticii din 1948

Dr. Ștefan Odobleja

Istoricii ciberneticii – începând cu Norbert Wiener – prezintă


nașterea acestei științe ca pe un eveniment cu totul în afară din comun,
înțesat cu peripeții din cele mai neașteptate și de fapte ce trezesc
admirația unanimă.
Nașterea neobișnuită. ”Cibernetica” nu s-a născut pe căile naturale,
ci pe o cale cât se poate de neobișnuită, din discuții:
”Această carte «Cibernetica» a fost elaborată într-un mod destul de
neobișnuit; este interesant de urmărit acest lucru, pentru înțelegerea
profundă a însăși esenței ciberneticii. Cu aproximativ 10 ani înainte de
apariția cărții lui Norbert Wiener, fiziologul american Dr. Arthuro
Rosenblueth conducea întâlnirile lunare ale unui grup format din :
medici, psihologi, fizicieni și matematicieni. Membrii acestui grup își
propuseseră să se ocupe de problemele generale ale științei” (Guiașu,
Theodorescu – 32.8-9).
”Chiar din introducere, reiese că lucrarea sa «Cibernetica» este
rezultatul unor discuții purtate timp de peste 10 ani de autor – care este
matematician – cu medicul și fiziologul Arthuro Rosenblueth și cu alte
persoane, printre care și un număr de studenți” (Nicolau, Bălăceanu –
10,6).
”Vorbind despre geneza ciberneticii, creatorul ei arată că noua
știință s-a născut tocmai din schimbul de păreri dintre fiziologi,
automatiști și matematicieni” (Niculescu Mizil – 14,19).
”Cineva prezenta un referat”, ne spune Wiener (2,5), după care
urmau întâmpinările, discuțiile și criticile participanților la întrunirile
lunare.
Naștere cu medici. Deși Norbert Wiener era matematician,
cibernetica sa nu s-a născut printre matematicieni, cu concursul
matematicienilor și al matematicii. Și deși el funcționa de 19 ani ca

189
profesor de matematică la un Institut de tehnologie, cibernetica lui nu s-a
născut între ingineri sau cu concursul acestora. Ci, contrar tuturor
așteptărilor, ea s-a născut între medici și cu concursul medicilor. Grupul
de studiu care a făcut din matematicianul Wiener un cibernetician, era
format – inițial din medici: ”în special oameni de știință tineri de la
Facultatea de medicină a Universității Harvard” (Wiener – 2,5).
Conducătorul grupului era tot medic și anume: neurofiziolog –
specialitate strâns înrudită cu psihologia cu care, pentru mulți, se și
confundă pe o bună porțiune, sub numele de ”neurofiziologie cerebrală
superioară”.
Naștere cu medici psihologi. Grupul de studiu, deși era constituit
din medici, nu se ocupa cu probleme de medicină, nici cu probleme de
neurofiziologie sau de fiziologie, ci cu probleme de psihologie și
metodologie – ”probleme ale metodei științifice” (Wiener – 2,5).
Medicii care activau în acel grup erau mai mult psihologi decât
medici.
Naștere fără eforturi și fără munci. Cibernetica nu s-a născut în
urma unor cercetări laborioase – în urma unor experimentări îndelungate
în laboratoare sau printr-o documentare exhaustivă în biblioteci – ci s-a
născut din conversații și discuții în timpul cinei – ”la banchet” ca pe
timpul lui Socrate și Platon: ”Ne adunam să cinăm în jurul unei mese
rotunde la Vanderbilt Hall” (Wiener – 2,5). Nu se năștea o știință mică
oarecare, ci se năștea o știință mare. Ceea ce face să ne apară și mai de
admirat această naștere a ei ușoară, și ”fără dureri”.

LEGENDA CIBERNETICII

Pe baza celor enumerate mai înainte, i s-a creat ciberneticii și


descoperitorului ei o aureolă legendară. Cibernetica a intrat în istorie ca o
știință legendară, descoperită pe căi legendare, de către un personaj
legendar. S-a vorbit despre ”legenda Norbert Wiener” (Dorel Dorian,
ˮMagazin“, 25 oct. 1975, p. 5). O știință miraculoasă cu un istoric la fel
de miraculos, la legendă a contribuit, pe lângă admirația discipolilor,
chiar Norbert Wiener însuși, care, cu entuziasmul care îl caracteriza, a
prezentat noua știință în mod spectaculos, și în culori cât mai atrăgătoare.
Cei dispuși să-l admire au găsit că aceste relatări de fapte extraordinare
erau un motiv în plus pentru a mări meritele ”părintelui ciberneticii”.
Oamenii de știință – în genere prudenți, rezervați și înarmați cu o
apreciabilă doză de scepticism – s-au grăbit să aplaude și să subscrie la

190
legendă. Norbert Wiener a devenit ”părintele unanim recunoscut” al
ciberneticii.
Rezerve și nedumeriri. Nu toți au luat drept bune relatările lui
Norbert Wiener despre nașterea ciberneticii. Ceea ce trezește, în genere,
admirația, trezește uneori și atitudini de sens contrar – mirare,
neîncredere și suspiciune. Norbert Wiener nu a fost scutit de ele.
Modalitățile senzaționale dar, totodată, și paradoxale ale unor descoperiri
ale sale au făcut pe unii să se îndoiască nu numai de felul cum au fost
descoperite, ci chiar și de descoperirea în sine și de faptul de a fi fost
descoperite cu adevărat.
Toate sunt posibile în principiu și posibilă e și nașterea ciberneticii
”ca jucărie”, fără studii serioase, fără muncă multă, fără prea mult efort,
fără adâncire a unor materii sau idei, prin simple discuții stimulate la câte
un banchet copios. Posibilă ar fi fost și nașterea ei într-o noapte, în urma
unui vis. Întrebarea este: ce șanse – cât la sută probabilitate – i se pot
acorda acestei seducătoare versiuni? Câte științe și care s-au mai născut
din discuții? Este cibernetica o simplă bagatelă care să fi putut rezulta pe
căi atât de frivole și atât de neobișnuite?
Ușurința declarată a acestei nașteri este cum nu se poate mai
senzațională și ea contribuie să mărească mult prestigiul descoperitorului
în ochii credulilor: descoperitorul ”s-a jucat” cu descoperirea lui. Aceeași
ușurință, duce, însă, la întrebarea: nu cumva descoperitorul ”fără efort” s-
a folosit de munca unui prealabil ”descoperitor de efort”? Nu cumva
descoperirea este o preluare sau o însușire – mai mult sau mai puțin
ilicită? Dacă chiar un mare inventator ca Edison nu putea realiza
descoperirile lui decât cu multă trudă și sudoare, de ce am admite o
excepție de favoare pentru descoperirea ciberneticii? Dacă descoperitorul
ciberneticii se bucura de atâta ușurință în a descoperi idei noi sau științe
noi, pentru ce nu și-a manifestat el acea prețioasă însușire și mai înainte
de a fi împlinit vârsta de 45 de ani? De ce n-a realizat și în specialitatea
lui de bază – în matematică – descoperiri la fel de valoroase ca acelea pe
care le-a făcut în studiul sistemului nervos, adică în specialitatea altora?
Care sunt și unde sunt acele presupuse păduri virgine ale științei,
decretate de către Rosenblueth și Wiener? Pe ce se bazează această
viziune senzațională? Dacă ele există și dacă ei le-au văzut, de ce nu le-
au indicat, de ce nu le-au numit, de ce nu le-au concretizat și
exemplificat? Cine ne asigură că această viziune nu este încă una – una
în plus – adăugată la sutele de himere și viziuni spectaculoase ale
filozofiei? Există oare, cu adevărat, acele teritorii virgine, acele terenuri
virane și necultivate dintre diferite științe clasice cunoscute? Nu e cumva

191
o simplă iluzie ? cum ne explicăm că în câteva mii de ani de când
oamenii cultivă științele, nimeni nu le-a putut vedea până azi, și că abia
Wiener cu Rosenblueth au reușit să le vadă, și numai ei? Și cine le mai
vede acum după ei?
Acele domenii neexplorate există în extensiune și la modul
geografic (ca unele regiuni încă neexploatate din Africa, de exemplu) sau
există numai în intensiune, în comprehensiune, ca un nou mod de a le
privi, ca noi încercări și metode de a le modela, ca noi încercări de a
asocia și combina științele cunoscute, ca noi acțiuni de transpunere de
metode și concepte de la o știință la alta? Iar dacă ele nu există decât sub
această a doua formă – ca noi modalități dinamice, ca noi prelucrări
logice – atunci cu ce temei au putut Wiener cu Rosenblueth să comită
confuzia de a vorbi de ele ca despre niște adevărate și reale teritorii?
Dacă viziunea lor e falsă, n-au făcut atunci ei un mare rău științei,
lansând-o drept adevărată, ba încă și miraculoasă, inedită și promițătoare
de mari realizări?
În ultimul timp au apărut o mulțime de științe noi, dar care și câte
din ele sunt cu adevărat științe de graniță, științe intercalare sau
intermediare? Științele obținute prin altoiri și hibridări pot fi ele
considerate științe de graniță? Confirmă ele teoria lui Wiener și
Rosenblueth? Intră ele în clasa vidă, imaginar construită și prestabilită a
acestor pretinși exploratori de jungle științifice?
Cum și-a demonstrat Wiener teoria sa în practică? După ce a dat
proclamația solemnă de pornire în expediție, pentru cucerirea teritoriilor
nimănui (2,7) a nimerit el, oare, într-un teritoriu al nimănui? A explorat el
atunci o pădure virgină, neumblată de către nimeni înainte de el? După
declarația de pornire în expediție, pentru ocuparea unor teritorii
nestăpânite de nimeni, îl găsim pe Wiener studiind sau ”ocupând”
sistemul nervos central mai exact: psihologia, sau, și mai precis,
psihologia fizicistă. Dar era oare sistemul nervos un domeniu neexplorat?
Era oare psihologia în general – sau psihologia fizicistă, în special – un
teritoriu al nimănui?
Doctrina despre ”teoriile nimănui” nu este cumva, doar o
stratagemă de ”invadator” o justificare a invaziei și a incursiunii în
”teritoriul cuiva”, o adormire a vigilenței victimei, o scamatorie morală
prin care un gest de agresiune, imoral, este înveșmântat în aparențe de
moralitate și de inocență – procedeu folosit de către invadatorii din toate
timpurile?
Cum a fost posibil ca Wiener cu Rosenblueth să fi fost ani la rând
obsedați de dorința de a unifica știința, dacă ei nu unificaseră până atunci

192
nimic, dacă nu începuseră nici o cercetare și nici o muncă în acest sens,
dacă nu posedau încă principiul unificator și nici măcar vreo idee asupra
acestuia, dacă acel principiu le-a apărut, salvator și ca o surpriză, abia
după 4 ani de visare în gol, fără obiect, fără perspective și fără nici o
șansă? În asemenea împrejurări nu era oare absurd ca ei să meargă cu
visul lor fără substrat până la ”înființarea unui institut al științei unificate”
(2,8)?
Cum se face că o viață întreagă – timp de 48 de ani – Norbert
Wiener ignorează, desconsideră și nu vede procesul ciclic (care, după
cum nu se spune acum, exista din abundență în jurul lui, și la animale și
la mașini) și apoi deodată începe să-l vadă și-l vede pretutindeni, îl vede
repede, îl vede cu ușurință, îl vede în toate felurile? Cum se face că
același Norbert Wiener, care nu reușise să vadă procesul ciclic în 1935
(4, 179) devine după 1943 un mare specialist în acest proces? Cum se
face că îl vede mai întâi în sistemul nervos – mai exact: în psihologie (în
activitatea conștientă)? (Când ar fi fost mai degrabă de așteptat ca el să-l
fi descoperit, mai întâi, la mașinile în mijlocul cărora trăia de 23 de ani).

CRITICI ȘI ADVERSITĂȚI

Norbert Wiener a fost acuzat de ”goana după senzațional” (4, 255).


Deși el dorea (și merita cu prisosință) ca pe timpul războiului să lucreze
în sectorul mașinilor de calcul (care era și sector al mecanizării gândirii),
nu i s-a acceptat cererea sa, fundamentată pe judicioasele lui recomandări
către ingineri, subestimate de către inginerul Bush. I s-a dat ca obligație
militară o misiune de ordin secundar (aparatul de ochire). Când a fost la
Madrid, i s-a impus să nu vorbească despre biologie (despre sistemul
nervos) – îngrădire destul de jignitoare, abuzivă și nedreaptă, deși poate,
într-un fel, explicabilă, dat fiind că spaniolii se pot mândri de a fi avut pe
cel mai mare specialist din lume în materie de sistem nervos (Ramon y
Cajal). Deși incursiunile sale în psihologie și neurofiziologie au fost
rodnice, nu i s-a iertat restructurarea ca (medic) neurofiziolog și psiholog
nici în S.U.A.
Wiener a avut și el destui adversari – așa cum se înțelege din
autobiografia sa în care se referă la cel înclinat să-l critice (4, 16).

REPLICA LUI N. WIENER

Oarecum și ca răspuns la criticile care i s-au adus, Norbert Wiener


își scrie autobiografia, în două volume (”Ex Prodigy” și ”Sunt

193
matematician”) – motivat de dorința de a arăta că ”atât ca individ, cât și
ca om de știință a fost în stare să facă o treabă ce nu se încadrează în
activitatea sa obișnuită” (4, 16). Caracterul cu totul neobișnuit,
senzațional și aproape miraculos al descoperirilor lui în studiul sistemului
nervos, în psihologie și în cibernetică, în general, fusese relevat și
denunțat. Norbert Wiener căuta, deci, să se apere arătând că la el
”neobișnuitul” era ceva ”obișnuit”.

“Școala Mehedințiuluiˮ, 1978, p. 85-87.

ALEXANDRU OLARU

Psihoterapia în concepția psihologiei consonantiste

Noua orientare psihologică numită consonantism este construcția


teoretică a medicului român dr. Ștefan Odobleja (n. 1902), expusă în cele
două volume intitulate PSIHOLOGIA CONSONANTISTĂ, Libr.
Maloine, Paris, 1938 și 1939. Surprinzătoare e tendința că conținutul
acestei lucrări l-a îndemnat pe autor să o considere ”o tablă de materii, un
repertor sau dicționar de psihologie, un plan general pentru un mare
Tratat de psihologie, care ar trebui să conțină XX-XXX de volume” (II,
858).
1. Ce este consonantismul ? O elaborare teoretică de explicație a
vieții sufletești umane, pe temelii strict materialiste, mai precis fondată pe
datele fizice, considerând psihologia: fizică cerebrală. Într-adevăr,
transgresând conceptul fundamental al fizicii vremii sale: energetismul
electromagnetic, consideră viața sufletească ca supusă legilor universale
ce guvernează existența. Astfel, pentru a explica relația dinamică și
permanentă dintre periferia și centrul sistemului nervos, substratul
material al vieții psihice, împrumută din fizică noțiunea de rezonanță,
explicând elaborarea centrală un fenomen de rezonanță între senzație și
reacție. Psihicul, expresia permanentă a unei contradicții dinamice,
implică fenomenul de circularitate, sau de reversibilitate. Conceptul de
rezonanță psihologică conține două elemente antagoniste consonanța sau
rezonanța propriu-zisă și disonanța. Consonanța fizică, implicit
psihologică, este definită de următoarele caracteristici: asemănare,
selectivitate și mișcare, fiind în același timp și efect selectiv produs de
asemănare, deci efect și cauză ale asemănării. Așadar autorul
consonantismului consideră rezonanța fenomenul de bază, fundamental al

194
gândirii și al vieții psihice la toate nivelele. În procesul dinamic și
continuu de informație și de decizie, transmisia și retransmisia
consonanței se efectuează conform legii reversibilității ”fiecare
consonanță – efect, devine o consonanță – cauză” (I, 196). Norbert
Wiener a preluat conceptul reversibilității, la distanță de un deceniu de la
publicarea lui, dându-i denumirea de conexiune inversă sau feedback.
Insist asupra dualității și reversibilității fenomenelor psihice, atât
pentru posibilitățile teoretice explicative, dar mai ales pentru premizele
aplicative ce au oferit dezvoltării ciberneticii și mai cu seamă
disciplinelor antropologice, medicinii în general și științei de integrare a
diferitelor specialități ale acesteia – psihiatria. Un principiu teoretic
fundamental, ce nu se sustrage legilor ce dirijează universul, enunțat
astfel: ”psihicul este o formă de energie specifică, atât cantitativ cât și
calitativ, cu potențial autoreglator bivalent“ sau, mai precis, citându-l pe
autor: ”Pentru energetiști, psihicul este un cerc vicios de energie, -
reversibilitate, ca și viața însăși și suprapusă acesteia – un transformator
de energie în dublu sens…” (I, 53), constituie o premisă teoretică
deosebit de fertilă pentru terapeutică în general și pentru psihoterapie în
special.
2. Terapeutica – Este considerată știință complementară și
finalitate a patologiei în scopul recuperării sănătății. Știința terapeutică
are un aspect fundamental prin studiul agenților terapeutici, al legilor
terapeutice și farmacodinamice și un aspect aplicativ, o artă terapeutică,
ce constă în indicarea și aplicarea legilor terapeutice. Arta terapeutică
este o repetiție în sens invers a principiilor științei terapeutice, reversul
acestora, însă o reversibilitate integratoare. Schițează principiile generale
ale terapeuticii așa cum se desprind din datele aplicative ale
consonantismului, pe care le consideră adevărata terapeutică în contrast
cu falsa terapeutică (V.II, 660). Fiecărei legi a concepției consonantiste îi
corespunde o regulă terapeutică. Legii echivalenței consonantiste îi
corespunde regula reducerii la minimum a medicamentelor identice sau
chiar înlocuirea acestora prin procedee fizioterapeutice și de regim. Legii
echilibrului, în virtutea căreia se aplică o medicație simptomatică,
răspunde regula terapeutică a individualizării și oportunității (după
reacția optimă și toleranța individuală, în funcție de stările fiziologice), a
ideologiei și simulării resurselor generale ale organismului (diminuarea
cauzei exterioare și fortificarea terenului. Legii compensării îi răspunde
regula derivației (cum este revulsia, care sporind extensiunea scade
intensitatea procesului maladiv), provocarea unei boli care să vindece
alta, ceea ce facem noi psihiatrii prin terapia convulsionată sau prin

195
malarioterapie, prin durere, printr-un tratament general, persistent prin
toate mijloacele ce secționează prin compensare și ”derivație a curentului
energetic și al atenției biologice” (II, 662). Legii reacției urmează regula
favorizării reacțiilor naturale ale organismului, a provocării acestora pe
cale medicamentoasă, prin regim etc., și de a combate efectele
vătămătoare ale unor medicamente. Legea alternanței este condusă de
regula alternării repaosului cu activitatea, a chimioterapiei cu fizioterapia,
a supraalimentației cu postul etc. Legea reversibilității are drept regulă de
urmat ruperea cercurilor vicioase defavorabile, normalizarea funcțiilor
oprind procesul leziunilor și invers, îndepărtând leziunile se produce
echilibrarea funcțiunilor și crearea unor circuite favorabile. Legii
consonanței îi răspunde regula corectării sensibilității globale și a celei
speciale, adică a corelațiilor centrale, organice și periferice.
3. Doctorul Ștefan Odobleja consideră psihoterapia supusă legilor
terapeutice, identice legilor psihologiei și fizicii, moralei și pedagogiei
etc., adică legii universale. Creatorul consonantismului afirmă că nu
poate apare în mecanismul terapeutic, indiferent prin ce se realizează, cât
ar aparține psihicului și cât reacției generale, psihoterapia însoțind
factorii terapeutici medicamentoși. Altfel zis, mecanismele psihologice
se intrică și complică astfel ecuația tratamentelor fiziologice” (II, 668).
Consecventă concepției consonantiste, afirmația asupra
psihoterapiei merită o atenție sporită. Citez: ”Înainte de a afirma despre
un procedeu terapeutic dacă este pur fizic sau chimic, trebuie să vedem
dacă el nu este în același timp un mecanism psihic (ceea ce este de
asemenea fizic, însă printr-o acțiune indirectă și complicată)” (II, 668).
Apreciez considerația autorului ca perfect valabilă, deoarece terapeutica
excitantă sau calmantă își exercită aceste efecte printr-o acțiune în final
psihică și, ca atare psihoterapeutică, indiferent de medierea biochimică ce
se interpune în acest proces. Majoritatea medicamentelor fiziologice,
inclusiv psihotropele ultimului pătrar de veac, acționează asupra
organismului prin senzațiile – într-o terminologie modernă, prin
informațiile pe care le generează. Arta terapeutului caută în a prescrie
doza de echilibrare, legată și aceasta de reactivitatea individuală proprie.
În acord cu miezul psihologiei consonantiste în care se află
conceptele dualității aflate într-o interdependență psihică, în psihoterapie
se confruntă doi factori: exercițiul și repausul, acțiunea și inacțiunea.
Autorul consideră că un exercițiu interesează substratul (memoria) și altul
procesele (elaborarea), unul cunoașterea și altul afectivitatea, că există un
exercițiu al receptării și altul al reactivității, că există un exercițiu

196
reflectat voit (prin sine însuși, autosugestia) și unul impus din afară (prin
altul, sugestiv).
Legile consonantismului se aplică psihoterapiei. Conform legii
echilibrului, psihoterapia este o acțiune de normalizare a echilibrului
pierdut, realizată prin moderarea hiperactivităților și stimularea
hipoactivităților psihice.
Legea compensației se aplică în normalizarea unei hiperfuncții
psihice printr-o substituire funcțională, printr-o înlocuire compensatoare
de activități distractive, de destindere, practică, filantropică, studiu etc.,
excitând prin aceasta în mod intensiv resturile sănătoase ale psihicului.
Recomandările autorului depășesc cu mult activitățile compensatoare ale
ergoterapiei medicale, ai căror campioni sunt însă psihiatrii.
Exemplificările privind legea reversibilității sunt valabile în ceea ce
privește psihoterapia suferinței nevrotice și chiar a celei psihotice, aflată
într-un stadiu evolutiv prețios. Autorul consideră că internarea într-un
ospiciu ar fi un mijloc ”de a ateriza nebunia”.
Afirmația amplificării și complicării bolii este valabilă în acest caz
pentru bolnavul nevrotic. Conștiința bolilor întreține suferința unui
psihotic, recomandând în acord cu același fenomen al reversibilității
sugerarea ideii de vindecare. Recomandă un mediu agreabil corelativ
stării de sănătate, curățenie, muzică etc., tot ceea ce evocă necesități
prealabile avantajoase ale sănătății. Însăși medicația să fie administrată
într-o formă agreabilă, cu gust. Abaterea preocupării de boală prin
distracții, ocupații și activități menite să rupă cercul vicios ale suferinței,
creând circuite favorabile. Evitarea tratamentelor dureroase și înlocuirea
lor prin altele, pe cât posibil agreabile.
Legea antrenamentului își are un loc aparte în psihoterapie. În
programul reeducării funcțiilor slăbite trebuie să se urmărească umplerea
timpului bolnavului cu procedee terapeutice – desigur progresiv,
individualizat cu pauze. Totuși continuitatea tratamentului nu trebuie mai
întreruptă, a cărei combinație și organizare să fie lăsată preferinței
bolnavului și situațiilor petentului.
Legea consonanței, care este expresia integrării armonioase și
echilibrate, este echivalentă sănătății pe care, pentru a o menține dă
indicații de psihoigienă: conduita interioară a vieții, adaptarea la realități
și posibilități, meditația, introspecția, sinceritatea, adaptarea la idealul
situației și posibilităților.
În concluzie: 1. Concepția psihologică a consonantismului este o
construcție teoretică unitară, în ciuda aparenței de mecanicism,
întemeiată pe cuceririle științelor pozitive ale celui de-al patrulea

197
deceniu al secolului nostru. Armonia sistemului este comparabilă cu
aceea întâlnită la marii filozofi: Spinoza și Leibnitz.
2. Dacă terminologia pare oarecum depășită de progresele biologiei
și ale celorlalte științe pozitive, ideile ce-i stau la bază sunt actuale și
valabile atât pentru psiholog cât și pentru medic în general, dar mai ales
pentru psihiatru, căruia îi revine sarcina sintezei în medicină și, poate
mai mult, a unei sinteze interdisciplinare.
3. Principiile psihoterapeutice ale consonantismului vizează
mecanismul de reechilibrare, de autoreglare a unei defecțiuni mai mult
sau mai puțin manifestă a perfectului mecanism biologic uman, prin orice
mijloace terapeutice, care, în final, acționează prin intermediul factorului
psihic, identificat de autor ca o expresie materială, ca o fizică cerebrală.
Material prezentat la Academia R.S.R. – Secția de Istorie și
Filozofia Științei, la 24.IV.1975.
Dr. Al. Olaru

Ștefan Odobleja

Când a murit, în toamna anului 1978, doctorul Ștefan Odobleja din


Drobeta-Turnu Severin lăsa în urma sa o operă care avea să deschidă noi
și nebănuite căi ale științei. În timpul vieții a fost un mare nedreptățit,
căruia nu i s-a relevat total meritul gândirii originale, Ștefan Odobleja
fiind recunoscut azi ca un precursor al descoperirii științei conducerii în
organismele vii și în mașini, denumită cibernetică. El rămâne însă
arhitectul grandiosului edificiu ce poartă numele de Psihologie
consonantistă, în centrul căruia a fixat concepte fiziciste, energetice,
propunând modele din fizica superioară în locul acelora din mecanica
elementară, concepte ce se regăsesc la temelia teoriei cibernetice.
Lucrarea lui Ștefan Odobleja Psychologie consonantiste a apărut la Paris
în anii 1938-1948, iar lucrarea lui Norbert Wiener, Cibernetics or
Control and Communication in the animal and the machine apare tot la
Paris în editura Hermann, în limba engleză, în anul 1948. Ceea ce trebuie
remarcat dintru început este marea asemănare de idei și principii din cele
două lucrări, despărțite între ele doar printr-un deceniu. Lucrarea
autorului român nu s-a bucurat însă de o largă răspândire, fiind tipărită în
țară și difuzată într-un număr redus de exemplare prin editura pariziană
Maloine. Avem, însă, certitudinea semnalării sale în America, la
începutul anului 1941, în vreme ce lucrarea lui N. Wiener s-a răspândit
cu o mare rapiditate și într-un număr mare de exemplare în întreaga lume.

198
Ștefan Odobleja s-a născut la 14 octombrie 1902 în comuna Izvorul
Aneștilor, satul Valea Izvorului, județul Mehedinți, unde a urmat școala
elementară. În condițiile dificile ale primului război mondial a urmat la zi
trei clase liceale la Liceul Traian din Drobeta-Turnu Severin. Restul
claselor le-a efectuat în particular la același liceu. A fost apoi studentul
Facultății de Medicină din București, ca bursier al Institutului Medico-
Militar, între anii 1922-1928. Pleiada marilor profesori ce au contribuit la
formarea sa științifică-medicală a fost alcătuită de: Fr. Rainer, N.
Paulescu, E. Juvara, A. Teohari, V. Babeș, Gh. Marinescu, D.
Danielopolu, I. Cantacuzino, I. Nanu-Muscel, Al. Obreja și alții, aproape
fără excepție, savanți de talie sau cu reputație mondială. A efectuat stagii
la Spitalul Militar Central din București având ca îndrumători savanți de
aceeași dimensiune: D. Noica și D. Bagdazar.
Construcția sistemului său filosofico-științific l-a obligat să
aprofundeze temeinic psihologia, neurologia, psihiatria, patologia în
general, să studieze științe umaniste și social-economice.
Ca orice medic militar, supus disciplinei și ordinelor superioare, a
funcționat rând pe rând la Brăila, Turnu Severin, Lugoj etc. După ce a
trecut prin focurile războiului, s-a retras, din anul 1946, în comuna natală,
pentru ca, spre sfârșitul vieții, să se stabilească la Drobeta-Turnu Severin
ca medic pensionar. Acolo, într-o simplitate de sihastru, a dus o viață de
studiu și meditație, continuându-și elaborarea concepției pe baza
ultimelor date ce i le ofereau descoperirile științifice, luptând, cu aceleași
arme ale logicii, pentru a evidenția o prioritate românească de gândire,
aceea a ideilor consonantiste, ce au îmbrăcat pe parcurs alte haine și o
denumire nouă, cibernetica. Pentru psihologia actului creator, din orice
domeniu, merită a fi amintite paginile despre ”Cum am ajuns la psiho-
cibernetică”, din lucrarea Psihologia consonantistă și cibernetica. Iată ce
scria savantul român despre inspirație: ”În luna mai 1935, în cursul unei
plimbări a la Hogaș, în cadrul feeric primăvăratec de pe dealurile
împădurite de la Bocșa Montană, după o intensă trăire a unui adevărat
extaz, întovărășit de o puternică efervescență de idei, am decis să trec la
redactarea unei psihologii de un tip nou. Hotărârea m-a urmărit apoi cu o
neclintită intensitate până la realizarea scopului propus, în ciuda unor
piedici serioase întâlnite pe parcurs”.
Opera lui Ștefan Odobleja asupra consonantismului psihologic este
precedată de o lucrare privind modalitatea de transmitere a sunetelor în
organism, expusă în lucrarea La Phonoscopie, editura G. Dion, Paris,
1935, unde întâlnim formulate pentru prima dată ideile de consonanță și

199
de reversibilitate privind această metodă de examinare clinică
(fonoscopia și transsonanța toracică).
Ce este consonantismul? La baza activității psihice se află un
substrat material, fizic, electromagnetismul, element psihic ce explică
fenomenele energetice ale fizicii. Psihicul este considerat o varietate a
fizicului, concepția fizicistă fiind conservată în întreaga lucrare: ”Psihicul
este de aceeași natură ca și lumea exterioară”… ”Psihicul este un
mecanism printre celelalte mecanisme ale vieții… psihologia este o fizică
psihologică”… ce studiază ”mașina psihică”, …”Psihicul dinamic, în
mișcare – în activitate: fizică cerebrală”. Așadar, consonantismul este o
psihologie materialistă ce transpune datele fizicii în domeniul activității
psihice. Pentru a explica interacțiunea dintre periferie și centru, în mod
dinamic, Odobleja introduce din fizică noțiunea de rezonanță,
fenomenele de elaborare centrală, fiind fenomene de rezonanță între
senzație și reacție. Activitatea psihică, fiind dominată de o opoziție
permanentă, de dinamica unei contradicții între fenomenele sufletești,
Odobleja introduce și noțiunea de circularitate sau de reversibilitate.
Astfel, rezonanța este formată din două fenomene contrarii: consonanța
sau rezonanța propriu-zisă și disonanța, contrariul acesteia. Consonanța,
conceptul definitoriu al acestei concepții psihologice, este un fenomen
fizic ce se află la temelia vieții psihice, caracterizat prin asemănare,
selectivitate și mișcare, dar și efect selectiv produs de asemănare, deci
efect și cauză ale asemănării. Progresele fizicii: telegrafia fără fir,
telefonul, radioul, televiziunea, mașinile de calcul etc. au permis să se
considere rezonanța drept cauză a gândirii și a vieții psihice la toate
nivelele. Transmisia și retransmisia consonanței se efectuează conform
legii reversibilității: ”fiecare consonantă-efect devine o consonantă-
cauză”. Este fenomenul de reversibilitate, reluat de N. Wiener, sub
denumirea de conexiune inversă, de feed-back. ”Gândirea este, – după Șt.
Odobleja – o înlănțuire complexă și variabilă de consonante cognitiv-
afective”. Consonanța implică totdeauna reversibilitatea și dualitatea,
aceasta din urmă sub formă de bivalență, bipolaritate, dihotomie,
riguroasă și cu dublu sens, dualitatea făcând astfel legătură cu
reversibilitatea. Punând semnul identității între psihologie și fizică,
consonantismul nu se poate sustrage legilor generale ce guvernează
universul, legilor fizico-chimice și matematice. În ceea ce privește
aplicabilitatea și practica consonantismului, savantul român a întrevăzut
consecințele mecanizării și mașinizării gândirii, dar și verificarea acestei
concepții prin știință și tehnică, mai ales a viitoarelor mașini de gândire.
În volumul al doilea al Psihologiei consonantiste sunt indicate direcțiile

200
de aplicare a acestei concepții în diversele ramuri ale științelor medico-
sociale și umaniste.
Volumul Psihologia consonantistă și Cibernetica, 1978, este o
istorie a ciberneticii care a pornit de la psihologia consonantistă și a ajuns
la datele și formulările ciberneticii wieneriene, o adevărată istorie
polemică, de justă revendicare a unei priorități teoretice românești, a unei
opere de pionierat, de contribuție românească la știința universală.
Lucrarea cuprinde o introducere în care se evidențiază aspecte
ignorate ale ciberneticii, încercându-se o prezentare a fondului și
limitelor acesteia într-o viziune unitară și coerentă, apelându-se la
descinderea acesteia din psihologia consonantistă născută în România
între 1925-1937. Un tabel cronologic începând cu anul 1748, când La
Mettrie a publicat lucrarea Omul mașină și până în anul 1975 când
Odobleja a făcut o comunicare în care arăta legătura dintre consonantism
și cibernetică la Congresul internațional de cibernetică. Urmează un
capitol în care se răspunde întrebării – Ce este cibernetica?, subliniindu-
se caracterul ei interdisciplinar, în care predomină modelarea psihologiei
pe tehnică și apoi modelarea tehnicii pe psihologie. ”Cibernetica este o
simfonie intelectuală – o simfonie a ideilor și științelor”. Pentru
elucidarea controversatei probleme a descinderii ciberneticii din
psihologia consonantistă, autorul dă un număr remarcabil de texte
paralele extrase din psihologia consonantistă (1938) și din ciberneticile
lui Wiener și ale epigonilor săi. Urmează un foarte interesant capitol
despre istoria ciberneticii, unde asistăm la confesiunile autorului privind
drumul parcurs până la psiho-cibernetică, indicând, pentru respectul
adevărului, recenzia contribuției sale publicată în revista americană
”Psyhological abstracts”, din ianuarie 1941. În continuarea acestei istorii
a ciberneticii, autorul arată evoluția, după anul 1943, a ciberneticii în
America. În final, se indică problemele ciberneticii actuale, care se găsesc
foarte bine conturate și aproape complet dezbătute în cele două volume
ale Psihologiei consonantiste, din anii 1938-1939.
Dr. Ștefan Odobleja a făcut parte din acea grupă rară de oameni
care nu au pretins nimic pentru ei, dar au dăruit altora, patriei lor, totul.
Cum notam cu alt prilej, putem parafraza enunțul filozofului englez J.
Locke, ”Nihil est in cibernetica, quod non prius fuerit in consonantica”.

Conf. univ. dr. Al. Olaru


ˮRamuri“, nr. 5 (179), mai 1979

201
CRISTINA OLARU

PRIORITĂȚILE LUI ȘTEFAN ODOBLEJA ÎN GÂNDIREA


CONTEMPORANĂ ȘTIINȚIFICĂ ȘI FILOSOFICĂ

În rândurile de față, am dori să evidențiem măsura în care dr-ul


Ștefan Odobleja – recunoscut în plan mondial ca părinte al ciberneticii –
a intrat și în atenția oamenilor de știință din țara noastră, fiindu-i
recunoscute meritele. Nici într-un caz, nu presupune un mare efort să
constatăm (și în mod cert, ne vom mai izbi și pe mai departe de această
ignoranță) că despre savantul militar, și nu în ultimul rând, autorul
monumentalei lucrări Psihologia consonantistă, prea multe nu se
cunosc, deși genialitatea sa l-a situat, pe bună dreptate, deasupra multor
personalități, al căror nume este rostit deseori.
În acest sens, vom readuce în atenția potențialilor lectori imaginea
omului de știință, Ștefan Odobleja, prin referire la unul dintre momentele
de marcă, consacrate aniversării a 80 de ani de la nașterea celui care, la
acea dată (anul 1982), deja fusese considerat ”fondatorul ciberneticii
generale”; în intervalul 16-18 februarie 1982, Biblioteca Județeană ”I. G.
Bibicescu” din Drobeta-Turnu Severin a organizat Simpozionul
Național: 80 DE LA NAȘTEREA SAVANTULUI ȘTEFAN
ODOBLEJA, CREATORUL CIBERNETICII GENERALIZATE ȘI
AL LOGICII REZONANȚEI, ed. a II-a, ultimul, se pare, din seria
evenimentelor demne de reținut și prin care, într-o formulă aleasă cu
dibăcie de către cei implicați (poate că nu este cunoscut îndeajuns faptul
că, la acea vreme, o parte a operei lui Odobleja nu se putea expune), s-a
evidențiat gradul de receptare a gândirii științifice odoblejiene în rândul
celor cu preocupări în domeniile respective. Comunicările prezentate de
personalități, precum : prof. dr. ing. Paul Postelnicu, președinte al
Academiei Internaționale de Cibernetică ”Ștefan Odobleja”, prof. dr. ing.
Silviu Pușcaș, rector la acea dată al Universității din Craiova, dr. ing.
Cezar Buda, prof. la Institutul Politehnic Iași, general-maior, C-tin
Atanasiu, ing. Stelian Bajureanu, secretar general al Academiei ”Ștefan
Odobleja” etc. au conturat spiritul sclipitor al celui omagiat și mai ales
rolul și locul cercetărilor sale în evoluția științei și perspectivele de
aplicare în practică a principiilor și legilor ciberneticii generale (aceste
aspecte pot fi deduse în urma parcurgerii referatelor susținute de
participanți).
Însă, spre o conștientizare adecvată a însemnătății, nu doar a
momentului, readus în prim-plan, dar și a conținuturilor ce au vizat

202
aproape în totalitate demersul științific al savantului (datele biografice
fiind doar într-o foarte mică măsură detaliate), vom nota câteva dintre
titlurile lucrărilor pe care, sperăm ca, într-o bună zi, să reușim a le
publica în întregime, astfel oferind posibilitatea studierii de-a lungul
vremurilor, ca generația actuală, dar mai ales cea viitoare să dovedească
astfel de disponibilități: Generalitatea principiului reversibilității în
opera lui Șt. Odobleja (Legea reversibilității), prof. dr. doc. Mihai
Drăgănescu, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste
România; Rețea de control inteligent distribuit al unor procese din
tehnologia de fabricație a combustibilului nuclear pentru centrale de tip
CANDU, ing. V. Neagu, Institutul de Reactori Nucleari Energetici,
Pitești; Cibernetica, informație și pregătirea astronauților și Implicații
consonantiste în dinamica ansamblului ”om – stimulator spațial”, privit
ca sistem cibernetic, conf. dr. ing. Florin Zăgănescu, secretar științific al
Comisiei de astronautică a Academiei R.S. România; Precursori, pionieri
și creatori ai ciberneticii; Observații privind generalitatea conceptului de
conexiune inversă, Paul Postelnicu; Psihologia consonantistă și
cibernetica tehnică, Cezar Buda; Concepția lui Ștefan Odobleja în chimia
glucidelor, G. Balica, C. Voiculescu, I. Dimitriu, G. Mocanu, S.
Avrămoiu – Facultatea de Medicină Craiova, Spitalul Clinic nr. 1,
Craiova, Policlinica pentru sportivi, Craiova; Circularitatea și modelarea
temperamentului creativ, Gelu Cristian Duimovici, M. I. Chimice –
T.C.M.R.I.C. București; Îndrăzneala omului de știință și Premisele
modelării matematice a consonanței, conf. dr. Minerva Bocșa,
Universitatea din Timișoara; Consonantismul – model interdisciplinar de
gândire, Victor Isac, Hunedoara; Sisteme cibernetice cu aplicații în
transportul aerian, Eugeniu Alexandru; Odobleja și Piaget, prof. Stamp
Hans Otto, Liceul Pedagogic Sibiu; Considerații asupra sistemelor tip
”Flux de date”, ing. Bogdan Zaharia, Institutul de Reactori Nucleari
Energetici, Pitești; Metoda de comunicare între microcalculatoare, ing.
D. Ciobanu, Institutul de Reactori Nucleari Energetici, Pitești; Ștefan
Odobleja și psihologia creativității: ”cele 10 arte logice” raportate la
datele experimentate din ultimele trei decenii, dr. Grigore Nicola,
București; Model matematic de diagnostic automat în boli psihice
folosind concepte cibernetice din ”Psihologia consonantistă” a lui Șt.
Odobleja, Anca Vișan; Feedback-ul în concepția lui Ștefan Odobleja,
Gh. M. Ștefan și multe altele ce sintetizează vastitatea și complexitatea
aspectelor supuse cercetării de către modestul și, totodată, eminentul
Ștefan Odobleja.

203
Dată fiind formația noastră, ne-am arătat disponibilitatea spre a
nota câteva considerente, referitoare la un singur aspect, dintre multele
intrate în atenția reprezentanților domeniului științific românesc, și
anume cel privitor la fenomenul creativității (abordat cu rigoare la acest
eveniment de către Gelu Cristian Duimovici – M.I. Ch. – T.C.M.R.I.C. –
București – în referatul intitulat Circularitatea și modelarea
temperamentului creativ, și alcătuit ca urmare a unui studiu responsabil
și riguros întreprins asupra cercetărilor/considerațiilor odoblejiene). În
acest sens, referirile la concepte, precum: circularitate, ritmicitate, stări
psihofuncționale, corespondentele fazelor tehnologice, se fac privitor la
interiorul unui act de creație sau proces creativ. Se pare că autocontrolul
asupra dispozițiilor de care dispune un individ în momentul unui proces
creativ înlesnește utilizarea eficientă a tuturor resurselor intelectuale în
vederea obținerii unui randament continuu în procesul aflat în
desfășurare.
Definind creativitatea ca pe o formă superioară de adaptare, ca
fenomen specific omului, și de obținere a unor avantaje ce vizează chiar
și o proiecție îndepărtată dintr-un ciclu de viață, nu doar imediatul, se
observă că aceasta are în vedere, nu în ultimul rând, mijloacele
inteligenței umane (proces evoluționist, circularist și reversibil, potrivit
lui Th. Ribot, Problemes de psychologie affective, Alean, 1924), motiv
pentru care, s-ar cere infirmarea existenței în limitele normalului a unei
gândiri noncreative. La prima vedere, raportând la sporirea mijloacelor de
informare în toate domeniile lumii științifice, nu ni se par, poate,
spectaculoase anumite considerații odoblejiene (doar printr-un efort
intelectual imens, se poate, eventual, constata, în ce măsură teoriile
cunoscute de noi prin variate căi, au totuși ca bază de pornire demersurile
savantului român; ne este greu să credem că intelectualii vor ajunge
vreodată să cunoască totalitatea preocupărilor și, de ce nu, brevetărilor
odoblejiene). Astfel, actul creativ pare a fi un fenomen circular, modelat
și de dorința individului de a-și forma o personalitate, de cele mai multe
ori, așa cum ne arată exemplele din realitatea, aflată în opoziție cu
tendințele conservatoare: cenzura, tipul autoritar etc. S-a observat de-a
lungul timpului că oricât s-ar crede că aceste tendințe obstrucționiste au
puterea de a se constitui în piedici în calea progresului, totuși, practica a
arătat contrariul; noul nu poate fi stopat în întregime, așa că potențialele
neajunsuri pot foarte ușor deveni elemente utile ale procesului în
discuție. Mecanismele de funcționare ale eului pot fi suprapuse cu acelea
care acționează mijloacele de realizare a procesului de creație și care
trebuie, mai întâi, investigate, în vederea realizării unui acord armonios.

204
Acționând asupra acestor mecanisme, putem ridica nivelul unor aptitudini
generale sau speciale sau chiar să modificăm structuri de origine ale unei
persoane. Evident, subiecții cu preocupări permanente în domeniul
creației confirmă acest fapt prin calitățile practice. Așadar, în consens cu
ideile odoblejiene, înțelegem prin creativitate, procesul de regăsire și
activare a unor structuri care, de altfel, se află în stare latentă în individ și
care pot fi canalizate atât de stimuli interiori, dar și exteriori. Potrivit
demonstrațiilor medicului Odobleja, inteligența nu reprezintă o suficiență
pentru elaborarea unui act creativ; cognitivul subordonându-se
conativului (nu toți avem predispoziție pentru științe, ci deschiderea
fiecăruia pentru o latură rigidă sau umanistă ținând, uneori, și de
moștenirea primită). Evident, considerațiile pe marginea acestui subiect
sunt multiple, dar asupra lor trebuie făcută o cercetare profundă și
conștientă. Ne propunem, totodată, așa cum anunțasem în rândurile de
mai sus, să reușim să dăm spre publicare aceste materiale complexe,
realizate de oameni pe măsură, și care ar putea fi studiate.. și pentru că tot
am amintit de cunoscuta Psihologie consonantistă, se merită să
consemnăm aspecte inedite, surprinse de-a lungul timpului, când a
suportat anumite modificări spre a putea fi difuzată. Se știe că această
lucrare i-a adus savantului recunoașterea deplină. În 1973, sub titlul
Ștefan Odobleja, Cibernetica Generală. Psihologia Consonantistă.
Știința Științelor, s-au retipărit la Milano, în Editura Nagard, a
profesorului dr. Iosif Constantin Drăgan, în limba franceză, cele două
volume ale Psihologiei consonantiste (tipărită inițial, la Lugoj, în limba
franceză). Acest titlu avea menirea a atrage atenția lumii științifice din
țară, dar mai ales din străinătate. Cartea se deschide cu un avertisment al
autorului către cititori: ”Acest volum reprezintă reproducția fotografică
integrală a primei ediții a operei capitale a lui Șt. Odobleja, apărută la
Paris în 1938, 1939, la Editura Maloin. Textul original, noi l-am însoțit
de un studiu introductiv, ”Ștefan Odobleja: omul și opera sa istorică”,
(semnat de prof. univ. dr. I. C-tin Drăgan, președinte de onoare al
Academiei Odobleja, și prof. dr. ing. Paul Postelnicu de la București,
președintele Academiei Odobleja, recent creată).
Ediția aceasta este urmată de traducerea în limba română a operei la
Editura Științifică și Enciclopedică, fapt care corespundea necesității de a
face cunoscută omenirii gândirea autorului primei cibernetici generale. C-
tin Drăgan anunța odată cu acest eveniment și faptul că, la editura sa, se
afla, într-o fază avansată, traducerea în limba engleză a cărții. Un
exemplar din tomul ce reproducea integral opera lui Odobleja se află și
astăzi la Tr. Severin, în biblioteca profesorului Vasile Pârvănescu,

205
directorul de atunci al Bibliotecii Bibicescu (instituția care celebrase, sub
forma unui Simpozion Național, cei 80 de ani de la nașterea savantului,
eveniment anunțat în prima parte a studiului de față) și membru al
Academiei Odobleja, participant, la invitația prof. univ. dr. I. C-tin
Drăgan, la Congresul dedicat lui Odobleja în anul 1983, la San Marino și
în cadrul căruia se lansează acest volum. Odobleja reușise înainte de
război să răspândească un anumit număr de volume, însă, din cauza
acestui eveniment istoric devastator, cca 400 dintre acestea rămăseseră în
posesia sa. După terminarea războiului, dictatura comunistă îi îngrădise
dreptul de a-și mai difuza opera, date fiind sesizarea și consemnarea
gravelor erori, pe care avea să se construiască sistemul comunist, nou
înființat. Nu puține au fost persecuțiile din partea sistemului totalitar,
datorate curajului său de a rosti un adevăr, care pentru România, avea să
devină atuul inculților și al unei evoluții artificiale. Profesorul Pârvănescu
a luat cele 400 de volume de la locuința lui Odobleja pentru a le distribui
la bibliotecile din țară, însă, ca distribuirea operei să nu fie iarăși oprită
de către comuniști, Odobleja pusese o nepoată să rupă filele 711 și 712,
care cuprindeau Morala economico-socială pentru cunoașterea ideilor
cibernetice ale lui Odobleja, față de învățământ, cultură, educație, în
general, logică, arta de a crea/euristica. Odobleja așeza pe două coloane
particularitățile definitorii ale sistemelor de educație liberal și socialist. În
rândurile următoare, vom reda câteva dintre diferențele notate de
Odobleja.

Școala liberală: Școala socialistă:


- individualistă (individul este totul) - colectivistă
(societatea este totul)
- libertate - dirijare
- libera concurență, emulație - reglementaritate,
solidaritate
- evoluție naturală - evoluție artificială

Rupând aceste foi, Odobleja lăsase, însă pagina 710, Morala


economico-socială, în care se dădea definiția socialismului: ”Doctrina de
abolire a proprietății individuale, a funcționarismului generalizat la
toți indivizii, funcționalizarea umanității, egalizarea condițiilor de
viață, uniformizarea mijloacelor de existență, standardizarea
umanității… sistem automatic, ideal de dragoste, de fraternitate, de
solidaritate, de altruism, de egalitate”. Printre ultimele cuvinte, ce au
reprezentat o concluzie generală, regăsim: ”Dictatura majorității.

206
Anomalie complexă. Dictatura inculților. Dictatura neghiobilor.
Dictatura mediocrităților”.. de fapt, paginile rupte adânceau cu exemple
aceste definiții.
(Bibliografie: Ștefan Odobleja, Psychologie consonantiste,
Editions Nagard, 1983)
Ne oprim, însă, aceste consemnări referitoare la subiectul atins, cu
speranța că, pe mai departe, o să avem în vedere multitudinea nebănuită a
preocupărilor savantului, și să revenim, spre popularizare, cu noi
elemente ale operei sale, spre a fi conștienți că îi cinstim așa cum se
cuvine memoria celui care, pentru noi, profesorii și elevii acestui liceu,
reprezintă părintele spiritual. Am început acest demers cu ceva timp în
urmă, participând la Concursul-proiect Național ”Rolul patronului
spiritual în definirea identității școlii, implementat de Colegiul Național
Emanoil Gojdu din Oradea. Cu acest prilej, profesori și elevi ne-am simțit
motivați să aflăm mai multe date despre Ștefan Odobleja, despre
Psihologia Consonantistă, dar și despre cibernetică, de ce nu.
Încheiem cu speranța că și această rubrică va căpăta statut
permanent în interiorul revistei noastre.
Prof. Cristina Olaru

ˮEcouri“, Revista Liceului Pedagogic ”Ștefan Odobleja” Drobeta-Turnu


Severin, XIII, nr. 13 din decembrie 2010, p. 5-7.

VASILE PÂRVĂNESCU

Crearea Academiei de Cibernetică Generală23

Cu prilejul împlinirii a 8 decenii de la nașterea savantului


Ștefan Odobleja, în municipiul Lugoj, în care, cu 44 de ani în urmă s-
a tipărit ”Psihologia consonantistă”, una dintre operele sale
fundamentale, s-au desfășurat timp de 3 zile (22-24 octombrie a.c.)
lucrările primului simpozion internațional de cibernetică generală
care a reunit numeroși oameni de știință din țară și de peste hotare.
În intervențiile lor de înaltă ținută științifică, vorbitorii români
și străini – ingineri, medici, juriști, pedagogi, oameni de cultură și
artă, gazetari, au subliniat în unanimitate, după expresia prof. dr.
I.C. Drăgan, ”valoarea incontestabilă a operei lui Ștefan Odobleja
pentru o mai bună înțelegere a societății, a Universului în care trăim,
23
Articol scris sub genericul Ștefan Odobleja – 80 de ani de la naștere (n.n.).

207
pentru rezolvarea problemelor complexe, apărute în acest frământat
sfârșit de mileniu, în care filozofia, știința și tehnologia trebuie să
caute răspunsuri și soluții”.
În unanimitate, participanții la simpozion au pus bazele
Academiei de Cibernetică Generală ”Ștefan Odobleja”, cu sediul la
Lugano în Elveția și la Lugoj, cu scopul valorificării pe plan
internațional a operei lui Ștefan Odobleja, precum și a altor creații
științifice românești, având în vedere că cibernetica generală
realizează o sinteză profundă între diferite științe tradiționale.
Președinte de onoare al Academiei de Cibernetică Generală
”Ștefan Odobleja” a fost ales prof. dr. I.C. Drăgan, iar președinte
activ, prof. univ. ing. dr. Paul Postelnicu. În prima ședință a
Consiliului de administrație s-au făcut numeroase propuneri pe linia
valorificării operei lui Ștefan Odobleja. Reținem dintre acestea:
editarea unei reviste și a unui buletin de informare, a unui dicționar
de terminologie, manifestări științifice, traducerea în engleză a
”Psihologiei consonantiste”.
Vasile PÂRVĂNESCU
“Viitorulˮ din 9 noiembrie 1982

LIVIU PETRINA

Ștefan Odobleja

Una din cele mai temerare bătălii ce o poartă omenirea astăzi este
cea împotriva imperialismului, a gustului stupid de acaparare și
dominație. Este bătălia destinată apărării valorilor naționale și afirmării
contribuției fiecărui popor – mare sau mic – la civilizația lumii.
Cum vremea coloniilor a fost sfârtecată de lupta pentru eliberare a
popoarelor, ciracii nesătui ai zeului Egoism și-au transferat activitatea pe
alte teritorii – dominație economică, dominație științifică și tehnică,
dominație pe planul informației și propagandei.
O victimă a acestei impertinențe morale de a fi mereu deasupra, cu
orice preț, este savantul român Ștefan Odobleja. Fiul unor țărani olteni,
Odobleja – expresie a geniului creator al românilor – pune, în 1938,
bazele științei secolului nostru: consonanța cibernetică. Numai că
războiul și vremurile grele, invidia și lașitatea unor concetățeni, mizeria
statului burghez antebelic, în primul rând au îngropat sub valul uitării
gândul aurit al lui Odobleja. Opinia publică mondială n-a fost în măsură

208
să identifice în cele două volume ale tratatului publicat de românul
Odobleja în 1938-1939 (Psychologie Consonantiste, Librairie Maloine,
Paris) construcția magistrală a unei noi științe; dar oamenii de specialitate
au putut să o facă. După zece ani de străduințe au dat, în altă limbă, într-
un stil mai complicat și mai obscur, pentru publicul larg, un alt nume
psihologiei consonantiste – i-au spus cibernetică (americanul N. Wiener
în 1948). Mașina de propagandă – ce umflă de obicei pânzele de la
bărcile imperiale în tendința lor de a se autoimpune cu orice preț – a
pornit la lucru și lumea nu a mai auzit decât de wieneriști…
Omul a murit în septembrie anul acesta, curând după ce la
Congresul de cibernetică de la Amsterdam (august 1978) lumea științifică
internațională a fost zgâlțâită de letargica-i ignorare și a aflat că
Odobleja este părintele ciberneticii, și nu Wiener. Savantul olandez
Rudall a spus românilor prezenți la congres: ”aveți un om de aur, merită
o statuie de aur”. (A doua zi după ce i s-a relatat momentul, Odobleja
pleca dintre cei vii).
Numai că – așa cum s-a mai întâmplat pe la noi, cum n-ar trebui să
se mai poată întâmpla în vremea noastră, vine unul și altul – concetățeni
de-ai noștri (nu din alte țări!), și se fac și se prefac a nu fi auzit de
Odobleja. Vine Edmond Nicolau și – trecând senin pe lângă adevăr (și
dânsul a participat la congresul amintit) – ne povestește din nou despre
cibernetică, în fraze generale și lipsite de substanță, și ne spune că a fost
un savant Ampère, dar mai ales au fost Wiener și … Nicolau care au
creat cibernetică. Nimic despre Odobleja! Nici un cuvânt!!
Oare E.N. nu a citit articolul profesorului Mihai Drăgănescu din
”Viitorul social” (anul VII, nr. 2, 1978, p. 328-334) în care reputatul
specialist spune: ”Cartea lui Ștefan Odobleja … oferă o viziune
cibernetică generalizată, prima în literatura mondială”; Odobleja este
primul gânditor care smulge naturii secretul general al buclelor
cibernetice”; ”Nimeni n-a avut înainte de Ștefan Odobleja o asemenea
concepție cibernetică generalizată”.
E.N. nu a citit alte articole apărute în presa română pe această
temă? Dar, oare, nu a citit cele două volume ale tratatului lui Odobleja?
Atunci? De ce ignorează pe savantul român și-l ridică mereu în slăvi pe
N. Wiener, ale cărui merite reale nu le contestă nimeni?!
Trebuie să-i spunem clar lui E.N. și altora care, prin modul cum
tratează valorile românești, jignesc bunul simț și adevărul, că un
specialist nu trece cu vederea peste meritele colegilor săi de specialitate
din ignoranță, ci din rea-credință. Iar reaua-credință este o buruiană ce

209
trebuie plivită și tratată așa cum se tratează corpurile străine rătăcite în
aurul grâului muncit din greu.
Da, Părintele ciberneticii este un român, fiul unor țărani români.
În acest an jubiliar – se împlinesc patru decenii de la fondarea
ciberneticii – este de neimaginat ca cineva să-și permită să semneze într-
o prestigioasă publicație a țării un articol în care – prin trecere sub tăcere
– este jignit geniul acestui popor român mult prea răbdător cu cei care
uită că s-au născut și trăiesc pe aceste meleaguri de el înnobilate.

Liviu Petrina
“Flacăraˮ, <post septembrie> 1978

O personalitate care își așteaptă recunoașterea24


ȘTEFAN ODOBLEJA

La 4 septembrie 1978 s-a stins din viață ȘTEFAN


ODOBLEJA – om de știință al cărui renume începe a se consolida în
țară și peste hotare. Publicăm în această pagină două puncte de
vedere asupra operei savantului român – puncte de vedere
divergente dar nu opuse – alăturându-ne pledoariei cuprinse,
implicit sau explicit, în ambele articole, pentru retipărirea și
traducerea, cât se poate de curând, a operei de o excepțională
importanță a lui Ștefan Odobleja.

CONTRIBUȚIA adusă de români la tezaurul universal al științei


și tehnicii ne dă dreptul să stăm cu fruntea sus, alături de celelalte
popoare, fie ele mici sau mari. Oamenii acestor pământuri carpatine
binecuvântate au de-a lungul secolelor multe ”priorități”, prea multe
pentru a le enumera aici, fie și sumar.
Opinia publică românească și străină a aflat în ultimii ani –
treptat, dar tot mai stăruitor și convingător – că însăși această regină a
științelor secolului nostru, cibernetica, a văzut lumina zilei pe pământ
românesc! Cartea care pune bazele consonanței cibernetice – Psihologia
consonantistă – a savantului român Ștefan Odobleja, a fost tipărită în
România, la Lugoj (1938-1939) și difuzată doar prin editura pariziană
Maloine. Autorul cărții – feciorul unor țărani olteni – și-a trăit toată viața
în România, n-a călătorit prin țări străine… O singură dată ar fi vrut să se

24
Articol scris sub genericul Orizont științific (n.n.)

210
afle pentru câteva ore, pentru câteva minute, departe de țară: la recentul
congres de cibernetică de la Amsterdam (august 1978); boala îl țintui însă
la pat, și de-abia în preziua morții află de la un coleg participant la
congres că lumea științifică internațională a luat cunoștință, în fine, că
cibernetica s-a născut cu zece ani mai înainte de momentul N. Wiener, iar
adevăratul său părinte începe să fie considerat românul Odobleja.
Cine este Ștefan Odobleja?
S-a născut la 13 octombrie 1902 în satul Izvorul Aneștilor, județul
Mehedinți, în familia unor țărani. Școala primară a făcut-o în satul natal,
liceul la Drobeta-Turnu Severin, iar Facultatea de medicină (1922-1928)
la București. A profesat medicina militară, colindând România prin
diverse garnizoane. Cercetarea științifică a fost însă dimensiunea de
bază, permanentă, a vieții sale. După ce publică mai multe studii
remarcabile, în 1935 îi apare lucrarea La phonoscopie, nouvelle
méthode d'exploration clinique (Editura G. Dion, Paris) – distinsă cu
premiul ”Medic General dr. Papiu Alexandru”. Aceasta prefigurează
tratatul Psychologie consonantiste, tipărit la Lugoj și difuzat prin editura
pariziană Maloine (volumul întâi, 1938, p. 1-497; volumul al doilea 1939,
p. 499-880). Este opera sa capitală, una din cele mai îndrăznețe și solide
construcții științifice realizate vreodată de un român, strălucită contribuție
a geniului nostru la cultura umanității.
Procedând la ”fizicizarea” totală a psihicului și gândirii, Odobleja
inaugura în anii treizeci psihocibernetica, precum și noua știință a
consonanței cibernetice. De la analiza gândirii naturale în sens mașinist
ajungea la ideea sintezei ei și la oportunitatea realizării gândirii
artificiale. El realiza un salt important în studiul feed-back-ului – piatra
de temelie a ciberneticii – îl analiza, îi distingea circa 20 forme variate pe
care le ilustra în 70 figuri geometrice, îl generaliza la toate științele, îl
ridica la rang de lege universală și îl preconiza drept cel mai ridicat
mijloc pentru mecanizarea gândirii. Insista în mod deosebit și asupra
binarității, asupra dihotomiei, acordurilor, selecției prin acorduri, asupra
memoriei electromagnetice și gândirii electronice, asupra automatismului
– elemente ale ciberneticii care, împreună cu procesul ciclic, au contribuit
substanțial la apariția inteligenței artificiale și automatizării. Preconizează
folosirea în gândire și cercetare a analogiilor și modelelor, a influențelor
interdisciplinare, a generalizărilor, a sintezelor și ipotezelor îndrăznețe, a
unificării științelor etc. – care, botezate ulterior ”metode cibernetice”, au
determinat o importantă revoluție în științe. Lucrarea conține germenii
unei științe noi, ”consonantiste”, la elaborarea căreia a lucrat Odobleja în
ultimii ani ai vieții. Ea a fost, între 1938 și 1948 singura cibernetică din

211
literatura mondială și a apărut cu zece ani înaintea Ciberneticii lui N.
Wiener – care de altfel nu o depășea nici ca idei noi, nici ca sistematizare
și claritate; aceasta din urmă e doar un caz particular al psihologiei
consonantiste.
Cartea a fost cunoscută și studiată în străinătate imediat după ce a
apărut, este suficient să menționăm că, în ianuarie 1941, I.M. Strong, de
la Universitatea Harvard, S.U.A., insera în revista ”Phychological
Abstracts” o recenzie. Este cu deosebire semnificativă mențiunea
semnatarului recenziei ”orginal not seen” (”originalul nu a fost văzut”)
din care reiese clar că, prin anii 1939 sau 1940, s-au publicat în alte
reviste prezentări ale tratatului scris de Odobleja, prezentări care au stat
la baza recenziei menționate.
Ignorată zeci de ani, din motive obiective dar, mai ales, subiective,
opera lui Odobleja se impune tot mai stăruitor ca moment de referință al
științei românești și universale.
Este de așteptat ca Editura științifică și enciclopedică să urgenteze
retipărirea în franceză și tipărirea în românește a tratatului integral. S-ar
cuveni ca Academia să purceadă, în sfârșit, la recunoașterea meritelor lui
Odobleja.
În fine, specialiștii sunt chemați să pună în lumină ideile din tratat,
să valorifice zecile de mii de pagini de manuscris rămase de la savantul
Odobleja.
TRANSCRIEM mai jos aprecierile recente ale unor specialiști
despre opera lui Ștefan Odobleja:

Ing. Gh.M. Ștefan:


Institutul Politehnic din București
”…autorul Psihologiei consonantiste pune în evidență caracteristica
esențială a sistemelor cibernetice. Ar fi fost suficient numai această idee
pentru a putea spune că această lucrare este fundamentală pentru apariția
și dezvoltarea ciberneticii ca știință”.
Dr. ing. Ioan A. Popescu:
”Una dintre primele științe care a prefigurat viziunea sistemică a fost
biologia, iar apoi psihologia. O contribuție cu totul remarcabilă aparține
omului de știință român Șt. Odobleja, care, în anul 1938 – deci cu un
deceniu înaintea lui N. Wiener – a dezvoltat o originală abordare
cibernetică”.
B.H. RUDALL:
Savant cibernetician olandez
”…aveți un om de aur, merită o statuie de aur”.

212
Ing. Stelian BAJUREANU:
Institutul de Reactori Nucleari Energetici din Pitești
”Românul Ștefan Odobleja este creatorul de fapt și de drept al ciberneticii
și nu un precursor al ei”. ”Trebuie să înțeleagă toți românii că Psihologia
consonantistă și cele câteva zeci de mii de pagini în manuscris rămase
de la dr. Odobleja sunt un nou mesaj pe care trebuie să ne străduim să-l
folosim, să-i adăugăm noi valențe și să-l facem cunoscut lumii”.
Titus DUMITERSCU:
Coordonatorul științific al colectivului pluridisciplinar ”Super Felix”
Odobleja ”trebuie să rămână adevăratul creator a ceea ce numim astăzi
cibernetică, așa cum o dovedește negru pe alb lucrarea vieții sale
Psihologia consonantistă, apărută cu zece ani înaintea Ciberneticii lui
Norbert Wiener”.
Dr. ing. M.R. Mantz, Olanda:
”Psihologia consonantistă o consider a fi cartea cea mai deschizătoare
de epoci pe care am citit-o”; este o operă ”cu virtuți imense…atât de
folositoare pentru viitorul omenirii”.

“Contemporanulˮ, octombrie 1978.

În istoria universală a științelor,


poporul român “are un loc de cinste”

În volumul Precursori români ai ciberneticii (apărut la Editura


Academiei R.S. România în 1979 sub îngrijirea unui colectiv format
din Mihai Drăgănescu, membru corespondent al Academiei, Victor
Săhleanu, Constantin Bălăceanu, Alexandru Giuculescu, Gheorghe
Ștefan și Petre Mocanu) se subliniază că în perioada 1920-1945 în
mintea a trei dintre fiii poporului român au încolțit idei cibernetice de
valoare incontestabilă; sunt numiți D. Danielopolu, Șt. Odobleja și P.
Postelnicu.
Cartea vine să probeze clar că momentul Odobleja, din 1938-
1939, când marele savant pune bazele ciberneticii generalizate, nu
este rodul unei întâmplări; opera lui Odobleja face parte dintr-o
școală românească solid constituită.
Dintre cei trei savanți este în viață, printre noi, Paul Postelnicu,
profesor la Institutul Politehnic din București – Catedra de telefonie-
telegrafie (sisteme de transmisiuni telefonice).
I-am făcut o vizită în toamna lui 1979, revenind apoi, de-a
lungul acestui an – întâlnirile cu profesorul oferindu-ne o mai bună

213
înțelegere a condițiilor în care Odobleja a elaborat tratatul său.
Domniei sale ne-am adresat cu câteva întrebări; răspunsurile vin să
pună în lumină atât propria-i contribuție, cât și opera lui Odobleja,
căruia profesorul Postelnicu îi aduce un călduros omagiu. Iar acest
omagiu vine din interiorul acestei științe a ciberneticii.
- L-ați cunoscut personal pe Ștefan Odobleja?
- Nu l-am cunoscut personal și regret acest lucru. De lucrarea sa
Psihologia consonantistă, am aflat destul de târziu, deoarece nu era
menționată în revistele tehnice sau în lucrările de cibernetică. Primele
informații le-am avut din revista Flacăra. În toamna anului 1978, într-o
conferință privind ”Contribuții românești în cibernetică”, am prezentat
lucrarea lui Ștefan Odobleja, pe baza excelentului articol (atunci în
manuscris) – apărut mai târziu în cartea ”Precursori români ai
ciberneticii” - scris de ing. Gheorghe Ștefan, deoarece nu aveam la
dispoziție cartea lui Odobleja.
- Cum apreciați contribuția lui Ștefan Odobleja privind
cibernetica și în ce raport de idei se află cu propria dv. contribuție?
- Lucrarea Psychologie consonantiste, publicată de Ștefan
Odobleja în 1938-1939, reprezintă, în mod neîndoielnic, prima
lucrare pe plan mondial în care sunt formulate, analizate și aplicate o
serie de legi generale sau concepte fundamentale, printre care și cel
al conexiunii inverse, ce sunt comune și reprezintă esența în ceea ce
privește funcționarea sistemelor complexe, cu automatisme mai mult
sau mai puțin pronunțate, indiferent de natura lor (sisteme biologice,
sociale, tehnice etc.).
Deși referirile principale la aceste legi (legea reversibilității, a
consonanței, a echilibrului etc.) privesc în primul rând psihologia, ele
sunt prezentate ca legi sistematice absolut generale.
Lucrarea lui Odobleja se caracterizează prin bogăția de idei
extraordinară, care acoperă în mare parte domeniul ciberneticii,
depășindu-l totodată prin viziunea sistemică, cu totul generală, asupra
universului în care trăim.
Odobleja a plecat de la un model destul de complex, de la sistemul
cel mai complex: neuropsihic.
În cele două lucrări ”Teoria complexului vicios” și ”Ipoteza
complexului vicios” trimise spre publicare în 1944 și 1945 la reviste din
țară, eu plecam de la unul din cele mai simple sisteme și cel mai bine
studiat în ceea ce privește conexiunea inversă: sistemul electronic cu
reacție, cuprinzând o lampă amplificatoare. O primă generalizare o

214
făceam în domeniul tehnicii, arătând că ”orice motor și orice mașină este
în general un complex vicios” (un sistem cu conexiune inversă).
Plecând de la sistemele tehnice (electronice, electrice sau
mecanice) în care conexiunea inversă joacă un rol esențial (atât în
procesele evolutive, cât și în cele de funcționare, de stabilitate sau reglaj),
am generalizat conceptul de ”reacție” (conexiune inversă) sub denumirea
de ”ciclu vicios” la sistemele biologice, la procesele psihice, sociale,
economice, cosmogonice etc.
Deși modelele de plecare sunt cu totul diferite, se constată o mare
convergență de idei între lucrarea lui Odobleja și cele două articole ale
mele, care apare ca firească, dacă se ține seama că amândoi urmăream
același scop: o mai bună înțelegere din punct de vedere sistemic a
Universului.
- Lucrarea lui Odobleja și lucrările dumneavoastră au avut un
destin asemănător, în sensul că a trebuit să apară cartea
”Cibernetica” a lui Norbert Wiener și să treacă un număr bun de ani
până la recunoașterea valorii lor. Cum explicați acest lucru?
- Dacă aplicarea conceptului de conexiune inversă în fiziologie, ca
în lucrările lui D. Danielopolu și alții, a fost considerată ca un pas
important în această știință, generalizarea acestui concept, între sisteme
de natură diferită, ceea ce reprezintă un nou mod de a gândi în știință și
tehnică, o nouă metodologie de cercetare științifică, au fost greu
acceptate.
Ideile ciberneticii s-au impus îndeosebi după dezvoltarea
spectaculoasă a mașinilor ”cibernetice”, a tehnicii de calcul sau de o
comandă automată.
Este însă de remarcat faptul că în 1944-1945, persoanele cele mai
receptive la ideile din lucrările mele au fost doi mediciniști (V. Săhleanu
și D. Postelnicu) și tânărul fizician Gheorghe Moisil.
Procesul de recunoaștere a acestor lucrări, care a culminat cu
apariția cărții Precursori români ai ciberneticii și cu Simpozionul
jubiliar: 40 de ani de la fundamentarea conceptului ciberneticii
generalizate, Drobeta-Turnu Severin 1979, a cunoscut și o serie de
dificultăți sau deficiențe subiective. Este destul de regretabil că savantul
român Șt. Odobleja a trebuit să-și revendice mai întâi el prioritatea în
cibernetică, așa cum a făcut-o îndeosebi, în cartea Psihologia
consonantistă și cibernetica (apărută postum), cu deosebită competență,
meticulozitate, obiectivitate și bună-credință. Desigur, multe din
elementele problemei nu le cunoștea decât el. Este însă jenant, ba poate
chiar umilitor, ca cineva să-și revendice meritele, indiferent de natura

215
acestora. Este o datorie socială și de sentiment patriotic a tuturor să ne
apărăm savanții noștri de aceste situații, aducându-ne contribuția la
recunoașterea realizărilor românești.
Trebuie însă subliniate meritele presei și ale unui grup de
cercetători și publiciști entuziaști, prezenți prin contribuții importante și
la simpozionul amintit, care au reușit să pună în evidență, atât în țară, cât,
într-o oarecare măsură, și peste granițe, locul important pe care-l ocupă
opera lui Odobleja în gândirea umană și prioritățile acesteia pe plan
mondial..
Desigur că sunt mai multe de făcut pentru valorificarea și cuvenita
recunoaștere pe plan mondial a multor contribuții românești în știință și
tehnică, mai vechi sau mai noi.
Este mai mult decât demnă de laudă inițiativa și activitatea prof. dr.
M. Drăgănescu în această direcție. În afară de cartea ”Precursori români
ai ciberneticii” și de articole publicate, referitoare la această problemă, a
publicat anul acesta o lucrare privind contribuțiile – iarăși prioritate pe
plan mondial - ale savantului român Augustin Maior și inventarea
telefoniei moderne.
În legătură cu problema stimulării și recunoașterii contribuțiilor
naționale, deosebit de semnificativă este o scrisoare pe care am primit-o
de la profesorul José Blasco Llopis, de la Universitatea din Madrid,
delegatul în Spania al Asociației Internaționale de Cibernetică și
președintele Organizației Internaționale de Cosmocibernetică, înființată
în 1977 în capitala Spaniei.
Exprimându-și aprecierea pentru lucrările pe care le-am publicat în
revista ”Cibernetica – Namur” (Belgia) spune, de exemplu, referindu-se
la lucrarea mea din 1944: ” Așadar, dacă ați fi redactat-o în engleză și ați
fi publicat-o în Statele Unite, atunci ați fi fost în competiție cu Norbert
Wiener… S-a stabilit părerea că numai Statele Unite au fost și rămân
întotdeauna înaintea tuturor națiunilor în știință. Este clar că și alte țări au
savanți și creieri ca dumneavoastră, dar din nefericire…”
Din păcate profesorul José Blasco Llopis ca și mulți oameni de
știință de peste hotare încă nu au luat cunoștință de opera lui Odobleja și
mulți nici nu au auzit de ea. Este o datorie a noastră să înlăturăm această
lacună.
În ”Omagiu savantului severinean Ștefan Odobleja”, pe care l-
ați adresat cu ocazia simpozionului de la Drobeta-Turnu Severin, din
noiembrie 1979, spuneați:
”Înarmat cu o temeinică pregătire profesională, cu o vastă cultură
generală și dotat cu o excepțională intuiție științifică, Ștefan Odobleja s-a

216
ridicat în 1938-1939 prin opera sa ”Psihologia consonantistă” la marile
înălțimi ale gândirii umane, de unde se zărește zarea nesfârșită. Din
păcate, el nu a mai putu fi observat sau urmărit de oamenii de știință ”cu
picioarele pe pământ”. Desigur, norii sumbri ai războiului și-au adus aici
nefasta lor contribuție.
Lucrarea Psihologia consonantistă are un orizont de idei mai larg
decât Cibernetica lui Norbert Wiener, însă nu are în bună parte haina
matematică pe care ilustrul matematician a dat-o operei sale în 1948. Este
însă de observat că haina matematică – adică baza teoretică generală
necesară ideilor ciberneticii – era deja elaborată, îndeosebi de specialiști
în electronică și telecomunicații, ca H. Nyquist (1932), H.S. Black
(1934), R.V.L. Hartley (1928), C.E. Shannon (1948) și alții. Această
haină matematică nu avea nevoie pentru a îmbrăca ideile ciberneticii
decât de unele adaptări sau ajustări, care puteau fi elaborate de orice
inginer din domeniul electronicii și telecomunicațiilor cu preocupări
științifice sau un matematician dotat cu o profundă intuiție a fenomenelor
și având cunoștințe cu totul generale asupra sistemelor tehnice și
biologice, cum a fost de fapt Norbert Wiener.
Desigur, dacă Psihologia consonantistă ar fi avut în 1938-1939
ecoul cuvenit, ingineri și matematicieni ar fi elaborat cu ușurință
îmbrăcămintea matematică necesară acestui valoros nou-născut în lumea
științelor, aprofundându-se în același timp analogia dintre sistemele
tehnice și cele biologice, pe baza conceptelor de conexiune inversă de
informație”.
- Cum puteți argumenta sau ce observații aveți de făcut privind
aceste afirmații?
- În primul rând, după părerea mea, ceea ce este esențial în lucrarea
lui Wiener sunt ideile. În lucrările de cibernetică ce au apărut după 1948
sunt citate sau menționate în primul rând aceste idei. Nu cunosc nici o
lucrare în care să se citeze formule sau rezultate matematice din această
carte, care să aparțină lui Wiener și să fie esențiale pentru știința
ciberneticii.
Acest fapt nu diminuează cu nimic valoarea deosebită a hainei
matematice pe care Norbert Wiener a dat-o operei sale în 1948.
Instrumentul matematic a permis o mai bună cunoaștere, analiză și
aprofundare a ideilor.
Afirmațiile pe care le-am făcut s-au bazat îndeosebi pe propria
experiență.
În lucrările din 1944 am utilizat foarte puține elemente din tehnică
și matematică, nu numai datorită limitării numărului de pagini de către

217
reviste, dar și faptului că ele se dresau în primul rând biologilor și
medicilor.
Desigur, sunt multe de spus în problema raportului idee-haină
matematică în știință, dezbătută de altfel mult în lumea științifică. Eu
cred că ceea ce este esențial și prioritar sunt ideile… Odobleja și în
măsura în care am făcut-o și eu am venit cu idei.
- În lucrarea ”Precursori români ai ciberneticii” se dau unele
date biografice ale dv. Ce ați dori să mai adăugați? Ne-ar interesa să
ne vorbiți și despre activitatea dv. la conferințe sau congrese
internaționale, menționată în carte.
- Ca elemente autobiografice privind familia mea, care poate ar
prezenta interes, ar fi următoarele:
- Străbunicul, Nedea Postelnicu, a luptat în 1821 alături de Tudor
Vladimirescu, împreună cu un văr al său din aceeași comună (Belitori,
jud. Vlașca). Prinși de turci, vărul străbunicului a fost jupuit de viu (de
unde numele comunei), iar străbunicului i s-a dat o pedeapsă mai ușoară,
deoarece avea mai mulți copii; i s-a tăiat capul, de față fiind și aceștia…
Fiul său, Dumitru, făcând comerț cu Brașovul, și-a luat numele Dumitru
Brașoveanu, fiindcă așa-l numeau oamenii. Deoarece în comună mai
exista un alt Dumitru Brașoveanu, și-a schimbat numele în Dumitru
Nedelcovici (de la Dumitra sin Nedea Postelnicu).
În anul 1937, pe baza actelor ce se găsesc la Arhivele Statului, tata a
cerut și obținut corectarea numelui de familie din Nedelcovici în
Postelnicu prin redobândire de nume.
Activitatea mea în conferințele sau congresele internaționale de
comunicații s-a desfășurat mai ales în cadrul Uniunii Internaționale de
Telecomunicații (U.I.T.) și a Comitetului Consultativ Internațional
Telegrafic și Telefonic (C.C.I.T.T.) din cadrul acestei uniuni.
Prima dată am participat la o adunare plenară a C.C.I.T.T. în 1951,
la Florența. La sosirea noastră, cu mare întârziere, directorul C.C.I.T.T.
ne-a spus: ”Nu este nici o pagubă că ați întârziat. Ați fi spus și dv. în
ședințe: Delegația română susține propunerile…”
Într-o perioadă relativ scurtă am reușit să schimb complet această
situație. Despre aceste realizări este mai bine să las, în primul rând, pe
alții să vorbească, citind, de exemplu, dintr-o scrisoare pe care am primit-
o de la ing. Gustav Vodnansky, ce a participat de multe ori în calitate de
șef al delegației cehoslovace la aceste conferințe: ”…Eu am apreciat în
același timp modul nobil în care dl. Postelnicu a participat la discuții și a
supus eventuale propuneri. Intervențiile sale, totdeauna bine fondate, i-au
adus o mare reputație și de aceea foarte adesea a fost ales în diferite

218
funcțiuni, fie în comisii, fie în grupele de lucru. El s-a bucurat de o
reputație extraordinară în Conferința Telegrafică și Telefonică (Geneva
1959). Am apreciat, în afară de calitățile sale profesionale, calitățile sale
umane, echilibrul său, modestia și cinstea sa”.
Mi-am permis să citez din această scrisoare, deoarece scrisori
similare s-au primit la Ministerul Poștelor și Telecomunicațiilor sau la
foruri superioare.
La Conferința Telegrafică și Telefonică din 1958, menționată,
problema cea mai disputată au format-o taxele telegrafice de tranzit.
După discuții, uneori chiar violente, între cei care susțineau scăderea
taxelor, ce erau mult prea mari față de prețul de cost, și cei care susțineau
păstrarea prevederilor din Regulamentul Telegrafic Internațional (statu
quo) și care au durat mai bine de două săptămâni, s-a adoptat, prin vot,
statu quo. Taxele telegrafice de tranzit ridicate favorizau îndeosebi marile
companii radiotelegrafice (monopoluri internaționale) și erau contrare
interesului publicului și dezvoltării normale a rețelei de telecomunicații.
Am reușit să răstorn această hotărâre a conferinței: în final s-a adoptat o
propunere românească prin care se micșorau taxele amintite cu 40%, ceea
ce a adus avantaje valutare importante, nu numai țării noastre, ci și altor
țări cu mijloace de telecomunicații mai modeste.
Unii participanți la conferință au afirmat că ar fi fost cel mai
răsunător succes pe care un delegat l-a avut, în istoria U.I.T.
Pentru realizările mele în producție (inovații, invenții) și pentru
activitatea la conferințele internaționale mi s-au acordat de două ori
Medalia muncii (1950, 1955) și Ordinul Muncii clasa a III-a (1958).
- În ce mod ați reluat preocupările dv. privind cibernetica,
după apariția cărții lui Wiener?
- Am reluat și dezvoltat vechile idei, dintre care unele nu fuseseră
epuizate, în mai multe articole publicate în țară sau străinătate.
În decembrie 1978 am predat Editurii Științifice și Enciclopedice
manuscrisul cărții Cibernetica și conexiunea inversă.
În legătură cu ideile privind rolul conexiunii inverse în procesul de
apariție și evoluție a vieții, este de subliniat faptul că ideea asupra căreia
insistam mai mult în vechea lucrare (1944), privind procesul de apariție și
evoluție a vieții, reluată și dezvoltată și în lucrări mai recente, a fost
strălucit confirmată în amplele lucrări ale lui Manfred Eigen (premiul
Nobel pentru biochimie) și Peter Schuster : ”The Hypercycle. A Principle
of Natural Self Organisation”, publicate în trei articole, în revista ”Die
Naturwissenschaften” (1977-1978).

219
Desigur, există o diferență mare în ceea ce privește elaborarea și
fundamentarea științifică între ceea ce spuneam eu în 1944-1945 și
lucrările savanților germani din 1977-1978, datorită în primul rând
pașilor giganți pe care i-a făcut biologia moleculară în acest răstimp.
Ideea din lucrarea mea referitoare la ”ciclul vicios elementar” și cea de
hiperciclu sunt însă foarte apropiate sau poate chiar identice.
În unele publicații, articolele lui Manfred Eigen și Peter Schuster
sunt apreciate ca fiind printre cele mai remarcabile lucrări ale secolului în
care ne aflăm (vezi revista Lumea nr. 23-27, 1978). Se pune și problema
dacă nu cumva există o prioritate românească…
Îmi exprim speranța că realizările românește – trecute și viitoare –
vor beneficia de o soartă mai bună ca până în prezent, li se vor recunoaște
meritele în timpul vieții autorilor. În primul rând noi, între noi, la noi
acasă. Apoi în lumea științifică internațională.
Într-o istorie universală a științelor, elaborată obiectiv și în
respectul adevărului, poporul român va avea un loc de cinste, cu nimic
mai prejos de al altor popoare.
Liviu Petrina

ˮFlacăra“, nr. 49(1330) din 4 decembrie 1980

“În istoria universală a științelor,


poporul român are un loc de cinste.
Reconsiderarea tezaurului de gândire prioritară româneascăˮ25
Dosarul Odobleja – Wiener

Sunt șapte ani de când, prin mijlocirea unui articol publicat în


”Flacăra” (mai, 1974), opinia publică din țara noastră a fost invitată
să aprecieze locul și importanța pe care ar trebui să le ocupe în
patrimoniul științei mondiale opera medicului mehedințean Ștefan
Odobleja. La data respectivă, nefericitul și nedreptățitul nostru
compatriot trăia retras și uitat într-o bojdeucă de pe strada Decebal
din Drobeta-Turnu Severin, bătrân, bolnav, înconjurat doar de un
cerc restrâns de prieteni și supus unor cutremurătoare privațiuni
morale și materiale.
Articolul publicat în ”Flacăra” a avut de îndată un ecou
favorabil, captând atenția și interesul cercurilor științifice din
România. Relatarea noastră a stârnit însă și neașteptate adversități,
dar nu puțini dintre cei care au pus atunci la îndoială meritele
25
Articol publicat sub genericul Inteligența românească în acțiune (n.n.).

220
savantului severinean îi cinstesc astăzi memoria și recunosc uriașa
valoare teoretică și practică a lucrărilor sale. În clipa de față nici un
om de bună credință nu se mai poate îndoi că cibernetica s-a născut
în România și că părintele și creatorul ei legitim este doctorul Ștefan
Odobleja, așa cum o demonstrează negru pe alb cele două volume
ale ”Psihologiei consonantiste”, publicate în 1938 la Paris în editura
Maloine, operă monumentală ce anticipează cu zece ani mai devreme
decât ”Cibernetica” lui Norbert Wiener apariția creierelor
electronice.
Ștefan Odobleja a murit în toamna anului 1978, la foarte
puțină vreme după succesul înregistrat de comunicarea sa prezentată
la cel de-al IV-lea Congres de cibernetică de la Amsterdam. Mai
amintim cititorilor noștri că Editura ”Scrisul românesc” din Craiova
a publicat opera postumă a doctorului Ștefan Odobleja, ”Psihologia
consonantistă și Cibernetica” lucrare cu caracter polemic, dar că, din
păcate, nici până astăzi nu a fost prezentată în traducere românească
opera sa reprezentativă, ”La Psychologie consonantiste”, cu toate că
ea constituie obiect de studiu pentru numeroși oameni de știință, așa
cum o dovedește între altele și interviul alăturat încredințat revistei
noastre de către unul din colegii de studii ai savantului severinean,
academicianul dr. Ștefan Milcu.

ACAD. ȘTEFAN MILCU


Acum să revenim la motivul care v-a adus aici la mine: nu știu ce ați dori
de la mine în legătură cu Odobleja?

LIVIU PETRINA

Știu că l-ați cunoscut, de-a lungul anilor pe omul Ștefan Odobleja. Am


aflat acest lucru chiar de la Odobleja. Despre Odobleja s-a vorbit, se
vorbește cu tot mai multă insistență. Mă gândesc că prezintă interes
pentru oamenii de știință, pentru publicul larg să se știe cât mai multe
despre viața lui. Mai ales că nu și-a făcut autobiografia. Vă rugăm să ne
spuneți, din perioada când l-ați cunoscut, ce reprezintă omul acesta? Ce
impresie v-a făcut?
Ș. M. – M-am uitat aici, în cartea pe care ați adus-o cu dv. (Ștefan
Odobleja, Psihologia consonantistă și Cibernetica, Scrisul românesc,
Craiova, 1978), și mă gândesc ce pot să vă spun și să vă intereseze în
același timp. Vedeți dv., el a murit acum 2 ani și jumătate la Turnu
Severin. Unde s-a născut? În ce sat?

221
L. P. – În Hoțu (Izvorul Aneștilor), lângă Drobeta-Turnu Severin, într-o
familie de țărani.
Ș. M. – Îmi cereți să mă întorc cu o puternică încărcătură emoțională în
trecut – mai mult de o jumătate de secol. Din fericire, creierul a păstrat cu
fidelitate o serie de date ce vă pot interesa privitor la Odobleja. Ne-am
întâlnit prima dată în 1914, ca elevi în clasa I a liceului ”Traian” din
Turnu Severin. Mi-l amintesc, atât timp cât imaginile nu se estompează,
ca pe un copil îmbrăcat în haine țărănești, de talie mijlocie, mai mult
scund, slab, cu fața prelungă, mai mult osoasă. Poate o imagine de mai
târziu îmi dădea impresia de ceva disproporționat, un cap și o față
disproporționate în comparație cu fragilitatea corpului. Era un tânăr mai
mult retras, tăcut, care nu se antrena prea mult în cercurile noastre, dar
foarte disciplinat la cursuri. Era ceea ce se cheamă un școlar bun. Nu îmi
reamintesc despre elevul Odobleja că s-ar fi detașat cu ceva deosebit, în
afară de un fapt care m-a impresionat și-l țin foarte bine minte și azi.
Când am început cursurile de limba franceză și germană, în clasa a II-a,
profesorul ne-a recomandat să folosim dicționarul ca element ajutător. A
făcut senzație în clasă când Odobleja a spus: ”Dar bine, eu n-am să stau
cu dicționarul după mine în ghiozdan, o să mă apuc să îl învăț pe de rost”.
Vedeți, o notă foarte originală a unui tânăr de 10-12 ani. Nimeni din
școală nu s-ar fi gândit să învețe pe dinafară un dicționar. Este o trăsătură
cu un element anecdotic, dar cred că ce s-a întâmplat cu Odobleja ulterior
arată atâta originalitate, neconformism! Ce să stea și să-l consulte în
fiecare zi?! Nu cred că a reușit în această operație. Mai târziu, deoarece
venea dintr-un mediu țărănesc într-o atmosferă intelectuală, s-a retras de
la școală, s-a pregătit și a dat liceul în particular!
L. P. – Când vi s-au reîntâlnit drumurile?
Ș. M. – A doua etapă: ne întâlnim la examenul de intrare în Institutul
Medico-Militar în noiembrie 1922, ca studenți la medicină. Atunci nu se
dădea examen de admitere, se cerea numai bacalaureatul. Deci, Odobleja
avea bacalaureatul.
L-am revăzut schimbat. Mi se păreau mai accentuate expresia deosebită a
ochilor, trăsăturile foarte ferme ale feței. Dârzenia care l-a caracterizat. Și
aici, la institut, s-a comportat așa cum l-am cunoscut și reținut încă din
liceu, la Severin: modest, muncitor, corect, retras. Părea un om preocupat
de o anumită problematică. În învățământul preclinic l-am văzut regulat,
în fiecare zi. Mergeam adeseori împreună (Institutul și atunci ca și acum
se afla amplasat în zona Gării de Nord). La un moment dat, între noi,
între studenți, a circulat un fel de informație că Odobleja are un regim
mai special, că nu se prea duce la cursuri, că stă mai mult prin bibliotecă

222
etc. Că are niște puncte de vedere speciale, că a descoperit niște sunete
speciale la percuție. A circulat ideea, în acei ani, că el și-a făcut un fel de
program al lui pentru studiul medicinei. A spus pe undeva că el și-a
adunat material și a avut niște idei despre problema consonantică,
mergând prin biblioteci și cercetând.
L. P. – ”Psychologie consonantiste” a început cu mult înainte de '37.
Ș. M. – Aici transcriu informațiile date de Odobleja despre anii facultății:
”când am început Facultatea de Medicină la București, în 1922, îmi
făurisem deja o metodă personală, de studiu, într-un mod destul de
aparte. Dimineața cutreieram 2-3 spitale (10-15 servicii) după cazuri noi
și instructive, căutând a asista la cât mai multe operații. După masă mă
afundam în biblioteci pentru a citi în legătură cu cazurile concrete intuite.
Nu am studiat în ordinea programei oficiale, ci după un plan al meu,
abordând, încă din primul an, cam toate materiile, inclusiv cele din
ultimul an, unde figura și psihiatria. Citeam, sistematizând pe centri de
interes momentan și periodici, în raport cu cazurile cercetate și în raport
cu lecturile care mă cucereau prin datele informative, prin claritate sau
talent de expunere. Amintesc astfel Chirurgia de urgență a lui Lejars,
Hematologia lui Naegeli etc. Aveam 10 biblioteci mari în Capitală. Cel
mai mult am beneficiat de Biblioteca studenților de medicină, unde
cărțile erau grupate pe specialități, iar eu abordam câte o specialitate sau
câte o temă oarecare până la epuizarea interesului, confruntând autorii și
diferitele păreri, urmând a face fie o alegere, fie o îmbinare – o sinteză –
iar alteori o simplă punere în problemă”. Cunoașteți lucrarea lui Odobleja
La Phonoscopie. Nouvelle Méthode d'exploration clinique, ed. G.
Doin, Paris, 1935?
Ș. M. – Este realizată în perioada studenției. Este exact cartea, care
circula în anii noștri.
L. P. – Lucrarea este distinsă cu premiul ”Medic general Papiu
Alexandru”.
Ș. M. – Da, aceasta este lucrarea care circula. Explica reacția bolnavului
la percuție, o serie de aspecte referitoare la fenomene fizice care se
petreceau în percuție. Cartea aceasta a fost făcută în timpul studiului
medicinei în București. El prin cultura dobândită prin studierea fizicii a
văzut altfel această posibilitate. Ar fi foarte interesant de știut mai multe
despre geneza lucrării.
L. P. – Cartea este dedicată ”Memoriei fratelui meu”. L-ați cunoscut?
Ș.M. – Nu. Așa după trecerea doctoratului, drumurile noastre s-au
despărțit. Eu din anul V de facultate am intrat în munca de cercetare. El,
ca medic militar, a trecut la o unitate și am aflat că această cale a fost

223
pentru el un mijloc de câștigare a existenței. Preocupările lui erau mult
superioare celor proprii unui medic militar. Acest om nu trebuia să fie
reținut într-un centru oarecare, ci la un spital unde ar fi posibilități și mai
multe de valorificare. Mare greșeală că nu a putut să-și pună în practică
ideile.
Odobleja a văzut o direcție aparte a unui fenomen pe care el l-a observat;
numai el. Nu știu mai mult. Absolut este o fizică a sunetului aplicată în
acustica semiologică. A studiat o serie de aspecte ale sunetului, a ceea ce
putea spune acesta. Or, asemenea materiale documentare nu le putea
întâlni decât în biblioteci din București. El a adunat, probabil, materialele
și a reflectat asupra lor. În orice caz, toate lucrările lui dovedeau în final o
deplină maturitate.
L. P. – Deci, aici s-ar încheia a doua etapă în care ați fost în preajma lui
Odobleja. Cum au evoluat drumurile dv.?
Ș. M. – Cu totul diferit. Ne-am separat complet. Ultima dată când ne-am
văzut, apare cu o scrisoare pentru mine, când era deja la pensie și locuia
la Turnu Severin.
L. P. – În ce an?
Ș. M. – Acum 10 ani. Eu am scrisoarea.
L. P. – Este foarte emoționant. Am și eu foarte multe scrisori de la
Odobleja în care se referă la o serie întreagă de demersuri făcute către
diverse personalități, nu le am acum în minte…
Ș. M. – Probabil și una în care mă citează pe mine, că a făcut demersuri
la Academie într-o scrisoare ce mi-a fost adresată. Mi se pare că e vorba
de 1970.
L. P. – Deci în toată această perioadă până în 1970, nu v-ați mai văzut?
Nu ați mai avut întâlniri semnificative?
Ș. M. – În perioada anilor '37 - '38 - '39, când i-au apărut cărțile lui
Odobleja, mi-a trimis și mie două din ele și mi-a spus: vezi ce este cu ele.
Eu nu le-am citit atunci. Le-am frunzărit numai și am văzut că este un
domeniu care nu intra în preocupările mele și care avea foarte multe
aspecte teoretice de elaborație fizicală. Poate tocmai pentru că nu mă
interesau, nu le-am citit, în acea perioadă, vorbesc. Când a apărut
problema Odobleja, în 1970, la Academie (eram vicepreședinte), m-am
întrebat…de ce, atunci, psihologii români nu au sesizat această carte? Și
această concepție? De ce nu au spus ceva despre ea?
L. P. – Absolut nimic; nici negativ, nici pozitiv. O atitudine măcar…
Ș. M. – Nimic.
L. P. – Cum vă explicați?

224
Ș. M. – Cu atât mai ciudat apare acum această carte publicată în perioada
anilor '38 - '39 - '40 - '41. Eu am venit în contact cu școala românească de
psihologie, cu Nestor, Motru, care aveau comunicări și participau la
congrese de psihologie.
Și această lucrare de psihologie consonantistă a trecut pur și simplu
neobservată.
L. P. – V-ați oferit vreo explicație?
Ș. M. – Poate și acum, ca adeseori în multe alte cazuri, s-a întâmplat
același lucru: întâmpinarea cu indiferență a propriilor noastre creații, care
a făcut pe mulți români să piardă prioritatea, și nu numai în știință. Vedeți
dv., această indiferență este mai rea decât a spune nu.
L. P. – Ignorare? Nu era prea nouă abordarea lui Odobleja, încât inhiba?
Ș. M. – Să fi fost în discordanță cu ideile din acea vreme…Mentalitatea
era de a adopta fenomenul psihologic și explicația fiziologico-materială a
fenomenelor fiziologice, Odobleja, folosind fizica foarte mult, a mers pe
unele explicații mecaniciste despre aceste sisteme. Or, opera lui dacă nu
m-a interesat atunci în mod deosebit, eu nu am citit-o. Ea nici nu a
circulat, el nu a adus-o într-un fel sau altul în circulație. Odobleja a făcut
o greșeală mare că nu a publicat cartea aici în țară. Și numai ca să îți
publici o lucrare, nu este suficient. Trebuie dusă o luptă ca pe urmă să
faci cunoscută descoperirea, și luptând să o faci admisă. În anul 1974
apare un articol în ”Flacăra”. Eu vă repet, atunci, problema, descoperirea
lui Odobleja, nu m-a interesat în mod deosebit, mai aveam și problemele
mele. În Flacăra” s-a pus problema traducerii cărții. El spunea acolo că
Wiener l-a plagiat. Pe urmă mi s-a adresat și mie la Academie.
L. P. – Când vi s-a adresat, practic?
Ș. M. – Nu pot da data precisă. Aici trebuie puțin căutat în arhivele din
Academie. Aproximativ acum vreo 10 ani.
L. P. – Când v-a cerut prima oară să publice în limba română lucrarea lui
din '38 - '39 ?
Ș. M. – Nu mi s-a adresat mie pentru acest lucru, ci în problema
priorității în cibernetică. Eu i-am răspuns că cel mai bine în situația asta,
ar fi ca eu să îi facilitez la Academie o ședință de prezentare a problemei
în care să susțină problema priorității față de Wiener. Eu am organizat
această ședință.
L. P. – Când a avut loc?
Ș. M. – Nu mi-am notat toate chestiunile astea! Am organizat această
ședință la nivelul Academiei sub egida Comitetului Român de Istoria și
Filozofia Științei. I-am spus atunci că nu poate veni la Academie cu
această problemă a priorității fără să și-o susțină mai clar, pe exemple

225
concrete. Pe simple afirmații nu își poate revendica dreptul priorității în
cibernetică.
L. P. – Am aici mențiunea dintr-o scrisoare: ”Am cerut Academiei, lui
Ștefan Milcu și prof. E. Nicolau, să fiu ajutat pentru a se traduce în limba
română cartea «Psychologie consonantiste», cât și sprijin pentru
publicarea lucrării, care ar fi trebuit să apară de 4 ani”. Scrisoare datată
24 aprilie 1975.
Ș. M. – A fost invitat Odobleja să prezinte argumentele lui în sprijinul
priorității sale față de Wiener. Au fost invitați E. Nicolau și Bălăceanu –
ambii recunoscuți în cibernetica mondială. Au primit să vină la această
ședință. Eu am prezidat-o și s-a desfășurat în sală cu toată deferența
posibilă.
Și Odobleja a venit cu o serie de grafice, a făcut o prezentare, pe cât îmi
aduc aminte, practică. Nouă nu ne-a lăsat nici un document în scris legat
de această prezentare.
După aceasta a urmat o discuție, mai multe întrebări, și puse în special de
E. Nicolau, cel mai versat în această problemă, și de Bălăceanu.
Odobleja nu a putut să susțină într-un mod corespunzător, convingător,
pentru că s-a situat pe poziția din '38 - '39 a cărților sale. Or, după 1939
problema s-a schimbat. Wiener a făcut o prelucrare matematică pe care
Odobleja nu a făcut-o. Deci, Wiener ar fi dovedit conceptul cibernetic.
Odobleja ar fi afirmat că există.
Eu nu sunt cibernetician. Eu am aplicat elemente din acesta în sistemul
endocrin, nu în medicina generală.
Am lăsat ca Odobleja să se confrunte așa cum este strict obligatoriu în
știință.
L. P. – Nici eu nu sunt cibernetician, dar mă gândesc, eu nu am participat
la acea ședință din 1974, dv., conducând acest comitet, mă gândesc, din
punct de vedere practic, dacă se susține o ipoteză cu argumente și,
ulterior, vine altcineva și dovedește valabilitatea ipotezei tot prin
argumente, experții cui îi mai acordă prioritate asupra ideii respective?
Primului sau celui de-al doilea?
Ș. M. – ”Premiul Nobel” se acordă pentru cel care dovedește, nu pentru
idee. Ideile sunt foarte numeroase și la noi au venit mulți cercetători cu
idei. Atunci concluzia ședinței a fost că nu se poate susține prioritatea
părerii cu care a venit Odobleja că Wiener l-a plagiat și, ca atare, că
Academia nu îl poate susține.
Și după materialul prezentat reieșea că i se poate recunoaște lui Odobleja
calitatea de precursor. Asta au spus ei, eu nu pot susține punctul de
vedere într-un fel sau altul.

226
Liviu Petrina
ˮFlacăra“ nr. 26 din 25 iunie 1981

Reconsiderarea tezaurului de gândire prioritară românească26


Dosarul Odobleja – Wiener (II)

Publicăm în acest număr partea a doua a interviului acordat ”Flăcării” de


către acad. Prof. dr. Ștefan Milcu. Reamintim cititorilor noștri că eminentul om
de știință român a fost coleg de studii încă din anii liceului cu doctorul Ștefan
Odobleja, marele și nedreptățitul savant severinean, căruia omenirea îi
datorează elaborarea primului tratat de cibernetică generală.

L. P. – Comisia pe care o conduceți, și care are competența să stabilească


prioritatea, cum rezolvă asemenea cazuri? Se adresează două persoane
acestei comisii. Cum se încheie lupta, modul de mediere, cine trage
concluziile?
Ș. M. – Cei care sunt competenți.
L. P. – Odobleja susținea ”A”, și colegii ”B”. Cine pune degetul pe
purtătorul adevărului?
Ș. M. – E. Nicolau, omul cel mai competent, decide la nivelul acestei
ședințe. Odobleja a fost nemulțumit complet atunci, la încheierea
ședinței.
Apoi, a mai venit după doi ani, în 1975, când a avut loc Congresul
mondial de teorie a sistemelor cibernetice de la București.
L. P. – A făcut o comunicare atunci.
Ș. M. – Nu știu cum a fost primită și ce a comunicat.
L. P. – Wiener se ocupase de cibernetică în general sau de un sector
anume?
Ș. M. – Wiener a fost matematician în primul rând și a elaborat
conceptul; termenul de cibernetică este mult mai vechi.
E. Nicolau spunea că Wiener a dat o demonstrație matematică. Atunci s-a
intrat în această problemă foarte disputată a priorității. Este o problemă
care mă depășește. Nu m-am preocupat de această prioritate. În
cercetările mele am susținut punctul de vedere că sistemul endocrin
funcționează după un model cibernetic, cu particularitățile lui.
L. P. – Folosiți ”cibernetica lui Wiener” sau ”consonantismul lui
Odobleja”?

26
Articol publicat sub genericul Inteligența românească în acțiune (n.n.)..

227
Ș. M. – Folosesc cibernetica generală, recunoscută, care circulă în lume.
E. Nicolau, cu ”Contribuția românească în cibernetică”, scoate o carte
pentru congresul din toamnă de la București.
L. P. – Ar fi interesant să vedem locul lui Odobleja.
Ș. M. – Mie mi-a cerut E. Nicolau să îi prezint o sinteză a lucrării mele în
sistemul endocrin. Vor fi acolo diverși specialiști români care au
contribuții în cibernetică. Lui E. Nicolau i-am dat o sinteză a lucrării mai
ales în sistemul cibernetică-endocrinologie, și nu în medicina generală.
L. P. – În cei doi ani care au trecut de la moartea savantului, Academia a
publicat deja Descoperiri științifice ale secolului XX, Ed. Ion Creangă,
București 1979, Odobleja figurează…
Ș. M. – Da, pe drept merită să figureze.
L. P. - …Figurează înaintea lui Edmond Nicolau; între Wiener și
Edmond Nicolau…
Dv. ce credeți, Odobleja ar merita să fie primit în Academie post-
mortem?
Ș. M. – Nu se mai primesc. S-au mai făcut propuneri și pentru alți
oameni de știință și s-a dat răspuns negativ. Alegeri post-mortem s-au
făcut în 1948 – la înființarea Academiei R.P.R. Dacă se revine asupra
acestui punct de vedere și se hotărăște ceva în acest sens…Odobleja
trebuie reconsiderat. Chiar în condiții foarte vitrege s-a străduit să
gândească și să realizeze ceva care rămâne valabil și care constituie un
exemplu tragic al unei concepții excepționale, nesusținută și primită cu
multă indiferență.
L. P. – Dv. ce părere aveți? Odobleja spune că la baza ciberneticii este
creierul uman.
Ș. M. – Da, fără nici o îndoială.
L. P. – Wiener are o altă opinie. Pleacă de la mașină și ajunge la
cibernetică. El începe cercetările după ce Odobleja și-a publicat tratatul.
Ș. M. – Wiener a lucrat într-o echipă cu medici și biologi, nu a elaborat el
singur teoria. Suntem de acord cu Odobleja: creierul funcționează după
modelul cibernetic.
L. P. – Eu am sentimentul, poate să vi se pară trivial, că modelul
cibernetic… imită creierul.
Dv. sunteți și un antropolog de valoare. Ați introdus metoda de
investigare medico-socială.
Ș. M. – Da, medico-socială și culturală.
L. P. – Are legătură cu cibernetica?

228
Ș. M. – Da. Prof. Rainer m-a format în antropologie. Antropologia nu se
putea reduce numai la partea fizică și trebuia introdus punctul de vedere
social-cultural și medical.
L. P. – V-ați ocupat de Paulescu?
Ș. M. – Numai în problema insulinei.
L. P. – În anul 1921 după ce Paulescu ținuse deja comunicări și publicase
rezultatele cercetărilor sale, abia apoi echipa canadiană își începe
cercetările.
O fi o coincidență?...Anul în care se anunță mari descoperiri românești
coincide cu începerea unor cercetări în alte părți din lume. Ce
semnificație are acest lucru?
Ș. M. – Ce pot să spun, este foarte greu de dat un răspuns. Sunt factori
evolutivi în fiecare știință și coincidențe.
L. P. – Am auzit că și profesorul Parhon l-a cunoscut pe Odobleja și l-ar
fi apreciat, încă pe când era student, coleg cu dv.
Ș. M. – Nu l-am auzit pe profesorul Parhon vorbind de Odobleja. După
mine Odobleja a făcut o eroare publicându-și lucrarea numai în limba
franceză. Trebuia să o prezinte și în țară, să lupte pentru impunerea
lucrării sale.
Ș. M. – Dar ce vreau eu să spun este tocmai faptul că lucrarea sa nu a fost
suficient cunoscută și pe plan național.
Și în știință trebuie să lupți ca să dovedești ceea ce ai descoperit, să
demonstrezi, să convingi și în final să impui realitatea sau interpretarea
fenomenelor.
L. P. – Vă citesc din cartea apărută la Craiova, post-mortem, un text în
care Odobleja spune: ”buchetul de idei al ciberneticilor apărute între
1948 și 1978 se aseamănă uneori până la confundare, cu buchetul de idei
al Psihologiei consonantiste din 1938”.
Ș. M. – Acesta este punctul de vedere care a creat cea mai mare
rezistență.
Pentru că la acea ședință din 1974 punctul de vedere al ciberneticienilor a
fost că Odobleja nu a dat demonstrația, explicația matematică a
fenomenelor.
Nu îmi permit să am un punct de vedere propriu în această privință. Sunt
un om de știință care respectă adevărul. Această problemă nu o cunosc.
Pentru mine cibernetica era un vector. Când spui că nu știi ceva,
înseamnă că știi totuși ceva; deci nu mă pronunț categoric.
L. P. – Este pertinentă observația dv.
Ș. M. – Ca student și-a făcut facultatea în felul lui. După ce a ieșit din
constrângerea primilor doi ani, a dat examenele la facultate cu materiile

229
care se cereau la profilul respectiv și după aceea a făcut o serie de
investigații și de studii și a cules acea bibliografie pentru cartea sa. Ca
elev și ca student a dat dovada unei foarte originale, deosebite inteligențe
și nu a unui om oarecare. Păcat că a fost așa de retras și de
necomunicativ.
L. P. – Poate părea așa, retras, pentru că avea un mare avans față de alții,
care nici nu puteau înțelege ce comunica el.
Ș. M. – Era ceva deosebit în el, purta ceva deosebit în el.
L. P. – Lucrurile au trecut, omul a murit, Opera va rămâne. Cred că va
primi locul cuvenit în spațiul creației spirituale românești. Știm că există
multă reținere la oameni care trebuie să facă totul pentru a clarifica
lucrurile. Odobleja putea să facă mai mult. Au făcut alții cât trebuia?
Ș. M. – Nu l-au cunoscut…
L. P. – Cum, când în '70 a venit și a spus: Oameni buni, eu am
descoperit, am făcut ceva în 1938, luați seama, pentru asta sunteți
președinți de comitete și comisii!
Ș. M. – El a spus că Wiener l-a plagiat și că el este creatorul ciberneticii.
I-au spus că nu i se poate recunoaște acest lucru.
L. P. – Venea cu argumente, când susținea acest lucru?
Ș. M. - Acelea care sunt comunicate în cartea lui; nu au depășit cu nimic
argumentele din '74 pe cele din cartea publicată în 1978.
Dar în cibernetică aceste argumente nu s-au dovedit suficiente. În
gândirea lui Danielopol recunoaștem o serie de elemente de ordin
cibernetic. Danielopol, care și el s-a ocupat de cibernetică, l-a chemat pe
Odobleja și i-ar fi spus: ”Ce te bagi în problemele de care mă ocup eu?”
probabil se referea la analogia dintre mecanismul circular al lui Odobleja
și cercul vicios al lui Danielopol.
L. P. – Mă faceți curios. Când a avut loc discuția? Înainte sau după 1938?
Ș. M. – Nu pot preciza. Odobleja mi-a declarat-o.
L. P. – După cum știți, prof. Postelnicu, alt precursor al ciberneticii, a
vorbit foarte frumos – într-un interviu găzduit, recent, de revista
”Flacăra” – despre Odobleja.
Ș. M. – Păcat că Odobleja nu a fost ajutat într-o perioadă când o ducea
atât de greu. A murit la Turnu Severin, locuind într-o cămăruță cu lampă
cu gaz… Am auzit și eu, nu știu dacă este așa.
L. P. – Ce să mai spunem?...
Ș. M. – Ar fi interesantă o analiză științifică a operei sale.
L. P. – Prof. Drăgănescu împreună cu prof. Golu, în ”Tribuna” la Cluj-
Napoca, au început o muncă frumoasă și au publicat, într-o serie de
studii, o analiză ce confirmă definitiv valoarea de excepție a lui Odobleja.

230
Ș. M. – Din punct de vedere științific, să se ia și să se treacă dincolo de
afirmații, observații generale, să fie cunoscut neapărat fenomenul văzut
de Odobleja în 1938, care era punctul de vedere al celorlalți în acea
perioadă. Trebuie să dovedești, afirmația nu este suficientă în știință.
L.P. – La Paulescu nu aveți nici o îndoială în ceea ce privește prioritatea
sa în descoperirea insulinei?!
Ș. M. – Nici o îndoială. După ce s-au cercetat toate documentele
respective, a reieșit clar prioritatea lui Paulescu.
L. P. – Nu v-ar surprinde dacă ar reieși clar și prioritatea lui Odobleja?...
Nu v-ar surprinde?
Ș. M. – Trebuie venit cu documente, cu opinia unor oameni autorizați,
trebuie studiat pe documente și pe epocă. Vedeți dv., la Paulescu cu tot ce
am dovedit noi, unii încă tot nu îi recunosc prioritatea.
L. P. – Deci trebuie dovedit zilnic și pentru fiecare, mereu. Unde
ajungem?
Ș. M. – În cele din urmă vor fi siliți să recunoască. Cei de la Premiul
Nobel au recunoscut prioritatea lui Paulescu. Elegant ar fi să renunțe la
Premiul Nobel cei care l-au luat. Best a recunoscut că, necunoscând
limba franceză, a interpretat greșit. A recunoscut, totuși nu a dat premiul
înapoi.
L. P. – Uneori se pare că oamenii de știință, valoroși în domeniul lor de
activitate, nu reușesc să fie pe toate planurile ”valoroși”.
Și într-un caz și în altul, observați că este vorba de niște coincidențe, este
vorba de valorificarea unor ”descoperiri” românești, ca să nu spun
”excepționale”.
Ș. M. – Paulescu a pornit pe un drum. Materialul de cercetare al lui
Paulescu a fost cel utilizat și de canadieni. Premiul Nobel se dă după un
regulament elaborat de fondator. Se mai lasă să treacă niște ani, să se
vadă dacă rezultatele sunt confirmate, abia după aceea se acordă premiul.
Or, în cazul de față s-a acordat la un an după descoperire. Foarte repede,
trebuie să recunoaștem.
Banting – medic undeva într-un orășel canadian – citește un articol și are
sugestia că ligatura analelor pancreasului ar permite izolarea insulinei. Se
prezintă la dr. MacLeod și îi propune să lucreze împreună. Acesta,
urmând să plece în concediu, îi propune să îi dea în ajutor pe unul din
studenții săi, care făcea practica, stagiul la el în laborator.
Cum a ajuns Best să lucreze? O pură întâmplare! Cu ce a contribuit
MacLeod? A pus laboratorul la dispoziție. Iar Banting? A citit un
articol… Și în istoria științei au ajuns să fie recunoscuți, de către unii…
L. P. – Chiar și dicționarele noastre avuează fenomenele astea.

231
Ș. M. – Vă cred și mie mi s-a adresat cineva cu ”Ce te bagi în chestiunea
cu Paulescu, domnule? Nu ai dreptate!” așa că să nu ne mai mirăm de
străini. Când mergi pe afirmații, spui da sau nu. De ce s-au distrus cărțile
de lucru ale lui Paulescu? Succesorul lui, Nițescu, profesor de filozofie,
este și el mort. Arhiva lui Paulescu a fost distrusă. Dv., presa, aveți un rol
foarte important în impunerea adevărului.
L. P. – Dv., la Comitetul Român de Istoria și Filozofia Științei, aveți
cadrul c el mai bun în care puteți acționa susținut pentru a identifica și
apăra prioritățile românești.
Ș.M. - Lui Odobleja în cibernetică. Comitetul promovează interesul
pentru știință și filozofia științei, promovează instituțiile, personalitățile și
realizările românești.
În fiecare an ținem o sesiune științifică în luna noiembrie și cea de anul
trecut a fost extrem de interesantă.
În prezent se editează o istorie a științelor pe serii.
L. P. – Paulescu?
Ș. M. –Este prins în seria medicină la capitolul fiziologie.
L. P. – Dar o serie tehnică sau cibernetică aveți? Va fi și Odobleja?
Ș. M. – Mă întreb dacă Odobleja ar intra la tehnică?
L. P. - Poate chiar o secție anume. Cibernetica. Va fi bine dacă veți pune
în lumină locul lui Odobleja în cibernetică.
Ș. M. – De ce nu găsiți o cale de discuție cu Edmond Nicolau și alții?
L. P. – Cântarul pentru adevărul Odobleja îl ține în mână dumnealui,
poporul român, care a început deja să-i deschidă savantului Ștefan
Odobleja largi porți spre stima sa. Eu cred că ar fi important dacă dv. ați
găsi scrisorile, corespondența cu Odobleja. Să le dăm publicității.
Ș. M. – Să căutăm cu toții să facem ceva pentru Odobleja!
L. P. – Niciodată nu-i târziu, dar uneori e timpul cel mai potrivit.

Liviu Petrina
“Flacăraˮ nr. 27 din 2 iulie 1981

NICOLAE POPESCU

DOCTOR ȘTEFAN ODOBLEJA


(1902-1978)

În anul 1968, am văzut acasă la colegul meu de liceu, Radu Câlțea,


cele două volume în original, ”Psychologie consonantiste”, tipărite în
limba franceză la Lugoj, prin contribuție proprie, în anii 1938-1939 și

232
difuzată prin ”Librairie Maloine” din Paris, pe care le primise tatăl
acestuia, dl. Constantin Câlțea, de la vecinul său din strada Decebal nr.
72, Dr. ȘTEFAN ODOBLEJA.
La acea vreme, nu m-am gândit că voi ajunge să scriu un articol
despre ”omul și cazul Șt. Odobleja”. Meritul este al dl. prof. dr. Mircea
Ancuța, care la o discuție, eu fiind severinean, mi-a sugerat acest lucru.
În anul 1981, la Institutul Medico-Militar, în cadrul muzeului
marilor personalități ale medicinei militare românești, și-a găsit locul pe
deplin meritat cel care a avut prima viziune cibernetică generalizată și a
elaborat prima psihologie cibernetică, loc la care am contribuit cu
fotografii reprezentând momente din viața și activitatea sa.
Ștefan Odobleja s-a născut la data de 13 octombrie 1902 în comuna
Izvorul Aneștilor, sat Valea Hoțului, din județul Mehedinți, fiind fiul
unor țărani săraci.
Urmează clasele primare în satul natal, iar cursurile liceale la
Liceul ”Traian” din Drobeta-Turnu Severin.
În anul 1922 devine student al Facultății de Medicină din București
ca bursier al Institutului Medico-Militar.
În anul 1928 susține teza de doctorat intitulată ”Accidentele de
automobile”, lucrare elaborată la Institutul Medico-Legal, obține titlul de
doctor în medicină și chirurgie prin prezentarea lucrării în fața unei
comisii prezidată de prof. dr. Mina Minovici.
Ca medic militar, funcționează prin diferite garnizoane (Brăila, Tr.
Severin, Lugoj, Dorohoi, Turda, Târgoviște, Cernavodă, București și Dej
– unde o cunoaște pe soția sa Eva-Elisabeta, născută Ilieș), publică o serie
de lucrări de medicină în revistele de specialitate ale vremii. O parte din
aceste lucrări se referă la metode de ascultare a organismului, rezultatele
sale fiind prezentate într-un volum intitulat ”La Phonoscopie”, 205 pag.,
Editura G. Doin, Paris, distinsă cu premiul ”Medic general Dl. Papiu
Alexandru”. În 1937 participă la al IX-lea Congres internațional de
medicină militară din București. Comunicarea a fost primită cu mult
interes de dr. W.S. Bainbridge, șeful delegației americane. Distribuie cu
acest prilej participanților la congres, un prospect în limba franceză –
anunțând apariția lucrării ”Psychologie consonantiste”. În lista lucrărilor
sale medicale se poate observa întreruperea între anii 1936-1940,
explicabilă prin lucrul intens la Psihologia consonantistă. În anul 1939
prezintă o comunicare asupra consonantismului, la București, în fața
Societății Științifice a Medicilor Militari. Odată cu venirea războiului este
trimis pe front ca medic militar și ia parte la război ca medic șef al unei
ambulanțe.

233
În anul 1946 este pensionat și locuiește în casa părinților săi din
Valea Hoțului. Despărțit de soție, își crește primul copil, Ștefan, azi
inginer silvic. În anul 1964 se mută cu locuința la Drobeta-Turnu Severin.
Opera de gândire a lui Ștefan Odobleja a fost recenzată numai într-o
publicație românească în anul 1939 și într-o revistă americană în 1941.
Războiul a perturbat nu numai difuzarea cărții, dar mai ales
posibilitatea ca mediile științifice și culturale din Europa să poată s-o
cunoască și să reflecteze asupra ideilor pe care le cuprindea.
Din anul 1951 începe să facă demersuri pentru publicarea lucrării
prin adresa nr. 155847 din 11.08.1951 a Sfatului medical științific din
cadrul Ministerului Sănătății, cu care ocazie i se cer toate titlurile și
lucrările științifice, demersuri nefinalizate.
Prin anii 1968 se încearcă o revenire în atenția publicului și a lumii
medicale din Tr. Severin a lucrării lui Șt. Odobleja, prin contribuția
apropiaților săi: I. Oancea-Stroe, dr. Câlțea Constantin, V. Pîrvănescu.
Dr. Al. Olaru prezintă o comunicare despre Psihologia
consonantistă în anul 1973, urmată de o serie de articole în “Tribunaˮ
(Cluj) și ˮFlacăra“.
Abia în 1975, deci după 24 de ani, Academia R.S.R. ajunge la
concluzia că se poate lua în considerație calitatea de precursor al
ciberneticii a lui Șt, Odobleja, având în vedere ideile ”reversibilității”,
similare celor care au condus la apariția ”ciberneticii” lui Norbert
Wiener, în 1948.
Cu toate că opera sa a fost studiată și de alte personalități științifice,
precum dr. Constantin Bălăceanu, recunoscut specialist în
neurocibernetică, asistent universitar ing. Gheorghe Ștefan și Eugen
Niculescu-Mizil, specialist în cibernetica socială și economică, ea a fost
tradusă și a apărut în Editura Științifică și Enciclopedică abia în anul
1982, după trecerea în neființă, la 4 septembrie 1978 a doctorului Șt.
Odobleja.
Pe ultimul drum a fost condus de reprezentanți ai Institutului de
Informatică București și de salariații Centrului Teritorial de Calcul
Electronic Drobeta-Turnu Severin.
A fost prezent și reprezentantul nostru la Congresul de la
Amsterdam – Stelian Bajureanu.
De ce au trecut 31 de ani de la primele demersuri și până la apariția
”Psihologiei consonantiste”? Nu era vorba numai de o traducere a unei
lucrări apărute la Paris, ci și de unele idei clare ce intrau în contradicție
cu tezele materialismului dialectic:

234
-”… asociaționismul nu este o teorie științifică, deoarece nu
urmărește o analiză a fenomenelor psihice într-un scop practic; ceea ce
le-a generat este speculația și el a fost utilizat în scopuri speculative, ca
un argument în favoarea tezei materialiste și a teoriei evoluționiste” (pag.
187).
Boala l-a reținut să participe la al IV-lea Congres internațional de
cibernetică de la Amsterdam, din august 1978, unde comunicarea sa
”Diversitate și unitate în cibernetică” a fost citită de Stelian Bajureanu.
B.H. Rudall, de la University of Wales, care a prezidat sesiunea,
spunea: ”Lucrarea dr. Odobleja a fost foarte bine primită… S-a exprimat
un mare interes și apreciere față de lucrarea anterioară” (Psihologia
consonantistă).
După 1982 nu s-a mai scris nimic, iar după 1989 aproape că a fost
uitat.
Psihologia consonantistă nu a fost o lucrare care urmărea să fie o
carte de cibernetică. Dar printre legile fundamentale care, după Odobleja,
guvernează fizicul și psihicul, se află legea reversibilității. În termenii de
astăzi, ea poate fi numită legea conexiunii inverse sau a feedback-ului.
Acesta este marele merit al lui Șt. Odobleja, de a fi descoperit caracterul
general al feedback-ului și a fi încercat să-l pună în evidență în cele mai
variate procese și fenomene.
Limitele operei lui Odobleja se datorează în special lipsei noțiunii
de informație, care ar fi împins cu mult înainte viziunea sa cibernetică,
inclusiv trecerea la o tratare matematică. Dar lipsa noțiunii de informație,
nu modifică în esență viziunea sa cibernetică generală, care rămâne
perfect valabilă în contextul dezvoltării ciberneticii. Deci locul său în
istoria ciberneticii este de drept între Ampère și Wiener. Dacă se poate
constata cu siguranță că Wiener nu a cunoscut lucrarea lui Ampère, nu
același lucru putem spune despre Wiener, dacă a studiat sau nu
Psihologia consonantistă.
Concepția psihologică a lui Ștefan Odobleja este un fel de
panpsihologism, o modelare a tuturor științelor pe calapodul fenomenului
psihic.
Dacă ne oprim la medicină și parcurgem bibliografia publicațiilor
medicale apărute în ultimii 20 de ani, care tratează relațiile de interferență
dintre medicină și psihologie, ne întrebăm cu ”stupoare” de ce nu sunt
făcute referiri la Psihologia consonantistă, care cuprinde capitole precum:
1.Psihofiziologia
-”Definiție: psihofiziologia este studiul repercusiunilor reciproce
(interreacțiilor) între centru și periferic, între fizic și fiziologic, între

235
moral și corp, între creier și restul viscerelor, între general și local, între
întreg și părțile sale” (pag. 245)
-”Între fizic și psihic, între corp și suflet există o influență
reciprocă: fiecare este, la rândul lui, cauză și efect” (pag. 247)
-”Creierul – organul psihicului – este, pe rând față de periferie:
- un organ de echilibru, coordonator, normalizator și nivelator;
- un organ de concentrare, care pompează într-o singură direcție
toate energiile pe care le retrage din alte direcții;
- un organ de dispersie, care distribuie tuturor organelor energie
acumulată într-un singur organ” (pag. 438)
2.Psihopatologia
- ”Chiar dacă este perceptibilă, leziunea poate fi secundară. Dacă
există maladii fizice, viscerale, datorate moralului (cauzate de psihic), de
ce să negăm cauzele psihice în psihopatii?” (pag. 439)
- Diviziune. Psihopatiile pot fi divizate în…”Exogene (1. mecanice,
2. toxice, 3. infecțioase) sau endogene (1. somatogene și 2. psihogene)”
(pag. 442)
3.Interpsihologia (ramură numită astăzi psihologie socială)
- ”Definiție: Interpsihologia se ocupă cu studiul acțiunilor reciproce
ale psihicelor între ele; cu studiul transmisiilor (propagări, comunicații)
de la un creier la altul; al acțiunilor (influențelor) intermentale. Psihologie
inter-cerebrală – psihologie colectivă sau socială” (pag. 451)
4.Biologia
- ”Viața … a fost definită prin echilibrare: viața e un echilibru
instabil; o echilibrare între interior și exterior; un efect de echilibrare a
unui interior contra cauzelor de dezechilibru din afară.
Ea poate fi definită, mai ales, prin reversibilitate” (pag. 481)
-”…factorul psihic = mediator (subl. Ns.) între fizic și biologic, pe
de o parte, și sociologie, pe de altă parte”. (pag. 491)
5.Psihoterapia
-”Trebuie să evocăm imagini plăcute corelative stării sănătății:
poezie, muzică, curățenie, eleganță, culori, aranjament, arte; …Să-i
creăm (bolnavului) o stare de voie bună, să-l facem să râdă…” (pag. 520)
-”Legea consonanței. Consonanța (sinteza, armonia, acordul,
omogenitatea, unitatea) înseamnă sănătate; disonanța (conflictul,
dezacordul, eterogenitatea, multiplicitatea) înseamnă boală.
Ideile enumerate mai sus sunt gândite de Ștefan Odobleja și puse pe
hârtie între anii 1936 și 1939 și se regăsesc în medicina actuală care se
îndreaptă spre o orientare psihologică, atât în privința aprecierii factorului
psihic ca agent etiologic (factor de risc sau trigger), cât și în cea a

236
considerării lui ca agent ”furnizor de sănătate” (psihoterapie). Circuitele
psiho-somato-psihice pot fi ilustrate în medicina occidentală de către
tehnicile binecunoscute de bio-feedback.
Conceptul de boală statuat de Engel în 1974 sub forma modelului
bio-psiho-social este și el prezent în opera lui Ștefan Odobleja.
Chiar dacă descrie în mod eronat sistemul nervos vegetativ, prin
”critica teoriei vago-simpatice” și nu se pot ignora nici unele limite ale
concepției sale psihologice, Ștefan Odobleja trebuie considerat un
precursor al psihosomaticii, ramură a Psihologiei Medicale, alături de
Psihologia Sănătății și Medicina Psihosocială (Iamandescu, 1998).
Pentru a-i găsi locul în istoria psihosomaticii, am folosit tabelul
reprodus după dr. Liliana Diaconescu:
- Unitatea psyho-soma – subliniată încă din antichitate (Hipocrat);
- Filozofii din sec. XVIII – Descartes, Spinoza, Leibniz – relația
minte-corp (dualism);
- Johann Christian Heinroth (1773-1843) – inventatorul termenului
”psihosomatic”;
- 1885 Freud – Instanțele personalității, nivelele de conștientizare
ale proceselor psihice, etapele dezvoltării instinctuale, transfer,
psihanaliză;
- 1889 Pavlov – influența emoției asupra proceselor fiziologice,
reflexele condiționate;
- 1912 Adler – Locus minoris resistentiae;
- 1922 Deutsch – Nevroze de organ;
- 1938, 1939 Dr. Ștefan Odobleja – Psychologie consonantiste;
- 1943 Fl. Dunbar – Profiluri de personalitate specifice pentru
fiecare BPS;
- 1946 Selye – Sindromul general de adaptare (S.G.A.);
- 1950 Alexander – Specificitatea conflictului;
- 1957 Hinkle, Wolff – Factori de mediu = rol determinant;
- 1963 Von Uexkull – diferențierea tulburărilor de conversiune;
- 1966 Schafer – Sociopsihosomatica;
- 1973 Sifneos, Nemiah – Alexitimia;
- 1974 Bateson – Teoria generală a sistemelor;
- 1981, 1985 Locke Besedovsky – Implicarea SP în funcționarea
sistemului imunitar (psihoneuroimunologie).
În lucrarea lui Andrei Athanasiu, ”Elemente de psihologie
medicală”, 1983, la pagina 16, subcapitolul ”Perspectiva cibernetică în
psihologie” se spune: ”În ultimii 30 de ani, în neurologie, în psihologie și
în psihiatrie și-au făcut loc punctele de vedere cibernetic și informațional.

237
Pentru cibernetician (N. Wiener), funcționarea organismului, ca și a
sistemului nervos central poate fi studiată cu ajutorul automatelor…”
Întrebarea care se pune: de ce nu este lângă Wiener și Ștefan
Odobleja?
Din examinarea lucrărilor lui Pieron, prof. univ. dr. Mihai
Drăgănescu și conf. univ. dr. Pantelimon Golu, nu pot spune că, înainte
de 1983, Henri Pieron a construit o viziune cibernetică consistentă asupra
psihicului, iar C. Georgiade afirma că: ”… Pieron a deschis un drum care
duce de la psihologie la cibernetică”. De aceea Odobleja rămâne nu
numai primul gânditor care a avut o viziune cibernetică generalizată dar,
din ceea ce se știe, a fost primul om de știință care a formulat o
psihocibernetică.
În Micul dicționar enciclopedic Ediția a II-a, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1986, pag. 1206, se menționează: ”…Autor a
primei variante a concepției cibernetice generalizate, încercând să explice
fenomenele din natură și, în particular, cele din cadrul biologiei și
psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse (legea reversibilității) …
sesizează și pune în evidență, prin intermediul conexiunii inverse,
fenomenul adaptării organismelor vii, la condițiile de mediu” – o altă
dovadă a legăturii sale cu psihosomatica și modelul bio-psiho-social al lui
Engel.
Gânditor profund, logician de talie universală, Ștefan Odobleja a
fost și un subtil poet al ideilor. Iată-l pe filozoful-poet în acest distih:
”Primul gând ce-l are Gândul
E Gândirea s-o-ntâlnească”.
N. Popescu

“Medicina în evoluțieˮ nr. 1, 2001, p. 7-11.

CENTENAR ȘTEFAN ODOBLEJA


13.10.1902 – 13.10.2002

Șt. Odobleja jr., N. Popescu

În revista ”Medicina în evoluție” nr. 1/2001, apare pentru prima


dată într-o publicație medicală un referat despre omul și cazul Ștefan
Odobleja.
Medic militar prin profesie, autodidact prin formațiune, filozof
pătruns de fizică și tehnică, ”autor al primei variante a concepției

238
cibernetice generalizate, primul gânditor care smulge naturii secretul
general al buclelor cibernetice, rolul lor în aplicarea proceselor din
organismul uman, cuprinde și psihismul, ”…creator al primei psiho-
cibernetici din lume” (acad. Mihai Drăgănescu), a avut parte în acest an,
de cele mai ample manifestări științifice de omagiere, care au compensat
o parte din vicisitudinile cu care s-a confruntat savantul Ștefan Odobleja
și în același timp a marcat o recunoaștere pe deplin meritată a omului de
știință cu care românii se pot mândri.

Preocupări, contribuții științifice, recunoașteri

Își susține doctoratul în anul 1928, cu o teză referitoare la


accidentele de automobil, în fața unei comisii prezidată de prof. dr. Mina
Minovici. Studiază în continuare și publică o serie de articole, dintre care
unele referitoare la metodele de ascultare a organismului.
Devine colaborator al Revistei Sanitare Militare, în paginile căreia
sunt găzduite două studii și anume: ”Procedeu practic pentru a împiedica
aburirea oglinzilor laringoscopice”, în nr. 11-12 din anul 1928, și
”Aplicațiile gravitării în terapeutică”, în numărul 4 din anul 1929. Cel de-
al doilea studiu era o dezvoltare a cercetărilor sale care făcuseră obiectul
tezei susținută de el public, în București, în vara anului 1928 și care
fusese intitulată ”Atitudinea corpului și secreția sudorală”.
Tot în anul 1929, publică studiul intitulat: ”Metodă de transsonanță
toracică”, în care formulează așa numita lege a reversibilității (Buletinul
medico-terapeutic, 1 mai 1929.
În anul 1935, după ce a editat la Lugoj lucrarea ”La Phonoscopie
nouvelle methode d'exploration clinique”, care plasează fonoscopia
printre cele mai eficiente metode de diagnosticare, o tipărește și la editura
Gaston Doin din Paris. Ulterior, dezvoltă unele dintre ideile cuprinse în
lucrare, într-un studiu publicat în Revista Sanitară Militară, numărul 2 din
1936, sub titlul ”Fonoscopia și semiologia acustică”. Fonoscopia a fost
distinsă cu premiul ”Medic general dr. Papiu Alexandru”.
În anul 1937 participă la cel de-al IX-lea Congres Internațional de
Medicină și Farmacie Militară, care a avut loc la București, cu
comunicarea: ”Demonstration de phonoscopie”, primită cu mult interes
de dr. W.S. Bainbridge, șeful delegației americane. Distribuie cu acest
prilej, participanților la Congres , un prospect în limba franceză, anunțând
apariția lucrării: ”Psychologie consonantiste”.

239
Între anii 1937-1938, se remarcă prin preocupările savantului,
dorința de a contribui la îmbunătățirea structurii și activității instituției
militare românești din care făcea parte. În acest sens publică o serie de
studii în revista Spirit Militar Modern, precum ”Teoria și practica”, așa
cum era intitulat studiul său publicat în numărul 1/1938 al revistei
amintite, abordând problematica definirii celor două noțiuni și a
interdependenței lor obiective (2). Într-un alt articol, publicat în numărul
5-6 al aceleiași reviste, sub titlul ”Cantitate și calitate”, el analizează
raportul dintre cele două noțiuni și rolul lor în selecționarea cadrelor
militare.
Studiile sale de psihologie militară au fost continuate până la
izbucnirea războiului, printre acestea numărându-se și cel publicat sub
titlul: ”Simetria și dualismul războiului”.
Lucrarea sa de referință ”Psychologie consonantiste” apare în două
volume la Paris, Librairie Maloine, 1938-1939, totalizând 880 de pagini.
După război, dorind să se consacre activității de cercetare, se
retrage din armată în anul 1946. Începe redactarea unei lucrări de mari
proporții, pe care nu va reuși să o definitiveze – ”Logica rezonanței”.
În anul 1975, la al treilea Congres Internațional de Cibernetică,
desfășurat la București, a prezentat comunicarea ”Cibernetica și
Psihologia consonantistă”, tipărită în lucrările Congresului (Springer
Verlag, 1977), pregătind și o carte pe această temă, publicată postum
(Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1978). Trimite o nouă comunicare la
al patrulea Congres Internațional de Cibernetică de la Amsterdam (21-25
august 1978) și obține recunoașterea internațională de precursor al
ciberneticii.
Academia Română îi acordă un rol important în istoria ciberneticii,
consacrându-i un studiu special în lucrarea ”Cibernetica” din colecția
”Istoria științelor din România”, apărută sub egida Comitetului Român de
Istoria și Filozofia Științei (Editura Academiei Române, București, 1981).
În același an, de data aceasta, în mod special pentru străinătate, Academia
Română publică lucrarea ”Odobleja between Ampère and Wiener”,
precizând locul pe care îl merită Ștefan Odobleja între doi savanți de
recunoaștere mondială.
În anul 1982 apare ”Psihologia consonantistă” cu un studiu
introductiv realizat de: prof. univ. dr. Mihai Drăgănescu, conf. univ. dr.
Pantelimon Golu, București, Editura științifică și Enciclopedică.
Tot în anul 1982 este înființată Academia Internațională de Cibernetică
”Ștefan Odobleja” (91 membri fondatori), având ca președinte de onoare

240
pe prof. dr. I.C. Drăgan și un birou executiv condus de prof. dr. Paul
Postelnicu, iar din 1986 de prof. dr. Cezar Buda.
În anul 1983, apare ”Cybernetique generale; Psychologie
consonantiste; Science des sciences, Editions Nagard, Montreal – Paris –
Lugoj – Roma – Pelham N.Y., care este de fapt o reproducere fotografică
integrală a primei ediții a Psihologiei consonantiste, publicată la Paris,
Librairie Maloine, 1938-1939.
După ce a studiat o parte din manuscrisele referitoare la logică, care
se găsesc în Arhivele Naționale din Drobeta-Turnu Severin, fond
personal Ștefan Odobleja (50.000 de file, respectiv 10 metri liniari de
manuscrise), acad. Alexandru Surdu realizează o culegere din aceste
manuscrise intitulată ”Introducere în logica rezonanței” prefațată de
Constantin Noica și publicată la Editura Scrisul Românesc din Craiova în
anul 1984.
Savantul român avea o concepție originală în domeniul logicii.
Logica rezonanței este o logică cibernetică. Ea oferă baze noi, neutilizate
încă, pentru o cibernetică a viitorului, a mileniului trei. Este vorba de
baze teoretice, de justificarea teoretică a posibilității principale de
construcție a unor ”mașini de gândit” care să nu se mărginească la
operații logice, mecanizate, asupra gândurilor gata construite (ceea ce
poate fi garantat pe plan teoretic prin logica matematică), ci să fie extinse
și la activitatea de producere, de creație a acestor gânduri, pe care își
propune să o garanteze logica rezonanței.
Acestea au fost principalele motive pentru care i s-a acordat lui
Ștefan Odobleja, în anul 1990, titlul de membru post-mortem al
Academiei Române.
I.C. Drăgan, o personalitate marcantă a lumii științifice românești,
președinte al Academiei Internaționale de Cibernetică ”Ștefan Odobleja”,
cu sediul la Lugano – Elveția și cu secretariate la Lugoj și Milano, a avut
și are o contribuție remarcabilă în demersurile făcute pentru
recunoașterea internațională a operei savantului.
În anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea omului de
știință, încă o instituție de învățământ îi va purta numele. Pe 13
septembrie 2002, în prezența premierului Adrian Năstase este inaugurat
în București, Liceul Teoretic ”Ștefan Odobleja”, o dovadă de
recunoaștere deplină.

Manifestări omagiale – 2002

241
Manifestările omagiale au avut loc în București și în mai multe
reședințe de județe, fiind onorate de prezența unor reprezentanți ai
Guvernului României, administrațiilor locale, oameni de știință
contemporani ai marelui savant, care l-au sprijinit personal, sau au
contribuit într-un fel sau altul la susținerea și recunoașterea pe plan
național și internațional, a grandioasei sale creații de o viață.
Așa cum era și firesc, seria momentelor aniversare a debutat la
Drobeta-Turnu Severin, în perioada 10-14 octombrie, cu zilele Liceului
pedagogic ”Ștefan Odobleja”, unde, printre personalitățile prezente
amintim pe: Petre Daia – secretar de stat în Ministerul Agriculturii, ing.
Stelian Bajureanu – reprezentantul țării noastre la Congresul Internațional
de Cibernetică de la Amsterdam, 1978, cel care i-a adus pe patul de
moarte vestea recunoașterii internaționale, prof. Vlădica Florian, ing.
Ilarie Hinoveanu de la Editura Scrisul Românesc din Craiova, prof.
Constantin Protopopescu, I. Lascu și alții. În alocuțiunea sa, ing. Stelian
Bajureanu a afirmat: ”…Ștefan Odobleja a sistematizat întreaga
cunoaștere într-o sinteză aparte care va condiționa viitorul în mileniul
trei”.
Pe data de 13 octombrie, la Liceul de informatică ”Ștefan
Odobleja” din Craiova, momentele aniversare s-au bucurat de prezența
unor personalități de prestigiu precum: prof. univ. dr. Pantelimon Golu,
prof. univ. dr. Ion Ceapraz, prof. Mihaela Bărbuț, prof. Camelia Cizmaru.
În București, la Muzeul tehnic ”Prof. ing. Dimitrie Leonida”, în ziua de
16 octombrie a fost comemorat și așezat la loc de cinste, alături de alți
mari savanți români precum Henri Coandă, originar tot din județul
Mehedinți.
Medicina militară românească a omagiat la loc de cinste,
personalitatea medicului militar Ștefan Odobleja, în cadrul zilelor
Spitalului Militar de Urgență ”Ștefan Odobleja” din Craiova.
Manifestările care au avut loc în perioada 16-18 octombrie au fost
organizate de către un comitet, avându-l ca președinte de onoare pe grl.
mr. prof. dr. Mihai Augustin, șeful Direcției Medicale a M. Ap. N. La
secțiunea dedicată centenarului s-au făcut următoarele comunicări:
”Locul lui Ștefan Odobleja alături de marii creatori români de sisteme
filozofice” – acad. Alexandru Surdu; ”Ștefan Odobleja, un destin de
luptător” – col. dr. Nicolae Cheiță, directorul spitalului; ”Opera
academicianului Ștefan Odobleja” – ing. Ionel Chiriță; ”Dimensiunea
umanistă a personalității dr. Ștefan Odobleja” – prof. Tudor Rățoi,
directorul Arhivelor Naționale din Drobeta-Turnu Severin;
”Psihosomatica și Psihologia consonantistă” – col. (r) dr. Nicolae

242
Popescu; ”Consonanțe cibernetico-poetice odoblejiene” – prof. Florian
Vlădica; ”Alături de tatăl meu” – ing. Ștefan Odobleja (jr.).
Pe data de 20 octombrie, la Academia Română, în cadrul
manifestărilor științifice, secțiunea ”Locul lui Odobleja în știință” a fost
condusă de acad. Mihai Drăgănescu.
În luna noiembrie a avut loc la București Conferința Națională de
Cibernetică – Centenarul Ștefan Odobleja, ediția a X-a, cu tema: ”Unele
considerații paralele la centenarul a doi români vestiți – dr. Ștefan
Odobleja, precursorul ciberneticii și dr. ing. Ion Basgan, un inventator de
geniu” – comunicare făcută de dr. ing. Ștefan Tudor – comisia de
cibernetică socio-economică.
Seria manifestărilor omagiale se încheie la Oradea – Băile Felix, în
16 noiembrie unde Academia de Cibernetică ”Ștefan Odobleja” și
Universitatea din Oradea au organizat Conferința cu tema: ”Tendințe în
dezvoltarea aplicațiilor cibernetice”. Lucrările au fost conduse de prof.
dr. ing. Teodor Maghiar – președintele academiei mai sus menționate,
prof. dr. Niculae Mihăiță, prof. dr. ing. Victor Șontea, prof. dr. ing.
Nicolae Jula.
În cadrul secțiunii plenare de închidere Gheorghe Nicolaescu de la
Fundația ”Vasile Gușe”, prezintă lucrarea ”Medicul militar Ștefan
Odobleja văzut de contemporani”.
La toate manifestările omagiale a fost prezent ing. Ștefan Odobleja,
fiul marelui savant care a făcut intervenții inedite referitoare la viața și
preocupările pentru știință ale tatălui său. În memoria sa, în anul 1999
înființează Fundația ”Ștefan Odobleja” cu sediul în Drobeta-Turnu
Severin, care are ca scop, studierea în continuare a operei vaste care se
găsește la Arhivele Naționale din Drobeta-Turnu Severin și care, prin
conținutul de idei, teorii și teze ar aduce o contribuție deosebită în diverse
domenii științifice, sau chiar le-ar revoluționa.
Prof. dr. Mihail Scheau de la Facultatea de Medicină din Craiova și
dr. Al. Olaru, unul din principalii susținători ai dr. Ștefan Odobleja, după
ce au studiat lucrările sale referitoare la fonoscopie și semiologia
acustică, în comunicarea prezentată la Simpozionul de la Craiova din
anul 1992, îi conferă calitatea de precursor al metodei de explorare
echografică în medicină. Tot dr. Al. Olaru a prezentat comunicarea
”Psihoterapia în concepția consonantistă” la Simpozionul Jubiliar – 40 de
ani de la fundamentarea conceptului ciberneticii generalizate, Drobeta-
Turnu Severin, 2-3 noiembrie 1979.
De asemenea, dr. Nicolae Popescu, în intervenția făcută în cadrul
comunicărilor de la Craiova, susține că, prin ideile și teoriile savantului

243
legate de modelul bio-psiho-social în strânsă legătură cu latura ecologic-
existențială, poate fi considerat ca inițiator pentru un domeniu atât de
dezbătut astăzi precum psihosomatica. Mai mult, în lucrarea ”Psihologia
consonantistă” (1938-1939), explică fenomenele din natură și în
particular pe cele din cadrul biologiei și psihologiei cu ajutorul legii
reversibilității, sesizează și pune în evidență prin intermediul conexiunii
inverse fenomenul adaptării organismelor vii la condițiile de mediu, fiind
astfel alături de Hans Selye – sindromul general de adaptare (1946).
Un omagiu cu totul special adus marelui Ștefan Odobleja, cu
prilejul aniversării centenarului nașterii sale, îl constituie apariția a două
lucrări care demonstrează clar rolul actual al operei savantului român, în
formarea unei gândiri creatoare – acum, când aceasta a devenit unica
sursă inepuizabilă, regenerabilă și singura care satisface simultan
societatea, omul și natura.
Prima lucrare ”Matematizarea psihologiei consonantiste de Ștefan
Odobleja”, autori: Marcel Voica – președintele Fundației de Studii
Interdisciplinare Matriceale și Ileana Voica, apărută la Editura Matricea,
București, octombrie 2002, reprezintă un ghid pentru studierea
Psihologiei consonantiste în mod tradițional, dar și pentru folosirea sa
informatizată.
În cuvântul introductiv, autorii arată că: ”valoarea științifică a
Psihologiei consonantiste crește pe măsura trecerii timpului și atrage
atenția nu numai prin puterea sa extraordinară de pătrundere și de
previziune a autorului ei, ci în mod deosebit prin faptul că această operă
devine din ce în ce mai mult un instrument de acțiune în condițiile
extinderii folosirii tehnicii electronice de calcul, care amplifică valențele
ei multiple prin racordarea sa la funcțiile cerebrale, ca bunul cel mai de
preț pentru fiecare om”.
”…rezultatele cercetărilor sunt folosite îmbinat nu numai pentru
transpunerea într-o bază de date Matriceală a Psihologiei consonantiste,
dar realizează și o matematizare modernă a acestei opere, relansând-o în
contemporaneitate și proiectând-o în viitor de pe o nouă platformă
informatică. În acest fel…, urmează să fie elaborate programe care vor
constitui mijloace moderne de instruire, învățare, educare și modele de
stimulare a proceselor gândirii, creației, de dezvoltare a unor științe inter
sau transdisciplinare”.
A doua lucrare, ”Corespondențe”, alcătuită de prof. Tudor Rățoi –
directorul Arhivelor Naționale din Drobeta-Turnu Severin și Cristian
Anița, cu sprijinul Ministerului Educației și Culturii, publicată la Editura
M.J.M., Craiova, 2002, a fost lansată la data de 18 decembrie la Drobeta-

244
Turnu Severin. Această lucrare, prin conținutul scrisorilor trimise și
primite de Ștefan Odobleja de la instituții și personalități ale lumii
științifice din țară și străinătate, scoate în evidență într-un mod aparte
personalitatea marelui gânditor român.
Ștefan Odobleja a gândit și a așternut pe hârtie ideile mărețe atât în
fraze cât și în versuri. Iată un exemplu în acest sens publicat postum în
lucrarea ”Pagini inedite”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986,
ediție îngrijită și prefațată de Constantin Negreanu:

Anatomie și fiziologie (psihologie)

Știe multe anatomia, dar mai multe nu le știe


Și-i rămasă mult în urmă față de psihologie
E păcat ca aste științe să devină adversare
Când de fapt ele-s sortite numai la colaborare.
E de tristă amintire și-i criminală-ncercarea
Ca științei despre suflet să i se vrea suprimarea.
Nu vrem cu aceeași măsură, nu vrem dinte
pentru dinte.
Nu cerem anatomiei ca, de astăzi înainte,
Să dispară de pe lume, să se autodesființeze
Pentru ca psihologia singură să domineze.
Cerem doar să se supună la a științelor morală
Și cu ea psihologia să fie-n drepturi egală;
Strictă reciprocitate în raporturile externe
Și riguros neamestec în afacerile interne.

Îi cerem anatomiei mai atent să cerceteze,


Iar pe formele văzute cât mai puțin să viseze.
Să nu se mai compromită naiv, să extrapoleze,
Să nu dea drept adevăruri niște șchioape ipoteze,
În știința despre minte să nu se mai erijeze,
Domeniul psihologiei nicicând să nu-l invadeze,
Despre-a minții activitate amplu să se informeze.
Cerem deci anatomiei, scurt, în câteva cuvinte:
Monopolul pus pe creier să nu-l pună și pe minte.

Opinii
”… Aplicând conceptele la viața socială, la economie, la sociologie,
Ștefan Odobleja afirmă universalitatea conceptului cibernetic al

245
circuitelor cu reacție, al buclelor închise. Pentru acest motiv, întregul
moment unic oferit istoriei, științei și culturii românești – și nu numai
românești – de către Ștefan Odobleja în anii 1938-1939 capătă strălucirea
cuvenită marilor idei ale minții umane…”
Acad. Mihai Drăgănescu

”…teoria și opera lui Ștefan Odobleja a fost clasificată pe scara nivelelor


evoluției a lui Boolding la gradul șapte, iar cibernetica lui N. Wiener la
gradul trei. Legile lui Ștefan Odobleja sunt comparabile cu legile
generalizate ale lui Einstein”.
Prof. dr. Josif Constantin Drăgan

”Poate unul dintre cei mai dotați creatori, savantul din Drobeta a lucrat
singur, asemenea marilor solitari ai gândirii. A redescoperit multe și a
inventat și mai multe, făcând uz de un singur instrument – inteligența lui
înnăscută”.
Acad. Alexandru Surdu

”Sistemul lui Odobleja reprezintă, pentru integrarea științelor, același


lucru ce l-a reprezentat sistemul lui Einstein pentru fizică”.
Ing. Stelian Bajureanu

”Să nu uităm că fenomenul Odobleja și omul în sine a avut o viață, un


destin și a creat o implicație morală în știința secolului XX”.
Ion Stroe – Oancea

”Aveți un om de aur, merită o statuie de aur”.


B.H. Rudall – University of Wells

”Ștefan Odobleja ar putea fi considerat nu numai un Socrate al timpurilor


noastre, dar și un al doilea Columb, pentru că a avut același destin să
descopere America științei și până la urmă, această Americă să primească
alt nume, nu al său”.
Prof. de. Josif Constantin Drăgan

”Am lucrat și colaborat cu savantul Ștefan Odobleja cinci ani. Am lucrat


alături de mulți medici, dar Odobleja nu era numai medic, ci și un aparat
Roentgen și un laborator de analize, căci după precizarea unui diagnostic
făcut de el, nu mai era nevoie ca pacientul să meargă la radioscopie sau
analize.

246
Era un om cu un nivel intelectual rar de găsit”.
Dumitru Goagă – oficiant sanitar – Lugoj

Nicolae Popescu
ˮMedicina în evoluție“ nr. 4/2002, p. 6-10

IMPORTANȚA ULTRASONOGRAFIEI
ÎN MEDICINA DE FAMILIE

N. Popescu, M. Fotea

Medicina de familie este primul eșalon într-un sistem de sănătate


modern. La medic se poate prezenta orice bolnav cu orice boală, astfel,
medicina de familie se intersectează cu toate celelalte specialități,
devenind specialitatea cea mai interdisciplinară.
Medicina de familie de astăzi nu mai este aceeași cu cea de ieri, ea
a devenit o specialitate mult mai complicată și mai pretențioasă.
Până nu de mult a fost obligată să apeleze la o metodologie
predominant clinică, în timp ce toate celelalte specialități au apelat la o
tehnologie din ce în ce mai sofisticată, devenind predominant paraclinice;
prin posibilitățile create de a obține diferite competențe, medicul de
familie poate stabili cel mai bine un echilibru între cele două metode,
clinice și paraclinice.
Ultrasonografia este o metodă paraclinică, despre a cărei
importanță se vorbește mai mult în spitale și ambulatorii de specialitate.
Poate că pentru a evita costurile mari ale asistenței medicale în aceste
unități sanitare, era mai bine să fi pornit în același timp la drum, cu aceste
investigații și în medicina de familie.
Pentru a avea succes în acest domeniu, medicul de familie trebuie
să fie un foarte bun clinician, deoarece un diagnostic clinic bine stabilit
este foarte ușor de susținut cu această investigație care la rândul ei
necesită o pregătire complexă. În acest context prof. dr. I. Sporea de la
U.M.F. Timișoara, denumește ecograful ca fiind stetoscopul viitorului.
Dar, un precursor al ultrasonografiei poate fi considerat și dr. Ștefan
Odobleja care numește fonoscopia ca pe o metodă clinică de explorare
semiologică prin evaluarea permeabilității sonore a organismului.
Pornind de la această definiție noi am definit ecografia ca pe o metodă
paraclinică/tehnică de explorare/evaluare a permeabilității sonore a

247
organismului care are ca rezultat vizualizarea neinvazivă a diferitelor
țesuturi și organe.
În medicina de familie, ultrasonografia are o serie de beneficii atât în
favoarea medicului cât și în favoarea asiguratului:
- diagnosticarea unor urgențe medico-chirurgicale în timp util și
trimiterea țintă la specialist (colecistite acute litiazice, hidrops vezicular,
glob vezical, colici renale litiazice etc.).
- posibilitatea elaborării unor studii și cercetări având ca scop ridicarea
prestigiului medicului de familie.
- creșterea adresabilității asiguraților la cabinetul medicului de familie.
- scăderea cheltuielilor din bugetul asiguraților pentru rezolvarea unor
probleme de sănătate (în special la cei din mediul rural).
- posibilitatea deplasării la domiciliul pacienților cu ecografe portabile
ușor de manevrat.
- îmbunătățirea relației medic-pacient și asigurarea stabilității pacienților
înscriși în listele proprii.

“Medicina în evoluțieˮ, nr. 4/2004, p. 92

Professional Stress Factors Possible Occurence of


Psycho-somatic and Behavioural Pathology at Organizational Level

Nicolae Popescu, Maria Cenea, Diana Ciocan, Cornelia Ciuciu

ABSTRACT

The study correlates data obtained by psychological testing with the


prevalence of somatic objective pathology, psychosomatic disturbances
and latent, asymptomatic states. The prevalence index of predominantly
digestive and cardiovascular diseases constituted the starting point for
the hypothesis concerning the prevalence of psychosomatic diseases. The
evaluation of psychosomatic disturbances was made by correlations
between projective tests and psychological status observed in the first
investigated group (restlessness, anxiety, decreased coping capacity,
negative thinking) and the symptomatology observed in the second group,
where non-expressed manifestations were lower. Case studies
demonstrate the research results.

248
Key words: stress factors, stress, psychosomatics, non-expressed latent
states.

INTRODUCTION

In social medicine, a discipline which studies the methodology for


investigating the health status in a community, the assessment of the
psychic factor as etiological agent (risk factor or trigger) in most
contemporary society diseases induces interdisciplinary cooperation
between medicine and psychology, as well new identification methods of
risk factors and of their connection with disease. Social medicine, here
refered to as Psychology Medicine, together with Medical Psychology
and Health Psychology, represent interdisciplinary fields between
medicine and psychology.
Changes which occur in modern society imposed psychosomatics as an
integrative, holistic approach of the healthy or diseased individual, family
of community, according to the bio-psycho-social model. In Romania,
there is a major interest concerning the psychosomatic approach in
modern medicine reflected by creation of medical psychology
departments in medical universities and by the participation of large
numbers of physicians in researches in this field and attendance in
international congresses of psychosomatics. An important contribution
has been made by Dr. Stefan Odobleja by his work „Consonantistic
Psychology” using the consonance-disonance dichotomy with the
meaning of health and disease in correlation with psychological and
physical aspects.

HYPOTHESIS

The profession of border police officer is considered one of most stress-


generating professions due to a very wide range of stress factors which
possibly fragilizes personality structures leading to a favourable ground
for psychosomatic disturbances or diseases.
The prevalence index which, analysed during a long period of time,
showed a mainly psychosomatic pathology.

GOALS

The research addressed two main directions. The first concerns the use
psychological tests as possible screening methods for the identification of

249
professional stress as risk factor in the determinism of clinically manifest
of asymptomatic pathology. The second uses the questionnaire method,
as well as statistical data, in order to evidentiate this pathology which has
been differentiated in latent non- expressed states, psychosomatic
disturbances and objectivated pathology, as well as possible connections
between this pathology and the level of stress.

MATERALAND METHODS

The studied collectivity included 294 subjects, male gender, of whom


operative group 1 included 191 subjects with mean age 34 years, and
group 2 included 103 subjects with mean age 38,6 years. Thus, in the first
group there is a predominance of young subjects belonging to 25-30 and
31-35 years age groups and the second group distribution (Fig. 1 and 2).
By dividing the studied collectivity into two groups, one composed of
persons working in an operative sector and the other of people working in
the administrative sector, we tried to eliminate the difficulty of
composing a control group with “ normal” considering the fact that the
whole staff to specific stress factors.

Had a control group been chosen from outside the institution, the subjects
may have been exposed to stress factors specific to the respective
workplaces. Between the operative group and the non-operative one,
some peculiarities were identified concerning the quantity and quality of
stress factors which act upon the subjects, fact which allowed a
comparative study.

250
In the present research, two transversal epidemiological investigations
were used: The first, a screening which consisted of a battery of
psychological tests including ability tests, personality tests and other
tests, all seeking identification of presumptive premorbide states or
prevalence investigation which analysed the health status of the
collectivity during the mentioned period.
The battery included the following tests, questionnaires, examinations:
ability tests (distributive attention, focus capacity, verbal and non-verbal
intelligence, auditive memory, the “ Raven” intelligence test of the
standard progressive matrix);
personality tests (“Cattel” reduced version which investigates general
anxiety, Eysenk which measures personality by two general independent
dimensions – extraversion, introversion and neuroticism, stability, - and
projective: the “Luscher”colours‟ test, short version and the tree test);
other tests (questionnaires addressing the subjects‟ position towards
alcohol and tobacco “AUDIT”, “Fagerstrom”, “Cornell index” which
investigate psychosomatic manifestations by which identification of
presumptive premorbide states and of a certain degree of stress upon the
subjects has been attempted.

RESULTS AND DISCUSSIONS

Psychological tests reveal the presence of stress in both groups, showing


their reactions, peculiarities and degree of stress experimented by them,
on age groups.
Ability tests indicate a deviation from the professional psychograme,
with decreased values of cognitive-intellectual capacities in all age
groups, as follows:

251
12.1% of group 1 subjects and 11.7% of group 2 subjects have a low
distributive attention (values below the mean level in the “Praga” test)
(Fig. 3 and 4).
27.7% of group 1 and 20.3% of group 2 subjects show difficulties in
establishing logical relations between various data, slow thinking
process, low intellectual performance (values below the mean level in the
“IF1” non-verbal intelligence test); “Raven” test shows a medium-low
intelligence in 12.6% of group 1 and 7.8% of group 2 subjects; the “I1”
test of verbal intelligence show a decrease of this feature in all age groups
– subjects in both groups, but especially in the age group 36-40 years
(14.3%), 41-45 years (13%), 46-50 years (30.8%).

High percentual differences between values obtained by subjects in the


two non-verbal intelligence tests show a particular aspect of the stress
upon the subjects and manifested as adaptation difficulties to new and
unpredictable situations, a possible cause being improper selection;
19.5% of the subjects in group 1 and 7.8% of the subjects in group 2
show difficulties in memorizing and reproducing information (values
below the mean level in the M3 test for auditive memory).

252
Subjects in group 1 – operational staff showed more marked decreases,
generally, in ability tests, as compared to subjects in group 2 – non-
operationale staff, thus particularizing stress in this sector, the main
agents being: hard working conditions such as 12-13 hours daily
exposure to extreme temperatures, working in shifts and frequently
overtime, permanent contact with agressivity – aspects which lead to
psychical fatigue, with effects upon work efficiency, and performance.
Most important decreases in cognitive-intellectual capacities are recorded
in middle age cathegories (31-35 years, 36-40 years). A possible
explanation could be the that these cathegories are most affected by
institutional restructuration and reorganizing, meaning they had no
“option” for escaping the circle of restructuring: the society did not offer
professional reconversion programmes, the institution did not give
information concerning the aim of restructuration and reorganizing these
aspects leading to an increased uncertainty degree about the future of the
institution, concerning the professional career of the subjects, with effects
on their personality structure.
Individualism, egocentrism are very visible at interpersonal level
(agitation, nervousness, relational conflictual situations), and also at
group level (subjects‟ tendency to focus on their own needs, totally
neglecting the needs of the institution concerning modernization and
adjustment to present requirements. The defense mechanism of the
subjects against stress is projection (projection of all negative feelings
upon leaders whom they consider responsible for this uncertainty). In
choosing this defense mechanism, lack of open communication probably
contributed – specific to hierarchic subordination structures.
“Pencil-paper” personality tests, as well as projective ones reveal a
predominance of anxious-depressive personality structures – showing
that a part of the subjects have chosen the easiest way of giving in, by
development of negativism, suspicion and lack of trust, rather than
finding internal adaptation resources. This option may also be a result of
an inadequate professional recruitment policy – staff with a weak
biopsychical constitution who strongly reacted to general stress.
The “Cattell” test for general anxiety shows the fact that 18.3% of the
subjects in group 1 and 26.8% in group 2, show anxiety values over the
medium level. The higher anxiety percent in non-operative staff may be
explained by the institution‟s policy to reorganize the operational sector
by an important staff reduction and reorientation towards the operative
sector, which increases the subjects‟ concern and their fear of the contact

253
with new stress sources, and, on the other hand, by generally appointing
in administrative positions sensitive persons with operational
requirements, fact which supplementary increases the fear of failure (fear
of impossibility to cope with professional requirements) (Fig. 5 and 6).

The presence of anxiety is significant in rather high proportions in young


staff members (age groups between 25-30 years and 31-35 years) in the
non-operative sector – strenghening the hypothesis of collective stress.
Anxiety perceived by the subjects as tension, irritability, lack of self
confidence, reticence to risk, tremor, perspiration and a varied range of
psychosomatic manifestations.

The introversion-extraversion factor (E – Eysenck test)brings new


elements in psychology, namely while ambivalent subjects represent the
most part of the subjects, percentual values obtained by subjects in both
groups decrease in extraversion factor, and percentual values of the
introversion factor increase together with the age of the subjects. This
shows that this factor is influenced by age, by environmental factors, by
life experience of subjects, by their degree of dutifulness facing position
requirements, by the individual need of job performance (Fig. 7 and 8).

254
The neuroticism factor (N – Eysenck test) is present in 3.6% of group 1
subjects and 4.8% of group 2 subjects, percentual values increasing with
age – aspect which correlates with anxiety and introversion. This shows
that the longer a subjects has been in the system the higher his
vulnerability degree.

The AUDIT questionnaire which addreses alcohol consumption reveals


toxicophiliac tendencies in 28.2% of group 1 subjects and 18.5% of
group 2 subjects. Considering the predominance of the anxious-
depressive personality, alcohol consumption may be regarded as a
compensatory element for the negative states experienced by the subjects.
Here, also, percentual values increase with age, showing their reactions
following long exposure to stress sources. The most frequently
encountered is alcohol consumption in 36-40 years, 41-45 years and 46-
50 years age groups.
The “Fagerstrom” test shows medium, strong and very strong tobacco
dependence in 28.2% of the subjects in group 1 and in 20.4% in group 2
– values close to those of alcohol consumption, with severe effects on the
health status of the subjects. We must underline the fact that unlike

255
alcohol consumers, the percent of smokers decreases with age, situation
explained either by onset of conscientiousness status regarding the
adverse effects or by onset of diseases favoured by tobacco smoking.
The presence, especially in younger age groups, of anxiety, introversion,
neuroticism, associated with a decrease of cognitive-intellectual
capacities, with tobacco dependence and exaggerated alcohol
consumption, in higher percents in group 1 – operational staff, as
compared to group 2 – non-operational staff, strengthens the hypothesis
of a collective psychical stress which fragilized personality structures of
the subjects, created favourable conditions for psychosomatic diseases,
especially in the operational sector where stress agents are more active.
The “CI” questionnaire shows the presence of subclinical and clinical
manifestations in increased percents in both groups. Most subclinical
manifestations are being recorded in the 36-49 years age group in group 2
– non-operational staff and in 46-50 years age group in group 1 –
operational staff, showing another peculiarity of stress, namely the
overload of subjects in the operational sector following low physical
resistance occurring with aging and fear of the subjects in the
administrative sector to transfer to operational sector, and to be
confronted with aggressive stress sources.
The identified pathology included digestive diseases (13.6%),
cardiovascular diseases (11.2%), anxious-depressive disturbances (7%),
lombo-sacral pain syndromes (5.4%); the other diseases (pulmonary
diseases, obesity, diabetes mellitus and tegumentar diseases), being
situated between 1 and 4%, but these low percents are also important for
the above mentioned diseases, the psychical factor playing an important
role in their etiopathogeny, thus being labeled as psychosomatic diseases
(Fig. 9).

Even though the frequency of diseases is a few percents lower in group 1


(44%) as compared to group 2 (50.3%), age group analysis shows that in
the 31-35 years age group all studied diseases were observed, with a peak

256
(19.7%) for digestive diseases, probably due to the long term action of an
important number of etiopathogenic stress agents (Fig. 10).
Cardiovascular diseases are present in group 1 subjects in percents which
increase with age in all age groups, with the exception of the 25-30 age
group where, in group 2, they are observed in 19.9%, signifying a
possible increased reactivity of young people. In most cases,
predominantly psychogenic arterial hypertension was observed (Fig. 11)

Pulmonary tuberculosis which was found in comparable proportions in


both groups, probably evolved on a phtysiogenic background marked by
a psychogenical component dominated by vulnerability at psychical
stress.
The comparable percents of LSPS (lumbosacral pain syndrome), 5.7% in
group 1 and 4.8% in group 2, in subjects between 31 and 55 years, values
which increase with age, could explain the action of psychological factors
through stress reaction mediators which trigger changes in the muscular
tonus (contracture) especially in lombosacrate muscle and also influence
pain threshold.
Anxious-depressive disturbances are present in subjects 25 to 41 years
old (32.1%) in group 1, these age groups being subjected to cumulative
action of stress factors, and in group 2, in age groups between 41 and 55
(36.7%), these age groups being constantly subjected to the stress
generated by the lack of transparence in institutional restructuration.

257
Obesity (4.7% in group 1 and 2.9) in group 2), and also type II diabetes
mellitus in a low percent (1%) only in young subjects, show the presence
of chronical stress, as well as of skin diseases (psoriasis, vitiligo) with
uncertain etiology but possibly including psychic elements.
Psychosomatic disturbances (PSD) are present in both studied groups and
age groups in comparable percents showing that we are dealing with
prolonged stress, triggered by various stress factors (Fig. 12).

Evaluation by projective tests (Luscher – Fig. 13 and 14, and the tree test)
brings a confirmation of the results obtained in other psychological tests,
with the presence of stress in all age groups and the onset of
psychological fatigue. The colour blue predominates the preferences of
subjects in both groups, which indicates the need of silence, peace,
harmony, rest and relaxation for recovery, the need for a warm and tidy
environment, free of troubles, the need of harmonious relations with no
controversies. In the area of indifference, the colour brown predominates,
which indicates the onset of general physical fatigue, physical
discomfort, the unfulfilled need of safety, which induces stress. Most
rejected are the coulours grey and black, showing the general trend of
the subjects of not having anything to abandon, their wish to be able to
control their own actions and decisions. These needs are more intensly
felt, as the projective tree test reveals a high degree of relational
conflictuality, rigidity, agressivity, along anxiety, depressive tendencies
and even depersonalization tendencies which prior to this application
were confirmed by the evolution of the subjects and exemplified by case
studies. This non-manifest pathology revealed by projective tests may be
a favourable ground for the development of behavioural disturbances, or
even psychosomatic diseases.

258
CONCLUSIONS

By dividing the studied collectivity into 2 groups, one including persons


who work in an operational sector and the other with persons in the
administrative sector, we tried to eliminate the difficulty of selecting a
control group with “normal” subjects, considering that the entire staff is
subjected to specific stress factors. Between the operational group and the
non-operational one some peculiarities were identified, concerning the
quantity and quality of stress factors which act upon the subjects, which
allowed a comparative study.
The study has been performed between 2001-2004, period which may be
regarded as a peak during the reforming process of the Border Police,
which generated multiple stress factors, psychical stress being the most
important.
The use of psychological tests as screening methods may be considered
as a new way which could be used in epidemiological investigations in
order to early detect diseases which are determined or favoured by
psychical organizational stress.

ˮMedicine in Evolution“, XV, nr. 1, 2009, Timisoara, Romania.

PSYCHOSOMATICS AND THE PHYSICAL


KINETIC THERAPY

Nicolae Popescu
ABSTRACT

259
Psychosomatics, a field of research and a holistic method of approaching
the healthy and diseased man, together with the physical and kinetic
methods and techniques used in kinesiology actually represents a
constant updating with the scientific multi and interdisciplinary
arguments of the Hippocratic medical vision, according to the bio-
psycho-social model completed by the ecological-existential side. These
techniques and methods develop abilities of physical and psychological
relaxation, reducing the effects of stress, which is a major risk factor for
all diseases and disabilities.
Key word: psychosomatic, kinetology, kinetic therapy, holistic

According to the WHO definition, health is a morpho-functional capacity


which grants the possibility to act in an optimal physical, somatic and
psychological way. In fact, the health status represents the psycho-
somatic equilibrium, with the absence of objective and subjective
complaints and with the impression of physical and psychological well-
being.
Disease is defined and characterized by the following elements:
•Physical and psychological unbalance;
•Organic lesions;
•Altered general state accompanied by physical and psychological
exhaustion;
•Presence of objective and subjective clinical signs.
From a psychological point of view, health is perceived positively and
disease is perceived negatively.
There are increased discussions on psychological orientation nowadays in
medicine, both on the assessment of psychological factors as risk factors
in most multifactor somatic diseases as well as in the sense of
considering the psychological factor as major provider of health (the
International Congress on Psychosomatic Medicine in Waikoloa, Hawaii
– 2003; annual Meeting of the American Psychosomatic Society in
Orlando – 2004;World Congress of Psychosomatics in Kobe – 2005, and
in September 2006 the European Conference of Psychosomatic Research
will take place in Dubrovnik, Croatia).
The relationship between mind (psychology), body (soma) and the
environment (ecological-existential), its balance and unbalance,
constituted a concern during periods of time for scientific fields such as
philosophy, psychology, sociology, biology, physiology, neurology,
cybernetics etc.

260
In the present approach, psychosomatics is a field of research, a way of
approaching the healthy and diseased individual belonging to all
specialties through the bio-psycho-social paradigm of Engel who
considers disease and/or health as a bidirectional interaction of clinical
status with psycho-social factors.
One of the fundamental objectives of psycho-somatic medicine is to
develop diagnose and treatment methods applicable on a general level, as
well as specialized and individualized. The general level refers to
methods which may be applied to all patients, regardless of the
manifestation and location of the problem occurring in the human
organism. The specialized level refers to aspects connected to specific
functional organic dysfunctions, where techniques and methods used in
kinetology have their well deserved place.
This holistic (integrative) approach is imperative in the field of
kinetology.

HISTORY OF PSYCHOSOMATICS

•The psyche-soma-unity-underlined in antiquity (Hippocrates).


•The XVII-th century philosophers – Descartes, Spinoza, Leibniz – the
mind-body relationship (dualism).
•Johann Christian Heinroth (1773, 1843) – inventor of the term
“psychosomatic”.
•1843, Cabanis – relations between physical and moral.
•1885, Freud – personality instances, levels of acknowledging
psychological processes, stages of instinctual development, transfer,
psychoanalysis.
•1892, Fere – on pathology of emotions.
•1899, Pavlov – influence of commotion on physiological processes,
conditioned reflexes.
•1912, Adler – locus minoris resistentiae.
•1922, Deutsch – organ neurosis.
•1938, 1939, Odobleja – Consonantist Psychology.
•1943, Fl. Dumbar – personality profiles specific for each BPS.
•1946, Selye – general adaption syndrome.
•1950, Alexander – conflict specificity.
•1955, EY – psychosomatic medicine and organ neurosis.
•1956, Silva – psychosomatic medicine.
•1956, Kaplan – psychosomatic medicine, importance of psychological
factors in medicine.

261
•1957, Hinkle, Wolff – environmental factors=determinant role.
•1959, Grinker and Robbinns – psychosomatic clinic.
•1963, Von Uexkull – differentiation of conversion disorders.
•1963, Marty, M'Uzan – operational thinking.
•1964, Tzank – general medicine/family medicine (GM/FM) is a true
psychosomatic medicine (63).
•1965, Klotz – psychosomatic medicine is the most elaborate form of
GM/FM (63).
•1966, Schafer – socio-psycho-somatics.
•1969, Scheneider – medical psychology.
•1973, Sifneos, Nemiah – alexitimia.
•1974, Bateson – general theory of systems.
•1979, Von Eieff – neurogenic hypertension.
•1981, 1985, Locke, Besedovsky – involvement of SP in the immune
system (psycho-neuro-immunology).
The enumeration stops in 1985 because, among the great psychosomatics
specialists, St. Odobleja, contemporary of most those mentioned, has
been included. He has been cited along with them, because he has been
acknowledged in the year of his death, September 1978 in Drobeta –
Turnu Severin. Shortly before passing away, he was supposed to present
a paper which had been accepted at the IV-th International Congress of
Cybernetics in Amsterdam, where, Stelian Bajureanu raised in front of
the international scientific community the case of. Dr. St. Odobleja and
the fact that he did not receive enough attention at the III-rd International
Congress of Cybernetics in Bucharest in 1975. The lack of
acknowledgement of is work is possibly due to some assertions
concerning the socialist state which he defines on page 710 as “Dictature
des majorities, Anomalie complexe: dictature des incults, dictature des
fainéants, dictature des mediocrities” (Dictatorship of the majority,
complex abnormality: dictatorship of the uneducated, of the
mediocrities), finally stating that socialism is destined to failure.
Kinetology or kinesiology, term introduced by Dally in 1857, may be
defined in a general context as the science or the study of the movement
of living organisms and of the structures participating in these
movements. Eventually, movement represents the form of state for living
matter which may not be conceived in the absence of movement, in the
same way as movement being unconceivable in the absence of matter.
Kinetotherapy explains in detail the way in which movement must be
used on the three intervention levels for health promotion:

262
•Primary prophylaxis (kinetoprophylaxis) for which movement is a
means of maintaining health and preventing illness;
•Secondary prophylaxis (kinetotherapy), uses movement as a means of
treating, improving or curing diseases;
•Tertiary prophylaxis (recovering kinetotherapy), uses movement as a
way of recovery.
Hippocrates, not only develops the idea and practice of gymnastics but he
is also the first to observe the movement-muscles relations, immobility-
muscular atrophy, as well as the value of physical exercise for recovery
of muscular force. Moreover, he sees in kinetotherapy the best remedy
even for mental illness. Hippocrates may thus be considered the first
physician who had the intuition and applied the notion of functional
recovery.
Kinetotherapy brings movement into discussion, with its two forms,
active and passive, systematized as physical exercises having
prophylactic, therapeutic and recovery purposes. The area, including
medical fields which benefit from the input of kinetic techniques and
means aiming at recovery or maintaining health, is extremely wide,
counter indications applying only to diseases in which the patient is at
vital risk.
Movement is an element of connection within the body and mind
dualism. This aspect has represented the fundament of the holistic
concept of physical kinetic therapy for over a century, meaning the
concept of physical and psychological unity on which assistance
programs of Occupational Therapy were organized. Thus, movement
from the psychosomatic perspective must be a connective element
between body and mind. Psychosomatic must take into account the
problem of promoting beneficial relations between the patient and the
assistance team (physician, psychologist, kinetotherapist), the study of
psychosocial and individual factors with their implication in longevity, as
well as the promotion of active involvement in sanogenesis.
Integrative psychosomatic treatment is based upon the theory of
psychosomatology. Psychosomatology represents the integrative study of
the relation between all the systems of memory and communication in the
human body. The main mutual inter – and intra-communicational
systems are: neuronal (VNS and CNS, endocrine and immune). The other
systems (cardiovascular, muscular etc.) are interconnected through the
network of the main systems.
The psychosomatic inter-reactions as seen by St. Odobleja are
represented in the image below.

263
The continuous communication within and between these systems
represents a condition for the organism's survival and in most cases it
occurs at an unconscious level using biochemical and electromagnetic
languages, unperceivable by humans. All human body systems are
permanently active and all memory and communication systems are
influenced by each disorder. Health is the result of the balance within
various body systems and between these and the environment. Disease is
either the result of acute injury or of a long period of non-economical
energy consumption or of sever communication disorder between various
systems and it may be the result of anything from a physical injury to an
emotional one. It may be expressed somatically (inflammation or
immune suppression, hipo- or hypertension, muscular tension or atony,
hipo- or hyperthyroidism, hypo- or hyperlipidaemia) or psychologically
(anxiety or depression, emotional hypo- or hypersensibility). The same
significance is encountered in the consonance-dissonance dichotomy,
consonance signifying health and balance, and dissonance meaning
disease and disturbances described by St. Odobleja in his paper.
Since the whole organism is involved in all processes, all memory and
communication systems are affected by every disorder and each organ or
function which express disorder depends on a number of bio-psycho-
social factors. This perspective on health and disease states that illness is
mostly the result of a number of feed-back events perceived as stressful
by the human organism.
Techniques and methods used in kinetology may be integrated in the
psycho-somato-psychological circuit, developing capacities of physical

264
and psychological relaxation by decreasing the effects of psychological
stress, a major risk factor for all diseases and disabilities.
Physical exercise acts on the individual through a psychogenic
mechanism. The psychogenic influence is based upon conditioned
reflexes as a result of combining muscular effort with agents signaling
the need for it. These reflexes referred to as cortical positive, trigger the
active participation of the individual in physical exercise, increased by
the fact that, as a patient, the individual's personality suffers essential
changes.
In this context, in the medical assistance team, the kinetotherapist must
become a partner with an integrative thinking in the approach of patients
according to the bio-psycho-social and cultural model.

ˮMedicine in Evolution“, XV, nr. 1, 2009, Timisoara, Romania.

ACADEMY MEMBER DR. STEFAN ODOBLEJA (1902-1978)


ALWAYS OF TOPICAL INTEREST

Nicolae Popescu, Grigore-Alexandru Popescu

ABSTRACT
The Romanian scientist Stefan Odobleja was the first thinker to offer a
universal cybernetic explanation for all domains of human thinking. In
fact, the entire scientific work of Stefan Odobleja contains ideas which
echoed in present and future scientific fields. In medicine, the work
“Fonoscopia – o noua metoda de explorare clinica”(1935) (Phonoscopy
– A New Method of Clinical Investigation), makes him a precursor of
ultrasonography, and with his work “Psihologia consonantista”(1939)
(Consonantist Psychology) he achieved a deep analysis on the influence
of psychological upon somatic factors and by reversibility, feed back,
consonance, binarity he detects and reveals the phenomenon of
adaptation of living organisms to environmental conditions, thus
contributing to the development of the psychosomatic concept.
Moreover, in this work, Stefan Odobleja intuitively states that the
elements on which psychological processes rely are invisible,
energetical, and thus he may also be regarded as a string theory pioneer.
Key words: diagnostic ultrasonography, psychosomatics, consonantist
psychology, strings.

265
INTRODUCTION

Seventy five years after the publication of La phonoscopie by the editors


Gaston Doin et Cie, Paris, the engineer Stefan Odobleja jr., son of the
Academy Member, saw fit to re-publish the Romanian translation of this
work, thus maintaining the present attention on the scientific work of his
distinguished predecessor. Concomitantly, by creating the “Stefan
Odobleja Foundation”(1999), the study of the extensive scientific works
kept by the Drobeta–Turnu Severin National Archives is intended, as by
its ideas, theories and thesis an important contribution in various
scientific fields may be offered with the possibility of generating
revolutionary changes.
The idea of functionality based upon consonance, antagonism; binarity
was predicted by Stefan Odobleja in the previously mentioned work,
dedicated to the phonoscopic method, even before the publication of
Consonantist Psychology. We make reference to a series of articles such
as: Valoarea comparativă a transsonanței sunetelor de plescăit și frecare
(Comparative value of Transsonance in the Case of Splash and Friction
Sounds), in Buletinul medico-terapeutic, October-November 1930;
Transsonanța sunetului de frecare (Friction Sounds Transsonance), in the
journal Spitalul, December 1930; Percutia cordului (Heart Percussion),
in Buletinul medico-terapeutic, December 1933; Transsonanța sunetelor
de frecare și plescăit la cord (Cardiac Transsonance of Friction and
Splash Sounds), in Buletinul medico-terapeutic, May 1934; Fonoscopia
(Phonoscopy), in Mișcarea medicală română, no. 1-2, 1934; Fonoscopia
în colecțiile pericardice (Phonoscopy in Pericardial Collections), in
Mișcarea medicală română, no. 7-8, 1934; Percuția și fonoscopia
ficatului (Percussion and Phonoscopy of the Liver), in Mișcarea
medicală română, no. 1-2, 1935. The author perceives phonoscopy as a
physical method combining the advantages of a practical, clinical and
objective method meant to evaluate volume and consistency variations in
internal organs by a simple procedure involving finger and ear, by
rubbing or gently tapping the surface of the skin. In this way a sound is
generated which crosses the organ and returns loaded with information.
The gesture triggering the stimulus finds its equivalent in its opposite –
the perception of sound reflected by the organism.
In fact, the entire scientific work of Stefan Odobleja, also included, of
course, ideas which echoed in present and future scientific fields.
Thus, in medicine, professor dr. Scheau from the Craiova Faculty of
Medicine and dr. Al. Olaru, some of the main promoters of the works of

266
the academy member and doctor Stefan Odobleja, who, after stuying his
works on phonoscopy and acustic semiology, in the lecture presented at
the Symposium in Craiova in 1992, labeled him as a precursor of the
ultrasonic investigation method in medicine.
The scientist's ideas and theories are of topical interest for the bio-
psycho-social model closely connected with the ecological-existential
side for which he may be considered as an initiator in a field so discussed
nowadays, namely psychosomatic, a holistic approach in medicine which
explains the source of diseases of the human body. The consonantist
psychology applies to natural phenomena and, particularity, to those in
biology and psychology, with the aid of the reversibility law, it detects
and reveals by inversed connection the phenomenon of adaptation of
living organisms to the environment, thus anticipating the “general
adaptation syndrome” elaborated by Hans Selye in 1946.
The relation between mind (psychic), body (soma) and the environment
(ecological as well as existential), their balance and disbalance
represented throughout previous periods, a constant preoccupation for
scientists contributing to the development of the psychosomatic concept.
Stefan Odobleja in his work Psihologia consonantistă (Consonantist
Psychology), performed a deep analysis of the influences exerted by the
psychological upon the somatic by reversibility, feedback, consonance,
binarity. The following must be mentioned: 1912 – A. Adler, 1922 – F.
Deutsch, 1943 – F.L. Dumbar, 1946 – H. Selye, 1950 – F. Alexander,
1964 – R. Tzanck, 1979 – Von Eieff and others, as well as Romanian
personalities: D. Danielopolu, A. Athanasiu, P. Derevenco, I.B.
Iamandescu etc. the work Matematizarea psihologiei consonantiste by
Stefan Odobleja (Mathematical Approach of Consonantist Psychology by
Stefan Odobleja), authored by Marcel Voica, president of the Fundation
for matriceal Interdisciplinary Studies and Ileana Voica, published by
Matricea Editors, Bucuresti, October 2002, represents a guide for the
traditional study of consonantist psychology and for its informatized use.
The authors underline that the scientific value of consonantist psychology
increases in time. It attracts attention not only by the author's
extraordinary power of penetration and prediction but, especially by the
fact that it increasingly becomes an action instrument with the expansion
of electronic computing technology.
The transposition in a matriceal data base relaunches consonantist
psychology into the future on a novel informatics platform.
On the quantic structure of the mind, the present level of knowledge
allows us to state that the matter has two main forms of manifestation:

267
atomic and quantic, the latter being also known as energy. The hypothesis
is circulated that the cellular anatomic structure is accompanied,
interwaved and interactive with a stable quantic structure. The quantic
structure of the brain is an overstructure and this seems to be the real site
of the mind.
The fundamental components of the universe, identified by phycists until
the present are: electrons, neutrinos, quarks representing a true matter
alphabet. The increasingly circulated strings theory states that there are
fundamental matter particles which have been mathematically but not
practically demonstrated by some physicists, such as: Gabriel Veneziano
– Italian physicist (The European Centre for Nuclear Research), Leonard
Susskid – American physicist, John Schwarz, Michel Green – University
of Cambridge, Edduart Witten – the author of the “M” theory. These
fundamental particles are not punctiform but composed of minute
filaments (strings) which vibrate or oscillate within a single dimension, in
the opinion of the above mentioned physicists.
University Professor Dr. Ion Manzat, the President of the Romanian
Transpersonal Psychology Association states that the psychological
resonance inferred in 1938 by St. Odobleja is a transpersonal energy
vibration explained by extended psychosynergy.
In this context we may undoubtedly state that Stefan Odobleja was also a
precursor of the string theory intuitively discovering their presence. He
states that the true elements on which psychological phenomena and
processes are based are invisible – as are the elements or the material
substrate of physical energies – and analogical it not identical to the
latter… The psychological process… is an extremely fine process, an
energetical one. An energetical microscopy able to identify these
invisible elements has not been invented.
In the chapter Division of psychological processes of the above
mentioned work (p. 130), Stefan Odobleja classifies them according to
vital phases and energy in propagation and transformation processes, the
former being further classified into nervous currents conducted through
fibres and psychological waves wirelessy propagated thus exemplifying
telepathy. This is yet another proof he intuitively discovered the possible
existence of an invisible energetical element which could not be
identified with the technological means available at that moment.
He versified his scientific reasoning as shown by the following poem:

Thinking inside the brain and in the air (thinking and telepathy)
It is proven fact that thinking propagates at long distances

268
This being already clearly and well demonstrated.
A proof that thought propagates in the shape of fine waves.
Similar to the herzian wave, similar to the light wave.
Since it freely, continuously spreads in the air,
Why do we wish to force it in the brain to go through wires?
If it would go through wires in the head, it would do the same outside,
As the thought could not jump off the wire.
Were the thought to travel on a wire, telepathy would be no more,
A thought could not fly over a thousand kilometers
If thinking was wire-based, as some people teach us,
Then television would also propagate on wire.
It is absurd to suppose that thinking would walk
On wire form morphologists, and differently for others.
It is more likely it evenly behaves
And walks as a beam and has no wire at all.
Returning to phonoscopy, a term introduced by Stefan Odobleja, this
must be also considered a precursor of echography which is synonymous
to ultrasonography and to diagnostic sonography, as he considered it was
best suited for the acustic phenomena used in medicine in those days.
Stefan Odobleja defines phonoscopy as a new diagnostic method, an
acustic semiology which must be supplemented and perfected together
with technological processes, by introducing precision instruments
waiting for their inventors, thus intuitively describing the modern
echograph.
The Academy member systematically studies and experiments the way
sound changes its characteristics as crosses the human body, thus
allowing the identification of both shape and consistency of various
organs and certain processes, he did not perform these experiments with
high frequency sounds (ultrasounds) but with low frequencies produced
by “tapping” or “splashing” on various body surfaces. The perception of
the modified sound (echo) was achieved by listening with the ear on the
opposite side. He states that between 40.000-100.000 vibrations/second,
the human ear does not perceive the sounds he calls “ultrasonic”.
Ultrasound investigation was already being used in engineering and for
military applications, long time before their use in medicine by the use of
the echograph.
Regarding the continuation of research in the field in question we must
state that ultrasonic energy was applied for the first time in medicine in
relation to the patient by Dr. George Ludwig in 1940 at the Naval
Medical Research Institute, Bethesda, Maryland.

269
The first purely imagistic application is then achieved by the physician
Karl Theodore Dussik (1942-1947) at the Vienna University, who used a
method which he named “hyperphonography”. Professor John I. Wild at
the University of Cambridge and John M. Reid at the Pennsylvania
University bring important contributions to the type A working method
(1945-1952). Professor Douglass Howary at the Colorado University,
Joseph Holmes and others (1954-1957) invented the first type B
echographic scanner, obtaining bidimensional images. Joseph Holmes is
the one who will work for many years as a member in many research
teams in order to improve the ecograph, bringing it closer to its present
shape.
The most important contributions on the evolution to modern
ultrasonography and implicitely to the modern echograph were brought
during one century by Japanese scientists, but Europeans active in the
field must not be forgotten.
The work La Phonoscopie is composed of four distinct chapters. In the
first one, entitled Semiologia acustica (Acustic Semiology) the qualities
of sound are systematically and thoroughly described, these being found
in modern echography (ultrasonography, diagnostic sonography) as
physical and acustic properties of ultrasounds such as: frequency,
wavelength, period, propagation speed, intensity, reflexion, diffraction,
impedance, amplitude, rigidity or elasticity.
In the second chapter, entitled Fonoscopia (studio general) (Phonoscopy
– General Study), Stefan Odobleja describes a clinical investigation
method by assessing the organism's permeability to sounds.
Ecography is presently defined as an imagistic method using ultrasounds
to visualize subcutaneous body structures and internal organs, oriented to
the identification of various pathologies or lesions. Both phonoscopy and
echography are sound based clinical investigation methods, low
frequencies being used in phonoscopy and high frequencies in
echography.
Stefan Odobleja also describes a method for graphic representation on
paper for various echoes which in ecography are visualized on a screen.
The third chapter, Fonoscopie comparată (valoare comparativă)
(Compared Phonoscopy – Comparative Value), presents percussion
techniques and procedures, sound producing modalities, perception of
percussion induced sounds and the interpretation of symptoms in
comparison with other methods, such as “the coin sing”.
The fourth chapter entitled Applied Phonoscopy includes experiments
and a detailed description of internal organs and the acustic

270
topographical diagnosus of some liquid or pus collections, or tumors,
which suit modern echograpfy. As in echography, he describes
abdominal air as an impediment to phonoscopic examination,
suggestively describing it as the “great concealer”.
At present, there synonyms defining acustic semiology: echography,
ultrasonography and diagnostic sonography. Consecutively, phonoscopy
which, in fact, also means the use of acustic phenomena in medicine, is
synonymous to diagnostic sonography? This includes both the graphic
record resulting from the patient's examination with the aid of a sound
produced by the gentle tapping of the body surface and listening to the
echo, as well as recording sounds produced by the transductor
functioning as generator and receiver of ultrasounds on the monitor of the
oscilloscope.
All these lead to assessing the presented work as a revolution in clinical
semiology, in general, by defining and describing the acustic semiology
resulting as a consequence of deep scientific research, method labeling
the Academy Member Stefan Odobleja among the precursors of
echography.
La Phonoscopie received the “Medic General dr. Papiu Alexandru” prize
which is awarded to the most valuable works written by military
physicians. The auscultation method proposed by dr. Stefan Odobleja
was presented at the IX-th International Congress of Military Medicine
held in Bucharest in 1937 with the title “Demonstration de phonoscopie”
(Phonoscopy Demonstration). The communication was received with
great interest by the foreign participants, especially Dr. W.S. Bainbridge,
head of the American delegation, physician of the military navy.
The scientist Stefan Odobleja who by observation and meditation, tried to
uncover realities of the human mind and the surrounding processes it
reflects… had genious qualities and deserves a place in universal science,
as revealed by the following options of scientific personalities:
“…Applying his concepts to social life, economy, sociology, Stefan
Odobleja states the universality of the cybernetic concept of closed loop
reaction circuits. For this reason, the entire unique moment afferend to
Romanian and international history, science and cultural by Stefan
Odobleja in 1938-1939 receive the brilliance of great ideas of the human
mind…”.
Academy Member Mihai Drăgănescu: “Possibly one of the most gifted
creators, the scientist from Drobeta-Turnu Severin worked alone as did
the great solitary thinkers. He discovered a lot and invented even more,
using a single instrument – his innate intelligence”.

271
Academy Member Alexandru Surdu: “The value of Odobleja's system for
the integration of sciences is similar to Einstein's system in physics”.
Engineer Stelian Bajureanu: “Stefan Odobleja might be considered not
only as a modern Socrates, but also as a second Columbus, for he had the
same destiny of discovering the America of science and eventually this
America did not receive his name but a different one”.
Prof. Dr. Josif Constantin: “You have a golden man deserving a golden
statue”.
B.H. Ruddal – University of Wells.

ˮMedicine in Evolution“, XVIII, nr. 1, 2012, Timișoara, România, p.215-


220.

Ștefan Odobleja, un precursor

Creatorul psihociberneticii și părintele ciberneticii generalizate s-a


născut la 14 octombrie 1902, în satul Valea Hoțului (astăzi îi poartă
numele), comuna Livezile, județul Mehedinți. Urmează școala
elementară în satul natal, apoi Liceul ”Traian” din Drobeta-Turnu
Severin. După absolvirea liceului cu calificativul ”foarte bine”, activează
ca învățător suplinitor la școala din satul Puținei, comuna Halânga, apoi
la școala româno-turcă de pe insula Ada-Kaleh. Urmând sfatul
profesorului Theodor Costescu, directorul liceului, susține examenul de
admitere la Institutul Sanitar Militar. În timpul studenției (1922-1928),
citește mult din diferite domenii științifice, iar în activitățile practice din
spitale face observații și ajunge la anumite concluzii, pe care le publică în
reviste ca: Buletinul medico-terapeutic, Revista sanitară militară,
Mișcarea medicală română. În 1928 susține teza de doctorat la Institutul
de Medicină Legală, cu titlul ”Accidente de automobil” (îndrumător:
prof. dr. Mina Minovici). În același an, este repartizat ca medic de
regiment la Brăila, apoi la Drobeta-Turnu Severin și mai târziu la Lugoj.
Cu sprijinul tipografului Auspitz, publică lucrarea ”La Phonoscopie” în
anul 1935 și o trimite spre difuzare Editurii ”G. Doin” din Paris.
Monografia este prezentată în 1937 la Congresul Internațional de
Medicină Militară de la București, pentru care este distins cu premiul
”Gen. Dr. Papiu Alexandru”, acordat lucrărilor meritorii scrise de medici
militari. Cu această ocazie, Ștefan Odobleja distribuie participanților la
congres un prospect în limba franceză, care anunță apariția lucrării

272
”Psihologia consonantistă”. Primul volum apare în 1938, iar al doilea în
1939, la Editura ”Maloine” din Paris.
Odată cu venirea războiului, dr. Ștefan Odobleja este trimis ca
medic militar, atât pe frontul de Est, cât și pe cel de Vest. Este trecut în
rezervă cu gradul de locotenent-colonel în anul 1946, după care se retrage
în localitatea natală, de unde poartă o corespondență cu diferite
personalități, în legătură cu ideile sale științifice. La Congresul
Internațional de Cibernetică și Sisteme din 1975 de la București, a
susținut lucrarea ”Cibernetica și psihologia consonantistă”, apărută în
volumele cu lucrările congresului. În perioada 21-25 august 1978, are loc
Congresul Internațional de Cibernetică și Sisteme de la Amsterdam, unde
se aniversează 30 de ani de cibernetică și se lansează medalia ”Norbert
Wiener”. Bolnav fiind, Ștefan Odobleja nu s-a putut deplasa la congres,
iar lucrarea sa ”Diversitate și unitate în cibernetică” a fost prezentată de
ing. Stelian Bajureanu. Participanții la congres au recunoscut contribuțiile
lui Ștefan Odobleja la fundamentarea ciberneticii generalizate, cu zece
ani înainte de Wiener.
Începutul reconsiderării lui Ștefan Odobleja s-a declanșat, din
păcate, după moartea sa (4 septembrie 1978) și se datorează unor prieteni
devotați, precum și unor publicații ca: ”România liberă”, ”Flacăra”,
”Săptămâna”, ”Contemporanul” sau ”Tribuna”, în care au apărut evocări
sau exegeze. Numeroși oameni de știință, români și străini, au început să
studieze și să aprofundeze opera lui Odobleja, publicând articole și studii
științifice sau îngrijind ediții ale lucrărilor acestuia. Printre ei s-au
numărat: Constantin Noica (care a prefațat elogios lucrarea postumă
”Introducere în logica rezonanței”, carte îngrijită de acad. Alexandru
Surdu), Mihai Drăgănescu, Pantelimon Golu, Mihai Golu, Paul
Postelnicu, Cezar Buda, Ion Străchinaru, precum și cercetători străini ca
Robert Mantz, J. Rudall, D.L. Szekely sau E. Shirbeeny.
La un an după Amsterdam, la Drobeta-Turnu Severin, în perioada
2-3 noiembrie 1979, are loc simpozionul jubiliar ”40 de ani de la
fundamentarea conceptului ciberneticii teoretice generale”, cu o largă
participare a comunității științifice din țară.
În 1981, Academia Română îi recunoaște rolul important în istoria
ciberneticii, publicând lucrarea ”Odobleja between Ampère and Wiener”,
precizând locul pe care-l merită Ștefan Odobleja între cei doi savanți. În
anul 1982 apare ”Psihologia consonantistă” cu un studiu introductiv
realizat de prof. univ. dr. Mihai Drăgănescu și conf. univ. Pantelimon
Golu, la Editura Științifică și Enciclopedică, București. Ca o recunoaștere

273
deplină a meritelor sale științifice, în anul 1992, lui Ștefan Odobleja i s-a
acordat titlul de membru post-mortem al Academiei Române.

Col. (r) dr. Nicolae Popescu,


Ing. Ștefan Odobleja
“Viața medicalăˮ din 22 martie 2013

Consonantist psychosomatics
Prof. dr. Ioan Bradu Iamandescu

Dr. Nicolae Popescu,


Dr. Grigore-Alexandru Popescu
Editura Lambert, Saarbrucken, Germania, 2015

Doctorul Nicolae Popescu, medic primar de Medicină de familie –


cu preocupări științifice în domeniul psihosomaticii, încununate printr-o
teză de doctorat având ca temă factorii psihosociali de risc pentru
sănătate, specifici activității polițiștilor de frontieră – a editat alături de
fiul său, de asemenea medic chirurg, dr. Grigore-Alexandru Popescu, o
carte semnal, de mici dimensiuni, cu privire la un mare medic savant
român, încă insuficient cunoscut în patria noastră, dar și în străinătate.
Este vorba despre medicul severinean Ștefan Odobleja, a cărui
uriașă personalitate științifică este, în prezent, amenințată de valul uitării,
în ciuda dimensiunii internaționale a unei opere insuficient explorată prin
prisma nu numai a dimensiunii sale, cuprinzând 50.000 de pagini, dar și
trecerii timpului de la data lansării ei esențiale (1938), la Paris.
Lucrarea doctorilor Popescu a apărut în limba engleză în editura de
cercetare academică ”Lambert Academic Publishing” (LAP),
Saarbrucken, Germania. Autorii au dorit a se face cunoscută întregii lumi
vasta operă a doctorului Ștefan Odobleja, ”Psihologia consonantistă”,
care – prin caracterul său multidisciplinar și integrativ, datorat legii
reversibilității (feedback-ului) și fenomenului de rezonanță – are valoare
atât în prezent, cât și în viitor.
Prin această contribuție editorială adresată lumii științifice
internaționale sunt scoase în evidență aplicațiile în medicină ale operei lui
Odobleja, ea putând fi echivalată de către cei doi autori cu un adevărat
tratat de psihosomatică, având un titlu sugestiv ”Psihosomatica
consonantistă”, fiind astfel evidențiată contribuția doctorului Ștefan
Odobleja la conceptul actual de psihosomatică.

274
Această opinie a autorilor s-a bazat pe studiul lor de tip
observațional care a investigat interrelațiile dintre psihosomatică și
psihologia consonantistă.
Autorii au subliniat faptul că Ștefan Odobleja (1902-1978), medic
militar (devenit academician post-mortem), a fost recunoscut tardi