You are on page 1of 10

Modul 2 ANALIZA ŞI EVALUAREA FUNCŢIONALĂ A COMPORTAMENTULUI

OBIECTIVE: Parcurgerea acestui modul vă va ajuta să: OBIECTIVE: -Parcurgerea acestui modul vă va ajuta să: Înţelegeţi intervenţia psihologică ca proces de rezolvare de probleme - - Definiţi analiza funcţională şi rolulca proces de rezolvare de probleme Înţelegeţi intervenţia psihologică acesteia - - Cunoaşteţi elementele care trebuie specificate în analiza şi evaluarea funcţională Definiţi analiza funcţională şi rolul acesteia - - Vă familiarizaţi cu principalele metode de colectare a datelor pentru analiza şi Cunoaşteţi elementele care trebuie specificate în analiza şi evaluarea funcţională - evaluarea funcţională (interviul, scalele de (auto)evaluare şi observaţia sistematică) Vă familiarizaţi cu principalele metode de colectare a datelor pentru analiza şi evaluarea Cuvinte cheie: rezolvare descalele de (auto)evaluare şi observaţia sistematică) datelor funcţională (interviul, probleme, analiza şi evaluare funcţională, colectarea Cuvinte cheie: rezolvare de probleme, analiza şi evaluare funcţională, colectarea datelor

2.1. Intervenţia ca rezolvare de probleme Principalul obiectiv al unei intervenţii psihologice, indiferent că este consiliere, terapie, optimizarea unei funcţii cognitive sau a unui comportament etc., este de a rezolva probleme. Intervenţia este un proces rezolutiv, şi, ca orice proces de acest gen, necesită o bază de date despre problema în cauză. Aceste date ne ajută dă definim ţinta intervenţiei, să decidem în favoarea unei anumite strategii de intervenţie, să obţinem feed-back-uri despre efectele temporare sau de lungă durată ale intervenţiei, să ne re-calibrăm strategiile, dacă ele nu sunt suficient de eficace. Fără un suport factual suficient rezolvarea problemei este îndoielnică. Îndeosebi în psihoterapie absenţa datelor sau insuficienţa lor, transformă şedinţele de terapie în şedinţe de ego masaj pentru terapeut. Ca să-şi apere eul, psihoterapeutul tipic al secolului XX selecta acele aspecte din simptomatologia pacientului care consonau cu opiniile sale despre eficacitatea terapiei. Dacă nici aceste aspecte nu erau suficient de relevante, se spunea că “psihoterapia necesită o perioadă mai îndelungată” sau că pacientul e rezistent la terapie. Nu intervenţia e proastă, pacientul e rezistent! Pe de altă parte, pacientul însuşi e tentat să susţină că unele ameliorări au apărut, chiar dacă acestea, în fapt, nu există, pentru a-şi justifica într-un fel decizia sa de a urma o psihopterapie, timpul şi banii pierduţi. Aşadar, din raţiuni diferite, atât psihoterapeutul cât şi pacientul sunt tentaţi, biasaţi să supraliciteze efectele intervenţiei. Fără câteva minime repere obiective ale progresului sunt create toate premisele unui mic “delir în doi”, unul structurat. Cei doi se simt bine împreună, dar problema nu se rezolvă! Culegerea de date despre problemele clientului nu este însă un scop în sine. Excesul de date e la fel de neinformativ şi inutil ca şi absenţa sau carenţa datelor. Regula de urmat e următoarea: baza de date trebuie să fie suficientă pentru rezolvarea problemei. Avem nevoie doar de atâtea informaţii cât să fim eficace, nu trebuie să înlocuim oroarea faţă de date cu fetişizarea lor. A rezolva o problemă psihologică înseamnă, din punctul nostru de vedere, a realiza o modificare dezirabilă a unei clase de comportamente şi cogniţii. Aceste formaţiuni cognitiv-comportamentale care constituie ţinta intervenţiei nu apar într-un vacuum, ci într-un anumit context, sunt precedate de anumite antecedente şi urmate de anumite consecinţe. Analiza contextului în care apare o formaţiune cognitivcomportamentală, a antecedentelor şi consecinţelor ei este cunoscută sub numele de analiză funcţională.

contingenţe. durată. Notaţi pe o bucată de hârtie răspunsul la următoarele întrebări: Când apare comportamentul respectiv (în ce situaţii)? Cu cine sunteţi? În ce moment al zilei (de regulă)? Când nu apare? Ce vă vine în minte înainte. În cazul unei intervenţii noi culegem informaţii despre o serie de factori care. Grosso modo ea înseamnă că răspundem la două întrebări: a) în funcţie de ce anume variază un comportament / cogniţie? b) ce consecinţe produce acel comportament / cogniţie? Exerciţiu participativ: Alegeţi un comportament (ex. date neurobiologice.: fumatul. ci doar a comportamentelor / cogniţiilor prin care aceste simptome se exprimă. Informaţiile pe care le culegem despre un comportament sau o grupare de comportamente ne dau posibilitatea unui diagnostic. 2 . În primul caz. au o relaţie funcţională cu cogniţia / comportamentul ţintă. consecinţe. Sintagma de “analiză funcţională” trebuie luată cu o anumită rezervă.) sau deficitare (ex.1 Informaţiile relevante Principalele informaţii necesare în analiza funcţională se referă la comportamentul propriu-zis. recompensele autoadministrate). înseamnă că între factorul respectiv şi comportamentul ţintă există o relaţie funcţională. trebuie să recurgem la manipulări experimentale. intensitatea unor reacţii emoţionale la situaţii minore. Verificarea acestei prezumţii se face însă nu prin experiment ci prin intervenţia efectivă. Exerciţiu participativ: Menţionaţi clasa de comportamente care. conform DSM IV sunt diagnostice pentru: depresia unipolară. rezolvarea problemei presupune reducerea sau decelerarea comportamentelor respective.2..: numărul orelor de studiu / zi. deficienţă mintală severă.).). care nu face obiectul acestei lucrări. are comportamentul în cauză? Răspunsul la întrebările menţionate vă dă o imagine despre datele ce trebuie avute în vedere pentru a realiza o intervenţie cognitiv-comportamentală.). Dacă manipularea unui factor influenţează comportamentul ţintă. de ţigări / zi etc. consumul de alcool. Pentru a stabili cu certitudine relaţiile funcţionale dintre un comportament şi contextul apariţiei sale. în timpul şi imediat după ce efectuaţi comportamentul respectiv? Ce consecinţe imediate / pe termen mai îndelungat. Nu putem face o analiză funcţională a “agresivităţii” sau “depresiei” sau “incapacităţii de concentrare a atenţiei” etc. frecvenţa unor gânduri obsesive. atac de panică. comportamentele prin care se traduc un simptom sau o problemă pe care o acuză pacientul are diverse dimensiuni (frecvenţă. problema. situaţia în care apare. 2. în al doilea caz – sporirea sau accelerarea lor. nr. foarte probabil. Analiza funcţională Analiza funcţională are ca obiectiv stabilirea factorilor care determină o cogniţie / comportament şi a consecinţelor acelei cogniţii / comportament. pseudodebilitate mintală. în prealabil. durata concentrării la lecţie.3. deficit atenţional şi hiperactivitate. Aşa cum am arătat. Pentru a obţine informaţii relevante alegem acele dimensiuni care sunt importante pentru rezolvarea problemei şi elaborăm colecţia de date. adică a integrării lor într-o categorie nosologică.2. prin diverse metode (vezi 2. De acest lucru se ocupă “analiza experimentală a comportamentului”. Analiza şi evaluarea funcţională (AEF) presupune.2. reveria etc. Comportament / cogniţie.: frecvenţa reveriilor / 24 ore. 1. Comportamentele disfuncţionale pot fi excesive (ex. intensitate etc. operaţionalizarea comportamentală a etichetei lingvistice prin care este prezentată de obicei.

Chiar şi această succintă descriere a simptomatologiei îndreptăţeşte diagnosticul. ore întregi. pentru câteva săptămâni. încât credeam că am scăpat de depresie”. Întâi. aveam un diagnostic. înseamnă că există anumiţi factori în situaţia A care controlează comportamentul în cauză. un bărbat de 63 de ani. Dacă ele apar în situaţia A dar nu şi în situaţia B. Pentru ceea ce doresc să ilustrez această descriere e suficientă. dar fără prea mare utilitate în ghidarea intervenţiei terapeutice. cu ochii închişi. “La servici mai discutam cu colegii. insomnie (3-4 ore somn / noapte). că starea aceasta. “Pe la 10-11 seara sunt activ şi gata să fac orice”. 2. când un membru al familiei a fost internat la spital cu prezumpţia unei boli grave. dar se reduce treptat. la cerere. Ea ilustrează faptul că simptomatica depresivă e mai accentuată după o perioadă de inactivitate (= dimineaţa).Diagnoza. după o serie de tratamente psihiatrice fără efecte scontate. asupra unei persoane specifice. “Ceasul sună. mai uitam de starea aceasta. O situaţie de de-centrare de stările proprii (= îmbolnăvirea unui membru al familiei) reduce. în primul rând specificarea şi individualizarea problemei. constată o îmbunătăţire a tonusului. Scopul nostru este de a obţine informaţii cât mai individualizate despre problema clientului şi condiţiile care contribuie la menţinerea ei. lipsa de energie. Intervenţia pe care o facem vizează. deşi resimţită uşor de mai mulţi ani. Dimineţile “sunt cele mai depresive”. datele comportamentale trebuie să vizeze. Ceea ce trebuie subliniat aici este că această succintă analiză situaţională este mult mai informativă decât simpla diagnoză. Mi se pare aproape imposibil să mă ridic din pat şi gândul ăsta mă face să hibernez în continuare”. în fapt. Ca atare ea nu oferă informaţii prea utile pentru intervenţia pe care trebuie să o facem acum. În al treilea rând. într-o anumită situaţie. Comportamentele / cogniţiile ţintă apar într-un anumit context. 3 . starea de abulie şi lipsă de energie se manifestă îndeosebi dimineaţa. petrecută cu un an înainte. Pe scurt. nu numai asimilarea ei într-o schemă generală. care presupune raportarea cazului individual la o normă. aceeaşi simptomatică era mai puţin severă în situaţia de interacţiune socială şi activitate (= cu colegii la servici) decât în situaţia prezentă (= pensionare. fost cercetător. În al doilea rând. la o categorie generală. pe măsura acumulării efectelor implicării în sarcini domestice şi interacţiuni cu ceilalţi membri ai familiei (seara). s-a accentuat brusc odată cu ieşirea la pensie. pe măsură ce trece timpul şi se angajează în mici sarcini domestice. evitarea interacţiunilor sociale şi activităţilor). inactiv “ca nu cumva şi fărâma de energie care mai este în mine să fie consumată în gol”. dar. să stea cât mai mult în pat. Datele ulterioare ne-au permis identificarea câtorva parametrii cu efect asupra simptomatologiei. aici. dar că nu ştie de ce nu a pus-o în aplicare. Din interviul clinic şi ulterioare discuţii pe care le-am avut cu soţia. Diagnoza. se prezintă la psiholog. Analiza situaţiei.. nu este însă principalul obiectiv al analizei funcţionale. Pe măsură ce a simţit că se instalează aceste simptome a început “să se conserve”. nu a categoriei de diagnostic. apetit scăzut şi fluctuant. temporar. Crochiu de caz (cazuistică proprie): S. cu diagnosticul de depresie unipolară. Se plânge de incapacitate vădită de a face faţă sarcinilor cotidiene (cumpărături. întind mâna şi-l opresc şi apoi stau aşa. menaj). acum nu mai am cu cine discuta”. a fost nevoit să preia multe sarcini domestice şi să fie extrem de activ. Următorul pas a fost de a trece la analiza situaţională. Prin această diagnoză nu am înaintat însă prea mult în calibrarea unei intervenţii. nu vizează individualizarea ci generalizarea. integrarea problemei într-o categorie riguros definită. Întrebat de ce nu-şi mai vizitează vechii colegi de servici. câteva date au început să devină relevante. Dacă am fi rămas la informaţiile iniţiale. dacă vrem să ne ghideze intervenţia. “în interior m-am simţit mult mai energic şi cu poftă de viaţă. similitudinea dintre clientul nostru şi alte persoane care au avut simptome asemănătoare. aşa cum era ea individualizată de pacientul în cauză. Deşi situaţia era tensionată. nemişcat. pacientul răspunde că s-a gândit la o astfel de posibilitate de mai multe ori şi că s-ar bucura. modificarea comportamentelor / cogniţiilor per se. pacientul povesteşte că. simptomatologia.

pacientul mi-a spus că s-a hotărât să accepte o propunere mai veche pe care o avea de la o rudă apropiată de a lucra cu jumătate de normă într-unul din magazinele alimentare ale acesteia. din partea ambilor parteneri. Treptat el a preluat tot mai multe sarcini domestice (ex. care au (sau faţă de care are) diverse expectanţe. cu atât mai relevant este el pentru problema pe care dorim să o rezolvăm.Trei ţinte deveneau evidente pentru intervenţia psihologică: a) reducerea perioadei de abulie. despre experienţele relevante – în raport cu problema în cauză – pe care le-a trăit persoana respectivă. ce înseamnă să ai cutare boală). dar îmi face bine pentru că mă ridic din pat şi odată ridicat. Pacientul a dat curs solicitării noastre ca îndată după sculare să execute 10–15 minute de exerciţii fizice uşoare iar apoi. mi-e mult mai uşor”). dacă familia actuală este rezultatul unor decizii conjuncturale. E relevant pentru a înţelege. iar pacientul a învăţat să se dezidentifice de propria depresie (“Am o depresie. Partea din trecutul nostru care ne influenţează prezentul este parte din prezent! b) Elementele biografice. dar eu nu sunt depresia mea”). Cazul prezentat anterior ilustrează diferenţa dintre diagnoză şi evaluarea comportamentală. Fiecare dintre noi este. alteori – distali. (ex. ce se întâmplă imediat înainte de iniţierea comportamentului respectiv. anumite “teorii” (= moduri de a înţelege aspectele importante ale vieţii: ce trebuie să faci ca să reuşeşti în viaţă. în copilărie a asistat la scene similare între proprii părinţi. Mediul în care trăim acţionează asupra noastră insidios dar ferm. dacă. El ne imprimă anumite valori după care ne ghidăm. unele cumpărături pentru familia fiului său care locuia în apropiere etc. s-a redus de la 2½ ore în medie. a) Antecedentele se referă la situaţia sau stimulii care imediat preced comportamentul sau sindromul ţintă (unde. Câteva elemente ale unei situaţii prezintă o valoare informaţională mai ridicată. explicit. în măsura în care este reamintit şi precede comportamentul ţintă devine “antecedent” şi face parte din situaţia actuală. interesele şi planurile sale). de pildă. fortuite. c) intensificarea interacţiunilor sociale. iar apetitul său s-a îmbunătăţit considerabil (“trebuie să mănânc şi să dorm. este un element din trecut. are un anumit status şi rol. Aici intră informaţii despre debutul problemei. într-o reţea de interacţiuni sociale. după toaleta de dimineaţă să pregătească micul dejun pentru restul familiei (“aşa simt că nu mai sunt chiar o povară”). Adesea. individualizată şi scoate în evidenţă importanţa analizei situaţionale pentru deciziile implicate în intervenţia ulterioară.: “De câte ori mi-aduc aminte de fostul meu iubit. cu fiecare prilej. un anumit gen de relaţii cu figurile semnificative (“părinţi”. anumite reguli pe care le urmăm. Membrii familiei au fost sfătuiţi să aprecieze. care după primul semnal. sau al unui angajament ferm. Mulţumirile şi satisfacţia pe care o producea noul său “stil” în cadrul familiei i-au umplut de sens şi activitate primele ore ale dimineţii. “moarte” şi “depresive”. mai mult de 2-3 ori nu suport să-l aud. noile iniţiative ale pacientului. dimineaţa. despre recurenţa unor episoade. Cu cât mai activ. în plan mental sau în realitatea fizică. astfel încât. agresivitatea actuală a unui client (operaţionalizată printr-un set de violenţe verbale şi comportamentale faţă de membrii familiei). c) Mediul socio-cultural şi fizic. hibernarea de dimineaţa.). de regulă când sunt singură. În urma acestei modificări simple a situaţiei. Iniţial ele pot fi dobândite prin imitarea unor modele. b) creşterea nivelului de activitate. cu cine apare / nu apare un comportament. convingerile. La sugestia mea pacientul şi-a cumpărat un alt ceas deşteptător. scopurile. altfel nu pot lucra”). “boală”. când. se află în proximitate fizică sau la mari depărtări. pentru a-l deconecta acesta trebuia să se ridice din pat (“ceasul ăsta mă enervează peste măsură. care uneori sunt factori proximali. care ar putea influenţa simptomatologia care ne preocupă. Ceasul a fost aranjat într-o parte a camerei. După câteva săptămâni de terapie (şedinţele fiind centrate mai ales pe analiza şi infirmarea cogniţiilor negative despre “pensionari”. la 5–7 minute.: spălatul vaselor. în prezent. care sunt expectanţele subiectului. De menţionat că şi un eveniment din trecut. dar pot fi “citite” cu uşurinţă în comportament. în week-end. Tot în acea perioadă insomniile s-au redus. la fiecare 3 minute repeta semnalul. “persoane de referinţă”). dacă nu era deconectat. ulterior se susţin de la sine sau prin întăriri din mediul social. mă cuprinde tristeţea şi disperarea”). aceste valori. reguli sau teorii nu sunt conştientizate şi verbalizate. ca supraveghetor. dacă apoi a crescut într-un mediu ostil unde agresivitatea era o metodă eficace de a rezolva multe probleme. cum spunea pacientul în cauză. Mediul socio-cultural şi fizic în 4 . în orice moment al vieţii.

Pe scurt. consumul de alcool s-a intensificat.d) e) care trăieşte o persoană circumscrie. la barul din cartier. repertoriul de probleme pe care acesta îl are. care a fost “un şoc” pentru el. care sunt contingenţele şi consecinţele specifice. AEF are ca rezultat identificarea factorilor în funcţie de care variază simptomatologia care ne interesează şi ce consecinţe are ea. cu atât mai multe date relevante pot ele oferi pentru modificarea. obţinerea unor performanţe mereu mai bune pot fi rezultatul unor recompensări sistematice a comportamentelor vizate. ea trebuie completată cu 5 . de întăririle pozitive sau negative (= care întăresc. Diagnosticul constă în raportarea unor manifestări concrete la o normă generală sau la un standard general. la servici”. Relaţiile dintre un comportament şi efectele sale. Dimpotrivă. a comportamentului uman. Exerciţiu participativ: Schiţaţi analiza şi evaluarea funcţională a cazului descris mai jos: L. de pildă. datele genetice. Apoi. Băutura şi compania prietenilor l-a ajutat să depăşească momentul. care exercită o funcţie de întărire sau penalizare a comportamentului respectiv se numesc contingenţe. ci numai acelea care au efectele mai sus menţionate. în sens dezirabil. Nu orice consecinţă este o contingenţă. cu anumite antecedente (biografice şi situaţionale) şi au anumite consecinţe şi contingenţe. “ca să-şi facă curaj”. iar actualmente el crede că nu mai e nimic de făcut şi că e predestinat să moară din cauza acestui viciu. 32 ani. De regulă începe să bea seara. a fost diagnosticat cu etilism cronic. De fiecare dată când merge la ea obişnuieşte să “tragă o duşcă” (în fapt. aşa cum vom arăta în capitolele următoare. cu care a încercat un raport sexual. cum se manifestă ea într-un context particular. biochimice. De curând are o prietenă. Ar vrea să-şi schimbe locul de muncă (şi are o alternativă acceptabilă) dar “nu se poate hotărî”. care apar într-un anumit context. Chiulul sau evitarea unei situaţii fobice. analiza şi evaluarea funcţională vizează individualizarea problemei: ce expresie particulară are problema. Acasă bea rar. Interacţiunile reduse cu o persoană de sex opus pot fi rezultatul unor eşecuri anterioare repetate în planul relaţiilor interpersonale. Consumul zilnic variază în jur de ½-1 l vodcă zilnic. “nu se poate abţine” să nu consume alcool. Aceste comportamente sunt executate de un organism. sunt determinate. care au penalizat comportamentele asertive. Din relatările lui reiese că a început să consume alcool în ultimul an de facultate când a ratat un examen. care este una dintre expresiile tipice ale depresiei. De fiecare dată când fumează sau bea cafea. Cu cât mai sofisticate devin tehnicile de analiză neurobiologică. în mare măsură. analiza şi evaluarea funcţională a comportamentului are menirea de a ne da informaţii despre o clasă de comportamente / cogniţii. Acolo unde sunt disponibile. La servici randamentul său a scăzut semnificativ în ultimul an şi a fost avertizat de câteva ori că va fi dat afară. Pe baza acestei analize şi evaluări funcţionale putem identifica deficitele sau excesele comportamentale şi factorii în funcţie de care variază.mesele. diferă de diagnostic. Dimpotrivă. Analiza şi evaluarea funcţională a comportamentului. când cu pedepse. simpla diagnoză nu e suficientă. care are anumiţi parametrii neurobiologici relevanţi pentru problema respectivă. Date neurobiologice. în sens larg. 200-300 g tărie).T. neurologice. În rezumat. Seligman numeşte “neajutorare învăţată”. în mod aleator) organismul învaţă că e neajutorat. inclusiv medicaţia sub care se află pacientul pot deveni informative pentru stabilirea intervenţiei psihologice şi a limitelor sale. Unul şi acelaşi simptom se poate afla sub incidenţa unor contingenţe diferite la indivizi care au însă acelaşi diagnostic. când se plictiseşte şi simte că nu are altceva mai bun de făcut. nesatisfăcător. bărbat. de reducerea temporară pe care o produce asupra unei stări emoţionale negative. îndeosebi după. împreună cu prietenii. modul de manifestare a acestor probleme şi strategiile rezolutive pe care aceasta le încearcă. După “certuri cu şefu’. persistenţa în sarcină. Contingenţe şi consecinţe. Controlul acestor factori este nucleul intervenţiei cognitiv-comportamentale. Când un organism realizează că nu mai există nici o asociaţie între comportamentul pe care îl face şi consecinţele lui (= comportamentele sunt asociate când cu întăriri. ajunge la ceea ce M.. în mare măsură. pentru o intervenţie eficace. perpetuează un comportament) şi de pedepsele (= care diminuează comportamentul în cauză). bea şi mai mult decât de obicei. Crede că nimeni nu-l poate ajuta şi trebuie lăsat în pace. O mare parte din comportamentele noastre sunt determinate de contingenţe.

– 1. punem întrebări de genul: Cum a debutat problema dumneavoastră? Cât de frecvent apare? În ce condiţii (ce moment al zilei. b) detalierea problemei şi stabilirea comportamentului (sindromului) ţintă. iar acesta pe validitatea datelor oferite de client este esenţială pentru producerea colecţiei de date. Stabilirea unei relaţii de încredere reciprocă. Principalele metode.). imediat înainte de apariţia 6 .3. Prezentarea pe care clientul o face problemei sale se desfăşoară mai degrabă pe orizontală (= ne prezintă mai multe probleme sau mai multe dimensiuni ale aceleiaşi probleme) decât pe verticală (= detalierea unui aspect). în care clientul poate miza pe profesionalismul şi confidenţialitatea psihologului. clientul îşi descrie problema în termeni generali. Datele despre dimensiunile comportamentului ţintă sunt completate apoi. c) obţinerea de date funcţionale. Scopul acestei solicitări este ca. conducerea interviului astfel încât să fie cât mai informativ. la sfârşitul acestei faze trebuie să ştim clar care este ţinta intervenţiei (comportamentul sau comportamentele ţintă) şi cu ce anume vom începe. Metode de colectare a datelor pentru AEF Metodele utilizate pentru AEF nu sunt substanţial diferite de cele utilizate în diagnostic. sunt câteva dintre cerinţele unui bun interviu.analiza şi evaluarea funcţională. în egală măsură analiza variabilelor exogene în funcţie de care apar aceste formaţiuni psihice. Validarea informaţiilor obţinute prin AEF se realizează prin intervenţia propriu-zisă. Presupunând cunoscute caracteristicile interviului psihologic. unde. Interviul Interviul este una dintre cele mai utilizate metode de colectare a datelor în intervenţia psihologică. pe care le vom discuta în acest capitol. 2. despre care avem nevoie de informaţii detaliate pentru a analiza în adâncime. în faza iniţială a interviului. sunt: interviul. Aşadar. scalele de (auto)evaluare şi observaţia sistematică. Ele rămân însă o preocupare importantă pe tot parcursul desfăşurării intervenţiei. pe baza celor menţionate anterior. fără a fi însă prea intruziv. orice simptomatologie are un conţinut (= are anumite dimensiuni observabile şi măsurabile) şi o funcţie (= anumite condiţii care îl influenţează şi anumite consecinţe pe care le produce). cât mai precişi. El se plânge că este “depresiv” sau “incapabil să se concentreze” sau “agresiv” sau “incapabil să mai facă faţă problemelor pe care le are” etc. aceste date? 2. a “ceea ce se întâmplă în capul omului”. putem conchide.3. observabili şi măsurabili (vezi 1. d) educarea clientului. utilizând limbajul cotidian. despre condiţiile care influenţează comportamentul ţintă şi consecinţele pe care acesta le produce. împreună cu clientul. a antecedentelor şi consecinţelor lor. insistăm aici asupra specificităţii lui în intervenţia cognitiv-comportamentală.3. Aşadar. Datele obţinute despre conţinut şi funcţie constituie premisa intervenţiei.2. Scopul interviului. Ea presupune. Frecvent. iniţial alegem acele aspecte care sunt foarte relevante şi relativ uşor de remediat. împreună cu clientul să realizăm “traducerea” problemei sale în termeni comportamentali. Dacă intervenţia reuşeşte înseamnă că AEF este validă. De regulă. Adesea. de fapt. care sunt aspectele care reclamă intervenţii urgente. cu cine) apare? În ce situaţii nu apare sau intensitatea / frecvenţa ei este mai redusă? Ce se întâmplă. în situaţia declanşatoare. că psihologia nu înseamnă numai analiza unor conţinuturi psihice interne. dar că e nevoie să ne centrăm pe câteva aspecte mai importante. După ce realizăm ce înseamnă. Ascultarea atentă şi neincriminativă. Diferenţa constă însă în ponderea şi modul de utilizare a acestora. pe baza interviului.1. Analiza conţinuturilor psihice fără analiza funcţiei lor într-un anumit context este insuficientă. De regulă. La un nivel mai general. astfel încât rezolvarea lor să constituie un beneficiu vizibil pentru client şi să-l motiveze pentru implicarea ulterioară în rezolvarea problemelor mai complexe. În acest caz. tentativa noastră de a aprofunda un aspect al problemei se izbeşte de tendinţa clientului de a ne spune că acel aspect se leagă de încă multe altele. cu date funcţionale. Cum se obţin însă. oferirea de feed-back-uri clientului despre modul în care i-a fost înţeleasă problema. în acest moment este de a-l asigura pe client că înţelegem complexitatea problemei sale. problema în cauză (ce înseamnă că e “depresiv” sau “incapabil să facă faţă problemelor care le are”) stabilim. interviul vizează 4 aspecte principale: a) stabilirea unei relaţii informative şi de încredere reciprocă.

adresate ponderat. putem să observăm. În fapt. Corecte sau fanteziste. observaţia poate fi mult mai laborioasă. prin analiza şi evaluarea itemilor. Exerciţiu participativ: Completaţi scala de depresie Beck. că datele nu sunt scop în sine. după)? Ce crede despre problema pe care o are? Ce a făcut până în acel moment să-şi rezolve problema? Ce experienţe relevante pentru problema în cauză a trăit anterior? Ce se întâmplă după manifestarea problemei? Scopul acestor întrebări.3. este de a identifica relaţiile funcţionale în care se află comportamentul (simptomul) incriminat. în timpul şi după manifestarea problemei? Ce simte el (înainte. educarea clientului în spiritul modelului cognitiv-comportamental este deja parte a intervenţiei.comportamentului ţintă? Ce-i vine în minte pacientului înainte. în funcţie de nevoile intervenţiei şi de disponibilitatea pentru observaţie a comportamentului ţintă. o serie de comportamente care altfel nu sunt relatate de pacient. de regulă. sau consemnând comportamentul pacientului în cadrul şedinţei. Evoluţia ulterioară a simptomatologiei. Obţinerea acestor date (sub prezumpţia de validitate. Informaţiile pe care aceste scale le oferă sunt importante nu numai pentru psiholog ci şi pentru client pentru că îi permit să aibă un feed-back despre evoluţia simptomatologiei şi impactul intervenţiei care se realizează. Din nou. încă o dată. Scalele de (auto)evaluare constau. Observaţia şi autoobservaţia Wittgenstein (1966/1993) remarca. aplicate de psiholog sau autoaplicate de către client sunt un mijloc important de a obţine date relevante pentru rezolvarea problemei intervenţiei. dar cu valoare adaptativă mai ridicată (de pildă. În alte situaţii. că există anumite relaţii între comportamentele sale şi întăririle / penalizările din mediu. vizionarea televizorului pentru a scăpa de plictiseală se poate înlocui cu vizitarea unor prieteni sau realizarea altei activităţi. inclusiv complianţa / aderenţa la tratament este influenţată. Ele sunt folosite ca argumente pentru a-i arăta că problema sa este condiţionată de anumite antecedente şi consecinţe. Observaţia poate fi mai redusă sau mai extinsă. 2. Cu cât modelul sau teoria proprie este mai congruentă cu modelul psihologic care stă la baza intervenţiei. În cadrul şedinţei terapeutice. cu justeţe. că problema sa ţine “de voia lui Dumnezeu” sau “e lucrul Diavolului” va căuta mai degrabă sprijin la preot decât la psiholog. Comparaţi utilizarea ei ca instrument de diagnoză a depresiei prin raportarea la o normă. de substitut. părerile sau “teoriile” pe care cineva le are despre propria simptomatologie (inclusiv cogniţiile implicite asociate) sunt un factor foarte important în evoluţia simptomatologiei. mai jos. cu atât mai eficientă este intervenţia.3. Prezentăm. printr-un joc de rol. cu utilizarea ei pentru obţinerea de informaţii despre simptomatologia individualizată a depresiei. printre alţi factori şi de “teoria” pe care clientul şi-o face despre problema pe care o are. b) pentru evaluarea progreselor intervenţiei. Subliniem însă. nu ca la interogatoriu. că psihologii se pripesc adesea să explice. Utilizarea lor permite corelarea rapidă a unei cantităţi mari de informaţii şi se recomandă în două situaţii: a) în faza de debut a intervenţiei.2. Scalele de (auto)evaluare Scalele de evaluare. câteva recomandări pentru realizarea unei observaţii cât mai comprehensive.3. care urmează să fie confirmată prin intervenţie) constituie suportul de care avem nevoie pentru a-l educa pe client în spiritul intervenţiei cognitiv-comportamentale. de pildă. cu aceeaşi funcţie). că funcţia pe care actualul comportament o realizează poate fi efectuată de un alt comportament. în timpul. Dacă cineva crede. ceea ce ne interesează pentru calibrarea intervenţiei cognitiv-comportamentale nu este o categorie de diagnostic ci eşantioanele de comportament despre care aceste scale ne oferă informaţii. dintr-o listă de enunţuri care definesc diverse dimensiuni ale unei probleme şi în legătură cu care subiectul trebuie să se pronunţe dacă sunt adevărate / false sau să le evalueze pe o scală în mai multe trepte. înainte de a observa cu atenţie. ceea ce contează este valoarea 7 . 2.

Aşa cum se vede în exemplul prezentat.: arahnofobia) necesită mai puţine împrejurări în care trebuie observat decât dacă e mai puţin dependent de o situaţie (ex. Dacă. validitatea informaţiilor obţinute. d) Planificaţi observaţia. Exemple tipice: a îmbrânci un coleg. a-l lovi cu piciorul sau cu mâna. durata şi calitatea. stabilim o regulă de decizie. Definim agresivitatea: comportament agresiv este orice acţiune fizică sau expresie verbală care poate produce o senzaţie dureroasă sau neplăcută. putem stabili. putem decide să facem observaţia într-un număr mai mic sau mai mare de împrejurări. intensitatea. timp de o săptămână. După cum am arătat anterior. Planificarea observaţiei se referă la perioadele şi durata sesiunilor de observaţie. avem nevoie de o definiţie operaţională a ceea ce urmează să observăm. Putem proba.: atacul de panică). De pildă. a arunca cu obiecte după un coleg. Ironia este act agresiv numai dacă produce neplăceri celui ironizat. Înregistrarea se poate face în timp real. care apoi sunt supuse analizei. valabilitatea operaţionalizării comportamentale a ţintei observaţiei pe o bucată de hârtie apoi solicităm un observator “novice” (= care nu are nici o cunoştinţă în domeniu) să facă observaţii pe baza acestei specificări. În funcţie de resursele noastre observaţionale şi de cantitatea de informaţii de care avem nevoie. Pentru a avea mai multe informaţii despre această agresivitate. adică un eşantion de situaţii. observarea “interacţiunilor interpersonale” e mai greu de înregistrat decât observarea “contactului vizual”). în exemplul prezentat anterior. acea metodă de colectare a datelor e indicată care oferă maximum de informaţii cu costuri minime. Exemple dubitative: a striga un coleg după poreclă. În acest caz. în recreaţii. Un comportament molar este mai greu de observat decât unul molecular (ex. sau se pot face înregistrări video. Observaţia poate fi permanentă sau la intervale regulate / aleatoare de timp. înainte de a începe observaţioa propriu-zisă. ca atare. în termeni comportamentali. în cazul exemplului nostru. De pildă. de pildă. 8 . c) la sfârşitul orelor de curs. dacă dorim. că vom observa actele de agresiune în următoarele situaţii: 1) când elevii intră în şcoală. f) Atenţie la biasările observaţiei. decidem să observăm comportamentele agresive. dacă culegerea datelor este realizată de mai mulţi observatori. frecvenţa actelor agresive are cea mai mare valoare informativă. latenţa. notând pe hârtie rezultatele observaţiei. b) Specificaţi care dintre dimensiunile comportamentului respectiv vor fi înregistrate. Ca atare. în sensul că tindem să notăm în primul rând acele evenimente care ne confirmă prejudecăţile. un comportament are mai multe dimensiuni: frecvenţa. a-l ironiza. Celelalte dimensiuni sunt mai puţin relevante pentru obiectivul nostru: reducerea agresivităţii în timpul pauzelor. c) Stabiliţi situaţiile în care se face observaţia. a) Specificaţi cât mai precis ce anume trebuie observat. care constă în faptul că observatorii. decidem să consemnăm toate actele de agresivitate la fiecare 10 minute. La această definiţie adăugăm câteva exemple tipice ale comportamentului respectiv şi câteva situaţii dubitative. zilnic. specificarea ţintei observaţiei sporeşte concordanţa observaţiilor şi implicit. de pildă. Trebuie să decidem dacă observaţia va avea loc într-o singură situaţie sau în mai multe situaţii. în care e mai dificil să precizăm dacă acel comportament a apărut sau nu. Exemplu. Dacă un pattern comportamental este dependent de o situaţie precisă (ex. În funcţie de erorile pe care el le face. Sunt aceste exemple acte de agresiune? Trebuie să stabilim o regulă de decizie: a porecli pe cineva nu e act de agresivitate. după ce au consemnat o tendinţă de manifestare a unui eveniment. Continuând exemplul iniţial. specificarea cât mai precisă a ceea ce vrem să observăm ne clarifică definiţia. dimineaţa. Există apoi şi o “biasare către tendinţa centrală”. prejudecăţile noastre pot influenţa observaţia. b) în fiecare dintre pauze. a înjura. tind să o vadă şi acolo unde nu este. În plus. Să presupunem că dorim să reducem agresivitatea pe care elevii unei şcoli o manifestă în timpul pauzelor. a-l ameninţa. Ţinta observaţiei trebuie precis definită. Ameninţările verbale sunt acte agresive. pe baza căreia putem identifica comportamentul respectiv. Expectanţele. e) Alegeţi o tehnică de înregistrare a datelor. putem stabili cât de univocă şi comprehensivă este definiţia noastră operaţională. În procesul observaţiei înregistrăm doar acele dimensiuni care sunt relevante pentru rezolvarea problemei.lor informativă.

nu are mare valoare. Aşadar. Utilitatea informaţiilor sunt mai importante decât acribia cu care ele sunt culese. elemente biografice 9 . ar putea arăta astfel: FIŞĂ DE OBSERVAŢIE (exemplu) Observator: __________________________ Data observaţiei: ______________ Ţinta observaţiei: acte agresive în recreaţie Definiţia: orice acţiune fizică sau verbală care poate produce o senzaţie neplăcută sau dureroasă Comportamente observate 1. Principalii factori care trebuie specificaţi sunt: a) comportamentele / cogniţiile-ţintă. ameninţări verbale 3. Un caz special de observaţie este autoobservaţia. Datele pot căpăta o expresie grafică: de pildă. b) situaţia în care acestea se produc (antecedente. psihologul şi clientul. ce factori o influenţează şi ce consecinţe produce pentru subiect şi mediul său. Rezultatele sunt prezentate şi comentate în cadrul întâlnirilor ulterioare. frecvenţa comportamentelor aflate în vedere. 2. suntem înclinaţi să “confirmăm” această tendinţă în observaţiile noastre. b) funcţia / funcţiile acestora. AEF presupune colectarea datelor despre: a) comportamentul (clasa de comportamente) asupra cărora dorim să intervenim. înjurături 2. în cadrul unei sesiuni. care nu ne ajută în stabilirea intervenţiei. Din analiza graficului am putea constata că numărul de îmbrânceli e mai mare în primele recreaţii. trebuie aleasă acea metodă de observaţie care ne oferă maximum de informaţie cu costuri reduse. ironii aversive 5.4. în cazul analizat de noi. Astfel de fişe de autoobservaţie sunt frecvent utilizate în terapia cognitiv-comportamentală şi vom oferi câteva exemple în partea a doua a acestei lucrări. iar cel al ameninţărilor şi înjurăturilor creşte în ultima recreaţie şi imediat după terminarea orelor. Esenţial este să nu pierdem din vedere funcţionabilitatea observaţiei. observaţii speciale Intrarea la ore Recreaţia 1 Recreaţia 2 Recreaţia 3 Recreaţia 4 Terminarea orelor Total Pe această fişă observatorul notează. ea oferă date despre cum anume se manifestă o problemă. din motive etice sau de disponibilitate. În acest caz.observaţiile anterioare tind să arate că majoritatea agresiunilor se produc în recreaţia mare. Fişa de observaţie prezentată anterior este doar o variantă printre multe altele. O observaţie laborioasă dar neinformativă. La observaţii speciale putem consemna numele celor care produc mai frecvent astfel de agresiuni. În acest fel avem o serie de date care constituie punctul de plecare al intervenţiei şi în raport cu care putem măsura eficacitatea acesteia. pe abscisă punem “situaţiile”. stabilesc fişa de autoobservaţie şi modul de realizare a observaţiei de către client. un proces de rezolvare de probleme. la fiecare 10 minute. loviri cu mâna sau piciorul 4. Pentru realizarea ei cu succes ea necesită o mulţime de date obţinute printr-o analiză şi evaluare funcţională (AEF) a problemei clientului nostru. Sumar Intervenţia cognitiv-comportamentală este în primul rând. Pe baza acestor recomandări putem întocmi o fişă de observaţie care. un comportament nu poate fi observat de către un personaj extern. iar pe ordonată “frecvenţa” comportamentelor în cauză. Ea este utilă mai ales în situaţiile în care. îmbrânceli 6.

Ana se cunoştea pe sine destul de bine încât să realizeze că entuziasmul său pentru orice nouă experienţă scade rapid. 2. Efectuaţi AEF a unuia dintre comportamentele profesorului vostru. A fost călduros felicitat de profesor. împreună. sunt: interviul. Pe baza analizei informaţiilor despre aceşti factori psihologul ajunge să ştie trei lucruri esenţiale despre un simptom sau comportament problemă: a) care sunt antecedentele şi consecinţele sale. analizate în acest capitol. ba chiar l-a sfătuit să participe la un concurs pe care Mihai l-a câştigat. înainte. modul lor de utilizare este însă diferit. la o normă sau etalon. b) Mihai era un elev bun. 10 . Mihai a muncit din greu. Exerciţii şi aplicaţii: 1.de relevanţă actuală. Principalele metode de colectare a datelor. Eficacitatea intervenţiei susţine validitatea analizei şi evaluării. De-acum viitorul i se arăta mai limpede: o să intre la facultatea de chimie şi va munci din răsputeri să devină un bun chimist. După 8 săptămâni de aerobic. Spre sfârşitul liceului l-a cunoscut însă pe noul profesor de chimie. este mai dinamică şi se poate concentra mult mai bine când citeşte. Stabiliţi antecedentele şi consecinţele care controlează comportamentul în următoarele scenarii: a) Ana a citit într-o revistă că practicarea gimnasticii aerobice are o mulţime de efecte pozitive. mediul socio-cultural şi fizic. profesorul le-a cerut să elaboreze un referat pe o temă dată. Alegeţi un comportament propriu şi faceţi observaţii sistematice asupra lui timp de o săptămână. discuta cu el cum ar trebuie înţelese. pe diverse probleme de specialitate. căreia de mult voia să-i atragă atenţia. aflăm care este situaţia unui individ prin raportare la ceilalţi. la câteva şedinţe de aerobic. individualizată a problemei. până şi colega din banca a patra. s-a uitat la el mai atent. aflăm funcţia ei pentru un caz particular. Realizaţi expresia grafică a datelor de observaţie şi comentaţi informaţiile obţinute. Colecţia de date nu este un scop în sine ci este subordonată intervenţiei. Zilele următoare a avut repetate discuţii cu profesorul de chimie. c) care sunt mecanismele / structurile cognitive implicate. cam în maniera în care profesorul de chimie îşi ţinea lecţiile. În cazul diagnosticului dorim să raportăm un comportament individual la o normă sau o categorie diagnostică mai generală. aşa că s-a hotărât să-şi facă abonament pe 3 luni. fără să exceleze însă la vreo materie. cum nu făcuse până atunci. Ana se simte excelent. Lecţiile sale l-au fascinat. A doua zi şi-a prezentat lucrarea în faţa clasei. Într-o zi. Discutaţi antecedentele şi consecinţele posibile în cazul următoarelor comportamente ale unui personaj: a) prezenţa la cursuri b) elaborarea unui referat 3. c) caracteristicile neurobiologice ale organismului pe care le produce. A discutat cu câteva prietene să participe. colegii l-au aplaudat. scalele de (auto)evaluare şi observaţia sistematică. 4. ca profesorul său. În cazul AEF ne interesează tocmai manifestarea specifică. b) care sunt corelatele neurobiologice. Sora ei mai mare s-a hotărât să-i urmeze exemplul. d) contingenţele şi consecinţele produse. Validarea AEF se face prin intervenţie. Un psiholog eficace va utiliza în aşa fel metodele de culegere a datelor încât va obţine maximum de informaţie cu costuri minimale. Metodele utilizate în AEF nu diferă semnificativ de cele folosite în mod curent în psihologie. AEF diferă de diagnostic. a slăbit cele câteva kilograme pe care le avea în plus. Mereu îl încuraja şi-i aducea cărţi.