ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI Tema şi viziunea despre lume

(var. 42, 43, 49, 50) Sub imperiul direcţiilor impuse prozei româneşti de către E. Lovinescu în studiul „Creaţie obiectivă”, problema intelectualului va deveni o ipoteză de gândire şi de lucru pentru scriitorii români. Aceasta va avea două consecinţe: naşterea romanului superior, subiectiv, de analiză psihologică, al experienţei sau ionic, după N. Manolescu şi naşterea personajului intelectual profund elevat. Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” ilustrează net ambele consecinţe mai sus amintite. Camil Petrescu, teoretician al romanului subiectiv, conştientizează necesitatea sincronizării literaturii cu filosofia. Camil Petrescu spunea „cunoaştem doar răsfrângându-ne în noi înşine”, adică actul de creaţie este un act de cunoaştere, de descoperire şi nu de invenţie. Viziunea despre lume a scriitorului, articulată prin personajul Ştefan Gheorghidiu, este una cu preocupări filosofice, accentul căzând pe factorul psihologic şi nu pe epic, acesta fiind diminuat. Romanul lui Camil Petrescu propune mutarea vieţii româneşti pe alte coordonate, dând naştere unei proze analitice, de factură subiectivă, cu narare la persoana I singular, iar perspectiva narativă este „împreună cu”, adică naratorul este şi personaj. În primul rând, acest roman subiectiv se caracterizează prin autenticitate, după cum spunea şi Camil Petrescu: „Eu nu pot să scriu onest decât la persoana I”. Autenticitatea presupune ilustrarea realităţii prin propria conştiinţă „singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conştiinţei mele.” (Camil Petrescu) Autenticitatea constituie esenţa noului adus prin creaţia sa, fiind „un mod de a vedea sensibil lumea” (N. Manolescu). Tehnica narativă presupune personajul implicat, alegând persoana I singular pentru narare „să nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce gândesc eu” (Camil Petrescu). O altă trăsătură a romanului modern, subiectiv este substanţialitatea, conform căreia literatura trebuie să reflecte esenţa vieţii: iubirea, războiul, boala, orgoliul, dreptatea. Noul roman al secolului XX, inclusiv „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” vizează domenii ale spiritului: iubirea, moartea, boala, ideile, iar personajul devine un exemplar al unor principii, el este o conştiinţă individuală, romancierul însuşi văzând romanul ca pe un dosar de existenţă. Un alt element definitoriu pentru romanul subiectiv este introspecţia psihologică. Ea este o metodă psihologică bazată pe observarea propriilor trăiri psihice. Contează observarea interioară a personajului–narator şi, mai mult, analiza conştiinţei acestuia. Romanul urmăreşte traseul interior al personajului, de la stări difuze ale eroului la exaltarea trăirilor până în zonele adânci ale subconştientului. O metodă specifică introspecţiei este monologul interior, vorbirea adresată sieşi. În altă ordine de idei, modernitatea romanului este susţinută şi de observaţia realităţii şi ecoul acesteia pe care îl are în eul personajului. Observaţia socială prezintă Bucureştiul ca o societate plină de constrângeri nefireşti, ca un loc total nepotrivit, incompatibil cu ideile intelectualului Gheorghidiu. Societatea judecă omul după false criterii: bani, avere, iar

încercând să se păcălească pe sine că acest sentiment ar putea fi poruncit raţional. Un element de modernitate este şi tehnica jurnalului. care schimbă radical individul. ca mama mea. prezentată majoritar în capitolul I. devenind astfel o experienţă de viaţă decisivă a intelectualului. Gheorghidiu îşi afirmă crezul său despre iubire „Cei ce se iubesc au . lucid. Această parte tratează tema războiului asemeni romanului „Mănăstirea din Parma” al lui Stendhal. adică o modalitate de a parveni. Rebreanu. individuale. introdusă în literatura universală de M. ca eul meu. patologic pe urmă”. am privit-o cu indiferenţa cu care priveşti un tablou”. care o ficţionalizează. esenţa vieţii lui „simţeam că femeia asta e a mea în exemplar unic. Proust şi A. fiind un conflict de natură pur intelectuală.căsătoria este doar un contract social. fără cap… apoi îngenunchează”. soţia sa. Cu alte cuvinte romanul surprinde drama personajului. la finalul romanului eşecul personajului rezultă din faptul că a încercat o conciliere a idealului său feminin cu realul. nu găseşte punct de comunicare durabil cu aceasta. Gide. El e convins că raţiunea poate fi împăcată cu cele ale inimii. care era a morţii. ca un act de purificare „Sunt îmbrăcat tot în costum ofiţeresc. asemenea lui L. Astfel romanul e un dosar cu fişe relative. Capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” parafrazează sentimentul care încremeneşte soldaţii care „umblă aşa. apoi din datorie. Dacă la început Ela reprezintă monada. Realitatea trece astfel prin filtrul unei oglinzi subiective. societatea fiind pentru el un veritabil „Pat al lui Procust”. la popotă. aşezarea eului în centrul romanului are consecinţe imediate: unicitatea perspectivei asemenea modelului prousian. aşa. subţire… ordonanţa îmi aducea aminte…” Camil Petrescu. când tratează tema războiului se detaşează de clişeele patriotice. iar acesta trebuie construit ca un individ în conflict cu sine însuşi. el crede că iubirea se înrudeşte cu preceptele morale: „iubeşti mai întâi din milă. Gheorghidiu este convins că „iubirea este un proces de autosugestie… voluntar la început. O realitate total diferită de cea a Bucureştiului este cea a frontului. Personajul-narator Ştefan Gheorghidiu reactualizează experienţa trăită alături de Ela ca un mod de a uita. Nucleul pe care se sprijină edificiul narativ este personajul. fiind conştient de supremaţia lucidităţii. densificând imaginea catharsismului „de pe scena istoriei. Reactualizarea evenimentelor trăite de personajulnarator pentru a se elibera de ele are la bază sentimentul orgoliului de a se fi ştiut admirat de cea mai frumoasă fată de la Litere. uitând că din cauza slăbiciunilor nu putem cunoaşte adevărul. Încă de la începutul romanului. reliefând singurătatea omului modern care nu poate înţelege lumea. Realitatea familială are în centru familia ca un paravan al afacerismului. alteori au „trupuri de găini moi”. Tema iubirii. Gheorghidiu compară cele două drame după ce s-a prăbuşit idealul său despre iubire „pe această femeie care nu mai era a mea. Jurnalul de campanie al lui Gheorghidiu este mărturia unui combatant care-şi confesează propria mutilare morală. El se arată a fi un inadaptat superior în lumea comună. el rămânând un supravieţuitor. prezintă povestea lui Ştefan Gheorghidiu şi a Elei. La început Gheorghidiu consideră iubirea lor absolută „sufletele noastre pluteau deasupra cuvintelor”. Gheorghidiu este introspectiv. Manolescu). deformate. cu scopul de a afirma o anumită concepţie despre iubire. că ne întâlnisem la începutul lumii”. războiul se mută pe cea a conştiinţei” (N. apoi fiindcă ştii că asta îi face plăcere”.

el e un învingător. ambiguităţi. Acum este prezentată starea şi poziţia personajului principal Ştefan Gheorghidiu în raport cu cele două realităţi dominante cu care se confruntă: războiul şi iubirea. a mondenităţii şi a ipocriziei.drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt”. Punctul culminant al acestei urgii se regăseşte în capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”. relatat în presă şi anume o crimă pasională în urma căreia. la popotă. Celebra prima frază: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate. III. în care Ela se adaptează perfect. Gheorghidiu reuşeşte să se detaşeze de tot trecutul pentru a o lua de la început. Apoi începe să-şi rememoreze istoria poveştii de dragoste cu Ela. având tăria de a fi disponibil pentru o nouă realitate existenţială. el îşi dă seama că nu există termen de comparaţie cu dezamăgirea lui legată de Ela. Văzând şi trăind urgiile din timpul războiului. capabil oricând de o nouă experienţă existenţială. O serie de echivocuri. înlăturând şi aura de idealitate a soţiei sale cu atât mai mult cu cât seducătorul domn G. Situaţia va sparge unitatea cuplului. provoacă suspiciunile infidelităţii Elei. În momentul războiului. căci el delimitează cadrele unei povestiri în interiorul căreia o altă povestire urmează a avea loc. O moştenire neaşteptată schimbă radical existenţa cuplului. el va rămâne până la final un suflet tare. Structura textului evoluează sinuos între notaţiile prezentului imediat şi parcursurile amintirii. care dă viaţă întâmplărilor prin declanşarea memoriei involuntare. perfect. soţul gelos este achitat de juraţi. ci la nivel tematic. Capitolul VI al primei părţi descrie stările acestuia introducând totodată şi tema războiului prin declaraţia angajării României pe front. Capitolele II. cele mai puţin eroice. prin vocea confesivă a naratorului. din îndatorire că ştii că asta o face fericită”. cea mai frumoasă fată de la Litere. Partea a II-a a romanului prezintă descrierea. proiectândul brusc într-o lume a arivismului. Acest fragment funcţionează ca o punere în abis (artificiu de creaţie. El nu e un învins. suspiciuni şi false răspunsuri alimentează stările subiective ale personajului-narator care alunecă violent în extreme. după ce-şi ucide soţia. Sfârşitul romanului pune totuşi o întrebare: va mai putea Gheorghidiu să mai iubească din nou? Da. în care. Apoi consideră banală această discuţie „o iubire mare e un proces de autosugestie… mai întâi iubeşti din milă. şi bănuiam că mă înşeală” anunţă abrupt natura dramei sale. un grup de ofiţeri comentează asupra ultimului scandal la modă. dar pentru Gheorghidiu rămâne definitiv străină şi dispreţuită. IV şi V ale primei părţi întorc povestirea într-un timp trecut al amintirii în care Ştefan Gheorghidiu relatează drama căsniciei sale cu Ela. Romanul debutează cu o scenă din tabăra militară. al meu…”. În final. . care i-a marcat definitiv existenţa. unui război văzut stendhalian în aspectele sale triviale. Cele două planuri se împletesc nu la nivel formal (capitole). în care Gheorghidiu aruncă partenerei o sumă de proiecţii idealizate: „Femeia aceasta e un exemplar unic. asupra căreia accentul se mută definitiv în roman. Consider că temele romanului sunt foarte bine reliefate de personajulnarator. în medias-rex). Gheorghidiu realizează însemnătatea acestuia în relaţie cu drama căsniciei pe care a trăit-o. Proaspătul cuplu Ştefan-Ela trăieşte un cuplu conjugal.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful