Predare integrată în învăţământul primar

Între experienţele consacrate de organizare a conţinuturilor învăţământului pot fi catalogate ca inovaţii: Abordarea interdisciplinară; Predarea integrată a cunoştinţelor; Organizarea modulară; Învăţarea asistată de ordinator. “Marile probleme ale lumii contemporane, problematica economică, morală sau estetică se pretează în mod cu totul special la o tratare interdisciplinară; în acelaşi timp interdisciplinaritatea apare ca o consecinţă logică a integrării tuturor tipurilor de conţinuturi în perspectiva educaţiei permanente. Probabil, soluţia de aplicat nu este nici interdisciplinaritatea totală, nici învăţământul pe materii concepute în maniera tradiţională; o combinaţie între aceste două formule, realizată în funcţie atât de exigenţele ştiinţelor contemporane şi de diferite activităţi sociale cât şi de exigenţele psihologice ale diferitelor vârste pare mai realistă şi mai eficace” (UNESCO, Reunion sur la methodologie de la reforme des programes scolaires, Doc. ED. 76/Conf. 640/3, pag. 18) Deşi avantajele unei asemenea abordări sunt evidente, totuşi disciplinele de studiu constituie şi astăzi în multe sisteme şcolare axele curriculum-ului şi rămân în continuare principiile organizatoare cele mai pregnante în învăţământ. Trebuie să amintim că de fapt chiar Comenius a denunţat cu tărie încă din 1657 tendinţa de fărâmiţare a ştiinţei în discipline fără legătură între ele. Remediul la această dezbinare internă ar fi, spunea el, pedagogia unităţii (pansophia). Astăzi perpetuarea cunoaşterii a găsit alte suporturi decât memoria oamenilor. Perspectiva s-a schimbat: se acordă mai multă atenţie omului care urcă decât drumului pe care-l urmează. Inconveniente ale abordării intradisciplinare:  Învăţarea principiilor unei discipline nu oferă garanţia transferului acestora în alte discipline, ştiut fiind faptul că transferul orizontal al cunoştinţelor se face puţin doar la elevii cei mai dotaţi;  Perspectiva intradisciplinară a dus la paradoxul enciclopedismului specializat. Acesta închide elevul şi profesorul într-o tranşee pe care şi-o sapă ei înşişi şi care îi izolează din ce în ce mai mult pe măsură ce o adâncesc. Sau folosind o exprimare consacrată, cel ce învaţă va cunoaşte tot mai mult despre un domeniu tot mai restrâns, înaintând către acea limită unde va şti totul despre nimic.  În devotamentul său pentru disciplina de studiu, profesorul tinde să treacă pe planul al doilea obiectul prioritar al educaţiei: elevul.  Această manieră de organizare a conţinuturilor învăţământului este oarecum similară cu interdisciplinaritatea, în sensul că obiectul de învăţământ are ca referinţă nu o disciplină ştiinţifică, ci o tematică unitară, comună mai multor discipline.  Deosebirea dintre cele două constă în aceea că interdisciplinaritatea identifică o componentă a mediului pentru organizarea cunoaşterii, în timp ce în al doilea caz se ia ca referinţă o idee sau un principiu integrator care transcede graniţele dintre disciplinele ştiinţifice şi grupează cunoaşterea în funcţie de noua perspectivă.

Principalele niveluri ale integrării cunoştinţelor sunt: -integrarea INTRADISCIPLINARĂ. Scopul studierii limbii române în perioada şcolarităţii este acela de a forma progresiv un tânăr cu o cultura comunicaţională şi literară. la nivelul unor programe pentru învăţământul preuniversitar se operează cu teme sau orientări tematice. Asemenea organizare a conţinuturilor. care exprimă intenţia evidentă de a găsi soluţii pentru integrarea conţinuturilor. De asemenea. Ed. 1992). a învins se pare. se întâmpină o serie de dificultăţi. Între cele şapte arii curriculare există un echilibru dinamic. Raportul dintre ariile curriculare se modifică în funcţie de vârsta celor care învaţă şi de specificul ciclurilor curriculare (Curriculum Naţional.  La nivelul unor programe pentru învăţământul preuniversitar se operează cu “teme”. Ariile curriculare reprezintă un grupaj de discipline care au în comun anumite obiective de formare. În predarea/învăţarea conţinuturilor învăţământului primar este din ce în ce mai prezentă tendinţa de organizare a acestora dintr-o perspectivă integrată. ce ţin în primul rând de schimbarea mentalităţii cadrelor didactice. În acest sens. abilităţi. în funcţie de specializarea de pe diploma de absolvire a facultăţii sau colegiului.  Opoziţia latentă sau activă a cadrelor didactice privind tendinţele integratoare (Lazăr Vlăsceanu. Predarea integrată se dovedeşte a fi o soluţie pentru o mai bună corelare a ştiinţei cu societatea . Bucureşti. cea de-a doua variantă. dar şi în învăţământul gimnazial şi liceal. pag. înlăturarea comodităţii. Cu toate acestea. -integrarea INTERDISCIPLINARĂ. -integrarea TRANSDISCIPLINARĂ.Predarea integrată cunoaşte o extensie relativ rapidă. Dificultăţi şi limite:  Dificultatea pregătirii cadrelor didactice care să predea într-o asemenea manieră. care semnifică faptul că profesorul are o anumită libertate de a alege sau de a propune conţinuturi. în primul rând datorită faptului că răspunde unor preocupări privind natura ştiinţei. cu toate avantajele sale şi-a dovedit propriile dificultăţi şi limite. un grupaj de discipline care au în comun anumite obiective de formare. -integrarea PLURIDISCIPLINARĂ. o problemă controversată. Integrarea conţinuturilor presupune stabilirea unor relaţii strânse. Integrarea rămâne. Remarcăm deci flexibilitatea deosebită a acestui demers. să . Argumente:  Planul cadru este structurat pe cele şapte arii curriculare. Învăţarea şi noua revoluţie tehnologică. cu “orientări tematice” de fapt. capabil să înţeleagă lumea din jurul său. În dilema de acum bine cunoscută a predării pe discipline de sine stătătoare sau pe baza integrării conţinuturilor în “câmpuri cognitive integrate” care transced graniţele dintre discipline. tehnologia. cultura.  Lipsa de tradiţie pedagogică a integrării. în continuare. aşa cum se ştie.Sistemul de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice din România este predominant axat pe predarea pe discipline. Ariile curriculare reprezintă. mai ales atunci când se doreşte aprofundarea învăţării pe teme sau domenii mai specializate. Politică. 1988) Niveluri ale integrării conţinuturilor în învăţământul preuniversitar este tot mai des întâlnită tendinţa de organizare a conţinuturilor din perspectiva integrată.  Imposibilitatea aprofundării de către elevi a cunoaşterii ştiinţifice specializate. Cei mai serioşi paşi în predarea integrată s-au făcut în învăţământul preşcolar şi primar. 5). valori aparţinând disciplinelor şcolare distincte (De Landsheere. Predarea limbii române în învăţământul preuniversitar urmăreşte înţelegerea de către elevi a bogăţiei limbii şi folosirea ei corectă în relaţiile ei cu oamenii. -integrarea MULTIDISCIPLINARĂ. a fost elaborat planul cadru care este structurat pe şapte arii curriculare. a inerţiei. convergente între următoarele elemente: concepte.

citire şi comunicare. gramatica etc. cu cele de joc. astfel încât să evidenţieze unitatea gândirii ştiinţifice. Literatura pedagogică actuală descrie integrarea curriculară drept o modalitate inovatoare de proiectare a curriculum-ului. în funcţie de necesarul comunicării eficiente între elev şi învăţător. creează atmosfera unei reale comunităţi de învăţare.) Predarea integrată a conţinuturilor prezintă conceptele şi principiile. Principiul individualizării predării: Acest principiu presupune ca în proiectarea activităţilor. Principiul alternării activităţilor subliniază asigurarea unei dinamici a programului zilnic care va permite utilizarea de strategii diferite. ceea ce presupune dezvăluirea întregii palete de semnificaţii şi valenţe aplicative ale limbii române şi formarea la elevi a schemelor gândirii analogico-deductive şi probabilistice. nu în ultimul rând. Cooperarea creează oportunitatea utilizării învăţării reciproce. să utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile proprii. – demersul inductiv – parcurs de învăţare ce duce de la particular la general (analiză de text ðconceptualizare). La clasa I predarea integrată presupune desfăşurarea în aceeaşi lecţie a activităţii de scriere. prin împărtăşirea experienţelor. Principiul cooperării: Cooperarea ca principiu de bază al activităţilor din clasă. un tip de învăţare prin care copiii învaţă unul de la celalalt. unitare despre lumea reală. confruntare între situaţii / concepte ce se opun / se deosebesc (abordare simultană: sinonime/antonime). pe grupuri mici. Termenul . să poată continua în orice fază a existenţei sale procesul de învăţare. iar la clasele II-IV. a stimulării încrederii în propriile forte şi la convingerea că are mai multe şanse să reuşească decât să înregistreze un eşec. mişcare şi. Acest principiu are marele avantaj că ajută elevul într-o mai mare măsură decât competitţa la conturarea unei imagini pozitive de sine. Acest principiu presupune că trebuie să asiguram un echilibru între activitaţile de concentrare pe sarcini instructive cu cele de relaxare. individuală. Realizarea obiectivelor programei şcolare la limba şi literatura română necesită predarea integrata. sarcini diferite şi perioade de concentrarea diferite. Totodată. perechi. fără compartimentare tradiţională (citire. Orientarea activitatii în acord cu obiectivul dominant şi cu nivelul clasei: – demersul deductiv – parcurs de învăţare dinspre general spre particular (definiţii ð exemplificări ð analiză). planificarea se face pe unităţi de învăţare în care demersul se centrează pe realizarea obiectivelor de referinţă şi a conţinuturilor prevăzute în programă pe baza unor texte suport. care presupune sintetizarea şi organizarea didactică a conţinuturilor din domenii diferite ale cunoaşterii. 2. 3. Principii ale proiectării didactice 1. – demersul analogic – parcurs ce constă în transferarea într-un context nou a unor noţiuni deja cunoscute – demersul dialectic – parcurs de învăţare ce presupune abordare contradictorie. Aplicarea acestui principiu presupune o alternare a formelor de organizare a activităţii: frontală. astfel încât să se asigure achiziţia de către elevi a unei imagini coerente. Principiul alternării tipurilor de activităţi. dascălul să formuleze sarcini şi asteptări care să răspundă particularitaţilor individuale ale fiecarui elev din clasă. astfel stimulandu-se dezvoltarea personalităţii elevului.comunice şi să interacţioneze cu semenii săi. cooperarea stimulează interacţiunile din clasă şi astfel încurajează comunicarea si socializarea între elevi. Corelarea dintre obiective de referinţă şi particularităţile individuale ale elevilor trebuie să se regăseasca la nivelul sarcinilor de învăţare propuse de cadrul didactic.

de formare permanentă de-a lungul vieţii sale. dar şi bucuria din ochii şi de pe feţele celor pe care trebuie să-i învăţăm să devină oameni. abilităţile formate şi aplicaţiile realizate. realizarea unei coordonări corecte între temele abordate din perspectiva integrată şi temele abordate clasic. Comunicarea este prezentată în calitatea sa de competenţă fundamentală.” Şi pentru că omul este „proiect” aruncat în lume şi aflat într-o stare de „facere”. dascălii. • abordarea integrată a curriculum-ului implică abilitatea metodologică a cadrelor didactice pentru integrarea curriculară. cât şi a capacităţilor de receptare a mesajului scris si de exprimare in scris. exprimarea orală şi cea scrisă. plusul calitativ este evident: cei care învaţă identifică mai uşor relaţiile dintre idei şi concepte. în funcţie de care sunt alese toate celelalte componente ale procesului instructiv-educativ. La rândul nostru poate vom reuşi să păstrăm în suflet copilul care am fost cândva. naturală pe de o parte şi. precum şi cele de exprimare orală.„curriculum integrat” sugerează corelarea conţinuturilor în care punctul de pornire este cel mai adesea finalitatea. lectură. spunea că: „Predarea limbii române urmăreşte înţelegerea de către elevi a bogăţiei limbii materne şi folosirea ei corectă în relaţiile cu oamenii. Noi. activitatea integrată încurajează comunicarea şi rezolvarea sarcinilor de lucru prin cooperare. lăsându-i să rămână copii cât mai mult timp. stabilirea modalităţilor de evaluare a performanţelor individuale. acoperind deprinderi de receptare şi exrimare orală. respectiv scrisă. lectură). pe de altă parte. . acomodarea corectă a proiectelor şi abordării pe teme într-o schemă orară coerentă. trebuie să menţinem atmosfera de joc. deprinderile. Vasile Molan. cu atât îşi vor însuşi elevii cunoştinţele din domeniul umanist şi ştiinţific. Profesorul. • parametrii structurii curriculare integrate pot fi: conceptele transmise. mai ales în situaţia învăţării prin cooperare. Conform acestui nou model comunicarea este un domeniu complex care înglobează procesele de receptare a mesajului oral şi a celui scris (citire. mai mult decât o sursă de informaţii. compunere) sunt definite acum în termeni de capacităţi: receptarea mesajului oral. cadrului didactic îi revine un rol de” misionarism” în procesul de modelare a omului. respectiv de exprimare scrisă. • cadrul didactic devine un „facilitator”. Argumentele psiho-pedagogice în favoarea predării integrate sunt multiple: • în planul profunzimii şi trăiniciei cunoştinţelor dobândite printr-o astfel de abordare. Cu cât cunosc mai bine limba română. lăsându-le libertatea de acţiune. • în planul relaţiilor interpersonale. receptarea mesajului scris. dintre temele abordate în şcoală şi cele din afara ei. • baza integrată a cunoaşterii conduce la o mai rapidă reactivare a informaţiilor. implicându-ne cu tact. învăţarea conform unei structuri riguroase sunt extreme care trebuie să coexiste în curriculum-ul integrat. Curriculum-ul pentru învăţământul primar este structurat în funcţie de un model comunicativ-funcţional care presupune predarea integrată a capacităţilor de receptare şi de exprimare orală. mai mari şi poate mai buni decât noi. elevii devenind mai responsabili. Domeniile limbii române (citire. • învăţarea într-o manieră cât mai firească. gramatică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful