Partea I

Capitolul X. BIODISPOZITIVE ŞI BIOSENZORI

10.1. Introducere 10.1.1. Introducere în domeniul “bio-engineering”
Într-o primă etapă dorim să subliniem importanţa domeniului bioingineresc, în contextul actual. Vom porni de la câteva motive de ordin social şi economic. Se ştie că populaţia globului este în creştere numerică. În diverse rapoarte sociologice se specifică o creştere a mediei de vârstă. În Europa, se prognozează că până în anul 2020 peste 30% din populaţie va avea o vârstă mai mare de 60 de ani, în timp ce procentul persoanelor cu handicap va tinde spre 20%, [66]. Este de la sine înţeles că rata bolilor cronice va fi în continuă creştere. În schimb, numărul limitat de medici nu va mai putea satisface o cerere atât de numeroasă. Serviciile de sănătate publică au reacţionat la acest fapt. În cadrul unui program de sănătate publică internaţional [66, 67], s-au lansat trei direcţii principale de lucru în următorii zece ani: sporirea accesului individual la actul medical decizional, prin intermediul “telemedicinei” şi “internetului”. Pacientul se poate informa despre boala sa, se autourmăreşte în timpul tratamentului (cu ajutorul unor biodispozitive, biosenzori) şi poate fi monitorizat “de la distanţă” de către medic. (2) creşterea rolului geneticii în depistarea precoce, prevenirea şi corectarea unor boli. (3) “Electronic healthcare” sau orientarea noilor tehnologii electronice – micro şi nano – spre îngrijirea sănătăţii.
(1)

În scopul îndeplinirii acestor trei deziderate se va lucra intens în următoarele arii, [68]: a) Telemedicina – se referă la crearea unei reţele de comunicaţii de tip Internet, între: unitatea medicală, unitatea farmaceutică şi pacient. Acest sistem poate servi la îngrijiri medicale la domiciliul pacientului, permite

consultaţii profesionale de la distanţă, ori rezolvă cazuri de urgenţă pentru pacienţii aflaţi în locuri izolate. b) Analize biologice. În acest sens, se doreşte realizarea unor biosenzori ce pot fi utilizaţi direct de către pacient. Momentan există sisteme de monitorizare individuală a glicemiei şi ureei. Din punct de vedere al plasării biodispozitivelor, există două metode de abordare: (1) metode invazive (“in vivo”), când biodispozitivul este implantat în corpul pacientului (aici elementul cheie este găsirea de materiale biocompatibile); (2) metode ne-invazive (“in vitro”), când se prelevează sânge sau alt biolichid (printr-o puncţie spre exemplu), iar apoi analiza se efectuează în afara corpului. c) Monitorizarea pacienţilor – are în vedere totalitatea metodelor de transmitere în timp util, a tuturor parametrilor măsuraţi cu ajutorul biosenzorilor, spre un centru medical decizional (fizic sau virtual). Interpretarea analizelor se va face fie de către o persoană fizică, fie de către un software specializat. d) Crearea de dispozitive implantabile pentru: regenerarea funcţiei unor organe, tratamentul bolilor cronice, înregistrarea de semnale biologice, proteze pentru diferite organe. e) Chirurgie cu invazie minimă. Tehnica laparoscopică a minimizat mult invazia în actul chirurgical. Finalul acestei curse ar fi intervenţia chirurgicală la nivel celular. Acest domeniu reprezintă o cerere continuă pentru industria de micro- şi nano-componente electronice. f) Succesul geneticii, care este condiţionat de existenţa unor nanoinstrumente şi nano-dispozitive, necesare manipulării materialului genetic. Acum câteva detalii de ordin economic. În 1996, se estima valoarea desfacerilor de produse medicale pe plan internaţional la 130B$ [68]. Dintre acestea, microsistemele din aparatura medicală valorau 120M$ [68]. Asta înseamnă că microsistemele sunt prezente în majoritatea aparatelor medicale. Pentru produse în valoare de 73B$ a rezultat următoarea repartiţie, [68]: 37B$ pentru instrumentar medical şi chirurgical, 19B$ pentru analize de sânge efectuate cu biosenzori, 12B$ pentru sisteme furnizoare de medicamente, 2.5B$ pentru aparate necesare bolilor cardiace, 2.5B$ pentru proteze auditive. Se observă că piaţa biosenzorilor este o provocare pentru micro- şi nanoelectronică. Aici nu mai există delimitări clare între domeniile: electronic, biologic, chimic, fizic. În final, toate elementele componente ale biosenzorului sunt integrate pe un singur cip sau pe un multicip hibrid [68]. În continuare se va descrie principiul senzorial din lumea vie. Înţelegând

bine aceste mecanisme, proiectanţii de biosenzori au căutat să aducă cât mai aproape de natură principiul de funcţionare al senzorilor.

10.1.2. Principiul senzorial în lumea vie
Biosenzorii au fost realizaţi după o atentă observaţie a receptării substanţelor în lumea vie. La scară microscopică, vorbim despre recepţionarea substanţelor la nivel celular. Cuplarea unor substanţe de celule provoacă schimburi de sarcini ionice, eliberare de substanţe semnalizatoare etc. Aceste "impresii" sunt transmise mai departe pe cale biochimică. Să vedem în continuare cum captează o celulă vie doar o anumită substanţă din mediul înconjurător. Celulele vii au posibilitatea să se adapteze la modificările mediului exterior cu ajutorul receptorilor. Receptorul constă dintr-o proteină ce este legată la membrana celulei. El posedă o înaltă afinitate de a se cupla doar cu anumite substanţe ce pot fi: hormoni, enzime, anticorpi, produşi de metabolism, ioni - denumite liganţi. Un receptor este specializat strict pe o substanţă. Spre exemplu, în sistemul nervos uman s-au evidenţiat două tipuri de receptori pentru neurohormonul acetilcolină: nicotinici - constau în proteine cu proprietăţi ionofore şi muscarinici - receptori cuplaţi de proteina G şi bazaţi pe sistemul mesagerilor secundari, [69, 70].
Ligant Biolichid (purtător de liganţi)

Mediu extern celular

Na
+

Proteină - Receptor

K+
Mediu intern celular Membrană celulară Fig. 10.1. Captarea unui ligant în receptorul celulei.

Legarea ligantului de proteina receptor cauzează schimbări structurale ale receptorului. Aceste modificări permit deschiderea temporară a unui canal

10. au fost enzimele. poartă numele de biosenzor. de caracterizare. optice – ca elemente active – (traductoare. clasificări . pentru ionii cu mobilitate mare: Na+. Biosenzorii sunt biodispozitive sau părţi ale acestora. Biosenzor . care o include pe cea a biosenzorilor. vehicularea şi manipularea de substanţe. Dar există biodispozitive create şi în alte scopuri: caracterizarea unor materiale biologice. De la celula vie la biodispozitiv De multe ori “tehnica" a împrumutat principii de funcţionare din principii similare biologice. După transmiterea semnalului. cel mai adesea. biologice. Influxul de ioni pozitivi Na+.10. K+ (vezi fig. microcanale de alimentare cu biolichid – ca elemente de conectare cu mediul extern. etc) şi a unor elemente de interconectare. Un exemplu de biodispozitiv este cel utilizat pentru furnizarea insulinei la diabetici.1). terminale. mecanice.prin membrana celulei. amplificatoare.3. iar dispozitivele acustice cu cristal piezoelectric echivalează cu celulele receptoare de sunet. complexul receptor-ligant se degradează în interiorul celulei. Biodispozitivul poate avea funcţii complexe. capsule.1. 10.2. Atunci când el este construit doar pentru a detecta o anumită substanţă. [68]. etc. Există dispozitive electronice ce pot fi considerate dualele unor simţuri: fototranzistorul "simte" semnalul luminos şi-l transmite amplificat. modifică puternic potenţialul membranei (chiar o singură legătură produce o creştere detectabilă de potenţial). regenerarea unui nou receptor în membrană necesită ceva timp. K+. De aceea. ţesuturi. sau detectarea multor substanţe (biodispozitiv de tip multisenzor) combinată cu furnizarea de substanţe. Acest dispozitiv conţine ca elemente active: structuri traductoare care detectează nivelul glicemiei şi o micropompă pentru insulină.definiţii. În continuare ne vom focaliza atenţia mai mult asupra biodispozitivelor ce au ca unică funcţie recepţionarea de substanţe – biosenzorii. care recepţionează substanţe. Se obţine astfel amplificarea substanţială a semnalului incident. Definiţie: Vom înţelege prin biodispozitiv un ansamblu de părţi electrice. furnizarea unui medicament. Deci clasa biodispozitivelor este o clasă mai largă. Cele mai simple proteine receptor utilizate în domeniul biosenzorilor. etc.

Receptorii au rolul de a extrage din acel amestec o singură substanţă. iar alteori forţele de atracţie electrostatică). În figura 10.Definiţie: Biosenzorul constă în cuplarea spaţială între un substrat biologic activ (receptorul) imobilizat pe un traductor de semnal (dispozitiv electronic) şi un circuit electronic de amplificare. pentru analiza căreia a fost conceput biosenzorul. Fig. poate fi: ser. Spre exemplu dacă se doreşte măsurarea concentraţiei de glucoză din sânge. R TRADUCTOR E C E (DISPOZITIV P ELECTRONIC) T O R Semnal electric (I. Doar cu titlu informativ. c) crearea unor reacţii chimice prin care biomoleculele se leagă covalent de elementele traductorului. O problemă specifică a biosenzorilor este imobilizarea receptorilor pe suprafeţele dispozitivelor electronice. Această substanţă. 10. limfă. Prezentarea schematică a unui biosenzor. se foloseşte ca receptor enzima GOD (glucozoxidază). iar analitul este glucoza. generic o vom denumi biolichid. b) captarea biomoleculelor în geluri din polimeri (fixarea moleculelor este mai sigură). V) Circuit electronic de amplificare Substanţe purtătoare de diverşi liganţi Substanţa purtătoare a diverşilor liganţi. o vom numi analit. Toate aceste elemente integrate într-o singură capsulă poartă numele de biocip. pentru care au afinitate.2 este prezentată schematic structura bloc a unui biosenzor. sânge.2. Spre exemplu în sânge există o multitudine de liganţi. . dăm ca exemple câteva metode: a) adsorbţia biomoleculelor pe suprafeţe (ce utilizează forţele de adeziune. O altă problemă specifică este refacerea substratului biologic (după consumarea complexului receptor-ligant) pentru o nouă măsurătoare. Timpul de regenerare al receptorului este un parametru important în alegerea unui biosenzor de către un utilizator.

Aceşti anticorpi sunt produşi de organism ca răspuns la o anumită substanţă străină (antigen). modificări ale masei depuse (cristal piezoelectric).Modificările ce au loc în biosenzor la reţinerea analitului. Cu ajutorul acestor senzori se detectează semnale fizice (sunet. 3) Imunosenzori.. În timp de aproximativ o oră celulele receptoare au captat între 106 şi 108 celule de Candida A. 2) Biosenzori de metabolism. având ca rezultat scăderea frecvenţei de rezonanţă a cristalului piezoelectric cu 0. modificări în absorbţia luminii.. 1) Biosenzori de afinitate.. Analitul nu se modifică chimic în timpul măsurătorii. îi "încurcă planurile". pe care nu o poate elimina prin fagocitoză şi căreia. ci concentraţia de amoniac. unde se poate leaga un singur tip de antigen. lumină) pe baza interacţiunii lor cu substratul biologic activ (receptorul).4kHz. grosimi ale unor straturi transparente (dispozitive optoelectronice). legându-se de ea: Ac+Ag → AcAg.1. Anticorpii sunt proteine cu molecule în formă de Y (numite imunoglobuline). acest microb produce NH3 (amoniac). stres mecanic.5. creşterea sarcinii electrice.1. 10. pot fi: modificarea grosimii unui strat. Structura şi funcţiile traductorilor Traductorii trebuie să convertească în mărimi electrice parametri generali ca: entalpia de reacţie (termistorul). modificări de potenţial electric sau de curent electric.3. pe principiul "lacăt-cheie". Exemplu: În referinţa [2] se descrie un biosenzor cu material piezoelectric acoperit cu anticorpi pentru Candida Albicans (microorganism din familia fungilor). în ultimă instanţă. Starea iniţială se poate reface după completa consumare a analitului. În vârfurile Y-ului sunt doar două locuri. schimbarea indicelui de refracţie. concentraţii de substanţe sau ioni (traductoare ISE). În metabolismul său. Clasificarea biosenzorilor. senzorul nu va detecta microbul în sine.3. 4) Senzori biomimetici. a temperaturii. Exemplu: se doreşte detectarea microorganismului Helycobacter Pylor în substanţa purtătoare . La sfârşit el poate fi îndepărtat chimic sau prin spălare. Se formează un nou produs. 10. Traductori termici .suc gastric. El doar se leagă de receptor. Aşadar. Aici substratul biologic se consumă printr-o reacţie chimică cu analitul. Detectarea substanţelor de tip antigen (Ag) se face cu ajutorul anticorpilor (Ac).

Fotodioda LED . Optimizările vizează izolarea calorimetrică a biosenzorului într-un reactor.1 prezintă entalpiile molare.2. ∆ T. bromocresol Rec. Enzima receptor Catalază Cholesterol-oxidază (COD) Glucoz-oxidază (GOD) Urează Analit H2O2 Cholesterol Glucoză Uree -∆ H (kJ/mol) 100. Ca exemplu.6 Enzima-receptor se imobilizează pe sticlă poroasă pe suprafaţa unui termistor.1. [2]. grosimi ale unor straturi transparente. Traductori optoelectronici Cu ajutorul traductorilor optici se poate indica variaţia unor parametri precum: coeficient de absorbţie a luminii. ceea ce va induce erori mari în evaluarea lui ∆ T. Entalpiile molare a câtorva reacţii catalizate de enzime.La senzorii de metabolism există reacţii chimice între analiţi şi anumiţi receptori enzimatici cu degajare / absorbţie de căldură. A A A Membrana de Rec. 10. în figura 10. Tabelul 10. este prezentat principiul de detectare a albuminei serice cu un senzor optoelectronic.1) unde ν este numărul de moli de analit. Dezavantajul principal este schimbul de căldură ce apare între diversele componente ale experimentului. ci variaţia de temperatură. ∆ H. a câtorva reacţii catalizate de enzime. conform relaţiei: ∆H = ν ⋅ C ⋅ ∆T (10. Termistorul joacă rolul traductorului şi furnizează ∆ T.9 80 6. lungime de undă. Tabelul 10.4 52. Biolichid purtător de analit A Rec. C este căldura molară a dispozitivului (ce se determină anterior prin măsurători calorimetrice).3.3. Se imersează totul în soluţia de măsurat. indice de refracţie. Rec. Rec. În acest caz nu se măsoară cantitatea analitului. De aici rezultă numărul de moli de analit. Rec.

3. Din punct de vedere electronic ISE poate fi privită ca o sursă de tensiune electromotoare (de sute de milivolţi pentru biosenzori) şi cu o impedanţă de ieşire mare (până la sute de MΩ ).Fig. 10. (9. Dacă concentraţia ionilor de analit din soluţie se modifică. [72].8).3. microorganisme. [71]. determină creşterea tensiunii furnizate cu circa 55mV. această tehnică a însemnat detectarea unui analit prin măsurarea concentraţiei unui produs de metabolism. Spre exemplu. când se determină variaţia potenţialului electric al unui electrod receptor în funcţie de concentraţia ionilor de analit dintr-o soluţie. În acest caz au loc reacţii chimice de oxido-reducere cu transfer de electroni în medii electrolitice. Aceşti traductori au fost utilizaţi pentru detectarea: NOx. Curentul prin fotodiodă scade pe măsură ce creşte grosimea stratului de albumină depus pe receptor. Traductori piezoelectrici Principiul pe care se lucrează aici urmăreşte scăderea frecvenţei de rezonanţă a unui cristal piezoelectric când se absoarbe un material străin la suprafaţa sa şi-l comprimă. COx. Masa electrică este soluţia. iar reacţiile biologice cu transfer de electroni se produc la interfaţa enzimă – soluţie. Pentru . Creşterea grosimii stratului de analit se face între o sursă de lumină (led) şi un detector de lumină (fotodiodă). Traductori electrochimici Reacţiile electrochimice se produc la interfaţa electrod – soluţie.3. mult mai uşor de determinat. Pentru aceasta se folosesc electrozi cu enzime receptor aşezate în unul sau mai multe straturi. Curgerea biolichidului purtător de albumină a determinat captarea ei pe receptori. În domeniul biosenzorilor. Mulţi biosenzori electrochimici folosesc amperometria.3. [72]. Receptorul a fost imobilizat pe o membrană de bromocresol transparent. 10. H+. Principiul de detectare a albuminei serice cu un senzor optoelectronic. în cazul pH-ului (concentraţia ionilor de H+). Se utilizează potenţiometria. Efectele zgomotului electric au putut fi înlăturate prin utilizarea de cristale pereche. [2]. Cristalul este acoperit cu un material receptor. Metoda tradiţională de detecţie a unor ioni într-o substanţă purtătoare foloseşte ISE (Ion Selective Electrodes).4. o scădere a acestuia cu o unitate. 10. atunci potenţialul electrodului sensibil la aceşti ioni (receptorul) se modifică după relaţia lui Nerst. iar ieşirea sursei este electrodul de referinţă.

Stimularea receptorilor olfactivi cu aminoacidul L-glutamat. s-a realizat un receptor de acetilcolină. Când biolichidul purtător conţinea acetilcolină în concentraţie mărită. utilizând organul electric al peştelui Torpedo şi un senzor capacitiv. (9..15). ceea ce încărca senzorul capacitiv. s-a dezvoltat o ramură nouă în ştiinţele biologice: neuroelectrofiziologia. Altă direcţie de lucru este cuplarea unor celule receptoare vii cu una sau mai multe fibre nervoase. Curentul. 10. în exemplul anterior cu glucoza). 10. Ca exemplu.3. Datorită acestei comportări "electronice" a sistemului nervos uman. s-a obţinut o linearitate bună în această gamă de măsură. [2].1mmol/l. în urma căruia rezultă şi H2O2. Curenţii care se stabilesc în aceste straturi sunt de natura unor curenţi de difuzie. De reţinut. Observaţie: Au fost amintite şi exemplificate o serie de substanţe ca: acetilcolina. [2]. utilizând drept traductor organul olfactiv din antenulele crabului Calinectes Sadipus. (i=H2O2. Ca+. Dispozitive Bio-FET .4. conform modelului (9.01. cu valori cuprinse între 10-1000µ V.. ioni de Na+. creştea tensiunea electrică furnizată de traductorul organic al peştelui.14). dopamina. [2]. Este mult mai uşor să se măsoară concentraţia de H2O2. Traductori biologic intacţi Pentru determinarea unui analit. legate de o unică fibră nervoasă. că transmiterea unui impuls nervos se face pur electric: prin deplasare de sarcină electrică.5. au fost conectate cu o sondă de platină. aceste traductoare folosesc chemoreceptori direct din lumea vie.. Antenulele. ci. [2]. după care se calculează din reacţie concentraţia de glucoză.măsurarea concentraţiei de glucoză se foloseşte enzima GOD care accelerează foarte mult procesul de oxidare al glucozei. Stimularea unor celule olfactive sau gustative cu un anumit analit conduce la generarea unui impuls nervos detectabil către neuronii din fibră. K+.. În plus.. s-a realizat un senzor pentru determinarea concentraţiei de aminoacizi. S-au putut face măsurători în domeniul 1. Spre exemplu.100µ mol/l concentraţie de acetilcolină în biolichidul purtător prin tehnici de C-V-metrie. în concentraţia 0. Ilim este proporţional cu concentraţia substanţei care se determină mai uşor. a creat impulsuri nervoase măsurabile. Ele participă ca neurotransmiţători la propagarea impulsului nervos.

O categorie aparte o reprezintă tranzistoarele MEM-FET (MEMbrane-FET).2/. Rezultă o îmbogăţire a canalului în electroni..este un metal special (Pt. etc) sau dispozitive de testare şi investigare a materialelor biologice. VG>0 şi VD>0 se menţin constante. Tranzistoarele ISFET Tranzistoarele ISFET (Ion Sensitive Field Effect Transistor) au derivat direct din ISE (electrozii sensibili la ioni). . conform cu relaţia (9. . Tensiunile aplicate: VS=VSB=0.4. Modelarea se face analog cu cea a MOS-FET-ului.3N. Când concentraţia ionilor de analit creşte. sau dispozitive create în alte scopuri. dispozitivul ISFET este un MOSFET. 10. Din punct de vedere constructiv. Pd. este prezentată structura şi simbolul ales pentru tranzistorul ISFET.4. . . şi care captează selectiv sarcina ionică. . se modifică diferenţa de potenţial metal-semiconductor. pentru care receptorul . 10. Deci variază VFB şi în consecinţă potenţialul porţii.1. Regiunea porţii este imersată într-o soluţie biologică cu analit. doar că tensiunea de poartă VG depinde de concentraţia ionilor de analit conform relaţiei lui Nerst. .Prin Bio-FET vom înţelege totalitatea dispozitivelor biologice ce conţin ca element traductor activ un tranzistor cu efect de câmp. În figura 10.4. Ele pot fi biosenzori (precum tranzistoarele ISFET.un electrod ce sezizează doar anumiţi ioni (de exemplu de Ca+. . Si. K+…) . SiO.8). a) Structura tranzistorului ISFET. ENFET. Fig.4 D n+ G D Canal de electroni SB S p-substrat SB (Substrat) (a) (b) b) Simbol. G Biolichid cu ioni de analit ISE S n+ . Ir). la care electrodul receptor este o membrană organică depusă în dreptul porţii tranzistorului.

Fluctuaţiile concentraţiei de ioni de analit se traduc prin fluctuaţii ale curentului ID.61). dacă s-ar lucra sub prag.36. Cu acest gen de tranzistor s-au făcut experimente pentru determinarea concentraţiei ionilor de H+ şi K+. aplicată de la o sursă externă şi a potenţialului de electrod ΔΦME. Rezultă astfel. dat de relaţia lui Nerst: 0 VGt = VG + ∆ Φ + RT ⋅ ln c A zF (10. moment în care concentraţia ionilor de H+ o egalează pe cea a ionilor negativi de OH-. ţinând cont că pH=-lg [cH+].2). (5. Observaţie: ISFET-urile care determină concentraţia ionilor de H+ se mai notează prin pH-FET-uri. Soluţia apoasă este acidă pentru pH<7 şi bazică pentru pH>7. VG. rezultă dependenţa curentului de drenă.94). de concentraţia de analit.52). Sângele are pH=7.3) Prin înlocuirea relaţiei (10.4) arată că este mai favorabil un regim de lucru la tensiuni VGt mici.3) în relaţia (10. National Company Japan a realizat un . ID. plus efectul tensiunii de poartă asupra mobilităţii purtătorilor din canal. VGt este suma tensiunii. deci se comportă slab bazic. O soluţie apoasă este neutră când pH=7. Relaţia (10. cA: RT   0 β VG − VT + ∆ Φ + ⋅ ln c A VDS zF   ID = RT   0 1 + θ G  VG − VT + ∆ Φ + ⋅ ln c A  zF   (10. dar aceasta se întâmplă la temperatura de 370C pentru un pH=6. astfel încât să se poată neglija efectul atenuării mobilităţii sub influenţa câmpului electric transversal. la tensiuni VDS mici.4) Observaţie: Ne dorim o sensibilitate curent-concentraţie de analit cât mai mare.2) Tensiunea de poartă totală.iar în final o creştere a curentului de drenă. net superioară funcţiei logaritmice. În plus. o dependenţă logaritmică curent-concentraţie. avem: ID = β ( VGt − VT ) VDS 1 + θ G ( VGt − VT ) (10.75. unde ID depinde exponenţial de VG (vezi relaţia 5. Adoptând pentru curentul de drenă al tranzistorului ISFET modelul simplificat în regim cvasiliniar (5. Pentru electrolitul complex al organismului uman neutralitatea are loc de asemenea când cH+=cOH-. în care neglijăm termenul VDS2. prin compunere cu relaţia lui Nerst ar rezulta o dependenţă polinomială curent-concentraţie.

..6. Cu acest biosenzor se pot face simultan analize de glucoză şi uree în sânge [2]. Se obţine o creştere a tensiunii VG de la 20mV în cazul electrodului de Pd. iridiu. conţinând un K+FET cu membrană de GOD şi două H+-FET cu membrană de urează...3 0. VG biolichid Ir Ir Ir Ir Ir S Fig. ce măsoară concentraţia de amoniac.. când concentraţia de NH4..1 0. ca în figura 10. Dispozitiv MOS pentru detectarea ionului de amoniu..biosenzor integrat pe cip de tipul Silicon On Sapphire. S-a realizat un dispozitiv ISFET. El este depus peste oxidul de poartă.. De reţinut aceste două materiale: paladiu. Se constată o creştere majoră a sensibilităţii biosenzorului dacă peste Paladiu se depune un strat de Iridiu (Ir). 10. Receptorul care sesizează NH4.. în construcţia biosenzorilor. n+ NH3 .5 VG (a) (b) VG(V) . Pd SiO2 D n+ p-substrat SB Un alt dispozitiv specific măsurătorilor de potenţiometrie este prezentat în figura 10.este Paladiu (Pd). [2].. ca senzor de metabolism. ID(µ A Semiconductor organic ) 80 60 VS ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ Suport izolator VD 40 20 0 0.5. Scopul acestui Bio-FET este caracterizarea electrică a unor biolichide. [2].5.este 400ppm.2 0.. Alt exemplu.4 0. la 400mV în cazul acoperirii Pd cu Ir.

care prin metabolismul său produce alcool. termenul generic de "Bio-FET" acoperă orice tranzistor cu efect de câmp folosit ca element traductor în domeniul biosenzorilor. a) Dispozitiv Bio-FET microelectrochimic. 10..4. b) Caracteristica ID-VG măsurată.1. M. Acest lucru permite extragerea unor parametri echivalenţi (tensiune de prag . furnizoare de parametri de model. [73] a realizat un senzor pentru acetilcolină cu un tranzistor ISFET.6. Acest dispozitiv este potrivit pentru studierea proprietăţilor diverselor materiale biologice. dopamină. Microorganismul Gluconobacter. IM-FET.concentraţie de neurotransmiţător de nivel ridicat). Ca şi la tranzistoarele MOS. în care se creşte concentraţia unui neurotransmiţător (adrenalină. 10. De aceea. noradrenalină. la tranzistoarele Bio-FET de acest gen. tensiune de nivel mare . Receptorii au fost fixaţi pe poarta tranzistorului cu ajutorul unei membrane de polivinilbutirat. Legarea acetilcolinei de receptori în concentraţie de 0. Gotoh şi colaboratorii săi. a căror denumire sugerează tipul relaţiei analit-receptor. Tranzistoare EN-FET. Se obţineau caracteristici ca de diodă. Din această clasă de tranzistoare au derivat şi IMuno-FET. Microbial-FET. serotonină etc) se pot obţine caracteristici ID-VG. . pentru semiconductorul organic din polianilină.b. Modelele tranzistoarelor MOS pot fi extinse şi aici.0. după atingerea unei valori maxime curentul scade.2. Astfel de dispozitive fac parte din categoria aşa numitelor Microbial-FET-uri.concentraţie de prag... Tamya şi colaboratorii.10µ mol/l a produs creşteri detectabile ale potenţialului porţii (zeci de mV).. Dacă în plus intervenea al treilea electrod .Fig. Microbial-FET Denumirea de ISFET este generică. acetilcolină..poarta. Dacă se înlocuieşte semiconductorul organic cu o soluţie neutră. rezistenţa între sursă şi drenă variază cu peste 6 ordine de mărime la variaţii foarte mici ale tensiunii VG (cu 0. s-a constatat că în vecinătatea "pragului". ENzime-FET. Spre deosebire de tranzistoarele pe Siliciu. [74] au realizat un senzor de metabolism cu tranzistor Bio-FET pentru determinarea alcoolului.6.. Primul dispozitiv microelectrochimic studiat deţinea semiconductori organici (polimeri) depuşi între sursă şi drenă. Prin tranzistoare ISFET trebuie să se înţeleagă doar acele FET-uri care determină concentraţia ionilor într-o soluţie pe baza unui electrod selectiv prin metoda potenţiometrică.3V).1. pe anumite subdomenii de măsură. se obţineau caracteristicile din figura 10. Aceşti parametri ar putea fi deosebit de utili în stabilirea unor concentraţii limită între care se face transmiterea impulsului nervos. a fost prins întro peliculă de arginat de calciu pe poarta tranzistorului.

metalul porţii (Pt. K+. Optimizări ale tranzistoarelor Bio-FET Să considerăm un tranzistor Bio-FET care măsoară concentraţia ionilor de K+ captaţi de o membrană permeabilă. iar în cazul de faţă se măsoară concentraţia ionilor de H+. Pd. Cea mai consacrată aplicaţie în medicină a metodei potenţiometrice a fost măsurarea ureei sangvine. în prezenţa catalizatorului urează. fie în poarta tranzistorului peste un strat de Si3N4. OH-. 10. acetat şi H+. şi se obţin ioni de H+ cu preponderenţă din hidroliza doar a analitului (acetilcolină în exemplul nostru). Enzima receptoare . Această clasă tranzistoarelor Bio-FET. EN-FET-urile sunt în majoritate senzori de metabolism.10-7 mol/l. Variaţiile de concentraţie de analit (ioni în cazul nostru) se traduc în variaţii ale φ MS. pe metalul porţii se depune o enzimǎ receptoare (de exemplu acetilcolinesterază .AcChE). Ea va favoriza hidroliza acetilcolinei în colină. [2. Ureea. Dezavantajele sunt legate de dificultatea realizării unei membrane receptoare perfect izolatoare. La tranzistoarele ENFET. la suprafaţa semiconductorului. În 1987. Concentraţia acestor substanţe încărcate electric a fost uşor de măsurat cu ISE. El reacţioneazǎ electrochimic cu ionii (de H+. dă anumiţi ioni ca produşi de reacţie: NH4+. Ir) este elementul receptor. 75]. în cazul de faţă) poartă numele de EN-FET (ENzime-FET).4.. a căror poartă este acoperită cu o membrană ce conţine anticorpi.urează . [75] a realizat o astfel de probă pentru detectarea imunoglobulinei umane IgG cu ajutorul albuminei.3. Concentraţia de analit se traduce în concentraţie de sarcinǎ acumulatǎ în poarta tranzistorului şi deci în variaţii de curent prin tranzistor.se depune fie pe capacitoare MOS cu straturi de Ir/Pd. Acesta este rolul enzimei specifice – că accelerează foarte mult o reacţie catalitică (hidroliza în exemplul nostru). În urma reacţiei rezultă 1 mol de H+ per 1 mol de reactant de acetilcolină. ce utilizează o membrană enzimatică receptivă pentru ionii de analit (amoniu. HCO3-. dar şi imuno-responsivă şi suficient de subţire pentru a transmite creşterile de potenţial cauzate de cuplarea Ag-Ac. S-au detectat concentraţii de analit de ordinul 10-11.9.IMmuno-Fet-uri sunt tranzistoare cu efect de câmp. Răspunsul neliniar al unui astfel de senzor va fi studiat în paragraful 10. conform relaţiei lui Nerst. De fapt este vorba de un tranzistor . Begreld. D. Ca+) şi formeazǎ la echilibru termic un ‘’material cu un alt EF’’. Avantajul major al unor astfel de dispozitive este recepţionarea sigură doar a analitului dorit (deoarece se lucrează pe principiul lacăt-cheie). Întrebare: Care este diferenţa între ISFET şi ENFET ? Rǎspuns: La tranzistorul ISFET.

ρ ρ sa K+ K+ K+ K+ K+ K+ 0 xG I Receptor ρ Receptori Receptor ρ sb K+ K+ K+ x M ρ ρ sc K+ K+ K+ K K+ K+ K+ K K+ K+ K+ K 0 xG I M S K+ K+ K+ 0 xG I S x M S x (a) (b) + (c) Fig. când receptorii sunt plasaţi: superior (la x=0). Receptorii se pot depune fie lângă metalul porţii.8). astfel încât efectul ionilor să fie cât mai puternic resimţit la suprafaţa semiconductorului.8. (Biolichid) xG Semic.7 sunt prezentate trei variante de distribuţie a sarcinii electrice ionice în dreptul porţii tranzistorului. [76]. Ionii se vor aglomera lângă receptor. (c) uniform în volum. atunci când calculam tensiunea de benzi netede. 10. biolichid ce conţine ioni. fie sunt dispersaţi în volumul respectiv. D n+ p-substrat x .MIS-FET care are. fie lângă suprafaţa semiconductorului. 10. Se studiază în continuare poziţia de amplasare optimă a unei membrane cu receptori în spaţiul porţii tranzistorului Bio-FET. inferior (la x=xG) şi dispersaţi uniform în volumul porţii (vezi şi fig. G curgere K+ receptor K+ Biolichid cu ioni K+ S n+ receptor K+ Metal 0 Izol. polarizează poarta tranzistorului. în locul oxidului de poartă. 10. când acesta curge prin capilare foarte înguste). Sarcina ionilor de potasiu. Acelaşi lucru îl făceau ionii de sodiu şi potasiu în cazul tranzistoarelor MOS.7. (b) inferior. Distribuţia sarcinii ionice de analit (K ) captat de receptori (liniile punctate) ce au fost plasaţi: (a) superior. Fig. receptorii captează ionii de K+ (în aceeaşi manieră în care celulele vii reţin analiţii din sânge. În figura 10. Metalul porţii deţine un φ MS cunoscut. Structura Bio-FET. Când biolichidul curge prin acest spaţiu. captaţi din lichidul purtător de către receptor.

a. indiferent de poziţie. 10.Prin integrarea ecuaţiei Poisson în spaţiul x ∈ (0.5. atunci preferabilă este situaţia b.5) Se poate presupune că ρ sa=ρ sb=ρ sc pentru receptori identici. 10. Un răspuns maxim se obţine în cazul c. VGb = 3 ⋅ C . actuatori) cu structuri microelectronice. densităţile de sarcină de suprafaţă în cele 3 cazuri (vezi fig. se deduc următoarele expresii pentru tensiunea indusă pe poartă: VGa = ρsc 1 ρsa 1 ρ sb ⋅ . adică plasarea receptorilor cât mai aproape de suprafaţa semiconductorului. ρ sc. VGc = C 6 CG G G (10. În cazul Sistemelor Micro-ElectrMecanice (MEMS) problemele sunt legate de vehicularea biolichidului în spaţiul porţii tranzistorului. acţionată de un actuator. Actuator Actuator deformată membrana în repaus Difuzor deformată membrana în repaus Valva V1 Camera de admisie Camera de refulare Valva V2 Confuzor Camera de admisie Camera de refulare . se calculează tensiunea echivalentă indusă pe poartă de către ionii K+. acest lucru se face cu o micropompă cu membrană şi valve. Biodispozitive de tip MEMS Sunt biodispozitive care combină structuri mecanice (micropompe. ρ sb. În mod clasic. x G ) . Se aproximează distribuţia de sarcină ca fiind liniară în cele 3 situaţii. Dacă se notează cu CG = ε is/xG capacitatea specifică a izolatorului de deasupra porţii şi cu ρ sa. b. Dacă nu este posibilă plasarea receptorilor uniform în volum.a. ce atrag aceeaşi cantitate de analit la suprafaţă. figura 10.7.9. c).

posibilitatea deteriorării unor componente biologice prin închiderea / deschiderea valvelor. Metode de vehiculare a biolichidului: a) micropompă cu membrană şi valve. Proiectarea actuatorilor se studiază la automatizări.9.10.(a) (b) Fig. marele avantaj vine din simplitatea tehnologică: microstructurile difuzor-confuzor se realizează uşor prin corodare anizotropă a siliciului. p Camera de admisie Biolichid Gback Camera de refulare Biolichid . b) micropompă cu membrană şi difuzor-confuzor.9. Actuator Gfront S n+ oxid poartă faţă Si-film. defecta uşor). Prin actuator se înţelege dispozitiv de acţionare. fără părţi în mişcare. Oricum. p Si. 10. De aceea este preferată micropompa cu difuzor-confuzor din fig. [77]. Dezavantajele acestei micropompe sunt: fiabilitatea scăzută (deoarece valvele fiind elemente în mişcare se pot bloca.b. p = membrana micropompei = corp tranzistor canal de inversie Oxid c u M e m b r a n a îngropat R e c e p t o r i D n+ Si K+ Si Si. în plus nu au părţi în mişcare. cât şi prin confuzor din camera de refulare .fapt nedorit . Este adevărat că atunci când actuatorul ridică membrana. p Si.(dar un flux mic). se absoarbe lichid atât prin difuzor din camera de admisie (un flux mare).

5) recomandă plasarea membranei cu receptori pe partea inferioară a filmului de siliciu (cât mai aproape de zona activă a tranzistorului).10 este prezentată o variantă constructivă de tranzistor BioFET pe structură SOI şi alimentare prin micropompă cu difuzor-confuzor. poate fi utilizată doar pentru conexiunea mecanică cu actuatorul. Gback. n = membrana micropompei = = corp tranzistor canal de acumulare Membrana Si Oxid îngropat cu Receptori K+ Si D Si. 10.10 este un tranzistor SOI-MOSFET clasic. Gfront. În figura 10. 10. Elementul traductor din fig.10. Pentru a avea canalul de inversie cât mai aproape de membrana cu receptori. S Si-film. se recomandă polarizarea porţii din spate. Structură SOI-BioFET optimizată. Analiza făcută cu formulele (10. p Si. Microcanalele difuzor-confuzor au o formă în trunchi de piramidă şi se obţin uşor prin corodare (spre exemplu pentru Si <111>. Poarta din faţă.Fig. p Camera de admisie Biolichid Gback Camera de refulare Biolichid Fig.740). . unghiul de corodare este 54.11. p Si. dar şi membrana pe care o acţionează actuatorul. Acest izolator îngropat reprezintă un excelent strat de stopare a corodării siliciului. Filmul de siliciu reprezintă sediul tranzistorului. 10. Structură Bio-FET cu tranzistor SOI-MOSFET. Membrana cu receptori poate fi depusă sub stratul îngropat.

pot produce încovoieri suficiente ale filmului pentru a recircula biolichidul prin dreptul membranei cu receptori. ID. cA. deoarece are avantajul faţă de tranzistorul SOI-MOSFET. că "simte" tensiuni de poartă în orice regim de lucru. unde curenţii sunt mai mari şi deci mai uşor de măsurat. VD>0. Pentru măsurarea concentraţiei de analit captat în spaţiul porţii de către receptor. Se citeşte curentul ID. Se pot adapta aici principiile de la tranzistorul MOS cu poartă mobilă. Ele trebuie astfel proiectate încât să reziste din punct de vedere mecanic. După timpul de recirculare. iar pe terminalul Gback să se aplice într-un timp tr. se doreşte un film cât mai subţire pentru o sensibilitate maximă a senzorului. apoi. Se procedează astfel: se aplică tensiuni constante. Acelaşi efect îl poate avea poarta din spate (care ea însăşi nu este mobilă). Pentru recircularea biolichidului este necesar să se fixeze VS=VD=0V.4) se calculează concentraţia de analit. Se lasă dispozitivul în repaus un timp de captare. Urmează măsurătorile electrice. pulsuri de tensiune de +8V şi respectiv –8V. El avea rolul de a ridica şi coborâ membrana de siliciu. Gfront. Figura 10. În acest mod. Avem următoarele simplificări tehnologice: nu mai sunt necesare difuziile n+ în filmul de siliciu. Astfel. aplicate pe Gback. nici depunerile de oxid şi metal pentru poarta din faţă. iar prin confuzor se elimină vechiul fluid. se elimină o grijă suplimentară: aducerea tranzistorului în regim de inversie. nu este nevoie de o deformare prea amplă a filmului. (calculat din considerente biologice: captarea analitului pe receptor). Cu ajutorul acestui curent. se poate utiliza aici tranzistorul pseudo-MOS ca element traductor. Mai putem face încă un pas în optimizarea structurii: eliminarea actuatorului.Tehnologiile SOI permit realizarea unor filme de siliciu de grosimi variabile. dar acţionează un film de siliciu “suspendat”. care se poate arcui. dintr-o relaţie de tipul (10.11. Aceasta deoarece din punct de vedere electric. Mici pulsuri negativepozitive (de cca ± 8V). la tensiuni negative. (calculat din considerente de microfluidică) se poate presupune că s-a împrospătat tot biolichidul în spaţiul porţii. De aceea. filmul se arcuieşte în sus şi prin difuzor se absoarbe noul fluid. Este nevoie ca traductorul să fie sensibil la tensiuni foarte mici (proporţionale cu concentraţii mici de analit). se monitorizează curentul de drenă. de referinţă pe cele 3 terminale: VS=0. tranzistorul pseudo-MOS este în regim de acumulare. tr. VGback>0. tc. . dar având grijă ca deformarea filmului de siliciu să nu ducă la spargerea sa. prezintă structura optimizată a SOI-BioFET. Această manevră arcuieşte în jos filmul de siliciu la tensiuni pozitive. De fapt.

6. Uneori această cantitate infimă de biolichid este încapsulată în cadrul unei structuri complexe pentru a evita evaporarea sau reacţiile chimice secundare nedorite. C9H13NO3. conţine un lanţ aromatic (“catecol”). Prin măsurători polarografice se determină curentul în funcţie de tensiunea aplicată pe biodispozitiv. iar tensiunea pe biodispozitiv a fost notată cu VDS. şi cea aplicată aici constă în faptul că biodispozitivul lucrează cu o cantitate mult mai mică de substanţe. Alteori este închisă într-o cavitate ce comunică cu exteriorul sau cu un microrezervor prin intermediul unei membrane semipermeabile. Structura biodispozitivului. iar izolatorul 2 . dacă într-o instalaţie chimică de polarografie se utilizează 100-500 ml soluţie între doi electrozi metalici. Cei doi electrozi metalici. la care se leagă un grup ce conţine nitrogen (“amina”). de uz farmaceutic. utilizată în chimie. Spre exemplu. Biodispozitive pentru caracterizare Spre deosebire de biosenzori. Izolatorul 1 a fost plexiglassul.a este prezentat un biodispozitiv pentru caracterizarea soluţiei de epinefrină (adrenalină) de concentraţie 1 mg/ml. fig. (a) (b) Fig. În fig.12. capacităţi electrice).b. biodispozitivele concepute pentru caracterizarea proprietăţilor fizicochimice ale unor compuşi biologici pot măsura alte mărimi decât concentraţiile (curenţi. Această substanţă este un neurotransmiţător (sau un neurohormon) din familia catecolaminelor.10.12. care sunt biodispozitive destinate determinării concentraţiei unui analit într-un amestec de substanţe.2 ml (1 picătură). iar distanţa dintre electrozi d=1mm.12. glanda suprarenală care secretă acest neurotransmiţător.1-0. la biodispozitive cantitatea de soluţie ajunge la 0.10. Volumul de biolichid utilizat a fost de aproximativ 0. Met1 şi Met2. au fost denumiţi sursă şi drenă (notaţi S şi D). Diferenţa dintre polarografia clasică. Ambele denumiri provin fie din latinescul “adrenes” fie din grecescul “epi-nephros” şi înseamnă literal acelaşi lucru: “pe rinichi”. Din punct de vedere chimic adrenalina. sugerând prin aceasta. (b) formula chimică a epinefrinei ca ion.10.10.5 ml.

În figura 10. k – constanta lui Boltzmann. Cei doi electrozi metalici au fost realizaţi din aliajul Sn 60 Pb38 Cu 2 ISO – 9453 (25). [78].13. În figura 10. [79]: Pe porţiuni. dacă predominant este procesul de difuzie a ionilor de analit. α∈(0. R=110 kΩ. I0 – curentul de saturaţie pentru reacţia de oxido-reducere.6) unde: ID este curentul prin biodispozitiv. exponenţiale pe porţiuni ale caracteristicii statice a biodispozitivului. a fost alimentat la o sursă de tensiune US. sau curentul limită pentru procesul de difuzie (ce depinde de constanta de difuzie a moleculei de epinefrină). Biodispozitivul înseriat cu o rezistenţă de valoare mare. [62]: . bazată pe reacţia electrochimică de reducere a adrenalinquinonei în adrenalină. VDS – tensiunea între Sursă şi Drenă. caracteristica poate fi modelată cu relaţia Butler – Volmer.aerul. care prin logaritmare dau relaţia Tafel de legătură dintre curent şi potenţialul pe dispozitiv: ln I D ≅ ln I 0 + α ⋅ z ⋅ q ⋅ VDS kT (10.13 sunt prezentate rezultatele experimentale. Oricum ambele relaţii descriu dependenţe neliniare.a sunt prezentate rezultatele măsurătorilor în curent continuu. q – sarcina electrică elementară. Presupunând procesul redox predominant. dacă predominant este procesul de electrod sau cu legile de difuzie ale lui Fick. sub forma caracteristicilor ID – VDS. Apariţia regiunilor cu rezistenţă diferenţială negativă demonstrează amorsarea unei surse interne de tensiune inversă. KAdr+ .1) este coeficientul de transfer. z – numărul de electroni schimbaţi în reacţia de oxido – reducere (z = 2 în cazul de faţă). din relaţia. se poate determina rata reacţiei de oxidare a adrenalinei.

(a) Caracteristicile ID -VDS ale biodispozitivului cu 2 terminale în curent continuu. NaCl) 250 Ad r1 25 r2 Ad Tensiune sursa Us ( V ) 20 20 15 10 5 0 0 1 Po ten tia l. Astfel. se observă în fig. Aşadar.7) La nivelul sinapsei neuronale aceşti neurotransmiţători asigură transmiterea impulsului nervos (care este o supratensiune de la -30mV la 70mV). aşa cum rezultă experimental.10.13. în măsura în care prezintă conducţie electrică neliniară.b). U NaCl 2000 . Biolichidele şi în special cele utilizate de sistemul nervos în propagarea influxului nervos pot fi candidaţi demni de luat în seamă. [79]. Adrenalina este mult mai sensibilă la variaţii de tensiune electrică decât clorura de sodiu. [ V ] 2 1500 1000 10 150 100 50 0 Curent [uA]. se poate pune problema obţinerii unor separări de sarcini prin acţiunea unui al treilea electrod. în timp ce tensiunea pe biodispozitivul cu soluţie de NaCl a atins doar 90mV. (Adr1. (Adr2) 200 500 0 0 -500 400 tim p ( s ) 900 -100 Fig.b că atunci când tensiunea sursei externe US a comutat de la 0V la 2V.13. fiziologic predomină un regim de comutaţie. (b) Curbele de comutaţie. I 0 = F ⋅ z ⋅ K Adr ⋅ [c Adr + ] (10.350 NaCl 300 Curent [uA].13. tensiunea pe biodispozitivul cu soluţie de adrenalină a atins 320mV. Tensiune biodispozitiv ( m V ) Us (V) U adren. Semiconductoarele organice tind să înlocuiască clasicele joncţiuni pn pe Siliciu.b au fost studiate curbele VDS – timp în regim de comutaţie pentru două biolichide: soluţii apoase de adrenalină (caz în care VDS s-a notat cu Uadren) şi de NaCl cu aceeaşi concentraţie de 1mg/ml (caz în care VDS s-a notat cu UNaCl în figura 10. 10.13. în fig. Întrucât în biodispozitive conducţia electrică prin soluţie este şi ionică şi electronică.10. De aceea.

Liniaritatea acestor curbe în gama de măsură abordată. 10.7.14. Biodispozitive pentru furnizarea de substanţe active Toate biodispozitivele utilizate ca proteze auditive. iar biolichidul soluţie de epinefrină 1mg/ml. Metalul de poartă Met 3 a fost Al plasat pe spatele izolatorului1. micropompe de dozare/microdozare de medicamente reprezintă câteva exemple de biodispozitive concepute în scopul substituirii unor deficienţe organice. 2V. convergenţa dintre ştiinţa materialelor biocompatibile şi microtehnologii au direcţionat aceste biodispozitive spre aplicaţii in vivo. infirmă instalarea unor canale de inversie/acumulare.b sunt prezentate curbe ID – VGS măsurate la tensiunile VDS= 1V.a este prezentat un biodispozitiv de caracterizare cu trei terminale ce utilizează aceleaşi materiale ca şi cel anterior prezentat. probabil datorită segregării ionilor pozitivi şi negativi care circulă prin soluţia lichidă. ca implant sub-retinal. 10. detectoare de glucoză – declanşatoare de insulină. (b) caracteristica ID – VGS în curent continuu.14. precum livrare de substanţe active la momentul oportun. De cele mai multe ori ele includ un sistem de biosenzori multifuncţionali. biostimulatoare cardiace. dar dezalinierea lor pentru cele două valori distincte ale lui VDS probează experimental că al treilea terminal influenţează curentul prin biodispozitiv. integrat cu circuitul electronic de prelucrare într-un biocip.10. În fig.14. detectoare de uree – declanşatoare de dializă. În prezent. oferind platforme pentru terapeutică. Aşa au apărut biodispozitivele implantabile în ţesut.20 -20 0 Id ( u A) Vg ( V) 10 20 Vd=1V Vd=2V 30 Met3 (a) (b) Fig.10. În fig. ) -60 -100 -140 -180 . sau structuri MEMS obţinute prin micro ori nanotehnologii. (a) Structura biodispozitivului de test cu trei terminale.

Urmează închiderea camerei după introducerea celulelor. care au scopul de a asigura un spaţiu sigur pentru o specie de celule închise într-o cavitate şi plasate în interiorul unui organism gazdă. Aceste membrane sunt porozificate astfel încât se obţin microcanale cu lungimi între 6-9 μm şi diametre nanometrice.10.10. [80]. [81]. Dispozitiv de furnizare a insulinei prin încapsularea celulelor secretoare de insulină între două membrane de Si-poros. care să permită schimbul de nutrienţi cu exteriorul. Fig. Se acoperă marginile plachetelor cu colagen sau albumină serică.15 este prezentat un biodispozitiv implantabil pentru furnizarea insulinei. fără să permită recunoaşterea lor din partea corpului. Se creează o cameră imunoizolantă reprezentată de două membrane semipermeabile.10. dar prezintă o proliferare superioară în aceste 8 zile pe Si poros faţă de substratul de latex. deci evitarea funcţiilor de respingere. bazată pe aşa numitele biomicrocapsule. se introduc celulele în cavitate şi apoi se lipesc plachetele de siliciu.În fig. închizând camera. Se creează camera imunoizolantă. El face parte dintr-o clasa mai largă. Din punct de vedere tehnologic se porneşte de la corodarea anizotropă a două plachete de siliciu până la obţinerea unor membrane subţiri cu grosimi de circa 10 μm. fig. . Membranele semipermeabile din Si poros permit celulelor să funcţioneze normal (absorb nutrienţi din exterior şi furnizează insulină prin membrana poroasă). clasic utilizat în biochimie.15.15. Materialele membranei trebuie să asigure o funcţionare normală a celulelor încapsulate. S-a demonstrat că celulele producătoare de insulină au o viabilitate de aproximativ 8 zile pe substrat de Si poros.

timpul de viaţă. iar pe membrana de latex de doar 70%. pentru care dezvoltarea acestor biodispozitive a putut fi pusă în practică mai mult de către ingineri microelectronişti decât de către biologi. Biodispozitive pentru încapsulare individuală a celulelor vii În acest domeniu s-a căutat un material suport. Acesta a fost motivul esenţial. iar în final i se pot măsura unii parametri biologici precum: ratele de asimilaţie/dezasimilaţie. în care cresc celulele eucariote. menţinându-le aceeaşi stare morfofuncţională ca în mediul in vivo. pe membranele de Si-poros şi de “petri dishes” şi mult mai mică pe suportul de latex. Dar fabricaţia lor este posibilă doar prin utilizarea micro şi nanotehnologiilor.8. pentru a furniza locaşuri individuale pentru celule. biocompatibil cu celulele vii. În cele 3 substraturi s-au realizat microcavităţi de 1-40μm prin tehnici de corodare anizotropă. iar pe latex a ajuns doar la 2. După încă 4 zile (deci 8 zile în total). Celulele depuse pe acest substrat au fost celulele secretoare de insulină (insulinome). 82]. prelucrabil prin metode MEMS/NEMS.2×104celule/ml.5×106celule/ml. procentajul de supravieţiure al celulelor insulinome a fost cuprins între 90-100% pe materialul de referinţă. pe Si-poros a ajuns la 2×106celule/ml. [81. Următorul pas a fost căutarea unor substraturi cu microcapsule. O celulă izolată în această capsulă poate fi alimentată cu nutrienţi. . proliferarea. toate cu forme ce mimează “cuiburile” in vivo. chimice şi biologice în general. Biodispozitive pentru prelevare individuală a celulelor vii Principiile de funcţionare ale acestor biodispozitive sunt bazate pe legi fizice. proliferarea pe suportul de referinţă a ajuns la 4. Au fost studiate trei tipuri de substraturi: (a) siliciu. [81]. După 4 zile proliferarea celulelor insulinome a fost de acelaşi ordin de mărime. (b) strat de Au depus peste Si. (c) sticlă. dar şi pe membrana de siliciu poros. În paralel s-a studiat comportamentul acestor celule pe suporturi binecunoscute în biologie: (a) suport din latex şi (b) suport dintr-un material de referinţă (“petri dishes”). Unul dintre mediile de implantare unicelulară a fost siliciul nanoporos cu pori de dimensiuni cuprinse între 7 şi 49nm. 5×105celule/ml. 1. cu ajutorul cărora să se studieze in vitro celulele vii. 2×104celule/ml. După 8 zile.10. [83].

2. prelevate prin biopsia pielii.16. pătrate şi circulare pentru creearea unor capsule cu diverse forme. Cultura de fibroblaste s-a înmulţit şi a supravieţiut cel mai mult pe suportul de sticlă. . circulară. etc. pulsuri laser pentru aducerea/eliminarea celulelor din microcavităţi [86]. . celulele caută să ia forma capsulei. astfel încât condiţiile lor de viaţă să fie cât mai apropiate de cele in vivo. microdoze. . microgrippere mecanice [84]. Comportarea celulelor pe substrat de Siliciu.). micropipete [85].comportamentul celulelor nu depinde de forma capsulei (haxagonală. unde au fost alimentate cu nutrienţi. în special zona celulei ce conţinea nucleii se bomba deasupra substratului.tendinţa generală a celulelor a fost să iasă puţin din alveole pentru a genera un film coerent peste substrat. [83].comportamentul celulelor în timp a dovedit însă o dependenţă de materialul substratului. Experienţele au demonstrat că: .celulele fibroblaste aderă bine la toate cele 3 materiale utilizate. miniaturizate pentru scopuri biologice: micropompe cu difuzor/confuzor [77]. . Celulele depuse în aceste mirocavităţi au fost celulele fibroblaste dermice. Celulele au fost plasate în cavităţi şi introduse într-un incubator. Micro şi nano instrumente de manevrare celulară În acest scop au fost împrumutate o serie de dispozitive din diverse domenii şi adaptate. S-au folosit măşti hexagonale.prin microscopie optică s-a observat că histologia (structura) membranară şi citoplasmatică a celulei a fost identică cu cea observată la culturile aflate pe materialul de referinţă “petri dishes”. .10.Membrana Citoplasma Nucleu Fig.

În aceste cazuri actuarea se face utilizând forţe electrostatice sau piezoelectrice. dar şi “pipăie” şi “vede”. [87]. Toate aceste considerente duc la modelarea globulară a proteinelor.a. Principiul de funcţionare al actuatorului bio-termic se bazează pe coeficienţii de dilatare diferiţi ai aluminiului şi siliciului. Secţiune transversală printr-un microgripper tactil. fig. [87]. Când structura este încălzită consola se încovoaie. care nu numai că manevrează microelementele.10. 10. se defineşte similar. care erau inutilizabile la scară macroscopică. per intensitatea câmpului electric aplicat din exterior. ce sesizează “atingerea” şi eventual o microcameră de luat vederi.Fig.17. Proteinele sunt formaţiuni globulare aranjate în aşa manieră încât zonele hodrofobe sunt orientate spre interior. rezistenţa electrică a stratului de siliciu este puternic dependentă de stresul mecanic. dielectroforeza. Datorită senzorului piezorezistiv incorporat. de solubilitate şi de activitatea biologică. Gripperele sunt instrumente de manevrare şi asamblare utilizate în tehnică. Adăugând sistemului micromecanic un senzor piezoelectric. Lanţul proteic are diverse dimensiuni şi diverse încărcături electrice. de dimensiuni. forţa tactilă mecanică este “citită” cu uşurinţă. aranjamentul grupărilor acide şi bazice ale proteinei este puternic influenţat şi de pH-ul mediului exterior. iar zonele hidrofile sunt în contact direct cu mediul apos exterior. electroosmoza. Astfel. De asemenea au fost împrumutate din electrochimie tehnici de separare a unor componente celulare: electroforeza.17. deducându-se formula: . graţie unei punţi Wheatstone integrată în consolă. E. Electroforeza proteinelor este influenţată de sarcina electrică. ca fiind raportul dintre viteza unui segment proteic v. [84]. De asemenea. Microgripperele utilizate în domeniul biologic trebuie să manipuleze materiale de dimensiuni micronice sau submicronice.18. se poate obţine un microgripper ca în figura 10. Mobilitatea μ. adică de concentraţia ionilor de H+.

Fig.19. Pentru a măsura activitatea celulară a celulelor miocite prelevate de la broască. (b) exemplu – electroforeza ADN-ului.18. După răcire. prin conracţia aerului din capilar se poate trage de celulă. când celula miocită (prezentată în stânga) este prinsă de pipetă. cercetătorii au utilizat o micropipetă ca în figura 10.8) unde se poate constata că mobilitatea creşte cu sarcina globală Q. fig. Ca aplicaţie la acest studiu se poate observa electroforeza Acidului Dezoxiribo Nucleic (ADN) în fig.10.µ = v/E = Q/{6(π ) η r} (10. Micropipete: (a) de dimensiunea firului de păr. 10. şi scade cu raza r a proteinei globulare.19. se utilizează o micropipetă ca în fig. dar şi de masa lor. Acest contact este obţinut prin sucţiune. După o încălzire bine controlată a unui tub capilar de sticlă sau cuarţ cu diametrul de aproximativ 1 μm se plasează pe membrană. Micropipetele sunt alte intrumente clasice miniaturizate. Este necesar un contact foarte bun pipetă-celulă pentru măsurători corecte (spre exemplu măsurători ale deschiderii canalelor ionofore de pe pereţii celulari).b.19.18. (b) pentru manevrări ale organitelor celulare Pentru a manevra membrana unei celule vii. (a) Electroforeza unui lanţ proteic este influenţată şi de încărcătura electrică a segmentelor proteice.b. depinzând de asemenea de coeficientul de vâscozitate η. [87]. . (a) (b) Fig. 10.10. 10.20.

21. ar fi de dorit: 1) modelarea acestui răspuns neliniar. pentru aflarea concentraţiei de prag. La concentraţii mari de uree se constată o drastică scădere a sensibilităţii senzorului (explicat prin creşterea pH-ului în stratul de receptori enzimatici). Micropipete ce acţionează asupra membranei unei celule miocite.7mV/µ mol/l între 1. cea mai generală metodă. este de aşteptat ca răspunsul lor să fie neliniar. În figura 10. [88].. Analitul măsurat aici este ureea sangvină. 10.20µ mol/l concentraţie de analit.Fig. Pentru a nu fi tributari nici unei convenţii. ar fi aplicarea teoremei conducţiei electrice neliniare. Se observă că răspunsul senzorului prezintă o pantă de aproximativ 0.concentraţie de uree a unui senzor cu Ir/Pd pe capacitor MOS.9. raportat de Winquist în 1985. 10. . Analiza răspunsurilor neliniare ale biosenzorilor Deoarece biosenzorii conţin elemente traductoare active în combinaţie cu receptori biologici. Întrucât însăşi producătorii acestui senzor constată comportări diferite la nivele "mari" şi nivele "mici" ale concentraţiei de analit.20. este prezentat răspunsul tensiune . 2) stabilirea unei graniţe (unei concentraţii de prag) între cele două nivele..

9) ales pentru răspunsul biosenzorului se supune condiţiilor TCEN (vezi clasa acestor funcţii prezentate în paragraful .concentraţia de analit (uree). c>0 (10. θ .un parametru ce caracterizează neliniaritatea receptorului şi a .78. În acest scop.3 5 Tensiune ( mV ) 3 0 2 5 2 0 1 5 1 0 5 0 0 5 0 10 0 10 5 20 0 20 5 30 0 C nc o entra uree (umol / l ) tie V_ xp rim e e . Întrebare: În ce constă interpolarea şi în ce constă metoda curbelor de regresie? Când se foloseşte fiecare metodă pentru trasarea unei curbe? Indicaţie: Interpolarea trasează graficul funcţiei prin punctele date.21. θ =0. Regresia trasează graficul printre punctele date şi putem alege noi modelul funcţiei. α =0. Deoarece modelul (10. alegerea unui model analitic prin metoda celor mai mici pătrate (curba punctată). Alegând un criteriu de regresie (spre exemplu metoda celor mai mici pătrate).81): V (c ) = a ⋅c 1 + θ ⋅ cα . α . pentru răspunsul experimental din fig.16 a fost trasată prin interpolare (cu funcţii splain de gradul I). Dependenţa experimentală tensiune-concentraţie de uree (după Winquist [88]).21.95mV/µ mol/l.78.098(µ mol/l)-0. iar curba analitică a fost trasată prin metoda curbelor de regresie.are semnificaţia unui factor de atenuare a sensibilităţii la nivele mari ale concentraţiei de analit. adoptând criteriul celor mai mici pătrate. 10. dar ne “forţează mâna” la anumite forme standard pentru funcţie.un factor ce caracterizează nivelele mici ale concentraţiei de analit. c . 10. a fost ales ca model de fitare relaţia (2.9) unde V este tensiunea măsurată. Observaţie: Curba experimentală din figura 10. Din criteriile de regresie ale curbei analitice au rezultat următoarele valori pentru parametrii de model: a=0. V_ n litic aa Fig. obţinem parametrii modelului ales de noi.

22.94. Au rezultat următorii parametri de model de fitare: Pentru Bacillus S.10) Rezultă cT=19.85) pentru determinarea concentraţiei de prag: 1 cT =   θ 1/ α (10.8*10-2(mg/l)-1.: a=15nA/mg. : a=18nA/mg. au fost fixate cu un strat de nitroceluloză în poarta tranzistorului. Aflarea unei graniţe cT. . 600 1400 500 1200 1000 400 Curent Id ( n A ) 800 Curent Id ( nA ) 300 I( n A ) B a c il lu s S u b t il li s I c a lc ( n A ) B a c ill u s S u b t illis 200 600 Imas(nA ) Trichosporon cutaneum 400 100 200 Icalc(nA ) Trichosporon cutaneum 0 0 50 100 150 200 250 0 0 50 100 150 200 250 m g O 2 /l mg O2/l (b) (a) Fig. Curbe experimentale şi analitice pentru răspunsul unui microbial-FET: (a) necesar depistării Bacillus S. α =0. ele au generat oxigen. 10.9).01717µ mol/l. (b) necesar depistării Trichosporon C. Pentru Trichosporon C. S-a adoptat tot modelul analitic (10.22 sunt prezentate răspunsurile curent-concentraţie de Oxigen înregistrate de un Microbial-FET ce conţine microorganisme producătoare de oxigen: Bacillus Subtilis şi Trichosporon Cutaneum. [89]. θ =2..2. a cărui cantitate a fost măsurată. poate fi un avantaj pentru descompunerea domeniului de măsură în două game: una cu sensibilităţi mari (pentru c<cT) şi una cu sensibilităţi mici (pentru c>cT). Prin metabolismul lor.7) se poate aplica direct rezultatul (2. α =1. În figura 10. şi Trichosporon C. Celulele de Bacillus S.94. θ =9. Aceste microorganisme au fost puse în contact cu o soluţie conţinând glucoză.9*10-3(mg/l)-0.

Un exemplu: medicul analizează răspunsul unui electrocardiograf doar calitativ. Dacă un biosenzor are un comportament neliniar. Valorile concentraţiilor de prag ce rezultă din această teoremă pot reprezenta graniţe utile. cu atât mai mult un organism viu are. Dacă se administrează în concentraţii prea mici. ce despart domeniile de măsură în două game . S-ar putea realiza actuatoare. Aceste exemple vor să arate că teorema conducţiei electrice neliniare poate fi aplicată şi în cazul biosenzorilor. Aplicaţii ale TCEN sunt interesante mai ales în analiza răspunsurilor lumii vii. care să furnizeze automat anumite medicamente în sânge. Scopul ar fi obţinerea unor actuatoare integrate complet şi controlate de nivelul analitului în sânge. Dacă acest lucru va fi făcut în viitor la o scală mică de integrare şi cu o viteză de răspuns superioară circuitelor digitale. organismul nu "simte" nimic. Există două tipuri distincte de enzime ce pot realiza suma matematică a semnalelor generate de doi senzori distincţi [2]. sau micropompe de declanşare a dializei. cT-TrichosporonC=135. Peste o doză "prag" .71mgO2/l.9. Spre exemplu. Perspective de cercetare în domeniul bioelectronicii O direcţie vizează continuarea combinaţiei de succes dintre biotehnologie şi microelectronică. vom asista în viitor la dezvoltarea biocalculatoarelor. Organismul uman prezintă o anumită reactivitate biologică la un medicament. 10. s-a realizat diferenţa şi produsul de convoluţie a două semnale cu ajutorul a două enzime distincte. De asemenea.Prin aplicarea rezultatului (2.85) au rezultat conform TCEN următoarele concentraţii de prag: cT-BacillusS=35. amplitudini .61mgO2/l. Modelarea răspunsurilor biosenzorilor prezentată aici este doar o provocare. dozarea medicamentelor ar putea fi făcută pe baza stabilirii concentraţiei de prag. O altă direcţie de cercetare se bazează pe observaţia făcută de Scheller [2] în legătură cu procesarea de semnal făcută la nivel enzimatic. Utilitatea lor ar fi imensă.parametri ce ar putea duce la un diagnostic optimizat. [2]. Acest răspuns s-ar putea modela cu parametri ce ar indica elasticitatea vaselor de sânge. Se urmăreşte integrarea pe acelaşi cip a biosenzorului şi a sistemului digital de prelucrare a semnalului. timpi de comutaţie. Modelarea răspunsurilor în lumea biologică şi în special în medicină este un teren neatins încă.cu sensibilitate mare şi cu sensibilitate mică.

Iată de ce aceste substanţe sunt atât de intens cercetate cu ajutorul biosenzorilor. De aceea ele trebuie să debuteze treptat: mai întâi la nivel celular şi în cele din urmă la nivelul ansamblului organismului viu.reactivitatea începe să se facă simţită. s-a ajuns la stabilirea unor diluţii foarte înalte (homeopatice). Parţial s-a demonstrat acest lucru. sau în celălalt caz. astăzi asistăm la o superspecializare pe domenii extrem de înguste: electronişti specializaţi doar pe tranzistoare SET. Electrofiziologii au avansat mult în ultimele decenii. ale unor medicamente. Un stimul cu intensitatea sub prag nu se propagă. ci toate celulele au comportamente electrice: conducţia prin canalele ionofore. Ironia soartei este că electronistul care aprofundează mult nanotuburile le redescoperă printre proteinele din canalele ionofore celulare. Este de aşteptat ca această modelare să fie extrem de dificilă. al fizicianului. În viitor s-ar putea dovedi o reactivitate chiar şi sub prag. Între doi neuroni conducţia se face prin intermediul mediatorilor chimici şi a neurotransmiţătorilor (substanţe ca acetilcolina. Scăzând concentraţia medicamentului foarte mult. Dezvoltări în direcţia electrofiziologiei. Asemănarea conducţiei electrice intraneuronale cu dispozitivele MOS este frapantă. Dacă în trecut. Dar nu numai neuronii. sau doar pe nanotuburi de carbon. o transmisie intercelulară (prin circulaţia sangvină a analiţilor) şi apoi o transmisie globală între organe. electroforeza proteinelor sunt doar câteva exemple. De asemenea. diluţii prag. dopamina etc). materia acestei lumi a fost studiată din unghiul chimistului. încărcătura electrică a mediului micelar. reuşind prin observaţii directe să explice unele fenomene electrice ce apar în funcţionarea celulelor. la care reactivitatea organismului creşte din nou. Aceste concentraţii. Părerea personală a autorului acestei cărţi este că în viitor vom asista la o convergenţă a ştiinţelor într-un mod surprinzător. al electronistului. iar biologii sunt forţaţi să dea explicaţii despre fenomene electrice . Şi instrumentele puse la dispoziţie de nanotehnologii i-au ajutat. al biologului. întrucât organismul are diverse metode de adaptare printr-un număr extrem de mare de feed-backuri. Însă ceea ce lipseşte în acest domeniu este modelarea. deosebit de interesantă ar fi modelarea în domeniul electronicii celulare şi a transmiterii semnalelor biologice. ar fi cheia unei medicini moderne. ar putea fi extrase cu TCEN. ori biologi care studiază doar un anumit organit celular. Există o transmisie la nivel intracelular (prin mesagerii secunzi spre receptorii nucleari). Proprietăţile fundamentale ale neuronilor constau în generarea şi conducerea impulsurilor electrice nervoase. O stăpânire cantitativă a fenomenului la nivel celular şi apoi globală.

.celulare. Probabil că doar conlucrarea acestor cercetători va asigura succesul în viitor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful