Cursul nr.1.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Delimitări conceptuale Preocuparea pentru creativitate manifestată după anul 1950, datorită contribuţiei lui Guilford, este justificată de importanţa pe care această dimensiune o are pentru probleme de natură socială, economică, culturală, preocupare ce este demonstrată de numărul mare al publicaţiilor pe această temă.
Cel care introduce termenul de creativitate în psihologie este G. Allport, în 1937, dar acesta reducea noţiunea la cele de atitudini, inteligenţă sau trăsături temperamentale; astfel, autorul apreciază că fenomenul creativităţii desemnează un ansamblu de trăsături proprii fiecărui individ la un anumit nivel, iar potenţialul creativ existent la toţi oamenii poate fi actualizat şi dezvoltat. După ce în secolul al VIII-lea cercetările au fost centrate pe procesele intelectuale, în perioada interbelică se subliniază importanţa factorilor nonintelecutali (afectivi, morali, atitudinali) pentru procesul creator. Întrucât există unele concepte care au fost confundate cu cel de creativitate se impun unele delimitări conceptuale: - invenţia presupune găsirea noului care se adaugă cunoştinţelor şi obiectelor deja existente; - inovaţia are o conotaţie pragmatică şi implică aplicarea noutăţii într-o formă de activitate din domeniul economic; - descoperirea este dezvăluirea unor legităţi existente deja în realitate şi înainte de relevarea, explicarea lor teoretică; - talentul este o formă superioară de manifestare a aptitudinilor, care poate duce la valori noi şi originale; - geniul este cea mai înaltă formă de dezvoltare a aptitudinilor care se manifestă într-o activitate de importanţă istorică pentru societate, pentru progresul cunoaşterii umane, ştiinţei, tehnicii, culturii cu un ridicat nivel de originalitate. Definiţii ale creativităţii. Având în vedere complexitatea fenomenului creativităţii, în 1981 Al. Roşca arată că este greu de formulat o definiţie unanim recunoscută. Sub raport etimologic, conceptul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin creare, care înseamnă zămislire, făurire, naştere. În sens larg, putem considera creativitatea ca pe un fenomen general uman, forma cea mai înaltă a activităţii omeneşti. În sens restrâns, putem distinge patru accepţiuni ale termenului de creativitate (M. Zlate, 1994): ca produs; ca proces; ca potenţialitate general umană, ca abilitate creativă; ca dimensiune complexă de personalitate. 1. Creativitatea ca produs. Majoritatea autorilor au privit creativitatea din perspectiva caracteristicilor produsului creator, cu trăsăturile specifice acestuia: noutatea, originalitatea, valoarea, utilitatea socială, aplicabilitatea lui vastă. Astfel, Margaret A. Baden vede în creativitate realizarea de combinaţii originale din ideile vechi. În privinţa primului criteriu, cel al noutăţii, opiniile sunt divergente, existând autori care luau în considerare noutatea pentru subiect al produsului creator (Newell, Shaw, Simon, 1963), şi alţii care consideră esenţială noutatea produsului pentru societate (Al. Roşca). Astfel, autorul român vede în creativitate ansamblul “factorilor subiectivi şi obiectivi care duc la realizarea, de către indivizi sau grupuri , a unui produs original şi de valoare” (Al. Roşca, 1981).

Necesitatea evaluării noului prin intermediul testelor de creativitate a dus la considerarea rarităţii statistice, dar fără să se ignore utilitatea lui: “Întrucât un produs poate să fie original, dar fără valoare, cei doi termeni ai definiţiei nu pot fi separaţi” (Al. Roşca, 1981). 2. Creativitatea ca proces este perspectiva ce reflectă caracterul procesual, fazic al creativităţii. În privinţa numărului fazelor, există o divergenţă de opinii: G. Wallas, E.D. Hutchinson, R. Thompson identifică patru faze (pregătirea, incubaţia, iluminarea, verificarea), iar Al. Osborn menţionează şapte etape: orientarea, preparaţia, analiza, ideaţia, incubaţia, sinteza, evaluarea. Indiferent de succesiunea fazelor procesului creator, important rămâne caracterul evolutiv, dinamic al creativităţii care devine creaţie, trecând din potenţialitate în aspecte manifeste. 3. Creativitatea ca potenţialitate general umană. În prezent a fost depăşită concepţia conform căreia ereditatea are rolul principal în creativitate (Fr. Galton), şi se apreciază că aceasta este o capacitate general umană, existând în diverse grade şi proporţii la fiecare individ, punct de vedere care permite stimularea, educarea şi antrenarea creativităţii. În aceaşi direcţie se înscriu şi definiţiile date de H. Jaoni (aptitudinea de a realiza ansambluri originale şi eficiente, pornind de la elementele preexistente) şi de E. Limbas (capacitatea de a imagina respunsuri la probleme, de a elabora soluţii inedite şi originale). 4. Creativitatea ca dimensiune complexă a personalităţii. Putem spune că latura transformativ-constructivă a personalităţii integrează întrega activitate psihică şi personalitatea individului şi este în acelaşi timp una din cele mai complexe dimensiuni ale personalităţii. Amintim în acest sens, definiţia dată de Paul Popescu-Neveanu: “creativitatea presupune o dispoziţie generală a personalităţii spre nou, o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice în sistem de personalitate”(P. Popescu-Neveanu, 1987). Putem spune că prin intermediul creativităţii, personalitatea umană se încadrează într-un spaţiu axiologic, omul valorizându-se pe sine însuşi. Criterii de diferenţiere a activităţii creatoare de cea reproductivă În eforturile de a descrie, creativitatea, actul de creaţie, s-au formulat variate criterii prin care se poate diferenţia activitatea creatoare de cea reproductivă, de serie. Astfel, I. A. Taylor enunţă două criterii: însemnătatea econmică, socială culturală, ştiinţifică a performanţei creatoare care să fie dublată de recunoaştere socială; relultatele activităţii creatoare să fie formulate coerent şi inteligibil. De asemenea, mai analitic, S. Gollan vorbeşte de patru criterii pe care le-am amintit mai sus. Fr. Baron crede că atât performanţa cât şi produsul creator trebuie să dispună de un grad ridicat de neobişnuit, să fie rar întâlnit în activitatea respectivă, dar să fie şi adecvat realităţii, pentru că unele soluţii neobişnuite pot fi consecinţa unor confuzii, sau pot fi bizare. A. Koestler, în încercarea de a diferenţia originalitatea de rutină, stabileşte trei criterii esenţiale: 1. nivelul de conştiinţă caracteristic activităţii de căutare a ideilor şi soluţiilor: persoanele înalt creative folosesc toate nivelele, conştientul, inconştientul, subconştientul; 2. tipul de experienţă preferat: persoanle înalt creative fac apel la mijloace, experienţe noi, necunoscute, iar cele slab creative doar la modalităţile verificate, care au dus anterior la rezultate; 3. natura obstacolului ce trebuie depăşit şi tipul obiectivelor alese: persoana înalt creatoare alege situaţii problematice noi, diferite de experienţele trăite anterior, sau cunoscute. În acelaşi sens, menţionăm şi contribuţia autoarei românce Anca Munteanu, care aminteşte patru criterii esenţiale pentru evaluarea unui comportament creativ:

criteriul psihologic când semnificaţia produsului realizat este una strict personală, fiind importantă doar pentru dezvoltarea personală a ondividului respectiv; - criteriul sociologic, când produsul obţinut duce la progresul unei comunităţi, într-un anumit grad; - criteriul noutăţii; - criteriul originalităţii; întrucât aceste ultime criterii sunt considerate lacunare, nerelevante, pentru că, aşa cum menţiona şi V. Pavelcu, ele pot caracteriza atât linia ascendentă, cât şi pe cea descendentă a evoluţiei (noutatea şi originalitatea pot caracteriza atât o descoperire importantă, cât şi un comportament antisocial), a fost precizat alt criteriu: - utilitatea şi validarea socială a scopurilor şi mijloacelor (A. Munteanu, 1994). Nivele de manifestare ale creativităţii Pornind de la ideea lui C.W. Taylor care credea că există un potenţial creator la fiecare individ, precum şi de la F. Taylor care credea că există mai multe nivele de structurare a creativităţii, A. Munteanu propune o abordare pe verticală a creativităţii, distingând următoarele nivele: - creativitatea expresivă, caracteristică vârstelor mici, important fiind comportamentul şi nu abilitatea sau calitatea produsului; se manifestă liber şi spontan mai ales în construcţiile şi desenele copiilor, find o modalitate de dezvoltare a aptitudinilor creatoare; - creativitatea productivă sau dobândirea unor abilităţi utile pentru anumite domenii, pentru crearea de obiecte, materiale sau spirituale în anumite domenii; contribuţia personală este destul de redusă la acest nivel, fiind utilizate tehnicile consacrate deja; - creativitatea inventivă este capacitatea de a realiza legături noi între elementele deja existente; este aşadar, un plan specific doar indivizilor ce aduc unele ameliorări unor utilaje, unei teorii controversate; - creativitatea inovativă, există doar la un număr restrâns de persoane, şi care implică găsirea unor soluţii noi, originale cu importanţă teoretică sau practică; este nivelul specific talentelor; - creativitatea emergentivă, specifică geniilor, care pot duce la revoluţionarea unor domenii ale ştiinţei, tehnicii sau artei, fiind nivelul accesibil geniului. B. Ghiselin vorbeşte doar de două planuri ale creativităţii, unul secundar, care oferă doar variaţii de adevăr în cadrul aceluiaşi domeniu, şi un plan primar, superior, care duce la obţinerea unor soluţii noi, prin care este restructurat un întreg domeniu.

-

Bibliografie 1. 2. 3. 4. 5. 6. Moraru, I., Ştiinţa şi filosofia creaţiei, E.D.P., Bucureşti, 1995 ; Munteanu, A., Incursiuni în creatologie, Ed. Augusta, Timişoara, 1994; Roco, M., Creativitatea individuală şi de grup, Ed. Academiei, Bucureşti, 1979; Roco, M., Creativitate şi inteligenţă emoţională, Ed. Polirom, Bucureşti, 2001; Roşca, Al., Creativitatea generală şi specifică, Ad. Academiei, Bucureşti, 1981; Zlate, M., Fundamentele psihologiei, partea a III-a, Ed. Hyperion, XXI, Bucureşti, 1994; 7. Dicţionar de psihologie, coord. U. Şchiopu, Ed. Babel, Bucureşti, 1997.

flexibilitate. în derularea demersului creativ. afectivitatea.sensibilitatea faţă de probleme. imaginaţia creatoare. originalitate. formele fluidităţii pot fi: verbală. P. în continuare. esenţial pentru asigurarea unui nivel corespunzător mecanismului creativ. Motivaţia este esenţială pentru înlăturarea eventualelor obstacole ce pot apărea. Guilford. 2. . redefinirea. prin prelucrări statistice. trăsături de personalitate (susţinerea propriilor opinii nonconformiste) (M. formele acestei aptitudini pot fi spontană. cu o frecvenţă statistică redusă. IMPORTANŢA FACTORILOR INDIVIDUALI PSIHOLOGICI PENTRU CREATIVITATEA ORGANIZAŢIONALĂ În această primă categorie. ca abilitate de identificare a problemelor.originalitatea este abilitatea unui subiect de a da răspunsuri neobişnuite. temperamentul. Gândirea divergentă ca noţiune psihologică a fost intordusă de J. mai ales pentru sarcinile pe termen lung. care include aptitudinile: fluiditate. caracterul. stilul perceptiv (aprehensiunea). 1. gândirea convergentă. sau numărul de răspunsuri obţinut. expresională. a factorilor psihologici sunt incluşi factori intelecuali şi nonintelectuali. prin modelul tridimensional al intelectului. ci şi de relevanţa sau de corespondenţa cu cerinţele realităţii. M. . fie în mod subiectiv.redefinirea este capacitatea de folosi obiectele în modalităţi neuzuale. 2. pe care îi vom prezenta. Baron. sau adaptativă când este dirijată din exterior. Aprehensiunea sau stilul perceptiv este o dimensiune stilistică a intelectului care reflectă modalitatea de reacţie a proceselor cognitive la problemele ce urmează a fi rezolvate. după cum arăta F. . şi atunci când este cazul. asociativă. pe rând. Dintre formele motivaţiei. întrucât reprezintă principalul mijloc de asimilarea a informaţiilor. elaborare. Bejat.fluiditatea reprezintă volumul şi rapiditatea debitului asociativ. de asemnea. Amabile crede că şi motivaţia extrinsecă are rolul ei. Evaluarea originalităţii poate fi realizată fie în mod obiectiv. susţinând efortul creatorului. când restructurarea apare ca urmare a iniţiativei subiectului. sensibilitatea.flexibilitatea este aptitudinea de restrucurare a demersurilor gândirii în raport de noile cerinţe sau de varietatea răspunsurilor formulate. Bejat crede că originalitatea este o rezultantă a următorilor factori: independenţa în gândire. fiind o dimensiune din categoria operaţiilor şi descrisă ca fiind o gândire de tip multidirecţionat.elaborarea este acţiunea propriu-zisă de producere a unor soluţii inedite. . deşi T. . Al. . Bejat crede că indivizii înalt creatori sunt sintetico-analitici. Dar originalitaea nu este dată doar de raritatea răspunsurilor. Între aceste componente ale gândirii diveregente relaţiile ce se stabilesc sunt de intercorelaţie. prin aprecierea unor evaluatori. de compensaţie. rezonanaţa intimă. Roşca îl consideră ca fiind factorul cel mai important pentru creativitate. Gândirea convergentă are rolul ei. presupunând apelul la centrări şi decentrări succesive. neuzuale. . cea intrinsecă este foarte importantă pentru demersul creator.Cursul nr. Factori nonintelectuali menţionaţi în literatura de specialitate sunt motivaţia. ideaţională. 1971). M. Factori intelectuali care includ trei dimensiuni: gândirea divergentă.

” (V. Roşca. fermitate. sinceritate. capacitatea de asumare a riscului (A. care este orientat spre propria interioriate. care poate influenţa productivitatea şi eficienţa (Al. ştiinţa. capacitatea de clarificare şi coordonare. în general.Vasile Pavelcu sintetizează importanţa motivaţiei pentru creativitate astfel: “Înţelegerea actului creatot nu se poate dezvălui decât în contexrul şi dinamica motivaţională a personalităţii. nonconformismul. În cadrul potenţialului creator putem distinge două dimensiuni majore. . ambiegal orientate. ci poate exista o adecvare după natura domeniului respectiv. 1974) Caracterul este stimulator pentru creativitate prin următoarele tipuri de trăsături caracteriale: puterea de muncă.fizice (forţa fizică. cu prezentarea dimensiunilor. Afectivitatea asigură energizarea şi valorificarea dimensiunilor caracteriale. . modestie. a căror cunoaştere este esenţială pentru demersurile educative. prin direcţionarea.senzoriale (acuitate vizuală. indiferent de dmeniul în care crează. pereseverenţa. indepenedenţa. Oprescu astfel: “o însuşire ccomplexă a personalităţii. iniţiativa. Al. iniţiativă. Bejat a constatat că persoanele înalt creative sunt. ce reprezintă modul în care experienţele trăite se reflectă la nivel individual. capacitatea de predicţie a consecinţelor unei acţiuni. Aptitudinea organizatorică sau de conducere este definită de V. 3. Aptitudinile speciale se constituie ca o rezultantă a combinării. spirit critic şi autocritic. capacitatea de a depăşi greutăţile. continuu sau în salturi.intelectuale (inteligenţa).trăsături afective: dragoste faţă de muncă. Temperamentul nu este un factor ce diferenţiază indivizii creativi de cei mai puţini creativi. răbdarea. Oprescu. . ce constă într-un ansamblu de procese şi calităţi ale omului care-i asigură acestuia posibilitatea de a-i mobiliza pa alţi oameni pentru îndeplinirea în comun şi cu randament calitativ-cantitativ superior al unei activităţi” (V. conştiinciozitatea. Zazzo. memoria chinestezică). a aptitudinilor speciale. exigenţa faţă de sine şi faţă de alţii. Munteanu. constituit dintr-un ansamblu de însuşiri care ce permit obţinerea unor performanţe în domenii cum sunt: arta. Calităţile pe care le reuneşte această aptitudine sunt următoarele: . specializarea şi susţinerea potenţialului creativ general. auditivă). şi cele două categorii care pot exista sunt tipul centripetal. ). 1994). M. capaciatatea de cunoaştere a oamenilor. Pavelcu. Roşca credea că temperamentul influenţează mai ales stilul activităţii creatoare. .calităţi intelectuale: inteligenţă. . şi tipul centrifugal. principilaitate. implicate în diferite domenii de activitate. orientat spre mediul exterior. capaciatea de a se entuziasma şi a-i mobiliza pe alţii.trăsături volitiv-caracteriale: conştiinţa responsabilităţii sociale. cel inovativ şi emergentiv. capaciatatea de risc. cu ponderi variabile a următoarelor componente: . corectitudine. literatura. componenetelor implicate la fiecare din ele.psihomotrice (dexteritate manuală. A. potenţialul creativ general şi cel specific. aşa cum arăta şi R. curajul. Dezvoltarea aptitudinilor speciale asigură atingerea nivelelor superioare ale creativităţii. Aptitudinile speciale. a celor cognitive. În continuare vom prezenta câteva aptitudini speciale. Roe crede că o trăsătură comună a creatorilor. tehnica. pentru dezvoltarea şi stimularea creativităţii. deci nu putem vorbi de existenţa unui tip temperamental nepotrivit pentru creativitate. capacitatea empatică. este tenacitatea în muncă. 1972). încrederea în sine. coordonare oculo-motorie). Rezonanţa intimă este un factor stilistic al personalităţii. . spirit de răspundere.

memorie. prin calităţile sale: forţă psihică.convingeri morale puternice. Componentele aptitudinii literare sunt: . Aptitudinea literară este interesant descrisă de Tolstoi. criticul care analizează intenţia operei şi realizarea.trăsături fizice care pot favoriza: înfăţişarea agreabilă. bi sau tridimensional. originalitate. precisă şi durabilă a imaginii vizuale a obiectelor.intelecuale: inteligenţă. adaptabilitate la situaţii noi. . 1994). al înălţimii şi intensităţii sunetului.factori nonintelectuali: interes şi pasiune pentru matematică. de generalizare. .extraversiunea. .psihopedagogice. obiectivarea ei. este relevantă opinia lui C.factori intelectuali: dimensiuni ale gândirii (capacitatea de abstractizare. Aptitudinea tehnică sau mecanică este utilă mai ales pentru invenţii şi este constituită din următoarele componente: . Noica: “O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el este o absurditate. . .aprecierea corectă a abaterii liniilor de la verticală sau orizontală.” Calităţile specifice aptitudinii pedagogice sunt: . . Aptitudinile pentru desen şi pictură implică mai ales factori psihofiziologici: acuitatea vizuală.fixarea rapidă.tendinţa de percepere a întregului. Aptitudinea matematică desemnează un ansamblu de însuşiri care asigură desfăşurarea. cu succes. . talia înaltă. psihopedagogice. importantă prin calităţi cum sunt dinamismul. . sociabilitate. psihosociale (A. în care sunt incluse trăsături psihologice. echilibru.structura temperamentală: se consideră că sangvinicul poate fi mai potrivit pentru funcţii de conducere. analiză critică). se consideră că această aptitudine se cristalizează la nivelul gimnaziului şi se afirmă plenar în liceu. . implică nivele superioare la simţul ritmului. cu o înclinare mai redusă spre analiză. artistul care pune ideea în imagini artistice. şi are un caracter empatetic. . Aptitudinea pedagogică este consecinţa interiorizării acţiunii educative. care credea că în scriitor trebuie să se întâlnească trei persoane: gânditorul. viziumne spaţială.ştiinţifice. îi permite autorului să reflecte esenţialul. al timpului. abilitatea manuală.aprecierea sau judecata artistică (capacitatea de a distinge între copia şi originalul unui tablou). În privinţa vârstei. Aptitudinea muzicală. putere de muncă. optimism.aprecierea sau reproducerea corectă a proporţiei obiectelor.calităţi psihofizice: discriminarea auditivă şi anumite funcţii motorii. mai ales logică. sociabilitatea.observaţia. imaginaţie. a activităţii în domeniul matematicii. din care poate rezulta un stil democratic de conducere.vizualizarea relaţiilor spaţiale.exigenţa faţă de sine. perseverenţă. mobilitate psihofizică. atenţie.psihosociale. . fluenţă. . Munteanu. Cred că am găsit un motto pentru şcoala mea: Nu se ştie cine dă şi cine primeşte. În acest sens. - . care ridică o problemă importantă din punct de vedere social. Calităţile relevante pentru această aptitudine sunt: . Componenetele esenţiale ale aptitudinii artistice ar fi următoarele: . Calităţile necesare pentru structurarea acestei aptitudini sunt: . .responsabilitatea faţă de oameni şi societate. capacitatea de problematizare.

. 1981.. Factorii individuali şi psihosociali ai creativităţii în Creativitatea în ştiinţă. Ed. M. New York.P. Iaşi. Creativitatea. Roşca.. 1981. Ed. Munteanu. Al. The Nature of Human Intelligence. J. M. Bejat. tehnică şi învăţământ. 1967. Ed. 2001. A. Timişoara.P. 1994. 3. A. Polirom. Bucureşti. informaţia tehnică.. Creativitatea generală şi specifică. 1972.. 2. Bucureşti. Al. M. Incursiuni în creatologie.- înţelegerea de tip tehnic (identificarea principiilor operaţiilor mecanice). Polirom. Creativitate şi inteligenţă emoţională. Ed. 5.. coord. 1996.D. 7. Bucureşti. Psihologie genrală. Guilford. Augusta. 6. Cosmovici. Roco. E. Bibliografie 1. dexteritatea manuală. Roşca. Enciclopedică. mcGraw Hill Book Company. Ed. Iaşi. . 4. Bejat. Academiei.

artistice impun în mai mare măsură prezenţa dotării ereditare. naturalist. poet. sculptor.muzică: familiile Bach şi Strauss.literatură: familia Dumas. dar fără a garanta. Luchian. vârsta. Edison. literat. Ereditatea indică nivelul superior până la care se pot dezvolta potenţele creative înnăscute. tehnice. ştiinţifice. . matematician). Domeniile în care au fost înregistrate performanţe speciale la vârste mici sunt variate: . pictor.ştiinţă şi tehnică: Gauss. inginer. Argumentele ştiinţifice aduse în literatura de specialitate în favoarea susţinerii importanţei eredităţii sunt cele care vorbesc de copii superior înzestraţi din punct de vedere al unor aptitudini speciale şi existenţa mai multor generaţii cu talente deosebite în cadrul aceleiaşi familii. iar cele organizatorice. Haydn. . cu posibilităţi financiare reduse.pictură: Rafael. au fost aduse şi argumente care le contrazic: .pictură: familiile Titzian şi Holbein. Eminescu. importanţa modelării sociale asupra omului (cazul copiilor-lup). Rossini. Goldoni. . Grigorescu.aşa-zişii copii invulneralibi (“superkids” sau “les enfants incassables”) sunt copii ce au performanţe superioare în anumite domenii de activitate deşi au premise nefavorabile (părinţi cu retard mental. . .existenţa unei plasticităţi şi a polivalenţei predispoziţiilor explică existenţa unor talente multilaterale: Leonardo da Vinci (a fost pictor. sculptor). actor). Lucian Blaga (poet. fizician. Mendelson-Bartholdy. naturalist. Talente deosebite întâlnite de-a lungul mai multor generaţii au fost semnalate în domeniile: . Rahmaninov. istoric). atingerea acestora. inventator. 1. Giotto.literatură: Goethe. Schubert. Enescu. Walter Scott şi-a scris primul roman la 30 de ani. Chopin (muzician. Leibniz. Camil Petrescu (romancier.ştiinţele naturii: familia Darwin. filosof. IMPORTANŢA FACTORILOR INDIVIDUALI BIOLOGICI PENTRU DEZVOLTAREA POTENŢIALULUI CREATOR În această categorie sunt luaţi în considerare patru tipuri factori: ereditatea. Rimsky-Korsakov. . filosof. . Liszt. alcoolici. matematician). filosof. sexul şi sănătatea mentală.inregistrarea unor manifestări târzii ale aptitudinilor: Cervantes a publicat “Don Quijote de la Mancha” la 60 de ani. Goethe (poet. scriitor. Pascal.muzică: Mozart. 3. În contradicţie cu dovezile care demonstrează rolul eredităţii în strucurarea unor aptitudini speciale. Henri Coandă (savant. om de stat). Machiavelli (istoric. . Chopin. structura este stabilită de ereditate şi funcţia de mediu. literare. în mod obligatoriu. Newton. Van Dick. Eysenck arăta că talentele sunt o consecinţă a interacţiunii dintre ereditate şi mediu. Desigur că putem menţiona şi argumente ce vin în favoarea rolului major al influenţelor social-educative. . Iorga.Cursul nr. Byron. . pedagogice impun la un nivel mai redus dotarea ereditară.matematică: familia Bernoulli. familii dezbinate). Schuman. aptitudinile muzicale. fizician). şi anume: cercetările longitudinale efectuate pe gemeni crescuţi în medii socioculturale diferite au arătat că evoluţia acestora era influenţată particularităţile mediului.

iar iar factorii socio-culturali sunt responsabili de dotarea periferică (A. H. performanţele superioare se întâlnisc cel mai des între 25-29 ani. Lehman. Căpâlneanu apreciază intervalul 30-40 ani ca fiind maxim pentru creativitate. A. fiind nevoie de precizie mai ales. diminuarea plasticităţii. tir. datorită creşterii puterii de judecată. ci a calităţii influenţelor exercitate de ereditate şi de mediu. Pe parcursul creativităţii pot fi distinse fluctuaţii. când între cele două categorii de factorii diferenţele de nivel şi calitate sunt prea mari. între 12 şi 17 ani un puseu remarcabil. 1994). din punct de vedere al calităţii lor (M. De asemenea. A. între 9 şi 12 ani avem o stagnare. astfel. cum ar fi box. b. Torrance prezenta următoarea evoluţie acreativităţii: până la 9 ani se înregistrează o creştere. Gr. M.H. Aceste exemple demonstrează că menţinerea performanţelor creative la vârste înaintate poate fi obţinută prin preocupări susţinute în direcţia activităţii intelectuale. pe diferite domenii: a.Sunt autori ce diferenţiază influenţele mediului de cele ale eredităţii în funcţie de nivelul aptitudinilor. menţinerea contactelor cu specialităţi din domeniu. se înregistrează o scădere a creativităţii când copii trec de la un ciclu şcolar la altul. J. diminuarea obligaţiilor administrative. vorbeşte de o perioadă potrivită situată între 25 şi 40 ani. perioada 30-40 ani este cea mai productivă. Edison era inventator chiar şi la 80 ani. după 44 ani în unele cazuri superioare sunt mai rar obţinute. chiar dacă dispune de condiţii favorabile de mediu. diminuarea motivaţiei. în general. Lehman şi W. cu unele diferenţe: . R. Deşi în anumite condiţii compensarea joacă un rol important între factorii de mediu şi cei ereditari. . în general. Autorii americani cred că. Dennis oferă o analiză mai nuanţată a evoluţiei performanţelor creative de-a lungul ontogenezei. literatură şi artă. E. biliard. Creativitatea are un parcurs invers proporţional cu vârsta. tenis. dar până la 50 ani declinul este destul de redus. b. scăderea puterii şi rezistenţei fizice. P. a. dacă potenţialităţile de care dispune o persoană nu sunt valorificate în mediul în care se dezvoltă acestea nu se pot obiectiva. Zlate apreciază că atitudinea cea mai adecvată în această problemă este acea de apreciere nu a unei direcţii sau alteia. Performanţele sunt maxime atunci când între factorii ereditari şi cei de mediu există o coincidenţă. aptitudinile speciale nu se pot dezvolta corespunzător. Moisil a creat lingvistica matematică la 70 ani. J. Verdi a compus Falstaff la 80 ani. Noica a scris principalele opere după 70 ani. la şah performanţe bune se obţin pănă la maxim 30 ani. care presupun: participarea la grupuri eterogene ca vârstă. Moles cred că vârsta de 35 ani este cea mai prolifică pentru creativitate. C. în activităţile sportive. Munteanu apreciază că ereditatea influenţează mai ales supradotarea. C.W. dezinteresul sistemului şcolar faţă de creativitate. după care curba descreşte treptat. Condiţiile socioculturale favorabile sunt inutile în prezenţa unor dotări precare.I. Claude. a acuităţii vizuale şi a stării de sănătate. Vârsta ca factor stimulator pentru creativitate a fost abordată în psihologie din perspectiva a două direcţii principale. această orientare pare să fie contrazisă de o serie de exemple din istoria culturii: Goethe a compus a doua parte din Faust la 82 ani. .Munteanu. dar la biliard şi tir numeroşi campioni au câştigat campionatul după 44 ani. în ştiinţă. De asemenea. W Dennis. Zlate. şi nu de forţă. Încercările de delimitare a unor vârste de maximă dezvoltare a creativităţii nu au ajuns la un consens şi pot fi grupate astfel: . C. 1994). 2. de exemplu un copil cu retard mental nu poate ajunge la performanţe superioare.

filosofia socială între 35-45 ani. . . Interesante sunt constatările lui W. E. tehnică. nu este un element de diferenţire în nivelul potenţialelor creatoare. M. a stării de sănătate.conducătorii politici şi militari între 50-70 ani. care în urma cercetărilor longitudinale a ajuns la concluzia că cei care au început de timpuriu să fie creativi manifestă o productivitate ridicată la vârstele înaintate. în problemele cercetate.genetica. . deci şi o divergenţă a gândirii. pictură în ulei. comedia muzicală. arhitectura modernă. arhitectură. Declinul productivităţii creative este explicat de Lehman printr-un ansamblu de factori: reducerea flexibilităţii. ceea ce implică schimbări în domeniul de cercetare. în istoria culturii avem multiple exemple. sculptură. Lawton prin păstrarea imaginaţiei constructive. comedie. interesele fetelor creative sunt percepute de ceilalţi ca fiind tipic masculine. politice între 30-40 ani. între 30-35 ani. întrucât aşteptările din partea celor două sexe sunt diferite. de menţinere a creativităţii dincolo de vârstele medii (Al. Torrance crede că productivitatea de tip creativ presupune o îmbinare a caracteristicilor femeilor cu cele ale bărbaţilor: sensibilitate şi deschidere dar şi independenţă în gândire. astronomie.Mark Twain scrie la 71 ani Jurnalul Evei şi Legatul de 30 de mii de dolari. C. satiră. în mod convenţional ca fiind specific feminie. operă. muzică instrumentală. logică. chirurgie. pictura contemporană în ulei între 40-45 ani. 1972): . . poezie. muzică. Anastasi crede. sculptură între 35-45 ani. iar D. a acuităţii vizuale. lucru observat şi la cei care pot fi consideraţi genii.în chimie. filosofie. Andrews cred că cei mai productivi sunt cei care optează pentru o diversitate moderată în conţinutul activităţii lor ştiinţifice. . este evident că în istoria culturii s-a înregistrat un număr mai mic al femeilor care au avut contribuţii creative în matematică. botanică. fizică. psihologia. bacteriologie. Sexul. romanul. patologie. Astfel. A.pentru geologie.Benjamin Franklin a scris la 84 ani Apel adresat Congresului pentru abolirea sclaviei. Totuşi. condiţiile de mediu în care s-a dezvoltat şi a lucrat personalitatea creatoare dar şi diferenţele interindividuale din profilul psihologic al fiecăruia. în privinţa comportamentului (M . Dennis. Torrance a constatat structuri diferite ale inteseselor la un sex faţă de celălalt.opera uşoară. cele mai bune performanţe se obţin între 25-30 ani. multiplicarea sarcinilor administrative ca o consecinţă a creşterii prestigiului. estetică. iar băieţii supradotaţi pot avea interese pentru domenii considerate. ştiinţele economice. a scris Paradisul pierdut la 57 ani şi Paradisul regăsit la 62 ani. . iar Roe crede că aceasta este consecinţa influenţelor exercitate de societate şi familie. de aemenea. poezie. lirică. aşa cum amaintit şi mai devreme. 1981). că nu putem vorbi de superioritate sau de - . antrenarea ei.deşi Milton şi-a pierdut vederea la 44 ani. Roşca. . pedagogie.Graham Bell a perfecţionat la 58 ani telegraful şi la peste 70 ani a găsit soluţia pentru stabilizarea echilibrului în avioane. Manifestarea puterii de creaţie la vârtste înaintate este explicată de G. Peltz şi F. prejudecăţile sociale duc la conturarea unor comportamente faţă de ştiinţă diferite la bărbaţi şi femei. fiziologie. 3. P. luat în considerare în analiza dinamicii factoriale a creativităţii. Bejat. cel de al treilea factor biologic. De multe ori. Dar în evoluţia productivităţii individuale îşi lasă amprenta şi factori de altă natură. . diminuarea vigorii fizice. etică. modificări ale sistemului motivelor ca urmare a răspunderilor familiale şi a greutăţilor financiare. Desigur. şi anume.în matematică. .

B. Opera se poate consitui şi în mijloc terapeutic pentru autorul său. Goethe. cum sunt: A. Chiar munca poate fi un refugiu. pot apărea unele diferenţe în funcţie de domeniul de activitate în care aceste potenţialităţi pot fi valorificate (A. Horaţiu. A. dovadă stau multiplele exemple din istoria culturii care arată că multe personalităţi geniale nu au prezentat tulburări psihice. Michelangelo. J. În acord cu A. posibilităţi de cunoaştere noi (A. L. prin reorientarea către alte orizonturi de trăire în care disconfortul legat de problemele vieţii se estompează. Mecanismele care asigură efectele terapeutice ale operei de artă sunt descrise de A. ci doar de diferenţe între aptitudinile celor două sexe. Blaga arăta cum dezechilibrele psihice pot genera tendinţa spre echilibru. G. G. 1998). P. întrucât se crede că exprimarea ordonată prin scris se poate constitui în metodă de înlăturare a unor tensiuni şi în metodă de a impune o funcţie organizatorică a limabajului. 1994). Chiar Aristotel vorbea de relaţia creaţie culturală – catharsis. diferită de cele tradiţionale. B. ci au dat dovadă de robusteţe şi longevitate. Sănătatea mentală Autori cum sunt Platon. ca o consecinţă a factorilor culturali şi a celor legaţi de experienţele trăite. un act terapeutic. Verdi. Flaubert. îşi găseşte argumente pentru a-şi forma o viziune pozitivă asupra lumii. fiind un mijloc de protecţie împotriva dezordinii psihice. Percepţia populară a relaţiei genialitate-nebunie are la bază viziunea romantică asupra nebuniei. Mozart. conformiste. G. Hugo. Astfel. dar înzestrarea şi genialitatea nu pot fi explicate prin nebunie. un patern de ordine. chiar dacă au fost constatate la multe celebrităţi. Baudlaire. normalul şi patologicul să coexiste. Efectele terapeutice ale creaţiei sunt amintite pentru cazul lui Balzac pentru care opera sa a avut consecinţe salvatoare. mai bine zis de un nonconformism comportamental întâlnit la marii creatori. deschideră către alte perspective. conform căreia nebunia este o modalitate diferită de a interpreta existenţa. Durer. Bolile mentale pot fi prezente la persoanele geniale.inferioritate când vorbim de bărbaţi şi femei. Deşi între bărbaţi şi femei nu se înregistrează diferenţe în valoarea şi calitatea potenţialităţilor creatoare. W. actul creator putând avea valenţe pozitive pentru igiena sa mentală. o formă convenţională de a eticheta elanurile creatoare ale unui artist. Shaw. Cezane. F. ci putem vorbi. Cicero. G. “boala care incită la creaţie este sănătate de ordine mai înaltă”. Van Gogh. bizarerii. vorbesc de o relaţie existentă între genialitate şi nebunie. V. Athanasiu. care nu explică decât aspectele de nonconformism. reorientări. 4. suferinţa sau boala îl pot determina pe individ să facă restructurări. Munteanu. Athanasiu astfel: creaţia are o valoare auto-terapeutică întrucât creatorul înţelegând că poate găsi frumuseţea chiar în suferinţă. Bibliografie . aceasta fiind doar o etichetă. Athanasiu. cum ar fi: Leonardo da Vinci. dar aceasta nu înseamnă că manifestările psihopatologice sunt premise ale creaţiei. dar fără a se constitui în premisă sau consecinţă a acesteia. supracompensări. Ch. Se poate ca în unele cazuri. Procesul creator este un mijloc prin care autorul îşi poate reorienta neliniştea interioară şi se poate autovaloriza. apoi Adler vedea în creaţie un mijloc de a ţine în frâu tendinţele dezorganizatoare întrucât pot fi reorientate complexele de inferioritate. Dostoievski. considerăm că nu putem explica geniul prin tulburările psihice.

. 3. Academiei. 1994. Munteanu. Tehnică. Bucureşti. M. Psihologie genrală. Ed. Hyperion XXI. Creativitatea generală şi specifică. Bucureşti. Augusta. Ed. 7. Iaşi. Incursiuni în creatologie. E. Bucureşti. Fundamentele psihologiei.P. Ed. 1972. 1981. 1996. 2. Bejat. Enciclopedică.. A. M. Timişoara. Polirom. Zlate. Ed. partea a III-a. A. Roşca. Cosmovici. 1998.. Al. Creativitatea. tehnică şi învăţământ. 5.1. Al. Bucureşti. Factorii individuali şi psihosociali ai creativităţii în Creativitatea în ştiinţă. 1981. M... Roşca.. Ed. Ed. A.D. coord. Suferinţă şi creaţie. . Bejat. Athanasiu. 4. 1994. 6. Bucureşti. Influenţa suferinţei şi a bolii asupra personalităţii şi operei marilor creatori de cultură.

1981). Cattell a constatat că în privinţa dotării ereditare nu există diferenţe în distribuţia oamenilor cu aptitudini excepţionale în populaţia generală în toate zonele culturale. că cercetătorul poartă amprenta timpului epocii sale. Munteanu a sintetizat influenţele socio-economice şi culturale benefice pentru creativitate. . Marile descoperiri şi invenţii apar în legătură cu ambianţa ştiinţifică a timpului în care trăiesc creatorii. pentru care “societatea este unitatea supremă. 1. Astfel de exemple de descoperiri simultane sunt: . Condiţii socio-economice şi culturale. Marele punct de intersecţie sau de sinteză a unor idei elaborate printr-o cooperare continuă. Edison).perezenţa libertăţii şi securităţii psihologice. La polul opus se situează barierele. 4 FACTORI SOCIALI AI CREATIVITĂŢII. . Piaget. factorii inhibitori pentru creativitate specifici condiţiilor sociale: . la cîteva zile diferenţă. asupra formării capacităţilor creatoare la copii şi adolescenţi. putem vorbi de situaţie creativă (MacKinnon) şi de climatul creativ care cuprinde totalitatea particularităţilor ambientale. chiar cel mai individualist dintre teoreticieni este dependent de o multitudine de cercetători care-i oferă datele necesare pentru elaborarea unei teorii. familia. BLOCAJELE CREATIVITĂŢII În această categorie sunt incluse condiţiile socio-economice şi culturale şi condiţiile educative.Adams şi Le Verrier au descoperit aproape simultan. ce pot influenţa creativitatea (A. Munteanu). influenţa climatului asupra formării şi afirmării creativităţii. Roşca.Newton şi Leibniz au inventat calculul diferenţial independent unul de altul. Orice personalitate creatoare este influenţată de epoca. clasa.condiţii socio-economice medii. .supraevaluarea efortului în detrimentul rezultatelor (“geniul este 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie”. Climatul creativ poate fi abordat din următoarele perspective: a. grupurile cu care vine în contact şi din care face parte. .Cursul nr.” În acelaşi sens. numit Zeitgeist. A. Munteanu. . materiale şi psihosociale. între opulenţă şi sărăcie. planeta Neptun. separat. aceasta fiind dovada factorului socio-istoric sau a spiritului timpului de care vorbea Goethe. Astfel.” În istoria culturii există multiple exemple de descoperiri simultane ale unor cercetători ce au lucrat independent. .ideea falsă că există o incompatibilitate între muncă şi umor. . teoria periferică a emoţiilor.un grad ridicat de aspiraţie şi de cultură al grupului. Gordon: “Ştiinţa este un produs social în care. dar în analiza dinamicii factoriale nu trebuie să uităm aspectele individual-psihologice (Al. dar valorificarea acestor potenţe impunea anumite condiţii favorabile. .posibilitatea individului de a avea încredere în viitorul său. 1994) : . b. şi prezintă condiţii ce pot stimula creativitatea (A. aşa cum arăta şi G. Desigur că există o bază cultural-ştiinţifică a marilor creaţii în ştiinţă şi artă. iar individul nu ajunge la invenţiile şi construcţiile sale intelectuale decât în măsura în care el este sediul de interacţiuni colective al căror nivel de valoare depind natural de ansamblul societăţii.existenţa unor relaţii sociale de tip democratic.James şi Lange au elaborat. influeneţele asupra performanţelor creatoare la persoane angajate într-o activitate profesională. menţionăm contribuţia lui J.

dar şi prin includerea unor discipline noi. . muzica. Condiţii educative. generatoare a unei atmosfere de calm. să nu fie exagerate. îmbunătăţirea relaţiilor interumane. . dar nu excesivă prin afecţiune. cele două procese principale sunt unul de realizare a produselor identice. corectitudinea şi nunaţarea sistemului de pedepse şi recompense. 1994): . .includerea enor strategii creative şi prin promovarea unor metode noi (de exemplu: învăţământul prin descoperire. în acord cu cererea impusă de beneficiari. . familial. desenul). prin participarea elevului la procesul instructiv-educativ. inovativ. Într-o întreprindere. 1981).. Familia Un climat creativ poate fi asigurat de familie dacă aceasta va respecta următoarele principii (A.interesul părinţilor pentru performanţele şcolare ale copilului să fie moderate. politic.teama de agreşi.crearea unei atmosfere şcolare între autoritarism şi liber-arbitru. .educaţia precoce şi intensă. familia şi şcoala. Roşca.critica să se manifeste cu bunăvoinţă.încurajarea dorinţei de comunicare de a pune întrebări a copilului. . asigurarea securităţii muncii. . şi altul.restructurarea programelor şcolare. 2.relaţiile din familie să fie de tip democratic. . crearea unei atmosfere de muncă favorabile.nivelul afecţiunii părinţilor să fie moderat.autoritarismul. sufocantă. . . . proces care să fie interactiv .stimularea de timpuriu a iniţiativei şi indepenedemţei intelectuale şi de acţiune a copilului. . dar fără ca acesta să impieteze securitatea psihologică a copilului. .obiceiul de a citi ziare şi reviste. Între cele două categorii de procese se stabileşte un echilibru dinamic care asigură progresul producţiei (Al. Climatul socio-cultural nu influenţează doar formarea şi afirmarea creativităţii. . de orice natură. toleranţă. profesional. prin extinderea acelor discipline care stimulează în mod direct creativitatea (literatura.teama de a pune întrebări.flexibilitatea. . Şcoala poate deveni un promotor al iniţiativelor creative atunci când asigură condiţii cum sunt: . prin formarea unei anumite scheme cognitive. metoda descoperirii dirijate). prin care elevul descoperă informaţiile prin eforturi proprii. ci să-i lase posibilitatea de iniţiativă. şcolar. . . Demersurile creative într-o unitate productivă acţionează la următoarele nivele: ameliorarea sau inventarea unor noi produse. cu carcater creativ.promovarea falsei modestii. prin evitarea supraîncărcării. .teama de a fi diferit în grupul de care aparţine individul. care inovează producţia. a excesului de informaţii. atât pe orizontală.teama de aborda probleme considerate ca aparţinând sexului opus.democratizarea relaţiei profesor-elev. cât şi pe orizontală. În această subcategorie sunt incluse influenţele exercitate de două insituţii principale. Munteanu.încurajarea şi stimularea capacităţii copilului de a-şi asuma riscuri. . ci şi manifestarea performanţelor creatoare în unităţi productive concrete.fiecare părinte să-şi asigure o profesie.

în fantezie. Un climat care să motiveze iniţiativele creative în colectivele de cercetare este cel care asigură o apreciere obiectivă. cât şi pentru ceilalţi. sistematizare ce este frecvent amintită de diverşi autori. între context şi creativitate există o relaţie circulară. în principal. 1975). şi putem considera că factorii opuşi acestora se pot constitui în factori frenatori pentru creativitate. un şef cu următoarele particularităţi: . aceasta însemnând schimb de informaţii şi idei. sau se pot modifica parţial. complexitate şi divergenţă a orientăţii. completă. credem că se impune o sistematizare suplimentară a blocajelor creativităţii. priviţi cu suspiciune. Aşa cum am observat când am discutat despre aptitudinile specifice doverselor domenii de activitate. 3. artă. cu grad de dificultate ridicat. şi în consecinţă. Astfel. putându-se compensa reciproc. conformism la ideile vechi. 2. În cadrul colectivelor de cercetare. tendinţa exagerată de a-i întrece pe alţii. slabă capacitate de a transforma sau modela ideile. încredere exagerată în statistici şi experienţa trecută. neîncrederea în imaginaţie. organizarea unor modalităţi de culegere a ideilor ce vin de la întregul personal al întreprinderii (C. Barierele ce pot apărea în apariţia şi comunicarea ideilor creative în instituţiile productive sunt: teama de critică. lucru ce poate fi realizat. şi care are un coordonator. abordarea unor probleme noi. şi în cazul factorilor în ansamblu. . dezbateri formale şi informale. atitudinile pe care le putem include aici sunt: dorinţa de a se conforma modelelor sociale. . selecţie a celor înalt creativi.teama de a fi minoritar. capacitatea redusă de a se destinde.plecând de la premisa că în fiecare individ exită un potenţial creator ce poate fi valorificat. de apartenenţă. diferenţiată. ce asigură obţinerea performanţelor creative. în condiţii minime de natură socio-culturală. sentimentul că îndoiala este un inconvenient social. şi în combinaţii diferite de la un individ la altul. prin acordarea unei atenţii exagerate raţionamentelor. de interdependenţă care se bazează. rigiditatea în păstrarea ideilor vechi. factori ce reprezintă structura creativităţii. atmosferă dominată de cooperare şi studiu. aşa cum indica C. încredere exagerată în raţiune. Cojocaru.autorealizare.Foarte important într-o întreprindere productivă este identificarea şi punerea în practică. Blocaje culturale: conformismul. tradiţionale. cei care se comportă diferit sunt sancţionaţi de ceilalţi. fixitatea funcţională este folosirea obiectelor . graba de a accepta prima idee. Factorii amintiţi nu acţionează separat. . Cojocaru prin două direcţii de acţiune principale: . pe o comunicare adecvată în cadrul colectivului. motivaţia şi trăsăturile caracteriale pot asigura obţinerea performanţelor superioare.abilitatea de a sigura un sistem de recompense corect atât pentru sine. de asemenea pentru factori intelectuali şi aptitudinali de nivel minim necesar. slaba capacitate de a modifica ideile. printre care amintim:teama de a nu greşi. Blocajele creativităţii Deşi am amintit factorii stimulatori pentru creaivitate. Blocaje metodologice sunt cele ce reflectă procedeele de gândire: rigiditatea algoritmilor folosiţi anterior sau insistenţa în aplicarea aceloraşi algoritmi pe care i-am mai folosit în situaţii în care nu sunt potriviţi. de a lăsa incubaţia să lucreze. unde putem include: primordialitatea factorilor practici în luarea deciziilor.capacitatea de asumare a riscului. putem spune că structura acestora variază în funcţie de domeniu (ştiinţă. teama că ideea nu va fi apreciată. tehnică). valorificarea ideilor noi. Combinările factorilor sunt dinamice.organizarea unui sistem de identificare. persoanele creative sunt descurajate. 1. descurajarea rapidă. neacordarea de atenţie faţă de ideile exprimate. creative. Blocaje emoţionale.

dependenţa încurajată de grup. Bucureşti. Ed. Al. obţinută prin intermediul recompenselor şi pedepselor. 2002. Ed. Bejat. Blocaje legate de relaţia individ-grup: lipsa de comunicare care poate avea formele: comunicare imposibilă din cauza discordanţei limbajului. Ed. fie din iniţiativă personală determinată de teama de a nu greşi. dificultatea de a distinge între fapte şi problemă. comunicare deformată. 4. Roşca. Bibliografie 1. M. Moldoveanu. dificultăţi în defalcarea problemei în elementele sale componente. marginalizarea individului creativ. dificultăţi în definirea problemei.. 2. 1972. Bucureşti. 5.. Factorii individuali şi psihosociali ai creativităţii în Creativitatea în ştiinţă. Incursiuni în creatologie. 1994. Cosmovici.P. 4. comunicare incompletă. discordanţă între proiectul realizat şi cel personal.. evidenţiată de Al. M. denaturată voluntar.. vocabularului. tehnică şi învăţământ. este frânarea sufestiilor ce pot apărea pentru rezolvarea diferitelor probleme.. Polirom. Creativitatea generală şi specifică. fie datorită respingerii de către ceilalţi. E. 1996.D. Munteanu. M. Iaşi. 3. fără a încerca să le utilizăm şi în alt mod.potrivit funcţiei lor obişnuite. Bucureşti. Augusta. Bucureşti. Academiei. Al. izolarea. Coresi. Osborn. Blocaje perceptive: incapacitatea de a se interoga asupra evidentului. Ed. Ed. întrucât comportamentul său nu respectă normele sociale. Enciclopedică. Psihologie genrală. Mentalitatea creativă – perpsectivă psihosociologică. Bejat. coord. 1981 . a informaţiilor. 5. A. A. 1981. critica prematură. Creativitatea. Timişoara. care ar putea fi abordate mai uşor. incapacitatea de a face distincţia dintre cauză şi efect. Roşca. lipsa de autenticitate datorită presiunilor exercitate de constrângerile sociale sau culturale. a căilor financiare.

sistemul de evaluare şi personalitatea liderului (A. planul interacţional care include două componente: cea profesională (relaţiile stabilite între membrii grupului în scopuri profesionale. Zajonc au identificat condiţiile. stabileşte 3 planuri la care se poate structura creativitatea de grup. Roco face distincţia între nivelul performanţei. . voliţionalreglatoriu. planul individual cuprinde totalitatea aptitudinilor. nu pot fi considerate ca fiind total separate. performanţa grupului. Munteanu evidenţiază factorii care sunt comuni celor două forme ale creativităţii: . . . funcţiile grupului. . randamentul în colectiv poate fi planificat. dintre care . operaţional-cognitiv. Structura grupului suferă modificări atunci când au loc treceri de la o sarcină la alta. de exemplu cînd se trece de la o sarcină de dezbatere la una creativă. structura. atitudinilor şi a pregătirii profesionale de la nivelul fiecărui membru al grupului. FACTORI STIMULATORI AI CREATIVITĂŢII DE GRUP. Dar M. compoziţia. întrucât pot fi identificate mai multe soluţii. Roco. . factori care sunt legaţi de aspecte cum sunt strucura. planul organizaţional desemnează mărimea.formularea precisă şi corectă. caz în care grupul este superior individului dacă asigură valorificarea maximă a potenţialului fiecărui membru.existenţa posibilităţii de a controla şi varia parametrii sarcinii. precum şi al grupului în ansamblu. şi în fiecare demers creativ al grupului sunt este implicat potenţialul creativ al fiecărui individ din grup. 1994) : 1. Cercetările efectuate în literatura de specialitate au relevat existenţa anumitor factori care influenţează creativitatea la nivelul grupurilor. 3. cea individuală şi cea colectivă. dirijat.asigurarea unor unităţi de măsură comparabile pentru evaluarea producţiilor individuale şi de grup. 2. totuşi că eterogenitatea este stimulativă pentru creativitatea de grup. autoarea româncă M.5.două coordonate majore–aptitudini şi atitudini. B.stabilirea unor corelaţii între performanţele individuale şi cele colective Funcţionalitatea grupului în ansamblu este influenţată de performanţele sau eşecurile în rezolvarea sarcinilor de către fiecare membru al grupului. CREATIVITATEA INDIVIDUALĂ ŞI DE GRUP Cele două forme ale creativităţii. A.posibilitatea de a determina contribuţia fiecărui membru al grupului. 1994). Structura sau compoziţia grupului Raportul omogenitate – eterogenitate în privinţa anumitor caracteristici ale grupului este un subiect controversat în literatura de specialitate din punct de vedere al influenţei acestui raport asupra performanţelor creative. atunci când este prezentă la nivelul trăsăturilor de personalitate. Natura şi tipul sarcinii Pentru că tipul sarcinii influenţează randamentul. R. Munteanu. întrucât fiecare colectiv este alcătuit dintr-un anumit număr de membri. 2. factori pe care îi vom prezenta în continuare (A.trei segmente: orientativ-motivaţional. la care s-a constatat superioritatea individului faţă de grup şi randament. atitudini şi stiluri cognitive. Adeptă a unei abordări sistemice. sau de grup. Munteanu. . şi anume: 1. caracteristicile de care trebuie să dispună o sarcină pentru a putea fi abordată de grup: . pregătire şi experienţă profesională. de realizarea a sarcinilor profesionale) şi cea interpersonală (ansamblul coduitelor membrilor în cadrul grupului). organizarea grupului. S-a constatat.sarcină să permită delimitarea părţilor componente.

atracţie faţă de nou. îi implică şi pe ceilalţi membrii ai grupului în rezolvarea diverselor sarcini de grup. obţinerea unor satisfacţii morale. K. B. care vizează atmosfera din colectiv. prestigiul profesional. cum ar fi atitudinile creatoare. care este conturată de aspectele psihosociale rezultate din dinamica grupului respectiv. culturale. intelectuale şi moral-afective comune. printre motivele creatoare amintim autorealizarea. capacitate de asumare a riscului. repartizarea sarcinilor se face în funcţie de specializarea dar şi interesele participanţilor. uneori. şi sunt însoţite de asimilarea normelor deontologice. nonconformism. care consultă şi alţi membrii în luarea unor decizii. sistemul de apreciere al membrilor este obiectiv. de asemenea. Lewin de atmosferă. şi care va reuşi să pună în acord sarcina comună. atracţie faţă de grup. pentru randamentul în muncă. pasiune. interesele individuale şi cele de grup. Cel mai important este să se asigure o corespondenţă între tipul sarcinilor de rezolvat şi structura de comunicare între membrii grupului. eterogenitatea poate duce la dificultăţi în comunicare. numeroase cercetări sprijină ideea conform căreia omogenitatea poate avea efecte pozitive când este prezentă la nivel aptitudinal şi motivaţional. umanitare. Dintre stilurile de conducere identificate. aşa cum J Maisonneuve arăta că toleranţa indivizilor este mai mare în convieţuirea în comun şi în cadrul activităţilor de timp liber la care participă membrii grupului. . Cattell vorbeşte de syntalitate.în grupul înalt creativ interacţiunile sunt legate de teme profesionale. motivaţia creatoare. Trăsăturile identificate de M. cum ar fi comportamentul şefului. atitudinile creatoare amintite pentru grup sunt: obiectivarea ideilor. Personalitatea liderului grupului Un lider care este stimulativ pentru creativitate este acela la care abilităţile motivaţionale se îmbină cu cele atitudinale. nemulţumirile.în grupurile necreative sunt discutate probleme neprofesionale. iniţiativă. . implicare. încredere în forţele proprii. originalitatea rezultatelor obţinute în domeniul respectiv. afirmarea profesională.poate fi aleasă cea mai potrivită. 5. receptivitatea faţă de nou. 3. cel democratic s-a dovedit a fi cel mai eficient. în primul rând (intensitatea simpatiei colectivului faţă de şef) şi de anumite trăsături. şi pentru creativitatea de grup putem sublinia importanţa unor motive şi a unor atitudini creatoare cu importanţă deosebită pentru nivelul creativităţii. iar între membrii există un nivel înalt de intercunoaştere. Specifice grupului creator sunt relaţiile de cooperare care au la bază afinităţi profesionale. pentru eficienţa profesională şi creativă. interesul pentru respectarea normelor profesionale şi interpersonale. Munteanu precizează care sunt indicatorii importanţi pentru selectarea membrilor unui grup de creativitate: . Relaţiile interpersonale din cadrul grupului au o importantă influenţă asupra formării. ambele noţiuni delimitând personalitatea grupului. capacitatea de asumare a riscului.caracteristicile individuale: energie. conflictele între colegi. sau situaţii conflictuale De asemenea. Dar. Roco pentru un lider care este benefic pentru stimularea creativităţii de grup sunt legate de indicele de includere socială. Un aspect ce separă clar un grup creativ de altul necreativ este ponderea tipului de interacţiuni existente în cadrul grupului: . satbilităţii şi eficacităţii în grup. Dimensiuni psihosociale R. Organizarea şi funcţionarea grupului A. interacţiunea dintre membrii grupului. 4. Ca şi în cazul creativităţii individuale. pasiunea pentru o anumită profesie. astfel.

- . 1994. E. Roco.D. 4. Timişoara. aceasta impunând următoarele condiţii: . 2. tehnică şi învăţământ. . Sistemul de apreciere în grup care asigură performanţe creative în grup este acel sistem care este unitar sub aspectul formei şi al conţinutului. vârsta membrilor. Munteanu. eficienţa şi productivitatea activităţii respective. Mentalitatea creativă. întrucât fiecare îl priveşte doar pe cel din faţă. Munteanu crede că mai potrivită este o masă semicircurală. Mărimea grupului este recomandabil să fie redusă.sarcina de urmează a fi rezolvată: alegerea şi prezentarea adecvată a problemei de rezolvat. .ierarhia diferenţiată a criteriilor funcţie de situaţia concretă. cercetare. 3. dar acesată mărime este variabilă de la o modalitate grupală a creativităţii la alta.completitudine. . cu care comunică mai mult. Moldoveanu. Bibliografie 1. M. A.caracteristicile grupului: membrii să fie diferiţi ca profesie şi experienţă. Perspectivă psihosociologică. după cum arată Steinzar.. Ed. Bucureşti. Aranjarea membrilor grupului – este benefică atunci când se face în jurul meselor rotunde. iar cel extins are o influenţă pozitivă asupra calităţii soluţiilor identificate. 1981. M. A. în proiectare. Perju-Liiceanu. S-a constatat că un grup redus este benefic pentru viteza. sistemul de apreciere. Ed. Vârsta grupului este recomandată a fi cât mai redusă.D. dar cu o anumită experienţă în demersurile creative. A.. Bucureşti. 2001. de 3-5 ani.P. Astfel. Particularităţi ale colectivului creator în cercetarea ştiinţifică în Creativitatea în ştiinţă. Aspecte interpersonale ale creativităţii în Creativitatea în ştiinţă. . dar sunt autori care nu sunt de acord cu această sugestie. numărul variază între 3 şi 10 persoane.. între ei să existe relaţii amiabile..aprecierea şi recompensarea să fie echitabile. care permite o comunicare mai bună între indivizi. În organizarea şi funcţionarea grupului creativ se ţine cont şi de mărimea acestuia.P. Bucureşti. tehnică şi învăţământ. în şcoală numărul recomandat este de 4 membrii.caracterul explicit al criteriilor de evaluare. E.. Augusta. Incursiuni în creatologie. 1994. cu reprezentanţi din ambele sexe. Coresi.

la lacunele în cunoaştere. şi care sunt deduse din modelul tridimensional al intelectului. Roco (M. originalitatea şi elaborarea.C. utilitate socială. încredere în forţele proprii. Bazin) prin care putem evalua 5 grupe de trebuinţe (organice. explorări. finalizare. orientarea spre viitorul îndeărtat. Miller (M. capacitatea de abstractizare semantică. bateria Torrance: Bateria Guilford cuprinde probe verbale şi cu timp limitat. Kolb. G. practic şi logic. clasificarea în care se face o ierarhie a colegilor plecând de la un anumit criteriu. orientarea spre nou. originalitatea. la disarmonii (M. Evaluarea creativităţii la nivel individual poate fi realizată prin următoarele modalităţi: . . Chestionarul pentru determinarea stlurilor de personalităţi creatoare. la ceea ce lipseşte. Moraru. argumentarea ideilor. de securitate. contacte sociale. M. risc.metoda caselor de evaluare a fost elaborată de F. valori morale. Roco după C. acestea ultimele fiind strâns corelate cu potenţialul creativ înalt). Interaprecierea se poate realiza prin folosirea următoarelor strategii: desemnarea cazurilor extreme. 2003). şi care este complementar Chestionarului de atitudini creatoare elaborat de M. 1998).metoda aprecierii (interevaluării) şi autoaprecierii (autoevaluării) poate fi aplicată de subiectul însuşi. prin raportare la un criteriu trebuie să precizeze în număr echitabil care sunt primii şi ultimii dintre colegi sau subalterni.metoda testelor poate fi aplicată prin următoarele instrumente: bateria Guilford. Roco. flexibilitatea. EVALUAREA CREATIVITĂŢII Psihodiagnoza creativităţii în organizaţii poate avea ca direcţii principale evaluarea potenţialului creator la nivel individual şi evaluarea potenţialului creator de la nivel de grup. Chestionarul pentru cuantificarea aptitudinilor creatoare elaborat de I. Barron şi presupune organizarea unor grupuri eterogene de 10 persoane. sunt: fluiditatea. elaborat de M. Roco şi J. Printre instrumentele cu importanţă în evaluarea creativităţii la nivel organizaţional menţionăm şi următoarele: Chestionarul de atitudini creative. .6. preferinţa pentru problemele dificile. de superiori sau de colegi. unde interesează în mod special produsele activităţii unui anumit departament. elaborarea. produse ce sunt supuse criteriilor de originalitate. evaluatorii dau note fiecărui membru al grupului. care participă la diverse activităţi la sfârşit de săptămână într-un cadru informal: evaluatorii analizează . independenţa. 2001). nonconformismul. de realizare de sine. viziune. concentrare. valori practice. Roco după R. pentru nota finală sunt: fluiditatea. la absenţa unor elemente. flexibilitatea. Bateria Torrance include o parte cu probe verbale şi una cu probe neverbale. Chestionarul de motivaţie profesională (adaptat de M. experiment) adaptat de M. faţetele care sunt vizate. eficienţă. Minulescu. Jaspard prin care pot fi evaluate 15 atitudini creative (energie. în care evaluatorii. Jung şi D. 1985). imaginativ. evaluarea propriu-zisă în care. Moraru (I. adaptat de M. pentru anumite criterii. rezistenţa la închidere prematură. Roco după W. valori spirituale). Roco. evaluarea având ca obiectiv principal diagnoza procesului creativităţii prin care devenim sensibili la probleme. diversitatea intereselor. stimă şi consideraţie. Chestionarul pentru stilurile de inovaţie (modificări. Criteriile care sunt luate în considerare în evaluare. prin care putem la următoarea tipologie: entuziast.

Bucureşti. convorbirilor. Psihologia creativităţii. participanţii sunt antrenaţi în competiţii. E... 1998. iar la concluzii se ajunge prin intermediul instrumentelor statistice. M. jocuri distractive. Paideia. Creativitate şi inteligenţă emoţională. 5. Minulescu. Roco. Ed. Bucureşti. Ed. M. Ed. Teorie şi practică în psihodiagnoză. 2. Bucureşti. 2003. improvizaţii. Teste de creativitate.. Iaşi.. Ed. 3. Victor. Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice. M. evaluarea presupune şi o etapă de diagnoză cu ajutorul testelor. programe artistice. Dincă. Bibliografie 1. Polirom. 1985. M.. chestionarelor.P.comportamentul participanţilor în diverse situaţii naturale. 2001. Bucureşti. Fundaţiei România de Mâine. 2001 . Moraru I.D. Roco. 4. evaluarea se face în fiecare seară şi la sfârşitul celor trei zile.

autoarea româncă a stabilit şi deosebirile care pot fi descrise între grupul creativ şi cel creator. prin brainstorming. dezvoltarea .îmbinarea reprezentării mentale a ideilor creative cu materializarea.fiecare prelegere să combine activităţile de grup cu cele creative. Caluschi. Acest model a fost aplicat. . Osborn. format din 4 persoane. care şi-a demonstrat performanţa creatoare. organizat după principii specifice creaţiei. prin alternanţă. informarea participanţilor asupra rezultatelor pe care ei le-au obţinut la probele administrate.grupul creativ este grupul creativ constituit în scopul stimulării creativităţii membrilor săi. şi anume. Caluschi le-a identificat între grupul creativ şi cel creator sunt următoarele: mărimea este la ambele grupuri de 6-12 membrii. . este flexibilă. 7 ANTENAREA GRUPULUI CREATIV. scopul acestui grup este acela de realizare de invenţii. 2001). obiectivarea lor. organizarea unor seminarii pe baza cunoştinţelor prezentate. În continuare vom prezenta câteva modele de grupuri implicate în demersurile creative ce au fost descrise în literatura de specialitate. GRUPUL CREATOR ŞI CEL CREATIV. . J. . sau descentralizată. putând lua o formă centralizată. consolidarea spiritului de echipă şi dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a problemelor. şi ca urmare.Cursul nr. Moscovici. a fost experimentat în diferite instituţii. propune un model de grup creativ care implică parcurgerea următoarelor etape: . la rândul ei. astfel: grupul creativ este interesat de stimularea. De asemenea. M. Grupul creator şi cel creativ Distincţia între cele două noţiuni este realizată încă din 1979 de către M. J. promovat de W. GRUPUL CPS Antrenarea grupului creativ poate fi realizată în mai multe variante după cum există mai multe modalităţi de stimulare a creativităţii colective.fiecare prelegere să cuprindă aspecte teoretice şi practice.antrenamentul creativ propriu-zis care include următoarele demersuri: explicarea unor noţiuni fundamentale de creatologie.evaluarea psihologică a membrilor care vor face parte din grup. cele legate de modul de desfăşurare a reuniunilor de grup.grupul creator reprezintă unitatea dintr-un anumit departament al unei instituţii. . au fost constatate următoarele efecte: membrii grupului reuşeau să identifice mai multe soluţii pentru preblemele pe care le aveau de rezolvat în domeniul respectiv. creaţii sau rezolvarea creatoare a diferitelor probleme. dezvoltarea şi valorificarea potenţialului creativ de la nivel individual şi de grup. Facheux şi C. o micro-colectivitate de muncă reală. Roco. structura comunicării. exersarea acestor noţiuni. grupul sinectic. Roco: . elaborat de C. Asemănările pe care M. Gordon.liderul grupului creativ se implică direct în activităţile grupului. metodă impusă de Al. Un alt model de grup creativ a fost elaborat de A. anumite norme ale grupului. . motivaţia pentru participarea la grup este formată din nevoia şi trebuinţa de a crea.adunarea unor informaţii cu referire la colectivele de muncă din care provin participanţii. sporirea motivaţiei creatoare şi a interesului pentru studiu la participanţii din grup. Stoica pentru mediul şcolar şi care se bazează pe un curs de creativitate care să se conformeze următoarelor reguli: . în mod spontan. efectul sinergic (M. grupul de producere a informaţiei.

Munteanu. . . Roco. Principiile de bază ale rezolvării creative a problemelor sunt: . Cantes. Particularităţi ale colectivului creator în cercetarea ştiinţifică în Creativitatea în ştiinţă. Grupul creator poate funcţiona fie organizat. A. între inteserele individuale şi cele impuse de sarcina grupului CPS. Grupul de tip CPS (Creative Problem Solving) În Buffalo s-a dezvoltat acest tip de grup format din 5-7 persoane. de dezvoltare a creativităţii. ca principii de organizare normele grupului brainstorming şi cele ale grupului sinectic. şi care are ca scop principal atingerea eficienţei şi performanţei. Timişoara. . 1981. fie în mod spontan..delimitarea dezordinii. Iaşi. 2001.P. După cum se vede. pentru acest tip de grup îl are liderul care evaluează avantajele şi dezavantajele. 2. obţinerea soluţiei originale. M. Bucureşti. 3. Specificul acestui model american de rezolvare a problemelor este existenţa unei faze divergente şi a alteia convergente în fiecare etapă a procesului de rezolvare. Bibliografie 1. cum este cazul echipelor de creaţie care se formează în diferite instituţii şi institute de cercetare. Incursiuni de creatologie.. . grupul creator este orientat. având preocupări comune.delimitarea planului specific pentru implementare. colaboraeză pe diverse teme. care se dovedeşte. Ed. spre rezolvarea creativă a sarcinii. şi au la bază. pentru a valorifica la maxim aspectele pozitive.delimitarea problemei. înlăturarea inhibiţiilor acestora. .potenţialului creator al fiecărui membru. Caluschi. . Ed. realizarea unor invenţii. grupul creativ este un grup de formare. tehnică şi învăţământ. mai ales.găsirea faptului.generarea ideilor. Grupul mic şi creativitatea. Un rol deosebit. Augusta. M. E.. 1994. prin caracteristicile sale a fi un grup creator.găsirea soluţiei. fiind compus din specialişti care. să păstreze un echilibru între fazele convergente şi cele divergente.D.

. În plus.între membrii grupurilor înalt creative există similarităţi în privinţa atitudinilor intelectuale şi creative. Pornind de la modelul bifactorial al creativităţii descris de Paul Popescu-Neveanu. scopuri) şi factori instrumentali (operaţii. cea a factorilor vectoriali. se recomandă dezvoltarea factorilor energizanţi. de asemenea creativitatea de grup. Roco a identificat următoarele niveluri (M.stimularea potenţialului creator al membrilor. Numărul membrilor este cuprins între 6 şi 12 membrii iar diferenţa faţă de grupul creativ adaptat constă în gestionarea timpului în cadrul activităţii grupului. înlăturarea factorilor inhibitori. afinităţi profesionale favorizează. Obiectivele grupului creativ de formare sunt următoarele: . .între motivele individuale şi cele de grup există o îmbinare optimă. In dinamica procesului creativ în cadrul grupului M. fenomenul creaţiei. Autoarea acestui model de grup creativ propune instalarea unui climat permisiv. operaţional-cognitiv. Pornind de aici. aptitudini). în literatura de specialitate s-a ajuns la concluzia că majoritatea factorilor inhibitori ai creativităţii fac parte din prima categorie.sistemul de apreciere al membrilor grupului este complet. şi anume 80% din timp este alocat antrenamentelor creative şi 20% este consacrat lărgirii fondului informaţional interdisciplinar. 2000): . Studiile efectuate în colectivele reale de muncă au permis depistarea unor diferenţe semnificative între colectivele care s-au dovedit a fi înalt creative şi cele slab creatoare: . . şi se instituie o atmosferă de libertate şi bucurie de a comunica (M. . Roco.concordanţă între structurile formale şi cele informale. atitudini. cu caracteristicile sale definitorii şi cu cele trei segmente principale: orientativ-motivaţional. sentimente. se consideră că pentru stimularea creativităţii colective. voliţional-reglatoriu (M. variabilele creativităţii de grup. . motive. scopul principal fiind stimularea potenţialului creator prin însuşirea metodologiei creativităţii.Cursul nr. Roco. şi care prezintă creativitatea ca pe o strucură rezultată din unitatea convergentă dintre factorii vectoriali (trebuinţe. nuanţat în colectivele înalt creatoare. 2000). în care este înlăturată critica. . M.motivarea relaţiilor interpersonale dintre membrii asigură crearea unei atmosfere de colaborare şi cooperare în colectiv.identificarea şi diminuarea blocajelor creativităţii.liderul grupului dispune de trăsături creative şi prezintă un prestigiu profesional înalt.formarea liderilor de grup creativ.stimularea şi dezvoltarea capacităţii empatice. Caluschi. În abordarea sistemică a creativităţii colective. . dezvoltarea în cadrul grupului a unor relaţii interpersonale bazate pe valori creative.însuşirea de către membrii grupului a metodelor de stimulare a creativităţii. Caluschi. propus de M. 8 GRUPUL CREATIV DE FORMARE Este un grup de dezvoltare. individuale şi de grup. moral-afective comune. .stimularea motivaţiei pentru autorealizarea prin intermediul creaţiei. . care direcţionează activitatea colectivă. . în care formarea se face prin creativitate. Roco propune următoarele nivele de analiză ştiinţifică: caracteristicile principale ale grupului. 2001). strategii de lucru intelectuale.

. . Iaşi. 2. iniţiativă. structura. planul interacţional cu două componente. 3. planul individual care include trăsături de personalitate ale membrilor grupului. în care. Caluschi. punerea în practică a ideilor. Cantes. 2001. prin numeroase cercetări experimentale: . sensibilitate şi atracţie faţă de nou. Iaşi.Motivele creative cel mai frecvent întâlnite sunt: motive de autorealizare. încredere în forţele proprii. pentru membrii unui colectiv creator. atitudini. interes pentru valorificarea rezultatelor muncii. planul organizaţional re referă la mărimea. Creativitatea şi inteligenţa emoţională. iar cele trei planuri formează o ierarhie. interesul pentru respectarea normelor de etică profesională şi a relaţiilor interpersonale din colectivul de muncă. interesul pentru probleme noi. Ed. asumarea riscurilor. aceaşi autoare a căutat să identifice principalele însuşuiri esenţiale pentru cei implicaţi în creativitatea de grup. M. comportamentele lor psihosociale). interese. pregătirea profesională. Procesul creativ. capacitatea de asumare a riscului. Ed. Roco.. pasiune faţă de profesie. una profesională (frecvenţa şi tipologia interacţiunilor profesionale în scopuri profesionale) şi una interpersonală (relaţii de atracţie sau respingere dintre membrii. aptitudini. Polirom. De asemenea.Atitudinile creative specifice membrilor unui grup creativ: independenţă. stilul de conducere al liderului.. 2001. funcţiile îndeplinite de colectiv. desfăşurat la nivelul grupului presupune prezenţa unor caracteristici specifice. dificile. M. dominant. Bibliografie 1. Grupul mic şi creativitatea. ca importanţă se află planul organizaţional.1. sistemul de evaluare al acestuia.

toate cele 6 tipuri de abordări durează cel mult o oră. să facă parte din acelaşi departament şi grupul să aibă un potenţial creativ relativ omogen. 1985).anunţarea din timp a tematicii grupului. Roco. şi a fost elaborat pornind de la metodele de stimulare a potenţialului creativ. analiză a problemelor şi împărţire a acestora în subprobleme. • grupul presupune organizarea a 6 tipuri de adunări de lucru. la începutul activităţii grupul se desfăşoară sub îndrumarea a doi lideri: unul care cunoaşte metodologia creativităţii şi altul care este specializat în problemele abordate în grup. de evaluare şi selecţie critică a ideilor. Roco. • reunirea participanţilor în grupuri formate din 6-7 persoane care au potenţial creativ asemănător. ca modalitate complexă de cultivare şi stimulare a creativităţii în cadrul întreprinderilor.popularizarea rezultatelor ştiinţifice asupra fenomenului creaţiei. .alegerea unui coordonator care să nu fie motivat de funcţia de şef. şi unor evaluări a potenţialului lor creativ. Roco. Din experienţa acumulată autoarea a observat că rezultatele sunt favorabile atunci când grupurile sunt formate din maxim 10 persoane. de implementare în practică a soluţiilor). . din punct de vedere organizatoric factorii favorabili sunt: . . de definire. . s-a constata că. Persoanele care sunt incluse în acest grup.asistenţă de specialitate pentru inovaţii şi invenţii din întreprindere. 9 GRUPUL CREATIV ADAPTAT Este o formă propusă de M. care să permită fiecărui membru familiarizarea şi participarea efectivă la toate momentele elaborării unui lucru nou (de stabilire a a tematicii. .organizarea unor noi grupe de creaţie.identificarea factorilor inhibitori pentru creativitatea membrilor întreprinderii. de emitere de idei noi şi originale.Cursul nr. după care urmează un program de antrenare a creativităţii. În alcătuirea grupului se impune şi respectarea următoarelor reguli: în fiecare tip de adunare se impun reguli de funcţionare specifice carepresupun adecvarea metodelor de lucru. de elaborare a tehnologiilor necesare pentru punerea în practică a ideilor. intervenţiile sunt connsemnate în scris alcătuindu-se fişe cu soluţiile formulate. prin care sunt activaţi şi stimulaţi toţi factorii care ţin de obţinerea performanţelor creatoare. De asemenea. • este determinat potenţialul creativ al persoanelor care s-au oferit să facă parte din grupul creativ. trăsăturile specifice colectivelor înalt creatoare (M. din care 50% să aibă aceaşi specializare. format din 6-7 persoane sunt supuse unor selecţii. • antrenamentul creativ care presupune ca timp de 6-8 luni să fie predat şi seminarizat un curs de creativitate. condiţiile de funcţionare a grupului creativ. . Grupul se derulează după următoarea procedură (M. Atribuţiile pe care le are grupul creativ adaptat sunt: .respoectarea intervalelor de timp la care au loc întrunirile de lucru. 1985): • sunt aleşi membrii componenţi.

Bibliografie 1. Roco. 1994. Incursiuni în creatologie.. Augusta. D. E. M.. 2.. A. P. Munteanu. 1985 . Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice. Bucureşti. Ed. Timişoara.

ierarhizarea subproblemelor definite se realizează după criterii specifice problemelor cât şi profilului insituţiei.. sau definitivarea enunţului subproblemelor rămase.. plecându-se de la premisa că orice subproblemă conţine elemente de soluţionare în problema de ansamblu. pentru relevarea acelor subprobleme ce sunt uşor de manipulat şi care vor fi ulterior abordate prin tehnici de creativitate.definirea subproblemelor. 10 METODE DE ABORDARE LOGICĂ A PROBLEMELOR (METODE DE TIP CONVERGENT) M. .perspectivele de dezvoltare pe termen lung. 2. . . euristice şi de imaginare creativă (M. înainte de a se trece la rezolvarea propriu-zisă. prin care se încearcă să se stabilească ce factori au dus la această formulare a problemei. umană.. 1. şi care pot fi abordate cu succes în organizaţii.enunţarea subproblemelor.. . ierarhizarea funcţiilor după importanţa şi utlilitatea lor. .limitele tehnice şi tehnologice.analiza datelor prin care s-a ajuns la prima formulare a problemei.stabilirea unei ierarhii a subproblemelor. în primul rând o definire riguroasă a acesteia. 1985). sau în altul diferit de cel studiat iniţial. care presupune transpunerea acestora într-un domeniu similar. sau a ponderii fiecărei subprobleme ca importanţă pentru proiblema iniţială... a unei dificultăţi de orice natură.ultima căutare a faptelor semnificative presupune o ultimă triere a subproblemelor şi soluţiilor necorespunzătoare. . reţinându-se doar acelea care sunt considerate importante pentru problema iniţială.căutarea faptelor semnificative.tratarea analogică a subproblemelor.. . . formularea oricărei subprobleme trebuie să înceapă prin formulările: în ce mod am putea să. stabilirea preţului de cost al fiecărui element component. Roco. este etapa în care se verifică posibilitatea păstrării uneia din metodele de soluţionare obţinute prin abordările analogice şi sunt eliminate acele soluţii care sunt considerate neadecvate. prin ce mijloace am putea să. tehnică.concordanţa cu profilul instituţiei..aspectul financiar. . dar şi inversarea scopului iniţial al pronlemei. Tehnici de definire a problemei.abordarea analogică a problemei. precum şi înţelegerea ei prin mijloace creative. acest tip de analiză prepune parcurgerea următoarelor etape: căutarea funcţiilor elementelor. se pot folosi analogiile. . Roco a identificat trei categorii de metode destinate stimulării creativităţii.. şi anume metode de abordare logică a problemei. Modalităţile în care se pot face analizele sunt: .. . ..Cursul nr... Criteriile ce sunt luate în considerare în definirea problemei sunt următoarele: . Etapele ce sunt parcurse în definirea problemei sunt următoarele: .cerinţele şi obişnuinţele pieţei. tehnici ce presupun... ..analiza funcţională (descompunerea unui produs în funcţiile sale principale). Metode de analiză a problemei sunt foarte importante pentru înţelegerea şi raţionalizarea problemei. prin care se încearcă ieşirea din raţionamentul logic al celui care a formulat problema. economică.

pentru fiecare subproblemă în parte.. 1979. D. Bucureşti.definirea sarcinilor elementare.construirea grafică a acestor sarcini. Academiei. . M. combinarea unor soluţii concepute în grup. . Creativitatea individuală şi de grup.determinarea faptelor semnificative. stabilirea costului de realizare a fiecărei soluţii. . . alegerea uneia din căile optime de soluţionare. Selecţia ideilor se face ţinând cont de limitele competenţă şi execuţie ale unităţii respective. căutarea tuturor soluţiilor existente. 1985. şi se poate realizaprin analiza factorială. P. M. E. Roco. teoria jocurilor. elaborarea de tipologii..analiza grafică permite obţinerea unei “fotografii” a produsului ce constituie obiectul problemei.analiza morfologică (studierea principalelor elemente de formă ale unui produs sau tehnologii) are următoarele etape: descompunerea produslui sau tehnologiei în elementele de formă. 2. Ed. .stabilirea succesiunii logice a sarcinilor.estimarea duratei de realizare a acestor sarcini.. “tehnica arborelui de decizie” şi “tehnica tabelelor de decizie” „Tehnica drumului critic” presupune parcurgerea următoarelor etape: . 3. Bibliografie 1. Procedeele ce pot fi folosite sunt: “tehinca drumului critic”. Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice. pentru a se putea obţine cât mai multe soluţii pentru fiecare subproblemă în parte şi pentru problema în ansamblu. Metode de căutare şi evaluare a soluţiilor prin analiză: după determinarea subproblemelor se caută idei de soluţionare prin aplicarea tehnicilor de creativitate. Bucureşti. . Roco..

7. prin următoarele modalităţi: reprezentarea grafică.Cursul nr. structurile sau funcţiile unor sisteme. cu teoriile. a adatelor cu care operăm. 11. Metoda clasificării prin care faptele sunt ordonate. 6. Schemele. Metoda recodificării se bazează pe principiul reformulării. Metoda descoperirilor. şi care presupune anticiparea unor fenomene. 2. Metoda prezentării prin care se realizează o simbolizare a realului. metodă sugerată de F. Metoda aplicării unei teorii deja existente în acea parte a domeniului care nu a fost încă studiată sau care nu a fost destul de importantă. c. dar care pot duce la noi descoperiri. schema sau diagrama. 3. schema structurală este preponderent simbolistică şi se referă la modul de funcţionare a unui organism. Metoda modelării fenomenelor. folosind mai multe criterii de clasificare care trebuie să întrunească următoarele condiţii: exhausivitatea. fenomene. fenomen. Metoda morfologică este o metodă matriceală. iar soluţiile identificate trebuie să respecte anumite restricţii. comerciale. şi pot fi materiale şi ideale. elemente necunoscute ale căror proprietăţi sunt previzibile (exemplu – tabela lui Mendeleev). conceptelor de bază cu care se operează într-o problemă. . schema constructivă sau figurală este prima reprezentare extrasă. modelele reprezintă imagini mai mult sau mai puţin complexe ale unor obiecte. Metoda dezordinii experimentale sau jocul cu aparatele. iar cea mai sistematică dintre recodificări este trecerea la simbolismul matematic. specificitatea. al exprimării prin coduri cât mai diferite a unuia şi aceluiaşi concept. schema funcţională este acea schemă în care se iau în considerare doar acele elemente care au un rol important în funcţionarea aparatului. la rândul lor pot fi de mai multe categorii: a. 10. 12. 8. absenţa ambiguităţii. 4. Bacon. interacţiunea factorilor implicaţi în proicese. Metoda combinării sau a fuzionării a două teorii prin care se ajunge la un grad mai mare de originalitate a soluţiilor obţinute. simplicitatea operaţională. dinamica proceselor. 11 PROCEDEE EURISTICE (DIVERGENTE) 1. Modelele materiale redau însuşiri spaţiale ale obiectelor. care pot fi tehnologice. cu ideile. sau recodificarea în limbaj matematic. care contribuie la obţinerea unui număr maxim de idei compatibile cu datele problemei ce urmează a fi rezolvată. mai ales în cazul unor difereneţe mari între teoriile fuzionate. Posibilităţile cele mai frecvente de recodificare sunt cele ale expresiilor verbale. fiecare element având un simbol. financiare. b. 5. maşinii. 9. Metoda revizuirii ipotezelor sau reluarea şi perfecţionarea fundamentelor teoretice sau experimentale care au dus la observaţii privind aceleaşi rezultate. are un număr redus de simboluri. Metoda detaliilor prin care se acordă importanţă unor fapte nesemnificative în raport cu experimentul în ansamblu. a unei maşini. Metoda punerii din nou presupune interpretarea modernă a unei teorii vechi şi are la bază principiul corespondenţei dintre nou şi vechi.

14. o lucrare. schiţa unui arc reflex). fenomene dintre care unul este bine cunoscut. M. Roco.. o lucrare anterioară pot fi identificate noi direcţii pentru o teorie. şi por fi: iconice(modelul atomului. 13. P. Metoda diferenţierii este o metodă ce se aplică într-o zonă de frontieră între două concepte. 1981 1.. Ed. Bucureşti. Creativitatea individuală şi de grup. Metoda emergenţei permite apariţia discontinuului din continuu şi a calitativului din cantitativ. D. Academiei. . M. simbolice (formulele matematice.. Roco. Bibliografie Roco. Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice. Metoda criticii pleacă de la premisa că evaluând critic o teorie. în acest sens îl constituie teoria plasticităţii funcţionale care a apărut prin criticarea teoriei locaziţanioniste a funcţiilor cerebrale (M. Bucureşti. 15. E. 1985). un exemplu. 1979. harta). imaginativ-simbolice (graficul. chimice). fiind o metodă care a fost folosită mai ales în biologie şi apoi s-a răspândit şi la ştiinţele exacte.Modelele ideale nu au un substrat matematic sau fizic prin care să se reflecte o anumită realitate. iar celălalt este în curs de definire şi precizare.

Etapele ce sunt parcurse sunt: analiza factorilor de evoluţie ai produsului. Metoda profilului analogic problematic are ca scop căutarea unor direcţii originale prin transpunerea problemei şi a aindicatorilor săi de evoluţie într-un domeniu analogic. fiecare direcţie devenind o nouă problemă de creativitate. Metoda profilului subiectiv al produsului. traducerea fiecărui element al soluţiei analogice în domeniul problemei de plecare. se explorează limitele axelor de variaţie.este reamintit scopul întâlnirii. etapele ce sunt parcurse sunt următoarele: stabilirea profilului subiectiv al produsului. 2. folosindu-se vizualizarea problemei analogice. Sol) presupune ignorarea a ceea ce se cunoaşte dintr-un domeniu sau într-o anumită problemă. Metoda cercetărolor analogice prin care se caută obţinerea de idei originale finite prin studierea unui domeniu analogic cu cel al problemei iniţiale. este o metodă utilă pentru căutarea de produse noi şi presupune producerea unor direcţii noi plecând de la caracteristicile evoluţiei unui produs sau a unei clase de produse. . traducerea axelor de . alegerea unor analogii pentru care se caută soluţii analogice care sunt transpuse în domeniul problemei iniţiale. alegerea şi gruparea în categorii a indicatorilor de schimbare. Principalul obiectiv al tehnicii este ca toţi participanţii la un grup creativ să nu mai aibă în minte soluţii sau idei deja existente şi poate fi folosită după definirea şi analiza problemei. identificarea cu obiectul analogic. P. alcătuirea unei liste cu domeniile analogice. Etapele ce sunt parcurse sunt: amintirea definirii problemei. prin încercarea de a deveni obiect analogic. . 4. extragerea unor proprietăţi formale ale obiectelor independent de conţinutul nemijlocit al acestora. fiecare dintre profilurile subiective corspunde unei direcţii de căutare creativă pentru grup. Etapele care sunt parcurse în cadrul acestei metode sunt: . Este o metodă potrivită când participnaţii la şedinţă sunt specialişti în domeniu. reîntoarcerea la problema iniţială şi alegerea soluţiilor finite. 3. 12 PROCEDEE DE IMAGINARE CREATIVĂ 1. Metode bazate pe analogie presupun stabilirea de relaţii între concepte ce ţin de domenii diferite pe baza găsirii unor elemente comune care se transferă de la un concept la celălalt. transferul proprietăţilor formale de la un domeniu la celălalt. identificarea unor analogii directe. 5. Metoda identificării duce la determinarea unei direcţii originale de tratare a problemei rintr-o abordare extraintelectuală a acesteia. Metoda lichidării sau actualizării tuturor ideilor trecute (J. Etapele ce sunt parcurse sunt: alcătuirea unei liste cu anlogiile în relaţie cu definirea problemei. stabilind valori pentru indicatorii de schimbare ai produsului valori conform preferinţelor personale. Analogiile pot fi stabilite astfel: prin diminuarea complexităţii conceptelor şi schematizarea acestora.conducătorul solicită pe fiecare participant să emită toate ideile deja cunoscute în legătură cu problema respectivă.indicatorii de schimbare sunt reprezentaţi grafic prin axe de variaţie. astfel fiind pregătită calea spre identificarea soluţiilor noi. luând în considerare unitatea aemantică cea mai semnificativă în formularea problemei. fiecare memebru al grupului trasează un profil subiectiv al produsului.Cursul nr.sunt notate în scris toate ideile emise. actualizarea în grup a ideilor existente în legătură cu problema. 6.

Bucureşti. pentru fiecare asociaţie primară se realizează câte 5-6 asociaţii secundare. 9. E. 1985 .. şi subgrupul „anchetatorilor” care realizează interviuri în primul subgrup (M. M. prin derularea următoarelor etape: descompunerea problemei în unităţi semantice. Metoda permite realizarea de bisociaţii. se realizează vizualizarea profilului nalogic problematic. 1985). P. 8. plecând de la asociaţiile antitetice se caută o familie de concepte care să înglobeze toate elementele. Tehnici asociative cu caracter antitetic presupun căutarea contradicţiilor sau anitezelor problemei plecând de la asociaţiile primare. Roco. relizarea a 10 asociaţii pentru fiecare unitate semantică. Procedura de aplicare este următoarea: identificarea unităţilor semantice problematice. Bibliografie Roco. 7. D. traducerea elementelor prin metoda pătratului. se realizează profilul nalogic problematic. fenomene foarte utile în creativitate. grupul fiind împărţit în subrupul „fanteziştilor” care caută soluţii fantastice. Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice.variaţie în domeniul analog ales. realizarea unei matrici cu asociaţiile primare şi cu cele secundare. Metoda matricii de îndepărtare creativă permite obţinerea de cât mai multe idei finite şi direcţii originale prin îndepărtarea de problemele de plecare.. Metoda interviului grupului creativ prin care este stimulată creativitatea prin transpunerea problemei într-o lume fantastică.

Osborn în 1938 pentru eficientizarea şedinţelor de afaceri şi este cea mai folosită metodă de stimulare a creativităţii în grup. Şedinţele de brainstorming se bazează pe două principii care se materializează în patru reguli: 1. amânarea judecăţii.secretarul consemnează. Etapele brainstormingului sunt următoarele: Etapa luminii verzi .încurajarea prin fraze adecvate. . ideile formulate de participanţi. optim 30 de minute şi presupune următoarele exigenţe: -statut social comparabil între participanţi. Rolul conducătorului de grup poate fi delimitat prin următoarele atribuţii: . conform căruia. pentru a nu monopoliza discuţia.când apare “tandemul” (o idee prin ricoşare declanşează pe cale asociativă o nouă idee altui coechipier). . preluarea ideilor emise de alţii şi fructificarea lor prin ajustări succesive ca într-o reacţie în lanţ. pe perete). un rezumat succint asupra problemei care va fi discutată. locul de desfăşurare. Regulile pentru perioada de emisie a ideilor sunt următoarele: 1. deoarece orice flux mental demarează de regulă sub o amprentă rutinieră.unii autori recomandă să i se acorde prin rotaţie cuvântul fiecărui participant.se recomandă formularea clară şi concisă a ideilor. -relaţii amiabile între membrii. suspendarea oricărui gen de criticism. care îi dă posibilitatea de a emite legat de problema în cauză orice idee. O activitate eficientă începe cu prezentarea clară a problemei. -implicarea lor benevolă şi în cunoştinţă de cauză. care semnifică pentru participant o deplină decenzurare. Scenariul de desfăşurare: cu 2 zile înainte se precizează ziua. 3. prozaică. fără restricţii. 4. Etapa producţiei de idei: durează între 15-45 de minute. .orice intervenţie inhibitoare este sancţionată printr-un clopoţel. 13 BRAINSTORMING – UL CA METODĂ DE STIMULARE A CREATIVITĂŢII Brainstormingul: a fost concepută de A. stimularea unui debit ideativ cât mai mare. precizarea principiilor şi regulilor aferente (pe un tabel. Specificul ei rezidă în sciziunea care se operează între etapa de elaborare a ideilor şi cea de evaluare a lor. manifestarea impetuoasă a imaginaţiei.Cursul nr. făcând şi câteva exemplificări asupra ideilor. ora. acesta are prioritate în intervenţie. 2. este necesară o productivitate ideativă cât mai mare. pentru a ajunge la idei viabile şi inedite. lucru care trebuie semnalat prin trosnirea degetelor. 2. . cu fidelitate. Grupul de brainstorming cuprinde între 6-12 participanţi dintre care unul este conducătorul sau asociat şi un secretar. cantitatea creşte calitatea. principiu de inspiraţie asociaţionistă. . F. la 3 asemenea greşeli persoana părăseşte şedinţa.

Dacă numărul lor este de aproximativ 10-15% din totalul celor obţinute se poate considera că a fost o şedinţă de succes.. În a doua variantă de evaluare. Bucureşti.. prin prisma a două categorii de criterii: standard şi specifice problemei respective. publicitate. pentru care se caută cât mai multe soluţii. Brainstorming-ul propriu-zis.când ritmul activităţii se blochează conducătorul propune propriile sale idei sau foloseşte strategii stimulative (de exemplu lista interogativă a lui Osborn). J. Roco. Evaluarea ideilor emise în şedinţa de brainstorming poate fi realizată. fie de către toţi participanţii la şedinţă. e. E. b. D. la nuanţarea unor etape. în care se pleacă de la întrebarea „În câte moduri poate eşua această idee?” Bibliografie 1.1998): a.. luând în considerare posibilitatea de analiză în detaliu a acestora.. Rawlinson (J. este etapa în care se oferă un volul minim de informaţii. Enunţarea problemei şi discuţiile pe marginea ei. studiile de piaţă.. fiind reţinute cele mai viabile. f. Rawlinson. A.. Direcţiile noi de studiu în domeniul brainstroming-ului au dus la noi structuri ale şedinţei.” d. Brainstormingul este folosit frecvent şi în toate domeniile de activitate.. Augusta. în maxim 10 minute. Lista ideilor acceptate este multiplicată şi distribuită fiecărui participant. 1994. în care este citită reformularea aleasă. membrii evaluează soluţiile asociate fiecărei idei formulate. c. Ed. P. 1981 ... pentru care se solicită cât mai multe soluţii din partea participanţilor. le clasifică şi apoi sunt studiate de către experţi.. 2. În primul caz. Munteanu. iar un exemplar este reţinut de Banca de idei a grupului. fie de către un grup de experţi. producţia.. Rawlinson. Reformularea problemei începe cu enunţul “Cum să. soluţii ce vor fi înregistrate în scris şi puse într-un loc accesibil pentru a putea fi văzute de către toţi membrii grupului. M. Ed. cum ar fi cercetarea.” pentru care se caută cât mai multe reformulări. Incursiuni în creatologie. şi găsirea altor enunţuri pornind de la formularea „În câte moduri putem să. Timişoara. Bucureşti.. Echipa restrânsă de evaluare poate recurge le metoda brainstormung-ului invers. Codecs. Etapa de încălzire are o durată de aproximativ 5 minute. o echipă restrânsă.. după cum vom vedea din modelul ce-i aparţine lui J. Alegerea unei reformulări principale ca bază de plecare a şedinţei. Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice. căutând cât mai multe utilizări pentru diferite obiecte. fiecare membru primeşte o listă cu ideile emise şi alege din această lisă 10%. Gândire creativă şi brainstorming... Etapa luminii roşii În această etapă animatorul verifică lista ideilor. Cea mai fantezistă idee este etapa ce se desfăşoară la sfârşitul şedinţei când este aleasă şi discutată cea mai fantezistă idee emisă în grup. în care participanţii emit idei foarte rapid..1998.

Principii în organizarea unei şedinţe de sinectică: 1. metoda Philips 6-6. transformarea familiarului în straniu.participanţii să difere ca formaţie profesională. PAG (problem as given): animatorul prezintă tema aşa cum este.vârsta participanţilor trebuie să se plaseze între 25-40 de ani. ci se accede mai departe. .obiectivul propus nu se rezumă doar la găsirea soluţiei la problemă. metoda Frisco. în plus nu există eroziuni importante în plan spiritual. .ore. pentru a constitui o premisă a plasticităţii mentale.reuneşte 5-7 membri şi 2 lideri: unul cu atribuţii strict organizatorice şi unul pentru coordonarea şedinţelor. transformarea straniului (a ceea ce este necunoscut) în familiar (accesibil). Belous.grupul sinectic este stabil ca structură şi eterogen în ceea ce priveşte formaţia şi experienţa profesională a participanţilor. revenirea la problemă. J. IV. metode matriceale. Această etapă presupune o explicitare a soluţiei în termeni clari. care apoi se fasonează de-a lungul itinerariului sinectic. Etape: I. ceea ce a fost straniu este reconvertit în familiar. 2. Etimologic sinectica sugerează un proces de îmbinare a unor elemente separate. se folosesc întrebări de tipul: “Care sunt elementele opuse ?”. reconstituirea ei dintr-o perspectivă neuzuală. J. metoda listelor. -este o metodă calitativă. Discuţia Panel. „Ce se întâmplă dacă se începe cu sfârşitul ?”. îndepărtarea de problemă pentru a o regândi din acest punct de vedere.pentru pigmentarea şi dinamizarea suplimentară a şedinţelor se cooptează o persoană cu o cultură de tip enciclopedic. inversiunea constituie procedeul prin care se urmăreşte găsirea unei soluţii noi prin abordarea inversă a problemei. analogia şi evaluarea reprezintă transferarea de însuşiri de la un lucru la altul (V. întrucât se elaborează o singură idee (soluţie). 14 ALTE METODE DE STIMULAREA CRATIVITĂŢII În afara brainstorming-ului. şi să aibă un spectru larg de interese. ceea ce determină apariţia unor faze suplimentare: elaborarea modelului. experimentarea acestuia. “Dacă se . . accesibili. transformarea familiarului în straniu. adică distanţarea de problemă. . PAU (problem as understood): grupul redefineşte problema aşa cum a înţeles-o ceea ce înseamnă transpunerea straniului în familiar III. prospectarea pieţii. Pentru ultimele trei etape (“excursia sinectică” propriu-zisă) se utilizează strategii euristice cum ar fi: 1.Cursul nr. 2. 1990). II. Sinectica a fost elaborată de W. Caracteristicile grupului sinectic: . Condiţii care trebuie respectate: . metoda Delphi.durata unei şedinţe este de 2-3. în scopul stimulării creativităţii de la nivel organizaţional mai puem folosi şi următoarele metode: sinectica. Diferenţe faţă de brainstorming: . perioadă în care este acumulată experienţa de viaţă şi. metoda 6-3-5. cu detalii. Gordon în 1944.

-liderul prezintă tema. partea de sus cu cea de jos ?”. 1985). G. panelul reia discuţia. Auditoriul ascultă în tăcere. analogia simbolică constă în substituirea obiectului problematic cu o imagine poetică inedită. pentru soluţionarea problemei. animatorul sintetizează cele mai bune propuneri şi le transmite forurilor interesate. pentru rezolvarea temei. Avantajul acestei metode constă în faptul că se poate practica în grupuri mai mari de 30-50 de persoane. persoane competente în problema respectivă. -fiecare participant trece vecinului din dreapta foaia cu propriile propuneri. intervenind doar cu mesaje scrise pe cartoane de culori diferite (verde pentru întrebări. D. albastru pentru sentimente. Sol. empatia: este procedeul de transpunere. dezbaterea problemei durează 6 minute. Ea a fost iniţiată de J. Metoda Delphi a fost elaborată de O. fiecare răspunde pe cont propriu. Există 4 tipuri de analogii: analogia directă: se apelează la cunoştinţe din alt domeniu cunoscut (A. Pentru soluţionarea problemei. care se bazează mai ales pe utilizarea analogiilor directe. precizări eventuale. maro pentru informaţii). un grup de 5-7. în scris. sinteza ideilor este făcută de liderul general sau de cei subordonaţi. la sfârşit poate fi implicat şi auditoriul. -fiecare membru răspunde în scris prin 3 soluţii (menţionate în câte o coloană distinctă). se colectează răspunsurile şi chestionarele sunt redistribuite aceloraşi persoane. fără identificare a creatorului cu obiectul sau fenomenul în cauză.înlocuieşte orizontalul cu verticalul. preluând. analogia fantezistă face apel la soluţii şocante. Bell. care vor decide asupra celei mai viabile alternative. cu formaţie diversă. Pentru formularea analogiilor. după care animatorul fiecărui subgrup prezintă un raport asupra punctelor de vedere adoptate. la rândul său foaia cu soluţiile coechipierului din stânga pentru a face completări. trăsnite. într-un interval de timp dinainte stabilit. Etapele ce sunt parcurse în derularea şedinţei sunt: grupul se împarte în subgrupe de 6 membri cu câte un lider. vor fi . liderul adresează membrilor grupului întrebări evocatoare. Periodic o persoană strânge aceste cartonaşe pe care le prezintă publicului la momentul oportun. 3. Roco (1985) a experimentat în unităţi de cercetare şi producţie principii ale brainstormingului şi ale sinecticii. analogia personală (empatia) constă în substituirea problemei sau a unui element al ei pentru a acţiona în acestă nouă ipostază. Philips. pozitivul cu negativul. -rotirea se face de 5 ori până ce ideile emise de oricare membru al grupului sunt văzute de toţi ceilalţi. în funcţie de pistele noi apărute. fiind însoţite şi de răspunsurile nenominalizate ale celorlalţi participanţi. pentru a-l aborda din această perspectivă. P. Discuţia Panel este metoda prin care un animator prezidează şedinţa în care este discutată problema de către “eşantionul panel”. răspunsurile care diferă prea mult de majoritatea celorlalte. după aceste prezentări. problema fiecărei subgrupe. Helmer (1964-1965) şi se bazează pe tehnica consultărilor reciproce între participanţi (ca şi la 6-3-5) având următoarele caracteristici: un grup de experţi elaborează un chestionar cu tema în discuţie. coordonatorul general difuzează. Sinectica foloseşte mai ales analogii (metafore). -la sfârşit. Metoda Philips 6-6 este un fel de blitz-brainstorming (V. din câte au fost propuse. M. datorită fenomenului Condorcet. În final organizatorul reuniunii împreună cu panelul centralizează ideile cele mai fertile. folosind analogia directă cu urechea umană a descoperit telefonul). care are o valoare strict estetică. care este trimis unor specialişti autorizaţi în domeniu. Belous. Sinectica a inspirat şi metoda cercetărilor analogice iniţiată de J. retuşuri. Metoda 6-3-5 Caracteristicile metodei sunt următoarele: -metoda operează în cadrul unui grup de 6 persoane.

Incursiuni în creatologie.. A. industriale. A. atât pe verticală cât şi pe orizontală. Crawford prin aşa numita listă a atributelor. înlocuire. obiectul. Tehnicile de relaţionare pot fi de mai multe feluri: fiecare item din coloana întâi se asociază cu toţi itemii din coloana a doua. manifestând adeziune pentru atitudinea entuziastă a exuberantului. 2. circuitul se încheie când se stabilizează răspunsurile (când măcar 50% din participanţi ajung la consens). adaptare. reorganizare şi inversare. P. tri sau multidimensionale cum este matricea tridimensională utilizată de J. Allen (1962) a creat «liste de relaţionare forţată» prin care se pot obţine idei inedite. Pentru că la fiecare ciclu se elimină treptat ideile care se abat de la medie. dar desolidarizându-se de cea a pesimistului. Guilford pentru descifrarea structurii intelectului. În funcţie de numărul dimensiunilor implicate există matrici bi. Moraru. Materialul acumulat se prezintă comisiei de apreciere. în scopul analizării fiecărui element astfel obţinut. consultarea se reperă după acelaşi ritual. obiectiv. 1998. micşorare. S. combinare. care va face o sinteză a soluţiilor date. Bibliografie 1.optimistul promovează un realism riguros. pesimistul. Ed. fiind pus cea mai vârstnică persoană din grup el relevând cu luciditate principalele neajunsuri. mărire. în sensul că moderatorul atribuie fiecărui participant câte un rol care să-i acopere o anumită dimensiune a personalităţii. Victor. Metoda listelor a fost iniţiată în 1932 de R. Metoda Frisco se bazează pe principiul brainstormingului regizat. Munteanu. atunci când discuţiile trenează. furnizând cele mai îndrăzneţe idei care-i vin în minte şi este ales dintre persoanele tinere şi charismatice. modificare. Ed. calitatea. sau cu orice altceva din mediul exterior. grupate pe 9 categorii: alte utilizări. Intersectând două sau mai multe liste. În esenţă. exuberantul se comportă dezinvolt. ideea pe care vrem să o ameliorăm se asociază cu termeni aleşi aleator dintr-o carte. psihologice. Tmişoara. M. criticul prin vocaţie. după primirea unui nou set de răspunsuri. 1994.. care demolează orice abatere de la traseele cunoscute. obţinem ceea ce se numeşte o matrice simplă. pot apărea următoarele tipuri de personaje: tradiţionalul: este exponentul structurilor vechi. Metodele matriciale pot fi utilizate pentru studiul unor fenomene diverse: sociale. ecologice. În consecinţă. Psihologia creativităţii. etc. I. Bucureşti. confundând cutezanţa cu excentricitatea desuetă fiind un specialist dintr-un domeniu apropiat. presupune descompunerea minuţioasă a problemei de rezolvat. Această listă este utilizată în şedinţelede brainstorming. Osborn a creat lista interogativă care-i poartă numele şi care propune o serie de întrebări stimulative pentru debitul creativ..retuşate şi ajustate. Augusta. prin asocierea unor elemente diverse care nu au legătură între ele. dicţionar. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful