Model si paradigma educationala Majoritatea cercetarilor stiintifice actuale se plaseaza sub semnul descifrarii cadrelor procesuale generale care

circumscriu si definesc domeniul de realitate studiat. Cercetarea educationala din ultimii ani se înscrie la rândul sau, în acord cu tendintele din epistemologia contemporana, în contextul investigatiilor de tip paradigmatic, propunând structuri explicativ-actionale proprii de abordare a fenomenului educational. Repere teoretice si precizari conceptuale Preocuparile pentru abordarea de tip paradigmatic a realitatii educationale au fost generate atât de complexitatea mereu crescânda a fenomenului investigat si a sarcinilor asumate de catre pedagogie cât si de necesitatea unei mai bune relationari a discursului teoretic al pedagogiei cu practica educationala. Desi apropiate ca sens, conceptele de model si paradigma acopera la nivelul teoriei epistemologice în general si la cel al realitatii educationale în special, zone de realitate distincte. Termenul “model” provine din latinescul “modus” care însemna masura. În sens epistemologic, conceptul de model se refera la reprezentarea simplificata, axata pe elementele strict utile întreprinderii unei analize stiintifice, a unui anumit proces. Simplificarea în cauza vizeaza facilitarea investigatiei respectivului proces si surprinderea caracteristicilor sale determinative si functionale esentiale. Fiind expresia simbolica si simbolizata a unui anumit proces, stare de fapt sau fenomen, modelul are menirea de a releva cercetatorului structura intima a unui decupaj de realitate. Citat de Cezar Bârzea în cartea sa Arta si stiinta educatiei (1998, p.106), Buschkovitsch afirma ca “…modelul este un homomorfism functional între lumea exterioara si un anumit sistem conceptual. Prin aceasta se întelege o cartografie (o corespondenta) care, din cauza limitelor stiintei, nu se poate manifesta decât în raporturi de unu-la-unu (izomorfice), dar care pastreaza totusi relatiile originale dintre elemente. Aceasta proprietate face ca modelul sa fie mai mult predictiv decât descriptiv. Definit astfel, modelul are urmatoarele componente: 1. concepte (termeni, eventual semne si simboluri), 2. asertiuni (axiome sau legi), 3. reguli de transformare si 4. reguli de corespondenta care fac posibila compararea rezultatelor estimate prin calcul cu experimentarea modelului”. În calitatea sa de constructie figurativa esentializata, modelul este capabil sa furnizeze cercetatorului interesat posibilitatea de a cunoaste prin analogie procese care altfel sunt greu accesibile investigatiei. Precizam faptul ca reusita utilizarii modelelor în investigarea stiintifica a realitatii educationale este conditionata atât de acuratetea si corectitudinea activitatii de elaborare a modelului (modelarea) cât si de interpretarea coerenta si unitara a simbolurilor constitutive ale acestuia, respectiv a raporturilor functionale existente la acest nivel. Consideram necesara în acest context sublinierea distinctiei dintre modelul didactic (material, simbolic sau abstract), înteles ca mijloc de realizare al unei mai bune întelegeri de catre elevi a proceselor si fenomenelor studiate si modelul epistemologic, destinat surprinderii esentei componentelor proceselor instructiv-formative. Daca modelele didactice se adreseaza elevului si urmaresc facilitarea apropierii acestuia de o realitate altfel greu de surprins, modelul epistemologic este specific investigatiei pedagogice de tip stiintific si vizeaza decelarea mecanismelor interioare si a structurilor intime a proceselor ce formeaza sfera fenomenului educational. Aria modelelor epistemologice specifice pedagogiei ca stiinta este destul de vasta, incluzând modele descriptiv-explicative, modele de tip prognostic, modele normative, etc. Consideram utila mentionarea diferentei dintre modelele statice, de ordin structural, care reproduc prin analogie alcatuirea interna a unui fenomen (spre exemplu modelul structurii actiunii educationale) si modelele dinamice care sunt axate pe identificarea modalitatilor de

Utilizarea frecventa a conceptului paradigma în teoria si practica pedagogica necesita realizarea anumitor precizari. numita si paradigma magistrocentrica. asa dupa cum preciza autorul anterior mentionat. “comunitatea stiintifica” opteaza pentru trecerea de la o paradigma la alta (revolutia stiintifica). învatarii. În acest context al clasei patrate. Decroly. Paradigma clasei patrate. cu catedra asezata la nivelul mobilierului ocupat de cei care se instruiesc. Conceput de catre unii autori drept “matrice disciplinara”. pune accentul pe autoritatea absoluta a profesorului. p. pe baza acumularii în timp a inconsistentelor epistemologice. asumarea unui anumit tip de raport între teorie si practica. accentul se muta de la profesor la elev si . conceptul de paradigma este valoros din cel putin doua puncte de vedere: pe de o parte ofera posibilitatea descrierii unitare. o situatie similara poate fi întâlnita si în ceea ce priveste teoria educatiei. centrate pe copil si necesitatile sale.relationare functionala a subproceselor implicate în diversele activitati didactice (modele ale predarii. Acest fapt a impus trecerea la o abordare de tip paradigmatic a realitatii educationale. proiectare si organizare al demersurilor instructiv-formative actuale se origineaza la nivelul teoriei instruirii pe paradigma didacticii contemporane si pe evidentierea specificului acesteia în raport cu paradigma didacticii traditionale. Paradigma clasei dreptunghiulare. referindu-se la organizarea spatiului scolar în conformitate cu conceptiile pedagogice predominante pe parcursul timpului. “Structura revolutiilor stiintifice”. coerente si non-contradictorii a teoriilor si cercetarilor desfasurate într-un anumit moment la nivelul unei stiinte iar pe de alta parte permite surprinderea modului în care.). Termenul paradigma provine din cuvântul latin “paradigma” care însemna exemplu. evaluarii. Getzels (cf. conceptul de paradigma desemneaza în prezent un ansamblu de teorii si metode investigative cu un pronuntat caracter normativ care ghideaza si orienteaza la un moment dat cercetarile efective întreprinse într-un anumit domeniu. a pedagogiilor active. Spre exemplu. Kuhn. Utilizat initial de catre cercetatorii istoriei pedagogiei. Claparede etc. Paradigmele actiunii educationale Daca modul de concepere. Vehiculat în literatura de specialitate odata cu aparitia lucrarii lui T. modelele de factura epistemologica au o valoare investigativa parcelara si se dovedesc a fi insuficiente în descrierea si explicarea fenomenului educational în ansamblul sau. propuse de autori ca Montessori. de sarcinile si indicatiile acestuia. Desi importante. paradigma clasei circulare si paradigma clasei deschise. este expresia conceptiilor puerocentriste. Plasarea catedrei în fata sirului de banci dispuse în spatiul dreptunghiular al clasei accentueaza aproape ostentativ dependenta elevilor de cunoasterea oferita de catre profesor. specifica secolului XIX.101) distinge existenta a patru paradigme fundamentale ale contextului educational de tip scolar: paradigma clasei dreptunghiulare. 1998. preocupati de surprinderea diverselor moduri în care s-a realizat educatia de-a lungul timpului. al teoriei instruirii sau la cel al managementului educational. conceptul de paradigma este vehiculat în prezent în egala masura la nivelul pedagogiei experimentale. paradigma clasei patrate. Acest context. supraliciteaza actul predarii în defavoarea activitatii de învatare a elevilor si induce un climat de ierarhizare rigida la nivelul relatiilor interpersonale dintre acestia si profesor. Elementele definitorii ale oricarei paradigme sunt situarea în investigarea realitatii pe pozitiile unei anumite perspective teoretice. utilizarea unor anumite instrumente si metodologii de cercetare si nu în ultimul rând. Evolutia pedagogiei ca stiinta a consacrat la rândul sau utilitatea epistemologica a abordarilor de tip paradigmatic. Cezar Bârzea. aparuta la începutul secolului XX. autoevaluarii etc.

Accentul este pus pe conexiunile dintre informatii. favorizându-se activitatea de învatare sociala si inter-educatia” (cf. 1. este orientata asupra valorificarii prin educatie a curiozitatii si dorintei naturale a elevilor de a cunoaste si explora realitatea sub toate formele sale de manifestare. iar prioritatea este acordata coeziunii si dinamicii grupului de învatare. Cezar Bârzea. Paradigma clasei deschise. 1. pe receptivitatea fata de conceptele noi.A învata este un proces.A învata este un rezultat.3233). similar modelului incintei cu bariere propus de Kurt Lewin . asa dupa cum preciza acelasi autor. consecinta trecerii de la teoria asociationista la perspectiva structuralista asupra învatarii.Principiile paradigmei educationale moderne 1. reprezinta. Paradigma clasei circulare. 2.implicit de la predare înspre învatare iar mobilitatea bancilor permite diverse grupari ale elevilor oferind astfel mai multa libertate acestora. principiile noii paradigme educationale.1. limitându-se pe aceasta cale caracterul artificial si “septicitatea” informationala specifica demersurilor instructiv-formative bazate în exclusivitate pe predare. Cucos. 1. Aceasta paradigma se întemeiaza pe faptul ca elevul nu mai este conceput nici ca entitate inactiva ce trebuie dotata cu informatii.Exista principii antiierarhice. 2.Principiile paradigmei educationale clasice 2. 2. 1996.102).Accentul este pus pe dezvoltarea personalitatii celui care învata. 2. Wurtz (cf. surprinde trasaturile definitorii ale actualei paradigme promovate în educatie. 2. nici ca organism activ ce trebuie stimulat sa învete ci ca persoana plasata într-un câmp al influentelor reciproce. Prezentam în Tabelul 5. discipline optionale si metode alternative de lucru.Structura flexibila a derularii procesului instructiv-formativ.Exista o structura ierarhica si autoritara unde conformismul este recompensat iar rebeliunea gândirii diferite este descurajata. . Accentul se deplaseaza astfel de la activitatea individului la actiunea colectiva. Paradigma clasei deschise potenteaza astfel apropierea scolii de realitate si eliberarea învatarii de orice constrângeri spatiale. Se propune astfel dotarea spatiilor scolare cu mobilier modular si transpunerea profesorului în postura de colaborator si îndrumator al elevului în efortul sau de cunoastere a variatelor aspecte ale fenomenelor pe care le studiaza. 1. 2. pe însusirea de informatii corecte si punctuale în mod definitiv.Accentul este pus pe continut. C.. întemeiata pe principiile învatarii prin actiune si descoperire promovate de Bruner. 1998. profesorii si elevii privindu-se reciproc mai ales ca oameni si nu ca roluri. pe reusita. subliniindu-se necesitatea învatarii permanente.Cunostintele se însusesc într-un ritm obligatoriu pentru toti. p.Structura a învatamântului rigida.Accentul cade pe randament. fapt ce reclama admiterea unor ritmuri diferite de înaintare în materie. 1.Acceptarea faptului ca din punctul de vedere al potentialitatilor elevii sunt diferiti. Referindu-se la specificul educatiei contemporane B. “Fiecare persoana care învata este un stimul pentru activitatea de învatare a persoanelor plasate în acelasi câmp social. promovata la mijlocul secolului XX. 1. p. programe analitice obligatorii.

a potentialului emisferei cerebrale stângi. la fel ca si cazul paradigmei didacticii moderne. 1.Preocupare fata de norme si standarde ce de cele mai multe ori sunt exterioare elevului. fapt ce poate conduce uneori la stigmatizare. 2.Educatia are un caracter prospectiv.Fluxul informational este conceput ca având un sens unic. urmarindu-se îmbinarea rationalitatea emisferei cerebrale stângi cu strategiile neliniare. 2. de la profesor la elevi. 2. 2. potential care se . la plafonarea acestora la limita etichetei care li s-a aplicat. C. 1996) Raportarea comparativa a principiilor noii paradigme educationale la cele ale paradigmei educationale clasice prezinta.1.Aprecierea elevilor se bazeaza pe etichetari stricte. 2.Este promovata reciprocitatea învatarii în relatia profesor-elevi. de aerisire si de comoditate fizica etc. Paradigmele anterior mentionate ilustreaza modul în care diversele teorii pedagogice promovate de-a lungul timpului au influentat si influenteaza realizarea educatiei. de cromatica. importante valente instructiv-formative. Fiecare orientare pedagogica majora aduce cu sine un anumit potential actional. Tabelul 5.Este promovata completarea cunoasterii teoretice cu experiente practice realizate în clasa si în afara clasei.Accentul este pus pe cunostintele de ordin teoretic.Accentul este pus pe dezvoltarea gândirii liniare.Se promoveaza potentarea si activarea imaginatiei si creativitatii. nefiind necesar ca aceasta sa devina valorizare fixa.Învatarea se realizeaza pentru momentul prezent. 2. 1.Birocratie si rezistenta fata de propunerile colectivitatii. 1. 2.Salile de clasa respecta criteriile de ordin ergonomic (conditii de iluminat.) 1. 1.Etichetarea este limitata la un rol auxiliar.Se acorda preponderent importanta lumii exterioare.Propunerile colectivitatii sunt luate în calcul si chiar sprijinite. sentinta definitiva ce stigmatizeaza biografia celui care se educa. a potentialitatilor experientei launtrice a elevului.Raportarea performantelor elevului la posibilitatile si nivelul de aspiratie al acestuia. descriptiv. reciclarea informationala fiind consecutiva progresului stiintific. 2.Salile de clasa sunt concepute si proiectate dupa criterii strict functionale.1. 1.Se militeaza pentru o educatie care sa solicite întregul creier.. reciclarea informationala anticipând progresul stiintific. 2. 1. 1. bazate pe intuitie. ale emisferei cerebrale drepte. Principiile noii paradigme educationale (adaptare dupa Cucos. analitice. aceasta realizându-se pentru viitor. Ne referim la faptul ca precizarea de o maniera explicita a coordonatelor ce definesc noua paradigma educationala ofera un important suport teoretic si metodologic atât pentru organizarea activitatilor instructiv-formative de tip scolar si extrascolar cât si în ceea ce priveste proiectarea strategiilor investigative care urmaresc optimizarea realitatii educationale.

se prezinta ca împlinirea sau. Din aceasta perspectiva pedagogia ar trebui. Criteriul de eficienta al oricarei stiinte contemporane si implicit al pedagogiei ar presupune ca. critica rationalitatii moderne-Habermas si critica limbajului-Wittgenstein. Postmodernismul ca provocare la adresa empirismului si pozitivismului este caracterizat prin fragmentarea perspectivelor pe care stiinta le ofera asupra realitatii. postmodernismul nu reprezinta altceva decât faza de radicalizare autoreflexiva a modernitatii. L. 1995). mai degraba. Educatie si postmodernism Debutând efectiv în perioada celei de a doua jumatati a secolului XX. Acest fapt conduce la o anumita ambiguitate a sensurilor..436) sunt: afirmarea lipsei de certitudine a cunoasterii (relativismul cognitiv). prin re-constructia si re-scrierea orientarilor teoretice pâna acum predominante. critica tehnicii-Heidegger. J-F. în liniile sale cele mai generale. asa dupa cum afirma A.. sau. norme sau reguli nu este singular. Fenomenul flexibilizarii si relativizarii unor teorii. raportarea acestuia la trei coordonate principale: postmodernismul ca orientare filosofica actuala. acesta manifestându-se mai mult sau mai putin explicit la nivelul tuturor stiintelor contemporane fara ca aceasta sa le reduca pretentia de stiintificitate. Deteriorarea rapida a standardelor stiintifice pâna nu demult acceptate si prevalenta a ceea ce specialistii în domeniu numesc “eclectism coerent” sunt elemente ce conduc la ideea conform careia timpul “marilor povestiri” (relatari ce ignora exceptiile constatate de dragul continuitatii si unitatii teoriei propuse) ca modalitati de explicatie stiintifica a expirat (Calinescu. Griffiths. multiplicarea autoritatilor si mobilitatea super-extinsa în spatiu si timp a individului. absenta unor axe si principii valorice ferme (relativismul axiologic). Coordonate ale fenomenului educational contemporan Caracterizarea fenomenului educational contemporan presupune. în opinia noastra. Giddens. Principalele caracteristici ale postmodernismului (cf. M. A persista în demonstrarea valorii absolute. p. la o anumita “ambiguitate stilistica” (cf. odata cu acceptarea relativitatii normative. imuabile si universal valabile a unuia sau altuia dintre principiile pedagogice ar echivala în acest context cu o inutila risipa de energie. cultura ca produs si continut al educatiei si libertatea ca valoare umana suprema. sa fie identificate posibilitatile concrete de . Asumarea în plan pedagogic a unei anumite paradigme educationale este astfel echivalenta cu transpunerea în practica a unui anumit tip de cercetare experimentala si implicit cu promovarea unui anumit mod de a concepe modelarea naturii umane si de a realiza actiunea educationala efectiva. relativitatii sau chiar a nihilismului.. 1998. 1993) sau. în acord cu opinia adeptilor postmodernismului. ca finalul unei modernitati pe care pretinde ca o depaseste (Lyotard. 1995) care în ultima instanta potenteaza si favorizeaza discursurile teoretice de factura eclectica. Caracteristicile discursului stiintific postmodern ar implica astfel renuntarea la structurile teoretice bine definite si înlocuirea acestora cu semnificatii epistemologice si conceptuale cu un grad ridicat de relativitate si variabile contextual. acceptând faptul ca normele si principiile pe care le propune sunt preponderent orientative si nu rigid prescriptive. discreditarea principiilor evolutioniste si acreditarea ideii conform careia devenirea umana este non-teleologica (caracterul permanent al schimbarii). reunind sub cupola sa o serie de critici mai mult sau mai putin pertinente: critica religiei-Nietzsche. sa-si reconsidere eforturile de apropiere de standardele epistemologice specifice stiintelor exacte. postmodernismul se doreste a fi o critica de tip de-constructiv a programului iluminist si a modernitatii. postmodernitatea se plaseaza sub semnul scepticismului. Vlasceanu. Înteleasa ca deziluzie generala si în acelasi timp generalizata în raport cu idealurile umaniste ale acestora. M. Postmodernismul.obiectiveaza invariabil la nivelul realitatii educationale. mai exact spus..

Reducerea implicarii statului în organizarea sistemelor de învatamânt implica. Din aceasta perspectiva eficienta sistemelor educationale este în mare parte superpozabila cu masura în care acestea îsi actualizeaza si diversifica în permanenta structura curriculara si oferta de informatii. ridicarea standardelor de selectie a candidatilor. consumatori de educatie. Din aceasta perspectiva. profesorii de la toate nivelurile de organizare a învatamântului. alaturi de descentralizare si diminuarea resurselor bugetare alocate acestora. diversificarea si flexibilizarea retelelor educationale în ideea asigurarii unei mai bune plieri a acestora la optiunile si interesele celor care se educa. institutiile de învatamânt contemporane se vad obligate nu numai la frecvente restructurari a continutului învatamântului si la o mai buna politica de selectie a personalului didactic ci si la stabilirea unor legaturi de strânsa colaborare cu departamentele de cercetare stiintifica existente la nivelul diverselor domenii de activitate. în ultima instanta. Schimbari substantiale sunt preconizate a se produce si la nivelul continuturilor instructiv-formative vehiculate. Aceasta situatie impune tot mai mult atât asumarea de catre diversele institutii de învatamânt a principiilor autogestiunii si autofinantarii cât si preocuparea pentru competivitate ca si conditie de baza a supravietuirii în conditiile unui realitati educationale de tip concurential.adecvare si adaptare a unor legi cu caracter general si strict orientativ la nivelul concret si întotdeauna particular. Postmodernismul rezerva însa statului un rol redus în ceea ce priveste organizarea si functionarea sistemelor de învatamânt. În acest context cei care se educa vor fi interesati nu atât de adevarul unor cunostinte sau teorii cât de utilitatea practica efectiva a acestora. ei având libertatea de a alege oferta de educatie care li se pare a fi cea mai convenabila (cf. Specificul epocii postmoderne implica la nivelul pedagogiei nu doar reajustari de ordin epistemologic ci si în ceea priveste raporturile scolii ca institutie cu autoritatea statala. vor fi încurajati sa-si asume în mod direct si explicit responsabilitatea progresului scolar al celor care se educa. evitându-se ca relatia profesorelev sa devina o relatie goala de orice semnificatie. achizitia unor deprinderi si cunostinte mereu actuale si de înalta calitate conditioneaza în mod decisiv statutul si reusita lor profesionala. În contextul autofinantarii si sistemelor educationale concurentiale devine evident faptul ca trebuie stabilite criterii pertinente de selectie a candidatilor astfel încât educatia acestora sa implice costuri cât mai reduse iar performantele lor ulterioare sa contribuie la îmbunatatirea imaginii institutiei care i-a pregatit. R. în conditiile accelerarii progresului tehnico-stiintific. Aflate sub presiunea mereu în crestere a pietei educationale si urmarind asigurarea si mentinerea competivitatii în acest sector. de plusul de competenta actionala pe care achizitionarea lor îl poate aduce cu sine. Acestor prioritati li se vor adauga în timp. statul era cel care ajusta sistemul educational la necesitatile impuse de structura pietei fortei de munca si care trasa sarcini clare privind formarea civica a cetatenilor si cultivarea prin educatie a unei anumite loialitati fata de institutiile acestuia. De-a lungul timpului rolul statului în ceea ce priveste educatia a fost unul de tip monopolist: sistemul educational era în întregime creat si condus de stat. Actorii sociali ai societatii postmoderne constientizeaza tot mai mult faptul ca. al realitatii la care acestea fac referire. 1996). . La rândul lor. scoala ca institutie si în special universitatile devin astfel competitori pe piata ofertelor educationale iar posibilii beneficiari ai diverselor sisteme de învatamânt reprezinta. Diversificarea si actualizarea în timp util a structurii curriculare a sistemelor educationale apartinând societatii postmoderne este determinata si de un alt fenomen si anume de mercantilizarea ofertei informationale. Cowen. datorita concurentei de pe piata educationala. Principiul egalitatii sanselor educationale sufera în aceste conditii urmatoarea reformulare: toti indivizii sunt egali în calitatea lor de consumatori pe piata educationala.. se impun schimbari majore si în ceea ce priveste sistemul managerial al scolii care trebuie sa devina mai flexibil si mai dispus sa reactioneze rapid si adecvat la provocarile socio-economice ale prezentului. acestuia revenindu-i functia de a facilita descentralizarea.

de sub imperiul biologicului si a necesitatilor imediate în planul culturii. devenind internationala.19). prin intermediul simbolurilor vehiculate. muzica si literatura acesteia. îl pregateste si îl modeleaza în sensul adaptarii acestuia la conditiile si specificul fiintarii culturale. ca obiectivare a activitatii spirituale specific umane. adeseori.. afirma ca omul nu este atât un animal rationale cât un animal symbolicum deoarece “întreg comportamentul spiritului. omul este condamnat la cultura iar “marcajul” sau permanent este educatia (Antonesei. p. subliniindu-se astfel rolul actiunilor instructiv-formative în devenirea spirituala a fiintei umane. “urmele” lasate de cultura asupra fiintei umane sunt de nesters. depaseste granitele nationale. Cultura exprima astfel modul particular de viata si existenta al unui grup sau comunitati. Întelegerea corecta a raporturilor existente între cultura si educatie presupune luarea în considerare a faptului ca aceasta din urma nu numai ca vehiculeaza variatele continuturi ale culturii si pregateste indivizii pentru întelegerea si asumarea adecvata a acesteia ci si asigura. în esenta. inclusiv totalitatea atitudinilor lor spirituale.. Educatia se va orienta în acest sens cu precadere asupra pregatirii.Postmodernismul aduce astfel cu sine profesionalizarea accentuata a educatiei. Omul traieste în spatiul existentei sale naturale dar fiinteaza si tinde sa fiinteze în orizonturile existentei culturale. Cassirer. este unul simbolic iar cultura. pe cât posibil. Orice ideal educational exprima. obiectivat în sferele variate ale culturii. al valorilor si universalitatii. În debutul cartii sale intitulate Emil. Relatia dintre educatie si cultura poate fi gândita în trei planuri actionale. este un tezaur compact de simboluri” (Cassirer. distincte din punctul de vedere al continutului la care fac referire dar convergente din perspectiva finalitatilor urmarite: planul transformarii prin educatie a omului în fiinta eminamente culturala. Apropierea omului de spatiul existentei culturale se realizeaza doar în si prin educatie. La rândul sau E. specifica comunitatii sau societatii respective. natura si societate. conceptiile acestora despre sine. p. Consideram ca pentru a face fata cu succes diverselor provocari ale societatii contemporane este necesar ca educatia sa se orienteze nu înspre eliminarea nediscriminatorie si abuziva a ideilor pedagogice ale modernitatii ci asupra transformarii si adaptarii acestora la specificul si caracteristicile pe care societatea postmoderna le impune. criteriul de eficienta al acesteia fiind competivitatea si gradul în care absolventii sunt dotati cu competentele operationale solicitate în contextul unei piete educationale care. invocat de Liviu Antonesei. a unor experti si a unui personal cu înalta calificare pentru sectoarele de vârf. un anumit model cultural iar actiunea educativa urmareste nu doar dezvoltarea culturii individuale ca ansamblu de particularitati spirituale diferentiatoare ci si dezvoltarea culturii colective. Educatia este aceea care transforma subiectul uman. limbajul. L. Rousseau afirma ca plantele se formeaza prin cultura iar omul prin educatie. arta. înglobând de o maniera unitara tiparele de gândire. planul educatiei ca actiune de transmitere si producere a culturii si planul rolului educatiei în contextul raportului cultura-civilizatie. . Educatia devine astfel o activitate de translatare ireversibila a fiintei umane. citat de autorul anterior mentionat. 1976. comportamentele. elemente capabile sa asigure viabilitatea diverselor institutii educationale si sa valideze locul pe care acestea îl ocupa în spatiul concurential al pietei ofertelor educationale. 1996. E.54). credintele. Asa dupa cum preciza Gilles Deleuze. traditiile. Consideram necesara în acest context precizarea ca transformarea prin educatie a omului din entitate biologica în fiinta culturala prezinta finalitati care vizeaza nu doar nivelul particular al indivizilor izolati ci si acela al societatii în care acestia îsi desfasoara existenta. Educatie si cultura În sensul sau cel mai larg. Din aceasta perspectiva cultura colectiva promovata prin educatie reprezinta o placa turnanta ce leaga individul de comunitate si asigura acesteia consistenta interna necesara evitarii disolutiei. conceptul de cultura defineste ansamblul formelor tipice de viata specifice membrilor unei anumite comunitati.

Asa dupa cum precizam anterior. datorita progresului tehnologic. societatea contemporana devine tot mai mult o societate comunicationala reprezinta. regândirea raporturilor dintre cultura generala (ansamblul cunostintelor si deprinderilor considerate a fi necesare si suficiente pentru dezvoltarea multilaterala a personalitatii elevului) si cultura de specialitate (totalitatea informatiilor si procedurilor destinate celor care aprofundeaza un anumit domeniu al cunoasterii).-F. Extinderea permanenta a orizontului cultural al speciei umane necesita. reprezinta una dintre polemicile ce caracterizeaza realitatea educationala contemporana. Aceste restructurari ale educatiei se realizeaza în contextul societatii comunicationale si sunt impuse în opinia lui J. Societatea contemporana este. Ca urmare a combinarii acestor strategii actionale la nivelul realitatii scolare. Consideram ca la originea acestor dezbateri sta punerea gresita a problemei raportului cultura generala-cultura de specialitate în termenii unei optiuni exclusiviste între cantitate si calitate. în vederea evitarii supraîncarcarii activitatilor de tip scolar. ca si cultura materiala. o societate a comunicarii generalizate. datorita tehnologiei. între o cultura extinsa dar superficiala si o cultura aprofundata dar restrânsa. o realitate de necontestat. educatia înseamna nu numai transmitere a culturii si pregatire a indivizilor pentru asumarea acesteia ci si formarea si dezvoltarea lor pentru însasi activitatea complexa de generare a culturii.prin intermediul unor actiuni specifice. Lyotard de trecerea. Avem în vedere în acest context nu atât faptul ca. o societate comunicationala. . cultivarea atenta a predispozitiilor aptitudinale ale acestora. fapt ce impune implicarea activa a educatiei în medierea adecvata a raporturilor existente între cultura si civilizatie. începând cu anumite niveluri de organizare a învatamântului. Cu toate ca unii autori considera inutila si neproductiva distinctia dintre cultura. dintre ceea ce trebuie sa stie toti indivizii pentru a putea fiinta optim în contextul existentei culturale si ceea ce ramâne rezervat specialistilor din diversele domenii. fenomen datorat prezentei masive a tehnologiei în viata sa cotidiana ci realitatea ca tehnologia. Problematica optimizarii relatiei dintre cultura generala si cultura de specialitate. asa dupa cum preciza Gianni Vattimo. care este prin definitie unul pragmatic. expresie a civilizatiei. cel putin în planul realitatii educationale. consideram ca promovarea acestei diferentieri. faptul ca. Mai exact spus. educatia se constituie nu doar în depozitar si vehicul al culturii ci si în creuzet al creatiei culturale în general. înteleasa ca ansamblul creatiilor de ordin spiritual si civilizatie. Specificul societatii contemporane. angajarea deliberata a celor care se educa în acte de creatie culturala etc. conduce inevitabil la axarea actiunii educationale pe formarea de experti în domenii din ce în ce mai înguste ale realitatii dar acest fapt nu trebuie sa genereze restrictionarea dezvoltarii armonioase a personalitatii umane. formarea si dezvoltarea potentialului de creatie culturala al membrilor unei societati. este benefica si aducatoare de importante câstiguri epistemologice si actionale. Societatea contemporana se caracterizeaza nu doar prin extinderea orizonturilor culturale ale existentei ci si prin progresul tehnologic accelerat. cultura sfârseste prin a muri în civilizatie si nici fenomenul de înstrainare a omului de însasi esenta sa culturala. îsi pune tot mai mult amprenta pe modul de concepere si realizare a actiunii educationale. Daca probleme ca cea a “sufocarii” culturii prin civilizatie sau a înstrainarii esentei umane datorita predominantei existentei tehnologice în raport cu cea culturala ramân deocamdata la nivelul disputelor filosofice. Apreciem ca solutia la dilema anterior mentionata consta în a privi cultura generala si cultura de specialitate ca domenii complementare si nu reciproc exclusive. Acest fapt presupune mai multe aspecte dintre care amintim: dezvoltarea imaginatiei si a creativitatii elevilor. asa dupa cum preciza Spengler. fapt ce implica restructurari adecvate la nivelul realitatii educationale. consideram ca iesirea din acest impas poate fi oferita. de strategia unei "grefari" organice si progresive a culturii generale pe fondul culturii de specialitate promovate prin actiunea educationala.

În jocul cu informatie completa cea mai buna performativitate nu poate consta. Libertatea poate fi în general definita ca fiind calitatea subiectului uman de a dispune. 1995). prin ipoteza. D. reprezinta astfel un statut existential. dar în strânsa legatura cu aceasta. Identificarea raporturilor interactionale existente între educatie si libertate presupune conceperea acesteia din urma ca . de la “jocurile cu informatie incompleta” la “jocurile cu informatie completa”. sunt elemente care reclama reconsiderarea la nivelul fenomenului educational a relatiilor dintre teorie si practica. Aceasta capacitate de a articula împreuna ceea ce nu era astfel mai înainte se poate numi imaginatie. prin tehnologia informationala si mass-media. de persoana si devenirea sa. Gradul adeseori redus de semnificativitate al informatiilor vehiculate. Vattimo. liber de orice constrângeri. în achizitia unui asemenea supliment ci ea rezulta dintr-o noua aranjare a datelor. În contextul societatii moderne predominau jocurile cu informatie incompleta iar nivelul de performanta al celor care se educau era apriori limitat si strict conditionat de însasi capacitatea acestora de a achizitiona. Implicarea educatiei în raportul cultura-civilizatie nu se reduce la adecvarea structurala a acesteia la specificul jocului cu informatie completa ci presupune si luarea în calcul a faptului ca în prezent asistam la un proces de multiplicare progresiva. la competente egale. prezentul si viitorul apartin retelelor informationale si uriaselor banci de date care ofera premisele jocului cu informatie completa si care vor constitui mediul educational al omului societatii contemporane. un alt atribut esential al existentei plenare a omului si anume atributul libertatii. sta în producerea cunoasterii si nu în dobândirea ei. La nivelul majoritatii sistemelor educationale contemporane se constata în acest sens o accentuare a discrepantelor dintre carti si realitatea la care acestea fac referire. în esenta sa cea mai profunda. existând (cf. de a pune în joc relatii între domenii ale cunoasterii pe care organizarea traditionala a stiintei le-a considerat pâna la momentul respectiv ca fiind separate. Plusul de performativitate. politic. fapt ce induce dificultati majore la nivelul întelegerii de catre cei care se educa a lumii reale. Progresul tehnologic si caracteristicile societatii comunicationale determina aparitia jocurilor cu informatie completa.gratie progresului tehnologic. convingeri si potentialitati. Viteza este o proprietate a unei asemenea capacitati. fie de posibilitatea de a schimba regulile jocului” În aceste conditii actiunea educationala trebuie sa se concentreze nu atât asupra transmiterii de informatii. în sensul ca datele lui sunt accesibile tuturor indivizilor. Aceasta noua aranjare se obtine cel mai adesea prin punerea în conexiune a unei serii de date considerate pâna atunci independente. 1998) un anumit reductionism metaforizant în ceea ce priveste procesul de transpunere si conversie a realitatii în idei. religios si cultural asumat în conformitate cu propriile dorinte. depinzând fie de aceasta capacitate de a realiza noi conexiuni. Lentzen. ci asupra dezvoltarii capacitatii elevilor de a stabili noi conexiuni între cunostintele achizitionate. dintre simboluri si realitate. avantajul revine celui care stie si poate sa obtina un supliment de informatie. în vederea facilitarii unei apropieri mai consistente a scolii de viata reala. educatiei îi revine sarcina de a asigura. Educatie si libertate Alaturi de formarea si dezvoltarea esentei culturale a fiintei umane.. memora si reactualiza diversele informatii si cunostinte. social. Libertatea. incongruentele dintre textele scrise si realitatea efectiva. a imaginilor despre lume.. G. obiective. prin intermediul demersurilor sale specifice. Este permis sa ne imaginam lumea cunoasterii postmoderne ca fiind guvernata de un joc cu informatie completa. alaturi de teoretizarile dublate de conceptualizari excesive. “Atâta vreme cât jocul are la baza informatie incompleta. care sunt datorita progresului tehnologic accesibile pe o scara larga. proces ce poate conduce la pierderea sensului realitatii (cf. Asa dupa cum preciza autorul anterior mentionat. concepte sau teorii.

desi importanta. Întelegerea corecta a conceptului libertate presupune raportarea acestuia nu doar la termenul de constrângere ci si la acela de responsabilitate. Din aceasta perspectiva (cf. inegalitatile provenind din distribuirea preferentiala a ideilor”. faptul ca una dintre coordonatele primordiale ale libertatii este cunoasterea. Nu mai putin importanta în relatia dintre educatie si libertate este cultivarea sentimentului de responsabilitate a elevilor. p. stânjenesc sau limiteaza demersurile întreprinse de catre subiectul uman în directia atingerii scopurilor propuse spre realizare. în ultima instanta. nu este suficienta pentru a conduce la împlinirea aspiratiilor individuale. 1998. posibilitatea de care dispune o persoana sau un grup pentru a atinge si realiza obiectivele si finalitatile autoasumate. a capacitatii de întelegere a faptului ca acceptarea diversitatii reprezinta. Responsabilitatea se refera în acest context la ansamblul determinarilor interioare ale actiunilor umane. I.fiind. Eliminarea constrângerilor exterioare.327) devine utila diferentierea celor doua niveluri ale libertatii: nivelul negativ al libertatii si nivelul pozitiv al acesteia. Dotarea elevilor cu strategii actionale flexibile si formarea capacitatii acestora de a adecva permanent a activitatile întreprinse la scopurile asumate reprezinta. în ultima instanta. fiind necesara existenta unor posibilitati de realizare efectiva a acestora. respectiv eliminarea factorilor restrictivi externi ce stânjenesc efortul depus de catre individ în realizarea finalitatilor propuse. educatia are rolul de a modela societatea prin intermediul formarii corespunzatoare a membrilor sai. C. în primul rând. sau religioase ce constituie cadrele existentei oricarei societati. Reperele principale ale relatiei dintre educatie si libertate sunt reprezentate astfel de asigurarea manifestarii celor doua niveluri ale acesteia si de dotarea celor care se educa cu atributul esential al responsabilitatii. la asigurarea posibilitatilor instrumentale de realizare de catre indivizi a scopurilor si obiectivelor asumate. A asigura nivelul negativ al libertatii individuale înseamna astfel a elibera actiunea umana de acele determinari exterioare care conturba. Cunostintele. Este astfel necesar ca cei care se educa sa dobândeasca abilitatea de a transforma aceste informatii în cunostinte operationale. În ceea ce priveste nivelul negativ al libertatii. 1996. Conceptul responsabilitate provine din latinescul respondere (a raspunde) si desemneaza o anumita maturitate psihologica a persoanei în evaluarea continutului si consecintelor propriilor actiuni întreprinse . educatiei îi revin sarcini complexe si variate. oricât de importante ar fi în asigurarea libertatii individuale. respectiv a cunostintelor si instrumentelor de transpunere în realitate a finalitatilor asumate. Nivelul pozitiv al libertatii exprima necesitatea asigurarii la nivelul individului sau comunitatii a posibilitatilor instrumentale de atingere a scopurilor propuse.22) “istoria umanitatii poate fi lecturata si ca istorie a pedagogiilor ascunderii. Avem în vedere. cunoscut fiind faptul ca (cf. determinari ce provin din interiorizarea si asumarea libera a valorilor si principiilor sociale. Relativ la nivelul pozitiv al libertatii. Ne referim în acest context atât la dimensiunea formala a sporirii accentului pus pe educatia pentru democratie si pe educatia interculturala cât si la dimensiunea informala a dezvoltarii tolerantei individuale si a sentimentelor de respect reciproc. sa-si dezvolte imaginatia si creativitatea. morale. Dotarea subiectului uman cu informatia necesara realizarii idealurilor pe care acesta si le propune reprezinta sarcina dar si obligatia morala a educatiei. disimularii si interzicerii…. conditia fundamentala a libertatii personale. nu sunt însa suficiente prin ele însele pentru a conduce individul la împlinirea aspiratiilor sale. Nivelul negativ al libertatii se refera la eliminarea factorilor perturbatori si a constrângerilor exterioare ce se interpun între subiectul uman si finalitatile pe care acesta si le-a propus spre realizare. conditii esentiale în asigurarea libertatii de decizie si actiune. p.. Cucos. Mihailescu.. la rândul lor.

comportamente) iar pe de alta parte multiplicarea dimensiunilor fenomenului educational. cât dorintei acestora de a . în formula sa clasica. actiune si exprimare a celor care se educa. Concomitent cu interiorizarea acestui fapt de catre elevi se va actiona în vederea familiarizarii lor cu diada reprezentata de drepturile si îndatoririle individuale. nu apare si nu se formeaza de la sine.Responsabilitatea. În acest sens. adeseori numita societate a comunicarii generalizate. în absenta responsabilitatii. existenta unei ambiante scolare flexibile si instituirea între profesor si clasa a unor relatii bazate pe cooperare si nu pe dominare sau vasalitate autocratica. pe autoritate si nu pe exercitarea discretionara a puterii. 1998. angajat în activitati variate. în prezent omul a devenit un conglomerat de nevoi pasagere. p. este o coordonata definitorie a libertatii umane. situatie în care se pot manifesta constrângeri externe inclusiv la nivelul propriei persoane. Cucos. Componenta formativa a procesului de învatamânt. asigurarea unui echilibru optim între instruire (transmitere de informatii si cunostinte) si formare (dezvoltarea unor abilitati. 1996. 86). Constientizarea acestui fapt a determinat întreprinderea a doua categorii de demersuri complementare de restructurare a educatiei vizând. sa-si dezvolte gândirea divergenta si spiritul critic. cu principiile generale de organizare si functionare a existentei umane. indiferent daca este conceputa în termeni de drept sau obligatie. Deschiderile majore produse în plan epistemologic. Avem în vedere în acest context faptul ca elevii trebuie antrenati progresiv în întelegerea realitatii conform careia. Importanta implicarii active a educatiei în raport cu problematica libertatii umane este cu atât mai evidenta cu cât. de a lua decizii conforme cu normele si principiile ce reglementeaza conditiile existentei umane. C. Acest fapt se datora nu atât ancorarii preponderente a factorilor educogeni în paradigma educatiei de tip clasic. uitând ca libertatea este altceva decât puterea de a schimba o determinare iar cultura este ceva mai mult decât o pulsiune care trebuie satisfacuta. Este necesar ca demersurile anterior mentionate sa fie dublate la nivelul realitatii educationale de tip scolar de o serie de actiuni instructiv-formative destinate încurajarii permanente a libertatii de gândire. atitudini. educatia le poate oferi doar în mica masura. detinea în economia de ansamblu a actului didactic o pondere relativ redusa. fiind necesara în acest sens întreprinderea unor demersuri educationale conjugate. fiind (cf. G. abilitati si competente pe care. Responsabilitatea.12) atributul fundamental al edificarii existentei noastre.. spatiul existentei cotidiene reclama din partea subiectului uman. demersuri aflate la latitudinea elevilor în cauza.. pe de o parte. care accentua necesitatea dotarii masive a elevilor cu cunostinte. Directii actuale de restructurare în educatie Societatea contemporana. p. desi prezenta si pâna acum. Asigurarea unui climat educational adecvat încurajarii libertatii de actiune si gândire a elevilor presupune încurajarea initiativelor personale ale acestora. profesorul va initia activitati care sa favorizeze atât asumarea libera de catre elevi a unor finalitati actionale personale cât si întreprinderea unor demersuri concrete de atingere a acestora. libertatea se transforma în anarhie. Multiplicarea dimensiunilor educatiei Devenind din ce în ce mai complex si elaborat. atribut care ne apartine în întregime si pe care nimeni nu ni-l poate prelua sau anula. cultural si tehnologic impun frecvente restructurari adaptative ale fenomenului educational în dubla sa calitate de factor si consecinta a dezvoltarii societatii. în calitatea sa de capacitate de a judeca actiunile personale în termenii consecintelor acestora. este prin excelenta o societate educativa. Elevii vor fi astfel stimulati sa emita opinii personale. permanentizarea actiunii educationale si accentuarea caracterului prospectiv al educatiei. solicitante si tot mai putin rutiniere. asa dupa cum preciza Finkielkraut (cf. Apreciem ca restructurarile produse la nivelul realitatii educationale actuale pot fi grupate în jurul a trei tendinte principale: multiplicarea dimensiunilor educatiei. sa genereze controverse de idei si sa-si argumenteze punctele de vedere. Albu.

citat de C. Apreciem ca daca pâna la acest moment instruirea si formarea erau în egala masura reflectate la nivelul actului didactic. preponderenta instruirii. pentru reechilibrarea ponderii instruirii si formarii. Tendintele de tip extensiv în ceea ce priveste structura continutului învatamântului sunt treptat înlocuite cu preocuparile pentru o abordare intensiva a acestuia.asigura vehicularea educativa aproape integrala a avalansei informationale produse la începutul secolului XX. departe de a fi un moment pasager. Decenii la rând. de existenta în prezent a unor largi posibilitati de accesare a informatiei din diversele domenii ale cunoasterii si implicit de constientizarea realitatii ca la momentul de fata plusul de performativitate este dat de abilitatea de a face conexiuni între informatii si nu de simpla detinere a acestora. scoala a încercat sa tina pasul cu fluxul informational devenit tot mai abundent. Criticile aduse acestei propuneri se concentreaza cu precadere asupra faptului ca întreprinderea unui asemenea demers ar conduce inevitabil la supraîncarcarea programelor scolare care si asa sunt prea voluminoase.W. alaturi de considerentele anterior mentionate. unui raport optim între educatia si învatarea de mentinere si . animata fiind de încrederea în posibilitatea recuperarii la nivelul continutului învatamântului a decalajului produs de startul intempestiv si deloc anuntat al stiintei. desfasurata sub semnul sporirii eficientei si calitatii procesului instructiv-formativ si în virtutea unei mai bune pregatiri a elevilor pentru activitatea de cercetare. educatia pentru democratie. Daca necesitatea multiplicarii dimensiunilor educatiei reprezinta o necesitate unanim recunoscuta. educatia pentru schimbare etc. Concomitent cu consolidarea statutului dimensiunilor consacrate ale educatiei (educatia intelectuala. în functie de conditiile social-istorice concrete. asa dupa cum preciza J. educatia nutritionala. explozia informationala produsa la acea data a determinat. de exceptie. educatia interculturala. nu numai ca îsi continua cursul dar îsi amplifica proportiile. Aceasta orientare nu trebuie nicidecum interpretata ca fiind o atitudine de neputinta sau resemnare a educatiei în fata ritmului tot mai alert al progresului stiintific ci ca o actiune adaptativa. fie la inserarea nediferentiata a continuturilor subsumate noilor educatii în structura disciplinelor scolare clasice. atât în ipostaza unor discipline de învatamânt cu statut optional sau obligatoriu cât si sub forma unei disipari curriculare adecvate a acestora la nivelul diverselor obiecte de studiu. Odata cu constatarea faptului ca respectiva explozie informationala. estetica etc. datorita faptului ca a fost considerata ca un moment singular. Botkin. Mentionam faptul ca reechilibrarea ponderii dintre formativ si instructiv la nivelul realitatii educationale a fost determinata. educatia pentru comunicare si mass-media. Cucos. O a doua posibilitate de multiplicare a dimensiunilor educatiei se refera fie la introducerea în cadrul obiectelor de învatamânt traditionale a unor capitole adecvate continutului disciplinelor respective dar special dedicate acestor dimensiuni. O prima modalitate de realizare a noilor educatii este reprezentata de introducerea explicita în structura curriculara a unor discipline de studiu particulare. în ceea ce priveste modalitatile concrete de realizare a noilor educatii opiniile specialistilor în domeniu sunt împartite. morala. vizând domeniile anterior mentionate.) s-a trecut la introducerea la nivelul scolii a noilor dimensiuni ale educatiei: educatia ecologica. Consideram ca solutia la problema anterior mentionata este reprezentata de îmbinarea celor doua tipuri de strategii în sensul valorificarii noilor dimensiuni ale educatiei. a devenit evidenta necesitatea unei schimbari de optica în ceea ce priveste proiectarea curriculara. Preocuparea pentru multiplicarea dimensiunilor educatiei este dublata la nivelul fenomenului educational contemporan de necesitatea asigurarii. Obiectiile referitoare la aceasta alternativa sunt legate de existenta riscului unei receptari inadecvate a mesajelor educationale inserate.

Necesitatea permanentizarii educatiei a fost intuita începând cu clasicii pedagogiei universale însa caracteristicile societatii contemporane impun prin însasi esenta lor expansiunea cantitativa si calitativa a educatiei si multiplicarea situatiilor de învatare.30-31). dincolo de granitele spatio-temporale ale scolii. dificil de realizat în limitele stricte ale educatiei de tip scolar. Ne referim în acest context în primul rând la faptul ca.educatia si învatarea inovatoare. În timp ce educatia de mentinere tinde sa considere normele deja impuse ca inatacabile. Criteriile în functie de care o anumita activitate instructiv-formativa poate fi caracterizata ca si componenta a autoeducatiei sunt independenta si libera vointa în asumarea sarcinii. educatia inovatoare. predispune la sfarâmarea cliseelor si cadrelor paradigmatice. Daca educatia de mentinere. Acestui considerent i se adauga numeroase alte motive care impun. Autoeducatia se defineste ca fiind activitatea constienta si deliberata a fiintei umane întreprinsa în scopul desavârsirii propriei personalitatii si implicit a atingerii idealurilor propuse spre realizare. educatia permanenta desemneaza un proces integrator al tuturor actelor si modalitatilor educationale într-un continuum spatio-temporal omogen si defineste procesul devenirii continue prin educatie a subiectului uman. scopurile si obiectivele fundamentale ale oricarui sistem. cresterea duratei timpului liber si a duratei medii de viata. fara nici un fel de sectorizare artificiala. este indispensabila în situatiile bine determinate. Educatia inovatoare îsi dovedeste utilitatea în conditiile în care apar socuri existentiale. Autoeducatia presupune astfel implicarea activa. metode si reguli fixe. educatia inovatoare trebuie sa fie dispusa sa puna sub semnul întrebarii valorile. axata în esenta pe procedee de factura algoritmica. capabila sa restructureze rapid vechile cunostinte si sa conexeze operativ informatiile recent intrate în circulatie. stiut fiind faptul ca progresul nu se realizeaza prin respectarea traditiilor (cf. a proceselor instructiv-formative pe întreaga durata a vietii individului. devine tot mai evidenta constatarea ca acest deziderat este. bazata pe structuri euristice. Altfel spus. unde ipotezele ramân fixe iar valorile pe care se sprijina sunt cert delimitate si recunoscute. acest tip de învatare fiind destinat sa asigure functionarea unui sistem existent si a unui mod de viata cunoscut. pe tot parcursul existentei individului. rupturi sau brese în paradigma pâna la un moment dat acceptata. Acest tip de educatie are menirea de a pregati indivizii si implicit societatile sa actioneze în situatii de criza si presupune posibilitatea de acces rapid la o gândire integratoare. la rândul lor. autoevaluarea . dincolo de limitele contextului scolar traditional. în majoritatea cazurilor. 1996. Învatarea de mentinere pune accentul pe achizitionarea de informatii. dinamica si libera de orice constrângeri externe a individului în procesul devenirii sale. p. Apreciem ca transpunerea adecvata a acestor strategii la nivelul realitatii educationale este în masura sa contribuie atât la cresterea semnificativa a calitatii procesului de învatamânt cât si la redimensionarea spatiului socio-cultural al existentei umane în sensul sporirii potentialului formativ al acestuia. necesitatea permanentizarii educatiei: cresterea exponentiala a volumului de informatie si a gradului de perisabilitate a acesteia. responsabilitatea alegerii strategiilor de lucru. de factura algoritmica. Permanentizarea actiunii educationale Educatia permanenta este definita în literatura de specialitate ca fiind activitatea de extindere temporala si spatiala. motivarea interna a activitatii. stimulând doar abilitatea individului de a actiona în cadrele stricte ale unei anumite experiente culturale. C. desi criteriul de eficienta al oricarui sistem de învatamânt este în prezent masura în care poate pregati si forma experti pentru domeniile de vârf ale cunoasterii si personal cu înalta calificare. accelerarea ritmului de producere a schimbarilor etc. Realitatea educationala contemporana se caracterizeaza astfel prin accentuarea necesitatii caracterului permanent al educatiei si prin impunerea pe scara larga a celor doua forme de realizare a educatiei permanente: autoeducatia si respectiv educatia adultilor. Cucos. necesare pentru a face fata unor situatii cunoscute.

fiind necesara formarea si cultivarea acesteia. J. prin intermediul unor demersuri specifice. potentarea curiozitatii si instinctului sau de explorare si consilierea acestuia în vederea asumarii unor obiective realiste si realizabile.. posibilitatea realizarii autoeducatiei nu apare de la sine. Salade. p. Simpla motivatie sau entuziasmul nu sunt însa suficiente pentru ca elevul sa poata recurge cu succes la demersurile de tipul autoeducatiei. în ciuda obstacolelor întâlnite.H. în mod spontan. în primul rând. p. Ionescu. Desi importanta. Spre exemplu (cf. R. Se impune în acest sens. Este necesara în acest sens dotarea acestuia cu o serie de strategii de munca intelectuala incluzând procedee apte sa asigure posibilitatea sintetizarii independente a informatiilor si transformarea acestora în structuri conceptuale logic articulate. a capacitatii de a persevera. formarea capacitatii de autoeducatie reprezinta una dintre principalele prioritati ale sistemelor educationale contemporane. reprezinta o alta forma de obiectivare a educatiei permanente. în conditiile avalansei informationale actuale si a ritmului rapid de producere a restructurarilor la toate nivelurile de organizare a societatii. Dave. afirma. ia fiinta prima scoala destinata adultilor. existenta timpului fizic disponibil înfaptuirii respectivelor demersuri instructiv- . Educatia adultilor. motivele care o propulsau fiind preponderent de factura iluminista. înca de pe bancile scolii. asigurând pentru acestia atât facultatea de a-si pastra cunostintele cât si pe aceea de a dobândi altele noi” iar în anul 1798. în anul 1792. Y. Importanta formarii si dezvoltarii capacitatii de autoeducatie a elevilor este cu prisosinta subliniata de catre diversi autori care. 1991). ca “Atitudinea cea mai importanta care poate fi formata este dorinta de a continua învatarea” (Dewey. Condorcet afirma ca “…educatia trebuie sa cuprinda toti cetatenii.. D. 1977. 1998. în calitatea sa de activitate instructiv-formativa complementara a autoeducatiei.O. indiferent de vârsta. asigurarea suportului motivational necesar realizarii autoeducatiei.obiectiva a progreselor înregistrate si capacitatea de a subordona actiunile întreprinse unui scop anterior precizat. p. în realizarea sarcinii asumate reprezinta una dintre conditiile fundamentale ale realizarii autoeducatiei. reparatoriu. cultivarea încrederii elevului în fortele proprii.. conditionând semnificativ formarea si dezvoltarea individului.97) sau ca “Cine vrea sa ne învete un adevar sa ne duca pâna acolo unde putem sa-l descoperim noi singuri” (Gasset. cu modul de întocmire a unor conspecte si rezumate sau cu specificul rezolvarii diferitelor categorii de probleme. capacitatea de autoeducatie cunoaste împlinirea totala odata cu maturizarea individului. Ideea educatiei pentru adulti nu este noua în câmpul pedagogiei. dintre care amintim: existenta unor resurse materiale si umane adecvate realizarii acestui tip de educatie. Ne referim în acest context la aspecte cum sunt familiarizarea elevului cu diversele tehnici de lectura. pentru un timp. Cultivarea tenacitatii.. Fiind rezultatul unui proces instructiv-formativ de durata. însa dupa perioada adolescentei autoeducatia începe sa devina predominanta. la Nottingham. moment în care. devine evident faptul ca. Pâna la vârsta preadolescentei educatia ocupa o pondere mai mare decât autoeducatia. Daca în anii imediat urmatori Revolutiei franceze educatia adultilor avea în mare masura un caracter compensator. Corelat cu sarcina anterior precizata este recomandata dezvoltarea vointei elevului în sensul de a rezista tentatiei de a abandona sarcina autoimpusa odata cu înregistrarea primelor dificultati sau esecuri. spre exemplu. Dincolo de caracterul metaforic al afirmatiilor de mai sus. M. 1996. 2000) si de factori cum ar fi ajutarea elevilor în ceea ce priveste organizarea judicioasa a bugetului de timp si constientizarea exigentelor ce decurg din idealul de viata pentru care elevul a optat sau cultivarea capacitatii de autoevaluare si reflectie personala a acestora.179). Dezvoltarea capacitatii de autoeducatie a elevilor depinde (cf. respectiv dezvoltarea motivatiei interne a învatarii. Realizarea efectiva a educatiei adultilor depinde de întrunirea mai multor conditii. (cf. în prezent impunerea acestui tip de educatie este dictata de însasi specificul si caracteristicile anterior enuntate ale societatii contemporane. acestea devin aproximativ egale ca si extensie.75)..

capacitatea de memorare este la rândul sau mai redusa. faptul ca la acest nivel teoria nu mai poate fi disociata de practica. Asa dupa cum este gresit sa consideram elevul ca fiind un adult în miniatura. educatia adultilor poate întâmpina dificultati majore realizarea sa.formative si nu în ultimul rând. punerea în joc a unor masuri convergente de stimulare a implicarii adultilor în aceasta forma a educatiei permanente. Autoeducatia si educatia adultilor ca forme ale educatiei permanente constituie în contextul societatii contemporane strategii adaptative de maxima importanta în surmontarea dificultatilor generate de ritmul alert al acumularilor informationale si al progresului tehnologic. caracterul prospectiv al educatiei exprima necesitatea unei cât mai bune racordari a educatiei de azi la lumea de mâine. Conturarea idealului educational se va realiza astfel pornind nu atât de la trasaturile si necesitatile impuse de prezent cât de la anticiparea influentelor acestora asupra evolutiei în viitor a societatii. Ca urmare a actiunii combinate a factorilor mentionati anterior. la fel de eronata este si perspectiva conform careia adultul nu ar fi altceva decât un simplu elev. Întemeiat pe eforturi concertate de anticipare a specificului conditiilor socio-culturale de existenta presupuse a caracteriza viitorul. Caracterul prospectiv al educatiei se refera la proiectarea. În plus. diplomatia în solutionarea eventualelor stari conflictuale si erijarea în consilier al adultului pe anumite probleme ale acestuia si nicidecum în autoritate absoluta în domeniul respectiv. Accentuarea caracterului prospectiv al educatiei Evidentierea faptului ca schimbarea. specifica vârstei copilariei scade. Finalitatile educationale nu sunt coordonate imuabile ale realizarii . sporind astfel sansele individului de a realiza o integrare socio-profesionala conforma cu aspiratiile. aptitudinile si pregatirea sa. reprezinta o coordonata definitorie a societatii contemporane a determinat necesitatea accentuarii caracterului prospectiv al educatiei. organizarea si structurarea demersurilor instructiv-formative în concordanta nu atât cu conditiile prezentului cât cu trasaturile definitorii ale societatii viitorului. dar la o scara mai mare. cursurile de reconversie profesionala (destinate familiarizarii adultului cu un domeniu de cunoastere mai mult sau mai putin diferit în raport cu formatia sa de baza) si universitatile populare (institutii educationale publice de formare suplimentara ce faciliteaza apropierea adultului de domeniile sale de interes). se manifesta relativ frecvent convingerea ca informatia din scoala este aproape inutila în plan profesional existând o anumita rezistenta fata de discursul de tip academic si nu în ultimul rând. În formularea idealului educational vor fi avute astfel în vedere nu doar resursele si dificultatile conditiilor existente ci mai ales cerintele solicitate de societatea în care actualii elevi si studenti urmeaza a se integra la terminarea studiilor. sub toate formele sale de manifestare. statusul social detinut marcheaza profund personalitatea acestuia iar autoritatea efectiva a profesorului scade. Literatura de specialitate mentioneaza faptul ca aplicarea pedagogiei de tip scolar la nivelul adultului este din start sortita esecului. O alta cerinta impusa de caracterul prospectiv al educatiei în definirea idealului propus de catre aceasta spre realizare este constientizarea caracterului flexibil al oricaror formulari ale finalitatilor sale. Solutiile posibile care stau la îndemâna cadrului didactic angajat în activitati instructiv-formative cu adultii sunt tactul pedagogic. Accentuarea caracterului prospectiv al educatiei implica întreprinderea a doua actiuni distincte: conturarea cu claritate a idealului educational si adecvarea într-o cât mai mare masura a activitatilor instructiv-formative la scopurile si obiectivele derivate din asumarea respectivului ideal. Desfasurarea cu succes a activitatilor instructiv-formative la nivelul unor subiecti aflati la vârsta adulta necesita luarea în calcul a urmatorilor factori: curiozitatea universala. Principalele forme de obiectivare a educatiei adultilor sunt cursurile de perfectionare (axate pe actualizarea informatiilor din sfera formatiei initiale a adultului). adultul se caracterizeaza printr-o rezistenta mai crescuta la schimbare.

Precizam faptul ca structurarea idealului educational în raport cu estimarile evolutiei societatii se va realiza în conditiile luarii în calcul a posibilitatilor si resurselor disponibile. Echilibrul dintre posibilitatile efective ale momentului si caracteristicile impuse idealului educational ca urmare a activitatii de prospectare pedagogica reprezinta o conditie esentiala dar nu si suficienta în adecvarea educatiei la specificul societatii viitoare. ipostaze la care. presupuse a caracteriza tendinta de evolutie a societatii. Surprinderea si condensarea tendintelor generale ale evolutiei socio-economice sub forma finalitatilor educationale constituie doar contextul teoretic al realizarii demersurilor instructiv-formative. educatia nu numai ca se adapteaza la specificul schimbarilor anticipate a se produce ci si pregateste conditiile de aparitie a acestor schimbari si modeleaza prin actiunile prezente însasi specificul societatii viitoare. Se impune în acest sens conceperea si proiectarea unor strategii didactice care. În fapt. predominanta unor orientari sau curente stiintifice. Datorita caracterului sau prospectiv. are loc si orientarea implicita a acesteia înspre directia respectiva. Dimensionarea prospectiva a fenomenului educational este intrinsec legata de surprinderea unor aspecte cum sunt: estimarea evolutiei demografice a societatii respective. desi subordonate necesitatilor viitorului. nu trebuie sa conduca la privarea elevilor de cunostintele si abilitatile necesare unei integrari corespunzatoare în societatea actuala sau la aparitia unor comportamente dezadaptative si a unor atitudini flagrant discordante cu solicitarile impuse de momentul prezent. tendintele generale de evolutie constatate la nivelul comunitatii internationale. Caracterul prospectiv al fenomenului educational presupune astfel existenta unei duble actiuni de modelare: a educatiei de catre societate si a societatii prin educatie. Concomitent cu adecvarea actiunii educationale prezente la niste conditii înca nemanifeste. BIBLIOGRAFIE . fiind necesara dublarea acestui cadru cu activitati concrete. nu sunt doar simplul produs al unor determinari exterioare fenomenului educational ci si rezultatul modului manifestare al acestuia. anticiparea producerii unor schimbari si pregatirea în raport cu acestea echivaleaza adeseori cu favorizarea mai mult sau mai putin voluntara a aparitiei lor. precizarile institutiilor politice cu privire la sectoarele de activitate considerate a fi esentiale pentru dezvoltarea economica viitoare. Determinarea social-istorica a finalitatilor educatiei implica acceptarea faptului ca acestea pot fi modificate si restructurate în functie de solicitarile imediate sau de perspectiva ale societatii care gazduieste realizarea actiunii educationale. Caracterul prospectiv al actiunii educationale presupune nu doar raportarea scolii la cerintele de viitor ale existentei umane ci si luarea în considerare a influentelor modelatoare pe care educatia le exercita asupra devenirii societatii. în caz contrar scopurile si obiectivele subsumate de catre acesta devenind utopice si nerealizabile. educatia trebuie sa se adapteze. Corelarea adecvata a elementelor anterior mentionate reprezinta atât punctul de pornire în elaborarea oricarei strategii sau politici educationale coerente cât si premisa pe care. în ultima instanta. Felul în care va arata societatea viitorului depinde în mare masura de eficienta si calitatea actiunii educationale desfasurate la momentul prezent. fluctuatiile survenite si anticipate a surveni la nivelul pietei fortei de munca si nu în ultimul rând. Caracterul prospectiv al educatiei impune astfel acesteia o dubla conditionare: raportarea adecvata la caracteristicile societatii viitoare si neperturbarea prin activitatile întreprinse a organizarii si functionarii societatii prezente. se întemeiaza eficienta actiunii educationale.procesului instructiv-formativ ci doar cadre generale care ghideaza si orienteaza actiunea educationala în diferitele momente ale desfasurarii sale. datorita caracterului sau prospectiv. corespunzatoare dotarii efective a elevilor cu abilitatile si competentele prefigurate prin intermediul scopurilor si obiectivelor didactice asumate. Ipostazele potentiale de manifestare ale societatii viitorului.

Birch. în volumul Psihosociologia schimbarii. Bucuresti. · Joita. J. T. (2001) Activitatea profesorului între curriculum si evaluare... · Hameline. Iacob.. . (2001) Demersuri creative în predare si învatare. Le statut de la pedagogie. Iasi. Suporturi pentru formarea profesorilor. Iasi. A. M. D. A. Editura Didactica si Pedagogica R. New York. (1999) Perspective în psihologie. · Malim.. Bucuresti. Peter Lang. Pedagogie. Editura Tehnica. (1995) Fundamente ale educatiei comparate. R. E. M.. · Dârtu. Bucuresti.. (1995) Educatie si creatie în perspectiva unei logici situationale. · Calin. Editura Didactica si Pedagogica R. Editura Presa Universitara Clujeana. (1992) Tratat de pedagogie. Cosmovici A. L. (1999) Repere psihogenetice. Mc. Iasi. Cluj-Napoca. · Dafinoiu.. Bucuresti. M. (1996) Pedagogie. F. H. · Bee... Ferreol... Iasi.. (1981) Structura si dezvoltarea personalitatii. · Antonesei. (1996) Teoria educatiei. coord. V. Paideia. Iacob. V..A. P. Editura Tehnica. Editura Didactica si Pedagogica R. Cluj-Napoca. M. (2001) Cunoasterea psihologica a persoanei. Bucuresti. Cosmovici A. J. C. J. N. Wadeley. Editura Didactica si Pedagogica. · Chis. Paris. coord.. C. Editura Presa Universitara Clujeana. · Havârneanu. coord. Berna. Bucuresti. Bucuresti. Editura Humanitas. Editura Presa Universitara Clujeana.. L.. C. . · Birch A.A. L. Editura Presa Universitara Clujeana..A. G.P. Bucuresti. Editura Didactica si Pedagogica.. L. J. (2000) Psihologia dezvoltarii.. · Bîrzea.. F. New York. Ilut.... (1997) Abordarea calitativa a socio-umanului. Editura Polirom..H..G. Editura Polirom. Editura ALL. Fundamentele culturale ale educatiei. · Jacob. · Ionescu. în volumul Psihologie scolara. (1989) The Developing Child.. · Ionescu. G. Parot. A. D. Editura Polirom. Bucuresti. vol. Temperamentul si caracterul... Bucuresti. I.. Graw-Hill. · Duta.270.. Iasi. New York. (1999) Personalitatea elevilor. (1998) Personalitatea între schimbare si stabilitate. (1985) Personality. I.. Cluj-Napoca.. (1997) Psihologie si educatie.L.. (2001) Development and cognition. · Kant.. R. (1976) Prelegeri pedagogice. Miclea.. (1972) Democratie si educatie. Iasi. C. (1999) Pedagogia stiinta integrativa a educatiei. Caracterizarea vârstelor scolare. · Ioan. (1988) Pour une critique de la raison educative. (2001). · Hameline. Editura Didactica si Pedagogica. (1972) Logica viului. (1999). Editura Polirom. Iasi. Bucuresti. P. O. Bucuresti.. (1976) Pedagogie. Editura Polirom. · Charbonnel. · Cucos. Neculau.. p. Random House.. Editura Enciclopedica Româna. · Doron. Editura polirom. · Garrido.. în Dictionar de psihologie.M.. Editura Didactica si Pedagogica R. · Benga. · Dewey.. Cluj-Napoca. Chis. (1998) Arta si stiinta educatiei.· Allport.. (1999) Dictionar de psihologie. Fundamentarea epistemologica si metodologica a actiunii educative.. Iasi. · Herbart. · Iacob. Editura Agora. Harper Collins Publishers. în volumul Psihologie scolara. Editura Polirom. Fr..A. (1986) Concepts and Theories of Human Development. 12. · Guilford. Religia în limitele ratiunii. Bucuresti. Editura Humanitas. (1996). Iasi.. în Encyclopaedia Universalis. Editura Polirom.. · Lerner.

PUF.. · Orford. · Pieron. Editura All Educational. p.. p. S.. (1998) Ereditatea si mediul în formarea personalitatii. Paris.M. Richards. Zencke. V. Which postformallevels are stages? In M. (1986) The developmental niche: a conceptualization of the interface of child and culture.9. Kohlberg. · Ursu-Oancea. p.. Iasi. G.. Essays in moral development: Vol. · Radkowski de.. Iasi. · Kohlberg. B. (1998) Psihologia comunitatii... · Monteil. (1992) Teorii. Iasi. 2. Editura Presa Universitara Clujeana. L.. Editura Humanitas.. E.K.. Armon. (1992) Pedagogie scolara contemporana. Bucuresti. · Todoran. Neacsu. · Vlasceanu.A. coord. L. Bucuresti. no. KohI berg. Editura Didactica si Pedagogica. · Paun. H.. C. (1995) Explicatie si întelegere. J-M. in International Journal of Behavioral Development. 35. Editura Polirom. · Reboul. Editura Polirom. p.· Mohan. Gh. G. 5.. (1982) Probleme fundamentale ale pedagogiei. (1951) Vocabulaire de la psychologie.. Editura Amarcord. H. (1997) Educatie si formare. J. Editura Didactica si Pedagogica.). . · Super. (2001) Dictionar de pedagogie. Statut epistemologique et definition.. Chis.H. (1979) Decizie si inovatie în învatamânt. Timisoara. O. Bucuresti. Bucuresti.135. · Schaub. Commons. · Xypas. (1984). · Stan. · Wright. nr. · Planchard.Teorie si practica. în volumul Pedagogie. Bucuresti. F.. M. (1988) Educatia la frontiera dintre milenii. Sistemul stiintelor despre educatie. (2000) Antropologie generala. Ionescu. . von. (1999) scoala – abordare sociopedagogica.14.. (1970) Pedagogia si marile curente filosofice. G. G. Bucuresti. (2001) Educatia. Bucuresti.. D. Sinteze de pedagogie contemporana. PUF. (coord. (1990). Editura Polirom.. Paris. legi. 1-29. vol. Bucuresti. · Suchodolski.. Bucuresti. C. C. L.H. (1989) La philosophie de l’education. în revue de l‘enseignement philosophique. T. Editura Didactica si Pedagogica R. · Vaideanu. G. Harkeness. p. New York: Harper & Row.. P. Suporturi pentru pregatirea profesorilor. Editura Politica. Editura Oscar Print. 545-569.. (1985) Pedagogie et sciences de l‘education. E. L. Editura “Scaiul”. Editura Didactica si Pedagogica. ipoteze si conceptii în biologie.75. C.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful