BRÎNDUŞA GOREA

RETORICĂ JURIDICĂ

Editura Zethus - ColecŃia „Aula” Târgu-Mureş, 2009

REFERENłI ŞTIINłIFICI: Profesor univ. dr. Cantemir” din Târgu-Mureş ConferenŃiar univ. dr. Elena PUHA Universitatea „D. 2009 2 . Cicerone denuncia Catilina Imaginea copertei IV: Cicero Tehnoredactare computerizată: autoarea Corectură: autoarea Copyright © Editura Zethus. 2009 Bibliogr. ISBN 978-973-88936-1-0 Editor: Mugur Gorea Coperta: Teodora Elena Cartera Imaginea copertei I: Cesare Maccari. Melentina TOMA Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi Descrierea CIP a Bibliotecii NaŃionale a României GOREA. BRÎNDUŞA Retorică juridică / Brînduşa Gorea. Editura „Zethus”.

Nu ne putem imagina un discurs juridic (de apărare sau de acuzare) în afara actului argumentativ. p. rod al colaborării a doi cercetători belgieni: Chaïm Perelman şi Lucie Olbrechts–Tytheca. fiindcă ele se integrează într-o viziune mai largă şi mai profundă asupra discursivităŃii.. cercetările teoretice asupra retoricii diferă în mare măsură de prestaŃia antichităŃii greceşti sau romane. adică a susŃinerii şi respingerii de probe.CAPITOLUL AL II-LEA NEORETORICA ŞI DREPTUL În contemporaneitate. 283 23 . cit. Traité de l’argumentation” (1958).41 1. Există situaŃii discursive când mecanismele raŃionale sunt imperative pentru anumite tipuri de discurs. Lucrarea se vrea o replică modernă la 41 Constantin Sălăvăstru. iar rezultatul urmărit nu se poate obŃine decât prin astfel de mecanisme. op. CHAÏM PERELMAN ŞI „NOUA RETORICĂ” CA TEORIE A ARGUMENTĂRII Un moment de cotitură în dezvoltarea neoretoricii contemporane îl reprezintă apariŃia lucrării „La nouvelle rhétorique. act în care mecanismele raŃionale sunt preponderente. propunându-şi să valorifice rezultatele obŃinute de ştiinŃele limbajului.

Logică şi metalogică. adică un fel de „psihanaliză a raŃiunii concrete”. 95 45 Ibidem. necesar şi plauzibil.42 Tratatul de argumentare. capabilă să integreze orice situaŃie nouă. Raportul dintre logică şi neoretorică Tratatul se distinge faŃă de încercările anterioare ale logicii non-formale prin faptul „de a nu fi încercat o simplă mlădiere a logicii preexistente. 95 24 42 .43 1. şi chiar la întreaga tradiŃie dialectică şi retorică a antichităŃii. neprevăzută. astfel încât „tot ceea ce este ignorat de matematicieni este străin logicii formale.1. „logică a alegerii”. publicată în 1970 – relansează mai vechea opoziŃie dintre logică şi argumentare (pe fondul „tradiŃionalei” disocieri dintre gândire şi expresie. episteme şi doxa. „logică a invenŃiei” sau „logică a preferabilului”. a totalizării. 43 Petru Ioan . „logică a argumentării”. ca şi adevăr şi adeziune. Unii exegeŃi entuziaşti au mers chiar până la a echivala neoretorica perelmaniană cu logica deschisă. p. Logicienii sunt obligaŃi Neoretorica lui Perelman a mai fost denumită de critici „logică retorică”. p. filosofie şi filodoxie.celebrele opere aristotelice. ci de a fi explorat un domeniu de bază al acestei discipline”44. p.45 Punctul de vedere al autorilor este însă expres şi neechivoc: domeniul logicii formale moderne este limitat la demonstraŃia matematică. evidenŃă şi aparenŃă). alături de Le champ de l’argumentation – o culegere de articole şi studii semnate Chaïm Perelman. 93 44 Ibidem.

„studiul tehnicilor discursive care permit provocarea sau creşterea adeziunii spiritelor la tezele care li se prezintă în vederea obŃinerii asentimentului lor”47 Există o anumită ascendenŃă a analizei tehnicilor demonstrative. p. p. Obiectul teoriei argumentării este. U. în aliniatele avocaŃilor. în care accentul se schimbă: rolul determinant în analiza discursivităŃii retorico-argumentative revine aşa numitelor raŃionamente dialectice. lucrarea are rolul unui nou Discurs asupra metodei. Lucie Olbrechts–Tytheca. 13 47 Ibidem. p. în detrimentul mecanismelor discursive. această situaŃie nu e firească. care este imens. dreptul. care trec dincolo de ceea ce înseamnă analicitate. cit. filosofia. Traité de l’argumentation.. Totuşi. op. tome I-II.49 Chaïm Perelman. Noi vom căuta s-o construim analizând mijloacele de probă de care se servesc ştiinŃele umane. 1958. în tratatele filosofilor. Câmpul nostru de studiu. op.să completeze teoria demonstraŃiei astfel obŃinută printr-o teorie a argumentării. amplificată de spiritul deductivist al epocii moderne. La nouvelle rhétorique.48 Din acest punct de vedere.F. p. căci cea mai mare parte a raŃionamentelor noastre înglobate în actele discursive concrete nu se supun analicităŃii... 284 49 Constantin Sălăvăstru. vom examina argumentele prezentate în jurnalele publiciştilor. 284 25 46 . pe bază de presupuneri. în discursurile politicienilor. Paris. a rămas în paragină în cursul secolelor”46. RaŃionăm mereu prin încercări şi erori. P. 5 48 Constantin Sălăvăstru. pentru autori Tratatului. prin generalizări ale unor cazuri relativ restrânse. cit.

2. care studiază condiŃiile formale ale adecvării mijloacelor scopului. după cum discursul argumentativ îşi pierde din efect dacă nu este îmbrăcat într-o haină retorică. nu poate exista discurs oratoric care să nu dezvăluie o anumită structură argumentativă în faŃa auditoriului. Cheia succesului tezelor sale trebuie căutată şi în conjunctura deosebit de favorabilă. cu alte cuvinte. creatorul praxiologiei51. 51 50 26 . nimeni nu se mai gândea. Totuşi.50 1. deşi admite ca punct de plecare al gândirii sale filosofice pragmatismul. 284 Praxiologia este teoria acŃiunii eficiente. de la Descartes încoace. Contextul elaborării teoriei argumentării În gândirea lui Chaïm Perelman se poate identifica influenŃa lui Frege şi Dupréel. căci discursul retorico-argumentativ constituie o unitate. OpŃiunea autorilor este de altfel vizibilă din chiar titlul lucrării.Deplasarea de accent pe care Tratatul o aduce cu sine este vizibilă şi prin încercarea de estompare a unei distincŃii cu vechi state de serviciu. p. aceea între dialectică şi retorică. care trimite la ambele domenii clasice. Perelman nu se recunoaşte ca adept al unei şcoli anume. căci se simŃea nevoia unei discipline care să restabilească demnitatea raŃiunii şi să-i extindă competenŃele şi într-un domeniu în care. Trebuia dovedit că ieşirea din domeniul raŃionamentului analitic şi al celui inductiv nu înseamnă neapărat ieşirea din domeniul de jurisdicŃie al raIbidem. în cea mai largă accepŃiune a termenului. Într-adevăr. precum şi a lui Thadeus Kotarbinski. tot ceea ce facem să fie cât mai bine făcut.

p. asemeni oricărui honnête homme al secolului al XX-lea”53. p. op. adică acolo unde încetează. 186 54 Vasile Florescu. cit. despre care „nu ştiau nici ei mare lucru. apoi acceptat. cit. Mai mult: de la acceptarea ca adevăr a lui quod erat demonstrandum şi până la declanşarea acŃiunii scontate este o cale cu totul străină nu numai de interesele specialistului.3. ci mai ales de posibilităŃile sale. competenŃa raŃiunii. p. 1.Ńiunii. format numai din specialişti dispuşi să cedeze în faŃa stringenŃei demonstraŃiei. deci şi al valorii. 186 Ibidem. Formularea sau enunŃarea lui nu este şi un act de comunicare propriu-zisă decât în cazul unui auditoriu ideal.. 187 55 Ibidem. Argumentarea ca demers raŃional O teorie a cunoaşterii care se limitează numai la ajutorul logicii formale nu poate ieşi din impasul realism – nominalism. 187 27 .52 Chaïm Perelman şi Lucie Olbrechts–Tytheca mărturisesc că nu au ajuns la teoria argumentaŃiei pornind de la retorică. Pe de altă parte. este cu putinŃă ca principiile unui raŃionament corect să fie aplicate şi în domeniul acŃiunii.54 Pentru Perelman. adevărul rezultat în urma unei demonstraŃii trebuie şi comunicat.55 52 53 Vasile Florescu. p. op. Redescoperirea retoricii e rezultatul unei lungi şi adânci meditaŃii asupra procesului cunoaşterii şi asupra logicii în general.. după teoria clasică a cunoaşterii.

prin care se încearcă detaşarea cadrelor generale ale argumentării prin analiza discursurilor deja constituite şi recunoscute ca atare. Autorii pornesc de la postulatul că. marea artă a dialecticianului e aceea de a şti să adapteze aceste tehnici în funcŃie de auditoriu. în linii generale. care vor genera aceleaşi demersuri argumentative. 187 Ibidem. el s-a gândit la elaborarea unui instrument capabil să obŃină în domeniul valorii rezultate întru totul asemănătoare ştiinŃelor exacte. Având la îndemână tehnici argumentative asemănătoare. fie în drept. în marginea lui se vor produce convingerea şi persuadarea auditoriului.56 Pentru atingerea acestui scop. sunt utilizate în situaŃii discursive diferite. p.57 Tratatul este o investigaŃie „post-factum”. aceleaşi structuri de raŃionalitate. Fondul de raŃionalitate fiind acelaşi. ceea ce constituie exacte performanŃele vizate prin intervenŃia discursivă. fie că e vorba de o discuŃie la o masă familială. fie în filosofie. fie că asistăm la o dezbatere în rândul specialiştilor. pe care o înŃelege ca o completare imperios necesară a demonstraŃiei bazate pe raŃionamentul formal. 56 57 Ibidem. trebuia combătută concepŃia tradiŃională a evidenŃei ca unic mijloc de aprobare sau justificare a unei aserŃiuni. precum şi separaŃia prea netă dintre raŃional şi psihologic în actul cunoaşterii. Acest „instrument” este teoria argumentaŃiei. 187 28 . p. propagandă sau politică.Revenind la tradiŃia aristotelică.

pag. că limba naturală „nu este niciodată denotativă. Greimas. pp. op. sau de a o depăşi. intenŃia sa persuasivă şi abaterea de la „norma” de limbaj131.. Iaşi. ci multiplană şi. astfel. Actele de discurs: o perspectivă semiotică. marcat de transcederea referenŃialului. iar. În concepŃia filosofului american Ch. existenŃa sub ameninŃarea constantă a metaforei este o stare normală. Editura „Ştefan Lupaşcu”. ca mod de semnificare prin limbaj. presupune sobrietate. limbajul juridic este aproape fără excepŃie unul de tip descriptiv. caz în care limbajul are o funcŃie referenŃială. în funcŃie de tipurile şi specializările sale. iar regulile şi prescripŃiile sale elementare trebuie să Ńină cont de intenŃia esenŃială a locutorului: de a descrie realitatea. biunivocitatea relaŃiei de semnificare şi referenŃialitatea) şi limbajul de tip poetic. Morris132. 140). ca mod de utilizare a limbajului. cit. op.. Ca orice limbaj specializat. înfăptuit de legiuitor.6. 10-12 131 130 72 . 310 De remarcat însă pertinenta precizare a lui A J. 132 Ch. Actul reglementării. FORMELE LIMBAJULUI JURIDIC Conceptul de „limbaj” este unul fundamental pentru ştiinŃa retoricii. În consecinŃă. discursul legal este. cum se întâmplă în cazul funcŃiei sale retorice130. limbajul Constantin Sălăvăstru. rigoare şi acurateŃe de limbaj. W. Writing on the General Theory of Signs. 1999. (citat de Adriana Gertruda Romedea. unul designativ. citat de Adriana Gertruda Romedea. o condiŃie a «condiŃiei umane»”. Morris. care respectă regulile clasice ale discursivităŃii (adevărul. OmiŃând deliberat numeroasele clasificări pe care le-a suferit conceptul de „limbaj”. ca şi pentru ştiinŃa dreptului. unul incitativ. W. p. vom reŃine distincŃia între limbajul de tip descriptiv.cit.

întrebuinŃat în activitatea organelor jurisdicŃionale civile. Totuşi. El 73 . cu ocazia susŃinerii pledoariei. Stilul oficial este cel care se impune în cazul redactării şi susŃinerii oricărei acŃiuni sau cereri în justiŃie.1. penale.juridic normativ tinde spre atingerea idealului de monosemie şi monoreferenŃialitate şi îşi propune să evite orice ambiguitate derivând din polisemie. fiind plenar valorizată în pledoarie. se caracterizează prin aceeaşi rigoare şi precizie. cum sunt avocaŃii şi. şi limbajul juridic persuasiv. al magistratului procuror. cu ocazia elaborării şi motivării hotărârilor judecătoreşti. care apelează în mare măsură la funcŃia persuasivă a limbajului. într-o anumită măsură. şi limbajul judiciar. de regulă. funcŃia persuasivă a limbajului se regăseşte în cadrul discursului juridic doar ca un „privilegiu” al avocatului şi.. Limbajul normativ După cum am arătat. adică expunerii concluziilor asupra fondului. limbajul normativ trebuie să se caracterizeze prin monosemie şi monoreferenŃialitate. Deşi prezintă anumite particularităŃi. cereri de probaŃiune etc. Aşadar. fie că vizează formularea de diverse precizări. Aceleaşi rigori de limbaj se impun a fi respectate şi de către instanŃa de judecată. uneori. 6. putem vorbi despre trei forme ale limbajului juridic: limbajul normativ. fie că are drept scop sesizarea organului jurisdicŃional şi investirea lui cu judecarea unei cauze. specific pledoariei avocatului. limbajul judiciar. În concluzie. specific legiuitorului. magistraŃii procurori. administrative etc. nu trebuie uitat că există anumiŃi vorbitori ai limbajului juridic.

conotativ). potenŃialii hoŃi. „este esenŃial ca norma juridică săşi exprime mesajul” şi „să dezvăluie motivaŃia socială.2. societatea. unde se subliniază că. 6. Ca un exemplu. Practic. raŃiunea legiuitorului”. că veŃi avea de suferit o privare de libertate în cazul în care nu vă reprimaŃi intenŃia de a sustrage!” O nuanŃare a stilului eminamente normativ şi descriptiv al limbajului legiuitorului se regăseşte şi în literatura de specialitate134. concluzionându-se chiar că „le style de loi est la loi même” (stilul legii este însăşi legea)133.. p. textul uscat al articolului 208 din Codul penal . De remarcat însă că „graniŃa” dintre enunŃurile constatative şi cele performative este una extrem de fragilă.„Luarea unui bun mobil din posesia sau detenŃia unei alte persoane. se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 12 ani” poate fi „tradus” şi întrun registru performativ: „Noi. op. cit. prioritar faŃă de reglementarea propriu-zisă. p.impune un stil sobru şi exclude „alunecările” de sens specifice limbajului de tip performativ (injonctiv. Limbajul judiciar Limbajul judiciar este acea formă a limbajului juridic care se întrebuinŃează în activitatea judiciară. În literatura de specialitate s-a exprimat ideea că „stilul legii trebuie să fie pus sub autoritatea ştiinŃei legiferării şi a unei solide tehnici legislative”. toate enunŃurile constatative pot fi reformulate ca performative. vă ameninŃăm pe voi. o dată cu explicitarea inevitabilei lor forŃe ilocuŃionare. 54 Ibidem. de către 133 134 GheorghiŃă MateuŃ. în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept. 53 74 . Arthur Mihăilă.

recurs etc. contestaŃie. „instanŃă supremă” pentru Înalta Curte de CasaŃie şi JustiŃie. mai cu seamă dacă sunt formulate de o parte neasistată de avocat. discursul tuturor participanŃilor la înfăptuirea justiŃiei este menit să fundamenteze o soluŃie. procuror etc. Totuşi. „note de şedinŃă” pentru înscrisurile prin care părŃile îşi expun punctul de vedere cu privire la anumite aspecte ale cauzei etc. „oculată” pentru cercetarea la faŃa locului. Atât hotărârea judecătorească. avocaŃi. fie că este vorba de soluŃia propusă de avocat. apel. pe lângă fondul de termeni principali preluaŃi din limbajul normativ. 75 135 . sau „acŃiune civilă” în sensul de cerere de chemare în judecată. plângere. organizarea şi conducerea societăŃilor comerciale. fie că ne raportăm la soluŃia aleasă (dintre mai multe posibile) de completul de judecată.magistraŃi (judecători sau procurori). El prezintă caracteristica de a folosi. numai pentru un termen de judecată.). consilieri juridici sau alŃi participanŃi la procesul civil ori penal. Într-adevăr. plângerea penală sau rechizitoriul trebuie să cuprindă toate motivele de fapt şi de drept135 care fundamentează soluŃia adoptată sau vizată. pe baza probelor administrate şi în temeiul legii. cât şi cererea de chemare în judecată. lipsa motivării de jure sau greşita ei indicare este acceptată în cazul cererilor care declanşează proceduri judiciare (cerere de chemare în judecată.. Stilul descriptiv al limbajului normativ este nuanŃat prin pregnanta notă justificativă pe care o ilustrează limbajul judiciar. şi o serie de termeni care constituie „creaŃii” ale jurisprudenŃei (adică ale practicii judiciare) sau chiar ale doctrinei juridice (ale literaturii de specialitate). cum ar fi „drept societar” pentru acea parte a dreptului comercial care studiază structura. „accvirare” pentru operaŃiunea de ataşare a unui dosar la un altul.

adică cu forŃă de comunicare. modele de oratorie dar şi de logică şi fundamentare juridică. raŃionamente de genul: „eu. Aspectul performativ al pledoariei John L.1. de asemenea. Evident că asemenea preocupări. reprezentant al Şcolii „literare” de la Oxford. care este raŃionamentul interpretărilor de facto sau de jure operate etc. şi încărcătura sa ilocuŃionară. Un enunŃ de genul „Pentru motivele arătate.3. constatativ. 6. Şi limbajul judiciar ilustrează fragila graniŃă dintre stilul pur descriptiv. m-am convins (în baza probelor administrate) că relaŃiile de căsătorie ale părŃilor sunt grav şi iremediabil vătămate. un interes deosebit pentru aspectele performative în comunicarea lingvistică. sunt de prim interes în discursul avocatului. prin teoria sa despre actele de limbaj. în care figurile de stil folosite cu inteligenŃă şi moderaŃie dau tuşa finală de rafinament şi 76 . Austin. care – în contrast cu aspectele (mai curând) constatative sau declarative – sunt dotate cu o evidentă componentă ilocuŃionară. focalizate pe efectele extralingvistice urmărite de locutor. Limbajul juridic persuasiv 6. a provocat şi a menŃinut. judecătorul cauzei. de ce au fost înlăturate anumite probe administrate. instanŃa admite cererea formulată şi dispune desfacerea căsătoria din culpa ambelor părŃi” presupune.Mai mult decât atât.3. hotărârea judecătorească trebuie să justifice şi motivele pentru care au fost respinse anumite cereri formulate de părŃi. Arhivele consemnează numeroase pledoarii scânteietoare. dincolo de sobrietatea firească a exprimării unei hotărâri judecătoreşti. m-am convins că ambelor părŃi li se poate reproşa o culpă pentru această situaŃie”.

). cu clasificarea pentadică propusă de John Searle (enunŃuri reprezentative. vizând în mod evident nu doar informarea.). braŃele deschise a uimire etc. care permit o bună ilustrare cu exemple ipotetice din pledoaria avocatului: enunŃuri verdictive. susŃin. şi chiar având în vedere reprezentanŃii de marcă ai oratoriei juridice româneşti de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului trecut. Eugen Herovanu sau Vintilă Dongoroz.) 77 136 . solicit. în celebra Apologie a lui Socrate sau discursul lui Demostene împotriva lui Midias. ci şi persuadarea auditoriului. mă opun etc. directive.originalitate unui discurs juridic de înaltă Ńinută. comisive. vă avertizez. enunŃuri comisive: „mă angajez să pun acest document la dispoziŃia instanŃei”. a identificat cinci clase de enunŃuri. expresive şi declarative. de componente paraverbale (topica. accentul sau intonaŃia specifice) sau chiar de limbajul corpului (degetul ridicat acuzator. fie că este vorba de celebrele verbe „performative” (declar. continuând cu elocventele pledoarii ale oratoriei franceze din secolele XVI-XVIII. „Mărcile lingvistice” ale actului ilocuŃionar se regăsesc cu prisosinŃă în discursul oratorilor din toate timpurile. vă rog. etc. de remarcat că. în mare măsură. Fenomenologul american al limbajului John Austin136. enunŃuri comportative: „ne cerem scuze onoratei părŃi adverse pentru nedepunerea documentului în numărul de exemplare Ele pot fi identificate. precum „apreciez că acŃiunea reclamantului este întemeiată şi trebuie admisă ca atare”. enunŃuri exercitive: „solicit audierea în calitate de martor a persoanelor care au asistat la redactarea testamentului!”. Putem găsi exemple celebre începând cu Antichitatea greacă. ca Delavrancea. Titulescu.

în sensul optimei reprezentări a clientului său. „Efectul perlocuŃionar” al pledoariei Continuând în a-l cita pe John L. 78 . în timpul rostirii pledoariei. arbitru sau jurat). actele perlocuŃionare succed actului de enunŃare realizat de locutor. se realizează by saying. Dimpotrivă. ci să obŃină efecte nonverbale asupra alocutorului (judecător. actul perlocuŃionar. existând chiar riscul de a produce efecte contrare celor scontate. enunŃuri expozitive: „aceasta este starea de fapt pe care v-o semnalăm”. respectiv să îi influenŃeze decisiv gândurile şi convingerile. actul ilocuŃionar se realizează dacă şi numai dacă există consimŃământul alocutorului cu privire la intenŃia locutorului şi convenŃiile de interpretare. prin faptul de a spune. Practic. aşa cum remarca John Searle.2. actele perlocuŃionare nu sunt dependente de un asemenea consimŃământ. Austin. De regulă. componentă distinctă a acŃiunii de comunicare prin discurs.suficient ”. dacă actul ilocuŃionar se realizează in saying.3. 6. Desigur. în speŃă. ceea ce cu adevărat urmăreşte (sau ar trebui să urmărească!) avocatul prin pledoaria sa este nu să se audă vorbind.

de reprezentare a realităŃii. preluate şi îmbogăŃite ulterior de Roman Jakobson. în funcŃie de obiectivele vizate. planul relaŃiei. codul şi funcŃia metalingvistică a limbajului. a limbajului. receptorul şi funcŃia incitativă (conativă. în fine.3. de apel. şi. acesta fiind însuşi scopul pledoariei. mesajul şi funcŃia poetică.6. Bay şi Bernd Fittkau. canalul de transmisie şi funcŃia fatică a limbajului. influenŃarea constă în efortul conştient al oratorului-avocat de a produce o schimbare decisivă la nivelul receptorului-judecător.3. prin determinarea a patru niveluri ale procesului de comunicare (dar şi prin evidenŃierea caracterului interactiv al comunicării): planul realităŃii. Din acest punct de vedere. În cazul analizat. în mod evident. acesta fiind. cărora le corespund tot atâtea funcŃii ale limbajului: emitentul şi funcŃia expresivă a limbajului. accentul principal căzând pe interacŃiunea influenŃare . O contribuŃie însemnată în conturarea unui model semiotic al comunicării au avut Rolf H. de apelare). situaŃia şi funcŃia referenŃială. FuncŃia conativă a pledoariei Cercetările actuale îi datorează lui Karl Bühler identificarea unor variabile ale comunicării. în cea mai mare măsură. Conform clasificării propuse de Jürgen Habermas. cel pe care cade accentul în stilul oratoric al avocatului. pledoaria dă seamă. acŃiunile sunt de două tipuri: acŃiuni 79 . respectiv intenŃia locutorului.răspuns din cadrul comunicării. există şase variabile ale comunicării. de funcŃia conativă. planul autorevelării şi planul apelului. Conform modelului semiotic hexadic propus de acesta din urmă.

situaŃia specială în cazul analizat. care vizează scopuri ilocuŃionare. respectiv răspunsul receptorului. ale căror obiective depăşesc limitele codului folosit şi presupun folosirea unor tehnici de manipulare. (3) feedback-ul. 80 . iniŃiind astfel următoarea secvenŃă comunicaŃională elementară. Desigur că. acest răspuns constă în adoptarea a trei comportamente distincte: (1) manifestarea unei reacŃii care concordă mai mult sau mai puŃin cu intenŃia de comunicare a emitentului. pe care o deŃine celălalt factor al interacŃiunii. relatarea unui fapt. cel puŃin într-o primă fază. formularea unei promisiuni etc. având deci scopuri evident perlocuŃionare. pledoaria avocatului se încadrează în prima categorie. cum ar fi exprimarea unei aprecieri subiective. adică aducerea la cunoştinŃa emitentului. a felului cum decurge comunicarea. în încheierea acestor consideraŃiuni. dar nu e mai puŃin adevărat că scopurile avute în vedere sunt adesea perlocuŃionare.. La modul general. şi acŃiuni strategice. prin intermediul unui metamesaj. (2) transmiterea unui mesaj – obiect.comunicative. Este de remarcat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful