UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE, GEOGRAFIE SPECIALIZAREA GEOGRAFIE

GEOGRAFIA MEDIULUI
Lect.univ.dr. Ioan Marinescu

SUPORT DE CURS ANUL III - SEM. I

AN UNIVERSITAR 2008-2009

1

1. NOŢIUNI GENERALE 1.1. Termeni care definesc mediul 1.2. Ecologie, Geoecologie şi Geografia mediului 2. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ABORDAT CA SISTEM 3. COMPONENTELE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR 3.1. Componentele fizice naturale (componente abiotice) 3.2. Componentele biotice 3.3. Componentele sociale 3.4. Tipuri de relaţii între componentele mediului înconjurător 4. FUNCŢIONALITATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR 4.1. Circuitul energiei în mediu 4.2. Circuitele biogeochimice ale materiei 4.3. Funcţionalitate, disfuncţionalitate, echilibru şi dezechilibru 4.4. Calitatea mediului înconjurător 4.5. Limite de toleranţă ale geosistemelor 4.6. Stress şi impact în mediu 4.7. Hazard, risc şi vulnerabilitate 5. DETERIORAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR 5.1. Fenomene naturale extreme 5.2. Activitatea antropică şi deteriorarea mediului GEOGRAFIA MEDIULUI POLUAREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI PARTEA GENERALĂ 1. DATE GENERALE 1.1. Definiţie şi termeni 1.2. Clasificarea poluanţilor şi a surselor de poluare 1.3. Praguri de diferenţiere a poluanţilor şi unităţi de măsură 1.4. Concentrarea poluanţilor în organismele biologice şi la om 2. POLUAREA ATMOSFEREI 2.1. Poluarea fizică a atmosferei 2.2. Poluarea chimică a atmosferei 2.3. Poluarea biologică a atmosferei 2.4. Autoepurarea atmosferei 2.5. Poluarea aerului în România 3. POLUAREA HIDROSFEREI 3.1. Poluarea apelor de suprafaţă 3.2. Poluarea apelor subterane 3.3. Alte efecte produse de poluarea apelor 3.4. Autoepurarea apelor
2

4
4 5

6 7
8 8 9 9

10
10 11 14 15 15 15 16

16
16 18

24 24 24 24
24 25 26 26

27
27 28 29 30 30

30
31 32 33 33

3.5. Tehnici de depoluare a apelor 3.6. Poluarea apelor în România 4. POLUAREA SOLULUI 4.1. Poluarea cu pulberi radioactive 4.2. Poluarea chimică 4.3. Poluarea biologică 5. POLUAREA CU DEŞEURI 5.1. Categorii de deşeuri 5.2. Managementul deşeurilor 5.3 Reutilizarea sau reciclarea deşeurilor 6. POLUAREA PRIN ACCIDENTE TEHNOLOGICE 7. POLUAREA REGIONALĂ, TRANSFRONTALIERĂ ŞI GLOBALĂ 8. FENOMENE METEOROLOGICE PROVOCATE DE POLUARE 8.1. Deteriorarea stratului de ozon 8.2. Smogul fotochimic 8.3. Ploile acide 8.4. Intensificarea efectului de seră 9. MONITORINGUL ŞI PROTECŢIA MEDIULUI 9.1. Monitoringul calităţii mediului (supravegherea calităţii mediului). 9.2. Sisteme de supraveghere a poluării mediului 9.3. Supravegherea poluării mediului în România 9.4. Evaluarea impactului ecologic 9.5. Protecţia mediului Bibliografie

33 33

34
34 34 35

35
35 36 37

37 37 38
38 39 39 40

40
40 41 41 41 42

43

3

Obiectivele cursului: Înţelegerea relaţiei om-mediu înconjurător, la nivelul local, regional şi global prin analiza calităţii factorilor de mediu. Cunoaşterea organizării biosferei la nivelul tipurilor de mediu, limitelor, capacităţii de suport şi echilibrul energetic al ecosistemului. Analiza calităţii mediului şi protecţia mediului în contextul dezvoltarii durabile

1. NOŢIUNI GENERALE
Studierea integrată a geosferelor debutează abia în secolul XIX dar dezvoltarea unei ştiinţe a mediului de sine stătătoare devine posibilă abia după un secol, după elaborarea teoriei sistemului şi după ce se acceptă ideea că Terra este un sistem care integrează trei componente majore: abiotice, biotice şi sociale, între care există relaţii puternice de întrepătrundere.

1.1. Termeni care definesc mediul
Ceea ce ne înconjoară (mediul înconjurător) reprezintă rezultatul unei evoluţii de aproape 4 miliarde de ani. În faza iniţială, cea de constituire a Terrei, au existat numai componente fizice (abiotice) ale mediului, considerate componente primare (rocă, apă, aer), pe seama cărora s-au dezvoltat componentele biotice (plante, animale), solurile şi omul (componenta socială), acestea fiind considerate componente secundare, deci derivate din primele. Toate aceste componente, aflate în relaţii complexe de interacţiune, alcătuiesc mediul înconjurător. Environament este echivalentul străin, folosit frecvent şi în România. Într-o accepţiune generală, prin mediu înconjurător se înţelege ansamblul spaţiotemporal al factorilor naturali şi ai celor rezultaţi în urma activităţii umane, aflaţi în relaţii de interdependenţă, care influenţează echilibrul ecologic şi determină apariţia unor noi condiţii de mediu care, la rândul lor, influenţează funcţionarea sistemelor biologice şi sociale. Caracteristicile iniţiale ale mediului sunt astfel modificate, iar noului sistem îi sunt caracteristice structuri şi funcţionalităţi noi. Ştiinţa contemporană foloseşte termeni diferiţi care definesc mediul. – Mediu Geografic este noţiunea cea mai cuprinzătoare, fiind definit ca “spaţiu natural sau amenajat ce înconjoară fiinţele şi societatea umană, asupra căruia ea acţionează şi ale cărui componente (climatice, biologice, hidrologice, edafice, economice, politice, psihosociologice etc.) au repercusiuni asupra stării şi comportamentului grupurilor umane”1. Mediul geografic analizat la scară globală, regională sau locală este obiectul de studiu al Geografiei. – Mediu natural: totalitatea factorilor naturali aflaţi în relaţii de interdependenţă şi întro stare de echilibru dinamic, cuprinzând apa, aerul, roca şi solul, relieful şi subsolul, şi care determină condiţiile de viaţă pentru vegetaţie, animale şi om. Este un sistem natural complex în continuă transformare, cu două dimensiuni distincte: una temporală şi alta spaţială. Este considerat natural mediul în care predomină elementele care nu au suferit modificări antropice (pădurea ecuatorială primară, o insulă nelocuită, taigaua siberiană, lacurile glaciare etc.). – Mediu antropizat: rezultanta interferenţei activităţii umane cu mediul natural, acesta din urmă păstrând unele caracteristici iniţiale. Bivalenţa activităţii umane se manifestă în doua direcţii antagoniste: distrugerea unor elemente ale mediului natural, dar şi crearea unui mediu nou. Se naşte astfel a treia dimensiune a mediului şi anume mediul social, specific fiecărei societăţi.
1

Geografia de la A la Z, 1997 4

cele din urmă conturându-şi o latură ecologică proprie. industriale. Analiza porneşte de la mediu către vieţuitoare. nu numai a celui natural ci şi a celui transformat de om şi integrează în mediu omul şi activităţile sale socioproductive. Între ştiinţele naturii şi cele umane şi sociale a apărut o zonă largă de interferenţe. Iniţial. factorii şi procesele din mediu care determină modificări ale lumii vii. • evaluarea stării şi calităţii mediului. 2003): • cunoaşterea structurii şi funcţionalităţii mediului. savană. vieţuitoarele au fost studiate de către Biologie. Întrebări de verificare 5 . cărora le sunt proprii un peisaj. “ştiinţa relaţiilor organismelor cu mediul lor. conturându-se ca o disciplină geografică a organizării teritoriului. Geoecologia studiază natura relaţiilor mediului cu vieţuitoarele. Obiectivele principale ale Geografiei mediului sunt (Mac. concentraţiile masive ale populaţiei în centre urbane. marchează un salt important în cunoaşterea relaţiilor dintre lumea vie şi mediul fizic. agricole). uneori iraţională a resurselor naturale. ierarhizate în timp şi spaţiu geografic. Ecologie. Aproape nu mai există ecosisteme în care activitatea umană să nu fi determinat o reacţie. 1987). peisaj urban. Ecologia. toate acestea sunt însoţite de grave dezechilibre ale mediului. una naturală şi alta antropică. care poate fi denumit biotehnosferă. definită de Haeckel (1866). iar elementele fizice ale mediului. 1. înţelegând prin aceasta. Aproape fără excepţie. Geografia mediului înconjurator se delimitează de ecologia tradiţională. ca instrument de conservare dirijată a mediului (Roşu şi Ungureanu. dezvoltarea unor uriaşe capacităţi de producţie industrială şi agricolă. toate condiţiile lor de existenţă”. în sens larg. industrial). Ritmul în care omul a intervenit în mediu a fost puternic accelerat mai ales în secolul trecut. de transport. Se produc astfel grave dezechilibre ecologice. În acest mod. Se apreciază că modificările generate de activitatea umană vor transforma treptat biosfera într-un sistem radical modificat. dar influenţa activităţii antropice este minimalizată. – Peisaj: Spaţiu unitar în care câteva componente ale mediului geografic dau nota caracteristică (peisaj glaciar. Mecanismele de adaptare ale unor reprezentanţi ai biosferei la noile condiţii sunt deseori depăşite. – Geosistem: orice unitate teritorială pe care relaţiile dintre elementele geografice care o compun îi dau o structură şi o funcţionalitate distincte. rezultând sisteme funcţionale noi. adaptate necesităţilor vieţii omului (medii urbane. un potenţial energetic şi o productivitate biologică (Roşu. Geografia mediului înconjurator răspunde necesităţilor de analiză globală. Biosfera primară este puternic transformată. rurale. deşertic. Geoecologie şi Geografia mediului Tot ce ne înconjoară este alcătuit din două componente majore. 1977).2. taiga. Apariţia unei noi ştiinţe. şi care va evolua după legi încă insuficient cunoscute. sistemele complexe de transport. Interacţiunea permanentă dintre acestea determină starea mediului la un moment dat. de către Geologie şi Geografie. astăzi nu se mai poate vorbi despre un mediu natural nemodificat deoarece activitatea umană a indus (direct sau indirect) transformări în cele mai retrase regiuni ale Terrei.– Mediu antropic: mediu în care componentele naturale iniţiale au fost înlocuite în cea mai mare parte în urma activităţii umane. alta decât cea naturală. • prognoza şi proiectarea mediului înconjurător. prin studierea potenţialului ecologic al mediului. deci se bazează pe identificarea şi analiza arealelor geografice specifice anumitor organisme. Exploatarea. transformări adesea ireversibile care se reflectă în final prin pierderi umane şi pagube materiale.

deci sisteme teoretice. Un asemenea sistem este considerat a fi Terra care are în esenţă numai schimburi energetice cu sistemul planetar în care se încadrează. • cea a unui ansamblu supus la modificări mai mult sau mai puţin profunde în timp. Independent de structură. Sistemul este constituit dintr-un complex de elemente care interacţionează între ele. a căror interdependenţă îi asigură coerenţa. le studiază în interdependenţă. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ABORDAT CA SISTEM Astăzi mediul înconjurător este abordat cu ajutorul teoriei sistemelor care concepe obiectele în mişcare. în care temperatura se păstrează constantă la infinit este un sistem izolat. în ipoteza absenţei oricărei influenţe exterioare. Care sunt obiectivele de studiu ale Geografiei mediului ? 2. schimburile cu acesta asigurându-i autonomia. informaţie). energie şi informaţie în ambele sensuri şi în care se încadrează toate sistemele din natură. deci în interrelaţie (un bazin hidrografic include o anume alcătuire geologică. orice sistem trebuie să aibă o structură ierarhizată. dar şi din succesiunea în timp a proceselor (evenimentelor). o funcţionalitate şi o evoluţie permanentă. energie sau de informaţie cu sistemele vecine. Ce elemente diferenţiază mediul natural de mediul înconjurător ? 2. Care sunt elementele integrate într-un geosistem ? 3. care însă îi conservă caracterul permanent.1. • Sisteme deschise. 2. spaţiu cu care interrelaţionează (substanţă. capacitate subordonată funcţionalităţii de ansamblu. Din acest unghi se disting trei tipuri de sisteme: • Sisteme izolate. • Sisteme închise în care există schimb de energie numai cu sistemul superior. b. • cea a unui ansamblu alcătuit din subsisteme în interacţiune unul cu altul. Orice sistem se dezvoltă în afara spaţiului în care funcţionează. Ierarhizarea internă a componentelor este completată de integrarea unui sistem în câmpul de acţiune al altui sistem (suprasistem sau subsistem). dar care funcţionează ca un ansamblu.2. Structura poate fi descrisă prin caracteristici cantitative. energie. practic inexistente în natură. calitative şi relaţionale (relaţiile reciproce dintre componente). Evoluţia sistemului. a. pe care se dispun asociaţii vegetale sau animale dependente de factorii 6 . Exemplul clasic este cel al unui vas ermetic care conţine apă caldă şi care cedează energie calorică mediului învecinat. caracterizate prin absenţa oricărui schimb de materie. un sistem se autoorganizează şi prin aceasta se dezvoltă. Funcţionalitatea sistemului decurge din capacitatea funcţională a componentelor. cărora le este caracteristic schimbul permanent de materie. dar dependent de funcţionalitate. Sunt necesare pentru studierea matematică a transformărilor energiei. c. exceptând aportul de pulberi şi meteoriţi şi migrarea gazelor atmosferice spre spaţiul cosmic din partea superioară a atmosferei. prin prisma schimbului permanent de materie. energie şi informaţie. suport al reliefului. Principiile fundamentale ale teoriei sistemelor Teoria sistemică are la baza trei idei fundamentale: • cea a unui ansamblu de factori aflaţi în raport reciproc cu mediul. 2. Conform teoriei sistemice.1. Structura sistemului rezultă din organizarea şi distribuţia spaţială a componentelor. Caracteristicile generale ale sistemelor Mediul înconjurător este organizat în întreguri succesive de elemente aflate în legături reciproce. Un termos ermetic.

este suport pentru vegetaţie. cât şi cu sistemul superior. caracterizează şi mediul înconjurător organizat ca geosistem: – Integralitatea. cu un grad mai complex de organizare. Un bazin hidrografic este compus din elemente precise. – Caracterul istoric (evoluţia în timp). Feed-back-ul pozitiv conservă variabilele de intrare. dintr-un suprasistem. prin aceasta îşi reglează mecanismele funcţionale care îi asigură stabilitatea şi dezvoltarea. Modificarea variabilelor de intrare în sistem. Starea de moment a unui geosistem conţine informaţia care îl defineşte. În sistemele deschise. – Echilibrul dinamic este realizat datorită tendinţei permanente de echilibrare funcţională între componentele sistemului. Starea actuală a unui geosistem este rezultatul unei evoluţii în timp care poate fi descifrată. deci şi în geosisteme. la rândul său. calitatea şi proporţia componentelor dau gama infinită de sisteme bazinale. Feed-back-ul negativ determină diminuarea variabilelor de intrare şi conservarea valorilor variabilelor de ieşire. ci interacţionează atât între ele. fiecare componentă a mediului este organizată ca un subsistem a cărui funcţionare este o parte din funcţionarea ansamblului. scurgerea de suprafaţă şi subterană. Impulsurile informaţionale sunt cele care determină sensul probabil de evoluţie a geosistemului. Următoarele trăsături generale ale sistemelor. Orice sistem este compus din subsisteme şi face parte. Prin mecanismele feedback-ului se realizează autoreglarea sistemului. Structura unui sistem nu reprezintă suma părţilor componente. proprii şi geosistemelor ? 3. – Autostabilitatea. în care fiecare componentă are un aport propriu în funcţionarea bazinului: roca răspunde diferit la procesele tectonice sau la cele denudaţionele. Intr-un sistem există variabile de intrare. COMPONENTELE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR 7 . având ca reper temporal scara geocronologică. a sistemului. dar modul în care ele sunt asamblate. şi ierarhizare). Cum funcţionează conexiunea inversă (feed-back) într-un geosistem ? 3. nivelul lui de organizare. determinate de relaţiile cu celelalte componente. pentru construcţii etc. componentele îşi pierd individualitatea. iar prin aceasta asigură stabilitatea sistemului.climatici. Care sunt trăsăturile generale ale sistemelor. astfel încât variabilele de ieşire să fie relativ constante pentru un moment dat. dar amplifică variabilele de ieşire şi determină apariţia altor calităţi ale sistemului. Verificare 1. toate acestea dau structura bazinului hidrografic. determină o diversitate de combinaţii între acestea. reglează cantitatea de precipitaţii infiltrate. dar şi un stoc de informaţii care provin din sistemele anterioare din care acesta a evoluat. preluate şi prelucrate de către acesta şi variabilele de ieşire. – Autoreglarea şi conexiunea inversă (feed-back). Componentele unui sistem nu se contopesc până la omogenizare. Diversitatea elementelor pe care le integrează un sistem. determină modificarea unor relaţii şi procese care vor tinde să intre în echilibru în funcţie de noile condiţii. deoarece o parte dintre transformările suferite este “memorată” de structurile fosile sau relicte ale unor componente. – Ierarhizarea. Pentru un anume teritoriu. contribuie la pedogeneză. – Caracterul informaţional. Fiecare componentă va dobîndi atribute noi. Care sunt principiile fundamentale ale teoriei sistemelor ? 2.

3. In cadrul biocenozelor substanţa organică are trasee bine definite. consumatori şi descompunători. biocenoză (fitocenoză sau zoocenoză).Nivelul fundamental de organizare a mediului îl constituie geosistemul. secundari (carnivore. în care fiecare organism este o verigă. trece de la un organism la altul. (4) întrepătrunderea lor în forme variate. – Consumatori (organisme heterotrofe): specii care nu sunt capabile să transforme substanţele minerale şi se hrănesc cu substanţe organice vii sau moarte. – Ecosferă: Termen generic care înglobează totalitatea ecosistemelor de pe Pământ. Speciile care se hrănesc cu substanţă animală sau vegetală moartă sunt denumite saprofage.. biotice şi sociale. ansamblu sistemic generat de integrarea componentelor abiotice. specie. (3) suport al vieţii. Consumatorii pot fi primari (fitofage sau erbivore). biom. 3. microorganismele consumatoare de metan. – Ecosistem: sistem complex alcătuit din totalitatea organismelor vii şi din mediul fizic în care acestea se dezvoltă şi cu care interacţionează. Analiza biosferei şi a relaţiilor acesteia cu componentele abiotice ale mediului se poate face la următoarele niveluri de organizare: 1. Fondul de specii din care se compune biocenoza este determinat de condiţiile de viaţă existente în biotop. de exemplu. mediu cu care se află într-o interacţiune continuă. Componentele fizice naturale (componente abiotice)2 Includ substratul petrografic şi structural. atmosfera. (2) prezenţă în cantitate finită. Omul se găseşte în vârful lanţurilor trofice. în timp şi spaţiu. 3. ecosferă. lupi. La nivelul organismelor vii (plante şi animale): individ. 2 Structura şi funcţionarea acestor componente au fost studiate în cadrul unor discipline din anii anteriori 8 .1. – Comunităţi (biocenoze): sisteme de populaţii de plante (fitocenoze) şi animale (zoocenoze) care trăiesc în acelaşi areal. alături de cea de urşi. La nivelul integrat biocenoză + biotop: ecosistem. insecte etc. sol. care posedă un patrimoniu ereditar comun şi ocupă acelaşi punct din scoarţa terestră” (Stugren. alcătuind lanţuri trofice sau reţele trofice. 1982). fiind câmpul de interferenţă a energiilor din toate învelişurile Terrei. bacterii sau ciuperci) şi terţiari sau de vârf (specii care se hrănesc cu consumatorii secundari şi care nu sunt consumate de alte specii). rozătoare. toţi ursii din Munţii Făgăraş alcătuiesc o populaţie. relieful şi solul. Biosfera este rezultatul interacţiunii factorilor cosmici (radiaţia solară) şi tereştri şi se caracterizează printr-un înalt nivel de organizare a materiei. apa (în toate stările de agregare). aer apă) în care trăiesc biocenozele.2. La nivelul ansamblului condiţiilor naturale în care trăiesc organismele: biotop (habitat). populaţie. 2. În Munţii Făgăraş coexistă populaţii de capră neagră. deci mediul fizic (rocă. Ansamblul acestora alcătuieşte comunitatea faunistică sau zoocenoza faunistică a Munţilor Făgăraş. – Populaţii: „sisteme de indivizi din aceeaşi specie. Caracteristicile comune ale componentelor abiotice sunt: origine cosmică (exclusiv relieful şi solul). – Producători (organisme autotrofe): care transformă substanţa minerală în substanţă organică (plante cu clorofilă. Componentele biotice Reprezintă totalitatea organismelor vegetale şi animale. bacteriile care se hrănesc prin chemosinteză). Acestea au trei niveluri de bază: producători. – Biom: spaţiu geografic cu caracteristici unitare ale factorilor de mediu care cuprinde un complex de biotopuri şi biocenoze (exemplu: Podişul Transilvaniei cu ecosisteme acvatice şi terestre diverse).

– trofice sau relaţiile de nutriţie care stau la baza lanţurilor trofice şi presupune consumarea unei specii de către alta (fitoplancton – peşti fitofagi – peşti răpitori – păsări). Elementele calitative şi cantitative ale mediului abiotic şi repartiţia temporală şi spaţială a acestora acţionează ca factori ecologici şi determină structura. Componentele mediului care influenţează dezvoltarea organismelor vii poarta denumirea de factori de mediu care trebuie consideraţi în sens energetic. când prezenţa unei specii pe un anume teritoriu este determinată de prezenţa altei specii (vegetaţia parazită pe anumite specii). Componentele sociale Omul este integrat în natură. sol etc.– Descompunători: speciile care transformă substanţa organică moartă în substanţă anorganică. Orice geosistem se constituie ca un anumit tip de mediu. 9 . – forice. iraţional. Factorii ecologici susţin procesele ecologice care determină o anumita evoluţie a lumii vii de pe un teritoriu bine delimitat. cutremure. gravitaţia câmpul geomagnetic. Se manifestă brusc în unul sau mai mulţi factori din primele două categorii.4. prin procese de oxidare sau reducere. aerul. • Relaţii între părţile unei componente majore a mediului. în funcţie de care va avea o anumită productivitate biologică. mişcarea de rotaţie. geotermalismul. succesiunea anotimpurilor. Exemplu: temperatura aerului › convecţie termică › gradient baric. expunerea versanţilor etc. Fiecare specie va alege în spaţiul finit în care se dezvoltă. social). • Relaţii între componentele majore ale mediului (fizic. a tipurilor de mediu (roca. în timp şi spaţiu. Tipuri de relaţii între componentele mediului înconjurător Structura şi funcţionalitatea mediului înconjurător. când răspândirea unei specii este asigurată de către alta. secete etc. sistemul galactic). prin calitatea elementelor sale (aer. adică aceia care stau la baza diferenţierii unităţilor teritoriale de mediu. mişcarea de revoluţie).). când rezultatul activităţii unei specii este folosit de către altă specie. Exemplu: rocă › relief › sol › vegetaţie › cultură agricolă › localitate. 3. biotic. uneori brutal. ca urmare a acumulărilor de materie sau energie peste limita de echilibru: vânturile neperiodice. producând perturbări ale echilibrului dinamic dintre acestea. – falorice. sunt determinate de relaţii simple sau complexe care se stabilesc între componente. Se conturează în acest mod noţiunea de mediu eficient sau mediu specific. direct dependentă de radiaţia solară. În funcţie de modul în care factorii de mediu determină repartiţia organismelor vii. apa. apă. 3. radiaţia solară. c) Factorii neperiodici sau întâmplători. deci un anumit tip de suport al resurselor vieţii. varietatea şi dimensiunile comunităţilor biologice pe toate treptele de organizare. valuri catastrofale. • Relaţii între componentele majore ale mediului şi alte sisteme (sistemul planetar. generaţi de către cei primari: temperatura. În cazul ecosistemelor. Prin activitatea sa complexă.3. cele mai importante tipuri de relaţii sunt: – spaţiale. introducând-o în circuitele biogeochimice. omul influenţează celelalte componente ale mediului înconjurător. se disting următoarele categorii de factori geoecologici: a) Factori periodici primari. Unele o influenţează puternic iar altele pot fi inactive. dar şi de energia geotermală. dinamica acestuia. dar şi în societate. deci în funcţie de natura acestora. b) Factori periodici secundari sau derivaţi. radiaţia cosmică. acele elemente care corespund cerinţelor sale. Nu toate forţele din mediu au aceeaşi importanţă faţă de viaţă. putând fi definit în acest sens ca un ecosistem. printr-un anumit potenţial pentru viaţă. cicloane.

transfer. din energia degajată prin condensarea vaporilor. Care sunt nivelurile de bază ale reţelelor trofice şi cum funcţionează ? 4. radiaţie cosmică stelară (1 %). 4. iar potenţialul denudaţional al Terrei este evaluat la echivalentul a 1/2 din energia primită de 10 . din fluxul emanat de suprafaţa terestră în atmosferă. iar 43 % (71 kcal) sunt absorbite de aceasta. dar o şi stochează pentru perioade diferite de timp. conservare. din radiaţia absorbită direct + cea reflectată. solului. • energia absorbită sub formă chimică în substanţa vie. La partea superioară a atmosferei ajung 250 kcal/cm2/an.). • Energie telurică: geotermală. Prezentaţi cele trei niveluri de organizare ale biosferei. 3.4 kcal) sunt absorbite de masa noroasă a atmosferei. Învelişurile geosferei se alimentează cu energie. 16 % (26. revenindu-le numai 2%. Din cele 165 kcal. fără modificare de temperatură. În ansamblu. urmat de uraniu (8%).6%). 1977). precum îngheţarea. Care sunt componentele principale ale mediului înconjurător ? 2. • Energia solară absorbită de suprafaţa terestră se distribuie în trei direcţii: • Energie absorbită pentru ridicarea temperaturii aerului.6 kcal) sunt reflectate de suprafaţa geografică în ansamblul său. • 60 kcal/cm3/an (24%).8 ergi/cmp/s. dar cu modificări de structură ale substanţei (W chim. • 12 kcal/cm3/an (5%). geomagnetică şi geoelectrică. iar o parte se întoarce în spaţiul interplanetar.1. – Energia gravitaţională. FUNCŢIONALITATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR Tot ceea ce ne înconjoară poate fi redus la trei elemente esenţiale: substanţă. 4. Circuitul energiei în mediu Energia (surse. energie care determina potenţialul de denudaţie al reliefului.) – Radiaţia cosmică este alcătuită din nuclee de atomi rămase fără învelişul de electroni. celorlalte elemente care completează tabloul lui Mendeleev. energie şi informaţie. Cantitatea de energie ajunsă la suprafaţa activă este transformată sau stocată de procesele care se produc în componentele învelişului geografic. transformare) stă la baza tuturor proceselor care se produc în natură. Sursele de energie: • Energie cosmică: energie solară (99 %). este evaluată ca energie potenţială determinată de ridicarea reliefului continental deasupra nivelului oceanului planetar. care au rolul de refacere a energiei şi a substanţei învelişului geografic. restul de 34 % (85 kcal) fiind reflectat înapoi în cosmos (Budîko. Interacţiunea dintre aceste surse se regăseşte în tot ce ne înconjoară. apei. – Radiaţia solară este triată de către centurile magnetice şi ionosferice. ponderea revenind hidrogenului (90%). sub forma unor fluxuri energetice şi cicluri de transformare.Verificare 1. Denudaţia transformă energia gravitaţională în energie mecanică. încărcătura energetică a atmosferei este de 131 kcal/cmp/an şi are următoarea provenienţă: • 59 kcal/cmp/an (23. cu valoare de 0. topirea. o consumă pentru realizarea proceselor şi fenomenelor care decurg din structura şi funcţionalitatea lor. evaporarea (W transf). gravitaţională. • energie absorbită pentru schimbări de stare a apei. Prezentaţi tipurile principale dintre componentele mediului înconjurător. care stă la baza circuitelor acestor elemente (W term. – Radiaţiile electromagnetice şi corpusculare stelare şi selenară. 7 % (11. din care numai 66 % (165 kcal) o străpung.

roca în timpul erupţiilor vulcanice). Cs). există trei tipuri principale de peisaje naturale: Peisaje echilibrate. S.şi cele roşii –lungime de unda 0. Circuitul biogeochimic al carbonului Importanţa majoră a carbonului în mediul înconjurător este determinată de: – Structura atomică a carbonului permite realizarea de lanţuri sau cicluri de atomi legaţi prin legături simple sau duble. N. echivalent cu 5% din fluxul anual al radiaţiei solare. prin fotosinteză sau prin procese biogeochimice. evaluată la 1066 kcal/cm2/s. Peisaje importatoare de energie corespunzătoare habitatelor de locuire umană. care vehiculează elementele si substanţele necesare întreţinerii funcţionalităţii mediului înconjurător.6 .7 1020 kcal/ cm2/an. În circuitul fiecărui element se pot analiza două categorii de procese distincte: (1) constituirea unuia sau mai multor rezervoare de energie.5 µ. energia seismică şi cea vulcanică. lanţuri care stau la baza tuturor moleculelor şi macromoleculelor organice. Co) şi ultraelementele (Au.4 . Forţa gravitaţională se manifestă şi în producerea ritmică a mareelor terestre (maxim 23 mm) sau acvatice (maxim 12 m) care dispun de un potenţial energetic estimat 11-1016 kWh.0. Compuşii carbonului (combustibilii fosili) reprezintă principala resursă energetică a societăţii umane. 4. ambele cu 100 ergi/s/ cmp. deci o scurgere de energie. Cl. aceste surse potenţiale nu contează din punct de vedere valoric în bilanţul energetic al planetei. (2) procesele de ciclare activă. Materia organică este exportată de către om din locul în care s-a format. Aceste schimburi se realizează prin intermediul circuitelor biogeochimice. K. În cadrul circuitului biogeochimic. Elemente principalele încorporate în materia vie sunt C. Mg. Circuitele biogeochimice ale materiei Circuitul energetic stă la baza transformărilor de materie şi a schimburilor calitative şi cantitative de materie între componentele mediului geografic. dar din punct de vedere calitativ ele dau dimensiunea complexităţii întrepătrunderilor energetice. deci de raportul dintre cantitatea de energie intrată şi ieşită. Zn.0. Ca. biologică a elementului dat.7 µ) este absorbită de clorofilă având un rol esenţial în procesul de fotosinteză care o converteşte în energie biochimică specifică substanţelor organice. dezagregarea elementelor radioactive care poate genera 3 . Din gama resurselor energetice telurice ale planetei menţionăm: energiageotermală. De exemplu o parte din energia provenită de la radiaţia solară (radiaţiile albastre -lungime de unda 0.2. determinând apariţia unei forme de energie dinamică. plasate de obicei în atmosferă.la Soare. Cantitativ. Lor li se adaugă micronutrienţii (Na. deci rezerva de energie înmagazină în ele nu se va regăsii în bilanţul energetic. materia trece succesiv prin forme organice şi anorganice. H. fapt care îi conferă un rol energetic major. In funcţie de bilanţul energetic. Energia termică din radiaţia solară directă sau din cea reflectată de suprafaţa terestră în atmosferă. Peisaje exportatoare de energie în care energia solară captată iniţial este stocată sub forma de materie organică vegetala şi animală. şi poartă denumirea de macronutrienţi. Rb. în care energia captată este utilizată integral de componentele biotice. – Structura sa atomică îi permite să cedeze sau să primească electroni. 11 . hidrosferă. O. Fluxul de energie nu trebuie considerat un simplu transfer energetic de la un sistem la altul. P. Peisaje naturale slab afectate de activitatea umană. determină încălzirea inegală a maselor de aer pe care le pune astfel în mişcare. masele de aer. Unele structuri ale mediului au rolul de stocare a energiilor primare (stocarea în bazinele oceanice) altele au rolul de a le transporta dintr-un loc în altul (curenţii marini. sau litosferă.

2). Principalele medii cu rol de rezervor al carbonului sunt: sedimentele carbonatice din litosferă (calcar. eminamente biologic. Circuitul biogeochimic al azotului Azotul intră în structura aminoacizilor. la care se adaugă anual 3 miliarde tone În fig. 2 este prezentat schematic circuitul carbonului. combustibili fosili (cărbune.– Carbonul integrat în CO2 din atmosferă formează un ecran care opreşte radiaţia infraroşie emisă de suprafaţa terestră -efectul de seră. a alcaloizilor şi a altor substanţe. Circuitul biogeochimic al carbonului (din Berca M. Fig. restul de 20% fiind depozitat în organismele vii. şisturi şi nisipuri bituminoase. – denitrificarea. 1. gaze naturale. cu două faze complementare: – nitrificarea. fixarea azotului liber din atmosferă şi introducerea lui în circuit. de asemenea cu două faze complementare: 12 . prin care o parte a azotului este restituit atmosferei Subciclul II. cca 7 x 1011 tone carbon sub formă de CO2. în humusul din sol şi în unele sedimente organice sau minerale. atmosfera. petrol. dolomit etc. poate fi împărţit în doua subcicluri: Subciclul I.. 1013 tone). Atmosfera deţine cca 80% din cantitatea globală de azot.) conţin cca 2 x 1016 tone carbon. a acizilor nucleici.influenţând condiţiile climatice. biosfera 8 x 1011 tone carbon. Circuitul biogeochimic al azotului (fig. 2000) Cantitatea de CO2 acumulată în atmosferă după debutul revoluţiei industriale este evaluată la 270 miliarde tone. deci a substanţelor proteice. hidrosfera 4 x 1013 tone carbon sub formă de carbonaţi şi bicarbonaţi şi 3 x 1012 tone carbon inclus în substanţa organică. humus şi turbă cca 3 x 1012 tone carbon.

Cele mai mari cantităţi de fosfor natural se găsesc sub formă de apatit Ca5(PO4)3. fapt care determină posibilitatea creşterii continue a masei biosferei. putând fi caracterizat ca un circuit de tip sedimentar. alături de azot. bilanţul global din ciclul azotului este pozitiv.. Este un element care. (6-7 mil. Circuitul biogeochimic al azotului (din Berca M. tone fosfor pe an) şi a detergenţilor. Compensarea deficitului de fosfor se face prin utilizarea îngrăşămintelor fosfatice.– mineralizarea compuşilor organici cu azot. Pe ansamblu. 2000) Circuitul biogeochimic al fosforului Fosforul intră în alcătuirea acizilor nucleici din ţesuturile vii. sau ca mineral sedimentar în fosforite. – biosinteza compuşilor organici azotaţi. Fig. În mediul terestru se întorc cantităţi mult mai reduse decât cele care ies din el. Ca este o specie chimică ce intră în structura materiei vii de origine 13 . Circuitul biogeochimic al calciului Circuitul calciului este de aceeaşi natură cu cel al fosforului. Deoarece nu are compuşi gazoşi. adică se pierde mai puţin azot decât cel care se fixează. circuitul fosforului este legat exclusiv de circuitul apei. Are un rol determinant în procesele de fotosinteză şi de transfer de energie. determină capacitatea productivă a ecosistemelor. în rocile magmatice. Fosforul este un element limitativ al productivităţii biologice a ecosistemelor. a scheletului vertebratelor si în structura fosfoglucidelor şi fosfolipidelor. 2.

va determina formarea Ca(HCO3)2. Poate avea cauze naturale (glaciaţiuni. (despăduriri. prin compuşii săi. Absenţa unei faze gazoase a calciului. sulful există în stare gazoasă sub forma de SO2 rezultat din arderea combustibililor fosili.3. în funcţie de factorii de mediu. sub formă de carbonaţi-bicarbonaţi. combinat cu CO2. disfuncţionalitate. orogeneze. Funcţionalitate. echilibru care se realizează şi se menţine ca urmare a stării de autostabilizare şi autoreglare specifice mediului ca sistem. poluarea diverselor componente ale mediului etc. primul fiind şi el transformat în SO2 prin oxidare. Etapele principale ale circuitului sulfului sunt: • În atmosferă ajung H2S şi SO2. care este antrenat de precipitaţii în circuitul hidrologic.vegetală sau animală. din care 50 % rezultă din activitatea antropică. în combinaţie cu H2O se transformă în H2SO4. pătrunzând şi în sol.). 4. care marchează trecerea de la o organizare şi structură la alta. Opusul îl constituie dezechilibrul disfuncţional. iar apoi. gips). în hidrosferă.). calcopirită. apărut în urma unei transformări care face imposibilă evoluţia geosistemului. Reechilibrarea sistemului sau subsistemului se realizează prin autoreglare. erupţii vulcanice etc. acesta fiind solubil va fi dizolvat de apă şi va fi antrenat în circuitul hidrologic. Rezervele de calciu ale planetei sunt uriaşe: în litosferă.). Disfuncţionalitate: fenomen de dezorganizare care determină ieşirea geosistemului din starea de echilibru împiedicând evoluţia acestuia. constituind mecanismul principal de reglare a pH-ului. pe seama unei stări de dezechilibru care contribuie însă la apariţia unei noi calităţi. în prezenţa CaCO3. exploatarea resurselor naturale. Are o fază solidă şi. sau aerobe (de oxidare). Asemenea momente sunt frecvente în natură şi societate (Exemplu: coborârea nivelului de bază al unui râu şi reechilibrarea profilului longitudinal). Anual intră în atmosferă 550 milioane de tone. Dezechilibrul disfuncţional va determina şi el o reacţie a componentelor geosistemului care va tinde să redobândească starea de funcţionalitate deranjată. dar ea va fi deficitară din punct de vedere 14 . Se va ajunge însă la o stare defavorabilă care se va putea eventual echilibra. Principalele depozite de sulf se află în litosferă. rocile carbonatice ocupă peste 300 mil km2. Dezechilibru: moment de discontinuitate materializat în spaţiu şi timp. Circuitul biogeochimic al sulfului Sulful intră în structura unor aminoacizi sau a unor molecule de proteine. echilibru şi dezechilibru Funcţionalitate: un proces continuu care se produce în condiţiile unui echilibru dinamic între factori. exploatarea iraţională a solului. În atmosferă. una gazoasă. construcţii etc. face ca circuitul acestuia să fie asemănător celui al fosforului: apa şi CO2 se combină alcătuind H2CO3 care. îmbunătăţiri funciare. Funcţionalitatea mediului se manifestă în trei dimensiuni distincte: spaţială. Resturile organice datorate amândurora sunt supuse unor procese de mineralizare în condiţii anaerobe (condiţii reducătoare). Dezechilibrele generate de o anumită stare de dezorganizare sunt inerente în procesul de evoluţie a sistemului şi sunt considerate dezechilibre funcţionale. activităţii vulcanice sau a unor procese de fotooxidare datorate activităţii unor alge (cca 1 x 108 tone). Tot în atmosferă se regăseşte şi sulful inclus în H2S rezultat în urma activităţii bacteriene de descompunere a resturilor organice. eşalonate pe întreaga perioadă de geneză a Terrei sau este consecinţa activităţilor antropice (poluare. Excesul de sulf sau de compuşi ai acestuia este toxic pentru materia vie. temporală şi informaţională. cu rol important în procesele metabolice. • Din apă şi din sol sulful este înglobat în materia organică de către plante o parte din acestea fiind consumate de către animale. sub formă de zăcăminte biogene (hidrocarburi) sau minerale (pirită.

chimici şi biologici. În ecosisteme. intensitatea şi tendinţele de evoluţie ale proceselor actuale. iar acesta va înregistra un proces de disfuncţionalitate. de echilibrul dintre acestea şi elementele componente ale biotopului. pe care acesta le poate suporta şi asimila fără ca stabilitatea să-i fie modificată. de stres şi de presiune. 4.). definită de toate componentele sale structurale şi funcţionale capabile să asigure echilibrul ecosistemelor şi să satisfacă necesităţile societăţii umane. Combinaţii variate ale factorilor ecologici pot conduce la acelaşi rezultat (Legea substituirii factorilor). spectaculos etc.). îngrăşăminte chimice sau prin indicatori fizici. Cunoaşterea limitelor de toleranţă. a capacităţii de autoreglare. prăbuşiri şi alunecări de teren. care se poate exprima prin indici deduşi din starea factorilor fizici. CH4 etc.). Calitatea mediului înconjurător Starea mediului într-un anumit moment.5. Este evaluată pe baza unor standarde de calitate cu caracter obligatoriu la nivel naţional sau internaţional. Calitatea solurilor este dată de nivelul de poluare şi de productivitate. chimici şi biologici. pe baza cărora se determină un indice global. Calitatea mediului înconjurător este evaluată cu ajutorul a trei seturi de indicatori de mediu: de stare.6. Optimul ecologic este determinat în cea mai mare parte de factorii climatici. SOx. 4. dacă sursa dispare sau dacă mediul poate suporta agresiunea. NOx. pesticide. metale sau săruri ale acestora. Depăşirea limitelor de toleranţă determină producerea unor impulsuri care depăşesc capacitatea de autoreglare a sistemului. Substanţa vie poate fi supusă controlului unui singur factor de mediu. Calitatea apelor se exprimă prin conţinutul în substanţe chimice sau gaze (libere sau dizolvate). aflat în concentraţie prea mare sau prea mică (Legera minimului). Calitatea reliefului este apreciată în funcţie de prezenţa. Limite de toleranţă ale geosistemelor Limitele de toleranţă (capacitatea de suportare) sunt date de mărimea. Calitatea aerului este dată de cantitatea de gaze (COx. substanţe radioactive etc. Sunt utilizaţi termeni precum peisaj neînsemnat. creşterea debitului solid al râurilor etc. Cd etc. produse petroliere. Cr. Calitatea biocenozelor se apreciază în funcţie de diversitatea populaţiilor.4. Calitatea sistemelor teritoriale care se referă la nivelul de organizare şi se apreciază prin indici pentru fiecare nivel de organizare. dar este influenţată de totalitatea componentelor de mediu şi de raporturile dintre acestea (Legea efectului combinat). estetic. coloizi. presiune care determină dezechilibre ale unuia sau mai multor componente 15 . 4. constituie calitatea mediului.calitativ. Calitatea estetică a peisajelor. Defrişarea unui versant determină accelerarea proceselor de eroziune. deci fără ca echilibrul său dinamic să fie perturbat. Stress şi impact în mediu Stress-ul poate fi definit ca o stare de presiune exercitată asupra mediului de către activitatea umană. un factor de mediu acţionează limitativ sau nociv numai atunci când depăşeşte o anumită mărime (Legea toleranţei). a dezechilibrelor funcţionale şi disfuncţionale ne ajută să înţelegem mecanismele complexe care determină degradarea mediului şi să intuim modul de acţiune pentru prevenirea acestui proces. intensitatea şi durata influenţelor exercitate în spaţiu şi în timp asupra unui geosistem. pulberi şi metale (Pb. plăcut. Această nouă funcţionalitate poate fi definită ca un echilibru deficitar care se poate menţine ca atare dacă sursa de agresiune se menţine sau poate evolua în timp spre un echilibru dinamic favorabil.

hazard şi risc. iar aceştia. 2. citat de Zăvoianu şi Dragomirescu. Hazardurile pot fi produse şi de activitatea antropică (explozii. Care este încărcătura energetică a atmosferei şi cum este distribuită ? 3. Potenţialul destructiv al hazardelor se manifestă prin dezastre sau catastrofe. Grand Larousse. 4 Sintagmă folosită pentru prima oară în limba română de Zăvoianu şi Dragomirescu (1994). Ce anume poate determina disfuncţionalitatea mediului ? 4. antrenaţi de precipitaţii. 1994 în: Asupra terminologiei folosite în studiul fenomenelor naturale extreme. vor afecta aparatul foliar al plantelor şi vor deteriora calitatea solului şi a apelor.ale acestuia. Impactul de mediu este considerat efectul direct sau indirect al unui proces natural sau al unei activităţi umane care produce o schimbare a sensului de evoluţie a calităţii mediului înconjurător (I. în cazul producerii unui dezastru. Prezentaţi sursele de energie ale planetei. Comentaţi situaţiile de stress. Vulnerabilitate: gradul de pierderi (de la 0 % la 100 %) rezultate din potenţialitatea unui fenomen de a produce victime şi pierderi materiale. SCGeogr.) sau activitatea umană pot determina schimbări majore în structura şi funcţionalitatea geosistemelor. Când efectele produse în mediu depăşesc capacitatea de suportare. Hazard. producând în acelaşi timp importante pagube materiale şi mii de victime. evaluate în funcţie de pierderile umane. materiale şi de consecinţele asupra mediului.) sunt definite drept „o interfaţă accidentală şi în general neprevăzută între două sau mai multe serii cauzale ale căror relaţii reciproce sunt. Explicaţi rolul circuitelor materiei în mediu. impacturile au caracter ireversibil. 5. tornade etc. tornade etc. Riscul nu este sinonim cu hazardul şi presupune asumarea hazardului de către acei componenţi ai geosistemului care au capacitatea de percepere necesară.1. Probabilitatea lor de producere poate fi determinată statistic (1 la 100 de ani. XLI. DETERIORAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR Fenomenele naturale extreme (erupţii vulcanice. Fenomene naturale extreme4 Pe o scară a efectelor pe care le produc fenomenele naturale extreme se diferenţiază următoarele categorii (Mac şi Petrea 2002): – Accidente: produc un impact minor asupra unor părţi ale geosistemelor. erupţii vulcanice. Ce este calitatea mediului şi cum se evaluează ? 5. într-o perioadă de referinţă. riguros determinate. dar nu şi momentul producerii în acest interval. accidente tehnologice) sau pot avea cauze sociale sau politice. Unele impacturi pot fi suportate şi asimilate de mediu (impacturi reversibile). 4. Verificare 1. Sunt fenomene naturale extreme declanşate de evoluţia normală a unor energii acumulate în mediu şi care au un important potenţial destructiv. apoi la efecte.7. în fiecare moment. 16 3 . valuri seismice. riscul poate fi definit ca o posibilitate de producere a pierderilor de vieţi omeneşti şi a unor pagube materiale pe un teritoriu dat. de exemplu). dar a căror independenţă relativă nu este imputabilă decât ignoranţei sau neputinţei noastre”3. fără a produce dezechilibrul acestora. cutremure. risc şi vulnerabilitate Hazardele (cutremure. Emisiile de NOx şi SOx în atmosferă determină formarea acizilor sulfuric şi azotic.Mac. 5. 2003).. Evaluarea impactului se face pornind de la sursă la modificări. iar efectele pot fi suportate. În acest context.

1). 150 sunt Efecte: . CO. SO2. norii de aer şi gaze fierbinţi afectează teritorii de sute sau mii de kmp. care sunt antrenaţi descendent de precipitaţii sub formă de ploi acide. CH4. gaze cu temperatura de 500-1100oC.Expulzează cenuşă. 2001). iar cca. 17 . clorhidric. suflul acesteia. iunie 1991) a expulzat peste 20 milioane tone de cenuşă şi gaze până la înălţimea de 40 km.774/1991. Erupţia vulcanului Pinatubo (Filipine. • Combinaţii chimice în atmosferă şi formarea acizilor sulfuric. Cantitatea însumată a acestora este de ordinul milioanelor de tone. aproape 100 au erupţii cu grad mare de risc. substanţele expulzate pot trece dintr-o emisferă în alta. fluorhidric. – Catastrofe: produc efecte distructive majore care afectează toate componentele unui sistem geografic (tabel nr. Datorită vânturilor dominante şi a curenţilor de aer rapizi de la partea superioară a troposferei sau din stratosferă (50-300 km/h). • Explozia. poluând toate componentele mediului. praf vulcanic. 2003). H2S.– Dezastre: implică un impact important asupra geosistemelor. Erupţii vulcanice Dintre cei peste 1400 vulcani activi sau care au funcţionat în perioada istorică (Posea. citat de Fărcaş&Croitoru. care au afectat tot spaţiul geografic situat între latitudinile de 40ON şi 60OS (WMO-AR Nr. HCl) şi vapori de apă care pot fi propulsate până în stratosfera inferioară. (CO2. producând victime umane şi pagube materiale. În structura şi funcţionalitatea geosistemelor se produc modificări care pot fi redresate în timp îndelungat.

• Diminuarea albedoului suprafeţei topografice. 1864. 13 localităţi afectate.000 victime omeneşti. cu 4. 1886). ţărmurile insulei Jawa devastate. Ciclonii tropicali. valuri de 30 m înălţime. valuri de 8-9 m.0 – 8.000 oameni şi a peste un milion de animale şi a distrus recolta de pe o suprafaţă de 400. E. diminuarea radiaţiei luminoase. Exemple de seisme: iulie 1976. 1972) a devenit un truism.• Ecranarea radiaţiei solare.460 de victime şi pagube materiale estimate la câteva mii de miliarde dolari). dar se produc şi în sud-vestul Australiei. se formează deasupra oceanelor calde din zona intertropicală şi sunt asociaţi cu vânturi puternice şi precipitaţii abundente care pot afecta teritorii pe o rază de 50 – 1. peste 15 000 de victime. Tornadele au frecvenţa maximă în SUA. iar 19 sunt majore (magnitudine peste 7 R).G. cutremurele au cea mai mare frecvenţă de producere. . 30. Mindanao (1994).2. dar cu intensitate mare. scăderea temperaturii.5 R5). între Munţii Stâncoşi şi Atlantic (40.000 km. Cele din ultima categorie au efecte catastrofale mai ales asupra localităţilor. distrugeri de clădiri şi recolte. Commoner.6 18 .000 victime. În lungul traseului de deplasare a acestora (zeci de km şi exceptional peste 100 km). 800. M.522 de tornade între 1950-1999. Primele semnale despre efectele negative ale activităţii umane apar în a doua parte a secolului XIX (P. distrugerea ecosistemelor naturale. cu o durată medie de 5 . Turcia. Marsh. 5.8 zile. pierderi de vieţi omeneşti. alunecări de teren. clasa maximă fiind 8. Semnalul de alarmă este dat de lucrarea Silent Spring (Rachel Carson. seişe. Cutremure şi valuri uriaşe produse de erupţiile submarine (tsunami). magnitudine 7. Tribolet. cu viteze ale vântului care pot atinge 500 km/h şi care produc pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti impresionante. inundaţii cu apă sărată. 1877. dar dintre acestea doar aproximativ 60 de cutremure sunt clasificate ca semnificative (magnitudine 6. Efecte: valuri seismice devastatoare pentru zonele de ţărm (tsunami).4 R.000 ha. Cutremure Între fenomenele naturale extreme. accidente tehnologice cu efect poluant. fitocenozele terestre sunt distruse parţial sau total. Activitatea umană care generează disfuncţionalitatea mediului poate fi grupată în următoarele trei categorii: 5 Magnitudine pe scara Richter. ideea potrivit căreia nici un loc de pe Pământ nu este imun la influenţa omului (B. în Africa de Sud şi Argentina. Reclus. prăbuşiri. 220 victime. producând moartea a 300. Se estimează că în fiecare an se produc câteva milioane. în care este denunţat pericolul unor activităţi agricole şi industriale pentru sănătatea oamenilor. Astăzi. Necorelarea caracterului limitat al resurselor naturale cu nivelul în creştere al consumului şi necunoaşterea funcţionării sistemice a mediului a produs treptat apariţia unor disfuncţionalităţi majore ale acestuia. 1962). magnitudine 7. Exemple de tsunami: erupţia vulcanului Krakatao (1883). Tanngshan (China). victime omeneşti şi pagube materiale în localităţi şi zone industriale.8 R. Tornade şi cicloni Tornadele sunt perturbaţii atmosferice turbionare de mică extindere areală (rază maximă de 1 km). august 1999. Cel mai puternic ciclon a lovit statul Bangladesh în noiembrie 1970. Efecte: valuri mari de furtună care lovesc ţărmurile joase. Activitatea antropică şi deteriorarea mediului Dezvoltarea societăţii umane a determinat creşterea presiunii exercitată de aceasta asupra mediului natural.

reţine stratul de zăpadă şi reglează scurgerea de suprafaţă şi infiltraţiile în sol. supraexploatarea pădurilor. Efecte: eliberează în atmosferă pulberi.500. navigaţie. Supraexploatarea resurselor biologice Biosfera reprezintă unica sursă de hrană pentru om. până la 4-10 km înălţime. omul a acţionat permanent asupra unor compartimente ale biosferei. Ca urmare.000 km2 în Siberia (1915). • preluarea din mediu a unor resurse minerale sau organice şi.6 milioane de hectare (date prelucrate după Europ’s Environment. Incendii Cele mai multe incendii au la origine neglijenţa. • modificări în structura mediului prin diferite categorii de amenajări (îmbunătăţiri funciare. • Transformă energia solară în energie chimică potenţială şi asigură reciclarea carbonului prin consumul de CO2. Dintre cauzele care determină modificări complexe în mediul înconjurător şi care au la origine activitatea umană. menţionăm: incendiile. Unele dintre cele mai importante activităţi şi efectele acestora vor fi prezentate în continuare6. sunt poluatoare ale mediului înconjurător. • Reglează circuitului apei prin procesul de evapotranspiraţie. urbanizarea şi activitatea industrială. definită drept poluare. suprapăşunatul. sau într-o cantitate care depăşeşte capacitatea de preluare de către mediu. distrug suprafeţe imense de pădure: 1.000. turism) sau prin construcţii industriale sau socialculturale. supraexploatarea resurselor oceanice. transporturile etc. dispersează precipitaţiile. Marile aglomerări urbane supradimensionează elementele perturbatoare şi amplifică disfuncţionalitatea nu numai a arealului ocupat direct. introducerea de noi specii în ecosisteme. diminuarea rezervelor. fulgerele şi. irigaţii sau desecări.• introducerea în mediu a unor substanţe organice sau anorganice diferite de cele necesare funcţionalităţii acestuia. supraexploatarea zăcămintelor naturale. 32 % incendierilor. în intervalul 1980-1990 au avut loc 513 incendii care au afectat o suprafaţă totală de aproape 6. 3. • Protejează solul şi acţionează ca factor pedogenetic. reduce eroziunea. 19 .000 ha de pădure tropicală în Borneo (1982-1983). între 1981-1985. deteriorarea calităţii peisajului. consum de spaţiu şi saturarea demografică şi tehnică a peisajului geografic. radiaţia solară puternică. accidentele sau sunt provocate voit. Tot biosfera furniză materiale necesare pentru menţinerea şi dezvoltarea comunităţilor umane (materiale de construcţie. agricultura şi zootehnia. • Reduce radiaţia solară directă şi evaporaţia. 40 % unor cauze necunoscute şi numai 5% unor cauze naturale (WWF. construcţiile hidrotehnice. 4. 1994). 6 Aspectele complexe ale poluării geosistemelor sunt tratate în semestrul II. În Europa. În spaţiul mediteranean. perturbarea funcţionalităţii acestuia. prin mijloace şi cu intensităţi diferite. materie primă pentru industrie). ci a unui spaţiu natural mult mai mare. prin aceasta. Exploatarea pădurilor Pădurea naturală este caracterizată prin complexitate şi diversitate. fum şi energie termică.000 ha în Canada (1980). Dintre cauzele naturale menţionăm erupţiile vulcanice. exploatată sistematic din chiar momentul apariţiei acestuia. fixează solurile nisipoase şi alunecările de teren. Ecosistemele forestiere naturale sau quasinaturale îndeplinesc concomitent numeroase funcţii socialeconomice şi au rol determinant în menţinerea unor echilibre din natură. şi periclitarea dezvoltării durabile a societăţii umane. 1992).800. ridică umiditatea atmosferică. mai rar. Fiecare în parte sau acţionând simultan. biocenozele sunt distruse în totalitate sau sunt modificate calitativ şi cantitativ. 23 % dintre incendii au fost datorate neglijenţei.

torenţialitate şi deplasări în masă. aproape 1000 sunt în primejdie şi aproape 25.3 kg/locuitor/an). Sirenianul Hidromamalis stelleri (Marea Ohotsk) a fost exterminat în 25 de ani. nordul Africii (Algeria. cefalopode şi octopode. peşti şi moluşte. Un hectar de foioase produce 15 t O2/zi. scăderea numărului de erbivore. Italia (Munţii Apenini). Un stejar eliberează 42 kg O2/zi. evaluate la cca 3. Numeroase specii de cetacee. Consecinţele pescuitului necontrolat sunt: diminuarea cantităţii peştelui capturat. Tunisia.9 mil. La scara mondiala. iar coloniile de foci şi lei de mare din Insulele Fernandez. Efecte: reducerea potenţialului genetic al biosferei şi a producţiei de biomasă. şi ele. Astfel. fiind ecosistemul cu cel mai mare consum de CO2 şi cel mai mare producător de oxigen. t/an. dar şi de specia sau speciile care se hrănesc. exemplare au fost. adică necesarul de consum al unui om pentru 80 de zile şi consumă 60 kg CO2/24 h. regresia taliei peştilor. ha reprezintă pădure primară. sunt protejate prin reglementări speciale. modificarea echilibrului biocenozelor. statele Wyoming şi Montana din SUA. moluşte. cu subramuri specializate pentru peşte. exterminate. exploatarea masei lemnoase şi creşterea vitelor. este un proces care s-a amplificat constant datorită unor activităţi directe precum vânătoarea şi pescuitul industrial. până în anul 2025 producţia totală de peşte va trebui să atingă valoarea de 145 mil. sirenieni.5 kg carne vită / km2 de păşune (Neacşu.5. din care 4. crustacei. iar acest număr diferă în funcţie de condiţiile climatice. În ţările în curs de dezvoltare pădurile sunt defrişate în trei scopuri: mărirea suprafeţelor agricole. reducerea biodiversităţii (cca 360 de specii de mamifere şi păsări au dispărut sau sunt probabil dispărute. Exploatarea resurselor biologice ale oceanelor se manifesta în trei direcţii principale: – Vânarea marilor mamifere acvatice pentru piei şi carne. dar capacitatea maximă exploatabilă a oceanului a fost estimată la 100 mil.5 . mamifere şi păsări au dispărut sau au populaţii foarte reduse care. RSA). faţă de numai 3-10 tone cât produce un hectar de culturi agricole. pescuitul şi celelalte resurse extrase din oceane şi mări furnizeaza cca 16 % din totalul de proteine animale consumate anual. pentru a nu dispărea. toate acestea definesc capacitatea limită a terenului. ha. numai 3. Cele mai vulnerabile sunt păşunile din zonele cu deficit de umiditate din Spania (Platoul Castiliei). de sol şi relief. Efecte: scăderea potenţialului de autoepurare a atmosferei. iar savana din Kenia. diminuarea genofondului. O suprafaţă anumită de păşune poate hrăni un număr limitat de indivizi. scăderea populaţiilor speciilor cu 20 . accelerarea ratei de creştere individuală.9 mil. foci şi balene. Supraexploatarea resurselor oceanice În apele marine există ecosistemele cu cea mai mare productivitate biologică. Africa de Sud (Kenia. preeria din Texas. • Reduce efectele poluării sonore prin absorbţia zgomotelor. Ihtiofauna oceanică este alcătuita din cca 30.000 dintre speciile de plante sunt pe cale de dispariţie). distrugerea ecosistemelor forestiere. La tropice se defrişează anual 5.5 mil. 1986).000 de specii. intensificarea proceselor de eroziune şi degradare a solurilor. tone/an. Are funcţia de recreere şi cea de ocrotire a genofondului şi ecofondului. pampasul argentinian are o capacitate limită de 14 t carne vită/km2. Supraexploatarea faunei terestre. 11 t. intensificarea eroziunii solurilor şi degradării terenurilor prin şiroire. În prezent. lei de mare. Libia). 19. Depăşirea limitelor are următoarele consecinţe: scăderea productivităţii de masă vegetală. cel mai ameninţat cetaceu este balena albastră (Baleinoptera musculus). – Pescuitul. Suprapăşunatul Asociaţiile naturale de graminee şi plante ierboase reprezintă principala sursă de hrană naturală pentru erbivorele sălbatice. care a dus la exterminarea sau la reducerea drastica a unor colonii de otarii. iar unul de conifere 30 t/zi.• Reduce efectele poluării chimice a atmosferei. dintre care numai 20 asigură peste 90% din totalul pescuit Pentru menţinerea cotei actuale de consum (cca.

– Recoltarea de biomasă vegetală pentru agricultură (îngrăşăminte) sau ca materie primă pentru industrie. Creşterea populaţiei determină o presiune constantă asupra rezervelor de apă dulce folosită în următoarele scopuri: irigaţii. anghila sau cega care sunt amfibiotice. 1999). Apa înseamnă hrană8. care se va dezvolta în detrimentul celorlalte. leguminoase şi plante ornamentale au fost exportate din locul de origine şi se întâlnesc astăzi în aproape toate continentele. 7 8 5. Exploatarea resurselor de apă dulce Cantitatea totală de apă dulce din râurile planetei este apreciată la 91. O specie de cactus (Opunţia inermis) introdusă în Australia în 1839. 0. industrie. insecte) are aceleaşi consecinţe. rectificările cursurilor de apă şi canalele de navigaţie produc.02 km3 Kuweit.000 de baraje şi numeroase alte stavile care modifică regimul natural de scurgere şi circuitul apei în natură. • barajele crează obstacole insurmontabile pentru speciile de peşti migratori precum somonul. Unele specii noi. bibanul soare adus din America de Nord. păsări. • creşterea frecvenţei cutremurelor cu amplitudine redusă. a invadat 24 mil. • reţinerea sedimentelor şi a materiei organice în cuveta lacului. şi reducerea suprafeţei forestiere. din care se consumă 3. Iepurele. zootehnie. 8 din Africa răsăriteană.000 km3 (30 %) în apele subterane (Zăvoianu. limitarea dezvoltării fito. Construirea de baraje şi alte lucrări hidrotehnice Astăzi există cca 40. zootehnie şi utilităţi urbane (Brown. ha în 80 de ani.006 %) şi 105. Introducerea de animale (mamifere. modificări ale structurii ecosistemelor oceanice şi a reţelelor trofice. • creşterea cantitătii de apă evaporată (din acumularea de la Assuan se evaporă direct cca 10 % din debitul Nilului). Introducerea de noi specii în ecosistem Introducerea de către om în ecosisteme a unor specii de plante sau animale modifică echilibrul dintre populaţii. moluşte. peşti. Acestea au următoarele efecte negative: • inundarea unor mari suprafeţe de teren agricol de cea mai bună calitate. Resursele anuale regenerabile însumează 41.şi zooplanctonului. • modificarea stabilităţii versanţilor şi a regimului natural al apelor subterane. 4 din America de Sud si 4 din alte regiuni). Pentru producerea unei tone de grâu se consumă 1000 tone apă.190 km3 Brazilia. • defrişarea forţată a cuvetei viitorului lac. pot deveni populaţia dominantă.000 Km3. Îndiguirile. iar transportarea apei spre zonele deficitare este nerentabilă.240 km3 (70 % irigaţii din râuri sau din ape subterane. 37 km3 România. de asemenea modificări importante ale ecosistemelor. 1999). Gasteropodul Rapana thomasiana. Această rezervă este inegal distribuită pe ţări7. ajuns în apele Mării Negre pe chila navelor comerciale. cu 30-50 %.valoare comercială şi înlocuirea acestora cu alte specii. modificări de topoclimat şi de faze fenologice ale vegetaţiei. 21 . • schimbări importante în regimul scurgerii naturale. mult mai bine dotat. servicii diverse.120 km3 cantonaţi în lacuri (0. 20 % în industrie şi numai 10 % în gospodării.100 km3 (26 % din resursele totale de apă dulce de pe Glob). Graminee (24 originare din Eurasia. În România. iar apoi cele industriale şi ornamentale au înlocuit ecosistemele naturale pe suprafeţe tot mai mari. Plantele de cultură. la care se adaugă 2. introduse accidental. scopuri casnice. introdus în Australia a devenit concurentul unor ierbivore autohtone. scăderea producţiei de peşte. distruge coloniile de Mytillus care contribuie la epurarea apelor din zona de ţărm. elimină treptat bibanul autohton.

de transport şi urbanizării care acţionează prin: (1) sustragerea din circuitul agricol şi distrugerea potenţialului productiv al solurilor a unor suprafeţe pe care se construiesc edificii industriale. nămoluri terapeutice. industrializarea scoate din circuitul agricol peste 20 000 ha teren arabil pe an. 2002). prin nerespectarea normativelor de exploatare şi protecţie. Aceste aspecte sunt tratate pe larg în Semestrul II. tăierea arborilor. • Scăderea nivelului apelor subterane cu o medie anuală de până la 3 m. practicarea de săpături. • Scăderea productivităţii solurilor şi creşterea riscului de degradare a acestora. şi deschiderea de căi de acces la acestea. În Municipiul Bucureşti. • Ridicarea nivelului apelor subterane în zonele intens irigate şi deprecierea calităţii solurilor. lacuri şi din acumulările subterane are următoarele consecinţe: • Diminuarea debitelor râurilor aval de folosinţe. – Deteriorarea unor ecosisteme. • Scăderea nivelului unor lacuri alimentate de râuri (Aral) şi deprecierea ecosistemelor de ţărm. ape termominerale. Gange). Deteriorarea mediului prin turism Activitatea turistică poate produce modificări semnificative ale mediului înconjurător (Dezsi et. prin: abaterea de la căile de circulaţie. în intervalul 1982-1992. rezidenţiale. Preluarea de apă din râuri. prin practicarea necontrolată a speoturismului. camparea şi focurile de tabără practicate în afara spaţiilor destinate acestor activităţi. Industrializarea şi urbanizarea Cele mai importante modificări ale mediului sunt datorate activităţilor industriale. consumul mediu/locuitor/24 ore este de 850 l (locul 3 în Europa). • Modificarea ecosistemelor hiporeice şi a celor freatice. În SUA. iar altele au debite derizorii (Nil. şosele. dintr-un total de 2 400 000 ha de teren scos din circuitul agricol. reducerea biodiversităţii. fapt care depăşeşte capacitatea de reîncărcare naturală a acestora (câmpia din Nordul Chinei. câmpia Nilului inferior). Amu Darya. culegere de faună etc. aeroporturi etc. (3) accelerarea proceselor de degradare a solurilor. India. – Deteriorarea habitatelor subterane. necesarul acestora este asigurat pe seama celorlalte folosinţe. • Creşterea volumului de ape uzate reintroduse în circuitul natural. – Deteriorarea estetică a peisajului. depozitarea gunoaielor etc. Efecte: – Deteriorarea echilibrului ecologic al ariilor protejate în care se practică turismul. prin executarea de construcţii neadecvate şi prin dotările tehnice ale acestora (transformatoare. Unele dintre marile fluvii sunt expuse fenomenului de secare înainte de vărsare (Colorado. – Deprecierea proprietăţilor fizico-chimice ale substanţelor minerale balneare (ape minerale. în Sorocovschi.Pe măsura dezvoltării habitatelor urbane.al. ape termale. dezvoltarea habitatelor urbane a beneficiat de peste 1 600 000 ha. prin recoltarea de suveniruri. de pe care s-ar putea produce hrana necesară pentru 380 000 locuitori. prin realizarea de construcţii turistice sau pentru sport şi divertisment în zona din vecinătatea unor arii protejate. Verificare 22 . (2) distrugerea sau modificarea radicală a ecosistemelor. iar în Indonezia. Fluviul Galben). alimentat din ape subterane. alimentare cu energie electrică. (4) producerea de deşeuri şi poluarea tuturor geosistemelor.). reţea de telecomunicaţii etc. baze sportive. parcări pentru automobile.

Care sunt cele mai importante fenomene naturale extreme? 2. Neacşu. 3. Cluj Napoca (pp. Ungureanu. Multipl. V. (coordonatori). Care sunt consecinţele supraexploatării resurselor biologice ale oceanului? 5. Univ. Ecologie şi protecţia mediului. P. Care sunt consecinţele supraexploatării resurselor de apă dulce? Bibliografie 1.5-47). Vîntu.Al.. Ştiinţa mediului. Iaşi (pp. 5. II. Centr. Editura Europontic. (2003). 2. Al. 11-43). Popovici. Casa Cărţii de Ştiinţă.I. 11-20). (2005).1. I Cuza”. Studiul mediului înconjurător. Sorocovschi. Iaşi. Şchiopu. Editura Universităţii . Univ. (1998). 29-40). Bucureşti (pp. 18-84). Cluj-Napoca (pp. (1986). V. Cuza Iaşi (pp. 4.. Editura Ion Ionescu de la Brad. (2002). (8-18) 23 . Ecologie şi protecţia mediului. 4. Eveline.. editor (2002). D. Mac. 6. Geografia mediului. În ce mod afectează geosistemele lucrările hidrotehnice? 6.. Prezentaţi şi exemplificaţi tipologia catastrofelor şi efectele acestora. 3. I. Comentaţi funcţiile ecologice ale pădurilor şi efectele defrişării. Riscuri şi catastrofe. Irina.

DATE GENERALE În ansamblul său starea planetei s-a degradat alarmant. La acestea pot fi adăugate următoarele aspecte: • Poluarea antropică creşte exponenţial cu creşterea populaţiei globului. Prezentarea necesităţii monitorizării factorilor de mediu şi a protecţiei naturii. cu consecinţe dăunătoare asupra vieţii.1. 24 . ultima deţinând cea mai mare pondere. • sunt consumatoare de resurse naturale neregenerabile sau neregenerabile la scara timpului uman. în egală măsură. creşterea explozivă a producţiei economice mondiale şi distribuţia veniturilor. Prin poluant se înţelege un factor (materie sau energie). Prin urmare. • sunt generatoare de subproduse sau deşeuri. poluarea poate fi naturală şi artificială. chiar dacă. Activitatea umană produce poluare.GEOGRAFIA MEDIULUI POLUAREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI PARTEA GENERALĂ Obiectivele cursului: Prezentarea fenomenelor naturale extreme şi a efectelor acestora asupra mediului şi a societăţii umane. Procesele de poluare determinate de activitatea antropică au următoarele caracteristici comune: • sunt disipative de resurse. 1. cauzelor şi efectelor poluatoare complexe ale activităţii umane şi a modului în care acestea afectează sănătatea ecosistemelor şi a omului producând. sau de către om. Cunoaşterea surselor. • Diversificarea şi perfecţionarea tehnologiilor de producţie a diversificat sursele de poluare şi poluanţii. 1. datorită randamentului scăzut de transformare. perturbaţii meteorologice şi climatice la scară regională sau globală. materie sau energie cu efecte dăunătoare sau nocive. diminuează resursele biologice şi pun în pericol sănătatea omului”. în sensul că raportul de utilizare al acestora este totdeauna subunitar (materie primă/materie rezultată < 1). au perfecţionat şi tehnologia de reducere a cantităţii acestora. • sunt ireversibile termodinamic (cu rare excepţii). împiedică dezvoltarea normală a acestora. produs de om sau datorat unor procese naturale. Factorii care au condus la intensificarea presiunilor exercitate asupra mediilor naturale şi care au generat poluare sunt creşterea populaţiei. a cărui prezenţă în mediu într-o cantitate care depăşeşte o limită care poate fi tolerată de una sau mai multe specii de vieţuitoare. indiferent de domeniul în care se desfăşoară. direct sau indirect. Definiţie şi termeni Poluarea poate fi definită ca „totalitatea proceselor prin care se introduc în mediu. Poluarea determină dezechilibrul factorilor de mediu. în acelaşi timp. cu dezvoltarea industriei şi a agriculturii intensive şi cu frecvenţa conflictelor armate. care alterează ecosistemele.

poluarea poate fi microbiologică.• Între procesul poluant (cauză) şi efectul asupra mediului există un decalaj spaţial şi altul temporal Fig 1. secundar. subproduse. psihica şi informaţională sau poluare estetică. Schema generală a poluării geosferelor • Consecinţele pe termen scurt pot fi percepute şi măsurate. • În funcţie de originea procesului: poluare naturală (poluare de fond) şi • În funcţie de starea de agregare: Emisii gazoase. steril. chimică. Clasificarea poluanţilor şi a surselor de poluare Prezentăm în continuare cele mai importante criterii după care poate fi realizată o sistematizare a categoriilor de poluanţi. datorită complexităţii relaţiilor dintre factorii de mediu şi ecosisteme şi prin apariţia tardivă a efectelor. foarte variaţi ca origine şi care sunt cuprinşi în categoria deşeurilor solide (prafuri. Poluanţi solizi. Ape uzate. care provin în proporţie de peste 90% din arderea combustibililor solizi. 1. • Deoarece nu se cunoaşte capacitatea de suport a ecosistemelor este dificil să se precizeze care sunt limitele admisibile ale poluării. fizică. care provin din mediul urban. etc). din industria chimică sau din alte industrii. agricultură + zootehnie şi ape industriale. • În funcţie natura poluantului. pulberi.2. din emisiile de gaze de eşapament şi. dar cele pe termen lung sunt greu previzibile. zgure. • În funcţie de caracteristicile şi dimensiunile sursei: poluare punctuală sau 25 .

în fiecare dintre aceste sfere putându-se produce oricare din tipurile anterior menţionate. Concentrarea poluanţilor în organismele biologice şi la om Orice poluant introdus în mediu este supus unor procese de dispersie.04 ppm în plancton. determinat de următoarele procese: – scăderea biomasei organismelor. insecticidul DDT are un nivel de 0. sau se exprimă ca medie anuală admisibilă. al cărei nivel de concentraţie este peste CMA. Concentraţiile poluanţilor se exprimă în: – unităţi de greutate: µg/kg.părţi pe milion 1ppm . Când se consideră că o substanţă introdusă în mediu. Pe traseul unui lanţ trofic are loc procesul de amplificare biologică a poluanţilor. iar animalele şi omul le preiau din plante. 1 µg /l . 24 ore. 1 ppb . . mg/kg. 1cm3/m3. diferă în funcţie de natura poluantului. hidrosferei şi poluarea edafică (a solului).25 – 75. iar în sol cele insolubile şi solide. În mod obişnuit în aer ajung însă substanţele volatile. intensităţi şi efecte diferite. temporară sau periodică (mijloacele de transport. De exemplu. dar cu viteze.4. Care sunt criteriile în funcţie de care se clasifică procesele de poluare ? 3. 1mg / m3. durata şi concentraţia emisiei. Care sunt caracteristicile comune ale proceselor de poluare ? 2. de la producător la consumatorul de vârf. ppb = părţi pe bilion. • După mediile în care acţionează preponderent: poluarea atmosferei. mg/l. 1.1mg/l. . Unii poluanţi nu sunt metabolizaţi şi nici eliminaţi din organismele vegetale sau animale. – unităţi relative: ppm .3. mg/tonă. – creşterea procentuală a poluantului la consumatorul de vârf. la care se resimte efectul poluant. În unele state se utilizează concentraţia maximă admisibilă excepţional.• În funcţie de durata de emisie a poluantului: poluare permanentă (sursele industriale. condiţiile de relief şi climatice locale. 1. – exprimare procetuală %. difuzie şi transport de către aer. Întrebări de verificare 1. animale şi om. unele activităţi din mediul urban).Concentraţia maximă admisibilă (CMA) – nivelul superior de concentraţie reglementat prin acte normative care stabilesc limita de la care efectele sunt dăunătoare pentru organismele vii. în apă cele solubile.1g/tonă . de 0.42 ppm în moluşte şi poate ajunge la 3. Plantele pot prelua direct poluantul din aer. apă.Limita de concentrare. Praguri de diferenţiere a poluanţilor şi unităţi de măsură Următorii termeni definesc concentraţia poluanţilor: . dar care se situează sub concentraţia maximă admisibilă. pe termen scurt) şi efecte indirecte (pe termen mediu sau lung). . agricultura) şi accidentală (determinată în principal de accidentele tehnologice).Gradul de persistenţă al poluantului reprezintă durata în care o substanţă exercită efect poluant. CMA are valori diferite pentru interval de 30 minute. produce poluare ? 26 . • După efectele pe care le produce: efecte directe (imediate. apă sau sol. Datorită interrelaţiilor dintre geosfere poluarea uneia dintre sfere se va răsfrânge în toate celelalte. aer şi apă. ci se acumulează în acestea.Limita de detectare – nivelul sub care un poluant nu poate fi decelat în mediu.5 ppm la om. – unităţi de volum: µg/l. mg/m3.

pozitroni şi neutroni). negru de fum. conflagraţii. afectând cromozomii şi codul genetic.. 27 . direct proporţională cu doza şi durata iradierii. În zonele urbane apa de ploaie poate conţine 40 mg/l sau mai mult. Poluarea termică. 90Sr (27. 24. Surse artificiale: extragerea şi prelucrarea minereurilor radioactive. Este maximă în aglomerările urbane. iar dintre radioizotopii produselor de fisiune: 239 Pu (Plutoniu. însoţite de transport de energie şi care determină modificări importante ale materiei. Se produce datorită emisiilor de sunete (oscilaţii armonice) şi zgomote (oscilaţii nearmonice sau amestec de sunete discordante). Dintre izotopii gazelor rare. gazele de eşapament). Efecte: disconfort psihic sau tulburări neurovegetative. 3H (12. cu o concentrare maximă în preajma zonelor cu funcţii industriale şi de transport (artere şi noduri rutiere. care este rezultatul efectelor poluanţilor asupra climei. reducerea longevităţii.04 ppb în 800 e. mori de cuarţ.2. (ceaţă. casnice. aparatura de cercetare izotopică. 32P (14. concentraţiile au crescut de la la 0. (în special ciment). eliminate în aer de industria clorului. nevroze. Pulberi cu mercur.4 ani).7 ani). Pulberi cu plumb care provin din industria metalurgică. metalurgia. rocile şi apele radioactive. Pulberi cu cupru. de transport. Pulberi artificiale de SiO2 (cariere. deci a productivităţii ecosistemelor. beta. un vehicul eliberează 1 kg/Pb/an sub formă de particule foarte fine. dereglări fiziologice care. industria materialelor de construcţie. Efecte: modificări de natură genetică. accidentele nucleare. In centrele urbane concentraţiile ajung la 0. prafuri industriale ultrauşoare).1 mg/m3. • energie radiantă: produce poluarea cu diferite tipuri de radiaţii. iar cel mai stabil. timp de înjumătăţire). Poluarea fizică a atmosferei Are la bază cedarea dinspre diferite surse spre atmosferă a unor categorii şi cantităţi diferite de energie şi anume: • energie mecanică: produce poluarea sonoră. Pot ajunge la concentraţii de 50 g/m3 în preajma centrelor metalurgice. hipertensiune. Produce fibroze. Surse: arderea incompletă a combustibililor. Are două modalităţi distincte de manifestare: directă (imediată) şi indusă sau indirectă. 137Cs (23 ani). precum şi pulberi în suspensie. agricole. eliminate de metalurgia neferoasă. de natură fizică chimica şi biologică. produce poluarea termică.5 ani). În medie. In gheaţa din Groenlanda. Este consecinţa proceselor de emisie şi propagare în spaţiu a unor unde electromagnetice (razele X şi radiaţia gama) şi radiaţii corpusculare (radiaţii alfa. în final. sau silicoză.n.000 ani). Efecte: disconfort. POLUAREA ATMOSFEREI 2.1. Siliciu. reactoarele şi acceleratoarele de particule. fum. experimentele militare. 14 C (5568 ani). industrii care utilizează Hg în procesul tehnologic şi din arderea combustibililor fosili. industria extractivă în cariere. la peste 30 ppb în 1995. cel mai nociv este Radonul 222Rn. în care temperatura poate fi mai mare cu 5-10o C faţă de zonele vecine. proximitatea aeroporturilor şi a capetelor de culoare aeriene). tulburări endocrine. • energie calorică. centralele nuclearo-electrice. Dintre radioizotopii constituenţilor fundamentali ai lumii vii menţionăm: 42K (13 x 108 ani. Are ca domeniu de manifestare în special mediul urban. Poluarea cu radiaţii. 85Kr. industria materialelor de construcţie). pot determina moartea indivizilor afectaţi. reducerea potenţialului germinativ şi regenerativ al speciilor. alte industrii care produc pulberi sau praf sedimentabile. combustibilii nucleari. Surse: activităţi industriale. Poluarea cu poluanţi solizi. Poluarea sonoră. Surse naturale: radiaţia cosmică. reducerea potenţialului biotic. crematoriile de gunoaie. siderurgia. accidente vasculare sau cardiace.

Compuşii sulfului (oxizii de sulf şi acidul sulfhidric) Surse: procese naturale (67%). Poluarea chimică a atmosferei Este consecinţa introducerii în atmosferă a unor gaze care există în mod natural (COx. alte procese naturale 0. precipitaţiile atmosferice. Sl. Surse staţionare cu activitate permanentă: emisii cu concentraţii mari.2 ppm. Indicii de emisie a CO (Ie = CO rezultat / Combustibil consumat). clorantren).a. FeOx. surse industriale 3%. Cd.2. dar care determină depăşirea concentraţiilor naturale sau a introducerii unor substanţe inexistente în mod natural. agricole sau industriale şi din emisiile vehiculelor care folosesc motoare cu explozie. centrele urbane şi nodurile rutiere. cloroform. presiunea aerului). hidrocarburi policiclice şi cenuşe bogată în sulfaţi. Emisiile de gaze intră în atmosferă concentrat (coşurile industriale. Oxizii de carbon – Monoxidul de carbon este cel mai important poluant al atmosferei. Surse mobile: sunt mijloacele de transport rutier. descărcări electrice şi fermentaţiile anaerobe.8 %. din composturile menajere. combinatele chimice.1 . din care 96% prin arderea combustibililor fosili). fenoli. Pot fi rezultatul unor procese naturale. fluvial şi aerian. se găseşte în concentraţii de cca 0. Zn. Alte surse de gaze: petrochimia. acetonă. eterii de petrol. Surse naturale: erupţii vulcanice. barierele orografice) şi de prezenţa unor suprafeţe împădurite capabile să reţină particule şi sa neutralizeze unele gaze. Principalele substanţe chimice poluante ale atmosferei Compuşi organici volatili Sunt hidrocarburi (benzina. umezeala aerului. Este gazul principal care determină „efectul de seră”. CO. Surse artificiale: arderea combustibililor fosili şi arderile incomplete ale carburanţilor în motoarele cu explozie. COx şi unele hidrocarburi). benzen. Cele mai mari valori medii zilnice admise sunt de 2 mg/m3. – produsele din petrol eliberează NOx. Procesele incomplete de ardere generează hidrocarburi policiclice cancerigene (benzoantracen. Surse artificiale: arderea combustibililor fosili şi unele procese metalurgice (prelucrarea a 28 . SO2. malformatii sau chiar decesul.30 %.5 ppm (1985-1995). respiraţia plantelor 17. (2-140 ppm).2 %. Surse: procese de combustie 79 %. aldehide). Concentraţia în troposfera nepoluată este de 0. caracterul stabil sau mobil al sursei. Cantitatea totala de CO2 din atmosfera a crescut de la 1. (3) factori naturali: parametrii meteorologici (viteza şi durata vântului. Ni. – Dioxidul de carbon. Si. CO. – Dioxidul de sulf. Efecte: devine toxic pentru om în concentraţii de peste 2–3 %. zone depresionare. datorate arderii combustibililor fosili în scopuri industriale sau urbane şi care eliberează în atmosferă gaze şi particule solide: – cărbunele eliberează suspensii (C.2 ppm în troposfera nepoluată. – gazele naturale (cantităţi reduse de NOx. iar viteza de dispersie depinde de: (1) caracteristicile fizice ale sursei (viteza şi temperatura gazelor. NOx).2.29 ppm (1965-1985) la 1. şi nociv la concentraţii de peste 25. Vn. durata de emisie). acid fluorhidric. metalurgia primară neferoasă etc. Sl) şi gaze (NOx. (2) caracteristicile chimice ale emisiei (concentraţia poluantului şi nivelul de toxicitate). esteri. dereglări de sarcină. cele de la centralele electrice) sau difuz (mijloacele de transport). activităţi antropice (33%. relief (culoare de vale. Al. Efecte: afecţiuni cerebrale.0. sulfura de carbon ş.) rezultă din prelucrarea ţiţeiului şi a produselor petroliere. înălţimea coşului de emisie şi diametrul acestuia. incendii. arată că valorile maxime de poluare cu CO sunt localizate în zonele industriale.

Poluarea biologică a atmosferei Atmosfera nu dispune de o microfloră proprie.3 mg/m3 pentru 30 minute. în zone puţin ventilate (fundul depresiunilor. CMA sunt de 0. Derivaţii halogenilor Au provenienţă exclusiv industrială. – Acidul sulfhidric sau hidrogenul sulfurat. moartea tuturor plantelor. deci se concentrează cu uşurinţă în apropierea solului. moartea plantelor fanerogame. moartea plantelor. si acţiune corosivă asupra vopselelor si metalelor (inclusiv asupra Al. Surse naturale: producţia naturală de H2S este estimată la 280 milioane tone/an din care 80 milioane tone în mediile terestre. disfuncţii ale aparatului respirator şi iritaţii severe ale mucoasei globului ocular. în concentraţii ridicate provoacă asfixiere. Sub acţiunea razelor UV. producţia de celuloză. metalurgică. bacterii şi fungi). iar la om provoacă iritaţii oculare şi dereglări respiratorii. 0. Are acţiune toxică mai puternică asupra animalelor şi omului (sistemul nervos. produce necroze foliare. animală sau naturală (viruşi. Sursele artificiale: industria (petrolieră. Surse: electroliza clorurilor alcaline. Este mai greu decât aerul şi solubil în apă. stabil chimic. Concentraţiile naturale în atmosferă sunt de 0. formează acid sulfuric. Cele provenite de la animale şi om pot fi saprofite (nepatogene). iar în concentraţii de 60 . CMA sunt de 0. situată sub nivelul de 0. convulsii şi blocarea respiraţiei. > 5-10 ppm. zootehnia şi apele uzate. Compuşii azotului – Oxizii de azot sunt componenţi naturali ai atmosferei.1 mg/m3 pentru 30 minute şi numai 0. arsuri şi sufocare. Efecte: > 35 ppb. 0. adică sub limita de detecţie olfactivă.1 ppm. Chiar în concentraţii de numai 15 ppm determină leziuni foliare la plante. Cel mai important efect poluant îl are NO2. defoliere. enfizem sau edem pulmonar. deci dereglarea fotosintezei. SO2 trece în SO3. fiind antrenat de precipitaţii (vezi ploile acide).015 mg/l în 30 minute şi de 0.0 ppm.25 mg/m3 pentru 24 h şi 0. mult mai toxic şi foarte solubil în apă. alimentară).75 mg/m3 pentru maxim 30 minute. spasm bronşic. agricultura. > 100 ppm. CMA pentru România sunt de 0.5 mg/m3. 2. chimică. petrochimică. în concentraţii de 4 . produce 600 t SO2). gaz de culoare galbenă.1 mg/m3 pentru 24 ore şi 0. Efecte: în concentraţii reduse provoacă iritaţii ale aparatului respirator. hârtie şi solvenţi organici şi a pesticidelor organoclorurate. bronşite şi deces. Cu.20 ppm. culoare de vale) şi în apă.4 mg/m3.03 mg/m3 pentru 24 de ore. Surse: industria aluminiului. Emisiile totale/an sunt estimate la 330 milioane tone. moartea lichenilor şi muşchilor. Contribuie la formarea smogului. CMA sunt de 0. Efecte: chiar în concentraţii de numai 0. – Peroxi-aceti-nitraţii (PAN) Se formează sub influenţa radiaţiei solare şi accelerează procesul de formare a ozonului în troposferă. Poate fi concentrat în ţesutul vegetal pâna la 2 g/kg masă uscată. iar la om provoacă iritaţii ale aparatului respirator. În prezenţa vaporilor de apă. condiţionat patogene şi patogene. fum sau vapori de apă sau ca praf bacterian. – Clorul. dar în partea inferioară a troposferei există în permanenţă microorganisme de origine umană.008 mg/l în 24 ore. 29 . aparatul respirator şi sângele) decât asupra plantelor. corodarea metalelor. – Fluorul. Sursele artificiale: arderea combustibililor fosili şi emisiile motoarelor cu explozie (5 x 107 tone). > 0.13 ppm. Efecte: > 15 .1 ppb. intoxicaţii si decese la mamifere şi om.1000 t de pirită. > 1.3. Surse naturale: combinarea în atmosferă a NO cu oxigenul. Sunt prezente în atmosferă înglobate sau aderente la particule de praf.01 mg/m3 valoare medie anuală.01 mg/m3 medie anuală. lichefierea clorului. Zn).100 ppb.

Poluarea industrială este amplificata de utilizarea unor tehnologii depăşite. starea de agregare. petrochimia. POLUAREA HIDROSFEREI Apa este o resursă naturala neregenerabilă. Sursele principale sunt arderea combustibililor fosili. Cd. Poluarea aerului în România În ansamblu. emisii de SO2 şi H2 (industria celulozei. Turceni. Cr. industria chimică.2. cu emisii de hidrocarburi. Calitatea şi intensitatea cu care se realizează aceste procese depinde de natura poluantului. Mn şi în mică măsură SO2. 3. Hunedoara. cu SO2. hârtiei şi fibrelor artificiale din Brăila. aldehide organo – clorurate). Cu. Teleajen şi Piteşti). NH3) şi organici (fenoli.386 miliarde km3. Cl2.4. Sn) care depăşesc de 10 . Reşiţa şi Călăraşi). – Siderurgia (Galaţi. CO. – Industria chimică şi petrochimia. 30 . fluor. Dintre acestea enumerăm mecanismele fizice (dispersia şi difuzia poluantului în masele de aer. materialele de construcţieşi traficul rutier. Mg. – Marile termocentrale ale ţării. Proprietăţile naturale ale apei pot fi modificate datorita poluării. Ploieşti. NOx. Zn. Care sunt cele mai importante tipuri de poluare a atmosferei urbane ? 5. Işalniţa. Autoepurarea atmosferei În atmosferă funcţionează mecanisme naturale prin care se realizează autoepurarea aerului. Cd. Suceava) şi NH3 (uzinele de îngrăşăminte chimice din Arad. – Metalurgia neferoasa (Copşa Mica. Borzeşti. H2SO4. gaze cu conţinut ridicat de CO2 care au concentraţii de până la 20 de ori mai mari decât CMA în 24 ore. Turnu Măgurele). CO2 şi NO2. în special cele care utilizează cărbune şi păcură (Rovinari. Turnu Severin) elimină în atmosfera pulberi cu As. În ce mod arderea combustibililor fosili produce poluarea atmosferei ? 4.5. NO2 şi funingini (Midia. al cărei volum total este apreciat la 1. Întrebări de verificare 1. aderarea la particulele de apă sau la cele solide din aer.50% din numărul de zile) sau pulberi sedimentabile.200 ori normele admise (în special la Pb şi Cd). România este o ţară cu nivel mediu sau submediu de poluare a aerului. Mintia. pulberi totale în suspensie (depăşiri ale CMA în 20 . Pb. şi Zr. Care sunt gazele poluante emise de mijloacele de transport ? 6. Cu. Care sunt sursele antropice de poluare a atmosferei ? 3. sedimentarea. starea parametrilor meteorologici. Praguri de diferenţiere a poluanţilor şi unităţi de măsură a concentraţiilor 2. proces convergent cu cel de creştere a cerinţelor. HCl. Brazi. Lupeni. concentraţia şi nivelul de toxicitate. Expuneţi procesele de autoepurare a atmosferei şi factorii de care depind. fenoli. SO2. siderurgia şi metalurgia. Zn. 2. produce emisii masive de pulberi cu concentraţii ridicate de Pb. absenţa instalaţiilor de filtrare sau a celor de epurare a gazelor şi de absenţa catalizatorului la autovehicule. impurifică atmosfera cu: emisii complexe de poluanţi anorganici (Făgăraş. antrenarea mecanică descendentă prin intermediul precipitaţiilor atmosferice şi transformări sub influenţa radiaţiei solare). Baia Mare şi Zlatna) determină nivele ridicate de poluare cu: pulberi cu un conţinut ridicat de metale grele (As. Târgu Mureş. Călan. chimice(recombinări chimice) şi biologice (consum de poluanţi sau transformarea biochimica a acestora). Pb. Săvineşti şi Dej.

Poluarea fizică Poluarea termică. Surse: transportul maritim şi fluvial. solvenţi folosiţi în procese de degresare sau curăţire). CMA la fosfaţi este de 0. Pentru cele organoclorurate CMA este de 0. amoniac). Efecte: la animale şi om. Surse: deşeuri provenite din industria nucleară sau din depozitele de roci radioactive. de construcţii. industria prelucrătoare.000 ori. Poluarea cu substanţe radioactive.2 ore. • Poluarea cu substanţe tensioactive (detergenţi). azotiţi. centrale termice) sau a apelor menajere. temporar sau accidental. antrenate de şiroire sau ca urmare a răspândirii lor prin aviaţia utilitară. siderurgie. benzine. produs de centralele nucleare. Efecte: reducerea cantităţii de oxigen dizolvat. Surse artificiale: îngrăşămintele cu azot şi apele uzate.1. Surse: deversarea în apele naturale a unor lichide calde utilizate ca refrigeratoare în diferite industrii (nucleară.3. schelele de foraj continental şi marin. metalurgie. persistenţi). distrug fito. Surse naturale: descompunerea substanţelor organice care conţin azot. forestieră. hidrocarburi grele (asfalt.şi zooplanctonul. sau formează o peliculă pe interfaţa aer-apă (20%)1. . CMA pentru apa potabilă este de 3 picoCurie 226Ra/l sau 10 picoCurie/l 90Sr. reduc permeabilitatea membranelor celulare şi împiedică formarea enzimelor. Planctonul din apă are capacitatea de a concentra radiaţiile de 2 până la 10. • Poluarea cu compuşi ai azotului (azotaţi. • Poluarea cu pesticide. şi unele activităţi urbane. iar peştii. Efecte: produc 31 . • Poluarea cu compuşi ai fosforului (greu solubili.5 mg/l în apa potabilă. unele insecticide (ex. dezvoltarea microorganismelor aerobe. Pesticidele pot să ajungă direct în râuri. industria minieră) sau areal (activitatea agricolă. Anual ajung în apele oceanice 10-15 milioane tone de hidrocarburi uşoare (kerosen. diverse categorii de uleiuri). Efecte: limitează oxigenarea apelor. Unul dintre cele mai nocive elemente este 90Sr. şi care poate fi ingerat prin consumul de lapte sau carne provenite de la animale ierbivore contaminate. altele cu grad ridicat de persistenţă şi nivel ridicat de toxicitate. lubrifianţi şi agenţi de curăţire. modificarea structurii biocenozelor. a pielăriei şi coloranţilor. unele insecticide şi fungicide. activităţile menajere si utilitare.001 mg/l. Surse artificiale: fertilizatorii agricoli şi efluenţele urbane. cele destinate ţânţarilor) sunt împrăştiate direct pe suprafaţa apei. iar din apele de suprafaţă trebuie să lipsească cele organofosforice şi nitroderivaţii. Surse: industria textilă. Poluarea apelor de suprafaţă Sursele de poluare pot acţiona permanent.accelerarea degradării biologice a substanţei organice. de 500-800 ori.5 mg/l. Efecte: determină eutrofizarea apelor lacustre. diminuează numărul de hematii şi produc mutaţii genetice. cu sau fără reţea de tratare a apei. Peste 25 % din debitul râurilor de pe glob sunt afectate de poluare. emisiile având caracter punctual (canalizarea. care este interschimbabil cu Ca din ţesutul osos. bitum. se menţin ca emulsii (40%). omoară peştii şi păsările. surse industriale.150 mg/. Efecte: iradierile acute distrug măduva spinării. sedimentele atmosferice). Cele mai toxice sunt pesticidele din categoria hidrocarburilor clorurate şi compuşii organofosforici. deversări accidentale. moartea organismelor acvatice la temperaturi de peste 30OC după 1. CMA admise în apa potabilă pentru pesticidele dintr-o singură clasă este de 0. Concentraţia fosfaţilor în apele menajere urbane variază între 20 . motorină. Poluarea chimică Constituie forma cea mai frecventă şi mai intensă de poluare a apelor şi se produce cu o mare varietate de substanţe. unele biodegradabile. • Poluarea cu produse petroliere. Produsele petroliere ajunse în apă sedimentează (40%).

emailate. iar CMA este de 0. crustacei. Fe. plămâni. Concentraţiile naturale se situează între 0. sufocări.05 mg/l în apa potabila şi de 0. Mn).1µg/l pentru apa potabilă şi 0. silicaţi) modifică gustul (astringent). Fierul (sulfaţi.003-0. acumulatoare şi baterii). Zn). iar procesul de concentrare pe diferitele niveluri ale lanţurilor trofice este intens. Unele dintre substanţele indezirabile se găsesc în mod natural în apă (Al. Surse: industria chimică. Blochează acţiunea unor enzime. Compuşii mercurului afectează creierul. Surse: procese tehnologice care includ acest metal şi care se desfăşoară în mediu lichid (prelucrarea galenei în flotaţii. Utilizarea cursurilor de apă drept mijloc de diluare a unor efluenţe menajere. de transport (petrol şi derivaţi. culoarea (albăstruie) şi turbiditatea. – Compuşii arsenului (trioxidul de arsen. Surse: din ape reziduale industriale şi din pesticidele cu arsen. CMA este de 0. antrax. termoenergetică. viruşi) sau a unor substanţe organice care pot fermenta. Efecte: Mercurul şi derivaţii acestuia sunt slab biodegradabili. solurile. agricole sau industriale. rinichi şi oase. Efecte: se acumulează mai ales în păr. Poluarea biologică a apelor Poluarea biologică primară a apelor este consecinţa introducerii în acestea a unor microorganisme patogene de origine umană sau animală (bacterii. şi culoarea (galben . CMA pentru apa potabilă şi în apele naturale din categoria I .05 mg/l în apele de suprafaţă. – Poluarea cu plumb. Cuprul . unghii şi piele. sau realizate din policlorură de vinilin sau polietilenă. – Poluarea cu mercur. cele industriale sau din transporturi.003 . Efecte: la animale şi om este acumulat în ficat. cadmiate. metalurgică. dezinterie. 32 .01 mg/l în apa potabilă.spume care limitează schimbul de oxigen.2 mg/l în apele continentale.0. chimică. refrigerări). procese de galvanizare. cancer pulmonar şi cutanat. arderea diferitelor categorii de deşeuri. CMA este de 0. Surse: exfiltraţii din reţele de canalizare (ape uzate menajere sau industriale). colibaciloză. fosfaţi. malformaţii şi sterilitate. Poluarea apelor subterane Oricare dintre mediile naturale (atmosfera. Surse: industria (minieră. CMA este de 0.01 în apele de suprafaţă.modifică gustul (amar).002 mg/l în apa de mare şi între 0.1 mg/l în apa potabilă. care au efect corosiv asupra obiectelor metalice. Surse: efluenţele urbane şi zootehnice şi. pune probleme deosebit de grave de igienă publică. variolă.a este de 0. 1 O tonă poate acoperii cu o peliculă moleculară fină până la 12 km2 de apă. Concentraţiile naturale în apa de mare sunt de ordinul a 0. Cele mai vulnerabile sunt zonele de mal şi ţărm ale lacurilor şi mărilor utilizate pentru plajă şi râurile care traversează aglomerări urbane sau zone cu ferme zootehnice.3 mg/l. inimă şi creier. – Cadmiul. • Poluarea cu substanţe chimice indezirabile. râurile de suprafaţă) sau activitatea umană contribuie (direct sau indirect) la acest proces. Efecte: efecte toxice cumulative pentru rinichi şi ficat. produce paralizii. Efecte: creşterea frecvenţei hepatitei virale. În concentraţii de 8 mg/l în sânge provoacă icter şi afecţiuni renale severe.însoţeşte poluarea cu Fe şi determină modificarea gustului (sălciu) şi culorii (cenuşie). moluşte. iar la concentraţii de 100 ppm distrug cele mai multe animale din zona litorală sau de mal (viermi. arseniţii şi arseniaţii). agricultura (îngrăşăminte şi pesticide) şi toate procesele care produc materiale zincate. La om produce anemii şi saturnism. determină paralizii.2. peşti). Emisiile totale de mercur sunt evaluate la 3625 t/an. iar altele sunt introduse numai prin poluare (Cu. diverse forme de micoze ale epidermei etc. produse chimice). secundar. precum şi pulberi sedimentabile antrenate în hidrosferă (25 000 tone/an numai pentru Atlanticul de Nord).portocaliu sau roşiatic în concentraţii ridicate). • Poluarea cu substanţe cu grad ridicat de toxicitate. orbire. dar produc modificarea proprietăţilor fizice şi organoleptice ale apei. Aceste substanţe au un grad redus de toxicitate sau nu sunt toxice. făcând-o improprie pentru consum. Favorizează dezvoltarea ferobacteriilor. 3. Manganul .3 µg/l.

Tehnici de depoluare a apelor Creşterea necesarului de apă determinat de creşterea populaţiei a determinat elaborarea unor tehnologii de depoluare.000 t/an azotiţi. reducere sau precipitare a unor poluanţi anorganici în soluţie.pierderi din instalaţii de depozitare/stocare supra. scăderea capacităţii de producţie a ecosistemelor (biomasă şi peşte). Este rezultatul unor procese de oxidare. Împreună cu apa sunt evacuate următoarele cantităţi de substanţe: 21. dintre care menţionăm: – Pentru apele de suprafaţă: limitarea răspândirii poluantului şi recuperarea poluanţilor flotanţi. sedimentarea. Se realizează prin intermediul a trei procese (diluţia. Poluarea apelor în România Totalul apelor uzate deversate anual în râurile României este de peste 10 miliarde m3 din care 4.sau subterane (substanţe utile. dar este aproape nulă iarna. – Pentru apele subterane: izolarea acviferului poluat (soluţie costisitoare) pompare la suprafaţă şi tratarea înainte de folosire. Din acest total. 3. Un poluant ajuns în apele subterane este răspândit în acestea prin trei procese care pot acţiona independent sau simultan: advecţie. plante verzi). din care se epurează numai 42 m3/s. cu efect limitativ asupra categoriilor de utilizare. excavaţii care distrug stratul impermeabil din acoperişul acviferelor.5 md m3/an reprezintă ape de răcire. epidemii. 3. 3.4. etc). cele din clasa I fiind practic nepoluate. Autoepurarea apelor – Autoepurarea fizică. biologic sau bacteriologic. efecte ecologice care determină scăderea capacităţii de autoepurare. radioactiv. îmbolnăviri accidentale. pierderea calităţilor fizico-chimice şi organoleptice.000 t/an. reducerea masei şi volumului suspensiilor în staţii de decantare-sedimentare. apele de suprafaţă sunt incluse în patru categorii (I – IV). difuzie şi dispersie.900 t/an fosfor şi 190.6. etc. 5. pierderi din instalaţii de foraj. Tipul şi intensitatea poluării sunt dependente de proprietăţile filtrante ale solului şi rocii traversate. Debitul mediu de apă uzată deversată în râuri este de 90 m3/s. Alte efecte produse de poluarea apelor Creşterea turbidităţii. alte substanţe. efectul bactericid al radiaţiei solare) care pot acţiona simultan asupra poluanţilor. diminuarea rezervelor apelor de calitate şi necesitatea tratării suplimentare pentru consum. 60% parţial şi 30% fară nici o prelucrare. – Autoepurarea biochimică şi biologică. este caracteristică mai ales râurilor de suprafaţă şi are eficienţă maximă vara. efecte negative asupra agriculturii. ca urmare a irigaţiilor. Se realizează sub acţiunea organismelor acvatice (bacterii. In funcţie de gradul de poluare şi capacitatea lor de autoepurare. – Autoepurarea chimică.3. eliminarea suspensiilor. iar diferenţa este apă poluată chimic. 10 % este tratată integral înainte de a fi descărcată în râuri. protozoare. Timpul minim necesar pentru autoepurarea unui râu în care sa introdus o singura tranşă de poluant este de 10 zile. 33 . 3. deşeuri) sau tratare.5. activităţi ilegale (spargeri de conducte. deversări intenţionate. infiltraţii din terenuri agricole tratate cu îngrăşăminte şi/sau pesticide. iar a celor nevolatili prin adsorbţie pe cărbune activ. tratarea chimică sau biologică a apelor uzate menajere sau industriale. cel mai important rol revenind bacteriilor. tratarea poluanţilor organici volatili prin barbotare cu aer.

iar refacerea solului prin procese naturale este lentă. ape menajere). Efecte: încetinesc sau blochează activitatea de fotosinteză a algelor din sol şi. Degradarea naturală a solurilor sau cea determinată de activităţi antropice sunt procese rapide comparativ cu cele de pedogeneză. prin aport de poluanţi din atmosferă (gaze. pesticide sau îngrăşăminte) sau indirectă.0 ppm. În ce constă efectul poluant al pesticidelor şi al îngrăşămintelor artificiale ? 5. induc scăderea 34 . de calciu şi de potasiu). soluţii sau suspensii apoase) sau din apă (precipitaţii. de sulf (sulfatul de amoniu şi superfosfatul) şi de potasiu. afectează şi alte organisme decât cele ţintă. iar din aceasta. Poluarea cu pesticide Pesticidele au o mare stabilitate la agenţii fizico-chimici şi nu sunt biodegradabile.1-5. depozitarea pe sol a unor minereuri (steril) sau reziduuri. 4. şi a plantelor sau sunt degradate prin mecanisme chimice şi fotochimice. se realizează peste 120.Verificare 1. la care se adaugă industria şi activităţile de transport (rutier şi prin conducte). viermilor. Surse: depuneri de pulberi radioactive din atmosferă.000 de produse comerciale. Prezentaţi şi exemplificaţi procesele naturale de epurare a râurilor. Cele mai răspândite sunt pesticidele organoclorurate şi cele organofosforice. Din cca. 2. inhibă sau blochează reciclarea substanţelor organice şi humusului. Sunt supuse unor procese lente de degradare sub acţiunea microorganismelor. Sunt puţin solubile în apă. Ce tipuri de poluare produc: (1) apele menajere. agrozootehnie şi activitatea menajeră. 4. (2) apele industriale ? 3. Tratamentele repetate cu aceste substanţe determină acumularea lor progresivă în sol. Poluarea cu pulberi radioactive Are un caracter mai limitat decât poluarea radioactivă a aerului sau apei. O parte din radionuclizii din sol sunt adsorbiţi de plante şi intră astfel în circuitul trofic. pulberi. Deşi au o acţiune selectivă. ajungând în final la om. Poluarea solului prezintă un grad ridicat de risc deoarece nu exista procedee de depoluare. Efecte: modifică circuitul biogeochimic al N şi P. POLUAREA SOLULUI Poluarea solului este un proces permanent produs de industrie. dar sunt liposolubile.1. Conţin numeroase metale cu potenţial toxic ridicat. Poluanţii din sol sunt înglobaţi în masa vegetală. prin intermediul lanţurilor trofice. Sursele antropice de poluare. Care sunt substanţele poluante cu grad ridicat de toxicitate şi ce efecte produc ? 4. insectelor. Poluarea chimică Este produsă mai ales de agricultură şi zootehnie. între 15 şi 40 ani. ajung la animale şi om. diminuează procesele de humificare şi de fixare a azotului. au o remanenţă în sol. blochează aprovizionarea microflorei cu energie. ape industriale. produc poluarea apelor subterane şi de suprafaţă. 4. prin aceasta. care devine treptat un rezervor de toxicitate în care concentraţiile variază între 0. 600 de substanţe cu efect pesticid. Poluarea cu îngrăşăminte chimice Cele mai importante şi mai utilizate sunt îngrăşămintele pe baza de azot (azotaţii de amoniu. Poluarea poate fi directă (deşeuri solide.2. comune apelor de suprafaţă şi subterane.

agro-zootehnice. stradale. generând anemii severe. agricole. flotaţii. Efecte: modificarea calităţii solului şi perturbarea proceselor pedogenetice.5 %. pulberi).236 ha. (informaţii false. care pot fi sub formă ordonată (radiaţii á.3. inhibă procesele de formare a solului fertil. Efecte: modificări fizicochimice. 4. vibraţii). cu o medie anuală de creştere de 3%. Fierul. La om. procese industriale.2 %. Surse: bacterii patogene sau condiţionat patogene care provin din apele reziduale fecaloid-menajere şi zootehnice. în 1999 s-au produs 6. acest proces este sursa principală de poluare. Solul este un mediu de reintegrare a apelor reziduale deoarece reţine în masa sa substanţele poluante. • În funcţie de sursele majore care le produc se disting: deşeuri urbane. În România. alte materiale 64. textile 3. transporturile rutiere.8 %. pot fi: biodegradabile. şi sunt impropriu numite gunoaie. în apropierea zonelor de depozitare a deşeurilor. deşeurile pot fi grupate în: – deşeuri substanţiale (substanţe chimice. Poluarea biologică Microflora solului se compune din virusuri. • În funcţie de natura lor. UV. metale 2. În ce mod pesticidele şi îngrăşămintele chimice produc poluarea solului? 3. mâluri rezultate din dragări. – deşeuri comportamentale (de atitudine.ă. reducerea productivităţii. cu o medie de 1. carton 13. În România. incomplet epurate sau neepurate.02 kg/zi/locuitor. adică cele care se caracterizează prin stabilitate în timp. iar cantitatea acestora variază de la ţară la ţară.t/an. POLUAREA CU DEŞEURI Prin deşeuri se înţelege ceea ce rămâne dintr-un material prelucrat. modele eronate).0 %. 35 . deşeuri solide sau lichide (industriale. menajere).5 . depozitate în 303 depozite care ocupau circa 1. iar cadmiul frânează sau blochează procesele de denitrificare şi de sinteză a azotului. în Europa există o producţie totală anuală de cca. folosit sau consumat. viruşi.tone (hârtie. din industria minieră. 5. electromagnetice) sau dezordonată (radiaţie termică. Poluarea cu metale grele şi ape reziduale Surse: îngrăşăminte chimice. adică cele care sub influenţa bacteriilor aerobe sau anaerobe pot fi descompuse şi reintegrate circuitului materiei. Categorii de deşeuri Toate activităţile umane sunt surse potenţiale de deşeuri. micete şi alge.10 t/ha.â. prafuri. plumbul diminuează procesele de fermentaţie din sol. canalizare. nebiodegradabile. bacterii. particule elementare. – deşeuri informaţionale.1. sticlă 5. Verificare 1. industria. materiale plastice 11. industriale. reduc capacitatea de oxigenare a ţesuturilor.7 mil. – deşeuri energetice. CMA sunt depăşite de până la 15 ori. Care sunt efectele generale ale poluării solului ? 5.5 %. producţia de energie. educaţionale şi de stress). Deşeuri urbane În prezent. În ce mod atmosfera şi hidrosfera produc poluarea solului ? 2.biodiversităţii ecosistemelor acvatice şi productivitatea lor biologică. iar cantitatea lor poate ajunge la 2. zgomote. • În funcţie de impactul asupra mediului şi al managementului.0 %). 360 mil. actinomicete.

se găsesc în Polonia (13. etc. Cele mai numeroase gropi sanitare. retratarea combustibilului nuclear uzat (depozitarea timp de un an în bazine acvatice strict controlate.2. în 220 de foraje. acizi. Prin arderea a 500 milioane tone deşeuri urbane ar putea rezulta energia degajată de 180 milioane tone cărbune. în vederea depozitării. Lichidele cu grad ridicat de toxicitate pot fi injectate în scoarţa terestră. Depozitarea în gropi sanitare. resturi de recoltă. Managementul deşeurilor Atitudinea faţă de producţia şi managementul deşeurilor diferă de la ţara la ţară sau chiar în interiorul aceluiaşi stat. deşeurile industriale erau depozitate în 354 depozite. izolate de substrat şi acoperite. compuşi organohalogenaţi sau organofosfataţi.Deşeuri industriale Majoritatea sunt nebiodegradabile şi se apreciază că rata anuală de creştere a acestora este de 3-4 %/an în ţările industrializate. Injectări în litosferă. În unele ţări a fost elaborată şi adoptată o ierarhizare a opţiunilor preferenţiale de gestionare a deşeurilor pe patru niveluri distincte: (1) prevenirea producţiei de deşeuri este preferabilă reciclării.200). rata de creştere fiind de cca 6-7 ori mai mare decât cea a deşeurilor urbane şi industriale la un loc. reduce riscul de contaminare cu agenţi patogeni. iar cele toxice sau periculoase în proporţie de numai 8%. fizice sau chimice în furaje sau îngrăşăminte. reduce toxicitatea deşeurilor cu 99%. Deşeuri agricole Sunt alcătuite din dejecţiile animalelor (îngrăşămintele naturale). Germania (10. la adâncimi de peste 3-400 m. asigură recuperarea şi reutilizarea unor materiale şi a unei părţi din energia consumată în procesul de producţie. Deşeuri toxice În această categorie intră metale sau compuşi metalici. (2) reciclarea este preferabilă incinerării.52 x 109Ci printre care şi 90Sr şi 137Cs. cianide. Slovacia (7. interval în care radioactivitatea scade la 2-5% din cea iniţială şi recuperarea în proporţie de 96. Pe glob. procesul de exploatare a CEN (schimbarea combustibililor nucleari uzaţi. în structuri poroase sau fisurate.400). golirea si curăţirea circuitelor de răcire.200) şi Anglia (4. fabricarea barelor combustibile de uraniu metalic sau oxizi de uraniu. 36 . (4) depozitarea şi controlul evoluţiei depozitelor este preferabilă emisiilor necontrolate. Cantitatea acestora depinde de importanţa acordată agriculturii în fiecare ţară şi de tipul de agricultură. Obţinerea unei tone de cupru duce la producerea a 500 tone de reziduuri. concentrarea şi rafinarea minereului de uraniu. în Europa sunt depozitate în gropi sanitare 60 % din deşeurile urbane şi 70 % din cele periculoase şi toxice. O mare parte din această categorie de deşeuri ies peste graniţele ţărilor în care sunt produse prin export. fenoli. solvenţi halogenaţi. care deţin cca16 % din totalul deşeurilor industriale. În 1999. In medie. (3) incinerarea este preferabilă depozitării. In SUA sunt injectaţi zilnic sute de mii de m3 de deşeuri lichide. Un reactor nuclear cu o putere de 1000 Mw produce într-un an deşeuri radioactive cu o activitate de 13.300). 5. nămoluri de decantare etc).97% din uraniul şi plutoniul existent. Cea mai mare parte sunt reziduuri organice. subproduse agricole şi reziduuri agrochimice. Deşeurile urbane sunt incinerate cu o medie de 19% în Europa. Incinerarea deşeurilor. Are următoarele avantaje: reduce volumul total al deşeurilor periculoase cu 95%. Deşeuri radioactive Rezultă din: extracţia. materiale de la schimbătoarele de ioni. deci biodegradabile şi pot fi reconvertite prin procese biologice. producţia acestora este apreciată la cca 2 miliarde tone/an. iar cantitatea produsa anual numai în ţările OCED este de cca 45 milioane tone/an. obţinerea uraniului metalic. în România. care ocupau aproape 12 000 ha.

etc). (4) Accidente nucleare.5 %.Depozitarea în ocean. 2. POLUAREA PRIN ACCIDENTE TEHNOLOGICE Accidentele tehnologice sunt consecinţa unor anomalii ce apar în procesele tehnologice. prin folosirea unor tehnologii performante. Comentaţi principiile preferenţiale de gestionare a deşeurilor. în containere cu destinaţie precisă (metal. containere). prin recuperare din cele 80 milioane de acumulatoare scoase anual din uz. Olanda. (3) Accidente produse în procese de explorare pe platformele continentale şi de transport maritim. şi din reţelele de apă/canalizare. Pot fi distinse 4 categorii de accidente tehnologice: (1) Accidente ale instalaţiilor industriale. deşeurile menajere. inflamabilitate (caracterul exploziv) şi persistenţă. Gradul de risc este sensibil diminuat în cazul instalaţiilor fixe de transport. alte cauze 6. Tipurile de accidente şi frecvenţa de producere sunt: cu tancuri petroliere 84 %. În Europa Centrală şi de Vest sunt reciclate între 30.7 %. Germania. mase plastice. care determină emisii catastrofale de substanţe toxice. Potenţialul distructiv al acestui tip de accidente este dat de toxicitate. Verificare 1. Austria. din echipamentele electronice şi din vechile halde de steril. hârtie. Procedeul se aplică nămolurilor rezultate din dragări. Este un proces prin care deşeurile organice sunt transformate prin procese bacteriologice aerobe sau anaerobe în produse care pot fi utilizate ca îngrăşăminte agricole. metale preţioase (Au. Se pot recicla: fierul vechi care asigură în prezent 10 % din producţia mondială de oţel.8%. canalizări. În ce mod sunt gestionate deşeurile ? 6. de transport sau nucleare şi produc efecte poluante sau determină modificări fizice ale mediului.3 Reutilizarea sau reciclarea deşeurilor Reciclarea deşeurilor asigură prezervarea resurselor naturale şi reducerea poluării. Pl. masele plastice (mai ales termoplastele flexibile care se pot topi şi reutiliza industrial). 7. inflamabile sau explozive. 5. 4. procese industriale si pentru unele categorii de substanţe cu grad ridicat de toxicitate sau radioactivitate (introduse în containere speciale).40% din deşeurile urbane: hârtia între 22-58% (pe primele locuri fiind Olanda Germania şi Norvegia). Categoriile de deşeuri solide şi geosferele pe care le afectează. explozii în procese de explorare şi alte explozii 4. Wf. plumbul. datorate unor defecţiuni în sistemele de producţie. Care sunt efectele deşeurilor asupra apelor de suprafaţă şi subterane ? 3. POLUAREA REGIONALĂ. Cd. iar sticla între 22-70% (cu Elveţia. Bioconversia deşeurilor organice. conducte de transport 4. cel prin conducte. (2) Accidente în activitatea de transport intern şi de distribuţie a substanţelor cu grad ridicat de toxicitate. prin colectarea pe categorii. majoritatea fiind sortate şi reintroduse în industria prelucrătoare. TRANSFRONTALIERĂ ŞI GLOBALĂ 37 . gunoaie). Ag. Deşeurile conţin materiale sau energie care pot fi reutilizate Doar o parte infimă a deşeurilor poate fi refolosită ca atare (butelii din plastic sau sticlă pentru lichide. Belgia şi Italia). 2-3 sortimente de sticlă.

poluanţii depăşesc frontierele naţionale. modificarea calitativă şi cantitativă a hranei. Gazele. FENOMENE METEOROLOGICE PROVOCATE DE POLUARE Poluarea atmosferei determină modificări ale echilibrelor fizico-chimice din atmosferă. cu perioade de înjumătăţire de 23 ani. apreciată la 5 x 10-5 din volumul total al atmosferei se găseşte între 10 şi 50 km.¨poluanţii determină inconveniente senzoriale dar şi modificări funcţionale şi patologice. fapt care poate determina modificări comportamentale. În 1970 s-a constatat că CFC (CloroFluoroCarburile) şi BFC (BromoFluoroCarburile) distrug stratul de ozon din stratosferă. poluarea poate avea caracter global. la scară regională sau globală. Producţia lor a început în anul 1930. mai ales când emisiile se produc în troposferă. În cazul unor accidente tehnologice. Deteriorarea stratului de ozon Cea mai mare cantitate de ozon (90%).1. care are cea mai mare energie şi este dăunătoare lumii vii.Aerul. 8. • efecte morale . respectiv 24 000 ani. Accidentul nuclear de la Cernobâl. Ozonul din stratosferă Ozonul stratosferic absoarbe radiaţia UV-B (ë = 280 . 2.320 nm). din cea a problemelor la scară locală în cea a problemelor la scară regională sau globală. Dintre efectele pe termen scurt sunt semnalate smogul. Partea inferioară a troposferei. sau acţiune indirectă prin crearea condiţiilor de producere şi prin cumularea efectelor factorilor de stress. a grupurilor. care se manifestă pe planuri multiple: • efecte fiziologice . iar deteriorarea stratului de ozon şi efectul de seră sunt consecinţe pe termen lung. este si cea mai mobilă. Care sunt cauzele naturale care favorizează poluarea transfrontalieră ? 8. Efecte cumulate ale poluării asupra omului Omul este sursa principală a degradării mediului şi principalul receptor al efectelor negative. • efecte psihice . afectând teritoriile altor ţări. restul de 10%. ca o consecinţă a îndepărtării de realităţile naturii. adică echivalentul a 10-6 – 10-5 din volum se găseşte în troposferă. Depunerile acide din NV-ul teritoriului României sunt cauzate de industria Europei Centrale (peste 3 keq/ha/an). Comentaţi şi exemplificaţi accidentele tehnologice. deci ale parametrilor climatici sau chiar ale climei. aerosolii şi pulberile pot fi transportate la mii de km de locul de emisie.¨acţiune directă asupra sistemului nervos. schimbări ale structurii economice şi ale condiţiilor de dezvoltare socială. având rolul unui ecran de protecţie.¨ modificări în structura populaţiei. Sunt produşi de sinteză care conţin halogeni cu o mare stabilitate chimică. smogul fotochimic şi ploile acide. Verificare 1. cu maximul de concentraţie între 0-3 km 1. • efecte sociale . din aprilie 1986 a poluat o bună parte a emisferei nordice cu 137Cs şi 239Pu. Problema poluării trece din sfera naţionalului în cea a internaţionalului. În mezosferă şi la partea superioară 38 . Prin intermediul acestora.¨deoarece determină alterarea unor concepte şi valori. în care se concentrează cea mai mare parte a emisiilor poluante. râurile şi curenţii marini sunt „transportatori” importanţi ai unor emisii naturale sau antropice de agenţi poluanţi.

este denumit smog fotochimic sau smog oxidant (Los Angeles. Un singur atom de clor poate distruge până la 100 000 de molecule de ozon. (2) determină modificarea calităţii ecosistemelor. (3) efect distructiv asupra vegetaţiei.32 % pe an în emisfera nordică şi de 0. HO* + NO2 ¨ HNO3 (volatil. ozonul ar acoperi Pământul cu un strat gros de numai 3 mm. (4) compromiterea unor culturi. Efectul cumulat al acestora determină creşterea temperaturii globale. deci prezent în formă gazoasă). a monumentelor de artă. cantitatea totală a radiaţiei UV care ajunge în troposferă şi la suprafaţa terestră a crescut. Ploile acide au următoarele efecte: (1) modifică compoziţia chimică a apei şi solului. sărăcirea solului în calciu. radiaţia UV rupe legăturile chimice ale CFC şi BFC şi eliberează atomii de halogen care sunt foarte reactivi. valorile ridicate sunt asociate cu poluarea. (2) creşterea intensităţii radiaţiei UV-B la nivelul solului cu efecte negative asupra lumii vii. 8. specifică unui mediu nepoluat.7 şi o compoziţie neomogenă. Ca o consecinţă. 39 . Ploile acide au pH sub 5. Concentraţia ozonului troposferic variază în limite foarte mari. fie direct. Moleculele de CFC sunt de cca 10. 8. 1 Concentrat în formă pură. Se formează în troposferă şi sunt consecinţa reacţiei dintre radicalul hidroxil (foarte activ chimic) si oxizii de azot şi de sulf: 1. a producţiei de peşte. sub acţiunea radiaţiei solare. datorită emisiilor de SO2 de către rafinării. Efectele degradării stratului de ozon: (1) modificarea stratificării termice a atmosferei. Ciudad de Mexico). este slab acidă (pH mediu de 5. concretizate prin slăbirea sistemului imunitar la infecţii şi creşterea frecvenţei cancerului de piele. iritarea căilor respiratorii.3. Ploile acide O ploaie pură. (3) amplificarea efectului de seră. fie prin modificarea calităţii solului. descompunerea directă a materiei organice. Smogul fotochimic Amestecul de fum.4 % pe an în cea sudică. (4) favorizarea procesului de formare a smogului fotochimic în troposfera joasă din zonele industriale. în prezenţa radiaţiei solare au efect oxidant. Cele mai acide sunt aversele cu durată redusă. Rata de disociere a ozonului troposferic este de 0. fapt care determină modificări climatice.66). etc. Deasupra Antarcticii. Rata anuală de creştere a concentraţiei ca urmare a poluării este de 1-2 % pe an. şi SO2.a stratosferei. concentraţia ozonului din stratosfera inferioară (13-25 km) a scăzut cu aproape 95 %. HO* + SO2 + O2 ¨ SO3 + HO2 H2O + SO3 ¨ H2SO4 (prezent în fază lichidă). ceaţă. Amestecul de hidrocarburi şi oxizi de azot (rezultaţi din poluare) care. prin încetinirea fotosintezei. Ozonul din troposferă Sursele naturale de ozon troposferic sunt stratosfera (cca 20%) şi poluarea antropică (80%). (5) reducerea producţiei de biomasă deci reducerea productivităţii la ha. etc (6) efecte dăunătoare asupra organismului uman. modificări fiziologice la organismele vii. Procesul este accelerat în prezenţa cristalelor de gheaţă din norii stratosferici fapt care explică scăderea concentraţiilor de ozon deasupra ţinuturilor polare. 2. Ambii acizi sunt asimilaţi de formaţiunile noroase şi sunt antrenaţi descendent de precipitaţii sau gravitaţional. format în condiţiile unui climat cald şi umed este cunoscut sub denumirea de smog reducător sau smog sulfuros. deoarece sursa principală o constituie reacţia dintre oxizii de azot şi compuşii organici volatili din gazele de eşapament. In România se formează ploi acide în zona Ploieşti-Brazi-Valea Călugărească. (5) atacarea unor materiale de construcţie.000 de ori mai eficiente în procesul de captare a a energiei termice decât cele ale CO2.Determină scăderea vizibilităţii. (6) efecte directe sau indirecte asupra populaţiei.2.

În prezent aceasta este de 350 ppm. • modificarea ciclului hidrologic şi a structurii ecosistemelor. • Inundarea zonelor joase. Monitoringul calităţii mediului (supravegherea calităţii mediului). sporirea inundaţiilor temporare provocate de maree şi furtuni.3 0C) Aceste modificări termice atrag după ele modificarea altor parametri climatici si intensificarea sau încetinirea unor procese naturale. concentraţia atmosferică a CO2 varia de la 190 la 280 ppm. modificări de productivitate şi de tehnici de cultură. modificarea configuraţiei şi morfologiei ţărmurilor. Intre 1880 şi 1995 temperatura globală medie a crescut cu 0.7 0C. energia calorică primită de la Soare pe timp de zi. deci se adaugă anual celor peste 170 miliarde tone carbon acumulate în atmosferă de la începutul revoluţiei industriale. nivelul oceanului planetar a crescut cu 10 – 15 cm. Efectele preconizate au în vedere: • Topirea gheţarilor montani. CH4) sau artificiale (CFC). semnalizarea prezenţei unor poluanţi. Explicaţi legătura dintre CFC. Care sunt sursele de ozon stratosferic şi troposferic. integrarea informaţiilor sectoriale. reducând considerabil amplitudinea termică. Comentaţi efectele complexe ale creşterii temperaturii medii pe glob. preponderent de către industria energetică. 40 .1. Arderea combustibililor eliberează anual în atmosferă 6 miliarde tone. la care se adaugă ozonul şi vaporii de apă. produs de activităţii antropice. precum si schimbări în structura ecosistemelor. deteriorarea ozonului şi efectul de seră. NOx. 3. etc. 4. În ultimul secol.6 – 0. Formarea ploilor acide şi efectele acestora asupra mediului înconjurător. Cel mai important gaz cu efect de seră este CO2.5–4. 2. reorientarea culturilor. Este un sistem unitar de măsurători şi observaţii standardizate. 9. MONITORINGUL ŞI PROTECŢIA MEDIULUI 9. Stoparea emisiilor de gaze de seră ar determina o scădere a concentraţiei acestora cu 50 % abia în 2100. dar reţin radiaţia infraroşie emisă în sens invers de către suprafaţa terestră. Cea mai pronunţată creştere s-a produs după 1980 (cca 0. Activitatea de monitoring are următoarele scopuri: evaluarea calităţii mediului.8. predicţia tendinţei de evoluţie. Înainte de revoluţia industrială. • modificarea caracteristicilor agricole ale unor zone. deplasarea limitelor zonelor de cultură. alarmarea în cazul poluării accidentale. Evaluarea schimbărilor climatice se face luând ca element de referinţă dublarea concentraţiei gazelor de seră faţă de perioada preindustrială. Verificare 1. Efectul de seră este provocat de gaze naturale (CO2. Acestea lasă să treacă radiaţiile solare de unde scurte. Menţinerea ritmului actual al emisiilor de gaze de seră va determina o creştere a temperaturii globale la nivelul anului 2030 cu 1. stabilirea expunerii la risc. din care 3 miliarde nu pot fi anihilate de păduri şi oceane. Intensificarea efectului de seră Efectul de seră acţionează ca un mecanism ce reţine pe timp de noapte. prin care se evaluează calitatea unor componente ale mediului la un moment dat şi tendinţele de evoluţie ale acestora în timp şi spaţiu. iar până în 2100 va mai creşte cu 15-90 cm. Amplificarea efectului de seră în ultimele decenii determină modificarea climatului. la partea inferioară a troposferei.5 0C.4.

Sisteme de supraveghere a poluării mediului In cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) s-a elaborat un program complex de supraveghere. să înregistreze datele de bază obţinute din măsurători. analiza datelor.Etapele de realizare ale monitoringului de mediu sunt: prelevare de probe. b) Activitatea de urmărire pentru aer este asigurată de două reţele: una organizată în cadrul Institutului Naţional de Meteorologie (50 de staţii în care se determină CO2. să determine fluxurile de poluanţi şi deplasarea acestora în ecosisteme. efectuată înainte de executarea unei activităţi. pe baza Studiilor de impact ecologic. În cazul unor zone afectate de poluare. analiza probelor. 1. costurile necesare. crearea bazei de date. aplicat în 144 de state ale lumii. în vederea uniformizării rezultatelor şi a elaborării unor metode corecte de control a poluării. trebuie evaluate printr-o cercetare specifică. pesticide. Infotera Este parte integrată a Programului ONU pentru mediu şi reprezintă un sistem organizat de referinţă şi informare care funcţionează la nivel naţional prin Puncte Focale Naţionale (PFN-Infotera). printre altele: dimensiunile şi intensitatea impactului. sol şi este în curs de organizare cea biologică. evaluarea poluanţilor şi determinarea zonelor critice. H2S. a) Activitatea de urmărire pentru apă este organizată pentru râuri. iar în final. lacuri. să evalueze şi să programeze starea viitoare a mediului. Ploile acide sunt supravegheate prin intermediul a 100 de staţii. Monitoringul integrat de mediu presupune integrarea şi corelarea datelor sectoriale întrun ansamblu care poate asigura predicţia evoluţiei mediului. NH3. are ca obiective: să înregistreze starea mediului şi factorii care îl pot afecta. durata efectelor. oportunitatea lucrării. 3. 9. iar radioactivitatea este monitorizată de Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului Înconjurător. să evalueze factorii de impact. modalitatea de evitare sau diminuare a efectelor. Programul de supraveghere are trei compartimente distincte.2. P. c) Calitatea solului este controlată de către Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie şi de către Oficiile Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice care fac determinări de pH. 9. nitriţi metale grele. K. include trei reţele de monitoring: apă. tehnicieni şi auxiliari. Evaluarea impactului ecologic Indiferent de natura ei. 41 . interdisciplinară. refacerea resurselor naturale terestre refacerea resurselor oceanice şi poluarea mediului. pulberi sedimentabile şi radionuclizi) şi o reţea pentru poluarea de impact în cadrul Institutului de Sănătate şi Igienă Publică. 2. aer. Na. Efectele directe sau cele indirecte (uneori mai grave decât efectele directe). întocmirea şi distribuirea rapoartelor. NO2. are 25 de reţele majore în care activează peste 30 000 de oameni de ştiinţă. 9. Supravegherea poluării mediului în România GEMS-Ro şi IGBM-Ro. Acestea stabilesc. să identifice tendinţele curente şi de viitor ale poluanţilor. activitatea umană produce modificări în structura şi funcţionalitatea mediului. N. Marea Neagră şi ape subterane în cadrul Institutului de Cercetare şi Inginerie a Mediului şi de Direcţiile hidrologice teritoriale. (Global Change) poluare transfrontalieră. GEMS este organizat pe 5 mari domenii: climă.4. metodele şi costurile necesare pentru revenirea la situaţia anterioară poluării. Sitemul Global de Monitoring de Mediu (GEMS). aceste studii evaluează posibilităţile. Monitoringul de fond global integrat (IGBM).3. etc.

etc). speologice sau de altă natură. O componentă importantă a managementului de mediu o reprezintă „auditul de mediu” prin care se urmăreşte modul în care o întreprindere respectă cerinţele legale (locale sau naţionale). acvatică şi/sau subterană. paleontologice. Formarea conştiinţei ecologice poate fi stimulată pe următoarele căi: (1) relevarea efectelor riscului ecologic asupra stării de sănătate a populaţiei (prin aceasta se poate obţine plasarea interesului economic pe locul secund). Igiena Mediului.În România. cu o suprafaţă totală de …. în care există specii de plante şi animale sălbatice. procedura de obţinere a autorizaţiei de mediu pentru diferite categorii de activităţi proiectate sau existente este reglementată prin acte normative (Legea 137/1995. naturale şi rezervaţii ale biosferei. se dezvoltă o conştiinţa ecologică mai bine structurată. (4) ameliorarea şi protecţia calităţii factorilor de mediu. ştiinţifică sau culturală deosebită. de protecţie a mediului. Prin arie naturală protejată se înţelege orice zonă terestră. arii speciale de conservare. Protecţia mediului în România este reglementată de Legea 137/1995 iar regimul ariilor naturale protejate. 9. Ordinul 125/1996). Decretul 417/1995. a florei şi faunei sălbatice. determinată de spaţiul geografic. La acestea se adaugă şi următoarele bunuri ale patrimoniului natural stabilite prin reglementări internaţionale: situri naturale ale patrimoniului natural universal. hectare şi un număr de 827 alte categorii de bunuri ale patrimoniului natural. • efectele poluării asupra sănătăţii ecosistemelor şi a organismului uman. (3) elaborarea de soluţii tehnice privind calitatea factorilor de mediu. In zonele cu probleme de mediu acute. (4) amplificarea educaţiei pe probleme de mediu la toate nivelurile de instruire 9.6. instituie măsuri speciale de ocrotire şi conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural. monumente ale naturii.. educativ-formative. Direcţiile principale de activitate în cadrul ingineriei mediului sunt: (1) evaluarea impactului ecologic al unei activităţi umane prin studii de impact. cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare. asociate cu poluarea. 236/2000. administrative. sociale şi de cooperare internaţională. a diversităţii biologice şi menţinerea calităţii factorilor de mediu. Conştiinţa ecologică. prin OUGR nr. pentru următoarele categorii: rezervaţii ştiinţifice. Protecţia mediului Prin protecţia mediului se înţelege un ansamblu de acţiuni menite să asigure conservarea resurselor naturale. rezervaţii ale biosferei. radiometrie. Igiena şi Ingineria mediului. fizico-chimice şi biologice. (3) atragerea populaţiei la rezolvarea problemelor de mediu. este un concept sociologic modern. geologice. rezervaţii naturale şi parcuri naturale. Ingineria mediului este o direcţie de activitate mai recentă al cărei scop este identificarea modalităţilor optime de intervenţie în relaţia complexă dintre activitatea umana şi factorii de mediu. Ordonanţa de guvern. zone umede de importanţă internaţională.5. chimice. În România sunt ocrotite prin lege 18 parcuri naţionale. nivelul de trai şi nivelul de educaţie şi cea regională. peisagistice. elemente şi formaţiuni biogeografice. disciplină care abordează două direcţii distincte: • cercetarea calitativă şi cantitativă a factorilor de mediu cu ajutorul metodelor fizice (termometrie. (5) elaborarea unor tehnologii curate. 42 . conservarea habitatelor naturale. prin măsuri legislative. (2) difuzarea prin mass-media a informaţiilor reale despre mediu. (2) monitoringul de mediu. cu valoare ecologică. care include structura socială. arii de protecţie specială avifaunistică. parcuri naţionale. cu două dimensiuni distincte: cea socială.

(1997). ŞERBAN. Bucureşti. V.. IANOS. Protecţia şi ingineria mediului. NEACSU. Editura Europontic. (2004). POPOVICI. Editura Universităţii. Univ. Cuza”. 5-24. Studiu de caz – spaţiile verzi din municipiul Bucureşti. 11-20). VĂDINEANU. Editura Tehnică. A. EVELINE. Geografia mediului. Editura Tehnică Bucureşti. ANCA. Editura Ştiinţifică şi Encilopedică. V. Terra – Geosistemul vieţii. I. PRIMACK. Practica igienei mediului. MAC. Al. C. Editura Universitaria. Analele Universităţii din Craiova. Ştiinţa mediului. Omul şi natura la început de mileniu.. V. M. 39-45.Bibliografie BĂLTEANU. A. Bucureşti. Institutul European. Iaşi (pp. Iaşi. IANOS. (2002). Bucureşti. (1984). I. Mediul înconjurător.. Economia şi protecţia mediului. 11-43). N.. Editura Economică. AL. (1995). Disfuncţionalităţi în gestionarea suprafeţelor oxigenante. Cluj-Napoca (pp. 7. UNGUREANU IRINA. pp. IOJA. Iaşi. V. Casa Cărţii de Ştiinţă. Editura Universităţii. ROZYLOWICZ. Editura Universităţii „Al. (2003). (1977). Analiza şi protecţia mediului înconjurător. ELENA (1997). ROŞU. Dezvoltarea durabilă. Bucureşti SOROCOVSCHI. BRAN FLORINA. I. Geografia mediului înconjurător.. DIACONESCU..47). 29-40). ŞCHIOPU. Bucureşti. 62-126. Bucureşti. Ecologie şi protecţia mediului. Seria Geografie. PĂTROESCU MARIA. Editura Ion Ionescu de la Brad. ROJANSCHI.I. Univ.. V. GHEORGHIŢĂ. SANDA. GHEORGHIŢA DIACONU. Bucureşti (pp. pp. Conservarea diversităţii biologice. (1998).. D. Geografia Mediului. Protecţia mediului... (1998). Cluj Napoca (pp.. Centr.. Studiul mediului înconjurător. ROJANSCHI. (1986). vol.. Editura CREDIS. VĂDINEANU. ALPO. Bucureşti. MUNTELE. Teorie şi practică. ANGELESCU. Iaşi. Riscuri şi catastrofe. Bucureşti. AL. (1990). Editura Fundaţiei România de Mâine. Serie Nouă. (coordonatori). V. I. Bucureşti VISAN. Cuza Iaşi (pp. I. Dezvoltarea durabilă. Bucureşti. Modificări globale ale mediului. Bucureşti. Multipl.. CRISTINA (2000). IOANID. PATROESCU. (1997).. (1987). Sisteme teritoriale. L. Editura Economică. (1991). Cuza”... UNGUREANU IRINA. O abordare geografică. C. Craiova. S. P. Universitatea „Al. V. Editura Tribuna Economică. Cuza”.. Ecologie şi protecţia mediului. ANDRONACHE. (2005). 43 . R.5. Elemente metodologice privind analiza organizării spaţiului geografic. GRUGU. Editura Tehnică. 18-84). I. editor (2002). D. II.. Vol. C.. UNGUREANU IRINA. vol I. (2002). 295-321. (1998).. 84 p. (2004). BRAN FLORINA. VINTU. Bucureşti. IOJA. UNGUREANU IRINA. Centru de multiplicare al Universităţii „Al. (2000). I. TEUSDEA. (2003).. Lucrările Seminarului Geografic „Dimitrie Cantemir”. Editura Fundaţiei România de Mâine. ROŞU. LIGIA. Poluare şi protecţie. Iaşi. Urbanism şi mediu. DIACONU GHEORGHITA. MANESCU. I.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful