Drept procesual civil Cuprins Capitolul I. Acţiunea civilă Secţiunea I. Condiţii de exercitare §1. §2. §3. §4. §5.

Consideraţii introductive Afirmarea unui drept (formularea unei pretenţii) Interesul Capacitatea procesuală Calitatea procesuală

Secţiunea a II-a. Clasificarea acţiunilor civile (cererilor de chemare în judecată) §1. Precizări prealabile §2. Cereri principale, cereri accesorii şi cereri incidentale §3. Acţiuni (cereri) în realizare, acţiuni (cereri) în constatare şi acţiuni (cereri) în constituire §4. Acţiuni (cereri) nepatrimoniale şi acţiuni (cereri) patrimoniale (personale, reale şi mixte) Capitolul II. Participanţii la procesul civil Secţiunea I. Instanţa § 1. Rolul judecătorului în procesul civil 1.1. Aspectele sub care se manifestă rolul activ al judecătorului 1.2. Corelaţia dintre rolul activ al judecătorului şi unele principii generale ale procedurii civile 1.2.1. Rolul activ al judecătorului şi principiul disponibilităţii 1.2.2. Rolul activ al judecătorului şi principiul contradictorialităţii 1.2.3. Rolul activ al judecătorului şi aflarea adevărului §2. Compunerea şi constituirea instanţei 2.1. Compunerea instanţei 2.2. Constituirea instanţei 2.3. Incidentele procedurale privind compunerea sau constituirea instanţei 2.3.1. Incompatibilitatea 2.3.2. Abţinerea şi recuzarea

2.3.3. Alte incidente procedurale referitoare la alcătuirea instanţei Secţiunea a II-a. Părţile §1. Drepturile şi îndatoririle părţilor. Abuzul de drept procedural 1.1. Enumerarea drepturilor procedurale ale părţilor 1.2. îndatoririle procesuale ale părţilor 1.3. Abuzul de drept procedural §2. Coparticiparea procesuală 2.1. Noţiunea şi clasificarea coparticipării procesuale 2.2. Efectele coparticipării procesuale §3. Participarea terţilor la judecată 3.1. Precizări introductive 3.2. Intervenţia voluntară 3.2.1. Noţiune. Felurile intervenţiei voluntare 3.2.2. Intervenţia voluntară principală 3.2.3. Intervenţia voluntară accesorie 3.3. Chemarea în judecată a altor persoane 3.4. Chemarea în garanţie 3.5. Arătarea titularului dreptului §4. Reprezentarea convenţională a persoanelor fizice în procesul civil 4.1. 4.2. 4.3. 4.4. Consideraţii introductive Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar neavocat Particularităţi privind reprezentarea prin avocat Sancţiunea în cazul nejustificării calităţii de reprezentant

Secţiunea a III-a. Participarea procurorului la procesul civil §1. Precizări prealabile §2. Poziţia procesuală a procurorului în procesul civil §3. Formele participării procurorului la procesul civil 3.1. Pornirea procesului civil 3.2. Participarea la judecata procesului civil 3.3. Exercitarea căilor de atac 3.4. Cererea de punere în executare a hotărârilor

Capitolul III. Competenţa Secţiunea I. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti §1. Principiul stabilirii competenţei generale a instanţelor judecătoreşti §2. Competenţa în materia controlului de constituţionalitate §3. Competenţa în materie electorală 3.1. Alegerile locale 3.2. Alegerile parlamentare 3.3. Alegerile prezidenţiale §4. Competenţa în materia contenciosului administrativ 4.1. Competenţa instanţelor judecătoreşti ordinare de contencios administrativ 4.2. Competenţa instanţelor judecătoreşti speciale de contencios administrativ 4.3. Competenţa instanţelor judecătoreşti de a controla soluţiile unor jurisdicţii speciale administrative §5. Competenţa în anumite materii 5.1. Competenţa în materia litigiilor de muncă 5.2. Competenţa în materia rezolvării unor neînţelegeri referitoare la exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti 5.3. Competenţa în materia actelor de stare civilă şi a înregistrărilor de stare civilă 5.4. Competenţa în materia schimbării, rectificării şi modificării numelui 5.5. Competenţa în materia protecţiei concurenţei comerciale 5.6. Delimitarea competenţei instanţelor judecătoreşti de cea a notarului public 5.6.1. Procedura succesorală 5.6.2. Alte proceduri notariale reglementate de Legea nr. 36/1995 Secţiunea a II-a. Competenţa materială §1. Consideraţii introductive §2. Competenţa materială a judecătoriei §3. Competenţa materială a tribunalului §4. Competenţa materială a curţii de apel §5. Competenţa materială a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie §6. Aspecte referitoare la criteriul valoric în delimitarea competenţei materiale

Secţiunea a III-a. Competenţa teritorială §1. Precizări introductive §2. Competenţa teritorială de drept comun §3. Competenţa teritorială alternativă (facultativă) §4. Competenţa teritorială exclusivă (excepţională) Secţiunea a IV-a. Prorogarea competenţei §1. Prorogarea legală §2. Prorogarea judecătorească. Strămutarea 2.1. Enumerarea cazurilor de prorogare judecătorească a competenţei 2.2. Strămutarea pricinilor §3. Prorogarea convenţională (voluntară) Secţiunea a V-a. Incidente procedurale referitoare la competenţă §1. Excepţia de necompetenţă 1.1. Invocare 1.2. Soluţionare 1.3. Particularităţile hotărârii de declinare a competenţei §2. Conflictele de competenţă 2.1. Noţiune. Feluri. Condiţii 2.2. Soluţionarea conflictelor de competenţă Capitolul IV. Actele de procedură şi termenele procedurale Secţiunea I. Nulitatea actelor de procedură §1. §2. §3. §4. §5. Noţiune Clasificarea nulităţilor actelor de procedură Cazurile de nulitate Invocarea nulităţii actelor de procedură Efectele nulităţii actelor de procedură

Secţiunea a II-a. Termenele procedurale §1. Noţiunea şi clasificare §2. Mod de calcul

§3. Durata termenelor procedurale Secţiunea a III-a. Decăderea şi repunerea în termen §1. Noţiunea şi importanţa decăderii §2. Condiţiile decăderii §3. Invocarea şi pronunţarea decăderii §4. Efectele decăderii §5. Repunerea în termen Capitolul V. Judecata în primă instanţă Secţiunea I. Cererea de chemare în judecată §1. §2. §3. §4. Noţiune Cuprinsul (elementele) cererii de chemare în judecată Introducerea cererii de chemare în judecată şi constituirea dosarului Efectele introducerii cererii de chemare în judecată

Secţiunea a II-a. Întâmpinarea şi cererea reconvenţională §1. Întâmpinarea §2. Cererea reconvenţională Secţiunea a III-a. Măsurile asigurătorii §1. Precizări prealabile §2. Sechestrul asigurător 2.1. Noţiune şi condiţii de înfiinţare 2.2. Procedura de înfiinţare a sechestrului asigurător 2.3. Valorificarea bunurilor sechestrate asigurător. Ridicarea sechestrului asigurător §3. Poprirea asigurătorie §4. Sechestrul judiciar 4.1. Noţiune şi condiţii de înfiinţare 4.2. Procedura de înfiinţare Secţiunea a IV-a. Citarea şi comunicarea actelor de procedură §1. Reguli generale §2. Cuprinsul citaţiei §3. Persoanele care urmează a fi citate şi modul de citare

§4. înmânarea citaţiei şi a altor acte de procedură Secţiunea a V-a. Excepţiile procesuale §1. Precizări prealabile §2. Definirea excepţiilor procesuale §3. Clasificarea excepţiilor procesuale 3.1. Excepţii de procedură şi excepţii de fond 3.2. Excepţii dilatorii şi excepţii peremptorii 3.3. Excepţii absolute şi excepţii relative 3.4. Consideraţii referitoare la inadmisibilităţi §4. Procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale Secţiunea a VI-a. Probele §1. Consideraţii generale 1.1. Noţiunea şi importanţa probelor în procesul civil 1.2. Obiectul şi sarcina probei 1.2.1. Obiectul probei 1.2.2. Sarcina probei 1.3. Reguli comune referitoare la admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor 1.3.1. Admisibilitatea probelor 1.3.2. Administrarea probelor 1.3.3. Aprecierea probelor 1.4. Asigurarea dovezilor §2. Proba prin înscrisuri 2.1. Definiţia şi clasificarea înscrisurilor 2.2. Înscrisurile autentice 2.2.1. Noţiune 2.2.2. Avantajele înscrisului autentic. Forţa probantă 2.2.3. Opozabilitatea erga omnes a înscrisului autentic 2.2.4. Conversiunea înscrisului autentic în înscris sub semnătură privată sau în început de dovadă scrisă 2.3. Înscrisurile sub semnătură privată 2.3.1. Precizări introductive 2.3.2. Formalitatea multiplului exemplar

2.3.3. Menţiunea „bun şi aprobat” 2.3.4. Forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată 2.3.5. Data înscrisului sub semnătură privată 261 2.4. înscrisul în formă electronică 2.5. Administrarea probei prin înscrisuri 2.5.1. Producerea înscrisurilor 2.5.2. Procedura verificării de scripte 2.5.3. Procedura falsului 3. Proba prin declaraţiile martorilor 3.1. Precizări introductive

260

3.2. Admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor 3.2.1. Admisibilitatea probării prin declaraţii de martori a faptelor juridice stricto sensu 3.2.2. Admisibilitatea probării prin declaraţii de martori a actelor juridice 3.3. Administrarea probei cu martori 3.3.1. Propunerea martorilor 3.3.2. Persoanele care pot fi ascultate ca martori 3.3.3. Prezentarea şi ascultarea martorilor 3.4. Aprecierea declaraţiilor martorilor §4. Proba prin rapoartele de expertiză 4.1. 4.2. 4.3. 4.4. Precizări introductive Admisibilitatea expertizei Administrarea expertizei Forţa probantă a raportului de expertiză

§5. Cercetarea la faţa locului §6. Mărturisirea 6.1. Definirea, natura juridică şi felurile mărturisirii 6.2. Caracterele şi admisibilitatea mărturisirii 6.3. Administrarea mărturisirii. Interogatoriul 6.3.1. Propunerea şi încuviinţarea sau ordonarea interogatoriului 6.3.2. Obiectul interogatoriului 6.3.3. Persoanele care pot răspunde la interogatoriu

6.3.4. Luarea interogatoriului 6.3.5. Efectele chemării la interogatoriu 6.4. Problema indivizibilităţii mărturisirii judiciare 6.5. Irevocabilitatea mărturisirii. Forţa probantă a mărturisirii §7. Prezumţiile 7.1. Noţiune. Clasificare 7.2. Prezumţiile legale 7.3. Prezumţiile simple Secţiunea a VII-a. Suspendarea judecăţii şi perimarea §1. Suspendarea judecăţii 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. 1.5. Noţiunea şi felurile suspendării Suspendarea voluntară Suspendarea legală de drept Suspendarea legală facultativă Procedura şi efectele suspendării

§2. Perimarea 2.1. Consideraţii generale referitoare la perimare 2.1.1. Noţiunea şi justificarea perimării 2.1.2. Natura juridică a perimării. Delimitarea perimării de alte instituţii 2.2. Sfera de aplicare şi condiţiile perimării 2.2.1. Învestirea instanţei cu o cerere care a declanşat o judecată în primă instanţă sau într-o cale de atac 2.2.2. Rămânerea pricinii în nelucrare timp de un an în materie civilă şi de 6 luni în materie comercială 2.2.3. Lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii 2.3. Procedura de constatare a perimării 2.4. Efectele perimării Secţiunea a VIII-a. Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor §1. Consideraţii generale §2. Desistarea 2.1. Renunţarea la judecată 2.2. Renunţarea la dreptul subiectiv pretins

§3. Achiesarea 3.1. Achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului 3.2. Achiesarea părţii la hotărârea pronunţată §4. Tranzacţia judiciară Capitolul VI. Căile de atac Secţiunea I. Apelul §1. Sediul materiei. Caracterizare. Felurile apelului §2. Obiectul apelului §3. Subiectele apelului 3.1. 3.2. 3.3. 3.4. Precizări prealabile Părţile din proces Persoane care nu au luat parte la judecata de fond Procurorul

§4. Sesizarea instanţei de apel 4.1. Instanţa competentă 4.2. Termenul de apel A. Durată şi punct de plecare B. Întreruperea termenului de apel C. Sancţiunea nerespectării termenului de apel 4.3. Cererea de apel şi efectele ei A. Cuprinsul şi timbrarea cererii de apel B. Depunerea cererii de apel C. Efectele cererii de apel §5. Procedura de judecată a apelului 5.1. Procedura prealabilă la instanţa de apel. Întâmpinarea 5.2. Judecarea apelului A. Compunerea instanţei B. Reguli privind judecata C. Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel

Secţiunea a II-a. Contestaţia în anulare §1. Sediul materiei. Caracterizare. Felurile contestaţiei §2. Contestaţia în anulare obişnuită 2.1. Motivele contestaţiei 2.2. Admisibilitatea contestaţiei §3. Contestaţia în anulare specială 3.1. Admisibilitatea contestaţiei 3.2. Motivele contestaţiei §4. Sesizarea instanţei 4.1. Instanţa competentă şi sesizarea ei 4.2. Părţile în contestaţia în anulare 4.3. Termenul de exercitare §5. Judecata contestaţiei în anulare Secţiunea a III-a. Revizuirea § 1. Caracterizare. Sediul materiei §2. Obiectul revizuirii §3. Motivele de revizuire 3.1. Dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire 3.2. Dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita), ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita) 3.3. Dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă 3.4. Dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat (judecător sau procuror) a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în această cauză 3.5. Dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei

revizuire se cere 3.6. Dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere 3.7. Dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate 3.8. Dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa 3.9. Dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate §4. Sesizarea instanţei 4.1. Părţile. Instanţa competentă şi sesizarea ei 4.2. Termenul de exercitare §5. Judecata revizuirii Capitolul VII. Proceduri speciale Secţiunea I. Ordonanţa preşedinţială §1. Consideraţii introductive §2. Condiţiile (speciale) de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale 2.1. 2.2. 2.3. 2.4. Precizări prealabile Urgenţa Caracterul vremelnic Neprejudecarea fondului

§3. Sesizarea instanţei §4. Procedura de judecată §5. Sfera de aplicare a ordonanţei preşedinţiale 5.1. 5.2. 5.3. 5.4. 5.5. Precizări introductive În materia raporturilor de familie În materia raporturilor de vecinătate şi de proprietate În materia raporturilor locative În materia executării silite

5.6. În materie comercială 5.7. În materia organizării şi funcţionării fundaţiilor Secţiunea a II-a. Oferta de plată §1. Sediul materiei. Justificare. Condiţiile ofertei de plată §2. Procedura ofertei de plată şi efectele ei Secţiunea a III-a. Procedura divorţului §1. Sediul materiei. Particularităţile procedurii §2. Instanţa competentă în materia divorţului §3. Sesizarea instanţei de divorţ 3.1. Legitimarea procesuală 3.2. Cererea de divorţ 3.3. Cererea reconvenţională §4. Particularităţi privind faza judecăţii 4.1. Depunerea cererii. Fixarea termenului. Citarea 4.2. Obligativitatea înfăţişării personale a părţilor 4.3. Şedinţa de judecată A. Publicitatea B. Prezenţa obligatorie a reclamantului C. Regimul probelor D. Luarea unor măsuri provizorii pe timpul judecării divorţului E. Judecarea unor cereri accesorii F. Particularităţi privind actele procesuale de dispoziţie în procesul de divorţ G. Hotărârea de divorţ şi efectele ei H. Căile de atac §5. Divorţul prin consimţământul soţilor Secţiunea a IV-a. Partajul judiciar § 1. Sediul materiei. Cazurile în care partajul judiciar este obligatoriu şi căile procesuale de realizare §2. Sesizarea instanţei

2.1. Instanţa competentă 2.2. Părţile în partaj 2.3. Cererea de chemare în judecată §3. Împărţeala prin bună învoială în cadrul procesului de partaj §4. Procedura partajului §5. Hotărârea de partaj. Efecte. Executare Secţiunea a V-a. Procedura somaţiei de plată §1. Consideraţii introductive §2. Condiţii (speciale) de admisibilitate §3. Sesizarea instanţei §4. Particularităţi referitoare la procedura de judecată §5. Cererea în anulare §6. Învestirea cu formulă executorie. Particularităţi privind contestaţia la executare Capitolul VIII. Executarea silită Secţiunea I. Consideraţii generale §1. Definiţia executării silite şi caracteristicile constrângerii judiciare §2. Natura juridică a executării silite §3. Modalităţile executării silite Secţiunea a II-a. Participanţii la executarea silită §1. §2. §3. §4. §5. Consideraţii generale Părţile în faza executării silite. Drepturile şi obligaţiile lor comune Organele de executare Instanţa judecătorească Procurorul

Secţiunea a III-a. Caracterul creanţelor puse în executare Secţiunea a IV-a. Titlurile executorii §1. §2. §3. §4. Noţiuni generale Hotărârile instanţelor judecătoreşti Actele autentificate de notarul public Hotărârile arbitrale

§5. Hotărârile judecătoreşti străine §6. Cambia, biletul la ordin şi cecul §7. Actele de sancţionare în materia contravenţiilor §8. Titlurile executorii privind creanţele fiscale §9. Contractele de împrumut bancar, creditor fiind Banca naţională şi contractele de credit bancar §10. Alte titluri executorii Secţiunea a V-a. Cererea de executare silită şi constituirea dosarului de executare Secţiunea a VI-a. Înştiinţarea prealabilă a debitorului Secţiunea a VII-a. Prescripţia dreptului de a cere (obţine) executarea silită §1. Consideraţii generale. Sediul materiei §2. Termenul de prescripţie §3. Suspendarea şi întreruperea cursului termenului de prescripţie A. Suspendarea cursului prescripţiei B. Întreruperea prescripţiei §4. Repunerea în termenul de prescripţie Secţiunea a VIII-a. Suspendarea executării silite §1. Noţiuni generale §2. Suspendarea acordată de creditor 3. Suspendarea acordată de instanţa de judecată, pe baza căilor de atac contra hotărârilor judecătoreşti A. Suspendarea executării în cazul apelului B. Suspendarea executării în cazul recursului C. Suspendarea executării în cazul contestaţiei în anulare D. Suspendarea executării în cazul cererii de revizuire 4. Suspendarea acordată de instanţă în temeiul contestaţiei la executare Secţiunea a IX-a. Perimarea executării silite §1. Noţiuni generale §2. Procedura perimării §3. Efectul perimării

§4. Cazurile în care nu se aplică perimarea Secţiunea a X-a. Alte incidente de temporizare a procedurii de executare §1. Existenţa proprietăţii comune asupra bunului urmărit §2. Beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune Secţiunea a XI-a. întoarcerea executării silite Secţiunea a XII-a. Contestaţia la executare §1. Noţiuni generale. Subiectele şi obiectul contestaţiei §2. Natura juridică a contestaţiei la executare §3. Competenţa pentru soluţionarea contestaţiei la executare A. Hotărâri ale instanţelor judecătoreşti pronunţate în ţară B. Hotărâri ale instanţelor judecătoreşti pronunţate în străinătate C. Titluri executorii altele decât hotărârile judecătoreşti §4. Termenul de exercitare a contestaţiei la executare §5. Procedura de judecată a contestaţiei la executare Secţiunea a XIII-a. Obiectul executării silite §1. Noţiunea de obiect al executării silite §2. Bunurile neurmăribile aparţinând persoanelor fizice A. Bunuri exceptate de la urmărirea silită ca inalienabile B. Bunurile care deşi alienabile, sunt exceptate de lege de la urmărirea silită în considerarea scopului pentru care sunt folosite Anexă Teste grilă Răspunsuri corecte Abrevieri alin. - alineat art. - articol B.J. - Buletinul Jurisprudenţei C. fam. - Codul familiei C. proc. civ. - Codul de procedură civilă CA. - curte(a) de apel CC. - Curtea Constituţională CD. - Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem C.J. - Curierul Judiciar C.S.J. - Curtea Supremă de Justiţie

Col. civ. - Colegiul civil Dreptul - Revista Dreptul Ed. - Editura ed. - Ediţia E.D.P. - Editura Didactică şi Pedagogică I.C.C.J. - înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Jud. - Judecătoria Juridica - Revista Juridica J.N. - Revista Justiţia Nouă lit. - litera L.P. - Revista Legalitatea Populară O.G. - Ordonanţa Guvernului O.U.G. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului p. - pagina P.R. - Revista Pandectele Române R.D.C. - Revista de drept comercial R.R.D. - Revista Română de Drept R.R.D, maritim - Revista Română de Drept Maritim R.R.D, muncii - Revista Română de Dreptul Muncii Repertoriu I - /. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-1969, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1970 Repertoriu II - /. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969-1975, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976 Repertoriu III - /. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1975-1980, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982 Repertoriu IV - /. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1980-1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986 S.C.J. - Revista Studii şi Cercetări Juridice Trib. Bucureşti - Tribunalul (Municipiului) Bucureşti Trib. jud. - tribunal judeţean Trib. reg. - tribunal regional Trib. Suprem - Tribunalul Suprem Lista lucrărilor frecvent citate*' V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Ed. Naţional, Bucureşti, 1996 G. Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2001 Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală. Judecata la prima instanţă. Hotărârea, ed. a ll-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983

este totuşi necesar să nu se pună semnul egalităţii între cererea de chemare în judecată şi acţiunea civilă. 2002 E. 2005 Gr. Bucureşti. Ed.I.acţiunea este uniformă. a ll-a. Ed.). Herovanu. Ştiinţifică. dar când se exercită. Tratat de drept procesual civil. AH Beck.). fiecare din aceste mijloace procesuale reprezentând forme de manifestare a acţiunii civile (cereri. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat. Trăite” th6orique et pratique de procădure civile et commerciale. acţiunea este influenţată de dreptul subiectiv (sau de situaţia juridică protejată de lege situaţia juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie). Condiţii de exercitare §1. Leş. Bucureşti. precum şi a unor situaţii juridice pentru a căror realizare calea judecăţii este obligatorie (în materie posesorie. . Garsonnet. Deleanu. Paris. Ed. cuprinde aceleaşi mijloace procesuale. ed. deşi în frecvente cazuri noţiunea de acţiune civilă este utilizată pentru a desemna cererea de chemare în judecată.acţiunea civilă cuprinde toate mijloacele procesuale pe care legea le pune la dispoziţie pentru protejarea drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea judecăţii este obligatorie.acţiunea civilă este în strânsă legătură cu protecţia judiciară a drepturilor subiective civile. Pentru definirea acţiunii civile. Bucureşti. Principiile procedurei judiciare. . trebuie pornit de la următoarele precizări făcute în literatura de specialitate: . aceasta se individualizează. 1913 Capitolul I Acţiunea civilă Secţiunea I. Ch. căi de atac) prin care se poate realiza protecţia judiciară a drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice ocrotite de lege (situaţia juridică protejată de lege . deoarece cererea de chemare în judecată reprezintă numai una din formele concrete de manifestare a acţiunii civile (cea prin care se .în momentul în care se apelează la acţiune. Bucureşti. excepţii. este necesar să stabilim ce se înţelege prin noţiunea de acţiune civilă. Trebuie reţinut că. dobândind din natura şi caracteristicile acestuia. Sirey. în materia filiaţiei. Consideraţii introductive Înainte de a analiza condiţiile de exercitare a acţiunii civile.cereri. Cezar-Bru. 1960 E. devine proces. . indiferent de dreptul ce se valorifică. Tratat de procedură civilă. Acţiunea civilă ar putea fi definită ca ansamblul mijloacelor procesuale (forme de manifestare a acţiunii civile . Porumb. AU Beck. căi de atac etc.situaţia juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie). excepţii. a divorţului etc. 1932 I.

109 C. acţiunea civilă există mai înainte de cerere. deci să supună judecăţii o pretenţie. voi. voi. dispune că „oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente”. V. şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil: . realizarea) a unui drept subiectiv civil. Bucureşti. G. formularea unei pretenţii). I. II.interesul. Ed. pentru exercitarea acţiunii civile (pentru a fi parte în procesul civil) este necesar ca o persoană să pretindă (să afirme) un drept subiectiv civil sau să se prevaleze de o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat. 319-320. G. 29..capacitatea procesuală şi .calitatea procesuală. 1996. În opinia dominantă. Ed. I. 1 A se vedea: G. în cazul acţiunilor posesorii). Tocilescu. 2001. Afirmarea unui drept (formularea unei pretenţii) Pentru declanşarea oricărui proces civil este necesar să se formuleze o pretenţie. se solicită protecţia judiciară a unei situaţii juridice pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie (de exemplu. chiar şi atunci când titularul dreptului subiectiv civil nu sesizează instanţa. Ciobanu.M. p. 119-125. Zilberstein. a ll-a. 279. art. voi. Tilberstein. I. Drept procesual civil. Bucureşti. În literatura noastră de specialitate nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte condiţiile (generale) de exercitare a acţiunii civile.P. E. p. . /. . Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. e doar un mijloc procesual. sunt reţinute patru condiţii (generale) de exercitare a acţiunii civile (ale oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile). Hotărârea. Bucureşti. 230 şi urm. p. voi. proc. Boroi. uneori.. Iaşi. p. I. 1889. însă. ed. în acelaşi timp. Ciobanu.afirmarea unui drept sau a unei situaţii juridice protejate de lege (în alte cuvinte. Judecata la prima instanţă. Teoria generală. Herovanu. Aşadar. Stoenescu. 124-125. Este însă de reţinut că. Naţional. deşi în cele mai multe cazuri prin punerea în mişcare a acţiunii civile se urmăreşte să se obţină protecţia judiciară (recunoaşterea sau. . * Avându-se în vedere numărul mare de trimiteri bibliografice ce s-a făcut la aceste lucrări în notele de subsol din prezenta lucrare ele sunt citate numai după numele autorilor. p. 1983. după caz.D. p. condiţii care sunt. /. §2. Curs de procedură civilă. 1932. voi.M. Stoenescu. AII Beck. A se vedea: E. civ. Principiile procedurii judiciare.pune în mişcare acţiunea civilă). p. 249-250. V. Bucureşti. S. S. Astfel.

Desigur că nu este necesară verificarea de către instanţa de judecată a unei astfel de condiţii pentru fiecare parte din proces. voi. Într-o altă concepţie. pentru a se bucura de protecţie judiciară. de ordin material şi juridic. În consecinţă. se impun unele precizări.calitatea procesuală şi . ed. a ll-a. Redând aceeaşi idee într-o altă exprimare. . p. Tratat de drept procesual civil. trebuie reţinută şi afirmarea unui drept (formularea unei pretenţii) ca o condiţie atât pentru exercitarea acţiunii civile.afirmarea unui drept. părţile reprezintă unul din elementele acţiunii civile.calitatea procesuală şi . p.capacitatea procesuală de folosinţă şi de exerciţiu. precum şi în limitele sale interne. I. adică numai potrivit scopului economic şi social în vederea căruia este recunoscut de lege. Leş. ceea ce înseamnă că o persoană nu poate deveni parte în proces dacă nu a fost pusă în mişcare acţiunea civilă. . Ed. alături de interes. prin care să se formuleze o pretenţie.să fie exercitat în limitele sale externe.interesul. iar condiţiile pentru exercitarea acţiunii civile ar fi: .să fie exercitat cu bună-credinţă.interesul) – Diferenţa: capacitatea de exerciţiu şi afirmarea unui drept (formularea unei pretenţii). . 167. În legătură cu această din urmă cerinţă. Se admite că.Boroi. Bucureşti. Cerinţa se referă la ipotezele în care se solicită instanţei realizarea . dreptul subiectiv civil trebuie să întrunească anumite cerinţe: . deci o persoană poate deveni parte în proces dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile necesare exercitării acţiunii civile. adică să nu intre în conţinutul unui raport juridic care să contravină normelor legale imperative sau regulilor de convieţuire socială.capacitatea procesuală de folosinţă. cât şi pentru a fi parte în proces.să fie recunoscut şi ocrotit de lege. I. se susţine că nu există suprapunere perfectă între condiţiile pentru a fi parte în procesul civil şi condiţiile pentru exercitarea acţiunii civile (condiţiile pentru a fi parte în proces ar fi: .să fie actual. Totuşi. activitatea procesuală a celorlalte părţi urmând a viza pretenţia deja formulată. 2002. . AII Beck. calitate procesuală şi capacitate procesuală. . iar pentru declanşarea acţiunii civile este necesar să se introducă o cerere de chemare în judecată. fiind suficientă îndeplinirea cerinţei respective în persoana reclamantului. . 147. vom spune că o persoană poate deveni parte în proces dacă supune judecăţii o pretenţie sau dacă solicită pentru sine ori chiar pentru o altă parte din proces pretenţia deja dedusă judecăţii sau dacă împotriva ei este formulată o pretenţie.

dacă însă. în cazurile expres prevăzute de lege.executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau a altei prestaţii periodice poate fi cerută înainte de termen. care nu îl va prejudicia cu nimic pe debitor. deoarece hotărârea obţinută se va putea pune în executare numai după ce dreptul subiectiv a devenit actual. în cazul în care dreptul subiectiv civil nu este actual. titularul poate solicita anumite măsuri de asigurare ori conservare sau poate proceda la o asigurare a dovezilor. înainte de împlinirea termenului. după dezbateri contradictorii. deci este supus unui termen suspensiv sau unei condiţii suspensive. ci numai afirmarea lui (formularea unei pretenţii). cererea pentru executarea la termen a unor obligaţii ori de câte ori va aprecia că cererea este îndreptăţită pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar suferi-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.preşedintele instanţei poate încuviinţa. nu şi atunci când se cere să se constate existenţa dreptului în starea în care se găseşte. 110 C. absolută şi peremptorie). Astfel. cererea va fi respinsă ca prematură chiar şi atunci când data împlinirii termenului suspensiv ar fi foarte apropiată sau condiţia suspensivă ar fi pe punctul de a se realiza. la împlinirea termenului de locaţiune. Tocmai de aceea. În cazul în care. Dacă la declanşarea acţiunii civile dreptul subiectiv pretins de reclamant nu este actual.: . Excepţia de prematuritate a cererii este o excepţie de fond. . De asemenea. atunci cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată (nefondată). precum şi îndeplinirea cerinţelor menţionate mai sus se stabilesc de către instanţă. se poate introduce o acţiune preventivă.cererea pentru predarea unui imobil. iar reclamantul va fi îndreptăţit să reitereze cererea în momentul în care dreptul subiectiv devine actual. în momentul în care . instanţa constată că dreptul subiectiv pretins de reclamant nu există. fără a mai fi cercetată pe fondul pretenţiei. Subliniem că existenţa dreptului subiectiv civil pretins (sau. potrivit art. proc. civ. a situaţiei juridice afirmate). . fără a i se putea opune excepţia puterii de lucru judecat. la sfârşitul judecăţii. absolută şi peremptorie. cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca prematură. în urma probelor administrate şi după dezbaterile contradictorii.dreptului. poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen (termenul de locaţiune). după caz. condiţia de exercitare a acţiunii civile în discuţie nu vizează însăşi existenţa dreptului subiectiv. ceea ce înseamnă că s-a invocat excepţia de prematuritate a cererii (care este o excepţie de fond. Dacă însă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual. În sfârşit.

proc. precum şi în ipoteza cererilor în constatare (art. . . deci să existe în momentul în care se exercită acţiunea civilă (forma procedurală concretă). 235 şi urm. precum şi că trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată.E. în cadrul acestei concepţii.. 269. ceea ce înseamnă că un interes pur economic (spre exemplu. civ. este necesar să se dezbată fondul pretenţiei. suspensivă). p. Interesul trebuie să fie născut şi actual. în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune (la forma concretă de manifestare a acţiunii). Herovanu. ci va trebui cercetată pe fond . proc. se consideră că această primă cerinţă a interesului.să fie legitim. întrucât folosul practic se produce asupra titularului. ci de un interes colectiv (interesul unei . ori în caz de asigurare a dovezilor (art. Această cerinţă trebuie să se verifice şi în cazurile prevăzute de art.să fie născut şi actual. cât şi moral. Interesul poate să fie atât material. Interesul trebuie să fie personal2 şi direct. Ciobanu. 150. în sensul că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală. ' Alteori.instanţa urmează a se pronunţa asupra excepţiei de prematuritate a cererii.). 110 C. Tocmai de aceea se spune că procesul civil este (în principiu) un proces al intereselor private (individuale).să fie personal şi direct. Interesul este legitim atunci când nu contravine legii sau regulilor de convieţuire socială.M. atunci cererea de chemare în judecată nu va mai putea fi respinsă ca prematură. enunţată sub forma de „interes legitim juridiceşte proteguit”. nota 92. în doctrină se arată că interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: . 111 C. I. dreptul subiectiv a devenit actual (s-a împlinit termenul suspensiv ori s-a realizat condiţia §3. deci cu dreptul subiectiv civil afirmat ori cu situaţia juridică legală pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie. prin cerinţa în discuţie se înţelege că interesul trebuie să nu contravină legii. civ. p. proc. V.). respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia. ci mai degrabă priveşte temeinicia sau netemeinicia pretenţiei formulate. voi. C. în legătură cu această cerinţă. iar nu pe altcineva. deoarece. dorinţa unui comerciant de a elimina concurenţa pe o anumită piaţă relevantă) sau pur teoretic nu ar justifica exerciţiul acţiunii civile1. Pot exista şi situaţii în care să nu fie vorba de un interes individual. Această cerinţă există şi atunci când forma procedurală nu este promovată de titularul dreptului. pentru a afla dacă un interes este sau nu în conflict cu legea. civ. ci de alte persoane sau organe cărora legea le recunoaşte legitimare procesuală. vizează mai puţin exerciţiul dreptului la acţiune. se arată uneori că interesul trebuie să fie şi juridic. Interesul Prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă.

capacitatea de folosinţă începe la naşterea lor şi încetează la moartea lor. după caz. Sunt numeroase exemple în practică în care forma procedurală a fost respinsă ca lipsită de interes: . Capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor juridice se dobândeşte la data înregistrării. . . capacitatea procesuală de folosinţă poate fi limitată.introducerea unei contestaţii în anulare pe motiv că partea adversă nu a fost legal citată la termenul când a avut loc judecata. după caz. iar pentru persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării.invocarea. Lipsa interesului sau a uneia din cerinţele acestuia se invocă pe cale de excepţie. interesul consumatorilor unui anumit produs). Capacitatea procesuală Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile. excepţia lipsei de interes fiind o excepţie de fond. .invocarea. de către partea care a fost legal citată. a nulităţii decurgând din neînmânarea citaţiei părţii adverse cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. În cazul persoanelor fizice. după caz.exercitarea apelului sau. iar de un asemenea interes s-ar putea prevala în justiţie numai organele expres prevăzute de lege. la data recunoaşterii actului de dispoziţie. iar în cazul în care instanţa consideră că această excepţie este întemeiată. cererea de chemare în judecată (sau.cererea prin care creditorul urmăreşte aducerea unor bunuri în patrimoniul debitorului său. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice este dominat . a recursului de către partea care a câştigat la judecata finalizată cu hotărârea atacată. Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. absolută şi peremptorie. alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile) va fi respinsă ca lipsită de interes. mai mult sau mai puţin determinate. absolută şi peremptorie. la data actului de dispoziţie. §4.categorii de persoane. deşi acesta este solvabil etc. a lipsei procedurii de citare cu cealaltă parte la termenul când a avut loc dezbaterea în fond la prima instanţă. . la data autorizării. Excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond. Nimeni nu poate fi lipsit total de această capacitate însă. spre exemplu. în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. ori la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege. care se găsesc sau se pot găsi în aceeaşi situaţie ori într-o situaţie comparabilă. pe calea apelului.

52/1975. 6/1990. se referă la instituţiile reprezentării. de 15 ani dobândeşte. persoana juridică încetează la data încheierii operaţiunilor de lichidare). p. De asemenea. 1 228. care să îl reprezinte pe incapabil până la numirea reprezentantului legal. Reprezentarea (legală) intervine în cazul persoanelor fizice lipsite de capacitate de exerciţiu (minorii sub 14 ani şi cei puşi sub interdicţie judecătorească). . p. Dacă minorul împlineşte în cursul procesului vârsta de 14 ani. secţia civilă. definitiv sau temporar. 1789/1989. în CD. secţia civilă. Minora de 16 sau. 44 alin. Asistarea intervine în cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minorii între 14-18 ani). după caz. în Dreptul nr.de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. care deci stau în proces atât în nume propriu. ci prin reprezentanţii lor legali (părinţi. în procesele de ieşire din indiviziune în care figurează printre părţi. instanţa va numi un curator şi atunci când există contrarietate de interese între reprezentant şi reprezentat (de exemplu. Aceştia nu stau personal în proces. care vor semna alături de minori cererile adresate instanţei. decizia nr. Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei persoane de a-şi valorifica singură drepturile procedurale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procedurale. Suprem. divizare totală sau dizolvare (în acest ultim caz. 731/1996. tutore sau curator. Potrivit art. civ. 73. Articolul 42 C. ori să aibă numai o capacitate de exerciţiu restrânsă. în Culegere 1993-1998. unul sau ambii părinţi ai acestuia. deci de a sta în judecată. la cererea părţii interesate. în sensul că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi şi nu îşi poate asuma prin acte juridice decât acele obligaţii care corespund scopului ei. asistării şi autorizării. proc. 285. cât şi ca reprezentanţi legali ai uneia dintre părţi). când cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are reprezentant legal şi există urgenţă în soluţionarea cauzei. după caz. Bucureşti. prin punere sub interdicţie judecătorească. capacitatea de exerciţiu deplină se dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani. Aceştia vor fi citaţi şi vor sta personal în proces. capacitate deplină de exerciţiu. dar asistaţi. de părinţi sau tutore. p. ori în situaţia anulării căsătoriei înainte ca femeia să fi împlinit 18 ani. 1975. proc. alături de minor. 2 CA. după caz. Suprem. după caz). prin căsătorie. iar în acest scop părinţii sau tutorele vor trebui citaţi. prin moarte. Trib.. În cazul persoanelor fizice. o persoană poate fi lipsită total de capacitate de exerciţiu. instanţa va numi un curator special. încetarea capacităţii de exerciţiu depline are loc. decizia nr. decizia nr. În cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Încetarea capacităţii procesuale de folosinţă a persoanei juridice are loc la data încetării persoanei juridice însăşi. 3 Trib. prin comasare. civ. secţia a IV-a civilă. (1) C.

instanţa poate acorda un termen pentru împlinirea lipsurilor. civ. autoritatea tutelară. rezultă că asemenea entităţi nu pot sta în judecată ca reclamante. se citează numai minorul personal şi tot el efectuează exclusiv actele de procedură. §5. proc. care are interesul să se pronunţe o hotărâre valabilă. Suprem. în CD. secţia civilă. potrivit art. Pentru aceste acte este necesară autorizarea specială a organului competent. în Culegere 1998. Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. p. 219. 199. iar actele vor putea fi confirmate. potrivit căreia. în temeiul legii. de regulă. actele făcute de aceste organe. decizia nr. secţia civilă.. 41 alin. Excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu va putea fi invocată în orice stare a pricinii. cererea se va anula. Autorizarea intervine în cazul în care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi ocrotitorul legal care îl asistă efectuează acte procesuale de dispoziţie. fiind actele persoanei juridice însăşi. Ploieşti. Însă. proc. capacitatea de exerciţiu se dobândeşte. În cazul persoanelor juridice. în limitele puterilor ce leau fost conferite. instanţa. la cererea celui interesat. Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie de fond. decizia nr. De asemenea. 161 C. aceeaşi fiind sancţiunea şi în cazul actelor de procedură făcute în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă (a cărei capacitate de folosinţă a încetat prin deces). dacă au organe proprii de conducere. de reprezentantul sau ocrotitorul legal. Calitatea procesuală Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana . chiar şi de către adversar. total sau parţial. p. afară de cazul în care printr-o normă specială s-ar dispune altfel. În litigiile ce izvorăsc din contractul de muncă. 2609/1974. În cazul în care partea cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are ocrotitor legal şi există urgenţă. 1 Trib. Întrucât acest text de lege instituie o excepţie. va numi un curator special. (2) C. CA. 248/1998. civ. Dacă lipsurile nu se împlinesc în termenul acordat de instanţă. astfel încât minorul va fi citat personal. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosinţă sunt nule. instanţa va numi un curator special şi atunci când există contrarietate de interese între cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi cel ce îl asistă (ocrotitorul legal).reprezentarea legală se transformă în asistare.. Vom mai reţine şi prevederea înscrisă în art. de la data înfiinţării lor şi sfârşeşte odată cu încetarea persoanei juridice. 1974. asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte. absolută şi peremptorie. iar excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare.

. p.. 420. secţia a IV-a civilă. în B. nu există dreptul pretins de reclamant. secţia comercială. dacă se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active în cazul cererilor reale). decizia nr. dar nici într-un astfel de caz lipsa calităţii procesuale nu se confundă cu netemeinicia. în B.CA. decizia nr. 285 şi p. decizia nr. Bucureşti.în cazul divorţului (art. verificarea existenţei calităţii procesuale nu prezintă dificultăţi deosebite în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă (cereri personale). 1 A se vedea şi C. 1995.S. 39. instanţa trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă. deoarece chiar legea stabileşte cine are calitate procesuală activă. fam. . 2 C. 59 C. De asemenea. deoarece în cazul unei acţiuni reale introduse de o persoană fără calitate dreptul subiectiv există. iar calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv. calitatea procesuală activă aparţine celui ce se poate prevala de acest interes.al stabilirii paternităţii (art.reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă). în cazul cererilor personale. fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului (de exemplu. cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată.al contestării recunoaşterii de paternitate (art. Este lovită de nulitate decizia instanţei care a soluţionat apelul în contradictoriu cu persoana decedată . dacă acest lucru este posibil (de regulă. După ce a fost sesizată.J. În cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie.J.). fam. fam. deoarece în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii sunt determinaţi atât subiectul activ. .). iar în cazul cererilor reale numai dacă se invocă lipsa calităţii procesuale pasive). 839/1999. 58 C. 1997. fiind cel care porneşte acţiunea. 725/1995 şi decizia nr. în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real principal. cât şi subiectul pasiv. secţia comercială. p. în Juridica nr. fam. . în cazul unei acţiuni (cereri) netemeinice (nefondate). fam.). fie înainte de începerea dezbaterilor. 514. 52 C. 1/2000. prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa. precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).). 906/1997.).J. pe când. 38 C.al tăgăduirii paternităţii (art. trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă. .J. . dar cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de titularul dreptului respectiv. această verificare este uşor de realizat. cum ar fi: . 316/1995. În schimb. p.S. cât şi calitatea procesuală pasivă.al stabilirii filiaţiei faţă de mamă (art. Uneori. Reclamantul. pentru a se stabili calitatea procesuală activă trebuie să se administreze aceleaşi probe ca şi pentru dovedirea temeiniciei cererii. 54 C.

În alte cuvinte. secţia civilă. 42). 3 Într-o acţiune în revendicare. Acţiune în grăniţuire şi acţiune în revendicare introduse împotriva soţilor (proprietate comună în devălmăşie. 36. 4/2002. Bucureşti.4 Întrucât uzucapiunea apare ca o sancţiune îndreptată împotriva proprietarului nediligent. proprietate devălmaşă). în . 2 Revenind asupra jurisprudenţei sale anterioare. fiind un terţ faţă de raportul juridic creat între beneficiarul lucrării (client) şi autoritatea administrativă.J. (2) C. în cadrul căreia se revendică o suprafaţă din terenul vecin aflat în proprietate comună în devălmăşie. 95. în Culegere 1993-1998.CA. fostul proprietar nu mai este îndreptăţit să exercite acţiunea în revendicarea imobilului respectiv . p. În cazul în care dreptul de proprietate asupra acelui bun a fost transmis (dobândit de) către o altă persoană. bunul revendicat. deci că reclamantul a pierdut numai stăpânirea materială a bunului respectiv. Timişoara. trebuie introdusă împotriva ambilor soţi . 1995. iar nu şi mamei şi copilului. iar calitatea procesuală pasivă revine celui care stăpâneşte. iar nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti. p. A. decizia nr. secţia a III-a civilă. căruia îi revenea şi obligaţia de a solicita eliberarea autorizaţiei de construire. în Culegere 1993-1998.S. calitatea procesuală activă aparţine proprietarului.C. însă. atunci acţiunea în revendicare se va respinge ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă (spre exemplu. întrucât dreptul de proprietate asupra acelui bun fusese anterior dobândit de o altă persoană prin oricare din modurile de transmitere (dobândire) a proprietăţii prevăzute de lege. printre altele. 1528/1996. Of. p. decizia nr. 1 Obligaţia de a desfiinţa construcţia ridicată fără autorizaţie incumbă beneficiarului lucrării (clientul antreprenorului).CA. sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât soţului mamei. instanţa trebuia să respingă cererea. ca posesor sau chiar ca detentor.J. constatând lipsa calităţii procesuale pasive – C. decizia nr. a constatat că dispoziţiile art. Bucureşti. acesta (proprietarul nediligent).constructorul) nu poate fi obligată la desfiinţarea construcţiei.. 187. are calitate procesuală pasivă într-o acţiune prin care se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune . astfel că persoana care a executat imobilul în baza unui contract (antreprenorul . admiterea acţiunii în revendicare presupune. fam. că dreptul de proprietate asupra bunului revendicat nu a ieşit din patrimoniul reclamantului. Dacă. 1276/1995. Curtea Constituţională. Acţiunea prin care se solicită delimitarea prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine. 226/1998. 1013/2001. 349/2001 (M. dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii. p. reclamantul nu mai este proprietar al bunului pe care îl revendică. secţia civilă. prin decizia nr. secţia a IV-a civilă. în cazul unui imobil expropriat. în Curierul Judiciar nr. 54 alin. decizia nr. În acest context. atunci acţiunea în revendicare exercitată de fostul proprietar se va respinge. 240 din 10 aprilie 2002). nr. în B. prin nici unul din modurile de transmitere (dobândire) a proprietăţii. la data intentării acţiunii.

201. 1998. Bîrsan. decizia nr. în CD. Bucureşti. 103.J. AII Beck. secţia a IV-a civilă. întrucât se aplică prezumţia de mandat tacit reciproc. 131. această prezumţie nu se mai aplică în cazul acţiunii în revendicare a unui bun imobil proprietate comună a soţilor. 32. decizia nr. 204. p. în Culegere 19931998. în B. Pentru ipoteza revendicării unui bun proprietate comună pe cote-părţi (coproprietate sau indiviziune). p. C. De asemenea. C. decizia nr. transmisiunea legală se realizează pe calea . 1969. Suprem. În cazul persoanelor fizice. secţia civilă. în Culegere 1999. de exemplu: Trib. decizia nr. Lumina Lex. 186. Ed. nevalabilitatea dobândirii dreptului de proprietate de către terţa persoană (prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul la care a avut loc dobândirea). p. unul dintre aceştia nefiind îndreptăţit să acţioneze singur. în sensul că acţiunea în revendicarea unui bun mobil proprietate în devălmăşie poate fi introdusă numai de către unul dintre soţi. Ed. în schimb. 1335/1978. deci o asemenea acţiune trebuie introdusă de ambii soţi. se va putea invoca. Suprem. Bucureşti. 2025/1999. 1975. p. Drepturile şi obligaţiile procedurale pot fi transmise în cursul procesului. decizia nr. decizia nr. în CD. în B. 2001. a se vedea. 1993. Acţiunea în revendicare. 222. 237. p. nici unul neavând vreun drept exclusiv până la efectuarea partajului . dacă nu s-ar obţine acordul unuia dintre titulari în vederea declanşării acţiunii în revendicare. decizia nr. p. Ed. titularii având drepturi simultane şi concurente asupra bunului proprietate comună. Pentru ipoteza revendicării unui bun proprietate comună în devălmăşie. 2001. active sau pasive. 184/1999. 172. CA. p. Popa. p. în Culegere 1999. 66-67. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Lumina Lex.J. inclusiv pe cale incidentală în cadrul acţiunii în revendicare. se admite că legitimarea (calitatea) procesuală activă aparţine tuturor titularilor dreptului de proprietate comună. 892/1995. Pentru opinia că acţiunea în revendicarea bunului proprietate comună aflat în posesia unei terţe persoane poate fi introdusă de un singur coproprietar.Trib. 1030/1975. 1467/1992.funcţie de împrejurările concrete ale speţei. deci acţiunea în revendicarea bunului proprietate comună deţinut de o terţă persoană trebuie introdusă de toţi coproprietarii (coindivizarii). Bucureşti. 1995. secţia civilă. p. L Pop. se admite că trebuie făcută distincţia după cum bunul revendicat este mobil sau imobil. decizia nr. va trebui să se solicite partajul. după care acţiunea în revendicare va putea fi exercitată de către copărtaşul în lotul căruia a fost inclus bunul aflat în posesia (detenţia) terţului (a se vedea. fără acordul expres al celuilalt. Drepturile reale principale. totuşi.S. Bucureşti. în Dreptul nr. 254-255). p. 91. p. în CD.J. 285/1998. ceea ce echivalează cu o transmisiune a calităţii procesuale. decizia nr. 1105/1969. Drept civil. fără acordul expres al celorlalţi. 1978. E. secţia a IlI-a civilă. secţia civilă. 295/1993.. p. Transmisiunea poate fi legală sau convenţională. s-a decis că în raporturile dintre coproprietari (coindivizari) nu poate fi folosită acţiunea în revendicare. 7/1993.

Cel care dobândeşte calitatea procesuală ca efect al transmisiunii preia procesul în starea în care se găseşte în momentul în care a avut loc transmisiunea. atunci căsătoria încetează prin deces. iar instanţa. absorbţia. . moştenitorii care acceptă succesiunea preluând poziţia procesuală pe care o avea de cuius. Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond. aceasta poate fi: . Transmisiunea convenţională a calităţii procesuale poate avea loc ca urmare: . deoarece este vorba de drepturi legate nemijlocit de persoană (drepturi cu caracter strict personal) sau prevede o altă soluţie în caz de deces al unei părţi (de exemplu. absolută şi peremptorie. va respinge cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sau ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate. după ce a unit excepţia cu fondul. acţiunea în stabilirea paternităţii . actele procedurale îndeplinite de autorul său fiindu-i opozabile. dacă a fost pornită de titular.cu titlu universal (cazul moştenitorilor legali şi al legatarului cu titlu universal. dacă unul dintre soţi decedează în timp ce procesul de divorţ este pendente. În cazul persoanelor juridice. fuziunea. dacă procesul a fost declanşat de autorul lor: . dar ar putea avea loc o transmisiune a calităţii procesuale active.acţiunea în stabilirea maternităţii. constată că .a vânzării sau donării bunului litigios.universală (cazul moştenitorului legal unic şi al legatarului universal. primele două acţiuni acţiunea în stabilirea maternităţii.precum şi a altor mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv al raportului juridic substanţial dedus judecăţii. . iar dosarul se va închide). . divizarea totală sau parţială) şi .acţiunea în tăgăduirea paternităţii. precizăm că. Sunt situaţii în care acţiunea nu trece asupra moştenitorilor dar. Dacă instanţa constată lipsa calităţii procesuale (active sau pasive). atunci ea poate fi continuată de moştenitorii acestuia.a preluării datoriei cu consimţământul creditorului. transmisiunea convenţională). transmisiunea legală are loc pe calea reorganizării sau transformării persoanei juridice care este parte în proces.acţiunea în stabilirea paternităţii.moştenirii (succesiunii). .cu titlu particular (legatul cu titlu particular. în alte cuvinte. moştenitorii nu au calitate procesuală activă. cu excepţia cazurilor în care legea nu permite aceasta. . Din punctul de vedere al întinderii transmisiunii calităţii procesuale. transformarea persoanei juridice). Dacă într-o acţiune (cerere) reală se invocă lipsa calităţii procesuale active.a cesiunii de creanţă. . în privinţa declanşării procesului.pot fi introduse direct împotriva moştenitorilor). în privinţa calităţii procesuale pasive.

iar nu ca nefondată. 45 alin.. civ. deşi. ci indirect. 1 Legatarul cu titlu particular este succesor în drepturile autorului său numai în limitele legatului transmis. 66 alin. Uneori.]. legea atribuie calitate procesuală unor persoane sau organe care nu ar justifica un interes personal. nerecunoscând calitatea procesuală anumitor persoane. chiar şi în cazul prevăzut de art. orice persoană care are un interes personal să acţioneze are şi calitatea procesuală activă şi. înlocuirea pârâtului cu cel indicat ca titular al dreptului nu poate avea loc decât cu consimţământul reclamantului. legatarul unei sume de bani nu are calitate procesuală activă într-o acţiune în revendicare care are ca obiect un bun imobil din patrimoniul autorului său.CA. legea limitează numărul titularilor dreptului la acţiune. uneori. în funcţie de natura lor etc. Prin urmare. cu excepţia situaţiei prevăzute de art.numai soţii pot cere desfacerea căsătoriei prin divorţ. în Culegere 1993-1998. civ. precum şi de mamă sau copilul respectiv. deşi acestea ar justifica un interes personal.. ori poate fi exercitat de cineva care nu are un interes personal şi/sau direct. cu precizarea că acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită şi de procuror [în baza art. proc. . . cererea va fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. (1) C. cu persoana care ar avea această calitate.dreptul la acţiune pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă aparţine numai copilului. proc. 974 C. civ. delimitarea între aceste două condiţii de exerciţiu ale dreptului la acţiune nu este uşor de făcut.cererile de nulitate pot fi intentate de un număr mai mic sau mai mare de persoane. interesul nu îi este personal celui ce exercită acţiunea. „creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor. p. secţia a IV-a civilă. proc. . absenţa calităţii procesuale este însoţită de o lipsă de interes. nu cunoaşte instituţia înlocuirii persoanei chemate în judecată şi care nu are calitate procesuală pasivă. (1) C. De altfel. Există însă numeroase situaţii în care dreptul la acţiune nu poate fi exercitat de unele persoane. Bucureşti. În cazul acţiunii oblice. dintre persoanele susceptibile a avea interesul să acţioneze. 87. întrucât vocaţia sa succesorală priveşte strict suma de bani . invers. 66 C. S-ar putea spune că legea atribuie calitatea procesuală celui care are interes. dar acesta nu este direct. afară de acelea care îi sunt exclusiv personale”. Aparent. Este adevărat că şi creditorul justifică un interes. civ. Spre exemplu: . ci debitorului acestuia.reclamantul nu este titularul dreptului real principal. iar din această perspectivă interesul ar fi principala condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune. Legislaţia noastră. 923/1995. Potrivit art. Calitatea procesuală nu trebuie confundată cu interesul..paternitatea poate fi tăgăduită de către soţul mamei (moştenitorii pot însă continua acţiunea pornită de acesta). Alteori. decizia nr. .

precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul. după caz. calitatea procesuală activă este recunoscută şi autorităţii tutelare. Cererea se va putea face de cel pus sub interdicţie. 143 Interdicţia poate fi cerută de autoritatea tutelară. la cererea oricăruia dintre părinţi sau a copilului. precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. de tutore. art. (ART.. 151 Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia. 1 şi 2 se va face cu paza cerinţelor prevăzute de acele dispoziţii. fam. la cererea autorităţii tutelare. spre a se face. afară numai dacă cel deal treilea a cunoscut ridicarea interdicţiei pe altă cale. prin purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte. ART. a fost făcută menţiune despre ridicarea interdicţiei. . instanţa judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii. 115. ART. Ea se va comunica. 44 În cazul schimbării împrejurărilor. învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România. instanţei locului unde s-a transcris hotărîrea de punere sub interdicţie. instanţa judecătorească. ART. 109. ori dacă educarea.modificarea măsurilor privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii . 151 C. Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie. . de către instanţa judecătorească care a pronunţat-o. în termen de cel mult cinci zile de la data cînd află de existenta unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute în art. să înştiinţeze autoritatea tutelară: a) persoanele apropiate minorului. în acelaşi registru menţiune despre ridicarea interdicţiei. 144 şi. În aceste situaţii. Încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă unui al treilea decît de la data cînd.. 109 Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti.În ipotezele avute în vedere de art. spre a fi de asemenea transcrisă în registrul prevăzut de art. ridicarea ei. Modificarea măsurilor luate potrivit dispoziţiilor art. pe marginea hotărîrii care a pronunţat interdicţia. fam. 44 alin. instanţa judecătorească va pronunţa. dar aparţine minorului sau incapabilului. ascultînd concluziile procurorului. interesul este personal. (1) C. 143 şi art. totodată. dacă acesta a împlinit vîrsta de paisprezece ani. potrivit dispoziţiilor alineatului precedent. ART. a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire. precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 115. Hotărîrea care pronunţă ridicarea interdicţiei îşi produce efectele de la data cînd a rămas definitivă. 115 Au obligaţia ca. 113. va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti. 42 alin.

în literatura juridică se arată că autoritatea tutelară şi procurorul urmăresc şi realizarea unui interes general.dreptul la acţiune este exercitat de reprezentanţii unor grupuri. în acest caz.dreptul la acţiune se exercită de o persoană fizică sau juridică având un interes personal. . recunoaşte procurorului dreptul de a porni orice acţiune civilă (de a introduce orice cerere de chemare în judecată. c) instanţele judecătoreşti. în înţelesul de folos practic material sau moral. interesul. ca persoane juridice. ci aceasta ar trebui acordată numai Ministerului Public sau altui organ anume desemnat prin lege.b) serviciul de stare civilă. particularii nici nu ar trebui să aibă calitate procesuală activă. menţionăm art. nu acţionează în vederea realizării unui interes propriu. Ca exemplu. instituţiile de ocrotire. Ordonanţa nr. Se observă însă că. interesul este personal. precum şi orice altă persoană.dreptul la acţiune este exercitat de o persoană sau un organ ce urmăreşte realizarea interesului unei alte persoane. proc. d) organele administraţiei de stat. organizaţiile obşteşti. 21/1992 privind protecţia consumatorilor acordă calitate procesuală activă asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. care pot să introducă. cu prilejul pronunţării. spre exemplu. cu prilejul înregistrării morţii unei persoane. în situaţia unui interes general. . civ. precum şi biroul notarial de stat. se răsfrânge numai asupra persoanei în favoarea căreia s-a acţionat. rezultă următoarele situaţii ce se pot ivi în practică: . iar calitatea procesuală activă aparţine grupului (aşa numitele acţiuni sociale). procuratura şi miliţia. 1/2000. cel ce justifică un interes personal are şi calitatea procesuală. 28 din Legea nr. cereri de chemare în judecată. precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. luării sau executării unor măsuri privative de libertate. In această situaţie. Faptul că interesul şi calitatea procesuală sunt două condiţii distincte pentru exerciţiul dreptului la acţiune rezultă cu claritate şi în ipotezele în care legea acordă calitate procesuală unor entităţi (grupuri). . De altfel. inclusiv cele cu caracter strict personal) dacă apreciază că aceasta este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie. de regulă. ci exercită dreptul la acţiune urmărind valorificarea unui interes colectiv. ale dispăruţilor. cu prilejul deschiderii unei moşteniri. împotriva agenţilor economici ce au prejudiciat interesele legitime ale consumatorilor. Sintetizând cele arătate mai sus. în interesul acestor grupuri. Astfel. Este necesar ca legea să recunoască expres calitatea procesuală activă persoanei (nu avem în vedere pe reprezentantul titularului dreptului) sau organului. (1) C. referitor la comitetul constituit pentru dobândirea personalităţii juridice de către formele asociative de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere. în aceste cazuri.) Articolul 45 alin. care. însă legea poate să nu acorde calitatea procesuală activă unor persoane care ar justifica totuşi un interes propriu.

.dreptul la acţiune este exercitat de un grup. aplicându-se regulile de la coparticiparea procesuală. însă violarea unui interes general nu exclude şi violarea unui interes colectiv sau individual. ci a unei sume de interese individuale. ceea ce înseamnă că toţi membrii săi au un interes de aceeaşi natură. ci a unor drepturi ale aderenţilor. calitatea procesuală. În principiu.dreptul la acţiune este exercitat în interesele membrilor unui grup. ar avea calitate procesuală activă un membru al grupului care ar invoca un prejudiciu special. al art. Când însă grupului i se recunoaşte. hotărârile adunării deţinătorilor de obligaţiuni pot fi atacate în justiţie de către deţinătorii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei. Uneori. În consecinţă. de către aceştia. trebuie pornit de la faptul că grupul are calitate procesuală numai dacă interesul este colectiv. ce nu a fost suferit de toţi ceilalţi membri ai grupului. . în rezolvarea acesteia. cum este cazul. 39 alin. chiar dacă prejudiciile lor nu sunt egale. Pentru această ipoteză. însă numai dacă legea acordă expres calitate procesuală activă grupului. legea desemnează anumite organe ca având calitate procesuală pentru valorificarea unui interes ce poate fi considerat ca fiind general. potrivit căruia. acesta din urmă neavând împuternicirea de a reprezenta grupul.. interesul nu este personal. . prin lege. care urmăreşte realizarea unui interes colectiv. (2) din Legea nr. grupul nu are calitate procesuală. Astfel. conform căruia. 132 alin. este necesar ca legea să recunoască expres calitatea procesuală activă celui ce acţionează în locul grupului. Este cazul sindicatelor şi al anumitor asociaţii (pentru protecţia consumatorilor. . 174 alin. referitor la contestaţia privind constituţionalitatea unui partid politic. 47/1992. se ridică problema de a şti dacă membrii grupului mai pot exercita dreptul la acţiune.dreptul la acţiune este exercitat în interesul grupului de către unul dintre membrii acestuia (aşa numitele acţiuni sociale ut singuli). (2) din Legea nr. art. hotărârile adunării generale (a unei societăţi pe acţiuni) contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală ori au votat contra şi au cerut să se treacă aceasta în procesul-verbal al şedinţei.dreptul la acţiune este exercitat în apărarea unui interes general. prevede că aceasta poate fi formulată de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului (pe baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi) sau de Guvern. precum şi al art.dreptul la acţiune este exercitat de grup în apărarea intereselor unui membru al grupului. Prin definiţie. 31/1990. 31/1990. (2) din Legea nr. ci este înlocuit cu unul colectiv. aceştia din urmă (aderenţii) fiind destinatarii regulilor de drept ce se urmăresc a fi valorificate. pentru protecţia mediului) care acţionează fără să urmărească valorificarea unor drepturi substanţiale proprii. numai Ministerul Public ar trebui să aibă calitate procesuală şi nici un grup sau persoană nu s-ar putea prevala direct de acest interes. Nu suntem în prezenţa unui interes colectiv. În lipsa unei dispoziţii legale exprese. . spre exemplu.

Cererea principală este aceea prin care se declanşează procedura judiciară. noţiunea de «acţiune» este folosită şi în sensul de cerere de chemare în judecată. în raport de care distingem acţiuni (cereri) nepatrimoniale şi acţiuni (cereri) patrimoniale. . . calitatea de a face contestaţie la hotărârea de înregistrare a unui partid . indiferent de dreptul subiectiv sau de interesul civil ce se urmăreşte a se valorifica. 1/1991. 1740/1991. Clasificarea acţiunilor civile (cererilor de chemare în judecată) §1. în lipsa unui organ anume desemnat de lege la acea dată. în orice caz. în scopul prevenirii constituirii unor partide politice care ar putea să propage concepţii contrare ordinii de stat şi de drept în România. acţiunile (cererile de chemare în judecată) sunt clasificate după următoarele criterii: .J..calea procedurală aleasă de parte pentru a obţine protecţia judiciară a dreptului subiectiv. acestea din urmă subclasificându-se în acţiuni (cereri) reale. în funcţie de care deosebim cereri principale. deoarece. care. însă această terminologie tradiţională este relativ improprie. Totuşi. mai ales în practică. deoarece acţiunea civilă este uniformă. cereri accesorii şi cereri incidentale În funcţie de calea procedurală aleasă de parte. cereri accesorii şi cereri incidentale. p. care justifică un interes. .natura dreptului subiectiv ce se valorifică.Secţiunea a II-a. 110. Precizări prealabile Înainte de a aborda această problemă. deşi aceasta din urmă este numai actul de procedură prin care se pune în mişcare acţiunea civilă.S. În doctrină. secţia civilă. putea fi invocat numai de reprezentantul Ministerului Public. dorim să facem o precizare de ordin terminologic. în funcţie de care deosebim. instanţa supremă a decis că. În literatura juridică se vorbeşte frecvent de «clasificarea acţiunilor civile». §2. cererile de chemare în judecată se împart în: cereri principale. dar şi în unele texte de lege. trebuie să se recunoască oricărei persoane fizice sau juridice. de regulă. decizia nr.C. motivarea este necorespunzătoare. în Dreptul nr.scopul material urmărit (de a obţine executarea obligaţiei sau recunoaşterea unui drept). cereri accesorii şi cereri incidentale. Cererea este accesorie dacă rezolvarea ei depinde de soluţia din cererea principală. Cereri principale. acţiuni (cereri) personale şi acţiuni (cereri) mixte. s-ar părea că era vorba de un interes general. Anterior adoptării acestei legi. acţiuni (cereri) în realizare. Ni se pare că soluţia trebuia nuanţată şi că. acţiuni (cereri) în constatare şi acţiuni (cereri) în constituire.

deoarece ar putea forma obiectul unei judecăţi separate. Iar dacă pârâtul formulează o cerere reconvenţională prin care solicită obligarea reclamantului la plata unei sume de bani ce reprezintă dobânzile aferente preţului plătit.Trib. celelalte. cererea în tăgăduirea paternităţii). în CD. dacă prin cererea de chemare în judecată se solicită anularea unui contract pentru vicii de consimţământ. . în întregul său reprezintă cererea principală. întrucât soluţia din capătul de cerere principal nu este supusă apelului. în cazul divorţului prin acordul soţilor. termenul de apel sau de recurs va fi cel prevăzut de art. proc. proc. precum şi cheltuieli de judecată. însă a fost introdusă într-un proces început deja. să se pronunţe din oficiu în legătură cu încredinţarea copiilor minori şi stabilirea pensiei de întreţinere).prin intermediul unor cereri incidentale pot fi atrase în proces terţe persoane. numai capătul de cerere referitor la anularea contractului are caracterul de cerere principală. dacă ar fi formulată separat. repunerea părţilor contractante în situaţia anterioară încheierii contractului.termenul de apel sau de recurs este cel prevăzut de lege pentru cererea principală. cererea soţului care solicită ca.).Cererea incidentală este acea cerere care poate avea o existenţă de sine stătătoare (ca şi cerere principală). Trebuie precizat că nu întotdeauna actul de procedură. 1979. civ.) .există cereri care se pot formula numai pe cale principală (de exemplu.din punctul de vedere al competenţei (materiale şi teritoriale). . 1 Spre exemplu. în caz de desfacere a căsătoriei prin divorţ. 619 alin. fam. prin care se sesizează instanţa. urmează să se admită că nu îşi găseşte aplicare principiul accesorium sequitur principale. Suprem. p. în caz de pronunţare a divorţului. cererea respectivă este o cerere incidentală. . Această clasificare prezintă interes practic sub următoarele aspecte: . civ. ori numai pe cale accesorie (spre exemplu. chiar dacă se atacă numai soluţia pronunţată cu privire la cererea accesorie sau incidentală şi care. iar hotărârea pronunţată le va fi opozabilă. cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală (art. rezolvarea lor fiind în funcţie de soluţia dată capătului de cerere principal. este supusă . obligă instanţa ca. art. decizia nr. două capete de cerere fiind accesorii. deci hotărârea. . ar fi supusă unui alt termen de apel sau recurs. dar care este formulată într-un proces deja început.unele cereri accesorii şi incidentale trebuie rezolvate din oficiu de către instanţa sesizată cu cererea principală (astfel. (30 de zile de la comunicare) chiar dacă se atacă hotărârea pronunţată într-un proces de divorţ numai în privinţa soluţiei date cu privire la un capăt de cerere accesoriu (încredinţarea copiilor minori. în privinţa soluţiei date asupra unei cereri accesorii. secţia civilă. care dobândesc calitatea de parte. Totuşi. 274. 17 C. (1) C. împărţirea bunurilor etc. 2483/1979. 42 C. să poarte în continuare numele de familie dobândit prin încheierea căsătoriei). Astfel.

. în sensul că urmăresc să reducă sau să înlăture rolul instanţei judecătoreşti în pronunţarea rezoluţiunii contractelor. Instanţa sesizată de partea care nu şi-a executat obligaţia . cealaltă parte este în drept să considere contractul ca desfiinţat. Persoanele. atunci nu ar mai fi vorba despre o cerere în realizare. p. instanţa verifică existenţa sau inexistenţa cauzei de nulitate absolută sau relativă. inclusiv posibilitatea de acordare a termenului de graţie. . Ele sunt derogatorii de la prevederile art. părţile au prevăzut un pact comisoriu de gradul II. iar instanţa doar o constată.necesitatea ca partea care nu şi-a îndeplinit obligaţia să fi fost pusă în întârziere. a II-a. . O asemenea clauză nu face decât să repete prevederile art. ci în constatare. cu posibilităţile de apreciere recunoscute instanţei judecătoreşti. aşa fiind. fără să facă o apreciere proprie. în contractul sinalagmatic. 80. a) Uneori.. După modul în care sunt redactate. întrucât intervenţia instanţei vizează doar constatarea existenţei unei neexecutări culpabile. Partea generală.posibilitate de acordare a unui termen de graţie. va trebui să se dea curs tuturor regulilor prevăzute pentru rezoluţiunea judiciară. civ. după caz. instanţa va constata că a operat rezoluţiunea sau. va pronunţa nulitatea. pactul comisoriu cuprinde clauza că în cazul în care o parte nu-şi va executa obligaţiile. Rezoluţiunea convenţională. neexistând nulităţi de drept. şi. iar nu în constatare. pactele comisorii pot să producă efecte mai mult sau mai puţin energice. ed. 231.posibilitatea de apreciere recunoscută instanţei judecătoreşti (posibilitatea de constata că rezoluţiunea nu a avut loc pentru ipoteza executării obligaţiei anterior declaraţiei unilaterale de rezoluţiune). Boroi. din chiar momentul încheierii actului juridic. civ. 1021 C. dacă este cazul. se afirmă că nulitatea absolută a unui act juridic se constată. cererea prin care se solicită declararea nulităţii absolute a unui act juridic (ca şi cererea în declararea nulităţii relative) este o cerere în realizare. pactul comisoriu cuprinde clauza că în caz de neexecutare a contractului de către una dintre părţi contractul se desfiinţează. deci va anula actul juridic. Dacă însă.declaraţia unilaterală de rezoluţiune a părţii îndreptăţite. 2002. în formele prevăzute de lege.apelului (recursului) în termenul de drept comun. Ed. III sau IV. iar. după stipulaţiile pe care le cuprind. b) Alteori. întrucât nulitatea absolută ar opera în puterea legii. Drept civil. Bucureşti. uneori. Subliniem că. Clauzele contractuale exprese privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutare poartă denumirea de pacte comisorii. validitatea pactului comisoriu şi corecta sa aplicare de către partea îndreptăţită (în alte cuvinte. indiferent de felul nulităţii. Însă. În alte cuvinte. G. All Beck. . rezilierea în temeiul pactului comisoriu). O asemenea clauză este interpretată în sensul că rezoluţiunea se va opera pe baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii îndreptăţite. A se vedea. 1020 C.

chiar când părţile reproduc în convenţia lor art. în caz de neexecutare. contractul se consideră rezolvit de plin drept. potrivit căruia. pârâtul a încercat în mod unilateral să modifice obligaţia asumată şi că nu a executat în natură întreţinerea la care s-a obligat. Aşa cum se precizează într-o decizie a fostului Tribunal Suprem. decizia nr. în speţă. p. deşi tardiv. există şi un pact comisoriu mult mai energic. Secţia civilă. 55). sau. 280. în CD. în C. 2299 din 18 noiembrie 1955. Buletinul jurisprudenţei 19902003. dacă instanţa va constata că debitorul şi-a executat obligaţiile. 72. „dacă pactul comisoriu nu prevede în mod expres rezoluţiunea contractului fără chemare în judecată. Întrucât. rezoluţiunea contractului nu are loc de drept. Aşadar. a se vedea C. c) În alte situaţii. ci numai prin hotărâre judecătorească. nr. deşi nu poate acorda un termen de graţie. Bucureşti. Culegere. decizia nr.. Astfel. în R. având în vedere caracterul alimentar al prestaţiei debitorului într-un contract de întreţinere şi faptul că acesta trebuie să fie executată în mod succesiv. 1955. Rezoluţiunea operează de drept. Colegiul civil. 1991. Totuşi. 637/1999. acţiunea în rezoluţiune promovată de reclamanta-creditoare a întreţinerii este întemeiată.. în formele prevăzute de lege. În acest caz. Secţia a IV-a civilă. În această situaţie se consideră că instanţa judecătorească sesizată nu mai are posibilitatea nici să acorde termen de graţie şi nici să aprecieze asupra oportunităţii pronunţării rezoluţiunii. obligaţia nu poate fi transformată în bani. rezoluţiunea contractului nu se va aplica. Maramureş.S.B.1. p. dar totuşi înainte de punerea sa în întârziere. Jud. Suprem.D. p.A. urmează că aceasta nu operează decât dacă debitorul a fost chemat în judecată”.. precum şi nota redacţiei sub aceeaşi decizie. decizia civilă nr. aşa fiind. s-a decis că. pactul comisoriu poate să cuprindă clauza că în caz de neexecutare de către una dintre părţi a obligaţiei sale. 1288/1988. fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice altă formalitate . pentru a opera este necesar ca partea care nu şi-a îndeplinit obligaţia să fi fost pusă în întârziere. instanţa are facultatea să acorde cumpărătorului termen de graţie pentru plata preţului (Trib.va putea totuşi să constate că deşi obligaţia nu a fost îndeplinită la termen. după cum s-a decis ulterior de suprema instanţă. 1020 C. spre exemplu.dies non interpellat pro hominem. civ. contractul se consideră desfiinţat de drept. decizia nr. poate totuşi să constate că rezoluţiunea nu a avut loc.R. 52-53. 2 A se vedea Trib. A se vedea CA.J. 824 din 5 martie 1999. fără acordul creditorului. 5/1989. d) În sfârşit. totuşi ea a fost executată înainte de a fi avut loc declaraţia de rezoluţiune. ştiut fiind că în dreptul nostru civil simpla ajungere la termen a obligaţiei neexecutate nu este suficientă pentru a pune pe debitor în întârziere . instanţa. p.

civ. chiar dacă în cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres de tipul cel mai sever.cererea prin care se solicită anularea unui act juridic (indiferent că sar invoca o cauză de nulitate relativă sau de nulitate absolută). Aşadar. . cu excepţia primului exemplu de mai sus al pactului care repetă prevederile art. 109 alin. b) Prin acţiunile (cererile) în constatare (numite şi cereri în recunoaşterea dreptului sau în confirmare). nu mai face necesară intervenţia instanţei judecătoreşti.prealabilă. hotărârea va putea fi adusă la îndeplinire pe cale de executare silită. Înscrierea în contract a unui pact comisoriu expres nu înlătură facultatea acestuia de a cere executarea silită a contractului şi de a nu se ajunge la rezoluţiune. În legătură cu toate pactele comisorii este necesar să facem însă o primă observaţie generală. în adjudecare sau în executare). Dacă totuşi se apelează la ea.. . cererile (acţiunile) în constatare şi cererile (acţiunile) în constituire de drepturi. (1) C. 1020 C. la executarea obligaţiei corelative dreptului subiectiv afirmat. O asemenea stipulaţie are drept efect desfiinţarea necondiţionată a contractului. reglementate de art. de îndată ce a expirat termenul de executare. reclamantul solicită instanţei numai să constate existenţa unui drept . sunt acelea prin care reclamantul ce se pretinde titularul unui drept subiectiv solicită instanţei să îl oblige pe pârât la respectarea dreptului. acţiuni (cereri) în constatare şi acţiuni (cereri) în constituire În funcţie de scopul material urmărit.predarea unor bunuri. a) Acţiunile (cererile) în realizarea dreptului (numite şi în condamnare. cererile de chemare în judecată care fac parte din această categorie sunt cele mai frecvente: . proc.. prin cererea în realizare reclamantul urmăreşte condamnarea pârâtului.. civ. consacrate de art.cererile prin care se solicită plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri. şi anume aceea că singurul în drept a aprecia dacă este cazul să se aplice rezoluţiunea este creditorul care şi-a executat sau se declară gata să-şi execute obligaţiile. în caz de nevoie. §3. proc. Acţiuni (cereri) în realizare.cererile în revendicare. Înscrierea unor pacte comisorii exprese. Debitorul care nu şi-a executat obligaţiile nu are dreptul de a pretinde rezoluţiunea contractului.îndeplinirea unor obligaţii contractuale.cererea prin care se solicită instanţei pronunţarea rezoluţiunii sau rezilierii etc. la despăgubiri pentru prejudiciul suferit. 111 C. instanţa va putea face numai verificările pe care înseşi clauzele convenţionale de rezoluţiune le permit. iar. se disting: cererile (acţiunile) în realizarea dreptului. . În practică. . iar dacă acest lucru nu mai este posibil. adică obligarea acestuia. . prin hotărâre. civ. fără ca obligaţia să fi fost adusă la îndeplinire.

de către notarul public. civ. din împrejurarea că art. proc. în cazul în care se solicită constatarea unei situaţii de fapt. 91-92 din Legea nr. se referă la toate mijloacele de realizare a dreptului. 111 C. proc. înainte de declanşarea executării silite. nefiind susceptibile de executare silită. 235-241 C. sau născute în temeiul convenţiei încheiate cu proprietarul terenului) etc. problema de a stabili dacă partea are sau nu la îndemână calea unei cereri în realizarea dreptului ridică unele dificultăţi. cererea se respinge ca inadmisibilă. 494 C. uneori. solicită să se constate că a intervenit prescripţia dreptului creditorului de a cere şi obţine executarea silită (o eventuală contestaţie la executare ar urma să fie respinsă ca prematură. însă. în temeiul art. 36/1995). menţionăm că ar fi admisibilă cererea în constatare în următoarele situaţii: . Datorită faptului că reclamantul nu urmăreşte condamnarea pârâtului.) şi nici cu constatarea. de soluţia dată capătului principal de cerere (indiferent dacă cererea în constatare a fost admisă ori respinsă). inclusiv la contestaţia la executare. . Cererea în constatare nu se confundă cu cererea privitoare la constatarea unor situaţii de fapt în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor (art. 111 C. .când constructorul pe terenul altuia solicită instanţei să constate calitatea în care a construit (în intervalul de timp cuprins între momentul edificării construcţiei şi cel al invocării accesiunii imobiliare artificiale. iar nu după cea contencioasă . S-a subliniat. ori inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa. desigur. . civ. 111 C. proc. rezultă în mod clar că. Cererea în constatare are un caracter subsidiar faţă de cererea în realizare. hotărârile pronunţate cu privire la cererile în constatare nu pot fi titluri executorii. a unor fapte arătate de lege (art. vorbeşte despre cererea pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. sunt bunuri proprii (partajarea bunurilor în timpul căsătoriei neputându-se face decât pentru motive temeinice). Se consideră că art. în mod justificat. iar nu numai la cererile în realizare de drept comun. constructorul nu are la îndemână o cerere în realizarea drepturilor sale potrivit art. De altfel. civ. deci..dacă debitorul. proc. deci debitorul nu are la îndemână o cerere în realizare decât după ce s-a declanşat executarea silită). că din împrejurarea că hotărârea pronunţată într-o cerere în constatare nu constituie titlu executoriu nu trebuie trasă concluzia că judecata cererii în constatare s-ar face după procedura necontencioasă. această dispoziţie a instanţei poate fi pusă în executare silită. Exemplificativ. reclamantul solicită constatarea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic concret. dimpotrivă.subiectiv al său. dacă s-au acordat şi cheltuieli de judecată. civ. civ. urmând a se respinge ca inadmisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului. Este vorba.dacă unul dintre soţi solicită să se constate că unul sau mai multe bunuri dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ori. În practică.

I. Ciobanu. printre altele. .inexistenţa unor raporturi de rudenie între reclamant şi pârât etc. 3107/1994. 1967. pct. cererea de chemare în judecată se va anula. decizia nr.S. de rea-credinţă ori constructor în temeiul unei convenţii cu proprietarul).calităţii în care o persoană a construit pe terenul altei persoane (constructor de bună-credinţă. În literatura de specialitate. I. 133 C. nu ar fi vorba despre o situaţie de fapt.J.dacă se solicită instanţei să constate identitatea de persoană dintre reclamant şi cel care figurează cu un alt nume într-un act juridic. în cereri în constatare pozitive şi cereri în constatare negative. proc. atunci când acestuia îi este necesară o hotărâre 1 . acţiunea în constatare este inadmisibilă . cererile în constatare mai sunt clasificate în declaratorii. 1629/1967. 4 Dacă reclamanta avea deschisă calea unei acţiuni în contencios administrativ pentru realizarea dreptului său. C. proc. civ. decizia nr. p. 293. op. secţia a IV-a civilă.J.J. decizia nr. Tocmai de aceea. p. în Sinteza practicii judiciare 1996. cit.CA. . în B. 280. întrucât partea interesată poate să ceară direct realizarea dreptului. În schimb. 2. Cererile în constatare sunt clasificate. prin constrângerea debitorului la executarea prestaţiei asumate C. 233. clasificare ce rezultă din chiar prevederile art. Acţiunea în constatare judecându-se după regulile aplicabile procedurii contencioase. Acţiunea în constatare este deschisă proprietarului care se găseşte în posesia bunului. dacă s-ar solicita constatarea: . după cum se solicită constatarea existenţei unui drept (unui raport juridic substanţial între reclamant şi pârât). p. p.. fără însă a arăta cu cine înţelege să se judece. în îndreptar interdisciplinar. 5 Trib. 3/1974. 1533/1993. în B. cererea în constatare ar fi admisibilă). . decizia nr. 111 C. p. Bucureşti. 80. secţia civilă.M. 2 V. existenţa unui pârât. decizia de îndrumare nr.Spre exemplu. cererea este inadmisibilă: . respectiv constatarea inexistenţei unui drept al pârâtului. 6 Trib. 476. voi. este necesară. nr. 85. în CD. 26.dacă se solicită să se constate că un înscris s-a pierdut în anumite împrejurări etc. 3 Este inadmisibilă acţiunea în constatare prin care se solicită a se constata că între părţi a intervenit o convenţie privind vânzarea-cumpărarea unui teren. 1993. voi. secţia civilă. Suprem. . citată de G. civ. p. interogatorii şi provocatorii.S.. Boroi. ci despre un raport juridic (deci. s-a decis că dacă reclamanta solicită instanţei să constate că este unica moştenitoare a unei anumite persoane.CA.J.existenţei consimţământului pârâtului la efectuarea unor lucrări de îmbunătăţire a imobilului. Suprem. 1994. p. colegiul civil. 134. la rândul lor. în temeiul art. 594/1998. Galaţi.

în caz contrar confirmându-se drepturile lor asupra întregii averi a defunctului). ci solicită să se constate că nu are nici un fel de datorie către pârâţi. în Culegere 1993-1997. în Culegere 1997.D. altfel cererea în constatare ar fi inadmisibilă). jud. în Culegere 1993-1997.R. în R. 7/1984. ea nu prezintă utilitate practică. Constanţa. Jud. 57. secţia a III-a civilă. 5 Dacă reclamantul nu se referă la un drept determinat sau determinabil.D. decizia nr. Iaşi. îi cauzează o tulburare serioasă în exerciţiul dreptului său (ar trebui adăugat faptul că tulburarea se bazează pe un pretins drept al pârâtului. p. 6/1983. respectiv să încerce să îşi dovedească dreptul. 48).R. 327/1984.cererea prin care se solicită constatarea prescripţiei dreptului de a cere şi obţine executarea silită a unui debit). p. 123. pe de o parte. 15/1997.R. în R. decizia civilă nr. decizia nr. . 3/1979. 6412/1972. pentru a fi obligată să exhibe testamentul. p. p. 1528/1978. Timiş. pentru a răspunde şi a se lua act dacă recunoaşte sau nu dreptul. secţia a IV-a civilă. în mod preventiv. decizia civilă nr.D. Cererile declaratorii ar fi acelea prin care se solicită instanţei constatarea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic. sub sancţiunea de a nu-l mai putea invoca dacă nu şi-l demonstrează (ca exemplu: . sentinţa civilă nr. Este calificată ca provocatorie acea cerere prin care titularul unui drept cheamă în judecată pe cel care. 2140/1997. titularul dreptului cheamă în judecată o persoană care ar putea eventual să-i conteste dreptul. respectiv a acţiunii în revendicare. decizia nr. Suprem. Cererile interogatorii ar fi acelea prin care. nr. 12/1983. 8/1973. secţia civilă. 2 Jud. deci ar fi acele cereri prin care reclamantul se îndreaptă împotriva unei persoane pentru a o obliga să se pronunţe asupra unei facultăţi de opţiune (se dă ca exemplu cererea prin care moştenitorii legali cheamă în judecată o persoană care se pretinde legatar universal. CA.R. nr. 303. decizia civilă nr. acţiunea este inadmisibilă .D. 52. arătându-se că. 799/1997. pârâtul este provocat să îşi valorifice pretenţiile. dacă dovedeşte că acest drept îi este contestat de pârât (Trib. 55. Bucureşti.cererea posesorie bazată pe o tulburare ce rezultă dintr-un act juridic care încalcă posesia sau folosinţa paşnică a titularului. aceasta din urmă presupunând existenţa unui proprietar neposesor şi a unui posesor neproprietar (Trib. p. deoarece nu are la îndemână calea unei acţiuni în realizare. Cluj. prin atitudinea sau prin actele sale. . Bucureşti.judecătorească prin care să i se recunoască dreptul său. 4 Calitatea de constructor de bună-credinţă nu poate fi opusă de către persoana care a construit pe terenul altuia decât proprietarului acelui teren. în R. în R. p. p.Trib. 270). nr. nr. 3 Trib. S-au exprimat şi rezerve faţă de această clasificare a cererilor în constatare.Trib. singurul care are calitate procesuală pasivă într-o acţiune intentată pentru constatarea unei asemenea situaţii juridice .

cât şi cea provocatorie.. în cazul exemplului de cerere interogatorie prezentat mai sus. printr-o cerere în constituire se urmăreşte schimbarea sau desfiinţarea unui raport juridic ce exista la data introducerii cererii şi crearea unui nou raport juridic. . însă admisibilitatea unor asemenea cereri poate fi pusă uneori în discuţie. în sensul că legislaţia franceză nu cuprinde o reglementare de principiu a cererii în constatare. aşa încât. în măsura în care există un text de lege care să prevadă în mod expres aceasta. În alte cuvinte. pe de altă parte.cererea posesorie bazată pe o tulburare de drept nu are drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri care să aibă putere de lucru judecat în petitoriu. se discută despre admisibilitatea aşa-numitelor „acţiuni preventive”. apreciem ca inadmisibilă cererea respectivă. arătându-se că numai cea declaratorie este admisibilă. S-a mai precizat că această clasificare reprezintă o introducere artificială a unor noţiuni juridice preluate din literatura juridică străină. Atât cererea interogatorie. Sunt incluse în această categorie: .frontiera dintre cererea în constatare interogatorie şi cea provocatorie nu este suficient de clar trasată. în principiu. iar după expirarea acestui termen.iar. deoarece pretinsul legatar universal are la dispoziţie un termen de 6 luni pentru acceptarea succesiunii. cererea ar fi lipsită de interes). numai pentru viitor. corespunzătoare art.cererea de divorţ. interogatorii şi provocatorii. în doctrina franceză. . 111 C.de asemenea. ambele fiind. G. cererea ar fi inadmisibilă. de vreme ce scopul reclamantului este de a se constata inexistenţa unui drept al pârâtului. deoarece partea poate avea la îndemână cererea în realizare. oricum. nu sunt bine delimitate sferele fiecărei categorii. ori interesul nu este născut şi actual. acesta din urmă fiind obligat să încerce să-şi valorifice dreptul pe care pretinde că-l are. Boroi. care însă nu corespund realităţilor procesuale de la noi. p. . I. iar calificarea acestei cereri ca fiind o cerere în constatarea inexistenţei unui drept este discutabilă şi. 327-328. în scopul de a crea o situaţie juridică nouă între părţi. în fapt. c) Acţiunile (cererile) în constituire de drepturi (numite şi cereri în transformare) sunt acele cereri prin care reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte pe care le invocă. . ci numai eventual (de exemplu: .cererea pentru punerea sub interdicţie sau ridicarea acesteia. care s-ar împărţi în acţiuni declaratorii. se caracterizează prin aceea că se recunoaşte posibilitatea unei persoane de a constrânge o altă persoană să îşi valorifice imediat dreptul pretins. cereri în constatare negative. proc. vol. Astfel: . civ.cererea de încuviinţare a adopţiei sau de desfacere a acesteia etc. . sub sancţiunea de a nu-i mai putea invoca în viitor.între definiţia dată cererii în constatare (în general) şi aceea dată cererii în constatare declaratorie nu există vreo diferenţă semnificativă. A se vedea. Hotărârile pronunţate îşi vor produce efectele. partea având la dispoziţie cererea în revendicare.

. . dacă dreptul de creanţă pretins are ca obiect un bun mobil.cereri reale mobiliare. b) acţiuni (cereri) patrimoniale. a) Acţiunile (cererile) personale sunt acelea prin care se încearcă valorificarea unui drept de creanţă (numit şi drept personal).). acţiunile (cererile) patrimoniale se împart în: . . .cereri personale imobiliare. .cererea prin care se solicită încuviinţarea.cereri mixte mobiliare şi . Acţiuni (cereri) nepatrimoniale şi acţiuni (cereri) patrimoniale (personale. spre a-şi exercita dreptul de creanţă ce intră în conţinutul raportului juridic dedus judecăţii. . La rândul lor.cererile de anularea căsătoriei.cereri mixte imobiliare. . rezultă următoarea clasificare: . deosebim: a) acţiuni (cereri) nepatrimoniale (de exemplu: .cererea în contestarea recunoaşterii voluntare de filiaţie etc.cererea în declararea nulităţii recunoaşterii voluntare de filiaţie.de anulare a adopţiei etc.cererea în tăgăduirea paternităţii. cum ar fi: . .cereri personale imobiliare.cererea în anularea căsătoriei. atunci când obiectul dreptului pretins este un imobil (de exemplu. . concursul subiectului pasiv al acelui raport juridic (debitorul). cererea prin care locatarul cheamă în judecată pe .cereri personale mobiliare.acţiuni (cereri) mixte.acţiuni (cereri) personale. .acţiuni (cereri) reale. prin intermediul instanţei. Aşadar. La rândul lor. reale şi mixte) După caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului subiectiv ce se valorifică. .cererea de divorţ.de tăgăduire a paternităţii. cererile personale se subclasifică în: . deşi se creează o situaţie juridică nouă. .cererea de stabilire a paternităţii. §4. Dacă se ia în considerare şi obiectul dreptului subiectiv patrimonial (în funcţie de care deosebim cereri mobiliare şi cereri imobiliare).cereri personale mobiliare. hotărârea produce efecte retroactiv. .cereri reale imobiliare.de stabilire a filiaţiei faţă de mamă sau faţă de tată.Sunt însă şi unele situaţii în care. . . subiectul activ al raportului juridic obligaţional (creditorul) urmăreşte să obţină. dreptul său neputându-se realiza fără concursul debitorului. desfacerea sau desfiinţarea adopţiei. .

dacă reclamantul urmăreşte apărarea posesiei ca simplă situaţie de fapt.locator solicitând obligarea acestuia la predarea imobilului ce formează obiectul contractului de locaţiune). dar sugestivă. . . rezilierea (revocarea în cazul .cererea prin care se valorifică un drept real accesoriu. rezoluţiunea.cererile în anularea. dacă aceste drepturi sunt efectul aceleiaşi cauze (izvorăsc din acelaşi act juridic) sau se găsesc într-un raport de conexitate. . Există două categorii de cereri mixte: .cererea prin care vânzătorul solicită rezoluţiunea contractului de vânzare-cum-părare (art. .” Sunt incluse în categoria acţiunilor (cererilor) reale: . ca o situaţie de fapt. . . c) Acţiunile (cererile) mixte sunt acele cereri prin care se urmăreşte valorificarea. ipoteză în care cererea nu are caracter patrimonial).cereri petitorii. cererile reale se împart în: . dacă obiectul dreptului real este un imobil sau dacă posesia poartă asupra unui imobil.cereri posesorii.cererea posesorie (prin care se solicită apărarea posesiei. ci împotriva oricărei persoane în mâinile căreia s-ar afla bunul.). într-o formulare nu foarte exactă. în acelaşi timp. în cazul în care au ca obiect un bun mobil. civ. . b) Prin acţiunile (cererile) reale se urmăreşte valorificarea unui drept real sau apărarea posesiei unui bun. deosebim: . . La rândul lor.cererile care urmăresc executarea unui act juridic ce a creat sau transferat (s-a transmis sau s-a constituit) un drept real asupra unui bun individual-determinat. . deci.cererea confesorie (prin care se apără un dezmembrământ al dreptului de proprietate). cererea în predarea unui bun individual-determinat a cărui proprietate a fost transferată printr-un contract de vânzare-cumpărare). Într-o altă clasificare a cererilor reale.cererea de partaj (prin care se solicită împărţirea bunurilor aflate în proprietate comună). dând naştere totodată unor obligaţii personale (de exemplu. cererea reală poate fi îndreptată nu numai împotriva unei anumite persoane. .cereri reale mobiliare. atunci când prin intermediul lor se urmăreşte apărarea unui drept real. dar care produce efecte juridice). a unui drept real şi a unui drept de creanţă. acţiunea (cererea) reală „nu urmăreşte persoana.petiţia de ereditate (cu excepţia cazului când reclamantul nu solicită şi restituirea bunurilor succesorale. . În alte cuvinte. ci bunul.cereri reale imobiliare.cererea în revendicare (prin care se apără dreptul de proprietate).cererea negatorie (prin care se contestă un dezmembrământ al dreptului de proprietate).cererea în grăniţuire. 1368 C.

Dualitate de acţiuni presupune un act neconstitutiv sau netranslativ de drepturi reale. 1 şi pct. Dreptul de creanţă şi dreptul real izvorăsc din acte juridice distincte. Trebuie însă reţinut că art. au acelaşi izvor (acelaşi act juridic). 10 pct. civ. deoarece. Dă naştere şi unui drept de creanţă corelativ unei obligaţii personale. deci debitorului.donaţiei) unui act juridic prin care s-a transmis ori s-a constituit (s-a creat sau s-a transferat) un drept real. pentru cererile reale imobiliare se aplică art. nu au aceeaşi cauză. iar pentru cererile mixte se aplică art. civ. 1 C. proprietarul bunului gajat etc). civ. 5 C. comodantului. 1 Existenţa categoriei cererilor mixte este contestată de unii autori.. proc. Capitolul II Participanţii la procesul civil Secţiunea I.calităţii procesuale (în cazul cererilor personale calitatea procesuală pasivă aparţine subiectului pasiv al raportului juridic obligaţional. cererilor personale imobiliare li se aplică art. I. cât şi o cerere reală. 2 C. 1368 C. dreptul real şi dreptul de creanţă nu au acelaşi izvor. iar în cazul cererilor reale şi al celor mixte poate avea calitate procesuală pasivă deţinătorul bunului). Leş. I. locatorului. 89. arătându-se că ar fi vorba de cumulul a două acţiuni (o acţiune personală şi o acţiune mixtă).. 158159. proc. Deleanu. Cererea mixtă din prima categorie menţionată mai sus – cererea în executare . Dreptul de creanţă şi dreptul real au aceeaşi cauză. prescripţia extinctivă este guvernată de dispoziţiile înscrise în Codul civil). p. civ. ca drept de creanţă izvorât dintr-un act juridic neconstitutiv sau netranslativ de drepturi reale. p. cererea mixtă din prima categorie presupune un act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale). Instanţa .competenţei teritoriale (în cazul cererilor personale mobiliare şi al celor reale mobiliare se aplică. este cazul deponentului. 13 C.). califică drept reală acţiunea (cererea) vânzătorului pentru rezoluţiunea vânzării. pentru a solicita restituirea bunului. .prescripţiei extinctive (Decretul nr.. în cazul acesteia din urmă – cazul dualităţii de acţiuni . de regulă. proc. proc. în cazul acestora. (deci. 167/1958 nu se aplică în cazul cererilor prin care se valorifică drepturile reale principale ci. art. Cerere mixtă în executare presupune un act constitutiv sau translativ de drepturi reale asupra unui bun individual determinat.nu trebuie confundată cu aşa-numita „dualitate de acţiuni” (situaţia în care titularul unui drept real are la îndemână atât o cerere personală.. 10 pct. Clasificarea cererilor patrimoniale după natura dreptului ce se valorifică prezintă interes din punctul de vedere al: . spre exemplu. . A se vedea. civ.

Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor. în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Aspectele sub care se manifestă rolul activ al judecătorului În ceea ce priveşte poziţia procesuală a judecătorului. . ci şi în desfăşurarea acestuia. chiar dacă părţile se împotrivesc. 129 alin. indiferent de convingerea sa intimă. ceea ce impune un rol important al părţilor nu numai în declanşarea procesului. ci ea poate fi înlăturată motivat. care să fie stabilite expres de lege. în mod automat. în afara probelor propuse de părţi şi uneori chiar împotriva susţinerilor comune ale părţilor. proc. (2)-(5) C. Judecătorii au îndatorirea să stăruie. iar. prin procesul civil se urmăreşte.instanţa nu este legată de faptele necontestate. oral sau în scris. protecţia judiciară a unor interese private. pentru soluţionarea amiabilă a cauzei.judecătorul va pune în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces şi va stărui. judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii. pe de altă parte. în toate fazele procesuale.§1.. în vederea dovedirii faptelor respective. asigurarea unui echilibru procesual presupune posibilitatea judecătorului de a influenţa cursul procesului. o anumită soluţie. ci de a opta între un sistem în care predomină elementele de tip acuzatorial şi un sistem în care predomină elementele de tip inchizitorial. putându-se pronunţa o soluţie potrivnică mărturisirii. ci are dreptul să se îndoiască de realitatea acestor fapte.mărturisirea unei părţi nu impune judecătorului. . de regulă.” Se observă că un prim aspect al rolului activ al judecătorului. potrivit cărora. problema nu este aceea de a opta pentru unul dintre cele două sisteme diametral opuse (procedura acuzatorială şi procedura inchizitorială). în sistemul procesual civil român. . pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză. Aşadar. Principalele aspecte sub care se manifestă rolul activ al judecătorului. De exemplu: . se desprind din dispoziţiile înscrise în art. cerând părţilor să propună probe sau ordonându-le din oficiu. adică de acelea asupra existenţei cărora toate părţile din proces sunt de acord.1. chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare. civ. constă în dreptul şi obligaţia instanţei de judecată de a ordona dovezile pe care le socoteşte utile pentru aflarea adevărului. precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept. Rolul judecătorului în procesul civil 1. în temeiul altor probe existente la dosar sau care urmează a se administra etc. care este şi cel mai important. pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii. dacă nu corespunde adevăratelor raporturi de drept substanţial dintre părţile în litigiu. prin toate mijloacele legale. însă numai în anumite cazuri şi condiţii. un sistem optim ar trebui să ţină cont de faptul că. pe de o parte.

de a ordona probe chiar şi din oficiu. 138 C. O astfel de soluţie prezintă importanţă practică şi în considerarea faptului că. indică trei cazuri în care instanţa poate încuviinţa probe chiar dacă nu au fost propuse în termenul şi în condiţiile arătate. proba trebuie să fie legală atât din punctul de vedere al normelor de drept material. adică să fie concludentă. civ. Ciobanu. civ. Având în vedere îndatorirea judecătorului de a afla adevărul.luarea interogatoriului într-o materie în care mărturisirea ar fi inadmisibilă. 133134. să fie pusă în discuţia părţilor. . p. Boroi. după ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii. proc. voi. care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat”. 189 C. eventual. referitor la pretenţia supusă judecăţii de către reclamant. proba ordonată din oficiu de instanţă trebuie să ajute la soluţionarea pricinii. (2) C. p. În primul rând. după ce prevede că partea care nu a propus probele prin cererea de chemare în judecată. iar printre aceste trei cazuri figurează şi acela „când dovada nu a fost cerută din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii. cererea de chemare în judecată nu poate fi respinsă ca nedovedită. nu pot fi ascultate ca martori sau sunt scutite de a depune mărturie etc. potrivit art.. rezultă că. instanţa poate ordona proba în orice moment al dezbaterilor.M. 191 C. vol. 1 Pentru prezentarea caracteristicilor şi justificărilor celor două tipuri de proceduri. G. atunci . iar pentru îndeplinirea acesteia. proc. a se vedea: V. prin întâmpinare sau. Pentru ca probele să fie ordonate din oficiu de către instanţa de judecată. proba trebuie. cel mai târziu. civ. În al treilea rând. deşi nu ar fi incidenţă vreuna din excepţiile de la regula înscrisă în art. .De asemenea. în prealabil. este necesară îndeplinirea mai multor cerinţe. ca părţile. sau art. I. nu ar exista putere de lucru judecat în cazul în care cererea de chemare în judecată ar fi respinsă ca nedovedită. nu numai în privinţa administrării propriu-zise a probei..audierea ca martori a unor persoane care. Cu respectarea acestor cerinţe. în sistemul nostru procesual. pentru a se respecta contradictorialitatea şi dreptul de apărare. art. ci şi a stabilirii admisibilităţii şi concludentei probei respective. proc. cât şi al celor de drept procesual. nefiind limitată. civ. dimpotrivă. ca neîntemeiată sau nefondată (nu avem aici în vedere acele situaţii în care cererea de chemare în judecată este respinsă ori anulată ca urmare a admiterii unei excepţii procesuale peremptorii – tinde la împiedicarea judecării cauzei). instanţa de judecată nu poate accepta şi nici ordona probe neîngăduite de lege. de exemplu: ..proba cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris. I. la prima zi de înfăţişare este decăzută din dreptul de a mai propune probe. Sub motivul descoperirii adevărului. 130-131. În al doilea rând. la prima zi de înfăţişare. însă. ci. 1191 alin.

118 C.].când cererea ar fi respinsă ca neîntemeiată ar exista putere de lucru judecat. civ. prin repunerea în termen. . dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de lege (art. proc. civ. 138 C.]. pârâtul. . Un al patrulea aspect al rolului activ al judecătorului constă în posibilitatea acestuia de a cere părţilor explicaţii cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor.] etc. dacă există un început de dovadă scrisă (art. O a doua formă sub care se poate manifesta rolul activ al judecătorului constă în punerea în vederea părţilor a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în calitatea lor din proces. 1198 C. precum şi în punerea în discuţia părţilor a oricăror împrejurări de fapt sau de drept. dacă aceasta este depusă personal de recurent şi dacă nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege. deşi au fost indicate greşit motivele de recurs. civ.. 1197 C.administrarea probei prin declaraţiile martorilor. după caz. civ. în cazul celorlalte căi de atac]. nu a depus întâmpinare. chiar dacă nu sunt cuprinse în cererea de chemare în .). prin analogie.în cazul în care. când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii. pentru a fi refăcută. . care însă. judecătorul îi va pune în vedere. proc.înlăturarea sancţiunii decăderii. atunci când instanţa apreciază că partea nu a îndeplinit actul de procedură înăuntrul termenului datorită unei împrejurări mai presus de voinţa ei [art. proc. 306 alin.în hotărâre trebuie să se menţioneze calea de atac. înlocuitorul acestuia îi va pune în vedere reclamantului lipsurile cererii de chemare în judecată. . civ. proc. proc. preşedintele instanţei poate să o înapoieze părţii. . 303 alin. precum şi în cazul imposibilităţii conservării acestei probe (art. civ. să arate excepţiile procesuale. la judecata în primă instanţă. evitarea sancţiunii nulităţii recursului. care nu este asistat sau reprezentat de avocat. proc.) etc. care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat). împotriva regulilor stabilite de art. (1) şi (2) C. 1191 alin. nu se aplică. pentru a fi împlinite înainte de comunicarea acesteia [art.încuviinţarea probelor şi după prima zi de înfăţişare. când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii.. O a treia formă prin care se traduce în fapt rolul activ al judecătorului o reprezintă atenuarea unor dispoziţii legale restrictive. (când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea. (2) C. la prima zi de înfăţişare. Putem include aici: . civ. (5) C. civ. precum şi a altor mijloace de probă. 261 alin. Astfel: . precum şi termenul în care poate fi exercitată [art. în situaţia în care.) sau dacă părţile au fost în imposibilitate materială ori morală de a preconstitui proba scrisă. prelungind termenul de recurs cu cinci zile [art. în cele trei cazuri prevăzute de art. dovezile şi toate mijloacele de apărare (art.cât priveşte cererea de recurs. 7 C. (1) teza a II-a C. (1) pct. proc.). 103 alin. 114 alin. final C. civ.preşedintele instanţei sau. din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii. (1) şi alin. fiind o normă specială. civ. prin aplicarea altor dispoziţii legale.

al recursului. apreciem că legiuitorul a avut în vedere acele împrejurări de fapt sau de drept ce se înscriu în limitele cadrului procesual. după caz. (2) C. deci de motivarea prin care s-a fixat cadrul procesual. potrivit art. în care încălcarea unei norme de ordine publică ar deschide posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârii instanţei de recurs. ce decurg din principiul disponibilităţii şi fără a se anticipa soluţia care ar trebui să se dea în final. (1) C. ci şi dreptul de a invoca din oficiu încălcarea normelor juridice de ordine publică [art. 108 alin. instanţa trebuie să repună cauza pe rol şi să citeze părţile. proc. ar exista riscul. de a se putea considera această atitudine a judecătorului ca o pronunţare implicită cu privire la soluţia ce va fi dată în urma dezbaterilor pe fond. 129 alin. Dacă s-ar pune în discuţie posibilitatea reclamantului de a-şi mări câtimea obiectului ori de a cere şi altceva sau posibilitatea oricăreia dintre părţi de a solicita introducerea unui terţ în proces. La judecata în recurs s-ar putea vorbi despre o asemenea obligaţie numai în acele cazuri. Din modul în care este formulat art. civ. expres prevăzute de lege.judecată sau în întâmpinare. deoarece. este vorba de fundamentul pretenţiilor şi apărărilor formulate. Practic.. Deci. fără a se restrânge cu nimic drepturile procesuale ale părţilor. după analiza tuturor susţinerilor şi probelor. civ. cu ocazia deliberării. atunci va pronunţa o hotărâre susceptibilă de a fi desfiinţată prin intermediul apelului sau. proc. la judecata în primă instanţă şi la judecata în apel. acest drept este totodată şi o obligaţie pentru judecător. pentru a se asigura contradictorialitatea şi dreptul de apărare. Judecătorul are nu numai dreptul de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept ale speţei. însă acestea . într-o asemenea situaţie. Este posibil ca nesocotirea unei norme de ordine publică să fie constatată după închiderea dezbaterilor. punerea în discuţia părţilor a unor împrejurări de fapt sau de drept de natură să ducă la dezlegarea pricinii trebuie să 26 Participanţii la procesul civil Instanţa 27 aibă loc sub forma unor simple ipoteze. în alte cuvinte. 306 alin.]. sub aspectul obiectului şi al persoanelor între care s-a stabilit raportul juridic procesual. instanţa de recurs poate să invoce din oficiu motivele de recurs de ordine publică. în funcţie de situaţia concretă din speţă. proc. (4) C. De asemenea. dacă instanţa nu ridică din oficiu o excepţie absolută. dându-le astfel posibilitatea să discute împrejurarea respectivă. trasat deja de părţi. civ.. având în vedere că nerespectarea normelor de ordine publică poate fi invocată direct în apel sau în recurs.

. ci şi obligaţia judecătorului de a avea un rol activ. art. al recursului.. 279 C. proc. 155 alin. spre exemplu: art. proc. care dispune că la judecata în primă instanţă. judecătorul are posibilitatea de a manifesta un rol activ. în acest sens. 244 C. 63 alin.. pot fi reţinute şi acele texte de lege care prevăd posibilitatea pentru instanţa de judecată de a aplica sau nu sancţiunea prevăzută de norma juridică. civ. pentru a caracteriza corect cererea formulată. Referitor la rolul activ al judecătorului. neîndeplinirea acesteia poate duce la desfiinţarea hotărârii prin intermediul apelului sau. 325 C.2. 55 C. civ. civ. 1101 alin. (3). în limitele prevăzute de lege. 1.. uneori chiar de a determina sancţiunea. ce permit instanţei să dispună disjungerea de cererea de chemare în judecată a cererii de intervenţie voluntară principală.2. De la acest principiu specific . care permit instanţelor de fond să acorde un termen de graţie. (2) şi (3) C. în principiu. Codul de procedură civilă conţine şi alte dispoziţii legale prin care se concretizează diverse aspecte ale rolului activ al judecătorului. cum ar fi. 156 alin.. art. neexercitarea acestei facultăţi nu reprezintă un motiv pentru desfiinţarea hotărârii. prin care se acordă dreptul instanţei de recurs de a dispune suspendarea executării silite a hotărârii atacate. art. proc. proc. a cererii de chemare în garanţie sau a cererii reconvenţionale. civ. civ. (2)-(5) C.. 300 alin.trebuie puse în dezbaterea părţilor. civ. respectiv dreptul instanţei de recurs de a reveni asupra suspendării acordate. ceea ce înseamnă că. Aşadar. civ. ci după cel pe care partea a înţeles să-l atribuie acelor termeni. care recunoaşte dreptul instanţei de a dispune suspendarea executării silite a hotărârii a cărei revizuire se cere etc. art. proc. civ. instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată. potrivit căruia „cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită”. art. Corelaţia dintre rolul activ al judecătorului şi unele principii generale ale procedurii civile 1. (1). după caz. (1) C. art. judecătorii au datoria de a încerca împăcarea părţilor. legea lăsând la libera lui apreciere aplicarea normei juridice. Rolul activ al judecătorului şi principiul disponibilităţii Rolul activ al judecătorului în procesul civil nu poate fi analizat făcânduse abstracţie de principiul disponibilităţii. în schimb. 131 alin. menţionăm: art.. instanţa nu trebuie să se orienteze după Sensul literal sau juridic al termenilor folosiţi. art. proc. (2) C. însă. art.1. art. 120 alin. ce reglementează executarea vremelnică (provizorie) judecătorească. conform căruia. proc. şi art. proc. în toate aceste cazuri. (2) C.. după natura dreptului şi scopul urmărit prin introducerea cererii respective. care reglementează suspendarea legală judecătorească (facultativă). dacă un text de lege stabileşte expres nu numai dreptul. civ. care prevede că „instanţa este obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de amândouă părţile pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala părţilor” etc. 84. judecătorul are posibilitatea de a avea rol activ.

fără să existe o dispoziţie legală expresă. actele procesuale de dispoziţie prin care părţile pun capăt litigiului nu sunt supuse controlului instanţei. nu i se poate recunoaşte reclamantului dreptul de proprietate. dacă se pretinde numai dreptul de uzufruct. dacă reclamantul nu şi-a mărit valoarea pretenţiei formulate. fără a avea posibilitatea să dea mai mult decât sa solicitat ori să se pronunţe asupra unei pretenţii nesolicitate. Instanţa de judecată trebuie să statueze omnia petita. nu ar A se vedea şi Trib. decizia nr. C. în B. atât din punctul de vedere al obiectului. 1993. 601/1994. 76. De exemplu: în cazul în care victima unui accident de circulaţie cere obligarea pârâtului la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri. p. dacă reclamantul cere obligarea pârâtului să îi lase imobilul în posesie. ţinând cont de concluziile raportului de expertiză în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului. potrivit legii. 652. decizia nr. secţia de contencios administrativ. instanţa nu ar putea decât să îi învedereze că. hotărârea poate fi atacată pe calea apelului. p. De asemenea. în măsura în care nu s-ar încălca vreo dispoziţie legală imperativă. 28 Participanţii la procesul civil 29 Instanţa putea să acorde o sumă mai mare. însă dacă reclamantul nu îşi majorează câtimea obiectului. în Dreptul nr. 2386/1993. dar. deşi legea îi acordă o cotă de 3/4. instanţa. 45' C. 347. în acelaşi timp. prin încheierea unor acte procesuale de dispoziţie. p. proc.J. adică să se pronunţe cu privire la tot ceea ce s-a cerut. decizia nr. 1063/1971. ar avea dreptul la o cotă mai mare. Suprem. 6/1990. a recursului sau a revizuirii. cât şi al persoanelor între care se stabilesc raporturile juridice procesuale. numai cu privire la ceea ce s-a cerut. în B. 142. Tot părţile fixează limitele în care va avea loc judecata. judecătorul fiind ţinut să respecte cadrul procesual trasat de părţi. 1540/1989. instanţa nu îi poate stabili decât cota pretinsă. p. cât şi stingerea lui înainte de pronunţarea unei hotărâri pe fond. Astfel. decizia nr. secţia civilă. secţia civilă.J. Cu excepţia câtorva cazuri. limitativ prevăzute de lege. instanţa nu se poate sesiza din oficiu.J. părţile sunt acelea care au rolul hotărâtor în determinarea existenţei unui anumit proces civil. instanţa nu îi poate recunoaşte dreptul de proprietate fără să fi intervenit o .S. civ. atât în ceea ce priveşte declanşarea lui.procedurii civile nu s-ar putea deroga. 1994. afară de cazul prevăzut de art. în Repertoriu II. pe temeiul rolului activ al judecătorului. precum şi al fundamentului pretenţiei ce este dedusă judecăţii. în situaţia în care un coindivizar solicită o cotă de 2/3 din bunurile supuse împărţelii..1 în caz contrar.

11/1978. instanţa nu poate pronunţa o hotărâre parţială dacă reclamantul nu cere aceasta. ea poate fi ascultată ca martor. nu se poate acorda executarea vremelnică judecătorească. în Repertoriu III. dacă în cursul judecăţii partea şi-a micşorat câtimea obiectului cererii. decizia nr. De asemenea. CA. Astfel. CA. 811 al Codului belgian din anul 1967. dacă s-a solicitat numai restituirea bunului. instanţa nu poate dispune. instanţa nu poate dispune evacuarea locatarului.1 Trebuie menţionat că adepţii concepţiei potrivit căreia ar trebui să i se acorde judecătorului dreptul de a introduce din oficiu un terţ în proces aduc. dacă o persoană are cunoştinţă de anumite împrejurări ale cauzei. 262. instanţa nu poate acorda cât s-a pretins iniţial etc. în Culegere 1993-1997. în primul alineat. art. neexistând nici un text de lege care să îi confere acest drept. 286. 107 din Codul italian de procedură civilă recunoaşte judecătorului dreptul de a ordona din oficiu introducerea unui terţ în proces. decizia nr. decizia civilă nr. în cazul în care pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiile reclamantului. instanţa nu poate dispune şi rezoluţiunea contractului. dacă reclamantul a cerut obligarea pârâtului la plata sumei datorate. în schimb. Judecătorul nu are nici posibilitatea de a introduce.R. de regulă. în al doilea alineat. secţia a IV-a civilă. în Juris-prudenţa 1997. Primul argument ar consta în aceea că o astfel de introducere ar permite judecătorului 1 A se vedea şi Trib. din proprie iniţiativă.D. Bucureşti. în cazul în care s-a cerut obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru neexecu-tarea obligaţiei contractuale. ca minorul să poarte numele tatălui. 154/1997. din oficiu. nu se poate transforma din oficiu o cerere de drept comun într-o cerere de ordonanţă preşedinţială şi nici o cerere în constatare într-o cerere în realizare etc. interzice judecătorului să introducă din oficiu un terţ în proces. nu se poate acorda un termen de graţie fără a exista o cerere în acest sens a debitorului. secţia civilă. Precizăm însă că această problemă este soluţionată în mod diferit în legislaţiile altor ţări. admiţând o cerere de stabilire a paternităţii. instanţa nu putea acorda din oficiu dobânzile aferente sumei respective. 762/1978. dacă aceasta nu a fost cerută.transformare a cererii posesorii într-o cerere petitorie. un terţ în proces. nr. decizia nr. O soluţie legislativă mai nuanţată este oferită de art. p. dispune că judecătorul poate invita părţile să introducă în cauză persoanele interesate a căror prezenţă îi pare necesară pentru soluţionarea litigiului. p. 24. spre deosebire de jurisprudenţa anterioară adoptării sale. în R. pârâtul nu poate fi obligat şi la plata fructelor. deoarece. 830/1978. 59. o mai bună informare. două argumente. conferă judecătorului sesizat cu o cerere necontencioasă dreptul de ordona introducerea în cauză a persoanelor ale căror drepturi sau obligaţii riscă să fie afectate prin hotărârea ce urmează a lua. nu pot fi acordate cheltuieli de judecată fără ca acestea să fi fost solicitate. iar. art. dacă s-a cerut numai obligarea lui la plata chiriei. 794/1997. 322 din noul Cod francez de procedură civilă care. Suprem. p. însă acest argument nu poate fi primit. Bacău. Cel de al doilea argument se referă la faptul că anumite . p.

fundamentul pretenţiei formulate. prezintă numeroase elemente comune cu cea afirmată de adversar). în considerarea căreia nu s-ar justifica totuşi adoptarea unei reguli generale care să ofere posibilitatea judecătorului de a se substitui voinţei părţilor. în apel. că prin cauza cererii de chemare în judecată înţelegem situaţia de fapt calificată juridic. aşa încât pretenţia formulată împotriva lui să apară ca fiind neîntemeiată. nu stabileşte decât dreptul şi. pentru a se evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii. adică interesele uneia dintre părţi pot fi identice cu interesele unor terţi. în apărare. dar nu îi conferă posibilitatea de a modifica împrejurările de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia. în măsura în care situaţia de fapt respectivă este confirmată de probele administrate în cauză. Supunând o pretenţie judecăţii. 294 alin. Pârâtul. judecătorul va stabili situaţia de fapt a speţei. reţinând din împrejurările de fapt prezentate de părţi . aşa încât. proc. a cauzei cererii de chemare în judecată. în baza mijloacelor de probă administrate pentru dovedirea sau combaterea afirmaţiilor celor două părţi. însă nu există nici un text de lege care să îi acorde dreptul de a schimba din oficiu fundamentul pretenţiei supuse judecăţii. soluţia pe care nu o îmbrăţişăm ar avea drept consecinţă că această dispoziţie legală ar îngrădi nejustificat drepturile reclamantului. cea din urmă presupunând-o pe cea dintâi. interzice schimbarea. construieşte şi el o situaţie de fapt (care. civ. art. reclamantul şi-o fundamentează pe o anumită situaţie de fapt. deoarece prin aceasta regulă se înţelege faptul că judecătorul nu este ţinut de textul de lege indicat de parte. în alte cuvinte. cererea reconvenţională. independent de denumirea la care s-a oprit cel ce a formulat-o. (4) C. astfel încât pretenţia respectivă să apară ca fiind justificată. Precizând. Articolul 84 C. judecătorul ar trebui să aibă posibilitatea de a-i introduce pe terţii respectivi în proces pentru ipoteza în care părţile s-ar abţine de la formularea unor cereri de intervenţie forţată. în prealabil. Se observă că acest argument are în vedere o situaţie particulară. vom reţine că art. Mai mult. aşa încât. dacă instanţa ar putea sau nu să schimbe. ci el trebuie să aplice acel text de lege care corespunde situaţiei de fapt calificată juridic de către parte. proc. (1) C.litigii au un caracter colectiv. calificarea juridică a situaţiei de fapt şi aplicarea textului de lege sunt două operaţiuni distincte. uneori. totodată. Regula iura novit curia nu este de natură să conducă la soluţia că judecătorul ar putea să schimbe din oficiu cauza cererii de chemare în judecată. 129 alin. civ. peste voinţa celui care are calitatea de reclamant în cererea respectivă. cerere de intervenţie voluntară principală etc). ce nu trebuie confundate. pe care apoi o califică din punct de vedere juridic. Aşadar. permite judecătorului să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept ale speţei. Este însă controversată problema de a şti dacă instanţa este sau nu ţinută de cauza cererii de chemare în judecată ori a actului de procedură având aceeaşi natură juridică (de exemplu. civ. obligaţia instanţei de a da o calificare corectă cererii. proc. de vreme ce el nu a fost de acord cu modificarea fundamentului pretenţiei sale la judecata în primă instanţă.

indiferent de eventualele dispoziţii legale indicate de părţi.30 Participanţii la procesul civil 3\ Instanţa numai pe acelea care au fost probate. pe temeiul unui contract de vânzare-cumpărare. în cazul în care se pretinde obligarea pârâtului la plata unei sume de bani pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză. dacă reclamantul cere obligarea pârâtului la plata unei sume de bani. astfel încât riscul eventualei pieiri fortuite se suportă de comodatar. reprezentând contravaloarea autoturismului pe care l-a împrumutat acestuia şi care a fost distrus în timpul derulării contractului de comodat. dacă reclamantul şi-a fundamentat pretenţia. fără însă a putea schimba calificarea juridică. fundamentul pretenţiei . Instanţa de judecată va stabili situaţia de fapt ţinând cont de acele împrejurări care au fost dovedite. desigur că. Pârâtul se apără invocând pieirea fortuită a bunului. în mod greşit. pe răspunderea civilă delictuală. instanţa nu ar putea acorda acea sumă ca preţ al unei vânzări sau ca despăgubiri pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. pe care i-ar fi împrumutat-o. dacă se cere obligarea pârâtului la predarea unui imobil. fără să poată da o altă calificare juridică. instanţa nu poate să declare nulitatea contractului pentru nerespectarea condiţiilor de formă impuse de lege. nu s-ar putea acorda suma cerută ca reprezentând scăderea din preţ pentru întinderea mai mică a terenului. vom lua o ipoteză de şcoală: să presupunem că reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata unei sume de bani. reclamantul arată că bunul a fost evaluat în momentul contractării. dacă se solicită declararea nulităţii unui testament olograf pe motiv că acesta nu a fost scris. în mod corespunzător. în măsura în care reclamantul nu şi-a schimbat. De asemenea: dacă se solicită anularea unui contract pe motiv că reclamantul a avut consimţământul viciat. în situaţia în care se solicită daune pentru manopere dolosive întrebuinţate de vânzător spre a induce în eroare pe cumpărător în privinţa întinderii terenului vândut. instanţa nu poate acorda suma respectivă ca preţ al unei vânzări. pentru toate aceste ipoteze. instanţa nu ar putea admite pretenţia reclamantului pe temeiul unui contract de locaţiune. iar pentru a rezolva litigiul dintre părţi va aplica textul de lege corespunzător situaţiei de fapt desprinsă din probele administrate. fundamentându-şi pretenţia pe răspunderea civilă contractuală. semnat şi datat de mâna testatorului. în raport cu această apărare. instanţa nu ar putea anula testamentul pentru incapacitatea testatorului de a dispune de bunurile sale. al succesiunii legale. hotărârea nu va putea fi pronunţată pe temeiul răspunderii civile contractuale. spre exemplu. al succesiunii testamentare sau al accesiunii imobiliare artificiale etc. iar apoi va aplica textul de lege corespunzător acestei situaţii. Pentru înţelegerea mai uşoară a acestor precizări.

prin pronunţarea soluţiei. în funcţie de împrejurările concrete ale speţei respective. la prima zi de înfăţişare sau chiar şi după acest termen. Aşadar. deoarece. întrucât judecătorul nu a avut posibilitatea de a lua în considerare decât elementele alegate de părţi.formulate. ci. pârât. 1. indiferent care ar fi aceasta (reclamant. deoarece judecătorul şi-a putut forma convingerea utilizând toate informaţiile ce au fost la dispoziţia sa. este necesar ca judecătorul să şi intervină activ pe parcursul procesului. rolul activ al judecătorului. indirect. nu este suficientă existenţa unor dispoziţii legale care să prevadă unele elemente ale procedurii de tip inchizitorial.3. este considerat relativ. Rolul activ al judecătorului şi principiul contradictorialităţii Principala justificare a sistemului care recunoaşte judecătorului un rol activ în desfăşurarea procesului civil constă în aceea că se poate asigura astfel un echilibru procesual ori de câte ori una dintre părţi. intervenient voluntar etc). exercitat în limitele prevăzute de . exercitarea rolului activ de către judecător nu trebuie să aducă atingere dreptului de apărare al părţilor. iar pentru realizarea acestui obiectiv este necesar să se respecte principiul contradictorialităţii. dimpotrivă. însă în acest din urmă caz numai cu consimţământul expres sau tacit al pârâtului. Se poate spune deci că principiul contradictorialităţii primează faţă de rolul activ al judecătorului. în detrimentul situaţiei avute până în acel moment de partea adversă. instanţa de judecată ordonă probe din oficiu. trebuie adăugat. poate ameliora situaţia unei părţi. nu este în măsură să îşi apere corespunzător interesele. în măsura în care acestea au reuşit să le probeze. spre deosebire de sistemul în care judecătorul nu ar avea posibilitatea să intervină activ în desfăşurarea procesului.2. invocă excepţii procesuale absolute sau ridică din oficiu motive de ordine publică. 1. Rolul activ al judecătorului constituie o premisă deosebit de importantă pentru aflarea adevărului. trebuie să se acorde tuturor părţilor din proces posibilitatea de a discuta în contradictoriu toate aceste aspecte. adevărul conţinut într-o hotărâre judecătorească obţinută într-un litigiu în care judecătorul nu a intervenit decât în final.2. Pentru ca situaţia de fapt ce se stabileşte într-o speţă să reflecte cât mai exact faptele petrecute în realitatea lor. Intervenţia activă a judecătorului poate afecta însă egalitatea părţilor.2. adevărul conţinut în hotărârea judecătorească este considerat absolut. atunci când. Dacă judecătorul a avut posibilitatea de a exercita un rol activ şi. Practic. a manifestat un asemenea rol. în baza rolului activ. Tocmai de aceea. Rolul activ al judecătorului şi aflarea adevărului Sistemul procesual civil care consacră rolul activ al judecătorului oferă o mai mare siguranţă în ceea ce priveşte stabilirea adevăratelor raporturi de drept substanţial dintre părţi. pune în vedere uneia dintre părţi faptul că are dreptul să se prevaleze de anumite norme juridice de ordine privată. ia orice alte măsuri legale ce reprezintă concretizări ale rolului activ.

din oficiu.1. (3) al art. de vreme ce proba cu martori nu va mai putea fi administrată în cauză. Există totuşi o situaţie în care s-ar putea discuta. să îngreuneze stabilirea adevărului. care nu ar ajuta cu nimic la schimbarea hotărârii pe fondul pretenţiei.. deoarece prevederile legale menţionate au caracter de ordine privată. s-ar micşora numărul judecătorilor şi deci aceştia ar putea fi mai bine aleşi şi mai bine plătiţi. justiţia ar fi mai simplă. dacă reclamantul propune proba prin declaraţiile martorilor pentru a dovedi un act juridic. împotriva acestui sistem s-a spus că un singur judecător nu poate întruni în acelaşi grad de . civ. apreciem. §2. în favoarea sistemului judecătorului unic. Compunerea instanţei Prin compunerea instanţei se înţelege alcătuirea sau formarea instanţei de judecată cu numărul de judecători prevăzut de lege. de mai mulţi judecători. (1) şi alin. Dacă însă norma juridică referitoare la inadmisibilitatea unui anumit mijloc de probă are caracter de ordine publică. potrivit legii. Compunerea şi constituirea instanţei 2. dacă judecătorul trebuie sau nu să manifeste rol activ. prin atenţionarea părţii interesate despre posibilitatea acesteia de a invoca o anumită dispoziţie legală. civ. O problemă de organizare judecătorească îndelung discutată se referă la faptul dacă judecata trebuie făcută de un singur judecător sau. judecătorul este obligat să respingă cererea de probă făcută cu încălcarea normei respective. dimpotrivă. Avem în vedere cazul în care o parte ar propune un anumit mijloc de probă pentru dovedirea afirmaţiilor sale. cererea de probă. 1191 alin. dacă judecătorul a pus în vedere părţii interesate că are dreptul să se opună la încuviinţarea probei. fapt care apoi sa şi întâmplat. trebuie arătat că instanţa de judecată 32 Participanfii la procesul civil 33 Instanţa nu ar putea respinge. contribuie la descoperirea adevărului. Considerăm însă că. deoarece aceasta ar fi o soluţie inutilă. (2) C. Revenind la întrebarea ridicată. deoarece intervenţia judecătorului ar fi de natură să restrângă mijloacele de probă şi. prin acestea. dar în acord cu alţi autori. nesocotind regulile înscrise în art. că se impune răspunsul negativ. Spre exemplu.lege şi fără subiectivism. s-ar putea aduce următoarele argumente: s-ar da sens responsabilităţii judecătorului şi deci acesta ar trebui să judece mai atent. s-ar asigura o mai bună specializare a judecătorilor. 1191 C. din această perspectivă. concluzie care se desprinde din chiar alin. contrar unor soluţii din practica judiciară. iar. nu s-ar putea obţine desfiinţarea hotărârii pentru acest motiv. judecătorul îi va învedera sau nu pârâtului că are dreptul să se opună la încuviinţarea probei? în prealabil. partea adversă s-ar putea opune la încuviinţarea probei respective. neafectând deci principiul aflării adevărului.

perfecţiune toate cunoştinţele cerute de un bun magistrat. oferă posibilitatea formării judecătorilor tineri. întrucât legea nu distinge. discuţiilor. tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător (. Opinia acestora se consemnează în hotărâre. 304/2004 prevede că „apelurile se judecă în complet format din 2 judecători. deşi a avut loc o judecată de primă instanţă. în schimb. legiuitorul nostru a optat pentru un sistem în care se face deosebire după cum judecata are loc în primă instanţă sau într-o cale de atac prin care se realizează controlul judiciar. în competenţa de primă instanţă a judecătoriei. hotărârea intră mai mult în anonimat. 54 alin.” Alineatul 2 al art. iar opinia separată se motivează”. (1) şi art. confruntării dintre judecători cu ocazia deliberării. în orice caz. Cât priveşte judecarea apelurilor şi recursurilor. cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”. 304/2004 prevede că „asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Astfel. în complet format din 3 judecători.)” cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale. respectiv din trei judecători. este o garanţie a imparţialităţii datorită controlului reciproc dintre judecători. . 55 alin. Astfel. anume judecător unic pentru pricinile mai simple şi formaţie colegială pentru celelalte pricini. după caz. mânia acestuia neputându-se opri la o anumită persoană. tribunale sau curţi de apel. teza finală a art. completul va fi format din doi judecători. (I)1 din aceeaşi lege stabileşte o excepţie. în recurs. lămurire sau completare referitoare la hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii. art. Relativ recent.. iar recursurile. Un singur judecător rezolvă contestaţiile la titlu şi cererile de îndreptare a greşelilor materiale. rezultă că recursul se soluţionează în complet format din trei judecători chiar şi atunci când se atacă o hotărâre ce a fost pronunţată de un singur judecător (avem în vedere situaţia în care.” De la regula potrivit căreia judecata de primă instanţă se face de un singur judecător. dacă ar fi vorba de o judecată în apel sau. poate mai uşor să dea soluţii arbitrare şi este mai uşor de corupt. Pentru sistemul colegialităţii s-ar putea invoca următoarele argumente: oferă garanţia unei judecăţi mai bune. (1) din Legea nr. precum şi cererile de constatare a perimării la judecata în primă instanţă. 55 din Legea nr. anume „completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari. 304/20041. s-a spus că judecătorul unic nu poate fi admis decât acolo unde magistratura prezintă cele mai depline garanţii de pregătire. (2) din Legea nr. hotărârea nu este supusă apelului. potrivit art. se aplică întotdeauna sistemul colegialităţii. potrivit legii. ci direct recursului). Comparând argumentele şi contraargumentele fiecărui sistem. datorită schimbului de idei. „cauzele date. 54 alin. ceea ce estompează agresivitatea celui învins.1 s-ar părea că un sistem mixt ar fi cel mai potrivit. de experienţă şi de independenţă.. 54 alin.

364 se judecă în completul prevăzut pentru judecata în primă instanţă. 52 alin. în cazurile prevăzute de art. 25 din Legea nr. iar pentru aceasta trebuie să fie prezenţi cel puţin 2/3 din numărul judecătorilor în funcţie. Completul de judecată este prezidat. voi. p. Bucureşti. Of. 50-51. 1939. iar la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet format din trei judecători. Tratat de procedură civilă. 3661 C. acţiunea în anulare formulată potrivit art. . Vasilescu. 65-68. iar recursul se judecă în completul prevăzut pentru această cale de atac”. cât şi la curţile de apel. iar decizia poate fi luată numai cu majoritatea voturilor celor prezenţi. 304/2004]. instanţa supremă se constituie în Secţii Unite. p. de unul dintre membrii acestuia [art. Şendrea. în afara comple- 1 A se vedea şi Al. (2) din Legea nr. P. 4. nr. 304/2004. Iaşi. prin rotaţie. Secţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă în complet format din trei judecători ai aceleiaşi secţii [art. I. I. 1 Legea nr. 31 alin. 219/2005 prevede că „în toate cazurile privind hotărârea arbitrală. (1) din Legea nr. care soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi alte cauze date în competenţa sa prin lege. 304/2004]. Preşedintele prezidează înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Secţii Unite. proc. Ciobanu. iar la secţii orice complet. acţiunea în anularea hotărârilor arbitrale se judecă de un singur judecător atât la tribunale. 304/2004 a fost republicată în M. 34 Participanţii la procesul civil Instanţa 35 telor de judecată ale secţiilor. funcţionează şi un complet alcătuit din 9 judecători.Această soluţie este o consecinţă a aplicării principiului accesorium sequitur principale. C. p. introdus prin Legea nr. în ceea ce priveşte compunerea instanţei competente să soluţioneze acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale. voi. Curs de procedură civilă. 827 din 13 septembrie 2005. V. 1866. precum şi ca instanţă disciplinară. 241-242. civ. Aşadar.M. art.

de către preşedintele instanţei. 147 C. (1) şi alin. în cazul admiterii excepţiei privind greşita compunere a instanţei. în cazurile în care prezenţa acestuia este cerută de lege etc. 25-35 C. conform căruia. (1) C. procesul-verbal care se întocmeşte atunci când un înscris este defăimat ca fals. proc.dacă participă la judecată. încheierea de şedinţă se semnează şi de grefier. hotărârea va fi casată în vederea rejudecării. a grefierului. înscrisurile depuse pentru verificarea de scripte. proc. de completul de judecată.. 198 alin. civ. iar ceilalţi judecători prezidează prin rotaţie. în mod expres. civ. civ.2. ştersăturile sau schimbările în cuprinsul mărturiei (de altfel. de procuror sau de instanţă din oficiu. art. civ. completul poate fi prezidat de un preşedinte de secţie sau de un judecător desemnat în acest scop de preşedintele ori vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. proc. alături de judecătorul unic sau. (2) C. şedinţele la care acesta trebuie să ia parte vor fi prezidate de un preşedinte de secţie sau de un judecător desemnat în acest scop de preşedintele ori vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. art. Completul de 9 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 217 C. 181 alin. 36 C.. aşa încât ar fi greşit să se vorbească despre necom-petenţa instanţei pentru că a soluţionat cauza într-o compunere nelegală. după caz. Este de reţinut că normele care reglementează compunerea instanţei sunt norme de organizare judecătorească. cu toate organele şi persoanele cerute de lege. Preşedinţii de secţie pot prezida orice complet de judecată. despre constituirea instanţei. care prevede că la cercetarea la faţa locului participă şi procurorul. 179 alin... după caz.. art. civ. în literatura de specialitate se foloseşte şi noţiunea de constituire a instanţei. precum şi a procurorului. iar instanţa de apel sau de recurs găseşte întemeiat motivul respectiv.. şi art. Fiind vorba de norme de ordine publică. proc. proc. civ. în lipsa acestora. se va lua act prin încheiere. iar transferul dosarului de la un complet la altul din cadrul aceleiaşi instanţe se face pe cale administrativă. respectiv a magistratului-asistent la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nici Codul de procedură civilă şi nici Legea privind organizarea judiciară nu vorbesc. art. însă există numeroase texte de lege referitoare la această instituţie. prin care se înţelege alcătuirea ei complexă. proc. La aceste . magistraţilorasistenţi sau grefierilor. mărturia se consemnează în scris de către grefier. potrivit cărora şi grefierul va semna. declaraţiile martorilor. 7) se aplică şi procurorilor. mai puţin art. 2. greşita compunere a instanţei poate fi invocată de oricare dintre părţi. proc. Constituirea instanţei Distinct de compunerea instanţei. în lipsa sa. Atunci când greşita compunere a instanţei se invocă prin intermediul apelului sau al recursului. precum: art. (3) C. după dictarea preşedintelui completului de judecată). care prevede că dispoziţiile de la abţinere şi recuzare (art. inclusiv adăugirile. civ. Se are în vedere participarea. 27 pct.

dispunând că nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor. stabileşte două cazuri de incompatibilitate. fiind puţin probabil ca judecătorul să fie dispus să revină asupra soluţiei pe care a dat-o. art. întrucât ar lipsi garanţia că s-ar realiza un control judiciar obiectiv. proc. fiind un incident procedural care priveşte doar compunerea instanţei. expert sau arbitru în aceeaşi pricină.3. arătând că judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare. Cel de al treilea caz de incompatibilitate se justifică prin prezumţia că judecătorul care a fost martor. Incompatibilitatea Prin incompatibilitate se înţelege situaţia în care un judecător este oprit să ia parte la soluţionarea unei pricini. arătându-se că. judecătorii care au admis recursul pot rejudeca ei înşişi fondul. Incompatibilitatea este reglementată de art. Primul caz de incompatibilitate presupune că un judecător. este avansat la instanţa superioară. evident alt complet decât cel care a casat hotărârea. în . Cel de al doilea caz de incompatibilitate se justifică prin intenţia legiuitorului de a asigura condiţii optime pentru rejudecarea fondului după casare. proc. după caz. s-ar putea imagina o ipoteză când ar exista incompatibilitate şi în situaţia rejudecării fondului după casarea cu reţinere. 2. numai din dorinţa de a demonstra că el a avut dreptate. Incidentele procedurale privind compunerea sau constituirea instanţei 2.exemple se adaugă şi acele norme speciale care stabilesc obligativitatea concluziilor procurorului în anumite materii. deoarece textul de lege menţionat se aplică numai judecătorilor. anume dacă hotărârea recurată şi casată a fost pronunţată de un judecător ce a fost ulterior avansat la instanţa de recurs şi care ar intra în completul ce ar urma să rejudece fondul. după ce a pronunţat o hotărâre în primă instanţă sau în apel. civ. iar cel de al doilea alineat al acestui articol prevede un al treilea caz de incompatibilitate. nefiind incompatibili. expert sau arbitru într-o pricină nu ar fi obiectiv. se subliniază că acest caz de incompatibilitate vizează casarea cu trimitere. Este firesc ca judecătorul să nu îşi controleze propria hotărâre. Astfel. evitând situaţia ca judecătorul ce a dat hotărârea care ulterior a fost casată să pronunţe aceeaşi soluţie şi după rejudecare. la care vine spre soluţionare apelul sau.3.1. 24 C. fiind înclinat să-şi menţină punctul de vedere pe care deja şi l-a format. Acest caz de incompatibilitate cuprinde trei ipoteze: Prima dintre acestea se referă la faptul că judecătorul a fost martor în pricina care este în curs de soluţionare. având în vedere că nu este obligatoriu ca aceeaşi judecători care au soluţionat recursul să rejudece şi fondul după casarea cu reţinere. Totuşi.. civ. Există trei cazuri de incompatibilitate. (1) C. de regulă. în doctrină. în cazul casării cu reţinere. în cazurile expres prevăzute de lege. recursul declarat împotriva hotărârii respective. 24 alin.

în aceeaşi pricină. va trebui să se retragă din completul de judecată. 24 alin. cazurile de incompatibilitate nu pot fi extinse prin analogie. ci trebuie ca el să fi fost efectiv audiat ca martor în procesul cu privire la care a avut cunoştinţă de unele împrejurări de fapt. dacă un judecător a fost ascultat ca martor în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor pe cale principală. devine incompatibil. (2) C. iar instanţa de judecată apreciază că depoziţia sa este necesară pentru rezolvarea cauzei. locul acestuia nu va putea fi luat de judecătorul care a fost audiat ca martor în pricina respectivă. pentru a deveni incompatibil. declarat fie împotriva hotărârii pronunţate la rejudecarea fondului după casare cu trimitere. Celelalte două ipoteze ale cazului de incompatibilitate stabilit de art. chiar dacă mai există şi alte situaţii în care un judecător ar urma să se pronunţe în aceeaşi pricină.3 fie chiar împotriva hotărârii ce a fost deja atacată prin intermediul primului recurs (spre exemplu. civ. pentru aceasta. el va putea fi ascultat ca martor. un judecător care a soluţionat un recurs poate să judece. presupun că judecătorul şi-a îndeplinit efectiv însărcinarea de expert sau de arbitru în pricina care i-ar reveni spre rezolvare. proc. aşa încât. dacă s-ar pune problema înlocuirii unui membru din completul de judecată. dar nu ca efect al exercitării apelului sau al recursului şi nici al rejudecării fondului după casare. atunci el nu va putea participa la soluţionarea litigiului în care ar urma să se utilizeze ca mijloc de probă declaraţia sa etc. Pentru aceleaşi consideraţii. un al doilea recurs. deoarece.36 Participanţii la procesul civil Instanţa 37 literatura de specialitate se subliniază constant că. nu este suficient ca judecătorul să fi fost doar citat într-o asemenea calitate. sunt de strictă interpretare şi aplicare. din acel moment. atunci când un judecător ce face parte din completul de judecată ar cunoaşte faptele care formează obiectul litigiului.2 cu atât mai mult cu cât aceste căi de atac presupun ivirea unor împrejurări care nu au fost avute în vedere la judecata anterioară şi deci judecătorul nu ar fi în situaţia de a-şi critica propria hotărâre. Spre exemplu: judecătorul nu ar putea participa la judecata unei căi de atac exercitate împotriva unei hotărâri pronunţate într-o pricină în care el a depus mărturie.1 De asemenea. fiind de ordine publică şi conţinând o interdicţie. recurentul formulează o a doua cerere de recurs împotriva . însă. Normele care reglementează incompatibilitatea. Am arătat deja că judecătorii care au soluţionat un recurs nu sunt incompatibili de a judeca aceeaşi cauză în fond după casare. nu există incompatibilitate nici în cazul judecării căilor extraordinare de atac de retractare (contestaţie în anulare şi revizuire).

2 în considerarea aceluiaşi argument. decizia nr. atunci există caz de incompatibilitate. de asemenea.4 . Pentru a deveni incompatibil. Aceeaşi ar urma să fie soluţia şi în cazul judecării unui al doilea apel declarat în pricina respectivă. ordonanţa preşedinţială. 543/1980. decizia nr. după cum am văzut. 137. prin efectul admiterii recursului şi al casării. sunt limitativ prevăzute de lege. avocatul uneia dintre părţi nu se încadrează în vreunul din cele trei cazuri de incompatibilitate. în B. dispoziţiile referitoare la incompatibilitate sunt aplicabile şi cu privire la încheierea de admitere în principiu a cererii de partaj. în urma apelului sau a recursului. a pus concluzii în calitate de procuror. printr-o încheiere au fost rezolvate unele situaţii juridice care.aceleiaşi hotărâri. dar nu în urma casării ori a exercitării apelului sau a recursului. rejudecarea fondului după casarea cu reţinere. tardivitatea etc. deoarece o asemenea încheiere soluţionează o problemă litigioasă ca şi o hotărâre de fond. p. De asemenea. p. de exemplu. pensia de întreţinere.J. apel care ar urma să fie respins în temeiul unei excepţii procesuale peremptorii. în consecinţă. care. 2 Trib. secţia civilă. Spre exemplu. 291. nu există incompatibilitate în cazul contestaţiei la executare. se dezbat din nou în instanţa de control judiciar. judecătorul trebuie să fi pronunţat o hotărâre prin care s-a dezlegat o problemă litigioasă. într-o fază anterioară a procesului. având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză (situaţie în care a doua cerere va fi respinsă pe motiv că există putere de lucru judecat). în CD. 1993.care poate fi invocată chiar şi din oficiu). dacă se introduce o a doua cerere de chemare în judecată după ce a fost respinsă ca nefondată o primă cerere între aceleaşi persoane.3 Dacă însă.inadmisibilitatea recursului. schimbându-se împrejurările de fapt ce au stat la baza pronunţării unei prime hotărâri într-o materie în care puterea de lucru judecat este condiţionată de menţinerea acestor împrejurări (încredinţarea copiilor minori. p. nu este incompatibil nici judecătorul care. de natură să dezînvestească instanţa. în toate aceste ipoteze instanţa având de rezolvat numai o excepţie procesuală . Suprem. 167. decizia nr. fie împotriva hotărârii pronunţate cu privire la primul recurs sau la 'Trib. într-o fază anterioară a acestuia. secţia civilă. se va invoca şi rezolva excepţia de inadmisibilitate a recursului.1 dacă. situaţie în care. respectiv care. S-a mai decis că nu există incompatibilitate atunci când judecătorul este sesizat cu aceeaşi cauză. secţia civilă. al doilea recurs este exercitat de o parte care achiesase la hotărâre sau care este decăzută din dreptul de a ataca hotărârea respectivă.S. de o persoană ce nu a avut calitatea de parte la judecata de fond etc. nu este incompatibil judecătorul care a pronunţat în cursul procesului doar unele încheieri preparatorii. Suprem. 2363/1993. pentru judecătorul ce a participat la soluţionarea litigiului în care s-a pronunţat hotărârea ce se execută silit. 937/1978. cererile posesorii etc). după ce un prim recurs i-a fost respins.. în Repertoriu III. Nici ipoteza în care judecătorul chemat să soluţioneze un litigiu a fost. 3 C.J. se introduce o nouă cerere etc. . 1980. se dezbat din nou la instanţa de fond.

nr. 1 teza IC.R. 27 pct. nr. Turianu. 627/1975. în Repertoriu UI. Nefiind posibil ca probele . 2 în acest sens. semnatarii primei note la aceeaşi decizie. Suprem. înainte de a ne referi la mijloacele procedurale de invocare a incompatibilităţii. 158/1994. absolută şi dilatorie. p. de procuror sau de instanţă din oficiu. este necesar să precizăm că nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absolută a hotărârii.. în B. nr.. jud.J. deoarece discutarea competenţei nu implică examinarea fondului şi deci nu se pune problema de a se fi pronunţat anterior asupra soluţiei -C. decizia nr. S-a mai decis că nu constituie motiv de incompatibilitate împrejurarea că unul dintre judecătorii fondului s-a pronunţat asupra competenţei materiale a instanţei (declinându-se competenţa printr-o hotărâre ce ulterior a fost desfiinţată). în R. Ea poate fi invocată de orice parte interesată. 1994. fiind vorba de norme juridice de ordine publică. 24 C. Diamant şi V. proc.J. decizia nr.S. Iaşi. p. Legea nu se referă. aşa încât urmează a se aplica dreptul comun. sau chiar în cel prevăzut de art. 787/1987. p. Trib. 1985/1978. 54.va fi rezolvată cu prioritate faţă de fondul pretenţiei. 291. în Culegere de practică judiciară 1997. Dacă judecata este în curs de desfăşurare. civ. nr. Sibiu. Autorul arată. Botoşani. 557. chiar direct în apel sau în recurs. 1/1988. Nota II la decizia civilă.D. că situaţia respectivă ar putea fi încadrată în motivul de recuzare prevăzut de art. secţia de contencios administrativ. în R. C. civ.1 p. ea. 366. la procedura de soluţionare a excepţiei de incompatibilitate. în Dreptul. 68. 68. decizia nr. însă este de reţinut că acestea se referă la exercitarea funcţiei de magistrat. CA. 900/1997. p. nr. p. civ. mijlocul procesual de invocare a incompatibilităţii este excepţia de incompatibilitate. în orice fază a judecăţii. secţia civilă. decizia nr. Această excepţie se rezolvă înainte de a se intra în cercetarea fondului pretenţiei. au ca scop împiedicarea unui judecător de a soluţiona o anumită pricină. 3/1994.R. decizia civilă nr. 7 C. 28/1981. în acord cu B. care este o excepţie de procedură. 373/1993 a Trib. iar dacă excepţia este invocată în cursul judecării fondului. 38 Participanţii la procesul civil 39 Instanţa Subliniem că anumite incompatibilităţi sunt stabilite în Legea pentru organizarea judecătorească. p. proc. decizia civ. în Repertoriu II. 108. în mod expres..D. în vreme ce cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 27 pct. Trib. proc. Luncean. 9/1981.

ci şi de a alege. ar fi recomandabil să se prevadă că judecătorul în cauză nu va putea participa la rezolvarea excepţiei de incompatibilitate şi. evident după pronunţarea hotărârii pe fond. civ. iar. 57 alin. deci. într-o viitoare reglementare. excepţia să fie judecată de instanţa ierarhic superioară. Dacă s-a pronunţat o hotărâre de primă instanţă cu nerespectarea dispoziţiilor privind incompatibilitatea. totodată. atunci nici încheierea prin care s-a respins excepţia de incompatibilitate nu este supusă recursului.. în cazul în care hotărârea ce ar urma să se pronunţe pe fond nu este susceptibilă de a forma obiectul recursului (de exemplu. fiind fără relevanţă împrejurarea că s-a invocat sau nu excepţia de incompatibilitate la judecata în primă instanţă. cu recurs decât odată cu fondul [art. soluţia contrară ar oferi. Admiterea excepţiei de incompatibilitate are drept consecinţă înlocuirea celui în cauză cu un alt judecător de la aceeaşi instanţă judecătorească.]. se va pronunţa o încheiere interlocutorie. preşedintele curţii de apel poate delega. (referitoare la judecarea cererii de recuzare de instanţa respectivă. în a cărei compunere va intra şi judecătorul despre care se afirmă că s-ar afla într-un caz de incompatibilitate. 303/20041. (2) şi art. că dacă din cauza incompatibilităţii nu s-ar putea constitui completul de judecată. la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel. Este însă posibil să nu se mai poată alcătui în mod valabil completul de judecată. Excepţia se judecă de însăşi instanţa sesizată cu pricina respectivă. De altfel. cu acordul scris al acestora. 30 alin. rezultă că nu este posibilă unirea excepţiei de incompatibilitate cu fondul. judecători de la alte instanţe din circumscripţia menţionată. civ. dar în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat). Precizăm că eventualul apel sau. precum şi din împrejurarea că dispoziţiile înscrise în art. după caz. civ. Rezultă că ar urma să se recurgă la dispoziţiile înscrise în art.necesare soluţionării excepţiei de incompatibilitate să fie comune cu probele necesare soluţionării pretenţiei pe fond. Dacă excepţia de incompatibilitate este respinsă. partea interesată sau procurorul poate declara apel. 33 alin. 282 alin. pe cei care vor rezolva litigiul dintre ele. dintre judecătorii unei instanţe. (1) C. va fi respins ca lipsit de interes. pentru o asemenea ipoteză. proc. indirect. însă. în cazul în care se constată . după caz. recurs exercitat exclusiv împotriva încheierii prin care s-a admis excepţia de incompatibilitate. ca orice norme speciale. Această concluzie se desprinde din faptul că excepţia de incompatibilitate este un incident procedural. ceea ce nu poate fi acceptat. nu pot fi aplicate prin analogie. (1) din Legea nr. se judecă un recurs sau are loc o rejudecare a fondului după casarea cu reţinere). care nu va putea fi atacată cu apel sau. (1) C. posibilitatea părţilor nu numai de a tergiversa judecata. proc. deoarece nu ar aduce nici un folos practic vreuneia dintre părţi. proc. 316 C. nu îşi găseşte aplicare art. care reprezintă o normă specială.

(instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale). decizia civilă nr. Of. 1 Republicată în M. decizia nr. civ. secţia civilă. Abţinerea şi recuzarea Abţinerea şi recuzarea sunt reglementate pentru a proteja partea în acele cazuri. Dacă s-a pronunţat o hotărâre definitivă (ce nu poate fi atacată cu apel) cu încălcarea art. judecătorul care ştie că există un motiv de recuzare în privinţa sa este dator să înştiinţeze pe şeful său şi să se abţină de la judecarea pricinii. p. proc. iar recursul se judecă de un tribunal sau de o curte de apel. ştiind că se află într-unui din cazurile prevăzute de lege.). îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători de la soluţionarea unei anumite pricini. instanţa supremă va casa cu trimitere. Potrivit art.. 1 Trib. Prin abţinere se înţelege aceea situaţie în care un judecător. 221. 40 Participanţii la procesul civil Obligaţiei judecătorului de a se abţine îi corespunde dreptul părţii care are motive să se îndoiască de imparţialitatea judecătorului de a-i recuza pe acesta. 1985. are în vedere cazul în care hotărârea a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. civ.1 întrucât această cale extraordinară de atac de retractare poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege. rezultă că nerespectarea acestor norme nu ar putea fi invocată prin intermediul contestaţiei în anulare de drept comun. întrucât nu există identitate între situaţia în care cererea a fost rezolvată fără a se intra în cercetarea fondului şi situaţia în care cererea a fost rezolvată pe fond. 1349/2000. iar art. Iaşi.2.civ. 243. proc. deoarece acest fel de casare reprezintă regula pentru ea (art. p. în care se poate presupune că judecătorul nu ar fi obiectiv. civ. . 304 pct. 2. iar nu şi la alcătuirea instanţei. civ. aceasta poate fi desfiinţată prin intermediul recursului. 2 C.că apelul este întemeiat. 317 pct. 24 C.. Incompatibilitatea fiind reglementată de norme de organizare judecătorească. în CD. indicate de lege. însă. iar regula pentru tribunale şi curţi de apel o reprezintă casarea cu reţinere. proc. nr. iar nu cu trimitere. în Jurisprudenţa 2000. Suprem. proc. 1 C. solicită retragerea sa de la judecata unei anumite pricini. CA. invocându-se motivul prevăzut de art. în cazul în care motivul de recurs este găsit întemeiat. Prin recuzare se înţelege situaţia în care una dintre părţi cere. 789/1985. în cazurile strict determinate de lege.3. proc. se va casa cu reţinere. 25 C. 826 din 13 septembrie 2005. instanţa de apel va trebui să soluţioneze pretenţia pe fond. dar cu încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitate. 313 C.

Codul de procedură civilă comentat şi adnotat. sub sancţiunea decăderii. 109. Cazurile de recuzare (abţinere) pot fi grupate în patru categorii: a) calitatea de soţ. în Dreptul. civ. 29 alin.judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara că se abţine”. abţinerea provine chiar de la cel aflat în vreunul din cazurile prevăzute de lege. final C.. cit. Porumb. fiind numită de unii autori şi autorecuzare. p. 118. civ. nr. De altfel.. din modul în care este redactat art. în timp ce recuzarea este propusă de părţi. De asemenea. De asemenea. dacă s-ar admite că intervine nulitatea hotărârii în situaţia în care judecătorul nu s-a abţinut. loc. în vreme ce recuzarea este reglementată de norme de ordine privată. Bucureşti. 3/1994. partea interesată având facultatea de a-i recuza pe judecător sau de a accepta să fie judecată de către acesta. chiar şi atunci când motivul de recuzare este neîntemeiat. 25 C. text ce dispune că . rudă sau afin a judecătorului cu una dintre părţi ori cu avocatul sau mandatarul uneia 1 Gr. Ed. fără să se fi formulat vreo cerere de recuzare. cu reducerea acesteia doar la formularea cererii de recuzare. procedura de soluţionare a celor două incidente procedurale este comună. I.2 însă. ci o obligaţie. 29 alin. atunci sar ajunge la eludarea indirectă a dispoziţiilor legale potrivit cărora. S-a susţinut şi opinia că abţinerea este reglementată de norme dispozitive. ci atrage eventualele sancţiuni disciplinare pentru cel în cauză. ori de câte ori una dintre părţi recuză un judecător. Instanţa 41 . rezultă clar că abţinerea nu este o facultate pentru judecător. se explică prin aceea că textele respective au în vedere două ipoteze distincte: Primul instituie obligativitatea abţinerii pentru situaţia în care. şi art. civ. există un motiv de recuzare cunoscut de judecător. deoarece ar fi însemnat ca. nerespectarea obligaţiei de abţinere nu afectează valabilitatea hotărârii. civ. Ştiinţifică. iar nu expresia „poate să se abţină”. 25 C. proc..Cazurile de abţinere şi cele de recuzare sunt identice. proc. proc. mai exact. p. Pentru cea de a doua situaţie nu s-ar fi putut stabili o obligaţie în sarcina judecătorului. acesta ar trebui să se abţină. ceea ce ar echivala practic cu inaplicabilitatea procedurii recuzării. caracterul normelor care reglementează cele două instituţii este de natură diferită. partea trebuie să propună recuzarea într-un anumit termen. final C. deşi trebuia să o facă. care foloseşte expresia „este dator să se abţină”. Tocmai de aceea.1 soluţie dedusă de unii autori din prevederile înscrise în art. voi. 1960. Aparenta contradicţie dintre art. Cele două instituţii procesuale de deosebesc însă prin faptul că. Abţinerea este reglementată de norme imperative. 2 C. exprimându-şi astfel încrederea în imparţialitatea sa. Turianu. urmând a se abţine numai dacă ar considera justificată cererea de recuzare. Cel de al doilea text de lege menţionat mai sus acordă posibilitatea judecătorului ce este recuzat de a aprecia el însuşi temeinicia motivului invocat de parte. proc.

după caz. De asemenea. cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane. pe de altă parte. cu una dintre părţi sau dacă. 1 C. soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător. cu vreuna din părţi. 3. 27 C. şi anume: dacă judecătorul. soţul. Potrivit art. au rămas copii. Cu titlu exemplificativ. rudă ori afin. aşa încât interesul poate să fie nu numai de ordin material. civ. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin. d) ambiţia sau amorul propriu. 4 C. ci şi moral. c) ura sau vrăjmăşia care ar putea să existe între judecător. explicaţii suplimentare. 2. când el este soţ. până la al patrulea grad inclusiv. prezentăm câteva situaţii care ar putea fi încadrate în prima ipoteză a art. dacă el. care I-ar putea influenţa pe judecător în soluţionarea cauzei. rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală. se observă că legea nu precizează natura acestui interes. cât şi pe acela indirect. deoarece partea respectivă ar ..dintre părţi. soţul său. fiind încetat din viaţă ori despărţit. pe care îl pot avea persoanele menţionate. în ceea ce priveşte cazurile de recuzare bazate pe interesul judecătorului. când el. soţul său. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării. 27 pct. de art. dacă este tutore sau curator al uneia din părţi. de a împiedica o eventuală chemare în garanţie. şi una dintre părţi ori chiar soţul. 27 pct. debitori sau garanţi ai uneia dintre părţi. 4. soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi. de a favoriza interesele propriului creditor spre a obţine unele concesii de la acesta. proc. direct al judecătorului. în principiu. ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ. civ. de a mări solvabilitatea acelei părţi. vom face câteva precizări în legătură cu unele cazuri de recuzare. până la al patrulea grad inclusiv. până la al patrulea grad inclusiv. după caz. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri. 27 pct. întrucât textul de lege este destul de clar şi nu necesită. datorită faptului că şi-a exprimat părerea asupra pricinii înainte de pronunţarea hotărârii. este de remarcat că legea vizează atât interesul personal. rudele sau afinii acesteia. rudele sau afinii acestuia.: „Judecătorul poate fi recuzat: 1. proc. ascendenţii ori descendenţii lor sunt creditori. b) interesul direct sau indirect al judecătorului în legătură cu soluţionarea pricinii. 7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă. proc. pe de o parte. 5. 1 sau de art. soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv”. întrucât ar putea exista interesul. dacă este vrăjmăşie între el. Astfel. civ. 8. 9. 6. dacă judecătorul sau vreuna din persoanele indicate mai sus este donatar al uneia dintre părţi.

să ducă la recuzare. fiind suficient ca partea ce a făcut cererea de recuzare să dovedească existenţa. curator ori director al unei instituţii publice sau societăţi comerciale. civ.. însă. 6 C. atunci când. 27 pct. o persoană a dat consultaţii sau a reprezentat şi asistat o parte întrun litigiu pe care ulterior. în cazurile de recuzare prevăzute de art. ar urma să îl soluţioneze etc. a pus concluzii ca procuror sau chiar a formulat cererea de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac. Dacă în cazul în care judecătorul este tutore sau curator al uneia dintre părţi nu este necesară îndeplinirea vreunei alte cerinţe pentru a putea fi recuzat. aşa încât ar exista interesul de a menţine sau de a mări activul patrimoniului donatorului.putea fi favorizată nu numai în semn de recunoştinţă. 1 teza IC. ci şi în considerarea faptului 42 Participanţii la procesul civil Instanţa A? că. într-o fază anterioară a procesului. civ. iar. speranţei că. civ.. nu aceeaşi este situaţia atunci când o rudă sau un afin al judecătorului stă în judecată ca tutore. 27 pct. proc. proc.. ci este necesar să se dovedească în mod concret existenţa unei vrăjmăşii din partea judecătorului. donaţiile de bunuri viitoare sunt revocabile. 5 C. 28 C. însă. deşi irevocabile. 821 C. potrivit art. existenţa interesului judecătorului este lăsată la aprecierea instanţei ce rezolvă cererea de abţinere sau de recuzare. proc. legea instituie o prezumţie de vrăjmăşie care nu poate fi răsturnată. In toate aceste cazuri. dând câştig de cauză părţii ce este judecător. în cazul celorlalte donaţii. potrivit art. existenţa interesului direct sau indirect al judecătorului este prezumată de lege. precum şi în altele asemănătoare. curator etc. după ce a dobândit calitatea de judecător. civ. deoarece. însă o asemenea ipoteză este acoperită de art. 27 pct. în cazul prevăzut de art. 4 şi pct. 27 pct. după caz. judecătorul nu poate fi recuzat dacă persoanele respective nu au un interes personal în judecarea pricinii. acestea vor fi supuse reducţiunii în măsura în care vor aduce atingere rezervei succesorale. civ. proc. Este de observat că textul de lege nu se referă şi la situaţia în care soţul judecătorului stă în judecată ca tutore. fără a se putea face dovada contrară. atunci când judecătorul. lipsa de obiectivitate a judecătorului putându-se datora..1 obligaţiei de a apăra interesele celui al cărui reprezentant legal este. civ. 9 C. proc. în calitate de avocat. în ultimii . Pentru ca vrăjmăşia la care se referă art. tentaţiei de a crea o jurisprudenţă care să îi fie favorabilă în propriul litigiu. va obţine de la aceasta acelaşi serviciu. nu este suficientă o simplă afirmaţie a părţii în acest sens.

raport de expertiză sau hotărâre arbitrală) şi în calitatea oficială prevăzută de lege. proc. civ. expert sau arbitru). civ. III. Tratat de procedură civilă. pentru motivul prevăzut de art. întrucât ei sunt puşi în faţa unor împrejurări noi. 27 pct. textul de lege nu face nici o distincţie în acest sens . 27 pct. pe când. 374. judecătorul chemat să se pronunţe din nou în aceeaşi pricină în acele ipoteze în care nu ar exista incompatibilitate (soluţionarea fondului după casarea cu reţinere de către aceiaşi judecători care au admis recursul. Bucureşti. este vorba de părerea sa personală în legătură cu pricina pe care o soluţionează. 27 C. nec nos distinguere debemus. însă. depoziţie de martor. în timp ce litigiul este pendente. care au pronunţat hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare sau al revizuirii. nu sunt recuzabili pentru acest motiv nici judecătorii unei căi extraordinare de atac de retractare. 1943. civ. înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare. Vasilescu. p. nu însă şi atunci când a soluţionat anterior un alt litigiu în care sa pus în discuţie aceeaşi problemă de drept ca aceea din speţă sau când şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la o problemă S-a apreciat că procesele respective trebuie să poarte asupra unor lucruri mai importante. a unei judecăţi penale între ea şi judecătorul recuzat.ubi lex non distinguit. martor. pe care a avut-o în acea pricină (judecător. 7 C. o excepţie procesuală invocată de aceasta sau ar pronunţa o altă încheiere premergătoare ce face să se întrezărească rezultatul judecăţii. dar. In considerarea acestui argument. urmează să decidem că nu poate fi recuzat.. cererea de recuzare sau de abţinere nu poate fi primită. eventualele greşeli de judecată putând fi reparate prin exerciţiul căilor de atac. proc.. fie în afara acesteia. 7 C.. Textul de lege nu îşi găseşte aplicare nici în situaţia în care judecătorul ar respinge o probă solicitată de parte. soţul sau rudele acestora până la gradul patru inclusiv.cinci ani. deoarece acestea din urmă presupun că judecătorul şi-a exprimat părerea într-un act oficial (hotărâre judecătorească. în măsura în care acestea nu ar putea fi încadrate în vreunul din motivele indicate de art. 27 pct. de drept înrudită cu cea din speţă ori dacă a publicat un studiu de specialitate asupra acestei probleme de drept. cazurile de recuzare sunt enumerate limitativ de lege. voi. proc. Mai precizăm că ipoteza vizată de art. Aşa cum se arată constant în literatura de specialitate. proc. în cazul recuzării. neavute în vedere la judecata finalizată cu hotărârea atacată. judecarea a două recursuri declarate succesiv în acelaşi proces etc). Sunt şi alte situaţii în care se poate presupune că judecătorul ar fi lipsit de obiectivitate. nu trebuie confundată cu vreunul din cele trei cazuri de incompatibilitate. De asemenea. 7 C. în condiţiile prevăzute de lege. civ. din modul în care este redactat textul de lege rezultă destul de clar că judecătorul poate fi recuzat pentru acest motiv numai dacă şi-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă ce o judecă. „neputându-se pune în discuţie obiectivitatea judecătorului pentru lucru de nimic” -P. părere exprimată. Pentru ca abţinerea şi recuzarea să nu fie deturnate de la scopul pentru . fie în şedinţa de judecată. Referitor la cazul prevăzut de art.

proc. Abţinerea se propune de judecător îndată ce cunoaşte existenţa motivului de recuzare. civ. Textul de lege se referă la ivirea motivelor de recuzare după începerea dezbaterilor. Se apreciază însă că partea poate să formuleze cererea de recuzare. civ.care au fost reglementate. iar recuzarea să nu constituie un mijloc prin care o parte de rea-credinţă să obţină îndepărtarea din instanţa de judecată a unui judecător apreciat ca drept sau ca sever ori ale cărui opinii asupra unor probleme de drept incidente în speţă sunt cunoscute. dispunând ca această procedură să nu fie publică şi nici contradictorie. permite judecătorului să declare că se abţine. lăsată la aprecierea instanţei competente să rezolve cererea de recuzare. de îndată ce a descoperit motivul de recuzare. art. cu excepţia cazului prevăzut de art. în favoarea unei părţi. Participanţii la procesul civil Recuzarea se propune de partea interesată. prin înştiinţarea preşedintelui instanţei. proc. dar nu era cunoscut de către partea respectivă. ci tardivitatea va 44 . Se admite că în cazul în care însuşi preşedintele instanţei se abţine. 29 alin. însă se admite că pentru ipoteza în care judecătorul şi-a exprimat. Propunerea de recuzare trebuie făcută înainte de începerea oricărei dezbateri [art. chiar dacă acesta există la începutul procesului. potrivit căruia. proc. 29 alin. atunci acesta îl va încunoştinţa pe locţiitorul său. Cererea de recuzare făcută după expirarea termenului prevăzut de art. 29 alin. (2) C. părerea cu privire la pricina ce se judecă. Se observă că dispoziţia legală menţionată nu vorbeşte de începerea dezbaterilor pe fond. astfel încât abţinerea să nu reprezinte un mijloc comod pentru judecător de a se sustrage de la rezolvarea unor cauze mai grele. ceea ce înseamnă că recuzarea trebuie propusă mai înainte de discutarea altor excepţii procesuale sau a admisibilităţii unor mijloace de probă. precum şi de prestigiul justiţiei. (3) C. Nerespectarea termenului în care trebuie propusă recuzarea atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a-i recuza pe cel în cauză2 (rezultă că nu se poate propune recuzarea unui judecător de la prima instanţă pentru prima dată în apel. (1) sau alin.. în principiu. Propunerea de abţinere trebuie făcută mai înainte ca partea interesată să formuleze o cerere de recuzare.]. iar cea a unui judecător de la instanţa de apel direct în recurs). legiuitorul a ţinut cont şi de reputaţia judecătorului. partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute. (1) C. recuzarea poate fi cerută numai de partea adversă. pentru fiecare judecător în parte. civ. caz în care instanţa competentă se va pronunţa asupra abţinerii. Momentul la care partea interesată a cunoscut existenţa motivului de recuzare este o chestiune de fapt. proc. orice parte din proces poate să îl recuze pe cel în cauză. nu va putea fi însă respinsă ca tardivă de către instanţa alcătuită cu judecătorul recuzat. legea a stabilit în mod amănunţit procedura de soluţionare a acestor incidente procedurale. iar nu la cunoaşterea acestor motive după momentul menţionat. civ. dar dacă totuşi cererea de recuzare a fost făcută mai întâi. în plus. 29 alin. (2) C. când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor. verbal1 sau în scris.

proc. secţia de contencios administrativ.. p. Articolul 30 alin. 774. motivele de recuzare şi probele pentru dovedirea acestora. stabileşte competenţa de a se pronunţa asupra abţinerii şi recuzării în favoarea instanţei sesizate cu pricina în care au fost ridicate aceste incidente. (1) C. după caz. p. 3 Trib. dacă a fost admisă. p. Judecarea cererii de recuzare sau de abţinere se face în camera de . Cererea se depune într-un singur exemplar. civ. proc. fără a distinge după cum s-au săvârşit ori nu neregularităţi procedurale la judecarea cererii de recuzare. 82 alin. Făcând aplicarea principiului accesorium sequitur principale şi ţinând cont de faptul că abţinerea şi recuzarea sunt incidente procedurale. 2 Trib. în L. Când cererea de recuzare se face în scris. civ. 31 alin. 3/1956.3 Considerăm totuşi că această soluţie trebuie nuanţată. 30 alin. decizia civilă nr. civ. art. deoarece nu se comunică adversarului. se va lua act despre aceasta în încheierea de şedinţă.. (2) C. domiciliul sau reşedinţa. semnătura). (indicarea instanţei. 34 alin. 80. proc. 331. Mai mult. proc. art. civ. iar desfiinţarea hotărârii de fond. se ocupă de cazul în care. decizia nr. decizia nr. 2/2000. 2875/1955. (1) C. numele.. Dacă recuzarea se propune verbal. recuzarea se judecă de instanţa ierarhic superioară. deoarece. ea trebuie să cuprindă. civ. nr. declară încheierea prin care s-a 1 A se vedea şi C. reg. 57/1999.J. (1) C. inclusiv numele celui recuzat. ori.S. nr. în Repertoriu I. în care se mai menţionează motivele de recuzare şi mijloacele de probă indicate de parte. în cursul judecării cererii de recuzare (abţinere) nu se va face nici un act de procedură în litigiul în care sa ivit acest incident procedural. colegiul civil. denumirea şi sediul părţilor şi ale reprezentantului. (3) C. în revista Juridica. proc. Suprem. datorită recuzării. doar pe acest temei.trebui constatată cu respectarea dispoziţiilor înscrise în art. dacă este cazul. 2194/1956. Cluj.P. proc. civ. Potrivit art. Intr-o asemenea situaţie. S-a decis că participarea judecătorului recuzat la soluţionarea cererii de recuzare atrage nulitatea hotărârii de fond. obiectul cererii. nu se poate alcătui completul de judecată. De lege lata nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia. judecarea recuzării nefă-cându-se în contradictoriu cu părţile şi nici cu cel recuzat. în alcătuirea căreia nu poate să intre judecătorul care s-a abţinut ori a fost recuzat. 30 C. pe lângă menţiunile arătate în art. nu ar duce decât la tergiversarea judecăţii. nici partea care a cerut recuzarea şi nici partea adversă nu ar avea interesul să se plângă de alcătuirea instanţei care a rezolvat incidentul procedural. în sensul că vizează numai situaţia în care cererea de recuzare a fost respinsă. Instanţa AC încuviinţat recuzarea nesusceptibilă de a forma obiectul vreunei căi de atac.

aşa încât unele acte de procedură au fost deja îndeplinite de judecătorul recuzat (respectiv de judecătorul care s-a abţinut). dispune că încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate. civ. Articolul 31 alin. proc. nu face nici o distincţie. precum şi încheierea prin care s-a rezolvat abţinerea (în privinţa acesteia din urmă. încheierea prin care s-a respins cererea de . fără prezenţa părţilor şi cu ascultarea judecătorului recuzat sau care s-a abţinut. încheierea prin care s-a încuviinţat recuzarea. în lipsa unor asemenea mijloace de probă. (1) C. prin începuturi de probă scrisă completate cu declaraţii de martori şi. în cazul în care cererea de recuzare s-a respins nu mai poate fi formulată o nouă cerere de recuzare pentru aceleaşi motive cu privire la acelaşi judecător. încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacată (de partea care a propus recuzarea) numai odată cu fondul. care se citeşte în şedinţă publică [art. judecătorul recuzat ori care s-a abţinut se va retrage de la judecata pricinii. proc. Aplicând principiul accesorium sequitur principale. Instanţa competentă să rezolve abţinerea sau recuzarea va pronunţa o încheiere. interzice în mod expres folosirea interogatoriului ca mijloc pentru dovedirea motivelor de recuzare. atunci nici încheierea respectivă nu poate fi atacată. Dacă se admite cererea. proc. proc. 34 alin. în cazul în care cererea de recuzare (abţinere) este respinsă.. care s-a abţinut. indiferent de soluţie . iar dacă aceasta din urmă nu este susceptibilă de a forma obiectul vreunei căi de atac. aceasta din urmă va trimite pricina pentru a 46 Participanţii la procesul civil fi judecată la o altă instanţă de acelaşi grad în cazul în care încuviinţează recuzarea (abţinerea). fiind înlocuit de un alt judecător şi neavând voie să asiste nici la deliberarea celorlalţi judecători în acea cauză. (3) C. proc. civ. va fi reluată judecata pe fond cu participarea judecătorului care a fost recuzat ori. Potrivit art. Rezultă că. ci trebuie refăcute. Articolul 32 alin. civ. dacă judecarea cererii de recuzare (abţinere) este de competenţa instanţei ierarhic superioare. 33 C. întrucât art. înseamnă că aceste încheieri nu pot forma obiectul nici al căilor ordinare de atac şi nici al celor extraordinare. Rezultă că motivele de abţinere sau de recuzare pot fi dovedite prin înscrisuri. (1) C. dacă în încheierea de încuviinţare a recuzării nu se face nici o menţiune despre actele îndeplinite de judecătorul în cauză. civ. prin declaraţii de martori.consiliu. (2) C.]. rezultă că încheierea de respingere a cererii de recuzare este supusă acelei căi de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de fond. 32 alin. după caz.admiterea sau respingerea cererii de abţinere) nu sunt supuse nici unei căi de atac. Acest text de lege se referă la situaţia în care recuzarea (abţinerea) s-a făcut în cursul dezbaterilor. Spre exemplu. respectiv va înapoia pricina primei instanţe în cazul în care respinge cererea de recuzare (abţinere). civ. atunci acestea nu pot fi menţinute.

ci şi atunci când sunt încălcate orice alte prevederi legale în legătură cu compunerea ori constituirea instanţei.). se impune o precizare. se va casa cu reţinere. în baza altor dispoziţii legale. dacă instanţa de apel (respectiv prima instanţă într-o pricină în care. Numai înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va casa cu trimitere. după ce partea a propus recuzarea în termen. civ. 29 alin. Părţile 47 De reţinut că. a respins-o. în această materie. (3) C. rezultă că partea poate să o atace odată cu hotărârea de fond. va avea sau nu posibilitatea de a exercita un drept procedural. va admite apelul şi se va pronunţa asupra fondului pretenţiei.). deoarece ar însemna ca partea. civ.3.. Instanţa este greşit alcătuită nu numai în cazul nerespectării normelor juridice referitoare la incompatibilitate. proc. atunci când instanţa superioară de fond constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă. Aşadar. . 142 C. întrucât şi hotărârea cu privire la cererea de recurs este irevocabilă. încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător de la prima instanţă poate fi apelată numai odată cu hotărârea de fond. care s-a conformat prescripţiilor legii. cu excepţia situaţiei în care ar fi incident şi vreunul din cazurile prevăzute de art. 24-36 C. traducătorii sau interpreţii (art. proc. cum ar fi: experţii. hotărârea se pronunţă fără drept de apel) a respins în mod greşit cererea de recuzare sau a omis să o soluţioneze. întrucât. iar nu cu trimitere. expresia „instanţa superioară de fond”. prin definiţie. (3) C. admiţându-se recursul. Nu poate fi primită o altă soluţie. în cazul recursului de competenţa tribunalului sau a curţii de apel. abţinere şi recuzare. proc. 141 şi art. potrivit legii. grefierilor sau magistraţilorasistenţi. civ. în afara celor reglementate de art. 34 alin.. 2. 34 alin. în afară de cazul când şi-au exprimat părerea cu privire la pricina ce se judecă. 204. 36 C. reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă.recuzare a unui judecător ce participă la soluţionarea unui recurs este irevocabilă. în legătură cu exercitarea căilor de atac. De altfel. stabileşte că. civ. a fost respinsă şi cererea de recuzare. proc. sunt recuzabili şi alţi participanţi la procesul civil.3. de altfel. aceştia putând fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii. (5) C. iar instanţa. 312 alin. civ. utilizată de art. numai în funcţie de atitudinea celui recuzat faţă de facultatea ce îi este acordată acestuia din urmă prin art. judecând abţinerea. civ. proc. desemnează şi instanţa ce rejudecă după casarea cu reţinere. făcută de o instanţă superioară în grad celei care a pronunţat hotărârea recurată şi casată. este vorba de o judecată de fond. judecătorul a declarat că se abţine. Alte incidente procedurale referitoare Ia alcătuirea instanţei Pot exista şi alte incidente procedurale privind alcătuirea instanţei. proc. art. proc. precum şi arbitrii (art. civ. dispoziţiile legale privitoare la abţinere şi recuzare se aplică şi procurorilor. potrivit art. civ. recunoscut de lege. (3) C. 3511 -3512 C. iar dacă instanţa de apel constată că recuzarea a fost în mod greşit respinsă. proc. întrucât prin încheierea respectivă. ce vizează situaţia în care. implicit.

menţionăm. 85 şi urm. apelul (dacă există o hotărâre nedefinitivă) sau recursul (când a intervenit o hotărâre definitivă. nu însă şi contestaţia în anulare. părţile trebuie să îşi desfăşoare activitatea lor procesuală în limitele drepturilor procedurale conferite de lege şi cu respectarea îndatoririlor procesuale impuse de aceasta. presupune: dreptul de a răspunde celeilalte sau celorlalte părţi şi de a discuta toate problemele ridicate în cursul procesului. c) dreptul de apărare. Enumerarea drepturilor procedurale ale părţilor Dintre drepturile procedurale pe care legea le recunoaşte părţilor. instanţa este greşit compusă dacă: la judecată participă un număr mai mic sau mai mare de judecători decât cel prevăzut de lege pentru pricina respectivă. în principiu. participă la judecată un procuror care este suspendat sau a fost eliberat din funcţie. ceea ce implică nu numai dreptul fiecărei părţi de a i se comunica actele de procedură îndeplinite de adversar.. ceea ce implică dreptul părţilor de a fi citate cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. instanţa este greşit constituită şi atunci când: la judecată nu participă procurorul. dreptul de a le administra. care. după caz. ci şi dreptul de a face copii de pe diversele acte aflate la dosar. 1. un judecător stagiar. (1) din Legea nr. Mijloacele procedurale prin care pot fi puse în discuţie aceste alte incidente privind alcătuirea instanţei sunt. după caz. dreptul de a folosi limba maternă sau de a recurge la un interpret. dreptul oricărei părţi de a fi asistată şi reprezentată de un avocat. De asemenea.1. completul de judecată este alcătuit cu un judecător suspendat sau eliberat din funcţie. excepţia procesuală (dacă judecata este în curs de desfăşurare). b) dreptul de a participa la judecată. nu participă la şedinţa de judecată grefierul sau. soluţionează o altă pricină decât cele menţionate în art. Părţile §1. la rândul lui. 303/2004. iar soluţiile urmează a fi adaptate în mod corespunzător. aceleaşi probleme ca şi în cazul incompatibilităţii. Drepturile şi îndatoririle părţilor. Abuzul de drept procedural în cadrul oricărui proces civil. Referitor la aceste mijloace procedurale se ridică. 23 alin. fiind necesară în acest scop cunoaşterea termenului de judecată şi a locului unde va avea loc judecata. Secţiunea a ll-a. următoarele: 48 Participanţii la procesul civil a) dreptul de a adresa cereri instanţei. civ. magistratul-asis-tent sau asistentul judiciar. care a promovat examenul de capacitate. proc. potrivit legii. dreptul de a cunoaşte toate piesele dosarului. d) dreptul de a îndeplini actele de procedură şi de a participa la . concluziile acestuia sunt obligatorii.Astfel. deşi. în cauza respectivă. în măsura în care instanţa a încuviinţat aceste probe. C. într-o enumerare ce nu se doreşte a fi exhaustivă. dreptul de a propune probe pentru dovedirea propriilor susţineri ori pentru combaterea afirmaţiilor adversarului şi. dar care nu a devenit încă irevocabilă).

de a dovedi susţinerile făcute în instanţă. să îşi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. Menţionăm că se preferă uneori să se folosească. h) dreptul de a exercita căile de atac prevăzute de lege. însă le impune şi anumite îndatoriri procesuale. experţi. în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege. de a plăti cheltuielile de judecată în cazul în care ar cădea în Părţile 49 pretenţii etc). prin renunţarea la judecată sau la dreptul subiectiv pretins. procurori. să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. cu excepţia câtorva cazuri limitativ prevăzute de lege. precum şi dreptul de a solicita strămutarea pricinii la o altă instanţă. Nu a existat un punct de vedere unitar în legătură cu numărul şi conţinutul îndatoririlor procesuale ce revin părţilor. că ar exista doar o singură obligaţie în sarcina părţilor şi anume aceea de a folosi cu bună-credinţă drepturile lor procedurale. S-a considerat. de asemenea. uneori. în condiţiile legii. La aceasta alţi autori au adăugat fie o serie de îndatoriri (de a se înfăţişa în instanţă. dreptul de a invoca incompatibilitatea unor judecători. f) dreptul de a dispune de soarta procesului. cea a obligaţiilor civile. i) dreptul de a cere executarea silită. (1) C. fie aşa-zisa obligaţie de a spune adevărul (o asemenea obligaţie nu are însă vreun fundament juridic şi nici nu există vreo sancţiune procedurală sau vreo altă sancţiune juridică pentru simpla împrejurare că partea nu spune adevărul). interpreţi şi traducători. în actuala reglementare. în locul expresiei de obligaţii procesuale. ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.2. grefieri sau magistraţiasistenţi. ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile. e) dreptul de a recuza pe judecători. îndatoririle procesuale ale părţilor Legea acordă părţilor multiple drepturi procedurale. 129 alin. sintagma îndatoriri procesuale. în ordinea şi în termenele stabilite de lege sau de judecător. precum şi să îşi probeze pretenţiile şi apărările. de a-şi comunica reciproc actele de care înţeleg să se servească. părţile au următoarele îndatoriri procesuale: a) de a îndeplini actele de procedură în condiţiile. prin mandatar. g) dreptul de a solicita cheltuielile de judecată avansate. realizându-se totodată o delimitare şi mai clară între cele două instituţii. cât şi de drept procesual. având în vedere că într-un proces civil se pun probleme atât de drept material. . Aşadar. pentru a se evita producerea unei posibile confuzii cu o instituţie a dreptului material. prin achiesarea la hotărârea pronunţată ori prin încheierea unei tranzacţii. civ. proc. de a îndeplini actele de procedură în termenele legale. 723 alin. 1. în cazul câştigării procesului. art. (1). prevede că părţile au îndatorirea ca. prin recunoaşterea pretenţiilor reclamantului.raporturile procesuale personal sau.

având în vedere că. care constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut. dar în acest caz ar fi lipsă de drept. de ordin material sau juridic. însă. în literatura noastră de specialitate se apreciază că orice abuz de drept procedural presupune două elemente. Deci. b) dreptul procedural să fie utilizat în limitele sale externe. să aibă acel drept. în acelaşi timp. abuzul de drept nu înseamnă depăşirea limitelor externe. putându-se ajunge chiar la pierderea procesului. fără justificarea unui interes special şi legitim. şi anume: . abuzul de drept procedural presupune folosirea (exerciţiul) dreptului respectiv. ci numai cu intenţia de a-i vătăma pe adversar. Este adevărat că instituţia abuzului de drept. Nerespectarea acestor îndatoriri procesuale atrage diverse sancţiuni. inclusiv cea a abuzului de drept procedural. pentru a diminua sau întârzia posibilităţile de apărare ori de valorificare a drepturilor acestuia. . fixate de lege. proc. civ. iar. art. nu are o reglementare suficientă. 50 Participanţii la procesul civil Pentru a caracteriza un act de procedură ca abuziv. 723 alin. în legislaţia noastră. deoarece. pentru a-i constrânge la abandonarea susţinerilor sale ori la concesiuni.un element subiectiv. actul săvârşit neputând fi explicat printr-un motiv legitim. ca de altfel şi în legislaţiile altor ţări. fie dreptul există şi exerciţiul lui nu ar putea să fie vreodată abuziv. în al doilea rând. este necesar să fie îndeplinite următoarele cerinţe: a) autorul actului să fie titularul dreptului procedural în cauză şi să fie capabil să îl exercite. la forma actului şi la termenul în care trebuie . există texte de lege care se referă în mod expres la abuzul de drept. ci numai depăşirea limitelor interne ale acelui drept. 723 alin. prin definiţie. Au existat şi opinii în sensul că nu s-ar putea vorbi. c) de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului. existenţa dreptului nu trebuie confundată cu modul în care este exercitat un drept ce există. (2) C. în scop de şicană. Această condiţie este uşor de justificat. proc. civ. ceea ce înseamnă că partea despre care se afirmă că a săvârşit un abuz de drept procedural trebuie. în primul rând. deduse din dispoziţiile înscrise în art. (2) C. de drept şi de abuz de drept. dar. să fie în măsură să îl exercite. Abuzul de drept procedural Partea care deturnează dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege şi îl exercită cu rea-credinţă săvârşeşte un abuz de drept procedural. fie s-au depăşit limitele dreptului. ce constă în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural. d) de a-şi dovedi pretenţiile şi apărările. spre exemplu. adică să se respecte dispoziţiile legale referitoare la condiţiile în care se exercită dreptul procedural. ale dreptului respectiv (ipoteză în care am fi în prezenţa unui act săvârşit fără drept). de la finalitatea sa legală. 1.un element obiectiv. cum ar fi.3.b) de a exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

. care depăşesc necesităţile cauzei. contestaţia în anulare trebuie respinsă. caz în care pârâtul va suporta cheltuielile de judecată) etc. se va admite. Părţile 51 reiterarea unei căi de atac. în scopul de a tergiversa judecata şi de a amâna executarea silită a hotărârii definitive (s-a decis că. deşi cererea de chemare în judecată. în prealabil. fără să îl înştiinţeze pe debitorul cedat despre cesiune. de verificare de scripte. civ. rezistenţa pârâtului cu rea-credinţă în faţa unei pretenţii a cărei temeinicie este evidentă. cerând ca depozitarul să fie obligat la restituirea lucrului lăsat în depozit (în astfel de situaţii. de obţinere a asistenţei juridice gratuite. cererea de măsuri asigurătorii multiple şi excesive. angajarea mai multor avocaţi. pus în întârziere. amintim: introducerea cu rea-credinţă a unei cereri de chemare în judecată vădit netemeinice. proprie contestaţiei în anulare. folosirea cu rea-credinţă a dreptului de a exercita căile de atac. 275 C. cum ar fi atunci când creditorul cesionar. se formulează o cerere în stabilirea paternităţii unui copil din afara căsătoriei. fiind găsită întemeiată. dacă a recunoscut pretenţiile reclamantului la prima zi de înfăţişare . cererile repetate de amânare a judecăţii. partea ce îl foloseşte urmărind un obiectiv ce nu corespunde justei şi cât mai rapidei soluţionări a pricinii. formularea cu rea-credinţă a unor cereri de recuzare. se poate întâlni şi ipoteza opusă. precizăm că nu există nici un text de lege care să justifice . Dintre formele sub care s-ar putea manifesta exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale. de strămutare. proc. creditorul a cărui creanţă a fost plătită încearcă să obţină o nouă plata. de exemplu. pentru a-i şicana pe pârât sau a-i discredita. cu toate că nevoile apărării nu justifică aceasta. în acest caz.art. acesta din urmă fiind îndeplinit cu depăşirea limitelor externe stabilite de lege. exercitarea abuzivă a dreptului de dispoziţie sub forma renunţării la judecată sau a tranzacţiei. pentru a se exercita apoi şi contestaţia în anulare. Rezultă că actul abuziv nu se confundă cu actul nelegal. d) dreptul procedural să fie exercitat cu rea-credinţă. ci în scopul de a-i şantaja pe pârâtul ameninţat cu un scandal public sau în familie. spre a beneficia de taxa de timbru redusă. de exemplu. aceeaşi soluţie fiind propusă şi pentru situaţia în care partea nu şi-a timbrat recursul. pârâtul nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. folosirea cu rea-credinţă a posibilităţii de a solicita citarea pârâtului prin publicitate. chemându-1 în judecată pe fostul său debitor etc. fără ca reclamanta să fi întreţinut relaţii intime cu pârâtul în perioada legală de concepţie a copilului. numai pentru a obţine unele foloase necuvenite. îl cheamă în judecată. solicitând plata creanţei sau când proprietarul se adresează direct instanţei.efectuat acesta. c) dreptul procedural să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost acordat de lege. introducerea unui recurs ce este lăsat să fie anulat ca netimbrat. introducerea unei cereri de chemare în judecată fără ca pârâtul să fi fost. anume ca reauacredinţă a pârâtului să-l fi determinat pe reclamant să solicite ceea ce nu i se mai datora. însă.

care pe fond era întemeiat. exercitarea cu mare întârziere. dosarul poate fi trimis de îndată la instanţa competentă ori la organul cu activitate jurisdicţională competent. are dreptul de a fi despăgubită. nici ca abuziv.. solicitând despăgubiri pe întreaga perioadă cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi cel în care va fi reintegrată efectiv. Trebuie subliniat că simplul fapt al respingerii unei cereri (de chemare în judecată. partea ce a suferit un prejudiciu patrimonial sau moral. constând în inactivitatea sa un timp îndelungat. potrivit căruia. partea care foloseşte drepturile procedurale în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite. introducerea cu vădită rea-credinţă a unei contestaţii la executare etc. litigiul avea ca obiect contestarea unei decizii de desfacere a contractului de muncă şi reintegrarea în funcţie. Cât priveşte sancţionarea abuzului de drept procedural. totodată. civ. Conform căruia. fiind necesar. hotărârea necomunicându-i-se contestatorului. despăgubirile vor fi acordate numai la cerere. nu şi din oficiu. atrage obligaţia contestatorului de a plăti despăgubiri intimatului). într-o speţă. chiar legea califică anumite acte ca abuzive. deşi a cunoscut hotărârea atacată încă de la pronunţarea acesteia). atât a unităţii. în temeiul principiului accesorium sequitur principale. Aşadar.) nu duce în mod automat la concluzia că partea a exercitat abuziv dreptul de a formula cererea respectivă. partea. ca urmare a exercitării abuzive a unui drept procedural de către partea adversă. dar şi a salariatului. profitând de o deficienţă procedurală. art. (4) C. civ. nu a putut fi respins nici ca tardiv.aceste soluţii. recursul. în fapt. fiind vorba. de o culpă concurentă. spre a obţine despăgubiri într-un cuantum cât mai ridicat (astfel.. abuzul de drept. Cât priveşte instanţa competentă a se 52 Participanţii la procesul civil pronunţa asupra cererii de despăgubiri pentru abuzul de drept procedural. de recuzare etc. aceasta . însă instanţa a diminuat în mod corespunzător despăgubirile pretinse de salariat. întrucât a fost exercitat în termen. deoarece nu există un text de lege care să prevadă o asemenea soluţie. în măsura în care este dovedit. dispoziţia de principiu este înscrisă în art. dacă recursul împotriva hotărârii de declinare a competenţei este declarat de către partea care a invocat excepţia de necompetenţă ce a fost admisă. (2) C. constând în desfacerea nelegală a contractului de muncă. a declarat recurs după câţiva ani de la pronunţarea hotărârii. să se motiveze soluţia adoptată în această privinţă. proc. profitând de faptul că hotărârea nu i-a fost comunicată. 158 alin. de exercitare a unei căi de atac. 723 alin. ci instanţa de judecată va aprecia dacă există sau nu un abuz de drept procedural în funcţie de împrejurările concrete ale speţei. de către partea ce a fost prezentă la pronunţarea hotărârii. proc. Uneori. Pentru a nu se încălca principiul disponibilităţii. fără a mai fi nevoie să se aştepte ca hotărârea de declinare a competenţei să devină irevocabilă. ţinând cont de cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru a se putea caracteriza un act de procedură ca abuziv. a apelului sau a recursului. spre exemplu.

în acest din urmă caz. civ. 8 alin. 167/1958]. Spre exemplu. prevede şi el obligaţia părţii care în orice chip a pricinuit amânarea judecăţii (sau a executării silite) de a plăti. la cererea părţii potrivnice. eventual. întrucât nici art. 95 alin. 3 alin. (2) C. 155 C. 275 C. civ. termenul de prescripţie extinctivă fiind de trei ani de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel ce răspunde de aceasta [art. solicită şi obţine un termen pentru a-şi pregăti apărarea. civ. Articolul 1083 C. 78 C. prejudiciul ar putea fi cunoscut la o dată ulterioară. deşi. şi nici vreun alt text din cuprinsul Codului de procedură civilă nu se referă la condiţiile răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin exercitarea abuzivă a unui drept procedural. civ.este instanţa sesizată cu soluţionarea pricinii în care s-a săvârşit abuzul respectiv. în cuantumul stabilit de art. Pe lângă obligaţia de a plăti despăgubiri. prin ipoteză. cererea de verificare de scripte). Se observă că. la care mai putem adăuga: neacordarea cheltuielilor de judecată (art. (1) şi art. suspendarea judecăţii în situaţia când părţile exercită abuziv dreptul de a obţine amânarea (art.). 723 alin. Actul de procedură abuziv va fi lipsit de efectele contrarii scopului pentru care dreptul procedural exercitat abuziv a fost recunoscut. 1081 sau de art. o despăgubire pentru paguba cauzată prin amânare.). revenirea asupra asistenţei juridice gratuite încuviinţate (art. (4) C. iar aceasta este cunoscută încă din momentul săvârşirii abuzului. civ. Alte texte de lege prevăd şi o serie de sancţiuni specifice. ipoteza la care se referă art. cel interesat poate să le pretindă pe calea unui proces separat.). se vor aplica regulile de la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie (art. neprimind citaţia cu cel puţin cinci zile înainte de termenul de judecată. sancţiunea va lovi numai actul abuziv (de exemplu. legiuitorul prevede şi sancţionarea părţii care a folosit cu rea-credinţă anumite drepturi procedurale cu o amendă civilă. Totuşi. nulitatea actelor de procedură ce au urmat citării prin publicitate (art. Textul se aplică însă indiferent dacă partea a săvârşit sau nu un abuz de drept. proc. Am amintit deja despre trimiterea dosarului la instanţa competentă înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de declinare a competenţei [art. dacă nu se solicită despăgubiri în procesul în care una din părţi a folosit abuziv un drept procedural. cel care răspunde de pagubă este chiar partea ce a exercitat abuziv dreptul procedural. chiar şi respingerea cererii (de recuzare. . fiind deci necesară existenţa vinovăţiei. ceea ce înseamnă că. proc. (1) din Decretul nr.). proc. civ. 1082 C. civ. 158 alin. soluţia este mai mult consecinţa faptului că instanţa găseşte neîntemeiată cererea respectivă. ultim C. dar. Mai trebuie precizat că. civ. cât şi cele ulterioare vor fi lipsite de eficienţă (spre exemplu. atât actul abuziv.). nu este vorba de o răspundere obiectivă. de strămutare etc). Subliniem că despăgubirile se vor acorda indiferent de soluţia ce se va pronunţa cu privire la fondul pretenţiei deduse judecăţii. proc. proc. 95 alin.]. nu va fi obligat să plătească despăgubiri pârâtul care. în cazul în care el stă la baza altor acte de procedură. civ. iar dacă acest act are o existenţă de sine stătătoare. 998 C. proc. proc. proc.

respectiv atunci când cererea de exercitare a căii de atac este introdusă numai împotriva unuia dintre coparticipanţi. Aceeaşi este situaţia atunci când o persoană încalcă un drept de proprietate intelectuală. proc. iar după admiterea acestei excepţii coparticiparea procesuală va înceta). Spre exemplu: doi creditori care au împrumutat cu o sumă de bani pe un debitor solicită obligarea acestuia la restituirea sumei. este posibil să existe o coparticipare procesuală şi la judecata căii de atac. contribuind totodată la o economie de timp şi de cheltuieli. respectiv. se va invoca excepţia de tardivitate. 53 Părţile §2. civ. O astfel de situaţie este cunoscută în literatura de specialitate şi în practica judiciară sub denumirea de coparticipare procesuală. mai multe persoane care au adus atingere dreptului respectiv. mai mulţi debitori sau mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori. Sunt însă destul de frecvente cazurile în care poziţia contradictorie există între mai mult de două persoane. două sau mai multe persoane au calitatea de reclamant ori când calitatea de pârât este deţinută de două sau mai multe persoane. litigiul va opune mai mulţi reclamanţi unui singur pârât. ceilalţi achiesând la hotărârea instanţei sau neatacând-o în termenul prevăzut de lege (dacă numai unul dintre coparticipanţi exercită în termenul prevăzut de lege calea de atac. Coparticiparea procesuală 2.). la judecata în apel un singur apelant şi un singur intimat etc. însă. la judecata în primă instanţă există un singur reclamant şi un singur pârât. iar hotărârea prin care s-a respins cererea de chemare în judecată este apelată numai de unul dintre ei. într-o asemenea ipoteză. în acelaşi proces. în apelul declarat împotriva hotărârii prin care s-a admis cererea este chemat în calitate de . Coparticiparea procesuală existentă la judecata în primă instanţă poate continua şi la judecata în căile de atac.1. dar poate să ia sfârşit în cazul în care numai unul dintre coparticipanţi exercită calea de atac. Dacă titularul unui drept real cheamă în judecată. coproprietarii. vor exista mai mulţi pârâţi. prin aceeaşi cerere. fiind numită uneori şi litisconsorţiu procesual. ceilalţi coparticipanţi exercitând-o tardiv.ultim C. iar creaţia intelectuală este opera mai multor autori. deci când. în mod asemănător se prezintă lucrurile dacă procesul are ca obiect un raport juridic obligaţional în care există mai mulţi creditori. Coparticiparea procesuală reprezintă aplicaţia pe plan procesual a pluralităţii subiectelor raportului juridic civil substanţial. Astfel. Această instituţie procesuală asigură evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii. Noţiunea şi clasificarea coparticipării procesuale De cele mai multe ori. coindivizarii sau devălmăşii pot chema în judecată pe terţul care le-a nesocotit dreptul de proprietate comună. iar. care se va rezolva înainte de soluţionarea fondului.

coparticiparea procesuală subiectivă este opusă coparticipării procesuale obiective. dacă în unele din acestea sunt şi alte părţi. din alte dispoziţii legale se desprinde concluzia că sunt şi cazuri de coparticipare procesuală necesară (obligatorie) şi anume atunci când mai multe persoane se găsesc într-un raport juridic civil unic şi indivizibil. civ. regula o reprezintă coparticiparea procesuală facultativă. Spre exemplu: din prevederile art. dar. Din modul în care este redactat art. cererea trebuie introdusă de toţi coproprietarii sau coindivizarii.1 Această soluţie se desprinde din interpretarea afortiori a art. se admite că 54 Participanţii la procesul civil este posibilă coparticiparea procesuală şi atunci când între obiect şi cauză există numai o strânsă legătură.intimat numai unul dintre cocreditori. (1) C. proc. Aşadar. o a treia . ar mai rezulta că întotdeauna coparticiparea procesuală este facultativă. numai de unul dintre cei doi pârâţi sau numai împotriva unuia dintre cei doi pârâţi etc. Într-o altă clasificare. 47 C. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză. ce declară nulă împărţeala succesorală la care nu au participat toţi moştenitorii. text care permite conexarea unor pricini în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi ale căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură. desigur dacă sunt cel puţin trei moştenitori care au acceptat succesiunea. cu atât mai mult.2 deci coparticiparea procesuală este necesară. proc. poate exista încă de la început un singur proces cu privire la cererile respective.. însă. civ. în cazul revendicării unui bun aflat în coproprietate sau în indiviziune. civ. 797 C.. cum s-ar părea că rezultă din unele lucrări de specia-litate. după caz. 164 alin. se poate concluziona că în cazul ieşirii din indiviziunea succesorală coparticiparea procesuală este obligatorie. deoarece este posibil să se reunească mai multe cereri în care figurează aceleaşi două părţi. creditorul cheamă în judecată atât pe debitorul principal. iar coparticiparea procesuală obiectivă rezultă din conexarea a două sau mai multor cereri. aşa cum s-a subliniat în doctrină. iar apelul este introdus. având drept criteriu rolul voinţei părţilor în formarea coparticipării.. fără a mai exista. cât şi pe cel care a garantat datoria acestuia. iar nu cea necesară. 47 C. Coparticiparea este subiectivă în situaţia în care există o pluralitate de persoane cu aceleaşi interese. sub sancţiunea respingerii cererii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. proc. Potrivit art. o primă clasificare. Se observă că nu se poate pune semnul egalităţii între coparticiparea procesuală obiectivă şi conexitate. cel puţin în una din cereri. civ. este aceea în coparticipare procesuală facultativă şi coparticipare procesuală necesară sau obligatorie. Deşi din acest text de lege ar rezulta că existenţa coparticipării procesuale presupune identitate de obiect sau de cauză.

3 A se vedea: Gr. 1983. E. decizia nr.D. 131. mai mulţi pârâţi şi un singur reclamant sau mai mulţi reclamanţi şi mai mulţi pârâţi. implicit.. al identităţii între coparticiparea procesuală obiectivă şi conexitate. civ. secţia a IV-a civilă. V. Efectele coparticipării procesuale în cazul coparticipării procesuale.2.. (2) C. dispune că actele de procedură. în B. 2163/1974. Bucureşti... stabileşte o excepţie: .P. secţia civilă. 48 alin. Menţionăm că unii autori includ şi litispendenţa între 1 Trib. se consideră că această clasificare este proprie coparticipării procesuale subiective. 295/1993. 55 Părţile cazurile de coparticipare procesuală obiectivă.D. 1970. proc.parte.. S. p. fără să mai facă vreo altă precizare.D. I. 56.P. civ. 285/1998.S. 152. 2. nr. aşa încât eventuala coparticipare procesuală există încă de la început pentru fiecare din cererile respective. raporturile dintre coparticipanţi sunt guvernate te principiul independenţei procesuale. p.1 Totuşi. dar nici vătăma celorlalţi. 82. pasivă sau mixtă.R. De la această regulă. proc. Negru. 6/1975. 301. p. (1) C. decizia nr. Bucureşti. de obiect şi de cauză. Bucureşti. fără a se ţine cont de faptul că şi în cazul acesteia trebuie să fie mai mulţi reclamanţi sau pârâţi.J.R. Aşadar şi în cazul coparticipării procesuale obiective există în proces mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi. Radu.D. secţia civilă. art. voi. litigiul opunând numai două persoane. Porumb. decizia nr. 5/1974. 172. p. 1993. în R. p. coparticiparea procesuală nu poate fi în nici o ipoteză urmarea admiterii excepţiei de litispendenţa. 1937/1973. astfel încât nu poate fi vorba de o coparticipare procesuală. Uneori. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. CA. D. p. decizia nr. în sensul. E. Stoenescu. Articolul 48 alin.2 însă o astfel de opinie este tributară concepţiei potrivit căreia coparticiparea procesuală obiectivă ar însemna doar simpla reunire a unor cereri. Drept procesual civil. Suprem.J. Coparticiparea procesuală se mai clasifică în activă. nr. 65. Aceşti autori definesc coparticiparea procesuală obiectivă ca fiind situaţia în care se cumulează mai multe cereri („acţiuni”) în cadrul unui singur proces. după cum în proces sunt mai mulţi reclamanţi şi un singur pârât. însă această împrejurare este consecinţa conexării mai multor pricini. în R. p. Zilberstein. a se vedea şi /. apărările şi concluziile unuia dintre coparticipanţi nu pot folosi. 2 C. deoarece litispendenţa presupune formularea mai multor cereri de chemare în judecată ce se caracterizează prin identitate de părţi.

cit. prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii legale. De exemplu. 48 alin. chiar legea prevede că actele de procedură ale unui coparticipant profită şi celorlalţi. faţă de toate părţile din proces. Textul citat mai prevede că dacă actele de procedură ale unora dintre coparticipanţi sunt potrivnice actelor făcute de ceilalţi coparticipanţi. dacă un imobil este revendicat de două persoane. potrivit art. civ. deşi nu s-a solicitat instanţei acest lucru. atunci se va ţine cont de actele cele mai favorabile. Astfel. D. 251 C. în cazul în care va fi admis. 82. Stoenescu. Uneori. (2) C. ci. iar instanţa respinge cererea de chemare în judecată. S. nu se mai aplică principiul independenţei coparticipanţilor. apelul sau. A da o altă soluţie înseamnă a stabili un drept de proprietate exclusivă în favoarea coparticipantului care a exercitat calea de atac. efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor. Ştiinţifică. art.. 298. (2) C. Excepţia prevăzută de art. Radu. 56. p. având în vedere numai actele favorabile. civ.. după caz. în materie de perimare. dimpotrivă. Stoenescu. anulate ca netimbrate. p. op. Negru. plata cheltuielilor de judecată) vor fi suportate numai de coparticipantul care a exercitat-o. 48 alin. consecinţele respingerii căii de atac (de exemplu. 3/1962. Spre exemplu.3 în schimb. împlinindu-se termenul de perimare.P. s-a afirmat că există o coproprietate sau o indiviziune. proc. Zilberstein. p.). ceea ce înseamnă că perimarea operează în bloc. proc.R. Prima ipoteză vizează cazul în care sunt mai mulţi pârâţi sau intimaţi şi. ce pretind că sunt coproprietare ale imobilului. A se vedea şi Plenul Tribunalului Suprem. Ed. în CD. a recursului etc). Hilsenrad. cererea de perimare introdusă de un coparticipant sau actul de procedură care întrerupe termenul de perimare al unuia dintre coparticipanţi foloseşte şi celorlalţi.în cazul în care. efectele admiterii apelului sau recursului declarat de unul dintre coparticipanţi se vor extinde şi asupra coparticipanţilor care nu au introdus apel sau recurs ori ale căror cereri de apel sau de recurs au fost respinse fără a fi cercetate în fond (ca tardive. dacă litigiul are ca obiect un drept real principal ce poartă asupra unui bun despre care se afirmă că aparţine coparticipanţilor în coproprietate sau A se vedea: A. îşi găseşte aplicare în cazul în care între coparticipanţi există raporturi obligaţionale de solidaritate sau indivizibilitate. unul dintre aceştia formulează o cerere prin care solicită instanţei să constate perimarea cererii de chemare în judecată (a apelului. Bucureşti. A se vedea: /. decizia de îndrumare nr. recursul uneia va profita şi celeilalte. actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele procedurale încuviinţate unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură vor profita şi celorlalţi. De asemenea. Procesul civil în R. proc. V. 56 Participanţii la procesul civil indiviziune. iar nu numai cu privire la raportul procesual dintre .. 1957. civ. ca neregulat introduse etc. iar efectele admiterii acestei cereri de perimare vor fi extinse asupra tuturor coparticipanţilor. 1952-1965. I. 301. p.

recurenţi etc.J.. civ. incluzând în lotul reclamantului şi bunul deţinut de terţ. ca şi terţul. Trebuie subliniat că dispoziţiile art. (2) C. (1) C. 788 C. dimpotrivă. instanţa de apel nu va putea face altceva decât să scoată bunul din masa partajabilă. aceasta deoarece litigiul prezintă două aspecte şi anume. fără a mai modifica loturile şi. deoarece o asemenea soluţie ar echivala cu extinderea efectelor admiterii apelului asupra pârâtului care nu a exercitat calea de atac (se observă că. civ. Dacă însă natura raportului juridic substanţial dintre coparticipanţi nu ar justifica extinderea efectelor actelor utile ale unora asupra celorlalţi şi nici nu ar exista vreo dispoziţie legală specială în acest sens. nu se mai justifică extinderea efectelor admiterii căli de atac exercitată de unul dintre codebitori şi la ceilalţi codebitori ce au avut calitatea de pârâţi. proc. împotriva sentinţei declară apel numai terţul. a se vedea: C. civ. . p. Ar urma ca reclamantul să îl acţioneze în judecată pe celălalt copărtaş. 116 alin. cu atât mai mult. deoarece este vorba de o normă specială faţă de art. secţia civilă. pe temeiul art. chemând în judecată nu numai pe celălalt moştenitor. Pentru o soluţie greşită. Dacă apelul este găsit întemeiat. unul dintre aceştia îndeplineşte un act de procedură în vederea reluării judecăţii. în exemplul dat. în prealabil. civ.) şi. în Probleme de drept 1990-1992. au interese contrarii. 297. Prima instanţă admite cererea. proc. 113 alin. în cazul în care obligaţia debitorilor chemaţi în judecată este conjunctă (divizibilă). 209/1992. Coparticiparea procesuală mai produce şi alte efecte. ei pot avea un singur mandatar. calculate potrivit art. chiar dacă unul dintre ei are în proces poziţia procesuală de pârât. iar într-o asemenea situaţie termenul de perimare se întrerupe şi în profitul celorlalţi coparticipanţi. cei doi pârâţi nu au interese comune.] sau de pe întâmpinare [art. Cea de a doua ipoteză se referă la cazul când sunt mai mulţi reclamanţi (apelanţi. caz în care se va comunica o singură copie de pe cererea de chemare în judecată [art. solicitând despăgubiri pentru evicţiune. putea să respingă cererea de partaj. Astfel: . revendicarea bunului deţinut de terţ.S. după cum coparticipanţii sunt pârâţi sau reclamanţi.atunci când coparticipanţii au aceleaşi interese. iar apoi ieşirea din indiviziune). ci şi pe un terţ detentor al unuia dintre bunurile succesorale. civ. civ. 251 C. cu atât mai mult cu cât acest din urmă text trimite expres la alte prevederi legale ce ar stabili că actele mai favorabile ale unui coparticipant vor folosi şi celorlalţi. Părţile **. (2) C. revendicare ce profită ambilor moştenitori. proc. ci este proprietatea lui.. decizia nr. ci.1 Vom mai lua un exemplu.].partea care a cerut constatarea perimării şi partea adversă. (2) C. se aplică indiferent de natura raportului juridic substanţial dintre coparticipanţi. se va aplica principiul independenţei procesuale. susţinând că bunul respectiv nu face parte din masa succesorală. 48 alin. fără a 1 Aşadar.. pricina fiind rămasă în ne-lucrare. 787 alin. proc. preluat (dar şi adaptat) din practica judiciară: Să presupunem că reclamantul solicită ieşirea din indiviziunea succesorală.

pe de o parte. (2).coparticipanţii vor suporta cheltuielile de judecată. în funcţie de interesul fiecăruia sau de natura raportului juridic dintre ei. iar în cazul pârâţilor. în condiţiile prevăzute la alin. nu pot fi opuse terţilor . 1141 fiind aplicabile în mod corespunzător.). din acel moment. ţinând cont de numărul foarte mare al acestora. civ. dispoziţiile art. proc. trebuie precizat că noţiunea de terţi desemnează. nu însă şi faţă de persoanele străine de proces. civ. civ. devin şi ele părţi. 68 şi art. persoane fizice sau persoane juridice. respectiv asupra situaţiei juridice dintre acestea. fie în mod egal. la domiciliul sau sediul acestuia. cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor. proc.res inter alios iudicata alteri neque nocere. Precizări introductive în prealabil. în condiţiile art. prin indicarea în cererea de chemare în judecată a persoanei împotriva căreia îşi formulează pretenţia sa. . dacă este cazul. . (4). proc. 114 alin. 47. Participarea terţilor la judecată 3. Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanţi. spre a fi deosebite de părţile iniţiale (reclamantul şi pârâtul).actele de procedură făcute în interes comun sau împotriva coparticipanţilor cu aceleaşi interese sunt supuse unei singure taxe judiciare de timbru. de necesitatea de a asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată. după caz. preşedintele instanţei va numi un curator special. în continuare. în cazul reclamanţilor vor fi aplicabile dispoziţiile alin. . Reprezentarea se va face. în cele mai multe situaţii. 48 alin.. potrivit art. este firesc ca hotărârea ce se va pronunţa să îşi producă efectele faţă de persoanele ce s-au judecat. în procesele în care. terţi (uneori terţi 58 Participanţii la procesul civil intervenienţi sau chiar intervenienţi). 277 C. preşedintele instanţei. Discutându-se numai asupra drepturilor şi obligaţiilor părţilor din proces. fie proporţional. iar. prin unul sau mai mulţi mandatari. hotărârile civile. sub aspectul părţilor între care se stabilesc raporturile juridice procesuale. (4) C. care sunt opozabile erga omnes. fie solidar (art. Această din urmă accepţiune o avem în vedere atunci când vorbim de participarea terţilor la judecată.1. ei vor fi totuşi citaţi în continuare [art. fiind însă denumite.. este fixat de către reclamant.]. §3. odată cu întâmpinarea. pe de altă parte. Dacă părţile nu-şi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului. sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi. Mai trebuie subliniat că. Spre deosebire de hotărârile penale. în materie de stare civilă). cu foarte rare excepţii (de exemplu. persoanele complet străine de proces (penitus extranei). va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului. cadrul procesual. iar de către pârâţi. persoanele care sunt introduse într-un proces în curs de desfăşurare şi care. (2) teza finală C.dacă unii dintre coparticipanţi nu s-au prezentat înaintea instanţei ori nu au îndeplinit un act de procedură în termen.

urmează a se aplica principiul resoluto iure dantis. creditorii chirografari pot interveni într-un litigiu în care debitorul lor este parte. fără ca obligaţia să fie solidară ori indivizibilă. nerecunoscându-le decât un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului. după cum acesta din urmă nu va putea opune celorlalţi debitori hotărârea pe care a obţinut-o numai împotriva unui debitor etc. direct sau indirect. având în vedere că. chemându-1 în judecată pe terţul detentor.. care urmăreşte să i se recunoască ori să i se stabilească anumite drepturi şi faţă de terţul respectiv.. interesele legitime ale unei persoane pot fi afectate. 1718 C. Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfăşurare poate să aparţină şi terţului. ei pot să intervină în litigiul pornit de debitorul lor. care a obţinut o hotărâre ce obligă pe pârât la predarea bunului. afortiori. cu care se găseşte în raporturi speciale şi care fac ca hotărârea ce se va pronunţa să fie folosită de parte pentru a formula pretenţii împotriva terţului. creditorii chirografari ar fi putut şi ei să declanşeze procesul civil. civ. este necesară introducerea acestora în proces. de pronunţarea unei hotărâri la care ea nu a fost parte.neque prodesse potest. ţinând cont şi de faptul că. resolvitur ius accipientis. care nu a fost atras în nici un fel la judecata finalizată cu pronunţarea acesteia. în temeiul art. civ. spre a obţine o hotărâre prin care şi acesta din urmă să fie obligat a-i recunoaşte dreptul de proprietate. Astfel: titularul dreptului de proprietate. hotărârea de partaj nu poate fi opusă unui terţ posesor. Pentru ca hotărârea civilă să îşi producă efectele şi faţă de alte persoane. iar pricina nu ar avea caracter personal. civ. evitând astfel un proces ulterior în care ar Părţile 59 trebui să invoce dispoziţiile art. Necesitatea atragerii unui terţ la judecată poate să decurgă din folosul practic pe care I-ar realiza una din părţile iniţiale (reclamantul sau pârâtul). ci copărtaşul în al cărui lot a fost inclus bunul aflat la terţ va trebui să introducă împotriva acestuia o cerere în revendicare. ci va trebui să declanşeze un nou litigiu. Spre exemplu: într-un litigiu ce are ca obiect revendicarea unui imobil. în cazul raporturilor juridice obligaţionale cu pluralitate de debitori. fie pentru a-şi valorifica un drept al său. . debitorii care nu au participat la judecată nu se vor putea prevala de hotărârea obţinută de unul dintre debitori împotriva creditorului. fie pentru a-i ajuta pe debitorul lor să câştige. uneori. luat în universalitatea sa (de altfel. pentru a dovedi că imobilul este proprietatea pârâtului. pentru situaţia când debitorul ar fi reclamant. în cazul în care reclamantul ar câştiga. art. în considerarea împrejurării că orice fluctuaţii ale patrimoniului debitorului (mărirea sau diminuarea activului patrimonial) influenţează posibilitatea creditorilor chirografari de a-şi satisface creanţele. nu va putea să execute acea hotărâre în cazul în care bunul respectiv este deţinut de o terţă persoană. fie pentru a împiedica o fraudare a intereselor lor. 975 C. creditorul ipotecar al pârâtului are interesul de a interveni la judecată. fie pentru a apăra pe una din părţile în litigiu. 974 C.

terţul este obligat să ia procedura în faza în care se găseşte în momentul introducerii sale în proces. se desprinde concluzia că. 64-66). preîntâmpinându-se... instanţa urmând a se pronunţa nu numai asupra raportului juridic substanţial dintre reclamant şi pârât. 975 C. 785 C. 60-63) şi arătarea titularului dreptului (art. civ. anume. precum şi trei forme de intervenţie forţată. fiindu-i deci opozabile actele de procedură anterioare intervenţiei. Spre exemplu: din dispoziţiile înscrise în art. Codul de procedură civilă reglementează intervenţia voluntară (art. creditorii unui coindivizar sunt obligaţi să intervină în procesul respectiv. ceea ce poate afecta în oarecare măsură drepturile sale. Trebuie subliniat că. cu toate că acestea nu au fost îndeplinite în contradictoriu şi cu el. deoarece ei nu vor mai putea ataca împărţeala pe calea prevăzută de art. 4956). cel ce are obligaţia de a garanta pe una dintre părţile din proces nu este obligat să aştepte ca aceasta să formuleze o cerere prin care să-şi valorifice obligaţia de garanţie pe cale incidentală sau principală. în cazul partajului succesoral. De asemenea. sprijinindui pretenţiile sau apărările. 57-59). cu scopul de a triumfa împreună. cei care au un drept de privilegiu sau ipotecă asupra imobilului ce formează obiectul executării silite sunt obligaţi să intervină. întrucât actul de adjudecare prezintă un efect purgic etc. la urmărirea silită imobiliară. deoarece poate întârzia soluţionarea cererii principale sau poate ridica anumite probleme în ceea ce priveşte competenţa.respectiv în litigiul pornit împotriva debitorului lor). chiar dacă aceasta a fost făcută cu fraudarea drepturilor lor. Participarea terţilor la judecată prezintă avantaje incontestabile: Ea permite reunirea într-un singur proces a tuturor persoanelor interesate de pretenţia supusă judecăţii. civ. ci a reclamantului sau a pârâtului. sub sancţiunea de a nu îşi mai putea valorifica ulterior drepturile sau interesele lor. terţii sunt practic obligaţi să intervină într-un proces în curs de judecată. 60 Participanfii la procesul civil Părţile 61 . realizându-se totodată o economie de timp şi chiar de cheltuieli. chemarea în judecată a altor persoane (art. astfel încât garantatul să nu se mai îndrepte împotriva garantului etc. mai ales atunci când atragerea terţului la judecată nu se datorează iniţiativei lui (caz în care el însuşi şi-ar asuma riscul opozabilităţii actelor de procedură deja efectuate). chemarea în garanţie (art. în anumite cazuri. astfel. ci poate să se alăture părţii respective. Introducerea unor terţe persoane într-un proces în curs de desfăşurare are însă şi unele inconveniente. expres prevăzute de lege. ci şi asupra raporturilor juridice dintre terţii intervenienţi şi părţile iniţiale. posibilitatea apariţiei unor hotărâri judecătoreşti contradictorii.

deoarece intervenientul voluntar îşi apără de bunăvoie propriile interese. Aşadar. intervenţia voluntară prezintă două elemente definitorii. Felurile intervenţiei voluntare După cum rezultă din însăşi denumirea ei.. Subliniem că participarea terţilor la judecată nu trebuie confundată cu instituţia conexării pricinilor (art. nu poate fi introdus forţat într-un litigiu orice terţ care ar avea posibilitatea să intervină voluntar. eventual după întregirea sau modificarea acesteia.) şi nici cu coparticiparea procesuală subiectivă. în timp ce inter-venientul forţat este chemat fie să recunoască dreptul unei părţi din proces. s-a pronunţat hotărârea în litigiul respectiv sau acesta din urmă a fost stins ca urmare a unui act procesual de dispoziţie (desistarea reclamantului. pe calea intervenţiei forţate. Cererea de intervenţie voluntară poate fi formulată de orice terţ care ar putea fi prejudiciat în vreun fel de hotărârea ce ar urma să se pronunţe . din propria sa iniţiativă. .2. Intervenţia voluntară ar fi inadmisibilă atunci când. în lipsa unui text de lege expres. fie să se constate că nu are nici un drept asupra părţii care l-a introdus în proces. putând fi definită ca fiind cererea unui terţ de a intra într-un proces pornit de alte părţi. în procesul respectiv.introducerea unui terţ. înainte de formularea ei. 3. nefiind vorba de mai multe cereri conexate şi nici de o singură cerere de chemare în judecată în care figurează. o eventuală cerere în acest sens ar urma să fie respinsă ca inadmisibilă. legea nu prevede în mod general introducerea în procesul civil. intervenţia voluntară este de neconceput dacă nu există un litigiu sau dacă nu mai există un litigiu pendente. civ. încheierea unei tranzacţii judiciare) ori a intervenit perimarea. în care ar exista interesul ca un terţ să fie introdus în proces la cererea uneia dintre părţi. a oricărei persoane ce ar avea vreun interes în legătură cu pricina ce se judecă şi care nu figurează ca pârât în cererea de chemare în judecată. însă. Oricare dintre formele participării terţilor la judecată implică existenţa unui singur proces în curs de desfăşurare. civ. Noţiune.Trebuie subliniat că atragerea unui terţ la judecată din iniţiativa reclamantului sau a pârâtului (intervenţia forţată) nu este permisă decât în cazurile expres prevăzute de lege. proc. în cadrul căruia se formulează cereri incidentale (de intervenţie voluntară sau forţată). într-un proces aflat în curs de judecată.existenţa unui proces civil în curs de judecată. Spre deosebire de dispoziţiile legale care stabilesc dreptul terţelor persoane de a interveni într-un proces în curs de desfăşurare ori de câte ori au interes. şi anume: . pentru a-şi apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părţi din acel proces. Pot fi întâlnite şi alte situaţii. 164-165 C. intervenţia voluntară este acea formă de participare a terţelor persoane la judecată ce constă în introducerea unui terţ. achiesarea pârâtului la toate pretenţiile reclamantului.1. Intervenţia voluntară 3.2. Având în vedere caracterul ei incidental. din iniţiativa acestuia. în afara celor vizate de art. 57-66 C. proc. mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi. Deci.

invocând rezoluţiunea sau nulitatea contractului pe care l-a încheiat cu pârâtul. soluţia contrară echivalând cu o revocare a unui act unilateral sau. în momentul introducerii cererii de intervenţie. deoarece. renunţă la judecată faţă de unul dintre pârâţi. (2). având în vedere că între reclamant şi terţul chemat în garanţie de către pârât nu se stabilesc raporturi procesuale directe (dacă nu se admite această soluţie. în alin. în strânsă legătură cu obiectul acelei pricini. iar aceasta din urmă doreşte să obţină pentru sine bunul ce formează obiectul litigiului. Astfel: dacă se revendică un bun şi pârâtul cheamă în garanţie persoana ce i-a vândut bunul respectiv. în primul alineat. ci şi împotriva adversarului acesteia din cererea de chemare în judecată). că „intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său”. evident fără încălcarea intereselor celorlalte părţi) ori cu o eludare a anumitor dispoziţii legale imperative (cum ar fi: cele referitoare la termenul în care poate fi exercitat apelul). dacă procesul continuă fără una dintre părţi datorită atitudinii acesteia (de exemplu. până a se intra în dezbaterea fondului. unul din pârâţi a achiesat la pretenţiile reclamantului. după caz. deoarece. în realitate ei nu sunt părţi. cei care sunt consideraţi a fi reprezentaţi în proces (de exemplu. Articolul 49 C. însă. Există totuşi anumite situaţii în care s-ar putea discuta dacă ar fi admisibilă intervenţia voluntară formulată de o persoană ce este ori a fost parte în procesul respectiv. neacţionând în nume propriu şi deci fiind un terţ faţă de pretenţia supusă judecăţii. poate să formuleze o cerere de intervenţie voluntară (în nume propriu). însă. proc. în schimb. intervenţia voluntară a persoanei respective este inadmisibilă.. o parte a achiesat la hotărâre sau nu a exercitat şi ea calea de atac în termenul prevăzut de lege etc). iar. după ce prevede. că intervenţia „este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia”. Reprezentantul legal sau convenţional al unei părţi. acesta va putea să intervină voluntar. că „oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane”. Rezultă că intervenţia voluntară poate fi de două feluri. civ. cu o revenire unilaterală asupra unei convenţii sinalagmatice (cum ar fi: tranzacţia judiciară încheiată numai de unele părţi. în ipoteza în care reclamantul îşi formulează pretenţia împotriva mai multor pârâţi. trebuie să i se recunoască dreptul de a introduce o cerere de intervenţie voluntară principală. creditorii chirografari ai părţilor) pot interveni. după cum terţul invocă un drept propriu (intervenţie voluntară principală) sau apără . ci numai hotărârea care se va pronunţa le va fi opozabilă.într-o pricină sau care pretinde un drept propriu. atunci ar trebui să se accepte că terţul chemat în garanţie poate formula o cerere «convenţională nu numai împotriva părţii ce l-a chemat în garanţie şi care are poziţia procesuală de reclamant în cererea de chemare în garanţie. nu însă şi de o persoană ce a dobândit deja calitatea de parte în acel proces. nu mai are calitatea de parte în procesul respectiv independent de voinţa lui. dispune. în alineatul ultim.

uneori..2. 247 alin. interesul fiind o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a 62 Participanţii la procesul civil acţiunii civile. proc.2. deci atât a reclamantului. civ. Dacă însă terţul preferă să invoce pretinsul său drept în litigiul pendente. iar părţile din celălalt proces ar fi pârâte. indiferent de felul intervenţiei. civ.2 Totuşi. Trebuie însă subliniat că numai terminologia folosită în actuala reglementare pentru cele două feluri de intervenţie voluntară este improprie.drepturile uneia dintre părţi (intervenţie voluntară accesorie). dreptul invocat. se numeşte intervenţie voluntară principală.. Intervenţia voluntară principală Cererea prin care un terţ solicită introducerea sa într-un proces în curs de judecată. în care el ar figura ca reclamant. aşa pretinde acesta). proc. Aşadar. proc. deoarece. îndreptată împotriva părţilor iniţiale. Intervenţia voluntară principală constituie un incident procedural ce determină lărgirea cadrului procesual. (2) C. ci. Terţul intervenient poate să îşi formuleze pretenţia pe cale principală. care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri. fie principală. Intervenţia voluntară principală presupune invocarea de către un terţ a unui drept propriu. 3. (1) C. între cele două drepturi subiective trebuie să existe o legătură suficientă. din art. 49 C. întrucât. care aparţine terţului intervenient în toate situaţiile. dar care poate fi soluţionată şi independent de aceasta. cererea sa dobândeşte caracter incidental. declanşând un proces distinct. Mai rezultă. Dacă între pretenţia terţului şi pretenţia supusă judecăţii de către 1 Sub acest aspect. fără însă a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de terţ şi dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată. intervenţia voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată. pentru a i se recunoaşte sau stabili un drept propriu. care aparţine terţului în cazul intervenţiei voluntare principale (cel puţin. respectiv părţii în favoarea căreia s-a intervenit în cazul intervenţiei voluntare accesorii. aşa cum se desprinde din chiar art. cât şi a pârâtului. de regulă din punctul de vedere al părţilor. însă. ceea ce distinge cele două feluri de intervenţie voluntară nu este interesul. 49 alin. deci şi a intervenţiei voluntare. Astfel. fie accesorie. este de remarcat că dispoziţiile corespunzătoare din reglementarea ante rioară anului 1948 aveau o redactare superioară. Ca natură juridică. şi sub aspectul obiectului litigiului. că terţul trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. nu se desprinde însă concluzia că interesul nu ar aparţine celui care intervine în apărarea unei părţi. vechiul art. denumirile de „intervenţie în interes propriu” şi „intervenţie în interesul uneia din părţi” nu sunt exacte. civ. devenind o cerere care se grefează pe cererea principală. prevedea că „intervenţia se va putea face fie pentru recunoaşterea . din ansamblul reglementării.

3326/1998. care să justifice întârzierea soluţionării pricinii cu caracter strict personal. 329 alin. Ar rezulta că. se consideră inadmisibilă cererea de intervenţie voluntară în pricinile cu caracter strict personal. între pretenţia formulată de terţ şi cea din cererea introductivă de instanţă. dispune că intervenţia este principală atunci când se formulează o pretenţie în profitul intervenientului [art. decizia nr. nu ar exista o legătură suficientă. fie pentru apărarea drepturilor uneia din prigonitoarele părţi”. s-a decis că într-un litigiu având ca obiect revendicarea unui imobil. 328). atunci când în litigiul declanşat printr-o cerere cu caracter strict personal părţile formulează şi cereri accesorii sau incidentale care nu au un astfel de caracter. pe de o parte. deoarece am văzut că nu este necesar să existe identitate de obiect între cele două cereri. 63 Părţile reclamant (sau de către pârât. Bucureşti. Cu toate acestea. intervenţia voluntară principală este admisibilă în orice proces civil. Această soluţie se sprijină nu atât pe argumentul că terţul nu ar putea să invoce acelaşi drept ca şi reclamantul. în cazul în care s-a formulat o cerere reconvenţională) nu există o conexiune. într-un asemenea caz. aceasta din urmă fiind admisibilă dacă autorul ei are interesul. p. chiriaşul acelui imobil poate formula cerere de intervenţie voluntară principală Trib. atunci intervenţia voluntară principală este inadmisibilă. se observă că legea nu limitează formularea cererii la anumite materii. în Culegere de practică judiciară civilă 1998. pe de altă parte. (1) şi alin. cât mai ales pe faptul că. deoarece nu ar face altceva decât să întârzie soluţionarea cererii de chemare în judecată. în litigiile respective trebuie să participe numai anumite persoane. dat fiind caracterul strict personal. cum ar fi: desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei. Menţionăm că noul Cod francez de procedură civilă. pentru a-şi conserva drepturile sale. să susţină partea respectivă [art. în regulă generală. iar. 206. terţul va trebui să declanşeze un proces separat. Cât priveşte sfera de aplicare a intervenţiei voluntare principale. intervenţia voluntară principală devine . (1)] şi este accesorie în cazul în care sprijină pretenţiile unei părţi.drepturilor intervenientului.1 tăgăduirea paternităţii. punerea sub interdicţie sau ridicarea interdicţiei etc. 330 alin. după ce precizează că intervenţia voluntară poate fi principală sau acce sorie (art. neexistând nici un risc să se ajungă la pronunţarea a două hotărâri contradictorii. (2)]. 2 Spre exemplu. secţia a Dl-a civilă. Precizăm însă că.

70. 1890/1992.. p. secţia civilă. de exemplu. o terţă persoană poate să solicite şi ea despăgubiri pentru pagubele ce i-au fost cauzate de greva respectivă. cererea formulată de salariaţii care nu sunt membri ai sindicatului ce este parte în proces. în măsura în care legea nu dispune altfel. ci şi despăgubiri. Pentru litigiile colective de muncă. 8/1993. Aceasta deoarece judecarea conflictelor colective de muncă se face conform Codului de procedură civilă. în sensul că ea priveşte numai litigiile individuale de muncă.M. 8/1990. 65. prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii din unitate. Se admite că nici în litigiile de muncă (conflictele de drepturi şi conflictele de interese) nu este admisibilă intervenţia voluntară principală. caracterul personal al raportului de muncă impunând o asemenea soluţie. întrucât o altă persoană nu poate cere să i se stabilească drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana ce figurează ca parte în cererea principală. s-a arătat că „intervenţia în nume propriu” ar fi admisibilă şi în . Ciobanu. dacă într-un proces de divorţ se solicită şi partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Chiar şi în 1 C. Notă critică Ia sentinţa civilă nr. nr. p. potrivit căruia. decizia nr. nr.1 Pornindu-se de la o situaţie particulară ivită în practica instanţei supreme. p. 239 C. Sibiu. nr.admisibilă dacă vizează pretenţiile formulate în cererile accesorii sau incidentale. Spre exemplu. 279/1988. ceea ce nu este cazul în legătură cu problema care ne preocupă. 64 Părţile 65 Participanţii la procesul civil litigiile referitoare la executarea. iar argumentul ce justifică inadmisibilitatea intervenţiei principale în litigiile individuale de muncă nu ar mai putea fi folosit. în Dreptul. în cazul în care unitatea cere nu numai declararea grevei ca nelegală. 12/1988. Considerăm însă că soluţia urmează a fi nuanţată.S. 6583/1987 a Judecătoriei Braşov. muncii. Trib.R. în Dreptul.. desigur prin reprezentanţi aleşi de către aceştia.57. jud. o terţă persoană ar putea să intervină pentru a-şi valorifica un drept cu privire la un anumit bun supus împărţelii.D. V.J. Apreciem că art. decizia civilă nr. suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă pot exista situaţii când ar fi admisibilă o intervenţie voluntară principală. modificarea. indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală nu constituie un argument suficient pentru a justifica în toate cazurile extinderea efectelor hotărârii judecătoreşti şi în privinţa salariaţilor ce nu pot fi consideraţi că au fost reprezentaţi de sindicat în procesul respectiv. în R.

în Dreptul. 19-20. dar drepturile procedurale (cu excepţia dreptului de a sesiza instanţa) nu pot fi exercitate decât de părţile din proces [este evident că art. proc. în consecinţă. cu toate că legea stabileşte un regim juridic diferit pentru cele două feluri de intervenţie voluntară]. învederând instanţei de strămutare reaua-credinţă a părţii ce a solicitat strămutarea. aflând de cererea de strămutare. nu are în vedere dreptul de a sesiza instanţa. civ. loc.06. care apoi a respins ca neîntemeiată cererea de strămutare (C. citată de T. un conflict de competenţă etc. Aceasta din urmă. intervenţia voluntară principală este inadmisibilă dacă se face cu ocazia şi în vederea rezolvării unor incidente procedurale. Este însă discutabilă calificarea cererii respective ca fiind o intervenţie voluntară principală. cererea de perimare. iar terţul intervenient devine parte în proces numai după încuviinţarea în principiu a cererii sale. fiind de rea-credinţă. Aşadar. preşedintele instanţei va cere dosarul pricinii [art. însă. nu se poate alcătui completul de judecată. secţia comercială. cererea formulată în speţă nu era altceva decât o simplă cerere prin care cel interesat menţiona adevăratele părţi din proces. 19-20.S. în cazul unui litigiu arbitrai. 12/1994. deci a unei pricini ce nu există). dar. ci şi un drept procedural. încheierea nr. intervenţia voluntară principală ar fi la îndemâna oricărei persoane ce ar justifica interesul de a participa la judecată şi ar include şi situaţia când terţul ar interveni pentru a apăra pe una din părţi. . (2) teza I C.. nu duce la un proces distinct. nr. care nu pune în discuţie pretenţia dedusă judecăţii şi care. proc. cit. intervenţia voluntară principală este admisibilă numai dacă terţul a fost şi el parte în convenţia arbitrală sau dacă. a introdus o cerere de intervenţie voluntară principală. în Dreptul. partea a indicat în cererea de strămutare o altă persoană decât aceea care îi era adversar în litigiul de fond. în plus. civ. p. s-a solicitat strămutarea judecării unui recurs.1994. (2) C. deoarece ar trebui să se admită că pe calea intervenţiei voluntare principale s-ar putea invoca nu numai un drept subiectiv civil. nr. încuviinţată în principiu de instanţa supremă. intervenţia voluntară principală presupune invocarea unui drept subiectiv civil. în instanţa de strămutare nu se discută niciodată fondul. Pop. în caz contrar. precum: strămutarea. în urma unei asemenea cereri.. Pop. Strămutarea constituie un incident procedural în legătură cu judecarea unei pricini. 326/21. nici nu mai discutăm despre efectele juridice ale unei hotărârii de strămutare a unei pricini în care figurează alte persoane decât adevăratele părţi. recuzarea tuturor judecătorilor de la o instanţă sau când. astfel încât părţi în instanţa de strămutare trebuie să fie părţile din pricina a cărei strămutare se solicită.T. Opinii în legătură cu unele aspecte jurispru-denţiale actuale în domeniul dreptului procesual. 40 alin. datorită recuzării.] şi va dispune citarea adevăratelor părţi pentru rezolvarea cererii de strămutare. 12/1994. 49 alin. în speţa ce a prilejuit formularea acestui punct de vedere. Soluţia pe care nu o împărtăşim duce la un cerc vicios. ca de altfel şi „intervenţia în interesul uneia din părţi” .J. întrucât acest drept este recunoscut de lege oricărei persoane.instanţa de strămutare. deşi este de competenţa unei alte instanţe. p.

(2) din Decretul nr. se referă la invocarea unui drept al terţului. Subliniem că. 1/1995. în ce ne priveşte. textul de lege vorbind de invocarea unui drept. în Dreptul. iar numai în literatura de specialitate se vorbeşte despre situaţia de drept comun când terţul opune pretinsul său drept ambelor părţi. E. Se mai precizează că. aceeaşi fiind soluţia pentru orice formă de participare a terţilor la judecată. iar nu de invocarea unei situaţii juridice sau de formularea unei pretenţii. iar. avem unele rezerve faţă de această opinie. (2) C. 49 alin. în ipoteza analizată. se încheie un compromis între terţ şi părţile iniţiale. 70-71. ar însemna să se transforme procesul posesoriu într-un proces cu caracter petitoriu.. Popa. 122 alin. în literatura de specialitate mai veche s-a arătat că intervenţia voluntară ar fi admisibilă în materie posesorie. întrucât cererea de intervenţie voluntară ar urma să fie respinsă ca inadmisibilă.ulterior declanşării litigiului arbitrai.1 în ce ne priveşte. deoarece prin cererile posesorii se urmăreşte apărarea unei situaţii de fapt. Dacă un terţ ar interveni. prin atacarea actelor autorităţilor administraţiei publice locale în faţa instanţei de contencios administrativ). terţul nu justifică nici un interes de a-şi formula cererea şi împotriva prefectului. prin intervenţia voluntară principală. care au înţeles să se judece în posesoriu. deci atunci când prefectul exercită atribuţiile de tutelă administrativă. a unui interes individual. (2) C. prescripţia nu este întreruptă în cazul respingerii cererii. 215/2001 privind administraţia publică locală. terţul îşi îndreaptă pretenţia împotriva ambelor părţi iniţiale. în raport cu soluţia spre care înclină acest autor. împotriva voinţei părţilor iniţiale. Se pierde însă din vedere faptul că art. potrivit art. s-a susţinut că în materia contenciosului administrativ obiectiv (expresia de „contencios administrativ obiectiv” este folosită de unii autori pentru a desemna acel contencios administrativ care îşi are izvorul normativ în prevederile înscrise în art. însă această soluţie implică o interpretare mai largă a art. surprinde reţinerea efectului întreruptiv de prescripţie. nr. Discuţii în legătură cu intervenţia în interes propriu în cazul contenciosului administrativ. dintre posibilele consecinţe procedurale ale formulării unei intervenţii voluntare principale. proc. ar putea fi admisă numai întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune. civ. intervenţia voluntară principală ar putea fi considerată admisibilă numai în cazul în care terţul ar pretinde pentru sine posesia bunului respectiv. argumentele aduse în sprijinul acesteia nefiind la adăpost de orice critică. Eventual. proc. aşa încât litigiile posesorii nu pun în discuţie drepturi subiective civile. apreciem că este discutabilă teza inadmi-sibilităţii de plano a intervenţiei voluntare principale în litigiile de contencios administrativ obiectiv. însă. Relativ recent. Se consideră că existenţa unei cereri principale ce are ca finalitate apărarea interesului general ar fi ireconciliabilă cu intervenţia unei terţe persoane care urmăreşte realizarea unui interes individual. civ. 167/1958. pe când. de care legea leagă o serie de consecinţe juridice. (5) din Constituţie şi în Legea nr. prin acelaşi act sau fapt. 49 alin. încălcarea unui interes general nu exclude şi încălcarea. . invocând drepturi proprii în legătură cu bunul ce formează obiectul cererii posesorii. p. 16 alin.

. cererea de intervenţie voluntară principală trebuie făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. relativ recent. 50 alin. 112 C. dispoziţiile care reglementează partajul judiciar nu se referă şi la intervenţia voluntară. Aşadar. proc. intervenţia voluntară principală se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor. acest moment se determină conform art. se observă că. aplicând regula conform căreia . la care ne vom referi ceva mai jos. Ţinând seama de necesitatea ca rezolvarea cererii incidentale să nu întârzie soluţionarea cererii principale.6. terţul nu mai poate interveni după închiderea dezbaterilor privind admiterea în principiu a cererii de partaj. într-un proces de partaj. soluţia s-ar justifica pe caracterul interlocutoriu al încheierii de admitere în principiu. instanţa supremă a decis că în cazul în care cererea de intervenţie voluntară principală se referă la probleme asupra cărora s-a statuat prin încheierea de admitere în principiu. civ. proc. având în vedere că terţul deduce judecăţii o pretenţie proprie.. proc. conţinutul acesteia trebuie să se refere şi la cererea principală. 66 Participanţii la procesul civil Potrivit art. cu atât mai mult cu cât declanşarea unui proces civil nu este supusă unor formalităţi de publicitate. însă. cu excepţia situaţiei prevăzute de art. fiind vorba de o cerere incidentală. care reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată. deoarece. Potrivit art. Menţionăm totuşi că. în scopul înştiinţării oricărei persoane interesate. 50 alin. legiuitorul a stabilit că închiderea dezbaterilor reprezintă momentul limită până la care interve-nientul principal îşi poate depune cererea. 50 alin. civ. pe când cea din urmă măsură vizează nu numai raporturile juridice dintre părţile iniţiale. proc.. ci şi cele dintre acestea şi terţul intervenient. în lipsa unei precizări anume în cuprinsul art. însă. fiind deci vorba de declaraţia pe care o face în acest sens preşedintele. dacă ar primi cererea de intervenţie voluntară principală. (2) C. proc. intervenţia voluntară principală trebuie făcută înaintea primei instanţe. (2) C. cu excepţia unor cazuri limitativ prevăzute de lege. în faptul că terţul ar putea să afle relativ târziu despre existenţa litigiului în care ar avea interesul să intervină. până la închiderea dezbaterilor ce preced hotărârea finală de partaj. în primul rând. civ. pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale principală. cererea de intervenţie voluntară principală poate fi introdusă şi după pronunţarea încheierii de admitere în principiu. dacă instanţa de judecată consideră că este lămurită şi urmează a se retrage în vederea deliberării. 150 C. în plus. Textul menţionat trimite deci la dispoziţiile art. civ. instanţa nu ar fi pusă în situaţia de a reveni asupra unei măsuri luate în legătură cu raporturile juridice dintre părţile iniţiale pentru a dispune o altă măsură cu privire la aceleaşi raporturi juridice... (3) C. civ. pentru a nu se răpi părţilor un grad de jurisdicţie. 50 alin. De asemenea. civ. proc. după concluziile pe fond ale părţilor. aşa încât. Raţiunea fixării acestui termen constă.1 Aparent. la încuviinţarea primei măsuri nu puteau fi avute în vedere şi pretenţiile terţului. (1) C..

iar. momentul fiind deci acela al închiderii dezbaterilor de fond înaintea instanţei de apel. proc.J. ca orice normă specială. în legătură cu această învoire a părţilor. proc. pe de altă parte. chiar şi atunci când instanţa a amânat pronunţarea hotărârii. recursul nu are caracter devolutiv. dispoziţia legală de la judecata în primă instanţă. instanţa va încuviinţa sau nu în principiu cererea terţului. înseamnă că termenul în 1 C. decizia nr. ci. (3) C. adică nu antrenează o judecare a fondului în chiar soluţionarea căii de atac. având în vedere că. vor mai avea loc dezbateri cu privire la împrejurările ce au determinat repunerea pricinii pe rol. proc. în mod nejustificat. nr. dacă la judecata în primă instanţă au existat mai mult de două părţi. dacă legiuitorul ar fi intenţionat să permită formularea cererii de intervenţie voluntară principală şi în recurs. permite introducerea cererii de intervenţie voluntară principală şi în instanţa de apel. 1/1992. 51 C. în mod corespunzător. decizia nr. în CD.S. (3) C. Cererea de intervenţie voluntară principală trebuie depusă cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor de fond. Terţul nu poate să îşi formuleze pretenţia sa pe cale incidentală nici în cazul în care recursul s-ar exercita împotriva unei hotărâri care. deoarece. 103. astfel încât urmează a se aplica. este nevoie doar de acordul acestora din urmă.. este de strictă interpretare şi aplicare. decizie prin care instanţa supremă.. în Dreptul. 283). 1212/1991. potrivit legii. Legea nu prevede şi momentul până la care terţul poate să intervină în instanţa de apel. iar nu de închiderea dezbaterilor asupra unei probleme ce urmează a fi soluţionată printr-o încheiere premergătoare hotărârii de fond. se . în sensul că. art. după cum aceasta ar întârzia sau nu soluţionarea cererii de chemare în judecată. proc. a revenit asupra practicii sale anterioare (Trib. însă numai cu învoirea părţilor. subliniem că. civ. textul nu ar fi vorbit numai de intervenţia voluntară accesorie. 67 Părţile care se poate formula intervenţia voluntară principală într-un proces de partaj se stabileşte tot potrivit art. pe de o parte. 50 C.. Pentru situaţia în care cauza se repune pe rol. Articolul 50 alin. civ. civ. colegiul civil. 1357/1967. p. însă terţul intervenient nu se va putea prevala de hotărârea pe care o va obţine şi faţă de părţile pentru care hotărârea apelată a rămas definitivă şi irevocabilă. dar numai unele au fost atrase la judecata în apel. Suprem. 50 alin..normele speciale se completează cu dreptul comun. Intervenţia voluntară principală este însă inadmisibilă în recurs. text care nu face vreo distincţie în funcţie de natura litigiului şi care vorbeşte generic de închiderea dezbaterilor. de la speţă la speţă. 1967. prin ipoteză. civ. Considerăm că un răspuns global nu poate fi dat. secţia civilă. Un argument în sprijinul acestei soluţii poate fi desprins şi din art. p. se ridică problema de a şti dacă ar mai putea fi formulată o intervenţie voluntară principală.

Referitor la cealaltă cale extraordinară de atac de retractare. contestaţia în anulare specială a fost exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie în ultimă instanţă. Cât priveşte admisibilitatea intervenţiei voluntare principale în cadrul rejudecării fondului după casare. hotărârea primei instanţe nu este supusă apelului. terţul are deschisă numai calea unei cereri principale).contrarietatea de hotărâri. însă. rejudecarea fondului echivalează cu o 68 Participanţii la procesul civil Părţile 69 judecată în apel. civ. în cazul contestaţiei în anulare. rejudecarea fondului după casare echivalează cu o judecată în primă instanţă. soluţia justifi-cându-se prin aceea că. spre exemplu. această din urmă soluţie îşi găseşte aplicare şi atunci când s-a casat cu trimitere într-o pricină în care.pronunţă fără drept de apel. cererea interve-nientului voluntar principal poate fi primită numai cu acordul părţilor. final C. potrivit legii. în cazul în care casarea cu trimitere s-a făcut pentru necompetenţa atât a instanţei de apel. numai dacă are loc o rejudecare a fondului. 7 C. în cazul casării cu trimitere la instanţa de apel care a pronunţat hotărârea recurată sau la instanţa de apel competentă. în cazul în care s-a . se disting următoarele situaţii: dacă s-a casat cu reţinere. ca urmare a admiterii cererii de revizuire (este însă posibil să nu existe o rejudecare a fondului deşi cererea de revizuire s-a admis. problema admisibilităţii cererii intervenientului principal se pune. în această din urmă situaţie cererea intervenientului principal poate fi primită numai cu acordul părţilor. fiind deci guvernată de dispoziţiile legale din materia apelului. în cazul motivului prevăzut de art. împotriva unei sentinţe nesupuse apelului sau împotriva unei hotărâri pronunţate în apel. întrucât soluţia contrară ar transforma recursul într-un apel. 322 pct. intervenţia voluntară principală devine admisibilă dacă se rejudecă fondul ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac de retractare şi numai atunci când: contestaţia în anulare de drept comun a fost exercitată. proc. într-o asemenea situaţie.. cât şi a primei instanţe. civ. indiferent că a fost recurată o hotărâre pronunţată în apel sau o sentinţă nesupusă apelului. . proc. 317 alin. într-o astfel de ipoteză. aşa încât cererea de intervenţie voluntară principală poate fi depusă până la închiderea dezbaterilor. de asemenea. deşi legiuitorul a suprimat dreptul de apel pentru situaţia respectivă. în condiţiile stabilite de art. cererea este inadmisibilă.

iar cererea de revizuire a fost încuviinţată în principiu. în situaţia când s-a cerut revizuirea unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs. Aplicând principiul accesorium sequitur principale. pentru prima situaţie. întrucât art. terţul care a formulat cererea. 52 alin. cererea terţului poate fi primită pentru a fi judecată numai dacă părţile convin în acest sens. dacă există o legătură suficientă între cererea principală şi cererea de intervenţie. Dacă s-a admis în principiu cererea de revizuire a unei hotărâri pronunţate în apel. (1) C. proc. civ. proc. rezultă că încheierea cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală este supusă acelei căi de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de fond. instanţa de judecată se va pronunţa printr-o încheiere. art. după caz.. civ. nu poate fi atacată decât odată cu fondul.atacat o hotărâre de primă instanţă (rămasă definitivă prin neape-lare). civ. instanţa de judecată va trebui să verifice următoarele aspecte: dacă terţul justifică un interes şi pretinde un drept propriu. pentru cea de a doua situaţie. în alte cuvinte. Asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei voluntare principale. înainte de a decide cu privire la încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală. se desprinde concluzia că încheierea în discuţie poate fi atacată atât în cazul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie. în cazul în care un terţ formulează o cerere de intervenţie voluntară principală. terţul îşi poate formula pretenţiile până la închiderea dezbaterilor. cât şi atunci când cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. desigur numai după pronunţarea acesteia din urmă. pentru ipoteza când terţul îşi formulează pretenţia în instanţa de apel. dacă pretenţia terţului este susceptibilă de a fi soluţionată în litigiul pendente. intervenţia voluntară principală este inadmisibilă. precum şi pentru a se asigura dreptul de apărare al acestora şi contradictorialitatea. ar fi admisibilă o intervenţie voluntară principală. Această încheiere. iar. (2) C. nu face nici o deosebire. în raport cu natura litigiului dintre părţile iniţiale. prin care va încuviinţa în principiu cererea terţului sau. Menţionăm că ultima ipoteză prezintă particularitatea că se recunoaşte dreptul de a exercita o cale de atac unei persoane care nu a dobândit calitatea de parte în procesul respectiv. Diferă numai persoana ce ar avea interesul să atace încheierea. o va respinge ca inadmisibilă. aceasta fiind. proc. dacă terţul a formulat cererea sa înăuntrul termenului prevăzut de lege. oricare dintre părţile iniţiale. instanţa va trebui să verifice dacă părţile cu privire la care se judecă apelul respectiv sunt de acord cu primirea cererii. dacă. iar. care să justifice soluţionarea împreună a celor două cereri. (2) C. prima problemă pe care o are de rezolvat instanţa de judecată este aceea de a stabili dacă această cerere poate fi încuviinţată în principiu. potrivit art. 52 alin. 52 alin. prevede că instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie numai după ascultarea părţilor şi a celui care intervine. Pentru a se preîntâmpina surprinderea părţilor între care s-a legat iniţial raportul juridic procesual. ţinând cont de faptul că terţul intervenient dobândeşte calitatea de parte numai după încuviinţarea în .

pe lângă posibilitatea de a ataca această încheiere odată cu hotărârea de fond.). chiar şi atunci când ar constata ulterior că a greşit primind să judece pretenţia terţului pe cale incidentală. neexistând riscul de a i se opune puterea de lucru judecat. p. Bucureşti.CA. 2075/1998. proc. întrucât cererea sa de intervenţie nu a fost soluţionată pe fond. secţia a IV-a civilă. Aceste efecte sunt următoarele: învestirea instanţei cu judecarea pretenţiei terţului intervenient. nu poate formula în apel alte motive decât cele referitoare soluţia dată cererii sale. considerând că acesta nu justifică un interes legitim. 70 Participanţii la procesul civil Părţile 71 intervenient. De asemenea. astfel încât instanţa care a pronunţat-o nu mai poate reveni asupra ei. în Culegere de practică judiciară civilă 1998. deci nu poate critica pe fond soluţia dată acţiunii principale . se perima sau terţul intervenient renunţă la judecată. Trebuie subliniat că prescripţia se întrerupe de la data introducerii cererii de intervenţie voluntară principală. După încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie. civ.principiu a cererii sale. iar nu de la data pronunţării încheierii de încuviinţare în principiu a acesteia. Dacă a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie. nu însă şi atunci când cererea terţului este respinsă ca inadmisibilă. Efectele introducerii cererii de intervenţie voluntară principală se produc numai dacă instanţa de judecată pronunţă o încheiere de încuviinţare în principiu. în sensul că prescripţia se consideră a nu fi fost întreruptă în cazul în care cererea de intervenţie voluntară este respinsă. terţul va putea să îşi reitereze pretenţia printr-o cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva părţilor din procesul în care a vrut să intervină. terţul devine parte în proces. întreruperea este numai provizorie şi condiţionată. părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul Intervenientul căruia prima instanţă nu i-a admis în principiu cererea de intervenţie. în cazul în care instanţa nu a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie voluntară principală. 206. cu toate consecinţele ce decurg din această calitate. anulată. 17 C. dacă este cazul (art. prorogarea legală de competenţă. decizia nr. instanţa va dispune comunicarea acesteia către părţile iniţiale şi va fixa un termen în . întreruperea prescripţiei extinctive. dreptul subiectiv pretins de terţ devine un drept litigios.1 încheierea asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală are caracter interlocutoriu. instanţa trebuie apoi să o soluţioneze pe fond. pronunţând deci o încheiere de respingere a acesteia ca inadmisibilă.

împotriva cererii de intervenţie voluntară principală. în care poziţia de reclamant este deţinută de către terţul intervenient. 119 alin. în aplicarea art. civ. terţul devine parte în proces. condamnarea terţului intervenient faţă de ea. deoarece acesta are în vedere situaţia de drept comun. una împotriva celeilalte.). toate actele de procedură se vor îndeplini şi faţă de el.. prin introducerea unei cereri reconvenţionale la cererea de intervenţie voluntară principală. însă. în alte cuvinte. proc. civ. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate. (3) C. adică după prima zi de înfăţişare reclamantul să îşi întregească sau modifice cererea de chemare în judecată fără consimţământul pârâtului ori după acelaşi moment procesual pârâtul să depună o cerere reconvenţională împotriva reclamantului fără consimţământul acestuia.care poate fi depusă întâmpinarea (art. partea trebuie să tindă la realizarea unei compensaţii judiciare între creanţa sa şi creanţa pretinsă de terţul intervenient. proc. părţile pot conveni ca şi cererea reconvenţională introdusă după acest termen să fie judecată împreună cu cererile deja formulate (cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie voluntară principală). Desigur că. se observă că nu se poate recurge la art. (3) C. 135 C. civ. acest moment nici nu ar mai putea fi luat în considerare pentru formularea cererii reconvenţionale. iar în aceeaşi şedinţă de judecată pot fi administrate toate probele necesare soluţionării cauzei. deoarece intervenţia voluntară principală este o adevărată cerere de chemare în judecată. civ. instanţa poate trece la judecarea fondului. Totuşi. Cât priveşte termenul în care urmează a se depune cererea reconvenţională. proc. final C... oricare din părţile iniţiale ar putea să formuleze o cerere reconvenţională. cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie. Dintre prevederile înscrise în art. 53 C. în calitate de parte. având o poziţie independentă faţă de reclamantul sau de pârâtul din cererea prin care s-a declanşat procesul respectiv. cel interesat poate să formuleze şi o cerere reconvenţională. dar şi îndatoririle procesuale pe care le-am analizat cu altă ocazie. proc. proc. după caz. anume atunci când cererea reconvenţională este formulată de pârât împotriva cererii prin care s-a declanşat procesul civil. aşa încât. textul de lege menţionat dă expresie caracterului incidental al cererii de intervenţie. Din momentul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală. terţul intervenient are toate drepturile procedurale. urmărind să obţină neutralizarea obligaţiei pretinse de terţ împotriva sa ori atenuarea acestei obligaţii sau. Intervenţia voluntară principală nu trebuie să constituie însă un prilej pentru părţile iniţiale de a formula pretenţii. De altfel. iar cea de pârât revine părţilor iniţiale. 52 alin. 119 alin.. în cazul în care terţul ar interveni după prima zi de înfăţişare. Potrivit art. le vom reţine totuşi pe acelea conform cărora cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea. terţul va lua procedura în starea în care aceasta se afla în momentul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie. civ. dacă părţile convin. pentru viitor. în termenul stabilit de instanţă pentru depunerea întâmpinării. Terţul nu ar putea .

ceea ce nu este cazul pentru încheierea respectivă. secţia a ffl-a civilă.să solicite refacerea unora dintre actele de procedură îndeplinite anterior intervenţiei ori să invoce nulităţile relative acoperite între timp. nu ar echivala cu o . în L. împrejurarea că la întocmirea celui de al doilea dosar trebuie făcute copii de pe unele acte de procedură (cele care ar interesa şi soluţionarea pretenţiei terţului) nu reprezintă un inconvenient atât de important încât 1 Trib. reg. precum şi o cerere de chemare în garanţie. terţul nu poate obţine un termen spre a lua cunoştinţă de actele dosarului. decizia nr. pe de o parte. civ. nu este supusă vreunei căi de atac. Mai mult. înscrisurile depuse de părţile iniţiale etc). Măsura disjungerii se ia printr-o încheiere care. permite instanţei să dispună disjungerea. practic. spre exemplu. rezultă că măsura disjungerii este lăsată de legiuitor la aprecierea suverană a instanţei. 72 Participanţii la procesul civil să determine adoptarea unei soluţii care. p. dacă nu ar exista motive pentru amânarea judecării cererii principale. aşa încât acesta nu va putea solicita readministrarea lor. deoarece aceasta din urmă poate fi formulată numai de către pârât. deşi legea nu prevede în mod expres. art. 884.1 Soluţia se justifică prin aceea că. proc. Acest din urmă procedeu ar putea duce la întârzierea judecării eventualei căi de atac exercitate împotriva primei hotărâri. deoarece s-ar întârzia soluţionarea cererii de chemare în judecată. din modul în care este redactat art. 7/1956. refacerea unei expertize etc.). 55 C.. Cererea de intervenţie voluntară principală se judecă odată cu cererea principală. Pentru situaţia în care s-a dispus disjungerea. nr. Având în vedere că terţul a dobândit calitatea de parte în proces şi că are poziţia procesuală de reclamant.. cărora hotărârea ce se va pronunţa să le fie opozabilă. reaudierea unui martor. 55 C. civ. întâmpinarea. proc. iar cealaltă asupra cererii incidentale. ceea ce înseamnă că terţul trebuie să şi le procure singur. S-a pus problema de a şti dacă intervenientul principal are posibilitatea de a cere introducerea în cauză şi a altor persoane. 4280/1955. apreciem că este necesar să se constituie un dosar separat pentru cererea terţului intervenient. apreciem că poate să introducă o cerere de chemare în judecată a altei persoane (art. un act administrativ al instanţei poate forma obiectul unei căi de atac numai dacă există o prevedere legală expresă în acest sens. nu însă şi o cerere de arătare a titularului dreptului. una cu privire la cererea principală. civ. iar nu să se pronunţe două hotărâri de fond în acelaşi dosar. 57 C.P. precum şi la alte neajunsuri în legătură cu activitatea administrativă a instanţei. însă. deşi au fost administrate în contradictoriu numai cu părţile iniţiale. Probele aflate la dosar. dacă ar duce la întârzierea soluţionării acesteia. iar. Legea nu prevede obligativitatea comunicării către terţul intervenient a unor copii de pe actele aflate la dosar (cererea de chemare în judecată. Bucureşti. proc. având caracterul unui act pentru mai buna administrare a justiţiei. pe de altă parte. sunt opozabile terţului intervenient.

chiar dacă nu există putere de lucru judecat. respingerea unei cereri şi admiterea integrală sau în parte a celeilalte cereri. solicitând punerea acesteia în executare silită. într-un asemenea caz. care vor fi recuperate atât de la reclamant. nici măcar parţial. Tot pentru ipoteza în care se dispune disjungerea. în plus. iar această împrejurare ar putea fi determinată de dorinţa de a nu pronunţa o hotărâre care să contrazică. cât şi a cererii de intervenţie voluntară principală. soluţiile pot fi următoarele: respingerea ambelor cereri. De asemenea. la soluţionarea pretenţiei terţului. cu atât mai mult cu cât însăşi instanţa a apreciat. în cazul în care cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie voluntară principală s-au soluţionat împreună. cât şi a cererii de intervenţie voluntară principală. aşa încât el are dreptul la acoperirea cheltuielilor de judecată avansate. Aşadar. însă numai pentru situaţia în care între . fiind fără relevanţă dacă hotărârea respectivă este sau nu atacată şi de una din părţile iniţiale. de hotărârea ce i-a dat câştig de cauză. Dacă identitatea de obiect este numai parţială. admiterea în întregime a unei cereri şi admiterea în parte a celeilalte cereri. De asemenea. faţă de părţile iniţiale. proc. este posibil ca ambele cereri să fie admise numai în parte sau ca una din cereri să fie admisă în parte iar cealaltă respinsă. civ.) subzistă chiar şi atunci când cele două cereri nu mai sunt soluţionate prin aceeaşi hotărâre. deoarece efectul prorogării de competenţă (în temeiul art. trebuie reţinut că instanţa nu îşi va declina competenţa. ci doar cu pronunţarea a două hotărâri. Este însă posibil ca ambele cereri să fie respinse. care va fi opozabilă tuturor părţilor. 17 C. faptul că este necesar să se rezolve împreună pretenţiile respective.veritabilă judecare separată a celor două cereri. cele stabilite de aceeaşi instanţă printr-o hotărâre anterioară. instanţa ar putea fi influenţată de hotărârea deja pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată. de exemplu. intervenientul voluntar principal va putea să exercite căile de atac prevăzute de lege. admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată atrage în mod automat respingerea celeilalte cereri şi invers. Subliniem că instanţa trebuie să uzeze de prerogativa de a dispune disjungerea cu o anumită prudenţă. atunci când a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie voluntară principală. admiterea în parte atât a cererii de chemare în judecată. în ambele situaţii cheltuielile de judecată urmând a fi suportate de toate părţile. S-a precizat că nu pot fi admise în întregime atât cererea de chemare în judecată cât şi cererea de intervenţie voluntară principală. se pronunţă o singură hotărâre. după cum hotărârea defavorabilă terţului intervenient îi va putea fi opusă de oricare din părţile iniţiale. terţul intervenient se va putea prevala. iar în această situaţie pârâtul din cererea introductivă de instanţă este cel care a câştigat procesul. cât şi de la terţul intervenient. La aceste soluţii se mai adaugă şi admiterea în întregime atât a cererii de chemare în judecată. deoarece această măsură afectează soluţionarea unitară a unor pretenţii între care există legătură. dacă acestea au acelaşi obiect şi deci se exclud reciproc.

actele procedurale de dispoziţie ale părţilor iniţiale (desigur. apreciem că instanţa va soluţiona în continuare cererea inter-venientului principal. datorită unei cauze existente în momentul introducerii cererii de chemare în judecată. în privinţa cererii principale) nu ar afecta cu nimic cererea de intervenţie voluntară principală.2 în cadrul acestei concepţii. voi. judecata acesteia din urmă nu ar mai continua în cazul anulării cererii introductive de instanţă. III. înseamnă că el nu are calitate procesuală activă.pretenţia reclamantului iniţial şi cea a terţului intervenient există doar o legătură de conexitate. cererea sa urmând a fi respinsă ca atare. întrucât. 297-298. judecarea cererii incidentale nu ar mai putea continua].3 Această soluţie se explică prin aceea că intervenientul principal are o poziţie independentă în proces. iar. precum şi strânsei legături dintre cele două cereri.. Precizăm că şi atunci când s-ar stinge judecata cererii principale subzistă. Vasilescu. Unele discuţii s-ar putea face pentru cauzele de stingere ce existau la data 1P. efectul prorogării legale de competenţă. fără a exista şi identitate de obiect. deoarece nu ar fi posibil ca terţul intervenient să obţină o hotărâre de fond favorabilă. conform opiniei respective. situaţie în care continuarea judecării cererii incidentale nu s-ar mai justifica. p. iar. ca prescrisă etc. într-o primă opinie. dacă terţul ar pretinde acelaşi drept real ca şi reclamantul. indiferent de cauza pentru care nu s-a mai judecat pe fond cererea de chemare în judecată.1 într-o a doua opinie. dacă reclamantul nu este titularul dreptului real. datorită unei cauze ulterioare introducerii acestei cereri. pe de altă parte. nici măcar parţială. nu s-ar mai putea continua judecarea pretenţiei terţului. se distinge după cum judecata cererii principale sar stinge. In literatura noastră de . al respingerii ei ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă [acest exemplu duce la concluzia. însă. ca lipsită de interes. iar cererea de intervenţie voluntară principală are caracter de sine stătător. datorită caracterului incidental al intervenţiei voluntare principale. s-ar stinge judecata referitoare la pretenţia din cererea introductivă de instanţă fără a se pronunţa o hotărâre de fond. fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată. în ce ne priveşte. situaţie în care instanţa va continua să judece cererea terţului intervenient. op. cit. se consideră că. ci acesta trebuie să o reitereze pe cale principală la instanţa competentă. pe de o parte. 73 Părţile S-a pus problema de a şti care este soarta cererii de intervenţie voluntară principală în ipoteza când. în privinţa cererii de intervenţie voluntară principală. că în cazul acţiunilor (cererilor) reale nu ar putea fi formulată o intervenţie voluntară principală. după încuviinţarea acesteia în principiu. greu de acceptat. existând deci posibilitatea rezolvării ei independent de cererea introductivă de instanţă.

deoarece.1 în sensul că el se alătură uneia din părţile între care s-a stabilit iniţial raportul juridic procesual. pe pârât. Este nelegală soluţia instanţei prin care se ia act de renunţarea reclamantului la judecată. Intervenţia voluntară accesorie are un scop limitat.CA. ci tinde. De altfel. pornind de la faptul că intervenientul accesoriu nu intenţionează să îşi realizeze o pretenţie proprie. deoarece terţul nu invocă o pretenţie proprie şi nu urmăreşte obţinerea unei hotărâri prin care părţile iniţiale să fie condamnate faţă de el. Se observă însă că şi în cazul acestora sunt incidente prevederile art. proc. 74 Participanţii la procesul civil Părţile j? introducerii cererii de chemare în judecată. O rezervă trebuie făcută pentru situaţia în care cererea principală este respinsă ca inadmisibilă pe motiv că ar fi de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională sau este respinsă ca nefiind de competenţa instanţelor române. iar din această calificare decurg.. instanţa nu devine competentă nici în privinţa cererii incidentale. nu şi al obiectului litigiului. unii autori îl consideră ca fiind parte alăturată. ci doar sprijină pe reclamant sau. Constituind o cerere incidentală prin care terţul nu invocă un drept propriu. decizia civilă nr. se arată că judecata cererii de intervenţie principală nu este influenţată de actele de dispoziţie ale părţilor iniţiale. nefiind competentă să judece cererea principală. intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare.3. consecinţe practice deosebit de importante în ceea ce priveşte regimul juridic al intervenţiei accesorii. civ. iar nu parte principală. pentru a apăra drepturile uneia din părţile iniţiale. Ca natură juridică. fără însă a se mai analiza şi cealaltă situaţie la care ne-am referit în text. 17 C. aşa cum vom vedea. astfel încât instanţa de judecată să dea câştig de cauză părţii în . prin apărările pe care le face. deoarece era competentă să judece cererea principală. se numeşte intervenţie voluntară accesorie. 3. de regulă. fără a pune în discuţie şi a se pronunţa asupra cererii de intervenţie voluntară principală formulată în cauză . 134. Intervenţia voluntară accesorie Cererea prin care un terţ ce justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare. intervenţia voluntară accesorie duce la lărgirea cadrului procesual numai sub aspectul părţilor. în sensul că instanţa a devenit competentă să judece cererea de intervenţie. în scopul combaterii în comun a susţinerilor adversarului acesteia. 529/1995. chiar dacă aceasta din urmă nu a mai ajuns să fie soluţionată pe fond. după caz. ca instanţa să pronunţe o soluţie în favoarea părţii pentru care a intervenit.specialitate. p. în Sinteza practicii judiciare 1995.2. Galaţi.

intervenientul accesoriu are un interes personal. intervenient poate fi cel care a dispus plata respectivă. 647/1969. p. intervenient poate fi cel care a luat această măsură. exceptând situaţia când o normă juridică specială ar dispune în sens contrar. ca şi în cazul intervenţiei voluntare principale.2 Instanţa supremă a mai stabilit că. voi. Totuşi. în realitate. folosul practic nu se răsfrânge şi asupra terţului. 298. ceea ce nu este exact. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu în cadrul procesului în care intervine. terţul trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine. rezultă că nu sunt exacte nici susţinerile conform cărora nu ar trebui ca interesul intervenientului accesoriu să fie . neexistând nici un text de lege care să limiteze expres sfera sa de aplicare. Ca regulă generală. dacă într-un proces de divorţ s-a cerut şi partajarea bunurilor comune). 2 Trib.. deoarece ar putea să creeze impresia că. vom mai adăuga şi posibilitatea sindicatului de a interveni pentru a apăra drepturile unui membru al său. în CD.2 Din cele menţionate mai sus. Terţul nu devine însă reprezentantul acestei părţi şi nici înlocuitorul sau coordonatorul activităţii procesuale a părţii pe care o apără. la aceste ipoteze. p. secţia civilă. având în vedere că prin interes se înţelege folosul practic. susţinând pe una din părţile iniţiale. Suprem. iar. decizia nr. cit. intervenţia voluntară accesorie este admisibilă în orice materie. terţul urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a compromite propriile sale drepturi. op. distinct de cel al părţii pe care o apără. 1969. în litigiile individuale de muncă (conflictele de drepturi). în litigiile pentru stabilirea despăgubirilor. faţă de care este legat printr-un interes juridic conex cu procesul.' însă. Intervenientul accesoriu trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. iar aceasta se datorează faptului că drepturile sale ar putea să fie afectate prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare a părţii respective. spre exemplu. s-a decis că intervenţia accesorie este admisibilă şi într-o contestaţie la executare. Vasilescu. poate interveni salariatul care a înlesnit producerea pagubei. 251. iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine. se poate formula o cerere de intervenţie accesorie. 1 A se vedea. Spre exemplu. în pricinile cu caracter strict personal intervenţia voluntară accesorie este inadmisibilă.favoarea căreia a intervenit. după cum urmează: dacă se contestă decizia de desfacere a contractului de muncă. se observă că această afirmaţie nu este completă. Tocmai de aceea. care se apreciază în funcţie de posibila incidenţă asupra drepturilor sale a hotărârii ce ar urma să se pronunţe cu privire la cererea principală. în procesul respectiv. P. ci numai asupra părţii în favoarea căreia a intervenit. III. s-a precizat că intervenientul accesoriu are un interes preventiv. S-a arătat că interesul terţului ar fi acela de a sprijini partea pentru care intervine. în alte cuvinte. când s-a făcut o plată nelegală. precum şi situaţia în care intervenţia ar privi o cerere accesorie sau incidentală ce nu are un astfel de caracter (de exemplu.

la individualizarea procesului în care terţul solicită să fie introdus. Porumb. Sirey. conexe cu această situaţie juridică. civ. 185. al asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. ea poate fi formulată şi în faţa instanţei de apel. 1913. este justificată de natura .născut şi actual3 ori că ar fi suficient un interes eventual sau condiţional.. Solus. 153. Cât priveşte problema de a şti dacă un interes colectiv ar justifica o intervenţie voluntară accesorie într-un litigiu în care ar fi vorba de interese individuale ale părţilor iniţiale. spre exemplu. p. Garsonnet. Perrot. Paris. chiar direct în căile de atac. voi. Sirey. în cazul sindicatelor. A fortiori. în cazul intervenţiei voluntare accesorii. op. ci în orice fază a judecăţii. desigur. R. A se vedea: P. cererea de intervenţie voluntară accesorie se poate face chiar înaintea instanţei de recurs. nu sunt cu nimic afectate. proc. o cerere de intervenţie voluntară accesorie. Ch. grija de a preveni realizarea acestuia conferă un caracter născut şi actual interesului intervenientului accesoriu. deoarece hotărârea respectivă va stabili sau va confirma o situaţie ce conferă intervenientului accesoriu certitudinea că drepturile sale. apreciem că răspunsul este afirmativ. tome 3. cererea de intervenţie voluntară accesorie nu trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată. de exemplu. ci este suficient să se respecte dispoziţiile înscrise în art. aşa cum se întâmplă. tome în.. însă numai pentru situaţiile când o dispoziţie legală expresă conferă legitimare procesuală grupului. sentimentele de afecţiune faţă de una din părţi nu justifică. 82 alin. Potrivit art. cit. ci este suficient şi un interes moral. E. H. Nu ar fi suficient nici un interes de principiu. Terţul va obţine un folos practic direct şi imediat prin pronunţarea unei hotărâri în favoarea părţii pe care o apără. este vorba de un interes actual pentru a preveni un prejudiciu eventual. la indicarea părţii în favoarea căreia se intervine şi. 1991.4 Deşi prejudiciul pe care I-ar putea suferi terţul nu este decât eventual. 51 C. p. 76 Participanţii la procesul civil Interesul intervenientului accesoriu poate să fie nu numai de ordin patrimonial. Ca menţiuni particulare. Insă. voi. aceeaşi fiind soluţia şi atunci când terţul ar urmări doar respectarea unor prevederi legale în litigiul în care intervine. le vom reţine pe cele referitoare la justificarea interesului terţului. Vasilescu. 298. p. (1) C. al asociaţiilor pentru protecţia mediului. Dat fiind că este o simplă apărare. prin ele însele. I. Gr. Paris. Cezar-Bru. cererea de intervenţie voluntară accesorie este inadmisibilă dacă ar avea ca scop determinarea unei jurisprudenţe pe care terţul ar putea să o invoce într-un viitor proces al său. 893. Soluţia legislativă conform căreia intervenţia accesorie poate fi făcută nu numai înaintea primei instanţe. proc. Aşadar. Droit judiciaire prive. civ. HI. p. Trăite theorique et pratique de procedure civile et commer-ciale.

această din urmă cerere ar fi admisibilă. proc. Părţile 11 Prevederile art. întrucât acestea se judecă potrivit regulilor de la judecata în primă instanţă. interesul de a determina o jurisprudenţă favorabilă nu este suficient pentru a justifica o intervenţie voluntară accesorie. legea stabileşte că terţul are o poziţie procesuală subordonată părţii pe care o apără. 24/1975. 54 C. ci şi de această din urmă parte. deoarece. nici nu trebuie citate. iar după ce va verifica dacă terţul justifică un interes propriu. art. intervenţia voluntară accesorie este inadmisibilă. printr-o încheiere interlocutorie. deoarece acesta nu supune judecăţii o pretenţie proprie. care nu poate fi atacată decât odată cu fondul. proc. problema poate fi actualizată. prin ipoteză. o decizie dată în apel sau o decizie pronunţată în recurs. în funcţie de natura pricinii. hotărârea ce se va pronunţa nu va produce efecte faţă de părţile din proces. Terţul are posibilitatea să intervină pentru a apăra pe una din părţi şi în cadrul căilor extraordinare de atac de retractare. 227. instanţa de judecată va asculta părţile şi pe cel care intervine. p. Părţile iniţiale nu pot să formuleze însă cerere reconvenţională împotriva intervenientului accesoriu. Suprem. aşa cum am arătat deja. decizia nr. nu se răpeşte părţilor vreun grad de jurisdicţie. de altfel. instanţa va dispune comunicarea acesteia către părţile iniţiale. pe de o parte. completul de 7 judecători. 53 C. după cum s-a atacat o sentinţă. însă actele de procedură ce urmează vor fi îndeplinite şi faţă de el. care. Având în vedere natura juridică a intervenţiei voluntare accesorii. de faptul că terţul nu supune judecăţii o pretenţie proprie. iar. Corespunzător reglementării anterioare. civ. în cazul când încuviinţează în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie.juridică a acestei forme de intervenţie voluntară. astfel încât. 1 Trib. dacă există legătură între cererea principală şi cererea terţului şi dacă. în apel sau în recurs. 52 şi art. în măsura în care ar aprecia că intervenţia accesorie este potrivnică intereselor sale. se aplică şi în cazul intervenţiei voluntare accesorii. Terţul intervenient va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte în momentul încuviinţării în principiu a cererii sale. iar acestea din urmă au posibilitatea să formuleze întâmpinare. apreciem că în cazul recursului în interesul legii. Totuşi. Se admite că întâmpinarea poate fi făcută nu numai de partea adversă celei în favoarea căreia s-a intervenit. civ. Aşadar. sa decis că intervenţia voluntară accesorie este admisibilă şi atunci când cauza este pendente în faţa instanţei de recurs extraordinar. va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei voluntare accesorii. 1975. dispunând că intervenientul accesoriu nu poate face decât acele acte de .1 Deşi recursul extraordinar nu mai există. în CD. în sensul că ea s-ar pune în ceea ce priveşte recursul în interesul legii. înăuntrul termenului acordat de instanţă în acest scop. pe de altă parte.

instanţa poate să încuviinţeze interogatoriul. soluţia contrară se desprinde din chiar art. Textul menţionat nu prevede însă ce sancţiune intervine în cazul în care terţul ar face un act de procedură potrivnic intereselor părţii a cărei poziţie o susţine. aşa încât. intervenţia voluntară accesorie ar deveni aproape inutilă. în legătură cu pretenţiile supuse judecăţii de către părţi. având în vedere că acel fapt nu ar ajuta la soluţionarea pretenţiei ce formează obiectul litigiului. S-ar mai putea discuta dacă interogatoriul poate fi luat în cazul în care partea ar dori să probeze un fapt ce priveşte exclusiv raporturile juridice dintre ea şi intervenient. care. care permite terţului să îndeplinească „orice act de procedură”. Mai mult.. civ. 54 C. Această concluzie se desprinde şi din interpretarea per a contrario a art. interzicându-i doar actele potrivnice interesului părţii în favoarea căreia a intervenit.procedură care profită părţii respective. instanţa de judecată va considera un asemenea act ca şi cum nu ar fi fost îndeplinit. aşa cum prevede art. proc. 55 . deoarece scopul interogatoriului este obţinerea mărturisirii (recunoaşterii). cu o singură condiţie şi anume ca activitatea sa procesuală să profite părţii pe care o apără. civ. Menţionăm că prin act potrivnic intereselor părţii în favoarea căreia s-a intervenit se înţelege orice act ce ar sprijini poziţia celeilalte părţi şi ar duce la căderea în pretenţii a părţii apărate de intervenientul accesoriu. intervenientul accesoriu poate să propună probe noi. să invoce excepţii procesuale sau alte mijloace de apărare. fiind o simplă apărare în favoarea uneia din părţile între care s-a stabilit raportul juridic procesual iniţial. în alte cuvinte. Rezultă că numai atunci când partea ar aprecia intervenţia voluntară accesorie ca fiind potrivnică intereselor sale. ca neavenit. se poate opune părţii ce a făcut-o. iar răspunsul credem că este negativ. ci ascultarea acesteia ca martor. să aducă noi argumente. mijlocul procesual nu trebuie să fie intervenţia voluntară accesorie. deci nu şi altei părţi din procesul respectiv. Totuşi. de vreme ce terţul ar trebui să se limiteze la actele de procedură îndeplinite de partea pe care o susţine. Aşadar. Se susţine uneori că intervenientul accesoriu nu ar putea propune probe noi şi nici nu s-ar putea substitui părţii în favoarea căreia a intervenit pentru a invoca excepţiile procesuale pe care această parte omite să le opună adversarului.. 1204 C. în cadrul acestei concepţii. dar şi în limitele acestora. Pentru situaţia în care ar fi vorba de fapte în legătură cu pretenţia supusă judecăţii şi care sunt cunoscute de o persoană. Cererea de intervenţie voluntară accesorie.1 în ce ne priveşte. se judecă întotdeauna împreună cu cererea introductivă de instanţă. S-a pus problema de a şti dacă intervenientului accesoriu i se poate lua interogatoriu de către partea în beneficiul căreia a intervenit şi s-a răspuns afirmativ. arătându-se că legea nu exclude o atare posibilitate şi că partea respectivă ar putea să 78 Participanţii la procesul civil considere că intervenţia accesorie este potrivnică intereselor sale. ca mijloc de probă. avem unele rezerve faţă de această soluţie.

stingerea judecăţii cu privire la cererea introductivă de instanţă antrenează în mod inevitabil şi stingerea judecăţii cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie.intervenţia voluntară accesorie în favoarea reclamantului se va admite în situaţia în care instanţa admite cererea de chemare în judecată. deci apărarea terţului i-a profitat. dacă pârâtul achiesează la pretenţiile reclamantului. va trebui să fie respinsă şi intervenţia în susţinerea reclamantului. . cererea de intervenţie în favoarea acestuia se va respinge.. întrucât reclamantul are câştig de cauză. Bucureşti. terţul nu va putea să solicite continuarea judecăţii (totuşi. Ed. dacă este cazul. care se referă numai la disjungerea de cererea de chemare în judecată a cererii de intervenţie voluntară principală. Autorul adaugă faptul că.dacă însă se respinge cererea principală. 1997. Hotărârea ce se va pronunţa va fi opozabilă tuturor părţilor din proces. . dacă părţile iniţiale sting litigiul printr-o tranzacţie judiciară.teza a ll-a C. Ungureanu.în cazul în care se admite cererea principală. urmând a se distinge după cum terţul a intervenit în favoarea reclamantului sau a pârâtului. fiind deci un interogatoriu de favoare. ipoteză în care instanţa va refuza să ia act de tranzacţia intervenită între părţile iniţiale şi va continua judecata pe fond). apărarea terţului neducând la câştigarea litigiului de către partea pentru care s-a intervenit. deci când pârâtul cade în pretenţii. în majoritatea cazurilor. aceasta depinde de soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în judecată. deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii. atunci când partea în favoarea căreia s-a intervenit recurge la interogarea terţului intervenient o face pro causa. Referitor la soluţia ce se va da cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie. care există de regulă între cele două părţi. civ. iar efectele acestuia vor putea fi înlăturate uşor de instanţă. în consecinţă: dacă reclamantul renunţă la judecată sau la dreptul subiectiv pretins. nu va mai fi soluţionată nici eventuala cerere de intervenţie accesorie în favoarea părţii de la care provine actul de dispoziţie). . în regulă generală. terţul ar putea să învedereze instanţei împrejurarea că părţile iniţiale au încheiat tranzacţia respectivă pentru a-i frauda interesele. declarată. aşa încât apărarea terţului urmează a fi considerată utilă. proc. Actele de procedură în procesul civil (la instanţa de fond). atunci cererea de intervenţie făcută în favoarea sa rămâne lipsită de obiect. va rămâne lipsită de obiect cererea prin care terţul a intervenit în apărarea pârâtului (în ambele cazuri. Astfel: . Press Mihaela. deci şi intervenientului accesoriu. . p. 139-140. 1 O. 79 Părţile întrucât intervenientul accesoriu nu pretinde un drept propriu. în contextul întregului material probator de la dosar. precum şi pentru confuziunea de interese.intervenţia voluntară accesorie în sprijinul pârâtului se va admite dacă se respinge cererea de chemare în judecată.

Bucureşti. 108. 237. în B.. A se vedea: P.R. în Culegere de practică judiciară 19941998. secţia a IV-a civilă. atunci cererea de intervenţie accesorie făcută în favoarea recurentului înaintea instanţei de recurs nu mai poate fi examinată datorită dependenţei procesuale a intervenientului faţă de partea pentru care a intervenit -CA.. după caz. jud. C. 618. 56 C. Braşov. CA. Vasilescu. op. decizia nr. secţia de contencios administrativ.J.2 Afirmaţia trebuie înţeleasă în sensul că. p. 655/1998. proc. 77. Braşov. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. III. decizia nr. p. nr.S. acesta din urmă va fi obligat la plata cheltuielilor respective. după caz. p. Apreciem însă că. s-a precizat că intervenientul accesoriu nu poate fi obligat la plata acestora. numai aceasta va suporta cheltuielile de judecată avansate de adversar.5 Dacă recursul urmează a se respinge ca tardiv introdus. civ. în R. apelul) intervenientului accesoriu devine inadmisibil şi atunci când recursul (apelul) părţii a fost respins ca tardiv. p. dacă partea pentru care a intervenit cade în pretenţii. 295. art. s-a decis că recursul (sau. prevede că apelul sau recursul declarat de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs. 709/1998. 4 Trib. Iaşi. p. se admite că intervenientul accesoriu trebuie să suporte întotdeauna cheltuielile propriei cereri. în cazul în care partea ce a avut câştig de cauză a făcut o serie de cheltuieli numai pentru a combate susţinerile intervenientului accesoriu. p. 1177/1985. Braşov. această soluţie fiind argumentată pe faptul că intervenţia voluntară accesorie nu trebuie să aibă drept consecinţă sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea ce va cădea în pretenţii. decizia civilă nr.1 Cât priveşte problema suportării cheltuielilor de judecată. recursul). 3 CA.J. voi. în Jurisprudenţa 2000. 8/1986.3 anulat ca netimbrat. decizia civilă nr. decizia civilă nr.. în Culegere de practică 80 Participanţii la procesul civil Părţile . decizia civilă nr. în baza acestui text. CA. 534/2000. indiferent dacă hotărârea s-a pronunţat ori nu în favoarea părţii pentru care a intervenit. De asemenea. 875/1995. 1995.4 precum şi atunci când partea în favoarea căreia s-a intervenit şi-a retras apelul (sau. 299.perimarea cererii de chemare în judecată îşi produce efectele şi faţă de cererea de intervenţie voluntară accesorie. 429/1998. cit. Ţinând cont de împrejurarea că terţul are o poziţie dependentă de cea a părţii pe care o apără.D.

p. p. pentru ca instanţa să dispună introducerea unui terţ în proces. „oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul”. pretinde că este proprietarul acelui bun etc. numai persoana ce ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi subiective civile ca şi reclamantul. S-a decis însă. iar după aceea creditorul cesionar îl acţionează în judecată pe debitorul cedat. cu deplin temei. 106. pentru a evita riscul unei plăţi nevalabile. (1) C. în Culegere de practică judiciară civilă 1998.. deşi aceasta din urmă are o sferă mai largă. de asemenea. tot în cazul cesiunii de creanţă. De exemplu: în cazul raporturilor juridice obligaţionale cu pluralitate de creditori. fiind deci următoarele: . în cazul cesiunii de creanţă. 1595/1998. în situaţia în care posesorul unui imobil se vede chemat în judecată de o persoană ce invocă titlul de moştenitor. opozabilă tuturor creditorilor respectivi. dacă vechiul creditor i-a notificat debitorului că nu recunoaşte ca valabilă cesiunea şi i-a cerut să nu facă plata. acesta din urmă poate să introducă în proces pe terţul care. potrivit căruia. acesta din urmă are interesul de ai introduce în cauză pe creditorul cedent. . deoarece şi terţul . spre a obţine o hotărâre opozabilă tuturor acestora. pentru a obţine o singură hotărâre. proc. are motive să refuze plata. interesul de a formula o cerere de chemare în judecată a altor persoane care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul aparţine pârâtului. ci la cererea uneia din persoanele ce au deja calitatea de parte în procesul respectiv. 158). dacă debitorul.poate fi atrasă la judecată. Bucureşti. deşi un terţ i-a notificat cesiunea de creanţă. ca în cazul intervenţiei voluntare.3. stingerea creanţei etc. civ.3. secţia a IV-a civilă. prin intermediul acestei forme de intervenţie forţată. Elementele definitorii ale acestei forme de atragere a terţilor la judecată se desprind din art. 209. Trib. debitorul va trebui să formuleze o cerere de introducere în proces a creditorului cesionar. atunci el va solicita introducerea în proces şi a celorlalţi creditori. 1 Unii autori denumesc chemarea în judecată a altor persoane şi intervenţie forţată (Gr.2 De cele mai multe ori. atunci când debitorul cedat este chemat în judecată de către creditorul cedent.terţul este introdus în proces nu la cererea sa. dacă reclamantul revendică un bun de la pârât. atunci când raporturile dintre judiciară 1994-1998. el poate să introducă în proces şi pe ceilalţi moştenitori. 57 alin. voi. Chemarea în judecată a altor persoane Chemarea în judecată a altor persoane1 ar putea fi definită ca fiind mijlocul procesual prin care una din părţile iniţiale solicită introducerea în proces a unei terţe persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. invocând anularea sau rezoluţiunea contractului. decizia nr. că nu este suficient ca pârâtul să inventeze o ipoteză nesprijinită pe nici o probă. p. Porumb. care este acţionat în judecată numai de unul dintre creditori. I.

proc. ci va dobândi calitatea indicată de art.J. Justificarea acestor dispoziţii legale constă în aceea că pârâtul este în măsură să cunoască persoanele ce pot . iar debitorul se apără arătând că i s-a notificat de către un terţ cesiunea creanţei respective. jud. iar pârâtul indică un terţ ca fiind proprietarul acelui bun. terţul atras la judecată pe această cale nu va dobândi calitatea de pârât. Totuşi. Timiş. în B.S. Potrivit art. proc. iar acesta se apără invocând interdicţia de a plăti pe care i-a notificat-o creditorul cedent. pârâtul este cel care procedează într-un asemenea mod. conform art. civ. în majoritatea cazurilor. 1993.. fie din susţinerile pârâtului. Astfel: în ipoteza în care creditorul cesionar îl acţionează în judecată pe debitorul cedat. cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. dacă se revendică un bun. 2 A se vedea şi Trib. în cazul în care pârâtul arată că stăpâneşte imobilul revendicat în indiviziune cu alte persoane. 64 C. civ. spre a tergiversa judecata. decizia civilă nr. civ. 7/1993. De aceea. decizia nr. 57 alin. nr. civ. în R. p. însă.. cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe. reclamantul are interesul să îl introducă în cauză pe creditorul cedent. fie din probele administrate în cauză. iar pârâtul nu justifică temerea unui litigiu ulterior. este posibil ca reclamantul să afle despre existenţa unui terţ care ar fi în măsură să pretindă aceleaşi drepturi ca şi el după declanşarea procesului.. Termenul în care se poate depune cererea de chemare în judecată a altor persoane ce ar putea să invoce aceleaşi drepturi ca şi reclamantul diferă după cum cererea este formulată de către pârât sau de către reclamant. reclamantul justifică şi el interesul de a-i atrage la judecată pe cel despre care se afirmă că ar fi creditor cesionar. dar. acesta are posibilitatea să formuleze cererea de chemare în judecată (cererea introductivă de instanţă) împotriva oricărei persoane ce ar avea legătură cu raportul juridic substanţial dedus judecăţii şi căreia vrea să îi facă opozabilă hotărârea. pe care ar fi avut-o în cazul în care cererea de chemare în judecată ar fi fost formulată şi împotriva lui. proc. în ceea ce îl priveşte pe reclamant.chemat în garanţie.. (3) C. 10/1988. (2) C. 344. proc. reclamantul poate să solicite introducerea în proces a terţului respectiv. fără însă a formula o cerere bazată pe dispoziţiile art. 57 alin. Soluţia îşi găseşte aplicare şi în privinţa cererii prin care reclamantul solicită chemarea în judecată a altei persoane. apreciem că reclamantul poate să solicite introducerea acestora în proces. când întâmpinarea nu este obligatorie. civ. deoarece obiectul litigiului îl reprezintă dreptul de proprietate asupra acelui imobil etc.R. cererea făcută depărat se depune odată cu întâmpinarea sau. legea acordă şi reclamantului dreptul de a introduce o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. părţi sunt clare. precum şi cel arătat ca titular al dreptului real sunt atraşi la judecată tot la cererea părţilor iniţiale. iar. C. p. 58 C. proc. secţia de contencios administrativ.D.. atunci când creditorul pretinde plata creanţei sale. 63.J. 57 C. 1383/1987.

132 alin. De altfel. civ. civ. apreciem că trebuie să se distingă după cum există identitate între obiectul cererii de chemare în judecată şi obiectul cererii de intervenţie voluntară principală sau numai o legătură de conexitate. aşa încât. termenul de introducere a acestuia în proces se stabileşte prin raportarea la calitatea iniţială a părţilor. proc. proc. pentru a preîntâmpina posibilitatea folosirii acestei forme de intervenţie forţată cu scopul de a întârzia judecata pe fond. până la prima zi de înfăţişare. Dacă s-a formulat o cerere de intervenţie voluntară principală. civ. 57 C. 82 Participanţii la procesul civil de instanţă în acest scop la prima zi de înfăţişare. spre a depune întâmpinare la cererea reconvenţională. (1) C. pentru reclamant nu s-a prevăzut ca termen limită pentru introducerea cererii prima zi de înfăţişare. întrucât. îi conferă reclamantului dreptul de a-şi modifica sau întregi cererea de chemare în judecată până la prima zi de înfăţişare ori înăuntrul termenului încuviinţat 7. taxele de timbru etc).. deoarece. final C. Astfel. art. 132 alin. cât şi intervenientul voluntar principal . civ. el ia cunoştinţă în cursul judecăţii de împrejurarea că terţe persoane ar putea să pretindă aceleaşi drepturi. cât şi calitatea de pârât. proc. iar pârâtul din cererea incidentală (reclamantul din cererea principală) ar putea să solicite introducerea în proces a altei persoane până la împlinirea termenului acordat de instanţă. deci reclamantul din această din urmă cerere (pârâtul din cererea principală) ar putea să cheme în judecată o altă persoană până la închiderea dezbaterilor. dobândită ca urmare a cererii prin care s-a declanşat litigiul respectiv. considerăm că termenul pentru depunerea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. iar. dacă terţul ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi precum cele pretinse prin cererea reconvenţională. ceea ce înseamnă că textul de lege ar fi devenit inaplicabil în practică dacă ar fi stabilit că şi reclamantul trebuie să depună cererea întemeiată pe art. se ivesc unele dificultăţi în cazul în care este deja formulată o cerere reconvenţională sau o cerere de intervenţie voluntară principală. atât reclamantul din cererea introductivă de instanţă. iar nu de intervenient principal. în legătură cu termenul de depunere a cererii de chemare în judecată a altor persoane. se determină prin raportarea la cererea reconvenţională. este preferabil pentru reclamant să recurgă la modificarea sau întregirea cererii de chemare în judecată (de exemplu. 57 C.pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul imediat după ce i s-a comunicat cererea de chemare în judecată. sub unele aspecte. în litigiul respectiv. în primul caz. legiuitorul a stabilit că pârâtul trebuie să depună cererea in limine litis. în schimb. terţul ar dobândi calitatea de pârât. o parte poate deţine atât calitatea de reclamant. în situaţia în care terţul ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi ca şi cele pretinse prin cererea de chemare în judecată. de cele mai multe ori. potrivit art. proc.

294 alin. iar pârâtul din cererea principală. judecătorul îl va întreba pe reclamant dacă este de acord cu primirea cererii. dacă pârâtul depune cererea de chemare în judecată a altei persoane după depunerea întâmpinării sau.pot chema în judecată alte persoane până la închiderea dezbaterilor. s-a decis că se poate formula o cerere întemeiată pe prevederile art. Subliniem că numai în privinţa cererii formulate de pârât părţile pot conveni ca aceasta să fie primită după împlinirea Părţile 83 termenului. nerespectarea lui nu atrage sancţiunea decăderii. proc. civ. iar în situaţia când acesta răspunde negativ. civ. nu distinge după cum cererea de intervenţie forţată este formulată de pârât sau de reclamant. în cel de-al doilea caz. dacă întâmpinarea nu este obligatorie. dar numai dacă recursul a fost exercitat împotriva unei . 135 C. până la prima zi de înfăţişare. afară de cazul în care părţile consimt să se judece împreună cu cererea principală. Este adevărat că art. interzice cererile noi în apel. Corespunzător reglementării anterioare. stabileşte o sancţiune specifică. în sensul că este necesar să se asigure parcurgerea a două grade de jurisdicţie în fond. Deşi termenul de depunere a cererii de chemare în judecată a altei persoane este un termen legal peremptoriu. cererea va fi judecată separat.' Faţă de stadiul actual al reglementării. acesta din urmă îl poate chema în judecată până la închiderea dezbaterilor. cererea întemeiată pe prevederile art. fiind necesar să se constituie un dosar distinct. 57 C. anume: judecarea separată a cererii îndreptate împotriva terţului. proc. este admisibilă şi în cadrul rejudecării fondului după casarea cu trimitere. care rămâne cu această calitate şi în cererea de intervenţie voluntară principală. proc. 57 C. cu toate că art. iar art. nu însă şi în ceea ce priveşte cererea făcută de reclamant. civ. întrucât. civ. soluţia trebuie nuanţată. fiind fără relevanţă faptul că intervenţia voluntară principală a fost făcută după acest moment. Astfel. stabileşte că dispoziţiile privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel numai în măsura în care nu sunt potrivnice dispoziţiilor ce reglementează apelul. deoarece art. dacă terţul ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi ca şi intervenientul principal. proc. ar însemna să se permită reclamantului să introducă un terţ în proces direct în apel. după prima zi de înfăţişare. poate solicita introducerea unei alte persoane în proces odată cu întâmpinarea la cererea introductivă de instanţă sau. civ. proc. proc. dar trebuie observat că acest articol se află situat sub titlul consacrat procedurii înaintea primei instanţe. într-o asemenea ipoteză. iar părţile iniţiale (reclamantul şi pârâtul din cererea principală) îl pot introduce pe terţ în proces până la împlinirea termenului acordat de instanţă în vederea depunerii întâmpinării la cererea de intervenţie voluntară principală. Aşadar. şi cu ocazia rejudecării fondului după casarea cu trimitere. 298 C. însă mai înainte de închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe. 135 C. civ. după caz. (1) C. deoarece ambii deţin calitatea de reclamant.

inclusiv de dreptul de a încheia acte procesuale de dispoziţie. In consecinţă. final C. dacă se urmăreşte introducerea în proces. Cererea de chemare în judecată a altei persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul se comunică atât terţului introdus în proces. în L. reprezintă o veritabilă cerere de chemare în judecată. la rândul ei. iar hotărârea care se va pronunţa îi va fi opozabilă. 84 Participanţii la procesul civil înseamnă că instanţa va lua act de depunerea cererii. pe această cale. Craiova III. în ambele cazuri. deşi art. reg. 1/1960. iar apoi o va soluţiona pe fond. va cuprinde şi menţiunile privitoare la individualizarea procesului în care se formulează. a unui nou pârât). civ. 96. terţul poate uza de toate drepturile procedurale recunoscute de lege părţilor. civ. 3455/1958. aşa încât el se bucură de independenţă procesuală. Apreciem că atunci când cererea nu poate fi primită (de exemplu. ceea ce ' Trib. care.sentinţe care. proc. Dacă însă cererea (formulată de pârât) este tardiv introdusă. se pronunţă fără drept de apel ori dacă s-a casat pentru necompetenţa atât a instanţei de apel. civ.P. sub aspect procesual. prin încheiere. iar. judecarea separată. odată cu cererea principală. se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată. instanţa va pronunţa o încheiere de respingere a cererii ca inadmisibilă. terţul chemat în judecată întrucât ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul dobândeşte calitatea de intervenient principal. în consecinţă. precum şi de pe înscrisurile aflate la dosar. proc. 57 alin. 57 C. proc. Spre deosebire de intervenţia voluntară.. încheierea nu poate fi atacată decât odată cu hotărârea pronunţată asupra fondului pretenţiei formulate de reclamant prin cererea de declanşare a procesului respectiv. potrivit legii. instanţa va lua act de această împrejurare şi va dispune. Potrivit art. p. trimiţându-se pricina la instanţa competentă să judece în primă instanţă. nr. în ceea ce priveşte natura juridică. dacă este cazul şi de pe alte acte de procedură ce au aceeaşi natură juridică. este asimilată cererii de intervenţie voluntară principală. Terţul chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient principal. legea nu mai prevede că instanţa ar trebui să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de chemare în judecată a altei persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. cât şi a primei instanţe. Independenţa procesuală a terţului explică şi faptul că renunţarea părţii ce a formulat cererea de intervenţie forţată la judecarea acesteia nu . se referă expres doar la necesitatea motivării. Rezultă că. cererea întemeiată pe dispoziţiile art. cu excepţia situaţiei în care părţile convin judecarea împreună a celor două cereri. cererea întemeiată pe prevederile acestui articol va trebui să îndeplinească toate condiţiile de formă prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată. 58 C. în plus. de pe întâmpinare. La exemplarul destinat terţului. decizia civilă nr. cât şi părţii adverse.

este admisibilă nu numai în cazul drepturilor reale sau de creanţă garantate legal ori convenţional. dacă este cazul. indiferent dacă părţile iniţiale au atacat sau nu hotărârea. 60 alin. ci şi ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut. Chemarea în garanţie în dreptul procesual civil. cu o cerere în garanţie sau în despăgubire”. în cazul în care ar cădea în pretenţiuni. în măsura în care cererea de intervenţie forţată ar întârzia judecarea cererii principale. declarând că vrea să îşi achite datoria faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul. Deşi nu există un text de lege expres. poate să îl cheme în garanţie pe prepus. Aşadar. rezultă din art. 58 C. la care primul articol menţionat mai sus trimite indirect). are loc o prorogare legală a competenţei. 59 C. civ. judecata va continua între reclamant şi terţul chemat în judecată. care poate afecta interesele terţului. Un efect specific este prevăzut de art. proc. civ. De exemplu: comitentul. proc. spre a fi obligat să plătească. coroborat cu art.. Astfel: terţul introdus în cauză devine parte în proces. actele de procedură îndeplinite anterior fiindu-i opozabile (acest ultim efect. proc. Trebuie subliniat că art. la rândul lui. Cererea întemeiată pe dispoziţiile art. formează obiectul unei singure judecăţi. comitentului suma pe care acesta din urmă . terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte în momentul introducerii sale în proces. hotărârea ce se va pronunţa va avea putere de lucru judecat şi faţă de terţ. (1) C. ca mijloc procesual de atragere a unui terţ la judecată. se admite că instanţa poate să dispună disjungerea. astfel încât nu îşi găseşte aplicare decât în cazul în care litigiul are ca obiect plata unei sume de bani. proc.4. deoarece art. proc. produce efecte asemănătoare cu cele ale intervenţiei voluntare principale. civ. proc. însă numai în cazul în care pârâtul este chemat în judecată pentru o datorie bănească şi recunoaşte pretenţiile băneşti formulate împotriva sa. chemarea în garanţie. într-o asemenea ipoteză. proc. reprezintă o normă specială. civ. şi constă în scoaterea din proces a pârâtului. chemat în judecată pentru a răspunde de fapta culpabilă a prepusului său. dispune că „partea poate să Părţile 85 cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte. civ. 57 C. Cererea introductivă de instanţă şi cererea întemeiată pe dispoziţiile art. civ.. precum şi împrejurarea că actele procesuale de dispoziţie în legătură cu cererea principală nu afectează soluţionarea cererii incidentale. noţiunea de garanţie are o accepţiune mai largă decât în dreptul material. 59 C. respectiv pentru obligaţia ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească. 3. 57 C.duce în mod automat la inadmisibilitatea cererii respective. civ. depunând totodată suma respectivă. 53 C. terţul chemat în judecată poate exercita căile de atac prevăzute de lege.

anume atunci când se spune că fidejusorul garantează obligaţia debitorului principal. De altfel. p. mai întâi. Subliniem însă că nu este vorba de o chemare în garanţie sau de o altă formă de atragere a terţilor la judecată reglementată de Codul de procedură civilă. din punctul de vedere al procedurii de chemare în garanţie. iar garantat este debitorul principal. precum şi a succesorilor universali sau cu titlu universal ai acestuia. din punctul de vedere al obiectului. uneori. P. este relativ improprie. Acest din urmă exemplu ne oferă prilejul să subliniem că. op. iar garantat este fidejusorul. cit. fidejusorul este cel ce poate să îl cheme în garanţie pe debitorul principal. dar şi de succesorii universali ori cu titlu universal ai acestuia.va trebui să o plătească reclamantului. la două persoane. astfel încât condamnarea tuturor codebitorilor la executarea obligaţiei indivizibile să se facă printr-o singură hotărâre. 86 Participanţii la procesul civil Cererea de chemare în garanţie poate fi formulată de către garantat. Spre exemplu. precum şi de către dobân-ditorul cu titlu particular. iar formalităţile de publicitate imobiliară au fost îndeplinite. acesta din urmă nu va prelua şi obligaţia de a-i garanta pe primul cumpărător. fidejusorul. noţiunea de garanţie poate primi în dreptul civil o accepţiune care. acţionat în judecată pentru a plăti datoria pe care debitorul principal nu înţelege să o achite de bunăvoie.. după cum se observă. întrucât debitorul chemat în judecată introduce în cauză pe ceilalţi codebitori pentru a fi obligaţi împreună la executarea prestaţiei datorate. dacă o persoană vinde acelaşi imobil. în literatura de specialitate s-a arătat că. Vasilescu. pârâtul poate să cheme în garanţie pe ceilalţi codebitori. sub aspect procesual. în cazul fidejusiunii. deoarece. în cazul în care creditorul cheamă în judecată numai pe unul dintre debitorii ce s-au obligat în solidar. poate să îl cheme în garanţie pe acesta din urmă etc. III. permite acestuia să solicite un termen pentru a fi introduşi în cauză şi ceilalţi codebitori. 308. civ. man-dantul îl poate chema în garanţie pe mandatar. Să presupunem că Primus îi vinde un imobil lui Secundus. succesiv.2 Cererea de chemare în garanţie poate fi formulată împotriva garantului. garant este fidejusorul. iar Secundus înstrăinează acel imobil lui Tertius. trebuie menţionat că nu prezintă relevanţă faptul că el a dobândit dreptul respectiv cu titlu oneros sau cu titlu gratuit de la cel căruia i se datora garanţia de către o altă persoană. 1065 C. de către cel de al doilea cumpărător. ci de o formă specifică. însă. art. iar terţul îl cheamă în judecată pe mandant. pentru ca fiecare dintre ei să îi plătească partea corespunzătoare din datoria comună. deci codebitorii introduşi în cauză devin pârâţi. pe temeiul gestiunii de afaceri. iar nu invers.1 în situaţia în care mandatarul încheie un act cu depăşirea împuternicirilor primite. pentru a fi obligat să îl despăgubească. al îmbogăţirii fără justă cauză sau al mandatului aparent. garant este debitorul principal. în privinţa acestuia din urmă. voi. nu însă şi împotriva dobânditorului cu titlu particular. Acesta din urmă . dacă numai unul dintre codebitori este chemat în judecată. în cazul obligaţiilor indivizibile.

o asemenea soluţie. civ. Herovanu. Porumb. (2) C. I. 111-112. proc. odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului. adică prima chemare făcută de una din părţile iniţiale şi a doua cerere făcută de cel astfel chemat în garanţie. nota 49. ar trebui să fie expres prevăzută de lege. Desigur că reclamantul. o altă persoană. 162. regimul procedural al cererii de chemare în garanţie diferă de cel al cererii principale. proc.. sub aspect procedural. (2) C./. Stoenescu. ci ar trebui să îşi valorifice pretenţiile pe cale principală. la rândul lui. necesitatea chemării în garanţie apare în cursul judecăţii. Legea pentru accelerarea judecăţilor din 11 iulie 1929 explicată şi adnotată. la rândul lui.are dreptul de a fi garantat de către Primus.2 însă. 60 alin. Secundus i-a transmis lui Tertius şi dreptul său de a fi garantat de către Primus. rezultă că o asemenea cerere incidentală poate fi introdusă şi de către reclamant. constituind o îngrădire a unui drept procedural. iar nu dedusă pe cale de interpretare. I. Gr. Hilsenrad. să mai cheme în garanţie o altă persoană. deoarece. iar reclamantul nu poate să îşi completeze sau modifice cererea de chemare în judecată după prima zi de înfăţişare fără acordul pârâtului. apărând ca o manifestare de voinţă provocată. în tradiţia procedurii noastre civile. 88. precum şi de terţul chemat în judecată întrucât ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. 2 A se vedea: A. cererea de chemare în garanţie ar fi un mijloc procesual pus la îndemâna pârâtului. Tertius ar putea să îl acţioneze în garanţie şi pe Secundus. art. p. însă. 60 alin. civ. permite şi terţului chemat în garanţie să cheme în garanţie. voi. p. atunci când introduce cererea de chemare în judecată. din dispoziţiile înscrise în art. cit. numai dacă transmisiunea a fost cu titlu oneros. Se consideră că posibilitatea chemărilor în garanţie în lanţ este limitată la două. p. op. dar acest lucru se poate realiza şi prin disjungerea ' A se vedea: E. Cererea de chemare în garanţie poate fi formulată şi de intervenientul voluntar principal. 61 alin. ci de o modificare sau completare a cererii principale. aşa încât cel de al doilea chemat în garanţie nu ar putea. indiferent dacă el a dobândit imobilul de la Secundus cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. (1) şi art. Deşi în cele mai multe cazuri cererea de chemare în garanţie este formulată de către pârât.1 Totuşi. 143. De asemenea. Menţionăm că s-a susţinut şi punctul de vedere potrivit căruia. 87 . Bucureşti. în principiu. p. Leş. însă. uneori. însă. dacă reclamantul cheamă un terţ în judecată. nu ar fi vorba de o chemare în garanţie propriu-zisă. pentru a discuta şi lichida cu acesta o obligaţie de garanţie. Ea urmăreşte să înlăture posibilitatea tergiversării judecăţii. 1937. poate să îl acţioneze ca pârât şi pe garantul său. cu atât mai mult cu cât însăşi soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în garanţie depinde de soluţia dată asupra cererii principale.

Garanţia este numită incidentală dacă. în literatura de specialitate se vorbeşte despre garanţia principală şi garanţia incidentală. deoarece. Aşadar. Spre exemplu: reclamantul cheamă în judecată doi pârâţi. devenit parte în proces. la mai multe persoane) etc. dacă nu alege calea incidentală. iar. declanşând un proces distinct. Deşi. deci la o mai bună administrare a justiţiei. iar.1 Garanţia este numită principală dacă beneficiarul acesteia a aşteptat sfârşitul procesului în care este parte. îl cheamă în judecată pe garant prin intermediul unei cereri principale. fără a aştepta sfârşitul procesului dirijat împotriva sa. Codul de procedură civilă nu se ocupă în mod special de garanţia principală. Chemarea în garanţie pe cale incidentală este preferabilă introducerii unei cereri principale în garanţie sau în despăgubire. De altfel. astfel încât cererea principală şi cererea de chemare în garanţie sunt soluţionate prin aceeaşi hotărâre. succesiv. pe lângă faptul că asigură o apărare completă garantatului. de cererea de chemare în garanţie anterioară. Din punctul de vedere al atragerii terţilor la judecată. după încuviinţarea în principiu a unei cereri de intervenţie voluntară principală sau accesorie. în primul rând. Deşi chemarea în garanţie constituie o simplă facultate. beneficiarul garanţiei îl introduce în procesul respectiv pe garantul său.Părţile cererii de chemare în garanţie de cererea principală sau. evitându-se astfel un proces ulterior. judecata acesteia urmând a se face potrivit dispoziţiilor de drept comun. iar unul dintre aceştia formulează o cerere de chemare în garanţie împotriva celuilalt pârât. chemarea în garanţie prezintă avantajul de a contribui la soluţionarea unitară a litigiului. chemarea în garanţie este una din formele prin care terţii sunt atraşi la judecata unui proces pendente. în al doilea rând. înlăturând posibilitatea pronunţării unor hotărâri contradictorii şi ducând la realizarea unor economii de timp şi de cheltuieli. iar nu o obligaţie pentru părţi. reclamantul formulează o cerere de chemare în garanţie a terţului deja chemat în garanţie de către pârât (ipoteza poate fi întâlnită în cazul în care terţul respectiv a înstrăinat acelaşi bun. ar fi totuşi posibil să nu se ajungă la o lărgire a cadrului procesual din punctul de vedere al părţilor între care se stabilesc raporturile procesuale. dacă instanţa o găseşte întemeiată. în cazul în care cel garantat pierde procesul. ceea ce înseamnă că obligaţia de garanţie devine activă şi se traduce în fapt. în principiu. garantatul se expune riscului de a nu mai putea să îşi valorifice ulterior pretenţiile împotriva . prezintă interes numai garanţia incidentală. după cum garanţia este valorificată pe cale principală sau pe cale incidentală. prin aceeaşi hotărâre se va admite şi cererea de chemare în garanţie. să administreze probele necesare şi să facă toate apărările în sprijinul părţii pe care o garantează. anume atunci când cererea de chemare în garanţie este îndreptată împotriva unei persoane care are deja calitatea de parte în procesul respectiv. în măsura în care a căzut în pretenţii. oferă posibilitatea chematului în garanţie. în cazurile anume arătate de lege. una din părţile iniţiale formulează o cerere de chemare în garanţie împotriva terţului intervenient. după caz.

proc. ştie dacă este sau nu cazul să cheme în garanţie un terţ. dacă în timpul plăţii debitorul ar fi avut mijloace de a declara stinsă datoria sa. conform art. pentru a obţine înapoierea sumei plătite. cu necesitate. în cazul în care cumpărătorul s-a judecat cu evingătorul său fără să îl cheme în garanţie pe vânzător şi a pierdut procesul. Cât priveşte termenul în care poate fi depusă cererea de chemare în garanţie. 1351 C. O altă condiţie de admisibilitate se referă la existenţa unei legături suficiente între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie. potrivit art. fidejusorul ce a plătit fără a-i înştiinţa pe debitorul principal nu are regres împotriva acestuia. civ. ci. ca natură juridică. Tocmai de aceea. legea distinge după cum cererea incidentală este formulată de către pârât sau de către reclamant. p. 307-308. voi. Chemarea în garanţie presupune. necesitatea chemării unei terţe persoane în garanţie poate să rezulte ca urmare a susţinerilor pârâtului. 135 C. R. 88 Participanţii la procesul civil garantului. p. civ. ar fi putut obţine respingerea cererii formulate de terţ împotriva cumpărătorului şi deci culpa aparţine beneficiarului garanţiei de evicţiune. scapă de obligaţia de garanţie dacă dovedeşte că ar fi avut mijloace suficiente cu care. făcute prin întâmpinare. (2) C. op.. potrivit art. încă de la comunicarea cererii de chemare în judecată. Stabilirea a două termene diferite se justifică pe considerentul că. 61 alin.. invocând exceptio mali processus. civ. care nu i-a dat posibilitatea să îl apere. proc. acesta din urmă. Pârâtul trebuie să depună cererea de chemare în garanţie odată cu întâmpinarea. 61 alin. tome 3.. Vasilescu. Nedepunerea cererii de chemare în garanţie în termen nu atrage sancţiunea decăderii părţii respective din dreptul de a-i acţiona în judecată pe garant. (1) C. în sensul că trebuie să fie o legătură de dependenţă şi de subordonare între cele două cereri. iar reclamantul poate să depună cererea în tot cursul judecăţii în primă instanţă. participând la judecată în primul proces. 61 alin. cererea de chemare în garanţie se face cu respectarea condiţiilor de formă stabilite de lege pentru cererea de chemare în judecată. Perrot.]. cererea de chemare în garanţie .]. aşa încât soluţia ce se va da cu privire la cererea principală să poată influenţa soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în garanţie. este o veritabilă chemare în judecată. 1672 alin. civ. până la închiderea dezbaterilor [art. proc. op. civ. proc. pentru reclamant. (1) C. însă. pârâtul. iar apoi îl acţionează pe vânzător spre a răspunde pentru evicţiune. cit. cunoscând pretenţiile reclamantului. iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie. Cererea de chemare în garanţie.. prin cererea reconvenţională sau chiar în cursul judecăţii. cit.. H. existenţa unui proces civil aflat în faza judecăţii în primă instanţă.' A se vedea: P. ci va trebui să îl acţioneze pe creditor. Solus. cel mai târziu la prima zi de înfăţişare [art. III. Astfel: potrivit art.. astfel încât ea trebuie să îndeplinească toate cerinţele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată. (2) C. civ. 919.

deoarece. odată cu întâmpinarea. proc. 132 alin. în cazul cererii formulate .tardiv formulată se va judeca separat de cererea principală (aşadar. iar cel de-al doilea dispunând că pârâtul. primul text de lege menţionat acordând pârâtului dreptul de a depune întâmpinare la cererea întregită sau modificată. pârâtul va putea să formuleze o cerere de chemare în garanţie până la termenul de judecată următor. Cererea de chemare în garanţie poate fi primită. proc. prin încheiere. 132 alin. în materia ordonanţei preşedinţiale (soluţia se justifică prin aceea că. în funcţie de situaţia concretă din speţă. Dacă reclamantul şi-a modificat sau întregit cererea de chemare în judecată. ar însemna să se permită reclamantului să cheme un terţ în garanţie direct în apel. Soluţia este asemănătoare atunci când cererea este depusă tardiv şi părţile nu convin sau. Sunt totuşi unele situaţii de excepţie în care nu ar fi admisibilă o cerere de chemare în garanţie. civ. cererea de chemare în garanţie priveşte exclusiv fondul dreptului). apreciem că instanţa. proc.2 într-un asemenea caz. instanţa nu poate refuza soluţionarea unei cereri de chemare în garanţie depusă peste termenul prevăzut de lege. Nu există nici un text de lege care să prevadă că instanţa trebuie să se pronunţe asupra încuviinţării în principiu a cererii de chemare în garanţie. nu se prejudecă fondul. spre exemplu. civ. stabileşte doar că instanţa va dispune comunicarea cererii de chemare în garanţie terţului şi va fixa un termen în care acesta din urmă poate să depună întâmpinarea. după ce va lua act de formularea cererii de chemare în garanţie.. (1) C. civ. (1) teza a ll-a C. afară de cazul în care reclamantul şi pârâtul consimt ca aceste cereri să se judece împreună (desigur că această precizare priveşte numai cererea de chemare în garanţie depusă de către pârât). civ. iar din acel moment terţul devine parte în proces. Această soluţie se desprinde din combinarea art. încălcându-se astfel dispoziţiile imperative înscrise în art. prin aceeaşi încheiere de şedinţă va dispune respingerea acesteia ca inadmisibilă. (1) C. Nefiind deci necesar să se discute admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie. 62 C. de formularea unei astfel de cereri. proc. Trebuie menţionat că 89 Părţile părţile nu ar putea conveni judecarea împreună cu cererea principală a cererii de chemare în garanţie depusă tardiv de către reclamant. 61 alin. proc. în condiţiile prevăzute de art. civ. cu art. cât şi hotărârea primei instanţe). 294 alin. în măsura în care nu s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie în fond. (1) teza finală C. îndrumând partea să introducă o cerere separată). ci. în cadrul ordonanţei preşedinţiale..1 rezultă că instanţa va lua act. în caz contrar. însă. art. cu ocazia rejudecării fondului după casarea cu trimitere (ceea ce presupune că recursul a fost exercitat într-o materie în care dreptul de apel este suprimat de lege ori că sa casat pe motiv de necompetenţă atât hotărârea instanţei de apel. poate formula şi o cerere de chemare în garanţie.

terţul. care este de natură să întârzie soluţionarea cererii . deosebirea constând în faptul că nu este vorba de un creditor chirografar. proc. în toate drepturile procedurale ale garantatului. nr. după cum el se va putea prevala de hotărârea respectivă. dacă ar cădea în pretenţii. chematul în garanţie poate să combată ori. terţul va avea drepturile procedurale şi îi vor reveni îndatoririle procesuale prevăzute de lege pentru părţile principale. cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală. fără a pune în discuţie cererea principală. Pentru cea de a doua ipoteză. el poate folosi toate mijloacele de apărare. op. Pentru soluţia că. după ce va lua act de formularea tardivă a cererii. în consecinţă. civ. se admite că nici în litigiile de muncă (conflictele de drepturi şi conflictele de interese) nu ar fi admisibilă o cerere de chemare în garanţie.1 iar. colegiul civil. iar hotărârea ce urmează a se pronunţa îi va fi opozabilă. totuşi. 8/1966. (1) C. 444/1964. Potrivit art. invocând. ci de un debitor al părţii). instanţa o va supune discuţiei părţilor. Din momentul introducerii sale în proces. dar se poate apăra şi împotriva acesteia. alin. 2 Trib. terţul poate sprijini partea care l-a chemat în garanţie. iar. Dacă însă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin soluţionarea cererii de chemare în garanţie. 166. instanţa va da o încheiere prin care o va respinge ca inadmisibilă. după caz. decizia nr. Această posibilitate a terţului se justifică pe considerentul că soluţia ce se va pronunţa asupra cererii principale influenţează şi soluţia ce se va da cu privire la cererea de chemare în garanţie (situaţia este asemănătoare cu aceea în care s-ar exercita acţiunea oblică. să susţină pretenţia dedusă judecăţii prin cererea principală. spre exemplu.N. în funcţie de situaţia concretă din speţă. 63. 90 Participanţii la procesul civil Unul dintre cele mai importante efecte juridice ale cererii de chemare în garanţie îl constituie dobândirea de către terţul chemat în garanţie a calităţii de parte în procesul în care este formulată o asemenea cerere. sub acest aspect. cit. D. De asemenea. după depunerea la dosar a cererii de chemare în garanţie. poate formula apărări numai în ceea ce priveşte cererea incidentală. (2) al aceluiaşi articol permite instanţei să dispună disjungerea (se admite că instanţa de fond este în drept să aprecieze şi să decidă dacă o cerere de chemare în garanţie. Negru.. 63 alin. p. instanţa va dispune judecarea separată. în acest scop. prin încheiere. a se vedea. în cazul în care cererea de chemare în garanţie se face direct în apel sau în recurs. V. în sensul că. Pentru prima ipoteză. nu pot conveni judecarea împreună. ci se bucură de independenţă procesuală. faptul că nu datorează garanţie sau că partea ce l-a introdus în proces nu s-ar putea îndrepta împotriva sa cu o cerere în despăgubire.de reclamant. Suprem. putându-se substitui.. p. în J. Radu. Chematul în garanţie nu devine însă o parte subordonată celei care l-a introdus în proces.

în temeiul art. secţia civilă. a se vedea. D. dacă este întemeiată. p. I. în măsura în care este întemeiată. soluţia ce se va da asupra cererii de chemare în garanţie depinde de soluţia ce se va pronunţa cu privire la cererea principală. ci de către pârât. 623/E/1988. p. înseamnă că pârâtul nu a pierdut procesul. 510. Aşa cum rezultă din chiar prevederile art. cit. Când cererea principală se respinge. iar. iar cealaltă cu privire la cererea de chemare în garanţie. Stoenescu. 3 A se vedea şi Trib.2 Cererea de chemare în garanţie formulată de către reclamant. mai precizăm că ' Unii autori vorbesc numai de posibilitatea chematului în garanţie de a combate cererea („acţiunea”) principală . eventuala insolvabilitate a terţului chemat în garanţie nu trebuie să fie suportată de către reclamant. iar apoi asupra raportului juridic dintre pârât şi terţul chemat în garanţie. una cu privire la cererea de chemare în judecată. 60 alin. înseamnă că pârâtul a căzut în pretenţii.R. S. cu singura obligaţie de a motiva hotărârea sa. astfel încât se va admite şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârât. pe de altă parte. 163. în cazul în care cererea principală este admisă. deci că încheierea prin care s-a dispus disjungerea nu este supusă vreunei căi de atac). Este necesar să distingem după cum cererea de chemare în garanţie este formulată de către pârât sau de către reclamant. decizia nr. 2 în sensul că ar urma să se pronunţe două hotărâri de fond în acelaşi dosar.D. civ. (1) pct. nr. 244 alin.2 Trebuie subliniat că efectul eventualei prorogări de competenţă în privinţa soluţionării cererii de chemare în garanţie subzistă şi după ce s-a dispus disjungerea. ci să se admită. ipoteză în care se va constitui un dosar distinct. op. însă. caz în care terţul introdus în proces pe această cale nu ar avea interesul să se respingă cererea principală.. /. voi. 1 C. V. proc. Părţile 91 pentru situaţia în care s-a dispus disjungerea. 63. Porumb. pronunţându-se mai întâi asupra raportului juridic dintre reclamant şi pârât. (1) C. urmează să fie judecată împreună sau separat de aceasta. Suprem. 10/1988. totuşi.principale.Gr. Zilberstein. p. Negru. civ. astfel încât nu se poate declina competenţa. în R. Radu. aşa încât cererea prin care acesta a chemat un terţ în garanţie se va respinge ca lipsită de obiect sau de interes. proc. deoarece. se va admite dacă se respinge cererea de . o astfel de afirmaţie nu ţine cont de faptul că şi reclamantul poate să formuleze o cerere de chemare în garanţie. instanţa va trebui să soluţioneze litigiul în două etape. p. Terţul chemat în garanţie nu poate fi însă obligat direct faţă de reclamant. între ei nu există nici un raport juridic procesual.. în alte cuvinte. In sfârşit. 63. judecarea cererii de chemare în garanţie poate fi suspendată până la rezolvarea cererii principale. pe de o parte.

în Culegere de practică judiciară 92 Participanţii la procesul civil împotriva ambilor. deoarece reclamantul este cel care a pierdut procesul cu pârâtul. iar cea de chemare în garanţie ca lipsită de obiect sau de interes). Dacă prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de către reclamant (ca lipsită de obiect sau de interes).chemare în judecată. cât şi cererea de chemare în garanţie. cât şi a chematului în garanţie. ?997. împrejurarea că soluţia din cererea de chemare în garanţie depinde de soluţia din cererea principală influenţează şi exercitarea. Dacă însă cererea de chemare în judecată se admite. Astfel. în ceea ce priveşte exercitarea apelului. întrucât între ei nu există raporturi juridice substanţiale. nu şi a chematului în garanţie. însă. hotărârea poate fi apelată de . fie contra pârâtului. având astfel dreptul să se îndrepte împotriva celui pe care l-a chemat în garanţie. dacă respingerea cererii de chemare în judecată este urmarea apărărilor formulate de terţ în favoarea pârâtului. iar chematul în garanţie poate intenta apel contra pârâtului (invocând inexistenţa obligaţiei sale de garanţie sau faptul că pârâtul nu avea dreptul să se îndrepte împotriva sa cu o cerere de despăgubire). pârâtul poate declara apel împotriva reclamantului (acest apel nu este condiţionat de faptul ca şi chematul în garanţie să introducă apel împotriva pârâtului).Ia?'' dCC1Zla Cmlă . lipsa de obiect a cererii de chemare în garanţie. probleme de care ne vom ocupa mai târziu. fie împotriva chematului în garanţie. precum şi soluţionarea căilor de atac sau judecata în fond după casare. atunci cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant se va respinge ca lipsită de obiect sau de interes. reclamantul poate declara apel împotriva pârâtului. Când prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârât. fie . pe cale de consecinţă. p. 68 ?1 CA. iar chematul în garanţie fie contra reclamantului. dacă pârâtul a introdus o cerere de chemare în garanţie. Dacă ambele cereri au fost respinse (cea de chemare în judecată ca nefondată. reclamantul poate introduce apel atât împotriva pârâtului.p-121. acesta din urmă are interes să declare apel fie contra reclamantului. precum şi dacă terţul chemat în garanţie poate face apel împotriva reclamantului.600^97. iar prima instanţă a admis atât cererea de chemare în judecată. Dacă ambele cereri au fost respinse. în cazul în care prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată şi a admis cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant. Pentru această situaţie se ridică două probleme: aceea a mijlocului prin care se reia în discuţie cererea de chemare în garanţie. reclamantul poate face apel atât contra pârâtului. TsJlt^lcTZ CT-nr-621/1967'în RRD-nr-3/i968. cât şi a chematului în garanţie. reclamantul va introduce apel împotriva pârâtului. invocând netemeinicia cererii de chemare în judecată şi. dar şi contra reclamantului (deşi între ei nu există raporturi de drept substanţial).

în sprijinul părţii garantate. dacă soluţia referitoare la cererea de chemare în judecată este rezultatul activităţii procesuale a terţului. proc. iar intimatul nu formulează un apel provocat contra terţului chemat în garanţie la prima instanţă. p. Cele două probleme semnalate mai sus se ivesc şi în această situaţie. subliniem că legislaţia noastră (spre deosebire de cea franceză). Cât priveşte cea de a doua problemă semnalată mai sus. nu şi celor care au avut calitatea de parte la judecata în primă instanţă. Paris. dacă instanţa de apel (sau prima instanţă într-o materie în care hotărârea nu este supusă apelului) a admis atât cererea principală. nu şi contra terţului chemat în garanţie de acesta din urmă. 440 şi urm. Droit judiciaire prive. cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul de la prima instanţă. chiar dacă acesta nu a .1 nu oferă decât intimatului posibilitatea aderării la apel. 93 Părţile primă instanţă. acesta din urmă se găseşte într-o poziţie mai puţin favorabilă decât aceea pe care a avut-o ca urmare ca hotărârii primei instanţe. respinsă de prima instanţă ca lipsită de obiect. 819 şi urm. deoarece s-a admis cererea de chemare în judecată. poate declanşa un proces distinct împotriva terţului. recursul chematului în garanţie. astfel încât efectele admiterii lui se vor extinde şi faţă de cel ce a formulat cererea de chemare în garanţie. în ceea ce priveşte exercitarea recursului. Hiron. va repune în discuţie şi cererea principală. dacă apelantul îşi îndreaptă apelul numai împotriva adversarului său direct. dacă nu priveşte exclusiv raportul de garanţie. Paris. împotriva acestei hotărâri pârâtul nu are interesul să declare un apel contra chematului în garanţie. dacă reclamantul face apel. astfel încât garantul poate să facă orice apărare contra apelantului. civ. în cazul în care prima instanţă a respins atât cererea de chemare în judecată. Acelaşi este interesul şi în cazul în care reclamantul formulase o cerere de chemare în garanţie. iar hotărârea respectivă este apelată de către pârât. întrucât partea care îl chemase în garanţie la judecata în 1 A se vedea: J. uneori chiar şi a chematului în garanţie. iar. pentru a repune în discuţie şi cererea de chemare în garanţie. în calitate de intimaţi. Montchrestien. 293' C. deci obligaţia de garanţie devine efectivă. Procedura civile. Astfel. Deci. cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârât. în măsura în care va pierde în instanţa de apel. 1994.. Răspunsul la prima problemă semnalată mai sus este oferit de art. Vincent. dar.pârât. Guinchard. J. întrucât nu poate recurge la instituţia apelului provocat. p. Prdcis Dalloz. pârâtul-intimat ar dobândi interesul de a introduce un apel provocat. S. el ar urma să introducă o cerere de intervenţie accesorie. care îşi va îndrepta cererea de apel împotriva reclamantului. dar care nu au fost încă atraşi la judecata în apel. 1991. deoarece nu a căzut în pretenţii.

efectele admiterii recursului se vor extinde şi asupra chematului în garanţie. 64 C. chiar dacă acesta din urmă nu a declarat recurs. dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului”. proc. instanţa trebuie să repună în discuţie şi cererea de chemare în garanţie [un argument de text în sprijinul acestei soluţii I-ar constitui art. Din dispoziţiile art. închiriere. instanţa de apel a respins cererea principală şi.5. civ. instanţa de fond va judeca din nou. 64 C. în măsura în care între pârât şi terţul arătat ca titular al dreptului real există un raport juridic cu privire la lucrul ce formează obiectul cererii 94 Participanţii la procesul civil (de exemplu. dacă în urma admiterii recursului celui care a formulat cererea de chemare în garanţie. Dacă însă. ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată]. 64 C. (3) C. iar recursul reclamantului de la prima instanţă se admite. iniţial.declarat recurs. 3. 6466 C. proc. civ. proc. partea finală a art. Dacă însă cererea principală a fost respinsă. limitează aplicabilitatea acestei forme de intervenţie forţată numai la acţiunile (cererile) reale. depozit. iar chemarea în garanţie admisă. iar în apel s-a admis cererea principală şi s-a respins ca lipsită de obiect sau de interes cererea de chemare în garanţie. la judecarea fondului ce urmează admiterii recursului pârâtului de la prima instanţă. recursul terţului chemat în garanţie de către reclamant repune în discuţie şi cererea principală. De asemenea. proc. Cererea de arătare a titularului dreptului va trebui să îndeplinească . cu excepţia cazului în care vizează exclusiv raportul de garanţie. care dispune că. instanţa ce judecă fondul după casare admite cererea principală. comodat etc). cu ocazia judecării fondului după casare. cererea de chemare în garanţie a pârâtului de la prima instanţă a fost respinsă ca lipsită de obiect sau de interes. 315 alin. în cazul în care cererea de chemare în garanţie a fost formulată de către reclamantul de la judecata în primă instanţă. proc. se va repune în discuţie şi cererea de chemare în garanţie. Aşadar. se va respinge cererea principală. Arătarea titularului dreptului Cea de a treia formă de intervenţie forţată este reglementată de art. Potrivit art. rezultă că arătarea titularului dreptului poate fi făcută numai de către pârât şi numai în cazul cererilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real. folosirea acesteia fiind deci exclusă în cazul cererilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă (personal). „pârâtul care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul. civ. pe cale de consecinţă. atunci va trebui să constate ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie.. civ. De asemenea. civ. după casare. dacă în urma admiterii recursului celui care a formulat cererea de chemare în garanţie. între cei doi s-a încheiat un contract de locaţiune..

deşi legal citat. deci terţul „dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu. proc. soluţia este oferită de art. judecata va continua între reclamant. civ. (1) C. iar nu cea de intervenient principal. împreună cu copiile de pe cererea de chemare în judecată şi înscrisurile depuse la dosar. c) terţul se înfăţişează. . 58”. în funcţie de poziţia terţului şi a reclamantului faţă de cererea de arătare a titularului dreptului. civ. cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. proc. dar reclamantul nu este de acord cu înlocuirea pârâtului. (1) C. pârât şi terţul indicat ca . reclamantul să urmărească valorificarea unui drept real. Cererea va fi comunicată persoanei indicate ca titular al dreptului real. depusă odată cu întâmpinarea sau. (2) C. b) cel arătat ca titular al dreptului real se înfăţişează şi recunoaşte susţinerile pârâtului. şi următoarele cerinţe specifice: .pârâtul să deţină cu titlu precar sau să exercite în numele altuia un drept asupra lucrului care formează obiectul dreptului real invocat de reclamant. civ. civ.. (1) C.deci. prin trimiterea la art. 66 alin. 66 alin. care va dobândi calitatea procesuală de pârât. nu se înfăţişează. ' S-a exprimat şi opinia că. care prevede că „se vor aplica dispoziţiile art. art.pârâtul să îl indice pe titularul dreptului (legea nu impune însă pârâtului obligaţia de a indica pe adevăratul titular al dreptului). prevede că terţul arătat ca titular al dreptului va lua locul pârâtului. pârâtul poate face arătarea titularului dreptului printr-o cerere motivată. iar hotărârea îi va fi opozabilă”. proc. acesta din urmă fiind scos din judecată... civ. dacă întâmpinarea nu este obligatorie. dar tăgăduieşte susţinerile pârâtului. terţul arătat ca titular al dreptului ar dobândi calitatea de intervenient forţat. iar reclamantul consimte să fie înlocuit pârâtul iniţial. aşa încât procesul va continua numai între reclamant şi cel indicat ca titular al dreptului real. se disting următoarele situaţii: a) cel arătat ca titular al dreptului real se înfăţişează şi recunoaşte susţinerile pârâtului. . în afara cerinţelor comune tuturor formelor de participare a terţilor la judecată. poate avea loc numai cu consimţământul reclamantului. 65 alin. civ. (2) C. proc. la care se referă art. în ipoteza prevăzută de art. d) cel indicat ca titular al dreptului real. Pentru ultimele două situaţii enumerate mai sus. 58 C. printre altele şi în considerarea faptului că scoaterea din proces a pârâtului. Potrivit art. Pentru prima ipoteză. 66 alin.prin cererea introductivă de instanţă.. proc. 66 alin. s-a urmărit să se Părţile 95 Aşadar. proc. Deşi legea nu prevede în mod expres. se apreciază că cererea de arătare a titularului dreptului ar trebui comunicată şi reclamantului. arătându-se că..

în care deşi terţul se prezintă şi recunoaşte susţinerile pârâtului.R. toţi aceşti autori menţionează că „terţul introdus în proces în temeiul art. 146. în urma dezbaterilor. Notă la decizia civilă nr. ce decurg din actele îndeplinite de reprezentant în limita împuternicirilor conferite. că titularul dreptului este terţul indicat. nr. 3/1974. (6) al aceluiaşi articol extinde această obligaţie şi în cazul litigiilor referitoare la dreptul de concesiune. A se vedea: A. Reprezentarea convenţională a persoanelor fizice în procesul civil 4. sfaturi etc. 57 C. jud. nu se poate considera că. 11/1969.2 mai exact. iar alin. s-a arătat că se impune soluţia ca şi în acest caz terţul arătat ca titular al dreptului real să rămână în proces. 11/1969. Consideraţii introductive în frecvente cazuri. p. 167. Astfel. potrivit art. întrucât legea nu distinge. p. (4) din Legea nr. 57 C. jud. notă la decizia civilă nr. Satu-Mare. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.D. Reprezentarea în procesul civil este deci acea precizeze doar că terţul indicat ca titular al dreptului real va avea aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi terţul chemat în judecată în temeiul art. 143-144). civ. nr. Leş. terţul rămâne în proces în calitate de pârât. nr. s-a apreciat că judecata va continua fără să se modifice raportul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată. care stă în instanţă în nume propriu. civ. în orice caz. rezultă că arătarea titularului dreptului de proprietate publică va fi făcută indiferent de poziţia procesuală (pârât sau reclamant) pe care o are cel căruia i-a fost dat în administrare. în calitate de intervenient principal. părţile participă la procesul civil prin intermediul unui reprezentant.D. p. în literatura de specialitate. într-o primă opinie. Spre deosebire de simpla asistare. sentinţa civilă nr. într-o altă opinie.R. 3126/1967.titular al dreptului real. în R. p. Florescu. p. I.R. reprezentarea în procesul civil are drept consecinţă producerea în persoana părţii reprezentate a tuturor efectelor.D. 12 alin.” A se vedea: D. se va respinge cererea ca greşit îndreptată. iar dacă se va stabili. Anterior însă. 173/1972 a Trib. §4. Porumb. Legea nu acoperă însă cea de a doua situaţie. care implică acordarea unor consultaţii. Sitaru. reclamantul nu este de acord ca locul pârâtului să fie luat de terţ. Mehedinţi. în practică (Trib. raion Satu-Mare. voi. izolat.1. ce nu angajează în nici un fel partea în cauză.Gr. proc. Anumite particularităţi ale acestei forme de intervenţie există în cazul litigiilor referitoare la bunuri proprietate publică. /. favorabile sau nefavorabile. închiriere sau la dreptul de proprietate asupra bunurilor concesionate ori închiriate. titularul acestui drept real principal. pentru această ipoteză. are obligaţia să arate cine este titularul dreptului de proprietate. acesta din urmă în calitate de intervenient principal.1 iar. cum s-a decis. concesionat ori închiriat bunul proprietate publică ce formează obiectul litigiului. proc. în litigiile referitoare la dreptul de administrare. în R. în R. . pop. va avea în principiu aceleaşi drepturi şi obligaţii procesuale ca şi intervenientul principal. 115. 111. 106/1968 a Trib. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. .

35 din Decretul nr. se ridică întrebarea de a şti cine poate avea această calitate. 222 şi art. reprezentarea legală. 600 alin. (1) C. (4) C. proc. proc. Dacă dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească. precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. proc. civ. care este parte în proces. anume la judecata în faţa instanţelor de fond a cererilor de divorţ (cu anumite excepţii prevăzute de art. ci şi de o persoană care nu are această calitate. civ. de art. îndeplineşte acte de procedură în numele şi în interesul altei persoane. Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar neavocat Faţă de faptul că art. totuşi.) şi în cazul răspunsului la interogatoriu (cu unele derogări prevăzute de art. iar. Aşadar. In doctrină. De la regula conform căreia. pe de altă parte. însă nu are dreptul de a pune concluzii. proc. în sensul că partea este obligată să se prezinte personal în instanţă. care intervine în cazul persoanei lipsite de capacitate procesuală de exerciţiu. stabileşte că mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat. (3). art. reprezintă partea. 44. 31/1954). mandatarul care nu are calitatea de avocat poate să formuleze cereri în faţa instanţei. 4. să propună probe. art. să îndeplinească alte acte de procedură în numele şi în interesul părţii pe care o reprezintă. în cele ce urmează ne vom ocupa numai de reprezentarea convenţională a persoanelor fizice în procesul civil. 223 C. pot pune concluzii în faţa oricăror instanţe. Deşi partea poate fi reprezentată în procesul civil nu numai de avocat. mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat. de regulă. (3) C. prevede doar că părţile pot să exercite drepturile procedurale prin mandatar. potrivit legii. Părţile în proces pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. este de reţinut că. însă acesta din urmă nu poate pune concluzii decât la judecătorie. civ. spre exemplu. proc. dacă sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv. în cazul persoanelor juridice (art. Sunt însă unele cazuri în care dreptul de a fi reprezentat în justiţie este restrâns. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. se face distincţie între..96 Participanfii la procesul civil situaţie în care o persoană. sunt totuşi exceptaţi doctorii (în drept) şi licenţiaţii în drept. civ. 67 alin. reprezentarea convenţională a părţilor. civ.2. dacă mandatul este dat unei alte persoane decât un avocat. 7 alin. asistarea reprezentantului de către avocat nu este . 614 C. art. 68 alin. cu excepţia consilierului juridic care. care. numită reprezentant.). pentru ipoteza în care mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat. pe de o parte. 97 Părţile precum şi mandatarul care reprezintă pe soţ sau o rudă până la al patrulea grad inclusiv. Răspunsul îl găsim coroborând dispoziţiile din Codul de procedură civilă cu prevederile Legii nr.

68 alin. adică o procură dată pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau reprezentare în judecată. Mandatul dat sub forma unei procuri generale nu dă dreptul de a reprezenta pe mandant în justiţie. Actele procedurale de dispoziţie pot fi făcute de mandatar numai în temeiul unei procuri speciale. deoarece izvorul împuternicirii de reprezentare îl constituie tot legea. (2) al aceluiaşi articol dispune că dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală. aşa-numita reprezentare judiciară este tot o formă de reprezentare legală. trebuie ca în cerere să se specifice aceasta şi să se alăture procura. Aşadar. Particularităţi privind reprezentarea prin avocat Deşi din art. Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecăţii. civ. care intervine în temeiul unei hotărâri judecătoreşti (de exemplu. deci reprezentantul poate să pună concluzii. chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în această privinţă. prevede că procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată. (1) C. referitor la conţinutul mandatului judiciar. anume: cazul în care mandantul locuieşte în străinătate. trebuie să fie o procură ad litem. Retragerea mandatului. cât şi instanţa. ci dăinuie până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului. proc. 68 alin. cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de înfăţişare sau de împlinirea termenelor de introducere a căilor de atac. mandatul judiciar nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. 1 Uneori. semnătura fiind certificată potrivit legii avocaţilor. civ. precum şi cazul când mandatul este dat unui prepus. afară de cazul în care au fost făcute în şedinţă şi în prezenţa părţilor. (1) C. 4. art. se vorbeşte şi despre reprezentarea judiciară. în realitate. sechestrul judiciar poate fi autorizat de instanţa care l-a numit să reprezinte în judecată părţile cu privire la bunul pus sub sechestru). Mandatarul care renunţă la împuternicire este ţinut să înştiinţeze atât pe cel care i-a dat mandatul. dar poate fi restrâns numai la anumite acte sau pentru o anumită instanţă. De la această regulă există însă două excepţii. împrejurarea că reprezentantul este numit de instanţă nu .obligatorie.3. ar rezulta că avocatul şi-ar justifica tot prin procură calitatea de reprezentant. Spre deosebire de mandatul de drept comun.1 Alin. proc. fiind deci nevoie ca procura să prevadă expres acest lucru. instanţa neputând să numească un astfel de reprezentant decât în cazurile expres prevăzute de lege. Sub aspectul formei. făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă. însă. precum şi renunţarea la mandat nu pot fi opuse celeilalte părţi decât de la o comunicare. în situaţia în care cererea în justiţie se face prin reprezentant convenţional.

cum este cazul art.. într-o decizie de speţă. p.S. 98 Participanţii la procesul civil Participarea procurorului la procesul civil totuşi. nr. De asemenea. specific profesiei./. Leş. s-ar ajunge la modificarea dispoziţiei legale. Când reprezentarea la prima instanţă s-a făcut prin avocat. deşi art. 67. 68 alin. secţia civilă. iar nu organul care îl numeşte pe reprezentant. iar. decizia nr. pe calea unei pretinse interpretări.C. toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi. civ. reglementarea specială actuală prevede că avocatul are dreptul să reprezinte în temeiul unui contract de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă de avocat şi clientul ori mandatarul acestuia. dar. 415/1992. proc. pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului. civ. proc. deoarece el . p. S-a susţinut că semnificaţia dispoziţiei înscrise în art.. deoarece criteriul de clasificare îl constituie izvorul împuternicirii de a reprezenta partea în procesul civil (legea sau convenţia părţilor). poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. acesta. instanţa supremă. chiar fără mandat. avocatul se legitimează prin împuternicirea avocaţială. 2/1993. 121. nu însă şi atunci când are o redactare clară. în Dreptul. în privinţa actelor procesuale de dispoziţie. avocatul este împuternicit să efectueze orice act. (1) C. Actele făcute de avocat în aceste condiţii nu trebuie ratificate de parte. a reţinut că mandatul judiciar trebuie să îmbrace forma unei procuri legalizate . (1) C. El poate să exercite orice cale de atac împotriva hotărârii date.justifică soluţia potrivit căreia am fi în prezenţa unui alt fel de reprezentare. 68 alin. nu face distincţie între mandatarul neavocat şi avocat. întrucât în cazul procedurii notariale de legalizare a semnăturii nu se verifică şi conţinutul actului . B. în acest caz.J. ar fi aceea că mandatul de reprezentare în justiţie ar trebui să rezulte dintr-o procură autentificată. proc. 69 alin. ceea ce înseamnă că şi avocatul ar avea nevoie de o procură specială pentru efectuarea unor asemenea acte. Este îndeobşte cunoscut că un text de lege este susceptibil de interpretare numai atunci când este neclar. în baza acestui contract. Contractul prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. s-a arătat că procura specială nu mai este necesară dacă în contractul de asistenţă juridică s-a stipulat în mod expres dreptul avocatului de a face acte procesuale de dispoziţie. în caz contrar. confuz etc. civ. (1) C. In lipsa unor stipulaţii contrarii în contract.

ale persoanelor puse sub interdicţie. nr. Ciobanu. . Secţiunea a IlI-a.). 340. iar titularul dreptului poate ratifica actele făcute de persoana ce nu avea calitatea de reprezentant. deci nu se menţionează în cerere că persoana care a formulat-o este doar un reprezentant al titularului. Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant poate fi invocată în orice stare a pricinii. prin ipoteză.exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege. 4. Subliniem că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant presupune situaţia în care cererea este introdusă în numele titularului (deci în cerere se menţionează faptul că se acţionează în numele şi în interesul altei persoane. în loc să o formuleze în numele reprezentatului. . va anula cererea (art. cel care a introdus cererea în nume propriu. decizia nr. . 318. . secţia de contencios administrativ. p. (1) din Constituţie prevede că „în activitatea judiciară. instanţa poate acorda un termen pentru împlinirea acestei lipse.pornirea procesului civil.participarea la judecata procesului civil prin punerea de concluzii. la şedinţele de judecată.S. nu rezultă că aceasta este introdusă în numele altei persoane..M. a se vedea: C.J. în condiţiile prevăzute de lege.2 1 A se vedea: V. Sancţiunea în cazul nejustificării calităţii de reprezentant în cazul în care reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale. 304/2004 privind organizarea judiciară. şi anume: . 45 C. Dacă însă. întrucât. p.apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor. Potrivit art.exercită acţiunea civilă. ale dispăruţilor şi ale altor persoane. I. Precizări prealabile Articolul 131 alin. iar la dosar nu există dovada din care să rezulte abilitarea celui care a formulat cererea de a-i reprezenta pe titular. în condiţiile legii. atribuţiile Ministerului Public în materie civilă sunt următoarele: . 161 C. proc. p. în Juridica. civ. 679/1994. . 3211/1999. decizia nr. 649.s-a întemeiat pe o împuternicire izvorâtă din lege. din cuprinsul cererii. 1994. Formele concrete de participare a procurorului la procesul civil sunt prevăzute de art. adică în calitate de reprezentant).participă. precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”. 2 Pentru confundarea lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu lipsa calităţii procesuale active. 60 din Legea nr. atunci se va invoca excepţia lipsei calităţii procesuale. nu este titularul dreptului. civ.4. în cazurile prevăzute de lege.exercitarea căilor de atac. în condiţiile legii. Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept. 8/2000.exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Participarea procurorului la procesul civil §1. iar dacă în termenul acordat lipsa nu se împlineşte. în B.. .J. proc. . voi.

2 Principalul argument în sprijinul opiniei potrivit căreia procurorul este parte în proces îl constituie faptul că art. O a doua teză în cadrul acestei concepţii.1 Dominantă este concepţia potrivit căreia procurorul este parte în proces. înainte de a prezenta formele în care procurorul poate să participe la procesul civil. în cadrul acestei concepţii. Santai. alte dispoziţii legale se referă la procuror. este aşezat de legiuitor în titlul referitor la părţi. distincţia care se făcea în trecut nu mai este de actualitate. în R. Intr-o altă opinie. pe de altă parte. 1/1967.R. întâlnită în literatura juridică ulterioară anului 1948. se întâlnesc două teze. 45 C. Procurorul era considerat parte alăturată în cazurile în care procesul nu era pornit din iniţiativa lui. §2. Pornirea procesului civil Potrivit art. (1) C. El se găsea într-o poziţie procesuală asemănătoare cu a oricăreia din părţile litigante. de asemenea. pe scurt. însă o astfel de teză nu poate fi primită.1 Deşi în unele texte de lege se mai foloseşte noţiunea de parte principală. 45 alin. ca parte în proces. având aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii procesuale. se făcea distincţie între cazurile în care procurorul participa la procesul civil ca parte principală şi /. p. la poziţia procesuală a procurorului în procesul civil. dar. se arată că procurorul participă ca parte în proces atunci când iniţiază acţiunea civilă şi ca participant atunci când el intervine în procesul pornit de titularul dreptului sau de o altă persoană căreia legea îi recunoaşte legitimare procesuală. în acelaşi timp. pe de o parte. neavând posibilitatea de a face apel sau recurs. considerarea procurorului ca parte principală sau ca parte alăturată nu acoperă cazul recursului în interesul legii. reprezentantul apără întotdeauna interesele părţii pe care o reprezintă. o reprezentare comună a două părţi cu interese contrarii este de neconceput. proc.3 §3. civ. Formele participării procurorului la procesul civil 3. în literatura juridică şi în legislaţia anterioare anului 1948. ea nemai-prezentând utilitate practică. nr. Mai mult. iar procurorul doar punea concluziile sale. proc.D. Astfel. Poziţia procurorului în litigiile întemeiate pe Legea nr. ceea ce nu s-ar verifica în cazul procurorului. iar. Procurorul era considerat parte principală atunci când. 28. Poziţia procesuală a procurorului în procesul civil S-a susţinut că procurorul ar fi un reprezentant sui-generis al părţilor în proces. în situaţiile expres prevăzute de lege. ne vom referi. îşi păstrează calitatea de organ care veghează la respectarea legii în activitatea de judecată. 10/1984. civ. Ministerul Public poate porni .cererea de a se pune în executare anumite hotărâri.1.. susţine că procurorul dobândeşte poziţia de parte în proces.. putea exercita dreptul la acţiune pentru punerea în valoare a unor interese generale sau chiar particulare. deoarece. 100 Participanţii la procesul civil între cazurile în care procurorul participa ca parte alăturată. ci a altor persoane.

nr. Herovanu. Of. ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor. Din redactarea textului de lege rezultă cu claritate că procurorul nu este îndreptăţit să declanşeze orice proces civil. ceea ce înseamnă că procurorul ar putea să declanşeze acţiunea civilă. I. 2 /. Zilberstein. Leş. ci punerea în mişcare a acţiunii civile de către procuror cunoaşte unele restricţii.M. cererea de revocare a unei donaţii pentru ingratitudine etc]. S. cererea de anulare a căsătoriei pentru vicii de consimţământ. p. /. 365. 4 CC. 53 alin. I. fam. fam. 59 alin. prin introducerea oricărei cereri de chemare în judecată. E. civ. inclusiv cele care ar avea caracter strict personal [acele cereri pentru care legea prevede expres că pot fi introduse numai de o anumită persoană. voi.art. 309/2002) a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. însă numai dacă pornirea procesului civil ar fi în interesul persoanelor arătate în textul de lege sau dacă o normă specială conferă expres dreptul procurorului de a declanşa procesul civil. Boroi. precum şi acele cereri care sunt strâns legate de voinţa exclusivă a celui interesat. ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor.. 238. 224. 3 Pentru opinia potrivit căreia ar putea fi pus sub semnul întrebării însuşi sistemul în care procurorul are poziţia procesuală de parte în proces. 425-439. 5/2002 (M. legea nu mai interzice procurorului să introducă acţiunile (cererile de chemare în judecată) cu caracter strict personal. 101 Participarea procurorului la procesul civil legitime ale minorilor. A se vedea şi V. spre exemplu. Ciobanii. Decizia nr. cererea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă . . p. voi. (1) C. 45 alin. 349-351. (1) C. (1) din Constituţie. fiind preferabil să se considere că procu rorul este acel participant la procesul civil care reprezintă interesele societăţii. spre exemplu. cererea de stabilire a paternităţii . p. Stoenescu. precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. I. astfel cum rezultă din art. referitoare la limitarea dreptului procurorului de a porni acţiu nea civilă. p. în sensul că procurorul poate să pornească procesul civil fie atunci când este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor 1 A se vedea. i se conferă expres acest drept. voi. (1) C proc. prin norme speciale.1 Trebuie reţinut că. /.acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor. 131 alin. etc.art. spre deosebire de reglementarea anterioară. p. Deleanu. fie în acele cazuri în care. p. a se vedea: G. de exemplu. 128-129.

Pentru ipoteza în care procurorul a pornit acţiunea. 370/2004 . procurorul poate pune concluzii în orice proces civil. persoane puse sub interdicţie. de a cere dizolvarea pe cale judecătorească a unui partid politic (art. Pentru câteva materii. (1) din Constituţie. potrivit art.judecarea de către instanţe a întâmpinărilor. 45' C. . art. titularul va putea să solicite continuarea judecăţii. dispăruţi). partidul politic în cauză acţionează în baza statutului modificat [art.soluţionarea cererilor de punere sub interdicţie şi de ridicare a interdicţiei (art. 38 şi art. 42 din Decretul nr. nu împiedică judecata dacă instanţa apreciază că nu sunt în interesul acelor persoane. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. 14/2003) sau constatarea încetării existenţei unui partid politic (art. 14/2003 ori dacă. Ministerul Public are dreptul de a solicita Tribunalului Bucureşti să dispună încetarea activităţii partidului politic şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice în cazul în care modificările statutului sau ale programului partidului politic nu au fost comunicate Tribunalului Bucureşti în condiţiile stabilite de art.. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. anume prevăzute de lege. 102 Participanţii la procesul civil . proc. iar dacă procurorul ar retrage cererea. 46 din Legea nr. făcute în orice proces de reprezentanţii persoanelor prevăzute la art. Menţionăm în acest sens: . (2) C. dispune că titularul dreptului subiectiv la care se referă acţiunea va fi introdus în proces. 25 din Legea nr. 14/2003). precum şi anularea hotărârii de declarare a morţii (art. Aşadar. 131 alin. deşi instanţa a respins cererea de încuviinţare a modificării statutului. având posibilitatea să uzeze de dreptul său de dispoziţie. Spre exemplu. civ. este prevăzută de art. textul fiind în concordanţă cu dispoziţiile înscrise în art. (1) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice]. civ. contestaţiilor şi a oricăror alte cereri prevăzute de Legea nr. 47 din Legea nr. Mai reţinem că. proc.judecarea cererilor de declarare a dispariţiei şi a morţii pe cale judecătorească. (minori. participarea procurorului la judecată şi punerea concluziilor de către acesta sunt obligatorii. de Legea nr. civ. 26 alin. proc. 32/1954). actele procesuale de dispoziţie. (1) C. proc. 45 alin. 32/1954). 33 şi 35 din Decretul nr. 45 alin. civ.2. (3) C.. care se finalizează prin punerea de concluzii. 45 alin. sub forma renunţării la judecată sau la dreptul subiectiv. 3. ori a tranzacţiei. în oricare fază a acestuia. precum şi de Legea nr. Participarea Ia judecata procesului civil Această formă de participare a procurorului la procesul civil. dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept ori a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

33/1994]. (2) şi art. 25 alin. 21 alin.soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe [art.judecarea. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 24 alin. (9) din Legea nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii].soluţionarea cererii de înregistrare a unui partid politic sau a unei alianţe politice ori a cererii de încuviinţare a modificării statutului sau a programului partidului politic [art. (2) din Ordonanţa nr. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere (Legea nr. (1). .rezolvarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare şi a modului de stabilire a preţului de vânzare pentru spaţiile comerciale proprietate privată a statului şi prestările de servicii [art. modificarea. 187/1999]. 554/2004].soluţionarea cererii de expropriere [art. . 30 alin.procedura de control a averii demnitarilor. cu modificările ulterioare]. . 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei (art. . 23 alin. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale). rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi menţiunilor înscrise pe acestea [art. cu modificările ulterioare]. 115/1996). 20 alin. . (2) din Legea nr.cauzele prevăzute de Legea nr. . . magistraţilor. (41) din Legea nr. precum şi a recursului exercitat la Curtea de apel Bucureşti (art. . (1) din Legea nr.soluţionarea cererilor prevăzute de Legea nr. (1) din Legea nr. .rezolvarea cererii de înregistrare tardivă a naşterii. de către Tribunalul Bucureşti. a apelului declarat împotriva hotărârii Comisiei de reexaminare în materia protecţiei desenelor şi modelelor industriale. . 1 alin. 9 alin. 14/2003]. 28 din Legea nr. a cererii de declarare în ţară (după trecerea unui an de la data naşterii) a naşterii unui cetăţean român născut în străinătate. 57 alin. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. 124 din Legea nr. 8 alin. precum şi a cererilor referitoare la reorganizarea partidelor politice. 63) .pentru alegerea Preşedintelui României. 16 alin. 550/2002]. (2) din Legea nr.judecarea contestaţiilor împotriva deciziilor Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii [art. 272/2004 privind drepturile copiilor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială (art.rezolvarea cererilor prin care se solicită acordarea personalităţii juridice unei asociaţii sau fundaţii în cazul în care se constată neregularităţi ce privesc dispoziţiile art. art.judecarea recursurilor în interesul legii. (2) şi alin. . precum şi judecarea cererilor cu privire la anularea (desfiinţarea). 37 alin. 272/2004) . (2) din Constituţie [art.cererile în materie de contencios administrativ [art. . (3) din Legea nr. la dizolvarea ori la încetarea existenţei acestora. (3) şi art.

civ. Referitor la exercitarea căilor de atac. trebuie făcute unele precizări: Procurorul poate să exercite căile de atac şi împotriva hotărârilor pronunţate într-o cerere cu caracter strict personal. întrucât. 3. 284 alin. (5) C. In legătură cu posibilitatea procurorului de a declanşa executarea silită. instanţa trebuie să comunice hotărârea şi procurorului). proc. Cererea de punere în executare a hotărârilor Acelaşi art. sunt de făcut următoarele sublinieri: . în afară de cazul când procurorul a participat la judecarea cauzei. proc. Exercitarea căilor de atac Articolul 45 alin.. 3. pentru procuror. textul de lege nu face nici o distincţie în acest sens.4. Această prevedere îşi găseşte aplicare şi în ceea ce priveşte termenul de recurs. civ. făcând trimitere la art. prevede că. civ. 45 alin. în cazurile prevăzute de alin. ci diversele acte de procedură în cadrul aceluiaşi proces civil pot fi îndeplinite de mai mulţi procurori. din punctul de vedere al topografiei textelor. aceasta este de strictă interpretare şi nu poate fi aplicată prin analogie. deoarece o caracteristică a Ministerului Public este şi indivizibilitatea acestuia. termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii. civ. proc. 45 C. (1). proc. care este cea mai frecventă în practică. civ.. (1) C. 284 C. procurorul poate să ceară punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea persoanelor la care se referă primul alineat al art. Nu s-ar putea susţine că îşi găseşte aplicare dispoziţia cuprinsă în art.. ca orice normă restrictivă. ceea ce înseamnă că aceasta derogă de la cea situată înaintea ei. în condiţiile prevăzute de lege. proc. (1) C. civ.Participarea procurorului la procesul civil \ 03 In toate cazurile în care legea prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie. Procurorul poate să exercite calea de atac indiferent dacă a participat sau nu la judecarea pricinii în care s-a pronunţat hotărârea atacată. art. când termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii (în această din urmă situaţie. proc. din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. 45 alin. In legătură cu participarea procurorului la judecata procesului civil trebuie menţionat că nu este obligatoriu ca unul şi acelaşi procuror să fie prezent la toate termenele de judecată. (5) C. lipsa concluziilor acestuia atrage nulitatea hotărârii. proc. proc. să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri. De altfel. 45 alin. civ. 45 C. proc. civ. In legătură cu această formă de participare a procurorului la procesul civil. în privinţa exercitării căilor de atac. civ. dispune că procurorul poate. chiar dacă nu ar fi vorba despre drepturile şi interesele legitime ale persoanelor menţionate în primul alineat al art. 301 C. Această concluzie se desprinde din împrejurarea că art. final C. deoarece. legiuitorul aşează prevederea referitoare la exerciţiul căilor de atac după prevederea cuprinsă în art. dispune că.3. trebuie menţionat că recursul în interesul legii poate fi introdus numai de procurorul general de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

a persoanelor puse sub interdicţie. deci că nu ar mai exista şi alte organe care. civ. aceasta nu înseamnă că ele vor rezolva în exclusivitate pricinile civile. (5) C. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti §1. 45 alin. 146 din Constituţie se referă la atribuţiile Curţii Constituţionale. civ. să desfăşoare şi o activitate jurisdicţională. Deşi textul se referă numai la instanţele judecătoreşti. Principiul stabilirii competenţei generale a instanţelor judecătoreşti Articolul 126 alin.104 Participanţii la procesul civil Din redactarea art. afară de cazul când legea specială ar prevedea în mod expres acest drept pentru procuror. procurorul poate să declanşeze executarea silită indiferent de faptul că a participat sau nu la judecarea cauzei în care s-a pronunţat hotărârea respectivă. Existenţa unor litigii specializate. privind constituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor. (1) din Constituţie prevede că . proc. Procurorul poate exercita contestaţia la executare. Din împrejurarea că art. a dispăruţilor. rezultă cu claritate că procurorul poate să solicite punerea în executare numai a hotărârilor pronunţate în favoarea minorilor. Dacă este îndeplinită cerinţa restrictivă ce rezultă din art. printre care şi acelea de a hotărî asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.. în cererile de întoarcere a executării introduse de părţi. chiar art.. Capitolului Competenţa Secţiunea I. cu un pronunţat caracter tehnic. per a contrario. ori de a hotărî asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic. în cazul în care procurorul a cerut punerea în executare a hotărârii. se referă expres la „punerea în executare a hotărârilor”. că procurorul nu poate să ceară punerea în executare a altor titluri executorii decât hotărârile. potrivit legii. în condiţiile prevăzute de art. Mai reţinem că această formă de participare a procurorului nu este singura care poate fi întâlnită în faza executării silite. final C. 45 alin. De altfel. civ. proc. 45 alin. civ. (1) C. procurorul poate să declanşeze executarea silită numai în acele cazuri în care ar putea să pornească procesul civil şi numai dacă hotărârea este favorabilă persoanelor respective. proc. . cererea de întoarcere a executării silite. precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. 45 alin. rezultă. creditorul are posibilitatea să efectueze acte procesuale de dispoziţie. (5) C.. mai poate pune concluzii în contestaţiile la executare introduse de părţi sau de terţi.justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”. în alte cuvinte. proc.

. ceea ce înseamnă că autoritatea judecătorească nu are monopolul funcţiei de a judeca. adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei. actele adminis106 Competenţa trativ-jurisdicţionale pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ competentă potrivit art. Pentru cazurile în care nici o normă specială nu ar prevedea posibilitatea unei anumite instanţe judecătoreşti de a exercita controlul judecătoresc asupra hotărârilor altor organe cu activitate jurisdicţională. în fond. se admitea existenţa unei excepţii. se vor aplica dispoziţiile art. datorii vamale şi accesorii ale acestora. apelul exercitat împotriva comisiei de reexaminare din cadrul O.” Trebuie precizat că. reducând numărul cauzelor civile date în competenţa altor organe jurisdicţionale. mai mari de 5 miliarde lei.M. Se constată însă tendinţa legiuitorului de a da prioritate instanţelor judecătoreşti în rezolvarea pricinilor civile. prin anumite dispoziţii legale. de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel. precum şi acţiunea în anularea unui act notarial sunt de competenţa judecătoriei etc. altor jurisdicţii. Astfel. se soluţionează. precum şi cele care privesc taxe şi impozite. este de competenţa Tribunalului Bucureşti. de tribunalele administrativ-fiscale. Potrivit art. iar astfel de acte normative. actele normative anterioare. în cadrul acestei concepţii. 304/2004 „competenţa organelor judiciare şi procedura judiciară sunt stabilite de lege. de până la 5 miliarde lei. plângerea împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de întocmire a unui act notarial. urmează a fi considerate abrogate.S. 6 din Legea nr. iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale. (1) din Legea nr. în fond. Potrivit art. 554/2004 privind contenciosul administrativ. se stabileşte posibilitatea instanţelor judecătoreşti de a controla hotărârile pronunţate de alte organe cu activitate jurisdicţională. contribuţii. 10 din acelaşi act normativ. de a soluţiona anumite pricini. conform cărora. în termen de 15 zile de la comunicare.” în încheierea acestui paragraf. unele cauze fiind încredinţate. 3 din Legea nr. 10 alin. care au stabilit competenţa unor organe din afara sistemului instanţelor judecătoreşti. prin lege. ar încălca dispoziţiile legii fundamentale. menţionăm că s-a susţinut şi opinia potrivit căreia. 554/2004 „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene. impun existenţa unor organe cu atribuţii jurisdicţionale din afara sistemului instanţelor judecătoreşti. se soluţionează. dacă prin lege specială nu se prevede altfel. spre exemplu: în materie de invenţii.I. pe lângă plenitudinea de competenţă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona pricinile civile. contribuţii. dacă partea nu exercită căile administrativjurisdicţionale de atac. după intrarea în vigoare a Constituţiei României din 1991. datorii vamale şi accesorii ale acestora.precum şi necesitatea de a degreva instanţele judecătoreşti de unele cauze foarte simple. precum şi cele care privesc taxe şi impozite.

din oficiu.se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului. asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. acesta nu mai poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate după ratificare. în cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit art. din dispoziţiile legii fundamentale nu rezultă că. a procedurilor notariale etc. cu care nu suntem de acord. la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere. 21 şi la art. Curtea Constituţională: .se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale. apreciem ca fiind greşită o asemenea teză. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat. ne interesează aici cele referitoare la controlul de constituţionalitate. Competenţa în materia controlului de constituţionalitate Dintre atribuţiile Curţii Constituţionale. cât şi a celui internaţional). deoarece consecvenţa ar impune adoptarea aceleiaşi soluţii şi în privinţa arbitrajului privat sau instituţionalizat (atât a celui intern. în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei. dând principiului „accesul liber la justiţie” o accepţiune care. în ce ne priveşte. întrucât se raportează numai la art. soluţia. (1) din Constituţie. . 126 alin. deoarece numai la aceasta se referea expres Constituţia. 47/1992. 146 din Constituţie.se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor. în cazurile în care se constată neconstituCompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti 107 ţionalitatea legilor. control care vizează legile înainte de promulgare (control anterior sau abstract. stabilite de art. 146 lit. nu se desprinde din interpretarea sistematică a prevederilor constituţionale. în alte cuvinte.şi anume activitatea jurisdicţională a Curţii Constituţionale. denumit şi control a priori). Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. înainte de promulgarea acestora. conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice şi partidele politice. Astfel. pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale. a Avocatului Poporului. totuşi. Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului. denumit şi control a posteriori). legile şi ordonanţele în vigoare (controlul posterior sau concret. b) din Legea nr. a unuia din preşedinţii celor două Camere. . Dimpotrivă. De altfel. §2. tratatele sau alte acordurile internaţionale iniţiativele de revizuire a Constituţiei. ar trebui să existe posibilitatea parcurgerii tuturor structurilor instanţelor judecătoreşti. înainte de promulgarea acestora. a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. pentru a se asigura accesul liber la justiţie. ar avea consecinţe practice greu de acceptat. la sesizarea Preşedintelui României. regulamentele Parlamentului. a Guvernului. precum şi. a unui grup .

Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.” Aşadar. dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. urmează a se avea în vedere şi art. 304/2004. în acest interval. Altfel spus. în cazul în care ordonanţa nu a fost atacată până la momentul adoptării legii sau dacă excepţia a fost respinsă. (1) din Constituţie şi de Legea nr. deci nu şi în faţa altor organe cu atribuţii jurisdicţionale. a). rezultă cu claritate că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi invocată decât în faţa instanţelor judecătoreşti astfel cum sunt acestea definite de art. el fiind cel care va constata. Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei prevederi regulamentare este obligatorie. Cât priveşte rezolvarea excepţiilor de neconstituţionalitate a legilor şi a ordonanţelor.hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele. trebuie reţinut că. excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului. înainte de promulgarea legii de admitere sau de respingere a ordonanţei. excepţia va putea fi din nou invocată. Pe durata acestui termen. ci. se impun unele precizări prealabile: în primul rând. conform căruia. precum şi în faţa a celor de arbitraj comercial. ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. din modul în care este redactat art. (1) din Constituţie. 146 lit. 126 alin. pentru actele normative adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. apreciem că nu s-ar putea vorbi de o 108 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 109 eventuală excepţie de neconstituţionalitate. Dispoziţiile din regulamente. în sfârşit. dacă se solicită aplicarea unei norme juridice cuprinse într-un astfel de act normativ. dar ea va viza de această dată legea. 146 lit. îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă. 154 alin.parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. pe cale de interpretare. în al doilea rând. judecătorul aplică numai legea în vigoare. în legătură cu această atribuţie. constatate ca fiind neconstituţionale. dacă legea mai . d) din Constituţie. „legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii. . instanţa urmează a verifica dacă norma respectivă mai este în vigoare sau a fost abrogată de dispoziţiile constituţionale. neconstituţionalitatea se poate invoca numai în temeiul art. mai subliniem că ordonanţele pot fi atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate numai până în momentul în care se adoptă legea de aprobare sau de respingere de către Parlament. după promulgarea legii de aprobare a ordonanţei.

legea contrară este abrogată. Constantinescu. Se admite totuşi că. abrogarea constituind numai consecinţa constituţională. p. p. ci şi competenţa Curţii Constituţionale. datorită contrarietăţii cu prevederile legii fundamentale. iar nu doar de conflict în timp al legilor. Faptul că. op. întrucât nu rezultă din încălcarea Constituţiei de către legiuitor. deci. Se consideră că „prin natura sa. această competenţă aparţine şi Curţii Constituţionale. Berzescu. constând în schimbarea temeiului legitimităţii sale constituţionale”. O asemenea contrarietate rezultă din interpretarea normei constituţionale şi a celei supuse controlului.2 1 A se vedea: M. abrogarea sau. în Dreptul nr. M. la care s-a oprit şi Curtea Constituţională. Competenţa Curţii Constituţionale cu privire la legile anterioare intrării în vigoare a Constituţiei României. competenţa Curţii Constituţionale are un caracter subsidiar faţă de competenţa plenară a instanţelor judecătoreşti de a constata că o lege anterioară Constituţiei contravine dispoziţiilor acesteia şi deci este abrogată. Berzescu. dimpotrivă. ci. în acest caz neconstituţionalitatea are un caracter specific. neconstituţionalitatea este cauza abrogării. Constantinescu. 2 M. în Dreptul nr. 1/1994. în Dreptul nr. nu se contestă competenţa instanţelor judecătoreşti de a constata că o lege preconstituţională este abrogată. 38. ori. chemată să soluţioneze conflictul rezultat din succesiunea legilor. în ambele teze.este în vigoare. ea ar atrage nu numai competenţa instanţei de drept comun. în legătură cu aplicarea fostului art. 9/1991. contra-rietatea unei legi cu prevederile Constituţiei nu poate să nu constituie şi o problemă de constituţionalitate. în această din urmă ipoteză. Cu alte cuvinte. nu schimbă datele problemei. M. (1) (actualul art. 33 şi urm.. Controlul constituţionalităţii şi legile anterioare Constituţiei României. Constantinescu. nu mai intervine competenţa Curţii Constituţionale. Cea de a doua soluţie. Este o problemă comună atât controlului constituţionalităţii unei legi elaborate sub imperiul Constituţiei. controversa vizează numai competenţa Curţii Constituţionale.. dimpotrivă. 154) din Constituţie. în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei. p. în acest mod. porneşte de la premisa că. prin natura sa. menţinerea în vigoare a legii preconstituţionale ar fi şi o problemă de constituţionalitate. spre a se putea stabili. M. în sensul că dacă instanţa constată că legea preconstituţională este abrogată. (1). cit. cât şi a legii preconstituţionale. S-a decis că şi în . după caz. 150 alin. dacă ele sunt sau nu contrare şi deci dacă norma supusă controlului încalcă sau. prevăzută de art. 150 alin. aceasta din urmă fiind antrenată numai în cazul în care instanţa a considerat legea în vigoare sau nu s-a pronunţat asupra problemei respective.1 Trebuie subliniat că. ci dintr-o cauză posterioară legii. în această calitate. nu contravine dispoziţiei constituţionale. s-a pus problema de a şti dacă numai instanţele judecătoreşti sunt competente să constate abrogarea unei legi anterioare Constituţiei. 1/1994. 3 şi urm.

4 din Legea nr. mai exact. instanţa. Verificarea conformităţii actelor respective cu Constituţia. nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. menţinerea în vigoare a unei legi anterioare Constituţiei din 1991. cum ar fi. Pe durata acestui termen. ca de altfel şi cu celelalte acte normative de o forţă juridică superioară. hotărârile Guvernului. (2) din Constituţie. dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. . Pornind de la dispoziţiile art. în acest caz. pe cale de excepţie. 554/2004. pe cale de interpretare. îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă. 554/2004 şi folosind argumentul per a contrario. deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii pentru viitor. că o lege anterioară Constituţiei din 1991 mai este sau nu în vigoare. însă numai în ceea ce priveşte constatarea unei instanţe. numai atunci când instanţa judecătorească nu a constatat abrogarea legii respective.1 şi anume că. trebuie evidenţiate şi inconvenientele acestei soluţii. indirect. legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. de exemplu. din oficiu sau la cererea părţii interesate. dacă acesta participă la judecată. Parlamentul sau Guvernul. după caz. Se mai ridică problema de a şti cărui organ îi revine competenţa de a controla constituţionalitatea actelor cu caracter normativ de o forţă juridică inferioară legilor şi ordonanţelor. cu ocazia judecării unei pricini în care partea interesată. în lipsa unor dispoziţii legale exprese. Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstitu-ţionale. Potrivit art. S-ar ajunge la consecinţa că. Curtea Constituţională s-ar transforma într-un organ prin care se realizează controlul judiciar. cu sau fără caracter normativ. Curtea Constituţională are competenţa de a constata că o lege anterioară Constituţiei este abrogată. invocă excepţia de excepţia de nelegalitate a unui act administrativ. 146 din Constituţie precum şi de la cele ale art. fie chiar pe cale incidentală. potrivit art. instanţa din oficiu sau procurorul. făcând totodată o distincţie (referitoare la caracterul subsidiar al competenţei Curţii Constituţionale) care nu are o fundamentare legală temeinică. 145 alin. de care se prevalează una din părţi. având în vedere că. după caz. poate fi făcută fie în cadrul procedurii contenciosului administrativ declanşată în urma sesizării celui vătămat în drepturile sale. în acest interval. ordinele miniştrilor etc. în temeiul plenitudinii lor de competenţă.cadrul controlului anterior promulgării. se desprinde concluzia potrivit căreia competenţa de a se pronunţa asupra constituţionalităţii acestor acte nu mai aparţine Curţii Constituţionale. Rezultă că această competenţă aparţine instanţelor judecătoreşti. 4 din Legea nr. însă. această competenţă exercitându-se prin Avantajul soluţiei îmbrăţişate de Curtea Constituţională ar fi acela că sar asigura o rezolvare unitară problemei de a constata abrogarea sau. ea se bazează pe o interpretare destul de forţată.

Instanţa de contencios administrativ se pronunţă. care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei. a unuia dintre preşedinţii celor două Camere. Dacă însă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă (de exemplu. cu citarea părţilor prin publicitate. la cererea Preşedintelui României. Of. p. printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale s-a stabilit neconstituţionalitatea prevederii legale respective). Boroi. 1 A se vedea şi G. instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial din oficiu sau una dintre părţi invocă excepţia de neconstituţionalitate a unei prevederi dintr-o lege sau ordonanţă. Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului. după procedura de urgenţă. voi. în perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. suspendând cauza. Dacă în cursul judecăţii. 34/1993 (M. instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza. fără a mai sesiza Curtea Constituţională (art. 44/1993). Cererea de soluţionare a conflictului va menţiona autorităţile publice aflate în conflict. preşedintele Curţii Constituţionale o va comunica părţilor aflate în conflict. va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă. Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate printr-o încheiere. textele legale asupra cărora poartă conflictul. fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. încheierea trebuie motivată şi va mai cuprinde susţinerile părţilor. nr. soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice. Dacă excepţia a fost invocată din oficiu de către instanţă.constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond.CC. precum şi dovezile necesare. instanţa o va respinge printr-o încheiere motivată. în cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului. care se declară în 48 de ore de la pronunţare ori de la comunicare şi se judecă în 3 zile de la înregistrare. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ} {^naiţjsţrati BRĂILA I • 619474 110 Competenţa părţilor. Primind cererea. excepţia ridicată se trimite Curţii Constituţionale. I. fiind însoţită de dovezile propuse de părţi. 29 din Legea nr. solicitându-le să îşi . dar numai în legătură cu obiecţia de neconstituţionalitate formulată . a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. prezentarea poziţiei părţilor şi opinia autorului cererii. de care depinde soluţionarea cauzei. 47/1992). Decizia nr. 11. în şedinţă publică. cu citarea extinderea limitelor sesizării. fiind vorba despre un paz de suspendare legală obligatorie a judecăţii. judecarea cauzei se suspendă.

în cazul în care contestaţia se admite. La data primirii ultimului punct de vedere. precum şi părţilor aflate în conflict.exprime. Partea I. hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic. în legătură cu examinarea statutului şi a programului politic. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 111 pe baza raportului prezentat de judecătorul desemnat în acest scop şi a probelor administrate. Contestaţia trebuie motivată şi va fi însoţită de dovezile pe care se întemeiază. pentru radierea partidului politic neconstituţional din evidenţa partidelor politice legal constituite (art. 47/1992). (art. 47/1992). în ipoteza luată în discuţie. şi va desemna judecătorul-raportor. ori ar trebui să îşi decline competenţa în favoarea Curţii Constituţionale. precum şi de Guvern. deşi neconstituţionalitatea unui partid politic poate fi constatată numai de către Curtea Constituţională. în scris. este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii unui partid politic. instanţa fiind chemată tocmai să decidă dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile legale pentru înregistrarea sa. în termenul stabilit. 34-36 din Legea nr. a partidului politic în cauză şi a Ministerului Public. înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere. Decizia prin care se soluţionează conflictul juridic de natură constituţională este definitivă şi se comunică autorului sesizării. Contestaţia privind constituţionalitatea unui partid politic poate fi formulată de preşedintele uneia din Camerele Parlamentului. întrucât. Altfel spus. totuşi. s-a pus problema dacă. punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia. pe baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi. aşa cum am arătat. (2) din Constituţie şi fac ca partidul să fie neconsti-tuţional. Tribunalul Bucureşti mai poate să respingă cererea de înregistrare în cazul în care aceste acte ar cuprinde menţiuni ce contravin prevederilor art. dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii. preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. 40 alin. care. Cât priveşte corelarea acestei atribuţii a Curţii Constituţionale cu cea a Tribunalului Bucureşti de a înregistra partidele politice. nu există încă un partid. 39-41 din Legea nr. decizia se comunică Tribunalului Bucureşti. în literatura de specialitate s-a arătat că Tribunalul Bucureşti este în drept să respingă cererea de înregistrare. Decizia Curţii Constituţionale nu este supusă nici unei căi de atac şi se publică în Monitorul Oficial al României. Contestaţia se soluţio nează cu citarea contestatorului. neputându-şi declina competenţa. numai .

altele decât cele care. (4). 29). 7.birourile electorale ale secţiilor de votare rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate (art. (4)].Biroul Electoral Central rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la modul de constituire. Hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă şi se comunică persoanei interesate şi primarului în termen de 24 de ore de la pronunţare (art. soluţionarea sesizărilor prevăzute la art. Ciobanii. 31 alin. 67/2004 stabileşte următoarele competenţe: . primeşte şi soluţionează orice contestaţie cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerii autorităţilor administraţiei publice locale. 3. iar competenţa de soluţionare a contestaţiilor asupra modului de organizare şi a componenţei biroului electoral de circumscripţie aparţine tribunalului. . art. componenţa şi activitatea birourilor electorale de circumscripţie [art. 31 alin. 377-378. înscrierilor greşite sau oricăror erori din liste se soluţionează de primar. . atribuţiile prevăzute la art. 31 alin. . prin lege.M. 33 alin.după rămânerea irevocabilă a hotărârii de admitere a înregistrării partidului. voi. (3) teza II]. (1) şi la art. Competenţa în materie electorală In materie electorală.1 §3.în judeţele în care se organizează alegeri parţiale într-o singură circumscripţie electorală nu se mai constituie un birou electoral judeţean. h) făcându-se de judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală respectivă [art. (2). I. Alegerile locale în cazul alegerilor locale. în situaţiile prevăzute la de art. 16). 25). acesta din urmă are fiinţă legală.întâmpinările împotriva omisiunilor. (1) lit. p. 33 alin. . 123 sunt îndeplinite de biroul electoral de circumscripţie. 52 alin. competenţa se împarte între instanţele judecătoreşti şi alte organe de jurisdicţie sau cu activitate jurisdicţională. 112 Competenţa . . (3) teza I]. sunt date în competenţa birourilor electorale de .contestaţiile asupra modului de organizare şi asupra componenţei biroului electoral judeţean se soluţionează de tribunal [art.1.birourile electorale judeţene rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la modul de constituire. 1 V.birourile electorale de circumscripţie rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare (art. Legea nr. împotriva soluţiei date de primar se poate face contestaţie care se soluţionează de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea. 31 alin. componenţa şi activitatea birourilor electorale de circumscripţie judeţeană şi a municipiului Bucureşti. art.

soluţia dată asupra contestaţiei este definitivă (art. 215/2001]. 63 din Legea nr. . Hotărârea pronunţată în recurs este definitivă şi irevocabilă (art. împotriva hotărârii date în contestaţie se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. 93 alin. . Hotărârea nu se comunică.biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida. precum şi ale listei susţinătorilor. . Candidaturile care nu îndeplinesc condiţiile legale de fond şi de formă se resping de către biroul electoral de circumscripţie (art. pe baza probelor administrate. alianţă politică. . 33). 73).judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care se depune candidatura. respectarea condiţiilor de fond şi de formă ale listelor de candidaţi. 48). sesizează autorităţile competente. respectiv tribunalul. soluţionează sesizările privitoare la frauda electorală. municipală sau de sector al municipiului Bucureşti se poate face contestaţie la biroul electoral de circumscripţie judeţeană. orăşenească. putând dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripţie electorală. cu excepţia primarului general al municipiului Bucureşti. alianţă electorală ori candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile prevăzute de lege şi cu respectarea deontologiei electorale. 46). 46). în cazul în care constată. în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală. (2) din Legea nr. Dacă biroul electoral de circumscripţie consideră. că votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripţia electorală respectivă (art. de către judecătoria. Candidaturile care îndeplinesc condiţiile legale sunt înregistrate.birourile electorale de circumscripţie soluţionează plângerile ce le sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic.contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluţionează în termen de 48 de ore de la înregistrare. iar împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie judeţeană sau de biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti se poate face contestaţie la Biroul Electoral Central.circumscripţie sau a instanţelor judecătoreşti. respectiv la biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti. la instanţa ierarhic superioară. . împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 113 comunală.judecătoria în a cărei rază teritorială se află comuna sau oraşul validează alegerea primarului (art. că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale ori penale. cu ocazia soluţionării plângerii. . 215/2001 a administraţiei publice locale). respectiv tribunalul. a cărui validare se face de preşedintele Tribunalului Bucureşti [art. înregistrează înregistrează propunerile de candidatură admise de biroul electoral de circumscripţie (art. Recursul se soluţionează în termen de 24 de ore de la înregistrare.

. împotriva soluţiei date de primar se poate face contestaţie care se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază alegătorul. Alegerile parlamentare în cazul alegerilor parlamentare. 215/2001]. de îndată. (1) din Legea nr. (1) se soluţionează de primar. Hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă şi se comunică biroului electoral al secţiei de votare imediat după pronunţare. întâmpinările se soluţionează. întâmpinările formulate cu privire la listele speciale din străinătate se soluţionează de către biroul electoral al secţiei de votare. 13). de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare. 9. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează contestaţiile împotriva hotărâ rilor Biroului Electoral Central de admitere. iar hotărârea de validare sau invalidare poate fi atacată de cei interesaţi la instanţa de contencios administrativ (art. respectiv de respingere a protocolului de constituire a alianţelor electorale. iar contestaţiile de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. . pe baza datelor cuprinse în lista electorală permanentă (art. Judecarea se face de îndată. 114 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 115 . 3.întâmpinările împotriva omisiunilor. 103 alin. . 14).2.consiliile locale validează mandatele de consilieri locali. înscrierilor greşite şi oricăror alte erori din liste se soluţionează de primar. .consiliile judeţene validează alegerea consilierilor.orice neconcordanţă dintre lista electorală permanentă şi copia întocmită potrivit art. 33 din Legea nr. (4) şi (5) în termen de 24 de ore. prin hotărâre definitivă şi irevocabilă (art. 215/2001). 6). Legea nr. în cazul alegătorilor înscrişi în listele electorale speciale.întâmpinările privind întocmirea sau eliberarea cărţilor de alegător se . de îndată. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra contestaţiilor prevăzute la alin. 32 şi art. 14 alin. iar hotărârea de validare sau invalidare poate fi atacată de cei interesaţi la instanţa de contencios administrativ [art. Hotărârea este definitivă (art. 373/2004 stabileşte următoarele competenţe: Biroul Electoral Central se pronunţă cu privire la protocolul de constituire a alianţelor electorale (art. iar contestaţiile de către şeful misiunii diplomatice din ţara respectivă sau de locţiitorul acestuia. 6).

. care este obligat să se pronunţe în cel mult 3 zile de la înregistrarea acestora. alianţele politice şi alianţele electorale care participă la alegeri. atestă atribuirea unui mandat de deputat organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care a întrunit condiţiile prevăzute la art. sub sancţiunile prevăzute de lege. dacă privesc oficiile electorale (art. pe baza constatării Biroului Electoral Central cu privire la partidele politice. precum şi pentru autorităţile şi instituţiile publice la care se referă. buletinele de vot nule şi cele contestate.birourile electorale de circumscripţie rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare sau. 19). dacă privesc biroul electoral de circumscripţie. dacă privesc biroul electoral al secţiei de votare. 4 şi eliberează certificatul doveditor deputatului desemnat pe această bază. dacă privesc Biroul Electoral Central. 32). (2). Hotărârea este definitivă şi irevocabilă. (2) aplicându-se în mod corespunzător (art. predau tribunalului. şi de biroul electoral de circumscripţie. în termen de cel mult două zile de la înregistrare. precum şi candidaţii independenţi pot contesta modul de formare şi componenţa birourilor şi oficiilor electorale se soluţionează de biroul electoral de circumscripţie. împotriva soluţiei date de serviciul de evidenţă informatizată a persoanei se poate face contestaţie la judecătorie în termen de 24 de ore de la comunicare. 34).birourile electorale ale secţiilor de votare rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate (art. primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare (art. sau de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. .soluţionează de serviciul de evidenţă informatizată a persoanei. contestaţiile se soluţionează prin hotărâri care sunt obligatorii pentru biroul electoral în cauză. de Biroul Electoral Central. . alianţele politice sau alianţele electorale care întrunesc pragul electoral prevăzut la art. dacă privesc biroul electoral al secţiei de votare. sub sancţiunile prevăzute de lege. constată rezultatul alegerilor pentru circumscripţia electorală şi eliberează deputaţilor sau. senatorilor certificatul doveditor al alegerii. după caz. contestaţiile se soluţionează prin hotărâri care sunt obligatorii pentru biroul electoral în cauză.contestaţiile formulate de partidele politice. din cadrul circumscripţiei electorale în care funcţionează. 41). . 38). 90 alin. . precum şi pentru autorităţile şi instituţiile publice la care se referă. pe bază de proces-verbal. 36). după caz. oficiilor electorale. prevederile art. 13 alin.Biroul Electoral Central rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la activitatea birourilor electorale de circumscripţie. .oficiile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare (art. în municipiul Bucureşti contestaţiile se soluţionează de oficiul electoral. anulează alegerile dintr-o circumscripţie electorală în cazul în care constată că votarea sau stabilirea rezultatului alegerilor a avut loc prin fraude de natură să modifice atribuirea mandatelor şi dispune repetarea scrutinului (art.

7). Hotărârea este definitivă şi irevocabilă şi se comunică de îndată Biroului Electoral Central (art. 72). Hotărârea este definitivă şi irevocabilă. la art. soluţiile date sunt definitive (art. Recursul se soluţionează în termen de două zile de la înregistrare.Birourile electorale de circumscripţie soluţionează. 3. în mod corespunzător. în mod vizibil. Hotărârea nu se comunică părţilor. alianţe electorale sau de către persoanele cărora le este interzis să participe la acţiuni de campanie electorală a prevederilor legale sau deontologiei electorale. unei alianţe politice. . Legea nr. 6). . Contestaţia şi cererea de recurs se depun la instanţa competentă. iar hotărârile se publică în presă şi se afişează. în termen de 24 de ore de Ia pronunţare. după caz. atribuţiile ce le revin. 5). . sub sancţiunea nulităţii (art.Birourile electorale de circumscripţie rezolvă întâmpinările referitoare la propria activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare (art.Camerele Parlamentului validează alegerea deputaţilor şi senatorilor (art.. 50). alianţe politice. împotriva hotărârii se poate face recurs. 50 alin. 50 alin. 93). precum şi la împiedicarea unui partid politic. (1) sau. Hotărârea nu se comunică. . Alegerile prezidenţiale în cazul alegerilor prezidenţiale. potrivit legii. 47). .3. la curtea de apel. Birourile electorale ale secţiilor de votare îndeplinesc. Hotărârea Biroului Electoral Central este definitivă. în cel mult două zile de la primirea contestaţiei.contestaţiile privind înregistrarea semnelor electorale se depun în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Sena tului (art. plângerile ce le sunt adresate cu privire la încălcarea de către candidaţi. Soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor se face în termen de cel mult 3 zile de la înregistrare. prin hotărâre. alianţe electorale ori candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală. la sediul biroului electoral care le-a emis (art. prin hotărâre. partide politice.contestaţiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor se soluţionează de tribunalul în a cărui raza teritorială se află circumscripţia electorală. (5) şi se soluţionează de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cel mult două zile de la înregistrare. 370/2004 stabileşte următoarele competenţe: Biroul Electoral Central rezolvă întâmpinările la propria activitate şi contestaţiile trimise de birourile electorale de circumscripţie. împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie se poate face contestaţie care se soluţionează de Biroul Electoral Central.

Competenţa în materia contenciosului administrativ în temeiul dispoziţiilor actualei legi a contenciosului administrativ.1 4. . §4.în cadrul alegerilor prezidenţiale. ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin (art. stabilirea primilor doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate pe întreaga ţară şi care vor participa la cel de al doilea tur de scrutin. 25). Soluţia este definitivă şi se publică în Moni torul Oficial al României. o serie de atribuţii sunt recunoscute Curţii Constituţionale. Partea I (art. . f) din Constituţie. 1 din Legea nr.1.contenciosul administrativ exercitat de instanţe în temeiul legii speciale de contencios. potrivit art. după caz. care. 116 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 117 . precum şi.anularea alegerilor în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau. în acest scop. . pentru a se asigura principiul constituţional al liberului acces la justiţie. rezultat pe care îl va comunica Parlamentului pentru depunerea jurământului (art. Legea nr. orice persoană care se consideră . . 17). 25-26). 370/2004 stabileşte următoarele atribuţii pentru Curtea Constituţională: soluţionarea contestaţiilor cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candida turii de către Biroul Electoral Central. veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui şi confirmă rezultatele sufragiului.rezolvarea contestaţiilor împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie la plângerile privind împiedicarea desfăşurării campaniei electorale (art. . 146 lit. ipoteză în care va stabili şi ziua votării (art.contenciosul administrativ exercitat de instanţe potrivit procedurii de drept comun. Legea nr.contenciosul administrativ exercitat de jurisdicţii speciale administrative. 554/2004. Competenţa instanţelor judecătoreşti ordinare de contencios administrativ Potrivit art. 24). 554/2004.validarea rezultatului alegerilor pentru Preşedintele ales.publicarea rezultatului alegerilor în presă şi în Monitorul Oficial al României pentru fiecare tur de scrutin. trebuie făcută distincţia între: . cu posibilitatea atacării hotărârilor acestora la instanţele judecătoreşti. 11). dacă este cazul.

Pentru motive temeinice. g) din Legea nr. Ciobanu. este necesar ca: actul atacat să fie un act administrativ unilateral (prin act administrativ legea înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ. Actele administrative . dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului. după caz. sunt asimilate autorităţilor publice. I. în regim de putere publică. (1). Potrivit art. cererea să fie introdusă într-un termen de 6 luni de la: a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau. în cazul actului administrativ unilateral. emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii. în sensul acestei legi. data comunicării refuzului. în considerarea apărării unui interes public sau privat constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită. şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: . sunt asimilate actelor administrative. în cazul contractelor administrative.punerea în valoare a bunurilor proprietate publică. pentru satisfacerea unui interes public. persoanele juridice de drept privat care. 2 alin. Interesul legitim poate fi atât privat. 554/2004 prin nesoluţionarea în termenul a unei cereri se înţelege faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii. dând naştere. juridice. de soluţionare a cererii. după caz. se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente. executarea lucrărilor de interes public. fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (1) lit. în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori. prefigurat). p. prestarea serviciilor publice. (2). cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.M. considerat nejustificat. dacă prin lege nu se prevede alt termen. au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public). cât şi public. de către o autoritate publică. b) data expirării termenului legal de soluţionare a cererii. în sensul acestei legi. adresat altui subiect de drept. achiziţiile publice). în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil. 381 şi urm. actul să producă o vătămare unei persoane fizice sau juridice într-un drept al acesteia (prin drept vătămat se înţelege orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege) sau într-un interes legitim (interesul legitim poate fi public reprezentat de posibilitatea de a pretinde o anumită conduită. modificând sau stingând raporturi 1 A se vedea: V. Cât priveşte condiţiile sesizării instanţei. voi. să şefi îndeplinit procedura administrativă prealabilă prevăzută de lege. Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual.vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. pentru anularea actului. actul administrativ să emane de la o autoritate publică (orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. potrivit legii. c) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii.

Nu este vorba deci de faptul că s-ar ieşi din sfera contenciosului administrativ. (1) din Legea nr. Actul atacat este suspendat de drept. mai mari de 5 miliarde lei. de până la 5 miliarde lei. al celui local sau al primarului. art.2. în fond. Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativfiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel. ci de împrejurarea că atacarea actului nu se face potrivit Legii nr. un act al consiliului judeţean. se soluţionează. mai sunt competente să rezolve şi alte acţiuni de contencios 118 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 119 administrativ. deoarece litigiul priveşte tot un act administrativ. 554/2004. iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Competenţa instanţelor judecătoreşti speciale de contencios administrativ Articolul 5 alin. prin lege specială organică. 554/2004. 554/2004 exceptează de la controlul pe calea acţiunii directe reglementate de această lege actele administrative pentru desfiinţarea cărora se prevede. în faţa instanţei de contencios administrativ. derogatorii în privinţa competenţei şi a . 554/2004. 4. Trebuie subliniat că aceste instanţe judecătoreşti. O ultimă condiţie impusă de lege este aceea ca actul să nu se încadreze în excepţiile prevăzute în art. contribuţii. dacă prin lege specială nu se prevede altfel. de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând. iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale. pe lângă competenţa de a soluţiona acţiunea directă. ci a unei alte legi. o altă procedură judiciară. de tribunalele administrativ-fiscale. prevăzute de Constituţie şi de legi speciale [spre exemplu. precum şi cele care privesc taxe şi impozite. 123 alin. 5 din Legea nr. precum şi cele care privesc taxe şi impozite. datorii vamale şi accesorii ale acestora. (5) din Constituţie prevede că prefectul poate ataca. 10 alin. Conform art. se soluţionează. contribuţii. dacă prin lege specială nu se prevede altfel. competenţa de a soluţiona acţiunile directe este împărţită între tribunale şi curţile de apel după cum urmează: litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene. (2) din Legea nr. în cazul în care consideră actul ilegal. în fond. datorii vamale şi accesorii ale acestora.

ci la instanţele judecătoreşti obişnuite (de drept comun. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor]. care se pronunţă în ultimă instanţă şi deci există numai posibilitatea exercitării recursului [art. 92/1976). în măsura în care aceasta este compatibilă cu reglementarea specială. să se ajungă în faţa instanţelor judecătoreşti. precum şi cu privire la măsurile stabilite de comisiile locale [art. actele normative ulterioare Constituţiei ar trebui . Este de reţinut că.contestaţiile în materie electorală. care. expres prevăzute de lege.3. De regulă. sunt instanţe de excepţie. potrivit art. în măsura în care legea specială nu reglementează anumite aspecte. Avem în vedere următoarele situaţii: . afară de ipoteza când legea specială ar stabili în mod expres competenţa în favoarea unei alte instanţe judecătoreşti. 4. în materia contenciosului administrativ. deci cu Legea nr. care sunt de competenţa judecătoriilor şi a tribunalelor. în aceste situaţii. 34 alin. cererea nu se îndreaptă la secţiile de contencios administrativ de la tribunale sau curţi de apel. 2/2001]. (2) din Ordonanţa nr. în toate cazurile. . tribunale. Competenţa instanţelor judecătoreşti de a controla soluţiile unor jurisdicţii speciale administrative După cum am arătat. 126 alin. 53 alin. II din Legea nr. ori în caz de neeliberare a carnetului de muncă. deci speciale. care sunt de competenţa judecătoriei (Decretul nr. cu excepţia situaţiei în care legea specială ar institui o altă cale de atac. însă.plângerile împotriva hotărârilor pronunţate de comisiile judeţene cu privire la contestaţiile persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. trebuie să se asigure şi accesul la instanţele judecătoreşti. realizează justiţia.plângerile împotriva încălcării dispoziţiilor legale referitoare la rectificarea din oficiu a înscrierilor efectuate în carnetul de muncă. există şi alte organe jurisdicţionale sau cu activitate jurisdicţională ce rezolvă anumite litigii. 32 alin. dacă avem în vedere realizarea justiţiei). Aşa fiind. reglementările anterioare Constituţiei trebuie puse de acord cu dispoziţiile legii fundamentale. (2) din Legea nr. (2) din Ordonanţa nr. 18/1991. în aceste cazuri. 18/1991 privind fondul funciar]. ea se completează cu dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ. la refuzul de a înscrie în carnetul de muncă unele date rezultând din acte sau de a efectua rectificările unor înscrisuri. 554/2004. dacă nu prevedeau ele mijlocul prin care.procedurii de urmat (aşa-numitul „recurs paralel”). la reconstituirea vechimii în muncă. în afară de instanţele judecătoreşti (judecătorii. la încetarea activităţii. după epuizarea procedurilor administrativ-jurisdicţionale. dar care. (1) din Constituţie. . . în mod firesc. curţi de apel şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie. competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială a fost săvârşită contravenţia [art. în condiţiile cap. deoarece numai astfel se dă satisfacţie principiului constituţional al accesului liber la justiţie.

6 alin. desenelor şi modelelor industriale. deoarece această comisie soluţionează o contestaţie împotriva hotărârii comisiei mixte de rechiziţii. în condiţiile stabilite de art. 21 din Constituţie. în Dreptul nr. precum şi cererea de revocare în tot sau în parte a . Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. 15 din Legea nr.în materie de expropriere. prin intermediul Tribunalului Bucureşti (însă. 33/1994. 30 din Legea nr. la instanţa competentă potrivit art. deoarece legea specială prevede o altă instanţă competentă pentru controlul soluţiei jurisdicţiei speciale administrative. 1 Pentru ca un act administrativ să fie considerat jurisdicţional. (1) din Legea nr. (2) din Legea nr. poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel în raza căreia se află imobilul propus a fi expropriat. Astfel. Astfel: . secţia de contencios administrativ. controlul judecătoresc este asigurat. îşi va găsi aplicare art. (1) din Legea nr. în termen de 6 luni de la comunicare. fiind deci vorba despre o procedură administrativ-jurisdicţională. 554/2004. 12/1994. 554/2004. de regulă. hotărârea comisiei. de regulă.. 132/1997 privind rechi-ziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public). 554/2004. competenţa aparţine.C.S. constituită potrivit art. Există însă situaţii în care nu se aplică art. Contestaţia persoanelor interesate împotriva hotărârilor acestuia. 6 alin. procedurile administrativ-jurisdicţionale sunt facultative şi gratuite. noilor soiuri de plante. 554/2004 se aplică în cazul atacării hotărârii Comisiei Centrale de Rechiziţii (art. 55. 10 alin.J. decizia nr. care presupun o procedură specială de emitere a actului. anumite litigii sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti obişnuite). 21 din Constituţie şi art. 20 din aceeaşi lege şi potrivit prevederilor Legii nr. în materie de invenţii. în cazul în care accesul la instanţele judecătoreşti nu este asigurat în baza unei dispoziţii exprese din legea specială. cu participarea părţilor şi în urma unor dezbateri contradictorii . 6 din Legea nr. dacă partea interesată a urmat şi calea administrativ jurisdicţională. .în materia invenţiilor. 120 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 121 Astfel.1 cu excepţia celor din domeniul contravenţiilor. este necesar să fie emis de organele autorităţilor publice care au o competenţă atribuită de lege pentru rezolvarea anumitor litigii juridice. p. apreciem că art. în această materie. după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale. 118/1994. Potrivit art. 554/2004. 6 din Legea nr. pot fi atacate.să se conformeze principiului înscris în art. deci actele administrativ-jurisdicţionale. 554/2004. mărcilor şi indicaţiilor geografice.

cu modificările ulterioare]. cu modificările ulterioare. 129/1992). Articolul 62 din aceeaşi lege prevede că sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti litigiile cu privire la 'calitatea de inventator. competenţa în favoarea O. 84/1998 stabileşte. 48). 25 că hotărârile pronunţate de către comisia de reexaminare din cadrul O. în materia mărcilor şi indicaţiilor geografice.. hotărârea Tribunalului Bucureşti putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. Legea nr. Hotărârea comisiei de reexaminare poate fi atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale. 64/1991 privind brevetele de invenţie.S. 49.I. Hotărârile acestei comisii pot fi atacate cu apel la Tribunalul Bucureşti. în termen de 30 de zile de la comunicare [art.I. 40). în cazurile prevăzute de art. iar hotărârile pronunţate de această instanţă pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare.S.I.hotărârii de acordare a brevetului de invenţie se judecă de către o comisie de reexaminare.M. prevede în art. cele referitoare la drepturile patrimoniale născute din contractele de cesiune sau licenţă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. pe motiv că la data înregistrării cererii nu erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea protecţiei (art. cererea privind acordarea unei licenţe obligatorii în condiţiile prevăzute de art. în termen de 30 de zile de la comunicare. Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze şi: cererea de decădere a titularului din drepturile conferite de marcă... iar deciziile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti [art. referitoare la contestaţiile introduse împotriva deciziilor cu privire la cererile de înregistrare a desenului sau modelului industrial. cererea de anulare a înregistrării mărcii (art.S. (6). a cărei componenţă este alta decât cea care a luat hotărârea.S.M. Tribunalul Bucureşti mai este competent să judece: cererea oricărei persoane interesate privind anularea unui brevet de invenţie eliberat de O. 5 alin. în tot sau în parte.M.M. eliberat de O. Contestaţiile împotriva deciziilor acestuia sunt de competenţa comisiei de reexaminare din cadrul O.M.S. de asemenea. putânduse apoi exercita recursul în termen de 30 de zile de la comunicare la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie. 37 din Legea nr.I.M. în cazurile .I. art. 37 şi art. 81 alin. (1) din Legea nr. a certificatului de înregistrare a desenului sau a modelului industrial. 64/1991. 44 din Legea nr. Legea nr. pot fi atacate cu apel la Tribunalul Bucureşti (secţia de contencios administrativ) în termen de 3 luni de la comunicare. la calitatea de titular al certificatului de înregistrare.S. inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului din contractele de cesiune sau licenţă. Articolul 38 al aceleiaşi legi stabileşte că litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului industrial. precum şi cele referitoare la nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. (1) şi (2)].. 56 alin. din cadrul O. cererea de decădere a titularului din drepturile conferite de o marcă colectivă. 45.I. Tribunalul Bucureşti mai este competent să judece şi cererea oricărei persoane interesate prin care se solicită anularea.

81 alin. cererea de anulare a înregistrării unei indicaţii geografice. 55). contestaţiile împotriva hotărârii O. . 47/1992). împotriva hotărârii acestuia putându-se face contestaţie la Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici [art. Instanţele judecătoreşti (de drept comun) sunt competente să soluţioneze cererile referitoare la luarea unor măsuri asigurătorii (art..Plenul Curţii Constituţionale. litigiile privind încadrarea în marcă a unui drept personal nepatrimonial al unui terţ (de exemplu.1. sentinţa Tribunalului Bucureşti poate fi apelată în termen de 30 de zile de la comunicare [art. 61). (1) şi alin. 317/2004). din contractul de cesiune sau licenţă ori cele referitoare la nerespectarea prevederilor art.I. de regulă. 54. (3)]. Toate aceste litigii sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. marca ar cuprinde ca element numele unui terţ). Articolul 39 din aceeaşi lege stabileşte că sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti (de drept comun) litigiile cu privire la calitatea de ameliorator. cererea de anulare a înregistrării unei mărci de certificare (art. instanţelor judecătoreşti. 33 alin. cererea de anulare a înregistrării unei mărci colective (art. Potrivit art. în temeiul plenitudinii lor de competenţă. pentru abaterile disciplinare săvârşite de judecătorii săi (art. litigiile privind încetarea faptelor care aduc atingere dreptului de folosire a mărcilor. precum şi cele privind repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegală a mărcilor. prin secţiile sale. 40 alin.S. titular de brevet de soi sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de soi. 34.M. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante. 36/1995 . indiferent că ar fi vorba de un litigiu ce izvorăşte din contractul individual de muncă sau de un litigiu în legătură cu contractul colectiv de muncă (de conflicte de drepturi sau de conflicte de interese). precum şi cererea de revocare sau de anulare a brevetului de soi se soluţionează de către comisia de reexaminare. în toate aceste cazuri. Există totuşi şi alte competenţe. 38 din Legea nr. plata preţului cesiunii) etc. 44 din Legea nr. anularea sau rezilierea unui contract de cesiune. cele privind transmisiunea dreptului la marcă (spre exemplu. de exemplu: .Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte. 87). Competenţa în anumite materii 5. care va pronunţa o decizie supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare. Competenţa în materia litigiilor de muncă în această materie. (1) şi ale art. §5.consiliul de disciplină pentru abaterile săvârşite de notarii publici. . competenţa aparţine. 79). Secţia pentru judecători are rolul de instanţă disciplinară şi pentru magis-traţii-asistenţi ai înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (art.prevăzute de art. 65 din Legea nr. precum şi cererea de decădere din drepturi a persoanelor autorizate să folosească indicaţia geografică înregistrată (art. hotărârea acesteia din urmă putând fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Bucureşti. (5) din Legea nr. rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. inclusiv drepturile patrimoniale ale amelioratorului.

36/1995 prevede că hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă. (2) este irevocabilă. iar . (1) şi alin. (6) din Legea nr. 554/2004. 45 alin. . 122 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 123 . Articolul 45 alin. hotărârea acestuia putând fi atacată pe calea contestaţiei la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti [art. Competenţa în materia rezolvării unor neînţelegeri referitoare la exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti Unele neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti se soluţionează de autoritatea tutelară. (5) din Legea nr. Recursul suspendă executarea hotărârii secţiei Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancţiunii disciplinare. civilă sau de contencios administrativ. trebuie să se admită că hotărârile pronunţate de organele respective sunt susceptibile de a forma obiectul acţiunii de contencios administrativ în condiţiile art. 6 din Legea nr. 5. Hotărârea prin care se soluţionează recursul prevăzut la alin. după caz. Articolul 40 alin. 317/2004.comisia de disciplină a baroului pentru abaterile săvârşite de avocaţii din baroul respectiv (cu excepţia celor săvârşite de decani şi de membrii organelor de conducere ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România). pentru a se asigura accesul la justiţie. hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară pot fi atacate cu recurs a cărui soluţionare este de competenţa completului de 9 judecători al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 49 din Legea nr. (5) teza a ll-a din Legea nr.consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti pentru abaterile săvârşite de către executorii judecătoreşti. Subliniem că. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. decizia pronunţată de aceasta putând fi atacată pe calea contestaţiei la Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România. cu modificările ulterioare]. 188/2000 stabileşte că hotărârea Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti poate fi atacată cu recurs la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul profesional. potrivit art.a notarilor publici şi a activităţii notariale]. în celelalte cazuri. cu recurs la Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România.2. iar pentru abaterile săvârşite de decani şi de membrii organelor de conducere ale Uniunii Avocaţilor din România competenţa aparţine Comisiei Centrale de Disciplină.

copilul cere schimbarea locuinţei. reducerea sau sistarea pensiei de întreţinere) sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. căsătoria sau decesul ar avea loc pe o navă în timpul unei călătorii în afara graniţelor ţării. prin căpitănia portului de înscriere a navei. 99 C. Astfel: . în cazul în care naşterea. 100 alin. la .în cazul în care părinţii au locuinţe diferite.1 Aceeaşi cerere introdusă după ce a intervenit o hotărâre judecătorească de stabilire a locuinţei minorului la unul dintre părinţi sau în cadrul procesului de divorţ ori după desfacerea căsătoriei este de competenţa instanţelor judecătoreşti. neînţelegerea dintre aceştia cu privire la locuinţa copilului minor va fi rezolvată de instanţa judecătorească [art. indiferent dacă sunt formulate în timpul căsătoriei părinţilor.cererea de încredinţare a minorului unuia dintre părinţi. acesta este obligat să înainteze o copie certificată de pe înregistrarea efectuată.]. . pentru ca aceasta să corespundă învăţăturii sau pregătirii sale profesionale. care funcţionează în subordinea consiliilor judeţene şi consiliilor locale ale municipiilor. în toate cazurile în care competenţa ar aparţine autorităţii tutelare. fam.serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor.serviciul public comunitar de la locul de coborâre sau de debarcare.). în cazul în care naşterea ori decesul ar avea loc în tren. precum şi cererea de reîncredinţare se rezolvă de instanţele judecătoreşti. oraşelor şi comunelor. majorarea. 107 alin. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă stabileşte competenţe diferite. sectoarelor municipiului Bucureşti. text ce îşi găseşte aplicare ori de câte ori legea nu prevede expres altfel)..cererile în materie de pensie de întreţinere (acordarea.comandantul navei. .cererea unui părinte de a avea legături personale cu copilul minor (cunoscută în practică sub denumirea de „vizită minor”).altele de instanţele judecătoreşti. în timpul unei călătorii în interiorul ţării. introdusă în timpul căsătoriei. fam. fam. ar trebui să se admită că decizia pronunţată de aceasta este supusă controlului judecătoresc. . . La sosirea în ţară. (1) şi (3) C. Au atribuţii de stare civilă: . 42 alin. . însă. în cursul procesului de divorţ sau după desfacerea căsătoriei părinţilor [art. (2) şi (4) C. (3) şi art. când soţii sunt despărţiţi în fapt şi nu există o hotărâre judecătorească de stabilire a locuinţei minorului la unul dintre părinţi. fam. pe o navă sau aeronavă. exercitat prin intermediul procedurii contenciosului administrativ. este de competenţa autorităţii tutelare (art.]. va decide autoritatea tutelară (art. Precizăm că. 102 C. în baza principiului accesorium sequitur principale (cererea de a avea legături personale cu minorul având caracter accesoriu în raport cu măsura încredinţării copilului). Competenţa în materia actelor de stare civilă şi a înregistrărilor de stare civilă Legea nr. 53. dacă după împlinirea vârstei de 14 ani.

poate fi rezolvată pe calea ordonanţei pre-şedinţiale. modificarea. dispoziţie care. (1) şi (2) din Legea nr. 54 din Legea nr. autorităţii tutelare. 1 Pentru soluţia potrivit căreia cererea de a avea legături personale cu minorul. 21 alin.comandantul aeronavei. competenţa aparţine. Teorie şi practică judiciară. poate fi contestată la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă (art. ed. Acţiuni civile injustiţie. Această soluţie este eronată. potrivit alin. deoarece instanţele judecătoreşti nu sunt competente să soluţioneze pe calea ordonanţei preşedinţiale litigii care nici în fond nu sunt de competenţa lor. persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază (art. se aplică în mod corespunzător şi atunci când naşterea unui cetăţean român s-a produs în străinătate. In cazul în care declaraţia de naştere a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii. Ed. 119/1996). aşa cum am arătat. a se vedea: C. sediul persoanei ori organului căruia legea îi recunoaşte legitimare . la sosirea în ţară. Argessis. în cazul în care naşterea sau decesul ar avea loc pe o aeronavă în timpul unei călătorii în afara graniţelor ţării. p. Cererile privind reconstituirea sau întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă sunt de competenţa serviciului public comunitar local de evidenţa persoanelor şi se soluţionează prin dispoziţie a primarului. care au competenţa să efectueze înregistrări de stare civilă privitoare la cetăţenii români aflaţi în străinătate. deci cu nesocotirea normelor de competenţă generală.serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor al sectorului 1 Bucureşti. în caz de respingere a cererii. pentru ipoteza respectivă. precum şi la apatrizi. prin comandantul de aeroport. Anularea (desfiinţarea). 240-242. rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi menţiunilor înscrise pe acestea se pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. iar declaraţia de naştere se face în ţară]. iar. 10 din Legea nr. după caz. competenţa de primă instanţă aparţinând judecătoriei în a cărei rază teritorială domiciliază persoana interesată ori se află sediul instituţiei de ocrotire a copilului [art. . 1993. a ll-a. (3) al aceluiaşi articol. care. în cazul în care nu s-a luat măsura încredinţării minorului. întocmirea actului de naştere se face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. competenţa de primă instanţă aparţinând judecătoriei în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau. în cazul în care se refuză efectuarea unei înregistrări de stare civilă.reprezentanţii diplomatici sau consulari ai României. la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor al sectorului 1 Bucureşti. 124 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 125 . acesta trebuie să înainteze un extras de pe carnetul de drum. 119/1996). 119/1996. Crişu.

consiliul judeţean sau parchetul (art. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei) şi al stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătoriei şi faţă de al doilea părinte [art. (2) C. fam. Cererea de înscriere. prin menţiune pe actele de stare civilă. competenţa aparţine instanţelor judecătoreşti (de drept comun). se soluţionează prin dispoziţie de către preşedintele consiliului judeţean sau. după caz. dacă copilul avea numele de familie al celui ce îl recunoscuse. Competenţa în materia schimbării. de primarul general al municipiului Bucureşti. 57 din Legea nr. iar în caz de respingere a cererii. în situaţia admiterii unei cereri în contestarea sau în declararea nulităţii recunoaşterii de filiaţie (maternitate ori paternitate).].4. Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui de familie sau a prenumelui poate fi contestată de către solicitant în condiţiile legii contenciosului administrativ. 21 din Ordonanţa nr. adică persoana interesată. iar la propunerea motivată a acestuia. în cazul admiterii unei cereri în tăgăduirea paternităţii. 64 alin. rectificării şi modificării numelui Cererea de schimbare a numelui de familie sau a prenumelui (pe cale administrativă) se trimite (de către serviciul public de evidenţă a persoanelor local la care trebuie depusă) serviciului public judeţean sau. 554/2004. reclamaţia prealabilă sesizării instanţei adresându-se Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor (art. dispoziţia primarului poate fi contestată în condiţiile Legii nr. reclamaţia prealabilă sesizării instanţei adresându-se Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor. fam. Cât priveşte modificarea numelui de familie (adică înlocuirea acestuia datorită unor schimbări intervenite în starea civilă a persoanei fizice). 20 din Ordonanţa nr. al municipiului Bucureşti. dar la care legea nu se referă în mod expres. Trebuie menţionat că pot exista şi alte situaţii în care s-ar pune problema modificării numelui de familie. Legea prevede expres această soluţie în cazul divorţului (art. al adopţiei (art. 41/2003). care va trebui să aibă acel nume de familie pe care îl avea mama în momentul naşterii lui. 5. poate să intervină o modificare a numelui de familie al copilului. 13. 53 din Legea nr. atunci el revine la numele de . autoritatea administraţiei publice locale.). ca urmare a unor schimbări intervenite în starea civilă a persoanei. 40 C. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelui persoanelor fizice). Astfel: în cazul declarării nulităţii căsătoriei. 18 şi art. iar dispoziţia de admitere poate fi atacată de orice persoană căreia i-a fost vătămat prin aceasta un drept sau un interes legitim la instanţa de contencios administrativ (art. după caz. cu modificările ulterioare. a numelui de familie sau a prenumelui retradus sau cu ortografia limbii materne (aşanumita rectificare a numelui de familie sau a prenumelui) se depune la serviciul public de evidenţă a persoanei care are în păstrare registrul de stare civilă şi se soluţionează de către primar. 119/1996). soţul care şi-a schimbat numele de familie prin căsătorie revine la numele avut înainte de încheierea acesteia.procesuală activă.

de admitere a cererii în tăgăduirea paternităţii. vânzarea de active. 5. respectiv de admitere a cererii în contestarea sau în declararea nulităţii recunoaşterii de maternitate ori de paternitate. limitarea sau interdicţia accesului pe piaţă. ar urma să se pronunţe şi cu privire la modificarea numelui de familie. după caz. chiar şi atunci 126 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 127 când prin actul sau actele juridice în cauză s-ar fi constituit o nouă persoană juridică. modificarea numelui de familie ar mai putea avea loc şi în cazul admiterii cererii în contestarea filiaţiei faţă de mamă atunci când filiaţia rezultă din certificatul de naştere fără însă a exista o folosinţă a stării civile conformă cu acest certificat. de paternitate. prin hotărârea de anulare a căsătoriei. Potrivit art. reorganizarea prin divizare a agentului economic.5. curtea de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul principal al agentului economic care abuzează de poziţia sa dominantă poate să ordone. trebuie reţinute. In conformitate cu prevederile art. în conformitate cu prevederile art.familie avut înainte de cel pe care l-a luat ca urmare a recunoaşterii de maternitate sau. invalidarea actului sau actelor de realizare a unei concentrări creatoare de poziţie dominantă. precum şi în cazul admiterii cererii în contestarea existenţei împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumţia de paternitate. apreciem că instanţa judecătorească. Pentru aceste situaţii. în primul rând. după caz: invalidarea unor contracte sau a unor clauze contractuale prin intermediul cărora se exploatează abuziv poziţia dominantă. 38. Subliniem însă că nu orice modificare a numelui de familie se va pronunţa de instanţa judecătorească. Când aceste locuri sunt situate în circumscripţiile unor . în baza principiului accesorium sequitur principale. 7. doar în baza unui ordin emis de către preşedintele Consiliului Concurenţei şi cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către preşedintele tribunalului în a cărui circumscripţie sunt situate locurile de controlat sau de către un judecător delegat de acesta. 21/1996. ci numai dacă schimbarea stării civile (care ar atrage modificarea numelui de familie) s-ar realiza prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti. inspectorii de concurenţă pot proceda la inspecţii. o serie de dispoziţii ale Legii concurenţei nr. Competenţa în materia protecţiei concurenţei comerciale Cât priveşte competenţa instanţelor judecătoreşti în această materie. 37.

21/1996 stabileşte şi anumite competenţe speciale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. recursul nu este suspensiv de executare. ce se exercită cu respectarea reglementărilor legale. dreptul la acţiune al persoanelor fizice şi/sau juridice pentru reparaţiunea integrală a prejudiciului cauzat lor printr-o practică anticoncurenţială prohibită rămâne rezervat. Curtea de Apel Bucureşti soluţionează şi plângerile împotriva sancţiunilor contravenţionale aplicate de comisiile sau. având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea. de Plenul Consiliului Concurenţei. în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti. (1) şi ale art. în materia de care ne ocupăm. ele vor soluţiona toate litigiile ce decurg din săvârşirea unor practici monopoliste sau în legătură cu asemenea practici. în special: a) să ia decizii care limitează libertatea comerţului sau autonomia agenţilor economici. (4) pot fi atacate în termen de 30 de zile de la publicare sau. Potrivit art. Instanţa poate ordona. după caz. având în vedere plenitudinea de competenţă a instanţelor judecătoreşti. 61 prevede doar că. împotriva ei putând fi declarat recurs la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. independent de sancţiunile aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. Legea nr. Mai trebuie subliniat că. Deciziile adoptate de Consiliul Concurenţei în plen conform prevederilor art. ele pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. ţinându-se cont de faptul că este vorba de litigii comerciale. urmează a se aplica regulile de drept comun în materia competenţei. text ce stabileşte că acţiunile izvorâte dintr-un act sau fapt de concurenţă neloială sunt de . Sub acest aspect. 21/1996. acesta are posibilitatea de a ataca acţiunea la Curtea de Apel Bucureşti. art. 21/1996.tribunale diferite şi acţiunea trebuie desfăşurată simultan în fiecare dintre ele. în lipsa unei dispoziţii legale exprese. 7 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. oricare dintre preşedinţii tribunalelor competente poate emite o încheiere unică. la cerere. In cazul în care organele administraţiei publice centrale sau locale nu se conformează deciziei Consiliului Concurenţei. vom reţine şi dispoziţiile înscrise în art. instanţele judecătoreşti sunt competente nu numai în cazurile expres prevăzute de Legea nr. suspendarea executării deciziei atacate. 9 sunt interzise orice acţiuni ale organelor administraţiei publice centrale sau locale. încheierea dată de preşedintele tribunalului poate fi atacată cu recurs la curtea de apel. împiedicarea sau denaturarea concurenţei. de la comunicare. sentinţa va fi pronunţată fără drept de apel. ci. Deciziile luate de Consiliul Concurenţei în aplicarea prevederilor alin. în al doilea rând. 20 alin. 45 şi 46 vor fi comunicate de îndată părţilor. după caz. b) să stabilească condiţii discriminatorii pentru activitatea agenţilor economici.

cererile în constatarea simulaţiei unor acte juridice încheiate de defunct şi care sunt invocate în cursul procedurii succesorale. cererile de anulare a declaraţiei de acceptare sau de renunţare la succesiune pentru vicii de consimţământ. Astfel. deoarece legea nu acordă procedurii notariale semnificaţia unei proceduri prealabile şi obligatorii introducerii cererii la instanţa judecătorească. cererile prin care se tinde la schimbarea statutului civil al unei persoane. Dacă de la început există neînţelegeri între moştenitori. măsurile de administrare. iar. Neînţelegerile dintre moştenitori nu atrag în mod automat suspendarea procedurii notariale. Delimitarea competenţei instanţelor judecătoreşti de cea a notarului public 5. procedura succesorală se desfăşoară în faţa notarului public.6. care pot solicita şi numirea unui administrator-sechestru). în mod obiectiv. notarul public va suspenda procedura necontencioasă şi va îndruma părţile să se adreseze instanţei judecătoreşti (art.1. se iau de către aceasta. 78 din Legea nr. sunt însă unele cereri care vor fi soluţionate în mod obligatoriu de instanţele judecătoreşti. după rezolvarea acestora. 5. sfera procedurii necontencioase. în cazul în care între moştenitori nu există neînţelegeri. de îndată ce neînţelegerile apar. Mai mult. chiar dacă moştenitorii s-ar înţelege şi procedura ar urma să se desfăşoare în faţa notarului public. ducând la o substituire a notarului public în competenţa instanţelor judecătoreşti.6. cererile de rectificare a actelor de stare civilă folosite ca dovezi în stabilirea legăturii de rudenie. criteriul de stabilire a competenţei în favoarea instanţei judecătoreşti sau a notarului public îl constituie caracterul contencios sau necon-tencios al cererii. în scopul de a-i conferi dreptul de a veni la o succesiune. în materie succesorală. Procedura succesorală în materie succesorală. ar fi posibil ca instanţa să fie sesizată chiar pe calea unei acţiuni în constatare. fără a fi nevoie ca notarul public să constate existenţa acestora. 36/1995).competenţa tribunalului de la locul săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul ori domiciliul pârâtului. chiar dacă procedura succesorală are loc înaintea instanţei judecătoreşti: luarea măsurilor de conservare a bunurilor succesorale (însă. rămân în competenţa notarului public. primirea şi înregistrarea declaraţiilor de acceptare a succesiunii sub beneficiu de 128 Competenţa . însă. la cererea moştenitorilor. ci numai dacă rezolvarea lor ar depăşi. se poate sesiza direct instanţa. numai cu privire la aspectele asupra cărora moştenitorii nu se înţeleg. procedura deschiderii şi constatării stării materiale ale testamentelor olografe şi mistice. precum: cererile de repunere (judiciară) în termenul de acceptare a succesiunii. în schimb. să se întoarcă la notarul public pentru finalizarea procedurii necontencioase. în cazul în care procedura succesorală se desfăşoară în faţa instanţei judecătoreşti.

îndeplinirea actelor de protest al cambiilor. precum şi a sigiliilor. în cazul în care moştenitorii nu s-au înţeles sau calea partajului este obligatorie. în cazul procedurilor necontencioase (când nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană). cu acordul tuturor moştenitorilor. într-una din formele prescrise de lege (art. însă. dacă nu există o asemenea dispoziţie legală. notarul public. 36/1995). 81 din Legea nr. competenţa aparţine notarilor publici numai dacă există un text de lege expres în acest sens. autentificarea înscrisurilor. la solicitarea părţilor. poate relua procedura notarială în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală. legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri. legalizarea copiilor de pe înscrisuri. 86 şi art.Competenţa materială 129 inventar. conformându-se hotărârii judecătoreşti respective (art. 36/1995 Pentru delimitarea competenţei instanţelor judecătoreşti de competenţa notarilor publici. Actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea întocmi separat. deci nu numai cea succesorală. în cazul în care certificatul de moştenitor a fost anulat. notarul public va elibera un nou certificat. taxarea succesiunilor.6. în cazurile prevăzute de lege. Aşadar. Dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bună învoială. la cererea celor care au pretenţii la moştenire sau care au fost prejudiciaţi în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului. precum şi împrejurarea că toate procedurile notariale. în sfârşit. primirea în depozit de înscrisuri şi documente. înregistrarea declaraţiilor de renunţare la succesiune. 36/1995). competenţa revine instanţelor judecătoreşti. trebuie avute în vedere şi celelalte proceduri notariale reglementate de lege. în încheierea finală a procedurii succesorale notariale se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia. eliberând un certificat de moştenitor suplimentar. mai sunt de competenţa notarilor publici: redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic. Cât priveşte activitatea notarială. Alături de procedura succesorală necontencioasă. eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite. darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi în acest scop. mai trebuie menţionat că împotriva . certificarea unor fapte. sunt proceduri necontencioase. efectuarea şi legalizarea traducerilor. a specimenelor de semnătură. eliberarea certificatului de moştenitor. iar. 88 din Legea nr. al biletelor la ordin şi al cecurilor.2. 5. anularea certificatului de moştenitor se poate obţine numai pe cale judecătorească. cei interesaţi trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti. Alte proceduri notariale reglementate de Legea nr.

toate procesele şi cererile. ci şi de orice alte organe cu activitatea jurisdicţională. în termen de 10 zile de la data când a luat cunoştinţă de această încheiere. 304/2004. iar competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate. De asemenea. nici chiar cu autorizarea instanţei. de curtea de apel sau de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Secţiunea a ll-a. 1 C. Textul se referă la controlul judecătoresc pe care îl exercită judecătoriile asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate de alte . în cadrul sistemului acestor organe. în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe. instanţele judecătoreşti mai sunt competente să soluţioneze şi cererile în anularea actelor notariale (art. ori de câte ori nu se prevede competenţa unei alte instanţe de a rezolva în primă instanţă o anumită cerere. proc. judecătoriile judecă: a) în primă instanţă. Rezultă că judecătoria este instanţă de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă. Competenţa materială este reglementată de norme de ordine publică. b) plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate. valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă. Competenţa materială a judecătoriei Potrivit art. deoarece exclude din competenţa sa cererile date prin lege în „competenţa altor instanţe”. Normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul.1 §2. în cazurile prevăzute de lege. civ. 36/1995). deci are caracter absolut. Competenţa materială (numită uneori şi competenţă ratione materiae) presupune o delimitare între instanţe de grad diferit. aceasta va fi soluţionată de judecătorie. care sunt menţionate de art. deci. astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme. fiind vorba nu numai de alte instanţe judecătoreşti. Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti.încheierii prin care s-a respins cererea de îndeplinire a unui act notarial. în concret. Consideraţii introductive După ce s-a stabilit că pricina este de competenţa instanţelor judecătoreşti. de o anumită categorie de instanţe judecătoreşti. de tribunal. Se mai observă că textul stabileşte şi competenţa generală a judecătoriei. partea interesată poate face plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul biroul notarial care a refuzat îndeplinirea actului. Competenţa materială §1. precum şi în unele acte normative speciale. urmează a se determina dacă pricina respectivă va fi judecată de judecătorie.. (2) din Legea nr. 2 alin. 100 din Legea nr.

ar fi de competenţa tribunalului sau a curţii de apel ori când pricina pe fond ar urma să fie . 1 pct.. potrivit căruia. fiind o normă specială în ceea ce priveşte competenţa. 1 şi 2 ale art. secţia civilă. 236 C..J. în sensul că noţiunea de «plângere» se referă la orice cale de atac împotriva hotărârilor organelor cu activitate jurisdicţională din afara sistemului instanţelor judecătoreşti.. nesusceptibilă de apel. civ. art. decizia nr. în primă instanţă. 16 din Legea nr. c) în orice alte materii date prin lege în competenţa lor. Cu titlu exemplificativ. proc. Acest control intervine numai dacă este expres prevăzut de lege. 3 C. Faţă de modul în care sunt redactate pct. folosite de art. 3 al aceluiaşi articol trebuie interpretat în sensul că are în vedere orice alte cereri date prin lege în competenţa judecătoriilor. plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie se soluţionează de judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia etc. potrivit cărora. art. 1 C.S. 1 pct. proc.cererea de asigurare a dovezilor pe cale principală (art. 55. întrucât. 373/2004. pronunţând o hotărâre definitivă. civ. 13 din Legea nr. 32 din Ordonanţa io. care. 2/2001. 1 C. 1 A se vedea şi C. textul pct. primesc o accepţiune mai largă. iar noţiunea de «hotărâre» include toate actele ce provin de la organele din afara sistemului judecătoresc şi asupra cărora judecătoria exercită un control judecătoresc. 458/1994.organe cu activitate jurisdicţională. în Dreptul nr. contestaţiile împotriva soluţiilor date de către autorităţile care au întocmit listele electorale se rezolvă de către judecătorie. Redactarea art. 12/1994. proc. Se încadrează în această categorie: .. menţionăm: art. proc. civ. 67/2004 şi art. se aplică şi atunci când judecata pe fond. civ. până la acest punct. nu s-a referit la «materii» pentru a se putea spune „în orice alte materii”. 130 Competenţa Competenţa materială 131 nr. civ. p. nu este foarte exactă. Se observă că noţiunile de «plângere» şi «hotărâre». proc. 2 C.

respectiv art. (1). 36/1991]. în condiţiile prevăzute de art. 400 alin. 75 alin.).contestaţia la executare privind înţelesul. sesizarea organelor Ministerului Finanţelor Publice sau a procurorului referitoare la dizolvarea societăţii agricole pe motiv că aceasta face operaţiuni contrare legii sau obiectului stabilit prin statut [art. precum şi rezolvarea altor cereri prevăzute în Cartea IV a Codului de procedură civilă. civ. 62 alin. proc. (1) şi art. lămurirea ori completarea propriilor hotărâri (art. dacă. proc.soluţionată de un organ cu activitate jurisdicţională din afara sistemului instanţelor judecătoreşti). 106 din Legea nr. (2) din Legea nr. 53 alin. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă]. afară de cazul în care legea dispune altfel [art. 322 şi urm. 400 alin. art. civ. (2) din Legea nr. 72 alin. (2) C. art. (1) şi art.cererea de încuviinţare a executării silite [art. dacă titlul executoriu îl reprezintă propria hotărâre sau dacă titlul executoriu nu emană de la un organ de jurisdicţie [art. 373' alin.cererile în anularea actelor notariale.. (2). astfel cum aceste legi au fost modificate prin Ordonanţa nr. .revizuirea introdusă împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie. . 36/1995).]. (2) C. 89 alin. proc. 317 C.contestaţia la executare propriu-zisă. 59-60 împotriva hotărârii adunării generale a societăţii agricole. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere din agricultură).. .contestaţia în anulare exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie. opoziţia oricăruia dintre asociaţi cu privire la bilanţul final întocmit de lichidatori [art. 63 alin. aplicarea şi întinderea dispozitivului (contestaţia la titlu). în condiţiile prevăzute de art. judecătoria ar fi fost competentă să judece litigiul în primă instanţă. proc. . . în lipsa convenţiei arbitrale. . civ. 11/1993]. . .cererea prin care se solicită îndreptarea greşelilor materiale strecurate în propriile hotărâri sau încheieri. (1). . civ. (2) din Legea nr. precum şi plângerile împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de îndeplinire a unui act notarial (art. 100 din Legea nr. (3). 61 alin. art. (2) C. biletelor la ordin şi cecurilor. (1) din Legea nr. 59/1934 asupra cecului.]. 64 alin. (4) din Legea nr. proc. (3). . civ. C. 67 alin. ţinerea registrului de proteste şi soluţionarea cererilor de anulare a titlului [art. 83 alin. soluţionarea opoziţiilor la somaţia de executare în această materie. art. civ. 54 alin. 281 şi urm. 69 alin.învestirea cu formulă executorie a hotărârilor arbitrale. art. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin.cererile pentru înscrierea societăţilor agricole în registrul anume destinat sau pentru înscrierea în registrul societăţilor agricole a modificărilor din statut (art. . (1) şi art. 22 din Legea nr. C.învestirea cu formulă executorie a cambiilor. art. 21 alin. (2).cererea prin care se solicită înregistrarea tardivă a naşterii [art.]. . proc. 373 alin. 36/1991]. 36/1991] şi numirea lichidatorilor în acest caz [art. contestaţia introdusă în condiţiile prevăzute de art. 15-16 şi art.

(3) din Legea nr. referitor la competenţa materială. cu modificările ulterioare). 1 C. (1) şi art. însă numai dacă pentru litigiul de fond în procedura de drept comun competenţa de primă instanţă ar aparţine judecătoriei [art. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată. (2) din Ordonanţa nr. 17 din Ordonanţa nr. ci. 1 pct. 119/1996].. Potrivit Decretului nr. . Astfel. 57 alin. modificarea. însă. modificarea. precum şi cererea în anularea ordonanţei ce conţine somaţia de plată. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere. Această enumerare nu este limitativă.cererile de autorizare a asociaţiilor constituite în vederea administrării şi gospodăririi terenurilor forestiere (art. ele judecă. 2 alin. 7 şi art. 28 din Legea nr. 203/1974. Astfel. 8 alin. rectificarea sau completarea actelor de stare civilă sau menţiunilor înscrise pe acestea [art. de regulă. De altfel. aceste norme prezintă interes mai mult în privinţa competenţei teritoriale. cu modificările ulterioare]. civ. proc.cererile referitoare la anularea (desfiinţarea). dimpotrivă. la aceeaşi soluţie s-ar ajunge şi în temeiul art. motiv pentru care la aceste judecătorii există secţie maritimă şi fluvială. chiar Codul de procedură civilă cuprinde şi alte norme speciale care se referă la competenţa materială a judecătoriei. Litigiile de competenţa acestora sunt prevăzute limitativ în actul normativ menţionat. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii). în cazul în care cererea este făcută de un cetăţean străin ori de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate [art. în primă instanţă. 57 alin. 119/1996]. (2) din Legea nr.cererea de înscriere a asociaţiei sau fundaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor (art. litigiile care au ca . . există sau pot exista unele situaţii speciale pentru anumite judecătorii în sensul stabilirii unei competenţe exclusive. Judecătoriile Constanţa şi 132 Competenţa Competenţa materială 133 Galaţi au o competenţă materială exclusivă în materie maritimă şi fluvială. . rectificarea sau completarea actelor de stare civilă sau menţiunilor înscrise pe acestea. Alături de regulile comune în privinţa competenţei materiale a judecătoriilor. deoarece. are caracter exemplificativ. Judecătoria sectorului 1 Bucureşti soluţionează cererile referitoare la anularea.cererea prin care se declanşează procedura somaţiei de plată în materie civilă.

precum şi repartizarea acesteia între salvatori. 1 C. descărcare şi manipulare ale mărfurilor în port. în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă. 26/1990). în ceea ce priveşte competenţa de primă instanţă în materie comercială. în ultimă instanţă. este de reţinut şi prevederea înscrisă în art. Se poate spune că. Rezultă că tribunalul este instanţa de drept comun în ceea ce priveşte judecarea apelurilor. stabileşte competenţa de primă instanţă a tribunalelor. unele cereri sunt de competenţa exclusivă a tribunalelor. apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă. conform căreia. clădirilor şi utilajelor portuare. dar este instanţă de excepţie în ceea ce priveşte judecarea în primă instanţă şi în recurs. nu sunt supuse apelului. tribunalele judecă în primă instanţă: a) procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei. precum şi pentru orice prejudicii cauzate prin alte fapte ilicite în legătură cu activitatea marinei civile. în legătură cu competenţa de primă instanţă a tribunalelor în materie comercială. tribunalele sunt instanţe de drept comun. nu trebuie omise nici prevederile unor legi speciale. altele sunt repartizate între tribunale şi judecătorii sau între tribunale şi curţi de apel. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. §3. „cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege. precum şi atribuţiile judecătorului sindic (desemnat de preşedintele tribunalului) şi ale tribunalului în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului (Legea nr. ca instanţe de recurs. civ. de către preşedintele tribunalului. precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani. Articolul 2 pct. Aşa cum se poate observa.obiect despăgubiri pentru avarii cauzate navelor şi instalaţiilor plutitoare. se soluţionează de tribunalul locului unde societatea îşi are sediul principal. litigiile care au ca obiect retribuţia pentru asistenţă şi salvare. care. în această materie. proc. De asemenea. deoarece. Astfel. care stabilesc atribuţiile judecătorului delegat. potrivit legii. cererile date prin lege în competenţa lor. de competenţa instanţelor judecătoreşti. precum şi cererile care au o valoare de peste 1 miliard lei inclusiv. indiferent că au caracter contencios ori necontencios. în primă instanţă. ca instanţe de apel. în afară de cazul în care legea dispune altfel.” . cu modificările ulterioare). tribunalele soluţionează în primă instanţă toate cererile neevaluabile pecuniar. iar. plângerile împotriva proce-selor-verbale de constatare a contravenţiilor privind poluarea apelor mării de către nave maritime. la registrul comerţului (Legea nr. coliziunilor sau altor accidente de navigaţie. instalaţiilor de încărcare. ca urmare a abordajelor. recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii. instalaţiilor destinate navigaţiei. Competenţa materială a tribunalului Tribunalele judecă. 63 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

inclusiv cele de drept comun. 1 însă. se desprinde concluzia potrivit căreia. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe vor fi soluţionate în primă instanţă de către tribunale. în materia contenciosului administrativ. deoarece în categoria drepturilor de creaţie intelectuală se includ atât drepturile de autor şi drepturile conexe acestora.. tribunalele sunt instanţe de drept comun. cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară. după caz. 2 pct. cererile care au un obiect de până la 5 miliarde lei. 1 lit. Se observă că art. exceptând cele date prin norme speciale în competenţa altor instanţe. printr-o normă specială. posesorii. afară de cazul în care. după caz. Aşadar. în afară de cele date în com petenţa curţilor de apel. proc. deoarece legiuitorul menţionează litigiile care nu intră în competenţa lor. are o redactare pleonastică. Faţă de redactarea foarte clară a art. e) cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industrială. civ. acţiunea prin care moştenitorul autorului unei opere literare . 1 lit. cât şi conflictele de interese. d) C. în materie civilă. petitorii sau. prima instanţă de drept comun este tribunalul. inclusiv cele de drept comun. Trebuie subliniat că sunt de competenţa materială a judecătoriei cererile de împărţeală judiciară. formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar. formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar. s-ar stabili în mod expres competenţa în favoarea unei alte instanţe. indiferent de valoarea obiectului acestora precum şi a cererile privind materia fondului funciar. 1 pct. a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar. petitorii sau. a cererile în materia succesorală. 2 pct. civ.b) procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei. Aşadar. proc. cu excepţia situaţiilor în care legea ar stabili competenţa în favoarea unei alte instanţe. a cererilor în materia succesorală. 1 C. inclusiv. în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă. acesta soluţionând în primă instanţă atât conflictele de drepturi. în materie de jurisdicţie a muncii. b) şi ţinând cont şi de dispoziţia înscrisă în art. c) conflictele de muncă. toate cererile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. d) cererile în materie de contencios administrativ. Din modul în care este redactat textul de lege ar rezulta că. posesorii. cât şi drepturile de proprietate industrială. precum şi cele neevaluabile pecuniar sunt de competenţa judecătoriei.

de exemplu. De asemenea. cele* privind transmisiunea dreptului la marcă . Articolul 46 din Legea nr. la calitatea de titular al certificatului de înregistrare. 2 lit.Trib. 347. decizia nr. cele ce privesc calitatea de inventator. titular de brevet de soi sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de soi. secţia a IV-a civilă. 420/1997. inclusiv drepturile patrimoniale ale amelioratorului.1 afară de cazul când legea specială ar dispune altfel. de către tribunale. civ. tribunalele soluţionează în primă instanţă şi litigiile cu privire la calitatea de ameliorator. litigiile privind încetarea faptelor care aduc atingere dreptului de folosire a mărcilor.art.art. judecata în primă instanţă este de competenţa tribunalelor.. 2 pct. anularea sau rezilierea unui contract de cesiune. Bucureşti. de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie. 134 Competenţa Competenţa materială 135 De asemenea. afară de cazul în care legea specială ar stabili altfel. 33 alin. cererile în materie de proprietate industrială se rezolvă. Astfel. spre a atrage competenţa de primă instanţă a tribunalului în temeiul art. 34 din Legea nr. 129/1992 stabileşte că litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului industrial. ci o acţiune în pretenţii care atrage competenţa instanţei după valoare . litigiile în materie de invenţii (de exemplu. în Culegere de practică judiciară 1993-1997.spre exemplu. d) C. (1) şi ale art. în primă instanţă. cele referitoare la drepturile patrimoniale născute din contractele de cesiune sau licenţă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. 87 din Legea nr. din contractul de cesiune sau licenţă ori cele referitoare la nerespectarea prevederilor art. proc. 62 din Legea nr. afară de cazul în care printr-o normă specială s-ar stabili o competenţă exclusivă în favoarea altei instanţe. 64/1991 privind brevetele de invenţii) sunt de competenţa în primă instanţă a tribunalelor. p. deci. marca ar cuprinde ca element numele sau denumirea unui terţ. . plata preţului cesiunii etc). 84/1998. precum şi cele privind repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegală a mărcilor. litigiile privind încadrarea în marcă a unui drept personal nepatrimonial al unui terţ . inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului din contractele de cesiune sau licenţă . Tribunalele vor rezolva în primă instanţă şi orice litigii în materie de mărci sau indicaţii geografice (spre exemplu.solicită obligarea celorlalţi moştenitori la plata unei sume de bani provenită din vânzarea volumelor publicate nu constituie o cerere în materie de creaţie intelectuală. cererile referitoare la luarea unor măsuri asigurătorii .

de către instanţa sesizată cu o pricină având un alt obiect. cauzele privitoare la încuviinţarea. indiferent de caracterul contencios sau necon-tencios al procedurii1 ori de caracterul laic sau religios al autorităţii străine competente. notariatelor sau oricăror autorităţi competente dintr-un alt stat”. „termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti. Deoarece această prevedere legală constituie o normă specială ce nu ar putea fi modificată decât expres de o lege generală ulterioară. 105/1992. după caz. 2 pct. f) cererile în materie de expropriere. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.2 De asemenea. De asemenea. întemeiată pe hotărârea străină. Insă. în privinţa unei exproprieri parţiale ori totale. va trebui să se ţină cont de puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cadrul contenciosului administrativ. (2) din Legea nr. i) are în vedere situaţia în care cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine se face pe cale principală. 18-20 din aceeaşi lege. 61 alin. j) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale. în care se ridică excepţia puterii lucrului judecat. g) cererile pentru încuviinţarea. Potrivit art. 170 alin. pe cale incidentală. potrivit art. tribunalul în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere este competent să soluţioneze (în primă instanţă) cererile de expropriere cu care a fost sesizat de expropriator în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile stabilite de art. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. în prima ipoteză (când nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere). . nulitatea şi desfacerea adopţiei se judecă în primă instanţă de tribunalul în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul adoptatului. în cea de a doua ipoteză (când calea de atac a fost respinsă). potrivit art. potrivit art. în schimb. trebuie remarcat că art. 1 lit. k) cererile pentru recunoaşterea. precum şi asupra oricăror alte cereri care derivă din expropriere. numai asupra despăgubirii. Cât priveşte această competenţă de primă instanţă a tribunalului. este necesar să menţionăm că.255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante. asupra exproprierii şi despăgubirii. 21 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. cât priveşte nerespectarea dreptului de prioritate al expropriatului la eventuala închiriere a imobilului expropriat. asupra cererii de retrocedare a imobilului sau de dobândire a acestuia. cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine poate fi soluţionată şi de o altă instanţă decât tribunalul. tribunalul poate fi sesizat pentru a se pronunţa. (3) din Legea nr. 165 din Legea nr. Este de reţinut că. ceea ce nu s-a întâmplat până în prezent. nulitatea sau desfacerea adopţiilor. precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărârilor date în ţări străine. cererea poate fi rezolvată şi pe cale incidentală. înseamnă că.

potrivit legii. ca instanţe de apel. C. 1996. 96. 1997. p. 36 din acest act normativ „în caz de litigiu.” Pentru aplicaţii practice. 133/1996. rezolvată pe cale incidentală de către instanţa sesizată cu un proces având un alt obiect. secţia civilă. tribunalele judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii care. recunoaşterea unei hotărâri pronunţate într-un stat membru.J.S. tribunalele soluţionează apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă. 1997. uneori. 2 pct. orice persoană interesată poate solicita instanţei române. 26/1997. 2211/1997.J. p. Cererea de recunoaştere poate fi.. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. de asemenea. în B. întrucât judecătoria este instanţa de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă. la tribunalul competent să încuviinţeze executarea. Sub acest aspect. Astfel. recursul este de competenţa tribunalului. în acele situaţii în care legea prevede că hotărârile judecătoriei nu sunt susceptibile de a forma obiectul apelului.J. Potrivit art. civ. 233.. secţia civilă. 136 Competenţa Competenţa materială 137 1 Potrivit art. nu sunt supuse apelului.. proc. 187/2003 privind competenţa de jurisdicţie. p. ca instanţe de recurs. 40. potrivit art. decizia nr. 2 CA. fiind deci definitive. 306. 41. p. dacă recunoaşterea este necesară pentru soluţionarea acestui proces. în B. decizia nr. 3 C. a se vedea: C. proc. .J. 3773/1997. Bucureşti.. civ. secţia comercială. pe cale principală. Aşadar. secţia a IV-a civilă. 2 C. Cererea de recunoaştere se introduce la tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul ori sediul partea împotriva căreia se solicită recunoaşterea sau. 2 pct. în B. decizia nr. înseamnă că instanţa de apel de drept comun este tribunalul.J. în lipsa acestuia. potrivit art. recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene. decizia nr.Prevederi similare sunt cuprinse şi în Legea nr.S.

(1) C.căile extraordinare de atac de retractare (contestaţia în anulare şi revizuirea) îndreptate împotriva propriilor hotărâri.].]. civ. civ.acţiunea în anularea hotărârii arbitrale. 2821 C. tribunalul soluţionează (în primă instanţă.. proc. proc. civ. . . fie din Codul de procedură civilă. ordonanţa preşedinţială . . în primă şi ultimă instanţă sau. . trebuie reţinută şi dispoziţia înscrisă în art. proc. 4 C. .).învestirea cu formulă executorie a hotărârilor arbitrale.art. Aşadar. civ. de lămurire sau de completare a propriilor hotărâri şi încheieri. civ. conform căreia.art. (3) C. într-o cale de atac): . tribunalele mai judecă în orice alte materii date prin lege în competenţa lor. în astfel de situaţii. 30 alin. proc. dacă. nu poate modifica o lege specială anterioară decât în mod expres. 582 alin. civ. (4) C. (1) C. 11 alin. proc. civ. 247 alin. chiar posterioară. recursul exercitat împotriva încheierii (necontencioase) pronunţate de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal. Este vorba despre o dispoziţie de trimitere la alte prevederi legale. . (2) C.cererile de îndreptarea a greşelilor materiale. că hotărârea se dă fără drept de apel [de exemplu. alteori.]. deoarece o lege generală. în lipsa convenţiei arbitrale. . civ. .. chiar dacă ar fi vorba de norme juridice speciale adoptate înainte de reintroducerea apelului. Referitor la competenţa tribunalului de a judeca recursuri. 39 alin. pe motiv de rudenie sau afinitate [art.contestaţiile la titlu care vizează hotărârile tribunalului. cazurile stabilite de art. ele îşi găsesc în continuare aplicare. Potrivit art. după caz. . 2 pct. 273 C. tribunalul ar fi fost competent să judece pricina în primă instanţă.cererea de strămutare de la o judecătorie la alta din raza sa teritorială. dacă. 26/2000 etc]. proc. -hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor etc]. iar. iar apelul exercitat împotriva încheierii (necontencioase) pronunţate de preşedintele tribunalului se judecă de completul instanţei respective. proc. fie din alte acte normative. precum şi rezolvarea altor cereri prevăzute în Cartea IV a Codului de procedură civilă.se prevede că hotărârea nu este supusă apelului (spre exemplu. 365 alin. 339 alin. se precizează că hotărârea este definitivă sau că hotărârea este supusă (direct) recursului [de exemplu. în lipsa convenţiei de arbitraj. (1) din Ordonanţa nr. proc.cererea de recuzare dacă la judecătorie nu se poate constitui completul [art. art. litigiul ar fi fost soluţionat în primă instanţă de judecătorie [art..conflictele de competenţă dintre două judecătorii din circumscripţia sa teritorială sau dintre o judecătorie din raza sa de activitate şi un alt organ cu activitate jurisdicţională sau un tribunal arbitrai. proc.hotărârea prin care se respinge cererea în fond ca urmare a renunţării la dreptul subiectiv. încheierea de admitere sau de respingere a cererii de înscriere a unei asociaţii sau fundaţii . art. civ. (1) C.

precum şi alte cereri privind drepturi şi obligaţii de asigurări sociale născute în temeiul Legii nr.cererea prin care unitatea solicită instanţei să dispună încetarea grevei ca fiind nelegală (art. 11/1991).cererile prin care se declanşează judecata în primă instanţă a litigiilor referitoare la modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale. 8 din această lege. la înregistrarea. 124 din Legea nr. la refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale.procedurile prevăzute de Legea nr.cauzele prevăzute de Legea nr. 7 din Legea nr. 272/2004) . cu excepţia recursului prevăzut de art. 19/2000. precum şi majorarea sau micşorarea contribuţiei. precum şi recursul exercitat împotriva încheierilor judecătorului delegat privitoare la orice înregistrare în registrul comerţului (art.. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale (modul de calcul al contribuţiei de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale. a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale. .cererea de înscriere a unei federaţii constituite de două sau mai multe asociaţii ori fundaţii (art. 3 lit.cererea prin care se declanşează judecata în primă instanţă a proceselor având ca obiect angajarea răspunderii civile pentru repararea daunelor rezultate din activităţile de utilizare a energiei nucleare [art. 703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare]. evidenţa şi certificarea contribuţiei de asigurări sociale. 25 din Legea nr. 26/2000). la modul de stabilire a majorărilor de întârziere. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă. 35 din Ordonanţa nr. 26/1990 privind registrul comerţului. 60 din Legea nr. h) din Legea nr. . 129 din Legea nr. contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită dispuse în această materie. . . 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului privind stabilirea măsurilor de protecţie specială (art. la deciziile de pensionare. . 58 din Legea nr.cererile prin care se declanşează judecata în primă şi ultimă instanţă a litigiilor menţionate de art. 138 Competenţa Competenfa materială . precum şi radierea acestuia (art. plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţii încheiate în materia asigurărilor sociale. la modul de stabilire şi de plată a pensiilor. 31/1990).cererile care izvorăsc dintr-un act sau fapt de concurenţă neloială (art. cu modificările ulterioare). 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului care sunt exercitate de judecătorul sindic. cu modificările ulterioare).cererea prin care persoana fizică sau juridică prejudiciată printr-o înregistrare în registrul comerţului solicită anularea sau modificarea titlului în baza căruia s-a făcut înregistrarea. . .

2 C. cererea de anulare a înregistrării unei indicaţii geografice. 28 din Legea nr. .S. 55).I. refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile la asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale. după caz. proc.. 79). 84/1998]. precum şi apelul împotriva hotărârile pronunţate de către comisia de reexaminare din cadrul O. a unui brevet de invenţie. încadrarea într-o clasă de risc a angajatorului. . fiind o normă generală. Aşadar. în tot sau în parte. pe motiv că la data înregistrării cererii nu erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea protecţiei. 45. plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor. (1) din Legea nr.M. cererea de decădere a titularului din drepturile conferite de o marcă colectivă. 45. cererea de anulare a înregistrării unei mărci colective (art.I. prevăzută de unele norme speciale. în materia protecţiei noilor soiuri de plante. [art. cererea de decădere din drepturi a persoanelor autorizate să folosească indicaţia geografică înregistrată (art.S. Referitor la competenţa materială a tribunalelor.calea de atac exercitată.cererile privind anularea. (1) din Legea nr.apelul exercitat împotriva hotărârilor pronunţate în materie de mărci de către comisia de reexaminare din cadrul O. civ. în anumite materii (o normă juridică generală ulterioară nu poate modifica o normă juridică specială anterioară decât în mod expres). . 40.S. în cazurile prevăzute de art. respectiv art. orice alte decizii ale asigurătorului.. în calea de atac specifică materiei respective): .M. precum şi apelul declarat împotriva hotărârii comisiei de reexaminare de pe lângă O.. eliberat de O. 56 alin. împotriva hotărârii comisiei de reexaminare din cadrul O.. art. 61).cererea de anulare totală sau parţiala a certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial. în temeiul unor legi speciale adoptate fie înainte de modificarea Codului de procedură civilă. 48 şi art. cererea prin care se solicită acordarea unei licenţe obligatorii. precum şi cererea de decădere a titularului din drepturile conferite de marcă. în primă şi ultimă instanţă sau. 81 alin. 48).S.M. încheiate conform acestei legi.M.S. . modul de stabilire şi de plată a prestaţiilor cuvenite beneficiarilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.139 înregistrarea şi evidenţa contribuţiei de accidente de muncă şi boli profesionale. cererea de anulare a înregistrării mărcii (art. 129/1992).I.I. în cazurile prevăzute de art. 64/1991]. în conformitate cu prevederile acestei legi) etc. referitoare la contestaţiile introduse împotriva deciziilor cu privire la cererile de înregistrare a desenului sau modelului industrial (art.I. trebuie menţionat că art. [art. fie ulterior. Tribunalul Bucureşti are competenţa exclusivă de a soluţiona (în primă instanţă. 54. nu a modificat competenţa specială a Tribunalului Bucureşti. cererea de anulare a înregistrării unei mărci de certificare (art.M.

ca instanţe de apel. 339 alin. potrivit art. care. în sfârşit. proc. curţile de apel mai judecă în alte materii date prin lege în competenţa lor. decizia nr. precum şi în alte cauze prevăzute de lege. Deci.J. înseamnă că instanţele de recurs de drept comun sunt curţile de apel. 114/1995. 3 pct.litigiile patrimoniale în care figurează ca parte Administraţia Naţională a Rezervelor Materiale ori o unitate din subordinea acesteia (art. Potrivit art.1 1 A se vedea şi C. secţia comercială. curţile de apel judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă. curtea de apel mai judecă şi recursurile declarate împotriva încheierilor date de preşedintele acestei instanţe. precum şi cererile ce privesc dizolvarea judecătorească sau constatarea încetării existenţei unui partid politic (Legea nr. . De asemenea. ca instanţe de recurs. a hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale. 4 C.. nu sunt supuse apelului. 273/2004. trebuie menţionat că. . civ. Competenţa materială a curţii de apel Curţile de apel judecă. Conform art.. cererea de înregistrare a alianţelor politice. 61 alin. proc. curţile de apel sunt instanţe de excepţie în privinţa judecării apelurilor. 394. de tribunale. proc. . (1) din Legea nr.. 1995. ca instanţe de recurs. 3 C.. recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel. 3 pct. §4. 14/2003). în acele cazuri în care legea îi permite să ia o serie de măsuri cu caracter necontencios. potrivit legii. 12 din Legea nr. având în vedere că tribunalele sunt instanţe de excepţie cât priveşte judecata în primă instanţă. curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.cererile privind înregistrarea partidelor politice.J. 1 C. cererile referitoare la reorganizarea partidelor politice.S. 82/1992). ca instanţe de apel. civ. civ. p. precum şi în alte cauze prevăzute de lege. apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate. proc.cererile în materie de adopţie. cauzele date în competenţa lor prin lege. proc. în primă instanţă. Potrivit art. în primă instanţă. Tribunalele Constanţa şi Galaţi au o competenţă specială în materie maritimă şi fluvială. civ. curţile de apel judecă. civ... în primă instanţă: procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele auto rităţilor şi instituţiilor centrale. în B. final C. 2 C. Având în vedere că tribunalele sunt instanţe de apel de drept comun. De asemenea. cererea prin care Ministerul Public solicită încetarea activităţii partidului politic şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice.. 3 pct. potrivit art. 3 pct. în cazul în care competenţa teritorială nu se poate determina prin aplicarea art.

funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. 56 alin. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului. 7 din Legea nr. 33/1994). . .cererile de strămutare. după caz. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. . cu modificările ulterioare). . întro cale de atac): conflictele de competenţă între două tribunale sau între un tribunal şi o judecă torie din raza sa teritorială.acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.contestaţia împotriva hotărârilor comisiei ce privesc soluţionarea întâmpinărilor referitoare la propunerile de expropriere (art. 45 din Ordonanţa de urgenţă nr.cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. .cererile privind luarea măsurilor la care se referă art. inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice.recursul exercitat împotriva hotărârii date de judecătorul sindic în temeiul art. în lipsa convenţiei arbitrale.cererea de suspendare a grevei [art. . în temeiul altor dispoziţii legale. de la un tribunal la altul din circumscripţia sa teritorială. . cu excepţia anumitor demnitari menţionaţi în Legea nr. fie din Codul de procedură civilă.Aşadar. 140 Competenţa . (1) din Legea nr. precum şi cererile prin care se atacă reglementările Consiliului Concurenţei. 38 din Ordonanţa de urgenţă nr.contestaţiile în anulare şi revizuirile introduse împotriva propriilor hotărâri. .contestaţiile la titlu îndreptate împotriva propriilor hotărâri.procedura de control a averii demnitarilor. în primă şi ultimă instanţă sau. . curţile de apel sunt competente să soluţioneze (în primă instanţă. precum şi conflictele de competenţă între un tribunal din circumscripţia curţii respective şi un alt organ de jurisdicţie sau un tribunal arbitrai. 20 din Legea nr. deci atunci când titlul executoriu îl constituie hotărârea curţii de apel. . magistraţilor. fie din alte acte normative. dar care se află în raza teritorială a aceleiaşi curţi de apel. ori între două judecătorii ce nu sunt în circumscripţia aceluiaşi tribunal. . dacă. 115/1996. altele decât debitorii menţionaţi la art. 51/1998 (art. 21/1996 privind concurenţa. litigiul ar fi fost soluţionat în primă instanţă de tribunal. 8 din Legea nr.cererile referitoare la îndreptarea greşelilor materiale. lămurirea sau completarea propriilor hotărâri. pe motiv de rudenie sau afinitate.

4 C.. p. 1996. precum şi ca instanţă disciplinară. a completului de 9 judecători.contestaţia împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti cu privire la cererea de înregistrare a unui partid politic sau la cererea prin care Ministerul Public solicită încetarea activităţii partidului şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice [art. p. secţiile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.N. (3). art.V. civ. 1264/1996. p. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: . §5. în C. (3) din Legea nr. 2 A se vedea şi C.M. precum şi a Secţiilor Unite. 297/2004 privind piaţa de capital). decizia nr. soluţionează: a) cererile de strămutare. 2 alin. art. în B.J. în cazurile prevăzute de lege.recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri.în orice alte materii date prin lege în competenţa sa. care deci mai soluţionează: . 1996. Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (4) şi art. 95. în raport cu competenţa fiecăreia. secţia comercială. secţia de contencios administrativ. 304/2004 se vorbeşte despre competenţa fiecărei secţii. . . 23 din Legea nr. Completul de 9 judecători judecă şi alte cauze date în competenţa sa prin lege.recursurile în interesul legii. . în B. potrivit art.cererile la care se referă art. (5) din Legea nr. de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege (art.S. 55 alin. 329. 26 alin. Unele norme juridice stabilesc o competenţă materială specială în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. (6). Astfel. (2) şi art. . art. 799/1996. b) conflictele de competenţă. 21 alin.cererile persoanelor fizice sau juridice care se consideră vătămată în drepturile lor recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al 1 A se vedea şi C. 339..J. .. . 28 alin. Competenţa materială 14^ C. decizia nr.S.J. (2). decizia nr. 21/1996. nr. pentru motivele prevăzute în codurile de procedură.168/1999]. 9 alin. 304/2004.J. 20 alin. în cazurile prevăzute de lege. 1/2003.contestaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr. 47 alin. Competenţa materială a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Potrivit art. 189/2000.J. (3) din Legea nr. 14/2003]. Trebuie însă precizat că în Legea nr. proc. c) orice alte cereri prevăzute de lege. 203/2002.

4 C.înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru: judecarea recursurilor în interesul legii. contestaţiile privind înregistrarea semnelor electorale (art. 23 alin. 49 din Legea nr. 67/2004). conflictele de competenţă între o curte de apel şi o judecătorie sau tribunal. soluţionarea.contestaţiile la titlu.cererile referitoare la îndreptarea erorilor materiale.cererile de strămutare.cererile de delegare a instanţei (art. 1 nu are o redactare riguros exactă.contestaţiile privind modul de formare şi componenţa Biroului Electoral Central (art. contestaţiile în anulare şi revizuirile îndreptate împotriva propriilor hotărâri. 373/2004 şi art. 39 C. secţiile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionează şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti.). de orice natură. cum este cazul prevăzut de art. 6 alin. 373/2004).recursul împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii . 317/2004). la care trimit dispoziţiile înscrise în art. de la o curte de apel la alta. a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 142 Competenţa . civ.. se observă că art.conflictele de competenţă între două curţi de apel. (2) din Legea nr. instanţa supremă este competentă să mai soluţioneze: . care nu se află în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. . care nu pot fi atacate pe nici o altă cale. în condiţiile legii. 4 pct. sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. 23 C. proc. deoarece recursul poate viza nu numai hotărârile curţilor de apel. . . 50 din Legea nr. proc. ci şi alte acte judecătoreşti. precum şi cele între două tribunale sau un tribunal şi o judecătorie. 41 din Legea nr. (5) din Legea nr. conform căruia. precum şi toate cererile de strămutare întemeiate pe motiv de bănuială legitimă sau de siguranţă publică (art.contestaţiile împotriva hotărârilor Biroului Electoral Central cu privire la protocolul de constituire a unei alianţe electorale [art. proc. .). . . civ. ori două judecătorii. iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel. 4 pct. Cât priveşte textul din Codul de procedură civilă. 373/2004]. 304/2004. recursul magistratului sau a magistratului asistent împotriva hotărârii pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii (art. în baza unor norme speciale. soluţionează sesizările privind schimbarea jurisprudenţei instanţei supreme. 35 din Legea nr. civ. lămurirea sau completarea propriilor hotărâri şi încheieri. precum şi conflictele de competenţă între o curte de apel şi un alt organ cu activitate jurisdicţională. pe motiv de rudenie sau afinitate.

Astfel. în măsura în care evaluarea obiectului litigiului nu ar fi în legătură directă cu soluţionarea fondului pretenţiei. s-a pus problema de a şti dacă pârâtul sau instanţa din oficiu ar putea să conteste evaluarea făcută de reclamant. §6. s-ar putea contesta evaluarea făcută de reclamant. 112 pct. în lipsa unor dispoziţii legale suficiente. judecata continuă. potrivit art. care. După ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei. 115/1996. nicidecum de evaluarea făcută. precum şi recursul exercitat împotriva ordonanţei de clasare pronunţată de comisia de cercetare. 2 pct. arătându-se că. Având în vedere că reclamantul este cel care îşi evaluează pretenţiile deduse judecăţii. . 26 din Legea nr. potrivit art. proc. civ. De regulă. iar. deoarece evaluarea nu antamează şi fondul pretenţiei. Aspecte referitoare la criteriul valoric în delimitarea competenţei materiale Se observă că. în scopul invocării excepţiei de necompetenţă materială. S-a susţinut însă şi o opinie nuanţată. civ. 1 lit. trebuie să arate în cererea de chemare în judecată obiectul cererii şi valoarea lui. în cazurile prevăzute de art. se vor administra probe pentru determinarea exactă a valorii obiectului Competenţa materială J43 cererii. pornindu-se de la premisa că normele de competenţă materială sunt norme imperative. Dacă însă reclamantul solicită prin cererea de . judecata va fi întreruptă şi vor fi sesizate Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3 C. anumite reguli de utilizare a acestui criteriu. în subsidiar. stabilirea valorii acestuia nu influenţează cu nimic soluţia pe fond. 304/2004. iar o eventuală executare silită a echivalentului nu ar fi decât consecinţa faptului că executarea în natură nu mai este posibilă. (7)]. a) şi lit. Aceeaşi este situaţia şi atunci când prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea pârâtului la predarea unui bun.. se răspunde afirmativ. Valoarea obiectului litigiului se stabileşte de către reclamant. dacă se revendică un imobil. care judecă cu citarea părţilor din dosarul a cărui judecată a fost întreruptă. delimitarea competenţei de primă instanţă a tribunalului de cea a judecătoriei în materie civilă şi comercială se face după criteriul valorii obiectului litigiului. care va depinde exclusiv de faptul că reclamantul îşi va dovedi sau nu dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv. anume dacă reclamantul are dreptul să pretindă de la pârât predarea bunului în litigiu.1 în sensul că.. obligarea la plata contravalorii acelui bun. în scopul invocării excepţiei de necompetenţă materială. proc. dacă o secţie a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că este cazul a se reveni asupra propriei jurisprudenţe. Mai reţinem că. fiind deci necesar să se stabilească.privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor [art.controlul averii anumitor demnitari menţionaţi în Legea nr. b) C. 29 alin. dar şi împrejurarea că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată poate determina instanţa competentă din punct de vedere material să judece în primă instanţă. în cazul unei astfel de contestaţii.

2 De altfel. sub sau peste valoarea prevăzută de art.G. deci al introducerii cererii de chemare în judecată.3 1 A se vedea: G. soluţia declinării competenţei nu se mai justifică. cu atât mai puţin. după sesizarea instanţei. Boroi. intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect. competenţa instanţei se va stabili prin raportarea la valoarea totală a creanţei sale. I. Cu titlu informativ. 132 C. b) C. proc. ulterior învestirii. a ll-a. restituirea unui împrumut.V. S-a subliniat că. 1 lit. art. întrucât valoarea obiectului litigiului nu poate fi disociată de fondul propriu-zis al pretenţiei formulate. 3 S-a arătat că. stabileşte în mod expres că instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă. la data sesizării.. nu interesează valoarea contractului pentru stabilirea competenţei materiale. 1935. deoarece. proc. iar nu la suma cerută. iar reclamantul a înţeles să se judece pentru valoarea arătată în cerere. despăgubiri pentru prejudiciul cauzat printr-o faptă ilicită etc). 2 pct. ed. Spre exemplu. executarea parţială a obligaţiei neconstituind o infirmare a evaluării făcute prin cererea de chemare în judecată sau. instanţa era competentă. reclamantul îşi restrânge pretenţia ca urmare a împrejurării că pârâtul şi-a executat în parte obligaţia. ci numai valoarea arătată de reclamant în cererea de chemare în judecată . civ.chemare în judecată obligarea pârâtului la plata unei sume de bani. civ. 146-147. reclamantul îşi restrânge sau îşi majorează pretenţiile formulate. în cazul în care. voi. despăgubiri pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a prestaţiei asumate ori pentru întârzierea în executare. o îndreptare a unei erori materiale. Bucureşti. indiferent cu ce titlu (plata contravalorii bunului vândut. 18 C. p. în condiţiile art. a) ori lit. 34-36.. menţionăm că în unele legislaţii (de exemplu. Momentul care interesează în stabilirea valorii obiectului litigiului este acela al sesizării instanţei. civ. instanţa îşi va declina competenţa. în cazul în care. ca urmare a îndreptării erorii de calcul săvârşite eu prilejul evaluării pretenţiilor. proc. cea belgiană şi cea italiană) s-a adoptat soluţia potrivit căreia dacă reclamantul cere numai 0 parte din valoarea creanţei. atunci nu s-ar mai putea contesta evaluarea reclamantului pentru a se obţine declinarea competenţei. ori de câte ori se pretinde o sumă de bani în temeiul unui contract. p. Cădere. în toate celelalte situaţii de majorare ori de 144 Competenţa Competenţa materială 145 . Tratat de procedură civilă.

atât în acest caz. Se admite însă că.. în funcţie de aceasta. valoarea acestor dobânzi ar depinde de durata procesului şi nu s-ar putea calcula la începutul acestuia. chiar dacă sunt soluţionate prin aceeaşi hotărâre. deoarece suntem în prezenţa unei probleme de mai bună administrare a justiţiei. 164 alin. s-ar ajunge indirect la eludarea prevederilor legale menţionate. fructe sau alte asemenea venituri accesorii pe un interval de timp premergător sesizării instanţei. fiind vorba de sume certe şi exigibile. în situaţia în care reclamantul formulează un capăt de cerere principal şi unul sau mai multe capete de cerere accesorii. prin conexare. Se decide constant că dacă se solicită dobânzi pentru viitor. stabilirea instanţei competente nu trebuie să se facă în funcţie de valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor. nici măcar normele de competenţă teritorială exclusivă. competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea totală pretinsă de reclamant. civ. cât şi în cel menţionat anterior. dacă s-ar admite că în cazul cererilor conexate competenţa s-ar stabili prin raportarea lor la valoarea totală. ele intră în determinarea obiectului cererii şi deci influenţează competenţa. instanţa competentă. dacă există raporturi de solidaritate sau indivizibilitate. fără ca unele să constituie principalul. ele nu se cumulează cu suma pretinsă prin cerere şi deci nu influenţează competenţa instanţei. fără însă să existe un raport juridic unitar între părţi. astfel încât competenţa nu se determină prin adunarea valorii tuturor cererilor. înainte de a se dispune conexarea. dacă au fost conexate mai multe cereri. (1) C. acestea îşi păstrează individualitatea. valoarea capătului principal este cea care determină competenţa. iar luarea ei în calcul pe parcurs ar face nesigură competenţa instanţei. De altfel. nedevenind un nou litigiu. dar în baza unor raporturi juridice distincte. adică pentru perioada de după introducerea cererii de chemare în judecată. în cazul în care mai mulţi reclamanţi formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiaşi pârât. iar celelalte accesoriul. dacă se solicită dobânzi. instan{a competentă potrivit . însă. printr-o cerere unică. mai rezultă că nu s-ar putea încălca. iar nu suma valorii tuturor capetelor de cerere.1 Aceeaşi ar urma să fie soluţia şi atunci când reclamantul cheamă în judecată mai mulţi pârâţi.Dacă s-au formulat mai multe capete de cerere. conexarea nu poate avea loc decât în cazul în care cererile sunt de competenţa unor instanţe de acelaşi grad. De asemenea. iar.2 micşorare a cuantumului pretenţiilor. ci în funcţie de valoarea fiecărei pretenţii în parte. însă. toate sumele trebuie adunate pentru a se stabili valoarea litigiului şi. din interpretarea per a contrario a ultimului alineat al aceluiaşi articol. de facilitare a administrării probelor şi a rezolvării unitare a unor aspecte ce interesează deopotrivă pe toţi reclamanţii. potrivit art. întrucât cererile respective ar urma să fie soluţionate de o instanţă superioară în grad celei care era competentă să le rezolve pe fiecare în parte. proc. Soluţia se justifică pe considerentul că.

cererea de chemare în judecată a altei persoane care ar fi în măsură să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. în CD. Cu excepţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 1937/1973. prin delimitarea sferei de activitate a instanţelor judecătoreşti de grad diferit. civ. este necesară o nouă delimitare. potrivit căruia. apare ca fiind nejustificată obiecţia că soluţia pe care o împărtăşim încalcă o normă imperativă. Pentru această din urmă ipoteză. când cererea se introduce la . 300. p. anume art. nu este suficientă pentru a stabili cărei instanţe trebuie să i se adreseze cererea de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac ori a unei alte forme procedurale ce intră în conţinutul acţiunii civile. Competenţa teritorială §1. p. a tribunalului sau a curţii de apel. p. decizia nr. de data aceasta între instanţe de acelaşi grad. p.competenţa teritorială de drept comun. precum şi în unele acte normative speciale. 522/1971. Această prevedere legală este situată de legiuitor în Tidul III al primei cărţi (titlu denumit «Dispoziţii speciale») şi deci derogă de la regulile stabilite prin articolele anterioare. 1973. 2 A se vedea: Trib. în CD. Regulile de competenţă teritorială răspund la una din întrebările: care judecătorie? care tribunal? care curte de apel? Competenţa teritorială (ratione personae vel loci) este reglementată în Codul de procedură civilă. ca de altfel şi pentru aceea referitoare la cererile accesorii. Secţiunea a IlI-a. 1971. 1 Trib. în CD. cererea de intervenţie voluntară. decizia nr.1 Aşadar. 255. soluţia se sprijină pe un argument de text. în Repertoriu II. Suprem. cererea de arătare a titularului dreptului real.G.. Precizări introductive Cunoaşterea competenţei materiale. ar fi fost de competenţa unei alte instanţe dacă ar fi fost formulate pe cale principală. din punctul de vedere al valorii lor. decizia nr. secţia civilă. inclusiv de la cele referitoare la competenţa materială. proc. Suprem.. Competenţa teritorială este de trei feluri: . p. Aşadar. 182.2 obiecţie ce nu ţine cont de faptul că norma specială derogă de la norma generală şi se aplică prioritar în raport de aceasta. toate celelalte instanţe judecătoreşti au o competenţă limitată la o anumită circumscripţie teritorială. după ce s-a stabilit că pricina este de competenţa judecătoriei. Boroi. chiar şi atunci când. indicată de lege. 17 C. secţia civilă. 36. cererea de chemare în garanţie. decizia nr. 1589/1972.valorii menţionate iniţial va continua să judece cauza . 2163/1974. 354. cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competentă să judece cererea principală. care este unică. Valoarea obiectului cererii principale este aceea care determină instanţa competentă şi atunci când se formulează cereri incidentale (precum: cererea reconvenţională. cererea de asigurare a unei dovezi în cursul judecăţii).

p. în R.. pentru situaţia în care pârâtul este o persoană fizică. proc. p. Competenţa teritorială de drept comun Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale. dar părţile pot conveni să se judece la o altă instanţă. în cazul cererilor de chemare în judecată prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă. în oarecare măsură. a se vedea: T. proc. proc. 5 C.R. cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 2/1971. este înscrisă în art. 214-215.M.. proc. /. precum şi în cazurile prevăzute de art. însă sunt norme juridice de ordine publică în materie de persoane. în raport de valoarea obiectului cererii. precum şi în art. că nimeni nu datorează nimic altuia. în principiu.competenţă teritorială exclusivă sau excepţională. civ. Potrivit art. Probleme privind competenţa de primă instanţă a tribunalelor. 5 teza I C. civ.. 13-16 C. I. în sensul că trebuie presupus. este firesc ca reclamantul ce doreşte răsturnarea uneia din cele două prezumţii să fie ţinut a face proba contrară înaintea instanţei de la domiciliul celui chemat în judecată. pentru ipoteza în care pârâtul este o persoană juridică. proc. exprimată sub forma adagiului actor sequitur forum rei. când cererea trebuie introdusă la o anumită instanţă. atât timp cât litigiul nu a fost soluţionat.D. voi. 1 A se vedea şi V. Ciobanii. 7 alin. ceea ce corespunde faptului că. civ. 2 Pentru o asemenea obiecţie. . 85. preluată din dreptul roman şi acceptată de mai toate legislaţiile străine. I. Normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată dacă este vorba de pricini privitoare la bunuri.. Mândrea. 411. 13-16 C. p. 146 Competenţa . „cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului”. se poate prezuma că aparenţele sunt conforme realităţii până la proba contrară. Deleanu. p.instanţa de drept comun din punct de vedere teritorial. civ. /. care urmează să se apere împotriva acţiunii respective şi care .competenţă teritorială alternativă sau facultativă. civ. fără a exista pentru părţi posibilitatea de a stabili o altă instanţă. dacă reclamantul are alegerea între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente. Leş. §2. Aşadar. 249. persoanele se află într-un fel de echilibru juridic. (1) C. Aşadar. voi. se poate prezuma că pârâtul nu datorează nimic. în alte pricini care nu sunt cu privire la bunuri. iar nu pârâtul la instanţa domiciliului reclamantului. Această regulă tradiţională. reclamantul este acela care trebuie să se deplaseze la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază pârâtul. în cazul cererilor de chemare în judecată prin care se urmăreşte valorificarea unor drepturi reale mobiliare. n. nr. se justifică pe o dublă prezumţie de care beneficiază pârâtul.

principiu stabilit de art. se referă şi la ipoteza în care pârâtul nu are domiciliul în ţară sau domiciliul său în ţară nu este cunoscut. iar eventuala insolvabilitate a reclamantului I-ar împiedica să recupereze cheltuielile de judecată.2 Aplicarea regulii actor sequitur forum rei presupune că pârâtul are domiciliul în ţară şi că acest domiciliu este cunoscut. ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial. Deci. 1169 C. în lipsa unei astfel de prevederi legale. stabilind că instanţa competentă din punct de vedere teritorial este aceea în a cărei circumscripţie se află reşedinţa din ţară a pârâtului. mai există. Pentru stabilirea competenţei teritoriale prezintă interes domiciliul pe care pârâtul îl avea în momentul introducerii cererii de chemare în judecată. în special în materia acţiunilor (cererilor) personale. Articolul 7 alin. 41 alin. civ. proc. cererile reale mobiliare. deci inclusiv cheltuielile de deplasare făcute în vederea procesului. competenţa teritorială este exclusivă. proc. în cazul în care pârâtul este o persoană juridică de drept privat. proc. în această din urmă situaţie însă. Aşadar.]. civ. Competenţa teritorială 147 Noţiunea de «domiciliu» trebuie luată într-un sens mai larg. oricine ar putea fi la discreţia reclamanţilor de rea-credinţă. civ. anume că. cererea este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află sediul principal al acesteia [art. precum şi cererile referitoare la starea şi capacitatea persoanelor. deşi nu şi-a asumat nici o obligaţie. civ. Reprezentând dreptul comun în materia competenţei teritoriale. regula înscrisă în art. se ocupă de ipoteza cererii de chemare în judecată formulată împotriva unei asociaţii sau societăţi fără personalitate juridică [potrivit art. după cum vom arăta. văzându-se chemat la o instanţă îndepărtată de domiciliul său. astfel încât. în favoarea soluţiei consacrate de art. dacă au organe . dar şi celor care nu au un astfel de caracter. dacă nici reşedinţa pârâtului nu este cunoscută. o altă consideraţie de ordin practic. proc. 5 C. (2) C. civ. în materie probatorie. (3) C. iar. o eventuală schimbare ulterioară a domiciliului nu influenţează competenţa. interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului. până când aceasta va fi dovedită.este considerat ca fiind în drept să ridice o obiecţie justificată la pretenţia dedusă judecăţii.. cererea se introduce la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului. (1)C. instanţa de la domiciliul pârâtului este competentă să judece cererile personale mobiliare sau imobiliare. asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte. deci atât cererilor de chemare în judecată ce au caracter patrimonial. 7 alin. se poate spune despre regula de drept comun în materia competenţei teritoriale că ea reprezintă o aplicaţie (particulară) pe plan procesual a principiului potrivit căruia cel ce face o afirmaţie în justiţie trebuie să o dovedească. civ. proc. în lipsa unei dispoziţii legale exprese care să stabilească altfel. Articolul 5 C. proc. 5 C.

b) Articolul 7 alin. p. Suprem. CA. p. 256. cererea poate fi introdusă şi la instanţa de la domiciliul pârâtului. pe lângă instanţa de la domiciliul sau. 655/R/1997. Braşov. decizia nr. civ.. 1977. în afară de domiciliul său. Dacă însă nu ar fi vorba de obligaţiile patrimoniale la care se referă textul („născute sau care urmează să se execute în acel loc”). în CD. proc. proc. p. prevede că. atât pentru reclamant. secţia a IV-a civilă. deci cele ce urmează a fi executate la locul unde . 701/1974. stabileşte că dacă pârâtul. potrivit înţelegerii dintre asociaţi. 11.. decizia nr. 119/1994. textul cuprinde o dispoziţie foarte utilă. pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta. cererea se va putea face la instanţa domiciliului oricăruia dintre asociaţi. CA.)”. deci la instanţa de la domiciliul pârâtului. în CD. secţia civilă. comerciale sau industriale. i s-a încredinţat preşedinţia sau direcţia asociaţiei ori societăţii. anume: posibilitatea ca reclamantul să solicite instanţei numirea unui curator care să reprezinte interesele asociaţilor. Suprem. cererea se introduce conform regulii înscrise în art. 2 Trib. secţia civilă. (2) C. Bucureşti. cererea se poate face şi la instanţa locului acelor aşezări sau îndeletniciri. mai sunt competente şi alte instanţe. civ. p. Competenţa teritorială alternativă există numai dacă este vorba de obligaţiile la care se referă expres textul de lege. Textul nu exclude competenţa şi a instanţei de la sediul persoanei juridice. sediul pârâtului. 1 Trib. are în chip statornic o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole. Desigur.. astfel cum rezultă cu claritate din modul de redactare a textului „(. 1974. decizia nr. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. civ.. 230/1977. pentru obligaţiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc. proc.) cererea se poate face şi la instanţa (. dar mai ales pentru apărarea drepturilor asociaţilor. a) Articolul 6 C.. în lipsa unei asemenea persoane. în cazul în care o persoană juridică de drept privat are o reprezentanţă. 171. 5 C.proprii de conducere]. Competenţa teritorială alternativă (facultativă) Sunt unele situaţii în care. după caz. cererea împotriva acesteia se poate face şi la instanţa locului unde se găseşte reprezentanţa. în Culegere de practică judiciară 1994-1998. 216. Pentru această din urmă situaţie. stabilind competenţa în favoarea instanţei de la domiciliul persoanei căreia. decizia nr. 148 Competen(a 149 Competenţa teritorială §3.

proc. în acest caz. p. aşa încât instanţa îşi va declina competenţa. competenţa teritorială fiind deci exclusivă. civ. suntem în prezenţa unei competenţe teritorială relative. 7 alin. ar fi posibilă pronunţarea unor hotărâri contradictorii. 2 A se vedea: Gr. Rezultă de aici o condiţie subînţeleasă. I.. 77. (1) C. în alte cuvinte. fie cu art. proc. 13 C. competenţa teritorială are caracter relativ.. civ.J. Prevederea legală menţionată are ca scop evitarea inconvenientelor ce s-ar produce dacă reclamantul ar trebui să îi cheme în judecată pe pârâţi înaintea unor instanţe diferite. De altfel. competenţa teritorială se determină conform art. care pot fi introduse numai la instanţa 1 Pentru o aplicaţie practică. 9 C. 1240/1996. precum şi al acţiunilor (cererilor) reale mobiliare. civ. 9 C. în cazul în care printre pârâţi sunt şi debitori obligaţi accesoriu. proc. îşi găseşte aplicare în cazul acţiunilor (cererilor) personale. proc.. Deci. voi. proc. . proc. civ. în literatura de specialitate. art. mai ales. prin ipoteză. Pentru orice alte obligaţii. civ. locului situaţiunii imobilului (art. prin introducerea în proces a unui debitor fictiv..S.). competenţa teritorială aparţine oricăreia dintre instanţele de domiciliu ale pârâţilor.1 însă. civ.2 Soluţia trebuie însă nuanţată. în B. 344. pentru ca în felul acesta reclamantul să poată introduce cererea de chemare în judecată la instanţa pe care şi-o alege el ca fiind mai convenabilă intereselor sale. art. anume ca obiectul cererii de chemare în judecată să se refere la o obligaţie comună a pârâţilor sau ca obligaţiile pârâţilor să aibă aceeaşi cauză. situaţie în care cheltuielile de judecată ar fi mai mari şi. Dispoziţia înscrisă în art.J. Porumb. 164 C. care reglementează conexitatea. 9 C. dacă reclamantul cheamă în judecată pe fiecare debitor în parte. nu însă în cazul acţiunilor (cererilor) reale imobiliare. ceea ce înseamnă că instanţa nu poate să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială.. p. ori ca între obiectul şi cauza cererilor îndreptate împotriva fiecărui pârât să existe o strânsă legătură. c) Articolul 9 C. s-a arătat că încercarea de a eluda dispoziţiile art. deoarece. decizia nr. civ. se sancţionează ca un abuz de drept procesual. secţia comercială. deci cererea se va introduce la instanţa în raza căreia persoana juridică de drept privat îşi are sediul. a se vedea: C. 47 C. se completează fie cu art. civ.se găseşte reprezentanţa persoanei juridice sau cele care au luat naştere din actele încheiate prin reprezentant ori din faptele săvârşite de acesta. 1996. deoarece. se va putea invoca excepţia de conexitate. din care se desprind condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a exista o coparticipare procesuală pasivă. proc. proc. cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali. civ. dispune că atunci când cererea este îndreptată împotriva mai multor pârâţi. proc. 9 C. îşi găseşte aplicare numai dacă nu s-ar încălca dispoziţiile de ordine publică referitoare la competenţă.

a obligaţiunii. fie chiar în parte. în primul şi în cel de-al treilea caz. proc. în cazul în care pârâtul este o persoană juridică. civ. deci cu art. proc. deoarece art.. proc. în cazul în care unii dintre pârâţi au domiciliul cunoscut. în cel de-al doilea caz. Această soluţie se întemeiază pe faptul că acţiunea (cererea) vânzătorului în rezoluţiunea vânzării este calificată. stabileşte că. prevederea art. fiecare din punctele art. ne vom raporta la instanţa sediului pârâtului. 10 pct. rezoluţiunea sau rezilierea unui contract. 1 C. ci aparţine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află situat imobilul. 10 C. fie de către vânzător. sediul pârâtului. civ. de o acţiune (cerere) mixtă. . respectiv. civ.. 1 C. Dacă nu se cunoaşte domiciliul nici unuia dintre pârâţi. civ. competenţa teritorială urmând a se stabili potrivit regulii de drept comun. îşi vor găsi aplicare prevederile art. instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea. 150 Competenţa 151 Competenţa teritorială reală. proc.1 mai sunt competente următoarele instanţe: . Trebuie reţinut că pentru toate situaţiile prevăzute de art. de către art. civ. 10 pct. civ. Soluţia este corectă. d) Articolul 10 C. ci. după caz.. 13 C. ca fiind 1 Deşi textul de lege vorbeşte despre instanţa domiciliului pârâtului. anularea. de o acţiune (cerere) reală mobiliară.în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil. competenţa teritorială nu se mai determină potrivit art. 9 C. 10 C. proc. deci vor fi incidente dispoziţiile art.. în cazul în care în convenţie părţile nu au prevăzut o clauză prin care să se stipuleze locul unde obligaţia urmează să fie executată. civ. nu îşi mai găseşte aplicare. civ. 1 C. ca orice normă specială. iar altora li se cunoaşte numai reşedinţa. în literatura de specialitate se mai precizează că. cererea poate fi introdusă la instanţa de la reşedinţa unuia dintre ei.. suntem în prezenţa unei acţiuni (cereri) reale imobiliare. astfel încât.în cererile privitoare la executarea.Referitor la aplicarea art. nemaifiind vorba de o acţiune (cerere) reală imobiliară. proc. Aşadar. 5 C. fie de către cumpărător. civ. 9 C. proc. dacă vânzătorul unui imobil solicită rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare. Este însă de reţinut că.1 Dacă însă rezoluţiunea vânzării imobiliare este solicitată de către cumpărător sau dacă se cere rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a unui bun mobil. proc. proc. în cazul în care obiectul vânzării a fost un bun imobil. în . civ. trebuie citit împreună cu preambulul acestui articol. civ. proc. se subînţelege că. este deopotrivă competentă şi instanţa de la domiciliul sau. se completează cu dreptul comun în materie. 10 pct. 1368 C. în afară de instanţa domiciliului pârâtului. cererea poate fi introdusă la instanţa unuia dintre pârâţii cu domiciliul cunoscut.

44/1978. menţionăm: cererea prin care locatarul solicită predarea silită a imobilului dat în locaţiune. civ.art. în mod justificat. cererile referitoare la obligaţia de garanţie a locatorului. întrucât reclamantul (vânzătorul) urmăreşte atât revendicarea bunului. în care se precizează că acţiunea în rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil este o acţiune mixtă.3 1 în literatura de specialitate (7. înscrierea provizorie se face în cazul dobândirii unor drepturi afectate de o condiţie suspensivă sau dacă hotărârea judecătorească pe care se întemeiază nu este definitivă şi irevocabilă . p. se justifică pe considerentul că instanţa locului situării imobilului poate să fie o instanţă mai potrivită să rezolve astfel de pricini. dacă ar fi necesar să se efectueze o cercetare la faţa locului ori să se opereze în documentele de publicitate imobiliară. cea privitoare la plata de despăgubiri pentru degradări. s-a criticat. secţia civilă. instanţa locului unde se află imobilul. 29) şi acţiunea prin care dobân-ditorul anterior solicită instanţei judecătoreşti să acorde înscrierii sale rang preferenţial faţă de . proc. sub raportul competenţei teritoriale. care. dacă nu ar fi existat. Mai sunt de competenţa instanţei de la locul situării imobilului sau a instanţei de la domiciliul pârâtului acţiunea (cererea) în justificare. în CD. autorii arătând că soluţia de a consacra competenţa instanţei situaţiei imobilului se întemeiază pe dispoziţiile art. cererea pentru plata chiriei. anume: acţiunea prin care se solicită instanţei judecătoreşti să dispună înscrierea unui drept real imobiliar în cartea funciară atunci când cel care a transmis sau constituit dreptul refuză să predea unicul înscris doveditor ce se află în posesia sa (art. adică aceea prin care se solicită transformarea în înscriere definitivă a unei înscrieri provizorii în cartea funciară. 1 C. aşa încât. prevederilor art. Stoenescu.acţiunile în justificare sau în prestaţie tabulară. cererea de reziliere a contractului de locaţiune. Legea nr. Dintre cererile care izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil. 2 C. 7/1996 reglementează două feluri de acţiune în prestaţie tabulară. motivarea dintr-o decizie a instanţei supreme. competenţa de a soluţiona o atare acţiune mixtă revine instanţei competente să soluţioneze cererea principală. acţiunea mixtă ar fi fost supusă. care sunt deci de competenţa instanţei în raza căreia se află situat imobilul sau a instanţei de la domiciliul (sediul) pârâtului. Zilberstein. proc. civ. cât şi valorificarea unui drept personal ce decurge din contract. civ. 170. decizia nr. nota 101).. 10 pct. S. Suprem. 251). care sunt în sarcina acestuia.2 precum şi acţiunea (cererea) în prestaţie tabulară. deci instanţei în a cărei rază teritorială se găseşte imobilul (Trib. Prevederea cuprinsă în art. 31 din Legea nr. cea prin care se solicită obligarea locatorului la efectuarea reparaţiilor necesare în tot timpul locaţiunii. 1368 C. cererea de evacuare a locatarului la încetarea contractului etc. 1978. p. 10 pct. 7/1996.

Mai este de reţinut că art. fam. . 10 pct. necesită unele precizări. de încredinţare sau reîncredinţare a minorului. 7 C. civ. . 86 C. . proc. instanţa locului de plată. facultatea de a opta între instanţa de la domiciliul pârâtului şi instanţa în a cărei rază teritorială a fost săvârşită fapta ilicită. civ. 10 pct. cec sau bilet la ordin. instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii. nu însă şi atunci când debitorul obligaţiei de întreţinere pretinde reducerea sau sistarea pensiei (de altfel. 10 pct. victimă a unei fapte ilicite. 10 pct. iar nu la cererile „în materie de pensie de întreţinere”). într-un litigiu de stabilire a paternităţii. în CD. 30). se referă la cererile „pentru pensie de întreţinere”. în primul rând. 1169 C. ea se aplică şi în cazul cererilor privind restituirea alocaţiei de stat pentru copii. Stabilirea unei competenţe teritoriale alternative pentru această ipoteză se explică prin aceea că. iar nu de cel accesoriu. instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acea faptă. 10 pct. 31/1962. şi prin aceea că ar fi inechitabil ca reclamantul. civ. prevăzute de art.. civ. Unii autori mai justifică dispoziţia înscrisă în art. în considerarea caracterului ei alimentar. în al doilea rând. Suprem. textul stabileşte o favoare pentru creditorul pensiei de întreţinere (ascendent sau descendent al celui obligat la întreţinere). colegiul civil. proc. să fie obligat să se deplaseze la instanţa de la domiciliul autorului faptei ilicite. 7 C. de către părintele care a încasat-o pe nedrept. competenţa stabilindu-se în funcţie de capătul de cerere principal. în care creditorii pensiei de întreţinere nu au calitatea de ascendenţi sau descendenţi. civ. decizia nr. 1 Trib. pe cale accesorie. 8 C. nu întotdeauna înscrierea efectuată la cererea unui terţ care a dobândit ulterior imobilul cu titlu gratuit sau care a fost de rea-credinţă la data încheierii actului (art.în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie de întreţinere. care are sarcina probei potrivit art. p. instanţa domiciliului reclamantului. Dispoziţia cuprinsă în art. proc. astfel încât legea îi lasă reclamantului. astfel încât el se aplică în cazul în care se solicită acordarea pensiei de întreţinere ori majorarea acesteia. proc. art. de cele mai multe ori. 7 C.2 însă.în cererile izvorâte dintr-un contract de transport.în cererile privitoare la obligaţii comerciale. probele sunt mai uşor de administrat în aproprierea locului în care s-a săvârşit fapta ilicită.. această soluţie reprezentând o concretizare a principiului accesorium sequitur principale. art. 1962. datorită faptului că alocaţia de stat. . instanţa locului de plecare sau de sosire. 7 C. se asimilează cu pensia de întreţinere.. civ. în cererile ce izvorăsc dintr-o faptă ilicită.în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie. nu se aplică dacă se solicită pensie de întreţinere. proc. nu se aplică dacă este vorba de întreţinerea datorată între soţi sau între foştii soţi şi nici în celelalte cazuri. De asemenea.

după caz. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. însă. în schimb. în materie de asigurare. toate aceste instanţe. înseamnă că are în vedere orice cerere care izvorăşte dintr-o faptă ilicită.) produse în care este încorporat un desen sau model industrial. O aplicaţie a dispoziţiei înscrise în art. după caz. proc. împreună cu cea de la domiciliul pârâtului sunt deopotrivă competente. 7 din Legea nr. voi. vinde etc. Porumb. cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află fie domiciliul asiguratului. 8 C. dacă în mai multe locuri situate în circumscripţii teritoriale judecătoreşti diferite. civ. domiciliul pârâtului. coincide cu cea de la locul săvârşirii faptei ilicite. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. proc. 8 C. instanţă care.292. iar nu numai pe aceea prin care victima prejudiciului solicită despăgubiri de la cel ce răspunde pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. 82. civ. în sistemul Ordonanţei nr. o persoană fizică sau juridică fabrică (foloseşte. cererile care izvorăsc dintr-un act de concurenţă neloială sunt de competenţa instanţei locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul ori. p. fie locul unde s-a produs accidentul. ar fi posibil să nu mai fie vorba de una şi aceeaşi instanţă (o astfel de ipoteză se poate întâlni în cazul unui prejudiciu viitor sau al prejudiciului „cu ricoşeu”). sediul reclamantului (reclamant putând fi consumatorul sau chiar un agent economic). I. în plus. 2 152 Competenţa Competenţa teritorială 153 A se vedea: Gr. Dacă fapta ilicită a fost săvârşită în circumscripţiile teritoriale ale mai multor instanţe. proc. se găseşte în art. Articolul 10 pct. stabileşte că. uneori. fie instanţei de la domiciliul sau. de regulă. fără acordul titularului certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial respectiv. Acest caz poate apărea. potrivit căruia. locul săvârşirii faptei ilicite şi domiciliul celui prejudiciat se află în circumscripţia aceleiaşi instanţe. de exemplu. competenţa de a soluţiona acţiunea pentru repararea pagubelor produse aparţine fie instanţei în a cărei rază teritorială s-a produs paguba. e) Articolul 11 C. fie bunurile asigurate. nu se referă şi la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială s-a produs prejudiciul. civ. Din modul în care este redactată această dispoziţie legală rezultă că . cu modificările ulterioare. deoarece textul nu face nici o distincţie. 10 pct.

In alineatul al doilea al aceluiaşi articol. dacă alegerea s-a făcut în favoarea părţii care. cererile îndreptate împotriva statului. Articolul 11 alin. fie instanţa compe tentă teritorial potrivit regulilor de drept comun. în chiar contractul de asigurare (considerat ca fiind un contract de adeziune). legiuitorul introduce o măsură de protecţie a persoanei asigurate. mai prevede că dispoziţiile primelor două alineate nu se aplică în materie de asigurări maritime şi fluviale. legiuitorul a dorit să evite un eventual abuz al societăţii de asigurare. care. caselor autonome şi administraţiilor comerciale se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul. civ. deci în favoarea viitorului reclamant. regiilor publice. reclamantul având aşadar posibilitatea să aleagă între patru instanţe deopotrivă competente. Când mai multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal sunt deopotrivă competente. cererile în care figurează persoanele arătate mai sus se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţă a judeţului. Prin această dispoziţie.. direcţiilor gene rale. alegerea instanţei a fost făcută în interesul ambelor părţi sau în interesul exclusiv al celui ce va fi chemat în judecată. f) Competenţă teritorială este alternativă şi în ipoteza aşa-numitei alegeri de domiciliu (mai exact. recunoscută de lege reclamantului. proc. aşa încât alegerea. după caz. nu mai poate fi vorba de o competenţă teritorială alternativă. civ. făcută înainte de sesizarea instanţei. ar putea să strecoare o clauză de stabilire a competenţei în favoarea instanţei de la sediul asigurătorului. g) Un alt caz de competenţă teritorială alternativă este prevăzut de art. Dacă însă.nu este exclusă competenţa instanţei de la domiciliul sau. într-o astfel de situaţie. deci în interesul pârâtului. între mai multe instanţe deopotrivă competente ar fi practic desfiinţată. prevăzând că alegerea competenţei prin convenţie este nulă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului de despăgubire. final C. proc. prin convenţia părţilor. va declanşa procesul civil. potrivit căruia. alegerea instanţei). iar. ulterior. sediul pârâtului. în . ci reclamantul este ţinut să acţioneze la instanţa aleasă prin convenţie. reclamantul poate să sesizeze fie instanţa aleasă prin convenţie. 8 C.

Bucureşti, la Judecătoria Sectorului 4. Instituirea unei competenţe teritoriale alternative pentru situaţia în care reclamantul cheamă în judecată una din persoanele juridice menţionate în art. 8 alin. (1) C. proc. civ. este nu numai o măsură de protecţie a reclamantului, dar şi o măsură prin care se urmăreşte evitarea aglomerării instanţei de la sediul persoanei juridice respective. Spre exemplu, în lipsa unei astfel de competenţe teritoriale alternative, aproape toate cererile de chemare în judecată formulate împotriva statului, ca persoană juridică, ar trebui introduse la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că, dacă nu există o noimă specială care să dispună altfel, statul participă ca subiect de drepturi şi obligaţii civile prin Ministerul Finanţelor Publice. h) Competenta teritorială este alternativă şi în materie de contencios administrativ. Astfel, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, n u se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale. în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului (art. 12 C. proc. civ.). După ce a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, deoarece instanţa pe care a sesizat-o este competentă să soluţioneze pricina, iar pârâtul nu ar putea cere declinarea competenţei şi nici instanţa nu ar putea să o dispună din oficiu. 1 Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1688/1971, în Repertoriu II, p. 355; decizia nr. 1304/1979, în CD. 1979, p. 239; C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 608/1994, în B.J. 1994, p. 291; decizia nr. 593/1995 şi decizia nr. 52/1995, în B.J. 1995, p. 386 şi p. 392; decizia nr. 755/1997, în B.J. 1997, p. 483; CA. Bacău, decizia civilă nr. 402/1997, în Jurisprudenţa 1997, p. 28; CA. Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 132/1998, în Culegere de practică judiciară 1998, p. 287. 154 Competenţa Competenţa teritorială 155

Se admite că în cazul în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către procuror, în condiţiile prevăzute de art. 45 alin. (1) C. proc. civ., titularul dreptului nu s-ar mai putea prevala de dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., pentru a face o alegere de competenţă diferită de cea a procurorului. Aceasta deoarece instanţa sesizată de procuror este prin definiţie competentă, nemaiputând să îşi decline competenţa, de vreme ce

alegerea de competenţă s-a făcut de un organ căruia legea îi recunoaşte legitimare procesuală activă.1 S-a susţinut însă şi opinia contrară, arătân-duse, pe de o parte, că declanşarea acţiunii de către reprezentantul Ministerului Public nu îl poate lipsi pe titularul real al acesteia de avantajele pe care legea i le-a creat prin regulile de competenţă teritorială alternativă, iar, pe de altă parte, că s-ar ajunge la acelaşi rezultat dacă reclamantul ar renunţa la judecată, introducând apoi cererea la cealaltă instanţă.2 în practică s-au întâlnit situaţii în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât instanţele competente potrivit legii. întrucât, prin ipoteză, este vorba de o competenţă relativă, rezultă că numai pârâtul ar putea cere” declinarea competenţei la una din instanţele competente potrivit legii, reclamantul având posibilitatea să opteze pentru una din acestea. Dacă însă pârâtul nu solicită declinarea competenţei, atunci instanţa nu va putea să invoce, din oficiu, excepţia de necompetenţă. §4. Competenţa teritorială exclusivă (excepţională) Pentru unele categorii de pricini, legea stabileşte competenţa teritorială în favoarea unei anumite instanţe, fără a mai exista posibilitatea pentru părţi de a conveni ca litigiul să fie soluţionat de o altă instanţă, ceea ce înseamnă că instanţa determinată de lege are o competenţă teritorială exclusivă. Potrivit art. 159 pct. 3 C. proc. civ., necompetenţă teritorială este de ordine publică dacă părţile nu o pot înlătura, iar art. 19 C. proc. civ. dispune că părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecată de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13-16 C. proc. civ. Din combinarea celor două texte de lege, prin interpretarea per a contrario a art. 19 C. proc. civ., se desprinde concluzia conform căreia competenţa teritorială aparţine unei anumite instanţe, fără posibilitatea pentru părţi de a stabili o altă instanţă (în alte cuvinte, competenţa teritorială este exclusivă sau excepţională), în următoarele situaţii: - în cazul acţiunilor (cererilor) reale imobiliare (art. 13 C. proc. civ.), în materie de moştenire (art. 14 C. proc. civ.), în cazul cererilor în materie de societate (art. 15 C. proc. civ.) şi al cererilor în materia reorganizării judiciare şi a falimentului (art. 16 C. proc. civ.); - în cazul pricinilor referitoare la persoane, precum şi în cazul altor pricini ce nu sunt privitoare la bunuri. Această soluţie se desprinde din faptul că art. 19 C. proc. civ. permite părţilor să deroge de la normele de competenţă teritorială numai „în pricinile A se vedea: /. Stoenescu, S. Zilberstein, p. 174-175. 2 A se vedea: /. Deleanu, voi. I, p. 280, nota 2. privitoare la bunuri”. Per a contrario, rezultă că ori de câte ori este vorba de o pricină care nu se referă la bunuri, normele care stabilesc instanţa competentă din punct de vedere teritorial sunt de ordine publică, deci competenţa teritorială este absolută.

a) Potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ., cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că, dacă imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă acestea se află în vreuna din aceste circumscripţii, iar, în caz contrar, la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul. Deşi nu rezultă expres, se admite, atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă,1 că textul are în vedere numai acţiunile (cererile) reale imobiliare, deoarece, pentru cererile personale, art. 10 pct. 1 C. proc. civ. stabileşte o competenţă teritorială alternativă, fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil, iar art. 10 pct. 2 C. proc. civ. prevede o competenţă teritorială alternativă pentru cererile personale imobiliare care izvorăsc dintr-un contract de locaţiune a unui imobil. Ar urma ca pentru cererile personale imobiliare care nu se încadrează în vreuna din ipotezele prevăzute de art. 10 pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ., competenţa teritorială să fie supusă regulii de drept comun stabilită de art. 5 C. proc. civ.2 De asemenea, art. 13 C. proc. civ. nu se aplică nici în cazul acţiunilor (cererilor) mixte, adică al acelor cereri prin care se valorifică în acelaşi timp un drept real şi un drept de creanţă ce izvorăsc din acelaşi act juridic sau între care există o legătură de interdependenţă. Pentru o astfel de cerere, competenţa teritorială se determină potrivit art. 10 pct. 1 C. proc. civ., iar, când cererea are ca obiect un imobil, locul prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei coincide cu locul situării imobilului, dar în acest caz competenţa instanţei de la locul situaţiunii imobilului nu este exclusivă, ci este deopotrivă competentă şi instanţa de la domiciliul pârâtului, alegerea între aceste două instanţe revenindu-i reclamantului. Regula înscrisă în art. 13 alin. (1) C. proc. civ. se justifică pe împrejurarea că instanţa locului situării imobilului (forum rei sitae) poate asigura o judecată în mai bune condiţii, în ceea ce priveşte probele ce urmează a fi administrate (expertiză, cercetare la faţa locului), cheltuielile necesare administrării acestor probe putând fi 1 A se vedea, spre exemplu: Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2173/1971, în Reper toriu II, p. 349; CA. Iaşi, decizia civ. nr. 1165/1997, în Culegere de practică judiciară 1997, p. 46; Trib. Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 1508/1997, în Culegere de practică judiciară 1993-1997, p. 331. 2 De legeferenda, ar fi indicat ca art. 13 alin. (1) C. proc. civ. să precizeze în mod expres că este vorba de acţiuni reale imobiliare. Aceasta deoarece soluţia la care ne-am raliat şi noi nu este în afară de orice critică. în ce priveşte corelaţia dintre art. 10 pct. 1 C. proc. civ. şi art.

13 C. proc. civ., s-ar putea susţine la fel de bine şi soluţia contrară (care s-ar sprijini şi pe un argument de topografie a textelor), deci că primul text ar viza numai cererile personale sau mixte mobiliare, iar cel de-al doilea ar viza orice cerere privitoare la imobile, mai puţin cazul prevăzut de art. 10 pct. 2 C. proc. civ. 156 Competenţa Competenta teritorială 157

mai mici. De asemenea, uneori este necesară consultarea documentelor de publicitate imobiliară (care se găsesc la biroul de carte funciară de la locul situării imobilului), iar în faza executării silite sunt necesare chiar operaţii în aceste registre. Aşadar, instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află situat imobilul este competentă să soluţioneze: cererile în revendicarea imobilului respectiv, cererile confesorii sau negatorii, cererea în grăniţuire, cererile în materie de ipotecă, cererile posesorii cu privire la acel imobil, precum şi cererea prin care vânzătorul imobilului solicită rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare. Cât priveşte cererea prin care se solicită partajarea unui bun imobil sau a unor bunuri printre care se găseşte şi un imobil, trebuie făcute următoarele distincţii: în cazul partajului succesoral, competenţa teritorială revine instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului (art. 14 C. proc. civ., care, după cum vor arăta, se aplică prioritar faţă de art. 13 C. proc. civ.); dacă într-o pricină în anularea căsătoriei se cere şi împărţirea bunurilor dobândite de părţi, conform art. 17 C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine instanţei (judecătoriei) de la domiciliul pârâtului; dacă în cadrul divorţului se solicită şi partajarea bunurilor comune ale soţilor, competenţa teritorială se stabileşte conform art. 607 C. proc. civ., întrucât cererea de partaj este accesorie cererii de desfacere a căsătoriei; în cazul partajării bunurilor comune ale soţilor în timpul căsătoriei (pentru motive temeinice) sau după desfacerea căsătoriei, respectiv al împărţelii bunurilor după desfiinţarea căsătoriei, precum şi în alte cazuri de proprietate comună, competenţa teritorială se determină potrivit art. 13 C. proc. civ. Se pune problema de a şti care este instanţa competentă din punct de vedere teritorial în cazul în care printre bunurile partajabile se află două sau mai multe imobile situate în circumscripţii judecătoreşti diferite (prin ipoteză, nu avem în vedere partajul succesoral sau cel realizat pe cale accesorie întrun proces de divorţ sau de anulare a căsătoriei). Deşi nu există un text de

lege expres pentru această situaţie, apreciem că este necesar să se recunoască posibilitatea soluţionării cererii de partaj de o singură instanţă, fiind exagerat să se pretindă că partajarea bunurilor trebuie făcută în mai multe etape, adică în faţa unor instanţe diferite. Apreciem că s-ar putea recurge chiar la dispoziţiile art. 13 alin. (2) C. proc. civ., cu toate că acesta are în vedere cazul în care imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe. Deci, competenţa ar aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, dacă acesta se află în vreuna din circumscripţiile instanţelor în raza cărora se găsesc acele imobile, iar în caz contrar, este competentă oricare instanţă în a cărei rază teritorială se află vreunul din imobilele ce formează obiectul partajului, alegerea urmând a fi făcută de către reclamant. b) Articolul 14 C. proc. civ. prevede că, în materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: - cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; - cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; - cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar. La ultimul domiciliu al defunctului, care este şi locul deschiderii succesiunii, se găsesc, de regulă, înscrisuri privind raporturile juridice dintre defunct şi moştenitori, precum şi dintre defunct şi terţi, testamente autentice sau olografe, multe din bunurile ce alcătuiesc masa succesorală, iar o serie de măsuri referitoare la inventarierea sau conservarea bunurilor succesorale se iau în acest loc, astfel încât dispoziţiile cuprinse în art. 14 C. proc. civ. sunt pe deplin justificate, cu atât mai mult cu cât au meritul de a concentra la o singură instanţă toate cererile referitoare la aceeaşi succesiune. Cât priveşte noţiunea de «ultimul domiciliu al defunctului», interesează situaţia de fapt concretă, adică ultima locuinţă efectivă a lui de cuius, iar nu eventualul domiciliu care era înscris în actul de identitate al acestuia. în categoria cererilor la care se referă art. 14 pct. 1 C. proc. civ. urmează a se include: cererile pentru anularea unui testament, cererea pentru constatarea validităţii unui testament, cererile pentru executarea dispoziţiilor unui testament atunci când validitatea acestuia nu este contestată (de exemplu, legatarul universal solicită moştenitorilor rezervatari punerea sa în posesie - art. 889 C. civ.). Dintre cererile vizate de art. 14 pct. 2 C. proc. civ., menţionăm: cererea în anularea certificatului de moştenitor, cererea pentru reducţiunea liberalităfilor excesive, cererea pentru raportul donaţiilor de către moştenitorii obligaţi la raport, cererile referitoare la conservarea sau administrarea bunurilor în timpul stării de indiviziune, cererea de anulare sau de rezoluţiune a vânzării de drepturi succesorale, cererea de ieşire din indiviziune succesorală, petiţia de ereditate,1 precum şi orice alte cereri prin care moştenitorii îşi valorifică pretenţii unii împotriva altora, însă numai dacă

aceste pretenţii sunt în legătură cu moştenirea. Este de reţinut că art. 14 C. proc. civ. nu se aplică în cazul în care moştenitorii valorifică drepturi culese din succesiune împotriva terţilor debitori ai lui de cuius, ci, într-o astfel de situaţie, competenţa teritorială se stabileşte potrivit regulii de drept comun sau, după caz, potrivit altor norme legale incidente în materie. Cât priveşte cererile arătate în art. 14 pct. 3 C. proc. civ., se încadrează în această categorie: cererea pentru predarea unui legat cu titlu particular, cererile prin care creditorii personali ai lui de cuius valorifică drepturi din contracte încheiate cu acesta din urmă, cererile prin care creditorii succesiunii ridică pretenţii în temeiul unui titlu posterior deschiderii succesiunii (de exemplu, cererile pentru cheltuielile privind înmormântarea defunctului, conservarea şi administrarea bunurilor succesorale) etc. 1 Subliniem că art. 14 pct. 2 C. proc. civ. are o sferă de aplicare mai largă decât vechiul art. 63 alin. (2), care se referea la „diferitele cereri şi pretenţiuni ce moştenitorii au unul în contra altuia, până se vor împărţi între dânşii”. O astfel de prevedere, interpretată în litera ei, ar exclude petiţia de ereditate, deoarece aceasta din urmă presupune un litigiu prin care se contestă calitatea de moştenitor, deci, prin ipoteză, nu ar fi vorba de o „cerere între moştenitori”, ci numai de o „cerere privitoare la moştenire”, la care însă actuala reglementare se referă în mod expres. Cu titlu informativ, menţionăm că textul corespunzător din legislaţia franceză (art. 45 din noul Cod de procedură civilă francez) vorbeşte de „cererile între moştenitori”, iar în doctrină se admite unanim că petiţia de ereditate nu este de competenţa instanţei locului deschiderii succesiunii. 158 Competenţa Se observă că, deşi textul vorbeşte de „creditorii defunctului”, el se aplică în privinţa tuturor creditorilor care au pretenţii împotriva succesiunii, indiferent dacă aceste pretenţii au o cauză anterioară sau o cauză ulterioară deschiderii succesiunii. însă, art. 14 pct. 3 C. proc. civ. nu îşi mai găseşte aplicare dacă moştenitorii cheamă în judecată pe un creditor al succesiunii (de exemplu, pentru a se constata prescripţia dreptului acestuia de a cere şi obţine executarea silită a unui debit, pentru rezoluţiunea sau rezilierea unei convenţii încheiate de acesta cu de cuius etc), caz în care competenţa teritorială se determină potrivit dreptului comun. De asemenea, în literatura de specialitate se mai precizează că pentru a fi competentă instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului, reclamantul trebuie să aibă calitatea de creditor al succesiunii, după cum rezultă foarte clar din art. 14 pct. 3 C. proc. civ. Dacă însă terţul - reclamant nu urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă asupra succesiunii, atunci competenţa teritorială nu se mai stabileşte potrivit art. 14 C. proc. civ. Aşadar, cererea reală imobiliară introdusă de un terţ împotriva moştenitorilor este de

competenţa instanţei de* la locul situaţiunii imobilului, în schimb, cererea mixtă (care, prin definiţie, presupune valorificarea şi a unui drept de creanţă) şi cererea reală mobiliară (care, din punct de vedere al competenţei teritoriale, are acelaşi regim juridic precum cererea personală) sunt de competenţa instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului. Deşi, actuala reglementare nu mai limitează în timp competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului până la desăvârşirea împărţelii între moştenitori, consideraţiile care justifică o competenţă teritorială exclusivă nu mai subzistă după efectuarea partajului succesoral, deoarece, din acest moment nu mai există o masă succesorală distinctă (exceptând cazul în care acceptarea succesiunii s-a făcut sub beneficiu de inventar), iar creditorii, potrivit art. 1060 C. civ., nu mai pot urmări pe moştenitorii debitorului lor decât în proporţie cu părţile lor ereditare. Se admite totuşi că rămâne competentă instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului în cazul cererii de garanţie pentru tulburări şi evicţiuni, introdusă de unul dintre moştenitori împotriva celorlalţi moştenitori (art. 787 C. civ.), precum şi în cazul cererii în desfiinţarea împărţelii, pentru doi sau violenţă (art. 790 C. civ.). S-a pus problema de a şti care este instanţa competentă din punct de vedere teritorial atunci când într-o moştenire nu există decât un singur moştenitor şi, prin urmare, nu poate fi vorba de o împărţeală. Soluţia era evidentă sub imperiul reglementării anterioare, care limita competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului numai până la momentul efectuării împărţelii moştenirii; dacă însă era un singur moştenitor, nu mai putea fi vorba de partaj, deci creditorul moştenirii trebuia să acţioneze la instanţa de la domiciliul moştenitorului. S-a arătat că şi în actuala reglementare soluţia ar trebui să fie aceeaşi, avându-se în vedere aceleaşi argumente pentru care competenţa excepţională a instanţei ultimului domiciliu al defunctului încetează după efectuarea partajului, însă numai dacă moştenirea a fost acceptată pur şi simplu. Când acceptarea moştenirii s-a făcut sub beneficiu de inventar, nemaiproducându-se confuziunea celor două patrimonii, creditorul îşi va valorifica drepturile sale asupra succesiunii la instanţa locului de Competenţa teritorială 159 deschidere a succesiunii.1 Se observă că această problemă vizează, în principal, cererile formulate de creditorii succesiunii care invocă pretenţii împotriva succesiunii. Dacă însă unicul moştenitor are calitatea de legatar universal, iar testatorul a instituit ca executor testamentar o terţă persoană, cererile referitoare la executarea dispoziţiilor testamentare sunt de competenţa instanţei locului unde s-a deschis succesiunea. Dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. se vor aplica şi în situaţia când în masa succesorală se găsesc şi bunuri imobile situate în circumscripţia altor instanţe decât cea de la ultimul domiciliu al defunctului.2 în sprijinul acestei soluţii se poate aduce un argument de topografie a textelor, în sensul că, legiuitorul, aşezând norma de competenţă teritorială referitoare la succesiuni

după aceea privitoare la cererile reale imobiliare, a înţeles să deroge de la dispoziţia înscrisă în art. 13 C. proc. civ. De asemenea, se mai poate invoca faptul că procesele succesorale ridică probleme mult mai complexe, fiind necesar ca acestea să fie rezolvate de o singură instanţă (reamintim însă că dacă un terţ introduce o acţiune reală imobiliară împotriva moştenitorilor, competenţa aparţine instanţei de la locul situaţiunii imobilului). c) Potrivit art. 15 C. proc. civ., cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării în fapt, sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul ei principal.3 Raţiunea acestei reguli constă în aceea că instanţa în a cărei circumscripţie se află sediul principal al societăţii poate administra în mai bune condiţii probele necesare stabilirii raporturilor juridice dintre societate şi asociaţi sau, după caz, dintre asociaţi între ei, deoarece la sediul principal al societăţii se găsesc registrele şi principalele acte. Faţă de formularea generală a textului („cereri în materie de societate”), se impun unele precizări referitoare la cererile care au fost avute în vedere de legiuitor, în sensul că trebuie să fie vorba despre cereri cu privire la existenţa societăţii sau la ansamblul operaţiunilor (activităţii) sale. Prin urmare, părţi în proces trebuie să fie asociaţii între ei sau, după caz, societatea şi asociaţii, deci dispoziţia înscrisă în art. 15 C. proc. civ. îşi găseşte aplicare în cazul cererilor introduse de societate împotriva asociaţilor, de unul sau mai mulţi asociaţi împotriva societăţii, precum şi de unul sau mai mulţi asociaţi contra altor asociaţi (în această din urmă situaţie, cererea de chemare în judecată trebuie să privească raporturi juridice născute din sau în legătură cu contractul de societate), toate aceste cereri fiind în legătură cu 1 A se vedea: /. Stoenescu, S. Zilberstein, p. 178. 2 CA. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sentinţa nr. 2/1996, în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998, p. 217. 3 Textul de lege actual are o sferă de aplicare mai largă decât aceea a vechiului art. 62, care se referea numai la societăţile comerciale şi deci excludea societăţile civile, probabil pe con siderentul că acestea, de regulă, nu aveau un stabiliment. însă, în actuala reglementare, art. 15 C. proc. civ. nu face nici o distincţie în acest sens, iar unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă. Dar, pentru a fi aplicabil, trebuie ca societatea să aibă un sediu, neputându-se vorbi altfel de instanţa în circumscripţia căreia se găseşte principalul sediu al societăţii. Dacă societatea civilă nu are un sediu, atunci competenţa teritorială se determină potrivit regulilor de drept comun.

160

Competenţa

Competenfa teritorială 161

activitatea societăţii. Cu titlu de exemplu, menţionăm în acest sens: cererea pentru anularea actului de constituire a societăţii, cererea prin care un asociat pretinde restituirea sumelor cheltuite în contul societăţii, cea pentru repararea daunelor aduse societăţii de către un asociat, cererea de excludere a unui asociat, cererea pentru dizolvarea societăţii, cea pentru numirea lichidatorilor, opoziţia referitoare la bilanţul de lichidare şi la repartizarea activului societăţii etc. în schimb, nu sunt supuse prevederii legale înscrise în art. 15 C. proc. civ. litigiile în care părţi sunt, pe de o parte, societatea sau asociaţii, iar, pe de altă parte, terţe persoane, deoarece acestea nu interesează raporturile juridice ale societăţii referitoare la societatea însăşi şi la asociaţi. Pentru asemenea litigii, competenţa teritorială se determină conform regulilor de drept comun. Aşadar, art. 15. C. proc. civ. nu reprezintă o aplicaţie a art. 7 alin. (1) C. proc. civ. [chiar dacă, pentru ipoteza când unul sau mai mulţi asociaţi cheamă în judecată societatea, regula derogatorie din art. 15 C. proc. civ. coincide cu regula stabilită de art. 7 alin. (1) C. proc. civ.], deoarece acesta din urmă vizează cazul în care societatea are poziţia procesuală de pârât, iar reclamantul este un terţ, în vreme ce primul text se referă, aşa cum am arătat, la raporturile dintre asociaţi şi societate sau dintre asociaţi între ei. în cazul unei cereri în materie de societate, care însă ar fi în legătură cu un bun imobil situat în raza teritorială a unei alte instanţe decât aceea a locului unde societatea îşi are sediul principal, competenţa teritorială se stabileşte tot potrivit art. 15 C. proc. civ., în considerarea unui argument de topografie a textelor, cât şi a necesităţii de a se asigura soluţionarea litigiilor în materie de societate de către o singură instanţă.1 Dacă însă un terţ formulează o cerere de chemare în judecată împotriva unei societăţi, prin care se pretinde un drept real asupra unui imobil, competenţa teritorială aparţine instanţei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, nemaifiind vorba de o cerere în materie de societate, în sensul menţionat. Aceeaşi este soluţia şi în cazul în care acţiunea reală imobiliară este exercitată de societate împotriva unui terţ. Competenţa exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul principal al societăţii se menţine până la lichidarea în fapt a societăţii, adică până în momentul împărţirii întregului activ al societăţii. Lichidarea în drept, adică rămânerea definitivă şi irevocabilă a unei hotărâri judecătoreşti dizolvare (lichidare), nu este de natură a face să înceteze aplicarea dispoziţiilor art. 15 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că toate litigiile

ivite în timpul şi cu prilejul lichidării sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal. în literatura de specialitate se mai arată că şi după lichidarea în fapt rămâne competentă instanţa prevăzută de art. 15 C. proc. civ. pentru acele cereri care ar constitui consecinţe ale lichidării, cum ar fi: cererea în garanţie sau cererea în declararea nulităţii unor acte juridice făcute în cadrul lichidării. Menţionăm că o soluţie legislativă asemănătoare celei înscrise în art. 15 C. proc. civ. se întâlneşte în art. 63 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, potrivit Pentru soluţia inaplicabilităţii art. 15 C. proc. civ., a se vedea, totuşi, /. Stoenescu, S. Zilberstein, p. 179-180. căruia, cererile şi căile de atac prevăzute de această lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de tribunalul locului unde societatea îşi are sediul principal, în afară de cazul în care legea dispune altfel. d) Articolul 16 C. proc. civ. stabileşte un al patrulea caz de competenţă teritorială exclusivă. Cererile în materia reorganizării judiciare şi a falimentului sunt de com petenţa tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul principal al debitorului. O soluţie legislativă asemănătoare este înscrisă şi în art. 6 din Legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciară şi falimentul, care stabileşte competenţa în favoarea tribunalului în raza căruia se află sediul debitorului, care figurează în registrul comerţului. Prin dispoziţia înscrisă în art. 16 C. proc. civ. (şi în art. 6 din Legea nr. 64/1995), legiuitorul a urmărit să grupeze toate cererile în materie de reorganizare judiciare şi de faliment la o singură instanţă, în vederea rezolvării unitare a acestora, cu atât mai mult cu cât la instanţa locului unde se află sediul principal al debitorului se poate asigura o judecată în mai bune condiţii în ceea ce priveşte administrarea probelor. Menţionăm însă că în literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte soluţionarea problemei dacă şi cererile introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar împotriva unor terţi debitori ai celui aflat în reorganizare judiciară sau faliment sunt tot de competenţa instanţei prevăzute de art. 16 C. proc. civ. (art. 6 din Legea nr. 64/1995). în ce ne priveşte, apreciem că este competentă instanţa în a cărei circumscripţie teritorială comerciantul îşi are sediul principal numai în cazul în care cererile introduse împotriva terţilor îşi au cauza în reorganizarea judiciară sau în faliment, în sensul că nu ar fi existat sau, mai bine zis, existenţa lor ar fi fost întâmplătoare în lipsa procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului. Dimpotrivă, competenţa teritorială se determină potrivit regulilor de drept comun în cazul cererilor pentru care reorganizarea judiciară sau falimentul nu reprezintă cauza lor şi despre care s-ar putea spune că nu sunt cereri în materie de reorganizare judiciară sau faliment, ci doar cereri

care, eventual, ar interesa reorganizarea judiciară sau falimentul. e) Din interpretarea per a contrario a art. 19 C. proc. civ., se desprinde concluzia că, în pricinile ce nu sunt referitoare la bunuri, competenţa teritorială este exclusivă. Pentru astfel de cauze, uneori, legea stabileşte o anumită instanţă competentă din punct de vedere teritorial, alteori, se aplică dispoziţia cuprinsă în art. 5 C. proc. civ., dar, în ambele ipoteze, competenţa teritorială are caracter absolut, cu toate conse cinţele ce decurg de aici. Din acest punct de vedere, sunt inexacte acele soluţii din practica judiciară în care se arată că prevederile cuprinse în art. 5 C. proc. civ. nu sunt imperative sau că regulile privitoare la competenţa teritorială sunt, în principiu, dispozitive (adică de ordine privată). Caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor de competenţă teritorială rezultă din combinarea art. 159 pct. 3 C. proc. civ. cu art. 19 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că despre norma înscrisă în art. 5 C. proc. civ. nu se poate spune că este o normă de ordine privată, fără a se ţine seama şi de natura pricinii. în materie de divorţ, art. 607 C. proc. civ. stabileşte competenţa în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor 12. 162 Competenţa

Prorogarea competenţei 163

(interesează dacă soţii au locuit efectiv împreună, fiind fără relevanţă dacă ei au avut făcută mutaţia în evidenţele serviciului public comunitar), însă numai atunci când cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia acestei instanţe (dacă la data introducerii cererii de divorţ unul dintre soţi mai locuia în raza teritorială a instanţei ultimului domiciliu comun, împrejurarea că acesta şi-a schimbat domiciliul într-o altă localitate, astfel încât nici unul dintre soţi nu ar mai locui în circumscripţia instanţei sesizate legal, nu este de natură să atragă necompetenţa acelei instanţe). Dacă soţii

nu au avut domiciliu comun sau nici unul din ei nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei ultimului domiciliu comun, competenţa aparţine instanţei domiciliului pârâtului, iar când pârâtul nu are domiciliul în ţară, este competentă judecătoria de la domiciliul reclamantului. Adăugăm că instanţa de la domiciliul reclamantului este competentă şi în cazul în care domiciliul pârâtului este necunoscut. Cererile privitoare la adopţie se introduc la tribunalul în raza căruia domiciliază cel ce urmează a fi adoptat, iar atunci când nu se poate stabili competenţa potrivit acestei reguli, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti (art. 61 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei). Cererile de declarare a dispariţiei, a morţii prin hotărâre judecătorească, respectiv de anulare a unei hotărâri care declară moartea unei persoane sunt de competenţa instanţei în circumscripţia căreia persoana şi-a avut ultimul domiciliu (art. 36, 40 şi art. 42 din Decretul nr. 32/1954). Aceeaşi instanţă este competentă din punct de vedere teritorial şi atunci când se solicită rectificarea datei morţii declarate prin hotărâre judecătorească (art. 43 din Decretul nr. 32/1954). Cauzele prevăzute de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului. Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul (art. 124 din Legea nr. 272/2004). Cererea pentru înregistrarea tardivă a naşterii este de competenţa judecătoriei în a cărei rază are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul instituţia de ocrotire a copilului [art. 21 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă]. De asemenea, contestaţia împotriva dispoziţiei primarului prin care s-a admis ori, după caz, s-a respins o cerere de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul autorităţii emitente [art. 54 alin. (2) din Legea nr. 119/1996]. Cererile referitoare la anularea (desfiinţarea), modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă sau menţiunilor înscrise pe acestea sunt de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială domiciliază sau se află sediul celui ce formulează cererea; când cererea este formulată de un cetăţean străin sau de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate, competenţa aparţine Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti [art. 57 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 119/1996]. în materie contravenţională, competenţa de a soluţiona plângerea împotriva pro-cesului-verbal de constatare a contravenţiei şi a aplicare a sancţiunii aparţine, în principiu, judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială s-a săvârşit contravenţia [art. 32 alin. (2) din Ordonanţa nr. 2/2001], în măsura în care printr-o normă specială nu s-ar stabili competenţa teritorială în favoarea unei alte instanţe.

în cazul unor pricini, care nu sunt referitoare la bunuri, pentru care legea nu prevede expres instanţa competentă din punct de vedere teritorial, se va aplica regula de drept comun înscrisă în art. 5 C. proc. civ., deci competenţa va aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, cu precizarea însă că este vorba de o competenţă teritorială exclusivă. Menţionăm, cu titlu exemplificativ: cererile privind nulitatea căsătoriei, cererile în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, cererile în tăgăduirea paternităţii, cererile pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă, contestarea recunoaşterii de maternitate sau de paternitate, cererea de punere sub interdicţie sau de ridicare a interdicţiei, cererea de încredinţare sau reîncredinţare a minorului, cererea de stabilire a locuinţei minorului la unul dintre părinţii săi atunci când aceştia sunt despărţiţi în fapt etc. Cât priveşte conflictele de muncă, nu există un punct de vedre unitar în legătură cu problema dacă dispoziţiile privind competenţa teritorială au caracter imperativ sau dispozitiv (mai exact, dacă sunt de ordine publică sau de ordine privată), predominând totuşi această din urmă soluţie, motivânduse că nu există un text de lege expres care să prevadă o competenţă exclusivă. în ce ne priveşte, considerăm că soluţia este oferită de art. 19 C. proc. civ., deci, dacă litigiul nu este privitor la bunuri, competenţa teritorială este exclusivă (de exemplu, în cazul prevăzut de art. 58 din Legea nr. 168/1999, tribunalul în raza căruia îşi are sediul unitatea are o competenţă teritorială exclusivă, nefiind vorba de o pricină referitoare la bunuri, ci de o cerere pentru declararea grevei ca nelegală). în materia asigurărilor sociale, cererile îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), precum şi împotriva caselor teritoriale de pensii sunt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, iar celelalte cereri sunt de competenţa instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului (art. 158 din Legea nr. 19/2000). în materie necontencioasă, art. 332 C. proc. civ. prevede că, în cazul în care cererea necontencioasă este în legătură cu o lucrare ori cu o pricină în curs la o instanţă sau pe care aceasta a rezolvat-o, ori dacă are ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanţe, soluţionarea ei se va face de această instanţă, iar art. 334 C. proc. civ. obligă instanţa să îşi verifice din oficiu competenţa. Deoarece textul nu face nici o distincţie, înseamnă că se referă şi la competenţa teritorială, chiar şi în acele cazuri în care, potrivit dreptului comun, aceasta ar fi relativă. Soluţia legislativă se justifică pe considerentul că, neexistând părţi cu interese contrarii, nu ar mai avea cine să invoce necompetenţa teritorială. Competenţa teritorială este exclusivă şi atunci când o cerere, care are caracter incidental, urmează să fie soluţionată de instanţa care judecă pretenţia pe fond, cum ar fi, de exemplu, cererea de asigurare a dovezilor pe cale incidentală, cererea de refacere a înscrisurilor sau hotărârilor dispărute etc. 1 Decizia nr. 737/1995, în BJ. 1995, p. 596; decizia nr. 351/2000 în Juridica nr. 8/2000, p. 319. în legătură cu competenţa teritorială în materia

contenciosului administrativ, menţionăm şi prevederile înscrise în art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi 164 Competenţa Prorogarea competenţei 165

Secţiunea a IV-a. Prorogarea competenţei Sunt cazuri în care competenţa unei instanţe primeşte o adevărată extindere, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererea cu care a fost sesizată de către reclamant devine competentă să rezolve şi cereri care, în mod obişnuit, nu intră în competenţa sa. Prorogarea competenţei poate interveni în temeiul legii (prorogarea legală), al unei hotărâri judecătoreşti (prorogare judecătorească) sau în temeiul convenţiei părţilor (prorogare convenţională sau voluntară). §1. Prorogarea legală Prorogarea legală a competenţei intervine în cazurile expres prevăzute de lege, anume de art. 9, art. 17 şi art. 164 C. proc. civ. Articolul 9 C. proc. civ., pe care l-am analizat.deja, prevede un prim caz de prorogare legală a competenţei, deoarece instanţa sesizată de reclamant devine competentă să soluţioneze litigiul şi în raport cu pârâţii care domiciliază în circumscripţiile altor instanţe. Un al doilea caz de prorogare legală a competenţei este prevăzut de art. 17 C. proc. civ., potrivit căruia, cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererile principale. Textul vizează, în primul rând, cazul în care reclamantul îşi valorifică, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, mai multe pretenţii (formulează mai multe capete de cerere), care ar putea determina competenţe diferite; instanţa competentă să rezolve capătul principal se va pronunţa şi asupra celorlalte capete de cerere, chiar dacă, formulate separat, acestea ar fi fost de competenţa unei alte instanţe. Astfel, dacă reclamantul revendică un imobil, solicitând şi despăgubiri, instanţa de la locul situaţiunii imobilului este competentă să se pronunţe şi cu privire la capătul accesoriu referitor la despăgubiri; cererea pentru acordarea pensiei de întreţinere este accesorie faţă de cererea de stabilire a paternităţii, aşa încât ea va fi soluţionată de instanţa de la domiciliul pârâtului; instanţa ultimului domiciliu comun al soţilor, sesizată cu o cerere de divorţ, este competentă să dispună şi împărţirea bunurilor comune ale soţilor, chiar dacă printre acestea figurează şi un imobil situat în circumscripţia altei instanţe (însă, nu s-ar mai justifica prorogarea competenţei în cazul în care cererea de împărţire a bunurilor

comune se face după desfacerea căsătoriei, deci se va reveni la competenţa de drept comun, anume: instanţa de la domiciliul pârâtului sau, dacă regimul juridic al acesteia. Potrivit acestui text de lege, hotărârea de trecere a unui bun din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora poate fi atacată, în condiţiile legii, la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială se află bunul. De asemenea, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 stabileşte că în aceleaşi condiţii poate fi atacată hotărârea de trecere a unui bun din domeniul public în domeniul privat. Cel puţin pentru astfel de ipoteze trebuie să se admită că este vorba despre o competenţă teritorială exclusivă. printre bunuri se află şi un imobil, instanţa de la locul situaţiunii bunului, cu menţiunea că, în acest din urmă caz, suntem în prezenţa unei prorogări a competenţei, în privinţa împărţirii bunurilor mobile; de asemenea, în ipoteza partajului bunurilor comune în timpul căsătoriei, pentru motive temeinice, se vor aplica, după caz, prevederile art. 5 sau ale art. 13 C. proc. civ., iar nu cele din art. 607 C. proc. civ.) etc. Articolul 17 C. proc. civ. are în vedere şi situaţia în care, în cursul unui proces, se formulează cereri cu caracter incidental referitoare la luarea unor măsuri asigurătorii (sechestrul asigurător, sechestrul judiciar şi poprirea asigurătorie), la asigurarea dovezilor ori la luarea unor măsuri provizorii (de exemplu, cererea de încredinţare a minorului pe timpul procesului de divorţ). în temeiul aceluiaşi text, instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată este competentă să soluţioneze şi cererea reconvenţională, prin care pârâtul îşi valorifică pretenţii proprii împotriva reclamantului. Soluţia este consacrată şi de art. 119 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia, cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare (prin urmare, are caracter incidental), precum şi de art. 120 C. proc. civ., potrivit căruia, cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea de chemare în judecată. în baza aceluiaşi principiu, instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată este competentă să soluţioneze şi cererile de atragere în proces a terţilor: cererea de intervenţie voluntară principală sau accesorie (art. 55 C. proc. civ.), chemarea în judecată a altor persoane [art. 57 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ.], chemarea în garanţie [art. 61 şi art. 63 alin. (1) C. proc. civ.], arătarea titularului dreptului [art. 65 alin. (1) C. proc. civ.]. Se ridică problema dacă prorogarea legală a competenţei, în temeiul art. 17 C. proc. civ., poate opera cu încălcarea normelor de competenţă absolută. Se admite că prorogarea legală de competenţă nu poate opera cu încălcarea normelor de competenţă generală, deci că instanţele judecătoreşti nu îşi pot prelungi competenţa pentru a soluţiona litigii care intră în competenţa altor organe de jurisdicţie. însă, nu numai competenţa generală are caracter absolut, ci şi cea materială, precum şi competenţa teritorială exclusivă. în unele situaţii, consideraţii de ordin practic impun ca litigiul să fie soluţionat de o singură

instanţă, chiar dacă s-ar încălca normele de competenţă materială sau de competenţă teritorială exclusivă. Uneori, chiar legea permite expres prorogarea competenţei, deşi ambele capete de cerere ar fi de competenţa absolută a două instanţe diferite [de exemplu, în materia contenciosului administrativ, instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra daunelor materiale sau morale solicitate, deşi acest capăt de cerere ar fi de competenţa materială a judecătoriei - art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; instanţa de divorţ, potrivit art. 42 C. fam., se va pronunţa cu privire la cererea de încredinţare a minorilor, pentru ambele capete de cerere competenţa teritorială fiind de ordine publică, ori, potrivit art. 36 alin. (1) C. fam., va hotărî asupra împărţelii bunurilor comune, fiind posibil ca printre acestea să se afle şi un imobil situat în raza teritorială a altei instanţe]. 166 Competenţa Prorogarea competenţei 167

Pentru alte ipoteze (spre exemplu, dacă se solicită partajarea bunurilor succesorale, iar printre acestea se află un imobil situat în circumscripţia altei instanţe decât cea de la locul deschiderii succesiunii), deşi nu există un text expres de lege, aşa cum am arătat deja, soluţia se sprijină pe un argument de topografie a textelor, în sensul că art. 17 C. proc. civ. este situat în Cartea I, Tidul III („Dispoziţii speciale”), deci după competenţa materială (Titlul I) şi competenţa teritorială (Titlul II), astfel încât el derogă de la regulile înscrise în art. 1-16 C. proc. civ.1 Acest argument însă nu poate fi folosit şi în cazul în care cererile sunt de competenţa unor organe din sisteme diferite, deoarece Cartea I este intitulată „Competenţa instanţelor judecătoreşti”, deci nu are în vedere competenţa altor organe de jurisdicţie. Dacă a operat prorogarea competenţei în privinţa soluţionării unui capăt de cerere incidental, legea prevede uneori posibilitatea disjungerii, dacă judecarea cererii incidentale ar întârzia judecarea cererii principale (de exemplu, în cazul intervenţiei voluntare principale, al cererii reconvenţionale, al cererii de chemare în garanţie). Trebuie însă precizat că instanţa ce a devenit competentă în temeiul art. 17 C. proc. civ. îşi va păstra competenţa de a soluţiona cererea incidentală şi după disjungere, deci nu se va putea declina competenţa în favoarea instanţei care, în mod normal, ar fi fost competentă să judece cererea respectivă, dacă aceasta ar fi fost formulată pe cale principală. Conexitatea reprezintă un al treilea caz de prorogare legală a competenţei, fiind reglementată în art. 164 şi art. 165 C. proc. civ. Conexitatea presupune existenţa a două sau mai multor pricini ce se

Trebuie însă menţionat că şi în cazul acestei forme de prorogare a competenţei există un text de lege care îndreptăţeşte instanţa să . evitându-se pronunţarea unor hotărâri contradictorii. 164 alin. iar dacă. părţile nu se înţeleg asupra altei instanţe. Excepţia de conexitate poate fi invocată şi din oficiu de către instanţă. proc. însă nu ca un efect al litispendenţei. ci ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca necompetenţă relativă. astfel încât este decăzut din dreptul de a o mai ridica. atunci se va invoca excepţia de necompetenţă. conexarea nu poate avea loc. prin judecarea împreună a cererilor conexate. (1) C. dacă una din pricini este de competenţa unei instanţe şi părţile nu o pot înlătura. Dacă instanţa consideră că numai una din pricinile întrunite este în stare de judecată. se poate dispune disjungerea în orice fază a judecăţii (art. este o problemă de fapt. în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi.1. dar deopotrivă competente.). 165 C. Strămutarea 2. dacă instanţele au o competenţă teritorială exclusivă. proc. Prorogarea judecătorească. Dacă una din instanţele sesizate cu aceeaşi cerere este necompetentă. care ar justifica judecarea împreună a acestora. ulterior. prin definiţie. Conexarea este posibilă numai dacă nu se încalcă normele de ordine publică în materie de competenţă. Stabilirea împrejurării că există o strânsă legătură între obiectul şi cauza unor pricini diferite. Astfel. prima instanţă sesizată va rezolva pricina. în cazul admiterii excepţiei. afară numai dacă. iar nu cea de litispendenţa. §2. Enumerarea cazurilor de prorogare judecătorească a competenţei Prorogarea judecătorească a competenţei intervine în temeiul unei hotărâri judecătoreşti. Conexarea urmăreşte ca. dosarul va fi trimis instanţei care a fost mai întâi învestită. civ. însă instanţa devenită competentă prin conexare îşi va păstra competenţa şi după disjungere. întrunirea se va face la acea instanţă. acest din urmă efect producându-se mai înainte de a se ivi litispendenţa. într-o pricină pentru care normele de competenţă au caracter de ordine privată. în limitele îngăduite de caracterul normelor de competenţă. civ. Menţionăm că unii autori consideră şi litispendenţa un caz de prorogare legală a competenţei.2 însă. precum şi cheltuielile necesare judecăţii. se va putea opune excepţia de litispendenţa. şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură. în legătură cu care s-au formulat mai multe cereri la aceeaşi instanţă sau la instanţe deosebite. este sesizată cu aceeaşi cerere o altă instanţă. să se asigure o mai bună realizare a activităţii de înfăptuire a justiţiei. lăsată la aprecierea instanţei. Este posibil ca. economisinduse totodată timp.află înaintea aceleiaşi instanţe sau a unor instanţe deosebite. pârâtul să nu invoce în termenul prevăzut de lege excepţia de necompetenţă. deci. legea neindicând un criteriu precis în acest scop. art. iar alineatul ultim al aceluiaşi articol prevede că. într-o astfel de situaţie. nu permite nesocotirea competenţei materiale. litispendenţa presupune acelaşi proces. dar de acelaşi grad.

recuzarea atunci când nu se mai poate alcătui completul de judecată [art. va desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina. I. 214. . la cererea părţii interesate. în sensul că vizează numai administrarea probei respective. proc..]. Strămutarea se prezintă ca o formă de prorogare judecătorească a competenţei. 312 alin. Stoenescu. (2) şi art. 168 Competenţa Prorogarea competenţei 169 . Boroi. (5) C. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. I. civ. Potrivit art. legea permite strămutarea pricinii la o altă instanţă decât cea care. iar nu şi soluţionarea fondului.J. 27/1998. civ. în mod normal.. civ. 127. p. 235/1999.. op. sentinţa nr. nu ar fi competentă.C. proc. cit. cit.S. Cazurile de prorogare judecătorească a competenţei sunt următoarele: . proc. ar fi competentă să o judece. 169 alin. p. voi. p. 2 A se vedea: A. Hilsenrad. p. 30 alin. secţia a IlI-a civilă. Bucureşti. 96. 164. . în cazul în care. voi. citată de G. 1 A se vedea şi CA. I.admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare la o altă instanţă decât cea care a judecat fondul.). Strămutarea pricinilor în anumite situaţii în care judecarea în bune condiţii a unei pricini este sub semnul îndoielii. 1 Măsura conexării nu poate fi dispusă dacă un proces se află pe rolul judecătoriei. iar celălalt pe rolul tribunalului . 23 C. . Gr. Porumb.strămutarea pricinilor..administrarea unei dovezi prin comisie rogatorie (art. 513. civ. op. secţia civilă.2. 1 de la art. decizia nr. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.pronunţe o hotărâre ce are drept consecinţă judecarea unei cereri de către o instanţă care. instanţa competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze. 33 C.].delegarea unei alte instanţe. din cauza unor împrejurări excepţionale. 2. nr. ultim C. în mod normal. însă prorogarea competenţei este parţială. dar egală în grad [art. proc. deoarece prelungirea competenţei instanţei la care s-a strămutat pricina este efectul hotărârii judecătoreşti superioare care a .

37 C. prorogarea se referă numai la competenţa teritorială. acesta este cel mai frecvent motiv de strămutare invocat. art. ca şi în materia recuzării. fiind în număr de trei: . Partea interesată are mai multe posibilităţi procedurale. civ. iar nu la o instanţă de grad diferit. însă. să renunţe atât la strămutare. Din prevederile art. nu însă şi la competenţa materială. . calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale. însă. în practică. dacă va fi cazul. indiferent că aceasta are un caracter relativ sau absolut. . menţionăm că au fost admise cereri de strămutare când una dintre părţi era magistrat la instanţa respectivă sau rudă apropiată cu unul din magistraţii ce deţinea o funcţie de conducere la instanţa respectivă. iar dacă aceasta nu îi convine.când una dintre părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii sau asistenţii judiciari ai instanţei. 37 alin. (2) C.încuviinţat cererea de strămutare. aşa încât cererea se depune la această instanţă. Primul motiv de strămutare (rudenia sau afinitatea) trebuie invocat de partea interesată. rezultă că pricina poate fi strămutată numai la o instanţă de acelaşi grad cu instanţa de la care s-a cerut strămutarea.bănuială legitimă. cât şi la recuzare. să ceară apoi strămutarea. Faptul că o probă solicitată a fost respinsă în mod greşit ori că instanţa a pronunţat o încheiere interlocutorie care face să se prefigureze rezultatul judecăţii nu constituie un temei suficient pentru strămutarea procesului. anume: să ceară instanţei ierarhic superioare strămutarea pricinii la o instanţă egală în grad. Cu titlu de exemplu. Motivele de strămutare sunt expres prevăzute de lege. civ. datorită activităţii sale politice sau profesionale pe plan local etc. deci dacă ei vor intra în compunerea sau constituirea instanţei care va soluţiona pricina respectivă.siguranţă publică. . eventualele greşeli de judecată putând fi îndreptate prin exerciţiul căilor de atac. dacă are încredere în obiectivitatea şi imparţialitatea instanţei de judecată. căreia legea îi acordă competenţa de a se pronunţa asupra ei. în privinţa celui de al doilea motiv de strămutare. înainte de începerea oricărei dezbateri. partea care invocă bănuiala legitimă trebuie să dovedească împrejurările ce o determină să aprecieze că instanţa de judecată nu va fi obiectivă.. dispune că bănuiala se socoteşte legitimă de câte ori se poate presupune că nepăr-tinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurării pricinii. Cererea de strămutare pentru bănuială legitimă va fi rezolvată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. să îi recuze pe cei doi magistraţi. proc. sub sancţiunea decăderii. când partea adversă se bucura de un înalt prestigiu în localitatea în care funcţiona instanţa. Deci. legea nu îi lasă părţii posibilitatea de a aştepta soluţia. proc. Cererea de strămutare pentru acest motiv se depune la instanţa ierarhic superioară.

Articolul 40 alin. 56/2002 (M. deoarece. uneori. fără citarea părţilor. deşi legea nu prevede expres. întrucât la instanţa care rezolvă cererea de strămutare se constituie un dosar distinct şi are loc un proces separat. secţia civilă. de lege lata. cu citarea părţilor. de regulă. p. iar nu ca inadmisibilă). fie ordinară. dispune că hotărârea pronunţată cu privire la cererea de strămutare nu este supusă nici unei căi de atac. . referitoare la nemotivarea hotărârii de strămutare şi la nesupunerea ei nici unei căi de atac. S-a arătat însă că este necesar să se pronunţe o sentinţă. apreciem că împotriva hotărârii nu poate fi exercitată. însă mult mai rar în cele civile. ci numai de către procurorul de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Indiferent de motivul invocat. V. 238. legea arată că prin motive de siguranţă publică se înţelege acele împrejurări care creează presupunerea că judecata procesului la instanţa competentă ar putea produce tulburarea ordinii publice ce se înţelege prin siguranţă publică. proc. /. cererea de strămutare se soluţionează prin încheiere. civ.1 De altfel. deci cererea de strămutare se soluţionează în fond. fie extraordinară. (4) C. voi. 3 Totuşi. în CD. civ. îşi găsesc aplicare dispoziţiile art. procedura de soluţionare a cererii de strămutare este aceeaşi. pentru dezvoltări. chiar dacă nu este vorba despre fondul litigiului din procesul cu privire la care s-a cerut strămutarea.Referitor la cel de al treilea motiv de strămutare. a prevăzut în mod expres aceasta. Ciobanii. Suprem. atunci când legiuitorul a dorit ca rezolvarea unei cereri să fie făcută printr-o încheiere.2 întrucât textul nu face nici o distincţie. în lipsa unui text de lege contrar. Decizia nr. Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare.M. instanţa supremă s-a pronunţat implicit (prin faptul că a respins contes taţia în anulare ca tardivă. în practică. strămutarea pentru siguranţă publică nu mai poate fi cerută de părţi. Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să ordone. în sensul admisibilităţii contestaţiei în anulare pe motiv de citare nelegală (Trib. Of. Precizăm că. 38/1978. 229 din 5 aprilie 2002) a respins excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. Spre deosebire de celelalte două motive. nici o cale de atac. Strămutarea pentru acest motiv se mai întâlneşte uneori în pricinile penale. 439-440. iar prin pronunţarea soluţiei instanţa se dezînvesteşte. 2 CC. decizia nr. Leş. proc. 40 alin. Rezolvarea cererii este de competenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. suspendarea judecării cauzei. Cererea de strămutare se judecă în camera de consiliu şi.3 1 A se vedea. I. 85 C. proc. p. (4) C. comunicând această măsură instanţei de la care se solicită strămutarea. nr. civ.

trebuie îndeplinite următoarele condiţii: . Instanţa de la care s-a strămutat pricina va fi înştiinţată de îndată despre admiterea cererii de strămutare.convenţia părţilor să fie expresă (menţionăm că unii autori1 apreciază că prorogarea voluntară poate fi şi tacită. iar nu instanţei a cărei hotărâre a fost casată. iar în hotărârea de strămutare se va arăta şi în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează a fi păstrate.170 Competenţa în cazul în care cererea de strămutare se admite. proc. dacă pârâtul nu invocă excepţia de necompetenţa. care va lua act de înţelegerea părţilor în încheierea de şedinţă. Prorogarea convenţională a competenţei poate rezulta din inserarea în contractul încheiat de părţi a unei clauze atributive de competenţă sau dintro convenţie separată prin care părţile convin ca. De asemenea. actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării şi hotărârea pronunţată sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare [art. Pentru a opera prorogarea convenţională a competenţei. deci în cazul competenţei teritoriale reglementate de norme de ordine privată. Dacă această instanţă a săvârşit acte de procedură sau a procedat între timp la judecarea pricinii.părţile să aibă capacitatea procesuală de exerciţiu. iar consimţământul lor să fie liber şi neviciat. civ. în caz de litigiu. (5) C. însă numai în faţa instanţei alese. pricina se trimite spre judecare unei alte instanţe de acelaşi grad cu cea de la care s-a dispus strămutarea. se confundă însă efectele decăderii cu efectele . o eventuală cale de atac de retractare împotriva hotărârii pronunţate de o instanţă învestită prin strămutare va fi judecată de această instanţă. pricina să fie judecată de o altă instanţă decât cea care este în mod normal competentă. Convenţia se poate face şi Prorogarea competenţei 171 verbal. Prorogarea convenţională (voluntară) Prorogarea convenţională a competenţei intervine în temeiul unei înţelegeri a părţilor. în lipsa unei astfel de menţiuni. 40 alin. în acele cazuri în care legea permite părţilor să deroge de la regulile de competenţă pe care le stabileşte. vor fi refăcute toate actele îndeplinite de instanţa de la care pricina a fost strămutată.]. . cauza va fi trimisă spre rejudecare uneia dintre instanţele din raza teritorială a instanţei care a pronunţat casarea. instanţa de control judiciar fiind un tribunal ori o curte de apel). în cazul în care hotărârea a fost casată cu trimitere spre rejudecare de către o instanţă de control judiciar învestită prin strămutare (deci. ipoteza presupune că s-a cerut şi s-a obţinut strămutarea judecării unui apel sau recurs. §3.

unii autori adăugând că ar fi admisibilă o contestaţie în anulare şi pentru necompetenţa absolută a instanţei. uneori. . I. 8 C. menţionăm că practica actuală a instanţei supreme este în sensul inadmisibilităţii contestaţiei în anulare . legea interzice părţilor de a conveni asupra competenţei înainte de a se naşte dreptul la acţiune [de exemplu. .C. fiind necesar ca.. V. art.în convenţie să se determine exact instanţa aleasă. proc. proc. 92.J. civ. secţia civilă. fie instanţa competentă potrivit legii. decizia nr. 1995. Porumb. decizia nr..instanţa aleasă de părţi să nu fie necompetentă absolut. când părţile stabilesc competenţa în favoarea instanţei de la domiciliul ales. 322 pct.C. potrivit legii. 100. instanţa învestită ca urmare a strămutării are obligaţia să soluţioneze pricina. el este decăzut din dreptul de a o invoca. Dacă alegerea s-a făcut în favoarea celui ce va introduce cererea de chemare în judecată (reclamantului). 126). . deoarece. op. Radu. cit. 1978. 96. decizia nr. Stoenescu. înţelegerea părţilor privind prorogarea voluntară a competenţei intervine înainte de ivirea litigiului. Negru.). In situaţia în care părţile au stabilit competenţa în favoarea altei instanţe decât cea care. acesta are opţiunea de a sesiza fie instanţa de la domiciliul ales. 1/2001.R. 127. decizia nr. într-o viitoare reglementare. I.S.. p. p. p. să soluţioneze pricina şi totuşi reclamantul sesizează această din urmă instanţă. (2) C. proc. iar efectul decăderii constă în aceea că instanţă necompetentă rămâne învestită cu judecarea pricinii). nr. cit. soluţie care a fost adoptată şi de o parte a doctrinei.. dacă pârâtul nu a invocat excepţia de necompetenţa relativă în termen. p. în mod normal. în B.J. deoarece competenţa are caracter relativ.J. 1 Dacă s-a dispus strămutarea unei cauze.. s-ar impune o circumstanţiere a textului de lege la care ne referim. p. nefiind abilitată să examineze dacă motivele pentru care s-a dispus strămutarea mai subzistă sau nu . D. 123.S.J. reclamantul urmează să sesizeze instanţa de la domiciliul ales. op. p. 317 C. 2102/1995. 11 alin. secţia civilă. Dacă această alegere s-a făcut în favoarea părţii care va fi chemată în judecată (pârâtului) sau a ambelor părţi. 1 A se vedea: A. este competentă.J. voi. 520/1997. civ. p. 1482/2000. B. 86. civ.unui acord tacit. O formă de manifestare a convenţiei părţilor privind prorogarea competenţei o constituie aşa-numita alegere de domiciliu. 1997. să se recunoască părţii interesate posibilitatea de a ataca hotărârea asupra strămutării prin intermediul contestaţiei în anulare de drept comun (art. 912/1995. De regulă. Hilsenrad. în B. precum şi revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. p. referitor la competenţa teritorială în materie de asigurare]. 277. Gr. 1995. însă numai până la prima zi de înfăţişare. pârâtul va putea cere declinarea competenţei. în P. dar. De lege ferenda.

Potrivit art. final C. în orice fază a judecăţii. deci după sesizarea instanţei şi înainte de a se pronunţa o hotărâre. instanţa nu va pronunţa declinarea competenţei.1. să îşi decline competenţa. civ. va pronunţa o încheiere interlocutorie. în situaţia în care competenţa aparţine unui organ al statului fără activitate jurisdicţională. civ. în afară de cea exclusivă) poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare sau. Excepţia de necompetenţă 1. partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă relativ nu poate cere declinarea competenţei. Dacă instanţa respinge excepţia de necompetenţă. 158 alin. în mod obligatoriu. deci care leagă instanţa. deci după cum norma de competenţă ce se pretinde că a fost încălcată este de ordine publică sau de ordine privată. Excepţia trebuie pusă. nemaiputându-se reveni asupra acestei încheieri. Dacă excepţia este admisă. Excepţia de necompetenţă relativă trebuie invocată înaintea altor excepţii şi. cu recurs numai odată cu fondul [art. Excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit. în funcţie de caracterul absolut sau relativ al competenţei. înainte de a se intra în discutarea fondului. deci in limine litis (în pragul procesului)1. (2) C. Incidente procedurale referitoare la competenţă \ 73 . după caz. indiferent că este vorba de judecata în primă instanţă sau de judecata unei căi de atac. Excepţia de necompetenţă absolută (în cazul încălcării competenţei generale.]. 158 alin. prin hotărâre (sentinţă sau decizie. în discuţia părţilor. încheierea poate fi atacată cu apel sau. în practică se pronunţă şi încheieri). mijlocul procedural de invocare a necom-petenţei instanţei la care procesul se află pendente este excepţia. 1.. instanţa este obligată să stabilească instanţa competentă sau organul cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii. dacă întâmpinarea nu este obligatorie ori dacă pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat. Excepţia de necompetenţă relativă (în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială. declarându-se competentă. sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai invoca necompetenţă relativă. de procuror sau de instanţă din oficiu. proc. proc. Invocare Dacă se contestă competenţa în cursul judecăţii. cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. a competenţei materiale şi a competenţei teritoriale exclusive) poate fi invocată de oricare dintre părţi. urmând ca. Incidente procedurale referitoare la competenţă §1. uneori. oricum.2. însă. Soluţionare Excepţia de necompetenţă este o excepţie de procedură ce se rezolvă înainte de intrarea în cercetarea pe fond a pretenţiei formulate de reclamant.172 Competenţa Secţiunea a V-a.

Trimiterea dosarului la instanţa apreciată ca fiind competentă (sau la alt organ cu activitate jurisdicţională) se va face de îndată ce hotărârea de declinare a competenţei a devenit irevocabilă. 105 alin. 158 alin. Noţiune. în cazul în care calea de atac este exercitată chiar de către partea care a cerut şi a obţinut declinarea competenţei. acestea sunt lovite de nulitate [art. aşa încât. (3) şi alin. proc. dosarul poate fi trimis de îndată [art. cu excepţia probelor.1 Dacă instanţa constată că litigiul cu care a fost sesizată este de competenţa unui organ de jurisdicţie dintr-un alt stat. legislaţia noastră reglementează instituţia conflictelor de competenţă. Particularităţile hotărârii de declinare a competenţei Hotărârea de declinare a competenţei dezînvesteşte instanţa care a pronunţat-o şi învesteşte instanţa (sau alt organ cu activitate jurisdicţională) în favoarea căreia s-a pronunţat declinarea de competenţă. 105/1992). (4) C. 606/1994. iar nu de la data pronunţării (această problemă prezintă interes. Feluri. care rămân câştigate cauzei şi care nu vor fi refăcute de instanţa competentă decât pentru motive temeinice (art. (3) C. efectele puterii de lucru judecat se produc numai în ceea ce priveşte instanţa care se dezînvesteşte. 1. civ. împotriva acestei hotărâri se poate face recurs în termen de 5 zile de la pronunţare [art. Conflictele de competenţă 2. 157 din Legea nr. proc. în B. Hotărârea de declinare a competenţei îşi produce efectele (dezînvestirea instanţei care a dat-o. civ. Condiţii Prin conflict de competenţă se înţelege situaţia în care două sau mai multe instanţe judecătoreşti ori alte organe cu activitate jurisdicţională se consideră deopotrivă competente să soluţioneze o pricină sau. pentru rezolvarea conflictelor în timp a normelor de competenţă). conflictele de competenţă nu pot să apară între secţiile sau completele de judecată ale aceleiaşi instanţe.].). civ.1. se consideră toate necompetente şi îşi declină reciproc competenţa. secţia comercială.S. fiind evidentă intenţia de tergiversare a judecăţii. Dacă un complet sau o secţie apreciază că pricina trebuie judecată de un alt complet sau secţie 1 A se vedea şi C. §2. Hotărârea de declinare a competenţei se bucură de putere de lucru judecat.]. însă. dar. va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române (art. să îşi decline competenţa. . 160 C.. nu şi în privinţa instanţei arătate ca fiind competente. (1) C. respectiv învestirea celeilalte instanţe) de la data rămânerii ei irevocabile. spre exemplu.ci va respinge cererea ca inadmisibilă. dimpotrivă.]. instanţa indicată în hotărârea de declinare a competenţei ca fiind competentă va putea. Spre deosebire de alte sisteme procesuale.J. în această materie. decizia nr. proc.3. proc. 158 alin.J. Dacă la instanţa necompetentă au fost îndeplinite anumite acte de procedură. întrucât competenţa se raportează numai la instanţe. la rândul ei. civ.

conflictul pozitiv de competenţă devine actual. proc. 1995. 1 Trib. Astfel. p. decizia nr.] sau. p. îşi declină. colegiul civil. prin hotărâri irevocabile. Conflictele de competenţă pot fi pozitive şi negative.1994. 30/1966. dar dacă instanţa respinge excepţia. secţia civilă. Pentru a exista conflict negativ de competenţă. 21 din Legea nr. 174 Competenţa Incidente procedurale referitoare la competenţă 175 (din cadrul aceleiaşi instanţe). decizia nr. 282 alin. deoarece s-ar ajunge la întreruperea cursului judecăţii. la rândul ei. înainte de a se solicita pronunţarea unui regulator de competenţă. 268. se poate invoca excepţia de necompetenţă. astfel încât se impune rezolvarea conflictului de competenţă pe calea regulatorului de competenţă. Pentru părţi există interesul de a se rezolva pricina şi de a obţine hotărârea pe fond. cu recurs la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 97. pe calea regulatorului de competenţă. Suprem. s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină. apreciind ca fiind competentă instanţa care i-a trimis dosarul. după caz. fiind în prezenţa unei competenţe teritoriale alternative.1 se declară competente să o soluţioneze. este necesar să se stabilească. în B. este necesară . în CD. 1966. Conflictul negativ de competenţă apare atunci când două sau mai multe instanţe. încheierea poate fi atacată cu apel [art. 304/2004). declinându-şi reciproc competenţa. dacă una din cele două instanţe este necompetentă. care dintre aceste instanţe va rezolva pricina respectivă. urmând ca preşedintele de secţie sau preşedintele instanţei să rezolve administrativ această problemă. conflictul pozitiv de competenţă devine actual.J. Pentru a se evita pronunţarea unor soluţii contradictorii. de obiect şi de cauză). civ. se poate recurge la excepţia de litispendenţă. sesizate cu aceeaşi pricină (deci trebuie să existe identitate de părţi. iar dacă excepţia este respinsă. (2) teza finală C. Conflictul pozitiv de competenţă se iveşte în situaţia în care două sau mai multe instanţe. iar. p. în cazul în care ambele instanţe sunt competente să rezolve pricina. instanţa care a primit dosarul în urma hotărârii de declinare a competenţei constată că este necompetentă şi. 2543/1995. 293. în măsura în care se consideră că pricina trebuie rezolvată de completul (secţia) desemnat(ă) iniţial. va lua act de această împrejurare prin încheiere. competenţa în favoarea primei instanţe.

declinările de competenţă între instanţele sesizate să fie reciproce (declinările succesive de competenţă.cel puţin una dintre aceste instanţe să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă. Conflictele de competenţă ivite între o judecătorie şi o curte de apel. Dacă instanţa sesizată cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă consideră că nici una dintre instanţele sesizate nu este competentă. de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. se rezolvă. Eventualul conflict de competenţă ivit între înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o altă instanţă se rezolvă de către instanţa supremă. intervenite între mai multe instanţe. acelaşi obiect şi aceeaşi cauză). conflictul de competenţă se judecă de curtea de apel respectivă. competenţa de a pronunţa regulatorul de competenţă aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. nu echivalează cu un conflict negativ de competenţă. pe calea regulatorului de competenţă. atât declinator de competenţă. pozitive sau negative. apreciind ca fiind competentă o altă instanţă.]. Aşadar. în acelaşi timp. pe cale administrativă. 2. cât şi regulator de competenţă. de . desigur dacă se exercită recursul împotriva hotărârii de declinare a competenţei). existând posibilitatea ca această din urmă instanţă să îşi decline competenţa. civ. Dacă judecătoriile aflate în conflict nu sunt în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. dar aparţin de aceeaşi curte de apel. rezultă că ar fi posibil să se evite ajungerea la un conflict negativ de competenţă atunci când cele două instanţe care şiau declinat reciproc competenţa se află în raza teritorială a aceleiaşi instanţe de recurs. între două tribunale ce nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. proc.2. Când cele două judecătorii nu sunt în circumscripţia aceluiaşi tribunal. conflictul ivit între două judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal se judecă de acel tribunal. dacă ambele instanţe aflate în conflict se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. Soluţionarea conflictelor de competenţă Conflictele de competenţă dintre instanţele judecătoreşti.1 . dacă instanţele sau cel puţin două dintre instanţele respective nu au intrat în contradicţie). iar dacă instanţele în conflict nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel.2 Această situaţie presupune că a fost mai întâi sesizată o altă instanţă.instanţele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile (din această cerinţă. . 22 alin.întrunirea următoarelor cerinţe: . (l)-(3) C. va trimite acesteia dosarul. de către instanţa superioară şi comună instanţelor aflate în conflict [art. între un tribunal şi o curte de apel sau între două curţi de apel se vor soluţiona de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. . Conflictul de competenţă dintre o judecătorie şi un tribunal sau dintre două tribunale se soluţionează de curtea de apel.să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină (aceleaşi părţi. cu particularitatea că hotărârea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constituie.

că acestea apar în faţa instanţei a cărei soluţie s-a definitivat ultima. în realitate. civ. voi. 2 Trib. 20. o curte de apel. mai rezultă. citată de G. p. iar aceasta îşi declină competenţa în favoarea unei alte instanţe. decizia nr. 258/1955 în CD. decizia nr. civ. II.J. secţia de contencios administrativ. 3 A se vedea şi C. 103.645. 1994. 1 Trib.. 1955.3 Articolul 21 C. Suprem. în B. Cât priveşte conflictele pozitive de competenţă. apreciem că nu s-ar mai putea vorbi despre un conflict de competenţă între cele două instanţe. Suspendarea judecării pricinii se dispune printr-o încheiere. care şi-a declinat competenţa în favoarea instanţei supreme.1 deşi încheierea de respingere a excepţiei de necompetenţă sau litispendenţă nu poate fi atacată decât odată cu fondul.exemplu. 361. dacă s-a invocat excepţia de litispendenţă. I. p. Suprem.. dar există posibilitatea ca oricare din instanţele aflate în conflict să trimită dosarul instanţei superioare. această posibilitate explicându-se prin aceea că. de vreme ce conflictul de competenţă s-a produs şi cursul justiţiei se găseşte întrerupt. decizia nr. proc. în CD. de regulă. 1961. decizia nr. se arată.S. conflictul pozitiv de competenţă devine actual numai după ce excepţia invocată a fost respinsă. p.J. 176 Competenţa în drept să hotărască asupra conflictului. conflictul pozitiv de competenţă apare în faţa celei de a doua instanţe sesizate cu aceeaşi cerere de chemare în judecată. iar instanţa supremă a apreciat că este totuşi competentă instanţa sesizată de parte. 5/1994. secţia civilă. 411/1961.S. prevede că instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă va suspenda din oficiu orice altă procedură şi va înainta dosarul instanţei 1 C. Dacă însă este sesizată mai întâi instanţa supremă. că dreptul de a sesiza instanţa care va rezolva conflictul nu aparţine părţilor. colegiul civil. Acest conflict apare însă numai în momentul în care hotărârea acestei instanţe de declinare a competenţei a rămas irevocabilă. Conflictul negativ de competenţă apare în faţa instanţei care s-a pronunţat ultima cu privire la competenţă. p. implicit. 1 de la art. 235/1999. deci instanţa considerată competentă de către instanţa supremă nu şi-ar mai putea declina competenţa în favoarea acesteia.2 Instanţa competentă să judece conflictul de competenţă va hotărî în .J. colegiul civil. însă lipsa încheierii de suspendare nu este de natură să înlăture procedura regulatorului de competenţă. nr. 21 C. proc. Din art. Boroi. voi. 182.

civ. însă. prin Decizia nr. în condiţiile existenţei celor două excepţii de la dreptul comun. în termen de 5 zile de la comunicare. termenul pentru exercitarea dreptului de recurs curge de la pronunţarea hotărârii care conţine regulatorul de competenţă. dar numai dacă au apărut temeiuri noi. civ. 85 C. părţile sunt. cel mai adesea. proc.. 2 A se vedea: /. Stoenescu. proc. anume. proc. Potrivit art. iar nu o normă specială prin analogie. civ. proc.. p. 11 din 9 februarie 1999. Curtea Constituţională. neverificate de instanţa care a pronunţat regulatorul. p. 94. După ce va verifica existenţa conflictului de competenţă. fără citarea părţilor. Judecarea recursului se face cu citarea părţilor. Se admite că în faţa acestei instanţe s-ar putea ridica din nou excepţia de necompetenţă. proc. civ. 22 alin. hotărârea prin care se soluţionează conflictul de competenţă de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este irevocabilă1. Deleanu. final C. (4) C. necitarea părţilor pentru judecarea conflictului de competenţă şi curgerea termenului de recurs de la pronunţarea hotărârii. I. deoarece. 212. textul stabilea că termenul de recurs. 1996. De asemenea. civ. Zilberstein. se va aplica dreptul comun (art. 22 alin. Articolul 22 alin. există conflict de competenţă şi în cazul în care el se iveşte între instanţe judecătoreşti şi alte organe cu activitate jurisdicţională. de 5 zile. proc. C. are putere de lucru judecat. civ. dispune că hotărârea prin care se rezolvă conflictul de competenţă (regulatorul de competenţă) poate fi atacată cu recurs. secţia civilă. conflictul de competenţă se rezolvă de instanţa ierarhic superioară instanţei în conflict. în imposibilitatea exercitării dreptului de recurs.J.. în motivarea acestei decizii. 22 C.. este neconstituţională.J. (5) al art. devenită irevocabilă. decizia nr. Hotărârea prin care se rezolvă conflictul de competenţă. neexistând un text de lege contrar.3 Incidente procedurale referitoare la competenţă ^77 Potrivit tezei finale a alin. /.. conform căreia. astfel încât instanţa căreia i se trimite dosarul este obligată să rezolve pricina. 3434 alin. 309. a constatat că dispoziţia art. s-a arătat că. 204/1996. curge de la pronunţare. . potrivit art. (5) teza finală C. în această situaţie. S. 3 Anterior recentei modificări legislative. voi.).S. 1 p. va stabili instanţa competentă. (5) C. în B.camera de consiliu. conflictul de competenţă dintre o instanţă judecătorească şi un tribunal arbitrai se rezolvă de instanţa judecătorească ierarhic superioară celei aflate în conflict.

deoarece art. la consecinţa că art. 13. (5) C. 1 Anterior adoptării Legii nr. proc. s-a susţinut. Nulitatea actelor de procedură §1. ar fi constituţională chiar o dispoziţie prin care legiuitorul ar stabili că regulatorul de competenţă nu este supus vreunei căi de atac. civ. Dintre acestea.înlăturându-se astfel exercitarea efectivă a dreptului constituţional la apărare. în literatura de specialitate. De altfel. Suprem. aşa încât. oricum. Completul de 7 Judecători. fără a se pronunţa pe fondul pretenţiilor supuse judecăţii şi deci fără a afecta drepturile părţilor. 219/2005. . au avut posibilitatea să discute în contradictoriu aspectele referitoare la competenţa instanţei sesizate. §2. rezolvând un conflict de competenţă. civ. De altfel. în Repertoriu II. Această soluţie a Curţii Constitu ţionale nu era însă la adăpost de orice critică. putând fi folosită la fel de bine şi în privinţa regulatorului de competenţă pronunţat de tribunal sau de curtea de apel. p. ultim C. contrar unei decizii de speţă (Trib. ci se reglementează numai o situaţie ce are un vădit caracter de administrare a justiţiei) este neconvingătoare. practic. deoarece calea de atac a recursului nu este de ordin constituţional. nu contravine prevederilor constituţionale o dispoziţie legală ce permite exercitarea recursului în condiţii mai restrictive. nu îşi mai găsea aplicare decât în cazul în care se respingea cererea de stabilire a instanţei competente. decizia nr. cu atât mai mult. în doctrină au fost formulate mai multe definiţii. S-ar fi ajuns. 22 alin. ca inadmisibilă. instanţa ia o măsură pentru mai buna administrare a justiţiei. proc. Capitolul IV Actele de procedură şi termenele procedurale Secţiunea I. Noţiune In lipsa unei definiţii legale a nulităţii actelor de procedură. o vom reţine pe aceea potrivit căreia nulitatea actelor de procedură este sancţiunea procedurală care intervine în cazul actului de procedură ce nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui. Clasificarea nulităţilor actelor de procedură Nulităţile pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii. nu făcea nici o distincţie în acest sens. care. motivarea instanţei supreme (în sensul că prin hotărârea care se pronunţă asupra conflictului nu se soluţionează fondul pricinii. lipsindu-l total sau parţial de efectele fireşti. 356) că şi regulatorul de competenţă pronunţat de secţia civilă a instanţei supreme putea fi atacat cu recurs. 22 alin. 75/1972.

actualmente. de instanţă din oficiu sau de procuror. nu există nulităţi fără un text de lege care să le prevadă în mod expres. încă de la început. aşa cum s-a subliniat în doctrina noastră actuală. inexistenţa unui act de procedură ar urma să fie analizată în legătură cu lipsa acelor efecte juridice care sunt proprii actelor din categoria lui. fiind deci vorba despre nulităţi relative). la întocmirea actului de procedură au fost încălcate norme juridice de ordine publică. existenţa nulităţilor virtuale este admisă unanim). în principiu. nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte interesată. arătând că raţiuni de ordin practic şi de logică juridică ar impune acceptarea unei a treia categorii. deci. la origine. Această clasificare se suprapune cu o altă clasificare propusă în doctrină. . a fost emisă opinia că. însă. datorită absenţelor elementelor esenţiale. teoria actelor de procedură inexistente este falsă. Astfel. dacă au fost nesocotite norme juridice de ordine privată. pentru anumite acte juridice. adică cel mai târziu la termenul de înfăţişare următor şi înainte de a se pune concluzii în fond. nu se poate vorbi de aşa-numita inexistenţă a actului de . în realitate. nulitatea absolută poate fi invocată în orice fază a procesului. efectelor sale juridice specifice (se observă că ar fi fost mai firesc ca adepţii acestei teorii să folosească denumirea de teoria inexistenţei efectelor actului de procedură). nu ar da naştere.nulităţi relative. în vreme ce nulitatea relativă trebuie invocată in limine litis. nulităţile se clasifică în: nulităţi absolute. însă. iar. pe de o parte.1 în opinia acestor autori. cea a actelor inexistente. deci. un act inexistent. pe de altă parte. însă părţile nu pot renunţa.După natura interesului ocrotit prin norma juridică încălcată. după caracterul normelor juridice nesocotite la efectuarea actului de procedură. dacă. în primul rând.2 nu este necesar să se reţină şi categoria actelor de procedură inexistente. Clasificarea prezintă importanţă în ceea ce priveşte regimul juridic al nulităţii. partea interesată poate renunţa în mod valabil la dreptul de a invoca nulitatea relativă. nu există (în trecut. care are drept criteriu condiţiile în care poate fi invocată nulitatea actului de procedură. chiar dacă această 180 Actul de procedură şi termenele procedurale categorie nu este reglementată de legislaţia noastră procesuală. deoarece. a fost formulată în scopul înlăturării inconvenientelor rezultate dintr-o regulă care. pe când nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea al cărui interes este ocrotit de norma încălcată la efectuarea actului de procedură. criteriu în raport de care se deosebesc nulităţile continue (care pot fi invocate în tot timpul procesului. fiind deci vorba despre nulităţi absolute) şi nulităţile vremelnice (care pot fi invocate numai într-un anumit termen. la dreptul de a invoca nulitatea absolută. Mai menţionăm că unii autori consideră că împărţirea nulităţilor în absolute şi relative ar fi insuficientă.

civ. 465-467. iar. (3) C. Bucureşti. art. 1983. la efectuarea actului de procedură a fost nesocotită o dispoziţie legală ce stabileşte o condiţie pentru încheierea valabilă a actului de procedură respectiv. art. în al doilea rând. /. deşi nu există un text expres de lege care să prevadă sancţiunea nulităţii. proc.. Excepţiile de procedură în procesul civil. teoria pe care nu o îmbrăţişăm este inutilă. civ. 181 Nulitatea actelor de procedura altfel. Ciobanu. nulitatea minutei nesemnate de către judecătorul ori judecătorii ce au pronunţat-o sau de către grefier). etc. adică acele nulităţi care rezultă din împrejurarea că. 161 alin. proc. 1998. Semnificaţia acestei clasificări se desprinde din art. deoarece şi în cazul aşa-zisei inexistente urmează ca instanţa să verifice cauza ineficacităţii actului. civ. anume: încălcarea formelor procedurale sau necompetenţa funcţionarului şi împrejurarea că vătămarea (prezumată relativ) nu poate fi înlăturată 1 A se vedea: Al. Dacia. . ceea ce înseamnă că partea interesată să invoce nulitatea va trebui să dovedească doar două din cele trei condiţii prevăzute de dispoziţia legală. cel ce invocă nulitatea trebuie să dovedească şi existenţa unei vătămări. art.. mai mult. nulităţi absolute şi virtuale (de exemplu. civ. totuşi. Astfel.nulităţi exprese (numite şi nulităţi textuale sau nulităţi explicite). nulitatea care se desprinde din art. /. 105 alin.procedură cât timp există o aparenţă. Ungureanu. (2) teza finală C. G. O. p. Cluj-Napoca.. civ. I. proc. După cum există sau nu un text de lege care să prevadă în mod expres sancţiunea nulităţii.. 282-285. Nulităţile procedurale civile. civ. proc. actul respectiv se bucură de o prezumţie de validitate*. p. proc. p. în cazul nulităţilor virtuale. voi. 218 şi urm. Leş. p. rezultă că pot exista: nulităţi absolute şi exprese (de exemplu. 2 A se vedea: V. voi.nulităţi virtuale (numite şi nulităţi tacite sau nulităţi implicite).]. Combinând cele două clasificări. (2) C. 100 alin. Ed. vătămarea la care se referă art. proc. 42 şi urm. deosebim: . se presupune. proc. (1) C. civ. art. voi. adică acele nulităţi anume prevăzute de lege [de exemplu.. Ed. p. civ. AH Beck. (2) C. în cazul nulităţilor exprese. 88 alin. art. 174-175. Bacaci. (2) C.. 105 alin. Subliniem că este necesar să nu se confunde clasificarea nulităţilor în absolute şi relative cu clasificarea în nulităţi exprese şi virtuale. 95 alin. 133 alin. (2) C. 43 alin. art. 262. civ. multe din exemplele de acte inexistente ce erau oferite în doctrina mai veche nu sunt altceva decât exemple de acte lovite de nulitate absolută (şi virtuală). I.M. 127 C. proc. Boroi. I. p. De altfel. Deleanu. text ce consacră . (4) C. iar regimul juridic al inexistenţei este tocmai regimul juridic al nulităţii absolute. proc..

civ. partea din hotărâre care nu a fost casată rămâne în puterea lucrului judecat. iar. Bacaci. nulităţile se împart în: . nulităţi relative şi exprese (spre exemplu. în această din urmă situaţie. . ca martor.). în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare. de art. cele două clasificări au la bază criterii diferite. de art. parţială a hotărârii. greşita alcătuire a instanţei.. După cum sancţiunea nulităţii intervine pentru nerespectarea condiţiilor ce privesc însuşi actul de procedură respectiv sau datorită dependenţei acelui act de procedură de un alt act de procedură. 387 şi art. nulitatea instituită prin art. 182 . competenţa.nulităţi extrinseci. adică acele nulităţi care afectează numai o parte a actului de procedură. după caz. proc. nulităţile se împart în: . în funcţie de întinderea efectelor. 106 alin. proc. 296 C.principiul oralităţii).nulităţi parţiale. proc.nulităţi derivate. necesitatea efectuării actului de procedură într-un anumit termen prevăzut de lege. op. în realitate. cit. de exemplu. adică acele nulităţi care privesc încălcarea unor condiţii externe ale actului de procedură (de exemplu. (1) C. p.nulităţi proprii. De asemenea. S-a susţinut că ar exista o suprapunere între această clasificare şi clasificarea prezentată anterior. . După cum privesc forma exterioară sau intrinsecă a actului de procedură. 225. cealaltă parte nefiind desfiinţată. nulităţile se împart în: . în cazul admiterii cererii de revizuire.nulităţi intrinseci. privitoare la forma sau conţinutul acestuia..1 însă. potrivit căruia. în ipoteza admiterii recursului şi casării hotărârii. instanţa va dispune casarea totală sau. nulităţi relative şi virtuale (de exemplu.nulităţi totale. civ. 391 C.. civ. 327 alin. O consacrare legală a acestei clasificări o găsim în art. în tot sau în parte. adică atunci când sancţiunea vizează întregul act de procedură. a unei rude sau afin până la gradul al treilea cu una din părţi). Această clasificare prezintă interes din punctul de vedere al efectelor nulităţii. (1) C. potrivit căruia. în cazul ascultării. proc. plata taxelor de timbru. depunerea cererii de apel sau de recurs direct la instanţa competentă să o judece etc). adică acele nulităţi care sancţionează nerespectarea condiţiilor proprii actului de procedură. 1 Al.. Existenţa acestor două feluri de nulitate este consacrată de legiuitor. . instanţa „va schimba. hotărârea atacată”. care prevede că instanţa de apel poate păstra „sau schimba în tot sau în parte hotărârea atacată”. civ. anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare.

deoarece competenţa este aptitudinea unei instanţe de a judeca o anumită pricină. de nulitate a actelor de procedură. 105 alin. Primul alineat al acestui articol stabileşte un caz de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări. proc. (1) C. . de exemplu. (1) C. în cazul declarării necompetenţei. instituie o excepţie parţială de la regula enunţată mai sus. precum şi alte cazuri la care ne vom referi în paragraful următor]. prevede că „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. în literatura de specialitate. proc. nu întotdeauna nulităţile proprii sunt şi nulităţi intrinseci. Sunt autori care consideră că legea stabileşte un singur caz. deci se raportează la instanţa de judecată. Articolul 105 alin. are în vedere atât normele de competenţă generală. §3. în cazul nulităţilor prevăzute anume de lege. în cazul netimbrării cererii de chemare în judecată este vorba de o nulitate extrinsecă şi proprie. (1). (2) C.nulităţi condiţionate de existenţa unei vătămări [art. proc. .. După cum implică sau nu existenţa unei vătămări. Aşadar. în alin. nulităţile se clasifică în: .]. vătămarea se presupune până la dovada contrarie”. civ. dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice. proc. general. fiind vorba de norme ce privesc compunerea sau constituirea instanţei. care. proc.Actul de procedură şi termenele procedurale Nulitatea actelor de procedură 183 clasificarea în nulităţi proprii şi nulităţi derivate vizând exclusiv legătura de dependenţă care există între două sau mai multe acte de procedură. iar. (2) C.. 160 C. civ. se arată că trebuie avută în vedere instanţa necompetentă. iar nu la judecător. Cazurile de nulitate Cazurile de nulitate sunt prevăzute de art.nulităţi necondiţionate de existenţa unei vătămări [art. care reprezintă regula. civ. (2). dispune că „actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule”. 105 alin. art.105 C. în alin. prevăzând că. însă. pe când clasificarea în nulităţi intrinseci şi nulităţi extrinseci priveşte neîndeplinirea unor condiţii interioare sau exterioare ale actului de procedură. deci norme de organizare judecătorească. de regulă. alcătuirea greşită a instanţei nu intră sub incidenţa acestui caz. 105 alin. . civ. civ. cel prevăzut în art. cât şi cele de competenţă materială şi teritorială. De altfel. proc.

ceea ce ar conduce. stabileşte două cazuri distincte de nulitate. deci şi atunci când se . în ipoteza depunerii cererii de apel direct la instanţa de apel. s-a susţinut opinia că. în ce ne priveşte.civ. în acest sens.actul de procedură să fi produs părţii o vătămare. uneori. 288 alin.1 în realitate. art. la consecinţe practice de neacceptat [spre exemplu. în primul rând.. civ. prin „neobservarea formelor legale” s-ar înţelege încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil. în sens generic. deci cu folosul practic urmărit de partea ce invocă nulitatea actului de procedură. Articolul 105 alin. cel referitor la faptul că nulitatea era formal pronunţată de lege). civ. (1) C. O astfel de opinie ar exclude existenţa unor cazuri de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări. dovedind că intimatul nu a suferit vreo vătămare. 105 alin. ar trebui să se admită că şi nulitatea determinată de necompetenţa instanţei este condiţionată de existenţa unei vătămări. în fapt. . care însă se presupune (uneori. 735 prevedea trei cazuri de nulitate. proc. în această concepţie. un argument de topografie a textelor (cazul de nulitate determinată de necompetenţa instanţei este aşezat înaintea celuilalt. următoarele trei condiţii: . trebuie reţinut. deoarece procedura prealabilă judecării apelului nu se desfăşoară la prima instanţă. textul stabilind că nulitatea intervine numai dacă sunt îndeplinite. (2) C. proc. 105 C.. în afara celui prevăzut de art. fie ea şi prezumată. a condiţiona aplicarea sancţiunii nulităţii de existenţa unei vătămări. fără a interesa dacă este vorba de un funcţionar judecătoresc sau de un alt funcţionar chemat să îndeplinească unele acte de procedură în cursul procesului civil. fie faptul că actul a fost întocmit de un funcţionar necompetent. se şi spune că vătămarea se prezumă iuris et de iure). proc. Cât priveşte cea de a doua cerinţă.. apreciem că cerinţa în discuţie vizează fie împrejurarea că actul de procedură a fost întocmit cu nerespectarea condiţiilor proprii acestuia. primul alineat al aceluiaşi articol nereferindu-se decât la un aspect particular al acestuia. înseamnă a înlătura practic dispoziţiile înscrise în art. Cât priveşte prima cerinţă. competenţa instanţei este o condiţie exterioară actului de procedură. privitoare la forma sau conţinutul lui.vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. deci nu este o condiţie proprie actului de procedură. civ. dintre care s-a renunţat la ultimul. Aşadar. proc. iar. că vătămarea nu trebuie confundată cu interesul de a invoca nulitatea actului de procedură. cumulativ.să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea formelor legale sau de către un funcţionar necompetent. reprezintă. . tocmai datorită faptului că nu este vorba de o nulitate condiţionată de producerea unei vătămări). (2) C. deoarece apelantul va răsturna întotdeauna prezumţia. iar nu o formă procedurală. interes care trebuie să existe la exerciţiul oricărei forme procedurale ce intră în conţinutul acţiunii civile. dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură. ci la instanţa de apel]. civ. pot fi invocate mai multe argumente: un argument de ordin istoric (vechiul art.

289. de exemplu. Unii autori au apreciat că în cazul nulităţii absolute. 106 alin. In al doilea rând. 178. voi.4 Nu putem fi de acord cu această opinie. p.2 ori dacă în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare nu este indicată locuinţa părţii. Trib. unii autori arată că prin vătămare se înţelege un „prejudiciu procesual”. de a formula obiecţii la raportul de expertiză2 etc. cit. în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege. 1976. 1 2 239. precum: amânarea procesului. p. Legea mai prevede şi cerinţa ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. I.. Bacaci. în caz contrar. Dacă încălcarea formei procedurale nu a adus părţii nici o vătămare. proc. p. Deleanu. p. 105 alin. 177178. cealaltă parte urmând a încerca să dovedească inexistenţa vătămării pentru a face inoperantă nulitatea. /. dar partea a fost prezentă şi a pus concluzii. dar poate avea şi o sferă mai largă. proc. p. 226-227. Actul de procedură şi termenele procedurale în al treilea rând. în CD. cursul procesului s-ar complica la fiecare act de procedură contestat ca lovit de nulitate. (2) C. voi. 3 184 A se vedea. /.3 iar art. aceasta este lăsată la aprecierea instanţei. împiedicarea părţii de a-şi pregăti apărarea. care o poate deduce din împrejurările cauzei şi din finalitatea formei procedurale nerespectate. p. secţia civilă. este imposibilă înlăturarea vătămării în alt mod. civ. când pricina s-a judecat peste rând. I. deoarece este vorba despre una din cele trei cerinţe ce trebuie întrunite cumulativ spre a fi în prezenţa cazului de nulitate prevăzut de art. actul nu este lovit de nulitate. Leş. text ce nu face distincţie după cum forma A se vedea: /. op. ori poate cere părţii ce o invocă să producă dovezi. civ.1 De asemenea. dar partea a semnat personal de primirea citaţiei. vătămarea se prezumă. Aşadar.. decizia nr. Reamintim că. în ceea ce priveşte constatarea existenţei vătămării. 1086/1976. I. în principiu. 179. Deleanu. însă partea se prezintă în instanţă. /. subliniem că vătămarea poate îmbrăca forma unui prejudiciu patrimonial. (2) C. precizam că.invocă nulitatea unui act de procedură. . spre exemplu. permite judecătorului să dispună îndreptarea neregularităţilor săvârşite cu privire la actele de procedură. Suprem. nu în toate cazurile partea care invocă nulitatea este obligată să administreze dovezi pentru a proba existenţa vătămării. nu există vătămare dacă procedura de citare a fost viciată. Pentru a evidenţia faptul că vătămarea nu se reduce la simplul prejudiciu material. voi. Deleanu. ceea ce echivalează cu refacerea sau completarea actului. deoarece.3 1 A se vedea: Al.

decizia civilă nr. Iaşi. 70. 384. op. 1826/2000. ipoteză când se evită sancţiunea nulităţii prin semnarea ulterioară.C. 2 Dacă însă o parte nu a fost regulat citată. De asemenea. în CD. p. decizia nr. p. decizia nr. 1512. decizia nr. ci a judecat în lipsa părţii.procedurală nerespectată (sau competenţa funcţionarului) este instituită printr-o normă juridică de ordine publică sau printr-o normă juridică de ordine privată. p. decizia nr. în Repertoriu III. secţia civilă. voi. 303. colegiul civil. în funcţie de caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normei juridice ce stabileşte forma procedurală încălcată la efectuarea actului de procedură (sau competenţa funcţionarului). ci a inexistenţei (evitării) nulităţii pe motiv că nu este îndeplinită una din condiţiile impuse de textul de lege menţionat. p. civ. 1937/1955. Deleanu. p. p. Suprem.J. nulitate ce este absolută sau relativă. Ca exemplu de înlăturare a vătămării altfel decât prin anularea actului de procedură. iar instanţa nu a amânat procesul. deoarece nu se poate şti dacă judecătorul respectiv a participat sau nu la deliberare . 1486/1977.Trib.. 105 alin. atrage nulitatea hotărârii. iar instanţa de recurs nu poate condiţiona casarea de dovada apărărilor pe care partea judecată în lipsă le-ar fi putut face dacă s-ar fi prezentat . p. 1285/1956. 239.J. . p. menţionăm cazul în care minuta este semnată de judecător(i) şi numai hotărârea ce s-a redactat ulterior a rămas nesemnată.Trib.S. colegiul civil. De altfel. Ungureanu. în Repertoriu JJ. 148. întrucât nu se mai poate realiza controlul judiciar în ceea ce priveşte alcătuirea instanţei. intervine nulitatea... 193. 574/1974. voi. nu trebuie confundat regimul juridic al nulităţii 1 Trib. prevăzut de art. 387/1994. care diferă după cum nulitatea este absolută sau relativă. 12/1956. CA. în L. 1994. 4 A se vedea: /.P. nr. în B. se observă că însuşi modul în care autorii respectivi au pus problema este eronat. decizia nr. Leş. proc. (2) C. cu condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi vorba despre cazul general de nulitate. Suprem. 1993. întrucât nu am fi în prezenţa acoperirii nulităţii. p. atunci când instanţa a amânat pro nunţarea hotărârii. în B. 292. susţinerile părţilor etc. /. O. Suprem. 179.J. cit. 2. nesemnarea minutei de către judecător nu poate fi acoperită prin semnarea ulterioară a minutei. Nulitatea actelor de procedură j gg actelor de procedură. 2322/1993. Aşadar. . p. 1955. I. 108. decizia nr. 3 Spre exemplu: neîntocmirea încheierii de dezbateri. în Jurisprudenţa 2000. secţia civilă.

dar hotărârii redactate ulterior îi lipseşte dispozitivul. actele de procedură trebuie să respecte şi o serie de condiţii exterioare. dar nulitatea . Subliniem însă că. plata taxelor de timbru. proc. în afara celor prevăzute de art. însă. că ar interveni nulitatea. Suprem. independent de existenţa unei vătămări. intervine sancţiunea nulităţii cererii respective (netimbrată potrivit legii sau insuficient timbrată). art. civ. 246. îndeplinirea condiţiilor de exerciţiu ale dreptului la acţiune. 105 alin. (2) C. CA. a se vedea. în caz de neplată a taxelor judiciare de timbru sau a timbrului judiciar.. neregularitatea ar putea fi înlăturată prin completarea hotărârii. în CD. proc. Acesta poate fi un argument în sprijinul soluţiei că în celelalte cazuri 1 în sens contrar. decizia civilă nr.D. 5720/2000. 105 C. competenţa instanţei. ci la refacerea dispozitivului hotărârii în sensul soluţiei din minută. proc. Dintre aceste condiţii. însă nulitatea actului de procedură poate interveni şi în celelalte situaţii şi cum acestea nu cad sub incidenţa art.R. 81/1995. decizia nr. p. 105 alin. secţia comercială.. ci instanţa trebuie să dispună mai întâi anularea actului. astfel încât nu s-ar putea susţine că nu s-ar şti ce anume a hotărât instanţa. Pentru soluţia. cazuri ce privesc condiţiile externe ale actului de procedură. 550/1977. iar apoi efectuarea aceluiaşi act de procedură cu respectarea formelor prevăzute de lege. alcătuirea (compunerea şi constituirea) legală a instanţei. 219. 10/1978.R.J. 100. care. nr. decizia nr. 105 alin. decizia nr. Dintre condiţiile extrinseci. în situaţia în care instanţa dispune refacerea în întregime a actului de procedură. nu suntem în prezenţa înlăturării vătămării. colegiul civil. art. înseamnă că este vorba tot de o nulitate necondiţionată. în literatura juridică se admite că există şi alte cazuri de nulitate. judecătorii nu mai pot reveni asupra soluţiei pronunţate. p. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. 4/2001.contradicţia dintre minută şi dispozitiv nu ar trebui să ducă la nulitatea hotărârii. Pentru condiţiile proprii actului de procedură (referitoare la forma şi conţinutul acestora) se aplică art. jud. eronată în opinia noastră. deoarece.S. totuşi. pentru a fi valabile. Bucureşti. 253/1968. respectarea termenelor procedurale în care trebuie efectuate actele de procedură. proc. 105 alin. secţia a IV-a civilă. se referă numai la necompetenţa instanţei. precum. Galaţi. a se vedea totuşi: Trib. civ. nulitatea este necondiţionată de existenţa unei vătămări. Trib. 54. după deliberare şi pronunţarea minutei. (2) C. 186 Actul de procedură şi termenele procedurale referitoare la condiţiile exterioare actului. proc.. în P. civ. (1) C.1 în ipoteza în care soluţia este consemnată în minută. se referă numai la necompetenţa funcţionarului. C. (2) C. civ. p. p. care este deci un caz de nulitate condiţionată de existenţa unei vătămări. va cuprinde soluţia din minută2 etc. în R.. nr. 1968. în dispozitiv. civ.

(2) C. care nu se încadrează în prevederile art. ci se invocă excepţia referitoare la lipsa condiţiei respective. 105 C. iar numai dacă acestea nu se plătesc în termenul acordat. ca lipsită de interes. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă ori împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. ori cu toate că nu s-a parcurs procedura reclamaţiei administrative prealabile. ca inadmisibilă. (2) C. proc. pentru sesizarea instanţei judecătoreşti. a participat un judecător incompatibil sau care a fost recuzat şi cererea de recuzare era întemeiată. hotărârea prin care s-a admis cererea de chemare în judecată. civ. nu a participat la judecată procurorul deşi pentru pricina respectivă participarea sa era obligatorie etc. cererea va fi anulată ca netimbrată sau ca insuficient timbrată [art. actul respectiv este nul. Nerespectarea termenului prohibitiv (dilatoriu) are drept consecinţă nulitatea actului de procedură efectuat înainte de împlinirea termenului. (3) din Legea nr. alcătuirea instanţei cu încălcarea dispoziţiilor legale reprezintă un motiv de recurs distinct de motivele privitoare la necompetenţa instanţei şi la încălcarea formelor procedurale prevăzute sub pedeapsa nulităţii de art. proc. Greşita compunere sau constituire a instanţei (nu a fost respectat numărul de judecători prevăzut de lege pentru pricina respectivă. ci ca o consecinţă a decăderii (sancţiune specifică pentru aceste termene). în cazul termenelor imperative (peremptorii). după caz. Nulitatea actelor de procedură j gy Introducerea cererii de apel direct la instanţa de apel (iar nu la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se atacă) este sancţionată de art.nu intervine în mod automat. operând prin simpla încălcare a normei care interzice îndeplinirea actului de procedură înăuntrul termenului. (2) şi alin. dar în acest caz nulitatea nu intervine ca un efect imediat al încălcării normelor ce prevăd termene legale imperative. deşi reclamantul nu justifica un interes sau nu avea calitate procesuală. cu nulitatea apelului şi. este lovită de nulitate. Aceeaşi ar trebui să fie soluţia şi în cazul nerespectării celorlalte condiţii (generale) referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune. cu menţiunea că hotărârea este ea însăşi un act de procedură. precum şi al neîndeplinirii unor condiţii (speciale) impuse de lege. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru]. atunci cererea de chemare în judecată nu se anulează. Lipsa capacităţii procesuale (de folosinţă sau de exerciţiu) atrage nulitatea actului de procedură. civ. 105 alin. 20 alin. ci instanţa va acorda un termen pentru plata taxelor de timbru. Dacă însă nu se ajunge la pronunţarea unei hotărâri de admitere a cererii. un argument în acest sens fiind şi faptul că. deoarece capacitatea procesuală este o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune. De exemplu. civ.) reprezintă un alt caz de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări.. nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări. deci o condiţie extrinsecă actului de procedură. dacă partea face actul de procedură după expirarea termenului. proc. în anumite situaţii. fiind vorba despre nerespectarea . ci se respinge. printre motivele de recurs. 288 alin. nulitate ce este independentă de existenţa vreunei vătămări.

în orice stare a pricinii. indiferent că se află la judecata în faţa primei instanţe ori în cursul judecării unei căi de atac sau în faza executării silite. Invocarea nulităţii actelor de procedură In sistemul nostru procesual nu există nulităţi de drept. dar aceasta nu înseamnă că primul alineat se referă la o nulitate de drept. Aceeaşi este situaţia şi în ipoteza introducerii cererii de recurs direct la instanţa de recurs (art. de către instanţa judecătorească. chiar direct în apel sau în recurs. deşi îndeplinit cu nerespectarea cerinţelor prevăzute de lege. (1). aşa cum am arătat deja. dacă nulitatea nu se invocă prin mijloacele şi în condiţiile stabilite de lege. ci deosebirea de formulare se explică prin aceea că primul caz reprezintă o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări. pe când cel de-al doilea caz se referă la o nulitate condiţionată de existenţa unei vătămări. încălcarea formelor procedurale (intrinseci sau extrinseci) se invocă pe calea excepţiei (de nulitate. de necompetenţa. 108 alin. potrivit art. §4. în momentul în care părţile au început să pună concluzii pe fondul 1 De asemenea.). (1) C. ci desfiinţarea actelor de procedură nu poate avea loc decât prin hotărâre judecătorească. ca şi cum ar fi un act valabil încheiat. de partea interesată sau de instanţă din oficiu. în alin. deci nulitatea actului de procedură trebuie declarată de către instanţa de judecată. civ. civ. suntem. se utilizează sintagma „act nul” pentru a se desemna nulitatea absolută. şi având în vedere că. în prezenţa unui caz de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări. civ. ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. provocată de necompetenţa instanţei. sintagma «se vor declara nule». proc. proc. proc. 108 alin. până în momentul declarării nulităţii. uneori. respectiv sintagma «act anulabil» pentru a se desemna nulitatea relativă. îşi va produce efectele. proc. nu trebuie trasă concluzia.1 Aşadar. Aşadar. proc. actul de procedură. Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea protejată prin dispoziţia legală încălcată şi numai într-un anumit termen. foloseşte. iar. 105 C.. de incompatibilitate etc). Dacă procesul civil este în curs. sintagma „sunt nule”.unei condiţii extrinseci cererii de apel. iar cel de al doilea ar viza nulitatea relativă. Nulitatea absolută poate fi invocată. se apreciază că şi acesta poate invoca nulitatea absolută a actului de procedură. Este chiar posibil ca actul de procedură respectiv să rămână în fiinţă. 188 . precum şi de caracterul normelor încălcate. civ. în literatura de drept civil. 105 C. Este adevărat că art. greşită. dispunând că neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond. (3) C. în alin. Mijloacele de invocare a nulităţii actelor de procedură diferă în funcţie de momentul invocării nulităţii. că primul alineat ar avea în vedere nulitatea absolută. Deşi textul nu se referă şi la procuror. 302 C. art. (2). din terminologia folosită de legiuitor în cele două alineate ale art. civ.

se pronunţă o încheiere în cazul în care instanţa rămâne în continuare învestită cu soluţionarea pricinii. nulităţile relative ce vizează ineficienta hotărârii pot fi invocate direct în apel sau. respectiv o hotărâre atunci când instanţa se dezînvesteşte. trebuie reţinută şi dispoziţia înscrisă în art. care poate fi atacată numai odată cu fondul. care prevede că nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt. Dacă excepţia se admite. acestea nu vor mai fi aduse la îndeplinire sau. Tot în legătură cu invocarea nulităţii. se acoperă orice nulitate relativă determinată de unele neregularităţi procedurale care s-au produs până la începerea dezbaterilor în fond. Efectele nulităţii actelor de procedură Declararea nulităţii unui act de procedură. Efectul de invalidare a actului de procedură îndeplinit cu nerespectarea prescripţiilor legale se produce din chiar momentul întocmirii lui. recurs. în condiţiile prevăzute de lege. (4) C. Dacă excepţia se respinge. deci lipsirea actului de procedură respectiv de efectele pe care i le dă legea -quod nullum est. nulitatea comunicării citaţiei atrage şi nulitatea dovezii de primire sau a procesului-verbal încheiat de agentul procedural). are ca efect scoaterea acelui act din cauză. §5. proc. lipsind-o de efectele sale fireşti. dacă legea nu prevede expres o altă soluţie. indiferent că ar fi vorba despre o nulitate absolută sau despre o nulitate relativă. în doctrină se admite unanim că această dispoziţie legală vizează numai nulitatea relativă. însă. 108 alin. nu vor mai fi luate în considerare. Nulitatea unui act de procedură nu atrage nulitatea actului precedent şi nici a celor care urmează. Nulitatea actelor de procedură poate fi invocată şi prin intermediul căilor de atac ori al contestaţiei la executare. după caz. cât şi actul sau actele încheiate pentru constatarea acelei operaţiuni (de exemplu. nullum producit effectum. după caz. regimul juridic al acestora fiind cel de drept comun. după caz. Nulitatea operează retroactiv indiferent de caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor încălcate. Dacă prin actul anulat s-au luat anumite măsuri. dacă acestea sunt independente faţă de actul . Nulitatea afectează atât operaţiunea juridică. prin hotărâre (sentinţă sau decizie). iar nu din momentul constatării nulităţii. Instanţa se pronunţă asupra excepţiei prin încheiere sau. dat fiind că nulitatea absolută poate fi invocată şi de procuror sau de instanţă din oficiu.Actul de procedură şi termenele procedurale Nulitatea actelor de procedură 189 pretenţiei deduse judecăţii. se pronunţă o încheiere interlocutorie. civ..

civ. deşi acestea s-au desfăşurat cu respectarea cerinţelor legale. refacerea expertizei etc). proc. nulitatea unui act de procedură poate antrena chiar şi nulitatea unor acte anterioare. actele nule vor fi refăcute în faţa aceleiaşi instanţe (de exemplu. cu excepţia ipotezei prevăzute de art. în ceea ce priveşte refacerea lor. atingere probelor administrate în instanţa necompetentă etc). în condiţiile prevăzute de lege. 297 alin. după caz. 106 alin. de retractare. Deşi art. proc.] sau de o instanţă de recurs (în această din urmă situaţie va trebuie să se ţină cont după cum urmează a se pronunţa soluţia modificării hotărârii recurate sau casarea cu reţinere ori casarea cu trimitere). (1) C. aşa cum am arătat. Dacă nulitatea este constatată de instanţa de control judiciar. Nulitatea lipseşte actul de efectele sale în ceea ce priveşte funcţia sa procedurală. dar. dacă actul cuprinde manifestări de voinţă. nulitatea hotărârii decurgând din faptul că a fost pronunţată de alţi judecători decât cei care au participat la dezbaterea în fond a pricinii se răsfrânge şi asupra dezbaterilor. (2) teza IC. iar. iar neregularitatea procedurală a intervenit numai cu prilejul deliberării şi pronunţării. civ. civ. casarea parţială a hotărârii recurate). Nulitatea. acestea îşi vor produce efectele (o cerere de chemare în judecată anulată poate fi folosită ca o mărturisire extrajudiciară ori poate servi ca un început de dovadă scrisă. art. indiferent de natura ei. nulitatea raportului de expertiză nu atrage nulitatea depoziţiilor martorilor). constituie început de dovadă scrisă. însă. nu mai produce nici un efect după rămânerea irevocabilă a hotărârii. declaraţii sau constatări de fapt. se referă numai la răsfrângerea nulităţii asupra actelor de procedură posterioare. aceasta va anula actele de procedură. Sancţiunea nulităţii se răsfrânge. . adică revizuirea şi contestaţia în anulare. trebuie deosebit după cum este vorba de o instanţă de apel [caz în care această instanţă va reface actele anulate. asupra întregului act de procedură. în principiu. în cazul hotărârilor judecătoreşti.nul (spre exemplu. nulitatea pentru necompetenţă nu aduce. de regulă.1 însă. Spre exemplu. proc. 106 alin. cel mai adesea. pot exista şi nulităţi parţiale (de exemplu. cu excepţia cazurilor ce constituie motive pentru care pot fi exercitate. un înscris autentic declarat nul pentru vicii de formă păstrează puterea doveditoare a unui înscris sub semnătură privată sau. anularea minutei atrage şi desfiinţarea hotărârii etc). în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare (astfel. prevede că anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare. (1) C. se amână judecata şi se dispune din nou citarea. anularea citaţiei atrage şi anularea hotărârii ce s-a pronunţat deşi partea nu a fost regulat citată. căile extraordinare de atac.

) sau un anumit stadiu al procesului (prima zi de înfăţişare. a sentinţei din care cele două încheieri fac parte integrantă. în mod excepţional. ci şi a încheierii de dezbateri pe care a rectificat-o. precum: termenele prevăzute în articolele 22. proc. (5) C. 281 C. 170. p. 190 Actul de procedură şi termenele procedurale Termenele procedurale 191 Secţiunea a ll-a. în funcţie de caracterul lor. După modul în care sunt stabilite. (2) şi 324 C.legale [cele stabilite în mod expres de lege. adică la desfiinţarea hotărârii a cărei îndreptare s-a cerat. proc. este oprit să se facă un anumit act de procedură. 209. De altfel. civ.imperative (peremptorii). precum şi a deciziei tribunalului care a confirmat sentinţa (CA. civ. 284. civ. Bucureşti. secţia a IV-a civilă. Termenele legale sunt în principiu fixe. 301. o neregularitate procedurală săvârşită cu ocazia îndreptării greşelilor materiale nu ar putea conduce la înfrângerea puterii de lucru judecat. 248.. adică acele termene înăuntrul cărora legea interzice să se efectueze actul de procedură (termenul de o zi prevăzut de art. 3/2000.1 Aşadar. civ. .. 411 C. încheierea dezbaterilor înaintea primei instanţe etc). afortiori. soluţia este greşită şi în considerarea împrejurării că pe calea procedurii îndreptării greşelilor materiale. 125). ele neputând fi prelungite sau scurtate de instanţă şi nici de către părţi. Termenul de procedură poate fi însă şi o zi fixă (termenul de judecată. este greşită soluţia potrivit căreia nesemnarea minutei încheierii de rectificare atrage nu numai nulitatea acestei încheieri. proc. în Juridica nr. etc). nu pot fi remediate eventualele greşeli de judecată. 851/1996. adică acele termene înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un anumit act de procedură (de exemplu. termenul de depunere a raportului de expertiză etc. 500 C. termenul pentru declararea apelului). după caz. Termenele procedurale §1. proc. decizia nr. civ. Noţiunea şi clasificare Termenul procedural este intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit ori. ce a trecut în puterea lucrului judecat. termenele pot fi: . . reglementate de art. proc. 303 alin. legea permite prelungirea unor termene legale [art.. deci nu poate fi schimbată soluţia din hotărârea a cărei îndreptare se solicită. 89. termenul de înfăţişare a martorului. cel de 15 zile prevăzut de art.]. 186. termenele pot fi: .prohibitive (dilatorii). 319 alin.

]. civ. 101 alin. fără a fi nevoie ca instanţa să le încuviinţeze. a martorilor. zile. civ. proc. §2.absolute. . 30 sau 31 ale lunii. termenul de 7 zile fixat pentru pronunţarea hotărârii. în funcţie de sancţiunea ce intervine în caz de nerespectare. un termen de procedură de 5 zile care a început să curgă la 1 noiembrie 2002 s-a împlinit la 7 noiembrie 2002. se fixează de către părţi]. de exemplu. După durata lor. civ. termenele procedurale pot fi pe ore. după caz. se va socoti împlinit în ultima zi a lunii. civ. nu afectează validitatea actelor de procedură. afectează eficacitatea sau validitatea actelor de procedură. 101 C. în caz de nerespectare. precum: termenele de înfăţişare a părţilor. adică acele termene care. partea trebuie să depună actele până la ora închiderii registraturii . începând la 29. termenul arbitrajului. proc. Termenul care. se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi.]. termenul fixat pentru depunerea raportului de expertiză.relative. Termenele pe săptămâni. Spre exemplu. proc. permite instanţei să scurteze termenul de 5 zile pentru înmânarea citaţiei]. Mod de calcul Clasificarea termenelor procedurale în funcţie de durata lor prezintă interes în ceea ce priveşte modul de calcul al termenelor procedurale. termenele procedurale se clasifică în: .). nulitatea. luni şi ani (art. Mai trebuie reţinut că. un termen de o lună care a început să curgă la 31 august 2002 s-a împlinit la 30 septembrie 2002. adică acele termene care. prescripţia dreptului de a cere şi obţine executarea silită sau. 101 alin. (3) C. (2) C. ori scurtarea altor termene legale [art. Termenul pe zile se calculează după sistemul exclusiv. civ. spre exemplu. lunii sau anului corespunzătoare zilei de plecare [art. De exemplu. proc. . potrivit art. proc. deci pe zile libere. (3) C. în caz de nerespectare. . intervenind decăderea. termenul de 30 de zile stabilit pentru motivarea hotărârii etc.]. Termenul pe ore începe să curgă de la miezul nopţii zilei următoare [art. săptămâni. proc.. termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.în ce priveşte posibilitatea preşedintelui instanţei de a prelungi termenul de recurs cu 5 zile]. (1) C. neintrând în calcul nici ziua în care a început să curgă. perimarea. indiferent de modul în care este statornicit termenul. luni sau ani se sfârşesc în ziua săptămânii. (1) C. pentru efectuarea unei cercetări la faţa locului etc). care. Indiferent de modul în care este stabilit. 89 alin.judecătoreşti (acele termene pe care le fixează instanţa în cursul judecării procesului. civ. 101 alin.convenţionale [termenele fixate de părţi. ci atrag (eventual) numai sancţiuni disciplinare sau pecuniare pentru cei care sunt vinovaţi de nerespectarea lor. 341 alin. nici ziua în care se sfârşeşte [art.

de la data când a cerut-o. pe când. civ. dispune că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură. dacă legea nu dispune altfel. civ. art. împrejurarea că partea. Spre exemplu. 192 Actul de procedură şi termenele procedurale Decăderea şi repunerea în termen 193 iar a da o altă interpretare înseamnă a aduce atingere dreptului părţii respective de a i se comunica la domiciliu toate actele de procedură. Astfel. proc. această comunicare. partea nu cunoaşte şi doreşte să afle conţinutul actului de procedură. De asemenea.. dacă s-a comunicat hotărârea odată cu somaţia de executare. căreia nu i s-a . Cazurile de echipolentă sunt însă de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie. dispoziţii legale ce se aplică şi în materia recursului]. ca moment de la care începe să curgă termenul de procedură. deoarece. când comunicarea actului de procedură. cât şi a punctului de împlinire. 284 alin. proc. menţionăm existenţa unei dispoziţii legale deosebit de utile pentru parte. stabileşte că termenele încep să curgă şi împotriva părţii care a cerut comunicarea. 102 alin. două sunt specifice termenului de apel şi termenului de recurs). (echivalenţă). 102 alin. Data comunicării trebuie să rezulte din dovada de primire sau procesul-verbal întocmit de agentul procedural. 104 C. în cazul în care apelul a fost introdus înainte de termen. înscrise în art. hotărârea se consideră comunicată la data depunerii cererii de apel [art. art. în cel de-al doilea caz. Legea prevede trei situaţii de echipolentă. (2) C. aceste acte oficiale neputând fi completate cu probe extrinseci. (1) C. nu şi atunci când solicită să i se comunice chiar ei actul.. care prevede că actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea termenului. în sfârşit. în acest sens. civ. numai în primul caz se prezumă că partea cunoaşte actul. Cât priveşte momentul de la care începe să curgă termenul procedural. proc.instanţei ori a închiderii oficiului poştal. Durata termenelor procedurale Durata termenelor procedurale presupune stabilirea punctului de plecare a termenului. dispoziţie care este interpretată în sensul că vizează ipoteza în care partea cere să se comunice actul de procedură părţii adverse. care a avut alt obiectiv. §3. (2) şi (3) C. proc. este înlocuită cu un act echivalent (din cele trei cazuri de echipolentă. este valabilă şi pentru calcularea termenului de apel. civ.

286 C. Punctul de împlinire este acela în care termenul îşi realizează efectul. proc. civ. proc. nu face să curgă. uneori. îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării pricinii în materia perimării (art. civ. (2). (3).]. se adaugă şi cazuri speciale de întrerupere. proc. art. dacă nu a fost respectat termenul imperativ . 138 alin. proc. proc. (3). 170 alin. (1) C. De asemenea. (1) C.art. Noţiunea şi importanţa decăderii Articolul 103 alin. 249 C. 253 alin. proc. civ. proc. Totuşi. termenul de apel. civ. proc. împiedicarea părţii dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. proc. dacă nu i s-a comunicat valabil hotărârea instanţei etc. încuviinţarea probei [art. (2) C. la care se referă art. dar. art. (1). La acest caz general. după caz. 250 C. (2). 504 alin. Decăderea poate fi definită ca fiind acea sancţiune procedurală care constă în pierderea dreptului de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini orice alt act de procedură. 136 C.]. cum ar fi: pronunţarea hotărârii [spre exemplu. termenul de perimare este susceptibil de a fi suspendat (art. (2) şi 610 C.). proc.. 285 şi art. a introdus o cale de atac de retractare nu este de natură să determine începutul cursului termenului de apel sau. 186 alin. ori născându-se dreptul de a îndeplini anumite acte de procedură (pentru termenele prohibitive). etc]. 103 C. proc. termenele procedurale curg continuu. (1) C. derogările trebuind să fie expres prevăzute de lege [concluzie desprinsă din art. încetând posibilitatea de a mai exercita dreptul în vederea căruia termenul a fost acordat (pentru termenele imperative). precum: moartea părţii sau moartea mandatarului părţii în privinţa termenului de apel (art. faptul că părţii ce a căzut parţial în pretenţii i s-a comunicat cererea de apel. 287 alin. este analizată în doctrină şi ca un caz de întrerupere a termenelor procedurale. fără posibilitatea.. dispoziţii care se aplică şi termenului de recurs). (2) C.]. civ. Există şi alte norme juridice care prevăd expres sancţiunea decăderii [articolele 118 alin. în intervalul cuprins între punctul de plecare şi punctul de împlinire. dispune că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrag decăderea. civ. 170 alin. (2) C. stabilirea preţului imobilului [art. alteori sunt folosite expresii echivalente [cum ar fi: „nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii” .comunicat hotărârea. Aşadar. Decăderea şi repunerea în termen §1. de recurs. civ.).. Secţiunea a IlI-a.] etc. „nu vor mai putea fi invocate în cursul instanţei” . împotriva acesteia. formulată de adversar. civ. 158 alin. este greşită afirmaţia (soluţia) potrivit căreia decăderea ar interveni numai dacă este prevăzută în mod expres de lege. de a fi întrerupte sau suspendate. civ. art. 103 alin. civ. (3). civ. însă toate termenele legale imperative sunt prezumate a fi stabilite sub sancţiunea decăderii. 186 alin. decăderea nu este expres prevăzută de lege. proc.]. Există şi situaţii în care termenele încep să curgă de la alte momente decât comunicarea actului de procedură. de cele mai multe ori. 138 alin. civ.art. afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. în principiu.

următoarele condiţii: . 155 alin. 156 alin.inexistenţa unei derogări exprese de la sancţiunea decăderii.prevăzut de lege. . pentru a interveni decăderea. reţinem aşadar că. Nu orice termen legal este prevăzut sub sancţiunea decăderii. §2.]. Raportându-ne la o altă clasificare a termenelor procedurale. de exemplu. Nerespectarea termenelor prohibitive (dilatorii) atrage nulitatea actului de procedură efectuat înainte de împlinirea termenului. trebuie întrunite. art. Se impun unele precizări în legătură cu aceste condiţii: Cât priveşte prima condiţie.partea (ori procurorul) să nu fi exercitat dreptul procedural înăuntrul acestui termen. ceea ce echivalează totuşi cu pronunţarea unei decăderi. (1) C. (1) şi art. proc. Sancţiunea procedurală a decăderii este destinată să asigure celeritatea procesului civil şi îndeplineşte două funcţii: funcţia preventivă (părţile sunt avertizate asupra consecinţelor la care se expun în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege) şi funcţia sancţionatorie (cel ce nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul fixat de lege pierde acest drept). iar nu un termen judecătoresc sau convenţional. 14. trebuie să fie vorba despre un termen legal. Nerespectarea termenelor judecătoreşti atrage o altă sancţiune. ci această sancţiune implică nerespectarea unui termen imperativ (peremptoriu) prevăzut de lege.existenţa unui termen legal şi imperativ (peremptoriu) înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procedural. deci în pierderea unui drept procedural neexercitat în termenul legal peremptoriu. . 194 Actul de procedură şi termenele procedurale Decăderea şi repunerea în termen 195 . Rezultă că decăderea sancţionează neglijenţa de care a dat dovadă partea ce nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul peremptoriu fixat de lege. mai precizăm că decăderea implică un termen absolut. şi anume: posibilitatea pe care o are instanţa de judecată de a nu mai acorda un nou termen pentru îndeplinirea actului de procedură [uneori. legea limitează dreptul de apreciere al judecătorului. Condiţiile decăderii Pentru a interveni sancţiunea decăderii. civ. iar nu un termen relativ. cumulativ.

civ. Cât priveşte cea de a treia condiţie. 284 C. nu a cerut recuzarea înainte de începerea oricărei dezbateri etc). . trebuie îndeplinite următoarele cerinţe: termenul să fie reglementat de norme de ordine privată. de asemenea. proc. 108 alin. spre exemplu.]. partea nu a introdus cererea de apel în termenul prevăzut de art.Decăderea intervine nu numai atunci când legea stabileşte un termen fix pentru îndeplinirea unui anumit act de procedură. fiind îndeplinite condiţiile ce se desprind din art. Decăderea nu intervine însă în cazul drepturilor procedurale ale instanţei de judecată (drepturi care sunt.. 293 C.). efectele admiterii apelului sau recursului declarat de unul dintre coparticipanţi se vor extinde şi la coparticipanţii care nu au declarat apel sau. în legătură cu cea de a doua condiţie. (4) C. iar cel puţin una dintre celelalte părţi a efectuat actul de procedură în termen (de exemplu. precum şi atunci când legea stabileşte o anumită ordine în efectuarea actelor de procedură şi partea nu a respectat-o [spre exemplu. (3) C. art. ci şi atunci când legea prevede că exercitarea unui drept trebuie să se facă într-un anumit moment procesual sau într-o anumită etapă a procesului. partea interesată este decăzută din dreptul de a invoca nulitatea relativă dacă nu a făcut-o la primul termen de înfăţişare ce a urmat acelei neregularităţi şi înainte de a se pune concluzii în fond . iar partea a lăsat să expire acel termen fără a beneficia de el (spre exemplu. renunţarea să fie strict personală şi expresă. în acelaşi timp. renunţarea să intervină numai după ce termenul a expirat. după caz. civ.art.dacă decăderea priveşte pe una din părţile legate printr-un raport de solidaritate sau indivizibilitate. proc. şi îndatoriri procesuale). intimatul formulează o cerere de apel incidental în intervalul de timp situat între momentul împlinirii termenului de apel şi prima zi de înfăţişare înaintea instanţei de apel].dacă partea ce putea invoca decăderea renunţă la acest drept. . recurs. care prevede că decăderea din dovada cu martori. .dacă există o dispoziţie expresă a legii în acest sens [cum ar fi. ori al căror apel sau recurs a fost respins fără a fi cercetat în fond). deşi este vorba despre nerespectarea unui . sancţiunea decăderii (din dreptul de a exercita apelul) nu operează nici în cazul în care. Pentru ca partea interesată să renunţe la dreptul de a invoca decăderea. civ.. în cazul obligaţiilor solidare sau indivizibile. pentru neîndeplinirea obligaţiei referitoare la depunerea sumei necesare despăgubirii şi transportului martorilor.în acele cazuri în care. 186 alin. menţionăm că sancţiunea decăderii nu intervine: . proc. civ. se acoperă dacă martorii se înfăţişează la termenul fixat pentru audierea lor. proc. subliniem că decăderea sancţionează neexer-citarea în termenul legal peremptoriu a drepturilor procedurale recunoscute de lege părţilor şi procurorului. partea să aibă capacitate de exerciţiu deplină. iar partea nu a îndeplinit actul de procedură până la acel moment sau în acea etapă procesuală (de exemplu.

prevede că dacă nu se dovedeşte.).dacă partea interesată dovedeşte că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei să efectueze actul de procedură în termen. că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar. Astfel. Mijlocul procedural de invocare a decăderii este excepţia. decăderea poate fi invocată de către oricare dintre părţi. la prima zi de înfăţişare. Decăderea nu atinge dreptul subiectiv civil. aspect asupra căruia vom reveni în finalul acestei secţiuni. la pierderea acelei componente a dreptului la acţiune ce priveşte posibilitatea de a obţine condamnarea pârâtului. formularea cererii reconvenţionale sau a cererii de introducere în judecată a unei alte persoane după expirarea termenului prevăzut de lege atrage sancţiunea judecării separate a cererii respective de cererea de chemare în judecată. . dar poate duce. indirect. Dacă norma juridică are caracter de ordine privată. decăderea poate fi invocată numai de partea interesată şi numai la primul termen de înfăţişare ce a urmat momentului cunoaşterii motivului de decădere. decăderea poate fi invocată. civ. 135 C. §4. Efectele decăderii Efectul principal al decăderii constă în pierderea dreptului procedural ce nu a fost exercitat în termenul legal imperativ. peremptoriu şi absolut). ci ea trebuie pronunţată de către instanţă. Partea care nu a invocat la timp decăderea este decăzută ea însăşi din dreptul de a o invoca. după caz. civ. Invocarea şi pronunţarea decăderii Pentru a interveni decăderea.termen legal imperativ. Decăderea se opune celui împotriva căruia a curs termenul legal peremptoriu. Dacă norma care stabileşte termenul are caracter de ordine privată. ea a fost invocată în termen. iar instanţa a respins excepţia de decădere sau a omis să se pronunţe cu privire la aceasta. desigur după ce a verificat şi constatat îndeplinirea celor trei condiţii menţionate mai sus. prin intermediul apelului sau. 310 C. Condiţiile în care poate fi invocată decăderea sunt determinate de caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normei juridice care stabileşte termenul (legal. proc. în orice stadiu al procesului. de procuror sau de instanţă din oficiu. Dacă a intervenit o hotărâre de fond. recursul se va socoti făcut în termen. . dacă procesul este în curs. §3. al recursului. proc. Sunt însă şi situaţii în care legea limitează momentul până la care se poate invoca decăderea. art. aceasta trebuie invocată şi apoi pronunţată de către instanţă. Dacă norma juridică este de ordine publică. respectiv de a obţine respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant. decăderea poate fi valorificată pe calea apelului sau a recursului numai dacă. legea stabileşte o altă sancţiune (astfel. Aşadar. în faţa instanţei de fond. decăderea nu operează de drept. afară de situaţia când părţile convin judecarea împreună a celor două cereri art.

următoarele cerinţe: . dacă nu pot avea o existenţă de sine stătătoare. deci a unei împrejurări ce exclude culpa părţii respective.Dacă partea a fost decăzută din dreptul de a efectua actul de procedură şi totuşi face acel act. declaraţii sau constatări de fapt. 103 C. sunt prezentate în literatura de specialitate şi în practica judiciară ca reglementând instituţia repunerii în termen. o cerere de exercitare a unei căi de atac respinsă ca tardivă poate fi folosită ca o mărturisire extrajudiciară sau ca un început de dovadă scrisă). De altfel. actul de procedură urmând a se îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. ci este. partea .1 . iar în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării. unele acte normative folosesc expres noţiunea de repunere în termen.partea care nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul legal peremptoriu să facă dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa ei.împrejurarea ce a împiedicat partea să acţioneze să se fi produs înăuntrul termenului legal peremptoriu în care trebuia exercitat dreptul procedural. repunerea în termen. iar nu să se fi ivit după expirarea termenului respectiv. acesta este lovit de nulitate. §5. 196 Actul de procedură şi termenele procedurale Decăderea şi repunerea în termen 197 Actele ulterioare făcute pe baza unui act efectuat după expirarea termenului legal imperativ sunt şi ele atinse de sancţiunea nulităţii.. actul de procedură făcut după împlinirea termenului legal peremptoriu rămâne valabil. Dacă decăderea nu a fost pronunţată de instanţă. civ. însă. trebuie întrunite.în termen de cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării. de către instanţă. Pentru a se putea dispune. Repunerea în termen Prevederile art. sancţiunea rămâne definitiv inoperantă. . acestea îşi vor produce efectele (de exemplu. iar dacă toate căile care permiteau să se constate şi pronunţe decăderea nu mai pot fi folosite. proc. decăderea nu operează în cazul în care partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să efectueze actul de procedură. cumulativ. nulitatea actului de procedură nu intervine însă ca efect direct al nerespectării normei juridice care a stabilit termenul legal peremptoriu. Decăderea lipseşte actul de procedură de efectele sale fireşti. o consecinţă a decăderii. potrivit cărora. într-o asemenea situaţie. Decăderea îşi produce efectele numai dacă a fost constatată şi pronunţată de către instanţă. dacă actul cuprinde manifestări de voinţă.

p. Hunedoara. 185/1985. 1 Faptul detenţiunii nu poate fi considerat ca o piedică mai presus de voinţa părţii. mai presus de voinţa părţii Trib. Faptul că juristul unităţii a fost în incapacitate temporară de muncă nu constituie o împrejurare mai presus de voinţa unităţii. cât şi calea de atac (ca tardivă). De exemplu.1 Aceasta deoarece nu se poate deroga de la principiul disponibilităţii dacă nu există o dispoziţie legală specială care să permită o atare derogare. decizia nr. cererea de repunere în termenul de apel se va soluţiona de instanţa de apel. 19 din Decretul nr. Dacă s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac. cu condiţia ca aceasta din urmă să fie susceptibilă de exerciţiul vreunei căi de atac. voi. deoarece cererea de repunere în termen este un incident procedural. II. ci numai dacă este cerută de partea interesată. p. 308.. care nu poate fi atacată decât odată cu hotărârea dată asupra fondului. 1956. jud. încheierea de admitere a cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac poate fi atacată (de intimat sau de procuror) numai odată cu hotărârea pronunţată în calea de atac respectivă. nu constituie o împrejurare de împiedicare a introducerii în termen a recursului. 70/1995. colegiul civil. Bucureşti. în CD. hotărârea este supusă . care să o fi împiedicat să îşi exercite dreptul în termenul prevăzut de lege. după caz. sub sancţiunea nulităţii. 240. în cazul în care instanţa respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a unei căi de atac. ca tardivă). p. 167/1958.3 în cazul în care s-a cerut repunerea în termen cu privire la un act de procedură care trebuie îndeplinit înainte de pronunţarea hotărârii. nr. proc. cât şi cererea de exercitare a căii de atac ori cererea prin care solicită încuviinţarea îndeplinirii unui alt act de procedură. instanţa se va pronunţa printr-o încheiere interiocutorie.interesată să formuleze atât cererea de repunere în termen. decizia nr. reglementată de art. prin înregistrarea corespondenţei după 3 zile de la primirea ei. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. 72. instanţa va pronunţa o încheiere dacă admite repunerea în termen. deci o astfel de împrejurare nu apără împotriva decăderii Trib. Subliniem că. după care va trece la soluţionarea căii de atac respective. spre deosebire de repunerea în termenul de prescripţie extinctivă. Neglijenţa manifestată de prepusul recurentei. 10/1985. (2) C. decizia civilă nr. atunci va pronunţa o hotărâre prin care va respinge atât cererea de repunere în termen (ca neîntemeiată sau. potrivit art. Suprem. în R. secţia a IV-a civilă.CA. repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac sau de îndeplinire a oricărui alt act de procedură nu poate fi acordată din oficiu de către instanţă. cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. 1849/1956. care să determine repunerea în termenul de motivare a recursului .2 Asupra repunerii în termen se va pronunţa instanţa competentă să soluţioneze calea de atac ori să îndeplinească actul de procedură respectiv. chiar dacă. civ.4 Dacă s-a cerut repunerea în termenul de apel.R. 288 alin.D.

secţia a IV-a civilă. 1 C. Cererea de chemare în judecată §1. Aşadar. sub sancţiunea nulităţii..p. chiar dacă. Iaşi. p. CD. p. p. secţia de contencios administrativ. hotărârea este susceptibilă de exerciţiul acelei căi de atac (apel sau. instanţa civilă neputându-se sesiza din oficiu. 227. în sensul că instanţa nu poate să judece până ce nu a fost învestită de partea interesată. 302 C. civ. 10/2002. afară de excepţiile limitativ prevăzute de lege.s. 127. poartă denumirea de cerere de chemare în judecată. Necesitatea formulării cererii de chemare în judecată este justificată de principiul potrivit căruia nimeni nu îşi poate face singur dreptate. Bucureşti. Repunerea în termenul de exercitare a apelului poate fi acordată numai de instanţa de apel. nr. prin intermediul cererii de chemare în judecată. colegiul civil. 865/1961. în Jurisprudenţa 1993-1994. în Culegere de practică judiciară civilă 1998. 1961. punând în mişcare acţiunea civilă. Dacă s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri.).n. la instanţa a cărei hotărâre se atacă . decizia nr. 58/2002. decizia civilă nr. 21. în CJ. hotărârea prin care se respinge această cerere este irevocabilă. . proc. p. cererea de recurs se depune. Suprem. declanşând astfel procesul civil. decizia nr. recurs) ce putea fi exercitată împotriva hotărârii ce urma să se pronunţe în contestaţia în anulare sau în revizuire.. o persoană fizică sau juridică supune judecăţii o pretenţie. 2 A se vedea şi CA. Dacă s-a cerut repunerea în termenul de recurs.J. precum şi de un aspect al principiului disponibilităţii. 585/2000. 4 Depăşirea termenului de 15 zile de la încetarea împiedicării atrage respingerea cererii de repunere în termenul de apel (ca tardivă . decizia nr.Trib. potrivit art.S. 343/1994. în Jurisprudenţa 2000. iar nu şi de instanţa de recurs cu ocazia soluţionării recursului exercitat împotriva hotărârii prin care apelul a fost respins ca tardiv . după caz. Bacău.CA.recursului. Noţiune Actul de procedură prin care partea interesată se adresează instanţei pentru a invoca aplicarea legii la un caz determinat. astfel încât apelul se va respinge ca tardiv Trib. 1561/1998. 3 Cererea de repunere în termenul de recurs se va judeca de către instanţa de recurs. 319. Capitolul V Judecata în primă instanţă Secţiunea I. decizia civilă nr. 219.

în asemenea situaţii. deoarece este mijlocul procedural prin care se învesteşte instanţa. Unele norme speciale prevăd că sesizarea instanţei judecătoreşti se face printr-un act de procedură. civ. In lipsa unor dispoziţii legale exprese. proc. noţiunea de acţiune civilă este utilizată pentru a desemna cererea de chemare în judecată. petiţie. 112 C. deoarece cererea de chemare în judecată reprezintă numai una din formele concrete de manifestare a acţiunii civile. este vorba despre un act de procedură prin care se declanşează controlul judecătoresc asupra unor acte. domiciliul sau reşedinţa părţilor ori. se folosesc şi alţi termeni ca fiind sinonimi cu acela de cerere de chemare în judecată. este însă necesar să nu se pună semnul egalităţii între cererea de chemare în judecată şi acţiunea civilă. Uneori. proc. ale fiecărui pârât. pentru persoanele juridice. cât şi numele şi domiciliul sau reşedinţa pârâtului ori. de înscriere în registrul persoanelor juridice. 200 Judecata în primă instanţă Cererea de chemare în judecată 201 §2. a) Numele. anume aceea prin care se pune în mişcare acţiunea civilă. cerere introductivă.1 Aşadar. se face referire la plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor. ce provin de la organe din afara sistemului instanţelor judecătoreşti. noţiunea de contestaţie este folosită în materie electorală etc. Astfel: în materie contravenţională. atât în legislaţie. acţiune etc. codul fiscal şi contul bancar în cazul în care părţile sunt persoane fizice. precum şi numărul de înregistrare în registrul comerţului sau.Tocmai de aceea. după caz. precum: cerere. care nu este însă denumit cerere de chemare în judecată. cu sau fără caracter jurisdicţional. Cuprinsul (elementele) cererii de chemare în judecată Elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată sunt prevăzute de art. cerere principală. dispune că oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. în cererea de chemare în judecată trebuie indicate atât numele şi domiciliul sau reşedinţa reclamantului. De reţinut că. cât şi în practică. cerere iniţială. art. (1) C. actul respectiv trebuie să respecte condiţiile de formă prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată. civ. deşi în frecvente cazuri. 109 alin. denumirea şi sediul lor. în cazul în care cheamă în judecată mai multe persoane. . şi la aceste elemente ne vom referi în cele ce urmează.

. mai prevede că în cererea de chemare în judecată reclamantul trebuie să 1 Dacă reclamantul a chemat în judecată mai mulţi pârâţi. o dispoziţie identică fiind înscrisă şi în art. 2 A se vedea.). „numele cuprinde numele de familie şi prenumele”. Efectele juridice ale domiciliului ales se limitează însă numai la operaţiile şi procesele pe care părţile le-au avut în vedere.. pe motivul că nu au fost indicaţi şi ceilalţi pârâţi. cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva posesorului unui anumit bun. Alegerea de domiciliu se face fie prin convenţie. 333. /. Este adevărat că în unele norme juridice speciale cuvântul «nume» este utilizat într-un sens restrâns. p.M. Ungureanu.D. civ. domiciliul este pus pe acelaşi plan cu reşedinţa. pentru ca identificarea să se facă mai uşor. civ. însă nominalizează numai doi dintre ei. Leş. desemnând numele de familie sau chiar prenumele. el va trebui să menţioneze această împrejurare în cerere. 60. 4/1985. secţia a m-a civilă. nr. ci locul unde persoana poate fi găsită pentru a i se comunica actele de procedură. Domiciliul poate fi cel real. iar apoi să dovedească faptul că a . decizia nr. 1 C.R. dar poate fi şi un domiciliu ales. proc. Actele de procedură în procesul civil (la instanţa de fond). Cât priveşte celălalt atribut de identificare a persoanei fizice la care se referă textul de lege. p. indice şi domiciliul ales în România. 12 alin. p. 112 pct. Tocmai de aceea. 1 C. 1 C. spre exemplu: O. este recomandabil ca în cerere să se treacă şi prenumele părţilor. iar toate comunicările privind procesul i se vor face la domiciliul ales. op. interesează nu atât domiciliul în sensul de locuinţă statornică sau principală. 1994. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice. 48-49. 112 pct. cât şi la prenume (acesta fiind şi cazul art.B.nu ar fi suficient ca respectiva cerere să fie formulată împotriva unei persoane neindividualizate prin atributele de identificare arătate de art. civ.2 însă. în R. ori de câte ori din conţinutul normei juridice nu rezultă intenţia legiuitorului de a da o accepţiune restrânsă. dar. ci trebuie rezolvată în raport cu pârâţii nominalizaţi . proc. art. cit. Bucureşti. atunci norma juridică urmează a fi interpretată în sensul că se referă atât la numele de familie. 31/1954. (2) din Decretul nr. potrivit art. Pentru ipoteza în care reclamantul locuieşte în străinătate. deşi legea nu se referă şi la prenume. proc. în doctrină se subliniază că. 112 pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 3126/1984. fără a se indica numele şi domiciliul sau reşedinţa acestuia.T. pretenţia este formulată împotriva moştenitorilor unei persoane. cererea nu poate fi anulată în întregime. fără a se indica numele şi domiciliul acestora etc). Dacă reclamantul nu cunoaşte domiciliul pârâtului. (de exemplu. fie prin simplă manifestare de voinţă unilaterală.

data naşterii etc). codul fiscal şi contul bancar. că lucrează ca reprezentant. Indicarea domiciliului sau a reşedinţei prezintă importanţă nu numai pentru identificarea părţilor. ci şi de către persoana chemată de lege să îl asiste (părinţi. Trebuie deci ca în cerere să se indice atât reprezentantul. Considerăm că se are în vedere nu numai reprezentarea persoanelor fizice sau juridice prin alte persoane. sediul. Cerinţa indicării în cerere a calităţii persoanei care lucrează pentru titularul dreptului se aplică şi în cazul asistării minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă. astfel încât în cerere trebuie să se precizeze calitatea de ocrotitor legal. iar cererea de chemare în judecată se va respinge ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. afară de cazul când o normă juridică specială ar dispune altfel. Dacă reprezentantul nu îşi arată această calitate în cererea pe care o face. întrucât legea nu prevede. după caz. în cererea de chemare în judecată nu trebuie menţionate şi alte atribute de identificare a reclamantului sau a pârâtului persoană fizică (cetăţenia. când cererea este făcută de un reprezentant comun al mai multor persoane. sancţiunea fiind aceea că el nu va mai putea să pretindă ulterior. ci şi reprezentarea intereselor individuale sau colective prin persoane cărora acele interese nu le sunt totuşi destinate. . în cerere vor fi indicate următoarele atribute de identificare: denumirea. Cât priveşte persoanele juridice. Nu este nevoie să se precizeze şi celelalte atribute de identificare a persoanei juridice. dar se semnează nu numai de către acesta. deci atunci când legea acordă exerciţiul dreptului la acţiune unor persoane ce nu sunt titulare ale dreptului subiectiv civil care se urmăreşte a fi valorificat. dar şi ca reprezentant al altei persoane. el este presupus că lucrează în nume propriu.făcut tot posibilul pentru a afla domiciliul părţii adverse. De asemenea. va trebui să specifice în cererea de chemare în judecată că acţionează în ambele calităţi. în instanţă. numărul de înscriere în registrul persoanelor juridice. are în vedere situaţia în care cererea de chemare în judecată este făcută de altcineva decât titularul dreptului dedus judecăţii. tutore sau curator). deoarece cererea se face personal de minor. ci poate determina competenţa teritorială şi fixează locul unde se vor comunica actele de procedură. numele acestuia şi sediul profesional Articolul 112 pct. cât şi reprezentatul. în cazul reprezentării prin avocat. adică de un reprezentant (convenţional sau legal) al titularului. în cazul în care o persoană stă în proces în nume propriu. iar. ar trebui ca reprezentaţii să fie identificaţi individual şi să se menţioneze calitatea de reprezentant comun al celui ce formulează cererea. numărul de înregistrare în registrul comerţului sau. b) Numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces. civ. 2 C. deoarece reclamantul nu este titularul dreptului subiectiv civil dedus judecăţii. precum şi situaţia în care cererea este îndreptată împotriva reprezentantului unei persoane fizice sau juridice. inclusiv prin cerere adresată serviciului de evidenţă a populaţiei. proc.

acţiunea oblică (subrogatorie) este ţinut să arate situaţia sa de creditor. desfacerea căsătoriei etc.202 Judecata în primă instanţă Se apreciază că cererea introdusă de un administrator sechestru nu trebuie să cuprindă mai mult decât numele acestuia. poate determina competenţa generală. civ. atunci când este posibilă. spre exemplu. Reclamantul nu este ţinut de obiectul indicat iniţial în cererea de chemare în judecată. administratorul sechestru nu este un reprezentant propriu-zis al celor aflaţi în judecată. conexitatea şi puterea de lucru judecat. în condiţiile prevăzute de art. civ. posibil (reclamantul să nu solicite instanţei obligarea pârâtului la ceva ce nu s-ar putea realiza.). civ. civ. deoarece. are în vedere şi obiectul material al dreptului pretins. atunci când preţuirea este cu putinţă Prin obiect al cererii de chemare în judecată se înţelege pretenţia concretă a reclamantului. etajul şi apartamentul. adică plata unei sume de bani. Evaluarea obiectului. Valoarea obiectului prezintă interes pentru: stabilirea taxelor de . iar nu o problemă de principiu. In schimb. în locul debitorului său neglijent sau indiferent. trebuie să se anexeze actele din care să rezulte calitatea de reprezentant convenţional sau legal (art. creditorul chirografar care exercită. materială sau teritorială. cât şi la modul de identificare a imobilelor (localitatea şi judeţul. dacă este cazul. deşi ideea de reprezentare care stă la baza art. Obiectul cererii de chemare în judecată prezintă interes practic din următoarele puncte de vedere: fixează limitele judecăţii. ci un administrator oficial al intereselor pentru care se judecă. Obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să fie licit (deci să nu vină în conflict cu legea). anularea unui contract. lucrând în profitul părţilor liti-gante. interesează litispendenţa. proc. revine reclamantului. proc. în baza elementelor puse la dispoziţie de către părţi. c) Obiectul cererii şi valoarea lui. el poate să îl completeze ori să îl modifice. strada. determină fixarea taxelor judiciare de timbru. după preţuirea reclamantului. 83 C. iar. nu s-ar putea cere instanţei să constate că reclamantul nu are nici un fel de datorie faţă de pârât). 129 alin. cu indicarea calităţii sale şi alăturarea hotărârii care îi conferă această calitate. revendicarea unui bun. instanţa fiind obligată să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii (art. 974 C. ci. civ. proc. numărul de carte funciară şi numărul topografic). la predarea unui bun individual determinat care a pierit) şi determinat sau determinabil (în faţa instanţei se rezolvă o neînţelegere concretă. final C. dar trebuie să îl indice şi pe titularul dreptului subiectiv civil. La cerere.). ipoteză în care va aprecia instanţa. atrage o anumită constituire a instanţei. se admite că pârâtul poate contesta valoarea indicată de reclamant. referindu-se atât la valoarea acestuia. 132 C. de exemplu.. Articolul 112 pct. însă. proc. 3 C. influenţează admisibilitatea sau inadmisibilitatea unor mijloace de probă. numărul sau vecinătăţile. este mai mult un mod de a prezenta o situaţie legală particulară.

pentru calificarea juridică a cererii (motivarea în drept) ajunge o simplă expunere clară şi ordonată a faptelor. care se întâlneşte în alte texte [precum. în anularea sau rezilierea unui contract de locaţiune. 1191 şi art. în multe cazuri. Cererea de chemare în judecată 203 d) Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea Ideea de obiect evocă imediat pe aceea de cauză. căsătorie putativă. Obligaţia reclamantului de a arăta cauza pretenţiei sale (cauza cererii de chemare în judecată) este cuprinsă în chiar menţiunea prevăzută de art. Se arată că nu este obligatoriu ca reclamantul să indice chiar textele de lege pe care se întemeiază pretenţia sa. uzucapiunea. 1203 C. repararea unui prejudiciu ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite etc. 4 C. civ. contractul de locaţiune. proc. art. fiind ansamblul tuturor împrejurărilor de fapt pe care se întemeiază cererea. drept de retenţie. deoarece judecătorul va face el încadrarea juridică. în noţiuni şi expresii consacrate. în privinţa cauzei cererii de chemare în judecată. art. succesiunea legală etc. Sunt însă probleme de drept care nu se pot prezenta decât juridic. circumstanţe.. prin cauza cererii de chemare în judecată trebuie să se înţeleagă situaţia de fapt calificată juridic (sunt frecvente cazurile în care elementele de fapt sunt greu de distins de cele de drept. civ. Astfel. 1201 C.]. pe care o considerăm preferabilă. proc. 112 pct. a căror cunoaştere este necesară pentru explicarea şi lămurirea obiectului procesului. prescripţie extinctivă). Opusul acestei concepţii este cea potrivit căreia cauza se situează exclusiv pe terenul faptelor. civ. Prin motive de fapt şi de drept.). proc. plata unei sume de bani invocată într-o cerere de chemare în judecată poate avea drept cauză un contract de împrumut. 164 alin. 163 alin. 4 C. într-o a treia opinie. civ. dacă toţi autorii înţeleg prin aceasta fundamentul pretenţiei ce a fost supusă judecăţii. fără a indica şi textul de drept substanţial corespunzător. pact comisoriu. invocând principii. e) Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere . de vânzare-cumpărare. desemnează toate acele împrejurări. admisibilitatea sau inadmisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor sau a prezumţiilor simple (art. a unei cereri în revendicare. 112 pct. dar şi principii. nici de drept). retract litigios. astfel încât pentru a defini cauza nu se poate face abstracţie nici de fapte. art. (1) şi art. instituţii. civ. cauza fiind regula de drept invocată în susţinerea cererii. instituţii sau categorii juridice (uzucapiune. Spre exemplu: predarea unui imobil poate fi consecinţa unei cereri posesorii. categorii. competenţă. de antrepriză etc. reguli juridice. atunci când se precizează în ce constă acest fundament. având la dispoziţie obiectul şi motivele de fapt. părerile nu mai sunt unitare.timbru. cum ar fi. însă textul care fixează cuprinsul cererii de chemare în judecată nu foloseşte noţiunea de cauză. Este suficient ca reclamantul să arate temeiul pretenţiei sale. în executarea unui contract de vânzare-cumpărare sau de locaţiune etc. unii autori situează fundamentul pretenţiei exclusiv pe tărâmul dreptului. (1) C.

f) Semnătura Semnătura atestă nu numai voinţa părţii de a declanşa procesul civil. obiectul şi semnătura sunt prevăzute de art. (1) C. în chiar şedinţa în care a fost invocată această neregularitate. înăuntrul termenului prevăzut de lege pentru introducerea ei. sub sancţiunea nulităţii.. în cazul în care nu semnează. reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare. (2) C. civ. obiectului1 sau semnăturii. ci şi exactitatea conţinutului cererii de chemare în judecată. 105 alin. în numele reclamantului. 112 C. reclamantul va indica numele şi locuinţa fiecărui martor. nulitatea cererii va interveni numai dacă s-a cauzat părţii adverse o vătămare. atunci instanţa va anula cererea. Dacă reclamantul apreciază că este necesar şi suficient să depună numai o parte dintr-un înscris. în atâtea exemplare câţi pârâţi sunt şi câte un exemplar pentru instanţă. Cerinţa în discuţie nu este îndeplinită dacă. (2) C. Pentru celelalte elemente ale cererii de chemare în judecată. care îşi justifică această calitate. civ. iar când este prezent în instanţă. însă instanţa poate dispune 204 Judecata în primă instanţă prezentarea înscrisului în întregime. potrivit art. Aceasta înseamnă că. va alătura cererii numai copii de pe această parte. dacă alături semnează avocatul sau mandatarul. în cazul înscrisurilor scrise cu litere vechi sau într-o limbă străină. De asemenea. proc. reţinem că numele.Când se solicită dovada prin înscrisuri. proc. iar cererea formulată prin reprezentant va fi semnată de către acesta. Totuşi. se presupune. Tocmai de aceea. se vor depune copii cu litere latine sau traduceri în limba română. în cazul lipsei numelui. atunci cererea este valabilă. în cazul în care cererea este semnată de o altă persoană. pe care reclamantul le va certifica pentru conformitate cu originalul. se vor anexa la cerere copii de pe înscrisuri..2 însă. civ. Dacă pârâtul invocă lipsa semnăturii. civ. certificate de parte. vătămarea la care face referire art. 133 alin. acesta din urmă poate ratifica respectiva cerere. în cazul 1 Dacă cererea de chemare în judecată nu cuprinde obiectul şi . semnătura trebuie situată la sfârşitul cererii. însă. deci trebuie să se dovedească vătămarea. va cere înfăţişarea în persoană a acestuia. este trecut doar numele reclamantului. 133 alin. în loc de semnătură. Dacă reclamantul doreşte să îşi dovedească susţinerile şi cu interogatoriul pârâtului. Cererea formulată în nume propriu trebuie semnată de cel ce se pretinde a fi titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii. proc. Cât priveşte sancţiunea ce intervine în cazul lipsei vreuneia din menţiunile prevăzute de art. proc. lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecăţii. deoarece numai în acest fel ea constituie o atestare integrală a conţinutului cererii. care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Când solicită proba cu martori.

art. menţionăm că art. cu privire la cuprinsul cererii de arbitrare. sancţiunea constă în respingerea cererii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. în al treilea rând. Dacă s-a menţionat că se acţionează în calitate de reprezentant. art. proc. în cererea de chemare în judecată trebuie să se indice şi instanţa căreia i se adresează respectiva cerere. a se vedea Trib. Bucureşti. Bucureşti. civ. . 333 C. art. instanţa va anula cererea .). 2198/1997. 82-84 C. 161 C. în funcţie de care se stabilesc o serie de coordonate ale procesului civil. p. 138 alin. civ. proc. secţia a IV-a civilă. decizia nr. se mai impun unele precizări. proc. p.valoarea lui. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. stabileşte unele menţiuni suplimentare pe care trebuie să le cuprindă cererea de divorţ. secţia a IV-a civilă. 6732 C. proc. în legătură cu cuprinsul cererii de chemare în judecată. Subliniem însă că instanţa nu ar mai putea anula cererea pentru lipsa menţiunii referitoare la domiciliul sau reşedinţa pârâtului 205 Cererea de chemare în judecată în care cel ce a formulat cererea nu a menţionat împrejurarea că acţionează în calitate de reprezentant al titularului dreptului pretins. (1) C. reprezintă dreptul comun în ceea ce priveşte elementele cererii de chemare în judecată. civ.Trib. civ. dacă este cazul. intervine sancţiunea decăderii [art. 612 C. dacă nu se indică în cererea de chemare în judecată mijloacele de probă. în al doilea rând. 355 C. proc. proc. iar acestea nu au fost propuse la prima zi de înfăţişare. deci. civ. civ. în Culegere de practică judiciară 1993-1997. cererea va fi anulată. 307. reclamantul a solicitat remunerarea pentru serviciul prestat pârâtului). precizăm că unele norme speciale prevăd necesitatea ataşării la cererea de chemare în judecată a unor anexe [spre exemplu: la cererea de divorţ se ataşează certificatul de căsătorie şi. proc. subliniem că dispoziţiile înscrise în art. precum competenţa. proc. 2 Pentru o aplicaţie practică. în primul rând. 306. referitoare la anularea cererii pentru neindicarea domiciliului sau reşedinţei pârâtului. De asemenea. după cum am arătat. în ceea ce priveşte conţinutul cererii necontencioase. se completează cu prevederile generale în materie de cereri adresate instanţelor judecătoreşti (art. 112 C. 2084/1997. în principiu. civ. 112 C.]. taxa de timbru etc. în condiţiile prevăzute de art. civ. decizia nr. după preţuirea reclamantului (în speţă. civ. există şi norme speciale care derogă de la textul menţionat (art. dar nu se depune dovada calităţii de reprezentant. proc. însă. prevede elementele suplimentare pe care trebuie să le conţină cererea de partaj).

proc. Art. 273/2004]. procedura reclamaţiei administrative prealabile în sistemul Legii nr. deci de o condiţie specială referitoare la exercitarea dreptului la acţiune. alătu-rându-i-se plicul cu data ştampilei poştei (care prezintă importanţă pentru a se stabili dacă a fost făcută înăuntrul . Introducerea cererii de chemare în judecată şi constituirea dosarului Cererea de chemare în judecată se depune la instanţa competentă. civ. în al patrulea rând.certificatele de naştere ale copiilor minori .). dacă este cazul şi anexele necesare (dovada îndeplinirii procedurii prealabile. stă în judecată în nume propriu.Dacă pârâţii au un reprezentant comun sau dacă pârâtul are mai multe calităţi juridice (de exemplu. din Legea nr. civ. iar. 35 alin. dovada calităţii de reprezentant. chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru. (2) C. civ. reclamantul va trebui să depună) o singură copie de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisuri. concluzie desprinsă din art. copii de pe înscrisuri etc. atunci când reclamantul dovedeşte că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a afla domiciliul sau reşedinţa pârâtului. concilierea directă în cazul proceselor comerciale evaluabile pecuniar etc. ca orice act de procedură. competenţa instanţei sesizate. 112 C. în cazurile anume prevăzute de lege. (3) C. proc. dar şi ca reprezentant legal al altui pârât) se va comunica (deci. procedura reclamaţiei prealabile în sistemul Regulamentului de transport pe căile ferate din România. dispune că. 554/2004 a contenciosului administrativ. 109 alin. civ. precum: introducerea cererii înăuntrul termenului de prescripţie extinctivă. în condiţiile stabilite de lege. se vor alătura atâtea copii câţi pârâţi sunt. Fiind vorba de o condiţie specială pentru sesizarea instanţei. unde primeşte dată certă. 40 din Ordonanţa nr. după care se predă preşedintelui instanţei în vederea trecerii rezoluţiei. reprezintă condiţiile formale. sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile. intrinseci cererii de chemare în judecată. Cererea trimisă prin poştă se depune la registratura instanţei. proc. 95 C.. cererea de încuviinţare a adopţiei trebuie însoţită de actele prevăzute în art.art. iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. subliniem că elementele arătate în art. proc. 612 alin. reclamaţia prealabilă adresată furnizorului de servicii poştale conform art. înseamnă că introducerea 206 Judecata în primă instanţă 207 Cererea de chemare în judecată §3.1 plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar etc. 31/2002 privind serviciile poştale. trebuie să respecte şi o serie de condiţii extrinseci. care. îndeplinirea unor proceduri prealabile (de exemplu. La cerere.). (2).

30/1996. iar reclamantul este de faţă. Pentru soluţia potrivit căreia cererea s-ar respinge ca prematură. cererea se va înregistra şi i se va acorda reclamantului un termen scurt. Preşedintele instanţei (judecătorul care îi înlocuieşte). după verificarea plăţii taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar. 645. dacă este cazul. cu menţiunea că. s-a decis că dacă este sesizată instanţa de contencios administrativ fără a se parcurge procedura prealabilă şi obligatorie a reclamaţiei administrative. CA. ci. Suspendarea este însă facultativă.J. personal sau prin mandatar primeşte dată certă la prezentarea ei preşedintelui ori. 1141 C. până la termenul acordat. 588. iar instanţa de judecată nu ar mai putea dispune suspendarea judecăţii pentru neîndeplinirea obligaţiei de a . putând interveni perimarea. după ce reclamantul şi-a completat ori modificat cererea. în Probleme de drept 1990-1992. decizia nr. 104 C. Pentru ipoteza în care reclamantul nu îşi modifică sau completează cererea în termenul scurt stabilit.J. dacă preşedintele nu dispune prin încheiere necontencioasă suspendarea. ci va fixa termen de judecată. prin rezoluţie. civ.S. termenul de judecată.. urmează să facă modificările sau completările necesare. aşa cererii de chemare în judecată fără îndeplinirea procedurii prealabile şi obligatorii are drept consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă. va putea să pronunţe suspendarea. copii de pe cererea de chemare în judecată sau copii certificate de pe înscrisurile pe care îşi întemeiază cererea. în acest sens.). p. 121. Reclamantul va completa cererea de îndată. Cererea de chemare în judecată depusă de parte. p. 416/1995. a se vedea. în cazul în care cererea a fost primită prin poştă. Atunci când completarea nu este posibilă. Termenul fixat pentru completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată nu trebuie confundat cu primul termen de judecată. 1995. Aşadar. cu menţiunea că neîndeplinirea în acest termen a obligaţiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecăţii. deci. în toate cazurile. prin încheiere (guvernată de regulile procedurii necontencioase). cum rezultă cu claritate din primul alineat al art. civ. va fixa. 11/1996. reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile ei. cererea se va respinge ca inadmisibilă -C. i se va pune în vedere să completeze sau să modifice cererea şi să depună. apreciem că preşedintele instanţei (înlocuitorul acestuia) nu va mai fixa termen de judecată pentru ca instanţa să se pronunţe asupra suspendării. ceea ce înseamnă că dosarul rămâne în nelucrare. în B. decizia civilă nr. 134/1991. p.art. Acordarea termenului pentru completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată se face. precum şi completul ce va soluţiona pricina. în Dreptul nr. atunci se vor urma regulile obişnuite de judecată. proc. Timişoara. totuşi. preşedintele va fixa primul termen de judecată.termenului prevăzut de lege . înlocuitorului acestuia. decizia nr. Când cererea de chemare în judecată are unele lipsuri din punctul de vedere al cerinţelor prevăzute de lege. după caz. secţia de contencios administrativ. proc.

nici nu se mai referă la neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor stabilite la primirea cererii de chemare în judecată. proc. proc. va anula cererea pentru netimbrare etc.. Articolul 114 alin. va anula cererea pentru lipsa unor menţiuni. civ. ţinând cont de numărul foarte mare al acestora. preşedintele instanţei va numi un curator special. Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanţi. în cazul reclamanţilor vor fi aplicabile dispoziţiile alin. art. (5) C. sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi. îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată. Preşedintele. sau alte dispoziţii legale ce stabilesc alte sancţiuni procedurale. iar în cazul pârâţilor. cel puţin 5 zile. prin citaţie. civ. iar de către pârâţi. odată cu întâmpinarea. în cazul în care pârâtul nu se conformează acestei obligaţii. în condiţiile prevăzute la art. (3) şi alin. ceea ce este mai greu de acceptat. 114 alin. unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. proc. 1141 fiind aplicabile în mod corespunzător. 208 Judecata în primă instanţă alege domiciliul în România. civ. primul termen de judecată va fi astfel fixat încât. civ. iar în pricinile urgente. de necesitatea de a asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată. ar urma să se admită că instanţa de judecată poate să opteze între suspendarea judecăţii şi aplicarea altei sancţiuni procedurale prevăzute de lege. persoane fizice sau persoane juridice. prin unul sau mai mulţi mandatari. proc. de exemplu. 1551 C.modifica sau completa cererea de chemare în judecată. în procesele în care. proc. cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor. 133 C. civ. pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile. la domiciliul sau sediul acestuia. prevede că. deoarece normele care stabilesc alte sancţiuni procedurale pentru nerespec-tarea condiţiilor cererii de chemare în judecată au caracter de norme speciale şi deci urmează a se aplica prioritar. 105 alin. 1551 C. şi art. (4). (4) C. ci va lua alte măsuri prevăzute de lege.1 Considerăm că numai o asemenea interpretare ar da eficienţă corelaţiei dintre art. proc. De altfel. 114 alin. 47. 133 C. şi art. Dacă pârâtul locuieşte în străinătate. fixează termenul de judecată. într-o asemenea situaţie.. civ. potrivit art. 68 şi art. va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului. civ. se va putea stabili un termen mai îndelungat. art. în condiţiile art. . Pentru ca pârâtul să aibă timpul necesar pregătirii apărării. Dacă părţile nu-şi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului. de la data primirii citaţiei. în actuala reglementare. (2). comunicările se vor face prin scrisoare recomandată. preşedintele instanţei. (2) C. Reprezentarea se va face. dispoziţiile art. pârâtul va fi informat că are obligaţia de a-şi 1 într-o altă soluţie. proc. după caz.

preşedintele. cât şi copii de pe înscrisurile depuse de către reclamant şi i se va pune în vedere să depună întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. preşedintele va putea încuviinţa. ' De lege lata există o singură situaţie în care. măsuri asigurătorii. avându-se în vedere consecinţele pe care legea le trage din nepre-zentarea la interogatoriu). Când reclamantul este prezent la stabilirea termenului de judecată. în condiţiile legii. din dispoziţia preşedintelui. precum şi a hotărârii judecătoreşti se poate face de către oricare dintre părţi. contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. precum şi alte măsuri pentru administrarea probelor solicitate de reclamant. Pentru urgentarea judecăţii. în cazul plângerilor. precum şi măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt. în caz de casare cu trimitere spre rejudecare. ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii. Astfel. de lege ferenda. neputând fi înlocuită printr-o scrisoare recomandată expediată de reclamant pârâtului (afară de excepţiile expres prevăzute de lege). De asemenea. prin aceeaşi rezoluţie. deoarece regula echipolentei nu se aplică decât în cazurile expres prevăzute de lege. dacă reclamantul a formulat o asemenea cerere. ar fi indicat să se ofere şi reclamantului posibilitatea de a comunica el însuşi actele de procedură părţii adverse1.recipisa de predare la poşta română a scrisorii. prin încheiere executorie. dacă acesta nu a fost prezent. care se ataşează la dosarul primei instanţe. preşedintele instanţei va dispune citarea pârâtului (va fi citat şi reclamantul. Comunicarea se face numai de către instanţă. potrivit art. în contradictoriu. sub rezerva stabilirii admisibilităţii. prin intermediul executorului judecătoresc. căruia i se vor comunica atât copia de pe cererea de chemare în judecată. Apreciem că. dosarul va fi înregistrat ca un nou act de sesizare. personal sau prin reprezentant. 247/2005. în şedinţa de judecată. comunicarea actelor de procedură. acestuia i se dă termenul respectiv în cunoştinţă. procedura de citare sau de . la fixarea termenului). poate încuviinţa chemarea pârâtului la interogatoriu (pârâtul urmând a fi citat cu această menţiune. (1) din Ttitlul XIII al Legii nr. cu ocazia fixării termenului de judecată. deci. în cursul procesului. în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se expediază. se formează câte un nou dosar. aceasta se va preda la registratură. Odată cu fixarea termenului de judecată. Numărul de înregistrare în registrul general de dosare reprezintă numărul de dosar sub care se vor înregistra toate cererile şi înscrisurile depuse ulterior în legătură cu pricina respectivă (la instanţa de apel şi la instanţa de recurs. cu excepţia citării părţii pentru primul termen de judecată sau pentru primul termen ulterior repunerii cauzei pe rol. 18/1991 „oricare dintre părţi poate îndeplini. După trecerea rezoluţiei pe cererea de chemare în judecată. unde cererea primeşte un număr din registrul general de dosare şi se va înscrie în acest registru. reclamantul nu va fi citat pentru primul termen de judecată şi nici pentru termenele de judecată ulterioare. 3 alin.

principalele efecte ale introducerii cererii de chemare în judecată sunt următoarele: . indicele statistic. anumite efecte juridice. Filele dosarului trebuie cusute şi numerotate. instanţa este obligată să o soluţioneze. cât şi pe cel al dreptului substanţial. astfel încât cel care doreşte să obţină recunoaşterea sau stabilirea judiciară a dreptului subiectiv civil pe care îl invocă ori a unei situaţii juridice pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie trebuie să introducă o cerere de chemare în judecată. Mai reţinem că volumul unui dosar nu poate depăşi 300 de file.cererea de chemare în judecată învesteşte instanţa cu judecarea pricinii la care se referă. activitatea jurisdicţională nu poate fi declanşată din propria iniţiativă a instanţei. conexarea cu un alt dosar) şi în registrul de termene al arhivei (condica de termene. Cererea se mai înscrie: în opisul alfabetic (în care se trec numele şi prenumele tuturor părţilor ce figurează în pricinile înregistrate în registrul general de dosare. din acel moment. având în vedere principiul relativităţii efectelor substanţiale ale hotărârilor judecătoreşti . în materie civilă. cât şi celelalte termene fixate de instanţă. §4. Astfel. data trimiterii dosarului la altă instanţă şi data revenirii. iar. iar atunci când se înaintează instanţei de apel sau de recurs ori se depune spre conservare. . numărul şi data hotărârii (după pronunţarea acesteia). soluţia pronunţată.cererea de chemare în judecată determină cadrul procesual în care se va desfăşura judecata. în care toate dosarele se trec pe termenele de judecată fixate). pentru fiecare dosar se menţionează: primul termen de judecată. în condiţiile prevăzute de lege. data ieşirii dosarului respectiv din arhivă şi persoana sau organul căruia i s-a predat. Instanţa nu poate lărgi cadrul procesual. atât pe planul dreptului procesual. Cererea de chemare în judecată 209 menţionându-se aceasta şi la poziţiile iniţiale din registrul general şi registrul informativ.comunicare a cererilor ori înscrisurilor către cealaltă parte”. odată cu introducerea ei. iar acest nou dosar se va ataşa celui de bază). fiind acea formă de manifestare a acţiunii civile prin care se declanşează procesul civil. sub sancţiunea denegării de dreptate. această posibilitate fiind recunoscută. cu unele excepţii. numărul dosarului. data reintrării dosarului în arhivă. determină. în registrul informativ (în care. obiectul pricinii. Raportul juridic procesual prezintă o importanţă deosebită. numele părţilor. cât şi din punctul de vedere al obiectului cererii (pretenţia concretă). prin introducerea din oficiu a altor persoane în proces sau prin modificarea obiectului cererii. Efectele introducerii cererii de chemare în judecată Cererea de chemare în judecată. poziţia din registrul de executări. numai părţilor. iar pe faţa interioară a ultimei coperte arhivarul-registrator va certifica numărul filelor în cifre şi în litere. Pe coperta dosarului se menţionează: denumirea instanţei. numărul şi data hotărârii. se va proceda la şnuruirea definitivă şi se va aplica sigiliul. atât din punctul de vedere al părţilor (reclamant şi pârât). indicându-se numărul dosarului în dreptul fiecărei părţi).

pârâtul datorează creditorului daune-interese moratorii (de exemplu. dacă a fost introdusă înainte de deces de către titular (stabilirea filiaţiei faţă de mamă .art. precum şi puterea de lucru judecat sau litispendenţa. vor începe să curgă dobânzile din momentul introducerii cererii de chemare în judecată). în cazul contractului sinalagmatic în care s-a prevăzut un pact comisoriu de gradul III.art. stabilirea paternităţii . ea poate fi transmisă moştenitorilor acestuia. 833 C.(efecte care se vor produce numai faţă de reclamant şi pârât. iar. 54 C..art. care anterior nu erau purtătoare de dobânzi. . după această alegere. operează rezoluţiunea. fiind strict personală. 52 C. fam.în anumite situaţii. tăgăduirea paternităţii .în cazul competenţei teritoriale alternative. dacă debitorul nu era pus în întârziere prin notificare sau nu era de drept în întârziere.art. fie la cererea părţilor iniţiale). etc). cu următoarele consecinţe: în cazul cererilor prin care se solicită pârâtului să îşi execute obligaţia de a da un bun individual determinat. riscul pieirii fortuite ulte rioare a bunului va fi suportat de către pârât. nu poate fi introdusă de altcineva decât titularul dreptului la acţiune... în cazul cererilor prin care se pretinde plata unor sume de bani. reclamantul nu mai poate reveni asupra ei şi pârâtul nu poate cere declinarea competenţei. . revocarea donaţiei pentru ingratitudine . la momentul introducerii cererii. precum şi daune-interese compensatorii. introducerea cererii de chemare în judecată exprimă opţiunea reclamantului pentru una dintre instanţele deopotrivă competente. deşi cererea. 59 C. fam. fam. care deci nu mai poate fi evitată de către debitorul-pârât prin executarea obligaţiei. introducerea cererii de chemare în judecată operează punerea în întârziere a pârâtului. eventual faţă de terţii care au intervenit în proces fie din iniţiativa lor. )5 BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ Panait Istrati BRĂILA 210 Judecata în primă instanţă întâmpinarea şi cererea reconvenţională 211 . civ.

în sensul că definitivarea sau consolidarea efectului întreruptiv de prescripţie extinctivă este condiţionată de admiterea cererii şi de rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a admis cererea respectivă.1 perimată ori reclamantul 1 Totuşi. introducerea cererii de chemare în judecată întrerupe prescripţia extinctivă. cu condiţia ca reclamantul să formuleze o nouă cerere de chemare în judecată. chiar şi în caz de necompetenţă a instanţei judecătoreşti sesizate (sau a unui alt organ de jurisdicţie). însă. astfel încât acesta din urmă. 1870 C. devenind posesor de rea-credinţă. 167/1958 neaplicându-se drepturilor reale principale). supunând judecăţii o nouă pretenţie.dreptul ce se urmăreşte a fi valorificat prin introducerea cererii de chemare în judecată devine un drept litigios. renunţă la judecată. încetează buna-credinţă a pârâtului. reclamantul îşi modifică sau îşi completează cererea de chemare în judecată. civ. Trebuie reţinut că efectul întreruptiv de prescripţie extinctivă este provizoriu şi condiţionat de admiterea cererii prin hotărâre irevocabilă. prescripţia extinctivă va fi considerată întreruptă numai dacă instanţa sesizată îşi declină competenţa. nu şi atunci când cererea va fi respinsă ca nefiind de competenţa instanţelor române ori dacă va fi respinsă ca inadmisibilă întrucât competenţa aparţine unui organ fără activitate jurisdicţională. . Dacă însă cererea de chemare în judecată este respinsă. va datora fructele din momentul introducerii cererii. în condiţiile prevăzute de lege. cererea de chemare în judecată lovită de nulitate pentru vicii de formă întrerupe prescripţia. iar aceasta să fie admisă. cererea în revendicare a unei porţiuni de pământ în caz de avulsiune. Decretul nr.în cazul acţiunilor (cererilor) reale imobiliare şi al celor mixte. (spre exemplu. momentul care se ia în considerare în ceea ce priveşte întreruperea prescripţiei extinctive referitor la această nouă pretenţie este cel al modificării sau completării cererii (deci momentul la care a fost efectiv sesizată instanţa cu noua . atunci efectul întreruptiv de prescripţie extinctivă dispare cu efect retroactiv. anulată. desigur dacă se va admite cererea reclamantului. Mai reţinem că în cazul în care. în cazurile în care şi-ar găsi aplicare dispoziţiile art.

Articolul 115 C. prin indicarea numelui (denumirii) celui ce reclamă (desigur şi cel al pârâtului). precum excepţiile privind nulitatea cererii. întâmpinarea Actul de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată. mai înainte de intrarea în etapa dezbaterilor. în privinţa mijloacelor de probă. fiind provocată de aceasta din urmă. cele privind lipsa de calitate procesuală etc. în recurs şi în căile extraordinare de atac de retractare). Păstrarea unui echilibru şi a unei egalităţi procesuale ar impune ca. 54-55.1 Tocmai de aceea. urmărind să se apere faţă de pretenţiile reclamantului. 138/2000 a reintrodus sistemul obligativităţii întâmpinării. necompetenţa. precum şi probele pe care se sprijină. proc. p. proc. după cum reclamantul îşi formulează în scris pretenţiile şi îşi dezvăluie mijloacele de probă pe care le va folosi în susţinerea afirmaţiilor sale. modificarea legislativă survenită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 674 alin. Aşadar. întâmpinarea şi cererea reconvenţională §1. tot astfel şi pârâtul. .M. de exemplu. întâmpinarea este obligatorie. întâmpinarea va cuprinde şi apărările de fond. a obiectului cererii de chemare în judecată. civ. 612 alin. prevede că întâmpinarea va cuprinde: . atât apărările în fapt. excepţiile de prema-turitate a cererii. dar.].dovezile cu care se apără pârâtul împotriva fiecărui capăt de cerere.excepţiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea reclamantului. litispendenţa. 212 Judecata în primă instanţă excepţiile de fond nu trebuie să figureze în întâmpinare). în cele referitoare la posesie [art. Secţiunea a ll-a. dacă pârâtul solicită dovada cu . . pentru fiecare capăt de cerere al reclamantului. la judecata în primă instanţă (ca de altfel şi la judecata în apel. în procesele de divorţ [art. (5) C. lipsa de interes. voi. Numai în cazurile expres prevăzute de lege întâmpinarea are caracter facultativ. Aşadar. nu este neapărat nevoie să îi repete întocmai menţiunile. a instanţei care a fost sesizată cu judecarea cererii de chemare în judecată. cât şi apărările în drept. întâmpinarea implică aceleaşi elemente ca şi cererea de chemare în judecată. iar nu cel al introducerii cererii de chemare în judecată. II. Ciobanu.pretenţie). se numeşte întâmpinare.]. să arate în scris apărările sale. civ. în conţinutul său. . de răspuns. proc. (4) C. deci să identifice cererea de chemare în judecată la care se raportează. a numărului dosarului (acesta figurează în citaţie). întâmpinarea ar trebui să pună în evidenţă caracterul său de replică. Vor fi arătate apoi toate excepţiile procesuale pe care pârâtul înţelege să le invoce (deşi textul se referă numai la excepţiile de procedură.semnătura.răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii. aceasta nu înseamnă că A se vedea V. civ.

se va depune la dosar. Abrogarea alineatului 2 al art. ca reclamant. ca şi în cazul în care cererea de chemare în judecată nu este semnată. (2) C. civ. nu mai prevede în mod expres sancţiunea decăderii pârâtului. va arăta numele şi locuinţa acestora. în procesul respectiv. de la data primirii citaţiei şi a copiei de pe cererea de chemare în judecată. Textul de lege are în vedere situaţia obişnuită. civ. civ. proc. respectiv art. civ. (2) C. 1141 alin. pentru aceste părţi. pârâţii sau numai o parte dintre ei pot răspunde printr-o singură întâmpinare. cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea. proc. (1) C. dar şi ca reprezentant al altui reclamant). câte o singură copie. Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant. deşi întâmpinarea are caracter obligatoriu. 103 alin. însă.]. Astfel. 171 C. care operează în aceleaşi condiţii. termenul care i se lasă pârâtului pentru pregătirea apărării este de cel puţin 5 zile de la data primirii citaţiei. prin Legea nr. proc. întâmpinarea trebuie semnată. ceea ce îi permite să îşi facă o apărare. ori un reclamant stă în proces în nume propriu. 138 C. se va preciza această împrejurare şi se va alătura dovada calităţii de reprezentant. lipsa semnăturii atrăgând aceeaşi sancţiune. Dacă întâmpinarea nu este formulată personal de către pârât. dacă acesta nu a depus întâmpinarea în termenul stabilit de art. Apreciem că decăderea pârâtului din dreptul de a depune întâmpinare va interveni în condiţiile dreptului comun. cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. în caz de coparticipare procesuală pasivă. proc.martori. ci de către un reprezentant al acestuia. Desigur că pârâtul va putea discuta probele şi temeinicia susţinerilor reclamantului (art. civ. La întâmpinare se vor alătura atâtea copii de pe aceasta câţi reclamanţi sunt. proc. civ. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. dacă ar fi vorba de o pricină considerată de lege ca urgentă sau apreciată ca atare de către preşedintele instanţei. 138/2000 nu poate conduce la concluzia că. va anexa la întâmpinare copii (pe care trebuie să le certifice pentru conformitate cu originalul) de pe înscrisuri. 118 C. pârâtul nu va mai putea formula.). excepţia de necompetenţa teritorială relativă). nedepunerea acesteia în termenul prevăzut de lege ar rămâne fără consecinţe. Articolul 118 C. pârâtul nu va mai putea invoca excepţiile relative pe care trebuia să le ridice prin întâmpinare (de exemplu. în atâtea exemplare câţi reclamanţi sunt. iar. astfel încât ar urma ca pârâtul să poată depune întâmpinare chiar la termenul de judecată. când cere proba prin înscrisuri. în care pârâtul a avut la dispoziţie. Consecinţele decăderii pârâtului din dreptul de a depune întâmpinarea îi pot îngreuna acestuia situaţia în procesul respectiv. De asemenea. civ. plus câte un exemplar pentru instanţă. întâmpinarea se depune cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată [art. . pârâtul va fi decăzut din dreptul de a mai propune probe. proc. 1141 alin. dar în condiţii mult mai dificile decât atunci când s-ar fi folosit de întâmpinarea şi cererea reconvenţională 213 mijloacele de probă pe care le-ar fi putut propune în sprijinul poziţiei sale. proc.

doar de apărare faţă de pretenţiile formulate de către reclamant şi să adopte o poziţie ofensivă. pârâtul poate să pretindă. cum ar fi cererea pârâtului -debitor care. despre care va face vorbire în încheierea de şedinţă. proc. Prin introducerea unei cereri reconvenţionale se poate urmări: . Mai mult.neutralizarea obligaţiei pe care reclamantul a formulat-o împotriva pârâtului. atenuează consecinţele decăderii pentru ipoteza în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat. de exemplu. acesta din urmă solicită anularea. instanţa îi va pune în vedere să arate excepţiile. la prima zi de înfăţişare. civ. pe cale de simplă apărare. în consecinţă. nu este obligată) să acorde un termen pentru depunerea întâmpinării.atenuarea obligaţiei pârâtului faţă de reclamant. instanţa îi va acorda un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării. urmărind doar respingerea cererii de chemare în judecată (sau admiterea numai în parte a acesteia). obiectivul urmărit de legiuitor ar deveni iluzoriu şi tergiversarea judecăţii s-ar produce în continuare. instanţa nu este îndreptăţită să acorde un termen pentru depunerea acesteia. deci pe cale principală. proc. 214 . (3) C. dacă reclamantul nu ar fi de acord cu primirea acestora în cursul judecăţii la prima instanţă. pe de o parte. urmărind ca instanţa să îl oblige pe reclamant faţă de pârât. dovezile şi toate mijloacele sale de apărare. (1) C. deoarece cererea reconvenţională se deosebeşte de o simplă apărare. proc. pârâtul nu ar putea opune. sancţiunea decăderii nu poate fi înlăturată decât în situaţiile expres prevăzute de lege (ceea ce nu este cazul). Apreciem că partea finală a dispoziţiei înscrise în art. Articolul 118 alin. 118 alin. tot ceea ce ar putea solicita şi printr-o cerere de chemare în judecată. prin cererea reconvenţională. (3) C. civ. Cererea reconvenţională Pârâtul poate renunţa la poziţia procesuală pur defensivă. care are natura juridică a unei adevărate chemări în judecată. întrun asemenea caz. Dimpotrivă. deoarece. Mijlocul procedural prin care pârâtul formulează pretenţii proprii faţă de reclamant este cererea reconvenţională. §2. rezilierea contractului respectiv. Prin apărare. de regulă. De reţinut că în cazul când pârâtul nu a depus întâmpinarea în termenul prevăzut de lege. obiectul cererii reconvenţionale nu ar putea fi invocat numai prin întâmpinare şi concluzii. formulând pretenţii proprii împotriva reclamantului.cerere reconvenţională şi nici cerere de intervenţie forţată. rezoluţiunea. compensaţia legală). pe de altă parte. numai pentru lipsă de apărare temeinic motivată instanţa va putea (deci. înţelege să invoce compensaţia judiciară (prin ipoteză. civ. în cazul în care reclamantul cere executarea unui contract încheiat cu pârâtul. trebuie coroborată cu prevederile art. pârâtul se mulţumeşte să combată afirmaţiile reclamantului. 156 alin. De cele mai multe ori. la cerere. iar. . pretinzându-se şi el creditor al reclamantului.

oferă condiţii pentru o mai bună judecată. prin care se solicită instanţei să îl oblige pe reclamant la plata contravalorii reparaţiilor aduse la imobil. colegiul civil. nu este necesară introducerea unei cereri reconvenţionale. p. chemat în judecată de către proprietar pentru a evacua imobilul ce formase obiectul unui contract de locaţiune.obţinerea unei obligări la plată şi a reclamantului. acesta din urmă cere instanţei ca reclamantul să fie obligat să îl despăgubească. ci este suficientă o simplă apărare în fond. instanţa nu va putea pronunţa nulitatea. după caz. proprietarul construcţiei edificate pe terenul său de către pârât. 1197/1961. în soluţia dată cu privire la cererea reconvenţională respectivă. în lipsa unei cereri reconvenţionale. în vreme ce răspunsul instanţei la pretenţiile formulate prin cererea reconvenţională se va găsi chiar în dispozitivul hotărârii.1 Astfel. dacă pârâtul doreşte să obţină un alt avantaj decât simpla respingere a pretenţiilor reclamantului. în ultimele două situaţii. 747. raporturile juridice 1 Trib. instanţa fiind pusă în situaţia de a cunoaşte. Suprem.4 faptul că reclamantul nu şi-a executat obligaţia corelativă etc. în Repertoriu I. ci doar va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată (neîntemeiată). eventual să i se recunoască şi un drept de retenţie cu privire la construcţie.pârât. pentru ca pârâtul să poată obţine reducerea sau chiar neutralizarea unei pretenţii a reclamantului.3 nulitatea actului juridic. spre exemplu: cererea locatarului . iar numai indirect în dispozitivul acesteia (rezultând din soluţia dată cu privire la pretenţiile reclamantului). la cererea prin care proprietarul unui teren solicită instanţei să constate că a devenit. Răspunsul instanţei la apărările de fond ale pârâtului se va regăsi în considerentele hotărârii. Aşadar. atunci el trebuie să formuleze cerere reconvenţională. 2 Plăţile făcute în executarea unui contract pot fi opuse pe cale de . în complexitatea lor. determină realizarea unor economii de timp şi cheltuieli. rezoluţiunea sau rezilierea şi nici repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului.2 invocând compensaţia legală. Uneori.5 în principiu. cererea reconvenţională are caracter facultativ. pârâtul se poate apăra. în sensul că pârâtul are posibilitatea să aleagă între valorificarea pretenţiilor proprii pe calea incidentală a cererii reconvenţionale sau pe calea unei cereri principale care să declanşeze un alt proces. decizia nr.Judecata în primă instanţă întâmpinarea şi cererea reconvenţională 215 . potrivit modalităţilor prevăzute de lege. prin accesiune. arătând că şi-a executat obligaţiile contractuale ori numai o parte din ele. Alegerea căii incidentale prezintă anumite avantaje: asigură soluţionarea pretenţiilor celor două părţi într-un singur cadru procesual.

(1)C. substanţiale dintre părţi. pârâtul poate face cerere reconvenţională numai dacă pretenţiile sale împotriva reclamantului derivă din acelaşi raport juridic [art. în procesele de divorţ. civ. proc. proc. Braşov. Din punct de vedere al conţinutului. sunt şi cazuri în care pârâtul este obligat să îşi valorifice pretenţiile sale pe calea cererii reconvenţionale.Trib. pentru faptele petrecute după acest moment. potrivit art. rezilierea.. 7205 C. 911/1958. 5 Fără o cerere reconvenţională. chiar şi atunci când cele două obligaţii ar proveni din cauze diferite. civ. Suprem. proc. civ. colegiul civil. 608 alin. este obligat să depună cerere reconvenţională până la prima zi de înfăţişare pentru faptele petrecute înainte de acest moment. civ. p. 119 alin. în materie comercială. soţul pârât. atunci când.R. în Repertoriu I. cererea reconvenţională este admisibilă când tinde la o compensaţie judiciară. decizia nr. evită posibilitatea pronunţării unor hotărâri contradictorii. (1) C. solicitând instanţei să pronunţe desfiinţarea sau desfacerea (nulitatea. pretenţia pârâtului este mai mare decât cea a reclamantului.]. în materia arbitrajului. Suprem. în Repertoriu I. De altfel. pârâtul poate să facă cerere reconvenţională dacă are pretenţii împotriva reclamantului derivând din acelaşi raport juridic. proc. Suprem. instanţa nu poate obliga pe reclamant la efectuarea unei prestaţii faţă de pârât . fără a fi necesară formularea unei cereri reconvenţionale . proc. 4 CA. 2/1980.1 precum şi acelea . 119 alin. Potrivit art.Trib. iar. 747. 1611/1979. Deci. secţia civilă. p. 572/1994. pentru diferenţă trebuie să se formuleze cerere reconvenţională . legislaţia noastră nu impune condiţia ca pretenţiile pârâtului să derive din acelaşi raport juridic. în principiu. decizia nr. De asemenea. decizia nr. dacă doreşte să obţină desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a soţului reclamant. nr. în Culegere de practică judiciară 1994. p.D. cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată [art. revocarea în cazul donaţiilor) contractului pe care l-a încheiat cu reclamantul.excepţie. 56. Spre exemplu.. opunând compensaţia legală.]. (1) C. rezoluţiunea. ceea ce înseamnă că pretenţiile celor două părţi pot proveni şi din cauze diferite. însă. (2) C. 1237/1957.Trib. civ. 43. precum şi în cazul în care pârâtul pune în discuţie însuşi fundamentul pretenţiilor reclamantului. 357 alin. 3 însă. pârâtul poate face cerere reconvenţională dacă „are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului”. în R. până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului [art. 748.]. decizia civilă nr. p. colegiul civil.

609 C. se va menţiona această împrejurare şi se va alătura dovada calităţii de reprezentant. civ. Bucureşti. Când cererea reconvenţională este introdusă de un reprezentant al pârâtului. Ar urma ca în cererea reconvenţională să se arate instanţa de judecată. proc. deoarece acesta este deja menţionat în cererea de chemare în judecată.2 Aşadar. în materia divorţului. având în vedere caracterul incidental al cererii reconvenţionale. iar nu în respingerea ei ca tardivă. când întâmpinarea nu este obligatorie. cel mai târziu la prima zi de înfăţişare [art. civ. motivele de fapt şi de drept. (3) C. Numai în materia divorţului. 133 alin. apoi va trimite cererea respectivă la registratură. potrivit art. p. civ. Dacă reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată. proc. obiectul (pretenţia concretă)..1 Când părţile nu cad de acord. Părţile nu pot însă conveni ca pârâtul să introducă o cerere reconvenţională direct în apel. secţia comercială. 610 C. (4) C. dacă reclamantul este de acord. 215 Judecata în primă instanţă 217 întâmpinarea şi cererea reconvenţională venţională se va depune cel mai târziu la termenul ce va fi încuviinţat de către instanţă pârâtului [art. proc. iar pârâtul din cererea principală devine reclamant în cea reconvenţională.).]. numărul dosarului. semnătura. civ. sancţiunea depunerii peste termen a cererii reconvenţionale constă în judecarea ei separată (art. art.]. 294 alin. (1) C. sancţionează cu decăderea neintroducerea cererii reconvenţionale în termen. sancţiunea anulării . civ.necesare oricărei cereri injustiţie. art. 840/1998. Cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau. 263. decizia nr. deoarece s-ar încălca prevederile art. în Culegere de practică judiciară comercială 1990-1998. în cazul în care pârâtul nu respectă termenul înăuntrul căruia poate fi depusă cererea reconvenţională. instanţa va menţiona în încheierea de şedinţă că pârâtul a depus cererea reconvenţională peste termen şi că reclamantul s-a opus judecării acesteia împreună cu cererea de chemare în judecată. dacă motivele . în vederea constituirii unui dosar distinct. 119 alin. Trebuie însă reţinut că. aceasta poate fi judecată împreună cu cererea de chemare în judecată. civ. proc. civ. numele părţilor (reclamantul din cererea de chemare în judecată devine pârât în cererea reconvenţională. cererea reconNeindicarea în cuprinsul cererii reconvenţionale a obiectului acesteia atrage. 135 C. astfel încât se vorbeşte de „reclamant . 119 alin. însă ar trebui să se facă referire la cererea principală. (1) C. proc.pârât” şi de „pârât -reclamant”). mijloacele de probă. Nu este necesar să se treacă şi domiciliul părţilor. proc.Trib. proc. permite pârâtului să formuleze cererea reconvenţională direct în apel.

după ce se va stabili instanţa competentă prin hotărâre irevocabilă.despărţeniei s-au ivit după începerea dezbaterilor la prima instanţă. p. p. Braşov. pârâtul răspunde printr-o cerere care prezintă în parte caracterul unei întâmpinări. 45). la o cerere în revendicare. 123. decizia nr. 4/1997. însă. iar. anume când pârâtul este chemat în judecată înaintea unei instanţe necompetente relativ. 1-2/1990. 310/1994. iar în parte . 167/E/1989. cererea reconvenţională este de competenţa instanţei sesizate cu cererea principală (art. în care se admite cererea de chemare în judecată a reclamantului (de exemplu.n. decizia civilă nr. în Jurisprudenţa 1997. 210/1968. Uneori. la cererea de chemare în judecată. p. CA. în Dreptul. 175. sub sancţiunea decăderii.Trib.s. Mai există o situaţie asemănătoare. jud. în subsidiar. în Culegere de practică judiciară 1994. cererea reconvenţională se poate prezenta sub forma unei cereri subsidiare.).R. Vâlcea. 2 A se vedea şi: Trib.) dacă reclamantul nu se opune la administrarea probelor cerute de pârât pentru dovedirea pretenţiilor formulate prin cererea reconvenţională depusă tardiv . nr. de vreme ce reclamantul nu a formulat nici o opoziţie faţă de judecarea concomitentă a celor două cereri (CA. s-ar încălca o normă de competenţă materială sau teritorială exclusivă. decizia civilă nr. Suprem. decizia civilă nr. în mod corect instanţa a procedat la rezolvarea cererii reconvenţionale depuse tardiv. în sensul că pârâtul înţelege să îşi valorifice anumite drepturi numai în cazul 1 Există acordul părţilor (este vorba de un acord tacit . va putea introduce cererea reconvenţională înaintea acestei instanţe (cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen fixat la această instanţă). chiar dacă. în care cererea reconvenţională ar putea fi considerată introdusă în termen. Fiind o cerere incidentală. Ploieşti. 5/1969. Apreciem că cererea reconvenţională poate fi introdusă şi în cadrul rejudecării fondului după casarea cu trimitere. p. în Culegere de prac tică judiciară pe semestrul al ll-lea 1996. Alteori. nr. în R. acesta să fie obligat să îi plătească suma ce reprezintă cheltuielile pe care pârâtul pretinde că le-a făcut cu repararea imobilului în litigiu). p. CA. să invoce necompetenţa relativă înainte de a accepta orice alte discuţii. 28.D. Bacău. 17 C. secţia civilă. proc. el este obligat. decizia civilă nr. pârâtul răspunde solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. 252/1996. cere ca în eventualitatea admiterii cererii reclamantului. în acest fel. însă numai atunci când s-a casat cu trimitere la prima instanţă (soluţia ar putea fi primită cel puţin în cazul casării totale). civ. 169.

Potrivit art. disjungerea cererii reconvenţionale nu este posibilă. ci o va rezolva prin hotărâre.R. decizia nr. sub acest aspect. secţia civilă. prin încheiere. C. 169. Posibilitatea disjungerii celor două cereri nu este admisă nici în procesele de divorţ [art. întrucât aceasta se timbrează ca şi cererea de chemare în judecată. cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală. anulată ori (după ce a fost disjunsă) s-a perimat. p. în P. însă. secţia civilă. decizia nr. întrucât. 120 C. în Dreptul.' că disjungerea nu este posibilă în cazul în care rezolvarea cererii reconvenţionale este intim legată de soluţia ce s-ar pronunţa cu privire la cererea principală.D. p. Trib.. în cazul în care s-a formulat o cerere reconvenţională. în timp ce pentru întâmpinare nu se plăteşte nici o taxă de timbru.R. decizia civilă nr. Trib. 1/1984. . civ. 53. 2 Trib. p. în CD. 332. 218 Judecata în primă instanţă judecată. p. C. va dispune. când numai aceasta din urmă este în stare de a fi judecată. Covasna. decizia nr. jud. p. instanţa nu trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii ei în principiu. atunci se va respinge şi cererea reconvenţională. Disjungerea nu poate fi dispusă nici atunci când pretenţiile celor două părţi decurg din acelaşi titlu. 1977. 169/1983. 176. ca lipsită de obiect sau de interes. are ca obiect pretenţiile pârâtei cu privire la compunerea masei succesorale. 1321/1995. 445/2000. civ. disjungerea ei şi o va judeca separat. în CD. p. 1973. 159/1977. 252/1996. secţia civilă. în exemplul dat fiind potrivnică intereselor moştenitorilor. Cererea reconvenţională va trebui soluţionată chiar dacă reclamantul a renunţat la judecată sau la dreptul subiectiv pretins sau când cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca prescrisă. decizia nr. II1996. în Culegere de practică judiciară sem. ca în cazul intervenţiei voluntare. nr. în R. CA. decizia nr. p. Suprem..J. atât în doctrină. cât şi în jurisprudenţa. Atunci când cererea reconvenţională este în strânsă legătură cu cererea principală. 1997/1991. Suprem. într-o astfel de situaţie.S. 7/1992. în Culegere de practică judiciară 1995. p. după caz. (2) C. nr. trebuie stabilit cu exactitate care elemente ale cererii alcătuiesc cererea reconvenţională. se va dispune disjungerea şi deci cererea reconvenţională va fi judecată separat. 287. 4/2001.2 în cazul unei cereri reconvenţionale subsidiare. proc. de exemplu. efectele eventualei prorogări de competenţă subzistă şi după ce s-a dispus disjungerea. spre exemplu: Trib. proc. 241.. nr. Bucureşti.].caracterul unei cereri reconvenţionale (intitulată frecvent «întâmpinare reconvenţională»). în CD. secţia a IV-a civilă.. 578/1978. Ploieşti. decizia civilă nr. Se admite. dacă se respinge cererea de chemare în A se vedea. încheierea prin care s-a dispus disjungerea nu poate fi atacată separat. 44. 608 alin. 1970. secţia civilă. dar de către aceeaşi instanţă. 78. întinderea drepturilor moştenitorilor şi modalitatea de împărţire. decizia nr. 652/1970.S.J. odată cu cererea principală sau.

reclamantul a avut posibilitatea să îşi formuleze. 597) şi sechestrul judiciar (art.Având în vedere că. după caz. să distrugă ori să înstrăineze bunurile ce formează obiectul litigiului (în cazul acţiunilor reale) ori.3 Secţiunea a IH-a. iar reclamantul care a declanşat procesul civil devine pârât. în timpul procesului. oricum.1 într-o a doua opinie. iar apoi ar solicita conexarea pricinilor.2 într-o a treia opinie. toate pretenţiile faţă de pârât şi. în cererea reconvenţională. deoarece şi pârâtul iniţial ar putea formula o nouă cerere reconvenţională. poate formula la rândul lui o cerere reconvenţională. faţă de cererea reconvenţională a pârâtului. el are dreptul să îşi modifice sau completeze cererea de chemare în judecată cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. prin cererea de chemare în judecată. asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite (prin echivalent sau. pe care o considerăm preferabilă. în natură) dacă va obţine titlu executoriu. se ridică problema de a şti dacă acesta din urmă. 591-596). s-a răspuns negativ. 598-601). s-a recunoscut posibilitatea reclamantului de a formula cerere reconvenţională în toate cazurile. într-o primă opinie. Noţiune şi condiţii de înfiinţare Sechestrul asigurător este măsura asigurătorie care se aplică în cazul în care obiectul litigiului de fond îl reprezintă plata unei sume de bani şi constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmăribile ale debitorului-pârât. adică a unor măsuri de indisponibilizare şi conservare de natură să împiedice partea adversă ca. ci mijloace procesuale care intră în conţinutul acţiunii civile şi care au ca scop doar asigurarea părţii. în considerarea următoarelor argumente: s-ar ajunge la tergiversarea judecăţii. poprirea asigurătorie (art. la aceleaşi consecinţe s-ar ajunge şi dacă ar declanşa împotriva aceluiaşi pârât un proces distinct. 219 Măsurile asigurătorii §2. după caz. prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului sau a celor ce formează obiectul litigiului. să îşi diminueze activul patrimonial (în cazul acţiunilor personale). pârâtul iniţial devine reclamant. întrucât: nu există un text de lege care să îi interzică acest lucru. Codul de procedură civilă reglementează trei măsuri asigurătorii: sechestrul asigurător (art. s-a arătat că dreptul reclamantului de a formula cerere reconvenţională la cererea reconvenţională a pârâtului ar exista numai dacă cele două cereri sunt întemeiate pe acelaşi titlu sau când reclamantul solicită despăgubiri provocate de cererea pârâtului.1. Măsurile asigurătorii §1. Precizări prealabile Legea oferă celui interesat posibilitatea de a solicita instanţei să ordone luarea unor măsuri asigurătorii. . Sechestrul asigurător 2. De reţinut că măsurile asigurătorii nu sunt măsuri de executare silită.

(3) C. deci depunerea cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei atât în privinţa necesităţii ei. 591 alin. Tocilescu. (1) C corn.. deşi exigibilă. potrivit legii.1 în acest caz. prin introducerea cererii de chemare în judecată prin care pretinde plata unei sume de bani. I. civ. este aceea în care creanţa (având ca obiect plata unei sume de bani) pretinsă de creditor în litigiul de fond este exigibilă şi. voi.. reglementată de art. creditorul trebuie să facă dovada că a declanşat litigiul de fond. (1) C. dar numai dacă debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire ori să îşi ascundă sau risipească averea. la „condiţiile prevăzute de alin. dacă este cazul. Iaşi. cât şi. 591 alin. în cuantumul pe care îl va fixa instanţa. creditorul trebuie să facă dovada introducerii cererii de chemare în judecată prin care a declanşat litigiul de fond. 2 A se vedea G. O primă situaţie. este necesară nu numai introducerea cererii de chemare în judecată prin care se declanşează litigiul de fond. proc. iar numai stabilirea cuantumului cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei. nu este constatată în scris. (3) C. 275. Vasilescu. (1)” al aceluiaşi articol. la care se referă art. 101-102. III. Curs de procedură civilă. trebuie să deosebim mai multe situaţii. 591 alin. voi. . 3 A se vedea P. p. O a doua situaţie. potrivit art. protestat de neplată. art. p. a unei cauţiuni de jumătate din valoarea pretinsă în litigiul de fond. odată cu cererea de înfiinţare a sechestrului. 1 A se vedea Gr. II. Astfel. pentru a se putea înfiinţa sechestrul asigurător. cit. 591 alin. neexigibilă. sechestrul asigurător (ca de altfel şi poprirea asigurătorie) se poate înfiinţa numai cu depunerea unei cauţiuni.. proc. p. 138.. voi. cit. într-o asemenea situaţie. (2) C. Instanţa sesizată cu cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile ale debitorului îl poate obliga pe creditor să depună o cauţiune. Ungureanu. precum şi să depună o cauţiune în cuantumul pe care îl va fixa instanţa. Unele particularităţi există în materie comercială. să fie constatată în scris. proc. 1889. afară de cazul când cererea se face în temeiul unei cambii sau al unui alt efect comercial la ordin sau la purtător. permite înfiinţarea sechestrului asigurător şi atunci când creanţa nu este exigibilă. op. deci depunerea cauţiunii este obligatorie. proc. 908 alin. op. este aceea când creanţa pretinsă de creditor. este constatată într-un înscris care nu constituie. civ. Porumb. mai rezultă că este necesar ca respectiva creanţă. O. Subliniem că din trimiterea pe care o face teza a ll-a a art.Cât priveşte condiţiile necesare înfiinţării sechestrului asigurător. p. ci şi depunerea. a cuantumului. civ. în mod excepţional. pentru a se putea înfiinţa sechestrul asigurător. titlu executoriu. într-un asemenea caz. totodată. civ. 184-185..

proc. civ.] sau recipisa din care să rezulte consemnarea a jumătate din valoarea reclamată în litigiul de fond [pentru situaţia la care se referă art. iar.înfiillare?”1-1” ^înScrisuI constatator al hanţei constituie. iar redactarea încheierii trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare. trebuie alăturată şi dovada din care să rezulte declanşarea litigiului de fond. încheierea pronunţată asupra cererii de înfiinţare a sechestrului asigurător. Procedura de înfiinţare a sechestrului asigurător Cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător se soluţionează de instanţa competentă să judece litigiul de fond [art. în camera de consiliu. dispoziţiile din Codul comercial se completează cu cele din Codul de procedură civilă.1 dar şi rezonabil (deoarece trebuie protejate şi interesele debitorului). civ.2 2. suficient (pentru protecţia intereselor creditorului). iar hotărârea asupra recursului trebuie redactată în termen de cel mult 48 de ore de la pronunţare. 591 alin. deci şi atunci când cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător a fost respinsă . potrivit art. în lipsă de reglementare. ci doar la obligativitatea depunerii cauţiunii. atunci ea va fi soluţionată de preşedintele instanţei. indiferent că a fost admisă ori respinsă. proc. atunci când cererea este formulată după introducerea cererii de chemare în judecată. (2) C. (6) C. 592 alin. fără citarea părţilor. Instanţa va rezolva cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător de urgenţă. 1141 alin. (3) C.anşa 220 Judecata în primă instanţă Deoarece textul nu se referă şi la cuantumul cauţiunii. înseamnă că instanţa va fixa cuantumul acesteia.]. 2SSST as.. astfel încât să fie. atunci cuantumul cauţiunii va fi de jumătate din valoarea pretinsă în litigiul de fond. deoarece. Apreciem însă că în cazul în care creditorul nu are înscris constatator al creanţei. civ. 591 alin. în cazul în care cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător se depune odată cu cererea de chemare în judecată prin care se declanşează litigiul de fpnd. titlu executoriu. . (1) C. atunci. cu citarea în termen scurt a părţilor. De reţinut că la judecarea recursului părţile trebuie citate indiferent de soluţia dată prin încheierea recurată. civ. proc.ubi lex non distinguit. Instanţa de recurs poate amâna pronunţarea cu cel mult 24 de ore. prin încheiere executorie. pe de o parte. Creditorul trebuie să anexeze la cerere înscrisul constatator al creanţei [pentru situaţiile la care se referă art.2. proc.]. potrivit legii. pronunţând o încheiere executorie. nec nos distinguere debemus.8uratoni lipsită de interes'deoarece creditorul poate dec. Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere. Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore. (1) şi alin. termenul de recurs fiind de 5 zile de la comunicare. este supusă numai recursului.

este nelegal procedeul acelor instanţe care. dată fără citarea părţilor.M. 81-88. (2) şi (4) C.82. după înscriere. ci pentru aceasta partea interesată are deschisă numai calea recursului. contestaţia la care se referă art.J. şi textele din Codul de procedură civilă care reglementează sechestrul asigurător şi poprirea asiguratorie. 592 alin.Dacă este cazul (când. nesocotind prevederile înscrise în art. 907-908 C. Ciobanii. fixează la primul termen cuantumul cauţiunii şi apoi acordă un al doilea termen în vederea depunerii cauţiunii. este guvernată de dispoziţiile aplicabile contestaţiei la executare. iar în cazul în care sechestrul asigurător este aplicat asupra unui bun imobil. în Dreptul nr. II.3. Aşadar. civ.S. 2 Pentru corelaţia dintre art. proc.. prin aceeaşi încheiere prin care s-a admis cererea 1 A se vedea şi C. potrivit regulilor referitoare la executarea silită. instanţa dispune depunerea unei cauţiuni. com. cel interesat (debitorul sau chiar creditorul ori o terţă persoană) poate face contestaţie. precum şi atunci când creanţa constatată printr-un înscris nu este exigibilă). După pronunţarea încheierii prin care s-a încuviinţat cererea. instanţa va fixa şi cuantumul cauţiunii. 593 alin. Ridicarea sechestrului . p. Nedepunerea cauţiunii în termenul stabilit de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător. 547/1995. având în vedere că această încheiere este executorie. iar numai după consemnarea acesteia se pronunţă asupra cererii de înfiinţare a măsurii asigurătorii. care se aplică în mod corespunzător. Bunurile mobile urmăribile vor fi sechestrate numai în măsura necesară realizării creanţei. secţia comercială. 2. totuşi. împotriva modului prin care executorul judecătoresc aduce la îndeplinire măsura asiguratorie. Valorificarea bunurilor sechestrate asigurător. deşi creditorul are înscris constatator al creanţei exigibile. atunci el se va înscrie de îndată în cartea funciară. p. stabilind totodată şi termenul înăuntrul căruia creditorul trebuie să depună cauţiunea. De reţinut însă că pe calea contestaţiei la modul în care executorul judecătoresc aplică sechestrul asigurător nu poate fi criticată încheierea prin care s-a încuviinţat cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător. decizia nr. (4) C. 3/1996. care se va constata prin încheiere irevocabilă. a se vedea V. voi. proc. măsura asiguratorie se va aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc. Deşi înfiinţarea sechestrului asigurător nu reprezintă o măsură de executare silită.. vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. măsura asiguratorie devenind astfel opozabilă tuturor celor care. 221 Măsurile asigurătorii de înfiinţare a măsurii asigurătorii. civ.

fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi. art. caz în care. Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere. sechestrul asigurător poate fi ridicat mai înainte de soluţionarea litigiului de fond (prin hotărâre executorie . Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore. proc. sechestrul asigurător se transformă în sechestru executoriu [de altfel. în termen de 5 zile de la pronunţare. prin încheiere irevocabilă (deci şi executorie). dispune că pentru bunurile sechestrate asigurător nu este necesară o nouă urmărire]. La cererea debitorului. precum şi în cazul în care creditorul renunţă la judecată. fără citarea părţilor. în cazul în care cererea de chemare în judecată care a stat la baza înfiinţării măsurii asigurătorii a fost respinsă. proc. (4) C.în caz de respingere a cererii de chemare în judecată).).în caz de admitere a cererii de chemare în judecată. art. 596 C. civ. prevede că valorificarea bunurilor sechestrate va putea avea loc numai după ce creditorul a obţinut titlul executoriu (ceea ce presupune o hotărâre executorie prin care debitorul a fost obligat la plata unei sume de bani către creditor). încheierea asupra cererii de ridicare a sechestrului asigurător.asigurător Fiind vorba de o măsură asiguratorie. care se va aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc. în materie comercială. nu prevede dacă la judecarea acestui recurs părţile se citează sau nu. civ. întrucât art. . instanţa care a încuviinţat măsura asigurătorie. com. capitalul. în toate aceste situaţii prin hotărâre irevocabilă. în cazul urmăririi silite mobiliare. 222 Judecata în primă instanţă Măsurile asigurătorii 223 Instanţa va soluţiona cererea de ridicare a sechestrului asigurător în camera de consiliu. însă numai dacă debitorul „va da garanţie îndestulătoare” (art. de urgenţă şi cu citarea în termen scurt a părţilor. iar redactarea încheierii trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare. pentru care s-a înfiinţat acel sechestru”. prin încheiere. respectiv prin hotărâre irevocabilă . interese şi cheltuieli. deci părţile trebuie citate. se va aplica dreptul comun. proc. debitorul este îndreptăţit să solicite ridicarea sechestrului asigurător. indiferent de soluţie. civ. (3) C. Asupra cererii se va pronunţa. iar nu de o măsură executorie. prevede că sechestrul asigurător poate fi ridicat numai dacă debitorul consemnează „suma. 908 alin. este supusă numai recursului. 594 C. 594 teza I C. civ. proc. art. 411 alin. anulată ori s-a constatat perimarea acesteia.

1. proc. în principiu. De asemenea. astfel cum stabileşte alin. civ. până când procesul va fi finalizat printr-o hotărâre executorie. prevede că instanţa în circumscripţia căreia se află bunul poate încuviinţa sechestrul judiciar. chiar fără a exista proces. distrus ori alterat de posesorul (detentorul) său actual. de către instanţă. Denumirea acestei măsuri asigurătorii sugerează că măsura se ia chiar cu privire la bunul sau bunurile ce formează obiectul judecăţii în litigiul de fond. proc. în C. Poprirea asigurătorie Potrivit art. 63. 7/R/2002. Bunul sau bunurile în litigiu vor fi puse sub sechestru judiciar numai la cererea celui interesat (poate fi vorba nu numai de reclamantul din litigiul de . proc. iar acesta are ca obiect fie dreptul de proprietate sau un alt drept real principal asupra unui bun mobil ori imobil. nr.§3. 592-595 C. având în vedere că şi înfiinţarea sechestrului judiciar presupune. civ.. Sechestrul judiciar 4. (1) C. în toate celelalte cazuri. respectiv la depunerea unei cauţiuni de jumătate din valoarea reclamată în lipsa unui înscris). civ.J. 598 C. proc. dispoziţiile care reglementează înfiinţarea. Prin excepţie. existenţa înscrisului constatator al creanţei. civ. 597 alin. aşa cum rezultă cu claritate din art. proc. p. Galaţi. fie posesia unui bun mobil sau imobil. decizia civilă nr. §4. în mod corespunzător şi popririi asigurătorii. civ.CA. Aşadar. Noţiune şi condiţii de înfiinţare Sechestrul judiciar este măsura asigurătorie ce se aplică în cazul bunurilor ce formează obiectul procesului şi care constă în încredinţarea. bunului cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă ca va fi sustras. civ. sechestrul judiciar poate fi înfiinţat numai dacă s-a declanşat litigiul pe fond. art. bunurilor mobile care alcătuiesc garanţia creditorului. secţia comercială şi de contencios administrativ. proc.) se aplică. 6/2002. a pazei şi administrării acestor bunuri unei anumite persoane. dacă acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinicie să bănuiască că debitorul va fugi ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări. în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile stabilite de art. sunt comune sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii condiţiile de înfiinţare (referitoare la: declanşarea procesului de fond în care reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata unei sume de bani. 599 C. (2) al art. 597 C. 1 în recursul exercitat împotriva încheierii pronunţate cu privire la cererea de înfiinţare a unei popriri asigurătorii este inadmisibil să se solicite introducerea în cauză şi a altei persoane în calitate de terţ poprit . declanşarea litigiului de fond. 591 C.. fie folosinţa ori administrarea unui bun proprietate comună. titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.1 aducerea la îndeplinire şi ridicarea sechestrului asigurător (art. poprirea asigurătorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani. asupra: bunului pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa.

]. (1) teza IC. p. 224 Judecata în primă instanţă Citarea şi comunicarea actelor de procedură 225 5 zile de la pronunţare.R. ci şi de pârât sau chiar de un terţ intervenient. decizia nr. 599 C. p. Trib. prin încheiere irevocabilă (art. în R. dacă bunul nu se găseşte în stăpânirea părţii care solicită înfiinţarea măsurii asigurătorii) şi numai dacă măsura este necesară pentru conservarea dreptului. nr. preşedintele instanţei va putea numi un administrator provizoriu. pronunţarea poate fi amânată cel mult 24 de ore. proc. (6) C. Suprem.) şi executorie [art. în Culegere de practică judiciară 1990. 171. proc. 373). cu citarea părţilor. Procedura de înfiinţare Cererea prin care se solicită înfiinţarea sechestrului judiciar se soluţionează de instanţa competentă să rezolve cererea principală [art. iar redactarea trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare. în schimb. 1141 alin. de instanţa în raza căreia se află bunul ce urmează a fi pus sub sechestru.. posesia asupra unui bun ori unor bunuri mobile sau imobile. civ. proc. civ.]. care este supusă recursului în termen de 1 Trib. simpla existenţă a unui litigiu cu privire la proprietatea. în cazuri urgente. cât şi la judecarea recursului. înstrăinării sau risipirii bunurilor în litigiu. respectiv folosinţa sau administrarea unui bun sau unor bunuri proprietate comună nu este suficientă prin ea însăşi pentru înfiinţarea măsurii asigurătorii. în Repertoriu II.2. ci partea care a formulat cererea de sechestru judiciar trebuie să justifice un interes. la cererea părţii interesate.D. din reaua administrare a averii succesorale etc. Aşadar. decizia nr. care se dispune tocmai în scopul de a conserva bunul în starea în care se găseşte (Trib. în caz de admitere a cererii. 142.fond.1 necesitate ce poate rezulta din pericolul dispariţiei. 601 C. degradării. cu atât mai mult cu cât principiul în materie îl constituie executarea în natură. alt drept real principal. secţia civilă. proc. 1402/1990. pronunţându-se o încheiere. împrejurarea că bunul a fost evaluat nu este de natură să facă inutilă aplicarea sechestrului judiciar. iar numai dacă aceasta nu este posibilă se va trece la executarea prin echivalent. până la soluţionarea cererii de înfiinţare a sechestrului judiciar de către instanţă. p. Cererea se judecă de urgenţă. Suprem. iar în cazurile de excepţie prevăzute de art. Atât la soluţionarea cererii de înfiinţare a sechestrului judiciar (în primă şi ultimă instanţă). decizia nr. 4. 842/1972. 10/1971. precum şi necesitatea luării acestei măsuri. Bucureşti. 1453/1970. instanţa poate să îl oblige pe cel care a . 600 alin. civ. civ. secţia civilă. secţia a IV-a civilă.

împreună cu fructele acestuia. un exemplar al procesului-verbal urmând a fi înaintat şi instanţei care a încuviinţat măsura asigurătorie..J. decizia nr.S. să încaseze orice venituri şi sume datorate. p. precum şi datorii constatate prin tidu executoriu. proc. 5/2002. precum şi modul de comunicare a actelor de procedură. pe bază de proces-verbal. secţia civilă. Reguli generale Legea reglementează în amănunt modul în care părţile şi alţi participanţi la procesul civil sunt chemaţi în faţa instanţei de judecată. iar dacă administratorul-sechestru a fost el însuşi parte în proces şi a obţinut câştig de cauză. unei persoane desemnate de instanţă. După finalizarea judecăţii (prin hotărâre executorie). aceleia dintre părţi căreia bunul i-a fost atribuit prin hotărâre. afară numai dacă legea nu dispune altfel. care poate fi chiar deţinătorul bunului. precum şi termenul în care aceasta trebuie depusă. 56. civ. 1 Desemnarea persoanei căreia i se încredinţează bunul pus sub sechestru este obligatorie pentru instanţă .solicitat înfiinţarea sechestrului judiciar să depună o cauţiune. Cu autorizarea prealabilă a instanţei care l-a numit.' Executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru judiciar şi îl va da în primire. în cazul în care a fost pus sub sechestru judiciar un bun imobil. Dacă a fost numit ca administrator-sechestru o altă persoană decât deţinătorul bunului. prin înscrierea măsurii asigurătorii în cartea funciară. Administratorul-sechestru este îndreptăţit să efectueze toate actele de conservare şi de administrare. Articolul 600 alin. având în vedere ipoteza în care cu privire la bunul ce formează deja obiectul judecăţii şi care a fost pus sub sechestru judiciar o terţă persoană declanşează un litigiu împotriva părţilor din primul proces. Potrivit art. instanţa îi va fixa pentru activitatea depusă o sumă drept remuneraţie. care. 85 C. Secţiunea a IV-a. atunci va păstra bunul şi fructele acestuia. iar dacă părţile nu se înţeleg în această privinţă. dacă este cazul. se va proceda şi la efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară. administratorul-sechestru va putea sta în judecată în numele părţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru. stabilind totodată şi modalităţile de plată. Citarea şi comunicarea actelor de procedură §1. . instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor. administratorului-sechestru. administratorulsechestru trebuie să predea bunul. deci părţile din litigiul care a ocazionat instituirea măsurii asigurătorii vor putea fi reprezentate într-un alt litigiu de către administratorul-sechestru.. 5112/2001. în C. Paza bunului sechestrat va fi încredinţată persoanei desemnate de părţi de comun acord.C. în toate situaţiile. De asemenea. necesitatea depunerii unei cauţiuni este lăsată la aprecierea instanţei. nr. va fixa şi cuantumul cauţiunii. (3) teza a ll-a stabileşte un caz de reprezentare legală în procesul civil.J. să plătească datorii cu caracter curent. inclusiv veniturile încasate. Deci.

personal sau prin mandatar. proc. este prezumată a cunoaşte toate termenele următoare în faţa acelei instanţe. dacă reclamantul lipseşte la primul termen de judecată. ia cunoştinţă de primul termen de judecată pe care îl fixează preşedintele (judecătorul care îl înlocuieşte). spre exemplu. spre deosebire de reglementarea anterioară. sub sancţiunea nulităţii. civ. care au caracter imperativ. Aşadar. de care a luat cunoştinţă într-un asemenea mod.. (2) C. însă. al ordonanţei preşedinţiale). 226 Judecata în primă instanţă Citarea şi comunicarea actelor de procedură . 2 C. art. 107 C. dacă este cazul. despre locul şi data şedinţei de judecată. astfel încât nu va mai fi citată. precum şi partea care a fost prezentă la o înfăţişare (la un termen de judecată). civ. instituţia termenului în cunoştinţă nu se aplică: 16. această finalitate se poate realiza şi prin luarea termenului în cunoştinţă de către partea prezentă la unul din termenele de judecată. potrivit art. 153 alin. (1) pct. civ. proc. chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul. în cazurile expres prevăzute de lege (cum ar fi. civ.art. prevăzând că partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă. părţile nu sunt obligate să se înfăţişeze. ci şi în cazul în care reclamantul. 153 alin. (1) C. în cazul rezolvării conflictelor de competenţă. Trebuie reţinut că. al asigurării dovezilor. proc. 242 alin. instanţa va dispune suspendarea judecăţii]. instituţia termenului în cunoştinţă se aplică nu numai în cazul în care partea a fost prezentă ea însăşi sau prin reprezentantul ei la unul din termenele de judecată. în lipsa unei astfel de dispoziţii legale.în procesul civil. Tocmai de aceea. Citarea părţilor are ca finalitate încunoştinţarea lor despre existenţa procesului. . proc.regula este citarea părţilor şi numai cu titlu de excepţie judecata poate avea loc fără citarea părţilor. cu ocazia introducerii cererii de chemare în judecată. el nu va mai trebui citat pentru termenul de judecată următor şi. se desprind două idei de bază: . ar fi trebuit ca părţile să fie citate pentru fiecare termen de judecată. reglementează aşanumita instituţie a termenului în cunoştinţă. Subliniem că.. al suspendării judecăţii dispuse de către preşedintele instanţei sesizate cu o cerere de strămutare. obligă instanţa să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor impuse de lege. însă este necesar ca toate părţile din proces să fi fost legal citate. pentru celelalte termene [afară de situaţia când. în baza art. Din dispoziţiile legale menţionate mai sus.

(2) teza a ll-a C. ceea ce înseamnă că. preşedintele de secţie ori judecătorul ce îl înlocuieşte. iar militarii şi deţinuţii trebuie citaţi pentru toate termenele de judecată. în cazul când pricina se repune pe rol. însă numai dacă partea face dovada că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel. Şi lipsa uneia dintre celelalte menţiuni ar putea atrage nulitatea procedurii de citare. 88 alin. lunii. în temeiul art. . domiciliul şi calitatea celui citat. 105 alin. Cuprinsul citaţiei Citarea părţilor şi a altor participanţi la procesul civil se realizează printr-un act procedural numit citaţie. precum şi numărul dosarului. zilei şi orei de înfăţişare. Potrivit art. în termen scurt. în concret. citaţia este compusă din două părţi: citaţia propriu-zisă şi dovada de înmânare (procesul-verbal) a citaţiei. (1) C.numărul şi data emiterii. .227 în cazul redeschiderii judecăţii după ce aceasta a fost suspendată. Alineatul (2) al aceluiaşi articol dispune că menţiunile referitoare la indicarea anului. zilei şi orei de înfăţişare. .numele.. luarea interogatoriului. repunerea pricinii pe rol. Termenul luat în cunoştinţă sau pentru care au fost trimise citaţiile poate fi schimbat numai pentru motive temeinice şi numai cu citarea părţilor. §2.indicarea instanţei şi sediului acesteia. cei în cauză vor trebui citaţi pentru termenul la care va avea loc reluarea judecăţii. iar cererea de preschimbare a termenului de judecată făcută în cursul judecării procesului se soluţionează de instanţa respectivă (judecătorul unic sau. proc. domiciliul şi calitatea celui citat.indicarea anului. citaţia va cuprinde: . la parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului. la indicarea instanţei şi sediului acesteia.1 în toate aceste situaţii. Cererea de preschimbare a primului termen de judecată se soluţionează de către preşedintele instanţei. în cazul militarilor în termen şi al deţinuţilor. în camera de consiliu. . în cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu. vicepreşedintele instanţei.numele şi domiciliul părţii potrivnice. Dovada de primire a citaţiei sau procesul-verbal pe care îl încheie agentul procedural (care se restituie instanţei de către agentul procedural) - . proc. lunii.alte menţiuni prevăzute de lege: . după caz. . precum şi felul pricinii.. în cazul lipsei uneia dintre aceste menţiuni vătămarea se presupune. la numele. civ. civ. completul de judecată). Citaţia trebuie emisă în formă scrisă şi trebuie să cuprindă anumite menţiuni prevăzute de lege.

Lipsa uneia dintre celelalte menţiuni ar putea atrage nulitatea procedurii de citare numai dacă partea face dovada că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel. la numele.trebuie să cuprindă următoarele menţiuni (art.1 Corespunzător fostei reglementări. la semnătura celui care a încheiat procesul-verbal sunt prevăzute sub pedeapsa nulităţii. luna şi ziua când a fost încheiat procesulverbal. prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea.2 deşi dispoziţiile legale în materie nu deosebeau după cum cel citat este o persoană fizică sau o persoană juridică. 180 C. numele. iar instanţa supremă s-a oprit la răspunsul afirmativ. apartamentului sau camerei. (coroborat cu art. dovada de înmânare a citaţiei trebuie ori nu să conţină şi ştampila persoanei juridice respective. precum şi. s-a pus problema de a şti dacă. proc. Dacă persoanele care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuză sau nu pot să semneze. iar pentru citaţii şi a termenului de înfăţişare. funcţia acestuia. Menţiunile referitoare la anul. ci funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei va arăta în clar numele de familie şi prenumele. ceea ce implică citarea părţii lipsă cu . la numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau.): anul. civ. proc. nu figura şi aplicarea ştampilei. Din actuala redactare a art. prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea. locul unde s-a făcut afişarea. civ. precum şi calitatea sa. 100 C. 91 C. civ. iar printre menţiunile prevăzute de art. luna şi ziua când a fost încheiat. după caz. anume atunci când una dintre părţi se înscrie în fals cu privire la un înscris depus la dosar. numele celui care l-a încheiat. în cazul lipsei uneia dintre aceste menţiuni vătămarea nu mai trebuie dovedită de partea respectivă. numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau. civ. indicarea instanţei de la care porneşte actul de procedură şi identificarea acestuia. dacă persoana căreia i s-a făcut comunicarea locuieşte într-o clădire cu mai mult etaje sau apartamente sau în hotel şi dacă actul de procedură a fost înmânat la locuinţa sa ori a fost afişat pe uşa acestei locuinţe. a termenului de înfăţişare.) mai rezultă o situaţie în care instituţia termenului în cunoştinţă nu îşi găseşte aplicare. 182 C. iar partea adversă nu este prezentă la termenul de judecată respectiv. semnătura celui care a încheiat procesul-verbal. 100 C. rezultă cu claritate că nu este necesară aplicarea ştampilei. 1 Din art. după caz. în cazul citării unei persoane juridice. la indicarea instanţei de la care porneşte actul de procedură şi identificarea acestuia. indicarea înscrisurilor comunicate. proc. se va menţiona aceasta în cuprinsul procesului-verbal. deci. caz în care instanţa trebuie să acorde un termen şi să dispună înfăţişarea părţilor în persoană. cu indicarea numărului etajului. dacă este cazul. fiind deci necesară înscrierea în fals. proc. locul unde s-a făcut afişarea. civ. după care va semna dovada. la numele celui care l-a încheiat. Procesul-verbal face dovada în privinţa celor constatate personal de agentul care l-a întocmit până la declararea falsului. proc.

experţii. atunci citarea şi comunicarea actelor de procedură se vor face la adresa mandatarului.. în lipsă de contencios. în cazul în care partea. în Dreptul nr. p. 8/1996. comuna3 şi celelalte persoane juridice de drept public se citează în persoana şefului autorităţii la contenciosul sediului central al administraţiei respective. 1468/1998. al reprezentanţei. nu poate fi combătută prin alte mijloace de probaţiune. în lipsa înscrierii în fals. facilitatea vizând numai locul unde se poate face citarea. Ploieşti. Astfel: . decizia nr. p. 255. iar. în caz de . Menţiunea cu privire la data la care s-a făcut comunicarea hotărârii. 93 C. după caz. iar nu prin directorul sucursalei ori al reprezentanţei. C.). inclusiv cu datele menţionate pe ştampilele aplicate de oficiile poştale implicate în îndeplinirea procedurii . lichidatorul judiciar. dacă este cazul. interpreţii şi.statul1. după caz. proc. 11998. stabileşte anumite reguli speciale de citare. civ.asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică se citează prin organele lor de conducere. Articolul 87 C. Persoanele care urmează a fi citate şi modul de citare Se citează părţile. persoana juridică se citează tot prin reprezentantul ei legal. la sediul administraţiei.incapabilii se citează prin reprezentanţii lor legali.menţiunea că partea adversă s-a înscris în fals.cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului sunt citaţi prin administratorul judiciar ori. secţia civilă. inclusiv terţii intervenienţi. . alţi participanţi la procesul civil. . proc.persoanele juridice de drept privat se citează prin reprezentanţii lor. Este însă de reţinut că şi atunci când citarea se face la sediul sucursalei sau al reprezentanţei. decizia nr. 138. . 169/1996. civ. 228 Judecata în primă instanţă Citarea şi comunicarea actelor de procedură 229 §3. la sediul administraţiei. atunci acestea se vor comunica la domiciliul (sediul) părţii (art.J. dacă însă partea nu a arătat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură. A se vedea.CA. la sediul principal sau la cel al sucursalei ori. precum şi martorii. ori. secţia comercială. spre exemplu. judeţul2. care este reprezentată în judecată printr-un mandatar. .S. în Culegere de practică judiciară sem. a făcut o alegere de domiciliu la adresa acestuia.

precum . se citează prin Ministerul Afacerilor Externe. se face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei. Citarea prin publicitate se face afişându-se citaţia la uşa instanţei. 95 C. statul. dacă preşedintele instanţei sau instanţa de judecată apreciază că este necesar. aflaţi în străinătate. precum şi membrii lor de familie care locuiesc cu ei. 12 alin. numit de instanţă. primarul reprezintă comuna sau oraşul în justiţie. (5) din Legea nr. 213/1998 dispune că în litigiile referitoare la bunurile proprietatea publică a statului. iar art. (3) C. 2 Judeţul este reprezentat în proces de către preşedintele consiliului judeţean. . cei care se află în străinătate. nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului. iar munici piul Bucureşti de către preşedintele Consiliului General al Municipiului Bucureşti. proc. iar. iar ceilalţi cetăţeni români aflaţi în străinătate în interes de serviciu se citează prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se află cei care i-au trimis. în toate aceste situaţii. cetăţenii români trimişi ca funcţionari la organizaţii internaţionale. Persoanele cu domiciliul necunoscut şi cu reşedinţa necunoscută. se citează prin Ministerul Finanţelor Publice. 506 alin. De asemenea.personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României. 25 din Decretul nr. 31/1954. când reclamantul învederează că. inclusiv cei aflaţi în străinătate. vor fi citaţi prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire. va fi citat şi acesta. vor fi citaţi printr-un curator special. art. statul se citează prin Ministerul Finanţelor Publice. cu excepţia cazului când o normă specială ar stabili altfel.moştenitorii. ca persoană juridică. 3 în principiu. Afişarea. pen.numire a unui curator special. civ. dacă legea nu stabileşte un alt organ.în cazul în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care România este parte ori prin acte normative speciale nu se prevede o altă procedură. până la intervenirea lor în proces. deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă. . citarea se face prin acest curator. . care va semna dovada. preşedintele instanţei va dispune citarea acestuia prin publicitate. înmânarea citaţiei şi a celorlalte acte de procedură 1 Potrivit art. statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. proc.. dacă persoanele aflate în străinătate au mandatar cunoscut în ţară. citaţia se publică şi în Monitorul oficial al României sau într-un ziar mai răspândit. Potrivit art. având domiciliul cunoscut sau reşedinţa cunoscută. în acţiunile privitoare la despăgubiri pentru erorile judiciare săvârşite prin condamnarea sau luarea unor măsuri preventive pe nedrept. prevede că. vor fi citaţi prin publicitate.

Spre a se dispune citarea prin publicitate. atunci vor fi anulate toate actele de procedură ce au urmat încuviinţării citării prin publicitate. precum şi a comunicării hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează procesul în curs. trebuie înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. decizia nr. procedura de citare sau de comunicare a cererilor ori înscrisurilor către cealaltă parte”.. Suprem. o atare distincţie se impune. 3 din Titlul XIII din Legea nr. a obţinut citarea prin publicitate (deci reclamantul cunoştea domiciliul sau reşedinţa pârâtului). în CD. 1994. deoarece. ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să rezulte imposibilitatea de a afla domiciliul părţii adverse. nu este suficient ca reclamantul să afirme că nu cunoaşte domiciliul pârâtului. când instanţa poate scurta acest termen. în cazul în care comunicarea potrivit celor menţionate mai sus nu este posibilă. se înfăţişează şi dovedeşte că reclamantul. (1) C. Potrivit art. civ.1 Dacă pârâtul. 722 alin. telefon etc. precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe. Instanţa solicitată. 257. însă. aceasta se va face prin poştă. prin agenţi procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia. p. 230 Judecata în primă instanţă mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. în procesele referitoare la restituirea proprietăţilor funciare. secţia civilă. înmânarea citaţiei şi a altor acte de procedură Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se face din oficiu2. potrivit legii. iar reclamantul care a cerut o asemenea citare va fi condamnat la o amendă şi la despăgubiri către partea vătămată. prin intermediul executorului judecătoresc. 114 alin. în legătură cu această din urmă modalitate. în B. (1) C. Deşi acest text de lege nu deosebeşte după cum citaţia a fost emisă pentru primul termen de judecată sau pentru termenele de judecată următoare. art. cu rea-cre-dinţă. cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte 1 Trib. oricare dintre părţi poate îndeplini. ci este necesar ca la dosar să existe confirmarea primirii actului de către destinatar. în cazurile urgente. civ. Potrivit art. C. este obligată să ia de îndată măsurile necesare. subliniem că nu ar fi suficientă confirmarea că s-a efectuat transmiterea prin fax. citaţia. îndeplinirea actelor de procedură şi comunicarea lor se fac în mod gratuit. proc. 247/2005. proc.J. 519/1994. preşedintele instanţei sau instanţa de judecată va putea reduce acest termen la 5 zile. proc. citat prin publicitate. cu excepţia cazurilor urgente. 86. civ. şi să trimită instanţei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii. stabileşte că . 912/1979.J.şi publicarea citaţiei se fac cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată pentru judecată. când i se cere să îndeplinească procedura de comunicare pentru altă instanţă. în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul.. „cu excepţia citării părţii pentru primul termen de judecată sau pentru primul termen ulterior repunerii cauzei pe rol. Potrivit art. §4. 89 alin.S. p. (3) C.. 1979. decizia nr. secţia civilă. sub sancţiunea nulităţii.

dar având o sferă mai largă. civ. citaţia se înmânează la căpitănia portului unde este înregistrat vasul. citaţia se înmânează la administraţia închisorii. cel puţin 5 zile. iar. în acord cu art. 6 C.primul termen de judecată se fixează astfel încât.pentru bolnavii aflaţi în spitale.pentru cei care alcătuiesc echipajul unui vas de comerţ. procedura se acoperă. ori atunci când actul urmează să . proc. industrială sau profesională. deşi nu “a fost citată sau citarea a fost viciată. dacă partea a cerut acordarea unui termen spre a lua cunoştinţă de actele ce i s-au înmânat în instanţă. mai prevede că înmânarea se poate face oriunde.pentru cei ce se găsesc sub arme. înmânarea se face la direcţia aşezământului. civ. proc. în cazul în care cel citat nu este de acord cu primirea citaţiei şi deci nu semnează de primire. partea prezentă în instanţă. 1-3. Citarea şi comunicarea actelor de procedură 231 . Dacă partea nelegal citată şi prezentă în instanţă a solicitat acordarea unui termen. atunci hotărârea este susceptibilă de a fi desfiinţată. într-o asemenea situaţie. însă numai dacă cel citat primeşte citaţia. (1) C. citaţia se înmânează la comandamentul superior cel mai apropiat. ospicii sau sanatorii. (2) C. proc. proc. 7 C. pct. . când este însă nevoie de încuviinţarea preşedintelui. în pricinile urgente.. dar poate cere instanţei un termen pentru a lua cunoştinţă de acte. de la data primirii citaţiei.pentru cei care execută o pedeapsă privativă de libertate. atunci agentul procedural va trebui să facă înmânarea sau afişarea la domiciliul sau reşedinţa celui citat. 90 alin. proc. civ. deoarece se referă nu numai la pârât. la domiciliul sau reşedinţa acestuia. personal sau prin mandatar. 87 pct. art. Astfel: . Când partea se prezintă în instanţă.. însă instanţa nu a dispus amânarea judecăţii. nici un act de procedură nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală. Articolul 90 alin. în lipsa unui domiciliu cunoscut. potrivit art. comercială. nu poate refuza primirea actelor de procedură şi a înscrisurilor care i se comunică în şedinţă. dispune că. vom mai reţine că. 5 şi pct. dacă partea respectivă nu a cerut amânarea judecăţii. . civ. 97 C. In toate aceste situaţii. pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru pregătirea apărării. Potrivit art. civ. ci la orice persoană căreia urmează a i se înmâna citaţia sau un alt act de procedură.. citaţia şi alte acte de procedură pot fi înmânate şi la locul acelor aşezări. precum şi în cazurile de citare prevăzute de art. Legea stabileşte şi anumite reguli speciale referitoare la înmânarea citaţiei şi a altor acte de procedură. afară de cazurile grabnice. atunci când cel citat are o aşezare agricolă. proc. 96 C. în sfârşit. atunci hotărârea ce se va pronunţa este susceptibilă de a fi desfiinţată. însă partea respectivă are dreptul să ceară un nou termen pentru a-şi pregăti apărarea. atunci ea nu ar mai putea invoca ulterior citarea nelegală. civ. Citaţia şi celelalte acte de procedură se înmânează personal celui citat. însă instanţa nu dispune amânarea judecăţii.

potrivit art. încheind proces-verbal. agentul va înmâna citaţia administratorului. Dacă aceste persoane nu voiesc sau nu pot să semneze adeverinţa. în lipsă. Citaţia sau celelalte acte de procedură se înmânează personal celui citat. agentul afişează citaţia pe uşa celui citat şi încheie proces-verbal.1 Mai mult. In situaţia în care cel citat nu se găseşte la domiciliu. agentul certificând identitatea şi semnătura acesteia. încheind proces-verbal. refuză să primească. precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care. dacă este cazul. agentul îi va lăsa citaţia sau. este necesar ca dovada de primire sau pro-cesul-verbal să existe la dosar. ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte. civ. în cazul în care persoana citată locuieşte la hotel sau într-o clădire cu mai multe apartamente şi nu este indicat numărul camerei sau apartamentului. Dacă partea îşi schimbă domiciliul (respectiv sediul în cazul persoanei . Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face datorită faptului că s-a dărâmat clădirea. care va înştiinţa din timp partea interesată despre această împrejurare. nu vrea sau nu poate să semneze adeverinţa de primire. la citarea prin publicitate. citaţia şi celelalte acte de procedură pot fi înmânate funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei. comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice.fie înmânat unui avocat sau unui notar public. după caz. precum şi calitatea. Actuala reglementare rezolvă explicit problema de a şti dacă. nefiind posibilă administrarea altor probe. pot sta în judecată. agentul va depune actul la grefa instanţei. agentul le lasă citaţia şi încheie proces-verbal. Astfel. va afişa citaţia pe uşa principală a clădirii şi va încheia proces-verbal. Proba îndeplinirii procedurii de citare se face numai cu dovada de primire sau. cum ar fi 232 Judecata în primă instanţă declaraţii de martori. agentul va înmâna citaţia unei persoane din familie. primind citaţia. Persoana care primeşte citaţia va semna adeverinţa de primire. Dacă persoanele respective nu voiesc să primească actul de procedură sau nu este nimeni la domiciliul celui citat. în cazul refuzului de primire. potrivit legii. iar dacă aceştia refuză să o primească. altei persoane care locuieşte cu dânsul (cu excepţia minorilor sub 14 ani sau a persoanelor lipsite de discernământ) ori persoanei care primeşte corespondenţa în mod obişnuit. aflându-se la domiciliu. a devenit de nelocuit sau din alte motive asemănătoare. este sau nu posibilă afişarea citaţiei. portarului. nefiind suficientă simpla atestare a judecătorului că procedura de citare este îndeplinită. proc. cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora. care îşi va arăta în clar numele şi prenumele. care va semna adeverinţa de primire. agentul procedural certificând identitatea şi semnătura acestuia.. urmând a se recurge. în cazul citării unei persoane juridice. ori. iar apoi va trebui să semneze dovada de primire. ori. o va afişa pe uşa locuinţei. Dacă persoana citată. 92' C. cu procesul-verbal.

3 Această dispoziţie. p. 1829/2000. a împuţina. colegiul civil.J. secţia comercială. 4/2001. p. 1559/1994. iar părţii potrivnice să îi comunice acelaşi lucru prin scrisoare recomandată. nr. aşa încât. Excepţiile procesuale nu trebuie confundate cu apărările de fond. 119. decizia nr. partea respectivă (intimat în calea de atac) va trebui citată la noul ei domiciliu. provine de la verbul latin excipiore. nu însă şi apărările procesuale 1 Dovada îndeplinirii procedurii de citare sau de comunicare trebuie să rezulte din actul procedural. apărarea desemnează toate mijloacele folosite pentru a se obţine respingerea pretenţiei supusă judecăţii sau întârzierea soluţionării acesteia. precum depoziţiile unor martori (Trib. în înţeles restrâns. 104). a anihila). Suprem. 98 C. nu se aplică şi în cazul în care a intervenit o hotărâre irevocabilă. decizia nr. care în limbajul comun desemnează situaţia de abatere de la regulă. p.juridice)2 în cursul judecăţii. care înseamnă a lua din. în B. în sens larg. nr. secţia civilă. CA. ea va continua să fie citată. decizia civilă nr. p. Secţiunea a V-a. decizia nr. ea trebuie să depună la dosar o cerere prin care să aducă la cunoştinţa instanţei schimbarea de domiciliu. 62. După acest moment. la vechiul domiciliu şi nu va putea să invoce nulitatea procedurii de citare. 533/1994. 151) sau din împrejurări de fapt din care sar putea trage concluzia că partea a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii (CA. în mod valabil. noţiunea de apărare cuprinde numai apărările de fond. Bucureşti. iar nu din probe extrinseci. înscrisă în art. 1/1957.. Deci. decizia nr. 518/1996. Bucureşti. tinzând la respingerea cererii de chemare în judecată. 2 CA. iar nu la domiciliul trecut în dosar. Bucureşti. civ. 25. 16. secţia comercială şi de contencios administrativ. secţia a IlI-a civilă. partea nu trebuie să mai anunţe schimbarea de domiciliu. 141/1957.N. Precizări prealabile Printre formele concrete ce alcătuiesc acţiunea civilă se află şi excepţiile procesuale (termenul «excepţie». 266/R/2002. în Culegere de practică judiciară 1996. Galaţi..J. p.S. 58/1994. p. Noţiunea de apărare are mai multe înţelesuri. Braşov. decizia nr. 3 A se vedea şi: C. în P. 1994. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. secţia a IV-a . în CJ. proc. în Culegere de practică judiciară comercială 1993-1998. în caz contrar. 117). apărarea vizează numai acele mijloace prin care se invocă obiecţiuni împotriva fondului pretenţiei dedusă judecăţii. recipisa depunânduse la dosar. decizia civilă nr. în sens restrâns. p. CA. referatul întocmit de arhivarul judecătoriei (CA. 6/2002. în J. dacă se exercită o cale extraordinară de atac de retractare.R. nr. Excepţiile procesuale §1.

civilă. .excepţia procesuală presupune existenţa unui proces civil în curs. cu privire la care reclamantul pretinde că i-a împrumutat-o. în dreptul civil. 1047. se poate apăra invocând faptul că nu a împrumutat nimic de la reclamant. ori lipsuri referitoare la . Apărările de fond. 308. 1653 şi art. pot fi definite ca fiind mijloacele prin care pârâtul invocă obiecţiuni împotriva pretenţiei reclamantului. pârâtul chemat în judecată pentru a fi obligat să restituie reclamantului o sumă de bani. civ. în sensul că vânzătorul i-a predat folosinţa bunului în vederea culegerii fructelor. ori pe principiul conversiunii artelor juridice. 168 IC. de exemplu. 2244/1996. în condiţiile legii. 196. deşi convenţia privitoare la transmiterea proprietăţii imobilului este nulă. numite şi apărări propriu-zise. trebuie să se pornească de la anumite elemente constant recunoscute în literatura de specialitate şi în practica judiciară. Uneori. urmărind respingerea cererii acestuia ca neîntemeiată (ca nefondată). în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. secţia a IV-a civilă. că a operat compensaţia legală etc. decizia nr. că şi-a plătit datoria. p. . decizia nr. Trib. aceasta nu are nici o influenţă asupra fructelor pe care le-a cules. 485 C. denumirea de excepţie.excepţiile constituie mijloace de apărare. procurorul sau instanţa din oficiu invocă. dacă sunt invocate împrejurări de fapt în legătură cu speţa respectivă şi apărări în drept. în cazul introducerii unei cereri prin care. dar nu se confundă cu apărările de fond. Astfel: . actele de procedură. pârâtul poate formula o apărare de fond în fapt. anumite neregularităţi procedurale (privind competenţa. §2. relativ impropriu. când se vorbeşte de regula Judecătorul acţiunii este judecătorul excepţiunii”. ori. compunerea şi constituirea instanţei. partea interesată. Apărările de fond pot fi apărări în fapt. când se vorbeşte de excepţia de neexecutare a contractului sau de alte mijloace de apărare ale debitorului (art. Excepţiile procesuale 23^ (adică apărările ce privesc încălcarea unor norme de organizare judecătorească. iar această apărare de fond poate fi întemeiată în drept pe prevederile art. 528/19%. atunci când se invocă anumite dispoziţii legale despre care se afirmă că sunt aplicabile în speţă. după examinarea fondului pretenţiei respective.). aşa încât. Bucureşti. Astfel. p. s-ar pretinde daune egale cu echivalentul lipsei de folosinţă a terenului. nici chiar atunci când tind la respingerea sau anularea cererii. De exemplu. de competenţă sau de procedură). pentru unele apărări de fond se foloseşte. procedura de judecată). Definirea excepţiilor procesuale în definirea excepţiilor procesuale. civ.prin intermediul excepţiilor procesuale.. ulterior declarării nulităţii unei convenţii de înstrăinare a unui imobil. în Culegere de practică judiciară 19931997.

procurorul sau instanţa din oficiu invocă. în excepţii de procedură propriu-zise şi excepţii de fond. prescrisă.excepţiile procesuale nu pun în discuţie fondul pretenţiei formulate. neregularităţi procedurale sau lipsuri privind exerciţiul dreptului la acţiune. a unor norme juridice privind condiţiile de îndeplinire a actelor de procedură. anume excepţiile de fond. 234 Judecata în primă instanţă dreptul reclamantului şi că hotărârea pronunţată în urma admiterii unei excepţii procesuale nu are putere de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul pretenţiei. §3. excepţia de recuzare etc). partea interesată. Excepţii de procedură şi excepţii de fond După obiectul lor. este preferabil să se folosească sintagma «excepţie procesuală» pentru a se desemna noţiunea cu sferă mai largă. Excepţiile procesuale ar putea fi definite ca fiind acele mijloace prin care. inclusiv termenele în care trebuie efectuate (excepţia lipsei de citare sau a citării nelegale. ambele alcătuind categoria excepţiilor de procedură. Clasificarea excepţiilor procesuale Excepţiile procesuale pot fi clasificate în funcţie de trei criterii: obiectul lor.admiterea excepţiei duce la întârzierea judecăţii (amânarea cauzei. alături de cealaltă subdiviziune. excepţia de tardivitate etc). excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată. iar apoi să se vorbească despre excepţiile de procedură. . refacerea unor acte de procedură. ca o subdiviziune a excepţiilor procesuale. .1. după acest criteriu. în cadrul procesului civil. 3.exerciţiul dreptului la acţiune (privind condiţiile de exerciţiu ale acestuia sau chiar inexistenţa unor componente ale dreptului la acţiune). stingerea procesului. întrucât poate duce la unele confuzii. Faţă de împrejurarea că toate excepţiile au ca trăsătură comună faptul că se invocă în cadrul procesului. procedura de judecată (excepţiile privitoare la taxele judiciare de timbru. declinarea competenţei. . urmărind întârzierea sau împiedicarea judecăţii în fond. efectul pe care tind să îl realizeze şi caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normei juridice încălcate. de compunere sau constituire a instanţei (excepţia de incompatibilitate. excepţiile procesuale se clasifică în excepţii de procedură şi excepţii de fond. Prin intermediul excepţiilor de procedură se invocă anumite neregularităţi procedurale. în condiţiile prescrise de lege şi fără a pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii.1 Acest procedeu a fost în mod justificat criticat. In literatura de specialitate se mai întâlneşte clasificarea excepţiilor. rezultă că admiterea unei excepţii procesuale nu afectează. în principiu. respingerea cererii ca prematură. inadmisibilă etc. Fac parte din această categorie acele excepţii care au ca obiect invocarea încălcării unor norme de competenţă (excepţia de necompetenţă).) sau la împiedicarea judecăţii fondului (anularea cererii. trimiterea dosarului la instanţa mai întâi învestită etc. nu însă ca nefondată).

în doctrină s-a încercat să se precizeze împrejurările care. Considerăm că trăsătura comună a excepţiilor de fond se desprinde din însăşi noţiunea acestora. 122 din acest cod. 36 şi urm. Unii autori au considerat excepţiile de fond ca apărări propriuzise. D. aceea a finelor de neprimire (lesfins de non-recevoir). cit. de a lărgi sfera acestora. Leş. 2 Menţionăm că legislaţia şi doctrina franceze nu cunosc instituţia excepţiilor de fond. cu exerciţiul dreptului la acţiune. Bacaci. excepţia de prematuritate a cererii. excepţia lipsei de interes. p. ci tot excepţii.. p. litispendenţa). însă. voi. Prin urmare. Articolul 137 C. excepţia lipsei de calitate procesuală şi excepţia lipsei capacităţii procesuale sunt excepţii de fond. constituie fine 235 Excepţiile procesuale acestora. 344. op. pe de altă parte. iar. Negru. proc civ. compensaţia legală. există două tendinţe: pe de o parte. /. Unele consideraţii în legătură cu excepţiile de procedură. (1) C. mai exact. excepţiile de fond nu pun în discuţie fondul pretenţiei supusă judecăţii.J. distinge între excepţiile de procedură şi excepţiile de fond.excepţia de perimare etc). Tot excepţii de fond sunt şi prescripţia şi puterea de lucru judecat. 252. anume că sunt în strânsă legătură cu pretenţia dedusă judecăţii. Din această perspectivă. Rezultă că în categoria excepţiilor de fond ar trebui incluse acele excepţii care au ca obiect invocarea unor lipsuri referitoare la condiţiile exercitării dreptului la acţiune. V. precum şi acele excepţii care sunt strâns legate de dreptul la acţiune (de componentele acestuia). tranzacţia etc). p. 137 alin. incluzându-se şi unele mijloace care sunt totuşi apărări de fond (plata.C. nu sunt apărări de fond. 393 şi urm. Al. rezultă că excepţiile de fond sunt diferite de apărările de fond. I. proc. civ.. 1/1983. p. . ori prin care se solicită luarea anumitor măsuri pentru buna desfăşurare a judecăţii şi preîntâmpinarea unor soluţii contradictorii (conexitatea. prescripţie şi puterea de lucru judecat. Porumb. Potrivit art. Mai mult. în S. novaţia. de a reduce numărul excepţiilor de fond la excepţia lipsei de calitate. din chiar redactarea art. distincte de excepţiile de procedură.2 însă nu există nici o dispoziţie legală care să ofere un criteriu de delimitare a 1 A se vedea: Gr. Radu. nr. însă noul cod francez de procedură civilă reglementează o instituţie ce nu există la noi. pornind de la asemănarea acestora în privinţa efectelor spre care tind (admiterea excepţiei de fond duce la anularea sau respingerea cererii). deoarece acestea afectează exerciţiul dreptului la acţiune (acea componentă a acestuia ce constă în posibilitatea de a obţine condamnarea pârâtului).

care.De asemenea. precum şi lipsa de calitate. primele trebuind a fi invocate simultan şi mai înainte de orice apărare de fond sau fine de neprimire. însă. fie de exerciţiu. faţă de calificarea expresă pe care legiuitorul o dă numai excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu. proc. regimul juridic al excepţiilor de procedură este mult mai sever decât cel al finelor de neprimire. prin unele dispoziţii legale. Excepţii dilatorii şi excepţii peremptorii După efectul pe care tind să îl realizeze. prescripţia. excepţia privind caracterul subsidiar al cererii în constatare faţă de cererea în realizare.2. excepţia de inadmisibilitate a exercitării recursului împotriva hotărârilor irevocabile.. de regulă. civ. De lege ferenda. termenul prefix. excepţiile procesuale se clasifică în excepţii dilatorii şi excepţii peremptorii (dirimante). trimiterea dosarului la o altă instanţă. pentru lipsa dreptului la acţiune. este tratată ca o excepţie de procedură. declinarea competenţei. în sistemul nostru procesual. iar nu de fond. s-ar impune reglementarea excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu împreună cu excepţia lipsei capacităţii de folosinţă. dreptul la acţiune este îngrădit în ceea ce priveşte exercitarea unor componente ale sale. 161 C. cu diferenţa că. excepţia privind lipsa procedurii prealabile a reclamaţiei administrative în cazurile în care legea prevede obligativitatea acesteia. excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie de fond. excepţia ce are ca obiect invocarea depăşirii unui termen prefix (excepţia de decădere) este o excepţie de procedură. pe când cele din urmă pot fi propuse în orice fază a judecăţii. excepţia de inadmisibilitate a exercitării apelului împotriva hotărârilor definitive etc). este o excepţie de fond. sub titlul „Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat”. fie de folosinţă. lipsa de interes. 3. în sistemul procesual francez. fără examen asupra fondului. deoarece este reglementată în art. Se impun unele precizări în ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu.1 în orice caz. refacerea unor acte de procedură. fiind vorba de una din condiţiile de exerciţiu ale dreptului la de neprimire orice mijloc care tinde a declara cererea adversarului de neprimit. anume ca excepţii de fond. astfel încât excepţiile care au ca obiect invocarea acestor dispoziţii legale sunt excepţii de fond (de exemplu. Explicaţia ar putea fi aceea că. Excepţiile dilatorii tind la întârzierea judecăţii pe fond (amânarea judecăţii. lucrul judecat. Această instituţie se aseamănă cu aceea a excepţiilor de fond de la noi. transferul dosarului de la un complet . 236 Judecata în primă instanţă Excepţiile procesuale 237 acţiune. lipsa capacităţii procesuale.

unei alte instanţe. ceea ce înseamnă că suntem în prezenţa unei excepţii care tinde spre un efect peremptoriu. iar. Totuşi. dacă în termenul acordat de instanţă lipsa se acoperă. peremptorie (de exemplu. am arătat că aceasta poate . instanţa va anula cererea. în ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă. ori la respingerea cererii ca nefiind de competenţa instanţelor române). peremptorii şi declinatorii.de judecată la altul.1 Se observă însă că aşa-numitele excepţii declinatorii tind la întârzierea judecăţii cu privire la fondul pretenţiei. ci doar de la un complet de judecată la un alt complet de judecată al aceleiaşi instanţe. în plus. în privinţa efectelor pe care le produc în cazul în care sunt admise. ca pricinile să se afle înaintea unor instanţe diferite. admiterea excepţiilor de fond duce. lipsită de interes. respingerea cererii ca prematură. după caz. Astfel. excepţia lipsei semnăturii dacă partea nu este prezentă la termenul când se invocă această excepţie. excepţia de litispendenţă şi excepţia de conexitate. la anularea sau respingerea cererii ca prematură. dar începe cu un efect dilatoriu. în funcţie de efectul spre care tind. Dacă însă lipsa nu se împlineşte. excepţia de conexitate şi excepţia de litispendenţă nu presupun. excepţia de netimbrare sau de insuficientă timbrare. dar şi la respingerea cererii ca inadmisibilă. ceea ce înseamnă că. excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu poate avea doar un efect dilatoriu (amânarea judecăţii). deci ele urmează a fi incluse în categoria excepţiilor dilatorii. uneori chiar aceeaşi excepţie fiind dilatorie sau. excepţiile de fond au un caracter mai omogen decât excepţiile de procedură. când cererea este de competenta unui organ fără activitate jurisdicţională. S-ar încadra în această categorie excepţia de necompetenţă. aceste excepţii sunt peremptorii. excepţiile pot fi împărţite în dilatorii. excepţia de necompetenţă duce la declinarea competenţei când cererea este de competenţa unei alte instanţe judecătoreşti sau a unui alt organ cu activitate juris-dicţională. respingerea cererii ca inadmisibilă. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală sau împotriva unei persoane fără calitate etc). Excepţiile peremptorii tind la împiedicarea judecăţii pe fond (anularea cererii. fie spre împiedicarea acesteia. cu necesitate. inadmisibilă etc. ca lipsită de interes. Se observă că. de regulă. Sunt şi alte exemple de excepţii peremptorii care încep prin a avea un efect dilatoriu. Excepţiile de procedură tind fie spre întârzierea judecăţii. judecarea separată de cererea principală a cererii reconvenţionale formulate peste termenul prevăzut de lege etc). acestea din urmă fiind acelea a căror admitere are drept rezultat trimiterea pricinii. stingerea procesului. în principiu. spre judecare. aşa încât este posibil să nu aibă loc o trimitere a dosarului de la o instanţă la alta. Menţionăm că s-a susţinut şi punctul de vedere potrivit căruia. anume: excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

3. /. 162 C. cât şi de excepţiile de procedură. proc. p. voi. proc. proc. în acelaşi timp. p. precum şi faptul că regimul juridic al acestei excepţii nu este reglementat numai de art. potrivit art. 395-396. caracterizate prin trăsături ce le aproprie şi.M. declarând-o inacceptabilă. civ. 45 şi urm. 119. nr. Leş.D. Excepţii absolute şi excepţii relative După caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normei juridice încălcate. Excepţiile absolute privesc încălcarea unor norme juridice de ordine publică. fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul său. în R. excepţiile absolute pot fi ridicate direct în recurs numai dacă rezolvarea lor nu ar presupune o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului. A se vedea D. 117. şi nici ce anume . civ. 238 Judecata în primă instanţă 23Q Excepţiile procesuale Trebuie precizat că nu rezultă cu claritate locul inadmisibilităţilor. Excepţiile relative privesc încălcarea unor norme juridice de ordine privată. Aspecte teoretice şi practice ale excepţiei de inadmi-sibihtate în procesul civil.. civ. Ele pot fi invocate de orice parte interesată. II.. civ. 43 C. p. administrarea altor probe noi decât înscrisurile. Consideraţii referitoare Ia inadmisibilităţi într-un studiu relativ recent s-a încercat o fundamentare teoretică a inadmisi-bilităţilor. le deosebesc atât de apărările de fond. I. p. voi. Ciobanu. arătându-se că inadmisibilităţile ar constitui mijloace de apărare specifice. de procuror sau de instanţă din oficiu. excepţiile procesuale se clasifică în excepţii absolute şi excepţii relative. 161 C. voi. G.. Cât priveşte răspunsul la argumentul titlului sub care se găseşte art. 161 C. Popescu. în cadrul excepţiilor procesuale sau al apărărilor de fond. susţinând că instanţa nu poate examina cererea ce i s-a supus. Ele pot fi invocate numai de partea interesată şi numai într-un anumit termen (prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a se pune concluzii în fond). 9/1987. Radu. 3. 345.4. p. deci chiar direct în apel sau recurs. în orice fază a judecăţii. ci şi de art. Deleanu.avea uneori şi un efect peremptoriu. proc. Este însă de reţinut că. /.R.3. mai precis. J A se vedea: Gr. pârâtul. se arată că mai există şi alte cazuri în care titlul nu corespunde conţinutului.2 1 A se vedea V. I. prin intermediul lor. se opune acţiunii acestuia. Porumb.

la prima zi de înfăţişare. o anumită modalitate de respingere a cererii. Se poate spune că excepţiile peremptorii tind spre un efect general (împiedicarea judecăţii fondului). Ciobanu. dar şi spre un efect special (anularea cererii. anume acele excepţii pe care le poate cunoaşte imediat după ce i s-a comunicat cererea de chemare în judecată. iar. . excepţia referitoare la lipsa vreunuia din elementele cererii de chemare în judecată etc. respingerea cererii ca inadmisibilă etc). Procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale în legătură cu soluţionarea excepţiilor procesuale. dacă în termenul acordat de instanţă lipsurile nu se împlinesc). precum şi atunci când întâmpinarea nu este obligatorie). deoarece. dacă la acest termen procedural reclamantul solicită un termen pentru întregirea sau modificarea cererii. Spre exemplu. Se observă că respingerea cererii ca inadmisibilă este în legătură numai cu excepţiile peremptorii. 137 alin. efectele speciale sunt foarte variate. G. proc. V. dacă excepţia este absolută sau relativă. Deci. sunt şi alte excepţii peremptorii care au ca trăsătură comună o anumită modalitate de împiedicare a judecăţii pe fond. inclusiv pentru alte obiecţii. Boroi. iar nu în excepţii de procedură şi inadmisibilităţi. Cât priveşte invocarea excepţiilor procesuale. iar cel special poate consta în acordarea unui termen. civ. trebuie verificat. din art. deoarece legislaţia şi literatura juridică de la noi acoperă cu noţiunile deja existente toate situaţiile. excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant. §4. excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu (în ambele cazuri. mai întâi. pe de altă parte. în funcţie de efectul special spre care tind. în multe cazuri caracterizând doar o singură excepţie. pârâtul este cel care are posibilitatea să formuleze. rezultă o clasificare a excepţiilor procesuale în excepţii de procedură şi excepţii de fond. însă nu toate excepţiile peremptorii duc la inadmisibilitate. excepţiile procesuale referitoare la cererea reclamantului. noţiunea de inadmisibilitate vizează nu excepţia. în anumite cazuri (dacă pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat. efectul general constând în întârzierea judecăţii fondului pretenţiei. Afirmaţia este valabilă şi pentru excepţiile dilatorii. Excepţiile procesuale neinvocate prin întâmpinare vor putea fi ridicate de către pârât. anume de a respinge cererea ca inadmisibilă. ci efectul spre care tinde aceasta.M. tind spre anularea cererii. pentru a stabili cine o poate invoca şi în ce termen. Inadmisibilităţile sunt de fapt exemple de excepţii procesuale. pe de o parte. în primul rând. ce au ca punct comun o anumită soluţie pe care o va pronunţa instanţa. în cazul admiterii lor. De altfel. (1) C. iar.înţeleg autorii respectivi prin „dreptul de a se adresa justiţiei” şi „dreptul de a sesiza instanţa”.1 încercarea de a consacra o instituţie distinctă a inadmisibilităţilor este artificială. De altfel. Nu ar fi însă utilă o a patra clasificare a excepţiilor procesuale. regimul procedural al unei excepţii este bine determinat prin calificarea acesteia sub cele trei aspecte enunţate. trebuie menţionat că. trimiterea dosarului la o altă instanţă etc. prin întâmpinare. 1 A se vedea.

însă. după caz. civ. p. 66 alin. terţul intervenient poate să propună excepţiile absolute. printre altele. în care va arăta şi excepţiile procesuale pe care înţelege să le invoce cu privire la cererea reconvenţională. proc.. 58 C.. Potrivit art. potrivit art. civ. excepţiile care nu au fost propuse în termen (prin întâmpinare sau. dacă intervenţia voluntară este făcută după prima zi de înfăţişare. dacă este o excepţie absolută [art. ceea ce înseamnă că nu va putea să invoce excepţiile relative care privesc neregularităţile procedurale săvârşite anterior acestui moment. precum şi excepţiile relative care au ca obiect invocarea unor neregularităţi procedurale săvârşite după intervenirea sa în proces. (1) şi art. dacă este vorba despre o excepţie relativă. neinvocarea unei excepţii relative în termen este sancţionată cu decăderea părţii interesate din dreptul de a mai opune ulterior excepţia respectivă. civ. Aşadar. arătând. iar părţile au fost de acord cu primirea acesteia). afară de cele de ordine publică. 108 alin. 9-12/1990. proc. Excepţiile care au ca obiect invocarea unor neregularităţi săvârşite pe parcursul judecăţii pot fi ridicate de partea interesată cel mai târziu la prima zi de înfăţişare ce a urmat neregularităţii şi mai înainte de a se pune concluzii în fond.. excepţia de necompetenţă teritorială (exemplul luat presupune că reclamantul a introdus . civ. 66 alin. al persoanei chemate în judecată deoarece ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul (aceasta. proc. civ. 108 alin. (3) C. proc. spre exemplu. 151-153. 132 C. proc. şi excepţiile procesuale ce se impun faţă de cererea modificată. sub aceeaşi sancţiune a decăderii [art. dobândeşte calitatea de intervenient principal). afară de cazul în care intervenţia are loc până la prima zi de înfăţişare. în situaţia prevăzută de art. Deci. în situaţiile prevăzute de art. principal sau accesoriu. (2) C.) nu vor mai putea fi ridicate în cursul judecăţii. civ. desigur după ce aceasta din urmă i-a fost comunicată. Intervenientul voluntar. cât şi al terţului arătat ca titular al dreptului real [care. proc. 136 C. Ia prima zi de înfăţişare ori la termenul acordat de instanţă în conformitate cu dispoziţiile art.. 136 C.]. proc. dobândeşte calitatea de intervenient principal]. cât şi cele privitoare la cererea principală). pârâtul ar putea răspunde printr-o întâmpinare. (1) C. în Dreptul. s-ar putea discuta dacă el nu ar fi în măsură să invoce şi excepţiile relative ce au ca obiect neregularităţi procedurale comise anterior introducerii sale în proces (avem în vedere ipoteza în care pârâtul a formulat cererea de arătare a titularului dreptului după prima zi de înfăţişare. Dacă pârâtul formulează cerere reconvenţională. civ. respectiv în orice stare a pricinii. Aceeaşi este soluţia şi în cazul terţului chemat în garanţie (acesta va putea să invoce atât excepţiile procedurale referitoare la cererea de chemare în garanţie.]. devine parte în proces şi ia procedura în starea în care se află în momentul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie voluntară. nr. chiar direct în apel sau în recurs. însă excepţiile absolute pot fi invocate oricând în cursul judecăţii. având în vedere că terţul ia locul pârâtului. reclamantul va putea solicita un termen în vederea depunerii întâmpinării.Probleme privind excepţiile procesuale.

dacă însă instanţa nu a procedat în acest mod. pot fi aplicate prevederile art. dacă reclamantul a introdus o cerere în revendicare. Cel de-al doilea alineat al acestui text de lege dispune că excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. Instanţa poate invoca din oficiu excepţiile absolute. Chiar şi în ipoteza unor probe comune. rezolvând mai întâi excepţia. reglementează procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale. civ. dar.1 Instanţa poate să atragă atenţia părţii interesate că aceasta este în drept să invoce o excepţie relativă. că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra excepţiilor de fond care fac de prisos. civ. instanţa va soluţiona mai întâi excepţia procesuală. proc. 137 alin. probele în baza cărora a fost rezolvată excepţia (probe care sunt în legătură cu soluţionarea în fond a pricinii) rămân câştigate cauzei. unirea excepţiei cu fondul nu este obligatorie pentru instanţă. ceea ce presupune că probele necesare soluţionării excepţiei sunt necesare şi pentru rezolvarea fondului. dacă din probe rezultă că excepţia este întemeiată.. 108 alin. în totul sau în parte. o respinge. iar pârâtul invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active. deci că respectiva cerere este neîntemeiată. Deşi nu există un text de lege expres. De exemplu. Articolul 137 C. urmând a se administra numai dovezile necesare soluţionării fondului pretenţiei (probe care nu au fost necesare şi pentru rezolvarea excepţiei). pentru a se respecta principiul contradictorialităţii.o cerere reală mobiliară). iar cu privire la excepţiile relative ridicate de partea interesată. dacă acesta participă la judecată. proc. proc. cererea va fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală. trebuie să le 240 Judecata în primă instanţă pună în discuţia părţilor. procurorul poate să pună concluziile sale. civ. Numai în cazul în care probele necesare rezolvării excepţiei sunt comune cu probele (ori numai cu o parte din acestea) necesare rezolvării fondului. Dacă însă instanţa. înainte de a se pronunţa asupra lor. deoarece.]. în primul alineat. soluţia fiind în funcţie şi de celelalte apărări. stabilind. (2) C. însă respingerea excepţiei (deci reclamantul şi-a justificat calitatea procesuală) nu duce automat la admiterea cererii de chemare în judecată. nu s-ar putea obţine desfiinţarea hotărârii pe motiv că s-ar fi încălcat principiul rolului activ al judecătorului. iar partea interesată nu a invocat excepţia relativă. iar dacă excepţia este invocată în cursul judecării fondului. cercetarea în fond a pricinii. iar nu ca nefondată. se consideră că excepţiile absolute pot fi invocate şi de procuror. instanţa poate dispune unirea excepţiei cu fondul. (1) C. . a stabili că lipseşte calitatea procesuală activă înseamnă a stabili că reclamantul nu este titularul dreptului real. în orice moment al judecăţii [art. Rezultă că excepţiile procesuale se rezolvă înainte de cercetarea fondului pretenţiei deduse judecăţii.

proc.. excepţia privind lipsa procedurii prealabile şi obligatorii). cit. instanţa trebuie să fie competentă. 9/1987. în Culegere de practică judiciară 1996. puterea de lucru judecat. să fie alcătuită potrivit legii. competenţă). excepţiile privind compunerea sau constituirea instanţei. Această practică încalcă prevederile art.3 prescripţia etc. (2) C. înaintea 1 Instanţa nu poate soluţiona cererea. civ. având în vedere că pot fi considerate în legătură cu fondul toate excepţiile de fond. G. 137 alin. întotdeauna. instanţa trebuie să deducă ordinea de soluţionare a excepţiilor procesuale din caracterul şi efectele produse de excepţiile respective. în cazul în care pentru rezolvarea excepţiei ar urma să se administreze probe. De altfel. ca propunere de lege ferenda). excepţiile ar putea fi unite cu fondul dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi sau dacă ele sunt în strânsă legătură cu fondul pricinii. 98.1 Această propunere. 137 C. dar aceasta nu înseamnă că ele ar trebui rezolvate odată cu fondul. ceea ce presupune administrarea unor probe. în R. mai multe excepţii procesuale. s-a oferit şi o altă interpretare a art. Popescu. aceasta trebuie dovedită. civ. conexitate.R. proc. Astfel. fără ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor CA. excepţia ar putea fi unită întotdeauna cu fondul. . vor fi rezolvate mai întâi excepţiile referitoare la învestirea instanţei (excepţia de netimbrare sau de insuficientă timbrare. care însă nu sunt comune cu probele necesare soluţionării fondului. potrivit căreia. există tendinţa de a se uni excepţia cu fondul şi în situaţia în care pentru rezolvarea excepţiei sunt necesare probe. şi duce la o prelungire nejustificată a judecăţii în acele cazuri în care excepţia se admite.2 apoi excepţia de necompetenţă. Menţionăm totuşi că. nu este determinată de o nevoie reală în desfăşurarea judecăţii. Radu. decizia civilă nr. pentru a putea rezolva excepţia puterii de lucru judecat sau a prescripţiei extinctive. în literatura de specialitate. în lipsa unei reglementări exprese. Astfel. având în vedere scopul urmărit prin invocarea lor. 241 Excepţiile procesuale fondului (excepţiile de litispendenţă. ca orice afirmaţie făcută de una dintre părţi înaintea instanţei. nu este clar ce se înţelege prin excepţie strâns legată de fondul pricinii. care este preluată din fosta Lege de accelerare a judecăţilor. p.în practică. p. în acelaşi timp. prin invocarea din oficiu a excepţiei de inadmisibi-litate. nr. Braşov. unele excepţii ar trebui soluţionate. iar apoi. aşa încât.4 1 A se vedea D. (ca sugestie pentru practica judiciară şi. fără ca acestea să servească şi dovedirii pretenţiei pe fond. în situaţia în care se invocă. Mai mult. op. Cât priveşte cea de a doua ipoteză a propunerii.D. dacă s-ar îmbrăţişa interpretarea cu care nu suntem de acord. 619/1996. Nu se vede de ce ar fi necesară unirea excepţiei cu fondul. totodată. uneori.

D. Prin constatarea decăderii. jud. 2 în cazul în care se invocă atât excepţia de necompetenţă materială. deci atunci când se dezînvesteşte de soluţionarea pricinii pe fond. dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar. Sibiu. Noţiunea şi importanţa probelor în procesul civil . decizia nr. respectiv o hotărâre (sentinţă sau. Probele §1. Secţiunea a Vi-a. decizia civilă nr. instanţa trebuie să verifice dacă este în măsură să se mai pronunţe în pricina respectivă. decizia nr. decizie). i?. 214/1971. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. Suprem. deoarece admiterea acesteia exclude analizarea altor excepţii. cât şi excepţia de nulitate a cererii pentru insuficientă timbrare. p. dacă dispune amânarea judecăţii. p. 190. ori îşi declină competenţa.52. 242 Judecata în primă instanţă Dacă excepţia procesuală invocată este întemeiată. CA. primează excepţia referitoare la taxele de timbru. 9/1980. Bucureşti. deci să rezolve excepţia puterii de lucru judecat . înainte de a se pronunţa asupra prescripţiei. 2168/1997. secţia a ffl-a civilă. 302. în cazul în care respinge sau anulează cererea. astfel că instanţa de apel este obligată să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei de tardivitate a apelului.Trib. Hotărârea prin care s-a admis excepţia procesuală are acelaşi regim juridic ca şi hotărârea ce ar fi urmat să se pronunţe pe fond. în R. 1098/1978. sentinţa prin care s-a admis excepţia de perimare nu este supusă apelului.CA.Trib. Consideraţii generale 1. p. chiar dacă şi acestea sunt de ordine publică . secţia a IlI-a civilă. dacă legea nu prevede expres o altă soluţie (de exemplu. secţia civilă. încheierea de admitere sau de respingere a excepţiei procesuale poate fi atacată numai odată cu hotărârea de fond. încheierea prin care s-a admis excepţia de recuzare nu este supusă nici unei căi de atac). 43. p. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. decizia nr. înainte de a fi plătite taxele judiciare de timbru . Dacă excepţia este respinsă. 1971. după caz. deoarece instanţa nu poate să pună în discuţia părţilor alte probleme legate de judecarea cauzei deduse ei spre soluţionare. pronunţând o încheiere.R. instanţa pronunţă o încheiere interlocutorie şi continuă judecata. nr. 702/1997. Bucureşti. instanţa o va admite. dacă legea nu prevede o altă soluţie (de exemplu. în CD. 321. Nerespectarea termenului imperativ pentru declararea apelului determină decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.1. ci poate fi atacată cu recurs).

dar care contribuie la dovedirea existenţei sau inexistenţei acestuia. iar judecătorul îşi va forma convingerea şi va pronunţa hotărârea pe baza probelor care s-au administrat în cauză . la rândul său. reprezentând tocmai mijloacele prin care judecătorul poate lua cunoştinţă de raporturile de drept material supuse judecăţii. adică măsura în care acestea au reuşit să formeze convingerea judecătorului cu privire la existenţa sau inexistenţa raportului juridic dedus judecăţii. adică mijlocul prevăzut de lege prin care se poate dovedi un raport juridic. îmbogăţirea fără justă cauză etc. 1170 C. Din acest punct de vedere. Deci. Astfel. Obiectul şi sarcina probei 1. afirmaţii care. care au creat. Pentru a putea pronunţa hotărârea.2. părţile trebuie să dovedească afirmaţiile pe care le fac cu privire la pretenţiile formulate şi la apărările împotriva acestor pretenţii. Probele au o importanţă primordială în procesul civil. pentru a dovedi un alt fapt material. prezumţii şi mărturisirea uneia din părţi. faptele sunt de două categorii: fapte principale (facta probanda sau res probandae). în acest sens. Prima accepţiune în sens restrâns este aceea de mijloc de probă. rezilierea actului juridic etc. dabo tibi ius. la toate acestea urmând a se mai adăuga şi probele materiale. faptele care au dat naştere conflictului de interese dedus judecăţii. rezoluţiunea. de regulă. prevede că dovada se poate face prin înscrisuri. rezultă 243 Probele că probele sunt indispensabile pentru stabilirea situaţiei de fapt.1. prin probă înţelegem fie acţiunea de stabilire a existenţei sau inexistenţei unui anumit raport juridic.da mihifactum. într-un sens mai restrâns. Obiectul probei Obiectul probei este reprezentat de acele fapte juridice care tind la dovedirea raportului juridic litigios. noţiunea de probă este utilizată în două accepţiuni. iar apoi să aplice la aceste fapte norma de drept corespunzătoare. fie mijlocul prin care se poate stabili raportul juridic ce trebuie dovedit. deci actele juridice şi faptele juridice în înţeles restrâns. A doua accepţiune în sens restrâns este aceea de fapt probator. martori. civ. Cum litigiul nu poate fi rezolvat numai pe baza afirmaţiilor părţilor. sunt contradictorii. 1. judecătorul trebuie să cunoască raporturile juridice civile dintre părţi. dând dreptul de a se cere anularea. este folosit. care nu constituie raportul litigios. art. sunt fapte juridice lato sensu care creează raporturi juridice . odată dovedit printr-un mijloc de probă. iar Codul de procedură civilă mai reglementează expertiza şi cercetarea la faţa locului. adică un fapt material care.2. precum şi fapte probatorii (facta probantia sau res probantes). care constituie raportul juridic dedus judecăţii şi care trebuie dovedite. modificat sau stins acest raport juridic. contractul. ori care au determinat ineficacitatea sa.într-un sens mai larg. faptul ilicit cauzator de prejudicii. fie rezultatul obţinut prin folosirea mijloacelor de probă. determinant în soluţionarea pricinii.

infirmitatea unei persoane ca urmare a unui accident etc. prin dovedirea faptului pozitiv că la data respectivă se afla într-o altă localitate. dar aceste fapte nu interesează într-un proces civil. tăierea unui arbore. Cesiunea de creanţă. Deci. în principiu. Pot fi dovedite atât faptele pozitive. unde este totdeauna vorba de fapte determinante. după caz. faptele nedefinite. O primă clasificare a faptelor ce pot forma obiectul probei rezultă din chiar definiţia dată acestuia. într-o cerere în tăgăduirea paternităţii. este aproape imposibil de probat că o persoană nu a fost niciodată într-o anumită localitate (fapt negativ nedefinit). a debitorului. reaua-credinţă etc). modifică raporturile juridice prin schimbarea creditorului sau. însă. Menţionăm că sunt şi cazuri în care însăşi legea impune dovedirea unui fapt negativ. 31/1954 (cel care solicită declararea dispariţiei sau a morţii pe cale judecătorească trebuie să . la care se pretinde că a săvârşit un accident de circulaţie. precum dărâmarea unui zid. fapte modificatoare de drepturi şi obligaţii. Obiectul probei înglobează o mare diversitate de fapte juridice. se poate proba că persoana respectivă nu a fost în acea localitate la o anumită dată. moartea. anume: fapte generatoare de drepturi şi obligaţii. este foarte greu de dovedit că s-a exercitat tot timpul posesia asupra unui bun (fapt pozitiv nedefinit). sunt fapte care sting raporturile juridice. reorganizarea persoanelor juridice etc. precum şi fapte de ineficacitate. lipsa capacităţii de folosinţă sau de exerciţiu. quum nec affirmativa indefinita potest. de asemenea. De asemenea. se tinde a se dovedi un fapt negativ . confuziunea.că a fost imposibilitate de coabitare sau de concepţie -prin dovedirea unor fapte pozitive etc). însă nu include dreptul subiectiv invocat şi. pentru a culege moştenirea. Plata. acestea din urmă prin dovedirea faptelor pozitive contrare (de exemplu. 16 din Decretul nr. că moştenitorii din clasa superioară nu au acceptât-o. fapte extinctive de drepturi şi obligaţii. neexecu-tarea obligaţiei contractuale asumate etc.civile. De exemplu. precum dolul. cum ar fi: art. sed quia indefinita. subrogaţia. remiterea de datorie cu consimţământul creditorului etc. dar se poate proba că acel bun a fost în posesia persoanei respective într-un anumit moment etc. indiferent că ar fi 244 Judecata în primă instanţă pozitive sau negative. compensaţia. însă. sunt fapte care determină sau pot determina ineficacitatea actelor juridice respective. prin obiectul probei înţelegem faptele juridice lato sensu din care izvorăsc drepturile şi obligaţiile cu privire la care părţile se află în litigiu.) şi psihologice (cele care nu se exteriorizează decât prin rezultatele lor. Si negativa indefinita probări non potest id non inde este quia negativa. Vicierea consimţământului uneia dintre părţi la încheierea actului juridic. cât şi faptele negative. contractele sau alte fapte juridice pot modifica şi alte elemente ale raportului juridic civil. Faptele care trebuie dovedite pot fi materiale (cele care se exteriorizează. sunt aproape imposibil de dovedit. nici norma juridică aplicabilă în speţă (iura novit curia). moştenitorii subsecvenţi în clasă trebuie să dovedească.

nu au o forţă probantă deosebită. iar . deoarece. conform art. civ. ci trebuie să pronunţe hotărârea judecătorească numai în baza probelor care au fost administrate în cauză. numite fapte necontestate.. instanţa superioară ar fi în imposibilitate de a mai exercita controlul judiciar sub aspectul temeiniciei hotărârii. art. art. nici pentru Probele 245 confirmarea lor. care este inadmisibilă. Faptele asupra existenţei cărora toate părţile din proces sunt de acord. care ar fi inutilă. 993 şi art. 105/1992. civ. un an. menţionăm că faptele stabilite în materialitatea lor în instanţa penală. nu mai este necesar să se administreze dovezi pentru stabilirea situaţiei de fapt pe care legea o presupune. dar nici pentru infirmarea lor. 24 alin. el nu poate să respingă probele cerute de către părţi. (cel care solicită restituirea plăţii nedatorate trebuie să facă dovada faptului că nu datora nimic celui căruia i-a făcut plata). incompatibil. 1017 C. de realitatea sau de fictivitatea acestora. „conţinutul legii străine se stabileşte de instanţa judecătorească prin atestări obţinute de la organele statului care au edictat-o.dovedească că un anumit timp. în mod excepţional şi normele juridice pot constitui obiect al probei. pe bază de probe. proc. în cazul în care judecătorul cunoaşte personal faptele care formează obiectul litigiului. dispune că hotărârea penală are în civil putere de lucru judecat cu privire la existenţa faptei. odată dovedit faptul vecin şi conex pe care se sprijină o prezumţie legală. el poate fi audiat ca martor. nu s-a primit nici o veste despre existenţa acelei persoane). legea însăşi considerându-le existente. deoarece art. prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat”. potrivit art. Instanţa se poate folosi în pronunţarea soluţiei de un fapt notoriu. respectiv patru ani. Nu este necesară nici dovedirea faptelor constatate (prezumtive). civ. devenind însă. pen. judecătorul având posibilitatea de a se convinge. (cel care solicită constatarea consolidării unui drept afectat de o condiţie rezolutorie trebuie să facă dovada că evenimentul respectiv nu s-a realizat şi nici nu se mai poate realiza în viitor) etc. proc. 1019 C. Dacă judecătorul cunoaşte împrejurări de fapt şi depoziţia sa este necesară pentru soluţionarea pricinii. nu mai pot forma obiect de probă în instanţa civilă. în privinţa chestiunilor prealabile. 22 C. (2) C. părţile urmând a fi dispensate de a mai administra probe pentru dovedirea lui. adică de un fapt cunoscut de un mare număr de persoane. partea interesată va trebui să dovedească notorietatea acelui fapt. 1092 C. Astfel. în caz contrar. pe motiv că sunt inutile. 7 din Legea nr. art. (cel care se prevalează de un drept supus unei condiţii suspensive negative trebuie să facă dovada că acel eveniment nu s-a realizat). persoana care a săvârşit-o şi vinovăţia acesteia. civ. Astfel. în cazurile în care pentru aplicarea unei dispoziţii legale se cere ca un fapt să fie notoriu.

2. el trebuie să facă dovada acesteia .). 981 C. o cerere de chemare în garanţie). iar partea potrivnică. când pârâtul dobândeşte calitatea de reclamant (formulând o cerere reconvenţională. de exemplu. dacă doreşte să răstoarne această stare. are totuşi primul sarcina probei. articolele 607. prin introducerea cererii de chemare în judecată.980. într-un proces obişnuit. nefiind decât o clauză tacită sub-înţeleasă în contracte (art.). constituie o chestiune de fapt şi ca atare poate forma obiectul probei.2. este obligată să administreze proba contrară.„partea care invocă o lege străină poate fi obligată să facă dovada conţinutului ei” [alin. deoarece beneficiarul unei prezumţii legale trebuie să dovedească faptul vecin şi conex pe care se sprijină prezumţia respectivă (mult mai uşor de probat. Prin urmare. 1359.610. iar 246 Judecata în primă instanţă . civ. deci sarcina probei revine celui care face o afirmaţie. Există unele situaţii în care pârâtul. se aplică legea română]. Aceeaşi este soluţia şi în cazul obiceiului locului (la care legea trimite uneori. însă formularea textului nu este riguros exactă. civ. contrar poziţiei dobândite de adversar. Dacă invocă o excepţie procesuală.in excipiendo reusfit actor. se poate spune că partea care pretinde un fapt nou. (1) C. Se admite că obiceiul sau uzanţa convenţională. Dacă reclamantul a doyedit faptul generator al dreptului său. când legea presupune că stării de fapt îi corespunde o anumită stare de drept. 1. Procesul civil fiind pornit de către reclamant. civ. Sarcina probei Potrivit art. în principiu. non ei qui negat. probatio incumbit ei qui dicit. 1169 C. civ. pârâtul este obligat să iasă din pasivitate şi să se apere. este firesc ca el să-şi dovedească pretenţia pe care a supus-o judecăţii -onus probandi incumbit actori. Ca o concluzie generală. în cazul prezumţiilor legale relative. (3) al acestui articol prevede că în cazul în care este imposibilă stabilirea conţinutului legii străine. uneori chiar evident). care nu este decât o variantă a obiceiului convenţional. păstrându-şi această calitate. beneficiarul prezumţiei trebuie să dovedească numai faptul din care decurge prezumţia. 1447 şi art. sarcina probei revine reclamantului.. sarcina probei se împarte între reclamant şi pârât. atunci i se aplică în întregime regula comună cu privire la sarcina probei. Articolul 1202 alin. prevede că „prezumţia legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută”. 1452 C. Astfel. să dovedească netemeinicia pretenţiei reclamantului. Sunt situaţii în care pârâtul este obligat să preia iniţiativa probei. De asemenea. trebuie să îl dovedească. cel care face o propunere în faţa instanţei de judecată trebuie să o dovedească. 970.

„dacă recunoaşterea de paternitate este contestată de mamă. judecătorul este obligat să aibă un rol activ în materie probatorie* putând să ordone probe şi din oficiu. pentru că îi lipseşte mijloacele de probă necesare dovedirii pretenţiei sale. Spre exemplu. acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”.idem est non esse aut non probări. întrucât în lipsă de probe sau atunci când probele administrate sunt insuficiente şi nici nu s-ar mai putea produce alte probe. reus absolvitur. Se poate spune. urmând ca partea adversă să administreze interogatoriul pentru a încerca să obţină recunoaşterea faptului contrar). Aceeaşi este situaţia şi în cazul prezumţiilor legale absolute ce pot fi răsturnate prin mărturisire (beneficiarul prezumţiei va dovedi faptul vecin şi conex pe care se sprijină prezumţia. fam. muncii. deşi cel recunoscut. dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi. potrivit art. se poate întâmpla ca o parte să nu obţină câştig de cauză. din punct de vedere al rezultatului. aşa încât debitorul nu mai este obligat să dovedească direct faptul libera-ţiunii sale. deşi pârât.actore non probante. precum şi în cazul prezumţiilor calificate ca intermediare sau mixte. iar nu ca nedovedită. O altă situaţie în care sarcina probei este răsturnată este aceea prevăzută de art. Sarcina probei este răsturnată şi în acele litigii de muncă în care angajatorul este pârât. va pierde cel căruia îi revenea sarcina probei. 1138 alin. rezultă că. reclamantul este cel care trebuie să probeze mai întâi afirmaţiile sale. mama sau descendenţii acestuia au calitatea de reclamant. în sistemul nostru procesual. Cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca nefondată (neîntemeiată). ci celui împotriva căruia se formulează această pretenţie (angajatorul. sarcina probei nu revine mai întâi celui care pretinde că măsura respectivă este nelegală sau netemeinică (cel concediat. aceştia nu au mai întâi sarcina probei. (2) C. deoarece.. care are poziţia procesuală de pârât). fără să se fi probat ceva împotriva sa. trebuie să probeze că recunoaşterea de paternitate corespunde realităţii. Cum.din acel moment sarcina probei este răsturnată (de exemplu. că în faţa justiţiei. civ. metaforic. de regulă. în cazul contestaţiei împotriva deciziei de concediere. . 287 C. „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.” Prin urmare. Stabilirea părţii căreia îi incumbă sarcina probei prezintă o importanţă deosebită. nu însă şi în cazul prezumţiilor legale absolute irefragabile (care nu pot fi combătute prin nici un mijloc de probă) şi nici al prezumţiilor simple. potrivit art. are poziţia procesuală de reclamant). (2) C. că l-a pierdut etc). 58 alin. deşi ar avea dreptate. „a nu avea probe” este acelaşi lucru cu „a nu avea dreptate” .. probând că titlul i-a fost furat. urmând ca dovada contrară să fie făcută de către creditor. deoarece. dacă el nu reuşeşte să facă această dovadă. remiterea actului autentic constatator al creanţei către debitor este o prezumţie de plată. pretenţia sa va fi respinsă . după ce le-a pus în prealabil în discuţia părţilor. ci este suficient să exhibe titlul constatator. de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia. potrivit căruia. Deci. ci autorul recunoaşterii (respectiv moştenitorii acestuia în caz de deces).

proc. Admisibilitatea probelor Orice mijloc de probă.. Astfel. Orice probă concludentă este şi pertinentă. administrarea şi aprecierea probelor 1. textul permite însă încuviinţarea probei. Administrarea probelor Administrarea probelor presupune examinarea a trei aspecte: propunerea probelor.3. art. 167 alin. ultim C. Dacă însă pârâtul solicită încuviinţarea unei probe pentru a dovedi culpa concurentă a victimei.). va arăta dovezile pe care îşi întemeiază pretenţiile [art. 119 . 1003 C. interzice folosirea interogatoriului pentru dovedirea motivelor de divorţ. (1) C. 31 alin. (2) C. într-un proces care are ca obiect repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită. 1. încuviinţarea lor şi administrarea propriu-zisă. deoarece art.proba să fie verosimilă. demne de a fi crezute.3. Reclamantul trebuie să arate în cererea de chemare în judecată dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere (art. prevede că răspunderea este solidară. . să nu tindă la dovedirea unor fapte imposibile. proc. Reguli comune referitoare la admisibilitatea. De exemplu: în cazul înscrisurilor autentice. nu este şi concludentă. civ. constatările personale ale organului instru-mentator nu pot fi contestate decât prin înscrierea în fals. fără a se mai examina concludenta. proc. trebuie să indice dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere (art. dacă ar fi primejdie ca ea să se piardă prin întârziere]. civ. civ. proc civ. ci a unor fapte reale. deci să aibă legătură cu obiectul procesului. 115 pct. 112 pct. civ. proba cu martori solicitată de către pârât pentru a dovedi că au mai fost şi alţi participanţi. 3 C. motivele de recuzare nu pot fi dovedite prin interogatoriu etc.3. 612 alin. întrucât răspunderea se împarte între autor şi victimă. în procesele de divorţ. adică să poarte asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la rezolvarea cauzei respective [art.1. deci să nu fie oprită de legea materială sau procesuală. Pe lângă aceste condiţii generale de admisibilitate. .proba să fie legală. dar este posibil ca o probă pertinentă să nu fie totuşi concludentă..2. pentru a fi admisibil. deşi este pertinentă. dacă formulează cererea reconvenţională. Propunerea probelor se face în faza iniţială a procesului.proba să fie pertinentă. civ. potrivit art. proba este pertinentă şi concludentă.) şi. iar celelalte prezumţii legale absolute pot fi răsturnate numai prin mărturisire judiciară. . adică să nu contravină legilor naturii. proc.247 Probele 1. iar pârâtul.proba să fie concludentă. în întâmpinare. în cazul prezumţiilor legale absolute irefragabile este inadmisibilă proba pentru combaterea acestora. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale: . 5 C. pentru unele mijloace de probă există şi condiţii speciale de admisibilitate.

” Acelaşi articol prevede şi excepţii de la această sancţiune. indicând trei situaţii în care partea poate să ceară probe. proc.]. civ. art. iar alineatul ultim al aceluiaşi articol permite reclamantului să ceară un termen pentru a depune întâmpinare la cererea reconvenţională şi a propune 248 Judecata în primă instanţă dovezile în apărare.alin. iar dacă partea potrivnică lipseşte. Deşi. în cazurile în care întâmpinarea nu este obligatorie. Pârâtul. propunerea probelor trebuie făcută prin cererea de chemare în judecată şi prin întâmpinare sau. dispune că. preşedintele îi va pune în vedere să arate excepţiile. la cererea întregită sau modificată de către reclamant. 132 alin. partea adversă are dreptul la contraprobă numai asupra aceluiaşi aspect. dispunând că „dovezile care nu au fost cerute în condiţiile art. proc. civ. proc. Dacă se încuviinţează o dovadă cu martori în condiţiile art. cel mai târziu. pe cât posibil. (2). (3) C. proc.când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea. în anumite cazuri. părţile au obligaţia să propună probele în acelaşi timp. 132 alin. proc. raportat la art. poate cere instanţei să îi acorde un termen pentru întregirea sau modificarea cererii. precum şi pentru a propune noi dovezi.]. 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanţei. civ. (3) C. civ. 138 C. civ. din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii care nu a fost reprezentată sau asistată de avocat. despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă [art. 167 alin. la prima zi când se înfăţişează [art. Dacă pârâtul care nu este reprezentat sau asistat de avocat nu a depus întâmpinare.]. ar fi firesc ca mai întâi să se facă dovada şi numai după aceea să se facă şi contradovada. . 5 C. (1) teza a ll-a C. art. reclamantul.. dacă ambele părţi sunt de faţă. Aşadar. 118 alin. în care să indice dovezile cu care se apără faţă de noile pretenţii ale reclamantului. art. De asemenea.când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii. Rezultă că. deşi dispoziţiile legale mai sus amintite nu au fost respectate: . 112 pct. (4) şi (5) C. 167 alin. . pârâtul poate propune probe la prima zi de înfăţişare. civ. la prima zi de înfăţişare. (1) C. dovezile şi toate mijloacele sale de apărare. poate face o nouă întâmpinare [art.].când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii. la prima zi de înfăţişare. civ. Pentru prima şi pentru cea de a treia situaţie din cele mai sus menţionate. 138 alin. dovada şi dovada contrară vor fi administrate în acelaşi timp. proc. la prima zi de înfăţişare. proc.. . contradovada trebuie cerută în aceeaşi şedinţă. 115 şi art. Sancţiunea nerespectării acestor dispoziţii constă în decăderea părţilor din dreptul de a propune probele cu care tind să-şi dovedească pretenţiile şi apărările lor. (1) C. ori. Potrivit art. proc. civ. în şedinţa următoare. în caz de împiedicare. 112. în principiu. aparent.

precum şi mijloacele de dovadă încuviinţate [art. De asemenea. înainte de a le încuviinţa. dacă s-au încuviinţat dovezi potrivit art.]. civ. (4) teza a ll-a C. proc. Depunerea sumei se va putea face şi după împlinirea termenului. instanţa poate ordona dovezile pe care le va găsi de cuviinţă.) sau de o instanţă de la care pricina a fost strămutată [art. 168 alin. proc. partea este obligată să depună în termen de 5 zile suma fixată de instanţă.].]. Probele propuse în aceste condiţii trebuie puse de către instanţă. (2) C. este supusă controlului judiciar.). civ. 254 alin. 241' . formând corp comun cu hotărârea ce se va pronunţa pe fond.24122 C. proc. în încheierea prin care se încuviinţează dovezile trebuie să se arate faptele ce vor trebui dovedite.). proc. civ. civ. civ.]. civ. civ. pot rămâne câştigate cauzei probele administrate de o instanţă necompetentă (art. va arăta şi temeiurile pentru care proba a fost încuviinţată sau respinsă. Acest termen poate fi prelungit până la 15 zile. proc. partea adversă poate să şi-o însuşească ea [art. civ. Dacă instanţa a încuviinţat o probă. Administrarea propriu-zisă a probelor se face în faţa instanţei de judecată. proc. (3) C. 40 alin. sub sancţiunea decăderii. (4) C. (2) C.Dacă o parte a renunţat la o dovadă pe care a propus-o. 167 alin. civ. (5) C. 4 C. proc. civ.]. prin recenta modificare legislativă au fost introduse dispoziţii referitoare la cercetarea procesului în cazul administrării probelor de către avocaţi (art.]. înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului pretenţiilor deduse judecăţii [art. ori într-o cerere perimată [art. Recurgerea la procedura alternativă a administrării probelor de către avocaţii care asistă şi reprezintă părţile din proces (respectiv de către consilierii juridici care reprezintă părţile) este posibilă numai în cazul litigiilor patrimoniale şi numai dacă acestea nu au ca obiect drepturi asupra cărora . 160 C. (2) C. încheierea . 169 alin.]. ea nu mai poate reveni asupra ei decât motivat şi numai dacă proba a devenit neconcludentă sau inutilă. 249 Probele această încheiere. (1) C. chiar dacă părţile se împotrivesc [art. 138 pct. De asemenea. proc. Când o parte s-a opus la o probă propusă de cealaltă parte. 2 şi pct. în situaţia în care s-a încuviinţat o dovadă ce necesită cheltuieli. civ. civ. După aceasta. proc. suma se avansează de partea în folosul căreia se administrează. Sunt şi situaţii în care probele nu sunt administrate de către instanţa care judecă procesul: administrarea probelor prin comisie rogatorie [art. care trebuie să fie motivată.]. proc. dacă legea nu dispune altfel [art. dacă prin aceasta nu se amână judecata(art. 168 alin. 168 alin. (1) C. 170 C. în discuţia contradictorie a părţilor. Dacă proba a fost ordonată de instanţă din oficiu. pentru că. proc. 129 alin. instanţa va da o încheiere de admitere sau de respingere a probelor propuse. proc. 169 alin. proc. în ordinea statornicită de aceasta [art.]. civ.

1 C. proc. pe care le găseşte concludente. când termenul se prelungeşte cu . instanţa trebuie să se pronunţe. măsuri asigurătorii. va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte. (1) pct. ţinând seama de volumul şi complexitatea acestora. 242 alin. instanţa: va rezolva excepţiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu. Procedura administrării probelor de către avocaţi este facultativă şi presupune consimţământul tuturor părţilor din proces.legea nu permite a se face tranzacţie. la prima zi de înfăţişare. situaţie în care termenul se prelungeşte cu timpul în care procesul este suspendat potrivit art. le consideră necesare pentru judecarea procesului. la cerere. Dacă. 2 C.civ.civ. proc. alege domiciliul la avocatul care o reprezintă. Fiecare parte este obligată să declare că. Pentru administrarea probelor de către avocaţi. din orice cauză. va constata care din pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate. a încetat. (1) pct. Consimţământul astfel exprimat. caz în care instanţa va lua act prin încheiere. 243 alin. sau cu termenul acordat părţii interesate pentru introducerea în proces a moştenitorilor. va încuviinţa probele solicitate de părţi. care este obligat să certifice consimţământul şi semnătura părţii pe care o asistă sau o reprezintă. contractul de asistenţă juridică dintre una din părţi şi avocatul său. Termenul astfel stabilit va putea fi prelungit dacă. pentru procedura administrării probelor de către avocaţi.. fie prin înscris întocmit în faţa avocatului. consimţământul se va da de fiecare dintre ele separat. caz în care termenul se prelungeşte cu timpul necesar soluţionării excepţiei sau incidentului. ca orice act juridic unilateral. cererile menţionate mai sus pot fi formulate şi ulterior primei zile de înfăţişare. nu poate fi revocat unilateral. cu excepţia celei prevăzute de art. Acest consimţământ poate fi exprimat fie în faţa instanţei. Dacă sunt mai multe părţi asistate de acelaşi avocat. măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt. din oficiu. După constatarea valabilităţii consimţământului dat de fiecare parte. pe baza cererii de chemare în judecată. precum şi pe cele pe care. instanţa poate acorda în acest scop un termen scurt dat în cunoştinţă părţilor reprezentate prin avocat. va hotărî asupra cererilor de intervenţie formulate de părţi sau de terţe persoane. în condiţiile legii. va dispune. personal de către parte sau prin mandatar cu împuternicire specială. de achiesarea pârâtului sau de tranzacţia părţilor. instanţa va stabili un termen de până la 6 luni. va lua act de renunJudecata în primă instanţă 250 tarea reclamantului. va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la prima zi de înfăţişare. a întâmpinării şi a explicaţiilor avocaţilor. potrivit legii. în cursul administrării probelor: se invocă o excepţie sau un incident procedural asupra căruia. potrivit legii. una dintre părţi a decedat. ipoteză când termenul se prelungeşte cu cel mult o lună pentru angajarea altui avocat. a intervenit o altă cauză de suspendare a procesului.

în condiţiile art. Expertul este obligat să efectueze expertiza şi să o predea avocaţilor părţilor. 196 C. în programul administrării probelor părţile vor trece numele expertului pe care îl vor alege prin învoiala lor. de îndată. în cel mult 15 zile de la încuviinţarea probelor. proc. instanţa va hotărî asupra cererii de înlocuire a . procurorului. după fixarea termenului de judecată. Martorii vor fi ascultaţi. cu citarea celeilalte părţi. pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei. prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau în mod direct.dacă una dintre părţi formulează o cerere. sub luare de semnătură. şi este obligatoriu pentru părţi şi avocaţii lor. Atât stenograma. de către avocaţii părţilor. Nerespectarea nejustificată a programului încuviinţat de instanţă atrage decăderea părţii din dreptul de a mai administra proba respectivă. Programul se încuviinţează de instanţă. încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul procesului. în cazul în care este încuviinţată o expertiză. dacă nu vor spune adevărul. proc. el are îndatorirea să dea explicaţii avocaţilor şi părţilor iar. de cel ce a consemnat-o şi de martor. sub sancţiunea de a nu fi luate în seamă. cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanţă pentru administrarea tuturor probelor. cât şi transcrierea ei vor fi semnate şi depuse la dosar. în aceleaşi condiţii. civ. se va pronunţa de îndată sau în cel mult 30 de zile de la data la care a fost sesizată. instanţa va fi sesizată pentru rezolvarea anumitor incidente. instanţa. săvârşesc infracţiunea de mărturie mincinoasă. în cursul administrării probelor de către avocaţi. prin avocaţi. Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă. de către avocaţii părţilor. după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprinsul consemnării. în care se va arăta locul şi data administrării fiecărei probe. civ. să se conformeze dispoziţiilor art. punându-li-se însă în vedere că. Ascultarea martorilor se face fără prestare de jurământ. aceasta va fi transcrisă. Părţile. invocă o excepţie. De asemenea. Mărturia se va consemna întocmai de către o persoană convenită de părţi şi se va semna. 192 şi art. avocaţii părţilor vor prezenta instanţei programul de administrare a acestora. C. programul încuviinţat de instanţă va fi comunicat. dacă natura probei impune aceasta. prin încheiere dată în camera de consiliu. Probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice alt loc convenit. 211 şi urm. Astfel: . Dacă mărturia a fost stenodac-tilografiată. invocă inadmisibi-litatea vreunei probe sau orice alt incident privind administrarea probelor. Orice adăugiri. în camera de consiliu.perioada suspendării. sub semnătură de primire. sunt obligate să-şi comunice înscrisurile şi orice alte acte. precum şi numele consilierilor fiecăreia dintre ele. la locul şi data prevăzute în programul încuviinţat de instanţă. ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate prin semnăturile celor menţionaţi mai sus. purtând semnătura avocaţilor. Părţile pot conveni ca declaraţiile martorilor să fieProbele 251 consemnate şi autentificate de un notar public. Dacă este cazul.

potrivit dispoziţiilor art.martorilor. la termenul stabilit. După administrarea tuturor probelor încuviinţate de instanţă.aplicarea măsurii amenzii judiciare şi obligarea la plata de despăgubiri. (minorul sub 14 ani şi cel lipsit de discernământ) vor fi ascultaţi numai de către instanţă. 195 C. precum şi de pe cel dispus şi primit potrivit art. 108'-1084C. în care vor depune câte un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care. solicitarea înscrisului va fi făcută de către instanţă. va redacta propriile concluzii scrise. va redacta concluziile scrise privind susţinerea pretenţiilor sale. iar. în cel mult 5 zile de la efectuarea cercetării. 222 alin. pot fi dispuse de instanţă. va proceda la desemnarea acestuia. . în acelaşi mod. potrivit legii.. Avocaţii părţilor vor alcătui pentru fiecare parte câte un dosar şi unul pentru instanţă. civ.interogatoriul va fi luat de către instanţă. Ministerului Public. instanţa.. . şnuruite şi vor purta semnătura avocaţilor părţilor pe fiecare pagină.în cazul în care înscrisul este deţinut de o autoritate sau de o altă persoană. după depunerea înscrisului.martorii la care se referă art. proc. sub luare de semnătură. prin avocatul său. în cazurile şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. proc.dacă părţile nu se învoiesc asupra alegerii expertului. fiecare parte. la solicitarea avocatului părţii interesate. Procesul-verbal de consemnare a celor constatate la faţa locului va fi întocmit în atâtea exemplare câte părţi sunt şi va fi înmânat avocaţilor acestora. cu citarea părţilor în camera de consiliu. respectiv se va pronunţa cu privire la cererea de a se admite noi martori sau alte probe ce se dovedesc necesare şi care nu puteau fi prevăzute. . . Aceste concluzii vor fi trimise.cercetare la faţa locului se va face de către instanţă. acesta va fi comunicat în copie fiecărui avocat. Copii de pe interogatoriul astfel luat. potrivit art.. Dosarele vor fi numerotate. . vor fi înmânate de îndată avocaţilor părţilor. sau vor fi înmânate în mod direct. Acestea vor fi 252 Judecata în primă instanţă communicate. civ. civ. prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. reclamantului. când este cazul. instanţa. După primirea concluziilor scrise ale reclamantului. (1) C. la cererea părţilor. reclamantul. civ. când este cazul. proc. precum şi.dacă una dintre părţi nu recunoaşte scrisul sau semnătura dintr-un înscris. prin avocatul său. va proceda la verificarea de scripte. . de ascultare din nou sau de confruntare a acestora. Ministerului Public. 202 C. se constată administrarea fiecărei probe. celorlalte părţi din proces şi. proc. 175 C. celorlalte părţi. . . civ. proc. la cererea avocatului sau a părţii interesate.

1. La termenul astfel fixat. date în cunoştinţă părţilor. în continuare. părerea unui expert. apărarea. procedură care are ca scop conservarea unei probe necesare într-un eventual proces sau chiar într-un proces pendente. civ. lăsată la aprecierea instanţei. să fie administrate nemijlocit în faţa sa toate sau numai unele dintre probele administrate de avocaţi.3. iar acest termen nu va putea fi mai lung de o lună de la data primirii dosarului. Dacă persoana interesată ar fi limitată la administrarea acestei probe pe calea obişnuită. Primind dosarul. Pericolul dispariţiei sau îngreunarea 253 Probele administrării dovezii în viitor este o chestiune de fapt. într-o asemena situaţie. legea a reglementat procedura asigurării dovezilor (art. civ. în raport de intima sa convingere. de către avocaţii părţilor. a unui fapt sau a unui drept. La termenul fixat pentru judecată. ori chiar în cursul procesului. pentru administrarea probelor instanţa va stabili termene scurte.3. prin încheiere motivată. va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor. instanţa. 1. este posibil ca ea să nu mai fie în măsură să-şi dovedească pretenţia sau. Articolul 235 C. puterea de apreciere a judecătorului cunoaşte unele îngrădiri. prevede că oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane. Sunt însă situaţii când un mijloc de probă ce ar putea servi la soluţionarea pricinii poate dispărea încă înainte de începerea procesului. Judecătorul va examina cu atenţie probele administrate în cauză. Aprecierea probelor Aprecierea probelor constă în operaţiunea mentală pe care o va face instanţa pentru a determina puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte.4. la expirarea termenului stabilit de instanţă în acest scop. pronunţând soluţia pe baza acestora. 235-241 C. pe care le vom evidenţia atunci când ne vom ocupa de forţa probantă a fiecărui mijloc de probă în parte. după caz. împreună. deci după sesizarea instanţei cu judecarea cauzei. dar mai înainte de faza propunerii şi administrării probelor. Pentru a preveni o astfel de situaţie. proc.). proc. instanţa poate proceda la judecarea în fond a procesului. precum şi ale tuturor probelor împreună. instanţa va fixa termenul de judecată.Dosarul cauzei astfel întocmit va fi prezentat instanţei. va dispune. care mai este cunoscută şi sub denumirea de «ancheta in futurum». care se dă în cunoştinţă părţilor. ori să dobândească recunoaşterea unui înscris. probele se administrează în cursul dezbaterilor judiciare. starea unor lucruri mişcătoare sau nemişcătoare. acordând părţilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat. adică în cursul desfăşurării procesului. dacă socoteşte necesar. Trebuie menţionat că în anumite cazuri. Cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în . Asigurarea dovezilor în mod obişnuit.

care poate fi oricare dintre părţile viitorului proces. Instanţa trebuie să limiteze soluţia la scopul cererii.întârziere. dacă încheierea s-a dat cu citarea părţilor. art. Când s-a solicitat consemnarea mărturiei unei persoane. 236 alin. situaţie în care competenţa aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul cercetării. fără citarea părţilor.S. poate fi atacată cu recurs. însă curge de la pronunţare sau de la comunicare. decizia nr..J. precum şi primejdia întârzierii sau învoirea pârâtului [art. deci înainte de a exista o judecată asupra fondului. situaţie în care este competentă instanţa care judecă procesul principal. p. se va dispune administrarea dovezii de îndată sau la un termen ulterior. deci întinderea cercetării instanţei se va mărgini numai la aprecierea admisibilităţii probei şi la verificarea îndeplinirii cerinţelor prescrise de lege pentru această procedură.]. 254 Judecata în primă instanţă . Considerăm că asigurarea probelor pe cale principală trebuie făcută de către judecătorie şi în cazurile în care cererea asupra pretenţiei dedusă judecăţii ar fi de competenţa în primă instanţă a tribunalului.C. faptele ce voieşte să dovedească. 82 C. nr. în cazul în care pârâtul (cel care urmează a fi chemat în instanţă pentru asigurarea dovezii. (2) C. efectuarea unei expertize. administrarea acestor Instanţa sesizată cu cererea de asigurare a unei probe trebuie să se ferească să prejudece fondul. Dacă asigurarea s-a cerut pe cale incidentală. ce se va fixa prin încheierea respectivă. dar şi pe cale incidentală. atunci ea va trebui să fie comunicată părţilor. ca orice normă specială. (1) teza I C. cu sau. Persoana interesată. recunoaşterea unui anumit înscris. secţia civilă. proc. Aşadar. încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea ce se va pronunţa asupra fondului. 2/2002. Instanţa se pronunţă printr-o încheiere.) şi elementele specifice acestei materii. se aplică prioritar ori de câte ori ar fi vorba de un caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale. civ. proc. în C. Termenul de recurs este de 5 zile. a unui fapt sau a unui drept. Cererea se judecă în camera de consiliu. respectiv să statueze asupra unor drepturi ce nu pot fi lămurite decât cu prilejul soluţionării litigiului pe fond . 236 alin. care este executorie. trebuie să facă o cerere pentru asigurarea dovezii. iar nu eventualul pârât din procesul în care se va folosi proba) îşi dă învoirea. iar termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare. proc. anume: dovezile a căror administrare o pretinde. iar. dacă nu s-a ajuns la faza administrării probelor. reprezentând o normă specială în materie de competenţă. încheierea. civ. în caz de urgenţă deosebită. pe lângă elementele necesare oricărei cereri adresate instanţei judecătoreşti (art.J. Asigurarea probelor se poate cere pe cale principală. ce va cuprinde.1 Dacă asigurarea s-a cerut pe cale principală. după cum încheierea s-a dat cu sau fără citarea părţilor. iar în situaţia în care cererea se admite. adică în timpul judecăţii. 1937/2001. ea poate fi recurată în termen de 5 zile de la pronunţare.77. iar dacă încheierea s-a dat fără citarea părţilor. civ.

. 97 C. înscrisurile preconstituite se împart în originare sau primordiale (sunt întocmite în vederea constatării încheierii. sunt totuşi utilizate pentru dovedirea raportului juridic litigios). Procesulverbal de constatare întocmit de executorul judecătoresc face dovada până la proba contrară. §2.1. Preşedintele poate încuviinţa efectuarea constatării fără înştiinţarea aceluia împotriva căruia se cere. După scopul pentru care au fost întocmite. anume că dovezile nu aparţin părţilor. recognitive (sunt . proc.. civ. despre un act juridic sau fapt juridic stricto sensu. 168 alin. aceste prevederi. Dacă o persoană interesată cere constatarea de urgenţă a unei anumite stări de fapt. proc. Dovezile conservate prin această procedură pot fi folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor [art. cel împotriva căruia s-a cerut nu a fost de faţă. în practică.. procesul-verbal de constatare. ci cauzei]. Proba prin înscrisuri 2. modificării sau stingerii unui raport juridic). (1) C. Dacă la efectuarea constatării. preşedintele poate încuviinţa că administrarea dovezii sau constatarea prin executorul judecătoresc să se facă şi în zilele de sărbătoare ori în afara orelor legale. civ. dactilografiere.. dar care. precum şi după efectul lor. civ. putând fi combătute prin alte mijloace de probă. 241 alin. în copie. aceste probe au aceeaşi valoare probantă ca şi în cazul în care s-ar fi administrat în cursul judecăţii. proc. art. a expertizei sau a recunoaşterii. sunt relativ frecvent utilizate înainte de declanşarea unor procese de partaj.dovezi se va face potrivit regulilor privitoare la administrarea probei cu martori. în cursul procesului asupra fondului cauzei. în caz de urgenţă deosebită. imprimare pe hârtie sau pe orice alt material. civ. (3) C. făcută prin scriere de mână. înscrise în art. proc. Executorul judecătoresc va consemna într-un proces-verbal toate împrejurările cu privire la starea de fapt respectivă. preşedintele instanţei în circumscripţia căreia urmează a se face constatarea va delega un executor judecătoresc din aceeaşi circumscripţie să constate la faţa locului această stare de fapt. care ar putea să înceteze sau să se schimbe până la administrarea dovezilor. Instanţa care judecă fondul va avea în vedere şi cheltuielile prilejuite de administrarea probelor prin procedura mai sus prezentată. acestuia i se va comunica. 240 C. Definiţia şi clasificarea înscrisurilor Prin înscris se înţelege orice declaraţie. Ca o aplicaţie a art. text ce constituie o aplicaţie a principiului general desprins din art. stabileşte că. înscrisurile se clasifică în înscrisuri preconstituite (acelea care au fost întocmite cu intenţia de a fi folosite ca mijloc de probă în cazul ivirii unui eventual litigiu) şi înscrisuri nepreconstituite (care nu s-au întocmit în scopul de a fi folosite ca mijloc de probă într-un litigiu. proc. în mod accidental. 239 C. civ. în cazurile în care bunurile se află în folosinţa exclusivă a unuia dintre coproprietari (coindivizari) sau devălmaşi şi există pericolul ca unele dintre acestea să dispară ori să fie ascunse. litografiere.

2. Astfel: . iar dacă i se contestă autenticitatea.2. Forţa probantă în unele situaţii. înscrisurile se împart în originale şi copii. înscrisurile autentice 2. astfel încât cel care îl foloseşte este scutit de orice dovadă. cel care invocă înscrisul nu are a face nici o dovadă. înscrisul. în funcţie de distincţiile făcute în alin. Constituie înscrisuri autentice: înscrisurile autentice notariale. procesele-verbale întocmite de agenţii procedurali însărcinaţi cu înmânarea actelor de procedură. de un funcţionar public. Aceste copii fac dovada.înscrisul autentic se bucură de o prezumţie de autenticitate şi validitate. Aşadar. actele de procedură îndeplinite de executorii judecătoreşti etc. să fie respectate formalităţile prescrise de lege. proba contrară revenind celui care îl contestă. hotărârile judecătoreşti. în considerarea avantajelor pe care le prezintă înscrisul autentic.) are înfăţişarea unui înscris autentic regulat întocmit. care are dreptul de a funcţiona în locul unde actul s-a încheiat. civ. civ. pentru ca înscrisul autentic să fie valabil. copiile legalizate au o putere doveditoare diferită. După raportul dintre ele. 55 din Legea nr. 36/1995). în funcţie de modul lor de întocmire. defineşte înscrisurile autentice ca fiind acelea care s-au făcut cu solemnităţile cerute de lege. care prin forma şi aparenţa sa (semnătura funcţionarului. deşi pentru valabilitatea operaţiunii juridice nu este necesară forma autentică. Dacă originalul nu există. 119/1996). Noţiune Articolul 1171 C. părţile recurg totuşi la aceasta. Avantajele înscrisului autentic. sub rezerva prezentării originalului. duplicatele de pe înscrisurile notariale (care se scot cu citarea părţilor) au aceeaşi forţă probantă ca şi originalul (art. 2. actele de stare civilă.2. Aşadar. în alte situaţii. sarcina probei trecând asupra părţii care contestă sinceritatea şi autenticitatea .1. se bucură de prezumţia că el emană în realitate de la cei care figurează ca semnatari. iar certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite în registrele de stare civilă (art. însă. se ocupă de situaţia înscrisurilor autentice de pe care sau scos copii legalizate. acesta să fie competent din punct de vedere material şi teritorial. înscrisurile preconstituite (şi semnate) se clasifică în înscrisuri autentice şi înscrisuri sub semnătură privată. (2) al aceluiaşi articol.2.255 Probele întocmite în scopul recunoaşterii existenţei unui înscris originar pierdut. pentru a-i înlocui) şi confirmative (sunt întocmite pentru a confirma un act juridic lovit de nulitate relativă). încheierea actului juridic în formă autentică este prevăzută de lege pentru însăşi valabilitatea actului ca operaţiune juridică (negotium). 13 din Legea nr. 2. sigiliul autorităţii etc. trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii: să fie întocmit de un funcţionar public. Articolul 1188 C.

civ..2. (1) C. 1173 alin. în faţa unei instanţe civile. 1174 alin.). care depăşesc obiectul propriu-zis al actului. are putere executorie (art. decizia .S. secţia civilă. (2) C. Această dispoziţie trebuie interpretată în corelaţie cu art. fără a mai fi nevoie de vreo judecată şi nici măcar de învestirea cu formulă executorie. Opozabilitatea erga omnes a înscrisului autentic Codul civil consacră opozabilitatea erga omnes a celor constatate prin înscrisul autentic. ei nu trebuie să se înscrie în fals. celelalte menţiuni fac dovadă până la proba contrară (menţiunea că preţul a fost deja plătit de cumpărător. civ.]. civ. 1174 alin. 36/1995). (1) că înscrisul autentic are deplină credinţă în privinţa oricărei alte persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce le constată. Precizăm că dacă terţii pretind că actul a fost întocmit în vederea fraudării intereselor lor. ci fondul (conţinutul) actului. într-o astfel de 1 S-a decis că menţiunile privitoare la declaraţiile părţilor fac dovada până la proba contrară. valabilitatea consimţământului exprimat de părţi în faţa agentului etc. 1174 alin.]. Executarea silită a obligaţiei constatată în înscrisul autentic se suspendă de drept în cazul în care se pune în mişcare acţiunea penală împotriva pretinsului autor al falsului.. deoarece nu contestă constatările personale ale agentului instrumentator. însă numai dacă au un raport oarecare la acel obiect. în schimb. (2) C. .2 2. fac dovadă până la proba contrară şi menţiunile accidentale. considerate ca fapte a căror existenţă nu poate fi ignorată de către terţi. dacă înscrisul autentic este defăimat ca fals..C. ceea ce înseamnă că opozabilitatea actului faţă de terţi priveşte drepturile şi obligaţiile părţilor contractate. .data înscrisului autentic face credinţă până la înscrierea în fals.înscrisul autentic notarial care constată o creanţă certă şi lichidă. fiind opozabilă şi terţilor.J. 66 din Legea nr. menţiunile referitoare la fapte străine de obiectul actului juridic constatat prin înscrisul autentic nu au decât puterea unui început de dovadă scrisă [art. neavând posibilitatea să controleze dacă ele corespund realităţii . percepute prin propriile lui simţuri. 1173 alin. pe cale incidentală. prevăzând în art. deoarece agentul instrumentator nu a putut decât să ia act de aceste declaraţii. . în momentul în care aceasta ajunge la scadenţă.înscrisului.înscrisul autentic face dovadă până la declararea falsului (fiind deci necesară înscrierea în fals) în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator. însă. suspendarea executării este lăsată la aprecierea instanţei [art.3. (1) C. civ.1 Potrivit art. 256 Judecata în primă instanţă deci poate fi pus în executare.

în înscrisul autentic se arată că părţile au declarat în faţa agentului instrumentator că preţul a fost plătit. precum şi consta tarea unui fapt petrecut în faţa notarului public . civ întrucât actul juridic al părţilor reprezintă pentru ei un simplu fapt juridic. valorează început de dovadă scrisă. adăugirile şi rectificările. urmează să deosebim după cum forma solemnă era sau nu cerută pentru însăşi validitatea actului juridic.. Dacă însă una dintre părţi contestă că au fost făcute anumite declaraţii despre care se menţionează în înscrisul autentic (de exemplu. 2468/1992. Dacă însă forma solemnă era cerută ad validitatem. pentru situaţia în care forma nu era cerută ad validitatem. terţii nu sunt ţinuţi nici de dispoziţiile art.J. 2 împrejurarea că un act juridic a fost întocmit în formă autentică nu exclude posibilitatea atacării lui pentru vicii de consimţământ. Conversiunea înscrisului autentic în înscris sub semnătură privată sau în început de dovadă scrisă Cât priveşte consecinţele juridice ale înscrisului nevalabil ca înscris autentic. actul juridic este lovit de nulitate absolută şi nu se mai pune problema probei. dispune că actul care nu poate fi autentic din cauza necompetenţei sau a incapacităţii funcţionarului ori datorită neîndeplinirii condiţiilor de formă (de exemplu. în Dreptul nr. 222/1994. renunţarea la moştenire).C. civ. 2. 5/1995. iar vânzătorul susţine că nu s-a făcut o asemenea declaraţie). p. secţia civilă.nr. Dacă însă ei ar contesta data înscrisului autentic sau orice alte menţiuni ce sunt rezultatul constatărilor proprii şi directe ale agentului. De asemenea. . 10-11/1993. art. lipseşte încheierea de autentificare în cazul actelor notariale. 1192 alin.) este valabil ca înscris sub semnătură privată. în consecinţă terţii pot face dovada contrară prin orice mijloc de probă. în Dreptul. fraudarea legii sau simulaţie. p. 1172 C. în cazul în care nu este semnat. împrejurări ce pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. dacă este semnat de părţile contractante. 117. atunci este nevoie de înscrierea în fals. nu s-a trecut menţiunea că înscrisul a fost semnat de părţi în faţa agentului instrumentator etc. nr. lipsă de capacitate. este nevoie de înscrierea în fals. (2) C.2. Astfel. 257 Probele situaţie.S. 82.1 nu sunt semnate ştersăturile.4. s-a mai decis că fac dovadă până la înscrierea în fals şi con semnarea corectă a declaraţiilor făcute (spre exemplu. decizia nr.

Formalitatea multiplului exemplar Această formalitate este cerută în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care constată convenţii sinalagmatice. în L. 58/1934. nr. înscrisurile sub semnătură privată 2.2. 1180 C. început de dovadă scrisă. 258 Judecata în primă instanţă cele din art.) sau. Formalitatea multiplului exemplar presupune ca înscrisul să fie redactat în atâtea exemplare originale câte persoane (părţi) cu interese contrare sunt. 104 din aceeaşi lege. (formalitatea multiplului exemplar) şi de art. p. 950/1972. semnate de părţile sau de partea de la care emană. civ. p. 1179 alin. Condiţia generală pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată este semnătura părţii sau. (2) C. nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenţia constatată prin act [art. 1 din Legea nr. înscrisul va fi considerat valabil pentru obligaţia cea mai mică (art. (3) C.R.]. 1179 C. 2. 983 C. nu influenţează validitatea şi puterea doveditoare ale înscrisului.1. (1) şi alin. civ. semnăturile părţilor de la care emană înscrisul. iar pe fiecare exemplar să se facă menţiune de numărul originalelor întocmite [art. decizia civilă nr. nr. civ. iar cecul pe Autentificarea nu poate fi dovedită cu martori (Trib. civ. mulţumindu-ne să precizăm că este posibil ca legea să ceară în unele cazuri şi alte condiţii speciale. Dacă diferenţele se referă la întinderea obligaţiei uneia dintre părţi. actul nu valorează decât înscris sub semnătură privată (Trib. reg. Pentru anumite înscrisuri sub semnătură privată se cere şi îndeplinirea unor condiţii speciale. Precizări introductive înscrisurile sub semnătură privată sunt acele înscrisuri întocmite de părţi.]. 169). Timiş. 59/1934. 856 şi urm.3. după caz. după caz. care însă nu afectează înţelesul convenţiei. (menţiunea „bun şi aprobat”). cu Notă de /. a unui cec. 1179 alin. 10/1973. fără intervenţia vreunui organ al statului. iar în practică s-a decis că această dispoziţie se aplică şi în cazul în care înscrisul nu s-a redactat în mai multe exemplare.P.3. Lipsa de menţiune că originalele s-au întocmit în număr îndoit. titlul de valoare căruia îi lipseşte vreuna din aceste menţiuni neputând avea valoarea juridică a unei cambii. întreit etc. Oradea. jud. De exemplu. a unui bilet la ordin sau. In cele ce urmează vom analiza numai condiţiile prevăzute de art.2. semnat şi datat de mâna testatorului.D. biletul la ordin pe cele arătate de art. Dacă lipsa . după caz. civ. cerinţe care sunt necesare pentru însăşi validitatea actului.1 Eventualele deosebiri de redactare între exemplarele originale ale unui înscris sub semnătură privată. 7/1957. afară de cazurile expres admise de lege. decizia civilă nr.). 137/1957. astfel încât dacă nu există încheierea de autentificare.3. cambia trebuie să cuprindă menţiunile arătate în art. 1 din Legea nr. Ciupe. în R. testamentul olograf trebuie să fie scris în întregime.

cere numai condiţia semnării lui pentru a fi valabil ca înscris sub semnătură privată. drepturile sale fiind pe deplin realizate. . .în cazul în care înscrisul este recunoscut expres de părţi sau când una din părţi nu se opune la folosirea exemplarului unic în instanţă de către partea potrivnică. după caz.când un înscris este nevalabil ca înscris autentic. .lipsa menţiunii numărului exemplarelor se acoperă dacă toate exemplarele se prezintă în instanţă. . ţinând cont de împrejurările pricinii. va considera înscrisul nevalabil. 1179 alin. prin orice mijloc (însuşi înscrisul poate constitui un început de dovadă). înainte sau odată cu semnarea înscrisului. Pornindu-se de la ideea de ocrotire a părţilor contractante care au interese contrare. civ.terţii nu se pot prevala de lipsa menţiunii multiplului exemplar. Se admite că partea care prin frauda ei a contribuit la producerea neconcordanţei nu va putea invoca nevalabilitatea înscrisului. în CD. Prin urmare. menţiunea «bun şi aprobat» pentru validitatea ca înscris sub semnătură privată. instanţa va aprecia. Această concluzie se desprinde şi din interpretarea per a contrario a art. formalitatea nu este cerută pentru actele juridice unilaterale şi nici pentru înscrisurile ce constată convenţii unilaterale. cu excepţia acelor situaţii în care legislaţia comercială cere întocmirea actului în scris. . deoarece cealaltă parte nu mai are interesul de a avea la dispoziţie. 1 Trib.prin ipoteză [art.în cazul în care una dintre părţi şi-a executat integral obligaţia asumată prin convenţia sinalagmatică. în literatura de specialitate şi în practica judiciară s-a arătat că nu este necesară îndeplinirea formalităţii multiplului exemplar în următoarele situaţii: . nu mai este necesară formalitatea multiplului exemplar sau. civ.în situaţia în care s-a redactat un singur exemplar. Suprem. Nerespectarea formalităţii multiplului exemplar atrage nevalabilitatea înscrisului . 696/1973.în cazul contractelor încheiate prin corespondenţă.în materie comercială. p. .. 124. care a fost sensul exact al convenţiei. care. referindu-se la înscrisul autentic neregulat. secţia civilă. care a fost lăsat în păstrare unui terţ. dar este valabil ca înscris sub semnătură privată. 1973. iar când constată contradicţii care nu pot fi conciliate.în cazul în care convenţia sinalagmatică este constatată printr-o hotărâre judecătorească.de conformitate a exemplarelor originale vizează alte aspecte privitoare la fondul convenţiei sinalagmatice. 1172 C. (1) C. . 259 Probele . decizia nr. . un exemplar original. Se va putea totuşi proba. eroarea sau frauda care a dus la această situaţie. interpretat per a contrario].

însă este îngăduită dovada contrară (art. însuşi înscrisul respectiv constituie început de dovadă scrisă. . iar între acestea există nepotriviri. trebuie făcute următoarele precizări: CA H™ VCdHa ^ Trib' SUPrem' COlegîUl dvi1' decizia nr. civ.ca mijloc de probă cu acest titlu. civ.formalitatea este necesară numai în cazul obligaţiilor unilaterale (deci nu se aplică acelor contracte care produc obligaţii reciproce între părţi) care au ca obiect o sumă de bani sau o câtime determinată de lucruri determinate generic (nu şi atunci când obiectul obligaţiei este un lucru cert.1962/1”9' ^ C— * — 260 Judecata în primă instanţă . să adauge la sfârşitul actului cuvintele «bun şi aprobat». care reprezintă o aplicaţie a principiului prevăzut de art. potrivit căruia. în caz de îndoială.119/1957. dar nu numai în cifre).menţiunea «bun şi aprobat» nu este o formulă sacramentală. ori atunci când este vorba de o obligaţie nedeterminată). 983 C. civ. în CD. ori cel puţin acesta. . soluţie valabilă şi atunci când atât cuprinsul actului. arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea (cantitatea) lucrurilor şi apoi să semneze. în caz de nepotrivire între suma indicată în cuprinsul înscrisului şi cea din formula „bun şi aprobat”. fără însă a fi afectată valabilitatea convenţiei. în privinţa condiţiei impuse de art. De altfel. dar care este semnat de cel ce se obligă. 1181 C. 1957 p 322P29 CA R ?” “• 325/R/1”7' “ Culegere dC Petică judiciara 1994^1998 t^S^T&^i^ dCdZia .articolul 1180 C. civ. se ia în considerare suma cea mai mică). debitorul se consideră obligat la suma cea mai mică. înainte de a semna. care va putea fi dovedită prin alte mijloace de probă. civ. se dă prioritate sumei scrise în litere şi numai dacă suma a fost scrisă de mai multe ori.3. . obligaţia se interpretează în favoarea celui care se obligă. cât şi formula «bun şi aprobat» au fost scrise în întregime de mâna debitorului.. 1180 C. nu se aplică în cazul înscrisului nevalabil ca înscris autentic. putând fi înlocuită prin alta echivalentă. Articolul 1180 alin. trebuie să fie înscris în întregime de acela care l-a semnat.3. fiind însă obligatoriu ca suma ori cantitatea să fie arătată în litere (sau şi în litere alături de cifre. prevede că actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare. (1) C. Menţiunea «bun şi aprobat» Menţiunea „bun şi aprobat” este cerută în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligaţii unilaterale. . deci se poate vorbi de o scriere care să emane de la partea căreia i se opune.1 în considerarea faptului că semnăturile părţilor sub acelaşi text denotă intenţia şi voinţa lor de a-şi însuşi cuprinsul acelui text..menţiunea «bun şi aprobat» de la sfârşitul actului nu este necesară dacă înscrisul este scris în întregime de cel ce se obligă. în materie de cambie şi bilet la ordin. 2.

proc. Sancţiunea nerespectării formalităţii cerute de art. (2) C.3. 1180 alin. iar nu naşterea lor. 177 alin. precum fidejusiunea. (2) C. Articolul 1176 C.1 2. fiind vorba de obligaţii unilaterale.. şi art. deci actul juridic va putea fi dovedit prin alte mijloace de probă. înscrisul se va întocmi într-un singur exemplar. stabilesc că acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască. civ. . dar şi celor accesorii. civ. dispoziţie care îşi are justificarea în experienţa profesională a unor asemenea debitori.. dacă înscrisul este opus moştenitorilor sau succesorilor în drepturi ai aceluia de la care se pretinde că înscrisul provine. o astfel de atitudine se prezumă a fi o recunoaştere tacită.dacă mai multe persoane se obligă prin acelaşi act către un singur creditor. dacă este cazul.. acestea vizând executarea unor obligaţii. însuşi înscrisul respectiv valorând început de dovadă scrisă. (2) C. precum şi atunci când obligaţia unilaterală este asumată cu ocazia încheierii unei convenţii sinalag-matice. 1180 C. . Forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată Articolul 1177 alin. civ. în realitate. fiind consemnată în înscrisul întocmit pentru constatarea convenţiei sinalag-matice. Potrivit art. . fie să tăgăduiască semnătura sau. într-o redactare asemănătoare. ori prin care se recunoaşte primirea în depozit. 1180 C. şi art. (1) C.formalitatea se aplică nu numai obligaţiilor principale. 177 alin. adică înscrisul respectiv nu este valabil ca înscris sub semnătură privată. dacă nu protestează împotriva folosirii înscrisului respectiv sau nu se pronunţă nici într-un sens nici în celălalt. scrisul Probele jfi 1 (scrierea).4. se va trece la procedura verificării de scripte. este aceeaşi ca şi în cazul lipsei formalităţii multiplului exemplar. civ. . proc. civ. (1) C. civ. deoarece. deoarece. . însă fiecare dintre debitori va trebui să adauge înainte de semnătură menţiunea „bun şi aprobat”.formalitatea nu este necesară nici în cazul chitanţelor liberatorii. aceştia pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor.formalitatea este necesară şi în cazul în care o obligaţie unilaterală este constatată într-un înscris în formă aparentă de convenţie sinalagmatică.art. dispune că înscrisul sub semnătură privată .]. se aplică şi în cazul înscrisurilor care constată obligaţia unilaterală de a plăti o rentă sau o sumă de bani în urma unei dări de socoteli. Partea care doreşte să nu recunoască un înscris sub semnătură privată ce i se opune este obligată să tăgăduiască formal scrisul ori semnătura sa. civ. civ. în cazul în care scrierea sau semnătura a fost tăgăduită de parte ori declarată ca necunoscută de moştenitorii sau succesorii ei în drepturi. 1177 alin. fără însă a fi afectată valabilitatea obligaţiei unilaterale.formalitatea nu este aplicabilă comercianţilor şi nici meseriaşilor [art. este vorba de două operaţiuni juridice.

Proba contrară se 1 Trib.recunoscut de acela căruia i se opune sau privit. Data înscrisului sub semnătură privată Data întocmirii unui înscris sub semnătură privată este un fapt material. 262 Judecata în primă instanţă va putea face în aceleaşi condiţii ca şi împotriva celorlalte menţiuni ale înscrisului. pot constitui un început de dovadă scrisă. cuprinsul înscrisului. ca recunoscut are acelaşi efect ca şi înscrisul autentic. însă. Pentru ipoteza în care înscrisul este semnat. dar care a fost preconsti-tuit ca instrumentar probator. Deci. eventual verificării de scripte. p. 1987. 1179 şi de art. Dacă însă se pretinde că înscrisul a fost falsificat după semnare în ceea ce priveşte conţinutul său. care nu poate să aibă altă putere probatorie decât celelalte menţiuni ale înscrisului. Aşadar.5. care se va putea face potrivit dispoziţiilor legale referitoare la admisibilitatea probelor. care nu îndeplineşte condiţiile formale cerute de art. prin ştersături. civ. cum ar fi testamentul olograf şi titlurile de valoare. partea interesată va putea să defăimeze înscrisul ca fals. acesta nu este valabil ca instrumentum. adăugiri sau îndreptări. precum însemnări. decizia nr. de exemplu.3. 2561/1987. data trecută în înscris nu va . dar nu s-a îndeplinit formalitatea multiplului exemplar sau. ceea ce înseamnă că. face credinţă. după caz. data înscrisului sub semnătură privată nu constituie o formalitate necesară pentru validitatea înscrisului. 2. până la dovada contrară. în măsura în care forma scrisă nu este cerută ad validitatem. afortiori trebuie admis ca început de dovadă scrisă acel înscris semnat de părţi. în principiu. în sprijinul acestei soluţii s-a mai adus ca argument şi faptul că. putând fi dovedită prin alte mijloace de probă.. 1180 C. Suprem. dacă diferite înscrisuri. recunoaşterea. Cu unele excepţii. Cât priveşte forţa probantă a înscrisului nesemnat de părţi sau de una dintre părţi. chiar nesemnate. în CD. data înscrisului sub semnătură privată este supusă condiţiei recunoaşterii. ca de altfel întreg cuprinsul înscrisului. operaţiunea juridică (negotium) rămâne valabilă. cu menţiunile sale privitoare la actul juridic pe care îl constată sau la faptele relatate. Chiar înscrisul respectiv poate constitui început de dovadă scrisă. Indicarea datei în înscris1 este însă numai o menţiune a părţilor. după lege. ori că s-a săvârşit un fals intelectual. acesta valorează întotdeauna început de dovadă scrisă. între cei care I-au semnat şi între cei care reprezintă drepturile lor (este vorba de succesorii în drepturi ai celor care au semnat înscrisul respectiv). în raporturile dintre părţi. note sau scrisori. 75. ca şi cuprinsul înscrisului autentic. secţia civilă. însă numai dacă este opus părţii care l-a scris. menţiunea «bun şi aprobat».

Articolul 1182 C.D. orice altă împrejurare. data înscrisului. nu face credinţă. aşa încât. invocând 1 însă. în R. de inventariere etc. menţiunea datei face credinţă până la dovedirea contrară atât faţă de reprezentant.din ziua morţii părţii care a semnat înscrisul sau a uneia dintre părţile care a semnat.1 . cât şi faţă de reprezentantul care l-a semnat. Această abatere de la regula puterii doveditoare a înscrisului sub semnătură privată până la proba contrară se explică prin grija legiuitorului de a ocroti pe terţi împotriva pericolului care poate să îl reprezinte pentru ei trecerea unei date fals în înscris. Notă critică la decizia civilă nr. în acte întocmite de funcţionari publici. jud.]. antedatarea înscrisului. executarea ce a urmat întocmirii înscrisului. Cluj. stabileşte că terţilor le este opozabilă numai data certă. moartea celui care a scris actul fără să-l fi şi semnat. de regulă. în cazul în care cel care semnează înscrisul sub semnătură privată este reprezentantul convenţional sau legal al părţii. amputarea sau paralizarea ambelor mâini ale semnatarului. civ. cum ar fi procese-verbale pentru punere de sigilii. ci trebuie ca actul să fie înregistrat la acea instituţie.prin trecerea actului. chiar dacă ar avea aceeaşi putere de certitudine. civ.R. nu poate conferi dată certă înscrisului sub semnătură privată. certificată de ştampilă (D. Enumerarea este limitativă. ori ca pe înscris să se facă o menţiune despre data prezentării. Aşadar. 707/1979 a Trib. prin ea însăşi. nu pot conferi dată certă înscrisului sub semnătură privată. drepturi de la părţile contractante.putea fi combătută decât tot printr-un înscris [art.din ziua înscrierii lui într-un registru anume destinat. . ştampila poştei aplicată pe înscrisul expediat. care se dobândeşte printr-una din următoarele patru modalităţi: . simpla prezentare a înscrisului sub semnătură privată unei instituţii publice nu este suficientă pentru dobândirea de dată certă. 1191 alin. chiar şi în prescurtare. Terţi în această materie sunt persoanele care au dobândit. cu titlu particular. spre deosebire de celelalte menţiuni care formează cuprinsul înscrisului sub semnătură privată şi care au putere doveditoare (evident în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiilor părţilor contractante) până la proba contrară (care poate fi făcută prin orice mijloc de probă).2 . derogări de care ne vom ocupa atunci când vom analiza admisibilitatea probei cu martori. Chirică. precum şi creditorii părţilor atunci când. găsindu-şi aplicare însă toate derogările de la regula înscrisă în textul menţionat. Faţă de terţi. aceeaşi fiind situaţia şi în cazul minorului cu capacitate restrânsă asistat de ocrotitorul său legal. .din ziua în care înscrisul a fost prezentat la o instituţie publică. (2) C. declararea judecătorească a dispariţiei unuia dintre semnatari etc.

Sunt unele situaţii în care terţul nu s-ar putea prevala de lipsa datei certe. civ. există unele înscrisuri care fac dovada faţă de terţi în ce priveşte data trecută în ele. iar gajul şi garanţia reală mobiliară sunt opozabile terţilor de la data înscrierii în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. care este un element constitutiv al acestuia (art. dacă formalităţile cerute de art. Astfel: . ceea ce duce indirect la eludarea art. A admite solufia contrară. . civ. De altfel. civ. 1182 C. de exemplu. Există înscrisuri ce constată acte juridice care dobândesc dată certă prin alte mijloace prevăzute de lege.actele supuse formalităţilor de publicitate imobiliară sunt opozabile terţilor numai din momentul înscrierii în cartea funciară. până la proba contrară. înseamnă a accepta faptul că proba datei certe se poate face prin orice mijloc de dovadă. 859 C. dacă a recunoscut formal realitatea datei trecută în înscris. civ.cesiunea de creanţă este opozabilă terţilor numai după notificarea cesiunii făcută debitorului sau după acceptarea cesiunii de către debitor prin înscris autentic (art. 1182 C. 1393 C. De asemenea. acţionează pe calea acţiunii revocatorii (pauliene). dacă a participat el însuşi la trecerea unei date neadevărate în înscris. nu sunt terţi nici creditorii chirografari ai părţilor. Astfel: . civ. 10/1980.) ori după înscrierea acesteia în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.). p. s-ar aduce atingere caracterului secret al dispoziţiilor testamentare. preferinţa faţă de alţi creditori privilegiaţi sau ipotecari se stabileşte prin rangul inscripţiei (art.în cazul privilegiilor şi al ipotecilor. civ. Această excepţie şi-ar găsi justificarea în inconvenientele care s-ar ivi dacă înscrisuri atât de frecvente ar fi supuse formelor prevăzute de lege pentru ca data lor să fie opozabilă terţilor. 263 Probele drepturi proprii.testamentul olograf face dovadă prin el însuşi atât de conţinutul său care cuprinde ultima voinţă a testatorului.chitanţele prin care se constată primirea unor sume de bani fac dovada şi faţă de terţi despre data trecută în ele. ar trebui îndeplinite. . 2 Printre atribuţiile notarilor publici figurează şi darea de dată certă înscrisurilor care li se prezintă în acest scop (art.nr.1 De asemenea. 1182 C. 90 din Legea nr. 56-57). . Nu sunt însă terţi succesorii universali şi cei cu titlu universal. .). cu excepţia moştenitorilor rezervatari cărora le este atinsă rezerva succesorală prin acte cu titlu gratuit. 1738-1743 şi art. şi la posibilitatea de fraudare a intereselor terţilor. când invocă drepturi ale debitorului lor. fără a fi necesar ca această să fi devenit dată certă prin vreunul din mijloacele prevăzute de art. 1778 C. cât şi data sa. 36/1995).

Sub aspectul forţei probante a înscrisului în formă electronică. 4 pct. înscrisurile sub semnătură privată nu sunt supuse prevederilor art. civ. Pentru ipoteza în care una dintre părţi nu recunoaşte înscrisul 1 Art. 264 Judecata în primă instanţă orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă. 7 din Legea nr. 455/2001 prevede că semnătura electronică reprezintă date în formă electronică. Ed. 455/2001 privind semnătura electronică desemnează prin noţiunea de înscris în formă electronică „o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere.1 în măsura în care această semnătură îndeplineşte două condiţii: este bazată pe un certificat calificat2 nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv. în privinţa condiţiilor şi efectelor. 57 alin. ce i s-a încorporat.” Articolul 5 din aceeaşi lege asimilează. se poate administra orice mijloc de probă admis de legea comercială [art. art. 455/2001). înscrisul în formă electronică Articolul 4 alin. 455/2001 conţine o dispoziţie asemănătoare celei înscrise în art. destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.. 188-189.4. civ. AH Beck. Persoanele. a se vedea G. dacă este recunoscut de către cel căruia i se opune. ce sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care . are. Drept civil. 2. când aceasta este contestată.. com. în ceea ce priveşte stabilirea datei. prevăzând că înscrisul în formă electronică. acelaşi efect ca şi înscrisul autentic. p. bazată pe un certificat calificat şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice (art. forma scrisă ad probationem sau ad validitatem. căruia i s-a încorporat. 1182 C. ataşat ori i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă. Boroi.]. 6 din Legea nr. înscrisul în formă electronică este considerat a îndeplini această cerinţă de formă în măsura în care poate fi asimilat înscrisului sub semnătură privată. Această soluţie îşi găseşte justificarea în necesitatea ca operaţiunile comerciale. între cei care I-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile. ataşat ori i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă.3 Dacă pentru actul juridic constatat prin înscrisul în formă electronică este necesară. care se caracterizează printre altele şi prin celeritate.în materie comercială.. potrivit legii. 1176 C. este generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice. (2) din Legea nr. Partea generală. (2) C. cu înscrisul sub semnătură privată acel înscris în formă electronică. cifre sau Pentru alte cazuri. să nu fie stânjenite prin îndeplinirea formalităţilor de dobândire a datei certe. 3 din Legea nr. 2001. iar. Bucureşti. deci atunci când i s-a încorporat. ataşat ori i s-a asociat logic o semnătură electronică.

asigură identificarea semnatarului. este creată prin mijloace controlate exclusiv de sem natar. Producerea înscrisurilor Odată cu cererea de chemare în judecată. ce trebuie să fie semnate şi să nu împiedice ca acestea să fie prezentate semnatarului înainte de finali zarea operaţiunii de semnare. trebuie . 265 Probele sau semnătura. (1) din Legea nr. să nu modifice datele în formă electronică. Administrarea probei prin înscrisuri 2. datele de creare a semnăturii să poată fi protejate în mod efectiv de către semnatar împotriva utilizării acestora de către persoane neautorizate. care îndeplineşte următoarele condiţii: datele de creare a semnăturii să apară numai o singură dată şi să poată fi asigurată confidenţialitatea acestora.1. semnătura electro nică extinsă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: este legată în mod unic de sem natar. 18 din Legea nr. 455/2001 obligă instanţa să dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate. 8 alin. 2. dacă înţelege să se folosească în dovedirea pretenţiilor sale de proba prin înscrisuri. 4 pct. este legată de datele în formă electronică la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. semnătura să fie protejată împo triva falsificării prin mijloacele tehnice disponibile la momentul generării acesteia. reclamantul. 3 Dispozitivul securizat de creare a semnăturii electronice este definit de art. 455/2001 şi care este eliberat de un furnizor de servicii de certificare ce îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.5. 7 şi pct.servesc ca metodă de identificare. datele de creare a semnăturii să nu poată fi deduse. 455/2001 ca „software şi/sau hardware configurate. art. iar. confirmând identita tea acelei persoane) care cuprinde menţiunile arătate de art. conform pct. 4 al aceluiaşi articol. 2 Certificatul calificat este acel certificat (o colecţie de date în formă electronică ce atestă legătura dintre datele de verificare a semnăturii electronice şi o persoană. utilizat pentru a implementa datele de creare a semnăturii electronice”.5. 20 din aceeaşi lege. 8 din Legea nr.

în atâtea exemplare câte părţi sunt. sub sancţiunea decăderii. 139 alin. se va depune pentru aceste părţi câte o singură copie (art. 112 C. civ. Părţile sunt datoare să aibă asupra lor în şedinţă originalul înscrisului sau să îl depună la grefa instanţei. civ. acestea nu pot fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate la grefa instanţei (art. civ. sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris [art.]. civ. instanţa poate ordona înfăţişarea lui. Astfel. la nevoie. Aceeaşi obligaţie o are şi pârâtul. Proba prin înscrisuri poate fi încuviinţată şi după prima zi de înfăţişare. proc. Potrivit aceluiaşi text de lege. se poate depune şi numai o parte dintr-un înscris privitor la pricină. prevede că instanţa este obligată să dispună înfăţişarea în următoarele cazuri: înscrisul este comun părţilor. potrivit legii. civ. prevede că instanţa va trebui să respingă cererea de înfăţişare a înscrisului. 116 C. civ. plus un exemplar pentru instanţă. înscrisurile depuse de părţi rămân dobândite judecăţii şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii adverse. înfăţişarea înscrisului ar încălca 266 Judecata în primă instanţă 26? Probele . însă instanţa poate dispune. în atâtea exemplare câţi reclamanţi sunt.să depună copii certificate de pe înscrisurile ce le posedă. proc. în întregime sau în parte. proc. proc. civ. partea potrivnică este obligată să înfăţişeze acel înscris. ar trebui să se admită. civ. care trebuie să alăture la întâmpinare copii de pe înscrisurile cu care înţelege să se apere împotriva pretenţiilor reclamantului.. Articolul 172 alin. dacă una dintre părţi învederează că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricina ce se judecă. 138 C. (1) C. partea potrivnică s-a referit în proces la acest înscris. In schimb.). plus un exemplar pentru instanţă (art. în condiţiile prevăzute de art. reglementează situaţiile în care înscrisurile nu se găsesc la partea care doreşte să le folosească. civ. proc. deoarece art. Dacă înscrisurile sunt depuse în original. se referă numai la probe noi. art. dacă procesul s-a amânat. 140 C. proc. proc. ori un reclamant stă în judecată în mai multe calităţi juridice (deci unul dintre reclamanţi este şi reprezentantul altui reclamant). proc. Articolele 172-176 C. partea este obligată să depună cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată copiile certificate de pe înscrisurile respective. în următoarele situaţii: cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale. Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant. (2) C. Dacă reclamantul nu a alăturat la cererea de chemare în judecată copii de pe înscrisurile pe care înţelege să le folosească în dovedirea pretenţiilor sale.). situaţie în care. prezentarea înscrisului în întregime. 173 C.). contrar soluţiei oferite în doctrină şi în jurisprudenţă. 132 C. proc. că el nu va putea depune aceste copii la prima zi de înfăţişare.

. în situaţia în care înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi sau a altei persoane. neprezentarea înscrisului de către cel care îl deţine la termenul fixat în acest scop de instanţă constituie abatere şi se sancţionează cu amendă judiciară. Instanţa nu poate lua în considerare un înscris depus după închiderea dezbaterilor. în sensul că aceasta tăgăduieşte scrierea sau. intervine în cazul în care se contestă un înscris sub semnătură privată de către partea căreia i se opune înscrisul respectiv. acesta ar urma să cerceteze înscrisul.5. înfăţişarea înscrisului ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a unei alte persoane. suma de plată fiind stabilită de instanţă prin încheiere irevocabilă. în schimb. instanţa va dispune aducerea lui în termenul fixat în acest scop. precum şi înscrisurile originale depuse la alte instanţe sau la notarii publici). instanţa va putea socoti ca dovedite pretenţiile părţii care a cerut înfăţişarea. civ. planurile. de către un judecător delegat (întrucât. cercetarea acestor înscrisuri se poate face la locul unde acestea se găsesc. iar nu un alt judecător. fără a fi fost pus în discuţia părţilor. semnătura sa. proc. 177-179 C. la judecata în / apel sau la judecarea fondului după casarea cu reţinere sau cu trimitere la instanţa de apel. Dacă s-a făcut dovada deţinerii înscrisului şi nu există motive pentru respingerea cererii de înfăţişare a acestuia. 2. ori ar expune-o dispreţului public. ar putea fi desemnat un judecător care să cerceteze înscrisul la locul unde acesta se găseşte). ori dacă se dovedeşte că l-a distrus sau l-a ascuns. Cel care deţine înscrisul este îndreptăţit să refuze aducerea înscrisului în cazurile prevăzute de art. Procedura verificării de scripte Procedura verificării de scripte. Potrivit art. Dacă înscrisul depus de una din părţi este contestat de partea adversă. prin comisie rogatorie. reglementată în art. proc. la procedura falsului. că nu vor putea fi cerute şi trimise cărţile funciare. civ. după caz. 2 lit. partea adversă este obligată să prezinte înscrisul. ori. în cazul în care aceasta refuză să îl înfăţişeze ori să răspundă la interogatoriul propus pentru dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului. cu privire la cuprinsul acelui înscris. 173 C. înfăţişarea şi aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părţii care a cerut dovada.îndatorirea de a păstra secretul.. exemplificativ. la judecata în primă instanţă pricina se soluţionează de un singur judecător. se va recurge la verificarea de scripte sau. registrele autorităţilor. după caz. cu citarea părţilor. civ. proc. înscrisurile depuse în termen şi necontestate de părţi vor fi avute în vedere la pronunţarea hotărârii. în ipoteza în care înfăţişarea înscrisului nu este posibilă datorită faptului că el este necesar funcţionării autorităţii respective (legea arată. precum şi atunci când . cel în cauză putând fi obligat şi la plata de despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare. ori dacă instanţa are îndoieli asupra autenticităţii înscrisului. 1081 pct.2. dacă autoritatea îşi are sediul în altă localitate. e) C.

înclinăm spre această din urmă soluţie. civ. Metodele de cercetare în procedura verificării de scripte sunt următoarele: confruntarea înscrisului cercetat cu scrierea sau semnătura făcută în faţa instanţei. deci şi de pe scrisori. Menţionăm că în doctrină este controversată problema de a şti dacă procedura verificării de scripte se aplică numai în cazul în care se contestă scrierea sau semnătura de pe un înscris sub semnătură privată ori. Odată cu numirea expertului.moştenitorii ori alţi succesori în drepturi ai aceluia de la care se pretinde că ar emana înscrisul declară că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor. dimpotrivă. acesta va fi înlăturat din proces. înscrisul va fi reţinut şi folosit ca mijloc de probă dacă se constată că el emană de la partea care l-a tăgăduit sau de la persoana căreia i se atribuie. Procedura verificării de scripte vizează nu numai situaţia în care reclamantul îşi sprijină pretenţiile pe un înscris ce emană de la pârât sau când pârâtul opune reclamantului un înscris care provine de la acesta din urmă. grefier şi părţi. ci şi situaţia în care înscrisul emană de la un terţ. instanţa va obliga părţile să depună piesele de comparaţie care vor servi la efectuarea expertizei. precum. dar pe care aceasta din urmă o poate reţine sau nu. pentru a se vedea dacă mijlocul de probă respectiv va fi sau nu reţinut în proces. preşedintele completului îl va obliga pe cel care nu recunoaşte înscrisul ori semnătura să scrie şi să semneze. ori cu porţiunea din înscris care nu este tăgăduită. de pe orice înscrisuri. deoarece. dacă se contestă scrierea sau semnătura de pe orice fel de înscris. în funcţie de împrejurările speţei. porţiuni din înscris. o recomandă instanţei. Dacă se constată că înscrisul nu emană de la persoana căreia i se opune sau i se atribuie. 178 alin. Efectuarea expertizei se face potrivit regulilor din Codul de procedură civilă referitoare la acest mijloc de probă. partea de înscris netăgăduită. Judecătorul sau. pentru a se afla adevărul şi a se pronunţa o hotărâre temeinică. înscrisuri sub semnătură privată netăgăduite de părţi. se va dispune efectuarea unei expertize. după caz. scrisul sau semnătura făcută înaintea instanţei. registre etc. proc. Partea care a cerut o verificare de scripte va putea fi condamnată la o amendă şi la eventuale despăgubiri către adversar. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului ori a semnăturii. în ce ne priveşte. expertiza. este necesară verificarea acelui înscris. confruntarea de către instanţă a înscrisului tăgăduit sau nerecunoscut cu alte înscrisuri (piese de comparaţie). dacă se dovedeşte că înscrisul provine de la ea . Dacă verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în faţa instanţei ori cu alte piese de comparaţie nu este concludentă. Este vorba de o prezumţie simplă de recunoaştere tacită a scrisului sau a semnăturii. Rezultatul verificării de scripte va fi consemnat într-o încheiere interlocutorie. după dictarea sa. pe care art. înscrisuri autentice. (3) C. înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate spre neschimbare de judecător (preşedintele completului).

Se poate oare trage de aici concluzia că verificarea de scripte nu poate avea loc pe cale principală? Ni se pare că o astfel de concluzie ar fi eronată. civ. pe de o parte.. civ. De asemenea. urmează ca verificarea de scripte să fie făcută de instanţa care judecă fondul după casare. 1 C. deci atunci când apelantul contestă acest rezultat. art. Verificarea de scripte se face în faţa instanţelor de fond (prima instanţă sau. nu este autorizată de nici un text de lege. incompatibile cu structura recursului. să nu îl recunoască. civ. în schimb. 5 teza I C. se poate aduce ca argument şi faptul că procedura verificării de scripte reprezintă un incident procedural. proc. răspunsul ar trebui să fie negativ. se ocupă numai de verificarea de scripte pe cale incidentală. deoarece legea se ocupă de verificarea de scripte pe cale incidentală. proc. procedura verificării de scripte poate avea loc şi în cursul judecării unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. civ. după caz. Având în vedere că în recurs pot fi depuse înscrisuri noi (art. 322 pct. proc. proc. însă nu ar exista nici un temei legal. 1081 alin. Dacă însă recursul poate fi admis şi fără a se ţine cont de înscrisul nou. 305 C. recunoaştere asupra căreia nu se mai poate reveni. ci şi împotriva încheierii în care este consemnat rezultatul verificării de scripte făcute de prima instanţă. în sprijinul tezei că însăşi instanţa de recurs va proceda la verificarea de scripte. ni se pare că aceasta nu poate fi admisă. adică în cursul unui proces pendente. obţinând astfel înlăturarea lui din proces (cât priveşte soluţia ipotetică de a se trimite chestiunea verificării de scripte la instanţa de fond. dacă intimatul contestă veracitatea înscrisului depus de revizuient. 305 C. vizând o cu totul altă ipoteză).[art. civ. iar. deoarece. 244 pct. deci dacă instanţa de recurs poate să facă o verificare de scripte. instanţa de apel ori instanţa ce judecă fondul după casarea cu reţinere). proc.. e) C. precum şi în cazul în care apelul este îndreptat nu numai împotriva hotărârii pe fond. însă. aceasta fiind cea mai frecventă în practică . Numai că o astfel de soluţie ar face practic inaplicabilă dispoziţia înscrisă în art. civ. care este de competenţa instanţei sesizate cu cererea pe care se grefează acesta (cererea de recurs).). în instanţa de apel nu va mai putea avea loc o verificare de scripte în cazul unor 268 Judecata în primă instanţă înscrisuri depuse la judecata în primă instanţă şi necontestate de cel căruia i-au fost opuse. ar trebui să se suspende judecata recursului. se ridică problema de a şti cum va proceda instanţa de recurs atunci când înscrisurile noi sunt contestate de părţi.lex statuit de eo . în cazul în care se depune un înscris nou în susţinerea sau în combaterea recursului.]. proc. Se mai observă că art. întrucât ar fi suficient ca. 177-179 C. adversarul să îl tăgăduiască sau. (1) lit. Aparent. pe de altă parte. deoarece este vorba de o recunoaştere tacită a acestor înscrisuri. deoarece acestea sunt verificări de fapt. fiind depuse direct în apel. după caz. instanţa de apel va proceda Ia o verificare de scripte numai în cazul înscrisurilor care nu au fost înfăţişate la judecata în primă instanţă.

putând fi opus şi celor care reprezintă drepturile autorului. ci numai o cerere având ca scop declararea veracităţii unui înscris în legătură cu o posibilă pretenţie în justiţie. proc. în privinţa constatărilor personale ale agentului instrumentator. dacă nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea penală s-a stins ori s-a prescris. civ. instanţa va amâna judecata şi va dispune înfăţişarea părţilor. . personal sau prin mandatar cu procură specială dacă se dovedeşte o împiedicare bine întemeiată de prezentare a părţii pe care o reprezintă.quod plerumque fit. el capătă forţa probantă a unui înscris autentic. iar dacă falsul se dovedeşte. prevede că falsul va fi cercetat de către instanţa civilă. însă art. Procedura falsului debutează cu o fază ce se desfăşoară în faţa instanţei civile. 180-184 C. privitor la asigurarea dovezilor. deci de către pârâtul din cererea de asigurare a dovezii pe cale principală. ce se desfăşoară în faţa instanţei civile. cel care a invocat înscrisul îl va depune pentru verificare şi va indica mijloacele sale de apărare. creditorul ar putea avea interesul să obţină recunoaşterea înscrisului respectiv de către debitorul său. 2. Dacă partea care foloseşte înscrisul nu este prezentă. La termenul acordat.. proc. precum şi în cazul înscrisurilor sub semnătură privată ce au fost defăimate ca false.5. întrucât. iar. poate fi folosită în cazul înscrisurilor autentice. reglementată de art. în care se ia mai întâi act de declaraţia părţii care defăimează înscrisul că se înscrie în fals. adică nu există încă o pretenţie supusă judecăţii. 235 C. se referă şi la dobândirea recunoaşterii unui înscris. civ. fie la o verificare de scripte.3. prin ipoteză. fac dovadă până la declararea falsului. civ. art. se justifică pe considerentul că dacă falsul nu se dovedeşte.. Mai mult. Procedura falsului Procedura falsului. dacă ar interveni decesul acestuia. cerere care conduce fie la o recunoaştere a înscrisului. nu Probele 269 există un litigiu pe fond. partea ce s-a înscris în fals este pasibilă de urmărire penală pentru denunţare calomnioasă. dacă însă înscrisul sub semnătură privată este recunoscut de debitor sau este privit de lege ca recunoscut. verificarea de scripte ar fi mai dificilă într-un litigiu în care moştenitorii (de bună sau de rea-credinţă) ar declara că nu cunosc scrierea ori semnătura autorului. deoarece ea presupune o tăgăduire a scrierii sau semnăturii de către cel căruia i se opune înscrisul. O astfel de susţinere ar fi însă nejustificată. cu unele formalităţi care aparent ar fi excesive. Nu este interzisă însă verificarea de scripte pe cale principală. Reglementarea amănunţită a acestei prime faze din cadrul procedurii falsului. care. în considerarea faptului că. pe cale incidentală. proc. prin orice mijloace de dovadă. autorul acestuia este pasibil de urmărire penală. 184 C. Cercetarea şi stabilirea falsului se fac de către organele de urmărire şi judecată penală. dacă ar fi vorba despre un înscris sub semnătură privată ce constată o obligaţie neexigibilă. S-ar putea susţine că şi în exemplul dat este vorba de o verificare de scripte pe cale incidentală.

iar acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare sau. cât şi lipsa acestei părţi la termenul fixat sunt considerate de lege ca renunţări tacite. la folosirea înscrisului defăimat ca fals. 4 C.Judecătorul sau. nu mai poate fi exercitată. Aşadar. dacă există pe el ştersături. acesta va fi înlăturat din proces. ca o renunţare a acestei părţi la pretenţia de înlăturare a înscrisului ca fals. iar actul este declarat fals. deci suntem în prezenţa unei prezumţii legale. (3) C. proc. 322 pct. proc. se va menţiona aceasta în procesul-verbal. Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze. 4 teza a ll-a C. civ. 270 Judecata în primă instanţă în situaţia în care se stăruie în defăimarea înscrisului ca fals. dar neîndoielnice. cercetarea falsului pe cale incidentală poate avea loc nu numai dacă s-a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. Adăugăm doar că.). preşedintele completului va constata. Articolele 180-184 C. el nu va mai putea fi folosit în proces. 322 pct. hotărârea pronunţată este susceptibilă de a fi revizuită (art. după caz. în cazul revizuirii. civ. urmând ca procurorul să sesizeze instanţa penală în măsura în care constată săvârşirea unei infracţiuni. civ. însă partea care a defăimat înscrisul ca fals nu se prezintă. Dacă înscrisul va fi declarat fals. Odată cu sesizarea procurorului. judecătorul (preşedintele completului) întreabă partea care a depus înscrisul dacă înţelege să se folosească de acesta. înscrisul va fi menţinut ca mijloc de probă. refuză să răspundă sau declară că nu se mai foloseşte de înscris.. civ. Precizările făcute în legătură cu posibilitatea ca verificarea de scripte să fie făcută şi în faţa instanţei de apel. înscrisul depunându-se la grefă. Şi în acest caz este vorba de o prezumţie legală. Dacă partea nu se prezintă. refuză să răspundă sau nu mai stăruie în declaraţie. au în vedere situaţia în care partea care intenţionează să se înscrie în fals împotriva unui înscris aşteaptă ca acesta să fie produs într-un litigiu pendente. anume că lipsa sau tăcerea părţii care a defăimat înscrisul este considerată de art. 5 teza I C. instanţa trimite înscrisul procurorului. proc. dacă partea care s-a înscris în fals arată şi pe autorul sau pe complicele falsului. Dacă partea ce a depus înscrisul arată că înţelege să se folosească în continuare de acel înscris. proc. 322 pct.. Dacă instanţa nu a suspendat judecata. împreună cu procesul-verbal. prin proces-ver-bal. independent de existenţa unui . 182 alin. civ. ci şi atunci când cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. iar apoi îl va semna împreună cu grefierul şi părţile. proc. fiind deci vorba de falsul incidental. atât tăcerea părţii care a depus înscrisul. adăugiri sau îndreptări. La termenul fixat. starea materială a înscrisului. Această parte poate să formuleze. după caz. spre neschimbare. instanţa poate suspenda judecata. a instanţei de recurs sau a instanţei de revizuire sunt valabile şi în ceea ce priveşte procedura falsului. Dacă însă falsul nu a fost constatat. înscrisul va fi socotit ca recunoscut.

recursul sau revizuirea). proc. ar putea fi definită ca fiind declaraţia orală făcută de o persoană fizică. în temeiul art. de recurs fără a mai exista riscul de a se opune excepţia de tardivitate. după ceea ce spune lumea). iar nu martorul. înaintea instanţei de judecată. aşa încât. se ridică problema de a şti dacă este posibil ca înscrisul să fie declarat fals. despre care are cunoştinţă personală.. Relatarea făcută de martor în faţa instanţei se numeşte depoziţie (declaraţie) de martor sau mărturie. în ce ne priveşte. în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. mijlocul de probă este depoziţia martorului. Totuşi. dacă se urmăreşte declararea falsităţii procesului-verbal de comunicare a hotărârii. Legislaţia noastră nu reglementează mărturia asupra opiniei răspândite în public cu privire la faptele litigioase. Pentru ultimele două exemple. proc. când se solicită constatarea falsului unui înscris ce a stat la baza pronunţării unei hotărâri a cărei revizuire urmează a se cere ulterior. (adică depoziţiile din auzite. care nu este acceptată nici de doctrină. Când însă acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare sau nu mai poate fi exercitată. în scopul de a se introduce ulterior o cerere de apel sau. potrivit art. străine de interesele în conflict. civ. în care se materializează cunoştinţele acestuia despre faptele trecute pe care le-a recepţionat şi memorat. mai exact. în sensul că acţiunea (cererea) în constatare nu ar viza o situaţie de fapt. . 111 C. Mărturia. o manifestare particulară a dreptului subiectiv pus în discuţie în pricina în care s-a pronunţat hotărârea împotriva căreia se va introduce calea de atac. considerăm că se impune soluţia afirmativă. fapte ce ar putea servi la rezolvarea ei. O trăsătură specifică mărturiei este cunoaşterea personală de către martor a faptelor litigioase pe care le relatează. 322 pct. 111 C. aşa-numita „commune renommee”. ci un drept al reclamantului din cererea în constatare (deci al celui care urmăreşte să exercite apelul. deoarece reclamantul solicită practic constatarea inexistenţei unui drept subiectiv al pârâtului. precis şi pertinent. în funcţie de împrejurările speţei. ci a unei situaţii de fapt. menţionăm că o cerere în constatarea falsului ar fi admisibilă: în cazul în care este îndreptată împotriva unui înscris autentic ce constată un act juridic solemn. care se mai numeşte şi proba testimonială. se poate da şi o interpretare mai largă. Deci. cererea ar fi inadmisibilă.litigiu civil. civ. o plângere penală împotriva presupusului autor al falsului. civ. proc. Precizări introductive Martorii sunt acele persoane.1. etc. cu atât mai mult cu cât. 271 Probele §3. 4 teza a ll-a C. s-ar putea obiecta că nu este vorba de constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept subiectiv. se poate recurge la o cerere în constatare. Proba prin declaraţiile martorilor 3. pe cale principală. după caz. care relatează în faţa instanţei de judecată despre fapte referitoare la pricina ce se judecă. Cu titlu de exemplu. de către instanţa civilă. cu privire la un fapt trecut.

Admisibilitatea probării prin declaraţii de martori a faptelor juridice stricto sensu în principiu. declaraţiile scrise ale unor terţe persoane. Aceasta deoarece administrarea probelor este guvernată de principiul nemijlocirii. precum şi din prevederile art. ci instanţa îl va cita ca martor. Admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor Cât priveşte admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor. gestiunea de afaceri. decizia rir. o inundaţie. viciile de consimţământ.. fiind vorba fie de fapte ce survin independent de voinţa omului. nr. Astfel. O altă trăsătură specifică mărturiei este aceea că ea trebuie făcută oral în faţa instanţei de judecată..)” (deci. Sunt totuşi unele fapte naturale care. efecte care totuşi se produc în temeiul legii. faptul neexecutării obligaţiei contractuale. urmând a relata oral.P.1 Această concluzie se desprinde din chiar redactarea art.1. stabilirea prin declaraţiile martorilor a faptelor juridice stricto sensu este posibilă fără îngrădiri. 361. iar excepţiile de la acest principiu sunt limitativ prevăzute de lege. nu pot fi probate prin declaraţiile martorilor. fie de fapte ce se Trib. nu este suficient ca el să trimită o declaraţie scrisă. faptele juridice stricto sensu vizează situaţii în care nici nu s-ar putea preconstitui o probă la data producerii lor. (1)C. nu şi la dovada faptelor juridice stricto sensu). făcute chiar în formă autentică.2. care se referă la „dovada actelor juridice (. p. 1198 alin. însă. plata nedatoratului. în cea mai mare parte a cazurilor. 1191 C.nici de jurisprudenţă.2. îmbogăţirea fără justă cauză. 1846/1956. per a contrario. un trăznet. naşterea sau decesul se probează. colegiul civil. 3. civ.1 rănirea unei persoane. în L. cu actele de stare civilă (certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă având aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în aceste registre). delictele şi cvasidelictele. 272 Judecata în primă instanţă ~-~ Probele săvârşesc fără intenţia de a da naştere la efecte juridice. civ. Dacă un terţ are cunoştinţă despre faptele ce formează obiectul litigiului. în cadrul dezbaterilor. trebuie distins între dovedirea faptelor juridice stricto sensu şi dovedirea actelor juridice. 3/1957. nu au valoare probatorie. în principiu. de regulă. mărturia devine admisibilă dacă: nu au existat registre . Aşadar.. afară de cazul în care o normă specială ar stabili în mod expres contrariul. Astfel. De altfel. 3. se pot dovedi prin declaraţiile martorilor posesia şi tulburările ei. Suprem. faptul edificării unei construcţii pe terenul altuia etc.

3 Sunt însă unele cazuri în care legea prevede expres că dovada unui act juridic poate reieşi din anumite fapte. când nerespectarea ei atrage nulitatea operaţiunii juridice. 16 din Legea nr.2. prevăd două reguli restrictive: . 1191 alin. Cu excepţia acelor acte juridice pentru care forma scrisă este cerută ad vali-ditatem. este numai de ordin probator. proba testimonială este inadmisibilă şi atunci când s-ar tinde pe această cale să se răstoarne o prezumţie absolută. dispoziţiile cuprinse în art. (1) C. indiferent dacă sunt convenţii sau acte unilaterale. 51 C. civ. înscrisă în art.de stare civilă. nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor după actele de stare civilă. potrivit art. (2) C. . remiterea datoriei poate rezulta din faptele prevăzute de art. De asemenea. De exemplu. fam. Admisibilitatea probării prin declaraţii de martori a actelor juridice în privinţa admisibilităţii probării actelor juridice prin declaraţiile martorilor. nici de către copilul care ar reclama o altă stare civilă. 1191 alin. ci. civ. spre exemplu: confirmarea unui act juridic lovit de nulitate relativă poate rezulta din executarea voluntară a actului respectiv.2.. restricţia impusă de art. nici de către o altă persoană care ar contesta-o. . (1) C. civ. întocmirea actelor de stare civilă a fost omisă (art. 1191 alin. acte prin care se stabilesc raporturi juridice sau prin care se recunosc. proba testimonială este admisibilă numai în ceea ce priveşte dovada faptelor materiale. se aplică la toate actele juridice. 119/1996). civ.2 3. în acele situaţii complexe în care s-au săvârşit ori se invocă fapte materiale în legătură cu anumite acte juridice. se transmit sau se sting raporturi juridice preexistente. registrele de stare civilă au fost pierdute ori distruse.interdicţia de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decât cea prevăzută de lege.. 1191 alin. (2) C. Referitor la cea de a doua regulă. actul juridic există chiar dacă nu s-a întocmit înscrisul. nu şi a actelor juridice. prevăzută de art. eventual. Prima regulă. starea civilă care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile (posesia de stat) conforme cu acest certificat nu poate fi pusă în discuţie. prin mărturisire. în totalitate sau în parte. (1) şi alin. se confirmă. dar nu va putea fi dovedit prin declaraţiile martorilor.. se modifică. civ. etc. legea cerând întocmirea unui înscris ad probationem.interdicţia de a dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris. chiar dacă ar fi vorba de fapte juridice stricto sensu. Menţionăm că sunt şi cazuri în care proba prin declaraţiile martorilor este inadmisibilă indiferent de valoarea actului juridic. 1138-1142 C.

Ed. p. în CD. decizia de îndrumare nr. cauza falsă. secţia civilă. prevede că părţile „pot conveni ca şi în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori. Partea generală. (1) şi alin. p. civ. secţia civilă.S. plata.. colegiul civil. Aşadar. care constituie moduri de executare sau stingere a obligaţiilor (de exemplu. chiar şi atunci când actul juridic a fost constatat printr-un înscris autentic. 1955. I. 370. (3) C. a se vedea G. s-a decis că nu se poate dovedi cu martori. obscure sau susceptibile de mai multe înţelesuri. 7/1961. Bucureşti. 2 în acest sens. civ. Pentru situaţiile în care legea cere forma ad probationem. (2) C. Persoanele. în CD. 14/1962. Suprem. dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot să dispună”. Suprem. fraudarea legii2 se pot dovedi întotdeauna cu martori. în Probleme de drept 1990-1992. 153. părţile pot conveni. p. Trib. chiar în ipotezele vizate de regulile stabilite de art. voi. dacă aceste operaţiuni. dacă acestea sunt confuze. Trib. p. 1191 alin. p. în CD.în literatura de specialitate şi în practica judiciară s-au făcut următoarele precizări: regula nu se aplică decât înscrisurilor preconstituite (convenţia tacită a părţilor ar putea fi inclusă numai în astfel de înscrisuri). proba testimonială devine admisibilă.. decizia nr. ilicită sau imorală. Suprem. decizia nr. mărturia este admisibilă pentru lămurirea sensului exact al unor clauze contractuale. 187. lipsa cauzei. dolul. 1960. 2010/1992. 610/1960. conformă cu certificatul de naştere. 1983. decizia nr. AH Beck. 3 A se vedea şi Plenul Tribunalului Suprem. în CD. decizia nr. colegiul civil. 1961. 1962. contra posesiei de stat. 20.J. expres sau tacit (spre exemplu. 23). în anumite situaţii. Drept civil. C. 2443/1983. reclamantul propune proba prin declaraţiile martorilor. . iar pârâtul. o stare civilă de fiu din afara căsătoriei (Trib. precum şi în completarea sau împotriva prevederilor înscrisului preconstituit de părţi. remiterea datoriei etc). de fiu din căsătorie. 2001. 16. decizia de îndrumare nr. compensaţia. violenţa. indiferent de valoarea obiectului actului juridic. 1456/1955. în loc să 1 A se vedea şi Plenul Tribunalului Suprem. 256. Boroi. eroarea. civ. p. pot fi dovedite cu martori potrivit primului alineat al art. p. 1191 C.. mărturia este admisibilă pentru stabilirea unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin înscris şi ulterioare încheierii acestuia. în CD. deoarece a interpreta nu înseamnă a proba împotriva sau peste cuprinsul unui înscris. privite separat. a) Articolul 1191 alin.

în cazul în care una dintre părţi solicită proba testimonială împotriva dispoziţiilor art. civ. în ceea ce priveşte dovada bunurilor proprii în raporturile patrimoniale dintre soţi. p. în R.D. 14/1973. com. 1197 alin. deşi aflarea adevărului este un principiu general al desfăşurării procesului civil. p. p. (2) C. 3 Trib. decizia nr. civ. deci ambele reguli stabilite în art. ambele reguli sunt inaplicabile. 274 Judecata în primă instanţă se opună la aceasta. 2/1974. 1957. instanţa este sau nu obligată. 1974/1955.D. în baza art. solicită şi el proba prin declaraţiile martorilor pentru dovedirea aceluiaşi act juridic). 5/1978. devin aplicabile. să atragă atenţia părţii adverse că are dreptul să se opună la încuviinţarea probei. civ. colegiul civil. deoarece. 1666/1957. p.R. din iniţiativa sa.Trib. obligaţiile comerciale şi liberaţiunile se probează cu martori ori de câte ori instanţa apreciază că trebuie să admită proba testimonială şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art.. (2) C.. 5 alin. Suprem. 459/1977. II. 163. deci intervenţia judecătorului ar fi de natură să restrângă mijloacele de probă. dispune totuşi că dacă legea comercială prevede necesitatea unui înscris pentru dovedirea actelor juridice comerciale. corn. 330. să administreze proba prin declaraţiile martorilor. jud. 129 alin. (1) şi alin. o împrejurare în care este împiedicat să afle adevărul. Suprem. 1191 alin. cu Notă de C. Cluj. în R. Turianu. 1191 alin. altfel s-ar ajunge la situaţia ca judecătorul să provoace. nr. civ. decizia nr. secţia civilă. în principiu.. (2) C. 1955. Această dispoziţie legală este justificată de necesitatea facilitării încheierii actelor juridice comerciale. Potrivit art.1 S-a pus problema de a şti dacă.2 apreciem că se impune răspunsul negativ. decizia nr. proc. b) în materie comercială. voi. Potrivit art. 32/1954 dispune că această dovadă se poate face prin orice mijloc de probă. 205. 48-53. 46 C. (1) şi alin. 294. în CD. 1191 C. proba prin declaraţiile martorilor este admisibilă fără restricţii. în CD. Contrar unei soluţii din practica judiciară. Trib. 19. „se .. (3) C. civ. atunci mărturia nu poate fi admisă decât în condiţiile în care ea este permisă de Codul civil. d) Existenţa unui început de dovadă scrisă dă posibilitatea administrării probei prin declaraţiile martorilor. decizia civilă nr. p. rapiditatea desfăşurării operaţiunilor comerciale împăcându-se mai greu cu întocmirea de înscrisuri pentru constatarea lor. Articolul 55 C. c) în materia dreptului familiei. (1) din Decretul nr. decizia nr. în Repertoriu III. 1733/1978. deoarece art.R. nr.

1956. decizia nr. un înscris sub semnătură privată căruia îi lipseşte menţiunea multiplului exemplar sau formula bun aprobat ori care nu este semnat). 1957. chiar nesemnat1 şi nedatat (de exemplu. note. sunt totuşi norme procedurale. în sensul de orice fel de înscris. colegiul civil. semnarea de către această parte nu mai este necesară. decizia nr. declaraţii scrise extrajudiciare. dar semnat de parte. socoteli făcute într-un registru casnic. sub sancţiunea decăderii părţii interesate din dreptul de a o invoca ulterior. a fortiori. 325. (2) C. 786). dacă actul a fost întocmit în faţa unui funcţionar competent care i-a atestat conţinutul ca fiind corespunzător declaraţiei părţii. după caz. memorii etc. . o scrisoare. chitanţe care atestă primirea unei sume de bani. aceste soluţii pot fi argumentate şi pe conside rentul că. poate fi considerată ca . p. 1489/1957. . conform art. 2 Trib. Suprem. (1) şi alin. Precizăm că. II.. astfel încât orice opunere ulterioară devine inoperantă (Trib. colegiul civil. civ. fiind vorba de norme de ordine privată. 1191 alin. însă. concluzii scrise înaintate instanţelor judecătoreşti.numeşte început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiţia sau a celui ce el reprezintă şi care scriptură face a fi crezut faptul pretins”. p. colegiul civil. a recursului. 253). partea respectivă nu s-ar putea plânge pe calea apelului sau. în CD. Probele 27<ţ . însemnări. 112/1959. în CD. decizia nr. încălcarea lor trebuie invocată in limine litis. în concepţia conform căreia dispoziţiile legale ce stabilesc admisibilitatea probei cu martori. 225 C. p. Suprem. Aşadar. pe motiv că instanţa a încuviinţat proba cu martori cu nerespectarea dispoziţiilor art. cereri. în Repertoriu I. civ. 1194/1956.să existe o scriere. proc.scrierea să fie de natură a face demn de crezare faptul pretins. menţiunile unui inventar.scrierea să provină de la cel căruia îi este opusă sau de la o persoană faţă de care partea este un succesor în drepturi. ori ca înscrisul să fie întocmit de o altă persoană. deşi aşezate în Codul civil. voi. De asemenea. începutul de dovadă scrisă presupune îndeplinirea cumulativă a trei condiţii: 1 Neopunerea părţii atunci când adversarul a solicitat proba cu martori se consideră a fi o achiesare (Trib. un înscris autentic nevalabil ca atare întrucât nu s-au respectat unele dintre formalităţile prevăzute de lege. Suprem.

324/1979. în J. ca o altă excepţie. p.” Noţiunea de forţă majoră este interpretată mai larg în practică. Această parte. Spre deosebire de excepţiile arătate la literele a)-e).N. de prietenie. e) Imposibilitatea preconstituirii probei scrise constituie o altă excepţie de la art. 1979.2 f) Imposibilitatea conservării probei scrise este reglementată de art. închirierea de camere mobilate. 1984. ei sunt în imposibilitate de a-i proba printr-un înscris. 237. 1976. p. prin definiţie. secţia civilă. civ. va trebui să facă dovada pierderii sau sustragerii înscrisului. al 2 Trib. decizia nr. în caz de incendiu. Suprem. p. Trib. 266. g) Uneori şi terţii au interesul să invoce actul juridic încheiat de părţi.. 1030/1993. al sustragerii înscrisului din dosar. De altfel.1 fiind însă necesar să nu existe o culpă a părţii interesate. p. deci a faptului că a existat înscrisul respectiv (dovadă care poate fi făcută prin orice mijloace de probă). actul juridic al părţilor apare ca un simplu fapt . nr.la depozitul necesar. 1-3 C.J. 4 C. care îşi găsesc aplicare numai atunci când înscrisul este cerut ad probationem. decizia nr. de deferentă a inferiorului faţă de superior etc. imposibilitate rezultând din raporturile dintre soţi. afini. în CD. 276 Judecata în primă instanţă pierderii dosarului. decizia nr. refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează. în CD. 3/1966. băi publice.. 1260/1965. garderobele sălilor de spectacole etc). 1191 alin. tumult sau naufragiu şi la depozitele ce fac călătorii în ospătăria unde trag (practica judiciară a extins textul şi la cafenele. Jurisprudenţa a adăugat la aceste cazuri (de imposibilitate materială de preconsti-tuire) şi imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisul. în CD. . în Dreptul nr. C.. 1198 pct. colegiul civil. p. 1198 pct. fără motive temeinice. 135. când nu era cu putinţă părţilor a face înscrisul. 196/1984. decizia nr. rude apropiate.S. 7/1994. unde se decide constant că textul este aplicabil şi în cazul sustragerii. potrivit art. civ. biblioteci. decizia nr. ruină. 158. dovada prin declaraţiile martorilor fiind admisibilă în situaţia în care creditorul a pierdut titlul ce-i servea de probă scrisă „din o cauză de forţă majoră neprevăzută. restaurante. mai înainte de reconstituirea prin declaraţiile martorilor a conţinutului înscrisului. (1) şi alin. în privinţa terţilor. deşi a fost citată cu menţiunea expresă de a se prezenta la interogatoriu. în ipoteza imposibilităţii de conservare a înscrisului nu interesează dacă forma scrisă este cerută ad probationem sau ad validitatem. distrugerii sau reţinerii înscrisului de partea potrivnică sau de un terţ care refuză să îl prezinte în instanţă. deoarece această formă. 861/1976. a fost respectată în momentul încheierii actului juridic. civ. 93. nu şi în cazul în care forma scrisă este necesară ad validitatem. Suprem. însă.un început de dovadă atitudinea părţii care.la obligaţiile contractate în caz de accidente neprevăzute. delicte sau cvasidelicte. în următoarele situaţii: . . (2) C. de regulă. secţia «vilă.la obligaţiile care se nasc din cvasicontracte. ale căror reguli nu se aplică.

(1) C. Administrarea probei cu martori 3. în cazul plângerilorr contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. pot proba prin declaraţiile martorilor împotriva sau peste cuprinsul înscrisului constatator. sub sancţiunea decăderii. sub pedeapsa decăderii. . voi.3. (4) C. Instanţa poate mărgini numărul martorilor propuşi (art.]. p.251. 138 C. Propunerea martorilor Propunerea martorilor se face potrivit regulilor generale. 1 Trib. decizia nr. decizia nr. 327. se vor preciza şi faptele asupra cărora martorii vor fi ascultaţi [art.juridic. proc. să li se încuviinţeze acelaşi număr de martori. adică se va indica numele fiecărui martor. 167 alin. civ.1. civ. în CD. dacă nu este reprezentat sau asistat de avocat. 4 alin. partea este obligată. colegiul civil. să depună în termen de 5 zile suma fixată de instanţă pentru transportul şi despăgubirea martorilor (art. sub sancţiunea decăderii. proc. Suprem. 1956.3 Partea căreia i s-a încuviinţat proba cu martori este datoare.]. 18/1991 proba cu martori nu va fi încuviinţată decât dacă partea depune la termenul la care admil probei urmează a fi pusă în discuţie numele şi adresa complete ale martorilor propuşi. 168 alin. (1) lit. iar dovada contrară trebuie cerută. Suprem. proc. însă decăderea poate fi evitată prin prezentarea martorilor la termenul fixat pentru audierea lor. în încheierea prin care s-a încuviinţat proba cu martori. b) din titlul XIII din Legea nr. 277 Probele Partea potrivnică are dreptul să-şi însuşească martorul la care renunţă partea ce l-a propus [art. (3) C. 247/2005. în CD. ceea ce presupune ca ambelor părţi. proc. la cerere. 1461/1957. proc. să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţare [art. 187 C. proc. 901/1956.3. Propunerea martorilor se face nominal. 2 A se vedea şi Trib. 2* p.2 3. civ. cu excepţia cazurilor prevăzute de art. iar instanţa poate dispune audierea unui martor chiar dacă ambele părţi au renunţat la el. 1957.]. colegiul civil. proc. “% 3 Potrivit art.). la prima zi de înfăţişare. în consecinţă. de asemenea. civ.]. civ. terţii pot să probeze acest act juridic prin orice mijloc de probă şi. (2) C. iar pârâtul în întâmpinare ori. deci reclamantul va arăta martorii în cererea de chemare în judecată. civ. civ. precum şi locul unde urmează a fi citat. 170 C. Dacă proba cu martori a fost încuviinţată în cursul judecăţii. în aceeaşi şedinţă dacă amândouă părţile sunt de faţă [art. însă cu respectarea principiului egalităţii părţilor. 168 alin.). 186 alin. sub sancţiunea decăderii din probă.

sub sancţiunea decăderii. dispariţie sau motive bine întemeiate. 3. civ. . în pricinile privitoare la starea civilă sau divorţ se vor putea asculta ca martori şi rudele şi afinii până la gradul trei. Instanţa audiază nemijlocit martorii. se poate apela la o comisie rogatorie. proc. interdicţia este absolută). proc. dispune că nu pot fi ascultaţi ca martori: rudele şi afinii până la gradul trei inclusiv (însă. aceştia sunt citaţi pentru a se prezenta la termenul fixat pentru audierea lor1. 168 alin. lista cu noii martori depunându-se.funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici. astfel încât părţile pot conveni. proc. farmaciştii. Persoanele care pot fi ascultate ca martori în principiu. civ. 191 C. moaşele. Articolul 189 C. (3) C. orice persoană care are cunoştinţă despre faptele cauzei poate fi ascultată ca martor în procesul civil. expres ori tacit. notarii etc). Ascultarea martorilor se face în instanţă sau la locuinţa lor. deci care au dreptul să refuze de a face depoziţia (art. civ. Legea nu pune o condiţie de vârstă. proc. . civ.cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înşişi sau ar expune pe o rudă sau un afin până la gradul al treilea inclusiv.): . pe soţ sau pe fostul soţ.). dar prevede că la aprecierea depoziţiei minorului sub 14 ani.cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă (în privinţa ultimelor două categorii. potrivit art. medicii. .]. Prezentarea şi ascultarea martorilor După încuviinţarea probei cu martori. la o pedeapsă penală sau la dispreţul public. cu excepţia slujitorilor cultelor. dacă din motive întemeiate aceştia nu pot veni în instanţă. civ. Există unele categorii de persoane care sunt scutite de a fi martori. neputând să ia în considerare declaraţiile date în scris în .3.3.interzişii judecătoreşti.3.2.înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decât în caz de moarte. 195 C. cu excepţia descendenţilor). asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate (toate aceste categorii de persoane menţionate până acum. ca şi aceste persoane să fie ascultate ca martori). ca şi la aceea a persoanelor care din cauza debilităţii mintale sunt în mod vremelnic lipsite de discernământ. 278 Judecata în primă instanţă 3. . Dacă martorul locuieşte într-o altă localitate.. ca de altfel şi în cel anterior. . norma juridică are un caracter de ordine privată. în termen de 5 zile de la încuviinţare [art. instanţa va ţine seama de situaţia specială a martorului (art.soţul sau fostul soţ (în acest caz. 190 C. vor fi obligate să depună dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului de către cei interesaţi în păstrarea lui). proc. avocaţii.cei ţinuţi de secretul profesional cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul profesiei (slujitorii cultelor.

4 alin. deşi se prezintă în instanţă. însă i se atrage atenţia să spună adevărul. civ. proc. termenul la care martorul urmează să fie audiat este un termen judecătoresc. aceştia vor fi ascultaţi şi se dă termen pentru prezentarea celorlalţi. 193 C. va cere martorului să arate datele personale necesare identificării lui şi aprecierii depoziţiei sale (numele. 18/1991. împotriva martorului care lipseşte la prima citare.]. iar dacă există urgenţă se poate recurge la mandatul de aducere chiar la primul termen. proc. 196 alin. care va arăta . Minorul sub 14 ani nu depune jurământ. după care. instanţa ar fi obligată să o constate. anume posibilitatea instanţei de a trece la judecată. cum ar fi depoziţia de martor luată într-o altă pricină. 188 alin. (2) din Titlul XIII din Legea nr. înainte de a fi ascultat. instanţa poate păşi la judecarea pricinii [art. dacă este în judecată. martorul depune jurământul prevăzut în art. 188 alin. care va ţine seama şi de cererea părţilor [art. Preşedintele. prezentarea lor la termenul de judecată fiind în sarcina părţii care i-a propus. Despre acestea se va face menţiune în declaraţia scrisă. civ. Este însă inexact să se spună că art. Se trece apoi la audierea propriu-zisă a martorului. din chiar redactarea textului menţionat. martorii nu vor fi citaţi în vederea audierii. în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi).].. suntem în prezenţa unei sancţiuni specifice ce poate interveni în cazul nerespectării unui termen judecătoresc. fără a mai avea posibilitatea de a înlătura efectele decăderii. Dacă. deoarece decăderea este o sancţiune procedurală care intervine în cazul nerespectării termenelor legale imperative.. însă. Fiecare martor va fi ascultat deosebit. preşedintele îi pune în vedere că dacă nu va spune adevărul. dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad. săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă. prin ipoteză. 247/2005. însă. în condiţiile prevăzute de art. C. proc. îndeletnicirea. locuinţa şi vârsta. în realitate. proc. în ordinea stabilită de preşedinte. poate amenda martorul care. fără ca aceasta să mai fie obligată să audieze martorul care nu s-a prezentat nici după ce s-a dat mandat de aducere. Instanţa. martorul nu se înfăţişează. dacă se află în 1 Potrivit art.afara instanţei. (1) şi (2) C. refuză să depună mărturie. Dacă la termenul fixat se prezintă numai o parte din martori. civ. după mandatul de aducere. civ. rezultă că instanţa are facultatea de a alege modul în care va proceda. dacă ar fi vorba de o decădere. 279 Probele serviciul uneia din părţi. (3) C. în funcţie de situaţie concretă din speţă. nu se prezintă sau. (l)-(2) C. instanţa poate emite mandat de aducere. De altfel. cei neascultaţi neputând să fie de faţă. civ. înainte de a lua mărturia. se referă la decăderea părţii din dreptul de a mai administra proba cu martori. în cazul plângerilor. proc. contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. deşi legal citat. 1081 şi urm.

sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seamă. (3) C. cu atât mai mult cu . de către judecător.]. afecţiunea sau duşmănia dintre martor şi una din părţi. Dacă din cercetare reies bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de martor. 199 C. precum măsura în care martorul este interesat în proces. Ea va fi semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei. dacă declaraţia lui corespunde realităţii. ştersăturile sau schimbările în depoziţie trebuie semnate de judecător (care le şi încuviinţează). proc. izvorul informaţiilor martorului. ale părţii care l-a propus. dacă martorul este sincer. Martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte. Dacă martorul nu vrea sau nu poate să semneze. dar. nu o va încuviinţa. însă. judecătorul având de rezolvat succesiv două probleme: în primul rând. Sinceritatea martorului se apreciază cu ajutorul unor aspecte de fapt variabile de la o speţă la alta. se poate folosi de însemnări cu privire la cifre sau denumiri.). civ. Locurile nescrise din declaraţie se barează astfel încât să nu se poată adăuga nimic (art. civ. 3. va trece în încheierea de şedinţă atât întrebarea. 200 C. După ascultare. Mărturia se face oral. 197 alin. grefier şi martor. presupunând că martorul este de bună-credinţă. la o astfel de concluzie putându-se ajunge numai din analiza declaraţiilor martorului în complexul întregului material probator. proc. instanţa pronunţă o încheiere care este executorie (art. după ce acesta din urmă a lua cunoştinţă de cuprinsul ei. Adăugirile.). proc. iar apoi. după caz. El poate fi din nou întrebat. dacă instanţa nu dispune altfel. la cererea părţii. Aprecierea declaraţiilor martorilor în aprecierea probei prin declaraţiile martorilor există anumite particularităţi. Astfel. se face menţiune despre această împrejurare. proc. după dictarea judecătorului sau.. dacă instanţa găseşte că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea pricinii.). dar şi prin confruntarea depoziţiei martorului cu împrejurările de fapt ale speţei stabilite suficient de precis prin alte mijloace de probă. proc. preşedintelui completului de judecată. 197 alin. grefier şi de martor.4. Potrivit art. Martorul poate cere să i se plătească toate cheltuielile de drum şi „să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa şi potrivit cu depărtarea domiciliului şi timpul pierdut”. civ. (1) şi (2) C. eventual ale procurorului. dacă instanţa găseşte de cuviinţă. simpla legătură de rudenie dintre martor şi una din părţi nu creează prezumţia de lipsă de obiectivitate. iar dacă depoziţiile martorilor se contrazic. dar se consemnează în scris de către grefier. martorul rămâne în sala de şedinţă. aceştia pot fi confruntaţi [art. ale părţii adverse. cu încuviinţarea preşedintelui. 198 C. civ. în această situaţie. este jignitoare sau tinde să dovedească un fapt a cărui dovedire e oprită de lege. gradul de rudenie sau afinitate.împrejurările pe care le cunoaşte şi va răspunde la întrebările preşedintelui. instanţa va încheia procesverbal şi va trimite pe martor în faţa autorităţilor penale (art. civ. cât şi motivul pentru care s-a înlăturat.

dar şi de elemente subiective (intensitatea cu care faptul respectiv a trecut în conştiinţa martorului. pronunţându-se cu privire la măsura în care au fost dovedite. legea .1. Instanţa trebuie însă să dea posibilitatea părţii care a propus martorul respectiv de a audia eventual şi alţi martori care ar putea să confirme susţinerile considerate ca nesincere. fiind numeroase cazurile în care o persoană. Din acest punct de vedere. preocupările sale obişnuite. stabilirea paternităţii etc. Proba prin rapoartele de expertiză 4. profesia etc). mai ales când martorul este o persoană cu pregătire inferioară ori este foarte emotiv. starea sufletească în care se găsea în acel moment martorul.280 Judecata în primă instanţă cât în unele procese (divorţ. precum şi de faptul că în memoria martorului sunt imagini succesive în timp. Astfel. care. §4. nu este în măsură să îl redea corect. o va înlătura din proces. fără să îl întrerupă. anumite infirmităţi fizice care nu permit percepţia într-un anumit mod etc). reproducerea faptului perceput şi memorizat. După ce a stabilit sinceritatea martorului. Această problemă se rezolvă prin efectuarea unui examen asupra facultăţilor fizico-psihice ale martorului. se va pronunţa asupra faptelor şi împrejurărilor relatate de martori. după ce evaluează critic declaraţiile martorilor. un rol foarte mare îl are judecătorul (preşedintele completului). Forţa probantă a mărturiei este lăsată la aprecierea instanţei. De asemenea. deformând imaginea iniţială. în mod involuntar. timpul şi condiţiile în care s-a făcut percepţia. frecvent martorii adaugă la faptele percepute şi propriile lor concluzii. Precizări introductive în practică apar frecvent situaţii în care lămurirea faptelor ce formează obiectul litigiului sau a legăturii dintre anumite împrejurări invocate de părţi şi aceste fapte necesită cunoştinţe de specialitate. instanţa trebuie să aprecieze în ce măsură depoziţia acestuia reflectă realitatea.) este greu de produs alte probe în afară de depoziţiile rudelor părţilor. memorizarea faptului perceput. Cât priveşte memorizarea şi stocarea faptului perceput. să evite sau să înlăture întrebările ce sugerează răspunsurile martorului. Tocmai de aceea. In situaţia în care instanţa ajunge la concluzia că mărturia nu este sinceră. Gradul în care un fapt este perceput de o persoană depinde de unele elemente obiective (distanţa dintre martor şi faptul perceput. Cel de-al treilea moment (relatarea) prezintă o importanţă deosebită. instanţa trebuie să ţină cont de factorul timp. dar şi partea potrivnică poate propune noi martori în combaterea celor ce se vor declara de către martorii adversarului. care uneori şterge din memoria martorului detalii sau chiar şi împrejurări esenţiale. instanţa trebuie să se raporteze la cele trei momente ale mărturiei: perceperea faptului. gradul său de cultură. gradul de vizibilitate. obişnuinţa de a se exprima etc. locul. care se pot suprapune. deşi a perceput bine faptul şi l-a conservat nealterat în memorie. care ar trebui să îl lase pe martor să se exprime aşa cum poate. toate aceste împrejurări urmând a fi apreciate în funcţie de inteligenţa martorului.

activitate desfăşurată de un specialist. (1) C. Expertiza şi raportul de expertiză sunt două noţiuni distincte. întrucât judecătorii trebuie să o cunoască singuri. în mod întâmplător. pe de o parte. (1) din . în plus. Expertiza poate fi definită ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt în legătură cu obiectul litigiului. în care acesta expune constatările şi concluziile sale. împrejurări care au legătură cu obiectul pricinii şi ajută la soluţionarea acesteia. prezintă avantajul că poate fi discutat în contradictoriu de către părţi. Rezultă că instanţa poate să dispună efectuarea unei expertize ori de câte ori este nevoie de lămurirea unor împrejurări de fapt ce solicită anumite cunoştinţe de specialitate. iar raportul de expertiză întocmit fără cercetarea pe care o presupune ar fi netemeinic. art. care constituie dreptul comun în materie. (2) C. Totuşi. deoarece raportul de expertiză întocmit de un expert. poartă denumirea de raport de expertiză. expertiza asupra metalelor preţioase.. 24 alin. judecătorul ar avea cunoştinţele de specialitate de care ar fi nevoie într-un proces. deci îşi prezintă opinia cu privire la împrejurările de fapt a căror lămurire a fost solicitată. pe de altă parte. numit expert. la cererea părţilor sau din oficiu.prevede posibilitatea instanţei de a dispune efectuarea unei expertize. dacă pentru lămurirea unor împrejurări de fapt. pe când aprecierea judecătorului nu ar putea fi discutată. privind expertiza tehnică şi contabilă. 201 alin. civ. Probele 281 Expertiza este necesară şi în cazurile în care. Relatarea făcută de expert în scris sau uneori oral. iar aceasta din urmă este activitatea de cercetare pe care se întemeiază raportul de expertiză. mijlocul de probă este raportul de expertiză. ce necesită cunoştinţe de specialitate. să dea lămuriri sau să le constate ca specialist. prezintă garanţii mai mari de exactitate şi de utilizare a ultimelor date ale ştiinţei. iar. va numi. proc. care este desemnat de instanţa de judecată. întrucât raportul de expertiză este urmarea expertizei. 201-214. 7 alin. Expertiza nu poate avea ca obiect lămurirea unei probleme de drept. Admisibilitatea expertizei Potrivit art. proc. 4. potrivit art. la care se adaugă alte legi speciale. expertiza medico-legală. Expertiza neurmată de raportul de expertiză ar fi insuficientă. în ceea ce priveşte stabilirea conţinutului legii străine. Subliniem că.. instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti. expertiza sanitaroveterinară etc. dar interdependente. calitatea de judecător este incompatibilă cu aceea de expert. unul sau trei experţi. Codul de procedură civilă reglementează expertiza în art. iar nu însăşi expertiza. expertiza criminalistică. stabilind prin încheiere punctele asupra cărora urmează să se pronunţe şi termenul în care trebuie să se efectueze expertiza. nefiind cunoscută decât la pronunţare sau chiar după redactarea hotărârii. din punct de vedere juridic. Obiectul expertizei îl constituie împrejurări de fapt asupra cărora expertului i se cere să îşi exprime părerea.2. civ.

(2) din Legea nr. în caz de neplată. proc. (3) din Legea nr. în situaţia în care.1 . avantajelor rezervate fondatorilor. civ. decizia nr. 13 alin. într-un asemenea caz. cu excepţia situaţiilor stabilite de art. 138 C. la prima zi de înfăţişare. 83. dacă se înfiinţează o societate cu răspundere limitată de către „un singur asociat” [art.J. în cazul înregistrării tardive a naşterii [art. p.3 4. . pentru a se putea discuta pertinenţa şi concludenta probei solicitate4. în Dreptul nr. De asemenea. 1446/1955. dacă într-o pricină privind stabilirea paternităţii se invocă ex