You are on page 1of 15

Transformata Fourier

Introducere

Sistemele liniare invariante în timp sunt de departe cele mai studiate și utilizate sisteme în
prelucrarea semnalelor. Un sistem se numește liniar dacă răspunsul acestuia la suma a două semnale
este identic cu suma răspunsurilor la fiecare semnal în parte. Un sistem se numește invariant în timp
dacă răspunsul său la un semnal este același indiferent de momentul când este aplicat semnalul
respectiv la intrarea sistemului. Din teoria sistemelor, se știe că funcțiile proprii ale sistemelor liniare
invariante în timp (pe scurt, SLIT) sunt (co)sinusoidele. Altfel spus, dacă la intrarea unui SLIT aplicăm
o cosinusoidă pură de frecvență ω0, atunci la ieșire vom avea tot o cosinusoidă pură ω0 (bineînțeles,
având altă amplitudine și fază). Acest fapt permite studierea comportamentului sistemului la un
semnal de intrare oarecare, cu condiția să putem scrie semnalul respectiv ca o sumă (fie și infinită) de
cosinusoide.

Semnalele periodice pot fi scrise ca o sumă numărabilă de componente sinusoidale ale căror
amplitudini și faze pot fi calculate cu ușurință din semnalul respectiv, acestea fiind seriile Fourier.
Transformata Fourier generalizează aceasta descompunere de semnal într-o sumă de sinusoide și
pentru semnalele neperiodice.

Să începem prin a studia forma spectrului semnalului periodic în funcție de perioada sa . Se observă
că pe măsură ce crește, componentele din spectrul semnalului se “îndesesc”. Acest lucru este
natural, întrucât creșterea lui este echivalentă cu scăderea frecvenței fundamentale ¸ și
deci, cu scăderea intervalului de frecvență între două componente succesive. Figura 1. ilustrează un
exemplu. Evident, la limită, când T → ∞, componentele frecvențiale se “contopesc”, iar spectrul
semnalului devine de natură continuă.

1
ția transformatei Fourier.
Ajungem, deci, la definiția

Fie un semnal de modul integrabil:

(1)

Atunci, se definește
finește transformata Fourier a semnalului ca fiind semnalul obținut
ținut după:
dup

(2)

Semnalul original x(t) poate fi recuperat din transformata sa prin aplicarea operatorului
lui invers:
(3)

Figura 1: Forma spectrului unui semnal periodic în func


funcție de perioadă:
ă: (a) Semnal periodic de
perioada T. (b) Modulul coeficien
coeficienților Anc pentru semnalul din figura (c) Semnal periodic de
perioada T1>T.
T. (d) Modulul coeficien
coeficienților Anc pentru semnalul din figura (c).

Este important, pentru înțelegerea


țelegerea noțiunilor, ssă observăm similitudinile și diferențele între
relațiile
țiile (2) și (3) și cele care descriu descompunerea în serie Fourier complexă plexă a unui semnal
periodic:

2
Se observă că semnificația valorilor X(ω) este similară cu cea a coeficienților Anc, cu singura diferență
că, în cazul transformatei Fourier, numărul de cosinusoide în care se descompune semnalul devine
infinit nenumărabil. Modulul |X(ω)| ¸si faza ϕ(ω) ale cantității complexe X(ω)= |X(ω)| exp(jϕ(ω))
sunt amplitudinea, respectiv faza cosinusoidei de frecvență ω ce intră în descompunerea spectrală a
semnalului x(t). Într-adevăr, observând că, în ipoteza unui semnal x(t) cu valori reale, valorile
transformatei Fourier situate simetric față de 0 sunt complex conjugate:

(4)

Atunci (3) poate fi rescrisă ca:

(5)

În continuare, folosind faptul că , avem z+z* =2 {z} ¸si că


{X(ω) exp(jωt)} = {|X(ω)| exp(j(ωt + ϕ(ω)))} = |X(ω)| cos(ωt + ϕ(ω)), (5) devine:

, (6)

relație ce justifică afirmația despre semnificația modulului și fazei lui .

3
Proprietățile transformatei Fourier

Transformata Fourier este liniară.

Fie x(t) si y(t) două semnale de modul integrabil și fie a și b două constante complexe.
Liniaritatea transformatei Fourier se traduce prin faptul că aceasta comută

(7)

Deplasarea în timp cu o cantitate constantă t0 a unui semnal corespunde unei deviații induse în faza
spectrului:

(8)

(9)

Deplasarea spectrului unui semnal cu o frecvență constantă ω0 corespunde înmulțirii semnalului în


timp cu o cosinusoidă complexă:

(10)

4
(11)

O contracție a semnalului cu o constantă corespunde unei relaxări a spectrului cu aceeași


constantă și vice-versa.

(12)

(13)

unde

(14)

(15)

(16)

Se aplică relația precedentă.

5
Transformata Fourier conservă energia semnalului.

(17)

(18)

(19)

Se folosește simetria între relațiile care dau transformata Fourier directă și inversă.

Spectrul semnalului obținut prin convoluția temporală a două semnale se obține ca produsul
spectrelor celor două semnale. Fie x(t) și y(t) două semnale de modul integrabil, și fie z(t) produsul lor
de convoluție:

(20)

Atunci, între transformatele Fourier ale celor trei semnale ale loc relația:

(21)

6
(22)

Spectrul semnalului obținut prin produsul a două semnale se obține prin convoluția spectrelor celor
două semnale. Fie x(t) ¸si y(t) două semnale de modul integrabil, și fie z(t) semnalul obținut prin
produsul lor:

, (23)

Atunci, între transformatele Fourier ale celor trei semnale are loc relația:

(24)

7
(25)

Transformatele Fourier ale câtorva semnale de interes

(26)

În relația de mai sus s-aa folosit proprietatea impulsului Dirac:

(27)

Figura 2: Impulsul Dirac si transformata sa Fourier

8
Calculul transformatei Fourier a semnalului constant x(t)=1 nu poate fi făcut ăcut direct, datorită
imposibilității calculului limitei . Pentru rezolvarea problemei, se folosește
folose
rezultatul anterior (conform căruia transformata Fourier a unui impuls Dirac este func
funcția
ția constantă)
constant și
se aplică proprietatea simetriei transformatei Fourier, care aafirmă că, cu excepția
ția unor constante și a
unei operații de simetrizare, douăă func
funcții
ții fac pereche Fourier indiferent care din ele e exprimată
exprimat în
timp și care în frecvență.
ă. Rezultatul anterior poate fi scris compact ca:

(28)
de unde, aplicând relația (19), avem:

(29)
Intr-adevăr,
adevăr, calculând transformata Fourier inversă a semnalului , avem

(30)

ceea ce completează demonstrația


ția noastr
noastră.

Figura 3: Semnalul constant și transformata sa Fourier

Având în vedere semnificația


ficația transformatei Fourier a unui semnal, era normal ssă ne aștept
șteptăm la acest
rezultat, care se interpretează în sensul că în descompunerea unui semnal constant ca o sumă de
sinusoide intră numai componenta de frecven
frecvență zero, adică semnalul constant!

La fel ca și în cazul semnalului constant, calculul transformatei Fourier a funcției x(t)) = cos( 0t) nu
poate fi abordat în n mod direct, ci tot folosind rezultate deja determinate și proprietăți ale
transformatei Fourier.

9
Pornind de la forma complexă a descompunerii unui semnal periodic în serii Fourier:

și folosind rezultatul anterior șii teorema deplas


deplasării în frecvență, avem succesiv:

(31)

Figura 4: Semnalul cosinusoidal pur și transformata sa Fourier

Transformata Fourier a semnalului x(t) = sin(ω0t) se poate deduce în mod absolut similar
pornind de la:

(32)

La fel ca în cazul transformatei Fourier a semnalului constant, rezultatul ob


obținut
ținut mai sus este intuitiv,
întrucât arată faptul că descompunerea unui semnal co cosinusoidal pur de frecvență 0 ca o sumă de
cosinusoide este compusă dintr-o singur cosinusoidă, și anume cea pe frecvența respectivă!
respectiv

10
Fie semnalul:

(33)

Transformata Fourier a lui x(t) se calculează direct precum:

(34)

Unde cu sinc(x) am notat funcția


ția sinus cardinal:

(35)

Figura 5: Semnalul de tip box si transformata Fourier

Aplicând rezultatului anterior teorema simetriei și folosind faptul că funcția


ția “box” e pară,
par rezultă că
transformata Fourier a unei funcții
ții de tip sinc este o funcție box:

(36)

Rezultatul de mai sus este extrem de util în studiul fil


filtrelor lineare.

11
Figura 6: Semnalul de tip sinus cardinal și transformata sa Fourier

Aplicații ale transformărilor Fourier

Transformarea Fourier a unui semnal permite analiza semnalului în raport cu frecven


frecvența,
ța, analiză
analiz
extrem de importantă în studiul ulterior al modului în care semnalul se propagă prin diverse sisteme.
Transformata Fourier Discretă (TFD) și Transformata Fourie
Fourier Discretă Rapida (TFDR) sunt instrumente
care permit calculul facil al spectrului de frecven
frecvență al unei secvențe
țe de date. Spectrul secvenței de
date realizat pe baza relației

, (37)
pentru n=0,1,2,...,N-1

reprezintă un “alter ego” al acesteia, putând fi folosit la identificare, clasificare, comparare


comparare. Trebuie
să vedem acum dacă spectrul secven
secvenței
ței de date este același cu spectrul semnalului din care aceasta
s-aa prelevat. Prin analogie cu teorema Fourier, care se refer
referăă la semnale periodice care au un spectru
discret, trebuie menționat că,ă, similar în cazul TFD, dacă dispunem de un spectru discret, înseamnă că
secvența de date de la care acesta provine este periodică. Deci secven
secvența de N date căreia
ăreia i se aplică
TFD, este privită ca provenind dintr-unun semnal periodic, având perioada egală cu N Te unde Te
reprezintă perioada de eșantionare.
șantionare. Reciproc, dac
dacă aplicăm TFD unei secvențe țe de N date, semnalul
căruia îi va corespunde spectrul rezultat se obobține multiplicând prin periodicitate
dicitate această secvență.
secven

Cele menționate au consecințe importante. Să analizăm exemplul următor în care TFD este aplicată
inițial unei secvențe ce conține un număr întreg de perioade, dintr-un
un semnal sinusoidal, situație
situa
reflectată fidel în spectrul său.

12
Figura 7: Spectrul dat de TFD pentru secven
secvențele de date

Se observă că în al doilea caz, atunci când secven


secvența nu conține un număr ăr întreg de perioade, spectrul
rezultat nu este cel corect fiindcă el este în fapt spectrul semnalului rezultat prin multipl
multiplicarea prin
periodicitate a secvenței
ței , reprezentat în figura 7.b, care nu este sinusoid
sinusoidă.
ă. În concluzie, dacă trebuie
determinat spectrul unui semnal folosind TFD, atunci în cazul în care semnalul este periodic, secvența
secven
de N eșantioane “prelevată” ă” din sem
semnal trebuie să conținăă un număr întreg de perioade.

Atunci când se preia o porțiune


țiune din N eșantioane dintr
dintr-un
un semnal, fără a le schimba valoarea, se zice
că se preia o . Am văzut ca prin TFD putem obține
ține spectrul corect numai
dacă semnalul analizat este periodic și numai preluând o fereastră dreptunghiulară care conține
con un
număr întreg de perioade.

13
țiune de semnal preluată cu și fără ferestruire
Figura 8: Porțiune

În caz contrar,
rar, alterarea spectrului de frecven
frecvențăă se datorează cu prioritate zonelor de margine ale
ferestrei. Acestea sunt privite ca ”făcând parte din semna”, ori este evident că semnalul original nu
are astfel de salturi, precum zonele încercuite din figura 8.a.

Soluția de înlăturare a variațiilor


țiilor mari din zona de margine a unei porțiuni
țiuni de semnal, o constituie
aplatizarea acestora. Acesta este obiectivul metodelor de ”ferestruire”. Algoritmul este cel descris de
relația

(38)

14
Se observă că porțiunea prelevată se înmulțește cu funcția , numită ”funcție fereastră”. Așa cum
este arătat în figura 8, funcția fereastră trebuie să aibă amplitudinea unitară pe toată lungimea
porțiunii de semnal prelevate, mai puțin în zonele de capete unde ea trebuie să descrească uniform
către zero. Există mai multe funcții care au această proprietate, unele dintre ele consacrate deja în
literatura de specialitate, ca de exemplu: fereastra triunghiulară (relația 39), fereastra Welch (relația
40), fereastra Hanning (relația 41).

(39)

(40)

(41)

În exemplele date, M poate fi egal cu lungimea secvenței prelevate (N), sau poate fi mai mic decât N,
și atunci algoritmii 39, 40, 41 se ”împart în două”, câte o jumătate pentru fiecare capăt al secvenței,
așa cum este ilustrat în figura 8.

În concluzie, procedeul numeric de ferestruire se aplică secvenței numerice căreia urmează să-i fie
aplicată transformarea TFD sau altă transformare. Ferestruirea are rolul de a reduce contribuția
nefastă a porțiunilor de capăt ale secvenței prelevate, în spectrul de frecvență al semnalului. Tehnica
de ferestruire mai este folosită pentru a ajusta și alți algoritmi de procesare numerică și anume pe cei
cu rolul de filtru numeric.

Spectrul unui semnal nu oferă o informație intuitivă, sub aspectul energetic, a contribuției fiecărei
armonici la alcătuirea semnalului. Pentru aceasta se folosește o altă mărime denumită
, care arată contribuția energetică a fiecărei armonici. Prin analogie cu energia
semnalelor analogice, energia totală a unei secvențe de N eșantioane se exprimă ca fiind suma
pătratelor eșantioanelor. Energia semnalului în transformata Fourier se regăsește cu ajutorul
teoremei Parseval:

(42)

Contribuția la energia totală a semnalului, corespunzătoare fiecărei armonici rezultate prin


transformarea Fourier a semnalului, este următoarea:

(43)

Unde sunt coneficienții complecși rezultați din transformarea Fourier a semnalului .

15