Îndrumător: Profesor Universitar Dr.

Mihail Ionescu Doctorand Corneliu Calotă 18 februarie 2003 Examen : „Sistemul de state westfalian” - Topics

1. Evoluţii ale centrului de putere (core) în diverse faze de evoluţie ale sistemului de state westfalian
• Începând cu apariţia sa în 1648, sistemul de state westfalian a fost caracterizat de existenţa unui număr restrâns de state-naţiune care au avut capacitatea de aşi proiecta puterea în sistem şi de a modela hotărâtor, într-un fel sau altul, evoluţiile sistemului internaţional de state. Acest număr restrâns de state-naţiune au acţionat ca un centru de putere (core) al sistemului. În toată această perioadă, marile puteri au jucat un rol principal în formularea sistemului internaţionale de state, fie că a fost vorba de Congresul de la Viena (1815), de Conferinţa de pace de la Paris (1919 – 1920) fie de întâlnirile la vârf ai „celor trei mari” – SUA, URSS, Marea Britanie, de la Teheran (1943), Ialta (februarie 1945), Postdam (iulie 1945). Acest primat al marilor puteri a permis ordonarea sistemului internaţional conform intereselor acestora pe principii câteodată reacţionare – Viena şi Ialta, câteodată generoase – Paris. De-a lungul existenţei sale, sistemul de state de tip westfalian a cunoscut un număr de 5 faze istorice, fiecare caracterizată de o ordine internaţională proprie şi de un centru de putere (core) al sistemului: 1648 – 1815: perioada copilăriei sistemului de state de tip wesfalian, în care statele-naţiune se manifestă ca actori într-un sistem interdependent. Structura de putere este multipolară şi europocentristă. Organizarea sistemului de state trece treptat de la principiul universalităţii moralei creştine la principiul raţiunii de stat (raison d’etat). Centrul de putere (core) al sistemului internaţional de state a fost alcătuit în această perioadă din: Franţa, Anglia, Imperiul Habsburgic, Prusia, Imperiul ţarist.

Fondatorul acestei politici britanice în sistemul internaţional a fost regele Wilhelm al III-lea. stare din care nu şi-a revenit pe deplin nici astăzi şi şi-a căpătat statutul de perturbator al sistemului. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . La capătul unei perioade de 150 de ani în care a purtat o serie de războaie cu caracter hegemonic de-a lungul Europei. Rusia a dovedit o apetenţă deosebită pentru expansiunea imperială către Vest (Polonia) şi către Sud Vest (către Strâmtori). unul din puzderia celor aproximativ 300 de state germanice. loviturile primite atât pe câmpul de luptă cât şi prin valul ideilor Revoluţiei Franceze pe care le-au propagat armatele lui Napoleon. Wilhelm al III-lea aşează în politica externă a Marii Britanii "linia" de echilibrator (balancer) a sistemului continental de state. inclusiv. de a-şi impune hegemonia asupra bătrânului continent printr-o presiune spre Est şi spre Sud. Acţiunea ei corespundea rolului echilibratorului (balancer) in cadrul balanţei de putere şi acest comportament era impus chiar de interesele naţionale ale Marii Britanii. Imperiul Habsburgic în începe declinul care îi va provoca dispariţia în 1918. apreciind că interesul major al Angliei impune evitarea instituirii hegemoniei unei singure puteri pe continent. ce-a de care s-a spart valul francez. organizatoric şi ideologic care îi vor permite să devină centrul de coagulare al viitoarei Germanii. adică al hegemoniei asupra sistemului internaţional de state. Anglia lupta pentru supravieţuire în scopul de a evita să devină o putere de rangul doi. linie care va continua să fie urmată până la. aşchii rezultate din defunctul Sfânt Imperiu Roman de naţiune germană desfiinţat de Napoleon în 1804. El a sprijinit orice coaliţie formată pe continent şi îndreptată împotriva regelui francez Ludovic al XIV-lea. deoarece angajase înaintea altora revoluţia industrială care o va duce în curând în "secolul britanic" (al XIX-lea).2 Această perioadă este marcată de repetatele încercări ale Franţei. Această putere a fost Anglia. Drd. Prusia. Tot în acest interval. al doilea război mondial (se poate aprecia ca ea se sfârşeşte odată cu angajarea Angliei la Piaţa Comună în anii '60 ai secolului nostru). aflată în statutul de mare putere europeană după moştenirea consistentă rezultată din salutara prestaţie ca prim ministru a cardinalului Richelieu. A lipsit puţin ca acest proiect să reuşească sub turbulenta domnie a lui Napoleon Bonaparte. un olandez prin naştere. Principala putere care s-a opus tendinţei de hegemonie continentală a Franţei a fost Anglia. Practic. Deşi a început această perioadă ca una dintre cele mai importante puteri europene. industrial. s-a consolidat ca cel mai important stat germanic manifestând acel potenţial militar. care prezenta o locaţie potrivită pentru acest rol (poziţia insulară) şi care avea şi resursele pentru a-l îndeplini. Imperiul Habsburgic a acţionat în această perioadă marea putere a centrului european de care s-a izbit spre Est şi Sud valul expansiunii franceze. Imperiul ţarist s-a manifestat în această perioadă ca marea putere monolitică de la Est. Franţa a ieşit stoarsă de putere. Impunerea principiului balanţei de putere în sistemul internaţional de state în secolul al XVIII-lea a fost rezultatul esenţial al faptului că a existat o putere care a vrut şi a avut posibilitatea să-şi asume rolul de echilibrator in cadrul balanţei de putere pe continent.

al cărei primat european şi mondial îl deţine pentru o bună perioadă de timp. care nu a fost lăsată în afara concertului european de putere tocmai pentru a-i limita tendinţele revanşarde. ulterior şi Franţa. globalizarea sistemului internaţional prin depăşirea europocentrismului sau prin implicarea unor actori de un dinamism aparte . cu unele întreruperi.România. întrucât un comportament expansionist al Rusiei către Strâmtori ar fi provocat ruperea balanţei de putere şi ameninţări geopolitice pentru Austria şi Turcia.3 • 1815 – 1914: sistemul internaţional de state statuat de Congresul de la Viena după seria de războaie napoleoniene. Serbia. al doilea val al colonizării prin care Europa se menţine totuşi în centrul sistemului internaţional etc. iar. cărora li s-a adăugat Anglia în „Qvadrupla Alianţă” şi. care a convins Rusia să acţioneze în cadrul concertului de putere. Sfânta Alianţă. pace înţeleasă ca absenţă a războiului între marile puteri pe bătrânul continent (cu excepţia notabilă a Războiului Crimeei.cu modificări totuşi notabile . Congresul de la Viena a dat sistemului internaţional de state forma pe care o va păstra . apoi 5. Pentru gestionarea sistemului de state se creează o nouă instituţie: sistemul congreselor marilor puteri învingătoare – Austria. Franţa. „Concertul de putere” a asigurat. mari puteri europene ale vremii: „imperiile nordului” – Rusia. Imperiul Habsburgic. Franţa. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . Principiile după care se organizează sistemul internaţional de state sunt cel al „balanţei de putere” şi al legitimităţii monarhice.Germania şi Italia sau a unor state naţionale ca actori independenţi . Conceptul formalizat la Viena este cel al „concertului de putere”. Această afirmaţie poate să pară riscanta. Cancelarul austriac Metternich este considerat artizanul acelei capodopere diplomatice. se confrunta cu cel mai mare risc în privinţa propriei securităţi.SUA. Austria. Imperiul Habsburgic. pe de altă parte. Imperiul ţarist. Anglia. Bulgaria. Rusia. din 1854-1856). În această perioadă Marea Britanie se detaşează de restul puterilor europene ca urmare a acumulărilor militare şi de bogăţie facilitate de revoluţia industrială. în fapt o concertare a celor 4. un secol de pace în Europa. Centrul de putere (core) al sistemului internaţional de state a fost alcătuit în această perioadă din: Marea Britanie. Prusia. Acţiunea sa de echilibrare interzice orice veleitate hegemonică continentală celor două mari puteri europene care ar fi avut capacitatea să o nutrească: Franţa şi Rusia. Albania. dintre toate marile puteri de la Viena. unite prin „Sfânta Alianţă”. Drd. Rusia este cea de-a doua putere vitală în funcţionarea sistemului de state conturat la Viena. Marea Britanie continuă să fie echilibratorul balanţei de putere. Pe de o parte. se confruntă cu Prusia pentru întâietate în cadrul Confederaţiei Germane. Japonia. Prusia. chiar dacă se retrage din sistemul congreselor încă după primul dintre acestea în ceea ce a fost numit „splendida izolare”. Prusia (Germania). ulterior. având în vedere faptul că în cei aproape 100 de ani după Congresul de la Viena au avut loc evenimente de un impact remarcabil asupra sistemului internaţional de state: apariţia unor noi mari puteri .până la declanşarea primului război mondial. având teoretic atributele unui directorat asupra afacerilor europene.

1920 – 1939: sistemul internaţional de state pe care le-a definit Conferinţa de pace de la Paris din 1919 – 1920 a puterilor învingătoare în primul război mondial se sprijină pe un nou concept în afacerile internaţionale: securitatea colectivă. Concomitent. de „chestiunea orientală”. Prin însuşi acest fapt. Franţa. în locul fărâmiţării politice a centrului Europei instituindu-se o impunătoare mare putere etnic omogenă şi cu extraordinare resurse de evoluţie. odată cu apariţia Germaniei. care să înlăture neajunsurile concertului de putere şi a politicii blocurilor politico-militare. Din 1871. Germania. capabil să o sanţioneze imediat. Franţei. precum şi obligaţiile ce decurg din alianţele care definesc Europa blocurilor antagonice conduc în cele din urmă la declanşarea primului război mondial. O serie de crize determinate de competiţia colonială. doctrină promovată de preşedintele american al vremii. În felul acesta se reuşeşte să se amâne cu încă o generaţie unificare germană. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . Spaţiul german este reorganizat într-o Confederaţie Germană alcătuită din 39 de state.1880. dar şi Rusia şi 2) un spaţiu neunitar. atât prin lipsirea ei de un potenţial adecvat reluării tentaţiilor hegemonice. balanţa de putere pe continent este dezechilibrată. Aceste carenţe esenţiale au fost 1) respingerea Pactului Societăţii Naţiunilor de către Congresul SUA şi retragerea americanilor în izolaţionism şi 2) Drd. i se aplică conceptul „Îngrădirii. Conceptul de securitate colectivă a fost instituţionalizat printr-o construcţie originală şi ambiţioasă: Societatea (Liga) Naţiunilor. militarizarea se accentuează susţinută de avansurile tehnologice determinate de revoluţia industrială. Totuşi acest fenomen are loc în 1871 sub bagheta magică a cancelarului „de fier” al Prusiei. noua ordine mondială se sprijină pe principiul naţionalităţilor şi autodeterminarea naţională. Rusia constituie o gravă ameninţare geopolitică odată ce aceasta şi-ar fi reluat expansionismul ei tradiţional. Inspirată din wilsonialism. întregul peisaj geopolitic european dobândeşte modificări profunde. în 1878 deţin 67%. Antanta şi Tripla Alianţă. avansul militar şi economic al marilor puteri europene determină declanşează un nou val al colonizării – în 1800 europenii controlau 35% din mapamond. perturbator al sistemului. urmărindu-se două obiective 1) constituirea unui centru al Europei suficient de stabil pentru a descuraja tendinţele expansioniste ale vecinilor.4 la Est. va fi capabilă de expandare atât spre Vest cât şi spre Est. care recurge la o dezvoltare internă intensivă şi recuperează rapid decalajul faţă de celelalte mari puteri europene. După 1878 . dacă ar fi nevoie. cât şi prin înconjurarea cu un sistem descurajant de coaliţie. între care se evidenţiază Prusia. Woodrow Wilson. mânată de aspiraţii hegemonice. von Bismarck. Tentativa de creare a sistemului de securitate colectivă s-a izbit de o serie de carenţe care vor conduce la prăbuşirea lui şi la declanşarea celui de-al doilea război mondial. incapabil să atingă acea masă critică ce ar putea să exercite presiuni asupra marginilor. concertul de putere se erodează accelerat. Europa se îndreaptă către un sistem al blocurilor antagonice. pentru ca în 1914 să ajungă la 84%.

Franţa şi Marea Britanie nu au reuşit să îşi armonizeze politicile şi s-au dovedit incapabile să stăpânească curentul revanşard al puterilor învinse în Drd. s-a coagulat o realiniere în blocuri politico-militare antagonice. Finlanda etc. Seria de crize instrumentată de Hitler. începând cu reocuparea Renaniei şi reluarea militarizării. câţiva ani buni. Cehoslovacia. URSS. Imperiul Habsburgic. chiar dacă nu au exercitat direct puterea pe continent. Ungaria. Măsura exagerată a îngrădirii Germaniei precum şi lăsarea ei în afara aranjamentelor europene de securitate reprezentate de Societatea Naţiunilor. influenţându-le acestora comportamentul. Venirea la putere a lui Hitler în 1933. apar noi actori ai scenei internaţionale – Polonia. creează terenul fertil pentru un nezăgăzuit curent revizionist. Marea Britanie şi Franţa primesc o sarcină prea dificilă pentru capacitatea lor geopolitică. Centrul de putere (core) al sistemului internaţional de state a fost alcătuit în această perioadă din: Marea Britanie. Rusia se întoarce către ea însăşi. Ele devin custozii sistemului de securitate colectivă. Odată cu venirea la putere a nazismului în Germania. lăsată în afara sistemului securităţii colective.. Italia. dispare din istorie. limitări drastice ale capacităţii militare. Grefată pe un pat ideologic ostil democraţiilor liberale. Japonia. Germaniei i se aplică principiul îngrădirii într-o manieră brutală. Germania. Pe fondul prăbuşirii imperiilor habsburgic şi ţarist. Imperiul ţarist se prăbuşeşte sub loviturile revoluţiei bolşevice şi. Marile puteri europene învinse plătesc un greu tribut pentru vina de a fi declanşat prima conflagraţie mondială şi pentru atrocităţile şi uluitorul număr de victime ale acesteia.a. întreaga responsabilitate a sistemului securităţii colective fiind lăsată în seama lor. Franţa. URSS. înscrie Germania pe o spirală a contestării ordinii europene stabilită la Paris. izolarea alimentează dorinţa Moscovei de contestare a ordinii versailleze. polul totalitarist deja existent – Rusia bolşevică şi Italia fascistă. a încercat să obţină maximum de avantaje teritoriale de la fiecare din cele două blocuri. Franţa şi aliaţii europeni ai acestora. Germania şi Rusia. Pentru a-i stăvili avântul hegemonic. acel conglomerat multietnic. Acestora li se adaugă unele puteri non-europene Statele Unite ale Americii. continuând cu Anschluss-ul. se consolidează şi amplifică curentele revizioniste. iar alte state îşi împlinesc dezideratul unităţii naţionale – România ş. Treptat. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . statele baltice. este adevărat şi izolată de restul puterilor europene. atacarea Poloniei. prin amputări teritoriale. care. împărţirea şi apoi ocuparea Cehoslovaciei. impunerea unei uriaşi datorii de război.5 lăsarea în afara sistemului de securitate colectivă a puterilor învinse. Axa Berlin – Roma – Tokyo şi blocul democraţiilor occidentale alcătuit din Anglia. Austria. au intrat în diverse interacţiuni cu puterile europene. a condus la izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

De altfel. iar zonele de ocupaţie engleză. spre deosebire de Societatea Naţiunilor. Franţa China. ONU este construită pe ideea unui directorat al marilor puteri mondiale – SUA. URSS în 1949.6 război. practic marile imperii coloniale dispar. în fapt. Anglia şi Franţa pierzându-şi masa critică care să le permită să acţioneze ca mari puteri mondiale. Unii analişti politici consideră că perioada 1920 – 1939 reprezintă doar un armistiţiu în cadrul aceluiaşi război început în 1914 şi terminat în 1945. Centrul de putere (core) al sistemului internaţional de state este alcătuit în această perioadă practic doar din cele două superputeri antagonice SUA şi URSS. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . Celelalte mari puteri sunt subordonate competiţiei dintre acestea în calitate de aliaţi minori. Ca instituţie de gestionare a noului sistem internaţional de state. numărul actorilor internaţionali. Drd. Ca urmare a decolonizării. creşte exploziv (de la 54 în 1945 la 180 în 1998). Japonia este practic demilitarizată. locul defunctei Societăţi a Naţiunilor este luat Organizaţia Naţiunilor Unite a cărei Chartă corectează neajunsurile celei dintâi. De asemenea. Se intră în epoca atomică – SUA în 1945. americană şi franceză dau naştere Republicii Federale a Germaniei. prin satelizarea aliaţilor coagulaţi în două blocuri politico militare opuse – NATO şi Tratatul de la Varşovia. URSS. Marea Britanie. Doar SUA şi URSS dispun în această perioadă de resursele militare. iar sistemul devine „bipolar”. cea mai îndelungată perioadă de pace (înţeleasă ca absenţă a confruntării între marile puteri) din ultimii două sute de ani. SUA aplică URSS şi celorlalte state comuniste o consecventă politică de îngrădire. la paritate cu superputerile. Competiţia dintre cei doi poli ai sistemului este cunoscută sub denumirea de Război Rece. deseori desfăşurat pe buza prăpastiei nucleare. state suverane membre ale ONU. Principiul îndiguirii puterilor perturbatoare ale sistemului este aplicat din nou. Are loc o rigidizare a relaţiilor internaţionale. Totuşi cele două superputeri exercită un condominium hegemonic asupra relaţiilor internaţionale. economice şi ştiinţifice capabile să susţină competiţia internaţională. După cel de-al doilea război mondial. Statele Unite ale Americii s-au derobat de obligaţiile ce decurgeau din însăşi proiectul lor – Societatea Naţiunilor. În ceea ce le priveşte. SUA şi URSS. 1945 – 1990: sistemul internaţional de state instituit după cel de-al doilea război mondial este caracterizat prin preeminenţa a două mari puteri. Congresul SUA a respins Pactul Societăţii Naţiunilor iar americanii s-au retras în izolaţionism. Germania este împărţită în 4 zone de ocupaţie. preeminenţa celor două superputeri fusese anunţată de asumarea principiului naţionalităţilor şi autodeterminării. Zona sovietică devine RDG. cu anihilarea definitivă a aspiraţiilor de hegemonie continentală ale Germaniei. SUA ocupându-se de apărarea şi securitatea acesteia. inclusiv prin acea deseori blamată politică contraproductivă în faţa asaltului revizionist al lui Hitler de conciliere. dar. care îşi exercită puterea în calitate de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. care şi-l subordonează.

războiul din Kosovo. SUA au reuşit să iasă întărite din confruntarea Războiului Rece. Ulterior. Cu o economie extrem de dinamică. Irak. când SUA au dat înapoi în faţa responsabilităţilor mondiale presupuse de lumea unipolară. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . Drd. în plan internaţional s-a manifestat o opoziţie la tendinţa de unipolarizare în special de către Franşa. SUA au reuşit deplin în politica lor de containement a comunismului. Europa Unită. ameninţarea Chinei de a ocupa prin forţă Taiwanul ş. propunerea adresată Chinei şi Indiei de către Rusia de constituire a unei alianţe strategice. militare. confruntarea Est – Vest a luat sfârşit. Franţa. Centrul de putere (core) al sistemului internaţional de state este alcătuit în această perioadă din SUA. un arsenal militar redutabil care a putut susţine confruntarea atomică prin „echilibrul terorii nucleare”. războiul din Golf a conturat o mare alianţă între foştii adversari. Germania.7 URSS a înregistrat în primii ani ai Războiului Rece o serie de succese de natură politică. cu atractivitatea ideologică a democraţiei liberale şi a drepturilor cetăţeanului. îngheţând practic spaţiul sovietic la teritoriile câştigate în primii ani de după război şi a reuşit să relanseze economic Europa Occidentală prin intermediul cunoscutului Plan Marshall. s-au manifestat încercări de revigorare a bipolarismului – ex. Uniunea Europeană. ca urmare a superiorităţii incontestabile. dar şi de către Iran sau Irak. Japonia. Rusia. financiare şi economice a SUA s-a creionat o ordine mondială unipolară. Marea Britanie. Rezultatul acestei stări de lucruri este instalarea unei stări de insecuritate accentuată a sistemului manifestată printr-o frecventă apariţie a crizelor sistemice – războiul din Iugoslavia. Însă lipsa atractivităţii ideologice şi performanţele economice mediocre ale sistemului centralizat nu i-a permis URSS să susţină o cursă a înarmării îndelungată şi din ce în ce mai costisitoare. militară şi economică – constituirea lagărului socialist în zona Estului European şi parţial în Centrul Europei. 1990 – 2001: odată cu încheierea Războiului Rece şi dispariţia sistemului comunist. Coreea de Nord care se opun direct puterilor dominante. cu o capacitate de înnoire nemaiîntâlnită. ceea ce a dus. În momentul de faţă. acest condominium SUA – URSS a căzut în desuetudine.. Concomitent. sau atitudinea antisistemică a unor state – Iran. Această proiecţie a fost sfărâmată în Somalia (1993). care nu ar fi fost capabilă să asigure partea de hegemonie care îi revenea. Un alt proiect pentru noua ordine mondială ce trebuie să înlocuiască bipolarismul Războiului Rece este o lume multipolară. prin comportamente atipice ale unor actori internaţionali – India şi Paakistanul devenite puteri nucleare. cucerirea spaţiului cosmic. China.. în principal ca urmare a imploziei Uniunii Sovietice. criza irakiană etc. dar şi a slăbiciunii Moscovei.a. este cert că o nouă ordine mondială stabilă nu a luat naştere. arealul asiatic alcătuit de China şi Japonia. Imediat după ’90. în cele din urmă la implozia lumii comuniste. Ulterior. centrată pe spaţiul american. o serie de succese geopolitice în lumea a treia. De altfel. Rusia. China.

din Septembrie 11. Decizia cu care administraţia americană şi societatea.7. au existat un număr mare de state în core . de altfel logică şi potrivit altor tipuri de raţionament. Această schimbare de atitudine a fost favorizată de venirea la putere a unei administraţii republicane. în perioada cea mai stabilă. în ciuda unor divergenţe majore în plan internaţional. În tabelul următor sunt evidenţiate marile puteri pe care le-am consideraqt ca făcând parte din centrul de putere (core) al sistemului internaţional de state. cum. Irakul a doua. s-ar putea face predicţia că perioada de după 1990 va fi una instabilă. în ansamblul ei. au existat doar 2. cea a bipolarismului. 2000. tradiţional mai deschişi faţă de asumarea unor angajamente internaţionale de către SUA. s-a lansat în viaţa internaţională prin lupta împotriva terorismului – Afganistanul. această clasificare poate fi discutată. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” Japonia UE . Deocamdată. neconvenţional. principalul efect al atacurilor teroriste de la New York şi Washington a fost schimbarea de atitudine a SUA faţă de afacerile internaţionale în sensul unei implicări hotărâte. Rusia (URSS) Prusia (Germ) Anglia Nucleu Franţa Austria China SUA 1648-1815 1815-1914 1920-1939 1945-1990 5 5 7 2 x x x x x x x x x x x x x x x x x x Drd. care arată că. poate conduce la concluzia că s-a schimbat poziţia SUA faţă de angajamentele lor ca putere hegemonică.8 Un moment special în ordinea „post război rece” este reprezentat de atentatele din SUA. iar recent şi a unui Congres dominat de republicani. ca primă etapă. Mi se pare însă interesant de notat faptul că în perioada istorică de maximă instabilitate a sistemului – 1920-1939. difuz şi dificil de controlat – terorismul internaţional. şi-a făcut apariţia un nou actor. Mergând mai departe. că instabilitatea sistemului este proporţională cu numărul de state din centrul de putere (core). şi cine ştie ce mai urmează. în sistem. în diversele sale stadii de evoluţie. Desigur. S-ar putea trage concluzia. la capătul opus. Acest lucru ar putea conduce pe termen mediu la articularea unei noi ordini mondiale pentru secolul XXI.

resursele alocate menţinerii periferiei sistemului afectează resursele pe care hegemonul le poate direcţiona către propria sa dezvoltare – aşa numitul fenomen de „surpaîntindere” (overstretch). Hegemonul a cărei poziţie este ameninţată are la îndemână doi căi de rezolvare a situaţiei de criză: sporirea resurselor alocate pentru menţinerea obligaţiilor şi poziţiei sale în sistem. hegemonul este nevoit să aloce resurse din ce în ce mai mari pentru menţinerea poziţiei sale dominante. Urmează stagnarea sau chiar regresul economic. va apărea un nou competitor pentru putere şi influenţă. prin centrarea economiei sistemului în jurul respectivei puteri. fie economic. care cel mai adesea se face prin sporirea taxării propriilor cetăţeni şi a creşterea „tributului” plătit de alte state. Declinul hegemonic intervine în perioada în care hegemonul pierde întâietatea în domeniul economic în competiţia cu un nou pretendent la hegemonie. ci şi obligaţii legate de menţinerea ordinii în sistem. hegemonia înseamnă predominanţa unei puteri în cadrul sistemului internaţional. Dezechilibrul ia locul echilibrului. ceea ce se poate face pe trei căi 1) eliminarea motivelor de sporire a costurilor. nu numai avantajele leadership –ului. iar lumea se îndreaptă inexorabil către o nouă rundă de conflicte hegemonice. militare. ierarhia de prestigiu reflectă noua distribuţie a puterii în noul sistem. subminând poziţia hegemonului. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . tot aşa cum au făcut-o în cel anterior. financiare. războiul hegemonic are trei caracteristici: • • Drd. prin slăbirea sau eliminarea competitorului. unei puteri sau conglomerat de puteri care exercită hegemonia în sistem. Puterea hegemonică este cel care deţine autoritatea şi care exercită conducerea sistemului. În timp. iar ciclul se reia. Toate aceste trei căi de reducere a costurilor au avantaje şi dezavantaje. Pe măsura extinderii periferiei sistemului.9 1990- 8 x x x x x x x x 2. Conceptual. Amândouă aceste mijlocae sunt de natură să provoace rezistenţă sau chiar revoltă reducerea costurilor pentru echilibrarea lor cu beneficiile. La un moment dat. fiecare stadiu de evoluţie al sistemului internaţional de state. încearcă să îşi extindă dominaţia până la limitele sale economice. spre ex. structura relaţiilor economice. Distribuţia teritoriului. Războaiele hegemonice în sistemul de state westfalian • În mod obişnuit. ratele de dezvoltare inevitabil diferite ale actorilor internaţionali provoacă o redistribuire a puterii. 2) extinderea către un perimetru mai sigur şi mai puţin costisitor şi 3) reducerea obligaţiilor internaţionale. Însă hegemonul are. • • - • Din acest moment. fie din punct de vedere militar şi politic. Spre deosebire de alte confruntări. Puterea emergentă în sistem şi care la un moment dat poate viza hegemonia. pe măsură ce noua putere hegemonică se maturizează.

în cele din urmă de declin. astfel: 1701 . cu o concentrare a intensităţii confruntării la aproximativ 50 de ani. trăgând concluzii asemănătoare privind ciclicitatea cu cele ale lui Wright. în timp conduce la angajarea tuturor statelor importante sau minore ale sistemului Având în vedere că ele pun în discuţie însăşi natura guvernării sistemului. economic. Joshua Goldstein.1714: Războiul de succesiune la tronul Spaniei 1756 – 1763: războiul de 7 ani 1793 – 1815: războaiele napoleoniene 1853 – 1871: războaiele concertului de putere – războiul Crimeei (1853 – 1856). Întreaga istorie a omenirii a fost caracterizată de asemenea confruntări hegemonice şi.10 Războiul hegemonic presupune o confruntare directă între puterea dominantă şi competitorul său. militar. religios Un război hegemonic este caracterizat de utilizarea nelimitată a mijloacelor disponibile - • • Războiul hegemonic este un ordonator al sistemului internaţional întrucât provoacă o restructurare a ordinii mondiale potrivit intereselor de perspectivă ale învingătorului. va fi şi în viitor. probabil.italian (1859). a făcut un studiu pentru ultimii 600 de ani. ideologic. expansiune şi. războiul austro . războaiele hegemonice sunt conflicte nelimitate angajându-se în plan politic. fie va inventa un mecanism de schimbare paşnică a puterii în sistem. începe un nou ciclu de creştere. Istoria ultimilor 300 de ani arată că există o ciclicitate a războaielor majore de tip hegemonic. Goldstein (care consideră cele două războaie mondiale ca reprezentând un singur război hegemonic) defineşte următoarele perioade hegemonice: Drd. Potrivit lui sociologului Quincey Wright (1942) există o permanentă fluctuaţie pacerăzboi în cicluri hegemonice de aproximativ o jumătate de secol. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . războiul franco – prusac (1871) 1914 – 1918 – primul război mondial • • • Interesant de notat este faptul că ciclicitatea războaielor hegemonice observată de Wright la 50 de ani corespunde ciclurilor economice ale lui Kondratieff Quincey Wright a evidenţiat 3 seturi de factori care contribuie la o ciclicitate a războaielor majore (hegemonice) Factori psihologici – alternanţa generaţiilor Factori economici – recuperarea în ritmuri diferite a pierderilor ultimului război Împletirea acestor factori într-un sistem internaţional caracterizat de propensiunea către război • Un alt politolog. Odată cu sfârşitul unui război hegemonic.prusac (1866). conflictul devine total şi. până când umanitatea fie se va auto distruge. războiul austro .

având ca efect deplasarea centrului de greutate din Europa spre pacific şi intrarea în era nucleară. având ca efect asupra sistemului internaţional industrializarea şi împărţirea periferiei rămase 1945 – prezent: hegemonia SUA încă nesupusă competiţiei. viitorii competitori ai SUA fiind fie Uniunea Europeană. unii analişti consideră că declinul hegemoniei americane a început deja. având ca efect instaurarea balantei de putere în centru şi consolidarea periferiei 1815 – 1945: hegemonia Marii Britanii. competiţionată de Imperiul Habsburgic prin războiul de 30 de ani (1618 – 16489). cantitatea în general îşi pierd din importanţă în favoarea calităţii Drd. având ca efecte asupra sistemului internaţional extensia periferiei şi consolidarea statelor din centru 1648 – 1815: hegemonia Olandei. globalizarea poate fi comparată cu perioada industrializării. modul de viaţă şi terminând cu infrastructura unei societăţii şi modul de a purta război. producţia bunurilor şi serviciilor. comerţul. Globalizarea poate fi definită ca un ansamblu de fenomene ştiinţifice. Ca efecte asupra sistemului internaţional. populaţia. finanţele. Date fiind evoluţiile economice în plan mondial. sociale. globalizarea se bazează pe capacitatea de inovare şi de transpunere în practică a inovaţiilor şi are în spate un imbold economic. începând cu transporturile. Globalizarea va modifica fundamental modul de viaţă al omenirii. Globalizarea influenţează decisiv factorii de putere ai statelor prin: Restructurarea masivă a surselor potenţialului de putere. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . cu o dinamică extrem de înaltă şi va continua să însoţească inexorabil şi următoarele decenii. numărul militarilor sub arme. În era globalizării avantajele economice apar din sporirea vitezei de prelucrare a informaţiei. competiţionată de Germania prin cele două războaie mondiale. politice intercorelate care au la bază o posibilitate radical diferită de a procesa informaţia. adică în ierarhia marilor puteri. economice. schimbările intervenite în cadrul sistemului internaţional sunt determinate de evoluţiile înregistrate în cadrul centrului sistemului (core). prin războaiele napoleoniene. spaţială şi informaţională - - - • Având în vedere schimbările petrecute în sistem. întrucât aduce câştiguri economice concrete. comunicaţiile. competiţionată de Franşa.11 1350 – 1648: hegemonia Veneţiei. Războiul Rece ar putea fi considerat un război hegemonic întrucât a dus la implozia URSS şi a deschis cale pentru o nouă ordine mondială. Ca şi industrializarea. Perspective ale sistemului de state westfalian în Secolul XXI • Efectele globalizării asupra sistemului internaţional de state Globalizarea este un fenomen specific ultimilor decenii. • • 3. fiei spaţiul China – Japonia Indiscutabil.

Securitatea devine o rezultantă a interacţiunilor dintre diverşi actori. de a fructifica informaţia Sporirea în importanţă ai factorilor soft power. a analiza. Japonia. Mozambic etc. Timpul aflat la dispoziţia celui care ia decizia se scurtează. ci doar a unor vectori utili Nordului. Europa. financiară sau militară Acest ansamblu de state reuneşte America de Nord. Filipine. nu este omogen şi cuprinde insule de prosperitate învecinate cu vaste spaţii de subdezvoltare şi mizerie. Limita dintre Nord şi Sud separă o zonă unde înnoirea populaţiei este Drd. în principal. globalizarea are ca efect sporirea vitezei şi preciziei de proiecţie a puterii. Etiopia. costurile proiectării puterii se restructurează. în special pe cele pe care nu le poate prevedea. odată cu retragerea URSS din Angola. Limita dintre Nord şi Sud este. în comparaţie cu hard power în acţiunile de a-i determina pe alţii să facă ce vrem noi În plan militar. strâmtoarea Florida. Caucazul şi deşerturile Asiei Centrale. Globalizarea este un fenomen care nu aduce avantaje tuturor.12 Creşte foarte mult importanţa factorului organizare şi a calităţii structurii de comandă Un factor dominant al puterii devine capacitatea de a obţine. Există o rezistenţă naturală în faţa globalizării. Noua Zeelandă. • Confruntarea Nord – Sud Încheierea Războiului Rece a condus la încetarea confruntării Est – Vest. ci numai acelora care sunt capabili să „călărească” valul schimbării. Din păcate capacitatea societăţilor moderne de a evalua efectele globalizării este mult mai redusă decât valul de consecinţe pe care aceasta le aduce cu sine. statele slave ale fostei Uniuni Sovietice. Mediterana. dar acest interes este selectiv şi nu urmăreşte o dezvoltare în profunzime. nimeni nu mai este în afara sistemului Factorul politic este obligat să ia în calcul un număr mult mai mare al deciziilor pe care le ia. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . Afganistan. Indonezia. Frontiera dintre Nord şi Sud s-a retras spre nord după prăbuşirea comunismului. Totuşi se menţine un anumit interes nordist pentru diverse insule din Sud – ex. Tailanda. Nordul este definit ca un ansamblu de state mai mult sau mai puţin dezvoltate. un ecuator demografic care cuprinde Rio Grande. dar care au unele trăsături comune: Un profil demografic asemănător Aceeaşi adeziune la idealul productivităţii economice Respectul pentru drepturile omului O puternică integrare în comerţul mondial Acces la puterea industrială. Australia. Sudul reprezintă toate statele rămase în afara nordului. În locul acesteia a început să se manifeste o confruntare pe axa Nord – Sud. inclusiv în sânul societăţilor care o promovează.

- - - • După 11 septembrie 2001. 2) s-a creat un superminister al securităţii interne şi sa-u revăzut procedurile de procesare a informaţiilor privind posibilii terorişti şi 3) opinia publică a fost constant bombardată mediatic pentru a susţine cauza luptei împotriva terorismului Drd. În consecinţă Administraţia republicană a preşedintelui George W. cu ireparabile costuri în termeni de prestigiu. SUA forţează sistemul internaţional Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 soldate cu aprox. la comandă şi execuţie. cu toate consecinţele negative care decurg de aici. şi lumea islamică. susţinută de întreaga clasă politică şi de opinia publică americană a decis cu rapiditate să pornească un război hotărât împotriva terorismului internaţional. 3. modul magistral în care au fost conduse aceste atacuri – de la pregătire. obscurantismul şi propaganda anti-occidentală din unele state ale Sudului reprezintă un teren fertil pentru racolarea gherilelor teroriste şi ale crimei organizate. Pe de altă parte. O expresie a acestui clivaj cultural este tensionarea relaţiilor dintre ţările dezvoltate ale Nordului. cu pierderi de zeci de miliarde de dolari.000 de victime. Resentimentele antiamericane alimentate de ceea ce Francis Fukuyama numeşte fascismul islamist. 3% anual. Posesia unor importante resurse financiare de către unii lideri sau organizaţii ale Sudului ar putea fi folosite pentru procurarea unor arme de distrugere în masă şi instrumentarea unor atacuri teroriste în state ale Nordului.13 stabilă de zona statelor sudice în care creşterea demografică este explozivă. au spulberat mitul invicibilităţii americane. foarte activ în unele state arabe precum Arabia Saudită şi care a fost exportat chiar în rândurile minorităţilor musulmane din statele Nordului. Într-o primă etapă. în contextul în care globalizarea accentuează decalajele iar resursele de dezvoltare de care dispun statele sudului sunt insuficiente atât din punct de vedere financiar. ci trebuie abordat frontal şi decis. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . de aprox. cât şi de educaţie şi know how În condiţiile în care în Sud se acumulează un deficit de securitate. Coordonatele unei posibile confruntări Nord – Sud ar putea fi următoarele: Adâncirea prăpastiei economice care separă cele două zone. Bush. pot deveni explozive prin mecanismele terorismului internaţional. au demonstrat că terorismul internaţional nu mai poate fi tratat cu indiferenţă. s-a lucrat pe două paliere În plan intern 1) s-au alocat resurse bugetare de ordinul zecilor de miliarde de dolari pentru lupta antiteroristă. Sărăcia. în special SUA. acesta ar putea afecta stabilitatea Nordului prin vectorii globalizării Sudul acumulează o serie de frustrări de natură economică şi societală care ar putea evolua către un clivaj cultural.

14 În plan extern 1) s-a declanşat cu repeziciune războiul împotriva Afganistanului taliban. Cum va supravieţui NATO acestei încercări ? Se va deplasa centrul de interes american spre noii veniţi din Estul Europei aşa cum a declarat Donald Rumsfeld vorbind despre vechea Europă reprezentată de Franţa şi Germania ? Uniunea Europeană se află şi ea într-o serioasă dilemă. Franţa şi Germania. Ce va mai rămâne din actualul cadrul instituţional al ONU după intervenţia americano-britanică în Irak ? Are Washingtonul un proiect de reformare a ONU sau o alternativă la această organizaţie asupra căreia. În ciuda existenţei unei opoziţii instituţionalizate. Se ştie că opţiunea americană de atacarea a Irakului este dezavuată zgomotos de mai mulţi membri ai Consiliului de Securitate şi chiar de proprii săi aliaţi. este pusă de asemenea într-o situaţie delicată. Casa Albă a sporit continuu presiunea asupra Irakului şi a opiniei publice interne şi externe. Germania şi Belgia a solicitării adresate NATO de către Washington în vederea unui anumit sprijin pentru intervenţia în Irak. Următoarea mutare a Administraţiei de la Washington a fost făcută cu ocazia discursului Starea Naţiunii din ianuarie 2002. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . în schimb atitudinea SUA faţă criza irakiană este de natură să pună în discuţie însăşi eşafodajul instituţiilor internaţionale actuale. formulase anterior diverse critici? NATO. război încheiat rapid.000 de oameni susţinută de cel mai rafinat armament din lume se află pe punctul de a declanşa ostilităţile care să ducă la alungarea lui Saddam Hussein şi la reconstrucţia Irakului după un design asemănător celui din Afganistan. motorul UE. oricum. proiect în care au fost angrenate şi alte state şi 3) s-au luat măsuri pentru jugularea fluxurilor financiare care alimentează miscările teroriste şi s-au făcut aranjamente cu statele din zona Asiei Centrale pentru a anihila organizaţiile legate de reţeaua al-Qaida presum şi taberele acesteia. Pe tot parcursul anului 2002. Mai mult. în interiorul UE a apărut o linie clară de diviziune care pare să transceadă capitolul politică externă mergând către procesul construcţiei instituţionale europene. când preşedintele Bush Jr. Franţa şi Germania. anunţând ţinta celei de a doua etape a războiului american împotriva terorismului internaţional. unde solicitarea americană a fost blocată. SUA făcând în mod evident abstracţie de regulile în vigoare ale jocului internaţional. astfel: ONU şi Consiliul de Securitate sunt puse între paranteze. o premieră atât în relaţiile dintre cei trei. sunt în momentul de faţă izolate. Soarta lui Saddam pare pecetluită. în momentul de faţă. este aruncat în aer. Ce rămâne din proiectul politicii europene externe comune ? Ce efecte va avea actuala diviziune europeană asupra procesului de construcţie ? - - Drd. a enunţat conceptul „axei răului”. O altă premieră a fost blocarea de către Franţa. politica externă comună. odată ce. SUA par a fi decise să termine odată cu regimul irakian. 2) s-a început un ambiţios proiect de reconstruire a Afganistanului în parametrii modernităţii. S-a constituit chiar un front comun Rusia – Germania – Franţa opus soluţiei militare. în contextul mai vechilor nemulţumiri ale americanilor faţă de lipsa de entuziasm a europenilor pentru cheltuielile de apărare şi a semnelor de întrebare formulate de diverse think tank-uri americane faţă de relevanţa NATO pentru SUA. În momentul de faţă o aArmada de 200. cât şi în relaţiile transatlantice. unul dintre pilonii construcţiei europene.

Drd. riscând să fie minimalizată după aceea în plan internaţional ? De ce şi-au asumat Franţa şi Germania riscul unei umiliri publice. membră permanentă a Consiliului de Securitate. încât. Poate chiar doreşte ca instituţiile sistemului internaţional să fie zguduite. vor fi puse într-o situaţie internaţională delicată. care este miza lor sau a fiecăreia dintre ele ? În ce fel va răspunde Washingtonul frondei aliaţilor săi europeni din „vechea Europă” ? Aceste întrebări arată că sistemul internaţional este serios zguduit de criza irakiană iar Washingtonul nu poate să nu ştie acest lucru. Ce va face Franţa.15 Franţa şi Germania au mers atât de departe cu opoziţia lor. Chiar şi Vladimir Putin şi-a creat un spaţiu de manevră în cazul în care totuşi americanii vor ataca Irakul. Corneliu Calotă – topics pentru examenul „Sistemul Westfalian de state” . va da înapoi în ultimul moment sau va merge până la capăt. în cazul atacării Irakului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful