You are on page 1of 158

Această carte a fost publicată în cadrul Proiectului de traduceri al Universităţii Central

Europene, fiind sponsorizată de Center for Publishing Development - Open Society
Institute din Budapesta şi Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă - România.

Titlul original: Georges Balandier, Anthropologie politique © - Presses Universitaires de
France, Paris, 1967 © - Editura „Amarcord" - Timişoara şi Open Society Institute -
Budapest, 1998

GEORGES BALAND1ER

ANTROPOLOGIE POLITICĂ

Traducere de DOINA LICĂ

ËS Sc » C E U

. AV

Controversa. către societăţile numite moderne. din alte vremuri.litizarea impusă. Dumont. PREFAŢĂ De la prima publicare a acestei Antropologii politice şi sub influenţa sa. societăţilor arhaice". manifestarea sa în toate formaţiunile sociale. ile pune în lumină situaţiile de echilibru. ar respinge „o mare parte din lucrările ulterioarei Antropologii politici s-ar trezi astfel părăsiţi de maeştrii lor1. Evans-Pritchard. Sînt afirmaţii şi contestări ce necesită cîteva comentarii. ce se adăuga semnificaţiei atribuite de specialişti.transferul puterii la organizatori . E. le accentuează aparenta imobilitate ce rezultă dintr-o reciprocitate care /trebuie să guverneze raporturile sociale şi. din aproape în ( aproape. Aceasta este o a doua ipoteză. subliniind „caracterul subversiv al titlului aparent anodin" al lucrării. se hazardează să ofere o ipoteză explicativă a acestei mişcări: „mentalitatea antropologului ca om modern" l-ar face să sublinieze „dimensiunea politică" şi asta cu atît mai mult cu cît el ar dori să găsească în aceasta locul de^întîlnire al diverselor tipuri de civilizaţii şi culturi. directă sau aluzivă. Nu este evident că supraestimarea politicului constituie caracteristica unei gîndiri moderne prefigurate de o trinitate unică de precursori. fr. el cuprinde ameninţarea unei deprecieri ] ideologice. Dumont relansează polemica făcîndu-se purtătorul de cuvînt al structuralismului ortodox. 1969. Rousseau şi Hegel. J. îndoiala nu este permisă : Evan&-Pr^ch^d^jcel _cje a deschis calea arătînd posibilfEiIeă~existenţei unei anarhii ordonate (aceea a populaţiei nuer) care face că~politiculsăaBară dm~smul societăţilor numite primitive. în cazul de faţă. le i reduce structurile la faza de realitate mentală.-F. El a demonstrat că generalizarea politicului. .centrismul. Tezele care anunţă depolitizarea . cu stat I puternic : analiza pur formală maschează atunci ? dinamisme subiacente structurilor şi transformă efectele i raporturilor de putere în probleme de organizare. cu atît mai vie cu cît cartea dobîndea o semnificaţie actuală. ce garantează o respingere şi mai categorică : „perspectiva cu adevărat structurală nu are nevoie de o supraestimare 4 a politicului". bunele intenţii ar întări socio. Les Nuer. întreţine o exigenţă critică faţă de poziţiile doctrinare ale anumitor antropologi. iar „individualismul modern" nu ar mai putea înţelege totalitatea socială decît „sub categoria politicului". Riscul I nu este doar acela al enunţării unei false probleme I ştiinţifice.. L.şi sfîrşitul ideologiilor au trezit 1 L. prefaţă la ediţia franceză a celebrei cărţi a lui Evans-Pritchard. Paris. care I necesită soluţii pur tehnice. El îşi manifestă surprinderea faţă de succesul pe care „perspectiva politică" pare a-1 avea la „atîţia antropologi". Les Nuer. inclusiv în cele mai „primitive". Prefaţă la E. Refuzul politicului alunecă. interesul ştiinţific s-a îndreptat asupra domeniului cercetării şi asupra demersului pe care ea încearcă să-1 definească. Dumont. Pentru L. a urmat curiozităţii. El a respins „depo. trad. Revel a exprimat clar miza polemicii. într-un text alert. consecinţă a unei dogme ce le neagătrăsătura istorică. Hobbes. în fine.

încît publicarea primelor lucrări ce au prefigurat antropologia politică . ale unui adevărat îngheţ politic. Ziegler 1 accentuează această constatare şi importanţa j răsturnării care îndeamnă la a porni de la societăţile \ „diferite". societăţile dependente (coloniale).a suferit mai degrabă de o subestimare a politicului. /pretext pentru neînţelegeri. deci. proigct care şi-a regăsit actualitatea. în general.care nu dispun de aceste mijloace de guvernare. din vechi obiceiuri ce conduc la a admite (fără îngrijorare ştiinţifică excesivă) existenţa societăţilor exterioare istoriei şi constrîn.şi trezesc încă un real interes în cadrul societăţilor industriale avansate. ideile filosofilor şi ale specialiştilor politicului nu pregăteau identificarea" acestuia. atenţia cercetătorilor a fost. J.. organizaţii şi agenţi cu diferenţiere precisă. Lapierre). în ciuda presupoziţiilor filosofice pe care L. 5 Ţoţul se_schimbă dmjnomentuMn care politicul |nu mai e^^ pi±yiL_ca_a_c_ategorie restrictivă. Am constatat că. pe de o parte. Dar principala ocazie constă în determinarea şi definirea instanţei politice. şi cum arată reacţiile la această Antropologie politică : cele care subliniază \ utilitatea imediată a unui demers ce__nermite o nouă lectură politică a propriilorjwastresocietăţi. pe de altă parte. Ele sînt denumite atunci „fără putere politică" sau. Din clipa în care aceasta este definită prin instituţii. nu există ieşire. uneori. din acest motiv. situate în afara provinciei „occidentale". ei le prezintă sub aspectul structurilor discrete şi intermitente.-W. Cfi£Q_cej|e3jIzaaza. pentru unii. ceea ce te face să uiţi că Aristotel poate fi socotit primul răspunzător de „supraestimarea" politicului. ci ca o [caracteristică a tuturor formaţiunilor sociUeT Politologii recunosc deja existenţa structurilor politice specifice societăţilor denumite fără stat. Unii dintre ei merg şi mai departe : admit că sistemele politice estimate ca primitive . atrasă de aspectele înstrăinării.a apărut ca un eveniment ştiinţific. Pentru alţii. de diferenţele culturale care evidenţiază distanţa faţă de propria lor societate. Şi aceasta din cauze multiple : anchetele de teren au analizat.estepunerea~~bazelorunei tenrivgenerale a politicului. Curiozitatea era atît de puţin solicitată. ea rezultă dintr-o importanţă excesivă acordată instanţei politice de către gîndirea modernă. In schimb. aşa cum demonstreazaTucrările recente consacrate „esenţei politicului" (J. în primul rînd. în schimb.gerilor politicului. victime. Ocaziile de polemică rămîn numeroase. statul sau echivalenţii săi „inferiori" devin punctul de referinţă indispensabil şi trebuie recunoscută existenţa societăţii01. pentru a efectua studiul comparativ al „felurilor de a fi şi_ al tipurilor de organizare politică în lumeaTcTe aştăzi".în anul 1940 . chemate să se manifeste în împrejurări sau situaţii foarte precise. nouă şi. litîta vreme cît nu îmbrăca forma statului. în consecinţă. . Dumont le atribuie colegilor săi. mai insolit. fSceastă disciplină este.nepolitizate". care raportează orice considerare a socialului la punctul de vedere al individului. Ele provin.constituit de societăţile numite primitive sau tradiţionale . antropologia politică ' are o contribuţie eficientă la dispariţia „conceptelor J etno-centrice ale sociologiei europene". domeniul care reprezintă preocuparea antropologilor . Freund) şi „bazelor puterii" (J.

Ceea ce o constituie este. Lapierre. 1967. inclusiv a celor calificate ca primitive. mai universale. el I elaborează o noţiune operaţională a puterii. Pe de altă parte. Essai sur le fondement du pouvoir politique.asigură demersului lor teoretic baze mai obiective. " El comportă subsisteme mai mult sau mai puţin compatibile. L'État entre la tradition et la modernité. diferit orientate. acela al acţiunilor ce vizează menţinerea sau modificarea ordinii stabilite. Prima dintre caracteristici este. Din moment ce antropologia structurală face apel la lingvistica structurală. rezultă ordinea care. Proprietăţile oricărui sistem social țin de determinarea terenului pe care studiile comparative îşi găsesc o unitate fără nici o legătură cu artificiul. . referindu-se astfel la practici sociale considerate. J. 1968. 3D. vezi Annuaires de l'École Pratique des Hautes Études (VI e section). în acelaşi timp. deci vulnerabilă. Noile moduri de înţelegere a realităţii politice conduc la o nouă reprezentare ştiinţifică a societăţilor. din raporturile disimetrice astfel instaurate.. D. un al doilea ansamblu de proprietăţi . In cazul sistemului social. în lucrarea menţionată. Ele privesc limba sub aspect cinetic4. leagă elemente ce nu au 2 J. bazată pe teoria jocurilor1. care le utilizează şi le manipulează pe acestea la fel ca şi pe propriile institutii. evident.nţjjlnr formale. Acesta implică diferenţierea " şi relaţionarea elementelor diferenţiate. Sperber. acesta îşi propune să contribuie la „construirea unei teorii generale a sistemelor politice care să fie cu adevărat antropologică"-. Temps et langage. reţinem A. Politicul nn mai ftsitiiat pe terprml instit.-W. Comptes rendus 1967- 1968 et 1968-1969. 1968. ■Pentru o prezentare sumară. Jacob. dar este în mod ^necesar „administrator a2 nrrHnii"1 Instanţa politică ) constituie locul de apariţie a dinamismelor sociale confruntate şi înfruntate. care impune. Aix. E poziţia lui V. la fel ca şi principiile ce îi determină condiţiile de formare şi de reproducere. Paris. 4 Printre lucrările recente. Astfel. caracterul său dinamic care rezultă din faptul ca dezechilibrul și contestarea se înscriu în însăşi esenţa sa. Sperber într-o analiză critică a acestei Antropologii politice3. ceea ce o ameninţă: dinamica este inerentă sistemului. Constatarea nu ajunge. 1. *)puterea „ţine de inovaţia socială". 1. Lapierre_consideră puterea sub dublu aspect.-W. De altfel. se poate înțelege că cercetările efectuate de antropologii politici necesită o antropologie socială şi o sociologie comparată. ci ierarhizate.mai puţin generale-necesită 6 atenţia. căci prezintă un ansamblu vast şi variat de posibilităţi umane. se poate preciza că studiile vizînd acum dinamizarea structurilor lingvistice fac să apară caracteristici asemănătoare celor care tocmai au fost discutate. ci je adevăratul său teren. pune în evidenţă două dintre implicaţiile sale teoretice-pe de o parte. Dintr-o asemenea ierarhie. la rîndul său ca elementele acestea să nu fie tratate ca echivalente. este purtătoare de tensiuni. Lemieug. sub aspectul strategiilor. in virtutea acestora. caracterul sintetic al politicului „definit prin raportul său cu alte sisteme sisteme". obligaţia de a satisface exigenţele oricărui sistem. în „Quinzaine Littéraire".

care este mereu supus. relaţia de expresivitate ce se stabileşte între politic şi instanţele concurente şi care impune căutarea semnificaţiilor politice sub aparenţele ce le maschează. sau al strategiei şi manipulării (indivizii şi grupurile . iar această eterogenitate creează incompatibilităţi parţiale de altă natură. dinamica sistemului social apare ca rezultînd din însăşi natura sa. Antropologia structurală recompune societatea globală pornind de la reprezentări şi categorii. cît mai în avantajul lor. fără o mutilare care riscă să mineze demersul ştiinţific1.B. real sau aparent. discret sau cu oarecare aroganţă. Aceste două caracteristici duc la o a treia. iată o a treia proprietate a sistemului social. Dinamică internă. pe de altă parte. lucrarea de faţă a putut fi plasată sub semnul demersului dinamist (pe care îl indică şi îl demonstrează) şi situată printre tentativele actuale de „reabilitare a istoriei". Şi la acest nivel. instanţă politică şi mişcare istorică . fără a neglija. dar caracterul aproximativ permite.recurg. . schimbarea îşi are rădăcinile în sistemul însușsi. normele şi regulile ce îl definesc. Ordinea şi dezordinea sînt date în acelaşi timp. sau al contestării (punerea în cauză parţială sau totală a sistemului). antropologia dinamistă construieşte totalitatea socială pornind de la practicile sociale şi de la situaţiile care le evidenţiază. În sfîrşit. Este inseparabilă. la încercarea practicilor sociale. G.ele fac ca nici o societate să nu poată fi decît un sistem aproximativ tinzând la deplina sa realizare(ceea ce evidenţiază politicul în calitate de creator de ordine). ceea ce duce la punerea în evidenţă a sistemelor de relaţii şi a unei dialectici a raporturilor sociale pe care antropologia structurală le-a ignorat sau le-a abolit.toate par legate în mod necesar. Cea de a doua întîlneşte inevitabil politicul şi ţine seama de el. punerea în mişcare a forţelor contrare menţinerii sistemului (ceea ce evidenţiază politicul în calitate de negator al ordinii stabilite). în funcţie de principiile. Concepută pe baza unei asemenea exigenţe. din acest motiv. din cauza caracterului său aproximativ.aceeaşi vîrstă și care atestă istoria formaţiunii sociale pe care el o guvernează. prima îl poate evita şi se lipseşte rareori de această posibilitate. 7 . contestarea. aceste practici pot fi privite sub aspectul conformităţii. la regulile care determină jocul social).

ale cărei efecte încep să fie simţite de anumite teorii consacrate. Ea tratează raportul puterii cu structurile elementare care îi furnizează primul fundament^ cu tipurile de stratificare socială cg_o fac necesară. să pună în evidenţă aporturile antropologiei politice la studiile vizînd o mai bună delimitare şi o mai bună cunoaştere a domeniului politic. reînnoite preocupările filosofiei politice. în ultimele decenii. care au sporit inventarul sistemelor politice „exotice". şi al cercetărilor teoretice dintre cele mai recente. o primă încercare de reflecţie generală asupra societăţilor politice . Reamintim în concluzie : această disciplină are acum o calitate corozivă.însă dezvăluie cît de urgentă este disocierea teoriei politice de teoria statului. specialitate tîrzie a antropologiei sociale. cu ajutorul anchetelor directe. în acest sens. Este consacrată antropologiei politice. care a devenit necesară prin forţa lucrurilor. cu ritualurile care îi asigură înrădăcinarealn sacru şi intervin în strategiile sale. ele sînt asumate în măsura în care orice cunoaştere ştiinţifică aflată în curs de constituire trebuie să accepte că este vulnerabilă şi parţial contestată. Cartea doreşte. ca şi prin evoluţia ştiinţelor sociale. Cartea propune. Ea ţine seama de decalajul existent între teoriile pe care le produc societăţile şi realitatea socială. Ea este. Un demers de o asemenea natură nu a putut fi realizat decît pe baza progreselor înregistrate. Ea contribuie astfel la o reînnoire a gîndirii sociologice. metode şi rezultate le prezintă în mod critic.evidenţiate de antropologi. Ea defineşte un mod de reperare şi dă astfel un răspuns la critica specialiştilor care reproşează antropologilor politici că îşi orientează eforturile înspre un obiect greşit determinat.străine istoriei occidentale . Un asemenea demers nu putea ignora problema statului . prin problemele tratate. Această prezentare a antropologiei politice nu a exclus luările de poziţie teoretice. ocazia de a construi o antropologie dinamică şi critică pe unul dintre. sînt regăsite şi. ceea ce justifică numeroasele referiri la lucrările lor. cartea reia. Ea studiază societăţile politice nu doar sub aspectul principiilor ce le guvernează organizarea. preocupările definite în timpul cercetărilor noastre efectuate în domeniul africanist. de asemenea. o primă sinteză. într-o anumită măsură. La această acţiune au contribuit foarte mult antropologii şi sociologii africanişti. E o poziţie delicată ce sugerează riscuri inerente. . aproximativă şi vulnerabilă. 8Prin natura însăşi a obiectului căruia i se aplică. dimpotrivă. PREZENTARE Cartea de faţă încearcă să satisfacă exigenţe multiple. de strategiile şi de manipulările pe care le provoacă. Arată că societăţile umane creează toate politicul şi cafele sînt toate expuse vicisitudinilor istoriei. ale cărei teorii. ce rezultă din acţiunea oamenilor. antropologia politică a dobîndit o incontestabilă eficienţă critică. ci şi în funcţie de practicile.deşi examinează îndelung caracteristicile statului tradiţional . terenurile care par cele mai propice edificării sale. din politica lor. la un nivel mai ridicat de generalitate. Astfel. în această privinţă.

măT 'degrabă^deciţ^defiiiirea C£leî~ mai bune constituţii care se_ poate concepe pentru orice stat posibil. afirmaţiile înşelătoare care au dus la excluderea specialităţii şi a gîndirii politice dintr-un mare număr de societăţi. ea asigură depăşirea experienţelor şi a doctrinelor politice particulare. Ricoeur . Ea se ocupă cu descrierea şi analiza sistemeîor~~politfce (structuri. Schapera).filosofia politică este singura justificată.şi ca o specialitate a cercetării antropologice. antropologia politică delimitează un domeniu de studiu în cadrul antropologiei sociale sau aletnologiei. de dată mai tîrzie. Astfel înţeleasă. procese şi reprezentări) proprii societăţilor estimate ca primitive sau arhaice.şi mai ales pentru P. privind omul sub forma lui^ homoj)oliticus şi căutind trăsăturile comune tuturor organizărilor politice recunoscute In " diversitatea lor istorică şigeografică. ea este deja pfSrentă mPolitica\ui AristotelŢcare consideră fiinţa umana că fiinţă în modnaturaţ^oKtrcă şi vizează descoperirea de legi.în_acgst sens. dar mereu actual . Pentru anumiţi filosofi . . Ea încearcă astfel să fondeze o ştiinţă a politicului. R. erorile.nu i-a acordat prea multă atenţie. Sub al_doilea aspect. Aron constată că societăţile numite subdezvoltate „sînt "pe cale să-i fascineze pe politologii care doresc să scape de provincialismul occidental sau industrial". La date mai recente.luarea în considerare a societăţilor mutante rezultate din decolonizare . antropologii continuă să discute această carenţă : majoritatea recunosc că „au neglijat studiul comparativ al organizării politice a societăţilor primitive" (I. De aici rezultă neînţelegerile. mai ales în Africa neagră unde mai mult de o sută de „cazuri" au fost observate şi pot fi supuse unui tratament ştiinţific. 9 Parkinson „consideră că studiul teoriilor politice ar trebui încredinţat antropologilor sociali^/ Un asemenea succes tardiv nu poate fi repurtat fară contestări şi ambiguităţi. Politologii recunosc de acum necesitatea unei antropologii politice. Lowie a contribuit la construirea sa. R. Acest progres neaşteptat se explică atît prin actualitatea . deplîngînd insuficienţa lucrărilor antropologice în materie politică. N. Lucrările teoretice încep să exprime rezultatele obţinute prin noile anchete. De aproximativ douăzeci de ani. Iar C. în acelaşi timp. ea reprezintă o disciplină recent diferenţiată. Almond o consideră condiţia ori cărei ştiinţe politice comparate. tendinţa s-a inversat. G. Un fapt semnificativ: simpozionul organizat în Statele Unite în 1952 — International Symposium on Anthropology .CAPITOLUL ÎNTÎI CONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE CONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE Antropologia politică apare. ca un proiect . Snb primul aspect.foarte vechi. Cercetările de teren s-au intensificat.cîţ_si prin evoluţia mlcrnă a ştiinţei antropologice. în măsura în care .

de fapt. regăseşte preocupările iniţiatorilor cercetării antropologice. Montesquieu este. la rîndul ei. a formelor politice „diferite". a elementelor de civilizaţie şi a formelor structurilor politice5. iniţiatorul unui demers ştiinţific care a definit. cînd elaborează noţiunea de despotism oriental (sugerînd un tip ideal în sensul lui Max Weber). Semnificaţia antropologiei politice Ca disciplină ce aspiră să dobîndească statut ştiinţific. 1. de aceea nu poate fi respinsă. cînd clasează separat societăţile pe care aceasta le defineşte şi pune în evidenţă tradiţii politice diferite de cele ale Europei. Teggart. 1953. pe de altă parte. citat adesea de autorii britanici. Lowie. In aceeaşi perspectivă. consacrînd una dintre principalele sale lucrări acestei probleme.. importanţa aportului său. Locul acordat acestui model de societate politică în gîndirea marxistă şi neomarxistă confirmă. Ea analizează în mod necesar problema statului. la „descrierile" călătorilor.politicul este în mod fundamental acelaşi de la o societate la alta. caracteristic doar anumitor grupuri. Incertitudinile manifestate mult timp de aceste discipline. J. mai întîi. antropologia politică se impune mai întîi ca un mod de recunoaştere şi de cunoaştere a exotismului politic. în care statul nu este clar constituit şi societăţi în care statul există şi prezintă configuraţii foarte diverse. ca şi al sistemelor de gTndire şi jil sîmbolurilor carejstau la baza lor. . în privinţa domeniilor.). un timp. metodelor şi scopurilor lor.. El recurge. ceea ce îl face să pună în valoare domeniul politic şi să identifice. la datele istoriei antice. să determine „ariile" culturilor şi succesiunile culturale pe baza criteriilor tehnico-economice. afirmă : „Organizarea politică este un lucru excepţional. un timp. sau mai sînt. trebuie să se încerce reducerea lor. Montesquieu. Este o respingere totală a ştiinţelor fenomenului politic . se situează printre primii fondatori ai antropologiei politice. Steward precizează în acest sens : „Structura socio-politică se pretează ea însăşi la clasificare şi este mai evidentă decît celelalte aspecte ale culturii". Toate popoarele au fost. a genezei sale şi a primelor sale expresii/: R. Totuşi. o tipologie. care fac obiectul unei dezbateri vechi şi mereu înnoite. iar politica are un „scop" (telos) şi are drept ţintă natura cetăţii. H. funcţiile antropologiei culturale şi sociale. Ea se confruntă şi cu problema societăţilor segmentare. Este un instrument de descoperire şi de^studiu al diverselor -instituţii_şi practicile asigură guvernarea oamenilor. înseamnă uneori a i se acorda un statut ştiinţific privilegiat. The Origin of the State (1927). fără putere politică 10 centralizată. Istoricul F. p. nu sînt propice unui demers asemănător. decît printr-un examen aprofundat al acestuia. organizate pe o bază 5 J. El face un inventar care evidenţiază diversitatea societăţilor umane. la observaţiile privind ţările străine şi stranii. Ceea ce înseamnă a face din „politic" un criteriu pertinent pentru diferenţierea societăţilor globale şi a civilizaţiilor. 322 A. El schiţează o metodă de comparare şi de clasificare. Anthropology Today. în acest scop. Antropologia politică apare sub aspectul unei discipline ce studiază societăţi „arhaice". în Kroeber (ed. într-un anumit fel x tipurile de societate după modurile de guvernare. antropologia a încercat.

în general. cea a. au făcut posibile interpretările negative : cele ale teoreticienilor nefamiliarizaţi cu disciplina aceasta. dintre tradiţie şi modernism. actual__şi nu retrospectiv. rămîne privilegiată. cţe la mit~Ii doctrina ii ideologia politicăTĂcestă este un moment prielnic pentru studiu. nici de existenţa unui aparat statal. J. Teggart. societăţile supuse studiului antropologic sînt situate separat. b) O elucidare a proceselor de formare şi de transformare a sistemelor politice cu ajutorul unei cercetări paralele cu cea a istoricului. p. Parkinson. nu în limitele unei istorii anume. . întîrziind studiul metodic al „sistemelor primitive de organizare politică". Peste treizeci de ani. Antropologii. deşi vechea distincţie între societăţile primitive şi societăţile civilizate a marcat antropologia politică în momentul apariţiei sale.diferită"6. dorită de C. fără istorie sau cu istorie repetitivă/cu istorie cumulativă etc.Europei. Situaţia actuală a societăţilor politice exotice îndeamnă la examinarea. Evocarea acestor chestiuni sugerează scopurile principale vizate de antropologia politică şi care continuă să o definească : a) O determinare a politicului care nu îl leagă nici de singurele societăţi denumite istorice. examinarea dovezilor despre începuturi (despre „adevărata tinereţe a lumii". o perspectivă nouă şi mai critică. antropologia politică se vrea antropologie în întreaga accepţiune a termenului. în privinţa lor. care neagă existenţa unor astfel de sisteme. ^frin diferenţă esenţială sau prin absenţa politicului. ele creează o breşă fals epistemologică. Dihotomii sumare /pretind că exprimă această poziţie : societăţi fără jorganizare politică/societăţi cuCONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE organizare politică. confuzia dintre „primitiv" şi „prim". Maclver continuă să admită că „guvernarea tribală diferă de toate celelalte forme de guvernare" (The Web of Government). Aron. c) Un studiu comparativ care să perceapă diferitele expresii ale realităţii politice. ea pune şi problema 6F. ea solicită. în plus. a raporturilor dintre organizările politice tradiţionale işi organizările politice moderne. Asemenea antagonisme sînt înşelătoare . una dintre acele epoci „de joncţiune" pe care Saint-Simon le căuta atunci cînd interpreta revoluţia industrială. Confruntarea depăşeşte fetudiul diversităţii şi al genezei formelor politice. dacă se evită. The Process of History. supunîndu-le pe 11 primele la o adevărată încercare. sociologul american R. fără stat/cu stat. In acest sens. 1918. Schimbările survenite în societăţile în curs de dezvoltare dau un sens suplimentar demersurilor conjugate ale antropologiei şi sociologiei politice. N. Ea contribuie astfel la reducerea „provincialismului" [politologilor. ci în toată întinderea ei istorică şi geografică. după formula lui Rousseau) sau despre tranziţii. 79. al proceselor care asigură trecerea de Ia guvernarea tribală şi de la statul tracHţionaI lactatul modern. la construirea „istoriei mondiale a gîndirii politice". formarea unui nou tip de societate şi de civilizaţie. denunţat de R. Ele permit studiul. ambele variante fiind mai mult postulate decît demonstrate. dintr-o perspectivă dinamistă.

obiceiurile şi diversele tradiţii ale popoarelor de pe pămînt" . pentru a le clasa şi compara. Contribuţia lui nu a fost întotdeauna corect evaluată de specialiştii sociologiei 12 şi antropologiei politice. Precursorul privilegiat rămîne Montesquieu. prin referire la Discours sur l'inégalité şi la Contrat social. Pocock evocă atenţia deja acordată de r rancis Bacon dovezilor privind societăţile diferite sau „sălbatice". urmărind căutarea imposibilă a originilor. funcţionarea solidară a instituţiilor"7. iniţiatorii demersului antropologic trebuie căutaţi printre creatorii gîndirii politice din secolul al XVIII-lea. căutarea cauzelor care produc degradarea guvernelor instaurate. Ea nu se reduce totuşi la contractul ipotetic prin care neamul omenesc iese din starea „primitivă" şi îşi schimbă felul de a fi. a) Precursorii. originile sale pot fi considerate îndepărtate. redescoperă adesea jaloanele îndepărtate ce dovedesc caracterul permanent (şi inevitabil) al preocupărilor lor fundamentale. provoacă „o revoluţie a metodei" .Antropologii. Rousseau este cel mai adesea considerat filosof politic. Elaborarea antropologiei politice Dacă antropologia politică se defineşte mai întîi prin examinarea exotismului politic şi prin analiza comparativă la care conduce aceasta. D. el elaborează noţiunile de tipuri şi legi . F. Social Anthropology. distinge două tipuri de guvernare. 1961. Dar sînt mai multe de descoperit decît această prefigurare şi mai multe de reţinut decît definiţia unei forme politice. ea nu s-a elaborat decît foarte încet. Totuşi. reconstituind drumul parcurs de ştiinţa lor. Pocock. 2. în ciuda sugestiilor reluate în diverse perioade. Althusser. N. în cadrul societăţii. a incompatibilităţilor şi antagonismelor lor. pentru a studia. văzute mai ales . a adaptărilor şi mutaţiilor lor. . .relaţionării lor generalizate. Montesquieu. 9. F. Gluckman îl invocă pe Aristoţel: „tratatul său despre guvernare". Parkinson o consideră „retorică de secol XVIII" şi „senilitate". el propune o clasificare morfologică şi istorică a societăţilor. Pocock subliniază acest lucru referindu-se la L' Esprit des Lois : „Este prima încercare serioasă de inventariere a diverselor societăţi umane. destinată unui succes ştiinţific amînat : „despotismul oriental". prefigurînd două dintre tipurile ideale diferenţiate de către Max Weber în sociologia sa politică : „patrimonialismul" şi „sultanismul". M. London. îneercarea de a determina legile schimbării politice71T. acest aport pregăteşte apariţia sociologiei şi antropologiei politice. F. la această argumentare pe care C. el porneşte de la fapte : „legile. analizează ştiinţific obiceiurile „popoarelor sălbatice" şi are intuiţia dimensiunilor lor 7 D. Pentru că societăţile sînt definite după modul lor de guvernare. Rousseau.este important de reamintit — ca societăţi politice. Lloyd Fallers aminteşte că Machiavelli. apariţia sa întîrziată are cauze care-i explică parţial problemele. p. în Principele. după formula lui L.

Ei au analizat fenomenele politice mai ales sub aspectul genezei. poate pentru că cercetările iniţiale de antropologie au fost consacrate societăţilor mici din America. ele se ocupă de formele cele mai specifice ale societăţilor şi civilizaţiilor. a proprietăţii private şi a statului". . Temele dinCONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE Discours prefigurează uneori analiza lui F. totodată. opere ale istoricilor şi etnografilor. Australia. 1963. . Order and Rebellion in Tribal Africa. b) Primii antropologi. dacă îl revendicăm ca predecesor. Prin Marx şi Engels. la imuabilitate.istorice şi culturale. uneori evocat şi adesea neglijatJ care este autorul celebrei lucrări Ancient Law (1861). Engels. Oceania şi 13 India"8. condamnată la stagnare relativă. adesea în detrimentul examinării caracteristicilor comune şi a proceselor generale ce au contribuit la formarea lor. ea se găseşte oarecum scoasă din istorie. admiţînd că este aproape imposibil „să se descopere originea instituţiilor primitive" (Fortes şi Evans. la Sir Henry Mâine. Referirile la iniţiatori sînt totuşi frecvente. reapar anumite curente ale gîndirii politice a secolului al XVIII- lea. Engels care elucidează „originea familiei. Recunoaşte. chiar în măsura în care societatea „asiatică" şi statul ce o poate guverna sînt analizate separat. Această dificultate subzistă în cadrul primelor cercetări antropologice : pe de o parte. pe de altă parte.cu punerea în evidenţă a unui „mod de producţie asiatic" — şi a unei antropologii politice . Demersul lor (mai mult schiţat decît elaborat) se supune unei duble exigente r^Jcercetarea procesului de formare a claselor sociale şi a statului prin dispariţia comunităţilor primitive ^determinarea caracteristicilor unei societăţi „asiatice" ^care pare deosebită. p. ele vizează studiul genezelor. Ei îşi elaborează teoria pornind de la o documentaţie exotică : relatări ale călătorilor şi „descrieri". Elaborează o interpretare in termeni de geneză : inegalitatea şi relaţiile de producţie sînt motoarele istoriei. mai ales dacă se ia în considerare contribuţia lui F.Pritchard). dezbaterea permanentă între „forţa lucrurilor" şi „forţa legislaţiei". de altfel. cu o discreţie atît de evidentă încît li s-a putut nega interesul pentru acest domeniu. nici măcar Mâine.mai ales cu luarea din nou în considerare a „despotismului oriental" şi a manifestărilor sale istorice. lucrări ce analizează comunităţile săteşti şi statele din India în secolul al XlX-lea. specificitatea şi dezechilibrul oricărui sistem social. Max Gluckman denunţă o carenţă totală : „Nici unul dintre primii antropologi. Opera lor cuprinde schiţa unei antropologii economice . nu a luat în considerare problema politică .flr^a gpnerală~lT omenirii^ propunînd astfelo viziune unitară asupra evoluţiei societăţilor şi civilizaţiilor. Demersul cuprinde o anumită contradicţie internă. 4. Pe de altă parte. al proceselor de formare şi transformare. Reia pe cont propriu relativismul din L'Esprit des Lois şi recunoaşte că studiul comparativ al societăţilor permite ca fiecare dintre ele să tie mai bine înţeleasă. Gluckman. StnrKnl comparativ al instituţiilor 8M. care tratează^ istoria occidentală ca fiind reprezentativă pentru H^Tvnlt.

Totc^roblema originilofr este analizată şi de Sir James G. în Der Staat (1907). Acesteasînt rezultatele demersurilor ce se pretind ştiinţifice. în cazul de faţă. ea ţine seama de raporturile de proprietate ca şi de relaţiile pe care teritoriul le stabileşte între persoane"9. Ea pleacă de la vechea problematică. El a provocat astfel o controversă mereu actuală în cadrul teoriei antropologice. dar a negat compatibilitatea sistemului clanurilor (societate primitivă) cu anumite forme de organizare care sînt esenţial politice (aristocraţie. The Origin of the State Reconsi. chestiune deja reluată de Franz Oppenheimer la începutul secolului. unele dintre ele duc la studierea şi interpretarea teoriilor exotice ale guvernării : Beni Prasad publică 9L. H. şi cel al lui R. Sînt deschise noi domenii de cercetare . A doua se bazează pe teritoriu şi pe proprietate . mai ales pe cel al „contiguităţii locale". din lucrările lui Henry Mâine. Frazer. monarhie). p.indo-europene dezvăluie două .. Această dublă distincţie se află la originea unei polemici mereu deschise. El recunoaşte două tipuri de guvernare „fundamental distincte" şi semnificative pentru vechea evoluţie a 1 societăţilor : „Prima. I. Lucrarea cel mai frecvent citată rămîne totuşi Ancient Society (1877) a lui L. H. poate fi~considerată stat (civitas). dar exploatează materiale noi provenite din cercetarea etnografică.revoluţii în istoria societăţilor : trecerea de la societăţile bazate pe status la societăţile întemeiate pe contract şi trecerea de la organizările sociale centrate pe rudenie la organizările bazate pe alt principiu.După 1920. care defineşte „bazele acţiunii politice comune". se elaborează o antropologie politică diferenţiată.. C.. Morgan. care studiază raporturile dintre14magie.. practic. c) Antropologii politici. ca antropologia să priveze de politic un mare ansamblu de societăţi. despre originea sa şi despre expresiile sale primitive. El a consacrat mai multe capitole din marea lui lucrare ^defr-de- guvernare^. Government and Politics in Tribal Societies. explicită şi nu implicită cum a fost pînă la acea dată.. bazate pe fapte şi net distincte de demersurile filosofiei politice. se bazează pe persoane şi pe relaţii pur personale . H. Lowie. Morgan. Schapera o reia în cartea sa. care determină rolul respectiv al factorilor interni (cei ce provoacă diferenţierea socială) şi al factorilor externi (cei ce rezultă din cucerire) în formarea statelor.dered in the Light of the Data of Aboriginal North America (1924). In 1956. . Acest mod de interpretare face. The Origin of the State (1927). MacLeod care utilizează documentaţia realizată de etnografii americanişti.. 61. La un interval de cîţiva ani sînt publicate două studii importante avînd aceeaşi preocupare. inspirat parţial. Morgan a fost victima propriului sistem teoretic. . el devine astfel iniţiatorul lucrărilor ce elucidează relaţia dintre putere şi sacru. în ordine cronologică. cel al lui W. religie şi regalitate . inspiratorul lui F. Engels şi părintele venerat ai majorităţii antropologilor moderni. poate fi considerată societate (societas). Societatea politică este organizată pe structuri teritoriale. Ea discută din nou despre stat.

[rezultatul unei munci intense desfăşurate pe teren. African Political Systems. dar nu există mulţi specialişti care să nu-şi manifeste îndatorirea faţă de aceşti doi mari antropologi. e precedată de o introducere teoretică şi propune schiţa unei tipologii . cel al lui F. exprimă rezultatele anchetelor directe şi cuprind implicaţii teoretice noi. dezvăluie. Bandyopadhaya (1927). le amintim pe cele ale lui U. The Nner. în acelaşi timp. rezerve. Progresele cele mai rapide sînt realizate în domeniul africanist . Beattie). avîndu-1 ca autor pe E. Middleton şi Tait. Boas. Cartea se supune unei exigenţe comparative prezentînd „cazuri" clar diferenţiate . cel al lui R. coordonată de E. Goldenweiser face aluzie mai ales la sistemul politic al irochezilor din America de Nord. este apreciată de M. evident. Southall. Lucrările generale ale politologilor încep să facă scurte incursiuni antropologice . astfel History ofPolitical Theories (1924) de A. A. în anul 1940. care a creat două forme opuse şi concurente de guvernare a oamenilor. studiile consacrate gândirii politice a hinduşilor devin tot mai numeroase. sînt publicate trei lucrări. Ele induc cercetări teoretice şi sinteze 10 în anii 1920. Afirmaţia creează. Smith. După 1945. Apter. Fortes. epocă în care se înmulţesc studiile de teren şi lucrările teoretice sau metodologice ce rezultă din acestea. Este adevărat că îngrijitorii lucrării îşi exprimă detaşarea faţă de „filosofii politicului". Două dintre ele. Ele si®Tanalizează atît 15 societăţile segmentare (Fortes. sistematizează tezele autorului şi face un inventar sumar al principalelor rezultate. Primitive Society. vecin cu populaţia nuer. Ghostal (1923). Lowie. cît şi societăţile statale (Nadei. Studiile lor sînt mai întîi . Ajir Kumar Sen (1926) şi N. mai puţin preocupaţi „să descrie" decît „să spună ce guvernare ar trebui să aibă oamenii". C. societăţile supuse investigaţiei sînt organizate pe scară mai mare . Evans-Pritchard şi M. structurilor bazate pe rudenie şi modelelor de relaţii care le guvernează conduc la o mai bună delimitare a domeniului politic şi la o mai bună înţelegere a diversităţii aspectelor sale. aici mai clar decît în microsocietăţile „arhaice". de acum clasice.Theory of Government in India în 192710. Dar revoluţia antropologică determinantă este cea din anii '30. Maquet. Cercetările consacrate societăţilor segmentare cr (denumite „fără stat"). Balandier). General Anthropology. The Political System of the Anuak este exclusiv un studiu de antropologie politică despre un popor sudanez. relaţiile şi instituţiile politice ale unui popor în aparenţă lipsit de guvernare şi demonstrează posibilitatea existenţei unei „anarhii ordonate". E. numărul „africaniştilor" ce analizează fenomenul politic creşte rapid. . rezervă un capitol problemelor guvernării. carte ce prezintă trăsăturile generale ale unei societăţi nilotice. A treia lucrare e o culegere colectivă. Mercier. Gluckman ca prima contribuţie ce vizează acordarea unui statut ştiinţific antropologiei politice. E. Primele tratate de antropologie acordă un loc foarte limitatCONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE elementelor politice. diferenţierea relaţiilor de rudenie şi a raporturilor cu adevărat politice se manifestă. Evans-Pritchard.

prin prohlemele-Ia-Gar-e-se aplică. E. societatea globală este identificată cu „unitatea politică". Cartea lui I. După Nadei (şi predecesorii săi). 3. bogat în sugestii utile antropologiei politice. pentru societăţile lignajere. Leach elaborează . cea a lui Marx şi Engels (de exemplu.şi aici este aportul său major . decalajul între sistemul de relaţii sociale şi politice şi sistemul de idei asociat acestora din urmă. iar pentru statele din regiunea orientală interlacustră.ms of Highland Burma ("IQfj4-"* Studiul pune în valoare a"spetrfiirjoQlitic al fenomenelor sociale. publicată în 1962 de L. formele puterii politice în societăţile cu guvernare minimă etc. după cum sugerează titlul. Palitical^Svfttp. Mair. HodgkinTPotekhin.un structuralism dinamic. Nu sînt suficient definite prin opunerea lucrărilor teoretice. Ele devin mai^pecifice atunci cînd antropologia^p. Ele beneficiază totuşi 16 de progresele realizate de antropologia generală. natura statului primitiv. El impune examinarea cu o rigoare mai constantă a chestiunilor de metodă. deşi se bazează exclusiv pe exemple din Africa meridională.oliţică. Examinează mecanismele ce asigură funcţionarea guvernărilor primitive şi_elj. orientate-de situaţiile create prin cîştigarea independenţei. R. există olucrare ce domină literatura de specialitate.desonecesitătea unei coopemŢj_interHT^pljnare. Schapera. astfel. prezintă un interes general. Aceste metode sînt caracterizate prin jnstr11™0"*^ la care recurg.a consacrat-o structurilor şi organizărilor politice ale populaţiei kachin din Birmania. El evidenţiază instabilitatea relativă a echilibrelor socio- politice (care sînt „echilibre mobile". cea a lui Max Weber sau. mai rar. Primitive Government. Coleman. In afară domeniului af'ricanist. după formula lui Pareto). abordează probleme care îi sînt proprii : procesul de formare a societăţilor statale. în cazul lui Leslie White). Ele suferă atunci influenţa sociologiilor politice consacrate. cea pe care E. Government and Politics in Tribal Societies (1956). publicată în 1958 sub coordonarea lui Middleton şi Tait.icidează anumite probleme de terminologie. Ele îşi dobîndesc deplina origi- nalitate din clipa cînd antropologia politică devine un proiect ştiinţific ~vizînd un obiect şi scopuri bine determinate. K. regionale care confruntă sisteme înrudite . Tribes without Rulers. In ceea ce priveşte cercetările recente. implicită încă. Ziegler]T]Elg_dgve. se poate spune că ele stabilesc o-legătură între antropologia politică şi ştiinţa politică (Apter. care îşi construiesc domeniul de . heada. în timp ce structurile sociale sînt ele însele analizate în legătură cu „ideile privind distribuirea puterii între persoane şi grupuri de persoane". Metode şi tendinţe ale antropologiei politice La început^ metodele nu se diferenţiază de cele ce caracterizează ansamblul demersului antropologic. incidenţa „contradicţiilor".

procesul de constituire a statului primitiv. — Constituie o prelungire a demersului anterior. Simpla opunere a societăţilor segmentare şi a societăţilor statale centralizate pare cu atît mai contestabilă. E un tip de demers ce permite definirea relaţiilor pqlitice. clasificarea formelor de organizare a vieţii politice. Dincolo de această critică.studiu pe baza aportului cercetărilor de teren şi a lucrărilor ce se limitează la elaborarea imediată a datelor rezultate din ancheta directă.organizărirtotăIe~a-aQHetătii". caxacterizat-prin două grupuri Hfi-iuncţii : cele ce instituie sau menţin 'ordinea socială organizînd cooperarea internă (Radcliffe. pornind de la funcţiile asumate. inspirate de marxism. Vizează determinarea tipurilor de sisteme politice. realizarea în cercetările etnologice care. Acesta este. dar a contribuit prea puţin la elucidarea naturii_feiiame. să nu se confunde şi să nn se amestece tipologiile „descriptive" si tipologiile „deductive" (D. de la cele ale iniţiatorilor pînă la studiul istoric al lui W. se organizează în mod tot mai complex şi se centralizează. finainte de a evalua eficienţa lor ştiinţifică în cercetarea (domeniului politic. în acelaşi timp.nuliii-politic. metoda însăşi e pusă sub semnul întrebării. în general.enţa sau nonexistenţa statului primitivjTiare să ofere unprim criteriu dediferentiere : este cel care prevalează m African Political Systems. T^ebuig stabilit un inventar sumar al metodelor. După expresia lui I^adclif'fe-Brown. îi asociază o concepţie dialectică a istoriei societăţilor. progresînd de la un tip la altul. e posibil să se construiască o serie de tipuri pornind de la sistemele cu_guvernare minimă pînă la sistemele cu stat clar constituit. c) Demersul tipologic. De fapt. C. cel mai ambiţios. asigurînd apărarea unităţii politice. a) Demersul genetic. analiza pune faţă îr jpgtitutii clarpotîtice (cum ar n aparatul regalităţii) şi instituţii multifuncţionale utilizate în anumite împrejurări în scopuri politice (cum ar fi „alianţele" instaurate între clanuri sau lignaje). . The Origin and History of Politics (1931). De fapt. a organizaţiilor şi a sistemelor pe care ele le constituie. . Această interpretare dihotomică e acum contestată. R. MacLeod. Ar fi bine. cel puţin. astfel încît tipologia este 17 uneori asimilată cu o „tautologie" inutilă (E. Pune problemele originii şi „evoluţiei" pe termen CONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE lung : originea magică sau/şi religioasă a regalităţii. conduce la_cpnsiderarea „organizării politice" ca a_şj2£cL al T.Brown) şi cele ce garantează securitatea. într-un anumit fel. Ar fi important să nu . Southall a arătat necesitatea de a se introduce cel puţin o a treia categorie : cea a statelor sesmentare. b) Demersul funcţionalist.Identifică instituţiile politice. [îşi găseşte. Leach).Este primul în istoria acestei discipline şi. trecerea de la societăţile construite pe „rudenie" la societăţile politice etcl Este ilustrat printr-o serie de lucrări. în societăţile numite primitive. puterea politică se diferenţiază tot mai mult. Exist. cu cît africanistul A. Easton).

se evite dificultatea majoră : tipurile definite sînt „imobile" ; şi, după formula hotărîtă a lui Leach,
„nu ne mai putem mulţumi multă vreme cu încercările care stabilesc o tipologie a sistemelor fixe".

d) Demersul terminologic. — O primă descoperire şi o primă clasare a fenomenelor şi a
sistemelor politice duc, în mod necesar, la o încercare de elaborare a categoriilor fundamentale.
Este o sarcină dificilă care necesită, în prealabil, o delimitare precisă a domeniului politica/Ea
rămîne neîndeplinită : politologul D. Easton, într-un eseu ce se ocupă de antropologia politică,
afirmă că obiectul acestei discipline rămîne incomplet definit pentru că „numeroase probleme
conceptuale nu au fost rezolvate".£Una dintre iniţiativele cele mai serioase este aceea a lui M. G.
Smith ; ea încearcă să stabilească cu rigoare noţiunile de bază : acţiune politică, competiţie, putere,
autoritate, administraţie, funcţie etc. ; este cu atît mai utilă (prin rezultatele sale) cu cît priveşte
„acţiunea politică" în mod analitic, pentru a depista partea comună tuturor sistemelor. Lexicul
conceptelor-cheie rămine totuşi mai uşor de întocmit decît de încărcat cu conţinut.

Elaborarea acestor concepte trebuie completată cu Q*L> studiu sistematic al
categoriilor şi teoriilor politice
^/./^ffindigene, indiferent dacă sînt explicite sgiu implicite şi oVicare ar fi dificultăţile traducerii
lor. Lingvistica vreprezintă astfel unul dintre instrumentele necesare (antropologiei şi
sociologiei politice. Este imposibil să nu 'se cunoască faptul că societăţile ce fac obiectul
celei dintîi dintre aceste două discipline impun elucidarea teoriilor care le explică şi a
ideologiilor care le justifică. A. Southall, J. Beattie şi G. Balandier au sugerat mijloacele
ce trebuie utilizate pentru a construi aceste sisteme, care evidenţiază gîndirea politică
indigenă.

e) Demersul structuralist. - înlocuieşte studiul genetic sau funcţionalist cu un studiu
al politicului efectuat pe bază de modele structurale. Politicul - este văzut sub aspectul
relaţiilor formale, care explică raporturile de putere instaurate cu adevărat între indivizi şi
între grupuri. Dacă urmărim interpretarea cea mai simplă, structurile politice - ca orice
structură socială - sînt sistemele abstracte care evidenţiază principiile ce unesc elepientele
constitutive ale societăţilor politice concrete.] într-un stimulent articol consacrat „structurii
puterii la hadjeri"11, grup de populaţii din Ciad, J. ^Pouillon precizează şi ilustrează una
dintre posibilităţile metodei structuraliste aplicate domeniului antropologiei politice.
18
Aplicaţia are ca obiect un ansamblu de microsocietăţi ce prezintă atît rudenii (numele
general - hadjeri - le evocă), cît şi variante semnificative, mai ales în tratarea „puterii". O
dublă condiţie, prezenţa elementelor comune şi diferenţierea în organizarea acestora, este

11 J. Pouillon, La ■'Structure du pouvoir chez les Hadjeraï (TchadJ, în „L'Homme", V, 4, 1964.

necesară demersului ; ea permite construirea, în două faze, a „sistemelor" corespunzătoare
ansamblului modalităţilor
de organizare socio-politică şi a unui „sistem al sistemelor", cel ce se presupune a defini puterea
hadjeră. De aici rezultă cele două momente ale studiului: primul.. descoperirea „relaţiilor
structurale interne ale 'fiecărei organizări considerate caCONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE
sistem" ; al doilea, interpretarea ansamblului organizărilor studiate ca^şi „cum ar fi rezultatul unei
combinări". în cazul analizat, metoda pune mai ales în evidenţă combinaţiile diferite (echivalenţă,
diferenţiere parţială, accentuare variabilă) ale puterilor religioase şi politice, jocul unei logici care
se realizează sub forme diverse în cadrul aceleiaşi structuri globale. Variantele pot astfel arăta
„stările" unei aceleiaşi structuri.
Demersul structuralist, aplicat studiului sistemelor politice, creează dificultăţi care îi sînt
proprii la un nivel mai general. Şi mai ales cele pe care le analizează E. R. Leach, structuralist
moderat, în studiul său asupra societăţii politice kachin. El pleacă de la faptul evident
Că Structurile elaborate Ho flntr-npnlnff gînt mnr|f»|e_PP
exista rlpar "p nişte , гпп^ЬчтЧ^ lngire" Ceea ce ridică o primă problemă : сцт să ai certitudinea că
morlehil fnrrrial^ eşţp rel mai я^рг-yat? Pe de altă parte. Leach examinează o dificultate mai
importantă. „Sistemele structurale, aşa cum le descriu antropologii, sînt întotdeauna sisteme
statice" ; sînt modele ale realităţii sociale care prezintă un stadiu accentuat de coerenţă şi de
echilibru, în timp ce realitatea aceasta nu are caracterul unui tot coerent; ea conţine contradicţii,
manifestă variaţii şi modificări ale structurilor. în cazul particular al organizării politice kachin,
Leach descoperă fenomenul oscilării între doi po^ — tipul H^piorratic'' gumlao12 şi tipul
„aristocratic" shan - instabilitatea sistemului şi adaptările variabile ale culturii, ale structurii socio-
politice şi ale mediului ecologic. Rigoarea mai multor ^palize structuraliste este aparentă şi
amăgitoare. Ea se explică printr-o condiţie necesară, dar adesea mascată : „Descrierea anumitor
tipuri de situaţii ireale, adică structura sistemelor de echilibru" (E. R. Leach).
f) Demersul dinamist. - Completează, în parte, demersul precedent, corectîndu-1 pe alocuri.
Sesizează dinamica structurilor, la fel ca şi sistemul de relaţii ce le constituie : adică ia în
considerare incompatibilitătile. contradicţiile, tensiunile sllmişcarea inerentă fiecărei 1 societăţi. Se
impune cu atît mai mult îji antropologia poTfEîcă, cu cît domeniul politic este cel in care acestea
din urmă sînt cel mai bine sesizate şi în care istoria îşi imprimă cel mai clar marcaj
E. R. Leach a contribuit direct la elaborarea concepţiei dinamiste, după ce a cercetat motivele
apariţiei sale tîrzii. El pune în cauză influenţa dominantă a lui Durkheim - în detrimentul celei a lui 19

Pareto sau Max Weber - care ar fi admis o concepţie ce subliniază echilibrele structurale,
uniformităţile culturale, formele de solidaritate, astfel încît societăţile purtătoare de conflicte
12 Toti termenii împrumutaţi din limbile indigene sînt transcrişi printr-un sistem mult simplificat: o literă reprezintă
întotdeauna un sunet; u = ou, ii = u; tilda marchează nazalizarea : o = on.

evidente şi deschise schimbărilor ar fi devenit „suspecte de anomie". JE\ denunţă „prejudecăţile
academice" şi etno-centrismul antropologilor care au eliminat anumite date reale pentru a nu se
ocupa decît de societăţile stabile, neameninţate de contradicţii interne şi izolate între graniţele lor.
Pe scurt, Leach propnnp a se hia în ronsidp.rarfi mntra dictonul. conflict,ualul. aproximativul si
relaţionalul extern. O asemenea orientare se dovedeşte necesară progresului antropologiei politice,
pentru că politicul se defineşte mai întîi prin confruntarea de interese .şi competiţia^
Antropologii şcolii de la Manchester, sub influenţa lui Max Gluckman îşi orientează
cercetările în sensul unei interpretări dinamice a societăţilor. Gluckman a examinat natura relaţiilor
existente între obicei" şi „conflict" (Custom and Conflict in Africa, 1955),.„ordine" şi „rebeliune"
(Order and Rebellion in Tribal Africa, 1963). Aportul său priveşte teoria generală a societăţilor
tradiţionale şi arhaice şi, în acelaşi timp, metoda antropologiei politice. Referiri la aceasta din urmă
apar în teoria sa despre rebeliune şi în studiile consacrate anumitor state africane.^Rebeliunea este
văzută ca un proces permanent care afectează în mod constant relaţiile politice, în timp ce ritualul
este. în parte, privit ca un mijloc de exprimare a conflictelor si de depăşire
g lnr^ afirmind nnitat.pa «nriptătii Rj.at.nl afriran
tradiţional apare instabil şi purtător al unei contestări organizate - i^tualizate - care contribuie mai
mult la menţinerea sistemului rlecft la modificarea sa : instabilitatea relativă şi rebeliunea
controlată ar fi astfel manifestările normale alş proceselor politice proprii acestui tip de stat. Este
evident că inovaţia teoretică e reală, dar nu e dusă pînă la capăt. Max Gluckman recunoaşte
dinamica internă ca element constitutiv al oricărei societăţi, însă îi reduce efectul modificator. E
luată în considerare — la fel ca şi efectele ce rezultă din „condiţiile externe" - (iar se înscrie într-o
concepţie a istoriei ce leagă societăţile analizate de antropologii de o istorie estimată ca repetitivă.
Această interpretare provoacă o dezbatere care nu poate fi evitată şi a eărei importanţă se
manifestă, de altfel, prin interesul crescînd acordat analizelor antropologiceVn spirit istoric şi prin
numărul tot mai mare de eseuri teoretice ce o evaluează. După o lungă perioadă de discreditare, ce.
se explică prin ambiţiile exagerate ale şcolii evoluţioniste, prin naivităţile şcolii difuzioniste şi prin
părerea negativă preconcepută a şcolii funcţionaliste, aceste probleme ocupă un loc important în
domeniul cercetării antropologice. O mică lucrare a lui E. E. Evans-Pritche^d, Anthropology and
History (1961), contribuie la reabilitarea istoriei. Dezbaterea nu-şi va găsi rezolvarea decît dacă se
începe prin a distinge, fără riscuri de confuzie : mijloacele cunoaşterii istorice, formele evoluţiei
istorice şi expresiile ideologice care corespund istoriei reale. Pentru antropologia istorică,
20
elucidarea relaţiilor ce există între celebrei registre reprezintă o condiţie necesară.
Lintr-un domeniu mult timp considerat exterior istoriei - cel al societăţilor şi civilizaţiilor
negro-africane - lucrările recente încep să demonstreze falsitatea interpretărilor prea statice.
Realitatea istoriei africane, manifestată prin influenţele sale asupra vieţii şi morţii societăţilor

în planul istoriei denumite personală.si a cunoaştem pe care o guvernează : o istorie publică (fixată în trăsăturile sale generale şi privind o entitate etnică în totalitate) coexistă cu o ifitQţie privată (definită în detaliu. pentru ei. aceasta din urmă nu ţine de ordinea supranaturală.politice şi civilizaţiilor negre. nu mai poate fi ignorată.infirmînd punctul de vedere al lui J. dezvăluie că nu accidental a apărut conştiinţa istorică. 'Vezi A Black Byzantium. referindu-se la grupuri particulare şi la interesele lor specificej^Un studiu al lui Ian Cunnison asupra locuitorilor din Luapula din Africa centrală aduce o ilustrare concretă. 21 . F. în urma încercărilor care au fost colonizarea şi transformările moderne . Analiza arată. S. voinţei oamenilor. Cercetările. supusă la distorsiuni. Studiul defineşte situaţia respectivă a celor două tipuri de istorie africană : în planul istoriei denumite impersonală. în studiul său despre statul nupe (Nigeria).ările mai noi au coafirmat această dualitate a expresiei istorice . timpul fiind abolit iar modificările considerate nule . în ce măsură locuitorii din Luapula au conştientizat rolul evenimentului în evoluţia societăţii lor şi au înţeles sensul cauzalităţii istorice . distinge două niveluri de expresie a istoriei (cel alCONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE istoriei ideologice şi cel al istoriei obiective) si constată că populaţia nupe are o conştiinţă istorică (el o numeşte historically minded) care operează asupra fiecăruia dintre cele două registre1. Qprrpt. căci evenimentele se supun. London.■ ele arată . 1942.-R Sartre - că nu a fost doar o istorie străină „interiorizată". timpul şi schimbarea sînt asociate . în principal. într-un anumit fel. Nadei. fixate. ţinînd seama de aceste dimensiuni.poziţiile şi interesele grupurilor sînt. pe de altă parte.

teoria dinamică a societăţilor. Iar întîlnirea lor conferă o nouă vigoare previziunilor lui Durkheirft : „Sîntem convinşi. Un alt motiv se impune cu şi mai multă forţă : gradele conştiinţei istorice sînt în legătură cu formele şi gradul de centralizare a puterii politice. . Din clipa în care societăţile nu mai sînt văzute ca sisteme imobile. la fel ca si istoria. în cadrul acestora din urmă se vede clar utilizarea istoriei ideologice în scopuri de strategie politică . [^Legătura între istorie şi politică este evidentă.nalismelor o adevărafa istorie militantă.-jprin acţiunea unei necesităţi devenite evidente. singurii apărători ai cunoaşterii trecutului sînt în general deţinătorii puterii. Mai trebuie amintit că drumul ţărilor colonizate spre independenţă a pus în serviciul naţio.. antropologia si sociologia politică. înrudirea esenţială dintre dinamica lor socială şi istoria lor nu mai poate fi ignorată. In societăţile statale conştiinţa istorică pare mai vie si mai extinsă De altfel. au ajuns să-şi coalizeze eforturile. Vansina a prezentat bine acest lucru legat de vechea Rwandă. Deci. In societăţile segmentare. J.. că va veni o zi în care spiritul istoric şi spiritul sociologic nu vor diferi decît prin nuanţe". chiar şi în cazul societăţilor destinate disciplinelor antropologice.

pe de alta. exigenţa specialiştilor care înţeleg să facă din antropologia politică o adevărată ştiinţă comparată a guvernării. filosofia politică se identifică cu o filosofie a statului şi se mulţumeşte greu cu datele ce rezultă din studiul societăţilor „primitive". încă de la început. Dacă astfel de critici nu au reuşit să asigure antropologiei politice baze mai puţin vulnerabile. arată necesitatea şi urgenţa prezentării „definiţiei" sale moderne şi a „apologiei" sale. Dacă o asemenea varietate necesită clasamente şi tipologii. Proiectul său regăseşte. înainte de toate. dacă se admite . încît au pus-o în pericol.sau de domeniul african . pe de o parte. cum ar fi imperiul Mossi şi regatul Ganda. vizează să atingă esenţa însăşi a politicului sub diversitatea formelor ce îl evidenţiază.împreună cu mai mulţi antropologi . Maximalişti şi minimalişti Informaţia etnografică. ale cărei referinţe sînt vechi şi încă respectate.talizări a datelor nu elimină consideraţiile iniţiale ale oricărei filosofii politice. valabilitatea rezultatelor lor concluziilor nedemonstrate ale teoreticienilor. mai supravieţuiesc. chestiunea prealabilă a descoperirii şi a delimitării domeniului politic. cum ar fi C.de la grupurile de pigmei şi 23 negrili pînă la statele tradiţionale dintre care unele. indiferent că este vorba de domeniul american . pe stat şi care recurge la o concepţie unilaterală asupra guvernării societăţilor omeneşti. Prima. Primii antropologi au denunţat etno-centrismul majorităţii teoriilor politice : R. şi minimaliştii. dacă nu este o expresie evidentă a realităţii sociale? Cum se determină funcţiile sale specifice. N. în ambiţiile lor extreme. în acest sens. ea impune. au servit totuşi cauza politologilor radicali. ar putea avea ca deviză afirmaţia lui Bonald : nu există societate fară . Cele două discipline. Un asemenea proiect comun al unei cunoaşteri intenţionat obiective şi al unei dezocciden. In această privinţă. se opun două tabere : maximaliştii. Polin. în principal. cu polemici care au fost atît de importante pentru existenţa filosofiei politice. care vrea să-i scoată pe aceştia de pe „drumurile bătătorite" şi îi îndeamnă să conceapă „o istorie mondială a gîndirii politice".că anumite societăţi primitive sînt lipsite de o organizare politică? 1. CAPITOLUL II DOMENIUL POLITICULUI Antropologia politică se confruntă. Antropologii moderni opun caracterul ştiinţific al cercetării lor caracterului normativ al filosofiilor politice. oferită de anchetele directe. într-un anumit fel. printre alţii. Parkinson. dezvăluie o mare diversitate de forme politice „primitive".de la grupurile de eschimoşi pînă la statul imperial al incaşilor din Peru . Lowie vede în ele o reflecţie centrată. astfel că R. Relaţiile dintre ele par totuşi marcate de ambiguitate. Cum se identifică şi se califică politicul? Cum se „construieşte".

el leagă. R. Redfield subliniază că instituţiile politice pot lipsi complet în cazul societăţilor „celor mai primitive". cel mai adesea. 24 Ele tind. De fapt. Minimalişţii_se arată negativişti sau ambigui faţă de alxymirea~~uner^guvernări tuturor. B. S. nu este decît una dintre manifestările sale istorice. iar cunoaşterea faptului politic e 13 S. Ele pot caracteriza domeniul politic mai puţin prin modurile sale de organizare decît prin funcţiile îndeplinite . E. MacLeod.nry of HnLiti. o societate. ea nu poate satisface. nu exprimă decît absenţa instituţiilor politice comparabile cu cele care guvernează statul modern. de asemenea.st. De aici rezultă tentativele care vizează anularea unei dihotomii prea simpliste. 1931). Leach reţine această asimilare şi acceptă implicit egalitatea stabilită între societate şi unitatea politică definită prin capacitatea sa maximă de includere. p. 141. F. C. adică societatea" 13. Printre ei se regăsesc mulţi istorici şi sociologi. analizează popoare pe care le consideră L ca pe yurok din California . Cînd Radcliffe-Brown defineşte organizarea politică drept „aspectul organizării totale care asigură stabilirea şi menţinerea cooperării interne şi a independenţei externe". noţiunea sa de politic de cele precedente. dus la extrem. Politica lui Aristotel priveşte deja omul ca pe o fiinţă „în mod natural" politică şi identifică statul cu gruparea socială care. să descopere un prag pornind de la care politicul se manifestă clar. departe de a se confunda cu ea. poate exista.cs. prin ea însăşi. F. recunoaşte că insularii aceştia nu dispun de nici o „guvernare organizată".guvernare. vechi şi moderni. el a reamintit anterioritatea politicii faţă de stat. în studiul său despre populaţia andaman. L. Astfel. prin a doua dintre aceste funcţii. cuprinzîndu-le pe toate celelalte şi depăşindu-le în capacitate. Printre cei ce contestă universalitatea fenomenelor politice se află şi antropologi. constatarea negativă are arareori o valoare absolută.societăţilor primiţiye. în definitiv. The Foundations of Social Anthropology. The Andaman Islanders (1922). Nadei. Şi chiar Radcliffe-Brown. se găseşte unitatea politică. cu excepţia lui Max Weber. Nadei scrie în studiul său ANTROPOLOGIE POLITICĂ despre bazele antropologiei sociale : „Cînd se consilieră. determină asimilarea unităţii politice cu societatea globală. iar R. ce opune societăţile tribale şi societăţile cu guvernare clar constituită şi raţională. E un mod de intepretare care. Asemenea demersuri operează pe căi diferite. care. atunci extinderea sa creşte. Malinowski admite că „grupurile politice sînt absente" la_vedda şi la aborigenii australieni. Unele dintre analizele funcţionaliste nu contrazic o astfel de accepţiune largă a politicului. 184 şi p. se vizează de fapt cea de a doua"T astfel încît instituţiile politice Isînt cele ce asigură conducerea şi menţinerea „celui mai întins dintre grupurile solidare. Mair aminteşte : „Unii antropologi consideră incontestabil faptul că sfera politicului începe acolo unde sfîrşeşte cea a rudeniei". W.lipsite de organizare politică şi trăind într-o stare de anarhie (The Origin and Hi. Sau dificultatea este abordată direct. Unul dintre „fondatori". iar cînd se vorbeşte despre prima. . 1951. Din cauza etno- centrismului implicit.

Domeniul politic se înţelege mai întîi ca sistem de organizare ce operează în cadrul unui teritoriu delimitat. policy şi politics. Dar şi această interpretare este contestată. Radcliffe- 25 Brown reţine. Smith.Contribuţiile lui Henry Mâine şi Lewis Morgan au acordat o importanţă deosebită criteriului teritorial. Astfel. Easton. c) strategiile ce rezultă din competiţia indivizilor şi a grupurilor. a) Definire prin modurile de organizare spaţială. termenul „politic" are mai multe accepţiuni. cele denumite „segmentare". b) tipurile de acţiune care contribuie la conducerea treburilor publice . nu produsul unităţilor sau structurilor specifice. dintre acestea. 1959.). al vinei unităţi politice sau spaţiu ce cuprinde o comunitate politică. Accentuarea unuia sau altuia dintre ele duce la definiţii diferite ale domeniului politic. încît ea nu permite să se înţeleagă prin ce se aseamănă sistemele politice. de asemenea. 2. Nu se poate confunda. decît pentru că neglijează examinarea a ceea ce le face să difere. nici întotdeauna tratate în mod egal. unele sînt sugerate de limba engleză care diferenţiază polity. Siegel (ed. Easton. ea instaurează astfel o separare netă a „interiorului" şi „exteriorului" şi orientează în mod semnificativ comportamentele. între care I. ea impune luarea în considerare a mijloacelor deJnterpretare_sLde justificare la care recurge viaţa pol iţiră Aceste diverse aspecte nu sînt nici întotdeauna diferenţiate. G. mai ales de D. Political Anthropology. în B. fară riscuri ştiinţifice reale. în acelaşi timp. of the Roy. Distincţii la care ar trebui adăugată o a patra categorie aţcea^a cunoaşterii politice . într-un articol consacrat problemelor de antropologie politică : analiza teoretică a lui Smith este . Schapera. On Segmentary Lineage Systems.efectuată la un nivel atît de ridicat. pe care le priveşte sub un triplu aspect yca sistem ce prezintă caracteristici formale^jca tip de relaţie distinct de rudenie şi mai ales ca^fetructură cu conţinut politic. Confruntarea metodelor Ambiguitatea se găseşte. Acest criteriu apare în majoritatea definiţiilor organizării politice (în sens larg) şi ale statului. Şi alţi antropologi o fac după el. 226. Max Weber caracterizează activitatea politică. . demersuri şi vocabularul tehnic al specialiştilor. 230. care a arătat că societăţile cele mai simple organizează solidaritatea internă pe baza factorului de rudenie şi a factorului teritorial. El ajunge să considere viaţa politică aspect al oricărei vieţi sociale. prin faptul că ea se desfăşoară în cadrul unui teritoriu cu graniţe precise. Se reia 14M. Smith consacră un lung articol14 societăţilor lignajere. M. „cadrul teritorial" printre elementele ce definesc organizarea politică. Incertitudinea rămîne deci totală. p.căutată pornind de la societăţile în care este cel mai puţin evident. Biennial Review of Anthropology.după părerea lui . şi să refuze pertinenţa distincţiei rigide stabilite între DOMENIUL POLITICULUI „societăţi cu stat" şi „societăţi fără stat". 86. Anth. La prima vedere. ceea ce priveşte : a) modurile de organizare a guvernării societăţilor umane . 227. D. . în fapte. Institute". 2. G. 1956. in „Journ. în afară de recurgerea legitimă la forţă.

E. Stud.. . Sub forma lor cea mai generală. în orice societate independentă. A. o afirmaţie a lui Lowie legată de compatibilitatea principiului de rudenie şi a principiului teritorial. Sistemul politic e definit ca îndeplinind. în vreme ce utilizarea noţiunilor de putere şi autoritate rămîne contestabilă în măsura în care orice structură socială le face să apară.. Funcţiilor dejxmservare li se adaugă. Almond la lucrarea colectivă. de fapt. 1940. evidenţiind guvernarea sub aspectele ei formale. E. ele smt de natură diferită. Evans- Pritchard pune accentul pe determinarea domeniului politic în funcţie de organizarea teritorială.Jv) asemenea interpretare largă permite să nu se limiteze domeniul politic la organizaţiile şi structurile specializate . Este cazul introducerii semnate de G. ea vizează elaborarea categoriilor aplicabile la toate societăţile şi deci construirea unei ştiinţe politice comparate. se consideră că acestea asigură cooperarea internă şi apărarea integrităţii societătii_impntriva ameninţărilor exterioare. există raporturi de ordin structural care pot fi numite politice. Representation and Nature of Political Systems. Sutton.E. A. . după afirmaţia lui Nadei. 1. nici una dintre ele nefiind total specializată. and Hist. asupra căruia se impune şi pe care îl organizează. The Politics of Developing Areas (1960). Care sînt acestea? Identificarea 26 lor este cu atît mai necesară. Ele contribuieTa„supra.cel al societăţii segmentare nuer din Sudan .vieţuirea fizică" a societăţii. Pornind de la un studiu de caz . Almond distinge două mari 15E. Evans-Pritchard.. la fel de insuficientă „ca o anatomie comparată fără o fiziologie comparată". cele de decizie şi dtTconducere a treburilor publica^chiar daca. Comparaţia poate fi făcută. Sistemul teritorial al populaţiei nuer este variabila dominantă. în general. G. p. dacă se ţine seama de gradul de specializare şi de mijloacele utilizate pentru îndeplinirea „funcţiilor politice". The Nuer. Acordul este deci larg. Almond subliniază două : îndeplinirea aceloraşi funcţii de toate sistemele politice şi aspectul multifuncţional al tuturor structurilor politice. şi permit controlul sau rezolvarea conflictelor. Rpprp7. în legătură cu celelalte sisteme sociale"15. in Soc. II. politicul este frecvent definit prin funcţiile pe care le îndeplineşte.pnt. ea ar fi. studierea lor ar deveni primul demers al antropologiei şi sociologiei politice. X. Sutton să formuleze o întrebare legată de metodă16.".în afară de determinarea prin teritoriu. Dintre caracteristicile comune tuturor sistemelor politice. astfel concepută.funcţiile de integrare şi adaptare" prin recurgerea sau ameninţarea cu recurgerea legitimă la constrîngerea fizică. 16F. in "Compar. El ANTROPOLOGIE POLITICĂ precizează : „între grupurile locale. Unele dintre studiile teoretice recente duc mai departe analiza funcţionalistă.astfel. 265. Această constatare îl determină pe F. b) Definire prin funcţii .ări]p teritoriale constituie esenţa sistemelor politice? Dacă da. 1959. cu cît un studiu comparativ nu se poate limita la confruntarea structurilor şi organizaţiilor. X.

dar la un nivel de generalitate ce facilitează comparaţia reducînd distanţa dintre societăţile politice dezvoltate şi DOMENIUL POLITICULUI societăţile politice „primitive". a doua la nivelul organizării şi execuţiei. un sistem de acţiune politică". M.. Toate unităţile sociale implicate 27 în competiţie au. cum sînt cele evocate de Max Gluckman atunci cînd observă că această coeziune depinde de „divizarea societăţii în serii de grupuri opuse ce antrenează apartenenţe care coincid". Acţiunea socială este politică atunci cînd încearcă să. . M. Totuşi. Explică incorect dinamismele care asigură coeziunea societăţii globale. Smith opune acţiunea politică acţiunii administrative. Conţinutul unor astfel de decizii variază în funcţie deTcontextele culturale şi de unităţile sociale în sînul cărora sînt exprimate. propune o nouă formulare a problemelor.„socializarea" indivizilor şi pregătirea pentru . confruntarea "şi adaptarea „intereselor". . ea nu epuizează domeniul politicului. comunicarea simbolurilor şi a „mesajelor" /celelalte privesc guvernarea . pentru care forţa este metoda politicii. ea este mai mult un concept de reperare decît un concept de definire .elaborarea şi aplicarea „regulilor". viaţa politică este un aspect al vieţii sociale. la fel ca şi structurile politice. El reia teoria lui Hobbes şi cea a lui Max Weber. altfel formula se reduce la o pură tautologie. de aceea. dar procesele al căror rezultat sînt se situează întotdeauna doar în cadrul competiţiei între indivizi şi între grupuri. la fel cum criteriul monedei nu acoperă domeniul economicului. ea lasă să subziste o imprecizie. în ciuda strînsei legături dintre ele în guvernarea societăţilor umane. controleze sausă influenţeze deciziile privind treburile~pubIiceT}^o/ţ^ nrrtnni ariglo- săxoni. căci dominaţia (Herrschaft) constituie esenţa politicului. Prima se situează la nivelul deciziei şi al „programelor" formulate mai mult sau mai puţin explicit. căci funcţiile politice nu sînt singurele care menţin această ordine. un sistem de acţiune. c) Definire prin modalităţile acţiunii politice. ultima ratio. datorate antropologilor din noua generaţie. O asemenea repartizare a funcţiilor permite regăsirea diverselor aspecte ale domeniului politic. Smith.Mai multe studii recente.categorii de funcţii :?unele privesc politica înţeleasă lato sensu . şi cînd consideră că anumite forme de „rebeliune" contribuie la menţinerea ordinii sociale. Pe de altă parte. au deplasat punctul de aplicare a analizei: de la funcţii către aspectele acţiunii politice. Pentru a le diferenţia. un caracter politic. sînt cel mai adesea calificate prin constrîngere. după cum demonstrează definiţia sa generală : „Un sistem politic este. trebuie determinat conţinutul acesteia. Pentru el. G.rolurile" politice. Interpretarea funcţională lasă fără răspuns chestiuni fundamentale. Radcliffe-Brown le caracterizează prin „utilizarea sau posibilitatea de utilizare a forţei fizice". pur şi simplu. G. în plus. Totuşi. Funcţiile. după ce a notat confuziile vocabularului tehnic şi insuficienţele metodologiei.

ce privesc societatea globală şi subdivizările sale majore" denumirea de sistem politic. şi capitolele generale din Government in Zazzau.Una se defineşte prin putere. Smith. Easton analizează apoi condiţiile necesare pentru ca decizia politică să poată opera : formularea cererilor şi reducerea contradicţiilor lor. astfel. cea care asigură luarea şi punerea în practică a deciziilor. In consecinţă. conducerea treburilor publice. „sistemul politic" propriu. „grupurilor şi persoanelor aflate în competiţie". Pornind de la aceste date iniţiale. cealaltă prin autoritate. organismele de luare a deciziilor şi instrumentele de „susţinere" a puterii. of the Roy. O interpretare atît de laxă e lipsită de eficienţă ştiinţifică. „ierarhică". Institute". Guvernarea unei ANTROPOLOGIE POLITICĂ societăţi implică întotdeauna şi pretutindeni această dublă formă de acţiune. sistemele politice nu se disting decît în măsura în care variază în gradul de diferenţiere şi modul de asociere a celor două tipuri de acţiune. acţiunea administrativă e.f' D. la comunităţi politice noi1. în primul caz. El defineşte. prin natura ei. la fel ca aceea care opune societăţile segmentare societăţilor centralizate statale. . In schimb. Easton îşi situează propria tentativă în acelaşi context. cum ar fi familiile. Anth. Din acest punct de vedere. „segmentară". asociaţiile. London. mijloacele administrative de aplicare a deciziilor. într-un anumit fel. prin natura ei. să o limiteze şi să rezerve ansamblului „activităţilor care implică luarea de decizii 'Vezi contribuţiile teoretice ale lui M. D. 1956. totuşi. G. Easton formulează o dublă critică privitor la un astfel de demers analitic: el comportă un „postulat" (existenţa raporturilor ierarhice-administrative în sistemele lignajere) şi maschează „diferenţele semnificative" între diversele sisteme politice. 86. politicul printr-o anumită formă a acţiunii sociale. pentru că organizează. Acţiunea poate fi numită politică „atunci cînd este mai mult sau mai puţin direct legată de formularea şi aplicarea deciziilor obligatorii pentru un sistem social dat". 1960. Easton trebuie. Demersul pune astfel accentul pe date specific antropologice. întreprinderile . şi printr-un cîmp de aplicare. pentru că se exprimă prin intermediul. On Segmentary Lineage Systems. „sistemul social cel mai inclusiv". deciziile politice sînt luate în cadrul unor unităţi sociale foarte diverse. de altfel. adică „societatea ca tot". grupurile de rudenie. unele dintre activităţile acestora constituie. „structurile de susţinere" sînt variabile. regimul instaurat este arareori ameninţat de conflictele ce dau adesea naştere. Smith precizează că acţiunea politică este. în „Journ. ci trebuie să constituie o serie care să prezinte tipurile de combinaţie a acţiunii politice şi acţiunii administrative1. lignajele. în diverse grade şi conform unor reguli stricte. el diferenţiază sistemele 28 politice „primitive" şi sistemele „moderne". Tipologia lor nu trebuie deci să fie discontinuă. cu preţul reintroducerii implicite a dihotomiei pe care pretindea că o elimină. existenţa unei cutume sau a unei legislaţii.

pe care le „fixează" în detrimentul dinamismului lor. de putere şi de subordonare (baze ale ordinii sociale). Se recunoaşte acum că metoda comparativă. de stat (prezent sau absent). după părerea lui J. Dacă se distinge. nu sînt consacrate aproape deloc sistemului de relaţii politice şi asta din motive ce nu sînt toate accidentale. Ultimul punct determină. Analiza încearcă mai întîi o definire a politicului: este un domeniu al faptelor sau un aspect al fenomenelor sociale? In literatura clasică. cum se stabileşte relaţia de conducere şi supunere? Societăţile nestatale sînt cele în care puterea se găseşte în circuite prepolitice. o viziune monistă. Pouillon. impune apelul la unităţi şi procese abstracte mai degrabă decît la unităţi şi procese reale : Nadei DOMENIUL POLITICULUI şi Max Gluckman sînt de acord în privinţa acestei necesităţi. în sfîrşit. trebuie remarcat imediat că „structura ideală a societăţii".Fiecare din încercările precedente vrea să dezvăluie aspectele cele mai generale ale domeniului politic. . în ciuda faptului că „este. numărul şi modul de viaţă. Totuşi. ceea ce explică dificila lor adaptare la studiul nivelului politic unde competiţia evidenţiază pluralismul. nu orice societate şi orice grup cunosc o singură ordine. Societăţile cu stat sînt cele ce 17 Groupe de Recherches en Anthropologie et Sociologie Politiques (Sorbonne et École Practique des Hautes Études). „sistemul ideilor" de sistemul politic „real". unde echilibrele rămîn întotdeauna vulnerabile şi unde puterea creează un adevărat cîmp de forţe. d) Definire prin caracteristicile formale. jlefinirea politicului: el evocă preponderenţa^ unei anumite structuri faţă de~ celelalte într-o societate unificatăT~Q asemenea structură privilegiată variazaT în funcţie de societăţi. în acelaşi timp. aşa cum face E. a căror insuficienţă o constată J. religia şi economia. . o ordine trebuie să le învingă pe celelalte. în caz de conflict. care operează la un nivel ridicat de abstracţie şi formalizare. de caracteristicile lor privind întinderea. elaborată şi rigidă". răspunsul se bazează pe apelul la noţiunile de societate unificată (unitate politică). ci ordini mai mult sau mai puţin compatibile şi. de funcţiile sau de modurile de acţiune ce îl evidenţiază. Cercetările denumite structuraliste. El observă că nu orice subordonare este neapărat politică. R. indiferent dacă este vorba de graniţele ce îl delimitează în spaţiu. într-adevăr. se constituie din categorii a căror ambiguitate fundamentală permite interpretarea vieţii sociale (şi politice) drept mereu conformă cu modelul formal. care justifică cercetarea antropologică. după cum a notat deja Leach. ilustrează demersul structuralist aşa cum se aplică el acesteia din urmă. O analiză a lui Pouillon. prezentată în cadrul unui grup de studiu consacrat antropologiei politice17. trebuie constatat că metoda structuralistă este mai potrivită pentru înţelegerea primului decît pentru analiza celui de al doilea. ele dau asupra structurilor. cele pe care le creează rudenia. Pouillon. Ea induce astfel distorsiuni semnificative. De aici rezultă o altă formulare a întrebărilor proprii antropologiei politice : care sînt 29 „circuitele" ce explică faptul că anumiţi oameni îi pot conduce pe alţii. Leach.

123 şi 143-144. El arată că delimitările rămîn imprecise sau contestabile. nici de grupuri specifice. 1. o parte ideologică .dintre care funcţiile politice . op. Incertitudinea este cea mai mare în societăţile denumite cu „guvernare minimă" şi cu „guvernare difuză" (Lucy Mair). Astfel. Graniţele politicului nu trebuie trasate doar faţă de diversele categorii de relaţii sociale. chiar fictivă sau uitată. care se explică prin trecerea.Acest inventar al demersurilor este şi cel al obstacolelor întîlnite de antropologii care au abordat domeniul politic. Mitul are. el este. aceiaşi parteneri şi aceleaşi grupuri pot avea aici funcţii multiple . e) Evaluare. el concepe ojnetodă de analiză numită „situaţională". invers. . cit. Hnăcar^in^upunerea^faţă de un singur mod 30 de acţiune fpolitică. ci şi faţă de cultura privită în totalitate sau în unele dintre elementele ei. de la domeniul relaţiilor formale (de la ordine) la cel al relaţiilor reale (de conducere şi de dominare). E. ANTROPOLOGIE POLITICĂ A avut loc astfel o alunecare de la structuri la geneze. p.. J. De asemenea. The Politics of Kinship. în ultimă instanţă. structura de rudenie. în studiul său despre societatea kachin (Birmania). R. Mai mult. că fiecare şcoală are maniera proprie de a le trasa. Dări de seamă inedite ale „Groupe de Recherches en Anthropologie et Sociologie Politiques". poate modela statul tradiţional. una dintre sarcinile antropologiei politice devine descoperirea condiţiilor de apariţie a circuitelor specializate. In cazul populaţiei tonga. .dispun de circuite specializate . 39. echivalează cu a enunţa o petitio principii. Van Velsen. Schapera. căci „normele. Iar acestea se înscriu într-un domeniu mobil în care „alinierile sînt în continuă schimbare"18. de statut şi de putere. el a considerat mituTşi ritualul ca pe un „limbaj" ce furnizează argumentele care justifică revendicările în materie de drepturi. regulile generale de comportare sînt traduse în practică [şi] sînt. Intr-o asemenea perspectivă. manevrate de indivizi în situaţii particulare pentru a servi scopuri particulare". Van Velsen. XXIII. 1965. în cadrul argumentării. după părerea lui. pentru care puterea nu este legată nici de poziţii structurale. p. 1956. constată acest lucru la un alt nivel de generalitate : relaţiile sociale sînt mai mult instrumentale decît determinante ale activităţilor colective. cu atît integrarea politică eşţe_mai eficientă. comportamentele politice nu se manifestă decît în anumite situaţii. şi această dificultate pare fundamentală : a afirma că structura ce se impune în ultimă instanţă este politică. The Politics ofKinship (1964). 1964. Government and. Scopurile politice nu sînt atinse doar prin intermediul relaţiilor calificate drept politice şi. R. ^jeach a pus în evidenţă o corelaţie globală între cele jdoua sisteme : cu cît integrarea culturală e mai puţin avansată. ca într-o piesă de teatru cu un singur actor. într-o lucrare consacrată grupului tonga din Africa orientală. utilizînd adesea aceleaşi instrumente. XIV şi 313. Politics in Tribal Societies. după expresia 18 J. acestea din urmă pot satisface interese de natură diferită. într-adevăr. acestea sînt noi. Firth. însă nu anulează circuitele preexistente ce subzistă şi le servesc de model formal.variind după situaţii. Pornind de la o asemenea observaţie. un nou mijloc de studiu care se impune. p.

el are o funcţie justificativă de care ştiu să se servească apărătorii tradiţiei şi gestionarii aparatului politic. în unele dintre manifestările sale. Autorul acestei reevaluări. a privilegiilor şi a proprietăţii".neziene o demonstrează cu claritate. 3.capacitatea de a produce efecte. Pentru J. o „cartă socială" ce garantează „forma existentă de societate cu sistemul său de distribuire a puterii. Nu constituie o calitate inerentă indivizilor. puterea nu este decît o categorie subiectivă. Prin această eficienţă este. 1962). în aceeaşi calitate ca şi ritul. care pun în joc prestigiul şi capacitatea de dominaţie a şefilor sau a notabililor. Exemplul oferit permite să se aprecieze în ce măsură poate fi mascat fenomenul politic . coerciţie şi legitimitate se impun în mod necesar şi solidar pe parcursul cercetării de faţă. asiL£ra_persoanelor şi lucrurilor. P. G. Beattie. de altfel. Dificultăţile de identificare a politicului se regăsesc şi la nivelul fenomenelor economice.lui B. Malinowski. Prin ce şi de ce sînt ele fundamentale? După părerea lui Hume. nu o dată. Ceea . recurgînd la o gamă de mijloace care se întinde de la persuasiune pînă la coerciţie. Singh Uberoi (Politics of the Kula Ring. Există şi confruntări economice. drept la prestaţii de muncă. în domeniul de studiu al antropologiei politice. drept asupra pieţelor etc. O analiză nouă a ciclurilor de schimb kula studiate de Malinowski în insulele Trobriand (Melanezia) dezvăluie că schimbul reglementat de bunuri.) şi anumite obligaţii economice (obligaţia de generozitate şi de ajutor) sînt legate de exercitarea puterii şi autorităţii. Putere politică şi necesitate Noţiunile de putere. Anumite privilegii economice (drept absolut asupra pămînturilor. este mai întîi „un mod de organizare politică". el lasă să se întrevadă că cercetarea - totuşi veche . El se situează. definită în 31 general.a esenţei politicului rămîne mereu departe de a fi încheiată. ci apare sub un aspect în esenţă teleologic . Ilustrările africane şi mela. de aceeaşi natură ca şi potlatch-ul indian. dacă se consideră separat relaţia foarte evidentă existentă între relaţiile de producţie ce guvernează stratificarea socială şi relaţiile de putere. puterea este o categorie particulară a relaţiilor sociale . J. atunci cînd este vorba despre ritualuri care sînt exclusiv (cazul cultelor şi al procedurilor legate de regalitate) sau DOMENIUL POLITICULUI inclusiv (cazul cultului strămoşilor) instrumentele sacre ale puterii. deci. menţionează că interesele individuale se exprimă în funcţie de bunurile kula şi că subclanurile estimate ca superioare sînt situate în satele cele mai bogate şi participă cel mai activ la acest ciclu. ci o ipoteză care trebuie verificată. Smith precizează că puterea e capacitatea de a acţiona efectiv asupra persoanelor şi lucrurilor. prin ea însăşi. ea implică posibilitatea de a-i constrînge pe ceilalţi într-un sistem sau altul de raporturi între indivizi şi între grupuri. precis determinate şi rezervate doar acestui scop. M.

din necesitatea de a lupta împotriva entropiei ce o ameninţă cu dezordinea. legată de alte societăţi pe care le consideră străine sau ostile. Antropologii fără prejudecăţi fixiste recunosc această instabilitate potenţială. necesară din motivele de ordin .oricare ar fi formele ce îi condiţionează folosirea . chiar în mediul . în cadrul său. ea o apără de propriile imperfecţiuni. printr-un fel de supunere automată faţă de reguli. la fel ca suveranii şi „birocraţia" lor. periculoase pentru securitatea şi suveranitatea sa. în considerare. efectele competiţiei între indivizi şi între grupuri. societătL: ea provoacă respectarea regulilor care îi stau la bază. intervine între indivizi şi între grupuri o competiţie tnai mult sau mai puţin evidentă. ceremoniile sau procedurile ce asigură o refacere periodică sau ocazională a societăţii sînt. orice societate realizează un echilibru aproximativ. conservarea ei. Beattie pe urmele lui Max Weber. «^aic^. Puterea (politică) apare deci ca un rezultat al i competiţiei şi ca un mijloc de a o controla. instrumentele unei acţiuni politice astfel înţelese. Lucy Mair a reamintit acest lucru : „Nu există nici o societate în care regulile să fie automat respectate". dacă este necesar. puterea . de a o conduce după voie. după cum ameninţă orice sistem. coeziunea şi trăsăturile distinctive. acceptarea schimbărilor care nu sint in contradicţie cu principiile sale fundamentale. în general. Puterea. Puterea afe deci ca funcţie'-aţrărafea societăţii de~ f^^niTe slăbiciuni. pentru care puterea reprezintă posibilitatea acordată unui actor. ce îl situează pe J. Totuşi nu trebuie trasă concluzia că apărarea aceasta nu recurge decît la un singur mijloc .şi că nu poate fi asigurată decît printr-o guvernare bine diferenţiată. Fiecare 32 societate globală este în legătură cu exteriorul. se va defini puterea ca rezultînd. Ritualurile. Faţă de ameninţarea din afară. ea este. şi. ^ Puterea politică este inerentă^ oricărei. Recurgînd la o formulă sintetică. direct sau la distanţă.e recunoscuttă în orice societate umană. ea limitează. este bine ca ele să fie analizate înaintea aspectelor şi atributelor sale. nentru orice societate. In plus. s-ar putea spune. Dacă puterea se supune unor determinisme interne ce o prezintă ca pe o necesitate căreia îi este supusă orice societate. In măsura în care mai ales efectele sînt cele ce o pun în ANTROPOLOGIE POLITICĂ evidenţă. ea nu e doar determinată să-şi organizeze apărarea şi alianţele. In sfiriiC din clipa cînd raporturile sociale depăşesc relaţiile de rudenie. Toate mecanismele care contribuie la menţinerea sau la re-crearea cooperării interne trebuie şi ele să fie puse în cauză şi analizate. chiar rudimentară. Asemenea constatări iniţiale duc la o primă concluzie. se dovedeşte vulnerabilă. ea nu apare mai puţin ca rezultînd dintr-o necesitate externă. în cadrul unei relaţii sociale determinate. ci şi să-şi preţuiască unitatea. De fapt. fiecare vizînd să /orienteze deciziile colectivităţii în avantajul propriilor interese. Puterea este întotdeauna în serviciul unei structuri sociale care nu se poate menţine doar prin intervenţia „cutumei" sau a legii. Aceste funcţii conservatoare sînt cele luate.constrîngerea .

în care relaţiile reciproce între indivizi şi grupuri ar elimina orice opoziţie şi orice prăpastie. care joacă rolul de comandant de război. Puterea se întăreşte o dată cu accentuarea inegalităţilor. astfel.implică o disimetrie în cadrul raporturilor sociale. Se vede astfel cît de strîns legaţi sînt factorii interni şi externi în materie de calificare şi organizare a puterii. unde puterea rămîne un fel de energie difuză. dacă nu s-ar ţine seama de o a treia condiţie : puterea . al nonnuerilor. 41 doilea e mai mult orientat către exterior. opoziţie şi ostilitate reglementată (nevizînd decît animalele) în cadrul raporturilor dintre triburi. Sutton. exemplul seferiei tradiţionale. acest dublu aspect al puterii care este întotdeauna orientată spre interior şi spre exterior. însărcinat să vegheze împotriva ameninţărilor din afară şi să asigure întreţinerea potenţialului militar. în detrimentul străinilor. categoria faptelor politice se sesizează atît prin examinarea relaţiilor externe cît şi prin studierea relaţiilor"lnterne. subliniază importanţa simbolurilor care asigură diferenţierea faţă de exterior. care sînt condiţia manifestării sale în aceeaşi măsură în care ea este condiţia . iar puterea ar fi sortită33distrugerii. Puterea şi simbolurile aferente oferă. vitele şi grînele. în studiul său despre „reprezentările politice". Dacă acestea s-ar instaura pe baza unei perfecte reciprocităţi. ele constituie cele două centre ale sistemului politic. X. societăţii mijloacele de a-şi afirma coeziunea internă şi de a-şi exprima „personalitatea". înrudire sau alianţă . Diferitele niveluri de expresie a faptului politic se definesc mai întîi în funcţie de natura raporturilor externe : opoziţie controlată şi arbitraj între lignajele legate prin sistem genealogic.indiferent cît de difuză este .intern menţionate anterior. Cele două figuri dominante sînt şeful (fo) şi primul demnitar (kwipu). o Anumite circumstanţe arată clar acest dublu sistem de raporturi. în multe societăţi de tip clanic. Dar nu este aşa. F. oarecum. ia formă şi se consolidează sub presiunea pericolelor exterioare. mijloacele de a se situa şi de a se proteja faţă de ceea ce îi este străin. apărător al ordinii stabilite. iar o societate perfect omogenă. echilibrul social ar fi automat. Analiza ar rămîne incompletă. O ilustrare a acestui caz poate fi găsită la populaţia nuer din Sudanul oriental. ca şi pe aceea a grupurilor şi indivizilor DOMENIUL POLITICULUI „reprezentativi". în societăţile de alt tip. Cele două puteri sînt. Primul apare ca factor de unitate. în concurenţă. reale şi/sau presupuse. conciliator şi intermediar pe lîngă strămoşi şi divinităţile cele mai active. dar există şi altele) concretizează această constatare. jucînd una faţă de cealaltă un rol de contragreutate . neîncredere permanentă şi război care urmăreşte prizonierii. dubla orientare a puterii se poate exprima printr-o dublă polarizare. pare a fi o societate imposibilă. în ţinutul bamileke din Camerunul occidental. Un exemplu (african.

şeful are deci 34 obligaţia de a evidenţia^^in-liacare clină. specializare sT calităţi personale. sacrul este întotdeauna prezent în cadrul puterii. Ea e înţeleasă sub o formă idealizată. între „totemul" australian şi clan. în mare parte şi uneori fără să ştie. potenţialul lor variabil de inegalitate. legat de putere. societatea este înţeleasă ca unitate . Religie şi putere. evocînd clase rudimentare (protoclase) sau caste. Clastres. Literatura antropologică rămîne. transcendenţa sa constituie. Iar această relaţie are. exemplul societăţilor „primitive" calificate drept egalitare dezvăluie. Injuncţie de sex. inocenţă funcţiei şale. însă menţinută între limite precise. raportul cu sacrul se impune în mod evident. Trebuie examinate acum cele două aspecte principale -^ale şale : sacralitatea şi ambiguitatea. Qrdine_§i permanenţă. a fost studiată şi în relaţia sa cu una dintre caracteristicile tuturor structurilor sociale : disimetria lor mai mult sau mai puţin accentuată. Prin intermediul acesteia. dezamorsate. Această contrapartidă este un ansamblu de responsabilităţi şi de obligaţii foarte 19Vezi Capitolul V. Ambiguitatea puterii nu este mai puţin vizibilă. menţinerii lor. situaţie genealogică. în mod evident. unele societăţi dispun de o putere ale cărei ameninţări şi riscuri sînt. iar dacă e vorba de societăţile denumite tradiţionale. . un fel de ilustrare a acestui lucru19. Discret sau vizibil. după părerea lui. se stabilesc aici supremaţii_şi subordonări. argumentaţia utilizată de Durkheim în studiul său asupra formelor elementare ale vieţii religioase. în acelaşi timp. cînd expune „filosofia şeferiei indiene". în consecinţă. exprimă constrîngerea exercitată de aceasta asupra individului şi constrînge cu atît mai mult cu cît păstrează în sine o fărîmă de sacru. Astfel. vîrstă. Puterea apare ca o necesitate inerentă oricărei vieţi în societate. Insă relaţia dintre putere şi di si metrii le ce afectează raporturile sociale se observă foarte clar în ANTROPOLOGIE POLITICĂ societăţile în care inegalităţile şi ierarhiile sînt evidente. Puterea e necesară.organizarea politică introduce adevăraţii} principiu totalizant -. devine astfel materializarea unei transcendenţe ce se impune indivizilor şi grupurilor particulare. prezintă dezamorsarea prin analiza organizării politice a mai multo^aocietăţi--ameiindi£ne. Ea necesită consimţămîntul şi o anumită reciprocitate. Relaţia puterii cu societatea nu este în mod esenţial diferită de relaţia stabilită.LJErei propoziţii rezumă teoria lor implicită : puterea este. ca necesitate. S-ar putea relua. ~ In nici o societate puterea politică nu este niciodată complet desacralizată. o încărcătură de sacralitate. în esenţa sa. Puterea politică a fost analizată. continuu. atît cît să fie considerată periculoasă de aceia care trebuie să o suporte. pentru grup. un risc de moarte . P. în legătură cu ordinea internă pe care o menţine şi cu relaţiile externe pe care le controlează . e confirmată sub aspectul unei valori supreme şi obligatorii. coerciţie . ca o garantă a securităţii colective şi ca simplă reflectare a cutumei sau a legii. generalitatea faptului şi forma sa cea mai atenuată. Capacitatea sa de coerciţie este deci mare.

care presupune încredere totală într-un om excepţional. de tip emoţional. De aici rezultă o definiţie ce i accentuează cele două aspecte : . Freund în Sociologie de Max Weber. eroismului sau exemplarităţii sale. un preţ care nu e niciodată plătit integral. Dar oricum. de a lua decizii privind ceilalţi membri ai societăţii"2. prin consimţămîntul societăţii. se poate spune că puterea trebuie să se justifice antrenînd o stare de securitate şi de prosperitate colecţiya. Asemenea mişcări contrare explică faptul că „nici un sistem politic nu este echilibrat". 1966. din ^cauza sfinţeniei. şi mecanisme : cele 'ce controlează abuzurile DOMENIUL POLITICULUI de putere. acordul strămoşilor şi al zeilor etc. Ea a inspirat demersul teoretic al mai multor antropologi. fie prin incapacitatea de a concepe o alternativă. J. dar consimţămîntul care o 35 legitimează tinde să-i reducă autoritatea.în sens absolut_al termenului . Max Weber face din legitimitate una dintre categoriile fundamentale ale sociologiei sale politice. ei încearcă să o menţină între anumite graniţe. . fie prin acceptarea cîtorva valori comune estimate ca necondiţionate. prosperitate a ţării şi a oamenilor.cauză : pace şi arbitraj. dominaţia tradiţională care are la bază credinţa în caracterul sacru al tradiţiilor şi în legitimitatea puterii deţinute conform obiceiului. dominaţia charismatică.Autoritatea poate fi definită ca dreptul recunoscut unei persoane sau unui grup. >' în ceea ce priveşte consimţămîntul. El aminteşte că puterea nu poate fi complet autocratică. supunerea faţă de legea 20Vezi prezentarea făcută de J. Firth. Ea caută şi primeşte o parte variabilă de adeziune de la cei guvernaţi : fie prin apatie de rutină. R. Firth afirmă cu hotărîre că există. el implică totodată un principiu : legitimitatea. R. Astfel se regăseşte ambiguitatea deja evocată : puterea tinde să se dezvolte ca raport de dominaţie. acestea presupun legitimitatea care trebuie considerată criteriul distinctiv al autorităţii.de antnritatpa pnliHră Dacă autoritatea implică „recunoaşterea publică" şi „acceptarea". El stabileşte o tipologie ce distinge tipurile (ideale) de dominaţie legitimă : dominaţia legală care are caracter raţional. Beattie diferenţiază puterea . discută cu mare atenţie problema „acceptării" şi a efectelor „opiniei publice" (Essays on Social Organisation and Values.diverse în funcţie de regimurile în . Mai general. într-un studiu asupra populaţiei tikopia din Polinezia. „lupta şi alianţa. întreaga sociologie politică a lui Weber este un sistem care are la bază aceste trei moduri de legitimare a raportului de comandă şi supunere20. cei guvernaţi impun limite puterii. publicată în aceeaşi colecţie. în acelaşi timp. ci încearcă să transforme disciplina în adeziune la adevărul pe care îl reprezintă sau pretinde că îl reprezintă.. respectul faţă de sistemul existent şi dorinţa de a-1 modifica. apărare a cutumei şi a legii. 1964). generozitate. recurgînd la „instituţiile formale" (sfaturi sau grupuri de bătrîni desemnate de clanuri) şi la „mecanismele informale" (zvonuri sau evenimente exprimînd opinia publică). Acesta e preţul ce trebuie plătit de deţinătorii săi. El observă că nici o dominaţie nu se mulţumeşte cu simpla supunere.

venerată (datorită implicaţiilor sacre) şi contestată (pentru că justifică şi întreţine inegalitatea). altele operează între unităţi politice distincte şi sînt. internă sau externă . Tait propun definirea „relaţiilor politice" independent de formele de guvernare care le organizează. în societăţile africane fără centralizare a puterii - de exemplu. deci. Nu e nimic nou aici.societăţile centralizate din Africa orientală . în unele dintre statele tradiţionale ale Africii negre. politicul nu realizează neapărat depăşirea particularităţilor şi a intereselor particulare. Toate regimurile politice manifestă aceeaşi ambiguitate. în acelaşi timp. în esenţă. în măsura în care aceasta se ANTROPOLOGIE POLITICĂ bazează pe o inegalitate socială mai mult sau mai puţin accentuată.mecanisme corectoare. ameninţă cu moartea pe oricine abuzează de autoritatea sau de bogăţia sa. a cărei importantă a. Este. 36 Pornind de la propria experienţă de cercetare . 4. dintr-o dată şi provizoriu. după expresia lui Max Gluckman. fost deja . în măsura în care asigură privilegii deţinătorilor săi.morală şi încercarea de a o ocoli sau de a o reinterpeta în funcţie de avantajele particulare" 1. Spre deosebire de interpretarea hegeliană.şi folosind o metodă analitică. Viclenia supremă a puterii e de a se contesta ritual. Relaţii şi forme politice In lucrarea lor intitulată Tribes without Rulers (1958). Ei le caracterizează prin funcţiile îndeplinite : sînt relaţiile „prin care persoane şi grupuri exercită puterea sau autoritatea. inversate. reia ti i ce pot fL_aio^iate. un atribut fundamental al puterii. deşi în grade variabile. menţinere sau adaptare o asigură . în societatea fang şi în cele ale popoarelor vecine cu Gabon şi Congo . pentru menţinerea ordinii sociale într-un cadru teritorial". J. ca şi în cadrul grupurilor. tensiunile ce rezultă din inegalitatea claselor sînt dezamorsate în împrejurări determinate şi se pare atunci că raporturile sociale sînt. Dar o asemenea inversare este controlată : rămîne organizată în cadrul ritualurilor corespunzătoare care pot. unele intervin în interiorul unităţii politice a cărei coeziune. Ei le diferenţiază în funcţie de orientarea lor. acceptată (drept garant al ordinii şi securităţii). Maquet distinge trei categorii Hp. indiferent dacă şe conformează tradiţiei sau raţionalităţii birocratice. este întotdeauna. Middleton şi D. pentru a se consolida mai bine efectiv. cu acţiune disimulată. supusă contestării. comună. să fie denumite ritualuri de rebeliune. de tip antagonist. Ambiguitatea ^constituie. sub acest aspect. înlamaeaul pofi^ic^Tcare__au o caracteristică formală. Radcliffe-Brown identifica deja relaţiile politice prin reglarea forţei pe care ele o instaurează şi arăta că ele pot opera la fel de bine în raporturile dintre grupuri. J.

aspecte.evidenţi a t ă j sînţ xteu?. M. egal şiSenior şi şi guvernaţi inferior după poziţia însupus ordinea straturilor Rol A comandaA şti să se comporteProtecţie şi şi a seconform statutuluiservicii supune propriu Conţinut Coerciţie Rang Acord specific fizică interpersonal legitim utilizată J. rolurile şi conţinuturile specifice. El semnalează. dar îşi construieşte sociologia politică studiind diferitele modalităţi posibile de a o concepe şi organiza. ei nu au putut determina. Antropologii moderni au întîlnit aceleaşi obstacole. Pentru a nu rezerva acestei relaţii un conţinut sumar. El le prezintă sub forma următoare : Model Model elementar alModel elementar stratificării sociale elementar al al relaţiei relaţiei feudale politice DOMENIUL POLITICULUI Actori Guvernanţi Superior. Max Weber porneşte de la o relaţie fundamentală. El arată că statele tradiţionale analizate . Ei au analizat sisteme şi organizări politice. Smith reaminteşte că noţiunea aceasta are mai mult un caracter substanţial decît . că funcţiile şi relaţiile nu sînt legate simplu şi univoc . relaţiile politice. G. cel al 37 diverselor forme de organizare şi de justificare a „dominaţiei legitime". moduri de acţiune şi procese calificate drept politice . el o înscrie într-un cîmp mai vast. pe bună dreptate. în mod riguros şi cu utilitate.se diferenţiază prin tratamentul impus fiecăruia dintre aceste modele şi prin combinaţiile variabile pe care le realizează pornind de la cele trei relaţii fundamentale1.cele din regiunea interlacustră a Africii orientale . aceea de comandă şi de supunere. Maquet precizează că modelele acestea au o valoare operatorie. înţelegerea problemelor rămîne totuşi formală.|i. acesta separă elementele care nu-şi dobîndesc semnificaţia decît în funcţie de situaţia lor într-un ansamblu constituit în mod real sau logic. încercările de izolare şi de definire a unei categorii de relaţii denumite politice îşi ating repede limitele.actorii. Dificultăţile inerente demersului analitic au fost deja examinate .disimetxi£&J Maquet construieşte trei modele relaţionale constituite din trei elemente . nu se poate deci pleca de la primele pentru a le diferenţia şi compara riguros pe celelalte. că vizează mai ales o clasificare a faptelor şi un studiu comparativ realizabil doar la un anumit nivel de abstracţie.

dar se impune distincţia diferitelor forme de guvernare. filosofîa politică nu poate fi înlăturată de antropologia politică aşa de simplu cum au dat de înţeles E. Fortes în introducerea la African Political Systems. Interpretările largi predomină efectiv. Schapera oferă o definiţie acceptată. Evans- Pritchard şi M. în aspectele sale formale.formal. ANTROPOLOGIE POLITICĂ Trecînd de la nivelul analitic la nivelul sintetic .chestiunile de metodă şi de terminologie nu sînt mai puţin dificile. implică întotdeauna conducerea şi controlul treburilor publice de către una sau mai multe persoane pentru care aceasta este o funcţie permanentă"1. chiar dacă se consideră că polemica în care se opun societăţile „tribale" societăţilor „politice" este depăşită. 38 . precizînd că „guvernarea. „Substanţa" care le diferenţiază de celelalte categorii de relaţii sociale nu poate fi evidenţiată decît printr-o elucidare a naturii fenomenului politic. Căutarea criteriilor de clasificare întîmpină aceleaşi dificultăţi ca şi la determinarea domeniului politic. iar I. Toate societăţile sînt astfel vizate.cel al formelor organizării politice . Chiar de aceea.

Deja R. gestionarea treburilor publice. ce pot fi multiplicate la nesfîrşit. Ceea ce echivalează cu a afirma că nici o tipologie nu are 39 semnificaţie prin ea însăşi. Nu se pretează mai mult decît tipologiile anterioare la o clasificare simplă a societăţilor politice concrete. în plus. pentru că acestea din urmă . pentru că un acelaşi ansamblu etnic . de ansamblul populaţiei DOMENIUL POLITICULUI adulte bărbăteşti. nestabilind decît categorii generale. dar. O astfel de tipologie cu trei termeni depăşeşte repartizarea contestată (şi acum respinsă) în societăţi „fară stat" şi societăţi „cu stat" . între aceste roluri şi în raport cu funcţiile specifice sau difuze pe care le îndeplinesc. Criteriul de clasificare a fost deja discutat: forma luată de 21 Vezi Political Anthropology. stabilind tipuri discontinue. inventariind dificultăţile proprii oricărei cercetări tipologice. ea necesită determinarea de subtipuri. prezentînd „unele aspecte ale organizării politice la aborigenii americani" şi demonstrînd necesitatea unei ^analize genetice. Pe o poziţie învecinată se situează y guvernarea difuză. dar anumite instituţii (cum ar fi clasele de vîrstă) şi anumiţi deţinători de funcţii (dispunînd de o autoritate de circumstanţă) asigură. de drept şi de fapt. pornind de la studiul său despre populaţia kachin . în op. Dar progresul dobîndit prin restabilirea unei continuităţi riscă să se piardă în planul semnificaţiilor. Ea ţine. Max Weber a stabilit tipuri ideale ce au servit drept reper unor cercetători care au abordat domeniul antropologiei politice.pot oscila între două tipuri extreme şi pot prezenta o formă hibridă. a reamintit că statul „nu se poate dezvolta dintr-o dată". cit. guvernarea minimă.exemplu . Forma cea mai complexă. . e aceea & guvernării statale.poate recurge la modalităţi variate de /organizare politică. de . Lucy Mair recunoaşte implicit acest lucru analizînd „extinderea guvernării" înainte de a studia statele tradiţionale bine constituite. El orientează mai ales distincţia făcută de Lucy Mair între cele trei tipuri de j guvernare. Lowie. bazată pe o putere clar diferenţiată •} şi mai centralizată. sugerează stabilirea unui „ansamblu de tipuri" cu caracter descriptiv mai mult decît deductiv. Esté •calificata astfel în funcţie de trei criterii ilcaracterul /restrîns al comunităţii politiceJ numărul redus de ! deţinători ai puterii şi autorităţii ^slăbiciunea puterii şi ' autorităţii.după cum a demonstrat Leach. precizînd că „o astfel de clasificare nu are sens decît dacă se găsesc variaţii ale altor caracteristici importante legate de fiecare punct al ansamblului"21.ibo din Nigeria meridională. La nivelul inferior. Easton. El încearcă acest lucru utilizînd criteriul diferenţierii rolurilor politice : diferenţiere faţă de celelalte roluri sociale. Easton recunoaşte acest lucru. Gradul de diferenţiere şi de concentrare a puterii rămîne un reper adesea utilizat. El încearcă deci să construiască „o scară de diferenţiere cu "trei dimensiuni". orice tipologie cuprinde mai greu categoriile intermediare. D. şi se dovedeşte fără utilitate ştiinţifică. în principiu.

criterii diferite : natura puterii. pare la fel de vulnerabilă. Suprapunerea spaţiului politic şi a celui cultural . ilustrează această putere distrugătoare care atacă ordinea tradiţională şi o înlocuieşte cu fervoarea utopică. intensitatea dinamismului potenţial etc. Reprezintă forma de dominaţie tradiţională. Aspectul cel mai răspîndit e cel calificat drept patrimonial. ea nu a rezolvat.„dominaţia legitimă" care nu depinde neapărat de existenţa statului. în care relaţiile personale servesc exclusiv drept suport autorităţii politice. care au proliferat în ultimele decenii în Africa neagră şi în Melanezia.nu constituie un criteriu distinctiv în plus . au considerat că evoluţiile moderne ale structurilor politice tradiţionale asigură trecerea de la un sistem de autoritate numit „patrimonial" la un sistem birocratic.adică existenţa 40 unei structuri unitare duble . pe care literatura antropologică o ilustrează cel mai frecvent. O asemenea insuficienţă se măsoară din clipa cînd sînt analizate societăţile cu putere centralizată. tipul său de autoritate este. Cele ale gerontocraţiei (care leagă puterea de vîrstă). Dacă aceasta din urmă oferă mijloacele de a efectua un studiu comparativ amplu. stabileşte opoziţii . personal. între aceste categorii şi cea a charismei .ce contrazic datele reale şi modifică natura politicului. Nu poate caracteriza tipurile politice în mod univoc. în ţinutul bamileke. în esenţă. E o putere revoluţionară. în Bantu Bureaucracy (1956). Graniţa între sistemele politice cu şeferie şi sistemele monarhice nu este încă riguros stabilită. ale patriarhalismului (care menţine. modul de deţinere a puterii. Dimensiunea unităţii politice nu poate ajunge pentru a-i determina traiectoria. generalitate pe care o verifică rezultatele dobîndite în domeniul antropologiei politice. Tipul de dominaţie ANTROPOLOGIE POLITICĂ tradiţională. în combinaţii variabile. un mijloc de răsturnare a regimurilor tradiţionale sau legale. Mişcările mesianice cu prelungiri politice. ea constituie un tip de excepţie. Pe de altă parte. astfel. Ea trebuie să asocieze.administrativ : cel al şeferiilor bamileke nu e mai puţin . de exemplu).puterea în cadrul unei fVmjlii anngŢfV patrimonialismulşi sultanismul. organizarea sa ignoră administraţia în sensul modern al termenului.între raţional şi tradiţional. Tipul de dominaţie legală este ilustrat cel mai adecvat de birocraţie. Cele trei elemente sînt mereu prezente. contestă separarea dintre domeniul privat şi domeniul oficial. Recurge la demnitari mai mult decît la funcţionari. problema clasificării formelor politice recunoscute în diversitatea lor istorică şi geografică. acest lucru este excepţional atît în societăţile cu şeferii cît şi în regatele tradiţionale. Aceeaşi incertitudine se regăseşte în analiza complexităţii aparatului politico. dacă sînt în mod inegal accentuate. In ceea ce priveşte dominaţia charismatică. iar antropologi ca Lloyd Fallers. Această tipologie. ia forme diverse. ruptura dintre relaţiile private şi relaţiile oficiale. deşi are efecte directe asupra organizării guvernării: există şeferii de mari dimensiuni (în Camerun. „ideală" şi nedescriptivă. Norma sa este cutuma considerată inviolabilă.

I pe de o parte. unul sau altul va prevala : gradul de concentrare şi modul de organizare a puterii. -organizare federativă1. tipologia —P£>litică trebuie să recurgă Ia mijloace de diferenţiere care nu tin doar de categoria politicului? Dificultăţi asemănătoare apar în momentul cînd se clasează statele clar constituite. J. în sfîrşit. în cadrul celor din urmă. Şeful de trib şi regele nu se deosebesc doar prin întinderea şrTntensit'atea putern~pe careToTexercită. castelor (sau pseudocastelor) şi claselor (sau protoclaselor) constituie scheletul principal al societăţii. 'J. de talentul pacificator şi de generozitate. iar inegalitatea guvernează toate relaţiile sociale predominante. sistemele ordinelor. nu face legile (dar veghează la păstrarea cutumei) şi nu are monopolul puterii executive. din cauza diversităţii formelor statului tradiţional şi a aspectelor multiple . dispune de autoritatea coercitivă şi de întreaga suveranitate . După interpretarea dată fenomenului politic. Vansina.în funcţie de care se poate efectua clasificarea lor. în „Africa". a cărui ilustrare este împăratul incaş.de organizarea politică a populaţiei aşanti din Ghana. şi „monarhii federative". . 32. Lowie sugereaza~cînd anălizează^ [Organizarea politică a amerindienilor. natura stratificării 22 S. Primitive Political Systems. într-un studiu comparativ al regatelor africane. J. Primul nu deţine în totalitate \puterea (funcţia sa e adesea distinctă de cea a comandantului de război). El opune pe | ANTROPOLOGIE POLITICĂ „şeful titular" „şefului puternic". N. 4. Este caracterizat de darul oratoric (puterea Ide persuasiune). dimpotrivă. chiar dacă numai din cauza rarităţii celui de al doilea tip. în consecinţă. A Comparison of African Kingdoms. e suveran în întregul înţeles al cuvîntului. Recurge la cinci tipuri.dar de interes ştiinţific inegal . Pe de altă parte. Vansina nu a putut să se limiteze pur şi simplu la cele două criterii „încrucişate" pe care le-a ales iniţial: gradul de centralizare şi regula ie acces la41puterea şi la autoritatea politică. doilea tip de sef. Elementele de diferenţiere sînt de altă natură. LXIţ 1959. ci puterî7~ceea ce R. Existenţa unuia sau mai multor centre ale puterii defineşte cele două categorii utilizate de obicei: „monarhii centralizate". Nu ar putea fi altfel. 1962. Eisenstadt. criteriul stratificării sociale este pertinent în privinţa distincţiei între societăţile cu şeferie şi societăţile monarhice. în "American Anthropologist". caracterizate de fapt prin criterii eterogene despotism Rudenie clanică asuver anilor şi ^şefilor inferiori3încorporare şi subordonare a „vechilor" puteri^aristocraţie avînd monopolul puterii şi. pe de altă parte22.complex decît cel pe care se sprijină suveranii din Africa centrală şi orientală. Eseul dezvăluie clar problemele de metodă nerezolvate pe care le impune o asemenea încercare. Vansina propune o tipologie care e prezentată ca „o clasificare de modele structurale". adesea ilustrat. Această repartizare rudimentară rămîne de o utilitate limitată.

şi de a aprofunda cunoaşterea politicului. Eşecurile din acest domeniu conduc la formularea unei întrebări capitale : antropologia şi sociologia dispun de modele adaptate la studiul formelor politice? Răspunsul. Această cercetare i-ar da posibilitatea de a aborda problemele de formalizare . Dar nu e şi cea mai gravă. nici alta din cele două condiţii. este negativ. Întîrzierea apariţiei. tipul de relaţie cu sacrul care constituie baza legitimităţii oricărei guvernări „primitive". Natura însăşi a fenomenelor politice va constitui multă vreme obstacolul principal. dacă se admite că acestea din urmă se caracterizează prin aspectul lor sintetic (se confundă cu organizarea societăţii globale) şi prin dinamismul lor (se bazează pe inegalitate şi competiţie). lucrărilor de antropologie politică . pentru a fi adecvate. de a se opri doar la studiul comparativ al sistemelor înrudite care prezintă. Din cauza acestei duble exigenţe. Dacă se încearcă definirea şi clasificarea tipurilor de ANTROPOLOGIE POLITICĂ sisteme politice. nu respectă nici una.este cea mai evidentă. Modelele necesare clasificării lor trebuie. Atîta vreme cît cunoaşterea relaţiilor şi proceselor politice nu va fi progresat printr-un examen sistematic al multiplelor lor manifestări. . deocamdată. deocamdată. Neputînd să se reducă nici la un „cod" (cum ar fi limbajul sau mitul). pornind de la o familie de forme politice legate unele de altele prin cultură şi prin istorie. să poată exprima relaţii între elemente eterogene şi să justifice dinamismul intern al sistemelor. însă nu au aceeaşi valoare operatorie. dificultăţile vor rămîne neschimbate.sociale ce determină repartizarea guvernanţilor şi guvernaţilor. Este vorba.la nivelul anchetei descriptive ca şi la cel al elaborării teoretice . Este limpede că diversitatea organizărilor politice e mai mult recunoscută decît cunoscută şi stăpînită din punct de vedere ştiinţific. politicul rămîne un sistem total care nu a primit încă un tratament formal satisfăcător. variaţiuni pe aceeaşi „temă" şi aparţin aceleiaşi regiuni culturale.experimentînd o microtipologie . şi care permit studierea transformărilor ce explică trecerea de la un tip la altul. într-un anumit fel. modelele de clasificare elaborate de antropologii structuralişti nu se pretează la studiul domeniului politic . Aceste trei categorii de tipologie sînt posibile. nici la o „reţea" (cum ar fi rudenia sau schimbul). Trebuie căutate cauzele acestei situaţii. se construiesc modele care evidenţiază prin ce sînt societăţile echivalente sau diferite în organizarea puterii. O asemenea constatare impune limitarea ambiţiilor antropologiei politice în materie de tipologie.

Astfel. cum ar fi formarea de grupuri pe 23Monografia lui J. planul masculin (care este cel al politicului şi deci superior) şi planul feminin. Ea se regăseşte. după terminologia care a fost o vreme la modă. Rudenie şi lignaje Meyer Fortes a remarcat că studiul relaţiilor şi grupurilor. privite tradiţional 43 sub aspectul rudeniei. CAPITOLUL III RUDENIE ŞI PUTERE Categoria rudeniei o exclude. The Baganda. din punct de vedere teoretic. . iar cealaltă structurile de subordonare. studiul organizării lignajere şi al proiecţiei sale în spaţiu a evidenţiat existenţa relaţiilor politice care se bazează pe utilizarea principiului descendenţei. In ambele cazuri. Ea duce mai degrabă la eliberarea mecanismelor interne ale rudeniei. în afara cadrului strimt al rudeniei. în sfîrşit. Ea apare şi în teoria marxistă. are semnificaţii şi funcţii politice. XII. încît nici una dintre aceste manifestări să nu fie neglijată. rudenia furnizează politicului un model şi un limbaj. Deja. în aceleaşi societăţi. una evocă structurile de reciprocitate. în cadrul societăţilor statale. departe de a concepe rudenia şi politicul ca termeni ce se exclud sau sînt opuşi unul altuia. dihotomia este evidentă. Antropologia politică. cele două categorii de relaţii par adesea complementare şi antagoniste. unde apariţia politicului intervine o dată cu ştergerea „legăturilor personale de sînge". în acelaşi timp. tot la fel cum. unde societatea cu clase şi statul rezultă din „dispariţia comunităţilor primitive". a dezvăluit legăturile complexe existente între cele două sisteme şi a pus bazele analizei şi elaborării teoretice a raporturilor lor cu ocazia unor cercetări de teren. ceea ce arată Van Velsen în cazul populaţiei tonga din Malawi: „relaţiile politice se exprimă în termeni de rudenie" şi „manipulările" rudeniei reprezintă un mijloc al strategiei politice. Legat de ele s-a deschis într-adevăr graniţa trasată între rudenie şi politic. după formula lui Morgan amintită mai sus. statul şi familia. în care funcţiile şi instituţiile politice sînt mai puţin diferenţiate. 1. pe cea a politicului. acefale sau nestatale. este vorba de o societate statală din Uganda. pentru numeroşi autori. iar modalităţile lor de a coexista au fost deja discutate de Durkheim într-un comentariu consacrat unei monografii a societăţii ganda. publicată în 19II23. Analiza raportului dintre rudenie şi putere trebuie deci făcută astfel. în ansamblul său. universalul şi particularul. Această constatare nu sugerează totuşi că rudenia. în tradiţia filosofică şi mai ales în fenomenologia lui Hegel care opune. devine mai „fructuos" dacă sînt examinate „sub unghiul organizării politice". 1912. Roscoe. Comentariul lui Durkheim in JJ Année sociologique". Societăţile numite ligpajere sau segmentare. au furnizat primul cîmp de încercări. iar cealaltă civitas. sub forme originale. De asemenea. una determină societas.

cum ar fi formarea de reţele de alianţe provenite din schimburile matrimoniale. Principiul care determină apartenenţa la o comunitate politică este unul dintre criterii. Cum tipul de descendenţă . .neapartenenţă la un lignaj şi neparticipare la controlul treburilor publice .condiţionează în principal „cetăţenia" în aceste societăţi. grupurile lignaj ere sînt denumite atunci segmentare. statutul sclavului definit mai întîi în termeni de excludere . Este 44 24Reţinem această formulă generală. In societăţile segmentare cu sclavie domestică. în funcţie de numărul de generaţii în cauză (profunzimea genealogică). Lignajele se bazează pe oamenii care. Din punct de vedere structural. la fel ca şi numărul de elemente (sau „segmente") care le compun. drepturilor. prescriu practici distinctive şi se opun oarecum unele altora în calitate de unităţi diferenţiate. din cauza strînsei legături dintre rudenie şi politic în multe societăţi „primitive". tipurilor de confruntare şi de conflict. pentru a evita posibilele neînţelegeri.baza descendenţei uniliniare24.patriliniar sau matriliniar . ele deţin simboluri comune tuturor membrilor lor. căci rolul lor politic este determinat mai mult de relaţiile lor reciproce decît de raporturile interne ce le constituie. Un exemplu împrumutat din literatura clasică pare necesar pentru a preciza şi ilustra aceste lucruri. în timp ce antropologii britanici diferenţiază tocmai ansamblul relaţiilor socio-genealogice (filiation) de relaţiile particulare care determină transmiterea „cetăţeniei". nu este uşor să le distingi pe acestea din urmă. ele apar ca „grupuri solidare": corporate groups. Privite funcţional. definite de antropologia britanică. Modurile de conciliere a disputelor. care suscită şi comportă relaţii politice. Una dintre sarcinile iniţiale rămîne deci căutarea criteriilor ce permit să se facă împărţirea. Semnificaţia lor politică e mai întîi o consecinţă a acestei caracteristici. sistemele de alianţă şi organizarea teritorială sînt în corelaţie cu ordonarea generală a segmentelor lignajere şi a lignajelor. Totuşi. extinderea lor variază. relaţiile şi grupurile pe care le instaurează sînt afectate de un semn politic în contrast cu rudenia înţeleasă stricto sensu.dezvăluie clar această funcţie a tipului de descendenţă. funcţiilor (descent). şi a mecanismelor externe. situaţi în acelaşi cadru genealogic. sînt legaţi uniliniar de acelaşi strămoş unic.

exemplul populaţiei tiv din Nigeria, creatori ai unei societăţi segmentare ce cuprinde un număr
mare de persoane (mai mult de 800.000). O genealogie comună care merge pînă la strămoşul
fondator - Tiv - le include pe toate, în principiu, după regula descendenţei patriliniare. Ea stă la
baza unei structuri „piramidale" în cadrul căreia se articulează lignaje cu întindere variabilă :
nivelul genealogic unde se găseşte strămoşul de referinţă determină anvergura grupului lignajer,
numit nongo. O astfel de articulare nu funcţionează mecanic, ci după o formulă de opoziţii şi
solidarităţi alternative ; grupurile cu aceeaşi origine şi omoloage se opun între ele (-),RUDENIE ŞI PUTERE
dar sînt asociate şi solidare (+) în cadrul unităţii imediat superioare care este ea însăşi în relaţie de
opoziţie cu omoloagele sale ; schema de mai jos sugerează această dinamică, pe care o dezvăluie
confruntările reale.

I li

+B
+A

4 +1

a b c d e f g h

Articulare prin opoziţii şi solidarităţi alternative

Implicaţia politică a acestor raporturi a fost constatată în cazul tuturor societăţilor care se
conformează modelului, la fel cum a fost constatat şi rolul conflictului şi al războiului ca
revelatoare ale unităţilor angajate în viaţa politică.
In ţinutul tiv, aceste ansambluri se exprimă şi în mod mai permanent, înscriindu-se într-un
cadru spaţial bine delimitat. Grupurile lignajere de o anumită mărime

45

sînt legate de un teritoriu precis, tar, astfel încît structura segmentară a societăţii determină o
structură segmentară a spaţiului şi, prin articulaţii succesive, una încorporează întreaga populaţie,
iar cealaltă coincide cu întregul ţinut. Unităţii geografice, tar, îi corespunde o unitate politică,
ipaven. Astfel se înţelege legătura strînsă dintre grupurile de descendenţă (denumite ityo), grupurile
lignajere, secţiunile teritoriale şi entităţile politice. O diagramă simplificată permite punerea sa în
evidenţă :

Strămoş X

Grup de v N descendenţă
(ityo)
Unitate
Grup
politică
lignajer Secţiune
(ipaven)
(nongo) teritorial
ă (tar)
Structură lignajeră, structură teritorială şi structură
politică (Cazul populaţiei tiv)

Principiul descendenţei şi principiul teritorial
contribuie împreună, în cazul de faţă, la determinarea
domeniului politic, dar primul este preponderent. L.
Bohannan subliniază acest lucru precizînd că grupul de
descendenţă căruia îi aparţine un tiv stabileşte „cetăţenia
politică, drepturile de acces la pămînt şi de rezidenţă" şi,
în acelaşi timp, stabileşte persoanele cu

46

care se poate uni prin căsătorie25. Funcţiile multiple ale grupurilor de descendenţă şi ale grupurilor
lignajere fac dificilă delimitarea strictă a domeniului rudeniei şi a domeniului politic. Populaţia tiv
stabileşte distincţia recurgînd la criteriul teritorial. Dacă simplele unităţi rezidenţiale, care
delimitează şi grupurile de producţie, organizează repartizarea indivizilor după rudenie, dimpotrivă,
secţiunile teritoriale avînd calitatea de tar apar cu un caracter esenţial politic.
Această analiză simplificată, care ar putea fi continuată prin studiul altorRUDENIE ŞI PUTERE
societăţi segmentare, contribuie la înţelegerea incertitudinii antropologilor şi a permanenţei
discuţiilor dintre ei. Dacă este adevărat, aşa cum semnalează Max Gluckman, că există aici motive
pentru o cunoaştere mai precisă a diversităţii formelor politice, e nevoie de calificarea şi
descoperirea politicului, de înţelegerea aspectelor sale specifice în societăţile cu diferenţiere slabă,
care au la bază rudenia şi ordinea lignajeră. Ceea ce reia, cu o schimbare a formulării, chestiunea
deja examinată la confruntarea maximaliştilor şi minimaliştilor.
M. G. Smith a făcut, în acest sens, demersul teoretic cel mai sistematic. El porneşte de lâ o
constatare : dificultatea de a determina politicul — în societăţile segmentare - în funcţie de grupuri
sociale şi de unităţi cu graniţe adesea imprecise, şi de la o exigenţă : eliminarea confuziilor
terminologice şi elaborarea unei metodologii mai riguroase. Teoria sa a fost discutată în capitolul
precedent, dar nu şi aplicarea la sistemele lignajere şi segmentare. După părerea sa, relaţiile externe
ale unui lignaj sînt, în primul rînd, relaţii politice, fie că apar ca atare (cu ocazia războiului sau a
războiului personal - feud), fie că au indirect această calitate (prin schimburi matrimoniale, ritualuri
etc.).
Relaţiile interne sînt, în primul rînd, relaţii administrative ; ele se bazează pe autoritate, pe o
ierarhie care organizează în mod riguros raporturile sociale. Smith afirmă - fără a demonstra, după
unii critici — că mecanismele interne ce contribuie la reducerea „pericolelor latente de conflicte"
pot fi asimilate cu mecanisme administrative rudimentare. Sînt evidenţiate astfel cele două
dimensiuni ale domeniului politic, iar sistemul segmentar lignajer apare „ca o combinaţie specială
dintre acţiunea politică şi acţiunea administrativă în (şi între) structurile definite formal în termeni
de descendenţă uniliniară". Dar este important să se precizeze că aceste două aspecte
(segmentare/ierarhie, putere/autoritate) sînt strîns legate în sistemul lignajer ; ele se diferenţiază
mai puţin în funcţie de grupurile sociale decît de diversele „niveluri" ale sistemului şi de situaţiile
care implică unul sau altul dintre elementele sale. 47

în societăţile de acest tip, legea care determină poziţiile politice este, în esenţă, structura
genealogică ce poate fi manipulată pentru a legitima o putere de fapt. Iar viaţa politică se manifestă,
înainte de toate, prin alianţe şi confruntări, prin fuziuni şi scindări, care afectează grupurile
25 L. şi P. Bohannan au publicat studii remarcabile consacrate societăţii tiv; vezi mai ales The Tiv of Central Nigeria, London,
1953.

şi prin reorganizări ale structurilor teritoriale. of the Roy. regrupări sau coaliţii noi. D. G. rudenia şi economicul şi politicul se întrepătrund. 27 G. Un act de ruptură faţă de rudenie (incest. 87. dar cu putere politică inegal diferenţiată. comunităţi. care sînt „solidare" în anumite împrejurări şi adesea localizate . of the Roy. . D. de aceea. în plus. iar acestea din urmă trebuie deosebite de clanuri. Fried enumeră impreciziile şi ambiguităţile care subzistă26. La acest nivel. Anth Institute". El subliniază instabilitatea „structurilor de susţinere" care sînt constituite „din alianţe şi combinaţii variabile realizate între segmente" . într-un articol ce prezintă un inventar critic. după formula lui Leach. femeile fiind exportate prin jocul căsătoriilor. Anth. de aceea. comparînd societăţile nilotice (Africa orientală). 1.lignajere. cu atît mai dură devine competiţia şi cu atît mai mult creşte puterea următoare27. ci o nouă organizare a elementelor constitutive . 1. iar soţiile primite din afară .trebuie deosebite de grupurile lignajere reale.?) 48 "intensitatea competiţiei şj^mportanţa acordată rudeniei matrilaterale. Caracterul de sistem politic ar fi atunci recunoscut sub forma sa cea mai simplificată şi cea mai instabilă. Există şi corelaţii simbolice. Capitalizarea de soţii. 1957. o diferenţiere prea rigidă între rudenie şi domeniul politic duce la neglijarea efectelor politice ale celei dintîi şi mai ales ale posibilelor sale utilizări în jocul competiţiilor. Easton constată că mecanica societăţilor numite segmentare ar putea dovedi „de ce fiecare lignaj este considerat sistem politic independent şi competiţiile între lignaje. grupuri de „compromis". Analiza formală a structurilor lignajere nu"ajunge~~pentru punerea în evidenţă a caracteristicilor lor politice. Există corelaţii mai complexe. Lienhardt. H. Fried. H. ele rămîn strîns legate de relaţiile de rudenie şi sînt astfel. H. omorîrea unei 26 M. ele nu sînt decît „nucleul" acestora. M. iar puterea politică este „permanent pusă sub semnul întrebării". Asta serveşte drept sprijin demersurilor de cucerire a puterii. Fried trebuie să mărească numărul criteriilor de identificare şi să acorde un rol important criteriilor de rang şi de stratificare. Grupurile de descendenţă . Pe de altă parte. în Rolitical Anthrojjologv. 94. The Classification of Corporate Unilineal Descent Groups. ea se traduce prin secesiuni. ele nu constituie. toate patriliniare. . Easton insistă asupra unor caracteristici diferite şi complementare. acestea din urmă „se subdivizează frecvent şi îşi reorganizează alianţele cu o mare uşurinţă". iar politicul nu apare decît intermitent. de descendenţi şi de alianţe constituie un mijloc frecvent de consolidare (sau de menţinere) a puterii. care se definesc de obicei în funcţie de un strămoş îndepărtat (adesea mitic) şi fără ca articulaţiile interne să poată fi toate regăsite. On Objectivity in Social Anthropology. Lupta politică dobîndeşte. atunci cînd lignajele sînt supuse unei localizări precise. 1964. cu cît mai des se profită de această posibilitate. expresie a relaţiilor externe". ea nu vizează modificarea sistemului. Institute". iirf caracter special. astfel încît M. adică inegalităţilor în materie de statut şi „de acces la resursele strategice".entităţi ce permit situarea indivizilor şi reconstituirea liniei de descendenţă faţă de un strămoş . Lienhardt. în „Journ. demonstrează tripla relaţie ce există întreXgradul de centralizare. in „Journ.

constatînd că „predominarea^ sa îi conferă mai mult prestigiu decît privilegiu". miturile istorice şi ritualurile regale amintesc acest „eveniment" şi evidenţiază astfel natura excepţională a suveranului. aparţine de asemenea anumitor lignaje din afara clanurilor dominante . a) Condiţiile. ele intervin deci într-un sistem care asigură socializarea indivizilor şi îi repartizează în „clase" cu statut diferenţiat . Populaţia nuer din Sudan. o funcţie rituală deosebită.cele ale yîrstnicilor.furnizează demnitarii care au sarcina de a deschide şi a închide ciclul. în momentul iniţierilor impuse adolescenţilor. In diversele secţiuni teritoriale. un clan sau lignaj principal ocupă o poziţie predominantă . egalilor şi tinerilor . cele trei statute rezultînd din sistemul claselor de vîrste. la strategiile şi la manipulările privind puterea şi autoritatea. ele există în cadrul societăţii lor. poate mai mult latente decît efective. . primele pot fi diferenţiate. în afara rudeniei. aplicată societăţilor segmentare. Clanurile şi lignajele nu sînt toate echivalente. celelalte pot conferi drepturi inegale. dificultăţi întîmpinate de analiza structurală a politicului. lignajele ce dispun de o prerogativă rituală . după cum se referă la un vîrstnic sau la un tînăr . posibilităţile diferite sau inegale de acces la pămînt şi la vite definesc viaţa politică nuer. specializate şi „ordonate" . sînt tot atîtea motive care impun o nouă abordare a problemei. Inegalităţile şi specializările clanice sau 49 lignajere.formate din „crescătorii de vite" . la fel ca şi opoziţiile şi coaliţiile unităţilor lignajere şi teritoriale. totuşi nu le-a eliminat. şi unele şi altele pot fi distinse. căile şi mijloacele acesteia. Evans-Pritchard sugerează acest lucru. în sfîrşit. Şi ea are implicaţii politice. Cercetarea actuală se referă mai puţin la aspectele formale decît la situaţiile şi la dinamismele revelatoare. care constituie un fel de caz limită prin reducerea la minimum a relaţiilor inegale. cea de notabil „cu piele de leopard". Ea studiază mai mult condiţiile necesare expresiei vieţii politice. >— 2. precizînd că „oamenii cei mai influenţi" se caracterizează prin poziţia lor clanică (sînt aristocraţi) şi lignajeră (sînt şefi de familie .Societăţile numite segmentare nu sînt. care au efecte politice şi economice. Evans-Pritchard îl numeşte aristocratic (evocîndu-i astfel statutul superior). din necesităţi de ordin ritual. rude) este frecvent raportat la originea monarhiilor tradiţionale : fondatorul pare să se excludă din ordinea veche pentru a-şi impune puterea şi a construi o ordine nouă . ele joacă un rol politic. din acest motiv. Dinamică lignajeră RUDENIE ŞI PUTERE Dificultăţile întîlnite în determinarea domeniului politic. ea oferă poziţia de conciliator în disputele grave şi de mediator în cele privind vitele. egalitare şi lipsite de raporturi de preeminenţă sau de subordonare.

al raporturilor întreţinute cu sistemul pieţelor. în ceea ce priveşte „îndrumătorii politici". secţiunile teritoriale şi clasele de vîrstă furnizează principalele cîmpuri ale relaţiilor sociale. se situează persoanele cu condiţie de sclav : ele nu aparţin nici unei clase de vîrstă.permite ca analiza să fie dusă mai departe. sînt excluse din domeniul treburilor publice. Teoria tiv lasă de altfel să se înţeleagă acest lucru.mare). de coaliţie şi de opoziţie. pe care nu o dezvăluie instituţiile specifice. Această . ei se manifestă prin intermediul relaţiilor externe : în cazul arbitrajelor sau negocierilor de pace cu reprezentanţii grupurilor omoloage implicate. prin situaţia lor de „clasă" (au statut de vîrstnici). în cadrul sistemului. nici măcar formele sociale prin care ea poate opera. o putere politico-religioasă . Nu poate fi definită doar prin asemenea structuri.cel al populaţiei tiv . prestigiul şi influenţa rezultă din combinarea acestor inegalităţi minime. capacităţii lor magico-religioase ce condiţionează menţinerea unei stări de sănătate şi de fecunditate şi a ordinii. fertilitatea cîmpurilor şi fecunditatea femeilor. Pentru populaţia tiv. oamenii „cu prestigiu" (datorat reuşitei lor materiale şi generozităţii lor) şi îndrumătorii politici (evocaţi prin termenul tyo-or) care sînt împlinirea celor precedenţi. de competiţie50şi de dominaţie. într-adevăr. Surplusul de influenţă rezultat din proprietatea asupra unui loc de piaţă evidenţiază. pe de altă parte. ci diversele dinamisme. Lignajele şi rudenia. se poate vorbi de guvernare difuză şi de o viaţă politică difuză. subiacentă tuturor relaţiilor între persoane şi între grupuri. se diferenţiază oamenii preeminenţi (ale căror nume servesc la identificarea grupurilor lignajere şi a claselor de vîrstă). calităţii lor de mai vîrstnici sau de bătrîni. Un al doilea exemplu african . dar manifestările de inegalitate şi centrele politice sînt mai evidente. al claselor de vîrstă. şi acţionează în funcţie de vigoarea posesorului. puterea legitimă depinde de deţinerea unei calităţi mistice (denumite swem) care asigură pacea şi ordinea. acţiunea politică se realizează deci prin intermediul rudeniei şi al lignajelor. Dacă politicul se reduce la expresia lui minimă. ci prin limbajul propriu fiecăruia dintre aceste mijloace. A doua categorie deţine puterea din motive economice. Pe bună dreptate. în lipsa unei ' autorităţi politice bine diferenţiate. conform teoriei tiv. preeminenţa. ea nu se exprimă printr-un limbaj anume. Primii îşi datorează creditul poziţiei lor lignajere. care nu sînt deţinătorii unei funcţii permanente. care nu dispune de un termen special pentru desemnarea domeniului politic. în afara sistemului. prin bogăţia lor [ (de vite) şi „puternica lor personalitate".cu dominantă religioasă — operează prin intermediul structurilor clanice-lignajere. aspectul politic al situaţiilor dobîndite în cadrul economiei tiv — competiţia pentru acces la poziţia de stăpîn de piaţă este una dintre formele luptei politice. pornind de la o societate de acelaşi tip ca şi precedenta. ci mult mai mult prin relaţiile inegale ce îi stau la bază şi prin dinamica opoziţiilor şi conflictelor care o evidenţiază. rămîn în situaţie de dependenţă. el nu prezintă în mai mică măsură caracteristica de sistem dinamic. în lipsa unei puteri politice distincte. al structurilor teritoriale şi al organizării claselor de vîrstă.

. demersurile vizînd o extindere a rolului politic sau reuşita materială sînt întotdeauna interpretate în limbajul magiei. Este cazul pentru zona melano-polineziană. evidenţiază puterea sub aspectul luptelor şi inegalităţilor ce o instaurează. diferenţiaţi prin funcţii rituale specifice. societăţile segmentare prezintă condiţii similare de intervenţie a vieţii politice. se clasează după o ordine de preeminenţă ce nu se identifică cu o ierarhie politică. care este. rivalităţile pentru prestigiu şi influenţă. trebuind să fie vorba de frate. apare ca un „sistem de forţe complementare" şi 28 Formulă citată de P. Justificată de rang şi nu de relaţia cu zeii . Firth le caracterizează ca fundamentale şi precizează : „O dată cu rangul vine puterea şi privilegiul şi. Bohannan. pentru a forma patru clanuri. ci se situează într-o ierarhie rituală ce o reproduce pe accea a divinităţilor venerate. creator de ordine şi purtător de dezordine. sub grupul restrîns al şefilor de clan. A doua serie de preeminenţe este cea a maru. Populaţia tiv afirmă : „Oamenii acced la putere devorînd substanţa celorlalţi"28. Substanţa periculoasă numită tsav. Prima este cea a „vîrstnicilor" . dinamica lignajeră rezultă din inegalitatea ce ţine de diferenţele de rang. Sînt consideraţi „taţii simbolici" ai lignajelor. rolul de agent executiv pe lîngă şef şi funcţia de menţinere a păcii şi a securităţii.pure . unde statul puternic constituit reprezintă o formă excepţională de organizare a guvernării oamenilor. El aminteşte că interesele de „clasă" şi conflictele latente ale „claselor" sînt recunoscute în teoria indigenă. R. posibilităţile de oprimare". RUDENIE ŞI PUTERE în afara domeniului african. iar funcţia lor are. Populaţia tikopia din Polinezia. notabilul maru nu deţine decît o autoritate delegată şi laicizată. se repartizează între vreo douăzeci de patrilignaje care s-au asociat. într-un anumit fel substanţa puterii şi forţa ordinii. Această teorie indigenă nu ignoră nici dinamica. Astfel. o dată cu acestea. încă şi mai puţin. face să apară două serii de preeminenţe pe care se bazează „structura de autoritate". verişor apropiat agnat sau fiu al şefului -. sistemul politic care leagă şefii.calitate. Ei m* sînt egali. provoacă totuşi lupte pentru cucerirea şi deturnarea sa. notabilii (maru) şi „vîrstnicii". între ei şi de popor. Societatea tikopia. înzestrarea cu „puritate fizică" şi „puritate morală").care se află în fruntea lignajelor majore. în timp ce şeful de clan dispune de o putere politică derivată din poziţia sa religioasă (controlul ritualului kava legat de sistemul lignajer. Firth. doar cei mai de sus contribuie la menţinerea ordinii publice. un caracter ritual. după criterii diverse. studiată de R. totodată şi într-un echilibru precar. în acest cadru. ea conferă o autoritate incontestabilă. In fruntea fiecăruia se găseşte un „şef. Clanurile nu întreţin între ele raporturi egale şi. iar cei patru şefi. lignajele care se pot diferenţia în afara cadrului genealogic prin diferenţele de rang. pe care o utilizează. recrutat dintr-wn lignaj ce conferă tuturor membrilor săi un statut superior. Pe de altă parte. Poziţia acestora rezultă din situaţia lor genealogică şi din acordul şefului lor de clan.căci rezultă din naştere. în esenţă. cu cît o „structură ierarhică de clase" se articulează pe structura segmentară 51 determinată de rudenie şi descendenţă. nici ambiguitatea politicului. El sugerează că politicul este cu atît mai evident în societatea tikopia.

prin simboluri . prin raporturi de filiaţie. pînă la urmă. Métais în Mariage et équilibre social dans les sociétés primitives.şi zei specifici. de reţea şi de ierarhie". şi această „contradicţie" este „un aspect esenţial al dinamismului societăţii". Acestea joacă rolul principal în viaţa politică : operează în domeniul coaliţiilor şi opoziţiilor. împrumutat din lumea melaneziană. stadiul de „mare şeferie". elementele străine se inserează în structurile locale. Paris. 31Expresia lui P. însărcinată cu apărarea puterii. Paris. condiţiile individuale sînt. dar îndepărtată. Baza socială o reprezintă relaţiile de rudenie şi descendenţă. Guiart. identificările şi vasalităţile se menţin în ciuda distanţelor .nume. ocupanţii cei mai vechi sînt cel mai bine dotaţi cu pămînturi. Structure de la chefferie en Melanesie du Sud. 32Observaţia lui M. Condiţiile puterii politice se găsesc. reţelele •ce rezultă din schimburile matrimoniale. în detrimentul nou- veniţilor. totem . J. Distanţa faţă de strămoşul venerat şi de „descendenţa cea mai vîrstnică". Se defineşte prin genealogii - se referă la un strămoş de sex masculin şi la descendenţa sa agnată. Firth îşi încheie analiza afirmînd că „nu poate exista echilibru în nici un sistem politic" şi subliniază astfel caracterul în esenţă dinamic al politicului29. V ?i VI din Essays on Social Organization and Values. element de definire a clanului. „alianţele sistematice" stabilite între grupurile recunoscute drept clanuri30. Global. Realitatea este totuşi mai puţin precisă decît lasă să se înţeleagă o asemenea definiţie : grupurile locale sînt instabile din cauza divizărilor succesive ce antrenează „dispersarea geografică a descendenţelor" .şi sacră cu un teritoriu determinat. . Relaţia cu pămîntul. „oameni mari7„oameni52mici" . Guiart ilustrează acest lucru printr-o afirmaţie : „La limită. Leenhardt în Notes d'ethnologie néocalédonienne. paria ar fi o rudă agnată directă. Guiart le priveşte tocmai sub aspectul de „fenomen complex care rine. va permite extinderea acestor variaţiuni pe aceeaşi temă. prin localizare . în organizările sale politice cele mai complexe. Un ultim exemplu. a şefului suprem". orokau (deţinători ai puterii şi prestigiuluij/Zeamojari (tineri şi membri ai grupurilor lignajere subordonate). Poziţia „perechii tată-fiul cel mare din ramura vîrstnică"31în fruntea şeferiei confirmă astfel regula ce determină inegalitatea şi ierarhia clanică. 29Cap. în anumite împrejurări. 1963. în acelaşi timp. servesc drept cadru ierarhiei de statut şi de prestigiu pe care se bazează puterea. pornind de la aceleaşi organizări fundamentale. Paris. deşi ea nu depăşeşte. forme politice complexe şi diversificate. Guiart). J. 1956. Este cel al societăţilor neocaledoniene de pe Grande Terre şi insulele învecinate. în dinamica proprie clanului şi în inegalităţile caracteristice unei societăţi numite de „tip aristocratic" (J. 1930. de adopţiune sau de dependenţă întreţinute cu alte grupuri. 30Vezi J.există o legătură-vitală . este de asemenea un factor de inegalitate : deţinerea pămînturilor locuite de cel mai mult timp conferă „nobleţea cea mai autentică"32. în acelaşi timp. care prezintă. privite în termeni de superioritate şi de inferioritate : şefi/supuşi.antagoniste. Clan_ul/moaroj se determină pe baza mai multor criterii. determină statutele sociale. R.

şi dirijează deciziile şefului. 53 b) Manifestările şi mijloacele. Luarea deciziilor cu privire la comunitate determină apariţia oamenilor . în acest caz) ca şi aspectul formal. însă nu trebuie să excludă diferenţierile şi opoziţiile multiple ce se instaurează în funcţie de poziţiile genealogice şi statutare. pentru care toţi membrii clanului sînt „fraţi" în sensul clasificator al termenului. din cauza nivelului de dezvoltare tehnică şi economică. Astfel. El arată că natura dinamică a faptului politic contează la fel de mult (mai mult. stăpînul solului (kavu). riscă în mod constant să se degradeze şi unele procedee sau unele ritualuri asigură întrucîtva o reîncărcare periodică a maşinii politice. dar nu reuşeşte să elimine contradicţiile ce o constituie şi îi ameninţă existenţa. Guiart).politic/religios. in acest scop. Almond.un factor producător de coeziune socială şi de ordine. dacă «el dă ordine şiRUDENIE ŞI PUTERE face ordine şi dispune de prestigiu. Acestea se ^reflectă în persoana şefului şi în organizarea şeferiei. economic. prin ambiguitatea sa şi prin multitudinea manifestărilor sale. politicul îşi dezvăluie prezenţa difuză în societăţi care nu au putut instaura o guvernare unitară. ca puterea să nu devină instrumentul inechităţii. Ele folosesc diferenţa de potenţial pe care o realizează inegalităţile de ordin genealogic. funciare şi rituale.la scara redusă ce le este proprie . a dezechilibrului în echilibru. Un asemenea dualism sugerat de cuplurile antagonice pe care le implică . . de exemplu) exprimă teama permanentă ca dezordinea să nu se profileze în spatele ordinii. ritual. Este vorba într-adevăr. Societăţile analizate nu reuşesc să funcţioneze decît utilizînd energia produsă de decalajul de condiţie existent între indivizi (după statutul lor) şi de distanţa socială instaurată între grupuri (după situaţia lor în cadrul unei ierarhii adesea rudimentare). viaţa politică difuză se manifestă mai mult prin situaţiile decît prin instituţiile politice. dinamism/conservatorism . străin/autohton. Ele fac din dezechilibru şi din confruntare . în acelaşi timp. Aceste lucruri sînt cele mai vizibile. de societăţi în care structurile politice sînt cel mai puţin „vizibile" şi cel mai mult „intermitente". A.evidenţiază o contradicţie care „reprezintă o mare parte din dinamismul instituţiei" (J. Totuşi. Se poate totuşi trage din aceste comparaţii o concluzie mai importantă cu privire la dinamismul politicului. In fruntea clanului se găseşte „marele fiu" (orokau). politicul este deja în mod necesar instrumentul lor. în ciuda simplificării analizei. fără ca ideologia fraternităţii să reuşească să mascheze relaţia de dominaţie care situează şeful în afara rudeniei şi instaurează o putere pe care primii cercetători au numit-o despotică. recurgînd la primele două mai mult decît la ultima. Ultimul exemplu. transformarea opoziţiei în cooperare. Tribul se bazează pe o dualitate a puterii: dacă şeful (orokau) se impune prin cuvînt. Societatea neocaledoniană tinde să echilibreze statutele între ele. după expresia lui G. Ele sînt elementele constitutive ale vieţii politice şi duc la „un echilibru de factori de coerenţă şi de motive de anarhie". are o autoritate discretă. confirmă observaţiile precedente. dar eficientă.In societăţile denumite segmentare. deţinător al relaţiei cu zeii. Mai este adevărat că teoriile indigene (cele ale populaţiei tiv.

se consideră că se obţine o descendenţă extrem de numeroasă „furînd" o parte din cea la care au dreptul ceilalţi bărbaţi din grupul lignajer. a şefilor ocazionali sau învestiţi. creează o contradicţie atît de accentuată încît privilegiaţii suportă o situaţie ambiguă sau vulnerabilă. J. publicat în 1952). iar accesul inegal la bunuri este atribuit uzului magiei. şi vrăjitoria prin definiţie . Lewis crescătorilor somalezi de animale din Africa orientală.sau witchcraft . la care lichidarea fizică ameninţa pe oricine punea în cauză solidaritatea clanică şi tendinţa egalitară. dintre puterea revendicată şi puterea acceptată.preeminenţi. Raporturile de putere — superioritate numerică şi potenţial militar . Astfel. este fundamentală. şi dificultatea de a controla demersurile individuale care caută bogăţie şi putere. în primul rînd. antagonismele ce duc la feud (război personal) sau la război reprezintă tot atîtea imprej urări careţi pun în evidenţă pe mediatori şi pe deţinătorii puterii. astfel.care depinde de o putere înnăscută şi nu se dobîndeşte. Conflictele inviduale ce impun intervenţia legii şi a cutumei şi repararea nedreptăţilor suferite. Analiza sistemelor nuer şi tiv a sugerat acest lucru. relaţiile între clanuri sau între lignaje. ea predomină aici şi se transmite după modul de devoluţiune a funcţiilor. a sfaturilor bătrînilor. întinderea diverselor unităţi politice şi ierarhia lor reală. arată. a oamenilor de rang superior. Middleton şi . A Pastoral Democracy (1961). Dialectica dintre contestare şi supunere. cu ajutorul unui exemplu extrem. funcţia politică a antagonismelor ce intervin între grupurile constituite după principiul descendenţei. justifica mijloacele utilizate pentru limitarea inegalităţii. M. populaţia fang din Gabon. dar exigenţele ei se izbesc de realitate. Orice acumulare abuzivă de către unul dintre membrii clanului sau patrilignajului se face în detrimentul tuturor celorlalţi. Raritatea bunurilor şi semnelor de prestigiu. Studiul consacrat de I. este o manifestare a vieţii politice în cadrul societăţilor lignajere. atunci cînd prezenta credinţele referitoare la vrăjitor drept simptome ale tensiunilor şi anxietăţilor ce rezultă din viaţa socială (într-un studiu comparativ a patru societăţi africane. înfruntarea disimulată. descendenţi. pe de o parte. Conform interpretării tradiţionale. simboluri de prestigiu) nu există decît în număr limitat şi constant. se exprimă cel mai adesea în limbajul vrăjitoriei care dezvăluie indirect o opoziţie ascunsă. produse. Unele dintre ele dispun de mecanisme discrete (dar eficiente) care limitează deţinerea puterilor şi acumularea bogăţiilor. Această ideologie egalitară stă la baza procedurilor care vizează repartizarea bogăţiilor materiale. cînd nu este vorba de un apel direct la practicile magiei de agresiune. Nadei deschidea calea unei interpretări asemănătoare. la fel ca şi cea directă. Vrăjitoria prin definiţie se actualizează mai ales în societăţile în care principiul descendenţei determină relaţiile de bază .sînt cele care determină. bunurile la care poate aspira un individ (soţii. Distincţia propusă de antropologii britanici între vrăjitoria ca tehnică - sau sorcery — care este accesibilă oricărui 54 individ. pentru satisfacerea ambiţiilor şi intereselor personale. pe de altă parte.

ajută şi laRUDENIE ŞI PUTERE consolidarea poziţiei deţinătorilor puterii şi privilegiilor. Populaţia dobuan ocupă insulele situate în sud-estul Noii Guinee . în timp ce traduc antagonismul facţiunilor. în schimb. Winter subliniază acest lucru într-o lucrare colectivă publicată sub îndrumarea lor. Demonstraţia cea mai clarificatoare este cea a lui R. practicile vrăjitoriei. nici judecător. dintre care unii nu se tem să-şi întreţină reputaţia de „vrăjitori". Sorcerers of Dobu (1932). Ei dezvăluie şi ambiguitatea unor asemenea manifestări faţă de „şefi" şi de ordinea instaurată. identificată fără reţineri cu răul absolut şi cu dezordinea. Witchcraft and Sorcery in East Africa (1963). vrăjitoria nu mai constituie unul dintre instrumentele manipulate de putere. ci protecţia sa cea mai sigură. formează matrilignaje şi fiecare grup lignajer localizat e proprietar al teritoriului său. la populaţia gisu din Uganda. teama de nonconformism. Fortune în lucrarea sa clasică. se confundă cu toate acţiunile ce contrazic normele şi slăbesc poziţiile cucerite. ea se repartizează în sate foarte mici. ea ameninţă constant să se întoarcă împotriva celui ce recurge la ea. Studiul microsocietăţilor lignajere din arhipelagurile Melaneziei arată cu o claritate identică interferenţa relaţiilor cu caracter politic şi a raporturilor complexe ce depind de magie. Este vorba aici de un personaj ambivalent. Astfel. Mai multe societăţi din Africa orientală prezintă exemple similare . strategia inversă poate duce la rezultate asemănătoare . Totuşi. F. în măsura în care orkoiyot este echivalent cu şef. sau prin ameninţarea cu o acuzaţie ce face din vînătoarea de vrăjitoare unul dintre instrumentele supunerii şi ordinii. figura dominantă este orkoiyot: nici şef. generozitatea membrilor lignajului care au cunoscut reuşita materială. ce îi consojidează autoritatea rituală şi teama pe care o inspiră. acest dublu aspect al persoanei sale reflectă cele Idouă feţe ale politicului. puţin nume- roasă (7. H. ele pot şi să contribuie la consolidarea puterii prin teama pe care o inspiră şi pe care puterea o foloseşte în avantajul său. care asociază calităţile benefice (cum ar fi cele de prezicător) cu puterile periculoase de vrăjitor.000 de persoane în momentul anchetei). în cazul populaţiei kaguru din Malawi. aliate cu 55 vecinii lor pentru a constitui unităţi endogame şi solidare în războiul împotriva unităţilor omoloage . La populaţia nandi din Kenya. Dacă ele exprimă împotrivirea neprivilegiaţilor şi strategia ambiţioşilor. ci „expert ritual" care intervine în mod decisiv în treburile tribului. notabilii recurg la magie cu scopul de a-şi asigura preeminenţa şi influenţa în cadrul tribului sau al clanului.E. căci ea atinge prin şoc invers pe aceia care o utilizează pentru a se împotrivi sau a rivaliza cu alţii. Sistemul politic rămîne minim. De exemplu. seferia există cel puţin în fază „embrionară" . cel al ordinii binefăcătoare şi cel al constrîngerii sau violenţei. astfel încît poate fi prezentat ca rezultînd doar din opoziţia permanentă dintre diversele coaliţii de sate. riscul unei acuzaţii de magie întreţine respectul faţă de preeminenţele lignajere şi generaţia vîrstnică. magia. Contestarea şi creşterea prestigiilor concurente se lovesc astfel de cel mai eficient obstacol.

al resentimentelor şi îndoielilor ce ameninţă autorităţile lignajere. jocul antagonismelor şi solidarităţilor inerente oricărei vieţi politice. ea este „un mod de a spune". Vrăjitoria este. joacă un rol evocat chiar de titlul cărţii lui R. asupra acuzatului sau suspectului. ea constituie codul utilizat cu ocazia confruntărilor politice şi furnizează argumentele la care recurge ideologia politică implicită a societăţilor clanice. după cum a precizat R. în serviciul cnt. constituente ale unităţilor politice. Numărul mai mare de exemple nu ar modifica rezultatele analizelor precedente. ca şi „războiul personal" (feud) şi „războiul din afară". Observaţiile precedente arată că realitatea nu se prea potriveşte cu asemenea interpretări simplificate. aceştia fiind adesea victime ale încrederii în sursele lor. Carta genealogică. Şeful „în germene" se defineşte prin poziţia sa lignajeră. Magia. adică de la domeniul pe care îl guvernează mai ales rudenia spre cel controlat de politic. Firth. în sfîrşit. prin stăpînirea ritualurilor şi a magiei şi prin excelarea în domeniul tehnicilor vrăjitoriei . Calificate uneori drept unanimiste. el simbolizează rivalităţile şi tensiunile ce operează în cadrul grupărilor de sate aliate . Vrăjitorul nefast apare ca duşmanul din interior al cărui caracter periculos se datorează chiar apropierii sale geografice . fie că-i sporeşte constrîngerea şi/sau o protejează împotriva1 contestărilor. mergînd de la comunitatea locală spre exterior. Fiecare dintre aceste trei modalităţi ale opoziţiei şi conflictului operează în cîmpuri de relaţii ce se lărgesc prin trecerea de la una la alta.nrngj şi al binelui comun. fie că permite un adevarat transfer. căci ele nu rămîn niciodată în stadiul 56 de mecanisme ce asigură automat atribuirea statutului politic şi devoluţiunea funcţiilor. Magia constituie şi ea unul dintre mijloacele puterii. a competiţiilor şi conflictelor sugerează importanţa strategiei politice în societăţile cu guvernare minimă sau difuză şi conduce la dezvăluirea diversităţii mijloacelor sale. acuzate că-şi bazează orice decizie importantă pe consimţămîntul general. Punerea în evidenţă a antagonismelor. Fortune. sub cele două forme. Un eseist . una dintre principalele manifestări ale dinamicii sociale şi politice a societăţilor lignajere. rudenia şi alianţele stabilite cu ocazia schimburilor matrimoniale se pot transforma în instrumente ale luptelor pentru putere. un limbaj ce exprimă anumite tipuri de raporturi între indivizi si între grupurile socialeT în acest sens. Manipularea genealogiilor e mai frecventă decît lasă etnografii să se creadă.şj_o_ inegalitate de statut diferenţiază oamenii importanţi (big men) de ceilalţi. el evidenţiază distincţia riguroasă stabilită între conflictele interne şi mascate (magia) şi conflictele f externe şi „deschise" (războiul). prin puternica sa personalitate. el este cel majjjuternic. societăţile nestatale au fost privite mai ales într-o optică mecanicistă care privilegiază opoziţia şi alianţa segmentelor de diverse tipuri.

continua formare de patrilignaje. . genealogiile sînt adesea rectificate şi identitatea clanică este atribuită unor membri din noul grup care nu o au. .din Camerun. Aceştia recurg la un procedeu verificat. Mongo Beti. ^ Faza 3. Capitalizarea de rude şi supuşi. Capitalizarea de prestigiu şi influenţă . denunţă înşelătoriile la care recurg ambiţiile şi rivalităţile politice în propria sa societate. ce constă în crearea unui anturaj de rude şi supuşi. Este vorba deci de un demers politic global ce pune în cauză rudenia. . cea a populaţiei beti care aparţine marelui grup fang. cel al fondatorului său. El prezintă patricianul (mvdg) ca rezultatul instabil al vicisitudinilor istorice. de fapt. care aspiră la independenţă. Pentru a legitima această situaţie nouă. . implicînd ea însăşi deţinerea de bunuri şi de puteri matrimoniale utilizate în avantajul supuşilor. El subliniază caracterul dinamic al clanului. Ruptura şi legitimarea genealogică. dacă nu îţi inventezi o ascendenţă comună". 57 . iar referinţele genealogice ca registrul argumentelor ce justifică dimensiunea clanului care este cel mai bine adaptat la împrejurări. El afirmă : „Te descoperi. Procesele care îl guvernează se ordonează după schema de mai jos : Faza 1 Faza 2. apoi în provocarea unei rupturi care este definitiv recunoscută atunci cînd grupul separat primeşte un nume distinctiv. O asemenea ascensiune politică a fondatorului şi a unităţii pe care a instaurat-o nu e posibilă decît pornind de la o primă capitalizare de rude şi „clienţi". RUDENIE ŞI PUTERE apoi la statutul de unitate clanică sub conducerea oamenilor întreprinzători. bogăţiile şi convenţiile genealogice.Capitalizarea de bunuri şi puteri matrimoniale. Faza 4. . drepturile asupra femeilor.

ci şi de către grupările lignajere. se dovedeşte. Dorothy Emmet a indicat corect caracterul calculat. de bogăţii rezervate schimburilor ceremoniale şi de porci. Societăţile lignajere sînt locul unei competiţii ce afectează frecvent puterile instaurate şi face adesea ca alianţele între grupuri să devină instabile. Sapir a reamintit şi el că poziţiile superioare pot fi cucerite „prin potlatch şi prodigalitate". 33 R. economice şi politice. una dintre obligaţiile şi unul dintre mijloacele puterii (Function. J. Competiţia care provoacă aceste modificări. echilibrele politice fluctuante rezultă. Salisbury. In această societate acefală. care sînt simboluri ale prestigiului. după părerea autorului. ilustrativă. care este orientată spre scopuri economice. căci ei sînt şefi mai puţin prin titlul lor decît prin numărul de „însoţitori". ce afectează poziţiile de putere şi ierarhiile de prestigiu. Van Velsen demonstrează acest lucru într-un studiu intitulat în mod semnificativ The Politics of Kinship (1964). nu doar de către . care provoacă formarea de sate separate. El constată : „Puterea politică efectivă şi influenţa nu sînt neapărat sau exclusiv deţinute de aceia care le pot pretinde pe baza regulilor genealogice şi constituţionale". 58 E. într-o perioadă de aproximativ zece ani. 1962. . Ele ţin mai puţin de o reglare cvasiautomată şi mai mult de o strategie ce angajează fiecare clan şi se conformează principiilor ce definesc ierarhiile şi puterile în cadrul culturii siane33. pe măsură ce „prietenii" devin „duşmani" şi invers. din alianţe şi din circulaţia bunurilor. Dacă în acest caz precis mobilitatea spaţială a persoanelor şi grupurilor exprimă vicisitudinile politice. în acelaşi timp. Situaţia populaţiei siane din Noua Guinee. în acelaşi timp. toate formele comunicării sociale. Salisbury. în ultimă instanţă. acestea se dezvăluie în altă parte prin fluctuaţia alianţelor formate între clanuri sau lignaje. ci urmăreşte deţinerea de drepturi asupra clanurilor puse în stare de inferioritate. Clanurile patriliniare formează satele şi constituie ligi instabile. al unei generozităţi ce contribuie de fapt la determinarea situaţiilor respective pe scara socială şi rămîne. ca şi ierarhiile de prestigiu şi de putere. Asemenea confruntări se organizează în jurul deţinerii de femei. vizează. constituie o ameninţare permanentă pentru „şefi". F. Societăţile lignajere sînt cele în care bogăţia diferenţiază mai puţin prin acumularea ce o evidenţiază decît prin generozitatea sau sfidarea pe care aceasta o suscită. studiată de R. Strategia utilizării bogăţiilor. Un astfel de exemplu arată clar rolul jucat de competiţiile ce au ca obiect anumite bogăţii şi anumite semne. poate duce la o violenţă (războiul) care nu vizează niciodată cucerirea. în care descrie şi analizează societatea tonga implantată pe malurile lacului Nyassa. sistemul relaţiilor de rudenie şi de descendenţă se prezintă ca un ansamblu de raporturi ce pot fi manipulate în scopuri personale. din război. în domeniul rivalităţilor politice. Astfel că. mai degrabă decît dezinteresat. F. Melbourne. iar jocurile ambiţiei politice. care au o valoare rituală. astfel. 1958).indivizii de origine modestă". From Stone to Steel. Purpose and Powers.

Gluckman a dovedit acest lucru pornind de la ritualurile politice ale mai multor monarhii africane. deţinători ai preeminenţelor. ca pe o confruntare pe tema altarelor strămoşilor şi a simbolurilor rituale. Aspecte ale „puterii segmentare" Sistemele „segmentare". 3. unde puterea se bazează pe combinaţii diferite ale principiului lignajer (lignaje patrilaterale). Studiul populaţiei trobriand (Melanezia). Din două categorii de motive. Comportamentul ritual al acestui popor. principiului claselor de vîrstă şi principiului de asociere după specializarea rituală. şi „tinerii" revendicativi. competiţia între lignaje şi sate este exacerbată. tipologia lor rămîne o problemă delicată : instabilitatea lor fundamentală (puterea rămîne difuză sau intermitentă. ca şi traducerea „în termeni mistici" a conflictelor din jurul acesteia. unităţile politice schimbătoare. după afirmaţia sa. iar E.Spoziţia sa în reţelele de alianţe. alegere a referinţelor mitice cele mai favorabile interesului său prezent. Cu ocazia marilor expediţii kula (numite uvalaku). despre care se admite acum că sînt sisteme politice. de altfel. Evocarea rapidă a unui caz este totuşi necesară pentru a preciza semnificaţia afirmaţiei noastre. Intr-o lucrare consacrată vieţii religioase a populaţiei lugbara din Uganda.Ea se înscrie în cîmpul confruntărilor politice. Rangul urmi lignaj localizat depinde de trei factori ^capacitatea sa economică^calitatea sa de centru „integrator" al activităţilor economice desfăşurate de vecini. răspunzători de decizii. ci se găseşte şi în societăţile cu stratificare riguroasă şi guvernare diferenţiată. de exemplu cazul populaţiei ibo din Nigeria meridională. nu au fost clasificate încă în mod incontestabil pe baza unor criterii politice. alianţele sau afilierile precare) şi variantele pe care le 59 prezintă uneori un acelaşi ansamblu etnic. Un asemenea tip de acţiune politică nu este. Lugbara Religion (1960). cunoscute sub numele de kula. conform situaţiei sale specifice. El e pus în evidenţă mai ales cu ocazia schimburilor ritualizate de bunuri rezervate acestui unic scop. confirmă această teză cu o rigoare remarcabilă. M. . Leach pornind de la alegerea pe care o face populaţia kachin. nu este inteligibil dacă se uită legătura strînsă dintre cultul morţilor şi menţinerea puterii lignajere. 34 Vezi Capitolul V. Ordinea celor trei factori care determină rangul lignajelor se inversează şi legătura politică determină avantajul economic. J. R. propriu doar societăţilor lignajere. El descrie rivalităţile dintre „vîrstnici". examinarea relaţiilor existente între religie şi putere va demonstra acest lucru34. Dinamica politică se eliberează. Religie şi putere. Middleton subliniază forţa legăturii dintre „ritual şi autoritate". în măsura în care statutul lignajerRUDENIE ŞI PUTERE depinde de capitalizarea de alianţe şi permite stabilirea unei supremaţii asupra ocupanţilor regiunilor fertile. reluat de Singh Uberoi. Şi strategia utilizării „semnelor" dobîndeşte adesea o semnificaţie politică .

Fried. Un tabel al criteriilor principale (pozitive/+ sau negative/—) permite situarea fiecăruia dintre cele trei tipuri faţă de celelalte două : Criterii Tipuri I n III Profunzime genealogică + — + Genealogie unitară + — Stabilitate relativă a sistemului — + + Interdependenţă a unităţilor politice . in op. în introducerea la lucrarea colectivă Tribes without Rulers (1958). neglijează alte principii care intervin concomitent şi care contribuie la organizarea politică a societăţilor lignajere. gradul de specializare a funcţiilor politice şi formele de violenţă în caz de conflict. prezenţă sau absenţă a unei ierarhii de ranguri şi a unei stratificări35. Fried încearcă să depăşească această ultimă dificultate mărind numărul de criterii destinate diferenţierii grupurilor de descendenţă uniliniară : referinţă genealogică explicită sau implicită. Analizînd cazul grupurilor „solidare". Atribuind preponderenţă organizărilor clanice-lignajere şi structurilor genealogice care le justifică. dar rămîne nesatisfacător. J. H. + — Eterogenitate posibilă — + Şeferie aparentă + Modele de clasificare a sistemelor lignajere Acest mod de clasificare scoate în evidenţă diferenţe semnificative (de exemplu. Tait pun în legătură modul de organizare a genealogiilor ce definesc grupurile lignajere localizate. între eterogenitatea acestora şi diferenţierea şeferiei). se pot determina tipuri ce exprimă modul în care se realizează această articulare. caracter de unitate solidară" sau nu. . The Classification of Corporate Unilineal Descent Groups. H. Ei construiesc trei modele de clasificare pornind de la cazuri africane studiate comparativ : (I) societăţi cu genealogie unitară şi cu lignaje integrate într-un „singur sistem piramidal" . (III) societăţi constituite din lignaje „asociate" care nu se pot situa în acelaşi cadru genealogic. Astfel. M. cit. (II) societăţi formate din mici grupuri de descendenţă devenite interdependente . Fried creează prin combinare opt tipuri de clanuri şi lignaje : 60 35 M.forme luate de acţiunea politică şi de confruntările ce o evidenţiază. Middleton şi D. gradul de autonomie sau de interdependenţă a acestora din urmă. Ţine prea puţin seama de dinamica proprie fiecărui model . Prea exclusiv bazată pe criteriul de descendenţă uniliniară şi pe codul genealogic ce defineşte diversele segmente. relaţiile între stabilitatea sistemului şi interdependenţa unităţilor politice.

1959. Domeniul politic trebuie privit în toată întinderea şi în toată complexitatea sa. ci defineşte unitatea juridică în cadrul căreia operează arbitrajul şi concilierea. Dar tipologia este sumară şi cu o eficienţă ştiinţifică redusă. El reţine patru mai importante : gradul de 61 diferenţiere a rolurilor politice. Lewis constată acest lucru într-un studiu intitulat Problems in the Comparative Study of Unilineal Descent Groups36 şi subliniază diversele semnificaţii funcţionale ale principiului descendenţei. I. Clan stratificat + + . + + Lignaj stratificat + + + Lignaj stratificat China (tsu) cu ranguri Grupuri „solidare" de descendenţă uniliniară (Tipuri de bază. 1965. în „American Anthropologist". forma şi intensitatea schimbărilor tolerabile. + Lignaj egalitar Nuer + . O tratare unilaterală a faptelor nu poate mulţumi. în măsura în care contrazice această constatare. N. The Relevance of Models for Social Anthropology. chiar cu preţul vulnerabilităţii oricărei tipologii a sistemelor politice segmentare. El arată că ea nu funcţionează ca „principiu politic" unic în societăţile segmentare şi o pune în raport cu alte principii structurale : vecinătatea locală. Analizează astfel una dintre condiţiile necesare exprimării vieţii politice. -ANTROPOLOGIE Clan cu POLITICĂ ranguri Tikopia . Lewis insistă şi asupra „caracteristicilor multiple" ale descendenţei unilaterale şi asupra accentuărilor care o diversifică de la o societate la alta. London. M. asupra sistemelor clanice şi lignajere. Ra Strati.. caracterul dominant al activităţii politice. H. S. organizarea pe clase de vîrstă şi cooperarea de tip contractual. + Lignaje cu Tikopia ranguri . N. + . A. LXI. . Tipuri Exemple n. 37S. Eisenstadt. . care nu se aplică întotdeauna societăţii globale (datorită unui gen de genealogie naţională) şi nu asigură neapărat „coeziunea politică" sau „coeziunea religioasă". după M. natura şi amploarea luptei politice. Clan stratificat cu ranguri . Fried) Această încercare are utilitatea de a pune în evidenţă efectul stratificării (deşi îi limitează existenţa la anumite societăţi) şi al ierarhiilor de ranguri. S.Descen. ficare denţă guri demon- strată — — — Clan egalitar Tongus din nord + . Eisenstadt caută criteriile cele mai pertinente37. Primitive Political Systems: A Preliminary Comparative Analysis. Adaptîndu-şi metoda la cazul „triburilor 36Studiu ce figurează în lucrarea colectivă A. într-un studiu ce examinează „sistemele politice primitive" prin metoda analizei comparative. condiţie pe care studiile centrate pe descendenţă şi pe alianţă o neglijează adesea sau o subestimează.

pe de altă parte. apartenenţa la o clasă de vîrstă sau la un regiment. primii rivalizează pentru „poziţiile politice" ce se definesc mai puţin prin putere şi mai mult prin superioritatea rituală.. implicaţiile politice ale rudeniei şi descendenţei se reduc în favoarea sfaturilor săteşti (formate pe baza calităţilor individuale) şi a asociaţiilor (în care „gradele" se cuceresc). (5) . există totuşi o divizare între aristocraţi şi oameni de rînd . eliminate . în limitele acestei încercări. El distinge şase tipuri : (T) „Banda". în vreme ce căutarea politicului „în afara rudeniei" apare. decît cvasimodele. reducerea politicului la structurile determinate de descendenţă şi alianţă neglijează unele dintre aspectele sale specifice. zuni. Bazată pe un eşantion limitat. încă o dată. de aceea. Rezistenţa sistemelor politice la formalizare se manifestă.Tribul ANTROPOLOGIE POLITICĂ segmentar neparticularist" care disociază viaţa politică de domeniul rudeniei şi al descendenţei. legătura cu un teritoriu. ceea ce recunoaşte Eisenstadt. (3) . CAPITOLUL IV . Eisenstadt încearcă să deplaseze punctul de aplicare a analizei: de la aspectele politice ale rudeniei. (o) „TribuLcu stratificare rituală" (anuak de la graniţa dintre~Sudan şi Etiopia) în care diferenţierea şi ordinea ierarhică se exprimă mai ales în legătură cu „domeniul simbolico-ritual" .TribiiLsegmentar" în care rolurile şi funcţiile politice sînt legate de grupurile lignajere . O astfel tipologie este mai mult descriptivă decît clasificatoare. în sfîrşit. descendenţei şi alianţei către manifestările propriu-zis politice. rivalitatea opune mai ales asociaţiile . de unele triburi amerindiene etc. forma cea mai simplă a organizării sociale şi politice. fără ca tensiunile să fie. competiţia pentru acces la funcţii şi „disputa" privind treburile publice devin evidente. relaţia cu ritualurile principale determină atribuirea funcţiilor politice . Puterea şi „rudenia" se află în raport dialectic. accentul se pune mai mult pe ritual decît pe politic . © „Tribul cu sate autonome" care are la bază satul sau cartierul. în cazul societăţilor segmentare. kiowa) aparţin acestei categorii. ilustrată de triburile australiene şi pigmee. societăţile indiene din America de Nord (hopi. (4) „Ţribul_cu asociaţii" în care funcţiile politice sînt repartizate între ^grupurile de rudenie" ce deţin monopolul acestora şi între diversele asociaţii ce caracterizează acest tip .. competiţia are loc între lignaje şi autorităţile clanice sau lignajere. în consecinţă. accesul către aceste poziţii are loc printr-o competiţie foarte serioasă. ceea ce se vede din simpla denumire a fiecărui tip. lipsită de rezultate. cele două serii de grupuri şi cele organizate pe bază teritorială joacă roluri complementare.segmentare". de unde eşecul oricărei interpretări unilaterale. ea nu este omogenă. ea nu se poate situa la un nivel suficient de abstract şi nu propune.

că ea este „forţa de ordine prin excelenţă" (J. Ordine şi subordonare Teoriile antropologice par marcate de incertitudine : unele dintre ele găsesc deja în „natură" manifestarea raporturilor de ierarhie şi de dominaţie. în grade diferite. Pe scurt. influenţa. fie că e vorba de situaţia „masculilor dominatori" din grupurile de maimuţe . unite între ele printr-o dialectică ce anunţă „formele elementare ale luptei de clasă" (R. competiţia şi conflictul. nici o putere fără ierarhii şi fară raporturi inegale instaurate între indivizi şi grupurile sociale. Modul de diferenţiere a elementelor sociale. eterogene . pe bună dreptate. sarcina sa este. Aceste societăţi au ierarhii sociale elementare. controlul oamenilor opozabili duşmanilor din afară. . diversele categorii în care se înscriu acestea şi forma acţiunii politice sînt fenomene strîns legate. manipularea simbolurilor şi ritualului. Antropologia politică nu trebuie nici să nege. Puterea. de a arăta formele particulare pe care le iau puterea şi inegalităţile pe care se bazează ea în cadrul societăţilor „exotice". Fallers). Bastide) din societăţile mai complexe conduse de statul primitiv. Freund). cum ar fi relaţia cu strămoşii.şi ca necesitate logică . în vreme ce acestea creează diferenţierea necesară funcţionării societăţii. diferenţierea funcţiilor măreşte numărul grupurilor care şi le asumă sau impune aceluiaşi grup să se prezinte sub „aspecte" diferite în funcţie de situaţii. alte teorii privesc stratificarea socială ca fiind „înrădăcinată în cultură" (L. Aceste elemente diverse nu se pot adapta decît dacă sînt ordonate unele faţă de altele. ea clasifică indivizii şi grupurile sociale după acest model. invers. Asociată unei imagini ideale a omului care simbolizează valorile şi idealurile colective. Toate societăţile sînt. iniei o societate fară putere politică. fie că e vorba de peck-order (ordinea loviturii 63 de cioc) din societăţile păsărilor. Politica le unifică impunînd o ordine şi se poate spune. prestigiul rezultă aici din condiţii acum mai bine cunoscute. proprietatea asupra pămîntului şi a bogăţiilor materiale.puterea rezultă din disimetriile care afectează raporturile sociale. Sînt practici care implică deja antagonismul. Ceea ce ea exprimă „oficial" e mai ales o inegalitate fundamentală : cea pe care stratificarea socială şi sistemul claselor sociale o stabilesc între indivizi şi între grupuri. dimpotrivă. STRATIFICARE SOCIALĂ ŞI PUTERE Puterea politică organizează dominaţia legitimă şi subordonarea şi creează o ierarhie care îi este proprie. nici să neglijeze acest lucru. istoria le încarcă cu elemente noi fără a le elimina pe toate cele vechi. O asemenea relaţie se impune ca fapt -RUDENIE ŞI PUTERE devenirea istorică a societăţilor politice o pune în evidenţă . Antropologia politică are aceeaşi obligaţie faţă de societăţile care dispun de o guvernare minimă sau de o guvernare de circumstanţă. neglijînd aspectul formal al relaţiei. 1.

deşi structurile sale pun în evidenţă „clase" de rude şi jocul egalităţii (de exemplu între fraţi) sau al dominaţiei-subordonării (de exemplu între părinţi şi copiii lor). chiar redusă la această formulare sumară. atitudini. Astfel de inegalităţi primare determină deja privilegii şi obligaţii. într-un caz. ANTROPOLOGIE POLITICĂ R. şi indienii comanche. dar „tratate" de mediul cultural în cadrul căruia se exprimă. în celălalt caz. Ele se complică atunci cînd intervin în domeniul relaţiilor definite prin rudenie şi descendenţă1. şi în măsura în care reglează accesul spre poziţiile ce conferă putere sau autoritate. deţine preeminenţa politică. Produs al istoriei. bazate pe diferenţele de sex şi de vîrstă. Se poate considera că această ierarhie prefigurează formele elementare ale stratificării sociale. Dezbaterea. iar schimbarea trebuie să fie mai uşor perceptibilă în societăţile cele mai simple. Contradicţiile denumite naturale. El opune populaţia tanala din Madagascar. Poziţia relativă a clanurilor şi lignajelor rezultă din . semnifică trecerea de la natură la cultură.Ierarhizarea. ea se justifică prin mit. într-o asemenea optică. Rudenia le guvernează în special pe primele. în plus. atribuie puterea membrului celui mai vîrstnic din generaţia cea mai vîrstnică. sugerează ambiguităţile care complică noţiunea de stratificare socială. se manifestă printr-o ierarhie de poziţii individuale ce situează bărbaţii faţă de femei şi pe fiecare dintre aceştia în grupul lor în funcţie de vîrstă. Linton. Faptul că predomină valorile religioase la tanala şi valorile militare la comanche contribuie la explicarea diferenţei şi arată cum criteriile naturale de „clasificare" îşi primesc semnificaţia de la cultura care le utilizează. Subzistă contradicţii cu privire la natura inegalităţilor ce trebuie analizate pentru a o caracteriza. atrage atenţia asupra acestui „aspect al organizării sociale". relaţia lor cu politicul se schimbă după cum ele stabilesc poziţiile respective ale indivizilor sau pe cele ale anumitor grupuri sociale. apoi descendentă. ci se înscriu într-o ordine ierarhică de grupuri şi implică statute inegale (chiar dacă inegalitatea nu se referă decît la prestigiu şi la preeminenţă) şi o inegalitate în participarea la putere. ea nu primeşte semnificaţii politice decît în măsura în care modelează raporturile între grupurile sociale şi nu între persoane. Principiul dominant care stă la baza acestei ordini este cel al vîrstei şi al apropierii genealogice : grupul de descendenţă cel mai „apropiat" de strămoşul comun sau de fondator ocupă o poziţie superioară. Ea funcţionează într-un cadru restrîns în care instaurează relaţii de autoritate legate de un sistem de denumiri. strămoşii de la „început" fiind asimilaţi zeilor sau eroilor sau consideraţi companionii celor din urmă. este ascendentă. care prezintă o dublă ierarhizare a bărbaţilor şi femeilor după vîrstă şi apropierea de strămoşi. Totuşi. care dispun de asemenea de o dublă ierarhizare ce plasează la vîrf bărbaţii în deplinătatea virilităţii şi femeile în deplinătatea fecundităţii. Unităţile sociale constituite în funcţie de descendenţă nu sînt toate egale şi echivalente. drepturi şi obligaţii. într-un articol publicat în 1940. ierarhia este mereu ascendentă şi se continuă în lumea strămoşilor .

„Cei de sus" ocupă un rang superior. şi ocuparea progresivă de către ele a spaţiului. Organizarea bipartită a tribului winnebago se bazează pe această inegalitate de statut şi de capacitate politică. pornind din centrul de formare. iar clanurile lor au animale terestre ca embleme totemice. primul dintre regii cunoscuţi în tradiţia oralăRUDENIE ŞI PUTERE a fondat clanul superior din care se recrutează suveranii.evenimentele care au determinat formarea lor. N. să se considere implicaţiile criteriului de vîrstă ca ana. „Cei de pe pămînt" se găsesc într-o poziţie inferioară. la populaţia bemba din Zambia. în societăţile cu stat tradiţional. într-un sistem de rudenie. s-au confruntat la începutul timpurilor într-o încercare ce viza cucerirea poziţiei de şef.loage în cadrul rudeniei sau al organizărilor lignajere şi în cadrul ierarhiilor de grupuri de vîrstă. funcţii de poliţie (clanul ursului) şi de toboşar public (clanul bizonului). pornind de la strămoşul iniţial. Ar fi la fel de riscant. S. La populaţia swazi din Africa meridională. sînt situaţi în partea stîngă a teritoriului tribal. iar clanul „său" (cel al crocodilului) are statutul cel mai privilegiat datorită antecedenţei sale . iar clanurile lor au păsări ca embleme totemice. S-a putut afirma că ierarhia indivizilor. şi ierarhia „segmentelor". de exemplu. se supun aceloraşi principii de ordonare. a observat în mod corect că instituţia claselor de vîrstă trasează din nou frontierele stabilite de rudenie şi descendenţă. Ea se deschide adesea către o mitologie ce exprimă simbolic inegalităţile de statut şi oferă o justificare a raporturilor de dominaţie-subordonare. introduce un nou mod de 65 solidaritate şi de persoane. Astfel. Astfel. celelalte clanuri şi lignaje se ordonează după cum fondatorul a sosit o dată cu sau în urma eroului cuceritor. pot opera încă aceleaşi principii. una „celestă" şi deţinătoare de puteri rituale. deţinînd. Această funcţie a mitului se manifestă clar în unele societăţi amerindiene. Istoria a orientat ierarhia clanurilor şi lignajelor. a dat naştere la diferenţe de „rang" în cadrul sistemului clanic. Ei nu intervin în domeniul politic decît în mod secundar. Principiul . în lucrarea sa From Generation to Generation (1956). Eisenstadt. mitologia populaţiei winnebago din Wisconsin spune că două „jumătăţi". Unităţile sociale constituite în funcţie de descendenţă nu sînt toate egale şi echivalente. ordinea clanică-lignajeră se referă la cuceritorul Atimukulu : lignajul „său" are monopolul puterii politice. Ei rămîn la marginea unei puteri ce vrea să se conformeze scopurilor „forţelor supranaturale". Nu este de fapt decît o aproximare care estompează implicaţiile politice ale celei de a doua categorii. sînt localizaţi în partea dreaptă a teritoriului tribal. iar cealaltă „terestră" şi deţinătoare a tehnicilor ce permit asigurarea subzistenţei materiale. pe care le instaurează. a condiţionat organizarea spaţiului social. iar lignajele ce îl constituie sînt ierarhizate după relaţia lor cu descendenţa primordială. ci se înscriu într-o ordine ierarhică de grupuri şi implică statute inegale (chiar dacă inegalitatea nu se referă decît la prestigiu şi la preeminenţă) şi o inegalitate în participarea la putere. Prima a cîştigat şi şi-a stabilit astfel dominaţia : unul dintre clanurile care o constituie — cel al păsării-tunet — are monopolul şeferiei tribale. într-o societate segmentară. şi în măsura în care reglează accesul spre poziţiile ce conferă putere sau autoritate. procedînd în acelaşi fel.

Ei rămîn la marginea unei puteri ce vrea să se conformeze scopurilor „forţelor supranaturale". de exemplu. ordinea clanică- lignajeră se referă la cuceritorul Atimukulu : lignajul „său" are monopolul puterii politice. a condiţionat organizarea spaţiului social.are monopolul şeferiei tribale. Organizarea bipartită a tribului winnebago se bazează pe această inegalitate de statut şi de capacitate politică. primul dintre regii cunoscuţi în tradiţia orală a fondat clanul superior din care se recrutează suveranii. celelalte clanuri şi lignaje se ordonează după cum fondatorul a sosit o dată cu sau în urma eroului cuceritor. iar cealaltă „terestră" şi deţinătoare a tehnicilor ce permit asigurarea subzistenţei materiale. pornind de la strămoşul iniţial. a dat naştere la diferenţe de „rang" în cadrul sistemului clanic. La populaţia swazi din Africa meridională. Se poate considera că această ierarhie prefigurează formele elementare ale stratificării sociale. iar clanul „său" (cel al crocodilului) are statutul cel mai privilegiat datorită antecedenţei sale . S-a putut afirma că ierarhia indivizilor. la populaţia bemba din Zambia. iar clanurile lor au animale terestre ca embleme totemice. funcţii de poliţie (clanul ursului) şi de toboşar public (clanul bizonului). într-un sistem de rudenie. „Cei de sus" ocupă un rang superior. Produs al istoriei. deţinînd. Istoria a orientat ierarhia clanurilor şi lignajelor. iar lignajele ce îl constituie sînt ierarhizate după relaţia lor cu descendenţa primordială. şi ierarhia „segmentelor". „Cei de pe pămînt" se găsesc într-o poziţie inferioară. iar clanurile lor au păsări ca embleme totemice. una „celestă" şi deţinătoare de puteri rituale. pornind din centrul de formare. atribuie puterea membrului celui mai vîrstnic din generaţia cea mai vîrstnică. în societăţile cu stat tradiţional. Nu este de fapt decît o aproximare care estompează implicaţiile politice ale celei de a doua categorii. . Această funcţie a mitului se manifestă clar în unele societăţi amerindiene. mitologia populaţiei winnebago din Wisconsin spune că două Jumătăţi". Poziţia relativă a clanurilor şi lignajelor rezultă din evenimentele ANTROPOLOGIE POLITICĂ care au determinat formarea lor. într-o societate segmentară. deţine preeminenţa politică.cel al păsării-tunet . pe care le instaurează. şi ocuparea progresivă de către ele a spaţiului. Ar fi la fel de riscant. pot opera încă aceleaşi principii. strămoşii de la „început" fiind asimilaţi zeilor sau eroilor sau consideraţi companionii celor din urmă. s-au confruntat la începutul timpurilor într-o încercare ce viza cucerirea poziţiei de şef. sînt localizaţi în partea dreaptă a teritoriului tribal. Astfel. Ea se deschide adesea către o mitologie ce exprimă simbolic inegalităţile de statut şi oferă o justificare a raporturilor de dominaţie-subordonare. se supun aceloraşi principii de ordonare. ea se justifică prin mit.dominant care stă la baza acestei ordini este cel al vîrstei şi al apropierii genealogice: grupul de descendenţă cel mai „apropiat" de strămoşul comun sau de fondator ocupă o poziţie superioară. Astfel. sînt situaţi în partea stîngă a teritoriului tribal. Prima a cîştigat şi şi-a stabilit astfel dominaţia : unul dintre clanurile care o constituie . Ei nu intervin în domeniul politic decît în mod secundar.

Oferind o bază în plus puterii politice primitive şi făcînd să prevaleze valori mai „universale" faţă de valorile „particulariste". 24 aprilie 1954. după cum stratificările cu adevărat politice sînt sau nu constituite. politice şi juridice care intervin direct în guvernarea colectivităţii. Exemplele date nu ajung însă pentru a pune în evidenţă multiplele variaţiuni pe care le prezintă. N. legate de suveran. Acest sistem apare cel mai bine ilustrat în diversitatea formelor sale în Africa neagră38. 38 Putem cita articolul lui S. Populaţiile nandi şi kikuyu-kamba din regiunea orientală prezintă o organizare socială stabilită pe bază teritorială. să se considere implicaţiile criteriului de vîrstă ca ana. Un studiu comparativ detaliat ar arăta că grupele de vîrstă ordonate se situează diferit în societatea globală.ele sînt învestite cu funcţiile cele mai numeroase sau cele mai importante. Eisenstadt. grupele de vîrstă sînt un element fundamental al structurii satului. introduce un nou mod de solidaritate şi de subordonare. în timp ce clanurile şi lignajele sînt reduse la un rol secundar. Regiunea meridională. creează o adevărată şcoală de civism şi conferă statutul de adult. Stratificarea grupurilor de vîrstă diferă de simpla ierarhie a generaţiilor. S.procedînd în acelaşi fel. caracteristica esenţială a claselor de vîrstă instituite e de a forma o stratificare socială străină rudeniei şi descendenţei şi de a permite îndeplinirea de funcţii specifice. A Comparative Study.rituale. societăţile africane. cum este cazul mai multor societăţi din Camerunul meridional. N. arată cum o putere foarte centralizată se sprijină pe un puternic aparat de clase de vîrstă : acestea formează regimente. Este cazul populaţiei meru din Africa orientală. a observat în mod corect că instituţia claselor de vîrstă trasează din nou frontierele stabilite de rudenie şi descendenţă. African Age Groups. . o ierarhie de clase de vîrstă învestite cu puteri militare. Totuşi. Eisenstadt. care joacă mai mult decît un rol militar. mai ales în societăţile în care o clasă de vîrstă preeminentă (cea a războinicilor) impune membrilor săi celibatul şi implicarea minimă în cadrul rudeniei. pe care le poate tempera un joc al compensaţiilor. cu regatele swazi şi zulu. Organizarea claselor de vîrstă instaurează raporturi de solidaritate şi de autoritate. sub acest aspect. ce leagă relaţiile de dominaţie între „clase" succesive (1-2) şi relaţiile libere între „clase" alternative (1-3). în lucrarea sa From Generation to Generation (1956). ele au o funcţie economică şi pot determina participarea la conducerea treburilor săteşti. de exemplu la populaţia ibo din Nigeria şi la vecinii lor. în „Africa". Poziţia. după cum ierarhiile clanice-lignajere sînt încă active. In Africa occidentală. depăşeşte particularismul grupărilor lignajere.societate segmentară/societate cu stat tradiţional . dintre care şi cele ce asigură guvernarea. Ea rezultă din vîrstă şi din procedeul ritual ce condiţionează accesul la sistem. militare sau/şi politice.loage în cadrul rudeniei sau al organizărilor lignajere şi în cadrul ierarhiilor de grupuri de vîrstă. structura şi funcţiile lor se schimbă 67 în consecinţă : între cei doi poli . ea funcţionează uneori în contradicţie cu sistemul relaţiilor socialeRUDENIE ŞI PUTERE bazate pe rudenie şi descendenţă.

Ele coexistă în general cu forme mai complexe. „clasa" religioasă (preoţii).de aristocraţi — ei înşişi ierarhizaţi în trei categorii : „onorabili". şi prin trăsături culturale diferenţiale. 1958). printre ei şi G. devine atunci criteriul pertinent. care le domină şi le folosesc. specializate şi. marii proprietari şi oamenii de rînd. deloc egali între ei). nu sînt niciodată abolite. rangurile şi ordinele pe care le determină. cu ierarhie internă. M. ordine sau caste. un asemenea tip de societăţi cu ranguri. Acest sistem de ranguri rămînea totuşi deschis prin jocul căsătoriei sau al meritelor (J. prin procedee diferite. într-un studiu comparativ. Literatura etnologică ilustrează. P. Inegalitatea de statut sau de poziţie exprimată în afara rudeniei şi în afara raporturilor stabilite între grupurile de descendenţă şi ANTROPOLOGIE POLITICĂ între grupurile de vîrstă. Africa propune o mare varietate de societăţi cu stratificări sociale complexe. Este cazul din vechea Rwandă şi Burundi . controlul asupra pămîntului. Stair a distins aici cinci „clase". după formula lui J. Murdock. cele ce prezintă o ruptură între oamenii liberi şi sclavi. şi care pot singure să primească denumirea de „stratificare". După el. sînt stabilite şi ordonate niveluri multiple chiar în afară de graniţa dominantă trasată între oamenii liberi şi ceilalţi. la bogăţii şi la simbolurile de prestigiu. nobilimea funciară. în cadrul cărora se repartizează oamenii liberi : „clasa" politică (şefii. cu tipurile de structuri şi de organizări politice (Social Stratification in Polynesia. în Samoa. aducerea în stare de supunere etc. distincţiile sociale sînt şi mai marcate. J. rezultă din relaţii străine domeniilor în care se actualizează cele trei modele de raporturi. R. 1897). Astfel. prin exemple numeroase şi dispersate din punct de vedere geografic. „nobili" şi „sori". în Polinezia. Aceştia din urmă separau oamenii de rînd . gradul lor de complexitate inegală în societăţile polineziene. şi se bazează pe cucerire. Ele pot prefigura o structură de clase sociale şi pun în evidenţă foarte clar evenimentele istorice. inegale. primea titlul de „Marele Soare". termenul nu se aplică decît societăţilor în care apar grupuri esenţial distincte şi inegale din cauza diferenţei lor : de exemplu. Asemenea forme elementare ale stratificării sociale. „premisa de inegalitate" e aici principiul care stă la baza dominaţiei şi a privilegiilor grupului superior şi minoritar. subordonîndu-le. izolat în vîrful ierarhiei. Statutele sociale implicate. B. care ierarhizează un număr restrîns de grupuri închise. în special din Senegal şi Mali. în esenţă. D. Sahlins a pus în evidenţă diversitatea formelor de stratificare. Şeful suprem. ce ordonează clanurile sau lignajele şi clasele de vîrstă. Swanton. capacitatea rituală. Unele prezintă o structură globală denumită de „caste". Aceste stratificări complexe se manifestă prin participări inegale (sau exclusive) la putere. Indian Tribes of the Lower Mississippi Valley.desemnaţi prea puţin măgulitor ca „împuţiţi" . . riguros diferenţiate. Unele funcţii şi unele titluri sînt ereditare (Old Samoa. 1911). şi a căutat legătura lor cu ecologiile şi economiile insulare. El se regăseşte la amerindienii din nord : indienii din nord-vest şi natchez de pe valea inferioară a fluviului Mississippi. Maquet. după părerea unor antropologi. Anumite societăţi.

fiind variabilă în funcţie de regiuni şi de perioadele considerate. în acest caz. care apar ca fiind constituite din protoclase sau din clase sociale embrionare. combină într-un ansamblu de o „complexitate extremă". trasează graniţe ce accentuează diferenţele împiedicînd intrarea unui grup peste altul. Hsu. Leach. . presupuşi descendenţi ai vechilor şefi . Princeton. R. între 2) şi 3). explică o asemenea structură. Paris. efectele cuceririi de către un grup care a dobîndit astfel monopolul puterii. eterogenitatea etnică. o repartizare în spaţiu care se conformează acestor exigenţe. datorită locului acordat proprietăţii funciare şi datorită importanţei recunoscute a iniţiativei individuale. sînt rare . serer şi toucouleur fac parte din această categorie. o dată cu creşterea numărului castelor şi divizărilor lor interne. 1963. El caracterizează societatea respectivă prin asocierea unui „sistem de clase" şi a unui „sistem lignajer". nici din sistemul clanic (denumit „nominal"). între 1) şi 2) se situează 69 aristocraţii. ea provoacă. instaurează o diferenţiere şi o specializare riguroasă. Majoritatea societăţilor asiatice prezintă stratificări sociale complexe. L. Această stratificare nu este nici rigidă. cum ar fi hausa din Nigeria de Nord. Ea permite 39 F.asociază un sistem de ordine (aristocraţi. acestea au fost mai întîi definite ca sistem imobil. studiată de E. Coeziunea acestora nu rezultă nici din structura familială (care a fost calificată drept „centrifugă"). Raportarea la sistemul religios şi la comportamentul ritual .măsura tuturor lucrurilor . Realitatea e mult mai complexă însă. L. Gv Smith. Societăţile africaneRUDENIE ŞI PUTERE tradiţionale. Dumont a subliniat aspectele ideologice ale sistemului castelor. fiecare avînd propria stratificare şi ierarhia specifică . după formula lui M. Asia. constituie un exemplu. oameni liberi. Alte societăţi. Modelul celor patru varnas (categorii fundamentale de clasificare) este instrumentul ce permite interpretarea teoretică a acestei organizări globale. oameni de rînd) şi un sistem de „caste" profesionale. prezintă cel mai mare număr de societăţi cu caste. Dinamismul castelor este legat de dinamisme politice şi. vezi Homo Hierarchicus. Clan. ci din castă. 3) cel al „sclavilor" (mayam) . mai ales în domeniul politic. 1966. Ea se raportează la distincţii rituale şi la consideraţii politice. 2) cel al oamenilor liberi (darat) . Caste and Club. regatul Buganda. determină. Endogamia poate funcţiona la fiecare nivel de stratificare internă. o controversă permanentă cu privire la poziţiile lor relative. nici în legătură directă cu statutele economice. descendenţii unui bărbat darat şi ai unei femei mayam (surawng). populaţiile wolof. doar printr-un abuz simplificator. Sînt diferenţiate trei ordine sau „stări" principale şi două intermediare : 1) cel al şefilor sau seniorilor (du) .este cea care explică şi justifică genul de relaţii sociale şi inegalităţile pe care le creează. gradul înalt de diferenţiere a funcţiilor economice şi sociale. dintre care populaţia kachin din Birmania. în sfîrşit. căci. ca şi în cazul brahmanilor din Bengal39. cu India. tipuri multiple de stratificare şi de ierarhizare. pare a fi una dintre ele. care se schimbă cu greutate într-un „sistem feudal". Ea stabileşte o ordine strictă. Nu este lipsit de interes să semnalăm că societatea ganda rămîne una dintre societăţile tradiţionale cele mai deschise astăzi procesului de modernizare.

între o multitudine de ierarhii". ele fiind cazurile particulare.fiecărui ordin să-şi laude „onoarea" faţă de cei ce îi sînt inferiori. care sînt şi cele mai problematice . determină tipul de putere sau de autoritate conferit în cadrul organizării politice. nu este nici simplă. nici unilaterală. Controversele specialiştilor pun în final problema graniţelor lor respective. ca expresie superioară şi sistematizată a inegalităţilor existente la acest nivel. pentru că trecerea de la interpretarea teoretică la elucidarea realităţii sociale nu are loc fără obstacole. Noţiunea de statut. Dar lucrul esenţial este. Această delimitare nu simplifică astfel lucrurile. Social Organization (1948). le implică şi poate fi considerată termen generic. Trecerea în revistă rapidă şi incompletă a stratificărilor şi a ierarhiilor complexe dezvăluie multitudinea formelor lor tradiţionale . Societăţile concrete apar ca „o încurcătură de sisteme de stratificare socială în raporturi dialectice unele cu altele". pentru că determină ierarhiile de indivizi. ea sugerează şi dificultatea întîmpinată de îndată ce s-a încercat reducerea sa la un număr limitat de tipuri. Pe de altă parte. Maine şi H. reluată de sociologii moderni şi de antropologii sociali. de rudenie şi de descendenţă . Gurvitch care identifică „orice structură" cu „un echilibru precar. ce trebuie refăcut fără încetare printr-un efort înnoit. 2. asociate unui ansamblu de drepturi şi îndatoriri. ea permite aprecierea distanţei sociale existente între persoane. fie prin cutumă. H. inventarul critic efectuat de R. Bastide (Formes élémentaires de la stratification sociale. Ambele. sugerează acelaşi lucru. relaţia efectivă dintre stratificarea socială şi structura şi organizarea politică se stabileşte prin modalităţi diferite . Spencer. fie printr-o procedură sau un ritual specific. Noţiunea de oficiu. Diferenţierea între formele superioare şi formele elementare ale stratificării nu se face cu uşurinţă. legată de primele două. Ea desemnează funcţia ocupată printr-un „mandat al societăţii". Pare totuşi legitim să se restrîngă aplicarea conceptului de stratificare la societăţile care satisfac cel puţin două condiţii: 1) inegalităţile dominante se formulează pe baza altor criterii decît cele de vîrstă şi de sex. descendenţă şi alianţă. căci primele apar oarecum din celelalte şi le utilizează ANTROPOLOGIE POLITICĂ evidenţiind o schimbare de regim ierarhic. Rolul exprimă statutul în termeni de acţiune socială. . oarecum. Ea apare. 1965) o urmează pe cea a lui G. defineşte poziţia personală a unui individ faţă de ceilalţi în cadrul unui grup . el reprezintă aspectul dinamic al acestuia. trebuie să fie oarecum legitimate. 2) rupturile între grupuri ierarhizate se produc la scara societăţii globale sau a unităţii politice naţionale. Forme ale stratificării sociale şi putere politică Studiul acestei relaţii necesită o examinare prealabilă a conceptelor celor mai utilizate. moştenită de la H. Lowie în capitolul Social Strata din lucrarea sa. Această formulare a lui R. fară îndoială. înrădăcinarea sa în domeniul relaţiilor definite prin rudenie. ceea ce cercetările desfăşurate sub umbrela antropologiei politice nu pot ignora.

oficiile politice sînt rezervate membrilor „unei clase conducătoare care nu reprezintă decît o mică proporţie din populaţia totală" (Peter C. şi atribuit unui număr restrîns de persoane. Iar acesta din urmă este. S. A. în M. funcţia ereditară. 41Vezi studiul său din volumul colectiv A.nereţinînd decît privilegiile pe care le oferă . distincţia între funcţia deţinută şi persoana ce o deţine pentru o vreme. în majoritatea societăţilor tradiţionale cu stat. Lloyd)41. şi este adevărat că sensurile lor coincid în mare măsură.economice. în sfîrşit. Oficiul (sau funcţia cu titlu) comportă neapărat elemente ceremoniale şi rituale care. Meyer Fortes constată în legătură cu acestea : „Caracterul [lor] religios este mijlocul de a da o forţă de constrîngere obligaţiilor morale. Se stabileşte între oficiu şi deţinătorul său un raport complex: dacă primul ar rămîne liber. se raportează la o ierarhie globală : cea pe care o prezintă orice societate unde există „clase" aproape închise. religioase sau de alt fel. Oficiul nu are doar un aspect tehnic. după exemplul utilizării stabilite de istorici. Sistemul de ordine sau stări trebuie privit ca o formă complexă a stratificării sociale. pentru care apartenenţa este. 71 Aceste două sisteme rămîn în centrul unei dezbateri care nu poate fi analizată aici în toate detaliile. fie că este cea a grupurilor sociale constituite pe baza descendenţei. Essays on the Ritual of Social Relations. Ea evidenţiază puterea politică şi ierarhia sa proprie în raportul său cu stratificarea socială. Ritual and Office in Tribal Society. Gluckman (ed. dacă al doilea nu şi-ar îndeplini obligaţiile şi nu ar respecta interdicţiile impuse de funcţia sa . mai accentuat în cazul funcţiilor politico-rituale. printr-un „procedeu deliberat şi solemn". 1965. sau unui grup de descendenţă ce ocupă primul loc într- un ansamblu de clanuri şi de lignaje ordonate. evident. Celelalte pot fi deschise oricărui membru al societăţii sau pot fi privilegiul unor grupuri determinate. ierarhizarea riguroasă şi 40M. ordinea socială ar părea ameninţată . noţiunea de oficiu sau de funcţie cu titlu conotează noţiunile de rang şi de ordin sau stare. permit accesul la el şi dobîndirea unei „noi identităţi sociale". are şi un caracter moral şi/sau religios. paralel cu sistemul de caste şi cu sistemul de clase. Rang şi ordin (sau stare) sînt termeni care adesea se confundă sau se utilizează ca sinonime în literatura antropologică . în esenţă. Political Systems and the Distribution of Power. Primul se raportează totuşi la o ierarhie particulară. determinată de naştere. London. Manchester. Ea poate corespunde unei entităţi etnice care a unificat o societate multiplă şi şi-a impus dominaţia. sau unei aristocraţii ereditarele posedă o cultură distinctă de cea a majorităţii.). ei reţin patru criterii ce permit calificarea castei : endogamia. . In toate cazurile. cum e cazul unui titlu ce rămîne proprietatea exclusivă a unui lignaj. Unii autori (printre ei Rivers) aplică termenul de castă doar fenomenului indian . Al doilea. definite legal. impune. fie a grupurilor socio-profesionale. Anumite funcţii cu titluri sînt legate de un statut „primit" prin descendenţă. fie a funcţiilor cu titlu din cadrul organizării politice. vîrstă sau prin deţinerea unei calităţi native. 1962. Fortes.RUDENIE ŞI PUTERE riscul ar fi acelaşi.. care contribuie la bunăstarea şi la prosperitatea societăţii şi pe care cei ce acceptă un oficiu trebuie să le transforme cu scrupulozitate în acţiuni"40.

în aceeaşi societate. posibilitatea de a diferenţia. 1954). Ceea ce oferă. ea analizează trecerea de la societatea fără clase (comunitatea primitivă) la societatea cu clase. Dacă. există societăţi exterioare Indiei care au o stratificare parţială comparabilă cu cea pe care o instaurează regimul castelor. Alţi autori (printre care Lowie) încearcă să-i dea o semnificaţie mai largă . Au fost propuse deja exemple africane : ele arată asocierea ordinelor şi castelor în cadrul aceleiaşi unităţi politice (wolof. clasele sociale pe de altă parte. nici aşa imobile pe cît lasă să se înţeleagă definiţia clasică . serer şi toucouleur din Senegal). în al doilea rînd. Este extrem de important să constatăm-că primele două sînt oarecum „înrudite" şi că ultimul ocupă un loc separat. religia. pe de altă parte. în Histoire et conscience de classe. Pe de altă parte. grupări cu funcţie dominantă (politică. Lukacs. printre cele şase utilizate de G. straturile cele mai puţin „permeabile" (castele) şi straturile cele mai „permeabile" (clasele). ordinele şi clasele sociale ca fiind cele trei tipuri ale unei combinaţii ierarhice stabilite între oameni. iar ultimele la lucrurile privite sub aspectul producţiei şi repartiţiei lor. dar fără a trata problema în ansamblul ei şi fără a preciza prin ce structurile sociale anterioare capitalismului impun o interpretare mai „complicată". grupări în raport de complementari ta te/grupări în raport de antagonism. se vede că primele se referă mai ales la domeniul simbolic prin excelenţă. simboluri şi lucruri. permit dezvăluirea diferenţelor (Le concept de classes sociales. G. în sensul prezentei ANTROPOLOGIE POLITICĂ interpretări. Prudenţa ştiinţifică îndeamnă la a considera sistemele de caste. se opun ca grupări „impuse'Vgrupări „reale". în cadrul căruia castele nu se caracterizează decît prin „extrema lor imobilitate".regulile de „evitare".)/grupări suprafuncţionale. castele. se consideră castele. este cel care . în primul rînd. din motive care ţin. de fapte şi. economică etc. Aceste trei „criterii cardinale". următoarele la atributele estimate ca înnăscute care îi fac pe oameni inegali. Francis Hsu aminteşte că sistemul „a încorporat întotdeauna grupuri noi organizate în caste" şi că rupturile şi luptele care îl afectează „nu sînt fenomene moderne". după Lowie. ei resping diferenţa dintre castă şi clasă şi consideră un ansamblu de clase ierarhizate. ordine şi clase ca „tipuri ideale" ce nu coincid niciodată exact cu realitatea şi care pot fi utilizate simultan pentru a o pune în evidenţă pe aceasta. Interpretarea societăţilor tradiţionale în termeni de clase sociale rămîne de o utilitate limitată în antropologie. ordinele (sau stările) şi clasele apar ca trei elemente ale unei dezvoltări către o ierarhie mai deschisă a grupurilor sociale. Castele indiene nu par nici aşa „închise". rituală. Gurvitch pentru definirea claselor. Dacă se reţine această interpretare şi valoarea diferenţială pe care o conferă criteriul de „permeabilitate" sau de deschidere. Controversa şi-a redobîndit vigoarea pe baza observaţiilor adunate de antropologi în decursul ultimelor decenii. de orientările cercetării. trebuie să constatăm că societăţile cu clanuri sau cu clase de vîrstă dotate cu funcţii specifice conţin germenii acestor trei forme complexe ale stratificării sociale. Teoria marxistă pare ea însăşi neterminată sau ezitantă în acest domeniu. Castele şi ordinele pe de o parte.

care utilizează modelul de dezvoltare elaborat de F. născut la ţărănimea hutu. Chestiunea valabilităţii conceptului de clase sociale. 16. Max Gluckman s-a ocupat de analiza dinamicii politice (luptele pentru putere) şi a formelor rebeliunii (reacţiile împotriva deţinătorilor puterii). Maquet despre vechea Rwandă : el recunoaşte existenţa „unei relaţii economice între cele două straturi" [tutsi şi hutu] care permite „ca ele să fie considerate autentice clase sociale"42. opune o societate imaginară societăţii reale bazate pe inegalitate43. L. Dar trebuie să recunoaştem de îndată că societăţile care prezintă interes pentru antropologie nu se apropie de tipul definit astfel decît în număr mic. 18. cum refuzul stării de lucruri existente se poate exprima în planul mitului şi al inovaţiei religioase : un cult egalitar (Kubandwa). rămîne o problemă. des Religions". Dar a vrut mai ales să 73 demonstreze că acestea din urmă au ca efect consolidarea regimului politic şi nu modificarea sa. Şi este adevărat că evenimentul . aşa cum rezultă el din studiul critic al societăţii capitaliste europene din secolul al XlX-lea.„revoluţia" din 1960 care a doborît monarhia şi dominaţia tutsi — pare să confirme noua analiză. A. în „Cahiers d'Études Africaines". Anumite studii recente încearcă să identifice.utilizează acest calificativ şi introduce un avertisment justificat: în cazul acestor structuri. Mythe et société féodale. Este vorba de eseul lui J. de Heusch a arătat. în cadrul acestora din urmă. La participation de la classe paysanne au mouvement d'indépendance du Rwanda. raporturile de clase şi „interesele antagoniste" pe care le suscită. Antropologii nemarxişti se distanţează şi mai mult. Fallers afirmă că noţiunea de clasă socială „caracteristică" istoriei şi culturii occidentale este inutilizabilă în afara societăţilor formate de acestea din urmă. 43h. aplicat unui domeniu care nu este domeniul său originar. . evidenţiază necesitatea de a marca diferenţele faţă deRUDENIE ŞI PUTERE conceptul de clasă. 1964. leagă existenţa statului tradiţional de grupuri sociale inegale ce pot fi considerate protoclase. Engels. de Heusch. L. în „Archives de Soc. dintre care una le domină şi le exploatează pe celelalte. pentru „a descoperi rolul forţelor ce fac societatea să se mişte. Majoritatea etnografilor sovietici. „nu este deloc sigur că se pot diferenţia forţele economice de celelalte forţe" . fie 42Vezi mai ales articolul său. El asociază această schimbare structurală cu evoluţiile cele mai recente. fără a fi primit „o semnificaţie de aplicare generală". 1964. s-au făcut cercetări dedicate expresiilor ideologice derivate din relaţiile de inegalitate şi din modurile de distribuire a puterii politice. Astfel. Pe de altă parte. este nevoie de analize mai complicate şi mult mai rafinate". Lucrările antropologilor şi sociologilor care analizează societăţile tradiţionale neeuropene pun în evidenţă mai mult clase ce tind să se formeze sub efectul decolonizării şi modernizării şi mai puţin clase constituite. Este legitim să fie rezervat doar societăţilor unificate (ceea ce implică prezenţa statului) în care „forţele economice" determină stratificarea socială predominantă şi în care raporturile antagoniste ameninţă ordinea socială şi regimul politic instaurat. ca şi manifestărilor de contestare şi de rebeliune. Apelul la noţiunea de protoclasă socială cel puţin sugerează dificultăţile. în cazul Rwanda.

ceea ce este o condiţie necesară. studiul proceselor matrimoniale ce permit. poziţie în grupurile de rudenie şi de descendenţă.descoperirea „subculturilor" legate de diversele straturi. al unsprezecelea. şi. Un singur exemplu ajunge pentru a evidenţia această necesitate. cel al societăţii hausa din Nigeria de Nord. în acest caz. Verificarea corelaţiilor va cîştiga în rigoare : între caste şi puterea slabă care funcţionează în cadrul unui sistem definit prin „caracteristicile sale centrifuge". fondată pe cucerire. hipergamie sau căsătorie diferenţială. de o societate recentă sub aspectele sale actuale (începutul secolului al XlX- lea). dacă nu suficientă. nu justifică o situaţie ce rezultă din multiple vicisitudini istorice. în acelaşi timp complexe şi strîns legate. funcţiile cu titluri (sarautu) asociate puterii regale sînt cele mai bune distribuitoare de prestigiu şi de privilegii şi constituie oarecum ierarhia de referinţă. după termenul folosit de Hsu. Domeniul preocupărilor devenite clasice şi adesea de rutină . între ordine (sau stări) şi puterea solidă ce apare legată de o recrutare închisă şi de o apărare împotriva contestărilor. iar reuşita personală (arziki) asigură un fel de promovare. Această orientare nouă asigură un prim succes. mai mult sau mai puţin formalizată. înainte de a verifica relaţia dintre stratificarea socială şi tipurile de putere politică. Funcţia îndeplinită determină o ordine ierarhică. în sfîrşit. în care statul s-a impus cu vigoare. vîrstă. bazată pe entităţi etnice bine diferenţiate. măcelarii care constituie grupul cel mai discreditat.pentru că rămîn în cadrul ritualului. din clipa cînd se hotărăşte aplicarea conceptului de clase la anumite societăţi care prezintă interes pentru antropologie. la bază. Dualismul sumar.căci va rezulta o cunoaştere mai fină şi mai diversificată a „modurilor de producţie" proprii societăţilor numite tradiţionale . este important să se construiască instrumentul care să permită analizarea „ierarhiilor de grupuri ". oferind fiecăruia un statut şi un rang : la vîrf. Raporturile între grupuri . să menţină o distanţă semnificativă între grupurile sociale ierarhizate etc. Bazele inegalităţii şi organizarea puterii pe care ea o determină vor apărea astfel cu o claritate mai propice unei analize detaliate. se dezvăluie inegalităţile instaurate între etnii şi inegalităţile elementare stabilite după sex. fie pentru că îi vizează pe deţinătorii de funcţii politice şi nu sistemul.şi atunci cînd aporturile teoretice ale antropologiei politice vor fi îmbogăţite. prin endogamie. Este vorba. în care ierarhiile sociale şi politice se amestecă. .este astfel lărgit. care opune aristocraţii şi oamenii de rînd (talakawa). examinarea mijloacelor utilizate pentru apărarea rangului ocupat ANTROPOLOGIE POLITICĂ sau pentru legitimarea ascensiunii sociale. între protoclase şi puterea eficientă care se defineşte printr-o mai mare deschidere şi o mai mare sensibilitate faţă de contestare şi schimbare. Ea încearcă să sesizeze dinamica internă a sistemelor de stratificare socială. Se vor mai înregistra progrese atunci cînd antropologia economică va fi mai bine constituită . Totuşi. aristocraţii care au monopolul funcţiilor politice. Subiacente sistemului. Fiecare grup are o ierarhie internă.

pentru că ea nu ţine seama de rangurile şi ierarhiile distinse în cadrul acestora. excepţie făcînd relaţiile de autoritate . 3) oameni liberi . evident. pot fi reprezentate sub forma următoare (vezi schema de mai jos). 4) iobagi şi sclavi casnici. care intervin între diversele sisteme de inegalitate şi de subordonare. Organizarea politică şi administrativă determină o ierarhie de statute. ranguri şi funcţii ce domină ansamblul. care presupune un comportament de o familiaritate reciprocă (wasa). această ordonare a grupurilor socio- profesionale se înscrie într-o ierarhie de ordine sau stări : 1) aristocraţi. S-ar complica şi mai mult dacă i s-ar adăuga relaţiile de „clientelă" (client: bara) cu caracter 75 . în frunte) şi după funcţia deţinută (uniiRUDENIE ŞI PUTERE sclavi acced la posturi de „funcţionari" civili şi militari). De fapt. 2) notabili şi erudiţi ai islamului . aceasta se stabileşte după statut (lignajul regal situîndu-se. raporturile sociale între grupuri apropiate sînt active şi se manifestă adesea sub forma rudeniei.îndepărtate sînt aproape inexistente. Raporturile principale. Simplificarea introdusă de schemă nu trebuie să ascundă complexitatea stratificărilor hausa.

„o manieră de a defini rolurile de guvernant şi de guvernat". feudalismul „nu e un mod de producţie" (deşi el necesită o economie cu surplus de bunuri de consum). (sau Ierarhie etnică Vîrste__ stările Sexe Stratificări si ierarhii hausa mai mult contractual. căci a permis să se determine mai bine raporturile sociale şi relaţiile politice care caracterizează împreună feudalismul. Pentru J. este necesară.. 3. Se apreciază astfel obligaţia de a detalia analiza în cazul acestor societăţi ce înrădăcinează puterea politică în cadrul ierarhiilor multiple şi amestecate. care creează o adevărată reţea de legături între persoane inegale din punct de vedere social şi politic. Elementul specific este legătura interpersonală : „Instituţiile feudale organizează. Evocarea acestei polemici. bazate mai ales pe date din Africa şi desfăşurate în ultimii ani. consacrate societăţilor caracterizate drept „feudale". arată concret articularea unui sistem de inegalităţi şi a unui regim politic.cel ce a existat şi există încă în Asia şi Africa. în ciuda controverselor ce opun adevăratul feudalism .Ierarhie socio-profesională Ierarhii — a Lignaje elemente ordinelo . Maquet. între două persoane inegale . „el este un regim politic".pseudofeudalismului . „Feudalism" şi raporturi de dependenţă Studiile antropologilor. Ierarhie politică /ierarhie .cel din evul mediu european .

. dimpotrivă. şi de fidelitate şi aservire. Bunyoro : An African Feudality?.". fieful nu dobîn. J. Maquet. Ele îl leagă pe senior de vasal (la nivelul superior al stratificării sociale). relaţii de protecţie. în „Cahiers d'Études Africaines". M. Lemarchand observă că primul evocă. trăsătura distinctivă ce permite construirea sa ca „tip ideal". 1962. în sensul stabilit de Max Weber44. L'organisation politique et l'accord de clientèle au Burundi. legătura personală nu rezultă dintr-o degra- dare a statului. pe de o parte. ci este de fapt în Bunyoro „mijlocul de susţinere a unui sistem de administraţie centralizată". în „Journ. H. cu caracter în esenţă militar pînă în momentul colonizării. A. 1961. dintr-un proces care duce la organizarea unei puteri centralizate . Autori ca J. ci. Troubworst. of Afric. ca putere. Power and Stratification in Rwanda : A Reconsideration. nu modifică cu nimic poziţia centrală a regelui. prin sistemul său 44 J. pe de altă parte". pe rînd. El arată că existenţa „marilor şefi de teritorii". dar rămîne aproximativă şi de o mediocră utilitate ştiinţifică. Goody şi J. pe patron de client (de la un nivel superior la un nivel inferior al stratificării).deşte caracterul permanent pe care îl are în Europa la sfîrşitul secolului al XI-lea. Analogia feudală nu intervine în analiza sa. Goody. referindu-se la definiţia feudalismului formulată de Marc Bloch în La société féodale (1949) şi aplicînd „modelul feudal" la cazul particular al regiunii Bunyoro din Uganda. 1966 . Une hypothèse pour l'étude des féodalités africaines. 1963. 24. Beattie duc controversa mai departe45. în schimbul unui serviciu. devianţa „feudalismului" african este evidentă . Hist. 1. relaţia de dependenţă personală (de clientelă) este în special un mijloc al competiţiei politice. R. în număr de aproximativ doisprezece. primind şi dînd. 1964. bază a acestei relaţii. IV. Comparaţia poate fi făcută la primul nivel. în „Anthropologica". în „Cahiers d'Études Africaines". La fel. care le deleagă printr-un procedeu ritualizat. şefii diverselor ordine şi supuşi. J. La al doilea nivel. 1. chiar dacă ea a furnizat „germenul din care s-a dezvoltat puterea statală" (Primitive Government). 1. 46 R. pentru că rămîne precar şi legat de o funcţie politică sau administrativă ce-şi schimbă deţinătorul după bunul plac al suveranului sau o dată cu instaurarea unei noi domnii.". Maquet găseşte aici „conţinutul universal al ideii de feudalism". regele este legat de întregul popor printr-o identificare mistică şi prin funcţionarea instituţiilor : disociat de clanul aristocratic. Reţeaua relaţiilor numite „feudale" nu se interpune între suveran. 45J. Hist. of Afric. în „Journ. Beattie subliniază de asemenea diferenţa. V. Pentru Lucy Mair. Analizele recente. modifică de asemenea imaginea feudalismului african46. Feudalism in Africa?. Primul aminteşte că termenul de feudalism poate avea două accepţiuni : un sens general care defineşte „formele dominante ale organizării politice şi sociale în anumite secole ale evului mediu european" şi un sens mai specific care reţine drept criterii necesare raportul de dependenţă (senior/vasal) şi existenţa fiefului. consacrate statelor Rwanda monarhică şi Burundi. Lemarchand. Orice putere şi orice autoritate depind de acesta. IV. J. mukama. Beattie. 6. el este înconjurat de reprezentanţi ai tuturor clanurilor şi ai tuturor meseriilor şi se găseşte în centrul sistemului de schimburi. le transmite sub formă de drepturi asupra unui teritoriu precis şi asupra ţărănimii stabilite acolo.

el sugerează variaţiile acestuia şj. Viaţa politică locală se sprijină pe „trei instituţii majore" : lignajul. iar relaţiile de „clientelă" funcţionează mai ales în interiorul „castei" dominante (tutsi). A. Dar lucrul dominant în Burundi este relaţia strînsă ce există între o stratificare socială care depăşeşte sistemul „castelor" şi participarea la puterea politică. ei au „monopolul controlului asupra bunurilor". şeferia şi grupul de „fidelitate" organizat în jurul unui „patron". fie faţă de pămînt. aceasta din urmă a fost de asemenea pusă în evidenţă. mai ales de E. Sub acest ultim aspect. Ele se stabilesc fie faţă de vite. Troubworst prezintă o reinterpretare a societăţii rundi. iar atunci au neapărat o semnificaţie politică. ce corectează descrierile anterioare. feudalismul din Japonia şi nu pe cel din Europa medievală. ci care. In spaţiul asiatic. El arată că monopolul puterii aparţine unei aristocraţii restrînse : adevăraţii guvernanţi au fost „prinţii cu sînge regal". iar în acest caz au un caracter privat şi sînt uşor revocabile. ele creează un cerc de favoriţi şi de clienţi şi se înscriu în cadrul „ierarhiilor politico-teritoriale". care a prezentat „dificila tranziţie" a societăţii kachin către un sistem de tip feudal clar constituit. Leach. relaţiile estimate feudale nu sînt decît unul dintre aceste ansambluri constitutive şi ele servesc drept bază a unei organizări politice care rămîne ameninţată de vigoarea puterilor şi a drepturilor lignajere. . Deţinătorii unei autorităţi teritoriale sînt. ierarhiile de putere şi de autoritate. legăturile interpersonale sînt în corelaţie cu „un complex de drepturi şi de privilegii" bazat pe proprietatea asupra pămîntului şi asupra vitelor. prin contrast. Stratificarea socială. Ea dezvăluie o societate care nu este cu adevărat unificată. unde asigură un instrument de promovare socială. în acelaşi timp. dimpotrivă.politic. Raportul denumit „feudal" intervine ca mijloc pus în serviciul unei strategii vizînd păstrarea puterii şi averii de către o aristocraţie redusă şi supuşii săi. Ultimul exemplu face să apară un nou tip de feudalism african . frecventa sa instabilitate. amalgamează raporturi sociale şi politice diferite . cei mai puternici şi cei mai bogaţi.

puterea nu este niciodată complet golită de conţinutul său religios. momentul începuturilor. ritualurile şi ceremonialul de învestitură. a unui dualism asemănător celui care opune sacrul şi profanul : „Membrii statului 4 7 L . cărora le poate oferi un punct de plecare atunci cînd arată prezenţa. CAPITOLUL V RELIGIE ŞI PUTERE Suveranii sunt rudele. deja incontestabilă. ea rămîne evidentă. Dacă statul sau biserica „nu sînt decît una" la origine. . o teamă de nesupunere avînd caracterul unui sacrilegiu. fără ca formularea sa să aibă măcar strălucirea paradoxului: „Ştiinţa politică ţine de istoria comparată a religiilor"47. şi clanul (sau lignajul) idealizat. cea instaurată de zei şi de regi. de Heusch. a regelui de drept divin sau a regelui taumaturg nu constituie o condiţie necesară pentru recunoaşterea acestei legături între putere şi sacru. Lucrările istoricilor şi antropologilor evidenţiază această relaţie indestructibilă ce se impune cu forţa evidenţei. Totuşi.cum constată Herbert Spencer în Principles of Sociology . Prezenţa regelui-zeu. purtător al valorilor ultime. In societăţile moderne laicizate. redus şi discret. care rămîne prezent. sub o formă vizibilă sau mascată. omologii sau mijlocitorii zeilor. Pour une dialectique de la sacralité du pouvoir. Unitatea atributelor puterii şi sacrului dezvăluie legătura care a existat întotdeauna între ele şi pe care istoria a slăbit-o. în sfîrşit. în general. în orice societate statală. Bruxelles. Annales du Centre d'Étude des Religions. în societăţile clanice. expresia legitimităţii. chiar şi cînd se află la capătul unui lung proces de laicizare. Ţine de natura puterii să întreţină. simbolizat de totalitatea strămoşilor. în Le pouvoir et le sacré. „Şeful" de clan sau de lignaj este punctul de joncţiune între clanul (sau lignajul) actual. 1962. în asemenea cazuri. atunci cînd este instaurată societatea civilă . în acest sens afirmă Luc de Heusch. o adevărată religie politică. pentru că el este cel ce transmite cuvîntul strămoşilor către cei vii şi cuvîntul celor vii către strămoşi. pe calea indirectă a unei mitologii ce constituie singura „relatare" a evenimentelor şi afirmă dubla dependenţă a oamenilor. fără a o rupe totuşi. cercetările sociologilor şi antropologilor.statul păstrează mereu caracteristici ale bisericii. din clipa în care ei analizează puterile superioare legate de persoana regală. Legătura strînsă dintre sacru şi politic este. 119 Filosofia politică a lui Marx anunţă. constituit de cei vii. sacralizarea unui domeniu politic încă slab diferenţiat. clipa cînd regalitatea apare din magie şi religie exprimă cel mai bine această relaţie. Sacralitatea puterii se afirmă şi în raportul dintre supus şi suveran : o veneraţie sau o obedienţă totală pe care raţiunea nu le justifică. cultul strămoşilor sau al divinităţilor specifice clanurilor asigură. procedeele care păstrează distanţa între rege şi supuşii săi şi. în această privinţă.

asemănătoare. în sfîrşit. şi mai mult asupra mijlocului principal pus în slujba ordinii : utilizarea legitimă a constrîngerii fizice. încărcată de sacralitate. dovada legitimităţii sale. 1. fac din ea instrumentul de comandă. în acelaşi timp. căci orice societate asociază ordinea care îi este proprie cu o ordine care o depăşeşte. Examinarea teoriilor „indigene" ale puterii arată că aceasta este adesea legată. O analiză riguroasă impune cercetarea simultană a acestor date primare . aceste teorii reflectă specificitatea politicului. aşa cum este ea formulată de societate. şi dovedeşte vigoarea puterii.Studiile de antropologie politică insistă. Luptele . în esenţa lor. în grade diferite. a) Ordine şi dezordine. Puterea e sacralizată.. Plasînd-o sub semnul ambivalenţei sau ambiguităţii. pentru ele. însă subliniază că ea domină pe oricine o deţine . puterea statului şi religia sînt. depozitar al forţei fizice de constrîngere şi preot al unui cult al Forţei". în sensul deplin al termenului. . între totemul australian şi clan. O asemenea relaţie este. Ele sugerează — după cum scrie L.. pe care aporturile antropologiei o fac posibilă.politic sînt religioşi prin dualismul între viaţa individuală şi viaţa generică. pe de o parte. lărgindu-se pînă la cosmos pentru societăţile tradiţionale. recurgerea la forţă care permite ordonarea. chiar şi atunci cînd statul s-a despărţit de biserică şi o combate. Bazele sacre ale puterii Raportul puterii cu societatea e . între viaţa societăţii civile şi viaţa politică". în esenţă.că „orice guvernare. în mod fast sau nefast în funcţie de scopul pentru care este folosită . sacralizarea unei ordini considerată necesară securităţii. 120 Ele recunosc acestei forţe capacitatea de a acţiona asupra oamenilor şi asupra lucrurilor.după cum am subliniat deja — omolog cu raportul existent. conform părerii lui Dürkheim. mai puţin asupra necesităţii de ordine. pentru că orice societate îşi afirmă dorinţa de eternitate şi se teme de întoarcerea la haos ca de propria moarte. După Marx. o asociază mai puţin cu persoana muritoare a suveranului şi mai mult cu o funcţie dovedită eternă. Această înrudire esenţială ţine de ANTROPOLOGIE POLITICĂ faptul că statul se situează (sau pare să se situeze) dincolo de viaţa reală. într-o sferă a cărei depărtare o evocă pe cea a lui Dumnezeu sau a zeilor. pe de altă parte. Ea analizează natura transcendenţei proprii statului şi dezvăluie religiozitatea ce o caracterizează. de Heusch . Astfel de observaţii iniţiale trebuie completate şi verificate printr-o elucidare mai bună a naturii sacre a politicului. El învinge societatea civilă în acelaşi mod în care religia înfrînge lumea profană. prosperităţii şi perenităţii. orice suveran este. totuşi. de o forţă pe care o prezintă ca fiind însăşi substanţa sa sau condiţia sa ca forţă de subordonare sau.

Ele arată că noţiunile care servesc la calificarea substanţei puterii nu ţin doar de vocabularul politic. care trebuie să aibă cel puţin o caracteristică în comun. mahano nu intervine doar în domeniul politic. Cercetările efectuate în Africa în ultimele două decenii contribuie la mai buna înţelegere a acestei manifestări a puterii. Din clipa cînd comportamentele sociale încalcă interdicţiile fundamentale.RELIGIE ŞI PUTERE Or. în asemenea cazuri. după un procedeu ritual riguros. că ele se referă toate la domeniul sacrului sau al excepţionalului. ci şi de lexicul religios. Astfel. 121 . lupte penru cucerirea instrumentelor ce fixează şi canalizează forţa însăşi a puterii. cele ce asigură apărarea principalelor raporturi sociale. pe toată ierarhia politico.administrativă. J. în primul rînd. o ameninţare externă. Beattie a arătat că ea este legată de situaţii diverse.pentru dominaţie confirmă teoria indigenă şi sînt. teoria regalităţii elaborată de populaţia nyoro din Uganda recurge la conceptul de mahano. ea exprimă. putere ce permite suveranului să menţină ordinea convenabilă şi care se transmite. Recunoscută în izbucnirea unor evenimente insolite şi îngrijorătoare. în manifestările de violenţă.

în al doilea caz. prin această acţiune. prin intermediul său. este regulatorul lui mahano : poziţiile de putere şi de autoritate pe care le defineşte sînt justificate printr-un acces inegal al deţinătorilor lor la această forţă. în sfirşit. viaţă/moarte. Se vede deci. căci puterea îşi impune propria lege celui care o deţine. protejează. indiferent dacă e vorba de raportul societăţii cu universul său. deţinătorul suprem de mahano. care modelează şi apără persoana regelui ca simbol al vieţii. în momentul naşterilor. că mahano este mereu prezentă. pentru supuşi şi pentru ţara sa. Aparatul politic. cea pe care orice sistem viu o f 122 . relaţiile ce evidenţiază statutul după. al individului cu puterile care îi determină destinul. Noţiunea de mahano evocă acest risc mortal conotînd perechi de noţiuni antagoniste : ordine/dezordine. constrîngerea ordinii lumii şi cea a ordinii sociale se impun concomitent. a unei dialectici esenţiale. O asemenea autoritate este. altfel funcţionează fals şi distruge ceea ce ar trebui să protejeze. în ANTROPOLOGIE POLITICĂ cursul vieţilor individuale. Dialectica dintre comandă şi supunere apare astfel ca expresie. ea se actualizează şi acţionează. Regele e cel ce domină persoanele şi lucrurile şi le menţine organizarea . Intervine. vîrstă sau rang. se poate spune. cum ar fi relaţiile din cadrul clanului. Autoritatea sa asupra lui mahano. care întreţine viaţa menţinînd ordinea. Ea exprimă o relaţie de subordonare şi dezvăluie o distanţă ce permite fluxului vital să circule şi ordinii să prevaleze. asupra dinamismelor ce constituie universul şi societatea. Suveranul nyoro este. fecunditate/sterilitate. adică cu ocazia „trecerilor" care pun în joc forţele vitale şi „spiritele" ce le controlează. Ritualurile numeroase.sex. al omului nyoro cu societatea sa. mahano dezvăluie pericolele pe care societatea le poartă în sine. societatea împotriva morţii. sursă de pericol. relaţiile de rudenie şi de rudenie fictivă (stabilită prin pactul sîngelui). îi permite asumarea acestor funcţii. iniţierilor şi morţilor. în ea însăşi. în limbajul societăţilor.

Şefii alur acţionează ca intermediari privilegiaţi între supuşii lor şi „puterile supranaturale". M. vezi A. două noţiuni opuse 123 (cel al unei şi complementare evidenţiază puterea şi orice supremaţie. Trei factori determină vigoarea intervenţiei sale în serviciul oamenilor : continuitatea (căci ker îşi conservă „căldura" men. Rituals of Nyoro Kingship.ţinîndu-se într-o lungă descendenţă). termenul conotează mai larg noţiunile de adevăr. îşi demonstrează capacitatea de a guverna prin măiestria rituală exercitată asupra naturii . în vreme ce moartea ia cu sine generaţii şi pe cei ce le guvernează49. Ea RELIGIE ŞI PUTERE desemnează calitatea de a fi şef. New York. „puterea" care permite exercitarea unei dominaţii binefăcătoare şi care este atît de necesară. de 48 Pentru informaţii referitoare la nyoro. Unul a fost deja evocat într-un capitol precedent. 1959. an African Kingdom. Southall. Este posibilitatea de a fi şi de a fi împreună. Beattie. Bunyoro. personalitatea celui ce o utilizează şi conformitatea relaţiilor întreţinute cu sacrul. pentru că ea îşi găseşte sursa în domeniul sacrului. W. se spune atunci despre „ker [că] se răceşte" sau că „puterea şeferiei dispare". Examinarea conceptelor africane care exprimă puterea şi substanţa sa prezintă aspecte comune . vezi studiile lui J.şi variante semnificative. 19. noţiunea de ker este unul dintre elementele principale ale teoriei politice.şi superioritatea lor faţă de forţele vitale şi faţă de lucruri este cea care justifică oarecum superioritatea lor faţă de oameni. capacitatea de a fi în acord cu esenţa creaţiei şi de a-i menţine ordinea . organizatoare a unei societăţi în care guvernarea rămîne „difuză". 1956. Se impune ca factor de ordine în vreme ce entropia ameninţă sistemul social şi se manifestă drept garant al permanenţei. în „African Studies". Cam. este cel al populaţiei tiv. 49 Despre populaţia alur. 1960. în „Africa".cele mai importante . XXIX. . căci ei sînt legaţi de strămoşii lor personali şi de strămoşii care jalonează istoria şeferiei. pe care oamenii o venerează prin zeii şi prin regii lor48.bridge. Alur Society. e formulată în limbajul religiei şi al magiei. comportă pentru a exista. sub un aspect total benefic ordini care asigură pacea şi prosperitatea) şi sub un aspect periculos (cel al unei superiorităţi dobîndite în detrimentul altcuiva). creatoare de şeferii ce şi-au impus dominaţia unor vecini lipsiţi de o putere diferenţiată. în varianta ei mai detaliată. căci ele se diversifică la fel ca şi sistemele politice la care se referă. puterea îi stăpîneşte pe deţinătorii ei. încît popoarele ce nu o deţin trebuie să dorească să o primească de la alur. Dacă şefii îşi stăpînesc supuşii. Nu e materializată şi rămîne distinctă de funcţie şi de simbolurile materiale legate de şeferie. Pentru populaţia alur din Uganda.sînt cunoscuţi ca „aducători de ploaie" . 2. în acest caz. 3. 1960. Teoria politică. H. populaţie numeroasă din Nigeria. Orice putere legitimă are nevoie de swem. Această ultimă condiţie nu este minoră. Două exemple din regiunea occidentală a continentului african confirmă interesul şi importanţa ştiinţifică a unei analize consacrate terminologiei puterii prezentate de teoria indigenă. Ea prezintă un aspect cantitativ. fiind o forţă organizatoare şi fecundatoare care îşi poate pierde intensitatea . On the Nyoro Concept of Mahano.

este cel al populaţiei tiv. 1960. a cărui calitate proprie condiţionează consecinţele acestei intervenţii pentru treburile umane: un mijlocitor slab atrage o „slăbire" generalizată. vezi studiile lui J. Rituals of Nyoro Kingship.şi variante semnificative. Beattie. 19. 50 Pentru informaţii referitoare la nyoro. creatoare de şeferii ce şi-au impus dominaţia unor vecini lipsiţi de o putere diferenţiată.fie că e vorba de şeful renumit. Examinarea conceptelor africane care exprimă puterea şi substanţa sa prezintă aspecte comune . se spune atunci despre „ker [că] se răceşte" sau că „puterea şeferiei dispare". de notabilul influent sau de omul bogat — ea este estimată ca favorabilă. Bunyoro. Această ultimă condiţie nu este minoră. personalitatea celui ce o utilizează şi conformitatea relaţiilor întreţinute cu sacrul. 1956. vezi A. . reuşita materială. On the Nyoro Concept of Mahano. 2. îşi demonstrează capacitatea de a guverna prin măiestria rituală exercitată asupra naturii . Dacă şefii îşi stăpînesc supuşii. Şefii alur acţionează ca intermediari privilegiaţi între supuşii lor şi „puterile supranaturale". Invers. Ea prezintă un aspect cantitativ. 1959. ea califică şi succesele obţinute pe socoteala altora. în „African Studies". populaţie numeroasă din Nigeria. Swem califică totuşi puterea ANTROPOLOGIE POLITICĂ respectivă ca esenţial pozitivă. Unul a fost deja evocat într-un capitol precedent. fiind o forţă organizatoare şi fecundatoare care îşi poate pierde intensitatea . totuşi.bine. Se impune ca factor de ordine în vreme ce entropia ameninţă sistemul social şi se manifestă drept garant al permanenţei.sînt cunoscuţi ca „aducători de ploaie" — şi superioritatea lor faţă de forţele vitale şi faţă de lucruri este cea care justifică oarecum superioritatea lor faţă de oameni. puterea îi stăpîneşte pe deţinătorii ei. Ea desemnează calitatea de a fi şef. a doua noţiune (tsav) determină dominaţia asupra fiinţelor. 1960. ambiţia. pe care oamenii o venerează prin zeii şi prin regii lor50. noţiunea de ker este unul dintre elementele principale ale teoriei politice. Este posibilitatea de a fi şi de a fi împreună. 3. XXIX. M.Africa". Cam. W. constrîngerile exercitate comportă pentru a exista. căci ele se diversifică la fel ca şi sistemele politice la care se referă. încît popoarele ce nu o deţin trebuie să dorească să o primească de la alur. New York. Pentru populaţia alur din Uganda.ţinîndu-se într-o lungă descendenţă). Două exemple din regiunea occidentală a continentului african confirmă interesul şi importanţa 124 ştiinţifică a unei analize consacrate terminologiei puterii prezentate de teoria indigenă. Nu e materializată şi rămîne distinctă de funcţie şi de simbolurile materiale legate de şeferie. Swem este şi o forţă ce nu poate acţiona fără un sprijin sau un intermediar. 51 Despre populaţia alur. căci ei sînt legaţi de strămoşii lor personali şi de strămoşii care jalonează istoria şeferiei.bridge. Alur Society. Trei factori determină vigoarea intervenţiei sale în serviciul oamenilor : continuitatea (căci ker îşi conservă „căldura" men. pentru că ea îşi găseşte sursa în domeniul sacrului. un mijlocitor abuziv devine factor de dezordine. „puterea" care permite exercitarea unei dominaţii binefăcătoare şi care este atît de necesară. în .cele mai importante . de armonie. an African Kingdom. H. în vreme ce moartea ia cu sine generaţii şi pe cei ce le guvernează51. Evocînd capacitatea bazată pe talent şi pe demersul personal . Southall.

Conceptul-cheie în materie politică este cel de nam. constrîngerile exercitate asupra lor. la fel ca şi renunţarea 125exercitarea sa la putere şi la prestigiu. evocate de această noţiune. din moment ce deţinătorii săi pot să depăşească în mod constant limitele tolerate.cea pe care fondatorii au utilizat- o pentru a construi statul . în varianta ei mai detaliată. fiind temută în calitate de instrument al dominaţiei şi al privilegiului. de notabilul influent sau de omul bogat . celei a regelui. El se aplică superiorităţii absolute : celei a lui Dumnezeu. care se referă la puterea de la începuturi .şi la puterea primită de la Dumnezeu „care permite unui om să-1 domine pe altul". Deşi nam constituie condiţia oricărei puteri şi a oricărei autorităţi. un mijlocitor abuziv devine factor de dezordine. capacitatea de a fi în acord cu esenţa creaţiei şi de a-i menţine ordinea . El exprimă nevoia de putere ca mijloc de apărare împotriva pericolelor deculturalizării şi revenirii la haos .fie că e vorba de şeful renumit. şi. regele şi şefii . Evocînd capacitatea bazată pe talent şi pe demersul personal . servicii. două noţiuni opuse şi complementare evidenţiază puterea şi orice supremaţie. Teoria tiv subliniază ambiguitatea puterii şi ambivalenţa atitudinilor faţă de ea. care duc la acceptarea sa drept garant al unei ordini propice acţiunilor umane (ea exprimă voinţa zeilor). simboluri ale prestigiului. ambiţia. a doua noţiune (tsav) determină dominaţia asupra fiinţelor. nu este dobîndit niciodată în mod permanent şi reprezintă miza competiţiilor politice. RELIGIE ŞI PUTERE Swem este şi o forţă ce nu poate acţiona fără un sprijin sau un intermediar. sub un aspect total benefic (cel al unei ordini care asigură pacea şi prosperitatea) şi sub un aspect periculos (cel al unei superiorităţi dobîndite în detrimentul altcuiva). femei. Invers.ea este estimată ca favorabilă. El justifică privilegiile legate de poziţiile sociale superioare : dreptul de a revendica bogăţii.organizatoare a unei societăţi în care guvernarea rămîne „difuză". a cărui calitate proprie condiţionează consecinţele acestei intervenţii pentru treburile umane : un mijlocitor slab atrage o „slăbire" generalizată. mossi din Volta Superioară. Termenul nam se înscrie într-un ansamblu mai larg de semnificaţii. ea califică şi succesele obţinute pe socoteala altora. Teoria politică. al cărei suveran (Mogho Naba) simbolizează universul şi poporul mossi. de bine. în acest caz. Dominaţia legitimă şi competiţia pentru funcţiile ce permit sînt. Swem califică totuşi puterea respectivă ca esenţial pozitivă. Al doilea exemplu e cel al unei societăţi statale vechi şi masive. inegalităţile care se alimentează din „substanţa" celor inferiori. reuşita materială. este asimilată cu vrăjitoria şi cu contrasocietatea. totuşi. la încheierea cărora eşecul provoacă pierderea sa. termenul conotează mai larg noţiunile de adevăr. în acest sens. Originea sa dublă. divină şi istorică. face din el o putere sacră ce conferă supremaţia (un „statut nobil") şi capacitatea de a guverna grupului ce îl deţine. în acest sens. de armonie. celei a ordinii politice care domină edificiul relaţiilor sociale. Orice putere legitimă are nevoie de swem. în primul rînd. e formulată în limbajul religiei şi al magiei.

şi ordinea societăţii. asimilaţi cu magia sau deculturalizarea . îi indică limitele. 1964. noţiunile de la baza teoriei politice arată ambivalenţa puterii : ea trebuie să exercite o autoritate benefică asupra dinamismelor ce constituie universul şi societatea. Ele evidenţiază puterea ca forţă. . Ritualul asigură menţinerea celei dintîi. de supunere faţă de ordinea instaurată de fondatorii regatului şi faţă de ordinele celui ce le este succesor legitim52. Amîndouă contribuie la a impune obedienţa faţă de o ordine globală. Valéry. care face ca atacurile împotriva puterii (dar nu împotriva deţinătorilor săi) să fie sacrilegii. în acelaşi timp. The Mossi of the Upper Volta. Perioadele de interregn. agent de luptă împotriva factorilor de schimbare.trebuie „să devoreze nam" pentru ca dezordinea să nu „devoreze" realizările oamenilor. ei îl suportă aşa cum suportă „capriciile. nam este garantul legitimităţii deoarece atestă faptul că puterea primită provine de la strămoşii regali şi că va funcţiona spre binele poporului mossi. După P. impun în consecinţă o dezordine controlată care face să se dorească reinstaurarea puterii şi o confruntare între pretendenţi. dar riscă 126 şi să se degradeze pînă la a deveni o forţă prost controlată sau utilizată dincolo de limitele pe care le necesită dominaţia. Ele asociază ordinea lumii. a celei de a doua : sînt procese considerate înrudite. Skinner. prin acestea din urmă. instaurată de strămoşii de la începuturi sau de fondatorii statului. scoarţei terestre" (Regards sur le monde actuel). în lucrarea lui E. cerului. Pe de altă parte. mării.şi capacitatea sa de constrîngere. impusă de zei. permiţînd desemnarea celui mai puternic dintre ei. Sub forma sa cea mai desăvîrşită şi cea mai sacralizată. pe şef de propriii săi strămoşi şi de Mogho Naba. în sfîrşit. ea conferă o capacitate care se dobîndeşte prin competiţie şi care pretinde să fie întreţinută. ea pune sacrul pe primul plan în cazul societăţilor „fără stat" şi face să prevaleze dominaţia exercitată asupra oamenilor şi lucrurilor în cazul societăţilor „statale". prezintă forme diferite în funcţie de regimurile politice . „A bea namtibo" înseamnă a primi nam şi a fi legat printr-un adevărat jurămînt de obedienţă. namtibo. 52 Descrierea sistemului şi reprezentărilor politice proprii populaţiei mossi. Cele patru teorii politice care au fost analizate confirmă o astfel de interpretare şi. politicul acţionează asupra oamenilor într-un mod care aminteşte „cauzele naturale" . nam se transmite.în afara şi deasupra societăţii . acţiunea politică. Această soli- daritate a sacrului şi politicului. P. Această analogie sugerează distanţa la care se află puterea . în majoritatea monarhiilor africane. asociată cu forţele care guvernează universul şi menţin viaţa. şi capacitate de dominaţie. elementele teoretice analizate dezvăluie puterea sub aspectele sale dinamice : ea este forţă de ordine. Fixat în regalia şi în ANTROPOLOGIE POLITICĂ simbolurile sacre asociate persoanei suveranului. băuturii rituale care îl leagă pe rege de strămoşii săi şi de Pămîntul divinizat. prezentată drept condiţie a oricărei vieţi şi a oricărei existenţe sociale.

în vreme ce puterea ameninţătoare rămîne difuză şi funcţionează. ataşament şi respingere. Echivalenţa dintre sacru şi politic nu există decît în măsura în care cele două concepte sînt determinate de o a treia noţiune ce le domină : cea de ordine sau ordo rerum. Ambele presupun distanţa. şi acest lucru este semnificativ. Datele necesare pot fi uneori găsite. de centru. fie faţă de domeniul profan. Această metodă de analiză ar fi aplicabilă societăţilor politice numite arhaice. purul este legat de „interior". şi se bazează astfel pe o dublă polaritate : cea a purului şi impurului. precum thémis la greci. în cele două cazuri. Ambele sînt asociate aceleiaşi geografii simbolice . Caillois. în studiile manifestărilor religioase care sugerează astfel (şi de asemenea) că relaţia puterii cu societatea e similară cu cea dintre sacru şi profan . în mod similar.înrudirea dintre sacru şi politic se impune cu forţă. de o putere de intervenţie sau de acţiune. „veghează prosperitatea materială şi buna funcţionare administrativă". la formule care. fie faţă de societatea civilă. principiile şi raporturile pe care le implică „corespund" de la una la alta. elementele lumii şi . califică opoziţia aceasta prin „cuvintele coeziune şi disoluţie" . în lucrarea L'homme et le sacré (1939). Cele două serii de noţiuni coincid. Ambele se referă la un sistem de interdicţii sau ordine. De fapt. asemenea magiei. In societăţile numite arhaice. R. puterea benefică e situată în chiar inima societăţii al cărei centru (în sens geometric) este. Este bine să se reamintească faptul că cele două categorii ale sacrului şi politicului sînt legate de o virtute eficace. domeniu al „guvernaţilor". cea a puterii „organizatoare" (şi drepte) şi puterii „violente" (şi care constrînge sau contestă). de aceea. impurul de „exterior". puteri pe care le încarnează suveranul . anomalii. apără omul „în integritatea fiinţei lui fizice". Sacrul şi politicul pun în cauză forţe complementare şi antitetice din care concordia discors face un factor organizator. garantează organizarea lumii şi a universului social. de periferie . haosul. şi reflectarea . desemnate de termenii de tip mana în limbajul sacrului şi de termenii de127 tip mahano sau nam (discutaţi adineaori) în limbajul politicului. Cele două categorii pot fi definite paralel.găsindu-şi acolo şi prelungirea. dacă informaţiile de care are nevoie ar exista în număr suficient de mare. a cărei importanţă capitală a fost prezentată de Marcel Mauss. Forţele sau substanţele pe care le evocă suscită aceleaşi sentimente contradictorii : respect şi teamă. celui de al doilea îi corespund forţele ce provoacă agitaţie. studiate în afara continentului african. Ambele sînt marcate de ambiguitate. primului îi corespund puterile ce „veghează armonia cosmică". în societăţile care sînt mai puţin întoarse către natură pentru a o domina şi mai mult legate de ea . falia. încălcări ale ordinii politice sau religioase. pe care le încarnează vrăjitorul. descrierea organizărilor şi a funcţiilor politice a reţinut mai mult atenţia cercetătorilor decît elaborarea lexicului şi teoriilor politice proprii grupurilor umane „interogate". miza RELIGIE ŞI PUTERE apare sub forma ordinii sau a reversului său.

Aceasta este posibilitatea de a constitui o totalitate organizată. după cum a sugerat punerea lor în paralel. arată cum această societate asigură. anotimpurile. Relaţia instituită între rege şi fiecare dintre supuşii săi se bazează pe principiul de autoritate. răsăriturile. sexele. . dialecticile lor respective sînt asemănătoare celei ce edifică ordinea şi împreună o reflectă pe cea care e proprie oricărui sistem real sau imaginat. care se consideră că se supune aceloraşi legi. o totalitate vie. a cărui contestare echivalează cu un sacrilegiu . La parole chez Ies Dogon. Toate societăţile. Noţiunile de sacru şi de politic se înscriu în acest sistem de reprezentări. Se stabilesc corespondenţe între seriile de categorii opuse. Caracteristica dominantă a acestui mod de reprezentare este necesitatea de a stabili o ruptură între „clasele" astfel constituite şi de a asigura o unitate între ele. între ansamblul guvernanţilor şi cel al guvernaţilor. . 'Vezi G. O asemenea dialectică elementară determină interpretarea primară a naturii şi a societăţii. se exprimă sub o formă dualistă53 : ea prezintă o bipartiţie a universului organizat (cosmosul) şi a societăţii şi se referă la principii antitetice şi complementare. VI. în celălalt. în cazul societăţilor numite complexe. cu vigoare. Sacrul şi politicul contribuie împreună la menţinerea ordinii stabilite. chiar şi cele ce par imobile. este postulat un raport de complementaritate între suveran şi popor. De quelques formes de classification. r b) Entropie şi reînnoirea ordinii. 1901—1902. lupta împotriva 53 Vezi studiul clasic al lui E. O afirmaţie din China antică aminteşte acest lucru : „Prinţul este yang. dintre care opoziţia şi asocierea ANTROPOLOGIE POLITICĂ creează o ordine. sînt obsedate de sentimentul vulnerabilităţii lor. relaţia instaurată între rege şi totalitatea supuşilor e privită sub aspectul dualismului complementar. raporturile între putere şi religie nu sînt radical modificate. o cultură şi o societate. Calame-Griaule. Dincolo de grupurile ierarhizate şi inegale. întreţinînd relaţii „orientate" (de dominaţie şi de subordonare). pe care oamenii le respectă prin apărătorii sacrului şi deţinătorii puterii. unitatea dintre ele o instaurează şi o face fecundă.diversele cadre sociale urmează aceleaşi modele de clasificare. mulţimea yin". de forţele de distrugere pe care le poartă în ele. de uzura mecanismelor care le menţin. fratriile. cu ierarhii şi cu autorităţi clar diferenţiate. ce nu ar putea rezulta dintr-o „homosexualitate sociologică" pe care ar realiza-o alianţa grupurilor omoloage. Separarea contrariilor face ordinea posibilă. pornind de la o analiză a „teoriei cuvîntului" şi a 128 sistemului reprezentărilor. Paris. Organizarea lor. 1965. Mauss. într-un caz . O lucrare recentă consacrată populaţiei dogon din Mali. în „Année sociologique". Această „ordine a lucrurilor" sau a „oamenilor" rezultă astfel din separarea şi unirea a două serii de elemente sau de grupuri sociale opuse : constituenţii naturii. generaţiile.Ordo rerum şi ordo hominum sînt ameninţate de entropie. Dürkheim şi M.

compară funcţionarea magiei cu „mecanismul ţapului ispăşitor". în studiul său despre populaţia kachin din Birmania. la o purificare şi la o nouă alianţă cu colectivitatea strămoşilor. 54P. un fel de haos originar. Există de fapt un mare număr de procese care contribuie. O interpretare de acum mai puţin schematică şi mai puţin statică a societăţilor estimate arhaice. Paris. Provocînd invazia sacrului şi restabilind. 1961. procedeul iniţiatic numit Kimpasi are în principal o asemenea funcţie. Aceasta încearcă să-şi asigure protecţia reluînd demersul colectiv care i-a modelat ordinea. după normele sale. îi au drept actori pe oameni şi pe zeii lor. este tot un procedeu de refacere . la sfîrşitul doliului. înverşunarea în lupta împotriva factorilor de distrugere se apreciază mai exact dacă se aminteşte că magia . Int. la vremea începutului. în măsura în care moartea este privită sub semnul dezordinii şi scandalului. . în „Cah. raporturile sociale fundamentale. vrăjitorul sau opozantul radical. P. războiul disimulat. stabileşte o relaţie intensă cu sacrul. In vechiul Kongo. Societatea îşi regăseşte tinereţea jucîndu-şi propria geneză. îşi asigură renaşterea făcînd să se nască. Métais. cu atît mai mult cu cît el acţionează atunci cînd comunitatea se consideră slăbită sau ameninţată. Cu ocazia unei aprecieri noi a datelor din „sociologia neocaledoniană". E. el dezvăluie. la această sarcină de permanentă refacere. mai mult sau mai puţin evident. căci riturile specifice trimit simbolic la perioada creaţiei. tinerii pe care iniţierea îi modelează55. societatea pare să se refacă atunci cînd se creează un cuplu şi noile alianţe pe care le determină54. pocedeele de re-creare şi de reînnoire au o caracteristică în comun : acţionează în acelaşi timp asupra universului social şi asupra naturii. de Sociologie". Ritualurile şi învăţătura prescrise de iniţierea care condiţionează accesul la plenitudine şi la deplina „cetăţenie" vizează în general acelaşi scop. 1965. prin actorii săi. mai mult sau mai puţin dramatizat.totuşi asociată cu nonconformismul absolut. La vie quotidienne au royaume de Kongo. le pune în evidenţă.poate fi transformată într-un mijloc Colectivitatea îşi „fixează" răul desemnîndu-şi agresorul. Problèmes de sociologie néo-calédonienne. XXX. şi vrea să se restabilească neutralizîndu-1. Dincolo de numărul lor mare. Balandier. sărbătoarea apare ca unul dintre cele mai complete demersuri RELIGIE ŞI PUTERE renovatoare. civilizaţia şi istoria. societatea îşi reinstaurează propriile structuri şi ordinea lumii în cadrul căreia se înscrie ea. deschizîndu-se unei generaţii noi. duce. Metais a subliniat importanţa căsătoriei kanace în această privinţă . ceremonia sa provoacă o întinerire a raporturilor sociale. Ceremonialul înmormîntării. 55Vezi G. în agitaţie şi abundenţă. cu 129 de întărire. Leach.distrugerii şi continua transformare a dezechilibrului într-un ehilibru ce pare corespunzător modelului primordial1. cu contrasocietatea . care aminteşte de momentul creaţiei.

după formula lui J. Şeful neocaledonian se impune prin forţa cuvîntului său — el este cel ce ordonă şi ordonează . Ciclul sărbătorilor coincide cu ciclul revitalizării. se reconstituie ansamblul forţelor sociale. Oferind privirii un fel de sumar al unui tot social.teva aspecte ale organizării politice" a amerindienilor. Ea uneşte. Această reînnoire operează periodic. într-o ordine ce evocă „trecutul politic" şi raporturile pe care acesta le-a instaurat. şi printr-un fel de sfidare lansată către exterior. Este ceea ce sugerează R. Leenhardt. oamenii. face să apară baza religioasă a puterii. . reface legăturile între clanurile îndepărtate. Notes d'ethnologie néo-calédonienne. în Melanezia. dansuri specifice şi discursuri ce se supun unei convenţii semnificative. minimum trei ani separînd ceremoniile. corespunzător formulării sale teoretice. care permite şefului să nu fie contestat şi să rămînă în ochii tuturor orokau. vezi M. Urcarea 56 Pentru o descriere amănunţită. este „prezentat tuturor" şi îşi afirmă autoritatea prin „abilitatea discursului" şi capacitatea de a urmări derularea cuvîntărilor prescrise. o „răspundere cvasicosmică". fiecare schimbare de domnie provoacă o adevărată revenire la „începuturi".pilu . în fine.noul şef. strămoşii şi zeii lor. celebrează noile naşteri şi asigură „intrarea în viaţa bărbătească a tinerilor iniţiaţi". Participarea sa efectivă la ciclul culturilor se explică prin această obligaţie . această ceremonie socială este cea care angajează comunitatea în întregul ei: ea caută favoarea străbunilor. el permite sesizarea unui sistem social jucat. bogăţiile şi bunurile lor simbolice 56. care îl prezidează.pilu. analizînd „cî.şi cel ce deţine. în jurul lui. Paris. Acest ceremonial asigură o adevărată punere în scenă a relaţiilor sociale fundamentale. asocierea primilor la manifestările sezoniere (cum ar fi secerişul) care leagă ordinea societăţii de ordinea naturii. căci ele necesită o acumulare masivă de bogăţii. venerează morţii şi marchează încheierea doliului. într-o manifestare grandioasă. şeful apare ca o figură centrală. inclusiv raporturile antagoniste care se transformă atunci în jocuri de opoziţie". Guiart. în care dansul sugerează dinamismul universului şi al societăţii. Or. 130 c) Revenire la începuturi şi rebeliuni rituale. 1930. faptele se exprimă cu mai multă claritate. „marele fiu". Demersurile de re-creare a ordinii îi pun neapărat în cauză pe deţinătorii puterii şi unele dintre ele contribuie astfel la întreţinerea maşinii politice. Cu ocazia celui mai prestigios şi mai total dintre ritualuri . cooperarea ANTROPOLOGIE POLITICĂ dintre şefi şi specialiştii în supranatural. — Lupta împotriva entropiei poate dobîndi un caracter mai direct politic. El are o eficienţă terapeutică : dezamorsează conflictele potenţiale ale comunităţii. în societăţile tradiţionale cu stat monarhic. ea asociază oarecum renaşterea naturii şi întărirea oamenilor. în asemenea momente cînd societatea devine pe deplin conştientă de ea însăşi şi de universul cu care se armonizează. manifestat prin mijloacele de expresie care sînt cele ale unei societăţi fără scriere : comportamente simbolice. Lowie atunci cînd. conferă fiecărei categorii de participanţi un loc determinat şi presupune o prezentare de bunuri.

de Heusch. reprezentanţii vechilor ocupanţi ai regiunii ce corespunde provinciei regale. 1965. fie negînd vechea ordine socială şi acceptînd stabilirea ordinii noi. Ea invocă spiritele primilor regi. Fie realizînd o faptă eroică prin care să se dovedească demn de funcţia sa şi să demonstreze victoria „partidei" regale asupra ambiţiilor facţiunilor feudale. suveranul devine un personaj ce nu mai ţine de ordinea comună58. actele de fondare ce au edificat-o şi legitimat-o. moştenite de la o tradiţie mult anterioară Romei. asociat cu o afirmare a131 necesităţii şi a inocenţei funcţiei de suveran. alternînd într-o ordine determinată. Se supun astfel unei teorii dualiste a puterii şi utilizează mijloacele care permit revigorarea acesteia printr-un fel de întoarcere la izvoarele sale îndepărtate57. de Heusch. Bruxelles. Ea aminteşte de vremea unei istorii devenite mit şi îl evidenţiază pe suveran ca pe „făuritorul" şi apărătorul unităţii kongo.pe tron a noului rege constituie ocazia de a repeta simbolic demersul creator al regalitătii. fapta eroică.un incest -. Kronia la greci. apare la practicarea „actelor pe dos" şi a ritualurilor de inversare sau de rebeliune dramatizată. care pune în cauză partenerii de la început: descendentul fondatorului. cit. Babilonul recurge la un rege de bîlci şi impune 57 Vezi mai aies G. In cazul monarhiilor africane cu „polaritate magică". pe notabili şi poporul. ca şi saturnaliile la romani. Paris.cucerirea. 1943. Un acelaşi efect de consolidare a legii şi a puterii. Astfel. 1959. Regele trebuie să realizeze. printr-un ceremonial care îi aduce împreună pe noul rege. op. Le maître et l'esclave. Dumézil a fost unul dintre primii care au sugerat acest lucru în legătură cu regalitatea romană. El arată cum succesiunea „primilor regi ai Romei" constituie o serie ce alternează cele două „tipuri regale" care. 58Vezi L. atunci cînd accede la putere. Paris. ea instaurează o revenire simbolică la origini. a cărei apărare revine statului. înscăunarea regelui nu garantează doar legitimitatea puterii deţinute. La vie quotidienne au royaume de Kongo. printr-un comportament de ruptură . Istoria antică dezvăluie o foarte veche utilizare a acestor mecanisme. înţelepciunea oganizatoare şi „aspectul gravitas" al celui de al doilea. . 59 G. care au devenit „aliaţii" suveranilor kongo. provoacă o răsturnare a raporturilor de autoritate. Procedura de învestitură comportă acelaşi demers de consolidare. ea asigură şi întinerirea monarhiei şi oferă poporului (pentru un timp) sentimentul unei noi porniri „de la zero"59. „cele douăsprezece generaţii" de care sînt legaţi şi impune manipularea celor mai vechi simboluri şi însemne. çi Essais sur le symbolisme de l'inceste royal en Afrique. un act sacru care să îl caracterizeze amintind actul de fondare. actul magic sau religios care se spune că ar constitui puterea regală. Domniile succesorilor imediaţi ai lui Romulus şi Numa reproduc. regeneratoare a ordinii sociale. violenţa creatoare şi „aspectul celeritas" al primului. în vechiul regat Kongo. învestitura evocă — prin procedeele sau ritualurile ce o realizează . sînt totuşi prezentate drept creatoare ale RELIGIE ŞI PUTERE societăţii. cap. după formula lui L. acest proces apare cu cea mai mare claritate. Servius et la fortune. Dumézil. Ca şi Roma. G. Balandier.

căci orice ruptură atrage riscul unei întoarceri la haos. poporul. cu cît se referă la state instabile. o ceremonie anuală cu caracter naţional. uzînd de concubinele suveranului. Puterea este atunci reinstaurată. cînd raporturile dintre oamenii liberi şi sclavii de la curte sînt „răsturnate". ocupă sediul suveranului defunct şi se bucură de toate prerogativele regale. Sclavul-rege proclamă forţa dominaţiei sale asupra oamenilor şi a dominaţiei sale „asupra lumii" . unitatea re-creată. De îndată ce regele a murit. Neîmblînzitul. Ordinea socială este expusă într-o asemenea împrejurare şi este refăcută chiar în momentul cînd legăturile cu natura şi cu cosmosul devin mai strînse. el redevine Taurul. dînd ordine. incwala. se spînzură sau se crucifică un sclav care a jucat rolul regelui. cît şi revitalizarea periodică a puterii. dedîndu- se orgiei şi desfrîului. stabileşte o curte şi o ierarhie temporară. Ea are două faze. O asemenea putere dezlănţuită este o falsă putere. O cercetare recentă efectuată în Coasta de Fildeş. . Incwala eliberează în mod ritual forţele contestatoare şi le transformă în factori de unitate. prin stăpînirea forţelor distrugătoare. a pus în evidenţă un ritual de inversare socială (Be di murua) care are loc în perioadele de interregn. Suveranul rămîne obiect de admiraţie şi de dragoste şi. identificarea regelui cu poporul restabilită. Leul.preia toate însemnele puterii. Antropologii moderni au reluat examinarea procedeelor care vizează atît purificarea sistemului social. Cu această ocazie. asociază ritualul de inversare cu manifestările colective impuse la primele recolte.răsturnarea poziţiilor de rang în timpul sărbătorii sacaea. A doua fază începe cu ofrandele : este condusă de suveran şi urmează un model de întîietate evidenţiind diversele statute sociale şi ierarhiile pe care acestea le determină. el simulează ezitarea în a-şi relua locul în fruntea naţiunii. Totul se întîmplă de parcă societatea a devenit propria sa caricatură din clipa în care puterea supremă dispare. Order and Rebellion in Tribal Africa (1963). apoi cedează în fine în faţa cererilor membrilor clanului regal şi a solicitărilor războinicilor săi. Ele sînt cu atît mai semnificative. Regele iese totuşi întărit din aceste încercări. obiect de ură şi de repulsie . aceştia din urmă iau în stăpînire spaţiul regal şi unul dintre ei — sclavul-rege . din cauza întîrzierii lor tehnologice şi a lipsei de „diferenţiere economică internă". Prima supune capitala unui jaf simbolic şi regele la reacţii de ură . în acelaşi timp. iar guvernanţii şi guvernaţii îşi inversează rolurile. un factor de dezordine şi nu un creator de ordine ANTROPOLOGIE POLITICĂ . pretinde daruri şi îşi poate însărcina oamenii să pună mîna pe hrana stocată în 132 capitală. Ea impune ordinea socială ca reproducere a ordinii lumii şi le arată în mod necesar legate. îl respinge. la populaţia agni. Max Gluckman propune exemple africane în culegerea sa de texte vechi. de securitate şi de prosperitate. ea trezeşte dorinţa revenirii la domnia legii. La populaţia swazi.cîntecele sacre afirmă că „duşmanul" său. Ambiguitatea persoanei regale subzistă totuşi.

cultul strămoşilor constituie suportul puterii. VII. Contestarea de tip ritual se înscrie astfel în domeniul strategiilor care permit puterii să-şi ofere periodic o vigoare sporită. Ei îmbracă hainele cele mai somptuoase. El evidenţiază că structurile rituale şi structurile de autoritate sînt strîns legate. Études Air. afirmă că şi-au regăsit drepturile şi prestigiul. astfel încît un om care are „capacitatea de a-i invoca eficient pe strămoşi poate fi acceptat133ca un adevărat bătrîn". al doilea este instrumentul celor ce îi contestă pe aceştia şi le atribuie slăbiciunile sau abuzurile acţiunilor 60 Claude-Hélène Perrot.oamenii liberi se supun acestui simulacru regal. Patrilignajele lugbara se definesc genealogic şi ritual: ele sînt. Middleton. cît şi prin poziţia lor genealogică. sclavul-rege este ucis. grup de descendenţă şi ansamblu al „oamenilor legaţi de un spirit ancestral". analizează. Strategia sacrului şi strategia puterii Sacrul reprezintă una dintre dimensiunile domeniului politic . încalcă poruncile cele mai sacre. fiecare supus şi fiecare lucru îşi regăsesc rangul şi locul. ei nu-i pot RELIGIE ŞI PUTERE substitui decît un rege de bîlci. în acelaşi timp. în lucrarea consacrată religiei populaţiei lugbara din Uganda. Be di murua: un rituel d'inversion sociale dans le royaume agni de l'Indénié. 2.". Răsturnînd societatea civilă şi politică al cărei apărător este suveranul. J. Strategia sacrului. Competiţia politică recurge la limbajul invocării spiritelor. Notabilii Situaţi în fruntea lor îşi justifică puterea şi privilegiile atît prin accesul propriu la altarele strămoşilor. un sistem de false reguli. ca şi la cel al magiei. care le evidenţiază inferioritatea . în „Cah. Atunci. o garanţie a legitimităţii sale. 1967. puterea falsă este abolită. avînd scopuri politice. Ei demonstrează oarecum că nu există alternativă la ordinea socială stabilită decît deriziunea şi ameninţarea haosului. 27. unul din mijloacele utilizate în cadrul competiţiilor politice.şi contrastează cu constrîngerile sau interdicţiile pe care doliul regal le impune oamenilor liberi. .dispariţa regelui le întrerupe dependenţa . religia poate fi un instrument al puterii. Sclavii au un comportament exagerat. conflictele între generaţii (diferenţiate prin statute inegale) se exprimă mai ales „în termeni mistici şi rituali". că dinamismele lor respective sînt în corelaţie. petrec şi îşi aduc băuturi din abundenţă. noul suveran poate prelua comanda unei societăţi ordonate şi a unui univers organizat60. raportul „ritualului" cu „autoritatea". se prezintă sub două aspecte în aparenţă contradictorii: poate fi pusă în serviciul ordinii sociale existente şi al poziţiilor dobîndite sau poate servi ambiţia celor ce vor să cucerească autoritatea şi să o legitimeze. primul este arma deţinătorilor puterii. o ordine aberantă. sclavii rup hainele de mătase. In această societate lignajeră. oamenii vîrstnici (şi preeminenţi) îl utilizează pentru a reprima revendicările de independenţă ale tinerilor. Chiar în ziua înmormîntării regelui dispărut. în esenţă. ştiind că un regent rezolvă discret treburile curente şi pregăteşte venirea unui nou suveran. Lugbara Religion (1960).

ele servesc la menţinerea unei situaţii de superioritate.de fapt. cele mai semnificative . London. p. p. în însăşi fiinţa lor. 61J. Primii sînt „omnipotenţi". nu pentru că ar crede în nemurirea sufletului . un instrument manipulat de deţinătorii „puterii. al prerogativelor lor şi al unei părţi din bunurile lor. morţii şi vrăjitorii intră în sistemul de autoritate.vrăjitoreşti. Monica Wilson subliniază această utilizare a mitului în legătură cu populaţiile sotho şi nyakyusa din Africa meridională. Ele pretind că au adus în regiunea unde s-au stabilit. care au primit statutul de strămoşi. Cambridge. într-adevăr. nu toţi defuncţii devin strămoşi. Ei fondează puterea celor ce le sînt depozitari. Oedipus and Job. 12 şi 23-24. Relaţiile stabilite între putere şi sacru rămîn la fel de evidente în cadrul mitului. la fel ca ANTROPOLOGIE POLITICĂ şi oamenii vii"61. supunerea pe care o pretind „sub ameninţarea cu moartea" asigură introducerea individului într-o ordine socială determinată. 63 B. considerînd mitul „o cartă socială". nu se teme de ei -. după cum arată el. evident. Populaţia lugbara e foarte conştientă de manipularea sacrului. Middleton. ceea ce B. Cele care confirmă poziţia dominantă a unui grup sînt. li se opun oamenii preeminenţi care stabilesc cu unii strămoşi o relaţie specifică şi directă. M. de privilegiaţii în viaţă. învestiţi cu o putere supranaturală şi beneficiari ai unui cult. op. ai privilegiilor şi proprietăţii"63. şi nici o nouă putere nu se poate constitui decît în raport cu ei. Miturile au. moştenitor al funcţiei lor. pornind de la cercetările asupra populaţiei tallensi din Ghana. care deţin funcţiile şi prestigiul.. ale unei forţe vitale pe care o pot transmite întregii ţări. ci pentru că structura socială o cere"62. The Foundations of Faith and Morals. în această societate clanică. o funcţie dublă : ele explică ordinea existentă în termeni istorici şi o justifică oferindu-i o bază morală. Fortes. ele se autonumesc deţinătoare. Middleton afirmă cu convingere existenţa relaţiei astfel stabilite între diverşii agenţi ai strategiei politice : „Dumnezeu. Malinowski. sub acest aspect. iar contradicţiile rituale exprimă contradicţiile vieţii reale. trebuie interpretat. 1936. Malinowski a sugerat deja. Oamenilor fără preeminenţă.nu are o noţiune asemănătoare -. Fortes ajunge la o concluzie asemănătoare. J. Există o solidaritate ce îi leagă strîns pe defuncţii privilegiaţi. cit. focul. Pe baza acestei relaţii rituale se organizează strategia politică. şi viii care dispun de un statut social superior şi de cît de puţină putere politică. în cadrul societăţii. 66. ci doar aceia care au lăsat un „depozitar". prezentînd-o ca pe un sistem legal fondat. . 62M. care întreţin un raport nediferenţiat şi mediatizat cu ansamblul strămoşilor. plantele cultivate şi vitele 134 şi afirmă că datorează monopolul puterii politice acţiunii lor civilizatoare . mai puţin în legătură cu o metafizică şi cu o etică şi mai mult în legătură cu sistemul raporturilor sociale şi cu sistemul politico-juridic : „Populaţia tallensi are un cult al strămoşilor nu pentru că se teme de morţi . Cultul strămoşilor. 1959. Această necesitate se manifestă sub forma unei relaţii privilegiate stabilite între strămoşii recunoscuţi ca atare.

politică şi sacră. confruntările al căror obiect îl reprezintă drepturile politice65. Astfel. Ei trebuie să vegheze la aplicarea tuturor regulilor privind instituţia regalităţii şi comportarea simbolică a regelui. bipartiţia responsabilităţilor .evidenţiază limitele rituale ale puterii. în studiul său structural asupra şeferiei melaneziene. Funcţia lor este.acţiune asupra oamenilor. Anth. în mare parte. în acelaşi timp.abiiru - deţin „codul esoteric al dinastiei". dinamismul societăţii . Aceste culte. la populaţia Uganda. ele traduc.Melanezia. Wilson. Ei asigură respectarea prescripţiilor impuse suveranilor şi. unde şeferiile sînt suprapuse unei structuri politice mai vechi. la o tradiţie. I. Agenţi ai conservatorismului. apar. Social Mechanisms for the Transfer of Political Rights in Some African Tribes. Lusaka. Richards. controlul cultelor clanice (care venerau spiritele ancestrale numite lubale) s-a intensificat. A. pentru că determină războiul şi puterea materială. Bakabilo ai populaţiei bemba din Zambia sînt apărătorii exclusivi ai tradiţiilor mitico. specializate şi ierarhizate. in Myth in Modern Africa. mitul este atunci reactualizat pentru a menţine puterea şi a o consolida64. a privilegiilor şi a prestigiului . ea nu e mai răspîndită decît funcţiile politice. J. pe de altă parte. la acte de fondare. în acelaşi timp. of the Roy. demersurile de consolidare a monarhiilor tradiţionale ajung 135 baganda din adesea să sporească autoritatea acestora din urmă asupra religiei. în limbajul ce le este propriu. In „Journ. în societăţile cu putere centralizată. 1960. consilierii regali privilegiaţi . 2. ocupă primul loc şi au o bază naţională. primul acţionează prin cuvîntul care este ordin.şi observă că ele implică raportarea la un trecut mai mult sau mai puţin mitic. Lubale. Nu se poate deduce din aceste exemple că puterea politică are controlul total asupra sacrului şi^că îl poate utiliza în folosul său în toate situaţiile. cînd „despotismul african" a luat forma sa definitivă. 64M. învăţătura mitică („carta") aparţine adesea unui corp de specialişti a căror muncă este secretă . al doilea acţionează prin ritualurile care sînt instrumente ale ordo rerum. care nu exclud alte practici. . 65A.Ceremonialul şi ritualul de succesiune la şeferie amintesc simbolic aceste afirmaţii. sacrul intervine în jocul strategiilor puterii. în vechea Rwandă. Myths of Precedence. ajustează „codul" pentru a-1 adapta la noile împrejurări şi pentru a legitima schimbările ce contravin canoanelor constituţionale. într-un studiu cu caracter mai mult teoretic. Guiart precizează principiile ce determină împărţirea „sarcinilor" între şef (orokau) şi stăpînul solului (kavu) . Contradicţia ce există între cei doi parteneri asigură. Diversele variante ale mitului îmbracă aparenţele istoriei. ea arată că strategiile puterii şi sacrului nu sînt întotdeauna convergente. In consecinţă. Prin intermediul lor. Richards analizează „mecanismele" de păstrare şi de transfer ale „drepturilor politice" — adică procedeele şi strategiile ce permit conservarea puterii. 1960. pe care le venerează suveranii. în Austro. ei impun schimbărilor inevitabile masca tradiţiei. 90. acţiune asupra zeilor . iar incompatibilităţile lor exprimă contradicţii şi RELIGIE ŞI PUTERE contestări reale .istorice şi preoţii ereditari ai cultelor necesare bunei funcţionări a regalităţii. Institute".

în Melanezia şi în Africa neagră. Conform formulării fericite a lui L. doriţi într-o societate ameninţată şi degradată. Spre deosebire de strategia care tocmai a fost evocată. Lowie remarcă lucrul acesta în analiza sa asupra organizării politice a „aborigenilor americani". fără discriminare de statut social şi instaurează o egalitate mistică dincolo de subordonările trăite. vechea Rwandă. şi regele istoric care îşi domină supuşii în mod despotic. strategia sacrului serveşte şi ea la limitarea sau la contestarea puterii. înlocuieşte societatea reală cu o 136 imensă familie fraternă de iniţiaţi. în toate cazurile. J. în care demonstrează că autoritatea şefilor amerindieni a slăbit întotdeauna cînd a fost confruntată cu cea a „mîntuitorilor". . de origine ţărănească. atunci cînd procedurile instituite nu au putut opera eficient. într-un studiu privind mecanismele ce controlează „abuzurile puterii politice". Confruntările religioase exprimă cu claritate competiţiile politice . Cultul iniţiatic Kubandwa. Instrumentul religios poate servi şi unor scopuri de contestare mai radicală. regii ganda au dat preponderenţă puterii lor de intervenţie în domeniul sacrului. suveranii dispun de lubale regale care acţionează doar în beneficiul regelui domnitor. celelalte nu se manifestă decît în anumite condiţii. El observă că aceştia din urmă sînt mai puţin agenţii unei reacţii împotriva amestecului străinilor şi mai mult cei ce oferă încredere şi speranţă. în plus. în situaţii de criză. Beattie diferenţiază aspectele (şi normele) „categorice" de aspectele (şi normele) „condiţionale". care domneşte asupra spiritelor denumite Imandwa. R.în conjuncturile care evidenţiază slăbiciunea puterii instaurate. în Africa orientală. punerea în cauză a ordinii existente şi ascensiunea puterilor concurente. El conferă primului calitatea de salvator care acţionează în beneficiul tuturor adepţilor. a creatorilor de biserici indigene care propun un cadru social reînnoit şi modelul unei puteri reanimate.fecunditatea şi fertilitatea. Mişcările profetice şi mesianice dezvăluie.cărora le furnizează un limbaj şi mijloace de acţiune . s-ar putea spune. Inovaţia religioasă poate duce la un refuz ce-şi găseşte rezolvarea în planul imaginarului sau la o opoziţie ce ajunge la revoltă. în împrejurimile capitalei. din cauza autocratismului suveranului şi inegalităţii fundamentale ce asigura menţinerea privilegiilor aristocratice. Primele au un caracter permanent. este vorba. constituţional. de a-i împiedica pe guvernanţi şi pe reprezentanţii lor să acţioneze în contradicţie „cu concepţia funcţiei pe care o deţin". decăderea şefilor tradiţionali în perioada colonială a favorizat promovarea inventatorilor de culte noi. a provocat ambele reacţii. ei impun de asemenea transferul. al altarelor consacrate cultelor clanice şi le ţin astfel sub control chiar atunci cînd încearcă să reducă puterea şefilor de clanuri. In ANTROPOLOGIE POLITICĂ loc să instaureze o religie naţională. detronările pretinse din motive de slăbiciune rituală sînt tot atîtea mijloace cu caracter sacru ce permit controlul puterii supreme sau contestarea guvernanţilor abuzivi. El opune regele mitic. refuzurile de colaborare rituală ce acţionează împotriva suveranului. Ritualurile de înscăunare şi jurămintele pe care le impun.

Ea trebuie să revină pentru a-i elibera pe ţăranii hutu de constrîngerile impuse de aristocraţii tutsi şi pentru a-şi elibera „preoţii" de persecuţiile de care suferă. iar susţinătorii cultului său deţin o putere reală ce îi opune reprezentanţilor suveranului rwandez.de Heusch. care dezvăluie nostalgia vechii ordini sociale anterioare dominaţiei tutsi. J. Ea creează RELIGIE ŞI PUTERE astfel o contra- societate : se produc revolte episodice în numele ei. Al doilea cult de contestare apare mai tîrziu. 1959. 137 66 Vezi mai ales E. . Primitive Rebels. defunctă a cărei revenire este aşteptată. de-a lungul preistoriei şi istoriei sale prerevoluţionare. el înlătură ordinea profană existentă şi introduce „un simulacru de ordine mai bună". Cultul său ilustrează una din formele primitive ale mişcării sociale care. către mijlocul secolului trecut. Manchester. El se referă la Nyabingi : femeie fără feminitate. Hobsbawm. Ea exercită un fel de regalitate la distanţă. servitoare asimilată cu un rege. a întors în mod constant sacrul împotriva celor ce îl monopolizau pentru a-şi consolida puterea şi privilegiile66.

a caracteristicilor şi formelor statului primitiv. pentru ilustrarea acestui punct de vedere. Remarques sur l'origine de l'État et de la société. punînd din nou. Bergeron. 69Vezi. D. concluzionează totuşi că acesta „nu este un concept teoretic major"67. în vreme ce analiza fenomenului politic nu se mai confundă cu teoria statului. astfel încît teza provocatoare a lui G. Easton. 68J. O necesitate. The Political System. statul pare acum discreditat. şi diversificarea ştiinţei politice. Interpretările largi ale statului. începînd cu secolul al XVI-lea. 1953). exprima această schimbare denunţînd viciile proprii definiţiilor domeniului politic prin simpla existenţă a statului. în „Diogène". explică parţial această evoluţie. Progresele antropologiei. care a trebuit să interpreteze aspectele noi ale societăţii politice în ţările socialiste şi în fostele colonii eliberate. care îl identificau cu orice organizare politică autonomă. Easton. acum douăzeci de ani. ce impun recunoaşterea „altor" forme politice. cea care caracterizează mai ales evoluţia societăţilor politice europene. . ea însăşi provenind din concepţiile lui Max Weber care reducea statul la una din „manifestările istorice" ale politicului. 1965. Ele duc într-adevăr la afirmaţia mai mult sau mai puţin explicită că nu a existat viaţă politică înainte de apariţia statului modern. care propune o teorie a statului. ele favorizează imprecizia în chiar măsura în care statul este privit ca un cadru general cu contururi prost delimitate (D. Paris. Ea va regăsi astfel . El nu mai apare decît ca „una dintre conformaţiile istorice posibile prin care o colectivitate îşi afirmă unitatea politică şi îşi împlineşte destinul". L'essence du politique. ce ţine de cunoştinţe şi de fapte. W. ele orientează către studiul unei anumite forme de organizare politică şi neglijează examinarea specificităţii fenomenului politic.unele dintre preocupările care i-au provocat apariţia. problema genezei. Dezbaterea rămîne deschisă. Koppers. Freund68. şi care îşi găseşte desăvîrşirea în formarea statului modern. 1965. sînt în regres69. iar cei ce au reuşit nu mai sînt fascinaţi de „instituţia instituţiilor: statul". Freund.CAPITOLUL VI ASPECTE ALE STATULUI TRADIŢIONAL După ce a constituit obiectul privilegiat al oricărei reflecţii politice. 5.dar cu informaţii şi cu mijloace ştiinţifice noi . Antropologia politică îşi poate aduce contribuţia la aceasta încercînd să determine riguros condiţiile pe care le impune utilizării conceptului de stat în cazul anumitor societăţi ce constituie obiectul întrebărilor sale. Paris. constrînge specialiştii să deplaseze centrul reflecţiilor lor. 138 67G. Fonctionnement de l'État. 1954. a cărei valoare euristică a scăzut cu mult înainte de transformările suferite de obiectul real pe care ea pretindea că îl interpretează. cu o rigoare sporită. după definiţia lui J. Bergeron.

consimţămîntul populaţiei (populaţiilor) ce trăieşte 1 (trăiesc) între respectivele graniţe. cu unitatea socială superioară. Intre aceste două poziţii . et ethnol. care este. Meyer propune. existenţa de structuri organice mai mult sau mai puţin complexe care constituie baza unităţii politice. 1963.. instrumentul prin care orice societate îşi asigură guvernarea. pentru de Bonald. Un essai de méthodologie. în cel mai înalt grad. El este atunci identificat cu toate mijloacele ce permit crearea şi menţinerea ordinii în limitele unui spaţiu determinat din punct de vedere social : el „se încarnează în grupul local"70.moştenitoare îndepărtată a gîndirii politice a lui Aristotel . la un teritoriu.una laxistă. ce se bazează pe ea însăşi. cu organizarea societăţii globale. o numim stat" (Histoire de l'Antiquité. O asemenea interpretare este eronată. statul e o realitate primitivă. Punerea în discuţie a conceptului de stat Interpretările cele mai largi fac din stat un atribut al vieţii în societate. Ele caracterizează statul prin trei aspecte principale : raportarea la un cadru spaţial. t. instituţionalizarea puterii. . autonomia şi puterea sa de dominație. II. În fața dificultăților ce rezultă din utilizarea conceptului de stat într-un sens larg. o definiţie : „Forma dominantă a grupării sociale. Sciences anthropol. căci reduce realitatea statală la aspectele sale „oficiale" şi nu situează problemele la adevăratul lor nivel.se situează definiţiile cele mai comune. L'origine de l'État. un mod de organizare socială care acţionează din clipa cînd cultura prevalează. vol. Criteriile de identificare a formei statale sînt deci caracterul său totalizant. în VI' Congrès int. politic. în acest sens. 1. Aceste criterii nu sînt 139 70W. privesc ca fenomen juridic şi subliniază că a realizat. 1912). Koppers. o necesitate ce decurge „chiar din esenţa naturii umane". 1. în primul rînd. Istoricul E. Intr-o accepţiune asemănătoare . Astfel. care vor să glorifice statul lipsindu-l de aspectul său istoric. juriştii au fost înclinaţi să-i restrîngă întrebuinţarea şi să definească statul ca sistemul normelor juridice în vigoare.statul este identificat cu gruparea cea mai întinsă. Acest mod de a vedea lucrurile este mai ales cel al teoreticienilor conservatori. Ei îl . cealaltă restrictivă . care cuprinde în esenţa sa conştiinţa unei unităţi complete.

care pare să servească de model societăţilor politice noi în curs de formare. o comparaţie a comentariilor pe care Hegel le consacră statului păgîn şi a teoriilor statului tradiţional pe care le formulează unii antropologi — dintre ei. ca imagine şi realizare a raţiunii. Domeniul politicului. inspirată de filosofia politică a lui Hegel. a acceptărilor sau a contestărilor care sînt subiacente teoriilor lor. ar deveni derizorie . îi permite să opună creaţiile politice „instinctive" (triburi sau cetăţi) şi structurile politice „improvizate" provenite din cuceriri (imperii sau regate). 560 ş. p. şi din alta. este distincţia riguroasă „între exterior şi interior" : ea determină intransigenţa în materie de suveranitate . 3) ultima este însuşirea totală a puterii politice : ea necesită opoziţia faţă de toate formele de putere cu origine privată. pe contradicţiile interne ce opun sexele. De aceea. Accentul cade. elaborat în Europa. O astfel de construire a tipului ideal de stat modern nu elimină dificultăţile.ar dezvălui cîteva înrudiri semnificative. 72J. ele se regăsesc în încercările de delimitare a domeniului politic 71. deja accentuată de sociologul german. căci prima caracteristică se aplică tuturor formelor de unitate politică. Freund recurge. ce ocupă un spaţiu clar delimitat. africanistul Max Gluckman . L'essence du politique. se aplică societăţilor politice cele mai diverse şi duc la o accepţiune prea tolerantă a noţiunii de stat. 2) a doua este închiderea unităţii politice statale : ea defineşte o „societate închisă". la „metoda ideală tipică lui Max Weber". în acest caz. Confruntarea nu poate fi doar schiţată. Ceea ce nu exclude recunoaşterea faptului că orice construcţie statală rămîne produsul raţionalizării progresive a unei structuri politice existente72. în sensul dat de Weber. şi dintr-o parte.cu adevărat specifice. Astfel. asociat unei „lumi" şi unei societăţi estimate ca fiind în echilibru dinamic. Ezitările şi incertitudinile sînt de altfel revelatoare şi arată cît este de greu de conceput o organizare politică nestatală. e mai degrabă important să se evidenţieze că ea este necesară şi eficientă din punct de vedere ştiinţific. interpretarea amintită nu-şi găseşte rezolvare decît într-o concepţie asupra statului. cel puţin ca tendinţă. statului care este „opera raţiunii". 71 Vezi Capitolul II. Au existat încercări de definire precisă a cel puţin unui tip de referinţă : cel al statului modern. pe baza etnică a statului vechi. . Astfel. J. Freund ajunge să sublinieze un criteriu estimat ca preponderent: raţionalitatea statală. cu cît aportul celor dintîi a fost adesea respins din cauza preocupărilor normative. unele state numite tradiţionale. chiar şi în cazul societăţilor denumite tribale. O întrebare se impune în consecinţă : filosofii politicului sugerează răspunsuri pe care sociologii şi antropologii nu au putut încă să le propună? Este cu atît mai bine să fie luată în considerare. pe caracterul în esenţă nerevoluţionar al statului care este. în vreme ce celelalte două pot defini. El pune în evidenţă trei caracteristici: 1) prima. Problemele sociologiei statului au fost cu regularitate abandonate înainte de a fi fost rezolvate sau chiar formulate. J. rudenia înţeleasă în sens larg şi 140 organismul statal. în acest scop. Freund.u.

2) Statul este „sumarul oficial" al societăţii. Sociologia politică a lui Proudhon conţine şi ea o teorie critică a statului. atît de radicală încît se transformă într-o opoziţie totală faţă de toate sistemele politice care nu fac decît să întreţină acelaşi respect pentru autoritatea statală. afirmaţia rămîne fără ambiguitate : „Statul este organizarea societăţii". Aceste definiţii nu sînt nici echivalente. 'Vezi. nici perfect compatibile. pe bună dreptate. cea mai vulgarizată. 3) Statul e un fragment din societate. este necesar să se plaseze cîteva repere împrumutate de la teoriile sociologice ale statului. 1967. Marx precizează acest punct de vedere remarcînd: „Luaţi o anume societate civilă şi veţi avea un anume stat politic care nu este decît expresia oficială a societăţii civile". pentru că face din stat produsul societăţii. Abia născut. nici expresia unei raţionalităţi imanente societăţii. Dincolo de dificultăţile nerezolvate încă. în corespondenţa sa. pe care F. El prezintă sub aspecte diferite raportul dintre stat şi societate. în principal. pentru că îl priveşte ca expresie oficială a societăţii şi „primă putere ideologică asupra omului". dinamică. Relaţia politicului cu societatea e comparată cu cea care leagă capitalul de muncă : viaţa socială şi statul centralizat se găsesc în mod necesar într-un raport de contradicţie radicală. Paris. el este un produs al societăţii ajunse la un anumit grad de dezvoltare. . statul provine din viaţa socială. Proudhon denunţă eroarea comună care constă în a atribui statului o realitate specifică ce îşi are în ea însăşi propria putere. Teoria care rezultă poate fi denumită. Ansart. pentru că demonstrează că antagonismele şi conflictele interne îl fac necesar. şi realizează o adevărată acaparare a „forţei colective". E. 'Vezi analiza lui P. Marx arată că statul nu este nici produsul unei raţionalităţi transcendente. 1950. în sfîrşit critică. sociologică şi istorică. ţinînd mereu trează o intenţie critică. nici complementare. rămînîndu-i exterior. demersul marxist a propus totuşi elementele unei sociologii a statului. pe care îl pune în evidenţă schema de mai jos : 141 Viaţă socială —^ Schimburi Lege de reciprocitate 73 în Ludwig Feuerbach et la fin de la philosophie classique allemande. De fapt. devine independent de societate şi aceasta cu atît mai mult cu cît devine organismul unei anumite clase şi face să prevaleze direct dominaţia acestei clase"73. Davy. Dürkheim. care se ridică deasupra ei. Problema pare eludată dacă ne oprim la a treia interpretare. el emană din societatea a cărei putere şi-o însuşeşte. Paris. De la division du travail social. 1893 şi Leçons de sociologie. Acest organism este puterea de stat. înainte de a evalua contribuţia antropologiei politice. Exprimînd şi instituind un raport social de ierarhie şi de inegalitate. Engels şi-a fondat teoria statului: „Societatea îşi creează un organism în vederea apărării intereselor sale comune împotriva atacurilor interne şi externe. cu o introducere de G. 1) Statul e identificat cu organizarea societăţii. Paris. Sociologie dé Proudhon.

El se defineşte oarecum ca formă dezvoltată şi permanentă a grupului de dominaţie şi ca factor al unei . creşte libertatea şi demnitatea indivizilor. statul este determinat să intervină în toate domeniile şi el poate să o facă funcţionînd graţie unei administrări „raţionale". Coser. îi conferă şi o funcţie de protecţie împotriva riscurilor de despotism din societate. deţinător al autorităţii suverane. Prima dintre aceste opoziţii stă la baza revendicării lui Proudhon în favoarea „descentralizării" sau „federaţiei politice". care apare în cadrul oricărei societăţi între segmentar şi unitar. Recurgînd la o metaforă. printr-o „concepţie curios de abstractă şi de intelectualistă". Dürkheim caracterizează statul prin capacitatea sa de a „gîndi" şi de a „acţiona" şi îl face agentul gîndirii sociale. Dürkheim nu reţine deci nimic din teoriile critice anterioare şi. el este locul unde se organizează deliberările şi unde se iau hotărîrile ce angajează colectivitatea în întregul ei. căci grupurile secundare pot fi ţinute în şah de stat şi invers. o grupare ce deţine monopolul constrîngerii fizice legitime şi care dispune de un aparat. care poate fi denumită mistică. el conferă unei minorităţi mijloacele militară. de a-1 înţelege ca expresie oficială (şi simbolică) a socialului şi ca instrument de menţinere a inegalităţilor instaurate. o dată cu lărgirea cîmpului său de acţiune. cea a spontanului şi mecanicului. Stat --------Autoritate Nereciprocitate Constrîngere Mai mult decît asupra inegalităţilor ce constituie statul. în timp ce. din schimbarea formelor solidarităţii. el ipostaziază statul neglijînd coerciţia pe care o exercită şi ambiguitatea raportului său cu societatea1. în acest sens. şi caută să arate că statul nu este decît una dintre fizionomiile istorice ale societăţii politice. Această interpretare ajunge la o concepţie. ca orice grup de a hotărî şi de a orienta activitatea generală a societăţii. cea a creaţiei şi repetiţiei 1. Grup specializat. Ea sugerează de asemenea contradicţia permanentă. El accentuează una dintre caracteristicile neglijate de analiza lui Dürkheim : statul reprezintă un instrument de dominaţie. El este. din care face parte forţa 142 de dominaţie. de a-1 înţelege pe acesta în raportul său cu totalitatea socială. Durkheim observă că statul rezultă din diviziunea muncii sociale. construit în acest scop . cea a schimbătorului şi imobilului. Deşi identifică evoluţia statului cu mişcarea de raţionalizare cu care este creditată civilizaţia modernă. bine reperată de antropologii politici. asupra statului. Proudhon insistă asupra opoziţiilor dintre societate şi stat: cea a multiplului (viaţa socială se caracterizează prin pluralitatea raporturilor între grupuri) şi unitarului (statul tinde să-şi întărească propria unitate). de altfel. după formularea lui L. Teoria lui Proudhon asupra politicului accentuează anumite exigenţe de metodă : obligaţia de a înţelege mişcarea prin care societatea îşi creează un stat. preocupat să diferenţieze clar societatea politică şi statul: statul e un organism devenit preeminent în ansamblul grupurilor sociale care constituie societatea politică. Max Weber acordă mai puţină atenţie structurii istorice a statului decît interpretării fenomenului politic în generalitatea sa.

sub cele două aspecte. ed. Antropologul american Leslie White a vrut să determine statul tradiţional prin formele şi 143 funcţiile sale. atît de ameninţările din interior. ci a evitat capcana unei anumite veneraţii în care Durkheim s-a lăsat prins. de îndată ce un grup de rudenie dobîndeşte puterea permanentă de a conduce colectivitatea. Aceeaşi incertitudine subzistă în cazul definiţiilor ce se mărginesc la a recunoaşte statul prin „menţinerea ordinii politice în limite teritoriale fixe". In schimb. în general. Tübingen. pe de o parte. în planul diferenţierii clare a organizării politice şi a statului. ele sînt necesare. în consecinţă. de a-şi impune voinţa. De fapt. vezi Gesammelte politische Schriften. acesta utilizează noţiunea de stat-biserică şi recunoaşte. care tocmai au fost menţionate.raţionalizări extreme a societăţii politice. a II-a. şi. El a regăsit în special una dintre observaţiile lui Proudhon. Lowie. . sub forma sa cea mai simplă. dar nu suficiente. în măsura în care societatea statală trebuie distinsă de formele sociale înrudite şi mai ales de societatea cu şeferie. un acelaşi mecanism de integrare şi de reglare a societăţilor civile74. este prezentată ca primă trăsătură pertinentă. Max Weber nu a elaborat o teorie dinamică şi critică a statului. ceea ce implică o capacitate de a mobiliza resursele umane şi materiale şi de a se sprijini pe o forţă organizată. diferenţierea unui grup specializat. care se distanţează de relaţiile determinate de rudenie. atunci cînd ea este utilizată de indivizii pe care îi acceptă ca şefi sau guvernanţi" (. Cadrul teritorial. care reprezintă o adevărată putere hierocratică.Social Organization. In acest caz. cît şi de cele din exterior. 1948). o nouă caracteristică apare atunci cînd se precizează că statul se manifestă. prea largi şi. separarea guvernanţilor şi guvernaţilor. care dispune de monopolul şi de privilegiile puterii. printre care pe cea a antropologului Leslie White . utilizarea legitimă a coerciţiei ar fi astfel caracteristicile ce permit identificarea statului „primitiv". Demersul lor întîmpină o dificultate. încă nedepăşită. 2. Rezultă oarecum punerea în valoare a criteriului teritorial şi funcţia de menţinere a ordinii sociale. 1958. Analizele lui Weber prefigurează astfel interpretări recente ale statului. căci se aplică şi societăţilor politice considerate ca lipsite de aparat statal. Rolul de conservare „a sistemului ca tot" maschează o funcţie mai specială : 74 Pentru sociologia politică a lui M. După R. Incertitudini ale antropologiei politice Punctele de reper filosofice şi sociologice. el îl defineşte ca asumîndu-şi sarcina de a apăra „integritatea sistemului socio-cultural din care face parte". pe de altă parte. Weber. Definiţiile reţinute sînt. care compara raportul dintre stat şi viaţa socială şi raportul dintre religie (sau biserică) şi viaţa morală. contribuie la localizarea mai precisă a încercărilor antropologilor politici vizînd caracterizarea statului numit tradiţional şi determinarea condiţiilor sale de apariţie. manifestă. „statul cuprinde locuitorii unei zone determinate care recunosc legitimitatea forţei. Sub acest ultim aspect. El a demonstrat într-adevăr înrudirea ce există între evoluţia structurii statale şi cea a structurii bisericilor. în planul tipologiei. nespecifice.

iobagi. preoţi şi războinici) de o clasă subordonată (muncitori şi ţărani liberi. cea care separă o clasă dominantă şi guvernantă (regi. pe care o menţine apoi protejînd sistemul 144 . Organizarea statală trebuie raportată într- adevăr la „ruptura fundamentală şi profundă" pe care o ascund toate formele de societate civilă. Statul vechi apare deja ca produs al acestei inegalităţi. sclavi). ce asigură toată producţia de bunuri.menţinerea raporturilor de subordonare şi de exploatare. nobili.

Nadei vede în stat o formă de organizare particulară. unul dintre cei mai buni creatori ai antropologiei politice. în esenţă. pe care Spencer a subliniat-o deja şi pe care L. White o accentuează afirmînd că statul şi biserica nu sînt decît două aspecte ale mecanismului politic (The Evolution of Culture. a celor care sînt fără apel. 2) un aparat de guvernare centralizat care asigură apărarea legii şi menţinerea ordinii. ea trebuie căutată în parte în legătura strînsă dintre politic şi religios. al cărei tip nu este uşor de construit. 3) un grup conducător specializat şi privilegiat sau o clasă separată. economic ce o realizează. S. acest grup sau această clasă monopolizează. mecanismul deciziei politice. realizată într-un anumit număr de exemplare istorice şi moderne. 2) monopolul său asupra recurgerii legitime la forţă şi asupra utilizării sancţiunilor extreme. păstrînd structura de „clasă" care o exprimă şi controlind forţele care caută să o distrugă. Nadei reţine. combinînd-o cu funcţionalismul. organizată din punct de vedere politic". prin formarea. Statul se caracterizează atunci ca o formă specifică a organizării politice. 1959). El defineşte organizarea politică prin două caracteristici majore : 1) capacitatea sa de includere totală : ea cuprinde „toate instituţiile" care asigură conducerea şi conservarea societăţii globale . Nadei. trei criterii de distincţie : 1) suveranitatea teritorială : statul e o unitate politică fondată pe aceasta. în ceea ce priveşte specificitatea statului tradiţional. există într-adevăr „forme de tranziţie" ce t 145 . în marea sa lucrare A Black Byzantium (1942). are o bază intertribală sau interrasială şi apartenenţa pe care o conferă depinde de reşedinţa sau de naşterea pe un teritoriu determinat. excluzînd orice acţiune independentă . de ansamblul populaţiei. statutul şi organizarea sa. această interpretare caracterizează statul identificîndu-1 cu „clasa conducătoare. Ca şi teoria marxistă din care se inspiră. ca organism. s-a străduit să clarifice noţiunile fundamentale.

76L. . The Origin of the State. felul în care „grupurile de rudenie localizate devin unităţi teritoriale în cadrul unui sistem politic". factorul teritorial apare predominant: „Cu timpul. Este mai bine să se examineze şi evalueze criteriile mai des utilizate. iar acestea au format cele patru secţiuni ale imperiului. pentru că trebuie să se recunoască faptul că nu sînt mai puţin vechi decît celelalte"75. Lowie. calpulli sînt la început clanuri patriliniare exogame. au fost localizate în districte distincte. Lowie adaugă implicit un criteriu de scară sau de dimensiune. Lowie caracterizează statul primitiv prin rolul jucat de acum de principiul teritorial. L. a) Legătura teritorială. Apoi. de integrare şi de administrare. 310. adăugind totuşi că. după părerea lui. Un inventar mai detaliat al definiţiilor împrumutate de la antropologia politică pare mai puţin util. mai degrabă. cînd afirmă că fondarea statului implică o capacitate de a concepe o „unitate" ce lărgeşte limitele rudeniei imediate şi ale învecinării spaţiale. La azteci. iar rudenia a fost înlocuită de proprietate ca bază a organizării sociale . departe de a fi incompatibil cu principiul rudeniei. 1959. p. s-ar putea considera că statul tradiţional există mai des ca tendinţă decît în stare complet constituită. White cercetează. de modificările dimensionale ale clanurilor şi triburilor : cînd acestea cresc. Mâine şi L. 73. în momentul cuceririi spaniole. A. s-a dezvoltat un mecanism specializat de coordonare. The Evolution of Culture. Se reţin astfel două elemente : unitatea realizată într-un cadru teritorial şi extinderea societăţii politice supuse aparatului statal. 1927. legate de un teritoriu determinat. Există exemple de state necontestate care ilustrează o astfel de interpretare. Ayllu din imperiul incaş par a fi fost. să se afle prin ce proces s-au consolidat legăturile locale. p. New York. apoi. devenite unităţi cu dimensiuni standardizate. pentru că ele reflectă dificultăţile deja întîlnite de teoriile sociologice ale statului şi prezintă mai puţină rigoare critică decît unele dintre acestea. este cea care devine semnificativă ca principiu de organizare politică"76. mai degrabă decît grupul de rudenie. grupuri matriliniare exogame. nu prezintă toate caracteristicile menţionate adineaori. O asemenea transformare este legată. White. la origine. apoi asociate în cadrul „triburilor" care. în aceeaşi orientare. de propriul consiliu cu 75 R. nu este distinctiv decît prin caracterul predominant al legăturilor locale pe care le condiţionează : „Problema fundamentală a statului nu este saltul periculos prin care popoarele vechi au trecut de la guvernarea prin relaţii personale la guvernarea prin simplă învecinare teritorială. Atunci. Ducînd la extrem analiza propusă de Nadei. Morgan. R. 146 avînd fiecare un apo (vicerege) în fruntea lor. legăturile de rudenie slăbesc şi organizarea rudeniei tinde să se prăbuşească sub efectul propriei greutăţi. . grupate cîte patru. unitatea teritorială. au constituit „provincii".După H. Este important. fiecare dispunînd de propriul cult.

patriclanurile şi patrilignajele sînt legate de pămînturile pe care locuiesc autorităţile clanice (bataka) şi pe care se găsesc mormintele strămoşilor veneraţi. Honolulu. apartenenţa clanică nu determină neapărat reşedinţa. chiar dacă se neglijează remanierile profunde datorate unei colonizări care. China şi Japonia antică au conceput foarte devreme structuri atît funciare cît şi politice. ierarhia politică provenind de la suveran prezintă diverse niveluri determinate de 77 Descriere sumară în G. politic . Raporturile între cei trei termeni . autorităţile clanice coexistă (prost) cu autorităţile ce provin din puterea statală. Structurile spaţiului politic sînt în general distincte de structurile teritoriului : stăpînul pămîntului sau omologul său se află lîngă şef.rudenie. Pe de altă parte. Un exemplu african poate ajuta la precizarea sistemului de relaţii instaurate. iar comunităţile locale sînt eterogene. după ce s-a consolidat în secolele al XVÎII-lea şi al XlX-lea. Tui Tonga. . Tongan Society. în Polinezia. Murdock. 1934. acordate de suveran reprezentanţilor săi. în număr de douăzeci. 78Vezi lucrarea lui Gifford. care îi limitează pe ocupanţi la un simplu drept de utilizare şi le impune un „omagiu anual" corespunzător unui greu tribut în natură78. din 1900. de natură complexă. au edificat astfel un stat care reprezintă un fenomen unic în regiunea Pacificului. situaţiile sînt foarte diversificate. dar clanurile nu formează unităţi teritorale . în ceea ce priveşte repartizarea drepturilor. In Africa neagră. Este vorba de regatul Buganda (în Uganda) care are acum forma unei autocraţii moderniste. în arhipelagul Tonga. apariţia legăturii de proprietate ce intră în concurenţă cu anumite relaţii personale vechi. lucrările antropologilor pun în evidenţă trei caracteristici ale acestui proces : numărul de oameni ca determinant al ştergerii rudeniei. Arătînd că organizarea pe bază de rudenie se poate transforma în organizare politică diferenţiată pe baze teritoriale. dar prima poartă în ea distincţiile de rang şi de ierarhie. organizarea spaţiului în scopuri politice. Un proverb ganda sugerează că puterea asupra oamenilor (raport politic) este clar diferenţiată de puterea asupra pămîntului (raport funciar): „Şeful nu comandă pămîntului. au fost repartizate între cele patru secţiuni constituite drept cadre ale guvernării77.funcţionari speciali. nici cu atîta simplitate. Aceste autorităţi sînt legitimate prin deţinerea de drepturi funciare. Moştenirea şi continuitatea asigurată 147 în cadrul descendenţei guvernează aceste relaţii.nu se reduc la un model unic. 1929. Our Primitive Contemporaries. şi al cărui caracter de stat complex nu poate fi contestat. a început să creeze o aristocraţie funciară. proprietatea funciară este cel mai adesea diferenţiată de suveranitate. Raporturile guvernate de rudenie şi de grupul patriliniar localizat (haa) continuă totuşi să funcţioneze. P. cu teritoriul şi cu pămîntul. s-a putut extinde în spaţiu pînă la a constitui un imperiu maritim şi a putut dura. New York. Pe de o parte. ci oamenilor". într-un asemenea grad încît cadastrul nu permite doar inventarierea resurselor. teritoriu. ci devine un instrument ce oferă mijlocul de a influenţa repartizarea bunurilor şi puterilor. separarea nu apare nici cu atîta claritate. aceste districte. în realitate. o organizare politică centralizată s-a putut stabili. ierarhii. iar al doilea este dominat de un sistem de puteri teritoriale stabilite în provincii.

pornind de la acest exemplu. unii şefi de clan. Puterea are astfel rădăcini funciare în toate regiunile regatului. Voinţa regelui şi raporturile de dependenţă personală asigură organizarea statului care trebuie să se definească oarecum ca reţea constituită din „oamenii regelui" : şefi numiţi bakungu (dintre care unii cu funcţie ereditară) şi funcţionari numiţi batongole care se subordonează suveranului şi se ocupă mai ales de treburile săteşti. suprapunerea parţială a unui sistem segmentar. Şi unii şi alţii pot primi „fiefuri" legate de funcţia lor. au ajuns la funcţii de autoritate sau de prestigiu în cadrul organizării politice şi administrative. Astfel se poate sesiza. districte. dispariţia funcţiilor politice asumate de grupurile de descendenţă (legată de consolidarea statului). ce rămîne purtător de Kabaka (----> marchează relaţiile de dependenţă) Putere. teritoriu şi pdminturi în Buganda 148 . în vreme ce ceilalţi sînt limitaţi la domeniul treburilor domestice sau eliminaţi. şi regele însuşi dispune de „state" ce constituie patrimoniul său privat în diversele provincii.competenţă şi de criteriul teritorial: provincii. locul acordat structurii teritoriale care este suportul aparatului politico-administrativ. bazat pe rudenie. instaurarea de drepturi asupra pămîntului din afara pămînturilor clanului. rămaşi totuşi apărători ai pământurilor proprii clanurilor lor. grupări de sate. adică revocabile. Invers.

pentru a fi eficientă şi a se menţine. Instrumentele de care dispune puterea centralizată. iar capitala . în mod logic". pe loc. Ansamblul acestor condiţii de exercitare a puterii limitează în mod necesar centralizarea şi afectează organizarea şi destinul statului numit tradiţional. ed. Acesta este procesul istoric recunoscut în mod curent. au instaurat în provincii posturi de autoritate creînd o competiţie şi un echilibru care le sînt favorabile. sub vechea sa formă. 1375-1379. Slăbiciunea relativă a puterii centrale permite menţinerea puterilor omoloage.centru al puterii în spaţiu . statul ajunge cu greu să ducă o asemenea logică pînă la capăt. neputînd să-şi stabilească uniform autoritatea. Suveranul se asociază cu deţinătorii de putere locali. Sociologul arab explică astfel problemele pe care le pune organizarea spaţiului în scopuri politice. Bousquet. Totuşi. 1965. de G.Se estimează că statul este „centralizator. într-o anumită măsură. bazat pe diviziunile administrative ale teritoriului şi pe raporturile de dependenţă personală.drepturi funciare. puterea centrală şi-o manifestă deplasîndu-şi sediul. Cînd şi-a extins autoritatea pînă la limitele sale extreme. Totuşi. fie legîndu-i în vreun fel de curtea sa. în măsura în care secţiunea II domină clar secţiunea I.concretizează supremaţia asupra puterilor particulare sau locale. a observat că nici o dinastie nu poate guverna decît o porţiune limitată de spaţiu şi îşi pierde puterea în regiunile situate la frontieră : „O dinastie este mult mai puternică în centru decît la graniţă. Dificultăţile centralizării au frecvent o altă consecinţă. concurente.-H. să-i 185 contrabalanseze sau să-i elimine. ea slăbeşte"1. kabaka (regii) din Buganda au atribuit funcţii unor şefi de clan. şi a unui sistem ierarhic centralizat. în Mouqaddima. fie creînd funcţii ce permit. . Astfel. au constituit lignaje supuse doar controlului lor. existenţa unei largi zone de întîlnire între cele două secţiuni dezvăluie că sistemul clanic (segmentar) şi sistemul statal (centralizat) rămîn parţial suprapuse şi. Multe imperii şi regate 'Ibn Khaldoûn. mărind în provincii numărul reprezentanţilor care le sînt direct subordonaţi. depind mult de dezvoltarea tehnică şi de mijloacele de comunicare materială şi intelectuală. din cauza condiţiilor tehnice şi economice şi a supravieţuirii raporturilor sociale prea puţin compatibile cu autoritatea sa. Regii din Buganda au utilizat procedeul. pînă la imperiul lunda. O figură simplificată permite o mai bună punere în evidenţă a acestor aspecte diverse (vezi schema de alături). b) Segmentar şi centralizat. Les textes sociologiques et économiques de la Mouqaddima. Recurgerea la capitale itinerante (sau multiple) vizează remedierea acestor dificultăţi . Paris. africane au dispărut într-un spaţiu prea vast: de la imperiile Sudanului occidental pînă în Kongo. Deja Ibn Khaldoun. introducerea la a sa Histoire universelle. deşi . Această schemă poate determina acordarea unei importanţe primordiale factorului teritorial pentru constituirea statului tradiţional.

Balandier. Imperiul s- a constituit prin cuceriri succesive şi a păstrat aspectul unei lumi disparate ..bazată pe marile lucrări de regularizare a apelor Wittfogel observă că ea nu a putut provoca o repartizare egală a instituţiilor care îi sînt proprii. După ce a legat această formă de organizare politică de „civilizaţia hidraulică" . este o dovadă. aceasta este a treia consecinţă. Wittfogel. Astfel. . şefii din provincii şi cei din teritoriile vasale se găsesc. Şi aici. o organizare rigidă a spaţiului politic. care a fost calificată drept ficţiune birocratică . supusă invaziei „triburilor migratoare". 275. franc. statul nu se prăbuşeşte trăgînd toată societatea în dezastru. în vechiul regat Kongo.subordonate. Un accident istoric dezvăluie şi exploatează o astfel de slăbiciune. şi 'Vezi G. el se reduce progresiv. îşi găseşte limitele cele mai serioase în raportul său cu spaţiul. 1965. în ciuda mijloacelor birocratice şi materiale ce permit exercitarea sa. adică formată din elemente omoloage deşi ierarhizate. ele nu schimbă radical natura puterii. provinciile reproduc oarecum structurile unui stat care nu are mijloacele de a-şi realiza material unitatea. La vie quotidienne au royaume de Kongo. în mai multe rînduri. cedată în mare măsură 79Le despotisme oriental.şi care copiază organizarea politico-militară a conducerii sale după cea a regiunii centrale. în acest caz. unităţile politice cele mai vaste sînt afectate de discontinuitate şi de slăbirea coeziunii. arată foarte clar. din triburi şi comunităţi rurale acestor unităţi diversificate diviziuni administrative standardizate. asigura mai mult gestionarea unei economii ce funcţiona în folosul castei incaşilor şi mai puţin conducerea oamenilor. Despotisme oriental (1964). în cadrul acestui sistem. Paris. iar spaţiul pe care îl controlează sfârşeşte prin a se limita la regiunea a cărei capitală decăzută rămîne centrul. Puterea despotică totală. el suprapunea din confederaţii. într-o situaţie identică şi organizarea politică are un aspect repetitiv: şefii sînt figurile asemănătoare suveranului. în măsura în care structura teritorială a statului rămîne segmentară. s-a divizat în mai multe provincii ce şi-au păstrat totuşi „structurile tradiţionale de putere agro-despotică"79. ceea ce K. Regele. la o reducere a resortului său geografic . 1964. Un exemplu american este foarte semnificativ : cel al imperiului incaşilor. această caracteristică se dezvăluie cu claritate. p. suveranii lunda (Africa centrală) au păstrat un guvernator care îi reprezintă în regiunile meridionale ale imperiului — sanama . fiecare la nivelul său. trad. 186 care şi-au păstrat individualitatea . dovadă cazul Chinei de Nord care. în diverse puncte ale teritoriului. totuşi atentă să reprime particularismele. în lucrarea sa controversată. Descompunerea unor state tradiţionale africane. în fine. totuşi. se compunea din state. riscurile de ruptură şi de secesiune par ridicate. micile capitale sînt capitale asemănătoare San-Salvadorului. Paris. locul reşedinţei regale1. care a suscitat adesea interpretări eronate. Slăbit. printre care Kongo. E vorba şi în acest caz de o societate „hidraulică" ce suporta o putere despotică. încercările suferite de stat duc la o segmentare teritorială. Problema capacităţii „centrului" de a-şi stăpîni teritoriul politic în totalitate există şi în societăţile tradiţionale supuse unei puteri absolute şi avînd un aparat guvernamental eficient.

. Structure de la chefferie en Melanesie du Sud. confruntarea celor două sisteme şi adaptarea lor precară apare cu toată claritatea. ordinea statală îi asigură integrarea parţială . Fallers reţine ca ipoteză esenţială a unui studiu consacrat populaţiei soga din Uganda. pînă la 80A. divizarea teritorială (în districte) coexistă cu repartizarea ce rezultă din apartenenţele clanice şi serveşte drept bază şeferiilor controlate de o adunare (fono). pentru că. dacă statul nu a fost în întregime centralizat. Polinezia are valoare ilustrativă în această privinţă. anexă p. cum este cazul în Buganda. Unii antropologi politici subliniază acest lucru. iar puterea centrală a acceptat particularismele provinciale. şi ia adesea forma unei coexistenţe precare a structurilor statale şi a structurilor clanice sau lignajere. pentru că sistemul aristocratic tonga apare în cadrul lor. dispersarea insulară a favorizat totuşi menţinerea grupărilor lignajere pe care se bazează organizarea politică. Echilibrul. de exemplu). a cărei tendinţă unitară o combate. 85 ş.puterilor locale. putere cu poli multipli/putere centralizată. ca rege şi cap al clanurilor. Spaţiul politic nu a fost niciodată omogen. suveranul se poate prezenta ca fiind situat la punctul de întîlnire dintre una şi cealaltă. A. Opoziţia dintre segmentar şi centralizat nu există doar legat de teritoriul pe care statul tradiţional îl ţine sub jurisdicţia sa. Contrastul lor poate fi uşor accentuat: organizare segmentară/organizare ierarhică. Ele sînt într-adevăr în raport de incompatibilitate relativă şi. D. iar cealaltă cu o putere condiţională şi supusă deciziilor celei dintîi (vaivai). care a cunoscut „o mie de ani de monarhie absolută de drept divin" 81 şi rămîne astfel o excepţie între societăţile polineziene. care adaptează puterii sale puterile locale şi puterile clanice. Apter descoperă o „ruptură fundamentală" între cele două sisteme de autoritate şi cele două serii de valori pe care le implică. 1963. 1961. Metraux. pare atît de vulnerabil încît trăsătura pertinentă a organizării politice este repartizarea ţării între două „partide" : una puternică şi predominantă (malo). în anumite cazuri. de opoziţie. Metraux a subliniat acest ultim aspect: „De fapt. cel puţin. Metraux a pus bine în evidenţă persistenţa obiceiurilor şi a structurilor regionale. el. limitele pe care despotismul incaş le-a întîlnit. valori egalitare/valori aristocratice etc. existenţa unui „antagonism structural" între statul ierarhic şi organizarea lignajeră. 81J. Un „şef suprem". Ruptura nu este totuşi niciodată profundă : dominînd ordinea clanică veche. Poziţia de putere permite unui grup sau unui district să le exploateze pe celelalte pînă în momentul cînd un conflict provoacă o schimbare de rol. Guiart. Les Incaş. Ea se referă chiar la organizarea statală. în ciuda absolutismului său. cumulînd titluri ce ţin de mai multe districte. Paris. iar relaţiile între insule se stabilesc în raport cu eje şi tot în raport cu ele se concep strategiile politice. s-a dorit astfel80. Istoria Samoa. evidenţiază unitatea politică187 a ansamblului insulelor. în cazul Samoa. în ciuda aparenţelor. L. Paris. în societăţile în care statul ajunge cu greu să se constituie şi rezultă uneori dintr-o acţiune exterioară (în Tahiti şi în Hawai. impunîndu-şi dominaţia. în societatea tonga.u. p. imperiul incaşilor combina despotismul absolut cu toleranţa faţă de ordinea socială şi politică a populaţiilor supuse". 661.

puterea „despotică" născîndă a trebuit să ruineze „sistemul tribal" sau să moară . care constituie criteriul distinctiv principal. în funcţie de nivelul la care se situează. Chiar în sînul grupului Teva. Conform afirmaţiei lui Williamson. A. sistemul «•lobai apare adesea mai centralizat în planul ritualului decît în planul acţiunii politice. de un aparat administrativ. Southall.dar toate raporturile de putere. Alur Society.Teva . 1956. au operat pentru a împiedica instaurarea unei supremaţii durabile. corespund aparent diverselor zone de influenţă ale clanurilor. Unităţile teritoriale. în al doilea caz. cap. la scară redusă. Permanenţa aspectelor segmentare în cadrul statului tradiţional 1-a determinat pe A. 4) autoritatea centrală nu are monopolul absolut al utilizării legitime a forţei . 82 R. trebuie „considerat rege în Tahiti".Pomare II. a putut predomina un clan . a învins provizoriu. relaţiile lor respective rămîn asemănătoare cu cele care leagă segmentele între ele în cadrul unei societăţi clanice şi. 1924. neglijează faptul următor : pentru ca structura ierarhică a puterii să predomine cu claritate. din cauza importanţei sale. 83 A. în sfîrşit. pentru fiecare dintre ele. Williamson. gradul de specializare politică atins a fost mai mult de tip segmentar decît de tip unitar". exprimate prin alianţe revocabile. Southall reţine şase caracteristici ce definesc statul segmentar: 1) suveranitatea teritorială este recunoscută. Instabilitatea relativă caracterizează sistemul şi doar în jurul anului 1815 . dar relaţiile lor rămîn de tip piramidal : autoritatea urmează. acelaşi model. în sensul că puterile sînt clar diferenţiate. IX. se constituie din aceste lupte pentru putere şi nu din progresele unui stat embrionar. structura se numeşte ierarhică.din motive mai ales externe . în primul rînd. dar limitată : autoritatea sa se estompează pe măsură ce se aplică regiunilor îndepărtate de centru .începutul secolului al XlX-lea. „după ce a exterminat practic clasa şefilor". vol. Această contribuţie teoretică. necesită o examinare critică. Structura puterii. în Tahiti. de un teritoriu ce nu are caracterul unei simple diviziuni administrative. I. The Social and Political Systems of Central Polynesia. Cambridge. şi statul segmentar. cu cît ocupă o poziţie mai periferică83. „complet dezvoltat". . W. Puteri omoloage se repetă la diverse niveluri. S-au putut forma puteri regionale. şi să afirme că prima dintre aceste două forme politice s-a realizat foarte rar : „în majoritatea regiunilor lumii şi în cea mai mare parte a timpului. 6) autorităţile subordonate au cu atît mai multe posibilităţi de 188 schimbare a dependenţei. al misionarilor şi al altora82. în diversele zone . 5) nivelurile de subordonare sînt distincte. două „ramuri" sînt în relaţie de rivalitate şi îşi dispută controlul asupra clanului. şi că puterea situată la vîrf exercită o dominaţie incontestabilă. 2) guvernarea centralizată coexistă cu puteri locale asupra cărora nu exercită decît un control relativ . 3) centrul dispune de o administraţie specializată care se regăseşte. este denumită piramidală în primul caz. unităţile constitutive dispun de o relativă autonomie. cu ajutorul englezilor. Southall să opună statul unitar.

exemplele oferite de antropologia politică. el joacă un rol imens în viaţa economică. . castele şi protoclasele să prevaleze asupra relaţiilor de tip repetitiv ce rezultă din descendenţă Şi din alianţă. prestigiul. în sfîrşit. pentru primele.trebuie ca raporturile sociale preponderente să fie ele însele de tip ierarhic. Wittfogel. ceea ce au arătat. Elementele ce îl compun rivalizează pentru a-şi asigura puterea. prin existenţa unui sistem de recensămînt 84 Contribuţia lui P.S. prin organizarea eficientă a comunicaţiilor şi deţinerea monopolului acţiunii militare. pe care o evidenţiază o voinţă unitară. C.A. statul rezultă din lenta raţionalizare a structurilor politice existente. stăpîn al mijloacelor de producţie esenţiale. Doar în cazul tipului de „despotism oriental". puterea statală nu intervine aproape deloc (şi inegal în funcţie de distanţa faţă de centru) în treburile locale. iar clasa conducătoare se confundă cu aparatul pe care îl utilizează. cum a fost el elaborat de K. pe de altă parte. „o proprietate funciară birocratică. drepturile particulare subzistă. 1965. aliaţilor şi supuşilor 84.Pentru sociologii teoreticieni care merg pe urmele lui Max Weber.care i-a permis să devină „mai puternic decît societatea" . cit. Wittfogel. Se întîmplă la fel în cazul competiţiilor pentru funcţiile ce necesită un sprijin din partea membrilor elitei politice şi o forţă personală (un „partid") constituită cu ajutorul rudelor. 'K. recurgîndu-se la forţa pe care o poate oferi sistemul relaţiilor numite segmentare. în 189 societatea pe care o domină. II şi III.. Distribution of Power. . raţionalitatea astfel înţeleasă este rar prezentă : unitatea şi centralizarea rămîn nedesăvîrşite şi vulnerabile. raţionalitatea pare accentuată sau exacerbată.se explică printr-un ansamblu de condiţii şi de mijloace : prin restrîngerea proprietăţii private şi controlul suprem al marilor întreprinderi tehnice. un capitalism birocratic. adică ordinele (sau stările). cel puţin provizoriu. Această formă a statului . Lloyd la A. cap. instaurează autoritatea birocraţiei şi creează.. Trăsăturile estimate ca specifice sînt revelatoare : statul deţine o putere totală. iar această rivalitate necesită strategii care utilizează. Jocul coaliţiilor poate împiedica formarea statului (cazul Polineziei) sau poate provoca războaie de secesiune care deschid o perioadă de vid de putere (cazul statelor africane tradiţionale). Political Systems and. London. o aristocraţie rurală birocratică". o„tendinţă de organizare a ansamblului vieţii colective. Ea instaurează. Poziţiile personale în ierarhia conducătoare sînt astfel consolidate. administraţia se bazează pe situaţiile statutare şi pe relaţiile de dependenţă personală mai mult decît pe competenţă. Grupul conducător nu are mai mult decît statul un caracter perfect unitar. diviziunile segmentare ale societăţii globale. capacitatea materială. într-un mare număr de state tradiţionale. Introducere. o administraţie competentă ce se raportează la reguli explicite. o ruptură prea radicală între relaţiile ierarhice şi relaţiile piramidale care coexistă de fapt în statele tradiţionale şi în diverse state moderne. c) Raţionalitatea statului tradiţional. rolul competiţiei şi al conflictului în cadrul acţiunii politice face ca aceasta să păstreze un aspect segmentar. op.

ele au caracterul unei rezistenţe faţă de dominaţia aristocraţiei tutsi. Statul nu a reuşit să-şi impună autoritatea în mod uniform. Rămîne cu utilizare limitată şi în. clanurile.stăpîn absolut al oamenilor şi al ţării . a lărgit teritoriul. Raţionalitatea inerentă a instituţiilor statului tradiţional despotic rămîne între nişte limite ce îi împiedică desăvîrşirea. în sensul dat de Max Weber. după cum a arătat analiza obstacolelor şi a limitelor impuse centralizării. In sfîrşit. iar puterea statală acţionează ca arbitru atunci cînd interesele lor intră în conflict. Mecanica . In China antică. datorită dimensiunilor regatului. Rezistenţele dovedite nu se explică doar prin insuficienţele tehnice (cele ce ţin de mijloacele de organizare a spaţiului şi de asigurare a 190 comunicaţiilor. de origine străină. simbolurilor şi prestigiului. el a subliniat scăderea autorităţii din centru către periferie. a pus la punct mecanismele care îi asigură autoritatea politică şi economică: reţeaua relaţiilor de dependenţă personală. grupul tutsi. s-a suprapus unei ţărănimi autohtone majoritare (mai mult de 82%).şi a creat o cultură naţională. Este dusă totuşi pînă la punctul în care grupul conducător dobîndeşte şi păstrează un optim propriu de raţionalitate sau se apropie de acest stadiu definit prin cel mai ridicat nivel de deţinere a bunurilor. nu-şi găseşte aplicarea în toate „societăţile hidraulice" inventariate de Wittfogel. cazul societăţilor care au provocat formularea sa. menţinerii sale pînă la o dată recentă şi calităţii informaţiilor etnologice referitoare la acesta. Ea a întărit securitatea şi a favorizat capitalizarea de oameni. cele inerente unei birocraţii rudimentare). iar echilibrul între diversele puteri se modifică în consecinţă în aceleaşi condiţii. Progresiv. Analiza poate să devină mai precisă prin prezentarea unui exemplu. necesar funcţionării unei fiscalităţi ce asigură un venit guvernamental permanent. vigoarea factorului ereditar. ea a construit statul. structurile clanice şi lignajere sînt cu atît mai viguroase cu cît acest control slăbeşte. a edificat un sistem unitar al cărui apărător este suveranul . în ciuda extinderii sistemului birocratic şi a „despotismului". se menţin unităţi cu autonomie largă : satele. grupul hutu.şi de arhive. armatele. funcţia variabilă a elementelor teocratice şi charismatice. Regiunile sînt cu atît mai puţin supuse controlului statului cu cît se situează mai departe de centru. rolul structurii clanice în cadrul sistemului politic. Acest tip ideal. ierarhia politico- administrativă. structura politică a rămas în mare măsură segmentară . Raţionalitatea proprie statului rwandez întîlneşte totuşi numeroase obstacole ce se opun progresului său. iar „variantele" regionale indică limitele care împiedică generalizarea sistemului administrativ. O minoritate dominantă. Rwanda monarhică pare unul dintre cele mai potrivite. sub ierarhia oficială. prin supunerea religiei dominante ce dă regimului un caracter hierocratic sau teocratic1. înseamnă că raţionalitatea sistemului rwandez pare a fi mai puţin cea a unui stat ce organizează societatea în întregul său şi mai mult cea a unei „clase" ce organizează exploatarea unei majorităţi ţărăneşti însărcinate cu producţia şi supuse unor dări multiple. corporaţiile. Max Weber a comparat „structura administrativă primitivă" a Chinei cu cea a regatelor africane . astfel încît densitatea populaţiei a depăşit 100 de locuitori/km2 în ultimele decenii.

1. este atît de incontestabilă încît organizarea politică a putut fi interpretată ca „un sistem de schimb". pentru istoriografii curţii. d) Caracteristicile statului tradiţional. pentru că rezultă dintr-o hotărîre divină. şefii şi notabilii trebuie să dispună de numeroase bogăţii pentru a putea da şi a-şi manifesta astfel superioritatea85. Malinowski afirmă că „statul primitiv nu este tiranic cu propriii supuşi". Troubworst asupra regatului vecin (şi asemănător) Burundi. Vansina precizează că. Regele. . O ideologie foarte riguroasă exprimă această inegalitate fundamentală şi evidenţiază dominaţia suferită ca fondată. apare ambiguitatea sa : instrument al unui grup minoritar a cărui dominaţie o asigură. III. alianţă şi ritualuri Autoritatea politică şi economică în vechea Rwandă Această raţionalitate. în mod 85Studiul lui A.socio-politică funcţionează în acest scop.administrative şi către aristocraţie. în acelaşi timp. implicaţii economice . către reprezentanţii ierarhiei politico. - B. Suveran Bunuri pretinse de rudenie. toate.. „trecutul Rwandei era istoria unui progres practic neîntrerupt al unui popor ales. L'organisation politique en tant que système d'échange au Burundi. sistemul grupurilor de vîrstă etc. a cărui dinastie regală cobora din cer". cele care fac ca „fiecare să fie legat. tutsi. în „Anthropologica". Constatare ce contrazice 191 interpretările mai multor antropologi ocazional politici. Dacă se încearcă reprezentarea grafică a organizării relaţiilor sociale fundamentale . El găseşte explicaţia acestui caracter neopresiv în faptul că relaţiile fundamentale rămîn cele pe care le creează rudenia. dintre care Malinowski. în natură şi în istorie. ce operează în avantajul minorităţii guvernante şi dominante.care au. el se prezintă totuşi ca rezultat al unei raţionalităţi transcendente ce acţionează în avantajul întregii societăţi. 1961. In vreme ce statul nu este încă perfect constituit.se constată că ele sînt orientate către suveran (mwami). Tutsi şi hutu sînt văzuţi şi se văd oarecum sub aspectul grupurilor esenţial străine pe care jocul schimburilor inegale le asociază. apartenenţa clanică. J.

iar sistemul de putere şi de autoritate nu este fundamental contestat. slaba diferenţiere a economiei în multe cazuri. Freedom and Civilization. de orice altă persoană"86. şi delimitează domeniile de expresie a conflictului : în cadrul „elitei politice". Lloyd. în societăţile ce prezintă interes antropologic. 266 şi 253. Fragilitatea bazei lor teritoriale.real sau fictiv. P. în cadrul societăţii 86B. Conflictele se reduc la cele inerente acestui sistem. Gluckman îşi completează teoria precizînd că „statele africane poartă în ele un proces de rebeliune constantă. le ameninţă cu segmentarea. Nu este parţial verificat decît în măsura în care statul se află în stadiu embrionar şi nu şi-a însuşit încă puterea societăţii. London. contrastează cu capacitatea de rezistenţă a organizării politice pe care o implică. a rivalităţilor pentru putere şi a rebeliunilor lipsite de eficienţă revoluţionară. ci doar deţinătorii puterii şi autorităţii. Oxford. în vreme ce forţele de schimbare depind mai mult de condiţiile externe decît de contestarea ce acţionează în interiorul sistemului. Murdock un tip de „despotism african". după cum ea ignoră opoziţia între grupurile sociale inegale. va evoca pentru G. în cadrul unui ritual periodic87. Interpretarea asta nu oferă decît un adevăr parţial. După ce a amintit limitele tehnologiei. adică la luptele pentru putere şi la competiţiile pentru acces la funcţii. dar nu de revoluţie". 87 Vezi mai ales Max Gluckman. 1955 ?i Order and Rebellion in Tribal Africa. în desfăşurare. pentu că ea subestimează constrîngerea statală care. între guvernanţi şi guvernaţi. a accentuat caracteristici proprii societăţilor statale africane. care defineşte orice stat. rolul jucat încă de „solidaritatea mecanică". Această viziune idilică i-a făcut totuşi pe unii autori să privească statul tradiţional ca pe „o mare familie". el pune în evidenţă instabilitatea intrinsecă a acestor state. Acest lucru este. de altfel. Studiul mişcărilor sociale. într-un recent eseu teoretic. 1947. Malinowski. Un asemenea mod de a vedea lucrurile e dezminţit de fapte. invers. P. . ce înglobează un întreg popor. Personalizarea raporturilor sociale şi politice ar opune astfel statul primitiv statului birocratic şi ar avea drept consecinţă eliminarea (sau reducerea) rupturii dintre puterea statală şi societatea supusă jurisdicţiei sale. între subgrupurile ce o constituie. Unde să găseşti explicaţia pentru această contradicţie aparentă? Gluckman invocă absenţa de rupturi şi de conflicte între interesele economice ale guvernanţilor şi guvernaţilor : confruntarea „claselor" nu funcţionează încă. subliniază caracterul ineluctabil al conflictului şi 192 recurgerea necesară la coerciţie. Max Gluckman. va trebui realizat pentru a corecta imaginile eronate care evidenţiază încă natura societăţilor statale tradiţionale. Custom and Conflict in Africa. se poate spune. Structurile lor nu sînt repuse în cauză. Dinamismele interne ale statului tradiţional sînt astfel recunoscute sub forma instabilităţii care înseamnă extinderea teritoriului politic. Rebeliunea conduce atunci la secesiuni sau la schimbări de titulari şi poate fi chiar instituţionalizată ca factor de consolidare a organizării politice. Vulnerabilitatea lor fizică. p. Astfel. bazîndu-şi analiza pe rezultatele cercetării africaniste. pe care le-a considerat cu aplicaţie mai largă. 1963. mai mult decît tipul de putere al cărui instrument sînt. deşi subliniază tocmai aspectul personal al autorităţii.

el se situează. el necesită un aparat de guvernare capabil să ofere securitate în interior şi la frontiere. Aceste caracteristici sînt cel mai puternic accentuate în ceea ce se numeşte „despotism oriental". M. această formă de organizare politică. între minoritatea privilegiată şi „masele" supuse dominaţiei acesteia. luptele pentru putere din cadrul ei . Organ diferenţiat. Fried. Mijloc de dominaţie. propriu funcţiei.la care se reduce adesea politica în aceste societăţi . se separă cu greu de interesul privat al celui ce o deţine. el se formează pornind de la unităţi politice preexistente. diversele proceduri care permit mărirea . în această calitate. Aparatul guvernamental şi administrativ recurge la demnitari. mai întîi. la notabili susţinuţi de jocul relaţiilor de dependenţă personală. Statul tradiţional are şi trăsături distinctive. specializat şi permanent al acţiunii politice şi administrative. pe de altă parte. care îi permite să acţioneze în numele tradiţiei considerată ca inviolabilă şi să pretindă o supunere a cărei 193 încălcare echivalează cu un sacrilegiu. Statul tradiţional nu se poate defini printr-un tip (sau model) sociologic ce l-ar opune radical statului modern. Cercetările antropologice noi impun să nu se mai neglijeze (sau ignore) asemenea aspecte : statul tradiţional permite efectiv unei minorităţi să exercite o dominaţie durabilă .globale. rămîne ameninţat de segmentarea teritorială. corespunde tipului de patrimonialism definit de Max Weber. deţinut de o minoritate care are monopolul deciziei politice. Pe de altă parte. şi asigură executarea deciziilor fundamentale în ansamblul ţării supuse jurisdicţiei sale. Suveranul deţine puterea în virtutea unor atribute personale (nu pe bază de criterii exterioare şi formale) şi printr-un mandat primit din cer. el se conformează. din nevoie. Unele dintre ele au fost deja analizate sau evocate. raporturile dintre patron şi client. Statul tradiţional cedează. Se aplică pe un teritoriu şi organizează spaţiul politic astfel încît această organizare să corespundă ierarhiei puterii şi autorităţii.contribuie mai mult la consolidarea dominaţiei exercitate decît la slăbirea ei. el nu prea reuşeşte să impună supremaţia centrului politic şi păstrează un caracter difuz care îl diferenţiază de statul modern centralizat . un loc important empirismului . E greu de conceput că lucrurile stau altfel. Puterea şi autoritatea sînt atît de personalizate încît interesul public. de la zei sau de la strămoşii regali. Strategiile politice apar ca fiind specifice acestui tip de putere : ele pun în cauză raporturile de rudenie şi de alianţă. mai degrabă decît la funcţionari. clasa politică „se întăreşte" şi duce către punctul maxim puterea pe care o deţine în calitate de grup. H. organizarea statală tradiţională este un sistem în esenţă dinamic. deasupra societăţii ale cărei interese comune trebuie totuşi să le apere. în general. în măsura în care este stat. pentru a recunoaşte în final orice putere statală ca instrument al inegalităţii1. caracteristicilor comune. care necesită recurgerea permanentă la strategiile ce îi menţin propria supremaţie şi pe cea a grupului care îl controlează. pe care nu le poate anula şi pe care se bazează propriile-i structuri . în consecinţă. Cu ocazia unor astfel de competiţii. reia studiul sistematic al corelaţiilor între stratificarea socială şi formele statale.

antagonismele politice se pot exprima opunînd ordinea lignajeră ordinii ierarhice instaurate de stat sau luînd aspectul unei confruntări religioase sau magice.. inegalitate şi dominaţie. Linton. R. prin elaborările teoretice pe care le suscită periodic.după cum sugerează W. Ipoteze asupra originii statului Cercetarea antropologică a avut ambiţia să elucideze originile instituţiilor primare şi primitive. într-o introducere modernă în antropologie. în acelaşi sens. căci. El leagă formarea „sistemului de clase" şi constituirea ulterioară a unei puteri statale. Hoijer mai consideră. ceea ce duce la pierderea autonomiei lor politice. Interesul ştiinţific al demersurilor teoretice este nul din clipa în care se admite . p.că „statul corect înţeles datează din vremurile cele mai îndepărtate ale omenirii". 240 ş. Intr-un anumit fel. Devine şi mai evident în cazul interpretărilor. jalonează istoria disciplinei. Oppenheimer. Beals şi H. Statele cucerite sînt mult mai numeroase decît confederaţiile"88. Este analizată de fondatori şi continuă să orienteze unele lucrări recente. privite ca o creatoare de diferenţiere. în The Study of Mari (1936). cit. R. S. două mijloace de construire a statelor : asocierea voluntară şi dominaţia impusă printr-o putere superioară. statul tradiţional îşi defineşte legitimitatea. Linton.. fie prin subjugarea grupurilor slabe de către grupurile mai puternice.. relaţia cu sacrul rămîne mereu evidentă. publicată în 1953. Inventarul teoriilor ce rezultă din aceste studii pare totuşi dezamăgitor. în principal. In al doilea rînd. op.numărului de supuşi. în sfîrşit. dintre care unii manifestă totuşi o reală exigenţă de rigoare teoretică. defineşte toate statele cunoscute prin dominaţia unei clase asupra alteia în scopuri de exploatare economică. în consideraţiile 88'R. după cum raţionalitatea sa practică o găseşte pe a sa în grupul (sau protoclasa) care are monopolul puterii. cele mai numeroase. Problema genezei statului este una dintre acele probleme care. exprimă o parte din ideologia care îl caracterizează. vede. la care nu a renunţat niciodată în totalitate. mijloacele rituale ce asigură puterii baza sacră. . referindu-se la ea. raţionalitatea sa teoretică îşi găseşte expresia în religia dominantă. de exemplu. de mai mulţi antropologi. Această a doua posibilitate îi pare cea mai frecvent realizată : „Statele se pot naşte fie prin reuniunea voluntară a două sau mai muie triburi.u. deşi contribuie la precizarea diverselor caracteristici ale statului primitiv şi la dezvăluirea ambiguităţilor ce afectează definiţia puterii statale. în Der Staat (1907). Nadei. îşi elaborează simbolurile cele mai venerate. Acest punct de vedere este acceptat. cu mai puţine 194 rezerve. Koppers . care leagă procesul de formare a puterii statale de momentul cuceririi. că dreptul exclusiv de a recurge în mod legitim la forţă şi la coerciţie . cu nuanţe şi variaţiuni.prin care este definită puterea guvernamentală — „apare doar o dată cu statul cucerit" (An Introduction to Anthropology). de o intervenţie exterioară : subjugarea unui grup (autohton) de către altul (străin şi cuceritor). F. 3.

dintre care unele pun în cauză principiul „vecinătăţii locale". ca să spunem aşa. Primitive Society.care a fost ridicată de H. Şi acest mod de interpretare este legat de un şir lung de autori care lucrează în afara disciplinei antropologice. Lowie este cel care. aderă tot la teoria dezvoltării exogene a stratificărilor sociale complexe şi a unei puteri politice calificate. A. 91W. reţine factorul cucerire ca pe unul dintre cei necesari formării puterii statale89.numite „asociaţii" - care sînt purtătoare de inegalitate. de vîrstă sau de iniţiere. 92 R. Dificultatea rămîne totuşi intactă : aceste caracteristici sînt generale şi toate societăţile ce le au prezintă forme de organizare politică foarte diverse. pune în valoare cucerirea exterioară ca pe un element constitutiv al acestei relaţii. asociaţii cum ar fi 'cluburile' bărbaţilor.. într-un număr incalculabil de secole. prezenţa unor personaje puternic sacralizate care fondează o autocraţie ataşînd demersului lor „haloul supranaturalului". preponderenţa ierarhiilor instaurate după rang. 1921. 69-70. 2 vol. Philadelphia. semnalează dezvoltarea esenţial endogenă a unor ierarhii sociale şi a puterii politice pe care o condiţionează91. MacLeod. în stare potenţială. statul primitiv . Riistow. definind politicul prin dominaţie. independente de rudenie. ajung „pentru a crea clase ereditare sau aproximativ ereditare" şi. în principal. în acelaşi timp cu familia şi cu clanul. şi existenţa de grupuri . nu era necesar să se rupă legăturile de rudenie pentru a fonda un stat politic. E. W. El afirmă : „într-o epocă foarte îndepărtată şi într-un mediu primitiv. Oppenheimer. Gumplowicz (Grundiss der Soziologie. R. formulează cea mai clară contestare. p. mai departe. Lowie trebuie deci să facă apel la factori cu răspîndire mai puţin largă şi care determină procesul de centralizare a puterii. asupra originii statului" . L. Lowie reţine. remarcă el. într-un număr mare de societăţi umane. într-o lucrare mai recentă.teoretice care însoţesc studiul său asupra sistemului politic al populaţei nupe (Nigeria). deja evocat. pe bază de diferenţiere sexuală. evoluînd. într-o sferă diferită de cea a grupului de rudenie şi capabile să îmbrace uşor un caracter politic.„nu sînt neapărat incompatibili" (The Origin of the State. din punct de vedere sociologic.. Dorind să evidenţieze caracteristicile interne favorabile formării puterii statale. London. C. două condiţii interne propice constituirii statului primitiv: existenţa de raporturi sociale exterioare rudeniei. Totuşi. 1942. cum este cazul indienilor cheyenne . 380.criticii i- au dezvăluit foarte devreme limitele. Nadei. 1927). MacLeod. au existat. p. Unii sînt de ordin 195 intern : punerea în valoare a asociaţiilor militare. The Origin of the State. 1950-1952. .diferenţierea inegalitară şi cucerirea . într-adevăr. chiar dacă ea nu are decît un caracter sezonier. 1924. cum este cazul în societăţile polineziene . printre care F. Alţii sînt de ordin extern : intervenţia străinilor 89 S. Ortsbestimmung der Gegenwart. el trece totuşi la o poziţie extremă şi o recunoaşte pe aceasta. A Black Byzantium. drept feudală90. Rüstow. Condiţiile interne. 90'A. 12. în cazul de faţă. în ciuda rezistenţei acestei „explicaţii" .. Barnes la demnitatea de „teorie distinctivă. pornind de la materiale despre amerindienii din nord. dintre primii antropologi.. 39. F. Lowie. dacă nu îl prezentau cumva încă de la apariţie"92. 1905) şi Max Weber care. el mai observă că cei doi factori principali . Zürich. pp. Pe scurt. clasele de vîrstă sau organizaţiile secrete.

H. prin jocul victoriilor şi al înfrîngerilor. vezi R. care s-ar putea numi relaţionale. alta de ordin extern. Graţie cercetărilor antropologice mai recente. O variantă a interpretărilor. 94H. şi cucerirea secundară. fără de care efectele menţionate nu ar putea apărea în societăţi deja stratificate şi deţinătoare ale unei puteri mari. 23. neglijînd condiţiile economice creatoare de raporturi sociale care o fac necesară. Pe de altă parte. ca pe o condiţie 93în afară de lucrarea menţionată. un nou decupaj politic (galla din Etiopia). fără să intervină stimulul altor formaţiuni statale preexistente . El priveşte eterogenitatea etnică şi culturală. în final. să se determine cu rigoare procesele constitutive ale statelor tradiţionale cele mai desăvîrşite93. Celelale rezultă dintr-un „răspuns" impus de prezenţa unui stat vecin. definiţia foarte largă a statului îl face să recunoască o putere statală (în germene) din clipa cînd „utilizarea potenţială şi permanentă a constrîngerii fizice" a fost „sancţionată de comunitate". într-un cadru regional. 2) războiul ce a provocat. Ambele pun indirect problema dezvoltării endogene. prin cele două moduri de formare a statelor pe care le distinge. creatoare a unei stratificări sociale avansate. adevărat pol de putere ce sfîrşeşte prin a modifica echilibrele stabilite într-o zonă mai mult sau mai puţin întinsă. printr-o dezvoltare internă sau regională. Peru şi Mexic. ale genezei statelor primitive. este omolog celui pe care K. creatoare a unei diferenţieri mai profunde a societăţilor stratificate. deşi prin procedee diverse. S. Social Organization. în „Cahiers d'Études Africaines". Fried sugerează diferenţierea clară a statelor primare de statele secundare sau derivate. 3) secesiunea ce a rezultat din ambiţia reprezentanţilor locali ai puterii centrale (mossi) sau din revolta împotriva tributului (Dahomey). cucerirea care provoacă o extindere a unităţii politice şi creează o dominaţie. Ambele au acelaşi rezultat: pun în evidenţă importanţa şi complexitatea influenţelor exterioare. O asemenea interpretare prea largă nu permite. Lowie vede astfel mai multe căi spre puterea centralizată. Acest ultim demers. Wittfogel 1-a aplicat „societăţii cucerite" diferenţiind cucerirea primară.locurile celor mai vechi societăţi cu stat - cele din China. .care se stabilesc şi oferă şefilor locali un supliment de putere. Examinînd cazul regatelor şi imperiilor africane. cum este cazul mai multor regate şi imperii africane. 4) supunerea de bunăvoie în faţa unei puteri străine estimate ca eficientă (shambala din Tanzania)94. Influenţa politică a factorilor externi. Primele sînt cele ce s-au putut forma. a relaţiilor orientate către exterior. Lewis. The Origins of African Kingdoms. ca în Fiji . devine şi mai evidentă dacă se aminteşte că 196 orice putere se supune unei duble necesităţi. 1966. 1948. Southall. arătînd limitele teoriilor care bazează explicaţia doar pe cucerire. acestea sînt cele mai puţin numeroase : cele de pe valea Nilului şi din Mesopotamia . R. Lewis identifică unele procese care au contribuit indirect la constituirea lor : 1) cucerirea rapidă sau mascată ce a operat în detrimentul unităţilor politice slăbite (regate din regiunea interlacustră din Africa orientală). cap. 14. M. una de ordin intern. este propusă de A. rolul relativ al cuceririi în ansamblul acestor procese a fost reevaluat. Lowie. Europa şi Africa s-au putut edifica pe această cale. Un mare număr de societăţi statale din Asia.

cinci împrejurări favorabile depăşirii simplei confederaţii de triburi : crearea unei administraţii centrale şi a unui drept naţional. După Southall. repartizarea cetăţenilor în trei „clase". Intr-un caz. dar care vrea să se plaseze deasupra ei şi care se eliberează de ea din ce în ce mai mult". a proprietăţii private şi a statului". în principal. condiţii suficiente pentru formarea statului. foarte adesea fără să mărturisească. principalul unificator. Engels nu a eliminat astfel toate dificultăţile. căci a reţinut. statul se constituie deasupra divizărilor societăţii în „clase" şi în beneficiul aceleia dintre ele care deţine preponderenţa şi mijloacele de exploatare. Germenul statal ar fi atunci format.propice realizării acestui proces. la cele trei fraze care urmează : statul se naşte din societate . Ele se rezumă. După ce a comparat formarea statului în Atena. In antropologia implicită sau explicită pe care a schiţat-o marxismul. o concepţie uniliniară asupra dezvoltării sociale şi politice. cu structuri sociale contrastante. ele caută în exterior cauzele diferenţierilor ce permit instaurarea relaţiilor de dominaţie. F.197 în principal. Roma şi la germani. adică trecerea de la comunitatea primitivă la o societate în care statul devine principalul mecanism de integrare socială. în cadrul societăţilor prestatale. el se defineşte ca „o putere. în celălalt. le determină să se adapteze într-o structură de dominaţie/subordonare dincolo de care formele puterii statale au posibilitatea să se constituie. Engels trage concluzii generale ce păstrează o incontestabilă importanţă teoretică. apariţia proprietăţii private. Alt grup are lideri de tip charismatic ce devin şefii solicitaţi de societăţile vecine sau „modelele" după care ele îşi organizează puterea internă. acţiunea distrugătoare a economiei monetare. nu neglijează teoria cuceririi. cea mai clasică" sub care statul se naşte direct. Interacţiunea de etnii diversificate. pus în evidenţă procesul intern de transformare. La încheierea unor procese complexe şi convergente. Toate aceste teorii se izbesc de o dificultate pe care încearcă să o depăşească folosind aceleaşi arme : negăsind. este. înlocuirea legăturii de consangvinitate cu legătura teritorială. el recunoaşte „forma cea mai pură. El reţine. El explică prin aceasta şi prin caracteristici demografice. în cazul Atenei. din care unii antropologi politici s-au inspirat. este competenţa în a conduce un spaţiu politic întins. Unul dintre grupuri are deja o organizare politică eficientă pe scară largă . rezultat direct „al cuceririi de vaste teritorii străine pe care regimul gens nu oferă nici un mijloc de a le domina". el dispune de mijloace care permit organizarea politică a unui spaţiu mare şi sfîrşeşte prin a- şi impune supremaţia în faţa microsocietăţilor cu care este în legătură. el apare atunci cînd aceasta „se încurcă într-o contradicţie de nerezolvat cu ea însăşi" şi el are sarcina „de a amortiza conflictul menţinîndu-1 în limitele ordinii" . provenind din societate. geneza puterii statale la germani. anulînd consideraţiile anterioare legate de modul de producţie . pornind de la antagonismele deja prezente în societatea cu gentes. e calitatea liderului care face posibilă stabilirea unei structuri de dominaţie. în celebra lucrare care analizează „originea familiei. Totuşi. există două împrejurări favorabile acestei evoluţii. subordonînd-o. în final. Engels. dimpotrivă.

Sarcina urgentă este acum cercetarea diferitelor procese prin care se stabileşte inegalitatea. El consideră de fapt mersul istoriei occidentale ca fiind tipic pentru devenirea societăţilor şi civilizaţiilor. In Africa neagră. „monarhiile centralizate" rezultă din demersurile şi concepţiile europene (secolul al XVIII-lea). Samoa. a celor care prezintă încă aspecte de societate comunitară şi au deja aspecte de societate cu „clase" (sau protoclase) şi cu putere de stat instaurată. In Polinezia. guvernările primitive şi statele tradiţionale dispar sub presiunea noilor state moderne şi a administraţiilor lor birocratice. E o lungă istorie politică.au fost afectate de raporturile lor seculare cu reprezentanţii Europei. Tahiti şi Hawai. dintre care Asia. în multe societăţi tradiţionale. entităţile politice care au dispus de o ieşire pe coastele occidentale . recunoscînd că acest mers se descompune el însuşi în curente diverse atunci cînd duce la constituirea organizărilor statale. apoi dispar sau regresează sub legea colonizatorilor. acest demers poate provoca. după ce au operat o lungă perioadă de timp. unele dintre ele au găsit în acestea condiţii bune pentru a se consolida. ele îşi schimbă . dezinteresul faţă de consideraţiile repetitive „ce explică" geneza puterilor statale. deschisă altădată influenţelor exterioare. în regatul Kongo. în majoritatea ţărilor care se numesc în curs de dezvoltare.asiatic şi de despotismul oriental şi neglijînd documentaţia antropologică despre unele state primitive. trebuie să facă faţă încercărilor la care este supus acum orice demers antropologic. sau se schimbă. Astfel. la începutul secolului al XVI-lea. şi urmează remanierilor ce rezultă din dominaţia colonială sau din dependenţă. determinată de jocul relaţiilor externe. ea duce la identificarea formelor de tranziţie. CAPITOLUL VII TRADIŢIE ŞI MODERNITATE Antropologia politică.mai ales în regiunea Golfului Guineii şi în regiunea congoleză . înainte de a atinge maturitatea. totuşi. reprezentanţii suveranului portughez în capitală sugerează o reformă instituţională. înainte de a suferi efectele lor distrugătoare. nu prezintă singurele exemple. Modificările politice cele mai remarcabile nu sînt doar rezultatul unei relaţionări recente . Depinzînd efectiv de progresele din domeniul antropologiei economice şi din cel al cunoaşterii istorice a societăţilor supuse studiului antropologilor. Vechile forme de putere se degradează sau se transformă. Orientarea dată rămîne totuşi fructuoasă. care a stabilit relaţii cu Portugalia la198 sfîrşitul secolului al XV-lea. definită printr-un regimento. cel puţin şi pentru o vreme. prin care contradicţiile apar în cadrul societăţii şi impun formarea unui organism diferenţiat avînd drept funcţie controlarea lor. pe care o prelungeşte această mutaţie în multe cazuri. Mutaţia politică a început.

Colonizarea a transformat orice problemă politică într-o problemă tehnică ce era de competenţă administrativă.Frontierele trasate după hazardurile colonizării nu coincid. dependenţa. ca „un model prin care modernizarea s- a universalizat" (The Politics ofModernization. formele primitive de guvernare. în afara excepţiilor. Ea nu dispare o dată cu ceea ce s-a convenit să se numească. o punere în evidenţă a consecinţelor politice imediate ale situaţiei coloniale. Totuşi acestei constatări generale trebuie să i se substituie o analiză mai detaliată. în această privinţă. 1. 199 b) Degradarea prin depolitizare. de noile moduri de organizare ce rezultă din demersul şi din constrângerea colonială. indiferent care ar fi . Apter consideră colonialismul ca „o forţă modernizatoare". D. de efectele destructurării. Factori şi aspecte ale schimbării politice Transformarea sistemelor politice tradiţionale din afara continentului european şi a Americii albe se raportează în general la colonizarea modernă sau la varianta sa atenuată. Cu referire la coloniile africane în care asemenea fenomene apar cu un fel de exagerare. Iar amintirile istorice contribuie mai ales la întreţinerea azi a unei nostalgii a revenirii la unitatea pierdută.Atunci cînd unitatea politică tradiţională nu era distrusă din cauza opoziţiei sale faţă de stabilirea colonizatorilor (cazul vechiului regat Dahomey). Ea utilizează experienţe multiple . unde se găseşte fosta sa capitală. cu frontierele politice stabilite în decursul istoriei africane sau cu ansamblurile definite de afinităţile culturale. unul din exemplele cele mai semnificative. pentru că rămîne să se confrunte cu o mare diversitate de societăţi politice şi de manifestări foarte complexe ale tradiţionalismului. acum cîţiva ani. Justeţea acestei afirmaţii apare dacă se ţine seama de rupturi.astăzi natura. repartizat între cele două state Congo moderne şi Angola. Chiar din acest motiv. deoarece spaţiul pe care 1-a controlat şi organizat timp de mai multe secole a fost divizat în momentul împărţirilor coloniale.unele dintre ele inedite . manifestîndu-se cu o vigoare mai radicală şi generalizîndu-se. ea era cel puţin redusă la o existenţă condiţionată. pot fi reţinute cinci caracteristici principale. antropologia politică nu mai poate ignora dinamismele şi mişcarea istorică ce transformă sistemele de instituţii care sînt obiectul ei de studiu şi trebuie să elaboreze modele dinamice capabile să pună în evidenţă schimbarea politică identifîcînd tendinţele modificatoare ale structurilor şi organizărilor.sporeşte şi diferenţiază astfel informaţiile ce îi permit să devină ştiinţa comparată a politicului şi a modurilor de guvernare. 1965). Ea a controlat orice manifestare a vieţii colective sau orice iniţiativă ce părea să-i limiteze sau să-i ameninţe autoritatea. Vechiul regat Kongo reprezintă. . . a) Denaturarea unităţilor politice tradiţionale.

fost formele societăţii politice indigene „şi regimurile coloniale care au organizat dominaţia. In
ţările colonizate, viaţa politică reală se exprimă parţial în mod clandestin sau se manifestă cu ocazia
unui adevărat transfer. Dublarea autorităţilor recunoscute administrativ, prin autorităţi efective, deşi
mascate, dublare în care administratorii luminaţi au putut recunoaşte un obstacol în calea acţiunii
lor, ilustrează primul proces. Reacţiile cu semnificaţie politică operează şi indirect şi apar acolo
unde se pot exprima, mai ales în noile mişcări religioase, în bisericile profetice şi mesianice ce se
înmulţesc după 1920, sau sub pretextul unui tradiţionalism şi al unui neotradiţionalism lipsite de
aparenţe politice. Cel colonizat utilizează adesea, cu o mare abilitate strategică, decalajul cultural
care îl desparte de colonizator.

c) Distrugerea sistemelor tradiţionale de limitare a puterii. - Raportul instaurat între putere şi
opinia publică, mecanismele ce asigură consimţămîntul celor guvernaţi şi mai ales cele care pun în
joc sacrul, sînt perturbate prin simpla existenţă a administraţiilor coloniale. Guvernanţii nu mai
acţionează decît sub control şi devin mai puţin răspunzători în privinţa supuşilor lor, purtătorii de
cuvînt ai poporului - omologii celor ce interveneau pe lîngă şefi la populaţia aşanti din Ghana - îşi
pierd funcţia. Suveranii dispun de o putere mai arbitrară, deşi mai limitată, iar acordul puterii
coloniale contează mai mult decît acceptul celor guvernaţi. Aceştia, în schimb, pot încerca să facă
apel la administraţia străină pentru a se opune unor decizii ale autorităţilor tradiţionale. Şi dintr-o
parte, şi din cealaltă, relaţia este falsă, iar obligaţiile reciproce nu mai par clar definite.
Transformările economice, sociale şi culturale produse „de colonizare au consecinţe indirecte
de aceeaşi natură. In analiza sa asupra situaţiei politice din ţinutul soga (Uganda), L. Fallers pune în
evidenţă scăderea prestigiului şefilor, datorată caracterului condiţionat al puterii lor şi slăbirii
poziţiei lor economice. El constată, în schimb, distanţa socială stabilită între şefii birocratizaţi - care
formează „o elită dispunînd de o subcultură specifică" - şi săteni : autocratismul, rezultînd din
disfuncţia instrumentelor tradiţionale care se opuneau abuzurilor de putere, s-a consolidat atît de
mult încît administraţia colonială trebuie să constituie „Consilii oficiale" pe lîngă şefii de diverse
grade (Bantu
Bureaucracy, 1956). Acest exemplu dezvăluie cît de înşelătoare pot fi permanenţele formale ale
vechii organizări politice : doar şefii de rang inferior, aflaţi în fruntea comunităţilor săteşti, rămîn
efectiv fideli modelului tradiţional.

d) Incompatibilitatea celor două sisteme de putere şi de autoritate. - Antropologii politici care
se referă la sociologia lui Max Weber văd200
în instaurarea puterii coloniale originea unui proces ce
asigură trecerea de la autoritatea de tip „patrimonial" la autoritatea de tip birocratic. Este adevărat
că situaţia colonială impune coexistenţa unui sistem tradiţional, puternic sacralizat şi determinînd
relaţii de subordonare directă cu caracter personal, şi a unui sistem modern fondat pe birocraţie,

care instaurează raporturi mai puţin personalizate. Deşi ambele sînt acceptate ca legitime, prin forţa
lucrurilor, ele rămîn parţial incompatibile, ceea ce L. Fallers evidenţiază în legătură cu populaţia
soga, atunci cînd arată deviaţiile şi strategiile cărora le dă naştere coexistenţa celor două sisteme,
tradiţional şi modern : ceea ce este loialitate într-unui devine nepotism în celălalt, datorită
interferenţei relaţiilor personale şi vechilor solidarităţi ; pe de altă parte, supuşii au posibilitatea să
facă un Joc dublu" raportîndu-se la unul sau la altul dintre aceste sisteme în funcţie de conjuncturile
şi de interesele în cauză. Dincolo de aceste observaţii, Fallers prezintă aspectul complex şi eterogen
al organizării politico-administrative care funcţionează în perioada colonială. El pune în evidenţă
existenţa concurentă a trei sisteme de guvernare şi de administrare : cel rezultat din colonizare şi
cel ce este organizat de statul tradiţional se găsesc în raport de incompatibilitate relativă, în timp ce
le rămîne subiacent cel care este legat de organizările clanice şi lignajere. Primele două coexistă în
mod precar, deşi administraţia colonială a încercat să „raţionalizeze", în sensul weberian al
termenului, modul de guvernare tradiţional birocratizîndu-1 şi provocînd o reglementare precisă a
obligaţiilor, taxelor şi tributului. Sistemul clanic, cel mai vechi, continuă să opună forţelor de
schimbare cea mai mare rezistenţă şi apare, după Fallers, ca „un obstacol major" a cărui dispariţie
condiţionează succesul tuturor demersurilor de modernizare.

e) Desacralizarea parţială a puterii. - Toate consecinţele colonizării analizate adineaori
contribuie la o slăbire a puterii şi autorităţii cu care erau învestiţi deţinătorii de funcţii politice.
Trebuie luată în considerare o cauză suplimentară, la fel de hotărîtoare. Desacralizarea regalităţii şi
a şeferiei, chiar dacă e inegal accentuată în funcţie de caz, este mereu activă. Puterea suveranului şi
a şefilor devine legitimă mai mult faţă de guvernul colonial care o controlează şi o poate contesta
decît faţă de vechile proceduri rituale ce se menţin totuşi. Ea nu mai apare ca şi cum ar fi primit
doar binecuvîntarea strămoşilor, a divinităţilor sau forţelor neapărat legate de orice funcţie de
dominaţie. K. Busia, în studiul său asupra situaţiei şefului în Aşanti (Ghana), arată că degradarea
adeziunii religioase tradiţionale coincide cu pierderea de putere a autorităţilor politice95. Iar
evenimentul demonstrează - ca şi în Rwanda în 1960 - că regii care par încă divinizaţi pot fi
doborîţi.
Desacralizarea puterii, printr-un paradox înşelător, rezultă şi din intervenţia religiilor importate
201
şi misionare care întrerup unitatea spirituală ale cărei simboluri şi ai cărei apărători erau suveranii
sau şefii. Ele contribuie astfel, printr-o acţiune ce intervine în acelaşi sens ca şi dezvoltarea
birocratică, la o laicizare a domeniului politic, pentru care comunităţile ţărăneşti din Africa neagră
sînt nepregătite. Acest proces contribuie la înţelegerea iniţiativelor care au provocat re-sacralizarea
puterii prin intermediul mişcărilor religioase moderne, ce fac să apară şefi charismatici.

95K. A. Busia, The Position of the Chief in the Modern Political System of Ashanti, London, 1951.

Caracteristicile ce definesc efectele politice imediate ale colonizării moderne în Africa se
regăsesc şi în alte continente, pînă şi în ţările cel mai bine înzestrate - datorită istoriei lor, dotării
culturale şi tehnicilor lor - pentru a rezista constrîngerii coloniale. Este ceea ce sugerează P. Mus
într-o analiză sociologică a primului război din Vietnam96. Este vorba acolo de o societate politică
determinată să suporte vicisitudinile istoriei, modelată „de cucerire, rezistenţă, conspiraţie, revoltă
şi disensiuni de secole". P. Mus descrie cu o extremă minuţiozitate lupta disimulată a celor două
sisteme de guvernare şi administrare, unul monarhic, altul colonial : sustragerea de la obligaţii a
satelor şi a şefilor tradiţionali care se ascund în spatele unor „oameni puţin reprezentativi",
rezistenţa consiliilor de notabili care sînt totuşi manipulate de puterea colonială. El arată că tutela
suportată de guvernarea tradiţională constituie o încercare care provoacă îndoieli cu privire la
capacitatea sa de a exprima „voinţa cerească", în calitate de deţinător al „mandatului cerului", şi dă
astfel frîu liber iniţiativelor concurente deschizînd posibilitatea unor remanieri profunde. Astfel, P.
Mus subliniază desacralizarea care dezorientează ţărănimea şi denaturează răspunderea
conducătorilor : „nici o religie de stat care îşi ia în grijă atît sensul universului, cît şi destinul
oamenilor" nu mai încadrează societatea ţărănească ; concepţia despre lume, la fel ca şi
administraţia, se laicizează, guvernanţii nu-şi mai asumă răspunderea pentru calamităţile naturale
fiindcă „şi-au pierdut acordul cu universul". Viaţa politică activă - cea care nu se mulţumeşte cu
administarea condominială stabilită prin colonizare - tinde atunci să se exprime prin mijloace noi,
care nu sînt încă cele ale acţiunii politice moderne ; ea se practică sub aparenţa tradiţiilor şi în
cadrul sectelor politico-religioase ce abundă, elaborînd „adevărate religii surogat" şi suscitînd la
adepţi „o atitudine militantă". Este deci, cu mai multă profunzime istorică şi pe un arierplan cultural
mai complex, acelaşi ansamblu de procese care apare aici, mai greu de pus în evidenţă decît în
cazul situaţiilor coloniale africane. Analiza comparativă, avînd drept obiect alte societăţi
dependente, ar ajunge la aceleaşi rezultate.
Tendinţele care au fost evidenţiate au un caracter general, căci ele exprimă sensul schimbării
politice în majoritatea societăţilor colonizate. Totuşi, sistemele politice tradiţionale fiind diverse,
este bine să ne punem întrebări cu privire la posibilitatea lor de a avea reacţii diferenţiale la
încercarea de transformare pe care o impune colonizarea. Capacitatea de adaptare a societăţilor
„fără stat" şi a societăţilor „statale" la sistemele de administrare importate a fost considerată adesea
criteriul ce serveşte drept bază unei asemenea analize. Dacă se reţine această ruptură - contestabilă
în măsura în care cele două categorii de societăţi politice primitive nu sînt radical separate - se pare
202
că societăţile de primul tip sînt mai receptive. Argumente convergente justifică teza aceasta, la fel
ca şi unele evoluţii recente. Societăţile „fără stat" nu dispun de o administraţie rudimentară, care
presupune înfiinţarea unei ierarhii capabile să se opună birocraţiei moderne, şi sînt, de aceea, mai

96 P. Mus, Viêt-nam, Sociologie d'une guerre, Paris, 1952.

către anul 1920. Apthorpe. efectele devastatoare de care se tem regii divini şi reprezentanţii lor. ci la înfiinţarea de biserici autohtone care au restabilit legăturile sacre fundamentale. Paris. nu au condus la o birocraţie clanică. Foarte devreme. 1960. şi-a marcat dizidenţa şi a încercat să-şi redobîndească autonomia. Compararea societăţii fang din Gabon. populaţia kongo a putut apărea ca iniţiatoare a unei mişcări naţionaliste şi a putut dobîndi greutate. la o revoltă ţărănească prin care sînt răsturnate toate planurile de „democratizare progresivă" „şi care provoacă instaurarea republicii în 1961. dezvăluie că adaptările lor moderne trebuie menţinute între nişte limite strînse. Ele trebuie confirmate prin evocarea realităţilor din domeniul african. vezi G. Apter. Desacralizarea şi laicizarea birocratică nu au. dincolo de care regimul însuşi este ameninţat. populaţia fang a avut o iniţiativă de reconstrucţie socială care a făcut-o să dea o vigoare nouă sistemului clanic.expuse birocratizării. In Rwanda. Acestea sînt datele analizei logice. 10. 98 în legătură cu această comparaţie. statutele politice şi religioase sînt adesea asociate sau confundate. în jurul anilor '40. care s-a impus deja în istoria regatului Kongo. de aceea. Vicisitudinile recente. tipul de „autocraţie modernizatoare" (modernizing autocracy) definit de D. Graţie unor asemenea inovaţii religioase. Rhodes-Livingstone Institute a organizat un colocviu cu tema From Tribal Rule to Modern Government (De la conducerea tribală la guvernarea modernă). moştenitoare a unei lungi tradiţii statale. mai ales la începutul secolului al XVIII-lea98. Iniţiativele sale de reconstrucţie socială au urmat o cale originală. In Buganda (Uganda). aşa cum se întîmplă în monarhia divină. în jocul forţelor politice eliberate prin cucerirea independenţei. . în cazul societăţilor cu putere centralizată. contestarea puterii regale duce. Ea s-a opus dominaţiei colonialiste. riscă să nu fie ilustrat decît printr-un număr foarte redus de societăţi 203 politice actuale (The Political Kingdom in Uganda. in "Civilisations". Ea nu a integrat. a Il-a. Balandier. valorile egalitare avînd aici supremaţie asupra valorilor ierarhice. în aceste societăţi în care sacrul îşi păstrează un mare spaţiu rezervat. în noiembrie 1959. In acest sens. 1961). 1963. suferite de unele state tradiţionale africane care mai supravieţuiesc. Political Change. şi a puterii moderne. a evidenţiat reacţiile lor opuse în aceeaşi situaţie colonială. Centralization and Role Differentiation. Populaţia kongo a exprimat un dublu refuz şi o dublă opoziţie. Sociologie actuelle de l'Afrique noire. 97 în 1959. 2. creatoare a unei anarhii ordonate. acceptînd totuşi unele mijloace ale modernităţii introduse prin colonizare. în sfîrşit. incompatibilitatea puterii tradiţionale deţinute de suveran. au creat o nouă formă de putere indigenă şi mecanisme de integrare socială din nou eficiente. ignorate. cu toate aceste instituţii eficiente. Vezi R. în cadrul regatului. modelul administrării coloniale în proiectele de refacere a societăţii sale. care nu sînt. aşa cum a făcut populaţia fang. instaurarea unei administraţii care se afirmă a fi egală pentru toţi nu este împotriva structurii lor culturale fundamentale97. amintind tocmai apartenenţele la clanuri. şi a societăţii kongo. ci a găsit o formă de răspuns la criza ce a rezultat în urma colonizării. ed. transformînd satele şi instaurînd o birocraţie ce copia grosolan ierarhiile şi sistemul administrativ colonial. Ele diferenţiază în general rolurile politice şi rolurile religioase. în vreme ce.

ele clasifică reprezentanţii puterii coloniale privite sub formele sale politice şi economice. o tentativă de modernizare a sistemului monarhic. în cazul ţărănimii.instaurate la nivelul statului ugandez. eşuează rapid şi favorizează lovitura de stat care dă puterea unui ofiţer şi duce la o schimbare de regim. organizaţi (sau nu) în grupări profesionale. aderarea la sistemul modern şi birocratic de guvernare. Rămîne caracterizată de o întîrziere economică şi de o dependenţă a economiei. se transformă în antagonism deschis în anul 1966. 1965. Situaţia nu s-a simplificat 204 însă din acest motiv. în Rwanda. în acelaşi timp. în Burundi. Clar distincte . în Africa neagră. cu ocazia unei grave crize politice care se încheie printr-un scurt război civil ce-1 obligă pe rege la fugă şi la exil. un „front" de opoziţie ce limitează antagonismele între clasele pe cale de constituire. procesul de modernizare are loc. . apoi substituind violenţa subordonării. revendicînd mai întîi „decolonizarea internă". In plus. In acelaşi an. comercianţii şi micii întreprinzători şi. ele evidenţiază şi efectele lor politice indirecte. Unele după altele. „Interese comune tind să alieze unele straturi sociale şi să provoace prin reacţie trezirea conştiinţei celei mai sărace dintre ele. Crizele care au fost evocate nu fac doar să apară consecinţele politice imediate ale colonizării şi decolonizării. duce la un dezgheţ al vieţii politice.şi. în „Cahiers Internationaux de Sociologie".adesea identificate prin denumiri . relaţiile de producţie (chiar şi cele mai moderne) nu au dobîndit încă. în sfîrşit. lucrătorii salariaţi. procesul de modernizare. care tind să împiedice diferenţierea claselor sociale. refuzul puterii tradiţionale şi al reprezentanţilor săi provine din refuzul inegalităţii fundamentale ce caracterizează vechea societate rwandeză. ultima. Prin modificarea stratificărilor sociale. XXXVIII. afectează indirect acţiunea politică şi organizaţiile ei. El pune la punct crearea de clase sociale constituite în afara cadrului îngust al etniilor. ale unei burghezii economice şi ale unui proletariat încă puţin numeros"99. din clipa în care revendicarea de autonomie se exprimă şi se organizează. O luptă de clasă de tip rudimentar a apărut în urma transformărilor sociale şi culturale ce au rezultat din demersul colonial. respingerea unei monarhii instaurate de mai multe secole a fost precedată de o confruntare între cele două mari grupuri constitutive şi inegale : ţărănimea majoritară s-a opus aristocraţiei. proprietarii bogaţi de plantaţii. Situaţia colonială orientează această dinamică în două moduri : frînînd procesul de formare a claselor sociale şi provocînd. statele tradiţionale din regiunea interlacustră din Africa orientală sînt zguduite sau lovite de moarte . o dată cucerită. Astfel se schiţează contururile unei burghezii birocratice. Balandier. căci creează condiţii mai propice evidenţierii claselor şi permite exacerbarea competiţiilor pentru putere. reprezentanţii occidentalizării sub aspectul „elitelor cultivate". Independenţa. în Africa neagră. s-au diferenţiat în general cinci straturi sociale. Problématique des classes sociales en Afrique noire. început în clipa intruziunii coloniale. Iar această dublă contestare a facilitat. rolul determinant pe care l-au avut şi îl 99 G. în detrimentul lor. ordonate. în perioada colonialistă. în final. întreprinsă de tînărul prinţ moştenitor.

în 1948. dintre care unii sînt absenteişti.au în societăţile numite occidentale. pornind de la datele politice. mult mai mult decît invers. în planul relaţiilor întreţinute cu noua putere . mecanismele politice se blochează foarte repede. în 1885. tînărul stat naţional are influenţe comparabile cu cele ale statului tradiţional. fie economice. au avut loc transformări asemănătoare. ataşîndu-i-se grupul restrîns al „întreprinzătorilor" autohtoni. Efectele politice indirecte nu sînt mai puţin vizibile. 205 în momentul cuceririi independenţei. forma relaţiei cu economia şi puterea materială. limitat ca întindere şi mai ales recrutat din afara vechii etnii dominante. pentru că poziţia faţă de aparatul statal determină încă statutul social. forma sa tradiţională de guvernare - este unul dintre cele mai revelatoare. unitatea ce a rezultat din opoziţia faţă de colonizator s-a distrus. deoarece colonizatorul a răsturnat sistemul drepturilor funciare tradiţionale : el a creat o proprietate funciară. modificările cele mai importante au avut loc în sectorul agricol. a favorizat transferurile funciare şi a stabilit dreptul de ipotecă. Zone întinse scapă controlului noii guvernări. între clasele sociale aflate în curs de formare. Exemplul Birmaniei . parţial disociată de cadrul etnic.care a cunoscut legea colonială pierzîndu-şi independenţa şi. în folosul regiunii deltei. clasa conducătoare. Pe de altă parte. degradarea mecanismelor de conciliere şi a instanţelor de judecată cutumiară. în Asia sud-estică. din cauza dezvoltării economice inegale a ţării. administraţia funcţionează prost. Regăsim aici. fie administrative. în concurenţă cu mîna de lucru adusă din India. a putut să apară şi să crească. şi cămătarii. La zece ani după cucerirea . In această privinţă. Totuşi. Un strat social. care au întîrziat pentru birmani momentul accesului la activităţile moderne. care s-au impus ca etnie dominantă. s-a lărgit progresiv. procesul deja descris. Un strat social reunind proprietarii funciari. Consecinţele politice directe ale colonizării sînt dure : eliminarea monarhiei birmane şi introducerea ţării în sistemul administrativ instaurat în India . înlăturarea birmanilor. La cucerirea independenţei. Explicaţia trebuie deci căutată. accesul la putere . dar nu abolite) şi puterea modernă. Perioada colonială a provocat totuşi formarea unei noi stratificări sociale. s-a format prin acces la administraţie şi la armată. Participarea la putere este cea care asigură o autoritate asupra economiei. renta diferenţială. Rupturile şi antagonismele interne apar cu toată claritatea : între etniile inegal deschise modernizării. dus la extrem. doar o mică parte din funcţionarii de rang superior era alcătuită din birmani. în favoarea altor grupuri etnice şi a minorităţilor . între puterile tradiţionale (degradate. iar poziţiile birocratice sînt utilizate pentru atingerea unor avantaje economice personale. desacralizarea vieţii politice prin aplicarea principiului de separare a bisericii de stat. denaturarea unităţilor politico-administrative prin modificarea limitelor lor şi instaurarea unei administraţii coloniale . Salariatul autohton a apărut încet.şi luptele pe care le suscită - contribuie la consolidarea singurei clase bine constituite. Birmania a trebuit să suporte o dublă colonizare : cea a britanicilor şi cea a numeroşilor lor reprezentanţi importaţi din India.

în sistemul numit de conciliere. angajată în revoluţii succesive din 1949 . economia este supusă aparatului de stat. dincolo de limitele etnice şi cu suficientă intensitate. şi cele numite „novatoare" . China. Apter. deşi diversitatea rolurilor şi modurilor de stratificare se menţine. Efectele colonizării şi decolonizării s-au cumulat: prima a degradat prea mult vechile puteri pentru ca ele să se poată remodela sub un aspect modernist. Aceste conflicte exprimă interese divergente şi opoziţii între valori. în 1958.„revoluţia culturală" fiind cea mai dură - ilustrează acest tip în mod extrem. D. fie în cadrul unui regim ce reglementează competiţia între diversele roluri. Ţărănimea. a doua nu a putut provoca încă. Apter din lucrarea publicată în 1965. militarii preiau puterea pentru o scurtă perioadă de „repunere în ordine". Conform terminologiei elaborate de D. Din clipa cînd cresc în intensitate. Apter porneşte de la constatarea că rezultatul cel mai direct al modernizării îl constituie apariţia de noi roluri sociale : la rolurile recunoscute ca tradiţionale se adaugă rolurile numite „adaptative". lărgirea „sectorului modern" e provocată prin intermediul . iar a doua. The Politics of Modernization. în timp ce clasa conducătoare îşi precizează mai bine profilul cu ocazia luptelor pe care le suscită. Pe de altă parte. alte analize de situaţii concrete. între roluri omoloage de la o categorie la alta şi. Sistemul politic modern nu şi-a găsit încă echilibrul. concepute printr-o transformare parţială a unora dintre primele. Clasa muncitoare în formare şi burghezia de întreprindere. prima soluţie caracterizează sistemul numit de conciliere (reconciliation system). aceste trei tipuri de roluri sînt în raport de incompatibilitate mai mult sau mai puţin accentuată. rolurile sociale şi stratificarea 206 socială sînt obiectul unei politici de transformare radicală .independenţei. caută să-şi intensifice presiunile asupra puterii. se menţine reticentă faţă de o putere îndepărtată şi prost înţeleasă. unul dintre demersurile cele mai recente este cel al lui D. Cele trei tipuri de roluri se regăsesc în fiecare dintre aceste sisteme de stratificare. rezolvarea lor este căutată în planul politic. Apter reţine trei forme de stratificare socială care coexistă frecvent în societăţile în curs de modernizare : sistemul castelor (înţeles în sens larg. căci e recunoscut în societăţile cu rase şi culturi separate). sistemul numit de mobilizare (mobilization system). trebuie acum să evaluăm eforturile ce vizează tratarea teoretică a problemei relaţiilor dintre dinamica stratificărilor sociale şi dinamica modernizării politice. care rămîne divizată din cauza apartenenţelor etnice. schimbările care ar face din noua stratificare socială singurul generator al activităţii politice moderne1. în sfîrşit. Fără a mai oferi alte exemple. între grupurile constituite în funcţie de cele trei categorii. fie în cadrul unui regim care operează prin eliminare şi care provoacă o reorganizare totală şi drastică a societăţii. în această privinţă. partidul unic devine instrumentul modernizării. în ultimul caz. iar conflictele pot interveni între roluri în cadrul aceleiaşi categorii a stratificării sociale. slabe din punct de vedere numeric. sistemul claselor şi sistemul ierarhiilor statutare în cadrul căruia competiţia indivizilor se exprimă cu vigoare.

Este definită cel mai adesea prin respectarea normelor imemoriale. Sistemul este astfel ameninţat de corupţie. în cursul procesului de modernizare.acţiunii politice. al economiei şi educaţiei. Chicago. prin care se manifestă totuşi anumite analogii. Această definiţie nu are eficienţă ştiinţifică. 2.şi cea mai conformă cu utilizarea curentă a termenului - 100 D. noţiunea nu poate fi determinată cu mai multă rigoare decît dacă se diferenţiază diversele manifestări actuale ale tradiţionalismului. 1965. 2 şi 4. Prima dintre expresii . Ele ţin. Ea evidenţiază de asemenea . mult înainte ca economia modernă să se fi putut edifica. 1. 207 Noţiunea de tradiţionalism rămîne imprecisă. în general. în majoritate. la scară naţională. Ea nu examinează sistematic nici dinamica raporturilor dintre tradiţie şi modernitate. preponderenţa politicului rămîne accentuată. Dinamica tradiţionalismului şi modernităţii Cercetările recente pun din nou în cauză caracteristicile atribuite în general sistemelor tradiţionale şi tradiţionalismului. Deşi există procese ce pot juca rolul de obstacol în calea schimbării şi inovaţia trebuie să se aplice la forme existente şi la valori stabilite. în societăţile tradiţionale. cap. mai ales politici şi religioşi. această societate nu e condamnată să fie prizonieră a trecutului. Apter . . reglarea lor maijnult sau mai puţin precară are loc în plan politic. între ele oligarhia militară constituind forma cel mai des realizată100. Această similitudine de situaţie explică parţial posibilitatea de a transfera anumite „modele politice" din sectoarele tradiţionale către sectoarele moderne. cele pe care mitul sau ideologia dominantă le afirmă şi le justifică. iar variaţiile stratificării sociale rezultă din presiunile lor respective asupra puterii. De fapt.că aparatul politic poate. în societăţile pe cale de modernizare. Grupurile rămîn în competiţie deschisă. ierarhiile şi rolurile sociale se supun mai întîi altor factori. să continue să determine formele principale ale stratificării sociale ce rămîn în raport de reciprocitate cu sistemul de guvernare de care sînt legate. unde determinismele economice au o intensitate scăzută. Analiza lui Apter. Este luată drept continuitate. Apter. Mai apropiate de acest tip decît de cel precedent sînt sistemele autocraţiei modernizatoare (modernizing autocracy). în vreme ce modernitatea e ruptură. pare vulnerabilă în măsura în care ea nu se opreşte suficient asupra efectelor recurente ale colonialismului şi recurge la modele simplificatoare. care permite constituirea de „clientele". de stagnare sau instabilitate politică. The Politics of Modernization. cele pe care tradiţia le transmite printr- un ansamblu de proceduri.după cum subliniază D. şi ea constituie principalul instrument de legătură între straturi şi grupuri sociale multiple. aplicată mai ales situaţiilor de tranziţie care urmează după faza colonială. de antropologia politică mai dispusă să refuze identificarea tradiţiei cu „fixismul" şi să se preocupe de depistarea „aspectelor dinamice" ale societăţii tradiţionale. şi aceasta din două motive evidente: este pusă baza politico-administrativă.

Dumont. iar personalităţi dizidente . modificate sau reînviate. Dorind să constrângă autorităţile la o acţiune care ar permite reducerea distanţei dintre exigenţa lor de progres şi mijloacele de care dispun. în societatea indiană. renaşte pentru a realiza scopuri contrare tradiţiei. Tradiţionalismul formal coexistă în general cu tipul precedent.". în cazul de faţă. în faţa puterii centrale. în „Archiv. Acest proces a operat mai des în plan religios : reprezentarea tradiţională a sacrului a mascat expresiile politice moderne. ei se revoltă „din exces de modernitate". caracterul esenţial diferit al culturii dominate îi conferă. 1966. în timp ce funcţiile şi scopurile s-au schimbat.siba . ascund manifestările de opoziţie şi iniţiativele ce vizează ruperea legăturilor de dependenţă. al căror conţinut s-a modificat. într-adevăr.exprimînd frecvent refuzul de supunere. 102J. După perioada colonială. Le traditionalisme par excès de modernité. Socio. a organizărilor sociale şi culturale celor mai garantate de trecut. în perioada de dominaţie colonială. care^ poate fi calificat drept pseudo. provenite din stabilirea coloniilor la sud de Sahara. pseudotradiţionalismul 101 Vezi studiul recent al lui L. apare un nou fenomen. din moştenirea trecutului sînt păstrate doar anumite mijloace. Această formă a tradiţionalismului necesită o analiză mai minuţioasă şi o ilustrare. Ei reactivează în acest scop mecanisme politice tradiţionale. se află într-o stare de revoltă . a comunităţilor lor „segmentare". Revendicările lor faţă de guvernul independent operează oarecum invers : protestează împotriva subadministrării şi a difuzării prea lente în regiunea lor a instrumentelor şi semnelor modernităţii. este revelatoare pentru această forţă de conservare. dacă există modificări care operează în cadrul sistemului. care încearcă să asigure protecţia valorilor. a cadrelor sociale sau culturale. 1967. consacrat unui număr de două mişcări rurale algeriene. Europ. Tradiţionalismul. un aspect insolit şi puţin comprehensibil. Ţăranii din masivul Aures.corespunde unui tradiţionalism fundamental. situaţia este mult diferită. pentru a instaura o ordine minimă într-o societate nouă în formare. a dezvăluit transferul modelelor tradiţionale în mediul urban. Favret. mujahidin . El se defineşte prin menţinerea instituţiilor.identificate cu luptătorii credinţei. căci întreaga bază socială a Indiei rurale ar fi atunci supusă încercării de către agenţii de transformare 101. Studiul oraşelor africane. Un studiu recent al lui J. Essai sur le système des castes. perenitatea sistemului castelor şi a ideologiei care îl exprimă. . Paris. în acest caz.recurg la violenţă „pentru a atrage atenţia 208 statului" prin singurul mijloc al cărui control îl deţin. tradiţionalismul de rezistenţă a servit drept ecran protector sau drept camuflaj permiţînd disimularea reacţiilor de refuz . In Kabylia. posterioare cuceririi independenţei. Favret. rupînd relaţia cu administraţia. Homo Hierarchicus. tradiţia manipulată devine mijlocul prin care se dă sens noilor realităţi sau prin care se exprimă o revendicare. în ciuda relaţiilor ambigue şi multiforme ce îl leagă de modernitate. unde se organizează grupuri de rezistenţă şi puteri locale în lunile următoare cuceririi independenţei. Există cătune ce se separă. tradiţiile. VIII. propune un exemplu semnificativ în această privinţă102. în ochii colonizatorului. marcînd o dizidenţă faţă de conducătorii modernişti.tradiţionalism. el nu se schimbă global. moştenitori ai unei „tradiţii antistatale".

1963. ceea ce este în joc nu vizează doar satisfacerea particularismului kabyl şi a spiritului democratic berber. funcţionarea statului şi expansiunea civilizaţiei „moderniste". Ei le utilizează pentru a-şi înţelege mai bine relaţia cu puterea modernă şi pentru a face presiuni asupra acesteia . şi. . în cazul de faţă. decît recurgînd la vechiul limbaj. tinde să sporească incompatibilităţile dintre factorii particularismului (rasiali.). The Integrative Revolution. mai ales exaltînd „solidaritatea revoluţionară". Actualitatea apropiată sau prezentă evidenţiază consecinţele acestei situaţii în cadrul majorităţii naţiunilor sărace şi în curs de dezvoltare. încă incapabili să-şi conceapă modul de apartenenţă la un stat estimat ca abstract şi fară tradiţii istorice. Geertz interpretează acest proces ca pe o adevărată reacţie în lanţ.îndeplineşte o funcţie care se poate numi semantică. care explică reactualizarea grupurilor. pentru că permite să se dea sens noilor forme politice. ideologiile elaborate au prezentat toate un caracter sincretic. in C. religioşi) şi factorii unitari ce condiţionează construcţia naţională. ci le conferă „o existenţă reacţională" . Deşi politica postcolonială a încercat să echilibreze diferitele forţe. ele au o semnifiaţie mai mică în sine decît legat de situaţia creată după recenta cucerire a independenţei. 103 C. New York.accentuate prin caracterul său insular şi supremaţia Javei . Astfel au avut loc în sincronie două 209 mişcări contrare : pe de o parte. provoacă renaşterea vechilor raporturi politice. Geertz. Trebuie luat în considerare un proces general: structurile politice rezultate în urma formării „statelor noi" nu pot fi interpretate. etnici. Ţăranii. bazată pe aporturile tradiţiei. Fiecare manifestare a acestei neputinţe a sporit instabilitatea şi a provocat experienţe instituţionale şi ideologice frecvent reînnoite103. C. Un exemplu. elitele lor politice au astfel posibilitatea de a organiza insurecţia şi de a devia deciziile guvernului algerian. chiar şi cea a comuniştilor indonezieni care a combinat un marxism simplificat şi teme culturale tradiţionale. ideologii şi simboluri moderniste. Echilibrul nu a putut fi menţinut: începînd cu 1957. regionali. Indonezia cumulează diversităţi regionale . Old Societies and New States. pe de altă parte. o reluare a iniţiativei politice în cadru regional. O asemenea situaţie. Această tipologie simplificată nu ajunge pentru a pune în evidenţă dinamica tradiţionalismului şi a modernităţii. Fiecare etapă pe calea modernităţii a provocat o întărire a particularismelor ce au supus puterea la o presiune crescîndă şi i-au înmulţit dovezile de slăbiciune. culturali. a comportamentelor şi simbolurilor politice în curs de dispariţie. Ele nu beneficiază nici de o înţelegere.variaţiuni religioase. în perioada de tranziţie. culturale şi etnice. rebeliunile regionale s-au înmulţit şi noua putere s-a degradat progresiv. o pierdere progresivă a controlului asupra treburilor comune care a discreditat guvernul central şi a provocat inflaţia în materie de organizaţii. Geertz (ed. Punctul de ruptură a fost atins în 1965 şi a permis preluarea puterii de către militari. nici de o aderare imediată din partea ţărănimii tradiţionale. Tradiţionalismul nu dezvăluie aici supravieţuirea grupurilor primordiale.

exprimă greutatea relativă a grupurilor etnice. Personajului care este şeful puternic i se asociază personajul care este şeful justiţiar. chiar şi cele calificate drept revoluţionare. prin lupta dintre tradiţional şi modern . la fel ca şi pluralitatea opţiunilor privind structurile naţiunii şi ale economiei sale.cea a regelui din Kongo. dispunînd de o relaţie privilegiată cu poporul. astfel încît dislocarea marilor ansambluri . cu sistemul forţelor ce determină fecunditatea şi prosperitatea. O asemenea stare de fapt nu a fost aproape deloc modificată de sistemul partidului unic : eliminarea confruntării nu a abolit obligaţia repartizării puterii în funcţie de categoriile etnice.Confruntările politice se exprimă în mare măsură. In Africa neagră. cu atît mai mult cu cît instabilitatea regimurilor politice contrastează cu permanenţa recurgerii la modelele tradiţionale în mediul sătesc. jocul fatalităţii. Rezultă din această situaţie că partidele şi tendinţele lor. Pe de o parte. în interesul colectivităţii. aceasta apare mai ales în calitate de mijloc al lor şi nu de cauză principală. după o dublă orientare. Unul dintre aceste elemente de permanenţă pare esenţial. pentru ţărănime. discordanţele sînt de asemenea evidente. mişcările. care exprimă renaşterea antagonismelor tribale şi/sau religioase. arbitrajului şi sacrului. Astfel. mai ales în regiunile în care s-au ivit. religioase sau regionale. Şeful trebuie să-şi manifeste puterea. activitatea politică modernă nu s-a putut organiza şi exprima decît recurgînd la o adevărată traducere . .cum ar fi Congo-Kinshasa şi Nigeria . luptele recente pentru controlul aparatului de stat nu sînt decît o versiune actuală a „războaielor de secesiune". Integrarea etniilor rămîne adesea precară. ţara. La scara naţiunilor de talie continentală (Uniunea Indiană) sau a continentului în care împărţirea în naţiuni rezultă mai ales din împărţirile coloniale (Africa). Puterea este concepută încă sub acest triplu aspect al forţei. Vechile concepţii privind puterea nu au dispărut toate. în Congo. în diverse momente ale istoriei. ea a eliberat forţele stăpînite în perioada colonială. S-a putut spune despre India că este „un labirint de structuri sociale şi culturale". Naţiunile negre sînt pe cale de formare şi nu sînt constituite încă. imaginea preşedintelui apare oarecum ca reflex al figurii suveranului tradiţional . iar puterea militară e recunoscută ca fiind cel mai bine „înarmată". O a 210 treia figură e asociată celor două precedente în reprezentarea regalităţii : cea a şefului charismatic. să pună mîna pe tron şi să ţină de putere. respectat în numele înţelepciunii pe care o deţine. state puternice. dar nu în exclusivitate. capabil să fie salvarea supremă ce poate să impună respectarea legii şi să facă reconcilierea să prevaleze. că ea cumulează toate „conflictele primordiale" determinate de incompatibilitatea dintre multiplele raporturi sociale tradiţionale (reactivate) şi noile raporturi create de transformările economice şi politice. Pe de altă parte. Independenţa a provocat o nouă dinamică a tradiţiei. In această perspectivă. după cum se vede din mai multe crize apărute în ultimii ani. modelele şi simbolurile tradiţionale redevin mijloacele de comunicare şi explicare la care recurg conducătorii cînd se adresează ţăranilor negri.este o ameninţare constantă. această luptă se impune cu o forţă ce evocă. în special.

Analiza sa evidenţiază în special adaptarea dificilă a puterii săteşti la sistemul de administraţie instaurat de noul stat malgaş104. şi. Althabe a consacrat un studiu. Dacă e vorba de afaceri externe. anchetele care le au ca obiect sînt cele care dau cele mai bune rezultate. în care se impun factorii şi forţele modernităţii. care organizează multiplele relaţii stabilite acum cu „exteriorul". avînd obiecte şi simboluri importante. Repartizarea dualistă se exprimă şi în practicile ce guvernează viaţa comunităţii şi în reglarea diferendurilor care o perturbează. . satelor etniei betsimisaraka. Aglomeraţia sătească. Dacă e vorba de afaceri interne. ele au un aspect improvizat şi se stabilesc de fapt după modele estimate ca fiind străine — moştenite de la colonizator . Cercetările efectuate în numele antropologiei politice încep doar să analizeze diversele forme ale raportului dintre tradiţie şi modernitate. între graniţele sale au loc transformări radicale. împrumutată de la grupuri vecine şi adaptată. din acest motiv. fondat pe observaţii minuţioase şi perseverente. şi domeniul vieţii externe.Ea constituie o societate la scară redusă. apare o ruptură între domeniul vieţii interne. 1969. conform concepţiilor tradiţionale. Acest dualism se exprimă în mod material prin amenajarea spaţiului sătesc. în aparentă. iar întrunirile pentru discuţii (şi luarea de decizii) se conformează principiilor tradiţionale. în cadrul acestor comunităţi. G.Congo modern nu a reuşit. Prefaţă de G. practicile pe care ele le reclamă şi simbolistica pe care o susţin se conformează exigenţelor tradiţionale conotate încă de termenul ce le desemnează (tavy). în care se sesizează cu claritate confruntarea dintre tradiţional şi modern. . O nouă instituţie. ţăranul betsimisaraka trăieşte pe două planuri. în celălalt. relaţiile sociale încearcă să-şi păstreze bogăţia şi 211 eficienţa simbolică. a devenit frontul de atac al modernismului. cu frontiere precise. în acest sens. nu fără rezistenţă şi neînţelegeri. să determine unităţi şi niveluri de anchetă la care analiza ar fi susceptibilă să atingă o eficienţă ştiinţifică sporită. din 1960. şi mai ales de raporturile cu reprezentanţii puterii statale. parţial refuzate. să reunească într-o singură persoană cele trei figuri de şef. Balandier.şi. în consecinţă. este vorba de un ritual. deschisă reprezentanţilor administraţiei şi schimburilor cu exteriorul. regulile de funcţionare sînt mult diferite . ar trebui găsite aici anumite motive ale slăbiciunii sale actuale. sînt evocate şi respectate vechile ierarhii. întrunirile nu dezvăluie raporturile sociale fundamentale şi nu mai reprezintă ocazia care permite comunităţii să etaleze ordinea ce o defineşte. Althabe. a) Comunitatea sătească. Ele nu se mai pot mulţumi cu aprecieri generale sau aproximative şi trebuie. Paris. constituie locul unde s-a retras tradiţia . Cîmpurile pe care se cultivă orez de munte. într-un caz. Factorii de modernitate sînt consideraţi în majoritate ca exteriori societăţii săteşti. un studiu mai minuţios arată că realitatea este mai puţin simplă. stabilită în regiunea de coastă orientală din Madagascar. Communautés villageoises de la côte orientale malgache. dominat de tradiţie în faza sa actuală. s-a răspîndit pe scară largă în ultimii ani. asociat crizei de posedare de 104 G. Deşi. dintre sacru şi istoric. situate departe de locuinţe. fixată pe drum.

în care se depistează. într-adevăr. Dezvăluie că omul din societăţile numite dualiste nu-şi organizează existenţa situîndu-se alternativ în faţa a două sectoare separate. Toate aceste cercetări sugerează.spirite identificate şi ierarhizate. prezintă un caracter sincretic în măsura în care asigură combinaţia de elemente şi simboluri moderne cu elemente şi simboluri tradiţionale. tradiţia nu poate fi total eliminată şi unele dintre elementele ei subzistă schimbîndu-şi aspectul: abilitatea tradiţionalismului devine atunci mai greu de pus în evidenţă105. 1964. Partidul politic trebuie privit ca factor de modernizare. constituie unitatea în care se înţelege cel mai bine această complexă dinamică. din cauza dimensiunii sale. Paris. Comunitatea sătească. sugerează acest lucru: J. pe toată întinderea lor geografică. tromba. Nu i se poate limita semnificaţia la domeniul religios. a dialecticii ce operează între un sistem tradiţional (degradat) şi un sistem modern (impus din exterior) . arată că afirmaţia aceasta are o aplicabilitate generală atunci cînd este vorba să se analizeze efectele forţelor modernizatoare asupra ordinii tradiţionale. Comunităţile săteşti sînt unităţile de cercetare cele mai pertinente. Un village de la Chine populaire. în care efectele acţiunii politice moderne se manifestă în modul cel mai imediat. Numeroasele studii consacrate satelor indiene sînt cele mai revelatoare şi mai ales în planul antropologiei politice. în numele gradului de complexitate la care trimit. evocînd o experimentare la nivel comunitar. argumentările şi justificările sale. care anunţă viitorul. sub forma sa veche. noile structuri. Ele pun în evidenţă „schimbările recente impuse prin introducerea satului într-un ansamblu economic şi politic care acţionează puternic asupra sa". în timp ce trebuie precizate funcţia ideologiei şi trecerea mitului. Tromba oferă un domeniu privilegiat observaţiei şi analizei. pierderea eficienţei adunării deţinătoare de autoritate şi de funcţii de arbitraj. In acelaşi timp. altul de modernitate. Lucrările antropologilor. 105 „Documentele" adunate de Jan Myrdal şi consacrate unui sat din Chensi. Punerea în gardă este şi mai imperativă atunci cînd studiul se aplică societăţilor supuse unei schimbări revoluţionare. „panchayat"1. Myrdal. manifestîndu-se ca un contracreştinism şi fondînd noi raporturi de dependenţă şi de autoritate. pentru că raportul cu sacrul garantează în acest caz noua ordine socială şi culturală care se schiţează. dominat unul de tradiţie. Interpretarea acestor fenomene contrazice teoriile banale ale dualismului sociologic. ea face să apară un al treilea tip de sistem socio-cultural. pornind de la experienţa trăită. orientat către trecut. instabil. pentru că ele constituie cîmpul de confruntare dintre tradiţie şi modernitate. exprimă o dublă negaţie : respinge anumite aspecte tradiţionale . înmulţirea cauzelor de fricţiune care exacerbează raporturile de ostilitate între „facţiuni". Permite sesizarea. şi tehnicile de divinaţie . respinge mijloacele modernismului care sînt recunoscute ca străine. inutilitatea generalizărilor premature şi banalizante. în stare născîndă.pe cele care par mai denaturate — concurînd cultul strămoşilor. Rămîn de analizat mijloacele la care recurge 212 aceasta din urmă în materie de politică : instrumentele. Ritualul. a cărui origine e legată de confruntarea primelor două. . cum este cazul în cîmpiile chineze. la ideologia modernă.

Chicago. generalizat în anii care au urmat cuceririi independenţei. din dorinţa de reinstaurare a ordinii în domeniul sacrului. Dinamica tradiţiei şi a modernităţii nu este totuşi niciodată exclusă din domeniul în care operează partidul politic. biserici sincretice. Apter. Asemenea aspecte sînt accentuate în cazul partidelor sau mişcărilor unitare ce rezultă „din dorinţa de a schimba comunitatea. . orientează economia naţională. şi asociaţiile culturale au constituit baza vieţii politice moderne. Trebuie să stabilească alianţe locale cu notabilii tradiţionali. o asociaţie fondată în 1945 şi care îl venerează pe strămoşul fondator (Oduduwa). continuă să fie activă la nivelul structurilor şi al mijloacelor lor de expresie. Partidele vor să construiască un cadru unitar dincolo de particularisme. Această participare la schimbare e cu atît mai activă cu cît regimul partidului unic sau al „mişcării naţionale". instrument „modernizator". în Nigeria occidentală. „Adunarea Democratică Africană" s-a născut dintr-o asociaţie de plantatori. a organizării sale ce îi permite să aibă cu comunităţile o relaţie mai directă decît administraţia şi. Partidul se constituie adesea pornind de la „grupuri intermediare". 1965. unde sînt stabiliţi yoruba. să atribuie un rol preponderent factorilor 213 de modernitate. In cele două state Congo. să asigure răspîndirea de idei noi. promovînd valorile şi cultura yoruba. iar prima nu se reduce la condiţia de simplu obstacol în calea progresului celei de a doua. propunînd această definiţie. deci de ţărani modernişti. un termen specific (aliran=curs de apă) desemnează diversele curente sociale care trebuie astfel canalizate. 6. The Politics of Modernization. Apter. în Coasta de Fildeş. Tradiţia.în societăţile tradiţionale în curs de transformare. autorul dezvoltării. mişcări culturale. mişcările religioase născute din sincretism. este predominant. în fine. organizează supremaţia politicului şi contribuie la remanierea structurilor sociale. cu autorităţile religioase. pentru că se vrea şi este. cap. pentru a-şi facilita implantarea. mai ales pe cea mai răspîndită. şi a utilizat ca intermediari societăţile de iniţiere. datorită funcţiilor şi scopurilor sale. care vizează scopuri moderne recurgînd la forme şi simboluri tradiţionale : asociaţii tribale. partidul îndeplineşte funcţii multiple : el defineşte statul care se naşte sau renaşte. D. „ b) Partidul politic.diversele mijloace de informare şi de 106 D. deşi utilizează instrumentele care evocă cel mai bine modernitatea . în diverse domenii. în Indonezia. Partidele. caracterizează „sistemul de mobilizare" care organizează modificarea drastică a societăţii106. Poro. de a restructura relaţiile sociale şi de a genera o nouă formă de conştiinţă şi de etică" . Partidul politic este primul dintre mijloacele de modernizare datorită originii sale legate de iniţiativa elitelor moderniste. a stimulat reluarea iniţiativei politice şi a pus bazele partidului numit „Action Group" (Grupul de Acţiune). dar intrarea lor în mediul ţărănesc le impune să facă unele concesii vechii ordini. cu conducătorii diverselor organizaţii semimoderniste. . care a afectat partidele în momentul naşterii lor.

sînt obligate să-şi adapteze limbajul şi simbolistica la mediul tradiţional asupra căruia vor să acţioneze. aparatul birocratic . Princeton. Ideologiile asociate cu proiectele de construcţie (sau reconstrucţie) naţională. Aceste ideologii. în sfîrşit. al anumitor formulări ale naţionalismului. In cazul unor societăţi tradiţionale în schimbare. specifice ţărilor în curs de dezvoltare . The Politics of Social Change in the Middle East and North Africa. cealaltă. cu demersurile de dezvoltare economică şi de modernizare. vizibil în definiţia celor mai multe tipuri specifice de socialism. ca sincretisme. exaltarea independenţei le sînt temele majore. El se află de 107M. c) Ideologia. . temele şi simbolurile unitare predomină : personalitatea şefului naţional este sacralizată (poate fi identificat cu un salvator) şi naţiunea însăşi devine obiectul unei adevărate religii politice. minuţioasă. fiecare la nivelul său. Sînt condamnate la ambiguitate culturală în perioada iniţială şi adesea şi după aceea. la mijloace tradiţionale pentru a forţa adeziunea şi a fonda autoritatea reprezentanţilor lor. .le evidenţiază. recurg. expresie a modernităţii. 1963. prezintă unele caracteristici comune. a filosofiei tradiţionale provenite din islam : se consideră că ambele au provocat. Un asemenea „import" conferă adesea ideologiei un caracter sincretic. la ţărănime şi la straturile sociale cele mai puţin marcate de educaţia modernă. cu atît mai active cu cît contribuie la explicarea întîrzierii tehnice şi economice. Studiul critic al diverselor tipuri de socialism. amestecul de tradiţii totuşi contrare : filosofia marxistă este prezentată ca replică. trebuie să contribuie la o transformare psihologică ce a fost calificată drept new deal al emoţiilor. în sfîrşit. Doctrinele şi ideologiile lor sînt puternic sincretice. tradiţia impune demersului modernizator al partidului politic limite pe care opţiunile cele mai radicale nu reuşesc să le reducă fără ajutorul timpului.Funcţia politică a ideologiilor este stimulată în perioadele revoluţioare şi în fazele de modificare profundă a societăţilor şi a culturilor lor. aceste 214 ideologii sînt în mare măsură inspirate de filosofiile sociale şi de doctrinele politice elaborate în afară. Sînt prezentate în două versiuni : una. Ele sînt marcate de reacţiile la situaţia de dependenţă : condamnarea exploatării şi oprimării. Este cazul gîndirii socialiste şi marxiste. în măsura în care sînt determinate de necesitatea de a face să prevaleze unitatea naţiunii asupra particularismelor de diverse tipuri. Halpern. pe ruinele miturilor ce garantau vechea ordine.persuasiune. în lumea modernă şi în planul realităţii materiale. de asemenea. Recuperînd simboluri vechi şi eficiente. este adaptată. Halpern a subliniat. ascensiunea unei noi ordini107. pe de altă parte. Omniprezentă.şi mai ales al „socialismului african" . în legătură cu unele ţări musulmane. cum sînt cele din Africa neagră. simplificată. M. ele organizează ceremonialul vieţii politice (încorporînd uneori elemente rituale) pentru a o sacraliza. e destinată elitelor politice şi intelectuale. această funcţie e cu atît mai vizibilă cu cît ideologia politică apare o dată cu epoca modernă. prin utilizarea „cuvintelor" tradiţiei. difuzării în exterior . dau liderului lor un chip dublu sau îi construiesc o personalitate eroică (la nevoie situîndu-1 în descendenţa eroilor populari).

Ele variază în măsura în care se raportează la societăţi şi la civilizaţii supuse schimbării rapide şi nu sînt semnificative decît o perioadă de timp relativ scurtă. Apter. . într-o mare măsură. Ideologia cea mai reprezentativă pentru această fază este „teoria negrităţii". în punctul său cel mai înalt . militanţii au devenit gestionari. ideologia este difuză şi asociază „imagini multiple" şi. contradictorii. 108D. apoi. succesiunea variaţiilor lor108. ea se construieşte şi se îmbogăţeşte. Ele constituie totuşi pentru antropologia politică un domeniu de investigaţie bogat în probleme neelucidate.corespunzător momentului eficienţei sale maxime . trebuie situată opera ideologică a eseiştilor care vor să confere istoriei africane o eficienţă militantă. misiunea de a realiza singura revoluţie autentică. Ţările africane furnizează în această privinţă exemplele cele mai revelatoare. elaborată de africanii de limbă franceză. cit. Ideologiile esenţial politice . se construieşte ideologia politică. J. la elaborarea unui sistem ideologic puternic marcat de pragmatism. găsindu-şi sprijin în temele mitice de revoltă sau de rezistenţă apărute în perioada colonială. Marginal. a interpretat acest efort „de adaptare la alţii rămînînd fidel sieşi". prin mişcarea lor proprie. dar ele sînt puse în serviciul unei dezvoltări „naţionalitare" şi adesea al unei apărări a specificităţii. de refuz al colonialismului. de exemplu. sub presiunea necesităţii şi a evenimentelor. de îndată ce destinatarii săi devin receptivi la temele şi simbolurile exterioare configuraţiilor tradiţionale. pp. această „exigenţă contradictorie" care face ca revendicarea de modernitate să nu fie negare totală a tradiţiei1.ideologia ia un aspect utopic şi milenarist: ea exaltă societatea viitorului şi conferă demersului colectiv o eficienţă imediată şi o semnificaţie istorică universală. 314-327. op. iar proba faptelor (forţa lucrurilor) duce la realismul practic. Aceste ideologii ale modernizării nu se impun încă printr-o noutate radicală : ele sînt prea mobile şi prea circumstanţiale. ideologia se degradează . iniţiativa aparţine unei minorităţi intelectuale. Analiza lor pare dezamăgitoare şi adesea repetitivă. Berque. situînd „arabii de ieri în viitor".. La început. Din clipa în care iau formă mişcările naţionale. La încheierea procesului. Răstoarnă relaţia de dependenţă şi consideră că civilizaţiile recunoscute sînt datorate civilizaţiei africane necunoscute. Apter a încercat să determine ciclul formării lor.-P. Ideologiile modernizatoare se caracterizează şi prin instabilitate.cele mai recente . Ei tratează trecutul 215 astfel încît să asigure reabilitarea civilizaţiilor şi popoarelor negre.asemenea la originea unei contradicţii greu de depăşit: instrumentele intelectuale străine sînt cele ce modelează gîndirea politică modernă. preocupată să promoveze o eliberare culturală în acelaşi timp cu o eliberare politică. în măsura în care permit sesizarea articulării la tradiţie şi a asemănării lor cu miturile ce o guvernează pe aceasta. apoi exprimată filosofic de J. La origine. fiind un fel de replică teoretică la mesianismele populare care au exprimat primele reacţii organizate. D. Sartre.au un aspect mesianic. corelativ al transformărilor realizate şi al modificărilor conştiinţei politice.

1962. în „Cahiers Internationaux de Sociologie". Balandier. fondatorii socialismului african au nu doar grija unei adaptări estimate ca necesare. întîmpină problema care se pune tuturor vechilor societăţi în schimbare şi care este cea a dialecticii permanente între tradiţie şi revoluţie. această trecere de la mitul cu injplicaţii ideologice la sistemele moderne de gîndire cu implicaţii mitice. XXXIII.Astfel. Les mythes politiques de colonisation et de décolonisation en Afrique. îmbogăţindu-1109. Acest progres. ci şi certitudinea de a contribui la salvarea socialismului. . Acesta este drumul care a dus de la mitul tradiţional ce era parţial ideologie la ideologiile şi doctrinele politice moderne ce conţin încă o parte din mit. 216 109 G.

cea a specialiştilor actuali ai ştiinţei politice. în 1940. a cărui expresie primă este socială sau/şi religioasă . Easton reproşează antropologilor politici că se ocupă de un domeniu incorect determinat. însă pare util de reamintit că societăţile analizate nu prezintă întotdeauna o organizare politică distinctă şi că politologii înşişi nu . metodele şi teoriile care defineau acest demers încă dinainte de război sînt supuse unei evaluări critice. ÎNCHEIERE PERSPECTIVE ALE ANTROPOLOGIEI POLITICE Antropologia politică se dezvoltă chiar în momentul în care întregul demers antropologic este repus în cauză : obiectul căruia i se aplică.suferă modificări radicale . cealaltă. cea a puterii şi a strategiilor pe care le implică. întâi . autor al unui studiu publicat în 1953 sub titlul The Political System. structurile şi conduitele politice de celelalte manifestări ale vieţii sociale. Political Systems and the Distribution of Power1. schiţată într-un domeniu ştiinţific bulversat. sub aspectul unui sistem de relaţii derivat. mai ales D. Easton. Ei ar fi neglijat astfel înţelegerea politicului în esenţa şi specificitatea sa. una. că nu au diferenţiat clar aspectele. ea a determinat cercetări de teren numeroase şi a stimulat reflecţia teoretică. Lucrările publicate în ultimii cincisprezece ani manifestă influenţe externe : în primul rînd. preponderentă în cazul cercetătorilor americani sau britanici. apoi. Două publicaţii colective îi evidenţiază vigoarea şi exigenţa de rigoare care o animă . D. în principal. Ea a suferit mai întîi influenţele unei situaţii ambigue . Max Gluckman şi Fred Eggan consideră că ea este „virtual fondată" atunci cînd. pornind de la o grupare de texte care prezintă unele orientări dominante. cea a lui Max Weber. reînnoitoare. Propria devenire a condus-o totuşi la ocuparea unei poziţii centrale.societăţile arhaice sau tradiţionale . ea s-a elaborat în afara disciplinelor politice mai vechi. apare lucrarea colectivă intitulată Afri- can Political Systems . practic. cea care permite înţelegerea politicului în diversitatea sa şi crearea condiţiilor pentru un studiu comparativ extins. Political Anthropology2. acesta . Antropologia politică apare astfel ca o configuraţie nouă. Această specializare tardivă a antropologiei se prezintă totuşi mai mult ca un proiect în curs de realizare decît ca un domeniu deja constituit. privindu-1. a rămas marginală atîta timp cît cercetarea antropologică a menţinut faptul politic în afara preocupărilor sale majore. pornind de la o problemă specială. Observaţia e parţial fondată. respingîndu-le sub forma filosofîei politice sau a ştiinţei politice care a rămas mult timp izolată în „provincialismul său occidental". de la această dată. Asemenea apropieri produc confruntare şi critică. Iar această mişcare îi impune să se apropie de disciplinele înrudite.

Antropologia politică.politolog recunoscut şi cunoscut .). că dinamismul este inerent structurii şi că el nu se exprimă doar prin schimbare. în afara faptului că riscurile teoretice asumate de precursorii disciplinei au îndemnat la prudenţă. Un inventar mai detaliat devine necesar. 210-247. pentru că a universalizat reflecţia . necesită luarea în considerare a dinamicii interne a societăţilor numite tradiţionale . 1964. Parkinson . Studiul aspectelor politice conduce la înţelegerea fiecăreia dintre aceste societăţi în chiar viaţa sa. Antropologia politică. rămîne incontestabil : antropologia politică a constrîns la descentrare.cu consens obţinut în mod mecanic . Ea contribuie la modificarea imaginilor comune ce caracterizează societăţile analizate de antropologi. încît C. in B. că antropologia politică funcţionează fără a fi rezolvat problemele conceptuale fundamentale şi fără a-şi fî fixat orientările teoretice principale110.recomandă să se încredinţeze antropologilor studiul comparativ al sistemelor şi teoriilor politice. exercită o influenţă asupra disciplinei-mamă din care s-a format. Cercetările efectuate în ultimii ani reduc importanţa acestei critici.au definit încă limpede categoria politicului. el arată că echilibrul se află în model (cel pe care şi-1 oferă societatea sau cel pe care îl construieşte antropologul).şi a spulberat fascinaţia pe care statul a exercitat-o mult timp asupra teoreticienilor politici. că termeni cum ar fi „strategie" şi „manipulare" sînt din ce în ce mai frecvent utilizaţi. Este remarcabil. Leach evidenţiază. N. Simpla sa existenţă îi conferă o eficienţă critică faţă de aceasta din urmă. Stanford. în această privinţă. Unei cunoaşteri ştiinţifice ce se constituie nu i se poate reproşa vulnerabilitatea. la rîndul său. prin practica ştiinţifică pe care o conduce şi prin rezultatele obţinute. cel puţin. prin devenire. puţin influenţate de efectele entropiei. pentru că operează pe o realitate esenţial dinamică. 111 Political Systems of Highland Burma. Political Anthropology.şi sisteme echilibrate. el evidenţiază multitudinea modelelor la care populaţia kachin se raportează în funcţie de împrejurări. Pornind de la cazul populaţiei kachin din Birmania. . ea evidenţiază un raport necesar între cele două demersuri. 1959. punct de vedere asupra 110D. Siegel (ed. Organizările sociale se dovedesc aproximative. nu în fapte. competiţia mereu activă. Argumentul este minor. ed. ea impune completarea analizei logice a poziţiilor cu analiza logică a opoziţiilor. astfel încît aparatul lor conceptual permite exprimarea de aspiraţii opuse şi afirmarea de legitimităţi contradictorii . dincolo de aparenţele pe care le afişează şi de teoriile pe care le induce. mai mult. Easton observă. Acestea nu mai pot fi considerate societăţi unanimiste . Un element pozitiv. ЗГТШАШ extinzînd-o pînă la grupurile pigmee şi amerindiene cu putere minimală . Concluziile pe care le trage Edmund Leach într-un studiu exemplar de antropologie politică sînt mai convingătoare111. Ar fi pueril să ne mărginim la o asemenea sugestie măgulitoare. London. pe de altă parte. ЗТАТ1ШЗЩЖ' Ig. în acţiunile şi problemele sale. el subliniază dinamismele existente în sistemele reale şi instabilitatea acestora din urmă . Biennial Review of Anthropology. Acest privilegiu este estimat ca fiind atît de hotărîtor. Easton. pp. nous. contestarea (directă sau mascată) niciodată suprimată.

Statul se naşte din eveniment. Buganda (Apter şi Fallers). accentuează adesea semnificaţiile politice ale mitului. rezultînd din cercetări noi. şi dezvăluie o conştientizare mai vie a posibilităţilor de a acţiona asupra realităţii sociale. Antropologii politici aderă. Le Rwanda et la civilisation interlacustre. mai încărcat de evenimente determinante. Gluckman. duce o politică prin care se creează evenimente. vechii Rwande (Vansina). Ele explicitează elementele de 112M. o nouă teorie antropologică . Max Gluckman s-a apropiat recent de ea : el recurge la noţiunea de „echilibru oscilant" pentru a interpreta dinamica unor state tradiţionale africane şi nuanţează astfel o concepţie rămasă pînă atunci prea statică112. Potrivit cu această interpretare. se prezintă sub semnul „analizei structurale şi istorice". Oxford. în număr tot mai mare. de lucrările consacrate ţinuturilor Nupe (Nadei). Ele se înscriu într-un timp istoric mai bogat. . fiind vorba. la această interpretare. Antropologii interesaţi de studiul sistemelor statale au contribuit cel mai mult la această recunoaştere a istoriei şi la punerea în evidenţă a utilizării politice a datelor istoriei ideologice. fie pentru a o proteja împotriva ameninţărilor potenţiale. 1965. Politics. prin modificările sistemelor lor religioase. eficienţa sa acţionează în sensul puterii instaurate. Law and Ritual in Tribal Society. prin deschiderea lor (liberă sau constrînsă) către influenţe exterioare. Dacă societăţile numite segmentare se află în istorie prin mişcarea lor de compunere şi descompunere succesivă. Şi aceasta dintr-un motiv principal deja evocat: domeniul politic este cel în care istoria îşi imprimă cu hotărîre marca. societăţile statale sînt în alt mod prezente în istorie. Bruxelles. în domeniul africanist. . încercînd să precizăm implicaţiile sale teoretice şi metodologice. fie pentru a fonda ritualuri periodice care să-i asigure consolidarea. demersul antropologic nu mai poate evita o întîlnire cu istoria. Interpretările mai recente.mai dinamistă — îşi deschide calea. Mai trebuie constatat că antropologia politică îndeamnă la examinarea în mod mai critic a sistemelor de ideologii prin care societăţile tradiţionale se explică şi îşi justifică ordinea specifică. Din clipa în care statul este prezent. a proprietăţii şi a privilegiilor. A doua mişcare a demersului o corectează pe prima în insuficienţele şi deviaţiile sale113. Prin aceste cercetări. Antropologia politică reînnoieşte vechea polemică privind raportul societăţilor tradiţionale (sau arhaice) cu istoria. accentuează inegalităţile generatoare de dezechilibru şi devenire. despre situaţia sa în configuraţia istorică şi culturală în care se înscriu statele din regiunea orientală interlacustră. regatului Kongo (Balandier) şi regatelor Nguni din Africa meridională (Gluckman).realităţii sociale pe care noi l-am formulat în urmă cu aproape cincisprezece ani. Malinowski îşi imagina mitul ca pe o cartă care guvernează practica socială şi contribuie astfel la păstrarea modurilor existente de distribuire a puterii. Este revelator faptul că ultima lucrare a lui Luc de Heusch despre Rwanda. Deja. de Heusch. mitul contribuie la întreţinerea subordonării. Nu se mai poate proceda ca şi cum timpul istoric al societăţilor tradiţionale ar fi aproape de starea zero : un timp al simplei repetiţii. 113L. în toată plenitudinea.

securitatea .dar natura sa nu a fost îlucidată. este acum mai bine recunoscut.şi în specificitatea sa . care permite depistarea semnificaţiilor şi funcţiilor lor politice printre cele cu care sînt învestite. Şi totuşi au fost consacrate multe lucrări unui îbiect greşit identificat. Inspiraţia funcţionalistă.teorie politică pe care acesta le comportă : J. în „Cah. cuprind contradicţiile pe care omul trebuie să le înfrunte : de la cele existenţiale pînă la cele ce rezultă din practica socială. a aplicat-o recent la problema pe care o pune legitimitatea puterii lui Solomon. ci serveşte la mascarea ei. funcţia lor este de a asigura medierea contradicţiilor şi de a le face suportabile. aplicînd-o cazului nyoro din Uganda. utilizatorii săi nu mai sînt constrînşi la subterfugii. El arată că textul biblic este contradictoriu. Acest scop nu este atins decît prin gruparea de relatări mitice care prezintă similitudini şi diferenţe. se loveşte de ele şi le dezvăluie. Ea acuză unele dificultăţi inerente teoriilor dominante şi metodologiei antropologilor. Nici analizele funcţionaliste nu au recunoscut domeniul politic în toată întinderea sa . Ele evidenţiază ideologia. D. XLIII. 1967. comparabil cu sistemele organice sau mecanice. favorabilă deţinătorilor puterii şi aristocraţiilor. The Legitimacy of Salomon. Beattie a pus la punct această metodă de lectură şi a demonstrat randamentul său ştiinţific. 1966. deşi lucrarea lor a fost întotdeauna de referinţă. Leach. Autoritatea cucerită este justificată : ea îndeplineşte promisiunea divină făcută israeliţilor114. de Sociologie". Some Structural Aspects of Old Testament History. confuzia versiunilor nu contribuie deloc la rezolvarea contradicţiei.privindu-1 sub aspectul unui sistem de raporturi bine articulate. ca şi acela al oricărui „domeniu social". în legătură cu vechea Rwandă. tară a determina' prea bine ce smt"âcestea şi conferind noţiunii ce le desemnează o valoare absolută jacum contestată. Vansina. 114E. observă că tradiţiile sînt toate deformate în acelaşi sens (favorabil „castei" dominante) şi că deformaţia se amplifică în timp. Ea a sugerat definirea funcţiilor ipoliticului . în sfîrşit. Leach. de Sociologie". dar organizat în aşa fel încît Solomon să rămînă mereu moştenitor legitim al puterii. Ideologia se dezvăluie atunci cînd ordinea inegalitară pare solid stabilită .la ce serveşte : fondarea şi/sau menţinerea •ordinii sociale. Antropologia politică exercită o funcţie critică mai extinsă. după părerea lui. . pe care mitul şi alte „tradiţii" o implică : J. care a elaborat deja o astfel de metodă de elucidare a miturilor prin studierea sistemelor politice kachin. Edmund Leach propune o ЗТАТ1ШЗЩЖ' Ig. conducea pe căi fără ieşire. deschis tensiunilor şi antagonismelor.limitîndu-1 în general la relaţiile interne pe care le organizează puterea . Caracterul său esenţial dinamic. Miturile. Int. 7. şi nu prin recurgerea la mituri izolate . Sperber a evidenţiat importanţa acestei analize într-un articol intitulat Edmund Leach et les anthropologues. în „Arch. care a orientat o primă serie de cercetări consacrate guvernărilor primitive. Europ. 1. afectat de strategiile indivizilor sau grupurilor şi de jocul contestaţiilor. ЗГТШАШ interpretare generală a miturilor. Autorii cărţii African Political Systems nu scapă acestei critici. Cercetările teoretice recente îl prezintă ca purtător de elemente slab integrate. Ea a dus la depistarea principiilor de funcţionare a sistemelor politice.

Acestea din urmă. nu sînt reductibile la structurile formale utilizate pînă acum de ştiinţele sociale. Noile exigenţe conduc însă la reţinerea tuturor implicaţiilor sale. In 1957.să exprime nevoia de modele diferite. 8. Nu i-au dotat (din motive evidente) cu modelele complexe care ar permite tratarea formală a fenomenelor politice fără a le reduce şi denatura. Or. Kroeber a atacat cu vigoare pe acest front. condiţii opuse celor pe care trebuie să le îndeplinească antropologia politică. L. al construcţiei tipurilor. p. Poziţia teoretică a lui Edmund Leach. totuşi revelatoare a imposibilităţilor prezente. Firth anunţa trecerea necesară de la „analiza structurală convenţională" la o cercetare ce vizează interpretarea riguroasă a „fenomenelor dinamice". Antropologia politică modifică incontestabil perspectivele antropologiei sociale : ea începe să bulverseze peisajul teoretic. De la această dată. Constatarea i-a incitat pe unii politologi . Este o dorinţă vagă. să transforme configuraţiile familiare. al elaborării modelelor adecvate. procesele politice sînt înscrise în timp : afirmaţia este tautologică şi nu e mai puţin adevărat că a rămas în mare măsură necunoscută. el înţelege greşit sistemele de relaţii complexe şi instabile.funcţionalismul a refuzat istoria şi luarea în considerare a efectelor timpului. Almond şi D. o „metodă de analiză diacronică" asociată unei interpretări a acţiunii politice ca „dezvoltare" sau puccesiune comportînd faze diferenţiate115. Este mai bine să se amintească faptul că cercetările structuraliste nu au putut propune nici o soluţie pe terenul care este prin excelenţă al lor : cel al formalizării.u. Aceste observaţii au fost deja precizate. Fixînd ceea ce este dinamic prin esenţă. nu doar în măsura în care ele abolesc istoria şi reduc jocul dinamicii interne. an consecinţă. Se aplică sistemelor cu întindere limitată şi izolate. Nu au oferit antropologilor politici tipologii noi cu randament ştiinţific mai bun. 31 ş. . structuralist moderat. Demersul se dovedeşte mai potrivit analizei ideologiilor decît examenului structurilor politice reale de care acestea sînt legate.mai ales pe G. în raporturile de rudenie şi mituri. căci ele fac ca sistemele sociale să-şi piardă aparenţele de stabilitate şi de echilibru . A. a cărui cercetare rămîne în parte orientată către elucidarea fenomenelor politice tradiţionale. Leach îşi manifestă pe deplin adeziunea la metoda analizei structurale în domeniile exterioare politicului şi în care aspectul de „limbaj" este evident. datorită aspectului lor sintetic sau totalizant şi dinamismului lor. e şi mai semnificativă. Ea impune o concepţie mai dinamistă. Ei propun. într-un studiu consacrat „facţiunilor" ce operează în cadrul societăţilor indiene. numite „de dezvoltare" sau dinamice. Efectul critic operează şi în domeniul lucrărilor de inspiraţie structuralistă. mai conştientă de strategiilg pe care le conţine orice societate (chiar arhaică). fără a fi obţinut o victorie definitivă. constituie un obstacol pentru un demers de asemenea natură. Apter . Coordonatorii lucrării Colective Political Anthropology amintesc că „timpul /istoric" (şi nu „timpul structural") este una dintre ■dimensiunile ce definesc domeniul politic. mai favorabilă considerării istoriei. 115 Introducere la Political Anthropology. R.

pe exprimarea şi rezolvarea conflictului. procesul mai degrabă decît structura. Se schiţează convergenţe : politologii . cit. Old Societies and New States. pe formele şi mijloacele alegerii şi deciziei politice. Almond şi J. On the Comparative Study of the New States. Antropologia politică a sfîrşit prin a dobîndi o calitate corozivă. Examinarea sistemelor politice africane este cea care ne-a impus să clarificăm componentele sale teoretice şi metodologice. un asemenea nivel al ЗТАТ1ШЗЩЖ' Ig. in C. dar demersul rămînea totuşi mai mult sugerat decît explicit. Ei aleg „domeniul politic" mai degrabă decît sistemul politic. Balandier. un atac salutar. Almond . Alibiurile rigorii denaturante sînt respinse. M. Am încercat să contribuim la inversarea tendinţei încă din 1955. Ei măsoară importanţa provocării pe care antropologii nu o mai pot eluda : să reuşească să descrie şi să interpreteze „domeniile sociale" ţinînd seama de „deplina lor complexitate şi de profunzimea lor temporală"117. ce le ajută să generalizeze şi să verifice ştiinţa pe care au creat-o.îşi impune să definească din nou noţiunile fundamentale : putere/autoritate.cum ar fi G. de Sociologie". 1964. deşi se referă. unul dintre cele în care se sesizează cel mai bine incompatibilităţile. 'E. creatorii antropologiei politice încearcă să elimine ruptura care îi separă de „părinţii" lor. A. Astfel. pe Simmel (şi conflictul social). A. legitimitate/legalitate. în „Cah. 1960. Int. acţiune politică/ acţiune administrativă. în acest sens. ЗГТШАШ realităţii sociale are o importanţă strategică pentru o sociologie şi o antropologie care s-ar vrea deschise istoriei. la rîndul lor. .. sistem politic/guvernare etc.pornind de la un studiu consacrat „guvernării" populaţiei hausa din Nigeria şi de la exigenţele sale teoretice . în principal. Geertz (ed. XXXVII. G. El vrea să le acorde o importanţă 116G. Smith .îşi recunosc obligaţia „de a se orienta către teoria sociologică şi antropologică"118. lucrurile au progresat. respectînd dinamismul structurilor şi tinzînd către înţelegerea fenomenelor sociale totale" 116. Această întîlnire are ca efect repunerea în cauză a conceptelor şi categoriilor utilizate în mod obişnuit. din obişnuinţă. Réflexions sur le fait politique: le cas des sociétés africaines. contradicţiile şi j tensiunile inerente oricărei societăţi. 3-4. la Talcott Parsons.). sub coordonarea lui G. Princeton. pe competiţia şi jocul „facţiunilor". Ei îşi centrează studiile pe dinamica puterii. pe Marx (şi teoria contradicţiei şi antagonismelor). New York.cal Anthropology se situează într-o perspectivă asemănătoare. 117Op. Shils. pp. Coordonatorii şi colaboratorii la Politi. publicînd Sociologie actuelle de l'Afrique noire. 118Introducere la The Politics of the Developing Areas. Ei îl invocă pe Hegel (şi dialectica). 1963. Ei resping interpretarea comodă ce condamnă societăţile tradiţionale (sau arhaice) doar la schimbări repetitive : cele ce duc la restabilirea ciclică a stătu quo ante. Celelalte discipline care contribuie la construirea ştiinţei politice aşteaptă. Coleman. din motive i Care au fost enunţate în capitolul de faţă : „Sectorul /politic este unul dintre cele ce poartă cel mai mult j semnele istoriei. pentru a-şi adapta mai bine analiza la realitatea analizată.

chiar dotată cu masca ştiinţei . Şi au spulberat farmecul. Din aceleaşi motive. acesta trebuie să satisfacă cel puţin două exigenţe : să utilizeze categorii pertinente pentru toate formele de stat.al diverselor sisteme. El prezintă mai ales inconvenientul.nu va schimba nimic : toate societăţile umane produc politic şi toate sînt permeabile la fluidul istoric.generală. Nici o afirmaţie contrară . toate societăţile şi toate epocile şi să dispună de o „schemă analitică" avînd asemenea proprietăţi încît „societăţi diferite să poată fi sistematic comparate"1. T\irner şi Tuden. as. El duce exigenţa de generalizare.„în sens cultural" . Swartz. Ele sînt în număr de patru şi constituie termenii unei comparaţii estimate ca fondată din punct de vedere ştiinţific : existenţa unei /structuri mai mult sau mai puţin specializate .fiind înţeles că acestea se regăsesc pînă şi în societăţile cele mai „primitive" . ceea ce necesită eliminarea reticenţelor faţă de filosofia politică şi o contribuţie la reînnoirea sa. nimic mai mult. A. Ei au dezvăluit şi unele devieri pe care politica le face pe drumul său . Asocierea eforturilor rezultă efectiv din cercetarea condiţiilor propice unui studiu comparativ mai puţin arbitrar. Demersul conjugă mai multe tendinţe teoretice.prin caracteristici comune. Progresele ulterioare necesită o mai bună cunoaştere a naturii şi esenţei politicului. de a se organiza pornind de la proprietăţi care nu se aplică exclusiv fenomenelor politice. . Shils.f pect multifuncţional al structurii politice . în Political Anthropology. ceea ce justifică şi impune dialogul între disciplinele în cauză. pînă la punctul în care apar anumite „legi de schimbare structurală". să le facă aplicabile la societăţile politice cele mai diverse. Antropologii politici au colaborat în mare măsură la demersurile critice care disociază teoria politică de teoria statului. în momentul analizei diacronice. G. ea s-a golit de o parte din substanţa sa. caracter „mixt" . Este o încercare de definire a mijloacelor. reţin domeniul politic şi procesul politic (calificate cu ajutorul conceptelor de uz general) ca unităţi de aplicare a cercetării comparative. la acest nivel de generalitate. chiar aparent justificată. Rămîne pericolul constant de a stabili analiza comparativă pe un plan în care. iar sincretismul său îl face vulnerabil. [/îndeplinirea aceloraşi funcţii în cadrul sistemelor. Almond încearcă să determine sistemele politice . Demersul său foarte ambiţios urmăreşte elaborarea unei teorii unificate a domeniului politic. ea este prezentă în societăţile cele mai sărace. Ei se limitează cu prudenţă la sugestii şi la primele încercări de verificare. după cum se menţine activă în situaţiile cele mai defavorabile manifestării sale. Pentru E.

Gallimard. A. Paris. 4. . Custom and History in Tribcd Politics. The Politics of the Developing Areas. Oxford. -f. Siegel (ed. 1965. BALANDIER. Comparative Political Systems. COHEN. în „Africa". London. 1971. 2). Recherches d'anthropologie politique. Pouvoirs de vie.. Paris. U. culegere de texte. Political Anthropology. BOHANNAN. 9. Paris. fr. 1969.. G. Monographs. London. Paris. 1959.. Les anthropologues face à l'histoire et à la religion. 1971) BALANDIER. MIDDLETON. U. Éditions de Minuit. London. A Genealogical Charter. în B. 1952. Les règles du jeu politique.). Les relations de dépendance personnelle en Afrique noire. The Tiv of Central Nigeria (International African Institute.. R. Essai sur le système des castes. New York. Two-Dimensional Man. Ethnographic Survey of Africa). Essays in Social Anthropology. 1969. F. EVANS-PRITCHARD. R. Political Leadership among the Swat Pathans. L. E. P.). 1965. 1965. G. Oxford. 1940 (trad. 1977. Gallimard. DUMONT. Biennial Review of Anthropology. Studies in the Politics of the Pre-industrial Societies. E. J. The Nuer. — EASTON. A. London. (ed. Paris. 229 EVANS-PRITCHARD. 119 Bibliografie adusă la zi de M. fr. Stanford. BOHANNAN. S. London.. fr. A. Paris.. Paris. Introduction à une anthropologie de la répression. R. (ed. Chicago.). Paris.. Sens et puissance. 1974. 1967. P. (ed.). BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ119 ALMOND..CLASTRES.). F.. M.. P. 35. E.. BARTH. BASTIDE. F. A Social Anthropology of Politics. London. 1962 (trad. D. The Politics of Modernization.. în număr special „Cahiers d'Etudes africaines". E. CUNNISON. Manchester. 1969 (trad. Princeton.. BANTON. 1953. BAILEY.. 1974). L. Stratagems and Spoils. 1960. F. G.. (ed. D. şi P. E. An Essay on the Anthropology of Power and Symbolism in Complex Society. J. AUGÉ. Centre de documentation universitaire. L. I. M. Homo Hierarchicus. 1968)... Political Systems and the Distribution of Power (Association of Social Anthropologists. Formes élémentaires de la stratification sociale.. 22. Flammarion. 1959. S. A. Les dynamiques sociales. The Luapula Peoples of Northern Rhodesia. şi COLEMAN. U. P. Aghassian. 1974. La Société contre l'État. APTER. COHEN. pouvoirs de mort. 1966. G.

Political Change in Monarchical Settings. L. New York. London.. L'anthropologie politique et l'étude des relations de pouvoir. Primitive Government (Pelican Books). GOODY. GLUCKMAN. LUC de et al. 1974). E.. A.. M. U.. Oxford. MAIR. London. 1962. LAPIERRE. M. 1959 (trad. 1961. R. FALLERS. 1957. 1963. 1958. ANTROPOLOGIE POLITICĂ Oedipus and Job in West African Religion. Bruxelles. M.. LOMBARD. coll. (ed). V. Essais sur le symbolisme de l'inceste royal en Afrique. 1) Bruxelles. Le Pouvoir et le Sacré (Annales du Centre d'étude des religions. 2.. London. Paris. 1977.. London. R. J. 1972). Cambridge. R. J. H. (ed. A Study of Pastoralism and Politics among the Northern Somali of the Horn of Africa.. FORTES. 7. FRIED. LEACH. 1.. în „Journal of the Royal Anthropological Institute". M. Law and Ritual in Tribal Society. Maspero. The Classification of Corporate Unilineal Descent Groups. Political Systems of Highland Burma. 1927. fr. London. A Pastoral Democracy. HEUSCH... LEWIS. HEUSCH. 1945.. Political Sociology and the Anthropological Study of African Politics. LOWIE. 1963.). 1964). J. 230 1967. The Dynamics of Clanship among the Tallensi. L. Politics... FORTES. si EVANS-PRITCHARD. 1971. C. LEMARCHAND.Archives européennes de Sociologie". în . 1977. E. LEMIEUX. 1962. GLUCKMAN.. 87. Succession to High Office. The Origin of the State. 4. . MAQUET. J. London. E. African Political Systems. de. Old Societies and New States. Autorités traditionnelles et pouvoirs européens en Afrique noire. J. Paris. African Kingship in Perspective.. 1971.mondsworth. în „L'Homme". Paris. M.-W. 1963. Tradition and the State in Africa. GEERTZ. fr. H. 1963. 1940 (trad. fr. Cambridge. Paris. New York... J. L.. 1967. GOODY.. Pouvoir et société en Afrique. 4. Paris. GUIART. I. Marne. 1965. Order and Rebellion in Tribal Africa. Vivre sans État? Essai sur le pouvoir politique et l'innovation sociale. FORTES. P. Le Seuil. London. M. Tehnology. 1954 (trad. M. F. Hachette. Repères.). 1966. Paris.. Colin. Structure de la chefferie en Mélanésie du Sud. Har. Paris. (ed. (ed).

MÉTRAUX, A., Les Incas, Paris, Le Seuil, 1962.
MIDDLETON, J., Lugbara Religion. Ritual and Authority among an East African People,
London, 1960.
MIDDLETON, J. ?i TAIT, D. (ed.), Tribes without Rulers. Studies in African Segmentary
Systems, London, 1958.
NADEL, S. F., A Black Byzantium. The Kingdom of the Nupe of Nigeria, London, 1942 (trad, fr.,
Paris, Maspero, 1971). BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ
PAULME, D. (ed.), Classes et associations d'âge en Afrique de l'Ouest, Paris, Pion, 1971.
RICHARDS, A., Keeping the King Divine, în Proceedings of the Royal Anthropological
Institute, 1968.
SAHLINS, M. D., Social Stratification in Polynesia, Seattle, 1958.
SCHAPERA, I., Government and Politics in Tribal Societies, London, 1956.
SMITH, M. G., On Segmentary Lineage Systems, în „Journal of the Royal Anthropological
Institute", 86, 2, 1956.
SMITH, M. G., Government in Zazzau, 1800-1950, London, 1960.
SOITTHJALT^ A. W., Alur Society. A Study in Processes and Types of Domination,
Cambridge, 1954.

231

STEVENSON, R. F, Population and Political Systems in
Tropical Africa, New York, 1968. SWARTZ, M. J. (ed.), Local-level Politics. Social and
Cultural Perspectives, Chicago, 1968.
- SWARTZ, M. J., TURNER, V. W. çi TUDEN, A. (ed.), Political
Anthropology, Chicago, 1966. UBEROI, J. P. S., Politics of the Kula Ring. An Analysis of
the Findings of Bronislaw Malinowski, Manchester, 1962.
VAN VELSEN, J., The Politics of Kinship. A Study of Social Manipulation among the Lakeside
Tonga of Nyasaland, Manchester, 1964.
— WITTFOGEL, K A., Oriental Despotism. A Comparative Study
of Total Power, New
ANTROPOLOGIE POLITICĂ
Haven, 1957 (trad, fr.,
Paris, Editions de Minuit, 1964).
INDEX120

abiiru, 141 bemba, 100, 141 Beni Prasad, 24
administrare, administraţie, 44—45, 73, 117, Bergeron, G., 145 Berque, J., 213 beti, 88
157, 168, 185, 191, 207, 210 - colonială, Beti, M., 88 betsimisaraka, 206, 208
188-190, 193, 196 agni, 137 Birmania, 26, 196-197 Bloch, M., 116
alianţe (reţele de -), 68, 90 Almond, G.-A., 16, Boas, F., 25
42-43, Bohannan, L. P., 71-72, 78
83, 225, 226, 227 Althabe, G., 206, 207 Bonald, L. de, 38, 147 brahmani, 105
Althusser, L., 21 alur, 124, 125 andaman, 39 Buganda, 105, 158, 162, 165, 194, 221
Ansart, P., 151 anuak, 25, 95 Apter, D., 26, Bunyoro, 117
165, 186, 194, 198-200, 210, 213, 221, 225 Burundi, 104, 117, 118, 172, 194
Apthorpe, R., 193 Aristotel, 7, 15, 20, 38, 147 Busia, K. A., 190
Aron, R., 16, 19 aşanti, 64, 188, 190
Caillois, R., 129 Calame-Griaule, G., 131
Bacon, F., 20 bakabilo, 141 caste, 54,109, 113, 118, 167, 198
Balandier, G., 26, 30, 132, 136, 162, 194, 195, pseudo-, 64
215, 221, 226 bamileke, 53, 63 Barnes, H. E., - indiene, 104-106, 109, 110, 201
178 Bastide, R., 98, 107 Beals, R., 177 Beattie, endogamie de —, 109 structură de -, 104,
J., 30, 51, 56, 116-117, 122, 124, 143, 222 105, 110

120 Termenii indigeni şi numele de popoare sînt scrise cu italice.

charismă, 63, 181, 191, 206 cheyenne, 179 - a fenomenelor politice, 66, 224-225
clanuri, 23, 55, 57, 74, 76, 79, 80, 89, 100 realitate—, 219
ş.u., 109, 110, 121, 139, 159, 161 ş.u., 166, - a puterii, 226
169, 178 sef de-, 79, 120, 143, 159, 162 - a structurilor, 32, 220
ierarhie de -, 79, 81, 83, 100, 103 - a stratificărilor, 113, 198
inegalităţi între -, 74 ş.u., 79 ş.u. relaţii între demersuri dinamiste, 32 ş.u., 150, 225
-, 79, 89 tipuri de 92 ş.u. ideologie de -, 84, dobuan, 86
87 clase sociale, 76, 77, 79-80, 97, 103, 108 dogon, 131
ş.u., 130, 155, 173 s.u., 177, 182, 195, ş.u. dominaţie (tipuri de -), 56, 62
- de vîrstă, 61, 76, 77, 78,
ANTROPOLOGIE POLITICĂ
92, 94, 95, 101, 102, 110,
- legitimă, 60, 62, 97,126 relaţie de-, 48, 82,
179
101, 130, 182 Dumézil, G., 134-135 Dumont,
lupte de -, 80, 98, 175 proto -, 54, 64, 105,
L., 6, 7, 106, 201, 209
111, 113, 167, 176, 183 sistem de —, 106,
Durkheim, E., 32, 35, 54, 68, 121, 151-153
109, 110, 177, 198
Clastres, P., 55 coerciţie, constrîngere, 44, 50, Easton, D., 29, 40, 45-46,

51, 55, 59, 151, 152, 154, 174, 177 Coleman, 61, 73, 146, 218, 219 Eggan, E, 217

J. H., 26, 226 colonizare, 146, 186, 188, 191, Eisenstadt, S. N., 64, 94, 95, 101, 102 Emmet,

193, 194, 196, 201 transformări legate de —, D., 90 Engels, E, 21, 22, 27, 111,

186, 188 ş.u., 192, 194 efecte politice ale —, 150, 182, 183 entropie, 52, 125, 131 ş.u.,

190 s.u., 192, 194 s.u., 196 134, 219 eschimoşi, 38

comanche, 99 comparativă (metodă -), 20, 43, Evans-Pritchard, E. E., 6, 22, 25, 33, 42, 60,76

46, 94 Fallers, L., 20, 62, 98, 111,
studiu-, 19, 21, 59, 63, 64, 104, 227 164, 188-190, 221 fang, 57, 83, 193 Favret,
conştiinţă istorică, 34, 35 Coser, L., 152 cultul J., 202 feudal (putere -), 178 relaţie -, 59, 118
strămosilor, 49, 119, societate -, 115 ş.u. feudalism african, 116-118
139 ş.u., 208 Cunnison, I. G., 34 Firth, R., 56, 57, 78, 79, 80,

Davy, G., 152 87, 225 formalizare, 46, 66, 96, 224 model

despotism oriental, 17, 21, formal, 31, 47, 48, 224

22, 163, 168, 175, 183 dinamică, 75 ş.u. Fortes, M., 22, 25, 26, 60,

- a clanurilor, 77 s.u., 81, 87, 88 68, 108, 139-140 Fortune, R. F., 86

- a statelor, 221 Frazer, J., 24

- a modernizării, 198 ş.u. modele -, 186, Freund, J., 7, 56, 97, 145, 148

224 Fried, M. H., 74, 93, 174, 180

204. H.u. 51. 214-215 Malinowski. 99 irochezi. 18... 214-215 incaşi. 212. 20. 61. de. E. 125 32. 142 lugbara. 67. D. 221 Koppers. 114. A. 38. 104 -politică. 31 Hagen. 87... magie. 149. 98 223.. 224. 99. 8 Lewis. 205. 214 — repetitivă. 24. 49. 25 104. 31- 110 guvernare (difuză). J. 61... 121.. 107. C. 81. Jacob. 132 kiowa.. 206 ş. 194. 107. 163 ş. V. 29. 158 33 societăţi fară -. 15. 130 Mercier. A. 177 hopi. 102 Kimpasi. 183. H. 209. P. E. 28. 149. 39. F„ 106. 87.. L. 48. G. 39. incwala. R. Ibn Khaldoûn. 6. 18. 111.. 91. 205. 214 -cumulativă. 144. mod de organizare a—.. G. 34 lubalé. 78 225 . 46.. 39. minimă. 48. 222. 48. 24. K. 95 gisu. 18 MacLeod. 91. 134 Lemarchand. 75 Linton. 136 ş. 27. 107.. 177 Lloyd. 43. 9 Leach. tribală. 204 genealogic (cadru -). 119. 112. 161 ibo. 38. 44 ş. J. 220. 135. 144. Gluckman.-W. B. 162 Hobsbawm. 170-172 Madagascar. 90 142 Gumplowicz.u. 116 Guiart. 115. R. 168.. 217. 211 inegalităţi primare. 10 92 kachin. 26 meru. 37. T.120. A. M. 102 . 116 Marx. 180 hadjeri. Maquet. 89 nivel-. 142 s.u. 32. 19. 64. 18 -ideologică. 133. Hume. 117 Lemieux. P. 224 kubandwa. F.u. 41. W. 201.. 118.. 221 72. 27. 41. 144 Hoijer. 33. 87. 178 Gurvitch. 6. 163. 83. . Lienhardt. 31. 132. 23. 25 Goody. 221 Hobbes.galla. 49. 118. 61. W. 19 Leenhardt. 177 Kroeber. 105. 144 kula. 73. 49. 94. 123. 113. 172. 191. 18 Geertz. 180 Luapula. 116 Mali. 58. 18.. 100. 7. 30. M.. Indonezia. R. 111 lunda. mahano. Lapierre. 108. ANTROPOLOGIE POLITICĂ J.. vezi vrăjitorie. 147. 140. Lukacs.. 180 34.. 40. 113 Machiavelli. istorie. 103. 220. 198 Halpern. 61. 68. 145. 22. G. 226 34. E. 220. 35. 63. 129 Maine. 227 C. Goldenweiser. 193. 105. 33. 178 hutu. 82. 50 C. 106... M. Hegel. 162.. 61. manipulare —... 20 Maclver. 92 kikuyu-kamba. 92. 204.. 35 -militantă. 120. 133. 220.. 47. A. 26. 179. 143. 22. ganda.. 149. 187. 109. 27.u. H.-J. 133. J.. 136. L. 29. 222 mana. 141. 173. M. 70 structuri 223 kaguru. 78. -modernistă... 115.. 26. 129 64. 185. 95 Hsu. 112. 110. 226 Heusch. 112. 122. 59. 69. 34. 97. 85 Kongo.. Mauss. 187. 61. 50. 225 -africană. J.. 133. 61..u. L.. 112. 106. 156. 222 156 Mair. 85 kèr. 91. 58. 212 ş. 79. 80-82.. L. 112. 124 -. 102 ideologie. 211 hausa. 91. I. 26. R. R. M. 41. 138 135. 26. 153. 174 Lowie. 136.

173 teoria—. mossi. 132 153 . S. N.. desacralizare a -. 83 ş.u.. 65. 98 gîndire -. G.189 pămînt . H. mossi. 174 Mus.u. 50 exotism-. 55 ş. 135..u. 205 ş. ambiguitate a-. 143. 78. Oppenheimer. 67. 104 negrili. 81. 29. 177. de clientelă. 138. 21 limite ale -.u.-H. 53. 118 Polin. 23. 42. 21 .u. învestitură a-. 83. D. 143.110. 100. 201. 112. 112. 173.. 58. 126 -nyoro. 219 Parsons. 114. 47. 119. 54. 15. de inversare. 79. E. 92. 85. 205. 16. 177. 83. 73. 122. 38. 141 Ricoeur. 127. A. 222 67 Redfield.. 123 85. P. 26. 116. 19. 16. 101.. 24. 134 ş. 112 reciprocitate (structuri de -). 192 ş. 122 ş. V. 26. Morgan. 144 nyakyusa. R. 52. 78. 138 relaţie (de dependenţă). 19. 119. 103.-J.u. legitimitate a-. E. L. 38.. ale -. R.. 60.u. 109.155. 74-75. 123. 191 Myrdal.u. 119 ş. 19. 141. 152.. 16. 221 ierarhie de -. 180 Murdock. 127. 30. 51 222 abuz de -. 27.. 55 ş. 47 Proudhon. 38 Nguni. 211 224 specialitate -. 58 rang.u. 55. 209. 134 ş.. 123 (controlul asupra -).. li6 ş. 95. 43. 214 Metais. 93 133.mesianism.109. 5 Richards. 38. 177. C. 158 ş. 156 sacralitate a-. 164 Meyer.. putere. 132 Metraux. 21. 150 ş. 226 partid. de rebeliune. 119 103.. funcţii conservatoare ale -. 133. 215. 66. T. 113.171. 52 49... 75. 32 Parkinson.u. ANTROPOLOGIE POLITICĂ J.. . 57. 50. Perrot. 142. Montesquieu. 175. 32. 94.u.u. 50. 219 Pocock. patrimonialism. P. P. 114. 83. 16 ritualuri. 91. 91. 147 Middleton. 126 ş. 214 pigmei. 92. 208. 223 214. F. 77. 222 ş. 38. 138. 157. 17.. 20.. 20. 178. 55. 132 ierarhie rituală. 107. 156. 118.u. 62. 188 aderare la -. 79. 142. C. 100- Nadei. 34. 42. A. 98. 117 mituri. 56 ş. R. 37. J. 22. 101. R. 46. 145. 126 . 90.u. 49. -politice. 196 pericol al-. 123.u.. 76. 113. 51. 129 nandi.. 138 102 natchez. de iniţiere. A. 33 forme nupe. 34.. 41. 126. 188. de doliu. 122-124.u. 190 ş. 58.u. 17. 76. 134. 103-104. competiţii pentru-. 75. 85. 140. 101. 66. F. 39 rege. 178 190. kongo. 122.. 209 39. fenomen -. 126. 47. 58. 95. J. 77. 221 Nyabingi.84. 221 nam. 89. 33.. puteri superioare ale —. 136 ş. 41. 136.175.. 25. 76.. 38 ş. 50.-F. 93. 117. 210 . 139 mitologii. 194 Pareto. 41. politic (identificare a -)..u. 90 . 179 rebeliune. nuer. 121 ş.177. 119. 127.u. . 44. 143. 16 potlatch. 25. 63. 141 nyoro. 79 Pouillon... 28. Radcliffe-Brown. 37 86. 37 Revel. J..

110 shambala. 19 Salisbury. 166. 187. 34.. 141.-J.. 104 Saint-Simon. 51. 80. 101.. 127 Smith. 110 serer. 69. 193. M. 189. 91. 105. 45. 25. 178 Rwanda. 73.. 40.. 104. 198. 154 segmentară (societate —). 29. 60. 89.. 26. G. 87. 192. 89. 104. ANTROPOLOGIE POLITICĂ 165 Sapir. J. 78. 222 Sahlins. 123 ' rundi. 41. 21 rudenie. 118 Rustow. 68 Rousseau. M. 144. 161 ş. 24. 29. 103. 221. E. 181 . 90 Simmel. 26. A. 77.. 192. 94. E. W. 6. J. 25. 227 siane. J. 227 soga. 89 Samoa. 72. 105. 44.u.u.-H. R. A. 96. 194.. 226 situatie colonială... 190. 211 -adaptativ. 18. 107. 221 Senegal. 112. 83 sotho.-P. 42. 35.. 30. 25. I. 214 Schapera. 40. 199 -novatoare.. 151. 198 conflicte de-. 16. 67 ş. F. 172. 60 sclavi. C. 26. 200 Skinner. 198 Roscoe. G. 35.. 170. 29. 188.u. 180 Shils.-D. 114. 189 somalezi. 48 relaţii de-. P. 90 Sartre.. 104.. 19. 171. 195. 164. 141 Southall. 103. 167. 67 ş. H.de familiaritate reciprocă. . 114 structuri ale-.rol. 26. 125. 117.

76. 109.u. 169 tipologie. 117. 220 INDEX centralizare a—. 120 Sutton. 42. 187. 50.. 65.. 30 ş. 19. state interlacustre. 42. 114. 185 swem. 64. 93 tip ideal. 228 swazi.. 128. 122 ş.. 21. 81. 75.u. 80. 118. R. 74. 19. 98 ş. 154 ş. 228 Turner. 112. 45. 155 Sperber. 68. 198 ş.modem. X. 56... 64... 141. 68.u. 141 construire a—. 39 vrăjitorie. 82. 102. 78. 139 raţionalitate a -. 185. 48.. J. 65. 165 structuralism (demers). 202 pseudo-.. 93. 28. 37.u.. 158. 166 180. 172.u. 78. 61 s. 18. 74. 192. F. 178. 195 structuri de -. 172 ş. 48. 97. 32.u. 139 . 110... 64-65. 101.u. 47. Tait. 222 Van Velsen.u. 62. 52 Swanton. a sistemelor politice. P.. . 114. 153 ş. 161 ş. 26. 228 tutsi. 18 172 teorii indigene ale puterii. 198 -primit. 50. forme elementare de 153 —. 107 s. 178 tonga.u.u.40. 104 ş. 65. 54. F. succesiune la-. 105. totem. 57. B.u. 80. 97 s. 140. 168 124. 125. 89. Swartz. 125. 17. 189. 90 Valéry.u.. 90 Troubworst. D.u. 86. 144. 38.u. 47. A. 100. 27.. H.u. J. raporturi de ..Spencer. 221 statut.. 93.. . 168 ş. 195. 116. 104. 196 116.u.u. 50. 110. 26. H. 103.145 ş. 137. 92 24. 78 ş. 122.118. 92. 87. 107. 224 ş. A. 201 -formal. 117. J. 100.u. 117. 129.. 58.u.111. 224 59.. 228 transcendentă a-. D. S. 81. 148.186. 78 tallensi.. 100. Teva. 219 . 94. 59. 103.. 130.. 84 ş.. 189 sultanism. 54. 201 167. 145 ş. 77 ş. 101.u. 170-172 241 Uberoi.. 62 Stair. 59. 79. 100 ş.u.. 103 ş. 145 ş. 127 Vansina. 9. 108 Stewart. 126.u.. 221. de rezistenţă. 203. 125 -tradiţional. 125 Tuden. 123.. 217. 121 toucouleur. fundamental. 67. 154. 200 ş..u. 164. tikopia. Teggart. 56. V. 86. 148. 46 tradiţionalism. 91. J. tanala. 61 ş. 144. 89 vedda. 120..u. 70 s. tiv. 136 167. 35. 78. 17 stratificare socială. 99 teoria-. 53. 202 trobriand. 132 ş.u. 146 proces de formare a—. 29. 223 -. 217. 104 stat. 83. ierarhie de -.. 110 cercetări-.. 19. 65.u. subordonare. 81. 217. 126 forme complexe de -. 59. J. 61. M. 194. 17. 55. 49. 194. 197. 172 tsav.. 25. 120. seferie..145 ş. 80. J. 75.u. 41. 67.

.4 PREZENTARE.......... Aspecte ale „puterii segmentare"...... ANTROPOLOGIE POLITICĂ.. 153............................................... 2....................... L........................................................................... Strategia sacrului şi strategia puterii...... 27. 152...... Incertitudini ale antropologiei politice................................ 189 White........................................ 148... Ordine şi subordonare............. 169................................ 163........................................................................ E....... Metode şi tendinţe ale antropologiei politice.................................... 13 CAPITOLUL ÎNTÎI ..........................................229 ................................................. Bazele sacre ale puterii.............................. 39 Ziegler......... 27....143 3................ 20..............................2 PREFAŢĂ............................ Punerea în discuţie a conceptului de stat.............. „Feudalism" şi raporturi de dependenţă................................... 169............................ 175....................... 44................................................................199 2..................................................................... 7.................... 95 CUPRINS PREFAŢĂ...................................................... 178.............................. M............63 2................ H.......................43 2. Rudenie şi lignaje........... 168...............................................................................23 RUDENIE ŞI PUTERE.......... 110 yoruba.... Dinamică lignajeră..Construirea antropologiei politice 15 1.......... 20. 27....... Ipoteze asupra originii statului............. 5 PREZENTARE......................................... 103 zuni... W.....220 BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ............. 55-56.............. Semnificaţia antropologiei politice..194 242 TRADIŢIE ŞI MODERNITATE............................... 60..............................................76 RELIGIE ŞI PUTERE............................................43 1............................. J................................................................................................9 DOMENIUL POLITICULUI.................2 ËS Sc » C EU........... Dinamica tradiţionalismului şi modernităţii...................................:.......... 85 Wittfogel..................49 3................. 105..133 ASPECTE ALE STATULUI TRADIŢIONAL........ 166 Wilson........................................ 168..... 181 ANTROPOLOGIE POLITICĂ wolof.................Weber.... K........................................................................................... 3. 156-157 Williamson...................... 32.......... 210 yurok..................................... M....................................... 26 zulu.... R.............................. 17......................................207 PERSPECTIVE ALE ANTROPOLOGIEI POLITICE............................................ 39............. 51......................63 1.......... 153 ş...........................................8 CONSTRUIREA ANTROPOLOGIEI POLITICE....138 1.............139 2.................70 3......... Factori şi aspecte ale schimbării politice...................119 1...59 STRATIFICARE SOCIALĂ ŞI PUTERE. 141 winnebago........ 17......................... Forme ale stratificării sociale şi putere politică............... 101 Winter....................198 1........................................... Elaborarea antropologiei politice.......................... 116..............................120 2............u.......... 145.. 62.......................

... H.. 'Vezi indicaţiile şi sugestiile bibliografice ale lui L....................242 ISBN 973-9244-36-X Redactor : Ion Nicolae Anghel Tehnoredactor: Erika Dioszegi Bun de tipar: 07.......... The Evolution of Social Stratification and the State...... 105.. cap.................. cit............. New York...).........................236 CUPRINS........ Mareşal Ion Antonescu nr............. 1 M..... Paris..... I....... Oradea...INDEX...... XII si XIII..A.. Diamond (ed..... str.. 56/1998...................................1998 Apărut: 1998 Coli de tipar: 15...... la Imprimeria de Vest R................25 Tiparul executat sub c-da nr....... ROMÂNIA............... 1960......... 243 ........ secţiunile 74....... Berque.......05... 75 şi 84 'J..... Culture in History......... op........ Fried. Dumont...... Les Arabes d'hier à demain................ 1960. în S...