ABA- PACHETUL TEORETIC AUTISMUL DIN PUNCT DE VEDERE COMPORTAMENTAL • • Autismul este observabil doar în acord cu comportamente observabile

Aceste comportamente pot fi împărţite în comportamente care sunt manifestate în exces şi comportamente care sunt deficitare. Comportamente în exces: • • • • • • • • • • comportamente autostimulative comportamente autoagresive agresiune comportamente obsesive comportament isteric limbajul socializarea jocul comportamente de auto-ajutorare cognitiv

Comportamente deficitare:

Utilizând tehnica comportamentalistă, comportamentele care sunt în exces pot descreşte şi comportamentele deficitare pot fi crescute. CONDIŢIONAREA TERMINOLOGICĂ: În cadrul intervenţiei comportamentaliste, se pot identifica 3 tipuri de învăţare care sunt: Condiţionare clasică, condiţionare operativă, învăţare observabilă. În şedinţele aplicate de exemplu în clasă, la spital sau acasă, programele se bizuie pe operarea, condiţionarea operativă. Analiza Aplicată a Comportamentului ABA se ocupă de comportamentele care se întâlnesc în mediu şi care au efecte ce afectează buna desfăşurare a acţiunilor viitoare. 1

Relaţia dintre comportament şi mediu este descrisă de principiile condiţionării operative .Aceasta are trei componente: A-ANTECEDENTELE Antecedentele sunt stimulii care apar înaintea comportamentului, deci este ceva ce apare chiar înainte de observarea comportamentului. B- COMPORTAMENTE Comportamentul este actul pe care individul îl face. C- CONSECINŢA Consecinţa este evenimentul ce are loc imediat după comportament. Tabelul următor (KAZDIN 1994) oferă exemple de antecedente, comportamente şi consecinţe ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi. Antecedent Sună telefonul Comportament Răspunde la telefon Consecinţa Vocea altei persoane la celălalt capăt Vizite şi discuţii Premii şi permisiuni

Semn de la un prieten Apropierea de prieten Sarcina din partea Copilul strânge jucăriile părintelui pentru copil, să-şi facă curat de în a Mâncatul cameră Avertisment mânca adecvat

Greaţa şi voma

Pentru a dezvolta programe care pot influenţa comportamentul cu succes, este necesar să înţelegem antecedentele şi consecinţele care influenţează comportamentul şi cum operează ele.

PROCES DISCRET

2

Procesul discret este o teorie a învăţării care utilizează condiţionarea operativă. Această metodă de învăţare este adeseori utilizată la copiii cu autism şi alte dificultăţi. Proba discretă are o legatură directă cu componentele condiţionării operative, pe care le vom descrie mai jos. Proba discretă este formată din: SD -------------------------------------(Stimul discriminativ, comanda) R ------------------------------------ SR (Recompensare)

(Răspuns)

SD (Stimul discriminativ) = Antecedent R (Răspuns) = Comportament = Consecinţa SR (Recompensare)

Când predăm, aceasta este metoda care trebuie folosită întotdeauna. Folosind procesul discret de învăţare obţinem: • • • • • comportamentele sistematic copilului îi este clar ce se aşteaptă de la el şi ce se va întâmpla în procesul de învăţare perseverenţa printre profesori este menţinută sistemul de colectare a datelor este simplu evaluarea progresului poate fi întreprinsă în mod obiectiv pot fi manipulate şi schimbate într-un mod

COMPONENTE ALE PROBEI DISCRETE 3

SD-ul (Stimulul discriminativ, Comanda) • • • • • • Instrucţiuni sau întrebări date copilului, ex. Semn, Ce este? Indică copilului că un răspuns este aşteptat şi că recompensa este disponibilă. Trebuie să fie dată cu vocea puţin ridicată şi mai autoritară decât vorbirea curentă, în special în stadiile incipiente ale programelor. Nu trebuie să se facă uz de un limbaj nefolositor. SD-ul trebuie să fie acelaşi în timpul învăţării. Numele copilului nu trebuie folosit înainte de a i se da SD-ul. Nu trebuie să fie recompensat înainte de terminarea probei.

SD-ul pentru fiecare program pe care copilul îl face este stabilit înainte în foile de colectare a datelor. Acesta ar trebui ţinut la zi, astfel încât tutorii să fie constanţi şi astfel copilul să nu fie confuz pentru că oamenii folosesc instrucţiuni diferite. R – Răspunsul • • Acesta este comportamentul copilului ca răspuns de urmare al SD-ului. Criteriul pentru un răspuns corect la un SD dat este acceptat ca fiind singurul răspuns corect, ex. SD= Fă valuri! R= Copilul îşi ridică mâinile şi le mişcă dintr-o parte în alta. • • Copilul are la dispoziţie 3-5 secunde să răspundă, altfel este considerat un răspuns greşit. Acesta nu se include când se calculeaza rata succesului. Nici un alt comportament nu trebuie îndeplinit în timpul răspunsului, cum ar fi comportamentele auto-stimulative. SR – Recompensa • Aceasta este o consecinţă pozitivă oferită atunci când copilul demonstrează un răspuns corect.

4

Urmează întotdeauna unui răspuns corect, imediat. Nu trebuie să existe un timp de amânare în oferirea recompensei, în stagiile de început ale programelor.

Oferirea de recompensă, ca şi consecinţa imediată a răspunsului corect va creşte probabilitatea ca acest comportament adecvat să se întâmple din nou.

Recompensa este oferită ca urmare a unui răspuns corect şi nu ar trebui să fie disponibilă cu nici o altă ocazie. (Aceasta înseamnă că lucrurile pe care copilul le primeşte ca recompensă, ar trebui să fie scoase din folosirea lor curentă.)

• •

Lucrurile pe care un copil le găseşte recompensatorii variază de la copil la copil, aşa că acestea trebuie alese în funcţie de preferinţele individuale. Recompensele trebuie să fie uşor de oferit, şi să fie luate repede, deci recompensele pe bază de hrană trebuie să fie potrivite pentru a fi mâncâte repede.

• • • • •

Recompensele verbale trebuie să aibă un ton foarte diferit faţă de SD şi de NU-ul informativ. Trebuie să fie cu un ton vesel şi entuziasmat. Cantităţile mai mari de recompense vor avea efecte mai mari, dar pot cauza staţionarea. Varierea recompenselor este esenţială, deci aceeaşi mâncare, jucării, şi recompense verbale nu trebuie utilizate mereu. Recompensele trebuie variate. Există diferite tipuri de recompense: pozitive, negative, primare, secundare.

NU-ul informaţional Este folosit ca o consecinţă imediată la un răspuns greşit sau un nonrăspuns. Este folosit doar atunci când copilul a masterat programul respectiv pentru a fi sigur că acel copil ştie răspunsul. Folosind cuvântul NU înseamnă că acel copil ştie ce este corect şi ce nu este corect şi-l ajută pe copil să discrimineze între răspunsuri diferite. 5

Folosind cuvântul NU înseamnă că tutorii sunt consecvenţi în a aplica consecinţa la un răspuns incorect sau un non-răspuns. Cuvântul NU trebuie spus cu o voce calmă şi neutră.

RECOMPENSAREA Definiţie Principiul recompensării se referă la creşterea în frecvenţă a răspunsului, când răspunsul este imediat urmat de o anumită consecinţă. • • • • Recompensarea este un eveniment pozitiv, ca urmare imediată la un comportament. Este definită de faptul că va creste frecvenţa comportamentului pe care l-a urmat. Dacă frecvenţa comportamentului nu a crescut după recompensare înseamnă că acea recompensare nu este recompensatorie. Recompensa nu este acelaşi lucru cu premiul, deci premiul este un eveniment pozitiv, dar o sarcină pozitivă pe care o primeşte cineva ca urmare a unui lucru bine făcut. Dar premiul nu va creşte neapărat frecvenţa comportamentului. Recompensa Pozitivă şi Recompensa Negativă Amintiţi-vă că toate recompensele cresc frecvenţa comportamentului. Recompensa Pozitivă Se referă la creşterea comportamentului şi la creşterea frecvenţei răspunsurilor şi este urmată de un eveniment pozitiv.

6

• •

Recompensa pozitivă, în termeni simpli, poate fi tradusă ca un eveniment favorabil, dat ca urmare a unui răspuns. Evenimente pe care unii le văd ca neplacute pot fi pentru alţii recompense pozitive. De exemplu, atunci când ţipăm: Opreşte-te!, sau oprirea fizică pot fi în unele cazuri recompensări ale comportamentului.

Câteva exemple de recompense pozitive din viaţa de zi cu zi sunt: Faptul că, câştigăm la o maşină cu maneta, salariile, cineva vorbeşte cu tine când răspunzi la telefon.

Exemple

de

recompense

pozitive

pentru

copii

sunt:

jucăriile,

dulciurile, îmbrăţişările şi premiile. Recompensa Negativă Se referă la creşterea frecvenţei comportamentului prin îndepărtarea unui eveniment neplăcut imediat după ce comportamentul a fost îndeplinit. • Recompensa negativă se referă la o situaţie când cineva aşteaptă un eveniment pe care îl găseşte neplăcut, după un răspuns pe care îl dă, acest eveniment este dat la o parte. • • • • Deci în anumite situaţii este probabil să dea acelaşi răspuns din nou. Îndepărtarea acestui eveniment neplăcut trebuie să cauzeze o creştere a comportamentului, altfel nu este o recompensă. Recompensa negativă nu trebuie confundată cu pedeapsa. Câteva exemple de recompense negative din viaţa de zi cu zi sunt: când un părinte cicăle copilul să-şi facă curat în cameră (eveniment negativ), copilul îşi face curat în cameră (răspuns/comportament), şi părintele se opreşte din cicălit (recompensă negativă) sau când un copil plânge şi ţipă la părintele sau să îl ia în braţe (eveniment negativ), părintele îşi ia în braţe copilul (răspuns/comportament), copilul se opreşte din plâns (recompensă negativă pentru părinte). În al doilea exemplu, părintele este recompensat pentru că copilul se 7

opreşte din plâns. Oricum, data viitoare când copilul va vrea să fie luat în braţe, va ţipa din nou ca urmare a recompensei pe care a primit-o fiindcă a ţipat, recompensa aceasta a fost faptul că a fost luat în braţe. • Ca exemplu de aplicare la copil este atunci când copilul vrea să-şi îndepărteze jacheta pentru că îi este cald (eveniment negativ), dar are nevoie de ajutor, la început copilui s-ar putea să tipe, acest tip de comportament nu este unul pe care am vrea să-l crestem, deci ar trebui ignorat. Copilul spune “Ajută-mă” (răspuns/comportament), Părintele/ tutorele îl ajută atunci să îşi dea jos jacheta (recompensă negativă) dar acest comportament va creşte probabilitatea ca copilul să spună “ajută-mă” şi data viitoare când va avea nevoie de ajutor. • Scopul acestui program este faptul că trebuie să folosim mai des recompensă pozitivă recompense pozitive) RECOMPENSE PRIMARE ŞI SECUNDARE: Recompense primare: • Cunoscute şi sub numele de recompense “necondiţionate” pentru că nu au condiţii clare de recompensare, pentru că ele sunt evenimente natural recompensatoare. • • Exemple de recompense primare sunt hrana şi apa Recompensele primare se poate să nu fie recompensatoare de fiecare dată, dacă cineva spre exemplu a mâncat foarte mult nu va mai privi hrana ca pe o recompensă. • Recompensele de natură primară sunt folosite foarte mult în stadii primare ale terapiei şi sunt urmate întotdeauna de recompense secundare. Recompensele secundare (exemplele de acum în colo vor fi numai de

8

Cunoscute şi sub numele de recompense condiţionate pentru că acest tip de recompense au criterii clare de aplicabilitate şi copilul a învaţat să le găsească recompensatoare.

Comparând

evenimente

care

nu

sunt

iniţial

recompensatoare

cu

evenimente care sunt în mod natural recompensatoare , evenimentul dintâi va câştiga proprietăţile unei recompense mâncării, tabla cu recompense) • Exemple de recompense secundare sunt: tichetele, cartonaşele, premiile verbale. Recompensele diferenţiate • • • O aproximaţie foarte apropiată a răspunsului ar trebui recompensată Răspunsurile care nu se află însă foarte aproape de răspunsul corect nu trebuiesc recompensate. Criteriul pentru răspunsul corect trebuie respectat de toată lumea, şi după aceasta trebuie oferită recompensă. PROMPTUL • • Promptul este modul în care îl învăţăm pe copil cum să îndeplinească cerinţa, sarcina. Îl promptăm pe copil astfel încât să aibă succes în realizarea sarcinii şi astfel să primească recompensă. MODURI DIFERITE DE PROMPTARE: Promptul fizic: Este ghidajul fizic pe care copilul îl primeşte pentru a i se arăta cum trebuie să facă un anumit lucru. Acesta poate fi de tipul: punem mâna noastră deasupra mâinii copilului aşa încât să-i arătăm cum se bate la tobă. Demonstraţia: 9 (strâns tichete cu premiul

Acest tip de prompt cuprinde imitaţia: înainte de asta copilui trebuie însă să mastereze programul de imitaţie . Demonstraţia include tutorele care îndeplineşte sarcina . Reuşita recentă: Creşteţi viteza când promptaţi, când obţineţi un răspuns corect daţi imediat un alt SD, dacă copilul a avut o experienţă aşa recentă a unui răspuns corect şi a fost recompensat adecvat pentru el, înseamnă că va răspunde corect din nou. Promptul prin poziţie: Itemul corect este plasat mai aproape de copil. Legatul de un program cunoscut: Folosind ceva ce copilul ştie deja îl vom ajuta să răspundă corect . De exemplu: “Atinge roşu”, copilul atinge roşu şi este recompensat, apoi imediat întreabă “Ce este?” şi copilul va răspunde “roşu” şi îl recompensăm. Instrucţii verbale: Îi dăm copilului instrucţii verbale astfel încât să realizeze sarcina “punem cubul verde pe cel roşu”. Inflexiunea vocii: Punând accent pe cuvântul cel mai important din SD , putem astfel indica ce parte a Sd-ului contează “Arată ceaşca MARE” Altele: Există şi alte tipuri cum ar fi gesturi, arătat, privitul. CÂND SĂ FOLOSIM PROMPTUL: • • • • Când răspunsul este complet nou pentru copil, atunci răspunsul trebuie promptat de câteva ori la rând (aceasta este numita promptare masivă). În general promptul trebuie să fie făcut cât mai aproape de SD, dacă este posibil în acelaşi timp. Când răspunsul a fost promptat de mai multe ori la rând, şi copilul începe să-şi dea seama de răspunsul corect, promptul trebuie scăzut. Când scădem promptul în intensitate promptul poate fi de exemplu până la jumătate , pentru ca el să facă continuarea singur, sau un prompt mai puţin 10

intruziv (mai discret) poate fi folosit ca o metoda de scădere în intensitate a promptului. • Dacă o sarcină a fost masterată , deci suntem siguri că copilul ştie să o facă, atunci promptul va fi dat după două răspunsuri incorecte. Aceasta este cunoscută ca metoda NU-NU-PROMPT. • Copilul nu trebuie să dea mai mult de 2 răspunsuri incorecte la rând fără să primească prompt. REGULI PENTRU PROMPTARE: Folosiţi promptul cel mai puţin intruziv (detaliat): Ex: dacă un copil poate să imite este bine să folosim un prompt imitativ decât unul fizic, pentru că în promptul prin imitaţie copilul îndeplineşte sarcina mai mult singur. Trebuie stabilită ierarhia prompturilor: Aceasta înseamnă că promptul trebuie folosit iniţial, la inceputul programului când copilul nu ştie să îndeplinească sarcina respectivă, apoi vom scădea din intensitate promptul respectiv. Ex: când învăţăm un copil cum să imite bătutul din palme, promptul iniţial va fi unul de natura fizică, apoi când copilul începe să facă o parte a sarcinii singur , promptul devine doar o mână care îi face semn cum să înceapă, apoi ultimul prompt poate fi doar atingerea uşoară a uneia dintre palme, înainte de a scoate promptul definitiv. Scădeţi în intensitate promptul cât mai curând posibil: Aceasta este o metodă prin care evităm ca, copilul să devină dependent de prompt chiar dacă face sarcina şi singur. Exemplul de mai sus ne arată cum poate fi scăzut în intensitate un prompt. Faceţi întotdeauna prompt după două răspunsuri incorecte: Dacă sarcina este masterată , copilului i se spune “NU” după un răspuns incorect , după două răspunsuri negative consecutive faceţi prompt pentru răspunsul corect.

11

Ex: un copil ştie comanda “ridică-te”, dar nu o îndeplineşte spunem “NU”, mai dăm o dată comanda, copilul iar greşeşte, spunem “NU”, dăm din nou SD şi promptăm răspunsul corect. Folosim regula nu-nu-prompt pentru aceeaşi sarcină de câte ori este nevoie în decursul unui sitting: Aceasta este tot pentru a se stabili dacă copilul este acum capabil să îndeplinească sarcina fără prompt. Ex: folosind exemplul de mai sus, dacă copilul nu îndeplineşte nici acum sarcina , aplicăm aceeaşi regulă, după un nu-nu-prompt copilul este lăsat singur să îndeplinească comanda. Recompensaţi şi răspunsurile care au avut nevoie de prompt: Trebuie să diferenţiem. Când facem prompt pentru o sarcină nouă trebuie să oferim o recompensă mare (ci una minimală) Ex: în exemplul cu nu-nu-prompt copilul primeşte după prompt doar recompensa “bine” Testaţi sarcina promptată mai târziu în acelaşi sitting: Dacă copilul nu a îndeplinit corect o sarcină masterată, şi a trebuit promptat, o testăm imediat după aceea şi o mai testăm mai târziu în timpul lecţiilor. Evitaţi prompturile neintenţionate: Ex: dăm comanda “atinge maşina: şi fără să vrem ne uităm la maşină. trebuie să oferim recompensă mare . Când facem prompt pentru o sarcină masterată nu

MODELAREA ŞI ÎNLĂNŢUIREA Modelarea şi înlănţuirea sunt metode care se folosesc pentru a învăţa comportamente care s-ar putea să nu apară niciodată, aceste comportamente nu pot fi promptate sau recompensate.

12

Un comportament bun, adecvat este achiziţionat prin recompensarea paşilor mici pe care îi face copilul în achiziţionarea lui, în loc să-l recompensăm la sfârşitul comportamentului. • • • Răspunsurile care sunt similare cu scopul final sunt recompensate şi în acest fel ele vor creşte. Aproximarea succesivă până la scopul final înseamnă că acesta poate fi achiziţionat. Acele răspunsuri care nu sunt similare scopului final nu trebuie recompensate şi astfel sunt exterminate. Acesta metodă este folosită adesea la programul de imitaţie verbală. Ex: program: Imitaţie verbală. Scop: copilul să spună Ahhh SD: spune Ahhh Procedura de modelare: SD: spune Ahhh R: uahuh (recompensare puternică pentru că cuvântul spus are alăturarea de litere pe care dorim să îl învăţăm pe copil la mijloc) SD: spune Ahhh R:uh (recompensă mai mică pentru că tutorele ştie că acest copil a putut spune uahuh ca răspuns şi că acesta din urmă este mai aproape de răspunsul corect. Faptul că facem o diferenţiere între nivelul de recompensare pentru cele două răspunsuri îl face pe copil să ştie care este răspunsul pe care îl dorim de le el.) SD: spune Ahhh R:uahuh (recompensă puternică din nou pentru că acesta este răspunsul cel mai aproape de cel corect pe care l-am putut obţine până acum.)

13

La acest stadiu al învăţării, Tutorele trebuie să continuie să recompenseze copilul până răspunsul pe care îl dorim (nu cel corect dar cel care se apropie de cel corect) se stabilizează. Apoi trebuie să scădem recompensa în intensitate pentru ca, copilul să îşi schimbe răspunsul pentru a obţine iarăşi recompensă cea mai puternică. SD:Spune Ahhh R: uahuh (recompensa scade în intensitate) SD:Spune Ahhh R: uhahhh (recompensa creşte în intensitate pentru că acest răspuns este şi mai aproape de cel corect) Când şi acest răspuns devine constant se scade şi aici recompensa. SD: Spune Ahhh R: uhahhh (recompensa scade în intensitate) SD: spune Ahhh R: uhahhhhhhhhhh (recompensa scuzată pentru că acest răspuns se îndepărtează de răspunsul corect mai mult decât ultimul său răspuns) SD: spune Ahhh R: Ahhh (recompensă foarte puternică pentru că copilul a îndeplinit comanda cerută) Când despărţim activitatea în etape s-ar putea să fie situaţii când promptul poate fi folosit când copilul se apropie mult de activiatea cerută. De exemplu, când copilul spunea “uhahhh” Tutorele putea recompensa copilul foarte repede după răspuns astfel încât recompensa să fie dată imediat după Ahhh, în loc să lăsăm copilul să mai repete odată uhhh.

14

ÎNLĂNŢUIREA Înlănţuirea este de asemenea o metodă care este folosită pentru a învăţa comportamente noi care nu apar niciodată şi care nu pot fi promptate ca un întreg pentru că întregul comportament este foarte lung şi complex. O secvenţă de răspunsuri se referă la o înlănţuire. Înlănţuirea înseamnă faptul că Activitatea pe care dorim să o învăţăm este fragmentată în părţi mai mici pe care le vom învăţa şi prompta pe rând. Procedura este să identificăm paşii acţiuni respective , acest lucru se numeşte Analiza acţiunii. Exemple de fragmentare a acţiunii. Comportament: spălatul pe maini 1. ridicarea mânecilor 2. dăm drumul la robinet 3. punem mâinile sub apa 4. luam săpunul 5. frecăm mâinile 6. clătim mâinile 7. închidem robinetul 8. ne ştergem pe mâini • Pe măsură ce copilul îndeplineşte singur una dintre secvenţele acţiunii începem să scădem promptul pentru aceasta. Ex: Tutorele face prompt fizic la început pentru ca, copilul să îşi ridice mânecile. Acest prompt scade în intensitate când copilul face singur acţiunea respectivă. Când copilul a masterat • Iniţial, această secvenţă a începem înlănţuiri să este scădem promptul în pentru loc să deschiderea robinetului. Astfel facem cu toate secvenţele acţiunii, pe rând. fiecare secvenţă recompensată, recompensăm faptul că el poate îndeplini toată acţiunea până la capăt. Asta pentru că fiecare parte a înlănţuirii trebuie învăţată temeinic şi recompensată. 15 astfel

De obicei când îl învăţăm o asemenea înlănţuire de acţiuni vom avea o singură parte a întregii înlănţuiri ca scop. Ex: astăzi avem scopul să îl învăţăm pe copil să închidă robinetul.

• •

Restul înlănţuirii va fi promptat şi recompensat, fiecare secvenţă pe rând, apoi scădem promptul pentru secvenţa respectivă. Când copilul îndeplineşte întreaga înlănţuire singur îi oferim o recompensă substanţială la sfârşitul înlănţuirii

TIPURI DE ÎNLĂNŢUIRI: Înlănţuirea timpurie: Învăţatul începe cu primul pas al secvenţei, apoi trecem la al doilea, apoi la al treilea şi aşa mai departe. Ex: pentru exemplul cu spălatul pe maini, ridicatul mânecilor trebuie învăţat primul, în timp ce restul paşilor vor fi promptaţi la maxim, când ridicatul mânecilor este masterat şi copilul îl face fără prompt, atunci trecem la secvenţa următoare. Înlănţuirea tardivă: Acest tip de înlănţuire începe procedura de învăţare cu ultimul pas al înlănţuirii apoi cu penultimul şi aşa mai departe. Ex: construcţia unui tren din cuburi şi împinsul lui Secvenţializare: 1. punem prima şi a două piesă a trenului împreună 2. punem şi a treia piesă 3. punem piesa a 4 a 4. punem trenul pe covor 5. împingem trenul prin cameră. Pentru a învăţa aceasta acţiune prin intermediul înlănţuirii tardive vom prompta la maxim iniţial toată acţiunea şi vom aplica procesul de învăţare doar pentru impinsul trenului prin cameră. Când acesta parte este masterată, copilul va învăţa să pună trenul pe covor şi să-l împingă. 16

Înlănţuirea tardivă este cel mai folosit tip de înlănţuire pentru că permite că lanţul să fie completat de către copil de fiecare dată şi pentru că copilul nu va fi recompensat pentru toată secvenţa de fiecare dată. Unele înlănţuiri nu se pretează la această metodă spălat pe mâini. Avantajele înlănţuirii (secvenţializarii) • • • • metoda este aceeaşi la toţi tutorii copilul are succes pentru că acţiunea este secvenţializată în acţiuni mici comportamentele complexe pot fi învăţate într-un mod sistematic poate dura mult timp să-l învăţăm pe copil comportamente adecvate folosind această metodă , oricum părţile componente pot fi învăţate rapid. IMPORTANT: Diferenţa dintre modelare şi înlănţuire constă în faptul că în modelare stagiile peste care trecem cu învăţarea nu mai sunt cerute în comportamentul final în timp ce la înlănţuire toate stagiile masterate sunt cerute în comportamentul final. aşa este şi exemplul cu

Dezavantajele secvenţializării

PROCESUALITATEA ÎNVĂŢĂRII Când un copil nu ştie cum să îndeplinească o anumită activitate (pe care o cerem), toate metodele de mai sus ne învaţă cum să procedăm când îl învăţăm pe copil o sarcină nouă. Procesualitatea învăţării pe care trebuie să o urmărim pentru tehnicile de mai sus este: 1. Calea corecta 2. discriminarea 3. calea extinsă 4. rotatirea aleatorie a cunoştinţelor Acesti paşi pot fi folosiţi sau nu, depinde de copil 17

Calea corectă: Aceasta înseamnă acţiunea repetată, ceea ce presupune faptul că dăm acelaşi SD de mai multe ori. • • • • Aceasta metodă trebuie folosită numai atunci când acţiunea este nouă Iniţial toţi paşii sunt promptaţi pentru ca, copilul să ştie ce să facă Scădem promptul în intensitate până când copilul ştie calea corectă pentru a îndeplini acţiunea fără nici un fel de prompt Când copilul îndeplineşte 90-100% din acţiunile cerute înseamnă că putem trece mai departe (ideal este ca el să îndeplinească 9 comenzi din 10 dar se poate şi 5 din 5) EX: Program: receptiv instrucţii Program în curs: a face valuri Prompt: demonstrarea acţiunii SD: Fă valuri R : copilul face valuri (cu prompt maxim) Recompensă SD: : Fă valuri R:copilul face valuri (cu prompt maxim) Recompensă SD: Fă valuri R:Copilul face valuri (cu prompt maxim) Recompensă SD: Fă valuri R: Copilul face valuri (cu promptul redus la jumatate) Recompensă SD: Fă valuri R: Copilul face valuri (cu promptul redus la jumatate) Recompensă SD: Fă valuri R: Copilul face valuri (fără prompt) 18

Recompensă SD: Fă valuri R: Copilul face valuri (fără prompt) Recompensă Aceasta secvenţă poate fi făcută într-un sigur sitting sau în mai multe. Aceasta depinde de copil. Trebuie însă să rămânem la acelaşi nivel al promptului şi trebuie să continuam astfel procesualitatea învăţării până când putem scădea promptul până la nivelul când nu mai este necesar. Copilul trebuie să fie constant în oferirea răspunsurilor corecte cu o frecvenţă de 90-100 % pentru a trece la nivelul următor. Spre exemplu dacă copilul răspunde corect consecutiv două răspunsuri după şase răspunsuri cu prompt nu considerăm etapa respectivă ca masterată. DISCRIMINAREA: • Când un copil începe un program nou, care îl învăţa un anumit lucru, iniţial copilul respectiv se poate să nu cunoască nimic despre lucrul respectiv. Ex: program: receptiv obiecte Scopul acestui program este să-l învăţăm pe copil să discrimineze între mai mulţi stimuli, spre exemplu că obiectul care are 4 roţi se numeşte maşină. SD: atinge “obiect” • Când îl învăţăm pe copil un lucru nou îl învăţăm întâi să aleagă dintre mai multe lucruri şi să discrimineze astfel acel obiect dintr-o mulţime. Când ne referim la exemplul cu maşsina ne referim la acest prim pas al învăţării. Procesualitatea învăţării 19

a) Singur – aceasta înseamnă că maşina este singurul obiect de pe masă, pentru ca, copilul să înveţe obiectul respectiv doar prin atingere. b) Cu un distractor neutru- aceasta înseamnă că maşina se afla încă în curs de învăţare (se cere numai maşina) dar pe masă se află şi un distractor neutru pe care copilul nu trebuie să-l atingă, de exemplu un cub (3d) . c) Iniţial atingerea maşinii poate fi promptată fizic, sau tutorele va muta maşina mai aproape de copil pentru a oferi astfel un prompt discret d) Când copilul poate identifica maşina oriunde s-ar afla ea pe masă, având pe masă în acelaşi timp şi un distractor neutru, atunci se poate trece mai departe e) Este important ca, atunci când pe masă se află mai mulţi itemi, aceştia să fie mutaţi în poziţii diferite, pentru ca să fim siguri că, copilul nu învaţă poziţia itemului pe masă, ci itemul în sine. • Până la acest nivel copilul ştie deja că va primi recompensă doar dacă atinge maşina, dar nu ştim sigur dacă a reţinut cuvântul cu care poate identifica poza. Pentru a fi siguri că ştie exact care poză se asociază cu cuvântul maşină trebuie să trecem această poză prin procesul discriminării împreună cu alte poze pe care el le ştie şi pentru care va fi recompensat dacă le recunoaşte Acesta este nivelul următor. De exemplu punem maşina pe masă împreună cu un elefant. PROCESUALITATEA ÎNVĂŢĂRII: a) obiectul singur pe masă b) împreună cu un distractor neutru c) folosind obiectul respectiv ca distractor pentru învăţarea unor obiecte noi d) când copilul respectiv devine constant în răspunsuri corecte trebuie să trecem la pasul următor La acest nivel copilul trebuie să discrimineze obiectul învaţat în condiţii foarte specifice. ROTIREA ALEATORIE A CUNOŞTINŢELOR

20

Rotirea aleatorie a cunoştinţelor înseamnă că două răspunsuri pe care copilul le ştie pot fi cerute aleatoriu şi copilul le va şti, va discrimina între ele.

Pentru ca acest nivel să fie atins trebuie să facem discriminarea între cei doi itemi (să fie capabil să alterneze răspunsurile corecte şi dând Sd-uri diferite) şi acest lucru să fie învăţat sistematic.

Această învăţare sistematică trebuie îndeplinită prin descreşterea succesivă a promptului şi cerinţa aleatorie de a atinge diferitele obiecte de pe masă. Acest proces se numeşte Identificarea aleatorie a cunoştiinţelor

Identificarea aleatorie a cunoştiinţelor: Ex: maşina şi elefantul se află amândouă pe masă Atinge elefantul (prompt maxim) Atinge elefantul (prompt redus la jumatate) Atinge elefantul (promptul redus la un sfert) Atinge elefantul (fără prompt) Atinge elefantul (fără prompt) Atinge maşina (Prompt maxim deoearece acesta este un comportament nou (discriminarea) şi astfel acest comportament creşte în intensitate) Atinge maşina (prompt redus la jumatare) Atinge maşina (prompt redus la un sfert) Atinge maşina( fără prompt) Atinge maşina (fără prompt) (Până la acest stagiu copilul a fost promptat pentru a discrimina descrescând intensitatea de la prompt masiv şi maxim până la a face comportamentul adecvat şi corect fără prompt, pasul următor este schimbarea de la un item la altul, promptul folosit pentru a alterna trebuie redus după cum urmează) Atinge elefantul (prompt redus la jumătate –în plină descreştere) Atinge elefantul (prompt redus la un sfert) 21

Atinge elefantul (fără prompt) Atinge elefantul (fără prompt) Atinge maşina (prompt redus la jumatate- în plina descreştere) Atinge maşina (prompt redus la un sfert) Atinge maşina (Fără prompt) Atinge maşina (fără prompt) ( Din nou, în cadrul fazei următoare, promptul trebuie să fie redus) Atinge elefantul (promptul redus la un sfert) Atinge elefantul (fără prompt) Atinge elefantul (fără prompt) Atinge maşina (promptul redus la un sfert) Atinge maşina (fără prompt) Atinge maşina (fără prompt) (La următoarea schimbare nu se va mai folosi nici un fel de prompt) Atinge elefantul (fără prompt) Atinge elefantul (fără prompt) Atinge maşina (fără prompt) Atinge maşina (fără prompt) • La acest stagiu copilul a aratat că poate discrimina între un elefant şi o maşina şi că poate să îşi orienteze atenţia când asupra uneia , când asupra altuia. • Acest stadiu trebuie să fie consistent şi constant în răspunsuri corecte, fără prompt inainte să consideream discriminarea între cele 2 masterată. Orice targhet nou trece prin procesul de învăţare în procesualitatea învăţării şi în rotaţia cunostiintelor. Programul de mai sus ajuta la discriminarea între 2 stimuli. Al treilea stimul introdus va fi discriminat folosind aceeaşi procesualitate a discriminării.

Procesualitatea extinsă:

22

• •

Aceasta metoda este folosită pentru a creşte gradual timpul între prezentarea itemilor noi, prin prezentarea cunoştiinţelor masterate deja. Procesualitatea extinsă poate fi folosită dacă un copil întâmpină dificultăţi în a discrimina.

EX: Program: Instrucţii receptiv Scopul programului: să-l înveţe pe copil să înteleagă comenzi simple. Ex: a face valuri. SD: (instrucţie) fă valuri Scop: a face valuri Comenzi folosite drept distractor (sunt deja cunoscute de copil) Bate din palme, ridică-te, atinge nasul. Copilul ştie deja să execute aceste comenzi. SD –scop: fă valuri SD- distractor: bate din palme SD- scop: fă valuri Se va ajunge la scopul propus parcurgându-se câte un distractor pe rând . Dacă copilul va face discriminarea corect atunci tutorele va introduce câte 2 distractori odată. SD- scop: fă valuri SD1- distractor : întinde mâinile SD2-distracor: bate din palme SD-scop: fă valuri Dacă şi acest stagiu este îndeplinit cu succes se va trece la extinderea cu 3 distractori odată şi tot aşa. În mod normal, se poate ajunge până la 8 SD-uri distractor. REGULI: • Distractorii trebuie adăugati pe rând , gradual, dacă copilul înţelege şi execută corect, chiar şi acelaşi sitting . Altfel numărul distractorilor 23

trebuie crescut în alte sittinguri. Tutorele trebuie să lase notiţe cu câţi distractori a lucrat cu copilul. • Scopul programului este Sd-ul-scop, dacă copilul începe să greşească în a răspunde corect la Sd-ul-scop atunci numărul distractorilor trebuie descrescut. • Dacă copilul face greşeli la îndeplinirea distractorilor trebuie să ne asiguram întodeauna că vom repeta aceşti distractori şi separat. Distractorul la care copilul a greşit trebuie repetat mai târziu. Ex: dacă scopul era extinderea distractorilor cu 3: Fă valuri-corect Bate din palme-corect Intinde mâinile-corect Atinge nasul-incorect Fă valuri-corect În aceasta situaţie comanda “atinge nasul” va fi repetată într-un sitting ulterior. CRITERII DE MASTERARE: Un item este considerat că fiind masterat când copilul este capabil să discrimineze itemul respectiv împreună cu alti itemi în cadrul aceluiasi sitting şi să facă lucrul acesta aleator. Pentru a putea fi considerat masterat un program trebuie să fie: 90-100% corect în şedinţe diferite (dimineata şi seara, seara şi dimineata) (uneori, criteriile pentru masterarea unui program pot să fie diferite de la copil la copil) Important! În celelalte programe trebuie să avem o singură problema în lucru la un moment dat, se lucrează una câte una, pe rând.

24

SCADEREA ÎN INTENSITATE A COMPORTAMENTELOR INADECVATE Programele despre care am discutat până acum erau menite să crească intensitatea comportamentelor care erau un deficit. Copii cu autism pot avea de asemenea şi comportamente inadecvate, manifestate în exces care trebuie să scada în intensitate , spre exemplu scuturarea mâinilor sau comportamente automutilante. Exista câteva metode de reducere în intensitate a comportamentelor inadecvate . Aceste metode se aplică comportamentelor care: • • • Îi distrag atenţia copilului de la învaţat, sunt repetitive şi manifestate lungi perioade de timp şi cu o frecvenţă crescută. Sunt periculoase pentru copil sau alţi oameni Sunt inadecvate din punct de vedere social

Dacă un comportament îndeplineşte un criteriu din cele descrise mai sus , atunci intervenţia va fi imediată şi constantă. Intervenţia este necesară pentru acele comportamente care sunt periculoase sau apar cu o frecvenţă ridicată. Nu toate comportamentele pot fi descrescute în intensitate în acelaşi timp, copilul trebuie să înveţe să înlocuiască aceste comportamente cu unele adecvate şi acceptate social. Recompensarea şi comportamentele indecvate: 25

• •

Comportamentele inadecvate pot fi recompensate şi din acesta cauză au crescut în intensitate. Dacă copilul primeşte o recompensă pentru un comportament inadecvat, acesta va creşte în intensitate atâta timp cât este recompensat. Ex: de câte ori un copil ţipă el primeşte atenţie de la cineva.

Consecinte care par negative pot acţiona de fapt ca o recompensă . De ex: de câte ori un copil loveşte pe cineva îi este spus “Nu” cu voce tare. În această situaţie copilul primeşte întreaga atenţie a cuiva de câte ori loveşte pe cineva sau ceva. Faţa persoanei care spune “nu” poate arata haios pentru că ea încearcă să pară serioasă , această situaţie poate acţiona ca o recompensă pentru copil. Alte intervenţii specifice pot fi utilizate ca mod de descreştere al comportamentului auto-stimulativ, este însă esential ca aceste tehnici să îndeplinească condiţiile stadializarii învăţării şi tehnicilor comportamentaliste ca reacţie la comportamentul copilului. Întodeauna trebuie să ţinem seama de condiţiile în care copilul va fi incurajat să execute comportamentul din nou., aceste condiţii pot fi: atragerea atenţiei asupra propriei persoane, sau o consecinţă a comportamentului pe care copilul o consideră pozitivă . De Ex: dacă un copil vrea un biscuite şi se aşează în faţa adultului şi ţipă, apoi primeşte biscuitele, este foarte probabil ca şi data viitoare când va dori un biscuite să ţipe în loc să vorbească. DISPARIŢIA Dispariţia se referă la refuzul de a da recompensă pentru un răspuns

recompensat anterior. • • Recompensa pe care un copil o simte atunci când face un comportament considerat inadecvat trebuie identificată pentru a o îndepărta. Câteodată recompensa este atenţia pe care o primeşte de la alti oameni, ca şi în cazul în care un copil loveşte pentru a primi atenţie, în acest caz este recomandat să nu acordam atenţie când copilul începe să facă

26

comportamentul respectiv, atunci copilul va înceta să facă comportamentul respectiv şi nu îl va mai folosi ca metodă de atragere a atenţiei. • Recompensa pentru un comportament nu este întodeauna atenţia pe care copilul o primeşte. Trebuie însă să ştim că să nu-i mai acordăm atenţie copilului nu este sinonim cu a-l ignora. De exemplu, un copil poate manifesta un comportament neadecvat: ţipă. Adultul îi cere copilului să tacă, uneori poate face aşa, dar uneori preferă să tacă. Intervenţia este absolut necesară atunci când copilului i s-a spus să tacă timp de două săptămâni şi nu a avut loc nici o schimbare. Următoarele 2 săptămâni, comportamentul nu este comentat de nimeni din familie. Dacă nici în urmatoarele două săptămâni comportamentul inadecvat nu scade în intensitate. Nu trebuie să acordăm nici în continuare nici o atenţie comportamentului, dar trebuie să despărţim acest comportament în secvenţe pentru a interveni mai eficient. Trebuie să aplicăm apoi o analiză asupra comportamentului de tipul antecedent, comportament şi consecinţă. Uneori este evident faptul că, copilul ţipă când i se cere să facă ceva (antecedent şi comportament) şi adesea urmează neacordarea atenţiei (consecinţa). Deci, copilul scapă de cerinţa pe care o avem de la el ţipând. Pasul următor este să nu-l scutim pe copil de sarcină pe care o cerem dacă el ţipă. • Când copilul primeşte ca şi consecinţă a comportamentului său inadecvat lipsa de atenţie, se poate ca acest comportament să crească la început în intensitate pentru a trage şi mai mult atenţia – aceasta poarta numele de furtună comportamentală • Furtuna comportamentală apare pentru că, anterior, acelaşi comportament primea recompensă, deci nu se mai întâmplă ceea ce copilul se aştepta să se întâmple şi copilul va încerca din rasputeri să obţină ceea ce era obişnuit să se întâmple. Deci, comportamentul va creşte în intensitate şi în frecvenţă.

27

Dacă un comportament va fi recompensat când se află în stadiul de “furtună comportamentală” va rămâne la nivelul la care va fi recompensat, deci un nivel crescut şi neconvenabil pentru noi.

Strategia de lucru care a fost abordată pentru a descreşte comportamentele indecvate crească. trebuie să fie aceeaşi la toţi membrii echipei, altfel comportamentul nu va descreşte în intensitate, este posibil chiar să

Comportamentele care au fost recompensate în mod constant vor fi mai uşor de descrescut în intensitate, iar cele care au fost recompensate inconstant vor fi mai greu de descrescut în intensitate.

Comportamentele adecvate pot cădea şi ele prada inconsecvenţei, dacă nu recompensăm în mod constant un comportament adecvat este posibil să descrească în intensitate.

Scăderea în intensitate este mai greu de aplicat la comportamentele autostimulative, pentru că acestea sunt mai greu de manipulate, pentru că recompensa este de natura internă şi nu externă.

Recompensă diferenţiată pentru diferite comportamente DRO: • Orice comportament astfel care copilul nu îl este va considerat mai neadecvat el trebuie locul

recompensat,

face

des,

luând

comportamentului neadecvat. Trebuie să recompensăm cu orice ocazie comportamentele adecvate. La fel, trebuie să recompensăm şi atunci când copilul nu execută a comportamentul neadecvat în situaţiile în care în mod obişnuit le-ar executa. • Este folositor şi pentru comportamente care apar frecvent şi pot scadea , mărind perioada de timp în care comportamentul nu este manifestat. Ex: comportamentul: copilul îşi răsuceşte părul între degetele arătător şi index Intervenţie: copilul este recompensat la intervale mici de timp că nu manifestă comportamentul, aceste intervale cresc în timp. 28

Recompensarea diferenţiată pentru comportamentele incompatibile, inadecvate DRI. • Unele comportamente care sunt depistate sunt recompensate specific, aceste • comportamente recompensate trebuie să fie opusul comportamentelor inadecvate. Comportamenetele care sunt specific recompensate vor creşte, înlocuind astfel comportamentele inadecvate. Ex: comportament: luat păpuşa şi bătut cu ea în masă. Intervenţie: copilul trebuie recompensat să ţină adecvat în braţe păpuşa în loc să o lovească de masă. Folosirea adecvată a DRO şi DRI: • Recompensa pe care noi o oferim copilului pentru că se poartă adecvat trebuie să fie mai placută decât recompensa autostimulativă pe care o are atunci când loveşte obiectele sau se poartă inadecvat, De exemplu, recompensa sociala este de multe ori prea mică pentru a concura cu recompensă autostimulativă pe care şi-o oferă singur dintr-o activitate cum este fluturatul mâinilor în faţa ochilor. În acest caz trebuie folosită o recompensă specifică mai puternică. • Iniţial pentru a face un comportament adecvat cu un lucru cu care până acum executa un comportament inadecvat va trebui să-i facem prompt dacă copilul ştie deja să execute cu obiectul respectiv un comportament adecvat. • Aceste intervenţii DRO şi DRI sunt considerate redirecţionări ale comportamentului inadecvat.

29

Corectarea consecinţelor comportamentale: Prin corectare comportamentală, probabilitatea ca, copilul să se angajeze în executatea unor comoprtamente inadecvate, pe care nu le dorim, scade. Corectarea comportamentală înseamnă că, copilul este pus să îndeplinească o sarcină care să corecteze ceea ce el a produs printr-un comportament inadecvat. Exista două feluri de corectare ulterioară: A) Restituirea: a corecta efectele negative pe care le-a produs comportamentul său inadecvat asupra mediului. Ex: Dacă copilul aruncă mâncarea din farfurie pe jos sau dacă aruncă farfuria cu totul, i se cere să strângă mizeria de pe podea. B) Practica pozitivă: copilul trebuie să îndeplinească comportamentul considerat adecvat dar în mod repetat. Pentru exemplul de mai devreme, copilul trebuie să cureţe podeaua de câteva ori la rând şi poate exersa la masa cum să mănânce adecvat. Comportamentul care se exersează trebuie să-l înveţe pe copil cum să se comporte adecvat. Copilul trebuie să înveţe comportamente adecvate pe care este posibil să nu le ştie, dar această problemă este depăşită cu ajutorul promptului fizic. Recompensa nu se oferă dacă în timp ce copilul execută comportamentul adecvat trebuie să-l corectam într-un fel sau altul. Fără recompense Aceasta pauză a oferirii recompenselor se referă la retragerea tuturor recompenselor pozitive pentru o anumita perioada de timp. • Este important ca, dacă un comportament adecvat devine consistent, cotidian, să nu-i mai oferim după un timp copilului recompensă pentru acel comportament. Cu timpul, nici un comportament care este consistent nu va mai fi recompensat. • La începutul acestei pauze, copilul este trimis într-un loc unde nu se va putea angaja în comportamente autostimulative, pentru că va fi frustrat şi unde nu vor primi nici un fel de recompensă. 30

Pauzele de la recompense dacă sunt mai mari nu înseamnă ca vor creşte comportamenul adecvat al copilului dar este posibil ca el să sesizeze diferenţa.

Consultantul va introduce aceasta pauză şi este foarte important ca toţi membrii echipei să procedeze la fel şi să fie la curent cu munca celorlalţi colegi pentru a ocoli frustrarea pe care o produce inconsecvenţa. O intervenţie trebuie să urmeze imediat comportamentul respectiv, nu trebuie să amânăm pentru că, copilul nu va mai şti ce recompensăm sau vrem să înlăturăm.

FOILE DE COLECTARE A DATELOR: Colectarea datelor este necesară pentru ca a) progresul să poată fi monitorizat şi demonstrat b) intervenţia să poate fi adaptată la necesarul copilului. c) Tutorii să fie consecvenţi şi constanţi în învăţare. Notiţele trebuie să includă întodeauna: a) data colectării b) iniţialele tutorelui care scrie c) sarcina d) stadiul de învăţare al sarcinii e) nivelul succesului înainte

31

Notiţele trebuie să comunice persoanei care urmează că, copilul a făcut achiziţii în timpul sedinţei şi de unde ar trebui să continue procesul de învăţare. Deci dacă lasi notiţe de tipul “a fost chiar bine” fără altfel de informaţii nu va fi destul pentru a scurta perioada de învăţare a unui comportament nou. Notarea fiecarei acţiuni: Uneori este necesar să notăm una câte una toate acţiunile pe care le face copilul. Aceste notiţe sunt foarte importante pentru a vedea care este progresul copilului fără a asista neapărat la o lecţie. În acest tip de notiţe tutorele trebuie să noteze toate acţiunile copilului chiar dacă au fost corecte, chiar dacă au fost incorecte, sau chiar au avut nevoie de prompt. Când se calculează procentajul de răspunsuri corecte se folosesc aceste notiţe foarte amănunţite. Aceasta rată a răspunsurilor corecte se calculează doar incluzând răspunsurile corecte şi răspunsurile incorecte, când copilul nu a răspuns sau a avut nevoie de prompt notăm, dar nu calculăm, rata succesului folosind aceste informaţii. De exemplu 4 răspunsuri corecte şi 4 răspunsuri incorecte, 1 răspuns promptat şi 2 non-răspunsuri înseamnă o rata a succesului de 50% . Asta deoarece numarul total de răspunsuri corecte şi incorecte la un loc este 8 şi copilul a răspuns corect la jumatate din total.

GENERALIZAREA Dacă un program a fost masterat în cadrul rigid pe care şedinţele la masă îl oferă copilului. Programul a fost masterat urmărind anumite SD-uri, aceste acţiuni specifice trebuie generalizate. Aceasta înseamnă că, copilul trebuie să demonstreze că ştie un comportament adecvat şi în alte condiţii decât atunci când a învaţat sistematic acel comportament. Aceste condiţii pot fi de exemplu limbajul, SD-uri diferite, mediul să fie altul, materialele să fie altele sau folosite 32

diferit etc. Aceasta este o parte esenţială a procesului de învăţare pentru că face din programele învăţate la masă, într-un mediu rigid, comportamente care pot fi utilizate în orice mediu. Câteva dintre nevoile pe care le are copilul pentru a generaliza este schimbarea următoarelor componente: 1) Stimulii - Copilul trebuie să demonstreze că a înţeles conceptul, chiar dacă stimulii se schimba. De exemple, dacă copilul a învaţat conceptele de mare şi mic pe două ceşti, el trebuie să ştie care este mare şi care este mic, indiferent de materialele pe care le folosim, materiale care pot fi identice sau nu. 2) Mediul - Iniţial, asta poate să însemne că el trebuie să demonstreze că a masterat programul şi într-un loc diferit medii, spre exemplu, la şcoală. 3) Persoane - Generalizarea la persoane are loc şi în timp ce învaţă, din moment ce copilul are mai mulţi tutori. Oricum, ţinând cont de asta, este important să ne asigurăm că, copilul va generaliza şi cu oameni noi. Rude sau prieteni ale familiei copilului pot fi rugaţi să facă o activitate cu copilul în care acesta să îşi demonstreze cunoştiinţele chiar dacă persoana cu care face lectii nu este aceeaşi care l-a învaţat cunoştiinţele respective. Eventual programul trebuie generalizat aşa încât să fim sigur că, copilul poate răspunde tuturor persoanelor cu care vine în contact. 4) SD-ul - Când copilul este învăţat diferite concepte, comenzile pe care le folosim sunt adesea foarte simple, şi nu este un limbaj care este folosit în mod normal într-un mediu natural, tipic. Copilul trebuie atunci învăţat să înteleagă sensuri diferite şi comenzi diferite cu care i se pot adresa diferiţi oameni. în aceeaşi cameră în care a învaţat programul respectiv, dar în timp se trece şi la altă cameră din casă şi, în final, şi în alte

33

EX: dacă copilul a fost învaţat comanda “ridică-te”, trebuie să-l învăţăm spre exemplu să îndeplinească şi comanda “te rog, ridică-te” sau “ acum ridică-te, te rog” sau “ poţi să te ridici” înseamnă tot una. 5) Distanţa - Deseori când spunem ceva sau ascultam ceva, oamenii cu care vorbim nu stau chiar în faţa noastră. Învăţătoarea stă în faţa clasei, deci este important ca, copilul să asculte informaţia şi să îndeplinească sarcina, chiar dacă persoana cu care comunica nu stă chiar în faţa lui. 6) Recompensă - În timp ce copilul face achiziţii importante la un program şi le menţine constante este normal să descreştem intensitatea recompensei, pentru ca, copilul să nu ceară intensităţi ale recompensei ridicate pentru a continua să îndeplinească corect programul. Aceasta se realizează crescând numărul de răspunsuri corecte pe care trebuie să le ofere pentru a primi o recompensă, sau reducând din intensitatea recompensei. De exemplu, iniţial copilului i se pot da dulciuri pentru a creşte rata răspunsurilor corecte , mai târziu putem introduce “tabla cu cartonaşe” şi astfel copilul va trebui să primeasca câteva cartonaşe pentru a primi dulciuri pentru a putea să se uite la televizor. Fiecare copil trebuie să aibă un dosar de generalizare. Luând un program care a fost învăţat la masa va fi trecut prin situaţiile de generalizare, trecându-l astfel în dosarul de generalizare, unde scopul este să se treaca prin situaţiile scrise mai sus într-un mod cât mai natural şi copilul să mastereze cunostiintele şi într-o situaţie nouă. De exemplu, dacă un program se afla la generalizarea în medii diferite, atunci fiecare mediu în care a fost generalizat programul respectiv trebuie notat să trecem la alt mediu notat în dosar. în dosar şi când copilul a demonstrat că ştie programul în mediul respectiv trebuie

34

Fiecare arie a generalizării trebuie să fie combinată cu alta pentru a ne asigura că copilul a învăţat să execute programele în medii diferite , cu SD-uri diferite şi stimuli diferiţi , etc. în acelaşi timp. Generalizarea este o parte esenţială când îi învăţăm pe copii un lucru nou. Un program de generalizare trebuie să fie făcut o dată la 6 sittinguri, pentru ca aproximativ 6 programe de generalizare să fie făcute într-un program de 3 ore.

35

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful