UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

TEONA AVARVAREI

AGRICULTURĂ GENERALĂ
ANUL I, SEMESTRUL I

MATERIAL DE STUDIU I.D.

IAŞI, 2009

PARTEA I PEDOLOGIE
CAPITOLUL 1 OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN DEZVOLTAREA PRODUCŢIEI AGRICOLE

1.1. Obiectul şi definiţia pedologiei
Pedologia este ştiinţa care, se ocupă cu studiul solului sub aspectul genezei, evoluţiei, caracterelor morfologice, proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, clasificării, repartiţiei geografice, utilizării raţionale. Etimologic, termenul de “Pedologie” este de origine greacă, provenind din cuvintele “pedon” (teren, sol, ogor) şi “logos” (discuţie, vorbire în sensul de studiu). Pedologia este o ştiinţă, deoarece are un obiect de studiu, o evoluţie, legi şi metode proprii de cercetare. SOLUL este formaţiunea naturală cea mai recentă de la suprafaţa uscatului, reprezentată printr-o succesiune de straturi naturale care s-au format şi se formează prin alterarea rocilor şi a resturilor organice prin acţiunea de conlucrare a factorilor fizici, chimici şi biologici, de la contactul litosferei cu atmosfera, sub influenţa hotărâtoare a climei. Solul, rezultat în urma proceselor profunde de transformare a rocilor, mineralelor şi resturilor organice, este mediu de viaţă pentru plante, fiind principalul mijloc de producţie în agricultură.

1.2. Evoluţia pedologiei ca ştiinţă
Pedologia este considerată ca ştiinţă de sine stătătoare, începând cu anul 1883, an în care au apărut lucrările lui V.V. Dokuceaev care este considerat fondatorul pedologiei ca ştiinţă. In ţara noastră Ion Ionescu de la Brad, în monografiile despre judeţele Putna, Dorohoi, Mehedinţi, face prezentarea şi descrierea solurilor pe regiuni naturale, subliniind influenţa climei asupra formării solului.

1

etc. Principii. C.Oprea. b) legea alungirii continue a orizontului B. evidenţiază faptul că solurile evoluează continuu. d) Experienţele în câmp şi în vase de vegetaţie.Popovăţ.Cernescu. c) legea repartiţiei acumulările de solificare în profilul solului. se poate vorbi de următoarele principii mai importante: a) Principiul paralelismului fito-pedo-climatic. Ca orice ştiinţă pedologia foloseşte metode proprii de cercetare dintre care amintim: a) Descrierea morfologică. 2 . legi şi metode de cercetare în pedologie În pedologie. enunţat de Wiliams. 1.3. Gr. Potrivit acestui principiu în natură există o interdependenţă între climă. Constă în identificarea pe teren. structură.Bucur. Er. ca urmare a realizării unui echilibru între sol şi factorii de solificare. b) Principiul evoluţiei. b) Cartarea pedologică. Este metoda care constă în precizarea macroscopică şi microscopică a însuşirilor solului (grosime. M. subtipurilor şi variaţiilor de sol existente pe un anumit teritoriu. care permit recunoaşterea tipului de sol).Obrejanu. Prin analiza fizico-chimică se determină cantitativ componentele chimice ale solului.D. vegetaţie şi sol. Merlescu. delimitarea spaţială şi cercetarea tipurilor.V.Chiriţă. permit scoaterea în evidenţă a însuşirilor solului care nu pot fi determinate prin descrierea morfologică sau analiza fizico-chimică. N. c) Analiza fizico-chimică. Principalele legi care acţionează în pedologie sunt: a) legea constanţei grosimii orizontului A cu tipul de sol. Dintre personalităţile de prestigiu ale ştiinţei solului care s-au remarcat prin lucrările lor atât pe plan naţional cât şi internaţional demne de menţionat sunt: N. C. d) legea comportării specifice a orizonturilor solului când sunt folosite ca substraturi nutritive pentru plante. C. apoi din ce în ce mai lentă. culoare. în fazele incipiente de formare a solului evoluţia este mai intensă.Lui Gheorghe Munteanu Murgoci (1872-1925) i se recunoaşte meritul şi calitatea de fondator al pedologiei ca ştiinţă în ţara noastră şi care întocmeşte prima hartă agro-pedologică a României.Pache.Teşu. împreună cu Emil Protopopescu .

3 . .4. Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole Pedologia are un rol important în rezolvarea unor probleme prioritare ale producţiei agricole şi anume: . .prevenirea. limitarea şi combaterea poluării solului.cunoaşterea detaliată a resurselor de sol.evaluarea capacităţii productive a terenurilor agricole.sporirea suprafeţei arabile prin amenajarea unor terenuri nefolosite încă. . .1.stabilirea de indicatori pedogenetici şi parametri necesari pentru ameliorarea solurilor slab productive şi protecţia solurilor împotriva degradării.stabilirea şi aplicarea diferenţiată a tehnologiilor de cultură. .

Dezagregarea determinată de agenţii fizici Agenţii fizici care determină procesul de mărunţire. de unde desprinde. au loc dilatări şi contracţii care determină în final fragmentarea lor. transportă. apa. transportă. masive.CAPITOLUL 2 PROCESELE DE DEZAGREGARE A MINERALELOR ŞI ROCILOR PRODUSELE REZULTATE PRIN DEZAGREGARE La început litosfera era formată din minerale şi roci primare. forţa gravitaţiei. împreună cu particulele fine. face ca rocile să fie fărâmiţate. vântul. Acest proces de mărunţire a mineralelor şi rocilor. a) Dezagregarea prin variaţii diurne de temperatură.2. în masa mineralelor şi rocilor.1. cuiburi. producând mărunţirea şi amestecarea rocilor. iar dezgheţul. loveşte în masa rocii. apa exercită o importantă presiune. Vieţuitoarele din sol sapă galerii. canale în care îşi duc existenţa. care sub acţiunea agenţilor atmosferici şi a hidrosferei. Aerul în mişcare. se numeşte dezagregare. în urma căruia rezultă fragmente de diferite mărimi. au fost supuse unui proces de mărunţire şi fragmentare. c) Dezagregarea prin acţiunea apei. Procesul de dezagregare este condiţionat de acţiunea agenţilor fizici şi biologici. Apele curgătoare. Dezagregarea determinată de agenţii biologici Plantele şi vieţuitoarele din sol contribuie şi ele la dezagregarea rocilor. În urma îngheţului ca urmare a măririi volumului. fragmentele de roci sub formă de depozite eoliene.50 kg/cm2 provocând mărunţirea rocilor. le detaşează. d) Dezagregarea prin acţiunea vântului. b) Dezagregarea prin îngheţ şi dezgheţ. Ca urmare a variaţiilor zilnice de temperatură. asemănătoare din punct de vedere al compoziţiei cu mineralul şi roca din care a rezultat. triază şi depune. lovesc rocile. 4 . 2. Rocile prezintă în interior o reţea de spaţii libere în care pătrunde apa. triază şi le depun sub formă de depozite aluviale. fapt care duce la îndepărtarea straturilor rocilor. Rădăcinile plantelor pătrund prin fisurile rocilor şi exercită o presiune de 30 . îngheţul şi dezgheţul. 2. a mineralelor şi rocilor sunt: variaţiile diurne de temperatură.

pietrele. În cadrul acţiunii directe. bolovănişul . Alterarea chimică Principalii agenţi ai alterării chimice sunt apa şi aerul (oxigenul şi hidroxidul de carbon).sunt produse de dezagregare. au ca rezultat formarea unor produşi noi care pot rămâne pe locul de formare. muşchi) care extrag din minerale diferiţi compuşi care se acumulează în corpul lor.care reprezintă surse de substanţe nutritive pentru plante. oxido-reducerea. acizi minerali şi organici care favorizează procesul de alterare.2. 3.sărurile . în urma cărora rocile şi mineralele îşi modifică structura chimică 3. Alterarea biologică Prin alterarea biologică. formate din fragmente cu diametrul mai mare de 2 mm.3. sunt organisme (licheni. praful sau pulberea .oxizi şi hidroxizi . dizolvarea hidroliza. precum: hidratarea şi deshidratarea. acestea formează “scheletul solului”. Produşii dezagregării şi alterării Dezagregarea şi alterarea rocilor şi a mineralelor primare. . Alterarea chimică se manifestă printr-o serie de procese chimice mai simple.1. cu formare de produşi noi cu proprietăţi deosebite de ale vechilor minerale. sau pot fi transportaţi şi depuşi.mineralele argiloase . se înţelege modificarea chimică a mineralelor sub acţiunea directă şi indirectă a unor organisme vii. CA PROCES DE FORMARE A PĂRŢII MINERALE A SOLULUI Alterarea. 5 . Principalii produşi ai dezagregării şi alterării sunt: . . Acţiunea indirectă a organismelor asupra materiei minerale duce la obţinerea de CO2. Alterarea are loc simultan cu dezagregarea şi se produce pe cale chimică şi biologică.pietrişul. 3.are aceeaşi compoziţie chimică şi mineralogică cu a rocii sau mineralului din care a provenit.CAPITOLUL 3 ALTERAREA.care au rezultat în urma procesului de hidroliză. reprezintă totalitatea transformărilor chimice a mineralelor care alcătuiesc rocile. determinând alterarea rocilor.care reprezintă componentele principale ale argilei. carbonatarea. .

Humificarea Este procesul complex de formare a humusului.1.12 t/ha plante cultivate. reprezintă un amestec complex de substanţe diferite ca origine şi structură chimică. procesul de descompunere se desfăşoară mai rapid în mediu aerob i mai lent în condiţii aerobe. (3 . alcătuită din resturi de plante. 4. Descompunerea resturilor organice Agentul principal al transformării materiei organice a solului îl reprezintă microorganismele din masa solului. 10 . a căror natură este influenţată de condiţiile de mediu. Cantităţile de resturi organice din sol. care sunt supuse proceselor de descompunere.mineralizare totală.CAPITOLUL 4 MATERIA ORGANICĂ.20 t/ha pajişti naturale).reacţii de oxidoreducere. 4.2. ce se găsesc într-o permanentă stare de transformare . 6 . Prin humus se înţelege un complex de produşi cuprinzând totalitatea substanţelor organice din sol. Procesele de descompunere a materiei organice sunt foarte complexe ele se desfăşoară pe parcursul a trei etape şi anume: hidroliza.1. variază foarte mult în funcţie de tipul zonelor de vegetaţie. ciupercile.2. Faza finală de descompunere a materiei organice (mineralizarea totală) care are ca rezultat formarea de compuşi minerali simpli. bacteriile. În cea mai mare parte materia organică din masa solului este de origine vegetală.descompunere şi sinteză (humus = pământ în limba latină). TRANSFORMAREA EI ŞI FORMAREA HUMUSULUI 4. format în urma transformării materiei organice vegetale şi animale din sol. Sursele de materie organică din sol Materia organică din sol. la care se adaugă şi materia organică de origine animală şi cea rezultată din corpul microorganismelor. component organic specific solului.

reprezentat prin materie organică complet humificată. Humusul constituie rezerva de substanţe nutritive pentru plante. 7 . lut. Humusul reprezintă izvorul principal de hrană a microorganismelor. argila devine mai permeabilă.4. argilă. humus mor .3. se găsesc următoarele tipuri de humus: humus mull . humus moder . Principalele tipuri de humus În solurile din ţara noastră. iar nisipul reţine mai bine apa.2. Humusul influenţează favorabil regimul de apă şi aer al solului. elementul fundamental al fertilităţii. puţin mărunţite şi neamestecate cu partea minerală a solului.prin mineralizarea lui eliberându-se în mod continuu elemente nutritive uşor accesibile.reprezentat prin materie organică mai slab humificată şi parţial legată de partea minerală a solului.2. Importanţa humusului pentru fertilitatea solului Humusul reprezintă componenta organică specifică a solului. 4. factorul decisiv în formarea fertilităţii. Humusul influenţează în mod pozitiv formarea structurii solului prin acţiunea de agregare (unire) a particulelor elementare de nisip. în prezenţa lui. amestecată intim cu partea minerală a solului.este humusul format predominant din resturi organice slab humificate.2.

CAPITOLUL 5 SOLUL CA MEDIU DE VIAŢĂ PENTRU CREŞTEREA PLANTELOR 5. numai în prezenţa apei ce reprezintă un factor deosebit de important pentru creşterea şi dezvoltarea lor. care împreună cu atmosfera apropiată constituie mediu de viaţă al plantelor.1.2. chimice şi biologice specifice. Fertilitatea solului Solul. Însuşirea fundamentală a solului. arhitectură internă şi însuşiri fizice. sistemul radicular al plantelor se dezvoltă normal. Plantele pot folosi aceste elemente nutritive din sol. este un corp natural format la suprafaţa uscatului cu o constituţie materială. În practica agricolă noţiunea de sol este de cele mai multe ori înlocuită cu aceea de “pământ”. sistemul radicular este slab dezvoltat. poartă numele de fertilitate. Solul este în acelaşi timp şi sursa principală de substanţe minerale de care plantele au nevoie pentru formarea biomasei lor (cca. Proprietăţile solului Solul este pentru plante atât suportul în care se fixează prin sistemul lor radicular. Prin fertilitate se înţelege capacitatea solului de a pune la dispoziţia plantelor substanţe nutritive şi apă. care-l deosebeşte net de rocile pe seama cărora s-a format. chimice şi biochimice necesare creşterii acestora 5. referindu-se în acest caz la stratul lucrat de uneltele agricole. corespunzător şi o consistenţă care să permită dezvoltarea sistemului radicular. 16 elemente chimice din care 13 sunt preluate din sol). de a asigura condiţiile fizice. în solurile superficiale sau tasate. cât şi mediul in care-şi pot procura apa şi elementele de nutriţie necesare creşterii şi dezvoltării. 8 . În solurile profunde şi afânate. în timp ce. Pentru ca plantele să se poată fixa în sol este necesar ca acesta să prezinte un volum.

5.proprietăţi hidro-fizice. Solurile nisipoase. proprietăţi chimice.este formaţiunea cu diametrul mai mic de 0. Nisipul . cele mai mari deosebiri evidenţiindu-se la tipurile externe (nisipoasă şi argiloasă). praful şi argila. Fiecare tip de textură imprimă solului anumite însuşiri. sunt grupate în funcţie de mărimea lor în mai multe categorii. nu sunt coezive şi nu au plasticitate.se situează din punct de vedere al dimensiunii între nisip şi argilă. Argila . Au în general o fertilitate scăzută. greutatea volumetrică.2. plasticitate şi aderenţă mare. are coeziune.1.Solul. se pot deosebi 6 tipuri de textură şi anume: nisipoasă. argiloasă.1. 5. Se încălzesc şi se răcesc repede. structurat.1. Se 9 . În funcţie de proporţia de participare a acestor funcţiuni granulometrice. sunt formate numai din particule grosiere şi fine de nisip. rezistentă la alterare.proprietăţi fizico-mecanice. Solurile argiloase. constituită din particule fine de minerale argiloase. Praful (lutul) . Au capacitate redusă de reţinere a apei şi sunt sărace în elemente nutritive. Proprietăţile fizice ale solului Principalele însuşiri fizice ale solului sunt: textura. sistem complex. cu diametrul cuprins între 0. de la fragmente grosiere de rocă şi până la particule coloidale (elementare). prezintă însuşiri apropiate de ale argilei.002 mm. capacitatea mare de reţinere a apei. Se caracterizează prin permeabilitate mică pentru apă şi aer. coeziune ridicată. sunt soluri permeabile pentru apă şi aer. lutoasă. în alcătuirea solului. prezintă o gamă largă de proprietăţi ce pot fi grupate astfel: proprietăţi fizice.002 mm. denumite fracţiuni granulometrice şi anume: nisipul. Particulele elementare. structura. plasticitate şi aderenţă mare. porozitatea.0. capacitate de reţinere mare a apei. luto-argiloasă. luto-nisipoasă.02 . au proprietăţi diametral opuse faţă de solurile nisipoase.2. nisipolutoasă. care definesc textura solului sau compoziţia granulometrică (mecanică).este formaţiunea granulometrică cu diametrul cuprins între 2 0.02 mm. nu reţine apa. se lucrează uşor şi pot fi spulberate de vânt. Textura solului Faza solidă a solului se găseşte în diferite grade de dispersitate.

au un potenţial de fertilitate ridicat. Sunt soluri cu bună permeabilitate pentru apă şi aer. într-un interval scurt de timp. . Structura grăunţoasă se caracterizează prin agregate de formă aproape sferică. Cunoscând textura solului. argilă) reunite sub formă de agregate poartă denumirea de structură. Structura poliedrică este reprezentată prin agregate.2. atenuând astfel influenţele negative ale nisipului şi argilei.2. se pot stabili cele mai corespunzătoare moduri de folosinţă a terenurilor.soluri mijlocii (lutoase şi luto-nisipoase). sunt soluri. lutul şi argila participă în proporţii aproximativ egale. lut. 10 . Pentru majoritatea plantelor de cultură cele mai favorabile condiţii le oferă solurile cu textură mijlocie. cele mai adecvate măsuri agrotehnice şi agrochimice ce urmează a fi aplicate solului. După forma pe care o prezintă agregatele din masa solului se disting mai multe tipuri de structură. nisipul. Solurile lutoase. Structura glomerulară se aseamănă cu cea grăunţoasă însă agregatele sunt mai poroase. Structura solului Particulele solide din masa solului se găsesc în cea mai mare parte legate între ele. solurile din punct de vedere textural se împart în: .soluri uşoare (nisipoase şi nisipo-lutoase). . 5. se recomandă o mobilizare mai energică şi repetată prin lucrări agrotehnice.10 mm. Proprietatea solului de a avea particulele elementare (nisip. Structura prismatică se caracterizează prin agregate alungite cu feţe plane şi capetele prismelor nerotunjite. este structura caracteristică orizontului A. precum şi cerinţele plantelor. formând agregate de diferite forme şi mărimi. se lucrează uşor şi au un regim de fertilitate ridicat. este structura caracteristică orizontului B. reci. cu diametru de 1 .1.lucrează greu. în aceste soluri. cu feţe plane neregulate.soluri grele (luto-argiloase şi argiloase). În practica agricolă. Pe solurile nisipoase supuse spulberării se impune evitarea mobilizării accentuate în timp ce pe solurile grele argiloase.

se exprimă în g/cm2. .2. Degradarea. nutriţie. 11 . 5. inclusiv volumul porilor. în astfel de soluri sistemul radicular al plantelor se şi dezvoltă bine. nu pot înmagazina cantităţi mari de apă.2. aceasta pierzându-se prin scurgeri laterale.2. 5. .executarea lucrărilor solului la conţinuturi optime de umiditate. Solurile cu o structură bună asigură plantelor condiţii optime pentru dezvoltarea lor. . Degradarea structurii pe cale mecanică are loc ca urmare a executării arăturilor când solul este umed sau prea uscat.3.1.1. .2.aplicarea îngrăşămintelor organice semifermentate cât şi a celor verzi.aplicarea amendamentelor calcice pentru corectarea reacţiei solului. distrugerea şi refacerea structurii solului Structura unui sol poate suferi o scădere a calităţii ei prin modificarea alcătuirii formei agregatelor. Cu totul altfel se prezintă fenomenul în solurile nestructurate care sunt greu permeabile.2. este alcătuită din agregate alungite. Pentru prevenirea degradării şi refacerii structurii solului se impun următoarele măsuri: .2. mai ales din ploi repezi.Structura columnară este asemănătoare cu structura prismatică însă au capetele prismelor rotunjite. dar având asigurate condiţii favorabile de umiditate. cele mai importante pentru practica agricolă sunt cele glomerulară şi grăunţoasă. Structura lamelară (şistoasă). aeraţie.1.evitarea băltirii apei şi a păşunatului neraţional. prin creşterea exagerată a numărului lucrărilor solului în scopul pregătirii patului germinativ. este caracteristică orizontului B.practicarea asolamentelor cu ierburi perene. Greutatea volumetrică (GV) sau densitatea aparentă (Da) Greutatea volumetrică este raportul dintre greutatea unei probe de sol şi volumul său total. cu feţe plane. Importanţa structurii solului Dintre toate formele de structură. orientate orizontal 5. Un sol bine structurat nu numai că este uşor străbătut de rădăcini. în aşezare naturală. prin tasarea şi sfărâmarea agregatelor.1.

este însuşirea pe care o are solul umed de a adera (lipi) mai mult sau mai puţin la organele active ale maşinilor agricole. 12 .2. . Proprietăţi fizico-mecanice Coeziunea . dată de totalitatea porilor > 1 mm. coagulare şi structurare. de dimensiuni.1. 5.4. În general GV variază între 1 şi 2 în funcţie de tipul de sol şi factorii enumeraţi.conţinut în materie organică. au o coeziune mai mică. dată de totalitatea porilor cu diametrul < 1 mm. Solurile cu structură mijlocie sau uşoară. Adeziunea (aderenţa) .2.2. bogate în humus. sunt mijloace prin care se realizează condiţii bune de afânare. Volumul acestor spaţii. faţă de solurile grele slab structurate sărace în materie organică. serveşte pentru aprecierea compoziţiei şi gradului de tasare a solului precum şi pentru determinarea porozităţii şi a rezervei în diferite substanţe organice şi minerale. Lucrările raţionale de afânare a solului. Porozitatea este alcătuită din: .este proprietatea solului de a-şi ţine lipite strâns particulele între ele. Porozitatea Între particulele elementare.formarea structurii glomerulare stabile. forme şi orientări diferite.porozitatea capilară.Pentru calcularea GV se foloseşte relaţia: G GV(Da) =--------------Vt în care : G = este greutatea solului uscat (g) Vt = volumul solului uscat (cm3) Greutatea volumetrică depinde de o serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt: starea de agregare. precum şi între agregatele de structură există o reţea de spaţii sau pori. Valoarea GV. umplute cu aer sau apă. 5. care se exprimă în procente din volumul total al solului.porozitatea necapilară sau (de aeraţie). afânare. Valorile apropiate de 1 indică un sol mai afânat şi sunt tipice pentru stratul arat. formează porozitatea totală. aplicarea judicioasă a îngrăşămintelor organice şi minerale precum şi a amendamentelor calcaroase. deci de porozitate în solul luat în cultură. alcătuirea mineralogică.. structurate.

13 .lăţimea şi adâncimea brazdei. atunci când se îmbibă sau pierde apa.2.3.3. Este o însuşire caracteristică solurilor grele. Umiditatea optimă pentru arat la majoritatea solurilor este de 60 .coeziune.2. Este condiţionată atât de factori dependenţi de sol .Această proprietate lipseşte la solul cu umiditate redusă şi este prezentată la solurile argiloase. Rezistenţa la arat . 5. Cunoaşterea gradului de permeabilitate are o deosebită importanţă pentru stabilirea corectă a irigaţiei prin aspersiune sau prin brazde. fenomen ce apare în mod frecvent la sfârşitul iernii. Capacitatea de reţinere a apei din sol Apa din sol provine în primul rând din precipitaţii şi în anumite condiţii din pânza freatică şi scurgeri şi este supusă unor forţe care determină mişcarea şi existenţa mai multor forme de apă.1. de aceea pătrunderea apei se face deosebit de repede în soluri cu textură grosieră (nisipuri şi soluri nisipoase) şi scade până la zero în soluri cu textură foarte fină (puternic argiloasă).este însuşirea unor soluri ca la anumite valori ale umidităţii să ia unele forme care se păstrează şi după ce forţele care au acţionat asupra lor încetează. nu manifestă însuşiri de plasticitate.2.Aceasta constă în mărirea şi micşorarea volumului solului. în special de dimensiunea porilor. Cunoaşterea adeziunii are importanţă la stabilirea momentului optim pentru lucrarea terenului. umiditate cât şi de factori independenţi de sol . structură.este dată de forţa de tracţiune necesară efectuării arăturii. viteza de lucru. 5.70 % din capacitatea de câmp pentru apă. Variaţia de volum .. tipul de utilaj. când solul nu se lipseşte de uneltele agricole şi forţa de tracţiune este minimă. Permeabilitatea depinde mai cu seamă de porozitate. solurile nisipoase.3. Permeabilitatea pentru apă a solului Este proprietatea solului de a lăsa să treacă prin el apa cu mai multă sau cu mai puţină uşurinţă. Plasticitatea (modelarea) . Variaţia succesivă de creştere şi reducere a volumului solului produce deseori dezrădăcinarea plantelor (descălţarea). forma pieselor etc. pentru a nu crea băltiri.2. Proprietăţile hidro-fizice ale solului 5.

5. forţele de reţinere sunt sub 50 atmosfere astfel încât o parte din această apă poate fi folosită de către plante. Adâncimea apelor freatice. de regimul ei depinzând buna aprovizionare a plantelor. potasiu.2. peste apa de higroscopicitate. Apa peliculară se prezintă sub formă de pelicule în jurul particulelor de sol. Apa capilară ocupă spaţiile capilare şi circulă în toate sensurile. ocupă spaţiile necapilare iar plusul de apă se infiltrează repede în adâncime. Apa gravitaţională reprezintă totalitatea apei libere care nu se reţine în virtutea forţelor capilare şi ca urmare se scurge în adâncime. se află în sol în cantităţi foarte mici. Apa capilară reprezintă categoria cea mai importantă de apă din sol. având importanţă redusă pentru agricultură. Apa de higroscopicitate este reprezentată prin straturile de molecule de apă. dizolvă şi se încarcă cu diferite substanţe minerale şi organice aflate în stare de dispersie. formând o soluţie complexă. În soluţia solului se pot găsi toate elementele ce intră şi în compoziţia plantelor (azot. cuprinse între 15 atmosfere şi 1/3 atmosfere. care au forţe de sucţiune de până la 15-20 atmosfere. Proprietăţi chimice Apa pătrunsă în masa solului. Apa de higroscopicitate este reţinută de forţe puternice cuprinse între 50 10. este reţinută prin forţele de capilaritate. fiind în acest punct de vedere. Raportul dintre concentraţia acestor ioni aflaţi în soluţia solului determină reacţia solului care se exprimă prin valori pH. reţinute în imediata apropiere a suprafeţei particulelor de sol.Apa sub formă de vapori rezultă din evaporarea altor forme de apă. accesibilă plantelor.rezultaţi din disocierea unor compuşi chimici. determină înălţimea de ridicare a apei prin capilaritate şi posibilitatea de utilizare a ei de către plante. datorită forţei gravitaţiei.) dar şi ioni de hidrogen H+ şi oxidril OH. nu prezintă importanţă pentru aprovizionarea plantelor. cunoscută sub numele de soluţia solului.4. 14 . calciu.000 atmosfere. nu este accesibilă plantelor. practic. etc. Apa freatică este apa care se acumulează în adâncime deasupra unui strat argilos impermeabil. fosfor. Apare după ploi sau irigare.

când pH-ul are valori cuprinse între 6. Cel mai adesea solurile au valoarea pH-ului cuprinsă între 5 şi 8. când pH-ul este mai mic de 6. când predomină ionii de OH-. Cunoaşterea reacţiei solurilor prezintă o mare importanţă în alegerea celor mai corespunzătoare plante de cultură.reacţia neutră. + 15 . . iar dacă aceştia se găsesc în echilibru (H+ = OH-) reacţia este neutră. solurile pot avea: .reacţia acidă. Pe scara valorilor pH-ului. .CH+ Scara pH-ului este cuprinsă între 0 şi 14.După Sörensen pH-ul se defineşte ca fiind logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen.2. reacţia este acidă.8.7.2. când pH-ul este mai mare ca 7.81 . pH= log. Când în soluţie predomină ionii H .reacţia alcalină. reacţia este alcalină.

CAPITOLUL 6 FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PROFILULUI DE SOL Procesul general prin care se realizează schimbările fizice. de la suprafaţă şi până la roca generatoare. constă în deplasarea de către apă a unor compuşi.1. Straturile în care se acumulează compuşii respectivi se numesc orizonturi de sol sau orizonturi genetice. Eluvierea (spălarea. iar succesiunea orizonturilor genetice. Consecinţa acestui proces este formarea la suprafaţa solului a orizontului A. Formarea profilului de sol Diferenţierea orizonturilor şi formarea profilului de sol. reprezintă urmarea acţiunii diferitelor procese fizice. de regulă din partea superioară spre adâncime. 16 . Procesele de bioacumulare. este procesul de depunere a acestor compuşi. A doua categorie de bioacumulare. undeva în profilul solului. chimice şi biologice suferite de materia minerală şi organică de la suprafaţa litosferei sub influenţa factorilor pedogenetici şi transformarea acestora într-o formaţiune nouă solul . Iluvierea. A treia categorie de bioacumulare are drept rezultat acumularea masivă de resturi organice turbificate. Compuşii minerali. sunt întâlnite la toate solurile şi constau în acumularea de substanţe organice mai ales sub formă de humus. este aceea din care rezultă materie organică slab transformată aflată în diferite grade de humificare. levigarea). alterare şi sinteză a materiei minerale şi organice. 6.poartă numele de proces de solificare. rezultaţi în urma proceselor de dezagregare. chimice şi biologice. se depun şi se acumulează în masa solului într-o anumită ordine. orizontul format purtând denumirea de orizont turbos (T). reprezintă profilul solului. Aceste procese au un rol foarte important în diferenţierea orizonturilor şi formarea profilului de sol. Procese de eluviere şi iluviere. organici şi organo-minerali.

albăstruie. Salinizarea este procesul formării unor soluri bogate în săruri solubile. 6. afânat) se notează cu Am şi are următoarele caractere: . cu ajutorul unor proprietăţi specifice dintre care enumerăm culoarea. Procese de salinizare şi alcalizare.1. tipul de humus. iar alcalizarea este procesul de îmbogăţire a complexului coloidal al solului în ioni de sodiu. Procese de gleizare. structura.2. este asemănător cu Am în ceea ce priveşte culoarea. structura.culoarea. Un proces specific de alterare este cel care duce la formarea orizontului B cambic. textura. având o culoare caracteristică vineţie. Se disting trei feluri de orizonturi A: A molic (mollis = moale. 17 . structura grăunţoasă. 6. este închisă. porozitatea. Orizontul de sol este un strat aproximativ paralel cu suprafaţa terenului.orizontul de glei . glomerulară sau poliedrică. cantitatea de materie organică. textura. grosimea.notat cu G. structura. format la suprafaţa solului mineral în care s-a acumulat materie organică humificată. Principalele orizonturi de diagnoză a solurilor din ţara noastră sunt: Orizontul A este un orizont mineral. culoare închisă). culoarea. Orizonturile de sol şi caracterizarea lor Profilul de sol prezintă o anumită succesiune a orizonturilor care pot fi identificate pe teren. conţinut de materie organică de cel puţin 1 % pe întreaga lui grosime şi de cel mult 35 % dacă partea minerală are peste 60 % argilă.2. Procesele de gleizare determină formarea unui orizont specific .În urma acestor procese se formează un orizont specific. neoformaţiunile. Procese specifice de alterare Alterarea este un proces general de modificare chimică a mineralelor din constituţia rocilor şi are drept efect formarea părţii minerale a solurilor. verzuie. consistenţa. sau texturat. argilo-iluvial. notat cu Bv întâlnit la solurile cambice. Alcătuirea profilului de sol Profilul de sol reprezintă aspectul pe care îl are solul în secţiune transversală de la suprafaţă şi până la intersecţia cu roca generatoare. notat cu Bt. se notează cu Au. care are o serie de proprietăţi morfologice cum ar fi : grosimea. A umbric (umbra = umbră. grosime de cel puţin 25 cm.

negru. cu grosime minimă de 20 cm. format în condiţiile unui mediu saturat în apă.A ocric (ochros = pal. Orizontul C. Orizontul B este situat sub orizontul A sau E. B argiloiouvial (argilla = argilă). A sau B. schimbare). este notat cu simbolul Bv. printr-un orizont de trecere numit de tranziţie. Orizontul G (gleic) este un orizont mineral.trecerea de la un orizont la altul se face în unele cazuri tranşant. culoare deschisă). este un orizont format prin alterarea materialului parental. B/R. este un orizont format din acumulare de material amorf (materie organică Bh. E/B. Se găseşte sub orizontul T. Orizontul C este situat în partea inferioară a profilelor de sol. caracterizat printr-un conţinut mai scăzut de argilă şi materie organică. A/R. se notează cu Ao. se poate găsi în profil deasupra unui orizont Bt sau Bs şi sub un orizont A sau O. A/B. B/C. B/G şi C/G. este un orizont mineral în care se acumulează carbonaţi. constituit din roci compacte. humus iluvial şi sescvioxizi Bhs ) nu are structură. 18 . grosime de cel puţin 10 cm. Orizontul O (organic) s-a format la suprafaţa solului în condiţiile unui mediu nesaturat cu apă. constituit din material organic provenit din muchi. se notează cu Bt şi prezintă culori diferite. A/G. Orizonturi de tranziţie . prezintă culori mai închise decât. Se disting trei feluri de orizonturi B: B cambic (cambio . roşu. Orizontul E este mineral. sau B textural. cea mai mare parte a anului. Orizontul R este un orizont mineral situat la baza profilului. determinat de apa freatică situată la mică adâncime. este un orizont deschis la culoare. Juncaceae. cel puţin o parte din an. fiind reprezentat prin roci. Cyperaceae. dar şi în mod lent. sescvioxizi Bs. sărac în materie organică. Principalele orizonturi de tranziţie sunt : A/c. este un orizont mineral în care se constată o îmbogăţire în argilă prin eluviere sau alterare. această structura poliedrică. structură poliedrică sau prismatică. Bhs şi Bh. B spodic (spodos = cenuşă) se notează cu simbolurile Bs. Orizontul T (turbos) este un orizont organic format în condiţiile unui mediu saturat în apă. textura fină. brun. are = modificare. cu acumulare de argilă.

fiind considerată din acest punct de vedere ca un “muzeu natural” de soluri. lutonisipoasă până la lutoasă. porumb. Sunt puţin răspândite. Pentru stabilirea acestor unităţi taxonomice se folosesc “orizonturile diagnostice şi caracterele diagnostice” care constituie elemente de diagnostic.Solurile României 7. textura este mijlocie. Acest lucru se datorează în special cadrului natural care este foarte variat. În anul 1979 a fost elaborată o nouă clasificare sub egida ICPA. Solurile din regiunile de câmpie şi deal Solurile bălane.1. Cadrul natural de formare a solurilor României Deşi ţara noastră are o suprafaţă restrânsă (237. structura este glomerulară sau grăunţoasă mică. a reliefului în trepte. care depinde în mare măsură de regimul precipitaţiilor. silvostepă şi stepă. Datorită condiţiilor variate de climă şi relief. soia). pe teritoriul României se întâlnesc patru zone naturale de vegetaţie: alpină. Munteanu. sfeclă pentru zahăr.500 km2) prezintă totuşi o gamă foarte largă de soluri. ce determină o variaţie deosebită a condiţiilor de climă şi de vegetaţie. floarea soarelui.CAPITOLUL 7 CLASIFICAREA SOLURILOR ÎN ROMÂNIA Prima clasificare a solurilor din ţara noastră a fost făcută de Gh. 7.2.Murgoci în anul 1911. la baza căreia au stat criteriile geneticogeografice de formare a solurilor.7o şi 11. forestieră. in pentru ulei. 7. tipul şi subtipul şi patru unităţi taxonomice de nivel inferior: varietate. Clima este cea mai caldă şi cea mai aridă din România. întâlnindu-se numai în Dobrogea. Are o fertilitate mijlocie. orz. valorile medii anuale sunt între 10. familie. 19 . pe suprafeţe reprezentative. irigarea fiind o măsură tehnică absolut necesară se folosesc pentru culturi de câmp (grâu.1. care prezintă trei unităţi taxonomice la nivel superior: clasa.2. specii şi variante.Cca. Are o morfologie de tipul: Am .3oC iar precipitaţiile variază între 350 şi 430 mm.A/C .

5oC. Câmpia de Vest. structura este mai bună decât la solul bălan. porumb. floarea soarelui. cât mai ales prin fertilitatea ridicată. temperaturi medii de 8. Cernoziomul argiloiluvial prezintă morfologia : Am . Cernoziomurile cambice. piersicul şi cireşul se dezvoltă cel mai bine.5 . soia.620 mm. Moldova şi Transilvania. sunt soluri bogate în humus de tip mull (3 . Clima are caracter continental. podişuri şi dealuri joase la altitudini până la 550 m. mazăre.50 cm. cu un conţinut mai mare în argilă. porumb. grâu. în special soiurile pentru strugurii de masă se dezvoltă bine. orz.5 şi 11. Cernoziomurile cambice sunt favorabile pentru grâu. Moldova. Cernoziomurile. Platoul Dobrogean. lutoasă. Reprezintă unul din cele mai importante tipuri de sol din România. Cernoziomurile sunt utilizate mai ales pentru culturile de câmp. orz. Cernoziomurile cambice se întâlnesc în Oltenia. etc. dar şi pentru plantaţii pomicole şi viticole.C sau Cca cu orizontul Am de culoare brun-închisă. caisul. iar temperatura medie anuală variază între 8.A/C . 20 .3 şi 11. sfeclă pentru zahăr. Cernoziomurile argiloiluviale. Climatul este mai umed decât în cazul cernoziomurilor. mazăre.11oC.C sau Cca. precipitaţiile medii anuale sunt cuprinse între 380 . atât datorită suprafeţelor întinse pe care le ocupă în regiunile de câmpie. iar dintre speciile pomicole. floarea soarelui. iar orizontul Bt (textural) este gros până la 100 cm. iar ale temperaturilor între 8. mediile anuale ale precipitaţiilor variază între 380 şi 560 mm.4 %). S-au format în zona de relief de câmpie. Sunt cunoscute şi sub denumirea de cernoziomuri levigate. sunt soluri specifice zonei de silvostepă. Clima se caracterizează prin precipitaţii medii anuale de până la 600 mm. în profil se constată urmele unei activităţi biologice intense. in. Cernoziomul tipic are morfologia . Transilvania şi Dobrogea în unităţi de câmpie.Bt .5oC.Viţa de vie. cu o grosime până la 40 . soia. Am . având culoarea brun-roşcată. Cernoziomurile ocupă suprafeţe foarte întinse în Câmpia Română. Cernoziomul tipic are o textură mijlocie. podişuri şi dealuri joase. Muntenia.

Pietroasele. Sub aspectul zonalităţii. plantaţii de pomi şi viţă de vie. structura este glomerulară sau grăunţoasă. cartofi. molid cu brad şi fag. fiind caracteristic zonei pădurilor de foioase. folosite predominant pentru culturi de câmp. Vegetaţia naturală caracteristică acestui tip de sol o formează pădurile de molid. viţă de vie (podgoria Valea Călugărească) şi pomi fructiferi. Solurile brun-roşcate. culoare brun cenuşie foarte închisă în stare umedă.2. Sunt răspândite în partea estică a ţării. Odobeşti. prezintă grosimi de 30 . Orizontul Am. Fertilitatea solurilor brune acide depinde de grosimea orizontului Ao. Solurile brun-roşcate au proprietăţi fizice. Sunt cultivate aproximativ cu aceleaşi plante ca şi cernoziomurile cambice.6oC. sunt dispuse în continuarea cernoziomurilor argiloiluviale. Cotnari. Solurile brune acide reacţionează bine la aplicarea îngrăşămintelor organice şi a celor cu azot (nitrocalcar şi uree). ca păşuni şi fâneţe. Buzău. cuprind suprafeţe mai mari în Podişul Sucevei şi Podişul Central Moldovenesc (Podişul Bârladului). inferioară cernoziomurilor argiloiluviale. legume.Bv . Nicoreşti.C sau Cca. Condiţiile climatice şi însuşirile solurilor brun roşcate sunt prielnice atât pentru plante de câmp. Solurile brun-roşcate au o morfologie de tipul : Ao .Sunt soluri bogate în humus (3-4 %).C sau Cca.Ame . S-au format într-un climat răcoros şi umed cu precipitaţii cuprinse între 800 şi 1400 mm şi temperaturi medii de 3. Solul brun roşcat tipic se întâlneşte în câmpia de sud şi sud-vest a ţării. bine aprovizionate cu substanţe nutritive. Solul brun acid are profilul scurt cu morfologia. Solurile cenuşii. Tot pe aceste soluri. dar condiţiile climatice mai umede asigură însă producţii mai constante îndeosebi la porumb. ocupând suprafeţe întinse în Muntenia vestică şi centrală şi în Oltenia. chimice şi de fertilitate. Solurile cenuşii prezintă un profil de tipul : Am .Bt . sfeclă.40 cm. Ao . 7.C sau R. textura este lutoasă până la luto-argiloasă. conţinutul în humus este de 3.2 Solurile regiunilor de munte Solurile brune acide.Bt .4%. se cultivă cele mai renumite podgorii din ţara noastră. sunt folosite în silvicultură. 21 . cât şi pentru plante de nutreţ.

vegetaţia naturală este reprezentată prin păduri de molid şi pin.Es .3oC. Podzolurile au o textură variabilă de la nisipoasă la nisipo-lutoasă având o reacţie puternic acidă (pH sub 4).Podzolurile. Fertilitatea acestor soluri este foarte scăzută. Apar în toate zonele muntoase ale ţării. Pentru sporirea fertilităţii lor se recomandă aplicarea amendamentelor calcaroase în scopul reducerii acidităţii şi aplicarea anuală a îngrăşămintelor organice. Profilul podzolului prezintă următoarea morfologie. Ocupă suprafeţe mari în Carpaţii Meridionali iar pe suprafeţe mai mici în munţii Maramureşului şi Carpaţii Orientali. într-un climat cu precipitaţii de până la 1400 mm şi temperaturi medii anuale de 2. 22 . şi vegetaţie ierboasă. din acest punct de vedere făcând parte din categoria celor mai slab fertile soluri din ţara noastră. Au .Bhs . Sunt utilizate în silvicultură sau ca pajişti şi fâneţe. jnepenişuri.R sau C.

Ce reprezintă fertilitatea solului? 13. Care sunt principalele tipuri de humus? 11. profilul de sol. Prezentaţi agenţii fizici care determină dezagregarea mineralelor şi rocilor. Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole. 4. Care este rolul humusului în fertilitatea solului? 12. Referate 1. Caracterizaţi orizontul A. 3. Enumeraţi principalele legi care acţionează în pedologie. 7.Întrebări recapitulative 1. Care sunt măsurile de prevenire a degradării structurii solului? 14. Prezentaţi proprietăţile fizice ale solului. Descrieţi solul din localitatea de domiciliu (tipul de sol. 23 . Care sunt formele de apă în sol? 15. Definiţi procesele de dezagregare şi alterare a solului. În acest scop se vor utiliza materiale ilustrative (poze. Definiţia solului. Prezentaţi solurile de munte Teme de control 1. scheme). caracterizarea orizonturilor genetice ). 2. Prezentaţi solul cernoziom cambic 18. Ce este humificarea? 10. 8. 2. 6. Care sunt principalii produşi ai dezagregării şi alterării rocilor şi mineralelor? 9. 5. Ce sunt orizonturile genetice? 16. Enumeraţi şi descrieţi principalele metode de cercetare folosite în pedologie. 17. Prezentaţi proprietăţile fizico-mecanice ale solului. Descrieţi tipurile de sol întâlnite pe teritoriul României. Care sunt cele mai importante principii în pedologie? 3.

temperatura.1. rezistenţa la cădere. creşterea frunzelor şi lăstarilor. tuberculi. rădăcini. apa. Desfăşurarea proceselor de metabolism are loc sub influenţa factorilor de vegetaţie sau factori ecologici (grecescul oikos = casă). Factorii de vegetaţie care acţionează direct sau indirect asupra plantelor sunt: lumina. După nevoia lor de lumină plantele se grupează în plante de zi lungă. fructificarea. de zi scurtă şi plante neutre.PARTEA A. 8. fibre sau alte părţi ale plantei. b) legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţie. care se desfăşoară pe baza unor legi şi anume: a) legea nesubstituţiei şi egalităţii factorilor de vegetaţie.II . sărurile minerale iar cu ajutorul energiei solare sintetizează substanţele organice care se depun în seminţe. 24 . Durata de iluminare reprezintă numărul de ore cât plantele sunt expuse la lumină. O în prezenţa luminii în timpul procesului de fotosinteză. aerul. c)legea factorului limitativ al producţiei. Diferite procese ca fotosinteza. substanţele nutritive.2. H. 8. acumularea glucidelor sunt influenţate direct de intensitatea luminii. Interacţiunea dintre factorii de vegetaţie şi factorii de producţie Între factorii de vegetaţie şi plante se stabilesc anumite legături.A AGROTEHNICĂ CAPITOLUL 8 FACTORII DE VEGETAŢIE ŞI POSIBILITĂŢI DE DIRIJARE Din mediul înconjurător plantele absorb apa. fructe. Lumina ca factor de vegetaţie Lumina este un factor de vegetaţie indispensabil plantelor verzi întrucât sinteza materiei organice se produce din C.

Plantele de zi lungă înfloresc şi fructifică vara, având nevoie de perioade lungi de iluminare, cum ar fi grâul, secara, orzul, ovăzul, mazărea, inul, muştarul, lucerna, trifoiul, spanacul, etc. Plantele de zi scurtă cer durată scurtă de iluminare, adică 12 ore din 24 (tutunul, orezul, soia, porumbul, sorgul, cânepa). Plantele neutre sau indiferente faţă de iluminare, cum ar fi floarea soarelui, hrişca, alunele de pământ, pătlăgelele vinete, se pot dezvolta şi fructifica chiar dacă se măreşte sau se micşorează perioada de vegetaţie. Metode de dirijare a luminii În câmp modificarea cantităţii de lumină primită de plante se realizează prin: - zonarea culturilor, soiurilor şi hibrizilor în funcţie de cerinţele lor faţă de lumină; - stabilirea densităţii optime la semănat; - alegerea cele mai corespunzătoare metodă de semănat; - orientarea rândurilor de semănat pe direcţia N - S sau E - V; - combaterea buruienilor; - aplicarea unor măsuri speciale cum ar fi cârnitul şi copilitul, tăierile la pomi şi viţă de vie; - crearea de soiuri şi hibrizi cu potenţial biologic mare.

8.3. Temperatura ca factor de vegetaţie
Toate procesele vitale (absorbţia apei, respiraţia, fotosinteza şi transpiraţia), precum şi parcurgerea fenofazelor în dezvoltarea plantelor se desfăşoară normal numai în anumite condiţii de temperatură. Pretenţiile plantelor faţă de căldură se referă atât la temperatura aerului atmosferic, cât şi la regimul de căldură a solului. Temperatura solului, condiţionează prima perioadă din ciclul evolutiv al plantelor, germinaţia seminţelor. Temperatura la care începe germinarea seminţelor poartă denumirea de temperatură minimă de germinare şi reprezintă factorul care determină epoca la care trebuie să fie semănată fiecare plantă. Temperaturile minime de germinare sunt diferite în funcţie de plantele de cultură, spre exemplu cerealele păioase germinează la temperaturi minime de 24oC, mazărea la 1- 2oC, floarea soarelui la 5- 6oC. După răsărire plantele au
25

cerinţe diferite faţă de căldură, înfloritul la cereale se produce la 8- 12oC, alungirea paiului la 14- 16oC, înflorirea la 17- 18oC iar maturarea are lor la peste 19oC. Metode de dirijare a regimului termic al solului Principalii factori prin care este influenţată temperatura solului sunt lucrările solului. Solul lucrat, afânat devine mai permeabil, deci este mai cald, schimbul de gaze între sol şi atmosferă este mai activ. Evitarea stagnării apei, mulcirea solului cu mraniţă, turbă sau gunoi de grajd mărunţit contribuie la absorbţia căldurii pe solurile grele şi reci. Utilizarea îngrăşămintelor organice care prin descompunere degajă căldură, contribuie la încălzirea solului. Semănatul sau plantatul pe coamele brazdelor, plantarea perdelelor de protecţie, arderea substanţelor fumigene în vii, livezi, grădini de legume, irigarea cu apă cu temperatură diferită de cea a solului reţinerea zăpezii pe semănăturile de toamnă, sunt măsuri aplicate în scopul realizării unui regim termic corespunzător.

8.4. Aerul ca factor de vegetaţie
Aerul este un amestec de mai multe gaze (tab.1) care participă în procesele metabolice ale plantelor.
Tabelul 7 Compoziţia chimică a aerului
Componentul N2 O2 CO2 H2 Ozon gaze rare % 78,09 20,95 0,03 5 . 10-5 1 . 10-6 0,94

Cerinţele plantelor faţă de aer se referă atât la aerul atmosferic, cât şi la aerul din sol. Ca orice organism viu planta are nevoie de aer, fiecare din componentele acestuia având un anumit rol în viaţa plantei. Azotul atmosferic, nu este folosit direct de către plante, ci sub formă de săruri ale acidului azotic sau săruri amoniacale luate din sol.

26

Oxigenul este indispensabil vieţii plantei pentru procesul de respiraţie, pentru germinarea seminţelor, respiraţia rădăcinilor şi activitatea microorganismelor aerobe, cea mai favorabilă concentraţie în sol este de 15- 18%. Dioxidul de carbon din atmosferă, are rol în procesul de fotosinteză, o concentraţie mai mare de 1% poate fi suportată de plante. Amoniacul, în aerul din sol, se găseşte în cantităţi mai mari decât în atmosferă ca urmare a descompunerii materiei organice proteice. Între aerul solului şi aerul atmosferic există un schimb permanent de gaze, care este favorizat de starea de afânare a solului. Metode de reglare a regimului de aer din sol Dirijarea regimului de aer al solului este necesară mai ales pe cele grele, care se tasează repede şi formează crustă precum şi pe solurile cu exces de umiditate. Crusta şi tasarea solului au ca urmare micşorarea porozităţii acestuia, ceea ce îngreunează schimbul de gaze. Toate lucrările solului care asigură menţinerea structurii şi creşterea permeabilităţii solului, (arat, grăpat, cultivat) contribuie la îmbunătăţirea regimului de aeraţie a solului.

8.5. Apa ca factor de vegetaţie
Pentru viaţa plantelor apa joacă un rol multiplu în sensul că: - dizolvă şi transportă sărurile nutritive din sol, săruri care sunt luate de către plante din soluţia solului; - îndeplineşte şi funcţia de reglare a temperaturii plantei, fiind eliminată prin transpiraţie; - imprimă turgescenţa ţesuturilor plantei, asigurând un echilibru mecanic al diferitelor organe; Plantele au cerinţe care diferă de la o specie la alta, dar şi în funcţie de fazele de creştere; fazele în care plantele au nevoie de cantităţi mari de apă poartă denumirea de faze critice. La cerealele păioase fazele critice sunt înfrăţirea, formarea organelor florale şi formarea fructelor. La porumb fazele critice sunt formarea organelor florale, formarea şi dezvoltarea fructelor.

27

menţinerea stratului superficial fără crustă şi afânat prin lucrări cu grapa sau cultivatorul. Trei din cele 16 elemente esenţiale şi anume: C. Aproximativ 90. irigarea. Macroelementele sunt consumate în cantităţi mari de către plante. sunt măsuri prin care regimul de apă din sol poate fi îmbunătăţit. Substanţele nutritive din sol ca factor de vegetaţie Plantele au nevoie pentru creştere şi dezvoltare. 8. Cu. având pretenţii mari faţă de umiditate. Bo. În funcţie de proporţia în care intră în alcătuirea plantelor. Grâul. acizilor nucleici şi a clorofilei. de un număr mare de elemente chimice din care cel puţin 16 sunt esenţiale pentru nutriţia lor. etc. . trifoiul sunt plante nerezistente la secetă. Mg. S. Metode de dirijare a regimului hidric al solului Acumularea şi păstrarea apei în sol se realizează prin arături adânci de vară sau de toamnă. Zn. K. Azotul este necesar pentru sinteza proteinelor şi a citoplasmei celulare.6. . floarea soarelui. elementele chimice se clasifică în: . Combaterea buruienilor. O. porumbul. intervin spre exemplu în constituţia enzimelor. Cl. ele intră în componenţa proteinelor. Mo. Aceste elemente sunt preluate de către plante din aer. Fe.microelementele (sub 100 mg/kg) în care sunt cuprinse : Mn. sunt luate din aer şi apă iar celelalte elemente sunt preluate de către plante din sol. aplicarea corectă a îngrăşămintelor.10% provin prin absorbţie din soluţia solului. Ca. H. O 42%.. alegerea soiurilor şi hibrizilor potriviţi zonelor de cultură. orzul de toamnă. cartoful.macroelemente (peste 100 mg/kg) în care sunt cuprinse : Na. lucerna. sfecla de zahăr. respectarea epocii de semănat şi a lucrărilor de semănat. Se acumulează 28 . secara. soia. Microelementele sau oligoelementele sunt utilizate în cantităţi mici având funcţii variate în procesul de metabolism.95% din masa plantei este alcătuită din elemente chimice luate din aer şi apă (C 45%. inul. apă şi sol.Fasolea. P. influenţează fotosinteza prin aceea că intră în alcătuirea clorofilei. şi H 6%) şi numai 5. sparceta prezintă rezistenţă mijlocie la secetă.

Calciul intră în constituţia membranei celulare şi joacă un rol important în creşterea ţesuturilor tinere. în vederea completării deficitului de elemente nutritive din sol.combaterea buruienilor face ca elementele nutritive să fie consumate numai de plantele de cultură.în toate organele plantei în special în seminţe. secetă şi îngheţ. favorizează dezvoltarea rădăcinilor. care se acumulează în cantităţi importante în frunzele şi coletele de sfeclă). prin care se reglează regimul de aer şi căldură din sol. Magneziul este un component al clorofilei şi alături de fosfor participă la formarea proteinelor. . Fosforul este constituentul principal al plantelor. măreşte rezistenţa plantelor la secetă. 29 . favorizează activitatea microorganismelor îmbogăţind solul în materie organică. Metode agrotehnice pentru dirijarea regimului substanţelor nutritive din sol . . fructe dar mai ales în organele verzi ale plantei. se găseşte în protoplasma celulelor.lucrările solului. favorizează dezvoltarea rădăcinilor. grăbeşte maturitatea. participă la sinteza substanţelor proteice.administrarea îngrăşămintelor. Potasiul intensifică procesul de fotosinteză. reduce transpiraţia. stimulează fructificarea. măreşte rezistenţa plantelor la boli. înfrăţirea cerealelor. cădere şi la îngheţ. neutralizează acizii organici în exces (acidul oxalic. .rotaţia culturilor asigură acumularea în sol a unor substanţe nutritive.

înmagazinarea unor cantităţi mari de apă în sol. lucru cu freza.2.afânarea prin care se realizează aerarea şi încălzirea solului. Principalele lucrări ale solului sunt: aratul. tasarea.îngroparea la fundul brazdei a stratului superficial de sol cu însuşiri fizice modificate şi aducerea la suprafaţă a stratului structurat. chimice şi biologice ale solului. grăpatul. răsturnarea brazdelor pe o adâncime determinată din stratul arabil. Procesele tehnologice care au loc în sol în urma executării acestor lucrări sunt: afânarea. Importanţa lucrărilor solului Lucrările solului reprezintă procesele tehnologice care se execută în scopul modificării însuşirilor solului în vederea creării mediului potrivit pentru dezvoltarea plantelor. LUCRĂRILE SOLULUI 9. Arătura Arătura este considerată lucrarea de bază a solului prin care se realizează desprinderea solului în brazde. desfundatul. .adâncimea brazdei.1. modelarea. amestecarea. 30 . tăvălugitul. Condiţiile care determină calitatea arăturii Calitatea arăturii se apreciază după următorii indicii de calitate: . Arătura se execută cu plugul. întoarcerea.2. distrugerea buruienilor. etc. cultivaţia. nivelarea. 9. .încorporarea resturilor vegetale. mărunţirea. 9.1. organul de lucru al plugului este trupiţa. . . a unor dăunători.epoca de executare în raport cu cerinţele agrotehnice. Lucrările solului se execută astfel încât să se realizeze următoarele obiective: reglarea însuşirilor fizice. a buruienilor şi îngrăşămintelor.CAPITOLUL 9. încorporarea în sol a îngrăşămintelor şi a resturilor vegetale. mărunţirea. Prin arătură se realizează: .

c) Arătura de primăvară nu se practică deoarece prezintă multe neajunsuri cum ar fi. Epoca de executare Arătura trebuie efectuată la un conţinut optim de umiditate de 50. Arătura de vară se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată care realizează şi o uşoară nivelare a solului.65% din capacitatea solului pentru apă. cartofi timpurii. adâncimea este de 15 .20 cm. mazăre. pierderea apei din stratul de sol prelucrat. La un conţinut prea mare de umiditate. Adâncimea arăturii de vară depinde de umiditatea solului. a) Arătura de vară se efectuează după culturi care se recoltează vara (borceagul. rezultă brazde în curele.25 cm. cartof de toamnă). fâşii care se mărunţesc foarte greu iar dacă umiditatea este prea mică rezultă bolovani care de asemeni se mărunţesc greu. Momentul optim de executare a arăturii este imediat după recoltarea şi eliberarea terenului de cultura premergătoare. sfeclă pentru zahăr. b) Arătura de toamnă se efectuează după culturi care se recoltează toamna (porumb pentru boabe. Pentru culturile de primăvară adâncimea arăturii este de 20 . orz.. soia.1. in).20 cm şi se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată care realizează o mai bună mărunţire şi aşezare a solului. După epoca de executare arăturile sunt de vară. grâu.existenţa gresurilor. suprapunerea momentului efectuării arăturii cu cel al executării lucrărilor de pregătire a patului germinativ.2. ovăz. destinată atât pentru culturi de toamnă dar şi pentru culturi de primăvară. . 31 .gradul de îngropare a resturilor organice şi a îngrăşămintelor. . 9. rapiţa. reducându-se evaporarea apei.gradul de vălurire. patul germinativ se pregăteşte în mod necorespunzător. gradul de îmburuienare şi de planta cultivată. floarea soarelui. Pentru culturile de toamnă adâncimea este de 20 . şi de plantele ce urmează a fi cultivate.lăţimea brazdei.30 cm. pentru cele de primăvară 25 . .gradul de bolovănire (mărunţire). Pentru culturile ce urmează a se semăna toamna.1. de toamnă şi de primăvară. .30 cm în funcţie de condiţiile de sol. iar pentru culturile succesive de 15 .

foarte adânci. Arătura superficială se execută în următoarele cazuri: .20 cm. Arătura foarte adâncă se practică pe solurile argiloase. pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole şi viticole.5 ani. de starea culturală a terenului.la pregătirea terenului pentru culturi succesive. Când mai mulţi ani la rând arătura se execută la aceeaşi adâncime se formează hardpanul (talpa plugului) care este greu străbătută de rădăcinile plantelor. 5.80 cm. 3. în zonele umede dacă arătura de toamnă s-a tasat. După adâncimea de execuţie. Arăturile se grăpează concomitent cu grapa stelată. 1.Pe terenurile rămase nearate din toamnă. 4. compacte.30 cm şi se stabileşte în funcţie de tipul de sol şi de felul plantei. 32 .20 cm. precum şi de cerinţele plantelor de cultură. Adâncimea brazdei Adâncimea la care se execută arătura se stabileşte în funcţie de condiţiile de climă şi de tipul de sol. Arătura superficială se execută la adâncimea de 15 . primăvara pe terenurile rămase nearate. pentru afânarea.2. pentru cerealele de toamnă semănate după premergătoare târzii când umiditatea solului nu permite o arătură normală. aerisirea şi încălzirea lor.40 cm. Arătura adâncă se efectuează toamna sau vara.2. Adâncimea de executare este de 21. Adâncimea la care se execută acest tip de arătură este de 31 . şi de desfundare.20 cm şi este destinată pentru însămânţarea unor culturi cu înrădăcinare superficială (cereale păioase). imediat ce solul se poate lucra. 9. adâncimea de executare a arăturii să alterneze de la un an la altul. adânci. precum şi pe terenurile cu exces de umiditate pentru a permite infiltrarea apei. 2. arăturile se clasifică în arături superficiale. pentru cultura care se însămânţează primăvara. arătura de primăvară se face la adâncimea de 15 . motiv pentru care se recomandă ca pe acelaşi teren. dacă în anul anterior a fost efectuată o arătură mai adâncă. pe solurile unde stratul cu humus de la suprafaţă este subţire. care are rol în mărunţirea şi aşezarea solului şi de a micşora pierderile de apă din sol. grele. Arătura de desfundare se efectuează cu plugul de desfundat la 40 .1. făcându-se periodic odată la 3 . normale. Arătura normală se execută la adâncimea de 18 .

tăvălugul sunt lucrări superficiale şi se execută în principal pentru pregătirea patului germinativ. 9. a treia brazdă se trasează tot lângă prima.3. a doua brazdă se trasează lângă prima.4.lucrarea se începe la mijlocul parcelei. cultivatorul. grapa cu stele cu colţi drepţi . brazda fiind răsturnată spre dreapta.sapă rotativă (SR .0). grapa cu discuri (GD .2). cele cu soţ se vor ara în lături iar parcelele fără soţ se vor ara la cormană.plugul se introduce în lucru la marginea din dreapta parcelei şi se întoarce pe marginea din stânga. anual să se alterneze metoda de executare a arăturii în vederea reducerii denivelărilor. grapă stelată cu colţi curbaţi .1. vor forma câte o coamă pe marginile parcelei. nivelarea solului.grapă stelată (GS .1. Lucrarea solului cu grapa Prin grăpat se realizează afânarea şi mărunţirea solului pe o adâncime de 3 . 9.7) sau rigizi (GCM . formându-se o rigolă. formându-se o coamă.3.se execută cu plugul reversibil şi este obligatorie pe terenurile în pantă supuse eroziunii. 3.12 cm. rezultând o arătură fără coame şi fără şanţuri. Aratul în lături . astfel că brazdele cu soţ sunt în dreapta iar cele fără soţ sunt trasate în stânga primei brazde. GDU .1. La încheierea arăturii parcela va prezenta o coamă pe mijloc şi două rigole pe margini. Grăpatul se execută cu diferite tipuri de grape: grapa cu colţi reglabili (GCR . Brazda este răsturnată în ambele sensuri doar într-o singură parte. distrugerea buruienilor în vegetaţie sau în curs de răsărire.5). 4.1. brazdele fiind răsturnate spre dreapta.2. 33 . 2. amestecarea stratului superficial de sol. Lucrările superficiale ale solului Lucrările solului executate cu grapa.4 M).9.3. Metode de executare a arăturii 1.3. Ca o regulă generală se recomandă ca pe aceeaşi parcelă.2. Aratul la cormană . Ultima brazdă este trasată pe mijloc. Aratul pe sărite . Aratul într-o singură parte . datorită răsturnării brazdei de la margine (la parcela arată în lături) în rigola formată la marginea parcelei vecine (care a fost arată la cormană).terenul se împarte în mai multe parcele.3. Prin această metodă denivelările în urma aratului (coamele şi şanţurile) se reduc la jumătate.

34 .3. distrugerea buruienilor. c) grăparea unor culturi înainte de răsărire. semănate. lucrarea numindu-se dezmiriştire. lucrarea se poate face pe toată lăţimea de lucru (cultivaţie totală) pentru pregătirea terenului în vederea însămânţării sau se poate face între rândurile de plante semănate la distanţe mari (cultivaţie parţială sau prăşit). Cultivatoarele pot fi echipate cu organe active în formă de săgeată. b) grăparea solului de la efectuarea arăturii şi până la pregătirea patului germinativ (de 1 .Grapele se folosesc în următoarele cazuri: a) grăparea concomitentă cu efectuarea arăturii. cu scopul de a mărunţi bulgării. d) grăparea lucernierelor. trifoiştilor şi pajiştilor primăvara devreme sau după fiecare coasă.2. dacă s-a format crustă (porumb. se foloseşte grapa stelată cuplată în urma plugului. favorizarea lăstăririi plantelor. dar a format crustă.în rânduri distanţate. (cultivaţie totală). florii soarelui. Se folosesc grapele cu colţi. strângerea resturilor organice. fasole) sau în primele faze de vegetaţie.18 cm. fără întoarcerea stratului de sol. soia. afânarea stratului superficial al solului. şi se folosesc în următoarele cazuri: a) la pregătirea patului germinativ. cuţit unilateral. Lucrarea solului cu cultivatorul Acţionează asupra solului de la suprafaţă. dacă solul este bolovănos sau grapele cu colţi reglabili. daltă. rariţă. sapa rotativă sau grapa cu discuri. e) grăparea miriştilor cu grapa cu discuri în situaţia în care arătura nu se poate efectua imediat după recoltarea premergătoarei. d) la lucrarea solului între rândurile de plante.2 ori). realizându-se distrugerea crustei. e) la întreţinerea pajiştilor. a aşeza şi nivela solul. 9. c) pentru mobilizarea adâncă. f) grapa cu discuri se foloseşte înaintea arăturii de toamnă pentru distrugerea resturilor vegetale rămase după recoltarea porumbului. dacă solul este mărunţit. pe adâncimea de 3. b) la deschiderea rigolelor în cazul irigării culturilor prin brazde sau muşuroitul la cartof. se folosesc grapele cu discuri.

cerealele păioase. 9. După recoltarea plantelor premergătoare se efectuează arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată. mărunţirea bulgărilor rămaşi de la arătură. După premergătoarele timpurii . . punerea în contact cu solul a seminţelor. c) pentru tasarea stratului de sol prea afânat când se pregăteşte patul germinativ pentru seminţe mici. rapiţă) depind de planta premergătoare.1.5.după culturile care se recoltează la sfârşitul primăverii sau în timpul verii cum ar fi borceagul.sistemul minim de lucrări ale solului. Lucrarea se efectuiază cu tăvălugul neted sau inelar în momentul când solul nu aderă de suprafaţa acestuia din cauza umidităţii. cartofii timpurii. Lucrarea solului cu tăvălugul Lucrarea cu tăvălugul se face în scopul pregătirii terenului pentru însămânţare sau ca lucrare de întreţinere în cazuri speciale.sistemul de lucrări pentru culturi de toamnă. rapiţa. Sisteme de lucrări pentru culturi de toamnă Sistemele de lucrări ale solului pentru culturile care se însămânţează toamna (grâu de toamnă.3.9. borceag de toamnă. mazărea. b) la pregătirea patului germinativ. secară. Principalele sisteme de lucrări ale solului sunt următoarele: .sistemul de lucrări pentru culturi de primăvară.4. 9. orz de toamnă. fertilitatea. se execută cu tăvălugul neted 3TN . adâncimea de lucru 18. Sistemele de lucrări ale solului Totalitatea lucrărilor solului şi ordinea de executare reprezintă sisteme de lucrări ale solului. . Tăvălugul se foloseşte: a) când însămânţarea se face în sol uscat pentru a pune seminţele în contact cu solul.3.1.5. Prin tăvălugire se realizează tasarea stratului superficial de sol.22 cm în scopul păstrării rezervei de apă din sol. lucrările care se aplică se vor diferenţia după tipul de sol.4.sistemul de lucrări pentru culturi succesive. . 1.4 sau tăvălugul inelar 3TI . starea culturală. 35 . umiditatea solului.

dar şi de planta de cultură. cu plugul în agregat cu grapa stelată. sfecla de zahăr).4. lucerna. pregătirea patului germinativ se poate face numai cu combinatorul. După premergătoarele târzii . soia. Pregătirea patului germinativ se face cu grapa cu discuri prin 1. frecvent între 22 . borceagul.12 cm sau cu plugul şi grapa stelată la 12.arătura. trifoiul. Lucrările superficiale se execută în perioada de la desprimăvărare şi până la însămânţare. În acest scop toate lucrările solului şi pregătirea patului germinativ trebuiesc realizate într-un timp scurt de la eliberarea terenului de cultura premergătoare.2 lucrări. . prin 1. porumb. sistemul de lucrări cuprinde arătura şi 1 . dacă arătura prezintă bulgări şi buruieni sau cu grapa cu colţi reglabili dacă s-a format crusta.2 lucrări cu grapa cu discuri şi combinatorul.3 lucrări cu grapa pentru a menţine solul afânat. cartoful) prima lucrare se face cu grapa cu 36 . . In funcţie de textura solului. în vederea păstrării apei în sol.În perioada de la arat şi până la însămânţare se efectuează 1.2. În verile secetoase când datorită lipsei apei din sol. Arătura este lucrarea care se execută în anul precedent. sfecla. se fac în scopul pregătirii de calitate a patului germinativ. Aceste lucrări se efectuează cu grapa cu discuri.pregătirea patului germinativ. Sistemul de lucrări pentru culturi de primăvară Pentru culturile de primăvară.15 cm. Dacă terenul este nivelat.3 lucrări cu grapa cu discuri. Lucrările care se efectuează în aceste situaţii sunt: . terenul este prea uscat ci se efectuează o lucrare superficială cu grapa cu discuri la 8.4 lucrări superficiale. mărunţit. la adâncimea de 18. Lucrarea se numeşte dezmiriştit.suprafeţe destul de mari ocupate cu culturile de toamnă sunt însămânţate după premergătoare târzii (floarea soarelui. a) Pentru culturile care se seamănă primăvara mai devreme (mazărea. fără buruieni. adâncimea variază între 20 şi 30 cm.22 cm. de grosimea orizontului A. fără bulgări şi fără buruieni. inul. 9. prin 1.28 cm. urmând ca arătura să se efectueze după căderea primelor precipitaţii.mărunţirea bulgărilor. 2.

4. sistemul de lucrări ale solului se compune dintr-o lucrare aplicată primăvara devreme cu grapa cu colţi reglabili şi bara de nivelare. la sfârşitul primăverii sau începutul verii. este necesar ca terenul să fie eliberat cât mai repede iar arătura să se execute imediat după recoltarea plantei premergătoare când solul este mai umed. Din acest motiv.5 lucrări cu grapa cu discuri.20 cm în funcţie de umiditatea solului. În continuare terenul se pregăteşte cu 1 .2 lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili sau cu tăvălugul neted.colţi reglabili.3. Sistemul de lucrări pentru culturile succesive Culturile succesive sau duble. 37 . după ce solul s-a zvântat. b) Pentru culturile care se seamănă primăvara mai târziu (sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai). se seamănă imediat după recoltarea plantelor premergătoare. Adâncimea arăturii variază între 15 . 9. Culturile succesive se pretează în zonele unde precipitaţiile sunt bine repartizate în perioada de vegetaţie sau în sistem irigat. iar însămânţarea să se facă cât mai aproape de momentul recoltării premergătoarelor. şi 3 . Această lucrare este suficientă pentru pregătirea patului germinativ dacă terenul este curat de buruieni şi afânat.

. reprezintă masa seminţelor dintr-un volum de 100 l. însuşirea seminţei de a nu conţine corpuri străine. .facultatea germinativă. procentul de seminţe germinabile. 38 .puritatea. pentru a germina şi a produce noi plante. Condiţionarea (curăţirea). expunerea la soare. 10. tratarea. drajarea.masa a 1000 de boabe (MMB). uscarea. până la nivelul la care acestea nu se alterează. Pentru a putea fi folosite la semănat. butaşi. rădăcini tuberizate. constă în îndepărtarea impurităţilor şi mai ales a impurităţilor verzi.CAPITOLUL 10 SEMĂNATUL ŞI LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR DUPĂ SEMĂNAT 10. . Sortarea poate fi făcută odată sau separat de curăţire. seminţele trebuie să aibă următoarele însuşiri: . Uscarea constă în reducerea conţinutului de apă din seminţe. etc. se exprimă în grame.autenticitatea.1.umiditatea. umectarea. se numeşte semănat. .1 Pregătirea seminţelor pentru semănat Principalele lucrări de pregătire a seminţelor înainte de semănat sunt: condiţionarea.starea sanitară sau prezenţa atacului de boli şi dăunători.masa hectolitrică. însuşirea seminţei de a aparţine unui soi sau hibrid. . Expunerea la soare se practică pentru a stimula procesele vitale (fasole). preîncolţirea. Materialul de semănat şi plantat Lucrarea prin care sămânţa se introduce în solul pregătit la adâncime corespunzătoare. . reprezintă conţinutul în apă din seminţe. material săditor).1. în instalaţii speciale (în special la porumb). Plantatul este lucrarea prin care sunt încorporate în sol organele vegetative (tuberculi.

Pentru aceste specii se impune respectarea epocii optime de semănat care asigură răsărirea la timp a plantelor şi pregătirea pentru a rezista temperaturilor coborâte din timpul iernii. de expoziţia terenului. temperatura minimă de germinare pentru mazăre. calendaristic corespunde cu intervalul 1 . epoca de semănat se stabileşte în funcţie de temperatura minimă de germinare a seminţelor.12oC prielnică pentru germinarea seminţelor de tutun. de textura solului. deoarece seminţele germinează la temperaturi diferite iar plantele răsărite reacţionează diferit la temperaturile atmosferice scăzute. 39 o . lucernă. soia. bostănoase. Culturile de primăvară se pot semăna în epoca I timpurie când în sol sunt 1 . Drajarea. se poate practica la seminţele segmentate şi şlefuite de sfeclă sau la unele legume. Data începerii semănatului depinde şi de condiţiile de climă din zona. celelalte specii se seamănă începând cu a doua jumătate a lunii septembrie şi până în prima decadă a lunii octombrie. Epoca de semănat Unele specii de plante se seamănă toamna iar altele primăvara.10 martie.15 aprilie. Cu excepţia rapiţei care se seamănă la sfârşitul lunii august. fasole. orez. Tratarea seminţelor cu insecticide şi funcigide împotriva bolilor care se pot transmite prin sămânţă şi a dăunătorilor care pot ataca sămânţa în sol până la germinare. Preîncolţirea se aplică la unele legume sau la cartofii timpurii. 10. calendaristic este intervalul 25 martie . se poate face cu câteva zile înainte de semănat.3 C.10oC. secara şi grâul. condiţie necesară pentru germinarea seminţelor de porumb. floarea soarelui. Toamna se seamănă rapiţa de toamnă. se practică mai ales în legumicultură. este acoperirea seminţelor cu o peliculă din material organic.2.7oC se poate semăna sfecla.Umectarea are rolul de a grăbi germinarea seminţelor. trifoi. Semănatul prea devreme determină o creştere prea mare a masei vegetale şi o scădere a rezistenţei plantelor la atacul bolilor şi dăunătorilor. În epoca III în sol temperatura ajunge la 10 . bumbac. cereale de primăvară. În epoca I târzie când în sol temperatura ajunge la 5 . orzul şi orzoaica de toamnă. Epoca II este caracterizată prin creşterea temperaturii în sol la 8 . de cultură. În primăvară se seamănă majoritatea culturilor. pentru a grăbi ajungerea la maturitate.

În funcţie de aceşti factori semănatul se poate realiza folosind următoarele metode: Semănatul în rânduri obişnuite Prin această metodă se seamănă cerealele păioase. distanţa dintre rânduri. Semănatul în benzi Benzile sunt grupuri de două sau mai multe rânduri cu distanţe între ele (12.4 . sfecla. condiţiile climatice. distanţa dintre rânduri este de 30 . iar plantele se înrădăcinează mai bine. se practică la cultura cartofului sau în legumicultură. sfeclă şi loturile semincere. soia. fasolea.10.4.5 cm. floarea soarelui. Adâncimea de semănat Adâncimea de semănat depinde de particularităţile plantelor. care se realizează cu semănătoarea SUP -29. borceagul. 10. 10 ori mai mare decât diametrul acestora. inul. de umiditatea şi textura solului. de scopul culturii. Metode de semănat La stabilirea metodei de semănat se ţine seama de particularităţile plantelor.45 cm) iar între benzi se lasă distanţe mai mari (60. cartoful. Semănatul în rânduri îndepărtate Este metoda prin care sunt semănate culturile prăşitoare. inul. în acest mod este semănat porumbul.70 cm).se realizează cu semănătoarea purtată SPC-6. Semănatul în rânduri dese se realizează cu semănătoarea SUP-29 echipată cu brăzdare duble. Semănatul în coame Se aplică în zonele reci cu exces de umiditate. distanţa dintre rânduri este de 6 cm. 40 .80 cm în funcţie de particularităţile culturii respective. Distanţa dintre rânduri este de 12. Semănatul în rigole Este practicat pe terenurile în pantă sau în zonele secetoase. acest sistem se practică pentru soia. Se apreciază că adâncimea de încorporare a seminţelor să fie de cca.3. cânepa pentru fuior. lucerna. deoarece pe fundul rigolei sămânţa găseşte umiditatea necesară încolţirii. Semănatul în rânduri dese În acest mod se pot semăna cerealele păioase. trifoiul.

legume) se încorporează în sol la adâncimi de 2.x 100 PxG C = cantitatea de sămânţă necesară pentru un hectar. Lucrări de îngrijire a culturilor de toamnă a) Până la venirea iernii principalele lucrări de îngrijire sunt: . 10. de puritatea şi germinaţia seminţei.6. MMB = masa a 1000 boabe.udarea pentru răsărire. 10. de greutatea a 1000 boabe.eliminarea excesului de apă prin executarea canalelor de scurgere.5.3 cm. lucerna. . soia.6.Seminţele mai mici (rapiţa. P = puritatea seminţei.măsurile de eliminare a excesului de apă prin executare de şanţuri de scurgere. . 41 . în timp ce seminţele mari (porumb. 10. floarea soarelui. condiţiile de climă şi sol. b) În timpul iernii se face verificarea stării de vegetaţie a culturii prin recoltarea probelor de sol cu plante (monoliţi). Norma de sămânţă Norma de sămânţă sau cantitatea de sămânţă folosită la un hectar depinde de desimea la semănat. lucrare ce se poate efectua numai pe terenurile amenajate pentru irigat.combaterea dăunătorilor.1. etc. Aceeaşi sămânţă se încorporează la adâncime mai mică în solul mai umed sau argilos.) la adâncimi de 5. trifoi. D = densitatea care trebuie realizată la semănat. fasolea. Norma se calculează după următoarea relaţie: D x MMB C kg/ha = --------------------. G = germinaţia seminţei.îngrăşarea suplimentară cu îngrăşăminte cu azot. se face la semnalarea atacului în perioada de toamnă. c) Primăvara se vor aplica următoarele lucrări de îngrijire: .10 cm. . Lucrări de îngrijire a culturilor după semănat De la înfiinţarea culturilor până la recoltare se execută diferite lucrări de îngrijire care se diferenţiază după plantele de cultură.

mai ales dacă solul este uscat sau pentru culturile cu seminţe mici. cu ierbicide.completarea golurilor când rândurile se observă. ..6.). .combaterea buruienilor prin mijloace mecanice. . Lucrări de îngrijire a culturilor de primăvară a) Pentru culturile neprăşitoare se execută următoarele lucrări: .combaterea bolilor şi dăunătorilor folosind fungicide şi insecticide.prăşitul este lucrarea specifică pentru culturile de prăşitoare.tăvălugirea. 10.combaterea bolilor şi dăunătorilor se poate face în scop preventiv sau curativ. . fie cu ajutorul erbicidelor. . perpendicular pe rândul de plante. iar pe rândul de plante lucrarea se face manual cu sapa. mraniţă.îngrăşarea suplimentară cu îngrăşăminte uşor solubile.combaterea buruienilor se efectuează fie cu grapa cu colţi reglabili sau cu sapa rotativă.mulcirea este lucrarea prin care se acoperă solul cu diferite materiale (paie tocate. etc. . Repunerea rădăcinilor plantelor în contact cu solul se realizează printr-o lucrare cu tăvălugul neted. care se face în scopul distrugerii buruienilor.muşuroitul constă în formarea unui muşuroi la rădăcina plantelor. Ultima praşilă mecanică se execută înainte ca plantele să atingă cadrul cultivatorului. se execută cu cultivatorul echipat cu corpuri tip rariţă. Uneori la ieşirea din iarnă plantele au o parte din rădăcini la suprafaţa solului.ciupitul sau ruperea vârfurilor tulpinii principale pentru a opri creşterea în înălţime a plantei şi a dirija substanţele hrănitoare la fructe. . imediat ce solul este zvântat. b) Pentru culturile prăşitoare: . turbă.irigarea culturilor pentru satisfacerea nevoilor de apă. gunoi fermentat.2. 42 . . Pe intervalul dintre rânduri prăşitul se execută cu cultivatorul echipat cu cuţite tip săgeată şi semisăgeată. crustei şi afânării solului. . care se face imediat după semănat. .grăpatul se poate face înainte sau după răsărirea plantelor pentru distrugerea crustei şi a buruienilor în curs de răsărire.răritul constă în smulgerea sau tăierea plantelor până la desimea optimă la culturile răsărite mai des. fenomen cunoscut sub denumirea de descălţare sau dezrădăcinare. . cu sapa rotativă sau prin mijloace chimice. folosind fungicide şi insecticide.

Seminţele de neghină (Agrostema githago) măcinate odată cu cerealele panificabile dau un gust amar. cresc şi se dezvoltă mai greu. Pagubele produse de buruieni 1. Concurează plantele de cultură pentru condiţiile de viaţă. gustul. culoare neagră făinii. dar dacă sunt 43 . În general animalele evită consumul buruienilor toxice sau dăunătoare în timpul păşunatului.). Buruienile produc pagube nu numai asupra cantităţii recoltelor ci şi a calităţii acestora. Buruienile şi seminţele lor provoacă intoxicaţii la om şi animale. Fânul care conţine multe buruieni are o valoare nutritivă scăzută. odos (Avena fatua). c) Unele buruieni în timpul vegetaţiei sau după descompunere. sulfina (Melilotus officinalis). Recoltele obţinute din lanurile îmburuienate conţin cantităţi mari de seminţe de buruieni. Seminţele sau planta întreagă pot deprecia mirosul. Spinii. scade rezistenţa plantelor la cădere. pelinul (Artemisia sp. se îngălbenesc. brusturele. ceapa ciorii (Gagea arvensis). muşeţelul (Matricaria chamolila).). Plantele de cultură în primele faze de vegetaţie. b) Umbresc plantele de cultură. depreciază calitatea lânii şi a pielii animalelor. datorită mirosului caracteristic pe care îl au. 3. tulpinile se subţiază. 2. dacă sunt consumate de animale imprimă gust şi miros neplăcut laptelui şi cărnii. culoarea produselor obţinute de la animalele care le consumă. zâzanie (Lolium temulentum). Buruienile influenţează negativ calitatea produselor agricole.1. De menţionat şi faptul că unele seminţe de buruieni sunt îndepărtate greu şi numai în instalaţii speciale cum este cazul la torţel (Cuscuta sp.CAPITOLUL 11 BURUIENILE 11. eliberează în sol. a) Buruienile consumă din sol cantităţi importante de apă şi substanţe nutritive. ciulinii. Usturoiul sălbatic (Allium rotundum). substanţe ce inhibă creşterea plantelor de cultură (substanţe allelopatice).

este foarte toxică pentru cabaline. . volbura (Convolvulus arvensis) plantă gazdă pentru viermele sârmă (Agriostes lineatus) foarte periculos pentru cereale. iar recoltarea se face mai greu şi cu pierderi mari. colici. gazdă pentru gândacul din Colorado. datorită alcaloizilor. 44 . Creşterea volumului de muncă şi a cheltuielilor ca urmare a îmburuienării. paralazii. . Buruienile ca mijloc de răspândire a insectelor dăunătoare şi a bolilor plantelor agricole. glucozizilor.. seminţele de neghină (Agrostema githago) sau de măselariţă (Hyosciamus niger) sunt toxice şi vătămătoare pentru om şi animale. Seminţele de odos (Avena fatua) consumate împreună cu cele de ovăz pot provoca inflamaţia mucoasei esofagului la cai.Cicuta virosa (cucuta de apă) .conţine un latex care provoacă vomă. pe care le conţin pot produce intoxicaţii sau chiar moartea animalelor.care produce paralizii la cabaline şi rumegătoare. 5.Seminţele de zâzanie (Lolium temulentum) conţin o ciupercă otrăvitoare care poate provoca otrăviri la om. Cele mai răspândite buruieni toxice sunt: . Chenopodium album (loboda sălbatică) are aceleaşi boli ca şi sfecla de zahăr. iar seminţele de piciorul cocoşului (Ranunculus arvensis) rănesc cu ghimpii lor mucoasa tubului digestiv a animalelor.produce paralizii la animale. produce paralizii şi moartea animalelor în 24 ore. .Datura stramonium (laurul) . Unele seminţe sunt toxice atât pentru om cât şi pentru animale. Multe buruieni sunt gazde pentru dăunătorii şi agenţii patogeni ai plantelor de cultură.Colchium autumnale (brânduşa de toamnă) . . Solanum nigrum (zârna). 4. produce intoxicaţii.provoacă tulburări digestive. etc. diaree. intoxicaţii mortale. Lanurile îmburuienate se lucrează mai greu şi sunt necesare mai multe lucrări de combatere a buruienilor.consumate.conţine un latex care este foarte toxic şi care produce paralizia centrului respirator sau tulburări digestive.Euphorbia cyparissias (laptele câinelui) . saponinelor.Glyceria acvatica (mana de apă) .Hyoscyamus niger (măselariţa) . . .conţine acid cianhidric.Atropa belladona (mătrăguna) .

buruienile se înmulţesc atât prin seminţe cât şi vegetativ.12oC. Thlaspi.11.3. 11.10 cm (Convolvulus arvensis. susaiul (Soanchus arvensis). pirul gros (Cynodon dactilon). motiv pentru care şi combaterea lor este îngreunată. bulbi. altele pot germina de la o adâncime mai mare de 8 . Germinaţia seminţelor Majoritatea seminţelor de buruieni germinează la adâncimea cuprinsă între 0. volbura ( Convolvulus arvensis). Chenopodium. Principalele particularităţi biologice ale buruienilor sunt: 11. Prin drajoni se înmulţesc pălămida (Cirsium arvense). cele mai multe specii de buruieni se înmulţesc însă pe cale sexuată (seminţe).2.5 . Germinaţia seminţelor de buruieni este eşalonată. Buruienile pot produce 3. drajoni. Particularităţile biologice ale buruienilor Buruienile prezintă unele însuşiri biologice diferite de ale plantelor de cultură care favorizează răspândirea lor şi îngreunează combaterea. Capsella.5oC. coada calului (Equisetum arvense). Amaranthus. germinează la 10 15oC în timp ce Cuscuta.2. brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale).1. Senecio vernalis).2. etc.ceapa ciorii (Gagea arvensis). pot germina la 1 .4 generaţii de seminţe pe an (Capsella bursa pastoris. Polygonum convolvulus) sau chiar de la 20 cm (Avena fatua).2. Modul de înmulţire Comparativ cu plantele de cultură. Există după cum am văzut şi specii de buruieni care se pot înmulţi şi vegetativ prin rizomi. seminţele sunt capabile să germineze înainte de scuturarea totală a petalelor florilor.2. stoloni. 11. Echinoloa germinează când în sol sunt 10 . iar prin bulbi .5 cm. usturoriul sălbatic (Allium rotundum). Vitalitatea şi longevitatea Vitalitatea este proprietatea seminţelor de a rezista la condiţiile de mediu. Prin rizomi se înmulţesc specii ca pirul (Agropyron repens). Temperatura minimă de germinare este diferită după specii. fără să-şi piardă puterea de germinaţie. 45 .

. . Clasificarea buruienilor 11. Alte surse de îmburuienare sunt: .1.longevitate până la 3 ani. animalele servesc la transportul seminţelor la distanţă. apa. cu ajutorul factorilor naturali sau prin mijloace proprii. b) Buruienile la care fructele şi seminţele sunt răspândite cu ajutorul factorilor externi se numesc alohore. Din această grupă fac parte: 46 .buruienile care cresc pe terenurile necultivate sau în culturi neângrijite. la adâncimea de 50.4.factorii naturali.4.100 ani. .3.longevitate între 3 .longevitate între 17 . . Căile de răspândire a buruienilor Sursa principală de îmburuienare o constituie rezerva de seminţe de buruieni din sol.mişcarea seminţelor dintr-un loc în altul datorită activităţii omului.folosirea gunoiului de grajd insuficient fermentat. Cele mai multe seminţe se găsesc în stratul de la 0. După longevitate seminţele se clasifică în trei grupe: . care asigură răsărirea eşalonată în funcţie de condiţiile prielnice de germinare. Longevitatea este proprietatea seminţelor de a-şi păstra puterea de germinaţie timp foarte îndelungat.60 cm dispar aproape în totalitate. Criterii de clasificare Buruienile se pot clasifica după mai multe criterii şi anume: 1.3. După modul de răspândire. Buruienile se pot răspândi prin numeroase căi. 11. plesnitoare (Ecbalium elaterium) şi slăbănogul (Impatiens nolli). Surse de îmburuienare 11. vântul. a) Buruienile care îşi asigură răspândirea seminţelor prin mijloace proprii se numesc autohore. trei fraţi pătaţi (Viola tricolor). . .Seminţele buruienilor au o vitalitate mare deoarece pot să supravieţuiască chiar în condiţii de secetă prelungită.20 cm.1.17 ani.folosirea pentru semănat de sămânţă necondiţionată. 11.

Amaranthus retroflexus . transportul seminţelor sau furajelor infestate cu buruieni.buruienile anemohore (răspândite cu ajutorul vântului).holera.cornuţi.holera. loboda. Din acest punct de vedere buruienile sunt: a) ruderale . După locul unde cresc Buruienile sunt întâlnite peste tot începând cu terenuril. ariste cu care se agaţă de părul sau blana animalelor (Arctium lapa brusturile. 3. După preferinţele faţă de hrană.ştirul. sunt cele mai răspândite (Amaranthus retroflexus . pajişti. d) de pe pajişti . etc.buruienile hidromorfe (răspândite cu ajutorul apei). .măselariţa. Amaranthus retroflexus .nalba sălbatică. Euphorbia cyparisias .păpădia.Cirsium arvense .susaiul.din această grupă fac parte toate buruienile întâlnite în culturile agricole.laurul.păpădia.loboda sălbatică.buruieni răspândite cu ajutorul omului (antropohore) care foloseşte pentru semănat material necondiţionat. laurul. Xanthium spinosum . 47 .pălămida. etc. în culturi. .specifice grădinilor de legume mai importante sunt următoarele specii (Datura stramonium .sunt buruienile care preferă terenuri bogate în azot. Xanthium spinosum . Acest mod de răspândire este frecvent în orezării unde se întâlneşte Echinochloa crus gali (iarba bărboasă) sau pe terenurile irigate.întâlnite pe terenuri necultivate. grădini de legume.urzica moartă. urzica. Chenopodium album .pălămida.sunt răspândite de către păsări şi animale. ţepi. Carduus nutans ciulin). 2. c) din grădinile de legume . Hyosciamus niger .cornuţi.buruienile zoohore .ştirul.volbura.. . .pajiştile şi fâneţele naturale sunt invadate de specii ca :(Taraxacum officinale . Convolvulus arvensis .e necultivate. malurile apelor (Malva neglecta . Cirsium arvense . Xanthium strumarium . b) segetale . Sonchus arvensis . marginea drumurilor.laptele câinelui. Taraxacum officinale . în această grupă se include ştirul. Buruienile se împart în următoarele grupe: a) azotofile. În acest fel sunt răspândite acele fructe sau seminţe care sunt prevăzute cu cârlige.ştirul). Lamium purpureum . Xanthium strumarium .

48 . Rumex acetoselamăcrişul). ajung la maturitate în anul în care au răsărit. După modul de procurare a hranei. A. Buruienile monocarpice monociclice la rândul lor sunt efemere. Erodium cicutarium. în primul an se dezvoltă rozeta iar în al doilea fructifică. Buruienile policarpice fructifică de mai multe ori în viaţa lor deoarece au o durată de viaţă de 3 . a) Buruienile neparazite cuprind majoritatea speciilor de plante care se pot hrăni independent.iarba sărată). prin organe proprii. Buruienile monociclice sunt buruieni anuale..sunt specii de buruieni întâlnite pe soluri acide. Rubus caesius . Salicornia herbacea .fructifică o singură dată în viaţă. se înmulţesc prin seminţe.timpurii de primăvară . Solanum nigrum.la rândul lor se împart în două grupe: monociclice şi diciclice. Fumaria sp. A. B. Criteriul cel mai important din punct de vedere agronomic este după modul de înmulţire.Şarpe (1976) împarte buruienile în două mari grupe după particularităţile de înmulţire şi durata vieţii şi anume: monocarpice şi policarpice. 4. . . Chenopodium album. Buruienile monocarpice . neparazite şi parazite. 5. 1..coada calului. .peliniţa. b) Buruienile parazite sunt acele specii care nu au capacitatea de a se hrăni independent.Stelaria media. Avena fatua. timpurii de primăvară şi târzii de primăvară.lânăriţa). c) acidofile sau calcifuge. Amaranthus retroflexus. .sunt buruieni care trăiesc doi ani. d) halofile sau buruieni de sărături.sunt buruienile întâlnite pe terenurile bogate în calciu (Melilotus officinale.rugul. N. mai frecvente sunt:(Equisetum arvense .) parazitează rădăcinile unor plante. Linaria vulgaris .Sinapis arvensis. Buruienile monocarpice .sulfina.Setaria sp. deci sunt buruieni perene. În funcţie de acest criteriu buruienile se împart în două grupe mari şi anume.târzii de rpimăvară . Veronica hederifolia.adaptate să creacă pe terenuri sărăturate (Artemisia sp. Buruienile dicilice sau bianuale. Cele mai periculoase sunt speciile de torţel (Cuscuta speciae) care parazitează tulpinile plantelor iar speciile de lupoaie (Orobanche sp.efemere .4 ani.b) calcifile.

Dintre buruienile care se înmulţesc prin muguri de rădăcină (drajoni) amintim următoarele specii : Cirsium arvense (pălămida). iar în al doiloea ajung să fructifice. Ranunculus acer (floarea broşeteascvă). B. Sorghum halepense (costrei).sunt buruieni care produc anual seminţe cu care se pot înmulţi. a) Buruieni care iernează facultativ : Agrostema Papaver rhoeas (macul). a) Buruieni fără înmulţire vegetativă. etc. Plantago lanceolata (pătlagina). 49 . Convolvulus arvensis (volbura). Cynodon dactylon (pir gros). Astfel de buruieni sunt: Taraxacum officinale (păpădia). c) Buruieni care se înmulţesc puternic pe cale vegetativă. Hyoscyamus niger (măselariţă).pot fi grupate în trei categorii : care iernează facultativ. Onopordon acanthium (scai măgăresc). Cichorium intybus (cicoarea). githago (neghina. se înmulţesc sexuat prin seminţe. Conium maculatum (cucuta).2. stoloni şi bulbi). b) Buruieni cu înmulţire vegetativă slabă . din această grupă fac parte buruieni care produc şi seminţe dar care se pot înmulţi şi prin organe vegetative (drajoni. dar şi din mugurii dorminzi aflaţi pe rădăcină. c) buruieni cu înmulţire vegetativă puternică. b) buruieni cu înmulţire vegetativă slabă. Equisetum arvense (coada calului). în primul an de vegetaţie cresc vegetativ. Plantago sp. . Artemisia absinthium (pelin). Sonchus arvensis (susai). Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului). Burueini monocarpice diciclice . Lepidium draba (urda vacii). . Matricaria chamomila (muşeţel). b) Buruieni de toamnă :Apera spica venti (iarba vântului) şi Bromus arvensis (obsiga). Daucus carota (morcov sălbatic). c) Buruieni bienale.Buruieni care se înmulţesc prin rizomi: Agropyron repens (pir târâtor). rizomi. de toamnă şi bienale. Exemple din această grupă sunt: Arctium lapa (brusture). Buruieni policarpice (perene) Cuprind trei grupe în funcţie de modul cum se înmulţesc şi anume: a) buruieni fără înmulţire vegetativă. (pătlagina).

se combat toate speciile de buruieni aflate în vegetaţie. plivit). 11. pregătirea corespunzătoare a gunoiului de grajd. din speciile care se înmulţesc prin bulbi amintim: Allium rotundum (usturoi sălbatic). Potensilla reptans (cinci degete). nu se pot aplica la timp în caz de ploi. recoltarea la timp a culturilor. Principalele metode de prevenire a îmburuienării sunt: curăţirea materialului de semănat prin selectare. Aceste metode prezintă următoarele avantaje : . Cele mai importante metode agrotehnice de combatere a buruienilor sunt: 50 .concomitent cu combaterea se pregăteşte şi patul germinativ pentru semănat.Buruieni care se înmulţesc prin bulbi. metode biologice şi metode chimice. . distrugerea buruienilor de pe terenurile cultivate. curăţirea apelor de irigat de seminţe de buruieni. (ceapa ciorii). fapt care este posibil numai prin cunoaşterea particularităţilor biologice ale buruienilor. Metode curative Metodele de combatere a buruienilor în scop curativ sunt grupate în metode agrotehnice. Ranunculus repens (floarea de lac). .nu sunt poluante. Sunt cele mai vechi şi cele mai eficiente mijloace folosite în combaterea buruienilor. Metode preventive Măsurile preventive au rol de a preveni răspândirea buruienilor. Ajuga reptans (vineriţa).Buruieni care se înmulţesc prin tulpini târâtoare cu stoloni.2. Gagea sp. . Metode de combatere a buruienilor Prevenirea răspândirii şi combaterea acestora se poate realiza prin două grupe de metode şi anume: metode preventive şi metode curative. Dezavantajele acestor metode se referă la faptul că necesită multă forţă de muncă (prăşit.5. Metode agrotehnice.5. Colchicum autumnale (brânduşa de toamnă).1. a modului lor de înmulţire şi a modului de răspândire.5.. iar repetarea lucrărilor duce la tasarea solului determinând modificarea structurii solului. organizarea serviciului de carantină fito-sanitară. 11. 1. din această grupă cităm: Rubus caesius (rugul). 11.

coada calului (Equisetum arvense). .se reduce mult consumul de forţă de muncă. d) Corectarea reacţiei solului cu ajutorul amendamentelor.majoritatea erbicidelor au o toxicitate redusă pentru om şi animale. ciuperci). Metode chimice În combaterea buruienilor sunt folosite substanţe chimice numite erbicide (herba = iarbă şi cedo. bacterii. lucrările cu grapa. sau cu sapa rotativă sunt distruse buruienile în diferite faze de vegetaţie prin tăiere sau dezrădăcinare. viruşi. Se folosesc insecte care consumă frunzele şi tulpinile. Extinderea utilizării erbicidelor a fost posibilă datorită următoarelor avantaje: . deoarece se adaptează mai repede la planta gazdă iar distrugerea este energică. Aratul este lucrarea prin care se distrug în totalitate buruienile anuale şi bienale în vegetaţie şi temporar cele perene.a) Lucrările solului (aratul. Buruienile sunt tăiate şi îngropate sub brazdă împreună cu seminţele negerminate. ere = a ucide) care pot fi administrate pe plante sau pe sol. c) Rotaţia culturilor permite distrugerea buruienilor prin alternarea culturilor şi aplicarea măsurilor agrotehnice corespunzătoare încât după un număr de ani o serie de buruieni dispar. 3. cu sapa rotativă). prăşitul.se reduce şi volumul lucrărilor mecanizate. Dintre agenţii naturali se folosesc în special insectele. . e) Semănatul în epoca optimă şi cu o desime corespunzătoare face ca plantele de cultură să răsară repede. prin reducerea numărului de praşile manuale. plivitul. 2. . b) Prăşitul este o lucrare prin care se distruge un mare număr de buruieni. Modificând reacţia solului unele buruieni specifice reacţiei iniţiale pot să dispară: măcrişul (Rumex acetosella). Metode biologice Combaterea biologică a buruienilor se realizează cu ajutorul unor duşmani naturali (insecte. Prin lucrarea cu grapa. prin stropire.lucrarea de erbicidare se face uşor şi repede. 51 . să acopere bine terenul şi să înăbuşe unele buruieni. Praşilele trebuiesc aplicate la scurt timp după apariţia buruienilor.

Diizocab 4 . se pot administra erbicide din familia triazinelor cum este Atrazinul în doză de 2 . odată cu semănatul sau înainte de răsărire.Aplicarea erbicidelor poate fi: . 52 . se produce la un interval de cel puţin 6 ore de la aplicare. Icedin forte 2l/ha. .preemergentă înainte de semănat. Postemergent se pot utiliza SDMA 2.5 kg s.7 l/ha.4 D 2 l/ha când porumbul este în faza de 3 . acest mod de aplicare pe sol are efect asupra buruienilor înainte de răsărire sau în curs de răsărire. Dual 3 ./ha.4 l/ha.5 frunze sau Icedin super 1 l/ha. Cele mai utilizate erbicide pentru culturile de câmp sunt: Pentru cultura grâului. se aplică DMA-6 în doză de 1l/ha. absorbţia erbicidelor este foliară.a. când buruienile sunt în faza de rozetă. care se pot aplica toamna sau primăvara prin încorporare în sol.postemergentă după răsărirea buruienilor. Pentru culturile de porumb.

2. Prezentaţi sistemul de lucrări care se execută pentru cultura grâului de toamnă din localitatea de domiciliu. datele climatice pot fi găsite la unităţile agricole din zonă. Care sunt criteriile de clasificare a buruienilor? Referate 1. Descrieţi factorii de vegetaţie care acţionează asupra plantelor. tipurile de sol.J. 8. 4. 2. dozele de îngrăşăminte.). Care sunt particularităţile biologice ale buruienilor? 11. Notă: Pe baza planului de cultură întocmit de unităţile agricole din zona de domiciliu. 7. 3. Prezentaţi sistemele de lucrări ale solului. camerele agricole sau la Oficiile judeţene de consultanţă agricolă (O. Datele referitoare la suprafeţele cultivate. Teme de control 1.Întrebări recapitulative 1. Care sunt criteriile de clasificare a buruienilor? 12. structura culturilor. 5. Care sunt lucrările de îngrijire a culturilor de primăvară? căldură. Care sunt metodele agrotehnice folosite pentru reglarea regimului de Care sunt tipurile de arături după epoca de execuţie? După adâncimea brazdei câte tipuri de arături cunoaşteţi? Ce metode de executare a arăturii cunoaşteţi? Lucrarea solului cu grapa? Care este sistemul de lucrări a solului pentru culturile de toamnă după Care sunt principalele lucrări de pregătire a seminţelor înainte de Prezentaţi metodele de semănat. 3. aer şi substanţe nutritive din sol? premergătoarele timpurii? semănat? 10. prezentaţi care este sistemul de lucrări aplicat solului în vederea însămânţării culturii grâului de toamnă. apă. Prezentaţi metodele de combatere a buruienilor. Prezentaţi pagubele produse de buruieni. 53 . 6. 9.A. 4.C.

fiziologia vegetală.1. toate aceste metode fiind orientate spre punerea în valoare a capacităţilor productive ale plantelor. 54 . Ca ştiinţă fitotehnia are metode proprii de cercetare precum: experienţele în case de vegetaţie. mecanizarea agriculturii. a cerinţelor acestora faţă de factorii de vegetaţie. metodele de cercetare şi legătura fitotehniei cu alte ştiinţe. botanica. Fitotehnia are legături cu numeroase ştiinţe cum sunt: biologia. protecţia plantelor.PARTEA a-III-a FITOTEHNIE CAPITOLUL 12 PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE 12. Obiectul fitotehniei îl constituie studiul biologiei plantelor cultivate. economia agrară şi zootehnia. în fitotron. în laborator şi mai ales experienţele executate în câmp. agrotehnica. pedologia. Obiectul. chimia. pe baza cunoaşterii biologiei plantelor. Fitotehnia este ştiinţa agricolă care stabileşte tehnologiile de cultivare ale plantelor de câmp.

2. Numărul acestora diferă de la o specie la alta.25% în funcţie de specie).CAPITOLUL 13 CEREALE 13. mei.65% din arabil).). triticale. în România din suprafaţa arabilă de peste 9. 13. Din suprafaţa arabilă a lumii estimată la 1. orez şi mai multe la cerealele păioase (3 la grâul de toamnă.3 mil ha au fost cultivate cu cereale (67. Cerealele sunt cultivate în principal pentru boabe care sunt utilizate atât în hrana omului cât şi pentru animalele domestice. au particularităţi morfologice şi biologice comune. 4 la secară şi 5. amidon în special). ha în anul 1997 peste 6. celuloză. o singură rădăcină embrionară se formează la porumb.70%).1. peste 50% este ocupată cu cereale.000 de ani) iar ca premergătoare sunt considerate cele mai bune pentru aproape toate plantele de cultură. orzul. Boabele cerealelor au un conţinut redus în apă (12. meiul. 3 la ovăz.6 miliarde ha (după F. Din grupa cerealelor cultivate fac parte: grâul.1. Rădăcina cerealelor provine din embrion (rădăcină embrionară) sau se formează la baza tulpinii (rădăcină adventivă). sau ca materie primă pentru diferite industrii. având cel mai mare areal de răspândire atât pe glob cât şi în România. porumbul.8 la orz).O). sorg. Particularităţi morfologice i biologice ale cerealelor 13. sorgul şi hrişca. vitamine etc. Generalităţi 13.14%). Importanţa economică a cerealelor Cerealele sunt plante cultivate pentru boabe. Particularităţi morfologice Principalele cereale făcând parte din aceeaşi familie botanică (Gramineae).1.1.4. precum şi alţi compuşi (grăsimi. orezul. în urma germinării.3 mil. ovăzul.2.1. 55 . din radicula embrionului se formează rădăcinile embrionare. secara. ridicat în extractive neazotate (50.A. Sunt cele mai vechi plante luate în cultură (cca 10. proteine (8.

2.7 la cereale păioase şi 7. înrădăcinarea şi înfrăţirea. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip spic sau panicul. Etapa vegetativă este alcătuită din următoarele faze de vegetaţie. fecundarea. secară. orez) paiul este gol în interior cu excepţia nodurilor. Tulpina cerealelor este un culm (pai) formată din internoduri. formând un sistem fasciculat cu rol determinant în nutriţia plantelor.Rădăcinile adventive (coronare) iau naştere de la nodurile aflate la baza tulpinii. Frunzele sunt alcătuite din limb şi teacă.vegetativă şi generativă.3. 13. sorg. mei şi sorg este învelită în palei. secară. porumb. ovăz. care sunt utilizate în alimentaţia omului şi a animalelor. pe când la orz. separate prin noduri (5. în schimb la porumb. 13. câte una la fiecare nod. Importanţă Dintre cereale grâul este cea mai importantă plantă cultivată pentru boabe. Etapa generativă cuprinde formarea paiului. Fructul este o cariopsă. etc. iar la porumb inflorescenţa femelă este un spic modificat. prinderea pe tulpină se face prin intermediul tecii. orz. Aşezarea frunzelor pe tulpină este alternă.3. înflorirea. orz). orez. cariopsa este golaşă. apariţia inflorescenţei. 56 . Particularităţi biologice În ciclul evolutiv al cerealelor se disting două etape de creştere şi dezvoltare . având pericarpul concrescut cu tegumentul. germinaţia. obţinerii amidonului. La cerealele păioase (grâu. Spicul este format dintr-un rahis (ax) pe care sunt fixate mai multe spiculeţe (grâu.15 la porumb. tulpina este plină cu măduvă pe toată lungimea ei. La grâu. sorg). orez. iar la porumb paniculul este situat în vârful tulpinii (inflorescenţa masculă). dintr-un ax principal şi mai multe ramuri secundare. sunt lipsite de peţiol (sesile). Cunoaşterea fazelor de vegetaţie prezintă importanţă pentru stabilirea tehnologiilor corespunzătoare cerinţelor plantelor.1.2. ovăz. secară. La ovăz. GRÂUL 13. glucozei. în industrii pentru fabricarea pastelor făinoase. mei. sorg şi mei inflorescenţa este un panicul format. formarea şi maturarea boabelor. sunt numeroase şi viguroase.

vulgare . ssp.97 mil ha. Răspândirea Grâul este o cultură cu extindere foarte largă. celuloza 2. fecundarea. cultivându-se pe toate continentele. înrădăcinarea.3. 13.2. în România în aceeaşi perioadă suprafaţa ocupată cu grâu a fost de 1.115 kg. germinarea. înspicarea . 13. înflorirea (care alcătuiesc etapa vegetativă) şi alungirea paiului.3%.înflorirea. iar substanţele minerale 1.Boabele de grâu conţin cantităţi însemnate de substanţe organice dintre care extractivele neazotate reprezintă 63.6 mil ha de pe care s-a realizat o producţie medie de 2620 kg/ha. Grâul este o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor.3. care cuprinde mai multe speci. Tărâţele . 13.Gramineae.13.4. 57 . grăsimile 2%.640 kg/ha. genul Triticum. Anglia. iar producţia medie de 2. Sistematică Grâul fiind o cereală face parte din fam. făina este folosită îndeosebi pentru obţinerea pastelor făinoase.5%. Franţa. interval prin care planta trece prin anumite faze de vegetaţie respectiv. Particularităţi biologice Perioada de vegetaţie a grâului de toamnă este de 270 .9 mil ha.Triticum aestivum. în Europa suprafaţa ocupată cu grâu a fost de 26.5. iar endospermul este sticlos. are forme de toamnă şi de primăvară. iar media la hectar a fost de 5.70%. formarea şi maturarea bobului (etapa generativă). dintre ţările care au obţinut producţii medii cuprinse între 7200 şi 7600 kg/ha menţionăm Germania.reprezintă un furaj concentrat deosebit de valoros pentru animale. au un conţinut redus în apă 1014%.3.este specia cea mai răspândită. Grâul durum (arnăut) .2%. dintre care pentru ţara noastră mai importante sunt speciile aestivum şi turgidum. Suprafaţa pe glob ocupată cu această cultură în anul 1999 a fost de 224. se deosebeşte de grâul comun în special prin proprietăţile pe care le au boabele care sunt mai bogate în substanţe proteice (22 .3.Triticum durum. Grâul comun . iar paiele rămase după recoltat au utilizări multiple.24 %).290 zile. proteinele 9.

13. Formarea şi maturitatea bobului. alungirea paiului are loc la 14 .45 zile de la fecundare. ajunge la suprafaţă marcând răsărirea. Înfrăţirea .5. transformă substanţele de rezervă cu molecula complexă în substanţe simple uşor de asimilat de către embrion. Înspicarea . Polenizarea . Paiul este format din 5 . Seminţele germinează la temperaturi minime de 1 . străbate solul.15 zile de la răsărire. se alungeşte.10 zile în condiţii optime de temperatură şi umiditate.6 zile are loc înflorirea.6 internoduri.18oC iar înspicatul la 16 18oC.3 sau mai mulţi fraţi. după care acestea îndeplinesc funcţia de absorbţie a apei şi substanţelor nutritive. Înrădăcinarea . formarea şi umplerea boabelor necesită temperaturi de 21oC.3oC. Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţele faţă de căldură. nodurile încep să se îndepărteze prin formarea internodurilor.Germinarea .3 frunze. Primăvara. Embrionul se hrăneşte.3. Alungirea paiului .Fecundarea . de la care se vor forma 2 .este autogamă întrucât polenul se eliberează înainte de deschiderea florilor.răsărirea durează 8 . care fixeaxă planta în sol.5 rădăcini). Germinarea . înfrăţirea are loc la 12 . 58 . pe tulpină apare o îngroşare care va fi viitorul nod de înfrăţire. hrănesc planta până la apariţia rădăcinilor adventive.începe când tulpina atinge înălţimea de 5 cm.este un mod particular de ramificare a tulpinii. Apa pătrunsă în bob activează enzimele din zona embrionului.10oC. Odată cu formarea rădăcinilor adventive. apar la suprafaţa solului primele 2 . Plantele înfrăţite rezistă iarna la -15o. iar înfrăţirea se produce la 8 .este marcată de apariţia spicului din teaca ultimei frunze iar după 5 . creşte şi inflorescenţa. apar rădăcinile embrionare (3 . Fecundarea. încetineşte când temperatura scade sub 5oC.rădăcinile embrionare cresc. Muguraşul creşte.are loc atunci când boabele introduse în sol absorb apa. radicula străbate tegumentul. ultimul care poartă şi inflorescenţa este cel mai lung.înflorirea . La 2 cm în sol. Creşterea bobului începe imediat după fecundare iar maturarea se produce după 32 . are loc încolţirea. Odată cu alungirea paiului. -20o când solul este acoperit cu zăpadă.

Câmpia Transilvaniei şi în nord-estul Moldovei. Cerinţele faţă de sol. care se extinde în vecinătatea zonei foarte favorabile. să nu aibă boli comune cu grâul. pentru a rămâne un interval de 2 . cânepa pentru sămânţă. cânepa pentru fuior. porumbul pentru masă verde. în cantităţi de 40-50 % din greutatea lor. în Moldova. fecundare şi formarea boabelor. 13. Sunt contraindicate solurile grele (pe care apa stagnează) sau cele nisipoase (foarte permeabile) şi acide.5). să nu fie mari consumatoare de apă şi substanţe nutritive. Grâul este o plantă cu cerinţe moderate faţă de apă. floarea soarelui. să lase terenul curat de buruieni. cernoziomurile cambice şi argilo-iluviale. 13.zona favorabilă. cartoful de toamnă. Seceta din timpul formării boabelor provoacă şiştăvirea boabelor (boabe seci). la care se mai adaugă Dobrogea în vecinătatea litoralului. borceagul. solurile brun roşcate. astfel încât până toamna să se acumuleze cantităţi suficiente de apă şi substanţe nutritive. Câmpia Dunării. Rotaţia În cadrul asolamentului grâul de toamnă urmează după plante care să se recolteze devreme. Plantele foarte bune premergătoare. porumbul pentru siloz şi pentru boabe. cartoful timpuriu şi de vară.15 săptămâni. permit executarea lucrărilor solului devreme.7. inul pentru ulei şi fibră. Tehnologia de cultivare 13.zona foarte favorabilă care se situează în Câmpia de Vest. cernoziomurile.soia.1. Solurile indicate sunt cele bălane. Pentru germinare. Toate aceste culturi se recoltează timpuriu (jumătatea verii). Plantele bune premergătoare . Zone ecologice în România grâul se cultivă pe suprafeţe mari în două zone respectiv : . permeabile. seminţele absorb din sol apa.7.6.3. culturi care trebuiesc recoltate până la 10 . lutoase şi lutoargiloase.3.Cerinţele faţă de umiditate. cu capacitate mare de reţinere a apei şi cu pH neutru sau slab acid (6 . lasă solul structurat. 59 . fasolea. rapiţa de toamnă.3 săptămâni până la semănatul grâului.sunt mazărea.7. sfecla.3. zona din dreapta Siretului. . Grâul preferă soluri mijlocii. valorile maxime sunt atinse în fazele de înspicare. Cerinţele plantei cresc în primăvară.

sau plantei premergătoare în doze de 15 . Îngrăşămintele cu potasiu se vor administra pe solurile sărace în acest element. Grâul nu se amplasează după orz datorită bolilor şi dăunătorilor comuni. iar restul se administrează la sfârşitul iernii sau la desprimăvărare. fosforul favorizează dezvoltarea sistemului radicular şi înfrăţirea. 13. 13.3. fără bulgări. grâul nu urmează după culturi erbicidate cu Atrazin.Monocultura de grâu nu este indicată. iar consumul maxim de elemente nutritive are loc într-un timp relativ scăzut.7. la înburuienare cu buruieni specifice grâului. fără resturi vegetale.3. fosforul fiind încorporat sub arătură. duce la extinderea unor boli. Lucrările solului se realizează diferenţiat în funcţie de planta premergătoare şi de umiditatea solului. care se administrează 1/3 toamna înainte de semănat. iarba de Sudan. Aceste îngrăşăminte pot fi aplicate direct grâului sub arătură.7. Doza de fosfor este cuprinsă între 60 şi 120 kg/ha. datorită sensibilităţii la efectul remanent al erbicidelor triazinice. Îngrăşămintele chimice cu azot se administrează în doze care depind de fertilitatea solului şi de producţiile planificate. Îngrăşămintele cu fosfor sunt obligatorii pentru grâu. aşezat şi nivelat. în anumite condiţii (toamne secetoase) se practică cultivarea grâului după grâu numai 2 ani. Plantele contraindicate . totuşi grâul reacţionează bine la îngrăşăminte.80 kg/ha şi se aplică sub arătură odată cu fosforul. de la alungirea paiului şi până la coacere (aceasta fiind şi faza critică). apariţia unor dăunători. Dozele recomandate sunt de 40. Îngrăşămintele organice cele mai folosite sunt gunoiul de grajd şi mustul de gunoi.sunt culturile care lasă terenul sărac în apă şi elemente nutritive cum ar fi sorgul. cu respectarea tehnologiei culturii.20 t/ha. datorită unor particularităţi dintre care amintim : sistemul radicular este mai slab dezvoltat şi are o capacitate redusă de extragere a substanţelor nutritive din sol.2. Fertilizarea Deşi consumul specific de elemente nutritive este redus. 60 .3. meiul. Lucrările solului Grâul are nevoie de un sol afânat în adâncime. Doza optimă este cuprinsă între 50şi 160 kg/ha.

Pregătirea patului germinativ se recomandă a se face chiar în ziua semănatului.După premergătoare timpurii (care se recoltează în lunile iunie sau iulie). până la semănat. prin lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili. tratamentele se fac cu insectofungicide (lindan + carboxin + thiuram . Împotriva bolilor se fac tratamente cu preparate pe bază de Carboxin (Vitavax 200. Solul trebuie să fie mărunţit. Sămânţa şi semănatul Sămânţa utilizată la semănat trebuie să aparţină soiului zonat.4. iar pentru agenţii patogeni care se transmit prin sol. 13. Înainte de semănat se tratează preventiv contra dăunătorilor şi agenţilor patogeni. imediat după recoltarea premergătoarelor. 61 . Arătura de vară se menţine afânată şi fără buruieni. în funcţie de umiditatea din sol lucrările se aplică diferenţiat : . Arătura se face după căderea ploilor. pregătirea se face prin 2-3 treceri cu grapa cu discuri în agregat cu grapa stelată.când solul are un conţinut ridicat în umiditate se efectuează arătura de vară la adâncimea de 20 . se distrug buruienile şi dăunătorii. După premergătoare târzii (care se recoltează toamna). care împiedică evaporarea apei.8 cm. Imediat după recoltare se aplică o lucrare cu grapa cu discuri. .când solul este prea uscat şi rezultă bulgări se renunţă la arătură. perpendicular pe direcţia de înaintare a semănătorii. .ex.22 cm.3 săptămâni.3. Vitalin 85 PTS). să aibă puritate fizică minimă 98%.când solul are un conţinut în apă corespunzător. timp în care solul să se aşeze. până la semănat să rămână cel puţin 2 .25 cm cu plugul în agregat cu grapa stelată. 2 l/t). nivelat şi afânat pe adâncimea de 6 .7.când solul are un conţinut redus în apă se execută dezmiriştitul cu grapa cu discuri în scopul realizării unui strat afâna. . în care se introduc seminţele. să fie certificată. facultatea germinativă minimă 85% iar MMB cât mai mare. se execută arătura la adâncimea de 20 . prin lucrări superficiale cu combinatorul sau cu grapa. perpendicular pe direcţia rândurilor pentru a mărunţi resturile vegetale în scopul încorporării acestora în sol.

distrugerea plantelor). 13.5 l/ha. Epoca optimă se diferenţiază pe zone.5. Deoarece prin grăpatul de primăvară se produc şi daune (tasarea solului.4 l/ha iar pentru distrugerea buruienilor monocotiledonate se foloseşte Granstar 75 DF. 20. până la venirea iernii să rămână 40-50 zile pentru ca plantele să se dezvolte normal.8. Adâncimea de semănat depinde de umiditatea solului. rezultând de regulă 200.1.250 kg/ha. 2. limita inferioară se foloseşte pentru soiurile care înfrăţesc bine. Semănatul se face cu semănătoarea purtată universală cu 29 de brăzdareSUP-29. astfel în Câmpia de sud. a purităţii.600 boabe germinabile la 1 m2.7. Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire şi se realizează prin metode agrotehnice (lucrări cu grapa). Lucrările de îngrijire Scopul acestor lucrări este menţinerea densităţii.0 l/ha etc. Pe terenurile cu umiditate corespunzătoare adâncimea este de 4. de vest şi în Câmpia Transilvaniei intervalul este 25 septembrie . adâncimea de încorporare este de 5. 0.3.2. Distanţele de semănat sunt cuprinse pe plan mondial între 10.5 l/ha sau Basagran.3 fraţi într-un cuvânt să aibă loc “călirea” plantelor. semănatul se face mai devreme.5 cm.5 octombrie. în timp ce acolo unde apa este insuficientă. Puma CE.18 cm. 62 .6 cm. nordul ţării şi depresiunile intramontane. se recomandă utilizarea erbicidelor primăvara când plantele sunt în faza de înfrăţit şi până la formarea primului internod. 20 septembrie . Pentru buruienile dicotiledonate se utilizează erbicidul 2. Desimea la semănat se stabileşte în funcţie de însuşirile soiului cultivat. sau chimice (folosirea erbicidelor).10 octombrie. Cantitatea de sămânţă la hectar se calculează pe baza desimii la semănat. combaterea buruienilor. germinaţiei şi valoarea MMB a seminţei. pentru zona colinară. data semănatului.Epoca de semănat se stabileşte astfel încât.5. asigurarea hranei necesare plantelor.4D în doză de 1. 1. la noi în ţară se foloseşte distanţa între rânduri de 12. în general asigurându-se 450. Dicotex.52.5 cm.25 g/ha. să-şi formeze nodul de înfrăţire şi să aibă 2.

2 . 13. în cultura grâului cei mai frecvenţi dăunători sunt.4%. aparţinând unor soiuri rezistente.4. dar şi pentru furajarea animalelor. săruri minerale.3.5 l/ha). uscarea pe brazdă şi apoi treieratul cu combina prevăzută cu ridicător de brazdă. care se realizează prin secerarea plantelor cu vindroverul. mai conţin grăsimi 3.5 l/ha). ploşniţele cerealelor. recoltarea făcându-se cu combinele autopropulsate (recoltare monofazică). constituind pentru acestea un furaj concentrat energetic (1.4. Boabele de porumb sunt sărace în proteină (7. iar în vegetaţie se fac tratamente folosind preparate recomandate pentru combaterea făinării (Tilt 250 EC. 0.3 UN/kg) deosebit de important. vitamine din complexul B şi provitamina A. Strângerea paielor şi eliberarea terenului să se facă în timpul cel mai scurt de la recoltare. Boabele de porumb sunt utilizate sub diferite forme în alimentaţia omului. i celelalte produse secundare. cultura poate fi mecanizabilă 100%. Producţiile medii realizate în România variază între 1700 şi 3300 kg/ha. Combaterea lor se face cu insecticide organo-fosforice (Pirimex. Combaterea dăunătorilor. suportă monocultura mai mulţi ani. fie ca materie primă pentru industria celulozei. cărăbuşii cerealelor etc. Recoltarea Momentul optim este atunci când umiditatea boabelor a ajuns la 14 . tratată. 13.1. gândacul ghebos. pănuşile. Planta întreagă în diferite stadii de dezvoltare se însilozează asigurând un furaj important pentru perioada de iarnă.Combaterea bolilor se poate realiza preventiv prin folosirea de sămânţă sănătoasă. insecticide cu triclorfon (Fastac. în anumite condiţii se practică recoltarea divizată. cocenii sunt utilizate fie pentru furajarea animalelor. etc. 2.6. PORUMBUL 13.1.7. 63 .15 %.10%) dar sunt bogate în glucide peste 70% din care amidon peste 61 %. sau diverse împletituri. Importanţă Între plantele cultivate pe glob porumbul ocupă locul al treilea ca importanţă datorită faptului că se cultivă pe o arie largă. ciocălăii. este o plantă prăşitoare bună premergătoare pentru multe culturi. 150 ml/ha). capacitate mare de producţie.

are înălţimea de 1.3 săptămâni. Hibrizii pot fi clasificaţi după modul de obţinere în trei grupe. în România în aceeaşi perioadă.porumbul cu bobul opac.porumbul dinte de cal . Porumbul face parte din familia Gramineae. producţia medie a fost de 2795 kg/ha (Buletin FAO.Zea mays L. iar după perioada de vegetaţie (110 . specia Zea mays L. Perioada de vegetaţie este de 110 . în 9 grupe după sistemul FAO (foarte timpurii. Hibrizi cultivaţi în România. porumbul s-a cultivat pe o suprafaţă de peste 3 mil ha. . dubli (HD) şi triliniari (HT). iar în ţara noastră a fost introdus la sfârşitul secolului XVII. 1998).155 zile).4. sticlos. ceratina . Porumbul este originar din cele două Americi şi a pătruns în Europa în urma expediţiilor lui Columb (1493). Din fiecare nod situat la baza tulpinii se formează 8 . începutul secolului XVIII. 64 .2.porumbul pentru floricele cu bobul mic. indurata . semitimpurii. conv.4400 kg/ha. Peste jumătate din masa radiculară se dezvoltă în primii 30 cm de sol. conv. cu bobul mare. amylacea . saccharata .5 .80 cm) şi lat de 4. conv. simpli (HS). mărind astfel rezistenţa plantei la secetă. mai ales pe timp de secetă. ceros.porumbul zaharat cu boabe sticloase. Răspândire Porumbul s-a cultivat pe glob pe o suprafaţă de peste 137 mil ha (1998). indentata . . conv. Tulpina este formată din 7. .Zea mays L. Sistematică. . Particularităţi morfologice Sistemul radicular este reprezentat printr-o rădăcină embrionară care asigură apa şi hrana în primele 2 . prezintă însuşirea de a se răsuci spre interior.155 zile.Zea mays L.Zea mays L.4.15 internoduri pline cu măduvă. 13.Zea mays L.porumbul cu bobul tare.3 m şi proprietatea de a produce lăstari (copili). realizându-se o producţie medie de 4000 . aorista .3. conv.porumbul amidonos. 13.13. semitârzii şi târzii). conv. cu mai multe convarietăţi dintre care mai importante sunt: . Frunzele au un limb lung (50.Zea mays L.12 cm. timpurii.4.4.20 rădăcini adventive cu rol de ancorare şi absorbţie.

Boabele încep să se umple la 12 zile după apariţia stigmatelor. în timpul înfloritului. datorită sistemului radicular puternic dezvoltat. Primele 2.10o.4 frunze complete formate apar la 12 săptămâni după răsărire. Etapa vegetativă începe de la germinat . 13. sunt în perioada de cca.8 săptămâni.10 săptămâni după răsărire. Porumbul este o plantă unisexuată monoică. când temperaturile depăşesc aceste valori. situate la subsuoara frunzelor.16.Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţele faţă de temperatură. cuprinde 5 faze. adică pe aceeaşi tulpină are atât flori femele cât şi flori mascule. care este factorul limitativ al răspândirii lui. 65 . Florile femele sunt grupate în inflorescenţe de tip spic.Prinderea frunzelor pe tulpină este alternă. după răsărire plantele nu rezistă la -4oC. forme şi culori diferite. în perioada umplerii boabelor lipsa de umiditate poate provoca şiştăvirea acestora. temperatura trebuie să fie cuprinsă între 18. vegetativă şi generativă.6. Particularităţi biologice În ciclul de dezvoltare al porumbului se disting două etape. iar decalajul între apariţia paniculelor şi a stigmatelor este mai pronunţat. 50 zile. 13. Etapa generativă este marcată de apariţia stigmatelor şi până la maturarea boabelor. Celelalte faze se raportează la momentul apariţiei stigmatelor care are loc la 9. iar ultimele 14. Fructul este o cariopsă având greutăţi. într-o inflorescenţă terminală de tip panicul. Cerinţele faţă de umiditate.24oC. Durează 7. Seminţele germinează la 8. identificarea fazelor se face după numărul de frunze formate. iar maturitatea fiziologică are loc la 60 zile de la apariţia stigmatelor.4. la 7.5. Porumbul este mai rezistent la secetă în prima parte a perioadei de vegetaţie. viabilitatea plantelor scade. iar cele mascule.4. Inflorescenţele.răsărit şi până la apariţia stigmatelor. Porumbul are cerinţe mari faţă de căldură.8 săptămâni. cuprinsă dinaintea înspicatului şi până la începutul coacerii în ceară. Cele mai mari cerinţe. numărul lor variază între 9 la hibrizi extratimpurii şi peste 22 de frunze la hibrizii foarte tardivi.

13. cânepa. se crapă şi rup rădăcinile plantelor. în ţara noastră zona foarte favorabilă acestei culturi cuprinde Câmpia din sudul ţării. porumbul este favorizat deoarece se cultivă după o cultură timpurie.4. Rotaţia Porumbul poate fi cultivat după toate culturile. Fiind o plantă de zi scurtă. Tehnologia de cultivare 13. Fertilizarea Porumbul este o mare consumatoare de azot şi potasiu. precum şi după floarea soarelui. bogate în humus.8. 13.5. Cele mai bune rezultate se obţin pe soluri fertile.2. reci. 13. 66 . Datorită structurii culturilor în România. Zona favorabilă se întinde de la zona foarte favorabilă spre interiorul ţării cuprinzând cea mai mare parte din Podişul Moldovei şi Transilvania. Cerinţele faţă de sol. dacă sunt cultivaţi hibrizi timpurii. Solurile recomandate pentru această cultură sunt cernoziomurile. la distrugerea structurii solului. Monocultura porumbului nu este recomandată pentru că favorizează înmulţirea buruienilor specifice (costreiul). Dobrogea şi partea sudică a Podişului Moldovei.Cerinţele faţă de lumină. sfecla de zahăr.8.8. inul. solul bălan. Câmpia de vest.4. cu un pH de la 5. Zone ecologice Zonarea porumbului se face ţinând cont de condiţiile climatice. creşte bine în condiţii de lumină intensă. Mai puţin favorabile sunt solurile nisipoase care nu reţin apa. solurile argiloase. grele.8 până la pH 7.1.4. profunde cu textură mijlocie. care să elibereze terenul la începutul lunii septembrie. Dintre premergătoarele timpurii sunt recomandate cerealele păioase de toamnă. dar şi pentru grâul de toamnă. brun-roşcat şi brune de pădure. la apariţia unor boli şi dăunători. cartof. Porumbul poate fi la rândul său o bună premergătoare pentru toate culturile de primăvară.4. care se recoltează toamna. cartoful de vară. care formează crustă. rotaţia grâu-porumb este obligatorie.7. rezultatele cele mai bune se obţin după premergătoarele care se recoltează în prima parte a verii sau după leguminoase anuale pentru boabe şi furajere.

După culturile care se recoltează toamna târziu se execută mărunţirea resturilor vegetale şi apoi arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată. Gunoiul de grajd poate fi aplicat anual sau o dată la 3 .4. care favorizează acumularea substanţelor proteice. prin încorporarea lui în sol cu grapa cu discuri. Fosforul are rol în creşterea şi fructificarea porumbului. doza recomandată este de 40 . Până în toamnă se menţine fără buruieni. Dozele de potasiu se stabilesc după conţinutul solului în potasiu şi producţia planificată. încă din toamnă se face nivelarea şi mărunţirea arăturii care favorizează păstrarea apei în sol şi zvântarea uniformă în primăvară. de producţia planificată şi de hibridul cultivat.25 cm pe terenurile uşoare şi de 25.80 kg K2O/ha. Arătura de vară se execută cu plugul în agregat cu grapa stelată la adâncimea de 20. înainte de efectuarea arăturii. secetă şi boli. Dozele de îngrăşăminte se vor stabili în funcţie de fertilitatea solului. Epoca optimă de administrarea azotului este primăvara la pregătirea patului germinativ.140 kg N + 60 kg P2O5. 13. pentru hibrizii timpurii. 120 . După premergătoare timpurii. fără buruieni şi cu rezervă mare de apă.8. Metode şi epoca de aplicare a îngrăşămintelor Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se administrează înainte de efectuarea arăturii şi se încorporează în sol odată cu lucrarea de bază.4 ani.30 cm pe terenurile mijlocii şi grele.120 kg N+40 kg P2O5/ha. iar potasiu măreşte rezistenţa plantei la cădere. Pregătirea terenului începe imediat după recoltarea premergătoarelor timpurii. mărunţit la suprafaţă. Lucrările solului Terenul trebuie să fie afânat pe un strat adânc.Azotul este elementul principal în fertilizarea porumbului. iar pentru cei mijlocii. a. acestea variind între 40 . După premergătoare târzii. 80 . prin executarea unei lucrări cu grapa cu discuri în vederea mărunţirii resturilor vegetale.3.50 t/ha. b. Pe terenurile în pantă arăturile se fac 67 . Gunoiul de grajd este un îngrăşământ organic recomandat pentru această cultură deoarece determină sporuri însemnate de recoltă. urmată apoi de nivelare şi fertilizare. prin lucrări cu grapa cu discuri.

Desimea plantelor se calculează funcţie de condiţiile climatice. Pe un teren denivelat şi înburuienat se execută o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi.55000 plante/ha la cei semitimpurii. TMTD 75 (4 kg/t). Calendaristic. puritate şi germinaţie.obligatoriu paralel cu direcţia curbelor de nivel şi pot fi lăsate nediscuite până în primăvară. de hibridul cultivat.3. pregătirea patului germinativ se va diferenţia după umiditatea din sol şi de starea terenului.65000 plante/ha la hibrizii timpurii şi între 50. în zona de câmpie.5 kg/t). Furadan 35 ST (2.30 aprilie. de fertilitatea solului. Cantitatea de sămânţă la hectar variază între 14. iar în celelalte zone între 15. Sămânţa şi semănatul Materialul folosit la semănat trebuie să aibe puritatea fizică minimă de 98% şi germinaţia minimă de 90%. numărul de plante creşte cu 10. 13. iar în preziua semănatului patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul. înainte de semănat pentru prevenirea bolilor şi dăunătorilor sămânţa se tratează cu Tiradin 75 (3 kg/t). 68 . iar în condiţii de irigare. scade randamentul de boabe. răsărirea este neuniformă. porumbul se seamănă între 1. iar dacă semănatul se face mai târziu. c. Limitele desimilor optime fiind între 55. când umiditatea solului se reduce. neînburuienat se va lucra în preziua semănatului cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi. Primăvara după zvântarea solului.15000.20 aprilie.30 kg în funcţie de MMB. Pregătirea patului germinativ. creşte procentul de plante sterile.4.8. Un teren nivelat. Carbodan 35 ST (25 kg/t) etc. Semănatul prea timpuriu are drept urmare putrezirea boabelor în sol (”clocirea”). Epoca de semănat se stabileşte atunci când în sol la adâncimea de 10 cm sunt cel puţin 8oC. perpendicular pe direcţia de semănat. Distanţa între rânduri este de 70 cm în culturile neirigate şi de 80 cm în culturile irigate.

5 l/ha) etc. Recoltarea se poate face şi manual. recoltarea poate începe când umiditatea este de 24%. După răsărirea plantelor se execută 2. 13.8 cm pe solurile mijlocii din zonele mai uscate. iar apoi se taie tulpinile. Semănatul se realizează cu semănătoarea de precizie tip SPC6. Lucrări de îngrijire Scopul executării acestor lucrări este combaterea crustei. Combaterea buruienilor se poate realiza şi pe cale chimică prin utilizarea erbicidelor de tip Onezin (3 l/ha).Adâncimea de semănat variază după textura şi umiditatea solului şi este de 5 .4. Distrugerea crustei şi buruienilor apărute înainte de răsărirea porumbului se realizează cu sape rotative perpendicular pe direcţia rândurilor. Recoltarea Ştiuleţii pot fi recoltaţi mecanizat când boabele au 30% umiditate. iar sub formă de boabe. rezultând ştiuleţi depănuşaţi. Praşilele mecanice se execută cu cultivatorul care distruge buruienile între rânduri şi manual cu sapa pe direcţia rândurilor de plante. gărgăriţa frunzelor). a buruienilor şi dăunătorilor. Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face preventiv prin tratamentul seminţei.4.9. Sinoratox 35 (3 l/ha). 69 .14 zile. praşila a doua după 10. Pitezin 75 (2 kg/ha). se fac tratamente cu Decis (0. 13. Eradicane 75 EC (5. iar a treia după 1520 zile de la a doua. Sare DMA (1.5. iar în cazul semnalării atacului de dăunători (viermi sârmă.6 l/ha).8. prima praşilă trebuie efectuată în primele 10 zile după răsărire.3 l/ha).3 praşile mecanice.6 cm pe solurile umede şi grele şi de 6.

Importanţă. De remarcat este nu numai conţinutul mare în substanţe proteice. Generalităţi 14. fasolea.5% la soia. dar şi cel în aminoacizi esenţiali este ridicat. frunzele şi tecile având un conţinut apreciabil în substanţe proteice sunt folosite de asemeni în furajarea animalelor.CAPITOLUL 14. în rădăcinile laterale la unele specii depăşesc în creştere pivotul principal. iar reziduurile (şroturile) rămase de la extragerea uleiului se utilizează la toate speciile şi categoriile de animale.1. În Europa cultura leguminoaselor este cunoscută de peste 5000 de ani. rădăcina principală este pivotantă. Unele leguminoase (lupinul) se cultivă ca îngrăşământ verde pentru fertilizarea solurilor. Răspândire Plantele din această grupă fac parte din familia Leguminosae. lintea. îmbogăţind solul cu 100 . Particularităţi morfologice Leguminoasele au un sistem radicular bine dezvoltat.2.6% la năut şi 38. Tulpinile (vrejii). soia.1. fasoliţa latirul şi arahidele.1. lupinul. seminţele de soia conţin 17 .1. proteinele fiind din acest punct de vedere de calitate superioară. Boabele de leguminoase spre deosebire de cereale sunt foarte bogate în proteină. Toate leguminoasele sunt considerate cele mai bune premergătoare pentru toate culturile. LEGUMINOASE PENTRU BOABE 14. ce decurge din simbioza lor cu bacterii din genul Rhizobium. năutul. Aceste plante au importanţă fitotehnică însemnată. Leguminoasele conţin şi o mare cantitate de ulei. 14. conţinutul variind între 23.300 kg azot la hectar.25 % ulei. bobul. în care sunt incluse: mazărea.000 ha. care fixează azotul atmosferic. iar cele de arahide peste 50 %. în România suprafaţa cultivată cu leguminoase în ultimii ani a fost de circa 200. Boabele de leguminoase se folosesc atât în alimentaţia omului cât şi a animalelor. 70 .

bob. sunt prinse în fruct pe partea ventrală. deoarece au un tegument dens. Florile sunt hermafrodite. polenizarea este autogamă (fasole. greu permeabil pentru apă. fază în care şi activitatea bacteriilor simbiotice este maximă. lupin). iar năutul imparipenat (număr impar de foliole). arahide) sau hipogeică (mazăre. Cantitatea de apă absorbită de seminţe este în funcţie de greutatea acestora şi variază de la 75% la năut la 116. Seminţele. având la bază o pereche de stipele. fasoliţă). au forme şi mărimi diferite. lupin). mazărea. fasoliţa.Pe rădăcini se formează nişte noduli în care se găsesc bacteriile fixatoare de azot din genul Rhizobium. năut. bob. Fructul este o păstaie dehiscentă (fasolea. în funcţie de specie poate fi erectă (fasole. înfloritul este eşalonat de la bază către vârf. Numărul nodozităţilor. Ramificarea tulpinii este mai pronunţată la soia. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip racem axilar sau terminal (lupin).3. La alte specii frunzele sunt trifoliate (fasole. lupinul. soia. Mazărea. latirul. fasole. linte. 14. După răsărire planta consumă rezervele de substanţe nutritive din cotiledoane. linte).adică hipocotilul ridică cotiledoanele la suprafaţa solului (fasolea. bob.12oC la fasole şi arahide. Răsărirea leguminoaselor este epigeică . Temperatura minimă de germinaţie este cuprinsă între 1. 71 . lintea au frunze paripenate (număr par de foliole). aceasta fiind diferită în funcţie de specii. Tulpina. fasoliţă). Bacteriile fixatoare de azot pătrund din sol prin perişorii absorbanţi şi după această perioadă de stagnare începe procesul de fixare biologică a azotului. lupin şi mai puţin pronunţată la mazăre şi bob. soia.12 zile până când îşi încep activitatea bacteriile simbiotice. bobul. în general seminţele germinează greu. când cotiledoanele rămân în sol. iar la lupin sunt palmate.120% la lupin. mărimea lor ating un maxim în faza de înflorire a plantei. năut. după care există o perioadă de stagnare de 7. latri). care sunt în raport de simbioză cu planta gazdă. Particularităţi biologice Germinaţia seminţelor este corelată cu temperatura şi umiditatea din sol. alunele de pământ. volubilă (fasolea urcătoare) sau culcată (mazăre şi latir).1.2oC la mazăre şi 10. fasoliţa) sau indehiscentă (năut. sau alogamă (bob. soia. mazăre. linte. Frunzele sunt compuse. soia.

În România. ramificată.2.200 ha în 1998. înălţime 30. 14. iar următoarele sunt trifoliate.în prima fază de vegetaţie rădăcina principală are un ritm de creştere mai viguros.000 ha (1985.000 ha. care sunt folosite în alimentaţia omului. Sistematică Fasolea aparţine familiei Leguminosae.3. întrucât fasolea se recoltează vara (iulie.6 m. 14.1. În Europa fasolea s-a cultivat pentru prima dată la 1542. Frunzele adevărate apar la scurt timp după răsărire. triptofan).51%) şi în proteine (21.2. fără resturi vegetale. 72 . prezintă nodozităţi pe ramificaţiile subţiri şi spre extremităţi. Particularităţi morfologice Rădăcina prezintă numeroase ramificaţii laterale. Florile sunt grupate în raceme scurte. Fructul este o păstaie dehiscentă cu 3.1989) la 29. Primele 2 frunze sunt simple.7 seminţe a căror MMB este cuprinsă între 200 şi 400 g. 14. Tulpina la fasolea pitică este erectă. dar mai ales pentru grâul de toamnă.50 cm. Boabele de fasole au un conţinut ridicat în glucide (50.26%). deoarece lasă solul îmbogăţit cu azot.2. ritm care scade către maturitate.august) este o bună premergătoare pentru alte culturi agricole. situate la subsuoara frunzelor. reprezintă un furaj grosier valoros pentru rumegătoare. creând condiţii bune pentru lucrările solului. astăzi ocupând o suprafaţă de cca.2. curat de buruieni. bogate în aminoacizi esenţiali (lizină. 680. Cea mai răspândită specie este Phaseolus vulgaris (fasolea comună) originară din Mexic. FASOLEA 14. Vrejii şi tecile obţinute după recoltarea boabelor. fasolea deşi este o cultură agricolă importantă în ultimii ani. genul Phaseolus.2. suprafaţa ocupată cu această cultură a scăzut de la 170. arginină. Răspândire Fasolea se cultivă în principal pentru boabe. Importanţă. iar la formele urcătoare are lungimi de 3.

polenizarea este autogamă. lunca Dunării. -2oC sau la brume uşoare.formarea păstăilor şi a boabelor.25oC iar pentru maturare temperatura maximă este de 18oC. Zone ecologice Zonele în care fasolea găseşte condiţii foarte favorabile şi favorabile în România sunt situate în Câmpia de Vest şi pe luncile Mureşului şi Târnavelor. Germinaţia este epigeică şi depinde de temperatura solului care trebuie să fie între 8. Plantele tinere după răsărire sunt mai rezistente la secetă.3 cm. Fasolea este o plantă la care înflorirea are loc de la bază către vârf. iar cea mai mare suprafaţă se află în Oltenia.7. La germinare seminţele se îmbibă cu o cantitate de apă egală cu 100110%din greutatea lor. pe cernoziom. Cerinţe faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldura. aluviuni. Cerinţe faţă de sol.10oC. Preferă însă soluri cu textură mijlocie. fertile. 14.14.2. Faza critică pentru apă este înflorire . Moldova. mai ales pe solurile argiloase. reci.4 zile când în sol sunt temperaturi de 8. plantele tinere nu rezistă la temperaturi de -1.. brun-roşcat.120 zile.6. Cerinţe faţă de umiditate. Hipocotilul se poate rupe foarte uşor dacă solul a format crustă la suprafaţă.2. Lipsa apei din perioada înfloritului determină avortarea florilor şi perturbări în procesul de fecundare. Muntenia. 73 . nisipoase sau salinizate.4.12 zile de la semănat.5. 14. argilo-iluviale. erbacee cu o perioadă de vegetaţie de 90. Temperaturile optime la înflorire sunt de 22 . Răsărirea are loc după 10. cu pH de 6 . Germenii au putere redusă de străbatere.2. Radicela formează primii perişori când a atins lungimea de 2.5. Fasolea poate fi cultivată pe diferite tipuri de sol. Particularităţi biologice Fasolea este o plantă anuală. iar hipocotilul creşte rapid ridicând cotiledoanele la suprafaţa solului.. Seminţele germinează în 3. motiv pentru care terenul trebuie să fie foarte atent pregătit în vederea semănatului. slab aerate.10oC şi umiditate suficientă. Sunt excluse solurile cu exces de umiditate.

7. care până în toamnă se grăpează pentru distrugerea buruienilor. Lucrările solului Solul va fi bine pregătit datorită faptului că seminţele au nevoie de apă în cantitate mare pentru a germina iar puterea de străbatere este redusă. Rotaţia Faţă de planta premergătoare fasolea este puţin pretenţioasă.2.7.7. datorită bolilor comune.14. să nu fie mai veche de 3 ani.40 kg P2O5/ha şi 40 . preferând cerealele păioase de toamnă. Fiind o leguminoasă. se tratează înainte de semănat cu Tiradin 4 kg/t şi cu preparate bacteriene (de tip Nitragin. iar patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul în preziua semănatului. cartoful sau chiar porumbul. germinaţia de minim 80%.10oC cu diferenţieri în funcţie de zonă. 14. Nu se amplasează după floarea soarelui sau după alte leguminoase. 14. se va utiliza mai degrabă în perioada de vegetaţie (apariţia primelor două frunze trifoliate .2. Arăturile tasate se pregătesc cu grapa cu discuri. Semănatul pentru condiţiile ţării noastre se realizează în perioada 10 aprilie . dar răspunsul la fertilizare este diferit în funcţie de tipul de sol.60 kg K2O/ha.7.4.7. Fertilizarea Fasolea are cerinţe ridicate faţă de elementele nutritive din sol.2. 30 . fasolea nu trebuie fertilizată cu cantităţi mari de îngrăşăminte cu azot deoarece este asigurat pe cale simbiotică.2.începutul înfloritului).1. Sămânţa şi semănatul Sămânţa să aibă puritatea de 98%. Dozele recomandate sunt de 30 . Primăvara după zvântare arătura se grăpează pentru distrugerea crustei şi afânarea solului.2.50 kg N/ha. 74 . Monocultura este exclusă. dar nici după sfecla de zahăr sau după porumbul erbicidat cu Atrazin. Fasolea este o foarte bună premergătoare pentru grâu.3.15 mai când în sol sunt 8. Tehnologia de cultivare 14. După recoltarea premergătoarei se efectuează dezmiriştirea urmată de o arătură de vară la 25. 14.2. Fosforul şi potasiul se administrează înainte de arătură. care conţine bacteria Rhizobium phaseoli).30 cm.

4.30 aprilie. este semnalată prezenţa antracnozei boală care se combate prin tratamente cu Dithane (2 kg/ha) sau Turdacupral (4 kg/ha). iar buruienile dicotiledonate se combat în timpul vegetaţiei cu Basagran (2 l/ha). iar în zonele mai nordice.În Câmpia Română. într-un sol rece şi umed.2. Desimea este de 35 .5 cm pe solurile cu textură mijlocie şi umedă. iar dintre dăunători cea mai păgubitoare este gărgăriţa care atacă boabele.15 mai.6 cm pe solurile uşoare şi uscate. în timpul vegetaţiei.8. răsărirea.3 praşile mecanice şi un plivit manual pe rând.200 kg în funcţie mai ales de MMB. 15 . Convolvulus.7. sau în rânduri echidistante. 75 . 14. favorizează clocirea şi putrezirea boabelor. Atacul începe în câmp şi se desăvârşeşte în depozite. 10 . Adâncimea de semănat este de 4 . Sonchus se vor efectua 2. Combaterea în câmp se face cu Carbetox (2 l/ha) sau Siniratox (2 l/ha). Lucrările de îngrijire în timpul vegetaţiei în funcţie de gradul de infestare cu buruieni perene din genul Cirsium. Frecvent. la 50 cm cu SPC-8.45 boabe germinabile/m2 în cultură neirigată şi 50 55 boabe germinabile/m2 în cultură irigată. 14. iar semănatul mai târziu când vremea s-a încălzit bine şi solul pierde apa. combaterea lor se poate realiza cu erbicidele Treflan (3. în benzi de câte 3 rânduri la distanţe de 45 cm şi benzi de 70 cm.8 l/ha) care se aplică înainte de semănat. Semănatul se face cu SPC-9. 5.25 aprilie. atunci când planta a format prima pereche de frunze trifoliate. întârzie germinaţia. Câmpia de Vest şi Dobrogea semănatul se face în intervalul 10 aprilie .4 l/ha) sau Lasso (6. Semănatul prea timpuriu. Recoltarea Momentul începerii recoltării la fasolea pentru consum este când 75% din păstăi s-au maturizat. iar la culturile pentru sămânţă când păstăile s-au maturizat în totalitate. în centrul Moldovei şi Transilvania. Cantitatea de sămânţă la hectar este de 80 . până la începutul înfloritului pentru a nu stânjeni fecundarea şi fructificarea.2. iar după recoltare seminţele se vor gaza în depozite cu Delicia 30 g/ht. în cazul buruienilor monocotiledonate. înfloritul şi fecundarea. Se recomandă ca lucrările de prăşit să fie încheiate.

prinderea lor este alternă.1. cele care se prind la primul nod sunt provenite din cotiledoane. având o înălţime de 40. pătrunde în sol până la 2 m. Soia are trei tipuri de frunze. ramificată.3. unifoliate. Şroturile rămase de la extragerea uleiului sunt utilizate în hrana animalelor pentru echilibrarea proteică a raţiilor. 14. Răspândire Soia este una dintre cele mai importante plante agricole. specia cea mai importantă .3. Proteinele din soia au valoare biologică ridicată.3. cu patru subspecii din care singura cultivată în ţara noastră este manshurica. Particularităţi morfologice Rădăcina.50 cm. Frunzele 76 . este bine dezvoltată. Soia se cultivă pentru seminţe care au un conţinut ridicat în substanţe proteice peste 30%.4 mii ha de pe care s-a recoltat o producţie medie de 1317 kg/ha.Glycine hispida. fiind echivalente cu proteinele de origine animală.Recoltarea se face cu maşina de dislocat fasole şi treeratul cu combina. Sistematică Soia aparţine genului Glycine. la al doilea nod sunt simple. pe glob soia a ocupat o suprafaţă de peste 73 mil ha cu o producţie medie de cca. Răspândire. 14. În anul 2000. iar ramificaţiile laterale pe o rază de 40. Importanţă. a animalelor cât şi pentru industrie. fiind o leguminoasă. Rădăcinile au capacitate mare de solubilizare şi de absorbţie a substanţelor nutritive din sol. Frunzele. SOIA 14. 14.25% şi peste 24% hidraţi de carbon. Tulpina este erectă.3. când plantele din brazde sunt uscate iar boabele au 16% umiditate. iar cele situate la următoarele noduri sunt trifoliate.70 cm. În România suprafaţa cultivată în anul 2000 a fost de 14. Ca plantă agricolă.2.3. atât pentru alimentaţia omului. 2200 kg/ha. grăsimi 17.14 zile de la infecţie. contribuie la ridicarea fertilităţii solului. în urma simbiozei cu bateriile fixatoare de azot se formează nodozităţile care sunt vizibile după 10.

18oC.3.50 zile. 14. Seminţele au o creştere rapidă până când ajung la greutatea maximă. Florile sunt hermafrodite. adică până la maturitatea fiziologică. Hipocotilul creşte.5oC) decât fasolea. -2.10oC.400 păstăi. Particularităţi biologice Soia este o plantă erbacee. În această fază radicela creşte. anuală având o perioadă de vegetaţie cuprinsă între 95 . planta înregistrează creştere maximă. rombică şi sunt acoperite cu perişori deşi. Florile sunt grupate câte 3. minim 13. Cuprinde înflorirea şi fructificarea. înflorirea se face de la bază către vârf. având MMB între 50. iar răsărirea se produce la 8. lanceolată. Consumul cel mai mare este înregistrat în faza de formare a 77 . Fructul este o păstaie uşor curbată sau dreaptă cu 1. Cerinţe faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldură. de culoare galbenă. Tot în această fază are loc creşterea şi dezvoltarea aparatului foliar.50 zile. care durează 30 .5 seminţe.30 cm.3. foliolele au formă ovală. iar la formarea seminţelor. Seminţele sunt aproape sferice sau elipsoidale. După răsărire soia este mai rezistentă la temperaturi scăzute (-2. Ritmul de creştere a rădăcinilor este intens şi scade înainte de fecundare. în timpul înfloritului sunt necesare valori minime de 17.trifoliate au un peţiol lung de 3. aduce cotiledoanele la suprafaţa solului. durează 35 .5.400 g. formează primii perişori când are 2.40 zile. pe o plantă se pot forma până la 300. Faţă de umiditate soia are cerinţe ridicate. Soia este o plantă cu cerinţe ridicate faţă de căldură. Ciclul de vegetaţie este împărţit în trei faze şi anume: a) Faza de creştere şi vegetaţie.3 cm lungime. dar ajung la maturitate doar 30. Cerinţe faţă de umiditate. Seminţele pentru germinare se îmbibă cu apă în cantitate de până la 150% din greutatea lor. seminţele încep să germineze când în sol este o temperatură minimă de 78oC. nodozităţile furnizează azot plantei.14oC. fecundarea autogamă. c) Faza maturizării seminţelor.6.9 în inflorescenţe tip raceme axilare sau terminale. b) Faza reproductivă. 14.60 păstăi. care durează 30 .140 zile.

Tehnologia de cultivare 14.80%) este asigurat prin asimilarea lui din atmosferă. grele. Criş.8. alegerea terenurilor precum şi orientarea rândurilor să fie cât mai bine iluminate. Cerinţe faţă de sol. Câmpia Română.2. 14. Soia este o plantă de zi scurtă. Fertilizarea Dintre toate leguminoasele.7. după care. soia are cele mai ridicate cerinţe pentru azot datorită conţinutului ridicat al plantei în acest element.35 zile de vegetaţie.8. cu reacţie neutră slab acidă. sfecla pentru zahăr. Nu sunt recomandate soluri prea umede.1. înflorirea şi umplerea seminţelor (10. planta utilizează azotul numai din sol. Sunt evitate floarea soarelui.). 15. Soia preferă soluri fertile. rapiţa şi alte plante leguminoase datorită bolilor comune. în primele 25. graminee furajere. cerinţele cele mai mari sunt imediat după răsărire şi de la înflorire până la maturitate. acide sau sărăturate. cu textură mijlocie. bine drenate. Faza critică în nutriţia cu azot este cu 2 săptămâni înainte de înflorire. 14. Fosforul este necesar pentru dezvoltarea bacteriilor simbiotice. Timiş. (Câmpiile Mureş.15 iunie. Cerinţele faţă de lumină pot fi asigurate prin semănat mai timpuriu (în special pentru soiurile tardive). întrucât nu a fost creată încă simbioza cu bacteriile fixatoare de azot. în Moldova (Jijia .3. această perioadă fiind considerată faza critică. solurile bălane din Dobrogea. Rotaţia Soia preferă ca plante premergătoare cerealele păioase. Potasiul alături de fosfor favorizează dezvoltarea nodozităţilor. La rândul ei soia este o bună premergătoare pentru majoritatea plantelor care nu fac parte din familia leguminoaselor. 14.20 august).3. etc.organelor de reproducere. cerinţele maxime sunt în perioada creşterii vegetative rapide şi scad odată cu formarea seminţelor.3.Bahlui). Zone ecologice Pe teritoriul României soia găseşte condiţii favorabile de cultură în partea de vest.8. porumbul şi cartoful. reci.3. o mare parte din azotul necesar (20. Cerinţe faţă de lumină. 78 .

în benzi de 3 rânduri la 45 cm. Lucrările solului Lucrările solului se execută în scopul afânării şi aerisirii solului.70 cm între benzi (irigare). care mărunţeşte. în nordul ţării şi între 20. care scurtează termenul de infestare cu bacterii şi de formare a nodozităţilor. distrugerii buruienilor şi crearea unui pat germinativ care să asigure o răsărire uniformă.30 aprilie în restul zonelor.55 b.20 aprilie.8.Dozele economice recomandate sunt de 30.50 b./m2 (neirigare).28 cm. arătura urmând a se efectua după căderea ploilor. Sămânţa şi semănatul Calităţile materialului pentru semănat sunt apreciate prin puritate de 98%.0. în funcţie de umiditatea din sol.100 kg.3. Cantitatea de sămânţă la hectar este de 70. Epoca de semănat este condiţionată de realizarea în sol a unei temperaturi de 7-8oC la adâncimea de semănat.8. aplicat înainte de semănat. Sămânţa se tratează cu Tiradin 3. La executarea lucrărilor solului se va ţine seama de tipul de sol şi condiţiile climatice din zonă. în rânduri echidistante la 50 cm (neirigare). 14. În preziua semănatului se lucrează cu combinatorul.5 kg/t sau Captadin 0. de planta premergătoare. soia se seamănă în paralel cu porumbul pentru boabe. nivelarea terenului şi distrugerea buruienilor.3. Distanţa dintre rânduri se stabileşte în funcţie de tehnologia aplicată şi anume. De fapt ca şi fasolea. cea de vară se menţine afânată şi fără buruieni până în toamnă.11 cm. 79 . nivelează şi tasează solul./m2 (irigare) şi 45.2 .g. fosfor 40. cu 60.40 kg azot/ha pe solurile sărace. capacitatea de germinaţie minim 80 % şi MMB cât mai mare. Se recomandă şi tratarea cu Nitragin (suspensie de bacterii).100 kg/ha. Calendaristic soia se seamănă între 10. pentru a nu se crea bulgări.3. Arătura se va executa la adâncimi de 25.g. 14. 50.5 kg/t. Primăvara pregătirea patului germinativ se realizează cu grapa cu colţi reglabili pentru distrugerea crustei.80 kg/ha (cultură neirigată) iar potasiu. Desimea la semănat este de 50. arătura este înlocuită prin lucrări cu grapa cu discuri la adâncimea de 7.4. În lipsa apei din sol.

Roundup 4 l/ha. După răsărire. 14.0 cm. umiditatea seminţelor este 16%. Recoltarea se face cu combina. putregaiul alb. sau Ortocid 2.5. a bolilor şi dăunătorilor.5.4.3. 80 . Următoarele 2.5. producţiile care se pot obţine sunt între 34. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor. pe solurile mijlocii 2.8.Adâncimea de semănat este corelată cu textura solului şi gradul de aprovizionare cu apă.8. Cele mai periculoase boli sunt mana.5 t/ha în cultură irigată şi de 2. iar păstăile sunt brunificate în procent de 70%.3 praşile se fac până la înfloritul plantelor. când rândurile de plante se cunosc bine.4 l/ha.5 cm. Recoltarea Momentul recoltării se stabileşte atunci când frunzele s-au îngălbenit şi au căzut.3 tratamente cu Turdacupral 4 kg/ha. se execută prima praşilă mecanică.5 kg/ha.5.6.3. Treflan 3 . la apariţia lor în câmp se fac 2. Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin aplicarea următoarelor erbicide. 14. Pe solurile mai grele această adâncime este de 2.3. reprezintă principalele măsuri care se aplică în timpul vegetaţiei.5 t/ha în cultură neirigată. Basagran 2 l/ha.3. Crusta şi buruienile răsărite sau în curs de răsărire se distrug cu sapa rotativă sau cu grapa cu colţi reglabili. fuzarioza. lucrări care se efectuează înainte de răsărirea plantelor.

floarea soarelui este semnalată în Moldova (mijlocul sec. Din punct de vedere agricol. Importanţă. Calatidiile pot fi întrebuinţate în alimentaţia ovinelor.1. datorită conţinutului ridicat în acizi graşi nesaturaţi. India.1. Răspândire Florea soarelui face parte din grupa plantelor oleaginoase.25% proteină brută. fiind cea mai importantă cultură pentru condiţiile ţării noastre. floarea soarelui a ocupat o suprafaţă de 1 mil. ha cu o producţie medie de cca. FLOAREA SOARELUI 15. Este şi o bună plantă meliferă. Sămânţa sau miezul conţine între 58. ha cu o producţie medie de 1190 kg/ha. ulei 20. Ţări mari cultivatoare de floarea soarelui sunt : SUA. China. Ucraina. Spania. motiv pentru care sunt utilizate în alimentaţia animalelor. iar la noi în ţară în cultură pură.55%). XIX. acesta se poate pregăti în condiţii bune pentru grâul de toamnă. Argentina. După extragerea uleiului rămân turtele sau şroturile care sunt foarte bogate în proteină (45. Floarea soarelui se cultivă pentru fructele sale bogate în uleiuri vegetale. reprezentând un furaj grosier destul de valoros. floarea soarelui este o plantă care eliberează terenul devreme.3.1.8 mil. în Europa fiind adusă mai întâi în Spania (sec. În România în 1999. În anul 1999 pe glob floarea soarelui s-a cultivat pe o suprafaţă de 21. 1100 kg/ha. Floarea soarelui este originară din partea vestică a Americii de Nord. 3. în Rusia este semnalată la începutul sec.5% substanţe minerale.50 kg miere /ha.68%. Rusia. XIX). obţinându-se o cantitate de 30.CAPITOLUL 15 PLANTE OLEAGINOASE 15. care au bune calităţi alimentare. 81 . XVI). Întreaga plantă se poate cultiva pentru masă verde sau siloz.

2500 dispuse în zone spiralate.122 zile (semitimpurii) şi 123. pericarpul (coaja) conţine un strat carbonogen care protejează sămânţa (miezul). iar lateral pe o rază de 70 cm. Durata perioadei 7. Sistematică Floarea soarelui face parte din familia Compositae. cilindrică sau striată. sunt asexuate. pivotantă ajunge până la 2 m în sol. 15. Rădăcina este viguroasă.răsărit. Particularităţi morfologice Floarea soarelui este o plantă anuală.2. Până la formarea celei de a 2. hermafrodite în număr de 1200. Tulpina este erectă. înălţimea este de 1. iar în interior are o măduvă buretoasă. Fructul este o achenă de culoare neagră sau albă.2 m şi este neramificată. după care ritmul se accelerează. pivotul principal are o creştere mai rapidă decât partea aeriană. genul Helianthus (helios = soare. Formarea frunzelor începe cu apariţia celor cotiledonale.130 zile (semitardivi).15. Acum se dezvoltă sistemul radicular. lung peţiolate.1. Particularităţi biologice Ciclul de vegetaţie al florii soarelui este alcătuit din cinci perioade: . Sunt în număr de 30.20 zile. . de culoare galbenă şi tubuloase.3 perechi de frunze. 82 . iar prinderea este alternă.perioada răsărit-formarea a 4. erbacee. precum şi soiul Record.40. prezintă două cotiledoane mari bogate în ulei şi substanţe proteice. groasă. anthos = floare) cu mai multe specii din care importantă pentru cultură este Helianthuus annuus.4. creşterea maximă a rădăcinilor este la începutul înfloririi. acoperită cu perişori.perioada semănat .3.1. Frunzele sunt simple. timp în care are loc germinaţia seminţelor care se produce la temperaturi de la 4oC până la 8oC. Florile sunt grupate în inflorescenţe numite calatidii şi sunt de două feluri ligulate aşezate pe marginea calatidiului.1. limbul este acoperit cu perişori scurţi. mari. înaltă.5 perechi de frunze. Sămânţa este învelită într-o membrană subţire concrescută cu endospermul. creşterea tulpinii este lentă. Din această specie în condiţiile ţării noastre se cultivă hibrizi simpli cu perioade de vegetaţie între 119. 15.

5 perechi de frunze . precum şi faptului că prin lepădarea frunzelor de la treimea inferioară a tulpinii scade suprafaţa de evapo . iar primordiile florale la 6. Seminţele germinează când în sol sunt temperaturi mai mari de 7oC. după răsărire plantele tinere nu rezistă la temperaturi de -2oC. 15.17oC.38 zile de la răsărire. Cerinţele faţă de climă şi sol Cerinţe faţă de căldură. iar în perioada de înflorire . măduvei tulpinii în care se înmagazinează o mare cantitate de apă. a perişorilor de pe plantă.5.formarea achenelor..transpiraţie. Fazele critice sunt perioadele de la începutul formării capitulului.4 perechi de frunze începe diferenţierea inflorescenţei. Are o durată de 40. Este perioada când se poate face recoltarea. Plantele manifestă cerinţe mari faţă de apa din sol. pentru încolţire seminţele au nevoie de 70. formarea frunzelor se încheie în faza formării inflorescenţei. La maturitatea fiziologică acumularea uleiului atinge valori maxime. Până la îmbobocire vârful tulpinii se mişcă după soare (heliotropism). care durează trei săptămâni are loc îmbobocirea care începe la 32. la înflorire şi de la înflorire.24oC. Când plantele au 3. Temperaturile ridicate însoţite de secetă. Maturarea fiziologică începe când seminţele au un conţinut în umiditate de 28%. Rezistă destul de bine la secetă datorită sistemului radicular bine dezvoltat. Florea soarelui este o plantă mezotermă.100% apă faţă de greutatea lor.începutul înfloririi. înfloritul durează 8.formarea fructelor. Necesarul optim de temperatură în intervalul de la răsărit la apariţia inflorescenţei este de 15. este faza de creştere cea mai activă. temperaturile optime sunt de 22.perioada înflorire .50 zile.1. nord-est.10 zile iar polenizarea este alogamă (entomofilă).perioada de maturare. începe acumularea substanţelor de rezervă. . În această perioadă. .perioada 4. perturbă polenizarea şi fecundarea. la umplerea seminţelor. scade procentul de ulei. 83 . iar la înflorire inflorescenţele sunt orientative către est. La 9 zile după fecundare achenele au lungimea normală. Cerinţe faţă de umiditate.7 perechi de frunze.

fasolea. Porumbul poate fi utilizat în rotaţie cu floarea soarelui.1. 84 . Cele mai bune premergătoare sunt culturile recoltate timpuriu (cereale păioase. Floarea soarelui revine pe acelaşi teren după minim 6 ani.7. 15. (putregaiul alb şi cenuşiu). aluviale. acide neamendate.1. Zone ecologice Floarea soarelui se cultivă în diferite zone pedoclimatice din ţară. mazărea). Cerinţele faţă de sol.1. reci. Floarea soarelui este pretenţioasă faţă de lumină. adică. Rotaţia Faptul că floarea soarelui consumă cantităţi mari de apă şi substanţe nutritive. solurile brun-roşcate. cu reacţie alcalină şi textură mijlocie lutoasă. Cele mai potrivite soluri sunt cele profunde. fertile. cele nisipoase. cerinţele cele mai ridicate se manifestă până la apariţia inflorescenţei. dacă nu a fost erbicidat cu Atrazin. Monocultura este exclusă datorită transmiterii prin sol a unor boli şi dăunători.1. la care se manifestă fenomenul de heliotropism. Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de producţia planificată şi de fertilitatea solului. cartoful şi inul.1.7.2. Este o plantă de zi scurtă. se impune o rotaţie corespunzătoare a culturilor. 15. calcaroase. Podişul Dobrogei urmate apoi de Câmpia Jijiei şi a Transilvaniei.Cerinţele faţă de lumină. este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară.7. cele mai indicate sunt Câmpia Română. Fertilizarea Floarea soarelui consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. cernoziomurile. Sunt contraindicate solurile grele. Tehnologia de cultivare 15. luto. cum ar fi soia. Câmpia Vestică. 15. este atacată de boli şi dăunători.nisipoasă. rapiţa.6. sau erodate. compacte. dar şi cele atacate de lupoaie precum cartoful şi tutunul. lipsa acestora la începutul vegetaţiei determină o scădere a producţiei. dar şi din cauza atacului de lupoaie. Nu sunt indicate culturile care au boli comune.

Sămânţa şi semănatul Pentru semănat. Pentru condiţiile ţării noastre în cultură irigată desimea este de 50. când se execută vara. se face între 25 martie şi 15 aprilie. germinaţia minimă 85. pe solurile cu fertilitate mai scăzută. cu Apron (4. MMB de 70. se va folosi sămânţa cu valoare biologică ridicată.7. zona pedoclimatică şi tehnologia aplicată. cu Fundazol (2 kg/t) sau Vitavax 200 (2 kg/t) şi Criptodin (2 kg/t). în primăvară patul germinativ se pregăteşte până la adâncimea de semănat cu grapa cu discuri urmată de grapa cu colţi reglabili sau cu combinatorul.6 kg/t). iar potasiu 20. fosfor 15.3.1.95%.130 kg/ha. sparte) şi să nu conţină scleroţi de Sclerotinia sau seminţe de lupoaie. Distanţa dintre rânduri este de 70 cm. care permite mecanizarea întreţinerii şi recoltării. la adâncimea de 25. Lucrările solului Imediat după recoltarea premergătoarelor terenul se lucrează cu grapa cu discuri. 15. Calendaristic semănatul.30 cm. Epoca de semănat se stabileşte când în sol. 85 . iar prevenirea atacului de viermi sârmă şi răţişoară se fac tratamente cu Furadan (28 l/t). fie că este hibridă sau aparţine unor soiuri. între 50.50.115 kg/ha. 15.80 g să fie condiţionată (fără seminţe seci. aplicat toamna sub arătura adâncă. la adâncimea de semănat sunt 7oC timp de o săptămână.60.Pe solurile cu fertilitate mijlocie dozele de azot variază în funcţie de producţie (1500. Desimea plantelor este condiţionată de hibridul sau soiul cultivat. înainte de semănat seminţele se tratează pentru prevenirea manei.4. împotriva putregaiului alb şi cenuşiu. pentru a nu se pierde apa şi a mărunţi resturile vegetale. când se execută toamna şi la 22.25 cm. Arătura se execută cât mai aproape de momentul eliberării terenului. Puritatea fizică peste 98%. iar întârzierea semănatului în a doua jumătate a lunii aprilie sau începutul lunii mai duce la întârzierea vegetaţiei şi creşterea atacului de mană şi dăunători.4000 kg/ha).000 plante /ha în cultură neirigată.000 plante /ha şi de 45.1.115 kg/ha. Gunoiul de grajd se recomandă în doze de 20 t/ha.7.

Producţiile medii realizate în ţara noastră sunt între 1500. Tratamentele la sămânţă sunt eficace pentru prevenirea atacului de boli şi dăunători.5 cm. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Recoltarea se poate realiza cu combina pentru cereale păioase. Alte măsuri indicate sunt distrugerea resturilor vegetale după recoltarea plantelor şi bineînţeles aplicarea tratamentelor la avertizare. 86 . când plantele nu depăşesc 60. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor. epoca de semănat. atunci când 75 % din capitule sunt de culoare galbenă-brună pe partea dorsală şi umiditatea seminţelor este de 10 . textura şi umiditatea solului. 15 zile. 15. în scopul creşterii producţiei cu 300. iar a treia praşilă după cca.1. Recoltarea manuală constă în tăierea calatidiilor cu secera şi treieratul lor cu combina. Ca urmare. când plantele au 1 .1.7 cm. După fiecare praşilă mecanică urmează câte o praşilă manuală pe rând. prima praşilă mecanică se va executa îndată ce rândurile de plante se cunosc bine şi s-au format primele două frunze adevărate. deşi capacitatea de producţie a hibrizilor româneşti este de 4500 kg/ha.Adâncimea de semănat se stabileşte după mărimea seminţei. Floarea soarelui este o cultură extrem de sensibilă la concurenţa cu buruienile până în stadiul de 5 perechi de frunze. carbendazin (2 l/ha) etc. Recoltarea Floarea soarelui se recoltează la maturitatea tehnică. Polenizarea suplimentară se realizează prin amplasarea a 1. pe solurile mai grele este de 4.6. 15.2000 kg/ha.12 zile. Tratamentele în câmp pentru combaterea dăunătorilor se realizează prin prăfuiri cu Duplitox (25 l/ha).70 cm înălţime. împotriva putregaiului şi a manei se recomandă tratamente cu fusilazol (4 l/ha). fiind cuprinsă între 5.5 kg. A doua praşilă mecanică se face după un interval de 10.2 familii de albine/ha.7.5. Cantitatea de sămânţă la hectar în funcţie de densităţile stabilite este de 45. semănatul bob cu bob se realizează cu semănătoarea SPC-6.12 %. echipată cu dispozitivul pentru floarea soarelui.2 perechi de frunze.600 kg/ha. Heclotox (30 kg/ha).7.

amidonului. care în doze mari determină un gust amar şi deranjamente ale tubului digestiv.3 t/ha.000 ha cu o producţie medie de 15. răspândindu-se foarte repede în cultură. încolţiţi sau expuşi la soare. reuşeşte în zonele umede şi răcoroase şi este bună premergătoare pentru multe culturi agricole Tuberculii de cartof reprezintă partea consumabilă a plantei.1.26%) şi săraci în substanţe proteice (2%). Importanţa cartofului ca plantă de cultură constă în faptul că valorifică bine terenurile uşoare. În alimentaţia omului tuberculii se folosesc sub diverse forme. CARTOFUL 16. Cartoful este o valoroasă materie primă pentru industria alcoolului.4 mil. Concentraţia în solanină creşte în tuberculii înverziţi.3 mil. dar cu conţinut echilibrat în aminoacizi esenţiali. Ca furaj se foloseşte mai ales în alimentaţia porcilor. etc. care conţin cca. adus de coloniştii din Transilvania. ha cu o producţie medie de 16. ha iar în Asia de 5. glucozei. Suprafaţa cultivată cu cartofi în România în anul 2000 a fost de 278.2 t/ha. După datele FAO în anul 2000 pe glob suprafaţa cultivată cu cartofi a fost de 18. 87 .7 mil. a animalelor şi în diferite industrii. în Europa aceasta a fost de 9. Cartoful conţine aproape în toate organele plantei alcaloizi(solanina).1. reprezentând “a doua pâine”. nisipo-lutoase.1. Răspândire Cartoful este o plantă cu utilizări variate. În timp ce în patria de origine (America de Sud) suprafaţa ocupată cu cartofi a fost de 1 mil. în Muntenia 1810. Importanţă. dar şi la alte specii. ha. Cartoful este originar din America de Sud (Peru şi Chile). consumul pe glob este cuprins între 80 şi 150 kg pe cap de locuitor. 25% substanţă uscată şi 75% apă. ha.CAPITOLUL 16 PLANTE TUBERCULIFERE I RĂDĂCINOASE 16. de unde a fost adus în Europa (1565). în alimentaţia omului. În Moldova cartoful a fost introdus în anul 1818. sunt bogaţi în amidon (9.

iar prin seminţe.8 tulpini.3. Sistematică Cartoful face parte din familia Solonaceae. Tulpina subterană este rotundă.15 la o plantă.2 cm.100 cm şi groasă de 0. albastră.1. erectă sau uşor arcuită. iar după perioada de vegetaţie. care se deosebesc după culoarea florilor. sferică. 16. prin tuberculi. Rădăcina este fasciculată. Particularităţi morfologice Cartoful este o plantă anuală. care cuprinde peste 500 de specii din care cea mai importantă este Solanum tuberosum. iar la suprafaţa solului. genul Solanum. Specia Solanum tuberosum cuprinde numeroase varietăţi.200 seminţe mici. se îngroaşă la partea terminală sub forma unor mici noduli care ulterior se transformă în tuberculi. Tuberculii sunt tulpini subterane metamorfozate. Particularităţi biologice Cartoful este o plantă de cultură care se înmulţeşte pe cale vegetativă. prezintă foliole de mărimi şi forme diferite.1.2. galbenă. soiurile de cartof se împart în : timpurii (sub 95 zile). polenizarea este autogamă. de culoare verde.150 zile) este formată din următoarele faze de vegetaţie: 88 . înaltă de 30. care conţine 150. prezintă noduri şi internoduri. tulpinile aeriene. este ierboasă. 16. violacee. formând stoloni. târzii (peste 130 zile). după germinare vor lua naştere tulpinile aeriene. care ajunge în sol până la 70 cm. sunt hermafrodite. erbacee care se înmulţeşte prin tuberculi.16. Perioada de vegetaţie (75. semitârzii (110 . Frunzele sunt compuse. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip cimă. Pe suprafaţa lor prezintă nişte proeminenţe (sprâncene) şi adâncituri (ochi) unde există trei muguri din care. Fructul este o bacă mică.4.50 cm. semitimpurii (95 . iar lateral pe o rază de 30. în procesul de ameliorare. având lungimi de 10. deci sistemul radicular este slab dezvoltat Tulpina se dezvoltă din mugurii tuberculilor.130 zile).1.110 zile). sunt de culoare albă. a miezului şi a peridermului (coaja).6. Când sunt puşi în sol din tuberculi pornesc colţii. pe ea se formează rădăcinile şi stolonii.15 cm. Are aspect de tufă deoarece dintr-un tubercul apar 4. roză.1. Stolonii (ramificaţii tulpinale) sunt în număr de 12.

deoarece formarea tuberculilor pe stoloni se face în condiţii de zi scurtă.5. având maximul în timpul înfloritului. în schimb creşterea lor se face în perioada zilelor lungi. Temperatura minimă de încolţire este de 5.6oC. tulpinile şi frunzele. la 16. cresc intens rădăcinile. Cartoful este o plantă de zi scurtă pentru producerea de tuberculi. deoarece sub aceste valori tuberculii sunt sensibili la vătămare. Cartoful pretinde soluri bine aprovizionate cu apă. Cerinţe faţă de căldură. scade rezistenţa la păstrare. determină degenerarea cartofului. reduce tuberizarea. Cerinţe faţă de climă şi sol Cartoful este destul de pretenţios faţă de climă şi sol. Vrejii cresc la temperaturi minime de 7oC. Consumul maxim pentru apă este între îmbobocire şi maturitate. Cerinţe faţă de lumină. Cartoful dă cele mai mari producţii în condiţii de iluminare intensă.1. stolonii. deoarece limitează încolţirea. tuberculii cresc din ce în ce mai încet. Cerinţele faţă de lumină sunt influenţate de temperatură. cresc rădăcinile.15oC.15oC. optime de 19. Temperatura optimă pentru formarea şi creşterea tuberculilor este de 1618oC. Lipsa apei din sol scade numărul de stoloni. ceea ce înseamnă că plantarea cartofului în zona de câmpie să se facă devreme. determină putrezirea tuberculilor. Nu rezistă la temperaturi de 0o. este o plantă adaptată la un climat umed şi răcoros. cresc organele aeriene şi foarte intens tuberculii. .35 zile).18oC formarea tuberculilor are loc la zi scurtă (12 ore). iar maxime de 42oC. creşterea şi calitatea tuberculilor. însă fără exces. iar cea optimă de răsărire de 12.45 zile). . Recoltarea să se facă când sunt temperaturi de 12.30 zile). Lumina este un factor care influenţează mult creşterea şi dezvoltarea cartofului. . Cerinţe faţă de umiditate. 89 .de la încetarea creşterii tufelor la ofilirea lor (20.21oC.. iar perioada critică este în timpul creşterii tufei şi tuberculilor. are loc maturarea tuberculilor.de la plantare la răsărire (15.40 zile).de la răsărire la tuberizare (10.de la tuberizare la încetarea creşterii tufelor (25. 16.

7. cartoful nu se cultivă în monocultură.Cerinţe faţă de sol. Rotaţia Cele mai bune premergătoare pentru cartof sunt leguminoasele perene (trifoi. Se cultivă soiuri semitimpurii. 90 . porumbul. Fertilizarea Cartoful este o plantă care înregistrează un consum mare de elemente nutritive. cu pH = 5. Muntenia şi Moldova. deoarece nu se poate pregăti corespunzător terenul încă din toamnă. acestea din urmă dacă nu au fost atacate de putregaiul cenuşiu. Azotul influenţează favorabil producţia de tuberculi. măreşte rezistenţa la boli. fosforul are efect favorabil asupra creşterii sistemului radicular.1. Se cultivă soiuri semitârzii şi târzii. Zone ecologice Zona foarte favorabilă acestei culturi cuprinde depresiunile intra şi extramontane. Datorită sistemului radicular puţin dezvoltat. 16. Plantele care se recoltează toamna (sfecla de zahăr sau furajeră) sunt mai puţin indicate. tomate.2. luto-nisipoasă sau lutoasă.350 mm. lutoase. luto-argiloase. aerate. Sunt contraindicate alte plante solanacee (tutun. Preferă soluri afânate. Tehnologia de cultivare 16. cartoful preferă soluri cu orizontul A adânc.7.7.1. floarea soarelui şi inul. Zona de câmpie şi coline joase este favorabilă pentru cartoful extratimpuriu şi timpuriu. structurat şi permeabil. urmate de cerealele păioase. reduc tuberizarea. fertile.1. cu soluri luto-nisipoase. Zona favorabilă cuprinde dealurile şi podişurile din Oltenia.1. Aici temperaturile din vară ating valori medii de 20 . iar potasiul favorizează.6.21oC iar precipitaţiile sunt între 250 . precipitaţii în perioada de vegetaţie de peste 350 mm. parte din Transilvania. Solurile cu textură grea (argiloase) nu sunt indicate deoarece reduce şi deformează creşterea tuberculilor. 16.6. semitârzii şi târzii. ardei) datorită bolilor şi dăunătorilor comuni. sinteza substanţelor proteice.5. lucernă) şi anuale (pentru boabe şi furaj). 16. cu temperaturi care nu depăşesc vara 18oC.1. a numărului de tuberculi. vinete. cu textură nisipo-lutoasă.

Rezultate bune se obţin prin administrarea a 30. Când solul este uscat arătura este înlocuită prin lucrări cu grapa cu discuri (8. lucrează terenul la adâncimi de 14. fosfor şi potasiu se stabilesc după însuşirile solului şi producţiile planificate. îngrăşăminte verzi şi turbă.3.160 kg P2O5/ha şi 70. când terenul este bine zvântat. La realizarea unui plantat mai timpuriu este bine ca din toamnă să se facă şi bilonarea.12 cm) urmând ca lucrarea de bază să se execute după căderea precipitaţiilor. iar cele cu azot primăvara la pregătirea solului pentru plantare. lucrările de întreţinere. afânate.7. îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică toamna sub arătură .100 kg K2O/ha.1. Adâncimea este de 25. se recomandă 120. Pe un sol mediu aprovizionat cu elemente nutritive şi la producţii între 25 şi 40 t/ha.180 kg N/ha. Arătura trebuie să fie fără bulgări. 16.40 t/ha gunoi de grajd foarte bine fermentat. planta premergătoare şi panta terenului. fără bulgări. recoltarea mecanizată. încă din toamnă se face nivelarea terenului cu nivelatorul. 110. iar momentul de executare este la scurt timp după recoltarea premergătoarei. cultivatorul sau cu combinatorul.18 cm realizând o bună afânare şi mărunţire. Până la venirea iernii arătura se întreţine cu grapa cu discuri (combaterea buruienilor şi nivelarea). aplicat la arătură. Grapa cu discuri se foloseşte pe solurile uşoare. Lucrările solului primăvara se execută cu grapa cu discuri. deoarece aceştia împiedică plantarea mecanizată. Cultivatorul echipat cu cuţite tip săgeată şi daltă. 91 . Lucrările solului Prin lucrările solului trebuie să se asigure condiţii optime de aerare şi nutriţie pentru plantă. Ca îngrăşăminte organice se poate folosi gunoiul de grajd. Folosirea combinatorului (vibracultor + grapă cu colţi + grapă rotativă) este mai indicată pentru pregătirea unui pat germinativ corespunzător. Arătura este lucrarea de bază care trebuie executată diferenţiat în funcţie de tipul de sol.Dozele de azot.30 cm. pentru zvântarea uniformă primăvara şi pregătirea pentru plantare mai timpurie.

plantatul se poate face mai timpuriu (rădăcinile cresc şi la 4. Momentul plantatului este atunci când solul s-a zvântat până la sub adâncimea de plantare cu 3.5oC mai mult timp pe solurile grele şi umede. iar când se menţin temperaturi de 4.1. iar în zona de câmpie între 20 . -2oC. între tuberculi 19.5%. tuberculii pot fi puşi la încolţire. Plantarea mecanizată se efectuează cu maşina de plantat 4SA-75 sau 6SAD-75 care deschide rigole.7. Tuberculii degeneraţi dau naştere la plante slab productive. de calitatea acestora depinzând viitoarea producţie.5oC). în zona favorabilă între 5 .27 cm. timp de 5 minute. aceştia trebuie să fie sănătoşi. cei bolnavi se îndepărtează. Cartoful este o plantă care se înmulţeşte vegetativ prin tuberculi.10 aprilie.4800 kg/ha. Calendaristic plantatul se face în zona foarte favorabilă între 15 . care sunt sensibili la -1. plantează tuberculii în rigole şi le acoperă.30 aprilie. motiv pentru care se vor folosi tuberculii cu valoare biologică ridicată. Desimea la plantare este cuprinsă între 45 şi 70. prin secţionarea unui tubercul în porţiuni cu câte 3. Urmează tratarea cu formalină 0. Distanţa între rânduri este de 70 cm.000 cuiburi/ha în funcţie de sol. scopul culturii şi caracteristicile materialului de plantat. Materialul de plantat şi plantarea Materialul de plantat. Înainte de plantare tuberculii sunt sortaţi după mărime (40. care se obţin numai în ferme specializate de producere a materialului de sămânţă. tuberculii şi colţii sunt atacaţi de ciuperci şi pier. Întârzierea plantatului este la fel de păgubitoare.70 g). tuberculii nu încolţesc. solul fiind mai sărac în apă.4.16. Pentru soiurile timpurii. Epoca de plantare se stabileşte în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi de biologia plantei.30 martie. deoarece prin această operaţie se pot înlătura tuberculii bolnavi. La plantatul prea timpuriu există riscul îngheţării primilor lăstari. iar adâncimea de plantare este de 6. Plantarea este complet mecanizată sau semi-mecanizată.12 cm în funcţie de desimea la plantare.4 colţi bine formaţi. 92 . Cantitatea de tuberculi plantaţi la hectar variază în funcţie de densitate şi este de 3000.4 cm. se realizează şi economie la materialul de plantat.

Buruienile pot fi combătute şi pe cale chimică. După răsărire se execută 12 praşile mecanice între rânduri. sau Padan 1. urmate de 2. Principalele lucrări sunt rebilonatul şi prăşitul. când tuberculii au 35 g. Până la răsărire se fac 1. Producţiile obţinute sunt de peste 30 t/ha la soiurile de toamnă. Dintre bolile mai frecvent semnalate sunt mana.7. Lucrările de îngrijire Combaterea buruienilor şi menţinerea solului afânat sunt principalele lucrări care trebuiesc executate. reduce producţia.2. Cartofii extratimpurii se recoltează în perioada 15 mai .16.1. Combaterea se face prin 4.5 kg/ha. Dithane 2 kg/ha. 93 .5 kg/ha. iar vrejii s-au uscat în procent de 2/3. efectuându-se 2.4 tratamente. Recoltarea trebuie făcută pe timp frumos la temperaturi mai mari de 67oC. Dacă plantatul s-a făcut pe biloane.2 rebilonări prin care se distruge crusta. râia neagră. Ridomil 2. care se execută cu cultivatorul echipat cu piese tip rariţă. Recoltarea Epoca de recoltarea este în funcţie de soi dar şi de scopul culturii. Recoltarea se poate face mecanizat cu combine CRC . Brestan 0. sau semimecanizat cu plugul (sapa). putregaiul.15 iunie. iar concurenţa buruienilor la apă şi substanţele nutritive din sol. Tasarea solului depreciază forma şi calitatea tuberculilor. Împotriva gândacului de Colorado se vor folosi Decis 0. iar cele de toamnă în septembrie şi octombrie.1. 16.6 tratamente cu Turdacupral 2 kg/ha.3 rebilonări.8 kg/ha Lasso asociat cu Gesagrad aplicat la 10 zile după plantare.7.5.6. soiurile timpurii se recoltează din iulie până în septembrie.3 kg/ha. sau 3. buruienile şi se refac biloanele.2 kg/ha. deoarece cartoful este foarte sensibil la lipsa aerului din sol. când solul este reavăn şi nu aderă la tuberculi. iar strânsul se face manual. cele mai folosite erbicide sunt Gesagrad şi Cosatrin care se aplică după rebilonare sau plantare în doză de 26 l/ha. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. precum şi la îmburuienare.1. se execută numai lucrări de refacere a biloanelor. când plantatul s-a făcut în teren plan.5.

Pe glob această cultură ocupă o suprafaţă de cca.16. 94 . pe de o parte zahărul în sfeclă era scăzut (1. şi 1876 (Chitila). melasă) care sunt folosite pentru alimentaţia animalelor precum şi un nămol bogat în Ca şi Mg. 9 mil ha. iar producţia medie mondială se situează în jur de 34 t/ha.5%.2. Sfecla se mai foloseşte şi pentru obţinerea alcoolului. iar pe de altă parte cel extras din trestie era mai uşor de procurat. dar în scop industrial s-a cultivat după 1870.5.800 ha în 1997 iar producţia a oscilat între 16 şi 21 t/ha. Rădăcina conţine 25% substanţă uscată şi 75% apă.2%). În ţara noastră în ultimul deceniu suprafaţa s-a diminuat mult de la peste 275.23% raportat la masa rădăcinii.2. Răspândire Sfecla este cultivată pentru rădăcinile sale. Sfecla este originară din India şi Pakistan. iar după 1840 începe dezvoltarea industriei zahărului.1. Conţinutul în zaharuri oscilează în funcţie de tipul sfeclei între 14. În România primele culturi de sfeclă s-au înfiinţat în 1863.000 ha (1985) la 128. folosit drept amendament pentru solurile acide. Importanţă. descoperirea nu a făcut senzaţii la vremea respectivă pentru că. Treptat însă cultura sfeclei se extinde odată cu crearea soiurilor ameliorate şi după perfecţionarea tehnologiilor de extragere a zahărului. Prima fabrică de zahăr în Europa a fost construită în 1802 în Silezia. rentabilă. SFECLA PENTRU ZAHĂR 16. Sfecla pentru zahăr este o cultură intensivă. Substanţa uscată este reprezentată prin zaharoză 17. în urma prelucrării sfeclei se obţine zahărul alimentar. Este o plantă premergătoare pentru multe plante de cultură deoarece terenul rămâne structurat şi curat de buruieni. utilizate drept materie primă pentru industria zahărului. primele fabrici de zahăr au fost construite în 1875 (Sascut).5% şi substanţe nezaharoase 7. rămân însă şi reziduuri (tăieţei. Cel care a extras pentru prima dată zahărul din sfeclă a fost chimistul german Marggraf (1747). Răspândire. deoarece de pe un hectar se pot realiza producţii de peste 40 t rădăcini şi cantităţi însemnate de colete şi frunze care se folosesc în hrănirea vacilor de lapte.

. Celelalte frunze (40. Ritmul de creştere este susţinut până spre mijlocul lunii august. Beta vulgaris var. tipul Z (rădăcini conice. iar în anul doi tulpinile florale.2. în cultură se găseşte numai specia Beta vulgaris. polenizarea este alogamă.hipocotil . se formează din colet.6% mai mult ca la tipul N).epicotil (cap.2. Particularităţi morfologice Corpul sfeclei care se numeşte convenţional “rădăcină” are o greutate medie de 500 g şi este format din : . .Saccharifera (pentru zahăr). tipul N (etalon. Sistematică Sfecla face parte din familia Chenopodiaceae.rădăcina propriu-zisă . sunt dispuse în spirală având punctul de regenerare în centrul coletului.80) apar la un interval de 2.200 cm. Cruenta şi Beta vulgaris Cycla (forme legumicole). Beta vulgaris var. şi monogerme (glomerule cu un singur fruct. Frunzele.16. Soiurile de sfeclă cultivată la noi în ţară aparţin celor două forme: plurigerme (glomerule cu mai multe fructe). De-a lungul rădăcinii se observă două şănţuleţe din care pornesc rădăcinile laterale subţiri.20 zile. . Soiurile pentru zahăr sunt grupate în 4 tipuri după greutatea corpului sfeclei şi procentul de zahăr : tipul E (sub 18% zahăr. 18. rădăcină mare). rădăcini mai mici. genul Beta. colet). 16.coada . care pătrund în sol până la 150. Înflorirea este eşalonată timp de 3.5 într-o inflorescenţă. respectiv cu o singură sămânţă). pe el se formează în primul an rozeta de frunze. Primele frunze după răsărire sunt cotiledoanele care asigură nutriţia plantei 10. până la apariţia primei perechi de frunze adevărate (810 zile de la răsărire). care cuprinde 4 varietăţi: Beta vulgaris var.Crassa (pentru furaj).zona unde diametrul scade sub 1 cm.5% zahăr). tipul ZZ (rădăcini conice .alungite.2.situat între epicotil şi rădăcina propriu-zisă adică locul de inserţie a radiculelor. 95 .3. hermafrodite.81.zona dintre hipocotil şi coadă. zahăr cu 0. solitare (formele monogerme) sau grupate câte 2.3 zile.5 săptămâni. creşte la suprafaţa solului. Florile sunt sesile. foarte bogate în zahăr).

iar în anul al doilea tulpinile florifere şi fructele. -4oC. Glomerulele germinează când în sol sunt 6. Fructul este o nuculă rotundă (forme monogerme) sau fruct compus denumit glomerul (forme plurigerme).de la răsărit la începutul îngroşării rădăcinii. 120.de la semănat la răsărit .70 zile.toamnă şi înrădăcinare puternică.70 zile (începutul lunii iunie). 2030 zile. . durează 60. aparatul foliar se reduce treptat. 16. în anul întâi formează rădăcina şi rozeta de frunze. Cerinţe faţă de umiditate. la sfârşitul lunii august aceasta atinge greutatea medie de 500 g.10 perechi de frunze plantele pot să reziste până la -8oC pentru o perioadă scurtă de timp. asigură sfeclei o rezistenţă mai bună la secetă.210 zile împărţită în 4 faze de vegetaţie: .începe la sfârşitul lunii august şi continuă până la 15. pe o durată de 35. dar în faza de 6. plantula este sensibilă la -2oC.are loc creşterea intensă a rădăcinii. la temperaturi de 7.8oC dar şi când sunt numai 3. După răsărire.Fructul şi sămânţa. Rădăcinile scoase din sol nu rezistă la -1oC. Perioada de vegetaţie este de 167. 96 . în faza de cotiledoane.acumularea intensă a zahărului .15 zile. Sămânţa este elipsoidală cu embrionul sub formă de seceră.50 zile.10oC.6oC.5. . durează 60.150% din greutatea lor. .2.4oC în acest caz însă durata de răsărire este lungă. Cerinţe faţă de climă şi sol Sfecla este o plantă formată în climat temperat cu veri calde dar suficient de umede. 16. Cerinţe faţă de căldură.4. Scade ritmul de creştere a rădăcinii. rădăcina creşte în lungime. Se formează rozeta de frunze.2. după ce s-au îmbibat cu apă.îngroşare a rădăcinii . creşte ritmul de depunere a zahărului. Faptul că are o perioadă lungă de vegetaţie prin care valorifică ploile de vară . Particularităţi biologice Sfecla de zahăr este o plantă bienală. temperatură care favorizează depunerea zahărului. în toamnă planta poate vegeta până când temperatura scade la 5.20 septembrie. ajunge la 100 cm în sol.glomerulele germinează în 12.

timpul umed şi răcoros este nefavorabil. 16. după ovăz şi crucifere din cauza dăunătorilor comuni (nematozi). după cânepă şi iarbă de Sudan. sărace. suportă greu seceta. Sfecla de zahăr este o plantă de zi lungă.8. Pentru că sfecla are un consum mare de substanţe nutritive.2.8 ani şi după cel puţin 4 ani pe terenurile neinfestate cu nematozi. soluri plane sau cu expoziţie sudică.august). Cerinţe faţă de lumină. Sunt contraindicate solurile nisipoase. Câmpia Transilvaniei. bine structurate şi aerate. deoarece rămâne timp pentru efectuarea lucrărilor solului şi a fertilizării. leguminoasele anuale. cele cu aeraţie redusă. lumina influenţând fotosinteza şi producţia de zahăr.6. asigurându-se acumularea apei în sol şi combaterea buruienilor. cartoful. deoarece acumularea zahărului are loc numai în timpul zilei. Zone ecologice În România sunt două zone mari de favorabilitate. Rotaţia Sfecla este sensibilă la atacul de boli şi dăunători din care cauză nu poate reveni pe acelaşi teren după 6. 97 . datorită sistemului radicular slab dezvoltat. Cele mai potrivite soluri sunt cernoziomurile. aluviunile. în timpul acumulării zahărului.2. deoarece reduce fotosinteza. cu textură mijlocie. bogate în humus. 16.8 săptămâni de la semănat cerinţele sunt destul de ridicate.2. Tehnologia de cultivare 16. solurile brune şi brun-roşcate. Premergătoare bune sunt cerealele păioase (mai cu seamă grâul de toamnă). Consumul cel mai ridicat de apă este în perioada îngroşării intense a rădăcinii (iulie .7. Sfecla pretinde soluri cu pH cuprins între 6.7.În primele 6. pietroase sau cu exces de umiditate. pretinde soluri profunde. zona foarte favorabilă ce cuprinde Câmpia de Vest. Depresiunea Jijiei şi Lunca Siretului iar celeilalte zone favorabile îi corespunde Câmpia Dunării şi a Dobrogei.5 . într-un cuvânt plantele care se recoltează timpuriu. Cerinţele faţă de sol. Câmpia din Centrul şi Sudul Moldovei.1. Nu se recomandă cultivarea sfeclei după porumbul erbicidat cu triazine.0.

magneziu etc. zinc. Aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu se face toamna sau vara sub arătură iar cele cu azot.la formarea perechii 2 şi 3 de frunze. Excesul de azot reduce acumularea zahărului în formarea creşterii vegetative. . Excesul de fosfor grăbeşte maturizarea ducând la scăderea producţiei. Pentru producţii ce variază între 30 şi 80 t/ha. Consumul de elemente nutritive începe de la răsărire şi are trei perioade critice: . primăvara la pregătirea patului germinativ 2/3 din doză şi restul de 1/3 se încorporează după răsărire. Potasiul influenţează favorabil sinteza glucidelor.2.la începutul tuberizării rădăcinii (mijlocul lunii iunie). Carenţa borului determină uscarea frunzelor. între 60 şi 270 kg/ha. a unei cantităţi de 10. orz. frunzele sunt mici. Carenţa reduce suprafaţa foliară. 16. împiedică dezvoltarea frunzelor.7. Prevenirea acestor neajunsuri se realizează prin aplicarea odată cu îngrăşămintele chimice. Dintre microelemente sfecla este foarte sensibilă la carenţa solurilor în bor. sinteza substanţelor proteice. Fosforul influenţează pozitiv creşterea şi dezvoltarea sistemului radicular şi sinteza zahărului. fosforul între 60 şi 190 kg/ha. Fertilizarea Sfecla este o mare consumatoare de elemente nutritive. . scade masa de rădăcini şi procentul de zahăr. determină creşterea conţinutului de azot vătămător. Azotul are rol în creşterea plantei. Excesul duce la creşterea frunzelor în detrimentul rădăcinilor în timp ce carenţa reduce numărul de frunze. iar carenţa stagnează creşterea după răsărire. 98 . dozele de azot calculate în substanţă activă variază. Cantităţile de îngrăşăminte chimice se stabilesc în funcţie de producţiile realizate şi de gradul de asigurare a solului cu NPK. îngălbenite. porumb şi alte culturi care nu au dăunători comuni. între 40 şi 170 kg/ha.în timpul tuberizării intense şi acumulării maxime a zahărului. rezistenţa plantei la boli şi secetă. produce “putrezirea inimii” sfeclei. iar cele de potasiu.15 kg acid boric. influenţează procesele fiziologice şi formarea recoltei.Sfecla pentru zahăr este o bună premergătoare pentru grâu. provoacă necrozarea lor.

Sămânţa şi semănatul Sămânţa utilizată la noi în ţară este de regulă plurigermă (dă naştere la mai multe plante).30 martie.3. Nivelarea terenului trebuie făcută încă din toamnă. să fie sănătoasă.30 cm + 10 cm adâncime.Gunoiul de grajd dă bune rezultate. pe adâncimea de încorporare a seminţelor. Primăvara patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul care asigură afânarea şi mărunţirea terenului la 3 . Epoca de semănat. Toamna se execută arătura la 28.5 cm. determinând şi pierderea apei din sol. când temperatura în sol la 5.4. sfecla de zahăr se seamănă primăvara timpuriu. 16.3 frunze. până în faza de 2.6 cm este de 4. Semănatul mai devreme poate expune plantele la îngheţurile târzii de primăvară. Calendaristic în Câmpia de Sud şi din Vest.7. iar în restul zonelor între 1 şi 15 aprilie. cu subsolaj. Pentru a beneficia de umiditatea din sol. Nu se recomandă utilizarea grapelor cu discuri pentru că mobilizează solul la adâncimi mari 10 . pentru o mai bună uniformizare a umidităţii şi zvântării solului primăvara.30 t/ha. Lucrările solului Această plantă necesită un sol afânat pe o mare adâncime şi cu rezerve corespunzătoare de apă şi elemente nutritive. sau Promet 25 l/t.18 cm) pentru încorporarea resturilor vegetale.2. cu plugul în agregat cu grapa stelată. Sămânţa trebuie să aibă puritatea minimă de 96%. dozele economice sunt de 20. După premergătoarele târzii se execută o discuire pentru mărunţirea resturilor vegetale.7. aplicat sub arătură.30 cm + 10 cm.12 cm. 99 . de aceea este supusă operaţiei de segmentare. Pentru prevenirea bolilor se recomandă tratarea seminţelor cu Tiradin în doză de 8 kg/t. după zvântarea solului. urmată de arătura la 28. temperaturile de -2oC distrug plantele. După premergătoarele timpurii se fac 1. 16. permiţând executarea mai timpurie a pregătirii patului germinativ.5oC şi vremea spre încălzire. germinaţia 85%. iar pentru prevenirea atacului de dăunători tratarea se face cu Furadan 28 l/t.2 discuiri la adâncimea de 1012 cm sau dezmiriştirea (16. cu plugul în agregat cu grapa stelată.2. semănatul se realizează între 10.

110.4 cm pe solurile mai uşoare.5 kg/ha la soiurile plurigerme.3 cm.22 cm.14 zile se execută celelalte praşile. se face când plantele au 2. Lucrările de îngrijire Obiectivele urmărite sunt menţinerea solului curat de buruieni şi afânat.Întârzierea semănatului.3 l/ha).3 cm pe solurile mai grele şi reci şi 3.000 plante/ha (irigat). distanţa dintre glomerule pe rând (8. este de 100. determină o răsărire neuniformă şi o sensibilitate crescută la boli. este o lucrare manuală. înainte de răsărire.8 kg/ha şi încorporarea lor în sol. realizarea densităţii optime.3 frunzuliţe se poate folosi Betanal în doză de 6. Combaterea se face prin tratarea seminţelor înainte de semănat şi prin 2. Cantitatea de sămânţă variază după schema de semănat.4 frunze adevărate. Când recoltatul se face mecanizat. Desimea plantelor pentru condiţiile ţării noastre. se face în rânduri la distanţe de 45 cm. putregaiul inimii. distanţa dintre plante pe rând este de 18. Distanţele de semănat sunt stabilite în funcţie de tehnologiile aplicate. adică 5.12 cm). iar dacă recoltatul este semi-mecanizat se face în benzi formate din 3 rânduri la 45 cm şi două benzi de 60 cm.000 plante/ha (neirigat) şi 110. Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Cele mai frecvente boli la culturile de sfeclă sunt: cercosporioza. După răsărirea sfeclei când buruienile au 2. semănatul. 16. Răritul este lucrarea prin care se realizează densitatea plantelor. mana.3 100 . La începutul vegetaţiei deoarece plantele au un ritm de creştere mai lent decât buruienile există riscul îmburuienirii culturii. cu SPC-9 sau SPC-12.3 praşile manual.2. care coincide cu perioada în care scade umiditatea solului. aşa încât prima praşilă se execută după 8 . Cercosporioza este însă cea mai păgubitoare şi mai frecventă boală în anii ploioşi. După răsărire îndată ce rândurile se observă bine se mai execută o praşilă mecanică. Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin aplicarea înainte de semănat a erbicidelor Dual (2. Pe rând se execută 2.10 zile de la semănat.4. Adâncimea de semănat este de 2.120. iar la intervale de 10 .7. Olticarb sau Ro-Net în doze de 6.8 kg/ha.8 kg/ha la soiurile monogerme şi 8. sămânţa monogermă se seamănă la 2. combaterea bolilor şi a dăunătorilor. putrezirea plantulelor. care asigură producţii mari. Prăşitul. putregaiul vârfului rădăcinii.12.

tratamente în cursul vegetaţiei, la intervale de 3 săptămâni. La primul tratament se foloseşte Brestan în doză de 500 g/ha, iar al doilea se face cu Topsin, 300 g/ha. Dintre dăunătorii sfeclei mai răspândiţi sunt gărgăriţa, răţişoara şi puricii, combaterea în câmp se face cu Lindatox 3 l/ha sau Decis 0,5 l/ha. 16.2.7.5. Recoltarea Epoca de recoltare este atunci când sfecla a ajuns la maturitate, rădăcinile au atins greutatea maximă şi au conţinutul cel mai ridicat în zahăr. Calendaristic, în jurul datei de 15- 20 septembrie în sudul ţării şi 1- 5 octombrie în partea de nord, se realizează maturitatea. Recoltarea se poate realiza manual, semi-mecanizat sau mecanizat. în condiţiile respectării tehnologiei de cultură se pot realiza producţii de peste 50 t/ha. De pe un hectar rămâne şi o cantitate de 25- 30 t colete şi frunze.

101

Întrebări recapitulative
1. Care sunt cerinţele faţă de climă şi sol ale grâului? 2. Rotaţia culturii la grâu. 3. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale porumbului? 4. Sămânţa şi semănatul la porumb. 5. Care sunt tipurile de frunze întâlnite la leguminoasele pentru boabe? 6. Care sunt cerinţele de climă şi sol ale fasolei? 7. Ce tehnologie de cultivare se aplică la soia? 8. Particularităţile morfologice şi biologice ale florii soarelui. 9. Rotaţia culturii de floarea soarelui. 10. Care sunt lucrările solului la cultura cartofului? 11. Materialul de plantat şi plantarea la cartof. 12. Lucrări de îngrijire la cartof. 13. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale sfeclei de zahar? 14. Care sunt lucrările de îngrijire aplicate la sfecla pentru zahăr?

Teme de control
1. 2. 3. 4. Descrieţi tehnologia de cultivare a porumbului. Care sunt particularităţile morfologice şi biologice ale leguminoaselor pentru boabe? Prezentaţi lucrările de îngrijire aplicate la cartof şi sfecla de zahăr. Prezentaţi tehnologia de cultivare a florii soarelui.

Referate
Cunoaşterea particularităţilor biologice şi morfologice ale următoarelor plante de cultură: grâu de toamnă, porumb pentru boabe, soia

Notă: Se va studia comparativ morfologia rădăcinii, tulpinii, frunzei şi inflorescenţei precum şi etapele de dezvoltare din cursul perioadei de vegetaţie. În acest scop se va utiliza material didactic adecvat, constând din diferite exponate (colecţii de seminţe şi de plante crescute în câmp), alte materiale ilustrative.
102

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1.Avarvarei, Teona, 1999 - Agricultură generală, vol. I, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 2. Avarvarei Teona, 2002 – Agricultură generală, vol II, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 3. Blaga Gh., Filipov F., Rusu Gh., Udrescu S., Dumitru V., 2005 – Pedologie, Editura Academic Pres, Cluj-Napoca. 4. Muntean L.S., Borcean I., Axinte M., Roman Gh.V., 2001 – Fitotehnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi. 5. Onisie T., Jităreanu G., - 1999 – Agrotehnică, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi

103

......................................... 3 CAPITOLUL 2..... Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole... 1 1........... Fertilitatea solului ...3................................................................2..... Proprietăţile fizico-mecanice ale solului .......2..................................... 14 CAPITOLUL 6...1......................................... 16 6.............. PRODUSELE REZULTATE PRIN DEZAGREGARE ... FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PROFILULUI DE SOL 16 6.......................................... Formarea profilului de sol ......................... 5 3........... Proprietăţile solului ..................................................... SOLUL CA MEDIU DE VIAŢĂ PENTRU CREŞTEREA PLANTELOR .........2...................................... Orizonturile de sol şi caracterizarea lor...................... Proprietăţile fizice ale solului ........ Evoluţia pedologiei ca ştiinţă .. Descompunerea resturilor organice ..................................................................... 12 5.PROCESELE DE DEZVOLTARE A MINERALELOR ŞI ROCILOR...2.............. 13 5...............2...4.............. Dezagregarea determinată de agenţii biologici ...................... 2 1................. CA PROCES DE FORMARE A PĂRŢII MINERALE A SOLULUI ....2....................... 4 2...................... 1 1.........3.......... legi şi metode de cercetare în pedologie.. Obiectul şi definiţia pedologiei .............. 6 4........ Alcătuirea profilului de sol ........................... Proprietăţile hidrofizice ale solului ...............2......2.......1.. 6 CAPITOLUL 5........ 1 1.............2...........................1............................ 17 104 ................................................... Principii............................3...............ALTERAREA...2............. Dezagregarea determinată de agenţii fizici ....................................................................CUPRINS PARTEA I PEDOLOGIE CAPITOLUL 1 OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN DEVOLTAREA PRODUCŢIEI VEGETALE .............. 5 CAPITOLUL 4.......................................................................................... MATERIA ORGANICĂ........... Produsele dezagregării şi alterării .... Alterarea biologică ..................................... 5 3.......... Proprietăţile chimice ale solului ................1.............. TRANSFORMAREA EI ŞI FORMAREA HUMUSULUI .... Sursele de materie organică din sol ................1..............................2................. 8 5.......1........ 8 5.1............................... 6 4.....................2............... 17 6................................................. 8 5... 4 CAPITOLUL 3.1............................. 4 2..........................4.............. Alterarea chimică.. 5 3................ 9 5...........

............ 40 10..................2....... 38 10............... 34 9................1.................... Sisteme de lucrări pentru culturi de primăvară ...............................................2...3............................................3............3.................. 19 7..............................................6......................................................1....... Substanţele nutritive ca factor de vegetaţie ......1..... 43 11..............4............... 21 PARTEA A-II-A AGROTEHNICA CAPITOLUL 8.......................................2.... 35 9.....................................CAPITOLUL 7...........................................3....................... 27 8............... Lumina ca factor de vegetaţie ......3. 26 8. 33 9................................................................................................................ Lucrările superficiale ale solului........................... 28 CAPITOLUL 9............................5..... 35 9...............3....2......... Cadrul natural de formare a solurilor României ..................... Interacţiunea dintre factorii de vegetaţie şi factorii de producţie .2..3............................................... 19 7....... CLASIFICAREA SOLURILOR ÎN ROMÂNIA...Sisteme de lucrări pentru culturile succesive................1............ 41 10.................................................. Pagubele produse de buruieni .........2........ 30 9.......................4.............. Lucrări de îngrijire a culturilor după semănat .......... Solurile din regiunile de câmpie şi deal............................................................. Aerul ca factor de vegetaţie ................................. 33 9...... Solurile regiunilor de munte ......... Lucrarea solului cu tăvălugul...... FACTORII DE VEGETAŢIE I POSIBILITĂŢI DE DIRIJARE...1...... 37 CAPITOLUL 10...... 40 10........................ Arătura ............................. Solurile României ....... Adâncimea de semănat................................................................... 25 8....4........ 43 105 ...................... 39 10.............................................. BURUIENILE ...6.. 38 10...................................... Apa ca factor de vegetaţie..............4.........Epoca de semănat.................4............................ Materialul de semănat şi plantat .............2..........................3......... 30 9........... Temperatura ca factor de vegetaţie ..................4.............2..... LUCRĂRILE SOLULUI........2.. SEMĂNATUL ŞI LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE A CULTURILOR ............ Sisteme de lucrări pentru culturi de toamnă ...........1.................... Metode de semănat .......1.......... Importanţa lucrărilor solului .......... 24 8... 24 8........................ Norma de semănat....................... 19 7........................ 24 8.......................................................... 30 9.... Lucrarea solului cu grapa... Sistemele de lucrări ale solului .....................................................................1. 36 9..........5................................................................ 19 7... 34 9............ 41 CAPITOLUL 11................... Lucrarea solului cu cultivatorul .....

. Obiectul............. 54 12.... 70 14....2...................... FITOTEHNIE CAPITOLUL 12.....................3....................................................1.....................102 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ...............................Clasificarea buruienilor ....... 45 11....... 94 TEME..... CEREALE.................. 55 13....... 76 CAPITOLUL 15..... PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE .....................1................... 56 13... 54 CAPITOLUL 13........................ Particularităţi morfologice şi biologice ale cerealelor......................... Cartoful ................................ Generalităţi .......................................... Metode de combatere a buruienilor ..........1.......................................... 81 CAPITOLUL 16..............11................................................................................................ 81 15.............. Sfecla pentru zahăr .................................................. 46 11.............4.......................................................................................................... Surse de îmburuienare ............................ 70 14.......Grâul .............. LEGUMINOASE PENTRU BOABE..............................................103 106 .......Particularităţile biologice ale buruienilor ........................ REFERATE DE SINTEZĂ.............. 87 16................................................................................. 72 14........ PLANTE OLEAGINOASE.......1...............1.2.. Fasolea .............. 87 16...........5.......3.... 50 PARTEA A-III-A.......................................2....................................... Porumbul ............................... 55 13...................................3..................4...... 46 11........... Soia ................... Floarea soarelui.. PLANTE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASE ................................................................................................. Generalităţi .................................2...................................... 63 CAPITOLUL 14........... metodele de cercetare şi legătura fitotehniei cu alte ştiinţe................. 55 13...........................................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful