Metode de instruire

Metode de instruire l. Cerghit, prezintă metodele de predare utilizate în învăţământ, în general, noi încercând să efectuăm o particularizare în domeniul ştiinţelor educaţiei. Etimologic, termenul de metodă, provenit din gr. methodos (compus din odos „cale", „drum" şi metha „către", „spre") înseamnă „drum care duce spre...", „cale de urmat" în vederea aflării adevărului, în învăţământ, metoda reprezintă o cale pe care profesorul o urmează pentru a-i încuraja pe elevi să ajungă la realizarea obiectivelor prevăzute, pentru a-i determina să găsească singuri calea proprie de urmat în procesul învăţării. Altfel spus, metoda este o cale de acţiune comună profesor-elevi, care conduce de multe ori la realizarea instrucţiei şi educaţiei. Noţiunea de metodă include patru elemente : 1. punct de plecare; 2. punct final (rezultatul); 3. subiectul acţiunii 4. obiectul asupra căruia se răsfrânge acţiunea (elevul). Principalele accepţii date metodei sunt: praxiologică - metoda este o tehnică de execuţie care conduce la realizarea ţelului propus. Fiecare acţiune cuprinde în structura ei funcţională o asemenea tehnică de lucru, o modalitate practică sau un mod specific de a acţiona, un fel anume de a proceda cibernetică - metoda are semnificaţia unei tehnici de acţiune care impregnează în structura ei: elemente de programare (a operaţiilor, a comportamentelor); elemente de comandă (sau de dirijare a activităţii) şi elemente de retroacţiune (feedback): metoda este definită astfel ca o modalitate de direcţionare a profesorului, însoţită de un control operativ al rezultatelor imediate şi de o continuă ameliorare sau corectare a acestora, de ajustare a mersului mai departe a procesului de învăţământ; funcţională şi structurală - metoda poate fi considerată un ansamblu organizat de procedee destinate realizării practice a operaţiilor care conduc la atingerea obiectivelor urmărite. Procedeul reprezintă o tehnică de execuţie mai limitată, un detaliu sau o componentă particulară a metodei. Ca elemente structurale ce concretizează o metodă, procedeele se subordonează finalităţilor de urmărit prin intermediul acesteia şi în cadrul ei şi îşi păstrează importanţa numai atâta timp cât situaţia o justifică. Folosirea unui exemplu relevant şi menţionat la locul potrivit în cadrul unei expuneri, dezbateri sau conversaţii poate să concretizeze foarte bine o idee, un concept, un mod de comportare etc. în general, relaţiile dintre metodă şi procedee sunt foarte dinamice, în sensul convertirii unui termen în celălalt şi invers. Principalele funcţii ale metodelor sunt: - funcţia cognitivă - de conducere spre realizarea unor obiective de cunoaştere şi de acţiune întemeiată pe cunoştinţe; - funcţia instrumentală - servind ca adevărate „unelte" de lucru de care profesorii şi elevii se servesc pentru atingerea obiectivelor stabilite, în această calitate, metodele sunt un mediator între elev şi materia de studiat, între profesori şi elevi, mijlocind studierea materiei respective; - funcţia normativă - de indicare a procedeelor mobilizate, a manierei de predare, de învăţare; - funcţia formativ-educativă - de influenţare, concomitent cu îndeplinirea obiectivelor de cunoaştere a unor laturi ale personalităţii elevilor, ca şi a celor afectiv-motivaţionale ori a tipurilor de conduită morală, socială Metodele pot fi clasificate după criterii diferite. Astfel: o după criteriul istoric - se face distincţie între:  metodele vechi (clasice sau tradiţionale)  cele noi sau moderne; o după gradul de generalitate - se vorbeşte despre :  metode generale  metode particulare sau speciale; o după caracterul individual/social – există:  metode de muncă individuală, divizate în: • libere

reprezintă modalităţi de transmitere ordonată sistemică şi continuă a unui sistem de cunoştinţe . *Dezavantaje . A. demonstraţia teoretică. expunerea cu oponent.de predare .se utilizează metode:  algoritmice  nealgoritmice  euristice  creatoare o după tipul de experienţă de învăţare .limbajul oral-vizual şi limbajul interior). prelegerea universitară (cursul magistral).  bazate pe învăţarea prin creaţie Clasificarea metodelor de instruire după criteriul sursei cunoaşterii. elevii pot găsi un model coerent de gândire ştiinţifică şi de vorbire .în expunearea prof.  metode de formare a priceperilor şi deprinderilor  metode de fixare şi consolidare  metode de aplicare  metode de evaluare a rezultatelor învăţării.  bazate pe învăţarea prin acţiune practică. explicaţia.• direcţia profesorului • programate. subclasificate în: • metode expozitive.  bazate pe învăţarea prin invenţie. metode de comunicare. (care poate fi : I. Metodele de comunicare. spontaneitate şi putere de adaptare la specificul temei.sunt: o căi simple şi funcţionale o directe şi rapide o economice şi eficace . prelegerea--discuţie. metode de exploatare a realităţii C. utilizând un registru foarte convingător. se pot distribui. II. din care fac parte: povestirea. prelegerea şcolară. o după obiectivele urmărite :  metode de predare propriu-zisă departajate în: • metode de transmitere • asimilare a cunoştinţelor. conferinţa.se întâlnesc metode :  bazate pe învăţarea receptivă. micro-simpozionul.  bazate pe învăţarea prin descoperire. experienţa dedusă din contactul direct cu realitatea şi III. în următoarele tipuri de metode: Metode de comunicare orală. metode de acţiune. descrierea. B. experienţa bazată pe acţiunea practică) pune în evidenţă existenţa a trei mari categorii de metode: A. luând drept subcriteriu suportul purtător de informaţie (care poate să fie cuvântul oral. cuvântul scris sau cuvântul de asociaţie cu imaginea şi sunetul . informarea. experienţa socialistorică a umanităţii (moştenirea culturală). instructajul *Avantaje: . conferinţa-dezbatere. dar fiecare elev lucrând individual). o după caracterul activităţii mentale .  metode de muncă colectivă (cu întreaga clasă)  metode de muncă frontală (de adresare întregii clase.conferă prof.

fac accesibile ideile teoretice (imagini) . dezbaterea.studiul individual e o problemă de competenţă .obişnuiesc elevul cu munca independentă . cercetarea documentelor şi relicvelor istorice. studiile comparative. consultaţia în grup.mari consumatoare de timp Metode de comunicare interioară . B. analiza (investigaţia) de text. dialogate). dintre care: munca utilizând manualul sau cartea. instruirea prin tehnicile video. preseminarul. Metode de comunicare scrisă sau livreşti (bazate pe lectura textului scris sau tipărit). în esenţă metode de învăţare prin cercetare. obligându-i pe ascultători să accepte cunoştinţele ca adevăruri se menţine riscul de a genera pasivism la elevi. seminarul.reflecţia personală (meditaţia profundă) şi experimentul mintal.această competenţă trebuie formată în timp cu ajutorul profesorului Metode de comunicare oral-vizuală .- oferă cunoştinţe de-a gata. discuţiile în grup. colocviul *Avantaje: activează auditoriul transformându-l din receptor în partener de dialog se dezvoltă gândirea interogativă şi asociaţiile de idei. informarea. prin descoperire. instruirea bazată pe înregistrări sonore *Avantaje: . brainstorming-ul (asaltul de idei). dezbaterea de tip „masă rotundă". experimentul.creşte performanţele de reţinere a informaţiilor . discuţia-dialog.de instruire prin rezolvări de situaţii--problemă.în timp. precum: conversaţia euristică. flexibilizează gândirea. explorarea prin coparticipare la evenimentele vieţii cotidiene b) Metode de explorare indirectă a realităţii (bazate pe contactul cu substituţii obiectelor şi fenomenelor reale) din care fac parte metodele demonstrative şi metoda modelării (studierii pe modele) . activează şi mobilizează motivaţia intrinsecă asigură feed-back rapid *Dezavantaje mari consumatoare de timp nu pot fi utilizate oricând şi oricum lipsa de informaţii prin transfer riscul transformării interacţiunii într-un dialog steril utilizare neeconomicoasă a timpului • - • metoda problematizării . dezbaterea „Philips-66". imaginaţia creativă dezvoltă intelectul prin solicitare şi exersare.scurtează timpul de instruire *Dezavantaje . instruirea cu ajutorul transmisiilor televizate. studiul de caz. în funcţie de caracterul acţiunii explorării: a) Metode de explorare directă a realităţii. superficialitate şi formalism cunoştinţele se reţin parţial şi se uită uşor notiţele sunt fragmentare şi inexacte provoacă scăderea rapidă a atenţiei metode interogative (conversative. aşa cum sunt: observaţia sistematică (independentă sau dirijată). va asigura autonomia funcţională a educatului *Dezavantaje . elaborarea de monografii.integrează informaţiile în scenarii actuale .instruirea prin filme. documentarea *Avantaje: . în mod autoritar. efectuarea de anchete. Metodele de explorare organizată a realităţii (metode obiective sau intuitive) se pot împărţi şi ele în două subgrupe principale.solicită simultan mai mulţi analizatori .

întăreşte trăsături morale .metoda jocului valorifică avantajele dinamicii de grup. dintre care : jocurile didactice. din care fac parte metoda exerciţiului sau a exersării.consolidează cunoştinţele şi deprinderile . Metode bazate pe acţiune (metode practice). între acestea se pot enumera metodele algoritmice. .formarea calităţilor şi capacităţilor de explorare . a) Expunerea cu oponent vizează o formă dramatizată a expunerii presupunând participarea unui al doilea cadru didactic sau a unui student în calitate de oponent. învăţarea dramatizată. a unor calităţi morale şi trăsături de voinţă şi caracter  Metode de acţiune simulată sau fictivă (metode de simulare). pot fi identificate expunerea cu oponent.creşte gradul de coeziune al clasei . activităţi de muncă productivă Metoda exerciţiului *Avantaje: . acestea se grupează în:  Metode de acţiune reală. spiritul critic. învăţarea pe simulatoare *Avantaje: . observaţii etc. precum şi slabele posibilităţi de interacţiune profesor .enunţarea unor ipoteze şi teorii. interdependenţele . jocurile de simulare (interpretarea de roluri). elaborarea de proiecte-acţiune. Realizarea unei expuneri necesită o preocupare deosebită în ceea ce priveşte : . lucrările practice.adâncirea înţelegerii noţiunilor. prelegerea--dezbatere sau prelegerea dialogată.sporeşte responsabilitatea. participarea efectivă şi totală la joc .angajează şi elevii timizi sau slabi . Tendinţele moderne evidenţiate în evoluţia expunerii vizează promovarea unor noi variante ale acesteia care să-i amelioreze limitele de pasivitate şi de flux unidirecţional de comunicare. . instruirea programată.contribuie implicit şi la rezolvarea altor sarcini: .student. spiritul de cooperare. prin intermediul unui simţ critic bine dezvoltat.dezvoltă operaţiile mintale şi ajută la constituirea lor în structuri operaţionale . priceperilor şi deprinderilor. instruirea asistată de calculator şi alte metode bazate pe principiul programării. activismul . Astfel.analiza şi interpretarea critică a unor puncte de vedere. care.*Avantaje: . lucrările de atelier. dinamizând şi înviorând cursul acesteia.esenţializarea informaţiei. Metodele cele mai uzitate la nivelul procesului de învăţământ:  Expunerea Definiţia dată expunerii relevă faptul că : aceasta constă în prezentarea orală a unei teme. prin aplicarea lor la situaţii noi .ierarhizarea strictă a ideii. activităţi creative.dezvoltarea unor capacităţi şi aptitudini intelectuale şi fizice.prevenirea uitării şi confuziilor . Rolul . ce cuprind numeroase elemente aparţinând metodelor mai sus amintite. poate interveni în desfăşurarea expunerii cu întrebări. regulilor. într-o organizare logică a ideilor.. oferind posibilităţi noi de transfer productiv şi eficient al acestora . După caracterul acţiunii. iniţiativa D. .sporirea competenţei şi autonomiei în acest sens C. densă şi fluentă.experienţa personală dobândită de educat în contactul cu realitatea .sporirea capacităţii operatorii a cunoştinţelor. La toate aceste categorii principale se adaugă o a patra categorie de metode de raţionalizare a activităţilor de predare/învăţare.

Sau.o numărare etc. . la imaginarea unor soluţii sau alternative la problemele luate în discuţie. care solicită gândirea. sinteze. de influenţare a atitudinilor. manevrate cu abilitate de profesor. Cel mai frecvent utilizată cu cele mai mari beneficii pentru formaţia elevilor este conversaţia euristică. sesizarea unor relaţii cauzale. să faciliteze alegerea.  Conversaţia Conversaţia se defineşte ca o modalitate de angajare a unui întreg sistem de interacţiuni verbale profesor elevi. de dorit sunt întrebările productive. denumiri. „unde?". Sporeşte implicit participarea intelectuală a auditoriului. în alternanţă cu răspunsurile elevilor.de sensibilizare. „din ce cauză ? " . examinării şi evaluării achiziţiilor cognitive. să stimuleze detectarea asemănărilor şi deosebirilor ce caracterizează un grup de obiecte. originale. ci mai ales rezumarea lui şi stimularea participării. ca şi întrebările de anticipare sau care pun în mişcare anumite operaţii mintale. de tipul: „ce este?" „cine?". Etimologia cuvântului latinesc conversaţia. Întrebările enunţate au menirea să incite curiozitatea. precum: .întrebările divergente. la sistematizarea şi verificarea lor etc.. la dezbateri. această variantă se prezintă ca o succesiune de întrebări. deciziile. scopul lor este să conducă efortul de învăţare spre no achiziţii.. care îndeamnă la analize.ce conduce la descoperirea de noi adevăruri. asociaţii de idei etc. o categorie de fenomene . elevi . fără o informaţie primită anterior. . cum „cu" şi din versus „întoarcere". Prin specificul ei. „când?".o evaluare.întrebările convergente. Această formă a prelegerii solicită multă flexibilitate din partea profesorului propunător şi o atitudine de deschidere în raport cu studenţii a acestuia.o ordonare în spaţiu şi timp. „unde şi când ? " . „ce?". la descoperirea unor noi adevăruri (pentru ei). când acesta expune tezele principale ale unui anumit conţinut ştiinţific şi creează astfel un fundament pentru dezbaterile viitoare. ? " ori întrebările care impun explicaţii. a unor noi generalizări. care solicită elevii să emită judecăţi de valoare proprii. în locul întrebărilor cu funcţie reproductivă. atunci. expunerea-dezbatere debutează cu o scurtă prelegere făcută de către profesor. conducând la o diversitate cât mai mare de soluţii. comparaţii.motivator al interpelărilor transformă prelegerea într-o metodă mai activă şi mai stimulativă pentru restul auditoriului. interogări. ies în evidenţă la acest nivel disponibilităţile interacţionale şi socioafective ale profesorului. rezultând un hibrid metodologic. a unor concluzii. Sunt de preferat întrebările „deschise" şi cele globale. b) Expunerea-dezbatere poate fi rezultanta unei combinaţii lesnicioase în plan academic a dezbaterii cu prelegerea.conversaţia euristică . de întărire a convingerilor.conversaţia de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor. „cum?". opiniilor etc.. setea de cunoaştere. „cât ? " .profesor. să favorizeze anticipaţia şi enunţul de ipoteze. de învăţare prin descoperire. c) Expunerea dialogată reprezintă cea mai importantă formă de exercitare într-o manieră modernă a prelegerii în învăţământul superior. căutarea. compus din con.întrebările de evaluare.. la aprofundarea înţelegerii şi integrării acestora. elevii trebuie să ajungă la elaborarea unor noi cunoştinţe. arată că este vorba despre o întoarcere şi reîntoarcere asupra unei experienţe de cunoaştere câştigată anterior de interlocutori în scopul desprinderii unor noi generalizări. de cercetare. în structura şi în derularea sa. precum şi simţul echilibrului din partea elevilor/ studenţilor intervenienţi. Ea constă într-o îngemănare a prelegerii cu intervenţiile conversative din partea auditoriului. Principalele tipuri de întrebări sunt: . Evident. a celor ipotetice: „dacă. creându-se astfel posibilitatea 'licitării elementelor mai puţin înţelese şi constituindu-se pe această cale un cadru afectiv şi interacţional favorabil participării active a studenţilor. la elaborarea unor noi cunoştinţe .conversaţia de verificare sau de control . „în ce scop ? " . interacţiuni care pot contribui la clasificarea şi precizarea noilor cunoştinţe. Prin prelucrarea acestor informaţii. prin particularităţile structurale ale prelegerii. de tipul celor cauzale: „de ce?". cu sporită eficienţă atât în plan psihologic.conversaţia formativă . în raport cu funcţiile pe care şi le poate asuma. . Cu alte cuvinte. Totodată.folosită în scopul verificării. Această „punere în temă" este favorabilă pentru situaţiile de instruire în care parcurgerea prealabilă a unei bibliografii nu mai face necesară expunerea integrală a conţinutului. ca de exemplu: „ce este aceasta?" -impune o clarificare. fenomene absolut noi. precum ş . Eficienţa conversaţiei în forma ei euristică este redată de caracterul întrebărilor utilizate. ce exersează gândirea pe traiectorii inedite. fapte. care sunt stimulaţi să întreprindă o investigaţie în sfera informaţiilor deja deţinute. cât şi la nivel de conţinut. un asemenea dialog nu poate determina însuşirea unor date nume. .o explicaţie. utilizarea conversaţiei poate îmbrăca mai multe forme. întâmplări. . care lasă mai multă libertate de căutare.

dimpotrivă. şi elevii trebuie să fie obişnuiţi încă de timpuriu să întreţin. opiniile şi aprecierile asociate cazului dat şi dezbaterea deschisă a acestora.  Studiul de caz Specificul metodei constă în tendinţa de apropiere a învăţării de viaţa reală pornindu-se de la premisa că. Studiul de caz se impune astfel ca una dintre cele mai active metode. reluarea unor idei. B. dezavantaje : timpul pus la dispoziţie este mult prea redus. în prima ipostază.şi aici se face prezentare completă a situaţiei date. Avantaje: discutarea cazului începe imediat. acestora ca puncte de sprijin în contextul lecţiilor etc. spre exemplu. conversaţii utile cu profesorii şi cu colegii lor. se poate analiza cazul unei catastrofe ecologice pentru a sesiza întreaga problematică a protecţiei naturii. Pentru aceasta. 2. Metoda cazurilor poate să fie aplicată în cel puţin trei variante mai frecvent întâlnite: a) Metoda situaţiei . de marketing. unei grupe restrânse. De la premise particulare se poate ajunge astfel la dezvăluirea generalităţii. studiul de cazuri concrete poate contribui la ilustrarea unei problematici mai largi. sursa învăţării o reprezintă aceste probleme. îi faţa elevilor. în cea de-a doua ipostază. b) Studiul analitic al cazului (Incidence Method) . metoda favorizează o confruntare directă cu o situaţie reală. dar informaţiile necesare soluţionării sunt redate numai parţial sau deloc. exemplul Renaşterii italiene pentru a înţelege întreaga epocă a Renaşterii europene . acolo unde există o oarecare similitudine între situaţia de învăţare şi situaţia de viaţă. 4 . A. luarea în discuţie a deciziei finale privind soluţia optimă ce se degajă. fără a omite criticile dezaprobările şi respingerile necesare. cu care se poartă discuţii colective la început şi în final. ceilalţi elevi urmărind discutarea cazului şi formulând observaţii critice în final. ea poate fi utilizată: • fie ca suport al cunoaşterii inductive • fie ca bază a unei cunoaşteri deductive. cât şi de calitatea răspunsurilor. Se poate lua în studiu.). acolo unde este cazul. studiul de caz poate servi la concretizarea unei idei. Mai curând decât profesorul.fiecărui elev/student în parte. Oricum. c) Elevii/studenţii nu beneficiază de nici o prezentare completă asupra situaţiei şi nici de informaţii necesare soluţionării cazului-problemă Lor li se propun doar sarcini concrete de rezolvat. la formularea unor concluzii generalizatoare (noţiuni. de cooperare tehnică. proprii unui sector al cunoaşterii sau al acţiunii practice. Cazul poate fi dat în cercetare: 1. de formare profesională etc. de mare valoare euristică şi aplicativă. Un asemenea „caz" condensează în sine esenţialul şi prin aceasta devine în măsură să arunce o lumină asupra a ceea ce este general valabil pentru o întreagă clasă de obiecte sau pentru o întreagă categorie de fenomene ori evenimente. mai importante decât cele selectate (alegerile cu posibilităţi multiple). la probleme sau situaţii altele decât cele expuse în cadrul predării sau la care se referă conţinutul unei materii.Eficienţa conversaţiei este condiţionată atât de caracterul.la elevi/studenţi diferiţi. care să se ocupe de studiul unor cazuri diferite Aplicarea acestei metode depinde de: . Avantaje : obligă la căutarea ş procurarea personală a informaţiei utile soluţionării.felul în care profesorul alege cazul. învăţarea devine mult mai eficientă. cu găsirea corelaţiilor esenţiale etc. însuşite prin învăţare. Căci problema este aceea care creează o structură ce înglobează învăţarea prin participare la analiză şi discuţie. Organizarea activităţii prin intermediul metodei se poate realiza în mă multe feluri. reguli.bazată pe prezentarea completă a cazului selectat. de politică economică. Au prioritate răspunsurile construite. 3. iniţiativa dialogului nu trebuie să aparţină numai profesorului. cu un „caz de viaţă" reprezentativ şi semnificativ pentru anumite stări de lucruri mai generale. poate să faciliteze transferul de cunoştinţe ori de deprinderi. întregii clase. principii. poate înlesni interpretarea unor principii învăţate într-o situaţie reală sau aplicarea unor practici în condiţii noi. în acest sens. a unei generalizări. legi etc. luarea în consideraţie a valorilor. . bunăoară. enunţarea unor alternative şi testarea lor. urmărind să se descurce prin eforturi proprii. integrare. autentică. prin confirmări aprobări. obişnuieşte elevi cu formularea exactă a întrebării. acesta fiind obligat să depună o intensă activitate şi în final să-şi expună concluziile . de management. aceştia primind toate informaţiile necesare soluţionări cazului-problemă dat. sau. cultivă efortul muncă independentă cu diferitele surse de cunoaştere . pur şi simplu. Scopul principal urmărit de această dată îl constituie analiza atentă a problemei speţei împreună cu faptele. ei au nevoi< de încurajare prin „sancţionarea" pozitivă a răspunsurilor lor. sublinierea a ceea ce au ele esenţial. în această privinţă. se ia drept punct de plecare o reprezentare a unei situaţii desprinse din realitate şi problemele care decurg din ea.

cu concepţii diferite asupra modului de soluţionare a unei probleme. aceste metode formează tehnici promiţătoare pentru activitatea managerială modernă din orice şcoală.modul în care aceştia urmăresc dezbaterea problemei şi asociere* cunoştinţelor. chiar şi cele vagi sau confuze. ori al transferului creativ. Unele grupuri recomandă aducerea la şedinţă a unui expert care să reprezinte o „enciclopedie". teoriile etc.informaţiile oferite în mod direct sau indirect elevilor.  Metode creative de grup Metodele creative de grup sunt indispensabile în învăţământ (inclusiv case de copii. Dintre metodele manageriale creative de grup aplicabile şi în învăţământul de toate tipurile. organizarea şedinţei. d) Metoda Brainwriting sau 6. le semnalăm pe cele mai importante. dar cu precizarea că toate ideile se scriu.acceptarea în plen a celor mai bune soluţii. Metoda propusă de D. legile. fără să se substituie efortului propriu-zis al celor care trebuie să dezbată cazul. .J. Grupul brainstorming nu se poate suprapune sau confunda cu nici o structură organizatorică instituţionalizată într-o şcoală. având în componenţă cam 5-7 membri conduşi de un lider.3.reuniunea participanţilor în care fiecare lider de grup prezintă opiniile. când o problemă are mai multe soluţii posibile. bazată pe tehnicile brainstormingului. Animatorul grupului trebuie să noteze toate ideile emise. . această persoană fiind numită şi „avocatul diavolului". Liderul conduce şedinţa şi emite propriile idei în momentul în care ceilalţi membri nu o fac. Rolul profesorului este acela al unui animator ce impulsionează discuţiile. . Philips prevedea divizarea grupului mare în mai multe grupuri mici de câte 6 persoane.măsura în care se angajează într-un exerciţiu al căutării. cenzorul. cu scurte referiri asupra modalităţilor de desfăşurare. Există riscul compromiterii studiului de caz printr-o intervenţie prea insistentă a profesorului în discuţii. pentru ca în final să rămână 5-6 idei importante. Metoda oferă posibilitatea participării la dezbateri. la găsirea soluţiilor. sursa de informaţii.3.constituirea a 2 până la 6 grupuri de câte 6 persoane. soluţiile. Desfăşurarea unei şedinţe creative de grup prin aceste metode parcurge următoarele etape : . principiile. cât şi a colectivelor de catedră. Fiind consacrate creativităţii în special. care se intenţionează a fi puse îi] evidenţă). a) Metoda brainstorming sau a asaltului de idei îşi structurează activitatea în mai multe etape. . care să discute timp de 6 minute (de aici provenind şi numele de Philips 66) în vederea rezolvării problemei puse în discuţie. c) Metoda Philips 66 se aplică atunci când o situaţie trebuie analizată din mai multe puncte de vedere. 6. deşi este mai pretenţioasă decât alte metode de stimulare a creativităţii. activitatea brainstorming. al descoperiri. comisiilor metodice. . imprimându-le un curs vioi şi fructuos. - .dezbaterea opiniilor între liderii grupurilor pentru identificarea soluţiilor acceptabile. Principalul scop al acestei metode este emiterea de idei: cu cât mai multe. Grupul de sinectică este mai restrâns decât grupul de brainstorming.5 este o metodă mai simplă. consiliului pedagogic etc. cu atât mai bine. desfăşurarea şedinţei.focalizarea lui pe obiective clare şi pertinente (adică raportările la ideile. Selectarea ideilor se face în mai multe runde. cu toate că asaltul de idei ar trebui să constituie dominanta activităţii atât a consiliului de administraţie. la alegerea celei mai potrivite strategii a unui număr cât mai mare de persoane. b) Sinectica (metoda Gordon) sau metoda asociaţiilor de idei.5 vine de la propunerea ca 6 persoane să scrie 3 idei în 5 minute. aplicarea ei în grupurile secundare eterogene dă rezultate bune. şcoli ajutătoare). . şi anume : constituirea grupului de brainstorming. punctele de vedere ale grupului pe care-1 reprezintă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful