You are on page 1of 22

SUBIECTE CADASTRU GENERAL 2010

1. Ce este cadastrul general ?


a. Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică prin care
se realizează identificarea, înregistrarea, descrierea pe hărţi topografice şi planuri cadastrale a tuturor
terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul ţării, indiferent de destinaţia lor şi
de proprietar. (prima definişie din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1976)
b. Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică a tuturor
imobilelor de pe întreg teritoriul ţării. (definiţia actuală conform cu Legea 247/2005 de modificare a Legii
nr. 7/1996)

2. Care sunt entităţile de bază ale cadastrului general ?


a. Entităţile de bază ale cadastrului general sunt: parcela, construcţia şi proprietarul. Prin imobil se
înţelege parcela de teren, cu sau fără construcţii. (Legea 7/1976)
b. Entităţile de bază ale cadastrului general sunt parcela, construcţia şi proprietarul. Prin imobil se înţelege
una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcţii, aparţinând aceluiaşi proprietar. Prin parcelă
se înţelege suprafaţa de teren cu aceeaşi categorie de folosinţă. (Legea 247/2005)

3. Care sunt unităţile teritoriale pentru care se organizează cadastrul general ?


Cadastrul general se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale: comună, oraş,
municipiu, judeţ şi la nivelul întregii ţări.

4. Care este obiectul cadastrului general ?


Obiectul cadastrului general îl constituie fondul funciar al întregii ţări, adică totalitatea terenurilor din
unităţile administrativ-teritoriale comunale, orăşeneşti sau municipale, în limitele teritoriului de stat,
indiferent de categoria de folosinţă, de destinaţia economică sau de domeniul public sau privat din care fac
parte şi de proprietarii acestora.

5. Din ce este constituit fondul funciar al României ?


Terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sunt deţinute sau de domeniul public
sau privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României.

6. Care este finalitatea cadastrului general ?


Sistemul de evidenţă al cadastrului general are ca finalitate înscrierea în registrul de publicitate imobilară
bazat cartea funciară.

7. Care este legea care reglementează activitatea de cadastru în România ?


Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, modificată şi republicată, crează premizele unui
cadastru nou, modern, unitar, informatizat, cu un sistem de publicitate imobiliară bazat pe cartea funciară,
care garantează şi face opozabil faţă de terţi dreptul real de proprietate al tuturor persoanelor fizice sau
juridice care deţin proprietăţi imobiliare în România.

8. Care sunt domeniile de bază care contribuie la realizarea cadastrului ?


Domeniile de bază sau de sprijin care contribuie la realizarea cadastrului sunt : geodezia, topografia,
fotogrammetria, cartografia.
- geodezia asigură realizarea reţelei geodezice de sprijin pentru întocmirea şi actualizarea planului
cadastral intr-un sistem unitar de coordonate;
- topografia şi fotogrammetria asigură realizarea planului topografic care. după echiparea cu datele
specifice cadastrului. devine plan cadastral;
- cartografia asigură cartoeditarea şi cartoreproducerea planurilor cadastrale.

9. Care sunt categoriile de cadastru care se pot realiza ?


Categoriile cadastrului sunt: cadastrul general şi cadastrele de specialitate sau sistemele informaţionale
specifice domeniilor de activitate.
2

Cadastrul general inventariază toate terenurile de pe întreg teritoriul ţării. Datele cadastrului general au un
caracter general, în sensul că se rezumă la poziţia, întinderea, categoria de folosinţă, suprafaţa şi
proprietarul imobilului.
În funcţie de interesele generale ale statului şi de nevoile specifice ale agenţilor economici, care deţin în
proprietate sau în administrare suprafeţe de teren, ministerele, instituţiile centrale de stat, regiile autonome
şi alte persoane juridice pot organiza cadastre de specialitate sau sisteme informaţionale specifice
domeniilor de activitate care aprofundează din punctul de vedere al specialităţii domeniului respectiv
informaţiile la nivelul unor detalii stabilite în mod specific.
Cadastrele de specialitate sunt subsisteme de evidenţă şi inventariere sistematică a bunurilor imobile sub
aspect tehnic şi economic, cu respectarea normelor tehnice elaborate de A.N.C.P.I. şi a datelor de bază din
cadastrul general, privind suprafaţa, categoria de folosinţă şi proprietarul.
Astfel, potrivit destinaţiei economice a terenurilor, pot fi întocmite cadastre de specialitate (sisteme
informaţionale specifice) pentru domenii cum sunt:
- fondul terenurilor cu destinaţie agricolă;
- fondul terenurilor cu destinaţie forestieră;
- fondul terenurilor cu ape;
- fondul terenurilor din intravilan;
- fondul terenurilor cu reţele şi instalaţii edilitare;
- fondul terenurilor cu destinaţie specială;
- fondul terenurilor cu exploataţii miniere;
- fondul terenurilor cu caracter industrial;
- fondul terenurilor destinate transporturilor;
- fondul terenurilor destinate nevoilor de apărare naţională;
- alte fonduri de terenuri.

10. Care sunt funcţiile cadastrului general ?


Funcţia tehnică a cadastrului are un aspect cantitativ, în sensul că imobilele, terenuri cu sau fara
construcţii, sunt definite prin amplasare, formă, dimensiuni şi suprafaţă;
Funcţia economică a cadastrului are un aspect calitativ, prin care terenurile şi construcţiile sunt apreciate
calitativ după potenţialul economic, stabilindu-se valorile economice cadastrale pe care aceste bunuri le pot
produce, pe baza cărora se stabilesc valorile taxelor şi impozitelor datorate de proprietari către stat,
potrivit legislaţiei fiscale în vigoare la o anumită dată;
Funcţia juridică a cadastrului general in cadrul careia se identifică proprietarii şi titlurile de drept de
proprietate, posesie, folosinţă sau administrare asupra imobilelor.

11. Cum se realizează funcţia tehnică a cadastrului ?


Funcţia tehnică se realizează prin operaţiuni geodezice, topografice, fotogrammetrice şi cartografice care,
prin metode specifice, stabilesc cu precizie amplasamentul, forma, poziţia, dimensiunile şi întinderea
imobilelor şi ale parcelelor de teren, cu sau fără construcţii edificate pe ele. Rezultatele operaţiunilor
geodezice, topografice, fotogrammetrice şi cartografice sunt concretizate în planuri cadastrale care se
sprijină, în realizarea lor, pe reţeaua geodezică a ţării, şi în registre cadastrale specifice cadastrului.
Planul cadastral este un derivat din planul topografic de bază având aceleaşi scări uzuale, dar conţine
numai elementele planimetriei şi este echipat cu atributele specifice cadastrului.
În realizarea funcţiei tehnice a cadastrului, pe lângă lucrările specifice geodeziei, topografiei şi
fotogrammetriei, apar probleme tehnice specifice cadastrului, cum sunt:
- calculul suprafeţelor;
- detaşarea sau parcelarea suprafeţelor;
- rectificări de hotare;
- intersecţii de drepte;
- drepte paralele si drepte perpendiculare;
- puncte de segment.

12. Cum se realizeaza funcţia economică a cadastrului ?


În cadrul funcţiei economice a cadastrului se evidenţiază valoarea economică cadastrală a imobilelor,
potrivit legii. Valoarea economică a terenurilor şi construcţiilor se stabileşte prin metode specifice fiecărei
categorii de cadastru, prin aprecierea lor economică, care pune în evidenţă diferenţierea capacităţii de a
produce venit economic a terenurilor sau construcţiilor, arătând, spre exemplu, de câte ori un teren arabil
este mai bun decât altul în funcţie de fertilitatea solului, de poziţia sa în teritoriul administrativ, de accesul
3

la drumuri de diverse categorii şi calităţi, de poziţia faţă de localitate, de centrul gospodăresc, de centrele
de aprovizionare şi de desfacere a produselor etc.
Potenţialul de fertilitate a solurilor şi pretabilitatea lor pentru anumite culturi se determină prin bonitarea
pedologică a terenurilor agricole, pe bază de lucrări de cartare pedologică, care reprezintă un ansamblu
complex de lucrări de teren, de laborator şi de birou care au ca rezultat stabilerea claselor de calitate a
terenurilor agricole.
În mod similar, dar cu alte criterii şi metode, se face evaluarea economică a terenurilor cu alte categorii de
folosinţă, precum şi a construcţiilor.

13. Cum se realizează funcţia juridică a cadastrului ?


În cadrul lucrărilor de cadastru general se identifică proprietarii imobilelor inventariate. Pe baza lucrărilor
cadastrului general, cu laturile sale tehnică şi economică, se întocmesc cărţile funciare, care reprezintă un
sistem real de publicitate imobiliară, în care se înscriu drepturile reale de proprietate şi sarcinile
proprietarului în legătură cu imobilul în cauză.
Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 defineşte evidenţa cadastrală juridică astfel:
“Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general are ca obiect înscrierea
în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeaşi localitate.”
Cărţile funciare reprezintă un sistem de publicitate real, întrucât se bazează pe identitatea topografică a
bunurilor funciare în planuri cadastrale şi, de asemenea, reprezintă un sistem de publicitate complet,
întrucât realizează publicitatea intregrală a transmisiunilor imobiliare, prin înregistrări succesive,
cronologice ale transmiterii legale a dreptului de proprietate imobiliară.
În principiu, prin funcţia juridică a cărţilor funciare se fac opozabile tuturor terţilor, inclusiv statului,
drepturile reale imobiliare, care se transmit, se modifică, se sting sau se radiază prin sistemul publicităţii
imobiliare, adică al intabulării în cartea funciară.

14. Care sunt bunurile cu care operează cadastrul ?


Bunurile sunt formate din tot ce este folositor omului şi este apt de a fi stăpânit.
Bunurile imobile, în sens larg, sunt acelea care prin destinaţie nu pot fi mutate dintr-un loc în altul fără a fi
distruse. Bunurile pot fi imobile prin natura lor, prin destinaţia lor sau prin obiectul la care ele se aplică.
Cadastrul general operează cu bunurile imobile prin natura lor. Art. 463 Cod civil arată că “fondurile de
pământ şi clădirile sunt imobile prin natura lor”.

15. Ce reprezintă categoria de folosinţă a terenului ?


Categoria de folosinţă a terenului, naturală sau artificială (determinată de acţiunea omului), este principala
unitate de clasificare a folosinţelor terenurilor, individualizată printr-un cod. Este unul dintre atributele
cadastrale ale parcelei.

16. Care sunt categoriile de folosinăţ a terenurilor ?


Există două grupe de folosinţe, fiecare cu câte cinci categorii de folosinţe, astfel:
- Grupa folosinţelor agricole care cuprinde terenurile agricole cu categoriile de folosinţă: arabil, păşuni,
fâneţe, vii, livezi.
- Grupa folosinţelor neagricole care cuprinde terenurile neagricole: păduri şi alte terenuri cu vegetaţie
forestieră, terenuri cu ape şi ape cu stuf, drumuri şi căi ferate, terenuri cu construcţii curţi şi alte folosinţe,
terenuri neproductive şi degradate.
Terenuri arabile sunt terenurile care se ară în fiecare an sau la mai mulţi ani şi se cultivă cu plante anuale
sau perene. Cod A.
Păşuni reprezintă terenurile acoperite cu vegetaţie ierboasă, instalată pe cale naturală sau regenerată prin
însămânţare la interval de maximum 15-20 de ani, destinate păşunatului animalelor. Cod P.
Fâneţe reprezintă terenurile cu vegetaţie ierboasă, instalată pe cale naturală sau regenerată prin
însămânţare la interval de maximum 15-20 de ani, destinată recoltării pentru obţinerea de fân. Cod F.
Vii reprezină terenurile plantate cu viţă de vie, hamei, pepinierele viticole şi terenurile în pregătire pentru
vii. Cod V.
Livezi reprezintă terenurile cu plantaţii pomicole, arbuşti fructiferi, pepinierele pomicole şi terenurile în
pregătire pentru livezi. Cod L.
4

Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră. Păduri sunt terenurile împădurite în mod natural sau
artificial, cu suprafaţa mai mare de 0,25 ha (conform Codului silvic) cuprinse în amenajamente silvice,
indiferent de proprietar, de vârstă, de specie, precum şi terenurile cu arbori izolaţi ce nu constituie
păduri, ci sunt considerate terenuri cu vegetaţie forestieră în afara pădurii. Cod Pd.
Terenuri cu ape şi ape cu stuf reprezintă terenurile acoperite permanent sau temporar de apă, care după
retragerea apelor nu pot avea altă folosinţă. Cod H.
Drumurile şi căile ferate reprezintă terenurile ocupate de construcţii de drumuri şi căi ferate de toate
categoriile si de amenajările funcţionale adiacente acestora. Cod D.
Terenuri cu construcţii-curţi şi alte folosinţe reprezintă terenurile, din intravilan sau din extravilan, pe care
sunt edificate construcţii cu diferite utilizări şi destinaţii: locuinţe, clădiri cu spaţii
administrative, sociale, comerciale, curţi, spaţii de producţie industrială, depozite, silozuri,
gări, hidrocentrale, cariere, exploatări miniere şi petroliere, cabane, schituri, terenuri de
sport, aerodromuri, diguri, taluzuri pietruite, terase, debuşee, grădini botanice şi zoologice,
parcuri, cimitire, pieţe, rampe de încărcare, fâşia de frontieră, precum şi alte terenuri care
nu se încadrează în nici una dintre categoriile de folosinţă anterioare. Cod Cc.
Terenurile neproductive şi degradate reprezintă terenurile cu procese excesive de degradare, lipsite practic
de vegetaţie. Cod N.

17. Ce reprezintă intravilanul şi extravilanul ?


Intravilanul reprezintă partea dens construită din teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, localitatea
propriu-zisă, care cuprinde construcţii, curţi, străzi, dotări social-culturale, parcuri, păduri, ape etc.,
incluse în unul sau mai multe perimetre care definesc localităţile urbane sau rurale.
Extravilanul reprezintă teritoriul cuprins între hotarul administrativ şi limita intravilanului localităţilor,
care poate cuprinde terenuri cu orice categorie de folosinta. Extravilanul, pe baza unor reguli, se imparte în
tarlale, imobile si parcele.
Terenurile situate in intravilan si cele din extravilan au regimuri juridice diferite.

18. Cum se clasifică terenurile după destinaţia economică ?


- Terenuri cu destinaţie agricolă ;
- Terenuri cu destinaţie forestieră ;
- Terenuri aflate permanent sub ape ;
- Terenuri în intravilan ;
- Terenuri cu destinaţie specială.
Terenurile cu destinaţie agricolă sunt terenurile agricole productive (arabile, vii, plantaţii de hamei, livezi,
pepiniere viticole şi pomicole, păşuni, fâneţe, sere, solarii, răsadniţe), cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu
fac parte din amenajamentele silvice, amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumuri tehnologice şi
de exploatare agricolă, platforme şi spaţii de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole şi terenuri
neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă. Cod TDA.
Terenurile cu destinaţie forestieră sunt terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură,
producţie sau administraţie silvică, terenurile destinate împăduririlor şi cele neproductive cum sunt:
stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice. Cod
TDF.
Terenurile aflate permanent sub ape sunt terenurile cu albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele
lacurilor naturale şi artificiale la nivelul maxim de retenţie, braţele şi canalele din Delta Dunării, fundul
apelor maritime interioare şi al mării teritoriale şi contigue. Cod TDH.
Terenuri în intravilan sunt toate terenurile, indiferent de categoria de folosinţă, situate în localităţile urbane
şi rurale, ca urmare a stabilirii limitei intravilanului, conform legislaţiei în vigoare. Cod TDI.
Terenuri cu destinaţie specială sunt terenurile folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, aeriene şi
navale, cu construcţiile şi instalaţiile specifice aferente, cele pe care se află obiective şi instalaţii
hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, de telecomunicaţii, terenurile cu
exploatări miniere, petroliere, plajele, cele pentru nevoile de apărare a ţării, precum şi rezervaţiile şi
monumentele naturii, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele asemenea. Cod
TDS.
- Terenuri destinate transporturilor rutiere, feroviare, navale si aeriene ;
- Terenuri destinate expoalaţiilor miniere ;
- Terenuri destinate producerii şi transportului energiei electrice ;
- Terenuri cu monumente şi situri istorice şi arheologice ;
- Terenuri destinate nevoilor apărării naţionale.
5

19. Ce este suprafaţa unui teren reprezentat pe planul cadastral ?


Suprafaţa unui teren reprezintă aria unui contur închis reprezentat pe un plan de proiecţie.
Planul de proiecţie permite reprezentarea orizontală a poziţiilor spaţiale ale liniilor de contur ale
imobilului, aşa cum acesta este situat pe suprafaţa neregulată, frământată a Pământului.

20. Cum se calculează suprafaţa unui teren ?


Calculul suprafeţei unui teren se poate face prin mai multe procedee :
a. procedeul numeric, care poate fi: analitic, trigonometric sau geometric. Se aplica in cazul terenurilor cu
forme poligonale, geometrizate, pentru care dispunem de date numerice, adica coordonate planimetrice
(x,y) sau coordonate polare (d,θ ) ale punctelor de frângere a aliniamentelor conturului geometrizat;
b. procedeul grafic, care poate fi bazat pe măsurători grafice de distanţe sau de distanţe şi unghiuri in cazul
terenurlori cu forme poligonale, geometrizate, pentru care dispunem numai de date grafice pe planuri la o
scară cunoscută, de regulă o scară mare (1:500, 1:1000, 1:2000), care permit descopmpunerea figurii
terenului in figuri geometrice elementare ale caror suprafete se calculeaza cu formulele din geometria plana
(trapez, triunghi, dreptunghi) masurand pe plan distante in milimetri care sunt aduse la marimea adevarata
din teren prin inmultirea cu numitorul scarii planului;
c. procedeul grafico-mecanic bazat pe instrumente numite planimetre integratoare folosite înainte mai ales
în cazul terenurilor cu configuraţii neregulate, negeometrizate, sinuoase, curbilinii sau parţial frânte, pentru
care dispunem numai de formatul grafic, pe planuri la scară determinată.

21. Care sunt formulele pentru calculul analitic al suprafeţelor din coordonate planimetrice X, Y ?

n
1
S=
2
∑i =1
Xn(Yn+1 – Yn-1), când axa Ox este bază de calcul
n
1
S= ∑
2 i =1
Yn(Xn-1 – Xn+1) , când axa Oy este bază de calcul

De regulă, se calculează cu una dintre formule, iar cealaltă formulă se foloseşte pentru verificarea
calculelor.

22. Care este formula pentru calculul suprafeelor din coordonate polare în procedeul trigonometric ?

n
1
S=
2 i =1
∑ri x rj x sin(ω j - ω i)

Procedeul trigonometric se aplică atunci ând punctele de contur ale poligonului sunt determinate prin
coordonate polare, adică unghiuri de orientare (ω i) şi distanţe (ri) determinate faţă de un punct de staţie
(O).
6

23. Care sunt condiţiile pentru detaşarea (parcelarea, dezmembrarea sau deslipirea) unei suprafeţe
de teren ?
Detaşarea (parcelarea, dezmembrarea sau deslipirea) unei suprafeţe de teren trebuie să îndeplinească
următoarele două condiţii:
a) condiţia de suprafaţă;
b) condiţia de direcţie a liniei de detaşare (parcelare, dezmembrare sau deslipire).

24. Care este succesiunea operaţiunilor in lucrările de cadastru general ?


1. Documentarea;
2. Recunoasterea terenului ;
3. Întocmirea proiectului tehnic de ansamblu şi a proiectului tehnic de execuţie ;
4. Delimitarea cadastrală a hotarului teritoriului administrativ şi a limitelor intravilanelor;
5. Determinarea punctelor de îndesire a reţelei geodezice de sprijin ;
6. Măsurarea topografică a elementelor de planimetrie şi de relief din teren ;
7. Prelucrarea datelor de măsuratori topografice din teren ;
8. Întocmirea originalului de teren al planului cadastral (planul topografic) ;
9. Înregistrarea categoriilor de folosinţă a terenurilor şi identificarea proprietarilor acestora;
10. Numerotarea cadastrală;
11. Calculul suprafeţelor;
12. Încărcarea fişierelor de date şi organizarea bazei de date a cadastrului general al teritoriului unităţii
administrativ-teritoriale;
13. Întocmirea şi editarea registrelor cadastrale;
14. Cartoeditarea planurilor cadastrale de bază ;
15. Întocmirea şi cartoeditarea planului cadastral de ansamblu al teritoriului unităţii administrativ-
teritoriale ;
16. Verificarea, recepţia şi aprobarea lucrărilor de cadastru general.

25. Care este scopul şi conţinutul proiectului tehnic de ansamblu ?


Proiectul tehnic de ansamblu se întocmeşte cu scopul de stabili datele principale, globale, soluţiile tehnice şi
estimarea cantităţilor şi valorilor pe tipuri de lucrări, necesare pentru elaborarea proiectului tehnic de
execuţie.
Întocmirea proiectului tehnic de ansamblu este obligatorie pentru lucrările care se execută pe unităţi
administrativ-teritoriale întregi.
Proiectul tehnic de ansamblu cuprinde următoarele părţi principale:
a) constatările şi concluziile în urma analizării documentaţiilor existente, din punct de vedere cantitativ,
calitativ şi al gradului de actualitate;
b) prezentarea soluţiilor tehnice de bază pentru executarea lucrărilor de introducere sau intreţinere a
cadastrului general;
c) calcule estimative pentru volumul de lucrări, forţa de muncă necesară pentru executarea lucrărilor la
termen pe etape, necesarul de fonduri, mijloace tehnice şi materiale;
d) memoriul justificativ.
Pentru urmărirea realizării lucrărilor se întocmeşte graficul programării calendaristice a desfăşurării pe
etape de execuţie a acestora.
Prevederile proiectului tehnic de ansamblu sunt obligatorii la întocmirea proiectului tehnic de execuţie.

26. În ce constă proiectul tehnic de execuţie ?


Proiectul tehnic de execuţie constituie documentaţia care stă la baza justificării soluţiilor tehnice alese şi a
cuantificării volumelor de lucrări pe etape şi tipuri, precum şi la estimarea aparaturii, personalului,
materialelor şi fondurilor băneşti necesare.
La elaborarea proiectului executantul aplică prevederile normelor tehnice, precum şi precizările de ordin
tehnic şi financiar din proiectul tehnic de ansamblu şi din caietul de sarcini.
Proiectul tehnic de execuţie cuprinde următoarele părţi principale:
a) prevederile din proiectul tehnic de ansamblu referitoare la lucrările care trebuie să facă obiectul
proiectului tehnic de execuţie;
b) concluziile în urma recunoaşterii făcute la teren;
7

c) studiul asupra posibilităţilor de utilizare a documentaţiilor şi produselor cartografice şi cadastrale


existente în zonă;
d) posibilităţile de recuperare, integrare şi utilizare a datelor şi documentelor provenite în urma aplicării
legilor proprietăţii şi a recepţiei lucrărilor;
e) soluţiile proiectate prezentate pe scheme grafice pentru ansamblul teritoriului unităţii administrativ-
teritoriale şi pentru fiecare intravilan, cuprinzând:
- punctele reţelei de sprijin;
- determinarea coordonatelor punctelor pe hotarul unităţii administrativ-teritoriale şi pe limita
intravilanelor;
- punctele reţelelor de îndesire şi ridicare pentru extravilan şi intravilan;
- delimitarea zonelor pe categorii de planuri cadastrale sau topografice existente (după anii de întocmire
sau ultima actualizare, după scară, după felul materialului-suport pe care este făcută imprimarea şi după
metoda de întocmire);
f) devizul estimativ pentru fiecare categorie de lucrări (reţele geodezice, conversia planurilor în format
digital, măsurători de detaliu pentru actualizarea sau realizarea hărţilor şi planurilor, întocmirea
registrelor cadastrale etc.);
g) memoriul tehnic.

27. Ce reprezintă delimitarea cadastrală a unităţilor administrativ-teritorialee ?


Delimitarea cadastrală a unităţilor administrativ-teritoriale reprezintă operaţiunea de bază prin care se
identifică, se măsoară la teren şi se oficializează hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, conţinând
punctele de frângere şi traseele hotarului unei unităţi administrativ-teritoriale, precum şi limitele
intravilanelor din respectiva unitate administrativ-teritorială.
Delimitarea cadastrală a hotarelor administrattive şi a limitelor intravilanelor se execută obligatoriu
înaintea începerii lucrărilor de introducere a cadastrului general într-o unitate administrativ-teritorială.
Stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale comunale, orăşeneşti sau municipale se face conform
cu prevederile Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, cu
modificările ulterioare.
Limitele intravilanelor se stabilesc conform planurilor urbanistice generale întocmite şi aprobate potrivit
prevederilor Legii privind autorizarea construcţiilor nr. 50/1991, modificată şi republicată.

28. Care este succesiunea operaţiunilor de delimitare a hotarelor administrative ?


Delimitarea cadastrală constă din următoarele operaţiuni:
a) constituirea comisiei de delimitare cadastrală şi aprobarea componenţei acesteia, prin ordin al
prefectului;
b) parcurgerea la teren a traseului hotarului teritoriului unităţii administrative şi stabilirea punctelor de
hotar care vor fi materializate;
c) materializarea punctelor de hotar cu borne de suprafaţă ;
d) măsurători pentru determinarea coordonatelor punctelor de hotar;
e) calculul coordonatelor punctelor de hotar;
f) întocmirea actelor de confirmare cu acordul membrilor comisiei de delimitare cadastrală şi al delegaţilor
unităţilor administrativ-teritoriale vecine;
g) întocmirea dosarului de delimitare cadastrală şi marcarea hotarelor.

29. Cine numeşte şi care este componenţa comisiei de delimitare a hotarelor ?


Comisia de delimitare cadastrală este numita prin ordinul prefectului si are următoarea componenţă:
primarii şi secretarii consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale vecine implicate în
operaţiunea de delimitare cadastrală, delegatul O.C.P.I. şi, după caz, delegatul Consiliului judeţean abilitat
în problemele de urbanism şi amenajarea teritoriului. Componenţa comisiei se aprobă prin ordin al
prefectului. În comisie se recomandă convocarea unor localnici care cunosc traseul hotarului, fără ca
aceştia să fie nominalizaţi în ordinul prefectului pentru stabilirea componenţei comisiei. La stabilirea
hotarului administrativ pot fi invitaţi, dacă este cazul, delegaţi desemnaţi de titularii cadastrelor de
specialitate şi proprietari de mari suprafeţe de teren.

30. Cum se desfăşoară delimitarea cadastrală a hotarului pe teren ?


Operaţiunea de delimitare cadastrală pe teren a liniei de hotar începe, de regulă, dintr-un punct de trei sau
mai multe hotare, identificându-se traseul până la următorul punct format din intersecţia mai multor hotare,
mergându-se în sens orar. Identificarea pe teren a liniei de hotar se face cu schiţa din dosarul ultimei
8

delimitări cadastrale. În lipsa schiţei menţionate stabilirea liniei de hotar se face de către membrii comisiei
şi se evidenţiază, la faţa locului, pe hărţile şi planurile topografice existente. Reprezentanţii executantului
lucrărilor, convocaţi prin grija O.C.P.I., participă în mod obligatoriu la operaţiunile de stabilire a
punctelor liniilor de hotar şi a punctelor care vor fi materializate. În cazul în care unele segmente şi puncte
de hotar stabilite anterior (existente pe schiţa veche de delimitare) au suferit modificări, pe noua schiţă se
fac menţiunile corespunzătoare. Pentru toate punctele de hotar materializate (vechi sau noi) se întocmesc
schiţe de reperaj şi descrieri topografice. Se culeg date asupra terenurilor traversate de tronsoanele liniilor
de hotar (categoriile de folosinţă, destinaţia terenurilor şi proprietarii) şi se consemnează în procesul-
verbal de delimitare cadastrală. Dacă linia de hotar este şi linie de frontieră a ţării, coordonatele punctelor
de hotar se preiau, în mod obligatoriu, de la Centrul Naţional de Geodezie, Fotogrammetrie si Teledetecţie.
Linia de frontieră a ţării se avizează la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Comandamentul Naţional al
Poliţiei de Frontieră.
Cu ocazia parcurgerii terenului se face descrierea stării marcajelor atât pentru vechile puncte de hotar
(care se menţin), cât şi pentru noile puncte care trebuie materializate cu borne.

31. Cum se face numerotarea punctelor de hotar şi cum sunt determinate topografic?
Numerotarea punctelor de hotar începe cu numărul 101 din punctul de intersecţie a trei sau mai multe
hotare situate în partea de nord sau nord-vest a teritoiului administrativ pentru care se executa lucrarea de
delimitare şi continuă în sens orar. În cazul existenţei unor delimitări cadastrale făcute anterior se
înlocuiesc numerele vechi ale punctelor de hotar cu numere noi, fără a se dubla numerele. Pe segmentele de
hotar comune pentru două unităţi administrativ-teritoriale delimitate numerele vechi ale punctelor de hotar
din teritoriul unităţii administrativ-teritoriale vecine se scriu în paranteză.
Punctele de hotar set determina prin masuratori topografice in drumuiri srijinitesi orientate pe puncte din
reteaua geodezica. Coordonatele X, Y ale punctelor de hotar se calculează în sistemul de proiecţie
Stereografică 1970, iar cota Z în sistemul de referinţă Marea Neagră 1975. Precizia de determinare a
coordonatelor este similară cu cea a punctelor din reţelele geodezice de ridicare.

32. Cum se marchează punctele de hotar şi care puncte se bornează ?


Materializarea punctelor de hotar se face cu borne de suprafaţă utilizate pentru punctele de triangulaţie de
ordinul V şi cu borne subterane tip 2, conform standardului SR 3446-1/96. Mărcile pentru bornele de
suprafaţă se inscripţionează conform normelor tehnice ale A.N.C.P.I.
Punctele care se bornează sunt:
- puncte de intersecţie ale hotarelor (puncte de 3 sau mai multe hotare);
- puncte de schimbare a aliniamentelor pe traseul hotarului alese astfel încât să permită, la nevoie,
reconstituirea exactă a traseului hotarului. Pe tronsoanele de hotar, în aliniament, mai lungi de 3 km,
bornele se plantează la distanţe de max. 2 km;
- punctele de intersecţie a hotarului cu ape curgătoare, căi ferate, drumuri se bornează numai pe o parte a
acestor detalii liniare, iar pe partea opusă se marchează prin stâlpi de lemn cu diametrul de 10 cm şi
lungimea de 70 cm, protejaţi cu movile de pământ.
În cazurile în care punctele de schimbare a aliniamentelor (de frângere) sau de intersecţie a hotarelor care
trebuie bornate se află în locuri improprii bornării (baltă, mlaştină, carieră etc.), se plantează în apropierea
lor borne martor din care se determină coordonatele punctelor de hotar.
Dacă hotarul traversează în linie dreaptă o pădure compactă, o păşune, o fâneaţă sau un lac, se bornează
punctele de intersecţie a liniei de hotar cu limita suprafeţelor acestor categorii de folosinţă (în aceste cazuri
linia de hotar este o linie dreaptă imaginară). Dacă linia de hotar care traversează pădurea este o linie
frântă sau sinuoasă, se materializează şi se determină coordonate la punctele care definesc respectiva linie
de hotar. La recunoaşterea traseului hotarului care traversează păduri şi lacuri de acumulare, în comisia de
delimitare vor fi invitaţi, după caz, şi reprezentanţii direcţiei silvice judeţene şi ai Companiei Naţionale
"Apele Române".
9

Dacă hotarul este format de talvegul unei ape curgătoare se bornează numai punctele de intersecţie a liniei
de hotar cu traseul apei pe partea dinspre teritoriul care se delimitează, indiferent de lungimea tronsonului.
Dacă firul apei are un traseu sinuos, la lucrările de delimitare se determină coordonate la punctele
intermediare care definesc acest traseu. Punctele intermediare se materializează la intervale de 200-1000 m
cu stâlpi de lemn cu lungimea de 70 cm şi diametrul de 20 cm, protejaţi cu movile de pământ. În cazul
apelor curgătoare interioare hotarul se stabileşte pe talvegul firului de curgere a apei, iar în cazul albiilor
secate, hotarul se stabileşte la jumătatea albiei minore. Coordonatele punctelor intermediare vor fi utilizate
la calculul suprafeţei unităţii administrativ-teritoriale.
Dacă unitatea administrativ-teritorială este marginită de drumuri, căi ferate, diguri, canale, linia de hotar
se stabileşte pe una dintre laturile acestora, astfel încât acestea să fie cuprinse în întregime în suprafaţa
unei unităţi administrativ-teritoriale. În cazul traseelor frânte ori sinuoase se determină coordonate la
puncte intermediare care definesc aceste trasee. Coordonatele punctelor intermediare vor fi utilizate la
calculul suprafeţei unităţii administrativ-teritoriale.

Pe râurile de frontieră ale ţării şi pe fluviul Dunărea coordonatele punctelor de hotar sunt cele preluate de
la Centrul Naţional de Geodezie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie. Pe fluviul Dunărea, pe porţiunea în care
ambele maluri se află pe teritoriul României, punctele de hotar între două teritorii se stabilesc de comun
acord de către consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Coordonatele punctelor de hotar se
determină prin digitizare pe planuri topografice la scara 1:10000 sau 1:5000, actualizate.
La Marea Neagră hotarele se stabilesc pe linia care separă uscatul de apă, la data măsurătorilor.
Materializarea punctelor hotarului administrativ se realizează prin grija executantului lucrărilor de
delimitare cadastrală.

33. Cum se procedează în cazul litigiilor de vecinătate privind teritoriile unităţilor administrative ?
10

În cazurile în care există neînţelegeri între vecini la stabilirea liniei de hotar, iar membrii comisiei de
delimitare nu pot rezolva neînţelegerile, litigiul se consemnează în documentele de delimitare cadastrală,
astfel:
a) pe schiţa generală a hotarului administrativ şi pe schiţa cu porţiunea de hotar în litigiu se
consemnează ambele variante;
b) suprafaţa în litigiu se calculează din coordonatele punctelor de pe contur, care se stabilesc în prezenţa
membrilor comisiilor de delimitare cadastrală;
c) unele puncte caracteristice de pe conturul suprafeţei în litigiu se materializează cu stâlpi de lemn cu
lungimea de 50 cm şi diametrul de 10 cm şi primesc o altă numerotare decât restul punctelor de hotar;
d) până la rezolvarea litigiului suprafaţa în litigiu va fi inclusă în suprafaţa calculată a teritoriului
nominalizat de O.C.P.I.;
e) în procesul-verbal de delimitare cadastrală se menţionează argumentele celor două părţi şi se
anexează copii de pe actele deţinute, dacă acestea există;
f) după soluţionarea litigiului se reface documentaţia cadastrală şi se materializează cu borne punctele
de hotar de pe varianta acceptată.

34. Care este conţinutul dosarului de delimitare cadastrală ?


La terminarea lucrărilor de delimitare cadastrală a unităţii administrativ-teritoriale se intocmeşte "dosarul
de delimitare", în vederea realizării recepţiei, care trebuie să cuprindă următoarele piese:
- memoriul tehnic;
- schiţa generală a hotarului unităţii administrativ-teritoriale;
- schiţele segmentelor de hotar cuprinse între două puncte de trei sau mai multe hotare, cu acordul şi
semnăturile membrilor comisiei de delimitare;
- dosarul de verificare a lucrărilor de delimitare, întocmit potrivit regulamentelor aprobate de A.N.C.P.I.;
- schiţele de reperaj ale tuturor punctelor materializate;
- descrierile topografice ale tuturor punctelor materializate;
- inventarul de coordonate pentru toate punctele de hotar (materializate şi nematerializate);
- inventar de coordonate pentru toate punctele materializate, pe suport magnetic (fişier ASCII);
- date rezultate din măsurătorile de teren şi prelucrările acestora, pe suport magnetic - fişier ASCII
(denumire/numărul punctului de staţie, denumire/numerele punctelor vizate, direcţii măsurate, distanţe
măsurate, calcule, toleranţe, erori);
- schema măsurătorilor efectuate (schiţa vizelor);
- suprafaţa teritoriului calculată din coordonatele punctelor de hotar;
- procesul-verbal de delimitare cadastrală, cu descrierea tronsoanelor de hotar corespunzătoare fiecărei
unităţi administrativ-teritoriale vecine, cu semnăturile membrilor comisiei de delimitare;
- copii de pe scrisorile de convocare trimise consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale
vecine şi, după caz, prefecturilor şi O.C.P.I. vecine.

35. Care este conţinutul schiţei de delimitare a hotarului administrativ ?


Schiţa generală a hotarului administrativ, însoţită de o descriere a traseului hotarului, se întocmeşte pe
copii extrase de pe hărţile topografice, la scările 1:25000 sau 1:50000, astfel ca, în funcţie de mărimea
teritoriului, schiţa să fie pe o singură planşă. Schiţa generală conţine reprezentarea următoarelor detalii:
- reţeaua hidrografică formată din ape curgătoare, stătătoare, canale şi diguri principale;
- limitele intravilanelor şi denumirile acestora;
- poziţia şi numerotarea punctelor materializate şi a punctelor de 3 sau mai multe hotare;
- traseul liniei de hotar, marcat prin semne convenţionale;
- denumirea teritoriilor vecine.
Pentru segmentele care constituie şi hotar de judeţ este necesar acordul prefecturilor şi al O.C.P.I. din cele
două judeţe limitrofe şi, respectiv, parafa prefecturii, semnătura prefectului, semnătura şi parafa
preşedintelui Consiliului judeţean, aplicate pe schiţa în dreptul porţiunii de hotar.
Dosarul de delimitare cadastrală se întocmeşte în trei exemplare: un exemplar se depune la O.C.P.I., un
exemplar la Consiliul local şi un exemplar la Consiliul judeţean.
Pentru porţiunile de hotar cu unităţi administrativ-teritoriale vecine se întocmesc dosare cu schiţa
tronsonului de hotar, cu poziţia şi numerotarea punctelor de hotar. La fiecare Consiliu local al unităţilor
administrativ-teritoriale vecine se transmite, prin grija O.C.P.I., un dosar cuprinzând schiţa porţiunii
comune de hotar şi inventarul de coordonate al punctelor de hotar pe tronsonul respectiv.

36. Care este conţinutul planului cadastral de bază ?


11

Planul cadastral de bază este un derivat din planul topografic de bază, obţinut prin extragerea elementelor
de planimetrie din planul topografic de bază, şi apoi echipat cu date (atribute) cadastrale.
Datele (atributele) cadastrale sunt următoarele:
- numerotarea punctelor de hotar care delimitează teritoriul administrativ şi limitele intravilanelor
localităţilor;
- numerotarea sectoarelor cadastrale;
- numerotarea cadastrală a parcelelor;
- consemnarea categoriei de folosinţă a terenului din cuprinsul fiecărei parcele a unui imobil prin
simboluri sau coduri literale;
- cartarea construcţiilor după destinaţii (în cazul cadastrului imobiliar).
Planurile cadastrale de bază se formează separat din planşele originale pentru extravilan şi separat din
planşele originale pentru intravilane.
Pentru a se pune în evidenţă numai contururile (liniile) care închid suprafeţele imobilelor (limite de
proprietate), pe planurile cadastrale, se va evita pe cât posibil trasarea altor linii care astfel creează
poligoane fictive. De aceea, liniile de transport a energiei electrice şi liniile telefonice aeriene se reprezintă
numai prin poziţia stâlpilor de susţinere. Conductele magistrale de apă, canalizare, gaz, petrol, termoficare
etc. se reprezintă prin linii cu semne convenţionale literale în cuprinsul acestor linii.
Indiferent de metodele prin care se realizează, planurile cadastrale de bază trebuie să aibe următorul
conţinut:
a) Liniile de delimitare a teritoriului administrativ şi a localităţilor, punctele de hotar şi numerele de ordine
ale acestora.
b) Liniile de delimitare ale tuturor sectoarelor cadastrale (tarlale sau cvartale), toate punctele cu numerele
care le definesc şi numărul de ordine şi denumirea adoptată, în interiorul conturului fiecărui sector
cadastral.
c) Liniile care delimitează fiecare imobil şi fiecare parcelă de teren, din intravilan şi din extravilan, cu
scrierea numărului cadastral al imobilului şi a categoriei de folosinţă şi a numărului cadastral dat parcelei.
Delimitarea hotarelor administrative, a sectoarelor cadastrale, a imobilelor şi a parcelelor se face cu linii
de 0,2 mm grosime. Construcţiile se trasează cu linii de 0,3 mm, conform listei de coduri ale bazei de date.

37. Care sunt inscripţiile din cadrul şi din extracadrul planului cadastral ?
In cadrul planului, după completarea planului cadastral cu toate elementele rezultate din ridicările de pe
teren se fac urmatoarele :
- numerotarea cadastrală a sectoarelor cadastrale, a imobilelor şi a parcelelor;
- se înscriu denumiri de: localităţi, ape, principalele forme de relief, păduri, locuri importante etc.;
Denumirile toponimice se culeg de pe teren, de la populaţie, odată cu ridicarea, şi se confruntă cu
denumirile toponimice consacrate din hărţi şi atlase geografice existente pentru a păstra denumirile
cunoscute deja.
Înscrierea acestor denumiri se face în lungul apelor curgătoare sau în centrul apelor stătătoare, a masivelor
de pădure sau a masivelor de terenuri arabile, asfel încât să fie evitată orice confuzie cu privire la
denumirea sau apartenenţa lor la un anumit loc cu denumire cunoscută. Denumirea formelor de relief,
pădurilor, câmpiilor sau a altor obiective se înscriu fără să acopere detaliul la care se referă.
Denumirile sectoarelor cadastrale sunt fi cele folosite pentru acele locuri de localnicii din teritoriile
administrative respective.
La scrierea denumirilor pe planuri se folosesc regulile de scriere şi corpurile literelor stabilite pentru
fiecare element toponimic prevăzute în “Atlasul de semne convenţionale pentru întocmirea planurilor
topografice la scările 1:500–1: 5000” şi în prescripţiile de utilizare a mijloacelor de cartografiere
automată. În cazul când în anumite porţiuni din teritoriu, densitatea elementelor şi detaliilor pe care
trebuie să le conţină planul cadastral este mare şi nu pot fi reprezentate corect, se întocmeşte o schiţă anexă
la o scară mai mare, care să asigure claritatea planului. Pe porţiunea rămasă liberă a planului cadastral se
indică numărul şi scara schiţei anexe, care face parte integrantă din planul cadastral.
Când planul cadastral se cartografiază pe hârtie sau se multiplică, se aplică indicativul (cartuşul) în colţul
din dreapta jos al planului, asfel încât, când planul se pliază pentru a fi pus în dosare, cartuşul să apară
deasupra.
Cartuşul se completează cu toate datele prevăzute în el şi se semnează de către executant, verificator şi
conducătorul unităţii şi se parafează cu ştampila persoanelor fizice şi/sau juridice autorizate.
Trapezele sau secţiunile de plan transformate în planuri cadastrale se folosesc neasamblate când teritoriul
administrativ este format din mai multe foi de plan, care asamblate formează planuri mari, care nu pot fi
manipulate comod.
12

Pentru teritorii mai mici şi situate pe mai multe trapeze, trapezele se asamblează pentru a fi mai uşor de
folosit de către beneficiar.
Pentru urmărirea cu uşurinţă a hotarelor administrative pe foile de plan se haşurează hotarele cu o culoare
vizibilă pe partea exterioară a teritoriului.
Dimensiunile şi nomenclatura foilor de plan cadastral pe trapeze sunt cele specifice proiecţiei cartografice
Stereografice 1970, iar modul de organizare a scrierii pe cadru şi extracadru este cel obişnuit pentru hărţi
si planuri.

38. Care sunt scările uzuale ale planului cadastral de bază ?


Planul cadastral de bază se întocmeşte la o scară care se stabileşte în funcţie de densitatea detaliilor
topografice şi dimensiunile minime ale acestora, de importanţa economică a zonei.
Scările uzuale la care se întocmesc planurile cadastrale de bază sunt:
a) în zonele de şes: scara 1:2000 sau 1:5000 pentru extravilanul întregului teritoriu administrativ, scara
1:1000 sau 1:500 pentru intravilanele localităţilor urbane şi scara 1:2000 sau 1:1000 pentru intravilanele
localităţilor rurale.
b) în zonele de deal: scara 1:2000 pentru extravilanul întregului teritoriu administrativ, iar pentru
intravilane scara 1:1000 sau, după caz, scara 1:2000.
Criterii de alegere a scărilor uzuale ale planurilor cadastrale de bază:
- scara 1:500 pentru întocmirea planurilor cadastrale în zone dens construite, cu peste 50 parcele/ha şi
dimensiuni minime ale detaliilor până la 0,5 m;
- scara 1:1000 pentru zonele construite ale satelor, terenuri viticole în terase şi alte terenuri de importanţă
economică deosebită. Densitatea parcelelor la această scară între 30-50 parcele/ha, iar dimensiunile
minime ale detaliilor ce se reprezintă sunt până la 1 mm (adică nu mai mici de 1 m pe teren);
- scara 1:2000 pentru zonele construite cu mai puţin de 30 parcele/ha şi detaliile mai mari de 2 m pe teren.
Scara 1:2000 se foloseşte pentru terenuri viticole, pomicole, terenuri de importanţă economică mare,
intravilane etc.;
- scara 1:5000 reprezintă scara pentru zonele din extravilan, cu parcele ce cuprind suprafeţe mari, păduri,
bălţi din zonele de şes sau uşor colinare. Aceste planuri se redactează ca produse derivate din harta
topografică la scara 1:5000.
- scara 1:10000 reprezintă scara minimă la care se redactează planurile cadastrale în România şi se
folosesc numai pentru zonele colinare înalte sau muntoase din extravilan, precum şi în Delta Dunării, cu
parcele ce cuprind suprafeţe mari de teren, zone cu păduri, păşuni apline, lacuri, ghioluri, stufăriş etc.
Planurile cadastrale de bază se redactează în proiecţia Stereografică 1970.

39. Care sunt conţinutul şi scara planului cadastral de ansamblu ?


Planul cadastral de ansamblu conţine o macroreprezentare, prin selectare şi generalizare, a teritoriului
administrativ care cuprinde căile de comunicaţii, limitele destinaţiilor principale ale fondului funciar, ale
localităţilor, ale sectoarelor cadastrale, schema de racordare a foilor planurilor cadastrale etc.
Planul cadastral de ansamblu al teritoriului administrativ, realizat la o scară mai mică decât scara
planurilor cadastrale de bază, permite ca într-un număr mic de planşe (1 până la 4 planşe) să se obţină o
reprezentare grafică de ansamblu asupra întregii suprafeţe a teritoriului administrativ.
Conţinutul obligatoriu al planului cadastral de ansamblu este:
- reţeaua de şosele, drumuri, străzi, uliţe şi căi ferate;
- reţeaua hidrografică (apele curgătoare, stătătoare şi canale deschise);
- punctele prin care s-au marcat hotarele administrative, limitele intravilanelor şi sectoarele cadastrale cu
numerotarea şi denumirile acestora;
- delimitarea prin linii distincte a sectoarelor cadastrale şi numerotarea lor în extravilan şi în intravilan;
- pe fiecare foaie a planului cadastral de ansamblu se întocmeşte (în extracadru, în partea din stânga jos)
schema cu dispunerea foilor componente ale planurilor cadastrale de bază.
Planul cadastral de ansamblu cuprinde întreg teritoriul administrativ şi se întocmeşte de regulă la
următoarele scări:
- 1:10000 pentru teritoriile la care planul cadastral de bază a fost întocmit la scara 1:2000;
- 1:25000, dacă planul cadastral de bază a fost întocmit la scara 1:5000.
În funcţie de mărimea teritoriului administrativ şi de forma sa, pentru planul cadastral de ansamblu se pot
adopta şi scările 1:20000 sau 1:50000.
Planul cadastral de ansamblu se execută prin reducerea la scară, selecţionarea şi generalizarea
elementelor de conţinut topo-cadastral.
13

40. Care este proiecţia cartografică oficială în România ?


În România proiecţia cartografică oficială este proiecţia Stereografică 1970.
Proiecţia Stereografică 1970 este o proiecţie cartografică azimutală perspectivă oblică cvasi-stereografică
conformă, cu plan secant la elispoidul de referinţă Krasowski 1940, care nu deformează direcţiile,
conservând unghiurile, în schimb deformează distanţele pe direcţiile radiale ce pornesc din centul proiecţiei
şi în consecinţă deformează şi suprafeţele terenurilor.
Pe hărţi şi planuri direcţiile se proiectează nedeformate (unghiurile dintre direcţii se conservă), dar
distanţele suportă deformaţii liniare, a căror valoare variază crescător radial negativ, respectiv pozitiv,
după cum distanţele măsurate sunt situate în interiorul sau în exteriorul cercului de secanţă dintre planul de
proiecţie şi suprafaţa elipsoidului de referinţă. Valorile deformaţiilor liniare devin maxime negative in
centrul de proiecţie şi maxime pozitive în zonele situate la extremităţile teritoriului României, reprezentat pe
hărţi sau planuri.

Distanţa radială 0 50 100 150 201,718 250 300 325 350 380
faţă de polul
proiecţiei (km)
Deformaţia -25 -23 -19 -11 0 +13 +20 +40 +50 +65
liniară (cm/km)

În proiecţia Stereografică 1970 valorile deformaţiilor liniare devin maxime negative în centrul de proiecţie
şi maxime pozitive în zonele situate la extremităţile teritoriului României. În ambele cazuri, valorile mari ale
deformaţiilor liniare sunt nepotrivite pentru calculul precis al suprafeţelor, necesar în cadastru, întrucât
depăşesc toleranţele admise pentru precizia determinării suprafeţelor în lucrările de cadastru. De aceea, în
situaţiile când se întocmeşte cadastrul general pentru teritorii situate în zone de deformaţii liniare mari, este
recomandat să se adopte un sistem de proiecţie stereografică locală, cu plan secant local (sau cu plan
tangent local), pentru a reduce valorile deformaţiilor liniare, astfel încât precizia suprafeţelor calculate să
satisfacă exigenţele impuse de toleranţele maxime admisibile.
- deformaţia liniară a distanţelor variază pe direcţie radială faţă de polul proiecţiei în funcţie de depărtarea
faţă de acst punct, de la – 25 cm/km în polul proiecţiei până la + 65 cm/km la distanţa de 380 km faţă de
acest pol;
- deformaţia ariilor (suprafeţelor) terenului calculate în planul de proiecţie secant unic variază, de
asemenea, în funcţie de depărtarea faţă de polul proiecţiei, de la –5,00 mp/ha în polul proiecţiei până la +
13,00 mp/ha la distanţa de 380 km faţă de acest pol.
Pe cercul de deformaţii nule cu raza de 201,718 km (cercul după care planul secant intersectează elipsoidul,
cercul de secanţă), deformaţia regională este nulă, adică poziţia punctelor situate pe acest cerc în planul de
proiecţie coincide cu cele de pe elipsoidul de referinţă, fără să fie afectată de deformaţii liniare.
Din tabelul de mai sus rezultă că, distanţa de 1000 m de pe terenul din zona centrală a ţării (zona polului
proiecţiei stereografice 1970) va rezulta din calcule de 999,75 m, iar în zonele marginale ale ţării va fi de
cca. 1000,65 m. Aceste deformaţii trebuie avute în vedere în primul rând la realizarea reţelelor geodezice,
14

drumuirilor, reperajului fotogrammetric, dar si la măsurătorile topografice de mare precizie, inclusiv în


cadastrul general, pentru zonele extreme, de la marginea şi din centrul ţării, întrucât atrag erori
semnificative în calculul suprafeţelor mari, adică exact în domeniul fundamental al cadastrului: distanţe şi
suprafeţe.

41. Care sunt metodele topografice de măsurare ?


Pentru executarea măsurătorilor cadastrale se folosesc în primul rând metode topografice numerice şi
numai în cazuri izolate metode grafice. Aceasta se justifică prin faptul că metodele numerice oferă rezultate
mai precise, care satisfac exigenţele în domeniul cadastral. Pe de altă parte ele permit şi o legătură mai
bună între teren şi plan, care este necesară pentru reconstituiri de puncte, parcelări, comasări etc., iar
prelucrarea datelor pentru obţinerea coordonatelor şi suprafeţelor se face comod şi foarte precis. Aceste
argumente au stat la baza instrucţiunilor cadastrale, care prevăd toleranţe stabilite în principal pentru
măsurătorile numerice.
O caracteristică a metodelor numerice o constitue faptul că conturul detaliilor de pe teren se generalizează,
reducându-se la un număr de puncte cărora li se determină coordonate. De modul cum se reuşeşte corecta
generalizare a figurilor (geometrizare) şi alegerea punctelor, depinde în mare măsură valoarea reală a
măsurătorilor, ce se execută prin aceste metode, deoarece precizia de determinare a coordonatelor se
asigură prin metodele şi aparatura folosită.
Pentru determinarea coordonatelor reţeaua geodezică este necesar să fie îndesită până la ordinul V, iar
erorile medii ale punctelor să fie sub ± 15 cm.
Dintre metodele folosite frecvent în măsurătorile cadastrale, cum sunt intersecţii, drumuiri, radieri, abscise
şi ordonate etc. se aleg acelea care asigură, în primul rând, precizia prevăzută în normele pentru
introducerea cadastrului general.
În privinta măsurării direcţiilor, se folosesc aparate care permit citirea directă cel puţin a jumătăţii de
minut (problemă care nu se mai pune la staţiile totale, care asigură precizii de masurare a direcţiilor la
nivelul secundelor), iar pentru distanţe se folosec atât instrumente pentru măsurarea directă (rulete cu
panglici de oţel sau fibră de sticlă, fire de oţel etc.) cât şi instrumente pentru măsurare indirectă (tahimetre
cu stadii, staţii totale cu prisme, receptori GPS etc.).
Alegerea instrumentelor se face în primul rând în funcţie de gradul de accidentare şi de acoperire a
terenului cu constructii sau vegetatie.
Punctele geodezice îndesite până la ordinul V, se folosesc ca reţea de sprijin pentru drumuiri, care
reprezintă metoda cea mai utilizată în cadastru şi pe care se sprijină celelalte metode menţionate pentru
ridicarea detaliilor.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească drumuirea topografică, conform normelor tehnice în vigoare
în prezent (anul 2009) sunt următoarele:
- lungimea totală a laturilor drumuirii să nu depăşească 3000 m în extravilan şi 2000 m în intravilan;
- numărul laturilor drumuirii să nu fie mai mare de 30 ;
- lungimea laturilor drumuirii să nu fie mai mică de 80 m la şes, sau 30 m în teren accidentat, şi mai lungi
de 300 m, în cazul măsurătorilor tahimetrice indirecte, când se foloseşte mira topografică.
În cazul staţiilor totale cu putere şi precizie de măsurare mai mari decât cele ale tahimetrelor clasice, până
în prezent (anul 2007) nu au fost emise norme tehnice, dar cel puţin lungimile drumuirilor şi ale laturilor
drumuirii pot creşte în funcţie de puterea de măsurare a staţiilor totale, când măsurătorile se fac prin unde
în infraroşu sau laser;
Întrucât toleranţele admise pentru măsurarea unghiurilor şi distanţelor se reflectă în ultimă instanţă în
toleranţa de închidere a coordonatelor drumuirii faţă de punctele de sprijin, în cele ce urmează vorbim
numai despre toleranţa de închidere a coordonatelor.
a) Pentru terenurile cu pantă până la 5 grade în extravilan această toleranţă este dată de formula:
T = ± ( 0,0045 D + D / 1733)
unde : D este lungimea totală a drumuirii în metri .
b) Pentru terenuri cu pantă mai mare de 5°, toleranţele ce rezultă prin formula de mai sus se majorează
astfel:
- cu 25 % pentru pante între 5° - 10°;
- cu 50 % pentru pante între 10° - 15°;
- cu 100 % pentru pante peste 15°.
Erorile maxime se calculează cu formula:
ed = e 2x +e 2y
unde : ex - eroarea pe abcise - axa x ; ey - eroarea pe ordonate - axa y.
15

Metodele de măsurare a punctelor pe contur cum sunt: radierea, abscisele şi ordonatele, care se sprijină pe
punctele determinate prin metodele intersecţiei şi/sau drumuirii. Cu toate măsurile de precauţie care se iau
la măsurarea distanţelor şi a direcţiilor, erorile cu care se determină coordonatele detaliilor sunt evident
mai mari decât cele ale punctelor de drumuire pe care se sprijină.
Din cele de mai sus rezultă că precizia ce se obţine în măsurătorile cadastrale executate prin metode
topografice numerice variază în funcţie de gradul de accidentaţre a terenului, de acoperirea sa, lucru
confirmat şi de toleranţele diferenţiate prezentate.
În măsurătorile numerice se întocmeşte o schiţă de câmp cu instrumentaţie simplă (de regulă, de mână),
care reprezintă o ridicare în plan aproximativă a zonei respective şi care este necesară pentru întocmirea
planului cadastral, calculul suprafeţelor etc. Pe schiţa de câmp se trec categoriile de folosinţă, numele
proprietarilor parcelelor şi numărul de ordine al fiecărui punct determinat, lăţimile drumurilor, pâraielor,
precum şi alte elemente măsurate pe teren.
În intravilan schiţele de teren se întocmesc pe grupuri de case, iar în extravilan pe grupuri de parcele, la
scări aproximative, convenabile.
Planul cadastral se redactează la scările 1:500, 1:1000, 1:2000, 1:5000, rar la scara 1:10000, în funcţie de
caracteristicile topografice şi de importanţa economică ale terenurilor. Planurile cadastrale nu conţin curbe
de nivel, pentru că nu sunt necesare în cadastru (se operează cu suprafeţe de teren în proiecţie orizontală) şi
realizarea altimetriei ar creşte mult volumul şi costul lucrărilor.
Pe baza planului cadastral se execută numerotarea topografică şi se organizează calculul suprafeţelor pe
secţiuni cadastrale.
În situaţia când lucrările de introducere a noului cadastru general se execută în urma unui cadastru
preexistent, operaţiile topografice poartă denumirea de actualizare sau reambulare a planurilor topo-
cadastrale.

42. Care sunt lucrările de achiziţionare a datelor cadastrale ?


Lucrările de culegere în teren a datelor cadastrale constau în:
- identificarea amplasamentului şi limitelor imobilelor şi parcelelor componente (categoriilor de folosinţă
ale acestora);
- identificarea construcţiilor cu caracter permanent;
- identificarea proprietarilor sau a titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor;
- identificarea actului sau faptului juridic în temeiul căruia este folosit imobilul.
Culegerea datelor cadastrale se poate realiza ca o lucrare separată, organizată în acest scop sau
concomitent cu executarea lucrărilor de teren în cadrul actualizării sau realizării planurilor cadastrale.

43. Cum se face identificarea proprietarilor şi a situaţiei juridice a imobilelor ?


Identificarea proprietarului constă în înregistrarea persoanei sau persoanelor fizice ori juridice care deţin
un titlu de proprietate asupra imobilului.
Datele referitoare la proprietar se înscriu în fişa imobilului.
Datele cu privire la identitatea proprietarului se preiau din cartea de identitate a proprietarului. Dacă
proprietarul refuză prezentarea acestui act, în fişa se menţionează refuzul şi pentru rezolvare se solicită
sprijinul consiliului local şi al poliţiei. Datele vor fi extrase din Registrul permanent al populaţiei, listele cu
numele şi prenumele, codul numeric personal şi adresa tuturor proprietarilor din unitatea administrativ-
teritorială, conform evidenţelor populaţiei. În cazul în care nici cu ajutorul acestor evidenţe existente nu
poate fi identificat proprietarul imobilului, în fişa se face menţiunea "Proprietar neidentificat".
În fişa imobilului se înscriu:
a) numele, prenumele proprietarului şi codul numeric personal. Aceste date se compară cu cele din listele
extrase din Registrul permanent al populaţiei, în cazul când acestea au fost obţinute. Pentru femeile
căsătorite sau văduve se înscrie numele de familie dobândit după căsătorie, urmat de numele de familie
avut înainte de căsătorie (de exemplu: Popescu Maria, născută Ionescu) şi codul numeric personal. La
înscrierea adresei de domiciliu a proprietarului se precizează toate datele necesare expedierii
corespondenţei poştale, mai ales pentru proprietarii cu domiciliul în alte localităţi decât din unitatea
administrativ-teritorială respectivă;
b) situaţia juridică a imobilelor: denumirea actului de proprietate cu numărul şi data eliberării, cota din
coproprietate, unde este cazul, suprafaţa înscrisă în acte pentru fiecare imobil sau construcţie, după caz. În
cazul imobilelor dobândite prin moştenire se înregistrează numele moştenitorului, felul moştenirii (legală
sau testamentară) şi actele care dovedesc calitatea de moştenitor.
Înscrierea datelor privitoare la situaţia juridică a imobilelor aflate în proprietatea persoanelor juridice se
face potrivit specificaţiilor din actele normative sau din alte acte în temeiul cărora au dobândit dreptul real
16

supus înscrierii. La identificarea proprietarilor persoane juridice se înscriu următoarele date: denumirea
persoanei juridice, codul SIRUES şi adresa poştală a sediului.
În cazul când nu există titlu de proprietate, înscrierea se face pe baza posesiei exercitate sub nume de
proprietar la data identificării cadastrale, şi a declaraţiei pe propria răspundere a persoanei deţinătoare a
imobilului.
Dacă imobilul este în litigiu în instanţă, în fişa datelor cadastrale se menţiunează "imobil în litigiu" şi se
nominalizează părţile şi obiectul litigiului.
Dacă nu face obiectul proprietăţii pe etaje sau apartamente, în fişa imobilului se înscriu proprietarii
respectivi, arătându-se pentru fiecare (sub forma fracţionară sau în procente) numărul de părţi din întreg
care îi revine, indiferent dacă acesta locuieşte sau nu locuieşte la adresa imobilului.
În cazul clădirilor cu mai multe apartamente se întocmeşte pentru fiecare clădire lista proprietarilor şi a
titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor, ca anexă la fişa imobilului. În această listă se înscriu toţi
proprietarii grupaţi pe intrări, astfel: numărul cadastral al imobilului, numărul blocului, numărul etajului,
numărul apartamentului, numele şi prenumele proprietarului, codul numeric personal sau, după caz,
denumirea persoanei juridice şi codul SIRUES, suprafaţa totală ocupată, în proprietate exclusivă sau în
proprietate comună, denumirea actului de proprietate şi data emiterii acestuia. În situaţia în care în
clădirea respectivă sunt şi apartamente aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-
teritoriale, se înscrie denumirea persoanei juridice care administrează fondul locativ de stat, codul SIRUES
şi datele de identificare a locatarilor. Lista proprietarilor se ataşează la fişa imobilului.
La stabilirea dreptului de proprietate asupra imobilelor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz
sau de interes public se respectă prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul
juridic al acesteia.

44. Cum se face identificarea categoriei de folosinţă a terenului ?


Identificarea categoriilor de folosinţă se poate face fie ca o lucrare separată, fie concomitent cu lucrările
destinate realizării planului cadastral, adică odată cu executarea măsurătorilor de teren sau a descifrării
topo-cadastrale a fotogramelor aeriene pentru executarea de noi planuri cadastrale.
Identificarea şi consemnarea categoriilor de folosinţă se face la fiecare imobil, iar datele se înscriu în fişa
datelor cadastrale primare, avându-se în vedere semnificaţiile simbolurilor literale (codurilor). Simbolurile
literale (codurile) care arată categoriile de folosinţă se scriu şi pe schiţele întocmite pentru fiecare imobil
sau grup de imobile.
Simbolurile literale (codurile) categoriilor de folosinta sunt :
A – arabil Pd – pădure
P – păşune D – drumuri şi căi ferate (DF)
F – fâneaţă Cc – curţi-construcţii
V – vie H – terenuri cu ape
L – livadă N – terenuri neproductive
Pe planurile cadastrale, simbolurile categoriilor de folosinţă se înscriu în mijlocul conturului parcelei, în
faţa numărului cadastral (potrivit practicii de până acum) sau sub acesta (potrivit noilor prevederi ale
normelor tehnice de cadastru general), cu litere având corpul de scriere înclinat cu înălţimea de 3 mm.

45. Cum se face inregistrarea construcţiilor după destinaţii ?


Înregistrarea construcţiilor cu caracter permanent se face, de regulă, odată cu operaţiunea de identificare a
categoriilor de folosinţă a terenurilor, folosindu-se drept criterii de departajare destinaţia.
Destinaţiile construcţiilor se înregistrează şi se codifică astfel:
- construcţii de locuinţe: CL
- construcţii administrative şi social-culturale: CAS
- construcţii industriale şi edilitare: CIE
- construcţii-anexă: CA

46. Care este scopul numerotării cadastrale şi cum se face aceasta ?


Numerotarea cadastrală are scopul de a crea un identificator cod numeric unic pentru fiecare imobil dintr-
un teritoriu administrativ, pentru a asigura corespondenţa biunivocă între informaţiile din planul cadastral
(baza de date grafice) şi cele din registrele cadastrale (baza de date textuale), precum şi din cărţile funciare,
în sistemul informatic integrat de cadastru şi publicitate imobiliară.
Conceptul de numerotare cadastrală prezentat în continuare are în vedere “Regulamentul privind conţinutul
şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară”, aprobat prin
Ordinul nr. 634/2006 al A.N.C.P.I., publicat în M. Of. nr. 1048/2006, dar şi textul abrogat cu privire la
17

numerotarea cadastrală de la punctul 10 din “Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general”,
aprobate prin Ordinul nr. 534/2001, publicat în M. Of. nr. 744/2001, cu modificările ulterioare.
Numerotarea cadastrală se realizează pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, care se identifică prin
codul SIRSUP extras din "Registrul permanent al unităţilor administrativ-teritoriale" publicat de Comisia
Naţională pentru Statistică.
Una sau mai multe parcele alăturate de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, indiferent de
categoria de folosinţă a terenului, cu sau fără construcţii, aparţinând aceluiaşi proprietar, formează
imobilul, care se identifică printr-un număr cadastral şi se înscrie într-o carte funciară.
Referitor la numerotarea cadastrală se disting două situaţii:
a) procedura actualmente aplicabilă în “cadastrul sporadic”, pentru numerotarea cadastrală a imobilelor
din documentaţiile cadastrale întocmite pentru înscrierea în cartea funciară, înainte de introducerea
cadastrului general;
În acest caz imobilele se numerotează pe unităţi administrativ-teritoriale în ordinea înregistrării cererilor
(solicitărilor) cu numere de la 1 la n, folosind cifre arabe. Atunci când imobilul nu a mai fost înscris în
cartea funciară i se acordă număr cadastral întreg, în continuarea ultimului număr atribuit pe unitatea
administrativ-teritorială respectivă. În situaţia în care imobilele care fac obiectul unei documentaţii
cadastrale noi au fost înscrise în cartea funciară cu numere cadastrale întregi, fracţionare, fracţionare
multiple sau atipice (numere topografice provenite din cartea funciară, din comasări de numere întregi etc.)
acestea se numerotează cu numere cadastrale noi, în continuarea ultimului număr cadastral întreg atribuit
pe teritoriul administrativ respectiv.
Parcelele de teren componente ale imobilelor, cu diferite categorii de folosinţă, se determină prin metode
expeditive, asigurându-se închiderea pe suprafaţa imobilului şi se reprezintă pe planul de amplasament şi
delimitare prin linii întrerupte şi coduri. În interiorul imobilelor se reprezintă numai parcelele care au
categoriile de folosinţă cu suprafaţa mai mare de 50 mp în intravilan şi mai mare de 300 mp în extravilan.
În cadrul fiecărui imobil, construcţiile se identifică printr-un cod literal ataşat numărului cadastral, alcătuit
din litera "C" urmată de un număr de la 1 la n (ex.: C1, C2, C3, ...). Tipul şi componenţa construcţiei, pe
destinaţii şi tronsoane, se evidenţiază în planul de amplasament şi delimitare.
Proprietăţile individuale asupra construcţiilor-condominiu se numerotează astfel: la numărul cadastral al
imobilului (teren) şi codul construcţiei, se adaugă codul proprietăţii individuale (ex.: 178-C1-U25 pentru
imobilul format din teren cu număr cadastral 178, construcţia C1 şi unitatea individuală 25). Tipurile de
unităţi individuale se evidenţiază în tabele şi în cartea funciară colectivă.
b) procedura aplicabilă pentru numerotarea cadastrală în lucrările de introducere a cadastrului general pe
un teritoriu administrativ are în vedere o concepţie de ansamblu, prezentată în continuare ca procedură de
bază.
Unităţile teritoriale cadastrale sunt: sectorul cadastral (tarlaua sau cvartalul sau grupuri de tarlale/grupuri
de cvartale), imobilul şi parcela. Fiecare unitate teritorială se individualizează printr-un număr cadastral
unic, care asigură legătura între planul cadastral, registrele cadastrale şi cartea funciară. Astfel, orice
unitate teritorială cadastrală care este reprezentată cartografic pe plan, primeşte un număr de ordine care
constituie identitatea acelei unităţi de teren în registrele cadastrale, unde despre acea unitate teritorială se
înscriu atributele cadastrale: suprafaţa, categoria de folosinţă a terenului, valoarea cadastrală (valoarea
economică), proprietarul şi tipul de proprietate, privată sau publică.
Numerotarea cadastrală a imobilelor într-o unitate administrativ-teritorială se face separat pentru
intravilan şi extravilan.
Codul de identificare în baza de date este "1" pentru extravilan şi "2" pentru intravilan.
Imobilele se numerotează cu cifre arabe de la 1 la n, începând din nord-vest spre sud-vestul unităţii
administrativ-teritoriale, atât în intravilan cât şi în extravilan. În cadrul fiecărui imobil parcelele
componente (categoriile de folosinţă diferite), se numerotează cu cifre arabe de la 1 la n, precedate de
simbolul categoriei de folosinţă, începând cu categoria de folosinţă curţi-construcţii.
Imobilele care reprezintă detalii “liniare” ca: ape curgătoare, canale, diguri, căi ferate, drumuri clasificate
se numerotează separat în cadrul fiecărui intravilan, respectiv extravilan. Detaliile liniare primesc un
singur număr cadastral pe toată lungimea lor (cu excepţia subtraversărilor) în cadrul fiecărui intravilan şi
un singur număr cadastral în extravilan şi pe tronsoane create prin intersecţia cu alte detalii liniare
(separat în intravilan şi extravilan), respectându-se următoarea ierarhie:
- apele curgătoare primesc un singur număr cadastral pe toată lungimea lor, separat în intravilan şi
separat în extravilan;
- căile ferate sunt împărţite în tronsoane de ape;
- drumurile naţionale sunt împărţite în tronsoane de ape si căi ferate;
- drumurile judeţene sunt împărţite în tronsoane de ape, căi ferate si drumuri naţionale;
18

- drumurile comunale sunt împărţite în tronsoane de ape, căi ferate, drumuri naţionale si drumuri judeţene;
- drumurile de exploatare agricolă sunt împărţite în tronsoane de ape, căi ferate, drumuri naţionale,
drumuri judeţene şi drumuri comunale;
- digurile de apărare primesc un singur număr cadastral pe toată lungimea, cu excepţia cazului când sunt
încastrate într-un rambleu de cale ferată sau drum.
Numerele cadastrale ale imobilelor detalii “liniare” se acordă în ordinea când ele apar în cursul firesc al
numerotării cadastrale pe ansamblul teritoriului.
Dacă la încheierea numerotării se constată că au fost omise unele imobile, acestea primesc numere în
continuarea numerotării în cadrul unităţii administrativ-teritoriale respective.
În cazul proprietăţilor izolate, construcţii-curţi, care nu au fost incluse la delimitare în suprafaţa
intravilanelor imobilele se numerotează în cadrul extravilanului. În acelaşi fel se procedează în cazurile
speciale, în care nu s-a efectuat o delimitare clară între intravilan şi extravilan (în unele zone de munte).
Parcelele componente ale imobilelor (categoriile de folosinţă) care au suprafeţe mai mici de 50 mp în
intravilan şi 300 mp în extravilan, nu se numerotează. Suprafaţa acestora se încadrează în suprafeţele şi,
respectiv, în categoriile de folosinţă ale parcelelor alăturate, ale aceluiaşi corp de proprietate.
În cazurile în care un imobil sau părţi dintr-un imobil îşi schimbă proprietarul, fiecare parte va fi
numerotată cu un număr cadastral nou, în continuarea ultimului număr atribuit la ultima numerotare
cadastrală. Un număr cadastral vechi nu se va atribui altui imobil, ci va rămâne înregistrat în baza de date
a cadastrului, la istoricul imobilului respectiv. Numerele cadastrale din vechile cărţi funciare vor fi
înregistrate în baza de date la istoricul imobilului.
În cazul în care se modifică configuraţia unui imobil prin dezmembrare (dezlipire), alipire (comasare,
unificare), numerele cadastrale ale noilor imobile se modifică astfel: numerele cadastrale vechi dispar şi se
acordă numere cadastrale noi în continuarea ultimului număr cadastral acordat pe suprafaţa unităţii
administrativ-teritoriale.
Notă: Până la apariţia reglementărilor actuale (post Legea nr. 7/1996), entitatea cadastrală era parcela, iar
în practica numerotării cadastrale se proceda altfel:
a) în cazul dezmembrărilor: parcelele create prin dezmembrare primeau numere cu peruri lângă numărul
originar (de exemplu: numărul originar: 250, parcelele care se dezmembrau: 250/1, 250/2, 250/3);
b) în cazul comasărilor sau alipirilor / unificărilor:
- parcelele unificate primeau un număr compus din numerele anterioare (de exemplu: 250 se unifică cu 251,
numărul nou: 205-251, sau se unifică parcelele 330, 331, 332, 333, numărul nou: 330-333 cu suprafaţa
totală a terenurilor unificate), sau
- parcelele unificate primeau un număr cu per 1 la primul număr al parcelelor care intrau în unificare, iar
celelalte numere se radiau din evidenţa cadastrală, operaţia fiind înscrisă şi în registrele cadastrale (de
exemplu: se unifică imobilele cu numerele cadastrale 164, cu 165, 166, 167, număr nou: 164/1 cu suprafaţa
totală a terenurilor unificate).
Numărul cadastral al imobilului şi cele ale parcelelor componente ale acestuia nu conţin codul de
identificare şi codul SIRSUP, acestea fiind atribute ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.
Numărul parcelelor cadastrale se înscrie pe cât posibil în centrul acestora şi este precedat de simbolul
categoriei de folosinţă, cu caracter italic bloc filiform înclinat spre dreapta (72°) cu înălţimea de 2 mm.
Simbolurile categoriilor de folosinţă se înscriu cu aceleaşi caractere cu înălţimea de 3 mm pentru
majuscule şi de 2 mm pentru minuscule.
Orientarea înscrierii se face perpendicular pe direcţia nord, adică pe orizontală, iar acolo unde detaliile nu
permit acest lucru, scrierea se face astfel încât citirea să nu necesite rotirea planului cadastral.

47. Cum se face numerotarea cadastrală a imobilelor în intravilan ?


Numerotarea cadastrală în intravilan se face similar cu numerotarea în extravilan. Sectoarele cadastrale
sau cvartalele se numerotează începând cu 1 din partea de NV a intravilanului şi se continuă crescător până
la epuizare acestora în partea de sud a intravilanului, într-o înlănţuire continuă, coerentă, cursivă. În
intravilan sectoarele cadastrale sau cvartalele sunt unităţi teritoriale delimitate de străzi, căi ferate, ape,
limita imtravilanului etc.
Imobilele sunt numerotate astfel: numerele parcelelor se dau de la 1 la n în cadrul fiecărui sector cadastral,
începând cu sectorul cadastral nr. 1. Astfel numărul cadastral al fiecărui imobil din intravilan se formează
în registrele cadastrale din numărul sectorului cadastral (sau al cvartalului) urmat de numărul atribuit în
cadrul sectorului cadastral (sau al cvartalului) din care face parte. Despărţirea celor două numere se face
cu o liniuţă.
Numerele cadastrale ale parcelelor din cuprinsul imobilelor şi ale elementelor “liniare” sunt precedate de
simbolul categoriei de folosinţă a terenului.
19

Numerele cadastrale ale sectoarelor cadastrale (sau ale cvartalelor) se înscriu pe cât posibil în centrul
acestora într-un cerc cu diametrul de 7 mm, cu caractere italic bloc filiform înclinat la 728 şi înălţimea de
5 mm.
Numerele imobilelor se scriu cu înălţimea de 2 mm.
În intravilan se înscriu pe planurile cadastrale şi numerele poştale ale parcelelor, în colţul din stânga al
clădirii sau spre stradă în faţa imobilului.
Detaliile liniare care traversează localităţile primesc numere separate pentru tronsoanele din interiorul
intravilanului, respectându-se ierarhia stabilită şi descrisă la extravilan.
Terenurile curţi-construcţii izolate, din extravilanul localităţilor, se numerotează ca imobile sau parcele
incluse în sectoarele cadastrale din extravilan.

Parcelele cu suprafaţa sub 50 mp nu se numerotează, ele urmând să fie incluse în parcelele (categoriile de
folosinţă) alăturate. Serele, răsadniţele, solariile primesc numere cadastrale, indiferent de suprafaţa pe care
o au. Tot astfel şi orice imobile, cu sau fără construcţii, pentru că aparţin la proprietari diferiţi.
În cadastrul imobiliar suprafeţelor de teren ocupate de proiecţiile la sol ale corpurilor de construcţii
permanente din parcelele cu categoria de folosinţă curţi-construcţii aparţinătoare unui imobil li se va
atribui codul literal "C", urmat de un indice de la 1 la n (de exemplu: C1, C2, C3,...).

48. Cum se realizează calculul suprafeţelor ?


Suprafaţa unui teren, teritoriu administrativ, sector cadastral, tarla, cvartal, imobil sau parcelă, reprezintă
aria sa pe conturul închis al hotarului determinat cadastral, care se exprimă în metri pătraţi, prin rotunjirea
valorii calculate pe planul sistemului de proiecţie cartografică Stereografică 1970.
În cadastru interesează suprafaţa (aria) orizontală a terenului întrucât atât construcţiile cât şi plantele se
dezvoltă pe verticala locului şi nu perpendicular pe suprafaţa fizică ondulată a Pământului. Suprafaţa în
plan orizontal se obţine prin reducerea distanţelor înclinate din teren la orizontală şi calculul coordonatelor
punctelor de contur al terenului în sistemul de proiecţie adoptat, pe planul secant unic, acolo unde
deformaţiile liniare ale proiecţiei Stereografice 1970 sunt mici, adică în zona apropiată cercului de secanţă
de deformaţii nule, sau pe plan secant local, în zonele depărtate de cercul de deformaţii nule, unde
deformaţiile liniare regionale cresc până la valori mari pozitive (până la + 0,70 m/km, la marginile
teritoriului ţării) sau negative (- 0,25 m/km în centrul proiecţiei, la Făgăraş), depăşind toleranţele admise
pentru calculul suprafeţelor.
În cadastru determinarea suprafeţei terenului este deosebit de importantă întrucât este una dintre
principalele însuşiri ale unui imobil, împreună cu categoria de folosinţă a terenului, proprietarul şi
teritoriul administrativ unde este situat, facilitând crearea bazei de date cadastrale corecte, reale, în folosul
atât al proprietarilor, cât şi al administraţiilor locale sau al statului.
Metodele prin care se poate determina suprafaţa unui teren sunt: numerice (analitice), grafice şi grafico-
mecanice.
Metodele numerice sau analitice sunt metode riguroase de calcul, care folosesc coordonatele plane
rectangulare ale punctelor de contur al imobilului sau parcelei, sau unghirâuri(din direcţii) şi lungimi
măsurate direct pe teren şi reduse la planul de proiecţie. Calculul suprafeţelor prin metoda numerică este
precis şi nu depinde de scara la care se realizează planul cadastral.
20

Metodele grafice se aplică în cazul când există planuri cadastrale analogice, deci nu există inventare de
coordonate X,Y al punctelor de contur ale imobilelor, pe care sunt reprezentate terenuri cu forme
geometrizate. Aceste metode se bazează, în principal, pe descompunerea figurilor existente pe planul
cadastral în figuri geometrice elementare (triunghi, dreptunghi, paralelogram sau trapez), ale căror
suprafeţe se determină cu formulele elementare ale geometriei plane, folosind lungimi determinate prin
măsurători pe plan cu maximă acurateţe (precizie), multiplicate cu numitorul scării planului cadastral.
Orice metodă grafică utilizată este mai puţin precisă decât metoda numerică sau analitică. Cu cât scara
planului este mai mare, cu atât precizia de determinare a suprafeţelor creşte.
Metodele grafico-numerice se aplică în cazul când există planuri cadastrale obţinute prin metodele
fotogrammetriei analogice, imobilele sau parcelele au forme neregulate, negeometrizate, folosind
instrumente mecanice, numite planimetre, integratoare de suprafeţe sau planimetre (există mai multe tipuri
de planimetre, după principiul constructiv de relizare: planimetru polar, planimetru liniar, planimetru cu
disc, planimetru cu role, planimetru radial, planimetru compensat etc.). Aceste metode sunt facile,
expeditive, dar nu asigură o precizie ridicată a determinărilor de suprafeţe. În aceste cazuri suprafeţele se
determină şi se compensează succesiv pe suprafaţa trapezelor sau secţiunilor cadastrale sau pe suprafaţa de
control a extravilanului sau intravilanului, anterior determinată la delimitarea acestora, apoi pe masive, pe
tarlale sau pe cvartale, pe imobile şi pe parcele.
În prezent, potrivit “Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general”, aprobate de
O.N.C.G.C./A.N.C.P.I., planurile cadastrale se realizează în format digital, iar suprafeţele se calculează
numeric din coordonatele planimetrice X, Y ale punctelor de contur al terenurilor, cu una din formulele:
n
1
S= ∑
2 i =1
Xn(Yn+1 – Yn-1), când axa Ox este bază de calcul, sau
n
1
S= ∑
2 i =1
Yn(Xn-1 – Xn+1) , când axa Oy este bază de calcul

De regulă, se calculează cu una dintre formule, iar cealaltă formulă poate fi folosită pentru pentru
verificarea calculului suprafeţei.
Astfel, în prezent, în cadastru, metodele grafico-mecanice sau metodele grafice pentru calculul suprafeţelor
nu mai sunt de actualitate, deci sunt fără interes, motiv pentru care în acest curs nu mai fac obiectul
prezentării explicite.
Calculul suprafeţelor prin procedeul numeric, pe baza coordonatelor punctelor de contur, este lipsit de
erori matematice, dar, totuşi, precizia de determinare a suprafeţelor (ariilor) depinde nemijlocit de precizia
cu care au fost determinate coordonatele punctelor de contur ale imobilelor sau parcelelor.
Orientativ, se acceptă că în cazul calculului analitic al suprafeţelor, din coordonate, eroarea din suprafaţa
totală, pentru terenuri cu suprafeţe cuprinse între 0,5 – 10 ha, poate reprezenta:
• ± 0,1 - 0,03 % în cazul ridicărilor topografice în oraşele mari şi incinte industriale, la scara 1:500
sau 1:1000;
• ± 0,2 - 0,05 % în cazul ridicărilor aerofotogrammetrice digitale în centre urbane, rurale şi incinte
industriale, la scara 1:1000 sau 1:2000;
• ± 0,8 - 0,18 % în cazul ridicărilor aerofotogrammetrice analogice din extravilan, cu coordonate
deduse prin digitizare, în zonele de şes, la scara 1:500 până la 1:2000;
• ± 0,5 - 0,01 % în cazul ridicărilor combinate topografice şi aerofotogrammetrice din extravilan în
zonele de de deal şi în intravilan în zonele de şes, la scara 1:2000.
Succesiunea operaţiunilor pentru calculul analitic al suprafeţelor terenurilor dintr-un teritoriu adminitrativ
este următoarea:
În extravilan :
- calculul suprafeţei sectoarelor cadastrale şi al detaliilor liniare (ape, diguri, canale, căi ferate, drumuri);
- controlul suprafeţei prin compararea sumei suprafeţelor determinate anterior cu suprafaţa determinată a
extravilanului în urma operaţiunii de delimitare a hotarelor administrative şi a limitei intravilanelor;
- calculul suprafeţeţor imobilelor şi ale parcelelor din fiecare sector cadastral, cu controlul închiderii sumei
suprafeţelor determinate cu suprafaţa sectorul cadastral stabiltă anterior.
Întotdeauna se face controlul suprafeţelor, care se încheie prin compensările necesare, astfel încât suma
suprafeţelor parţiale să fie egală cu suprafaţa de control determinată într-o fază anterioară, adică pornind
de la general la particular, respectiv de la suprafaţa unităţilor cadastrale superioare la suprafeţele
elementelor cadastrale inferioare, în final imobilul şi parcelele acestuia.
În fiecare intravilan al localităţilor componente ale teritoriului administrativ calculul suprafeţelor se face în
mod similar, cu efectuarea controalelor pe suprafeţe şi compensărilor necesare în fiecare etapă de calcul.
21

Suprafeţele calculate înregistrate în cadastrul general pot fi diferite de suprafeţele înscrise în actele de
proprietate (titlu de proprietate, acte de vânzare-cumpărare şi altele). Eventualele diferenţe dintre aceste
suprafeţe sunt aduse la cunoştinţa proprietarilor şi pot fi contestate de aceştia, conform prevederilor legale,
cu respectarea regulamentelor elaborate şi aprobate de A.N.C.P.I.
Calculul suprafeţelor, atât în extravilan cât şi în intravilan, se face pentru unitatea administrativ-teritorială,
sectoare cadastrale, tarlale,cvartale, imobile şi parcele.
În cazul în care nu au fost determinate analitic toate elementele, pentru controlul calculelor suprafeţelor se
au în vedere următoarele:
- suma suprafeţelor sectoarelor cadastrale este egală cu suprafaţa calculată a extravilanului sau a
intravilanului, cu constrângere pe acestea;
- suma suprafeţelor imobilelor este egală cu suprafaţa calculată a sectoarelor cadastrale, cu constrângere
pe acestea;
- suma suprafeţelor parcelelor componente ale unui imobil este egală cu suprafaţa calculată a imobilului,
cu constrângere pe aceasta;
La teritoriile administrative la care datele din planurile cadastrale de la cadastrul funciar pot fi integrate în
cadastrul general cu un volum redus de lucrări (la care volumul modificărilor nu depăşeşte cca. 10% din
conţinutul cadastral total) acestea se vor folosi la calculul suprafeţelor.
În cazul când parcelele care compun imobilul sunt de formă geometrică regulată, iar suprafeţele lor se
calculează din măsurători liniare de teren, suprafaţa însumată nu trebuie să difere faţă de cea a imobilului
(care a fost calculată din coordonate) cu mai mult decât mărimea toleranţei, care se calculează cu relaţia:
T=e S
unde: e – eroarea măsurătorilor liniare directe (±10 cm în intravilan şi ±15 cm în extravilan);
S – suprafaţa imobilului, în mp.
Totalul suprafeţelor pe fiecare sector cadastral trebuie să coincidă cu suprafaţa corespunzătoare calculată
din coordonate, după cum suprafaţa totală a teritoriului administrativ rezultată din adunarea suprafeţelor
sectoarelor cadastrale trebuie să coincidă cu cea dedusă din coordonate, avându-se în vedere caracterul
univoc al coordonatelor tuturor punctelor.
Fişele datelor cadastrale primare, precizate în normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, se
centralizează într-un dosar, iar pe ultima pagină se face o recapitulaţie cuprinzând totalul general al
datelor pe:
- fiecare intravilan;
- toate intravilanele;
- pe extravilan;
- pe total teritoriu administrativ.

49. Cum se realizează inventarierea imobilelor şi care sunt documentele cadastrale care se întocmesc
în lucrările de cadastru general?
Inventarierea terenurilor se realizează grafic prin reprezentarea pe planuri la scări convenabile a
elementelor care se evidenţiază în cadastru, şi analitic prin fişe şi registre de evidenţă tehnică, economică şi
juridică în care se înregistrează date despre situaţia terenurilor şi construcţiilor inventariate.
Potrivit art. 12 din Legea Cadastrului si Publicităţii Imobiliare nr.7/1996, modificată prin Legea nr.
247/2005, documentele tehnice principale ale cadastrului general, care se întocmesc la nivelul teritoriilor
administrative sunt:
a) Registrele cadastrale:
- registrul cadastral al imobilelor;
- indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;
- registrul cadastral al proprietarilor.
Registrele cadastrale constituie documentaţia scriptică a cadastrului.
b) Planul cadastral şi anexele la Partea I a cărţilor funciare.
Planul cadastral constituie documentaţia grafică a cadastrului general. Din planul cadastral se generează
planul fiecărui imobil, care constituie Anexa la Partea I – Imobilul a cărţii funciare.
Fişele imobilelor sunt documentele care conţin datele de intrare în baza de date a cadastrului general.
Documentele tehnice ale cadastrului general se obţin prin prelucrarea datelor din baza de date. Fişele
datelor cadastrale primare îndeplinesc rolul de document cu datele de intrare ale sistemului informaţional
al cadastrului general, iar registrele cadastrale îndeplinesc rolul de documente cu datele de ieşire. Întrucât
bazele de date ale cadastrului general se redactează şi se arhivează sub formă de înregistrări pe suporturi
accesibile echipamentelor de prelucrare automată a datelor, cu efect juridic echivalent cu cel al
22

înregistrărilor tradiţionale, sistemul de prelucrare automată trebuie să fie în măsură a genera ca date de
ieşire conţinutul unitar stabilit al registrelor cadastrale.
Orice informaţie grafică sau alfanumerică referitoare la un imobil se poate obţine prin interogarea bazei de
date a cadastrului general.

50. Care sunt registrele cadastrale şi care este conţinutul lor ?


1. Registrul cadastral al imobilelor
Registrul cadastral al imobilelor conţine situaţia tuturor imobilelor din cuprinsul unei unităţi administrativ-
teritorial în ordinea numerotării cadastrale şi se întocmeşte separat pentru intravilan şi pentru extravilan.
Conţinutul registrului cadastral al imobilelor este prezentat în anexa nr. 2 la “Normele tehnice pentru
introducerea cadastrului general”.
2. Indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora
Indexul alfabetic al proprietarilor este registrul cadastral care face legătura între registrul cadastral al
imobilelor şi registrul cadastral al proprietarilor.
Scopul principal al indexului alfabetic al proprietarilor este acela de a permite identificarea pozitia fiecărui
proprietar în registrul cadastral al proprietarilor şi domiciliul proprietarilor. Conţinutul acestui registru
este dat în anexa nr. 3 la “Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general”. Numerele de ordine
date proprietarilor în indexul alfabetic coincid cu numerele din registrul cadastral al proprietarilor.
Înscrierea domiciliului proprietarilor permite autorităţilor administrative să poarte legătura cu aceştia.
3. Registrul cadastral al proprietarilor
Registrul cadastral al proprietarilor conţine partidele cadastrale ale fiecărui proprietar, în care sunt
înscrise toate suprafeţele de teren ale imobilelor, din intravilanul sau din extravilanul teritoriului
adminstrativ pentru care se întocmeşte cadastrul general.
În cuprinsul datelor cu privire la proprietatea asupra terenurilor şi construcţiilor se înscrie tipul de
proprietate, care se codifică astfel:
- proprietatea privată a persoanelor fizice: PF
- proprietatea privată a persoanelor juridice: PJ
- domeniul public al statului: DS
- domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale: DAT
- domeniul privat al statului: DPS
- domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale: DPAT
Conţinutul registrului este prezentat în anexa nr. 4 la “Normele tehnice pentru introducerea cadastrului
general”.