PROF. DR. MARIA ROTH LECTOR DR.

CRISTINA BACIU

PROTECŢIA COPILULUI

SUPORT DE CURS1 pentru anul II ASISTENŢĂ SOCIALĂ 2008-2009

1

Suportul de curs a fost întocmit pe baza volumului “Protecţia copilului – dileme, concepţii şi metode”, 1999, Editura Presa Universitară Clujeană, ediţia a II-a, autor Maria Roth-Szamoskozi

-1-

Prof. Dr. Maria Roth, Lector dr. Cristina Baciu Date de contact ale titularului de curs Nume: Maria Roth Date de identificare curs şi contact tutori Protecţia copilului

Birou: Bdul 21 Decembrie 1918, nr. 128-130 Telefon: 40.264-42.46.74 Anul II, sem. II Fax: 40.264-42.46.74 obligatoriu E-mail: rothmari@astral.cluj.ro Baciu Cristina , cribac70@yahoo.com, Drd. Iovu Mihai-Bogdan iovu_mbogdan@yahoo.com Consultaţii: luni, 14-15, marţi, 12-14 Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite: Nu sunt impuse condiţionări pentru participarea la acest curs. Formarea generală în domeniul ştiinţelor socio-umane de la nivelul primului an de studiu oferă cunoştinţe ce sunt utile în parcurgerea cu succes a stagiului de pregătire, respectiv pentru promovarea examenului de evaluare finală. Descrierea cursului: Acest curs îşi propune clarificarea diferitelor aspecte teoretice şi practice privind abuzul şi neglijarea copiilor; înţelegerea mecanismelor care stau la baza relelor tratamente aplicate copilului precum şi evaluarea cazurilor de rele tratamente din perspectiva tipului şi cauzelor manifestărilor de acest gen. Studenţii se vor familiariza cu legislaţia naţională privind protecţia copiilor şi reglementările internaţionale. Îşi vor forma deprinderi de a înţelege statisticele privind situaţia copiilor în lume şi în România, ca şi cercetările privind factorii care influenţează relele tratamente; deprinderi de identificare a cazurilor de rele tratamente, respectiv să identifice aspecte legate de tipul/tipurile de maltratare (deprinderi de investigare), modalităţi de raportare corectă la acestea, să înţeleagă rolul asistentului social în protejarea copiilor de abuz şi neglijare. De asemenea, se urmăreşte însusirea valorilor si principiilor protectiei copilului, şi formarea deprinderilor practice de intervenţie în cazurile de rele tratamente. Organizarea temelor în cadrul cursului: Cursul este împărţit în 9 module tratând fiecare subiecte specifice precum: aspecte legislative ale protecţiei copilului, abuzul şi neglijarea, definiţie şi tipologie, nivele la care se manifestă relele tratamente (familial, instituţional, societal), statistici relevante în legătură cu amploarea fenomenului violenţei în societate şi şcoală la care sunt supuşi copiii, consecinţele traumelor, aspecte legate de violenţa în şcoală, teorii explicative ale relelor tratamente, investigarea relelor tratamente precum şi intervenţia în caz de maltratare. Modulul 1. Bunăstarea copilului. Principii în protecţia copilului. Dileme ale protecţiei copilului. Prezentarea cursului şi a surselor bibliografice, clarificarea principalelor cerinţe legate de volumul de muncă din timpul semestrului şi a criteriilor evaluării. Cadrul conceptual şi sistemul de protecţie a copilului; Protecţia copilului în sens larg şi restrâns. 1. M. Roth-Sz., 2005, Copii si femei, victime ale violenţei, Presa Universitară Clujeană, cap. 5., p. 34-43 2. M. Roth-Sz., (2003). Protecţia copilului între sentimentalism şi profesionalism, Revista de Asistenţă socială, 2003/2, p. 3-15 3. M. Colton, R. Sanders, M. Williams, 2001, Working with children. A guide for Social Workers, Palgrave, 1-19, 147-164

2

Modulul 2. Evoluţii legislative şi organizatorice în sistemul românesc de protecţie a copilului. Stadiile schimbării. Drepturile copilului (Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului) şi legislaţia protecţiei copilului in România (legea 272); 1. Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului 2. legea 272 3. alte resurse privind legislaţia românească de pe pagina web a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copiilor www.copii.ro) 4. Drepturile copilului şi tânărului - Editura Institutul roman pentru drepturile omului - 1998 5. Educaţie civică, manual pentru clasa a VII, Sofica Matei, Mihaela Marinescu. 6. Children’s rights: turning principles into practice. Save the Children Sweden, UNICEF, 2000. 7. Children’s rights programming. How to apply Rights based approaches in Programming. Save The Children Foundation. 2002. Modulul 3. Abuzul fizic, psihologic şi sexual Abuzul asupra copiilor: forme de manifestare (abuzul fizic, emoţional si sexual, exploatarea copiilor), cauzele abuzului, nivelele de manifestare, răspândire. 1. Rotaru, T. (coord.), 1996, Expunerea minorilor la abuz si neglijare în judeţul Cluj, Comprex, Cluj. 4. M. Roth-Sz. Copii si femei, victime ale violentei, p. 49-68, 68-87 5. K. Killén (1997). Copilul maltratat. Timişoara: Ed: Eurobit. 6. M. Colton, R. Sanders, M. Williams, 2001, Working with children. A guide for Social Workers, Palgrave, 125-141 7. Browne, Cartana, Momeu, Paunescu, Petre şi Tokay (2002). Copilul abuzat şi neglijat în familie: studiu naţional 2000, ANPCA, OMS, Banca Mondială, Bucureşti. www.copii.ro 8. ANPCA, UNICEF. (2001). Abuzul şi exploatarea copiilor, www.copii.ro Modulul 4. Neglijarea copiilor. Forme de manifestare, nivelele de manifestare, răspândire. Separarea de copil şi abandonul lui. Neglijarea emoţională a copilului instituţionalizat. Neglijarea educaţională şi contracararea ei prin programe de intervenţie. Nivele la care se manifestă relele tratamente. 1. M. Roth-Sz, 2005. Copii si femei, victime ale violenţei, PUC, Cluj, 5-7, 4349, 163-170
2.

C. Ciofu, 1999, Interacţiunea părinţi-copii, Editura Medicala Amaltea, 138-

148
3. Şerban, D., Roman, G. (2001). Copiii străzii. Bucureşti: Organizaţia Salvaţi Copiii, UNICEF, ANPCA)

UNICEF, Situatia abandonului copiilor in Romania, http://www.unicef.org/romania/resources.html 5. E. Stănciulescu, 1997, Sociologia educaţiei familiale, Ed. Polirom, p. 137-161 6. http://www.unicef.org/romania/ro/SITAN_romana.pdf 7. http://www.unicef.org/romania/ro/UNICEF_2006_romana.pdf Modulul 5. Consecinţele abuzului şi ale neglijării. Vulnerabilitate şi rezilienţă. 1. M. Roth-Sz. Copii si femei, victime ale violentei, p. 87-113, 104-133 2. M. Colton, R. Sanders, M. Williams, 2001, Working with children. A guide for Social Workers, Palgrave, 141-147 3. Schreiber, F.R. (1997). Sybil. Ed. Atos

4.

3

4. Intervenţia în cazurile de maltratare a copilului 1. Consultaţiile (întâlnirile faţă în faţă).H. însă. treptat. familiarizarea studentului cu aspectele referitoare la relele tratamente îndreptate împotriva copilului. Polirom. Cercetarea abuzului asupra copilului în instituţiile de copii. Bucuresti: Ed. 2003. Killén. 133-170 2. Ed. Bucureşti: UNICEF. Cristinel Rosca Copilul institutionalizat intre protectie si abuz. In: Child abuse and neglect. 177-232 4.. Modulul 7. Ionescu (ed. Ed. educatori si alte persoane . Copilul maltratat. Munteanu. Evaluarea situaţiilor de rele tratamente. in S.ro 4. Lumen. Modulul 9.) Copilul maltratat. Ionel Bratianu. (2000). Copii si femei. 2002. 3. 76-102 6. D. 242-267 A. (2001) Intervenţia. Alternative. Concepte metode si dileme. Killén (1997). pe parcursul a 8 module de studiu care să ofere. Modulul 8.). seama de logica parcurgerii modulelor (vezi calendarul cursului) precum şi de termenele de predare ale temelor obligatorii (vezi politica de evaluare şi notare). au rostul de a ajuta studentul în clarificarea tuturor aspectelor pe care acesta le consideră problematice în înţelegerea şi parcurgerea modulelor propuse. Peter de Jong. p. Sanders. Dumitrana. A guide for Social Workers. ANPCA. 143-154. M. p. victime ale violentei. Brooks/Cole. M. 167-235. 208-212 3. Roth-Sz.copii. 1. 1997. Magadalena. (1985). evaluarea iniţială şi detaliată. Brooks/Cole. Protecţia copiilor abandonaţi înainte şi după 1990. precum şi muncă de pregătire individuală. E (coord. Dileme ale evaluării. 1. Ball (1993). Cooper. 3. Roth-Sz. Muntean. Working with children. Stănciulescu. ataşamentului şi a transmiterii inter-generaţionale a abuzului. K. 2003. Timisoara: Ed: Eurobit. E. Cooper. Stativa. UNICEF: Să comunicăm cu plăcere. Interviewing for solutions.Modulul 6. Sociologia educaţiei familiale. 9. Roth-Sz. Cercetări şi aplicaţii privind teoria medicală. E. 13-19 5. The battered child syndrome.www. 2. p. Copilul aflat în situaţie dificilă 5. Colton. Copilul institutionalizat. Teorii privind abuzul si neglijarea copiilor. Timişoara: Ed: Eurobit. Alternative. (1997). Parcurgerea acestor module presupune atât întâlniri faţă în faţă. Kempe. IOMC. prezentul suport de curs este organizat modular. Williams. R. Copii si femei. 145-148. Bucuresti. victime ale violentei. M. D. Evaluare. 4 . 2. Interviewing for solutions.. A. Ghid pentru părinţi. 2005 Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs: Aşa cum s-a menţionat deja. prevenire. M. Copilul maltratat. M. Bucureşti: Ed. M. 2002. capitol privind criteriile evaluării unei instituţii de protecţie a copilului 2. Ball (1993). D. 1998 5.P. intervenţie. 3. Abuzul asupra copilului. Instituţionalizarea copiilor. K. 1. Abuzul asupra copilului. Presa Universitară Clujeana. Palgrave. M. Bucureşti: FICF. 2001. Copii si femei.D.. C. victime ale violentei. Munca individuală o va gestiona fiecare student în parte cum va considera de cuviinţă. ţinând. D. p. deşi sunt facultative. M. Peter de Jong. Protectia copilului. Roth-Sz.

Save The Children Foundation. 1-15. Robert-Ouvray. Eds. Ionel Brătianu. 1999. How to apply Rights based approaches in Programming. Editura Medicală Amaltea. Situatia abandonului copiilor în Romania.unicef. Eurostampa. Hodgkin. http://www. Pagini internet recomandate: • UNICEF. 147-164 5. Ed.unhcr. Polirom 4. M. Munteana A.2005. Legea 272/2004 6. Ed. M. www. Council of Europe 1. Ed. Williams. • http://www. Roth-Sz. Alianta Professilor Sociale.org/publications/index_5598. 2004. 2002. UNICEF.html • http://www. M. (2001). Copilaria dureaza generatii la rind. C. (2003) Child sexual abuse in Europe. Ciofu. 1997.crin.hri.html • http://www. Copil abuzat. p.org/docs/resources/publications/ • R. Timisoara 5. 2008. p.ilo. UNICEF. C. 9. Budapesta 4..org/publications/index_5598. Tausz Katalin. Daniela Cojocaru. Mirton. Editua First: Timisoara 7. Sanders.1997.unicef-icdi. editori (2000) Raid-ancheta cu privire la saracia copiilor din Ungaria si Romania. 2005.org/ romania/resources. Kari Killen. S. http://www. and Peter Newell. Victimele violentei domestice: copiii si femeile. Polirom. Cristinel Roşca. Popescu. 2001. Sociologia educaţiei familiale. Ed. Popa. Dacia. Situaţia copiilor vulnerabili şi excluşi în România. http://www.html • http://www.org/romania/ • http://www. Lumen 3.org.ch Including access to the Action for the Rights of Children (ARC). M. R.unicef.Materiale bibliografice obligatorii: 1. M. copil meduzat. A guide for Social Workers. Copii şi femei victime ale violenţei.org/romania/ro/SITAN_ romana. A.html Optional: Lopez.unicef. Presa Universitară Clujeană.org or www. Timisoara 6. Ed. Stănciulescu. (2000). 123-136.unicef. 204. 137161 8. Cluj 2.org/ romania/resources. Situaţia abandonului copiilor în România. Ed.it • http://www.ca/ Human Rights Internet.. Herczog. • http://www.. Ed.pdf 10. Familii si copii in dificultate.ro Drepturile omului in protectia copilului Materiale şi instrumente necesare cursului: 5 . http://www.unicef. S.crin. 2004. May-Chahal. Cluj 2.unicef. G. Munteanu.copii. 2006.org Includes links to a wide range of international organisations working on children's rights • Children’s rights programming. Managementul de caz în protecţia copilului. Working with children. E. Interacţiunea părinţi-copii. Palgrave.unicef. Geneva. Eurostampa 3. Copilul instituţionalizat între protecţie şi abuz. (2001). Violentele sexuale asupra copiilor. 1-19. (2001). http://www. Colton. Implementation Handbook for the Convention on the Rights of the Child. Darvas Agnes. Stefan Cojocaru.

abuzul şi neglijarea şi consecinţele acestora iar în a doua întâlnire programată se va aborda problematica modelelor explicative. în care este programată disciplina de faţă. acces la echipamente de fotocopiere Calendarul cursului: Pe parcursul semestrului II. evaluarea de către student a factorilor realiste de abordare a problemei 10 p de risc şi de sprijin şi diagnosticul. În cadrul primei întâlniri se vor discuta aspecte ce ţin de legislatia din domeniul protecţiei copilului.30 mai 2009 copilul. dar si din surse valide de pe internet. de violenţă şcolară 10 p sănătate şi socială a copilului şi a familiei sale. spaţiu 1. forme de exprimare.propunerea unor modalităţi istoriei situaţiei de abuz şi neglijare. exprimată în puncte % Examen: test grilă. referintelor 10 p 5 pagini. adunind cel putin 2. -încadrarea corectă a tipului de Studiul de caz sa cuprindă: date despre situaţia familală. Plagiatul este prezentarea unor ideilor.html. Fiecare student 30 aprilie 2009 depune individual propria sa lucrare. Politica de evaluare şi notare: Modalitatea de evaluare: pentru a promova. exploatarea şi consecinţele acestor forme de conceptelor. Nu se admit lucrări în care referintele bibliografice nu sunt menţionate conform rigorilor ştiinţifice.5 puncte) din punctajul testului de cunostinte. evaluarea şi intervenţia în caz de rele tratament. date. activităţile desfăşurate în comun cu . ori una dintre formele violenţei şcolare. format electronic. fără o corectă menţionare a sursei (prin citare. formele de ajutor pe care le-a acordat studentul *Pentru standardele de redactare a bibliografiilor puteţi consulta: Standardele APA pentru redactarea bibliografiilor (salvat în data de 29 august 2005. descrierea elementelor şi a . din toata materia discutata la cursuri. 50 puncte Elaborarea unui referat cu caracter descriptiv despre una 25 puncte din formele abuzului sau neglijării (incluzînd abuzul de orice fel. caractere de 12. din reviste ştiinţifice.5 puncte si sa poata completa 50% (2. Elemente de deontologie academică: Plagiatul sau frauda se pedepseşte în conformitate cu reglementările în vigoare (poate implica exmatricularea studentului). folosirea corectă a neglijarea de orice fel. În cadrul celor două întâlniri pot fi clarificate şi anumite aspecte ce ţin de o bună rezolvare a temelor de casă ale căror termene limită sunt menţionate în calendarul sintetic al disciplinei. figuri. tabele etc. Depăşirea dimensiunilor sau dimensiunile insuficiente vor atrage depunctarea lucrării.) Pentru nota 10: studentul trebuie sa acumuleze intregul punctaj mentionat Pentru nota 5: studentul trebuie sa depuna toate temele cerute. educaţională. construirea logică a maltrare). Se vor folosi cel putin 5 argumentarii 10 p surse bibliografie (româneşti şi din materiale în limbi de largă circulaţie bogatia si corectitudinea internatională. Studiu de caz despre un copil care a suferit abuz sau 25 puncte neglijare in familie (inclusiv familie substitut) sau in cadru instituţional. pentru realizarea temelor. scrise sau elaborate de către o alta persoană ca aparţinând propriei persoane. argumente. de pe adresa http://psihologie. referire sau notă 6 . sunt programate 2 întâlniri faţă în faţă.esential.Pentru parcurgerea în bune condiţii a pregătirii necesare promovării cursului studentul ar avea nevoie de următoarele resurse: • calculator conectat la internet (pentru a accesa baze de date resurse electronice suplimentare dar şi pentru a participa la secvenţele de formare interactivă on-line) • acces la resursele bibliografice (prin legitimaţie la biblioteca Centrală a Universităţii Babeş-Bolyai) • acces la imprimantă.ro/APA%20bibl. studentul trebuie să obţină în total minim 50 de puncte iar la testul grilă minim 25 de Ponderea în notare.5.

de a adapta conţinutul şi metodele de transmitere a informaţiilor. Studenţi cu dizabilităţi: Titularul cursului îşi exprimă disponibilitatea. 7 .: examen oral pentru studenţii cu probleme de vedere) în funcţie de tipul dizabilităţii cursantului.bibliografică). precum şi a modalităţilor de evaluare (ex. este vorba de plagiat în situaţia în care cuvintele unei alte persoane sunt reproduse fără menţionarea sursei. în limita constrângerilor tehnice şi de timp. cât şi atunci când ideile sau argumentele altei persoane sunt parafrazate astfel încât cititorul ar putea crede că ele aparţin autorului textului. Prin urmare.

..(M...... Roth) 3.6.3...3.52 5.1...... Baciu)………………………………...4.. Abuzul fizic (M. Abuzul societal.... TEORIILE PRIVIND ABUZUL ŞI NEGLIJAREA Roth)... Roth) 3....... Perioada 1997. Roth) 3.... 1................ 2. Perioada 1992 – 1996 (M.. programe de intervenţie pentru reducerea efectelor handicapului social 5....... 4.. EVOLUŢII LEGISLATIVE ŞI ORGANIZATORICE IN SISTEMUL ROMÂNESC DE PROTECŢIE A COPILULUI... STADIILE SCHIMBĂRII (M..61 Concepţia medicală Incestul şi familia disfuncţională Teoria transmiterii multigeneraţionale Perspectiva feministă privind abuzul Teoria ataşamentului COPIILOR (M...2.Traumele şi consecinţele lor 5.. Roth.. Roth)..... (M. Baciu) ABUZUL FIZIC.....1....... p...2....4.. Roth) 2. C) 3.1.........21 3.42 4..3..... Sărăcia şi neglijarea copilului.. 10 Evoluţia concepţiilor privind copilul şi protecţia lui Domeniul protecţiei copilului Dilemele protecţiei copilului Principiile protecţiei copilului 1...3. Frecvenţa cazurilor de maltratare a copiilor (M. C... instituţional şi familial (M. Abuzul psihologic (M...5..... PSIHOLOGIC ŞI SEXUAL (M. C... Baciu). Perioada 1990 – 1991 (M... Roth) 3.1....... 8 ..... Consecinţele neglijării 4...........2.. Roth.Definiţie şi tipologie 4.4... Roth.......... NEGLIJAREA COPIILOR (M......... 15 2........ CONSECINŢELE ABUZULUI ŞI NEGLIJĂRII COPILULUI Roth)... 1...... 1. Violenţa în şcoli (Baciu. Roth) 3.. 1...3...... Roth) 2.. Modalităţi de a face faţă maltratării 6.. Cauzele neglijării copilului 4. Vulnerabilitate şi rezistenţă la stres 5..1. Abuzul sexual (M.2.CUPRINS BUNĂSTAREA COPILULUI (M.. Roth) ………………………… p.. C.2.

............93 8..........1.................. Roth)........ Aspecte ale evaluării calităţii vieţii din casele de copii 9 ... Modele de analiză şi decizie în situaţii de abuz 8...............Unele caracteristici ale sistemului de ocrotire de stat în "epoca de aur" 9...........99 9..... Formele alternative la instituţionalizare 9....4.................3............. Intervenţia în familiile copiilor expuşi relelor tratamente 8..3 Evaluarea succesului intervenţiilor în protecţia copilului 9.....2................................Concepţia socio-biologică Concepţii de factură sociologică Concepţia ecologică-interacţionistă privind abuzul EVALUAREA SITUAŢIILOR DE RELE Roth).... INTERVENŢIA ÎN CAZURILE DE MALTRATARE A COPILULUI (M. Roth)..2.. PROTECŢIA COPIILOR ABANDONAŢI – ÎNAINTE ŞI DUPĂ 1990 (M........ 8......82 Dilemele evaluării stiuaţiei copiilor Evaluarea iniţială şi cea detaliată Modalităţi de evaluare a familiei Utilizarea unor materiale auxiliare 7... TRATAMENTE (M..1... Dinamica şi cauzele plasării copiilor în instituţii de ocrotire 9..........

Principiile protecţiei copilului Recomandări Această primă unitate de curs îşi propune să definească protecţia copilului ca sistem de servicii de protecţie socială şi să clarifice principiile de bază care guvernează acest domeniu. Domeniul protecţiei copilului 1. odată cu restabilirea situaţiei socio-economice. perioada anilor '60 a adus schimbări importante în privinţa înţelegerii consecinţelor negative ale ocrotirii copiilor în instituţii. dar şi la contextul cultural care favorizează apariţia unor obişnuinţe şi practici în educaţia copiilor.1.1. Freud (1942. neglijării sau a condiţiilor inadecvate de creştere şi de educaţie şi să orienteze atât pe părinţi cât şi pe autorităţile responsabile de situaţia copiilor spre acele nevoi ale copiilor a căror îndeplinire va conduce la menţinerea sănătăţii lor psihice. Declaţia Drepturilor Copilului. noţiunile din acest manual trebuie raportate la exemplele pe care le cunoaşteţi Dvs. de asemenea. au dreptul la protecţie socială şi la asigurarea posibilităţilor pentru o dezvoltare Evoluţia concepţiilor privind copilul şi protecţia 10 . Renumiţi psihanalişti. E. 1960). lui În anii care au urmat celui de-al doilea război mondial. Evoluţia concepţiilor privind copilul şi protecţia lui 1. Prin sistemele de servicii sociale destinate bunăstării copilului. Pikler (1969) şi alţii şi-au propus să aducă în atenţia opiniei publice efectele traumelor care afectează copiii datorită separării de părinţi. Ainsworth şi Boston (1952).2. BUNĂSTAREA COPILULUI 1..3. Dilemele protecţiei copilului 1. fără nici un fel de discriminare. atrage atenţia membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite că toţi copiii. în descoperirea riscurilor posibile de abuz împotriva copiilor în propriile lor familii. experienţe de viaţă. Spitz (1946). 1954. psihiatrii şi psihologi ca RA.Modulul 1. 1946. în ţările occidentale. J. Pentru a putea înţelege mai bine problematica protecţiei copiilor. În acest domeniu. A. o societate exprimă valoarea şi drepturile pe care le acordă copiilor şi copilăriei. Din acest capitol reies. categoriile de copii cărora li se adresează protecţia copilului. Winnicott (1964). s-a manifestat o importantă orientare a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor socio-umane şi medicale spre protecţia copiilor. culoare. Bowlby (1951. indiferent de rasă. în privinţa introducerii unor programe comunitare de tip preventiv şi în stabilirea unor convenţii internaţionale referitoare la drepturile copiilor. elaborată de ONU în 1959. 1952). la propriile dvs.4. 1. sex şi naţionalitate.

Categoriile de copii la care se referă în mod special sistemele de protecţie a copilului sunt: • copiii supuşi unor rele tratamente (abuzaţi sau neglijaţi) • copiii abandonaţi temporar sau permanent în instituţii de ocrotire sau aflaţi în plasament familial sau adopţie 11 . 2. 1998. nevoi pe care în primul rând familia este menită să le asigure (Goldstein. Solnit. pe de-o parte. nevoia de identificare şi de apartenenţă. Examinarea caracteristicilor comune ale părinţilor care au dificultăţi poate oferi soluţii constructive nu numai pentru acele cazuri care sunt vizibile. dominată fiind însă de unghiul de vedere al profesiei de asistenţă socială. de îndrumare şi educaţie. 1. 1979): nevoia de hrană. în care copiii constituie cea mai vulnerabilă categorie socială. cauzată.Domeniul protecţiei copilului Preocuparea faţă de bunăstarea copilului este multidisciplinară. În anii 70' s-au dezvoltat cercetările privind nevoile copilului. Acesta a fost fundalul pe care s-au elaborat legislaţiile naţionale în apărarea copiilor de abuzuri şi neglijare în propriile lor familii. 1980). cu o pondere mai mare de comportamente deviante. De fapt. Într-adevăr. cap. îndeplinindu-se nevoile lor de dragoste. acoperind aspecte multiple ale personalităţii copiilor. prezint concepţii relevante pentru această temă). sau asupra capacităţii lor de integrare socială au fost adesea puse în discuţie (în Roth. de stimulare şi de securitate.3. Anii '80 şi '90 sunt caracterizaţi pe plan internaţional printr-o continuă creştere a atenţiei orientate spre acest domeniu. înţelegere. ci şi pentru multele cazuri invizibile (Frude. 6.2.. Datele despre numărul copiilor supuşi unor abuzuri grave de către membrii familiilor lor sau a comunităţilor în care trăiesc sunt întotdeauna îngrijorătoare. Efectele negative ale acestor fenomene sociale asupra dezvoltării intelectuale ale copiilor. Ceea ce astăzi se cunoaşte cu siguranţă este că sărăcia şi marginalizarea este corelată în mod semnificativ cu ponderi mai ridicate de întârzieri în dezvoltarea intelectuală. în familii de plasament sau în instituţii destinate protecţiei lor. Dar aceste cifre reprezintă doar vârful vizibil al unui iceberg mult mai extins în zonele nevăzute ale societăţii. Freud. de adăpost. Autorul arată că înaintea anilor '80. dar ponderea lor nu poate fi deocamdată pe deplin evaluată. nevoia de a fi acceptat şi apreciat. primele activităţi specifice de asistenţă socială s-au dezvoltat şi s-au specializat în domeniul ocrotirii copilului şi a familiei sale. iar pe de altă parte de situaţia din ţările slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare. copiii lumii au nenumărate nevoi nesatisfăcute. străduinţa societăţii de a oferi ajutor copiilor aflaţi în dificultate în propriile familii a condus la creşterea substanţială a suportului social oferit în tot mai multe ţări pentru copii şi părinţi aflaţi în situaţii dificile. de perpetuarea chiar şi în ţările dezvoltate din punct de vedere economic a fenomenului abuzului şi neglijării copilului.sănătoasă. expusă sărăciei şi violenţei. cu nivele mai scăzutre de şcolarizare.

care depind de tipul de protecţie socială. educaţia şi ocrotirea tuturor copiilor. în lipsa unor servicii specializate.. 2. Herczog (1997) face şi ea distincţia dintre sensul larg şi cel restrâns al ocrotirii copilului. Thoburn distinge acest înţeles larg al sistemul ocrotirii copilului de accepţia restrânsă a domeniului şi anume aceea de acordare de servicii acelor copii care nu pot atinge. în conformitate cu criteriile de evaluare şi intervenţie ale muncii sociale cu indivizii şi familiile. Dacă prin definiţie.• copiii cu boli cronice (S. poate fi asigurat un nivel corespunzător al calităţii vieţii. menită să ofere sprijin categoriilor de copii aflaţi în situaţii speciale de dificultate. educaţie şi locuinţă. Această a doua accepţie a termenului este mai apropiată aceleia în care se foloseşte azi. 3. atunci termenul se apropie de cel de sistem de bunăstare prima accepţie prezentată. dezvoltarea armonioasă şi prevenirea abuzului. servicii care suplinesc îngrijirea parentală. p. (1991) clasifică serviciile de protecţie orientate direct către copil în: 1. mai mult sau mai puţin universală. născuţi dependenţi de droguri. pentru care optează la un moment dat un regim politic. 290) defineşte sistemul ocrotirii copilului în vedera asigurării bunăstării sale ca fiind ansamblul de servicii oferite de un stat. prin care li se asigură copiilor suport material. a neglijării şi a abandonului copiilor. Uneori 12 . asistenţă medicală. sau este puţin probabil să atingă. servicii care oferă suport familiilor. sistemului de protecţie a copilului i se recunoaşte rolul de a asigura prevenirea riscurilor care pot afecta copilăria. senzoriale sau cu dificultăţi de învăţare şi care necesită ocrotire specială • copiii aflaţi în familii care trăiesc în sărăcie • copiii din comunităţi minoritare marginalizate • copiii orfani de unul sau de ambii părinţi • copiii victime ale calamităţilor naturale. În prima categorie se înscrie munca asistenţilor sociali care oferă suport copiilor şi părinţilor. Numai într-o structură de servicii sociale adecvate în cel mai larg sens nevoilor atât de variate ale copiilor care fac parte din vreuna din categoriile defavorizate înşirate mai sus. termenul de sistem de protecţie a copilului. sănătatea. asigurarea bunăstării se referă la întreg evantaiul de servicii menite să asigure dezvoltarea. standarde acceptabile de sănătate şi de dezvoltare.D. Structura serviciilor oferite de sistemul de bunăstare a copiilor poate fi de diferite grade de generalitate. etc) sau cu tulburări de dezvoltare. deficienţe fizice. în România. fiind expuşi unor condiţii de creştere care le pun în pericol sănătatea psihică sau fizică.A.I. servicii care suplimentează îngrijirea oferită copiilor de către părinţi. În primul sens. iar în cel de-al doilea protecţia copiilor este o structură separată. războaielor sau altor catastrofe Thoburn (1998. Costin et al.

o reţea terapeutică pentru copii şi familii. Una din scopurile acestei cărţi este tocmai analiza problematicii. În a treia categorie se încadrează alternativele pe care sistemul de protecţie a copilului le are pentru cazul în care copilul este scos din propriul cămin.3. care necesită. sau recurg ei înşişi la comportamente care pot pune în pericol sănătatea fizică sau psihică a copiilor lor. în condiţii economice. o reţea a instituţiilor rezidenţiale de copii. ea trebuie să se afle în legătură cu serviciile poliţiei şi cu cele medicale. iar pe de-altă parte un caracter preventiv. în diferite colţuri ale lumii. sau şi-l pierde Considerăm. 1. Pentru ca o astfel de reţea de servicii sociale să funcţioneze. Dilemele acestui domeniu pornesc de la contradicţiile dintre drepturile părinţilor şi drepturile copiilor. Dilemele specifice protecţiei copilului Acum. datorită unor tratamente inadecvate. un serviciu specializat de adopţie. ceea ce diferă de la ţară la ţară este însă gradul de conştientizare a acestor dileme şi reglementările menite să le soluţioneze. sociale. Aceste dileme sunt proprii tuturor sistemelor de protecţie a copilului din lume. (1991). dintre dreptul copiilor la şanse egale şi condiţiile de inegalitate socială a familiilor lor de provenienţă. comisia cu atribuţii de decizie privind plasarea copiilor sau menţinerea lor în familie. Schema cuprinzătoare a serviciilor sociale care trebuie să răspundă cazurilor de copii aflaţi în dificultate în propria lor familie. se pare. include servicii specializate de investigaţie (pe baza unor reclamaţii sau a unor evaluări anterioare din maternităţi. A doua categorie cuprinde serviciile de zi destinate ocrotirii copiilor. pentru că acestea furnizează date indispensabile deciziilor care trebuie luate în favoarea copiilor. dintre dreptul familiei la intimitate şi obligaţia (nu numai dreptul) profesionistului de a interveni în interesul copiilor. a tipologiei şi a intervenţiei în astfel de cazuri. alături de Costin et al. totodată că ele devin 13 . Evaluarea riscului este însă o activitate complexă. Părinţii sunt adesea depăşiţi de stresul social cărora trebuie să le facă faţă.această muncă de suport este oferită fără ca ea să fie cerută de către părinţi. ceea ce contribuie la creşterea riscurilor pe care trebuie să le înfrunte copiii. tribunale specializate pentru investigarea şi decizia cazurilor în care sunt implicaţi copii. servicii specializate de plasament familial şi o reţea de familii de plasament. privitoare la familiile cu risc crescut). psihologice care le pun în pericol şi le întârzie dezvoltarea. din partea profesionistului. că pentru ca aceste forme de servicii să-şi poată îndeplini menirea de a proteja copilul. la sfârşitul mileniului al doilea multe zeci de milioane de copii trăiesc şi cresc. ele trebuie să dobândească pe de o parte un caracter terapeutic. Deşi pe plan internaţional sistemele de bunăstare a copilului devin din ce în ce mai bine structurate prin legi şi regulamente. o evaluare detaliată a situaţiei. care nu recunosc neapărat nevoia de ajutor sau caracterul inadecvat al propriului lor comportament faţă de copil. sau le lipsesc abilităţile de a se confrunta cu greutăţile. şcoli etc. spitale de pediatrie. Unii părinţi abdică de la rolul lor adecvat de părinte.

principiile protecţiei copilului au devenit următoarele: . Rezultatele muncii comune se vor exprima în acţiuni. Modul în care o societate pune în aplicare acest principiu demonstrează preţuirea reală acordată viitoarei gene-raţii. decât cea de suport. în vederea rezolvării problemelor familiei. sunt analizate în contextul cultural şi social al familiei din care el face parte. a fost Convenţia Internaţională privind Drepturile Copilului (semnată de toate ţările membre ale ONU în 1989 şi ratificată de Parlamentul României în 1990). . 141): asistentul social şi părintele să aibă o "agendă" comună. persoane cărora asistenţii sociali le acordaseră încredere. cu scopuri convenite împreună şi clar formulate.perspectiva "ecologică" se referă la înţelegerea dezvoltării umane în cadrul contextual propriu. nevoile sale. Problemele legate de creşterea copilului în familie. interesele superioare ale copilului trebuie să fie luate în considerare cu prioritate (articolul 3)". nu împotriva acestora (Aldgate. autorizând menţinerea copiilor în familie. Satisfacerea acestor nevoi depinde de persoanele semnificative din mediul copilului şi de serviciile medicale. Ca urmare. reproşează încetineala sau lipsa de hotărâre de care dau dovadă autorităţile în intervenţiile lor. Baza valorică pe care s-a întemeiat protecţia copilului în ultimul deceniu. punându-se în evidenţă legătura dintre individ. 14 . Unii reproşează autorităţilor de protecţie a copilului că iau prea repede măsura scoaterii copiilor din familiile în care există riscul maltratării şi că asistenţii sociali tind să-şi exercite mai degrabă funcţia de control. abuzul şi neglijarea copilului sunt privite în ansamblul problemelor familiei. în lumea întreagă. cu scopul dublu de a se îmbunătăţii capacităţile adaptative ale individului şi de a se sensibiliza mediul social în favoarea indivizilor care trăiesc în acel mediu. În Convenţia internaţională privind drepturile copilului (1989) se specifică: "în toate acţiunile care îi privesc pe copii.principiul înţelegerii copilului ca o personalitate unitară. dimpotrivă.mai controversate din perspectiva dilemelor profesiunii. aducând ca argumente tragicele cazuri în care copii aflaţi în atenţia autorităţilor locale au decedat de pe urma violenţelor la care au fost expuşi de către cei care îi îngrijeau. Alţii. 1. Practica asistenţei sociale e înţeleasă de Belsky şi Vondra (1989) ca fiind destinată îmbunătăţirii interacţiunilor dintre individ şi mediul său.Principiile protecţiei copilului În ultimul deceniu se susţine din ce în ce mai clar şi mai argumentat ideea că serviciile de protecţie a copilului trebuie să lucreze într-o relaţie de parteneriat cu părinţii. fie de către tribunale. cu un ansamblu de nevoi inter-relaţionate. autorităţi administrative sau de organe legislative.4. 1997. p. educative şi sociale create de societate. . ale căror consecinţe vor viza copilul: interesul superior al copilului va deveni esenţa intervenţiei. situaţia copilului. Din această perspectivă. iar intervenţia la nivelul uneia din componentele sistemului este analizată prin prisma acţiunii acesteia asupra celorlalte componente ale sistemului. familia sa şi mediul social. fie că sunt luate de instituţii publice sau private de ocrotiri sociale.primordialitatea interesului copilului faţă de cel al tuturor celorlalţi actori sociali.

ale grupurilor de auto-ajutor etc. Thoburn. J. perspectiva familiei în protecţia copilului Temă: 15 . De asemenea.iar ruperea acestor relaţii emoţionale nu este în interesul acestora. Thoburn (1998) subliniază importanţa asigurării permanenţei pentru sentimentul de stabilitate. cu o anumită filosofie. .respectiv a copilului .părinţilor le revin drepturi şi responsabilităţi fundamentale privind educarea propriilor copii. Bibliografie Aldgate. cu o metodă consecventă de lucru. perspectiva dezvoltării 7. factorii promotori ai schimbării şi relativitatea atitudinilor parentale în diferitele perioade ale dezvoltării. principiul planificării în perspectivă (sau al permanenţei) 6. ale celorlalţi membrii ai familiei. Această perspectivă mai înseamnă implicarea clientului . Davies (Ed. Family breakdown.în toate deciziile care îl privesc.chiar în condiţiile unor relaţii tensionate . De aceea acţiunile de protecţie a copilului se vor orienta spre prevenirea dezintegrării familiei. The community child care team. În: M.până la decăderea părinţilor din drepturile lor parentale . principiul înţelegerii copilului ca o personalitate unitară 3. Ataşamentul din relaţia părinte-copil este un fundament emoţional puternic şi este temeiul dezvoltării sentimentului de identitate al copiilor .) The Blackwell companion to social work. GB: Blackwell.perspectiva dezvoltării se referă la înţelegerea schimbărilor care survin în diferitele perioade de viaţă. perspectiva "ecologică" 4. . J. primordialitatea interesului copilului 2.) The Backwell companion to social work. Recapitulare Principiile protecţiei copilului sunt: 1. cu un program. respectându-se opţiunile şi argumentele sale. consistente. perspectiva competenţei clienţilor 5. (1997). (1997). GB: Blackwell Pub.principiul planificării în perspectivă (sau al permanenţei) se referă la necesitatea cunoaşterii scopului final al investigaţiei şi intervenţiei şi organizarea unui set de activităţi pe termen lung. Davies (Ed.perspectiva competenţei clienţilor se referă la punerea accentului pe capacităţile copilului şi cele ale familiei. atât de important în viaţa copilului. deci familia rămâne unitatea centrală asupra căreia se concentrează intervenţia care vizează copilul. perspectiva familiei în protecţia copilului porneşte de la ideea după care familia este contextul natural de viaţă al copilului. din punct de vedre legal . Teoriile care explică dezvltarea stadială (de exemplu teoria lui E.. Pentru munca în familia unui copil aflat în pericol trebuie descoperite resursele părinţilor. Erikson) permit înţelegerea sarcinilor şi crizelor specifice fiecărui stadiu de viaţă. În: M.

1. Stabiliţi legătura dintre perspectiva  ecologică şi perspectiva familiei  planificarea permnenţei şi respectareaperspectiva dezvoltării Faţă de cine considerăm că trebuie să fie prioritar interesul copilului? 16 .

PERIOADA 1990 . creşterea numărului de angajaţi în instituţii. ridică probleme uriaşe. Perioada 1990 – 1991 2.1991 Imediat după schimbarea sistemului politic. renăscută din propria-i cenuşă. protecţia copilului în România a dezvăluit unele din problemele sale şi a introdus reglementări "reparative" (E.2. 1995): renunţarea la legea interzicerii avorturilor. "Totuşi. p. atât formal cât şi informal. 2. Asistenţa socială. După 1990. vulnerabilitate. Persistenţa majorităţii problemelor caracteristice pentru perioada comunistă (până la sfârşitul anilor '80) este însoţită de introducerea noilor legi de protecţie a copilului aflat în situaţie dificilă. Perioada 1997Recomandări Studenţii vor trebui să analizeze etapele prin care a trecut protecţia copilului până a ajunge în stadiul din prezent. STADIILE SCHIMBĂRII 2. paralel cu un mare val de adopţii internaţionale legale şi (mai ales) ilegale.1. a ieşit în evidenţă. părinţilor. o foarte importantă asistenţă internaţională a fost îndreptată spre iniţiativele voluntare de muncă socială privind copilul şi familia. 1998. dar totodată "printr-un timp de oportunitate optimă". disconfort.1. pe cheltuiala organizaţiilor străine. Urmarea a fost reducerea numărului de copii din instituţii. trebuie să-şi dovedească eficienţa. în ciuda speranţelor şi a optimismului clar demonstrate prin amplele dimensiuni ale eforturilor internaţionale. faptul că în ţară au survenit până acum prea puţine schimbări" (Sellick. s-au introdus cursuri de pregătire pentru 17 . Problemele sunt greu rezolvabile. egalizarea alocaţiilor pentru copii din mediul rural şi cei din urban. familiilor şi să se încadreze totodată în politica comunităţilor locale. In acest capitol sunt prezentate câteva repere ale procesului de constituire a unui sistem profesionist de protecţie a copilului Reforma sistemului de protecţie a copilului până la o formă care să corespundă concomitent standardelor profesionale internaţionale. lipsă de claritate în privinţa legilor şi în privinţa modului de desfăşurare a lucrurilor în diversele servicii.Modulul 2 EVOLUŢII LEGISLATIVE ŞI ORGANIZATORICE IN SISTEMUL ROMÂNESC DE PROTECŢIE A COPILULUI. acest fapt dezvăluie contradicţiile intrinsece ale sistemului de protecţie a copilului. în care au intrat organizaţii din străinătate. după Revoluţia din 1989 printr-o "situaţie de criză" prelungită. Zamfir.49). acceptarea de ajutoare internaţionale şi organizarea asistenţei profesionale de protecţie a copilului cu introducerea unor metode noi. Heifner (1994) consideră că România trece. Perioada 1992 – 1996 2. care se caracterizează prin dezorganizare.3. În mule instituţii de protecţie a copilului. atât pentru lucrători cât şi pentru clienţi. necesităţilor copiilor. pentru că trebuie prevenite prezentele şi viitoarele disfuncţionalităţi ale grijii pentru tânăra generaţie.

Handicap International. În acelaşi timp. în domeniul prevenirii abandonului. Pentru coordonarea schimbărilor şi a demersurilor în interesul copilului a fost creat în 1993 Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului. Unele dintre organizaţii s-au transformat de-a lungul anilor în organizaţii româneşti. situează modul de a concepe protecţia copilului din România în faţa unei intersecţii hotărâtoare. creşterea şomajului. Médecins Sans Frontieres. au dus la creşterea numărului familiilor incapabile să-şi rezolve singure problemele. accentuată şi de reglementările internaţionale semnate de guvern. care a fost obligată să raporteze la Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului despre schimbările iniţiate în domeniile problematice al protecţiei copilului. Problemele s-au dovedit irezolvabile în absenţa serviciilor specifice şi a lucrătorilor profesionişti. Accentuarea sărăciei în mai multe familii a dus. Acest fapt a fost parţial luat la cunoştinţă de către puterea de stat. Datorită marelui interes internaţional.personal. Majoritatea însă sunt organizaţii neguvernamentale noi. polarizarea veniturilor. Holt International. la persistenţa unui mare număr de copii abandonaţi. 2. PHARE şi alte Organizaţii neguvernamentale mai mult sau mai puţin cunoscute şi de a coordona întreaga activitate din domeniu.D. efect al propagării deschise a sexului şi a violenţei în mass-media. în instruirea celor interesaţi de drepturile copilului şi pe tărâmul educării handicapaţilor. specifice perioadei de tranziţie spre economia de piaţă. Caritas. UNICEF şi altele). apariţia comerţului cu droguri au contribuit la complicarea problemelor cu care se confruntă protecţia copilului. Romanian Orphanage Trust. Schimbarea rapidă a sistemului de valori atât a adulţilor cât şi a tinerilor. De asemenea.. victime ale legii de interzicere a avorturilor din perioada Ceauşescu. Unele dintre acestea erau conduse până în anii '94 (şi unele din ele continuă să fie conduse) de către organizaţiile din străinătate care au adus ajutoarele (Médecins du Monde. salutat la vremea aceea de specialiştii români şi cei străini. care încă îşi procură marea parte a fondurilor din ţările din Vest.I. a dus la ameliorarea calităţii vieţii în aceste instituţii. Aceasta are o influenţă puternică asupra concepţiei asistenţilor 18 . pierderea posibilităţilor de locuire datorită incapacităţii de a acoperi cheltuielile. numeroase organizaţii nonguvernamentale au continuat să lucreze sau au debutat în orfelinate. problema bolii S. După aceasta.1996 Scurta perioadă de schimbări pozitive rapide a durat aproximativ doi ani. Acestui organism i-a revenit sarcina de a analiza diferitele propuneri şi oferte venite din partea partenerilor internaţionali: UNICEF. în ciuda liberalizării avorturilor.. la vechile probleme s-au adăugat altele noi. la rîndul ei.2. precum şi a sistemului local de protecţie a copilului. copiii rămaşi în grija statului n-au mai fost daţi uitării. World Vision.A. abuzul şi neglijarea copilului au devenit şi mai vizibile. Impactul importantului interes al străinătăţii pentru copiii părăsiţi şi orfani. Christian Children's Fund. Provocarea lansată de organizaţiile din Vest de protecţie a copiilor. Inflaţia continuă. Save The Children. PERIOADA 1992 .

1989). au indirect implicaţii privind evitarea instituţionalizării copiilor şi menţinerea lor în cadrul familiei.5% din valoarea salarului mediu (chiar mai mult înainte de 1989). a fost în vigoare doar legea 3/1970 pentru protecţia copilului (o analiză detaliată a reglementărilor acestei legi şi a posibilităţilor pe care le-a oferit pentru ocrotirea copiilor în instituţii rezidenţiale se găseşte în Macavei. decizia finală era în mâinile primarului. compusă din reprezentanţi ai departamentelor de Educaţie. În prezent. Deoarece primarul era de obicei un om foarte ocupat. din facultăţile de ştiinţe socio-umane şi cele teologice. la abuzul asupra copilului şi la respectarea drepturilor copilului.statul acordă copiilor ajutor material. Alte schimbări importante au fost cele din cadrul universităţilor. acesta posedând buletin de identitate. Părinţii care nu posedă buletin de identitate şi nu au certificate de naştere a copilului nu au dreptul să ridice alocaţia. Asistenţii sociali nu erau menţionaţi printre cei care trebuiau să participe la vreuna din fazele deciziei. Comisia pentru Minori.constatare valabilă şi pentru cea dea III-a (cea actuală) care urmează să fie analizată . Alocaţia pentru copii era un instrument important şi al politicii pronataliste a dictatorului comunist Ceauşescu. Au fost adoptate de către parlament câteva legi privitoare la domeniul social. vizând direct sprijinirea familiilor cu nevoi speciale şi pe cele foarte sărace. îşi poate ridica singur alocaţia. Sănătate. Vitillo. există cel puţin 10 universităţi de stat care formează specialişti cu diplomă în asistenţă socială. Două dintre acestea. vârstă după care. pentru adopţii. desemnaţii primăriei (deseori nespecialişti) erau de fapt cei care analizau situaţia copilului. reprezentând 10. a celorlalţi profesionişti şi a studenţilor cu privire la neglijarea copilului. Aceste legi au prevăzut acordarea de salarii membrilor de familie care îngrijesc persoanele handicapate şi acordarea de alocaţii acelora care nu au venituri sau dispun de venituri minimale (legea ajutorului social). constând în alocaţii universale pentru copii. Absolvenţii acestor facultăţi au intrat de-acum în activitate. Pasti (1997) subliniază importanţa creşterii alocaţiei pentru copiii handicapaţi: alocaţia este de două ori mai mare decât cea pentru 19 . nu deschidea nici o cale pentru copilul abuzat da a se putea adresa autorităţilor şi nici ca altcineva să dezvăluie asemenea cazuri. Înainte de 1990. În această a doua perioadă . Nu existau reglementări pentru îngrijirea copilului. ai Poliţiei şi ai altor autorităţi. 1994). În toate situaţiile problematice referitoare la copil. ea constituia un sprijin material însemnat. Aceste decizii erau luate în funcţie de declaraţiile părinţilor şi "rapoartele rezultate după o (singură) vizită la domiciliu" (Tobis. nici instituţii care să se ocupe de aceasta.sociali. Între timp. până în Iunie 1997. Alocaţia poate fi administrată de către părinte până la împlinirea vârstei de 14 ani a copilului. Aceasta prevedea câteva reglementări pentru apărarea copilului dar nu prezenta posibilităţi de intervenţie împotriva abuzului faţă de copil. se întrunea o dată lunar pentru a lua hotărâri privind instituţionalizarea copilului sau orientarea acestuia spre unităţi speciale. în contextul social menţionat.

şi este o primă măsură de ajutor care ţine cont de mărimea familiei. pentru fiecare copil născut ulterior. 1996. Alte forme ocazionale de asistenţă ţintesc diverse categorii mai restrânse ale populaţiei (UNICEF. de asemenea şi dacă au copii sub 7 ani. Această reglementare este desigur extrem de importantă în vede-rea planificării fondurilor.Convenţia Europeană cu privire la situaţia legală a copiilor născuţi în afara căsătoriei (101/1992) . p. dar şi altele) accentuează faptul că începând din 1989. deci cantinele sociale nu servesc masa pentru persoane neincluse în prealabil pe listă. sau dacă prezintă un handicap (de gradul I sau II). pe alocuri. dar inexistenţa (sau.Convenţia Europeană cu privire la adopţiuni (15/1993) . incendiilor şi altor diverse nenorociri pot primi ajutor de urgenţă. Aplicarea acestei măsuri cade însă. Raportul Dezvoltării Umane. În 1995 a fost introdus ajutorul social pentru familiile şi persoanele fără venituri şi pentru cei cu venituri extrem de mici. de obicei. Aceasta înseamnă că.copii normali. în sarcina bugetului local. sprijin care. prin Legea nr. Ajutorul depinde şi de bunăvoinţa primarului şi a echipei sale. aprobată de consiliile locale. familiile nu mai pot primi ajutor.Convenţia de la Haga despre răpirea de copiii (Legea nr. insuficienţa) adăposturilor temporare şi a cantinelor sociale de urgenţă creşte numărul celor care apelează la mila publică.3. Cunoscând lipsa acestor servicii sociale pentru categoriile cele mai sărace o parte a populaţiei oferă un oarecare sprijin nevoiaşilor. 26) . O altă măsură de sprijin este cea care se acordă mamelor începând de la al doilea copil. DIN 1996 PÂNĂ ÎN PREZENT Până în Iunie 1997 nu au existat reglementări juridice pentru posibilitatea aplicării unei părţi însemnate a convenţiei internaţionale menţionate. sistemul privitor la îngrijirea copilului a preluat treptat reglementările internaţionale de bază: . 100/1992) . ceea ce are ca rezultat că dacă bugetul a fost epuizat cu alte cheltuieli. dar o decizie din 1995 a dus la o oarecare creştere a valorii lor. 1996. deşi Convenţia privind Drepturile 20 . contribuie la menţinerea (dacă nu chiar la creşterea) numărului de cerşetori şi de copii ai străzii.Convenţia de la Haga cu privire la protecţia copilului şi colaborare în domeniul adopţiei (84/1994) 2. 23-27). Aceste ultime două beneficii sau devalorizat aproape complet după 1990. Persoanele cu situaţie materială deosebit de dificilă pot primi gratis sau la un preţ minimal două mese zilnice la o cantină socială. Rapoartele guvernamentale (spre exemplu. Familiile şi persoanele victime ale calamităţilor. Soţiile tinerilor care îşi satisfac serviciul militar şi care au un venit mai redus decât salariul minim sunt îndreptăţite la o alocaţie lunară în caz de graviditate. Numărul porţiilor este determinat pe baza unei liste nominale. la rândul lui.Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (aprobată de parlament în 1991. Aceasta reprezintă un sprijin real pentru familiile cu număr mare de copii .

Din această cauză. reforma judiciară a protecţiei copilului. Ea a survenit abia în Iunie 1997. • afirmarea dreptului acestuia de a creşte într-o familie. Ulterior. abolirea legii 3/1970. 26 a Guvernului) şi legea nr. cel puţin până în prezent.Copilului şi o serie de acorduri internaţionale menţionate au fost acceptate şi legiferate de parlamentul român. acest lucru a fost parţial corectat în forma finală a legii promulgate în Iunie 108/1998. Declaraţiile şi principiile Convenţiei pentru Drepturile Copilului afirmă că statul este responsabil de asistenţa copiilor cu probleme. Ea cuprinde factorii care periclitează integritatea sau/şi dezvoltarea fizică şi morală a copilului. Experienţa arată însă că. neglijat şi exploatat. • primordialitatea siguranţei copilului şi posibilitatea luării unor măsuri de urgenţă pentru asigurarea acestui deziderat. 87/1998 privind adopţia (care funcţionase anterior sub forma ordonanţei nr. • afirmarea principiului nediscriminării copilului. Aceasta înseamnă că cei care sunt plătiţi pentru a presta activităţi de protecţie a copilului şi voluntarii care activează în acest domeniu ar trebui controlaţi în privinţa tuturor activităţilor depuse. nu au fost reglementate sau precizate procedurile pentru pedepsirea celor care încalcă drepturile copilului. Acest lucru a fost remarcat de către profesionişti şi considerat ca un semn de rezistenţă din partea celor care lucrează la nivelele decizionale superioare şi care acceptă greu existenţa abuzului faţă de copil. activitatea de control din partea statului a fost insuficientă. 21 . aceasta înseamnă implicit şi o recunoaştere a fenomenului de abuz şi neglijare. A început o perioadă de reformă care vizează crearea şi reorganizarea a numeroase servicii în interesul copiilor şi al familiilor lor. 25 a Guvernului) . Iată principiile pe care le luăm în considerare în analiza stadiului actual de aplicare în România a Convenţiei privind Drepturile Copilului: • respectarea primordialităţii interesului copilului. Definiţia termenului de "copii aflaţi în dificultate" este frecvent utilizată în terminologia de specialitate pe plan internaţional. • luarea în considerare a opiniei copilului în toate problemele care îl privesc. după lunga perioadă de şapte ani şi jumătate din momentul când cetăţenii ţării şi lumea din Vest au luat la cunoştinţă cutremurătoarele imagini din instituţiile româneşti menite să ocrotească copiii părăsiţi. a fost atât de mult aşteptată. părăsit. Rezultatele acestei scurte perioade de reforme vor fi analizate în cercetarea calitativă prezentată mai jos. Principalele două legi pentru protecţia copilului care au fost adoptate de parlamentul au fost următoarele (în ordinea semnificaţiei lor pentru copilul expus relelor tratmente): legea 108/1998 care se referă în mod direct la "copiii aflaţi în dificultate" (care funcţionase din anul 1997 ca ordonanţa nr. cu toate că aceşti termeni nu au fost niciodată menţionaţi ca atare în textul ordonanţei guvernamentale din 1997. stabilindu-se obligaţia statului de a proteja copilul abuzat.

înaintea sau în locul îndepărtării copilului din familie. reprezentant legal al copilului. Primul rezultat al evaluării arată că. de asemenea. aprobată Legea 273 cu privire la adopţia naţională şi internaţională.A. respectiv Legea 272/2004 ce a intrat în vigoare cu 23 iunie 2004 odată cu plublicarea ei în Monitorul oficial nr. consistent şi unificator pentru clarificarea problematicii protecţiei copilului. Legea face. În anul 2004 a fost. familie naturală. să corespundă necesităţilor copiilor. La baza acesteia stau cele mai relevante principii în protecţia copilului (vezi modulul 1 Principiile protecţiei copilului). în perspectiva globală.• necesitatea existenţei unei perspective şi a unei planificări pe termen lung în privinţa dezvoltării copilului. I.stadiul aplicării în România. respectiv cel de copil. şi ne referim aici la măsurile de plasament. publicată la aceeaşi dată în Monitorul Oficial. Bibliografie Guvernul României. 557. În anul 2004 a fost finalizată Legea copilului. Bucureşti Filipescu. Ed.. poate avea pretenţia de a fi încercat să ofere un cadru coerent. 1997. Această lege se doreşte a fi un cadru unificator al problematicii copilului aflat în dificultate. Adopţia şi protecţia copilului. după renaşterea sa din propria-i cenuşă. o definire clară şi succintă a termenilor de bază vehiculaţi în conţinutul acesteia. precum şi măsuri pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. reorganizarea sistemului de protecţie a copilului în aşa fel încât să se ridice la nivelul standardelor internaţionale. 22 . enunţate în mod explicit încă de la începutul textului de lege. • asigurarea continuităţii relaţiilor copilului cu familia sa naturală. • asigurarea participării profesioniştilor în activităţile de protecţie a copilului. Bucuresti. De exemplu. este dreptul copilului de a avea o familie. Această reorganizare reprezintă de asemenea şi o şansă unică pentru ca munca socială să-şi dovedească valoarea. în România. dar care nu răspunde penal. legea din România concordă cu principiile Convenţiei Internaţionale privind Drepturile Copilului. În concluzie. părinţilor şi familiilor şi să se încadreze în politica comunităţilor şi localităţilor. Sunt prevăzute aici măsuri de protecţie pentru copilul lipsit temporar de ocrotirea părinţilor fie că aceasta s-a produs sau nu din cauze imputabile părinţilor. Legea 272/2004 reprezintă prima lege a copilului care. este o sarcină foarte dificilă. familie substitutivă. de asemenea.. Un alt principiu extrem de important. Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului . Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului (1994). All Educaţional S. • preferinţa acordării unui cât mai mare sprijin pentru familiile cu dificultăţi. ambele legi ratificate în Parlament în 1998 (87 şi 108) cuprind precizarea că măsurile de protecţie trebuie luate în primul rând în interesul copilului. bine afirmat în lege.

*** Convenţia cu privire la drepturile copilului. În: R. 25/1997. *** Ordonanţa de urgentă nr.COPII. 1997.). 26/1997. Programul de consolidare a serviciilor pentru copii şi familii aflate in situaţii deosebit de dificile: un răspuns al României în colaborare cu UNICEF. Compiled by NGLS for the NGO/UNICEF Coordinating Commitee on activities for Children in Central and Eastern Europe. *** (1996). *** Legea 87/1998.4 (18). Departamentul pentru Protecţia Copilului şi UNICEF. Directory for Central and Eastern Europe. *** Ordonanţa de urgentă nr.ro legislaţia valabilă pentru protecţia copilului. Commonwealth of Independent States and the Baltic States. RO Studiaţi Convenţia ONU privind drepturle copilului. *** Legea 108/1998. Bucureşti. Temă Consultati site-ul WWW. Raportul Dezvoltării Umane. ***Legea 272/2004 ***Legea 273/2004 *** (1995) Raportul dezvoltării umane. Tobis (Ed. la adresa www. Principii de bază ale protecţiei copilului şi ale serviciilor de asistenţă socială pentru copiii şi familiile aflate în situaţii deosebit de dificile. Vitillo and D.Pasti. Adoptată de *** NGO projects for children.  Căutaţi pe internet. Commonwealth of Independent States and the Baltic Sates.  Comparaţi legislaţia actuală cu prevederile Convenţiei ONU privind drepturle copilului  23 . Buletin nr. *** Legea 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului. S..copii. Departamentul Informaţiilor Publice.

Abuzul fizic 3. emoţional. vor trebui să înţeleagă definiţiile date de diferiţi autori cuprinşi în acest capitol. cu atât mai mult coexistă consecinţele lor. De asemenea. în 24 . în artă şi literatură. Se recomandă studenţilor să urmărească modul in care este menţionată bibliografia folosită pentru redactarea acestui capitol.4. dar şi definiţiile şi caracterizările conspectate din bibliografia recomandată.5. PSIHOLOGIC ŞI SEXUAL 3. Definirea relelor tratamente asupra copiilor poate porni de la o mare varietate de concepţii teoretice care. în legendele omenirii şi în poveştile pentru copii. institutional si familial Recomandări Pentru studenţi este important să poată defini diferitele forme de abuz cu propriile lor cuvinte. Popescu şi dr. cuprinzând toate aspectele personalităţii: cel fizic. cel psihic (emoţional). Răduţ (1998. 1989). Frude. de a discerne între ceea ce este bine sau rău. Abuzul înseamnă violenţa adultului împotriva copilului. cel moral şi cel sexual. iar abuzurile sexuale sunt însoţite cel mai adesea de vătămări fizice şi întotdeauna de vătămări emoţionale. desconsiderarea personalităţii celui de-al doilea. Abuzul psihologic 3. ABUZUL FIZIC. El poate fi regăsit oriunde şi oricând în istoria şi în prezentul societăţii omeneşti. Desigur. Abuzul de orice formă înseamă profitarea de pe urma diferenţei de putere dintre un adult şi un copil. moral şi sexual. Definiţia dată de dr. Frecvenţa cazurilor de maltratare a copiilor 3.1.3. toate. mai aproape sau mai departe de căminul nostru. Abuzul societal. abuzul fizic. nu numai comiterea unor acte împotriva copilului: "maltratarea este orice formă voluntară de acţiune sau de omitere a unei acţiuni care este în detrimentul copilului şi are loc profitând de incapacitatea copilului de a se apăra. care se manifestă simultan sau consecutiv asupra tuturor laturilor personalităţii copilului. fenomen care este prezent în realitatea noastră astăzi.Modulul 3. Dacă formele de rele tratamente se întrepătrund. putând induce tulburări în dezvoltarea personalităţii pe plan cognitiv. Abuzul sexual 3. Astfel. Evantaiul formelor de rele tratamente este larg. la tulburări de echilibru emoţional şi la consecinţe fizice pe plan psiho-somatic.2.2-3) aduce ca şi completare ideea că abuzivă poate deveni şi omiterea unor acţiuni. p. cel psihic sau sexual poate conduce la retard în dezvoltarea intelectuală. de a căuta ajutor şi de a se autoservi". iau drept punct comun de plecare înţelegerea abuzului ca fiind cauzarea intenţionată a unei vătămări ce afectează sănătatea fizică sau psihică a copilului (N. De obicei relele tratamente cuprind şi laturile fizice ale personalităţii. abuzurile fizice au adesea repercusiuni psihice şi uneori au motivaţii sexuale sau sunt însoţite în mod expres de un comportament sexual.

Forme grave.de pildă cu scaunul . Copilul este o fiinţă vulnerabilă. vătămat. Acest fel de abuz este însoţit de traume psihice imediate sau ulterioare (Popescu. Pecora et al. Gradul abuzului diferă în funcţie de vătămarea produsă copilului. Oricât de toleranţi am fi cu privire la dreptul părinţilor de a-şi educa copiii şi de a-şi alege metodele educative. plăgi. cazul în care părintele aruncă spre copil cu diverse obiecte . probabilitatea crescută a vătămărilor (de ex. ABUZUL FIZIC Pentru profesioniştii implicaţi în acordarea unor diverse forme de asistenţă copiilor (medici. 1996). Dar judecarea comportamentelor în funcţie de majoritatea legilor existente se face în mai mică măsură pe seama intenţiilor oamenilor şi în mai mare măsură pe seama actelor comise efectiv şi a consecinţelor acestora. el prezintă adesea semne fizice cu diverse grade de gravitate: hematoame.şi ar putea foarte uşor să-l rănească). criterii pe care le construiesc pornind de la nivelul de suferinţă produsă copilului (Hardiker. este definită ca abuz fizic. arsuri. Răduţ. psihologi) nivelul de sănătate fizică al unui copil constituie principalul criteriu de apreciere a îngrijirii acordate copilului de către persoanele care au această îndatorire. Criteriul grijii faţă de sănătatea copilului şi al căutării surselor de vătămare fizică este central în protecţia copilului. Ideea extinderii definiţiei este argumentată de faptul că trauma psihică nu se produce doar ca rezultantă a durerii fizice. ci şi ca urmare a ameninţării cu violenţa şi a trăirii iminenţei acesteia. E greu de decis unde începe abuzul grav.. dar şi de tradiţiile pe care le urmăm în creşterea copiilor şi de capacitatea noastră de a ne controla impulsurile. periculoase pentru sănătatea copiilor apar uneori printre modalităţile "educative" aplicate copiilor de către un părinte. În consecinţă. dar care includ. 1998). echimoze. profesioniştii au nevoie de criterii de diferenţiere între diversele tipuri de abuzuri. provocarea de leziuni sau otrăvirea lui.funcţie nu numai de valorile noastre. 25 . prin repetare.1. fracturi. Nu toate leziunile fizice sunt însă accidentale. dilacerări. Sănătatea fizică este un standard central al calităţii vieţii copilului. care trebuie luate şi ele în considerare în cazul aprecierii gravităţii actului violent. Aceasta mai ales când este vorba de o pedeapsă administrată copilului. Agresarea copilului în mod deliberat de către adultul în grija căruia se află el. educatori. asistenţi sociali. 3. În privinţa acestui tip de definiţie se pune întrebarea dacă nu ar trebui incluse aici şi acele forme de violenţă care nu au provocat vătămări la comitere. leziuni interne. surori medicale. (1992) dau o definiţie care merge în acelaşi sens şi anume: abuzul fizic este vătămarea produsă neaccidental de persoana în grija căreia se află un copil la un moment dat. care-şi exercită dreptul de a pedepsi copilul.

dacă sunt contrare preocupărilor specifice vârstei sale. al. înfometarea acestuia.folosirea curentului electric şi altele provocatoare de urme adânci şi răni. deorece transmit copilului mesajul violenţei fizice. de exemplu) şi împiedică realizarea sa şcolară sau profesională. Pedepsele minore aplicate în mod obişnuit nu dăunează sănătăţii şi integrităţii corporale a copilului. lovirea lui de perete sau de vreun obiect. leziuni uşoare) . legarea. arsuri etc.categoria minorilor exploataţi prin muncă face parte din această înşirare deoarece se referă la includerea copilului în activităţi care depăşesc capacităţile rezistenţei sale fizice. pe care le definim ca cele care comportă un risc substanţial pentru sănătatea şi integritatea corporală a minorului.categoria copiilor cu risc.a unui furtun sau cablu. considerăm că studiul fenomenului de abuz şi neglijare poate porni de la relevarea prevalenţei unor fenomene potenţial cauzatoare de abuzuri. 1996 ).copiii supuşi abuzului fizic major (cap spart. aplicate pe oricare parte a corpului. chiar la o singură aplicare (arsuri cauzate copilului. sunt aplicate foarte des copiilor. impropriu sau în neconcordanţă cu faptele comise.. Nici ele nu sunt însă total lipsite de pericol pentru sănătatea sa mentală.abuzul începe atunci când sănătatea psihică sau fizică a copilului este pusă în pericol. Pornind de la aceasta. aşezarea copilului în genunchi. Aceasta se referă la o populaţie de copii necunoscută precis ca număr sau ca pondere. tragerea de urechi sau de păr.copiii supuşi abuzului fizic minor (suprafeţe de piele înroşite.date fiind cele spuse mai înainte referitor la riscul neconfirmat al vătămărilor . ele pot să conducă la traume psihice. Pedepsele fizice sunt metode educative folosite pentru a cauza minorului durere: bătăi cu mâna sau cu orice obiect. Ele pot fi considerate abuzive şi în cazurile când. incluse în comportamentele punitive ale părinţilor. în privinţa cărora avem cunoştinţă despre comportamente şi situaţii care indică posibilitatea unor rele tratamente care ar fi suportate de către minor (diferite tipuri de neglijare sau de abuz). sunt înjositoare (cerşitul. folosirea unor instrumente periculoase . a unui cuţit etc .se mai adaugă la aceste două categorii de abuz. Abuzive sunt considerate în primul rând pedepsele din categoria celor grave. coaste rupte. Categoriile de copii care se pot diferenţia după gravitatea efectelor abuzului sunt: . Studiile care se ocupă de prevalenţa fenomenului de abuz în populaţie pot da indicii estimative privind ponderea acestor copii (vezi Rotaru et. care . dar şi atunci când pedepsele nu corespund greşelilor comise de copil sau când ele sunt menite să aducă satisfacţii adultului nu să corecteze comportamentul copilului. 26 . dar nu avem certitudinea comiterii lor în prezent. fără să fie ieşite din comun. mâini.) . . Totodată ele pot afecta echilibrul psihic al copilului. eventual chiar acţiuni periculoase ca arderea sau otrăvirea lui. Folosite în mod repetat. scuturarea.

8).7% afirmă că munca nu i-a silit să abandoneze şcoala. folosirea lui ca servitor. 26. (1992) şi Whitman (1998) au identificat respingerea. singuri sau în grup. ca instrument. prin vârsta şi rolul pe care îl au în raport cu copiii au putere asupra acestora. Aceste acte pot dăuna copilului pe plan cognitiv. Maltratarea psihologică include respingerea. refuzul de a-l ajuta la solicitarea acestuia.66% dintr-un lot de familii intervievate au declarat că îşi trimit unul sau mai mulţi copii sub 15 ani la muncă. precum şi Brassard.1% au declarat că muncesc în timpul anului şcolar. izolarea. dar sunt mult mai obosiţi. agresive. Garbarino şi colaboratorii definesc abuzul psihologic comis împotriva unui copil ca fiind "atacul concertat al unui adult asupra dezvoltării conştiinţei de sine şi a competenţei sociale a copilului" (1986. 7). ABUZUL PSIHOLOGIC Toate formele de abuz şi neglijare a copilului au componente şi consecinţe psihologice.83% au evitat să răspundă (fără să nege însă). Guttmann şi Seeley (1986). degradarea copilului. Germain şi Hart au analizat studiile privind abuzul psihologic şi au apreciat că el constă din acte de omisiune şi din acţiuni comise care provoacă traume şi leziuni psihologice. Anumite forme de maltratere au însă. muncesc în agricultură sau zootehnie. terorizarea copilului. p. izolarea. iar alţii strâng gunoaie. 10. terorizarea. exploatarea lui.6% sunt vânzători ambulanţi.6% încarcă.4% recunosc că munca i-a împiedicat să urmeze şcoala.2. imorale sau criminale. în pivniţă etc.03. prezintă date după care 5. afectiv sau fizic. iar 2. tocmai mijloace de natură psihologică. de către indivizi care.1998). ci . Garbarino et al (1986) şi Pecora et al. încuierea lui în diferite spaţii închise. rasiste. sau recompensarea unor comportamente neadecvate. Aprecierea gravităţii vătămării psihologice se face pe baza unor criterii ale comunităţii şi ale profesiunii. 3.ar trebui să fie luată ca pilon central al eforturilor de înţelegere a disfuncţionării familiei. 28. fac curăţenie.8% spală maşini.Un raport al Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul muncii şi Protecţiei Sociale (după Popa. 1987. coruperea minorului prin învăţarea cu. Germain şi Hart (1987) au propus definirea abuzului psihologic ca fiind o formă distinctă de rele tratamente. comportamental. p. 21.6% chiar în timpul programului de studii. Dintre muncile prestate de copii se indică un procent de 23. Garbarino şi colegii săi considerau în 1986 că maltratarea psihologică nu trebuie considerată ca fiind doar o consecinţă a celorlalte forme de rele tratamente. precum şi a nevoilor de protecţie a copilului (p. Germain şi Hart. refuzul de a-i răspunde emoţional şi greşita socializare a lui (Brassard. Vătămarea psihologică se poate produce de către membrii familiei sau de către persoane străine de familie. de aceea cercetători ca Garbarino. iar 14. antisociale. 10. Dintre copiii care muncesc. exploatarea. neacordarea răspunsurilor emoţionale. 8. descarcă sau cară marfă. subordonată faţă de ele.dimpotrivă . dar cel mai adesea concomitent pe mai multe planuri. Brassard. 53. 27 .2% de copii care cerşesc. mai ales de ziare. Formele de abuz psihologic mai des întâlnite sunt cele la care recurg părinţii sub formă de diverse pedepse: izolarea copilului (legarea. degradarea lui.6).

a căror probabilitate nu poate fi controlată de copil: dacă dezvăluie secretul. Izolarea copilului de experienţele sociale fireşti ale vârstei sale. Interzicerea sistematică a jocului cu alţi copii. e dependent de adult. aşa cum a fost omorât căţeluşul (înecat sau otrăvit). ostile. Efectul psihic traumatizant al 28 . pedepsirea copilului pentru activităţi de joc specifice vârstei sau pentru gesturi şi comportamente normale (de exemplu curiozitatea. plânsul etc. El poate ameninţa copilul într-o infinitate de variante. a retragerii copilului de la grădinită sau şcoală. împiedică copilul sau adolescentul să lege prietenii şi să-şi formeze puncte de reper în mediul social exterior familiei. va muri de supărare. un animal sau un obiect îndrăgit. dacă îndrăzneşte să dezvăluie secretul relaţiei sexuale. crează acestuia imaginea unei lumi terifiante. repetată a copilului. tratarea unui copil mai mare ca unul de vârstă mai mică (infantilizarea unui adolescent. Aceasta îl va face să se simtă singur pe lume şi lipsit de speranţa de a primi ajutor de la cineva. Ea exprimă negarea legitimităţii dorinţelor copilului şi transmite acestuia ideea că el e lipsit de drepturi. etichetarea negativă a comportamentului unui copil în mod cronic. Această atitudine este frecventă în cazul abuzului sexual. ignorarea şi coruperea ca fiind forme ale abuzului psihologic. inferior şi lipsit de speranţa de a fi acceptat. dacă victima nu participă la joc. spre exemplu). atunci îi va otrăvi căţeluşul. eventual. a distracţiilor cu cei de aceeaşi vârstă. este ceea ce trebuie să se întâmple în toate familiile. Ameninţările adultului se pot referi la pedepse neprecizate. făcând copilul să se simtă singur pe lume şi lipsit de speranţa de a primi de la cineva ajutor. zâmbetul. transformarea copilului în ţap ispăşitor al familiei.). pentru inocularea fricii de consecinţe grave. dar înfricoşătoare. sau. atunci mama se va supăra aşa de tare. Atitudinea de respingere intenţionată. refuzul cronic al gesturilor de afecţiune. afişarea unei preferinţe evidente pentru unul din copiii din familie. Izolarea poate lua forma interdicţiei aderării copilului sau adolescentului la activităţi de club. Whitman (1998) enumeră următoarele acte având caracteristicile abuzului psihologic asupra copilului: ridiculizarea cronică. că va da copilul afară din casă. în cazul tuturor copiilor. manifestată prin nerecunoaşterea consecventă a nevoilor şi meritelor sale constituie o formă specifică de abuz psihologic. antrenamente sportive sau serbări. sau. Încercarea copilului de a depăşi izolarea este considerată de părintele abuziv ca trădare şi este pedepsită. refuzul permanent al părintelui de a recunoaşte sau de a remarca realizările copilului. se asociază cu forme de abuz fizic sau/şi se-xual. va muri şi ea. atunci adultul o va agresa pe sora mai mică. destinate să împiedice copilul de a dezvălui secretul relaţiei sexuale. Izolarea mai are ca efect inocularea ideii că ceea ce se întâmplă în familie este normal. minimalizarea şi umilirea copilului. sau mai rău. Terorizarea copilului pe cale verbală. manipularea unor obiecte. care pot pune în pericol pe copilul însuşi sau pe o persoană iubită de el. în care adultul abuziv foloseşte o gamă largă de ameninţări. în defavoarea altora. îl rupe pe copil de mediul social care îi poate asigura acestuia relaţiile sociale necesare dezvoltării competenţelor sociale şi formării identităţii sale. Izolarea copilului. în formele sale grave. iar în anumite cazuri.terorizarea.

caracterului său imprevizibil: descărcările frecvente de mînie ale adultului pot alterna cu perioade în care acesta produce dovezi de ataşament faţă de copil.terorizării se datorează. 1992). preluând responsabilităţi de adult. exprimarea neîncrederii în viitorul lui. Killén (1997) include şi pe copiii terorizaţi de violenţele dintre părinţi. Caraceristic pentru acest tip de abuz este antrenarea copilului în activităţi ale căror consecinţe îi depăşesc capacitatea de înţelegere şi îi pervertesc judecăţile morale. În acest cadru se include folosirea cu regularitate a unor expresii jignitoare la adresa capacităţilor intelectuale sau practice ale copilului. Deprivarea copilului de demnitate (degradarea în accepţia lui Brassard. neobservarea intenţionată a dorinţelor exprimate de acesta. "Aceşti copii trăiesc în anxietate şi îşi folosesc adesea energia pentru a avea grijă de ei înşişi şi în mod ironic chiar şi de părinţii lor. terorizarea afectează bazele încrederii copilului în adulţi. lipsa de interes a familiei sau a colectivităţii în dezvoltarea abilităţilor copilului sau a performanţelor acestuia. al sexualităţii. folosirea lui în activităţi degradante (ca slugă a adultului). În această categorie de rele tratamente. care îşi pierd stima de sine şi demnitatea. contrabandă. acesta poate prelua comportamente excesiv de mature. Gravitatea acestui tip de comportament abuziv provine din faptul că. 1987) poate fi analizată separat. copii degradaţi emoţional şi moral începând de la vârste fragede. neprotejarea lui de agresiunea unor fraţi sau alţi copii sunt câteva din formele pe care le poate lua ignorarea. 3. Coruperea copilului înseamnă atragerea lui în activităţi şi comportamente antisociale (în domeniul delincvenţei. învinovăţirea lui pentru eşecurile sale din toate domeniile. Ignorarea nevoilor copilului constituie un abuz în măsura în care adultul privează copilul de stimulii esenţiali dezvoltării sale psihice şi cognitive (Pecora et al. trafic şi consum de droguri. de exemplu.3. ca. muncă în condiţii ilegale. Copilul este astfel forţat să preia atitudinile imorale ale adultului abuziv. Este cazul numeroşilor copii cerşetori utilizaţi de familiile lor pentru a le asigura traiul. la cererea lui de ajutor. refuzul de a răspunde la durerea copilului. Refuzul consecvent al comunicării cu copilul. furt.o categorie aparte de rele tratamente aplicate minorului. Manipularea în această direcţie a unui minor poate conduce la angajarea acestuia în pornografie. cerşetorie. este indispensabilă receptivitatea adulţilor la nevoile acestuia. Germain. în parte. 29 . în avantajul şi spre profitul acestuia (Whitman. Hart. înţelegând prin aceasta recurgerea de către adult la exprimări sau la atitudini depreciatoare la adresa copilului. ABUZUL SEXUAL Abuzul sexual este . în lumea înconjurătoare în general. al consumului de alcool sau droguri). În urma terorizării copilului. protejarea surioarei sau a mamei de violenţa agresorului. Prin specificul ei. care afectează demnitatea acestuia.deşi conţine certe elemente de abuz fizic şi psihologic . prostituţie. 1998). pentru dezvoltarea psihică sănătoasă a oricărui copil. al violenţei.

• gradul forţei aplicate. de la atingerile cu caracter sexual. fapta fiind cu atât mai gravă. Chiar şi atunci când relaţiile sexuale nu au o componentă de recurgere la forţă. prin definiţia sa. • relaţia dintre abuzator şi victimă. orală sau anală. Aprecierea gravităţii faptelor comise în cazurile de abuz asupra copiilor se face în funcţie de: • vârsta copilului. pentru a caracteriza relaţii sexuale între persoane între care există o diferenţă sensibilă de maturitate psihică. gesturi sau atingeri de tip sexual) • comportamentul exhibiţionist în faţa unui copil • maniplarea organelor sexuale ale copilului sau obligarea acestuia de a manipula organele sexuale ale agresorului • intruziunea unor obiecte în organele sexuale ale copilului • penetrarea sexuală . să participe la activităţi sexuale care servesc plăcerii adultului. abuzul sexual împotriva copilului este obligarea sau îndemnarea acestuia. Dintre formele de abuz sexual menţionăm: • hărţuirea sexuală (cu formele sale: propuneri verbale. Includem în această categorie toate formele de relaţii şi comportamente hetero. folosirea. Aceasta scoate din categoria abuzurilor jocurile sexuale iniţiate de copii.sau homosexuale în care este implicat un adult şi un minor. copiii sau adolescenţii recurg la forţă împotriva unuia chiar de aceeaşi vârstă. când relaţiile par să fie liber consimţite. Atunci când agresorul este el însuşi minor. diferenţa de vârstă . sau alte avantaje.obligarea minorului la pornografie sau prostituţie în folosul (cel puţin parţial) al adultului Exploatarea sexuală a minorului se referă la supunerea copilului la activităţi sexuale prin forţă sau contra unor sume de bani. cu atât faptele sunt considerate mai grave. genitală sau anală • exploatarea sexuală . Mai pe scurt.Abuzul sexual cuprinde: atragerea.care înseamnă totodată un nivel superior de maturitate .pe cale orală. coruperea. Formele de abuz sexual se pot clasifica în acte sexuale cu sau fără contact (acesta din urmă poate fi contact sexual genital. cu cât acesta este mai tînăr. între persoane înrudite sau nu. convingerea.de la care se vorbeşte despre relaţii de tip abuziv este de cinci ani. Atunci însă când. relaţiile dobândesc caracter abuziv. la penetrarea realizată pe cale genitală. oral sau anal). forţarea şi obligarea minorului să participe la activităţi de natură sexuală sau asistarea unei alte persoane în timpul unor activităţi care servesc obţinerea de către adult a plăcerii. se foloseşte totuşi noţiunea de abuz sexual. fapta fiind cu atît mai gravă. în relaţiile lor sexuale. cu cât relaţia abuzatorului cu victima este mai strânsă. când ele implică minori cam de aceeaşi vârstă sau experimentele sexuale reciproce ale unor adolescenţi. cu cât forţa utilizată este mai mare. de către o persoană adultă. 30 .

Finkelhor a examinat 795 de studenţi cu ajutorul unor chestionare şi a extras următorul grup de factori de risc (după Friedrich. gravitatea faptelor fiind mai mare dacă a avut loc penetrarea copilului. mai există state ale lumii. acest mod de apreciere tinde să apere adultul abuziv şi nu copilul-victimă. De fapt. respectiv conflictele maritale şi violenţa domestică. 1990. 7): 1. respectiv experienţa agresorului de a fi fost plasat în afara propriei familii. Între înţelegerea clinică şi cea legală a relelor tratamente se fac deosebiri în mai toate statele lumii. plasarea copiilor într-o familie. lipsa afecţiunii din partea tatălui 7. Factorii de risc în privinţa abuzului sexual Pentru a studia factorii asociaţi în cea mai mare măsură cu situaţia de victimă a abuzurilor sexuale. După datele altor cercetări. Totuşi. la orice tip de relaţii sexuale care au loc între rude aflate în relaţie directă. Conform acceptului clinic utilizat mai sus. existenţa unei perioade din copilărie în care mama a fost absentă 3. ci orice alt tip de comportament sexual prin care adultul tinde să-şi satisfacă nevoile sexuale utilizând ca partener un copil înrudit (de sex masculin sau feminin). venit redus (sub 10. noţiunea de incest se referă. factori ca apropierea dintre mamă şi copil. p. 31 . în care categoria penală de incest cuprinde doar cazurile de contact sexual vaginal cu victima. De exemplu. incluzînd aici nu numai orice tip de contact sexual (vaginal. Friedrich (1990) adaugă factori de risc. în termeni clinici. prezenţa unui tată vitreg 2. se folosesc criterii privind diferenţa de vârstă. existenţa unei largi reţele externe de suport (număr mare de prieteni. ca: insatisfacţiile. fiind din ce în ce mai mult contestat în practica protecţiei copilului. comportamentul represiv al mamei în privinţa sexualităţii 6. în mod clar. de nivel de cunoştinţe şi de nivel de satisfacţie sexuală între abuzator şi victimă. fără caracter abuziv. lipsa de apropiere mamă-copil 4. Pentru diferenţierea abuzului sexual de alte acte sexuale. în legislaţia ţărilor Comunităţii Europene termenul de incest şi de abuz sexual se referă la orice tip de raporturi sexuale în care un adult are ca partener un minor.000 USD pentru Statele Unite ale Americii) 8. anal). lipsa studiilor liceale ale mamei 5. inclusiv SUA (mai puţin cele din Europa occidentală). existenţa unui număr foarte restrâns de prieteni (cel mult doi) Aceşti factori de risc s-au dovedit a fi cumulativi. numărul mare de copii în familie. lipsa mamei sau a tatălui natural din familie. indiferent de tipul oral. oral. de putere. adăugarea fiecărui factor sau a altora care nu au fost amintiţi ridicând gradul de vulnerabilitate la abuz sexual cu 10-20%.• tipul actului sexual la care a recurs agresorul. lipsa tatălui de lângă copil în primii ani de viaţă ai acestuia şi experienţa agresorului de a fi fost el însuşi victima unor abuzuri. anal sau vaginal al raportului. Prin contrast.

cu atât este mai clar că el nu realizează anomalia acestui tip de comportament. Ei caută confort într-o relaţie caldă. Concepţia libertină asupra sexualităţii. sau de alte persoane. să accepte participarea în mod voluntar şi să fie integru psihic". L. să fie sigur că decizia de a nu se angaja în acţiune va fi la fel de bine acceptată ca şi varianta angajării în acţiune. s-a exprimat: "tatăl-adult din mine a dispărut şi am fost din nou copilandru". Corpul copilului e perceput doar ca un recipient pentru a-şi trăi propriile fantezii sexuale. lipsiţi de dragoste. Printre cazurile de incest. la pubertate. Taţii dependenţi emoţional (10%) Bărbaţii din această categorie se simt deprimaţi. orientat spre fiicele lor. Relaţia incestuoasă de acest tip poate începe la vârste foarte timpurii sau mai târziu. exclusivă cu fiica lor. după care activitatea sexuală este un drept care se cuvine acordat nu numai adultului ci şi minorilor. pot îndepărta riscul abuzului sexual. Finkelhor. University of New Hampshire. 1997) 32 . Taţii imaturi sau de tipul adolescentului regresiv (33%) Aceşti taţi se simt din nou la vârsta adolescenţei în prezenţa fiicelor lor. aflat la pubertate sau chiar înainte de această vârstă. situaţii în care copilul. specială. ei au fantezii legate de soţia lor. implicarea tatălui în îngrijirea copilului de la vârsta fragedă a acestuia. Taţii la care incestul corespunde satisfacţiei instrumentale (20%) Aceşti taţi îşi descriu copilul în termeni non-erotici. nu este suficientă exprimarea unui acord. Spre exemplu. care va avea în toate cazurile urmări grave asupra vieţii sale. Tipuri de taţi incestuoşi2 1. a căror maturizare o urmăresc cu un comportament de adolescent. mai ales a celor ajunse la pubertate. furioşi (10%) 2D. Cu cât un copil este mai mic. În clipele de abuz. adesea conştient şi chiar obsesiv. "Partenerul trebuie să înţeleagă acţiunea propusă. respectiv printre relaţiile sexuale dintre adulţi şi copii. cu un obiect sexual. În această relaţie intimă. 2. Unii dintre ei şi-au asimilat fiica. pot exista. ei includ şi pe cea sexuală. consideră că o relaţie liber consimţită nu poate fi etichetată ca fiind abuzivă. chiar dacă ea implică relaţia dintre un copil şi un adult. să fie conştient de consecinţele actelor sale şi de alternativele pe care le are. încă din copilăria timpurie. Acesta este un punct de vedere care poate fi uşor combătut dacă supunem noţiunea de consimţământ unei analize atente. New York. într-adevăr. 4. Meyer Williams. unul din taţii incestuoşi. Aceşti taţi au adesea au sentimente de vinovăţie pentru actele pe care le-au comis. studiu asupra 118 taţi incestuoşi. Taţii agresivi. Pentru ca o persoană să fi consimţit la o acţiune. rataţi. nu ca obiect al atracţiei erotice. 5. să cunoască normele sociale legate de acţiunea în cauză.relaţii bune cu rudele). este sexualizat precoce de către un adult şi participă voluntar la acte având caracter sexual. În astfel de cazuri. 3. singuri. abuzul sexual începe de la vârste foarte fragede. Consimţământul copiilor la relaţiile sexuale: Diagnosticarea unui caz de abuz sexual se pune adesea în paralel cu problema consimţământului. Taţii cu preocupări sexuale excesive (26%) Aceşti taţi au un interes clar. când a recunoscut abuzul comis. (Material preluat prin bunăvoinţa "The children's Mental Health Allience". Family Research Laboratory.

pe de altă parte (după Back and Lips. dintre care Friedrich (1990) şi Finkelhor (1986) indică următoarele: • Vârsta copilului în momentul abuzului . consecinţe la a care contribuie oprobiul social care întâmpină aceste relaţii. inclusiv comitere de violuri. Motivele principale sunt. apropierea între victimă şi agresor poate îngreuna şi întârzia mult dezvăluirea abuzului sexual ("mi-a fost frică să spun. fiindcă a devenit centrul vieţii nevestei mele"). tipul abuzului şi măsura în care agresorul a recurs la forţă sunt alţi factori de care depinde gravitatea suferinţei copilului. cu atât efectele fizice şi psihice ale abuzului pot fi mai dramatice. • Numărul persoanelor care au abuzat copilul.un singur eveniment de tipul abuzului sexual are pentru victimă un efect mai uşor de prelucrat decât situaţiile abuzive care se întind pe durată lungă de timp. pe de o parte greutatea de a confirma comiterea abuzului cu martori. 1998). însoţirea relaţiilor sexuale de acte de tip sadic. un copil mai mic este socotit mai puţin capabil de a se apăra şi lipsit de capacitatea de a consimţi la relaţii sexuale. Datorită lipsei de înţelegere din societatea tradiţională pentru victimele abuzurilor sexuale. ("Ceea ce am făcut a fost o posibilitate de a mă răzbuna pe copil.cu cât un copil este mai mic. negându-se uneori atracţia sexuală faţă de copil. • Gradul apropierii în relaţia agresorului şi a victimei . Numărul mare de persoane implicate în abuz. Mai multe detalii privind efectele traumatice ale abuzurilor (incluzând şi abuzurile sexuale) vor fi prezentate în capitolul 5. aceasta va trebui să fie ajutată să facă faţă atitudinilor reprobative din famila restrânsă şi extinsă sau a celor din 33 . mai ales dacă acesta este un membru al familiei sale. un alt aspect legat de vârsta victimei. în ciuda consecinţelor grave pentru victimele abuzurilor sexuale. fiindcă X trăia cu noi. Abuzul sexual împotriva copilului îi pune pe profesionişti în faţa necesităţii de a aborda atitudinea adecvată pentru investigarea cazului. supunerea copilului prin forţă măresc senzaţia de neajutorare a acestuia. sunt extrem de traumatizante şi se pot prelucra extrem de dificil.Acest tip de bărbaţi are adesea o istorie de manifestări violente. iar pe de altă parte dificultatea copilului de a depune mărturie împotriva agresorului său. fiindcă s-au simţit neglijaţi de ea. relaţiile de abuz sexual din cadrul familiei.incestul are în acest sens cele mai dramatice consecinţe pe termen lung. • Durata abuzului . plasarea cât mai rapidă a copilului în siguranţă şi de a găsi cel mai bun tratament pentru atenuarea efectelor traumatice ale abuzului. care se prelungesc uneori ani de zile fără a fi dezvăluite. Ei consideră că mama copilului este vinovată. Aducerea agresorilor în faţa instanţei este extrem de dificilă. Abuzul sexual e comis în momente de furie. Consecinţele abuzului sexual asupra copilului depind de o serie de factori. trebuia să-l consider tatăl meu" sau "tot timpul mi-a fost teamă că o să-l trimită pe tata în închisoare dacă se află"). victimei mai în vârstă i se atribuie o mai mare responsabilitate în provocarea abuzului sexual. de asemenea. mama ţinea la el.

FRECVENŢA CAZURILOR DE MALTRATARE A COPIILOR Odată acceptată ideea imoralităţii. neinterzicerea prin lege a diferitelor forme de pedeapsă corporală oferă un context societal în care violenţa împotriva copiilor este posibilă. 93). După autorul citat. că au provocat abuzul prin comportamentul sau îmbrăcămintea lor.comunitatea mai largă de viaţă.084 din lemn sunt la ţară. doar 185 funcţionează în mediul rural. preocupat de relansarea învăţământului rural evident defavorizat până acum: 8. instituţional şi familial. repetenţia este cu 50% mai mare în mediul rural decât în cel urban. că inventează sau exagerează gravitatea unor incidente izolate etc. sau de înlocuitorii acestora. După Back şi Lips (1998) fetele-victime sunt în mai mare măsură considerate ca fiind cele care provoacă abuzul sexual decât băieţii-victime.98 34 . a inacceptabilităţii fenomenului abuzului îndreptat împotriva copilului. 91-93) conceptualizarea abuzului comis împotriva copilului la trei nivele: societal. De obicei victimele sunt acuzate din diverse motive: că au suportat abuzul sexual fără să ceară ajutor sau că nu au avut tăria să suporte mai mult fără să dezvăluie secretul.2 % din din copiii de vârstă între 7-14 ani din mediul rural nu frecventează cursurile vreunei şcoli. În acest cadru al abuzului societal se înscriu inegalităţile de şanse dintre copiii din mediul urban şi rural (Fundaţia "Copiii României". • Abuzul societal se referă la "suma acţiunilor. cei mai mulţi suplinitori necalificaţi îşi desfăşoară activitatea în şcolile săteşti etc. (1992. cele mai multe din cele 1157 de şcoli construite din chirpici şi alte 1. Mai adecvat ar fi însă. p. sistemul bunăstării copilului trebuie să elaboreze forme de servicii şi un sistem legal care să poată proteja copii. 1998.11. înţelegerea caracterului societal al abuzului se referă la: 1. Prezentând proiectul de relansare a învăţământului din mediul rural. presa3 a dat publicităţii date îngrijorătoare. 1985. Pentru proiectarea acestor servicii şi formarea de profesionişti este nevoie de cunoaşterea frecvenţei cazurilor de rele tratamente şi a mediilor în care sunt răspândite diferitele lor forme. p. p. marginalizarea unor familii şi împingerea lor treptată spre o zonă de risc din ce în ce mai mare. 2. din 1295 de licee.16. 3 Adevărul.4. gradul crescut de violenţă din societate. aşa cum consideră Pecora et al.194). Abuzul împotriva copiilor este privit în general ca un fenomen legat de mediul familial. 4. 3. furnizate de Ministerul Învăţământului. atitudinilor şi valorilor societăţii care împiedică buna dezvoltare a copilului" (Giovannoni. care favorizează apariţia climatului de abuz chiar şi asupra copiilor. 3. existenţa inegalităţii educaţionale sau de formare profesională între diferitele categorii de familii şi copiii acestora. de persoanele din familia nucleară sau mai largă menite să îngrijească minorii.

Adevărul. Apelativul de "ţigan" îi urmăreşte de mici şi se accentuează odată cu trecerea timpului. aceasta denotă o formă de neglijare a lor din partea instituţiilor şcolare şi a cadrelor didactice. refuzul unor învăţători de a-i primi pe copiii romi în structura claselor.o problemă socială: boli. În mediul rural. de obicei în ultimele bănci ale sălilor de clasă. dacă el depăşeşte standardul cultural obişnuit al comunităţii. Pe lângă responsabilitatea comiterii abuzului direct faţă de copil. În ciuda unor declaraţii oficiale. cu care aceşti copii pornesc în viaţă.Abuzul instituţional. Desemnarea unui anumit comportament din cadrul familial ca fiind abuz sau neglijare depinde de o serie de factori sociali şi culturali. Cei care abandonează şcoala sunt.) ar trebui să stimuleze frecvenţa şcolară. sub următoarea formă: dacă profesioniştii. la randamentul redus în procesul educaţional. atunci pedeapsa fizică trebuie şi este justificat să fie aplicată şi în familie.spre exemplu al unei şcoli dintr-un sat mai izolat . Se pare că nici în aceste instituţii ei nu sunt scutiţi de abuzuri din partea unor persoane care sporesc suferinţele copilului. acordarea burselor sociale sau a ajutoarelor legale (îmbrăcăminte. cât şi în contactul cu populaţia majoritară. infracţionalitate . Eşecul începe chiar din şcoala primară. formaţi în spiritul unor metode ştiinţifice de reglare a comportamentului copiilor nu îi pot educa decât recurgând la bătaie. pentru că aceste măsuri cunosc o aplicare sincopată. încălţăminte. Un comportament este considerat într-o societate dată ca fiind abuziv. unităţi medicale operează în modalităţi discriminatorii sau de nerespectare a drepturilor copiilor şi ale omului. în relaţiile cu autorităţile locale sau cu alte instituţii de stat (şcoală. ori aşezarea acestora "grupaţi". rechizite. cei însărcinaţi cu îngrijirea copilului.este însă de greu de schimbat. în mod normal. • M. etc.în special de către cei în care copilul are încredere. În contrast cu abuzul societal şi instituţional. programele de după '89 de integrare socială a romilor n-au reuşit. în majoritate copii din familiile sărace şi cei aparţinând minorităţilor naţionale defavorizate. locuinţele romilor se află departe de şcoli. ceea ce duce inevitabil la absenteism şcolar. de astă dată prin abuzul comis chiar în numele instituţiei.). ceea ce denotă în ceea ce îi priveşte ineficienţa sistemului de protecţie. p. în funcţie de administraţia locală.. datorită unor mentalităţi colective puternice. Marin (30. constituite în tradiţii. este cel prin care unele şcoli. în general.. Sigur. Acest lucru nu face altceva decât să tensioneze relaţiile interumane atât în propriile comunităţi. organizată de "Salvaţi copiii" s-a dezbătut un subiect fierbinte: copiii romi din România şi problemele lor. Bătaia peste fund sau o palmă dată unui copil sunt considerate în România forme acceptabile de pedepse date de către părinţi. la o conferinţă care a avut loc la Bucureşti. Aceeaşi categorie de copii ajunge cel mai des în instituţiile de ocrotire.. abuzul familial este comis de membrii familiei copilului . instituţiei îi revine şi răspunderea pentru mesajul transmis indivizilor. Climatul unei instituţii .. condiţionarea primirii alocaţiei de prezenţa şcolară. autoriţăţi. 12) Copiii romi . prin separarea claselor. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa.. de identitate stigmatizată.Tuturor acestor greutăţi materiale li se adaugă şi una de tip social. în toată lumea.06. inspectorate şcolare etc. Chiar dacă un părinte aplică aceaste forme de pedeapsă în mod frecvent (chiar • 35 . unde aceste cazuri cunosc cea mai mare frecvenţă.1998. analfabetism.

Încercând să estimeze frecvenţa în populaţie a fenomenului abuzului. oricât de vehement s-ar împotrivi bătăii. nici un asistent social.raportate la un interval dat de timp. Ea a fost exprimată prin indicatorii statistici ai incidenţei. din familii cu ambii părinţi. Gil constată existenţa a unei rate de cazuri raportate de 8. De exemplu. Prevalenţa în datale statistice se referă la toate persoanele care au trecut. prin experienţa abuzului. Intervenţia sa nu va avea însă un fundament la fel de ferm ca în cazul în care legile interzic cu desăvârşire bătaia. în 1986. unde s-au desfăşurat cele mai extinse studii privind frecvenţa abuzului. Straus şi Gelles (1986) au estimat la un milion numărul copiilor 3-17 ani. decât în deceniile precedente.500 de cazuri de agresiuni fizice prin care s-a considerat că au fost vătămaţi fizic copiii. dar şi în calitate de agresori. receptarea violenţei de indivizi adulţi şi tineri este amplificată ca urmare a reflectării ei abundente în mass-media. doar că el se raportează într-o măsură mult mai accentuată astăzi. la scară macrosocială. numărul cazurilor de agresiuni comise de minori şi referite serviciilor sociale a crescut de la 95 în anul 1972 la 7228 în anul 1993. În Suedia sau în Olanda. nu ar putea considera justificată pedepsirea părintelui. p.3 la 100. 1991a) au fost raportate 311. Una din cauzele acestei creşteri se regăseşte – dacă observăm societatea în care trăim în perspectiva comunitară – în accentuarea violenţei de toate tipurile.000 în 1967 şi de 9. Incidenţa şi prevalenţa formelor de rele tratamente Pentru a sublinia ponderea pe care astăzi lumea occidentală o atribuie fenomenului de abuz asupra copilului. prezentăm unele date din literatura de specialitate din SUA. 27) arată că nu se ştie dacă această creştere masivă a raportărilor în cazurile de maltratări ale copiilor de către minori se datoreşte unei creşteri dramatice a fenomenului abuzului ca atare sau prevalenţa fenomenului a rămas aceeaşi.000 în 1968 (incidenţă). De fapt. nici dacă acest stil parental ar prezenta urmări pe planul comportamentului şi al echilibrului emoţional al copilului. Copiii ajung din ce în ce mai frecvent în atenţia opiniei publice şi a serviciilor sociale nu numai în calitate de victime ale unor abuzuri din partea unor adulţi.care acoperă cerinţele unei anumite definiţii a fenomenului studiat . Incidenţa se referă la numărul de cazuri de abuz . care au fost supuşi unui abuz grav în propria familie. la rândul ei. Folosind definiţia "abuzul asupra minorului este provocarea în mod deliberat a unei leziuni de către persoana care îngrijeşte copilul". sau decăderea lui din drepturile de părinte numai pe această bază.4 la 100. astfel de pedepse sunt ilegale şi dacă se dovedeşte că un părinte le aplică frecvent. Astfel. el poate fi judecat şi condamnat pentru abuz fizic împotriva propriului copil. într-o perioadă dată din viaţa lor.zilnic). În Scoţia. Tisdall (1996. el a evaluat între 2. respectiv prevalenţei fenomenului. Recunoaşterea normelor culturale mai restrânse sau mai largi nu înseamnă însă că profesionistul interesat de copil să nu încerce să intervină în folosul unui copil afectat de un asemenea stil parental. în SUA (după Sedlak.5 şi 36 . relele tratamente sunt mult mai frecvente decât cele raportate.

Anual. abuzând de puterea cu care au fost investiţi şi nesocotind drepturile celor pentru care lucrează. 1992).1. 24% din personalul şcolilor. celelalte tipuri de rele tratamente menţinându-se în aceleaşi limite. vătămare sau chiar leziuni grave (prevalenţă). Analizând abuzul instituţionl. (1992) prezintă datele Centrului Naţional American de Abuz şi Neglijare (NCCAN). după care 16% din personalul de îngrijire al centrelor de zi. Datele arată o creştere a abuzurilor sexuale. 1992). 56% din personalul care lucrează în domeniul sănătăţii mentale. 61% din poliţişti comit agresiuni. cu intenţia de a le provoca durere.4 milioane numărul acelor familii care recurg la violenţă fizică împotriva propriilor copii. în Statele Unite ale Americii se înregistrează în jur de 1 milion de copii abuzaţi grav şi. 37 . În privinţa vătămărilor fizice se constată chiar o uşoară tendinţă de scădere în această perioadă. prezintă date privind incidenţa abuzului în populaţia americană prin referire la toate cazurile care au fost raportate cel puţin de două ori în perioada dată la o agenţie de protecţie a copilului (datele provin de la Asociaţia Americană de Protecţie a Copiilor (după Pecora et al. mor între 2000 şi 5000 de copii (Pecora et al. Tabelul 3. Pecora et al. în urma unor astfel de acte.

8 3. 1992. Cele mai cutremurătoare exemple ale dificultăţii şi chiar a incapacităţii societăţii de a proteja în suficientă măsură copiii sunt cazurile de deces care au loc ca urmare a relelor tratamente.1.3 13. Procentul comparativ a diferitelor tipuri de abuzuri în doi ani consecutivi Tipul de maltratare % Injurii fizice majore Injurii fizice minore Injurii fizice nespecifice Maltratare sexuală Neglijare fizică Maltratare emoţională Altfel de maltratare 1986 n=323.9 8. în medie de 7. 38 . Deşi dificil de identificat un anume tip de copil care este predispus la efecte letale ale relelor tratamente. 1992 prezintă date din SUA.6 trec prin experienţa relelor tratamente care le aduc prejudicii (unii dintre copii trecând. Pecora et al. Această estimare confirmă că. din 1000 de copii.9 11.2. dar şi a neglijării copiilor. 1989.500 Abuz emotional 188. Estimativ. prin mai multe tipuri de rele tratamente).8 17. 1992.0 2. p. după care în fiecare zi mor trei copii ca urmare a relelor tratamente comise împotriva lor. valoarea frecvenţei diferitelor tipuri de abuzuri scade.1 15.7 (după Pecora et al. (1992) sintetizează unele date statistice: • Vârsta medie a copiilor decedaţi a fost de 2.100 Abuz sexual 133.9 1985 n=431.6 13.3 7. 101) Cercetătorii care analizează fenomenul abuzului asupra copiilor în SUA recunosc limitele activităţilor de protecţie a copilului.Tabel 3. în total 22. mai puţin severe.2 ani. Pecora et al. Incidenţa relelor tratamente în SUA (datele se referă la cazurile investigate şi evaluate ca abuzuri) Tip Număr cazuri Abuz fizic 311. Tabelul 3. p.600 Neglijare fizică 507..5 7. 49) numai 25% erau în evidenţa agenţiilor de protecţie a copilului.7 54.6 11.700 Neglijare educaţională 285.8 ani. relele tratamente sunt mult mai frecvente decât cele raportate. aceasta presupune existenţa a de patru ori mai mulţi copii supuşi unor abuzuri grave decât numărul cazurilor cunoscute. de fapt.9 3.1 8.1 4. • Există tendinţa ca cei decedaţi să fie cei mai tineri copii din familie sau copii singuri.550 2. Din 267 de cazuri de copii care au murit în statul Texas într-un an (citat de Zigler şi Hall.2 (după Pecora et al. simultan. Folosind alte definiţii. 103) După calculele statistice mai recente ale lui Sedlak (1991b). privind raportarea cazurilor.5 3. Daro (1988) indică o creştere a ratei mortalităţii ca urmare a abuzurilor. p.900 Neglijare emoţională 203.016 2. mult sub media copiilor abuzaţi.000 total de Rata la 1000 de cazuri 4.8 53.

17 Dec. dezintegrarea structurii familiale . În privinţa factorilor etiologici ai comiterii abuzului cercetări din California (după Legislative Analist's Office.7 ani vârsta medie . 16% erau sub vârsta de 16 ani şi 19% erau între 16 şi 19 ani. • S-a constatat suprareprezentarea copiilor cu anumite handicapuri sau a celor despre care părinţii credeau că au anumite deficienţe. şomajul (25%) şi alcoolismul (19%).18%.de ex. (1989) a rezultat o incidenţă a raporturilor sexuale de 3. din totalul infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală.• În legătură cu reprezentarea celor două sexe. restul au fost bărbaţi. în 1985 de 18%.33%.000 de copii în familii fără adăpost şi în jur de 5. în 1984 de 11%. cu o uşoară tendinţă de suprareprezentare a băieţilor.(33%) şi sărăcia (30%). iar în 1986 de 31.5 la 1. Aceeaşi sursă ne serveşte pentru a descrie caracteristicile demografice ale copiilor-victime şi ale agresorilor lor (Tabelul 3. faţă de 7%* negrii . Toporan. rata copiilor născuţi în familii monoparentale fiind de asemenea mare. faţă de 60 * Etnie Hispanici .000 de copii.000 de copii ai străzii. În ceea ce priveşte Marea Britanie. doar 3% au fost femei. Tabelul 3. fizice relaţie faţă de copil Altele sau comportamentale 80% părinte biologic 26% 7% alte rude 5% părinte vitreg 39 . Dintr-un studiu efectuat în Scoţia de către Roberts et al. Tisdal (1996) arată creşterea numărului familiilor aflate în situaţie de criză: în Scoţia în 1992-1993 erau peste 33. 1998) scot pe primele trei locuri atitudinile parentale improprii (35%). cunoscute de poliţie şi de direcţiile de protecţie a copilului este în creştere.40%. Barbor şi Piller (1987) au constatat creşterea exponenţială a ratei abuzurilor sexuale în anii '80 în Marea Britanie: procentul copiilor abuzaţi sexual din totalul copiilor supuşi abuzurilor a fost în 1981 de numai 3%. 1998. faţă de hispanici . prin divorţ .44%. în 1983 de 6%. în 1982 de 5%. în "Adevărul". numărul cazurilor de abuz sexual comise împotriva minorilor.3%. utilizarea drogurilor (26%). în ultimii cinci ani. Date demografice ale copiilor-victime şi agresorilor lor (California) Copii-Victime Agresori Vârsta medie . Dintre agresorii copiilor.4). faţă de 6%* Altele . procentul a crescut la 40. iar în anul 1998. Conform datelor poliţiei (după datele Inspectoratulului General de Poliţie. 10). p. În România..5% aveau ca victime minorii.3. faţă de 10%* Dizabilităţi mentale.3%.35%. Dintre aceştia 27% au fost rude apropiate sau taţi.28. faţă de 46 * albi .31 de ani Vârst 41% din copii sunt sub 5 ani Gen 58% fete 63% femei 42% băieţi 37% bărbaţi Albi . prezentate de I. faţă de 10%* altele .19%. ea este apropiată. alţi factori importanţi sunt conflictele maritale (27%). • Mai puţin de 2% din copiii decedaţi au fost abuzaţi sexual. 30. 5%. faţă de 37%* 24%* Negrii .

A început un proces. Maria de 6 ani şi Lili de 3 ani atunci). împreună cu mama fetiţelor şi cu Lili. Astfel. divorţul a fost oficial declarat în favoarea mamei. I s-a permis tatălui să viziteze copiii. abuzul cunoscut unor profesionişti (de exemplu medici. Mama a refuzat să înţeleagă necesitatea investigaţiei şi autorităţile nu au întreprins nimic în lipsa plângerii depuse de mamă. 1998) * faţă de procentul din populaţia totală de copii. Fetiţele au fost atunci internate la Casa Copilului. din cauza violenţei fostului soţ. 99): ceea ce iese la suprafaţă este doar o mică parte din ceea ce rămâne ascuns. copiii au putut reveni la domiciliul ei. cunoaşterea fenomenului abuzului comis împotriva copiilor are caracteristicile unui Iceberg (p. În octombrie 1997. instituţii (şcoală. abuzul cunoscut de forurile legale de investigare (instituţii de protecţie a copilului). (1992). De atunci. deoarece aceasta a observat că ea a fost molestată sexual de către tată. În februarie 1998. tatăl a revenit din nou acasă (în aceeaşi singură cameră).) Maria. 40 . dar fetiţele au fost lăsate acasă.8% persoană neînrudită (după Legislative Analist's Office. Maria a fost preluată de bunică. Un lucrător social al Serviciului pentru Drepturile Copilului a preluat cazul. şi cu aceste ocazii el a spus în repetate rânduri Mariei că ea este vinovată pentru situaţia surorii sale şi pentru investigarea lui de către poliţie. Drepturile tatălui nu au fost îngrădite. Psihologul care a examinat fetiţa a semnalat imediat autorităţii tutelare locale şi poliţiei abuzul şi molestarea sexuală a copilului. mama s-a plâns că fetiţa a fost abuzată anal de către tată. dar cu suspendarea pedepsei. straturile "muntelui de gheaţă" sunt: 1. a. Pe baza examinării copilului pare posibil că Lili a fost abuzată oral de către tatăl ei. 2. cadre didactice). el a fost declarat vinovat pentru molestarea sexuală a fetiţei sale. abuzul cunoscut unor organizaţii. Mama. tatăl fiind expulzat legal din casă. 3. Vom ilustra în cele ce urmează câteva cazuri de abuz cărora sistemul legal din ţara noastră trebuie să le răspundă prin măsuri prompte. Examenul medico-legal a constatat violul anal. locuind împreună cu mama şi cu fetiţa cea mică. circumscripţie medicală). 5. împreună cu familia (cu soţia şi cu două fetiţe. În martie 1997. 4. Dinspre adâncuri spre suprafaţă. cu respectarea principiilor Convenţiei pentru Drepturile Copilului. 6. în timp ce mama era la lucru. iar mama este o persoană imatură care trăieşte într-o situaţie de stres continuu. unde ambele au regresat comportamental. abuzurile necunoscute de către toate persoanele din afara familiei (sau a cadrului restrâns instituţional în care este crescut copilul). fiind incapabilă să ia atitudine hotărâtă împotriva fostului soţ. În ianuarie 1998. abuzurile cunoscute vecinilor şi unui număr restrâns de cunoştinţe. În iunie 1997 Maria a fost din nou violată anal. abuzul investigat de procuratură şi tribunal. care a prezentat în septembrie 1998 simptome grave de stres post-traumatic. respectiv de adulţi din zonă După Pecora et al. o fetiţă de 5 ani şi 5 luni a fost adusă în Noiembrie 1996 de bunică. condamnat la doi ani închisoare. care a rămas noaptea singur cu ea. dar tatăl a rămas la domiciliu. De atunci până în vara anului 1999 atrăit în continuare în căminul familial. el a rămas liber şi ferm convins că nu trebuie pedepsit pentru ceea ce a făcut.

acesta fiind 4 5 Caz descoperit şi investigat de A. a fost abuzată sexual de către bunicul vitreg şi de către bunica din partea mamei.) Ionel4. asistent social 6 Caz descoperit de psiholog E. neglijată fizic şi emoţional. fiind internat mai întâi în spital. asistent social 41 . Eva a fost de obicei în grija bunicii şi a bunicului din partea tatălui. El a fost eliberat de curând. Carmen a fost luată acasă în schimbul sugarului lăsat în instituţie. Caz descoperit şi investigat de C. care a continuat să exercite presiuni asupra ei (învinovăţind-o.nu a reuşit punerea în aplicare a expulzării acestuia de la domiciliu. ea a aflat că Eva a fost abuzată oral de către bunicul vitreg. procesul a fost reluat de către procuratură. fetiţa-victimă nu a fost apărată faţă de tată.asistent social. Cu ocazia vizitei asistentului social la domiciliu. de 3 ani şi 5 luni. Este un alt caz de "reintegrare în familia proprie" după o perioadă de un an şi jumătate de abandonare de către mamă în Casa Copilului. un băieţel de 5 ani. concomitent cu declaraţii de afecţiune şi ameninţări).I.I. respectiv la bunică. Odată. întemniţarea vinovatului pentru doi ani. După câteva întrebări. cu ocazia unei vizite la familie în vederea anchetei pentru sugar. comportamentul lui prezintă ameliorare după o primă perioadă în care el a fost neîncrezător faţă de toată lumea. Carmen a fost găsită întâmplător de lucrătoarea socială. a fost abuzat fizic şi psihic şi treptat. Acum ea se dezvoltă bine şi este mult îndrăgită de către părinţii adoptivi. A fost internată în spital şi a avut norocul să fie adoptată. d. Fetiţa a fost găsită cu capul spart. având ca rezultat condamnarea şi. dar un alt frăţior sugar a fost şi el părăsit. bunica paternă a observat o stare neobişnuită de stress la nepoţica ei. În prezent Ionel se află tot în Casa de Copii. un frate mai mare a rămas acasă. Munteanu. mamei îi revenea creşterea celor doi copii (Eva şi frăţiorul în vârstă de 1 an). extrem de murdară. dar a continuat să prezinte un comportament extrem de violent şi alcoolism. aproape goală pe cimentul rece. În această perioadă. copilul prezenta semne de maltratare. posibil şi sexual de către tată. Abuzul a fost descoperit de un lucrător social din Leagăn care a auzit că băiatul care anterior a fost internat în instituţie şi cu un an în urmă "reintegrat în familie" este acum bătut şi neglijat fizic. Fulop. Acesta este un exemplu pentru stadiul actual de procedură în cazurile de abuz sexual: abuzul anal nu a fost considerat ca incest. pe durata procesului şi după acesta. când fetiţa s-a reîntors. în timp ce fratele ei mai mare era bine îmbrăcat şi într-o stare de nutriţie bună. apoi la Casa de Copii. în sfârşit. Lucrătoarea socială afirmă cu nu i s-a semnalat de către Casa Copilului reintegrarea lui Carmen. c. Ea prefera să-şi lase fetiţa cu socrii şi să stea cu cel mic la mama ei. b. La sfîrşit de săptămână lua copilul acasă la ea. ci a fost încadrat prima dată în noţiunea de corupere şi numai ulterior în cea de perversiune. Comisia pentru Protecţia copilului nu s-a mai ocupat de caz o lungă perioadă după ce copiii au părăsit instituţia şi au revenit la mamă. părinţii fiind recent divorţaţi.Fulop.) Carmen5 este o fetiţă de 2 ani intens abuzată. Faptul cel mai revoltător este că băiatul a fost încredinţat familiei în urma unei evaluări foarte superficiale: nu s-a luat în considerare că tatăl fusese închis anterior pentru uciderea celui mai mare băiat din familie. se masturba şi prezenta alte tulburări comportamentale sexuale. Din aprilie 1998.) Eva6. poliţia nu a intervenit pentru protejarea victimelor violenţei familiale. Zorgo şi investigat de C. înaintea.

În literatura de specialitate se vehiculează mai multe definiţii ale violenţei printre care: •În Raportul Mondial asupra Violenţei şi Sănătăţii. atac ce este consumat în plan fizic sau verbal . dezvoltarea sa este întârziată şi comportamnetul său este încă marcat de trauma la care a fost supusă mai mulţi ani. dar numai în casa bunicilor pentru a se evita contactul cu rudele care au abuzat de copil. arsuri produse de ţigări. deci înainte de aprobarea adopţiei. agressivity. OMS. că. Direcţia pentru Protecţia copilului a fost anunţată şi copiii au fost plasaţi la bunicii paterni. asistent universitar 42 . prin care se înţelege o stare relativ propice comiterii unei agresiuni. contra altuia sau contra unui grup sau unei comunităţi care antrenează sau riscă puternic să antreneze un traumatism. era subnutrită. agressiveness.agression. e. Ulterior. 17). 2005. în literatura anglo-saxonă de specialitate se folosesc termenii: . 2002. trecând în revistă termenii specifici cu care operează actualmente literatura de specialitate. adopţia a fost anulată şi fosta mamă adoptivă a fost judecată. închisă în dulap atunci când mama ei avea partide de sex. o dezvoltare improprie sau privaţiuni”(după Jigău. că ea are un comportament anormal. atenţionată de către vecini. prin care se înţelege comiterea unui atac fără o provocare. potenţialul de a comite atacuri. deoarece Poliţia şi Procuratura au considerat că nu există suficiente dovezi pentru un proces.Baciu. Avea urme de maltratare fizică pe tot corpul. se arată că violenţa înseamnă „ameninţarea sau folosirea intenţionată a forţei fizice sau a puterii contra propriei persoane. susţinută de anumite trăsături ale 7 Caz investigat de C. cu toate că tatăl a declarat de repetate ori că mama abuzează de copil. Geneva. părinţii adoptivi au divorţat şi fetiţa a fost dată în îngrijirea mamei. astfel : 1. după descoperirea abuzului. este tot mai frecventa violenţă manifestată în cadrul şcolii. 217). agresivitatea latentă. Neamţu (2003) nuanţează conceptul general de violenţă şcolară.încurajat de către soţia lui. Mama nu avea servici. un deces sau daune psihologice. mama a obţinut apartamentul şi dreptul de a creşte copilul. limba tăiată. pe motiv de calomnie. „cea mai frecventă conduită de devianţă şcolară” noţiunea generală de violenţă desemnând „orice comportament al cărui scop este prejudicierea sau distrugerea victimei”. • Cristina Neamţu. în orice atac agresiv „vom regăsi apelul la forţă pentru transformarea unui individ în instrument în folosul personal şi apelul la violenţă pentru înlăturarea/devalorizarea semenului perceput ca adversar”. asistent social. de asemenea. Mai târziu. atât în familie cât şi în mediul înconjurător.) Aura7 avea 6 ani cînd televiziunea. S-a descoperit că mama avea antecedente de schizofrenie descoperită la vârsta de 20 ani. pag. dar nu a fost închisă. VIOLENŢA ŞCOLARĂ O formă aparte a agresiunii. Liiceanu şi Preoteasa. tatăl era angajat şi era proprietarul apartamentului. fiind considerată vinovată de maltratare. pag. care desemnează componenta normală a personalităţii. Mama a fost îndemnată să-i viziteze. A fost interesant în acest caz faptul că abuzatorii nu au fost urmăriţi de autorităţi. La divorţ. Aceasta afirmă. 3. care îl poate avea pe copil atât drept victimă cât şi agresor. Copilul se află în continuare la Casa de Copii. Dar imediat după decizia cu privire la plasamentul copiilor. a descoperit că este grav abuzată şi maltratată fizic de către mama adoptivă. când fetiţa avea aproximativ 3 ani.5. consideră violenţa şcolară. Psihologul care a examinat fetiţa a fost sigur că dificultăţile de adaptare sunt cauzate de tulburări de stres posttrsumatic. (2003. datorate abuzului sexual oral. abuzatorii au dat în judecată Comisia pentru Apărarea Drepturilor Copilului.

care se manifestă printr-o diversitate de forme. care nu poate fi reperată din exterior. cu aceeaşi semnificaţie (Neamţu.1. 2. violence ressentie sau violenţa resimţită. 2003. în literatura francofonă de specialitate sunt utilizaţi termenii: . curajul. cât şi la cele/cea individuale(ă). dintre care. Forme de violenţă între elevi 43 . . pag. Figura 3. subiectivă. Conform aceluiaşi studiu.violence. fiind neajutorată în faţa agresorului. direct sau indirect. sensul acestui termen este acoperit de noţiunea de „bullying”. fie în integritatea lor morală. termen care tinde să fie adoptat în limbajul de specialitate universal şi care desemnează un gen de violenţă pe termen lung. a unei relaţii de putere asimetrice – persoana expusă acţiunilor negative are dificultăţi în a se apăra. fie în participarea lor simbolică şi culturală. .1.bullying. . 2005): a) violenţa între elevi. termen preluat din limba engleză.220). etc.. iniţiată de un individ sau de un grup şi direcţionată împotriva unui individ care nu se poate apăra în contextul respectiv. combativitatea.persoanei. care defineşte situaţia de interacţiune în care unul sau mai mulţi actori acţionează. care desemnează violenţa psihologică (insulta. Violenţa în mediul şcolar este un fenomen deosebit de complex. cele mai frecvente forme de violenţă întâlnite între elevi sunt cele prezentate în figura 3. bullying.mobbing. iniţiativa. care se referă la atacurile în grup ale unor copii asupra unui alt copil . farsa. ce se pot exprima ca forme adaptate social ale agresivităţii: competitivitatea. care se referă atât la atacurile/terorizarea/intimidarea în grup. ambiţia. prejudiciindu-i pe alţii la niveluri variabile: fie în integritatea lor fizică. cele mai importante sunt (Jigău. Termenul nu trebuie folosit atunci când ne referim la conflicte ce au loc între doi subiecţi cu forţe (fizice şi psihologice) aproximativ egale. fie în posesiunile lor.les brimades. deoarece este simţită ca atare numai de către victimă . Liiceanu şi Preoteasa. minciuna). folosirea corectă a termenului presupunând existenţa unui dezechilibru.în momentul de faţă. atât fizică. cât şi psihologică.

Cele mai frecvente forme de vi
Jignire - apartenenta religioasa Jignire - apartenenta etnica Jignire - situatia socio-economica
b) violenţa elevilor faţă de profesori; În privinţa formelor pe care le îmbracă violenţa elevilor faţă de profesori Jigău, Bataie Liiceanu şi Preoteasa (2005) au scos în evidenţă, în primul rând indisciplina, absenteismul, fuga de la ore, ignoratrea mesajelor transmise, sarcasmul (vezi fig. 3.2).

Jignire - trasaturi fizice de profesori Figura 3.2. Forme de violenţă ale elevilor faţăsau psihice Certuri, conflicte

Cele mai frecvente forme de violenţ Injurii profesori
Lovire, agresiune fizica Injurii, jigniri Agresiune nonverbala
c) violenţa profesorilor faţă de elevi; Formele de comportament neadecvat al profesorilor faţă de elevi sunt următoarele : Atitudini ironice/sarcastice – agresivitate verbală faţă de elevi: de la forme mai simple precum atitudini ironice, folosirea tonului ridicat la forme mai grave precum injurii, jicniri, insulte; Refuzul – evaluarea neobiectivă; îndeplinirii sarcinilor – agresiunea non-verbală, care ia uneori forme mai uşoare : ignorarea mesajelor elevilor şi neacordarea de atenţie, iar alteori agresiunea non-verbală ia forme mai grave Ignorarea mesajelor transmise precum: gesturi, priviri ameninţătoare, însoţite de atitudini discriminative şi marginalizarea unora dintre elevi;

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

Indisciplina
44

Absenteism, fuga de la ore

– excluderea de la ore pentru indisciplină şi refuzul unor elevi de a rezolva sarcinile şcolare; – violenţa fizică: lovire în palmă, palme date peste cap, tras de păr, urecheat, etc. d) violenţa părinţilor în spaţiul şcolii; Formele de comportament neadecvat al părinţilor în şcoală sunt următoarele: – comportamente neadecvate faţă de profesori : ironii, discuţii aprinse, ţipete, până la agresivitate fizică, generate de nemulţumirile părintelui faţă de comportamentele unui profesor, considerate violente de părinte, manifestate în raport cu copilul lui, de necunoaşterea şi neînţelegerea de către părinte a specificului curriculumului, a programului şi a regulamentului şcolar, de lipsa de încredere a părintelui în şcoală ca mediu de educaţie şi în cadrele didactice ca modele pentru copii . – comportamente agresive faţă de alţi elevi: certuri, bătaie, încercând „să rezolve” singuri conflictele apărute între propriul copil şi alt elev; – comportamente violente faţă de propriul copil în spaţiul şcolar: de la ironizarea sau admonestarea acestuia în faţa colegilor de clasă, până la agresivitate fizică în faţa colegilor de şcoală. e) violenţa în spaţiul din jurul şcolii. Comportamentele violente care se manifestă în spaţiul din vecinătatea şcolii sunt următoarele: a)– violenţa fizică provocată de persoane necunoscute (agresiune, bruscare, lovire intenţionată); b) - agresiuni verbale provocate de persoane necunoscute (batjocura, umilirea, injuriile); c) - agresiunile sexuale (hărţuirea, tentativa de viol, violul); d) – furturile, cărora le cad victime numeroşi elevi în imediata vecinătate a şcolii. Acest studiul naţional al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei şi al UNICEF, „Violenţa în şcoală”, care şi-a propus să ofere o imagine de ansamblu asupra dimensiunii fenomenului de violenţă în şcoala românească de astăzi la nivel gimnazial, liceal şi al şcolilor profesionale, atât din mediul urban cât şi din mediul rural, a conturat următoarele concluzii (Jigău, Liiceanu şi Preoteasa, 2005): a) din perspectiva dimensiunii fenomenului de violenţă în şcoală : • 75% dintre unităţile de învăţământ înregistrează fenomene de violenţă; • 2,5% dintre elevi au manifestări grave de violenţă; • aproape 3% dintre copii şi tineri sunt victime ale violenţei; b) referitor la formele de violenţă în şcoală : • violenţa elev – elev se manifestă prin violenţa verbală şi violenţa fizică; • violenţa elevilor faţă de profesori se manifestă prin lipsa de implicare şi de participare a elevilor la activităţile şcolare, violenţa verbală şi non-verbală ca ofensă adusă statutului şi autorităţii cadrelor didactice, comportamente agresive grave ale elevilor faţă de profesori (verbale sau fizice); • violenţa profesorilor faţă de elevi (nerecunoscută în spaţiul şcolii), manifestată prin agresiunea verbală faţă de elevi, agresiunea non-verbală, excluderea de la activităţile didactice şi pedeapsa fizică; • violenţa părinţilor în spaţiul şcolii se manifestă, faţă de profesori, prin violenţă verbală, iar în unele cazuri agresivitate fizică, faţă de alţi elevi şi agresiune fizică faţă de propriul copil (ironizarea, admonestarea sau chiar agresarea fizică în faţa colegilor şi profesorilor); • violenţa în spaţiul din jurul şcolii, manifestată prin violenţa fizică provocată de persoane necunoscute, agresiune verbală provocată de persoane necunoscute; c) cauze ale violenţei şcolare:
45

• cauze psiho-individuale ale elevilor violenţi: toleranţă scăzută la frustrare, dificultăţi de adaptare la disciplina şcolară, imagine de sine negativă, instabilitate emoţională, lipsa sau insuficienta dezvoltare a mecanismelor de autocontrol, tendinţa către comportament adictiv, slaba capacitate empatică, strategii greşite de reacţie a elevilor la frustrări şi impuneri ale mediului şcolar, deficienţe majore de percepţie a cadrelor didactice privind gravitatea unor comportamente violente ale elevilor; • cauze familiale: asocieri semnificative între comportamentul violent al elevilor şi o serie de factori familiali (relaţii tensionate între părinţi, atitudini violente ale părinţilor faţă de copil, mediu lipsit de afectivitate, familii dezorganizate, venituri insuficiente, număr mare de copii în familie, sărăcie, nivel scăzut de educaţie al părinţilor); • cauze şcolare: dificultăţi de comunicare elevi – profesori, impunerea autorităţii cadrelor didactice, stiluri didactice de tip autoritar ale profesorilor, distorsiuni în evaluarea elevilor; - profesorii identifică sursele violenţei elevilor în programele încărcate, programul şcolar dificil, număr mare de elevi într-o clasă, lipsa infrastructurii şcolare; - elevii acuză disponibilitatea redusă a profesorilor pentru comunicare deschisă în afara lecţiilor, distanţa în comunicare, metodele neatractive de predare, descurajarea iniţiativelor elevilor; - părinţii fac referire la lipsa unor sisteme mai stricte de protecţie, control şi intervenţie specializată împotriva violenţei în şcoală; • cauze induse de contextul social: - cadrele didactice şi părinţii consideră mass-media (programele TV, unele filme, jocurile video) factori de risc în potenţarea comportamentului violent al elevilor; - influenţa grupului de prieteni şi a anturajului din afara şcolii.

Unul din cinci elevi a fost victima unei agresiuni petrecute in scoala Unul din cinci elevi bucuresteni a fost victima unei agresiuni petrecute in scoala, iar peste jumatate dintre ei marturisesc ca violenta in unitatile de invatamant reprezinta o problema permanenta, se arata intr-un sondaj de opinie, comandat de Politia Capitalei. Studiul facut in luna iunie a anului 2008, pe un esantion de 627 de elevi, din 24 de licee din Bucuresti, arata ca 54% dintre tinerii chestionati considera ca violenta in scoli reprezinta o problema permanenta, iar 20% au recunoscut ca au fost victimele unor agresiuni savarsite in scoala. Potrivit sondajului, doar 17% dintre elevii intervievati au incercat sa intervina in cazul unei violente, iar perceptia generala este ca agresiunile se produc mai ales in zone periferice si de "mijloc". In ceea ce priveste masurile care ar trebui luate impotriva celor care comit violente in scoli, 55% dintre elevi sunt de acord cu scaderea notei la purtare pentru cei ce ameninta cu forta, iar 40% vor aceeasi pedeapsa pentru absenteism scolar. In schimb, cand vine vorba de profesorii care sunt agresati, doar 47% dintre elevi considera ca exmatricularea celor care comit astfel de violente reprezinta solutia ideala si doar 15% sunt de acord cu aceeasi masura pentru cei care lovesc alti elevi. In acest context, Politia Capitalei organizeaza o campanie care are ca scop constientizarea limitelor propriilor actiuni si libertatii de catre adolescenti. Campania denumita sugestiv "Libertate sau delincventa" se va desfasura in perioada 15 septembrie 2008 - 15 iunie 2009. Printre etapele proiectului se numara deschiderea unei "scoli a parintilor", pe 23 septembrie, la liceul Dinu Lipatti; o cercetare sociologica privind schimbarea atitudinala a adolescentilor, in octombrie 2008; atragerea unor vedete din sport sau muzica care vor avea rolul de discuta cu elevii si parintii; activitati educativ preventive realizate in unitatile de invatamant de 10 ofiteri de prevenire, 240 politisti de

46

(Evenimentul de Botoşani. Psychotherapy for sexually abused children and their families. assessment and intervention. (1985). D. E.. Cartea albă a copilului. Daro. (1990). În: Child Abuse and Neglect. The psychologically battered child: Strategies for identification. Colorado. L. J.1986. p 193-212. Devianţa şcolară . Care sunt caracteristicile indicatoare ale unui abuz sexual în cazul adolescentei de 15 ani care la divorţul părinţilor a optat să rămână cu tatăl ei? 5.02. J. (1970). Violence against children: Physical child abuse in the United States. Jigău. Laid & A. Gândiţi-vă la un proiect de cercetare care ar putea conduce la clarificarea unor fenomene discutate in protecţia copilului. Guttmann. London: W. Preoteasa. de ce este totuşi important să fim preocupaţi de protecţia copiilor împotriva abuzurilor? 3. (2003). R. Garbarino. Editura Polirom. (1986). NY: London: The Free Press. Cristina. Norton&Company. Child abuse and neglect: an overview. Family Violence. Seeley. W. American Association of Child Protection.W. D.2009) Întrebări: 1. Gil. Finkelhor.. Bucureşti Neamţu. J. A.000 de copii). (1982). Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei UNICEF. Denver. R. New York. Cambridge MA: Univ. Departamentul Informaţiilor Publice a României. A handbook of child welfare: context. knowledge New York: Free Press. (1986). Brown. Highlights of official child abuse and neglect reporting . Care sunt cele mai frecvente tipuri de abuzuri împotriva copiilor? 2. Gelles. Ghid de intervenţie în cazul Bibliografie: problemelor de comportament ale elevilor.proximitate si 100 de profesori de religie. Giovannoni.J. D.. Bucureşti..E. (2005).. Press. A review of the literature on the prevention of child abuse and neglect. Liiceanu. (1988). 6. În J. Friedrich. A. Confronting child abuse: Research for effective program design. 18. (1987). Având în vedere incidenţa redusă a cazurilor de abuz în populaţie (care se exprimă în unităţi la 1. Hartman (Eds). Initial and long term effects: a conceptual framework.. Beverly Hills: Sage. M. (1987).M. Care sunt elementele definitorii ale abuzurilor împotriva copiilor? 6. Sec Ed. Care sunt cele mai frecvente manifestări de violenţă şcolară între copii? Dar dinspre profesori spre copii? 7. Iaşi 47 . 251-261. Sage Publications Helfer.W. Căutaţi să înţelegeţi consecinţele abuzurilor asupra relaţiilor copilului cu cei din contextul său social. Ce însemnătate are cunoaşterea unor factori de risc pentru prevenirea cazurilor de abuz împotriva copiilor? 5. 4. Analizaţi cazurile cuprinse în acest capitol şi stabiliţi încă odată tipurile de abuzuri care reies din descrierea cazurilor. San Francisco: Jossey-Bass. Violenţa în şcoală. În: A sourcebook on child sexual abuse. Fundaţia "Copiii României" (1998).

Practice. În: Hill. Press. n. J. Cluj. New York. Child Maltreatment: Theory and research on the causes and consequences of child abuse and neglect... A.2 anul X. 2658. A. Children's Division.. Abuzurile sexuale asupra minorilor . V. J. Taylor. (1991a). n.H. K. Pecora. Răduţ. NCCAN. 420. A. (1996). (1992). NY: Cambridge Univ.un fenomen care riscă să scape de sub control..K. 9. B. Filipoi. Hall. Child abuse in America. S.National Center of Child Abuse and Neglect (1988). C. Pressures for change. Contrax . National incidence and prevalence of child abuse and neglect: 1988. 48 . E. Whitman. Popescu. În: D.J. C. Aldine de Gruyter. Mc. Zigler. P. Trends in child abuse and neglect: a national perspective. D. Policy.J. Munteanu. Aldgate. Mezei. Toporan. În: Viaţa Medicală.J.03.. and Research.N. Study findings: Study of services. H. The Child Welfare Challenge.. Dempster.). MD: Westat.(coord. Report on child sexual abuse in Tayside (cercetare nepublicată). policy and services. V. Copilul maltratat.1998. (1991b).Millan.). (1998). Seminar organizat de World Vision şi World Learning. Rotariu. MD: Westat. M.. T. Whittaker.M. Colorado. J. Denver. (1998). (1989).. Roberts. Evaluarea şi pregătirea în cazul copiilor neglijaţi şi abuzaţi. (1998). (17 Dec. Tisdal. Roth. Sabău. E. From the Social Work (Scotland) Act 1968 to the Children (Scotland) Act 1995. Maluccio. Rockville. Expunerea minorilor la abuz şi neglijare în judetul Cluj. V. I.. p. A. Sedlak. 1998). Popa. The American Human Association. Developments in law.. N. Supplimentary analyses of the data on the national incidence and prevalence of child abuse and neglect: 1988. (1991). Sedlak. Ed. Child Welfare Services.B. M. (1996). 24-39.. Un nou flagel în România: exploatarea minorilor. Jessica Kingsley Publishers.. Russel A. Chicchetti. În: "Adevărul".. Trainor. Rockville. În: "Adevărul". Carlson (Eds. 26. p. (1984). M.. M.

49 .

care conduce la nedezvoltarea copiilor. iar intervenţiile în favoarea minorilor sunt adesea întrerupte curând după raportarea cazului. serviciile sociale au şi ele tendinţa să neglijeze acordarea ajutorului.6. Cauzele neglijării copilului 4. • 50 .  neglijarea nevoilor speciale de educaţie a copilului:  orientarea copilului spre alte activităţi (ca de exemplu spre îngrijirea fratelui. neglijarea unor amenajări pentru siguranţa condiţiilor de locuit.Modulul 4. spre munca de îngrijire a animalelor etc. intră în categoria neglijării. DEFINIŢIE ŞI TIPOLOGIE Formele de rele tratamente prin care se omite asigurarea nevoilor biologice. p. O categorie largă de rele tratamente. emoţională. neglijarea copilului include diferite forme de dezinteres. Hill şi J.  neglijarea îmbrăcăminţii adecvate. cognitivă şi socială.  neglijarea medicală (refuzul îngrijirii sănătăţii copilului. Incercaţi să înţelegeţi relaţiile dintre aceste fenomene sociale. programe de intervenţie pentru reducerea efectelor handicapului social Recomandări In capitolul privind neglijarea copilului. neglijarea imunizărilor. emoţionale şi educaţionale ale copiilor.  lipsa asigurării unei locuinţe adecvate. NEGLIJAREA COPILULUI 4. Deşi familiile care îşi neglijează copiii se pot confrunta cu serioase probleme materiale şi de altă natură.Definiţie şi tipologie 4. M. 12) consideră neglijarea ca punând probleme deosebite profesioniştilor. neglijarea igienei).5.  neglijarea asigurării măsurilor de supraveghere şi protecţie. vă recomandăm să fiţi atenţi la legătura dintre sărăcie şi neglijarea copiilor.). • neglijarea educaţiei copilului şi deprivarea lui culturală:  neîncadrarea copilului într-o formă adecvată de învăţământ. punând astfel în pericol dezvoltarea lor fizică. omiterea tratării copilului bolnav acut sau cronic. deoarece cazurile ajung rar la nivelul discuţiilor din comisia de protecţia copilului (care în Marea Britanie se numesc "case conferences"). întârziere în cererea de îngrijire a sănătăţii. Neglijarea copilului este o categorie care ridică adesea problema oportunităţii unei intervenţii în sprijinul copilului. manifestate din partea persoanelor menite să-l îngrijească: neglijarea fizică şi a siguranţei fizice a copilului. în sfera căreia intră:  insuficienţa îngrijirii.1. Consecinţele neglijării 4. nedezvoltare nemotivată din cauze organice ("failure to thrive"). Sărăcia şi neglijarea copilului.1.2. Elaboraţi un proiect prin care s-ar putea reduce neglijarea copiilor. Aldgate (1996. 4. la o stare de malnutriţie şi nedezvoltare psihică:  neglijarea alimentaţiei copilului.

în SUA (după Costin et al. o anumită îngrijire din partea părinţilor. însă. neglijarea este mai puţin evidentă: copilului i se acordă hrană. în plasament. 19968) a rezultat că prevalenţa neglijării copilului într-un lot de 485 de familii este de 9. Procent ridicat. p. câteva din formele neglijării copilului: Deşi consecinţele neglijării sunt adesea grave datorită caracterului lor cronic. Media de vârstă a copiilor neglijaţi a fost de 6 ani. formele severe de neglijare sunt de fapt considerate abuzuri. procentul ridicat al famililor cu un singur părinte şi de părinţi şomeri (43o/oo).. totuşi. în care nu se simte bine. 3-4). după cum am arătat mai sus.6 la 1000 de copii. De obicei. cifră care cuprinde atât numărul de copii care au suferit o vătămare severă sau moderată. cât şi numărul celor a căror sănătate sau bunăstare s-a considerat a fi periclitată în mod serios. inadecvată calitativ. Aceasta. neglijarea emoţională a copilului: în propria familie.a. frecvenţa formelor de neglijare severă este de 14. În 1986. încredinţare sau adopţie). primeşte.2o/oo.5o/oo. sau este luat în derâdere în colectivitate. dar cu haine nepotrivite. p. După aceiaşi autori.).  •  Vom prezenta în continuare. înt-un spital sau într-o intituţie de ocrotire şi lipsa de interes faţă de copilul astfel părăsit. Din cercetarea efectuată la Cluj (T. După Sedlak (1991a.000 de copii. este puţin cunoscută. Neglijarea de tipul dezinteresului grav al părintelui faţă de copil. care se înscrie în mod evident în spectrul maltratării copilului. fiind forme de omisiuni ale unor acţiuni care pot avea consecinţe foarte grave asupra dezvoltării personalităţii copilului (Popescu. Răduţ. la care a participat şi autoarea lucrării de faţă 51 . Rotariu ş. copilul este îmbrăcat. sau numai după ce a obosit de plâns din cauza foamei. 1991. dar insuficientă. În literatura de specialitate.1o/oo. este o categorie largă. familiile care îşi neglijează copiii au următoarele caracteristici: numărul mai mare de copii faţă de media pe ţară.2 %) de 8 Cercetare finanţată de World Vision International/Romania. el se poate explica prin numărul mare (22. 1998a. Forma de neglijare cea mai des întâlnită este neglijarea fizică. • abandonul temporar sau definitiv al copilului:  expulzarea din cămin pe timpul zilei sau al nopţii sau dezinteresul faţă de lipsa de acasă a copilului (situaţii care conduc la fenomenul cunoscut sub numele de copiii străzii). 329) incidenţa acestor cazuri este de 9 la 1. 1997). aceasta fiind însă insufucientă (Killén.  lăsarea copilului timp îndelungat nesupravegheat. neglijarea fizică are frecvenţa de 8. iar împărţirea pe sexe aproximativ egală. adevărata răspândire a fenomenului în populaţie. mergând până la renunţarea preocupării faţă de el.neocrotirea copilului de influenţele negative.  a copilului aflat într-o formă de ocrotire în afara familiei biologice (într-o instituţie de stat sau privată.  abandonarea copilului la o persoană. cuprinzând diferite aspecte. mai detaliat.4%. neglijarea educaţională de 4. este o formă extremă. iar neglijarea emoţională de 3. în afara cazurilor raportate.

aflându-se cu circa 200 g. Pickett. greutatea medie la naştere a scăzut cu circa 54 g. O variantă a explicaţiei privind legătura dintre sărăcie şi neglijare consideră că părinţii din familiile sărace prezintă anumite caracteristici. Dintre diferitele forme ale neglijării.deci . în care atât maltratarea. bazate preponderent pe dulciuri. raportat la vârstă. alcoolismul sau lipsa de autocontrol pot conduce atât la pierderea locului de muncă şi .9% în 1991. Ciofu (1998) şi copilul căruia i se îngăduie practici contrare interesului său. o intervenţie care vizează doar sărăcia nu va elimina actele de neglijare sau de abuz împotriva copiilor. ca cel indicat mai sus. la 23. îl reprezintă absenţa cauzelor organice ale vreunei boli care să conducă la nedezvoltare şi urmărirea ritmului de creştere în condiţii de spitalizare şi îngrijire adecvată (Jones. Criteriul diagnosticului de neglijare. Este firesc deci să recunoaştem că acest tip de neglijare se regăseşte adesea în familiile sărace. cu retard psihomotor prin lipsa de stimulare". acceptat astăzi de tribunalele de protecţie a copilului din Marea Britanie. incluzând aici elementele esenţiale ale alimentaţiei.6 luni la 3. • 49% din copiii testaţi. sub greutatea medie a copiilor din vest. la 9. murdar. care rămâne astfel sub standardele vârstei. sub vârsta de un an.08% în 1994. care evită contactul vizual cu alte persoane. • a crescut în mod îngrijorător prevalenţa copiilor de talie mică.la un nivel de sărăcie mai accentuat. personalul medical se confruntă adesea cu nedezvoltarea fizică a copilului ("failure-tothrive"). în special în al doilea an de vârstă: de la 10. În aceste cazuri.6 luni în aceeaşi perioadă de referinţă. care îi fac să devină concomitent săraci şi neglijenţi (sau chiar abuzivi) faţă de copiii proprii (Pecora et al.familii cu o situaţie materială precară şi cei 32. ale condiţiilor de locuit. ale vestimentaţiei care să acopere nevoile biologice de bază ale copiilor lor. ca de exemplu privitul îndelungat la televizor (6-8 ore/zi). cu facies inexpresiv. neîngrijit.2% din părinţi care afirmă că rămân foarte frecvent fără bani pentru cheltuielile zilnice.5% în 1995. • între 1990 şi 1995. 1992). Tot neglijat este considerat de C. • prevalenţa greutăţii mici la naştere a crescut de la 7. • durata medie a alăptării a scăzut de la 5. Acest sindrom se referă la întârzieri evidente ale dezvoltării în greutate şi în înălţime a copilului sugar sau antepreşcolar. 52 .6% în 1990. Autorii mai sus citaţi descriu tabloul clinic al copilului neglijat ca fiind cel al unuia "slab. 1987). cât şi sărăcia sunt în relaţie cu un al treilea factor. acceptarea frecventă a scuzelor copilului pentru nefrecventarea şcolii sau permiterea unei alimentaţii nesănătoase. prezintă anemie.. dezinteresat. De exemplu. cât şi la tendinţa de a neglija sau chiar de a vătăma fizic copilul. în care părinţii nu reuşesc să obţină cele necesare unui trai decent al familiei.

1992. p.. acesta din urmă dobândeşte capacitatea de a se modifica datorită experienţelor sale provenind din mediul extern. deoarece nu va dispune de mecanisme inhibitorii adecvate sesizării pericolelor. Dintre aceştia. de a învăţa şi de a se forma din punct de vedere intelectual. Cadrele didactice investigate în cadrul cercetării menţionate consideră şi ele că 10. Ca urmare a acestui rol de mediator îndeplinit de adultul care îngrijeşte copilul. În cercetarea privind expunerea copiilor din judeţul Cluj la abuz şi neglijare (T. din principiu. p. p. 1998). valorile socio-culturale. el apărând în colectivitate ca fiind nestăpânit. prin care să se poată evita angajarea acestuia în activităţi periculoase pentru el sau pentru alţii (după Pecora et al. Rotariu ş.1 susţin că nu li se cumpără cele necesare activităţilor şcolare. 53 . forme grave de neglijare se referă la lăsarea copilului fără supraveghere.8% solicită copilului să muncească în loc de şcoală. 13. nu au permis copilului lor să frecventeze şcoala.64% în populaţia de 791 de elevi chestionată (clasele V-X). Dintre părinţii investigaţi în cercetarea menţionată. Rotariu ş. sufocare. Consecinţele nesupravegherii copilului.7% din părinţi sunt dezinteresaţi faţă de şcoală şi de absenţele copiilor lor (T. 1991).O formă de neglijare care afectează în mod serios şansele copilului de a se integra în viaţa socială este neglijarea sa educaţională şi deprivarea sa culturală. În lipsa acestora. de 2. 193). 34).2% din copii sunt nevoiţi să-şi îngrijească fraţii mai mici. un procent similar. intoxicare cu medicamente etc. diriginţii cred că 0. impulsiv. abuz sexual din partea unor persoane din afară (eventual persoane care înlocuiesc părinţii). incapabil de a se adapta la reguli.. strangulare. Acest tip de comportament îl face să fie predispus la accidente. să aplice metode educative coercitive faţă de copil şi necunoscând metode pedagogice adecvate . 1991. iar 1. înţelegând prin aceasta că în urma medierii se pot desprinde semnificaţii ce nu pot fi remarcate de copilul însuşi aflat sub influenţa directă a stimulilor (Roth. pentru perioade lungi de timp. 1996). ei au menirea de a deveni organizatorii experienţelor de învăţare ale copilului (Feuerstein şi Feuerstein.7% dintre părinţi recunosc că.ei renunţă la orice forme de reglare a comportamentului copilului.a. ardere. Uneori. în locuinţă sau în afara acesteia.7% din părinţi îi împiedică pe copii să frecventeze şcoala şi că 3.a. (după Costin. care se referă la modalităţi ineficiente. În legătură cu neglijarea educaţională. 1996. copilul devine adesea incapabil să-şi definească singur propriile limite şi reguli de comportament. Neglijarea educaţională este adesea însoţită de lipsa de supraveghere a copilului. Părinţii au rolul de a media către urmaşii lor moştenirea culturală a comunităţii. sau chiar refuzul de a-i acorda acestuia acces în locuinţă. Supravegherea adecvată ar însemna folosirea unor metode active de monitorizare şi influenţare a comportamentului copilului. obligându-l să-şi îngrijească fraţii. indiferent de motivaţiile părinţilor (care pot fi ocupaţi cu diferite munci utile familiei. neglijarea educaţională a avut o frecvenţă de 13. dragostea de cunoaştere. În cadrul lipsei supravegherii. în cadrul familial sau în afara acestuia. sau cu distracţii) pot fi: moartea copilului sau fracturi prin căderea din geam. 334).. părinţii refuză.

în Bucureşti există aproximativ 2500 de copii. cu părinţi alcoolici (Salvaţi copiii. iar cea a analfabe-tismului funcţional (lipsa deprinderii de a citi) la 35. Situaţia ciclică menţionată a condus la o accentuare a scăderii participării şcolare a generaţiei actuale de minori din etnia romilor. păstrând o oarecare legătură cu familia. care trăiesc în afara unui cămin (copiii străzii). copiii abandonaţi de către toţi cei care ar fi trebuit să se ocupe de îngrijirea şi educarea lor. 3. semnificativ mai mare decât al celorlalte etnii implicate în cercetare. din care 2000 permanent în stradă (Carta albă a copilului. Rotariu ş. Proporţia analfabeţilor a fost apreciată la 27. p. de fapt. în 1996. numărul acestor copii pare să fie în creştere în întreaga lume. dintre care 1000-1200 sunt permanent în stradă. După G. ei prezintă numeroase semne de retard şi de tulburări în dezvoltare şi comportament. Prin extrapolarea unor cercetări efectuate de lucrători sociali stradali. 3. 1993): 22% nu au frecventat nici o clasă. 8. de violenţă. o estimare a dimensiunilor fenomenului în România este greu de realizat. p. În ciuda dezvoltării serviciilor sociale de protecţie a copilului. 1998. 22. Dată fiind fluctuaţia mare a acestor copii şi lipsa documentelor.7% au absolvit gimanziul.9% au absolvit liceul şi 0. la care copiii fugiţi au fost expuşi chiar înainte de a-şi părăsi domiciliul (Costin et al. nivelul de şcolarizare a romilor s-a îmbunătăţit faţă de situaţia antebelică.. aproximativ 4300 de copii ai străzii. dovedind. 2. 1991). 1998. Printre aceştia se găsesc mai multe categorii (după Alexandrescu.5 au început dar nu au terminat gimnaziul. se pot constata multiple semne de suferinţă. Atunci când sunt depistaţi de profesionişti. dar fiind gata oricând să rupă această legătură. 1997. Alexandrescu (1998). 5% au terminat şcoala primară. În cercetarea din judeţul Cluj (T.3%.a. Zamfir. 145) consideră că "excluderea şcolară a romilor nu are loc printr-un act discriminatoriu explicit şi intenţionat. ca urmare a diferitelor tipuri de neglijare şi maltratare. De asemenea.Fenomenul de neglijare educaţională este deosebit de frecvent în România în rândul minorităţii romilor. 81) procentul copiilor romi neglijaţi educaţional în familiile lor a fost de 50%. Deşi în timpul regimului socialist.5%. cu un micro-climat tensionat. 5. neglijarea educaţională în rândul etniei romilor poate fi considerată un fenomen repetitiv peste generaţii. dar nu au terminat şcoala primară. O categorie aparte de copii neglijaţi sunt cei fugiţi de acasă. 137). totuşi nivelul şcolar al indivizilor acestei populaţii a rămas extrem de scăzut (Zamfir.7% o formă de învăţământ postliceal. Dacă proporţia persoanelor mature romi care nu au frecventat niciodată şcoala a fost de 22%. în cadrul unui ciclu al neglijării. p. s-a estimat că existau. când controlul situaţiei educaţiei şcolare era mai strict. după Fundaţia "Copiii României. incapacitatea formelor existente astăzi de protecţie a minorilor să depisteze şi să stopeze cazuri grave de rele tratamente. 1998).3% au început. 1996. ci mai degrabă este rezultatul unui proces progresiv de marginalizare/automarginalizare". copiii care sunt trimişi de părinţii lor să 54 . 105): 1. Mulţi copii ai străzii provin din familii conflictuale. p. 33. copiii care se află circumstanţial în stradă. printre copiii de 7-9 ani această proporţie este de 30%.. Încercările de analiză a situaţiei excluderii şcolare a romilor venite din partea Departamentului de protecţie a copilului şi UNICEF (Situaţia protecţiei copilului în România. De fapt.

de piele. care poate nu numai să inhibe formarea ataşamentului şi a încrederii sale faţă de părintele dezinteresat. comunicarea între adult şi copilul mic îşi pierde tonalitatea specifică. În spitale. dacă un copil nu este căutat de părinte pentru o perioadă care depăşeşte două zile. într-un anumit grad. Toţi aceşti copii sunt deosebit de expuşi la violenţă. a contactelor fizice (copilul nu este luat în braţe. sortează gunoiul etc. erau abandonaţi. Din punctul de vedere al protecţiei copilului. Din datele anchetei iniţiate de Organizaţia Salvaţi Copiii. distantă. Acest număr îngrijorător de copii abandonaţi în maternităţi şi spitale. 195) ca fiind părăsirea copilului. 14% din total. personalul medical nu poate asigura copiilor îngrijire adecvată. 1992. la aceasta trebuie adăugaţi factori ca provenienţa din familii cu un consum mare de alcool. 4. iar în lipsa actelor de identitate. Comparativ cu celelalte forme de rele tratamente îndreptate împotriva copiilor. din familii monoparentale sau dezorganizate. în mai 1997. TBC. nu sunt remarcate progresele în dezvoltare ale copilului. de obicei. toate. substanţe volatile. a şomajului. transferul copiilor spre forme mai adecvate de ocrotire este mult încetinit (Cartea albă a copilului. neglijarea emoţională s-ar putea crede că ar vătăma copiii mai puţin. sărutat sau legănat). respiratorii. valabil pentru perioada 55 . Dezinteresul. din fragedă copilărie şi se manifestă în forme ca. 1998). mizerie. Toţi aceşti copii sunt lipsiţi. După Anghel (1998). Adevărul este însă că lipsa căldurii parentale este la originea tuturor formelor de maltratare şi cauzează grave suferinţe psihice copilului. fără ca părintele să se asigure de formule adecvate pentru îngrijirea copilului. succesele sale în formarea unor deprinderi sau în realizarea unor performanţe. Conceptul de abandon definit de Pecora se potriveşte cazurilor de copii abandonaţi de mame în maternităţi sau copiilor abandonaţi în spitale. boli acute şi contagioase (digestive. de acte de identitate şi petrec perioade îndelungate de timp în instituţiile în care au fost părăsiţi. familia pierzându-şi domiciliul ca urmare a taxelor mari de întreţinere.3 privind consecinţele abuzului şi neglijării). Categoriile menţionate sunt.). în diferite grade. 20% dintre copiii străzii sunt fugiţi din casele de copii. nu este mângâiat. victime ale insuficienţei materiale. neatenţia faţă de necesităţile de ordin emoţional ale copilului acţionează asupra acestuia. Autorul amintit foloseşte ca termen de reper pentru ca un caz să fie considerat abandon. p. de obicei. abandonul este definit (Pecora. în instituţiile sanitare de pediatrie. consum de substanţe care creează dependenţă (ţigări. copiii care se află în stradă alături de părinţii lor. dar şi să conducă la tulburări de personalitate (vezi subcapitolul 5.muncească. lipsa de receptivitate a părintelui la iniţiativele de comunicare ale copilului. alcool.). maltratare din partea părinţilor. uneori a naivităţii în faţa unor excrocherii. respectiv 3262 de copii. alte droguri). Ca urmare. îngânată. copilul va creşte într-o atmosferă familială rece. îmbrăţişat. pentru ca să contribuie la întreţinerea familiei (aceştia sunt cei care spală parbrizele. cu transmisie sexuală etc. de exemplu: reducerea. frig. ignorarea plăcerilor copilului. prostituţie şi abuzuri sexuale. invocând ca motive maltratrea din partea celor mai mari sau din partea unor persoane de îngrijire din aceste instituţii. cerşesc. etc.

din cauza unei perioade de criză gravă în viaţa familiei (boala unui părinte. adesea din cauza vârstei prea tinere. Ciofu (1998) sunt următoarele: familiile dezorganizate sau dizarmonice şi familiile cu personalităţi nevrotice sau cu părinţi incapabili de a se adapta la caracterul copilului. îi arată afecţiune în momentele când sunt împreună) atunci nu putem susţine că ar putea fi vorba de neglijarea copilului. tulburări de lactaţie. În cazul mamelor. Conform definiţiei. Prin dezinteres se înţelege încetarea imputabilă a oricăror legături între părinţi şi copil (Filipescu. Cea mai des incrimanată este atitudinea mamei. Este cazul unor familii cu disfuncţii în relaţii.a fost introdusă în literatura de specialitate de Bowlby. 4. copleşirea mamei de obligaţii profesionale. lipsa de suport oferit mamei din partea reţelei ei sociale. nepregătirea psihologică a mamei pentru îndatoririle ei. Neglijarea copilului de către adultul în grija căruia el se află se poate datora unor reacţii la factori stresanţi din mediul psihosocial. În cazul unui părinte 9 Publicată în Monitorul Oficial nr. Situaţiile de sărăcie extremă pot conduce la soluţii de instituţionalizare care sunt trăite dureros nu numai de copil. nu ar constitui abandon. fie din cauza presiunilor materiale din familie.) şi dacă în această perioadă părintele continuă să fie interesat de copil (îl caută regulat.2 CAUZELE NEGLIJĂRII COPILULUI Factorul cel mai adesea incriminat în cazurile neglijării copilului este atitudinea parentală perturbată. orice despărţire a lui de persoanele de care s-a ataşat este trăită ca o perioadă de doliu după pierderea cuiva (noţiunea de pierdere . poate omite asigurarea condiţiilor de creştere adecvate nevoilor şi vârstei copilului. Din punctul de vedere al copilului. a stabilit la 6 luni perioada maximă de timp după care un copil este declarat prin lege a fi abandonat. asemenea atitudine s-ar putea datora unor factori multipli: însingurarea mamei prin părăsirea familiei de către soţ sau prin dezinteresul acestuia. legislaţia românească cu privire la "Declararea judecătorească a abandonului de copil" (Legea nr."loss" . care după C. imaturitate emoţională. unul sau ambii părinţi în detenţie etc. indică lipsurile sistemului de prevenire a abandonului şi ale măsurilor de sprijin acordat femeilor însărcinate. dă telefon. sau în urma unor tulburări de personalitate. care. sărăcie sub limita de subzistenţă. lipsa locuinţei. 153/8 iulie 1993 56 . Pentru a preveni ca internarea copiilor în instituţii sau ocrotirea lor în alte forme alternative să conducă la dezinteresarea părinţilor de copil pentru perioade nedeterminate. Dacă un copil este plasat de părinţii săi temporar în ingrijirea unei persoane sau instituţii. dar şi de părintele care a fost nevoit să se despartă de propriul copil. 47/1993)9. datorată tulburării relaţiei copilpărinte. în urma unor tulburări psihice temporare sau cronice (depresii. schizofrenie şi altele). cazurile în care părinţii solicită ca Direcţiile pentru protecţia copilului să ia măsuri adecvate de ocrotire.actuală. fie în urma unor ambiţii profesionale. 1997). pentru a nu periclita viaţa şi îngrijirea copiilor datorită situaţiei lor materiale precare. nevroze situaţionale. 1975). îi scrie.

Rutter a arătat că în mediile în care interacţiunile adult-copil au o intensitate redusă. în care cu greu se pot decela cauzele primare ale unor simptome. afecţiunea scăzută faţă de unul anume se poate pune în relaţie cu anumite caracteristici ale copilului: prezenţa unui handicap. afectivă). În cele trei volume ale cărţii "Attachment and loss" (Ataşament şi pierdere) Bowlby oferă o analiză extrem de fină şi exhaustivă a factorilor traumatici ca frica de separare. Bowlby. J. deprivarea culturală. de apatie. având o istorie personală. în mod nediferenţiat. Consecinţele primordiale ale unei astfel de separări sunt stagnarea şi întârzierea în dezvoltare.apar drept consecinţe în evoluţia copiilor lipsiţi de o figură stabilă de ataşament. care .toate . Această descriere a fost recunoscută ca fiind tipică pentru cei crescuţi în condiţii de hospitalism. Ei prezentau adesea comportamente autostimulative. copiii observaţi de Spitz au prezentat un sindrom de nedezvoltare psihică. în care copiii sunt bine îngrijiţi din punct de vedere strict medical. Rutter (1971) şi alţii. deşi aflaţi la vârsta când ar fi trebuit să se ridice şi să păşească. dar nu sunt trataţi ca persoane autonome. 57 . pe care autorul l-a denumit "depresie anaclitică" (anaclitic = lipsă de sprijin). cu ochii inexpresivi. Spitz (1946). considerate de el practic irecuperabile. Copiii caracterizaţi de Spitz. într-o stare de torpoare. stăteau imobili. lipsit de afecţiune. Efectele deprivării materne.3. M. Ainsworth (1952). tabloul psihic al copiilor afectaţi de deprivarea maternă poate evolua spre psihopatie. adică depresie datorată lipsei de suport. cu trebuinţe şi tendinţe proprii. personală. diferite forme ale deprivării apar simultan. CONSECINŢELE NEGLIJĂRII O serie de cercetări de anvergură evidenţiază consecinţele negative ale unor diverse tipuri de deprivare asupra dezvoltării capacităţilor intelectuale. ale separării durabile de mamă în copilăria timpurie (perioada 0-3 ani). au fost descrise după cel de al doilea război mondial de R. determinând tablouri psihice complexe. concepţia socio-biologică]. iar mai târziu de către J. anumite caracteristici fizice sau psihice. În condiţiile instituţionale ale creşterii sugarilor şi copiilor mici. Bowlby (1951. în literatura de specialitate se pot regăsi analize privind deprivarea maternă. M. frica de străini. copilul handicapat prezintă riscul cel mai mare de a fi neglijat [vezi teoriile privind maltratarea copilului. aduce încă din 1951 date importante privind efectele. poate cel mai renumit cercetător al domeniului relaţiei mamă-copil şi al consecinţelor deprivării materne. durerea pierderii. autoerotice. 1975). adică efectele separării copiilor de mamă (sau de o persoană care să poată înlocui figura maternă. iar îngrijirea copiilor se desfăşoară într-un stil impersonal. În multe cazuri. oferind copilului o relaţie stabilă. care sunt adesea puse de părinte pe prim plan prin comparaţie cu trăsăturile fratelui sau sorei.cu mai mulţi copii. într-un sistem instituţional cu caracter medical.A. Completând această descriere. În familiile cu astfel de atitudini parentale. precum şi cea legată de nivelul socio-economic redus al familiei. 1958. 4. deprivarea de stimulare. Astfel. anxietatea. furia.

31). după ce în prealabil a încercat în zadar să atragă asupra sa atenţia celor care îl îngrijesc (Robertson. chiar dacă vor relua 58 . urmăreşte atent pe cei care intră. Copilul hospitalizat devine. doreşte să fie luat în braţe. e agitat. care la rându-i conduce la apariţia simptomelor de hospitalism. 1961) privind efectele negative ale deprivării materne. Prima reacţie a copilului după internarea sa într-o instituţie şi separarea de mama sa este descrisă de Robertson ca faza de exprimare a tristeţii. J. Neglijarea copilului într-o instituţie se datoreşte reducerii numărului de contacte dintre adulţi şi copii la cele din timpul actelor de îngrijire fizică (îmbăiere. vor începe să se dezvolte din nou. tulburări de somn. care poate conduce la comportamente de domeniul psihopatologiei. R. p. 1975. alimentare.Documentat printr-un bogat material statistic şi cazuistic. îmbolnăviri. mângâiat. Neconsolarea copilului conduce. treptat . el prezentând dese crize de plâns. schimbarea scutecelor sau a îmbrăcăminţii). alimentar şi de relaţionare ale copilului se păstrează la nivelul iniţial. îşi exprimă dorinţa de a stabilii relaţii cu cei din jur. fără o figură maternă constantă. a fost înlocuită prin programe vaste de adopţiune şi plasament familial. renunţarea la comportamentul de joc. el va renunţa la eforturile sale de a intra în contact cu ceilalţi şi se va închide în sine. După o primă fază în care copilul internat într-o instituţie plânge mult. Deocamdată comportamentele de joc. J. lipsa poftei de mâncare. Aceasta conduce la dezvoltarea unui stil impersonal de îngrijire a copilului. adesea zgomotos: se uită adesea la uşa pe care a plecat mama. cu atât va fi mai mare şi posibilitatea ca dezvoltarea sa psihică să fie alterată: "Sunt motive pentru a crede că. În această a doua perioadă comportamentul copilului devine dezorganizat. într-o a doua fază. sperând că persoana de care este ataşat va reveni după el. care să asigure continuitatea relaţionării copiilor cu un adult. în Occident s-a renunţat treptat la "instituţionalizarea" copiilor abandonaţi de părinţii lor. Bowlby (1958). Spitz (1946). la disperarea acestuia. pierderea interesului pentru relaţii sociale. survenită în primii trei ani de viaţă. sau cei care au primit suport din partea celor care au preluat îngrijirea lor. Internarea lor în case de copii. Toate aceste studii au avut un răsunet deosebit în politicile sociale privind protecţia copilului ocrotit în instituţii de îngrijire (creşe şi case de copii).trecând prin mai multe faze .apatic şi dezinteresat de ceea ce se petrece în jurul lui. el demonstrează că pe măsură ce perioada de separare dintre un copil de vârstă fragedă şi mama lui (sau o altă figură maternă constantă) este mai mare. Din perioada anilor '60 si cu un elan crescut în anii '70. 1967). În această primă perioadă copilul dă semne de suferinţă pe care le manifestă activ. Ulterior. Copiii cu o bună capacitate de adaptare.A. Lucrările amintite au completat rezultatele cercetărilor din domeniul etologiei (Harlow. detaşarea copilului poate persista pe o perioadă nedefinită" (Bowlby. copilul pare detaşat de relaţiile din jur. dacă nu i se răspunde prin satisfacerea nevoilor sale emoţionale. să i se arate interes. în cea de-a treia fază. Robertson (1958) şi alţii au denunţat efectul negativ al îngrijirii impersonale a copiilor din instituţiile rezidenţiale de copii. după o separare foarte prelungită sau repetată.

fără sprijin material. de a fi exploataţi sexual sau de a intra în conflict cu legea". sub forma unor programe educative gratuite pentru preşcolari . asistenţi sociali. au fost concepute programe cu caracter social. interesele vor începe din nou să se dezvolte. copiii sufereau mai adesea de neglijare (36. (1991). numărul copiilor săraci crescând proporţional cu dimensiunea familiei (Hristu.evoluţia de la un nivel mai scăzut decât cel de la internare. care. Menirea acestui program a fost să asigure un mai bun punct de pornire pentru sute de mii de copii din Statele Unite.8%) decât de abuz (19. dar care nu au fost cuprinşi în programele Head Start). Pentru reducerea fenomenului de substimulare educaţională a copiilor din categoriile defavorizate ale populaţiei. Ideea programelor Head Start are ca bază teoretică concepţia privind importanţa stimulării precoce pentru dezvoltarea psihică (Hunt. Limbajul. educativ şi medical. De la iniţierea lor. pe când la copiii din familiile cu venituri ridicate. De introducerea programelor Head Start . în 1994. programul federal al SUA "Head Start" a urmărit pregătirea pentru şcoală a copiilor deprivaţi social. în familiile cu venit scăzut. 1961 şi Bloom. După Costin et al. procentul neglijării a coincis cu cel al abuzului (4.4%). Stimularea timpurie a dezvoltării cognitive este văzută de iniţiatorii şi susţinătorii programului ca o măsură educativă şi socială menită să 59 . a fost adesea subliniat nivelul intelectual scăzut al păturilor sociale aflate în partea de jos a distribuţiei sociale (cu nivel socioeconomic scăzut). dintre formele de rele tratamente împotriva minorilor. medici. jocul. atât la părinţi.care se derulează până astăzi de la începutul anilor '60. prin îmbunătăţirea unor parametrii ca: sănătătea fizică şi abilităţile motrice.6% dintre copii trăiau sub nivelul de sărăcie.4 SĂRĂCIA ŞI NEGLIJAREA COPILULUI. În România. raportat la copiii din grupele de control (proveniţi din familii cu situaţii socio-economice similare. PROGRAME DE INTERVENŢIE PENTRU REDUCEREA EFECTELOR HANDICAPULUI SOCIAL Copiii reprezintă categoria cea mai afectată de sărăcie.9%). încrederea în capacitatea de învăţare şcolară. sentimentul demnităţii şi al propriei valori. 4. dezvoltarea emoţională şi socială. 95). p. cât şi la copii. nu ar fi putut fi înscrişi la grădiniţe (forme ale educaţiei timpurii care pregătesc copiii pentru şcoală). educatori. de a deveni copii ai străzii. În studiile asupra repartiţiei coeficienului de inteligenţă în populaţie. 1965). s-a pus problema necesităţii evaluării efectelor lor în privinţa creşterii nivelului de inteligenţă şi a evoluţiei copiilor implicaţi. Autoarea consideră că "aceşti copii prezintă un risc crescut de a deveni malnutriţi sau instituţionalizaţi. relaţia părinţi-copii. 1998. de a trebui să muncească la o vârstă fragedă. Cauza presupusă a fi în spatele acestor constatări este nivelul scăzut de şcolarizare (în privinţa numărului de ani şi a calităţii a învăţământului).s-au ocupat echipe multidisciplinare de cercetători şi practicieni: psihologi. procesele mentale. 37. Astfel. atitudinile sociale favorabile societăţii.

Handbook of early childhood intervention. întărindu-le deprinderile de integrare socială şi capacitatea de autodezvoltare. S. n. Downs. Anghel. Tavistock. M. S. Damaged parents: an anatomy of child neglect. (1991). Popescu.. Polansky. Young children in hospital. dar şi prin evaluarea schimbărilor în atitudinile părinţilor. (1973. Răduţ.2 anul X. Bucureşti. J. Care ar putea fi mecanismul psiho-social al abandonului copilului de către părinţi? Ce avantaje are. Attachment and Loss. Situaţia copiilor din Romania s-a deteriorat continuu din 1990. Raduţ. E. nr. P. Copilul maltratat. în 1996. G.D. Child welfare. 420. Policies and practice. atât de frecvent întâlnite la copiii şi tinerii care ajung pe băncile şcolii fără o pregătire psiho-afectivă adecvată solicitărilor şcolare. Child maltreatment. Mortalitatea infantilă din România a fost.). finanţată de PNUD. ientării procesului de intervenţie. de 22. I. 1998a. Belsky. Bowlby. J. 1975). aceasta reprezintă în acel an cea mai mare rată de mortalitate infantilă din Europa. London: Longman. C.A. (Ianuarie.A. M.. faţă de abandonarea copiilor în maternităţi şi spitale. anul X. Programele de intervenţie bazate pe implicarea părinţilor au ca scop creşterea competenţelor cognitive şi sociale ale copiilor în urma unei intervenţii educative din partea părinţilor. p. De ce se consideră cazurile de copii ai străzii ca reprezentând măsura eşecului serviciilor de protecţie a copilului? Alexandrescu. (22-28 iulie 1997). 320-335. (Ianuarie. Ce legături posibile vedeţi între această rată crescută de mortalitate şi neglijarea medicală a copiilor în familie? Ce alţi factori ar putea fi încriminaţi în menţinerea unei rate crescute de mortalitate infantilă? 2.condiţii de viaţă şi drepturi.Williams.. An ecological integration.preîntâmpine insuccesul şcolar şi chiar tulburările comportamentale. London. Viaţa medicală.totodată . Succesul programelor de intervenţie prin intermediul părinţilor poate fi urmărit pe baza nivelului de performanţe ale copiilor. (1997).3/1000 de născuţi vii. N.).. Copilul maltratat. (1990).În: American Psychologist. 421. V.. (1981). Alternative assessment strategies for the evaluation of infants and toddlers: an organizational perspective. 60 Bibliografie . Chalmers. L. preluarea ocrotirii unui copil de către serviciile de protecţie a copilului? Ce fel de programe de intervenţie preventivă ar putea reduce rata abandonului copiilor fără identitate din maternităţi şi spitale? 3. Wagner.. 1998b. Editura Eurobit.. (1998). J. Acest tip de programe tinde să se dezvolte şi .Shonkoff (Editors).29. "22" . despre teoriile privind fenomenele de maltratare)? 4. Penguin Books. anul VIII. K. Bell.3.Revistă de dialog social. Copilul maltratat (II). Efectele sărăciei: copiii străzii . Buttenwieser. În: S. Cicchetti... Chicago: University of Chicago Press. Cambridge University Press. M.să contribuie la dezvoltarea personală a părinţilor înşişi. În: Sărăcia şi drepturile omului. (I) În: Viaţa Medicală. Meisels.P. Killén. Costin. Popescu. no 4. (1958). nr. Robertson. NY.J. (1980). London. Cum este explicat fenomenul neglijării copilului de către teoria ataşamentului (vezi şi capitolul 7. n.W. D. J. Întrebări: 1. V.

Zamfir.. Ţiganii între ignorare şi îngrijorare. Expunerea minorilor la abuz şi neglijare în judeţul Cluj. În: American Journal of Orthopsychiatry. H. Zamfir. Cluj: Ed. (1971). M. (1993). (coord. Vol. Filipoi. p. A. T. Psychosocial resilience and protective mechanisms. 2... (1986).A. 12.. Rutter M.Roth. Mezei. C. Roth. Spitz. Rotariu. E. Bucureşti. M. p. Anaclitic Depression an Inquiery into the Genesis of Psychiatric Conditions in early Childhood. E.). Munteanu. 57. Sabău. R. Johnstone. LEA Publishers. 313-342. UNICEF & Departamentului de Protecţie a Copilului (1997). Cluj: Presa Universitară Clujeană. Rutter... În: Psychoanalitic study of Childhood. Wolf (1946). 316-33. Bucureşti 61 . Spitz.H. (1996). E. M. (1987). Comprex.(1998). V.. Parent-Child Separation psychological Effect on the Children. Situaţia copilului şi a familiei în România.R. The raising of intelligence: A selected history of attempts to raise retarded intelligence. S. Activarea funcţiilor cognitive în copilăria mică. În: Journal of Child Psychology and Psychiatry.

soldatul rănit în război sau individul închis într-un lagăr de concentrare.3. ca trebui să reţineţi caracteristicile sindromului de stres postraumatic şi să puteţi exemplifica simtomele clinice care apar ca urmare a fenomenelor traumatice de abuz şi neglijare. cele casnice etc. Victimă primară este copilul accidentat grav de către un coleg. sau când sora mai mică 62 . TRAUMELE ŞI CONSECINŢELE LOR Relele tratamente au asupra copilului efectele unui eveniment traumatic. adolescentul denigrat pe nedrept de dascăl în faţa prietenilor săi. traumatismul se caracterizează printr-un aflux de excitaţii care este excesiv în raport cu toleranţa subiectului şi capacitatea acestuia de a le controla şi elabora psihic". p. care asistă la întâmplări de natură traumatică. inundaţii. vulnerabilitate şi rezistenţă la stres şi factorii de care depind aceste caracteristici ale copiilor. Garbarino et al. de exemplu. un copil asistă la bătaia cruntă la care sunt supuşi fraţii sau mama. 444) îl circumscriu ca fiind "evenimentul din viaţa subiectului care se defineşte prin intensitatea sa. copilul bolnav care nu este dus la medic. (1992) delimitează două categorii ale victimelor unor evenimente traumatice: victimele primare.Modulul 5. copilul abuzat fizic sau sexual. sau adolescentul asistă la moartea sau rănirea unui camarad de arme. prieteni sau chiar necunoscuţi. Victime secundare sunt acei copii care sunt martori ai violenţelor din familie(când. care suferă direct de pe urma evenimentului şi victimele secundare. De asemenea. Vulnerabilitate şi rezistenţă la stres 5.2. de circulaţie. Modalităţi de a face faţă maltratării Recomandări Din acest capitol va trebuie să reţineţi semnificaţia conceptelor de traumă. În acelaşi sens. În această ultimă categorie intră toate actele violente comise de unii împotriva altora. copilul răpit de lângă părinţii săi sau adolescenta ironizată continuu de mama sa şi izolată de colegii ei. În categoria evenimentelor traumatice intră dezastrele naturale (cutremure. Dubrow (1992) descrie caracteristicile evenimentelor traumatice ca având o apariţie neaşteptată şi o intensitate imprevizibilă. şi vătămările intenţionate produse de oameni. tulburarea şi efectele patogene durabile pe care le provoacă în organizarea psihică. exercitate asupra unor persoane îndrăgite. ca întrecând limitele obişnuite ale experienţei umane şi având un caracter înfricoşător pentru cei mai mulţi pe care îi afectează. 5. CONSECINŢELE ABUZULUI ŞI NEGLIJĂRII COPILULUI 5.Traumele şi consecinţele lor 5. Laplanche şi Pontalis (1994. în termeni economici. accidentele de muncă. incapacitatea în care se găseşte subiectul de a-i răspunde în mod adecvat.1.1. Pornind de la înţelegerea psihanalitică a conceptului de traumă. fulgere).

abuzată sexual în mod cronic de un tânăr vecin. îşi făcea griji pentru viitor. aplicabilă în cazurile copiilor care au suferit experienţe traumatice. depresia. avea stări de confuzie. în toate aceste cazuri reacţiile copiilor sunt comparabile cu ale celor din situaţia de victimă primară. În anul 1980. starea crescută de anxietate şi judecăţile dezadaptative (sentimente de vinovăţie şi de inferioritate). ca fiind o categorie aparte de diagnostic "oficial". pe care la clasifică în: amintirile recurente şi intrusive (care revin involuntar. tulburările de comportament erau în mod semnificativ mai frecvente decât la copiii care nu au avut experienţe traumatice. nu era în stare să ia hotărâri sau să-şi termine sarcinile. Ea manifesta un nivel ridicat de anxietate. Fetiţa nu avea decât o singură prietenă. nu credea că vreodată va fi în stare de ceva. 99) descrie cazul Gabrielei. fără să prezinte vreo deficienţă.3%). Avea vise urâte şi coşmare. suferinţe psihice stresante prin coşmare. atacuri de panică. Straus şi Gelles (1987) au găsit că la copiii supuşi violenţei. atunci capacitatea de adaptare a organismului copilului a biruit stresul. de negare. adesea în lipsa unui ajutor de specialitate . pierderea respectului de sine. de 11 ani.1% faţă de 6.9% afţă de 2. în special frică în preajma bărbaţilor. se gândea să se sinucidă. Prezenta uneori fragmente de reprezentări acute ale scenelor de violent abuz sexual la care a fost supusă. Se simţea vinovată şi simţea multă furie. 63 . pornind de la mărunte indicii senzoriale sau chiar în absenţa acestora. Aceste probleme comportamentale ale copiilor abuzaţi au cuprins diferite tulburări de adaptare la cerinţele mediului social: crize de furie (17. reacţii de evitare a relelor experienţe (cum ar fi frica de bărbaţi). Într-o anchetă desfăşurată asupra unui lot de părinţi a 3334 de copii. relaţii de prietenie cu minori problemă (10. În modul în care se prezintă Gabriela la psihoterapeut.PTSD).5% faţă de 10/%). Gabriela avea dificultăţi de concentrare. p. o direcţie importantă a cercetărilor privind abuzul îndreptat împotriva copiilor s-a orientat aupra studiilor clinice privind consecinţele violenţei asupra comportamentului lor. generalizată. deprimată. având adesea consecinţe traumatice. de furie şi cele agresive. s-a recunoscut sindromul de stres post-traumatic (Post Traumatic Stres Disorder . PTSD se diferenţiază de formele acute ale reacţiei la stres (Acute Stres Disorder – AST). Se simţea adesea tristă.7% faţă de 8%). eşec şcolar (16. prin includerea în manualul DSM-III (revizuit în 1987). consecinţele psihice se vor prelungi pentru perioade de timp greu de determinat. când mama ei o lăsa în grija acestuia. visa cu ochii deschişi. Dacă fenomenele descrise apar în primele patru săptămâni de la acţiunea evenimentului traumatic şi se rezolvă în această perioadă. Berliner (1991. iar rezultatele ei şcolare erau mediocre. fără chef. În ultimele două decenii. Berliner (1991) regăseşte aspectele majore ale sindromului PTSD.2%). rău şi neascultător acasă (15. Dacă însă simptomele persistă mai mult de o lună. nu va suferi de PTSD. spontan în memorie). comportamentele de evitare. flashbackuri şi reprezentări.pentru toată viaţa. În cadrul ambelor sindroame sunt incluse anxietatea accentuată. retragerea în sine.asistă la violarea sorei mai mari).

tulburările de comportament ale copiilor lor şi temperamentul acestor copii manifestat deja la vârsta de 4 luni.). • vârsta lor. aceşti factori nu acţionează izolat. sau în "exterior" (sărăcie. realizat asupra unui lor de 106 de mame.cu mame având tulburări de ordin psihopatologic. băieţii par să fie mai puţin rezistenţi decât fetele în faţa unui larg ansamblu de factori stresanţi. dimpotrivă de rezistenţă la stres. Factorii vulnerabilităţii copiilor pot fi.Copiii aflaţi în situaţii de maltratare trec prin experienţe de viaţă care restrâng în diferite grade satisfacerea nevoilor lor.totodată . Werner şi Smith (1982) şi-au fixat ca obiectiv al cercetării detectarea factorilor care contribuie la rezistenţa mărită a unor copii la agenţii stresanţi ai mediului social. Scopul cercetării a fost de a găsi acei factori care îi determină pe unii copii din astfel de familii să prezinte tulburări. care au avut ca urmare moartea timpurie. a rezultat că tulburările cele mai severe s-au înregistrat la copiii cu temperamente dificile şi . Mai mulţi băieţi decât fete au prezentat boli. Reacţiile copiilor la astfel de situaţii variază în mare măsură în funcţie de: • tipul de rele tratamente la care sunt supuşi. instabilitate familială.2. aceeaşi relaţie exista în privinţa tulburărilor de comportament (uşoare şi severe) şi a dificultăţilor de învăţare. • ajutorul pe care îl primesc de la adulţii din mediul lor de viaţă. după Schaffer (1990) în "interiorul" copiilor (factorii temperamentali.). conflicte familiale etc. • caracteristicile evenimentelor traumatice (violenţa cronică va avea. • capacitatea lor de înţelegere a realităţii. la care s-a examinat relaţia dintre sănătatea lor mentală. iar pe ceilalţi să reziste fără afecţiuni. condiţiile naşterii etc. dependente. Aceste rezultate sprijină ideea că severitatea reacţiei la stres este dependentă de combinaţia factorilor dispoziţionali şi de mediu. În condiţii aparent identice. risc reproductiv crescut. există şi printre copii. băieţii având în mai mare măsură nevoie de clase speciale. boală mentală a părinţilor etc. de calităţile lor înnăscute de vulnerabilitate sau. în parte. De fapt. VULNERABILITATE ŞI REZISTENŢĂ LA STRES Ca şi printre adulţi. • caracteristicile lor de personalitate. Aceste diferenţe au fost în ultimele decenii analizate din punctul de vedere al conceptelor de vulnerabilitate-invulnerabilitate a copiilor. 5. unii indivizi sunt copleşiţi. probabil. efecte mai grave decât actele violente izolate). O bună parte din aceşti copii au fost crescuţi în condiţii vitrege: sărăcie. deci. din Hawai. S-a găsit că un puternic factor diferenţiator a fost sexul copiilor: în ansamblu. la 2. de activităţi recuperatorii. ci în combinaţii. S-au colectat date privind dezvoltarea psihologică şi influenţele de mediu a 600 de copii din insula Kauai. care au fost examinaţi într-un studiu longitudinal. Din studiul lui Wolkind şi de Salis (1982). de grijă din partea 64 . iar alţii par să fie doar în mică măsură afectaţi. o mare varietate a răspunsurilor la stres. 10 şi 18 ani.

care nu înţeleg reacţiile sale. deşi existau în acelaş trup. Până şi vârstele erau diferite. au dezvoltat personalităţi multiple. Aceeaşi mamă care îşi tortura fiica şi o făcea să se simtă ruşinată. “Peggy şi Sybil. experienţe. căreia Sybil refuza să-i facă faţă”(Schreiber. Vocile. care.serviciilor de sănătate mentală. În literatura de specialitate se descriu cazurile unor persoane. în care îşi creează o lume proprie. Dacă acesta a fost comis de vreunul din părinţi sau de persoanele care îngrijesc copilul. prietenul etc. ambivalenţa copiilor faţă de părinţii care îi supun la rele tratamente se datorează comportamentelor contradictorii ale acestora din urmă. din lumea 65 . 189). Aceşti copii abordează adesea un comportament prin care atacă. ei îşi caută pe de o parte propria vină în declanşarea evenimentului. vocabularul lor era diferit. aveau amintiri diferite. Adesea acestea se manifestă exploziv. ura pe care o resimt victimele violenţei.pe măsură ce băieţii începeau să se reabiliteze . pentru a fi la nivelul lui Sybill”(Schreiber p. De asemenea nu trebuie subestimate furia. Abia în apropierea vârstei de 20 de ani a început să se inverseze această proporţie şi . În cazurile în care copiii supravieţuiesc unor evenimente traumatice cu ocazia cărora alţii dintre cei implicaţi au murit s-au au fost răniţi. Şi cu siguranţă că Peggy purta o povară îngrozitoare. copiii au remuşcări pentru că au supravieţuit ei şi nu sora. abuzată în copilărie) nu putea decide dacă era un copil precoce sau un adult imatur. înjosită. Sybil avea treizeci şi unu de ani. “Dar mama iubitoare a vieţii nu era totuşi cea care inventase jocul de a mânca tot din castron… Mama iubitoare era cea din imaginaţie. În cazurile de abuz. reţinută. aceştia trăiesc sentimente dureroase de autoînvinovăţire. Experienţele pe care le împărtăşau erau percepute în mod diferit. ideală. dar Peggy…dr. în cazurile traumatice de abuzuri comise împotriva copiilor. atitudini. Peggy era în mod copilăresc detaşată şi nu se intimida cu uşurinţă. p. de răzbunare faţă de cel care a comis abuzul. pentru a se apăra de evenimentele traumatice. în urma abuzurilor. ea manifesta o spaimă de neascuns. iar pe de altă parte se autoînvinovăţesc fiindcă au sentimente de ură. atunci sentimentele copiilor faţă de aceştia devin ambivalente. în care sunt iubiţi.la fete apăreau noi tipuri de probleme. Wilburn (medicul curant care a tratat timp de unsprezece ani pacienta cu personalităţi multiple. pe întreg parcursul copilăriei fetele se pare că se adaptau mai uşor sărăciei şi condiţiilor de distres familial decât băieţii. dicţiunea. Cum rezultă din cele de mai sus. “Sentimentele pe care le încercase faţă de mama sa fuseseră totdeauna complicate şi datorită faptului că purtarea lui Hattie era paradoxală. putea să taie poze frumos colorate din reviste şi să le lipească de partea cea mai de jos a uşii dulapului. Ceea ce îi ajută pe copii în astfel de cazuri este refugiul în jocurile de imaginaţie. înnăbuşite. În loc să fie ca Sybil.72). În schimb se enerva foarte tare. Uneori un gest sau o privire a celor din jur sunt suficiente pentru copilul abuzat ca să-i readucă în minte violenţa la care a fost supus şi să reacţioneze vehement împotriva unor persoane neutre. fratele. 1997. iubirea şi revolta amestecându-se. alteori rămân neexprimate. De obicei. diferite poziţii. în ansamblu. Totuşi. Ele însele se prezentau în feluri deosebite.

3. impulsivitate • Suicid/comportament autodistructiv • Comportament compulsiv • • • Răbufniri. fie într-o modalitate activă de prelucrare a traumelor. adesea obsesiv. MODALITĂŢI DE A FACE FAŢĂ MALTRATĂRII Efectele neurofiziologice ale reacţiei la stres devin. de exemplu) în patul lui. dorinţa inconştientă de a veghea pentru a evita reeditarea abuzului. la gravitatea simptomelor descrise de Schreiber (1997) în cazul pacientei sale Sybil. sau în camera unde doarme. În legătură cu sindromul stresului posttraumatic. pregătirea pentru somn este cea care reînvie reprezentările traumatice. anxietate generalizată. Sybill devenise o personalitate multiplă din cauza mamei sale. în cazurile în care cel care a abuzat de copil este mai apropiat de el şi copilul este mai lipsit de suport. O altă cauză frecventă a insomniilor sunt imaginile şi ideile care revin. în memoria celui supus unor rele tratamente. Dubrow (1992) consideră că dereglările ritmului veghe-somn sunt frecvent întâlnite la copiii maltrataţi. comportament exploziv Tulburări de tip disociativ Comportament sexual reactiv • tulburări de somn Friedrich (1995). care includ ADHD (hiperactivitate şi deficit de atenţie) • tulburări de anxietate. plastilină. păpuşi şi alte figurine. etc. nisip. panică. În cauzalitatea apariţiei problemelor de insomnie. hiperexcitabilitate) • probleme de concentrare. Cu ajutorul adultului suportiv.propriei creaţii.101) descrie următoarele categorii de tulburări care apar la copii maltrataţi: • simptomele tipice ale PTSD (amintiri obsesive. lut. p. 1995. vizibile la nivelul comportamentului copilului (Friedrich. dar acum era sigur faptul că purtarea tatălui – nu prin vina comiterii. îşi imagina că avea mulţi fraţi şi surori cu care se juca… Mama din Montana n-o pedepsea când plângea şi nu-i spunea să nu aibă încredere în oameni…" Această putere de creaţie a copilului poate fi stimulată de adultul care îi oferă ajutor prin participarea la jocuri de creaţie cu diferite suporturi materiale: desen cu creioane colorate sau pictură cu acuarele. (din care am citat de mai multe ori în acest capitol) a contribuit lipsa suportului din partea tatălui pentru fetiţa maltratată de mama bolnavă psihic. Friedrich mai adaugă că pentru un copil care a fost maltratat (sexual. Friedrich (1995) consideră că el apare adesea la copiii abuzaţi sexual. dar pe care îl credea al său. din universul în care fetiţa găsea salvarea ce-i era refuzată în lumea reală. colaj. aşadar. Mama iubitoare din fantezie trăia în Montana. ca de altfel şi la victimele de vârstă adultă. sau în baie. fobii. 66 . labilitate crescută. pe plan fiziologic un aport important îl are alterarea capacităţii de autoreglare a organismului. încremenire. evitare. De exemplu. refugierea copilului în planul imaginaţiei se poate transforma fie într-o modalitate activă de investigaţie a originii simptomelor de stres posttraumatic. 5. În acest stat pe care nu-l vizitase niciodată.

sau de către persoane din afara ei. are rol de alarmă. expusă unor violenţe repetate în familie. gura şi de care nu poate scăpa. Sindromul deficitului de atenţie se consideră a fi de natură biologică. o fetiţă de 4. Există însă multe indicaţii legate de autoreglarea deficitară a acestei categorii de copii. de obicei. de natură medicamentoasă. Mama o întemniţase. Sorina. zâmbitoare. sunt forme extrem de periculoase. care îi invadează faţa. dar tatăl – chiar dacă victima nu recunoaşte niciodată deschis acest lucru – o făcuse să simtă că din această închisoare nu există scăpare”( Schreiber. molestată sexual. sau fără a fi provocaţi de loc. 104) au găsit că suprastimularea maternă contribuie în mai mare măsură la varianţa ADHD decât factorii pre. are atacuri de panică aparent fără motiv: se simte atacată de roiuri de ţânţari. suicidale. iar tratamentul propus este. Jacobovitz şi Stroufe (după Friedrich. dar pot apărea şi ca urmare a deziluziilor adolescenţilor. Labilitatea emoţională şi reacţiile de panică sunt simptome des înâlnite la copiii care au fost supuşi relelor tratamente. Era cea mijlocie din cei trei copii ai unui tată 67 . ele sunt din păcate . ceea ce induce la copii la dificulţăţi de concentrare. Actele autodistructive. sau cu agresivitate. 1997.sau postnatali. care şi-a văzut sora mai mare violată de propriul tată. Ea era ţapul ispăşitor al familei. a devenit plângăreaţă şi pasivă. Uneori însă. Roth. De asemenea. Astfel de tulburări de comportament nu sunt specifice doar celor care au suferit vreo formă de maltratare. Intr-o cercetare de tip longitudinal. astfel de simptome ascund disperarea copilului în faţa diferitelor forme de tratamente la care el este expus în familie. Deşi rare în populaţia de ansamblu a copiilor. s-a demonstrat că părinţii cu un comportament seductiv (caracteristic pentru părinţii incestuoşi). dintr-o fetiţă vorbăreaţă. Ei au tendinţa de a se supăra repede. la provocări nesemnficative de joc ale colegilor reacţionează disproporţionat. când nu vede nici o soluţie de scăpare. 1995. p. 1998). Mia. care nu poate fi stăpânită de copil. 1995. p. care la acea vârstă era deja la a doua încercare nereuşită de sinucidere. Deşi atacurile de panică au fost descrise în special în comportamentul adulţilor. sunt prea insistenţi şi suprastimulatori. Am întâlnit o fetiţă de 14 ani. prin ingerare de medicamente. ori alţi factori de natură medicală. În colectivitate este adesea agresivă.ci prin vina omiterii – constituise o importantă cauză asociată. Disperarea copilului poate lua forme extreme când se simte singur în faţa abuzului. autoreglare care este în funcţie de condiţiile de educaţie (Friedrich. Reacţia de panică declanşată de un stimul care readuce în mintea copilului imagini terifiante pentru el. în cazuistica copiilor supuşi relelor tratamente astfel de reacţii sunt obişnuite. în cadrul mai larg al străduinţei lor de a-şi găsi identitatea.5 ani. desfăşurată asupra unor copii de 6 ani. Comportamentul ei a devenit mult mai labil în ultimele luni. În urma unor astfel de atacuri de panică are nevoie de mai multe minute ca să se liniştească în braţele mamei. plângând. 219).des înâlnite în practica psihiatrică a muncii cu adolescenţii. dar în mod cert bătută crunt de tatăl ei. chiar la provocări minore. probabil. ea însăşi fiind.

fără a dori cu adevărat să-şi pună capăt zilelor. dimpotrivă. a intrat în discoteci. ca şi nevoia ei de a-şi găsi un loc în familie şi de a primi. preşcolar încă. fără învoirea părinţilor. se poate zgâria. Cu mai multe ocazii a fost agresată de tineri. copilul se poate arunca de la etaj de frica bătăii). Fetiţa de 14 ani a fost descrisă ca prezentând insucces şcolar (note slabe. Semnificaţia acestor comportamente. Singurul ei sprijin (relativ) era sora ei mai mare. lipsind repetate nopţi de acasă. copilul sau tânărul din mediul în care a luat naştere acest comportament.ofiţer şi o mamă cu un stil parental foarte milităros. era preferatul familiei. unii copii de vârstă şcolară recurg şi ei la ingerarea unor medicamente. fetiţa recurgea la fuga de acasă. Mama se străduia câteodată s-o îmbuneze. Încercările de sinucidere sunt mai rare la copiii sub 10 ani. acolo. Asemenea copii doresc astfel să simtă limitele propriului corp şi să-şi dirijeze stimulii dureroşi. Era învinovăţită că preferă compania prietenilor rău famaţi. comportament rebel faţă de adulţi. împunge sau tăia cu cuţitul sau cu lama. din punctul de vedere al profesionistului situaţia este la fel de serioasă. este încercarea de a-şi dovedi lor înşişi că pot avea 68 . lipsă de comunicare cu părinţii. că este ruşinea părinţilor. la cei care au fost supuşi unor rele tratamente. bătăilor sau pentru a nu mai asista la violenţa dintre părinţi. Ele sunt mai probabile însă în momente de panică ale copilului (de ex. să se supraalimenteze. refuzul sarcinilor şcolare şi al celor gospodăreşti. Încercările de sinucidere sunt comportamente extrem de periculoase şi trebuie luate întotdeauna în serios de căre părinţi şi profesionişti. în care a hoinărit pe străzi. fără ca acestea să fie apreciate la justa lor valoare de fetiţă. să nu vadă disperarea care se ascunde în aceste comportamente. O primă intervenţie obligatorie în aceste cazuri este internarea copilului într-un spital psihiatric. Ea nu mai vedea nici o altă modalitate de a birui cu fetiţa ei de 14 ani. poate să-şi roadă unghiile până la sânge. Metodele de educaţie la care au recurs părinţii au constat aproape exclusiv din bătaie şi pedeapse prin refuzul tuturor lucrurilor care îi făceau copilului plăcere. s-a plimbat cu taxiul. denigrării din partea colegilor sau a părinţilor. toate aceastea fiind expuneri la situaţii periculoase. Chiar dacă realizăm că acel copil sau adolescent manifestă mai mult un comportament demonstrativ. studentă deja. Copilul se poate angaja în activităţi fizice periculoase. Aflată într-o asemenea situaţie. că nu ştie să facă nimic bine. demn de urmat. se poate automutila. că îşi petrece timpul la discoteci. Băieţelul. totodată. pentru a îndepărta. dragoste. poate să refuze alimentaţia sau. dar nu sunt excluse. fiindcă şi o astfel de încercare poate reuşi uneori. contra unei sume de bani". Părinţii ei continuă să ignore semnificaţia actelor sale. de fapt s-o cumpere. ascultătoare şi muncitoare. Comportamentele autoagresive pot lua diferite forme. fără însă să fie corigentă). Pentru a pune capăt eşecurilor repetate. Nici după ce a supravieţuit celei de-a doua încercări de sinucidere nu vede pentru ea o soluţie mai bună decât moartea. fugă de la ore. temporar. pe care îi preferă însă în continuare faţă de părinţii ei. eventual cea "de a o da cuiva s-o crească. pentru a se putea face investigaţii privind determinismul psihologic al comportamentului autodistructiv şi. dăruindu-i dulciuri sau obiecte "preţioase". Sora mai mare era modelul cel bun. Fetiţa a fost cu siguranţă maltratată în familie şi fizic şi emoţional.

retragerea acestuia. care însă cedează în condiţii adecvate nevoilor copilului. reducându-le şansele de integrare socială. Adesea. în mod obişnuit. a văzut cum mama lui era bătută aprig. De asemenea. ca şi comportamentele autoagresive. Alteori. Nu este însă retardat. nu este de mirare că aceştia regresează şi în capacitatea de învăţare şi implicarea în sarcini (Killen. număratul. caracterizat prin creativitate. în aceeaşi măsură ca şi de sentimentele copiilor lor. aranjatul şi rearanjatul lucrurilor. 69 . de aceea acolo îşi permite luxul de a visa cu ochii deschişi. ceea ce le scade statutul în grupul de elevi. Ca urmare a acestor efecte neurofiziologice şi comportamentale ale relelor tratamente îndreptate împotriva copiilor. arsă cu ţigara. care avea deja autocontrolul sfincterelor şi un nivel al limbajului expresiv care depăşea nivelul vârstei. Vroia să redevină fetiţă mică. În cazurile grave de deprivare afectivă. acum în casa de copii. ci atât de paralizat de frică. o fetiţă de 4 ani.autocontrol asupra propriului corp. scăderea gradului său de creativitate. copiii abuzaţi au peformanţe şcolare slabe. De fapt şcoala este singurul loc unde poate visa. 1996). dorinţei excesive de autocontrol al celor supuşi relelor tratamente. în urma plecării la studii în străinătate a părinţilor ei a regresat în comportament. Comportamentele compulsive sunt şi ele forme ale unui comportament tulburat. ştersul cu un prosop. Tendinţele de comportament compulsiv se datoresc şi ele. acesta poate prezenta tulburări de personalitate de tipul autismului. tăiată cu cuţitul şi pe sora lui bătută puţin înainte de a-i veni şi lui rândul. ceea ce din nou are rol demobilizator relativ la învăţare. de 12 ani. demobilizarea sa să fie atât de pronunţate. raportate la capacităţile copiilor şi nu le oferă ajutorul de care au copiii nevoie pentru a depăşi dificultăţile şcolare. autocontrol pe care l-au pierdut în momentele în care au trăit un abuz. Se întâmplă ca. să se spele la nesfârşit. nivelul comportamentului de autoservire s-a diminuat mult. comportamentul compulsiv caracteristic este jocul repetitiv. Regresia în dezvoltare se datora durerii copilului în urma separării ei de părinţii de care se simţea abandonată. îngrijită de părinţi. limbajul a scăzut mult în calitatea articulaţiei şi în expresivitate. închiderea sa în sine. încât nu reuşeşte să fie atent. de exemplu. în cazul unui copil abuzat în mod cronic. jocul repetitiv al copilului. părinţii sunt dezinteresaţi de performanţele şcolare. stereotip. Când a fost internat în spital cu capul spart. recăzând la nivelul unui copil de 2 ani. încât copilul să creeze falsa impresie a unuia cu handicap mental. reducerea capacităţii sale de învăţare sunt semne ale regresului în ansamblu al comportamentului celui abuzat. Le lipsesc resursele motivaţionale de a se mobiliza în vederea realizării şcolare. fiindcă "se simt murdari". Profesorii spun despre Ionel că nu face faţă la şcoală. Şi-a pierdut obiceiul de a cere oliţa. care acţionează în perioadele sensibile de dezvoltare timpurie a copilului. mai ales în prima perioadă după abuz. Ionel. Maria. La vârsta copilăriei. copilul era depresiv. Uneori părinţii au aspiraţii prea înalte. La etatea la care jocul este. la copiii supuşi maltratării se remarcă o pierdere a creativităţii şi repetarea la nesfârşit a unor acte ca. Cei agresaţi sexual au tendinţa compulsivă. fiindcă se simte în siguranţă.

Refuza să fie luată în braţe. Acest comportament de tip autist a început însă să cedeze în urma atitudinii grijulii a unei infirmiere. pe rând. Contactul senzorial a deschis calea contactului vizual şi a ridicat. precum şi a criteriilor de diagnostic pentru stresul posttraumatic. S-a străduit să petreacă cât mai mult timp mângâind-o pe Ana. Ana a început să se oprească în dezvoltare.89 Stresul posttraumatic 70 . ele rămân totuşi indicatori care trebuie să-l facă pe profesionist să ridice problema posibilităţii maltratării copilului şi să analizeze cu grijă această posibilitate. a trecut prin mai multe secţii de spital şi apoi a fost internată în leagăn. unde i s-au administrat perfuzii. era liniştită şi se dezvolta întrun ritm încetinit. până îşi provoca răni grave. Recomandări Pentru profesionistul implicat în investigarea situaţiilor de rele tratamente împotriva copilului şi în acordarea de suport copilului şi familiei sale sau celor care îl îngrijesc. La trei ani. recomandăm folosirea unor fişe simptomatice (checklisturi). gradual. Până la vârsta de un an nu s-au remarcat probleme deosebite în comportamentul fetiţei. În primii doi ani de viaţă ea a fost îngrijită. mai apoi au constat în mângâieri. bariera autoizolării. Criterii de diagnostic pentru 309. este foarte important ca siptomele descrise mai sus să fie recunoscute. de peste treizeci de persoane. neobişnuit. Ana a învăţat să se raporteze la persoanele din jur. dar stabil. Pentru ca analiza simptomelor prezentate de copii să fie sistematică. A fost abandonată de mama ei imediat după naştere. perioade lungi de timp. De la întoarcerea ei din spital în leagănul de copii. Scopul final este însă acela de a ajuta copilul să depăşească situaţia dificilă în care se află ca urmare a supunerii sale la diversele forme de rele tratamente. a reuşit să îi provoace Anei mărunte satisfacţii. În urma unei viroze cu aprindere de plămâni a fost nevoie de un tratament medical în spital. nu privea faţa celui care îi vorbea. să refuze contactul cu cei care o îngrijeau. comportamentele de autostimulare devenind din ce în ce mai frecvente: la început se legăna. iar intervenţia pe care urmează s-o planificăm în interesul copilului nu poate să nu pornească de la semnele sale de suferinţă.Cazul Anei constituie un exemplu de tulburare de comportament de tip preudoautist. refuza jucăriile. Un prim scop al analizei simptomelor este acela de a stabili diagnosticul corect privind cauzele care se ascund îndărătul unor schimbări în comportamentul unui copil. să refuze diversificarea alimentaţiei şi orice contact sau stimulare care însemna pentru ea ceva nou. treptat. iar mai târziu a început să-şi lovească capul de marginea patului. La început acestea au fost de ordin alimentar. ca urmare a neglijării emoţionale severe. Fetiţa s-a închis din ce în ce mai mult în sine. aşa cum sunt ele cuprinse în DSM-III-R. să reînceapă să simtă. care. Infirmiera a descoperit că fetiţei îi place laptele îndulcit şi îi plăcea să fie mângâiată pe mână. pănă când a obţinut de la ea un zâmbet. Deşi aceste simptome se regăsesc şi în alte sindroame clinice decât al celor care derivă din maltratare. Ana a fost crescută într-un leagăn de copii de la vârsta de câteva luni.

în legătură cu evenimentul (3) mod de a acţiona sau senzaţie ca şi cum evenimentul traumatizant s-ar repeta (include senzaţia de revivare a experienţei. cum ar fi mersul la toaletă. recurente. după cum indică cel puţin 3 elemente din următoarele: (1) eforturi de a evita gândurile sau sentimentele asociate cu trauma (2) eforturi de a evita activităţile sau situaţiile care deşteaptă amintirea traumei (3) incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei (amnezia psihogenă) (4) scăderea marcată a interesului pentru activităţi importante (la copii mici. pierderea atitudinilor de dezvoltare achiziţionate recent. după cum este indicat de cel puţin două din următoarele: (1) dificultate în adormire sau în a rămâne adormit (2) iritabilitate sau accese de furie (3) dificultate în concentrare (4) hipervigilitate (5) reacţie de alarmă exagerată (6) reactivitate fiziologică la expunerea la evenimente care simbolizează sau se aseamănă cu un aspect al evenimentului traumatizant (de exemplu. o femeie care a fost violată într-un ascensor. chiar şi pe cele care survin după deşteptarea din somn sau când este intoxicat(ă) (4) suferinţă psihică intensă la expunerea la evenimente care simbolizează sau sunt asemănătoare cu un aspect al evenimentului traumatic. iluzii. incapacitatea de a avea sentimente tandre (7) sentimentul de reducere a perspectivelor de viitor. sau aptitudinile de limbaj) (5) sentimentul de detaşare sau de înstrăinare de ceilalţi (6) întinderea redusă a afectului. B. o ameninţare serioasă a propriilor copii. 1993) Întrebări: 1. (Manual DSM-III-R. Persoana a experimentat un eveniment care este în afara categoriei experienţei umane uzuale şi care poate fi extrem de dureros pentru aproape oricine. inclusiv aniversările traumei. recurente şi intrusive ale evenimentului (la copii mici. de exemplu. de exemplu o ameninţare serioasă a vieţii sau a integrităţii corporale proprii. să aibă copii sau să aibă o viaţă lungă. Care sunt elementele diferenţiatoare ale stresului posttraumatic? 2. Evitarea persistentă a stimulilor asociaţi cu trauma sau diminuarea reactivităţii generale (absentă înaintea traumei). care sunt 71 . nu speră să-şi facă o carieră. p. jocuri repetitive în care sunt exprimate teme sau aspecte ale traumei) (2) vise terifiante. Simptome persistente de alertă crescută (absente în momentul traumei). de exemplu.A. să se căsătorească. 266-267. dacă debutul simptomelor a survenit la cel puţin şase luni după traumă. Durata tulburării (simptomele de la B. Cum se explică din punct de vedere neurofiziologic efectul stresor al relelor tratamente asupra dezvoltării creierului. a soţului (soţiei). ori este vătămată serios sau ucisă ca rezultat al unui accident sau al violenţei fizice. C. începe să transpire când intră în orice ascensor) E. ori a altor rude şi prieteni apropiaţi. D.C şi D) de cel puţin o lună de zile De specificat debutul tardiv. vederea unei alte persoane care a fost vătămată recent. distrugerea bruscă a locuinţei sau comunităţii proprii. Evenimentul traumatizant este reexperimentat în mod persistent în cel puţin unul din următoarele moduri: (1) amintiri dureroase. halucinaţii şi episoade disociative [flashback].

J. 1 p. Copilul maltratat.. L. 6. (1989). Carlson (Eds. N. (1990). Soros Foundation. USA: WW Norton & Co. USA: Cambridge University Press Garbarino. Ed. Psychotherapy with sexually abused boys. De ce consideră Doyle că există similarităţi între suferinţa prizonierilor unui lagăr de concentrare şi a copiilor maltrataţi? Ce reacţie psihică este asemănătoare în cazul Anei. Casebook of sexual abuse treatment. Making decisions about children: Psychological questions and answers. New York. În: The APSAC Advisor.W. M. Kingscherff. Fenton. Lecture notes on the Faculty Seminar on Treatment of Child Abuse.N. 2 Roth. În Child Abuse and Neglect. (1995). Bucureşti: Humanitas Manual pentru diagnosticul şi statistica tulburărilor mentale. IVSP Herman. (1993). Cluj: Presa universitară Clujeană Schaffer. 81990).. (1992). Viaţa medicală.) Child maltreatment. M. (1992) Trauma and recovery. (1997).N. Kostelny.efectele psihologice ale fenomenelor neurofiziologice timpurii datorate maltratării? 3. K. p. Basic Books Killén. (1997). T. F. W. V. (1994).F. Pardo. B.. În: The APSAC Advisor. Friedrich (Ed. (1992) Children in danger. 439-444 Friedrich. L. Pianta. Dubrow. B. Cognitive theraphy with a young victim of sexual assault. J. A.F. Neurodevelopment and the neurophysiology of trauma I: Conceptual considerations for clinical work with maltreated children. Manuscris al cursului ţinut la Univ. Vocabularul psihanalizei. O altfel de litiază. În American Journal of Psychiatry. Reamintiţi-vă un caz descris în acest capitol care exemplifică modul în care acţionează frica de violenţă asupra comportamentului copilului. 14. R. Childhood traumas: An outline and overview. p.D. Atos. Cicchetti.72) Terr. Timişoara: Ed. Sybil. Eurobit Laplanche. K. Egeland B.L. 6. (1996). În: D. Oxford: Blackwell Schreiber. San Francisco: Jossey-Bass Formularo. 148. C. (1998). Pontalis... Budapest Dubrow. Copiii expuşi la violenţă: o evaluare psihosocială. În W.B. H. Activarea cognitivă în copilăria mică.. (1991). Babeş-Bolyai Cluj (iunie 1992) Erickson. 1 Pery. DSM-III-R. (1993a). Boat.R. J. (1998).. R. B. (1991).R.). p. R. 4.10-20 Trifan.D. Neurodevelopment and the neurophysiology of trauma II: clinical work along the alarm-fear-terror continuum. The effects of maltreatment on the development of young children. J. fetiţa pseudoautistă şi în cazul prizonierilor dintr-un lagăr nazist de concentrare? Berliner..6 Bibliografie 72 . Sage Publications. 11 . 9. (1993b). Treatment of traumatized children: the impact of trauma. Symptome differences in acute and chronic presentation of childhood PTSD. N.C. Editat de Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România Perry.

Kempe. profesioniştii au elaborat modele explicative care să le permită înţelegerea elementelor constitutive şi contextuale ale apariţiei relelor tratamente.5. 73 . care. Teoria ataşamentului 6.2.7Concepţii de factură sociologică 6. caracteristicile traumatice ale relelor tratamente. pornind de la sindromul abuzului fizic pe care l-a descris la sugari (“battered baby sindrome”). Cel mai cunoscut reprezentant al acestei teorii este H. 2. p. adesea în mod repetat. modul cum se suprapune maltratarea peste dezvoltarea copilului. 6.3. din partea profesionistului. Teoria transmiterii multigeneraţionale 6. Perspectiva feministă privind abuzul 6.. Vom urmări în continuare câteva din punctele de vedere teoretice aplicabile cazurilor de abuz şi neglijare a copilului. 3) considerăm că un model este menit să ajute la înţelegerea următoarelor componente: 1. TEORIILE PRIVIND ABUZUL ŞI NEGLIJAREA COPIILOR 6. CONCEPŢIA MEDICALĂ Una din primele. cursul recuperării în urma relelor tratamente (posibilităţile terapeutice). reacţiile copilului şi ale agenţilor semnificativi din mediul său de viaţă care urmare a relelor tratamente şi a dezvăluirii acestora.Modulul 6.4. prin cercetările şi publicaţiile sale de la începutul anilor '60 asupra cazurilor de sugari cu membre rupte neaccidental. dar şi astăzi influentele concepţii privind abuzul comis împotriva copilului este cea care consideră acest fenomen ca fiind o boală. 3.Concepţia socio-biologică 6. a iniţiat studiul sindromului copilului bătut. prevenirea şi intervenţia aşteptată în protecţia copilului. 5. Concepţia medicală 6. Alături de Friedrich (1990. 4. Concepţia ecologică-interacţionistă privind abuzul Recomandări Pentru ca protecţia copiilor împotriva abuzurilor să poată dobândi consistenţă procedurală. căutând să relevăm semnificaţiile lor pentru investigarea.1. contextul de viaţă al copilului înainte de maltratarea propriu-zisă.8. Descriind simptomele după care pot fi diferenţiate traumatismele neaccidentale de cele accidentale suferite de sugari.1.6. Incestul şi familia disfuncţională 6.

lipsite de căldură. s-a găsit că purtători ai unor trăsături psihice opuse pot acţiona similar împotriva copiilor lor. într-un alt tip s-ar încadra acei părinţi care prezintă personalităţi rigide. De exemplu: unii părinţi care comit abuzuri aparţin tipului de personalitate lipsit de autocontrol. primordial. dar alţii au avut inteligenţă normală sau chiar superioară. s-a considerat că abuzul asupra copilului este o boală suficient de bine delimitată pentru a fi considerată o unitate specifică de diagnostic. sub acţiunea unor factori stresori specifici relaţiei părintecopil. sau de a le periclita dezvoltarea şi sănătatea mentală. a fundamentat concepţia medicală privind abuzul. care în prezenţa unui stres supraadăugat determină manifestări agresive. la unii părinţi care comit abuzuri s-a găsit un grad scăzut de inteligenţă. Nu numai că este greu de identificat un anumit tipar de personalitate a celor care comit abuzuri asupra copiilor. Parton (1985) apreciază că doar unii dintre părinţii care comit abuzuri pot fi încadraţi în tablouri psihopatologice distincte. diferite de cele deja cunoscute în literatura psihopatologică. Deşi Gil (1970) semnala că 46% dintre părinţii care comit abuzuri au prezentat semne manifeste de devieri mentale şi emoţionale. precum şi depresia cronică. Pornind de la criterii medicale. Totuşi. Este greu să se asocieze în mod global o anumită tipologie patologică la cazuistica părinţilor care abuzează frecvent copii. din punctul de vedere al forţei personalităţii. pe când alţii sunt plini de sine şi lipsiţi de remuşcări. părinţii prezintă un risc sporit de a nu recunoaşte nevoile copilului lor şi de a recurge la tratamente inadecvate vârstei acestora şi capacităţii lor de înţelegere. gradul ridicat de neuroticism sau depresie. fără ca acestea să se constituie în categorii psihiatrice bine delimitate. care sunt detaşaţi de copii şi de problemele lor. imatur. cu impulsuri violente şi agresivitate cronică.Kempe (1962). precum şi în cazul nivelul intelectual foarte scăzut. tulburări care se manifestă în relaţia lor cu propriul copil. de asemenea. considerând 74 . Astfel de liste de caracteristici psihologice favorizante ale abuzului împotriva copilului sunt rezultatul unor studii ştiinţifice şi. în cazul unor boli psihice ca tulburările de personalitate. autoculpabilizarea excesivă. dar nici nu se poate stabili o distincţie clară între caracteristicile celor care comit şi a celor care nu comit abuzuri. factorul primar este considerat a fi defectul de personalitate al adultului. Intradevăr. nici un alt cercetător nu a indicat cifre comparabile (Zigler. După Steele şi Pollack (1974). caracteristicile celor care agresează copiii prezintă un foarte larg evantai de simptome. sunt confirmate de cazuistica clinică. în urma studiului cazuisticii părinţilor care îşi maltratează copiii. fizice şi verbale. Hall. unii părinţi au ca trăsături tipice anxietatea. din punct de vedere etiologic. Patologia specifică acestei “boli” constă. În interpretările din cadrul modelului medical. în tulburări de personalitate ale părinţilor. 1989). faţă de copil.

1978. o caracteristică de personalitate. WAIS). Pornind de la constatarea că părinţii îşi tratează adesea în mod diferit proprii copii naturali. să-i depăşească limitele specifice . aveau părinţi prea tineri sau existau suspiciuni de infidelitate între soţi. totodată. De exemplu. Factorii sociali specifici familiilor • tatăl natural al copilului este absent din familie • mama este necăsătorită 75 . 1980. Caracteristici cheie ale abuzului asupra copilului (Hanson. Ei sunt însă consideraţi ca acţionând asupra factorilor de personalitate. factorii sociali nu se consideră ca având o valoare explicativă în privinţa tulburărilor relaţiei părinte-copil. p. În această concepţie medicală.procentul celor cu tulburări psihice ca fiind o mică fracţiune din totalul celor care maltratează copiii. s-au identificat anumite caracteristici ale copiilor. capacitatea de rezistenţă la stres fiind. după Pringle. În urma analizei situaţiei sociale a copiilor bătuţi. Aceşti factori pot conduce la dificultăţi sporite ale părinţilor. O altă orientare în cadrul acestei concepţii . un anume handicap sau o boală cronică a copilului. Factorii parentali • mama este sub 20 de ani la naşterea primului copil • mama are diagnosticul psihiatric de neuroticism şi/sau scor ridicat de neuroticism la inventarul de personalitate Eysenck • mama sau tatăl au diagnosticul psihiatric de tulburare de personalitate • mama are coeficientul de inteligenţă subliminar la teste consacrate de inteligenţă (ca de ex. Kempe şi Kempe (1978) au stabilit la 10 procentul celor consideraţi psihopaţi şi sociopaţi. Este vorba de factori ca greutatea scăzută la naştere. s-a constatat că mulţi dintre ei proveneau din sarcini nedorite şi/sau naşteri nelegitime. temperamentul irascibil. neliniştit al acestuia. ceea ce contribuie uneori la deficienţe ale relaţionării părinte-copil. 212214) 1.regăseşte factorul explicativ al agresiunilor comise împotriva copiilor în condiţiile de stres care se exercită asupra personalităţii adulţilor meniţi să îngrijească copiii. din cauza stresului indus părinţilor.care încearcă. care. McCulloch şi Hartley. în concepţia medicală. sporesc riscul comportamentului abuziv. S-a încercat identificarea acelor condiţii de stres care afectează personalitatea părinţilor şi facilitează manifestarea unor acte violente. • tatăl este muncitor manual • mama sau tatăl au dosar penal • mama are numeroase probleme de sănătate • mama sau tatăl prezintă un traseu EEG tulburat 2. Factorii legaţi de statusul socio-economic pot influenţa şi ei stresul suportat de părinţi. prematuritatea.

Practicile parentale • mama răspunde inadecvat (extrem de repede sau de încet) la plânsul copilului • mama are dificultăţi emoţionale în legătură cu alimentarea copilului • mama are un comportament demonstrativ legat de copil • mama supraveghează inconstant copilul • mama aşteaptă supunere necondiţionată (la a doua sau a treia solicitare) • mama recurge adesea la pedepse fizice • tatăl recurge adesea la pedepse fizice • mama recurge adesea la pedeapsa retragerii dragostei • recompensele oferite de mamă pentru comportamentul adecvat al copilului sunt de tip fizic (dulciuri. jucării) 76 . mama recunoaşte două sau mai multe simptome neurotice în privinţa modalităţilor de stabilire a relaţiilor interpersonale • mama afirmă despre sine că a fost o elevă slabă • în copilărie mama a avut relaţii nesatisfăcătoare cu proprii ei părinţi • în prezent mama se înţelege rău cu proprii ei părinţi • în copilărie mama a avut relaţii proaste cu fraţii ei • în prezent mama se înţelege rău cu proprii ei fraţi • tatăl şi/sau mama mamei pedepseau inadecvat copiii • mama are un scor crescut la scorul de minciună (din inventarul Eysenck) • mama are un scor crescut la factorul criticism. la cel de ostilitate paranoidă şi de autoînvinovăţire pentru ostilitate • tatăl are scor crescut la factorul autoînvinovăţire 4.• mama şi tatăl se cunosc de mai puţin de şase luni dinainte de căsătorie • mama este născută în afara căsătoriei • mama nu găseşte satisfacţii în căsnicie • copilul maltratat este nelegitim • mama crede că partenerul nu acceptă copilul • mama spune că nu are cu cine să discute despre educaţia copilului • mama se consideră cea care ia deciziile în familie • copilul nu are propria cameră • locuinţă inadecvată • mama se întâlneşte rar cu proprii părinţi şi cu celelalte rude • mama nu are posibilitatea de a face pauze de la îndatoririle materne • mama nu are activităţi sau relaţii sociale • mama consideră venitul ei ca fiind insuficient • mama este în general nesatisfăcută cu propria ei situaţie 3. Relaţiile interpersonale • mama a fost nefericită în copilărie • în răspunsurile la chestionar.

Studiul Denver. metodele cele mai eficiente şi factorii cei mai predictivi ai identificării riscului crescut de abuz împotriva copilului. Este mult mai probabil ca factorii cauzali să se întrepătrundă. lipsa unei relaţii maritale sau relaţiile maritale conflictuale. care să cauzeze instalarea unor tulburări grave în relaţia părinte-copil. lipsa de prieteni. În a doua fază a cercetării s-a aplicat un screening cu ajutorul unui chestionar care cuprindea factorii menţionaţi în faza inter- 77 . dar nu pune problema oboselii • este adus cu întârziere în spital • are o greutate scăzută la naştere Toate încercările de a stabili o tipologie foarte clară a părinţilor de tip abuziv par să conchidă că nu există un singur tip de trăsături psihice sau de caracteristici ale copilului sau ale situaţiei de viaţă a familiei. de a permite descrierea simptomelor. nu depăşeşte • • la internarea în spital apare neglijat fizic nu progresează conform normelor de dezvoltare • mama spune că în timpul zilei nu este vioi. Cunoaşterea simptomatologiei şi a etiologiei permite nu numai diagnosticul sindromului de “copil bătut”. desfăşurat sub îndrumarea lui H. Au fost cooptate 350 de mame care au născut într-o anumită perioadă de timp într-un spital din Denver. agentul cauzal este văzut a fi adultul care comite abuzul. în general. 1993. lipsa de suport din partea familiei etc. Concepţia medicală privind abuzul are menirea. Copilul • are un coeficient de dezvoltare care. dar permite şi identificarea preventivă a personalităţilor predispuse să comită abuzuri. starea de frică. de tipul abuzului şi a neglijării copilului. În fenomenul de abuz îndreptat împotriva copilului. instabilitatea emoţională. 211). provenienţa dintr-un mediu abuzator sau de neglijare. dar şi prevenirea din timp a instalării bolii. metodele principale de prevenţie constau în distrugerea sau reducerea contactului cu agentul cauzal şi tratamentul pentru reducerea efectului agentului cauzal care nu a putut fi evitat. în cadrul unui plan prospectiv-longitudinal.• plânsul sugarului şi al copilului mic reprezintă probleme grave pentru mamă • partenerul n-o ajută pe mamă aşa cum îşi doreşte ea 90 5. recunoaşterea şi diferenţierea lor. depresia. a căutat să stabilească. p. Serviciile sociale şi medicale pot încerca depistarea acestor persoane şi influenţarea lor pentru a înlătura sau cel puţin pentru a reduce pericolul pentru copii (Gough. 1985). În prima fază au fost intervievate toate mamele înainte de a naşte şi s-au notat toate semnele considerate de risc: negarea sarcinii. condiţiile dificile de locuit. În ştiinţele medicale. Kempe (Parton. la fel ca în cazul descrierii celorlalte boli.

În a treia fază. la 6 săptămâni după naştere. fără să fie astfel de cazuri în celălalt grup. în timp ce nici un copil din grupul de control nu a fost părăsit. metodă urmată de chestionar (57% corectitudine) şi de interviul prenatal (54. 20 (din cele 50) de familii incluse în grupul de cercetare ca având un risc crescut. ele fiind alese ca având cei mai mulţi factori de risc constataţi cu ocazia aplicării tuturor metodelor de culegere a datelor. cea de vizită la domiciliu. Kempe demonstrează posibilitatea şi utilitatea evaluării riscului de abuz familiar. de altfel. din grupul celor cu risc scăzut nu a fost raportat nici unul. în medie. În a patra fază a cercetării. pe când în grupul fără trăsături de risc s-au înregistrat doar patru astfel de incidente. Din grupul mamelor cu risc crescut. urmărindu-se reacţia părinţilor în sala de naştere. care au constituit grupa de control. s-au stabilit următoarele două categorii opuse: 100 de mame au fost considerate prezentând riscul cel mai mare. prin metoda selecţiei întâmplătoare. cinci copii din grupul mamelor cu risc crescut au fost părăsiţi. În ansamblu. prin observarea familiilor cu ocazia unor vizite la domiciliu. la celelalte studii de evaluare a riscului de abuz. Pin această cercetare. Cea mai mare marjă de siguranţă a fost dată de metoda observaţiei în sala de naşteri (76. utilizându-se o scară de ierarhie a riscurilor de rele tratamente. care se poate generaliza. Ulterior. prezentând cei mai puţini factori de risc. s-au adunat informaţii privind comportamentul mamelor faţă de copii. constând din 50 de familii din grupul mamelor cu risc crescut şi 25 de familii din grupul mamelor cu risc scăzut. opt din cei consideraţi cu risc au fost plasaţi în alte familii. În faza următoare. au prezentat practici necorespunzătoare de îngrijire a copiilor.4% corectitudine). Par- 78 . 10 copii au prezentat retard în dezvoltare. s-au constituit cele două grupuri cuprinse în cercetare. omiţându-se doar 20 de cazuri. cu media de 2 factori de risc. În grupul mamelor cu risc crescut s-a constatat că ele prezentau. Dacă din grupul celor cu risc crescut au fost raportaţi 8 copii la centrul de asistenţă pentru abuz. Ulterior. Ca o critică la adresa acestui procedeu. 22 de copii au avut în primele 17 luni de viaţă cel puţin un incident pentru care au necesitat asistenţă medicală. Dintre cei cu risc crescut. Nici un astfel de caz nu s-a înregistrat în grupul mamelor evaluate ca având risc scăzut. în comparaţie cu grupul mamelor cu risc scăzut. sau au fost adoptaţi legal. Din aceste date reiese că se poate prezice cu destulă marjă de siguranţă care dintre familii prezintă riscuri mai crescute pentru copii. care au fost urmărite în perioada de vârstă a copilului cuprinsă între 17 şi 35 de luni. metoda folosită a fost cea a observaţiei. Din lista iniţială de 350 de mame cuprinse în cercetare. Dacă sau combinat informaţiile obţinute prin cele 3 metode. S-au făcut înregistrări ale comportamentelor verbale şi neverbale imediat după naştere. 22 de factori de risc. Pe când toţi cei cincizeci de copii din grupul cu risc scăzut au rămas în familiile lor.vievării. corectitudinea estimărilor a ajuns la 79%.5% corectitudine). s-au putut estima prospectiv 75 din cele 95 de cazuri depistate ulterior. 50 de mame din extrema cealaltă.

Dat fiind procentul mic al copiilor abuzaţi într-un eşantion al populaţiei. Tabelul 6. Aceasta înseamnă existenţa unui număr de 20 de cazuri diagnosticate în mod fals ca fiind negative din punctul de vedere al abuzului (cazuri fals negative). În acelasi timp. Ori. cuprinzând un număr mai mare de itemi necesari pentru ca o persoană să fie evaluată în categoria celor cu risc crescut de a-şi abuza copilul.nu au un comportament abuziv faţă de copii. cazuri de Falşi Adevăraţi maltratare pozitivi pozitivi 95 mame 25 mame 75 mame Una din criticile adresate studiilor bazate pe concepţia medicală (Parton. Ele se adaugă greşelilor de diagnostic preventiv care se referă la cele 25 de mame catalogate în mod greşit ca prezentând pericolul maltratării copilului şi care intră în categoria cazurilor fals pozitive (vezi Tabelul 6.1). Validitatea predicţiei comportamentului abuziv total lot Fals Adevăraţi negativi negativi 350 mame 20 230 nr. care au avut loc în perioda urmărită.ton aduce în discuţie posibilitatea de a identifica incorect părinţi care . de fapt pot comite abuzuri. creşte şansa ca să se mărească numărul persoanelor fals negative. ceea ce ar putea contraveni deontologiei profesionale. din 100 de mame identificate în urma cercetării preventive ca prezentând un risc crescut de rele tratamente împotriva copiilor.de fapt . 75 de mame au prezentat într-adevăr astfel de comportamente. Cele 75 de cazuri de rele tratamente au reprezentat doar 79% din totalul de 95 de cazuri de rele tratamente comise de mamele din eşantionul studiat. În studiul Denver mai sus amintit. atunci va scădea numărul falşilor pozitivi.alături de identificarea unor părinţi care ar putea maltrata . Kempe însuşi a inclus printre copiii consideraţi abuzaţi şi pe acei copii care au necesitat internarea în spital în urma unor accidentări întâmplătoare. există o şansă crescută ca . diagnosticul maltratării este hazardat.mulţi alţi părinţi să fie identificaţi în mod fals ca fiind abuzivi. Dileme etice 79 . 1985) subliniază imprecizia definiţiilor utilizate pentru selectarea cazurilor în diferitele categorii. adică a persoanelor care sunt considerate ca periculoase. Dacă grila utilizată pentru selectarea cazurilor va fi mai severă. în astfel de cazuri. dar care.1. adică al celor care nu sunt detectaţi ca prezentând un risc crescut. dar de fapt nu vor comite abuzuri. Reducerea numărului de erori se poate face prin schimbarea pragului folosit de specialişti pentru delimitarea celor consideraţi ca prezentând un risc crescut sau unul scăzut de abuz.chiar şi la o corectitudine de 99% a evaluării riscului .

El are o clară tendinţă spre obiectivitate. depistarea trebuind să fie însoţită de intervenţii de tip educativ-preventiv şi de monitorizare de lungă durată. fiind doar parţial eficiente?". Alte răspunsuri consideră că. De fapt. "Nu ar trebui folosite acele fonduri în mai mare măsură pentru programe mai ţintite. precum şi unele de depistare şi de prevenire a fenomenului de rele tratamente îndreptate asupra copilului. Dimpotrivă. invocând costurile mari şi eficienţa redusă în acest tip de identificare preventivă. Cu ajutorul simptomatologiei descrise. care poate însemna dezinteresul societăţii pentru situaţia copilului. pentru investigarea. iar pe de altă parte pentru cei care decid în privinţa finanţării programelor preventive în cadrul politicilor sociale. s-au iniţiat studii de prevalenţă şi incidenţă. dorind să stabilească manifestările măsurabile ale abuzului şi neglijării copilului. cu implicaţii complexe medicale. cercetările de tip prospectiv desfăşurate de Kempe şi colaboratorii săi au avut o importantă componentă de tip intervenţie educativă. evaluarea. identificarea posibilelor cazuri de abuz nu este încă suficientă pentru prevenirea vătămării copiilor. tratamentul. Date fiind necesităţile acestui personal în domeniul formării. recunoaşterea existenţei unui risc şi lipsa intervenţiei în interesul copilului este o atitudine periculoasă. mamele depistate fiind monitorizate de către sora medicală şi medicul de familie pentru a dobândi bune deprinderi de alimentare şi de îngrijire a copilului şi stimulate în toate iniţiativele lor pozitive faţă de copii (ca de ex. Întrebările care se pun adesea sunt: "în ce măsură merită investit în programe care acţionează pe o scară prea largă. Un deosebit merit al modelului este impactul său asupra profesioniştilor din domeniul socio-uman. fără siguranţa că ea ar avea nevoie de intervenţa autorităţilor?". prevenirea şi plasarea lor. pe baza modelului medical. "În ce măsură este etic să se presupună despre unii părinţi că ar putea cauza vătămări copiilor lor şi să se interfereze cu mandatul autorităţii în viaţa unor familii. activităţi de stimulare a dezvoltării psihomotrice. orientarea emoţională pozitivă etc). Descrierea unei unităţi separate de diagnostic şi tratament. modelul medical de analiză a cazurilor de abuz are avantaje incontestabile. 80 . programul şi-a dovedit utilitatea şi justeţea din punct de vedere etic. specializat în investigarea cazurilor de abuz. În concluzie.Astfel de analize referitoare la corectitudinea prevenţiei ridică dileme etice importante pe de o parte pentru practicienii care lucrează în asistenţa familiilor şi a copiilor. psihologice şi sociale a dus la dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale adresate copiilor. Într-adevăr. Unele critici sunt destul de vehemente. Răspunsurile la aceste întrebări sunt diferite în funcţie de atitudinile respondenţilor. A apărut o nouă categorie de personal. odată cu reuşita depistării şi intervenţiei preventive în cazul unui număr dat de copii. înregistrarea. Un deosebit merit al modelului medical constă în efectul rezultatelor sale asupra politicilor sociale. stimularea vorbirii. de recuperare?".

1981). În locul acestor atitudini pot apare fenomene de posesiune. cu tipare de comportament compulsiv sau dominator (Mrazek.au apărut noi specializări în domeniul supervizării şi s-a consacrat specializarea în protecţia copilului. B. Ele vor conduce.2. agresivitate. căldură şi sexualitate ale membrilor familiei. MODELUL PSIHOTERAPIEI FAMILIALE INCESTUL ŞI FAMILIA DISFUNCŢIONALĂ PRIVIND Modelul teoretic al psihoterapiei familiale analizează tulburările de comportament ale membrilor familiei din punctul de vedere al relaţiilor din sistemul familial. care şi-a idealizat până acum tatăl. Spre exemplificare prezentăm un scenariu posibil al unei familii incestuoase: D-l. atât din partea adulţilor implicaţi. care cuprinde anumite modalităţi de trăire şi prelucrare a tensiunilor şi stresurilor familiale. în cazuistica clinică este descris părintele care exploatează sexual copilul. Prin ele. ele le reeditează într-o altă formă. uneori. este anxios din cauză că simte slăbirea potenţei sale sexuale şi îi este frică că soţia îl va abandona. Există însă şi o structură invizibilă. B. atunci pentru menţinerea echilibrului familial se dezvoltă nişte circuite repetitive. asamblate toate într-o atmosferă de secret. familia poate exprima semnificaţii patologice. relaţii denaturate de tip sexual. Atracţia sexuală faţă de fiica sa îl ajută pe d-l. Deşi astfel de cicuite sunt menite să evite disfuncţiile. menit să reducă tensiunile de frică. 1974). de dezintegrare şi abandon ale adultului incestuos. de fapt. la sentimente de remuşcare şi de autoînvinovăţire (Mrazek. nediscutate în familie. să întârzie 81 . modalităţile de exercitare a funcţiilor parentale. alianţele şi legăturile afective. Ca modalitate de constituire a relaţiilor incestuoase. Dacă aceste evenimente stresante nu pot fi integrate în structura de suprafaţă. 6. oferă acestuia mai multă atenţie. 1981). familia incestuoasă este considerată ca neîndeplinind nevoile de îngrijire. care împiedică rezolvarea constructivă a problemelor stresante care provin din interiorul sau exteriorul familiei. care cuprinde tiparele de comunicare vizibile între membri familiei. de adâncime. Din această cauză se apropie afectiv din ce în ce mai mult de fiica lui de 9 ani. respectiv al familiei ca întreg. precum şi atmosfera generală din familie. Bentovim. cât şi a victimelor. Incestul este o modalitate de exprimare a disfuncţionalităţilor dintre membri. decât celălalt părinte care omite îngrijirea şi protejarea copilului. În concepţia terapiei familiale de tip dinamic (Minuchin. într-un mod adecvat gradului lor de maturitate. precum şi imposibilitatea separării acestora. dar. neprelucrate. relaţiile cu persoanele din contextul familial. Bentovim. Se pare că în familiile incestuoase predomină ideea imposibilităţii relaţiilor de intimitate între presoanele mature din familie. Într-o familie există o structură de suprafaţă.

Ea se sperie. D-l. Dacă dezvăluirea secretului ar avea loc în afara familiei.confruntarea cu pierderea treptată a capacităţilor sale sexuale de bărbat. fiindcă nu suportă ideea apropierii lui. iar şansele ca fetiţa să primească ajutor ar creşte. Nivelul comunicării între d-l. Astfel. Divulgând mamei secretul relaţiei incestuoase. Homeostazia familiilor de tipul celei descrise mai sus nu înseamnă ruperea ciclului disfuncţionalităţilor. Astfel. readucând la suprafaţă şi abordând direct secretele de familie. Ea însă îl refuză. Îi este frică de un eventual proces şi de ideea de a contribui la condamnarea soţului ei. Membri familiei devin prizonieri ai noilor roluri. d-na B. mai ales după ce a luat cunoştinţă de relaţia sexuală dintre el şi propria fetiţă. sistemul rămâne. care încearcă s-o îmbuneze şi să-i promită că nu se va mai atinge de fetiţă. dar doreşte să-i fie pe plac tatălui ei şi nu-l respinge. îndreptată în interiorul sistemului. Din păcate însă. tatăl o solicită pe fiica lui din ce în ce mai insistent şi ea se plânge mamei. se mulţumeşte să-i smulgă soţului ei promisiunea că nu va mai repeta relaţia incestuoasă. Prin reducerea insistenţelor sexuale ale soţului. Comunicarea va trebui să fie mai sinceră. şi d-na. Ea îşi petrece serile la televizor. B ajunge să se reducă extrem de mult. ci instalarea unui echilibru care nu este afectat în suficientă măsură de cererea de ajutor. fiindcă nu poate să-şi închipuie că ar putea face schimbări majore în propria ei viaţă. dacă mama îi va accepta avansurile. în scopul abordării unui nou stil de comunicare şi de comportament în familie. către mama sa. de teama de a nu isca un scandal. Într-o noapte el se apropie de ea printr-un comportament sexual. Psihoterapia familiei (soluţia propusă de modelul de analiză descris mai sus) recomandă ca modalitate de lucru recurgerea la ajutorul psihoterapeutului. fiindcă îi lipsesc mijloace sigure de subzistenţă şi de aceea nu vrea să rămână singură. În săptămânile următoare. care se constituie ca un mit al familiei. în camera şi în patul tatălui. B şi fiica lui se înţeleg foarte bine. după cum aflăm din relatările unor victime ale abuzurilor sexuale care au loc în cadru familial şi care au avut curajul de a solicita ajutor din afara familiei. De aceea nu divulgă secretul în afara familiei. Nu doreşte să intenteze divorţ. Aparent. care s-ar putea să fie într-un un moment de criză. În acea noapte tatăl şi fiica de 9 ani întreţin relaţii sexuale. venită din partea fetiţei. Dar nu îndrăzneşte să dezvăluie autoriţăţilor situaţia. căsnicia se reconstruieşte pe baza unor noi reguli de funcţionare. prin incest. în continuare. circular şi homeostatic. adesea nici comunitatea nu are suficiente mijloace pentru a proteja prompt victimele. atunci echilibrul familial ar fi afectat în mult mai mare măsură. există posibilitatea ca fata să fie considerată vinovată de către mama ei (fiindcă ar fi făcut ea avansuri sau fiindcă ea a cauzat întreaga problemă deoarece a privit programul de televizor din patul tatălui). Se instalează în acest fel o circularitate care permite fenomenului patologic să se perpetueze atâta timp cât nimeni din familie nu divulgă secretul şi nu îşi părăseşte rolul acceptat. Mama cere explicaţii soţului ei. Schimbarea 82 . S-ar putea ca mama să nu îşi protejeze fata fiind în prea mare măsură preocupată de propria ei situaţie de viaţă. scapă de ceea ce ea consideră a fi datoriile ei de soţie. secrete. cu anumite avantaje.

Solitară. S-a constatat că pe măsură ce domeniul de definire a relelor tratamente este mai cuprinzător. rezultat al visului ei spulberat de a face o carieră muzicală. Susţinătorii acestei concepţii scot în evidenţă transmiterea familială a anumitor modele 83 . Din acest lot iniţial a fost delimitat grupul mamelor care şi-au maltratat curent copiii. Furia.. Studiul nu a reuşit să separe factorii transmişi generaţional prin experienţa idividuală.comportamentului din familie va urmări centrarea pe nevoile membrilor ei şi a modalităţilor în care familia le poate satisface. moştenire care în cele din urmă îi revenise lui Sybil (Schreiber. care acţionează ca factori de stres social. de ex.3. de factorii de nivel socio-economic. de venit. 6. nu fusese îngrijită şi ea însăşi nu putea îngriji pe cineva. a fost transmisă generaţiei următoare. Hattie nu fusese iubită şi la rândul ei era incapabilă să iubească. izolată într-o familie numeroasă. care la rândul său a fost împărţit în trei grupe: cele care au abuzat fizic copilul prin aplicarea unor pedepse grave. Aceşti autori au raportat transmiterea intergeneraţională a abuzului (de toate trei tipurile descrise) ca fiind în proporţie de 70%. grupul liminar (care a administrat bătăi copiilor fără să lase semne care să dureze) şi grupul celor care şi-au dat copii în îngrijirea altora. predispoziţia către unele tulburări psihice. Rutter (1989) consideră că atitudinile şi comportamentele parentale sunt complexe şi nici transmiterea lor nu poate fi privită unidimensional. Investigaţiile în cazurile de abuz împotriva copiilor au constatat că părinţii abuzivi proveneau din familii cu grad crescut de violenţă. Intergeneraţional se transmit.dar pe căi sociale şi nu genetice . ea va izola mai târziu din punct de vedere emoţional pe singurul ei copil. respectiv au fost ei înşişi abuzaţi în copilărie. de asemenea . TEORIA TRANSMITERII MULTIGENERAŢIONALE Concepţia prin care problemele psihosociale se consideră a fi transmise din generaţie în generaţie este larg răspândită. Fără cercetări ţintite este greu de demonstrat dacă aceste experienţe traumatice din copilărie sunt specifice adulţilor care comit abuzuri sau îi caracterizează pe majoritatea adulţilor care devin părinţi. p. transmiterea intergeneraţională pare a fi mai mare.195).condiţiile defavorizante de locuinţă. Egeland şi Jakobovitz (1984) au folosit în cercetarea lor un interviu semistructurat pentru a colecta informaţii despre istoria de viaţă a unui lot de 160 de mame care au prezentat în istoria lor semne de abuz (pedepse fizice severe primite de la părinţii lor). Nu stilul parental este cel care se transmite genetic ci. 1997.

Pentru comparaţie. pornind de la un set de norme ce contestă dominarea masculină în diferitele sale forme. internaţi acolo pentru perioade de peste opt luni (pentru a nu cuprinde cazuri internate din motive de crize familiale trecătoare. la nivel de comunitate internaţională. 1989).în faţa unei lumi agresive. s-a lucrat cu un grup de control similar în privinţa compoziţiei familiei şi a vârstei copiilor. la rândul lor. Un alt studiu de tip retrospectiv privind repetarea ciclului familial al abuzului a fost condus de Quinton şi Rutter (după Rutter. În cadrul cercetării au fost analizate experienţele dureroase din prima copilărie ale mamelor din 48 de familii (născute) europene dintr-un cartier londonez. studiul a folosit o definiţie neclară (prea largă) pentru a defini ceea ce înseamnă experienţe traumatice datorate abuzului în copilărie şi nu a recurs la un grup de control. feminismul a contribuit la demontarea unor valori tradiţionale.loc de refugiu ..n.PERSPECTIVA FEMINISTĂ PRIVIND ABUZUL Prin intervenţiile sale în plan social şi teoretic. care şi-au abuzat copiii. Un sfert din mamele care au avut copii în instituţii au fost. o serie de 'mituri' cu o îndelungată tradiţie. Steele şi Pollack (1968) au intervievat 60 de părinţi. din care nici un copil nu a fost vreodată luat în ocrotire instituţională. instituţionalizate în propria copilărie. pentru a verifica diferenţele de frecvenţă în privinţa experienţelor raportate prin interviu.a. Nicolaescu (1998) consideră că.sunt demistificate. concepţia feministă a reuşit să facă vizibile. accidentale).4. de trei ori mai multe mame din grupul ţintă au suferit din cauza unor metode de disciplinare extreme. Deşi invocat adesea ca punct de referinţă în cercetările care relevă transmiterea modelelor parentale peste generaţii.. 44% din mamele grupului ţintă şi doar 14% din cele ale grupului de control au fost separate. Identificarea şi definirea acestui spaţiu ca un loc de risc. agresivitatea verbală sau fizică. legitime într-un sistem patriarhal. din motive de conflicte familiale. de asemenea. Autorii au susţinut că toţi părinţii din grup fuseseră abuzaţi în copilărie. prin feminism. În societăţile moderne. modele în care autoritatea parentală. validate de normele şi construcţiile tradiţionale ale masculinităţii.culturale de creştere a copiilor. pentru o perioadă de cel puţin o lună. de unul sau de ambii părinţi. 6. sunt revalorizate. diferitele forme de violenţă comise în spaţiul public şi cel familial. comparat cu doar 7% din mamele din grupul de control. care aveau copii ocrotiţi în instituţii rezidenţiale. cum ar fi căminul . ignorarea sentimentelor copiilor (sau opusul acesteia) sunt caracteristice. Datele interviurilor au demonstrat că mamele care aveau copii în instituţii au prezentat în mai mare măsură traume legate de proprii părinţi decât cele din grupul de control.) sunt mult mai expuse violenţei 84 . "practici sociale.. participanţi la un program de tratament psihosocial. în care femeile (şi copiii .

Saraga. fie sunt inactive sexual. ca urmare a unei intervenţii cu caracter terapeutic. fiind cele care fie nu-şi respectă obligaţiile sexuale faţă de soţ. prin ameninţări şi alte tipuri de manipulări. dat fiind faptul că nu reuşesc să-şi apere copii. dar consideră că trebuie să se analizeze responsabilitatea adulţilor în comiterea abuzului. Dacă libertinismul consideră sexualitatea copiilor ca fiind un dat natural şi nu condamnă relaţia sexuală dintre un adult şi un copil. 1988). Concepţia feministă se opune şi modelului care explică incestul prin disfuncţiile vieţii familiale. Concepţia feministă se opune libertinismului de natură sexuală şi în ceea ce priveşte efectele abuzului sexual asupra copilului. Libertinismul neagă efectele de lungă durată al unei relaţii sexuale cu un copil. deplasează reponsabilitatea pentru incest spre mamă. în primul rând atitudinea fără echivoc faţă de responsabilitatea actelor abuzive. Numai dacă se rupe tăcerea în privinţa secretelor "familiale". adultul profitând de diferenţa de putere. Feminismul nu este împotriva terapiei familiei. fie sunt în prea mare măsură punitive cu bărbaţii lor sau distante faţă de copiii lor. revine tatălui abuziv.decât pe stradă. ca avantaje ale punctului de vedere feminist. în speţă. În intervenţia care are ca punct de pornire perspectiva feministă se recomandă tragerea la răspundere în faţa legii a persoanelor vinovate de abuzuri. se recunoaşte că în anumite cazuri de incest şi pedofilie. concepţia feministă respinge orice formă a relaţiei sexuale dintre un adult şi un copil. mai ales dacă acesta are un statut respectat în familie. Concepţia feministă ia atitudine foarte vehementă împotriva libertinismului în privinţa sexualităţii. după care mamele sunt cele care menţin conflictul din familie. schimbare în care feminitatea nu mai poate fi înţeleasă prin atitudinea şi comportamentul de victimă (MacLeod. să se opună sau să reziste solicitărilor venite din partea unui adult. În centrul concepţiei feministe se află necesitatea schimbării atitudinii sociale faţă de conceptele consacrate de masculinitate şi feminitate. Din criticile de mai sus adresate celorlalte modele analizate până acum reţinem. Aşa zisul consimţământ este adesea obţinut de la copii prin forţă. atunci se va putea schimba atitudinea societăţii faţă de violenţă. 85 . chiar şi în cazul în care se invocă consimţământul copilului la astfel de relaţii. subminează puternic paradigmele ce au modelat şi modelează încă perceperea realităţii sociale". S-ar putea constata că feminismul nu oferă prea multe speranţe în legătură cu schimbările dinamicii familiei. Un alt mare câştig pentru munca practică în domeniul protecţiei copilului îl constituie contribuţia feminismului la practica muncii sociale. Dar descrierea specifică teoriei disfuncţionalităţii familiale. mamele au şi ele o anume responsabilitate. iar concepţia feministă subliniază efectul traumatic prelungit asupra victimei al incestului şi al pedofiliei. Într-adevăr. Feminismul consideră că este extrem de dificil pentru un copil să refuze.

Ca urmare. Belsy şi Cassidy (1992) consideră teoria ataşamentului ca fiind o teorie developmentalistă. un principu de bază al practicii constă în asigurarea securităţii victimei şi împiedicarea comiterii în continuare a abuzului. Datele experimentale au fost îmbogăţite cu cercetările lui Harlow şi Harlow (1972) privind deprivarea maternă la primate. de numai câteva zile. Aceasta în condiţiile în care victima este ajutată să trăiască cu adulţi care îi arată înţelegere şi dragoste. Un copil. prin comportamentul său. 6. Totuşi. au luat naştere noi servicii sociale. victima trebuie asigurată că ceea ce s-a întâmplat nu a fost vina sa şi că a făcut bine că a dezvăluit adevărul. Într-adevăr. prezintă o serie de comportamente prin care îşi demonstrează competenţele în construirea de relaţii cu mamele lor: preferă să 86 . nounăscuţii umani. mai ales la o vârstă anterioară pubertăţii. În cazul din urmă. conform căreia experienţele din copilăria timpurie sunt de maximă importanţă pentru dezvoltarea ulterioară a personalităţii. în intervenţia feministă idealul este îndepărtarea din familie a celui care abuzează copilul. dacă legile şi practicile muncii sociale nu permit îndepărtarea suficient de rapidă a abuzatorului din familie. Din cercetările pe animale rezultă că. principiile cele mai importante sunt: persoana care dezvăluie un abuz trebuie crezută. În tratarea victimelor abuzului. TEORIA ATAŞAMENTULUI Formarea legăturilor de ataşament este o caracteristică importantă a relaţiilor de familie. care unifică înţelegerea biologică a naturii umane şi concepţia psihanalitică. Esenţa tratamentului este creşterea stimei de sine a victimei şi readucerea sa în situaţia de a-şi putea controla propria stare. Bowlby a descris nevoia imperioasă pentru sugar şi copilul mic a existenţei unei persoane stabile care să-i ofere dragoste şi îngrijire. care ţintesc femeile şi copiii abuzaţi şi care reprezintă adeseori singura alternativă de viaţă pentru victimele abuzurilor fizice sau sexuale comise în familie. Se recomandă ca victima să nu fie blamată şi nici pedepsită prin îndepărtarea ei din familie. Pornind de la teoria psihanalitică privind importanţa traumelor din copilărie pentru viaţa adultă şi de la datele privind comportamentul puilor de animale după naştere. specialiştii find capabili a discerne între relatările care constituie proiecţii normale ale inconştientului (complexul Oedip sau Elektra) şi relatările care au la origine fenomene abuzive reale.Responsabilitatea abuzului revenind esenţialmente celui care a comis fapta şi nu victimei. puiul are un rol de iniţiator în vederea formării legăturii de ataşament.5. care au demonstrat modificările severe de comportament ale primatelor adulte care au fost separate imediat după naştere de mama lor. el fiind cel care caută o relaţie (bonding) care să-l protejeze. nu are fantezii de ordinul abuzurilor sexuale.

Lorenz are meritul de a fi adus în conştiinţa cercetătorilor ideea că agresivitatea nu aparţine doar unui număr restrâns de indivizi. să se deprecieze pe sine. Doyle (1990) exemplifică o astfel de relaţie: Sarah a recunoscut de mică că tatăl ei îi displace. Dacă însă copilul are posibilitatea de a forma o relaţie pozitivă. nestăpânit al unui copilului maltratat poate fi explicat ca reprezentând aşteptările negative proprii şi ale celorlalţi. Totuşi. în baza experienţelor lor din prima copilărie. după Doyle (1990) că este posibil ca un copil să prezinte o relaţie de ataşament faţă de părinte. Pe baza teoriei ataşamentului. Erickson. Datele clinice privind comportamentul uman mamă-copil arată. cele care le spun că au dreptul şi că merită să fie bine trataţi.6. totodată. parţial.privească faţa propriei lor mame decât faţa oricărei alte persoane (Carpenter. Astăzi este clar că agresivitatea este un comportament mult mai complex decât să poată fi explicat prin reducerea sa la metafora unui izvor de energie gata tot timpul să se reverse. Pierderea stimei de sine a făcut-o să nu se opună abuzului fizic şi sexual. Le lipsesc experienţele pozitive. Aceasta a dus-o. comportamentul dificil. ci este un comportament uman inalienabil. chiar dacă acesta nu răspunde copilului. Relaţia parentală are un efect pervers chiar şi atunci când copiii recunosc că părinţii lor nu au un comportament adecvat. care nu răzbeau doar 87 . în anii '70 s-au făcut din ce în ce mai multe încercări de a se extinde conceptele etologiei şi metodele sale de studiu asupra comportamentului uman (Desmond Morris. Din experienţele trăite aceşti copii au învăţat că ei pot fi cu uşurinţă maltrataţi şi nu merită să li se acorde îngrijire. necontradictorie de ataşament. chiar dacă aceasta durează doar un timp limitat (dar este prezentă în perioada sensibilă pentru formarea ataşamentului. fiindcă era convinsă că nu are nici un drept. recunosc vocea mamei lor dintre alte voci şi disting gustul laptelui propriei mame de laptele altei femei. o decizie gravă pentru un copil mic. respectiv în prima copilărie) această structură poate reduce sau contrabalansa. ca de ex. 1974). nu merită mai mult. Agresivitatea umană era văzută de Lorenz (1963) ca fiind un instinct declanşat în mod automat de anumite condiţii ale mediului ambiant. În acest cadru. 6. ajutând copilul să-şi păstreze echilibrul psihic. Datorită acestei concepţii s-a putut înţelege că strategia comportamentului agresiv a apărut în evoluţia speciilor fiindcă au sporit şansele de adaptare ale unor indivizi. ceea ce era. Konrad Lorenz). Egeland & Pianta (1989) analizează modul în care copiii. efectele traumei. CONCEPŢIA SOCIO-BIOLOGICĂ Odată cu succesele etologiei în studiul comportamentului animalelor. îşi creează aşteptări în legătură cu propriul comportament şi cu al celor din jur. find fiica tatălui ei. după spusele ei proprii. concepţia lui K. suprapopularea unui teritoriu sau entuziasmul militant.

Punctul de vedere al etologiei umane sugerează însă. variaţia interculturală fiind şi ea redusă (Eibl-Eibelsfeldt. Urmaşii se 88 . ci sunt capabili să ia decizii în mod flexibil. Pornind de la studiul comportamentul adaptativ al speciilor la condiţiile de mediu. Tocmai această latură adaptativevolutivă a agresivităţii umane face ca ea să fie atât de dificil de controlat în mod conştient. că oamenii nu aplică pasiv anumite strategii reproductive. mortalitatea urmaşilor în aceste populaţii este crescută. în funcţie de condiţiile de mediu. Principiul de bază al biologiei sociale este preluat din concepţia darwinistevoluţionistă a supravieţuirii speciei prin acei reprezentanţi ai săi care se adaptează cel mai bine condiţiilor de mediu. în scopul intrării întro relaţie de comunicare. Strategia "K" este caracteristică speciilor cu un comportament reproductiv cu rată mai scăzută şi cu o adaptare stabilă la propriul mediu. 1997). la rândul lor. Sunt foarte interesante cercetările care demonstrează că. Acest comportament a fost înregistrat în studii interculturale desfăşurate la populaţii de yanomamoci. Indivizii acestei populaţii depun o mare energie pentru reproducere. care tind să populeze teritoriul deţinut dar. totodată. ca urmare a unei rate cât mai mari de supravieţuire. consumă resursele locale. 1989). Comportamentul părinţilor de îngrijire a urmaşilor este rezultanta selecţiei acelor strategii care asigură o cât mai mare reprezentare în populaţie a urmaşilor unui individ. În concepţia lui Wilson se pun în discuţie influenţele a două strategii reproductive asupra atitudinii faţă de copii: strategia "r" este specifică populaţiilor care caută să maximizeze rata reproducerii. condiţiile mediului social şi ale educaţiei nu influenţează în mod semnificativ potenţialităţile şi înclinaţiile copiilor. Indivizii populaţiilor care recurg la strategia "r" nu trăiesc în relaţii stabile de cuplu sau de grup. Astfel de comportamente care servesc intrării într-o relaţie sunt manifestări precoce ale unor dispoziţii înnăscute.cu strategii paşnice. Ca urmare. care reanalizează relaţia dintre caracterul adaptativ al comportamentului şi baza sa instinctivă. care derivă dintr-o moştenire evolutivă comună. papua şi europene. cooperante. Un domeniu important studiat de socio-biologie este comportamentul reproductiv şi de îngrijire a urmaşilor. Se pare că există o biogramă umană unitară. îngrijirea urmaşilor să nu fie cea mai bună strategie de supravieţuire. nu investesc multă energie în creşterea lor. Vor supravieţui numai indivizii cei mai apţi care. deja la vârsta de sugar se constată manifestarea comportamentului de a oferi daruri altor copii sau adultului (Bereckei. Părinţii se ocupă pe o durată scurtă de urmaşii lor. în anumite condiţii. în primele luni ale dezvoltării. a căror funcţie ulterioară este formarea şi consolidarea unor relaţii stabile de ataşament. vor deveni sursele noului val de reproducere. Cercetările asupra comportamentului sugarilor arată că. înnăscută. Se poate întâmpla ca. având un număr mare de urmaşi. Wilson (1975) lansează cercetări de etologie umană.

Aceasta dezvoltă capacitatea de adaptare şi de competitivitate în lupta pentru supravieţuire. bolnavi. şansa ca urmaşii adultului să reprezinte specia din punct de vedere genetic sunt scăzute. Ceea ce relevă concepţia etologică ca fiind. 89 . în general. a constatat Bereczkei (1997) la comunităţile de romi din Ungaria. În familiile foarte sărace. muncitorii şi-au început viaţa sexuală mai devreme. există comunităţi care se află mai aproape de strategia reproductivă "r". 1997). Daly şi Wilson (1985) arată că riscul de maltratare a copiilor este crescut mai ales în trei tipuri de familii din societăţile moderne:  în cele cu cel puţin un părinte vitreg. în rândurile cărora a existat o rată mai mare a mortalităţii. comportamentul animalelor se înscrie undeva pe un continuu între strategiile "K" şi "r" (Bereczkei. Formează grupuri integrate şi relaţii familiale extinse.  în cele cu situaţia socio-economică atât de precară. În grup prezintă relaţii ierarhice bine structurate şi un puternic comportament de apărare a teritoriului propriu. încât familia se află în pragul destrămării. de aceea numărul celor abandonaţi este mare în aceste familii. În comparaţie cu reprezentanţii clasei de mijloc. Comparând cele două categorii. în strategia reproductivă "K". Totuşi. În realitate. Weinrich (1975) a comparat atitudinile reproductive şi parentale ale unor indivizi din clasa de mijloc cu cele ale unor muncitori manuali. Desigur.  în cele în care copiii prezintă un handicap fizic sau psihic. Diferenţele de statut socio-economic dintre cele două categorii au fost evidente. reprezentanţii biologiei sociale au în vedere orientarea comportamentului de maltratare a copiilor spre indivizii cu valoare reproductivă mai scăzută . În toate aceste cazuri. necesitând mai multă îngrijire parentală.maturizează mai încet şi ajung la vârsta reproducerii mai târziu. În familiile cu părinţi vitregi s-a constatat creşterea de 40 de ori a ratei de rele tratamente împotriva minorilor. resursele părinţilor pot acoperi nevoile doar a câtorva dintre copii. divorţurile mai dese. Căsniciile lor au fost mai puţin stabile. 1997). prematuri sunt mai expuşi relelor tratamente. cu numeroşi copii. aceste strategii reproductive nu au un caracter absolut. De exemplu. Astfel de strategii reproductive de tip "r" şi atitudinile aferente de neglijare a copiilor.copiii handicapaţi. în privinţa maltratării. Oamenii se înscriu. În privinţa explicaţiei abuzului împotriva copiilor. au avut în medie un număr mai mare de copiii. care au condus la o mortalitate crescută faţă de populaţia majoritară. ori şansele copiilor şi valoarea lor reproductivă de mai târziu sunt semnificativ scăzute (Bereczkei. cercetătorul a constatat existenţa unor strategii reproductive şi parentale opuse. comun în toate aceste familii este că în cadrul lor sunt periclitate nevoile şi interesele biologice fundamentale ale părinţilor: ori este vorba de copii neînrudiţi din punct de vedere biologic cu ei.

angajarea unor profesionişti pentru educarea copilului. frustrare şi stres. aranjamentele în familia lărgită în vederea retragerii temporare a unuia sau a ambilor părinţi pentru recreere etc.1 1. şomajul. arată că familiile sărace prezintă un risc crescut de abuz împotriva copiilor.3.8 1.2 2.9 1. 1998.). Robinson şi Truhn (1998).6.. Diferenţe în frecvenţa relelor tratamente în funcţie de veniturile familiei (raportate la 1000 de copii din familii aparţinând categoriilor respective). Gil (1981) argumentează importanţa acordată sărăciei ca factor declanşator al abuzului. CONCEPŢII DE FACTURĂ SOCIOLOGICĂ Explicaţiile de acest tip pun în evidenţă importanţa factorilor sociali pentru producerea relelor tratamente. 1991. relele tratamente împotriva copilului sunt de şapte ori mai frecvente în familiile cu un venit sub 15000 $ decât în familiile cu venituri mari (vezi Tabelul 6.1 1. primordialitatea acestor factori şi gradul lor sporit de generalitate faţă de factorii explicativi individuali.3 6.1 22. După Costin et al (1991). care influenţează atitudinile parentale violente împotriva copilului.2 36.4 10. 1996).6 1. Rotariu et al. ca şi relele tratamente şi violenţa împotriva copilului din instituţii şi comunităţi. considerând-o factor major de insecuritate.1 6. venitul insuficient pentru a asigura o calitate a vieţii la un nivel decent. este sărăcia. Astfel de servicii pot fi aranjamentele alternative de creştere a copiilor. Striefel. datorită numeroaselor stresuri asociate cu sărăcia: nivelul scăzut de şcolarizare al părinţilor.9 10.9 19. deprinderile inadecvate de administrare a venitului.3.7. la care părinţii mai săraci pot să facă faţă în mai mică măsură decât cei cu mai multe resurse materiale.8 4. Categoria de maltratare toate tipurile de maltratare toate tipurile de abuz abuzul fizic abuzul sexual abuzul emoţional toate tipurile de neglijare neglijarea fizică neglijarea educaţională neglijarea emoţională Categoria de venit sub 15000 peste $ 15000$ 54. capacitatea scăzută de a solicita ajutor. care au şi mai multe posibilităţi de a recurge la ajutorul serviciilor specializate. Striefel et al. 1981. dificultăţile de comunicare înre soţi şi altele. Mediile sărace sporesc stresul social. conducând la nivele crescute de neglijare sau abuz împotriva copilului.5 4. Costin et al.9 4.5 90 . psihoterapia pentru părinte şi/sau copil. Tabelul 6.0 7. Factorul de natură socială cel mai des invocat în literatura de specialitate (Gil.

Pentru a ilustra semnificaţia acestui factor.4. Riscul de abuz în funcţie de numărul minorilor din familie RISCUL DE ABUZ 91 . nivelul socio-economic (scăzut sau ridicat) şi calitatea suportului social al familiei sunt considerate astăzi de autori ca Aber et al (1989). p. dar şi consecinţele abuzului asupra dezvoltării copilului. Starea materială şi riscul de abuz în familie starea materială RISCUL DE ABUZ a familiei elevi părinţi da total da total mai saracă 36 69 50 109 52.şi nu independent de acest nivel . Tabelul 6. Relaţiile semnificative între numărul de copii din familie şi relelele tratamente împotriva lor au reieşit şi ele din studiul de la Cluj.se constată adesea ponderea crescută a relelor tratamente în familii cu mulţi copii.0 vătămarea moderată 30. Hill şi Aldgate (1996).4 Total 226 792 136 485 28.8% 22.9 0. precum şi posibilităţile de intervenţie în aceste cazuri.. Tabelul 6. Thoburn (1997) ca fiind factori care influenţează nu numai declanşarea relelor tratamente. 1991.6% 39.2% 8.03 la handicap vătămarea severă 6.9 vătămarea probabilă 5. Zigler şi Hall (1898) notează că 40% din cazurile de maltratre din Statele Unite se petrec în familiile cu 4 sau mai mulţi copii.4% 23.7% 83.6 Din ce în ce mai mulţi cercetători ai fenomenului maltratării includ factorii legaţi de situaţia economică printre determinanţii comportamentului parental.5.9 5.5 0. deşi aceste familii sunt reprezentate doar 20% în polulaţia totală.5% 100% 28% 100% Procentul copiilor expuşi maltratării în familiile cu nivel socioeconomic scăzut este de aproape trei ori mai mare decât în familiile cu nivel socio-economic ridicat.2% mai înstărită 13 59 43 186 22% 7.7% 45% 22% Medie 177 664 43 190 26. Alături de nivelul socio-economic scăzut .4 riscul pronunţat 11.1% 38.7 (După Costin et al. Mai mult.vătămarea fatală sau ducând 0. 327) 0.01 0.

compus din răspunsurile privind certurile şi actele de violenţă din familie este în relaţie semnificativă cu numărul de copii din familie (X2 = 17.8% 40.3% 37. Într-adevăr.9% 19. 1996. respectiv măsura în care familia poate mobiliza un suport social adecvat în favoarea ei. faţă de 16 cazuri la 1000 de locuitori) în două comunităţi similare din punctul de vedere al profilelor socioeconomice.7% 14. În fiecare dintre aceste comunităţi. 73). indicatorul denumit stare conflictuală.1% sau mai mulţi32 78 13 32 41% 9.număr de copii sub 18 Elevi ani 1 copil 2 copii 3 copii 4 copii total părinţi Da total da total 63 254 30 157 24.8% 31.6% 227 795 136 488 28.5% 100% 28% 100% Pedepsele fizice grave sunt aplicate de peste trei ori mai frecvent în familiile cu 4 şi mai mulţi copii faţă de cei cu un singur copil şi de două ori mai frecvent decât în familiile cu doi copii (Rotariu et al..6 6. categorie al cărei nivel de risc pentru copii este mai aproape de cel al familiilor cu un număr mai scăzut de copii. în cazul în care singură nu face faţă presiunilor sociale. faţă de familiile cu un copil sau doi (Rotariu et al. p.8% 43. De aici decurge ideea că riscul de rele tratamente creşte în familiile nucleare faţă de cele tradiţionale. Şi din această cercetare se confirmă.2% 97 349 69 235 27.2% 35 114 24 64 30. în care convieţuiesc simultan mai multe generaţii. deci. Pragul privind numărul de copii care nu provoacă un stres exagerat familiei pare să se situeze la categoria de familii cu trei copii/familie. 72). Ei ilustrează această teză cu cercetarea lui Garbarino şi Sherman care au găsit rate foarte diferite de maltratatre (de 130.0089). un alt factor social relevant pentru expunerea copiilor la riscul maltratării este gradul de izolare socială a familiei. aproximativ 70% din familii aveau venituri scăzute şi ambele comunităţi erau.4% 48. Cercetătorii au intervievat rezidenţii celor două comunităţi cu privire la suportul social oferit reciproc şi au găsit că în comunitatea cu risc crescut membrii comunităţii aveau resurse mult mai slabe pentru a-şi oferi reciproc sprijin.5% 13. Costin et al. (1991) menţionează coeziunea socială a vecinătăţii în care trăieşte o familie ca fiind un factor semnificativ pentru maltratarea socială. decât al celor cu 4 copii.09. prin relaţii 92 ..1% 32.9% 29. Neglijarea educaţională este şi ea de trei ori mai mare în familiile cu 4 şi mai mulţi copii. de rasă albă. p. în totalitate. Alături de starea materială şi numărul de membrii. 1996. că numărul de copii din familie este un factor important de creştere a stresului familial. p=0.

din studiul de la Cluj amintit deja (Rotariu et al. Metoda de studiu a constat în a cere intervievaţilor din cele trei grupuri să aprecieze nişte vignete care descriau diferite cazuri de rele tratamente împotriva copiilor.sociale informale dintre vecini. nu acţionează separat. înţelegerea factorilor de specificitate comunitară. Mecanismul de acţiune al acestui factor ţine. de asemenea. iar puţinele diferenţe care s-au pus în evidenţă au mers în sensul că hispanicii şi afro-americanii au apreciat cu mai multă severitate cazurile de maltratare decât albii din lotul examinat. pedepse fizice grave. ca rata delincvenţei. familiile aveau mai multe resurse să fie mai atenţi la copii. În această idee. culturale sau sociale. nu înseamnă însă că rata relelor tratamente împotriva copiilor este neapărat mai crescută în toate acele grupuri care se deosebesc de majoritate prin anumite criterii etnice.. Aplicată muncii cu clienţii serviciilor sociale. agresiuni la nivel verbal. În comunitatea cu risc scăzut de maltratre. caucazieni şi afro-americani din Los Angeles faţă de maltratrea copiilor. 1979). Un alt factor societal important este apartenenţa la un grup minoritar. În general. condiţiile de locuit. religios etc.8. a rezultat că numărul copiilor cărora li se aplică pedepse fizice (în general). Giovannoni şi Becera (după Costin et al. Recunoaşterea determinărilor culturale. 79-82). foarte sugestivă pentru concepţia care are ca perspectivă de bază analiza şi înţelegerea relaţiei dintre individ şi propriul său mediu. această a doua comunitate s-a dovedit a avea o mai bună coeziune a vecinătăţii. p. Constatările acestui studiu ne conduc la ideea că atitudinea de protejare a copiilor este o valoare a umanităţii. Într-un studiu prin care au examinat diferenţierea atitudinilor unor grupuri etnice de hispanici. 6. să îşi întreţină mai bine locuinţele. Atitudinile celor trei grupuri erau asemănătoare. chiar dacă există forme diferite de expresie ale acestei valori general umane. gradul de şcolarizare. 1996. de stresul social mai ridicat pe care trebuie să-l confrunte individul aparţinând unui grup minoritar. Indicatorii dintr-un asemnea grup etnic. accesibilitatea la planificare familială şi servicii sociale etc. Bronfenbrenner (1979) propune studiul unei probleme sociale 93 . analiza ecologică care studiază relaţia dintre individ şi mediul în care el trăieşte este o metaforă. printre primii de către Germain (1973. dar mai ales neglijare educaţională este mai mare în populaţia de romi cuprinsă în lot. Pentru a surprinde varietatea influenţelor de mediu. ci sunt corelaţi cu ceilalţi factori de natură comunitară. 1991) au găsit rezultate contrare aşteptărilor. CONCEPŢIA ECOLOGICĂ-INTERACŢIONISTĂ PRIVIND ABUZUL Modelul ecologic aplicat în asistenţa socială a fost preluat din teoria sistemelor.

responsabilitatea acordată mass-mediei pentru educarea cetăţenilor. dar incontestabilă. manifestarea unei anumite patologii. incluzând toate valorile şi relaţiile mai mult sau mai puţin suportive din acest sistem. nivelul de viaţă din societate. Macrosistemul este cel mai larg cadru de influenţă asupra fenomenelor din familie. respectiv ale copilului. la poziţia reciprocă a membrilor familiei şi la acele evenimentele familiale care pot avea un rol declanşator în producerea unor fenomene de tipul maltratării. sentimentele sale faţă de copil şi înţelegerea nevoilor acestuia. aşteptările faţă de şcoală. Se mai pot pune în evidenţă factorii de la nivelul macrosocial şi anume acceptarea culturală a violenţei. Modelul de mai sus face distincţia dintre factorii situaţionali stabili şi cei tranziţionali. Tot în această cateogorie intră factorii care definesc în mod stabil situaţia copilului şi a familiei ca. El cuprinde familia lărgită. lipsa stimei de sine. gradul de sănătate mentală.6). condiţiile neadecvate de locuit. la influenţa copilului asupra dinamicii familiale. Exosistemul (corespunzător nivelului mezo) este mediul mai larg de existenţă al unui individ sau al unei familii nucleare. Microsistemul se referă la relaţiile familiale care constituie mediul de viaţă proxim al copilului. izolarea socială.concomitent. Aceste nivele reprezintă diferitele subsisteme ale spaţiului ecologic în care apar şi trebuie tratate problemele sociale. Acest model a fost dezvoltat de Belsky (1980) pentru a servi ca un cadru teoretic integrator pentru comportamentele sociale. atât în categoria factorilor compensatori cât şi în cea a factorilor de risc. Printre factorii care contribuie în mod stabil la creşterea riscului de abuz pot fi înşirate caracteristicile de personalitate ale adultului. sărăcia. de exemplu. La nivelul tuturor acestor sisteme. vecinătatea în care locuieşte familia. a pedepselor fizice şi a neglijării 94 . comunitatea (etnică. a cărui acţiune este distală. În această categorie intră atitudinile societăţii faţă de violenţă şi faţă de copii. religioasă etc) de care ea aparţine. nivelul de dezvoltare intelectuală şi gradul de şcolarizare al părintelui. problemele sociale specifice ale societăţii şi politicile sociale în vigoare. inclusiv cele din categoria relelor tratamente împotriva copiilor. În această categorie intră factorii istoriei parentale. al mezosistemului şi al macrosistemului. experienţa unui abuz suferit în copilărie. Factorii din această categorie se referă la tipul şi mărimea familiei. reprezentanţii teoriei ecologice constată factori facilitatori (de risc) şi compensatori ai maltratării copilului (Tabelul 6. la natura relaţiilor maritale. Analiza de la nivelul subsistemului ontogenetic se preocupă de factorii indiviuali care privesc părintele care comite agresiuni împotriva copiilor săi. ca de exemplu: nivelul scăzut de toleranţă a frustrării. la diferite nivele ale sistemului pe care îl reprezintă mediului social: al microsistemului.

intrarea copilului într-o criză de pubertate). de exemplu. Exemplificăm cu factori situaţionali. care vede evoluţia atitudinilor parentale specifice abuzului asupra copilului ca o serie de interacţiuni (în sensul unor schimburi reciproce. pierderea unei persoane dragi. interacţiunea lor trebuind analizată din perspectiva nivelelor individuale. dintre factorii economici se remarcă stabilitatea socio-economică. Factorii tranziţionali de risc sunt purtători ai unor evenimente stresante care acţionează pe durată mai scurtă. schimbările din viaţa familei (ca. părinţii săi (sau înlocuitorii acestora) şi subsistemele mediului lor de trai. Tot în această categorie intră încrederea părintelui în propriile capacităţi parentale. Printre factorii compensatori de durată sunt notaţi indicatorii unei relaţii stabile mamă-copil. efectul acestora. Sameroff et al. un 95 . Concluzii Cum am văzut. Putem constata din modelul de mai sus că acţiunea factorilor stabili şi tranziţionali de risc amintiţi nu poate fi determinantă prin ea însăşi. bunele relaţii maritale. Rezultă că abuzul împotriva copilului este un fenomen multicauzal. cum ar fi ieşirea copilului dintro criză de pubertate sau perioadele fericite şi de armonie din viaţa unui cuplu marital. organizaţionale şi macrosociale. cele privind creşterea copiilor. Perspectiva ecologică asupra riscului privind copilul ne trimite la principalele relaţii de interacţiune dintre copil. iar dintre factorii culturali. în care factori care privesc dezvoltarea şi personalitatea copilului interacţionează cu factorii personalităţii părinţilor. (1990) au elaborat concepţia reglării interacţionale ("tranzactional regulation").copilului. atât cel care comite abuzul cât şi victima sunt văzuţi ca actori care participă la stabilirea felului demersurilor. pentru declaşarea unui comportament abuziv la adresa copilului. Factorii compensatori cu valoare tranziţională pot şi ei aduce progrese în atitudinea de nemaltratare a copilului. Maltratarea este explicată în acest model prin inter-relaţia factorilor compensatori şi a celor de risc. tranzacţii). care vor permite stabilirea armoniei în îngrijirea şi educarea copilului şi vor oferi o bază pentru asigurarea receptivităţii la nevoile copilului. există o mare varietate de teorii care caută răspuns la întrebarea : "cum e posibil ca un adult. accentuarea metodelor neviolente de educare şi socializare. Pornind de la modelul sistemelor ecologice. interpersonale. şomajul. La nivelul biologic s-au pus în evidenţă tulburări de dezvoltare de natură ereditară şi conformaţii fizice atipice. prin reacţiile lor. climatul familial stabil. influenţând. situaţiile nereglementate juridic. mai mult. familiale. Dintre factorii biologici pot fi remarcaţi cei legaţi de sănătatea membrilor familiei. În aceste interacţiuni. În această categorie intră dificultăţile în viaţa maritală.

probabil că numărul acestor cazuri va fi limitat. de sănătate şi de educaţie. dimpotrivă. • Relevarea importanţei conştientizării evenimentelor traumatice din copilărie şi a ruperii ciclului abuzului. individuale. 96 . comunitare. Dezvoltarea unor programe preventive receptivitatea mamei la nevoile copiilor ei. inclusiv pe cele de la nivel societal (social-economic. Cele două tipuri de modele nu se exclud ci. restrângându-se mai concret la anumiţi factori şi la relaţiile dintre aceştia. cu atât sunt mai multe şanse ca el să poată fi utilizat în mod eficient în cazurile concrete. biochimice. Cu cât un model este mai punctual. deplasarea accentului pe înţelegerea modalităţilor de reglare şi comunicare din familie. Dar. Întrebări: 1. de la cele genetice. fiind menite. Răspunsurile oferite de teoriile prezentate sunt la diferite nivele de generalitate. datorită complexităţii fenomenului abuzului împotriva copiilor. explicaţiile oferite punând în prim plan variate fenomene. se completează reciproc. Ele pot cuprinde o cazuistică largă şi intervenţiile bazate pe astfel de modele vizează nivelul macrosocial. Modelul teoretic îngust va oferi posibilităţi restrânse de intervenţie. Este cazul modelelor care iau ca puncte de reper individul şi caracteristicile acestuia. cultural şi politic). intervenţii care au loc de asemenea la nivel macrosocial şi pot influenţa condiţiile de viaţă şi de stres social a unor largi categorii de familii şi copii. culturale şi politice. Modelele teoretice de mare generalitate abordează complexul factorilor implicaţi în fenomenul relelor tratamente. • Renunţarea la căutarea vinovatului şi a cauzalităţii lineare în familie.părinte să facă în mod intenţionat rău unui copil?". să reducă substanţial extinderea fenomenului abuzului împotriva copilului. Care sunt concepţiile teoretice prezentate în acest capitol care au condus la următoarele avantaje din punctul de vedere al practicii protecţiei copilului? • Dezvoltarea unor programe de evaluare a riscurilor de abuz în familie şi a unor programe de educaţie-preventivă. contribuind la înţelegerea fenomenului maltratării copilului şi deschizând evantaiul tipurilor posibile de intervenţie. Astfel de modele teoretice propun îmbunătăţiri care vizează politicile sociale familiale. deoarece relaţiile cauzale ale modelului restrâns vor putea fi identificate într-un număr restrâns de cazuri practice. în principiu. • care stimulează • Analiza dintr-o nouă perspectivă a statisticilor privind abuzul. la cele familiale.

Shonkoff (Editors). J. T. p. Cassidy. Child wefare. În: S. Attachment: theory and evidence. Fejlödéslélektan olvasókönyv Budapest. S.. Cambridge University Press. 153-202 Bereczkei. Belsky. În: L. NY. (1951). Child maltreatment. Hay (Eds. Lessons from child abuse. S. Care ar fi atitudinea deontologică a serviciului specializat pentru protecţia copilului în cazul copiilor din secta menţionată din comuna Măguri Răcătău? Consideraţi că părinţii copilului decedat ar trebui judecaţi? Bibliografie Belsky. Bronfenbrenner. Geneva: WHO.. D. (1990).P. Cambridge. În: D. The determinants of parenting. greu controlabil. • Înţelegerea naturii agresivităţii umane ca un comportament de loc excepţional. Wagner. Policies and practice.). Downs. 2. Doyle. Development through life. C. Vondra. Belsky. Carlson (Eds. London: Longman. . Solymosi (eds).. A viselkedés fejlödésének evoluciós-adaptív mechanizmusa. London: Blackwell. MA: Harvard University Press. Alternative assessment strategies for the evaluation of infants and toddlers: an organizational perspective. J. J.. (1980). 97 . p. J. Abordarea sărăciei şi a marginalizării unor familii ca fiind factori social semnificativi în ierarhia determinanţilor abuzului împotriva copiilor şi recunoaşterea necesităţii intervenţiei în sensul reducerii influenţei acestor factori asupra climatului familial. care reduc factorii de risc ai abuzului împotriva copiilor şi întăresc familia. no 4. Bowlby. V..W. (1992). American Psychologist. C. U. BASW. (1990). Cicchetti. Handbook of early childhood intervention. (1997). J. The ecology of human development.• Ridicarea vălului de deasupra fenomenului violenţei din societate. Bernat. Meisels.. Maternal care and mental health. Tertia kiadó. An ecological integration. L. K. (1979). Cărora dintre teoriile expuse în acest capitol li se potrivesc următoarele forme de tratament (terapie)? • Terapie familială • Psihoterapie individuală • Self-help grup • Terapie de grup pentru cei care au comis abuzuri • Activităţi preventive organizate pentru grupuri de adolescenţi • Program complex de ajutor familial (sprijin material şi programe de învăţare a rezolvării diferitelor probleme cotidiene) • Program de intervenţie precoce pentru îmbunătăţirea stilului parental • Programe de dezvoltare comunitară 3. În: M. Costin.) Child maltreatment. Working with abused children. Cicchetti. J. J. (1991). Rutter & D. USA: Cambridge UP. Bell. • • Mobilizarea factorilor compensatori.J. (1989). Practical Social Work Series. 320-335.

S. Churchill Livingstone. Pergamon Press. Kempe C. H. Child abuse. Hall. În C. (1979). Psychological approaches to child abuse. (1989). M. Freeman and Co. Kempe. J. În: A. gender. Gill (Ed. Germain (Ed. American Journal of Ortopsychiatry. Sexual exploitation. Carlson (Eds. Human Ethology.E. Social work practice: people and environments. Mrazek & H. Madge. V. (1978). Child abuse in America. (1989). Unraveling child abuse. Kaufman. The nature and nurture of behavior. New York: Columbia University Press.) Child maltreatment.) The battered child (pp. USA: Cambridge U Press. Wilson.. 98 . Social deprivation in monkeys. Mrazek. (Ed. Harlow. Russell. (1975). oppression and child abuse. USA: Cambridge University Press. Maine. R. Gill. Cycles of disadvantage. (1978). p. 611621.. San Francisco: W. (1973). D. În: D. Cicchetti. Intergenerational continuity of parental abuse: causes and consquences. London: Batsford Academic and Educational Ltd. (1984). (1989). În: Readings from Scientific American. Helfer & C.) Child maltreatment. W. Presented at the Conference on Biosocial Perspectives in Abuse and Neglect.. În: P. (1962. p. (1981).F. Incest and the dysfunctional family system.H. În: D. I . 43.H. Steele. 28.. Child abuse and violence.F. Kelmer (1980). 323-331. The Bellknap Press of Harward Univesity. Zigler. G. În: Feminist Review .E. E. Child Abuse. p. 89-133) Chicago: University of Chicago Press. În: D. Jacobovitz. p. p. 2. N. N. M. G. (1990).W. A. Anaclitic depression. Hanson.). R. Pollock. Gelles.B. MacLeod. Sexually abused children and their families.J. An ecological perspective in casework practice. Rutter. B. B.. E.). Women. London: Unwyn Hyman Pringle. (1979). D. Key characteristics of child abuse.. London: Sage. Ecology and social work. R. 1972). A psychiatric study of parents who abuse infants and small children. Germain. 38-75.. M. Cambridge.B. Mc. S. Harlow. no.) (1976). C.Special Issue Family secrets .. 129-152. Taking child abuse seriously. Chalenging the ortodoxy: towards a feminist theory and practice. Sociobiology: The new Synthesis. 54. Kempe.Culloch. În: R. Germain. (1974). Child abuse and psychopathology: a sociological critique and reformulation. Kempe (Eds. White Franklin (Ed. York. C.H. Bentovim. (1973).Egeland. N. New York: AMS Press Inc.Child Sexual Abuse. M. Psychoanalitical Study of Child. (1946). A. Cicchetti. Parton.H. Social casework. P. 313-42. (1984). (1988).K.). R. Eibl-Eibelsfeldt. V.. Towards the prevention of child abuse. New York: Aldine de Gruyter. The intergenerational transmission of child abuse. Zigler.. Spring. D. În: Frude.). Saraga E. London: Fontana/Open books. Carlson (Eds. 220-234. Heinemann Educational Spitz. Hartley. (Eds. În: The Violence against children study group. E.

Modulul 7. EVALUAREA SITUAŢIILOR TRATAMENTE 7.1. Dilemele evaluării stiuaţiei copiilor 7.2. Evaluarea iniţială şi cea detaliată 7.3. Modalităţi de evaluare a familiei 7.4. Utilizarea unor materiale auxiliare Recomandări

DE

RELE

O bună activitate practică în favoarea copiilor porneşte de la diagnosticarea factorilor relevanţi implicaţi într-un caz dat. Valoarea ajutorului oferit unui copil depinde de calitatea investigaţiei efectuate şi de adecvarea diagnosticului la nevoile copilului. Pentru a putea planifica o muncă corectivă de lungă durată în interesul unui copil, va trebui să facem o investigaţie aprofundată a ansamblului de factori, nu numai a celor care se referă strict la circumstanţele unui posibil abuz, dar şi la cei care pot fi implicaţi în planificarea unor măsuri în vederea protejării copilului. 7.1. Dilemele evaluării stiuaţiei copiilor După Killén (1997), succesul intervenţiei este dependent de relaţia noastră cu agenţii mediului familial al copilului şi de ipotezele pe care le formulează asistentul social în privinţa dinamicii ascunse, aflate în spatele relelor tratamente. Asistentul social are, prin mandatul său profesional, menirea de a evalua dacă standardele îngrijirii unui copil corespund sau nu criteriilor "îngrijirii suficient de bune" (Waterhouse, Carnie, 1992) sau, cu alte cuvinte, dacă un anumit copil se află sau nu în primejdie. Standardele îngrijirii satisfăcătoare a copilului se referă la gradul de siguranţă prezentat de mediul în care trăieşte copilul. Considerând calitatea îngrijirii copilului pe o axă, la polul opus siguranţei se situează riscul relelor tratamente ale copilului, care se pot concretiza în periclitarea dezvoltării sale fizice, psihice sau chiar a vieţii sale. Ball şi Cooper (1993) consideră că noţiunea de risc este potrivită nu numai descrierii specificului cazurilor de abuz asupra copilului, dar şi pentru caracterizarea muncii asistenţilor sociali care, pe baza evaluării situaţiei copilului, îşi asumă riscuri, care, la rândul lor, sunt incluse în mecanismul de luare a deciziilor. Într-adevăr, în fiecare caz în care s-a pus problema relelor tratamente aplicate copilului, cel care are mandatul deciziei în privinţa unor măsuri de intervenţie nu va putea să ocolească dilemele care, după părerea autorului acestor rânduri, sunt specifice profesiei: • Este situaţia copilului atât de dramatică încât necesită scoaterea din propriul mediu? • Cât este de mare probabilitatea repetării unor rele tratamente sau este vorba de un caz unic, întâmplător?

99

Este situaţia într-adevăr atât de gravă cum o vede asistentul social sau cazul este considerat sever datorită diferenţelor de perspectivă dintre părinţi şi asistentul social? În ce măsură poate să accepte asistentul social diferenţele de valori dintre constatările sale şi ale celor care îngrijesc copilul şi până la ce nivel aceste diferenţe de valori pot fi acceptabile din punctul de vedere al siguranţei copilului? • Posibilităţile oferite copilului în cazul intervenţiei sunt întradevăr superioare situaţiei prezente? Toate aceste dileme îl plasează pe profesionistul din protecţia copilului în zona riscului de a greşi în deciziile sale (Herczog, 1997). Adeseori este extrem de dificil de răspuns la întrebările formulate mai sus, care toate privesc dificultăţile profesionistului de a alege în favoarea unei decizii de intervenţie sau de neintervenţie privind copilul. Scopul investigării situaţiei copilului va fi, aşadar, evaluarea sistemului de factori de care depinde riscul maltratării copiilor. Aşa cum arată Ball şi Cooper (1993), conceptul de risc implică noţiunile de nesiguranţă şi de probabilitate, dar nu poate exclude nici noţiunea de pericol efectiv - care, în cazurile de maltratre, poate duce la vătămarea şi la suferinţa sau chiar la decesul unui copil. De aceea, investigaţia acestor cazuri nu poate fi decât una extrem de prevăzătoare şi de laborioasă. Evaluarea detaliată a situaţiei de către un profesionist (asistent social) responsbil pentru situaţia copilului are ca rezultat completarea unui material informativ care va însoţi copilul de-a lungul evoluţiei sale în cadrul sistemului de protecţie a copilului. Informaţiile vor fi adunate cu ocazia unor întâlniri repetate cu copilul însuşi şi cu membrii familiei sale (Ionescu, Popa, Forestier, 1997, p. 6). Rezultatele investigaţiilor vor servi autorităţii (Comisia pentru Protecţia Copilului) în luarea unei decizii bine documentate, în vederea stabilirii celei mai adecvate forme de ocrotire pentru copil. Însoţind copilul, informaţiile culese vor servi totodată profesioniştilor care intervin ulterior în viaţa acestuia. După Ionescu, Popa, Forestier (1997, p. 6), principiile generale ale evaluării situaţiei copilului sunt: • Informaţiile conţinute în evaluarea situaţiei copilului sunt confidenţiale şi trebuie tratate ca atare. • Evaluarea este un proces care se desfăşoară într-o perioadă dată de timp, în consecinţă ea nu are un caracter definitiv. Situaţia copilului aflat la un moment dat în dificultate trebuie evaluată în mod periodic. • Evaluarea priveşte ansamblul nevoilor copilului. Nevoile sale fizice, cele privind sănătatea sa, respectiv nevoile sociale de afecţiune, de respect, de educaţie etc. trebuie privite întotdeauna din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare al copilului şi a perspectivelor sale de progres.

100

Evaluarea este un proces complex, în care pot fi implicaţi diverşi specialişti, în funcţie de specificul situaţiei în care se găseşte copilul şi de nevoile sale. • Evaluarea impune utilizarea unui limbaj clar, a unor termeni precis definiţi, pentru ca ea să servească persoanelor de suport care însoţesc copilul în traseul său evolutiv. • În procesul investigării se acordă o atenţie specială analizei familiei copilului, nevoilor acesteia în vederea transformării ei într-un mediu favorabil dezvoltării copilului.

7.2. EVALUAREA INIŢIALĂ ŞI CEA DETALIATĂ Cerinţele Direcţiei pentru Protecţia Copilului (DPC) privind dosarul copilului aflat în dificultate orientează investigaţia spre următoarele elemente: 1. Înregistrarea sesizării sau a cererii de protecţie privind copilul. Această parte cuprinde informaţii privind persoana care a făcut sesizarea, motivarea solicitării şi datele obţinute privind copilul. 2. Evaluarea detaliată a situaţiei copilului. Aceasta este rezultatul investigaţiilor efectuate de profesioniştii Direcţiilor Judeţene pentru Protecţia Copilului (DJPC) şi cuprinde următoarele tipuri de date: • situaţia juridică a copilului; • date privind mediul de viaţă al copilului, situaţia sa familială; • date privind starea de sănătate a copilului; • date privind evoluţia şcolară a copilului; • elemente pentru înţelegerea personalităţii copilului. 3. Sinteza informaţiilor cuprinse în capitolele precedente şi recomandări. 4. Decizia privind măsura de protecţie adoptată. 5. Extrasul informaţiilor care vor fi reţinute pentru introducerea în baza de date computerizate. Pentru a fi în mai mare măsură în spijinul profesionistului care investighează cazurile copiilor aflaţi în dificultate, dăm în continuare câteva repere diagnostice (după manualul recomandat pentru astfel de investigaţii de către Department of Health din Marea Britanie, 1988): • Cu ocazia reţinerii sesizării (venite din partea copilului însuşi sau a unei alte persoane) se vor nota exact toate datele oferite, mai ales cele care indică suspiciunea unui abuz fizic, emoţional sau sexual împotriva copilului, expunerea sa la violenţă domestică sau neglijarea sa. Persoanei care depune sesizarea i se vor cere exemple privind informaţiile prezentate ("Puteţi să ne daţi un exemplu privind ceea ce aţi văzut?"). De asemenea, de la această persoană care a făcut sesizarea ne vom interesa în legătură cu soluţiile pe care le întrevede pentru rezolvarea

101

aprecierea dezvoltării timpurii a copilului.interacţiunile specifice familiei (relaţiile care se stabilesc între părinţi. problemele lor actuale de viaţă. cariera lor profesională. perceperea nivelului dezvoltării emoţionale şi intelectuale a copilului şi a problemelor sale. .relaţiile de cuplu între părinţi/persoane de îngrijire . .asistentul social să-şi pună în aplicare bunele deprinderi de intervievare: să fie un bun ascultător. .deja în această fază de început . . ci de a menţine o atitudine neutră. atitudinea pre. alianţele dintre membrii familiei. .şi postnatală. De aceea se recomandă ca .faţă de copil. caracterizată mai mult de încercarea de a fi empatici şi de a înţelege circumstanţele care au condus la supoziţia relelor tratamente. Încă din această fază asistentul social se poate confrunta cu puternice reacţii emoţionale ca urmare a constatării unui abuz.informaţii despre istoria de viaţă a părinţilor şi atitudinea lor actuală privind copilul. a.elementele situţiei materiale a familiei.aprecierea gradului de vulnerabilitate a copilului (în funcţie de vârsta şi gradul său de maturitate). .descrierea tipului de maltratre care constituie motivul îngrijorării pentru serviciul de protecţie a copilului. . cele dintre părinţi şi copii.informaţiile despre persoana care presupunem că a comis abuzul împotriva copilului .respectiv a persoanelor care înlocuiesc părinţii . relaţionarea faţă de copil şi modalităţile folosite de părinte /persoană de îngrijire pentru a regla comportamentul copilului. concretizat în: istoria relaţiilor cu proprii lor părinţi. de nejudecare a situaţiei. Investigaţia iniţială va cuprinde: . eventuala comitere de către părinţi de acte violente sau delictuale şi existenţa de menţiuni privind investigaţii sau condamnări penale.reţeaua socială a familiei în care creşte copilul. b. dar vigilent şi să nu tragă concluzii pripite. .compoziţia familiei şi situaţia sa juridică. date anamnestice privind sănătatea lor fizică şi psihică.situaţiei şi despre eventualele încercări anterioare de soluţionare (după Department of Health. Investigaţia detaliată va cuprinde: .atitudinea părinţilor . Jones et al. să rămână calm. concretizată în: obiceiurile zilnice actuale. • În ideea unei evaluări complexe. întrebările vor fi adresate în etape: investigaţia iniţială va fi urmată de cea detaliată ("comprehensive assessment"). evoluţia lor şcolară. 1988). (1987) adaugă că în acest stadiu de început nu este nevoie de a confrunta părinţii.condiţiile de locuit Informaţiile privind domeniile enumerate succint mai sus vor fi obţinute atât prin formularea unor întrebări adresate direct 102 .profilul individual al părinţilor/persoanelor de îngrijire.

Tehnici pentru intervievarea copiilor în cazul în care există suspiciunea de abuz sexual10 Informaţii privind implicarea copilului în relaţii sexuale cu un adult pot fi obţinute ca urmare a unui singur sau a mai multor interviuri. Fiecare din elementele evaluate vor fi analizate din perspectiva influenţelor asupra situaţiei copilului aflat în centrul atenţiei asistentului social. dar toate acestea vor fi urmărite din perspectiva celor implicaţi în relaţiile vizate. New York.către persoanele implicate în relaţii abuzive cu sau de susţinere a copilului. Orice formă ar lua investigarea adultului implicat în suspiciunea de rele tratamente împotriva unui copil. Manual produs de The Circle. de la datele privind părinţii şi situaţia lor maritală. Divorţul părinţilor. 1993. Copilul va da informaţii despre experienţele sale intime numai dacă între el şi profesionistul care conduce interviul se stabileşte o relaţie de încedere. Administration for children and families. calde sau dimpotrivă a uneia reci. Administartion on children. educaţională. ea trebuie să se încheie prin rezumarea informaţiilor dobândite şi propunerea unor soluţii şi recomandări în favoarea copilului. expunerea copilului la violenţă fizică sau psihică.. care se manifestă prin susţinerea. Iniţial. statutul legal de necăsătorit sau situaţia părinţilor de a fi reprezentanţi legali ai copilului au valoare diagnostică în privinţa relelor tratamente numai dacă sunt priviţi ca factori aflaţi într-o relaţie concretă faţă de copil. respectiv de răspunsurile copilului la toate aceste manifestări neverbale înşirate. Popa. profesionistul trebuie să petreacă timp ca să se cunoască reciproc cu copilul. cât şi prin observarea directă a stilului lor parental. 1997). 1997) 103 . Inc. neglijare fizică. în evaluarea situaţiei juridice a copilului (recomandată de manualul propus lucrătorilor din DJPC de către Ionescu. Sinteza informaţiilor se va referi la categoriile de diagnostic utilizate în protecţia copilului: abuz şi vătămare fizică. distante şi eventual ameninţătoare. a disponibilităţii de a-i răspunde. US Department of Health and Human Services. McLean (Material preluat prin bunăvoinţa "The children's Mental Health Allience".Coulborn Faller. Pentru a putea depăşi limitele dilemelor inerente unor astfel de cazuri. exploatarea copilului. în privinţa tratamentul la care este el supus. sexuală sau emoţională. precum şi atitudinile gestuale şi corporale manifestate de părinte/persoană de îngrijire. Forestier. National Center on Child Abuse and Neglect. Youth and Families. neglijarea sau chiar abuzarea acestuia din urmă. asistentul social specializat în protecţia copilului nu poate ocoli investigarea copilului şi culegerea de informaţii din perspectiva acestuia. la exprimarea atenţiei faţă de el. O relaţie bună. morală sau emoţională. dovedirea unei atitudini afectuoase. Observarea se referă la urmărirea receptivităţii părintelui la nevoile copilului. La acestea se pot adăuga informaţii privind tonul şi exprimarea facială în cadrul comunicării. De exemplu. apropiată îi va permite să 10 adaptat după K. vom porni de la starea de fapt a familiei copilului.

când tu te speli?". pe parcursul interviului (de preferat în prima parte. "ce se întîmplă când intră tata în baie. stările lui emoţionale. sau "să spun ce a făcut tata cu mine"). la familia sa. În privinţa părţilor corpului. "ce se întîmplă când eşti numai cu tata acasă?". având rolul de a orienta discuţia asupra problemelor copilului. Aceste informaţii i se vor da copilului potrivit cu nivelul său de înţelegere. "s-a întîmplat vreodată ceva cu păsărica ta (sau altă denumire data de copil propriilor 104 . la un moment dat. Întrebările centrate sunt considerate a fi cele mai potrivite în cazurile în care se presupune existenţa unui abuz comis asupra copilului. Mai mult ca sigur că ei vor avea nevoie de întrebări mai bine direcţionate pentru ca răspunsurile care privesc experienţa lor de abuz să fie mai clare. modalităţile sale de comunicare. Copiii mai mici s-ar putea să recunoască motivul şi să răspundă cu exprimări vagi ("să spun de lucrurile rele". chiar dacă ei au fost în prealabil pregătiţi de adultul care însoţeşte copilul. "ce fel de lucruri face el în familie?". au tendinţa să spună că nu cunosc motivul interviului. Este foarte important ca. putem începe prin a întreba "poţi să-mi spui de ce stăm de vorbă astăzi?". continuarea unor poveşti. la prietenii săi. "sunt lucruri pe care le face în special cu tine?". "Face el vreodată ceva ce ţie nu-ţi place?" Circumstanţele abuzului pot reieşi din întrebări ca "există secrete în familia voastră?".înţeleagă nivelul de dezvoltare al copilului. Întrebările introductive se vor referi la viaţa şi persoana copilului. "ce ai văzut?". De exemplu. în general cei aflaţi la vârsta pubertăţii. Ca exemple de întrebări din prima categorie exemplificăm: "unde locuieşte prietenul mamei tale?". Întrebările folosite la începutul interviului sunt generale şi neutre. "se joacă el în vreun fel special cu tine?". întrebări orientate asupra oamenilor (în special asupra presupusului abuzator) 2. iar apoi se pot formula întrebările centrate: "ai văzut tu vreodată cum arată . sau "ţi-a spus cineva de ce ai venit azi la mine să discutăm?". Cei care au rezistenţe mai mari. În cazul copiilor mai mici. dar uneori pe parcursul sau în urma intervievării). explorarea se poate realiza printr-un joc. "ce făcea cu el?". Tipurile de întrebări folosite în explorare: • întrebări generale • întrebări centrate • întrebări cu alegere multiplă • întebări da-nu (închise) • întrebări direcţionate ("leading") Întrebările generale se folosesc adesea ca întrebări introductive.. Ele au rolul de a atrage atenţia asupra informaţiilor relevante prin: 1. jocul cu plastilina etc.(denumirea dată de copil penisului)?".. profesionistul să explice copilului de ce este necesară intervievarea sa şi modul în care va fi utilizată informaţia obtinută. întrebări orientate asupra circumstanţelor abuzului 3. practicianul poate întreba copilul cum denumeşte el diferitele părţi ale propriului corp. întrebări orientate asupra părţilor corpului. ca jocul cu păpuşi şi desene anatomice. "sunt lucruri pe care le face şi ţie nu-ţi plac?". nivelul său de competenţă socială. Tehnicile folosite pe parcursul interviului vor fi variate şi vor fi completate cu metode neverbale. "ce face mama în timp ce vă jucaţi?". introdus şi acompaniat de anumite întrebări.

cele centrate identifică atât abuzatorul. copilul dă din cap afirmativ. care pot să nu acopere realitatea: "cel care ţi-a făcut rău a fost tata. Se recomandă folosirea acestui tip de întrebari pentru a se afla despre circumstanţele abuzului şi nu despre abuzul însuşi (de exemplu: "Ţii minte dacă erai în pijama sau în hainele obişnuite?"). (De ex. atunci putem să-l întrebăm: "face parte dintre prietenii tăi sau e altcineva?".?). de furie. "te-a atins vreodată acolo cineva?". bunicul sau fratele mai mare?". se pune întrebarea "Ce făcea atunci mama?" (întebare centrată). copilul e întrebat cum îl ajuta mama pe tata (întrebare centrată). Copilul e întrebat "Unde a pus mama mâna ?" (întrebare centrată). "tatăl tău vitreg te-a făcut să sângerezi la. Întrebările cu alegere multiplă sunt menite să obţină informaţii atunci când ele nu sunt obţinute prin întrebările centrate.). dar copilul nu răspunde. "te-a durut vreodată?". în care pot fi implicate persoane faţă de care copilul are sentimente ambivalente. dar practicianul continuă să creadă că minorul a fost abuzat. încât să includă răspunsul corect. cât şi investigatorul în eroare. numai atunci cînd intrebările cu un caracter mai deschis nu conduc la răspunsuri lămuritoare. Dacă afirmaţia copilului era că un alt copil a văzut ce se întâmplă. atunci se încearcă localizarea întâmplării (când. Copilul răspunde că îl ajuta mama pe tata.într-un 105 . dar se pun adesea pe parcursul rechizitoriului judiciar.. dat fiind că trebuie să vorbească despre evenimente dureroase sau ruşinoase din viaţa lui.. Îndoielile legate de întrebările da-nu se datoresc tendinţei caracteristice acestor tipuri de întrebări de a incita la răspunsuri social dezirabile. Pe parcursul investigaţiei nu avem voie să uităm că o astfel de serie de întrebări este resimţită de către copil ca fiind traumatică. dar nu spune cine. nu-i aşa?"). Se pune întrebarea dacă mama era prezentă sau nu (întrebare închisă). Astfel de întrebări pot induce atât copilul.. Considerăm seria următoare de întrebări ca fiind ilustrativă pentru a înţelege strategia recomandată aici în utilizarea diferitelor tipuri de întrebări : Cel care conduce interviul întreabă copilul unde era mama sa atunci cînd a avut loc abuzul (întrebare centrată). pentru a determina martorii să dea răspunsuri precise în instanţă. sau nu (întrebare da-nu). Ele trebuie astfel construite. practicianul întreabă dacă mama a pus cu acea ocazie şi ea mâna pe copil. Copilul răspunde că mama era prezentă. "altcineva te-a mai atins?". Spre deosebire de întrebările da-nu.organe genitale)?". Copilul spune că îi este greu să spună. unde. Ele nu sunt recomandate pentru investigarea abuzului la copii. Dacă minorul denumeşte pe cineva. Întrebările da-nu se folosesc în acest tip de interviu destul de rar. Întrebările direcţionate sunt cele ale căror răspunsuri sunt cuprinse în întrebare. Se vor ocoli întrebările cu alegere multiplă prin care se cere copilului să aleagă dintr-un număr limitat de răspunsuri posibile. cât şi comportamentul incriminat (sexual) al acestuia (de exemplu. Seria interogaţiilor va continua cu alternarea diferitelor tipuri de întrebări.: "tatăl tău te-a obligat să îi iei penisul în gură.. dar .

Cadrul de evaluare a familiei (după modelul McMaster11) Modelul se bazează pe un punct de vedere sistemic şi este preocupat de modul în care familia funcţionează în prezent. De aceea studiul lor poate fi uşurat prin folosirea unor tehnici specifice terapiei familiale. alimentaţie. Levin (1978) 106 .grad mai mare sau mai mic . echilibrul emoional • Conflicte cu legea.ceea ce este tot atât de important . de suport intern sau extern ale familiei. Punctele de reper recomandate în general pentru evaluarea relaţiilor copilului cu părinţii săi: • Relaţiile dintre părinţi • Relaţiile de muncă ale părinţilor • Personalitatea părinţilor şi relaţiile lor cu proprii părinţi • Prietenii • Modul de asigurare a nevoilor de bază: locuinţă. cu poliţia • Altele Evaluarea familiei după modelul sistemic se bazează pe interviul sistematic cu membrii familiei şi tinde în primul rând la depistarea acelor atitudini dominante care pot conduce la vătămarea copilului.şi de ataşament. vestimentaţie • Îngrijirea sănătăţii • Sentimentul de siguranţă al copiilor (conştiinţa de a fi protejaţi) • Accesul la şcoală/educaţie • Consumul de substanţe alcoolice/droguri • Probleme comportamentale ale copilului • Simptome posttraumatice • Caracteristici culturale/rasiale/etnice • Caracterul de violenţă domestică • Caracteristici de îngrijire copilului • Sănătate psihică. De aceea copilul trebuie asigurat permanent că i se va acorda sprijin. iar în al doilea rând . Vom prezenta în continuare câteva din aceste tehnici. că el merită să fie iubit şi că abuzul sexual nu a fost din vina lui.3. 7. emoţionale. Competenţele familiei sunt evaluate în următoarele cinci teritorii: 11 adaptare după Epstein. că va fi asistat în continuare. MODALITĂŢI DE EVALUARE A FAMILIEI Factorii familiali care influenţează situaţia copiilor sunt greu de surprins în primul rând datorită întrepătrunderii lor.la evaluarea resurselor energetice. Bishop. raportat la evoluţia anterioară a familiei.

I. Realizarea sarcinilor, rezolvarea problemelor
• Sarcina de bază: asiguarea hranei, asigurarea locuinţei, protejarea de pericole fizice, educaţia; • Sarcini de dezvoltare: asociate cu creşterea copiilor şi schimbările în compoziţia sau situaţia familiei. Membrii familiei trebuie să se adapteze la schimbările intervenite în relaţiile de dependenţăindependenţă în urma naşterii copiilor, plecarea lor la şcoală, păşirea în adolescenţă, părăsirea căminului; • Sarcini legate de o situaţie de criză, de exemplu în cazul bolii, al morţii, sau al emigrării dintr-o ţară în alta, etc. Dacă apar probleme legate de rezolvarea sarcinilor, se vor avea în vedere următoarele etape de rezolvare a acestora: a) identificarea problemei; b) discutarea problemei cu toţi cei care trebuie să fie în cunoştinţă de ea, fie ei din interiorul sau din afara familiei; c) luarea în considerare a unor planuri de acţiuni alternative; d) selectarea unei alternative şi a unei decizii posibile; e) acţiunea; f) monitorizarea acţiunii pentru a asigura buna ei desfăşurare; g) evaluarea succesului acţiunii şi a progresului realizat în familie ca urmare a succesului sau a eşecului.

II. Comunicarea În acest model, comunicarea se referă în principal la planul verbal, fără însă a se ignora comunicarea non-verbală. Se vor lua în considerare următoarele: • Este comunicarea din familie satisfăcătoare? Sunt dificultăţi în transmiterea informaţiei? Se transmit mesajele complet? • Este comunicarea clară sau mascată? Este informaţia ambiguă, se dau mesaje contradictorii? Se contrazic mesajele verbale şi nonverbale? • Comunicarea este directă sau indirectă? Mesajul este spus direct persoanei căreia i se adresează sau este transmis prin intermediula alteia? III. Rolurile Este vorba de contribuţia diferiţilor membrii ai familiei la funcţionarea acesteia. Funcţiile de bază ale familiei sunt: asigurarea hranei şi a celorlalte resurse materiale de viaţă, oferirea de suport moral şi îngrijire, constituirea cadrului pentru relaţiile sexuale ale partenerilor maritali. Se vor evalua: • Rolurile fiecărui membru al familiei şi gradul în care prin ele sunt satisfăcute nevoile familiei ca întreg; • Modul în care sunt repartizate rolurile şi în care membrii familiei sunt traşi la răspundere pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea sarcinilor lor; • Cum şi de ce sunt atribuite rolurile comportamentale (cine e "cel deştept"; cine e "cea care intră totdeauna în bucluc"); • Există în familie un ţap ispăşitor? Dacă da, ce vini i se atribuie? IV. Exprimarea afectivităţii şi implicarea

107

• Exprimarea sentimentelor între membrii familiei, măsura în care acestea sunt calitativ şi cantitativ adecvate (luând în considerare specificul cultural). Se pot utiliza cele cinci modalităţi de comunicare a sentimentelor, indicate de V. Satir: a) Cel care face compromisuri, fiind de acord cu ce spune o persoană, indiferent de situaţia dată; b) Cel care învinovăţeşte, critică şi care se postează într-un statut de superioritate; c) Cel care raţionează, calculează şi răspunde la nivelul cognitiv, negând relevanţa sentimentelor; d) Cel care distrage atenţia de la probleme, ignoră conţinutul de sentimente prin raportarea la lucruri irelevante; e) Cel care împarte dreptate cu privire la sentimentele şi cuvintele privind problema dată şi ale cărui sentimente şi comunicare neverbală sunt consistente. • Implicarea emoţională dovedită de membrii familiei pentru nevoile, interesele şi activităţile fiecăruia. Există o varietate de nivele care pot exprima implicarea emoţională şi anume: a) lipsa de implicare; b) implicarea lipsită de sentimente; c) implicarea narcistică care satisface nevoia individului de autoapreciere; d) implicarea empatică, bazată pe înţelegerea realistă a nevoilor din familie; e) supraimplicarea; f) implicarea simbiotică.

V. Controlul comportamentului Viaţa familială este guvernată printr-o serie de reguli, unele explicite, altele implicite. Multe dintre regulile urmate în interacţiunile familiale nu sunt exprimate deschis. Probabil că în lipsa unor reguli adecvate nevoilor familiei, vor exista probleme în funcţionarea familiei. Trebuie să existe, de asemenea, modalităţi de a se controla respectarea regulilor - reguli privind regulile - care verifică modul în care membrii familiilor respectă standardele de comportament specifice familiei lor. Modelul McMaster prezintă patru stiluri de control comportamental: a) stilul rigid, cu standarde foarte stricte; b) stilul flexibil, cu un grad rezonabil de elasticitate a regulilor; c) stilul "laisser-faire", care lasă comportamentul la libera latitudine a membrilor familiei; d) stilul haotic, în care controlul este imprevizibil, schimbând stiluri între cel rigid şi cel "laisser-faire", nimeni din familie neştiind la ce să se aştepte.

7.4. UTILIZAREA UNOR MATERIALE AUXILIARE În evaluarea diferitelor tipuri de abuzuri se pot folosi materiale standardizate, care ne ajută să confirmăm un diagnostic din domeniul relelor tratamente îndreptate împotriva copilului sau un tip deviant de comportament deviant din familia sa. Ele trebuie însă folosite cu mult discernământ şi, recomandabil, pe baza unui consult prealabil cu specialistul psiholog sau psihiatru din echipa de muncă. Dacă rezultatele lor ridică orice fel de probleme de in-

108

terpretare, profesionistul care le-a utilizat trebuie din nou să recurgă la ajutorul specialistului. Hodges (1992) consideră că metodele de evaluare de tipul testelor, bazate de fapt pe autoevaluarea subiectului, sunt adecvate în scop orientativ, dar nu sunt suficiente pentru a face aprecieri de mare fineţe cum ar fi cele care privesc gravitatea unei traume. Informaţiile astfel obţinute trebuie integrate în cadrul diagnosticului multidimensional.
Acest chestionar încearcă să evalueze atmosfera generală de la tine de-acasă şi să surprindă ceea ce simţi privitor la felul în care ai fost sau eşti tratat de către părinţi, respectiv de către cei care te îngrijesc în mod curent. (Dacă nu ai fost crescut de către părinţii tăi biologici, te rugăm să răspunzi având în vedere pe cei care te-au crescut.) Dacă întrebarea se referă la ambii părinţi şi atitudinea lor o consideri diferită, atunci răspunde luând în considerare comportamentul părintelui mai sever. Răspunde încercuind numărul care corespunde următoarelor definiţii: 0 - niciodată 1 - rar 2 - uneori 3 - foarte des 4 - totdeauna Pentru exemplificare, răspunde la întrebarea: Te-au criticat părinţii în copilărie 01234 1. Părinţii se distrează pe socoteala ta? 2. Ai căutat vreodată ajutor sau ai cerut sfaturi în afara familiei din cauza problemelor de acasă? 3. Părinţii tăi îşi spun cuvinte grele unul altuia? 4. Trebuie să urmezi un regim de viaţă strict la tine în familie? 5. Când eşti pedepsit, înţelegi care este motivul? 6. Când nu îndeplineşti regulile casei, eşti pedepsit? Cât de frecvent? (notează de câte ori se întâmplă să fii pedepsit într-o săptămână/lună) 7. Te simţi nedorit sau neiubit îndeajuns? 8. Părinţii tăi te insultă şi îţi dau porecle? 9. S-a întâmplat ca cineva să te atingă pe părţile tale intime fără voia ta? 10. Părinţii tăi au multe conflicte între ei? 11. Părinţii tăi participă la activităţile tale şcolare? 12. Ai fost sau eşti pedepsit în modalităţi neobişnuite (eşti legat, sau închis undeva?) 13. Ai avut experienţe sexuale în copilărie despre care ţi-e greu să vorbeşti? 14. Te-ai gândit vreodată că ai vrea să-ţi părăseşti familia şi să trăieşti cu o alta? 15. Ai fost bătut vreodată astfel încât să ai nevoie de îngrijire?
12

SCARĂ PENTRU DEPISTAREA ABUZULUI ŞI TRAUMEI12

Chestionarul a fost preluat în scopuri didactice după B. Sanders, E. Becker-Lausen, (1995). The measurement of psychological maltreatment: early data on the child abuse and trauma scale. În: Child abuse and neglect, Vol. 19, no.3, pp. 315-323

109

Norton Company. London: HMSO. Erai lăsat mult singur când erai mai mic? 28. Alternative. Simţi nevoia să ai pe cineva căruia să-i împărtăşeşti necazurile tale? 31. 29. Te-ai gândit vreodată serios că ai vrea să fugi de acasă? 17. (1990). Hepworth. A. 15. 35) Întrebările acoperă şi alţi factori. Protecting children. (1993) Abuzul asupra copilului. Ai fost vreodată supus unor acţiuni care ţi se păreau indecente când vreunul din părinţii tăi era sub influenţa alcoolului? 30. Când erai pedepsit ca şi copil mai mic. D. 20-24 August. 11. 21. Părinţii te critică mult? 26. 14. 13. The Satir model: Family therapy and beyond. N.Journal of Marriage and Family Counselling. Department of Health (1988). A guide for social workers undertaking a comprehensive assessment. 10. violenţa în familie). Direct social work practice. Acasă te simţi în siguranţă? 24. D. Când eşti pedepsit. S. Bishop. Friedrich. No 4 p. M. 16. 30) Neglijare. atmosferă stresantă (întrebările: 2. London. Ai fost sau eşti pedepsit adesea prin bătaie? 18.W. and Levin. Cât de des se supărau cu adevărat părinţii tăi pe tine? 21. care vor fi analizaţi conform necesităţilor investigaţiei (de ex. 33. Bibliografie Cooper. The Dorsey Press. 30. Chicago. W. simţi că pedeapsa este în acord cu gravitatea faptei? 25.. J. Strigă părinţii la tine? 29. D. 34) Subscara de abuz sexual (întrebările: 9.B. Budapest. 27. (1986). H. simţeai pedeapsa ca fiind meritată? 19. 110 . Bucureşti: Ed. 31. Ca şi copil mai mic ai simţit că la voi în familie violenţa poate izbucni oricând? 22. 17. Gomori. Te-au învinovăţit părinţii tăi pentru lucruri pe care nu le-ai făcut? 33. New York. Te-au bătut vreodată părinţii când nu te aşteptai? 35. 6th Family Therapy Conference. Ca şi copil mai mic ai simţit că nu eşti agreat de vreunul din părinţii tăi? 20. 19-31. Poţi să aduci alţi copii sau tineri la voi acasă? 23. Cât de des se întâmplă ca vreunul sau ambii părinţi ai tăi să bea? 34. Cât de des ai fost lăsat singur acasă? 32. Copilăria ta o consideri dificilă? Autorii recomandă utilizarea următoarelor categorii pentru interpretarea rezultatelor: Subscara de pedeapsă fizică (întrebările: 12. Larsen. 19. N. 7. D.. Psychotherapy of sexually abused children. Ball.M. (1978) "The McMaster model of family functioning" .. W.16. Epstein. Ţi s-a întâmplat sau ţi se întâmplă ca drept pedeapsă să nu primeşti de mâncare? 27. (1994).S.

M..EU/Phare. D.(1988). Science and Behavior Books. Popa. Timişoara: Ed. British Journal of Social Work. Satir.Ionescu. 22. 47-60. Assessing child protection Risk. Eurobit. I.PaloAlto Waterhouse. New Peoplemaking. Carnie. Killén. DPC . Copilul maltratat. Programul pentru Protecţia Copilului. Protocol de evaluare şi de ocrotire a copilului aflat în dificultate. Forestier.. V.. 111 . Inc.. J. (1997). K. L. (1997).

Modele de analiză şi decizie în situaţii de abuz 8. INTERVENŢIA ÎN CAZURILE DE MALTRATARE A COPILULUI 8. 8. 1997. într-un caz în care mama unui copil preşcolar. transmite acestuia din urmă informaţia acceptării sale ca persoană şi înţelegerea greutăţilor sale. dar neacceptarea faptelor care au caracter abuziv împotriva celor mai vulnerabili. le stă în putinţă. Intervenţia în familiile copiilor expuşi relelor tratamente 8. Killen (1997) consideră că acesta din urmă trebuie să pornească de la comunicarea observaţiilor şi ipotezelor sale. este de a recunoaşte că ai probleme" (Killen.factorii compensatori. În comunicarea de început dintre membrii familiei şi lucrătorul social.pe de altă parte . de înţelegere a condiţiilor stresante. dar de respingere a violenţei şi abuzului îndreptat împotriva copiilor sau a altor membrii vunerabili ai familiei. "Condiţia prealabilă pentru a fi capabil să te angajezi într-o schimbare şi într-un proces de rezolvare a problemelor.2. 315). INTERVENŢIA ÎN RELELOR TRATAMENTE FAMILIILE COPIILOR EXPUŞI Motivarea părinţilor în vederea introducerii unor schimbări este una din cele mai importante probleme pentru un lucrător social.3. Evaluarea succesului intervenţiilor în protecţia copilului Recomandări Schimbările pe care le dorim în interesul unui copil le putem include schematic într-un câmp de forţe care cuprinde pe de o parte factorii de risc din contextul familial şi social. La baza acestui bun contact stă atitudinea empatică. De exemplu. Demonstrarea unei atitudini de acceptare este o sarcină extrem de grea pentru un lucrător social îngrijorat şi interesat de soarta unui copil expus relelor tratamente într-o familie.Modulul 8. Atitudinea de acceptare recomandată asistenţilor sociali prin tehnnica rogersiană a centrării pe client.1. în momentul dat. Dar această atitudine trebuie sa pornească de la ideea că părinţii fac ceea ce. Motivarea părinţilor pentru schimbare se poate face în cadrul unui contact bun între lucrătorii sociali şi membrii familiei copilului. recent divorţată de soţul ei. care tind la reducerea nivelului de abuz comis în familie. iar comportamentul ei faţă de copil devine abuziv din punct de 112 .1. de rezonanţă la dificultăţile familiei. p. îi interzice copilului să-şi vadă tatăl. chiar dacă aceasta este considerat insuficient după standardele serviciilor sociale. cele care facilitează declanşarea abuzului şi .

să le arătăm domeniile în care vom fi capabili să îi ajutăm (1997. exercitându-şi autoritatea în faţa aparţinătorilor copilului ale cărui interese le apără. atitudinea ei faţă de propriul copil şi faţă de nevoile lui. pe baza căruia se pot raporta 113 . În acest exemplu. de minimizare sau de refuz al ajutorului trebuie înţelese şi ele în contextul emoţional şi social mai general al problemelor familiei şi această înţelegere trebuie exprimată în cuvinte uşor de înţeles pentru asistaţi. la acţiunea factorilor care au tendinţa de a scădea riscul vătămării. 339). Analiza va trebui să surprindă interacţiunea factorilor cu sens contrar. în vederea reducerii consecinţelor acelor acte. Nevoia ca lucrătorul social să recurgă la un rol de control. respectiv să raporteze reciproc acţiunea factorilor cu tendinţă de a creşte riscul vătămării. ea va trebui încurajată să-şi exprime sentimentele. Va trebui. evitând atitudinea de superioritate care ar fi transmis ideea că profesionistul ştie întotdeauna ce este mai bine pentru copil.2. MODELE DE ANALIZĂ ŞI DECIZIE ÎN SITUAŢII DE ABUZ Cum am arătat în capitolele anterioare. lucrătorul social poate porni de la exprimarea observaţiilor sale privind suferinţa copilului căruia îi este interzis să petreacă un timp cu tatăl lui şi efectul acestei deprivări afective asupra comportamentului copilului. de negare. aşa cum arată Killen. provine din însuşi mandatul profesiunii sale. diferitele categorii de factori implicaţi în relele tratamente îndreptate împotriva copiilor sunt în interrelaţie. de frustrare. săşi demonstreze propriul punct de vedere. 8. care pun în mare măsură la încercare răbdarea lucrătorului social. ulterior. lucrătorul va putea media schimbarea în atitudinea mamei în favoarea înţelegerii legăturilor dintre starea mamei. îngreunat de rezistenţe inconştiente sau conştiente. lucrătorul social va împărtăşi mamei ipotezele sale cu privire la reacţia acesteia la recentele ei dificultăţi emoţionale survenite ca urmare a divorţului.vedere emoţional. Eventualele reacţii de apărare. p. mediu sau scăzut) care ameninţă copilul. Rolul asistentului social este de a decide asupra nivelului de risc (grav. Acceptarea responsabilităţii pentru unele rele tratamente îndreptate împotriva copiilor este începutul angajamentului părinţilor pentru modificarea propriilor atitudini. Dacă interesul primordial al copilului o cere. În acest fel. lucrătorul social nu trebuie să ezite să-şi dovedească autoritatea faţă de părinţi sau faţă de celelalte persoane implicate în problema dată. Această implicare în vederea schimbării este însă un proces gradual. pentru ca legătura cu mama să se dezvolte în continuare. Decizia nu se va putea lua numai pe seama factorilor care evaluează primejdia. Modelele construite în sprijinul asistenţilor sociali ajută la elaborarea unui plan mental. respectiv comportamentul persoanei care poate pune copilul în pericol.

37). 2. p. se vor fixa problemele. • cazurile de risc minor. Pentru munca practică în favoarea copiilor. ) şi la propriile valori. 114 . c. concretizată în încercări de îmbunătăţire a situaţiei copilului şi de înlăturare a pericolului.2. Problema identificată b. Higginson. Modalitatea de a le obţine 1. 1989 (după Waterhouse şi Carnie. 3. 3.n. Intervenţia planificată 1. 1. datorită numeroşilor factori de risc care sunt prezenţi şi la persoane sau în contexte şi situaţii care nu conduc în realitate la abuz. • cazurile lipsite de risc. 2.a. 2. Walker (1988) propune continuarea muncii pe baza informaţiilor obţinute în evaluare.2). Deciziile vor fi în continuare dificile. De aceea. Resursele d. Persoana care nu a comis abuzuri Copilul-victimă Contextul social Situaţia stresantă care poate declanşa abuzul a. asistenţii sociali fiind nevoiţi a face apel la propria experienţă de muncă (şi a altora . Fisă de intervenţie (după Walker. Acest tip de planificare a intervenţiei se va relua în cazul fiecăruia din componentele sistemului luat în calcul: persoana celui care comite abuzuri împotriva copilului. Dilemele în protecţia copilului nu vor putea fi însă anulate prin utilizarea acestor modele. Persoana care a comis abuzuri. Pe baza tuturor categoriilor de factori obiectivi şi subiectivi se pot diferenţia trei situaţii: • cazurile de risc major . În cazul intervenţiei utilizându-se metoda rezolvării de probleme şi a centrării pe sarcină. care provoacă o atitudine de îngrijorare din partea autorităţilor. 1. 3. Figura 8. 2. Dalgleisch (1997) consideră important să recunoaştem diferenţa dintre procesul de analiză a gradului de risc (care are ca rezultat stabilirea unui diagnostic de risc crescut sau scăzut în cazul concret de abuz) şi decizia privind tipul de intervenţie (care ia în considerare alternativele posibile în cazul dat). persoana sau persoanele care nu au comis abuzuri.1. se vor avea în vedere resursele. contextul social şi situaţia stresantă care poate declanşa abuzul (vezi fig. Pornind de la modelul de evaluare din fig 8. 1992) atrage atenţia că în lipsa unor criterii absolute de raportare.reciproc factorii predispozanţi şi compensatori la riscul de abuz. copilul-victimă însuşi. se vor planifica ţelurile şi modalitatea de a le obţine.care se pretează la ocrotirea copilului de către autorităţi. 1988. 3. 8.

reunirea familiei şi continuarea terapiei familiale Tipul 2 În cazul obţinerii unor informaţii negative privind cel care a comis abuzul şi de informaţii pozitive privind membrul de familie care oferă suport.terapie individuală cu părintele care oferă copilului suport . deficienţă mentală) Pe baza analizei familiilor se pot desprinde următoarele tipuri de decizii: Tipul 1 În cazul obţinerii unor informaţii pozitive privind atât cel care a comis abuzul.terapia familiei 13adaptat dupa K. Manual produs de The Circle. Se vor fixa următoarele obiective: . se recomandă plasarea temporară a copilului pentru îngrijire (într-o familie sau instituţie).terapie individuală pentru copilul abuzat .terapie individuală cu părintele făptuitor Tipul 3 În cazul obţinerii unor informaţii negative privind membrul de familie care ar trebui să ofere suport (de exemplu o stare acută de depresie) şi informaţii pozitive privind făptuitorul. 1997) 115 . McLean (Material preluat prin bunăvoinţa "The children's Mental Health Allience". Inc. după intervenţia în familie. comportament violent.dependenţa sa de persoana care a comis abuzul .persoana care oferă suport .numărul şi severitatea celorlalte eventuale probleme ale sale (alcoolism. Care privesc părintele abuzator ..terapie individuală pentru copil . comportament violent. deficienţă mentală) II.terapie individuală pentru copil. reabilitarea părintelui care nu a comis abuzuri va permite revenirea copilului în familia proprie şi reevaluarea situaţiei .terapie individuală pentru ambii părinţi. boală psihică. Matricea deciziilor strategice terapeutice în cazul copiilor abuzaţi13 Rezultatul optimal în cazul copiilor supuşi unor rele tratamente de către proprii parinţi ar fi ca. aceasta să rămână intactă şi copilul să poată trăi în siguranţă. US Department of Health and Human Services. Se vor lua următoarele măsuri care să grăbească revenirea copilului în familia proprie: .modul de reacţie în urma descoperirii comiterii abuzului asupra copilului . youth and families. New York.numărul şi severitatea celorlalte eventuale probleme ale sale (alcoolism. se vor aplica etapele terapiei de familie. prin îndepărtarea acestuia de lângă copil şi acordarea unei terapii individuale .terapia cuplului persoana făptuitoare . boală psihica. Administartion of children.măsura în care părintele acceptă responsabilitatea faptelor comise .terapie individuală cu părintele care oferă suport copilului . în scopul reunificării ei.Trecerea de la evaluarea factorilor implicaţi în abuz la deciziile necesare pentru intervenţia cea mai adecvată sunt ilustrate în modelul pe care Faller (vezi schema de mai jos) l-a construit pentru cazurile de incest.reducerea la minimum a riscului repetării abuzului de către făptuitor. în cadrul propriei familii. Aceasta depinde însă de o serie de factori: I. cât şi membrul de familie care oferă suport.gravitatea abuzului comis . urmată de: .calitatea relaţiei sale cu victima . se vor iniţia măsuri care să conducă la îndepărtarea făptuitorului de familie. Care privesc părintele care nu a comis abuzul . oferindu-i-se suport pentru trauma suferită şi pentru separarea de părinţi .Coulborn Faller. National Center on Child Abuse and Neglect. 1993.terapia cuplului . cu un bun suport emoţional.

trebuie luată în considerare şi opinia persoanei pe care s-a centrat intervenţia (a clientului).. ea trebuie planificată de la începutul intervenţiei. În protecţia copilului.decăderea din drepturile părinteşti .terapie pentru părinţii-substitut 8. ca şi cea care a precedat intervenţia. în termeni comportamentali. dar în special atunci când intervenţia vizează copiii. Sugestiile lui Hill et al. indicatori măsuraţi la începutul şi la sfârşitul perioadei propuse pentru a obţine o schimbare. prin extinderea practicii intervenţiilor eficiente. respectiv a celor neadecvate dinainte de intervenţie. Indicatorii schimbării vor trebui formulaţi clar. Pentru ca evaluarea să poată fi considerată efectivă. EVALUAREA SUCCESULUI PROTECŢIA COPILULUI INTERVENŢIILOR ÎN Varietatea tipurilor de intervenţie utilizate în protecţia copilului implică raportarea rezultatelor la criterii foarte diferite. menit să contribuie la îmbunătăţirea practicii. se recomandă plasarea pe termen lung. adaptate caracteristicilor clientului şi specificului muncii. In procesul de evaluare a rezultatelor muncii sociale. Se vor lua următoarele măsuri: . Evaluarea este un proces complex. cei ţintiţi prin intervenţie şi cei obţinuţi în urma schimbărilor. Exemplificăm câteva criterii ale evaluării pentru determinarea succesului în cazul plasamentului unui copil în afara propriei familii: • plasamentul a durat atât cât a fost prevăzut? (nu s-a prelungit peste durata planificată?) 116 . respectiv ca ea să poată oferi puncte de reper pentru îmbunătăţirea muncii practice. sunt: • • • • care au fost speranţele clienţilor şi cum au fost ele realizate? cât de satisfăcuţi sunt participanţii la procesul de intervenţie? a avut clientul (minorul) vreun beneficiu? care au fost efectele problemelor iniţiale? au existat îmbunătăţiri în privinţa problemelor care au reprezentat un conflict cu cerinţele sociale ( de exemplu îmbunătăţirea performanţelor şcolare.terapia individuală a copilului . progresul în calitatea intervenţiilor a fost realizat tocmai ca urmare a evaluării rezultatelor. sau renunţarea la acte delincvente)? Evaluarea eficienţei intervenţiei în favoarea copilului va trebui să fie multi-dimensională. care să cuprindă indicatorii de frecvenţă ai comportamentelor adecvate. Aceasta înseamnă că proiectul unei intervenţii va trebui să cuprindă indicatorii evaluării.reunificarea graduală a familiei Tipul 4 În cazul obţinerii unor informaţii negative din partea ambilor părinţi. sau chiar permanentă a copilului în îngrijire (într-o familie sau instituţie). (1996) privind indicatorii care vizează clientul.3.

Ltd. p. 117 . (1996). Bibliografie Hill.. London: Jessica Kingsley Pub. R. L. A. Anaclitic depression. De ce este important pentru copil şi pentru succesul intervenţiei să planificăm durata plasamentului într-o familie sau instituţie? 2. Assessing child protection Risk. 2. (1946). de 16 ani. Lambert. mama.. J. Psychoanalitical Study of Child. Spitz. Copilul maltratat.)? • au fost atinse obiectivele privind copilul (de exemplu. 260-262. Geneva: WHO. Borland.. cu încercare de sinucidere. ca de exemplu cele ale cadrelor didactice. Johnstone. relaţii interpersonale. British Journal of Social Work. Bowlby. E. educaţie. se vor lua în considerare evaluările din partea participanţilor implicaţi în procesul asistării. M. competenţă şi deprinderi de autoservire. The physically and sexually abused child: evaluation and treatment. Pergamon Books Inc. (1986). J. The raising of intelligence: A selected history of attempts to raise retarded intelligence. a rezolvat situaţia locuinţei etc. continuarea şcolii fără repetarea clasei.. bunicilor şi ale celorlalte rude. Timişoara: Ed Eurobit. Waterhouse. a dat timp unei mai bune pregătiri în vederea creşterii copilului. Se pot utiliza scări care să vizeze dimensiunile: sănătate. dezvoltare emoţională şi comportamentală. C. cu antecedente depresive.H.• a fost plasamentul de folos din perspectiva familiei naturale (a redus nivelul de stres. Maternal care and mental health.E. Un copil de 6 ani a trăit până acum cu mama şi tatăl lui. p. Ca urmare a părăsirii domiciului de către tată. L. restabilirea fizică a copilului etc. 47-60.. H. Killén.. Carnie. Fratele mai mare. (1951).)? • care a fost urmarea plasamentului? Se vor urmări în mod special şansele copilului în vederea reintegrării în familia proprie sau alte alternative la instituţionalizare. standardizată de Rutter. fratele cel mare a fost tratat psihoterapeutic în condiţiile internării sale într-o instituţie rezidenţială. ale medicilor etc. Walker. Triseliotis. ca de exemplu "scara de comportament". 313-42. Aţi recomanda decăderea părintelui din drepturile sale parentale? Justificaţi-vă atitudinea. stima de sine şi identitatea (se recomandă folosirea unor scări standardizate. redobândirea respectului de sine al copilului. (1988). Ca urmare a incidentului. De asemenea. K.R. Spitz. J. a făcut o tentativă nereuşită de abuz sexual împotriva sorei sale de 8 ani. 22. (1997). a făcut o gravă depresie. Outcomes of social work interventions with young people. În ce condiţii aţi recomanda reunificarea familiei şi cum? 3. Cu ajutorul învăţătoarei a fost descoprit că un tată îşi obligă de mai mulţi ani fetele de 12 şi de 10 ani să întreţină raporturi sexuale cu el şi cu alţi bărbaţi. LEA Publishers. M. Necesită internarea de lungă durată în clinica de psihiatrie. Întrebări: 1..

în România s-a făcut simţită o mare presiune internaţională pentru a schimba soarta copiilor din sistemul ocrotirii de stat.Unele caracteristici ale sistemului de ocrotire de stat în "epoca de aur" 9.1. foarte multe dintre ele aflate în condiţii mizerabile. Numărul ridicat de copii abandonaţi şi handicapaţi crescuţi în case de copii. Plasarea pe termen lung a copiilor în instituţii este un moştenit din trecutul comunist. precum şi celor care nu au familie". la finele acestui mileniu. p. Reporteri avizi de senzaţii tari şi publicul lor nu pridideau să deplângă situaţiile cărora le erau martori. 1998) este un fapt social de netăgăduit. de vedere. Specialişti de cele mai diferite orientări şi origini au remarcat această stare de fapt şi . rând pe rând. Insoţitorii ajutoarelor şi donaţiilor din străinătate şi mulţimea de reporteri atraşi de evenimentele politice descopereau. şcoli speciale pentru copii cu deficienţe psihice.000 copii în îngrijire rezidenţială. cămine spital pentru deficienţele severe.au început să caute cauzele situaţiei.2. o realitate în România. case de copii preşcolari şi şcolari. UNELE CARACTERISTICI ALE OCROTIRE DE STAT ÎN "EPOCA DE AUR" SISTEMULUI DE Începând din decembrie 1989. PROTECŢIA COPIILOR ABANDONAŢI – ÎNAINTE ŞI DUPĂ 1990 9.4. "în Europa centrală şi de Est (CEE). motorii.Modulul 9. Aspecte ale evaluării calităţii vieţii din casele de copii 9. care să lămurească dinamica tensiunilor sociale care afectează atât creşterea copiilor în familie cât şi elaborarea politicilor sociale de la nivelul statului. 1997. când lumea a început să descopere realitatea din România.3. leagăne pentru copii sub trei ani. protecţia copiilor ocrotiţi de stat a dobândit o faimă proastă.1. dar trebuie să înţelegem acest fenomen în cadrul unui model de analiză teoretică a întregului context social. Dinamica şi cauzele plasării copiilor în instituţii de ocrotire 9.după ce au trecut de prima uimire .5% din copii (Cartea albă a copilului. prin care se oferă adăpost copiilor abandonaţi. în Comunitatea Statelor Independente (CIS) şi în Ţările Baltice se află aproximativ 700. 1). şcoli speciale şi cămine spital sau trăind şi cerşind pe străzi este. 118 . Din prima jumătate a anului 1990. Potrivit unui raport publicat de către Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Copilului Florenţa (după Black & Smith. din păcate. Instituţionalizarea unui procent în jur de 1. Formele alternative la instituţionalizare 9. de auz. sau care le erau prezentate prin intermediul reportajelor şi a camerelor de luat vederi.

. trăind în condiţii dezolante. caracterul închis însemna. lipsea canalizarea şi instalaţia de apă potabilă. neglijaţi. care veneau foarte rar să-şi vadă copiii. . . amintind de atmosfera lagărelor de concentrare. precum şi instalaţiile pentru gaz metan. efective mari (până la 400) de copii. de asemenea. S-au organizat.Multe din unităţi.Stilul educativ dominant în aceste unităţi era autoritar. adesea greu accesibile pentru vizite şi controale. au iniţiat astfel de programe de ajutor şi caritate pentru copiii din România. Majoritatea instituţiilor sanitare sau educative de ocrotire a copiilor au fost atrase în diverse programe de dezvoltare şi perfecţionare. dar mai ales din punctul de vedere al calificării personale. instituţiile nu se străduiau să păstreze contactul cu părinţii copiilor internaţi. ca metodă punitivă se folosea adesea pedeapsa fizică. . au fost amplasate în localităţi mici. Colective de 119 . în ţară şi în străinătate.Caracteristici ale instituţiilor de ocrotire a copiilor inainte de 1989 . . accesul era permis doar unui număr restrâns de vizitatori. accesul unui copil dintr-o instituţie pentru copii cu un diagnostic mai sever. care veneau din partea unor organisme locale. cu camere mari. organizaţia de femei. pentru copii cu retard sever în dezvoltare). Nenumărate organizaţii. în primul rând din punct de vedere numeric. cu un bagaj de informaţii absolut insuficient despre propria lor identitate şi evoluţie. medicale. mai ales cele destinate cazurilor grave. fostul UTC). era în totalitatea lui insuficient. cursuri de formare pentru personalul de îngrijire. care de fapt sprijineau puterea centrală (Sanepid.Clădirile erau necorespunzătoare (unele chiar în castele vechi. în alta pentru copii cu un diagnostic mai puţin sever era practic imposibil. în general. a declanşat un adevărat torent al acţiunilor de ajutorare. că posibilităţile de transfer dintr-o instituţie în alta erau unidirecţionale. Motorul exterior al schimbărilor a fost reprezentat de apelul venit din Vest ca România să nu desconsidere problema copiilor aflaţi în ocrotirea statului. cu pereţi groşi . de care am pomenit mai sus. Crucea Roşie.Instituţiile aveau. . fiind mai apoi trimişi în următoarele instituţii. chiar şi în unităţile ministerului sănătăţii.În multe locuri.Copiii soseau în instituţii cu o istorie individuală cunoscută doar în foarte mică măsură. adică în leagănele de copii unde erau îngijiţi sugari şi antepreşcolari. aflat la nivele diferite de calificare.Personalul. consiliu. sau castelul de la Brâncoveneşti. mai ascunse. . pe plan local sau regional. politice etc.ca de exemplu castelul de la Gilău. în majoritate voluntare. încălzirea în anotimpul rece lăsa mult de dorit. corespunzătoare nivelului lor de vârstă. . Imaginile transmise de medii despre copiii trişti.Instituţiile erau închise publicului.Combustibilul şi energia electrică erau insuficiente. neadecvate îngrijirii copiilor. considerate de cei din Occident ca inumane.

Médecins du Monde. cât şi conducerile instituţiilor să obţină informaţiile privitoare la nevoile şi drepturile copiilor. s-au cumpărat maşini de spălat. pe alocuri. deci. incompletă). . iar traiul cotidian al copiilor. datorită cărora aspectul instituţiilor a devenit mai familiar.Lipsea tradiţia colaborării cu celelalte foruri cu responsabilităţi pentru copii. Save the Children. cât şi pentru cei care sunt crescuţi în familie şi din care unii vor fi. a fost în multe cazuri invitat să viziteze instituţii similare în străinătate. Equilibre.Condiţiile materiale sunt în mare măsură necorespunzătoare (atât pentru copiii din instituţii.Lipseau specialiştii (sau exista un număr foarte redus de profesionişti) capabili de a judeca cu competenţă situaţia reală a copiilor. ca şi la alternativele posibile la varianta instituţionalizării.specialişti de înaltă calificare au organizat cursuri intensive şi de perspectivă pentru ca atât personalul. Organizaţia Cavalerilor Maltezi. ceea ce menţinea mari dificultăţi în investigarea cazurilor 120 .conform metodelor de lucru din propriile lor ţări de origine .Multe din forurile care aveau răspunderea activităţilor de ocrotire a copilului (autorităţile tutelare şi comisiile de minori) aveau un caracter preponderent birocratic. Caritas.au încercat să influenţeze după cele mai bune cunoştinţe ale lor activitatea de ocrotire a copiilor. sobe şi s-au făcut multe alte dotări. . încredinţaţi instituţiilor). Renumite organizaţii internaţionale.Până în 1997. mai ales cel din conducere. modalităţile de satisfacere ale acestora. Cavalerii Ioaniţi. la rândul lor. din Statele Unite şi Canada şi-au arondat instituţiile de ocrotire a copiilor de pe teritoriul României şi . case de copii. Aid to Romania. . După toate acestea este justificată întrebarea: Care a fost rezultatul acestei importante angajări internaţionale? Care a fost în continuare soarta copiilor ocrotiţi în instituţiile de stat şi în cele pentru handicapaţi? Au avut loc. Dificultăţile sistemului de protecţie a copilului care au impus schimbările structurale iniţiate în 1997 . o serie de schimbări certe: instituţiile închise până atunci şi-au deschis porţile pentru vizitatori. Romanian Orphanage Trust şi multe altele. calitatea vieţii lor. televizoare. . ca UNICEF. Handicap International. Personalul specializat. cămine spital s-a înnoit mobilierul. frigidere. ceea ce a avut ca urmare o grijă mai mare pentru ca imaginea oferită să fie acceptabilă celor din exterior. din toate ţările Europei occidentale. Médecins sans Frontières. În multe din leagăne. dar nu numai. Christian Children's Fund. Crucea Roşie din diverse ţări. eventualele abuzuri îndreptate împotriva lor. precum şi munca personalului mai comode.Lipseau posibilităţile materiale şi cadrul administrativ pentru respectarea legilor existente. legislaţia era deficitară şi contradictorie (astăzi este încă. World Vision. instalaţiile sanitare şi de încălzire. .

621 dintre copii au fost instituţionalizaţi în instituţii de ocrotire a copilului (în leagăne şi case de copii.165 379 1. • 427 erau plasaţi în şcoli speciale de reeducare (pentru delincvenţi minori). p.Deşi erau bine reprezentate în Legea 3/1970. în acelaşi timp. în ciuda numeroaselor programe pilot care ţintesc reducerea numărului de copii abandonaţi. 127): • 51.6 0. plasamentul familial şi adopţia). conform raportului UNICEF şi DPC (1997. Tabelul 9. .4 35. În România.4 1.732 sunt ocrotiţi. . precum şi în cămine şi în cămine spital pentru copii cu handicap sever). .778 frecventează şcolile speciale în regim de internat (diferenţa este compusă din 2500 de copii externi şi 12000 care frecventează şcoala în regim de semiinternat).885 393 9. soluţia instituţionalizării este singura alternativă posibilă cunoscută. 6. . dintre aceştia. Dinamica numărului de copii din instituţii a descrescut în anii 1990 şi 1991.309 35. la 1 ianuarie 1996 au fost înregistraţi un număr total de 6.Numărul lucrătorilor calificaţi era insuficient.0 0.621 au fost plasaţi în familii sau adoptaţi (pe plan intern sau internaţional). Dintre aceştia.4 121 . • 14. multe asemenea posturi fiind ocupate de persoane necalificate.1 26. 114 şi p. dar numărul de copii internaţi a avut până în 1996 o tendinţă de creştere.122.5 9. • 55.Opinia publică nu este suficient de sensibilizată faţă de acele categorii de copii care au nevoie de asistenţă calificată.226 8. nu s-a pus accentul pe răspândirea şi sprijinirea formelor de ocrotire alternative instituţionalizării (casele de tip familial.1997 Număr % Leagăn Casă de copii Centru de primire minori Grădiniţă specială Şcoală specială Şcoală profesională specială Liceu special 9.de abuz instituţional sau în reconsiderarea deciziilor privind anumite cazuri diagnosticate şi orientate greşit.010 de copii se aflau în diferite instituţii speciale pentru copii cu nevoi speciale. DINAMICA ŞI CAUZELE PLASĂRII COPIILOR ÎN INSTITUŢII DE OCROTIRE Pentru unele familii aflate în dificultate.042 26. dar din 1992 este din nou în creştere. în şcoli speciale tip casă de copii iar 33.Politicenii nu au fost până acum suficient de sensibili faţă de problemele ocrotirii copilului. Repartiţia copiilor pe tipuri de instituţii . Din 1990 există încercări de a se reduce numărul instituţiilor şi al paturilor.9. la o scară corespunzătoare celei la care se manifesta abandonul temporar sau permanent al copiilor.270 persoane sub 18 ani.

439 98.5 1.3 4. după Fundaţia "Copiii României". În sistemele mai evoluate există: • adăposturi pentru persoane fără locuinţă. p. chiar dacă relaţia părinte-copil poate fi într-o oarecare măsură alterată din cauza capacităţilor reduse de adaptare la situaţia de criză în care se găseşte adultul. motivele prezentate mai sus figurând. 1997. în general. • un sistem de îngrijire temporară a copiilor prin plasament familial . spitalizarea. condamnarea penală. chemarea în armată. şomaj. • diferite forme de psihoterapie individuală.. Fără să încercăm să scădem responsabilitatea părinţilor care iniţiază sau acceptă soluţia instituţionalizării copiilor lor. 1997. ca de exemplu îngrijirea copilului cu probleme de sănătate sau îngrijirea copilului în cazul unui părinte lipsă în familie. Problema principală relevată de cercetători ca fiind în spatele hotărârii părinţilor de a interna sau de a abandona copilul într-o instituţie (Stephenson et al.9 4.320 4. Mihăilescu.1 2..0 (Recensământ DPC-UE Phare. abuz de alcool al unui părinte. conflicte familiale.750 939 4. Instituţionalizarea este desigur multicauzală.5 100.452 1. Cauza principală este lipsa de venituri a familiei. de grup şi de familie. Roth. Trecând în revistă formele de ajutor oferite familiilor aflate în diferite situaţii de criză (lipsă de locuinţă. conflicte familiale. Concentrarea vizibilă pe starea de pauperitate a familiei care optează pe instituţionalizarea copilului sau abandonul acestuia nu înseamnă neapărat lipsa ataşamentului faţă de un copil.5 2.473 2. retragerea din familie a unui părinte din motive cum ar fi decesul. 122 . care influenţează cu siguranţă şi alţi factori. • diferite forme de suport financiar în funcţie de nevoile familiei. menţionăm că rolul sistemului de protecţie a copilului nu este de a învinovăţi familia pentru eşecurile sale în creşterea şi educarea copilului. 1995) este sărăcia.872 1.foster family. divorţ) constatăm lipsa unor formule alternative. Iluţ et al. 1995. câte două sau chiar mai multe la internarea unui copil într-o instituţie.130 2. 1997. ci de a o sprijini. accesibile prin sistemul de asigurări sau oferite prin organizaţii neguvernamentale. 17) Cauzele instituţionalizării Dinamica internărilor în instituţiile de ocrotire rezidenţială de copii trebuie completată cu analiza cauzelor acestora.8 0.Grup şcolar special Centru şcolar special Centru de reeducare Cămin şcoală Cămin atelier Cămin spital Alte instituţii Total 1. 1998.

ulterior posibilitatea de adopţie internaţională a copiilor a fost mult redusă prin repetate reglementări legale. Doar fenomenul traficului ilegal de copii a fost amplu mediatizat. • grupuri de auto-ajutor (self-help) pentru persoane dependente de substanţe drogante. 1996) care arată că 123 . existând numai în marile centre urbane. până acum. ele funcţionează deocamdată numai sub forma unor programe restrânse. • 9.programe de tip educativ de dezvoltare a competenţelor adultului în domenii cum ar fi educarea copiilor. se discută mai puţin. FORMELE ALTERNATIVE LA INSTITUŢIONALIZARE O alternativă posibilă la instituţionalizarea copiilor este adopţia. respectiv a perioadei de timp în care părintele nu se interesează de propriul copil. dar familiile româneşti dornice de a adopta copii nu găsesc totdeauna copiii adoptabili pe care şi-i doresc. Deşi organizaţiile neguvernamentale au iniţiat încă din 1990. 1998) . Numărul de adopţii internaţionale a crescut mult începând cu anul 1990. 1995. puţine informaţii pertinente. cu un mic număr de clienţi. managementul veniturilor şi cheltuielilor. ca urmărirea succesului adopţiei de către autorităţile de protecţia copilului din ţara în care a fost adoptat copilul. Unul din motivele care au acţionat până acum în acest sens a fost neurmărirea de către directorii instituţiilor de ocrotire a eligibilităţii copilului pentru adopţie.000 de copii au fost adoptaţi de familii din străinătate. dacă această perioadă depăşeşte 6 luni..când aproximativ 10. Această afirmaţie este justificată de datale raportului UNICEF (Studiul Stephenson et al. După creşterea necontrolată a numărului de adopţii internaţionale în anii 1990 . Fundaţia "Copiii României". în acord cu Convenţia internaţională privind adopţia. 1991 (vezi Roth. pentru mame singure etc. copii despre a căror soartă forurile româneşti nu au cunoştinţă (Fundaţia "Copiii României". Unii critici ai sistemului de protecţie a copilului din România (Stephenson et al. în primul rând în cele universitare şi ajungând doar în situaţii izolate în mediul rural sau în micile oraşe. Acest acord multistatal prevede o serie de măsuri preventive în interesul copiilor. 1997) consideră că până acum nu a existat o politică autohtonă coerentă de dezinstituţionalizare prin adopţie.. păstrarea legăturii cu valorile culturale ale ţării de origine şi preocuparea pentru ca adoptatul să nu fie deznaţionalizat. Principiul fundamental al adopţiei copiilor este de a găsi o familie potrivită pentru copilul adoptabil şi nu invers.2. Despre adopţia internaţională populaţia a avut. 1998) o parte din aceste forme de suport. traininguri profesionale etc. conform legii 47/1993 a abandonului. 1997).. dar despre principiile după care se face adoptarea copiilor. copilul poate fi declarat abandonat şi poate deveni eligibil pentru adopţie (Filipescu.

Cehia. Variantele care au urmat un model străin. familiile doritoare să adopte copii acceptă cu precumpănire doar copii de vârstă mică. plasamentul în familii substitutive. energie electrică. Oferind o calitate a vieţii şi şanse de integrare socială net superioare faţă de tradiţionalele case de copii. O altă alternativă la instituţionalizarea copiilor. dar obişnuite. Cele care au încercat preluarea doar parţială a modelului pentru a-l adapta la stilul de lucru al instituţiilor de tip vechi. respectiv religios) şi-au dovedit utilitatea în comparaţie cu sistemul caselor de copii.numai 2% dintre copiii din casele de copii şi 8% dintre copiii din leagăn aveau consimţământul oficial al părinţilor pentru a fi adoptaţi. care să fie salarizate pentru îngrijirea unui număr restrâns de copii . care le-a inspirat şi le finanţează (cele de tip particular. din perspectiva legii abandonului. De aceea numărul de adopţii pe plan naţional nu se prevede să crească semnificativ. numărul adopţiunilor interne posibile nu va putea reduce în mod semnificativ numărul de copii instituţionalizaţi. contradicţii care apar între tendinţele de înnoire şi cele de menţinere a vechilor atitudini.). ASPECTE ALE EVALUĂRII CALITĂŢII VIEŢII DIN CASELE DE COPII Pornind de la rolul mediului rezidenţial pentru dezvoltarea copilului şi de la agenţii implicaţi în activităţile din instituţii. sunt măcinate de contradicţii interne. Calitatea fizică a mediului instituţional se referă la calitatea instalaţiilor de uz casnic. astfel de copii sunt puţini în cadrul populaţiei internate în leagăne şi case de copii.variantă larg răspândită în occident. sau în case familiale. prin cercetarea menţionată s-a constatat că. 70% dintre copiii din leagăne şi 60% dintre cei din casele de copii erau eligibili pentru adopţie. De fapt. luarea unor măsuri de siguranţă pe terenul şi în sala de joc etc. care nu prezintă probleme şi nu provin din familii de ţigani. Ambianţă adecvată din punct de vedere fizic şi siguranţa mediului instituţional din perspectiva copilului (depărtarea de surse de pericole.3. cu mame profesioniste. Ori. încălzire şi canalizare. asigurarea de apă potabilă. amenajări adecvate pentru 124 . Polonia . propunem următoarele criterii de evaluare: 1. normal dezvoltaţi psihic şi fizic. Deci.a apărut şi în România. 2. sănătoşi. care ar putea să stimuleze şi să pregătească cu ajutorul specialiştilor din ce în ce mai multe familii pentru a primi în îngrijire copii aflaţi în dificultate. izolarea de căile de circulaţie. casele familiale şi plasamentul familial ar trebui să obţină un sprijin mult mai mare din partea organelor de stat. în România. Aceasta mai ales dat fiind că. 9. dar şi în ţări mai apropiate de noi cum ar fi Ungaria. Nici o măsură de protecţie nu diminuează obligativitatea supravegherii în permanenţă a copiiilor de către personal.

Chiar dacă se află în îngrijirea unui mai mare număr de persoane. respectiv directorul casei de copii. care se referă la: • numărul de copii care revine unui membru al personalului cu atribuţii în îngrijirea şi educarea copiilor. • numărul de copii într-o cameră. educaţie. existenţa unui mobilier pentru depozitarea îmbrăcăminţii. Calitatea relaţiilor existente între membrii personalului casei de copii se referă la :relaţiile care se manifestă orizontal între membri personalului. cresc posibilitatea comiterii abuzurilor între copii. • relaţiile care se manifestă pe verticală între colectivul de adulţi (cadrele didactice şi medicale) şi conducere. fac dificilă supravegherea lor. obiectivitatea aprecierilor. 3. Calitatea şi calificarea personalului. libertatea opiniilor. a jucăriilor. sentimentul colaborării la problemele conducerii instituţiei şi rezolvarea sarcinilor principale ale unităţii. dormitoarele mari îngreunează odihna copiilor. Continuitatea în îngrijirea/educarea copiilor se referă la menţinerea personalului de educare (îngrijire) în aceeaşi unitate şi la aceiaşi copii. 125 . Rata copil-adult (educator). a unei sfere private a fiecărui copil (existenţa unui pat propriu. joacă. Relaţia care se stabileşte între un copil instituţionalizat şi persoana de îngrijire nu depinde numai de valoarea absolută a ratei copil-adult ci şi de numărul de copii dintr-un grup. recunoaşterea meritelor celorlaţi. Numai păstrarea continuităţii personalului va permite formarea unor legături de ataşament între copil şi adult. respectarea standardelor igienice. Un bun climat de muncă sporeşte gradul de angajare al personalului la realizarea obiectivelor instituţiei şi îmbunătăţeşte atmosfera activităţilor cu copiii. 5. Spaţiul care revine unui copil vizează: • respectarea nevoii unui spaţiu intim de viaţă. 7. a obiectelor personale). promovarea valorilor. • permanenţa relaţiei copil-educator. grupele mari de copii nu favorizează formarea unor relaţii interpersonale stabile şi profunde. colaborarea loială. Aceasta poate fi exprimată prin noţiuni ca: • modul de selectare al personalului (prin examen de concurs sau o altă formă de angajare). 6. dotare adecvată cu mobilier. care sunt întotdeauna foarte sensibili la relaţiile dintre adulţii între care trăiesc. 4. care să poată înlocui temporar calitatea îngrijirii parentale (până la găsirea unor măsuri de îngrijire familială) şi să permită dezvoltarea cognitivă şi emoţională a copilului. Climatului organizaţional al casei de copii va fi pozitiv dacă conducerea unităţii adoptă un stil de lucru care să favorizeze asigurarea satisfacţiilor în muncă.odihnă.

Ele vor fi evaluate conform: • gradului lor de flexibilitate sau rigiditate. suportul material şi asistenţa de specialitate oferită casei de copii). coordonarea şi controlul activităţii casei de copii (frecvenţa controlului. 9. Legătura dintre instituţie şi familia copilului: • Care este concepţia instituţiei despre legătura cu părinţii? • În ce măsură vizitele părinţilor sunt încurajate? În ce măsură se urmăreşte reintegrarea copilului în familie. Legătura dintre instituţie şi autorităţile locale. • condiţiilor care se pun pentru modificarea regulilor şi poziţia persoanei care poate modifica regulile. Se vor pune următoarele probleme: • în ce măsura aceste activităţi sunt adecvate vârstei copiilor. dintre instituţie şi diferite alte instituţii/organizaţii de stat sau neguvernamentale: • Interesul şi modalităţile utilizate în colaborarea cu alte instituţii. recuperatorii şi de recreere). • în ce măsura aceste activităţi au caracter stimulativ pentru copii. 11. Modalităţile de interacţiune dintre educatori/ persoane de îngrijire şi copii: Se vor căuta răspunsuri la următoarele întrebări: • Cum se comunică? • I se cere copilului părerea despre o anumită activitate? • Are copilul posibilitate de alegere în legătură cu o anumită activitate? • În general.raportul dintre personalul calificat şi cel necalificat (de exemplu. ieşirile). • Legătura cu autorităţile care răspund de îndrumarea.14 10. • participarea personalului la cursuri de calificare sau de perfecţionare la locul de muncă sau în afara lui). • cum este organizat timpul liber al copiilor (jocurile. • 14 Reamintim cititorilor că legea învăţământului interzice aplicarea pedepselor fizice în instituţiile de stat 126 . Activităţile efectuate de copii (cu referire la cele educative. spre binele copiilor. 8. raportul dintre numărul de pedagogi absolvenţi ai liceului pedagogic sau ai postlicealului pdagogic. personalul se adaptează la nevoile copiilor? • Li se spune copiilor pe nume? Un obiectiv important al evaluării relaţiilor dintre personalul instituţiei şi copii este informarea privind recompensele acordate şi pedepsele aplicate copiilor. raportat la numărul absolvenţilor de liceu teoretic sau industrial. Regulile de comportament dintr-o instituţie. activităţile. sau adoptarea acestuia de către alte persoane? • Care sunt condiţiile în care părinţii naturali îşi pot vizita copiii? 12.

elaborarea unor planuri de lungă durată pentru dezvoltarea fiecărui copil şi revizuirea lor sistematică. ascultarea copilului în privinţa oricărei decizii care se ia în legătură cu el. ci un sistem de îngrijire care. pune la dispoziţie standarde de îngrijire adecvate dezvoltării sănătoase. recomandările conferinţei sunt: • Scopul îngrijirii rezidenţiale trebuie să se concentreze nu numai asupra nevoilor fizice. 1997). • Cea mai bună modalitate de îngrijire rezidenţială este cea care oferă un mediu ambiant de tip familial. pornind de la resurse limitate.Criteriile de evaluare mai sus enumerate permit compararea calităţii vieţii din diferite instituţii rezidenţiale de ocrotire a copilului. corespondenţa cu părinţii şi fraţii. cu cât numărul mare de copii din instituţii ne face să credem că îngrijirea rezidenţială va fi încă o perioadă şi de acum încolo o formă importantă de îngrijire a copiilor. ca şi asupra pregătirii sale în vederea părăsirii instituţiei. compus din unităţi mici de îngrijire. Sintetic. Aceasta înseamnă că în majoritatea cazurilor trebuie încurajate vizitele părinţilor. Sunt deosebit de importante: dezvoltarea unor relaţii stabile între copii şi personal. care să nu reprezinte neapărat idealul. în care trăiesc laolaltă copii de vârste şi de sexe diferite. 1997). cât şi psihice ale copiilor (Black şi Smith. În acest sens sunt semnificative recomandările Conferinţei Europene privind drepturile copiilor instituţionalizaţi (Bucureşti. De aceea calitatea mediului instituţional şi a stimulării şi educaţiei primite de copiii crescuţi în instituţii trebuie să corespundă cerinţelor Convenţiei privind Drepturile Copiilor. continuitatea personalului în îngrijirea copilului. sprijinirea dezvoltării individualităţii. incluzând: stimularea adecvată pentru sugari. atât fizice. • Dezvoltarea optimă a copilului trebuie sprijinită activ. de asemenea. • Integrarea în comunitate se poate realiza prin amplasarea instituţiilor rezidenţiale în comunităţi (nu în afara acestora). care a pornit de la conceptul "îngrijirii suficient de bune". cultivarea unui sens al identităţii individuale şi formarea unor deprinderi practice. Aceasta este cu atât mai necesară. plasarea copiilor în instituţii aflate cât mai apropiate de domiciliul părinţilor naturali şi plasarea împreună a fraţilor. • Contactul cu membrii familiei naturale este deosebit de important pentru copiii aflaţi în instituţii şi trebuie încurajat (în afara acelor cazuri în care astfel de întâlniri nu servesc interesul primordial al copilului). ci şi asupra dezvoltării psihice generale a copilului. prin sprijinirea integrării copiilor din instituţii în formele de învăţământ comunitare. • Instituţionalizarea trebuie făcută numai în urma unui proces în care alternativele la îngrijirea rezidenţială să fie luate în considerare în mod proritar. se pune accent pe formarea specială a 127 . prin încurajarea unor diferite forme de legături între copiii din instituţii şi membrii adulţi sau minori ai comunităţii.

Ed. Mezei. din păcate. C. ethics and social research. E. P. E. P. (1995). (1994). Lăzărescu. Sabău. Adopţia şi protecţia copilului. Problemele sunt rezolvabile numai în cadrul unor ample măsuri sociale. în vederea reintegrării copiilor în propriul lor cămin. Piteşti: Ed.situaţie pe care o putem cataloga ca fiind încă gravă . Se caută familii pentru copii . 1997. D. Editat de Comisia Naţională de statistică. V. D. Sursele de optimism nu constituie însă. T.. Iluţ. Hornea. Resurse sociopsihologice ale restrângerii abandonului şi instituţionalizării copiilor (în judeţul Cluj).. Paralela 45. (1997).Conferinţa de presă a Comitetului român pentru adopţii. Smith. Studiu privind situaţia leagănelor de copii din România. 1997... nr... GB: Barnado's. Mureşan coordonatori). să reducă numărul copiilor la care există riscul de a fi abuzaţi şi să încurajeze plasarea unui număr mai mare de copii după modelul familal. Anuarul Statistic al României. 1992). 128 . Ghidul Social al judeţului Cluj 1997. (1989). All Educational S. Gál. garanţii ale schimbărilor fundamentale necesare în politicile sociale destinate familiilor. pe de altă parte pe extinderea unei noi reţele de specialişti autohtoni. 11 XI. (1997). Filipescu. Familia şi casa de copii. Întrebare Care ar fi măsurile pe care le–aţi urgenta pentru reducerea numărului de copii instituţionalizaţi? Bibliografie Alderson. Rotariu. I. M. • Directorilor de instituţii rezidenţiale li se cere să sprijine procesul de schimbare din instituţiile rezidenţiale de copii în direcţia adecvării lor principiilor care decurg din Convenţia pentru Drepturile Copilului. Bucureşti. Macavei. Black. Drepturile copiilor instituţionalizaţi.lucrătorilor sociali în domeniul muncii cu familia. Bucureşti: Editura Litera.A. (iunie-iulie. Listening to children: chidren..45. 1996. Buc. Studiu privind situaţia caselor de copii din Romania. Raportul Conferinţei Europene. document al organizaţiei Ocrotiţi Copiii. care speră în ameliorarea acestei situaţii prezentate în paginile de mai sus . în afara marilor instituţii. C. În: D. 6-8 mai. care au cunoştinţe şi deprinderi profesionale şi dorinţa unor schimbări calitative în ocrotirea copiilor. Perspectiva optimistă. destinate să prevină abandonul. Concluzii Am prezentat mai sus câteva idei legate de situaţia dinainte şi de după 1989 a ocrotirii copilului în afara familiei sale naturale.se bazează pe de-o parte pe înnoirea deja începută a sistemului de legi care priveşte protecţia copiilor aflaţi în situaţii dificile. Bucureşti. în Viaţa medicală.

Situaţia copilului şi a familiei în România. E. Roth. Stephenson. Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie. D. Krantz. Vitillo and D. Zamfir. Zamfir. London: HMSO.. (1995). Sărăcia: teorii şi factori. În: E. Politici sociale. M. (1997). Tobis. Meltzer. Alternative. Departamentul pentru Protecţia Copilului şi UNICEF. Politica de protecţie a copilului în România. unpublished research. Zamfir & C. H.). UNICEF. Pasti. J. Zamfir. Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului.. (1995). Alternative. Cauzele instituţionalizării copiilor din România. România. E.. 129 . Tatu-Castlen. UNICEF. Programul de consolidare a serviciilor pentru copii şi familii aflate in situaţii deosebit de dificile: un răspuns al României în colaborare cu UNICEF. C. S. Bucureşti. În: E. Bucureşti: Ed. S. (august 1993). Bucureşti.Mihăilescu. Anghelescu. 1997. (Ed.. Zamfir. Zamfir & C. Bucu-reşti. (1995). (1992). Ward. Zamfir. Politici sociale în domeniul populaţiei şi familiei. Departamentul pentru Protecţia Copilului. Looking after children.. Pasti. M. Bucureşti: Ed. E.. Tobis (Ed.). Zamfir & C. Îşi poate permite România să refuze? Costurile şi beneficiile implementării alternativelor bazate pe comunitate. Politici sociale. Bucureşti. (1996). E. Bucureşti: Ed. Social Work Conference in Debrecen. J. UNICEF. Principii de bază ale protecţiei copilului şi ale serviciilor de asistenţă socială pentru copiii şi familiile aflate în situaţii deosebit de dificile. la îngrijirile instituţionalizate. Child Welfare and Socio-economic status. În: R. 1997). Descrierea şi analiza administrării sistemului de protecţie socială pentru copii şi familii din România cu recomandări pentru acţiune. UNICEF. P. În: E. Guvernul României. Stativa. Alternative. (1995). (Ian.. Politici sociale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful