Două manuscrise de la Schitul Mare, Maniava, aflate la Mănăstirea Putna În arhiva Mănăstirii Putna se află două manuscrise, cu numerele

de inventar 60/1901 (111 file, nr. vechi 578/1863; 580/1952) (Fig. 1) şi 74/1902 (104 file, nr. vechi 640/1863; 595/1952) (Fig. 2), pe care le vom numi în continuare Putna 60 şi Putna 74. Textele lor sunt foarte asemănătoare, fiind vorba practic de două redacţii, una (Putna 60) puţin prescurtată, ale aceleiaşi cărţi. 1. Receptarea celor două manuscrise În monografia sa din 1905, consacrată mănăstirii şi comunei Putna1, părintele Dimitrie Dan a inventariat nu două exemplare ale cărţii, ci unul singur: „Un manuscris intitulat Zav{t] dhovn\i Qëodosïè = Regulele spirituale şi ale lui Teodosie. La fine are următoarea notiţă: Roku a/@pë avgusta k@s razorënnïi skìt]: În anul 1785 august 26 s-a risipit schitul (Inventar No. 578)”2 (Fig. 3). Se vede că el vorbeşte doar despre Putna 60, unde, la fila 110 (109, după numerotarea făcută în colţul din dreapta, cu creionul, dar care sare o filă, între 60 şi 61) se află cu adevărat însemnarea citată, al cărei text autorul nu îl traduce în întregime. Părintele Dimitrie Dan a crezut că schitul menţionat în însemnare ar fi Sihăstria Putnei şi a asociat „risipirea schitului” cu desfiinţarea Sihăstriei Putnei. Precizând data închiderii Sihăstriei Putnei, 28 decembrie 17853, el a adăugat următoarea notă de subsol: „după o notiţă aflătoare la finele manuscriptului de sub Inventar No. 578, schitul s-ar fi desridicat (= desfiinţat) deja în 274 august 1785”. În studiul său din 1962, consacrat manuscriselor slavone de la Putna5, părintele Paulin Popescu a intitulat manuscrisele 60 şi 74 Rânduielile duhovniceşti ale stareţului Teodosie (1778) şi a comentat: „Din această operă, în Mănăstirea Putna există două exemplare, un original şi o copie, identice pagină cu pagină. Volumul copie are pe el o însemnare slavonă: «în anul 1785, august 26 s-a risipit schitul». Se pare că această copie a Rânduielilor duhovniceşti ale stareţului Teodosie a fost scrisă de Pahomie ierodiaconul sau de unul dintre ucenicii săi, întrucât are la început o miniatură în tuş, alb şi negru, reprezentând icoana Sfinţilor Teodosie şi Iov, în îmbrăcăminte monahală. Icoana este executată pe o pagină la începutul manuscrisului, cu aceeaşi preocupare naturalistă de a reda, în fundalul portretelor, peisajul din care nu lipseşte silueta întreagă a unei biserici. Volumul original a fost scris în Sihăstria Putnei, de ieromonahul Zliubarov, în anul 1778”6. Icoana despre care vorbeşte Paulin Popescu este cea din Fig. 4. Concluzia privind data scrierii manuscrisului se datorează, probabil, unei duble erori de citire a filei 101v din Putna 74: 1778 în loc de 1678 şi ieromonahul Zliubarov în loc de ieromonahul Ignatie din Liubariv (Fig. 5). Oricum, şi acest autor a considerat că schitul căruia îi aparţinuseră textele este Sihăstria Putnei. Cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii, profesorul Victor Brătulescu a publicat şi el un articol despre manuscrisele de la Putna7. Împărţindu-le în 17 categorii, Victor Brătulescu a intitulat-o pe cea din urmă Norme de conducere la Schitul Mare din Polonia, al cărui metoc a fost Mănăstirea Suceviţa şi a
Dimitrie Dan, Mănăstirea şi comuna Putna. Cu două apendice, Bucureşti, 1905. Ibidem, p. 79. 3 Ibidem, p. 115. 4 Data de 27, în loc de 26, cum este specificat în descrierea manuscrisului, se datorează, probabil, unei greşeli de tipar. 5 Paulin Popescu, Manuscrise slavone din Mănăstirea Putna, I, în BOR, LXXX, 1962, 1–2, p. 105–145 şi idem, Manuscrise slavone din Mănăstirea Putna, II, în BOR, LXXX, 1962, 7–8, p. 688–711. 6 Ibidem, p. 710. 7 Prof. Victor Brătulescu, Miniaturi şi manuscrise din Mănăstirea Putna, în MMS, XLII, 1966, 7–8, p. 460–510.
2 1

1

nu 1778. 503. Nu ştim de ce a preferat acest titlu. la Mănăstirea Putna. La acest titlu. Victor Brătulescu nu înţelege de unde rezultă acest lucru. Comori ale spiritualităţii româneşti la Putna. Însemnarea este preţioasă pentru trecutul acestei mănăstiri”12. 2 . Asemenea precizări nu se justifică decât sub pana unui caligraf care a trăit şi a scris la Sihăstria Putnei”15. potrivit căreia această carte a fost scrisă la Sihăstria Putnei. în acea vreme fiind tot lăcaşul sfânt în fiinţă. atât de diferit de cel dat manuscrisului 74. p. a făcut următoarele observaţii: „referindu-se la afirmaţia lui Paulin Popescu. 478. executată de un caligraf anonim. Suceava». Cercetând anul însemnat la sfârşitul textului. 59. adică cel de piatră. în acea vreme fiind tot lăcaşul sfânt în fiinţă. Rânduiala duhovnicească din mănăstirea Bratsva (Frăţia)10. La rubrica Inscripţii şi însemnări. fapt la care se referă precizarea din însemnarea monahului Ignatie: «… în acea vreme fiind tot locaşul sfânt în fiinţă». 3). Numele ieromonahului este Ignatie din Zliubarov. când el însuşi spune că „este o copie a aceluiaşi testament despre care s-a vorbit la numărul precedent”11. 108 Însemnarea în slavoneşte: «Anul 1785 august 26. Noul schit. mai precis între 1778 şi 1785. A mai adăugat şi informaţia că „Theodosie a fost stareţ al Mănăstirii Sf. l-a tradus astfel: „S-a scris această viaţă de multpăcătosul ieromonah Ignatie. Despre Putna 74. De asemenea. 479. se ştie că Teodosie a fost egumenul Sihăstriei Putnei în primii ani ai veacului al XVIII-lea. că fusese „copiat. 13 Claudiu Paradis. iar de pe la 1780 începe să cadă în ruină. Schit”9. 11 Ibidem. despre sfârşitul său şi despre zidirea sfântului locaş descriere pe scurt. Victor Brătulescu a arătat şi eroarea de citire: corect 1678. Ibidem. înainte de anul 1785”. Mai întâi. este intitulat de Victor Brătulescu. Zliubarov fiind o localitate”8. profesorul Claudiu Paradais a descris. cele două manuscrise. a tradus însemnarea în limba slavonă de la fila 101v astfel: „s-a scris această viaţă de multpăcătosul ieromonah Ignatie Zliubarov. în care se distanţează de părerea părintelui Paulin Popescu: „nu reiese din vreo însemnare că ar fi fost scrisă în Sihăstria Putnei. 12 Ibidem. 10 Ibidem. considerând că „acest manuscris este o copie identică. numărul 60. F. fiind înlocuit în 1715 de Dosoftei. 14 Ibidem. egumenul fostului sfânt locaş al noului schit». iar finalul textului. Spre deosebire de autorii anteriori. el nu a mai ignorat ultimele litere ale însemnării (Fig. Despre Putna 60. 1988. Mănăstirea Bratsva poate fi socotită Mănăstirea Frăţiei Ortodoxe din Liov. din Zliubarov. Urmează apoi două traduceri: „F. după Testamentul duhovnicesc al egumenului Teodosie şi după Viaţa 8 9 Ibidem. Victor Brătulescu a considerat că schitul despre care se vorbeşte în însemnare este Schitul Mare din Polonia. de unde a fost transferat la Mănăstirea Putna în anul 1785. Profesorul Brătulescu a numit Putna 74 Testamentul duhovnicesc al lui Theodosie. 502. ceea ce trebuie să se înţeleagă şi din precizarea făcută în însuşi titlul cărţii: «… Teodosie. privitor la ea. p. cel aflat la fila 101v. citindu-le drept „Suceava”. 1678”. Apoi. autorul a notat la rubrica Provenienţă: „scris de ieromonahul Ignatie la Sihăstria Putnei. la rândul său. Petrecerea şi viaţa preacuviosului părintelui nostru Iov. 1778”. probabil. pe care îl datează 1778. Aşadar el a păstorit aici pe vremea când schitul era de lemn. În monumentala carte Comori ale spiritualităţii româneşti la Putna13. la rubrica Provenienţă. profesorul Paradais credea. după desfiinţarea schitului de către austrieci”14. şi nu Sihăstria Putnei. el a introdus o notă. Cel de-al doilea manuscris. 1 Testamentul duhovnicesc al multpăcătosului şi nevrednicului între ieromonahi Theodosie igumenul fostului sfânt locaş al Noului Schit (indescifrabil) f. din 1988. în mod curios. 15 Ibidem. se sfinţeşte abia în 1758. distrugerea Schitului Mare. p. Iaşi.încadrat aici mai întâi cele două manuscrise care ne interesează. p.

Editura GEDO. urmându-l pe Claudiu Paradais. egumenul fostului sfânt locaş al noului schit». studiul manuscriselor rămâne o problemă deschisă. 22 Ibidem. 31 şi 57. 23 Ibidem. ieromonahul Ignatie (Zliubarov) scrie în 1778 «Testamentul duhovnicesc al egumenului Teodosie». 41. prezentare şi traducere: diac. 2006. în rezumatul în limba engleză la p. 21 Ibidem. îşi puteau găsi şi ele corespondent în desfiinţarea mănăstirii Schitul Mare de la Maniava. Pe fila 109 a unei copii a manuscrisului «Testamentul duhovnicesc al egumenului Teodosie». Ibidem. manuscris scris de «multpăcătosul ieromonah Ignatie Zliubarov. 26 s-a risipit schitul”23. 24 Isihasm şi viaţă monahală la Schitul Mare Maniava din Pocuţia în secolul XVII. în vremea aceea fiind tot locaşul sfânt în fiinţă. Astfel. 2004. s-a risipit schitul”): „Este vorba. scrise de Ignatie Zliubarov la Sihăstria Putnei”16.preacuviosului Iov. 20 Ieromonah Teofil Isopescu. fiind ultimul locaş desfiinţat de habsburgi. august 26. studiu introductiv: maica profesoară Sophia Senyk. Mănăstirea Putna. Textele de la Schitul Mare. că cele două manuscrise se referă la acest schit al Putnei. evident. Ică jr. 2. «Petrecerea şi viaţa preacuviosului părintelui nostru Iov». Monah Damaschin Luchian. p. Sihăstria Putnei a avut aceeaşi soartă ca şi majoritatea mănăstirilor din Bucovina. Viaţa Cuviosului Iov. În timpul stăreţiei lui Teodosie obştea se îmbogăţeşte cu încă două persoane”21. 61 şi în cel în limba franceză la p. 19. cu ocazia refacerii Sihăstriei Putnei după 1990 şi a sfinţirii bisericii de aici în 199618.. caligrafiat de un autor anonim după originalul scris de ieromonahul Ignatie […] o însemnare în limba slavonă menţionează „În anul 1785. istoria receptării acestor manuscrise poate să considere ca elucidată problema conţinutului acestora. Claudiu Paradais scria. iar în partea a doua. 80 p. influenţei şi interpretării lor. se spune: „În legătură cu acest stareţ. editată de Mănăstirea Putna în 1997. La rubrica Inscripţii şi însemnări. 19. Cluj-Napoca. publicate în anii din urmă în volumul Isihasm şi viaţă monahală la Schitul Mare Maniava din Pocuţia în secolul XVII24. de schitul Sihăstria Putnei”17. Testamentul lui Teodosie. a preluat. Sibiu. din anul 1778. Comparaţia manuscriselor putnene cu textul editat a dus la rezultatul bănuit: este vorba despre aceeaşi lucrare. cu privire la însemnarea slavonă de la fila 110 („În anul 1785. Concluziile profesorului Paradais au fost apoi reluate în monografia Sfânta Mănăstire Sihăstria Putnei. atenţia ne-a fost atrasă de identitatea dintre titlurile celor două părţi componente ale manuscriselor Putna 60 şi Putna 74 şi Viaţa cuviosului Iov şi Testamentul lui Teodosie. implicit. Astfel. „Repere de cronologie”. 18 Bătrâni sihaştri la Sihăstria Putnei. menţionată în însemnările din manuscrisele de la Putna. Ibidem. aflat astăzi la Mănăstirea Putna”22. în biblioteca Mănăstirii Putna se păstrează un manuscris în limba slavonă. 17 16 3 . Iar în alt loc: „un alt călugăr sihăstrean. 1778». p. <1997>. Desfiinţarea „schitului”. p. cuprinzând «Rânduielile duhovniceşti ale multpăcătosului şi nevrednicului între ieromonahi Teodosie. apărută în anul 200620. Regula Schituleţului. Data reală a închiderii schitului este şi ea socotită ca fiind cea din însemnarea de la Putna: „În vara următoare. a filiaţiei. care a trecut la cele veşnice în jurul anului 1715. august. 64. 19 Ibidem. p. traiectoriei. Ioan I. despre egumenul Teodosie al Sihăstriei Putnei. o mică contribuţie aducând paginile care urmează. Sfânta Mănăstire Sihăstria Putnei. 58. la fel apare şi în Anexa 2. Maniava Lucrând pe cartea lui Claudiu Paradais. Lucrarea Bătrâni sihaştri la Sihăstria Putnei. opinia potrivit căreia Sihăstria Putnei a fost desfiinţată la 26 august 178519 şi. p.

astfel ca şi în Moldova „să înflorească o viţă din acea vie sădită de Dumnezeu”. A făcut studii la Mănăstirea Uniev. A petrecut acolo un an şi jumătate. influenţând numeroase mănăstiri din zonă (Fig. Ică jr. La 11 martie 1748. precum şi Frăţia ortodoxă din Liov. Ioan I. După întemeietorul Iov Kniaghiniţki († 1621). are loc închinarea către Schitul Mare a Mănăstirii Suceviţa de către domnul Moldovei Vasile Lupu şi mitropolitul Varlaam. a doua personalitate proeminentă a Schitului Mare a fost Teodosie. Aceasta (reconstituirea lui în Fig. apoi la Academia greco-slavonă a cneazului Vasile Ostrogski. pentru ortodocşii ruteni. câteva repere din istoria Schitului Mare. în familia „de bun neam” Kniaghiniţki din Tismeaniţa. semn al ajutorului din Moldova (Fig. o piatră de mormânt comună a acoperit mormintele celor doi întemeietori ai Schitului Mare (Fig. la 24 septembrie 1630. a constituit un bastion al rezistenţei ortodoxe împotriva uniaţiei (apărută în urma Sinodului de la Brest.Destul de puţin cunoscută în spaţiul istoriografic şi teologic din epoca modernă. aceasta este a doua mănăstire importantă după Lavra Peşterilor de la Kiev). A fost trimis din nou după ajutoare. În 1642. cu un rol însemnat. care l-a rasoforit şi l-a trimis în mănăstirea de obşte Vatoped. Reconstituire). avea să vieţuiască într-o peşteră. efectuată de părintele Ioan I. închinarea Suceviţei a fost confirmată de patriarhul ecumenic Paisie. în deceniile următoare. călugăr şi ierodiacon venit din Mănăstirea Putna. După 12 ani. p. La scurtă vreme. dar şi alţi călugări. 25 4 . a fost trimis cu danii la Sfântul Munte. S-a întors acasă şi apoi a plecat din nou la Muntele Athos. în ibidem. La rugămintea şi cu ajutorul unor ctitori mireni. urmând introducerea traducătorului25. ortodoxia se păstrează doar la Schitul Mare. Schitul Mare avea în jur de 200 de călugări. ca sihastru. Iată. Tocmacic şi Kolomeea. cu cele trei schitişoare subordonate: Uhorniki. şi nu numai în cel românesc.. mănăstirea Schitul Mare. a fost trimis după ajutoare în patria sa. După trecerea la cele veşnice a Cuviosului Teodosie. a urmat traducerea în limba română. statutul de stavropighie patriarhală. În 1620. la rugămintea Mariei Movilă – fiica lui Ieremia Movilă. 5–53. la intervenţia domnului Grigore Diac. Călugării au fost împrăştiaţi. în Pocuţia. Într-un fragment păstrat din pisania unui turn se poate …. cunoscut al cuviosului Iov de pe vremea când era mirean. împreună cu alte schituri şi mănăstiri în care a fost chemat să restaureze viaţa monahală sau care au fost influenţate de viaţa de la Maniava. 26 Ibidem. căsătorită cu Ştefan Potocki. Schitul Mare a fost pustiit cu totul de turci şi tătari. Piatra). În legătură cu fondatorii Schitului Mare s-a aflat şi viitorul Sfânt Iov. cu numele de Iov. 156. aşezământul de la Maniava a primit de la patriarhii Timotei al Constantinopolului şi Chiril Lucaris al Alexandriei. unde avea să fie călugărit cu numele de Iezechiel. La întoarcere. Ică jr. Vasile Lupu a chemat călugări de acolo pentru a reorganiza Mănăstirea Suceviţa potrivit rânduielilor date de „cinstiţii părinţi Iov şi Teodosie” de la Maniava. Harta). Această închinare a funcţionat din 1648 până în 1777 şi a reprezentat principalul mijloc de subzistenţă al mănăstirii de la Maniava. Viitorul schimonah Iov s-a născut în jurul anului 1550. În perioada 1692–1708 au trecut la uniaţie şi ultimele eparhii ortodoxe din Regatul Polon (Peremâsl şi Liov). Schitul Mare din Pocuţia – „veriga lipsă” sau un capitol uitat din istoria spiritualităţii răsăritene. În 1676. S-a îmbolnăvit şi a fost tuns în schima mare. p. întemeietorul Lavrei Pociaev (pentru spaţiul ucrainean. La 31 martie 1648. În 1640. Turn). el a întemeiat. în 1612. În acest spaţiu. unde s-a hotărât să se facă monah. la cererea cuvioşilor Iov şi Teodosie26. iar 23 dintre ei – ucişi. importanţa Schitului Mare pentru spiritualitatea ortodoxă a început să fie adusă la lumină prin traducerea în engleză şi italiană a celor trei scrieri care marchează începutul vieţii monahale la Maniava şi care dau liniile directoare ale istoriei duhovniceşti a acestui aşezământ. până în ziua de astăzi. din 1596) în spaţiul rutean şi un focar de înaltă viaţă duhovnicească. în schitul ieromonahului Isidor.

Vita di Iov di Manjava. 31 Ignazio e Teodosio di Manjava. iar din 1783 subordonat la Karlowitz) îi vor fi trecute în jurisdicţie comunitatea ortodoxă din Liov şi Schitul Mare. Istorija Skzta Manjavskogo. în 1945. Wickenhauser. în 1777. când zidurile şi turnurile mănăstirii au fost restaurate şi puse în circuitul turistic. ucrainenii Anton Petruşevici în 1860–186827 şi Iulian Ţelevici în 188728. Manuscrisele de la Putna Anton Petruşevici. În 1781. la 27 septembrie 1785 a avut loc ultima liturghie la schit. iar la 29 septembrie egumenul Isaac Protasevici a semnat protocolul de lichidare şi a predat arhiva mănăstirii. Această copie a fost descoperită la Mănăstirea Pidhirci din Ucraina Occidentală (o mănăstirea organizată după regulile de la Maniava) şi a ajuns în biblioteca de la Liov după confiscarea bibliotecilor mănăstireşti de către regimul comunist. cu numeroase scăpări de condei. Subtitlurile Testamentului şi Regulii sunt marcate în manuscris cu cerneală roşie”33. p. Comunità di Bose. Regula e scrisă de o altă mână. maica greco-catolică Sophia Senyk în 2001. 33 Ibidem. 109–151 (Testamentul) şi p. with an Introduction by Sophia Senyk (Cistercian Studies 192). în română. A. Sottomessi all’evangelo. 34 Ibidem. Žizn prepodobnago otca Iova. 3. 29 F. 1868. Translated. în engleză30 şi italiană31. În 1772. 1887. 32 Isihasm…. în germană. 225–251 (Viaţa). cu privire la desfiinţarea mănăstirilor. Ică jr. Petruševyč. încât e foarte posibil să fie descoperite şi alte copii”34. Majoritatea călugărilor au plecat în Moldova.Ghica. şi Akty otnosjaščesja k istorii južno-zapadno Rusi. 151–155 (Regula). Geschichte des Bistums Radauz und des Klosters Groß Skit. cu cele două copii. p. iar în 1775. în 2004. dar este scrisă mai puţin îngrijit. Testamento di Teodosio. În 1781. 27 5 . […]. austriacul Franz Adolf Wickenhauser în 189129. Odată cu identificarea corectă a celor două manuscrise de la Putna (singurele care s-au găsit până în momentul de faţă). iar în câteva pasaje se poate ca unele cuvinte să fi fost omise prin inadvertenţă. 2001. De istoria Schitului Mare şi de editarea celor trei texte duhovniceşti care ne-au rămas de acolo s-au ocupat: în limba ruteană. mănăstirea fiind actualmente sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei (Fig. p. Regola dello skytyk. 28 Julijan Celevyč. Ca urmare a edictului dat de împăratul Iosif al II-lea. care avea să fie numit Bucovina. în Zorja Halicka jako albom na god 1860. Cernăuţi. Liov. Kalamazoo-Spencer-Coalville. 2001. aflat în prezent la biblioteca „Stefanyk” a Academiei Ucrainene de Ştiinţe de la Liov32. 30 Manjava Skete. 4. Franz Adolf Wickenhauser şi maica Sophia Senyk au lucrat pe singurul manuscris cunoscut. părintele diacon Ioan I. Iulian Ţelevici. a reînceput viaţa monahală aici. şi ea este uşor lizibilă. Vedere generala. De atunci şi până în anii 1970-1980. Fig. A. scaunul episcopal de la Rădăuţi a fost mutat la Cernăuţi. devine posibilă o confruntare a exemplarului de pe care s-a făcut traducerea în limbile moderne. nordul Moldovei. Austria a ocupat Galiţia. 111. Liov. iar episcopului Dositei Herescu (exempt între 1781 şi 1782. 1891. în „Naukovyi sbornik”. cuvintele maicii Sofia Senyk despre el putând fi aplicate şi manuscriselor putnene: „Viaţa şi Testamentul sunt scrise de o singură mână în caractere semiunciale îngrijite şi uşor lizibile. După 1990. Biserica restaurata). dependenţa Suceviţei de Schitul Mare a fost desfiinţată. traduzione e note a cura di Sophia Senyk. Cistercian Publications. Schitul Mare avea să fie restaurat cu fonduri din Rusia. manuscrisul nu este un autograf. Prin directivă ilirică. În mod evident. una dintre presupunerile autoarei îşi află astăzi împlinirea: „Manuscrisele care au aparţinut odinioară mănăstirilor ucrainene au fost atât de puţin studiate. Ukrainian Monastic Writings of the Seventeenth Century. Schitul Mare a fost părăsit. Din fericire. Se pare că manuscrisul de la Pidhirci este foarte asemănător celor de la Putna. introduzione.

Preot Paul Mihail. schimbate etc.Putna 60 şi Putna 74 conţin. 1962. Spre deosebire de manuscrisul de la Pidhirci. în această ordine. mai ales că micul schit avea un caracter aparte. ceea ce dovedeşte că nu poate fi vorba despre neglijenţe în copiere. „nacealnicul Sihăstriei Mămăeşti a Schitului”. Vorona şi Coşula. şi Mănăstirea Putna este menţionată în Pomelnicul Schitului Mare ca loc unde au trecut la cele veşnice călugări refugiaţi36. Putna 74 are o grafie mai puţin îngrijită decât Putna 60. Manuscrisul slav de la schitul Mare din Galiţia aflat la Iaşi. o altă însemnare: „Ghenadie Zaharovici igumen Sfântului Locaş al Putnei în anul 1844”. ci sunt două copii care ţin de două redacţii diferite. şi în manuscrisul de la Pidhirci ea este copiată de altă mână. Lipsurile din Putna 60 nu ştirbesc lizibilitatea frazei. deşi foarte asemănătoare. cum este cea a Sfinţilor Antonie şi Teodosie de la Pecerska ori cele ale altor perechi de întemeietori de mănăstiri. De exemplu. în Putna 60 apare desenul cu icoana lui Teodosie şi Iov. p. din ambele manuscrise de la Putna lipseşte textul intitulat Regula sau statutul sau mai bine zis pravila vieţii ascetice monahale de la Schituleţul cu hramul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Acestea constau mai ales în scurtări ale frazelor şi ale citatelor scripturistice. Testamentul lui Teodosie şi Viaţa cuviosului Iov. căci o icoană prezintă nu materia concretă a trupului unui sfânt. Modul cum au ajuns cele două manuscrise la Putna nu putem decât să-l bănuim: prin retragerea unei părţi a obştii de la Schitul Mare în Moldova. Oricum. în care trupul îi este transfigurat –. unde e şi un paraclis cu hramul cuviosului părintelui nostru Onufrie. dăruită de către Istrate vodă Dabija. Dincolo de problema acurateţei chipurilor – care nu are o importanţă majoră. alături de mănăstirile Suceviţa. Este vorba despre arhimandritul Ghenadie Zaharovici. Mai jos. Lipsa Regulii poate fi explicată prin aceea că ea va fi circulat separat de celelalte două texte. 6 . Datorită acestei imagini. Cea de-a treia însemnare: „Aparţine 35 36 Ibidem. O parte din drumul manuscrisului Putna 74 se poate reconstitui din însemnările de pe fila 2 (Fig. în MMS. Pe moşia Mămăieşti. cei doi erau receptaţi ca sfinţi. ci persoana sa. 592. operate în Putna 60 faţă de Putna 74. aceasta înseamnă că. În general. imaginea din manuscrisul 60 este importantă întrucât îi înfăţişează pe cei doi cuvioşi cu aură. el urmează tipicul icoanelor cu doi cuvioşi. Putna 60 contribuie la luminarea felului în care au fost receptaţi cei doi părinţi duhovniceşti. cărţile au putut fi vândute. Dragomirna. 211–216. XXXVIII. Cele două manuscrise de la Putna nu reprezintă un original şi o copie. una dintre grupările ortodoxe autocefale din Ucraina. trecut la cele veşnice la 25 septembrie 1862. p. Acest schit era un loc unde cuviosul Iov se retrăgea din când în când şi care a fost transformat de cuviosul Teodosie într-un schituleţ pentru 5–6 călugări cu o viaţă monahală mai aspră35. la sfârşitului secolului al XVIII-lea. Putna 74 pare a aparţine aceleiaşi redacţii ca şi manuscrisul aflat astăzi în biblioteca „Stefanyk”. un mic text în care cuviosul Teodosie dă o regulă de viaţă monahală pentru schituleţul care exista pe lângă mănăstirea Schitul Mare. Prima însemnare ne spune că exemplarul a aparţinut la un moment dat ieromonahului Isaia Zapaidocivi (?). apoi includerea în URSS – au împiedecat acest act. Acesta poate fi imaginar sau poate să fi fost realizat după un desen mai vechi. ale textelor de la Maniava. Faţă de manuscrisul de la Pidhirci. 6). 7– 8. Probabil că şi condiţiile istorice – uniaţia. egumen la Putna între 1840 şi 1846. cuvioşii Iov şi Teodosie au fost canonizaţi de către Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Apoi. Schitul Mare ava un metoc. de altfel. deşi o canonizare oficială nu avusese loc. prin moartea unor călugări aici. Există o multitudine de diferenţe minore între ele. ca egumen la Suceviţa. cărţile aduse de ei au fost fie lăsate moştenire unor călugări ai locului. La 8 martie 1993. fie au rămas mănăstirii. Ca şi în cazul reprezentării lui Daniil Sihastrul în pictura de la Voroneţ. ci despre o altă variantă a textului.

credem că se rezolvă nu prin plasarea în acest an a scrierii originalului Vieţii. 5). în diferite moduri. care atestă doi proprietari: „Ex libris Isaie Baloşescul. Paradais). De exemplu. în jurul anilor 1611. 38 Monah Alexie Cojocaru. unul dintre primii monahi de la Maniava. 60–61. Această ipoteză este satisfăcută de constatarea că numele lui nu apare în Putna 60. Chipuri şi morminte. 56–57. că indicaţia temporală corespunde traducerii corecte: „în acea vreme trăind în sfântul locaş al Schitului”. într-un asemenea caz. o însemnare care a fost tradusă astfel: „Această viaţă a fost scrisă de mine. manuscris ce se poate afla pe o altă ramură decât cea care conţine copia ieromonahului Ignatie. Putna 60 are două însemnări. ne permite să formulăm ipoteza că Ignatie a putut să fie doar un copist aflat într-un punct al ramurii „Stefanyk” – Putna 74. Probabil că manuscrisele au fost aduse separat în Bucovina şi s-au „întâlnit” la Putna. Faptul că numele lui Ignatie din Liubariv apare în Putna 74. O schiţă biografică şi portretul lui Ghenadie Platenchi se află în Ieromonah Dosoftei Dijmărescu. unde cercetătorii s-au grăbit să le transforme în original şi copie ! Textele de la Schitul Mare au fost citite la Putna în secolul al XIX-lea. p. 39 Isihasm…. în primul rând. Aceasta întăreşte ipoteza că Ignatie nu este autorul prim al Vieţii. arată că. căci. pe când trăiam în obştea acestui sfânt Schit”39. ci la vieţuirea ieromonahului Ignatie la Schitul Mare. 2007. care aparţine aceleiaşi familii de copii ca şi manuscrisul „Stefanyk”. Faptul că cele două manuscrise nu apar în inventarul de odoare şi obiecte din 179638 corespunde cu informaţiile oferite de însemnări: cărţile s-au aflat. 1678 este mai degrabă anul în care a fost copiat Putna 74 după un exemplar anterior. însemnarea nu numai că nu se referă la desfiinţarea Sihăstriei Putnei de austrieci. 40 Ibidem. în AP. Inventarul de odoare şi obiecte ale Mănăstirii Putna (1796). manuscrisul şi-a încetat circulaţia între diferiţi călugări şi a intrat în biblioteca mănăstirii. Maica Sophia Senyk consideră că acest ieromonah este autorul vieţii cuviosului Iov: „Din fericire pentru posteritate. autorul ei ar fi fost extrem de bătrân: trecuseră 67 de ani de când el se aflase. 1–2. dar nici măcar la desfiinţarea Schitului Mare. observăm. 1611 ). arhimandrit” (arhimandrit între 1793 şi 1823) şi: „Iar mai la urmă. Nu ştim despre el nimic afară de ceea ce ne spune el însuşi în Viaţa scrisă de el şi în codicilul ei. Călugării de atunci au remarcat că Teodosie îşi avea metania aici şi au însemnat aceasta în manuscrise. din Putna 74. p. la un moment dat. aşadar credem că ambele notări aparţin ieromonahului Ignatie din Liubariv. la fila 2v: „Theodosie ot Putni. ieromonahul Ignatie din Liubariv. în posesia arhimandriţilor Isaia Baloşescu şi Ghenadie Zaharovici şi nu în biblioteca mănăstirii. Comparând această însemnare cu cea din Putna 74 (Fig. 37 7 . din cărţile arhimandritului Ghenadie Platenki” (arhimandrit între 1818 şi 1843)37.bibliotecii aceluiaşi locaş”. alături de cuviosul Iov. p. p. 1. Aşadar. 7). postnic 1611” (Fig. 161. urmându-l apoi la Maniava”40. cel puţin până în 1818 (Putna 60). şi nu neapărat autorul prim al vieţii cuviosului Iov. 2006. ci doar un copist din preajma anului 1678. respectiv 1844 (Putna 74). marele păcătos. La fila 109v (Fig. în AP. pe numele lui Ignatie. a avut darurile unui biograf de primă mână. Era de obârşie din micul orăşel Liubariv şi s-a alăturat comunităţii lui Iov pe când acesta din urmă se afla încă la Ugorniki. 5–98. la „Sfânta Mănăstire Ugorniki”41. 117. II. la sfârşitul textului Vieţii cuviosului Iov. p. III. Manuscrisul de la Pidhirci are. dar lipseşte din Putna 60. 41 Ibidem. Dar în Putna 74 această dată face corp comun cu însemnarea care îl precede. Problema anului 1678. faţă de cea dată de cercetătorii manuscriselor de la Putna până acum: „în acea vreme fiind tot lăcaşul sfânt în fiinţă” (Brătulescu. în Putna 74. Egumeni ai Mănăstirii Putna din secolele XVIII-XX.

Una din explicaţiile închinării din 1648 a Suceviţei către Schitul Mare este caracteristica de centru de putere a acestei mănăstiri. „sceptrul stăpânirii aici îl aveau cucernicul cneaz Vasile împreună cu fiii săi”. respectiv modul în care se stabileşte echilibrul între omul sfânt. În cazul în care ipoteza noastră este corectă. Dar textele fondatoare. câteva direcţii de investigare a textelor. se întrevede şi raportul dintre omul sfânt şi conducătorul religios. ne oferă şi elemente care nuanţează ori întăresc aspecte nu îndeajuns de bine probate ale istoriei şi civilizaţiei în Europa răsăriteană a Evului Mediu. Ţelevici. Pentru a construi primul locaş al Maniavei. „a fost prădat schitul”. nu unul unit. În episodul în care Iov merge la Iaşi. Aspecte privind ideologia puterii şi istoria mentalităţilor în tradiţia ortodoxă Importanţa duhovnicească a epocii Schitului Mare a fost foarte bine subliniată în studiul introductiv al părintelui Ioan I. dar fără dată. cel care a înfiinţat şi susţinut o şcoală cu profesori ruteni şi greci. fără să mai copieze o dată care nu mai era valabilă. Dacă. copil fiind. Wickenhauser şi maica Sophia Senyk. Ivan va copia Psaltirea pentru tânărul cneaz Alexandru. La „cucernicul cneaz Vasile” vin pentru milostenii călugări din Sfântul Munte. 4. Ostrogski (1525–1608) din Ostrog. vom indica.Faptul că în textul editat de maica Sophia Senyk figurează numele lui. În această legătură se vede conlucrarea a două din cele trei slujiri prin care Dumnezeu exercită activitatea de conducere a poporului: conducătorul „politic” şi omul cu viaţă sfântă. printre care şi viitorul patriarh Chiril Lucaris. Aceasta. se poate explica printr-o omisiune a altui copist. elita laică şi cea bisericească. Putna 74 este anterior textului pe care au lucrat Petruşevici. data de 26 august 1785 poate să fie legată de confiscarea averilor. p. pe lângă informaţiile privind viaţa duhovnicească. Ostrogul este „de Dumnezeu ocrotita cetate”. iar în vremea în care cuviosul Iov. traducem. în însemnarea de la fila 111 din Putna 60 (Fig. ulterior lui. care a dorit să arate o filiaţie a copiei sale. Aici a studiat şi viitorul monah Iov. aprig susţinător al Ortodoxiei şi luptător împotriva uniaţiei: cneazul Vasile (numit şi Constantin). merge acolo pentru învăţătură. Raportul dintre elita laică. a. ca şi în demersul lui de a convinge „pe târgoveţi. 8 . la ediţia românească a textelor de la Maniava. la Halici. Ică jr. De exemplu. Viaţa oferă similitudini izbitoare şi în privinţa componentei politice. Ibidem. O relaţie insuficient studiată i-a legat pe 42 43 Ibidem. cuviosul Iov merge la „iubitoarea de Hristos doamnă Anastasia Balaban”43. 138. cuviosul Iov „poartă de grijă de unele chestiuni bisericeşti împreună cu Balaban”42. la hirotonia arhiereului Ieremia Tisarowski. De asemenea. în loc de „s-a risipit schitul”. Fără a ne propune un comentariu exhaustiv al corpusului de la Maniava. Raportul mai general dintre elita laică şi spaţiul monahal este documentat şi de relaţia cuviosului Iov cu doamna Elisabeta Movilă: istorisirea drumurilor schimonahului Iov la domeniul Movileştilor de la Ustie se face cu naturaleţe – semn pentru normalitatea conlucrării laicilor cu persoanele consacrate religios în ceea ce priveşte purtarea de grijă a celor bisericeşti. Dar această problemă se poate limpezi prin confruntarea viitoare cu istoricul Schitului Mare. 149. în continuare. pentru că ea nu corespunde cu data la care călugării au plecat din Schitul Mare – 17 septembrie 1785. elita bisericească şi omul cu viaţă sfântă O constantă a Vieţii cuviosului Iov este strânsa legătură cu cel mai bogat nobil galiţian al timpului. p. Pe lângă componenta religioasă a ideologiei din spaţiul de provenienţă al manuscriselor – aceeaşi cu cea din Moldova timpului –. 3). pe preoţi şi pe nobili” să aleagă în scaunul de la Liov un episcop ortodox.

Sfânta Mănăstire Putna. 44 9 . 77.Vasile Lupu. zi în care se pomeneşte târnosirea Bisericii Învierii sau a Sfântului Mormânt din Ierusalim45. ctitorită de cneazul Vasile (Constantin) Ostrogski46. a purtat acest hram şi a fost sfinţită la 13 septembrie 1612. p. 48 V. Ea a fost sfinţită în 1620. 188-189. Despre bisericile închinate Sfintei Cruci de către Ştefan cel Mare s-a arătat că ele au fost zidite în momente cu deosebită încărcătură simbolică pentru relaţia domnului şi a poporului cârmuit de acesta cu Dumnezeu47. 1972. 397 (pentru Volovăţ). Maria Magdalena Székely. 47 Dumitru Nastase. b. Cultul Sfintei Cruci în vremea lui Ştefan cel Mare. În zona Moldovei şi a Pocuţiei. p. în AP. c. Gorovei. Să mai adăugăm că temelia bisericii de la Schitul Mare a fost pusă la 23 aprilie 1619. În sinaxarul ortodox se arată că împăratul Constantin cel Mare a poruncit dărâmarea templului care se afla pe Golgota şi zidirea acolo a unei foarte frumoase biserici. În sfârşit. p. O istorie a lui Ştefan cel Mare. Princeps omni laude maior. I. amândouă ctitorite de Ştefan cel Mare. 2005 p. Işi. 46 Ibidem. Atena. an în care Schitului Mare i-a fost acordat şi statutul de stavropighie patriarhală. şi Liviu Pilat. Semnificaţia alegerii acestui hram acoperă atât asumarea publică a Ortodoxiei ca normă de viaţă. şi pe stindardele de luptă. în ziua de Sfântul Gheorghe. Prima bisericuţă. 7–8 şi Ştefan S. Ideea imperială în Ţările Române. trăire şi mărturisire48. prin care întreaga viaţă socială şi instituţională a Imperiului Roman de Răsărit a renăscut în duh creştin. Referinţa pe care actul o face la Cuvioşii Iov şi Teodosie arată puterea prezenţei lor în spaţiul public la mai bine de 20 de ani de la trecerea din această viaţă: „am auzit domnia mea de multă vreme de la mulţi că smeriţii părinţi de la mănăstirea Schitul din Ţara Rusească n-au schimbat viaţa lor obişnuită şi plăcută lui Dumnezeu. Simbolismul datelor Un alt aspect folositor în cercetarea ideologiei răsăritene este hramul Schitului Mare: Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie). p. Editura Universităţii „Alexandru Ion Cuza”. Studii şi documente de istorie a Bisericii. începând cu epoca lui Constantin cel Mare. Cea de-a doua biserică s-a construit pe acelaşi amplasament şi a avut acelaşi hram. 2005. Maria „Mohilanka” şi vieţuitorii Schitului Mare din deceniul V ai secolului XVII. passim. Geneza şi evoluţia ei în raport cu vechea artă românească (secolele XIV–XVI). căci cele trei cruci găsite pe dealul Golgotei au fost încercate spre a o identifica pe cea de viaţă făcătoare – crucea Răstignirii. semnul crucii a rămas semnul de mărturisire şi recunoaştere prin excelenţă a creştinilor. precum şi la mănăstirea de la Dubno. Hramul indică opţiunea pentru Ortodoxie ca adevăr. respectiv p. precum au primit-o de la început de la primii începători părinţi ai lor. 2008. De la Iaşi la Muntele Athos. Înălţarea Sfintei Cruci de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena înseamnă aflarea adevărului. de lemn. se întâlnesc biserici închinate Sfintei Cruci la Pătrăuţi şi la Volovăţ. folosit în toate componentele vieţii şi. cât şi principiul profund ortodox al ajungerii la Înviere numai prin cruce. Motivaţiile acordării statutului de stavropighie patriarhală Petronel Zahariuc. Trăirea adevărului se întrevede din faptul că epoca lui Constantin cel Mare este aceea în care credinţa creştină a început procesul (întins pe câteva secole). mama tuturor bisericilor. 45 Isihasm… . de la fericitul părinte Iov şi de la părintele Teodosie”44. căci adăposteşte şi locul Răstignirii Mântuitorului şi pe cel al îngropării şi Învierii. 272–273 (pentru Pătrăuţi). 142. Dar motivaţia alegerii acestei mănăstiri şi nu a alteia pentru a o ajuta printr-un act unic –închinarea unei mănăstiri moldoveneşti către una din spaţiul slavilor de nord– este indicată în actul de închinare ca fiind tocmai calitatea vieţii duhovniceşti –unul din indicii puterii în ceea ce priveşte religiosul– a monahilor de aici. Tot în sinaxar se vorbeşte despre mulţimea de episcopi pe care împăratul i-a chemat la sfinţire. 1.

atras de faima duhovnicească a cuviosului Iov. şi cum şi de ce anume a părăsit acel loc şi pentru ce a venit aici.C. p. Văzându-l. 10 . întrucât era părintele ei duhovnicesc şi călăuza vieţii ei”53. punându-le sub ocrotirea Patriarhiei Ecumenice. p. De aici. este hirotonit ierodiacon. pentru spaţiul românesc ori slav o astfel de colecţie lipseşte. p. întrucât îl cunoscuse încă de pe când era mirean. d. Dacă vei voi să primeşti fraţi de un gând cu tine. 54 Ibidem. Textul ne spune: „În acea vreme a venit ierodiaconul Teodosie. Mănăstirea Ugorniki a fost înfiinţată astfel: „Atunci pan Adam Balaban l-a rugat: «dacă vrei să vieţuieşti în linişte. p. se călugăreşte aici. În absenţa ei. D. dintre mireni şi călugări în tradiţia ortodoxă Dacă. care fusese tuns şi hirotonit în Moldova. această unitate este probată şi de legăturile spirituale ale Moldovei cu Galiţia: Teodosie vine la Putna. care nu sunt aşezăminte ctitoriceşti propriu-zise. with the assistance of Giles Constable. părinte sfinte»”54 (textul din Putna 60 în Fig. 50 Isihasm…. actul de ctitorire este greu de înţeles în profunzimea implicaţiilor sale. instituţie care le putea asigura protecţia necesară. 51 Ibidem. 155. luând cu ea pe egumenul ei. Cuviosul Iov a acceptat propunerea şi s-a stabilit pentru o perioadă de timp aici. e. În particular. 126. Edited by John Thomas and Angela Constantinides Hero. Ctitorul Mănăstirii Ugorniki. pentru lumea bizantină. p. a spus. aşezămintele ctitoriceşti care stabilesc raporturile dintre ctitori şi mănăstire au fost editate într-un volum impresionant49. 2000. au existat. am venit pentru folos duhovnicesc şi aş vrea să fiu ultimul dintre cei aflaţi sub ascultarea cuvioşiei tale. pe moşia mea e o mică biserică închinată marelui voievod al oştirilor cereşti Mihail. translated by Robert Allison … [et al. de pildă la desemnarea cuviosului Teodosie ca egumen52. unitate care uşurează înţelegerea unor fapte istorice ulterioare. Intensitatea legăturilor religioase ale spaţiului galiţian cu Moldova În secolele premergătoare întemeierii Moldovei. în mănăstirea preacuratei Maici a lui Dumnezeu numită Putna. prin 1610–1611. doamna Anatasia Balaban. fiindcă aş vrea să am pe moşia mea oameni de rugăciune şi o mănăstire»”51. mai multe exemple privind relaţia mănăstire-ctitor. Textele de la Maniava. L-a îmbrăţişat cu căldură şi l-a întrebat toate cele privitoare la locul de unde era. Washington. Nobilii ctitori ai mănăstirii sunt prezenţi în momentele importante ale vieţii acesteia. foarte probabil pentru renumele mănăstirii. numai să te mântuieşti acolo şi să te rogi lui Dumnezeu pentru noi. dau. 156. în general. 8. probabil.]. with an administrative commentary by John Thomas. „s-a hotărât să se facă monahie. totuşi. Îţi voi da toate cele de trebuinţă. 52 Ibidem. De pildă.Ca şi în cazul Mănăstirii Peri. 9). Şi diaconul a povestit cu frică de Dumnezeu toate întocmai: «Eu. părintele Gherasim. eu şi soţia mea îţi vom da toate cele de trebuinţă. ci toţi banii pe care îi primea îi dădea ctitorului50. aşa că şi-a dat averile şi s-a mutat în Volânia. poate că acordarea statutului de stavropighie patriarhală Schitului Mare a fost menită să sprijine existenţa şi independenţa unor centre ortodoxe aflate în teritorii în care reprezentanţii puterii aveau o altă confesiune. Informaţii pentru studierea relaţiilor dintre ctitori şi călugări şi. cinstite părinte. unde şi de cine fusese tuns. textul din Putna 74 în Fig. 152.. bătrânul s-a bucurat foarte şi l-a îndrăgit mult. mai multe tipuri de unitate a ţinuturilor din nordul teritoriului cu ceea ce avea să fie Moldova statală. 53 Ibidem. 49 Byzantine Monastic Foundation Documents: A Complete Translation of the Surviving Founders’ Typika and Testaments. se duce la Maniava pentru a-i fi ucenic. 134. Dumbarton Oaks Research Library and Collection. un mic grup de călugări nu avea voie să ţină nici un ban în schit.

Vrând să primească el însuşi acest jurământ. ajungând apoi la Lavra Peşterilor. fiindcă Iov nu lucra niciodată uitându-se la faţa oamenilor. 57 Ibidem. Textele din manuscrisele de la Putna care redau acest episod se regăsesc în Fig. că nu se va lăsa amăgit de înşelăciunile şi de binele mincinos al „unirii” cu Roma. în 1627. unde se găsea pentru „îndreptarea unor chestiuni bisericeşti” – cuviosului Iov. hirotonit. pentru manuscrisul 60. a parcurs şi el drumul spre Putna55. 149. Mărturii privind unitatea pan-ortodoxă a diferitelor spaţii etnice Viaţa cuviosului Iov aduce mărturii şi despre existenţa în zonele locuite de ortodocşi a unui spaţiu continuu al civilizaţiei şi ideologiei ortodoxe. Această unitate oferă un temei mai adânc pentru a înţelege motivaţiile domnilor români în ajutorarea ortodocşilor din spaţii neortodoxe. îl aflăm pe Chiril Lucaris. Oricum. căreia îi va fi arhimandrit din 1624 şi până la moartea sa. A călătorit la mitropolitul de aici ca el să nu hirotonească pe cel ales episcop până ce nu va jura înaintea a mai mulţi martori. la care a participat ca să se asigure prin jurământ de statornicia în Ortodoxie a viitorului ierarh: „[…] aprins de dragostea lui Dumnezeu s-a grăbit spre Moldova. Alături de unele scrisori pe probleme duhovniceşti. a episcopului Ieremia Tisarowski al Liovului (1607–1641). atât din punct de vedere material.Din modul cum este descrisă întâlnirea dintre cei doi reiese o obişnuinţă a circulaţiei călugărilor. sub pedeapsa anatemei celor 318 Sfinţi Părinţi şi a celorlalte Sinoade sfinte. el este primit ca un apropiat. ci vorbea tuturor cu adâncă simţire despre învăţăturile credinţei ortodoxe. Maniava. episcop de Liov de către mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca în 1608. Episcopul s-a mirat mult de râvna lui. îi adresează şi chemarea de a face împreună un pelerinaj la Sfântul Munte şi îi spune că îi poate plăti cheltuielile pentru a merge la Sfântul Mormânt. 131. 56 Isihasm…. p. urmaşul său la conducerea mănăstirii (1627–1633). Mai mult. respectiv Fig. l-a înfruntat pe cel ales episcop şi cu toată râvna l-a rugat să nu supună acel scaun sfânt uniaţiei: «Bagă de seamă să nu moşteneşti partea lui Iuda în loc de partea Apostolilor !». cât şi politic şi pe linie bisericească. p. altfel nu putem explica prezenţa lui la hirotonirea. cuvintele lui şi ale episcopului Ieremia Tisarowski sunt un semn despre teribila luptă confesională care a opus catolicismul şi Maica Sophia Senyk ne-a comunicat informaţia că Zaharia Kopânstenski a fost vieţuitor al Mănăstiri Putna. şi unde îl va tunde în viaţa monahală pe Petru Movilă. Zaharia Kopânstenski. «Eu. a ştirilor privind problemele bisericeşti între Moldova şi Galiţia. relaţie uşurată de tipuri de civilizaţie similare. pentru manuscrisul 74. Ieremia Tisarowski. nu voi şovăi sămi vărs chiar şi sângele pentru cea mai mică cirtă a sfintei Biserici Ortodoxe soborniceşti a Răsăritului»”56. cu binecuvântarea patriarhului ecumenic. scriindu-i – din Moldova. în vremea când era patriarh al Alexandriei (1601–1620). Tot spre această concluzie ne conduce uşurinţa deplasărilor cuviosului Iov în Moldova. 10. ci. ales mitropolit al Kievului în 1633. pentru care îi mulţumim. Un alt renumit călugăr al acelor vremuri. a sfintei şi de viaţă făcătoare Cruci şi sfintelor Evanghelii. în care lucrurile şi frământările importante erau cunoscute de toţi cei în măsură să contribuie la luarea unor decizii. de asemenea că va păzi cu tărie şi neabătut până la sfârşitul vieţii sale scaunul încredinţat lui. 55 11 . 11. se ştia despre el că a călătorit pe la mănăstirile moldovene. relevate de biograful său: nu pare a fi deloc o aventură într-un teritoriu îndepărtat ori străin. Prezenţa lui Iov la Iaşi. va fi cel care îl va hirotoni episcop pe Petru Movilă. de către mitropolitul Anastasie Crimca. în general. la Ierusalim57. a clericilor şi. Iov trece prin ori merge în Moldova ca în ţara sa. Această „zonă liberă” în privinţa celor bisericeşti nu se poate înţelege dacă nu o considerăm componentă firească a unei relaţii foarte apropiate a spaţiului Moldovei cu cel galiţian. el scriind despre sfinţii locali din Moldova. Şi nu s-a lăsat până nu a dobândit aceasta. Astfel. a spus episcopul. f. din contră.

ulterior hirotonit episcop de Luţk de către patriarhul Teofan III al Ierusalimului. împletirea peste veacuri a unor fire de mult despărţite. Studierea acestora şi. în general. în 1620). a traiectoriei cărţilor. călugărul cu metanie la Putna. 58 12 . poate contura mai limpede harta „autostrăzilor ideologice” care unesc marile centre de putere şi a zonelor acestora de iradiere58. chiar dacă în forme pe care astăzi le descifrăm mai greu. de cneazul Vasile.ortodoxia în momentul apariţiei uniaţiei. încredinţată. care avea să îl roage pe Cuviosul Iov să vină pentru a pune rânduială în viaţa de obşte de acolo. Iar pentru un om care gândeşte asemenea celor din textele de la Maniava. Observaţia părintelui Paulin Popescu privind asemănarea reprezentării cuvioşilor Iov şi Teodosie cu desene din alte manuscrise de la Putna. Un exemplu despre cum a iradiat concepţia de viaţă duhovnicească a Cuviosului Iov îl oferă Mănăstirea Derman. indică posibilitatea de a include şi alte cărţi în seria celor venite de la Schitul Mare. a căror provenienţă nu se cunoaşte. unui călugăr Isaac (venit de la Sfântul Munte. luptă la care Moldova şi Ţara Românească au trebuit să ia parte. o asemenea presupunere pare să fi fost întrezărită şi de Victor Brătulescu: în studiul său. este şi ea o mărturie despre existenţa unei logici a istoriei – purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui. De altfel. deja citat. el a adăugat la capitolul consacrat Schitului Mare şi alte cărţi. spre organizare. precum ajungerea la Putna a Testamentului duhovnicesc al cuviosului Teodosie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful