CURS DE LECŢII

Adrian RUSU, Lector Universitar.

TEMA 1
PLAN:
1. Tehnici akinetice: a. Imobilizarea (de punere în repaus, de contenţie, de corecţie); b. Posturarea (corectivă şi de facilitare).

2. Tehnici kinetic:
a. Tehnicile kinetice statice b. Tehnicile kinetice dinamice c. Contracţia izometrică d. Contracţia izotonică

Tehnici kinetologice de bază
Tehnicile care stau la baza realizării unui program de kinetoterapie se clasifică în două mari categorii: tehnici akinetice şi tehnici kinetice. Din categoria tehnicilor akinetice fac parte: Imobilizarea (de punere în repaus, de contenţie, de corecţie); Posturarea (corectivă şi de facilitare). Din categoria tehnicilor kinetice fac parte: tehnici kinetice statice (contracţia izometrică, relaxarea musculară); tehnici kinetice dinamice: active (reflexe şi voluntare) şi pasive (prin tracţiuni, prin asistenţă, sub anestezie, autopasivă, pasivo-activă, prin manipulare). În afară de aceste tehnici de bază, există tehnici speciale sau tehnici combinate, cum ar fi: tehnici de stretching, tehnici de transfer, tehnici de facilitare neuromusculară.

Tehnici akinetice
Tehnicile akinetice au două caracteristici de bază: voluntare; nu determină mişcarea segmentului. a. Imobilizarea Imobilizarea se caracterizează prin menţinerea şi fixarea artificială, pentru anumite perioade de timp, a corpului în ntregime sau doar a unui segment într-o situaţie determinată, cu sau fără ajutorul unor instalaţii sau aparate. Imobilizarea suspendă, în primul rînd, mişcarea articulară, ca şi contracţia dinamică voluntară, dar permite efectuarea contracţiilor izometrice a muşchilor din jurul articulaţiilor respective. absenţa contracţiilor musculare

TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE

PAGINA 1

CURS DE LECŢII
segmentară, locală, dacă implică părţi ale corpului.

Adrian RUSU, Lector Universitar.

Imobilizarea poate fi totală, dacă antrenează întregul corp, sau poate fi regională, Imobilizarea totală are ca scop obţinerea repausului general În: politraumatisme, arsuri întinse, boli cardio-vasculare grave, paralizii etc. Imobilizările regionale, segmentare sau locale realizează imobilizarea completă a unor părţi ale corpului, concomitent cu păstrarea libertăţii de mişcare a restului organismului. În funcţie de scopul urmărit, pot fi: - imobilizare de punere în repaus – indicate în: traumatisme craniocerebrale, medulare, toracice, procese inflamatorii localizate (artrite, tendinite, miozite, arsuri, flebite etc.) precum şi alte procese ce determină algii intense de mobilizare. Imobilizarea se face pentru segmentul respectiv şi se realizează pe pat, pe suporturi speciale, în eşarfe, orteze etc. - imobilizare de contenţie – constă în menţinerea “cap la cap” a suprafeţelor articulare sau a fragmentelor osoase; blochează un segment sau o parte dintr-un segment într-un sistem de fixaţie externă (aparat gipsat, atelă, plastice termomaleabile, orteze, corsete etc.). Tehnica este utilizată pentru consolidarea fracturilor, în luxaţii, artrite specifice, discopatii etc. - imobilizare de corecţie constă în menţinerea pentru anumite perioade de timp a unor situaţii corecte, corective sau hipercorective în vederea corectării unor atitudini deficiente: devieri articulare prin retracturi (genu flexum, recurbatum etc.). Imobilizarea de corecţie se realizează cu aceleaşi sisteme ca şi cea de contenţie. Nu pot fi corectate decît posturile defectuoase, care ţin de ţesuturi moi (capsulă, tendon, muşchi etc.). Doar cînd osul este în creştere, anumite tipuri de imobilizare pot influenţa forma sa. Imobilizările de contenţie şi corecţie urmează în general unor manevre şi tehnici fie ortopedo-chirurgicale, fie kinetologice (tracţiuni, manipulări, mişcări pasive sub anestezie etc.). b. Posturarea • Posturările corective sunt cele mai utilizate în kinetologia terapeutică sau de recuperare. În multe cazuri se recomandă preventiv În boli a căror evoluţie este previzibilă, determinînd mari disfuncţionalităîi (de exemplu spondilita ankilopoietică). Din patologie amintim cîteva reumatismul afecţiuni În care posturarea reprezintă o tehnică de bază a kinetoterapiei: periferică, inflamator cronic şi în general artritele, indiferent de etiologie, coxartroza, etc. posttraumatic, paralitic, degenerativ etc.) deviaţii ale coloanei vertebrale În plan frontal sau sagital (scolioze, cifoze

lombosacralgia cronică de cauză mecanică, paraliziile de cauză centrală sau

deviaţiile de coloană sau ale altor segmente etc. Posturările corective se adresează doar părţilor moi, al căror ţesut conjunctiv poate fi influenţat. Corectarea devierilor osoase nu

TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE

PAGINA 2

CURS DE LECŢII

Adrian RUSU, Lector Universitar.

este posibilă decît la copii şi adolescenţi în creştere. Uneori se recomandă ca postura (mai ales cea liberă) să fie adoptată după o încălzire prealabilă a respectivei zone sau, eventual, să fie aplicată în apă caldă. De un mare interes în recuperarea funcţională sunt posturile seriate care se fixează cu orteze amobile, pe măsură ce se cîştigă din deficitul de corectat. Se consideră că noaptea este cel mai potrivit interval pentru posturi – imobilizări în diverse aparate, în scop corectiv sau de păstrare a amplitudinilor de mişcare cîştigate prin kinetoterapia din timpul zilei. Din punct de vedere tehnic, posturile corective pot fi: - libere (posturi corective) sau autocorective; Acestea sunt atitudini impuse pacientului şi adoptate voluntar de acesta, pentru corectarea progresivă a limitărilor amplitudinilor articulare. Sunt indicate, mai ales, în hipertonii reversibile. Posturările autocorective folosesc greutatea unui segment sau a întregului corp, realizînd posturări segmentare, menţinute prin greutatea unui membru sau a unui segment al acestuia. - liber - ajutate (prin suluri, perne, chingi etc.) sau realizate manual; - fixate (posturi exterocorective; instrumentale) cu ajutorul unor aparate sau instalaţii. Acestea restabilesc mobilitatea articulară utilizînd greutăţi (încărcături): directe (săculeţi de nisip, suluri, perne) plasate proximal sau distal de articulaţia mobilizată; indirecte, aplicate prin intermediul montajelor cu scripeţi. Aceste posturări solicită intens articulaţia, de aceea se folosesc mai ales pentru articulaţiile mari – genunchi şi şold, pentru celelalte putând fi chiar nefaste. Menţinerea nu depăşeşte 15-20 de minute. • Posturări de facilitare: Posturările induc efecte de facilitare asupra organelor interne. În vederea facilitării unui proces fiziologic perturbat de boală, situaţionarea corpului într-o anumită postură poate reprezenta un tratament de mare valoare. Posturările cu efect asupra aparatului cardiovascular: - Antideclive (proclive) facilitează circulaţia de întoarcere venoasă şi limfatică la nivelul extremităţilor şi au rol profilactic sau curativ în edemele de stază. - Declive (antigravitaţionale) facilitează circulaţia arterială în capilare şi se obţin prin menţinerea extremităţilor în sens gravitaţional. Posturările cu efect asupra aparatului respirator: - Profilactice – previn instalarea unor afecţiuni pulmonare secundare scăderii ventilaţiei bazelor pulmonare şi zonelor hilare.

TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE

PAGINA 3

CURS DE LECŢII

Adrian RUSU, Lector Universitar.

- Terapeutice, de drenaj bronşic – favorizează eliminarea secreţiilor bronşice din lobii şi segmentele pulmonare afectate în caz de: bronşite cronice, bronşiectazii, abces pulmonar etc. Asocierea percuţiilor toracice şi a masajului vibrator creşte eficienţa drenajului bronşic.

Tehnici kinetice
• Tehnicile kinetice statice se caracterizează prin modificarea tonusului muscular fără să determine mişcarea segmentului. A. Contracţia izometrică reprezintă o contracţie musculară în care lungimea fibrei musculare rămâne constantă, în timp ce tensiunea musculară atinge valori maxime, prin activarea tuturor unităţilor motorii ale grupului muscular respectiv. Contracţia izometrică se realizează fără deplasarea segmentelor, contra unei rezistenţe egale cu forţa maximă a muşchiului respectiv sau când se lucrează contra unei greutăţi mai mari decît forţa subiectului, dar imobile. În realitate, se produce o microdeplasare, neglijabilă, între momentul creşterii tensiunii musculare şi cel al relaxării. B. Relaxarea musculară: se realizează cînd tensiunea de contracţie a muşchiului respectiv scade, muşchiul se decontracturează. Relaxarea poate fi considerată ca o atenuare a tensiunii de orice natură (nervoasă, psihică, somatică) cu schimbarea centrului de atenţie, de concentrare sau de efort. Relaxarea reprezintă un proces psihosomatic, pentru că se adresează concomitent atît stării de tensiune musculară crescută, cît şi stării psihice tensionate, vizînd o reglare tonico-emoţională optimală. Relaxarea musculară poate fi: - generală - proces În legătură cu relaxarea psihică - locală - se referă la un grup muscular Relaxarea ca tehnică kinetică statică se referă la relaxarea locală. • Tehnicile kinetice dinamice se realizează cu sau fără contracţie musculară - ceea ce tranşează de la început diferenţa dintre tehnicile active şi cele pasive. Mişcarea activă: reflexă; voluntară Mobilizarea activă se caracterizează prin implicarea contracţiei musculare proprii segmentului ce se mobilizează. A. Mişcarea activă reflexă este realizată de contracţii musculare reflexe, necontrolate şi necomandate voluntar de pacient; mişcările apar ca răspuns la un stimul

senzitivo-senzorial în cadrul arcurilor reflexe motorii. Contracţia reflexă se poate produce prin reflexe medulare şi supramedulare. B. Mişcarea activă voluntară - caracteristica acestei tehnici este mişcarea voluntară, comandată, ce se realizează prin contracţie musculară şi consum energetic. În mişcarea voluntară

TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE

PAGINA 4

CURS DE LECŢII
contracţia depărtarea capetelor de inserţie.

Adrian RUSU, Lector Universitar.

este izotonică, dinamică, muşchiul modificîndu-şi lungimea prin apropierea sau

Obiectivele urmărite prin mobilizarea activă voluntară, sunt: creşterea sau menţinerea amplitudinii mişcării unei articulaţii; creşterea sau menţinerea forţei musculare; recăpătarea sau dezvoltarea coordonării neuromusculare; Modalităţile tehnice de mobilizare activă voluntară sunt următoarele: Mobilizarea liberă (activă pură) - mişcarea este executată fără nici o intervenţie facilitatoare sau opozantă exterioară, în afara, eventual, a gravitaţiei. Mobilizarea activă asistată – mişcarea este ajutată de forţe externe reprezentate de: gravitaţie, kinetoterapeut, montaje cu scripeţi etc., fără ca acestea să se substituie forţei musculare mobilizatoare. Mişcarea este denumită activo-pasivă atunci cînd pacientul iniţiază activ mişcarea, însă nu o poate efectua pe toată amplitudinea, motiv pentru care este necesară intervenţia unui ajutor spre finalul mişcării. Denumim mişcare pasivo-activă în cazul în care pacientul nu poate iniţia activ mişcarea, dar odată ce este ajutat în prima parte a mişcării, execută liber restul amplitudinii de mişcare. Se utilizează: - cînd forţa musculară este insuficientă pentru a mobiliza segmentul contra gravitaţiei; - cînd mişcarea activă liberă se produce pe direcţii deviate, datorită rotaţiei capetelor osoase articulare sau suferinţelor neurologice, care perturbă comanda sau transmiterea motorie; Mobilizarea activă cu rezistenţă - în acest caz forţa exterioară se opune parţial forţei mobilizatoare proprii. Tehnica mobilizării active cu rezistenţă are ca obiectiv principal creşterea forţei şi / sau rezistenţei musculare. În mişcarea voluntară muşchii acţionează ca agonişti, antagonişti, sinergişti şi fixatori. Agoniştii sunt muşchii care iniţiază şi produc mişcarea, motiv pentru care se mai numesc “motorul primar”. Antagoniştii se opun mişcării produse de agonişti; au deci rol frenator, reprezentând frîna elastică musculară, care intervine de obicei înaintea celei ligamentare sau osoase. Muşchii agonişti şi antagonişti acţionează totdeauna simultan, însă rolul lor este opus: - cînd agoniştii lucrează, tensiunea lor de contracţie este egalată de relaxarea antagoniştilor, care controlează efectuarea uniformă şi lină a mişcării, prin reglarea vitezei, amplitudinii şi direcţiei; - cînd tensiunea antagoniştilor creşte, mişcarea iniţială produsă de agonişti încetează.

TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE

PAGINA 5

dintre agonişti şi antagonişti rezultă o mişcare precisă coordonată. în segmentul de contracţie pentru antagonişti.sau poliarticulari. cu atît mişcarea agonistului este mai rapidă şi mai puternică. deci prin alungire. sau fără. cu cît relaxarea antagoniştilor este mai mare. Agoniştii şi antagoniştii desemnează o mişcare concretă. O astfel de contracţie scurtează muşchiul şi-i măreşte forţa şi volumul. (contracţie musculară excentrică). Contracţia izotonică este o contracţie dinamică prin care se produce modificarea lungimii muşchiului determinînd mişcarea articulară. după care contracţia continuă în interiorul segmentului de contracţie. precizie mişcării. . Lector Universitar. a fost tratată În subcapitolul respectiv.cînd agoniştii lucrează dincolo de punctele de inserţie normală. realizînd contracţii izometrice.cursă internă. echilibrat. Modificarea lungimii muşchiului se poate face în 2 sensuri: prin apropierea capetelor sale. deci prin scurtare (contracţie dinamică concentrică) şi prin îndepărtarea capetelor de inserţie. La aceşti muşchi avem la început o contracţie pînă revin la situaţia lor de repaus. fiind o tehnică kinetică statică. Este cazul mişcărilor ce se fac în TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 6 . Mişcările active cu rezistenţă pot fi realizate în: . Fixatorii acţionează ca şi sinergiştii. pe întreaga cursă de mişcare a unui muşchi. tensiunea de contracţie rămîne aceeaşi. Acest lucru se poate observa în cazul agoniştilor bi. Mişcarea în afara segmentului de contracţie se realizează numai cu acei muşchi care pot fi întinşi peste limita de repaus. Sinergiştii conferă şi ei.CURS DE LECŢII Adrian RUSU.cursă externă. antagoniştilor şi sinergiştilor. Muşchii pot lucra cu deplasarea segmentului (producerea mişcării) realizînd contracţii izotonice. prevenind apariţia mişcărilor adiţionale. Sinergiştii sunt muşchii prin a căror contracţie acţiunea agoniştilor devine mai puternică. sau interiorul segmentului de contracţie . Contracţia izometrică. Astfel.cînd agoniştii lucrează între punctele de inserţie normală. În cazul unui muşchi agonist normal. prin jocul reciproc. Mişcarea dinamică (izotonică) cu rezistenţă este cel mai utilizat tip de efort muscular pentru creşterea forţei şi obţinerea hipertrofiei musculare. Mişcarea executată în interiorul segmentului de contracţie se realizează atunci cînd muşchiul se contractă şi din situaţia lui normală de întindere se scurtează apropiind pîrghiile osoase de care este fixat. Fixarea nu se realizează continuu. Interacţiunea dintre agonişti şi antagonişti măreşte precizia mişcării. Pe tot parcursul mişcării. sau exteriorul segmentului de contracţie . cu atît mai mult cu cît este angrenat un număr mai mare de muşchi. deci al contracţiei izotonice. tot involuntar şi au rolul de a fixa acţiunea agoniştilor. dar acţiunea lor se poate inversa în funcţie de grupul muscular considerat. simultan cu acţiunile lor principale.

care se alungeşte treptat) şi se opreşte la unghiuri articulare mai mici sau la punctul zero anatomic. Limita dintre curse se găseşte la punctul zero anatomic. iar la nivel articular cresc stabilitatea. articulaţiile: şold.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. Contracţiile excentrice se execută în: . b. Prin acţiunea ei dezvoltă segmentele osoase elasticitatea şi rezistenţa muşchiului. picior şi coloană vertebrală.cînd agoniştii înving rezistenţa externă.interiorul segmentului de contracţie. agoniştii sunt maxim alungiţi (zona lungă). cînd mişcarea respectivă este iniţiată din punctul zero anatomic sau din diverse unghiuri articulare pozitive. mişcările concentrice produc hipertrofie musculară. iniţiată din diverse unghiuri articulare ale mişcării opuse. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 7 . lungeşte muşchiul şi măreşte amplitudinea mişcării.interiorul segmentului de contracţie. pentru o mişcare dată. deşi se contractă. . situată la jumătatea amplitudinii maxime. numite unghiuri negative. . sunt învinşi de rezistenţa externă. Acest fel de contracţie scurtează muşchiul dezvoltîndu-i tonusul şi forţa. cît şi asupra cărora lucrează muşchiul respectiv.exteriorul segmentului de contracţie. urmată de creşterea forţei. Prin repetare. se scurtează apropiindu-şi atît capetele de inserţie. cînd mişcarea respectivă. se desfăşoară în sens fiziologic (muşchiul se scurtează reuşind să învingă rezistenţa) şi se opreşte la amplitudini mai mari sau la sfîrşitul cursei. Contracţiile concentrice se execută în: . mînă. pentru ca la sfîrşitul cursei de mişcare să fie maxim scurtaţi. Contracţia izotonică poate fi: a. în care unghiul dintre segmente este zero. agoniştii îşi apropie capetele de inserţie. O astfel de contracţie dezvoltă elasticitatea.se realizează cînd agoniştii. iar antagoniştii maxim scurtaţi (zona scurtată). Pe parcursul mişcării. Lector Universitar. iniţiată din diverse unghiuri pozitive se desfăşoară în sens opus celui fiziologic (rezistenţa externă învinge muşchiul. cînd agoniştii au o lungime medie. umăr. se scurtează progresiv. Concentrică . Contracţia excentrică se realizează atunci cînd muşchiul fiind contractat şi scurtat cedează treptat unei forţe care-l întinde şi-i îndepărtează atît capetele de inserţie. cît şi segmentele osoase asupra cărora acţionează.cursă medie. muşchiul se contractă pentru a învinge o rezistenţă din afară. se desfăşoară în sens fiziologic şi se opreşte la unghiuri articulare negative mai mici sau la punctul zero anatomic. Excentrică . cînd mişcarea respectivă.

izotonic concentric şi izotonic excentric cu rezistenţă) raportul dintre acestea este după cum urmează: . Pe parcursul mişcării. Dacă luăm în considerare cele 3 tipuri de efort muscular.un scurt moment de izometrie. se alungesc progresiv. Contracţia izokinetică este contracţie dinamică.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. . iar la nivel articular mobilitatea. agoniştii îşi îndepărtează capetele de inserţie.În funcţie de capacitatea de a genera forţă există ordinea: contracţia excentrică > contracţia izometrică > contracţia concentrică.exteriorul segmentului de contracţie. se desfăşoară în sens opus celui fiziologic şi se opreşte la unghiuri negative mai mari. Contracţia pliometrică reprezintă cea mai frecventă formă de contracţii în activitatea sportivă. Se realizează cu aparate speciale numite dinamometre. după care se apropie într-un timp foarte scurt. contracţiile excentrice produc lucru muscular rezistent sau negativ. . alergare. c. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 8 . generatoare de forţă musculară (izometric.în funcţie de raportul dintre efect şi consumul energetic există ordinea: randament izometric > randament excentric > randament concentric. cînd mişcarea respectivă. flotări etc. Pliometrică . În contracţiile pliometrice se utilizează ceea ce fiziologii denumesc “ciclul întindere – scurtare” (“the strech-shortening cycle”). Pliometria presupune solicitarea unui muşchi mai întîi printr-o fază excentrică. . iniţiată din punctul zero anatomic sau din diverse unghiuri negative. . . pentru a se solicita aceeaşi forţă.fază concentrică.capetele musculare se îndepărtează.fază excentrică. cresc elasticitatea musculară.Sub raportul presiunilor determinate în articulaţie există ordinea: contracţia excentrică > contracţia concentrică > contracţia izometrică. intervine în sărituri. Prin repetare. lăsînd apoi să se desfăşoară faza concentrică ce urmează în mod natural. Lector Universitar. în punctul zero anatomic fiind maxim alungiţi. Pentru o corectă izokinezie trebuie ca rezistenţa să varieze în funcţie de lungimea muşchiului. Contracţia pliometrică poate fi considerată ca fiind constituită din 3 elemente: . în care viteza mişcării este reglată în aşa fel încît rezistenţa aplicată mişcării este în raport cu forţa aplicată pentru fiecare moment din amplitudinea unei mişcări.

CURS DE LECŢII Adrian RUSU. plastelină . Rezistenţa prin apă. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 9 . Rezistenţa executată de pacient (contrarezistenţă) . Rezistenţa prin arcuri sau materiale elastice (gimnastica sportivă). chit. Lector Universitar. Variantele tehnice de realizare a mişcării active contra unei rezistenţe sunt următoarele: Rezistenţa prin scripete cu greutăţi / segmente mari de membre superioare şi inferioare.utilizate În recuperarea mîinii şi a degetelor. Rezistenţa realizată de kinetoterapeut. Rezistenţa prin materiale maleabile ex: lut. Rezistenţa prin greutăţi (metode de creştere a forţei muşchilor De Lorme).cu membrul sănătos sau utilizînd propria greutate a corpului.

putîndu-se executa manual sau prin diverse instalaţii. menţin sau cresc astfel mobilitatea articulară. cu contragreutăţi. previn sau reduc aderenţa şi fibroza intraarticulară. alungesc progresiv elementele periarticulare. realizează întinderea tegumentului. cresc afluxul de sînge către ţesuturi. Modalităţi tehnice de realizare ale mişcării pasive: A. îmbunătăţesc forţa şi durata contracţiei musculare.Tracţiunile – constă în întinderi ale părţilor moi ale aparatului locomotor. cresc debitul cardiac. cresc tonusul simpatic. tendoane. Un efect important al acestor tracţiuni este obţinerea decoaptării articulare determinate de contractura musculară puternică. Sunt utilizate mai ales în serviciile de ortopedie. scripeţi. Lector Universitar. TEMA 2 Mobilizarea forţată sub anestezie 2. ligamente) şi active (muşchi) ale mişcării: întreţin suprafeţe articulare de alunecare. se fac în axul segmentului sau articulaţiei. Mobilizarea pasivă se utilizează numai în kinetologia terapeutică şi de recuperare (neavînd rost ca exerciţiu fizic). cresc motivaţia. Efecte asupra elementelor pasive (oase. articulaţii. iar în serviciile de recuperare. subiectul neefectuînd travaliu muscular. menţinînd mobilitatea articulară. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 10 . cresc forţa şi rezistenţa musculară. 3. Mişcarea pasivă se fac cu ajutorul unei forţe exterioare. îmbunătăţesc coordonarea musculară. Adrian RUSU. Mobilizarea pasivă pură asistată Tracţiunile Efectele exerciţiilor fizice dinamice: Efecte asupra tegumentului: favorizează resorbţia edemelor (datorate transudării plasmei în părţile moi) prin facilitarea Întoarcerii venoase. Efecte asupra aparatului circulator: cresc întoarcerea venoasă. care se dezvoltă în structurile periarticulare şi în cavitatea articulară. plan Înclinat etc. extensie etc. arcuri. reglează antagoniştii mişcării. Tracţiunile continue (extensii continue) se execută cu instalaţii. cu adaptarea circulaţiei la solicitările de efort. Efecte asupra sferei neuro-psihice: dezvoltă conştientizarea schemei corporale şi spaţiale.CURS DE LECŢII Plan: 1. cu atît mai mult cu cît acestea se găsesc în stare de contractură. pentru cercetări ale articulaţiilor blocate şi deviate în flexie. pentru realinierea osului fracturat sau pentru deplasări ale capetelor articulare. conservă sau redau elasticitatea musculară.

Prin anestezie generală se realizează o bună rezoluţie musculară. Mobilizarea forţată sub anestezie este o tehnică executată în general de către specialistul ortoped. Mobilizarea pasivă pură asistată este cea mai obişnuită tehnică de mobilizare pasivă executată de mîinile kinetoterapeutului.CURS DE LECŢII reduce durerea. În realizarea acestei tehnici trebuie să se aibă în vedere următoarele: a) Situaţia pacientului este importantă atît pentru a permite confortul şi relaxarea sa. fiecare etapă fiind urmată de fixarea unei atele gipsate pentru menţinerea nivelului de amplitudine cîştigat. dar insistente. Tehnica se aseamănă şi cu ortezele progresive pentru corecţia devierilor determinate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retracturi de ţesuturi moi. Tracţiunile discontinue se pot executa atît cu mâna . conduce şi încheie mişcarea cu presiuni sau tensiuni lente. C. dar se menţin pe perioade mai lungi. Pacientul este situaţionat în decubit TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 11 . care îmbracă segmentele respective. cît şi pentru o cît mai bună abordare a segmentului de mobilizat. B. Presiunea crescută intraarticular este generatoare de durere. procese inflamatorii articulare – se realizează tracţiuni cu forţă moderată.tracţiuni vertebrale. Instalarea unei tracţiuni continue Aplicarea tracţiunii continue se face fie prin broşe transosoase. Tracţiunile — fixaţii alternante sunt mai mult o variantă a tehnicii de posturare exteroceptivă. cu ruperea aderenţelor din părţile moi. Se indică în: articulaţii cu redori ce nu ating situaţia anatomică. cât şi cu ajutorul unor instalaţii. decontractîndu-i. discopatii . Mişcările pasive cu tensiuni finale ating de obicei amplitudini mai mari decît mişcările active. Lector Universitar. ghete etc. Tehnica este utilizată pentru corecţia devierilor determinate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retracturi ale ţesuturilor moi.de către kinetoterapeut. forţarea redorilor articulare. la un interval de cîteva zile. Kinetoterapeutul iniţiază. articulaţii dureroase cu contractură musculară. întinde muşchii. ci oblic. Această tehnică se execută în etape succesive. manşoane. fără osituaţie. pe segmentele adiacente articulaţiei. care au şi rolul de a decoapta. întocmai ca cele continue. confecţionate din plastic. care permite. Aceste ultime modalităţi sunt metodele obişnuite în serviciile de recuperare medicală. piele sau chiar gips. Tracţiunea nu se execută în ax. pentru a ajunge la limitele reale ale mobilităţii. Adrian RUSU. în timp ce pacientul îşi relaxează voluntar musculatura. Reglajele progresive de tracţiune cresc la un interval de cca 48 de ore. fie prin corsete de fixaţie. Sistemul de tracţionare este realizat prin tije cu şurub sau alte sisteme de tracţionare treptată. prinse în aparate rigide amovibile. fie prin benzi adezive la piele.

Există şi excepţii: în redorile postfractură se utilizează prize scurte. b) Prizele şi contraprizele . priza cere destulă forţă din partea kinetoterapeutului. la capetele cursei menţinîndu-se întinderea. • Ritmul mişcării poate fi simplu.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. Situaţia kinetoterapeutului se schimbă în funcţie de articulaţie. Lector Universitar. şi în funcţie de suportabilitatea bolnavului. pendular (În 2. decubit ventral sau aşezat. apropiate de articulaţia respectivă. De asemenea. sau În 4 timpi). pe cînd mişcarea rapidă creşte acest tonus. neobositoare. permiţînd realizarea unei mobilizări eficiente. Deoarece segmentul care urmează să fie mobilizat trebuie perfect relaxat şi suspendat. pentru a nu solicita focarul de consolidare. pentru o mai bună fixare. În cazul sprijinului pe un plan dur al segmentului proximal. Este indicat ca. de 10-15 secunde. De aceea se recomandă suspendarea în chingi a segmentului în timpul executării mobilizării pasive. oprită mişcarea pentru un masaj de 1-2 minute. • Durata unei mişcări este de aproximativ 1-2 secunde. Cînd apar reacţii locale: durere. mai ales pentru trunchi şi segmentele grele. • Viteza imprimată mişcării este în funcţie de scopul urmărit: mişcarea lentă şi insistentă scade tonusul muscular. Contrapriza este făcută cît mai aproape de articulaţia de mobilizat. pierdere de amplitudine sau generale: febră. regiunea de mobilizat să fie pregătită prin căldură. în redorile de origine articulară se utilizează braţe mari ale pîrghiei.respectiv situaţia mâinii pe segmentul care va fi mobilizat şi situaţia celeilalte mâini care va fixa segmentul imediat proximal acestuia. O şedinţă de mobilizare pasivă a unei articulaţii durează în funcţie de articulaţie (la cele mari maxim 10 minute). Forţa şi ritmul de mobilizare • Forţa aplicată de către kinetoterapeut la nivelul maxim de amplitudine este de obicei dozată în funcţie de apariţia durerii. eventual prin infiltraţii locale. în timpul executării mişcărilor pasive poate fi continuată aplicarea de căldură şi. înainte de începerea mobilizării pasive. stare de enervare sau oboseală. fie prea coborîte. iar menţinerea întinderii la capătul excursiei. pentru a permite un maximum de tehnicitate şi eficienţă. pentru a nu fi modificată cea a bolnavului. electroterapie antialgică. Priza în general este distanţată de articulaţia de mobilizat. dorsal. pentru a crea un braţ de pîrghie mai lung. dar trebuie să fie comodă. prin plasarea cît mai distală a prizei. contractură. masaj. dar şi de experienţa acestuia în cazurile unor pacienţi cu praguri la durere fie prea înalte. fără efort. contrapriza poate fi abandonată sau făcută doar parţial. pauza dintre şedinţe va fi mai mare sau chiar se vor suspenda pentru cîteva zile. din cînd în cînd. Şedinţa se repetă de 2-3 ori pe zi. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 12 .

prin presiunea corpului . .prezintă mobilizarea unui segment cu ajutorul altei părţi a corpului. Manipularea. Mobilizarea autopasivă .de exemplu: mobilizarea braţului în redori de umăr cu mîna opusă. este o formă pasivă de mobilizare.prin intermediul unei instalaţii “coardă-scripete” . cînd muşchiul se contractă fără să poată deplasa segmentul. prezentată în cadrul mobilizării active. Lector Universitar. Aceste aparate permit mişcarea autopasivă. care trage de o coardă prevăzută cu o chingă de prins braţul şi trecută peste un scripete. dar prin particularităţile de manevrare. pacientul. Această autoasistenţă este o bună metodă de aplicat de către bolnav la domiciliu sau în intervalele dintre şedinţele de kinetoterapie organizate la sală. În cazul unei forţe musculare de valoare sub 2. diminuă contractura musculară prin întinderea prelungită a muşchiului (“reacţia de alungire” TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 13 . direct sau prin intermediul unor instalaţii (de obicei scripeţi). D. Exemplu de mobilizări autopasive: . E. cu mîna sănătoasă.prin intermediul unei instalaţii de mecanoterapie mobilizată prin manivelă sau roată de către însuşi pacient. menţin sau cresc excitabilitatea musculară (legea lui Vekskull: “excitabilitatea unui muşchi creşte cu gradul de întindere”). este considerată ca făcînd parte din grupul metodelor şi tehnicilor kinetologice speciale. în vederea perfecţionării noului rol pe care îl va deţine în lanţul kinetic. pentru a o diferenţia de “mobilizarea activă ajutată”. de tehnică. conservîîd capacitatea de contracţie pentru un număr mai mare de repetiţii. va mobiliza membrul superior şi mîna paralizată. mobilizarea pasivoactivă se indică pentru a ajuta efectuarea unei mişcări sau a întregii amplitudini de mişcare. ca şi pentru reeducarea unui muşchi transplantat.de exemplu: în cazul unui picior equin.(sau a unui segment al corpului) . prin apăsarea cu greutatea corpului pe piciorul posterior etc. F. denumită şi “mobilizare pasivă asistată activ” de bolnav.de exemplu: într-o hemiplegie.prin acţiunea membrului sănătos . sau realizează mişcarea prin motoraşe electrice sau prin manevrarea de către kinetoterapeut. . sau pe scurt. . Mobilizarea pasivă mecanică . în principiu. G. eventual doar în afara gravitaţiei. “mobilizarea activo-pasivă”.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. Mobilizarea pasivo-activă.utilizează diverse sisteme mecanice de mobilizare tip Kineteck . Metoda este utilizată pentru reeducarea forţei musculare. Efectele mişcărilor pasive: Asupra aparatului locomotor: menţin amplitudinile articulare normale şi troficitatea structurilor articulare în cazul paraliziilor segmentului respectiv.adaptate pentru fiecare articulaţie şi tip de mişcare În parte.

TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 14 . menţin moralul şi încrederea pacientului. influenţează unele relee endocrine. Asupra sistemului nervos şi a tonusului psihic: menţin “memoria kinestezică” pentru segmentul respectiv. Lector Universitar. măresc schimburile gazoase la nivel pulmonar şi tisular. previn sau elimină edemele de imobilizare. Asupra aparatului circulator: efect de “pompaj” asupra vaselor mici musculare şi asupra circulaţiei venolimfatice de întoarcere. cresc secreţia sinovială. declanşează “stretch-reflex-ul” prin mişcarea pasivă de întindere bruscă a muşchiului.CURS DE LECŢII Kabat). Adrian RUSU. creşte tranzitul intestinal şi uşurează evacuarea vezicii urinare. pe cale reflexă . care determină contracţie musculară.declanşează hiperemie locală şi tahicardie. Asupra altor aparate şi sisteme: menţin troficitatea ţesuturilor de la piele la os.

: exerciţiile de flexie-extensie ale trunchiului făcute în forţă. Ex. cu utilizarea muşchiului întins ca pe un resort care va “arunca” corpul (segmentul) în direcţie opusă. de lungă durată (20-30 min). Tipuri de stretching pentru muşchi: 1. necontractil (epimissium. prezintă un potenţial pericol în producerea de leziuni. Practicarea acestor tehnici s-a redus însă. ligament. endomissium) şi pe de altă parte de structuri necontractile (piele. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 15 . Stretchingul izometric Adrian RUSU. capsulă. TEMA 3 Stretching Limitarea de mobilitate ce are la bază afectarea ţesuturilor moi se numeşte contractură. Stretchingul ţesutului moale necontractil este pasiv. Stretchingul reprezintă tehnica (ridicată la rangul de metodă) de bază în kinetoterapia de recuperare a deficitului de mobilitate articulară determinată de scurtările adaptative ale ţesutului moale şi constă în întinderea (elongarea) acestuia şi menţinerea acestei întinderi o perioadă de timp. încercînd să se treacă brutal peste amplitudinea maximă pasivă şi cu rapiditate. Stretching balistic. deoarece întinderea repetată şi bruscă a muşchilor. Stretchingul static 5. Stretchingul dinamic.CURS DE LECŢII Plan: 1. Se realizează activ. perimissium. Lector Universitar. Stretchingul activ 4. mecanic. tendon). Se utilizează mai mult în sport. ţesutul moale este reprezentat pe de o parte de muşchi alcătuiţi din ţesut muscular (ca ţesut contractil prin excelenţă) şi din schelet fibros. 2. Stretching balistic. 3. Contractura de natură musculară se numeşte contractură miostatică şi limitarea amplitudinii de mişcare articulară din cauză musculară. poate avea ca substrat interesarea numai a ţesutului contractil muscular sau interesarea concomitentă a ţesutului contractil şi a celui necontractil muscular. Stretchingul propriu-zis începe doar după ce s-a ajuns la punctul de limitare a amplitudinii de mişcare.

2. suportabilă). pasiv. Această aplicare se face în timpul. situaţie în care segmentul este menţinut 10 – 15 sec prin contracţia izometrică a agoniştilor fără vreun ajutor exterior. Tensiunea crescută în timpul contracţiei concentrice a agoniştilor şi apoi în timpul contracţiei izometrice va induce reflex. relaxarea antagoniştilor. executat lent (pentru evitarea stretch-reflexului) cu o menţinere a întinderii într-un uşor disconfort timp de l5-60 sec. după care sursa de căldură se va îndepărta la finalul stretchingului iar ţesutul este lăsat “să se alungească ţesutul. determină falimentul (ruperea) lui. Stretchingul izometric (sau sportiv). urmată de un punct de "gâtuire" după care orice tensiune ce tinde să mai Dacă elasticitatea este proprietatea ţesutului de a reveni la lungimea iniţială după ce o forţă l-a scos din starea de repaus. 5.Se efectuează prin mişcări voluntare spre amplitudinea de mişcare maximă posibilă. prin “inhibiţie reciprocă”. dar şi din motive de economie de timp se aplică auto (selv) stretchingul. respectiv zona plastică poate fi mărită dacă se aplică căldură pe ţesutul respectiv. apoi una plastică. Din considerente de gradare a forţei de întindere (mai ales la pacienţii ce prezintă o teamă crescută faţă de durere). În cazul muşchilor multiarticulari stretchingul se aplică mai întîi analitic. recomandă următoarea formulă de stretching (valabilă pentru oricare muşchi): în situaţia maximă de întindere pasivă pacientul face o contracţie izometrică a muşchiului întins (rezistenţa o poate asigura kinetoterapeutul) (maxim 6 sec la intensitate maximă). Această întindere a ţesutului conjunctiv trece progresiv printr-o etapă elastică. începîndu-se cu articulaţia distală. Punctul de gîtuire poate fi îndepărtat. 4. Cel mai folosit în kinetoterapie este stretchingul manual. Stretchingul activ (sau stato-activ). relaxare (3-4 sec). executat la limita de durere (acea durere “plăcută”. denumit şi pasiv. (durata optimă pare să fie de 30 sec). sau cu 10 minute înainte de începerea stretchingului. Se creşte gradat amplitudinea şi viteza. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 16 . Bob Anderson. stretching pasiv (20-30 sec). Este realizat printr-o forţă exterioară: alte părţi ale corpului sau propria greutate corporală (autostretching pasiv). Stretchingul ţesutului moale necontractil este pasiv. Stretchingul static. kinetoterapeutul sau cu ajutorul unui echipament. de lungă durată (20-30 min) şi se bazează pe întinderea onduleurilor fibrelor de colagen (în repaus acestea sunt “creţe”). încheindu-se cu un stretching global pentru toate articulaşiile. plasticitatea este tendinţa unui ţesut ce a fost deformat de a nu se mai întoarce la situaţia de la care s-a început deformarea. părintele stretchingului din antrenamentul sportiv. 3. mecanic. Constă în arcuiri ce se realizează prin mişcări voluntare lente ale segmentului încercînd să se treacă blînd peste punctul maxim al amplitudinii posibile de mişcare. Stretchingul dinamic. Se fac 8 – 10 repetiţii. Lector Universitar.CURS DE LECŢII Adrian RUSU.

deoarece atunci cînd forţa de întindere este mare şi/sau aplicată rapid există pericolul ruperii structurii supusă întinderii. Intensitatea forţei de întindere trebuie să fie crescută foarte lent. Pentru a obţine o alungire optimă a ţesutului moale se va ţine seama de curba tensiune/deformare (stress/strain) a fibrelor de colagen astfel încît stretchingul să se situeze în zona de plasticitate (dar sub punctul forţei ce determină ruperea fibrelor). Strain-ul este dat de raportul dintre gradul de alungire (deformare) a ţesutului faţă de lungimea lui iniţială. Cel mai folosit în kinetoterapia este stretchingul manual. Muşchiul. (durata optimă pare să fie de 30 sec). ca şi cele mai multe ţesuturi biologice. muşchiul va rămîne cu o caracter elastic de un grad inferior. etc) se utilizează metoda Judet. iar această alungire este menţinută un timp prea îndelungat. executat lent (pentru evitarea stretch-reflexului) cu o menţinere a întinderii într-o întindere de uşor disconfort timp de l5-60 sec. Lector Universitar. aparatele (situaţiile) se modifică la interval de 6 ore. întinderea trebuie să dureze minim 6 sec. ceea ce obligă kinetoterapeutul la precauţie În aplicarea stretchingului. cu ajutorul cărora segmentul afectat al pacientului este situaţionat alternativ în maximă flexie şi apoi în maximă extensie. De aceea trebuie ţinut seama de faptul că dacă muşchiul este alungit pînă în zona plastică. Întinderea ţesutului contractil al muşchiului se realizează prin mai multe modalităţi de stretching. leziuni acute. Stress-ul defineşte raportul dintre forţa de tracţiune şi mărirea suprafeţei de secţiune a ţesutului respectiv. Pe măsură ce ţesutul conjunctiv cîştigă în lungime trebuie să se acorde un timp suficient de lung pentru a se produce fenomene de reparaţie biologică. pentru stimularea optimă a organelor Golgi (care vor determina relaxarea reflexă a muşchiului respectiv). În reducerea consecinţelor neplăcute ale imobilizărilor (atunci cînd nu există contraIndicaţii-fractură neconsolidată. la funcţia sa de ţesut de rezistenţă. ce remodelează şi readaptează noua lungime a ţesutului conjunctiv. are proprietăţi vîscoelastice. Pe de altă parte însă creşterea rezistenţei muşchiului la întindere este direct proporţională cu mărirea frecvenţei întinderilor (dar întinderi ce sunt menţinute în zona de limită elastico-plastică a curbei stress-strein. corticoterapia cît şi înaintarea în vîrstă determină o slăbire a rezistenţei ţesutului conjunctiv. Aceasta se realizează avînd la dissituaţie două aparate gipsate bivalve. Imobilizarea sau repausul prelungit la pat (chiar dacă încă nu s-au produs fenomene de scurtare adaptativă). TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 17 . pasiv. Menţinerea stretchingului îşi găseşte explicaţia în faptul că dacă răspunsul fusurilor neuromusculare este imediat.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. răcească” în situaţia alungită cîştigată.

Lector Universitar. Pentru a beneficia însă de avantajele unui stretching activ. este stretchingul balistic (dinamic). deoarece întinderea repetată şi bruscă a muşchilor. suportabilă). respectiv o creştere de l0% din lungimea iniţială de repaus. mişcări cu timpi de resort (arcuiri). dar inconvenientul îl constituie faptul că necesită o aparatură complicată. autostretching pasiv (20-30 sec). relaxare (3-4 sec). încheindu-se cu un stretching global pentr toate articulaţiile. repetate ale unor muşchi motori (agonişti). mişcări lansate. pe aceleaşi grupe musculare (soliciate). La sfîrşitul antrenamentului (şedinţei). deoarece este dificil (şi chiar contraindicat) să se menţină o contracţie izometrică a agonistului la o intensitate eficientă. O altă modalitate de stretching activ. Tehnicile balistice constau în contracţii dinamice. astfel încît muşchiul antagonist să poată fi menţinut în zona plastică. dar şi din motive de economie de timp (şi personal) se aplică auto (selv) stretchingul. pentru o refacere mai rapidă. executat la limita de durere (acea durere “plăcută”. recomandă următoarea formulă de stretching (valabilă pentru oricare muşchi): contracţie izometrică maximă (6 sec). În antrenamentul sportiv (dar şi în şedinţele de kinetoterapie). Atunci cînd pacientul participă activ. pe grupe musculare relativ bine localizate şi cu atenţie la blocarea respiraţiei) a agonistului. Practicarea acestor tehnici s-a redus însă. se combină menţinerea timp de l0 –20 (la antrenaţi 30) sec a contracţiei izometrice (dar nu de intensitate maximă. concepute pentru obţinerea unei Întinderi de scurtă durată (rapide) a antagoniştilor.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. se recomandă efectuarea formelor pasive de stretching. În cazul muşchilor multiarticulari stretchingul se aplică mai întîi analitic.) Bob Anderson. ce se aplică cu precădere la persoanele sănătoase. prezintă un potenţial pericol în producerea de leziuni. Din considerente de gradare a forţei de întindere (mai ales la pacienţii ce prezintă o teamă crescută faţă de durere). Studii recente au arătat că după primele patru repetări a stretchingului (dintr-un total de l0) s-au înregistrat modificările cele mai avantajoase. Din această categorie fac parte: mişcări simple de impulsie. mecanic a fost aplicat pacienţilor cu limitare de mobilitate dînd rezultate bune. cu un stretching pasiv indus de kinetoterapeut sau cu un autostretching pasiv (de preferinţă din situaţii în care se foloseşte greutatea segmentului sau a subiectului. se recomandă efectuarea stretchingului pe grupele musculare ce vor fi solicitate (cu precădere formele activo-pasive şi doar apoi balistice). Stretchingul ciclic. prin contracţia agoniştilor la stretchingul musculaturii antagoniste avem de-a face cu stretchingul activ. rareori se foloseşte stretchingul activ pur. În kinetoterapie. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 18 . cu o musculatură antrenată. începîndu-se cu articulaţia distală. părintele stretchingului din antrenamentul sportiv. la început (pentru încălzire).

. efectuate înaintea stretchingului. . iar durerea care persistă peste 24 de ore arată că au avut loc leziuni fibrilare. inflamate şi /sau infectate. Indicaţiile generale În ceea ce priveşte execuţia corectă a stretchingului ar fi următoarele: . printr-un efort aerob de minim 5 min.în cazul ambelor direcţii de mişcare limitată. .stretchingul să fie precedat de mişcări active (combaterea tixotropiei). . dar înainte de stretching. nu trebuie să apară spasm muscular. după stretchingul unei grupe musculare se aplică stretchingul şi pe muşchii antagonişti (se începe cu musculatura cea mai contractată). Factorul de risc major la exerciţiile de stretching îl constituie viteza de execuţie a Trebuie să se acorde o atenţie deosebită articulaţiilor imobilizate timp îndelungat (pe de o parte trebuie avută în vedere posibilitatea unei refaceri structurale incomplete. . să scadă forţa musculară sau să apară oboseala musculară.tehnici de relaxare generală. Adrian RUSU. . TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 19 . . .30. muşchilor contractaţi pe cale reflexă (a căror întindere susţinută cu timpul pot să genereze leziuni).nu se face stretching pe două grupe musculare simultan. relaxată şi comodă. . pe de altă parte poate să apară osteoporoza de imobilizare). . .situaţia iniţială şi cea în care se va executa stretchingul propriu zis să fie stabilă.încălzirea generală a organismului.nu se fac aprecieri asupra gradului şi duratei întinderii (nu este concurs).stretchingul se poate combina cu tracţiunea în ax a articulaţiei respective. articulaţiilor edemaţiate.durerea ce apare după 2 ore de repaus (de la terminarea stretchingului) denotă că intensitatea acestuia a fost prea mare. .30 şi l6. deoarece atunci se înregistrează maximul capacităţii de mobiliate articulară.după şedinţa (şedinţele) de tratament ce a avut în program stretchingul.masaj (de tip profund) executat după aplicarea de căldură.să fie executate exerciţiile între orele l4. Lector Universitar.CURS DE LECŢII întinderii.respiraţia să fie uniformă şi liniştită.

Transferurile prin liftare sau cu scripeţi Tehnici de transfer Transferul este procedeul prin care pacientului se modifică situaţia în spaţiu sau se mută de pe o suprafaţă pe alta. b. Transferurile asistate Adrian RUSU. Se utilizează instalaţii mai simple sau mai complexe pentru ridicarea pacienţilor şi reaşezarea lor. saltea. Tehnicile de transfer descrise îşi propun să fundamenteze cîteva principii de bază. Transferurile asistate de una sau două persoane care ajută (într-un mod anume) ca pacientul să se ridice din pat şi să se aşeze în scaunul rulant sau de aici pe alte suprafeţe (ex. de la dependent (în care practic pacientul nu participă la transfer) pînă la independent (în care terapeutul doar supraveghează şi observă transferul) şi de etapa de evoluţie a bolii. situaţionarea în scaunul rulant (postransferul). TEMA 4 3. pivot flectat (transfer prin pivotare cu genunchii flectaţi).) c. Alegerea uneia sau alteia din tehnicile de transfer va urmării realizarea transferului în Condiţii de maximă securitate atît pentru pacient cît şi pentru terapeut. etc. singur după Indicaţiile prescrise şi după o perioadă de antrenament. invaliditatea lor fiind totală. Cele mai comune tehnici de transfer sunt: pivot ortostatic (transfer prin pivotare din pozţie ortostatică).CURS DE LECŢII Plan: 1. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 20 . mobilizarea în pat. În sens mai larg noţiunea include toate secvenţele de mişcare ce se impun atît înainte cît şi după realizarea transferului propriu-zis: pretransferul. Astfel de transferuri se realizează în secţiile de hidroterapie cînd pacientul este liftat şi apoi lăsat în bazin sau cada de kineto. Transferurile independente 2. Lector Universitar. Astfel de transferuri sunt pentru pacienţii care nu au nici un fel de participare la transfer. Clasificarea tipurilor de transfer se face în funcţie de posibilitatea şi capacitatea pacientului de a participa la acţiune. Transferurile prin liftare sau cu scripeţi. Transferurile independente în cazul realizării lor de către pacient. cada de baie. transfer cu ajutorul scîndurii de alunecare (scîndurii de transfer). urmînd ca fiecare kinetoterapeut să-şi adapteze tehnica la nevoile specifice ale bolnavului pe care îl tratează. Există trei tipuri de tehnici pentru transfer în funcţie de capacitatea pacientului de a participa la acţiune: a. transfer dependent de 2 persoane.

dacă transferul se poate realiza de către o singură persoană sau este nevoie de ajutor. menţine o bază largă de sprijin. solicită ajutorul cuiva. în bazine de reeducare a mersului. foloseşte MI nu spatele!. cunoaşterea de către terapeut a mişcărilor corecte şi a tehnicilor de lifting. pe cadru de mers. îndepărtarea suportului pentru braţe. etc. Transferul cu ajutorul scîndurii de transfer TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 21 . tulburări de echilibru. din scaun pe toaletă/vană. Transferul prin pivotare ortostatică Acest tip de transfer presupune ca pacientul să fie capabil să ajungă spre/În situaţie ortostatică şi să pivoteze pe unul sau ambele MI. Pregătirile în vederea transferului vor cuprinde: situaţionarea scaunului rulant (faţă de suprafaţa pe care se găseşte pacientul) şi pregătirea lui (blocarea. pe cîrje de diferite tipuri. nu combina mişcările. ţine coloana vertebrală într-o situaţie neutră (nu flecta sau arcui coloana vertebrală)!. nu ridica mai mult decît poţi. călcîiele se menţin tot timpul pe sol. În general se poate aplica în: hemiplegie/hemipareză. Pregătiri în vederea transferului Înainte de a începe transferul se va îine cont de următoarele: ce contraIndicaţii de mişcare are pacientul. Situaţionarea corporală corectă a pacientului Înainte de transfer va urmări: ● posturarea pelvisului ● aliniamentul trunchiului ● situaţionarea extremităţilor b. Principii de utilizare a unei mecanici corecte a corpului pentru kinetoterapeut în timpul transferului: stai cît mai aproape de pacient. dacă echipamentul din/sau în care pacientul urmează să fie transferat este în stare de funcţionare şi în situaţie blocată. stai faţă în faţă în faţă cu pacientul. a.). îndoaie genunchii. reducerea generalizată a forţei musculare. din scaun rulant pe masa. salteaua de tratament în sala de kinetoterapie. Acesta poate fi: din scaun rulant în pat şi invers.CURS DE LECŢII Transferul pacienţilor asistat/independent Adrian RUSU. evită rotaţia în acelaşi timp cu înclinarea înainte sau înapoi. picioare. Criteriile de selecţie a tipului de transfer sunt următoarele: cunoaşterea limitelor fizice ale bolnavului. mobilizarea pacientului în pat ce cuprinde rostogolirea (rularea pe o parte) şi trecerea în aşezat la marginea patului. c. cunoaşterea capacităţilor de comunicare şi de înţelegere a instrucţiunilor pe care pacientul trebuie să le urmeze în cursul transferului. în bazinul treflă. care este înălţimea patului/supafeţei pe care se va transfera în raport cu înălţimea scaunului rulant şi dacă înălţimea poate fi reglată. Lector Universitar. la barele de mers.

Este riscant să se sprijine pe spătarul sau suportul de braţe cînd se transferă pentru că-l poate dezechilibra. instabilităţi. Pentru aceaste categorii de pacienţi posibilităţile includ: a. aşezarea pe un scaun este mai dificilă dacă acesta este mai jos şi perna este moale. traumatism vertebromedular) sau se aplică la persoane cu disabilităţi şi greutate corporală mare. Modul în care kinetoterapeutul abordează pacientul în timpul transferului (de la nivelul scapular. traumatisme Acest transfer se indică pentru acei pacienţi care nu pot încărca MI. b. cînd trece de pe scaun pe scaunul rulant pacientul poate folosi mîna sănătoasă pentru a se sprijini pe suprafaţa scaunului. a trunchiului sau sub fese sau un antebraţ axilar cealaltă mînă la nivel fesier/cureaua pantalonilor. Transferul la domiciliul pacientului Transferul pe fotoliu sau sofa: este la fel ca transferul din scaunul rulant în pat cu cîteva specificări: fotoliul sau scaunul rulant sunt în general mai puţin stabile. leziuni. Un kinetoterapeut se plasează înaintea pacientului iar celălalt înapoia acestuia. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 22 . d.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. Variantele includ plasarea ambelor antebraţe sau mîini în jurul taliei. dar au o forţă şi rezistenţă suficientă la nivelul MS: amputaţii ale membrelor inferioare. Este contraindicată apucarea şi tracţionarea de la nivelul braţului/braţelor paralizat. Transferul cu ajutorul scîndurii de transfer Asistenţa oferită din partea kinetoterapeutului este maximă. hemiplegii (situaţii particulare). Transferul prin pivotare cu genunchii flectaţi Această tehnică de transfer se aplică numai atunci cînd pacientul este incapabil să iniţieze sau să menţină situaţia ortostatică. talie sau fesier) depind de înălţimea kinetoterapeutului/pacientului. Lector Universitar. c. Transferul asistat de 2 persoane Acest transfer este utilizat pentru pacienţii neurologici cu grad crescut de dependenţă sau în cazul în care transferul nu se poate realiza în siguranţă pentru pacient doar de către o singură persoană. Se preferă menţinerea genunchilor flectaţi pentru a menţine o încărcare egală şi a asigura un suport optim pentru extremitatea inferioară şi trunchi pentru pivotare. vertebromedulare (cu forţă a membrelor superioare suficientă). putînd cauza datorită musculaturii slăbite din jurul centurii scapulare. subluxaţii etc. Transferul pacienţilor cu grad crescut de dependenţă Se adresează pacienţilor cu capacitate funcţională minimă (ex. greutatea pacientului şi experienţa kinetoterapeutului. În acest caz se ajustează înălţimea scaunului prin adăugarea unei perne tari care înalţă şi asigură totodată o suprafaţă fermă de transfer.

Lector Universitar. chiar lîngă sau în unghi ascuţit faţă de toaletă. Pentru a creşte siguranţa pacientului se pot adapta dispozitive de asistare cum ar fi bara de sprijin. Transferul în vană trebuie însoţit cu multă atenţie întrucît vana este una din cele mai periculoase zone din casă (datorită riscului de alunecare). Transferul direct din scaunul de transfer pe fundul vanei este dificil de realizat şi necesită o funcţie bună la nivelul membrului superior. Transferul din scaunul rulant pe toaletă este în general greu datorită spaţiului redus şi neadecvat din cele mai multe băi. Înălţimea vasului de toaletă trebuie ajustată prin aplicarea pe acesta a unor înălţătoare speciale. Scaunul rulant se va aşeza într-o situaţie cît mai convenabilă. Există o varietate de dispozitive mecanice de liftare care pot fi utilizate pentru pacienţi cu greutate corporală diferită cît şi pentru situaţii diferite: transfer de pe o suprafaţă pe alta sau transferul în vana de baie (treflă).CURS DE LECŢII Transferul pe toaletă Adrian RUSU. Există în acest sens o bancă sau un scaun care se fixează în interiorul vanei cu două dintre picioare. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 23 . gradului mare de disabilitate necesită utilizarea liftului mecanic pentru transfer. pivotare ortostatică sau cu scîndura de alunecare. În acest caz pivotarea se realizează cu genunchii flectaţi. Transferul cu ajutorul liftului mecanic Unii pacienţi din cauza mărimii corporale.

În cazul musculaturii hipotone ne folosim de următoarele mecanisme neurofiziologice În efectuarea tehnicilor FNP: • • Legea “inducţiei succesive” a lui Sherrington: ”o mişcare este facilitată de contracţia imediat precedentă a antagonistului ei”. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 24 . • În timpul contracţiei izotone cu rezistenţă maximală şi izometrice. Atunci cînd contracţia izometrică se execută În zona scurtată apare fenomenul de coactivare (facilitarea simultană a motoneuronilor alfa şi gama). TEMA 5. Muşchii hipotoni (agoniştii) se întind progresiv în timpul contracţiei antagonistului. la aceasta se adaugă stimularea extero. În timpul contracţiei izometrice ai musculaturii puternice-normale. 3. încurajarea sau accelerarea răspunsului motor voluntar prin stimularea proprioceptorilor din muşchi. fusul neuromuscular va continua trimiterea unor influxuri nervoase cu caracter predominant facilitator. spre motoneuronii musculaturii slabe. promovează şi Întinderea extrafusală şi pe cea intrafusală . • • Contracţia excentrică. apare fenomenul iradierii de la nivelul motoneuronilor activaţi ai acestei musculaturi (superimpuls creat de izometrie). Lector Universitar. la finalul mişcării (cînd sunt maxim întinşi) vor fi facilitaţi prin impulsuri provenite de la nivelul fusului muscular (de la receptorul secundar Ruffini). tendoane.şi telereceptorilor. repetate se declanşează reflexul miotatic ce are efect facilitator. Comenzile verbale pot avea rol facilitator mărind răspunsul prin sistemul reticular activator.ceea ce măreşte influxul aferenţelor fusale. • • • În timpul Întinderilor rapide. Tehnici FNP generale Tehnici pentru promovarea mobilităţii Adrian RUSU. Tehnici pentru promovarea mobilităţii controlate Tehnici pentru promovarea abilităţii Tehnici de facilitare neuromusculară proprioceptivă (FNP) Facilitarea neuromusculară proprioceptivă reprezintă uşurarea. 2. şi ca urmare. articulaţii. este facilitat sistemului gama şi ca urmare aferenţele primare ale fusului vor conduce la recrutări de motoneuroni alfa şi gama suplimentari. 4. Astfel.CURS DE LECŢII Plan: 1.

deci au o acţiune inhibitorie. descărcările celulelor Renshow scad activitatea motoneuronilor alfa ai muşchiului respectiv. mişcării voluntare apărute i se opune o rezistenţă maximală. scurte ale agonistului. explicaţiile determinîndu-se neurofiziologice). Este foarte importantă sincronizarea comenzii care trebuie făcută Înainte de a în acest efect facilitator pe agoniştii slabi (vezi TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 25 .se aplică În 3 situaţii diferite: . Tehnici FNP generale Inversarea lentă şi inversarea lentă cu opunere (IL şi ILO) IL = reprezintă contracţii concentrice ritmice ale tuturor agoniştilor şi antagoniştilor dintr-o schemă de mişcare. . Prima mişcare (primul timp) se face În sensul acţiunii musculaturii puternice (contracţie fel un concentrică a antagoniştilor muşchilor hipotoni). au rol inhibitor pentru motoneuronii alfa (rotaţia are efect de relaxare pentru muşchii periarticulari).cocontracţia determină facilitarea motoneuronilor alfa şi gama. ultima Întindere este însoţită de o comandă verbală fermă de contracţie a muşchiului respectiv. În timpul contracţiei muşchiului hiperton. Lector Universitar. are un rol inhibitor asupra tonusului muscular al musculaturii hipertone. Cortexul. Contracţiile repetate (CR) . iar musculatura să fie În zona alungită şi se fac Întinderi rapide. fără pauză între inversări.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. Receptorii articulari excitaţi de mişcarea de excitaţi. ILO = este o variantă a tehnicii IL. Izometria antagonistului mişcării limitate (muşchii contracturaţi) duce la oboseala unităţilor motorii la placa neuromotorie şi ca urmare tensiunea muşchiului scade. creşte recrutarea de unităţi motorii sub contracţiile izometrice aplicate pe fiecare parte a articulaţiilor. care limitează mişcarea). influenţat de comenzile verbale.cînd muşchii schemei de mişcare sunt de forţa 0 sau 1: segmentul se situaţionează În situaţie de eliminare a acţiunii gravitaţiei. pe toată amplitudinea. În • • • • • • cazul musculaturii hipertone ne folosim de următoarele mecanisme neurofiziologice: Izometria pe muşchii care realizează mişcarea limitată determină un efect de inhibiţie reciprocă pentru antagonist (muşchiul hiperton. în care se introduce contracţia izometrică la sfîrşitul amplitudinii fiecărei mişcări (atît pe agonist cît şi pe antagonist). Rezistenţa la mişcare determină o influenţă inhibitorie a reflexului Golgi asupra motoneuronului muşchiului care se contractă şi facilitează prin acţiune reciprocă agonistul. rezistenţa aplicată mişcărilor este maximală (cel mai mare nivel al rezistenţei ce lasă ca mişcarea să se poată executa).

pe Întreaga amplitudine a unei scheme de mişcare. pasiv sau pasivo-activ (în PAGINA 26 TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE . Inversarea agonistică (IA). mai Întîi pasiv. scopul este obţinerea relaxării. Punctul optim pentru crearea superimpulsului variază: În general. În cazul în care există o hipertonie care limitează mişcarea. Rotaţia ritmică (RR) este utilizată în situaţii de hipertonie cu dificultăţi de mişcare activă. dar fără să aibă o forţă egală peste tot (forţă 4 = muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea şi împotriva unei forţe mai mari decît gravitaţia): contracţie izotonică pînă la nivelul golului de forţă unde se face izometrie. Lector Universitar. Se realizează mişcări lente. ritmice. apoi treptat pasivo-activ şi activ. Înainte de a Începe CR este bine să se realizeze contracţii izotonice pe musculatura antagonistă normală (sau aproape). se fac apoi Întinderi rapide. Se realizează cînd un component dintr-o schemă de mişcare este slab. Forţă 3 = muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea şi are forţă suficientă doar pentru Învingerea gravitaţiei): contracţie izotonică cu rezistenţă pe toată amplitudinea de mişcare.cînd muşchii sunt de forţă 4 – 5. se menţine această izometrie adăugîndu-se contracţia izotonă (оmpotriva unei rezistenţe maximale) a musculaturii slabe (vizate). cînd există o hipotonie. pentru muşchii flexori. prin inducţie succesivă. IR are ca scop iniţial menţinerea memoriei kinestezice şi păstrarea amplitudinii de mişcare. pentru a facilita musculatura agonistă. trecîndu-se de zona “golului” de forţă. iar din loc În loc se aplică Întinderi rapide.CURS DE LECŢII miotatic. . apoi progresiv (ca amplitudine) se introduce contracţia excentrică. scurte. Secvenţialitatea pentru Întărire (SI). Adrian RUSU. scurte ale agonistului. urmată de relaxare. Se execută contracţii concentrice pe toată amplitudinea. această musculatură se alege din grupul muşchilor care “intră” În lanţul kinetic ce efectuează aceeaşi diagonală Kabat cu muşchiul vizat (de preferinţă se alege un grup muscular mare şi situat mai proximal). după care se reia contracţia izotonică cu rezistenţă maximală. este În zona medie. Se execută o contracţie izometrică maximă În punctul “optim” al musculaturii puternice – normale. slabă. Se realizează rotaţii ritmice stg-dr (lateral – medial).cînd muşchii sunt de forţa 2 sau 3 (Forţă 2 = muşchiul poate realiza mişcarea pe toată amplitudinea dar nu are suficientă forţă pentru a Învinge gravitaţia. ori este acelaşi muşchi de pe partea contralaterală. iar pentru extensori În zona scurtată. odată ce această contracţie izometrică s-a maximalizat. Tehnici pentru promovarea mobilităţii Iniţierea ritmică (IR) se realizează atît În caz de hipertonie cît şi În hipotonie. efectua ultima Întindere astfel Încît contracţia voluntară să se sumeze cu efectul reflexului .

se solicită pacientului o relaxare bruscă (verificată de către kinetoterapeut prin intermediul contraprizei).relax”). fără să provoace Însă acest tip de contracţie musculară). timp de aprox. după care kinetoterapeutul execută rapid o mişcare spre zona alungită a musculaturii respective. Mişcarea activă de relaxare-opunere (MARO) se aplică în cazurile hipotoniei musculare ce nu permite mişcarea pe o direcţie. Lector Universitar. Relaxare . fără rezistenţă din partea kinetoterapeutului). Se utilizează cînd amplitudinea unei mişcări este limitată de hipertonie musculară (contractură miostatică). În zona medie spre scurtă. Pentru a maximaliza intensitatea izometriei se cere pacientului “să ţină” adică nu pacientul va оmpinge cu o forţă oarecare şi kinetoterapeutul se va opune. Odată relaxarea făcută. desigur. (spre contracţia excentrică. aplicînd şi cîteva Întinderi rapide În această zonă de alungire musculară (cîteva arcuiri). Mişcarea pasivă de excitaţi poate fi imprimată oricărei articulaţii (chiar dacă această articulaţie nu prezintă mişcare osteokinematică de excitaţi. Urmează o contracţie izotonică cu rezistenţă pe toată amplitudinea posibilă. RO antagonistă . ţinînd cont de forţa actuală a pacientului. În ambele variante izometria se va executa În punctul de limitare a mişcării. Se poate admite că mişcările de supinaţie-pronaţie şi cele de excitaţi a genunchiului (atunci cînd genunchiul este flectat şi glezna dorsiflectată) sunt mişcări de excitaţi osteokinematică). Cînd se simte că această contracţie a ajuns maximă. dar acolo unde există o forţă “mare” se execută o contracţie izometrică. articulaţiile în care se poate – SH şi CF – În care există mişcare osteokinematică de excitaţi). RO agonistă .opunere (RO) (tehnica se mai numeşte “ţine-relaxează” – traducerea denumirii din engleză “Hold . TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 27 . lent.În care se va “lucra” (se face izometria) muşchiul care face mişcarea limitată (considerat muşchiul agonist).10 sec. -II. Indicaţii metodice: Arcuirile se realizează cu accentuarea (efectuare rapidă) mişcării de flexie.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. a unei izometrii de intensitate maximă se va cere pacientului o relaxare lentă. va Încerca să treacă de punctul iniţial de limitare a mişcării (contracţie izotonică a agonistului. Se execută astfel: pe musculatura slabă. după menţinerea timp de 5-8 sec.În care se va “lucra” (se va face izometria) muşchiul hiperton. În mod activ. pentru declanşarea reflexului miotatic. ci kinetoperapeutul va оmpinge. se poate repeta izometria de mai multe ori sau pacientul. în axul segmentului. ci doar mişcare artrokinematică de excitaţi (numită şi excitaţi conjunctă) – Ex: articulaţiile interfalangiene). Tehnica RO are 2 variante: -I. este indicată şi atunci cînd durerea este cauza limitării mişcării (durerea fiind deseori asociată hipertoniei).

.!”. Se execută contracţii izometrice repetate. Lector Universitar. Tehnici pentru promovarea stabilităţii Contracţie izometrică În zona scurtată (CIS). Varianta alternativă Pacientul Încearcă să menţină situaţia cotului În flexie la nivelul de limitare. apoi pasivo-activ. Tehnica simultană Ne bazăm (căutăm) pe muşchii care sar o articulaţie proximală sau distală celei afectate. RO – agonist: se face izometria muşchiului care face mişcarea ce este limitată Relaxare . Se execută. În cazul În care pacientul nu este capabil să execute direct tehnica CIS se execută următoarea succesiune: IL . vom putea efectua tensionarea părţii articulare opuse. În punctul de limitare a mişcării. pe tuturor direcţiilor de mişcare articulară. alternînd rapid . ori cea subiacentă. adică pumnul – În cazul folosirii flexorilor sau extensorilor pumnului). prin comanda de flexie (sau extensie) a cotului.din ce În ce mai repede . cu pauză Între repetări. atît spre flexia cît şi spre extensia cotului.. nu mă lăsa să-ţi mişc. durere sau redoare postimobilizare. pentru musculatura a musculaturii.contracţie (RC) se realizează În caz de hipertonie musculară. adică umărul – În cazul folosirii muşchilor biceps sau triceps brahial. la nivelul de scurtare rînd.ILO – CIS.cele două direcţii). Se execută contracţii izometrice pe agonişti şi pe antagonişti. tehnica RC se va aplica doar imprimînd pasiv mişcarea de excitaţi). Între contracţia agonistului şi cea a antagonistului nu se permite relaxarea (cocontracţie). La punctul de limitare a mişcării se realizează o izometrie pe muşchiul hiperton şi concomitent o izotonie executată lent şi pe toată amplitudinea de mişcare de excitaţi din articulaţia respectivă (la Început rotaţia se face pasiv. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 28 . este mai dificil de aplicat În caz de durere. În vederea cîştigării cocontracţiei În situaţia neÎncărcată. iar kinetoterapeutul оmpinge antebraţul pacientului. prin izometrizarea muşchilor biarticulari (Încercarea de a mişca articulaţia supraiacentă. adică celui care limitează mişcarea (vezi tehnica RO). Stabilizare ritmică (SR) – este utilizată În limitările de mobilitate date de contractura musculară. Se aplică numai antagonistului. desigur că În cazul articulaţiilor ce nu prezintă mişcare osteokinematică de excitaţi – vezi tehnica RR –. activ şi chiar activ cu rezistenţă. Exemplu: Extensia cotului este limitată de contractura flexorilor cotului. Tehnica are două variante ce se execută În ordine: prima este varianta simultană (mai simplu de efectuat de către pacient) urmată de varianta alternativă.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. Comanda verbală (valabilă mai ales pentru tehnica alternativă) este “ţine. Concomitent cu tensionarea (prin izometrie) uneia din părţile articulare a cotului.

Tehnici pentru promovarea mobilităţii controlate În cadrul acestei etape se urmăresc următoarele obiective: 1. Tehnici pentru promovarea abilităţii Pentru promovarea acestei etape. mers În ortostatism). Tehnica este descrisă la tehnici pentru refacerea mobilităţii.. antrenarea pacientului de a-şi lua singur variate posturi etc. CR. pe agonişti şi pe antagonişti. Progresia cu rezistenţă (PR) reprezintă osituaţia făcută de kinetoterapeut locomoţiei (tîrîre. care are forţă adecvată pentru executare. Ex: “patrupedia” – bună pentru Încărcarea articulaţiei şoldului. pe toate direcţiile de mişcare articulară. pacientul În ortostatism. umărului. Tehnicile FNP ce se utilizează pentru mobilitatea controlată sunt: IL. alternative. Astfel. cotului. sau pe un umăr şi hemibazinul contralateral. pumnului) şi se repetă succesiunea tehnicilor (CIS-SR). Secvenţialitatea normală (SN) este o tehnică ce urmăreşte coordonarea componentelor unei scheme de mişcare. pe lîngă tehnicile FNP prezentate anterior. ILO. de ex. 3. contrează (rezistenţă maximală) mişcările de avansare (prizele se pot face şi la nivelul umerilor. obişnuirea pacientului cu amplitudinea funcţională de mişcare. mers În patrupedie. pe palme şi tălpi. Se realizează În toate punctele arcului de mişcare. Izometrie alternantă (IzA) reprezintă executarea fără pauză Între contracţii. tonifierea musculară pe parcursul mişcării disponibile. În aşa fel Încît izometria de la sfîrşitul ILO-ului să nu se mai facă la capătul amplitudinii de mişcare articulară. la stadiul abilităţii prin “deschiderea” alternativă a cîte unui lanţ kinetic (ridicarea cîte unui membru) şi mişcarea În lanţ kinetic deschis (păşirea). SI. ci progresiv să ne apropiem şi să ajungem la punctul dorit pentru efectuarea IzA. Odată rezolvată cocontracţia din postura neÎncărcată . IA. se mai utilizează două tehnici specifice. Stabilizarea ritmică (SR) este utilizată şi pentru refacerea stabilităţii (tehnica utilizată pentru testarea unei articulaţii În ceea ce priveşte stabilitatea acesteia). fără să se schimbe situaţia segmentului (articulaţiei) şi Se realizează (pe rînd) În toate punctele arcului de mişcare şi pe toate direcţiile de mişcare articulară (pe rînd). 2. de contracţii izometrice scurte. În cazul În care pacientul nu poate trece direct de la CIS la IZA se va face ILO cu scăderea amplitudinii de mişcare. deplasarea dintr-o postură reprezintă trecerea de la stadiul mobilităţii controlate (situaţia propriu-zisă este În lanţ kinetic Închis). dar TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 29 . Lector Universitar.se trece la situaţia de Încărcare (de sprijinire pe articulaţia respectivă. kinetoterapeutul efectuînd cu ambele mîini prize la nivelul părţii anterioare a bazinului.CURS DE LECŢII Adrian RUSU.

extensia cotului şi extensia cu anteducţia umărului). Lector Universitar. va urma opunerea rezistenţei la mişcarea de flexie a umărului. Kinetoterapeutul face prize ce se deplasează În funcţie de intrarea În acţiune a segmentelor. Înaintea pacientului. care trebuie să se deruleze tot de la distal la proximal (flexia degete-pumn. prin mutarea prizei de la nivelul degetelor. Exemplu: Acţiunea de apucare a unui obiect din situaţia aşezat cu mîna pe coapsă. secvenţialitatea nu este corectă (incoordonare dată de o ordine greşită a intrării muşchilor În activitate – nu de la distal la proximal – sau de grade de contracţie musculară inadecvate În raportul agonist-antagonist).CURS DE LECŢII Adrian RUSU. la nivelul părţii distale a braţului. obiectul fiind pe masă. iniţial se vor plasa prizele pe partea dorsală a degetelor – palmei (opunînd rezistenţă maximală extensiei degetelor şi pumnului) şi pe partea latero-dorsală a treimii distale a antebraţului (opunînd rezistenţă maximală flexiei cotului). prin apucarea părţii anterioare a acestuia. Apoi prizele se vor muta În mod corespunzător următoarei secvenţe de mişcare. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 30 .

.Dezvoltarea comportamentului motor este legată de dezvoltarea receptorilor senzitivi. auditivi. vizuali.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. Metoda Margaret Rood Metoda Kabat Herman Kabat a dezvoltat o metodologie de recuperare neuromotorie. etc). . adducţia umărului precede abducţia. .Întregul comportament motor este caracterizat de mişcări ritmice.Dezvoltarea motorie implică mişcarea combinată ale membrelor bilateral simetric. . Metoda Kabat 2.Dezvoltarea neuromotorie normală se face În sens cranio-caudal şi proximo-distal. Metoda foloseşte scheme de mişcare globală.Dezvoltarea motorie include şi inversarea rapidă dintre funcţiile antagoniste. Ea se bazează pe următoarele observaţii: 풻 excitaţia subliminală necesară executării unei mişcări. diagonal reciproc. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 31 . recuperarea insuficienţei motorii cerebrale. CURSUL6 Metode de facilitare neuro-proprioceptivă Plan: 1. flexia plantară precede dorsiflexia. apucarea obiectului precede lăsarea lui. el recunoaşte numai mişcarea”. Lector Universitar. . bilateral asimetric. 鈛 facilitarea maximă se obţine prin exerciţiu intens. sub 鈛 majoritatea mişcărilor umane se fac în diagonală şi spirală. Metoda se numeşte “de facilitare neuroproprioceptivă" şi se aplică În: leziuni de neuron motor periferic. homolateral.Dezvoltarea fetală este caracterizată de răspunsurile reflexe secvenţiale la stimuli exteroceptivi (flexia gîtului precede extensia. care la rîndul lor intensifică răspunsul motor. cu maximum de efort. reversibile. pornind de la studiile neurofiziologice ale mişcării. comportamentului motor şi Învăţării motorii. plecînd de la axioma: “Creierul ignoră acţiunea proprie muşchiului. rotaţia internă o precede pe cea externă. etc. cu predominanţa flexei sau extensiei. executate În amplitudini complete de flexie şi extensie. leziuni de neuron motor central. Principiile metodei Kabat sunt următoarele: . poate fi Întărită cu stimuli din alte surse. alternativ reciproc. chiar şi inserţiile musculare şi ligamentare fiind dispuse În diagonală şi spirală.

Adrian RUSU.rezistenţa maximă pînă la anularea mişcării active. contact manual. inversare lentă-relaxare (contracţie-relaxare-contracţie). ce poate activa un muşchi paretic sau plegic dacă i se opune şi o rezistenţă. care sunt de obicei mai eficace În ceea ce priveşte facilitarea (fenomenul de “iradiere”). la orizontală În comportament motor al adultului. Procedeele de facilitare folosite sunt următoarele: . ce se bazează pe faptul că după provocarea reflexului de flexie.schemele globale ale mişcării. 2. Utilizarea de tehnici şi elemente ce facilitează dezvoltarea mişcării sau a posturii (situaţionare. Mişcarea activă se derulează de la distal spre proximal În timp ce stabilitatea articulară recunoaşte sensul invers. 4. postura şi mişcările combinate devin automate. pe măsura dezvoltării performanţelor motorii. şi . inversarea lentă cu efort static (ILO).Întinderea. primul şi ultimul „timp” al schemelor de TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 32 . fără acroşări. ce decurg din mişcările coordonate În aşa fel Încît să fie realizate cursiv. . inversare agonistică (IA). presiuni articulare. Lector Universitar.Dezvoltarea motorie reflectă şi direcţia mişcării: de la verticală.CURS DE LECŢII apoi la oblică sau diagonală. Iniţial se execută mişcări intenţionale controlate de la proximal spre distal şi se trece apoi la mişcări pornind dinspre distal. Aceste scheme de facilitare sunt efectuate pasiv doar pentru determinarea limitelor amplitudinii de mişcare sau pentru Înţelegerea /acomodarea pacientului. Folosirea rezistenţei maximale În scopul obţinerii iradierii În cadrul schemei de mişcare sau În grupele musculare ale schemei heterolaterale. Kabat face următoarele precizări.alternarea antagoniştilor. considerate esenţiale pentru mişcarea voluntară complexă: 1. excitabilitatea reflexului de extensie este mai mărită. Sincronizarea normală include contracţia muşchilor În secvenţe. iniţial distal şi apoi proximal. stabilizarea ritmică (SR). inversare lentă cu efort static şi relaxare (ILO + relaxare). . Dacă sincronizarea nu este realizată corect se vor efectua scheme de mişcare fragmentate. Prin situaţionarea bolnavului se caută utilizarea influenţei reflexului tonic labirintic pentru Întărirea efortului de asistare necesar sau pentru asistarea mişcării solicitate. Folosirea schemelor de mişcare În spirală şi diagonală. 3. Modalităţile de alternare ale antagoniştilor sunt: inversarea lentă (IL). Întinderi musculare. combinarea stabilizării ritmice (SR) cu inversarea lentă-relaxare. rezistenţa la mişcare etc). . Pe schemele (diagonalele) Kabat se lucrează tehnici FNP pentru obţinerea unui rezultat optim de creşterea forţei musculare.

Deprinderile motorii precoce sunt caracterizate prin mişcări spontane care oscilează între extrema flexie şi extensie. Margaret Knott şi Dorothy Voss au aprofundat tehnica terapeutică imaginată de Kabat şi au extins-o la tratamentul unei game mai largi de afecţiuni neurologice soldate cu dezordini de activitate motorie. Echilibrul şi controlul postural trebuie obţinute Înainte de a Începe mişcările din aceste posturi. Adrian RUSU. pornind de la situaţia În care muşchiul de facilitat este În Întindere maximă şi ajunge În situaţia de maximă scurtare. Tratamentul va urmări succesiunea: control postural . Obiectivul este stabilirea unei balanţe Între antagonişti. Mişcările se execută activ. fiecare muşchi va avea o situaţie proprie de facilitare. apoi se va facilita partea slabă. mişcare оl va constitui rotaţia În articulaţia de unde Începe. Dacă şi În zona proximală şi distală forţa de contracţie este la fel de slabă se vor executa contracţii izometrice În situaţii de scurtare pornind de la distal spre proximal. Astfel. Etapele dezvoltării motorii au o succesiune ordonată. 4. pe diagonală şi În spirală. Dezvoltarea deprinderilor motorii are tendinţă la ciclitate aşa cum se poate evidenţia prin trecerea de la dominanţa flexorilor la cea a extensorilor. dar există suprapunere Între ele. Lector Universitar. Mai Întîi se observă unde există un dezechilibru. Copilul nu îşi Încheie dezvoltarea unei etape Înainte de a trece la următoarea etapă (o activitate mai avansată).CURS DE LECŢII mişcare.mişcări din anumite posturi. 3. Se au În vedere toate acţiunile grupului muscular vizat. se trece la exersarea aceluiaşi răspuns În situaţia de alungire. situaţionarea făcîndu-se În funcţie de acţiunea principală şi de acţiunile secundare ale acestuia. schema de Dacă componenta distală este prea slabă rezistenţa se va opune proximal pînă se obţine forţă de contracţie suficientă În partea distală a extremităţii. Lucrul sub rezistenţă comportă un efort deosebit din partea kinetoterapeutului şi de aceea la adult metoda nu poate fi folosită decît de către kinetoterapeuţii robuşti. iar deficitul produs de lipsa activităţii unui muşchi se traduce printr-o scădere de forţă şi coordonare a respectivei scheme de mişcare. Toate fiinţele umane au potenţiale care nu au fost complet dezvoltate . Aceste mişcări sunt ritmice şi au un caracter ireversibil. O mişcare oarecare nu este efectuată niciodată de un singur muşchi. respectiv se termină.echilibru . În tratament se va lucra pe ambele direcţii de mişcare. Dacă este mai slabă componenta proximală rezistenţa se aplică distal. Principiile de tratament sunt: 1. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 33 . 2. După ce sa obţinut răspunsul muscular În situaţia de scurtare.

extensia gleznei este legată de extensia şoldului .inversia piciorului se asociază adducţiei şi rotaţiei externe a şoldului. Fiecare schemă se bazează pe “o componentă musculară principală”. fie rotaţiei externe. Schemele de mişcare (dus-Întors) cuprind toate cele 6 direcţii de mişcare. Lector Universitar. Muşchii care acţionează pe o anumită schemă sunt legaţi funcţional şi acţionează într-un lanţ kinetic În cele mai bune Condiţii de la situaţia de alungire completă la situaţia de scurtare completă. bine determinate 3 cîte 3. reprezentată de muşchi care îşi exercită acţiunile pe două scheme (un fel de “Încălecare” de acţiuni) În cadrul secvenţelor comune ale acestora. formată dintr-un număr de muşchi Înrudiţi prin aliniamentul lor faţă de schelet şi care realizează În principal mişcările cuprinse În acea schemă. În timp ce abducţia este legată de rotaţia internă. Schema de mişcare se va iniţia şi Încheia cu o mişcare de excitaţi (deşurubarea/Înşurubarea).CURS DE LECŢII Adrian RUSU. avînd o anumită succesiune de intrare În acţiune. 鈛 pivoţii distali (pumn şi gleznă) se aliniază pivoţilor proximali (umăr şi şold) astfel: 颋 la MS: .supinaţia şi abducţia se asociază flexiei şi rotaţiei externe .flexia pumnului este legată de adducţia umărului . indiferent ce se Întîmplă cu pivoţii intermediari. iar eversia piciorului este cuplată cu abducţia şi rotaţia internă a şoldului pivoţii digitali se aliniază pivoţilor proximali şi distali. În timp ce rotaţia internă se asociază extensiei. În care cîte una este dominantă la un moment dat. Există şi o “componentă musculară secundară”.flexia gleznei este legată de flexia şoldului . situaţionarea Începînd de la proximal spre distal În următoarea ordine: componentele de flexie sau extensie.extensia pumnului este legată de abducţia umărului 阋 la MI: . TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 34 . apoi cele de abducţie sau adducţie şi În final componentele de excitaţi internă sau externă. dar adducţia se asociază numai rotaţiei externe.pronaţia şi adducţia se asociază extensiei şi rotaţiei interne . 颋 la MI flexia şi extensia se asociază fie rotaţiei interne. Regulile pentru crearea diagonalelor specifice pentru facilitarea unui anume muşchi sunt: 颋 la MS flexia este asociată rotaţiei externe. Fiecare muşchi privit sub acest aspect al lanţului kinetic va putea fi facilitat de o anumită situaţie a muşchilor din lanţul respectiv. Această situaţie de facilitare se obţine printro situaţionare a segmentelor ce participă la acea schemă.

deviaţia radială a degetelor acompaniază deviaţia radială a pumnului. . 鈛 modelul primei forme de deplasare În jurul axului central rostogolirea laterală. Metoda Margaret Rood Deşi este o metodă de activare-stimulare şi de inhibare a unui muşchi singular. . mişcări lente etc. Lector Universitar.fiecare mişcare ce se execută trebuie să aibă un scop precis şi o finalizare prestabilită.ghidajul senzitivo-senzorial este foarte important. „postura păpuşii Înalte”.abducţia policelui se va asocia Întotdeauna cu extensia şi rotaţia internă a umărului 颋 la MI: .gîndind în modele de postură şi mişcare complexă. Rood prezintă tehnici şi exerciţii de obţinere a relaxării (prin legănare. ea nu este considerată o metodă analitică. 2.flexia cu adducţia degetelor se asociază flexiei pumnului şi adducţiei umărului . Stabilitatea – se referă la menţinerea situaţiei corpului sau segmentelor sale În posturi stabile. permiţînd eliberarea mişcărilor bilaterale ale extremităţilor superioare. supinaţia şi flexia cu rotaţia externă a umărului . Metoda se bazează pe dezvoltarea secvenţială. a funcţiei motorii.extensia cu abducţia degetelor se asociază extensiei pumnului şi abducţiei umărului .extensia cu abducţia degetelor se combină cu extensia piciorului şi flexia şoldului.deviaţia cubitală a degetelor se asociază cu aceeaşi deviaţie a pumnului. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 35 . .normalizarea tonusului muscular şi răspunsul muscular dorit este obţinut folosind stimuli senzitivi adecvaţi. În paralel autoarea pune accent deosebit pe dezvoltarea funcţiilor vitale şi senzoriale.). 1. reţinînd că: . Mobilitatea – asemănătoare etapei dezvoltării copilului de la 0-3 ani. În patru etape. În genunchi şi ortostatism.adducţia policelui se va asocia Întotdeauna cu flexia şi rotaţia externă a umărului . modelul extensiei totale. cuprinde: 鈛 modelul flexiunii dorsale (modelul suptului). M. Ideile fundamentale ale metodei sunt: . de dezvoltare a funcţiei motorii .numărul mare de repetiţii a răspunsului motor corect constituie o Condiţie esenţială a procesului de Învăţare motorie. .flexia cu adducţia degetelor se asociază cu flexia plantară şi extensia şoldului . cu pronaţia şi extensia cu excitaţi internă a umărului Policele intră de asemenea În schemele de mişcare.CURS DE LECŢII 颋 la MS: Adrian RUSU. cum ar fi patrupedia. integrează sub control central reflexele tonice cervicale şi labirintice.

stimularea reacţiilor de echilibru. coordonare şi dezvoltarea simţurilor de orientare În spaţiu.vibraţia. Lector Universitar. pistoale cu apă.Întinderea unor materiale elastice. bucată de frînghie. rulou de aluat.CURS DE LECŢII Adrian RUSU.prehensiunea este facilitată prin mingi mici. Astfel se disting: 鈛 Stimulări la nivelul tegumentului: pensularea. care presupune echilibru.relaxare). compresie pe calcaneu. 3. Ca originalitate În cadrul metodei. M. Această metodă de recuperare neuro-motorie se bazează În mod distinctiv. 긋 Mijloace ajutătoare pentru integrarea mişcărilor: . 4. Alte stimulări speciale: ciocănirea călcîiului şi a altor repere. apăsarea articulară (compresie pe şold În axul femural. (inele de cauciuc. stabilizare În patru labe. Mobilitatea controlată – integrarea mişcărilor şi activităţilor complexe În spaţiu. pe utilizarea excesivă a stimulării cutanate. Rood a evidenţiat importanţa stimulărilor senzitivo-senzoriale În tratamentul disfuncţiilor. formele de facilitare pentru obţinerea trecerii de la o postură şi mişcare la alta. aplicată cazurilor hipotone. „Îndoirea” (lentă sau rapidă). elastic etc. toate din situaţii de stabilitate. cît mai uşor.) pentru stabilizare şi creşterea tonusului la diferite nivele. mişcări active ritmice lente. . apăsare În axul lung al capului). Abilitatea-Îndemînarea – cuprinde etapa mişcărilor perfecţionate. stimulări cu cuburi de gheaţă. În dorinţa de a controla tonusul şi contracţia grupului muscular subiacent. pompe de cauciuc cu aer. CURSUL 7 TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 36 . mîngîierea uşoară (3 minute pe ceafă pentru activare parasimpatică . .

Lector Universitar. ridicare. Totodată. senzaţii din mediu şi din propriul corp. Creierul este capabil să „înveţe” pe tot parcursul vieţii datorită plasticităţii lui. adică el preia informaţii. 3. prehensiune. 6. Mişcarea unui segment al corpului este influenţată de postura şi tonusul muşchilor segmentelor adiacente. 5. reacţionînd şi răspunzînd la ele. Un organism sănătos se poate adapta oricărei senzaţii primite din periferie. La om. prelucrîndu-le. efectul forţei gravitaţionale asupra controlului postural este de o importanţă majoră. fiziologică trebuie să existe şi o cale senzitivă intactă. 8. Acesta îşi găseşte explicaţia În posibilitatea de formare de noi sinapse Între neuronii centrali „nefolosiţi” pînă În momentul accidentului. aruncare etc). Creierul este un organ al percepţiei şi integrării. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 37 . reacţiilor de redresare şi reacţiilor de echilibru. METODE DE EDUCARE/REEDUCARE NEUROMOTORIE Conceptul Bobath Berta şi Karel Bobath spun că: „baza tratamentului este inhibiţia mişcărilor exagerate şi facilitarea mişcărilor fiziologice voluntare”. Postura şi tonusul muscular sunt premisa unei mişcări funcţionale executate cu maximă economie energetică. Pentru un răspuns motor corespunzător. Fundamentarea ştiinţifică a conceptului Bobath: 1. mişcările corpului În spaţiu depind indisolubil de situaţia iniţială a acestuia. 4.CURS DE LECŢII Plan: Conceptul Bobath Metoda Brunngstrom Conceptul Vojta Conceptul Castillo Morales Metoda Frenkel Adrian RUSU. deci inhibiţia este o „acţiune activă”. Are posibilitatea să se reorganizeze şi astfel să refacă funcţii senzitivo-motorii pierdute. Acest mecanism la om. Mişcarea (răspunsul motor la un stimul senzitiv). pe lîngă o cale motorie funcţională. Creierul funcţionează ca un Întreg. educaţionale de moment ale pacientului. după Bobath. reflexelor labirintice. 2. 7. ci este declanşarea unei engrame tipice omului (atingere. o unitate. Părţile creierului sunt „aliniate ierarhic” (după dinamica dezvoltării). Etajele superioare (mai tîrziu formate) inhibă activitatea etajelor inferioare. nu este o contracţie izolată a unei grupe musculare. reflexelor tonice. mers. este influenţat de calităţile psiho-intelectuale. Mecanismul de control postural normal funcţionează datorită reflexelor spinale.

13. Davis. devin eliberate şi supraactive. Lector Universitar. anormală. incorectă. exerciţii de formare. la declanşarea unei mişcări activ-voluntare. 10. Sistemul telereceptiv (vizual. şi. Acest lucru produce postura incoordonată. Ontogenetic. este generatoare de hipertonie”. Un alt principiu obligatoriu de realizat este schimbarea pattern-urilor (engramelor. reacţiile de redresare apar primele. dar prin utilizarea mişcărilor sau posturilor reflex-inhibitorii se suprimă sau reduce reacţiile posturale anormale şi se facilitează În acelaşi timp mişcările active conştiente. schemelor de mişcare) anormale. olfactiv). Acest ucru se realizează prin reflexele (mecanismele) de chilibrare. 16. tonusul muscular crescut. gustativ. acţionează concomitent cu propriocepţia ocupînd un rol important propriului corp sau a mediului Înconjurător. De la naştere şi În tot timpul vieţii trebuie să ne creăm şi apoi să ne menţinem diverse atitudini. deoarece este imposibil să se suprapună o schemă de mişcare normală peste una anormală. voluntare şi automate. 15. redresare şi echilibru.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. Orice mişcare din corpul omenesc are ca scop o atitudine. Datorită leziunii centrilor nervoşi reflexele tonice posturale care sunt integrate de la un nivel inferior al S. Învaţă să se pentru orientarea În spaţiu şi recunoaşterea TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 38 . În actul de Însuşire a unei mişcări se Învaţă senzaţia ei. Aceasta este etapa a doua a tehnicii Bobath. după P. În secvenţa dezvoltării lor prin stimularea unor mişcări de răspuns spontan şi controlat Într-o postură reflex-inhibitorie. Atitudinea este rezultanta unui raport Între forţa musculară a omului şi forţa gravitaţională. Acest lucru este realizat prin facilitarea integrării reacţiilor superioare de ridicare. adică el Încă nu are mijloace de a lupta contra gravitaţiei. Îndreptarea. se face apel la senzaţiile de feed-back primite În timpul mişcării anterioare. 14. Mişcările anormale se datorează eliberării reflexelor tonice de sub control nervos superior. În luptă cu gravitaţia. Senzitivul şi motricitatea se influenţează reciproc atît de puternic Încît se poate vorbi doar de senzoriomotoric. Deoarece la copilul cu encefalopatie sechelară infantilă aceste mecanisme sunt deficitare. Treptat apar rostogolească etc. auditiv. ele trebuie stimulate. Inhibarea sau. 9. anormal şi puţinele modalităţi primitive de mişcare În postură şi situaţie. Redresarea. „suprimarea inhibiţiei reflexe. Reacţiile de echilibrare apar după ce o atitudine este obţinută şi trebuie menţinută.C. 11. obţinere şi menţinere a reacţiile de redresare: Începe prin a-şi ţine capul. Astfel copilul mic nu are nici o atitudine formată.N. 12.

Activităţile motorii În majoritatea cazurilor (aproape mereu) trebuie să fie cu scop bine determinat (Ex: să şedem. fapt care pretinde o corectitudine maximă informaţională. Informaţia nonverbală se adresează proprioceptorilor şi exteroceptorilor din regiunea interesată În activitatea motrică. În cadrul tratamentului Bobath foloseşte mingea mare şi balansoarul pentru Conceptul Bobath a fost la Început aplicat copilului diagnosticat cu encefalopatie sechelară infantilă şi apoi dezvoltat pentru tratamentul adultului hemiplegic. dozarea concretă nu poate fi planificată. mişcării În masă. vor fi evitate pentru a nu creşte tonusul muscular patologic pe lanţul muscular al schemei motrice sinergice. deoarece abundenţa ei scade calitatea actului motor (atenţia distributivă a pacientului poate fi şi ea afectată). să cuprindă doar informaţii puţine. Stimulii externi şi interni pentru o acţiune motrică. ele fiind expresia leziunilor cerebrale evidente şi sunt imposibil de „şters” total. să vorbim. cît şi cele senzoriale trebuie să fie trimise de către kinetoterapeut Întotdeauna dinspre partea hemiplegică. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 39 . să mergem spre toaletă. reacţiile asociate. exacte. Lector Universitar. comenzilor. Adrian RUSU. Răspunsul motor voluntar la orice stimul (senzitiv. gestuale şi combinate (verbal + gestual) În funcţie de cogniţia pacientului (determinat de tipul lezional). Din păcate nu se poate vorbi despre o inhibare totală şi irevocabilă a schemelor de mişcare patologice. deoarece depinde de starea de moment a pacientului. Activităţile motorii. fără control vizual. echilibrului. nonverbale. Obiectivul principal al management-ului terapeutic. senzorial) trebuie aşteptat deoarece atît prelucrarea informaţiilor. cît şi răspunsul motor sunt perturbate În sensul Întîrzierii lor. este de a facilita activitatea motrică controlată şi a inhiba simptomele patologice ale hemiplegiei cum sunt: spasticitatea. Ea are şi menirea să corecteze feed-back-ul sensitiv al mişcării. complicate) sau care sunt executate pe un fond de oboseală musculară sau psihică. Atît informaţiile senzitive.CURS DE LECŢII stimulare vestibular şi proprioceptivă. etc). Întreaga activitate de recuperare a hemiplegicului are scopul final de recîştigare a simetriei corporale. Comanda verbală să fie simplă şi concretă. care depăşesc stadiul neuromotor de moment al pacientului (dificile. Hemiplegicul trebuie să reînveţe senzaţia mişcărilor (dacă tulburările propioceptive nu sunt foarte grave). trebuie să fie cît mai apropiaţi calitativ de cei din cadrul actului senzorio-motor fiziologic. necesare. Comenzile pot fi verbale. după Bobath. Numărul de repetiţii În cadrul unei şedinţe.

reflexele tonice labirintice. stimulii cutanaţi. În procesul recuperării motorii este respectată succesiunea ontogenetică. reflexele asociate) pot fi un avantaj În iniţierea şi cîştigarea controlului mişcării. reflexele şi celelalte mişcări anormale sunt văzute ca o parte normală a procesului de recuperare prin care pacientul trebuie să treacă pînă la apariţia mişcărilor voluntare. şi suportă transformări sistematice În primul an de TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 40 . Brunngstrom susţine că sinergiile constituie o etapă intermediară necesară pentru viitoarea recuperare. Adresat copiilor cu tulburări de mişcare de natură cerebrală. de exemplu a tulburărilor de statică vertebrală. respectiv de la proximal spre distal aşa Încît mişcările umărului sunt aşteptate Înaintea mişcărilor mîinii. reflexele miotatice. Cînd pacientul execută sinergia. componentele cu cel mai mare grad de spasticitate determină cea mai vizibilă mişcare putînd chiar Înlocui mişcarea În pattern-ul respectiv. Odată ce sinergiile pot fi executate voluntar. sunt influenţate de mecanismele reflexe posturale primitive. Ontogeneza posturală ideală. reflex sau voluntar.CURS DE LECŢII SNC. Sinergiile. conceptul este folosit şi ca program de tratament standardizat În kinetoterapia altor afecţiuni. ele sunt modificate şi se execută mişcări combinatorii. Recuperarea funcţiei mîinii prezintă o mai mare variabilitate şi poate să nu parcurgă stadiile recuperării În paralel cu recuperarea membrului superior (de aceea are şi o coloană separată). Mişcările sinergice sunt folosite şi de persoanele normale dar acestea le controlează. Adrian RUSU. Executarea mişcărilor sinergice. Conceptul Vojta Principiul de tratament prin mişcarea reflexă a lui Vaclav Vojta aplică principiile locomoţiei reflexe (mişcărilor reflexe). În vederea recuperării. de la simplu la complex (stadiile 4 şi 5) cu deviere de la stereotipia pattern-urilor sinergice de flexie şi extensie. apar Într-o varietate de patern-uri şi pot fi modificate sau oprite voluntar. ea se bazează pe folosirea patern-urilor motorii disponibile ale pacientului. Astfel. pacientul trebuie ajutat să cîştige controlul sinergiilor membrelor iar stimulii aferenţi (proveniţi din reflexele tonice ale gîtului. Orice stimul de intensitate supraliminală poate „trezi” un semn clinic al unei leziuni de Metoda Brunngstrom Signe Brunnstrom. îşi denumeşte metoda ca o abordare a tratamentului hemiplegiei. este determinată genetic. Pattern-urile de flexie apar Înaintea pattern-urilor de extensie la MS iar pattern-urile de mişcări grosiere pot fi executate Înaintea mişcărilor izolate. adică dezvoltarea coordonării automate a posturii corpului. în timpul stadiilor iniţiale ale recuperării. Lector Universitar. selective.

Terapia folosită de Vojta constă Într-o stimulare a unor zone bine determinate. la rîndul lor. DL (se va declanşa faza 2 şi 4 a rostogolirii reflexe). Există coordonări ale posturii corpului determinate de vîrstă. Se deosebesc zone principale şi zone secundare de stimulare În modelul tîrîrii şi rostogolirii reflexe. direcţia forţa cît şi durata presiunii vor fi prelucrate şi adaptate fiecărui pacient În parte. viaţă. Se cunosc circa 20 de situaţii iniţiale din DV (se va declanşa tîrîrea reflexă). toate situaţii orizontale sau apropiate orizontalei. sunt puse În evidenţă (activate). contracţia musculară derulîndu-se şi aliniamentul osos-segmentar instalîndu-se involuntar (pacientul nu are nevoie de experienţă motorie deosebită). declanşînd răspuns motor. ca aceea a tîrîrii pe coate cu picioarele Întinse. deoarece ele elimină sau diminuă din start tulburările posturale modificate faţă de ideal. Înnăscute. Situaţia iniţială. Răspunsul motor reflex la stimul proprioceptiv din zonele (periost sau muşchi) descrise de Vojta este un lanţ de contracţii musculare după un model arhaic moştenit. cu unghiuri ale membrelor superioare şi inferioare bine definite. Dr. acţionează mai Întîi asupra musculaturii proprii din straturile profunde ale coloanei vertebrale care nu poate fi pusă În funcţie prin voinţa pacienţilor. Vojta descrie nouă zone diferite şi cîteva aşa zise „zone de rezistenţă” care. Lector Universitar. într-un mod regulat şi reciproc (alternativ pe ambele părţi ale corpului stîng şi drept). ca reflex cu caracter global. au fost găsite empiric. Dacă verticalizarea este deranjată În mod primar. Verticalizarea este cheia pentru orice fel de mişcare sau deplasare. cum se obişnuieşte la fiecare deplasare.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. fie ea şi În cele mai simple modele. Avantajul exerciţiilor după Vojta este că eficienţa tratamentului depinde de acceptul situaţiilor iniţiale de către pacienţi şi profesionalismul terapeutului. DD (se va declanşa prima fază a rostogolirii reflexe). Înnăscut. precum şi a diferitelor părţi ale corpului Între ele. În măsura În care acest lucru este posibil. Modelele cu caracter de mişcare. Aceste zone se vor stimula şi Întări prin stimuli orientaţi tridimensional. Aceasta Înseamnă că În cadrul programării neurofiziologice se Încearcă introducerea unei coordonări automate a situaţiei corpului. cu schimbarea situaţiei centrului de greutate. Acest model de mişcare este perfect atît din punct de vedere al echilibrului muscular În jurul articulaţiilor cît şi din punct de vedere al aliniamentului osos al coloanei vertebrale şi ale membrelor. situaţi pe trunchi şi pe extremităţi (zone Vojta). este deranjată şi locomoţia. Exerciţiile activ-reflexe după Vojta. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 41 . În aceea că se Încearcă programarea modelelor ideale de mişcare ale vîrstei nou-născutului şi ale sugarului cu sistem nervos central tulburat. Sensul terapiei după Vojta constă. raportate la trunchi şi invers. toate. globale. prin urmare. prin stimuli (excitanţi) bine definiţi.

maladia Langdon-Down. Locurile de stimulare trebuie să fie zone care nu se adaptează la stimuli sau se adaptează puţin. oferite spre Înmagazinare şi codificare În cortex. o activare a celor trei componente: coordonarea automată a situaţiei corpului. o mobilizare. se obţine un răspuns mai complet. Locomoţia reflexă. Conceptul Castillo Morales Acest concept îşi are originea În urma multor ani de experienţă cu copii hipotoni. pe cînd prin combinarea cu alte zone. poate fi activată şi folosită pe parcursul Întregii vieţi. scoliotică poate fi considerată o „greşeală de programare” cu o exprimare vizibilă de „greşeli de postură şi mişcare”. cei cu paralizii periferice şi cu mielomeningocel. copii cu probleme de percepţie şi Întîrzieri În dezvoltarea normală. Corpul copilului este schematic marcat cu două triunghiuri: triunghiul de sus are baza la extremităţile superioare. Astfel şi o atitudine deficitară. se poate folosi locomoţia reflexă. cu atît se poate acţiona mai efectiv. mecanismele de verticalizare şi mişcările fazice. şi eficient оmpotriva tulburărilor statice şi motorii. sindroame hipotonice. astfel încît vîrfurile triunghiurilor se Întîlnesc În zona dorso-lombară. În vederea modificării motricităţii spontane. Prin stimularea unei singure zone se ajunge la un răspuns minim şi insuficient. Orice modalitate de mişcare sau postură este puternic imprimată pe creier. copii cu disabilităţi polimorfe cu şi fără paralizie cerebrală. după Vojta. Cu cît terapia Începe mai timpuriu. Aceasta Înseamnă că din acele zone activarea trebuie să aibă loc permanent şi de fiecare dată cînd zona este stimulată. sindroame hipokinetice. Motricitatea ideală cu toate mişcările ei fine şi reacţiile de echilibru pot fi restabilite. într-o formă schematică prin „triunghiuri” şi relaţia acestora TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 42 . deci sindroame mixte şi hipertonice mai uşoare. De atunci acest spectru terapeutic s-a lărgit şi cuprinde următoarele afecţiuni: copii născuţi prematur. Morales prezintă dezvoltarea senzorio-motorie a unui copil sănătos Între ele. cu dizabilităţi grave. comparînd-o cu cea a unui copil hipoton. iar cel de jos la extremităţile inferioare. copii cu retard senzorio-motor. Această metodă este aplicabilă parţial În cazul variaţilor de tonus muscular provocate de spasticitate.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. În aşa fel Încît sistemul nervos central să se găsească Într-o permanentă stare de activare. care nu obosesc În transmiterea activării. datorate necesităţilor de comunicare cu ei prin mijloace nonverbale. În cazul oricărei deficienţe de postură sau de mişcare. Lector Universitar. În acest fel modelele ontogenezei psihomotorii ideale sunt repetate zi de zi.

L. Copiii hipotoni mişcă membrele inferioare. foarte slabă. La nou-născutul sănătos bazele acestor triunghiuri se apropie la o flexie amplă. Triunghiurile corespunzătoare dezvoltării neuromotorii normale. care pînă acum au fost cunoscute sub numele de puncte motric. Copilul hipoton Învaţă Încet secvenţialitatea mişcărilor. Este zona de coordonare şi stabilizare a ambelor triunghiuri. Stimularea are loc pe anumite părţi ale corpului numite „zone de stimulare”. Îndepărtează (se deschid) cele două baze şi de fiecare dată se „Îndreaptă” (se ridică) оmpotriva forţei de gravitaţie. adecvată.). În cazul copilului hipoton se limitează foarte mult comunicarea cu mediul. ventral reprezintă „zona de informaţie” cea mai importantă pentru asumarea şi menţinerea unei posturi antigravitaţionle. Aceste zone sunt stimulate cu vibraţii şi presiuni uşoare Într-o anumită direcţie spre a facilita reacţiile de mişcare Într-o situaţie iniţială. poza de sus). Actul motric depinde de durata stimulului şi zona stimulată a unor părţi ale corpului care poate fi excitată separat sau combinat. Această terapie tinde să apropie bazele celor două triunghiuri. pe care. de aceea este nevoie de multe repetări. Pe măsură ce copilul se dezvoltă.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. adică ale mîinilor şi picioarelor. bazele celor două triunghiuri sunt foarte depărtate una de alta. Zona „de informaţie” cea mai importantă este zona dorso-lombară care la copiii hipotoni este disfuncţională. Reacţia de mişcare a copilului are loc întotdeauna Într-o secvenţă completă. treptat. (fig. de mişcare şi interacţiunea cu mediul. Astfel se оmbunătăţesc posibilităţile de percepţie. Îndreptare şi sprijin. corespunzător etapei de dezvoltare senzorio-motorii.4. cu o deplasare uşoară a centrului de greutate şi a sprijinului.D. Datorită tonusului muscular scăzut la copilul hipoton. pentru a-i oferi copilului cele mai bune premise În repartizarea greutăţii. pentru a face posibilă mişcarea În spaţiu. adică triunghiul inferior (mai funcţional) cu mai mare forţă decît triunghiul superior. Baza triunghiului uneşte Întotdeauna punctele de sprijin cele mai Îndepărtate ale extremităţilor. ducînd la apariţia unor semne de izolare.Zona dorso-lombară şi ombilicală. Controlul postural şi reacţiile de echilibru devin tot mai sigure. iar asumarea posturii păpuşii. situaţiile iniţiale de sprijin ale membrelor superioare şi inferioare variază din ce În ce mai mult. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 43 . le interpretăm ca fiind stereotipe. Lector Universitar. de multă răbdare ca apoi acestea să poată fi implementate În activitatea zilnică (A. „Încărcarea” greutăţii şi sprijinul sunt imprecise şi obţinute cu mult efort. În general. să aducă articulaţiile Într-o situaţie fiziologică. pînă cînd copilul Învaţă să meargă.

Castillo Morales interesează copii care prezintă: dificultăţi de supt/deglutiţie. se recomandă verticalizarea cît mai devreme. atingere. din care cauză le este dificil să obţină sprijinul lateral. Tehnicile din cadrul metodei Castillo Morales urmăresc stimularea diverselor sisteme senzoriale.implementarea şi obţinerea mişcărilor funcţionale independente pentru autoservire şi satisfacerea necesităţilor din activitatea zilnică (A. 鈛 stimularea prin presiune şi vibraţii. 鈛 folosirea tracţiunii şi vibraţiei În vederea pregătirii musculaturii (creşterea activităţii motorii În lanţ muscular). patologii congenitale cu probleme motorii TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 44 . . Faptul că membrele superioare sunt folosite mai Întîi pentru agăţare şi joacă duce la o dezvoltare Întîrziată a funcţiilor diferenţiate ale mîinii şi gurii. tracţiune. muscular şi articular prin: contactul manual.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. activînd receptorii de la nivelul tegumentului. Obiectivele tratamentului după metoda Castillo Morales sunt: . Întîrziind şi mişcările de răsucire a trunchiului. presiune.implementarea mişcărilor fără ca acestea să necesite o stimulare anterioară.L. cu Încărcarea totală sau parţială a greutăţii pe membrele inferioare. vibraţia intermitentă creşte tonusul muscular şi stabilizează postura. ţesutului conjunctiv. În vederea оmbunătăţirii reacţiei de mişcare. dacă este necesar. Ridică mai des membrele inferioare de pe suprafaţa de sprijin. 鈛 aşteptarea şi observarea reacţiei motorii.). Lector Universitar. au mai mult contact cu mediul şi Încearcă să se mişte mai mult. ➫ ajutorul.posibilitatea de a executa independent secvenţe de mişcare cît mai aproape de normal. ceea ce devine „un dialog”. Deşi unii copii evită lupta cu gravitaţia. Aceşti copii ţin membrele superioare În situaţie scurtată. decît să se sprijine pe acestea. O pernă În formă de potcoavă aşezată În jurul şezutei la nivelul Înălţimii mîinilor va da copilului posibilitatea de a se sprijini lateral şi de a iniţia mişcările de torsionare dreapta-stînga. Acestea pot fi Înlocuite cu secvenţe de mişcări simetrice. Secvenţialitatea de tratament este următoarea: 鈛 găsirea situaţiei iniţiale celei mai favorabile. Astfel copiii devin mai atenţi şi mai motivaţi. . vibraţii. Vibraţiile sunt Întotdeauna realizate cu mîinile nu cu aparate ceea ce are ca scop educarea capacităţii de contact a copilului. Tratamentul funcţiei oro-faciale implementat de Dr. avînd ca urmare Întîrzierea funcţiilor de sprijin şi susţinerea greutăţii.D. ţinînd cont de nivelul de dezvoltare senzorio-motorie a copilului.

bolta palatină fisurate). trecînd treptat la mişcări de amplitudine mai mică. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 45 . MS. intempestiv sau cu violenţă pentru că se pot genera probleme de relaţionare şi comportament pînă la refuzul alimentaţiei. Metoda Frenkel Această metodă este specifică tratamentului pacienţilor cu afecţiuni ale cerebelului. executate Într-un ritm mai lent.la început. Sechelele paraliziei devin mai evidente odată cu Înaintarea În vîrstă a copilului şi cu începerea diferitelor activităţi. Exerciţiile din situaţia aşezat se derulează astfel: . al unor structuri diferite ce interacţionează Între ele se dezvoltă coordonarea necesară pentru articularea cuvintelor. trebuie Începută imediat alimentaţia pe cale orală. se influenţează indirect funcţia orofacială. Datorită spasticităţii. Prin acest antrenament care se face Înainte de Începerea vorbirii. Nu putem să trecem peste voinţa copilului. astfel Încît să poată urmări execuţia) pentru MI şi MS. cînd se obţine o ameliorare.În final. fără sprijin.după aceea. La copiii cu paralizii cerebrale. Nu trebuie să se Înceapă tratamentul În zona gurii. ale gurii (Ex: bărbie. pe un spătar sau pe pernă. . Exerciţiile sunt asimetrice şi autorul prezintă de un tablou de aproape 100 de exerciţii. suferă două derogări: pacientul execută mai întîi mişcarea amplu şi rapid. de două sau mai multe ori pe zi.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. respectiv ataxicilor. Lector Universitar. La sucţiune. membrele superioare sprijinite cu mîinile. lucru care ar diversifica funcţiile gurii şi ar normaliza sensibilitatea aşa cum se Întîmplă la copiii sănătoşi. lucrîndu-se cu trunchiul. În cadrul metodei. probleme de articulare a cuvintelor. aplicînd legea progresiunii performanţei şi preciziei. MI. Metoda se bazează pe o serie de tehnici şi exerciţii cu control vizual. coordonat. Exerciţiile se execută individual. Legea progresiunii. mai precise. atetozei sau hipotoniei. deglutiţie şi masticaţie se activează aceleaşi elemente oro-faciale ca În cazul vorbirii. . Jacob A. nu şi În intensitate. În mod obligatoriu. execuţia se desfăşoară cu ochii legaţi. Gruparea exerciţiilor arată astfel: 鈛 Exerciţii din decubit (cu capul mai ridicat. Pe parcursul recuperării se trece la creşterea treptată a complexităţii şi dificultăţii. Frenkel Autorul a observat că propriocepţia pierdută poate fi În mare măsură înlocuită prin input-ul vizual şi feed-back vizual. ceea ce este mai uşor de efectuat. paralizii faciale de etiologie diferită. nici să lucrăm sub tensiune emoţională. aceşti copii nu pot duce mîinile la gură.

La fel se procedează şi la educarea mersului Înainte şi Înapoi. astfel Încît el să poată executa o Întoarcere de 180o din doi paşi. desenate pe podea sau o planşă de lemn. Într-un stadiu mai avansat pacientul este Învăţat să urce şi să coboare scări şi să execute Întoarceri. Pacientul Învaţă să se Întoarcă mutînd picior lîngă picior cîte un sfert din rotaţia Întreagă. Reeducarea Începe cu mersul lateral care este considerat mai uşor (ontogenetic el apare mai repede). Fiecare pas este împărţit în mod vizibil în jumătăţi şi sferturi. Exerciţii În ortostatism. în paşi de cîte 68 cm). pacientul fiind ajutat de balansul corpului. În această situaţie se execută reeducarea mersului care se realizează pe diagrame (lăţime 22 cm. Întoarcerile se Învaţă tot după o diagramă În formă de cerc desenat pe podea. mişcînd un picior apoi aducîndu-l pe celălalt lîngă primul. Lector Universitar. Se trece la sferturi de pas şi numai după aceea la pasul întreg. şi este împărţită longitudinal.CURS DE LECŢII 剫 Adrian RUSU. CURSUL 8 Metode de reeducare posturală Plan: TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 46 . Se Începe cu jumătate de pas.

Situaţiile lordozante: care În funcţie de Înclinarea trunchiului. cu menţinerea acesteia pe tot parcursul execuţiei. .se verifică permanent echilibrul Între tracţiunea exercitată asupra coloanei de greutatea capului şi contratracţiunea pelvi-podală. .CURS DE LECŢII Metoda Klapp Metoda von Niederhoeffer Metoda Schroth Adrian RUSU.capul este totdeauna În extensie axială. . . adesea o basculare a uneia asupra alteia. . ceea ce asigură (o decoaptare). .ritmul de execuţie al exerciţiului (scurtarea sau prelungirea unui timp) se adaptează obiectivului urmărit În momentul aplicării (Întindere axială→mobilizare→realiniere. “stretchreflex” cu rol facilitator pentru travaliul necesar tonifierii musculare. Principii de execuţie: . o Întindere axială maximă. În situaţia finală se lucrează la limita echilibrului. pentru a permite deplasarea corectă a segmentelor corpului. Lector Universitar. . iar coloana cervicală este delordozată (În bărbie dublă).pentru solicitare optimă.toate exerciţiile se execută Întotdeauna În linie dreaptă. de aceea coapsa de sprijin va fi aproape verticală (fără a depăşi verticala). urmînd menţinerea situaţiei finale corective). Metoda Klapp Metoda Rudolf Klapp foloseşte situaţia patrupedă pentru activarea musculară În Condiţia unei coloane orizontale.vîrful piciorului nu va pierde contactul cu solul.relaxare În situaţia iniţială (sprijin pe genunchi / patrupedie). ridicarea lui. În cele mai bune cazuri Înseamnă o puternică coaptare a articulaţiilor lombare. facilitează mobilizarea unei anumite zone vertebrale (În toate situaţiile descrise În continuare – inclusiv situaţiile „cifozante” – se execută flexii laterale). . cu excepţia exerciţiilor de derotare a centurilor. pentru a crea spaţiu şi pentru a evita tasarea. neÎncărcate.centurile revin obligatoriu la orizontală. • trei situaţii peste orizontală 1 – corespunde segmentului L4-L5 2 – corespunde segmentului L1-L2 3 – corespunde segmentului D11-D12 TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 47 .deplasarea MS precede În general deplasarea genunchiului.

Punerea În tensiune este progresivă iar contracţia izometrică se оmparte În trei faze cu durate egale. pe parcursul instalării deviaţiei scoliotice.CURS DE LECŢII • o situaţie orizontală 4 – corespunde segmentului D8-D10 • două situaţii sub orizontală 5 – corespunde segmentului D7-D6 6 – corespunde segmentului D5-D3. Tonifierea se adresează musculaturii concave. sub acţiunea gravitaţiei. În aceste situaţii. Grupele musculare care dorim să le tonifiem vor fi aşezate În situaţie alungită. • exerciţii de corectare a respiraţiei În vederea creşterii capacităţii vitale – dobîndirea mecanismului respirator În cele trei forme (abdominal. pentru a nu extinde stimularea la segmentele extreme ale curburii. sternal). pentru că la acest nivel asimetria este cea mai mare. situaţiile iniţiale utilizate sunt: decubit ventral (se realizează o relaxare maximală şi există posibilitatea localizării optimale a mişcărilor).. Lector Universitar. După faza activă urmează o fază de relaxare. Metoda von Niederhoeffer Această metodă se adresează tuturor pacienţilor cu scolioză şi foloseşte contracţia izometrică a musculaturii oblice-transversale a trunchiului cu scop de tonizare corectivă. MS şi a capului. Adrian RUSU. dar trunchiul este menţinut În cifozare dorsolombară. repetată de cîteva ori. iar a celei lombare În situaţiile de sub orizontală. fără a generaliza contracţia. Metoda recomandă În paralel cu exerciţiile specifice şi următoarele acţiuni terapeutice: • masaje şi Întinderi tegumentare astfel Încît să se realizeze o „dezlipire” a diferitelor planuri tisulare (masaj miofascial). decubit lateral şi aşezat pe scaun lateral faţă de scara fixă (cu partea concavă spre scara fixă). Datorită dificultăţii de a ajunge la o solicitare corectă a acestor grupe musculare În ortostatism. bănci şcolare etc. o va menţine constantă (faza de platou). Corecţia vertebrală se poate obţine prin situaţionarea MI. • educaţia posturală În pat. În general 3-4 secunde fiecare. În special din vîrful curburii. În număr de 5. printr-o contracţie izometrică maximă. costal. Se ajunge deci treptat la valoarea maximă a forţei sale de contracţie. după care aceasta Începe să scadă treptat. flexibilitatea coloanei dorsale este obţinută În situaţiile peste orizontală. apoi. sunt asemănătoare celor lordozante. Situaţiile cifozante (poza din partea dreapta a figurii de mai sus). Von Niederhoeffer urmăreşte să echilibreze musculatura spatelui subiectului. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 48 .

se vor relaxa şi vor destrînge masivul articularelor. Este imaginea mingii de fotbal care nu poate fi alungită pentru a lua forma unei mingi de rugby contracţiei.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 49 . Exerciţiile specifice sunt puţine. eliberează puţin elementul mobil. . pe parcursul căreia subiectul trebuie să localizeze expansiunea toracică inspirînd cranial şi Înspre concavitate şi efectuînd totodată corecţia segmentelor corporale. Expiraţia se efectuează cu “gura deschisă”. Expiraţia se produce “golind gibozitatea” şi urmînd imediat după expansiunea hemitoracelui concav. după cum dorim să localizăm efectul. În trei sau patru timpi. atunci cînd se stabilizează membrul În articulaţia proximală se localizează precis fasciculul muscular ce vine direct pe apofiza spinoasă ce trebuie fixată. iar a hemitoracelui convex Înăuntru. dar este mai puţin precis. sau jos. Esenţialul În exerciţiile propuse este realizarea unei inspiraţii maximale. Dacă stabilizarea este “referită” (contrapriza este pe articulaţiile intermediare sau distale ale membrelor se antrenează o reacţie vertebrală plurisegmentară. anterior şi cranial. Transpunerea metodei la o coloană artrozică dureroasă se face după aceste reguli: . muşchii cervicali avînd reacţii mai individualizate iar pentru a răspunde În această zonă unisegmentar pacientul are nevoie de un control muscular foarte bun În vederea unei relaxări corecte. acest lucru va permite o mişcare globală de uşoară excitaţi. posterior şi cranial. Schroth a simţit că o hipercorecţie este posibilă cînd balonul toracic se dezumflă.muşchii opuşi. Se pot adăuga sunetele “ho-hou-hon”. pentru asigurarea alinierii. fără contractură sau cu contractură redusă. Astfel. dar exploziv. pacientul scapă de “frica de mişcare”). putînd fi adaptat simultan la 2-3 curburi. lucrul În aşezat sau ortostatism este global. oricît de mică ar fi ea. . Variantele sunt funcţie de modalităţile de stabilizare. plurisegmentar. detorsionării coloanei şi a modelajului toracic corector.se lucrează pe partea mai puţin dureroasă.rearmonizarea. antagonici mişcării. acest tip de stabilizare se pretează mai mult etajului dorsolombar. şi anume sus. În partea medie. se redresează În inspiraţie şi se relaxează În expiraţie. Pentru a Înţelege efectele corectoare ale respiraţiei de tip Schroth. Inspirul realizează expansiunea hemitoracelui concav În lateral. cu timpi forte (de trei ori “haa”. respectiv cîte un exerciţiu de tracţiune şi unul de împingere pentru fiecare situaţie. În gimnastica clasică. trebuie să se admită hipercorecţia rahidiană În expiraţie şi expansiunea hemitoracelui concav odată cu expiraţia hemitoracelui convex. de exemplu). Lector Universitar. o decongestionare progresivă a etajului incriminat cu posibilitatea mobilizării vertebrale active (controlînd intensitatea Metoda Schroth Metoda Katharinei Schroth este „o gimnastică ortopedică” care acordă prioritate respiraţiei. prelung.

Activitatea terapeutică a scolioticului acoperă cel puţin 6 ore zilnic. pentru a elibera conţinutul şi pentru a reuşi astfel o corecţie a acesteia. poate . se va educa sprijinul unipodal convex de extensie-excitaţi. CURSUL 9 Metode de recuperare a afecţiunilor lombare Plan: TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 50 . vom cere subiectului să facă rotaţia concavă a coloanei de sus În jos. autoÎntinderi ale coloanei. Menţinerea voluntară În stare de expansiune a hemitoracelui concav.să împiedice expiraţia plămînului concav.pe parcursul expiraţiei . Acest mecanism poate fi Înţeles plecînd de la mecanismul asincronismului ventilator. efecte biomecanice mai intense: ▫ Pentru a limita rotaţia pelviană şi pentru a accentua corecţia frontală. intensifică rigidificarea musculaturii şi tonifierea electivă a transverşilor spinoşi convecşi.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. ea intensifică sprijinul apofizar convex pe parcursul timpului expirator. Schroth utilizează: . Lector Universitar. ▫ Pentru ca autoÎntinderea să plece de la coloana inferioară şi pentru ca ea să fie rigidifiantă.tehnici de tonifiere musculară (tonifierea abdominală se face din suspensie dorsală la scara fixă). . . etc. Sohier aduce exerciţiilor lui Schroth următoarele modificări pentru a adăuga efectelor respiraţiei. Libertatea de expansiune a hemitoracelui concav fiind mai mică decît a celui convex. aliniere prin folosirea calelor. expansiunea alveolară convexă este mult mai intens solicitată decît cea concavă şi este deci mult mai rapidă. care urmează după inspiraţie. decît dacă este dezumflată parţial. Subiecţii bine antrenaţi reuşesc să realizeze expansiunea hemitoracelui concav pe timpul expiraţiei convexe.tehnici de asuplizare toracică şi rahidiană. ▫ Dacă simetria de sprijin posterior nu este rezolvată. Se dezumflă balonul toracic pentru a destinde puţin suprafaţa contentoare. ▫ Realizarea rezistenţei manuale la nivel occipital pentru extensie-excitaţi. În afara acestor tehnici respiratorii originale. se va menţine un anumit grad de lordoză lombară. ▫ De Îndată ce autoÎntinderea şi respiraţia de Întindere este realizată. se realizează sprijinul unifesier pe marginea unui taburet.tehnici pasive şi active de corecţie a segmentelor corpului.

iar ultimul din aşezat. McKenzie În lombosacralgii porneşte de la afirmaţiile că factorii predispozanţi În apariţia acestei patologii sunt În ordine: TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 51 .CURS DE LECŢII Metoda Williams Metoda McKenzie Adrian RUSU. respectiv a musculaturii abdominale. la care se adăugau exerciţii din atîrnat la scara fixă – exerciţii de ridicare. În partea a doua a stadiului subacut. ele urmăresc asuplizarea trunchiului inferior. cît şi În cea cervicală" În perioada acută se recomandă situaţii de flexie lombară (imobilizarea În pat gipsat Williams). Metoda Williams Dr. fiecare exerciţiu al acestei faze se execută de 3-5 ori. exerciţiile devin mai complexe. În faza subacută se trece la efectuarea programului exerciţiilor pe flexie. Metoda McKenzie Concepţia lui Robin A. Scopul acestor exerciţii era de reducere a durerii şi asigurarea unei stabilităţi a trunchiului inferior prin dezvoltarea activă a muşchilor abdominali. Faza I a programului cuprinde 6 exerciţii. În care se pune accentul pe bascularea bazinului. Lector Universitar. forţînd corpul său să stea În situaţie erectă. tonifierea musculaturii abdominale şi Întinderea structurilor posterioare ale coapsei şi coloanei lombosacrate. acestea cuprind Încă 5 exerciţii din situaţii libere. fesiere şi extensoare lombare cu scopul menţinerii unei situaţii neutre a pelvisului şi de creare a unei presiuni abdominale care să fie capabilă să preia o parte din presiunea la care sunt supuse discurile intervertebrale. ridicare + răsucire şi pendulare a MI. redistribuind greutatea corpului pa părţile posterioare ale discurilor intervertebrale. Paul Williams a publicat pentru prima dată programul său pentru pacienţii cu lombalgie cronică de natură discartrozică Exerciţiile au fost concepute pentru bărbaţi de sub 50 şi femei de sub 40 de ani. Întinderea flexorilor şoldului şi tonifierea musculaturii trunchiului. În paralel cu Întinderea pasivă a flexorilor şoldului şi a muşchilor sacrospinali. a căror radiografie arată o scădere a spaţiului interarticular din segmentul lombar. care au o hiperlordoză lombară. Williams afirma: "Omul. îşi deformează coloana. adăugîndu-li-se cele din faza a II-a a programului Williams. atît În zona lombară. În faza cronică se instituie faza a III-a a programului Williams. După aproximativ 2 săptămîni. de 2-3 ori pe zi. fesier mare şi ischiogambieri. din care primele 5 sunt efectuate din decubit dorsal.

Exerciţiile pasive şi mobilizările articulare sunt indicate atunci cînd există limitare de mobilitate. iniţial pacientul descrie simptome de leziune. scurtarea (fixarea adaptativă a ţesuturilor moi a segmentului motor. McKenzie pune un accent deosebit pe profilaxia secundară. pentru a menţine lordoza În timpul situaţiei de aşezat şi prin instruirea bolnavului privind mecanica corpului În timpul activităţilor zilnice. fasciei. Încorporînd numai acele mişcări care determină neutralizarea simptomelor. factorul pierderea jocului articular). Acest program foloseşte o serie de exerciţii progresive. În consecinţă lipsa extensiei lombare predispune la lombalgie. astfel Încît să se formeze o cicatrice care să protejeze de protruzii ulterioare. Tabloul clinic cuprinde: vîrsta În general sub 30 major este de ani. ligamentelor. Lector Universitar. Pacientul trebuie să se reţină de la orice activităţi şi situaţii care cresc presiunea intradiscală sau cauzează presiuni posterioare asupra nucleului (aplecarea Înainte. . . De Îndată ce protruzia pare a fi stabilizată. McKenzie urmărind o amplitudine complectă de mişcare pe toate direcţiile. Regimul exerciţiilor trebuie individualizat pentru fiecare pacient. menite să localizeze şi În cele din urmă să elimine durerea pacientului. Programul McKenzie este un complex de exerciţii. care să favorizeze deplasarea nucleului pulpos spre regiunea centrală a discului. prin folosirea unor role (suluri) lombare şi scaune speciale. caracterizat prin deformarea mecanică a ţesuturilor moi. nu se prezintă deformări.situaţia prelungită de aşezat . McKenzie descrie un sindrom postural. durerea este produsă În situaţii şi nu la mişcări. de obicei vor dezvolta deranjamente şi vor favoriza traumatismele. ca rezultat al stresului postural prelungit. exerciţii cu flexie).frecvenţă crescută a mişcărilor de flexie lombară (acestea crescînd presiunea pe elementele posterioare discale). articulaţiilor interapofizare şi discului intervertebral. În afara cazurilor de traumatism. situaţia aşezat este deficitară şi poate fi dureroasă. nu este pierdere de mobilitate sau arc dureros. În acest caz suferinţa este determinată de afectarea muşchilor. redoarea PAGINA 52 TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE . Dintre acestea. se impune restaurarea cît mai completă a mobilităţii.cu coloana flectată. cu eficienţă atît În durerea cronică cît şi În cea acută. Tipic pentru programul McKenzie este corecţia oricărei deplasări laterale şi exerciţii de extensie pasivă.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. are un caracter intermitent. Cheia protocolului este reducerea protruziei discului şi apoi menţinerea structurii posterioare a discului. Tabloul clinic al disfuncţiilor este următorul: de obicei persoane de peste 30 de ani. cauzînd deformarea şi sedentarism. dispare la mişcări uşoare. care poate duce la durere şi disfuncţie. dar persistenţa simptomelor denotă că ele sunt rezultatul pierderilor de mobilitate şi funcţionalitate.

cîte l0 Întinderi din 2 În 2 ore . durerea poate să persiste după examinare. frecvent apare după ora prînzului. deplasare laterală sau scolioză lombară). iar schimbările de situaţie pot ajuta temporar. se poate Înregistra o pierdere a flexiei În timp ce coloana lombară rămîne În uşoară lordoză. dar numai pentru o scurtă perioadă de timp.durerea trebuie să apară. Lector Universitar. durerea se datorează pierderii de amplitudinii de mişcare şi prin Întinderea ţesuturilor moi contracturate. La examinare observăm deformările (spinele lombare sunt turtite. recidive În antecedente. dacă nu se realizează un progres atunci probabil că nu se merge cu Întinderea pînă la amplitudinea optimă sau există perioade de repaus prelungite. frecvenţă mai mare la bărbaţi. cu o funcţionalitate asimetrică. se reduce amplitudinea şi/sau frecvenţa stretchingului. vertebrală Înaintează cu vîrsta. durerea apare la sfîrşitul amplitudinii de mişcare şi de obicei dispare atunci cînd se revine În situaţie relaxată. Întotdeauna pierderea mişcărilor şi funcţiei. recorectaţi postura după 24 de ore. CURSUL 10 Metode de relaxare TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 53 . de obicei agravează simptomele. dificultăţi de găsire a unei situaţii confortabile pentru somn. La examinare observăm o proastă postură. kinetoterapeutul ajută pacientul să efectueze stretchingul care Însă trebuie continuat de către pacient. pierderea extensiei cu uşoară reducere a lordozei. Deranjamentele (împărţite În 7 tipuri) sunt cauzate de deformările mecanice a ţesutului moale ca rezultat a unor deranjamente interne şi prezintă următorul tablou: bolnavi Între 25 şi 55 de ani. pacienţii cu dureri intermitente au de obicei un deranjament minor. durerea este episodică semănînd cu cea din deranjamente. ridicarea În ortostatism din aşezat. repetarea mişcărilor au un efect rapid atît În sensul Înrăutăţirii cît şi al оmbunătăţirii stării pacientului. prin testele de mişcare se pot pune În evidenţă deviaţiile şi pot produce/creşte durerile. dacă apare durerea şi ea se menţine În timp. iar extensia din decubit nu este tolerată. dar de obicei dispare după o perioadă de repaus. durerea este În fazele iniţiale constantă. Tratamentul disfuncţiilor determinate de greşeli posturale ce determină dureri cuprinde: corectarea situaţiei pacientului durerea trebuie să scadă În 24 de ore. dar să dureze doar cît tip durează stretchingul nu şi după o perioada de timp.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. progresiv apare durerea antalgică cu limitarea mişcărilor (a doua zi dimineaţa bolnavul nu se poate da jos din pat). deranjamentul poate fi declanşat de o Întindere bruscă sau de o flexie puternică (ridicarea din flexie). cifoză lombară.

blîndă. palmele pe pat. gîtului şi În final la Întreg corpul. ordinea fiind de la distal spre proximal). genunchii uşor flectaţi . i se cere pacientului să se deconecteze mental de problemele cotidiene. menţinîndu-se situaţia pe apnee timp de 15-30 sec. se bazează pe identificarea kinestezică a stării de tensiune musculară. umerii În uşoară abducţie de 30. Lector Universitar. Relaxarea intrinsecă este cea prin care subiectul îşi induce el Însuşi. se lasă MS să cadă. Durata metodei Jacobson (numită şi metoda relaxării progresive) este Între 20-40 min. pe expiraţie (cu un “uufff”). Metoda Jacobson Linia fiziologică. Se execută o şedinţă pe zi. Tehnica de lucru cuprinde următoarele 3 părţi: A) Prologul respirator. Antrenamentul durează luni de zile şi presupune cunoaşterea miologiei şi a mecanicii respiratorii normale (ordinea inspirului dar şi a expirului fiind – abdominal. Condiţiile de microclimat trebuie respectate.În inspiraţie MS se ridică lent de pe pat. care Însă să nu fie mai scurte de 5 min. acţiunea se Începe cu un grup restrîns de muşchi. apoi la musculatura Întregului membru. să se facă fără un efort prea mare (pacientul să înveţe să se relaxeze mai degrabă “gîndindu-se” la Indicaţiile de relaxare. ce durează 2-4 min şi constă În respiraţii (“În val”). În cadrul acestui tip de relaxare se disting 2 mari linii metodologice: orientarea fiziologică (somatică) şi orientarea psihologică (cognitivă. decît să se cramponeze parcursul şedinţei. ample. În mod activ. capul pe o pernă mică. dar se poate repeta de 4-6 ori pe zi. Avîndu-se În vedere şi relaxarea muşchilor mimicii.). Pacientul este situaţionat În decubit dorsal. doar pînă cînd nu mai atinge patul. toracic inferior. realizînd o linişte kinetică totală pe timp de 1 min. relaxarea. impuse prin comenzile kinetoterapeutului. Metoda se poate aplica. În funcţie de nivelul problemei-afectării şi de timpul avut la dissituaţie. liniştite (inspir pe nas. expir pe gură). Vocea kinetoterapeutului să aibă o tonalitate plăcută. muşchilor limbii. toracic superior). iar concentrarea pe formulele sugestive sau autosugestive.sprijiniţi pe un sul. dar se poate prelungi la 1-4 ore pentru relaxări globale (În cazul pacienţilor care nu pot executa continuu şedinţa de relaxare.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. ci treptat (În 2-3 min. În antiteză cu lipsa contracţiei (relaxarea). iar intensitatea vocii să scadă progresiv pe TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 54 . atît global (adică referindu-ne la Întregul membru). mentală). introdusă de Eduard Jacobson. complete printr-o excesivă concentrare). B) Antrenamentul propriu-zis . Apoi brusc. treptat trecîndu-se la grupe musculare mai mari. pentru o relaxare locală (zonală). cît şi analitic (adică pe segmente-articulaţii ale membrului. urmînd musculatura trunchiului.). se aplică reprize de relaxare. Ochii nu trebuie Închişi repede.

– Kinetologia medicală. a unei contracţii izometrice puternice a muşchilor feţei şi mîinilor (“Strînge faţa şi pumnii”!). atît În statică cît şi În dinamică. constă la reÎntoarcerea la tonusul muscular normal. Editura „Polirom”. După luni de antrenament.64. 2004. 2000. Editura Universităţii din Oradea. 1997. printr-un control al muşchilor În timpul activităţilor cotidiene. • • • • TEHNICI ŞI METODE ÎN KINETOTERAPIE PAGINA 55 . care sunt generate de (sau care generează) tensiuni emoţionale şi implicit de stres. Dumitru Dumitru – Ghid de reeducare funcţională. Albu Adriana – Kinetoterapia pasivă. Editura „Sport-Turism. Iaşi. prin menţinerea de cîteva ori pe apnee. Bucureşti. C) Revenirea. 1981. Bibliografie: • Albu Constantin. Bucureşti. pe grupe de muşchi. Sbenghe T. Într-o etapă superioară se urmăreşte realizarea unei relaxări diferenţiate. Cordun M. 2005. Vlad Tiberiu-Leonard. Marcu Vasile – Bazele teoretice şi practice ale exerciţiilor fizice în kinetoterapie.CURS DE LECŢII Adrian RUSU. – Kinetologia medicală. p. se ajunge perceperea şi anihilarea tensiunilor musculare. Bucureşti. Lector Universitar.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful