E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

I. Introducere

Pornind

de la obstinaţia multitudinii de „oferte” doctrinare în domeniul

religios, de care librăriile, tarabele şi televiziunile abundă, pentru orice om credincios pertinent se „impune” re-evaluarea poziţiei sale faţă de modul în care îşi priveşte şi se raportează la propria religie. Această veritabilă „contraofertă” la învăţătura bimilenară a Bisericii CreştinOrtodoxe are la bază o logică simplă şi eronată: omenirea trebuie să revină la mesajul evanghelic al Bisericii primare. Am numit-o simplă pentru că misiunea evanghelizatoare nu este o activitate încredinţată oricui, oriunde şi oricând, şi eronată pentru că lucrarea misionară a Ortodoxiei respectă în principal tocmai obiectivul rămânerii la învăţăturile evanghelice primare transmise prin Sfinţii Apostoli. Complexitatea activităţii misionare a Bisericii Creştin-Ortodoxe, în fond propovăduirea Evangheliei, dar nu rezumată doar la aceasta, ne conduce cu gândul spre izvoarele ei, iar lucrarea de faţă încearcă să scoată în relief continuitatea misiunii creştine, altfel spus o evidenţiere a succesiunii misionare începând cu veacurile apostolice şi încheind cu zilele noastre, totodată să evidenţieze că misiunea este însăşi raţiunea de a exista a Bisericii creştine. Doresc să prezint în această lucrare fundamentele nou-testamentare şi patristice ale evanghelizării şi mărturiei creştine, pe care soborniceşti: Iacov, I şi II Petru, I-III Ioan şi Iuda.
1

Biserica Creştin-

Ortodoxă îşi sprijină activitatea misionară, cu precădere din studiul Epistolelor

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

De asemenea o comparaţie cu evenimentele misionare apostolice şi patristice poate clarifica edificator, care este rolul misiunii creştin-ortodoxe, evanghelizarea propriu-zisă, şi care este diferenţa dintre misiune şi prozelitism, cunoscut fiind că astăzi tot mai multe grupări pretins religioase se extind tentacular încercând să abată de la calea cea dreaptă, să despartă de Bisericamamă, pe unii dintre credincioşii acesteia. Poruncită de Însuşi Domnul Iisus Hristos, ca o activitate pe care o va supraveghea până la sfârşitul veacurilor1, evanghelizarea este tocmai raţiunea de a exista a Bisericii. Originea misiunii creştine îşi are izvorul în actul mântuirii neamului omenesc, pecetluit prin Jertfa de pe Cruce, ai cărei beneficiari trebuie să fie toţi oamenii de pe faţa întregului Pământ. Mai mult, prin evanghelizare şi mărturie creştină, se aduce lumii dragostea în formă vizibilă, atât dragostea lui Dumnezeu pentru omenire cât şi pe cea a creştinilor faţă de toată creaţia. Din studiul Epistolelor soborniceşti, al textului Noului Testament, din studiul unor scrieri patristice şi din observarea activităţii misionare a Bisericii voi încerca să prezint în această lucrare strânsa concordanţă dintre voia lui Dumnezeu şi modalităţile de evanghelizare pe care Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică Ortodoxă le întreprinde ca o îndeplinire a menirii sale. Toate elementele evanghelizării şi mărturiei creştine din Biserica Ortodoxă se încadrează strict în cele două aspecte ale Sfintei Tradiţii pe care o urmează: statornic şi dinamic, fiind astfel o dovadă a călăuzirii lui Dumnezeu. Dimensiunile evanghelizării şi mărturiei creştin-ortodoxe sunt corect fundamentate biblic urmând întocmai principiile unanim acceptate de practicile şi canoanele ecleziastice răsăritene, astfel că Bisericile ortodoxe surori din orice

În acest înţeles trebuie aplicată permanenta comuniune a Domnului Iisus Hristos cu Sfinţii Apostoli, redată în pericopa: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mt. 28,19-20) 2
1

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

parte a lumii s-ar afla se încadrează aproape identic în aceleaşi principii, fără a se observa la acestea contradicţii de nici un fel. Diferitele acţiuni misionare ale Bisericii nu sunt altceva decât o împlinire şi o manifestare a dragostei, o extensie a dragostei divine, „Evanghelia adusă în actualitate”2 pe care creştinismul autentic o nutreşte pentru toţi oamenii. Fără ca să întreprindă acţiuni de prozelitism3, Biserica Ortodoxă Română este fidelă mandatului misionar încredinţat de către Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli şi se conformează întocmai principiilor Sfintei Evanghelii. Universalitatea mântuirii, dorinţa Mântuitorului Hristos ca lumea întreaga să cunoască pe Dumnezeu cel Unic şi adevărat, se poate deduce din lucrarea apostolică de propovăduire a Evangheliei, continuată apoi de Biserică în totalitatea ei ca vestitoare a Evangheliei mântuirii în toată lumea, la toate popoarele prin convertirea de la religiile idolatre şi naturiste la iubirea şi comuniunea cu Dumnezeu: „Şi se va propovădui această Evanghelie a Împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile„ (Mt. 24,14; 28,1920; Lc. 24,47). Biserica Ortodoxă este Biserica însăşi în plenitudinea dintru început a realităţii ecclesiale dată de prezenţa lui Dumnezeu în ea prin energiile Sale necreate, de Cincizecimea perpetuă care se manifestă în ea, de structura ei teandrică, fiindcă ea „...constă din Hristos cel unit ca fire dumnezeiască cu Tatăl şi cu Duhul iar după firea omenească cu noi”4. Conştiinţa evanghelizării, ca misiune în Ortodoxie, este dată de continuitatea şi identitatea aceleaşi credinţe, apostolice, primite de la Mântuitorul Iisus Hristos, care întemeiază noua ontologie umană prin comuniunea cu Dumnezeu,
Pr. Mihai Vizitiu, Filantropia divină şi filantropia Bisericii după Noul Testament, Editura Trinitas, Iaşi, 2002, p.13. 3 Diferenţele dintre misiune şi prozelitism se constată mai ales din perspectiva motivaţiilor acestora şi a scopurilor urmărite. Biserica Ortodoxă consideră ca necinstit obiceiul de a specula nevoile omului pentru a-i inocula învăţături religioase, aşa cum procedează grupările sectare. Cf. Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, Editura Trinitas, Iaşi, 2000, p. 37. 4 Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului, în col. „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”. vol. 15, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 114. 3
2

şi de conducere la mântuire ca scop ultim al existenţei umane.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti în experienţa pnevmatică generatoare de daruri duhovniceşti multiple şi prin viaţă nouă ce anticipează slava veşnică a Învierii. Nu în ultimul rând prezenta lucrare se doreşte a fi un modest dar sincer omagiu adus înaintaşilor lucrării misionare. Amin. Gândul cel mai înalt îmi este către Bunul Dumnezeu. Pericopele Sfintelor Evanghelii şi mai ales cele din Epistolele soborniceşti pe care le voi evoca împreună cu ideile Sfinţilor Părinţi. transmise prin veacuri în virtutea principiului succesiunii apostolice. cât şi să demonstreze valenţele divine ale evanghelizării pe care Biserica o desfăşoară. evanghelizarea actuală are o întreită acţiune asupra omului: de învăţare. să dovedească atât continuitatea şi perenitatea. dacă sunt comparate cu aspectele misiunii actuale ale Bisericii. A Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh să fie slava în vecii vecilor. pot. Căruia Îi mulţumesc pentru că m-a ales şi m-a primit să fiu misionar al Său. şi în special Părintelui Conferenţiar Doctor Gheorghe Petraru. 4 . cel care mi-a propus tema şi m-a îndrumat în eforturile mele. de sfinţire. din Biserica Sa. profesorilor care m-au condus în formarea ca păstor duhovnicesc al turmei Domnului Hristos. Asemeni lucrării misionare a Sfinţilor Părinţi. Evanghelizarea desfăşurată de Biserică începând cu primul veac creştin şi până în zilele noastre este expresia manifestă a continuităţii şi călăuzirii proniatoare dumnezeieşti reflectându-se asupra întregii lumi ca o lumină dătătoare de viaţă şi de speranţă pentru omul căzut în păcat. În această lucrare voi căuta să demonstrez că Biserica Ortodoxă Română se călăuzeşte după conceptul de evanghelizare şi mărturie creştină izvorâte din cuvântul Domnului Hristos şi din practicile urmaşilor Săi. să propovăduiesc Evanghelia şi să dau mărturie creştină dimpreună cu posibilitatea de a fi student al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”.

2. Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Ştim din spusele Mântuitorului şi din discursul misionar al Sfântului Apostol Petru că uneori ucenicii Domnului Hristos mai erau numiţi şi martori (F. 1995. Ioan Mircea. Cf. 158-159. respectiv în sens creştin. Însă termenul mărturie se mai referă şi la modul în care un 5 Substantivul Evanghelie este unul propriu întrucât Evanghelia este unică în conceptul ortodox şi are în vedere. De aici şi denumirea de evanghelist atribuită unei persoane care vesteşte Evanghelia. pe de alta persoană care depune mărturie despre cele văzute sau auzite.Ap. el însuşi din familia de cuvinte a substantivului propriu5 Evanghelie. fie prin scris. dar aceasta pentru că într-un fel sau altul conţinutul acestor scrieri se raportează în mod direct la Evanghelie ca veste bună. Dr. Termenul Evanghelie se traduce prin veste bună. în acest caz. înţelesul termenului. 1. ca în cazul martirilor creştini.8. Pr. Bucureşti. Originea şi necesitatea evanghelizării Înainte de abordarea temei consider că o clarificare a sensului termenilor cu care vom opera în această lucrare poate aduce un plus de calitate a conţinutului. 5 .E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti II. vestea bună a mântuirii neamului omenesc din robia păcatului prin Iisus Hristos. La fel de adevărat este că termenul se mai aplică şi scrierilor celor patru autori nou-testamentari: Matei.32). Cuvântul evanghelizare este forma de infinitiv scurt a verbului a evangheliza. cu referire directă la evanghelizare. Marcu.1. Alţi termeni sunt martor şi mărturie. A-Z. Dicţionar al Noului Testament. Conceptul de evanghelizare şi mărturie creştină II. Luca şi Ioan. fie prin viu grai. Acest termen are în accepţiunea ortodoxă două valenţe: pe de o parte aceea de persoană prezentă la desfăşurarea unei acţiuni. uneori chiar cu preţul vieţii. pp.

El a poruncit şi s-au zidit toate” (Ps. 6 6 . 7 Fac. care în deplină comuniune fiinţială cu Dumnezeu-Tatăl şi cu Dumnezeu-Sfântul Duh Îşi asumă şi restabileşte comuniunea omului cu Dumnezeu. Adam. conform Sfintei Evanghelii de la Ioan: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Dumnezeu trimite pe Însuşi Fiul Său. Întruparea de la Sfântul Duh şi din Fecioara Maria a Domnului Iisus Hristos (Lc. Prin trăirea principiilor creştine. se afla. 2. dar nu atât cea trupească. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.” (1. care evanghelizează (vesteşte Evanghelia) şi mărturiseşte (dă mărturie) despre izvorul acesteia: Sfânta Treime. vol. Pentru a oferi o reparaţie greşelii primilor oameni. Domnul Iisus Hristos Îşi asumă firea omenească pentru a o aduce la starea de ascultare de Dumnezeu din care primii oameni căzuseră. ortopraxie. pp. Acesta era întru început la Dumnezeu. Bucureşti. 1. primul om. În acest sens putem afirma că Mântuitorul este primul. cap. el dă mărturie lumii despre credinţa sa6. Toate prin El s-au făcut. şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. 44-47.9). Doar Creatorul avea această capacitate şi aptitudine. iar Domnul Iisus Hristos are şi această calitate. cât mai ales cea duhovnicească (Fac. ne spune Sfânta Scriptură: „El a zis şi toate s-au făcut. 4. iar Sfântul Apostol Pavel spune Misiologie Ortodoxă. 1985.35) împlinea dezideratul de veacuri al omenirii. Motivul şi scopul creării omului fusese comuniunea veşnică cu Creatorul său în Împărăţia cerurilor. Venit „la plinirea vremii” (Gal. Creat după „chipul şi asemănarea”7 lui Dumnezeu. Eşecul însemna moartea. Păcatul neascultării a dus la separarea vremelnică a omului de Dumnezeu. de la Adam. I. iar refacerea comuniunii nu putea fi îndeplinită decât de Hristos-Dumnezeu. atât calitativ cât şi istoric. recâştigarea comuniunii cu Dumnezeu.16-17). 32. trebuia să treacă testul ascultării ca o dovadă a iubirii sale faţă de Creator.26-27. în care.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti creştin se prezintă în faţa lumii.4) ca să răscumpere neamul omenesc din robia păcatului. Principiile misiologiei ortodoxe. 1.1-3).

9 Ibidem. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă. Rostul lumii create nu e acela de a face posibilă manifestarea puterii creatoare a lor asemenea lui Dumnezeu ci serveşte ca mijloc de comuniune între persoanele umane şi între ele şi Persoana divină10. p. la cel care-i va încununa creaţia. prin Fiul. Puterea creatoare este doar la Dumnezeu cel în Treime care prin DumnezeuTatăl binevoieşte zidirea a toate. 7 8 .16). Dumnezeu niciodată nu a fost lipsit de gândul la cel care se va bucura de el. ed. p. Teologie Dogmatică Ortodoxă. iar lipsa Duhului Sfânt a făcut ca să Pr. avea să-şi „sfinţească” şi să-şi „scrie” Numele Său în inima lui pentru credinţa în Cuvântul Său. 10 Idem. a III-a. 2003. iar prin Sfântul Duh se desăvârşesc. 2004. p. La crearea pamântului în cele şase zile. vol. Călcarea Cuvântului a dus la pierderea Duhului Sfânt din inima omului. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Prof. plin de har şi sfinţit prin unirea ca o taina de nuntă a sufletului omului cu Dumnezeu. pentru viaţa veşnică11. Editura Mitropoliei Olteniei. Desăvârşirea creaţiei îl arată pe om împărat peste toată firea zidită. 11 Ibidem. după cum citim la Sfântul Chiril al Alexandriei. Bucureşti. III. la cel în care din această cauză avea să se „odihnească” de toate lucrurile Sale. Omul a fost creat să se îndrepte către Dumnezeu prin ascultarea de Cuvântul Său şi să îmbrace trup ceresc după purtarea celui pământesc. Dumitru Stăniloae. Dr. 418. 1. Toată lucrarea creaţiei poartă astfel pecetea Sfintei Treimi8. aflându-se în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. În om era zidit locaşul de nuntă al Cuvântului. Creaţia lui Dumnezeu prin puterea Sa este semn. Ea a fost gândită ca darul de nuntă a lui Dumnezeu pentru sfinţirea Cuvântului Său în om. la cel în care. Craiova. Cuvântul lui Dumnezeu se pun în lucrare. 29.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti lămurit că este vorba de Hristos-Dumnezeu ca ziditor: „Prin El s-au întemeiat veacurile. prin Cuvântul cel atotputernic al lui Dumnezeu când s-au adus din nefiinţă cele care se văd” (Col. dovadă şi pecete a dragostei Sale părinteşti. 408. la om9. ca într-un legământ.

(Evr. Dragostea lui Dumnezeu. are şi dorinţa mântuirii ei prin Fiul (In. întrucât venirea istorică a Domnului Hristos şi trimiterea Sfântului Duh în lume devine generic prin asumarea roadelor lucrării Sfintei Treimi de către fiecare creştin. Lect.16). de refacere a comuniunii cu Dumnezeu. dar fiindu-i permanent alături aşa cum reiese din cărţile Vechiului Testament şi din istoria laică13. Tatăl este gata de orice jertfă. Gheorghe Petraru. 8 12 13 . 3.. Pentru om. p. a trecut la lucrare îndată după înstrăinarea omului de Dumnezeu şi s-a manifestat în planul iconomiei divine a Răscumpărării mai întâi prin scoaterea omului din Rai. 1978. într-o perpetuă acţiune de evanghelizare. 9. p. Cel care are iniţiativa creării omului. care a zidit pe om spre a-l înfia şi a-l iubi. prin Sfântul Duh14. Astfel privind problema existenţei umane. 1-2. 76. pentru a se sfinţi pe Sine şi proslăvi în făptura Sa prin mântuirea ei în Hristos. chiar jertfa Unicului Său Fiu pe care îl . vie şi osârduitoare.55). Trimiterea Fiului şi a Sfântului Duh este manifestarea iubirii lui Dumnezeu faţă de om. Ibidem.starea cea dintru început”. 1. prin Însuşi Fiul Său. 4. Perioada vechi-testamentară a fost una a pregătirii neamului omenesc pentru lucrarea mântuitoare. Dr. în „Ortodoxia”.trimite” să vestească voia şi iubirea Sa: ..Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară. Teologie Fundamentală şi Misionară. Ecumenism. Editura Performantica. 3.47. 12. ci să aibă viaţă veşnică” (In. sau înspăimânta cu prezenţa Sa. 14 Pr. Iaşi. Pr.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti nu se mai poată da cu folos Cuvântul lui Dumnezeu până la curăţirea lui din nou şi sfinţirea inimii omului ca templu al lui Dumnezeu12. nr. 2006. iar nu pentru a o părăsi. Sfânta Treime este. Dumitru. Lc. 24. pentru care Sfânta Treime poartă astfel grijă deosebită în perspectiva mântuirii sau readucerii lui la .. Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii (teză de doctorat). 43. Tatăl. în raport cu aceasta. I In.17. izvorul dumnezeirii şi principiul unităţii acesteia. Radu. p.14. cununa creaţiei.1-3).

Dacă ar fi fost deci numai păcatul. slăbiciunea omenească l-ar fi mânat spre legea morţii17... op. „Dumnezeu coboară în adâncurile cele mai de dedesubt deschise în creaţie prin păcatul lui Adam. Bucureşti. nici numai prin pocăinţă nu puteau oamenii să dobândească iertarea: „Pe de o parte. Cuvântul al II-lea contra arienilor. p. 9 15 16 . 338. pentru ca omul să poată urca la dumnezeire”19. p.S. a descris măreţia Întrupării arătând însemnătatea ei neasemănată pentru lumea întreagă. 20 Idem. 255. Nimeni dintre făpturile omeneşti nu putea aduce iertarea „căci creatura n-ar putea fi nicicând mântuită de către altă creatură. vol. în col. ca o misiune de răscumpărare. 17 Idem.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Dumnezeu nu ar fi putut ierta păcatul doar din dragoste faţă de creaturi. vol. Bucureşti. aşa precum cosmosul însuşi este locaş al celui Preaînalt18. dacă Cuvântul n-ar fi fost Creator”16.. 18 Vladimir Losski. 1992. astfel putem afirma cu toată Sfântul Atanasie cel Mare. De aceea este necesară acţiunea a Însuşi Fiului lui Dumnezeu.. şarpelui din el”20. şi stricăciunea ca urmarea lui. fiindcă ar fi contravenit credibilităţii Sale. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 15. Cuvântul al II-lea contra arienilor. P. Fiul lui Dumnezeu luând firea noastră. s-a vindecat toată muşcătura. după cum este supranumit Sfântul Atanasie cel Mare. P. 140. Introducere în teologia ortodoxă. 114. precum s-a arătat de multe ori.B. 132. Epistola către Adelfie. devenită templu.. 1993. şi nu. 1992. precum nici nu s-ar fi creat creaturile de către o creatură. Tratat despre întruparea Cuvântului. Idem. în col. a vindecat rănile păcatului „căci Cuvântul îmbrăcând trupul. Această acţiune avea scopul să redea omului nestricăciunea şi nemurirea pierdute prin păcat. 16..B. căci aşa face să înceteze doar păcatul. p. p. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. p. Învierea Lui fiind dovada îndeplinirii acestei misiuni şi garanţia nemuririi noastre. Bucureşti. p. 255. 19 Sfântul Atanasie cel Mare. În cuvinte de o pătrundere unică „Părintele Ortodoxiei”. cit. Toate acestea erau realizate prin Întruparea Cuvântului şi moartea Sa pe Cruce. pocăinţa nu putea să-i ridice pe oameni din cele ale firii. Viaţa trebuia să ia locul morţii în fiinţa omenească.S. ar fi fost de ajuns pocăinţa”15..

” (In.  „Şi Cel ce M-a trimis este cu Mine” (In. format electronic. 7.45). 21 10 .21). unde chiar Mântuitorul spune: „Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Hristologia Epistolei către Romani a Sfântului Apostol Pavel. aşa cum provine el din limba latină missionario (de la missionis = trimitere).  „Cel ce M-a trimis pe Mine adevărat este. ca martor al Său (F. 6.Ap.12). Vâlcea. 1999. ca să piară vreunul dintr-aceştia mici. Lucrarea evanghelizatoare21 a Bisericii este concepută ca „zidire a Trupului lui Hristos” (Ef. Cel din ceruri. un adevăr veşnic şi dătător de viaţă ca o împlinire a unei mai vechi făgăduinţe divine: „Toţi copiii tăi vor fi ucenici ai Domnului şi se vor bucura de mare fericire.26). 22 Pr.13). menire) înseamnă acţiunea de a anunţa. afirmând în multe rânduri că este „trimis” de Tatăl. Eu acestea le grăiesc în lume” (In. Misiune. 1.28). 112-113. (de la verbul mitto. 54. 8.a trimite.11). -ere .” (Is. Deci oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl la Mine vine. Termenul acesta de „trimis” este chiar înţelesul cuvântului „misionar”. Dumitru Viezuianu. 18. adică a Bisericii ca o „creştere şi extindere organică. dar şi rol. Editura Tipografiei Offsetcolor.” (Mt. care manifestă aceeaşi voie: „Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru. Sfintele Evanghelii consemnează cuvintele Mântuitorului cu privire la calitatea Sa de misionar22 (trimis) pentru mântuirea lumii:  „Eu n-am venit de la Mine.” (Mat. Rm. în numele Său (In.dr. pp. şi cele ce am auzit de la El. reiterată chiar de către Domnul Hristos: „Scris este în prooroci: «Şi vor fi toţi învăţaţi de Dumnezeu». dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine” (In. Cf. 4. primul îndeplineşte evanghelizarea neamului omenesc. Dicţionarul Explicativ al Limbii române. în cazul nostru de a binevesti Evanghelia mântuirii lăsată de Mântuitorul Hristos. 8. cel trimis pentru propovăduirea adevărului. 20.8).14). Aspect consemnat şi în Sfânta Evanghelie.29).E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti convingerea că Fiul lui Dumnezeu este Cel care. rost. 18.

Dumnezeu-Tatăl. pentru care Sfânta Treime poartă grijă deosebită cu scopul mântuirii sau readucerii lui la . ca între părinte şi fiu. Dr.starea cea dintru început”. 9.trimite” să vestească voia şi iubirea Sa. este Cel care are iniţiativa creării fiinţei umane. ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In. ci a Celui ce M-a trimis” (In. aşa vorbesc” (In.47. p. nu ca să fac voia mea. Relaţia dintre Creator şi făptura Sa nu poate fi alta decât de comuniune24. Că aceasta este voia Tatălui Meu. 3.  „Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine. Ibidem. Iaşi. Din perspectivă misiologică. vol. izvorul dumnezeirii şi principiul unităţii acesteia. Tatăl nu pregetă să facă orice. ca să dau mărturie pentru adevăr. Gheorghe Petraru. 2002. 3840).  „Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume.16). Misiologie Ortodoxă. 22.  „Învăţătura Mea nu este a Mea. Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. I.55)..12. Deci cele ce vorbesc Eu. I In. ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. precum Mi-a spus Mie Tatăl. p.7. 23 24 Pr. până la jertfa Unicului Fiu pe care îl . 4.18. trimiterea Fiului şi a Sfântului Duh este o expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de om23. Pentru om. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. şi ele se supun acestora fără schimbare: „Întemeiatu-le-ai pe veci”. şi dorinţa mântuirii ei prin Fiul (In.17. ci Tatăl care M-a trimis. 19. Dumnezeu a pus legi în toate cele zidite. ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.49-50). 6. Editura Panfilius.14. 12.. Lc. ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti  „Pentru că M-am coborât din cer.oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” (In. 11 .37). Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis.

după care omul nu este chemat să scoată legile din natură. prinsă din ce în ce mai mult în procesul de secularizare şi de globalizare. 19. 51. Dr. 28 Nicolae Achimescu. în Hristos27. cel mai bine reprezentat prin lucrarea „Critica raţiunii pure”. Dumitru Stăniloae. Societatea postmodernă. Se consideră că aşa cum Dumnezeu a pus la baza lumii ordinea ei interioară. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă. consideră că este chemată să impună lumii văzute propria ei ordine. p. 3. Bucureşti. Noile mişcări religioase. Prof. Prof. Dumitru Stăniloae. 1993.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Dar dragostea Sa faţă de om era atât de mare.. „cunoscând binele şi răul”. p.14). Iisus Hristos . Editura Limes. p. nu putem vedea stelele cerului decât cu cât ne pogorâm mai adânc în fântâna cea cu apă vie. Cluj-Napoca. 12 25 26 . timp). Şi astfel. nu atunci când ne facem „ca unul” din Sfânta Treime. ci atunci când ne coborâm la Hristos în ascultare şi slujire şi dăruire de sine. ci să impună naturii legea sau ordinea izvorâtă din mintea lui în care sunt date aprioric categoriile gândirii (cauzalitate. Pr. a izvorât şi puterea purtării Sale de grijă faţă de făpturile Sale. spaţiu. Ibidem. 4. raţionalitatea creaţiei. În Hristos ni s-a arătat că Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu. pp. 36. căci cu lumina ochilor noştri trupeşti şi la cea a soarelui curat. 39-41.10)26.lumina lumii şi îndumnezeitorul omului. (In. Editura Anastasia. 2002. de a-l cunoaşte apoi pe Hristos „şi puterea învierii Lui” (Filip... în calitate de chip al lui Dumnezeu. Din aceeaşi dragoste nemărginită care a dat puteri înţelepciunii Sale să zidească toate. expresie a lipsei nevoii omului după Dumnezeu. Această tendinţa îşi găseşte expresia ei adecvată în sistemul kantian. are rolul să impună lumii ordinea lui exterioară. Dr. în Hristos Dumnezeu ne-a arătat nouă calea de a-L cunoaşte pe El ca Ziditorul a toate şi Proniatorul. tot astfel omul. 27 Pr. bazată nu pe legile divine ci pe legi făcute de om28. încât Dumnezeu nu ar fi zidit pământul dacă nu avea de gând să-l zidească pe om şi n-ar mai fi păstrat pământul dacă omul zidit nu ar fi fost lăsat să se întoarcă25.

. pp. La originea acestui proces de secularizare nu se află revelaţia Noului Testament. Ortodoxie şi prozelitism. Pe această cale omul. Gheorghe Pietraru. traducere de Arhim. astfel religia şi-a pierdut rolul ei dominant în societate. prin re-propovăduirea Evangheliei. pentru a fi cantonat în sfera subiectivităţii umane. sufletul şi inima credincioşilor. Pr.. 84. p. 2004. Pr. 13. dominarea lumii de către om29. de dominarea lumii. Comuniune şi înnoire spirituală în contextul secularizării lumii moderne. Primat al Greciei.. începând cu epoca iluministă. a pierdut libertatea sufletului ajungând sclavul unor forţe iraţionale. 31 Ibidem. Dosoftei Şcheul. p. 14. devenind un sistem de valori alături de alte sisteme marginale31. Sau altfel spus. Protos. 33 Î. şi. desprinderea omului şi a creaţiei din relaţia lor cu centrul de gravitate dat în Dumnezeu a favorizat explozia unui pluralism religios şi cultural atât de contradictoriu în esenţa lui. 30 Ibidem. Dr. Iaşi. p. Aceasta este noua provocare al celui de-al treilea mileniu căreia Biserica va trebui să-i facă faţă prin misiunea ei33. Hristodoulous. 32 Pr. spirite şi patimi. 21. Dumnezeu a fost eliminat pur şi simplu de mintea omului. Prof. încât produce confuzie şi dezorientare în mintea. Iaşi. 13 29 . Arhiepiscop al Atenei. A fost deschisă astfel calea apariţiei atâtor secte şi curente filozofice care asaltează neîncetat Biserica şi lumea în general32. mândru de cuceririle lui ştiinţifice şi tehnologice. Progresele la care au ajuns ştiinţa şi tehnologia nu au făcut decât să acutizeze ruptura dintre om şi Dumnezeu.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Procesul de secularizare se caracterizează prin trei elemente: izolarea Divinităţii în transcendent. Gheorghe Popa. transformată într-o simplă convingere subiectivă. 2000. ci o gravă eroare teologică protestantă care a confundat transcendenţa lui Dumnezeu cu absenţa Sa din creaţie30. Editura Trinitas. fiindcă Sfânta Scriptură nu promovează separaţia dintre creaţie şi Creatorul ei. Mihai Filimon. 17-19. fizice sau materiale.S. Misiunea socială a Bisericii. Editura Trinitas. Petru Sidoreac. autonomia creaţiei şi a raţiunii umane. din realitatea lumii văzute. şi a fost privatizată.P. p.

239-247. în felul acesta. Prof. p.personalizată în El. În purtarea Sa părintească de grijă faţă de cele create El a „trimis” pe Fiul în trup pământesc. pp. op. pentru ca prin ea să Se unească mai strâns cu toate fiinţele umane purtătoare ale aceleiaşi firi şi cu toată creaţia cu care aceste subiecte sunt legate prin firea lor. 37 Ibidem. sunt rezultatul transfigurării fiinţei umane în Hristos şi Biserică. Dar prin aceasta a făcut pe om cel mai adecvat mediu al exercitării puterii unificatoare a Logosului asupra creaţiei. 46-47. Însuşirile Sale divine străbătute de iubire îşi găsesc.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Se consideră astăzi că pentru o reflectare deplină a duhului creştin spre lume este necesară o înnoire atât a discursului teologic34 din cadrul parohiilor. seria a II-a. de cele create şi cu lipsa lor în viaţa viitoare. mărturia creştină.. Transfigurare şi secularizare. în „Studii Teologice”. 1-3. ianuarie-aprilie 1994. Misiunea Bisericii într-o lume secularizată. forma cea mai eficientă pentru unificarea oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă37. pentru ca întreaga lume să fie „. permite Bisericii ortodoxe şi misiunii ei evanghelizatoare să depăşească atât panteismul. Dr.10). cât şi secularizarea ca rezultat al separării lumii de Dumnezeu. 10.. toate potenţele omului de a fi inelul de legătură între Dumnezeu şi creaţie. în Hristos. p. în virtuţile omului şi în capacitatea de iubire a omului faţă de Dumnezeu şi de semeni. Transfigurarea lumii este misiunea Bisericii readucându-l pe om în starea cea dintru început. anul XLVI. Dumitru Popescu. întemeiate pe prezenţa lui Dumnezeu în creaţie35. dar trebuie avut mereu în vedere că manifestările în lume ale creştinilor. El a pus în actualitate. 14 34 35 . Această prezenţă dată în energiile necreate. care duce la sacralizarea materiei şi împiedică progresul.. Pr. nr. cit. 240. Prof. prin dinamismul transfigurării omului şi creaţiei în Hristos. Ibidem. atât la sate dar mai ales la oraşe. de mai multă ordine şi disciplină a preoţilor şi credincioşilor. 42. cu Hristos36. 36 Pr. Gheorghe Popa. al Cărui chip este omul. pentru care Domnul a zis: „Eu am venit ca lumea viaţă să aibă şi mai mult să aibă” (In. Dr. Fără El omul ar rămâne lipsit de bucuria adevărată în aceasta viaţă. prin Hristos.

Dumitru Stăniloae. Evanghelizarea şi mărturia creştină în veacul apostolic 38 39 Pr... cu deschiderea Lui dumnezeiască spre toată realitatea creată şi cu capacitatea Lui supremă de comuniune umană. 40 Idem. Biserica este astfel a treia Taină. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă. 15 . p. Actualizarea acestei unităţi într-o anumită măsură virtuală a Lui cu subiectele umane ia forma Bisericii39. 2.. dar slăbită prin păcatul omului40.. pp. ci S-a făcut El însuşi ipostasul naturii umane..E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Prin spiritul omenesc. Prin faptul că nu S-a unit cu un ipostas uman. II. ci şi de îndumnezeire a simţirilor trupului. întrucât Hristos este permanent în Biserica Sa şi prin aceasta „până azi lucrează” la mântuirea neamului omenesc. p. De aceea evanghelizarea a fost încredinţată Bisericii şi nu a rămas o simplă lucrare individuală. 11-13.7. a făcut din umanitatea asumată”38 mijlocul de unire şi de îndumnezeire a întregii umanităţi şi creaţii în Dumnezeu.. Cuvântul lui Dumnezeu poate exercita nu numai acţiunea Sa de spiritualizare. Prof. Teologia Dogmatică Ortodoxă. Ibidem. în care Dumnezeu-Cuvântul restabileşte şi ridică la o treaptă mai accentuată unirea Sa cu lumea înfiinţată prin actul creaţiei. 24.

împăraţiei cerurilor” (Mt.7).  apelul spre credinţă în vestea cea nouă (Evanghelia). astfel spus spre o altă perspectivă a credinţei. 86. Misiunea Sfinţilor Apostoli capătă valenţă mântuitoare. ca ascultători ai cuvântului şi de fapt ca ascultători ai Mântuitorului41. trimit pe Sfinţii Apostoli mai departe spre misiune: „Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl. p. Şi suflând asupra lor a zis: «Luaţi Duh Sfânt. Lucrarea Mântuitorului începe cu vestirea împărăţiei lui Dumnezeu: „S-a împlinit vremea…” şi . ca să-l ştie de fapt toţi oamenii de ieri şi de astăzi. Aşa voia Domnul Hrisos să ştie cei dintâi ascultători ai Săi şi cu voia lui Dumnezeu s-a consemnat acest cuvânt al Domnului nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie de la Marcu.s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu”. 16 . deoarece vestesc apropierea . „trimişii Tatălui”. dacă vor crede în Evanghelie şi dacă se pocăiesc. Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie care interesează pe toţi oamenii şi la care nu se poate ajunge decât aşa cum Însuşi Mântuitorul o spune. ţinute vor fi»” (In. care este dăruită exclusiv celor care 41 Ibidem. cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine.pentru că s-a împlinit vremea .„.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Propovăduirea Domnului Hristos.15). vă trimit şi Eu pe voi. 1. conţinând după cum se observă patru afirmaţii care determinau luarea unei decizii cu privire la viaţa religioasă:  împlinirea vremii venirii lui Mesia prezisă de proorocii Vechiului Testament. 10.  apelul spre pocăinţă.. Analizând textul Sfintei Evanghelii observăm că Domnul Hristos şi Sfântul Duh.  venirea în proximitate a Împărăţiei lui Dumnezeu. 20.21-22). Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc... începe cu mesajul adresat contemporanilor Săi: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu.

pentru Biserica Ortodoxă. pp. 4. tom VIII. sau lui Levi-Matei: „Vino după Mine” (Mt. Evanghelizare lumii. Mai întâi. Dan Sandu.Cuza”. Găsim în Sfintele Evanghelii că Mântuitorul chiar înainte cu mult de Patima Sa trimite pe toţi cei apropiaţi Lui în misiune de probă (Mt. Iaşi. învăţându-le să păzească toate câte v-am spus vouă. 28.43). 45-52. ca misiune apostolică. 10.1-4. 2003. sau lui Filip: „Urmează-Mi” (In.19-20).9). în Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. emblema întregii acţiuni de evanghelizare. în două rânduri şi în două grupuri deosebite. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui.59). 17 .28-29). Lc. cunoaştem că îndată după ieşirea la propovăduire şi în vederea întemeierii Bisericii. iar cel ce nu va crede se va osândi (Mc. care s-a petrecut după Înviere şi chiar înainte de Înălţarea la Cer. Mântuitorul s-a îngrijit să caute. 6. acest text fiind. o alegere 42 Pr. cum a spus celor două perechi de fraţi pescari. Şi iată.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti se mântuiesc: „Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Mt. I. “Mergând. devine prelungirea misiunii Domnului Hristos. 11.15-16). Chemarea era adesea de ordin general: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi. Domnul Hristos le-a fost învăţător şi îndrumător chiar dacă în unele situaţii aceştia nu înţelegeau destul de bine rostul chemării lor. 9. care este în mijlocul lor numai în măsura în care ei se află în misiune42.. botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. sau ca altuia.17). 16. Cuza”.I. Din datele Evangheliei. Iaşi. Editura Universităţii „Al. Anterior mandatării misionare a Sfinţilor Apostoli şi a celor şaptezeci de ucenici. Teologia şi practica misiunii azi. O tratare comparativă. Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacurilor” (Mt. Cei care răspundeau acestei chemări şi care Îl urmau erau numiţi în sens larg: „ucenici”. 1. Lect. Teologie. 10.1-11). învăţaţi toate neamurile. aceştia mai apoi crescând numeric au devenit „mulţimea ucenicilor” (Lc.19-21). Alteori chemările erau individuale sau în perechi: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Mt. Celor chemaţi personal le face şi o alegere deosebită din „mulţimea ucenicilor”.. necunoscut: „Urmează-Mă” (Lc. să cheme şi să aleagă pe cei care vor fi „stâlpii” Bisericii. 9.

le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate. zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. Iar de nu este vrednică. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon. Cum însă cei doisprezece Apostoli nu puteau lucra singuri.2). În orice cetate sau sat veţi intra. scuturaţi praful de pe picioarele voastre” (Mt. căci: „secerişul este mult şi lucrători puţini” (Mt. Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul. poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi. uraţi-i. Şi intrând în casă. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus.37. Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu. nici încălţăminte. cel numit Petru. 6.1). Cine nu vă va primi pe voi. propovăduiţi. alege şi pe cei „şaptezeci de ucenici” (Lc. pe demoni scoateţi-i. cu cler şi popor. cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Tămăduiţi pe cei neputincioşi. fratele lui. 10. Şi dacă este casa aceea vrednică. ieşind din casa sau din cetatea aceea. Şi mergând. înviaţi pe cei morţi. Din aceste alegeri începe să 18 . că vrednic este lucrătorul de hrana sa. şi Andrei. Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti „solemnă” şi nominală a grupului celor doisprezece. deosebiţi şi ei de „mulţimea ucenicilor”. la câtva timp după alegerea nominală şi „solemnă” a primului grup. Nici traistă pe drum. curăţiţi pe cei leproşi. nici două haine. pacea voastră întoarcă-se la voi. Filip şi Vartolomeu. în dar aţi luat.114. pe care i-a numit „apostoli”: „Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi. şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi. 10. ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Să nu aveţi nici aur. cel care L-a vândut. în dar să daţi. nici arginţi. nici nu va asculta cuvintele voastre.13-16). Lc. Toma şi Matei vameşul. 9. Lc. vină pacea voastră peste ea. Domnul a hotărât să aleagă acestora şi ajutoare. nici bani în cingătorile voastre. Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui. zicând: «Pace casei acesteia». Şi. Alegerea acestor două grupuri vădeşte sigur intenţia Mântuitorului de a crea o Biserică organizată ierarhic. nici toiag. 10.

44 Diac. Comparativ cu protestantismul şi derivatele acestei mişcări.  învăţăturile pe care aceştia le transmiteau proveneau de la El. le-a Pr. iul.  propovăduirea lor se desfăşura într-un cadru organizat. şi uşile fiind încuiate. Observând toate acestea se pot desprinde în mod clar următoarele concluzii:  cei chemaţi să fie misionari au fost aleşi şi învestiţi de Mântuitorul. pe care îl aflăm din textul Sfintei Evanghelii de la Ioan: „Şi fiind seară. sufletele şi transformându-le în receptacule ale harului dumnezeiesc. nr. se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Lc. şi cel ce se leapădă de Mine.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti se întrevadă. activitatea Bisericii Ortodoxe vădeşte continuitatea şi justeţea misiunii primită de la Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli. care accentuează latura informativă44 şi aproape deloc sfinţitoare. vindecând. 91-94. în ziua aceea. 3-4. prin puterea care i-a fost transmisă. Autoritatea divină cu care-i învesteşte pe Apostoli şi pe cei şaptezeci de ucenici.. în „Studii Teologice”. p. iar din misiunea care li se încredinţează ia contur viitoarea activitate a acesteia. se constată din cuvintele de încheiere: „Cel ce vă ascultă pe voi. a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: «Pace vouă!». Şi zicând acestea. nr. 9-10. întâia a săptămânii (duminica). Ioan Mircea. în „Studii Teologice”. 683.  erau împuterniciţi totodată să vindece şi să sfinţească pe cei care îi primeau. Prof. Astfel înţelegem de ce Biserica Creştin-Ortodoxă nu priveşte evanghelizarea şi mărturia creştină doar ca pe o activitate informativă ci mai ales formativă. al transmiterii harului preoţiei. unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor. Petru David.  evanghelizarea presupunea nu doar simpla transmitere de informaţii.-dec. nov.. Dr. 1968. puţin câte puţin. cea dintâi formă a aşezământului Bisericii43. pp. 2001. pe Mine Mă ascultă. 10. Cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului şi problema ierarhiei bisericeşti. iar cel ce se leapădă de voi. de Mine se leapădă . Rolul disciplinei Îndrumări misionare şi Ecumenism.-dec. în pastoraţia vremii noastre. Un alt aspect care merită adus în atenţie este cel al învestirii misionare a Sfinţilor Apostoli.16). 19 43 .

49.Ap.10). nr. aflându-se toţi împreună (F. le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine.” (Mt. 1-2.1-3. în „Studii Teologice”.-iun. numai fiind îmbrăcaţi cu toată puterea Sfântului Duh de către Hristos Însuşi. acordându-le astfel puteri speciale şi unice pe care mai apoi aceştia le vor transmite prin hirotonie urmaşilor lor. mergând. în ziua Cincizecimii. botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Lucrarea evanghelizatoare.19-20). „sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu” (Col.. 2..8). F. prin coborârea Sfântului Duh „în chip de limbi de foc”. învăţaţi toate neamurile. la rândul lor. pp. De aceea.. vor fi ţinute» (20. Trebuie să remarcăm aici că acest har special a fost transmis doar ucenicilor Săi în sensul cel mai strict al cuvântului ucenic.. 2002. 86 . pe toţi cei cărora li se adresau. Sfântul Duh ce Se odihnea şi strălucea peste El ca Dumnezeu. 45 20 . Deci s-au bucurat ucenicii. Sfinţii Apostoli L-au cunoscut deplin pe Hristos ca Dumnezeu Mântuitorul. Cărora veţi ierta păcatele. Dr..voi sunteţi martorii acestora” (Lc.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti arătat mâinile şi coasta Sa. şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele. Pr. 24. Constantin Preda.. 28.48) iar capacitarea lor pentru această misiune va fi făcută prin dăruirea darului Duhului Sfânt: „. episcopii. Credinţa şi viaţa Bisericii primare. Sfinţii Apostoli au început să facă. Într-adevăr..Amin.şi veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Lc. 1. S-a revărsat deplin peste El şi ca om. a suflat asupra lor şi le-a zis: «Luaţi Duh Sfânt. 19-23). Şi Iisus le-a zis iarăşi: «Pace vouă!. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl. ian. la Cincizecime „Hristos din faţa ucenicilor” devine prin Duhul Sfânt „Hristos din inimile lor”45. dar harul preoţiei le fusese deja transmis. pe Hristos cunoscut prin propovăduirea care li se încredinţase: „Drept aceea.Ap. va fi susţinută de către Sfinţii Apostoli: „. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă.Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu. dorind astfel să-i vadă. distinct pentru fiecare. până la sfârşitul veacului. Şi zicând acestea. vă trimit şi Eu pe voi». 1. în chiar ziua Învierii. 1. pentru că prin înălţarea Sa la cer.14). văzând pe Domnul. Apoi. 24.90.

Reprezentând cele douăsprezece seminţii ale Noului Israel. Precedentă Pogorârii Sfântului Duh această iniţiativă ne arată grija cu care Sfântul Petru dorea să menţină în amănunt caracteristicile exacte ale lucrării Domnului Hristos.Ap.21-22). Apostolul Petru identifică profeţiile referitoare la cel care Îl va trăda pe Mântuitorul şi le vede împlinite exact în evenimentele din viaţa Iscarioteanului. 68. După Înălţarea Domnului un evanghelist model este Sfântul Apostol Petru.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Împuterniciţii Domnului înviat..7). trebuia ca Sfinţii Apostoli să-şi păstreze intact numărul pentru a se învedera iniţierea. 24. ţinută cu ocazia alegerii unui alt Apostol.15-26).29)..108. continuă şi se finalizează cu afirmarea demersului lor clar electiv. şi „Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul” (Ps. 10. 1. F. care s-a adăugat celor Unsprezece pentru a-l înlocui pe Iuda.Ap.Ap.42). 1. sau o putem intui din Epistolele soborniceşti care îl au ca autor. şi instituiţi în vederea acestei mărturii sunt. înainte de toate. martor al Învierii (F. este prezentat ca fiind ales al Domnului (F. pe baze scripturistice (F. în locul lui Iuda Iscarioteanul.Ap. 41) şi le-a poruncit să dea „mărturie” (F. Prima cuvântare a Sfântului Petru.Ap. porneşte de la prezentarea acţiunilor acestuia ca o împlinire a unor profeţii luate disparat din Vechiul Testament: „Facă-se curtea lor pustie şi în locaşurile lor să nu fie locuitori” (Ps.24). Consideră ca pe o poruncă divină necesitatea împlinirii numărului de doisprezece al Apostolilor (F. pornind de la finalul vieţii acestuia. Foarte importantă este condiţia pe care Sfântul Petru o pune pentru alegerea lui Matia: el trebuia să fi însoţit pe Iisus „. cei doisprezece Sfinţi Apostoli (Lc. ca o iniţiativă a divinităţii. a cărui activitate se află consemnată pe larg în cartea Faptele Apostolilor. potrivit planului Său i-a „ales mai înainte” (F. 1.1. Dumnezeu Însuşi. Chiar şi Sfântul Apostol Matia.8).începând cu botezul lui Ioan până în ziua în care S-a înălţat” şi să devină împreună cu cei unsprezece.Ap.15-22). de către 21 . 10.1.Ap.48.

că însuşi David privea încrezător spre venirea lui Mesia: „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea.Ap. Apostolul le dovedeşte din Psalmii 15. un apel către împlinirea şi finalitatea prorociei. Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii. Această acţiune electivă prefigura într-un fel o alta de mai mare amploare.17-21). Că nu vei lăsa sufletul meu în iad. prin propovăduirea Evangheliei46. Cu ocazia acestui măreţ eveniment Sfântul Petru se remarcă în calitate de bun propovăduitor al Sfintei Scripturi. care trebuia făcut cunoscut oamenilor prin misiunea încredinţată lor.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Mântuitorul. umplea . alegerea prin acceptul lor. că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin. Iudeii se consideraseră din totdeauna „poporul cărţii”. beneficiari ai cuvântului dumnezeiesc pe care din fragedă pruncie îl studiau şi totodată pretindeau a-i fi interpreţi fideli. legătura indisolubilă dintre cele două Testamente.1-5) cu multe sute de ani înainte. 22 46 . Pentru aceasta s-a veselit inima mea şi s-a bucurat limba mea. în discursul său. a noii naţiuni cereşti (Biserica) care va lua fiinţă la Rusalii. Ştiind că evreii considerau pe împăratul David un izbăvitor al lui Israel.1. se intuia.mă . nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea. Apostolul prezintă acţiunea Pogorârii Sfântului Duh şi manifestările ucenicilor ca o finalizare a unei proorocii rostite de Ioil (3.8-11 şi 109. dar încă şi trupul meu va sălăşlui întru nădejde. 28. dovedit astfel prin viaţa Sa pământească al cărei martor ocular fusese Sfântul Petru (F. şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura” şi „Zis-a Domnul Domnului Meu: „Şezi de-a dreapta Din textul Mt. iar unii chiar îl numeau Mesia. 19 reiese clar că evanghelizarea era mânâ în mână cu administrarea Sfintei Taine a Botezului şi cu lucrarea de învăţare. În acest caz utilizarea unui text profetic era şi o încercare de convingere pe baza propriilor cunoştinţe. Hristos.vei de veselie cu faţa Ta. însă o aşează în legătură cu venirea lui Mesia cel aşteptat de Israel din vremuri imemoriale şi împlinită în persoana lui Iisus din Nazaret. 2. a unui Nou Legământ.

117.12-26 ).Ap.22. dar expozeul biblic este însoţit şi de apelul ca iudeii să se comporte ca urmaşi ai lui Avraam şi Moise. Is. pentru a da socoteală cu ce putere şi cu al cui acord fac minuni şi predică pe Iisus Nazarineanul. pe Acela săL ascultaţi” (Deut.18. rezultatele fiind deja binecunoscute. Acest discurs a găsit ecou printre ascultătorii de atunci şi a servit pe mai departe ca model propovăduirii Evangheliei în primul veac. Numirea clară a lui Hristos ca fiind „Piatra”.18. însă nu reuşea să aplice respectiva sintagmă la sine şi nici să se identifice cu „piatra”. Sfântul Petru evocă o sintagmă atât de cunoscută iudeilor „piatra din capul unghiului” cu referire strictă la Hristos. 4. a pus şi 47 Ps. ca şi mine.Ap. 23 .3. „…Eu le voi ridica Prooroc din mijlocul fraţilor lor. unde compare împreună cu Sfântul Apostol Ioan ca o consecinţă a activităţii lor misionare anterioare.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Mea. când. desemnându-se intuitiv pe sine ca mandatar al Domnului Iisus. 2.22.18).1-21). şi voi pune cuvintele Mele în gura Lui şi El le va grăi tot ce-I voi porunci Eu” (Deut. În faţa sinedriului evreiesc (F. Afirmată în multe texte veterotestamentare47. că însuşi Îl aştepta.15). 28. sintagma era arhicunoscută membrilor sinedriului şi poporului dar rămăsese până atunci fără o explicaţie deplină şi mulţumitoare. până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”. 118. îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău.4). numire pe care o vom regăsi şi în prima sa epistolă (I Pt. după vindecarea unui olog din naştere. Un alt moment al cunoaşterii şi interpretării hristocentrice a Vechiului Testament s-a petrecut la Templul din Ierusalim. dar şi pentru înţelegerea Bibliei iudaice în Biserică. Sfântul Apostol Petru îşi justifică acţiunea în numele lui Iisus Hristos identificându-l cu Proorocul despre care Moise spusese: „Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi.16. poporul iudeu trebuia să depăşească simpla citire a textelor mesianice şi să treacă la observarea împlinirii lor. De aceea pentru a-şi împlini vocaţia de aşteptător al lui Mesia. chiar în pridvorul numit de popor „al lui Solomon” ( F. Israel se considera „zidirea lui Dumnezeu”. cum eşti tu.

doar că nu existau aceleaşi elemente de circumstanţă. Sinodul din Ierusalim (49-50).9-16).29). în calitate de episcop al Ierusalimului. 5. altul decât autorul uneia dintre epistolele studiate aici.Ap. este o nouă ocazie în care putem observa aspectul colegial al misiunii apostolice (F. 10.18).E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti mai mult în încurcătură pe sinedrişti determinându-i să intensifice ameninţările faţă de cei doi Apostoli.148. anterioară creştinării (F. pe care asemenea oricărui iudeu le respectase. 24 . 5). observându-se astfel predilecţia în a justifica orice cerere pe făgăduinţe sau evenimente anterioare.Ap.18-32). 11. A urmat rugăciunea înălţată împreună cu membrii comunităţii creştine din Ierusalim în care credincioşii de asemenea evocă un citat din Psalmul 2. în opunere cu Biblia: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (F. 48 „Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni?”. ruda Domnului Hristos. în cetatea Iope. ruperea cu tradiţiile biblice iudaice (Legea Veche sau a lui Moise). 10. La o zi după viziunea sutaşului Corneliu. fapt pe care mai apoi îl va reitera şi în casa sutaşului Corneliu. Apostolul Petru după ce este eliberat miraculos din temniţă de către un înger.1-4). iar personajele erau de data aceasta monoteiste. 5. Arestat a doua oară pentru că încălcase interdicţia sinedriului de a vorbi şi face minuni în numele lui Iisus Hristos (F. În dorinţa sa de a nu gusta din vietăţile care i se prezentau în vedenie aduce ca scut păzirea prescripţiilor alimentare iudaice (Lev. Se afirmă oficial. 15).Ap. la acest sinod.Ap. Sfântul Petru are o vedenie prin care i se dă de înţeles că păgânii pot avea parte cu Hristos dacă vin la creştinism (F. Deut. prezidat de Sfântul Apostol Iacov cel Mic. îşi argumentează faptele şi vorbele printr-un citat aluziv din cartea lui Daniel (3. Situaţia se asemăna întrucâtva. în care leagă acţiunile sale de prioritatea ascultării mai mult de Dumnezeu în detrimentul ascultării de oameni.Ap. Sfântului Apostol Petru i se descoperă universalitatea misiunii creştine.

în omul dinăuntru. şi să cunoaşteţi iubirea Iui Hristos cea mai presus de cunoştinţă. efesenilor: „Să vă dăruiască (Dumnezeu-Tatăl).. (F. 178-179. alege martorii50. asupra Căruia Duhul Sfânt era permanent. Sfântul Pavel a fost ales de Dumnezeu. că trebuia potrivit cuvântului Domnului înviat ... 49 50 Pr.8-15.. Apostolii. „Misiunea profetică exercitată de Iisus. care într-o traducere cât mai apropiată are sensul de mărturisitor. astfel încât aceasta a devenit o comunitate evanghelizatoare”49. Acesta este termenul grecesc pentru cuvântul misionar. 3. prin Duhul Său.să ajungă „la marginile pământului”. preţul mărturisirii fiind însăşi viaţa sa oferită cu drag.14). ca să fiţi puternic întăriţi. Astfel. pentru a fi mărturisitorii Domnului înviat înaintea lui Israel şi a lumii.Ap. 6. Constantin Preda. 7. op.Ap. Puterea Duhului Sfânt trimisă de Domnul înviat. Pe lângă grupul celor doisprezece şi Sfântul Arhidiacon Ştefan a primit calitatea de a fi „martor” al Domnului Înviat. scrie şi Sfântul Apostol Pavel.2-3).. şi învestit de asemeni cu puterea Sfântului Duh prin „punerea mâinilor” (F. şi pentru a duce la împlinire misiunea universală. pp. 25 . prin întâlnirea cu Domnul înviat pentru misiunea de a-L mărturisi (F. 51 Prioritatea de care se bucura Israel provenea din două direcţii: una ca depozitar al Legii şi alta ca destinatar cu întâietate geografică. cit. asupra Bisericii.Ap. Prin puterea Duhului Sfânt Biserica dă viaţă. Ca şi grupul celor doisprezece.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti socotite a fi „un jug nepotrivit” şi lipsite de necesitatea observării de către noii creştini proveniţi dintre Neamuri. primul destinatar al mântuirii din care a venit Mesia. 13. (Ef. referitor la mărturia celor doisprezece Apostoli. călăuzeşte. Evanghelizarea lumii poruncită de Mântuitorul începea de la Ierusalim până la „marginile pământului” având ca prioritate a vremii poporul Israel51. putere prin care Domnul înviat este prezent şi lucrător în susţinerea misiunii. Surprinzător este.. transfigurată prin Sfântul Duh. Dr.60). încredinţată de Hristos.16-19). însă şi neamurile păgâne. cu toţii chemaţi la a fi o nouă zidire.”. 22.. s-a împărtăşit prin revărsarea Duhului la Cincizecime.

cultul divin. Gheorghe Petraru.. deoarece Biserica devine în acelaşi timp un principiu şi o condiţie a misiunii creştine56. Misiologie Ortodoxă. 3. în urma predicii Sfinţilor Apostoli despre Hristos în lucrarea Sa mântuitoare. 446. p.. Convertirea este act de încorporare conştientă în Trupul tainic al lui Hristos (Rom. Evanghelizarea şi mărturia creştină sunt în profunzime eclesiale. nr. pp. 57 Pr.. Dumitru Stăniloae. 52 Pr. p. Tuturor celor care voiesc a se împărtăşi de această cunoaştere spre mântuire (Col. Pe aceste considerente Biserica Ortodoxă a înţeles noţiunea de evanghelizare într-o perspectivă eclesiologică bine determinată şi permanentă54. nefiind altceva decât punctul de plecare al mărturiei şi propovăduirii lui Hristos. Constantin Preda. 3 – 4. prof.”52. 36. pp. 22-24.. Dr. în care Biserica ia fiinţă ca o comunitate concretă. din partea Apostolilor: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare din voi în numele lui Iisus Hristos. 26 . op. Răspunsul a fost. 1976... cei care au ascultat acest cuvânt. dr. şi veţi primi darul Sfântului Duh” (F. 56 Ibidem.dr. 60-61. Propovăduirea şi ascultarea Evangheliei sunt „esenţiale pentru actul convertirii”55 iar cuvântul lui Dumnezeu constituie sămânţa conţinutului credinţei (Mt. 12. 55 Pr. Semnificaţia luminii dumnezeieşti în spiritualitatea şi cultul Bisericii Ortodoxe. cu centrul lui.1-30).4-5).10). 53 Noul Testament ne arată că. 2. Dr.38). Sfânta Liturghie. fiind „pătrunşi la inimă”... De aceea evanghelizarea este strâns legată de Biserică.Ap. Hristos li se dăruieşte personal prin lucrarea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii. dar nu în sensul instrumentalist. 13. Biserica este parte integrantă din mesajul Evangheliei57. Misiologie Ortodoxă. Biserica întreagă cunoaşte de la Rusalii pe „Cela ce din sânurile Tatălui S-a deşertat pe Sine şi din cer pe pământ S-a pogorât şi a luat toată firea noastră cea omenească şi a îndumnezeit-o pe ea şi după aceea iarăşi S-a suit la ceruri şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Aşadar. Gheorghe Petraru. Biserica Ortodoxă are propria ei teologie şi practică misionară. au întrebat ce să facă pentru a primi credinţa în Hristos. cit. datorită Sfântului Duh şi venirii Sale personale în lume.. în Ortodoxia. 54 Pr. sacramentalmântuitoare53.

Carmen Gabriela Mândrilă. iul. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Duhul Sfânt este văzut ca o putere iar în mod indirect ca şi Cel care călăuzeşte evanghelizarea. este misiune îndeplinită la superlativ. conform poruncii Mântuitorului adresată lor. 87. 27 58 .Ap..Ap. este organizată asistenţa socială58 prin alegerea şi hirotonirea celor şapte diaconi (F. 1-6). p. 82. şi o bună parte din Europa. dar lucrarea acesteia nu se opreşte doar la ziua Cincizecimii ci.Ap. misiunea creştină se adresează Samariei (F. Asist. 7-12. Ioan Constantinescu. Bucureşti. venind Duhul Sfânt peste voi. 8. 60 Pr. misiunea continuă fiind scopul şi raţiunea de a exista a Bisericii.4-6).. Activitatea deosebit de prodigioasă care îl caracterizează pe Sfântul Pavel. prin directa călăuzire şi protecţie a Sfântului Duh. şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. Pr. 1. aşa cum arată cartea Faptelor Sfinţilor Apostoli. 1999. ceea ce îi atrage şi primele persecuţii. Misiologie Ortodoxă.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Observăm până aici că prin lucrarea de evanghelizare şi prin „mărturia” Sfinţilor Apostoli ia fiinţă Biserica. cele trei călătorii misionare59 au ca rezultat întemeierea de biserici locale bine organizate şi la rându-le mărturisitoare. pp. a doua între anii 51 – 54.. 59 Călătoriile misionare ale Sfântului Apostol Pavel s-au desfăşuirat astfel : prima între anii 45 – 48.-dec. 183 -191. Din pericopa: „Ci veţi lua putere. Studiul Noului Testament – manual pentru Seminariile Teologice. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. pe un areal ce a cuprins întreaga Asie Mică. p. în „Teologie şi Viaţă”. iar acest cadru îl oferă Biserica60. Gheorghe Petraru. iar Biserica începe să devină tot mai vizibilă în peisajul religios iudaic.8) înţelegem importanţa darului Duhului Sfânt pentru abilitarea Sfinţilor Apostoli şi a celorlalţi ucenici în vederea împlinirii misiunii lor de a propovădui Sfânta Evanghelie până la marginile pământului. Cf. O privire de ansamblu chiar şi incompletă asupra cărţii Faptelor Apostolilor întăreşte şi amplifică această perspectivă. Înţelegem că evanghelizarea se desfăşura într-un cadru organizat şi îndrumat de către ucenicii Domnului Iisus. a treia între anii 54 – 58. nr. Drd. 2002. 6. Biserica şi începuturile asistenţei sociale. Dr.. Iaşi.” (F.

Ap. Samarinenii (F.Ap. să Este şi cazul Sfântului Apostol Pavel. 188. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor. de întărire şi încurajare a ucenicilor pentru a fi capabili de îndrăzneală în a-L mărturisi pe Mântuitorul chiar în condiţii de persecuţie: „La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine. căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi. op. După convertirea eunucului etiopian diaconul Filip este răpit de Duhul Domnului şi se regăseşte la Azot. cit. nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi. ci şi ca Cel care provoacă „noi Cincizecimi” destinate să confirme şi să consolideze etapele fundamentale ale misiunii63.Ap. atât în alegerea persoanelor cât şi în indicarea noilor teritorii misionare62. 23.13).29). 28 61 .8-10). Duhul Sfânt este Acela care călăuzeşte Biserica.Ap.40).24. Cuvântarea Sfântului Apostol Petru la Cincizecime (F. în urma eliberării Sfinţilor Petru şi Ioan: „s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi cu îndrăznire propovăduiră cuvântul lui Dumnezeu” (F. 4.8).Ap. 26. Duhului Sfânt îi este atribuit rolul de susţinere a mărturiei. 2. când într-adevăr a compărut în faţa sinedriştilor şi a potentaţilor vremii (F. 8.1-6. ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. 4. (Mt.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti În lucrarea evanghelizatoare din Ierusalim.Ap. După rugăciunea comunităţii persecutate. spre mărturie lor şi păgânilor. Dr.19.Ap.1-17). 11. Nu este dificil.18-20)61. de unde reia propovăduirea Evangheliei până la Cezareea (F.Ap. În faţa Sinedriului care-l interoga. p. Duhul Sfânt nu este prezent numai ca Cel care-i abilitează şi le dă puteri ucenicilor în misiune.14-36) este prezentată ca o consecinţă imediată a darului Duhului Sfânt coborât asupra apostolilor. 4. Constantin Preda.Ap. 62 Referire directă la episodul în care Sfântului Apostol Pavel i se arată că trebuie să meargă în Macedonia (F.12). Sfântul Petru vorbeşte „plin de Duhul Sfânt” (F. 63 Pr. 24. Când evanghelizarea depăşeşte graniţele Ierusalimului. potrivit făgăduinţei Domnului Înviat. Sfântul Petru este „împins de Duhul” să meargă în casa lui Corneliu (F. 8. 10. au primit darul Duhului Sfânt prin punerea mâinilor de către Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan. după ce fuseseră deja botezaţi. 18. lăsându-i pe cei prezenţi uimiţi de „îndrăzneala” lui (F. Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi.31).. 10.

65 Calitatea de trimis a Sfântului Duh reiese şi din textele nou testamentare: Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac” (In. practicat de Sfântul Ioan Botezătorul şi ucenicii săi.20). Îl voi trimite la voi” (In.7). 66 Dintre aceştia enumerăm pe episcopii Timotei şi Tit hirotoniţi de către Sfântul Apostol.Ap. aveau misiunea ca pe un mod de viaţă Acest text ca şi altele serveşte sectarilor penticostali în a-şi susţine doctrina cu privire la glosolalie (vorbirea în limbi) ca dar incontestabil al botezului cu Duh Sfânt. Care este trupul Lui. De altfel într-un mediu păgân ostil evanghelizarea a înfruntat numeroase şi dificile obstacole după cum aflăm din istoria bisericească. până la sfârşitul veacului. neavând decât botezul pocăinţei64. 1. Pavel (II Tm. Care este capul . Referitor la cazul special al iudeului Apollo (F. să creştem întru toate pentru El. Din El. 4. în iubire.4-7). plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Ef. 1. L-a dat pe El cap Bisericii. Căci dacă nu Mă voi duce. potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare. Tit 1. mai presus de toate. dar Scriptura nu ne arată că Apollo şi boteza pe cei care credeau în cuvântul lui. 18. 29 64 .Ap.22-23). ci se limita doar la a-L mărturisi pe Iisus „dovedind din Scripturi că Iisus este Hristos. prin toate legăturile care îi dau tărie. sau că ar fi posedat vreo harismă specială aşa cum aveau Apostolii. Mângâietorul nu va veni la voi. 16. condiţia fiind rămânerea în stare de misiune.24-28). şi se zideşte întru dragoste” (Ef.28). iar dacă Mă voi duce. Sfinţii Apostoli.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti înţelegem că întreaga activitate misionară a Bisericii primare este susţinută şi călăuzită de Duhul Sfânt.” (F. 18. ceilalţi şaptezeci de ucenici şi în continuare urmaşii lor hirotoniţi66. 28. îşi săvârşeşte creşterea. Amin” (Mt. „Ci ţinând adevărul. de asemeni un trimis65: „Eu cu voi sunt în toate zilele.Hristos. 14.6. tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat.16) şi „Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. iar dacă a reuşit să le biruiască este numai pentru că originea şi supravegherea ei este chiar de la Mântuitorul prin Sfântul Duh.15-16). întrucât aşa cum aflăm din nenumărate texte nou-testamentare între Hristos şi Biserica Sa există o legătură ontologică: „Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi. fideli poruncii Mântuitorului. acesta întradevăr propovăduia pe Iisus ca Mesia.

. se ştie doar că „ar fi răspândit învăţătura creştină şi în alte ţări îndepărtate”.. Istoria Bisericească Universală. Sfântul Apostol Petru a predicat în cetăţile Lida. Cf.”. Iope. pp. fratele lui Iacov cel Mic. caracteristicile care vor rămâne definitorii pentru conceptul de misiune creştină. Ioan Constantinescu. cit. Sfântul Apostol Iuda. după cum ştim din istoria Bisericii Ortodoxe.  misiunea lor era în acord cu cerinţele poruncii Mântuitorului: „Mergând.. Cf. Bucureşti. Antiohia. Respectivele concepte se regăsesc în Epistolele soborniceşti studiate ca o mărturie a unităţii şi continuităţii lucrării de evanghelizare desfăşurată de Sfinţii Apostoli. 30 67 . 346. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Macedonia.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti religios. aceasta fiind emblematic pentru întreaga lor activitate. Ei propovăduiau şi trăiau Evanghelia dând mărturie creştină prin faptă şi cuvânt. 3. II. op. Babilon şi Roma. Pr. şi botezaţi-le. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Prof. tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist. Pr. învăţaţi. Ioan Rămureanu.. 1992. Dr. Sfântul Apostol Iacov cel Mic a predicat Evanghelia în Ierusalim fiind şi episcopul acestei biserici. 314-315 şi p. Acestea vor fi. Concepte de evanghelizare după Epistolele soborniceşti Sfântul Apostol Ioan a predicat Evanghelia în Asia Proconsulară.  cei evanghelizaţi dar şi hirotoniţi continuau opera apostolică într-un cadru organizat care era Biserica. pp. autori ai acestora67..... Din studiul activităţii lor de evanghelizare reies câteva consideraţii:  aveau împuternicirea Domnului Hristos prin Sfântul Duh.. 29-36. Cezareea Palestinei.

a fost scrisă înainte de anul 62.. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului. iar nu şi împlinitor. Sfântul Apostol Iacov reluând avertismentul Mântuitorului cu privire la modul în care creştinii ar trebui să se raporteze la timpurile apocaliptice (Mt. 31 68 69 . nu numai ascultători ai lui. Ioan Constantinescu. Ibidem. el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale” (1. Destinatarii Epistolei sunt „cele douăsprezece seminţii care sunt în împrăştiere” (Iac. Rolul Bisericii în societate după Sfinţii Trei Ierarhi. cei care definesc oarecum acest aspect al misiunii creştine70.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Epistolele soborniceşti. asist. iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?” (2. preoţi şi credincioşi şi în special de către Sfinţii Trei Ierarhi. cea a Sfântului Iacov. Cronologic vorbind prima dintre Epistolele soborniceşti. dacă zice cineva că are credinţă. moartă este” (2. Sfântul Apostol Iacov sfătuieşte pe Pr. nr..26). în „Studii Teologice”. ian. în activitatea Bisericii. pledează pentru o propovăduire a Evangheliei prin fapte izvorâte din credinţă: „Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului. Dr. perioada Sinoadelor ecumenice. Vom observa mai târziu. 22-23).-feb.14) folosindu-se în acest scop de comparaţia legăturii dintre suflet şi trup care unul împreună cu celălat fac o fiinţă vie: „Căci precum trupul fără suflet mort este. 70 Pr. fraţii mei. observându-se clar aspectul sobornicesc (universal) al acesteia69. anul martirizării sale68. Viorel Ioniţă. Fiecare autor vine cu un element caracteristic.11). admirabil puse în operă de ierarhi. 1. transpuse în practică. reuşind astfel să întregească imaginea asupra evanghelizării şi mărturiei creştine din primul veac. 21-24. amăgindu-vă pe voi înşivă.1-2. op. 24.1). 1983. expunând astfel o pledoarie pentru mărturia creştină prin modul de viaţă: „Ce folos. în funcţie de autor. aceste concepte ale evanghelizării şi mărturiei creştine. Îndemnul său merge chiar mai departe condiţionând credinţa de existenţa faptelor ca şi element al mântuirii. relevă o anumită complementaritate a principiilor procesului de evanghelizare. pp. cit. astfel şi credinţa fără de fapte. Anticipând într-un fel disputele doctrinare care vor marca Biserica secolelor IV-VIII. p. 316.

oferind totodată şi învăţături despre cum trebuie transpuse în viaţa de zi cu zi principiile Evangheliei.. Caracterul sobornicesc reiese din afirmaţia autorului: „Petru. Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (5.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti credincioşii timpului său. Acest text este adeseori evocat de către sectele neoprotestante ca motivaţie a „misionarismului”71 pe care îl desfăşoară. celor ce prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Iisus Hristos au dobândit o credinţă de acelaşi preţ cu a 71 Misiologie Ortodoxă. unde „misionarii” sectari se încadrează mult mai bine decât în calitatea de „preoţi ai Bisericii”. dar şi pe cei din toate timpurile: „Nu vă faceţi voi mulţi învăţători. slujitor şi apostol al lui Iisus Hristos. învăţătorii) mai mare osândă vom lua” (3. în Asia şi în Bitinia” (I Pt. către cei ce trăiesc împrăştiaţi printre străini. în Pont. duce către concluzia „întoarcerii” la adevăr pentru un creştin deja împins spre rătăcire de „mulţii învăţători” evocaţi mai înainte. apostol al lui Iisus Hristos. 32 . dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva.9). 2.1). Această temă însă va fi tratată într-un subcapitol special dedicat subiectului abordat de această lucrare. aspect întâlnit şi în celelalte epistole soborniceşti. uneori cu mijloace şi metode incorecte. în contextul întregii Epistole. Apostolul avertizează astfel profetic despre pericolul devierii de la învăţăturile Evangheliei. evanghelizarea are şi un rol expiator pentru cel care o desfăşoară: „Fraţii mei. Scopul epistolei este de a încuraja pe creştini în suferinţele pricinuite de persecutori şi de a-i motiva spre mărturie creştină. 1. dus până la agresivitate. Pentru Sfântul Iacov. cum le-ar plăcea să fie recunoscuţi. Sfântul Petru adresează Bisericii două epistole. fraţii mei. ştiind că (noi.. Şi pentru că am vorbit de complementaritatea Epistolelor soborniceşti aducem în atenţie acum faptul că Sfântul Apostol Petru este cel care elucidează problema preoţiei în creştinism (I Pt. 19-20). 76-79. în Galatia. ambele adresate credincioşilor din diferite locuri. în Capadocia. Desigur că analiza textului. pp..1) şi: „Simon Petru.

Introducere în studiul Noului Testament.. Toate trei sunt o pledoarie a iubirii creştine care trebuie să anime pe orice credincios. 33 72 73 . pp.1). Ioan Constantinescu. a fost scrisă undeva în Palestina. spre deosebire de prima. Daniel Mihoc. Epistola sobornicească a Sfântului Iuda. Asist. universale (soborniceşti). ruda Domnului. Vasile Mihoc.. respectiv anii 64 pentru prima. Toate trei epistole ale sale sunt scrise din Efes şi adresate Bisericii. 76 Pr.. 346. 324. Editura Teofania. 2001. ed. şi Apocalipsa75. Drd. 74 Ibidem. au dobândit o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră” arată clar că epistolele nu aveau doar un caracter local ci erau. alături de Evanghelia a IV-a care îi poartă numele. cit. 331. Ioan Mihoc. op. 77 Ibidem. 150-154. pentru a doua. Vom vedea mai târziu pe parcursul acestei lucrări că acest concept evanghelistic va fi unul de prim rang în Biserica Ortodoxă. în anul 64 sau 6677. Ibidem. scrisă din Babilon72 şi 67. p. Astfel pentru adresanţii primei epistole întrebuinţează termenul simplu „vouă” reieşind clar că se adresează credincioşilor Bisericii în general. În a doua epistolă. cit. Vremea scrierii celor două epistole este primul secol creştin. fratele lui Iacov. cel mai probabil Ierusalim. Conceptele sale evanghelistice sunt clare şi scopul este aproape identic: încurajarea spre persistenţă în mărturia creştină prin propriul mod de viaţă.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti noastră” (II Pt. Apostolul şi Evanghelistul Ioan adresează deasemenea întregii Biserici trei epistole. I.. p. mai ales. p. scrisă din Roma73. p. doreşte să elucideze şi problema Parusiei Domnului74. Drd. Cele două expresii: „cei ce trăiesc împrăştiaţi printre străini” şi „celor ce. chiar dacă pentru desemnarea acesteia foloseşte termeni diferiţi. 75 Pr. vol. primul episcop al Ierusalimului76. Prof. Dr. în ciuda cruntelor persecuţii. 348. op. a II-a. Sibiu. Formulările pentru destinatarii celorlalte două epistole sunt: „aleasa doamnă şi către fiii ei” şi „către Gaiu”. Asemeni celorlaţi autori de epistole Pr. 1. Ioan Constantinescu.

Epistolele soborniceşti sursă a principiilor evanghelizării şi mărturiei creştine în vremea Părinţilor Apostolici 78 Ibidem. desprinse din Epistolele soborniceşti am putea spune astfel:  se afirmă posibilitatea apariţiei ereziilor şi ereticilor care vor falsifica adevărul Evangheliei. 347. 34 . p. II.4. transmisă de autorii Epistolelor soborniceşti.  sunt clarificate slujirile şi rolurile în evanghelizare şi în mărturie creştină. Ca să rezumăm pe scurt conceptele evanghelizării şi ale mărturiei creştine.  singure principiile Evangheliei feresc de abaterea de la dreapta credinţă.  este necesară trăirea creştină ca mărturie din iubire a adevărului Evangheliei.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti soborniceşti Sfântul Iuda avertizează de apariţia ereziilor şi îndeamnă la mărturie ca trăire creştină78.

82 Ibidem. pp. Ioan G. rămânerea la „ce este scris” dar şi predicat prin viu grai. chiar cu preţul vieţii pământeşti. Editura Sf. Iustin Martirul şi Filosoful († 165-166)86 şi multe alte mii de creştini. Coman. Drd. Încă din primul veac Biserica abia înfiinţată se confrunta cu ostilitatea mediului păgân şi iudaic. 83 Ibidem. Pr.. Patrologie. aşa cum ştim că s-a întâmplat în secolele următoare. Prof. 84 Pr. op. 322. În desfăşurarea evanghelizării. Ioan Rămureanu. p. 29. p. Dr. a II-a. 71-88. Prof. Dr. op.31.. p. ed. 85 Ibidem. în timpul persecuţiei declanşate de Nero. Sunt celebre persecuţiile sângeroase din timpurile începând de la împăratului roman Nero79 şi continuând până la Iulian Apostatul80. cit. 35. cit. Vasile Mihoc. Ioan83. 1999. că primul obiectiv era consecvenţa faţă de mărturia înaintaşilor lor. Drd.. Policarp episcopul Smirnei († 156)85. Sfântul Petru este martirizat la Roma. aşa cum îndemna şi Sfântul Apostol Pavel pe credincioşii din locurile pe unde predicase Evanghelia (II Tes. 28-29. 158. Apostolul Ioan deşi a murit de moarte naturală prin anul 100. privită fiind ca promotoarea unei credinţe străine şi împotrivitoare rânduielilor religios-statale impuse de autorităţile vremii. Ioan Mihoc. Sfinţii Apostoli Iacov81. Prof. Pr. fusese anterior torturat într-un cazan cu ulei încins în timpul împăratului Domiţian (81-96) iar despre Sfântul Iuda ştim că i-au fost arestaţi fiii din porunca lui Domiţian. Epistolele soborniceşti vor avea. Pr. 1975. op. Dervent. cit. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. era de fapt Dealtfel şi autorii Epistolelor soborniceşti au avut de suferit aceste prigoane. Petru şi Pavel82. 86 Ibidem. 2. Daniel Mihoc. în această perioadă. rolul de fundament în aplicarea conceptelor şi principiilor de evanghelizare şi mărturie creştină. p. Dr. cit.15). efectele. p. p. pp. p. Asist. şi în mod cu totul special în secolele II-V. 43. 80 Istoria Bisericii Universale. Sfântul Iacov este ucis cu pietre sau aruncat de pe aripa templului din Ierusalim din ordinul Sinedriului iudaic în anul 62. colectiv de autori. pp. în anul 67.. aflăm din scrierile patristice. 81 Pr. M-re. 35 79 . Au mărturisit credinţa creştină. Ignatie Teoforul (†107)84. Dr. op.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Era cu totul firesc şi normal ca dinamismul evanghelizării poruncit şi asigurat de Mântuitorul prin Sfântul Duh. Prof. Ioan Constantinescu. 29-30. 37. să continue cu aceeaşi vigoare amplificându-şi chiar. Ioan Rămureanu. Bucureşti. 36.. decurgând din însuşi înţelesul formei gerundivale (mergând).

Iaşi. a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu”.28. Căci.. zice: „împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. deşi au cunoscut şi mărturisit cu toţii universalitatea religiei creştine. Scriitorii creştini din primele patru secole după Hristos. şi este viitoare în sensul că va ajunge la deplinătate numai într-un viitor îndepărtat. 16. Prof. Dr. 47. au înţeles că Biserica lui Hristos pe pamânt. 10. 17. 79..20) vedem cum această formulă s-a transformat în chip firesc în: „. Pr. Ea este actuală în sensul că există deja în sufletele ucenicilor. Gheorghe Petraru. asist. cit. Când Mântuitorul şi-a început propovăduirea a reluat cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul: „S-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu” (Mc.. 87 88 36 . Gheorghe Petraru. dar totodată viitoare. Mt. 2006. Dr. răspunzând fariseilor.20-21). Dr. Această împărăţie există deja pe pământ90. Ecumenism.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti transpunerea în practică a îndemnului la ferire de „învăţătorii mincinoşi” despre care avertizaseră autorii epistolelor soborniceşti87. Teologie Fundamentală şi Misionară.15. 11. După datele sinopticilor. de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea” (Lc. 89 Pr. deşi s-au ocupat de cele mai diferite aspecte ale vieţii creştine. împărăţia lui Dumnezeu este actuală.. împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Lc. Lc. şi. De aceea Mântuitorul afirmă: „Legea şi proorocii au fost până Ia Ioan. Iisus Hristos .. totuşi. op. se identifică cu Împărăţia lui Dumnezeu în plină dezvoltare.. privită în raporturile sale interne sau în relaţiile sale cu tot ceea ce însemna „lumea din afară”. 90 Pr. Dr. va creşte şi se va dezvolta. aproape fără excepţie. la Parusie. Dumitru Stăniloae.lumina lumii şi îndumnezeitorul omului. p. 36. Editura Performantica.. Despre o deosebire între Împărăţia lui Dumnezeu şi Biserică se poate vorbi numai în ceea ce priveşte gradul de realizare şi desăvârşire a fiecăreia în timp şi Pr. 11. Viorel Ioniţă. Astfel Împărăţia lui Dumnezeu despre care vorbeşte atât de des Sfânta Evanghelie este Biserica89.. p.16). p.. 1. „au considerat Biserica creştină ca pe un nucleu separat de lume”88 şi... iată. Misiologie Ortodoxă. iar altă dată.

„marginile pământului” cunoscute la acea vreme. Dr. 95 Pr. Constantin Preda. p. Sfinţitor şi mai ales Mântuitor al fiilor ei şi singurul căruia i se cuvine închinare şi ascultare92.. asist. Prof. Ibidem. 72. 65. Viorel Ioniţă. dar a reuşit să scoată în evidenţă elementele necreştine din societatea Imperiului socotit creştin. În foarte scurt timp. a Evangheliei. În această împărăţie. că lumea este rea în sine). Dr. în toate straturile sociale şi în toate compartimentele de activitate din acea vreme94. 187. mod de viaţă etc. Iulian Apostatul. erau uşor receptate chiar de către unii buni credincioşi ai Bisericii şi astfel apăreau mereu tendinţe de separare faţă de lume ca atare şi nu numai faţă de rătăcirea religioasă şi decadenţa morală a acesteia93.. p. deşi Evanghelia se propovăduia în continuare. op. 14. Biserica este identică cu împărăţia lui Dumnezeu în sensul că ea constituie începutul acestei Împărăţii aici pe pământ91. ceea ce a atras după sine o rapidă pătrundere a principiilor de viaţă creştină.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti în eternitate. Imperiul Roman se încreştinează şi tot atât de repede Biserica creştină îşi lărgeşte spaţiul său până la a se suprapune cu Imperiul Roman. Ioan Rămureanu. Concepţia respectivă a determinat în primele trei secole atitudinea duşmănoasă a celor „din afară” faţă de creştini. îl constituie încercarea împăratului Iulian Apostatul (361-363) de a reînvia păgânismul muribund95. op. cit. învăţător. p. atitudine care a determinat o claustrare a acestora faţă de lume în general. chiar ideile de nuanţă maniheică (ca de exemplu. Iulian Apostatul nu a putut să restaureze păgânismul cu tot ceea ce însemna el: filozofie. 94 Pr. op. cit. p.. 93 Pr. Hristos este împărat. 81. Dr.. 37 91 92 . Procesul de evanghelizare însă nu s-a produs fără dificultăţi şi momentul de criză pe care îl are de înfruntat Biserica creştină în drumul parcurs în secolele I IV spre a deveni o Biserică universală. care a Ibidem. cit. Nu este de mirare că în situaţia dată. p. Începând cu împăratul Constantin cel Mare (300-337) se produce schimbarea radicală cu privire la raporturile dintre religia creştină şi statul roman.

Abia prin crearea a ceea ce numim civilizaţie creştină a putut Biserica să încorporeze toate activităţile umane şi să atingă în mod concret dimensiunea sa de universalitate. spaţiu pe care l-a umplut cu valori creştine corespunzătoare. asist. între care Sfinţii Trei Ierarhi se înscriu la loc de frunte97. cu care religia creştină era datoare societăţii după înlăturarea civilizaţiei păgâne98. op.. socială. nici slobod” (Gal. nici elin. Dr. Viorel Ioniţă. marii săi gânditori din secolele II . op.28). Dr.în Hristos nu este nici iudeu. primit şi cunoscut de ei de la Sfinţii Apostoli. 18. nici rob.. Sfinţii Trei Ierarhi au adus o contribuţie tot atât de importantă la crearea unei civilizaţii creştine. sau. pe baza principiului paulin că „. Ibidem. 99 Pr. asist. 14. Un aport deosebit în activitatea misionară a Părinţilor Apostolici şi a scriitorilor bisericeşti l-au avut scrierile lor. cit. Prin procesul de creştinare treptată a tuturor straturilor sociale şi prin pătrunderea principiilor creştine în toate domeniile de activitate: politică. p. un mare serviciu Bisericii prin aceea că a atras atenţia asupra limitelor şi mai ales asupra sarcinilor Bisericii creştine în societatea Imperiului Roman la jumătatea drumului dintre Constantin cel Mare şi Teodosie cel Mare96. cit.. 16. În primele trei secole. au fixat învăţăturile de credinţă transmise prin Sfânta Tradiţie până în zilele noastre99. împotriva voinţei sale. Pr. p.IV şi din următoarele. universalitatea Bisericii era înţeleasă mai mult în sens etnic şi social. 98 Ibidem. Alături de contribuţia lor hotărâtoare la încheierea controverselor doctrinare şi la formularea unor adevăruri fundamentale ale credinţei ortodoxe. 96 97 38 . mai precis. p. culturală şi economică. care urmând duhului apostolic.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti duşmănit religia creştină mai mult decât oricare dintre împăraţii romani persecutori a adus însă. Biserica ocupase un larg spaţiu în societatea Imperiului Roman din acel timp. 3. Viorel Ioniţă. împotriva diferenţierii etnice şi sociale dintre oameni..

mărturia creştină apare. 12. dacă vrea. Apologeticum. 1976. ca lume marcată de puterea păcatului şi a morţii. 63. ceea ce a făcut să se afirme afirme la acea vreme: „Semen est sanguis christianorum”103 (sângele creştinilor este o sămânţă). Epistola către Diognet socoteşte că singură slujirea misionară prin mărturie creştină. Semnificaţia luminii dumnezeieşti în spiritualitatea şi cultul Bisericii Ortodoxe. asist. eliberată prin puterea lui Hristos cel Înviat.38-39).E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti În concepţia şi mărturisirea lor creştină. 8. cit. p.. Dr.. care va să vină. Gheorghe Petraru. 39 100 . 101 Pr.. acum este timpul de glorie al celebrelor şcoli catehetice de la Alexandria şi Antiohia102. dr.. p. Misiologie Ortodoxă. ca sursă a responsabilităţii şi a speranţei în fiecare moment al istoriei. 103 Tertulian. Dr. cit. Evanghelizarea trebuie să afirme nu numai realitatea îngrozitoare a păcatului uman. 50. 102 Pr. Ioan Rămureanu. înainte de toate. 22. poate să-l facă pe om următor lui Dumnezeu: „Să nu te prindă mirarea că omul poate fi următor lui Dumnezeu.13. bună şi că dragostea lui Dumnezeu cuprinsă în Hristos cel înviat este mai puternică decât puterile întunericului şi ale păcatului101 (Rm. Viorel Ioniţă. apud Pr. ea sesizează unitatea ultimă a umanităţii şi solidaritatea interioară a întregii creaţii în faţa Creatorului. p.. ci şi faptul că această creaţie a lui Dumnezeu este. Cele mai vechi scrieri bisericeşti ale Părinţilor Apostolici stăruie asupra caracterului obligator al evanghelizării ca misiune. evanghelizarea se bazează pe hristologia cosmică şi promovează o vedere integrală a creaţiei. Din această perspectivă se vede că întreaga creaţie este un dar al lui Dumnezeu şi scopul său este sa devină un sacrament permanent al dragostei Sale pentru lume100. Afirmând tensiunea dintre vechea lume. Dr. şi lumea nouă. op. deodată. în „Ortodoxia”. 8. op. Prof. Poate. p. Dumitru Stăniloae. Acum este perioada apologiilor şi a scrierilor polemice. Prof. căci fericirea nu stă în Pr. Câteva exemple de atitudine misionară pot fi desprinse din studierea atitudinilor unor Părinţi Apostolici şi din lucrările aparţinând vremii respective. nr. 3 – 4. Evanghelizarea se desfăşoară plenar în ciuda persecuţiilor sângeroase împotriva creştinilor.

6-10)106. zice: „Unde este multă osteneală.Niţu. G. Ioan Mihălcescu.. acela e următor lui Dumnezeu”104. acolo e mult câştig”. sau în a fi avut şi a asupri pe cei de sub tine.. traducere de Pr. Matei Pâslaru. pe fără adăpost primeşte-i în casă şi pe cel umilit nu-1 trece cu vederea. 105 Sfântul Ignatie Teoforul. desfă ochiurile învoielilor silite.. în „Scrierile Părinţilor Apostolici”. p. Servirea lumii ca misiune este „postul” ales de Dumnezeu: „Iată. I. Matei Pâslaru. înţeleasă tot ca misiune. de Pr. ci cine ia asupră-şi povara aproapelui. 1927. 55. 322. Matei Pâslaru. ca îngrijitori. tratând despre servire. Şi de aceea: „Văduvele să nu fie neîngrijite: după Domnul să fii îngrijitorul lor. cine dă celor lipsiţi din toate cele ce a primit de la Dumnezeu şi se arată a fi ca Dumnezeu pentru cei cărora le ajută. ajutători şi slujitori ai lui Dumnezeu”105. nici a voi să ai mai mult decât cei mai slabi. G. Atunci vei striga şi Dumnezeu te va auzi.N. ec. nu în aceasta se arată cineva următor lui Dumnezeu.Niţu. ec. Epistola întâia către Corinteni a lui Clement Romanul. 106 Epistola lui Barnaba. pune în libertate pe cei răniţi. pătimiţi. Ioan Mihălcescu.. şi pe cel gol care-ţi iese în cale. ec. acesta este postul pe care l-am îndrăgit Eu. Lucraţi împreună cu alţii. I. luptaţi. Şi nimiceşte orice zapis nedrept. 40 104 . 332. ca trăire a Evangheliei. zice Domnul: Dezleagă orice nod al nedreptăţii. îţi zice: Iată-mă. alergaţi. în „Scrierile Părinţilor Apostolici”. 1927. odihniţi. 1927.Niţu.N. vol. I. trad. cine este gata a ajuta pe cel mai slab din puterea sa. dă aceste îndemnuri: „. îmbracă-1.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti a domnii peste aproapele. sculaţi-vă împreună. G. Ioan Mihălcescu. Epistola către Policarp. de faţă sunt. dacă vei arunca de la tine lanţurile şi ridica mîinilor şi cuvântu! de murmurare şi dacă vei da din inimă celui flămând pâinea ta şi tei vei îndura de sufletul smerit” (Is. căci acestea sunt în afară de maiestatea Lui. vol. ec. p. în „Scrierile Părinţilor Apostolici”.N. ec. p. Sfântul Ignatie Teoforul comentând marea slujire a Mântuitorului Hristos. Plângeţi pentru greşelile aproapelui şi scăderile Epistola către Diognet. Atunci lumina ta va izbucni ca aurora şi mântuirea ta va spori repede. traducere de Pr. vol. luptaţi pentru binele tuturor fraţilor. ec. Epistola lui Barnaba condiţionează răsplata numai de servire. Dă pâine celor flămânzi. 57. Pe când încă vei vorbi tu. dreptatea ta va merge înaintea ta şi slava lui Dumnezeu te va înconjura.

Matei Pâslaru. Sfântul Apostol Pavel pune la baza slujirii misionare.. „Fiţi buni între voi şi milostivi. în Ortodoxia. vol. de a căror slujire misionară fuseseră fascinaţi şi care îi determinară în a se converti la creştinism. Nu te lăsa biruit de rău. har căci prin ea se iartă vina pentru păcate. 2. discriminarea etnică ori socială neaflându-se în lucrarea lor misionară.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti lui le socotiţi ca ale voastre”107. Mărturia Sfinţilor Apostoli era deosebit de vie în amintirea lor şi nu de puţine ori ei citau sau îi imitau pe aceştia activând misionar.N. faceţi păcat şi legea vă osândeşte ca pe nişte călcători de lege” (Iac.15.Niţu.9). 1927. ec.” (Ef. apr. tot aşa hotărârea Lui este mântuirea oamenilor şi ea se numeşte Biserică”108. întru Hristos” (Ef. Ioan Mihălcescu. de pr.. ceea ce înseamnă că vedem departe în dumnezeire.”. dovedind profunda transformare a sufletelor. „Şi umblaţi întru iubire precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi s-a dat pe Sine pentru noi. I. Biserica Slujitoare. Spălare pentru că prin ea ne curăţim păcatele. – iun. I Cor. iubirea: „Slujiţi-vă prin iubire unul pe altul căci toată legea se cuprinde într-un singur cuvânt. p. desăvârşire şi spălare. 96 . G. urmând întocmai exemplul Sfinţilor Apostoli ai căror ucenici au fost.. în Scrierile Părinţilor Apostolici. 1. 12. „După cum voinţa Lui devine înfăptuire şi se numeşte «lume». era ecumenică. erau fideli cuvântului Sfântului Apostol Iacov: „Iar de căutaţi la faţa omului. luminare pentru că prin ea se strecoară acea sfântă lumină mântuitoare. iertând unul altuia.21).2)109. n. 4. ec.108.2). ci biruieşte răul cu binele (Rom. cu fapta şi cuvântul. 5. p. 108 Ibidem.1. în acesta: 107 Epistola I a lui Clement către Corinteni.. 1966. „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură.a. precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă. 109 Magistrand Grigoraş Aurel. plângeţi cu cei ce plâng. Tot acelaşi Părinte Apostolic mai scria: „Această lucrare (a mântuirii.. 2.32). 235. trad. 41 . Slujirea misionară a Părinţilor Apostolici. 1. iar desăvârşire o numim pentru că nu e nevoie să fie întregită cu nimic. nr. Cuvintele Sfinţilor Apostoli.) se numeşte în multe feluri: har şi luminare. întrucât peste tot propovăduiau Evanghelia (II Cor. ei le transmiteau întocmai.

de care aminteşte Sfântul Iacov în epistola sa. şi să ne păzim pe noi.27). 5. 712. Propovăduirea Evangheliei ca acţiune de încunoştiinţare a lumii. iar misiunea lor consta tocmai din „întoarcerea la adevăr” a acestora. Părinţii Apostolici slujeau misionar şi prin acţiunile filantropice. De aceea: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini legea lui Hristos” (Gal. Creştinii ajutau prin ofrandele lor pe cei defavorizaţi material şi chiar dacă obiceiul punerii bunurilor în comun dispăruse între creştini lipsurile celor săraci se împlineau prin darurile celor mai avuţi.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Gal. iniţiate la modul organizat încă din vremurile apostolice110. Observăm că starea de decadenţă a lumii contemporane Părinţilor Apostolici era urmare a rătăcirii de la adevărul dumnezeiesc originar. Iaşi. 6. o foarte bună mărturie creştină111. ca şi pentru cei de astăzi. aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor. nr..cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl este: să cercetăm pe orfani şi văduve. ori „cercetarea” de care vorbeşte aici este tocmai o expresie a misiunii iubitoare de lume. Misiunea creştină urbană. desfăşurate în toate mediile locuite.2).. 1996. cit. 42 110 111 . întrucât se ştie că o primă problemă a Bisericii primare a fost sărăcia. 86-88. era împreună cu acţiunile caritabile. credinţa prin fapte. La rândul său.13-14). în „Teologie şi Viaţă”. 130-141. pp. Ajutarea celor săraci. Dr. era pentru creştinii acelor timpuri. Aurelia Luchian. şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii” (1. 1.27). pp. era o dimensiune a misiunii creştine pe care o vor practica la superlativ Sfinţii Părinţi. idealul unui mod de viaţă. op. între care se evidenţiază în mod deosebit Sfinţii Trei Ierarhi. din partea lumii” (Iac.. Îndemnul Sfântului Iacov: „Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatãl. Pr. Fără a se limita doar la propovăduire. fără de pată. în necazurile lor. Mihai Vizitiu. Sfântul Apostol Iacob învaţă pe ucenicii săi care i-au continuat opera misionară: „.

puternic marcate de opera misionară a Sfinţilor Trei Ierarhi. a Sfântului Ioan Damaschinul. 130. activitatea misionară a Bisericii începe să cunoască ceea ce îndeobşte numim „epoca de aur”.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti II. 5. Pr. îngăduită de lege. permisă. respectivul act poruncind ca toţi supuşii Imperiului Roman să adere la creştinism. caracter pe care religia creştină l-a căpătat prin Edictul de la Milan. Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. sursă a evanghelizării şi mărturiei creştine în practica şi concepţia Sfinţilor Părinţi Odată cu recunoaşterea creştinismului ca religie licită112. Cf. 112 43 . Ioan Rămureanu. a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Prof. şi a multor altora asemeni lor. Dr. 113 Acest act legal a fost emis de către împăratul Teodosie cel Mare la 28 februarie 380 şi reînnoit la 10 ianuarie 381. Epistolele soborniceşti. p. secolele IV – VII. Istoria Bisericească Universală – manual pentru Seminariile teologice. emis de împăratul Constantin cel Mare în anul 313. dar mai ales după Edictul de la Constantinopol113. 1992. Dicţionarul Explicativ al limbii române – legală. Bucureşti.

şi mai puţin în laturile celelalte. misiunea Bisericii avea mai mult un caracter evanghelizator pentru cei din afara ei. caracterizată printr-o falsă închinare şi o moralitate nepermisă. pentru că ea este de la Dumnezeu. aplicând parcă îndemnul Sfântului Iacov (Iac. 5. Vasile cel Mare (330-379) şi Grigorie de Nazians (330-390). Marele ierarh de la Cezareea Capadociei s-a ocupat în mai multe rânduri. şi nu reuşea să aibă decât valenţe limitate. sfinţitor şi conducător. cu statut de excelenţă şi eminenţă au fost şi rămân Sfinţii Trei Ierarhi. ci că provine din libertatea omului şi există ca o lipsă a binelui. nu poate fi autor al răului. misiunea era mult obstrucţionată de grelele persecuţii din partea statului păgân. dar simţindu-se chemat spre a se angaja cu toată capacitatea sa de muncă în slujba Bisericii. Binele Absolut. iar Dumnezeu. nu poate conţine în sine răul. Dacă în secolele I – III şi primele două decenii din secolul IV. Protagoniştii acestei opere misionare.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Misiunea se desfăşoară de acum pe mai multe direcţii. Creaţia. 44 . dar pe care îi determină să devină creştini. Astfel concluzia sa constituie una dintre premisele majore ale deschiderii faţă de lume. în legătură cu care considera că nu are existenţă în sine. iar pentru cei din Biserică misiunea se manifesta şi caritativ. Sfântul Vasile cel Mare a înţeles că primii călugări creştini încercau să dea naştere în pustie unei lumi opuse lumii antice păgâne. de aceea prin noua dimensiune pe care el o dă monahismului. tot ceea ce există în lume este bun în sine şi trebuie sustras de sub influenţa păcatului. lumea. Sfântul Vasile cel Mare a fost de la bun început o fire înclinată spre viaţa contemplativă. păstrînd sensul şi scopul originar al ascezei. nu a ezitat să-şi dedice propriile resurse intelectuale şi morale în folosul celorlalţi. odată cu vremurile de libertate desfăşurarea misiunii atinge un caracter plenar. De aceea. În perioda restricţiilor. Această posibilitate fiind de fapt esenţa misiunii creştine. A trebuit ca Biserica să cunoască timpul libertăţii pentru a îndeplini la modul admirabil misiunea ei. nu întâmplător. de originea şi esenţa răului în lume. reuşind să cuprindă şi să se adreseze şi celor din afara Bisericii. Ioan Gură de Aur (354-407). doreşte să angajeze pe monahi în slujba societăţii.).

Ioan G. Ene Branişte. ci şi monahilor. Orice păstor de suflete anterior Sfântului Ioan Gură de Aur s-a ocupat de educaţia religios-morală a păstoriţilor săi. Opera de binefacere iniţiată şi condusă de el poate fi pusă în legătură cu activitatea sa de reformare a monahismului. vol. Sfântul Ioan Gură de Aur a preferat. Pr. dar şi cu sesizarea deosebit de clară a nevoilor lumii. în care puteau învăţa carte şi diferite meserii. Grigorie de Nazianz. 2001. dar nota dominantă a misiunii creştine până în 114 Mod de viaţă în comun al călugărilor din mânăstiri.-feb. după numele întemeietorului. în Studii Teologice. azile pentru bătrâni.. să se dedice mai mult educării religios-morale a poporului. Viorel Ioniţă. Prof. Pr. şi şcoli pentru copii. în care călugării îşi aveau un aport important la îngrijirea celor în nevoi.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti pe care Sfântul Vasile o recomandă nu numai simplilor credincioşi. o mare clădire pentru călătorii străini. care a fost numit „Vasiliada”. Cf. 100. nr. Sfântul Vasile cel Mare a organizat asistenţa socială a Bisericii încă din timpul păstoririi sale ca preot. Sfântul Vasile a anexat la mânăstirile înfiinţate de el spitale. Dr. p.1-2. Rolul Bisericii în societate după Sfinţii Trei Ierarhi. Coman. ian. Prof. 116 Patrologiae cursus completus. sau aziluri pentru bolnavi şi săraci. Caransebeş. Patrologie. 857 A .. apud Pr.. în care bunurile aparţin tuturor vieţuitorilor.909 C. a fost înfiinţat după anul 370115 şi inaugurat la anul 374. şi cuprindea case pentru îngrijirea leproşilor. p. asist. incapabili de a se mişca. Ecaterina Branişte. 112. pentru ca prin produsul muncii lor să contribuie la întreţinerea aşezămintelor. După ce a pus ultimele baze ale vieţii monahale de rânduială cenobitică114. p. Cf. dar marele aşezământ de lângă Cezareea Capadociei. fiind invitat şi Sf. 45 . XXXV. Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase. urmând înclinaţiei proprii şi cerinţelor timpului. 13. Dr. Editura Diocezană. care a rostit şi o celebră cuvântare cu această ocazie116. 1983. series graeca. col. dar nu lipsiţi cu totul de posibilitatea de a lucra ceva cu mîinile. li s-au clădit ateliere meşteşugăreşti.. Aşezământul caritabil este de fapt primul spital din lume. 115 Este anul începerii episcopatului său în Cezareea Capadociei. Dr. Prof. pentru a permite călugărilor să se implice în mod concret pentru binele semenilor lor. Infirmilor.

să instituie un stil general de viaţă creştină. asist. Ioan G. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog. op. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi. cu un total de aproximativ 18. cantine populare. Ioan G. 16. un mic orăşel al ospitalităţii şi filantropiei creştine care adăpostea mii de oameni. cit. El se preocupă nu numai de îmbunătăţirea vieţii creştine a auditorilor săi.000 de versuri. Coman. Aceştia în unanimitate consideră că misiunea în deplinătatea ei este o trăsătură specifică preoţiei acordată de Mântuitorul Sfinţilor Apostoli şi prin ei urmaşilor lor. Prof. Continuând activitatea misionară a Sfântului Vasile cel Mare. este o dovadă a mărturiei creştine: „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău.. 17. prin cuvântul lor” (In. dar mai ales din anii de păstorire ca arhiepiscop al capitalei Imperiului. dar şi pentru străinii veniţi în capitală şi cărora li se dădeau haine şi bani de cheltuială pentru întoarcerea acasă. Viorel Ioniţă. şi de crearea unor valori culturale creştine care să depăşească pe cele păgâne. 46 . Sfântul Grigorie de Nazianz este „una din cele mai mare podoabe ale literaturii şi gândirii patristice”. Pr. Dar aportul deosebit al acestor Sfinţi Ierarhi în lucrarea misionară a creştinismului îl constituie fixarea bazelor învăţătoreşti despre cele trei laturi ale misiunii Bisericii.17-20). Coman118. Dr. cuvântul Tău este adevărul. p. Precum M-ai trimis pe Mine în lume. ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. încă din timpul activităţii sale la Antiohia. Sfântul Ioan Gură de Aur a organizat nenumărate spitale. op.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti secolul IV o constituia faptul că aceasta se îndrepta doar spre comunitatea creştină propriu-zisă. Dr. p. după cum îl defineşte Părintele Prof. cit. El a creat de fapt o suburbie întreagă în Constatinopol. ci şi pentru cei ce vor crede în Mine. Sfântul Grigorie de Nazianz este preocupat de ideea accesibilităţii creştinilor la valorile culturale profane din vremea sa. 117 118 Pr. Prin cele 507 poezii ale sale. ci urmăreşte înviorarea principiilor creştine a vieţii morale a întregii societăţi117. 121. Sfântul Ioan Gură de Aur este interesat însă. şi Eu i-am trimis pe ei în lume. adăposturi pentru infirmi şi nu numai pentru săracii capitalei..

1.înseamnă a avea alese însuşiri morale şi intelectuale. pe cel cu mintea şi cugetul întinat (Ps. şi căutau altceva mai trainic. I Tm.47). S-a pogorât la Iad pentru strămoşii noştri. mai-iun. în „Studii Teologice”. I. un om integru. pe lângă vocaţie . în stare să conducă la adevăr pe cel căzut în păcat sau în necredinţă. p. „A fi misionar . din orice religie. 2. Înţelegând înălţimea preoţiei. 24.învăţăm de la Sfinţii Trei Ierarhi.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Observăm că problema sfinţirii urmaşilor Sfinţilor Apostoli este consemnată aici în mod clar. încât Evanghelia să se răspândească mai întâi prin exemplul vieţii sale proprii şi apoi prin învăţăturile pe care le dă oamenilor.. slujitorul altarului îşi vădeşte credinţa prin viaţa sa. nr. 1984. 6. 47 .4. suferinţă. Exemplu în această privinţă este Sfântul Apostol Pavel. conştientă că Dumnezeu există. Aceşti mari dascălii ai lumii şi ierarhi depăşeau pe contemporanii lor. Responsabilitatea misionară.19) a fost ecoul care a urmărit sufletul celor trei dascăli.8. 5. S-a jertfit pentru noi. iar rătăcirea nu-şi găseşte loc. după Sfinţii Trei Ierarhi. că S-a descoperit. Preotul ca unul care propovăduieşte Evanghelia lui Hristos trebuie să fie în toată deplinătatea firii. P. 306. un răspuns complet la întrebările sufletului şi pe acesta l-au găsit în învăţătura creştină”119. apără pe fiecare credincios în parte. a pătimit pentru fărădelegile noastre. „Cel ce va face şi va învăţa. David. Însuşirile morale şi pregătirea sufletească şi intelectuală menţin turma duhovnicească întreagă. unde şi noi putem ajunge şi ne putem împărtăşi de viaţa de veci. S-a întrupat. pregătire. 5-6. depăşesc obişnuitul.5). îndemn. 119 Diac. Conf. mai copleşitor. a înviat din morţi făcându-Se început învierii noastre. a cărui activitate. Evanghelistul trebuie să fie o persoană responsabilă. în care să nu existe vicleşug (In. S-a înălţat întru slavă. a poseda forţa propovăduirii altora şi a-i determină la îndreptarea vieţii sau la mărirea virtuţii. acela mare se va chema” (Mt.

. pentru a avea un succes misionar deplin. 2.8). II Pt. Sfinţii Trei Ierarhi nu tolerează sminteala şi au cuvinte de foc împotriva celor nepăsători şi îndărătnici. pp. de aceea cad în viclenie..cel ce a îndurat tot felul de vrăjmăşii. Nu trebuie să se angajeze într-o lucrare despre care ştiu prea puţin sau deloc. nr.12. „.17-20). Numai aşa îl vor urma căutătorii de Dumnezeu şi nu vor fugi să caute răspuns nevoilor lor sufleteşti în altă parte (F.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Pentru un slujitor al altarului. pe care le expun ca pilde pentru cei chemaţi şi împuterniciţi să îndeplinească lucrare misionară. Costachi Grigoraş...29. plecând de la unele cazuri negative ale Vechiului şi Noului Testament. Despre preoţie. Cel care se pregăteşte pentru misiunea propovăduirii Evangheliei trebuie să aibă şi să simtă vocaţia. Iaşi. Exemplu de dragoste pentru tradiţiile străbune. un trăitor al cinstei în faţa oamenilor. îmbrăcat în platoşa dreptăţii şi încins cu sabia adevărului. ci pentru mântuirea oamenilor. în „Biserica Ortodoxă Română”. traducere de Pr. Fecioru. în nepricepere sau întrebuinţează rău Preoţia”122. 1. „Atunci eşti un propovăduitor desăvârşit. p. pentru a fi pregătit oricând şi bine. studiul şi exerciţiul nu trebuie întrerupte niciodată. Să fie atât de angajat în misiunea sa încât să poată spune cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu.. Editura Trinitas. Misionarul ca unul care se pregăteşte pentru propovăduirea Evangheliei. ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 953... 122 Ibidem. când şi prin cele ce faci şi prin cele ce înveţi duci pe ucenicii tăi. vas ales şi apostol al neamurilor. spune Sfântul Ioan Gură de Aur. trebuie să fie un următor al lui Hristos şi convins că „Evanghelia nu este de la oamenii” (Gal. 1957. un mijlocitor al iertării. dar a şi avut tot Pr.. 976. 121 Sfântul Ioan Gură de Aur. 2. ţinând seama de nevoile celor din jurul său120.20). El este un exponent al împăcării. 20.Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura!. 7-9. D. 10. celor nedrepţi şi iresponsabili. „Sunt condamnaţi cei ce nu simt Preoţia. pe credincioşi. vocaţie desăvârşită este Sfântul Apostol Pavel.Ap. 2000.”. la viaţa fericită pe care a făgăduit-o Mîntuitorul Hristos”121. „. 48 120 . p.

op. păstrând prin aceasta o legătură vie cu Mântuitorul: „Eu sunt viţa cea adevărată. „Voi sunteţi sarea pământului şi lumina lumii” (Mt. 953. 1-2.. 968-970.” (In. Sfinţii Grigorie de Nazianz şi Vasile cel Mare făceau apel la tot ceea ce este uman în cugetarea veche pentru folosirea acesteia în propovăduirea Ibidem. în descoperirea lui Dumnezeu . vor fi iertate şi cărora le veţi ţine. pentru diversitatea sufletelor şi nenumăratelor îndeletniciri ale credincioşilor. p. astfel au gândit Sfinţii Trei Ierarhi conştienţi de darul preoţiei primit de ei prin Taina Hirotoniei şi au lucrat în consecinţă „cu timp şi fără timp” (II Tm. 20. 5. ţinute vor fi. în „Biserica Ortodoxă Română”.” (In. iar voi sunteţi mlădiţele. Fiecare dintre slujitorii altarului sau dintre candidaţii la Preoţie trebuie să fie conştient de vocaţie.. 49 123 124 .5). dar nu din lume... să o caute”.. iar Sfântul Grigorie de Nazianz definea preoţia ca „arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”. 15.. p. cărora veţi ierta păcatele. nr. cit.13). ci şi pentru o mare mulţime de oameni. plecând de la cuvintele Evangheliei: „Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta. Misiunea evanghelizării este angajată în lume şi pentru lume.. 1968.”125. ca să-şi pună cineva sufletul pentru prietenii săi” (In. Sfântul Grigorie de Nazianz. ca pe o lumină sfântă. pp. arăta Sfântul Ioan Gură de Aur123. au primit.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti felul de biruinţe.. N-a încetat vreodată lupta şi niciodată nu i-a lipsit cununa.22-23).Tatăl şi în lucrarea Sfântului Duh: „Luaţi Duh Sfânt. „Dacă nu o simt.. Slujirea preoţească îşi are originea în arhieria Mântuitorului Hristos. scoţând în evidenţă slujirea Bisericii lui Hristos în lume şi iniţiind o teologie creştină a slujirii misionare. 133. au păstrat şi au transmis prin hirotonie succesiunea în credinţă şi au păstrat succesiunea apostolică. spunea Sfântul Grigorie de Nazianz124.13).2). fiind slujitoare omului în toate aspectele vieţii. au fost şi au rămas în comuniune cu Hristos şi cu cei pe care i-au slujit. 125 Sfântul Ioan Gură de Aur. 4. „Preotul trăieşte nu numai pentru el. 15. Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont sau mai scurt : Despre preoţie. Sfinţii Trei Ierarhi sunt cei care au accentuat umanismul evanghelic şi responsabilitatea creştină.”.

. Pavel. Bucureşti. dar larg la suflet. 50 126 . 8. apud Diac.. 1995. temut. 127 Ibidem. „… preoţia este mai mare decât o dregătorie împărătească şi este o diferenţă ca între trup şi suflet. dar iubit. 129 Teodor M.. Atitudinea Sfântului Vasile cel Mare faţă de cultura şi filosofia antică. au micşorat unghiul de vedere filozofic asupra creştinismului şi a intensificat misiunea Bisericii lui Hristos. p. dar înţelegător. Dr. Toată gândirea lor era fundamentată pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie anterioară lor.. Misiunea propovăduirii Evangheliei este o îndeletnicire sfântă şi harică.”128. Responsabilitatea misionară după Sfinţii Trei Ierarhi. a sfinţirii şi binecuvântării. 128 Sfântul Ioan Gură de Aur. cele Cinci cuvântări teologice ale Sfântului Grigorie de Nazianz. Popescu. şi dacă aceştia au scris diferite lucrări referitoare la misiune. David. Conf. Aceştia considerau că lumea nu este un vrăjmaş. p.. liniştirea conştiinţelor. Omiliile şi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. dar popular. Constantin C. El trebuie să ştie că răspunde de sufletele oamenilor şi la judecata particulară şi la judecata obştească (II Cor. ci un teren unde atletul creştin obţine laurii umanităţii. dar şi lecţii vii de mărturie creştină.. lipsit de mândrie. smerit. Biserica Mrturisitoare.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Evangheliei şi viaţa creştină126. Prof. care vine ca importanţă îndată după Biblie”129. 108. Sfinţii Părinţi au în Biserica ortodoxă o valoare confesională documentară. potolirea schismelor şi înlăturarea ereziilor. 945. Slujitorul trebuie să fie cucernic. toate dovedesc îndeletnicirea sfântă şi harică a propovăduirii Evangheliei. „Crainici ai Sfintei Tradiţii. drept. dar nu slugarnic. a conducerii şi întăririi obştei pe care fiecare a păstorit-o. Observăm că Evanghelizarea în gândirea şi atitudinea Sfinţilor Trei Ierarhi era o continuare a misiunii Sfinţilor Apostoli.21). p. Sfinţii Trei Ierarhi au mărit aria de înţelegere a Evangheliei în lumea confuză a religiilor naturiste. de aceea Sfinţii Trei Ierarhi au căutat pacea în Biserică. de fapt nu au făcut decât să ofere memoriei Bisericii tratate sistematizate. op. aspru. autoritar. Tratatul despre Sfântul Duh şi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. fiindcă provine de la Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli şi prin urmaşii acestora. Editura Credinţa Noastră. cit. Petru I. nu lauda oamenilor127. 309.

au considerat Biserica creştină un nucleu separat de lume şi. 1.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti III. şi deşi au cunoscut şi mărturisit cu toţii universalitatea religiei creştine. în afara intereselor misionare sau apologetice. Aspecte ale evanghelizării în primele două milenii de creştinism III. Aceasta situaţie a fost condiţionată în primele trei secole de atitudinea 51 . deşi s-au ocupat de cele mai diferite aspecte ale vieţii creştine. Dimensiunile misiunii creştine conform Epistolelor soborniceşti Scriitorii creştini din primele patru secole după Hristos. şi-au îndreptat atenţia în exclusivitate asupra acestor aleşi. privită în raporturile sale interne sau în relaţiile sale cu tot ceea ce însemna „lumea din afară”. aproape fără excepţie. totuşi.

respectând astfel mesajul-poruncă al Mântuitorului: „.” (Gal. 13. nu se opreşte la evenimentele prin care Hristos a adus-o şi a dăruit-o lumii prin Întruparea. Sfinţii Trei Ierarhi au adus o contribuţie tot atât de importantă la crearea unei civilizaţii creştine.a. Odată cu zorii libertăţii creştinismului.8). Misiunea mântuirii lumii sau a oamenilor. făcuţi posibili de Sfântul Împărat Constantin.m. ci se continuă până la sfârşitul lumii. de aceea şi misiunea sa a început să fie una de acomodare cu condiţiile existente în acea vreme. Prin procesul de creştinare treptată a tuturor straturilor sociale şi prin pătrunderea principiilor creştine în toate domeniile de activitate: politică.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti duşmănoasă a celor „din afară” faţă de creştini. 1.. nici elin.d. socială. nici liber. Moartea şi Învierea Sa. aşa cum mărturisea Sfântul Apostol Pavel: „ Nu mai este iudeu. culturală. ieri şi azi şi în veac” (Evr.8). Abia prin crearea a ceea ce numim civilizaţie creştină a putut Biserica să încorporeze toate activităţile umane şi să atingă în mod concret dimensiunea sa de universalitate. reuşind să depăşească şi diferenţele etnice şi culturale. atitudine care a determinat o claustrare a acestora faţă de lume în general. între care Sfinţii Trei Ierarhi se înscriu la loc de frunte. cu care religia creştină era datoare societăţii după înlăturarea civilizaţiei păgîne. pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. marii săi gînditori din a doua jumătate a secolului IV şi din perioada care a urmat.Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. spaţiu larg în societatea imperiului.. Domnul Iisus Hristos „este Acelaşi. ş. nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască. Biserica ocupase un. Alături de contribuţia lor hotărâtoare la încheierea controverselor doctrinare şi la formularea unor adevăruri fundamentale ale credinţei ortodoxe. spaţiu pe care 1-a umplut cu valori creştine corespunzătoare.. Biserica a început să umple toate aspectele vieţii Imperiului Roman. 52 . 3.Ap. nu mai este nici rob.28). pentru că Însuşi Dăruitorul şi Împlinitorul ei.” (F.

1) şi este păstrată prin Duhul 53 . După învierea Sa din morţi s-a arătat Sfinţilor Apostoli. Drept aceea. pentru a-l ajuta. 12. 5.20). El a ales un alt mod. 12. învăţându-le să păzească toate câte am poruncit vouă” (Mt. se realizase prin Jertfa Mântuitorului. I Cor. o altă cale de a fi prezent în lume şi de a lucra mântuirea ei.18). Hristos este „capul” ei şi în totalite credincioşii ei sunt „mădulare ale acestui trup” tainic. Prin misiunea continuă a Bisericii pacea între om şi Dumnezeu se restabileşte astfel încât omul să poată avea pacea pe care Însuşi Hristos o făgăduise: „Pace vă las vouă. Col. toţi oamenii.2) este realizată de Fiul (Rom. Împăcarea omului cu Dumnezeu. prin misiunea Bisericii.19-20). zicându-le: „Datu-mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Mântuitorul nu s-a despărţit de lume. 28. ci a rămas mai departe în mijlocul ei conform făgăduinţei făcute Apostolilor: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” (Mt.12. Comunitatea ideală în care şi prin care se pot mântui oamenii pentru că ea nu e deosebită de Hristos. astfel luând fiinţă în mod văzut Biserica creştină prin care se continuă misiunea mântuirii lumii.” (In. 28.27). 1. 2.1). Domnul Hristos transmite omului chemarea lui Dumnezeu la pace cu Cerul (I Cor. 5. Iniţiativa în acţiunea de împăcare a omului cu Părintele Ceresc porneşte de la Dumnezeu (Ef. 14. şi urma să cuprindă peste secole.4-5. sacramentalmisteric (Rom. 7.Ap. pacea Mea o dau vouă.15) şi la viaţă în El. mergând învăţaţi toate neamurile. nu precum dă lumea vă dau Eu. 1. referindu-se la acea pacea interioară pe care o oferă conştiinţa împăcată cu Dumnezeu. operă a Sfintei Treimi.1-41). Dar omul nu putea de unul singur să atingă acest ţel. „Şi atunci intră din nou în acţiune bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu care hotărăşte să vină în întâmpinarea omului.27. La Cincizecime prin pogorârea Sfântului Duh asupra Sfinţilor Apostoli şi în urma cuvântului Sfântului Apostol Petru s-au botezat „trei mii de suflete” (F. trimiţându-L pe Fiul Său să realizeze această împăcare (Rom. botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Prin Înălţarea la cer. misiunea preoţească în cadrul Bisericii.

43). În Împărăţia lui Dumnezeu se intră prin Sfânta Taină a Botezului.17) ea fiind absolut necesară omului: «Împacă-te cu Dumnezeu şi cazi la pace. Lc. „Ca şi creaţia împăcarea este rodul dragostei lui Dumnezeu faţă de creaturile Sale şi izvorăşte din înţelepciunea divină (Iac.. Prof. 2. Mihai Vizitiu. unde fiecare om mântuit are un loc al său: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Prof. pp. 3. Taină administrată de Pr. 54 130 . Esenţa acestui proces se revarsă prin misiunea Bisericii. Împăcarea însă nu se transmite automat omului. Mijloacele pentru ajungerea la această stare sunt oferite de Biserică.Ap.12. Împărăţia lui Dumnezeu este o realitate spirituală şi obiectivă. 1983. 21. Comuniune şi înnoire spirituală în contextul secularizării lumii moderne. 14.2). la care sunt chemaţi.. p. care se dăruieşte de Dumnezeu şi se poate lua (Mt. nr. sau „naşterea din apă şi din Duh” (In.4). de către împuterniciţi speciali.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Sfânt (Rom. Dr. Hristos este împărat.17)130. 16.33) şi se poate lua cu „năvală” de către cei „sârguincioşi” (Mt. prin Duhul Sfânt toţi oamenii: „Prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe.21)”131. rezultatul transfigurării fiind locuirea veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos-Domn al păcii şi al înfrăţirii între oameni.5).-iun. 131 Ibidem. întrucât într-un anumit fel Biserica se identifică cu Împărăţia lui Dumnezeu132. scăpând de stricăciunea poftei celei din lume” (II Pt. 14. 1. „puterea cea de sus” (In. sfinţitor şi mai ales Mântuitor al fiilor acesteia. Gheorghe Popa. 2. 11.41).. Scopul ultim al împăcării omului cu Dumnezeu este transfigurarea până la îndumnezeirea după har. 132 Pr. efectuată la modul organizat. ea trebuie căutată (Mt. În această împărăţie. 152-154.. aşa cum şi cei botezaţi în ziua Cincizecimi au făcut-o.16). Drd. 3. 6. 288. omul depune şi eforturi proprii.3). apr. (F. în Hristos. în Ortodoxia. învăţător. la fel cum pentru păstrarea acestui dar al lui Dumnezeu. 3. înzestraţi cu diferite daruri şi harisme. Atunci bine va fi de tine» (Iov 32. ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi. ci trebuie să fie precedată de anumite acţiuni personale.” (In.

22-24. Mântuirea doar prin Biserică. ne apropie de El şi de împărăţia Lui .17-18). Preoţia creştină . Biserica continuă lucrarea mântuirii lumii. deschide ochii minţii şi inimii omului pentru primirea adevărului revelat.15-16). afirmă Sfântul Petru (F. Biserica ni-L comunică pe Hristos în stare de jertfă pentru mântuirea noastră. Evanghelia deschide mintea credinciosului. Biserica acţionează în numele şi cu puterea lui Hristos (Mc. dă cunoştinţa de Dumnezeu. 1990. Făcându-se om. 4. Biserica este prelungirea lui Hristos şi credincioşii sunt ca mădularele unei viţe (In. împărtăşirea cu darul Arhim. pe alţii prooroci. înseamnă mântuire doar prin Iisus Hristos ca unic Mântuitor. Ea lucrează la mântuirea oamenilor cu mijloacele date de Însuşi Hristos. arhiereu şi împărat. zidiţi ca „pietre vii” (I Pt. Prin vestirea Evangheliei Biserica continuă să vestească adevărul mântuirii descoperit de Hristos pentru mântuirea omului.12). 4. iul. la lucrul slujirii la zidirea trupului lui Hristos” (Ef. nr. 4. 28. 15. în prima sa epistolă. Acestea sunt: Sfânta Evanghelia şi Sfintele Taine. 4. 2. în „Studii Teologice”.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Biserică prin slujitorii ei. dar unirea cu Hristos. 2. pp.o misiune sublimă în viaţa oamenilor. Chesarie Gheorghescu.. pentru că El este Capul Bisericii (Ef.1) rânduiţi de Domnul Hristos „pe unii ca să fie apostoli. pe alţii păstori şi învăţători.6-7).20). 16. spre desăvârşirea sfinţilor. 55 133 . 2. El este în Biserică şi cu Biserica (Mt. 4. a dat omului o putere nouă. direct „preoţi” (I Pt. Fiul lui Dumnezeu întrupat ne-a adus viaţă nouă.Ap. „Piatra cea din capul unghiului” (I Pt. Am putea spune că Biserica este prelungirea lui Hristos în timp şi spaţiu. 5. în chip deosebit prin Sfînta Euharistie. rămâne Fiu al lui Dumnezeu şi prin El putem păstra comuniunea cu Dumnezeu133.20-22).5). îndeplinind cele trei slujiri pe care le-a săvârşit Însuşi Domnul Hristos: profet. „piatra cea vie” (I Pt.5) sau ca şi „pietrele” unei clădiri (Ef. Prin Sfintele Taine. Sfântul Apostol Pavel numeşte slujitorii Bisericii „iconomii” Sfintelor Taine pe care le săvârşesc (I Cor.4). Dr.11-12) iar Sfântul Apostol Petru îi numeşte. 2.-aug.1-3).

fie în pilde. Fiul lui Dumnezeu cel viu” (Mt. deoarece a fost zidită pe temelia mărturisirii Apostolilor şi profeţilor. Bucureşti.18). 6. împărtăşind-o credincioşilor autentică şi curată. Mântuitorul i-a spus: „Şi Eu zic ţie: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt. Dr. 1. 16. Teologie Dogmatică Ortodoxă. 4. Pr.. vol. dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi” (II Cor. Col. „Piatra” din acest text este credinţa mărturisită în dumnezeirea lui Hristos.18). ci ea este o taină. aşa cum se spune în Sfânta Liturghie: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos.12). Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. întemeind biserici creştine şi lucrând la „desăvârşirea sfinţilor”. Ef.3. 2003. Filip. Biserica (Ef.24. 13. 2. (Ef. p. Scopul întăririi şi desăvârşirii creştinilor s-a făcut ca toţi să slujească lui Hristos şi ca toţi să contribuie la „zidirea Trupului lui Hristos”. Dumitru Stăniloae. 4. 16. Apostolii sunt cei care au primit învăţătura direct de la Domnul Hristos. 2. Sfinţii Apostolii sunt aceia care prin puterea primită de la Domnul Hristos au mers pretutindeni. După ce Sfântul Apostol Petru a mărturisit: „Tu eşti Hristosul. „a treia taină”135. fie în mod direct. au păzit-o ca pe un „mărgăritar de mare preţ”. Biserica este aceea care continuă misiunea mântuirii până în „ziua lui Hristos Iisus” (Filip. 56 134 135 . care se desăvârşeşte spre împlinire mereu ca un „locaş sfânt în Domnul” (Ef. nici doar o comunitate de credincioşi.21). 13.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti dumnezeiesc este primit numai prin Sfintele Taine134.20). 6. ed. a III-a. prin care se revarsă dragostea lui Dumnezeu.16). sau chiar Însuşi Hristos.23. taină a unirii cu Hristos. adică a creştinilor care fuseseră botezaţi. dusă „până la marginile pământului”.. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a anunţat întemeierea împărăţiei Sale.6). Prof. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă. propovăduind Evanghelia „la toată făptura”. Idem.. Biserica nu este o simplă instituţie. p. Mărturisirea dumnezeirii Domnului. Vestirea întemeierii Bisericii a făcut-o Mântuitorul în modul cel mai clar în Cezareea Palestinei. III. a Bisericii. este temelia Bisericii. 4.

3. ci formativă cu reflexe în trăire. 4. Propovăduirea Evangheliei. trăirea în împărăţia harului oferită în şi prin Biserică. sfinţirea credincioşilor şi păstorirea lor. faţă de vieţuirea de mai înainte. diferitele daruri date de Sfântul Duh în Biserică. 1. o trăire care transformă fiinţa umană.10-11). în tendinţa de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. salvarea omenirii de la osânda păcatului. însuşirea ei. transfigurarea făpturii vechi în făptură nouă. Am observat în primele pagini ale acestui studiu că evanghelizarea a fost încredinţată Sfinţilor Apostoli şi prin ei episcopilor.9-11). care înalţă pe om către cele mai înalte zări ale vieţii duhovniceşti. „Iconomia tainei celei din veac ascunse”. sunt ţintele misiunii creştin-ortodoxe. Evanghelizarea nu este doar informativă. iar de la aceştia se transmite preoţilor şi diaconilor. căpătarea de puteri în lupta împotriva păcatului. pe omul cel vechi. Tit 1.5). împărtăşirea cu Sfintele Taine. dar chiar şi îngerilor..3. a tainei chemării neamurilor la aceeaşi cinste cu poporul ales. a pus temelie şi a fondat biserici locale pe învăţătura Domnului Hristos (I Cor. nu au decât un singur scop: realizarea unei făpturi noi. deşi hotărîrea fusese luată din veci şi adusă la îndeplinire prin Iisus Hristos (Ef.22-24). În Biserică sunt făcute cunoscute înţelepciunea şi tainele lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. cum o dovedeşte chiar Sfântul Apostol Pavel care ca şi ceilalţi Apostoli. se 57 . aşa cum eronat procedează neoprotestanţii.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Temelia Bisericii este pusă de toţi Apostolii. 3. la acest punct. exemple fiind: alegerea şi hirotonia celor şapte diaconi (F. cel zidit după chipul lui Dumnezeu. întru dreptate şi întru sfinţenia adevărului” (Ef.1-6). rânduirea prin hirotonie de episcopi şi preoţi în bisericile nouînfiinţate ale Asiei Mici (I Tm.14. 4.. şi consta în propovăduirea Evangheliei. De aceea. şi să vă înnoiţi iarăşi cu duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou.Ap. Apropierea de Dumnezeu prin Iisus Hristos. Acest lucru este subliniat şi de Sfântul Pavel: „Să lepădaţi. 6. a evanghelizării. s-a făcut cunoscută prin Biserică nu numai oamenilor. după har.

58 136 . considerată în Ortodoxie specială şi cu caracter specific. care se traduce „popor”. Un sinonim pentru „laic” este cuvântul „mirean”.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti cuvine cred. o clarificare a rolului laicilor în Biserică. dar şi pentru a afirma preoţia tuturor credincioşilor. Mediul teologic protestant îşi ia ca bază doctrinară pentru a respinge învăţătura despre preoţia harică sacramentală. al credincioşilor nehirotoniţi. III. 137 Cuvântul „laic” provine din grecescul „laos”. în mediul teologic protestant136. rolul laicilor137. începând cu secolul XV şi până astăzi. a suscitat diferite opinii şi practici. şi este folosit pentru a desemna masele de credincioşi. ci mai ales observarea practicii Bisericii primare şi felul în care aceasta a fost continuată de Sfânta Tradiţie. Misiunea laicilor în Biserică după Epistolele soborniceşti De prea multe ori neînţeles sau chiar interpretat exagerat. 2. în misiunea Bisericii. aşa cum reiese el din Epistolele soborniceşti. La acest punct al lucrării nu ne-am propus să analizăm justeţea sau injusteţea teoriilor protestante. unele texte din Noul Testament şi resping în mod categoric practica apostolică şi Am acordat generic denumirea de „mediu teologic protestant” înţelegând prin aceasta toate grupările desprinse din Reforma Protestantă.

iar acum sunteţi miluiţi. Purtaţi-vă cu cinste între neamuri. iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. în ziua când îi va cerceta. Textele în discuţie sunt: „Iar voi sunteţi seminţie aleasă. este într-adevăr o afirmaţie biblică. în vecii vecilor.” (I Pt. preoţie împărătească. adică a tuturor credincioşilor. Fie dregătorilor. pentru Domnul. neam sfânt. Pentru a înţelege rolul laicilor în cadrul Bisericii.6). După cum se poate vedea. spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor 59 . dar misiunea laicilor nu este întru totul identică misiunii preoţeşti. numindu-i „preoţie împărătească” şi le dă în continuare sfaturi asupra rolului şi misiunii lor: „Voi care odinioară nu eraţi popor. Ortodoxia pornind de la practica Sfinţilor Apostoli a considerat că „preoţia universală”. 2. preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său.urm. oricărei orânduiri omeneşti. Sfântul Apostol Petru se adresează laicilor. Lui fie slava şi puterea. 1.9). ca înalt stăpânitor. ca unora ce sunt trimişi de el. ş. între care ultima cu importante urmări este cea a hirotoniei femeilor. voi care odinioară n-aveaţi parte de milă. Amin!” (Ap. Supuneţi-vă. ştiut fiind că nu admit decât Sfânta Scriptură (Sola Scriptura) ca bază a învăţăturilor lor. Derivările care au decurs din interpretarea proprie a acestor versete au căpătat în timp grave devieri atât doctrinare dar mai ales practice. ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric. ca în ceea ce ei acum vă bârfesc ca pe nişte făcători de ele privind ei mai de aproape faptele voastre cele bune. să vă feriţi de poftele cele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului. la lumina Sa cea minunată. Consider că din studierea practicii creştin-ortodoxe se poate observa adevărul sau dimpotrivă neadevărul acestei intrepretări. Iubiţilor vă îndemn ca pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ. fie împăratului. este bine să luăm în studiu Epistola a I-a a Sfântului Apostol Petru (2. „Şi ne-a făcut pe noi împărăţie.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti bisericească.9.). să preamărească pe Dumnezeu. popor agonisit de Dumnezeu.

Găsim la Sfinţii Părinţi că „omul este în acelaşi timp împărat. Căci aşa este voia lui Dumnezeu. O bună lămurire asupra rolului laicilor în misiunea creştină o dau chiar scrierile patristice. 60 . Altfel spus ei propovăduiesc Evanghelia prin modul lor de viaţă creştin..” (I Pt. dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii.prof. ci ca robi ai lui Dumnezeu. cinstiţi pe împărat. Slugilor. iubiţi frăţia. veţi pătimi şi veţi răbda. întrucât prin Botez şi prin Mirungere primesc vocaţia de a deveni preoţi. Stăniloae. aceasta este plăcut lui Dumnezeu. pentru greşeală. dar fără o răspundere formală. pentru binele făcut.10-21). D. ai lor şi ai altor credincioşi apropiaţi sau şi ai altor oameni. ca voi.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti de bine. cu toată frica. pp. Misiunea creştină ca preoţie universală primită de la Hristos . temeţi-vă de Dumnezeu. că şi Hristos a pătimit pentru voi. preot din cauza autojertfirii. fără obligaţia sau puterea sfinţirii pentru comunitatea bisericească. prin faptele voastre cele bune. Trăiţi ca oamenii liberi. Rugăciunile pe care le fac credincioşii personal şi viaţa de jertfă pe care o practică pentru ei 138 Pr. prooroc. supuneţi-vă stăpânilor voştri. pe nedrept. 2. să închideţi gura oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă. Căci spre aceasta aţi fost chemaţi. ca să păşiţi pe urmele Lui. cu gândul la El. Acest text explică. ce laudă este dacă. ci şi celor urâcioşi. care în concepţia ortodoxă au într-adevăr de îndeplinit o misiune. ca un iniţiat în tainele dumnezeieşti. presupune că toţi sunt preoţi şi jertfe în Biserică. toţi sunt învăţători şi călăuzitori spre mântuire.. Teologia Dogmatică. Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu.Arhiereul cel Mare. dându-vă pildă. Căci. să sufere cineva întristări. destul de limpede.. proroc şi preot ca şi Hristos: împărat în virtutea stăpânirii lui peste patimi. Daţi tuturor cinste.dr. că misiunea creştinilor obişnuiţi. nu numai celor buni şi blânzi. dau o bună mărturie creştină despre credinţa lor. 164-165. primiţi bătaie întru răbdare? Iar dacă. aşa cum le revine preoţilor hirotoniţi138.

P. În cazul Sfinţilor Apostoli. 2. apud. Interpretarea epistolei I Petru. dar trebuie să avem în vedere că acest har le-a fost transmis de către cei care cu adevărat au această putere conferită prin Hirotonie. transmise prin Duhul Sfânt ca daruri. şi pot aduce jertfe spirituale.. pot colabora cu preoţia ierarhică în toate laturile ei de activitate. preoţia lor se poate de acum desfăşura plenar.-dec. I Petru II. Preoţia universală. 61 . Mirungerii şi Euharistiei. prin pogorârea Sfântului Duh. Acest aspect apare clar din chiar cuvintele Domnului: „Aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor încât văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. 5. îşi iau puterea din aducerea continuă a jertfei lui Hristos şi din împărtăşirea de ea”139. Toţi creştinii sunt implicaţi în misiune dar fiecare participă după darul primit de la Hristos140. Oancea. primit prin Sfintele Taine de iniţiere credincioşii pot participa la preoţia Iui Hristos. 139 140 Pr. 9.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti înşişi şi în relaţiile lor cu alţii. (Studiu exegetic-dogmatic) în Ortodoxia. I Petru II.. Didim Alexandrinul. Încât nici jertfele spirituale sau materiale nu sunt bine primite de Dumnezeu decât dacă sunt aduse prin preoţia specială sau în unire cu ea „prin Iisus Hristos” (I Pt. Harul general pe care-l primesc toţi creştinii derivă din slujirile sau demnităţile lui Hristos ca Preot şi Împărat. 140-141. p.. Constantin I. Oancea. nr.. duhovnicească nu se poate exercita decât în dependenţă de preoţia ierarhică. pp. 9. 4. 143.5). şi în ascultare de Biserică.G. Drd. Îi numeşte „preoţie împărătească” deoarece prin Sfintele Taine arătate devin deodată împăraţi şi preoţi în sens duhovnicesc.. Drd. Constantin I. Sfântul Apostol Petru spune creştinilor care alcătuiesc Biserica: „voi sunteţi seminţie aleasă” în sensul că sunt deosebiţi de iudei şi de păgâni.16). oct. Pr. Datorită harului preoţiei împărăteşti. Demnitatea aceasta se obţine numai în Biserică. 1988. 39. 1763-1764. Preoţia universală a creştinilor e primită de la Hristos prin Duhul Sfânt ca urmare a împărtăşirii de Sfintele Taine ale Botezului.

căci dacă ar fi făcuţi jertfă cu sila. nu s-ar sfinţi în lăuntrul lor. 1. ca închinarea voastră cea duhovnicească” (Rom. Teologia Dogmatică. 62 141 142 . ci ale comunităţii ca întreg şi ale tuturor credincioşilor. Preoţie. prin faptele dragostei frăţeşti (I Pt.. Creştinii sunt numiţi „preoţie împărătească” întrucât au har prin Sfintele Taine: Botez. 3. primeşte jertfele particulare ale credincioşilor în unitate cu jertfa Iui Hristos şi în unitatea lor întreolaltă. Omilii. pentru îndurările lui Dumnezeu. 4. Cãci numai prin Hristos ca jertfã pot intra şi ei ca jertfã la Tatãl. El încadrează jertfele şi rugăciunile tuturor în jertfa şi rugãciunea Bisericii ca întreg. „…jertfele creştinilor. Mirungere şi Euharistie. Sfântul Pavel a amintit importanţa şi misiunea laicilor şi a vorbit despre harurile pe care ei le pot avea şi despre felul în care ei trebuie să le folosească spre binele Bisericii. Dar cineva. 165. alăturate la jertfa lui Hristos”141. în Ortodoxia. pe care o aduce în numele tuturor şi pentru toţi. Origen. fraţilor. La rândul său. sau ei înşişi ca jertfe. prin participarea la jertfa Euharistică (I Pt. prin rugăciune şi prin slujirea fiecăruia cu „harul cel de multe feluri” (I Pt. taină şi slujire în viaţa Bisericii. Putem aminti: „Vă îndemn. Preoţii slujitori nu aduc numai jertfele şi rugăciunile lor personale.10-11). El primeşte jertfele şi rugăciunile tuturor şi le uneşte cu jertfa lui Hristos. ca să se realizeze jertfa Bisericii în Hristos. p. 2.Ap..3.prof.. nr. Prof.8-9). trebuind sã reprezinte pe Hristos care Se aduce jertfã pentru toţi. 4.3. Constantin Galeriu. 12..22. la slujirile lui Hristos şi ale Apostolilor şi al ierarhiei bisericeşti. 546. trebuie să se alăture jertfei lui Hristos. O iniţiativă a lor în jertfire e necesară.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Misiunea preoţiei universale se exercită pe linia celor trei slujiri şi în trei chipuri: prin cult. F. toţi creştinii sunt participanţi activi. 1982. 12. apud Pr.43). fac parte din Trupul lui Hristos întrucât Pr. p. în limita darului lor. să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie. bine plăcută lui Dumnezeu. sfântă. 4. 2.dr. Stăniloae. P. 522.. D. cum nu se sfinţeau păgânii sau evreii..1). În virtutea acestui har de multe feluri. Origen afirmă la acest verset că „fiecare poate deveni «preot» al propriei sale existenţe”142. Acesta e preotul Noului Testament..G.

p. Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii (teză de doctorat). nu singuri. pp. 140-141. însă. cele trei slujiri sau demnităţi ale Lui la nivelul lor: învăţătorească. 144 Cf.. Pr. Oancea. Starea de creştin este starea omului adus la lumină şi repus în drepturile sale anterioare căderii în păcat. Aşa cum Apostolii au primit prin suflarea Duhului Sfânt asupră-le de la Domnul Hristos. este rezultatul operei mântuitoare a Domnului Hristos. care primeşte preoţia împărătească prin Sfintele Taine este consacrat în acelaşi timp. Preoţia împărătească sau duhovnicească nu e altceva decât însăşi starea de creştin. în Ortodoxia. Preoţia universală este dependentă de Preoţia lui Hristos care-i este izvor şi călăuză. aceasta.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti participă la rugăciunea Bisericii şi la aducerea Jertfei euharistice. dar în măsuri diferite143. în primii ani ai misiunii creştine: primirea de oaspeţi. Constantin I. nr. Lect. Dumitru Radu. altfel spus ospitalitatea ca misiune cu efect evanghelizator. „prin harul lui Dumnezeu. 4. în comuniune cu celelalte mădulare. ci împreună cu preotul sau episcopul. în sens larg şi impropriu într-un fel de preot sau învăţător. 63 143 . Drd. op. cel de multe feluri” (I Pt. de a-1 «găzdui» pe călător şi mai ales pe vestitorul Evangheliei. este starea de dreptate firească în care omul se regăseşte ca fiu al lui Dumnezeu prin Hristos Cel Care 1-a mântuit prin jertfa şi învierea Sa144. 1-2.10). Fiecare creştin este responsabil în mod individual şi comunitar de creşterea şi de unitatea Bisericii creştine. Oricare dintre credincioşi participă la Sfânta Euharistie. tot aşa şi creştinul. dar nu în afara Bisericii sau fără participarea purtătorilor preoţiei. 316. numai într-o anume manieră credinciosul participă la aducerea jertfei euharistice şi anume ca mădular al Trupului lui Hristos. cit. la care este chemat creştinul ca împreună lucrător cu El. creştinii sunt angajaţi direct şi efectiv alături de Hristos pentru propria lor desăvârşire. Un alt rol în misiunea Bisericii pentru laici este întâlnit în chiar practica primilor creştini. însă în mod diferit. 1978. disponibilitatea de a primi pe cel «străin». Pr. Prin preoţia universală. împărătească şi arhierească.

de pr.20. Observăm deci că primii creştini nehirotoniţi nu erau doar simpli spectatori ai creştinismului.18. 28.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Mântuitorul Însuşi prevăzuse pentru ucenicii Săi trimişi în misiune că vor beneficia de acest fel de ospitalitate: „Să nu aveţi nici aur. Lucian de Samosata (120 . nici bani în cingătorile voastre. 10. care se lăsau înşelaţi şi exploataţi de către filosoful cinic Proteu. Nici traistă pe drum. 4-6. Din cartea Faptelor Apostolilor desprindem o mulţime de texte. îl veţi cunoaşte. ci aveau o misiune146 precisă pe care o exercitau în colaborare cu cei mandataţi ai Bisericii. 32-33. 17.Ap. Învăţătura celor Doisprezece Apostoli (Didahia). în Scrierile Părinţilor Apostolici.23. 10. să nu ia nimic decât pâine. pp. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.32. că vrednic este lucrătorul de hrana sa. 1995. astfel ei aveau un important rol în evanghelizare. Dumitru Fecioru. când pleacă. într-o operă a sa intitulată Moartea lui Pelegrin. dar dacă cere bani. care vine la voi. este profet fals Apostolul.6. (F.190 d Hr).7). 64 145 . Ospitalitatea trebuia practicată cu discernământ: „Tot cel ce vine în numele Domnului să fie primit. Prima comunitate creştină a dat o importanţă deosebită ospitalităţii. În orice cetate sau sat veţi intra. 146 Nu lipsesc de altfel sfaturile practice care privesc modul oferirii ospitalităţii pentru a putea astfel demasca pe cei care ar încerca să profite de buna credinţă a altora. trad. Practicarea ospitalităţii era înţeleasă de către primii creştini ca un exerciţiu al dragostei dăruitoare. nici arginţi. până ce găseşte alt sălaş. iar apoi. dar şi ca o „practică” misionară ajutându-i pe Sfinţii Apostoli. XI. dr. este profet fals”145. dar dacă rămâne trei zile. îşi bate joc de naivitatea creştinilor. cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi” (Mt.911). dacă este nevoie. ajutaţi-l cât puteţi. care vorbesc despre ospitalitate. Această practică a „ospitalităţii misionare” este întâlnită şi recomandată creştinilor începând imediat cu perioada post-apostolică. primii creştini au contribuit la răspândirea veştii Evangheliei aproape în toată lumea cunoscută atunci. Bucureşti. să fie primit ca Domnul. ospeţindu-i gratis şi cu bucurie în propriile case. nici toiag. nici două haine.43. Un exemplu în acest sens îl găsim în scrierile Părinţilor Apostolici: „Orice Apostol. că veţi avea pricepere să deosebiţi dreapta de stânga Dacă cel ce vine este un drumeţ. dar să nu rămână la voi decât două sau trei zile.”. 9. nici încălţăminte. după ce îl cercetaţi.

1994. dar şi faţă de ceilalţi. Aici se desăvârşeşte unitatea dintre suflet şi trup. Constantin Galeriu. dar ea nu se exercită ca o slujire autonomă. prin jertfelnicia lor. p. ediţia a II-a.  sunt factorul cheie în transmiterea credinţei celor din familiile lor. Mitropolitul Irineu.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Ortodoxia subliniază că preoţia harică sau sacramentală. Prof. În virtutea apostolatului laic Biserica încurajează pe credincioşii îmbunătăţiţi duhovniceşte la lucrarea sa misionară. Preoţia generală sau obştească... întreţinând vie Evanghelia. primită prin Taina Hirotoniei. în deplină armonie şi comuniune147. care se realizează în mod solidar. Biserica Ortodoxă valorifică fructuos şi autentic participarea credincioşilor. Pr. Preoţie. Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor. 65 147 148 . p. Fiecare are locul şi slujirea sa: preotul nu poate înlocui pe credincioşi după cum aceştia nu pot sluji cele sfinte în locul preotului. Mihălcescu. Tot un rol misionar al laicilor este şi transmiterea credinţei din generaţie în generaţie. în frunte cu preotul. constituie o vocaţie distinctă şi unică.  acţionează filantropic. Euharistie) este de asemenea o răspundere esenţială pentru ansamblul Bisericii.. ca şi chivernisirea creştină a familiilor. Din cele prezentate se pot creiona câteva caracteristici ale misiunii laicilor:  intrarea lor în Biserică este rodul misiunii înfăptuite de purtătorii harului preoţiei. taină şi slujire în viaţa Bisericii. ori educarea în spirit creştin a copiilor. 548. la viaţa parohiei. iar credinciosul este cu adevărat o fiinţă întreagă148. primită prin tainele încorporării în Hristos (Botez. Mirungere. Biserica să acţioneze misionar. săvârşită de episcop. faţă de cei din Biserică. Teologia luptătoare.  ajută.  împreună cu aceştia laicii acţionează perfecţionându-şi trăirea creştină pentru a fi o bună mărturie celor din afara Bisericii. 77. Există deci o singură responsabilitate de ansamblu.

Biserica se dovedea astfel o zidire trainică şi bine închegată. III. de obicei anonimi pentru istoria pământească. 28. doctorii fără de arginţi. care continuau să acţioneze misionar prin abilităţile specifice lor.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Mărturie în acest sens sunt toate acţiunile misionare înfăptuite îndelungul vremii. dar cu siguranţă consemnaţi în istoria Cerului. şi mulţi alţii.20) avea să continue misiunea încredinţată ei de Hristos. considerată în general ca fiind prima carte a „misiunii”. Toate darurile şi harismele acordate de Domnul Hristos prin Duhul Sfânt Bisericii aveau un singur scop: sfinţirea vieţii cu finalitate în accederea în Împărăţia lui Dumnezeu. ca de pildă Sfinţii Cosma şi Damian. a Evangheliei. 3. avea ca primă caracteristică propovăduirea mesajului divin al împăcării omului cu Dumnezeu prin Jertfa Domnului Hristos. Unitatea evanghelizării şi mărturiei creştine în Biserică Am observat până acum că misiunea apostolică şi în continuare cea a Sfinţilor Părinţi. prezintă extinderea Cuvântului mântuirii până la marginile pământului prin puterea lucrătoare a Duhului Sfânt şi a mărturiei 66 . care din veac în veac „până la sfârşitul veacurilor” (Mt. Urmarea acceptării Evangheliei era încorporarea în Biserică a celor misionaţi. Cartea Faptele Apostolilor.

Rezidirea întregii umanităţi. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine. iar în acelaşi timp „întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu.Ap. după cum Însuşi afirmă: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. interpretând hristologic datele Scripturii. însă aceasta se poate realiza numai în colaborare cu Hristos. 1. şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. începând de la Ierusalim” (Lc. acela aduce roadă multă. potrivit planului dumnezeiesc.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti curajoase a celor care au devenit de la început slujitori ai Cuvântului şi mărturisitori ai Domnului înviat. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi. dacă nu rămâneţi în Mine. Conform primului mandat. ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi 67 . dacă nu rămâne în viţă. şi reliefat exemplar prin călătoriile misionare ale Sfântului Pavel. presupune transformarea vieţii spre idealul cerut de Dumnezeu. finalitatea evanghelizării. este indicată aria geografică a mărturiei ucenicilor „în Ierusalim. căci fără Mine nu puteţi face nimic. trebuia să pătimească şi să învie din morţi. voi sunteţi mlădiţele. 24. un moment emoţionant în care Cuvântul interpretează Cuvântul. Reiese din porunca Mântuitorului aspectul itinerant al misiunii ca semn al deschiderii faţă de toate popoarele lumii. iar altul la începutul cărţii Faptelor Apostolilor. în Samaria şi până la marginile pământului” (F. tot aşa nici voi. Eu sunt viţa. În comunităţile nou înfiinţate se săvârşea Sfânta Jertfă (Euharistia) pentru împlinirea sfinţirii ca ideal al misiunii.45-47). în calea spre Emaus. Mesia anunţat de Scripturi. În al doilea mandat. în perioada Bisericii inaugurată odată cu pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime.8). unul la încheierea Evangheliei scrisă de el. Domnul înviat. cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă. Apar semnificative cele două mandate misionare ale Domnului înviat prezente în scrierile Sfântului Evanghelist Luca. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el. îi ajută pe ucenici să înţeleagă că.

68 149 . nov. 14.6) şi aici „sfinţii” sunt chemaţi să participe şi ei „la stabilirea adevărului lui Hristos. evidenţierea rolului de „lumină” cerut de Mântuitorul ucenicilor Săi. ci o cunoaştere prin experienţă a prezenţei. să devină fii ai lui Dumnezeu. (In. prin însuşirea lui. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl. aşa v-am iubit şi Eu pe voi.-dec. Am putea spune că odată împlinit acest deziderat. Desigur că datorită unor condiţii istorice nefavorabile. 1992. iar prin sfinţenie la cunoaşterea lui Dumnezeu. mai ales. Mihai Vizitiu. a puterii şi a iubirii lui Dumnezeu» în noi”150. se atinge unul din punctele forte ale evanghelizării dar mai ales al mărturiei creştine. nr. Biserica a fost adesea împiedicată să facă misiune în adevăratul sens al Pr. credinciosul ajunge la sfinţenie. o cunoaştere «nu numai teoretică. în „Teologie şi Viaţă”.14). Însă la cunoaşterea adevărului nu se poate ajunge decât numai prin Biserică pentru că aici e prezent Hristos. Vedem deci că misiunea Bisericii nu se rezuma doar la propovăduirea Evangheliei.. sfinţirea vieţii.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti ucenici ai Mei. Adevărul şi Viaţa” (In. Sfânt şi sfinţenie după Noul Testament. în Biserică. în Predica de pe munte (Mt. 8. Sfinţirea credincioşilor prin lucrarea Duhului Sfânt.16). 2.9). este scopul evanghelizării şi aceasta întrucât „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Tm.4). „Calea.4. 11-12. prin jertfa sfinţitoare a Mântuitorului (Rom. Aceasta fiind misiunea care însemna nu doar săvârşirea slujbelor legate de cultul divin public. 50. De aceea un rol însemnat îl avea viaţa bisericească transformarea omului nou în Hristos. 5. ci urmărea şi transformarea permanentă a omului nou în Hristos. aducându-şi contribuţia în această calitate. Lect. Oamenii au posibilitatea. „Prin descoperirea deplină a adevărului lui Hristos şi. p. 15. fiind in mod deosebit organe ale Sfântului Duh şi membri ai Bisericii149. rămâneţi întru iubirea Mea. 150 Ibidem. la misiunea Bisericii.

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

cuvântului, concentrându-se într-adevăr la săvârşirea cultului, limitându-se firesc la pastoraţie. De asemenea nu a avut întotdeauna posibilitatea şi libertatea de a realiza în societate modelul de comunitate pe care îl propune şi îl întruchipează Sfânta Liturghie. Dar nu trebuie trecut cu vederea că atunci când condiţiile au permis, Biserica a desfăşurat o activitate misionară deosebit de rodnică, internă şi externă şi o va face în continuare, până în zilele noastre şi prin noi mai departe către generaţiile următoare151. Cultul divin public Ortodox are o importanţă deosebită în viaţa spirituală şi activitatea misionară a Bisericii, deoarece în el este prezent Însuşi Mântuitorul Hristos. Conştiinţa Bisericii Ortodoxe realizează prezenţa lui Hristos în cult în modurile următoare: jertfa euharistică, în celelalte Taine, în ierurgii şi alte slujbe bisericeşti (Laude), în rugăciunile şi binecuvântările preotului, în cuvântul Sfintei Evanghelii citit de preot în Biserică, în cuvântul de propovăduire al preotului, în rugăciunile rostite şi cântate de credincioşi în Biserică, în dialogul dintre ei şi preot în cadrul cultului, în citirile credincioşilor din Sfânta Scriptură în afara locaşului bisericesc, în rugăciunile lor şi în citirile altor cărţi de învăţătură şi evlavie ortodoxă, în convorbirile credincioşilor despre Dumnezeu, purtate cu credinţă, în faptele lor bune şi curate, izvorâte din credinţa în Hristos. În felul acesta toată viaţa credincioşilor este mărturie creştină, sau o liturghie în sensul larg al cuvântului152. Cultul divin public ortodox, în calitatea sa de factor evanghelizator, este marcat în totalitate de câteva caracteristici care îl fac inconfundabil:
 este kerigmatic şi instructiv;  euharistic-pastoral;

 pedagogic-misionar.
Pr. Ioan Bria, Mărturia creştină în Biserica Ortodoxă, în “Glasul Bisericii”, nr. 1-3, 1982, pp. 26-28. 152 Ibidem, p. 31. 69
151

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

Prin acestea se dovedeşte prezenţă reală în viaţă credincioşilor a lui Hristos şi devine act de misiune creştină. Prin cultul divin public ortodox, într-o varietate de forme şi simboluri, fiind prezent însuşi Mântuitorul Hristos, ni se transmit, prin puterea Duhului Sfânt, energiile dumnezeieşti necreate, absolut necesare pentru mântuirea, sfinţirea şi îndumnezeirea noastră. Acesta este de fapt scopul vieţii creştine. Nu se mântuiesc decât cei care fac parte din Trupul tainic al lui Hristos, în comuniune de viaţă şi iubire, formând „poporul lui Dumnezeu”, „casnicii” şi „sfinţii”. Prioritatea Evangheliei şi cea a Euharistiei sunt concomitente şi complementare, aşa cum vedem că s-a petrecut şi în veacul apostolic. „Prin Cuvânt apostolii au creat comunităţi creştine, au adus oamenii la Hristos”153, iar în continuare au slujit spre sfinţire acestora. Preoţia nu poate fi redusă la predicarea cuvântului Evangheliei şi la chivernisirea comunităţii, deoarece toate cele care ţin de această Sfântă Taină sunt încredinţate mai întâi Sfinţilor Apostoli, apoi urmaşilor acestora, până la sfârşitul veacurilor, prin succesiune apostolică. Un alt aspect deosebit de semnificativ al evanghelizării din primele două milenii, respectiv în Biserica Ortodoxă, ca parte a metodelor şi mijloacelor misionare este cel referitor la lucrarea pe care o îndeplinesc sfintele icoane. Deşi nu mi-am propus să tratez exhaustiv problema, consider că totuşi rolul icoanelor în lucrarea de evanghelizare a Bisericii trebuie amintit. Prin sfintele icoane din Biserică şi din diferite locuri se întăreşte credinţa omului şi se împlineşte nădejdea: „sunt încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute” (Evr. 11,1). Sfintele icoane, „Evanghelia neştiutorilor de carte” sunt considerate Biblia credincioşilor, o carte permanent deschisă chiar şi pentru cei care nu ştiu să citească şi din care, cu uşurinţă, pot să înveţe multe adevăruri de credinţă ale
153

Pr.dr. Constantin Preda, op. cit., p. 168. 70

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

Bisericii. Imaginile sfinte ale icoanelor, vorbesc despre aceleaşi lucruri ca şi Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, transmit Evanghelia prin simţul văzului. Sfintele icoane totdeauna au fost de mare importanţă pentru biserică şi credincioşi. În catacombele Romei au fost lumini şi dreptare de credinţă ; în persecuţiile declanşate de împăraţii romani reazim şi mîngâiere, cei persecutaţi priveau la ele şi-şi simţeau sufletul uşurat şi mângâiat; uneori mărturisitorii mureau cu ele în braţe şi tot timpul se rugau la sfinţii reprezentaţi pe ele, cerându-le ajutor. Sfintele icoane au fost cinstite încă de la începutul Bisericii, mai ales în timpul cruntelor persecuţii, pentru că ele reprezintă pe sfinţi şi pe Cel ce i-a făcut sfinţi, pe Mântuitorul şi pe Maica Sa154. Multe bogăţii de cunoştinţă desprind cei credincioşi din sfintele icoane. Ele redau scene din viaţa Mântuitorului, a Maicii Domnului, din vieţile Sfinţilor Apostoli, din Vechiul şi Noul Testament şi din istoria Bisericii. Toate acestea, sunt factori atractivi şi instructivi în credinţă pentru toate vârstele. Icoanele, sunt predici vii exemple, ca şi pildele şi povestirile şi foarte necesare în intuiţie şi ca element aperceptiv, punându-l pe credincios în legătură cu cele nevăzute. Sfinţii din icoane mărturisesc împreună cu Sfântul Apostol Ioan: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii. Şi Viaţa sa arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă. Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos.” (I In. 1,1-3). Rolul instructiv, evanghelizator, este completat de cel educativ. „Privind la mucenic, devii mucenic”, zice Sfântul Vasile cel Mare, şi întradevăr cu cît cineva priveşte mai mult la sfinţii de pe icoane, îşi aduce aminte de cei reprezentaţi pe ele şi se sileşte să-1 imite. Privind la orice icoană, indiferent
După cum mărturiseşte Sfânta Tradiţie, cel care a pictat o primă icoană a Maicii Domnului este chiar Sfântul Evanghelist Luca. Cf. Pr. Prof. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament-manual pentru Seminariile Teologice..., p. 99. 71
154

Prin urmare. dar şi prin puterea Duhului Sfânt. în „Ortodoxia”. aspectul sacramental al vieţii în Hristos se întregeşte şi îşi află înţeles în aspectul moral al vieţii în Hristos. Caracteristica de universalitate reiese din sintagma „în toată lumea”. icoana. 72 155 . iubire arzătoare. Amândouă aceste puteri: artă şi har învaţă. Pentru că ele atrag prin puterea lor artistică. Despre Sfintele Icoane (Icoana Ortodoxă). Ioasaf Ganea. după sfinţire. misiunea are aşa cum am văzut un caracter perpetuu şi universal.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti ce sfânt. credinciosul este atras de ea şi se trezesc în el multe sentimente înalte: credinţă puternică. Prof. fascinează. 1982. 24. instruiesc şi educă.. Prin sfintele icoane. postire şi rugăciune. pp. Am putea lua în consideraţie la acest punct spusele Mântuitorului: „Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile. Motivaţiile activităţii misionare prezente a Bisericii Ortodoxe Poruncită de Mântuitorul ucenicilor Săi. ştiind că arta cucereşte pe om. expresie a continuităţii apostolice IV. pe cel credincios. smerenie spirit de dreptate. reprezentaţi pe ele. Evanghelizarea şi mărturia creştină astăzi. nr. mereu deschise privim cerul şi pe sfinţii respectivi. ca prin ferestre155. pe cel credincios.1. evlavie.14). sau scenă biblică are zugrăvit pe ea. care sălăşluieşte în ele. etnică. ci şi una de evocare tuturor generaţiilor de Arhidiac. IV. 1. către care îndreaptă.-mar. De altfel întregul ansamblul arhitectonic al sfintelor biserici are un rol simbolistic şi în consecinţă mărturisitor despre Dumnezeu. iar în ce priveşte perpetuitatea îmi îngădui să cred că expresia „la toate neamurile” nu are doar adresă naţională. şi atunci va veni sfârşitul” (Mt. totul mărturiseşte şi laudă pe Dumnezeu. 94-97. nădejde neclintită. transformă. ian.

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

oameni156. Aceasta şi dacă realizăm un paralelism între pericopa evocată şi cuvintele din Rugăciunea Arhierească: „ Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor” (In. 17,20), cu referire clară la urmaşii Sfinţilor Apostoli, evident avuţi în vedere „până la sfârşitul veacurilor”. Deasemeni ştim că Jertfa Mântuitorului se oferă tuturor oamenilor care au trăit şi vor trăi pe acest pământ, punând astfel în stare de egalitate harică generaţiile lumii, la fel cum răsplata pentru îndeplinirea misiunii creştine se oferă în funcţie nu de timpul săvârşirii ei (Mt. 20,1-16), ci de calitatea acesteia (I Cor. 3,13-15), misiunea aceasta de perpetuare a iertării oferite de Domnul Hristos am văzut că revine Bisericii. Şi nu doar pentru perioada apostolică întrucât „Hristos este acelaşi, ieri, astăzi şi în veac” (Evr. 13,8), iar El se manifestă în calitate de Cap şi Temelie a Bisericii. De aceea fondul şi fundamentul lucrării misionare a Bisericii rămâne mereu acelaşi: „Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.” (I Cor. 3,11). Misiunea are astfel un profund caracter eclesiologic. Biserica este aceea care propovăduieşte cuvântul Evangheliei, încreştinează pe credincioşi, le sfinţeşte vieţile, şi îi conduce în drumul lor către Cer. Creştinismul nu este doar o religie instituţionalizată, care administrează iconomic harul divin, ci mai ales un mod de viaţă, modul prin excelenţă am putea spune al umanităţii rezidite prin Hristos. Nici Biserica Ortodoxă Română nu poate privi altfel creştinismul pentru că rădăcinile ei în timp sunt apostolice, „…este o Biserică autentic apostolică atât din punct de vedere al originii sale cât şi al modului său de a fi.”157. Strămoşii românilor, sciţii, au cunoscut misiunea creştină înfăptuită chiar de unul dintre Sfinţii Apostoli, respectiv Andrei fratele Sfântului Petru, despre care putem

Este cunoscut că termenul „neam” în limbaj bisericesc ortodox este sinonim cu „generaţie”. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Destinul Ortodoxiei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989, p. 132. 73
156 157

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

spune că este: „...ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus...” (F.Ap. 1,21). După anumite mărturii istorice - între care şi o relatare a lui Eusebiu din Cezareea Palestinei, primul istoric bisericesc - ca şi după tradiţia creştină locală, şi unele toponime din Dobrogea şi din stânga Prutului, atestă de asemenea prezenţa şi propovăduirea Evangheliei de către Sfântul Andrei în aceste locuri, între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea de mai târziu, cunoscut în izvoarele antice sub numele de „Scitia”. În anul 106 al erei creştine teritoriul respectiv a fost cucerit de romani şi anexat la provincia Moesia Inferior, iar în anul 297, în timpul lui Diocleţian, a devenit o provincie aparte, numită „Scythia Minor”. Tradiţia privitoare la această predică „apostolică” în Scitia este întâlnită în lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort în cursul persecuţiei împaratului Decius (249-251). În sprijinul evanghelizării acestui teritoriu de către Sfântul Andrei, se pot invoca şi câteva „mărturii indirecte”. Există, de pildă, câteva colinde şi creaţii folclorice dobrogene şi din stânga Prutului. Cucerită de romani în anul 106 de oştile împăratului Traian Dacia, a fost transformată în provincie romană (Transilvania, Banatul, Oltenia şi o parte din Muntenia de mai târziu). În urma acestor schimbări de ordin politic-teritorial, s-au creat condiţii favorabile pentru propagarea noii învăţături şi în nordul Dunării. Se poate vorbi de anumiţi „misionari neoficiali” recrutaţi dintre colonişti, soldaţi din armata romană, negustori sau sclavi, care îmbrăţişaseră credinţa creştină înainte de a veni în Dacia. În secolul al III-lea numărul acestor misionari „laici” a sporit prin anumiţi captivi creştini, pe care goţii, stabiliţi atunci în teritoriile nord-dunărene, îi aduceau aici din Asia Mică, unde creştinismul era cunoscut de asemeni din „veacul apostolic”. Din rândul lor, unii erau hirotoniţi ca episcopi, horepiscopi, preoţi şi diaconi.

74

E va n g h e l i z a r e

şi

mărturie

creştină

după

Epistolele

soborniceşti

După retragerea administraţiei şi a legiunilor romane din Dacia (271-275) s-au creat premise favorabile pentru răspândirea creştinismului în spaţiul carpatodunărean. Un argument puternic pentru vechimea creştinismului la români îl constituie numeroasele cuvinte cu sens religios din fondul principal lexical al limbii române, care sunt de origine latină. Acest lucru este confirmat şi de un numar apreciabil de piese arheologice paleocreştine, descoperite în peste o sută de aşezări daco-romane (în număr mult mai mare s-au descoperit în Scythia Minor). Între cele mai semnificative reţinem: „gema de la Potaissa” (azi Turda) cu o serie de reprezentări simbolice, între care şi Bunul Păstor; o tăbliţă votiva (donarium) de la Biertan, lângă Mediaş, cu inscripţia „Ego Zenovius votum posul” şi un disc cu monograma lui Hristos (XP); un fragment ceramic descoperit la Porolissum (azi Moigrad, jud. Sălaj); mai multe opaiţe (lămpi) de bronz sau de lut ars, decorate cu semnul crucii sau cu monograma lui Hristos, descoperite mai ales în centrele urbane ale fostei provincii, etc. Deci procesul de românizare era indisolubil legat de procesul de creştinare prin evanghelizare a populaţiei autohtone şi a obştilor române. Un lucru care trebuie subliniat în chip deosebit este acela că pentru secolul IV avem primele dovezi literare şi arheologice privind existenţa unor lăcaşuri de cult în teritoriile daco-romane nord-dunărene. Astfel de biserici paleocreştine sau construit peste ruinele castrului roman de la Slăveni (jud. Olt); iar la Porolissum (azi Moigrad, jud. Sălaj) un fost templu păgân a fost transformat în lăcaş de cult creştin. În alte două centre s-au descoperit fundaţiile unor bazilici şi anume la Sucidava (azi Celei-Corabia, jud. Olt), cu o serie de inscripţii creştine în limba greacă şi la Morisena (azi Cenad, jud. Timiş). În cursul persecuţiei împăratului Diocleţian (284-304) împotriva creştinismului, care se înfrunta cu religia oficială, actele martirice înregistrează un număr însemnat de martiri în Dobrogea de azi. Datorită înmulţirii numărului creştinilor şi a influenţei noii credinţe în mare, a început procesul de organizare bisericească a comunităţilor
75

În chip deosebit trebuie arătat că acum a început traducerea Evangheliei în limba gotică.erau în legătură directă cu Patriarhia din Constantinopol. în principalele oraşe ale provinciei. iar de Constantinopol prin credinţă. Deci erau legaţi de Roma prin limbă. etc.la Sirmium. din anul 451. de neamuri şi credinţe diferite. prin osteneala episcopului Ulfilas. Singidunum. lingvistică şi spirituală a autohtonilor cu noii veniţi în Dacia. fiind rezultatul contactului direct al populaţiei autohtone şi al coloniştilor cu propovăduitorii Evangheliei. Oescus. noua capitală a Imperiului Roman. iar titularul ei devenise mitropolit. Limba latină şi credinţa creştină au fost factorii care au contribuit la consolidarea procesului de unificare etnică.. Toate aceste scaune episcopale . Viminacium. La daco-romani procesul de încreştinare are o notă specifică. în provinciile romane Pannonia Inferior. Izvoarele istorice au dovedit că încă de la începutul secolului al IV-lea. În secolul al VI-lea Scythia Minor era o „provincie mitropolitană”. creat de el. folosind şi un alfabet nou. Românizarea 76 .inclusiv Tomisul . în sensul că a durat câteva secole. cum este cazul altor popoare din jur. din ordinul conducătorilor politici sau în urma activitaţii unor misionari oficiali. Ulfilas a fost nevoit să se refugieze . Prin anul 348.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti creştine. de o convertire a lor în masă. sunt atestate documentar aproximativ 15 scaune episcopale în diferite cetaţi de pe malul drept al Dunării. se poate desprinde constatarea că nu poate fi vorba de o încreştinare a strămoşilor noştri la o anumită dată. Dacia Ripensis şi Moesia Inferior (azi în Iugoslavia şi mai ales Bulgaria) . ai căror titulari au participat la lucrările unor Sinoade ecumenice sau locale. din cauza persecuţiilor îndreptate împotriva creştinilor de conducătorii goţilor. deci îndată după promulgarea edictului de la Milano din 313. având 14 episcopii sufragane. principiu consfinţit printr-o hotărâre a Sinodului IV ecumenic de la Calcedon.cu mulţi credincioşi în sudul Dunării. continuându-şi acolo activitatea până la moarte (383). Din toate acestea.

este realizată prin mijloacele şi metodele pe care le-a moştenit de la Domnul.. 76. Şi poate de aceea Sfântul Pavel îi aminteşte pe „sciţi”: „Unde nu mai este elin şi iudeu. Biserica Ortodoxă rămâne spaţiul iubirii fidele a lui Dumnezeu. 11. misiunea . cu o credinţă nouă. pentru bucuria şi mântuirea lumii..”158. (Col.23). p. Metropolitan Daniel Ciobotea. 77 . astfel că poate spune: „. cea creştină. CONFESSING THE TRUTH IN LOVE. 3. Trinitas. apud în recenzia operei prezentată de editură. cel român. ci toate şi întru toţi Hristos. Orthodox Perceptions of Life. 2004. Comuniunea ca manifestare deplină a unei noi umanităţi răscumpărate prin Hristos.. rob ori liber. Creştinismul ortodox românesc are faţă de lume aceleaşi atitudini pe care le-au avut dintotdeauna cei care fac misiune pentru Hristos. 158 IPS Daniel.o mărturisire şi împărtăşire cu bucurie în Duhul Sfânt a acestor adevăruri mântuitoare.11). La baza atitudinii sale stă respectul faţă de viaţa omului pe care o priveşte ca pe un dar al lui Dumnezeu. Iaşi. „ (I Cor. scit. tăiere împrejur şi netăiere împrejur.de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă. Păstrătoare a vechilor porunci şi transpuse în practica misionară după nevoile unei lumi ce tinde spre secularizare.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti şi creştinarea au fost două procese paralele. cu alte cuvinte poporul român s-a născut creştin. „Viaţa este definită a fi o dăruire de sine şi o primire cu dragoste a darurilor dumnezeieşti. încât se poate spune că la încheierea lor a apărut în istorie un popor nou.. Am prezentat acest ex-curs pentru a arăta că Biserica Ortodoxă Română este parte a Bisericii întemeiată de Sfinţii Apostoli prin lucrarea misionară. Mission and Unity. barbar.

20-22). Cel care se mântuieşte o face în Biserică şi în unire cu celelalte membre ale sale. 2. Aceeaşi lucrare care s-a săvârşit pe 78 . nu înseamnă că excludem pe Iisus Hristos ca unicul Mântuitor. Modalităţi şi perspective actuale de evanghelizare regăsite în Epistolele soborniceşti Biserica este prelungirea lui Hristos şi a misiunii Sale răscumpărătoare. Ea lucrează la mântuirea oamenilor cu mijloacele date de însuşi Hristos.5) sau ca nişte cărămizi ale unei clădiri (Ef. 3. Biserica acţionează misionar în numele şi cu puterea lui Hristos.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti IV. 2. iar credincioşii sunt ca mlădiţele unei viţe (In. fiindcă a fost trimis de Hristos. 15.15). Acestea sunt: Evanghelia şi Sfintele Taine. Dacă vorbim de mântuirea prin Biserică. El este în Biserică şi cu Biserica. În Sfintele Taine lucrează prin Biserică Duhul Sfînt. ca „să plinească toată dreptatea” (Mt. de aceea nimeni nu se mântuieşte singur. care este Duhul lui Hristos. Omul nu a fost creat ca o fiinţă solitară ci ca una comunitară. pentru că El este Capul Bisericii. Am putea spune că ea este prelungirea lui Hristos în timp şi spaţiu.

Filip. Ene Branişte. Fără lucrarea lor mântuirea nu ar fi completă. dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi” (II Cor.24. Ef. pe alţii prooroci. Biserica continuă lucrarea mântuirii lumii.1) pe care Hristos Domnul i-a rînduit să fie „pe unii ca să fie apostoli. 4. Cuvântul Evangheliei deschide mintea. Biserica ni-L dă pe Hristos ca „pe bărbatul desăvârşit” care ne povăţuieşte şi ne ajută să împlinim voia lui Dumnezeu. se continuă în Sfânta Liturghie. a dat omului o putere nouă. pp. dă cunoştinţa lui Dumnezeu. Prof. Bucureşti. 6. 89-90. dar nu ar duce la desăvârşirea unirii cu Dumnezeu. dar în chip nesângeros159. pe alţii păstori şi învăţători. Dr.23. îndeplinind cele trei slujiri pe care le-a săvârşit Însuşi Hristos: aceea de profet. 13. Făcându-se om. să păzim poruncile. 1997. spre desăvârşirea sfinţilor. 79 . apropie pe om de Dumnezeu. de arhiereu şi de împărat.13. Col.18). Biserica ni-L comunică pe Hristos în stare de jertfă pentru mântuirea noastră. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre „iconomii” Sfintelor Taine care le săvârşesc (I Cor. în chip sângeros. 159 Cabasila Nicolae. 4. aşa precum rostim la Sfânta Liturghie: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos. la lucrul slujirii la zidirea trupului lui Hristos” (Ef.11-12). Fiul lui Dumnezeu întrupat ne-a adus viaţă nouă. 4. împărtăşirea cu darul dumnezeiesc este primită prin Sfintele Taine. în chip deosebit prin Sfânta Euharistie. ea s-ar adresa doar uneia dintre facultăţile omului. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. rămâne Fiu al lui Dumnezeu şi prin El noi putem păstra comuniunea cu Dumnezeu.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Golgota. deschide ochii minţii şi inimii pentru primirea adevărului revelat. Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii. Prin vestirea Evangheliei Biserica continuă să vestească adevărul mîntuirii descoperit de Hristos pentru mântuirea omului. dar unirea cu Hristos. 4. dar de mare folos este şi lucrarea Sfântului Duh prin Sfintele Taine. Este necesară şi folositoare vestirea Cuvântului. Sfintele Taine sunt indispensabile în lucrarea mântuirii. traducere de Pr. Prin Sfintele Taine.

episcopul Oradiei.. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă. 363. Dumitru Stăniloae.-iun.. Sfântul Ciprian. «Cine nu are ca mamă Biserica. apr. Biserica păstrează în viaţa creştinilor încrederea. Harul Domnului nostru care ni se dă prin Sfintele Taine este „rădăcina învierii noastre. iubirea Lui. Mântuirea este o lucrare sinergică. Vasile. El singur nu poate decide. credinţa şi faptele bune. 361-362. Coman. libertatea omului şi dreptatea lui Dumnezeu nu stau una împotriva celeilalte. duhul învierii şi al măririi în şi prin Hristos. după Înălţarea la Cer şi nu a întrerupt misiunea mântuirii lumii. 80 . p. Nu ne putem dispensa de nici una dintre ele. Ea ne păstrează lui Dumnezeu. fără prihană. nr.. în care aceste cerinţe. de a fi colaborator şi „împreună-lucrător cu El.. Mijloacele pentru mântuire sunt pentru toţi aceleaşi: harul. în „Studii Teologice”. care sînt ştirbite prin păcat. 389-391.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Biserica este aceea care continuă misiunea mântuirii oamenilor până la capăt. nu se exclud ci se 160 P. prin Evanghelie şi prin Sfintele Taine. 1. Hristos comunică prin Biserică. ci El continuă prin Biserică.. Prof. episcop al Cartaginei († 258) scria: „Biserica este «mireasa lui Hristos. 1985. Harul singur.. Dr. fără voia omului nu poate mântui. dar nu anulate. la mântuirea sa şi a lumii”162. 162 Pr.S. Toate sunt necesare pentru mântuire.. Iisus Hristos n-a încetat a fi Mântuitor. Mântuirea în Iisus Hristos prin Biserică. puterea biruinţei răului. harul Lui de refacere a puterilor spirituale. pp. până în ziua lui Hristos Iisus» (Filip. Despre misiunea salvatoare a Bisericii. În Ortodoxie cea mai mare sărbătoare este ziua Învierii Domnului. 161 Ibidem. nu poate avea pe Dumnezeu ca tată»161. El seamănă în noi «trupul măririi» şi umple de lumină adâncul inimii”160. ea rezervă împărăţia pentru fiii ei. În Biserica Ortodoxă nu se desparte lucrarea cuvântului Evangheliei de lucrarea Sfintelor Taine. Dumnezeu 1-a creat pe om liber şi îi respectă această libertate.. Dumnezeu a dat omului această cinste şi putere de a decide asupra mântuirii lui. 2. pp.6). dăruită lumii până la sfârşitul veacurilor. Mântuirea prin misiunea efectuată de Biserică este însăşi lucrarea împlinită de Hristos.

Cu alte cuvinte. 17. în adevăr şi dragoste (In. 81 164 . acasă. „Să credem în numele lui Iisus Hristos. cei care îl propovăduiau pe Hristos şi făceau ucenici ai lui Hristos trăiau ei înşişi prezenţa Sa sau a Duhului Său în ei. Tiparul Tipografiei Eparhiale. Editura Athena.Ap. 2. în lume. pp. Tradiţia apostolică ignora o predică a Evangheliei lui Hristos separată sau izolată de trăirea prezenţei reale şi a comuniunii cu Hristos în Sfântul Duh (F. Dacă credinţa şi faptele bune.S.15). chiar dacă nu sunt trimişi misionari în afara unei comunităţi. de care pomeneşte Sfântul Iacov. Bucureşti. 1996. oricând şi oriunde se edifică comuniunea cu Hristos şi întreolaltă. considerată o concretizare personalizat a Evangheliei transpus actual pentru fiecare veac163 cât şi pe experienţa istorică a Bisericii Ortodoxe. Aceasta a fost rugăciunea Lui cea din urmă.21).P. 1996. Î. dacă nu izvorăsc din el. Ion Bria. se pot sublinia câteva aspecte. Crişanei şi Maramureşului. 3. 163 Pr. Dr. acolo are loc un eveniment misionar. Aceasta explică de ce misiunea lui Hristos Însuşi începe cu afirmarea Împărăţiei lui Dumnezeu (Mc. p.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti completează.23). Dintr-o perspectivă ortodoxă asupra misiunii. Antonie Plămădeală. Preotul în Biserică. 8687. 1. Sibiu.46-47). De aceea. duc la pieire în loc să ducă la mântuire. nu sunt însoţite de har. 86. Un eveniment misionar are loc acolo unde se manifestă semne ale prezenţei Împărăţiei lui Dumnezeu în lume164. Mitropolitul Ardealului. Voia Domnului Iisus este să trăim în unitate. Abordarea teologică ortodoxă a Evanghelizării se bazează atât pe Tradiţia apostolică a Noului Testament. Scopul desfăşurării evanghelizării îl constituie edificarea comuniunii cu Dumnezeu şi a unora cu alţii prin Hristos în Sfântul Duh. Liturghia după Liturghie. Prof. Fiul Său şi să ne iubim unii pe alţii aşa precum ne-a iubit El” (I In. vrerea manifestării împărăţiei lui Dumnezeu în lume pentru a se reînnoi viaţa lumii prin participarea ei la viaţa divină.

aşa cum este arătată în Fiul Întrupat (I In. ci mărturisirea dragostei lui Dumnezeu pentru lume. viaţa sacramentala şi spirituală ca trăire autentic creştină sunt evenimente misionare centrale. De fapt. evanghelizarea nu este doar un export al noii învăţături religioase. trebuie să înţelegem de ce cultul. deoarece numai Duhul lui Hristos face dintr-un creştin o icoană vie a lui Iisus ca misionar. transmisă de Sfântul Duh şi aliată în inimile celor care împlinesc poruncile Sale. Aceasta explică de ce misionarii ortodocşi au acordat o atât de mare importanţă mai întâi construirii de biserici şi comunităţilor liturgice (adeseori monahală).3). şi readucerii Evangheliei şi a Liturghiei în limba vorbită de popor. adică comuniunea bazată pe dragostea lui Dumnezeu pentru lume. pocăiţi şi sfinţi. Liturghia euharistică . 4.12). Sfântul Apostol Ioan ne spune lămurit că scopul evanghelizării este realizarea comuniunii cu Tatăl şi cu Fiul. acestea nu pot deveni misionari. în special deoarece comunitatea monahală este în primul rând o 82 . vii şi morţi este în primul rând un eveniment misionar deoarece este o „icoană” şi o anticipare a Împărăţiei care va veni. Este semnificativ faptul că în activitatea ortodoxă misionară monahii au jucat un rol foarte important. pentru Ortodoxie propovăduirea şi trăirea concretă a prezenţei tainice a împărăţiei lui Dumnezeu nu sunt nicăieri mai puternice decât în slujba Liturghiei euharistice. Pe baza acestei înţelegeri apostolice a importanţei Duhului lui Hristos în cei care propovăduiesc dragostea Sa pentru lume. De fapt. o trăire a prezenţei Domnului Înviat în mijlocul celor care cred în El. ca o comuniune umană bazată pe dragostea lui Hristos pentru lume. El ne aminteşte în acelaşi timp că dragostea faţă de aproapele este semnul prezenţei lui Dumnezeu printre noi (I In. păcătoşi. dragoste revelată în Hristos. Fiului şi Sfântului Duh.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti În acest sens. Fără prezenţa Duhului lui Hristos sau a dragostei lui Hristos pentru omenire în persoane umane concrete. o icoană vie prin care „un pagân” priveşte Spre Hristos. fiecare Liturghie ortodoxă începe cu proclamarea prezenţei împărăţiei Tatălui.aceea care uneşte în celebrare toate categoriile de oameni şi toate generaţiile. 1.

secularizarea nu reprezintă neapărat un simptom al necredinţei sau al negării existenţei lui Dumnezeu. Mult timp. şi în sesizarea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lor şi în lume. Ioan Bria. în “Biserica Ortodoxă Română”. 26. Necredinţa. adică aceea de a face experienţa a ceea ce înseamnă să păstrezi credinţa într-un context dificil sau nefavorabil şi de a o transmite generaţiilor următoare înfruntând ostilitatea vremurilor cu diferitele ei aspecte şi cu consecinţele ei pentru credinţa creştină. În faza sa iniţială. de acţiune comună. Biserica Ortodoxă a primit de la Dumnezeu. când încetează să se roage. toate centrate pe prezenţa duhovnicească a lui Hristos cel înviat în mijlocul celor care cred în El. Biserica a înţeles şi trăit misiunea ca transmitere a credinţei din generaţie în generaţie şi într-un context secularizat. ca dificultate a acceptării a însăşi existenţei lui Dumnezeu. când comuniunea liberă cu Dumnezeu nu mai constituie centrul vieţii lor sau nu mai este simţită ca o necesitate. Confruntată cu multe secole de dominaţie musulmană. pocăinţă şi iertare. Prin secularizare se înţelege. în a se referi la existenţa Lui. în general. teologia misionară ortodoxă a trebuit să evite două extreme: de a vedea în secularizare fie o catastrofă cu totul iremediabilă. poate lua fie forma unui agnosticism paşnic dar ferm. cu procesul de ateizare desfăşurat acerb de către regimul comunist şi cu tendinţa de secularizarea din ziua de azi. p. Secularizarea ia mai întâi forma greutăţii pe care o întâmpină fiinţele umane în a-L pomeni pe Dumnezeu. 1-2. poate. fie un proces totalmente „normal”. o altă misiune. Creştinii se secularizează atunci când nu-şi mai practică credinţa. nr. organizează viaţa lor personală şi cea a societăţii fără nici un fel de referire la Dumnezeu. Ortodoxia consideră că evanghelizarea nu poate fi înţeleasă numai prin trimiterea unor persoane în afara ţării pentru a converti alte naţiuni la Hristos165. 83 165 . că fiinţele umane concep şi.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti comunitate liturgică şi oferă un model de participare. Biserica Ortodoxă şi mărturia creştină. fie a unei negări militante a existenţei lui Pr. 1981.

op. pp. ca filantropie a Sfintei Treimi faţă de creaţie167. pp. viaţa individuală şi cea comunitară este organizată ca şi când Dumnezeu nu ar exista166. Am putea enumera globalizarea şi chiar perspectiva unificării politico-administrative a Europei. 3. Iaşi. Prof. Gheorghe Popa. 84 . De aceea. ca să nu mai amintim. Înţelegând Evanghelia lui Hristos Pantocratorul ca dragoste şi grijă a lui Dumnezeu pentru viaţa întregii lumii.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Dumnezeu. Teologia şi spiritualitatea ortodoxă (mai ales iconografia) arată că Hristos. este în acelaşi timp susţinătorul.. 20-21. Mihai Vizitiu. Pantocratorul întregului. Capul Bisericii. prozelitismul furibund întreprins de grupările neo-religioase. IV. 21-24. Editura Trinitas. Dr. cit. Direcţii de evanghelizare în contextul actual Creştinismul timpurilor prezente este confruntat astăzi cu diferite fenomene de natură să pună la încercare fidelitatea credincioşilor săi. Biserica nu-şi poate reduce activitatea misionară numai la „mântuirea 166 Pr. 2002. univers sau cosmos. 167 Pr. De aceea Biserica priveşte astăzi misiunea ca o viziune nouă a întregii creaţii şi ca o responsabilitate pentru ea. Filantropia divină şi filantropia Bisericii după Noul Testament.

şi lumea nouă. de asemenea. In. este stare de comuniune şi unire cu Hristos (Ef. descoperite în fiecare om. 1. ca lume marcată de puterea păcatului şi a morţii. ei trebuie să fie copărtaşi şi la suferinţele Lui. 3. uniţi în Biserică (F.20-23) a tuturor celor care cred în El (Col. 12. 85 . prin dialog. 2. 153. sunt părtaşi la sfinţenia (Ef. 8.24) şi S-a făcut copărtaş la suferinţele şi necazurile lor (Mt. ca activitate misionară.4).27). Mărturia creştină în faţa altor religii.28-29) şi slava (Filip.50). plinătatea (In. 17. Din această perspectivă se vede că întreaga creaţie este un dar al lui Dumnezeu şi scopul său este să devină un sacrament permanent al dragostei Sale pentru lume.21. trebuie să faciliteze înţelegerea faptului că dragostea lui Dumnezeu pentru lume revelată în intensitatea sa supremă în Iisus Hristos implică. Evanghelizarea. bună şi că dragostea lui Dumnezeu cuprinsă în Hristos cel înviat este mai puternică decît puterile întunericului şi ale păcatului. trebuie să afirme nu numai realitatea îngrozitoare a păcatului uman. Mărturia creştină bazată pe hristologia cosmică promovează o vedere holistică (integrală) a creaţiei: ea sesizează unitatea ultimă a umanităţii şi solidaritatea interioară a întregii creaţii în faţa Creatorului. 8. chipul (Rom. înainte de toate. 10-11). p. Şi dacă credincioşii.17)”168. În acest sens. I Pt.21) Lui. „Biserica. 5. de asemenea. eliberată prin puterea lui Hristos cel 168 Ibidem. misiunea creştină include dimensiunea responsabilităţii pentru viaţa întregii lumi. 1. responsabilitatea lor pentru întreaga viaţă a societăţii şi chiar atitudinea societăţii faţă de natură şi creaţie. prin definiţie. care va să vină.16).Ap. un respect infinit al lui Dumnezeu pentru libertatea umană responsabilă. 3. asumându-şi-le aşa cum El Şi-a asumat păcatele tuturor (II Cor. Hristologia cosmică implică faptul că misiunea creştinilor în lume cuprinde. Afirmând tensiunea dintre vechea lume.2532) şi în Hristos (Ef. 14.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti sufletelor”. 1. 5. în calitatea lor de fraţi ai lui Hristos (Mat. ci şi faptul că această creaţie a lui Dumnezeu este.10.

nedreptele condiţii sociale. în acest sens slujirea Mântuitorului este universală. a responsabilităţii şi a Mântuitorul arată că împărăţia întemeiată de El o dobândim şi noi prin slujire. Iar a urma Mântuitorului înseamnă a ne pune sufletul pentru fratele nostru (In. în dar să daţi” (Mt. Ca să moştenim această împărăţie în care cel care vrea să fie mai mare trebuie să fie slujitorul celorlalţi (Mt.13). 86 .21). 17. Creştinii trebuie să slujească pe toată lumea. în dar aţi luat. Creştinul care a primit sâmânţa acestei vieţi înnoite are de pe acum o părticică a vieţii veşnice (Lc. „Dacă împlinim această slujire Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită” (I In. că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt. Mc. ci să fim modele de slujire. nu trebuie să servim numai ca să dobândim împărăţia întemeiată de Domnul-Slujitor. Iisus Hristos dărâmă peretele despărţitor dintre oameni (Ef. Prin toate acestea Mântuitorul creează un unic om nou. nu trebuie să domnim. diversităţile şi opoziţiile umanităţii. deodată. 8.42-45.21). Pe de altă parte. Valorile proclamate de Domnul Iisus Hristos au la rândul lor şi ele un aspect de slujire.34).9).8). 5. să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 20. flagelul drogurilor şi al perversiunilor sexuale care defavorizau pe unii pot fi înlăturate prin valorile aduse de către Hristos. se susţine şi se promovează existenţa tuturor. 22. curăţiţi pe cei leproşi. 10.12).25-28. culturală. 15. Numai acestor slujitori le zice Mântuitorul: „Fericiţi făcătorii de pace. şi astfel reduce contradicţiile. înviaţi pe cei morţi. religioasă. Lc. ca sursă speranţei în fiecare moment al istoriei. 2. Pentru existenţa şi pentru mai buna existenţă a tuturor existăm noi. fiindcă prin ele se înalţă fiinţa umană. deoarece prin servirea reciprocă. Această slujire dezinteresată ne-o cere în mod deosebit Mântuitorul: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi. 10. Discriminarea rasială. 17. să ne îngâmfăm sau să fim vicleni. 4. „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Înviat.25-27).15). mărturia creştină apare. pe demoni scoateţi-i afară. este o consecinţă a slujirii oamenilor şi a Evangheliei lui Hristos. Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru (Lc. înseamnă a sluji omul aşa cum l-a slujit El.

Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră. Tuturor m-am făcut toate ca. m-am făcut rob tuturor. 1. „Dar ne bucurăm când suntem slabi. cum Însuşi Mantuitorul a spus 87 .17). misionarii Biserici sunt modele şi învăţători ai slujirii. să mântuiesc măcar pe unii” (I Cor. în orice chip. deoarece revărsându-se în Biserică. 9. 1. ca să câştig cât mai mulţi. în acest fel Sfântul Pavel bucurându-se de suferinţele pricinuite de slujire (Col. a mântuirii câtă vreme viaţa veşnică stă în cunoaşterea de Dumnezeu. desăvârşirea voastră” (II Cor. 2. răbdând toate pentru alţii (II Tm. 2. „deşi faţă de toată lumea sunt stăpânul meu însumi. preoţi. dar şi laici.17). ci a întregului popor credincios.24. Filip. politicieni sau militari proclamă şi trăieşte haric cuvântul lui Dumnezeu. la rândul lor. smerindu-se pe sine pentru a înălţa pe alţii (II Cor.22) şi care zice: „aş dori (de s-ar putea) să fiu eu însumi anatema. din toate păturile sociale. 13. după exemplul Sfinţilor Apostoli. Cel pentru care a trăi înseamnă a sluji (Filip.Ap. darurile Sfântului Duh. 9. Considerând misiunea o slujbă (F. călugări. Puterea pentru misiune este dată de Sfântul Duh care foloseşte Biserica drept mijloc pentru pregătirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a stăpânirii lui Hristos în toate. Biserica însăşi prin toţi membrii ei.Ap.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Urmând lui Hristos. iar voi sunteţi tari. 1. şi împlinind slujba sa cu preţul sufletului şi a vieţii sale (F. mijlocesc cunoaşterea lui Dumnezeu şi prin aceasta dobândirea vieţii veşnice. 1. departe de Hristos.28-29). De aceea. Sfinţii Apostoli slujesc lumea plini de zel dumnezeiesc.3) este un slujitor prin excelenţă.10). întreprinsă de Biserică.7). aşa cum obişnuiesc neoprotestanţii.22). dând mărturie despre viaţa în Hristos. 20. pentru fraţii mei. 11. aşa creştinii sunt chemaţi să-şi aducă contribuţia lor în această lume ca misionari ai Domnului. Precum Hristos a luat chipul slujitorului şi s-a dat pe Sine pentru mântuirea şi împăcarea omului şi a lumii întregi. femei. a fost opera nu doar a misionarilor experţi.9). bărbaţi. Lucrarea de evanghelizare.15. pentru rudele mele după trup” (Rom.24) se luptă din răsputeri pentru desăvârşirea omului în Hristos (Col.

Aşa se înţelege şi sensul expresiei categorice a Sfântului Ciprian al Cartaginei: „Extra ecclesiam nulla salus” (Nu este mântuire în afara Bisericii). Adevăr şi Viaţă. integrală în care verticalitatea relaţiei cu Dumnezeu. oct. 17. O perspectivă ortodoxă. 88 . nedespărţită de sfinţirea prin harul Sfântului Duh ce vizualizează şi contextualizează lucrarea lui Hristos oriunde şi oricând în istoria umană. Ortodoxia poate şi trebuie să structureze o misiune ortodoxă coerentă. 1989. Biserica Ortodoxă a înţeles noţiunea de evanghelizare într-o perspectivă ecleziologică bine determinată. politică şi economică contemporană secularizată şi indiferentă faţă de Dumnezeu. Toate aceste elemente coroborate într-o strategie misionară ortodoxă actuală. inspirată de Teologia misiologică.. Dr. Conf. în criză morală şi spirituală. în timp şi în perspectivă eshatologică169. Dată fiind situaţia ideologică.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti (In.-dec. esenţială condiţiei umane. Daniel D. deoarece Biserica 169 Protos. Misiologia ortodoxă concepe misiunea Bisericii în mod esenţial ca o recreere şi o înnoire a oamenilor în Hristos. 12.1-30). singura cale spre plenitudinea împărăţiei lui Dumnezeu anticipată şi pregustată în dimensiunea creştină eclesială. poate optimiza orizontalitatea unei vieţi planetare tensionate. 108-109.3). I. pp.4-5). Unitate şi misiune. Convertirea este act de încorporare conştientă în Trupul tainic a lui Hristos (Rom. Misiologia ortodoxă pledează pentru o gamă diversă şi fructuoasă de activităţi evanghelizatoare prin care se proclamă Evanghelia lui Hristos. 4. Ciobotea.. pentru extinderea peste spaţii şi timpuri a Bisericii. de activităţile misionare mai aproape sau cele din vremea noastră fac ca Ortodoxia să desfăşoare la rândul ei o misiune creştină mondială şi să fie prezentă pe toate continentele. de lucrarea obştească şi sensul Părinţilor Bisericii. De aceea misiunea este strâns legată de Biserică dar nu în sensul instrumentalist. nr. situaţie ale cărei consecinţe sunt destructive pentru umanitate. în „Ortodoxia”. Propovăduirea şi ascultarea Evangheliei sunt esenţiale pentru actul convertirii iar cuvântul lui Dumnezeu constituie sămânţa conţinutului credinţei (Mt. 13.

73. educaţia religioasă creştină ortodoxă sunt pilonii prin care se conştientizează calitatea de membre ale Trupului lui Hristos. responsabilă în planul activităţilor umane multiple. viaţa spirituală autentic creştină. cu cler autohton şi cult în limba maternă. Filantropia divină şi filantropia Bisericii. prin care credincioşii slujesc lumii după modelul slujirii lui Hristos... conform ortodoxiei.. Faptul misionar este profund eclezial. cultul divin. p. p. concentrându-se într-adevăr la săvârşirea cultului. 156.. Biserica Ortodoxă are propria ei teologie şi practică misionară. Idem. Misiologie Ortodoxă. limitîndu-se firesc la pastoraţie.. 89 170 171 . prezenţa la Liturghie şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. au fost adesea împiedicate să desfăşoare misiune în adevăratul sens al cuvântului.. deci misiunea însemnând nu numai săvârşirea slujbelor legate de cultul divin public ortodox. Pr. 25. Biserica este parte integrantă din mesajul Evangheliei170. cu centrul lui Sfânta Liturghie. p. filantropia creştină. sunt roadele evanghelizării. are ca scop şi convertirea necreştinilor şi întemeierea de noi Biserici în spaţiile geografice necreştinate. Cunoaşterea lui Hristos şi a învăţăturii Bisericii. criteriu soteriologic 172 . (Mt. Mihai Vizitiu. între care şi Biserica Ortodoxă Română.34). 24.. De asemenea ele nu au avut întotdeauna posibilitatea şi libertatea de a realiza în societate modelul de comunitate pe care îl propune şi îl întruchipează Sfânta Liturghie. 172 Pr. nefiind altceva decât punctul de plecare al mărturiei şi propovăduirii. animată de spiritul reconcilierii şi al ecumenismului are datoria imperioasă de a conştientiza fiinţa eclesială a credincioşilor... Ortodoxie şi prozelitism. angajaţi în viaţa societăţii într-un context interuman complex şi în dialog cu oameni de confesiuni şi denominaţiuni creştine sau de alte credinţe171. Gheorghe Pietraru. Desigur datorită unor condiţii istorice nefavorabile Bisericile Ortodoxe locale din estul Europei.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti devine în acelaşi timp un principiu şi o condiţie a misiunii. Evanghelizarea. Misiunea ortodoxă fidelă tradiţiei Bisericii Ortodoxe în contextul pluralist creştin şi religios de astăzi.

Căci.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Teologia care a dat naştere spiritualităţii ortodoxe a venit dintr-un mediu misionar. 2.16). Nu doreşte El ca ”tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină?” (I Tm. Ea îl aduce pe Hristos „care s-a îmbrăcat în întregul Adam” (cântarea a 3-a din Canonul Schimbării la Faţă a Domnului) în adâncul inimii. este sfat misionar: „Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire. El s-a simţit” dator sunt şi elinilor şi barbarilor şi învăţaţilor şi neînvăţaţilor” (Rom. a dori tot ceea ce El doreşte. rugăciunea inimii se concentreză asupra numelui Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos nu rămâne indiferent la miliardele de oameni care trăiesc ”lipsiţi de nădejde şi fără de Dumnezeu în lume” (Ef. Spiritualitatea Sfântului Pavel poate fi rezumată în cuvintele acestuia: ”nu mai trăiesc eu. 2. 2. 1... Aceasta implică a avea ”gândul lui Hristos” şi ”dragostea lui Hristos” (I Cor.10).6). la un singur popor sau chiar la aşa numita lume creştină. Astfel înţelegem că recomandarea pe care Sfântul Apostol Petru o dă credincioşilor referindu-se la Sfântul Pavel este mai mult decât atât. gândeşte. Desigur. experienţa trăirii Domnului Înviat. vai mie dacă nu voi binevesti!” (I Cor. 15.4). De exemplu. după măsura cu care inima a fost altoită în Trupul mistic al lui Hristos prin Botez şi Sfânta Euharistie. nu putem limita purtarea Sa de grijă la un singur oraş. precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui. pentru că stă asupra mea datoria. El a fost sub datoria de a face cunoscut darul nepreţuit ce l-a primit. ci Hristos trăieşte în mine” (Gal.4. nu-mi este laudă. Cum 90 . Dacă păziţi cuvintele Mele. 9. 2. A trăi în Hristos înseamnă a gândi. Misiunea sa a fost o dorinţă interioară şi neclintită: ”Căci dacă vestesc Evangelia. Punctul central al vieţii spirituale rămân cuvintele Domnului nostru: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. simte.14). veţi rămâne întru iubirea Mea" (In. Epistolele soborniceşti alături de alte scrieri din Noul Testament formează fundaţia sigură a spiritualităţii ortodoxe. Mistica ortodoxă nu a izolat omul de comunitatea eclezială şi de orice sensibilitate istorică. a simţi.20).12). este o carte misionară scrisă de apostoli într-un cadru misionar foarte clar.

în toate epistolele sale. Toţi cei care luptă să trăiască în Hristos . stăpânesc totul şi îmbrăţişează cu 91 .şi acest lucru îl fac toţi sfinţii . Totuşi înconjuraţi de mila şi dragostea lui Dumnezeu ei au căutat curăţia interioară şi sinceritatea. spre a lor pierzare” (II Pt. ca şi pe celelalte Scripturi. unindu-şi cugetele. Trăirea crucii la un nivel personal deosebeşte experienţa creştină de orice altă experienţă. Misiunea întotdeauna va rămâne „o asimilare continuă a tainei Sfintei Cruci” o iubire jerfitoare şi o smerenie în lupta împotriva egocentrismului individual şi social. În Orientul creştin idealul ascetic îşi află expresia caracteristică în monahism. Sfinţii iradiază o teofanie. atitudinile şi voia lor cu voia divină. întrupată pe verticală. în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles.15-16). Sfânta Cruce rezumă dimensiunea mondială şi responsabilitatea misionară a Ortodoxiei. 3. pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc.12).E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti vorbeşte despre acestea. Totul începe şi îşi atinge punctul culminant în această etapă a misiunii. Acest ideal pătrunde în fiecare dimensiune a vieţii şi umple comunitatea creştină în forme variate. 11. Cu toate acestea noi nu îl putem limita la acesta. dând cea mai hotărâtă şi neclintită mărturie creştină. Misiunea trebuie să aibă de a face cu o continuă luptă pentru sfinţenie.universalitatea reprezentată prin braţul orizontal al Crucii. Cei mai activi propovăduitori ai Evangheliei şi mai plini de râvnă pentru mărturia creştină au fost sfinţii care au trăit în trecut ca şi în prezent. Sfinţii au fost oameni care sau pocăit cu toată fiinţa lor. ei şi astăzi evanghelizează lumea. În Sfânta Cruce universalitatea şi împlinirea se intersectează .deţin totul. El constitue unul din imperativele absolute ale vieţii creştine: ”Împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Mat. iubesc totul. cu împlinirea. Prezenţa lor printre noi face prezenţa lui Dumnezeu-Omul evidentă. având un adânc simţ al păcătoşeniei şi slăbiciunii lor. atât sfinţi cunoscuţi cât şi sfinţi necunoscuţi.

Dumnezeu Cuvântul. pe care o pierdu-se prin neascultarea lui Adam. Fiecare om are în sufletul său sădită putere de iubire. această putere iubitoare. Totul e pentru ei bun şi ei fac bine tuturor. cu pocăinţa şi cu rugăciunea lor întrega lume. numai că această putere este întrebuinţată nu totdeauna în măsurile la care cere Dumnezeu să fie împlinită şi să fie lucrătoare. prin baia Botezului. Concluzii La plinirea vremurilor. prin trimiterea. activitatea Mesianică. Acum i se dă posibilitatea omului păcătos de a se întoarce la Dumnezeu asemenea fiului risipitor şi să se cureţe de păcate după rânduielile Divine existente în Sfânta Biserică Ortodoxă. Dumnezeu milostivindu-se spre neamul omenesc. Răstignirea şi Jertfirea Fiului Său. 92 . prin Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. adică felul cum îşi manifestă iubirea. l-a readus la viaţă şi fericirea statornică şi veşnică. V. Întruparea. ci e foarte diferită aşezarea oamenilor în ceea ce priveşte capacitatea de iubire.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti dragostea lor.

câştigând-o cu scump sângele Său (F.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti . mâncaţi. de sfinţi şi heruvimi. Apostolii ajung până la marginile lumii. că Acesta este Sângele Meu. 28). fiind botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc şi având mărturia Duhului. din biruinţă în biruinţă şi din jertfă în jertfă. care vreme de peste trei ani au fost alături de Mântuitorul. Sfinţii Apostoli. Sfântul Apostol Petru grăieşte cu îndrăzneală şi cei ce ascultă se umilesc cu inima şi întreabă: „ce să facem?” pentru a li se deschide calea mântuirii: „Să vă pocăiţi şi veţi primi prin botez darul Sfântului Duh” (F.. cuvântul învăţăturii Lui şi speranţa mântuirii. ci şi o datorie. Acesta este trupul Meu”. ci ca să răspândească cuvântul Evangheliei. ducând cu ei pe Iisus.38). Şi cum fără Sfânta Împărtăşanie nimeni nu se poate mântui. Agenţii misiunii.Ap.Ap. 2. 2. Luminaţi acum de puterea Sfântului Duh. Apostolii au ieşit la propovăduire. ca să-i numim aşa sunt Sfinţii Apostoli. participarea la Sfânta Liturghie nu este doar un dar nepreţuit. Biserica are menirea să sfinţească pururea viaţa lumii cu 93 . al Legii celei noi. oricâte fapte bune sau rugăciuni ar face în viaţa sa. de a fi alături de Hristos.. numără dintr-o dată ca la 3 000 de suflete. Aşa a intrat în lume Biserica. Biruinţa este surprinzătoare: Biserica. Iar după Înălţarea la Cer.Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea” sunt cuvintele Mântuitorului prin care ne cheamă la Sfânta Liturghie să reactualizăm jertfa Sa prin care ne-a adus tuturor mântuire. Trupul lui Hristos. pe care Iisus o întemeiase încă fiind pe Cruce. Şi astfel. . Aceasta este organul misionar întemeiat de Domnul Hristos prin Jertfa Sa. pentru fiecare creştin. sunt gata să înceapă bătălia propovăduirii: nu ca să se apere pe ei. de Maica Domnului care sunt prezenţi în Biserică.Beţi dintru Acesta toţi.Ap.41). La Rusalii (Cincizecime) s-a făcut văzută lumii Biserica..Luaţi. care tocmai lua fiinţă. Ne cheamă să ne întâlnim cu El în mod real şi să-L primim întreg şi viu. Zidită şi împodobită din puterea mereu vie a harului divin. întemeind prima comunitate creştină (F. . făcut de Dumnezeu. 20. care pentru mulţi alţi se varsă spre iertarea păcatelor”. Mireasa lui Hristos.

lumină ce s-a pogorât la Rusalii din Cer pe Pământ. 16. după har. ademenită de atâtea ori la deznădejde şi necucernicie. o trăire care transformă fiinţa umană. Consecventă misiunii sale Biserica are şi astăzi aceeaşi forţă în a-şi îndeplini lucrarea. Învăţătura creştină desprinsă din Evanghelie şi răspândită prin mărturie creştină nu este doar informativă.” (Mt.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti lumina care curăţeşte. ci formativă cu reflexe în trăire. salvarea omenirii de la osânda păcatului. jertfelnicia mereu împrospătată a propovăduitorilor şi sfinţenia neîmpuţinată a sfinţitorilor se hrănesc din vistieria bogată în bunătate şi har a Sfântului Duh. trăirea în împărăţia harului oferită în şi Biserică. De aproape două mii de ani. Toţi se roagă cu râvnă în faţa slăvitelor Altare. avântul neînfricat al mărturisitorilor. dar ea a rămas statornică împlinind cuvintele Mântuitorului: „. misiunea lor îndeplininduse la cele mai înalte cote.. atât prin preoţi ca purtători ai unui har special primit prin hirotonie. Toţi Sfinţii Părinţi aşa au crezut şi aşa au mărturisit. ca Duhul să nu se stingă în fiinţa omenirii. Ţinta evanghelizării. care atitudine decurge din natura apartenenţei lor la Biserică. sunt ţintele misiunii creştin-ortodoxe.porţile iadului nu o vor birui. Fără acest context cel ce crede în Hristos pierde punctul său de referinţă şi convergenţă. Apropierea de Dumnezeu prin Iisus Hristos. ca misiune ortodoxă. Modelul în misiune este chiar Întemeietorul ei. La nivelul vieţii lor personale pot exista diverse forme şi trepte de trăire creştină.. care înţelepţeşte şi care mângâie. căpătarea de puteri în lupta împotriva păcatului. în calitate de „trimis” al Tatălui cu conlucrarea Sfântului Duh. este aceea de a crea o atitudine liturgică şi comunitară în rândul credincioşilor. Permanent Biserica a trebuit să facă faţă la diferite provocări. Biserica prin misiunea ei nu propune lumii doar o 94 .18). dar contextul vieţii lor particulare este marea comunitate liturgică. în tendinţa de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. care înalţă pe om către cele mai înalte zări ale vieţii duhovniceşti. cât şi prin credincioşii ei care îşi păstrează caracterul de „luminători” ai lumii.

Cel permanent în Biserică. În misiunea ei actuală Biserica are prin harul lui Dumnezeu o sumedenie de posibilităţi de a oferi lumii pe Hristos.” (In. Tot ce graviteză în jurul Bisericii atât ca Trup al lui Hristos. aşa şi aceştia în Noi să fie una. ci reactualizează permanent Jertfa mântuitoare a Domnului Hristos.. aşa cum a fost dorinţa Sa: „. Părinte. În perspectiva noilor condiţii ale lumii mileniului trei.13). Iubirea maternă a Bisericii faţă de fii săi. întrupare şi oglindă a filantropiei Sfintei Treimi. şi într-al celei cereşti.. unde sunt Eu.” (In.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti acceptare intelectuală a unei doctrine religioase.. oferă lumii posibilitatea devenirii unei „zidiri noi”. prin înfiere cerească.9).21). ci Îl oferă lumii pe Hristos. transfigurarea omului până la „statura de bărbat desăvârşit în Hristos” (Ef. începând de la naştere. nu oferă doar un model de vieţuire creştină.. întru Mine şi Eu întru Tine. 17. 95 .24). 10. prin mijlocirea Bisericii. în timpul vieţii pământeşti. 17.. „Ca toţi să fie una. se revarsă asupra lor în toate ocaziile vieţii.. misiunea are acelaşi obiectiv. „Mărgăritarul cel de mare preţ” poate fi al tuturor celor ce cred că „Hristos este Domn şi Mântuitor” (Rom. să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat. după cum Tu.. urmărind ajungerea la starea deplină de comuniune cu Hristos. pentru a-l face capabil să regăsească starea de comuniune cu Dumnezeu şi cu cei asemeni lui.voiesc ca. Biserica este într-o permanentă conlucrare misionară cu Autorul misiunii. 4. nici doar metode de spiritualizare a lumii. cât şi ca locaş de închinare.

Metzger. The Grek New Testament. 2. B i b l i o g r a f i e A. tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist. Bartolomeu Anania. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 1999. Matthew Black. Stuttgart. 96 . diortosită de Î. 3. a III-a corectată. Editura Societatea Biblică Interconfesională din România. Bruce M. editat de Kurt Aland. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu aprobarea Sfântului Sinod. UBS-EPF. jubiliară a Sfântului Sinod. 1984. Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediţii ale Sfintei Scripturi 1. Editura United Bible Societies.P. Martini. Carlo M. 2001. tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist. printed by United Bible Societies. Allen Wikgren. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu aprobarea Sfântului Sinod.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti VI.S. ed. Bucureşti. Biblia sau Sfânta Scriptură. ed. Rumanian Bible Ortodox 053DC.

Dicţionar grec – român al Noului Testament. Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase. aut. 1993. Editura Societatea Biblică Interconfesională din România.S. 7. 1901-1902. 8. 1995. Bucureşti. Dicţionar al religiilor. Pr. 6. 1995. aut. Ohio. Dr. Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. A – Z.O. 2003. 12. Nicolae Moldoveanu. Iaşi. Bucureşti. Nazarie. Dicţionar de înţelepciune patristică. Dr. Pr.Box 355. P. Editura Lumina lumii. 11. Concordanţă Biblică. Ion Bria. Editura Humanitas. iconom C. 1981.S. aut. U.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti B. Editura Diecezana Caransebeş. International. pr. Concordanţe Biblice Călăuza Predicatorului. Editura Cartea Creştină.G. Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.A. 1994. 1997.Ioan P. Prof. Ene Branişte. 44610.. Dicţionar al Noului Testament. Dicţionar Biblic. Berlin. Bucureşti. Murice Carrez şi François Morel.Prof. A-Z. Oradea. 97 . T. Concordanţă Biblică Tematică.Ioan Mircea. Bucureşti. Bucureşti. Constantin Chiricescu. Bucureşti. 1999. 9. 10. traducere de Gheorghe Badea. traducere de Cezar Baltag.dr. 5. C. Dicţionar de Teologie Ortodoxă. Editura Casa Şcoalelor. 2001.Culianu şi Mircea Eliade. Dicţionare Biblice 4. Editura Tipografia Cărţilor Bisericeşti. 13. Editura Trinitas.

E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 14. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 1992. Sfântul Ambrozie. partea a II-a. Bucureşti. vol. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Matei Pâslaru. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Oradea. 255. 21. Cateheze.B. Idem. D. Epistola lui Barnaba. 15. Bucureşti. 255. Ioan Mihălcescu. ec. p. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 22.Niţu. ec. Ioan Mihălcescu. 20. 1992. 18. Scrieri. Matei Pâslaru. 114.N. 1775 – 1824. Tratat despre întruparea Cuvântului. 1992. Bucureşti. Episcop Valerian Zaharia. ec.Niţu. Dumitru Fecioru. vol. Prof. Bucureşti. vol. în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti. p. Bucureşti. Cabasila Nicolae. vol. 2001. P. G. 1997. traducere de Pr. P.B. Sfântul Atanasie cel Mare. p.S. Dr. vol. G. 15. Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii.S. Concordanţă Biblică la Ediţia Jubiliară a Sfântului Sinod. Flori alese din grădina Sfintelor Scripturi – Concordanţă Biblică. în Scrierile Părinţilor Apostolici. 1994. pp. 19. în col. Sfântul Chiril al Ierusalimului. 16. 1955. ec. 17. Autori patristici 16. Epistola către Adelfie. Ene Branişte. în Scrierile Părinţilor Apostolici. în col. 53. Bucureşti. P. Epistola către Diognet. 98 . Cuvântul al II-lea contra arienilor. Prof. Idem. Editura Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. I. 15. în col.B. 1927. 23. traducere de Pr. Bucureşti. traducere de Pr. 1927.N. traducere de Pr. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. I. 2003.S. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Prof. Dumitru Fecioru. Dr. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Ioan Gură de Aur. apr. 99 . Bucureşti. E. ec. Idem. ed. G. vol. ec. 25. vol. 1927.N. I.P. 1968. Epistola I a lui Clement către Corinteni. Buucureşti. Sfântul Grigorie de Nazianz. 1992. 31. tipărită cu binecuvântarea Î. Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont sau mai scurt: Despre preoţie. Bucureşti. Matei Pâslaru. studii. Despre preoţie. Feleacului şi Clujului. Scrierile Părinţilor Apostolici. Cărţi. Sfântul Ignatie Teoforul. în Scrierile Părinţilor Apostolici. ec. ClujNapoca. Liturghia.-iun.S. ec. nr. în „Ortodoxia”. 29. Prof. Pr. 33.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 24. 2001. I. nr. Autoritatea Sfintei Scripturi în Biserica Ortodoxă. în „Biserica Ortodoxă Română”. articole Achimescu. Sfântul Ieronim. Dr. în Scrierile Părinţilor Apostolici. Bartolomeu. traducere de Pr. 1927.Niţu. traducre de Pr. Bucureşti. 1957. traducere de Pr. 30. traducere de Pr. 2002. 1-2. nr. 10. în Biserica Ortodoxă Română. Noile mişcări religioase.Niţu. Editura Paideia.N. 26. 28. Fecioru. Mircea. 1980. Matei Pâslaru.. a II-a. D. 32. Dumitru Stăniloae. Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii. G. Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri. Nicolae. Cluj. Editura Harisma. ed. 1995. 1997. Epistola către Policarp. Basarab. traducere de Pr. Editura Renaşterea. traducere de Dan Negrescu. 27. Ioan Mihălcescu. Arhiepiscopul Vadului. a II-a. Editura Limes. Ioan Mihălcescu. 2.

oct. tom VIII. Pr. Mărturia creştină în Biserica Ortodoxă. Teologia patristică . nr. Iaşi. Ciobotea. 36. Pr. Daniel. Editura Athena. Breck. Unitatea Bisericii. Dr. 1982. 1985. Unitate şi misiune. Bucureşti. episcopul Oradiei. în “Biserica Ortodoxă Română”. Bucureşti. John. Î. Editura Renaşterea. în “Glasul Bisericii”. Idem. Dervent. Idem. Î. Dr. 1981. 38. P. Înţelesurile conciliarităţii Ortodoxe şi participarea credincioşilor la ea astăzi... O perspectivă ortodoxă. Dr. 2003. 2003. în „Studii Teologice”..P. Editura Universităţii „Al. Prof. nr. 35.P. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Ene. Pr. Protos. Editura Bria. Idem. 4. 1995. 37.. Pr.. iul. Prof. 1-2. Mântuirea în Iisus Hristos prin Biserică. Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase. 40. 39. Cluj-Napoca. 44. Branişte. Valer. 2001. 2003. în „Ortodoxia”. Branişte. Coman. în „Ortodoxia”.S. Ecaterina. Daniel. Idem. 4. 46.S. 7-12. în Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. Patmos. Ioan. Dr.S. Pr. Dr. 1-3. Teologie.Natura şi scopul ei. 43.Cuza”. Dr. Iaşi. Daniel D.S. Conf. Bartolomeu Anania la 80 de ani.. I. nr.. Idem. Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. 2001. 1988. omagial Logos.dec. 42. Liturghia după Liturghie. 1989. închinat Î. 1996. Destinul Ortodoxiei. Misiunea în planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii.I. Vasile. oct.I. Editura Diocezană.-dec. Editura Sf.Cuza”. nr. 2.-iun.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 34. Prof. 45. Sfânta Scriptură în Tradiţia Bisericii. Patrologie. în vol. Bel. M-re. 1999. apr. Idem.-dec. univ. în „Teologie şi Viaţă”. Ioan G. Caransebeş. nr. Prof.P.o teologie pastorală şi misionară. 41. nr. 100 . Biserica Ortodoxă şi mărturia creştină. Prof. Cluj-Napoca. Coman.

Ioan. Propovăduirea cuvântului . Preoţia creştină . Editura Trinitas. Ică jr. iul. 1982. ian.P.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 47. 1966. Rolul disciplinei Îndrumări Misionare şi Ecumenism.. 52. Ioniţă. 1997... pr. Asist.. Protos.. Editura Trinitas.. ian. 1982.5-6. 51. 3-4. în „Studii Teologice”. 54. în viaţa oamenilor. nr. Mihai Filimon. Costachi. Î. – iun. „. în „Studii Teologice”. 2004. Dr.o misiune sublimă 53.S. 1999. Arhidiac. în „Ortodoxia”. Prof. Idem. dr. pp. Pr. ian. în „Ortodoxia”. Prof. Grigoraş.. 50. în „Renaşterea”. Gordon. Pr.”. 8. traducere de Arhim.. Idem.. 60. nr. Rolul Bisericii în societate după Sfinţii Trei Ierarhi. Idem. în „Studii Teologice”. Ioan. nr. 59. nr. Pr. Editura Trinitas. Ioasaf Ganea... Prof.-feb. 49.-feb. nr. Chesarie. 1983. 55. Hristodoulous.. Iaşi. Vasile. în pastoraţia vremii noastre.Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura!. Viorel..1-2. 2002. Responsabilitatea misionară după Sfinţii Trei Ierarhi. 2. 1984. O perspectivă patristică asupra misiunii.. Diac. Dosoftei Şcheul. Constantinescu. 2001. „. Petru Sidoreac. Grigoraş. Arhim. 2000. 1. Arhiepiscop al Atenei.. 57. Conf. Petru I. 1990. Editura Trinitas. 2000. 58. iul. Dr. Biserica Slujitoare. în „Ortodoxia”. Iaşi. Galeriu. asist. în „Studii Teologice”.. Iaşi.-dec. Preoţie. 56. apr. Misiunea socială a Bisericii. nr. 48. Pr. David. Gheorghescu. 4. Pr. 101 . Constantin. 94-97. Despre Sfintele Icoane (Icoana Ortodoxă). nr. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 4. Iaşi.. Magistrand Aurel. Cluj. 1-6. nr. Kerygma apostolică în predica Sfântului Apostol Pavel.-mar.dimensiune esenţială a slujirii preoţeşti în „Teologie şi Viaţă”.Mergând învăţaţi toate neamurile!. 2001. Primat al Greciei. taină şi slujire în viaţa Bisericii.-aug. nr. Studiul Noului Testament-manual pentru Seminariile Teologice. Bucureşti.”.

1968. Drd. Oancea. în „Ortodoxia”. Dr. 1-2. vol. Preoţia împărătească sau duhovnicească. Bucureşti. în „Ortodoxia”. 7-8. Daniel. în „Ortodoxia”. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Vasile. Drd. Mihoc. Cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului şi problema ierarhiei bisericeşti. Ioan. I. Pr. Losski. I Petru II. arhim. 7. 1996. Misiunea creştină urbană. Idem. 68. Bucureşti. Luchian. nr.-dec. 1994. 2. Biserica şi începuturile asistenţei sociale.-dec. apr. Iaşi. 65. 64. ediţia a II-a.-feb. Editura Teofania. 1990. dr. nr. Introducere în Teologia ortodoxă. în „Ortodoxia”. Vladimir.. ed. nr.dr. 71. a II-a. 66.. 7-12. I. 1979. 74. ed. Prof. Aurel. 1988. 2004. colectiv de autori.. 2001. Mihălcescu. 62. Drd. a II-a. Sibiu. în „Studii Teologice”.-iun.12. 72. Idem. 63. 102 .-dec. nr. iul. Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor. Pr. 9-10. Asist. 67. 4. Bucureşti. 1985. Jivi. oct. Mitropolitul Irineu. Iisus Hristos-viaţa lumii. 1971. 2. nr.. în „Studii Teologice”. 1975. 1993. Introducere în studiul Noului Testament.12. colectiv de autori. nov. în „Studii Teologice”. Mircea. Mândrilă. Idem. Istoria Bisericii Universale.-iun. Constantin. 73.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 61. ian. nr. Ioan. Dr. lect. în „Teologie şi Viaţă”. asist. Iaşi. Funcţiile cultului divin public ortodox şi rolul său educativ-moral în susţinerea şi promovarea vieţii religioase. Preoţia harică şi preoţia obştească. Misiologie Ortodoxă. 9 ( Studiu exegetic-dogmatic ). drd. Carmen Gabriela.. nr. 69. Aurelia. nr. Pr. nr. Preoţia lui Hristos şi Preoţia sacramentală şi împărătească. ian. Miron. vol.. asist. în „Teologie şi Viaţă”. Teologia luptătoare. 1983. Vasile. 1999. 70.

Idem. Idem. 2000. pp.Misiunea Bisericii într-o lume secularizată. nr. 103 . 1978.-iun. nr.. Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii (teză de doctorat). în lume. Editura Panfilius. 79.. acasă. 1997. 2000. 82. Dr. în „Cronica Episcopiei Huşilor”. 1-3. 77. Transfigurare şi secularizare. 81. vol. 78.P. Pr. Preda. Dr. Gheorghe. iul. Pr. Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 86. Î. I. Petraru. în „Ortodoxia”. Comuniune şi înnoire spirituală în contextul secularizării lumii moderne. Prof. 76. Secte şi noi mişcări religioase. Istoria Bisericească Universală – manual pentru Seminariile teologice. Antonie. Bucureşti. 85. 1992. Idem. Pr.Dr.-apr. Corneliu Bârlădeanul. Editura Performantica. Popescu.S. Editura Performantica. Dumitru. 2002.-aug. Bucureşti. Misiologie Ortodoxă. Credinţa şi viaţa Bisericii primare.prof. Pr. Ortodoxie şi prozelitism. P. 75. Protos. Gheorghe. Prof. 84. Drd. în „Teologie şi Viaţă”. Idem. în „Studii Teologice”. Preotul în Biserică. Editura Trinitas. nr. dr. Teodor M. 1994. vol. în „Studii Teologice”. Biserica Mărturisitoare.S. Pr. 80.III. ian. Tiparul Tipografiei Eparhiale. 4. Gheorghe. ian. Irineu. Ecumenism.-iun. Iaşi. Pr. Lucrarea misionară a Ortodoxiei. 1989. Plămădeală. Mitropolitul Ardealului. 88. 1995. Popa. 2006. Pr. 83. Teologie Fundamentală şi Misionară. Rămureanu. 2000. Lect. 1996. Lect. Editura Episcopiei Huşilor. nr. Dumitru.. 1-2. 1-2. 87. în „Studii Teologice”. Sibiu. Iaşi.. Pop.. nr. 2006. Constantin. Psihologie şi sociologie sectară. Omul nou şi umanitatea în Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt. 1-6. Editura Trinitas. Iaşi. 2002.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti Onilă. Editura Credinţa Noastră. Crişanei şi Maramureşului. Iaşi. Ioan. Idem. Iaşi. Radu. 20-36. ian.

Dr. 1983. Pr. Însemnătatea actuală pastorală şi misionară ortodoxă a tratatului „Despre Preoţie” al arhiepiscopului Simion al Tesalonicului. Editura Anastasia. Idem. Dumitru Semnificaţia luminii dumnezeieşti în 92. Iisus Hristos . Dr. O tratare comparativă. 95. Hristologia Epistolei către Romani a Vizitiu. Iaşi. Alexandru.. 2003. nov. Editura Mitropoliei Olteniei. Idem. tom VIII. 99. 2003.I. spiritualitatea şi cultul Bisericii Ortodoxe. Stăniloae. Mihai. Idem. Editura Universităţii „Al. Stan. 1992. Lect. Idem. Pr. nr. în „Teologie şi Viaţă”.lumina lumii şi îndumnezeitorul omului. 1983. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă. Bucureşti. 3 – 4. în „Ortodoxia”. Pr. Viezuianu. 1976. ed. 2002. Lect. Bucureşti. 96. Pr. 104 . 1984. Editura Trinitas. Pr. nr. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 93. 2004. Mihai. Sfânt şi sfinţenie după Noul Testament. apr. III.-dec. Dan. în „Studii Teologice”. Idem. vol. 97. Teologie Dogmatică Ortodoxă. Dr. Sfântului Apostol Pavel. 98.I. în „Ortodoxia”. Teologia şi practica misiunii azi. Prof. Mântuitorul Iisus Hristos-Domn al păcii şi al înfrăţirii între oameni. Teologie.E va n g h e l i z a r e şi mărturie creştină după Epistolele soborniceşti 89.5-6. 94. 11-12. Craiova. a III-a. nr. Dumitru. 1993. Bucureşti. 90. ian.. Filantropia divină şi filantropia Bisericii după Noul Testament. 2. Sandu. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Pr. Studiul Noului Testament pentru Institutele Teologice. Rm..Cuza”. 91. Iaşi. Prof.Cuza”. în Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al.-iun. Editura Tipografiei Offsetcolor.-feb. Iaşi. Vâlcea. nr. 1999.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful