You are on page 1of 103

Capitole speciale de geometrie pentru profesori

Camelia Frigioiu

Galaţi, 2010

2

Cuprins

1 Geometrie sintetică plană 1
1.1 Concurenţa liniilor importante ı̂ntr-un triunghi . . . . . . . . . . . . 1
1.1.1 Concurenţa medianelor, mediatoarelor, bisectoarelor şi ı̂nălţimilor
ı̂ntr-un triunghi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
1.1.2 Cercul ı̂nscris ı̂n triunghi, cercul circumscris şi exânscris unui
triunghi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
1.2 Teoremele MENELAUS şi CEVA . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
1.2.1 Teorema lui Menelaus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
1.2.2 Teorema lui Ceva . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
1.2.3 Teorema lui VAN AUBEL . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
1.3 Patrulatere inscriptibile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
1.3.1 Teorema lui Ptolemeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
1.4 Patrulatere circumscriptibile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
1.4.1 Cercul lui Euler . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
1.5 Probleme de coliniaritate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
1.5.1 Metode de demonstrare a coliniarităţii unor puncte . . . . . 23
1.5.2 Teorema lui Euler, dreapta lui Simpson . . . . . . . . . . . 23
1.5.3 Relaţia lui Carnot . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
1.6 Probleme de concurenţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
1.6.1 Metode de demonstrare a concurenţei unor drepte . . . . . . 27
1.6.2 Teoremele lui Gergonne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
1.6.3 Teorema lui Steiner . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
1.7 Relaţii metrice ı̂n triunghi şi patrulater . . . . . . . . . . . . . . . . 30
1.7.1 Teorema Pitagora generalizată . . . . . . . . . . . . . . . . 30
1.7.2 Relaţia lui Stewart . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
1.7.3 Teorema medianei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
1.7.4 Relaţia lui Euler pentru patrulatere . . . . . . . . . . . . . . 33

2 Transformări geometrice 35
2.1 Simetrii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
i

. . . . .5 Asemănarea ı̂n plan. . . .7 Inversiunea ı̂n plan . . . . . . . . .ii CUPRINS 2. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4 Teoreme clasice de geometrie demonstrate cu ajutorul numerelor complexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85 4. . . . . . . . . . . . . . . . 84 4 APLICAŢII ALE NUMERELOR COMPLEXE ÎN GEOMETRIE 85 4. . . . . . . . . . . . . . . . . . 79 3. . .5 Probleme . . . . . . . . . . . . . . . 81 3. Proprietăţi generale . . . 51 2. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .2 Tetraedre Crelle . . . .1 Aplicaţii practice . . .6 Omotetia ı̂n plan . . . . . . . . . . . . . . . . . . .1. 90 4.6. . 58 2. . . . . . 53 2. . . . . . . 94 4. . . . . 55 2. . . . . . . . . . . . .3 Tetraedre echifaciale .5 Probleme . . . . . . .1 Folosirea omotetiei la rezolvarea unor probleme de loc geo- metric . .3 Rotaţia ı̂n plan . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65 3. . . . .4 Proprietăţi generale ale izometriilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77 3. . . . . . . . . 87 4. .2 Translaţia . . . . . . . . . . . . . . . . . . .2 Numere complexe . . . . . . . . . 59 3 Geometrie ı̂n spaţiu 65 3. . .4 Tetraedre ortocentrice . . . .3 Aplicaţii ale numerelor complexe ı̂n geometrie . . . . . . . . . . .1 Elemente de trigonometrie aplicate ı̂n geometrie . . . . . . . . . . . . 47 2. . . . . . . . . . . . . . 44 2. . . . . . . . . . . .1 Introducere ı̂n geometria tetraedrului . . . . . . . 89 4. . . . . . .

3 Numim mediatoare a unui triunghi. ı̂nalţimile. dreapta care uneşte un vârf al triunghiului cu mijlocul laturii opuse.Capitolul 1 Geometrie sintetică plană Reamintim definiţiile unor elemente importante ı̂n triunghi. medianele 2. 1. DEFINIŢIA 1. mediatoarele laturilor triunghiului 4. DEFINIŢIA 1. bisectorele interioare ale unghiurilor triunghiului 3.4 Numim mediană a unui triunghi.2 Numim ı̂nălţime a unui triunghi.1 Numim bisectoare interioară a unui unghi al unui triunghi. bisectoarelor şi ı̂nălţimilor ı̂ntr-un triunghi Într-un triunghi se poate demonstra pentru fiecare categorie de linii importante că sunt concurente şi anume: 1.1 Concurenţa medianelor. DEFINIŢIA 1. cele trei mediatoare ale laturilor unui triunghi sunt concurente ı̂ntr-un punct care este centrul cercului circumscris triunghiului. mediatoarelor. dreapta care ı̂mparte unghiul ı̂n două unghiuri egale. perpendiculara construită pe mijlocul unei laturi a triunghiului.1. DEFINIŢIA 1.1 Concurenţa liniilor importante ı̂ntr-un triunghi Linii importante ale unui triunghi sunt: 1. dreapta care coboară perpendi- cular dintr-un vârf al triunghiului pe latura opusă a triunghiului. 1. 1 .

B. deci punctul O se află şi pe mediatoarea laturii [AC]. cele trei ı̂nălţimi ale unui triunghi sunt concurente ı̂ntr-un punct care se numeşte ortocentrul triunghiului.2 CAPITOLUL 1. ON fiind mediatoarea lui [AB] şi OB = OC. folosind principala pro- prietate a punctelor de pe mediatoarea unui segment: Toate punctele mediatoarei unui segment se află la aceeaşi distanţă faţă de ca- petele acestuia şi reciproc toate punctele din plan care se află la distanţe egale de capetele unui segment se află pe mediatoarea acestuia. altfel punctele A. Vom demonstra concurenţa mediatoarelor unui triunghi. .e. cele trei bisectoare interioare ale unui triunghi sunt concurente ı̂ntr-un punct care este centrul cercului ı̂nscris ı̂n triunghi. q. 4. 3. Folosind proprietatea punctelor de pe mediatoare de a fi la egală distanţă faţă de capetele segmentului.d. TEOREMA 1. În continuare vom demonstra concurenţa acestor linii importante ale triunghiului. ceea ce este imposibil. OM fiind mediatoarea lui [BC].1: Concurenţa mediatoarelor Demonstraţie. A N O B C M Figura 1. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ 2. Rezultă din tranzitivitatea relaţiei de egalitate că OA = OC. Notăm cu M şi N mijloacele laturilor [BC] şi [AB] ale triunghiului ABC.1 Într-un triunghi mediatoarele laturilor sunt concurente. putem scrie OA = OB. Cele două mediatoare sunt concurente. cele mediane ale unui triunghi sunt concurente ı̂ntr-un punct care se numeşte centrul de greutate al triunghiului. Punc- tul de intersecţie al perpendicularelor ı̂n M şi N pe laturile respective(mediatoarele acestor laturi) va fi notat cu O. C ar fi coliniare.

iar suma măsurilor lor ar fi de 180◦ . Aceste bisectoare sunt concurente. De asemenea se poate demonstra: TEOREMA 1. ceea ce este imposibil căci suma măsurilor unghiurilor triunghiului ABC este 180◦ .d. IM ⊥ AB. Considerăm un triunghi ABC. P ∈ (AC). [BB 0 . IN ⊥ BC. Folosind proprietatea că numai punctele de pe bisectoare sunt egal depărtate de laturile triunghiului putem scrie: IM = IN şi IM = IP. cu ı̂nălţimile [AA0 . q. Din congruenţa laturilor opuse ale paralelogramelor obţinute rezultă .2 Într-un triunghi bisectoarele interioare sunt concurente. altfel ar fi paralele ceea ce ar ı̂nsemna că unghiurile BAA\1 şi ABB \1 ar fi unghiuri interne şi de aceeaşi parte a secantei AB. Paralelele prin vârfurile triunghiului la laturile opuse se intersectează ı̂n punc- tele A1 .3 Într-un triunghi ı̂nălţimile sunt concurente.1.e. CC 0 ⊥ AB). C1 . Folosind proprietatea de tranzitivitatea a egalităţii numerelor reale.1. rezultă IN = IP deci punctul I se află şi pe bisectoarea unghiului ACB. Notăm [AA1 şi [BB1 bisectoarele unghiurilor BAC [ şi ABC [ ale triunghilui ABC şi I punctul lor de intersecţie. (M ∈ (AB). Demonstraţie. A P M B1 C1 I B N A1 C Figura 1. folosind proprietatea punctelor de pe bisectoare de a fi la egală distanţă faţă de laturile aces- tuia. IP ⊥ AC). N ∈ (BC). BB 0 ⊥ AC. [CC 0 (AA0 ⊥ BC. TEOREMA 1. B1 .2: Concurenţa bisectoarelor Demonstraţie. CONCURENŢA LINIILOR IMPORTANTE ÎNTR-UN TRIUNGHI 3 Vom demonstra concurenţa bisectoarelor interioare ale unui triunghi.

d. [A”C”] este linie mijlocie ı̂n triunghiul GAC.e. aşa că şi concurenţa ı̂nălţimilor este demonstrată. Pentru a demonstra concurenţa celor trei mediane ale unui triunghi vom reaminti că: -linia mijlocie ı̂ntr-un triunghi este segmentul de dreaptă care uneşte mijloacele a două laturi ale triunghiului. [CG] vor fi notate cu A” respectiv C” AA” = A”G. B.4 CAPITOLUL 1. A”C” = AC. B 0 . Vom demonstra că punctul G aparţine şi medianei [BB 0 ]. ceea ce implică 1 A”C” k AC. Mijloacele segmentelor [AG]. Constatăm că ı̂nălţimile triunghiului ABC sunt mediatoarele triunghiului A1 B1 C1 . Punctul de intersecţie al medianelor [AA0 ] şi [CC 0 ] este G.3: Concurenţa ı̂nălţimilor că punctele A. q. Din AA0 ⊥ BC şi C1 B1 k BC rezultă AA0 ⊥ C1 B1 . -linia mijlocie este paralelă cu cea de-a treia latură a triunghiului şi este egală cu jumătate din lungimea ei. Demonstraţie. [A1 B1 ] ale triunghiului A1 B1 C1 (AB1 = AC1 . Analog pentru celelalte laturi se găseşte că BB 0 ⊥ C1 A1 şi CC 0 ⊥ A1 B1 . Dar. BC1 = BA1 . [C1 A1 ]. CA1 = CB1 ).4 Într-un triunghi medianele sunt concurente. (1. C sunt mijloacele laturilor [B1 C1 ]. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ C1 A B1 B’ C’ B C A’ A 1 Figura 1. CC” = C”G.1) 2 . concurenţa mediatoarelor a fost demonstrată. TEOREMA 1. Notăm cu A0 . [AC]. [AB] ale triunghiului ABC. C 0 mijloacele laturilor [BC].

1. deci mediana [BB 0 ] trece şi ea prin punctul G. 3 Am obţinut astfel: Punctul G de intersecţie al medianelor [AA0 ] şi [CC 0 ] se află pe fiecare dintre cele două mediane.4: Concurenţa medianelor De asemenea. CONCURENŢA LINIILOR IMPORTANTE ÎNTR-UN TRIUNGHI 5 A A" C’ B’ G C" B C A’ Figura 1. [A0 C 0 ] este linie mijlocie ı̂n triunghiul BAC şi se obţine: 1 A0 C 0 k AC. rezultă că acesta este G. cu G punctul de intersecţie al diago- nalelor. folosind tranzitivitatea relaţiei de paralelism şi a celei de egalitate. la două treimi de vârf şi o treime de mijlocul laturii opuse. A0 C 0 = A”C”. A0 C 0 = AC.2). Cum pe [AA0 ] este un singur punct care se află la două treimi de vârf şi o treime de mijlocul laturii opuse.e. C 0 G = GC”.d. q.1) şi (1. rezultă: 1 AA” = A”G = GA0 = AA0 3 şi 1 CC” = C”G = GC 0 = CC 0 . . Cum AA” = A”G şi CC” = C”G.1.2) 2 Din (1. Un rezultat asemănător se poate demonstra şi pentru medianele [AA0 ] şi [BB 0 ]. Deci patrulaterul A0 C 0 A”C” este paralelogram. rezultă A0 C 0 k A”C”. ceea ce implică A0 G = GA”. (1.

r= P unde A este aria triunghiului ABC. CIA. r). . PROPOZIŢIA 1.1 1. cercul circumscris şi exânscris unui triunghi Cercul ı̂nscris ı̂n triunghi A P M r r I r B N C Figura 1. 2 2 2 2 q.5 1. 2. Demonstraţie. P sunt punctele de tangenţă ale laturile triunghiului la cercul ı̂nscris. 2. Dacă C(I. BIC. Observaţia 1.1. unde M. AB · IM BC · IN AC · IP r·P A = AAIB + ABIC + ACIA = + + = . Într-adevăr. Triunghiul care are toate laturile tangente la un cerc se numeşte triunghi circumscris acelui cerc. IM = IN = IP = r.e. este punctul de intersecţie al bisectoarelor unghiurilor triunghiului.1 2A .d. N. iar P = AB + AC + BC. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ 1. r) este cercul ı̂nscris ı̂n triunghiul ABC. aria triunghiului ABC este suma ariilor triunghiurilor AIB.2 Cercul ı̂nscris ı̂n triunghi.5: Cerc ı̂nscris ı̂n triunghi DEFINIŢIA 1. atunci tri- unghiul ABC este triunghiul circumscris cercului C(I.6 CAPITOLUL 1. Cercul care este tangent la toate laturile unui triunghi se numeşte cerc ı̂nscris ı̂n triunghi. notat cu I. Centrul cercului ı̂nscris ı̂ntr-un triunghi. Raza cercului ı̂nscris ı̂ntr-un triunghi o vom nota cu r.

1.1. CONCURENŢA LINIILOR IMPORTANTE ÎNTR-UN TRIUNGHI 7

Cercul circumscris unui triunghi
A

N R P

O
R R
B C
M

Figura 1.6: Cerc circumscris unui triunghi

DEFINIŢIA 1.6 1. Triunghiul care are vârfurile situate pe un cerc, iar laturile
sunt coarde ale cercului se numeşte ı̂nscris ı̂n cerc.
2. Cercul ı̂n care se ı̂nscrie un triunghi se numeşte cerc circumscris triunghiului.

Centrul cercului circumscris unui triunghi ABC este punctul de intersecţie al medi-
atoarelor laturilor triunghiului, notat cu O.
Raza cercului circumscris se notează cu R.
Notăm cercul circumscris triunghiului ABC cu C(O; R).
1. Triunghiul ABC este triunghiul inscris in cercul C(O; R);
2. OA = OB = OC = R.

PROPOZIŢIA 1.2 Simetricele ortocentrului triunghiului faţă de mijloacele laturi-
lor triunghiului aparţin cercului circumscris triunghiului.

PROPOZIŢIA 1.3 Simetricele ortocentrului triunghiului faţă de laturile triunghiu-
lui aparţin cercului circumscris triunghiului.

Demonstraţie. Fie A2 punctul ı̂n care ı̂nălţimea AA1 intersectează cercul circum-
scris triunghiului.
Deoarece m(BHA \1 ) = m(BCA))
[ = m(AA \ 2 B) rezultă triunghiul A2 BH isos-
cel cu BA1 ı̂nălţime, mediana, mediatoare, adică HA1 = A1 A2 .
q.e.d.

8 CAPITOLUL 1. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ

A

H
O
A1 C
B

A2

Figura 1.7:

PROPOZIŢIA 1.4
abc
R= ,
4A
unde a, b, c sunt lungimile laturilor, iar A este aria triunghiului ABC.
Demonstraţie.
Formula de calcul pentru raza cercului circumscris se obţine astfel:
A

h
O
B C
D
E
Figura 1.8: Raza cercului circumscris

Prin vârful A al triunghiului se construieşte diametrul cercului circumscris, notat
cu AE. Se obţine astfel triunghiul dreptunghic ABE (triunghi ı̂nscris ı̂n semicerc).
Prin construirea ı̂nălţimii din punctul A se obţine triunghiul dreptunghic ADC ase-
menea cu ABE conform cazului U U . Notăm lungimea acestei ı̂nalţimi cu h.
Laturile celor două triunghiuri asemenea sunt proporţionale:
AE AB AC · AB
= ⇒ 2Rh = AC · AB ⇒ R = .
AC AD 2h

1.1. CONCURENŢA LINIILOR IMPORTANTE ÎNTR-UN TRIUNGHI 9

h · BC
Dar, aria triunghiului ABC, notată cu A, este A = , de unde rezultă :
2
2A
h= .
BC
Înlocuind h ı̂n expresia lui R se obţine formula de calcul a razei cercului circumscris
triunghiului ABC,
abc
R= .
4A
q.e.d.

O legatură ı̂ntre raza cercului ı̂nscris şi raza cercului circumscris unui triunghi este
dată de relaţia lui Euler.

PROPOZIŢIA 1.5 Relaţia lui Euler

d2 = R(R − 2r)

unde d este distanţa dintre centrul cercului circumscris şi centrul cercului ı̂nscris
ı̂ntr-un triunghi, R raza cercului circumscris şi r raza cercului ı̂nscris ı̂n triunghi.

Demonstraţie. Fie D punctul ı̂n care bisectoarea [AI intersectează cercul circum-
A

I’ I
E O F

B C

D

Figura 1.9: Relaţia lui Euler

scris triunghiului ABC şi fie punctele {E, F } = C(O, R) ∩ OI. Din triunghiul
A
ABD rezultă BD = 2R sin , iar din triunghiul dreptunghic AI 0 I
2
r
AI = .
A
sin
2
Dar [AI şi [BI sunt bisectoarele unghiurilor BAC şi ABC, se obţine BD = ID.

5 Fie triunghiul ABC. Proprietate Punctele de tangenţă ale cercului exânscris şi cercului ı̂nscris ı̂ntr-un triunghi sunt simetrice faţă de mijlocul laturii la care sunt tangente amândouă.7 Un cerc tangent unei laturi a unui triunghi şi prelungirilor celor- lalte două laturi se numeşte triunghi exânscris triunghiului. Cercuri exânscrise unui triunghi A A1 B C A2 Figura 1.10: Cerc exânscris unui triunghi DEFINIŢIA 1.10 CAPITOLUL 1. Se poate vedea că şi inegalitatea lui Euler R > 2r este verificată. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ Folosind puterea punctului I faţă de cercul C(O. BN. TEOREMA 1. P sunt punctele de tangenţă ale cercurilor exânscrise cu laturile triunghiului. atunci AM. Dacă M. . CP sunt concurente ı̂n punctul care se numeşte punctul lui Nagel.d.e. R). N. Centrul unui cerc exânscris unui triunghi se află la intersecţia bisectoarelor celor două unghiuri exterioare şi a bisectoarei unghiului interior neadiacent cu ele. Există 3 cercuri exânscrise unui triunghi. din ultimele relaţii rezultă 2Rr = ID · IA = IE · IF = (R − OI)(R + OI) = R2 − IO2 q.

De-a lungul anilor ea a fost demonstrată prin diverse metode folosind rezultatele din geometria sintetică. N ∈ (AC).5) rezultă: M B CN AP P B P R AP · · = · · = 1. (1.d. N.̧ cu metoda vectorială şi cu ajutorul transformărilor geometrice.6 (TEOREMA LUI MENELAUS) Fie un triunghi ABC.2.4) MC PR iar ı̂n triunghiul ARC cu P N k RC rezultă: CN PR = . TEOREMELE MENELAUS ŞI CEVA 11 1. P sunt coliniare. MC NA PB PR PA PB q. N.2 Teoremele MENELAUS şi CEVA 1.5) NA PA Din relaţiile (1. dar şi cu metoda analitică .1. P ∈ (AB).3) MC NA PB Demonstraţie. M ∈ (BC. P .1 Teorema lui Menelaus Teorema lui Menelaus este una dintre teoremele clasice ale geometriei. Aceasta intersectează AB ı̂n punctul notat cu R. (1. Se construieşte prin C paralela cu dreapta d care conţine punctele M.Dacă punctele M. (1.11: Teorema lui Menelaus Se aplică teorema lui Thales ı̂n triunghiul BM P cu CR k M P : MB PB = . TEOREMA 1. A P R N d B C M Figura 1. atunci: M B CN AP · · = 1.4) şi (1. al omotetiei.2.e. .

= . (1. P ∈ (AB). Construim CT ⊥ d. P1 fiind coliniare. ∆N CT ∼ ∆ARN pentru care scriem proporţionalitatea laturilor: dA AP dB MB dC NC = . aplicăm teorema lui Menelaus şi obţinem: M B CN AP1 · · = 1. Demonstraţie. q.e. P ∈ (AB) astfel ı̂ncât are loc relaţia: M B CN AP · · = 1. = . lungimile acestor segmente reprezentând distanţele de la vârfurile triunghiului la transversala d. AR ⊥ d. folosind geometria sintetică: Demonstraţie. BS = dB . dB BP dC MC dA NA Înmulţind aceste relaţii membru cu membru se va obţine relaţia lui Menelaus.7 Fie un triunghi ABC.d. N. AR = dA .6) MC NA PB Atunci punctele M.12 CAPITOLUL 1. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ A S P R N T d B C M Figura 1. Se formează astfel perechile de triunghiuri dreptunghice asemenea: ∆ARP ∼ ∆BP S. Dreapta M N se intersectează cu AB ı̂n punctul pe care-l notăm cu P1 . (1. N. Vom prezenta ı̂n continuare reciproca teoremei lui Menelaus: TEOREMA 1. M ∈ (BC. N ∈ (AC).7) M C N A BP1 . BS ⊥ d. N ∈ (AC). Fie triunghiul ABC şi transversala d care se intersectează cu latu- rile triunghiului ı̂n punctele M ∈ (BC. ∆BSM ∼ ∆CT M.12: Teorema lui Menelaus O altă demonstraţie a teoremei lui Menelaus. Punctele M. P sunt coliniare. vor fi notate cu CT = dC .

(1.2. M ∈ (BC. N. P sunt coliniare. (1.9) MC PR • ı̂n triunghiul AP N cu P N k RC: CN PR = . P sunt coliniare. P ∈ (AB. (1. TEOREMA 1. Deci punctele M.e. atunci: M B CN AP · · = 1. Dacă punctele M.9) şi (1. A B C R P N d M Figura 1. q. N.8) MC NA PB Demonstraţie.6).10) NA PA Din relaţiile (1.8 Fie un triunghi ABC.d. N ∈ (AC. N ∈ (AC. Teorema lui Menelaus se poate demonstra şi ı̂n cazul M ∈ (BC.13: Aplicăm teorema lui Thales • ı̂n triunghiul BM P cu CR k M P : MB PB = . P ∈ (AB. TEOREMELE MENELAUS ŞI CEVA 13 Din relaţiile (1.1.e.7) rezultă AP1 AP = BP1 PB adică P = P1 .d. Ducem prin C paralela la d care se intersectează cu AB ı̂n R. .10) rezultă: M B CN AP P B P R AP · · = · · = 1. Construim dreapta d care se intersectează cu (BC ı̂n punctul M . MC NA PB PR PA PB q. cu (AC ı̂n N şi cu (AB ı̂n P . (1.

Dacă punctele M.14 CAPITOLUL 1. P.13). (1.d.9 Fie ABCD un patrulater şi punctele M ∈ (CB.14) NA PS Din relaţiile (1. Notăm cu d dreapta care conţine punctele M.12). M C N A QD P C PR PS PD PC q. P. (1. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ În continuare vom prezenta teorema lui Menelaus pentru un patrulater: TEOREMA 1. (1. (1. Q. . (1. N ∈ (AB).14) se obţine: M B BN AQ P D PC PR PS PD · · · = · · · = 1. Q ∈ (AD.e.13) QD PD Dreptele BR k N P k AS tăiate de secantele AB şi CS determină proporţionalitatea segmentelor: BN PR = .14: Teorema lui Menelaus ı̂n patrulater Aplicăm teorema lui Thales • ı̂n triunghiul CM P cu BR k M P : MC PC = . N. (1. atunci M C BN AQ P D · · · = 1. Q sunt coliniare.12) MB PR • ı̂n triunghiul ADS cu P Q k AS: AQ PS = .11) M B N A QD P C Demonstraţie. P ∈ (DC). C D B R Q P N M d S A Figura 1. Se con- struiesc paralele la dreapta d prin punctele B şi A care se intersectează cu (CD ı̂n punctele R şi S. N.

(1. (1.1. care a formulat-o şi a demonstrat-o ı̂n 1678 ı̂n lucrarea De lineis rectis se invicem secanti- bus statica constructio. Notăm cu M punctul de intersecţie al dreptelor AD. aflate respectiv pe laturile acestuia [BC]. Aplicăm teorema lui Menelaus pentru: -triunghiul ABD cu secanta CF CB M D F A · · = 1. TEOREMA 1. TEOREMELE MENELAUS ŞI CEVA 15 În acelaşi mod se poate demonstra o relaţie ca cea din teorema lui Menelaus pentru un poligon cu n > 4 laturi convex sau concav.15) F B DC EA A F M E B C D Figura 1. 1. (1.15: Teorema lui Ceva Demonstraţie. cu aplicaţii ı̂n geome- tria proiectivă. cu multe secole ı̂nainte (secolul al XI- lea) de unii matematicieni arabi (Yusuf Al-Mu’taman ibn Hud). [CA]. A fost descoperită de matematicianul italian Giovanni Ceva. [AB]. BE şi CF sunt concurente atunci: AF BD CE · · = 1. BE şi CF .10 (TEOREMA LUI CEVA) Fie triunghiul ABC şi D.16) CD M A F B de unde se obţine: MD F B CD = · .2.2.17) MA F A CB . Dacă dreptele AD.2 Teorema lui Ceva Teorema lui Ceva este un rezultat din geometria triunghiului. E. Se pare că această teoremă era cunoscută. F trei puncte diferite de vârfurile triunghiului.

1.18) BD M A EC Din relaţiile (1. Se aplică teorema lui Menelaus: ı̂n triunghiul ABD cu secanta F C F B AM DC · · = 1.2. BE. AM ∩ BC = {N }. D ∈ (BC). Demonstraţia se face prin reducere la absurd. F şi N şi comparând cu relaţia din enunţ obţinem că M = N . (1.16 CAPITOLUL 1. q.17) şi (1. CF sunt trei ceviene ı̂n triunghiul ABC şi AF BD CE · · = 1. Presupunem că AD nu trece prin punctul M . (1. Fie N punctul de intersecţie dintre AM şi BC.d. {M } = CF ∩ BE.e.18) se obţine: BC F B CD AE · · · = 1.d. (1. CF sunt concurente ı̂n M atunci EA F A MA + = . Dacă AD.11 (Reciproca teoremei lui Ceva) Dacă AD. F ∈ (AB). Într-un triunghi dreapta care uneşte un vârf al acestuia cu un punct de pe latura opusă se numeşte ceviană.21) AF M D BC de unde rezultă AM DC AF · = . Aplicând teorema lui Ceva pentru punctele E.19) F B DC EA atunci cevienele sunt concurente. q.20) EC F B MD Demonstraţie. (1.12 (TEOREMA LUI VAN AUBEL) Fie un triunghi ABC. Demonstraţie. (1. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ -ı̂n triunghiul ADC cu secanta BE BC M D AE · · = 1. TEOREMA 1.e. BE. E ∈ (AC).22) M D BC FB .3 Teorema lui VAN AUBEL TEOREMA 1. BD F A CB EC adică relaţia din teoremă.

16: Teorema lui Van Aubel şi ı̂n triunghiul ADC cu secanta BE CE AM BD · · =1 (1.24): µ ¶ AM DC BD AF AE + == + ⇒ M D BC BC F B CE EA F A MA + = .1. 1.8 1. Patru puncte (sau mai multe) se numesc puncte concilice dacă există un cerc căruia să-i aparţină toate cele patru puncte. adică nu orice patrulater poate fi ı̂nscris ı̂ntr-un cerc. EC F B MD q.3. 2.22) şi (1. PATRULATERE INSCRIPTIBILE 17 A B D C F M E Figura 1. ı̂n cazul patrulaterelor nu se aplică acest rezultat. DEFINIŢIA 1. Un patrulater se numeşte inscriptibil dacă cele patru vârfuri ale sale sunt puncte conciclice.23) AE M D BC de unde rezultă: AM BD AE · = . (1.24) M D BC CE Adunăm relaţiile (1.3 Patrulatere inscriptibile Dacă ı̂n cazul triunghiului ı̂ntotdeauna există un cerc circumscris acestuia.e.d. .

[AD].18: Patrulater inscriptibil adică există un cerc C(O. A B O D C Figura 1. Atunci OA = OB = OC = OD = r. 2. care este inscriptibil. se pot demonstra uşor.18 CAPITOLUL 1. . C. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ A B O D C Figura 1.6 Proprietăţi ale patrulaterului inscriptibil 1. D. deci punctul O se află pe mediatoarele segmentelor [AB]. Demonstraţie.17: Patrulater inscriptibil PROPOZIŢIA 1. [BC]. B. unghiurile opuse sunt suplementare. de asemenea. “⇒” Se consideră un un patrulater ABCD. Într-un patrulater inscriptibil. PROPOZIŢIA 1. Unghiurile formate de diagonale cu două laturi opuse sunt congruente. [AC].7 Un patrulater este inscriptibil dacă şi numai dacă mediatoarele laturilor sale sunt concurente. r) care conţine punctele A. Reciprocele acestor afirmaţii. Demonstraţia acestor afirmaţii este imediată folosind mărimea arcelor subântinse de aceste unghiuri.

TEOREMA 1.13 (TEOREMA LUI PTOLEMEU) Patrulaterul convex ABCD este inscriptibil dacă şi numai dacă AC · BD = AB · CD + BC · AD. [AC].19: Teorema lui Ptolemeu Demonstraţie. pătratul sunt patrulatere inscriptibile. Atunci folosind proprietatea punctelor de pe mediatoarea unui segment de a se afla la aceeaşi distanţă faţă de capetele lui se obţine OA = OB = OC = OD = r. q. Cazuri particulare de patrulatere inscriptibile: 1. concurente ı̂n punctul O. \ . deră punctul K astfel ı̂ncât ABK \ \ + CBK ABK \ = ABC [ = CBD \ + ABD \ ⇒ CBK \ = ABD.(Relaţia lui P tolemeu) (1. Fie ABCD un patrulater inscriptibil. PATRULATERE INSCRIPTIBILE 19 “⇐” Se consideră patrulaterul ABCD. [AD]. 2. 1.25) A B K D C Figura 1.e. Dreptunghiul.3.1 Teorema lui Ptolemeu Inegalitatea lui Ptolemeu În orice patrulater convex ABCD are loc relaţia: AC · BD ≤ AB · CD + BC · AD.1. Un trapez este inscriptibil dacă şi numai dacă este isoscel.3. [BC].d. adică vârfurile lui se află pe cercul cu centrul ı̂n punctul O şi rază r. cu mediatoarele laturilor sale [AB]. Pe diagonala AC se consi- \ = CBD.

“⇒” Considerăm un patrulater ABCD circumscris unui cerc. AD) = r.e. de unde rezultă AK AB = .4 Patrulatere circumscriptibile DEFINIŢIA 1. C. CD) = d(O. PROPOZIŢIA 1. adică laturile sale [AB].20 CAPITOLUL 1. [BC].8 Un patrulater poate fi circumscris unui cerc dacă şi numai dacă bisectoarele unghiurilor sale sunt concurente. cu bisectoarele unghiurilor sale concu- rente ı̂n punctul O. D pe cerc oricum.d. q. Un patrulater care are cele patru laturi tangente unui cerc se numeşte patrulater circumscris cercului.2 Se pot deplasa punctele A. Atunci d(O. Un patrulater spunem că este circumscriptibil dacă poate fi circumscris unui cerc.27) DA BD Putem scrie: AK · BD = AB · CD CK · BD = AD · BC şi adunând aceste relaţii obţinem relaţia lui Ptolemeu. “⇐” Se consideră patrulaterul ABCD. Demonstraţie.26) CD BD iar triunghiul ABD ∼ KBC. D. Observaţia 1. B. Nu putem spune că orice patrulater este circumscriptibil. 1. relaţia lui Ptolemeu devine teorema lui PITAGORA. BC) = d(O. AB) = d(O. B. deci punctul O se află pe bisectoarele unghiurilor A. (1. . dar ca relaţia lui Ptolemeu să se verifice este necesar ca AC şi BD să rămână diagonale. (1. C. cu CK BC = . [AD] sunt tangente la un cerc C(O. r). 2. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ Se observă că triunghiurile ABK ∼ DBC. [AC].9 1. În cazul ı̂n care ABCD este dreptunghi.

AD) = r. pentru că sunt dreptunghice şi au laturile respectiv egale.d.9 Un patrulater este circumscriptibil dacă şi numai dacă suma lungimilor laturilor opuse este aceeaşi. atunci punctele de contact cu cercul ale bazelor şi centrul cercului sunt colineare. Dacă un patrulater circumscris unui cerc este trapez.Triunghiurile ∆DEO ≡ ∆DIO sunt congruente. atunci lungimea diametrului cercului ı̂nscris ı̂n tra- pez este media geometrică a lungimii bazelor. PROPOZIŢIA 1. PROPOZIŢIA 1.4. adică cercul cu centrul ı̂n punctul O şi rază r este tangent fiecărei laturi a patrulate- rului. deoarece ştim că tangentele duse dintr- un punct la un cerc au aceeaşi lungime. AB) = d(O. . BC) = d(O.20: Patrulater circumscris Atunci folosind proprietatea punctelor de pe bisectoare de a se afla la aceeaşi distanţă faţă de laturile unghiului se obţine d(O. AB + CD = AD + BC. Aceasta proprietate poate fi uşor demonstrată. 2. 1. PATRULATERE CIRCUMSCRIPTIBILE 21 A B O D C Figura 1.e. q. CD) = d(O.1. Dacă trapezul este isoscel. Demonstraţie.10 1.

Centrul lui se găseşte la mijlocul segmentului HO ( H este ortocentrul.1 Cercul lui Euler Cercul lui Euler sau cercul celor 9 puncte este cercul ce trece prin mijloacele laturilor unui triunghi . folosind trans- formările geometrice. ceea ce ne arată coliniaritatea celor trei puncte.22 CAPITOLUL 1. AE · BF = r2 . O este- centrul cercului circumscris) şi are raza egală cu jumătatea razei cercului circumscris. CI = CF obţinem DE · CF = OI 2 = r2 . [ este alungit.21: Trapez circumscris Congruente sunt şi triunghiurile ∆OIC ≡ ∆OF C (se poate demonstra tot folo- sind cazul 3 de congruenţă a triunghiurilor).e.În triunghiul dreptunghic DOC segmentul OI este ı̂nălţime pe ipotenuză şi cum DI = DE. adică măsura lui este 180◦ . picioarele ı̂nâlţimilor . 1. . Obţinem astfel congruenţa unghiurilor \ ≡ DOI EOD [ şi IOC[ ≡ COF [ . q. Dacă trapezul este isoscel se obţine proprietatea anunţată.d. 2.4.Dar triunghiul DOC este dreptunghic cu unghiul \ Atunci se observă că unghiul EOF drept DOC. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ A E D I O B F C Figura 1. mijloacele segmentelor cuprinse ı̂ntre vârfuri şi ortocentru. Vom demonstra conciclitatea celor 9 puncte ı̂n capitolul următor.

. 8. 10.1 Metode de demonstrare a coliniarităţii unor puncte Coliniaritatea a trei puncte se poate demonstra prin mai multe metode: 1.2 Teorema lui Euler. z2 − z1 1. 13. cu ajutorul unghiului alungit. prin utilizarea axiomei 6 de incidenta (sau de situare): Dacă două plane distincte au un punct comun atunci intersecţia lor este o dreaptă. folosind transformări geometrice. AC. PROBLEME DE COLINIARITATE 23 1. prin metoda vectorială. folosind numerele complexe: punctele M1 (z1 ). prin metoda analitică. BC sunt segmente de dreaptă.1.) ı̂n configuraţia respectivă.5. folosind postulatul lui Euclid: Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă şi numai una la acea dreaptă. M3 (z3 ) sunt colineare z3 − z1 dacă şi numai dacă ∈ R. 2. 6. utilizând reciproca teoremei unghiurilor opuse la vârf. utilizând reciproca teoremei lui Menelaus. 5. 11. 12. 3.14 În orice triunghi ortocentrul H.5. etc. identificarea apartenenţei punctelor la o dreaptă remarcabilă (linie mijlocie.5 Probleme de coliniaritate 1. M2 (z2 ). 9. 4. folosind identitatea AB = AC + CB. centrul de greutate G şi centrul cercului circumscris triunghiului sunt coliniare. 7. dreapta lui Simpson Dreapta lui Euler TEOREMA 1. cu ajutorul proprietăţilor paralelogramului.5. bisectoare. unde AB. folosind unicitatea perpendicularei dintr-un punct pe o dreaptă. me- diatoare.

Atunci triunghiurile OGA şi A B1 B’ H O G B C A1 A’ Figura 1.d. . G. a)Dacă triunghiul ABC este isoscel sau dreptunghic. Triunghiu- rile HAB şi OA0 B 0 sunt asemenea pentru că au laturile paralele.22: HGA sunt asemenea conform cazului al doilea de asemănare şi rezultă \0 = AGH. B1 picioarele ı̂nălţimilor din vârfurile A şi B.e. atunci cele trei puncte se află pe o mediană. E. b)În cazul triunghiului oarecare ABC. AB cu D. OA0 OB 0 A0 B 0 OA0 AG 0 Dar punctul G ı̂mparte mediana ı̂n raportul GA 0 = 2.15 Proiecţiile ortogonale ale unui punct de pe cercul circumscris tri- unghiului ABC pe laturile acestuia sunt coliniare. Folosind teorema fundamentală a asemănării se obţine: HA HB AB HA = = = 2 ⇒ = 2. AC. iar picioarele medianelor din aceste vârfuri sunt A0 şi B 0 . GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ Dreapta determinată de cele trei puncte se numeşte dreapta lui Euler. respec- tiv F . q. H.24 CAPITOLUL 1. OGA \ ceea ce implică coliniaritatea punctelor O. Dreapta care conţine punctele coliniare din teorema anterioară se numeşte dreapta lui Simpson. Considerăm un punct M pe cercul circumscris triunghiului ABC şi notăm proiecţiile ortogonale ale acestuia pe laturile BC. Demonstraţie. notăm cu A1 . Demonstraţie. Dreapta lui Simpson TEOREMA 1.

DM C. EM A. \ = F[ Obţinem DEC EA. E. dar şi M EDC este inscriptibil. 1. Se formează triunghiurile dreptunghice DM B. E ∈ (AC). AM F . (1. F .5. ı̂n E pe (AC) şi ı̂n F pe (AB) sunt concurente dacă şi numai dacă DB 2 − DC 2 + EC 2 − EA2 + F A2 − F B 2 = 0. Atunci \ = DM DEC \ \ = 90◦ − F C = 90◦ − DCM \ \ AM = F M A = F[ EA. F ∈ (AB).3 Relaţia lui Carnot TEOREMA 1. (1.28) se numeşte relaţia lui Carnot. F M B pentru care vom scrie teorema lui Pitagora obţinând relaţiile: BM 2 = M D2 + DB 2 .Perpendicularele ı̂n D pe (BC).1. ı̂n E pe (AC) şi ı̂n F pe (AB) sunt concurente.e.5.30) . ceea ce implică coliniari- tatea punctelor D. (1. Demonstraţie. EM C.d. care sunt unghiuri opuse la vârf. F BDM sunt inscriptibile pentru că au unghiurile opuse suplementare. q.16 (TEOREMA LUI CARNOT) Fie un triunghi ABC. D ∈ (BC).28) Relaţia (1. “⇒” Presupunem că perpendicularele ı̂n D pe (BC).23: Dreapta lui Simpson Patrulaterele AEM F.29) CM 2 = M D2 + DC 2 . PROBLEME DE COLINIARITATE 25 F A M E B C D Figura 1.

(1.32) AM 2 = F A2 + F M 2 . Punctul lor de concurenţă va fi M .36) . de exem- plu cea construită ı̂n punctul D şi cea din E. D: DB 2 − DC 2 + EC 2 − EA2 + N A2 − N B 2 = 0.33) BM 2 = F M 2 + F B 2 . (1. Conform implicaţiei directe care a fost demonstrată. (1. CM 2 − AM 2 = EC 2 − EA2 . dar perpendicularele pe laturile triunghiului construite ı̂n punctele D.26 CAPITOLUL 1. putem scrie relaţia lui Carnot pentru punctele N. Vom aduna aceste trei relaţii şi se va obţine relaţia lui Carnot. E. F nu sunt concurente. Notăm proiecţia punctului M pe latura AB cu N . (1. (1. (1. Perpendicularele construite ı̂n două dintre aceste puncte sunt concurente. AM 2 − BM 2 = F A2 − F B 2 .34) Scazând relaţiile două câte două obţinem: BM 2 − CM 2 = DB 2 − DC 2 . “ ⇐00 Presupunem că relaţia lui Carnot este adevărată.35) Conform ipotezei: DB 2 − DC 2 + EC 2 − EA2 + F A2 − F B 2 = 0. E.24: Relaţia lui Carnot CM 2 = M E 2 + EC 2 . GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ A F E M B D C Figura 1.31) AM 2 = M E 2 + EA2 .

adică să arătam că există un punct co- mun dreptelor. 2.6. 6.1.6. PROBLEME DE CONCURENŢĂ 27 A F N E M B D C Figura 1. 5. N F = x.6 Probleme de concurenţă 1. F coincid. AF = n şi relaţia anterioară va fi (n + x)2 − m2 = n2 − (m + x)2 ceea ce implică x = 0.28) şi (1. . 1. adică punctele N. folosind reciproca teoremei lui Ceva.d. demonstrăm că se intersectează două câte două şi aria poligonului obţinut este 0. rezultă: N A2 − N B 2 = F A 2 − F B 2 . 4. pentru concurenţa a trei drepte.36). concurenţa a trei drepte constă ı̂n a arăta că punctul de intersecţie a două drepte aparţine şi celei de a treia drepte. folosind ecuaţiile analitice ale dreptelor.25: Scăzând (1. Notăm BN = m. 3. q. folosind definiţia dreptelor concurente.1 Metode de demonstrare a concurenţei unor drepte Pentru a demonstra concurenţa a două sau mai multe drepte putem folosi una dintre următoarele metode: 1. prin metoda analitică. pentru a demonstra concurenţa a trei drepte putem să folosim teoremele referi- toare la concurenţa liniilor importante ı̂n triunghi.e.

2 Teoremele lui Gergonne TEOREMA 1. ABM C aria triunghiului BM C şi cu AABC aria triunghiului ABC. BE şi CF sunt concurente ı̂n punctul M atunci: DM EM F M + + = 1.39) AABC AD Prin procedee analoage se pot obţine: AAM B MF = . Dacă AD.38) ha AD Se obţine: ABM C MD = (1.40) AABC CF AAM C ME = (1. Notăm cu ha distanţa de la punctul A la BC. (1. A F E M B C G I D Figura 1.37) AD BE CF Demonstraţie.17 (TEOREMA LUI GERGONNE) Fie un triunghi ABC. F ∈ (AB). AABC ha Se construiesc ı̂nălţimile AG pentru triunghiul ABC şi M I pentru triunghiul BM C. (1.41) AABC BE . GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ 1. (1. cu da distanţa de la punctul M la BC. Se formează astfel triunghiurile asemenea AGD şi M ID. E ∈ (AC). D ∈ (BC).26: Teorema lui Gergonne ABM C da Se observă că = (au aceeaşi bază).28 CAPITOLUL 1.6. pentru care putem scrie: da MD = .

AABC AABC AABC AD BE CF q.d. BN. Pentru demonstraţie se foloseşte reciproca teoremei lui Ceva. AC CM CF CN .41) vom obţine: ABM C AAM C AAM B DM EM F M 1= + + = + + . P sunt punctele de tangenţă ale cercului cu laturile triunghiului. Dacă M.6. Prin vârfurile B . Se obţine astfel paralelogramul ABDC. 1.3 Teorema lui Steiner Reamintim că o ceviană ı̂ntr-un triunghi este dreapta determinată de un vârf al triun- ghiului şi un punct de pe latura opusă. Notăm {E} = AM ∩ BD şi {F } = AN ∩ CD.1. atunci AM. AN sunt ceviene izogo- nale ı̂n triunghiul ABC atunci are loc relaţia: AB 2 BM · BN = (1.18 (PUNCTUL LUI GERGONNE) Fie cercul ı̂nscris ı̂n triunghiul ABC. TEOREMA 1. CP sunt concurente ı̂n punctul lui Gergonne.39). BE BM AB BN Cu teorema fundamentală a asemănării se obţine că = şi = .e.19 (TEOREMA LUI STEINER) Dacă AM. PROBLEME DE CONCURENŢĂ 29 adunând relaţiile (1.40). respectiv C ale triunghiului ABC construim paralele la laturile opuse. (1. N. (1. TEOREMA 1.42) AC 2 CM · CN B A M E N D F C Figura 1. Ceviene izogonale sunt cevienele egal ı̂nclinate faţă de laturile care pleacă din acelaşi vârf cu ele.27: Teorema lui Steiner Demonstraţie.6.

28: Ceviene izogonale 1.45) . Un exemplu de ceviene izogonale sunt ı̂nalţimea dintr-un vârf şi diametrul cercu- lui circumscris triunghiului. (1. Ĉ este un unghi ascuţit şi D = prBC A.e. q. Vom discuta 3 cazuri: a) unghiul B̂ este ascuţit. A h O B C D E Figura 1. adevărată din asemănarea triunghiuri- CF AC lor ABE şi ACF .7 Relaţii metrice ı̂n triunghi şi patrulater 1. numită şi teorema cosinusului. care se poate aplica ı̂n orice triunghi. Triunghiurile ABD şi ADC sunt dreptunghice şi vom aplica teorema Pitagora: AB 2 = AD2 + BD2 (1. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ BE AB Relaţia de demonstrat devine = .20 Dacă ı̂n triunghiul ABC. Demonstraţie. dus din vârful respectiv.1 Teorema Pitagora generalizată Este bine cunoscută teorema lui Pitagora. atunci: AB 2 = AC 2 + BC 2 − 2BC · DC. care se aplică ı̂n triunghiuri dreptunghice.44) BD = BC − DC.7.d. TEOREMA 1. atunci D ∈ (BC). Acum prezentăm generalizarea ei.30 CAPITOLUL 1.43) AD2 = AC 2 − DC 2 (1. notăm cu D = prBC A.

atunci B ∈ (DC). (1. a) dacă unghiul B̂ este obtuz. AB 2 = AC 2 + BC 2 − 2BC · DC.1. q.30: teorema lui Pitagora generalizată adevărate şi BD = DC − BC.46) Înlocuind ı̂n (1.43) AD şi BD date de egalităţile (1. RELAŢII METRICE ÎN TRIUNGHI ŞI PATRULATER 31 A B C D Figura 1.43) AD şi BD date de (1.46) se obţine: AB 2 = AC 2 − DC 2 + (DC − BC)2 .e.29: teorema lui Pitagora generalizată Se ı̂nlocuieşte ı̂n (1. Egalităţile (1.7.d.44) şi (1.44) şi (1.44) rămân A C D B Figura 1. . c) pentru B unghi drept se aplică Pitagora. AB 2 = AC 2 + BC 2 − 2BC · DC.43) şi (1.45) AB 2 = AC 2 − DC 2 + (BC − DC)2 .

Teorema medianei este un caz particular al teoremei lui Stewart. P C = y. Lungimea segmentului AP o vom nota cu p. q.2 Relaţia lui Stewart Teorema lui Stewart furnizează o relaţie ı̂ntre lungimile laturilor unui triunghi şi lungimea segmentului care coboară dintr-un vârf la un punct de pe latura opusă.32 CAPITOLUL 1. Atunci: a(p2 + xy) = b2 x + c2 y. TEOREMA 1. respectiv AP C şi adunăm relaţiile obţinute.7. (1.47) Demonstraţie.1 Într-un triunghi dreptunghic lungimea medianei corespunzătoare unghiului drept este egală cu jumătate din lungimea ipotenuzei. Aplicăm teorema Pitagora generalizată ı̂n triunghiurile ABP şi AP C corespunzătoare unghiurilor suplementare AP B. COROLARUL 1. c = AB. dar nu ı̂nainte de a le ı̂nmulţi cu y respectiv x.22 Fie triunghiul ABC cu M mijlocul laturii (BC). Fie P un punct pe latura [BC] care divide latura ı̂n două segmente cu lungimile BP = x.31: teorema Stewart laturilor BC = a. TEOREMA 1. . AC = b.48) 4 unde ma = AM.3 Teorema medianei În geometria plană. 1.e. teorema medianei stabileşte o relaţie ı̂ntre lungimea unei me- diane dintr-un triunghi şi lungimile laturilor triunghiului.d.7. b = AC. Atunci: 2(b2 + c2 ) − a2 m2a = (1. a = BC. AB = c.21 (TEOREMA LUI STEWART) Fie un triunghi ABC cu lungimile A c p b x y B C P a Figura 1. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ 1.

F C.49) se numeşte relaţia lui Euler pentru patrulatere. (1. E mijlocul diagonalei AC şi F mijlocul lui BD.4 Relaţia lui Euler pentru patrulatere TEOREMA 1. (1. DE.51) • triunghiul ABC: 4BE 2 = 2(AB 2 + BC 2 ) − AC 2 .32: Relaţia Euler pentru patrulatere Demonstraţie.50) • triunghiul BCD: 4CF 2 = 2(BC 2 + CD2 ) − BD2 .49) Relaţia (1. (1.55) .54) • triunghiul BED: 4EF 2 = 2(BE 2 + ED2 ) − BD2 . A B E F D C Figura 1. (1. Se construiesc AF.23 Fie patrulaterul ABCD. (1.7. Vom folosi teorema medianei ı̂n: • triunghiul ABD: 4AF 2 = 2(AB 2 + AD2 ) − BD2 .1.7. RELAŢII METRICE ÎN TRIUNGHI ŞI PATRULATER 33 1. (1.52) • triunghiul ADC: 4DE 2 = 2(AD2 + CD2 ) − AC 2 . BE. (1. Atunci: AB 2 + BC 2 + CD2 + AD2 = AC 2 + BD2 + 4EF 2 .53) • triunghiul AF C: 4EF 2 = 2(AF 2 + F C 2 ) − AC 2 .

(1.d.50).54).55) ı̂nmulţite cu 2 şi se obţine (1.e.52).(1.53) cu relaţiile (1. (1. GEOMETRIE SINTETICĂ PLANĂ Se adună relaţiile (1.51). .34 CAPITOLUL 1. q. (1.49).

Transformările geometrice sunt ı̂n esenţă funcţii. transformare a figurilor.Capitolul 2 Transformări geometrice Istoria matematicii consemnează că transformările geometrice au fost folosite pentru obţinerea primelor demonstraţii ale unor teoreme de geometrie. ı̂n care geometria este construită fără utilizarea ideii de mişcare pentru că aceasta nu poate exista. considerând obiectele matematicii ca entităţi abstracte. Acest fapt indică posibilitatea de a introduce ı̂n geometrie transformările geometrice. Această concepţie a fost concretizată de Euclid prin celebra sa carte ”Elementele”. Studiul lor este calea principală pe care noţiunea de funcţie pătrunde ı̂n geometrie. Intuiţia asigură ı̂nţelegerea de către elevi a noţiunilor de mişcare. ceea ce favorizează ı̂nţelegerea ulterioară a unor concepte fundamentale din geometrie sau oferă o cale de a pătrunde ı̂n corpul teoremelor geo- metrice fără supoziţii complicate. greu de explicitat şi de motivat.a. folosind ideea de mişcare. teore- mele: unghiurile opuse la vârf sunt congruente. Pe aceeaşi linie s-a situat D. Astfel se afirmă că Thales din Milet a demonstrat prin suprapunerea figurilor. Ca orice alte funcţii. Euclid. Mai târziu. suprapunere. ı̂n diminuarea ponderii transformărilor geometrice ı̂n unele pro- grame analitice şi manuale. transformările geometrice se pot compune. unghiurile de la baza unui triunghi isoscel sunt congruente. când figurile geometrice au fost concepute ca mulţimi de puncte. tradusă astăzi ı̂n aceea de transformare geometrică. Există multe situaţii ı̂n care mulţimea transformărilor geometrice de un anumit tip este ı̂nchisă 35 . Predarea geometriei ı̂n spiritul axiomaticii lui Hilbert sau a lui Birkhoff este im- plicată. El a ı̂nlocuit ideea de mişcare cu ceea de figuri congruente. ele nu au fost gândite ca funcţii decât relativ recent. indiscutabil. diametrul ı̂mparte cercul ı̂n două păţi congruente ş. ı̂n lumea formelor ideale. Hilbert ı̂n construcţia sistemului cunoscut de axiome ale geometriei. Aristotel. con- form concepţiei lui Platon. Aristotel a eliminat mişcarea din geometrie şi deci şi transformările geometrice. Deşi transformările geometrice erau folosite de mult timp ı̂n rezolvarea unor pro- bleme de geometrie.

Două asemenea clase de transformări sunt studiate cu precădere: izometriile şi asemănările. orice izometrie este compunerea a cel mult trei simetrii axiale. . B). etc.Transformările geometrice compatibile cu structura metrică sunt interesante şi bogate ı̂n proprietăţi. B). .remarcarea elementelor care determină o transformare geometrică: centrul si- metriei. se poate aborda structura grupală a transformărilor geometrice şi teoreme de exprimare a unor transformări geometrice ca o compunere de transformări mai simple. fapt ce facilitează ı̂nţelegerea noţiunii abstracte de grup la algebră şi care indică rolul integrator al transformărilor geometrice cu algebra abstractă. adică păstrează distanţa ı̂ntre puncte şi se numeşte asemănare dacă d(T A. oricare ar fi punctele A. B) = d(B. d(A..determinarea punctelor ce corespund printr-o transformare care duce o figură ı̂ntr-o altă figură. A) 3. Gândim spaţiul fizic obişnuit ca o mulţime de elemente numite puncte. B). d(A. Această structură are şi un accentuat caracter intuitiv. notat cu S. . 2. O structură geometrică suficient de simplă şi ı̂n acelaşi timp cu multe proprietăţi este structura metrică a planului (spaţiului) dată de distanţa dintre două puncte. C ∈ S. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE la compunere. B) ≥ 0 şi d(A. Distanţa este o aplicaţie . T B) = k · d(A. adică multiplică distanţa cu un factor real strict pozitiv k.construirea imaginii unei figuri printr-o transformare geometrică. grupul rotaţiilor de acelaşi centru. De exemplu.36 CAPITOLUL 2. B. Primele obiective operaţionale care se urmăresc ı̂n predarea temei respective sunt: . C) + d(C.construirea imaginii unui punct printr-o anume transformare geometrică. Aşadar transformările geometrice furnizează exemple netriviale de grupuri. ceea ce permite utilizarea ei ı̂n clasele a VI-a şi a VII-a. În funcţie de timpul disponibil. centrul şi unghiul rotaţiei. d(A. grupul asemănărilor. cu următoarele proprietăţi: 1. T B) = d(A. Aplicaţia T : S → S se numeşte izometrie dacă d(T A. Amintim grupul translaţiilor. B) = 0 dacă şi numai dacă A ≡ B. . Prin atingerea acestor obiective elevii capătă deprinderea de a folosi transformările geometrice ı̂n rezolvarea problemelor. formând un grup. B) ≤ d(A.

În urma analizei modalităţilor de a concepe predarea transformărilor geometrice ı̂n diferite programe şi manuale se pot distinge două puncte de vedere: sintetic şi vectorial. Totuşi ı̂n mod obişnuit. sau simetrie centrală.1. Conform primului. transformările geometrice se definesc ı̂n mod direct.a. Această ordonare pe lângă avantajul didactic evident de a se trece de la simplu la mai complicat este dictată şi de faptul că orice asemănare este compu- nerea unei izometrii cu o omotetie (o asemănare particulară).1. sau rotaţie. respectiv. • Cu notaţiile introduse ı̂n figura 2. orice izometrie a planului care păstrează orientarea este sau o translaţie. Al doilea punct de vedere se referă la introducerea transformărilor geometrice pe baza noţiunii de vector sau prin expresiile lor analitice. 2.analitic. Simetria faţă de un punct ı̂n plan • Putem ı̂ncepe prin a cere elevilor (clasa a VI-a) să deseneze mai multe seg- mente care au acelaşi mijloc O. şi repetăm modul de construcţie al punctelor A0 . apoi trecerea la stabilirea proprietăţilor generale ale izometriilor. • Subliniem că O este mijlocul pentru segmentele AA0 . . CC 0 etc.m. Ei desenează măsurând cu rigla sau eventual cu compasul (dacă sunt familiarizaţi cu acest instrument) o figură asemănătoare cu figura 2. orice izometrie este compunerea a cel mult trei simetrii axiale ne arată că e recomandabilă mai ı̂ntâi stu- dierea izometriei particulare (simetria.1. că B 0 este simetricul punctului B faţă de O. la fel C 0 este simetricul lui C faţă de O ş. se face ı̂ntâi studiul detaliat al izometriilor apoi cel al asemănărilor. rotaţia). vom spune că A0 este simetricul punctului A faţă de O. cu ele- mente geometrice simple: puncte.d. B 0 . translaţia. unghiuri şi proprietăţile lor se de- monstrează geometric pe baza axiomelor şi teoremelor simple de geometrie. plane. În cele ce urmează vom explora succesiv ambele puncte de vedere pentru fiecare din izometriile remarcabile şi apoi pentru asemănări. BB 0 . drepte. de exemplu. care poate fi apoi prezentată şi pe o planşă pregătită anterior. proprietăţile obţinându-se prin combinarea elementelor de algebră vectorială cu elemente de geometrie anali- tică. etc.1 Simetrii În mod natural trebuie să ı̂ncepem cu studiul simetriilor ı̂n plan.2. SIMETRII 37 Orice izometrie este o asemănare particulară (k = 1). apoi să trecem la spaţiu. Teoreme asemănătoare pentru izometrii.

Cu alte cuvinte. pentru a indica centrul de simetrie.38 CAPITOLUL 2. • Alternativ. unde I este transformarea identică a planului şi vom spune că SO este transformare involutivă. Vom spune că O situat pe d este centru de simetrie pentru figura formată din dreapta d. astfel că O este mijlocul segmentului M M 0 . • Observăm că dacă M 0 este simetricul faţă de O al punctului M . La fel dreapta A0 C 0 este simetrica dreptei AC faţă de O. • Revenind la figura 2. adică simetria faţă de O (numită şi simetrie de centru O. simetrica ei faţă de punctul O coincide cu ea ca mulţime (nu punct cu punct). din paralelogramul ABA0 B 0 (diagonalele se ı̂njumătăţesc) constatăm că segmentul A0 B 0 este congruent cu segmentul AB.1. simetricul oricărui punct de pe d se află pe d.1: Simetria faţă de un punct Fixăm apoi definiţia formală: simetricul unui punct M faţă de un punct O este un punct M 0 . • Spunem apoi că dreapta A0 B 0 este simetrica dreptei AB faţă de punctul O şi subliniem că ea este paralelă cu dreapta AB. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE C’ D A’ B O B’ A C D’ Figura 2. simetricul său faţă de O. atunci simetricul faţă de O al punctului M 0 este chiar M . etc. • Fie acum d o dreaptă oarecare din plan. . Deci simetrica unei drepte faţă de un punct O se obţine construind simetricele a două puncte distincte ale ei şi apoi unindu-le. scriind A0 = SO (A). Mai târziu vom scrie SO2 = I. lui O i se asociază O ı̂nsuşi. simetricul lui O este O. Aici sau la o reluare ı̂ntr-o clasă superioară această asociere o vom numi simetrie de centru O şi o vom nota prin SO . pentru a pregăti ideea de funcţie putem spune că oricărui punct M din plan putem să-i asociem un punct M 0 . sau simetrie centrală) este o izometrie. Dacă ea trece prin O. B 0 = SO (B).

1. d d’ δ D C O δ A B Figura 2.2 rezultă că figura formată din reunirea a două drepte paralele are o infinitate de centre de simetrie. SIMETRII 39 d d’ O Figura 2. Vom spune că O este centru de simetrie al figurii F. situate pe o dreaptă. dacă simetricul faţă de O al oricărui punct al figurii F se află ı̂n F . Cele observate pot fi formulate astfel: DEFINIŢIA 2.2.3: Centru de simetrie Din figura 2. Figura formată din două drepte care se intersectează ı̂n O are ca centru de simetrie pe O şi numai pe el. Figura F = d ∪ d0 are proprietatea că simetricul oricărui punct al ei faţă de O este tot pe ea.1 Spunem că o figură F admite ca centru de simetrie un punct O.2. După cum am văzut mai sus: -oricare punct al unei drepte este centru de simetrie pentru ea. Simetrica dreptei d faţă de O este o dreaptă d0 paralelă cu d. adică dreapta are o infinitate de centre de simetrie. Reunind aceste două drepte . figura 2.2: Simetrica unei drepte faţă de un punct Presupunem că O nu este situat pe d.

ı̂nţeles ca reuniunea a două semidrepte cu originea comună. Pentru a deduce ecuaţiile simetriei vom introduce un reper cartezian ı̂n plan. (2. paralelogramul are un singur centru de simetrie. Rezultă că ı̂n particular. y) are originea ca centru de simetrie dacă şi numai dacă E(−x. Relaţia vectorială de definire a simetriei faţă de O con- duce la: x = −x.1) Aceste formule se numesc ecuaţiile simetriei faţă de origine. astfel ca OA0 = −OA. y 0 = 2y0 − y. Fie B 0 simetricul faţă de O al unui punct B diferit de A. Fie A(x. Cel mai simplu este să luăm originea sa ı̂n O. Gândim simetria faţă de O direct ca aplicaţie: A → A0 . y 0 ) . duce o dreaptă ı̂ntr-o dreaptă paralelă cu ea şi că este izometrie. y0 ). Simetria faţă de o dreaptă ı̂n plan Pentru a introduce definiţia acestei transformări geometrice la clasa a VI-a putem ı̂ncepe cu următoarea semiexperienţă: . y 0 = −y (2.40 CAPITOLUL 2. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE cu alte două drepte paralele ı̂ntre ele. Remarcăm că relaţiile vectoriale au avantajul de a da informaţii mai multe ı̂ntr-o formă condensată. Dacă O are coordonate oarecare (x0 .2) Aceste formule pot fi luate ca definiţie a simetriei centrale. Egalităţile vectoriale −− → −−→ −−→ −→ −−→ −→ A0 B 0 = OB 0 − OA0 = OA − OB = −AB ne arată că simetria faţă de O păstrează coliniaritatea punctelor. definită de relaţia vecto- rială de mai sus. aceeaşi relaţie de definire a simetriei faţă de O conduce a formulele x0 = 2x0 − x. Unghiul. simetria faţă de un punct O se poate defini astfel: −−→ −→ simetricul lui A faţă de O este un punct A0 . y) şi A0 (x0 .3). Într-o abordare vectorial-analitică a geometriei. Rezultă că o figură din plan descrisă de o expresie algebrică E(x. dar formând un anumit unghi cu primele două obţinem o figură cu un singur centru de simetrie (figura 2. −y) = E(x. Centrele de simetrie sunt importante ı̂n aplicaţiile geometriei ı̂n practică. nu are centru de simetrie. y).

(CR) ≡ (RC 0 ). cum se efectuează această construcţie cu rigla şi compasul.patru pete mici de cerneală.m.2.a. pentru fiecare pată ı̂n parte. • Se constată că simetricul oricărui punct faţă de dreapta d este unic determinat. (BQ) ≡ (QB 0 ). • Reprezentăm coala cu care am lucrat ca ı̂n figura 2. dacă e cazul. ş.4: Simetria faţă de o dreaptă Vom spune că A0 este simetricul lui A faţă de dreapta d şi că B 0 este simetricul lui B faţă de dreapta d. Precizăm apoi. • Punctul A0 se mai poate construi astfel: Ducem din A perpendiculara pe d şi prelungim segmentul (AP ) cu un segment (P A0 ) ≡ (AP ). SIMETRII 41 • ı̂n partea superioară a unei coli albe de hârtie se fac trei .d. CC 0 şi DD0 sunt perpendiculare pe d şi că (AP ) ≡ (P A0 ). (DS) ≡ (SD0 ). B D C A M Q R S d P M’ C’ A’ D’ B’ Figura 2. Vor constata că aceste distanţe sunt aproximativ egale şi că dreapta ce uneşte o pată cu imaginea ei (cu urma ei) este perpendi- culară pe linia de ı̂ndoire a colii. • Cerem elevilor să măsoare. • Trasăm cu o altă culoare linia de ı̂ndoire a colii. apoi coala se ı̂ndoaie. .4. Dreptele duse anterior vor intersecta linia de ı̂ndoire după nişte puncte. BB 0 . Petele de cerneală vor lăsa urme pe partea infe- rioară a colii.1. inroducem notaţii şi afirmăm că dreptele AA0 . • Dezdoim coala şi unim cu o linie colorată fiecare pată cu urma lăsată de ea la ı̂ndoirea colii. simetricul unui punct de pe d faţă de d este el ı̂nsuşi. distanţa de la ea şi de la urma ei la dreapta de ı̂ndoire.

Aşadar. Această observaţie poate fi luată ca definiţie. A0 = Sd (A). Punctele de pe segmentul (AB) sunt duse prin Sd ı̂n puncte de pe A0 B 0 . • Căutăm apoi alte figuri plane care admit axe de simetrie. din două triunghiuri dreptunghice con- gruente constatăm că AB = A0 B 0 . Dacă A0 este simetricul lui A faţă de d.4 cu linii punctate.4 rezultă că două puncte sunt simetrice faţă de dreapta d. • Din figura 2. vom spune că şi punctele A şi A0 sunt simetrice faţă de dreapta d. unde este cazul.4. congrueţa elementelor ce corespund prin simetrie axială. iar punctele de pe segmentul AA0 sunt duse prin Sd ı̂n puncte de pe acelasi segment. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE Asociind unui punct din plan simetricul său faţă de dreapta d. Vom spune că diametrul M N este axă de simetrie a cercului dat. Fie un cerc de centru O şi M N un diametru al său. Întrucât punctele A şi B sunt arbitrare deducem că simetria faţă de o dreaptă este o izometrie. . Similar pentru (BB 0 ). DEFINIŢIA 2. • Completând figura 2. ı̂n funcţie de cunoştinţele elevilor la momentul respectiv. notată cu Sd . oricare punct de pe trapez are imaginea prin Sd tot pe trapez. obţinem o funcţie care va fi numită simetria faţă de dreapta d. • Orice diametru al cercului este axă de simetrie pentru cerc. Situatiile prezentate impun următoarea definiţie. Remarcăm.1 Dacă F 0 este simetrica unei figuri F faţă de o dreaptă d.42 CAPITOLUL 2. • Vom spune ca trapezul ı̂n discuţie are o axă de simetrie: dreapta d. atunci figura F ∪ F 0 are ca axă de simetrie pe d. • Studiem apoi imaginile printr-o simetrie faţă de o dreaptă dată (numită şi si- metrie axială) a diferitelor figuri geometrice. deci cercul admite o infinitate de axe de simetrie. Revenind la figura 2. Observaţia 2. În această căutare ne poate ajuta următoarea observaţie.2 O figură plană F admite o axă de simetrie d. dacă simetricul oricărui punct din F faţă de d este ı̂n F . Simetricul oricărui punct de pe cerc faţă de M N este pe cerc (diametrul este mediatoarea oricărei coarde perpendiculară pe el). fixăm atenţia asupra trapezului isoscel B 0 B 0 AA. dacă d este mediatoarea segmentului ce le uneşte.

axa de simetrie a unei semidrepte este perpendiculara pe ea ı̂n originea ei (ı̂n baza observaţiei de mai sus). SIMETRII 43 De exemplu. ecuaţiile simetriei Sd sunt: x0 = x. atunci a coincide cu a0 şi putem spune ca d este axă de simetrie pentru a. Dacă presupunem acum că dreapta a este paralela cu d. iar dacă d coincide cu axa ordonatelor obţinem x0 = −x. Proprietăţile ei se demonstrează ı̂n mod specific. Fie b şi b0 două drepte paralele şi perpendiculare pe d. . ı̂n multe locuri apare complicată şi artificială. pentru care este şi bisectoare. y 0 = −y. putem exprima coordonatele sime- tricului unui punct dat faţă de o dreapta d. Un segment nenul are o singura axă de simetrie . Formulele care se obţin sunt ı̂n general complicate şi nu pot fi reţinute. y 0 = y. Tratarea vectorială a simetriei axiale nu aduce simplificări. Rezultă că figura formată din două drepte paralele admite o axă de simetrie. • Prezentarea unor planşe cu figuri plane care admit axe de simetrie poate fi utilă. Dacă d coincide cu axa absciselor. Dacă α = 90◦ . • Rezolvarea unor probleme de geometrie prin folosirea simetriei faţă de o axă este pasul următor. ca şi simetria centrală. Dacă măsura lui α este diferită de 90◦ . Dimpotrivă. Rezultă că figura are două axe de simetrie d şi d0 . Notăm cu a0 simetrica ei faţă de d. Ea este recomandabilă numai dacă insistăm să tratăm unitar (vectorial ı̂n acest caz) toate transformările geometrice. ı̂n funcţie de coordonatele punctului dat şi de elementele care determină dreapta d. Simetria faţă de o dreaptă se pretează. Rezultă că orice unghi are o axă de simetrie: bisectoarea sa. prin introducerea unui reper ı̂n plan.2. Excepţie. Axa lor de simetrie d0 va fi perpendiculara pe d.1. Definiţia ei vectorială se poate da folosind vectorul de direcţie al dreptei (axei de simetrie). b.mediatoarea sa. Dreapta d apare ca axă de simetrie pentru două dintre ele. atunci a ∪ a0 este figura formată din patru unghiuri opuse. face situaţia ı̂n care reperul se alege astfel ı̂ncât dreapta d să fie una din axele de coordonate. Rezultă că dreapta a are o infinitate de axe de simetrie: dreptele perpendi- culare pe ea. atunci a0 este şi ea paralela cu d. a0 . b0 obţinem un dreptunghi completat cu nişte semidrepte. Orice dreptunghi are două axe de simetrie perpendiculare ı̂ntre ele. fie o dreaptă a care face un anumit unghi α (diferit de unghiul nul) cu d şi o intersecteaza ı̂n O. Analitic. Prin reunirea celor patru drepte a. două câte două. la vârf. la o tratare vectorială şi analitică.

Ca aplicaţie a spaţiului S pe el ı̂nsuşi. Câteva observaţii se impun de la ı̂nceput. ı̂ntr-un sens dat. Evident că este mai greu de sesizat deplasarea simultană a tuturor punctelor spaţiului decât a unei submulţimi (figuri) a lui. În consecinţă este mai bine să ı̂ncepem prin a spune că o figură F 0 s-a obţinut dintr-o figură F printr-o translaţie dacă punctele ei s-au obţinut din cele ale lui F prin deplasare ı̂n una şi aceeaşi direcţie. translaţia poate fi definită prin: DEFINIŢIA 2. pentru că definirea şi studiul ei impun conceptul de vector ı̂n forma sa riguroasă: clasă de segmente orientate echipolente (de aceeaşi lungime. se introduce izomorfismul ı̂ntre grupul translaţiilor (cu operaţia de compunere) şi grupul aditiv al vectorilor. Q0 = τ (Q). ı̂n cărţile ı̂n care acest subiect se abordează. . O primă formalizare a consideraţiilor intuitive se poate da astfel: figurile F şi F 0 corespund printr-o translaţie dacă oricare ar fi punctele P şi Q distincte din F lor le corespund ı̂n mod unic punctele P 0 şi Q0 din F 0 . paralele şi de acelaşi sens. ı̂ntr-un sens dat. bine realizat.3 O aplicaţie τ :S→S se numeşte translaţie. dacă oricare ar fi punctele distincte P. În general. Pentru noţiunea de vector cadrul cel mai convenabil este spaţiul şi nu planul. Aceste aspecte intuitive se cer sprijinite de figuri variate. Evident că această abordare este posibilă după ce elevii au anumite cunoştinţe de geometria spaţiului. În consecinţă apare mai natural studiul translaţiei ca transformare a spaţiului. P 0 = τ (P ). paralele şi de acelaşi sens. Vectorii dintr-un plan se vor identifica cu translaţiile care duc planul ı̂n sine. la aceeaşi distanţă. Credem că un scurt film de desene animate. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE Aceste ecuaţii vor folosi la reprezentarea grafică a funcţiilor ı̂n studiul simetriilor graficului. Q ∈ S. Intuitiv translaţia ı̂n spaţiu se defineşte ca o transformare prin care toate punctele se deplasează ı̂n una şi aceeaşi direcţie. aceeaşi direcţie şi acelaşi sens). ar putea fi util ı̂n sprijinirea intuiţiei elevilor.2 Translaţia Această transformare geometrică este cu mult mai importantă decât simetriile. la aceeaşi distanţă. 2.44 CAPITOLUL 2. segmentele (P P 0 ) şi (QQ0 ) sunt congruente. astfel ı̂ncât segmentele (P P 0 ) şi (QQ0 ) să fie congruente.

paralelă cu d. de exemplu fig. • imaginea unui plan printr-o translaţie este un plan paralel cu el sau chiar el. TRANSLAŢIA 45 Dacă R este un al treilea punct din S. deci segmentele (P 0 Q0 ) şi (P Q) sunt de asemenea paralele şi congruente. Q” = σ(Q0 ). Q → Q” se bucură de proprietatea că segmentele (P P ”) şi (QQ”) sunt congruente. P’ Q’ R’ P Q R Figura 2. Din proprietăţile generale ale izometriilor rezultă că • imaginea unei drepte d este o dreaptă d0 . • imaginea unui triunghi printr-o translaţie este un triunghi congruent cu el. Din definiţia de mai sus rezultă că şi figura P P 0 Q0 Q este un parale- logram. diferit de P. • imaginea unui unghi printr-o translaţie este un unghi congruent cu el.6. Pentru două puncte distincte P şi Q din spaţiu. rezultă că segmentele (RR0 ). translatatul lui O prin translaţia considerată. ı̂n care ∆P P 0 P ” ≡ ∆QQ0 Q” sunt congruente şi au laturile respectiv paralele. • imaginea unui cerc cu centrul O şi rază r printr-o translaţie este un cerc cu raza r şi centrul ı̂n O0 . paralele şi de acelaşi sens. (P P 0 ) şi (QQ0 ).5: Translaţia În concluzie. • imaginea unui segment printr-o translaţie este un segment. Q0 = τ (Q). Cum punctele P şi Q erau arbitrare. paralele ı̂ntre ele şi de acelaşi sens. 2. Acest fapt rezultă uşor ı̂n urma analizei mai multor cazuri. translaţia este o izometrie. Corespondenţa P → P ”. P ” = σ(P 0 ).2.2. τ (d) = d0 . notăm P 0 = τ (P ). Q şi R0 = τ (R). Compunerea a două translaţii τ şi σ. sunt congruente ı̂ntre ele. . consideraţiile de mai sus pot fi aplicate la oricare alte perechi de puncte.

46 CAPITOLUL 2. Cu notaţiile precedente avem σ◦τ (P ) = σ(τ (P )) pentru orice punct P din spaţiu. corespondenţa P → P ”. subı̂nţelegem că segmentele (P P 0 ).4 Se numeşte vector o mulţime de segmente orientate care au aceeaşi lungime. Vom nota vectorul prin P P 0 şi vom spune că segmentul orientat (P P 0 ) este un reprezentant al vectorului P P 0 . se con- stată uşor că asocierea P 0 → P. Considerând aplicaţia identică drept translaţie particulară suntem ı̂n poziţia de a pune ı̂n evidenţă grupul translaţiilor spaţiului.t. Aşadar o translaţie este caracterizată de un vector ū = P P 0 şi ı̂n continuare vom indica translaţia prin vectorul ce o caracterizează. Vom spune că segmentele ı̂n discuţie sunt orientate.. (RR0 ) etc. (QQ0 ). Considerăm translaţiile τ şi σ definite respectiv de vectorii P P 0 şi P 0 P “ . Fiind dată translaţia τ . În definirea unei translaţii prin corespondenţa P → P 0 .6: Aşadar. Com- . Este cu totul natural să spunem că doi vectori sunt egali dacă mulţimile de seg- mente orientate care ı̂i definesc sunt egale.. spunând: translaţia de vector P P 0 . DEFINIŢIA 2. Q → Q0 etc. Q → Q0 etc. direcţie şi sens. Q → Q” etc.c. aceeaşi direcţie şi acelaşi sens. Recitind definiţia translaţiei constatăm că o translaţie este caracterizată de ceea ce au ı̂n comun segmentele orientate (P P 0 ). adică lungime. e. defineşte o translaţie pe care o vom nota prin σ ◦ τ şi o vom numi compunerea translaţiilor τ şi σ. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE P’ P P’ P" P P" P’ P P" Q’ Q Q’ Q" Q Q" Q Q" Q’ Figura 2. primul punct va fi numit origine şi al doilea extremitate a segmentului orientat. defineşte o translaţie pe care o vom nota cu τ −1 şi o vom numi inversa translaţiei τ . definită de corespondenţa P → P 0 . sunt perechi ordonate de puncte. Studiul translaţiilor este incomplet fără a stabili legătura lor cu noţiunea de vec- tor. Q0 → Q. În consideraţiile de mai sus avem suficiente motive pentru introducerea noţiunii de vector. (QQ0 ) etc. Oricare alt segment orientat din mulţimea respectivă reprezintă vectorul P P 0 .

având noţiunile precedente ı̂n spaţiu putem să ne punem problema restricţiei lor la un plan sau o dreaptă. Caracte- rizarea translaţiei printr-un vector conduce imediat la teorema: TEOREMA 2. Este posibil să folosim o altă cale pentru introducerea noţiunii de vector. Tū (P ) = P 0 astfel ca P P 0 = ū Se stabilesc apoi proprietăţile translaţiei folosind proprietăţi ale vectorilor. y) ı̂n P 0 (x0 . avem P P 0 = ū sau OP 0 − OP = ū. Ultima relaţie vectorială este echivalentă cu relaţiile: ½ 0 x =x+a (2. are la bază un fond de reprezentări intuitive extrem de complex: cele care duc la ideea de cerc. mişcarea de rotaţie tratată la fizică ş. Consideraţiile de mai sus pot fi repetate identic pentru un plan fixat. Obţinem astfel noţiunea de translaţie ı̂n plan. numit suma vectorilor P P 0 şi P 0 P “.3) y 0 = y + b. cea de vector ı̂n plan. Fie translaţia de vector ū = (a.5 Se numeşte translaţie de vector ū o aplicaţie Tū : S → S. Orice vector din plan este caracterizat de o pereche de numere reale. doi sau mai mulţi vectori sunt coplanari dacă există reprezentanţi ai lor ı̂n acelaşi plan. Alternativ. . cele referitoare la unghiuri şi măsura unghiurilor. Aceasta este evident translaţia de vector AA0 . 2.3 Rotaţia ı̂n plan Această transformare geometrică. y 0 ) . b) care aplică P (x. Ecuaţiile (2.3) se numesc ecuaţiile translaţiei de vector ū.a. situaţia ı̂n care translaţia se defineşte astfel: DEFINIŢIA 2. Aşadar. ROTAŢIA ÎN PLAN 47 pusa lor σ ◦ τ este definită (caracterizată) de vectorul P P 00 . relativ uşor de definit formal.2. Astfel translaţiile care duc un plan π ı̂n sine se vor numi translaţii ale planului π.3. unde O este originea sistemului de coordonate.1 Date fiind două puncte distincte A şi A0 există o translaţie unică ce duce A ı̂n A0 . Corespunzător. Avem astfel posibilitatea unei perechi de vectori P P 0 şi P 0 P “ să asociem un al treilea vector P P 00 . Pentru reprezentarea translaţiei ı̂n coordonate considerăm un plan fixat ı̂n care am introdus un sistem cartezian de coordonate. Ele pot fi luate şi ca definiţie a translaţiei ı̂n plan.

RαO (M ) = M 0 etc. . Am obţinut astfel o definiţie a rotaţiei ı̂n jurul unui punct. dar pe o figură care are mai multe particularităţi. La fel sunt şi segmentele (OM ) ≡ (OM 0 ). figura 8. Un alt punct M . Cel mai simplu pare a fi să considerăm o semidreaptă de origine O şi să discutăm despre rotaţiile ei ı̂n jurul punctului O. ı̂n urma aceleiaşi rotaţii va ajunge ı̂n M 0 după ce descrie un arc de cerc M M 0 . Fie deci semidreapta (OA pe care o rotim ı̂n poziţia (OA0 . ı̂ntărindu-l şi orientându-l spre abordarea temei ı̂n discuţie. În acest caz sunt utile figuri convenabile şi exemple simple de mişcări de rotaţie ı̂n jurul unui punct ı̂ntâlnite curent de elevi (acele de ceasor- nic.. Se pot de asemenea construi modele specifice care să reprezinte imaginile prin rotaţie ale unor figuri simple. de pe semidreapta (OA. • Vom ı̂ncepe prin a considera rotaţia de un unghi dat ı̂n jurul unui punct dat a unei figuri geometrice simple. Înţelegem pentru moment cuvântul ”rotim“ ı̂n sens cinematic pe baza unor reprezentări intuitive. În plus. \0 ≡ M • Observăm că unghiurile AOA \OM 0 şi congruente cu unghiul format de semidreptele (OA şi (OA0 . TRANSFORMĂRI GEOMETRICE • Înainte de a introduce această temă trebuie să ne asigurăm că elevii posedă fon- dul necesar de reprezentări intuitive. Semidreapta (OA este obţinută la fel. La rotirea semidreptei (OA punctul A descrie un arc de cerc AA0 .).48 CAPITOLUL 2.. segmentele (OA) şi (OA0 ) sunt congruente.7: Rotaţia şi vom scrie RαO (A) = A0 . Vom nota această transformare prin RαO y M’ A’ O α A M α θ x B A" B’ Figura 2. Similar s-a obţinut M 0 din M . roţile de transmisie. Astfel pentru a obţine semidreapta (OA0 am rotit semidreapta . Dacă unghiul AOA\0 are măsura α (grade) vom spune că A0 a fost obţinut din A printr-o rotaţie de unghi α ı̂n jurul punctului O.

AOA \ Ele au aceeaşi măsură α. Prin procedeul de mai sus am extins acest interval la [−180◦ . DEFINIŢIA 2. fapt care generează confuzie dacă luăm ca definiţie a rotaţiei pe cea dată mai sus. Puteam să fi rotit (OA şi ı̂n sensul acelor de ceasornic ı̂n poziţia (OA”. după cum el este orientat pozitiv sau negativ.6 Spunem că unghiul AOA drepte (OA şi (OA0 este ordonată. astfel ı̂ncât (OA) ≡ (OA0 ) şi unghiurile α şi AOA sunt congruente şi au aceeaşi orientare. ROTAŢIA ÎN PLAN 49 (OA ı̂n sens invers acelor de ceasornic. În al doilea caz vom spune că unghiul orientat AOA \0 are măsură α + n · 360◦ . Continuând rotaţia semidreptei (OA0 după poziţia (OA0 ı̂n sens pozitiv ajungem [ este alungit (are măsura 180◦ )(figura 2. 8 cu linii punctate. Acest sens este cel uzual numit şi sens di- rect trigonometric. Dacă măsura unghiului neorientat AOA \0 este α vom spune că măsura unghiului \0 este α sau −α. Putem ı̂n poziţia (OB ı̂ncât unghiul AOB continua rotaţia ı̂n acelaşi sens şi ajungem. Trebuie ca ı̂n acea definiţie să introdu- cem elemente care să ne permită distingerea celor două sensuri de rotaţie. 0◦ ]. dacă rotaţiile sunt pozitive şi are măsura α − n · 360◦ . dacă rotaţiile sunt negative. Unghiul neorientat dintre (OA şi (OB 0 este 180◦ − α. Deci putem considera ca mulţime a valorilor pentru funcţia- măsură a unghiurilor orientate intervalul [−360◦ .7 Rotaţia de centru O şi unghi orientat α a planului este o trans- formare a planului prin care O se transformă ı̂n el ı̂nsuşi şi orice alt punct A se \0 transformă ı̂ntr-un punct A0 .3. . ı̂n poziţia (OB 0 . Dar pentru a descrie rotaţia efectuată suntem obligaţi să folosim unghiul orientat AOB [ căruia este normal să-i asociem mărimea 180◦ + α. Rotaţiile ı̂n acelaşi sens cu acele de ceasornic vor fi descrise de unghiuri negativ orientate. Alegem noua poziţie ı̂ncât unghiurile \0 ≡ AOA”.7). Intuiţia ne spune că obţinem (OA0 din (OA printr-o rotaţie de unghi α ∈ [0◦ .2. 180◦ ]. Vom spune că unghiul orientat AOA \0 este orientat pozitiv dacă sensul de rotaţie de la semidreapta (OA spre semidreapta (OA0 este opus mişcării acelor de ceasornic. de exemplu. orientat AOA Amintim că mulţimea de valori a funcţiei măsură a unghiurilor este intervalul [0◦ . Deci unghiul orientat AOA \0 este diferit de unghiul orientat A \ 0 OA. 180◦ ] ca ı̂n figura 8. Se poate proceda astfel: \0 este orientat dacă perechea de semi- DEFINIŢIA 2. Completăm fig. 180◦ ]. deci de măsuri ı̂n intervalul [−180◦ . dar şi că aceeaşi semidreaptă poate fi obţinută după ce (OA efectuează n rotaţii complete ı̂n jurul lui O şi apoi o rotaţie de unghi α . unde k este un număr ı̂ntreg. Putem aşadar spune că măsura unui unghi orientat este α + k · 360◦ sau α + 2k · π ı̂n radiani. 360◦ ].

obţinem ½ 0 x = x cos α − y sin α (2. Folosind formule uzuale de trigonometrice.4) y 0 = x sin α + y cos α. obţinem x = r cos θ. folosind triunghiuri congruente. Introducem ı̂n figura 2. • Mulţimea rotaţiilor cu acelaşi centru ı̂mpreuna cu compunerea formează un grup. Este acum uşor să dovedim. • duce un unghi ı̂ntr-unul congruent cu el.1 Orice rotaţie ı̂n plan este o izometrie. • duce o semidreaptă ı̂ntr-o semidreaptă. y) şi A0 (x0 . • duce un cerc cu centrul O şi rază r ı̂ntr-un cerc cu aceeaşi rază şi centrul ı̂n O0 transformatul prin rotaţie al lui O. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE Din punct de vedere cinematic este preferabil să indicăm rotaţia printr-un unghi de forma α + k · 360◦ cu α ∈ [−360◦ . informaţii date de valoarea absolută şi de semnul lui k ∈ Z. notând OA = OA0 = r.7 un sistem cartezian de coordonate. Rezultă că o rotaţie: • duce o dreaptă ı̂ntr-o dreaptă. • Inversa rotaţiei RαO este rotaţia R−α O . Dacă A(x. ele pot fi luate ca definiţie a rotaţiei RαO . y 0 ) . y 0 = r sin(θ + α). numite şi reprezentarea analitică a rotaţiei RαO . Se pot demonstra următoarele afirmaţii: • Compusa a două rotaţii de acelaşi centru RαO şi RβO este rotaţia Rα+β O . 360◦ ] pentru a citi câte rotaţii s-au efectuat şi ı̂n ce sens. rotaţiile de unghi α + k · 360◦ cu k ∈ Z coincid şi ı̂n continuare ele vor fi identificate cu rotaţia de unghi α. Geometric. că: PROPOZIŢIA 2. ı̂ncât unghiul ı̂ntre Ox şi (OA să fie θ . .50 CAPITOLUL 2. Aceste formule. y = r sin θ şi x0 = r cos(θ + α).

f −1 (B 0 )) = d(A0 . când noţiunea de funcţie este pe deplin consolidată. f (B)) = d(A. de sinteza utilă ı̂n procesul de integrare a cunoştinţelor la nivelul geometriei şi cu alte discipline matematice studiate ı̂n şcoală. Amintim acum că fiind date trei puncte distincte A. Din definiţie rezultă că orice izometrie este bijectivă.5) se rescrie d(f −1 (A0 ). Proprietăţile generale pe care le avem ı̂n vedere pot fi tratate direct ı̂n spaţiu. dacă este surjectivă şi păstrează distanţa. PROPRIETĂŢI GENERALE ALE IZOMETRIILOR 51 2. de unde A = B. Într-adevăr. Consi- derăm că această situaţie lipseşte pe elevi de posibilitatea de a relua şi aprofunda unele cunoştinţe de bază din geometrie. adică d(f (A). ∀A. Se mai spune că B este interior segmentului (AC).e.8 O aplicaţie f : S → S a spaţiului ı̂n el ı̂nsuşi se numeşte izome- trie. adică f este injectivă. B) = 0. DEFINIŢIA 2.2 Orice izometrie a spaţiului este bijectivă şi inversa ei este de ase- menea izometrie. C) = d(A. f −1 (B 0 ) = B şi (2.2. B) + d(B. deci f −1 este izometrie. Definiţia precedentă se poate formula pentru un plan şi orice izometrie a planului este bijectivă. . (2. dar surjectivitatea se demonstrează greoi. să se rezerve un număr de 4-6 ore pentru tratarea proprietăţilor generale ale izometriilor. B). definim noţiunea de izometrie. După actualizarea funcţiei distanţă.d. B ∈ S. inversa ei fiind izometrie. f (A) = f (B) implică d(A. ı̂ncât este de preferat să o introducem ı̂n definiţie. C ı̂n spaţiu se spune că punctul B este ı̂ntre A şi C dacă şi numai dacă d(A. Dacă f (A) = A0 şi f (B) = B 0 atunci f −1 (A0 ) = A. C). nu se mai găseşte timp pentru noţiunea generală de izometrie şi pentru câteva din proprietăţile ei.4 Proprietăţi generale ale izometriilor În majoritatea programelor analitice de geometrie din ı̂nvâţământul preuniversitar. Demonstraţie.5) TEOREMA 2. Schiţăm mai jos o posibilitate de abordare a acestui subiect. Am definit anterior izometria ca aplicaţie care păstrează distanţa. B 0 ). după parcurgerea izometriilor particulare menţionate mai sus.4. q. ocazie cu care să se reamintească izometriile particulare ı̂ntâlnite ı̂n clasele anterioare. B. Este necesar ca ı̂n clasele terminale de liceu.

Demonstrarea acestor rezultate este o ocazie excelentă de a reactualiza şi apro- funda noţiuni geometrice mai rar utilizate la nivel logic (semidreaptă. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE TEOREMA 2. r) (ı̂n discul D(f (O). unde α. β sunt plane şi α ∪ β. f (C)) = d(f (A).52 CAPITOLUL 2. • orice dreaptă AB ı̂n dreapta f (A)f (B) astfel ı̂nct̂ se păstrează ordinea puncte- lor. • orice semiplan ı̂nchis (deschis) de frontieră AB ı̂ntr-un semiplan ı̂nchis (des- chis) de frontieră f (A)f (B). • orice sferă S(O. Ipotezele conduc imediat la relaţia d(f (A). • orice unghi diedru αdβ \ d ı̂n unghiul diedru f (α)f d (d)f (β) congruent cu αdβ. se demonstrează că orice izometrie a spaţiului transformă: • orice segment (AB) ı̂n segmentul (f (A)f (B)).). atunci f (B) este ı̂ntre punctele f (A) şi f (C) şi reciproc. • paralelismul şi perpendicularitatea dintre drepte şi plane. • orice plan π ı̂n planul f (π) . • orice semispaţiu ı̂nchis (deschis) de frontieră π ı̂n semispaţiul ı̂nchis (deschis) de frontieră f (π) . r) ı̂n sfera S(f (O). • orice cerc C(O. semiplan. . Folosind această teoremă. semispaţiu etc. r). • orice semidreaptă (AB ı̂n semidreapta (f (A)f (B)) astfel ı̂ncât se păstrează or- dinea punctelor.3 Fie f : S → S o izometrie a spaţiului. f (C)). r)) ı̂n cercul C(f (O). • orice unghi AOB \ [ ı̂n unghiul f (A)f [ (O)f (B) congruent cu AOB. r) (orice disc D(O. f (B)) + d(f (B). astfel ı̂ncât se păstrează ordinea punctelor. Dacă punctul B este ı̂ntre A şi C. r)). Din proprietăţile de mai sus rezultă că orice izometrie a spaţiului păstrează (inva- riază): • paralelismul şi perpendicularitatea planelor şi dreptelor.

Este acum natural să extindem termenul de congruenţă la figuri oarecare spunând că figura F este congruentă cu figura F 0 dacă există o izometrie f (a planului dacă figurile sunt plane). Avem aici o motivare a termenului de congruenţă folosit uneori pentru izometrie.4 Mulţimea izometriilor spaţiului S formează un grup ı̂n raport cu operaţia de compunere. (BC) ≡ (B 0 C 0 ).5. f (C) = C 0. Din consideraţiile de mai sus rezultă că. PROPRIETĂŢI GENERALE 53 TEOREMA 2.5 Fie două triunghiuri ABC şi A0 B 0 C 0 ı̂n planul π. astfel că (AB) ≡ (A0 B 0 ). (CA) ≡ (C 0 A0 ).5 Asemănarea ı̂n plan. Ne limităm acum la izometrii plane. apoi la ı̂ntreg planul. . Unicitatea se demonstrează prin reducere la absurd. TEOREMA 2.2. de a o extinde mai ı̂ntâi la dreptele AB şi AC. Dintre multele variante de tratare a ei este de preferat una care pregăteşte terenul pentru predarea asemănării ca transformare geometrică a planu- lui (spaţiului). congruenţa este restricţia unei izometrii a planului. Ideea de demonstraţie este de a defini f pentru A. Această definiţie poate fi utilă ı̂n considerarea funcţiei arie pentru figuri plane mai complicate decât suprafeţele poligonale. Apare aici ocazia de a repeta noţiunea de grup. Transformarea de asemănare poate fi introdusă prin generalizarea izometriei. interpretată ca o aplicaţie ı̂ntre vârfurile a două triunghiuri indicată prin (0 ). Izo- metria este transformarea geometrică ce păstrează distanţa. f (B) = B 0 . Această teoremă combinată cu observaţia că orice izometrie transformă un tri- unghi ı̂ntr-un triunghi congruent cu el ne conduce la concluzia: două triunghiuri dintr-un plan dat sunt congruente dacă şi numai dacă există o izometrie a planului care transformă un triunghi ı̂n celălalt. de compunere a aplicaţiilor cu proprietatea ei de asociativitate. Proprietăţi generale Elevii obţin o idee despre figurile asemenea cu ocazia studiului temei Asemănarea triunghiurilor. 2. Atunci există o unică izometrie f : π → π astfel ca f (A) = A0 . ASEMĂNAREA ÎN PLAN. Considerăm că această temă se poate studia imediat după studiul proprietăţilor generale ale izometriilor ı̂n maniera descrisă de noi mai sus. astfel că f (F ) = F 0 . B şi C ca mai sus.

6) rezultă că orice asemănare a planului este injectivă. iar fiind prin definiţie surjectivă. obţinute pentru k = 1.6) ar rezulta a0 (A) = a0 (B) pentru oricare două puncte A. este bijectivă. d(C 0 . B 0 ) = k · d(A. se constată că mulţimea asemănărilor planului for- mează un grup ı̂n raport cu compunerea aplicaţiilor. (2. transformări geometrice care multiplică distanţa cu un factor. ak (B)) = k · d(A. r).6 Fie ak o asemănare de raport k. unde k este un număr real strict pozitiv dacă este surjectivă şi pentru oricare două puncte A şi B din π avem d(ak (A). Asemănările au multe proprietăţi similare cu cele ale izometriilor. cu modificarea evidentă că un cerc C(O. Modul de transformare a figurilor din plan prin asemănare este identic cu cel descris la izometrii. B).6) Numărul k trebuie luat strict pozitiv pentru că dacă ar fi zero. deoarece conţine izometriile planu- lui. kr). respectiv un disc D(O. atunci punctul B se află ı̂ntre A şi C. Considerând aplicaţia identică asemănare particulară. adică raza se multiplică cu factorul k. kr). C). Din relaţia (2. A0 ) = k · d(C.7 Dacă ∆ABC şi ∆A0 B 0 C 0 sunt două triunghiuri oarecare ı̂n planul π astfel ı̂ncât d(A0 . care nu este surjectivă. Menţionăm că (2. A) . DEFINIŢIA 2. Deci aplicaţia a0 este o aplicaţie constantă. C 0 ) = k · d(B. Asocierea ak → k este un izomorfism al acestui grup cu grupul multiplicativ al numerelor reale strict pozitive. factorul de mul- tiplicare trebuie să fie ı̂n mod necesar un numâr real strict pozitiv. din (2. Legătura cu asemănarea triunghiurilor se stabileşte prin TEOREMA 2.54 CAPITOLUL 2. d(B 0 . Mulţimea asemănărilor planului nu este vidă. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE Putem considera. respectiv un disc D(O. teoretic vorbind.Cum distanţele se exprimă prin numere reale pozitive.6) asigură şi surjectivitatea aplicaţiei ak . Orice asemănare transformă drepte paralele ı̂n drepte paralele şi că asemănările păstrează raportul lungimilor segmentelor. dacă şi numai dacă punctul ak (B) se află ı̂ntre ak (A) şi ak (C). r) este transformat prin ak ı̂ntr-un cerc C(O. Se demonstrează uşor că inversa unei asemănări de raport k este o asemănare de raport k1 . B. TEOREMA 2.9 O aplicaţie ak : π → π a planului se numeşte asemănare de raport k. B).

este omote- tia de centru dat şi raport dat. ı̂ncât ak (F ) = F 0 . iar ordinea O − M 0 − M atrage k < 1. Evident că ordinea O − M − M 0 atrage k > 1. Acest fapt ne determină să numim transformarea definită mai sus omotetie de gen 1. Definiţia sintetică a omotetiei poate fi introdusă foarte devreme ı̂n forma: DEFINIŢIA 2. sau M 0 − O − M . există şi posibilitatea de a lua ordinele M −O−M 0 sau M 0 −O−M . Din observaţia că orice triunghi este transformat printr-o asemănare ı̂ntr-un triunghi asemenea cu el şi teorema precedentă rezultă: două triunghiuri sunt asemenea dacă şi numai dacă există o asemănare care să transforme unul ı̂n celălalt. M şi M 0 sunt coliniare ı̂n ordinile O − M − M 0 sau O − M 0 − M şi OM 0 = k · OM . lăsând la o parte izometria. Ordinea de abordare a lor ar putea fi următoarea: 1 • asocierea M 0 → M este omotetie de centru O şi raport . O altă consecinţă rezidă ı̂n motivaţia următoarei definiţii: DEFINIŢIA 2. considerând pe rând ordinile posibile.6 Omotetia ı̂n plan Asemănarea particulară cea mai importantă. ı̂ntrucât ı̂n planul euclidian există triunghiuri asemenea necongruente. Cu această definiţie.6. O primă consecinţă a acestui fapt este aceea că. iar transformarea ı̂n care apar ordinile M − O − M 0 . OMOTETIA ÎN PLAN 55 unde k este un număr real strict pozitiv. atunci există o asemănare de raport k a planului π unică ak ı̂ncât ak (A) = A0 . 2. astfel că O. . se pot demonstra prin- cipalele proprietăţi ale omotetiei. ak (C) = C 0 . să o numim omotetie de gen 2. ak (B) = B 0 . există asemănări ale planului care nu sunt izo- metrii.11 Fie O un punct ı̂ntr-un plan π şi k un număr real strict pozitiv. Pe de altă parte.2. Ea este inversa k omotetiei de centru O şi raport k. Omotetia de centru O şi raport k este o transformare a planului π care asociază fiecărui punct M un punct M 0 .10 Două figuri F şi F 0 ale planului π se numesc asemenea cu coefi- cientul de asemănare k dacă există o asemănare ak a planului π .

56 CAPITOLUL 2. k q. kr). kr) unde P01 este omoteticul lui P0 . 2 Ultimele două proprietăţi ale omotetiei. permit abordarea unei clase mari de probleme de loc geometric. iar ı̂n caz contrar avem d0 k d. omotetia este foarte utilă ı̂n rezolvarea problemelor de geometrie. De exemplu. Pe de altă parte. Cu aceste puţine cunoştinţe privind omotetia putem să rezolvăm multe probleme interesante de geometrie. atunci f = ak ◦ hOk este o asemănare de k 1 raport k · = 1. Dacă d trece prin O. Relaţia de mai sus conduce la ak = f ◦ hkO . TEOREMA 2. omoteticul punctului M ı̂ntr-o omotetie de centru O şi raport k. • Locul geometric al punctului M 0 . omoteticul punctului ı̂ntr-o omotetie de centru O şi raport k. . Însăşi definiţia ei devine mai uşoară pentru că noţiunea de vector ne permite să surprindem simultan situaţiile de ordonare a punctelor ı̂ntâlnite ante- rior. fapt bine cunoscut şi care se poate constata din numeroase culegeri de probleme de geometrie.e. putem obţine majoritatea rezultatelor privind configuraţia Cercul lui Euler prin considerarea omotetiei inverse de centru G (centrul 1 de greutate al triunghiului) şi raport . • omotetia transformă o dreaptă ce trece prin O ı̂n ea ı̂nsăşi. r) ı̂ntr-un cerc C(P01 .d. avem d0 = d. menţionate mai sus. • omotetia de centru O şi raport k transformă un cerc C(P0 . dacă sunt reformulate după cum ur- mează: • Locul geometric al punctului M 0 . Dacă ak este o asemănare de raport k şi hOk este o omotetie de 1 1 raport şi centrul O un punct oarecare. omo- tetiile de centru O invariază dreptele prin O. este o dreaptă d0 . Din acest motiv. cu alte cuvinte. unde P01 este omoteticul lui P0 . este un cerc C(P01 . În momentul ı̂n care elevii dispun de noţiunea de vector se poate trata omotetia cu metode vectoriale. când M descrie cercul C(P0 .8 Orice asemănare este produsul dintre o omotetie şi o izometrie. considerăm că omotetia trebuie studiată ı̂naintea asemănării şi chiar ı̂naintea tratării izometriei ı̂n general. deci este o izometrie. 1 Demonstraţie. r). când M descrie o dreaptă d. • omotetia de centru O transformă o dreaptă d ce nu trece prin O ı̂ntr-o dreaptă d0 paralelă cu d. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE • omotetia de raport k şi centru O multiplică distanţa ı̂ntre puncte prin factorul k.

Condiţia OM 0 = k · OM este echivalentă cu ½ 0 x = x0 + k(x − x0 ) (2. Omotetia de centru O şi raport k este o transformare a planului care aplică un punct M ı̂ntr-un punct M 0 dat de formula OM 0 = k · OM . În această definiţie cuprindem omotetiile de ambele genuri (cele de gen 1 co- respund la k pozitiv. M (x. Aceste ecuaţii se numesc ecuaţiile omotetiei hkO ı̂n raport cu reperul cartezian ales. Definiţia vectorială rămâne practic aceeaşi. Omotetia ı̂n spaţiu se poate prezenta similar.12 Fie O un punct ı̂n planul π şi k un număr real nenul. 0 • Produsul a două omotetii hkO şi hkO0 este o omotetie având centrul coliniar cu O şi O0 . În acest context vectorial putem să ne ocupăm de următoarele două proprietăţi ale omotetiilor: • Mulţimea omotetiilor de acelaşi centru formează un grup comutativ izomorf cu grupul multiplicativ al numerelor reale nenule. Proprietăţile anterioare rămân valabile. kr) unde P01 este omoteticul lui P0 . Introducem ı̂n plan un reper cartezian oa- recare faţă de care avem O(x0 . y 0 ). Pentru a facilita asemenea demonstraţii putem alege reperul cu originea ı̂n O.6. deci x0 = 0 şi y0 = 0.2. dacă k · k 0 6=1 şi este o translaţie de vector OO0 dacă k · k 0 = 1. Demonstraţiile proprietăţilor menţionate mai sus se simplifică pentru că nu trebuie să mai distingem cele două genuri de omotetie. OMOTETIA ÎN PLAN 57 DEFINIŢIA 2. La ele se pot adăuga următoarele: • omotetia spaţiului invariază dreptele şi planele care trec prin centrul omotetiei. iar cele de gen 2 la k negativ). r) ı̂ntr-o sferă S(P01 . . dar ideile sunt ı̂n esenţă aceleaşi. • omotetia spaţiului de centru O şi raport k transformă o sferă S(P0 . y) şi omoteticul său M 0 (x0 . Fie un punct fix O şi o omotetie hkO . Ca aplicaţie se poate demonstra teorema lui Menelaus. Aplicaţiile omotetiei ı̂n spaţiu sunt analoage cu cele ale omotetiei plane. Ele pot fi luate ca definiţie a omotetiei ı̂n plan şi utilizate pentru a demonstra pro- prietăţile esenţiale ale omotetiilor.7) y 0 = y0 + k(y − y0 ). Revenim la plan. • omotetia spaţiului transformă un plan care nu trece prin centru de omotetie ı̂ntr- un plan paralel cu el. y0 ).

deci M 0 parcurge o dreaptă paralelă cu cea dată. dacă M se află pe cercul de ecuaţie (x−a)2 +(y −b)2 = r2 . k fiind un număr pozitiv fixat. Analog se pot demonstra alte proprietăţi ale omotetiei. R). TRANSFORMĂRI GEOMETRICE De exemplu. M 0 se află pe cercul de rază kr şi de centru omotetic cu centrul cercului dat.8: Construim paralela M O0 k P O. Deci. Locul geometric este cercul cu centrul O0 şi rază M O0 (omoteticul cercului dat sau transformatul acestuia prin omotetia de centru I şi raport k). unde O este un punct fix şi puntul I de asemenea fixat. rezultă că punctul O0 este fix.1 Folosirea omotetiei la rezolvarea unor probleme de loc geometric În aplicaţii intervine ı̂n mod frecvent următoarea problemă de loc geometric. Atunci O0I MI M O0 MI = = k.58 CAPITOLUL 2. P M I O’ O Figura 2. CH. Se cere să se determine locul geometric al punctului M ∈ IP . coordonatele lui M 0 verifică ecuaţia (x − ka)2 + (y − kb)2 = (kr)2 . (Cercul celor 9 puncte) . dacă M parcurge dreapta de ecuaţie ax + by + c = 0. = = k. dacă raportul M I IP = k este cunoscut.6. O0 ∈ IO. Ca exemplu ı̂n acest sens poate servi Cercul lui Euler. IO IP PO IP şi cum segmentele IO. Similar. H fiind ortocentrul triunghiului. prin picioarele ı̂nălţimilor sale şi prin mijloacele seg- mentelor AH. 2. P O au lungimea constantă. cercul care trece prin mij- loacele unui triunghi ABC. iar P un punct variabil pe cerc. BH. iar segmentul M O0 are lungimea constantă. Problemă Se dau cercul C(O. atunci coordo- natele lui M 0 satisfac ecuaţia ax + by + ck = 0.

r). INVERSIUNEA ÎN PLAN 59 2.2. B 0 ∈ C(O. • puterea unui punct faţă de un cerc ne indică poziţia punctului faţă de cerc: 1. definită prin ρ(P ) = P A · P B unde A şi B sunt punctele de intersecţie ale unei secante duse prin P cu cercul C(O. r)) dacă şi numai dacă ρ(P ) > 0. • se defineşte astfel o funcţie ρ : π → R. Înainte de introducerea definiţiei inversiunii ı̂n plan bine să se rea- mintească puterea unui punct faţă de un cerc. B. cu centrul ı̂n punctul fixat O şi rază r. r) ı̂n punctele A şi B. numărul notat ρ(P ) = P A · P B unde A şi B sunt punctele de intersecţie ale unei secante duse prin P cu cercul C(O. pornind de la următoarele rezultate: Fie C(O. 2. r). atunci produsul P A · P B = ct este constant. • Oricare ar fi punctele A. • Dacă o secantă variabilă trece printr-un punct fix P şi intersectează un cerc C(O. • puterea unui punct P faţă de un cerc este ρ(P ) = (OP )2 − r2 . Se demonstrează uşor din proporţionalitatea laturilor triunghiurilor asemenea ∆P AB 0 şi ∆P A0 B. r)) dacă şi numai dacă ρ(P ) < 0. r) dacă şi numai dacă ρ(P ) = 0. A0 . . DEFINIŢIA 2. P ∈ Int(C(O.7 Inversiunea ı̂n plan O altă transformare geometrică foarte utilă ı̂n rezolvarea problemelor de geometrie este inversiunea. P ∈ C(O.7. r) un cerc ı̂n planul π.13 Se numeşte putere a punctului P faţă de cercul C(O. r). r) cu proprietatea că dreptele AB şi A0 B 0 se intersectează ı̂ntr-un punct P are loc egalitatea: P A · P B = P A0 · P B 0 . 3. P ∈ Ext(C(O.

iar dacă k < 0 inversiunea ikO se numeşte negativă. k) ı̂n interiorul lui. De asemenea definiţia inversiunii poate fi dată mai uşor. .9 Dacă √ iO este o inversiune pozitivă. ∀X ∈ π. k) ı̂n exteriorul lui şi exteriorul cercului C(O. Astfel se pune ı̂n evidenţă că: • inversiunea este o transformare involutivă ikO ◦ ikO = 1π • inversiunea este inversabilă şi (ikO )−1 = ikO • punctul O este invariant ı̂n raport cu inversiunea ikO şi toate dreptele care trec prin O sunt drepte invariante ı̂n raport cu inversiunea ikO . OX · OikO (X) = k. atunci iO√invariază punct cu punct cercul C(O.14 Inversiunea de pol O şi raport k este o transformare a planului prin care fiecărui punct X ∈ π − {O} i se asociază punctul X 0 pe dreapta OX astfel ı̂ncât OX · OX 0 = k iar punctului O i se asociază punctul O. Inversiunea de pol O şi raport k se notează ikO . Punctul X 0 = ikO (X) se numeşte transformatul punctului X prin inversiunea de pol O şi raport k sau inversul punctului X prin această inversiune şi vice-versa X este inversul punctului X 0 prin ikO . DEFINIŢIA 2. Fie O ∈ π un punct fix şi k un număr real nenul. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE Putem prezenta aceste rezultate şi vectorial dacă elevii cunosc elementele de calcul vectorial. k) şi transformă √ interiorul cercului C(O.15 Dacă k > 0 inversiunea ikO se numeşte pozitivă. DEFINIŢIA 2. Aşadar ikO : π → π ikO (X) ∈ OX.60 CAPITOLUL 2. Vom prezenta ı̂n continuare câteva propoziţii care ne dau imaginile unui cerc şi unei drepte din plan printr-o inversiune. k k TEOREMA 2.Punctul O se numeşte polul inversiunii. Punctele X şi ikO (X) se numesc puncte omoloage ale inversiunii ikO .

10 Un cerc diferit de cercul de inversiune este invariant ı̂n raport cu inversiunea dacă şi numai dacă este ortogonal cu cercul de inversiune. TEOREMA 2. cercul C(O. Teorema catetei ı̂n OT X ne dă OX 0 · OX = ( k) = k şi deci ikO (X 0 ) = X. q.17 Două cercuri secante se numesc ortogonale dacă tangenta ı̂ntr- un punct comun la unul dintre cercuri trece prin centrul celuilalt. Din această teoremă rezultă o metodă practică de construcţie a imaginii ikO (X) unui punct X prin inversiunea ikO . Fie acum X ∈Int(C(O. k). √Din teorema catetei aplicată ı̂n triunghiul OT X 0 (figura ) rezultă OX · OX 0 = ( k)2 = k şi deci ikO (X)√= X 0 . k) intersectează dreapta OX ı̂n punctul X 0 . INVERSIUNEA ÎN PLAN 61 T T O O X X’ X X’ Figura 2.16 Pentru iO o inversiune pozitivă.7.√ k) are loc OX · OX √ = ( k) = √k şi deci ikO (X) = X pentru √ orice X ∈ C(O. k). √ Dacă √ X ∈Ext(C(O. dacă nici unul dintre puncte nu este polul inversiunii. k). PROPOZIŢIA 2. Construim perpendiculara pe dreapta OX prin punctul √X şi fie T unul din punctele de intersecţie√ al acestei perpendiculare cu cercul C(O. k > 0.2 Orice două perechi de puncte omoloage ı̂ntr-o inversiune sunt aşezate pe un cerc.9: Demonstraţie. Se pot demonstra următoarele rezultate: • printr-o inversiune orice cerc care nu conţine polul inversiunii se transformă ı̂ntr-un cerc care de asemenea nu conţine polul inversiunii.e.2. DEFINIŢIA 2. k) (figura ) şi X piciorul perpendicularei √ 2 din T pe dreapta OX. Tangenta ı̂n punctul T la cercul C(O. k). Adică ikO (C(O. k)) construim tangenta XT la cercul C(O. k) se numeşte cer- cul inversiunii ikO sau cercul de inversiune. k)).d. √ √ 2 Într-adevăr pentru orice X ∈ C(O. k √ DEFINIŢIA 2. . T ∈ 0 C(O. k)) = C(O.

r2 ) este imaginea cercului C(O1 . unde ρ(O) este puterea polului O ı̂n raport cu cercul C(O2 .10: Inversul unui cerc care nu trece prin polul inversiunii O Într-o inversiune sunt invariante: • unghiul a două cercuri secante. DEFINIŢIA 2. r2 k atunci = . • unghiul a două drepte secante. Construcţia cu rigla şi compasul a imaginii unui cerc printr-o inversiune ikO se face astfel: . TEOREMA 2.1 r)1 A B’ A’ B O1 O’1 Figura 2. • daca cercul C(O2 . care au acelaşi centru formează un grup.20 Grupul format din omotetiile şi inversiunile planului cu acelaşi centru şi pol O se numeşte grupul conform de centru O al planului. r2 ). r1 ) prin inversiunea ikO . DEFINIŢIA 2.11 Mulţimea tuturor omotetiilor şi a inversiunilor planului. • printr-o inversiune orice dreaptă care nu conţine polul inversiunii se transformă ı̂ntr-un cerc care conţine polul inversiunii. • unghiul dintre o dreaptă şi un cerc pe care-l intersectează. r1 ρ(O) DEFINIŢIA 2.19 Unghiul dintre o dreaptă şi un cerc pe care-l intersectează ı̂n A şi B este unghiul format de dreaptă şi una dintre tangentele la cerc ı̂n A sau B.62 CAPITOLUL 2.18 Unghiul a două cercuri care se intersectează ı̂n punctele A şi B este unghiul format de cele două tangente la cercuri ı̂n A sau B. TRANSFORMĂRI GEOMETRICE • printr-o inversiune ikO orice patru puncte situate pe un cerc care conţine polul O al inversiunii se transformă ı̂n patru puncte situate pe o dreaptă care nu conţine polul inversiunii. C(O.

atunci ikO (C(O1 .10).12) . r1 ) (figura 2. Inversul cercului C(O1 . atunci AB = ikO (C(O1 . iar dacă cercul C(O1 .În acest caz imaginea cercului C(O1 .1 r)1 A O O O1 O1 B Figura 2. r1 ) intersectează cercul de inversiune ı̂n punctele A şi B. este o dreaptă. (figura 2. C(O.12: Dacă cercul C(O1 .12 a). r1 )) (figura 2. r1 )) este tangenta la cercul de inver- siune ı̂n punctul de tangenţă al celor două cercuri. În acest caz fie A şi B punc- tele de intersecţie ale dreptei OO1 cu cercul C(O1 . Construim punctele A0 = ikO (A) şi B 0 = ikO (B). r1 ) trece prin polul inversiunii ikO . r1 ) prin inversiunea ikO . INVERSIUNEA ÎN PLAN 63 • cercul C(O1 . r1 ) este tangent la cercul de inversiune. Figura 2. Perpendiculara pe OO1 ı̂n A0 este imaginea cercului C(O1 .11).1 r)1 A’ A O O1 Figura 2. r1 ) prin inversiu- nea ikO este cercul de diametru [A0 B 0 ].Construim imaginea punctului A prin inversiunea ikO şi vom obţine A0 = ikO (A) ∈ OO1 . r1 ) prin inversiunea ikO . r1 ) nu trece prin polul inversiunii ikO .10).7. Fie A al doilea punct de intersecţie al dreptei OO1 cu cercul C(O1 . C(O.11: • cercul C(O1 .2.12 b) Figura 2. r1 ) (figura 2.

TRANSFORMĂRI GEOMETRICE .64 CAPITOLUL 2.

C.Capitolul 3 Geometrie ı̂n spaţiu 3. Suprafaţă poligonală S se numeşte baza piramidei. cu poligonul S un triunghi. Dar putem defini direct tetraedrul: DEFINIŢIA 3.2 Fie punctele A. Se numeşte piramidă cu vârful V şi bază S mulţimea tuturor segmentelor [V A]. . B. Mulţimea ABCD = [ABC] ∪ [ABD] ∪ [ACD] ∪ [BCD] se numeşte tetraedru. A B D C Figura 3.1 Fie S = [A1 A2 . • În funcţie de natura poligonului S se pot ı̂ntâlni mai multe tipuri de piramide. . An ] o suprafaţă poligonală cu frontiera un po- ligon aparţinând unui plan π şi V 6∈ π. tetraedrul este o piramidă particulară. D patru puncte necoplanare din spaţiu. cu A ∈ S.1: Tetraedrul ABCD 65 .1 Introducere ı̂n geometria tetraedrului Se poate defini tetraedrul ca un caz particular al piramidei: DEFINIŢIA 3. • Se pune ı̂n evidenţă faptul că o piramidă triunghiulară se numeşte tetraedru. Deci.

Deci: M P k QN şi M P = QN. [M N ] sunt concurente. Demonstraţie. • Folosind materialul didactic elevii vor constata că ı̂n cazul tetraedrului fiecare faţă poate fi considerată bază şi când aşezăm un tetraedru oarecare cu o altă faţă ca bază el capată de fiecare dată alt aspect. Vom demonstra că bimedianele [M N ]. numit hiperboloidul ı̂nălţimilor. • Suprafeţele triunghiulare [ABC]. [BD] respectiv. • Segmentele ı̂nchise [AB].3 Numim ı̂nălţime a unui tetraedru perpendiculara dusă dintr-un vârf al tetraedrului pe faţa opusă.1 Într-un tetraedru oarecare cele trei bimediane sunt concurente. [ACD]. [P Q]. Orice tetraedru are şase muchii.4 Într-un tetraedru numim bimediană segmentul care uneşte mijloa- cele a două muchii opuse.66 CAPITOLUL 3. [BC]. deci există trei bimediane. [CD] definesc muchiile te- traedrului. ı̂nălţimile unui tetraedru nu sunt ı̂ntotdeauna concurente! În general cele patru ı̂naltimi ale unui tetraedru sunt două câte două necopla- nare şi sunt generatoarele unui hiperboloid (J. Q. [AD]. GEOMETRIE ÎN SPAŢIU • Punctele A. C. S mij- loacele laturilor [AB]. P . DEFINIŢIA 3. D se numesc vârfurile tetraedrului ABCD. [AC]. [CD]. care corespund laturii comune. R. Analog: P N k M Q şi P N = M Q P S k QR şi P S = QR. [AC]. În triunghiurile BAC şi DAC care au latura comună [AC] sunt puse ı̂n evidenţă liniile mijlocii [M P ] şi [QN ]. [BC]. STEINER-1827). [AD]. [BCD] se numesc feţele te- traedrului. PROPOZIŢIA 3. • Analogie ı̂ntre triunghi şi tetraedru: tetaedrul este poliedrul cu cel mai mic număr de feţe aşa cum triunghiul este poligonul cu cel mai mic număr de la- turi. În tetraedrul ABCD considerăm punctele M. Spre deosebire de cazul triunghiului (ale cărui ı̂nălţimi sunt ı̂ntotdeauna concurente). [ABD]. Acestui hiperboloid ı̂i aparţin perpendicularele ridicate pe planele feţelor tetraedrului care trec prin ortocentrele acestor feţe. [BD]. B. . DEFINIŢIA 3. N.

M ∈ (AB) cu = u. 0 < u < 1 AB CN şi N ∈ (CD) astfel ı̂ncât = 1 − u. P. Fie P ∈ (AC) astfel ı̂ncât M P k BC (fig. Din teorema fundamentală a PC asemanarii avem M P = u · BC şi = 1 − u. [P Q]. Demonstraţie.5 (LEONARDO DA VINCI) Punctul de concurenţă al bimedianelor.1) |u · BD − (1 − u) · AC| < M N < u · BD + (1 − u) · AC. M P N Q sunt paralelograme şi mai mult cele trei bimediane [M N ].d. vom obţine P N k AD şi ı̂n consecinţă din triunghiurile CD asemenea CP N şi CAD se obţine P N = (1 − u) · AD. [RS] ale tetraedrului sunt diagonale ı̂n aceste parale- lograme. DEFINIŢIA 3. AC CN Cum = 1 − u.3. se numeşte centrul de greu- tate. Cum diagonalele unui paralelogram sunt concurente şi se ı̂njumătăţesc. Atunci au loc următoarele inegalităţi: CD |u · BC − (1 − u) · AD| < M N < u · BC + (1 − u) · AD. INTRODUCERE ÎN GEOMETRIA TETRAEDRULUI 67 A M Q R G B S D P N C Figura 3. [RS] ale tetraedrului ABCD sunt concurente. sau baricentrul tetraedrului. punctul de concurenţă este notat cu G şi este mijlocul fiecărei bimediane. q. AM PROPOZIŢIA 3.e. (3. [P Q]. sau centrul distanţelor medii. notat cu G. Deoarece punctele M.1. cele trei bimediane [M N ]. N nu pot fi coliniare. din inegalităţile triunghiului obţinem |M P − P N | < M N < M P + P N .2: Concurenţa bimedianelor Rezultă că patrulaterele P RQS. 3).2 Fie ABCD un tetraedru.

Fie G1 punctul de intersecţie al medianelor triunghiului BCD. D cu centrele de greutate ale feţelor opuse se numesc medianele tetraedrului ABCD. q. figura (3. . COROLARUL 3.3: sau după ı̂nlocuiri. P. N M ∩ AG1 6=∅. 2 DEFINIŢIA 3.1 (Inegalităţile bimedianei). 1 Luând u = ı̂n (3.3). În planul paralelogramului M P N Q. M N ∩ P Q 6= ∅. [CD]. P Q. q. atunci |BC − AD| < 2M N < BC + AD. Fie ABCD un tetraedru. M mijlocul lui [AB] şi N mijlocul lui [CD]. avem |u · BC − (1 − u) · AD| < M N < u · BC + (1 − u) · AD.d. C. P Q ∩ AG1 6=∅.e. Rezultă că M N ∩ P Q ∩ AG1 6=∅. Procedând la fel obţinem şi al doilea grup de inegalităţi. AG1 . În planul (AP D). Q mijloacele segmentelor [AB]. B.1) vom găsi aceste inegalităţi. se intersectează două câte două şi nu sunt coplanare. Se notează cu M. [BC]. TEOREMA 3.6 Într-un tetraedru ABCD.e.68 CAPITOLUL 3. N. GEOMETRIE ÎN SPAŢIU A M P B D N C Figura 3. (3. dreptele care unesc punctele A. |BD − AC| < 2M N < BD + AC.d.1 Cele patru mediane ale unui tetraedru sunt concurente.2) Demonstraţie. Demonstraţie. În planul (AN B). [AD]. Deci dreptele M N.

INTRODUCERE ÎN GEOMETRIA TETRAEDRULUI 69 A M Q G B D P G1 N C Figura 3. Demonstraţie. ı̂mparte tetraedrul ı̂n două poliedre cu volume egale (J. • Un plan arbitrar. C şi D se află pe o dreaptă d per- pendiculară pe planul BCD care trece prin centrul cercului circumscris triunghiului BCD.4 Planele perpendiculare pe muchiile unui tetraedru duse prin mijloacele lor se intersectează ı̂ntr-un punct.e. PROPOZIŢIA 3. GA 3 AG1 4 q. P se obţine: AQ P D GG1 · · =1 QD P G1 GA GG1 1 GG1 1 Dar AQ = QD şi P D = 3P G1 . . dintre care cel care conţine vârful tetraedrului este triplul celuilalt . iar G3 pen- tru triunghiul ABD. 1810-1811). figura (3.d.4: Concurenţa medianelor deci G ∈ AG1 .e. Vom demonstra că există un punct egal depărtat de toate vârfurile tetraedrului. Aplicând teo- rema lui Menelaus ı̂n triunghiul AG1 D. LAGRANGE. Demonstraţie. PROPOZIŢIA 3. Se consideră separat planul (AP D). q. Ştim că toate punctele egal depărtate de B.1. G. de unde rezultă că = sau = . pentru dreapta Q. Analog se demonstrează BG2 şi CG3 trec prin G. L.3 (LEONARDO DA VINCI) Centrul de greutate al unui tetraedru ı̂mparte o mediană ı̂n două segmente.3. care trece printr-o mediană.4). Notăm cu G2 punctul de intersecţie al medianelor triunghiului ACD.d.

Pentru µ = 1 coordonatele baricentrice se numesc absolute. Planul P şi dreapta d se intersectează ı̂ntr-un punct O. DEFINIŢIA 3.e. cu vârfurile tetraedrului ı̂mpart tetraedul ı̂n patru tetraedre echivalente: din această cauză coordonatele baricentrice ale lui G sunt egale. căci altfel ar fi paralele şi segmentul AB ar fi ı̂n planul BCD. Aceste perpendiculare sunt determinate de intersecţiile perechilor de plane per- pendiculare pe muchiile unui tetraedru duse prin mijloacele lor şi conform propoziţiei anterioare sunt concurente. contrar ipotezei. atunci avem: λ1 + λ2 + λ3 + λ4 = µV. Deci. care are centrul ı̂n punctul de intersecţie al planelor mediatoare ale muchiilor tetraedrului şi care este ı̂n acelaşi timp şi punc- tul de intersecţie al perpendicularelor ridicate pe feţele tetraedrului ı̂n centrele cer- curilor circumscrise acestora. Deci: Orice tetraedru poate fi ı̂nscris ı̂ntr-o sferă.2 Perpendicularele ridicate pe feţele unui tetraedru ı̂n centrele cercurilor circumscrise acelor feţe sunt concurente ı̂ntr-un punct.70 CAPITOLUL 3. Demonstraţie. Astfel am demonstrat că punctul O din propoziţia de mai sus este egal depărtat de vârfurile tetraedrului şi el este centrul unei sfere care conţine vârfurile tetraedrului. λ4 care sunt proporţionale cu volumele tetraedrelor cu vârful ı̂n P şi având drept baze feţele tetraedrului.7 Numim coordonate baricentrice ale punctului P . patru numere λ1 . λ2 . GEOMETRIE ÎN SPAŢIU Punctele egal depărtate de de A şi B se află ı̂n planul mediator P al segmentului AB.e. • Segmentele de dreaptă care unesc centrul de greutate al tetraedrului. V fiind volumul tetraedrului. • Distanţele lui G la feţele tetraedrului sunt invers proporţionale cu ariile acestor feţe. q. q.d.d. G. COROLARUL 3. care se numeşte sfera circumscrisă tetraedrului. dacă µ este factorul de proporţionalitate. λ3 . . O.

5 (lungimea medianei) Fie tetraedrul A1 A2 A3 A4 . unde pentru calculul lor vom folosi tot teorema medianei. PROPOZIŢIA 3. Fie A1 A2 A3 A4 un tetraedru cu G1 centrul de greutate al feţei A2 A3 A4 . mediană a triunghiului ABM 0 . (3. AG1 o mediană a tetraedrului. q. BM 0 este mediană ı̂n triunghiul BCD şi AM 0 este mediană ı̂n triunghiul ACD.d. Atunci A1 A22 + A1 A23 + A1 A24 A2 A23 + A2 A24 + A3 A44 A1 G21 = − . 3 9 Demonstraţie.3) 4 Demonstraţie. q.e. Vom aplica relaţia lui Stewart ı̂n triunghiul A1 A2 M : A2 M (A1 G21 + A2 G1 · G1 M ) = A1 M 2 · A2 G1 + A1 A22 · G1 M.3. Aplicăm teorema medianei pentru M M 0 . iar M mijlocul laturii A3 A4 .5) este analoagă teoremei medianei unui triunghi.6 (lungimea bimedianei) Fie tetraedrul oarecare ABCD. A1 A4 A2 G1 M A3 Figura 3. M mij- locul muchiei AB şi M 0 mijlocul muchiei opuse CD.d. Se obţine astfel lungimea medianei tetraedrului. . unde G1 este centrul de greutate al feţei A2 A3 A4 .1.5: lungimea medianelor ı̂n care vom folosi expresiile date de teorema medianei aplicată ı̂n triunghiul A1 A3 A4 pentru mediana A1 M şi ı̂n triunghiul A2 A3 A4 pentru mediana A2 M . INTRODUCERE ÎN GEOMETRIA TETRAEDRULUI 71 PROPOZIŢIA 3. Atunci: BC 2 + BD2 + AC 2 + AD2 − AB 2 − CD2 02 MM = .1 Propoziţia (3.e. Observaţia 3.

9 Suma pătratelor distanţelor centrului de greutate la vârfuri este egală cu suma pătratelor lungimilor bimedianelor. S mijloacele muchiilor [AB]. N. [CD]. Q. .7 Fie tetraedrul oarecare ABCD. Demonstraţie.7: 4 PROPOZIŢIA 3. q. 4 A M Q R G B S D P N C Figura 3.d. [AD].6: lungimea bimedianelor Folosind lungimea bimedianelor unui tetraedru se poate demonstra imediat: PROPOZIŢIA 3. PROPOZIŢIA 3. [AC]. P. Se folosesc lugimile medinelor unui tetraedru. M. Atunci: AB 2 + BC 2 + AD2 + AC 2 + BD2 + CD2 M N 2 + P Q2 + RS 2 = . [BD] respectiv. [BC].e. R.8 Suma pătratelor medianelor este egala cu din suma pătratelor 9 muchiilor.72 CAPITOLUL 3. conform propoziţia anterioare şi se obţine relaţia anunţată. GEOMETRIE ÎN SPAŢIU A M B D M’ C Figura 3.

3.1. INTRODUCERE ÎN GEOMETRIA TETRAEDRULUI 73

PROPOZIŢIA 3.10 Fie BCD un triunghi şi M un punct oarecare ı̂n spaţiu, iar G1
centrul de greutate al triunghiului BCD. Atunci are loc relaţia lui Leibniz:

M B 2 + M C 2 + M D2 = 3M G21 + G1 B 2 + G1 C 2 + G1 D2 . (3.4)

Demonstraţie. Fie S, T, R respectiv mijloacele laturilor CD, BD, BC ale triun-
ghiului DBC. Apliăm teorema lui Stewart ı̂n triunghiul M BS, se obţine:
BS 2BS BS 2BS
M B2 + M S2 = M G21 · BS + BS,
3 3 3 3
care se poate scrie:
M

R
C B
G1

S T

D

Figura 3.8:

M B 2 + 2M S 2 = 6SG21 + 3M G21 . (3.5)
În triunghiul M DS lungimea medianei M S este

4M S 2 = 2(M C 2 + M D2 ) − DC 2 . (3.6)

Din (3.5) şi (3.6) se obţine:
1
M B 2 + M C 2 + M D2 = 3M G21 + 6G1 S 2 + DC 2 . (3.7)
2
În triunghiul G1 DC, G1 S este mediană, deci:

4G1 S 2 = 2(G1 D2 + G2 C 2 ) − DC 2 . (3.8)

Din (3.7) şi (3.8) se obţine:

M B 2 + M C 2 + M D2 = 3M G21 + 4G1 S 2 + G1 D2 + G1 C 2 .

Dar 2G1 S = G1 B şi se obţine relaţia din enunţ. q.e.d.

74 CAPITOLUL 3. GEOMETRIE ÎN SPAŢIU

PROPOZIŢIA 3.11 (J. L. LAGRANGE)
Fie ABCD un tetraedru şi G centrul său de greutate, iar M un punct oarecare
din spaţiu. Atunci are loc relaţia:

M A2 + M B 2 + M C 2 + M D2 = 4M G2 + GA2 + GB 2 + GC 2 + GD2 .

Demonstraţie. Notăm cu G1 centrul de greutate al feţei BCD. Aplicăm relaţia lui
Stewart ı̂n triunghiul M AG1 :

M A2 + 3M G21 = 4M G2 + 12GG21 . (3.9)

Prin aplicarea propoziţiei 3.10 se obţine:
B

G G1
A C

D
M

Figura 3.9:

M B 2 + M C 2 + M D2 = 4M G21 + G1 B 2 + G1 C 2 + G1 D2 . (3.10)

Din relaţiile (3.9) şi (3.10) se obţine:

M A2 + M B 2 + M C 2 + M D2 = 4M G2 + 12G1 A2 + G1 B 2 + G1 C 2 + G1 D2 . (3.11)

În propoziţia 3.10, cu M = G, se obţine:

GB 2 + GC 2 + GD2 = 3GG21 + G1 B 2 + G1 C 2 + G1 D2 .

Ţinând seama că 3G1 G = GA, relaţia (3.11) devine:

M A2 + M B 2 + M C 2 + M D2 = 4M G2 + GA2 + GB 2 + GC 2 + GD2 .

q.e.d.

Observaţia 3.2 Folosind această proprietate se obţine că suma pătratelor distanţelor
lui G la cele patru vârfuri este minimă.

3.1. INTRODUCERE ÎN GEOMETRIA TETRAEDRULUI 75

Observaţia 3.3 Relaţia din propoziţia 3.11 este generalizarea relaţiei
M A2 + M B 2 + M C 2 = 3M G2 + GA2 + GB 2 + GC 2
valabilă pentru un triunghi ABC, G centrul de greutate al triunghiului, M un punct
oarecare din planul triunghiului.

Au fost demonstrate următoarele afirmaţii:
• Locul geometric al punctelor P a căror sumă a pătratelor distanţelor la vârfurile
tetraedrului este constantă, este o sferă cu centrul ı̂n centrul de greutate al tetra-
edrului G. (J. L. LAGRANGE).
• Centrul de greutate G al tetraedrului nu trebuie confundat cu centrul de greutate
al suprafeţei tetraedrului, ı̂n schimb acesta este centrul sferei ı̂nscrise ı̂n tetrae-
drul care are drept vârfuri centrele de greutate ale feţelor tetraedrului dat. (C. C.
GERONO; 1826-1827).

PROPOZIŢIA 3.12 Planele care trec prin mijloacele muchiilor şi sunt perpendicu-
lare pe muchia opusă, sunt concurente ı̂ntr-un punct M (G. MONGE-1813), numit
punctul lui MONGE sau anticentrul tetraedrului.

Demonstraţie. Fie L şi L0 mijloacelor laturilor AB şi CD ı̂n tetraedrul ABCD.
D

L’

O G
M
A C

L

B

Figura 3.10:

Bimediana LL0 trece prin centrul de greutate al tetraedrului G şi GL = GL0 . Planul
care trece prin L şi este perpendicular pe muchia AB trece prin centrul sferei cir-
cumscrise tetraedrului, punctul O. Deci planul care trece prin L0 şi este de asemenea
perpendicular pe AB conţine punctul M al dreptei OG caracterizat prin OG = GM .
În baza acestui raţionament, punctul M se află şi ı̂n celelalte plane care trec prin
mijlocul uneia dintre laturile tetraedrului şi sunt perpendiculare pe muchia opusă.
q.e.d.

Au loc următoarele relaţii: 1 1 1 1 2 + + + = . k. celelalte patru vârfuri determină un alt tetraedru care are acelaşi centru de greutate G cu (T ). AC. dar exterior lui. • Centrul sferei circumscrise aparţine dreptei care uneşte centrul de greutate G cu punctul lui MONGE M . Punctul de intersecţie al acestor plane bisectoare. ra rb rc rd r ra · rb · rc · rd ≥ 16r4 . Sb . Ic şi au razele ra . Un punct T cu proprietatea A\ \ i T Aj = Ak T Al . DEFINIŢIA 3.14 Planele care trec printr-o muchie a tetraedrului (T ) şi care sunt paralele cu muchia opusă. l ∈ {1. j.Punctul lui Monge (anticentrul) al tetraedrului este centrul hiperboloidului ı̂nălţimilor. PROPOZIŢIA 3.8 Fie A1 A2 A3 A4 un tetaedru. TEOREMA 3. 4} se numeşte centrul izogon sau punctul lui Torricelli al tetraedrului. rc . Ib . ı̂n raport cu centrul de greutate al acestuia. determină un paralelipiped circumscris tetraedrului: patru dintre vârfurile acestui paralelipiped sunt vârfuri ale tetraedrului. raza ei o vom nota cu r. şi el este simetricul punctului M faţă de G. 3. şi sfera circumscrisă acestui al doilea tetraedru are drept centru punctul lui MONGE al primului tetraedru (A. GEOMETRIE ÎN SPAŢIU Anticentrul unui tetraedru este un punct simetric cu centrul sferei circumscrise te- traedrului. rb . PROPOZIŢIA 3. notat cu I este egal depărtat de feţele tetraedrului. FERMAT) Cele patru bisectoare ale triedrelor unui tetraedru sunt concurente.2 (P. având punctele de contact cu feţele proiecţiile lui I pe aceste plane. MONGE-1813). JACOBI).76 CAPITOLUL 3. B. care este simetricul lui (T ) faţă de G. BC ı̂ntâlnesc bisectoarea ∆D ı̂ntr-un punct Id egal depărtat de feţele tetraedrului. C ale căror centre se notează cu Ia .13 Planele bisectoare ale diedrelor unui tetraedru sunt concu- rente. ∀i. . 2. Sc corespunzătoare triedrelor cu vârfurile A. Există o sferă de centru I tangentă celor patru feţe ale tetraedrului. Id este centrul sferei Sd exı̂nscrise tetraedrului ABCD corespunzătoare triedrului D. În mod analog se obţin sferele exı̂nscrise Sa . (G. Sfera cu centrul ı̂n I este sfera cu centrul ı̂n I. Dacă se consideră feţele tetraedrului ABCD prelungite atunci planele bisectoare ale diedrelor suplimentare cu muchiile AB.

9 Un tetraedru cu toate muchiile congruente se numeşte tetraedru regulat. 3. ⇐ ” Presupunem că este indeplinită condiţia: AB + CD = AC + BD = AD + BC. Tetraedrul regulat are 4 ı̂nălţimi congruente. 2. care este la intersecţia ı̂nălţimilor feţei.3. Demonstraţie. T A1 T A 2 T A 3 T A4 Unul dintre cele cinci poliedre regulate ale lui PLATON este tetraedrul şi de el s-a ocupat şi EUCLID ı̂n Elementele sale (ı̂n Cartea a XIII-a). . Tetraedrul regulat are toate feţele triunghiuri echilaterale congruente. ” ⇒ ” Implicaţia este evidentă datorită proprietăţii de congruenţă a tangentelor dintr-un punct exterior.12) 12 3. dacă şi numai dacă are loc condiţia: AB + CD = AC + BD = AD + BC. DEFINIŢIA 3. 4. pentru unele tetraedre particulare o astfel de sferă există. 1. TEOREMA 3. Rezultă: AC + AB − BC = AD + AB − BD şi AB + BC − AC = BD + BC − CD. Volumul tetraedrului regulat este √ l3 2 V = . (3.4 Punctul lui Torricelli al tetraedrului A1 A2 A3 A4 este caracterizat de următoarea proprietate vectorială: T A1 T A 2 T A 3 T A4 + + + = 1. Înălţimea tetraedrului regulat cade ı̂n centrul feţei opuse.3 (Teorema lui CRELLE) Fiind dat un tetraedru ABCD există o sferă tangentă celor şase muchii ale tetraedrului. TETRAEDRE CRELLE 77 Observaţia 3. Într-un tetraedru regulat unind centrele feţelor se obţine un nou tetraedru regulat.2 Tetraedre Crelle În general nu există o sferă care să fie tangentă la toate muchiile unui tetraedru (T).2. Cu toate acestea.

d.4 (Teorema lui Brianchon) Într-un tetraedru Crelle cele trei segmente ce unesc punctele de contact de pe muchiile opuse ale sferei hexatangente sunt con- curente. Analog se arată că N Q ∩ SP 6=∅ şi RM ∩ N Q6=∅. Se consideră planul (BDC) şi cercul de intersecţie determinat de plan şi sfera considerată. DEFINIŢIA 3. Deci există o sferă ce conţine cele două cercuri (ı̂nscris ı̂n ABC şi ı̂nscris in ABD).78 CAPITOLUL 3. rezulă că cercul de intersecţie dintre planul (BDC) şi sfera şi cercul ı̂nscris ı̂n triunghiul BDC coincid. [AB]. [AC]. P. ceea ce de- monstrează teorema. O. Se foloseşte Teorema lui Menelaus ı̂n spaţiu pentru patrulaterul ABCD şi rezultă că dreptele RC şi SM sunt coplanare. Demonstraţie. Cum. q.e. N. Q ı̂n sfera care este tangentă segmentelor [BC].11: Teorema lui Crelle Prima relaţie arată că cercul ı̂nscris ı̂n triunghiul ABC are punctul de contact cu AB identic cu punctul de contact al lui AB cu cercul ı̂nscris ı̂n triunghiul ABD. deci RM ∩ SP 6=∅. [BD]. Deci sfera este tangentă şi muchiei [CD]. iar pe de alta parte prin P şi M trece cercul ı̂nscris ı̂n triunghiul BDC. Pentru tetraedrele Crelle se poate demonstra următoarea teoremă: TEOREMA 3.10 Tetraedrele cu proprietatea că există o sferă hexatangentă mu- chiilor se numesc tetraedre Crelle. GEOMETRIE ÎN SPAŢIU D S R N A C D Q P M B Figura 3. Există deci punctele M. cercul de intersecţie dintre planul BDC şi sfera este tangent muchiilor te- traedrului ı̂n P şi M . . [AD]. Relaţia a două dovedeşte că punctul de contact cu BC al cercului ı̂nscris ı̂n triunghiul BDC şi punctul de contact cu BC al cercului ı̂nscris ı̂n triunghiul ABC coincid.

atunci ele sunt sau coplanare sau concurente). volumul V şi raza ρ a sferei hexatangente satisfac egalita- tea: 3V ρ = 2(s − p)(p − a)(p − b)(p − c).Să demonstrăm această proprietate. DEFINIŢIA 3. punctul lui MONGE. JACOBI).15 Într-un tetraedru Crelle ABCD. Perechile de muchii opuse sunt egale. S-a de- monstrat astfel ca dreptele a. q. Jacobi au stabilit multiple proprietăţi ale tetraedrului cu feţele congruente. N Q nu pot fi coplanare rezultă că sunt concurente (Dacă ı̂n spaţiu trei drepte se intersectează două câte două. Demonstraţia este imediată. 6. folosind formula volumului tetraedrului. mai precis: centrul de greutate. Vec- ten. şi ı̂ntâlnesc dreptele suport ale muchiilor tetraedrului sub unghiuri drepte (A. unde AB = c.3 Tetraedre echifaciale În prima jumătate a secolului XIX o serie de geometrii străluciţi: Feuerbach.3. BC = a.3. Bisectoarele unghiurilor sub care se vad din centrul de greutate două muchii opuse tetraedrului sunt bimedianele (J. Patru puncte remarcabile coincid. b şi c şi să presupunem că nu sunt concurente. SCHMIDT-1889). AD + BC = s. Bimedianele sunt ortogonale două câte două: adică ele determină un triedru tridreptunghic având originea ı̂n G. 5.d. centrul sferei circumscrise şi centrul sferei ı̂nscrise. . b şi c sunt coplanare. deci este ı̂n ı̂ntregime conţinută ı̂n acest plan. NEUBERG). 4. PROPOZIŢIA 3. Cele patru ı̂nalţimi ale tetraedrului echifacial sunt egale (A. SP. Fiecare muchie este egal ı̂nclinată faţă de feţele neadiacente cu ea (A. NEUBERG) Tetraedrul cu cele patru feţe tringhiuri cu aceeaşi arie se numeşte isoscel sau echifacial Tetraedrul echifacial are următoarele proprietăţi remarcabile: 1. 3. AC = b. 2.11 (J. rezultă că dreapta c are două puncte diferite ı̂n planul P . JACOBI). Fie P planul de- terminat de dreptele a şi b.e. 3. Fie dreptele a. TETRAEDRE ECHIFACIALE 79 Cum dreptele RM. Cum dreapta c intersectează atât pe a cât şi pe b şi cele trei puncte de intersecţie sunt două câte două diferite.

din acest motiv. RIBONI- 1890). NEUBERG). 9. Cele patru triedre ale tetraedrului sunt congruente. ı̂n tetraedrul echifacial.80 CAPITOLUL 3. (MORLEY). 8. MORLEY-1894). SCHMIDT-1889). 12. există două bimediane care sunt ı̂n acelaşi timp şi perpedicularele comune ale muchiilor opuse corespunzătoare. Volumul tetraedrului echifacial este p 2(a2 + b2 − c2 )(a2 − b2 + c2 )(−a2 + b2 + c2 ) V = (3. Centrele sferelor exı̂nscrise sunt simetricele vârfurilor tetraedrului faţă de cen- trul sferei ı̂nscrise. cu feţele sunt centrele cercurilor circumscrise acestora (J. 13. 10. 16. 14. Există cinci sfere tangente la feţele tetraedrului. b. Exista o sferă având centrul ı̂n G care este tangentă la ı̂nălţimile tetraedrului echifacial şi la perpendicularele ridicate pe fete ı̂n ortocentrele acestor feţe. Punctele de contact ale sferei ı̂nscrisă.13) 12 unde a. Sfera circumscrisă trece prin centrele celor patru sfere exı̂nscrise (J. . 15. ele sunt vârfurile paralelipipedului circum- scris tetraedrului (F. În acest din urma caz. 17. NEUBERG- 1890). JACOBI). Există patru sfere exı̂nscrise la muchiile unui tetraedru echifacial (G. Alte clase de tetraedre particulare sunt cele ı̂n care doar două feţe sunt egale. ori trei feţe egale. sfera ı̂nscrisă şi cele patru sfere exı̂nscrise. sau care au feţele egale două câte două. din această cauză suma die- drelor triedrelor este constantă. Volumul tetraedrului echifacial este egal cu a treia parte a produsului segmente- lor bimediane (E. c sunt lungimile laturilor unei feţe a tetradrului. Suma algebrică a distanţelor unui punct arbitrar din spaţiu la feţele tetraedrului este constantă (A. 11. GEOMETRIE ÎN SPAŢIU 7. Feţele sunt ı̂ntotdeauna triunghiuri ascuţitunghice. iar punctele de contact interne ale feţelor cu sferele exânscrise sunt ortocentrele acestor feţe. iar punctele de con- tact interne ale feţelor cu sferele exı̂nscrise sunt ortocentrele acestor feţe. (A. GENTY-1878).

3. DEFINIŢIA 3.3.12). Suficienţa condiţiei de perpendicularitate pentru două perechi de muchii. este regulat.12 Un tetraedru care are perechile de muchii opuse ortogonale se numeşte tetraedru ortocentric. şi sunt de asemenea co- planare ı̂nălţimile coborâte din vârfurile C şi D. A B D F A’ E C Figura 3. Fie un tetraedru ABCD. PROPOZIŢIA 3. 3. deci BD ⊥ (ACA0 ) şi BD ⊥ AC. de exemplu AB este perpendiculară pe CD. care are cele patru ı̂nălţimi concurente.17 Dacă două perechi de muchii opuse ale unui tetraedru sunt perpendiculare. AF ⊥ BC (fig. ı̂nsă dacă una dintre muchii.4 Tetraedre ortocentrice În general o muchie a unui tetraedru ABCD nu este perpendiculară pe muchia opusă.4. Deci dacă AA0 = (ABE) ∩ (ADF ).16 Un tetraedru echifacial care are o pereche de muchii opuse perpendiculare. Se duce AE ⊥ CD. BC ⊥ (ADF ).d. atunci AA0 ⊥ (BCD) şi AA0 ⊥ BD. PROPOZIŢIA 3. . BC ⊥ AD. atunci ı̂nălţimile duse din vârfurile A şi B sunt coplanare. şi reciproc. Dar.e. atunci şi muchiile rămase ale tetraedrului sunt de asemenea per- pendiculare. CA0 ⊥ BD.18 Înălţimile unui tetraedru sunt concurente ı̂ntr-un punct H dacă şi numai dacă tetraedrul este ortocentric. cu AB ⊥ CD. q. Demonstraţie. TETRAEDRE ORTOCENTRICE 81 PROPOZIŢIA 3.12: tetraedre ortocentrice Rezultă CD ⊥ (ABE). În anul 1827 geometrul elveţian Jacob Steiner a introdus noţiunea de tetraedru ortic sau ortocentric.

astfel ı̂ncât BA0 E şi AB 0 E sunt ı̂nălţimi ale feţelor BCD. ACD. deci AB ⊥ CD. “⇒” Presupunem că ı̂nălţimile tetraedrului ABCD au punctul comun H. BC. Notăm cu B 0 ortocentrul triunghiului ACD.e. cu AB ⊥ CD.13: pe CD se intersecteză cu CD ı̂n E. Două ı̂nălţimi oarecare ale tetraedrului ortocentric sunt concurente şi deoarece nu pot fi toate ı̂n acelaşi plan. (A0 HB 0 ) ⊥ CD şi (A0 HB 0 ) ∩ CD = E. GEOMETRIE ÎN SPAŢIU Demonstraţie. AD ⊥ BC. Planul care conţine pe AB. BE o ı̂nălţime a triunghiului BCD. A0 este ortocentrul triunghiului BCD. AD se pot duce plane perpendiculare pe CD. “⇐” Presupunem ca tetraedrul ABCD este ortocentric. AC ⊥ BD. BD. AE este o ı̂nălţime a triunghiului ACD. Rezultă că ABE ⊥ CD.13 Punctul H de concurenţă al ı̂nălţimilor se numeşte ortocentrul tetraedrului. . Deci tetraedrul este ortocentric. Un tetraedru ortocentric se bucură de proprietăţile următoare: 1. perpendicular A B’ B D A’ E C Figura 3.d. Aceste plane se vor intersecta după dreapta AA0 ⊥ (BCD). BB 0 ⊥ (ACD). Picioarele ı̂nalţimilor sunt ortocentrele feţelor corespunzătoare. DEFINIŢIA 3. q. Analog se demonstrează şi perpendicularitatea celorlalte perechi de muchii opuse.82 CAPITOLUL 3. Dreptele AA0 şi BB 0 fiind ı̂n ABE sunt concurente. Atunci prin AB. AC. trec toate prin acelaşi punct.

4. AB 2 + CD2 = AC 2 + BD2 = AD2 + BC 2 . două câte două. Ortocentrul ı̂mparte fiecare dintre aceste drepte (cele patru ı̂nalţimi şi cele trei axe) ı̂n două segmente al căror produs este constant (A. 6. Mai precis. TETRAEDRE ORTOCENTRICE 83 2. care este omotetic cu tetraedrul iniţial faţă de G. mijloacele muchiilor şi picioarele ı̂nălţimilor feţelor sunt douăsprezece puncte care se găsesc pe aceeaşi sferă (prima sferă a celor douăsprezece puncte) având centrul ı̂n centrul de greutate al tetraedrului (H. Fiecare vârf al acestiu pentagon este ortocentrul tetraedrului determinat de ce- lelalte patru vârfuri (pentagon ortocentric). Într-un tetraedru ortocentric produsul cosinuşilor a două diedre opuse este con- stant. 7. astfel 1 ı̂ncât H 0 G = HG (L. FEUERBACH-1827). FERRIOT. Suma pătratelor a două muchii opuse este egală cu de patru ori pătratul distanţei dintre mijloacele a două muchii opuse. (K. . Într-un tetraedru ortocentric. FEUERBACH-1827). S. 3 3. 5. 1885). 9. A. din această cauză perpendicularele ridicate pe feţele unui tetraedru ortocentric ı̂n centrele de greutate ale acestor feţe sunt concurente ı̂ntr-un punct H 0 . VOGT-1881) şi raza egală cu jumătatea din lungimea unei bimediane. W. Vârfurile unui tetraedru ortocentric şi ortocentrul său determină un pentagon. Cele trei bimediane ale unui tetraedru ortocentric sunt egale. 4. (K.3. JACOBI). dacă ı̂ntr-un tetraedru • dacă cele trei bimediane sunt egale atunci cele patru ı̂nalţimi ale tetraedrului sunt concurente ı̂ntr-un acelaşi punct • dacă două bimediane sunt egale atunci două ı̂nalţimi sunt concurente ı̂ntr-un punct H1 şi celelalte două ı̂nălţimi sunt concurente ı̂ntr-un alt punct H2 • dacă cele trei mediane au lungimi diferite atunci cele patru ı̂nălţimi sunt. Din aceasta cauză. NEUBERG). necoplanare. şi punctele lor de sprijin pe aceste muchii sunt picioarele ı̂nălţimilor feţelor tetraedrului (K. 1811-1812). şi reciproc: un tetraedru care are bimedianele egale. (J. este ortocentric. (H. W. Perpendiculara comună a perechilor de muchii opuse (axele tetraedrului) trec prin H. 8. FEUERBACH-1827). Centrele de greutate ale fetelor sunt vârfurile unui tetraedru ortocentric. ı̂ntr-un tetraedru ortocentric ABCD suma pătratelor muchi- ilor opuse este constantă. W. GELLENTHIN. care se gaseste pe dreapta GH.

C. Să se demonstreze: α β γ δ + + + = 1. b. . Această sferă ı̂mparte segmentele ı̂nălţimilor cu- prinse ı̂ntre vârfuri şi ortocentru ı̂n raportul 2 : 1 (cea de-a două sferă a celor douăsprezece puncte sau sfera lui JACOBI). BD. d lungimile ı̂nălţimilor duse din vârfurile A.19 Orice tetraedru regulat este ortocentric.84 CAPITOLUL 3. Fie tetraedrul ABCD şi a. δ distanţele punctului O la feţele BCD. Într-un tetraedru ortogonal ABCD suma diedrelor şi a unghiurilor făcute de muchii cu feţele este egală cu 12 unghiuri drepte. 2. 11. PROPOZIŢIA 3. 3. DBA. a cărei rază este egală cu jumătatea razei sferei circumscrise (A. Indicaţie: Vârfurile tetraedrului se află pe sfera cu diametrul AD. Centrul de greutate al unui tetraedru ortocentric şi ortocentrele feţelor aces- tuia aparţin aceleiaşi sfere. Fie ABCD un tetraedru şi unghiul φ al dreptelor AC. D. fie O un punct oarecare din interiorul tetraedrului. care se inter- sectează cu planul BCD după un cerc. β. a cărei rază este egală cu a treia parte a razei sfe- rei circumscrise tetraedrului. GEOMETRIE ÎN SPAŢIU 10. c. B. a b c d 3. piciorul ı̂nălţimii din vârful A se află pe cercul circumscris triunghiului BCD. JACOBI). γ.5 Probleme 1. ABC. CDA. iar α. Să se verifice că ı̂ntr-un tetraedru cu muchiile AB ⊥ BD şi AC ⊥ CD. Într-un tetraedru ortocentric mijloacele segmentelor ı̂nălţimilor cuprinse ı̂ntre vârfuri şi ortocentru aparţin unei sfere cu centrul ı̂n G. Să se verifice egali- tatea: 2AC · BD| cos φ| = |AD2 + BC 2 − AB 2 − CD2 |. 4.

b. sin A sin B sin C 85 . A R b c ha O B C a Figura 4.Capitolul 4 APLICAŢII ALE NUMERELOR COMPLEXE ÎN GEOMETRIE 4. Aici vom reaminti câteva teoreme şi relaţii trigonometrice care folosesc la re- zolvarea triunghiului şi vom prezenta unele aplicaţii practice ale trigonometriei in topografie. c lungimile laturilor unui triunghi ABC şi cu R raza cercului cir- cumscris triunghiului. Notăm cu a.1 Elemente de trigonometrie aplicate ı̂n geometrie Geometria este una dintre ramurile matematicii ı̂n care trigonometria are aplicaţii imediate.1: Triunghiul ABC • Teorema sinusurilor În orice triunghi ABC are loc relaţia: a b c = = = 2R.

(4. 1. c2 = b2 + a2 − 2ab cos C. ab sin C bc sin A ac sin B S= = = . p fiind semiperimetrul triunghiului. a2 sin B sin C b2 sin A sin C c2 sin A sin B S= = = 2 sin A 2 sin B 2 sin C 5. p S= p(p − a)(p − b)(p − c). În mod analog putem calcula lungimile bisectoarelor celorlalte două unghiuri ale triunghiului: 2ac B 2ab C lb = cos . lc = cos . respectiv c. • În orice triunghi ABC are loc relaţia: 2bc A la = cos (4. b. hb . .1 Din relaţia (4.1) Observaţia 4. 2 2 2 unde ha . hc sunt lungimile ı̂nălţimilor corespunzătoarele laturilor a. aha bhb chc S= = = . 4. a+c 2 a+b 2 • Formule de calcul pentru aria S unui triunghi oarecare ABC.1) se obţin: b2 = a2 + c2 − 2ac cos B.86 CAPITOLUL 4. 2. S = rp r este raza cercului ı̂nscris ı̂n triunghi. 2 2 2 3.2) b+c 2 b la fiind lungimea bisectoarei unghiului A. APLICAŢII ALE NUMERELOR COMPLEXE ÎN GEOMETRIE • Teorema cosinusului În orice triunghi ABC are loc relaţia: a2 = b2 + c2 − 2bc cos A.

2: Pentru a calcula distanţa de la A la B se alege un punct C din care se văd punctele A [ = C. • Distanţa dintre două puncte inaaccesibile. 4. A B α δ β γ C D Figura 4. Prin măsurători se obţin numerele AC = b. S = 2R2 sin A sin B sin C.3: .4. A b B C a Figura 4.1. 4S 7. Distanţa şi B. m(ACB) de la A la B se calculează folosind teorema cosinusului ı̂n triunghiul ABC: AB 2 = a2 + b2 − 2ab cos C. ELEMENTE DE TRIGONOMETRIE APLICATE ÎN GEOMETRIE 87 6. abc S= .1 Aplicaţii practice • Distanţa dintre două puncte accesibile ı̂ntre care se află un obstacol. BC = a.1.

m(BCD) \ = β. C. AC = . m(ACB) [ = α. m(EDB). sin(α − β) cos φ . • Determinarea ı̂nălţimii unui turn inaccesibil situat pe un deal. B. sin β sin(α − β) Din triunghiul ABC se obţine AB AC = . \ = γ.4: obţin: \ m(ADB) CD = a. Luând ı̂ncă un punct accesibil D ∈ BC şi notăm cu E punctul de intersecţie al verticalei prin A cu orizontala prin D. Fie turnul marcat prin segmentul AB. sin α sin( π2 + φ) Aşadar a sin α sin β AB = . APLICAŢII ALE NUMERELOR COMPLEXE ÎN GEOMETRIE Pentru a calcula distanţa de la A la B se aleg punctele C şi D din care se văd punctele A şi B astfel ı̂ncât distanţa CD să se poată determina. sin(α + β + γ) sin(α + β + γ) Distanţa dintre punctele inaccesibile A şi B se obţine din triunghiul ABC. m(ACB) [ = α. Prin măsurători se obţin numerele CD = a. \ = β. avem AC a = .88 CAPITOLUL 4. În triunghiul ACD. Prin măsurători se A B α C β φ D Figura 4. m(ADB) m(ADC) \ =δ Din triunghiurile BCD respectiv ACD se obţin: a sin(γ + δ) a sin γ BC = . cu- noscându-i două laturi şi unghiul cuprins ı̂ntre ele. Alegem un punct accesibil şi lucrăm ı̂n planul determinat de punctele A.

R. Observă şi concluzionează că numerele complexe pot fi scrise sub forma a + ib cu a. Ge- ometrul francez J. foloseşte simbolul −1 = i şi adoptă denumirea de număr complex. aplicând elemente de teoria numerelor complexe. Marele matematician G.2. cu ocazia unor turniruri ştiinţifice. se reuşeşte o reprezentare a nume- relor imaginare cu obiecte matematice cunoscute. ı̂n lumea matematică mondială devine preponderentă denumirea de diagramă Argand care se utilizează frecvent. Descoperirea interpretării geometrice a numerelor complexe este legată de mate- maticienii K. Gauss reprezinta nume- rele imaginare √ prin punctele unui plan ı̂n raport cu un reper ortonormat. Tot ı̂n secolul al XV I−lea. Argand (1768-1822) şi G. această lucrare a fost ignorată.2 Numere complexe Numerele complexe au fost introduse ı̂n matematică pentru a face posibilă rezolvarea unor ecuaţii de gradul al II-lea care nu admit rădăcini reale. Mult timp. Gauss (1777- 1855). iar ı̂n 1828 publică o teorie completă a numerelor complexe ı̂n care foloseşte diagrama Argand care este denumită şi interpretarea lui Gauss. La noi se utilizează termenul propus ı̂n 1821 la Ranchy: afix al lui M(x. Lucrarea sa a fost descoperită după o sută de ani. J. . prin Gauss şi Cauchy. regulile de adunare şi ı̂nmulţire din R. După redescoperirea lucrării. În literatura de specialitate românească nu a fost precizată această denumire.4. b ∈ R. În secolul al XIX-lea. Cauchy observă că nu- merele complexe pot fi obţinute aplicând asupra numerelor reale şi a simbolului i. Cardan utiliza ı̂n mod formal simbolul −a cu a √ ∈ R. N.y) pentru numărul complex z = x + iy. cu i2 = −1. Fontana zis Tartaglia (1500-1557) găseşte formula de rezolvare a ecuaţiilor de gradul al III-lea care conduce către numere imaginare. Wessel (1745-1818). Argand publică ı̂n 1806 Essai sur une maniere de representer les quantites imaginaires ı̂n care interpretarea geometrică a numerelor complexe este intens utilizată. NUMERE COMPLEXE 89 4. demonstrând teorema fundamentalâ a algebrei. K.R. a 0 2 pentru√ a descrie rădăcinile ecuaţiei x − 10x + 40 = 0 cu numerele 5 + −15 şi 5 − −15 numite numere imaginare. În ţara noastră Dimitrie Pompeiu (1873-1954) alături de Gheorghe Ţiţeica şi Traian Lalescu reprezintă marii matematicieni care s-au preocupat de geometrie. Wessel publică pentru prima dată o interpretare geometrică a numerelor com- plexe ı̂n 1799 la Copenhaga. Gauss conturează ı̂ncă din 1799 interpretarea geo- metrică a numerelor complexe. F. √ În secolul al XVI-lea. S-a pornit de la ecuaţia x2 + 1 = 0 care nu admite rădăcini reale. F. Astfel.

Fie ABC un triunghi ale cărui vârfuri au afixele zA . atunci λ = −1. unde λ ∈ R. APLICAŢII ALE NUMERELOR COMPLEXE ÎN GEOMETRIE Problema dacă ABC este un triunghi echilateral şi M un punct arbitrar ı̂n planul său. A2 sunt puncte ı̂n plan de afixe z1 şi respectiv z2 . Acesta o demonstrează atât sintetic. astfel ı̂ncât P A1 = λP A2 . M B. ecuaţia cercului. Fie A1 . Rezultă că cercul de centru A0 (z0 ) şi rază r are ecuaţia (z − z0 )(z̄ − z¯0 ) = 0. zC . de afixe z1 şi respectiv z2 şi fie P un punct pe −−→ −−→ dreapta A1 A2 . Din formula prece- dentă se obţine: z1 + z2 zP = . 4 este paralelogram dacă şi numai dacă z1 + z3 = z2 + z4 . Atunci centrul de greu- tate G al triunghiului are afixul zA + zB + zC zG = . • Centrul de greutate al unui triunghi. A2 puncte distincte din plan. Afixul mijlocului unui segment. Dacă A1 . 3 • Distanţa dintre două puncte. i = 1. 4. atunci lungimea segmen- tului [A1 A2 ] este |A1 A2 = |z1 − z2 |. zB . cât şi utilizând operaţii cu numere complexe. Dacă P este mijlocul segmentului [A1 A2 ]. 2 Patrulaterul M1 M2 M3 M4 . unde punctele Mi au afixele zi . . atunci: 1 λ zP = z1 − z2 .3 Aplicaţii ale numerelor complexe ı̂n geometrie • Împărţirea unui segment ı̂ntr-un raport dat. λ6=1. Dacă P are afixul zP . realizând ı̂nca o dată legatura ı̂ntre geometrie şi algebră. M C sunt laturile unui triunghi eventual degenerat poartă numele lui Dimitrie Pompeiu. 1−λ 1−λ Formula reprezintă afixul punctului care ı̂mparte un segment ı̂ntr-un raport dat.90 CAPITOLUL 4. lungimile M A.

dreapta A1 A2 reprezintă mulţimea punctelor din plan ale căror afixe z sunt de forma: z = (1 − λ)z1 + λz2 . k1 1−k • Măsurarea unghiului orientat. z1 unde z1 . atunci măsura unghiului orientat (ı̂n sens trigonometric) M\ 1 M2 M3 este z3 − z2 m(M\ 1 M2 M3 ) = arg . Reciproc. k3 z1 − kz3 Pentru k = − obţinem z2 = . M2 . z¯2 − z¯1 . m(M\ 1 M2 M3 ) = min(α. Atunci. M2 . M2 . (semidreapta OM1 se roteşte ı̂n sens trigonometric peste semidreapta OM2 ). k3 ∈ R cu k1 + k2 + k3 = 0 şi k1 z1 + k2 z2 + k3 z3 = 0. ı̂n sens trigonometric. Măsura unghiului orientat M\ 1 OM2 . z2 respectiv z3 . două puncte distincte din plan de afixe z1 . din k1 + k2 + k3 = 0 cu k2 = −k1 − k3 obţinem k1 (z1 − z2 ) = −k3 (z3 − z2 ). k2 = 1 − k. respectiv M2 . Deci z2 = . z2 respectiv z3 sunt coliniare dacă şi numai dacă există k1 . respectiv z2 . adică z1 − (1 − k)z2 − kz3 = 0. Fie A1 . z3 şi = ρε. z2 sunt afixele punctelor M1 . adică M1 .faţă de un reper cu originea ı̂n O este: z2 m(M\ 1 OM2 ) = arg . unde ρ > 0. M2 . M2 . 1−k Pentru k1 = 1. z1 − z2 z3 − z2 Dacă punctele M1 . Punctul P aparţine dreptei A1 A2 dacă şi numai dacă afixul său z verifică egalita- tea: z2 − z1 z − z1 = (z̄ − z¯1 ). atunci M2 M3 = ρ. k3 = −k obţinem concluzia. 2π − α). M3 de afixe z1 .3. k2 . λ ∈ R. M3 sunt coliniare. APLICAŢII ALE NUMERELOR COMPLEXE ÎN GEOMETRIE 91 • Condiţia de coliniaritate : Punctele M1 .4. 2π). M3 sunt coliniare. Dacă punctele M1 . M3 au afixe z1 . A2 . ε = z1 − z2 cos α + i sin α cu α ∈ [0. O altă formă a ecuaţiei unei drepte ı̂n C. M3 au afixe z1 . atunci există k ∈ R cu M2 M1 = −−−→ z1 − kz3 k M2 M3 . M1 M2 • Ecuaţia dreptei care trece prin două puncte. −−−→ Într-adevăr dacă M1 . z2 .

M4 sunt conciclice dacă şi numai dacă raportul anarmonic al afixelor lor este real. z3 . i = 1. diferite de origine. 2 • Centrul cercului ı̂nscris ı̂ntr-un triunghi . COROLARUL 4. M3 . z4 − z3 • Punctele distincte M1 . z3 pentru punctele A. z4 − z3 COROLARUL 4. M2 . 4. cu afixele zi . atunci punctul O are afixul o şi are loc relaţia: h + 2o = z1 + z2 + z3 . z4 − z3 z2 − z1 2. M1 M2 k M3 M4 dacă şi numai dacă ∈ R∗ . M3 . z3 − z2 z4 − z2 • Ortocentrul unui triunghi. distincte ı̂n plan. z2 .2 Dacă originea reperului cartezian nu este ı̂n centrul cercului circumscris triunghiului. Dacă afixele vârfurilor triunghiului sunt z1 . B respectiv C atunci afixul ortocentrului este h şi este h = z1 + z2 + z3 .92 CAPITOLUL 4. Fie ABC un triunghi ı̂nscris ı̂ntr-un cerc cu centrul ı̂n originea O a sistemului car- tezian xOy.1 Dreptele M1 M2 şi M3 M4 sunt: z2 − z1 1. z2 . M2 . COROLARUL 4. M3 M4 ) = arg . z4 ) = : ∈ R∗ . adică: z3 − z1 z4 − z1 (z1 . centrul cercului lui Euler are afixul: z1 + z2 + z3 ω= . BB1 şi CC1 ale triunghiului sunt concurente ı̂ntr-un punct H care ı̂ndeplineşte condiţia vectorială: −−→ −→ −−→ −→ OH = OA + OB + OC.3 Faţă de un reper cu originea ı̂n centrul cercului circumscris triunghiului ABC. M1 M2 ⊥ M3 M4 dacă şi numai dacă ∈ iR∗ . APLICAŢII ALE NUMERELOR COMPLEXE ÎN GEOMETRIE • Unghiul a două drepte Fie punctele M1 . M4 . Măsura unghiului orientat (ı̂n sens trigonometric) al dreptelor M1 M2 şi M3 M4 este: \ z2 − z1 m(M1 M 2 . Înălţimile AA1 .

Calculăm 1 Im(z1 z2 + z2 z3 + z3 z1 ) = 2 1 1 1 = r1 r2 sin(θ2 − θ1 ) + r2 r3 sin(θ3 − θ2 ) + r1 r3 sin(θ1 − θ3 ) = 2 2 2 = SAOB + SBOC + SCOA = SABC . i = 1. 3 sunt afixele vârfurilor triunghiului ABC. atunci: z1 z2 +z2 z3 +z3 z1 = r1 r2 [cos(θ2 −θ1 )+i sin(θ2 −θ1 )]+r2 r3 [cos(θ3 −θ2 )+i sin(θ3 −θ2 )]+ +r1 r3 [cos(θ1 − θ3 ) + i sin(θ1 − θ3 )]. Centrul I al cercului ı̂nscris ı̂n triunghiul ABC are afixul 1 zI = [azA + bzB + czC ]. notat ı̂n sens trigonome- tric. c. . AB au respectiv lungimile a. 2 Fără a restânge generalitatea problemei putem considera că originea sistemului orto- y A O x B C Figura 4.4. CA.5: gonal de axe se află ı̂n interiorul triunghiului. i = 1. Folosind forma trigonometrică a celor 3 afixe: zi = r1 (cos θ1 + i sin θ1 ). a+b+c • Aria unui triunghi Dacă zi .3. atunci aria triunghiului este: 1 SABC = Im(z1 z2 + z2 z3 + z3 z1 ). b. APLICAŢII ALE NUMERELOR COMPLEXE ÎN GEOMETRIE 93 Fie ABC un triunghi ale cărui laturi BC. 3.

atunci B şi C sunt diametral opuse.94 CAPITOLUL 4.d. de unde |a + b + c| = |a| = R.4 Teoreme clasice de geometrie demonstrate cu ajutorul numerelor com- plexe În cele ce urmează vom prezenta câteva proprietăţi ale punctului şi dreptei lui Nagel folosind numerele complexe. Reciproc. deci a b c µ ¶ 1 1 1 (a + b + c) + + =1 a b c echivalent cu (a + b)(b + c)(c + a) = 0 adică două dintre punctele A. Triunghiul ABC ı̂nscris ı̂n cercul C(O. atunci |a + b + c|2 = R2 . Demonstraţie. dacă triunghiul ABC este orientat ı̂n sens invers 3 3 trigonometric 4. q. dacă |a¶ + b + c| = R. sau ² = cos + i sin . R) este dreptunghic dacă şi numai dacă |a + b + c| = R. B. atunci: z3 = z2 + (z1 − z2 )² unde ² = cos α + i sin α dacă rotaţia se efectuează ı̂n sens trigonometric sau ² = cos(2π − α) + i sin(2π − α). adică (a + b + µ R2 R2 R2 c) + + = R2 . • Formula rotaţiei ı̂n complex Dacă punctul M3 (z3 ) se obţine printr-o rotaţie cu centrul ı̂n M2 (z2 ) şi unghi α ∈ [0. dacă triunghiul ABC este orientat ı̂n sens trigonome- 3 3 5π 5π tric. . unde A(a). C(c). deci b = −c. O prezentare sintetică a acestor rezultate a fost făcută ı̂n primul capitol.e. dacă rotaţia se efectuează ı̂n sens invers trigonometric COROLARUL 4. B(b). Dacă triunghiul ABC este dreptunghic. 2π) a punctului M1 (z1 ). cu unghiul drept ı̂n A. C sunt diametral opuse. APLICAŢII ALE NUMERELOR COMPLEXE ÎN GEOMETRIE • Caracterizarea triunghiului dreptunghic.4 Triunghiul ABC este echilateral dacă şi numai dacă c = a + (b − a)² π π unde ² = cos + i sin .

1+k a Se obţin formule similare pentru afixele punctelor E 0 . CF 0 sunt concurente ı̂ntr-un punct N cu afixul: 1 zN = [(p − a)zA + (p − b)zB + (p − c)zC ] .4) p Demonstraţie. Notăm cu A0 mijlocul laturii (BC) şi cu D. CE 0 = p − a.1 Dreptele AD0 .4.4. Atunci. punct pe care-l notăm cu N . PROPOZIŢIA 4. E. Punctul N pus ı̂n evidenţă de Propoziţia 4. va avea afixul zN = p1 [(p − a)zA + (p − b)zB + (p − c)zC ]. Astfel V D0 · ¸ zA + vzD0 1 1 v v zV = = zA + (p − b)zB + (p − c)zC . 1+v 1+v p−a a a Vom obţine o formă simetrică pentru paranteza paranteza pătratălegând v astfel ı̂ncât 1 v a = . (4. Simetria acestei relaţii face evident faptul că punctul N este situat şi pe dreptele BE 0 şi CF 0 .3) unde p este semiperimetrul triunghiului. Fie V un punct pe seg- AV mentul (AD0 ) determinat de raportul v = .1 este punctul lui Nagel. BE 0 . G ∈ (IN ) şi N G = 2GI. F 0 . E 0 A = p − c. Pe laturile (CA) şi (AB) considerăm punctele B 0 . Notăm afixul unui punct X oarecare cu zX . AF 0 = p − b.d. 2. (4.3) avem k = 0 = . BD0 p−c Folosind (4.2 Punctul lui Nagel are proprietăţile: 1. q. F 0 cu semnificaţii analoage. N H k OI şi N H = 2OI. F 0 B = p − a. .e. D0 punctele de contact ale acesteia cu cercurile ı̂nscris şi A-exânscris triunghiului dat. F. TEOREME CLASICE DE GEOMETRIE DEMONSTRATE CU AJUTORUL NUMERELOR COMPLEXE95 Fie ABC un triunghi oarecare. deci DC p−b zB + kzC 1 zD0 = = [(p − b)zB + (p − c)zC ]. D0 C = p − b. adică v = . Sunt cunoscute (sau se deduc uşor) următoarele relaţii: BD0 = p − c. PROPOZIŢIA 4. punctul de pe AD0 corespunzător acestei p−a a p−a valori a lui v. E 0 şi respectiv C 0 .

d. centrul cercului circumscris triun- ghiului ABC. zI = [azA + bzB + czC ] (4. 1)Pentru afixele centrului de greutate G al triunghiului şi al cen- trului cercului ı̂nscris ı̂n triunghi avem: zA + zB + zC 1 zG = . 2 3 [(p − a)zA + (p − b)zB + (p − c)zC ] − p(zA + zB + zC ) 2 zG − zI 1 deci = ∈ R. În acest caz ştim că zH = zA + zB + zC şi vom avea 1 zN − zH p [(p − a)zA + (p − b)zB + (p − c)zC ] − (zA + zB + zC ) = 1 = −2 ∈ R.5) vom obţine: 1 1 zG − zI 3 (zA + zB + zC ) − 2p (azA + bzB + czC ) = 1 = zN − zG p [(p − a)zA + (p − b)zB + (p − c)zC ] − p(zA + zB + zC ) 1 2p(zA + zB + zC ) − 3(azA + bzB + czC ) 1 = = .e. zI − zO 2p (azA + bzB + czC ) deci N H k OI şi |zN − zH | = 2|zI − zO |.4) şi (4.5) 3 2p Din (4.96 CAPITOLUL 4. zN − zG 2 adică N G = 2GI. q.3 Cercul ı̂nscris ı̂n triunghiul median A0 B 0 C 0 are centrul ı̂n mijlo- cul S al segmentului (IN ). 2) Alegem un sistem de axe cu originea ı̂n O. .6: Demonstraţie. adică N H = 2OI. Dreapta IN se numeşte dreapta lui Nagel. APLICAŢII ALE NUMERELOR COMPLEXE ÎN GEOMETRIE A E C’ B’ I S E’ G N B C D A’ D’ Figura 4. de unde rezultă că G ∈ (IN ) şi |zN − zG | = 2|zG − zI |. PROPOZIŢIA 4.

4.d. Punctul S mijlocul segmentului (IN ) se numeşte punctul lui Spiecker. PROPOZIŢIA 4. Fie A1 A2 A3 A4 un patrulater inscriptibil. H2 . Atunci afixul centrului cercului ı̂nscris ı̂n triunghiul median este: µ ¶ · ¸ 1 a b c 1 zB + zC zA + zC zB + zA zI 0 = 0 zA0 + zB 0 + zC 0 = a +b +c = 2p 2 2 2 2p 2 2 2 1 = [(b + c)zA + (a + c)zB + (b + a)zC ] 4p Pe de altă parte · ¸ 1 1 1 1 zS = (zI +zN ) = (azA + bzB + czC ) + [(p − a)zA + (p − b)zB + (p − c)zC ] = 2 2 2p p 1 1 = [(2p − a)zA + (2p − b)zB + (2p − c)zC ] = [(b + c)zA + (a + c)zB + (b + a)zC ] 4p 4p Ca urmare. q. Se notează cu H1 . Să se arate că patru- laterele A1 A2 A3 A4 şi H1 H2 H3 H4 sunt congruente. iar cercul C(S. A0 B 0 = şi p0 = p0 . Evident B 0 C 0 = .4 Centrul I al cercului ı̂nscris ı̂n triunghiul ABC este punctul lui Nagel al triunghiului median A0 B 0 C 0 . Pentru punctul lui Nagel N 0 al triunghiului A0 B 0 C 0 avem 1 zN 0 = 0 [(p0 − a0 )zA0 + (p0 − b0 )zB 0 + (p0 − c0 )zC 0 ] = p · ¸ 1 zB + zC zA + zC zB + zA = (p − a) + (p − b) + (p − c) = p 2 2 2 1 = (azA + bzB + czC ) = zI .5 Probleme 1. A1 A2 A3 . A3 A4 A1 . zI 0 = zS şi deci I 0 coincide cu S. Demonstraţie. 2r ) ı̂nscris ı̂n triunghiul median cercul lui Spiecker.e. A4 A1 A2 . 4. C 0 A0 = . H3 .d. q. H4 ortocen- trele triunghiurilor A2 A3 A4 . PROBLEME 97 a b c 1 Demonstraţie.5. 2p deci N 0 coincide cu I. p0 fiind semi- 2 2 2 2 perimetrul triunghiului median. .e.

DAQ. O4 . atunci dreptele O1 O3 şi O2 O4 sunt perpendiculare. APLICAŢII ALE NUMERELOR COMPLEXE ÎN GEOMETRIE 2. Pe laturile patrulaterului convex ABCD se construiesc ı̂n exterior triunghiurile echilaterale ABM. BCN. 3. CDP.98 CAPITOLUL 4. . O2 . Dacă pe laturile unui patrulater oarecare ABCD construim ı̂n exterior pătrate de centre O1 . Să se arate că patrulaterele ABCD şi M N P Q au acelaşi centru de greutate. O3 .

Sebastian Aniţa. 1990 99 . 1998. Constantin Cocea. Vladimir Broskov. Probleme practice de geometrie. Geometria patrulaterului. Editura Apollo. Bazele raţionamentului geometric. Craiova 1993. Marcel Chiriţă. Gheorghe Isvoraanu.Bibliografie [1] Dan Brânzei. Planul şi spaţiul euclidian. Editura Teora. Bucuresti. [4] Traian Lalescu. Editura Tehnica. Editura Academiei RSR. [3] Ion Chiţescu. 1983. [5] Liviu Nicolescu. Sebastian Aniţa. Eugen Onofraş. 1986. [2] Dan Brânzei. Editura Academiei RSR. Geometria triunghiului.