FUNDAŢIA „GHEORGHE ŢIŢEICA” ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „GHEORGHE ŢIŢEICA” DROBETA TURNU SEVERIN

DELINCVENŢA JUVENILĂ

ÎNDRUMĂTOR, PROF. CILIBON DANA ABSOLVENT,

2004

CUPRINS ARGUMENT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4 CAPITOLUL I Determinante generale şi specifice ale devianţei penale adolescentine . . . 6 1.1 Semnificaţiile moralităţii adolescentine pentru fenomenele de predelincvenţă şi delincvenţă juvenilă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6 1.2 Noţiunea de delincvenţă juvenilă şi ambiguitatea criteriilor ei de definire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .10 CAPITOLUL II Teorii şi modele explicative în domeniul delincvenţei juvenile . . . . . . . . .12 2.1 Concepţii şi teorii fundamentale în evaluarea cauzelor delincvenţei juvenile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
2.2 2.3 2.4 2.5

Teoria „rezistenţei” la frustrare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 Teoria „asocierilor diferenţiale”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18 Teoria „dezorganizării sociale” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 Teoria „subculturilor delincvente” şi teoria „grupurilor de la marginea străzii” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 Teoria „etichetării sociale” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26

2.6

CAPITOLUL III Instituţiile care privesc fenomenul delincvenţei juvenile . . . . . . . . . . . . 31 CAPITOLUL IV Măsuri juridice care privesc fenomenul delincvenţei juvenile . . . . . . . 33 CAPITOLUL V Referiri la lucrătorii sociali în domeniul delincvenţei juvenile . . . . . . . 43

2

CAPITOLUL VI Metode şi tehnici de cercetare a tendinţelor de devianţă penală a adolescenţilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44 6.1 Specificul metodologiei utilizate în evaluarea cantitativă şi calitativă a fenomenului de delincvenţă juvenilă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44 6.2 Identificarea şi măsurarea factorilor criminogeni ai delincvenţei juvenile cu ajutorul analizei de dependenţă şi al analizei factoriale . . . . . . . . . . . . 46 6.3 Investigarea minorilor predelincvenţi şi delincvenţi . . . . . . . . . . . . . . 47 CAPITOLUL VII Rezultatele oferite de ancheta socială . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 7.1 Structura anchetei sociale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 7.2 Câteva studii de caz privind etiologia comportamentului delincvent juvenil . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55 Studiul de caz I . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58 Studiul de caz II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65 Studiul de caz III . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67 CONCLUZII ŞI PROPUNERI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

3

iar dispersarea procesului de socializare 4 . Privit fie cu circumspectie. fie cu reticenta. mai vechi sau mai noi. iar structura familiei traditionale a disparut in istorie. Ca urmare. In epoca noastra. tineretul. valorile nu mai sunt aceleasi. de a participa cu drepturi depline la procesul politic si economicosocial. ca puternica forta creativa. de a-si afirma idealurile si aspiratiile sale in conformitate cu propriile optiuni. privind statusul si rolul acestei categorii de varsta extrem de mobila si creatoare. care trebuie « educati » ei insisi pentru a intelege ca procesul de socializare a tineretului in epoca noastra trebuie sa-si asimileze exigente inedite. dreptul de revendica o identitate proprie in « societatea adultilor ». functia de educatie morala nu se localizeaza strict la nivelul grupului familial. tineretul incepe sa fie considerat ca o importanta grupare. faptul ca tanara generatie din epoca noastra se caracterizeaza prin noi idealuri de viata. atat de contestat alatadata. i se recunoaste. normele si valorile care caracterizau activitatea instructiv-educativa din perioadele precedente. A trebuit sa treaca mai multe decenii pana ca societatea adultilor sa inteleaga sensul autentic al comportamentului nonconformist juvenil. ceea ce face din « conflictul dintre generatii ». incompatibile cu finalitatile. o realitate pe care educatorul trebuie sa o constieteze ca atare. sociale si spirituale revigoreaza discutiile si controversele. In prezent. prin valori deosebote si chiar opuse fat de generatia predescatoare. din ce in ce mai mult.ARGUMENT Ponderea importanta a tineretului in structura actuala a societatii ca si contributia lui tot mai marcanta in diverse domenii ale vietii economice. comparat cu un « seismograf » social care declanseaza sau inregistreaza cele mai imperceptibile transformari si miscari din domeniul social si politic. Acesta implica o serie de responsabilitati sporite pentru educatori.

indrumare. Ea pare confirmata de o serie de fapte. ca actiuni deviante. m-a condus la alegere acestei teme interesante a delincventei juvenile. de catre tendintele tot mai insistente ale acestora de a-si afirma dreptul la o identitate proprie si la o mai mare autonomie morala. atitudini si conduite ale tinerilor. intr-o serie de acte agresive pe care acesta le califica. dedificultatile provocate procesului educativ. Tineretul. este mai libertin si mai autonom decat alatadata.. Identificand in mod experimental aceste particularitati ale diferitelor grupuri de varsta. prin programele pe care le deruleaza de informare. se revolta mai usor contra interdictiilor impuse de varsta copilariei si nu mai respecta pe cei varstnici. 5 .educare. in raport cu incalacarea normei morale. psihologii si sociologii au descoperit ca exista o creativitate tipic adolecentina al carei continut contradictoriu se evidentiaza in multiple conduite de protest sau ostilitate contra autoritatii adultului. sprijin.intre mai multe instituti sociale face ca procesul educativ sa devina parte integranta a unui program comun de actiune elaborat de catre intreaga societate. majoritatea copiilor de astazi – afirma multi adulti . iar multi tineri minori cad prada tentativelor de a comite fapte penale si mulţi dintre ei ajung in centre de reeducare (penitenciare pentru minori) in urma infracţiunilor pe care le savarsesc. Acesta afirmatie care echivaleaza cu recunoasterea unui esec (al educatorului fata de subiectul actiunii sale) nu este doar un simplu reflex al nostalgiei fata de o perioada revoluta. consiliere si prin implicarea practica in prevenirea si interventia in rezolvarea unor cazuri in care copiii sunt victime ale diverselor forme de neglijare in cadrul familiei si a societatii in care traim. Experienta acumulata de organizatiile nonguvernamentale (ONG-uri) si guvernamentale printre care si Organizatia Salvati Copiii.

Asemenea acte nu reprezintă 6 . Printre ele se numără violenţa fizică. Apare însă greşit să identificăm acţiunea morală cu conştiinţa moralităţii. comportamentul. viaţa morală nu reprezintă decât supunerea la regulile fixate de adult. din punct de vedere pedagogic. Adaptarea la mediul fizic şi social – subliniază J. limbajul. raporturile cu adulţii şi cu anturajul contrazic valorile moralei ideale cu care adolescentul încearcă să-şi structureze propriul său univers normativ. Începând cu această perioadă. nonconformismului în ţinută. agresivitatea limbajului. iar din acest punct de vedere nu trebuie ignorat faptul că dobândirea capacităţii de autonomie morală poate fi însoţită şi de o serie de acte care frizează „imoralitatea” – aşa cum este ea înţeleasă de adult. evaziunea din mediul familial sau şcolar. Adeseori. fumatul. care determină aprecierea propriei conduite şi a conduitei celorlalţi din perspectiva exaltării faţă de tot ce este adevărat şi bun din punct de vedere moral. a „valorilor”. indisciplina. antrenarea în activitatea ilicită a unor anturaje nefaste etc. moralei instituite de adult îi ia locul o morala a „idealului”.CAPITOLUL I DETERMINANTE GENERALE ŞI SPECIFICE ALE DEVIANŢEI PENALE ADOLESCENTINE Semnificaţiile moralităţii adolescentine pentru fenomenele de predelincvenţă şi delincvenţă juvenilă A educa adolescentul în sens moral semnifică. acţiunile adolescentului. Piaget – reprezintă „un echilibru între două mecanisme indisociabile – asimilarea şi acomodarea – a cărui cucerire durează în tot cursul copilăriei şi al adolescenţei şi defineşte structurarea proprie a acestor perioade ale existenţei”. consumul de alcool. adaptarea acestuia la constrângerile şi interdicţiile mediului social. Până la adolescenţă.

prin încălcarea legilor în vigoare. ele reprezintă manifestări agresive de respingere a autorităţii adultului prin care se încearcă afirmarea ostentativă a independenţei şi autonomiei morale. dar aduse la un numitor comun prin utilizarea normativului penal. caracterizare lor ca manifestări predlincvente. Absenţa unor criterii adecvate generează o serie de ambiguităţi în definirea delincvenţei juvenile. această noţiune înglobând o multitudine d conduite. O asemenea formă de devianţă cu caracter moral caracterizează situaţia acelor adolescenţi care trăiesc cu intensitate tulburările pubertare ale acestei perioade de vârstă şi care. sunt indisciplinaţi. dovedesc o anumita incapacitate de a se adapta la exigenţele normative impuse. consum de alcool etc. datorită unui climat familial inadecvat şi a unor erori educative. conduitele morale inadecvate ale tinerilor care nu au împlinit încă vârsta majoratului. părinţi. bine structurată. mai adecvată. in condiţiile existenţei unei personalităţi caracterizate încă prin imaturitate şi labilitate. deoarece numai în anumite condiţii (anturaj nefast. colegi etc.. benignă. îşi petrec timpul liber în mod necorespunzător ş. condiţii şi situaţii de viaţă nu întotdeauna legate între ele. nu participă decât sporadic la activităţile organizate ale grupului educativ. Printre ei se numără elevii care dovedesc un slab randament şcolar. dar numai în condiţiile în care se poate aprecia – ceea ce nu este general valabil pentru toate cazurile – că există o trecere treptată şi previzibilă de la conduita deviantă. la una infracţională.a.întotdeauna fapte penale în adevăratul înţeles al termenului. termenul de delincvenţă ca atare se aplică la diferite forme de comportament şi la categorii eterogene de minori sau adolescenţi : cei car e transgresează legea (delincvenţii în sensul restrâns al termenului). în general. Desemnând. ocazii infracţionale. În ansamblul lor.) ele pot fii indici simptomatice ale unei eventuale „cariere” delincvente. într-un registru patologic sau penal. cei 7 . în mod obligatoriu. manifestă atitudini negative faţă de şcoală. apare credem. Nici una din aceste manifestări nu trebuie înscrisă. Pentru acest motiv. cadre didactice.

Dacă consecinţa nu s-a produs. prostituţie etc. legislaţia pentru minori cuprinde în mai multe ţări. spre deosebire de cea aplicată adulţilor. copil -„problemă” nu reprezintă decât etichetări de natură morală. supraveghere. În afara unor categorii de delicte echivalente.abandonaţi de părinţi sau educatori şi care se integrează unor anturaje nefaste potenţial delincvente. care încearcă să escamoteze conţinutul real al procesului educativ. categorii de „delicte”. efectul subteran al unei 8 . care este sancţionat totuşi în mod preventiv (prin măsuri educative. încredinţare etc. de fapt.). vagabondând prin diferite locuri. manifestarea unor tulburări de comportament etc. „tinerilor care se sustrag autorităţii parentale”. Noţiuni cum ar fi copil -„dificil”. El nu are conştiinţa inadaptării sale la cerinţele normative. Revolta tânărului contra autorităţii întruchipate de norma morală sau legală este. în ansamblul ei. cu infracţiunile săvârşite de adulţi (furt. Jasinski evidenţiază că în legislaţia cu privire la minori. cei care au nevoie de protecţie şi de îngrijire pentru diferite motive (decesul părinţilor. brutale. tinerii trebuie să manifeste un comportament a cărui natură delictuală nu se poate defini decât prin consecinţele sale.). o victimă şi nu un vinovat conştient de responsabilităţile ce i se impută. trăind o experienţă socială diferită de cea adultului. „tinerilor în derivă” etc. dezorganizarea familiei. sunt considerate ca delicte o serie de conduite care nu intră în incidenţa infracţionalităţii ca atare. Un minor delincvent este. omucidere. cum sunt cele imputabile „tinerilor în pericol moral”.nu este altceva decât consecinţa absenţei sprijinului moral oferit de adult. din punct de vedere al gradului de pericol social al faptei. Considerând că expresia delincvenţă juvenilă se poate aplica la tot ceea ce „displace” adultului privind conduita tinerilor. pentru a fi clasificaţi într-o categorie de acest fel.) Delincvenţa juvenilă. J. cei care au fugit de la domiciliu sau din mediul şcolar ca urmare a aplicării unor sancţiuni aspre. de fapt. internare. a lipsei de protecţie şi îngrijire primite în familie. tânărul nu reprezintă decât un delincvent potenţial. a eşecului activităţii de educaţie morală primită în şcoală etc.

ca atare. noţiunea de delincvenţă juvenilă. situaţiile anomice din timpul marilor perioade de criză etc. tulburările de comportament cu sau fără substrat patologic. slăbirea controlului social. generalizată dintr-un plan individual în plan colectiv. Acest relativism al criteriilor de definire face dificilă o înţelegere unitară a conţinutului fenomenului de delincvenţă juvenilă în toate ţările şi în toate legislaţiile. Datorită imposibilităţii de a identifica criterii operaţionale de a clasifica în mod adecvat toate acest elemente într-o direcţie etiologică unică. multiplicarea ocaziilor infracţionale în mediul social. insecuritatea afectivă. este ambiguă şi nu este operantă decât în raport cu criteriul normei penale. constituirea unor subculturi sau contraculturi care inversează sensul funcţionalităţii normelor instituite de adult. 9 . existenţa unor raporturi tensionale cu părinţii sau educatorii.confruntări implicite cu educatorul. contradictorii între ele. motiv pentru care ipotezele şi teoriile etiologice sunt. evaluarea delincvenţei juvenile ca fenomen colectiv trebuie să ţină seama de multiple elemente explicative. adeseori. cum sunt : eşecul socializării. mai precis cu urmările vătămătoare ale unor acte sociale sancţionate din punct de vedere juridic. Din acest punct de vedere. absenţa identificării cu modele morale autentice datorită dezorganizării familiei şi declinului funcţiilor ei educative tradiţionale.

si un comportament normal. când ne referim la fenomenul de delincventa juvenila trebuie sa ştim in ce sens utilizam aceasta notiune: daca o utilizam pentru a desemna o conduită care este dependentă de competenţa oficiala a sistemului penal.Noţiunea de delincvenţă juvenilă şi ambiguitatea criteriilor de definire Ca formă distinctă de devianţă (de natura penală). Daca din punct de vedere normativ. care defineşte ansamblul conduitelor aflate in conflict cu valorile ocrotite de norma penala. adaptarea adecvata la mediul social. Caracterul indezirabil al faptelor imputabile unui adolescent este si el produsul unei percepţii generale a publicului in legătura cu noţiune de delict sau infracţiune care trebuie. ea nu implica si evaluarea măsurii in care aceasta conduita este sau nu indezirabila. respectarea interdicţiilor si prescripţiilor normative.concordanta dintre atitudinile individuale si cerinţele sociale. caracterul indezirabil poate fi (dar nu înseamnă ca si este) o condiţie esenţială a incriminării. in mod obligatoriu. socialmente acceptat. devianta de la norma legala. In consecinţă. Din punct de vedere strict juridic.) Perspectiva juridica nu poate opera delimitări tranşante intre specificul conduitei delictuale a tinerilor si particularităţile comportamentului infracţional al adulţilor. acest fenomen caracterizează încălcarea normelor care reflecta cerinţele oricărei forme de convieţuire umana (limitarea libertăţii personale. adaptarea acestor criterii de acţiune care fac posibila „normalitatea” si predictibilitatea comportamentului etc. delincvenţă juvenilă constituie un fenomen complex. Din aceasta cauza noţiunea de delincventa juvenila se confunda de cele mai multe ori cu cea de criminalitate (infracţionalitate). sa intre in incidenta legii si sa fie 10 . ci doar fixarea unui criteriu unilateral cu ajutorul căruia putem discrimina intre o conduita ilicita. deoarece ea nu permite identificarea cauzelor. delict. delincventa etc. de unde si existenta unor ambiguităţi in utilizarea unor termeni cum ar fi: infracţiune. aceasta nu implica sa fie si o condiţie a faptelor ca atare.

De aceea. mai in amănunt. Comportamentul de evaziune.sancţionata. cat de a reeduca. a trata si proteja tanarul. lipsit de resurse afective sau morale si caracterizat de un stil de educaţie carentat. legislaţia aplicabila in cazul delincvenţilor menţine notiunea de „culpabilitate” in baza aceloraşi criterii care evaluează comportamentul adultului. atât de tipica pentru perioada adolescentină. Totuşi. chiar din perspectiva juridica. nu mai apar in acest sens ca delicte sau ca nişte conduite aberante ce trebuie sancţionate. ca o soluţie de evaziune dintr-un mediu perceput ca ostil. Daca pătrundem. Aceasta reacţie colectiva ignora insa semnificaţia pe care o are pentru adolescent actul de încălcare a normei. Furtul de bunuri. cu părinţii sau educatorii sau de tentaţia aventurii. la rândul sau. Fuga. de cele mai multe ori. fie prin indiferenta totala manifestata fata de problemele de viata ale minorului. păcătuind fie prin excese sanctionatorii. „cariera” infracţională a unui tânăr nu seamănă cu cea a adultului. vagabondajul in general. reprezintă. in intimitatea dosarelor se poate observa ca cele mai multe acte deviante comise de minori au ca sorginte tendinta de evaziune dintr-un mediu familial dezorganizat. o conduita normala având la baza multiple motivaţii legate de conflicte cu familia. deşi scopul ei nu este atât de a sancţiona. incriminata ca „vagabondaj” de legislaţia pentru minori. nu este suficienta stabilirea gradului de vinovatie a unui adolescent care a incalcat normele penale. De aceea. fuga. ci apare necesara evidentierea gradului sau de maturitate in perceperea caracterului 11 . orientarea acestuia spre anturaje nefaste care ii ofera sentimentul eliberarii si dobandirea identitatii pierdute in familie. poate reprezenta un act prin care adolescentul isi afirma curajul si gustul pentru risc sau pur si simplu o acţiune întâmplătoare favorizata de o „ocazie” ispititoare. datorându-se de fapt greşelilor făcute de educator si nu unor aşa –zise motivaţii antisociale ale tânărului făptuitor. de pilda. faptele sale ilegitime sau ilicite. si ca un fel de „aventura de eliberare”. De aici.

orientări. altele completându-se reciproc. în cadrul diferitelor abordări intervin şi se conjugă multiple definiţii şi explicaţii aparţinând mai multor discipline ştiinţifice. adică evaluarea atitudinilor si motivatiilor sale fata de norma legala. motiv pentru care. unele excluzându-se. o problema care solicita o discuţie aparte asupra domeniului normativitatii penale si semnificaţiei ei pentru adultul infractor sau pentru tanarul delincvent. există atât de multe tentative şi modele etiologice în acest 12 .antisocial al faptelor savarsite. paradigme şi teorii explicative. CAPITOLUL II TEORII ŞI MODELE EXPLICATIVE ÎN DOMENIUL DELINCVEŢEI JUVENILE Concepţii şi teorii fundamentale în evaluarea cauzelor delincvenţei juvenile Delincvenţa juvenilă a fost şi continuă să fie analizată în mod diferenţiat de la o societate la alta. Deoarece fenomenul de delincvenţă juvenilă are o serie de condiţionări şi determinări cauzale multiple. toate urmărind însă identificarea şi evaluarea cauzelor şi a mecanismelor de bază care determină producerea unor fapte şi manifestări cu caracter penal în rândul tinerilor. Stabilirea acestui grad de maturitate este echivalenta de fapt cu fixarea răspunderii. în momentul de faţă. fiind valide în contexte sociale diferite. Unele dintre aceste teorii şi teze nu au decât o capacitate de generalizare limitată în cadrul social particular în care se desfăşoară actele delincvente ale tinerilor. fiecare dintre ele valorizând o anumită perspectivă teoretică. fiind elaborate numeroase teze. altele au o rază mai mare de generalizare.

de tineri deficienţi care violează normele sociale şi juridice. agresivitate etc. considerând că manifestările delincvente ale tinerilor rezidă în comportamentul individual. După cum arată unii dintre adepţii acestei perspective. la rândul său. dar în cea mai mare parte a cazurilor există. de contextul socioeconomic şi cultural în care acesta trăieşte. Întemeindu-se pe constatarea că unii tineri devianţi sau delincvenţi se caracterizează prin tulburări de personalitate sau prin mentalităţi specifice vârstei adolescenţei (concretizate în adoptarea unor atitudini de negare a valorilor şi normelor recunoscute de societatea adulţilor). neavând capacitatea de a li se supune şi de a e respecta. conflict datorat unor trăsături psihice caracteristice vârstei adolescenţei (egocentrism. fiind chiar utilizate o serie de concepte de nuanţă psihanalitică. Pe această bază. în mare măsură. cum ar fi cele de identificare.). analiza delictelor comise de tineri se face după o etiologie psihologizantă.se recunoaşte faptul că aşa-numita „predispoziţie” spre devianţă a tânărului este dependentă. cu predilecţie. Din acest set de paradigme şi teorii enumăr succint pe cele mai reprezentative: a) teorii care supralicitează importanţa cauzelor individuale. supraeu etc. la origine. Cu toate acestea. de carenţele socializării morale în familie. compensare. de sentimentele de anxietate şi frustrare afectivă etc. perspectiva devianţei comportamentale consideră că actele şi delictele sancţionate penal sunt comise. În consecinţă. Soluţia prevenirii acestor delicte comise de tineri trebuie căutată la nivel individual şi microsocial (familial). delincvenţa juvenilă este definită ca fiind rezultatul unui conflict de adaptare între tânăr şi anturajul său. de condiţiile dificile de muncă şi viaţă. fie prin 13 . anxietatea şi nevoia de conflict. proces care intensifică.domeniu. impulsivitate. o stare de insecuritate care generează conduite agresive. accentuându-se rolul prioritar al unor perturbări datorate în special conflictelor familiale. „un comportament delincvent poate fi un simptom al unei nevroze sau echivalentul unei depresiuni nervoase. psihologice.

apărând un conflict puternic între scopurile sociale dezirabile şi mijloacele legitime de a le realiza. numeroşi teoreticieni şi specialişti şi-au pus problema identificării şi explicării variaţiilor tipurilor de comportament deviant şi a ratei delincvenţei juvenile prin compararea unor indicatori cu caracter social. Cauzalitatea „primară” a delictelor juvenile trebuie căutată în consecinţele negative şi conflictuale generate de perioade de criză şi instabilitate economică. Delincvenţa juvenilă este. grupuri de populaţie. Confruntaţi cu diferite aspecte de „dezorganizare” socială. ecologic etc. cultural. proceselor aculturative. b) teorii care consideră delincvenţa juvenilă drept o consecinţă directă a dezorganizării sociale implicate în procesele de schimbare şi dezvoltare.ameliorarea tensiunilor interpersonale. datorită eterogeneităţii şi mobilităţii populaţiei. neexplicând faptul pentru ce o serie de tineri proveniţi din aceleaşi locuri de rezidenţă nu devin delincvenţi. geografic. Se poate observa că această 14 . ineficienţei controlului social instituţionalizat etc. deci. ca şi a unei discrepanţe intense între normele socialmente împărtăşite şi condiţiile reale ale vieţii sociale. din diferite arii urbane. consecinţa utilizării unor mijloace ilegitime de către tineri. putere şi bogăţie. Pe această bază. c) teorii conform cărora delincvenţa juvenilă constituie un efect nemijlocit al conflictelor normative între diferitele categorii de tineri şi obstrucţiile organizaţionale de a avea acces la status. Aceste antrenează neînţelegeri între tineri privind utilizarea optimă a normelor sociale. au putut fi identificate „zone” şi enclave criminogene în care rata delincvenţei în rândul tinerilor este ridicată. fie prin frânarea evoluţiei negative a unor factori de grup. perspectiva „dezorganizării” sociale ignoră o serie de variabile culturale care pot influenţa intensitate delincvenţei juvenile în anumite zone şi arii urbane.. fie datorită nepriceperii de a promova alternative de reuşită ca urmare a existenţei unor restricţii şi bariere sociale. mobilitate teritorială şi socială a populaţiilor. Cu toate acestea. legislaţii. Tinerii devin delincvenţi fie datorită eşecului de a ajunge la scopuri culturale prin mijloace legitime.

este aşa-numita teorie a „rezistenţei” la frustrare. ne vom ocupa cu precădere de cele care sunt mai des vehiculate şi folosite în etiologia delincvenţei juvenile. întrucât ele includ o serie de repere orientative pentru cercetarea interdisciplinară a abaterilor şi a manifestărilor antisociale comise de tineri. Această paradigmă pune însă un accent prea mare pe aspectele conformismului tinerilor. Dintre acestea. considerând delincvenţa juvenilă ca un efect al neconcordanţei dintre modelele culturale şi mijloacele de acţiune. Marea diversitate a acestor teorii ţi puncte de vedere. poate fi calificată ca „devianţă pozitivă”. cum ar fi cele de patologie socială. dezorganizare şi disfuncţie socială. că este „problematic” sau „deviant” orice act care atentează la ordinea şi stabilirea sistemului social. dar în consens cu progresul istoric. apărută din partea unor tineri. care poate considera. o tendinţă nonconformistă sau chiar distructivă pentru conservatorismul sistemului. ca şi gradul lor de relativitate şi reprezentativitate impun precauţie în utilizarea şi operaţionalizarea diferitelor concepte – „cheie” pe care le includ .perspectivă postulează dihotomia existentă între modelele culturale şi mijloacele legitime de acţiune utilizate de tineri. 15 . conflict cultural –normativ ş. forma acestei definiri depinzând de poziţia socială şi politică a evaluatorului. anomie socială. Teoria „rezistenţei” la frustrare O teorie particulară. eludând motivaţiile comportamentului lor individual şi ignorând extensiunea largă a valorilor şi a scopurilor extrem de diverse şi chiar conflictuale ale diferitelor categorii de grupuri sociale din cadrul societăţii. Din acest punct de vedere. care încearcă concilierea punctului de vedere psihologic cu cel sociologic. de pildă.a.

tânărul este predispus să devieze de la normele de convieţuire socială. 16 . asigurarea unor mijloace legitime de realizare a scopurilor. în mare măsură. Manifestările delincvente ale tinerilor se datorează. criminologii. pornind de la critica conceptului de „cauză” a delincvenţei.elaborată de W. Starea de frustrare poate apărea ori de câte ori tânărul se confruntă cu un obstacol sau cu o barieră socială. capacităţii reduse de depăşire a situaţiilor de frustrare. C. Reckless care. juriştii. convingerea orientării spre scopuri dezirabile şi „toleranţa” la frustrare. a cărei etiologie. sociologii. sentimentul identificării cu grupul etc. este considerată ca o componentă esenţială. În schimb. vecinătate. Acest model de abordare a delincvenţei juvenile are ca fundament conceptual „structura interioară” a individului.) şi care oferă posibilitatea dobândirii unui status. psihiatrii. normală a personalităţii. Există o structură socială externă şi o structură psihică interioară. care poate fi canalizată. propune elaborarea unui sistem de ipoteze explicative capabil să suplinească deficienţele teoriei „cauzale”. care-l împiedică să-şi satisfacă interesele şi scopurile personale. Dacă unul sau mai multe componente ale celor ale celor două structuri lipsesc. comiţând acte cu caracter delincvent. prieteni etc. Strâns legată de noţiunea de frustrare este cea de agresivitate. Structura (sau „rezistenţa”) externă este alcătuită din grupurile sociale la care tânărul participă şi este socializat (familie. care poate fi caracterizat ca un adevărat „scut de rezistenţă” împotriva abaterilor de la normele sociale şi a demoralizării. deturnată sau abătută până în momentul când scapă controlului raţiunii. care acţionează ca mecanisme de protecţie în calea frustrării şi a agresivităţii tânărului. structura (sau „rezistenţa”) interioară dobândeşte o importanţă şi o semnificaţie aparte în anumite momente. reprezentând o adevărată „matrice” care asigură tânărului conştiinţa identităţii de sine şi a imaginii despre sine în raport cu alte persoane sau grupuri. departe de a fi elucidată într-o manieră acceptabilă de către toţi psihologii.

Reprezentând efectul cumulat al mai multor factori. ca o încercare de descoperire a propriei identităţi de către tânăr şi chiar de formare a unei atitudini combative. Primul grup de socializare în care intră orice copil sau adolescent este familia. între care se manifestă conflicte puternice ce afectează ambianţa căminului. Există însă familii caracterizate prin fenomene disarmonice. implicate în delincvenţa tinerilor. „containment theory” încearcă să demonstreze că mecanismele psihosociologice ale frustrării şi agresivităţii. atât de necesară pentru a-şi dobândi statusul adecvat în societatea adulţilor. Ele evoluează spre devianţă numai în anumite condiţii. ca şi manifestări de instabilitate şi impulsivitate. conducând la apariţia unor stări de violenţă şi agresivitate în rândul copiilor. care-i oferă satisfacerea nevoilor de subzistenţă. indiferent prin ce mijloace de reuşită. ci mediată de o serie de variabile intermediare. În acel moment tânărul va respinge sau va contesta modelele convenţional-tradiţionale. Aceste disfuncţii sunt mai accentuate în familiile în care există părinţi alcoolici sau cu antecedente penale pentru comiterea unor fapte grave. Reprezentând o teorie de rang mediu. care încearcă să ofere chiar mijloace operaţionale pentru prevenirea delincvenţei la vârste vulnerabile. cât şi comportamentul său nu sunt acceptate de societate. inadaptarea şi agresivitatea tânărului nu implică cu necesitate devianţa. educaţie.În cazul adolescenţilor şi al tinerilor. securitate emoţională şi îi furnizează modelele dezirabile de reuşită. şi anume când tânărul realizează că atât atitudinea. ci mai degrabă. prin părăsirea şi abandonarea mediului familial sau şcolar şi asocierea în acele grupuri de referinţă care-i asigură suportul emoţional şi securitatea afectivă. nu au o relaţie unilinară. favorizează apariţia stărilor de mânie şi violenţă. Fără a neglija importanţa 17 . create de perturbarea relaţiilor copilului cu părinţii sau de conflictele între părinţi. tensionale şi în care anxietatea şi lipsa de siguranţă. fiind doar surse potenţiale ale acesteia. agresivitatea nu trebuie înţeleasă ca un indicator cert al unui comportament deviant sau delincvent.

dispoziţiile legale reprezintă 18 . aflându-se în contact unii cu alţii. atât cei adulţi. cât şi de „elementele care au influenţat anterior viaţa delincventului”. denumită a „asocierilor diferenţiale”. Această „comunicare” poate fi atât verbală. Sutherland elaborează o teorie „genetică” a delincvenţei. indivizii. nici nu se imită. ci se „învaţă” în cadrul proceselor de comunicare şi relaţionare socială dintre indivizi şi grupuri diverse. în mod invariabil. R. scopurile şi atitudinile în funcţie de interpretările favorabile sau nefavorabile pe care le acordă regulilor şi dispoziţiilor legale. neconcordanţei dintre particularităţile individuale şi de vârstă ale acestuia şi caracterele unui mediu social inadecvat sau nepregătit să le facă faţă. încep să-şi orienteze mobilurile. Este deci posibil ca în anumite grupuri sociale să predomine acele persoane pentru care. mai exact. care nu se transmit nici pe cale ereditară. cât şi cei tineri se confruntă cu modele pozitive (conformiste) şi negative (nonconformiste) de comportament şi conduită. cât şi comportamentală. Mai întâi. Teoria „asocierilor diferenţiale” Considerând comportamentul delincvent ca fiind alcătuit atât din „elementele care intră în joc în momentul comiterii faptei”. nu trebuie uitat faptul că o mare parte a delictelor comise de tineri se datorează perturbării relaţiilor interpersonale (mai ales afective) dintre adolescent şi mediul său social. Teoria lui Sutherland pleacă de la premisa că în viaţa socială indivizii. Procesul de „învăţare” a delincvenţei nu este însă liniar.mecanismelor frustrării şi agresivităţii în declanşarea şi persistenţa unor manifestări comportamentale deviante. sociologul şi criminologul american E. transmisă prin „exemplul” altor persoane cu care se vine în contact direct. ci include mai multe trăsături şi momente în desfăşurarea sa.

De aceea. dacă avem în vedere faptul că. Din acest motiv. în cadrul societăţii şi al grupurilor sociale. evoluţia spre delincvenţă. pe parcursul socializării treptate. nu recunosc sau nu respectă normele legale. există modalităţi şi grade diferite de socializare a adolescenţilor si a tinerilor şi care nu coincid întotdeauna. ataşarea sau asocierea unui individ la unul sau altul dintre cele doua grupuri – conformiste (nondelincevnte) sau nonconformiste (delincvente) – reprezintă momentul cel mai important de care depinde evoluţia ulterioară a carierei individului. Indivizii care devin delincvenţi sunt confruntaţi mai mult cu modele criminale aparţinând acelor grupuri care nu acceptă. care oferă individului posibilitatea de a alege şi a „învăţa” între comportamentele convenţionale. are aceleaşi mecanisme ca şi cea implicată într-o carieră nondelincventă. în studierea etiologiei delincvenţei juvenile trebuie să se ţină seama de caracteristicile socializatoare ale mediului 19 . conformiste. unele din afirmaţiile acestei teorii îşi găsesc o validitate parţială în domeniul delincvenţei juvenile. Alte elemente ce caracterizează „asociaţiile diferenţiale” se referă la frecvenţa. apărută prin „asociaţie” cu modele criminale. chiar dacă tinerii asimilează şi interiorizează exigenţele ţi interdicţiile sociale transmise de familie şi şcoală. durata şi intensitatea acestora. ei pot „învăţa” anumite comportamente nonconformiste şi deviante în cadrul grupului stradal sau de prieteni. ci prin „învăţarea” şi experimentarea tehnicilor şi procedeelor de comitere a delictelor. Cu toate aceste limite. şi alte conduite nonconformiste sau deviante. De aceea. datorită internalizării şi acceptării prohibiţiilor şi restricţiilor sociale. care se află permanent în faţa unor finalităţi sau mijloace variabile ce-i pot influenţa conduita sa morală. Ea nu se dobândeşte printr-un simplu proces de comunicare sau imitaţie. În consecinţă. în alte grupuri predomină indivizii care înclină spre violarea aceloraşi dispoziţii legale.reguli de necontestat. Această opţiune şi învăţare începe încă din copilărie şi durează pe tot parcursul vieţii individului. În schimb.

marginalizare. a contradicţiilor şi conflictelor individuale sau colective cu care se confruntă adolescenţii şi tinerii. care. de fenomenele de urbanizare şi exod rural. Rata delincvenţei este mai ridicată în ariile şi zonele caracterizate prin deteriorarea fizică. a efectelor secundare negative declanşate de acestea asupra fenomenului de delincvenţă. Teoria „dezorganizării sociale” O tentativă mai consistentă de interpretare sociologică a delincvenţei juvenile aparţine aşa-numitei Şcoli de la Chicago. generând fenomene de „dezorganizare socială”. dezintegrare culturală. declin de populaţie. mai exact. s-a ajuns la concluzia că rata delincvenţei juvenile sancţionate este mult mai ridicată în zonele puternic industrializate şi urbanizate. Analizând nivelul situaţiei sociale a familiei. Utilizând metode statistice şi cartografiere a delictelor constate de tribunale. pot deveni adevărate „canale” de transmisie a unor comportamente negative în rândul adolescenţilor. ceea ce împiedică exercitarea adecvată a controlului social al comunităţii. confruntată cu „explozia” de criminalitate apărută în societatea americană interbelică. care. Conform acestei orientări. Din acest motiv.familial sau social. în anumite cazuri. proprietăţii şi moravurilor. tinerii delincvenţi provin din familii 20 . s-a ajuns la concluzia că delincvenţa juvenilă este consecinţa dificultăţilor materiale. nivelul condiţiilor în care se desfăşoară socializarea adolescentului şi calitatea acestei socializări. devianţă. a avansat un set de ipoteze şi paradigme care încearcă să surprindă influenţa proceselor de schimbare şi dezvoltare. geneza şi dinamica delincvenţei sunt determinate sensibil de marile depresiuni sau crize sociale si economice. fapt verificabil în mod particular prin frecvenţa şi gravitatea delictelor contra persoanei.

Teoria „dezorganizării sociale” consideră că factorul determinant în mecanismul cauzal al delincventei juvenile îl reprezintă scăderea funcţiilor de socializare şi control exercitate de comunitate şi vecinătate. asociindu-se în grupuri stradale deviante. ariile şi cartierele defavorizate. Majoritatea detestă şcoala şi mediul şcolar. sociale şi culturale din zonele. nereuşind să asigure o socializare şi o educaţie adecvate. alţi autori evidenţiază faptul că tinerii crescuţi şi educaţi în zonele şi ariile defavorizate social şi care comit delicte prezintă situaţii şi condiţii sociale diferite de cele ale tinerilor care trăiesc în zone rezidenţiale selecte. de regulă. în final. a diversificării spaţiilor şi serviciilor comerciale şi sociale. în elaborarea şi aplicarea unor soluţii la nivel de comunitate şi nu individual. ceea ce îi face. în zonele periferice şi sărace ale marilor oraşe şi provin din familii dezorganizate sau descompletate. În consecinţă. accentul fiind pus pe ameliorarea condiţiilor economice. Întrucât condiţiile de rezidenţă şi locuire sunt apreciate ca „bune” sau „rele”. Din această perspectivă. devine prin ea însăşi o sursă potenţială criminogenă. comportamentul tinerilor este evaluat ca fiind „bun” sau „rău” în raport cu aceste condiţii. au o slabă inserţie şcolară. tratamentul delincvenţei juvenile 21 . prin „atragerea” şi „ispitirea” unor tineri de a comite acte şi delicte penale. Soluţia eradicării delincvenţei constă. În consecinţă. să fugă sau să abandoneze şcoala. Delincvenţii minori domiciliază. condiţii precare de locuinţă şi confort şi care au un număr mare de copiii. ca şi multiplicării fenomenelor aculturative în cadrul oraşului. de stabilizarea ordinii sociale şi a coeziunii grupurilor datorită eterogeneităţii populaţiei şi varietăţii normelor de conduită. Considerând delincvenţa ca un produs direct al dezorganizării sociale. datorită aglomerării de populaţie. trebuie remodelat însuşi mediul social în care trăieşte tânărul pentru a putea preveni apariţia şi proliferarea manifestărilor de delincvenţă. cauzele „primare” ale delincvenţei rezidă în interiorul comunităţii urbane care. deci.caracterizate printr-un nivel scăzut socioeconomic şi cultural.

putând interveni diferiţi factori covarianţi care acţionează prin intermediul unei reţele de alţi factori (familie.constituie nu atât o problemă de sancţiune socială. cât mai ales una de reconstrucţie şi ameliorare a mediului sociocultural. Această teorie consideră în mod exclusivist delincvenţa juvenilă ca un efect nemijlocit şi direct al proceselor de urbanizare. mediată. şcoală. de cartier. deşi se poate stabili o corelaţie statistică semnificativă între nivelul dezvoltării socioeconomice a unei anumite zone şi nivelul delincvenţei juvenile. ci indirectă.). privite ca indicatori ai schimbări şi dezorganizării sociale. iar cazurile de delincvenţă vor trebui să fie rezolvate în termenii comunităţii şi mai puţin în termenii individului deviant. Fiindcă relaţia dintre dezorganizarea socială şi delincvenţa juvenilă nu este directă. grup de prieteni. nemijlocită. Or. aceasta nu înseamnă implicit şi o relaţie cauzală directă. comunitate locală etc. industrializare şi dezvoltare economică. o abordare corectă a etiologiei delincvenţei juvenile trebuie să includă diferitele conexiuni intermediare ce influenţează acest fenomen şi care sunt susceptibile de a suporta o explicaţie cauzală. Teoria „subculturilor delincvente” şi teoria „grupurilor de la marginea străzii” 22 . aşa cum au demonstrat o serie de studii şi cercetări de ecologie a delincvenţei.

prin intermediul părinţilor. Yinger ş.) consideră că subcultura reprezintă o subdiviziune a modelelor culturale la care participă o parte din grupurile sociale. sistemul de valori prin care sunt apreciate performanţele tinerilor în şcoală aparţine claselor privilegiate sau care deţin puterea. banda de tineri delincvenţi adoptând o conduită şi un comportament conforme cu standardele „subculturii” din care fac parte. Aceste subculturi apar ca o reacţie de protest faţă de normele şi valorile şi bunurile sociale.a. Din acest motiv. modele de valori şi norme omogene şi coerente. alţi autori consideră că delincvenţa juvenilă are ca sorginte constituirea unor grupuri de tineri în bande organizate şi structurate. Cohen evidenţiază faptul că în familie copiii asimilează. ne aflăm în faţa unor „subculturi delincvente”. care reprezintă în esenţă un „mod de supravieţuire” şi de adaptare a celor marginalizaţi şi frustraţi în raport cu modelul normativ şi valoric al celor 23 . de pildă. prin exteriorizarea frustrării şi asocierea în bande sau „subculturi” delincvente. Identificând existenţa unor tipuri şi niveluri diferite de socializare. M. Atunci când indivizii aparţinând unor asemenea subculturi utilizează modalităţi şi mijloace ilegitime şi antisociale pentru a-şi realiza nevoile şi scopurile. În consecinţă. uneori fiind chiar în contradicţie cu sistemul de valori dominante (cum este. „subcultura” delincventă apare ca o reacţie faţă de valorile şi normele clasei privilegiate. orice subcultură include un set de valori şi norme diferit de cel al societăţii. Gordon. Din acest motiv. M. în timp ce prin socializarea făcută de şcoală această omogenitate dispare. supuşi presiunii celor două forme de socializare – familială şi şcolară – copiii aparţinând claselor defavorizate reacţionează într-un mod asemănător nevrozei. Cohen. cazul aşa-numitelor „contraculturi”). Preluând aceste idei. această teorie afirmă necesitatea de a observa resorturile intime ale delincvenţei juvenile din perspectiva particulară a”subculturilor” existente în cadrul unei societăţi.Privind valorile sociale ca un important suport în determinarea comportamentului deviant al tinerilor. În felul acesta. Principalii reprezentanţi ai acestei orientări (A.

ci colectiv. utilizează mijloace ilegitime de reuşită. ca formă şi modalitate de răspuns faţă de inegalitatea socială. Reunind tineri care se confruntă cu probleme sociale asemănătoare (sărăcie. prin stabilirea şi fundamentarea unor relaţii de prietenie şi camaraderie. de sociabilitate şi comunicare între tineri. mizerie.privilegiaţi. Banda reprezintă. soluţia grupului reprezentând 24 . inegalitate etc. reprezentat de subsistemul de roluri al subculturilor delincvente. anticonformism şi criză de originalitate. discută. o „formă de organizare socială” negativă a tinerilor. F.). în adevărate „subculturi criminale” sau „subculturi bazate pe crimă şi violenţă”.). elaborată de W. acceptat şi stimulat de către cei de o vârstă cu el. Whyte. violuri. care încearcă să explice delincvenţa juvenilă ca fiind rezultatul unui comportament „învăţat”. trafic de droguri. O variantă a teoriei „subculturilor delincvente”. prostituţie etc. este cea a „grupurilor de la marginea străzii” sau a „societăţii da la colţul străzii” (corner street society). independenţă şi imitaţie. între altele. datorită eşecului acţiunii unor instituţii sociale. Asocierea şi participarea la activităţile grupului de prieteni este considerată ca fiind o modalitate importantă de socializare a tânărului. comiţând fapte antisociale deosebit de grave (omoruri. indivizi care. întrucât în această perioadă el are o atitudine ambivalentă : obedienţă şi revoltă. El simte nevoia să fi recunoscut. sărăciei şi ocaziilor prea puţin numeroase de distracţie şi recreare. de regulă. stabilesc diferite planuri de acţiune. într-un anumit fel. uneori. Subculturile delincvente grupează. nu este un fenomen individual. transformându-se. Aceste subculturi permit membrilor lor atât îndeplinirea unor roluri şi forme de activitate delincventă. corupţiei şi indiferenţei faţă de situaţia tineretului. Delincvenţa juvenilă. El arată că perioada adolescenţei şi a tinereţii se caracterizează. aceste bande organizează acţiuni ilicite pentru a-şi realiza scopurile şi interesele. care se adună. cât şi legitimarea şi justificarea actelor comise în grup. şomaj. datorită faptului că le sunt blocate sau obstrucţionate oportunităţile economice sau culturale. şomajului.

o posibilitate sigură de a-şi manifesta şi realiza dorinţele şi aspiraţiile. Prin adoptarea unor norme de conduită ilegitime şi a unor mijloace de reuşită indezirabile. Teoria „etichetării sociale” Diversele teze si puncte de vedere apărute in sociologia delincventei au încercat rezolvarea deviantei juvenile fie din punctul de vedere al culturii deviante (accentul fiind pus pe individ sau grupuri). capacităţile şi aptitudinile. Unele din acest grupuri au o situaţie periferică şi marginală în societate. în cea mai mare parte. teoria „subculturilor delincvente” şi cea „grupurilor de marginea străzii” supralicitează importanţa socializării „negative” în colectiv. De aici. de violenţă şi agresivitate. prin inducerea şi „învăţarea” de către membrii lor a unor tehnici infracţionale. tineri care au abandonat şcoala şi au fugit de acasă. asimilând şi interiorizând o serie de valori şi norme specifice grupului. Prin contactul aceste grupuri. din tineri ce prezintă serioase deficite de socializare. tineri fără serviciu şi tineri care au suferit deja condamnări penale. tânărul îşi dezvoltă limbajul. Din acest motiv. respingerea şi contestarea normelor şi valorilor societăţii adulţilor şi construirea unor table de valori şi norme proprii de comportament şi conduită. fie din punctul de vedere al 25 . aceste grupuri de tineri se transformă în adevărate surse potenţiale de devianţă şi delincvenţă. în care prevalează mijloacele ilicite pentru obţinerea bunurilor sociale. Seducătoare prin explicaţiile lor. în interiorul lor predominând sentimentele de frustrare şi insatisfacţie socială şi individuală. neglijând resorturile intime ale motivaţiei individuale în comiterea actului infracţional. Periculozitatea deosebită a grupurilor stradale constă în aceea că sunt alcătuite. activitatea grupului stradal – caracterizată iniţial prin poluarea morală a locurilor publice – se structurează treptat şi preponderent deviant spre comiterea unor delicte deosebit de grave.

Încercând sa raspunda la aceste intrebari. de catre cine si cum sunt elaborate si aplicate si cine stabileşte care comportamente sunt conforme cu normele si care sunt cele care se abat sau se indeparteaza de la ele ai in functie de ce criterii. Considerand ca modelul cel mai potrivit pentru analiza delincventei juvenile este acela de a investiga interactiunea indivizilor intr-un anumit context sociocultural si normativ. natura si intensitatea acestei reactii depinzand de o serie de factori cum ar fi puterea.culturii normative (accentul deplasându-se asupra societatii). ci ca o insusire conferita acelui comportament de catre grupul sau indivizii care detin puterea si care evalueaza conduita ca devianta. ci mai degraba o consecinta a aplicarii unei „etichete” de catre societate. delincventa in special nu exista ca atare decât in masura in care societatea sau anumite grupuri sociale le definesc sau le eticheteaza. reprezentantii etnometodologiei si interactionismului simbolic concep delincventa nu ca o trasatura inerenta a unui anumit tip de comportament. Delincventa nu reprezinta o caracteristica intrinseca a actului sau a actiunii unui individ. dezorganizare si disfuncţie sociala. Devianta in general. Asadar. persoana careia i s-a aplicat o astfel de eticheta de catre ceilalti (societate. Teoreticienii „etichetarii sociale” concep delincventa ca tip special de „ reactie sociala” de aparare din partea societatii sau a numitor grupuri. grupuri) devine devianta si se va comporta ca atare. etichetându-se ca „problematic” orice act care atentează la ordinea si stabilirea sistemului social. Din punctul de vedre al culturii normative se pune semnul egalitatii intre devianta. reprezenatntii teoriei „etichetării sociale” considera ca nici un comportament nu este prin el insusi conformist sau deviant. 26 . sanctionandu-l pe cel considerat ca „deviant”. Problemele care se pun sunt acelea de a sti care sunt normele sociale care prescriu normele de conduita obligatorii pentru indivizii. Din punctul de vedere al subculturii deviante s-a afirmat necesitatea concreta de a observa resorturile delincventei juvenile din perspectiva particulara a indivizilor si a grupurilor implicate calificându-se drept problematice dificultăţile sociale ale acestora.

* De aceea. ceea ce s-a reflectat pe plan social si legislativ in diferite sisteme de sancţionare si reeducare a delincvenţilor. definirea dlincventei se face prin „dramatizarea” raului. reactie ce influenţează evoluţia carierei lor de viitori delincvenţi. asa cum arata o serie de studii si cercetari. facand parte din categoriile privilegiate social au tendinta de a eticheta” ca deviante actele nonconformiste ale unor indivizi proveniti din clasele de jos ale societatii. care. Astfel. fie ca o resping. ci de intensitatea reacţiei fata de acestea. in orice sociatate fiind considerati ca „rai”. consecinta a ceea ce gandesc altii despre acest comportament. atopta noi conduite. Alteori. Paradigma „etichetării sociale” a fost adeseori aplicata in definirea si sancţionarea atât a delincventei juvenile cat si in recuperarea sociala si morala a tinerilor care au savarsit abateri si delicte. delincventa fiind „atributul” anumitor categorii de tineri proveniti din categoriile si familiile neprivilegiate. tinerilor cu antecedente penale care reiterează actele de incalcare a legii si care se vor comporta in conformitate cu aceasta definire marginalizându-se in cadrul societatii si devenind tot mai greu de recuperat social. dar nu in funcţie da natura abaterilor comise. intr-o buna parte din legislatii sunt considerate si etichetate ca deviante si delincvente acele acte care contravin normelor de conduita stabilite de catre adult. de fapt. fie ca accepta eticheta. cei care detin puterea sau bogatia. 27 . bogatia etc. fiind. desi comportamentul lor nonconformist nu se deosebeste de cel al tinerilor apartinand unor categorii sociale privilegiate sau care detin puterea. „bolnavi” sau „criminali” un numar de indivizi. „etichetarea” se aplica cu predilectie. Explicând mecanismele procesului de etichetare.clasa privilegiata. la randul lor. De multe ori. comportându-se in conformitate cu ea. definirea unui comportament ca deviant depinde numai in parte de ceea ce savarsesc cu adevarat indivizii care incalaca normele. in masurile de protecţie si ocrotire sociala sau in programele de asitenta si prevenire a diferitelor abateri si incalcari savarsite de minori si tineri.

de pildă. când se cristalizează şi se structurează noua societate civilă în ţara noastră şi când se multiplică o serie de fenomene şi procese disarmonice şi disfuncţionale. la rândul lor. in cadrul aspectelor fenomenului de delincventa juvenila din tara noastra. ca si principalele disfunctii si carente ale unor institutii cu rol de socializare si control social. fie prin supralicitarea factorului „conştiinţă” în explicarea mecanismelor de producere a unor asemenea acte. Chiar daca diferitele delicte savarsite de tineri in societatea noastra sunt inca departe de a atinge gradul de periculozitate si intensitatea infractiunilor juvenile din alte tari. în ignoraea sau chiar negarea existenţei unui asemenea fenomen. trebuie subliniat ca ele nu pot fi aplicate si experimentate. în consecinţă. apărând chiar aspecte de anomie şi patologie 28 . aveau un caracter secret. diversele perspective si orientari teoretice analizate nu reusesc totusi. in intregime si fara precautiile de rigoare. deşfăşurarea unor ample cercetări cu caracter interdisciplinar.Încercând sa ofere o explicatie cat mai nuantata si corecta a fenomenului de delincventa juvenila. ele reprezinta o problema sociala care intereseaza toti factorii cu rol educativ si de control social. modalitatile si mijloacele de intervenţie si prevenire a actelor antisociale comise de tineri. uneori. Recunoscând valoarea si meritele unora dintre aceste teorii si orientari etiologice. sa surprindă totalitatea contextului determinativ al manifestărilor delincvente savarsite de adolescenţi si tineri. Asemenea obstacole s-au mabnifestat. nefiind date publicităţii – fie prin identificarea unor cauze „întâplătoare” şi „exterioare” implicate în geneza delictelor juvenile. capabile să depăşească obstacole ideologie şi conceptuale ce au împiedicat elaborarea unor teorii şi modele explicative valabile pentru relitaţile fenomenului de delincvenţă juvenilă din ţara noastă. indicand. Ele au insa meritul de a fi semnalat aspectele si factorii cei mai puternic implicati in etiologia fenomenului delincventa juvenila. Se impune. În momentul de faţă. fie prin mistificarea statisticilor penale privind delictele săvârşite de minori sau tineri – statistici care.

familie. cunosterea.) presupun. cum ar fi : creşterea marilor aglomerări urbane. „patologiei sociale”. problemele educării. b) microsocial. În opinia noastră . muncă. rezolvarea acestor probleme ale tinerilor. Credem că dincolo de alte moşteniri negative lăsate de vechiul regim.socială. în primul rând. creşterea permisivităţi şi a toleranţei sociale. mai ales promovării tinerilor devin extrem de presante şi dificile. nerezolvarea lor putând determina apariţia unor fenomene de frustrare. asociaţii şi cluburi de tineri). adoptarea chiar a unei noi legislaţii pentru tineret în diferite donmenii (învăţământ. inadaptare. nu sunt lipsite de interes încercările de explicare şi operţionalizare a unor ipoteze vizând teoriile „anomiei şi dezorganizării sociale”. instrăinare şi delincvenţă în rândul anumitor minori şi adolescenţi. la nivelul multor familii. adaptării şi. prin educarea în spiritul obedienţei şi al conformismului şi prin limtarea posibilităţiilor de a avea acces la unn status superior în societatea „conformităţii”. de stradă. constând în diminuarea rolului educativ al grupului 29 . evaluarea. De aceea. „decăderea” moravurilor şi obiceiurilor tradiţionale etc. de cartier. de pildă. adaptate însă realităţi societăţii noastre. care să pună în evidenţă transformările şi procesele majore care pot infunenţa. electorat etc. care a fost cea mai frustrată categorie socială şi de vârstă. La acest nivel de anliză. expicarea şi diminuarea cauzelor şin condiţiilor care generează sau favorizează manifestări antisiociale în rândul unor tineri. grup de prieteni. una dintre cele mai grele visează tineretul. un asemena model va trebui să aibă în vedere cel puţin trei niveluri de analiză : a) macrosocial. fenomenul de delincevnţă juvenilă. „controlului social”. grup de muncă. disoluţia controlului social comunitar. Asemenea disfuncţii se manifestă. care să conducă la identificarea funcţiilor şi disfuncţiilor intervenite în activitatea principalelor instanţe cu rol de socializare şi control social (familie. indirect şi mediat. prin elaborarea unor modele etilogice şi predictive capabile să surprindă complexitatea diferţilor factori delictogeni. şcoală.

c) individual. fie că „eticheteză” drept conduite deviante o serie de comportamente benigne ale anumitor minori. scăderea controlului parental. Inspectoratul Judeţean de Poliţie (I. procuratură. autoritatea tutelară).J. Întrucât analiza etiologică nu oferă indicaţii suficiente asupra proprensiunii spre delincvenţă a tinerilor. constelaţia de trăsături psihice şi caracteriale care se poate exterioriza în comportamente deviante.) 30 . justiţie.a. care să pună în evidenţă structura personalităţii adolescentului. ca şi decelarea din vreme a unor manifestări de egocentrism. creşterea fenomenului de divorţialitate şi instabilitate în cadrul familiei ş. care fie că neglijează aspectele grave ale delictelor juvenile.familial. care permite schiţarea tendinţelor viitoare ale fenomenului de delincvenţă juvenilă şi edificarea unor programe şi strategii de intervenţie operaţionale. adoptând o atitudine permisivă şi tolerantă faţă de anumiţi tineri.P. dezorganizarea şi disoluţia cuplui familial. Există şi se manifestă disfuncţii in activitatea organelor specializate de control social (poliţie. impulsivitate. CAPITOLUL III INSTITUŢII CARE PRIVESC FENOMENUL DELINCVENŢEI JUVENILE Minorii care au săvârşit fapte penale sunt investigaţi de următoarele instituţii : Ordinea instituţiilor care se ocupa de investigarea minorilor delincvenţi : 1. agresivitate. ea va trebui complectată de cea predictivă.

000 locuri. Direcţia Generala de Asistenţă Socială (D. Consiliul Judeţean (Comisia pentru protecţia copilului) 5.2. Măsurile educative privative de libertate se execută în centre de reeducare pentru minori (CRM). Aceste CRM-uri sunt integrate în structura Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Centre de reeducare pentru minori ( pentru infractorii minori în etate de peste 14 ani care răspund penal). dar sunt fără familie). Capacitatea acestor centre de minori este de aproximativ de 2. socială si psihologică atât copilului delincvent cât şi familiei acestuia.Centrul de consiliere si sprijin pentru copilul delincvent care oferă consiliere juridică. 31 .) : . Avocatul Poporului 4.Centru de primire în regim de urgenţă (pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi au săvârşit fapte penale.A. Parchetul de pe lângă Judecătorie – Ministerul Justiţiei 3. şi o închisoare pentru minori la CRAIOVA. în prezent. unităţile de detenţie pentru minori sunt în număr de trei. Exista doua centre de reeducare pentru minori la TICHILEŞTI. Pedeapsa cu închisoarea se execută după aceleaşi reguli ca si la deţinuţii adulţi. si la GĂIESTI. În România. . Secretariatul Primăriilor 6. lângă Piteşti.. sunt cazaţi separat si un număr de adulţi pentru activităţi gospodăreşti. Pe lângă fiecare centru. 7. în închisorile pentru adulţi existând secţii separate pentru minori. lângă Brăila.Centre de plasament sau încredinţarea minorului unor asistenţii maternali profesionişti în cazul în care singura soluţie este scoaterea copilului din mediul familial. .S. Nu exista nici o diferenţa intre centrele pentru minori si închisori in ceea ce priveşte regimul de paza.G.

Pedeapsa se aplica pe o perioada determinata de timp prin hotărârea definitiva. CAPITOLUL IV MĂSURI JURIDICE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE FENOMENUL DELINCVENŢEI JUVENILE Măsuri juridice faţă de copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. dar care nu răspunde penal din ORDONANŢA DE URGENŢĂ NR. 26 din 9 iunie 1997 privind potecţia copilului aflat în dificultate (MONITORUL OFICIAL NR. 276 din 24 iulie 1998) 32 .

23 (1) Copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea acestuia. 23. d) internarea într-o instituţie medical – educativă. 26 33 . Aceste măsuri educative au devenit neconstituţionale conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. b) libertatea supravegheată . intelectuală şi afectivă a copilului. în arătarea pericolului social al faptei săvârşite. 25 Măsura educativă a mustrării constă în dojenirea copilului. în sfătuirea copilului să se poarte în aşa fel încât să dea dovadă de îndreptare. beneficiază de protecţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.03.47/23. ART. (2) La stabilirea măsurii educative comisia va ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite.atrăgându-i-se totodată atenţia că. 24 (1) Faţă de copilul aflat în situaţia prevăzută la art. dar care nu răspunde penal. dacă nu se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. de dezvoltarea fizică.1999. dacă va săvârşi din nou o infracţiune. de comportarea lui. ART. (2) Nu răspunde penal copilul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau care are vârsta între 14 şi 16 ani. c) internarea intr-un centru de reeducare .ART. se va lua faţă de el o măsură mai severă sau i se va putea aplica o pedeapsă. ART. comisia va lua una dintre următoarele măsuri educative: a) mustrarea .

(1) Măsura educativă a libertăţii supravegheate constă în lăsarea copilului în libertate timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredinţată, după caz, părinţiilor, adoptatorului sau tutorelui copilului. Dacă nici unul dintre aceştia nu poate asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare, comisia dispune încredinţarea supravegherii copilului, pe acelaşi interval de timp, unei familii sau unei persoane de încredere, unui organism privat autorizat sau serviciului public specializat. (2) Persoana căreia i s-a încredinţat supravegherea copilului are obligaţia de a veghea îndeaproape asupra comportării acestuia, în scopul îndreptării lui, precum şi obligaţia de a înştiinţa, de îndată, comisia atunci când copilul se sustrage de la supraveghere, are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală. (3) Comisia poate să impună copilului respectarea următoarelor obligaţii: a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite; b) să nu intre în legătură cu anumite persoane; c) să frecventeze cu regularitate şcoala sau un curs de calificare. (4) Comisia atrage atenţia copilului asupra consecinţelor comportării sale. (5) După luarea măsurii libertăţii supravegheate, comisia încunoştinţează şcoala la care copilul învaţă. (6) Dacă înăuntrul termenului de supraveghere copilul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori săvârşeşte din nou o faptă prevăzută de legea penală, comisia revocă măsura libertăţii supravegheate şi ia faţă de copil măsura internării într-un centru de reeducare sau într-o instituţie medical – educativă. ART. 27 (1) Măsura educativă a internării copilului într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării copilului, căruia i se asigură posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională, potrivit aptitudinilor sale.

34

(2) Măsura internării se ia faţă de copilul în privinţa căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare. ART. 28 Măsura internării într-o instituţie medical – educativă se ia faţă de copilul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de tratament medical si de un regim special de educaţie. ART. 29 (1) Măsurile prevăzute la art. 27 şi 28 se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot dura decât până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani. Măsura prevăzută la art. 27 trebuie să fie ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Comisia dispunând ridicarea măsurii prevăzute la art. 28, poate, dacă este cazul, să ia faţă de copil măsura internării într-un centru de reeducare. (2) La data când copilul devine major, comisia poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării. ART. 30 (1) Măsurile educative prevăzute la art. 24 se iau la sesizarea procurorului, a organelor de poliţie, a şcolii, a părinţilor sau a oricărei persoane interesate. (2) Măsurile educative prevăzute la art. 24, lit. b) – d) se iau numai cu avizul procurorului. (3) La luarea măsurilor educative, comisia va ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de dezvoltarea fizică, intelectuală şi afectivă a copilului, de comportarea lui generală, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice elemente de natură să caracterizeze personalitatea acestuia.

Procedura în cauzele cu infractori minori
35

Art. 480. Dispoziţii generale - Urmărirea şi judecarea infracţiunilor săvârşite de minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia, se fac potrivit procedurii obişnuite cu completările şi derogările din prezentul capitol. Art. 481. Persoanele chemate la organul de urmărire - Când învinuitul sau inculpatul este un minor ce nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, dacă organul de urmărire penală consideră necesar, citează pe delegatul autorităţii tutelare precum şi pe părinţi, iar când este cazul, pe tutore, curator sau persoana in îngrijirea ori supravegherea căreia se afla minorul. Citarea persoanelor prevăzute in alineatul precedent este obligatorie la efectuarea prezentării materialului. Neprezentarea persoanelor legal citate la efectuarea actelor arătate in alin. (1) si (2) nu împiedică efectuarea acelor acte.

Art. 482. Obligativitatea anchetei sociale - In cauzele cu infractori minori, organul de urmărire penala sau instanţa de judecată are obligaţia să dispună efectuarea anchetei sociale. Ancheta sociala consta în strângerea de date cu privire la purtarea pe care o are minorul in mod obişnuit, la starea fizica si mintala a acestuia, la antecedentele sale, la condiţiile in care părinţii, tutorele sau persoana in îngrijirea căreia se afla minorul îşi îndeplinesc îndatoririle lor faţă de acesta si in general cu privire la orice elemente care pot servi la luarea unei măsuri sau la aplicarea unei sancţiuni fata de minor.

36

precum şi alte persoane a căror prezenţă este considerată necesară de către instanţă. în afară de părţi. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică judecarea cauzei. Instanţa compusă potrivit dispoziţiilor alineatului precedent rămâne competentă să ani. Art. dacă la data sesizării instanţei împlinise vârsta de 18 ani. 483. de judecători desemnaţi de către ministrul justiţiei. Persoane chemate la judecarea minorilor . Desfăşurarea judecăţii 37 judece şi face aplicaţia dispoziţiilor procedurale speciale privitoare la minori. să formuleze cereri şi să prezinte propuneri în privinţa măsurilor ce ar urma să fie luate.Cauzele în care inculpatul este minor se judecă potrivit regulilor de competenţă obişnuită.Judecarea cauzei privind o infracţiune săvârşită de un minor se face în prezenţa acestuia. chiar dacă între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 . 485. Persoanele arătate în alineatul precedent au dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri. curatorul sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul. La judecarea cauzei se citează. Art. este judecat potrivit procedurii obişnuite. iar dacă este cazul tutorele. cu excepţia cazului când minorul s-a sustras de la judecată. Inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul când era minor.484. Compunerea instanţei .Ancheta sociala se efectuează de către persoane desemnate de către autoritatea tutelara a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază minorul. Art.

tutorele sau curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul.Când instanţa a luat faţă de minor măsura libertăţii supravegheate.În cazul în care s-a luat faţă de minor măsura educativă a mustrării. citându-se totodată părinţii. Şedinţa nu este publica. dintre care unii minori si alţii majori şi nu este posibilă disjungerea. 486. se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului. aparitorii părţilor.483 şi după procedura obişnuită. Executarea mustrării . dacă minorul şi persoana sau reprezentantul instituţiei sau unităţii speciale căreia i s-a încredinţat supravegherea sunt de faţă. această măsură se pune în executare chiar în şedinţa în care este pronunţată. instanţa după cel asculta poate dispune îndepărtarea lui din şedinţă. dacă apreciază că cercetarea judecătorească şi dezbaterile ar putea avea o influenţă negativă asupra minorului. aceasta se execută de îndată. aplicând însă cu privire la inculpaţii minori dispoziţiile cuprinse în acest capitol. precum si alte persoane cu încuviinţarea instanţei. Punerea în executare a libertăţii supravegheate . ori dacă este cazul. Art. instanţa judecă in compunerea prevăzută in art.. 38 . La desfăşurarea judecăţii pot asista persoanele arătate in articolul precedent. în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea. 488. Când din orice împrejurări măsura mustrării nu poate fi executata îndată după pronunţare. 487.Şedinţa în care are loc judecarea infractorului minor se desfăşoară separat de celelalte şedinţe. Art. Când inculpatul este minor sub 16 ani . Inculpaţi minori cu majori Când in aceeaşi cauza sunt mai mulţi inculpaţi. Art.

precum si înlocuirea libertăţii supravegheate se dispun de instanţa care a pronunţat această măsură. Copia de pe hotărâre se predă centrului de reeducare în care minorul este internat.În cazul când s-a luat faţă de minor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare. Organul de poliţie ia măsuri pentru internarea minorului. 39 .Când punerea în executare nu se poate face în aceeaşi şedinţă. 489. prin aceeaşi hotărâre. Aceeaşi instanţă este competentă să dispună ridicarea. Art. Punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de poliţie de la locul unde se află minorul.Liberarea minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major. Art. Art. 490. 491. Centrul de reeducare comunică instanţei efectuarea internării. Revocarea şi înlocuirea libertăţii supravegheate .revocarea măsurii libertăţii supravegheate pentru vreuna din cauzele prevăzute in art. precum si ridicarea sau prelungirea măsurii internării intr-un centru de reeducare se dispun din oficiu sau la sesizare de judecătoria sau tribunalul care a judecat in prima instanţa pe minor. instanţa poate dispune. punerea în executare de îndată a măsurii luate. cu excepţia cazului când minorul a săvârşit din nou o infracţiune. se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului şi chemarea persoanelor prevăzute în alineatul precedent. revocarea liberării înainte de a deveni major. Schimbări privind măsură internării .108 din Codul penal. sau prelungirea chiar si înlocuirea măsurii internării intr-un institut medical-educativ. Internarea minorului .

Dispoziţii privind apelul si recursul . 492. a) încredinţarea copilului unei persoane sau familii. pentru ca minorul să poată beneficia de eliberarea condiţionată şi perioada de privare de libertate să fie redusă.Executarea masurii educative a internarii intr-un centru de reeducare poate fi amanata sau intrerupta in cazurile si in conditiile prevazute in art. Potrivit art.7 din Ordonanţa de urgenţă nr. sau dintr-un institut medical-educativ. 491¹. Amânarea sau întreruperea executării măsurii internării .Art. MĂSURILE DE PROTECŢIE A COPILULUI 1. dacă i se aplică o măsură educativă. 493. În multe situaţii. 453 si 455.Revocarea sau menţinerea masurilor educative precum si a măsurii liberării minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major. când minorul a săvârşit din nou o infracţiune. Art. Revocarea măsurilor luate fata de minor . Pentru că. avocaţii copiilor solicită aplicarea unei pedepse cu închisoarea în locul unei măsuri educative. aceste măsuri de protecţie sunt: 40 .26/1997. Art.Enumerarea măsurilor de protecţie a copilului. in cauzele privitoare la infracţiuni săvârşite de minori. cel puţin până la împlinirea vârstei de 18 ani. el trebuie să stea în centrul de reeducare până îşi însuşeşte un minim de pregătire şcolară sau profesională. 483 – 489 se aplica in mod corespunzător si la judecata in instanţa de apel si de recurs.Dispoziţiile art. se dispune de instanţa competenta sa judece acea infracţiune.

În cazul în care minorul a săvârşit o contravenţie. În cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 16 ani se aplică prevederile Legii privind regimul ocrotirii unor categorii de minori (art. în amendă sau închisoare contravenţională.61 din 27 septembrie 1991. după caz.4 alin. Sancţiunea închisorii contravenţionale poate fi aplicată minorului numi dacă a împlinit vârsta de 16 ani.16 alin7). penal). d) plasamentul copilului la o persoană sau o familie.b) încredinţarea copilului serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau unui organism privat autorizat. rezultat din transformarea amenzii. PROBAŢIUNEA.2). Sancţiunea poate consta. nu poate depăşi 3 luni (art. Legea nr. adică prevăzute de Ordonanţa de urgenţă nr. UN SERVICIU NOU PENTRU 41 . se aplică dispoziţiile legii respective. modificată şi republicată la 24 ianuarie 1997. sancţiunea aplicată nu va depăşi 3 luni. Astfel. dar nu răspund penal. Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită (art. Amenda neachitată în condiţiile legii se transformă în închisoare contravenţională. privind ordinea şi liniştea publică.26/1997. maximul închisorii contravenţionale. iar limitele sancţiunii în acest caz se reduc la jumătate. prevede faptele care se consideră contravenţii la normele de convieţuire socială. Pentru contravenţiile săvârşite de minorul care a împlinit vârsta de 16 ani. e) plasamentul copilului la serviciul public specializat pentru protecţia copilului sau la un organism privat autorizat.109 C. Copiii care au săvârşit fapte penale. În cazul în care contravenientul este minor care a împlinit vârsta de 16 ani şi a săvârşit mai multe contravenţii. sunt supuşi măsurilor educative prevăzute de legea penală. c) încredinţarea copilului în vederea adopţiei.

de un raport de evaluare întocmit de un consilier de probaţiune. pentru minorii delincvenţi. CAPITOLUL V REFERIRI LA LUCRĂTORII SOCIALI ÎN DOMENIUL DELINCVENŢEI JUVENILE Lucrătorii sociali care se ocupă de minorii şi adolescenţii care comit acte penale şi se abat de la conduita morală sunt următorii : 42 . libertatea supravegheată. în soluţionarea cazurilor. de sistemul probelor sau de sistemul probaţiunii. necesită o atenţie specială în ceea ce priveşte procesul de reintegrare socială. prin intermediul probaţiunii. În acest fel. care va cuprinde informaţii în legătură cu situaţia subiectului(starea fizică şi mentală. date privind mediul de provenienţă. Minorii. Justiţia penală depinde. în măsură să asigure reintegrarea sa şi să diminueze riscul reiterării infracţiunii. aspecte relaţionale. Pentru o judecare cât mai corectă a cauzelor şi aprecierea cât mai justă a potenţialului criminogen al minorului. instanţa va beneficia (la cerere).COPILUL DELINCVENT În sistemul juridic românesc conceptul de probaţiune este cunoscut şi folosit mai ales în domeniul procedurii penale. justiţia are la dispoziţie două tipuri de sancţiuni: măsuri educative (mustrarea. antecedente) şi date referitoare la evaluarea riscului pe care acesta îl prezintă pentru societate. internarea într-un centru de reeducare sau internarea într-un centru medical educativ) şi pedepse (închisoare şi amendă). minorului i se va aplica o sancţiune corespunzătoare. o categorie aparte a populaţiei infracţionale. Potrivit legislaţiei în vigoare.

 Consilierul juridic este lucrătorul social din cadrul Centrului de Consiliere pentru Minori (D. dar şi consilierea şi sprijinul familiei acestuia.  Referentul este lucrătorul social care se ocupă de actele care trebuie Asistentul social are mai multe sarcini şi anume de a face ancheta socială făcute în cazul unui minor delincvent. CAPITOLUL VI METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE A TENDINŢELOR DE DEVIANŢĂ PENALĂ A ADOLESCENŢILOR Specificul metodologiei utilizate în evaluarea cantitativă si calitativă a fenomenului de delincvenţă juvenilă 43 . dar care mai trebuie să acţioneze şi printr-o strategie coerentă de prevenire.A. depistare şi intervenţie în : mediul familial.  sau de a trimite o adresă către instituţia care se ocupă de cazul respectiv.S. mediul şcolar şi mediul social. are şi rolul de a consilia copilul delincvent şi de a dezvolta o relaţie între acesta şi familia sa şi de a-l ajuta să se integreze în viaţa socială.G.  Psihologul este persoana care lucrează tot în cadrul Centrului de Consiliere pentru Minori şi se ocupă de consilierea psihologică a minorului delincvent. Lucrătorul de poliţie. care se ocupă de înregistrarea şi identificarea cazului. la asigurarea asistenţei juridice a copilului şi familiei şi chiar în mediatizarea formelor răspunderii juridice în cazurile de încălcare a drepturilor copilului.) şi care contribuie la apărarea drepturilor copilului prin formarea conştiinţei juridice a tuturor actorilor implicaţi în protecţia copilului.

economiştilor.Metodologia cercetării fenomenului de delincvenţă juvenilă reprezintă unul dintre cele mai importante domenii ale practicii sociologice . interviul etc. deoarece de modul in care se culeg datele si se analizează conţinutul lor informaţional depinde. ale celorlalte categorii de 44 . a caracterelor particulare ale universului familial în care se socializează aceştia. observaţia . De aceea cea mai importanta condiţie a validităţii si eficacităţii cercetării întreprinse în acest domeniu o reprezintă situarea ei pe o bază metodologică temeinic fundamentată. conturarea unor direcţii de acţiune pentru prezent si pentru viitor. metodologia cercetării transgresiunii normelor penale de către adolescenţi are un specific aparte care nu se reduce la instrumentele tradiţionale ale sociologiei şi criminologiei (ancheta. iar altele fac parte integrantă din corpul de metode şi tehnici ale statisticienilor. constând într-un ansamblu unitar de instrumente si tehnici prin intermediul cărora sa poată fi identificată interacţiunea logică dintre diferitele variabile cu caracter psihologic. pedagogic. elaborarea unor programe unitare de prevenire care să ţină seama de multiplele determinări şi condiţionări cauzale ale fenomenului. sociologic şi criminologic care contribuie la explicaţia si predicţia delincvenţei juvenile. ci implică o totalitate de metode şi tehnici dintre care unele sunt preluate din metodologiile specifice ale pedagogilor si psihologilor. medicilor. a ansamblului de factori care determina sau favorizează transformarea unei conduite deviante ocazionale într-o conduită infracţională mai mult sau mai puţin structurată şi persistentă.). prin ignorarea specificului psihologic al perioadei adolescentine (perioada de vârstă care furnizează cea mai mare pondere de delincvenţi). in cea mai mare măsură. juriştilor. Insuficienta atenţie acordată acestei laturi fundamentale a investigaţiei de teren constituie una dintre cauzele principale ale erorilor care se mai comit încă in evaluarea semnificaţiei actelor de încălcare a normelor penale de către minori. Din punct de vedere operaţional. fenomen în înţelegerea căruia simpla acumulare de date descriptive nu este suficientă.

iar. poate aduce multiple clarificări fenomenului de delincvenţă juvenilă. numeroase studii şi cercetări au pus în evidenţă o serie de factori (cauze) cu implicaţie criminogenă. testele psihologice.). care să ţină seama. pe de o parte. analizele statistice. În acest sens. influenţe şi incitări primite din partea anturajului etc.specialişti care activează în domenii conexe cu cel ce îşi propune să definească tendinţele prezente şi viitoare ale delincvenţei juvenile. de caracterul ei subiectiv (particularităţile procesului de dezvoltare biologică a adolescentului. la nivelul observaţiei şi al generalizării empirice. anchetele cu subiecţi minori sau cu experţi în domeniu. În mod concret. apărute în urma recoltării şi condensării unui volum mare de date şi informaţii empirice. expertizele psihiatrice. în special datorită unor necesităţi practice. evaluările dosarelor penale. sociologică. biografiile. Cele cinci dimensiuni analitice (statistică. conţinutul socializării morale primite în familie. Identificarea şi măsurarea factorilor criminogeni ai delincvenţei juvenile cu ajutorul analizei de dependenţă şi al analizei factoriale Utilizarea tehnicii analizei de dependenţă şi a analizei factoriale s-a impus relativ recent în domeniul sociologiei delincvenţei. pe de altă parte. de caracterul obiectiv al infracţiunii (stabilirea condiţiilor cu caracter juridic care pun în dependenţă conduita adolescentului de reglementările legislaţiei). psihologică şi prospectivă) implicate cu prioritate în orice evaluare cantitativă şi calitativă a fenomenului devianţei penale adolescentine nu pot fi operaţionalizate decât cu ajutorul unei metodologii complexe. utilizarea conjugată a unor tehnici curente. sociogramele. colaborând punctul de vedere al sociologului sau al criminologului cu evaluările altor specialişti. cum sunt experimentele psihopedagogice. criminologică. cazuisticile. cum ar fi : socializarea 45 .

o intergrare pozitivă într-unul din acestea determinând o bună integrare a tânărului şi în celelalte domenii. De aceea. totodată. Aceste corelaţii nu reprezintă. Dacă în privinţa analizei factoriale privind valorile sociale ( obiectivele reuşitei şi atitudinea faţă de muncă) nu s-a constatat diferenţe semnificative între grupurile de tineri. totuşi. că nu există aceleaşi şanse pentru reuşita în viaţă. Această atitudine mai realistă faţă de unele valori sociale a permis tinerilor din grupul de control să-şi reglementeze dorinţele şi aspiraţiile de viaţă. cel şcolar şi cel de muncă. şi relaţii cauzale. controlul social ineficient.imperfectă. din contră. asigurâdu-le. cerc de prieteni) determinând o integrare deficientă în domeniul familial şi în cel şcolar. în schimb. şi cercetătorii şi-au pus problema evaluării cantitative şi calitatative a raporturilor ce se pot stabili între aceşti factori şi a analizei relaţiilor diferitelor variabile care caracterizează principalele dimensiuni ale fenomenului de delincvenţă juvenilă. care au un rol important în determinarea mecanismului delincvenţei juvenile. nu este suficient de a semnala. tinerii din grupul de control manifestând o atitudine mai realistă : ei consideră ca o familie care dispune de mijloace financiare puternice este factorul cel mai important pentru reuşita socială a unui tânăr. că 46 . în consecinţă. Concluzia studiului este că există o relaţie manifestă între integrarea în mediul familial. în diferitele momente ale declanşării actului delincvent. o bună integrare în acest domneiu (timp liber. inflluenţa grupului stradal delincvent etc. aceşti factori nu sunt impilicaţi în egală măsură. negativă. find convinşi. Întrucât. se poate aprecia că integrarea într-un grup de prieteni apare ca o compensare a slabei integrări a tânărului în familie sau în şcoală. educaţia morală negativă în familie.. analiza mijloacelor de reuşită a identificat o diferenţă semnificativă. conchid autorii studiului. Relaţia cu timpul liber este. neintegrarea şcolară şi profesională. mult mai mult decât tinerii delincvenţi. de fapt. o mai bună integrare socială în viaţa profesională şi socială. parazitismul social. dar.

analiză permanent dirijată de gândul că predelincventul şi chiar delincventul minor constituie un eşec al vieţii sociale faţă de care avem datoria unei recuperări complete dat fiind că vina copilului nu poate fi invocată împotriva lui. ancheta de asistenta sociala nu tinde sa stabilească. Investigaţia are deci. vina delincventului şi pedeapsa ce urmează a i se aplica. cu cadrele şcolare însărcinate cu educarea lor şi şefii pe care îi are sau i-a avut la locurile lor de muncă. 1. Pentru aceasta este necesară o analiză individualizată foarte complexă a minorului şi a vieţii lui. din punct de vedere juridic. 47 . ci de a arăta că nerealizarea fuţiilor fundamentale ale familiei şi şcolii reprezintă. el nefiind în fond decât o victimă. Mediul familial Se face analiza completă a familiei sau a familiilor de origine sau adoptive în care a crescut copilul.„există modele de socialzare diferite în funcţie de categoriile sociale existente în societate şi că unele dintre aceste modele nu pregătesc adecvat copilul sau tanarul pentru o bună integrare în scoală sau în muncă”. cauze generatoare de devianţă şi delincvenţă juvenilă. scop să stabilească gradul până la care minorul a înaintat pe calea imoralităţii şi a tulburărilor de comportament social. Ea are drept scop să împiedice recidivarea să oprească procesul de decădere socială. în mare parte. Investigarea minorilor predelincvenţi sau delincvenţi Spre deosebire de ancheta penală. Se va insista asupra situaţiilor în care copilul nu a avut parte de un mediu familial. Investigaţia cazurilor de predelincvenţă şi delincvenţă a minorilor impune o colaborare strânsă cu medicii.

cu şefi. sarcini trasate cu mijloace de încurajare a disciplinei şi de reprimare a indisciplinei. 2. gravitatea şi natura lor: furtişaguri. Relaţiile cu familia • Complicitate cu unu sau mai mulţi membrii ai familiei. tendinţă spre pornografie. Grupurile întâmplătoare sau grupuri organizate în asociaţii. • Ură faţă de familie. Concepţia grupului despre el însuşi. 4. Starea fizică şi neuropsihică a minorului 48 . reguli interioare de conduită. Grupuri sociale de apartenenţă a minorului delincvent Se vor analiza diferite grupuri sociale cu care minorul a avut contact sau legături în afara familiei. Vârsta celor dintâi acte cu caracter penal. ca represalii). Contactul grupului cu adulţii delincvenţi. • Refuz de a se încadra în viaţa de familie. Grupuri de joacă din stradă. în bande. Locurile de întâlnire. fumat. Biografia minorului Pe lângă datele cerute în cercetarea tulburărilor de comportament se vor cerceta în special vârstele la care au apărut cele dintâi acte imorale. 3. Natura şi gravitatea lor. Gravitatea isprăvilor săvârşite. prieteni. • Acte de comportament greşit făcute în mod deliberat pentru a exaspera familia. orele petrecute împreună. chiar si substante toxice (droguri).Se va insista asupra exemplelor rele ale adulţilor adoptivi şi în special asupra îndemnurilor la imoralitate sau impunerea săvârşirii de acte imorale de către aceştia. spre băuturi alcoolice. actele de agresivitate. pentru a o umili (din răzbunare. 5. minciună sistematică în scop fraudulos. bătăi. deprinderi de lene. Se va acorda toată atenţia situaţiilor – mai rare – în care copilul sănătos moralmente evadează din familia sa pe care o consideră imorală pentru a scăpa de o atmosferă viciată care i-a ajuns intolerabilă.

Povestiri cu minorul despre el însuşi (Ce crede despre viaţa lui trecută şi prezentă.. 1990 – loc.Examenul clinic şi neuropsihic complet. 8. În ce măsură îşi dă seama de atitudinile lui greşite. Are sentimente de bravadă. Interes pentru activităţi sportive (ex: box. cinism. Părerea minorului despre soluţia ce trebuie dată cazului său • Vrea să scape de data asta. incapacitate de rezistenţă. Date personale: Data şi locul naşterii … 27.. 10. ambiţie ? Daca are discernământ ? 7. Nivel intelectual atins Şcoli urmate. potrivit vârstei şi se compară cu biografia lui. Preocupări intelectuale: lecturi. • Ce pedepse crede că i s-ar cuveni? CAPITOLUL VII REZULTATELE OFERITE DE ANCHETA SOCIALĂ ANCHETĂ PSIHO-SOCIALĂ PRIVIND SITUAŢIA COPILULUI .I. 6. cerând iertare. remuşcare. ruşine. Pregătire profesională şi atitudine faţă de muncă Ce munci a făcut? Unde şi în ce condiţii? Cu ce câştig bănesc? Salarii şi venituri întâmplătoare? Întrebuinţarea banilor? Ce munci îi plac? Ce profesiune ar dori să aibă? Cum vede el viitorul lui profesional? 9.. ………………………………. 49 . spectacole. Mehedinţi ……. Urmăreşte un scop personal sau se lasă antrenat de alţii. Mentalitatea şi atitudini ale minorului Se cere autobiografia minorului (povestită sau scrisă)..) .. din lipsă de voinţă. arte marţiale etc.. absolvire. rezultate obţinute. ca spectator sau ca participant. lupte. Planuri de viitor. Orşova – jud.R.

.........I....studii medii – Liceul Auto..ortodoxă.. 1970 com...... Religie ortodoxă Naţionalitate român Mama Nume/prenume ……....(mecanic auto)...unde... E.........munceşte cu ziua la alţi oameni)...Inspectoratul Judeţean de Poliţie a fost sesizat de către sectoristul zonei … .. I... şi-a sustras bunuri publice dintr-un magazin din prejmă... elev…….......I.. Ieşelniţa jud.ortodoxă Stare civilă….. Mehedinţi Grad de instruire a absolvit 12 clase – Liceul Teoretic Ocupaţie ……casnică... 03.căsătorit........... com.. Stare civilă... Dr. căsătorită... Ocupaţia …... Severin.. Data şi locul naşterii 22....... Tipul cazului Copilul delincvent maltratat Identificarea cazului ... în care intrase prin efracţie 50 .13. Sesizarea cuprinde informaţia că I................ ……………………………………………….R... mun... Tr.... Data şi locul naşterii ........ Ocupaţie ... ………………………………………………..şomer (ocazional... Tata Nume/prenume.... 1969…..... Religie.....acesta locuieşte.. se ocupă de gospodăria casei şi muncile câmpului Religie........ Grad de instruire .......... Ieşelniţa…………………………………………..Domiciliul …….. 04.

Trebuie precizat faptul că nu este prima dată când comite fapte antisociale. Tr. s-a mers la Poliţia mun. el fiind luat în vizor de către Poliţia locală în urmă cu 2 ani. 51 . Dr. acesta era deja adus în Centrul de Minori datorită spargerii unui magazin şi unei sifonării din cartier. Istoricul familiei şi relaţii intrafamiliale Intervenţia Când s-a luat la cunoştinţă de cazul numitului I....R.. a fost prins pentru prima oară. Severin..(spărgând geamul şi dezactivând alarma). când numitul I.R.

... când a spart un magazin universal împtreună cu alţi doi copii de aceeaşi vârstă.. Însă aceasta este clar o abatere de la normalitate (pe care as vrea sa o consider excepţia care întăreşte regula. 52 . Veniturile familiei Salariul tatălui ... Echipa de intervenţie are sarcina de a se implica în soluţionarea acestui caz.. venituri ocazionale din « munca cu ziua » la alţi oameni ..... unica soluţie oferită de cadrul legislativ actual în protecţia copilului o constituie internarea lui într-un Centru de Plasament. prioritară fiind siguranţa şi securitatea lui R. deci trebuie scos din mediul familial. Salariul mamei. dar realitatea nu este numai aceasta).. Alocaţie copil/copii 840... 03.. nu doreşte să se întoarcă în mijlocul familiei..... Unii specialişti spun că un copil se dezvoltă armonios numai în cadrul familiei alături de părinţii lui... deci nu ştiu cât succes va avea această metodă). care se ocupa de acest copil încă de la prima infracţiune comisa (7. Dacă nici convieţuirea cu bunicii nu dă roade.000 lei Alte venituri…beneficiază de venituri ocazionale din munca prestataă de tată... socotind că singura soluţie este să locuiască la părinţii mamei. 2002). In prezent copilul a fost eliberat din Centrul de Primire Minori pe baza unei semnături din partea părinţilor care vor avea grijă de el (acest lucru s-a mai întâmplat de aproximativ 10 ori... Nu trebuie uitat faptul că R.. Şi aşa este normal.Mi-a fost recomandat de către un ofiţer de Poliţie.

Alcoolic şi violent. Elemente psihosociale Copilul : Mama : Tata : Are un comportament agresiv. Fiind foarte agresiv. Domneşte amestecul de greu-acru al mirosului de igrasie cu al fumului de tutun ieftin. acesta îşi pedepseşte copilul prin bătaie. nu terorizează doar copiii. şi o conduită imorală (învaţă copilul să mintă şi împreună cu unchiul lui R. singurul răspunzător pentru faptele sale. Casa familiei constă într-o cameră cu o suprafaţă de aproximativ 6 m².Descrierea condiţiilor de locuit Familia locuieşte într-o comunitate izolată de rromi la periferia oraşului. dar şi pe soţie. mai ales sub influenţa alcoolului. ci şi soţia. îl mai învaţă şi să fure găini din curtea vecinului). Nimeni nu ia în considerare relaţiile sale cu familia. Este sărăcăcios mobilată : o sobă şi două paturi improvizate. Concluzii şi recomandări R. care ţine loc şi de bucătărie. motiv pentru care părinţii lui nu au fost niciodată chemaţi la SPJPC (Serviciul Public 53 . care cu greu mai poate fi o adevărată mamă pentru copii. este tratat ca un infractor.

de care aceştia să beneficieze în orice situaţii (şcoala părinţilor). Instituţiile specializate au nevoie de specialişti bine pregătiţi (asistenţi sociali. majoritatea celor care aveau cunoştinţă de acest caz mi-au spus: „ăsta este un hoţ. preferând soluţiile definitive şi radicale. fără o monitorizare reală a modului în care ei aplică în practică angajamentele rămase până acum pur teoretice. în ceea ce priveşte comportamentul lor faţă de copii. acţionând în vederea prevenirii unei permanentizări a conduitei delincvente şi implicit pentru prevenirea perpetuării abuzului pe linie orizontală (fraţii rămaşi în familie) şi verticala (prin preluarea modelului comportamental al părinţilor faţă de proprii săi copii în viitor). având dreptul să hotărască modelul educaţional la care aderă. psihologi. în care deja evadează datorită abuzului şi lipsei de afecţiune. Părinţii sunt cei care dispun în mod absolut şi nemediat de copiii lor. Eticheta de infractor îl plasează pe o traiectorie care îi va întări comportamentul infracţional. medici. Astfel. Câteva studii de caz privind etiologia comportamentului delincvent juvenil Inventarierea unui repertoriu divers de studii de caz atesta ca majoritatea minorilor delincventi prezentau serioase deficiente de socializare si integrare sociala. Copilul este redat părinţilor în baza unei simple semnături. nu un copil maltratat”! Societatea este refractară la intervenţiile unor specialişti în familie. Dar aici ne lovim de lipsa de cunoştinţe în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului şi implicit de lipsa unor servicii de sprijin pentru părinţi.Judeţean Pentru Protecţia Copilului). Când au aflat obiectivul principal al studiului. sociologi. concretizate in tendinte de evaziune 54 . copilul este pedepsit şi la nivel instituţional pentru greşelile părinţilor lui. poliţişti) care să vadă dincolo de expresia comportamentală a copilului.

insulte la adresa adulţilor. Identificarea acestor factori de risc de natura familiala. institutia de ocrotire si resocializare ca atare : 1. abandon. infractionala. contribuind la transformarea conduitei benigne. despartire in fapt. deces si detentie). consum de tigari si bauturi alcoolice. deficiente ale stilului educativ s.familiala si scolara. ne vom opri asupra acelora care ni s-au a fi mai reprezentativi si care se refera la anumite situatii si contexte ce vizeaza familia. stradala confirma faptul ca o buna parte din acesti minori delincventi sunt victime ale educatiei gresit dirijate sau ale unor imprejurari nefericite care i-au adus in fata instantelor judiciare. opuse celor ale adultilor. scoala.a. urmatorii : dezorganizarea grupului familial (prin divort. grupul stradal. 55 . insuficiente ale controlului parental. aceste tendinţe pot fi considerate ca fiind specifice crizei de identitate adolescentina. (cazul 1) Factorii de „risc” familiali sunt cei mai prezenţi şi intenşi in mecanismul cauzal al comportamentului delincvent juvenil. cand multi tineri afişează conduite independente. deprecierea moral si afectiva a climatului conjugal. Pana la un anumit punct. Disfuncţii şi carenţe educative ale mediului familial. in aceste momente intervenţia unor factori si circumstante determina ruperea echilibrului comportamntal. fara sa existe pericolul transformarii lor in comportamente delincvente. hoinareala si vagabondaj. scolara. ca pondere si intensitate. necunoasterea cercului de prieteni ai copilului. deprecierea relatiilor intre parinti si copii. Studiile de caz releva ca. nonconformiste ale adolescentului intr-una maligna. Fara a pretentia stabilirii ponderii si ierahiei acestor factori delictogeni. intre acestia situandu-se. agresiuni fizice si terorizarea colegiilor etc.

agresiuni fizice etc. dublate de esecul si abandonul scolar al minorului determina. actionana in directia dezinhibarii tanarului de unele tendinte de autocontrol si autostapanire si accentuarii tendintelor agresive potenetiale. Asociere in grup cu alţi minori sau majori. Consumul de alcool. ajungand ulterior in fata instantelor de judecata. viol. abandonul scolar si implicit. desi alcoolul este considerat in multe cazuri. concretizate in insuficienta cunoastere a conditiilor sociofamiliale in care acestia locuiesc si se dezvolta. 4. vatamare corporala. ca declansatorul unor reactii impulsive si violente. in multe cazuri. Intre acesti factori de „risc”. contactarea unor anturaje dubioase care il pot influenta in comiterea unor acte antisociale. CAZUL 1 R. Relatia dintre consumul de alcool si comportamentul delincvent juvenil este extrem de complexa. Consumul de alcool dobandeste o periculozitate sporita atunci cand acesta este ingurcitat in cantitati mari sau in grup. au drept consecinta imposibilitatea dobandirii unei calificari profesionale si a unui status socioeconomic ridicat. – DELINCVENT MALTRATAT 56 . fiind o conditie favorizanta. ceea ce ii determina pe unii minori sa incerce sa obtina venituri ilicite sau sa duca o viata parazitara. „îndepărtarea” si evaziunea acestuia din familie si şcoala. puternica in infractiunile de omor. Eşecul si abandonul şcolar . 3. Aparitia unor manifestari deviante ale minorilor-elevi este strâns legata de existenta unor disfunctii educative ale scolii. lipsa de supraveghere a scolii. Deficiente de şcolarizare si control familial.2. scolarizarea incompleta.

alimente. fiindcă poate fi însoţită de accidente felurite (fizice. Cel mai comod mijloc de evadare este fuga de acasă. trăiesc numai din alocaţiile copiilor). ca mai apoi sa fie certat de către unchiul sau daca nu-i aducea si bani.Cei mai mulţi dintre copiii care trăiesc într-un mediu –dezorganizat. spargeri ajungând ca la numai 13 ani si câteva luni sa aibă nu mai puţin de 43 dosare penale. La început la pus sa fure găini (veniturile lor sunt foarte mici. principalul lui mijloc educativ bătaia şi prioritatea în utilizarea venitului deţinând-o consumul de băuturi alcoolice. unchiul lui R. În momentul în care am luat cunoştinţă de acest caz de la Poliţia Municipiului Dr. tensionat. singura soluţie pentru el a constituit-o spargerea magazinelor. În această categorie intră şi subiectul primului meu studiu de caz – R. care întrebat fiind de ce a fugit de acasă a dat un răspuns simplu: „de trai rău”. Fuga de acasă a lui R. care a fost închis pentru jaf si tâlhărie. se afla la Centrul de Minori datorită 57 . Nu trebuie neglijat faptul ca la conturarea calităţilor lui de infractor au contribuit si tatăl si fratele acestuia. neavând nici un venit şi nedorind sa se întoarcă acasă.. Tr. R. Severin. Tr. Aceasta este extrem de periculoasă. al cărui tată nu poate concepe ca băiatul pleacă de acasă din pricina lui. morale) şi se poate uşor transforma în vagabondaj şi delincvenţă (copilul fură bani. ajungând de foarte multe ori la Centrul de Primire Minori din municipiul Dr. dominat de neînţelegeri şi certuri între părinţi – găsesc rezolvarea situaţiei apăsătoare şi nesigure în care se află. motivând că o face pentru a putea trăi). Ajuns în stradă. constituie in începutul unor comportamente infracţionale la care acesta recurge : furturi. în acţiunea de evadare din acest mediu considerat ostil. Severin.

se presupune ca si-au construit casa de la tara.2002). si-au luat un apartament. neputând astfel sa întreţină apartamentul si neavând posibilităţile materiale necesare asigurării unui trai decent – e prea mult spus – hranei „de azi pe mâine”. insa având in vedere ca nu stau cu nici unul din părinţi (nici ai Elenei. S-au mutat la tara datorita faptului ca au rămas fara serviciu. nici ai lui Ionel). Istoricul familiei Elena si Ionel.spargerii unui magazin şi unei sifonării din cartierul în care locuieşte. intr-o casa cu 2 camere si o bucătărie. romani de religie ortodoxa. S-au casatorit destul de repede. când a spart un magazin împreuna cu alţi 2 copii de aceeaşi vârstă. Aveau 22 de ani si multe planuri de viitor. s-au cunoscut in urma cu 15 ani.03. iar ea era vânzătoare la un magazin din apropiere. după care au apărut scandalurile provocate in primul rând de neajunsuri materiale. Acesta mi l-a prezentat ca fiind un băiat care provine dintr-un mediu conflictual şi asupra căruia violenţa tatălui şi-a pus amprenta puternic. De remarcat este faptul ca în această privinţă nu s-a luat absolut nici o măsura. Nu se cunosc amănunte privind modul cum s-au cheltuit banii rezultaţi din vânzarea apartamentului. El lucra la o uzina din localitate. După 3 ani de convieţuire in oraş s-au mutat la tara. Mi-a fost recomandat cazul de către un ofiţer de Poliţie. 58 . R. care se ocupa de acest copil încă de la prima infracţiune comisa (7. la care s-a adăugat si moartea primului copil la numai 3 luni – meningoencefalita. fiind tratat ca un infractor – singurul răspunzător de faptele sale.

La creşă nu au fost. neintelegeri. Dintre cei 5 copii. fara baie si dotata cu un echipament foarte redus: un aparat de radio. iar la grădiniţă cu program normal. Incalzirea se face cu ajutorul sobelor de teracota. fiind internat 2 ani in spital. chiar daca parintii lui Ionel locuiesc la cateva case. o fata fiind internata intr-o sectie de recuperare. mai beneficiaza si de venituri ocazionale in urma „muncii cu ziua” la alti oameni. Guardiola – 7 ani. Mama este suspecta de cancer. Robert – 14 ani. Robert a avut si el probleme cu sanatatea. iar iluminatul este corespunzător. 5 copii si locuiesc impreuna in aceeasi casa degradata. nedand nici unul in grija bunicilor. doar câteva luni înainte de începerea şcolii. Elena avea un ochi negru si 59 .In prezent au 37 de ani. Nu de puţine ori Ionel şi-a bătut soţia in fata copiilor. datorita unei boli la cap (nu au stiut numele bolii). de la varsta de 1 an. bani putini. Mihăiţă – 3 ani. conflicte. dintre care cea mai mare parte se cheltuiesc pe bauturi alcoolice. datorita problemelor la coloana vertebrala. de la varsta de 1 an. nemaiputând sa mearga. Singurul venit provine din alocatiile copiilor. mergând pană la manifestari agresive in cadrul familiei. Deci familie numeroasa. Chiar in ziua in care am vorbit cu ea. In prezent nici Elena nici Ionel nu mai lucreaza si nici nu mai beneficiaza de ajutorul de somaj. Deci in gospodarie sunt 6 persoane: parintii si 4 copii: Adelin – 14 ani. ba uneori l-a mai si alungat din casa. Deşi Ionel si Elena nu si-au dorit decat 2 copii (dar „deh. doar 4 sunt in grijea lor. Copiii nu au camere separate si nici spaţiu amenajat pentru invatatura. care generează certuri. un televizor care nu merge si un aragaz. ce sa-i faci daca au venit unul dupa altul”) si-au crescut singuri toti copiii.

Cearta. O data si-a bătut soţia aşa de tare încât i-a provocat hemoragie si o săptămâna nu s-a mai putut ridica din pat. Rugata sa vorbească mai tare. l-a tinut o noapte intreaga legat de copac si l-a obligat sa bea apa cu sare. Sub influenta alcoolului Ionel devine foarte violent sub diferite pretexte. El isi reduce obligatia de parinte si educator la asigurarea hranei. „asa ca sa-l sperii. pentru ca nu a vrut sa-i cumpere tigari. l-a snopit in bataie cu lantul „pana i-a crapat pielea pe el”. dupa prima fuga de acasa a lui Robert si respectiv. La ultima bataie l-a rupt pe Robert. deoarece cu o zi înainte soţul ei încercase sa o sugrume (el a crezut ca a fost chemata la Politie. Cauza principala o constituie consumul de băuturi alcoolice. Insa pedeapsa preferata este bataia cu furtunul. Tatal lor nu poate sa priceapa de ce Robert spune ca a plecat de acasă “de trai rau”. sa-i vina mintea la cap”. care isi maltrateaza copiii sa fie sanctionati. Alta data. l-a legat de piciorul patului si l-a tinut acolo o saptamana. Copiii vor asista neputincioşi la acest spectacol. a spus ca nu poate. Ionel nu este de acord cu parintii. de fapt nu este de acord cu formularea: „părinţi care isi maltratează copiii”.o buza sparta. fapt care a facut-o pe sotia acestuia sa faca „haz de necaz”. deoarece „este subtire. elastic. scandalurile şi-au gasit un loc permanet in casa. se muleaza mai bine pe corp si ustura mai rau”. nu trebuie uitate bataia cu pumnii si cu picioarele sau amenintarea cu cutitul. in loc sa se gandeasaca ca el ar putea fi cauza. afirmand „ca-i pare rau de furtun”. cat si fratiilor lui. ca era al ei – ii era destinat ei. pentru el aceasta fiind echivalentul « traiului bun ». cand el îi dă să mănânce şi îi mai şi cumpără ţigări. El crede ca fiecare isi invata copilul „de bine” si 60 . fiind foarte agresiv cu cei din jur. unde ‚urmau sa stea de vorba cu ea ca sa o aresteze). Din arsenalul de rele tratamente aplicate lui Robert. prima spargere. Robert chiar mi-a aratat o cicatrice cu care s-a ales in urma unei „zgarieturi” cu cutitul.

O problema de importanta majora o reprezintă relaţia dintre profilul moral comportamental al părinţilor si moştenirea ereditara pe care o lasă in urma lor. Pentru o influenta ereditara nefasta este suficient chiar si alcoolismul mamei sau al tatălui care nu implica neapărat un conflict cu justiţia. pe care barbatul trebuie sa i le scoata”. chiar infricosandu-i. spargeri. dorinta de razbunare pentru cea mai mica ofensa. betii. ca la 12 ani si cateva luni sa aiba in jur de 43 de dosare penale. Ionel este o persoana care doreşte sa aibă întotdeauna ultimul cuvânt. Timorat fiindsi adus de catre parinti in situatia de a trai un puternic sentiment de nesiguranta. Aceasta atitudine ia forme diferite: incercarea de a-i domina pe altii. hotii. bineinteles antipatia celorlalti. reala sau imaginara. iar tatal de-al doilea nu se prea poarta ca un parinte cu el. In cazul lui R. determinata de pedepsele corporale aplicate de tatal sau. a dobandit cu alti hoinari ai strazii un sentiment al puterii. determinata de relaţiile conflictuale dintre părinţi (când i-am spus ca am stat de vorba cu parintii lui. al sigurantei si libertatii. cat si fizica. Aceasta atitudine suscita. monopolizarea cuvantului in familie. ajungand asa cum am amintit.incearca „sa scoata om din el” cum crede de cuviinta. de a soca sau de a critica cu rautate. deci este mai tot timpul plecata. etc. devenind in felul acesta foarte activ si inspirat in a comite tot felul de acte aberante. de a umili. prima intrebare pe care mi-a pus-o a fost daca iar era mama lui batuta). insa familia lui dispune de o 61 . Unii dintre partenerii lui de vagabondaj se numeste Boceanu si are 14 ani. Si el provine dintr-o familie nu tocmai fericita: mama sa face negoţ la sarbi.). placerea de a contrazice. cu caracter predelictual si delictual (fumat. iar in ceea ce priveste pedeapsa corporala aplicata sotiei afirma ca: „Femeia are niste coaste de drac.. întâlnim atat maltratare psihica. frecventarea jocurilor de noroc. are acest drept ca parinte si cel mai bun mijloc este bataia – pe care o considera „ruptă din rai”.

Guardiola. insa nici nu vrea sa auda. dupa ce va iesi din Centru. fiindu-i pofta de banane. a spart un chioşc. Un exemplu in acest sens îl poate constitui si paguba pe care o face intr-un magazin. Inrairea lui Robert este o fatalitate? Cu siguranta ca nu. a luat impreuna cu acesta drumul pribegiei. beneficiind de acelasi tratament in cadrul familiei. pe care a întrerupt-o in clasa a V-a. dar a fost si prins. iar cu restul a inceput sa se distreze aruncand in oamenii de pe strada. Având in vedre comportamentul sau in Centrul de Minori. Nu a patit nimic.situatie materiala destul de buna. nu va mai vagabonda. Cum nu a stiut sa dea drumul la aragaz a „jucat” in picioare 500 de oua. dar cu conditia sa se mute la parintii mamei lui care locuiesc intr-o comuna apropiata de orasul lor. nu de putine ori acesta furand bani de acasa. In ceea ce priveşte „minciuna – cauzele care îl determina pe copil sa minta sunt numeroase. Comportamentul infractional este mai degraba expresia unui deficit de afectiune si incercarea disperata de a atrage atentia asupra sa. a mancat pana s-a saturat. R. a intrat intr-un magazin universal. care le-a dat multa bataie de cap mintindu-i de multe ori si incercand sa evadeze. Insa ea nu a rezistat timp indelungat nesigurantei zilei de maine si s-a intors acasa. El a spus ca. Desi nu se simte prea bine in mijlocul familiei doreste sa se reintegreze acesteia. Si sora lui Robert. De asemenea doreste sa-si reia scoala. dorind sa manance oua ochiuri. acesta a fost caracterizat de catre referenti ca fiind „un copil rau”. cateodata chiar reusind. însă cele mai importante sunt cele care exprima 62 . mai ales ale familiei. Întrebat fiind de ce a încercat sa fuga a răspuns ca se plictiseşte si ca nimeni nu se ocupa de el. Este doar un raspuns firesc la atitudinea si procedeele gresite ale celor din jur. mai mare decat furtul in sine: intr-o noapte fiindu-i foame. alta data. In ultima tentativa a taiat gratiile de la fereastra si a sarit de la etajul III.

Bucuresti Ed. unica soluţie oferita de cadrul legislativ actual in protecţia copilului o constituie internarea lui intr-un Centru de Plasament. sa-si formeze in felul acesta deprinderea de a ascunde adevarul. Copilul invata adesea sa mintă si printr-un act de imitare a comportamentului adultului.insecuritatea afectiva a copilului sub influenta negativa a parintiilor” . obligandu-l in felul acesta sa minta. dar realitatea nu este numai aceasta). Însă aceasta este clar o abatere de la normalitate (pe care as vrea sa o consider excepţia care întăreşte regula. dezvoltata ca o reactie a copilului la teama de pedepse brutale („ca sa nu ma bata il minteam ca i-am adus tigari”). sa nu dezvaluie un fapt. socotind ca singura solutie este sa locuieasca la parintii mamei. „minciuna de aparare”. Citatele aparţin lui Gh. 63 .Marin – „Minciuna la copil”.Didactica si Pedagogica. pentru a salva anumite „situatii critice”. Unii specialişti spun că un copil se dezvoltă armonios numai în cadrul familiei alături de părinţii lui. Acelasi lucru se întâmpla atunci când unul din părinţi ii cere sub amenintarea unei pedepse aspre. Robert doreşte să reînceapă şcoala şi să fie în viitor de meserie POLIŢIST(!!!). Dacă nici convieţuirea cu bunicii nu da roade. 1969. În prezent copilul a fost eliberat din Centrul de Minori pe baza unei semnături din partea părinţilor ca vor avea grija de el (acest lucru s-a mai întâmplat de aproximativ 10 ori. Şi aşa este normal. deci nu stiu cat succes va avea aceasta metoda). Nu trebuie uitat faptul ca Robert nu doreste sa se intoarca in mijlocul familiei.

1995.B.E. cu greutatea de 950 g. căsătorie în urma căreia au rezultata 3 copii : C. născut la data de 13.F... fiind de profesie „prelucrător în lemn”. 1967 în localiatatea Orşova. În anul 1988 s-a căsătorit cu numitul C.. 64 .1993.F. C. 01.P.G. mama minorului N. o colega cu doi ani mai mica si sa o convinga sa vina cu ei. impreuna cu cei doi prieteni ai săi.1988 şi C. lipsa de supraveghere a scolii..S. aveau de mult in gand sa incerce o experienta noua si asfel intr-o zi au hotarat sa-si incerce norocul la fete. F.). născută la 7. „Prima lor experienta” a fost un viol in grup. facând şi multe sacrificii (umblând cu el din spital în spital.07. judeţul Mehedinţi. Istoricul familiei C. copilul fiind născut şi prematur. a absolvit 12 clase.E. la 7 luni. a anturajului acestora etc. s-a născut la data de 27. născută la data de 25. Aparitia unor manifestari deviante ale minorilor-elevi este strâns legata de existenta unor disfunctii educative ale scolii.CAZUL 2 Eşecul si abandonul şcolar . pe care l-a crescut cu greutate. Numitul N.10. nesupravegherea de către scoala a elevilor – „problema”. (fosta N.05. Intamplarea a facut sa o intalneasca pe R. concretizate in insuficienta cunoastere a conditiilor sociofamiliale in care acestia locuiesc si se dezvolta. La vârsta de 18 ani în urma unei relaţii întâmplătoare a dat naştere copilului N..

La acestea asistă şi subiectul celui de-al doilea studiu de caz. locuiesc împreună cu cei trei copii ai lor în com. într-o casă compusă din trei camere.Soţii C. când subiectul N..F. singurul care aducător de venituri fiind soţul. care este proprietatea numitei C. bea de faşă cu copiii. cu anumite divergenţe ivite ca urmare a lipsurilor materiale.F. Ieşelniţa. („copilul din flori” al soţiei lui) este şi el acasă. jud. dar o parte din ei se mai duc şi pe plăcerea soţului de a consuma alcool. Din punct de vedere medical întreaga familie (în afara subiectului acestui caz şi uneori a comportamentul tatălui faţă de copilul soţiei. Ar fi indicat : 65 . fiindcă soţul este singurul care aduce bani în casă. îl tratează ca fiind un intrus în acea familie şi devine violent. iar pe N. atunci când este în stare de ebrietate) se încadrează în categoria persoanelor sănătoase clinic. Situaţia materială a familiei C. Mehedinţi.F. mama lui C.. pentru al integra în cadrul social. iar N.. care are un program special pentru copiii cu tulburări de comportament şi cei cu deficienţe mentale. este precară. Relaţiile intrafamiliale se desfăşoară normal.P. agresiv. porneşte la ceartă şi când ajunge la starea de ebrietate face scandal şi adresează cuvinte jignitoare şi înclinaţii sexuale mamei şi mai ales copilului acesteia. Tatăl cel vitreg al lui N.A. Iar această plăcere o practică mai ales în week-end.F. care ar trebui scos din mediul familial şi să fie internat definitiv într-un centru de plasamnet sau într-un centru privat şi să fie sub supraveghere de către o instituţie sau o persoana autorizată. un hol şi o bucătărie. este internat într-o şcoala specială.

nelipsindu-i cele necesare creşterii şi educării. însă fiind minor. români. a fost readus în ţară şi încredinţat unui colectiv de muncă şi supraveghere.B. au tot 66 . Într-un interval de numai şase luni. După terminarea studiilor s-au căsătorit şi au făcut o nuntă ca în filme. cu aparaturi electronice performante de tot felul care le uşurează viaţa de zi cu zi. ajungând. Din nefericire. s-au cunoscut în urmă cu 27 de ani. Atras de mirajul aventurii. - conducă la un verdict şi la o soluţie adecvată nevoilor vârstei copilului. prin devalizarea unor magazine şi autoturisme. „ocrotindu-l” de toate dificultăţile şi satisfăcându-i toate poftele. în final. sancţionat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. să comită fapte de tâlhărie în complicitate cu doi prieteni majori. Istoricul familiei D. acesta putându-se să îndrume cazul către cabinete specializate de recuperare .. a încercat la un moment dat să plece în altă ţară. iar concluziile investigaţiei să constitui într-un precedent . mama sa a avut o atitudine de protejare excesivă a minorului. de religie romano-catolică. CAZUL 3 Minorul D. în localitatea Craiova. în etate de doar 15 ani şi jumătate. minorul a schimbat trei locuri de muncă pentru a i se pierde urma.M.- să se acorde evenimentului importanţa cuvenită. unde îşi terminau studiile superioare. şi D.W. cazul să fie instrumentat complex. împreună cu doi majori. cu o situaţie materială bună. Locuiesc într-o casă frumoasă şi mobilată adecvat. Provine dintr-o familie organizată.

Acest confort. alimentaţie echilibrată. copilului i-a lipsit autoritatea tatălui. Dar viaţa pe care o duc ei. deşi ajută destul de mult în posibilitatea de a-i oferi aproape orice (o şcoală bună. care a avut o atitudine sufocantă asupra copilului exagerând prin protejarea acestuia de orice problemă. Dar copilul fiind pasionat de aventură. plăcută. de furturi din maşini şi altele în complicitate cu doi prieteni majori. una dintre cele mai importante funcţii ale familiei. nu este de ajuns pentru creşterea şi educarea copilului. baza economică nu este esenţialul în creşterea copilului. cu condiţii materiale care le asigură o existenţă civilizată. confortabilă şi cu toate plăcerile pe care şi le pot satisface având posibilităţi materiale. 67 . este funcţia formativ-educativă. Deci. îl răsfăţa şi îi dăruia copilului tot ce acesta cerea. fiind căpitan pe un vas (navigând în jurul lumii). comodă şi igienică. o viaţă modernă. În concluzie. intră într-un anturaj cu caracter delictual. şi sătul de atitudinea excesivă a mamei.confortul. fiind crescut de mama.). ca el să se poată forma psihic şi social. Tatăl copilului.respectiv modul în care părinţii reuşesc să-şi educe copiii. să-i integreze în viaţa de familie şi în societate. ajunge în cursul unui an doar de 3-4 ori să-şi vadă fiul care ar avea nevoie de autoritatea tatălui pentru a nu continua să se comporte ca un infractor şi chiar săvârşind acte aberante. satisfacerea pasiunilor pentru activităţile înspre care copilul are înclinaţii etc.W. ajungând să comită fapte de tâlhărie. şi meseria nepermiţându-i să fie în mijlocul familiei aşa cum ar fi normal şi benefic pentru creşterea fiului lor. nu compensează cu dragostea şi afecţiunea pe care trebuie să o ofere părinţii în cadrul familiei. D.

4) situaţii sau condiţii favorizante ori incitante. Subiectul ultimului studiu de caz ar avea totuşi o şansă mai mare de „recuperare”. şi să nu mai continue cu săvârşirea nenumăratelor infracţiuni. integrarea şi controlul social al comportamentului tânărului . scolar si social. O încercare de tipologizare a manifestarilor delincvente juvenile În evaluarea si estimarea diferitelor manifestari delincvente juvenile un rol important revine identificarii si localizarii deficientelor educative din mediul familial.Familia trebuie să-i inoculeze copilului ideea datoriei sale. 2) situaţia şi condiţiile în care se realizează socializarea. pentru a-şi da seama de greşelile şi faptele comise. necesare si intamplatoare dintre unii factori interni (care ţin de personalitatea tânărului) si externi (de nataura economica. mergand de la simple conduite nonconformiste. de 68 . intre care mai importante sunt urmatoarele : 1) situatie socioeconomica si culturala a tanarului si a familiei din care face parte . precum şi anturajul în care se află. in mecanismul etiologic al comportamentului delincvent juvenil intervin o serie de situatii si circumstante. de asemenea că a încălcat nişte norme care trebuie respectate. In consecinta. spontane si constiente. să-i cunoască relaţia cu şcoala. În funcţie de gradul de influenta si intersectare a acestor situatii si condiţii. dacă acesta ar fi internat într-un centru de reeducare şi s-ar pune în aplicare măsurile educative (în special mustrarea. sociala. şi bineînţeles internarea într-un penitenciar pentru minori). comportamentul delincvent juvenil prezinta diferente sensibile de la un individ la altul. 3) situaţia personalităţii tânărului . ca si conditionarilor obiective si subiective. modul cum îşi utilizează timpul liber. culturala).

minori care au intrat sub influenţa unor anturaje nefaste. cu un grad de periculozitate socială. Având în vedere vârsta şi persoana tânărului delincvent. atitudinea faţă de fapta comisă şi posibilităţile reale de recuperare şi resocializare. devierea de la normalitate). 4) comportament infracţional patologic. Pentru marea majoritatea a acestor minori există şanse reale de recuperare socială. fiind stabilite patru tipuri: 1) comportament antisocial accidental sau ocazional . dacă sunt evitate pericolele „etichetării” răului şi „inducţiei” negative existente în timpul perioadei de resocializare a lor in institutele de profil . de regulă. În această categorie sunt incluşi. Pe acesta baza.evaziune si independenta. medicala).nestructurate. s-a incercat chiar alcatuirea unor tipologii a diferitelor categorii d comportamente delincvente. Deşi are meritul de a sesiza diferenţele dintre primele doua tipuri de comportament. caracterizând pe cei minori care au beneficiat d condiţii adecvate de socializare familială şi şcolară. respectiv. această clasificare utilizează criterii diferite. incluse de fapt in aria predelincventei juvenile. si uramatoarele doua (care necesita intervenţia social-juridica şi. pana la forme de comportament grave si deosebit de grave. fiind scăpaţi de sub supravegherea părinţilor şi a şcolii. 2) comportament predelictual . 3) comportament delictual propriu-zis . tipul de delict săvârşit. pe baza analizei etiologice şi predictive a minorilor internaţi am alcătuit o tipologie sumară a diferitelor comportamente delincvente juvenile : 1) comportamente delincvente ocazionale. 2) comportamente delincvente structurate. atât de natura social-juridica. caracterizând pe acei minori cu un nivel scăzut de 69 . cat şi de natură psihologică şi psihiatrică (cum ar fi. antecedentele socioeconomice şi culturale ale mediului din care provine tânărul. de pildă. cu un grad scăzut de periculozitate socială.

nu s-a reuşit recuperarea lor. 3) comportamente delincvente recurente. privarea de libertate fiind foarte costisitoare şi foarte puţin ineficientă la o analiză cost/beneficiu.integrare socială şi profesională şi care prezintă dificultăţi de adaptare. medii parazitare. se impune adoptarea unor măsuri speciale de resocializare a făptaşilor minori. Deşi au fost sancţionaţi în mod repetat. unde au fost „socializaţi” şi „învăţaţi” într-un spirit agresiv şi violent. minciună. mai există şi problema economica a ineficienţei acestor măsuri. pe viitor ar fi utilă considerarea unei reforme a sistemului în sensul asigurării respectării drepturilor copilului : o înfiinţarea unor instanţe speciale pentru copii . Ele definesc pe acei minori care provin. viol. prin internarea lor în şcoli speciale de muncă şi reeducare cu regim sever. fiind internaţi de mai multe ori în şcolile de profil. de regulă. concretizate în delicte de omor. tulburări de comportament sau de socializare. prostituţia şi perversiunile sexuale şi terminând cu violurile. Astfel. cerşetorie. CONCLUZII ŞI PROPUNERI Practica ne arată că minorii internaţi în centrele de reeducare şi închisorile de minori se confruntă de foarte multe ori cu grave încălcări ale drepturilor lor. Pe lângă toate aceste aspecte. existând posibilitatea ca cineva să rămână în custodie foarte mult timp până când pedeapsa să-i fie pronunţată. vătămări corporale grave etc. cu o deosebită periculozitate socială. 70 . tâlhăriile şi omuciderile. începând cu un limbaj obscen. din medii de socializare „negativă”. tâlhărie. Întrucât asemenea acte sunt comise prin violenţă şi agresivitate sporită.

o Justiţie folosind spaţii puse la dispoziţie de Prefectură . deciziile referitoare la minor implică şi familia . atât în rândul minorilor delincvenţi. care să stipuleze următoarele : supune consecinţelor acestor acte . să se asigure un contact eficient şi terapeutic între victimă şi agresor . să se evite pe cât posibil un proces greoi şi contactul cu justiţia formală. care să fie pregătiţi în lucrul cu copii . acest proces să fie utilizat omului şi al celor ce se ocupă de copii .o . o dezvoltarea de programe de popularizare a drepturilor copilului. creşterea rolului organizaţiilor care au ca obiect respectarea drepturilor dezvoltarea de alternative viabile la sancţiunile cu privarea de libertate . o crearea unor centre /servicii de arest preventiv pentru minori care să organizarea de minicentre de reeducare în subordinea Ministerului de desfiinţarea centrelor de reeducare de mari dimensiuni . minori. doar pentru integrarea şi corectarea copilului şi nu pentru excluderea şi marginalizarea lui . a Codului de aparţină de Primării sau să fie în subordinea Ministerului de Justiţie . să se evite privarea de libertate a tânărului. cât şi al cadrelor ce lucrează în locurile de detenţie angajarea în sistem a unor specialişti pe problemele drepturilor copiilor o dezvoltarea de servicii sociale de stat şi private care să monitorizeze gradul de respectare a drepturilor copilului . dezvoltarea unui sistem de justiţie recuperativă şi nu punitivă pentru tânărul implicat îşi asumă răspunderea pentru actele săvârşite şi se copilul să fie implicat în deciziile care îl privesc . e. aplicarea legii probaţiunii. modificarea legislaţie în vigoare. d. o o o a. c. în sensul 71 . mai exact a Codului Penal. b. f. a Decretului 575/1972. o o Procedură Penală.

în mod corelativ va trebui să includem şi obligaţii şi. implicit. în funcţie de aptitudinile. Acordând drepturi sporite tinerilor în societate. trebuie să evităm pe cât posibil multiplicarea textelor legislative care să includă norme prohibitive pentru tineri şi să extindem prescripţiile normative ce permit accesul nelimitat al acestora spre statusuri sociale superioare. pentru reţinerea pe durata a 24 de ore la sediul poliţiei să fie solicitat de îndată serviciul de urgenţă de asistenţă socială.că odată arestat. în acest sens. ale cărei tradiţii pot fi valorificate. Având în vedere. adoptarea unor măsuri de stimulare economică a familiilor cu dificultăţi financiare. şcolii. se impune revitalizarea funcţiilor de bază ale instituţiilor sociale cu rol educativ şi de control social. măsurile de prevenţie şi profilaxie sunt mai dificil de elaborat (neavând încă dimensiune reală a fenomenului) şi aplicat (neavând încă o legislaţie statuată în acest domeniu). un minor să fie chemat serviciul de probaţiune şi. a unui nou cadru al dreptului familiei tinere ca şi a uni cod moral şi penal pentru faptele săvârşite în perioada minoratului etc. La nivel macrosocial. cu necesitate. în primul rând. capacităţile şi competenţa lor profesională şi culturală. Întrucât familia reprezintă factorul primordial al socializării morale şi al integrării adolescentului în societate se impune. Oricum. clubului de tineri etc. într-un sens benefic pentru protecţia şi ocrotirea familiei şi adolescentului care 72 . întreprinderii. ale familiei. cea de a respecta legile şi normele de convieţuire socială dezirabile. care au în creştere sau întreţinere copii minori. elaborarea unei noi legislaţii a muncii pentru tineri. Acelaşi lucru este valabil şi pentru familiile alcătuite din părinţi handicapaţi fizic ori psihic sau care au în întreţinere copii handicapaţi. în primul rând. La nivel microsocial. O altă măsură de politică familială vizează mărirea numărului de instituţii de asistenţă socială.

„problemă” şi a unor centre specializate pe delincvenţă juvenilă şi consiliere a minorilor şi adolescenţilor care au comis fapte reprobabile. Editura Enciclopedică. Editura Medicală.între normalitate şi devianţă). 1985 73 .ridică probleme de adaptare şi comportare socială. Introducere în sociologia delincvenţei juvenile (Adolescenţa . a unor grupuri de lucru specializate în cauzele cu copii . Introducere în sociologia devianţei. 1990 2. BIBLIOGRAFIE 1. RĂDULESCU SORIN M. în cadrul centrelor şi cabinetelor de consiliere familială. BANCIU DAN. BANCIU DAN. Bucureşti. De asemenea. RĂDULESCU SORIN M. Bucureşti. VOICU M. propun înfiinţarea şi multiplicarea..

Bucureşti. RĂDULESCU SORIN M. VOICU M. Elemente de asistenţă socială. 1976 6. RĂDULESCU SORIN M. 1987 4. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Codul juristului DRAGOMRESCU V. 8.3. 1999 NEAMŢU GEORGE. ION FILIPESCU Tratat de dreptul familiei. Bucureşti. 1989 7. CODUL PENAL. BOCANCEA CRISTIAN. BANCIU DAN. 5. publicată cu sprijinul Programului DAPHNE al Comunităţii Europene 10. Psihosociologia comportamentului deviant. Editura ALL. Devianţă comportamentală şi boală psihică. Bucureşti. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 9. Bucureşti. RUXANDRA RĂŞCANU Psihologie medicală şi asistenţă socială. Editura Academiei Republicii Socialiste România. Societatea Ştiinţă şi Tehnică. Bucureşti. 1999 PITICARIU MIRCEA. 74 .. 1996 Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului.. Adolescenţii şi familia. Editura Polirom.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful