You are on page 1of 336

,,Demonstrezi tot ceea ce vrei; adevărata greutate

constă în a şti ceea ce vrei să demonstrezi"

Alain (Emile) Chartier (1868—1951)

Prefaţă
Apariţia, la anumite intervale de timp, a unei lucrări privind alcătuirea geologică a
teritoriului Romaniei, sau pe scurt Geologia Romaniei, a cărei editare a intrat in tradiţia
Editurii Tehnice, este dictată, în primul rînd, de necesitatea ordonării şi integrării
cunoştinţelor cronostratigrafice, petrografice, tectonice etc. într-un model geostructural
coherent şi în acord cu noile concepte care-şi fac loc în gîndirea geologică. Fără această
ordonare şi integrare, datele amintite, oricît de riguros ar fi contabilizate, rămîn potenţe
nevalorificate, asemenea unei grămezi de pietre fără nici o semnificaţie edilitară.
Dimpotrivă, selectate după valenţele lor intrinsece şi utilizate, fiecare realizare în
cunoaşterea geologiei teritoriului Romaniei devine un element constitutiv indispensabil.
În mod firesc, cu aceleaşi elemente de bază se pot imagina diferite modele
geostructurale căci, prin definiţie, un model trebuie, în spiritul aceleaşi filosofii
geologice, să admită şi alte modele; de unde decurge fecunditatea fiecărui model şi, în
acelasi timp, caracterul său efemer.
Dacă „Aventurile unui geosinclinal" astăzi poate fi luată doar în înţelesul propriu
al cuvîntului, J. Aubouu, prin această lucrare, oferea un model structogenetic de o
excepţională valoare, care a marcat în ştiinţa geologică un real progres. Conceptul
tectonicii globale este departe de a nega teoria geosinclinală; dimpotrivă, o completează
şi o extinde de o asemenea manieră, încît noua teorie capătă de-a dreptul caracter
revoluţionar. În asemenea situaţie, însăşi denumirea de geosinclinal pare o cămaşă mult
prea strîmtă şi incomodă, iar înlocuirea acesteia prin conceptul de arie labilă se impune că
soluţia cea mai adecvată.
Şi teoria pînzelor suferă şi va suferi ajustări sensibile căci, de fapt, procesele de
subducţie sînt acelea care generează coliziuni şi suprapuneri tectonice de mare anvergură.
Cu alte cuvinte, subîmpingerea declanşează potenţialul geotectonic care determină
deformările de prim ordin ale ariilor mobile, deformări care ar putea fi denumite „pînze
de coliziune". Toate celelalte rearanjări se produc în cadrul „pînzelor de coliziune", încît
constituie elemente secundare ale acestora din urmă. încadrarea lor în rîndul pînzelor în
general, fără o ierarhizare riguroasă, poate conduce la înţelegerea şi crearea unei imagini
deformate a aranjamentului arhitectural al unei porţiuni din scoarţa terestră.
În cadrul Orogenului Carpato-Balcanic, care se individualizează ca segment
geostructural alpin între Bazinul Vienei şi Marea Egee, teritoriul României ocupă o
poziţie cheie pentru descifrarea structogenezei acestuia. În nici o altă parte a ariei
carpato-balcanice nu se poate urmări o secţiune transversală, între sutura majoră
tethysiană a Vardarului şi marginea plăcii euroa-siatice, în care să se recunoască atît de
clar şi complet zonele de structuri corespunzătoare paleozonelor care au generat edificiul
carpato-balcanic. O simplă privire asupra imaginii geologice a teritoriului României este

deajuns pentru a recunoaşte o alternanţă de suturi ofiolitice provenind din paleozone de
expansiune secundară intracontinentală, cu arii de crustă continentală deformată sau nu în
ciclul alpin. Această situaţie sugerează că edificiul carpato-balcanic a provenit din
dezmembrarea succesivă a marginii active a plăcii euroasiatice şi implicarea părţilor
detaşate în structurile alpine. Lucrarea de faţă încearcă argumentarea viabilităţii unui
atare model.
AUTORUL

Încadrarea geostructurală a teritoriului României.

Partea întîi UNITĂŢILE DE VORLAND
1. Platforma Moldovenească
1.1. Stratigrafia
1.2. Tectonica.
Bibliografie.
2. Platforma Valahă.
2.1. Stratigrafia
2.2. Tectonica.
Bibliografie.
3. Platforma sud-dobrogeană.
3.1. Stratigrafia
3.2. Tectonica.
Bibliografie.
4. Masivul central-dobrogean.
4.1. Stratigrafia
4.2. Tectonica.
Bibliografie.
5. Orogenul nord-dobrogean
5.1. Unitatea Măcin
5.1.1. Stratigrafia.
5.1.2. Tectonica.
5.2. Unitatea Niculiţel
5.2.1. Stratigrafia.
5.2.2. Tectonica.
5.3. Unitatea Tulcea.
5.3.1. Stratigrafia.
5.3.2. Tectonica.
5.4. Culoarul Babadag.
5.4.1. Stratigrafia.
5.4.2. Tectonica.
5.5. Depresiunea Predobrogeană
5.5.1. Stratigrafia.
5.5.2. Tectonica.
Structogeneza şi evoluţia vorlandului carpatic.
Bibliografie.

Partea a doua UNITĂŢILE CARPATICE
6. Carpaţii Orientali.
6.1. Zona cristalino-mezozoică
6.1.1. Unitatea central-estcarpatică.
6.1.1.1. Stratigrafia Masivele cristaline prealpine Sedimentarul preaustric.
6.1.1.2. Tectonica.
6.1.2. Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare
6.1.2.1. Stratigrafia Masivele cristaline prealpine învelişul sedimentar preaustric
Sedimentarul postaustric.
6.1.2.2. Tectonica.
6.2. Zona flişului
6.2.1. Subzona flişului intern
6.2.1.1. Stratigrafia
6.2.1.2. Tectonica flişului intern.
6.2.2. Subzona flişului extern
6.2.2.1. Stratigrafia
6.2.2.2. Tectonica flişului extern
6.2.3. Subzona klippelor transilvane şi a flişului transcarpatic
6.2.3.1. Stratigrafia
6.2.3.2. Tectonica.
6.3. Zona de molasă
6.3.1. Stratigrafia.
6.3.2. Tectonica.
6.4. Zona vulcanitelor neogene
6.4.1. Sectorul Oaş-Gutîi
6.4.2. Sectorul Ţibleş-Bîrgău.
6.4.3. Sectorul Călimani-Harghita
6.4.4. Consideraţii asupra vîrstei vulcanitelor.
6.4.5. Bazaltele cuaternare
6.5. Depresiunile intramontane
6.5.1. Depresiunea Comăneşti.
6.5.2. Depresiunea Bîrsei
6.5.3. Depresiunea Ciucului
6.5.4. Depresiunea Gheorghieni
6.5.5. Depresiunile Borsec şi Bilbor
6.5.6. Depresiunea Sighetului.
Bibliografie.
7. Carpaţii Meridionali
7.1. Autohtonul danubian
7.1.1. Stratigrafia.
7.1.1.1. Masivele cristaline prealpine
7.1.1.2. Învelişul sedimentar. Zona Sviniţa-Svinecea Zona Presacina Zona Cerna-Jiu
7.1.2. Tectonica autohtonului danubian
7.2. Pînza getică
7.2.1. Stratigrafia.

7.2.1.1. Masivele cristaline prealpine
7.2.1.2. Masivele de granitoide prehercinice
7.2.1.3. Învelişul sedimentar. Zona Reşiţa-Moldova Nouă . Zona Haţeg Zona Holbav-
Măgura Codlei Zona Vînturariţa Zona Rusca Montană. Zona Şopot Sedimentarul de pe
peticele de acoperire.
7.2.2. Tectonica pînzei getice.
7.3. Pînza de Severin
IA. Unităţile supragetice
7.4.1. Stratigrafia.
7.4.1.1. Masivele cristaline prealpine
7.4.1.2. Învelişul sedimentar.
7.4.1.3. Zona de solzi
7.4.2. Tectonica şi semnificaţia geostructurală a unităţilor superagetice
7.5. Magmatitele laramice
7.6. Depresiunile intramontane
7.6.1. Depresiunea Brezoi-Titeşti.
7.6.2. Depresiunea Petroşani
7.6.3. Depresiunile Haţeg-Streiu.
7.6.4. Depresiunea Caransebeş-Mehadia
7.6.5. Depresiunea Bozovici
7.6.6. Depresiunea Sicheviţa şi Culoarul Dunării
7.6.7. Depresiunea Bahna şi Culoarul Balta — Baia de Aramă.
7.7. Depresiunea getică.
7.7.1. Stratigrafia.
7.7.2. Tectonica.
Bibliografie.
8. Munţii Apuseni
8.1. Munţii Apuseni de Nord
8.1.1. Stratigrafia.
8.1.1.1. Masivele cristaline prealpine
8.1.1.2. Învelişul sedimentar. Sedimentarul domeniului de Bihor. Sedimentarul
domeniului de Codru. Sedimentarul domeniului de Biharia Sedimentarul postparoximal
8.1.1.3. Magmatitele laramice
8.1.2. Tectonica Munţilor Apuseni de Nord
8.1.2.1. Autohtonul de Bihor.
8.1.2.2. Sistemul pînzelor de Codru
8.1.2.3. Sistemul pînzelor de Biharia
8.2. Munţii Apuseni de Sud
8.2.1. Stratigrafia.
8.2.1.1. Masivele cristaline prealpine
8.2.1.2. Magmatitele ofiolitice.
8.2.1.3. Învelişul sedimentar prelaramic
8.2.1.4. Magmatitele laramice
8.2.1.5. Vulcanitele neogene
8.2.1.6. Vulcanitele bazaltice cuaternare
8.2.2. Tectonica Munţilor Apuseni de Sud

8.3. Depresiunile intramontane
8.3.1. Depresiunea Brad-Săcărîmb
8.3.2. Depresiunea Zlatna-Almaş.
8.3.3. Depresiunea Roşia Montană
Bibliografie.
9. Depresiunile interne şi zonele adiacente.
9.1. Depresiunea Transilvaniei
9.1.1. Stratigrafia.
9.1.2. Tectonica.
9.2. Depresiunea Pannonica
9.2.1. Stratigrafia.
9.2.2. Tectonica.
9.3. Ridicarea Şimleu
9.3.1. Stratigrafia
9.3.2. Tectonica.
9.4. Depresiunile adiacente
9.4.1. Depresiunea Baia Mare.
9.4.2. Depresiunea Borodului.
9.4.3. Depresiunea Beiuşului.
9.4.4. Depresiunea Zarandului.
9.4.5. Depresiunea Făget
9.4.6. Depresiunea Lugojului
9.4.7. Depresiunea Oraviţei
Bibliografie.
10. Evoluţia teritoriului României în Cuaternar.
10.1. Stratigrafia Cuaternarului
10.2. Mişcările neotectonice.
10.3. Urmele activităţii umane asupra Cuaternarului.
Bibliografie
11. Încadrarea ariei carpatice în ansamblul geostructural alpin şi sud-est european.
12. Elemente de geocronologie
Bibliografie generală

Încadrarea geostructurală a teritoriului României

Structura geologică actuală a teritoriului României se încadrează în ansamblul
unităţilor structogenetice majore ale Europei.
Două sînt ansamblurile geostructurale majore în care se încadrează unităţile geologice
structurale din ţara noastră.
Un prim ansamblu îl constituie domeniul consolidat, adică regiunile care şi-au
încheiat evoluţia de arii labile înainte de începutul Mezozoicului; cu alte cuvinte,
regiunile care nu au fost afectate de cutările orogenezei alpine.
Cel de al doilea ansamblu îl constituie domeniul alpin care corespunde marginii
active a plăcii continentale euro-asiatice şi include ariile cutate în orogeneza alpină.
Domeniul consolidat, care se întinde şi în ţara noastră, în ansamblul geostructural
european aparţine la două unităţi structurale majore. Prima este Platforma est-europeană
care se întinde mult spre răsărit pînă în faţa Uralilor. Cea de a doua unitate consolidată
este aceea dintre Balcani, Carpaţii Meridionali şi Dobrogea de Nord (linia Peceneaga —
Camena), constituind Platforma Moesică.
Din unităţile consolidate menţionate numai anumite părţi se întind şi în ţara
noastră. Astfel, din Platforma est-europeană, pe teritoriul României se găseşte numai un
sector limitat din partea ei sud-vestică şi care constituie ceea ce geologii români au
denumit Platforma Moldovenească. Din Platforma Moesică, pe teritoriul României se
întinde jumătatea ei nordică în care se disting: Platforma Valahă (partea situată în faţa
Carpaţilor Meridionali), Platforma sud-dobrogeană (partea situată la est de Dunăre) şi
Masivul central-dobrogean.
Între cele două unităţi consolidate (Platforma Moesică şi Platforma est-europeană), se
găseşte o zonă care, parţial, în primele epoci ale ciclului alpin, a evoluat ca arie labilă. În
structura actuală aceasta constituie Orogenul nord-dobrogean.
Unităţile consolidate de pe teritoriul ţării noastre, precum şi Orogenul nord-
dobrogean, sînt situate în faţa arcului carpatic şi constituie Vorlandul acestuia.
Cel de al doilea ansamblu structural european, acela al regiunilor cutate în orogeneza
alpină, formează cele trei ramuri ale Carpaţilor româneşti care circumscriu Depresiunea
Transilvaniei. În alcătuirea geologică-structurală a ţării noastre, acestea constituie
unităţile carpatice.
Aşadar, unităţile geologice-structurale majore constituente ale teritoriului
României pot fi categorisite în unităţi de vorland şi unităţi carpatice (PI. I).

Partea întîi
UNITĂŢILE DE VORLAND

Vorlandul carpatic este alcătuit din mai multe unităţi geologice-structurale, care
diferă între ele prin anumite trăsături particulare. Astfel, în evoluţia lor geologică, toate
aceste unităţi au trecut printr-o etapă de zonă labilă, urmată de o etapă de stabilitate
(craton), adică au devenit sisteme cutate consolidate; însă nu toate au căpătat această
calitate în acelaşi timp.

1. O a doua distincţie ar fi aceea că unele din unităţile de vorland. Alte regiuni au rămas sisteme cutate. Jijia şi Bahlui (fig. Hartă geologică a Platformei Moldoveneşti: 1 — Cuaternar. cratonizate. care acoperă soclul cutat. 1. şi au suferit mişcări de coborîre redevenind arii de acumulare cu substrat consolidat. Din prima categorie (unităţi de platformă). În estul platformei se delimitează Depresiunea Jijiei situată la 30 m altitudine. 6 . Platforma Valahă şi Platforma sud-dobrogeană. 4 . I). în vorlandul carpatic sînt: Platforma Moldovenească. 3 — Kersonian. Prin urmare. au fost supuse eroziunii fiind nivelate. descoperite pe suprafeţe întinse şi supuse eroziunii. iar mai departe este acoperită. care curge paralel cu marginea Carpaţilor şi colectează toate cursurile de apă ce îşi au obîrşia în Carpaţii Orientali şi Prutul de la marginea estică a platformei cu afluenţii Băseul.Basarabian. o primă distincţie în rîndul unităţilor de vorland trebuie făcută în funcţie de vîrsta lor. însă a fost detectată prin foraje pînă în Valea Dunării. Limita sudică a platformei este dată de o linie ce ar uni localităţile Fălciu—Crasna —Tîrgu Plopana. 10 . în partea de nord-est se delimitează Podişul Sucevei. care se poate urmări la zi de la graniţa de nord pînă în Valea Trotuşului. Depozitele acumulate în această a doua etapă formează o cuvertură relativ groasă cvasiorizontală. Fig. PLATFORMA MOLDOVENEASCĂ Platforma Moldovenească este unitatea geologică consolidată care se întinde în faţa Carpaţilor Orientali. Tîrgu Neamţ. Din punct de vedere morfologic. 9 — domeniul carpatic. care prezintă un relief fragmentat distingîndu-se zone deluroase separate de culoare largi săpate de principalele rîuri: Siretul. la Drobeta-Turnu Severin (v. mai departe este acoperită. PI. Platforma Moldovenească se întinde în afara graniţelor continuîndu-se cu Platforma est-europeană (v. Reţeaua hidrografică este constituită din două rîuri principale: Siretul. 5 . căci unităţile de vorland se continuă mult şi sub edificiul carpatic. Suceava şi Moldova. Spre est şi nord-est. Limita dintre unităţile de vorland şi unităţile carpatice este dată de linia tectonică pericarpatică. 1). Astfel. de care este delimitată la suprafaţă prin falia pericarpatică. Platforma Moldovenească prezintă un relief de podiş (Podişul Moldovenesc). 2 — Pliocen. Aceasta din urmă se poate urmări de la graniţa de nord a ţării (localitatea Vicovu de Sus) spre sud trecînd prin localităţile: Păltinoasa. această limită este convenţională. 7 . deci platforme propriu- zise. . Acestea alcătuiesc cratogene. Din cea de a doua categoric sînt: Masivul central-dobrogean şi Orogenul nord-dobrogean.Bugiovian.Badenian. În partea de sud a Platformei Moldoveneşti se distinge Podişul Central Moldovenesc cu altitudini pînă la — 200 m. adică timpul de consolidare.falia pericarpatică. PI. Aceste regiuni constituie unităţi cu structură tipică de platformă.Volhinian. după ce au devenit sisteme cutate. I). ca atare. 8 — Cenomanian. pînă în Valea Trotuşului. Această limită corespunde unei falii care delimitează de fapt un compartiment mai coborît al platformei. într-un anumit sens. unde suferă o decroşare spre est. Buhuşi. Repartiţia formelor de relief este în strînsă dependenţă cu constituţia litologică a subsolului.

este eterogen şi eterocron. Bătrîneşti. sub depozitele mezozoice sau paleozoice au întîlnit argilite şi gresii verzui- cenuşii. Stratigrafie În alcătuirea Platformei Moldoveneşti participă şisturi cristaline. şisturi cu granaţi şi sillimanit. totul fiind străbătut de filoane pegmatitice. un comportament întrucîtva deosebit al soclului de la vest de Siret. Platforma Moldovenească este o unitate de vorland cu structură tipică de platformă. asemănătoare acelora din Dobrogea centrală. sub numele de Platforma Moldovenească este nu numai justificată ci şi alternativa cea mai judicioasă. Investigaţiile geofizice au pus în evidenţă.1. slab metamorfozate. alcătuind cuvertura. Secueni. la adîncimi în jur de l 000 m au interceptat şi au pătruns pe anumite adîncimi în formaţiuni foarte vechi. Bodeşti. Cîteva sonde săpate la vest de Siret. dar care au suferit o regenerare în Mezoproterozoic. 1. Cum aria consolidată din faţa Carpaţilor Orientali a funcţionat unitar ca platformă tipică încă înainte de desfăşurarea ciclului alpin. într-un singur foraj (la Todireni) s-a întîlnit un filon de roci bazaltice. care corespunde unei etape în care spaţiul respectiv a evoluat că domeniu stabilizat (cratonizat). aparţinînd deci Neoproterozoicului terminal — Eocambrianului. De aici caracterul heterogen şi heterocron al soclului Platformei Moldoveneşti. Lăsînd la o parte speculaţiile amintite şi altele care eventual s-ar mai putea face cu privire la şisturile verzi de la marginea vestică a Platformei Moldoveneşti.a. prin ataşarea unei noi arii care nu a mai suferit cutări cel puţin în ciclul alpin. în structura actuală. cum sînt acelea de la Iaşi. soclul Platformei Moldoveneşti de această factură este asemuit cu formaţiunile constituente ale Masivului Ucrainian (1750—2500 M. sau filoane de granite roz cu două mice. caracterul heterocron al soclului . Soclul. s-au întîlnit de asemenea. Pe întinsul Platformei Moldoveneşti între linia pericarpatică şi Rîul Prut au fost efectuate mai multe foraje care au atins soclul la diferite adîncimi. În ansamblu. mici corpuri de granite gnaisice. în timpurile prealpine. Acest fapt a făcut că în unele întreprinderi sa se vorbească de existenţa în vorlandul Carpaţilor Orientali a două unităţi de platformă.. cuvertura. desemnarea acesteia. din coroborarea datelor de foraj cu informaţiile oferite de investigaţiile geofizice rezultă că. soclul consolidat din faţa ţinuturilor carpatice actuale s-a lărgit spre vest. aşa cum a fost delimitată. Speculaţiile care s-au făcut că acestea ar reprezenta nuclee neoproterozoice reluate în mişcările paleozoice nu au nici o argumentare faptică. Aşa cum sugerează şi numele. şi formaţiuni sedimentare. Sondele forate la est de Rîul Siret.a) reprezentînd prelungirea spre sud-vest a acestora. în care la Bodeşti s-au identificat asociaţii palinologice cu Protosphaeridium. şisturi migmatice cu ochiuri de microclin etc. reprezentate în principal prin şisturi cristaline mezometamorfice. care constituie soclul. În alcătuirea ei se distinge un etaj inferior cutat (soclul) şi un etaj structural superior. Todireni etc. Roman. Acestea sînt constituite în cea mai mare parte din gnaise plagioclazice cu biotit. ca acelea de la Bacău. care arată Mezoproterozoicul. una est-europeană cu soclu mezoproterozoic şi alta central-europeană cu soclu baikalian. Acestea au arătat că etajul inferior al platformei. suprafaţa acestuia avînd o înclinare mai mare spre Carpaţi. cutate. Analizele radiometrice prin metoda K-Ar efectuate pe biotit şi feldspaţi potasici au indicat vîrsta între 1 000 şi 1 600 M. de asemenea.

se poate conchide că falia Solea marchează marginea vestică a soclului mezoproterozoic. Jean Renaud. 2). că la vest de Siret soclul este mult coborît după o falie constituind falia Siretului (fig. Macarovici. Natalia Trelea. adică . este mai greu de precizat. Valea Seacă. I. Cobălcescu. FPC — falia Pcceneaga-Camena. 3 — soclul baikalian. Violeta Iliescu şi mulţi alţii. Tg. Extinderea lor mai departe spre nord nu este cunoscută în limitele graniţelor ţării noastre. urmat de I. Judecînd după caracterele litofaciale. Investigaţiile geofizice indică existenţa unei falii aproximativ la meridianul localităţii Solea şi a alteia mai spre vest. Fig. 6 — Orogenul nord-dobrogean. sugerează că acest soclu afundat este acelaşi ca şi la est de Siret şi că limita Platformei est-europene s-ar afla undeva mai spre vest. se poate avansa ideea că falia Bicaz—Cîmpulung ar reprezenta limita estică a domeniului baikalian reprezentînd prelungirea faliei Peceneaga—-Camena.diferenţiind-o de Platforma est-europeană. cert este că forajele de la vest de Siret nu au mai atins soclul. FGSG — falia Galaţi — Sf. Gheorghe. FV — falia Vaslui. 4 — soclu de origine nord-dobrogeană. Simionescu. Neamţ) care diferă ca litofacies de acelea de la est de Siret. Limita dintre soclul mezoproterozoic şi cel baikalian sau. pe de altă parte. Cert este că în Moldova centrală structurile baikaliene iau contact cu soclul mezoproterozoic. luîndu-se în consideraţie situaţia din Dobrogea de Nord. Dacă se mai adaugă faptul că în cîteva foraje efectuate în zona dintre cele două falii (Solea şi Bicaz—Cîmpulung) s-au întîlnit depozite paleozoice cutate (Putna. FSR — falia Siretului. N. pe aliniamentul localităţilor Bicaz—Cîmpulung Moldovenesc. însă au traversat depozite mezozoice şi paleozoice asemănătoare acelora de la est de Siret. b — fundament de origine nord-dobrogeană). FFP — falia Fălciu-Plopana. 2 — soclul mezoproterozoic est-european. Corelînd situaţia de aici cu ceea ce se cunoaşte în Dobrogea de Nord. FS — falia Solea. Bica leneşi. mai exact. de pildă Platforma Moesică. Cît despre opinia că formaţiunile de la marginea vestică a Platformei Moldoveneşti ar reprezenta structuri caledoniene şi că s-ar continua spre sud/sud-est urmărind marginea soclului mezoproterozoic aceasta nu poate fi susţinută decît în contextul mai larg. Cuvertura. limita vestică a Platformei est-europene. Schiţa structurală a soclului Platformei Moldoveneşti şi a ţinuturilor sudice: 1 — linia pericarpatică. Aceasta a constituit obiectul de cercetare a multor geologi începînd cu Gr. pe de o parte. De altfel mai sînt şi alte platforme heterocrone. FT — falia Trotuşului. 2. FP — falia Palazu. iar structurile dintre aceasta şi falia Solea s-ar corela cu caledonidele şi hercinidele din Dobrogea de Nord. Atanasiu. Remanierea lor masivă în formaţiunile unităţilor carpatice nu lasă nici o îndoială asupra răspîndirii largi a acestora. Straja. Această situaţie arată. şisturile verzi din partea vestică a Platformei Moldoveneşti ar reprezenta prelungirea acelora din Dobrogea centrală. Acumularea depozitelor care constituie cuvertura Platformei Moldoveneşti corespunde timpului cînd spaţiul moldav a evoluat că regiune consolidată. P. Spre vest însă se continuă pe o anumită distanţă sub Orogenul carpatic. Peste soclul Platformei Moldoveneşti se dispune transgresiv şi discordant o suită de depozite sedimentare cu grosime foarte diferită. 5 — Depresiunea Predobrogeană (a — fundament de origine est-europeană.

la care se adaugă o asociaţie de conodonte cu Acodus bicostatus. Acestea sînt reprezentate printr-o alternanţă de gresii silicioase . Ivăneşti şi altele s-au întîlnit gresii silicioase. — Carboniferul.3). Primodus excavatus. Despre prima transgresiune marină. ci prezintă discontinuităţi cu durate inegale (fig. Drept urmare. indicînd Ludlovianul. Însă. Depozite siluriene au fost întîlnite în toate forajele adînci de pe întinsul platformei. Magdalena Iordan a descris o asociaţie cu Bohemograptus bohemicus. a durat pînă spre sfîrşitul Carboniferului. se apreciază că sînt prezente toate cele trei etaje ale Silurianului (Llandoverian. cel puţin deocamdată. depozitele presiluriene nu sînt fosilifere. Suita depozitelor presiluriene se încheie cu un pachet de gresii avînd în bază un nivel microconglomeratic în care sînt remaniate argile negre rulate. — Devonianul. eroziunea a îndepărtat o parte din depozitele acumulate. care pot atinge 100 m grosime. alternînd cu argile brune sau violacee iar pe alocuri s-au interceptat şi calcare. s-au obţinut unele date care permit sa se presupună că acestea ar putea eventual aparţine Proterozoicului superior terminal Cambrianului şi Ordovicianului. Leptaena rhomboi- dalis. În partea sud-estică faciesul devine calcaros incluzînd calcare şi marnocalcare negricioase cu intercalaţii de argile siltice. începînd cu Devonianul. Paltodus unicostatus etc. ci a cunoscut mai multe faze de exon-dare. — Silurianul. Ludlovian). au fost întîlnite depozite atribuite Carboniferului. precum şi asociaţii de foraminifere aglutinante şi ostracode. Pe baza asociaţiilor fosile şi prin corelare cu ceea ce se găseşte pe Valea Nistrului. în forajele de la Crasna. Chonetes striatella. Suita depozitelor presiluriene este cunoscută în aria soclului mezoproterozoic şi debutează printr-un nivel de gresii cuarţoase. care pot avea 400—600 m grosime. Tot în zonele de margine. care indică Devonianul inferior. depozite paleozoice nu se mai întîlnesc decît în zonele de margine ale platformei. Wenlockian. Raportarea riguroasă la scara cronostratigrafică a depozitelor acestui prim ciclu pe baza paleontologice certe se poate face începînd numai din Silurian. Din asemenea depozite N. spre deosebire de aceasta din urmă. Tentaculites ornatus. Primul ciclu de sedimentare. Macarovici menţionează o asociaţie cu Favosites forbesi. în forajele de la Rădăuţi şi Botoşani. s-au identificat depozite care amintesc şisturile cu graptoliţi. Astfel. mai afundate. Eucrinurus punctatus etc. Formaţiuni sedimentare presiluriene. în continuare se dezvoltă o suită monotonă reprezentată printr-o alternanţă de gresii şi şisturi argiloase de culoare închisă. însă nu în tot acest timp aria moldavă a fost acoperită de ape. cu excepţia unor asociaţii palinologice cu Protosphaeridium tu- berculiferum şi a altor cîteva urme fosile insuficient de concludente. Atrypa reticulară. violacee sau brune. suita de depozite din cuvertură nu este o succesiune stratigrafică neîntreruptă. În partea vestică şi nordică a platformei. Diversograptus nilsscni etc. încît figurarea pe coloana stratigrafică ca depozite presiluriene par soluţia cea mai judicioasă. Pentru depozitele mai vechi. care a urmat după consolidarea ansamblului cutat ce a dat naştere soclului. Din asemenea depozite. în Platforma Moldovenească. În faza de exondare care a urmat Carboniferului.intervalul Paleozoic—Cuaternar. se poate spune doar că a avut loc înainte de Silurian. grosiere sau gresii arcoziene. în forajul de la Crasna s-a identificat graptolitul Dictyonema sp. Din acestea. mai ales dacă se încearcă o corelare cu ceea ce se cunoaşte pe Valea Nistrului. cu unele întreruperi neesenţiale.

3 — calcare şi marnocalcare cu . În tot acest interval de timp. la începutul Ncocretacicului a avut loc o transgresiune majoră care a acoperit întreg spaţiul moldovenesc. O primă ingresiune peste uscatul moldovenesc a avut loc spre sfîrşitul Jurasicului iar o a doua pe la mijlocul perioadei cretacice. Macarovici şi P. Hedbergella globigerinelloides) indicînd Albianul. aceste depozite sînt atribuite Neojurasicului. cu ostracode. unde peste depozitele jurasice s-au întîlnit marne. Numai zonele de margine dinspre vest şi sud-vest au fost temporar acoperite de ape. reprezentată prin marne. Thurammina echinzta Trepeilopsis spiralis etc. Prin comparaţie cu ceea ce se cunoaşte în alte unităţi ale vorlandului. mai ales în jumătatea ei nordică. În acest interval s-au acumulat depozite care au fost interceptate de foraje pe toată întinderea platformei. 3. În partea vestică a Platformei Moldoveneşti. — Cretacicul superior. Din gresiile şi nisipurile glauconitice provine o faună cu Exogyra columba şi Chlamys orbicîdaris. Coloana stratigrafică sintetică a Platformei Moldoveneşti. Apele care s-au retras spre sfîrşitul Jurasicului au mai cunoscut o ingresiune în Mezocretacic. care a evoluat ca atare pînă la sfîrşitul Cretacicului. Jeanrenaud): l — calcare şi marnocalcare cretoase. Se poate aprecia că aceste depozite aparţin intervalului Turonian—Senonian. deasupra Cenomanianului s-au identificat depozite în general calcaroase-grezoase-silicioase. 4). forajele au traversat o suită de depozite de cca. prin foraje s-au întîlnit gresii calcaroase conţinînd foraminifere aglutinate (Globigerina infracretacea. 200 m grosime. care indică vîrsta cenomaniană a depozitelor în cauză. Fig. Fig. pe o arie mult mai întinsă. 2 — conglomerate şi nisipuri. Prin foraje s-a stabilit că sub aceste depozite cretoase cu silexuri se găseşte un pachet de gresii şi nisipuri glauconitice de 30—50 rn grosime care stau direct pe depozite paleozoice. Urmele acesteia au fost identificate în forajele din jurul oraşului Rădăuţi. Astfel. deasupra depozitele paleozoice. Th. apele Prutului au deschis pe cîţiva metri grosime un pachet de calcare şi marne cretoase cu concreţiuni de silex (fig. prisme de inocerami şi foraiminifere printre care Globotruncana stuarti. Văscăuţanu menţionează o faună cu Holaster laevis. briozoare. ajungînd pînă la Tîrgu Frumos. calcare şi gresii calcaroase avînd în jur de 100 m grosime. cu intercalaţii subţiri de anhidrite. iar din pachetul de marnocalcare cretoase de deasupra. Vîrsta carboniferă decurge din asociaţia cu Psimisphzera cavx. În jumătatea vestică a Platformei Moldoveneşti. — Mezozoicul. atribuite Apţianului. în Depresiunea Bîrladului de pildă. — Jurasicul. G. Transgresiunea majoră din Neocretacic a acoperit întreaga Platformă Moldovenească. însă sînt deschise şi la zi pe Valea Prutului între localităţile Rădăuţi—Prut şi Livezeni.verzui şi calcare vărgate. Mai spre sud şi sud-vest. tot prin foraje. sugerînd faciesul purbekian. marginala etc. — Cretacicul inferior. la Crasnoleuca. calcare şi dolomite brune sau roşietice. Secţiune la Crasnoleuca (după N. Faza de exondare care a început în Paleozoic s-a prelungit pînă la sfîrşitul Eocretacicului. Platforma Moldovenească a evoluat ca uscat. Ostrea canaliculata şi Lima globosa. cu Orbitolina conoidea şi Trocholina aptiensis. 4.

5 — gresii şi nisipuri. B. cu N. peratii. tnlocnllinoides. semnificativă pentru Cuisian. indicînd prezenţa Luteţianului bazal. argile şi marne cu Spiratella. 4 — bentonite. Conglomeratele trec lateral şi pe verticală la nisipuri silicioase albe. galensis etc. şi o micro-faună cu Bulimina acideata. 7 — nisipuri argiloase şi gresii. N. în forajele săpate la Mălini — Bacău (1230 m). Depozite eocene cu grosime în jur de 100 m au fost întîlnite la diferite adîncimi. Duseşti (3141 m). la Roman (12Z5m) Glăvăneşti (1881 m). N. elongata etc. Faza de exondare care a început la sfîrşitul Cretacicului a durat pînă în a doua jumătate a Miocenului. Grosimea lor creşte de la est unde atinge 20 m spre vest unde depăşeşte 400 m. partschi etc. Globorotalia vclascoensis. spaţiul moldovenesc evoluînd în continuare ca uscat. Orizontului de gipsuri îi urmează un pachet de argile nisipoase. G. suita badeniană se dispune peste depozite cenomaniene şi începe prin conglomerate cu fragmente de silex rulate. pernotus. 6 — calcare cu Şerpuia. Tg. N.. avînd în bază intercalaţii de bentonite. 4). spre marginea vestică a platformei. Sarmaţianul se caracterizează printr-un regim marin făcînd trecerea de la mediul marin normal la regimul lacustru de apă dulce care se vă instala în Pliocen. Bombiţă menţionează o asociaţie de foraminifere mari cu: Nummulites solitarius. Suita badeniană se încheie cu gresii şi marne cu Elphidium sp. în zona oraşului Bacău. (nisipurile de Miorcani). În Platforma Moldovenească Sarmaţianul corespunde unei faze de retragere a apelor mării. N. Globosus. este prezent numai Badenianul superior. — Sarmaţianul. Drept urmare. — Paleocenul este reprezentat printr-un pachet de depozite pelitice de cîţiva zeci de metri. au fost întîlnite în foraje pe toată întinderea platformei. — Badenianul include primele depozite cu care debutează Miocenul. O nouă transgresiune de amploare a avut loc în Mezo-miocen mai exact în a doua jumătate a Badenianului cînd apele au acoperit întreg spaţiul moldovenesc chiar depăşindu-l. din care provine o asociaţie microfaunistică cu Globigerina psendo-biilloides. fig. uronensis.Lithothmanium . N. deşerţi etc indicativă pentru Ilerdian. în zonele de margine a avut loc cel puţin o ingresiune în Paleocen care a cunoscut o oarecare extensiune în timpul Eocenului. În afară de acest facies detritic şi marnos-calcaros care se întinde pînă la sud de Liveni. Ammonia beccarii şi Spiratella sp. În profilul de la Crasnoleuca (v. spre sud şi vest se dezvoltă un facies lagunar reprezentat prin gipsuri a căror grosime creşte spre vest pînă la 60 m. plamtlatus. Ghindăoani (2779 m). s-au întîlnit calcare biomicrosparitice numulitice. La sfîrşitul Cretacicului se înregistrează o regresiune majoră. Neamţ (2406 m). cu Pectunciilus obovatuni şi Scutella stellata. Pecten elegans etc. Pe baza conţinutului paleontologic se consideră că în Platforma Moldovenească. Ca peste tot. Din ele G. depozite de această vîrstă apar pe anumite zone ce . Depozitele badeniene sînt deschise la zi pe Valea Prutului între localităţile Oroftiana de Sus şi Liveni. În acest interval însă. Neozoicul. În continuare se dezvoltă calcare şi marne cu Lithothamnium din care provine o faună că Ostrea digitalina. aquitanicus. Cuejdiu (4700 m). N. întîlnite în forajele din sudul şi sud-vestul platformei. — Eocenul este reprezentat în cea mai mare parte prin depozite detritice (gresia de Duseşti) şi cuarţarenite glauconitice (gresia de Glăvăneşti) care se îndinţează. Numai local. — Miocenul. cu N. N.

În suita depozitelor volhiniene. Potamides mitralis. Volhinianul sa nu depăşească 50 m grosime şi este reprezentat mai ales prin argile conţinînd o faună cu . Înspre est şi sud-est. E. Tapes vitalianus. fig. sau gresia calcaroasă de Hîrtopu—Nigoteşti care ar încheia succesiunea volhiniană. C. unele din ele fiind luate că nivele reper. macellum. Buglovianul este reprezentat printr-o alternanţă de nisipuri şi argile din care provine o faună cu Ervilia podolica. Se semnalează de asemenea prezenta evaporitelor cum sînt acelea de la Vîrful Dealului. la diferite nivele. aculeatum E. P.se eşalonează de la nord spre sud. depozite bugloviene se întîlnesc pe valea Prutului între localităţile Oroftiana de Sus şi Ştefăneşti. — Volhinianul. Rotalia beccarii etc. cu predominarea formaţiunilor detritice. C. În regiunea văii Siretului. se întîlnesc intercalaţii de grezocalcare sau gresii oolitice cu dezvoltare mai mult sau mai puţin continuă şi adesea foarte fosilifere. Acestea aflorează pe suprafeţe largi în treimea nordică a Platformei Moldoveneşti pînă la o linie ce ar uni localităţile Boroaia şi Sîntămăria (pe Prut) şi mai ales între Valea Siretului şi Valea Moldovei. Cu dezvoltare locală se întîlnesc şi depozite argiloase cu intercalaţii de cărbuni cum ar fi acelea din regiunea Fălticeni—Boroaia. S-au identificat pînă la opt asemenea nivele care au căpătat denumiri locale. În vecinătatea zonei subcarpatice depozitele volhiniene capătă un facies mai grosier. Sarmaţianul este reprezentat prin depozite variate. Se atribuie Volhinianului depozitele care urmează peste calcarele cu serpulide. Mactra eichwaldi. care s-ar situa spre partea superioară a suitei volhiniene. din care provine o faună cu Şerpuia gregalis. unde poate atinge 2 000 m. Grosimea lor atinge 500 m şi sînt reprezentate în general prin nisipuri şi argile cu predominarea unora sau altora din ele. În ansamblu. P. Elphidium rugosum. nodosoplicatum. În felul acesta se ajunge ca în regiunea oraşului Iaşi. odată cu reducerea în grosime a depozitelor volhiniene. Acestora li se adaugă o microfaună cu Qmnquelocttlina reussi. Grosimea depozitelor sarmaţiene este foarte modestă în estul platformei şi creşte spre vest şi sud- vest. Cardium ruthenicum. Depozitele atribuite Volhinianului dintre Siret şi Moldova includ printre altele: Ervilia podolica. fiind frecvente gresiile şi chiar prundişurile cu dezvoltare episodică. Sînt de asemenea frecvente variaţii laterale de facies. 1). C. Cardium lithopodolicum. cele mai vechi aflorînd în partea cea mai nordică şi cu cît sînt mai noi ocupă zone mai sudice (v. 4). Spre sud-vest. macellum etc. Abra reflexa. La zi. disjunctus etc. latisulcatum. dar se mai întîlnesc grezocalcare şi calcare dintre care calcarele oolitice constituie un element frecvent şi specific. Suita se încheie cu un nivel calcaro- grezos cu serpulide. depozite bugloviene au fost întîlnite prin foraje în regiunea Iaşi. Cardium lithopodolicum. Mactra eichwaldi etc. cum ar fi gresia de Burdujeni. Suita completă şi relaţiile cu depozitele subiacente se pot urmări în profilul din cotul pe care îl face Prutul la Zamca (v. alături de o microfaună cu Anomalinoides badensis. Se includ la Buglovian depozite argiloase şi nisipoase cărora li se adăugă calcare recifale cu serpulide. fig. unde de asemenea sînt fosilifere conţinînd ervilii şi cardiide. ruthenicum. gradie. unde au fost cercetate în detaliu de Bica leneşi. Mohrensternia înfiata şi o microfaună cu Elphidium regina. — Buglovianul. Porosononion subgranosus. Grosimea depozitelor bugloviene creşte de la est (20—30 m în regiunea Prutului) spre vest (100 — 150 m la vest de Siret). are loc şi o modificare litofacială care constă mai ales în dispariţia nivelelor de grezocalcare şi gresii oolitice. E. şi pe unele văi din nordul Moldovei între rîurile Siret şi Suceava.

Teodoxus bohotensis). încă din zona Văii Bahluiului. constituind stratele cu congerii. limita Volhinian/Basarabian este trasată la partea superioară (deasupra) a nivelului grezocalcaros de Hîrtop—Negotesti. În regiunea Prutului. miliolide şi statolite de miside. Pătruţ. negînd variaţiile laterale de facies. simionescui. În acest pachet de depozite se întîlnesc mai multe intercalaţii subţiri de depozite cu faună de apă dulce (Congeria neumayeri. etc. Depozite incluse la Basarabian aflorează în Moldova centrală. Unio moldavicum. nu indică o delimitare a unor cicluri de sedimentare. Cardium lithopodolicum. regina etc. care se întîlnesc încă din Volhinian. Grosimea redusă a depozitelor volhiniene din regiunea Iaşi şi lipsa nivelelor de gresii oolitice fac dificilă corelarea acestora cu depozitele volhiniene care aflorează în partea vestică şi nord-vestică a Platformei Moldoveneşti. E. Acest fapt creează unele incertitudini asupra corelării depozitelor din regiunea laşului cu acelea din regiunea dintre Siret şi Moldova. suita depozitelor basarabiene debutează printr-un pachet de argile cenuşii-albăstrui cu intercalaţii de nisipuri sau argile nisipoase alcătuind stratele cu Cryptomactra. ostracode. adică include depozite predominant psamitice şi subordonat pelitice. iar la diverse nivele se dezvoltă grezocalcare şi calcare oolitice. se remarcă o variaţie de facies. relevă şi o modificare în conţinutul paleontologic. Stratele cu Cryptomactra pesiuiseris. ultima alternativă este mai judicioasă şi fără îndoială mai aproape de realitate. în primul rînd prin lipsa speciei conducătoare Cryptomactra pesanseris. această asociaţie faunistică are afinităţi basarabiene. C. la sud de linia Boroaia—Drăguşeni—Lespezi—Hîrlău-Sîntamăria. ruthenicum. cum se susţine în unele interpretări. pesanseris avînd o anumită frecvenţă.Ervilia trigonula. specia C. spre Vaslui şi mai departe atingînd Valea Prutului în regiunea Fălciu. Odată cu schimbarea faciesului. Ca litofacies. în regiunea Văii Siretului şi mai departe pînă la Valea Moldovei. urmează argile şi grezocalcare lumaşelice cu Mactra vitaliana var. săracă în faună. În regiunea laşului. depozitele basarabiene. fie el şi mai puţin concludent. Potamides sp. C. Basarabianul prezintă aceleaşi caractere ca şi Volhinianul. fittoni. stratele cu Cryptomactra ating 270 m grosime şi au putut fi urmărite ca atare în lungul văii Bahluiului pînă în regiunea oraşului Hîrlău. coboară mult limita Volhinian/Basarabian fixînd-o sub prima intercalaţie de grezocalcare oolitice (nivelul de Pătrăuţi I). pînă la o linie ce ar pleca de la Bacău spre est urmînd cursul superior al Rîului Bîrlad. la care se adaugă frecvente miliolide şi statolite de miside. În opinia exprimată de Bica leneşi. de pildă. Astfel. De asemenea. Solen subfragilis. în sensul că în partea estică se dezvoltă faciesuri predominant pelitice. Elphidium macellum. Este de presupus însă că între speculaţiile care se pot face luînd ca argument lipsa unor fosile conducătoare şi aprecierile care se bazează pe un conţinut paleontologic. bărbaţi. în regiunea laşului. I. C. alături de o microfaună cu Porosononion subgranosus. Mai departe spre vest se remarcă o anumită schimbare de facies în sensul că depozitele devin predominant nisipoase. sînt urmate de o alternanţă de argile şi nisipuri în grosime de 80 m. În vecinătatea ariei subcarpatice se întîlnesc faciesuri grosiere (prundişuri). La aceasta se mai adaugă Mactra fabreana. Tapes gregarius. iar spre vest se trece la nisipuri şi argile cu intercalaţii de grezocalcare şi calcare oolitice. Prezenţa depozitelor cu faună de apă dulce. — Basarabianul. Cardium obsoletum. în consecinţă. ci este legată de retragerea treptată spre sud a mării sarmaţiene cu tendinţa de îndulcire a apelor care se va desăvîrşi . cu care se încheie Volhinianul. mai frecvent întîlnindu-se Mactra macarovicii. peste nivelul grezocalcarelor de Hîrtop—Nigoteşti.

Asemenea depozite se întîlnesc între Valea Prutului şi Valea Bîrladului. nisipuri (circa 150 m). Ultimele depozite atribuite Basarabianului sînt reprezentate prin nisipuri şi argile cu resturi de Unio şi Helix. În regiunea Văii Prutului. între Bîrlad şi Siret. La începutul Pliocenului numai marginea sudică a Platformei Moldoveneşti mai era ocupată de ape. pe alocuri oolitic. Din acest punct N. Ammonia beccarii. faciesul salmastră al Kersonianului este reprezentat prin calcare lumaşelice. fapt ce explică grosimea de 25 m a calcarelor oolitice de aici. Globigerina bulloides etc. fabreana.odată cu începutul Pliocenului. schimbarea de facies avînd loc nu numai lateral. acestea conţin şi o microfaună cu Elphidium macelhtm. care s-au retras limitîndu-se la actuala . în grosime de 30—40 m. Hipparion sebastopolitanutn. Potamides disjunctus etc. Ichtitherium hipparionum. Carpinus. precum şi la vest de Valea Siretului. M. Mai curînd însă că acest facies continental este legat de procese de retragere treptată şi îndulcire a apelor şi în nici un caz nu au semnificaţia unui nou ciclu de sedimentare. în regiunea Municipiului Bacău. Quercus. Grosimea calcarului de Repedea este de 3-5 m. Pe lîngă mactre mici. acestea din urmă marcînd un nou ciclu de sedimentare. Musculus sarma-ticus. În opinia lui P. iar în baza suitei se găsesc şi gresii calcaroase cu impresiuni de frunze de Populus. nivelul de Scheia îmbracă facies oolitic. În general. aparent. Acesta se întîlneşte în toată regiunea dintre Prut şi Siret. Peste calcarele oolitice de Repedea urmează un complex nisipos-argilos bogat fosilifer. Dealtfel. Solcn subfragilis. — Pliocenul. Depozitele deltaice ar putea aparţine Basarabianului terminal şi Kersonianului timpuriu. Gibbula beamnonti. Pătruţ înclină sa le considere ca termen final al Basarabianului. atinge 25 m prin însumarea şi a unor variaţii laterale de facies a depozitelor superioare oolitului de Repedea. argile nisipoase. Interpretarea depozitelor deltaice ca variaţie laterală de facies este soluţia cea mai plauzibilă. Laîirus etc. Vîrsta depozitelor deltaice este oarecum controversată. constituind nisipurile şi gresiile de Scheia cu o faună asemănătoare aceleia a calcarului de Repedea. Jeanrenaud. Cea mai nordică apariţie a depozitelor deltaice se întîlneşte în dealul Păun de lîngă Iaşi. argumentînd că prin foraje s-a dovedit că mai spre sud depozitele deltaice suportă depozite salmastre cu mactre mici. M. spre vest în regiunea văilor Siretului şi Moldovei. acestea ar reprezenta un facies lateral al depozitelor cu mactre mici aparţinînd deci Kersonianului. Se atribuie Kersonianului depozitele salmastre în care se găsesc mactre mici (Mactra bulgarica. Şi stratele cu Mactra macarovicii. Macarovici citează resturi de mamifere ca: Aceratherium incissivum. Porosononion subgranosus. la Repedea. Cardium fittoni. alături de care se mai află Mactra vitaliana. Se prezintă că un lumaşel constituit mai ales din Macira podolica. În partea mediană a acestuia se individualizează un orizont predominant grezocalcaros. ci şi pe verticală. caspia. orbiculata). în nisipurile de Scheia se întîlnesc depozite cu un amestec de faună salmastră şi de apă dulce constituind stratele de Bohotin. M. încă de la sfîrşitul Sarmaţianului s-a remarcat restrîngerea apelor şi trecerea la regim de apă dulce. Suita basarabiană continuă cu calcar oolitic de Repedea. punctul cel mai nordic de apariţie fiind Dealul Repedea de lîngă Iaşi. — Kersonianul. însă în Dealul Repedea. trec la depozite predominant nisipoase cu intercalaţii de gresii şi grezocalcare oolitice. I. peste depozitele cu Helix şi Unio atribuite Basarabianului urmează depozite deltaice reprezentate în principal prin nisipuri şi argile cu stratificaţie încrucişată.

Unio moldavicus etc. Hipparion. Ulmus bronni etc. Faliile în lungul cărora platforma este subşariată au orientarea NNV/ SSE. Carpinus grandis. Accrathcrium incissivum etc. În consecinţă. falia Solea s-ar situa între falia Siretului şi continuarea faliei Peceneaga—Camena. Zonele marginale. spre nord s-ar găsi mult mai spre vest continuînd falia Bicaz—Cîmpulung Moldovenesc acoperită de structurile carpatice. 2). aceasta îşi găseşte continuarea în falia Peceneaga—Camena. pe aria Platformei Moldoveneşti. pe care le decroşează (v. faliei Siretului i se suprapune o altă falie care aduce în contact structuri baikaliene cu Platforma est- europeană. În acest din urmă caz. cunoscute sub numele de „emerite de Nuţasca— Ruseni". Grosimea lor este de 100—150 m şi conţin o faună de moluşte cu Congeria panticapaea.Ruska din afara graniţelor ţării noastre. din Pliocen nu se găsesc decît depozite aparţinînd Meoţianului. Aria dintre Falia Peceneaga . Mişcările la care a fost supusă au fost doar mişcări de basculare dar care nu sînt străine de fazele paroxismale din zonele învecinate ce evoluau ca arii labile. moldavicum.Camena şi falia Solea ar reprezenta eventual prelungirea structurilor hercinice din Dobrogea de Nord. deşi unele din ele sînt mai vechi. fig. şi resturi de mamifere printre care Deinotherium gigantissimum. — Meoţianul. mai ales marginea vestică a platformei. marne şi argile. 2) O primă dislocaţie este falia Siretului. Spre sud-est se cunoaşte falia Plopana—Fălciu (falia Bistriţei) care are aceeaşi semnificaţie. suita meoţiană debutează printr-un pachet de cinerite andezitice cu intercalaţii de nisipuri. (v. întreg pachetul are o grosime ce variază între 10 m în regiunea Văii Prutului şi 80 m în Valea Siretului. Tectonica Platforma Moldovenească evoluînd ca regiune consolidată încă din Proterozoic are un aranjament tectonic ruptural specific unităţilor de platformă. au fost influenţate într-o mai mare măsură de mişcările orogenezei alpine. sensibil paralele cu structurile Carpaţilor Orientali. Coborîrea se face în trepte în lungul unor falii care afectează atît soclul cît şi cuvertura. Acestea au determinat înaintări şi retrageri ale apelor mării. În afara faliilor menţionate. care în procesul de sedimentare se reflectă în existenţa mai multor cicluri de sedimentare. Principala falie din această categorie este aceea care delimitează spre sud Platforma Moldovenească şi care urmăreşte direcţia . care delimitează o treaptă mai coborîtă a Platformei Moldoveneşti. Platforma Moldovenească este afectată şi de o serie de falii orientate aproape est-vest perpendiculare pe cele amintite. Asemenea falii se întîlnesc în partea sudică a platformei şi pun în evidenţă o coborîre a platformei şi în aceasta direcţie.2. Acestea au determinat o coborîre accentuată a marginii Platformei Moldoveneşti şi afundarea ei sub Orogenul carpatic. Acesta este urmat de depozite predominant nisipoase cu intercalaţii subţiri de argile şi gresii adesea cu stratificaţie încrucişată. Acestea urmează în continuitate de sedimentare peste depozitele chersoniene şi au aproximativ aceeaşi arie de răspîndire. 1. Prin foraje s-a dovedit înaintarea platformei sub orogen pe distanţa de cel puţin 15 km (forajele de la Frasin—Valea Moldovei). Traseul acesteea este puţin cunoscut.Depresiune a Bîrladului. Spre sud. şi ar marca limita vestică a Platformei est-europene corespunzînd faliei Rava . În sectorul dintre confluenţa rîurilor Trotuş şi Moldova cu Siretul. fig. Se cunosc de asemenea plante printre care Quercus robur pliocenica.

iar spre nord-est se întinde pînă la prelungirea liniei tectonice Peceneaga-Camena care o separă de promotoriul nord- dobrogean (fig. Inst. Falii de amplitudini mai modeste au fost detectate şi la nord de falia Fălciu— Tîrgu Plopana. Acad. 2. Univ. Barbu Z. Jeanrenaud P. Iaşi. (1906): Contribuţii la geologia Moldovei dintre Siret şi Prut. (1934): Mem. Platforma Valahă este separată de unităţile carpatice prin falia pericarpatică în lungul căreia este subşariată spre nord. Aceasta a fost detectată între localităţile Băneasa şi Crăieşti din Depresiunea Bîrladului şi constituie falia Trotuşului decrosînd prelungirea faliei Peceneaga—Camena. Geol. Adamachi. şt. (1968): St. Văscăuţanu Th. Cobălcescu Gr. (1971): Anal. îngroşarea depozitelor cuverturii din zonele de margine ale platformei. Plopana. Rom.I. (1967): St. st. sect. VII. X. cerc. Sect. (1928-29): Mem. XII. Iaşi. lasi. Bucureşti. Ianovici V. II. Bucureşti. Bucureşti. În ansamblu. Bucureşti. 2. Bucureşti. Văscăuţanu Th. Inst. tehn. Rom. (1958): Anal. (1988): Nouvelles donnees sur le Sarmatien de la Platforme Moldave (sub tipar). st. astfel. Rom. Univ. econ. XX. (1931): An. Evoluţia. s-a pus în evidenţă o falie la paralela oraşului Vaslui. lonesi Bica (1968): Stratigrafia depozitelor miocene de platformă dintre Valea Siretului şi Valea Moldovei. Univ.5). Rom. Rom. inclusiv a celor de vîrstă neogenă. XX.. Acad. (1963): Anal. 6. Inst. Macarovici N. geol. Rom. S. XV.localităţilor Fălciu—Bogdana—Tg. Aceasta de fapt delimitează o treaptă mai coborîtă a Platformei Moldoveneşti. relevă că faliile. Geol. IV. Ghenca C. Acad. Bucureşti. au fost active pînă în Neogen. unele . Platforma Valahă reprezintă jumătatea nordică a ariei consolidate dintre Carpaţi şi Balcani. Acad. (1929): An. Iaşi. deşi vechi. Văscăuţanu Th. Jeanronaud P. Geol. Spre est se întinde pînă la falia Dunării care o separă de unităţile dobrogene. PLATFORMA VALAHĂ Situată la nord de Dunăre. Rom. întrucîtva aparte în anumite perioade a acestei jumătăţi nordice. XIII. Iaşi. Acad. Rom. J. Giuşcă D. (1862): Rev. IX. sect. Contactul dintre soclul mezoproterozoic al Platformei Moldoveneşti şi unităţile de vorland de la sud este de asemenea tectonic fiind reprezentat printr-o falie profundă. cunoscută sub numele de Platforma Moesică. II. V. BIBLIOGRAFIE Atanasiu I. Bucureşti. sect. Rom. II. 5. sect. geogr. Ed. Simionescu I.. 5. Această înclinare o au şi depozitele cuaternare ceea ce înseamnă că este un rezultat al mişcărilor de basculare petrecute în Pleistocen. Platforma Moldovenească arată o înclinare spre sud-est cu 5—8 m/km. Bucureşti. Acad. Paghida Trelea Natalia (1969): Microfauna Miocenului dintre Siret şi Prut. Univ. 1-4. Pătruţ I. Bucureşti. Văscăuţanu Th. Astfel delimitată. 60/3. Bucureşti. (1935): Anal. (1945): Mem. Publ. Acad. Macarovici N. Iliescu Violeta (1973): D. Bucureşti. Ed.

prezintă mai pregnant fenomenul de divagare pe cursul inferior căpătînd orientarea vest-est. mai . Pătruţ. prin analogii cu unităţi învecinate. Paraschiv. străbate platforma în direcţia vest-est şi se varsă în Dunăre la sud de localitatea Giurgeni. justifică tratarea acesteia sub numele de Platforma Valahă ca parte integrantă a Platformei Moesice. În prelucrarea şi interpretarea datelor care au condus la obţinerea imaginii structurii geologice şi-au adus contribuţia N. În ansamblu. Cea mai pregnantă caracteristică a cursurilor de apă este schimbarea direcţiei de curgere (de la direcţia nord-sud trec la direcţia est/sud-est). fenomen cunoscut sub numele de „divagare" şi care nu este străin de existenţa unor falii în subsolul Cîmpiei Române. Fenomenul de divagare este determinat de zona de subsidenţă de pe cursul inferior al Siretului. Vedea şi Teleormanul sînt printre puţinele cursuri de ape ale căror izvoare nu depăşesc zona subcarpatică. Răileanu. este cunoscut prin investigaţii geofizice sau pe cale deductivă. Gr.1. Datorită numeroaselor foraje care s-au săpat pe toată întinderea platformei şi investigaţiilor geofizice. Ialomiţa. Stratigrafie În structura Platformei Valahe se disting uşor cele două etaje structurale. T. E. se varsă în Dunăre în apropiere de Olteniţa după ce primeşte NeajIovul pe dreapta şi Dîmboviţa pe stînga. în totalitate tributară Dunării. ea prezintă o morfologie cu caractere de cîmpie. prezintă anumite particularităţi impuse de evoluţia geologică recentă (cuaternară) a regiunii. Grigoraş. Buzăul pe cursul său mijlociu străbate partea nord-estică a Platformei Valahe orientîndu- se spre nord-est. Călmăţuiul. Soclul. 2. Principalele rîuri care străbat Platforma Valahă îşi au obîrşia în zona muntoasă. Formaţiunile soclului au fost deschise prin mai multe foraje în jumătatea vestică şi în partea nord-estică a platformei. Platforma Valahă prezintă un relief plat. Motrul izvorăşte din Muntele Oslea şi se varsă în Jiu în dreptul localităţii Gura Motrului. Muţiu şi mulţi alţii. şi cuvertura alcătuită din depozite sedimentare (fig. În consecinţă. D. Liteanu. care izvorăşte din partea sudică a Carpaţilor Orientali. În cea mai mare parte. R. Reţeaua hidrografică. soclul format în principal din şisturi cristaline. structura geologică a acestei unităţi este binecunoscută. care îşi adună apele din Munţii Făgăraş. corespunzînd în mare parte cu ceea ce în geografia fizică se cunoaşte sub numele de Cîmpia Română. Jiul îşi adună apele din zona depresionară a Petroşanilor şi se varsă în Dunăre la vest de localitatea Bechet. după ce primeşte pe dreapta Olteţul. Bandrabur. Argeşul. compartimentat de cursuri de ape cu văi largi. cel mai important rîu din zonă străbate Platforma Valahă de la nord la sud şi se varsă în Dunăre în apropiere de Turnu Măgurele. Platforma Valahă şi-a încheiat evoluţia că arie de sedimentare în Cuaternar cînd a fost colmatată. I. însă. după ce primeşte ca afluenţi Gilortul şi Amaradia pe stînga şi Motrul pe dreapta. îndeosebi geologi din industria petrolului. 6). Oltul.particularităţi structurale pe care le prezintă. precum şi faptul că se ia în consideraţie numai porţiunea de la nord de Dunăre.

La vest de Dunăre. şi formaţiunea şisturilor verzi — o prelungire a aceleia care apare la zi în Dobrogea centrală. Ţandărei etc. fig. spaţiul valah a fost din nou acoperit de ape spre sfîrşitul Liasicului. soclul valah a fost supus unor mişcări de basculare care au determinat transgresiuni şi regresiuni. în mod direct. Se poate afirma cu certitudine că Platforma Valahă are un soclu heterogen. Marea a dăinuit pînă la sfîrşitul Cretacicului iar în partea centrală poate chiar pînă în Eocen. străbătute de masive de granitoide. Formaţiunea şisturilor verzi alcătuieşte soclul părţii nord-estice a Platformei Valahe şi a fost interceptată prin mai multe foraje. şisturi cloritoase-cuarţ'itice şi cloritoşisturi cu porfiro-blaste de albit. A urmat o fază de exondare iar procesul de sedimentare se reia spre sfîrşitul Permianului şi durează pînă la sfîrşitul Triasicului. Acestea au fost cercetate prin numeroase foraje dintre care unele le-au străbătut în întregime. Se mai presupune că în jumătatea sudică. Sectoarele cu soclu de natură diferită sînt separate între ele prin falii majore (crustale). este de fapt prelungirea şisturilor verzi care formează Masivul central- dobrogean. După o nouă fază de exondare. Şisturile cristaline care formează soclul părţii sud-estice a Platformei Valahe nu sînt cunoscute în mod direct.fig. Cuvertura.ales Dobrogea de Sud. Acestea se reflectă în existenţa mai multor cicluri de sedimentare (v. Prima transgresiune care a urmat procesului de consolidare a avut loc în Paleozoicul timpuriu şi anume în Cambrian. Fazele de exondare care separă cele patru cicluri de sedimentare majore par sa fie ecoul paroxismelor tectogenetice din regiunile învecinate corespunzînd ultimelor faze ale orogenezei hercinice. granodiorite şi diorite cuarţifere. . în primul rînd din Carpaţii Meridionali şi în special din autohtonul danubian. Acestea alcătuiesc soclul pentru cea mai mare parte din jumătatea vestică a Platformei Valahe. Acestea sînt străbătute de corpuri intrusive alcătuite în principal din granite. ci a funcţionat ca un suport compartimentat prin falii profunde în mai multe blocuri care. În evoluţia ulterioară consolidării. meladiorite şi diorite. Acestea ar fi de tipul celor de la Palazu din Dobrogea de Sad. în anumite perioade. În fazele de submersiune. 6). cum ar fi acelea de la Bordei Verde. şisturile cristaline întîlnite la vest de Olt s-ar înscrie în grupa şisturilor cristaline mezometamorfice aparţinînd unui ciclu prebaikalian. pe soclul valah s-au acumulat depozite în grosime de mai multe mii de metri.5). Judecînd după situaţia şisturilor cristaline din ariile carpatice. Metamorfozarea slabă şi consolidarea acestora a avut loc în ciclul baikalian. fazei paleochimmerice şi fazei laramice. Şisturile cristaline mezometamorfice retromorfozate au fost întîlnite prin foraje la vest de Olt în zona Dioşti-Balş-Slatina (v. că în alcătuirea soclului intră şisturi cristaline mezometamorfice în mare parte retromorfozate. Pînă acum se cunoaşte. sau cel puţin în partea sud-estică a Platformei Valahe. unitar. Se întîlnesc de asemenea şi gabbrouri. atît în ceea ce priveşte alcătuirea litologică cît şi vîrsta consolidării. Forajele au mai arătat că grosimea cuverturii este foarte diferită de la un sector la altul. Ultimul ciclu de sedimentare s-a instalat în Badenian şi a durat pînă în Pleistocen. Procesul de sedimentare a durat pînă în Westphalian cînd se încheie primul ciclu de sedimentare. sînt reprezentate prin amfibolite. soclul este format din şisturi cristaline mezometamorfice de tipul celor cunoscute prin foraje de la Palazu (Dobrogea de Sud). şisturile verzi sînt mult coborîte după falia Dunării. datorită faptului că soclul nu s-a comportat ca un bloc rigid.

300 m grosime reprezentată prin marne şi şisturi argiloase. Din . cum este ridicarea Balş-Optaş. În partea vestică a Platformei Valahe se constată o îngroşare a Ludlovianului pînă la 1200 m. cum s-a întîmplat cu partea centrală a platformei.hirundo indicînd cu certitudine Ordovicianul. în zonele depresionare. Se poate afirma deci că în Platforma Valahă este prezent întreg Silurianul. Ţăndărei etc.s-au mişcat diferenţiat pe verticală. Bohemograptus boheniicus. au interceptat argilite negricioase micacee şi gresii calcaroase. în anumite epoci. au fost întîlnite în numeroase foraje şi au fost bine studiate în forajul de la Călăraşi. — Silurianul. Muţiu a determinat o bogată faună de trilobiţi printre care Pamdoxides paradăxissimus şi Peronopsis fallax. Ordovicianul. cu excepţia unor zone de ridicare. fiind reprezentate preponderent prin argile cu graptoliţi. în timp ce altele se ridicau că horsturi. adesea cu glauconit. unde se conturează Depresiunea Alexandriei. Lobograplus scanicus etc. Astfel. Optaşi etc. G. indicativă pentru Ludlovian. Din nivelele superioare provine o asociaţie cu Monograptus uncinatus. Acestea se întîlnesc pe toată întinderea platformei. În acest interval s-au acumulat depozite variate ca litofacies însă încadrarea lor în scara cronostrati-grafică s-a făcut pe baze paleontologice. Silurianul. depozitele de la partea inferioară a suitei devoniene sînt reprezentate preponderent prin argilite negre ce pot atinge 900 m grosime. la Craiova/Slatina. Extinderea depozitelor cambriene încă nu a fost conturată. din partea nord- vestică a platformei. Din astfel de depozite. din care R. care indică Mezocambrianul. Acestea amintesc faciesul şisturilor cu graptoliţi. Ciclul de sedimentare Cambrian-Westphalian. S-a identificat Cambrianul. Peste depozite ordoviciene. Spasov au identificat o asociaţie de graptoliţi cu Didymograptus extensus şi D. Depozitele aparţinînd Dcvonianului. Pachetul grezos-cuarţitic este urmat de o formaţiune pelitică de cca. însă numai în ultimul timp forajele de la Mitrofan şi Robeşti. Din nivelele inferioare ale suitei siluriene s-a identificat o asociaţie palinologică indicînd Llandoverianul. şi zone de ridicare unde sedimentarea a fost mult mai înceată sau. şi în vestul platformei. fapt ce demonstrează că diverse compartimente ale soclului au suferit o subsidenţă foarte activă afundîndu-se sub formă de grabene. urmează în continuitate de sedimentare cu cele siluriene de care primele secvenţe nu diferă ca litofacies. 6). — Ordovicianul. Primele depozite repartizate Ordovicianului sînt reprezentate printr-un pachet de gresii cuarţitice cu intercalaţii de argilite în grosime de cîteva sute de metri. Cyrtograptns murchisoni etc. — Devonianul. Bordei Verde. Kăileanu et al. în forajele de la Bordei Verde din estul platformei. dubius. cel puţin în zonele de afundare. urmează depozite asemănătoare ca litofacies cu formaţiunea pelitică a Ordovicianului. — Cambrianul. Pristiograptus praedubius. P. Din jumătatea inferioară a suitei s-a mai identificat o asociaţie de graptoiiţi cu Monograptus priodon. au evoluat chiar că arii emerse. Atît pachetul grezos-cuarţitic cît şi formaţiunea politică îşi păstrează caracterele litofaciale pe tot întinsul platformei. au fost întîlnite în numeroase foraje la Călăraşi. au fost în detaliu studiate de Gr. iar din intercalaţiile pelitice se cunosc asociaţii de acritarhe care ar indica Ordovicianul. Devonianul şi Carboniferul (fig. Prezenţa Cambrianului în Platforma Valahă a fost presupusă mai de mult. Murgeanu şi H. În felul acesta s-au creat zone depresionare cu o sedimentare mai activă. semnificativa pentru Wenlockian.

Hindeodella machetis]. Tentacnlites scalariformis T. unde suita este incompletă. Formaţiunea calcaroasă este reprezentată printr-o gamă largă . care ar indica Famennianul superior cu trecere spre Carbonifer. În forajul de la Călăraşi complexul grezos a furnizat o asociaţie cu J\îîicrospirtfer mucronatus. Peste complexul dolomitic-evaporitic urmează un pachet de calcare criptocristaline. iar subordonat depozite grosiere (microconglomerate.ele provine o faună cu Costispirifer arenosus. peste complexul grezos se dezvoltă în continuitate de sedimentare o formaţiune carbonatică alcătuită din dolomite şi calcare la care se adaugă anhidrite şi gipsuri. Acest complexa fost întîlnit prin foraje pe tot întinsul platformei şi are o grosime între 200—300 m. cornuius etc. În prima parte a perioadei carbonifere s-au menţinut aceleaşi condiţii de sedimentare ca în Mezodevonian şi Neodevonian. cărora subordonat li se asociază calcare organogene. iar în partea de est a platformei s-au identificat resturi de peşti şi de plante fosile care indică un mediu dulcicol. Archaeosphaera crassa etc. în consecinţă s-au format în continuare depozite carbonatice. conodonte (Angulodus elegantulus. Tenfaculites sp. Cu acest pachet se încheie suita devoniană. Sacca-mina ingloria]. În a doua parte a perioadei intervine o schimbare în mediul de sedimentare revenind condiţiile care au existat în Ordovician-Eodevonian. Drept urmare. Deasupra formaţiunii argiloase eodevoniene se dezvoltă un complex predominant grezos alcătuit din gresii silicioase. Grosimea acesteia variază de la cîţiva metri în sectoarele mai ridicate. alături de Icriodus woschmidti dintre conodonte. Retnsotrile-tes simplex. în suita depozitelor carbonifere din Platforma Valahă se distinge o formaţiune inferioară calcaroasă (continuarea aceleia din Devonian) şi o formaţiune detritică Formaţiunea calcaroasă este cunoscută mai ales din forajele efectuate pe marginea nordică a platformei şi în partea sud-estică (la Călăraşi). Conţinutul paleontologic atestă vîrsta eodevoniană a depozitelor argiloase din baza suitei devoniene. În continuarea suitei carbonatice predomină dolomite şi calcare dolomitice. totul putînd atinge 1000 m grosime (la Călăraşi). Ţinînd seamă de conţinutul paleontologic se poate conchide că ansamblul formaţiunii carbonitice descrisă corespunde Mezo-şi Neodevonianului (Giveţian- Famennian). În partea inferioară a suitei carbonatice se remarcă predominarea dolomitelor. Cu acesta se încheie suita depozitelor detritice care a început încă din Cambrian. Ea fonia sinuata. cum este cazul la Călăraşi unde se presupune că este continuitate de la Devonian la Carbonifer. ostracode etc. Chonetes coronatus. Eodevonaria arcuata. calcare organogene şi calcarenite din care provine o asociaţie de foraminifere cu Parathurammina crassa. pînă la 1200 m în zonele mai coborîte. la care se adaugă o asociaţie palino-protistologică cu Leiotriletes simplex. Astfel. I. Conţinutul paleontologic al complexului dolomitic-evaporitic este foarte sărac cuprinzînd microforaminifere (Thurammina echinata. iar sub formă de intercalaţii subţiri se întîlnesc evaporite. Emphanisporites mimitus etc.ballulus etc. şi cu totul subordonat gresii şi argile. etc. prundişuri) sau pelitice (argilite). Din ele provine o faună cu Spirifer laevicosta şi Leptaena rhomboidalis precum şi o asociaţie de conodonte cu Icriodus elegantuhis. cînd s-au format depozite detritice. adesea bituminoase. Conţinutul paleontologic arată apartenenţa la Eifelian a complexului grezos. — Carboniferul. creindu-se condiţii favorabile acumulării depozitelor carbonatice. În timpul Mezodevonianului a avut loc o modificare în mediul de sedimentare.

În ansamblu. calcarenite.de varietăţi de calcare (subnodulare. dintre foraminifere. Paraschiv): l — limita Carboniferului superior. dintre conodonte. I. indicînd Westphalianul. A urmat o fază de exondare care a durat pînă spre sfîrşitul Permianului. Adesea se întîlnesc intercalaţii subţiri de cărbune. care are o grosime variabilă putînd ajunge la 2. fie că a fost îndepărtată de eroziune. se pot distinge trei entităţi lito-faciale. Valvulinella yougi etc. Pe lîngă argilele negricioase care predomină şi care se dezvoltă în zonele depresionare (Roşiori-Alexandria de pildă). Din ele provin exemplare de Productus (D yctiloclostus] semireticidatus (de la Periş). însă nu peste tot este suita completă. Craiova. 6). şi o asociaţie de conodonte cu Syphonodellaisosticha. adesea roşietice. Fig. formaţiunea detritică lipseşte. tufite şi mai rar calcare organogene. — Permianul. în linii mari. Ciclul Permian terminal — Triasic (v. Conţinutul paleontologic indică pentru formaţiunea calcaroasă în ansamblu apartenenţa ei la Dinanţian. Din nivelele superioare provine o asociaţie cu Hyperammina excentrica. fie direct peste soclu. Cu formaţiunea detritică se încheie suita Carboniferului şi totodată şi primul ciclu de sedimentare. care conferă depozitelor respective vîrsta namuriană. 7. separate printr-o suită mixtă (marină şi lagunar continentală) în care sînt frecvente depozitele carbonatice şi evaporitele. În zonele ridicate de la Strehaia. două predominant detritice alcătuite din depozite continentale frecvent de culoare roşie. 5) şi a fost întîlnită în zonele depresionare cum ar fi la vest de Călăraşi. În suita acestora. Endothyra excentralis. constituind suita roşie inferioară şi respectiv suita roşie superioară. Textularia augusta. şi Idiognathodus simata. Suita roşie inferioară. Granulatisporites politus etc. se consideră că reprezintă parte din Permian şi Triasicul inferior.. Formaţiunea detritică are o largă răspîndire (fig. Bordei Verde etc. şi microspori (Leiotrileres tumidus. Fusulinella veninoasă etc. Schiţă. aceasta este reprezentată mai ales prin gresii. Depozitele acestui ciclu îşi au dezvoltarea cea mai completă în Depresiunea Roşiori-Alexandria. Acolo unde se întîlneşte. unde se presupune că urmează în continuitate de sedimentare peste formaţiunea calcaroasă. Ozarkodina delicatula etc. şisturi argiloase. dolomite etc. fig.opimus etc. în zonele de ridicare se întîlnesc faciesuri mai grosiere reprezentate prin conglomerate la care se adaugă gresii anhidritice-gipsifere. formaţiunea detritică prezintă o stratificaţie încrucişată cu frecvente schimbări laterale de facies relevînd caractere de formaţiune paralică. După faza de exondare care s-a instalat în Neocarbonifer procesul de sedimentare s-a reluat spre sfîrşitul Permianului şi a durat pînă la sfîrşitul Triasicului.). Balş-Optaşi.500 m. Glomospira articulata. În anumite sectoare din nordul şi vestul platformei. În nivelele inferioare ale formaţiunii detritice s-au identificat asociaţii de foraminifere cu Ammodiscus turbulentus. zona Roşiori-Alexandria. organogene. marnocalcare şi dolomite. fie peste diverşi termeni ai primului ciclu de sedimentare. o asociaţie de foraminifere cu Ammodiscus planus. fie că nu s-a depus. complexului pelitic i se asociază şi material eruptiv reprezentat prin riolite şi . Se atribuie Permianului un prim complex predominant pelitic cu care debutează cel de al doilea ciclu de sedimentare din Platfcrma Valahă şi care se dispune transgresiv. indicînd reaprtiţia şi grosimea Xamurian-Westfălianuiui în Platforma Valahă (din D.). 2 — izopahite în m.

şi foraminifere cu Meandrospira iulie. cuarţoase care au caracter transgresiv. 9) şi este reprezentat prin suita roşie superioară constituită dintr-o alternanţă ele gresii. dolomite. Spre baza suitei predomină calcare şi dolomite în timp ce spre partea superioară sînt frecvente anhidrite şi sarea. De la diferite nivele. Triasicul inferior este reprezentat printr-un complex predominant grezos-silicios cu intercalaţii subţiri de şisturi argiloase de culoare roşie. care ar indica vîrsta eotriasică. calcare dolomitice. Grosimea suitei roşii superioare variază între 900 şi l 200 m. Ansamblul acestora poate atinge 800 in grosime şi are dezvoltarea completă în Depresiunea Roşiori-Alexandria. fig. În general în zonele depresionare. care pledează pentru Triasicul terminal. Din nivele inferioare ale suitei roşii superioare provine o asociaţie microfaunistică cu Ammodiscus sp. Revine acestui sistem cea mai mare parte din ansamblul depozitelor aparţinînd celui de al doilea ciclu de sedimentare. .bazalte care ocupă structuri tafrogene orientate în general est-vest. În Platforma Valahă. s-a realizat o mai mare stabilitate a spaţiului valah iar eroziunea a dus la o nivelare a reliefului. şi dintre conodonte Gondolella naviculla. în mare. Grosimea acestora poate atinge l 000—1 200 m şi s-au întîlnit pe tot întinsul platformei la vest de o linie orientată pe direcţia Călăraşi-Bucureşti (fig. Triasicul mediu include suita carbonatică-anhidritică reprezentată prin calcare. şi o asociaţie de spori cu Todisporites minor. iar din alte zone se mai cunosc Tetractinella trigonella. s-au identificat de asemenea roci efuzive bazice şi piroclastite care ocupă zone orientate de regulă nord-sud. Ciclul de sedimentare Dogger-Cretacic (v. — Triasicul. sînt preponderente depozite grezoase. unde a fost străbătut în întregime). nisipuri. din aceste depozite se cunosc asociaţii palinologice cu Punctatisporites triassicus. mai ales în partea estică a Platformei Valahe. Vîrsta permiană a acestui complex nu este argumentată paleontologic dar se ia în consideraţie faptul că suportă depozite werfeniene. marnocalcare. marne şi marnocalcare. şi Worthenia sp. din regiunea Giurgiu se cunosc exemplare de Cniratula sp. argile şi anhidrite. În consecinţă. adică suita roşie inferioară (mai puţin complexul pelitic atribuit Permianului) reprezentînd Eotriasicul (Buntsandsteinul). Astfel.. la care subordonat se adaugă dolomite şi intercalaţii de gipsuri şi anhidrite. acoperă intervalul Liasic. iar în zonele ridicate. G. cum este Depresiunea Rosiori-Alexandria. urmat de un complex politic de culoare roşie cu anhidrite. Terebratula praepunctata etc. este dezvoltat după tipul german. în continuare Platforma Valahă îşi pierde caracterul de platforma instabilă şi se va comporta că un bloc mai rigid. 8). suita mixtă calcaroasă corespunzînd Mezotriasicului (Muschelkalkul) şi suita roşie superioară care revine Neotriasicului (Keuperul). Triasicul superior are o mai mare extindere decît Triasicul mediu. InvoluUna sp. Cu Triasicul superior se încheie al doilea ciclu de sedimentare. etc. (fig. Din nivele superioare se cunosc asociaţii de characee şi ostracode. 6). Retusotriletes mesozoicus etc. mombergensis etc. predomină faciesuri argiloase şi marnoase. Triasicul. În timpul fazei de exondare de la sfîrşitul Triasicului corespunzătoare diastrofismului paleokimmeric şi care. dezvoltarea completă se întîlneşte în Depresiunea Roşiori-Alexandria.. indicativă pentru Neotriasicul timpuriu. Pscudoglandulinasp. Vermcosisporites morulae etc. Grosimea complexului pelitic variază de la cîţiva zeci de metri pînă la aproape 2.. Vîrsta mezotriasică a acestora este dovedită de o bogată asociaţie macro şi microfaunistică la care se adaugă asociaţii microfloristice şi de conodonte.000 m (la Gura Şuţii. ca şi Permianul.

reprezentate printr-o alternanţă de pachete de depozite grezoase. calcare pseudoolitice şi marnocalcare de culoare brun-roşietică. compsum. poate chiar din Liasicul termial şi durează pînă la sfîrşitul Cretacicului. Suita Doggerului se încheie cu un orizont de dolomite şi gresii calcaroase din care. Lamellaptychus beyrichi-~. . Bositra buchi. şi care. se trece la faciesuri recifale care amintesc calcarele de Stramberg. spre est şi spre vest. în zona centrală. Macrocephalites macrocephalus. Începînd încă de la sfîrşitul Kimmeridgianului. Aulacosphinctes infundibulum. de la faciesul pelagic din partea centrală a platformei. care le conferă vîrsta oxfordiană. urmează calcare nodulare roşii cu Taramelliceras gibbosum. acestea acoperind spre sfîrşitul epocii aproape în întregime spaţiul valah. concavă. în rest. se remarcă o ridicare a Platformei Valahe mai accentuată în partea estică. În continuitate de sedimentare. Astfel. Haploceras elimatu "M. se reflectă în dezvoltarea unor faciesuri caracteristice. adesea gipsifere. Leio-ceras opelinum. Belemnites hastatus etc.. care indică Kimmeridgianul. 2 — izopahite în m. în forajul de la Băileşti. Grosimea lor maximă este de 600 m la nord-est de Craiova. În schimb vor avea loc înaintări şi retrageri ale diverselor formaţiuni faţă de o zonă central- vestică. Sonninia sowerbyi. Acestea urmează în continuitate de sedimentare peste depozite mezojurasice şi din ele provine o faună amonitică cu Sublumiloceras bonarelli şi Lissoceras erator. Paraschiv): 1 — limita Doggerului. Al treilea ciclu de sedimentare începe odată cu Mezojurasicul. Din jumătatea superioară a suitei detritice provine o faună cu Variamussium pumillum. Sigaloceras calloviensis. care este semnificativă pentru Aalenian-Ba-jocian. cu pachete de depozite predominant pelitice. 10. În asemenea condiţii. dar mai ales spre sfîrşitul Tithonicului. — Jurasicul. În cuprinsul acestora nu se poate face o orizontare detaliată cu valabilitate regională. însă succesiunea completă se cunoaşte numai în partea centrală. Cu excepţia unei secvenţe detritice cu care debutează cel de al treilea ciclu de sedimentare şi care revine în mare parte Doggerului. Depozitele aparţinînd Fig. Din jumătatea inferioară a suitei detritice provine o asociaţie faunistică cu Ludwigia murchisonae. unde se înregistrează o subsidenţă mai activă. L. ci doar mişcări de basculare. sau treceri laterale de la faciesuri pelagice la faciesuri recifale şi în anumite epoci chiar la faciesuri lagunare. Muţiu a identificat exemplare de Lunuloceras compressum caracteristic pentru Callovianul superior. R. în suita depozitelor ce au luat naştere în ciclurile următoare nu se mai constată acele variaţii brusce de facies. Doggerul include primele depozite cu care începe transgresiunea celui de al treilea ciclu de sedimentare. iar pe baza asociaţiilor de spori se presupune că ar include şi partea terminală a Liasicului. reprezentînd Bajocianul superior-Callovianul inferior. Doggerului au fost interceptate pe o zonă ce se întinde de la vest de oraşul Craiova spre est pînă la o linie ce ar uni oraşele Bucureşti şi Călăraşi (fig. Malmul corespunde unei expansiuni treptate a apelor mării. 10). Suita Neojurasicului începe prin depozite de facies pelagic reprezentate prin calcare. şi scade spre est şi spre vest. Ptychophyllocerasflabe-latum. ultimele vestigii aparţin Eocenului.Cu alte cuvinte nu a mai avut loc mişcarea diferenţială pe verticală a diverselor compartimente. Jurasicul este format aproape exclusiv din depozite carbonatice. În acest timp s-au format cu precădere depozite carbonatice. în procesul de sedimentare. L. Schiţă indicînd repartiţia şi grosimea Doggerului în Platforma Valahă (din D.

Aceasta începe cu nisipuri şi gresii glauconitice cu Leymeriella tardejurcata. 12) avînd mai peste tot un caracter transgresiv. Condiţiile de sedimentare existente în Jurasicul terminal se menţin şi la începutul primei epoci a Cretaciului. ocupă suprafeţe întinse în partea central-estică a platformei. Costea): 1 — calcare i uter elastice. se trece de la faciesul recifal la un facies lagunar- continental reprezentat prin dolomite. Albianul corespunde unei noi expansiuni marine (fig. suita completă se cunoaşte în partea estică a platformei. Neocomites neocomiensis. şi o microasociaţie cu Clypeina şi Macroporella. În restul platformei. indicînd Berriasianul. de la Islaz de pildă provine o faună cu Anahoplites planus şi Hoplites dentatus . În estul platformei se dezvoltă faciesul wealdean inclus la partea superioară a suitei lagunar-continentale care se continuă din Jurasicul superior. au fost identificate primele trei etaje ale sistemului. după opinia lui I. drept urmare. 4 — limita Neocomianului superior. în partea centrală se dezvoltă în continuare depozite pelagice cu trecere la faciesuri ncritice recifale şi care se dispun în continuitate de sedimentare cu acelea ale Jurasicului. care indică Tithonicul superior. În extremitatea estică a platformei. Crioceras emerici etc. Din nivelele următoare ale suitei. se dezvolta un facies calcaros interclastic (fig. precum şi în partea vestică. în parte dolomitizate. Spiticeras spitense.Acestea pot atinge 200 m grosime şi formează adevărate bariere recifale. se trece la un facies calcaros neritic. în zona actualului curs inferior al Ialomiţei. Procesul de sedimentare a fost continuu în partea centrală. Punctataptychus punctatus etc. argile şi calcare vărgate amintind faciesul purbekian al Tithonicului. Apţianul. pe o grosime de 100 m s-au identificat exemplare de Neolissoceras grassianum. 11. Se poate spune deci că de fapt Apţianul delimitează un prim subciclu de sedimentare.. Barremianul marchează un început de retragere a apelor încît extremităţile de vest şi de est ale platformei au devenit arii emerse. acolo unde există. Din nivelele superioare. din nivelele inferioare. indicative pentru Valaginian. între Dîmboviţa şi Jiu. Lamellaptychus mortilleti etc. care atestă vîrsta hauteriviană a depozitelor respective. înaintarea apelor s-a făcut de la est spre vest. Pe baze paleontologice. Costea. 2 — facies pelagic. unde s-au format calcare micritice cu Barremites difficile. Schiţă indicînd repartiţia faciesurilor Neocomianului în Platforma Valahă (după I. Fig. Calcarele recifale. este reprezentat prin depozite continentale. 11). spre est şi spre vest. Neocomianul are dezvoltarea cea mai completă în partea centrală a platformei. Crioceratites nolani etc. anhidrite. În partea centrală a platformei forajele au traversat o suită de calcare miolitice şi marnocalcare în care. De la partea superioară a suitei s-a descris o faună cu Olcostephanus asteria-nus. Lateral. Neocosmoceras sayni. pe lîngă asociaţii de tintinide. 3 — facies calcaros neritic. unde depozitele sînt dezvoltate în facies pelagic cu tintinide. În consecinţă. se mai cunoaşte o asociaţie de faună cu Ptycliophylloceras ptychoicum. cu trohline şi miliolide şi mai departe. — Cretaciul. Din calcarele recifale se cunosc exemplare de Berriasclla lorioli. Beniasella s p. Apţianul corespunde retragerii maxime a apelor căci numai în regiunea Roşiori se cunosc gresii calcaroase cu orbitoline. reprezentate prin gresii şi marne.

Mariella milliaris. Se consideră că depozitele badeniane din Platforma Valahă sînt corelabile cu stratele cu radiolari şi cu formaţiunea marnelor cu Spirialis (Spiratella). o mare parte din depozitele senoniene au fost îndepărtate de eroziune. Corbula gibba etc. în partea vestică. elegans. 6). Neohibolites ultimus. B. Turonianul urmează în continuitate de sedimentare. care s-a manifestat în ariile labile învecinate. Totuşi. care în regiunea Craiovei au o poziţie transgresivă. în timp ce în zonele afundate s-a identificat suita completă care poate atinge 450 m grosime.indicînd Albianul mediu. În continuare în Neogen. negricioase. — Badenianul. şi marne cenuşii cu aceeaşi faună în zona dunăreană. Grosimea lor creşte progresiv spre avanfosa. realizîndu-se pentru prima dată legătura între Paratethysul central şi Paratethysul oriental (Bazinul Ponto-Caspic). Schloenbachia varians. Spre est. în timp ce marea era limitată la avanfosa carpatică. şi foraminifere printre care: Bulimina antiqua. în partea estică. — Sarmaţianul. În aceste depozite se găseşte o bogată faună de moluşte conţinînd printre altele: Turritella titrris. Acestea însă au o grosime relativ mică în comparaţie cu acelea din avanfosa. Partea sud-estică a fost acoperită de apele ce au înaintat dinspre Bazinul Vama. Auccllina gryphacoides etc. Expansiunea mării începută în Badenian a atins cota maximă în Eosarmaţian. Inoceramus labiatits. arca etc. aria valahă era . include calcare şi. Cenomanianul urmează în continuitate de sedimentare peste Albian şi are o largă răspîndire. G. sedimentarea fiind controlată de comportamentul fundamentului consolidat al platformei. şi printr-un facies calcaros-grezos cu silexuri conţinînd Pycnodonta brogniarti în partea estică. cu Rotalipora monsalvensis (la Cetate). Rotalipora appenninica etc. Ciclul de sedimentare Badenian-Pleistocen (v.fornicata. Hysieroceras varicosum. Dovadă sînt unele depozite marnoase şi calcaroase cu numuliţi şi foraminifere (Globigerina bulloides. Globigerina bulloides etc. Depozitele aparţinînd Badenianului se întîlnesc în jumătatea nordică a pltaformei. în Oligocen şi în Eomiocen. În continuare.) din regiunea Craiova sau din regiunea dintre Urziceni şi Slobozia. În unele sectoare. reprezentînd Badenianul superior.Parahibolites tourtiae. G. Platforma Valahă a evoluat ca arie de denudaţie împreună cu celelalte unităţi ale vorlandului. iar local evaporite. semnificativă pentru Albianul superior (Vraconian). Acestea debutează prin conglomerate după care se dezvoltă depozite predominant marnoase cu intercalaţii subordonate de argile. reprezentată prin depozite marnoase. a determinat şi o ridicare generală a domeniului valah. Senonianul încheie suita Cretacicului şi este reprezentat printr-un facies marnos cu Globotruncana lapparenti. marnocalcare grezoase cu Mammites nodosoides. cînd a acoperit aproape întreaga Platformă Valahă. În partea centrală se remarcă oarecare modificări litofaciale dar rămîn preponderente mamocalcarele care conţin o faună cu Mantelliceras mantelli. Platforma Valahă a evoluat ca arie de sedimentare în cadrul Bazinului Dacic avînd ca principală sursă de alimentare Orogenul carpatic în curs de ridicare. Apele au înaintat dinspre avanfosa carpatică şi într-o primă etapă au acoperit partea nordică şi vestică a Platformei Valahe. Glo-botruncana crenata etc. Cardium multicostatum. Suita debutează prin marne compacte. De la partea superioară a suitei. Globigerinoides sp. Paroxismul laramic. procesul de sedimentare s-a reluat în Badenian. se cunoaşte o faună cu Puzosia majoriana. nisipuri şi gresii glauconitice. situaţie ce a imprimat depozitelor caractere de molasă. fig. Ca şi în celelalte unităţi ale vorlandului. zone restrînse au mai rămas acoperite de ape în Paleocen-Eocen.

iar spre sud-vest se prelungeşte în Depresiunea Lom de la sud de Dunăre. — Ponţianul are caracter transgresiv. unde depozitele sînt foarte groase. în zonele de margine. ultimul. în Ponţian se menţine legătura cu bazinul euxinic şi respectiv cu Depresiunea Lom. În aflorimente (acestea fiind foarte limitate). Basarabianul superior şi Kersonianul includ depozite nisipoase şi argiloase cu intercalaţii de cărbuni şi conţin o faună cu Mactra bulgarica. Grosimea depozitelor ponţiene este redusă. iar spre est au atins marginea spaţiului dobrogean. orbiculata etc. M. acestuia îi urmează orizontul mediu cu Dosinia maeotica. adică în zona de afundare spre Orogenul carpatic. — Meoţianul. însă în care este preponderent materialul psamitic. Cardium lithopodolicum etc. E. unde se conturează o afundare ca un culoar. în zona dunăreană la Islaz şi Celaru. s-au identificat toate subdiviziunile Sarmaţianului. precum şi la cele două extremităţi (în faţa falezei estice şi în culoarul de la vest de Craiova). din nivelele inferioare grezoase-argiloase provine a faună cu Ervilia dissita. conţine Congeria novorossica. care atestă Sarmaţianul inferior (Buglovian.delimitată de o faleză avînd la origine falia funcţională a Dunării după care unităţile dobrogene erau ridicate. Această secvenţă este urmată de depozite predominant pelitice. indicînd Basarabianul inferior. Mac- trafabreana. În partea centrală a platformei. cînd apele au depăşit actualul curs al Dunării. în timp ce nisipurile sînt subordonate avînd o frecvenţă mai mare în Ponţianul superior. În aria de răspîndire a acestora se delimitează două sectoare în care grosimea lor este mare: unul în extremitatea estică. reprezentat printr-o alternanţă de nisipuri. Sarmaţianul. podolica. remarcîndu-se caracterul regresiv al mării. Spre nord se întinde peste promontoriul nord-dobrogean şi Depresiunea Bîrladului făcînd legătura cu bazinul euxinic.. Suita începe printr-o secvenţă grezoasă-nisipoasă care. cu caracter transgresiv. include depozite predominant psamitice însă foarte heterogene. Sarmaţianul superior ocupă o arie mai restrînsă. încît în regiunea dunăreană şi pe marginea vestică a Dobrogei de sud ajunge sa se dispuna direct peste depozite sarmaţiene. În ansamblu. Tapes gregarius etc. Se remarcă şi unele schimbări laterale de facies încît o orizontare de detaliu pentru întreaga platformă nu este posibilă. trece la faciesuri recifale cu Şerpuia. al doilea în regiunea de la vest de Craiova. Meoţianul din Platforma Valahă este dezvoltat în faciesul normal cu Dosinia. Ponţianul se caracterizează printr-o uniformitate remarcabilă cu predominarea depozitelor pelitice reprezentate prin marne şi argile. a fost interceptat prin foraje în jumătatea nordică a platformei. În linii mari. Expansiunea maximă a lacului pliocen s-a produs spre sfîrşitul epocii. Din depozitele meoţiene se cunoaşte şi o asociaţie microfaunistică cu Ammonia beccarii precum şi asociaţia de ostracade cu Cypridcis. Grosimea depozitelor meoţiene variază de la cîţiva metri la l 000 m. Ervilia minuta etc. Astfel. Deasupra acestuia urmează depozite marnoase-nisipoase cu intercalaţii de calcare lumaşelice şi calcare oolitice din care provine o faună cu Cryptomactra pesanseris. îngroşări mai accentuate se cunosc în partea nordică a platformei. apele înaintînd dinspre avanfosa carpatică. Ponţianul este . După regresiunea din Neosarmaţian o nouă transgresiune începe cu Pliocenul. sugerînd afundarea soclului de şisturi verzi dintre prelungirea faliilor Palazu şi Peceneaga-Camena. Ca litofacies. Modiolus incrassatus miner. în baza suitei meoţiene se distinge orizontul inferior cu congerii mici. Depozite ponţiene apar şi la zi pe valea Dunării între localităţile Calafat şi Cetate. argile şi marne. în ansamblu. Pliocenul. Volhinian). şi în malul drept al Jiului la Zăvalu. Spre nord-est şi spre sud-vest.

care se dispun peste Ponţialul fosilifer. reactivarea lor în diverse epoci. Densitatea faliilor. În zone în care Ponţianul are o grosime mare. In sistem de falii orientat est-vest şi altul cu direcţie aproximativ nord-sud compartimentează Platforma Valahă în blocuri care. spre deosebire de celelalte unităţi din această categorie (de Platforma Moldovenească de pildă) Platforma Valahă este mult mai fragmentată. reprezintă o revenire la litofaciesul pelitic după episodul psamitic din Dacian. În jumătatea nordică sînt mai frecvente variaţiile litofaciale. a evoluat ca platformă instabilă. Dacianul este reprezentat prin nisipuri gălbui-ruginii cu intercalaţii de gresii în plăci şi concreţiuni calcaroase. alcătuit din nisipuri şi marne cu Phvllocardium sp. În regiunea Văii Jiului. micacee. în diferite epoci. În acest din urmă punct. În jumătatea nordică a platformei. rumana. Unio ntmanus. vîrsta diferită a acestora.. — Dacianul. reprezentînd Ponţianul superior sau Bosforianul. unele datează din timpul consolidării soclului. Prezenţa vulcanitelor în cuvertură pune şi mai mult în evidenţă această particularitate a Platformei Valahe.. s-a realizat o stratigrafie mai detaliată separîndu-se trei entităţi litostratigrafice: orizontul inferior. constituit din marne nisipoase cu V alenciennius annulatus reprezentînd Ponţianul inferior sau Odesianul. depozite daciene au fost întîlnite prin foraje şi s-au dovedit a fi foarte fosilifere mai ales în sectoarele sudice. P. Prosodacna orientalis. de pildă în culoarul de la vest de Craiova. Viviparus bifarcinatus etc. Romanianul este reprezentat prin depozite marnoase şi argile nisipoase cu unionizi sculptaţi printre care Unio lenticularis. În zona dunăreană apar şi intercalaţii de calcare lacustre cu Helix şi Planorbis. . iar altele s-au format ulterior.2. din care se cunoaşte o faună cu Valenciennius annulatus. iar spre partea superioară a suitei predomină depozite pelitice. Depozitele daciene sînt reprezentate în cea mai mare parte prin nisipuri. — Romanianul. lacul s-a restrîns foarte mult evoluînd spre colmatare care se vă desăvîrşi în Pleistocen.Sturdzae" în asociaţie cu vivipare de tip bifarcinatus. unde depozitele daciene se dispun direct peste depozite cretacice.reprezentat prin marne nisipoase. este reprezentat mai ales prin marne şi argile nisipoase. Depozite daciene apar la zi pe arii foarte restrînse în regiunea Strehaia şi pe malul drept al Jiului între localităţile Comoşteni şi Zăvalu. Către sfîrşitul Pliocenului. cele mai recente avînd vîrstă neogenă. cu Congeria rhomboidea considerat drept Ponţianul mediu corelabil cu Portaferianul. deşi este o unitate consolidată. Însă. rumana etc. s-au mişcat diferenţiat pe verticală dînd structuri de tip horst şi structuri de tip graben (fig. relevă că Platforma Valahă. 5) este predominant ruptural. predominant nisipos. P. 2. iar fosilele sînt mai rare. Din nisipurile daciene provine o faună cu Prosodacna haueri. Phyllocardium planuni rumânum. în comparaţie cu celelalte unităţi de platformă din vorlandul carpatic. 13). urmează în continuitate de sedimentare cu Ponţianul şi are aceeaşi răspîndire ca şi a acestuia din urmă. Prosodacna orientalis. orizontul superior. precum şi structurile de horst şi graben. care încheie suita pliocenă. Dacianul include şi intercalaţii de cărbuni. În restul Platformei Valahe. specific unităţilor de platformă. fig. Tectonica Aranjamentul tectonic al Platformei Valahe (v. cu excepţia unor zone dinspre sud. Faliile sînt de vîrstă diferită. s-au întîlnit fragmente de unionizi netezi din grupul . Stylodacna heberti etc. în cea mai mare parte din Platforma Valahă. orizontul mediu.

mai coborît. cu tendinţă de rotire a blocului nord-estic. De la această intercepţie spre sud. În această interpretare. Vîrsta ei este mult mai veche. adică separă sectorul cu soclu din şisturi verzi la nord de soclul Dobrogei ele Sud constituit din şisturi cristaline de tip Palazu. de soclul constituit din şisturi verzi (spre nord) şi probabil soclul mezometamorfic de tip Palazu (spre sud). acesta din urmă nu a fost atins prin foraje însă. Aceasta fără îndoială că este o falie crustală şi are. forajele au interceptat soclul cristalin. Aceasta se curbează spre sud şi . fapt ce nu s-a putut controla şi prin foraje. a fost pusă în evidenţă pe direcţia localităţilor Fierbinţi-Calăraşi. una la vest de Drobeta-Turnu Severin şi alta la est de localitatea Dîrvari. depozitele paleozoice au fost interceptate la izobata l 000 m. În lungul acestei falii s-a produs şi o deplasare orizontală a celor două blocuri. În afară de faliile menţionate. care sînt falii crustale. 8 — Silurian (S). mai tinere. două falii aproape paralele. Aceasta delimitează spre vest ridicarea Balş-Optaş compartimentată la rîndul ei prin falii secundare. contemporană cu cutarea şisturilor verzi. şi est-vest în aria cu soclu din şisturi cristaline. este o falie crustală cu vergenţă nord-estică-avînd o săritură în jur de 10 km şi prinde sub planul de încălecare structurile hercinice ale Dobrogei de Nord. aceeaşi semnificaţie ca şi în Dobrogea. sînt acelea care pun în contact sectoarele cu soclul de origine diferită. Paraschiv): l — roci vulcanice (). se poate afirma că şisturile cristaline de tip Palazu se continuă la vest de Dunăre unde se limitează numai la jumătatea sudică a Platformei Valahe. Asemenea falii sînt mai frecvente în jumătatea vestică a Platformei Valahe şi au orientări diferite. se întîlnesc falii de amploare mai modestă. Aceasta este o falie transversală şi delimitează soclul constituit din şisturi cristaline mezometamorfice cu masive magmatice. în Platforma Valahă. 4 — Jurasic şi Cretacic (J -j- K). 13 Secţiune geologică nord-sud prin Platforma Valahă (din D. iar în zona axială a ridicării se găsesc depozite ordoviciene. În cuprinsul acesteia din urmă. pe orizontală. Fig. cu aproximativ aceeaşi orientare. cele mai profunde. 7 — Devonian (D) . Falia Peceneaga-Camena spre nord-est delimitează Platforma Valahă de promontoriul nord-dobrogean. precum şi depozite triasice şi chiar neojurasice. se urmăreşte mai la est de Craiova. 9 — soclu proterozoic (Pţ). delimitează ridicarea Strehaia-Vidin. Cele mai vechi falii şi. continuarea faliei Palazu la vest de Dunăre ar căpăta orientarea est-vest şi ar intercepta falia Fierbinţi între localităţile Călăreţi şi Belciugatele. însă a fost reactivată în epoci ulterioare. 2 — Miocen (Xj). care delimitează compartimente mai ridicate separate prin arii depresionare. Falia Fierbinţi la sud-vest de precedenta şi paralelă cu ea are aceeaşi amploare şi semnificaţie. judecind după comportamentul din punct de vedere geofizic. Cert este că structurile din cele două blocuri au orientări întrucîtva diferite: nord-vest/sud-est în aria cu soclu de şisturi verzi. O altă falie. 5 — Permian terminal-Triasic (PT). S- a exprimat opinia că şisturile cristaline de tip Palazu ar înainta mai mult spre nord-vest. de sectorul cu soclul din mezometamorfite cu masive magmatice. falia Fierbinţi separă compartimentul cu soclul de tip Palazu. în partea vestică a ariei valahe. Între falia Peceneaga-Camena şi falia Fierbinţi se continuă prelungirea faliei Palazu (Ovidiu-Capidava) din Dobrogea. în acelaşi timp. 6 — Carbonifer (C). este o falie încă activă şi în jurul ei blocul ridicat execută o mişcare dextră. La vest de Dunăre. 3 — Sarmato-Pliocen (N 2). Astfel.

Aceasta este o falie de vîrstă neogenă. Jumătatea nordică a Platformei Valahe mai este afectată de un sistem de falii cu orientare est-vest. În imediata vecinătate a faliei se delimitează o arie depresionară. care spre sud coboară către Depresiunea Roşiori-Alexandria de care este separată prin falia Cartojani. Forajele de pe întinsul ei nu au depăşit depozitele triasice şi se estimează că depozitele carbonifere s-ar întîlni la adîncimea de 5 200 m. se cunoaşte sub numele de ridicarea Nord-Bulgară. structurile au evident orientarea NV-SE. Acest comportament al Platformei Valahe este o consecinţă a poziţiei ei. Forajele. care au atins adîncimea de 4 000 m.sugerează a se prelungi în direcţia localităţii Corabia. marginea vestică a ariei dobrogene funcţiona ca faleză. În Sarmaţian. înscriindu- se în tectogeneza moldavică. Aceasta se afundă în direcţia nord-vest. se remarcă un compartiment mai coborît. La SSE de ridicarea Balş-Optaş se conturează cea mai importantă arie de afundare. Amara. aceasta mulînd oarecum o morfologie de blocuri încît sugerează structuri de tipul cutelor în formă de cufăr tipice tectonicii de tip germanic. 13). au rămas şi depozite triasice. Între ridicarea Strehaia-Vidin şi ridicarea Balş-Optaş se găseşte Depresiunea Craiova-Lom. Fracturarea avansată a platformei a determinat şi o anumită dispoziţie a cuverturii. sau mai vechi însă reactive în Neogen. De altfel. iar cele mai vechi depozite care acoperă urma planului de şariaj aparţin Basarabianului. de aici rezultă vîrsta eosarmaţiană a încălecării pericarpatice. fig. Depresiunea Roşiori-Alexandria este delimitată de o falie ce urmăreşte aproximativ direcţia Bucureşti-Giurgiu care o separă de un compartiment ridicat reprezentînd prelungirea a ceea ce. Acestea au determinat o compartimentare a platformei în trepte ce coboară spre Orogenul carpatic. Această depresiune a funcţionat ca atare din Eopaleozoic pînă în Eocretacic. însă în decursul perioadelor geologice şi-a modificat continuu orientarea. de la Slobozia spre nord. La est. care au fost afectate de mai multe paroxisme tectogenetice. Treapta cea mai ridicată formează culminaţia Balş-Optaş. întreg sectorul de la nord-est de falia Fierbinţi se prezintă mai ridicat în zona dunăreană şi coboară spre nord-vest către Orogenul carpatic. fiind situată între ariile labile carpatice şi balcanice. Structura de detaliu a acestui sector este mai complicată. desemnată drept Depresiunea Roşiori-Alexandria. situaţia a fost evidenţiată prin forajele de la Spineni şi Mitrofani (v. BIBLIOGRAFIE . Limita nordică a Platformei Valahe este dată de falia pericarpatică. unde de asemenea este pusă în evidenţă de o zonă de ridicare. la sud de Dunăre. Aceasta pune în evidenţă încălecarea dintre formaţiunile Depresiunii Getice şi acelea ale Platformei Valahe. Falia a fost activă şi în Pliocen. flancat de două blocuri ridicate: blocul Bordei Verde- Însurăţei şi respectiv blocul Brădeanu. Astfel. La est de falia Fierbinţi. toate faliile în lungul cărora platforma coboară spre Grabenul carpatic sînt falii de vîrstă neogenă. Vîrsta diferită a faliilor sugerează fragmentarea progresivă a platformei şi caracterul ei de platformă instabilă. Cele mai noi depozite ale platformei prinse sub planul de încălecare aparţin Volhinianului. la nord de Valea Ialomiţei. orientată nord-sud urmărind cursul Dunării. Platforma Valahă este separată de unităţile dobrogene prin falia Dunării. Mai departe spre est.

orientată nord-sud pe direcţia Galaţi-Ostrov. Bica şi L. Bucureşti. Oltina şi Gîrlişte. O. Bucureşti. Muţiu R. Vinogradov C. econ. geol. (1972): St. privesc numai formaţiunile de cuvertură. 10. PI. Investigaţiile geofizice. ccon.. Neagu. Roum. Reţeaua hidrografică este foarte săracă şi este în totalitate tributară Dunării.. Acad. LXIV. 14). Tortonian şi Crucea. Dragastan etc. Bucureşti. geof. st. Bucureşti. Bucureşti. 7. 9. geol. (1970): Rev. Carpato.Airinei St. Ioana Pană. I). Inst. geol. (1984): An. Deşi în anumite perioade din trecut Platforma sud-dobrogeană a avut o evoluţie comună cu unele unităţi structurale învecinate. Chiriac. geol. Din punct de vedere morfologic Platforma sud-dobrogeană se prezintă că o regiune pe care eroziunea a afectat-o puternic imprimîndu-i un relief foarte şters. Principalul rîu este Caraşu care îşi are obîrşia la cîţiva kilometri de litoral însă îşi sapă valea ca un culoar. VIII. S. Petrol şi Gaze. (1988): Kev. cît şi asupra termenilor inferiori ai cuverturii care nu . au furnizat informaţii atît asupra soclului. LYIY.. (1968): Bul. Bucureşti. (1963): St.S. geogr. De exemplu. (1971): St. LVIII. suprapunîndu-se treimii sudice a Dobrogei (v. 3. Dunărea şi Marea Neagră. PLATFORMA SUD-DOBROGEANĂ Platforma sud-dobrogeană este situată la est de Dunăre. Ultimile trei comunică cu Dunărea prin lacurile cu acelaşi nume (fig.: Bul. Bucureşti. E. Horn. ecou. Bandrabur Th. M. geol. T 32. l. A. (1975): St. Răileanu Gr. Muţiu R. Murgeam. Asoc. Bucureşti. săpate în ultimii ani. Iordan Magdalena (1972): D. Spre sud sînt rîurile: Peştera. 3. Pai. Mutihac V. faţă de Platforma Valahă. Săndulescu Eugenia (1967): D. Bucureşti. totuşi ea prezintă anumite trăsături proprii prin care se individualizează ca unitate structurală distinctă. Apele şi-au săpat adînc văile care capătă aspect de canion. Inst. geophiz. l. J. Beju D. geof. Bale. l. Macovei. Schovert Ecaterina. Bucureşti. Bucureşti. Bombiţă. XXIII. Mîrleanu. Corn. LXIV. 17. (1972-1973): Rev. Beograd. Geol.. Cercetările întreprinse de Gh. (1983): An. LUI. 6. Liteanu K. Dăneţ T. Barbu C. geol. Inst...X. geol. Iordan Magdalena. Delimitarea dintre Platforma sud-dobrogeană şi Platforma Valahă se face după falia Dunării.. geof. XXIV. geof. Bandrabur Th. Spasov H. T. scot. Congr. Bucureşti. Petrol şi Gaza. VII. ultimul fiind cel mai nordic. cerc. Iordan Magdalena (1984): An. Vederoasa. Bucureşti. Spre nord se întinde pînă la o linie (care corespunde unei falii profunde) ce ar uni localitatea Palazu Mare din zona litoralului şi localitatea Dunărea situată pe fluviul cu acelaşi nume. Inst. Paraschiv D. Inst. 12. în primul rînd cu Platforma Valahă. dar mai ales forajele. geof. Spre est platforma se prelungeşte sub apele Mării Negre. geol. Gh. (1967): Lucr. curgînd spre Dunăre pe care o întîlneşte la Cernavodă. La nord de Caraşu sînt cursurile temporare Siliştea. Geol. Rom. XX. (1984): An. Sofia. În ansamblu Dobrogea de sud apare că un platou suspendat între două nivele de bază coborîte. tehn. Vinogradov C. Paraschiv D. Dobrogea de Sud apare ca o zonă mai ridicată încît pe întinsul ei aflorează cuvertura mezozoică. Th. Inst. Acad. LX. geol. 3. lonesi. tehn. linst. Bucureşti. Popescu M. lîncureşti. G. tehn. (1983): An.

Soclul Dobrogei de Sud este afectat de fracturi însoţite de zone diaftorizate. După ce forajele au străbătut şisturile verzi (formaţiunea de Cocoşu). eventual arhaice. Acesta este reprezentat (fig. Acestea din urmă sînt reprezentate prin micaşisturi între care se intercalează un complex feruginos alcătuit din roci foarte variate: cuarţite. corelează şisturile cristaline de Palazu cu cristalinul de Krivoi-Rog. Paraschiv et al. s-au obţinut date şi asupra soclului încît la ora actuală sînt relativ bine cunoscute cele două etaje structurale (soclul şi cuvertura). Determinările de vîrstă pe cale radiometrică efectuate pe muscovit şi pe microclin din gnaise au indicat valori cuprinse între l 673—1 853 M. Dată fiind vîrsta şi caracterul de fliş al formaţiunii şisturilor verzi. Din aceste date se deduce că metamorfismul care a generat şisturile cristaline şi în acelaşi timp a transformat granitele în gnaise a avut loc în Eoproterozoicul tîrziu. este incompatibilă. considerîndu-le că reprezintă un produs al orogenezei kareliene. prezenţa acesteia în Dobrogea de Sud. Stratigrafia Datorită în primul rînd forajelor săpate în regiunea Palazu Mare. la care se adaugă subordonat intercalaţii de calcare cristaline. Interpretînd aceste date. stînd peste un fundament consolidat în Eoproterozoic neregenerat. D.aflorează. iar soclul nu a mai fost interceptat la sud de falia Palazu. 15) printr-un complex inferior alcătuit din gnaise granitice şi migmatice străbătute de filoane pegmatitice şi un complex superior constituit din şisturi cristaline mezometamorfice descrise drept cristalinul de Palazu. şisturi verzi nu au fost interceptate de nici un foraj la sud de falia Palazu. Soclul. se poate presupune că întreaga Platformă sud-dobrogeană are acelaşi soclu. pe cale radiometrică. În felul acesta s-a ajuns la o cunoaştere destul de completă a structurii geologice a Platformei sud-dobrogene. micaşisturi cu al-mandin. micaşisturi cu almandin şi magnetit etc.1. la adîncimea de 930 şi respectiv l 730 m. Dealtfel. 3. Caracteristic pentru aceste roci este structura rubanată determinată de asocierea unui material terigen cu altul feruginos. A fost deschis prin mai multe foraje în zona localităţilor Cocoşu şi Palazu Mare. Deşi observaţiile se referă numai la zona Palazu. .a. În această interpretare. Acesta coboară în trepte spre sud. gnaisele granitice ar putea fi mai vechi.. 1983) se admite că la alcătuirea soclului Platformei sud-dobrogene ar participa şi şisturile verzi (formaţiune acumulată în regim de instabilitate tectonică) de vîrstă Neoproterozoic terminal — Eocambrian constituent preponderent al Masivului central-dobrogean. au traversat falia Palazu (Ovidiu-Capidava) care separă Platforma sud-dobrogeană de Masivul central-dobrogean (zona şisturilor verzi) şi au intrat în soclul Platformei sud-dobrogene. Giuşcă et al. În lucrări recente (D. pentru acestea din urmă. iar forajele de la Palazu şi Cocoşu au fost amplasate pe marginea sudică a Masivului central-dobrogean (v. s-a obţinut o vîrstă ce arată că sistemul de fracturi este un efect al orogenezei baikaliene care s-a manifestat în zonele învecinate influenţînd şi ariile consolidate. fig. cuarţite cu magnetit. 19). spre vest se presupune că se extinde mult alcătuind cel puţin o parte din soclul jumătăţii sudice a Platformei Valahe.

— Triasicul. semnificativă pentru Ludlovian. etc. La zi se cunosc depozite începînd cu Cretaciul inferior (v. Chonetes rowei etc. graptoliţi şi chitinozoare. Tentaculites conicus. faza ele exondare care a urmat s-a extins pînă în Mezotrias. este Silurianul.. conodonte şi spori. formată din gresii cuarţitice albe şi cenuşii în partea inferioară şi din argile negre şi şisturi calcaroase cu fragmente de brahiopode. în Dobrogea de Sud s-a încheiat mai devreme. Se poate presupune că acestea aparţin Silurianului inferior. procesul de sedimentare s-a reluat spre sfîrşitul Mezotriasicului cînd a avut loc o transgresiune de scurtă durată. marea înaintînd dinspre . Tot în forajele de la Mangalia. Din nivelele de la partea superioară a suitei. — Silurianul. sau poate chiar în Neodevonian. a fost supusă unor repetate mişcări de basculare reflectate în diversele discontinuităţi stratigrafie (v. Ilie a descoperit iar N. Spirifer infans etc. Chonetes striatella. încît al doilea ciclu de sedimentare se reduce la Triasicul superior. fig. însă în Neo-cretacic. Acesta a fost interceptat prin forajul de la Tuzla. Bohemograptus bohemiais. Primul termen al cuverturii. gresii cuarţoase şi marnocalcare. s-a identificat un conţinut paleontologic cu Tentaculites ballulus. Asteropyge asiatică. în care s-a identificat o asociaţie protisto-palinologică semnificativă pentru zona cu Millerella şi Valvulinella ce ar indica prezenţa Viseanului. Depozite paleozoice au fost interceptate în numeroase foraje încît se poate presupune că ele au o largă dezvoltare în Dobrogea de Sud (fig. În regiunea oraşului Mangalia. care indică Mezo. provine o faună cu Tentaculites ornatus. de cîteva sute de metri grosime. 16). — Carboniferul. Mucrospirifer tedhfordensis. la care se adaugă ostracode. fig. formaţiunile de cuvertură au multe trăsături comune cu ale acesteia din urmă. Cuvertura. peste depozitele siluriene se dispune o suită reprezentată prin argilite. — Devonianul. Bellerophon sp. În Platforma sud-dobrogeană. Din ele. şi în Dobrogea de Sud se deosebeşte un ciclu de sedimentare paleozoic. unde. s-au întîlnit şisturi argiloase negre cu graptoliţi şi intercalaţii de calcare. Grigoraş a descris o asociaţie de graptoliţi cu Pristiograptus dubius. eventual Ordovicianului. Din nivelele din baza suitei. forajele au străbătut o suită. Ciclul Jurasic-Cretacic prezintă o mare similtudine litofacială cu ceea ce se cunoaşte în estul Platformei Valahe. Se atribuie o atare vîrstă unor depozite argiloase întîlnite în foraje pe aliniamentul localităţilor Comana-Independenţa din sudul Dobrogei. Din această situaţie s-ar putea conchide că primul ciclu de sedimentare s-ar fi încheiat în Eocarbonifer. însă nu este dovedită prezenţa Famennianului şi a Tournaisianului. 15). foarte fosilifere. H). 15). predominant pelitice. în grosime de 700 m. De pildă. Mucrospirifer mucronatus. spre partea superioară. care a evoluat în anumite epoci în aceeaşi arie cu Platforma Valahă. aria sud-dobrogeană. După exondarea care a început spre sfîrşitul Eocarboniferului. Din partea mediană a suitei. Primii termeni ai cuverturii Platformei sud-dobrogene au fost deschişi prin foraje şi aparţin Eopaleozoicului (fig. alcătuit din depozite carbonatice în grosime de 150 m se cunoaşte o faună cu Atrypa reticularis. indicativă pentru Eodevonian. M. ansamblul indicînd Mezodevonianul. datat paleontologic.şi Neodevonianul. sub depozitele argiloase cu graptoliţi. reprezentată prin gresii şi argile. dar spre deosebire de acela din domeniul valah. însă se constată şi unele deosebiri care arată că cele două platforme se individualizează ca unităţi structurale distincte. Colonograptus colonus. sub depozite cretacice.

s-au întîlnit calcare. s-a identificat un conţinut paleontologic caracteristic pentru zona cu Stellatochara şi Darmulla care ar indica Triasicul mediu şi superior.vest. este vorba de faciesul purbekian al Tithonicului. 17) urmează peste suita lagunară şi debutează printr-un orizont de calcare micritice urmate de calcare nodulare compacte şi calcare cretoase formate din spongieri. — Cretacicul. în Platforma sud- dobrogeană se întîlneşte şi Jurasic terminal. 16. Din asemenea depozite. După regimul laugunar de la sfîrşitul Jurasicului şi începutul Cretacicului. fig. 7 — argile. iar partea terminală a suitei ar reprezenta Berriasianul în facies wealdean. Paraschiv et. anhidrite. Techirghiol şi Topraisar (v. Astfel de depozite aflorează pe cursul inferior al rîului Caraşu între Medgidia şi Cernavodă şi pe malul drept al Dunării. În restul platformei. spre deosebire de Dobrogea centrală unde nu se cunoaşte partea superioară a Malmului (Kimmeridgianul superior şi Tithonicul). Partea superioară a depozitelor feruginoase conţine numeroase ostracode comune zonei cu Poly taxis seelandensis semnificativă Fig. 3 — calcare noduloase. Ultimele conţin asociaţii de ostracode şi charophyte semnificative pentru intervalul Tithonic-Berriasian. 6 — marne şi argile. urmate de gipsuri. Cretacicul inferior. totul avînd o tentă feruginoasă. 5 — calcare compacte. în cîteva foraje săpate pe valea Caraşu. în Platforma sud- dobrogeană au luat naştere faciesuri calcaroase-zoogene în care sînt frecvente secvenţele bioconstruite cu dezvoltare lenticulară. Secţiune la piciorul dului de la Cernavodă:1 — argile colorate şi gipsuri. însă. hidrozoare. a căror grosime este în jur de 100 m. argile. Pe întinsul Platformei sud-dobrogene. fig. Spre mijlocul perioadei are loc o întrerupere în sedimentare. lameli-branhiate şi gasteropode. Acestea aproape în totalitate au o dezvoltare litofacială similară acelora din Dobrogea centrală. calcare dolomitice. sub depozitele eocretacice. marne şi argile multicolore. Acest facies lagunar-continental este dezvoltat numai în partea nord-vestică a Platformei sud-dobrogene. iar în Neocretacic se dezvoltă cu precădere depozite cretoase. acolo unde a fost întîlnit. unde apar la zi şi unde sînt reprezentate prin depozite carbonatice. 16). 4 — calcare cretoase. Berriasian superior-Valanginianul include depozite care în profilul clasic de la capul podului de la Cernavodă (fig. În primele epoci ale perioadei cretacice. lipsesc în partea centrală. pe întreaga arie a Platformei sud-dobrogene s-a instalat un regim favorabil acumulării depozitelor calcaroase. pentru Rheto-Lias. S — calcare masive. dar mai ales pe văile tributare acesteia (v. Tithonic-Berriasiamil este reprezentat prin calcare şi dolomite. între localităţile Cernavodă-Saligny-Nazarcea. Cu alte cuvinte. al. 14). însă au fost întîlnite prin foraje în partea nordică şi sudică a Dobrogei de Sud. — Jurasicul. Dintre asociaţiile . argile nisipoase şi calcare.). Schiţa repartiţiei depozitelor prejurasice în Dobrogea de Sud (după D. 17.2 — calcare micritice. Depozitele atribuite Triasicului au fost conturate în partea sudică a Dobrogei de Sud şi în regiunea localităţilor Castelu. acesta îmbrăcînd faciesul purbekian. Astfel. Fig. însoţită de o dezvoltare a faciesurilor psefito-psamitice continentale. În acest interval s-au acumulat gresii feldspatice. depozitele jurasice nu aflorează.

paleontologice furnizate de aceste calcare, acelea de foraminifere cu Trocholina alpină,
T. elongata, T. molesta etc. şi acelea de alge cu Salpingoporella annulata, Acicularia
elongata, Macroporella proturioni etc. conferă depozitelor respective vîrsta Berriasian
terminal-Valanginian. Depozite de acest facies se întind spre sud pînă la localitatea
Aliman (valea Vederoasa); însă pe o bună parte din Platforma sud-dobrogeană,
Barriasian-Valanginianul este reprezentat prin dolomite care coboară şi în Tithonic
înlocuind lateral depozitele lagunar-continentale (v. fig. 15).
Hauterivianul, în acelaşi profil de la Cernavodă, urmează în continuitate de
sedimentare peste Valanginian şi include un pachet constituit dintr-o alternanţă de calcare
compacte alb-gălbui, marne şi argile adesea roşietice. Spre partea superioară a pachetului
predomină intercalaţii de argile gălbui sau roşii bogate în ostreide şi brachiopode.
Grosimea acestuia este de 20 m, şi conţine o faună cu Steineria tabiilata, Harpagodes
sp., Ampullina hugar-diana etc. şi o floră algală cu Acicularia elongata, Cayeuxia
moldavica, Clypeina solkani etc., însă nesemnificativă din punct de vedere
cronostratigrafic. Vîrsta hauteriviană a acestor depozite se deduce din poziţia stratigrafică
urmînd peste depozitele valanginiene de care, din punct de vedere paleontologic, diferă
prin lipsa troholinelor de talie mare (T. alpina, T. Elongata). Depozitele hauteriviene au
aceeaşi răspîndire ca şi acelea berriasian-valanginiene. Deasupra depozitelor
hauteriviene, în profilul de la Cernavodă, urmează calcare aparţinînd Apţianului.
Barremianul include depozite cu caracter transgresiv şi se întîlneşte de la nivelul
localităţii Aliman spre sud. Suita barremiană începe prin calcare micritice cu intercalaţii
de argile urmate de calcare masive, organogene amintind faciesul urgonian. Printre
asociaţiile caracteristice sînt de menţionat: Requienia renevieri, Toiicasia carinata,
Caprotina triloba, Harpagodes beaumontiana etc. alături de o microfloră cu Clypeina
solkani, Salpingoporella dinarica, Actinoporella podolica etc. la care se adaugă
Orbitolinopsis kiliani, Troholina aptiensis etc.
Apţianul corespunde unei retrageri treptate a mării spre sud cu o ingresiune în
Bedulian. În consecinţă, pe Platforma sud-dobrogeană acestui etaj îi corespund două
faciesuri cu arii de răspîndire distincte şi anume: un facies continental cu depozite
fluviolacustre şi un facies marin.
Facies continental se întîlneşte de la Valea Caraşu spre nord, înaintînd şi în
Dobrogea centrală, şi aflorează frecvent în lungul văilor de pe dreapta
Rîului Caraşu. Acest facies include depozite predominant psefito-psamitice, cu structură
încrucişată, alcătuită din prundişuri, nisipuri şi argile caolinoase, pe alocuri multicolore,
depozitele de culoare roşie fiind preponderente.
Faciesul marin al Apţianului se întîlneşte spre est şi sud, fiind deschis pe malul
drept al Dunării şi pe afluenţii acesteia, între localităţile Dunăre şi Ostrov (v. fig. 14).
În zona de îndinţare a celor două faciesuri, în suita depozitelor apţiene se distinge
în bază un orizont de nisipuri silicioase şi prundişuri urmat de un nivel de marnocalcare şi
conglomerate calcaroase cu Deshayesites deshayesi şi cu orbitoline; peste acesta se
dezvoltă calcare cu Toucasia carinata şi echinoide (v. fig. 15). Ansamblul descris
aparţine Beclulianului. Suita Apţianului se continuă cu un complex de nisipuri, pietrişuri
şi argile caolinoase atribuite Gargasianului. Apţianul, în interpretarea lui M. Chiriac, se
încheie prin microconglomerate fosfatice şi nisipuri glauconitice, adesea cu stratificaţie
încrucişată, din care provine o faună cu Acanthoplites uhligi, A. aschiltensis,
Hypacanthoplites sp. etc. indicînd ceea ce adesea se separă sub numele de Clansayesian.

Albianul marchează o revenire a apelor cînd iau naştere nisipuri glauconitice,
gresii calcaroase şi cu totul subordonat calcare cu dezvoltare lenticulară; accidental se
întîlnesc prundişuri. În sectoarele sudice se remarcă trecerea la un facies predominant
marnos-glauconitic. Din nivelele inferioare ale suitei albiene, M. Chiriac menţionează
printre altele: Leymeriella tardejurcată, L. elegans, Douvileiceras monile D. mamillatuni,
din partea mediană a suitei provin exemplare de Anahoplites planus, Hysteroceras
orbigny, Mortoniceras perinflatum, Ostlingoceras puiosianum, Neohibolif.es minimus
etc., iar din nivelele superioare se cunosc: Mariella bergeri, Parahibolites turtiae etc. Pe
baza faunei amintite se apreciază că în Platforma sud-dobrogeană este dezvoltat întreg
Albianul inclusiv Vraconianul. Albianul se întîlneşte numai în jumătatea vestică a
Dogrobei de Sud şi aflorează sporadic în lungul văilor ce se deschid spre Dunăre (v. fig.
15).
Cretacicul superior. Platforma sud-dobrogeană în Neacretacic a fost supusă unor
mişcări de basculare care au condus la mai multe întreruperi în sedimentare de scurtă
durată (v. fig. 15).
Cenomanianul are caracter transgresiv. Suita depozitelor începe cu un orizont
subţire (0,20 — 5 m) de microconglomerate cu concreţiuni fosfatice în care sînt
remaniate multe fosile din Albian; urmează gresii calcaroase care trec lateral la gresii
cretoase, iar pe verticală la marnogresii grezoase cu glauconit şi concreţiuni silicioase.
Depozitele sînt fosilifere, conţinînd printre altele: Mantelliceras mantelli, Mariella
cenomanensis, Turrilites costatus, Holaster subglobosus etc. Depozitele cenomaniene
aflorează pe suprafeţe restrînse pe Valea Caraşu, pe Valea Peşterii şi pe celelalte văi ce se
deschid spre Dunăre (v. fig. H). Prin foraje s-a dovedit că depozitele cenomaniene se
întind spre sud pînă la graniţă, iar spre est au fost identificate în zona localităţilor
Techirghiol şi Eforie.
Turonianul are, de asemenea, caracter transgresiv, căci urmează după o lacună de
sedimentare corespunzătoare Eoturonianului suita depozitelor turoniene debutează tot cu
un orizont subţire de microconglomerate cu concreţiuni fosfatice urmat de nisipuri şi
gresii calcaroase. Grosimea depozitelor turoniene este În jur de 5 m, însă acestea sînt
foarte fosilifere, conţinînd printre altele: Inoccramus lamarcki, Conulus subrotundus, C.
rothomagense etc. asociaţie ce atestă doar prezenţa Turonianului mediu. Sînt puţine
locuri în care aflorează depozite turoniene, de exemplu la Peştera, la Cuza Vodă şi la est
la Ovidiu.
Senonianul include depozite care se dispun transgresiv peste formaţiuni mai vechi
şi încep prin microconglomerate cu concreţiuni fosfatice trecînd lateral la gresii. Acestea
sînt urmate de gresii calcaroase, glauconitice, cu Micraster coranguinum, Conulus
oblongus, Conulus conicus, C. sitbconicus etc. indicative pentru Santonian. În continuare
se dezvoltă depozite predominant grezoase (cretă albă, marne grezoase) cu intrecalaţii de
gresii calcaroase, glauconitice. Pe lîngă cocolithophoridee şi foraminifere, din depozitele
cretoase provine o faună cu Belemnitella mucronata, Pycnodonta vesiculatis etc, care le
conferă vîrsta campaniană. Ultimele depozite cretacice sînt reprezentate tot prin marne
cretoase şi calcare parţial silicifiate. Acestea sînt sărace în fosile; conţin exemplare de
Spatagoides striatoradiatus care le conferă vîrsta mastrichtiană. Depozitele senoniene
aflorează pe cursul superior al rîului Caraşu (v. fig. H). La sfîrşitul Cretacicului a avut loc
o fază de exondare.

Paleogenul. Transgresiunea paleogenă a cunoscut o amploare considerabilă, căci
depozitele de această vîrstă, deşi se cunosc pe supraţefe restrînse, sînt dispersate la mari
distanţe. Ele aparţin Eocenului şi Oligocenului.
— Eocenul. Cea mai largă extindere a depozitelor eocene se cunoaşte în partea
sudică a Platformei sud-dobrogene unde au fost întîlnite prin foraje la Costineşti, Albeşti,
Limanu, Mangalia etc. Ele aflorează însă numai în regiunea localităţilor Văleni, Cetate şi
Lespezi în bazinul superior al Rîului Mîrleanu. Forajele au arătat că direct peste depozite
neocretacice grezoase se dispune o secvenţă de nisipuri glauconitice a căror grosime
poate atinge 70 m. Din acestea, Gh. Bombiţă a determinat o asociaţie de foraminifere
mari cu Nnmmiilites exilis, N. globulus indicînd Ilerdianul mediu-superior, şi N.
pernotiis, N. planulatus, semnificativă pentru Cuisianul inferior. Peste nisipurile
glauconitice se dispun calcare lumaşelice grezoase în grosime de pînă la 70 m, din care
provine o faună cu N. rotulcfrius, N. distans, N. irregularis, N. pratti, N. arhiaci, Assilina
placentula, A. major etc, indicînd Cuisianul. Eocenul mediu şi superior nu sînt
cunoscute, cel puţin în sudul Platformei sud-dobrogene. Depozite eocene mai aflorează
pe suprafeţe foarte restrînse pe Valea Cişmelei lîngă Cernavoda şi la est de Ovidiu. De
reţinut că în forajele submarine la cca 80 km est de Constanţa, la adîncimea de 4000 m, s-
au întîlnit nisipuri glauconitice ilerdiene şi calcare cu Nummulites distans aparţinînd
Cuisianului.
— Oligocenul. La zi nu se cunosc depozite de această vîrstă însă, prin foraje, în
zona de la sud la Mangalia s-au întîlnit şisturi argiloase bituminoase, disodilice. Pe
criterii geognostice se atribuie acestor depozite vîrsta oligocenă
— Miocenul. În Eomiocen spaţiul sud-dobrogean a evoluat că uscat. Procesul de
sedimentare s-a reluat în Badenian şi a durat pînă la sfîrşitul Sarmaţianului.
— Badenianul este reprezentat prin depozite argiloase şi grezoase, nisipuri şi
marnocalcare cu Arca turonensis, Chlamys pertinax, Cardium pseudomulticostatum etc.
Spre sfîrşitul Badenianului a avut loc o regresiune încît eroziunea a îndepărtat o mare
parte din depozitele de această vîrstă.
Depozite badeniene aflorează pe zone înguste pe toate văile dirijate spre Dunăre.
— Sarmaţianul marchează o nouă înaintare a apelor dinspre bazinul Vamei, care a
atins extensiunea maximă în Basarabian. O retragere a apelor a avut loc în Neosarmaţian.
Depozitele sarmaţiene formează o adevarata placă ce acoperă aproape întreaga Platformă
sud-dobrogeană. Aceasta a fost fierăstruită de ape în lungul cărora, de sub placa
sarmaţiană, apar depozite mai vechi (v. fig. 14).
Suita depozitelor sarmaţiene începe printr-un pachet de marne, argile, nisipuri şi
bentonite în grosime de 15 m. (v. fig. 15). Din ele provine o faună cu Mactra eichwaldi,
Cardium lithopodolicum, Ervilia podolica dissita etc. indicativă pentru Volhinian.
Asemenea depozite se întîlnesc în zona localităţilor Adamclisi, Băneasa, Văleni. În
continuitate de sedimentare urmează argile verzui, calcare lumaşelice, calcare cu
nubecularii, nisipuri, argile şi diatomite, conţinînd o fauna cu Mactra pallasi, M.
vitaliana, M. fabreana, Tapes gregarius, Cardium fittoni etc. şi o microfaună în care
abundă elfizii şi nonionidele, indicînd Basarabianul. Suita sarmaţiană se încheie printr-un
pachet de marne, calcare oolitice şi lumaşele cu mactre mici (M. bulgarica, AI. caspia
sinovi, M. baltica] reprezentînd Kersonianul. Asemenea depozite se întîlnesc în zona
laterală.

— Pliocenul. Lacul pliocen a atins numai marginea vestică a Dobrogei de Sud
începînd din Ponţian şi a durat pînă În Romanian. Depozite pliocene se întîlnesc pe o
zonă foarte îngustă în lungul Dunării, de la Ostrov spre nord. Acestea sînt reprezentate
prin marne şi argile cu Dreissena rostriformis revenind Ponţianului, şi prin nisipuri şi
gresii cu Prosodacna sturi, P. haueri, hidrobii etc. reprezentînd Dacianul. Suita pliocenă
se încheie prin calcare lacustre cu intercalaţii de argile bogate în heliicide şi limneide
aparţinînd Romanianului (v. fig. 15).

3.2. Tectonica

Aranjamentul tectonic al Platformei sud-dobrogene nu prezintă complicaţii.
Principalul element tectonic este falia Palazu care separă Platforma sud-dobrogeană de
Masivul central-dobrogean. Planul de falie, cel puţin superficial, are vergenţă sudică căci
a fost traversat de forajele de la Cocoşu şi Palazu, care arată că formaţiunea şisturilor
verzi (de Cocoşu) este suprapusă şisturilor cristaline de Palazu (keraliene). O asemenea
situaţie nu poate fi decît de natură tectonică şi a dat naştere la diverse interpretări. Părerea
că între Platforma sud-dobrogeană şi Masivul central-dobrogean ar mai exista o a treia
unitate tectonică nu are nici o argumentare faptică. Situaţia întîlnită în forajele de la
Cocoşu şi Palazu Mare sugerează că soclul karelian sud-dobrogean încalecă peste
Masivul central-dobrogean, dar coliziunea dintre cele două blocuri a imprimat contactului
tectonic major tendinţa de retroversare (v. fig. 19).
Odată cu complicaţiile tectonice din zona de coliziune a fost afectat şi restul
soclului karelian sud-dobrogean. Acesta s-a fracturat după un sistem de falii orientate
aproximativ est-vest încît s-a compartimentat în mai multe blocuri care se afundă spre
sud.
Faliile care compartimentează soclul Platformei sud-dobrogene nu afectează
cuvertura mezozoică şi probabil nici cea paleozoică, ceea ce arată că ele au vîrsta faliei
Palazu. De altfel şi investigaţiile radiometrice indică acelaşi fapt.
Ridicarea Platformei sud-dobrogene faţă de Platforma Valahă s-a produs începînd
din Sarmaţian şi s-a făcut în lungul faliei Dunării. La începutul Pliocenului Dobrogea
sudică se contura că arie emersă şi a continuat sa evolueze că atare.

BIBLIOGRAFIE

Bombiţă Gh. (1964): An. Corn. Geol. XXXIII, Bucureşti.
Bombiţă Gh. (1987): Col. asupra Eocenului, Cluj-Napoca.
Chiriac M. (1960): St. cerc. geol. V, l. Acad. Rom. Bucureşti.
Chiriac M. (1981): Amoniţi cretacici din Dobrogea de Sud. Ed. Acad. Rom. Bucureşti.
Grigoraş N. (1956): Bul. Acad. Rom. sect. II, I, 3—4, Bucureşti.
Ilie M. (1960): Alcătuirea geologică a Pămîntului romanesc. Ed. ştiinţifică. Bucureşti.
leneşi Bica, lonesi L. (1971): Anal. şt. Univ. sect. II, geol. geogr. XVIII, Iaşi.
lonesi Bica, lionesi L. (1973): Anal. Univ. sect. II, geol. geogr. XIX, Iaşi.
Iordan Magdalena (1962): D.S. Corn. Geol. LIII, l. Bucureşti.
Macovei Gh. (1911): C.R. Inst. Geol. II, Bucureşti.
Neagu Th., Până Ioana, Dragastan O, (1977): Rev. roum. geol. geophi. geogr. 21,
Bucureşti.

Paraschiv D., Dăneţ Th., Popescu M. (1983): An. Inst. geol. geof. LIX, Bucureşti.

4. MASIVUL CENTRAL-DOBROGEAN

Masivul central-dobrogean ocupă treimea mijlocie a Dobrogei şi este delimitat
spre sud de falia Palazu care îl separă de Platforma sud-dobrogeana, iar la nord de falia
Peceneaga-Camena care îl delimitează de Orogenul nord-dobrogean. Astfel conturat,
Masivul central-dobrogean se individualizează net că unitate geologică distinctă, trăsătura
particulară constituind-o natura şi vîrsta soclului precambrian şi faptul că acesta aflorează
pe suprafeţe foarte întinse (v.PI. I).
Din punct de vedere morfologic, Dobrogea centrală este o regiune peneplenizată
cu aspect colinar şi altitudini reduse, înălţimea maximă este la Altîn-Tepe (200 m).
Reţeaua hidrografică este foarte săracă; sînt doar două cursuri de apă care în
timpul verii seacă de cele mai multe ori: Rîul Topolog, care îşi are izvoarele în partea
nordică a regiunii şi se varsă în Dunărea Veche la nord de Hîrşova; Rîul Casimcea, care
izvorăşte de la Altîn-Tepe şi se varsă în Lacul Taşaul.
Dobrogea centrală, că unitate geologică majoră, a rezultat din evoluţia unei arii
labile care s-a creat că atare în eoproterozoic, fie prin subţierea crustei unei anumite
porţiuni dintr-o arie continentală foarte întinsa, fie prin „spargerea" acesteia şi apariţia
unei zone de rifting.
Spre deosebire de unităţile de vorland menţionate pînă acum, în Dobrogea
centrală, etajul structural inferior de vîrstă precambriană aflorează pe largi suprafeţe, încît
denumirea de masiv (în sens structural), pentru această unitate dobrogeană este
justificată.

4.1. Stratigrafie

Cea mai largă suprafaţă din Dobrogea centrală este ccupată de formaţiunile
soclului. Cuvertura în schimb ocupă suprafeţe restrînse şi a fost cercetată în anii din uimă
de Aurelia Bărbuleascu şi de A. Drăgănescu (fig. 18).
Soclul. În alcătuirea soclului se deosebesc două unităţi cu caractere petrofaciale
bine distincte. Aceste unităţi se delimitează printr-o discordanţă stratigrafică şi de
metamorfism. Astfel, se individualizează, că primă unitate, grupa şisturilor cristaline
mezcmetamorfice. iar cea de a doua include fcrmaţiunea şisturilor verzi.
Grupa şisturilor cristaline mezometamorfice. În partea nordică a Masivului central-
dobrogean, într-o zonă de ridicare, apar şisturi cristaline mezometamorfice. Acestea sînt
reprezentate prin micaşisturi cu muscovit, biotit, granat, uneori şi staurolit, prin cuarţite şi
prin amfibolite, totul fiind străbătut de filoane de pegmatite. La partea superioară a
şisturilor cristaline, care adesea mai sînt cunoscute sub denumirea de şisturi cristaline de
Altîn-Tepe, se individualizează o zonă retromorfozată. Determinările de vîrstă pe cale
radiometrică efectuate asupra şisturilor cristaline mezometamorfice au indicat valori între
634-711 M.a., iar pentru cele retromorfozate 530 M.a. Pentru şisturile cristaline din
apropierea faliei Peceneaga-Camena s-au obţinute valori de 208-228 M.a. Fără îndoială

însă că aceste valori sînt aparente, inclusiv cele mai mari, reprezentînd de fapt efectele
ultimelor procese geodinamice care le-au afectat. Interpretînd aceste date, se poate spune
că şisturile cristaline mezometamorfice de la Altîn Tepe au luat naştere prin
metamorfozarea în condiţiile faciesului amfibolitic a unui material sedimentogen şi
magmatogen într-o fază de metamorfism anterioară ciclului baikalian. Ele reprezintă de
fapt nuclee foarte vechi provenind din domeniul consolidat care făcea corp comun cu
soclul Platformei est-europene, dar care au fost regenerate în ciclul baikalian.
Valorile mici (208—228) se explică prin faptul că şisturile cristaline din
apropierea faliei Peceneaga-Camena au fost afectate de mişcările paleo-chimerice care s-
au manifestat în Dobrogea de Nord.
Formaţiunea şisturilor verzi. Discordant şi transgresiv peste şisturile cristaline de
la Altîn Tepe se dispune o suită sedimentară cu caracter flişoid avînd în jur de 3000—
4000 m grosime, intens cutată şi parţial slab metamorfozată (anchimetamorfozată).
Culoarea verde se datoreşte doritului. În ansamblu, formaţiunea şisturilor verzi este
alcătuită din şisturi sericito-cloritoase, pelite, gresii de tip graywackc, arcoze şi
conglomerate mărunte.
În suita formaţiunii şisturilor verzi, O. Mirăuţă a deosebit mai multe complexe (v.
fig. 18, 19) care se fac remarcate prin predominarea, la un moment dat, a unora sau a
altora din componenţii litofaciali. Cu alte cuvinte, între aceste complexe nu pot fi sesizate
limite tranşate şi în consecinţă ele nu pot fi separate cartografic.
— Complexul infragraywackic se remarcă în baza suitei şisturilor verzi şi este
reprezentat printr-o formaţiune parţial slab metamorfozată constituită dintr-o alternanţă
de roci filitice, metagraywacke şi roci clonto-sericitoase în care se mai recunosc
caracterele stratonomice ale rocilor pre-metamorfice. Complexul infragraywackic se
dispune discordant peste şisturile cristaline mezometamorfice de la Altîn Tepe şi apar pe
o zona foarte îngustă la sud de aria de aflorare a acestora din urmă.
— Complexul graywackelor inferioare urmează peste precedentul şi include
depozite cu factură de fliş, graywacke şi roci pelitice dispuse în ritmuri mai mult sau mai
puţin complete în care depozitele psamitice predomină. Acest complex aflorează pe o
zonă relativ îngustă la sud de aria de apariţie a complexului infragraywackic şi în axele
unor cute anticlinale.
— Complexul graywackelor superioare, care se distinge în continuarea suitei
stratigrafice, este reprezentat printr-o succesiune pararitmică, în care pachete de
graywacke alternează cu pachete de depozite pelitice. Elementul caracteristic îl constituie
prezenţa unor microconglomerate arcoziene care apar sub formă de intercalaţii, adesea
lentiliforme. Elementele conglomeratelor sînt din roci bazice, şi granite cu cuarţ şi
feldspat potasic. Rocile pelitice prezintă lamine formate din siltite cu laminaţie oblică
care dau microritmuri. În depozitele pelitice de pe malul lacului Taşaul, Violeta Iliescu şi
V. Mutihac au identificat o asociaţie protisto-palinologică cu Lciominuscula rugosa,
Margominuscula rugosa, Lophominuscula prima, Leioligotriletum compactam,
Stenozonoligotriletum sokolovi etc. Spre partea superioară a complexului graywackelor
superioare, intercalaţiile pelitice capătă culoare roşie făcînd trecerea spre complexul
următor.
Complexul graywackelor superioare are răspîndirea cea mai largă aflorînd
aproape în toată Dobrogea centrală.

prelungindu-se pe malul nordic al Lacului Taşaul pînă la Capul Midia. Suita jurasică include depozite predominant carbonatice. şisturi pelitice. Depozite cretacice se întîlnesc doar că petice protejate de eroziune depuse în timpul unor ingresiuni dinspre sud sau dinspre nord. — Jurasicul. Formaţiuni mai vechi care sa aibă drept soclu formaţiunea şisturilor verzi se cunosc numai la vest de Dunăre (în Platforma Valahă). În apropierea de falia Palazu. s-a descris sub numele de „seria de Cocoşu" un complex format din roci verzi. vergenţă (cel puţin superficială) sudică. spilitice. Bathonianul include conglomerate şi gresii calcaroase în alternanţă cu marne grezoase. sau dacă se integrează în unul din acelea descrise. În zona Hîrşova. În cuvertura din Dobrogea centrală se recunoaşte un singur ciclu de sedimentare Dogger-Malm. este mai greu de precizat. Prima transgresiune de amploare care se recunoaşte în spaţiul central-dobrogean a avut loc în Mezojurasic. Dacă aceste depozite formează un complex aparte. Investigaţiile petrografice şi sedimentologice întreprinse de N. 18). Cu alte cuvinte. fig. pe direcţia localităţilor Ovidiu-Capidava s-a înregistrat traseul faliei la adîncime şi care la suprafaţă ar intersecta planul reliefului la sud de localitatea Palazu Mare (v. în grosime de 600 m. cea de a doua se urmăreşte în lungul Văii Casimcea. pe Valea Tichileşti. 19). Acestea s-au conservat pe două zone. În aceste depozite au fost identificare exemplare de Archaeohystricosphaera sp. depozitele fiind deschise pe malul Dunării şi pe văile mai adînci dinspre sud-est. Anastasiu şi D. gresii cu intercalaţii de roci pelitice cenu-şii-violacee şi microconglomerate. cu intercalaţii subţiri de gresii calacroase. Vîrsta formaţiunii şisturilor verzi. se întîlneşte una din deschiderile clasice. în forajul de la Cocoşu. cert este că şi aceste depozite aparţin formaţiunii şisturilor verzi. Adăugînd faptul că direcţiile de transport a materialului detritogen sînt în principal dinspre sud şi dinspre nord. Succesiunea începe cu Bathonianul şi se încheie cu Kimmeridgianul inferior (v. fig. În Dobrogea centrală. se poate conchide că Platforma Moesică cu soclul karelian şi Platforma est-europeană au constituit principalele surse de alimentare cu material terigen a bazinului de acumulare în care se încadra aria central-dobrogeană. prezentînd o. Cuvertura. avînd în bază o secvenţă detritică. Acest fapt este suficient că sa demonstreze că linia tectonică (Palazu) care separă Platforma sud-dobrogeană de Masivul central-dobrogean a fost traversată de forajele de la Cocoşu şi de la Palazu Mare şi că aceasta interceptează suprafaţa ceva mai la sud de localitatea Palazu Mare. depozitele jurasice aflorează pe suprafeţe întinse. de culoare verde sau violacee. se dovedeşte a fi neoproterozoic terminal-eocambriană. pe baza conţinutului palinologic. Jipa relevă că aproape 6 % din materialul constituient al şisturilor verzi este de origine magmatică. 30% este de origine metamorfică şi 10—15% este de provenienţă sedimentară. Acesta include depozite predominant pelitice. Aici suita debutează cu un nivel de conglomerate după care urmează o alternanţă de gresii calcaroase şi marne însumînd o grosime de 20 m. Din intercalaţiile marnoase . — Complexul supragraywackic sau stratele de Băltăgeşti încheie suita formaţiunii şisturilor verzi. Complexul are o grosime de cîteva sute de metri şi aflorează în partea sud-vestică a Dobrogei centrale. gresii arcoziene. Una se urmăreşte de la Hîrşova spre sud- est.

în comparaţie cu celelalte etaje. din faciesul spongalgal provine o faună cu Parawedekindia arduenense şi P. Entolium demissum. cît şi în zona Casimcea.provine o faună cu Bositra buchi. Din partea terminală a formaţiunii de Casimcea şi mai ales din nivelele marnocalcaroase. Spre sfîrşitul Jurasicului. Dobrogea centrală a evoluat periodic exondată. provine o faună cu Taramelliccras trohinotum. iar ca urmările acestora se recunosc în unele iviri de depozite cretacice. caracteristică pentru Oxfordianul mediu. apele s-au retras spre sud. 4. crebricostis. Pe alocuri. faciesuri coraligene bioconstruite. faciesuri stromatolitic-algale. Sutneria galar etc. E. reprezentat prin faciesuri continentale (pietrişuri şi nisipuri) fie Albianului. paucituberculatum. la care se adaugă subordonat calcare micritice lagunare şi dolomite. Callovianul are dezvoltare incompletă putînd lipsi aproape în întregime. subordonat se întîlnesc calcare grezoase iar spre partea superioară a suitei apar silicolite. Acestea aparţin fie Apţianului. Astfel. Physodoccras uhlandi etc. Callovianul urmează în continuitate de sedimentare peste Bathonian şi se caracterizează prin predominarea calcarelor spatice. În zona Casimcea. La marginea nordică a Dobrogei centrale se întîlnesc depozite cenomaniene reprezentînd prelungirea depozitelor de aceeaşi vîrstă din culoarul Babadag de la nord. atît în zona Hîrşova'. E. care indică Oxfordianul superior. Arisphinctes cotovui etc.. Choffatia subakeria. indicînd vîrsta ca atare. includ faciesuri spongalgale. E. Homomya gibbosa. hypselnm. Ptychophylloceras fla-belatum. cum se întîlnesc la Hîrşova şi Topalu. cingttlatum etc. Ultimele două categorii par sa corespundă părţii terminale a intervalului revenind Kimmeridgianului. Aspidoceras cyclotum. În profilul de la Tichileşti. începînd din Neojurasic. Tectonica . E.2. din calcarele stromatolitice şi din calcarele glauconitice de la Băltăgeşti provine o faună cu Euaspidoceras perarmatum. Numai pentru scurtă durată au avut loc ingresiuni. Depozitele calcaroase. Acestui interval îi corespunde un complex litofacial descris adesea drept complexul sau formaţiunea de Casimcea şi care include calcare bioconstruite sau bioelastice. Phylloceras hatzegi etc. ch'offati indicativă pentru Oxfordianul inferior. Din ansamblul acestor depozite se cunoaşte o faună care atestă vîrsta lor oxfordian- kimmeridgiană. are dezvoltarea cea mai largă. — Cretacicul. Neogenul nu este reprezentat decît prin iviri foarte restrînse de depozite sarmaţiene alcătuite din pietrişuri şi nisipuri cu microfaună ce indică Basarabianul. Asemenea depozite se întîlnesc la Năvodari. în ansamblu. reprezentat prin nisipuri şi gresii glauconitice cu Exogyra conica şi Neohibolites minimus. Callovianul are aceeaşi dezvoltare că şi în zona Hîrşova şi este de asemenea foarte fosilifer. precum şi faciesuri de tranziţie. Oxfordian-Kimmeridgianul. din calcarele spatice provine o faună cu Macrocephalites macrocephalus. În zona Casimcea. Ochetoceras marantianum. care atestă vîrsta eokimmeridgiană. Bathonianul are o dezvoltare asemănătoare celui din zona Hîrşova şi apare discontinuu pe marginea nordică a zonei de aflorare a Jurasicului. Din calcare spongalgale şi calcare stratificate s-a descris o faună amonitică cu Epipeltoceras bimammatum. Fontanesiclla valentiana.

În partea nordică a Dobrogei centrale se delimitează anticlinalul Altîn Tepe în care apar şisturi cristaline mezometamorfice. care s-a separat în două blocuri. Sinclinalul Rîmnic. . Aranjamentul tectonic particular al Masivului central-dobrogean a fost pus în evidenţă de O. Fig. s-a produs o cutare mai largă ducînd la o înmănunchere a cutelor preexistente în structuri anticlinale şi sinclinale majore (v. Anticlinalul Neatîrnarea-Războeni. 6 — graywacke superioare. 5 — graywacke inferioare . cu închideri periclinale spre sud-est. În structura actuală. reprezentate prin mezometamorfitele de la Altîn-Tepe. FPC — falia Peceneaga-Camena. Secţiune geologică prin Masivul central-dobrogean: l — cuvertura jurasică. pe lîngă formaţiunea şisturilor verzi. 8 — Paleozoic. 10 — riolite. are în zona axială graywacke inferioare. şi cu atît mai mult nu poate fi vorba despre o pînză a şisturilor verzi. cînd a suferit principalele deformări şi a devenit sistem cutat. într-o primă etapă. 4 — infragraywacke . Sinclinalul Palazu Mic-Băltăgeşti se conturează în partea sud-vestică a Dobrogei centrale avînd în zona axială complexul supragraywackic. FP — falia Palazu. În continuare spre sud Masivul central-dobrogean în ansamblu coboară. Spaţiul central-dobrogean. care urmează. În alcătuirea acestuia. 19). s- au stabilit şi raporturile dintre Masivul central-dobrogean şi unităţile structurale majore învecinate. Mirăuţu. care îi este proprie. sînt incluse şi nuclee mai vechi. Lăsînd la o parte structura intimă a şisturilor cristaline de la Altîn Tepe. În zona axială a acestuia se găseşte complexul graywackelor superioare. unul sud-vestic devenind Platforma Moesică şi altul nord-estic devenind Platforma est-europeana. Cuta cea mai sudică este anticlinalul Taşaul. 19. Modul cum se conturează cristalinul de Altîn-Tepe. situat la sud de structura precedentă. Consolidarea Dobrogei centrale a avut loc în urma orogenezei baikaliene. 3 — şisturi cristaline de Altîntepe. a evoluat ca arie labilă intracratonică. Contemporan sau penecontemporan cu formarea structurilor plicative majore. 9 — Triasic. în Proterozoicul terminal şi la începutul Paleozoicului. aşa cum s-a sugerat în unele interpretări. aceste cute majore se delimitează clar. cutarea strînsă şi simetrică a ansamblului şisturilor verzi. relevă că între acesta şi formaţiunea şisturilor verzi nu sînt relaţii tectonice majore şi semnificative. în structura actuală constituind Masivul central-dobrogean. Aceasta a luat fiinţă prin fracturarea şi regenerarea unei porţiuni din domeniul continental consolidat est-european. Aceasta a determinat. cele mai vechi deformări ale Masivului central-dobrogean aparţin orogenezei baikaliene. În zona axială a anticlinalului Istria de la sud. 7 — supra graywacke. La sud de structura Altîn Tepe se recunoaşte sinclinalul Măgurele. fig. care aparţine timpului cînd spaţiul central-dobrogean evolua într-un alt cadru structural mai larg făcînd parte din domeniul consolidat est-european. se găsesc aceleaşi grav-wacke superioare. într-o etapă ulterioară. 2 — soclul Platformei sud-dobrogene. are în zona axială graywackele superioare.

. Aceste două falii delimitează în partea centrală a Masivului central-dobrogean un sector ale cărui structuri au orientarea est-vest. geofiz. geofiz. Acad. Aceasta a fost interceptată prin forajele de la Palazu Mare şi Cocoşu şi ar atinge suprafaţa la sud de localităţile menţionate. Vîlceana P. În evoluţia Dobrogei centrale. Drăgănescu A. Bărbulescu Aurelia (1971): Anal. au avut loc deformări rupturale însoţite de deplasări pe orizontală cu tendinţă de rotire. l. Neagu Th. Guidebook 15. XXXII. geol. România. (1977): Rev. Cosma S.. se recunosc şi efectele unei tectonici mai noi. (1955): Bul. Masivul central-dobrogean ia contact cu soclul karelian al Platformei sud-dobrogene în lungul faliei Palazu (Ovidiu-Capidava). geol. Spre sud. Popescu I. Structurile orientate est-vest ar reprezenta relicte ale tectonicii baikaliene. geogr. Academiei. Acestea constau în culminaţii şi afundări cu aspect de largi ondulaţii care au o dispoziţie oblică pînă la transversală faţă de structurile preexistente. sau aceea dintre localităţile Pantelimonu de Jos şi Pantelimonu de Sus. BIBLIOGRAFIE Airinei St. Rocks-Evap. Bucureşti. (1983): An. În rîndul acestora sînt de menţionat două falii cu poziţie verticală. Bucureşti... iar a doua în partea nordică între localitatea Ostrov şi lacul Sinoe.. Bucureşti.. geophiz. (1984): An. care au avut un caracter predominant plicativ. Masivul central-dobrogean. II. Faliile menţionate ar fi rezultatul mişcărilor hercinice sau chiar mai recente care au reactivat şi contactul dintre Masivul central-dobrogean şi Orogenul nord-dobrogean (falia Peceneaga-Camena). În această situaţie. Dragastan O. Inst. LX. Jipa D. venea în contact tectonic cu aria nord-dobrogeană care constituia marginea sudică a Platformei est-europene. Carb. Chiriac M. Bărbulescu Aurelia (1974): Stratigrafia Jurasicului din vestul Dobrogei centrale. Bucureşti. Din rîndul structurilor coborîte se remarcă aceea dintre Cogealac şi Vulturu. pe lîngă deformările menţionate. Acest contact tectonic de vîrstă baikaliană a cunoscut mai multe etape de reactivare dintre care ultima se plasează în Neojurasic.. Bucureşti. Rom. roum. Vîrsta faliei este deci anterioară MezojurasicuIui şi posterioară şisturilor verzi. Contactul tectonic este acoperit de cuvertura sedimentară care include în bază depozite mezojurasice. Anastasiu N. geol. Iliescu . Univ. iar acelea cu orientarea nord-vest/sud-est ar fi rezultatul unei deplasări orizontale a Masivului central-dobrogean cu tendinţă de rotire. Masivul central-dobrogean vine în contact tectonic cu structurile Orogenului nord-dobrogean pe care le interceptează sub un anumit unghi în lungul faliei Peceneaga-Camena. Drăgănescu A. Barbulescu Aurelia. delimitat la sud şi la nord de sectoare în care structurile sînt orientate nord-vest/sud-est. (1986): Mem. Bucureşti. una în partea sudică în regiunea localităţii Horia. Ondulaţia cuverturii din lungul văii Casimcea este de asemenea oblică faţă de structurile baikaliene. st. contactul se face între cristalinul de Palazu şi şisturile verzi (seria de Cocoşu). aceasta fiind o fractură profundă. Geologie. (1976): Intern. Bucureşti.. Printre ridicări se poate menţiona aceea dintre localităţile Beidaud- Neatîrnarea. crustală. În lungul acestei falii. Inst. Ed. geol. Spre nord. LXIV. Coli.. după consolidare. XX. După deformările baikaliene. 21. Bucureşti. ea datînd de la sfîrşitul orogenezei bailckaliene. Inst. geofiz. geol. Bucureşti.

(1969): An. OROGENUL NORD-DOBROGEAN Orogenul nord-dobrogean se suprapune treimii nordice a Dobrogei. 5. Ţuţuiatu (467 m). Partea nord-estică constituie unitatea morfologică Dealurile Tulcei. din acest punct de vedere. Spre deosebire de celelalte unităţi ale vorlandului carpatic. Spre sud este delimitat de falia Peceneaga-Camena. Orogenul nord-dobrogean se continuă şi la vest şi nord-vest de Dunăre însă este afundat sub forma unui lanţ de munţi îngropaţi (v. Principala distincţie o constituie faptul că acesta a evoluat dintr-o zonă riftogenă intracratonică care şi-a încheiat evoluţia de zonă labilă foarte de timpuriu. iar Rîul Taiţa izvorăşte din Muncii Măcin şi curge prin zona depresionară Traian — Babadag. Partea sud-estică a Dobrogei de Nord. iar spre nord limita este dată de falia Galati-Sfîntu Gheorghe. PI. l. Spre est. Partea nord-vestică a Dobrogei de Nord constituie unitatea Munţilor Măcin. Mutihac V. din punct de vedere morfologic.Violeta. care urmăreşte aproximativ cursul Dunării. Bucureşti. structura majoră de ansamblu a ariei nord-dobrogene este rezultatul orogenezei hercinice şi al tectogenezelor eo.şi neochimmerică. Geol. care şi-au încheiat evoluţia de arii labile în timpurile prealpine. La vest de Dealurile Tulcei. faţă de acesta din urmă. Astfel. Corn. se deosebeşte Platoul Niculiţel (la nord) şi Dealurile Nalbant (la sud). Podişul Babadag are altitudini modeste care scad de la NV spre SE atingînd 30 m în zona litorală. Aceştia au aspect ruiniform. Bucureşti. contemporan cu Orogenul carpatic. Unitatea Niculiţel şi Unitatea Tulcea (PI II). XXXVII. I). . Mirăuţă O. Dobrogea de Nord prezintă trăsături de regiune ajunsă în stadiul de peneplenă. constituie Podişul Babadag. colmatate. în care se deosebesc mai multe noduri colinare separate între ele prin văi largi. Rîul Teliţa îşi adună apele din Platoul Niculiţel şi se varsă în Lacul Babadag. LI.S. În centru sînt dealurile Redi şi Uzum Bair. Rîul Slava curge în lungul Podişului Babadag şi se varsă în lacul Sinoe. separat de celelalte unităţi morfologice printr-o zonă mai joasă care constituie Depresiunea Traian-Cerna-Babadag. (1965): D. Reţeaua hidrografică este săracă. În părţile periferice ale . Orogenul nord- dobrogean fiind. în parte. Însă. se delimitează Unitatea Măcin. Spre sud- est pînă la Lacul Babadag şi Valea Teliţa sînt Dealurile Zebilului şi Dealurile Agighiolului. Corn. care se prelungesc spre nord-vest în Dealurile Somovei. se înşiră un lanţ de dealuri care culminează în Colinele Mahmudiei. cu înălţimi reduse. De fapt. parte din aria nord-dobrogeană a redevenit arie labilă şi a evoluat că atare în primele perioade ale ciclului alpin. constituind promontoriul nord- dobrogean. altitudinea maximă fiind în Vf. înainte de a se vărsa în lacul Babadag. paralel cu braţul Sfîntu Gheorghe. Din punct de vedere morfologic. Această situaţie se reflectă şi în faptul că în curprinsul ariei nord-dobrogene se disting trei unităţi structogenetice corespunzînd unor etape tectogenetice bine individualizate. alcătuind două culmi paralele orientate NV — SE: Culmea Ţuţuiatu spre est şi Culmea Pricppan-Megina spre vest. Orogenul nord-dobrogean prezintă deosebiri esenţiale. Geol.zonei Măcin sînt munţi insulari înecaţi în aluviuni recente cum sînt înălţimile lacobdeal şi Piatra Roşie.

Simionescu. Giuşcă. Rotman. Unitatea Măcin se întinde între Dunăre şi falia Luncaviţa-Consul şi se urmăreşte din faţa oraşului Galaţi pînă la paralela localităţii Mircea Vodă. 20). Fundamentul cristalin. constituie etapa definitorie. Savul. II). PI. sînt reprezentate prin amfibolite. D. în culmea Megina (v. Grupa şisturilor cristaline mezometamorfice. descrise că atare de D. Unitatea Măcin Situată în partea vestică a Dobrogei de Nord. împreună cu o parte din masivele de granitoide care formează substratul formaţiunilor sedimentare. care include formaţiuni de cuvertură. un înveliş sedimentar paleozoic implicat în cutările hercinice şi străbătut de granitoide tardi-cinematice. şi un înveliş sedimentar posthercinic. Elena Mirăuţă. R. mai ales în regiunea localităţii Camena (v. faciesului amfibolitic. O. precambriene sau caledoniene timpurii. Cantuniari. Gh. în mare parte este acoperită de depozitele cretacice ale Culoarului Babadag. Şisturile cristaline de la Megina provin din metamorfozarea. Prin variabilitatea petrografică şi complexitatea tectonică. Munteanu -Murgoci. uneori disten şi staurolit. Şisturile cristaline aparţin la două grupe. M. I.1. reluate în ciclul hercinic care. E. care constituie Orogenul nord-dobrogean propriu- zis. I). Mrazec. în nivelele superioare. 5. a unui material predominant magmatogen bazic şi subordonat terigen. şisturi cuarţo-feldspatice. care se disting atît prin gradul de metamorfism cît şi prin vîrsta lor. în care. D. în aranjamentul tectonic major. iar în anii din urmă. gnaise amfibolice. 5. Stratigrafia În alcătuirea geologică a Unităţii Măcin. adesea rubanate. se distinge un fundament constituit din şisturi cristaline şi masive de granitoide. D. iar cea de a doua se conturează pe acelaşi aliniament spre sud-est. Ansamblul cristalin are intruse în bază granitele de Megina. Cădere. V. Şisturile cristaline. reprezintă structuri mai vechi. şi paragnaise biotitice cu disten. şi grupa şisturilor cristaline epimetamorfice (fig. amfibolite. Şisturile cristaline de la Orliga-Sărărie. Pascu. PI II). determinată pe cale . Aceasta include şisturile cristaline cu metamorfism avansat şi aflorează pe două arii la distanţă apreciabilă una de alta. Acestea sînt reprezentate prin micaşisturi cu granat. Vîrsta şisturilor cristaline mezometamorfice. în spaţiul nord-dobrogean se mai delimitează Culoarul Babadag.1. Pe lîngă unităţile menţionate. fiind produsul unor faze de metamorfism diferite: o grupă a şusturilor cristaline mezometamorfice. Mirăuţă. Sînt evidente efectele retromorfismului. Mutihac. spre sud-est. în condiţiile. subfaciesul staurolit-almandin. Dobrogea de Nord a atras mulţi cercetători printre care: L. Giuşcă. includ polimetamorfite rezultate din transformarea unui material predominant terigen.1. PI. formînd promontoriul Orliga şi Dealul Sărărie. St. Totul este străbătut de filoane pegmatitice. Una se delimitează la nord de oraşul Măcin. se întîlnesc intercalaţii de calcare cristaline şi cuarţite masive. Grădinaru etc. la care se asociază şisturi verzi. şi Depresiunea Predobrogeană (v. în condiţiile faciesului amfibolitic. de sub care apare sporadic. micaşisturi cu granat şi gnaise cu biotit.

Magmatitele prehercinice. Aceste metamorfite sînt probabil sincrone cu şisturile cristaline de la Altîn Tepe şi reprezintă nuclee vechi afectate de mai multe faze tectogenetice. Acestea din urmă aparţin Silurianului. deci în prima sau primele faze ale ciclului caledonian. şi în acest caz este o vîrstă aparentă. Şisturile cristaline epimetamorfice aflorează pe aliniamentul Priopcea-Piatra Cernei şi în culmile Boclugea şi Coşlugea. de unde se prelungesc pe versantul estic al Munţilor Măcin pînă în promontoriul Bugeac din faţa Oraşului Galaţi. Grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. Acesta este reprezentat prin granite gnaisică dispuse concordant spre baza şisturilor cristaline mezometamorfice de la Megina. Pe aliniamentul Priopcea-Megina. Orientările diferite sesizate în masa acestora (una est-vest şi alta mai nouă nord-vest — sud-est) constituie un argument în acest sens. pentru cele din Orliga-Sărărie şi 250—420 M. a unor formaţiuni de vîrsta şisturilor verzi din Dobrogea centrală. în unitatea-Măcin. — Granitul de Megina. sau la două faze diferite. Vîrsta şisturilor cristaline epimetamorfice se deduce mai ales din raporturile de superpoziţie şi discontinuitate metamorfică cu şisturile cristaline mezometamorfice. Acesta se urmăreşte pe versantul vestic al văii Taiţa. Fără îndoială însă că aceste valori reprezintă reluări (reîntineriri) în faze ulterioare aceleia care a generat şisturile cristaline mezometamorfice. fig. este mai greu de precizat. Este un granit gnaisic cu puţină mică. şi din relaţiile stratigrafie cu'depozitele sedimentare pe care le suportă. Suita epimetamorfitelor se încheie cu un pachet de curăţite de cultiare alb-roşietică cu intercalaţii de şisturi satinate şi cuarţite negre (v.a. Şisturilor cristaline din unitatea Măcin li se asociază masive de granitoide. este mai greu de precizat. este de 390 —400 M. În rîndul lor se disting granitul de Megina şi granitul de la Coada Muchii. care metamorfozează la contact şisturile cristaline epimetamorfice. 20).radiometrică. În culmile Boclugea şi Coşlugea se întîlneşte acelaşi complex filito-cuarţitic ca şi în Priopcea-Piatra Cernei. Din relaţiile menţionate se poate conchide că materialul premetamorfic este cu certitudine antesilurian. Analizele radiometrice au indicat. peste şisturile cristaline metamorfice. Se remarcă lipsa.a. reprezentînd o reluare ulterioară punerii lor în loc. pentru granitele de Megina 508 Ma. acestea sînt urmate de un complex filito-cuarţitic în care cei doi componenţi alternează aproape în proporţie egală. — Granitul de Coada Muchii. pentru cele de Megina. Acest complex formează Culmea Priopcea. El se găseşte remaniat în conglomeratele din formaţiunea de . Dacă cele două tipuri de cristalin aparţin aceleiaşi faze de metamorfism. în discordanţă de metamorfism. Piatra Cernei şi Piatra Rîioasă. Acesta nu a putut fi metamorfozat decît ulterior consolidării ariei central-dobrogene şi înainte de Silurian. Ele au caractere de magmatite sincincmatice şi ar reprezenta deci produsul magmatismului plutonic legat de o orogeneză veche care a generat şisturile cristaline de Megina. se dispun şisturi cristaline epimetamorfice a căror suită începe prin şisturi cuarţitice-sericitice în alternanţă cu şisturi verzi. Punerea în loc a acestora este contemporană sau precontemporană cu formarea şisturilor cristaline cu care sînt asociate. Cert este că metamorfismul iniţial s-a produs înaintea ciclului baikalian. Dacă pe aliniamentul Bcclugea-Buceag sînt şi şisturi cristaline mezometamorfice.

Simionescu a determinat printre altele: Ctenocrinus typus. depozite siluriene se întîlnesc în împrejurimile localităţii Atmagea (v. şisturi grafitoase cu intercalaţii subordonate de calcare dolomitice şi cuarţite.Carapelit care îl acoperă discordant. zona Măcin evoluînd în continuare ca sistem cutat supus denudării. Secţiune geologică prin unitatea Măcin (după harta geologică se. 10 — roci bazice triasice. l : 200 000): 1 — mezometamorfite proterozoice. fig. Spre mijlocul acestei perioade procesul de sedimentare s-a încheiat şi totodată s-au desăvîrşit şi mişcările hercinice. dintre conodonte. în continuitate de sedimentare urmează calcare dolomitice stratificate (v. 11 — Triasic mediu-superior. I. s-a reluat în Carbonifer. O. Aceasta debutează printr-un orizont de şisturi calcaroase din care Elena Mirăuţă menţionează specia Icriodus woschmidti. De reţinut este faptul că granitul de Coada Muchii nu a fost întîlnite în relaţie cu depozitele sedimentare. caractere ce sugerează formaţiuni cu factură de fliş. Orthis circularis. Pe suprafeţe mai limitate. Procesul de sedimentare a început în Silurian iar după o fază de exondare. În continuitate de sedimentare urmează un complex de roci reprezentat prin curăţite. intracratonic. 4 — granite de Coada Muchii. 21) se poate constata că în continuitate de sedimentare peste depozitele siluriene urmează suita devoniană. de unde D. În şisturi filitoase. — Devonianul.. Fiind continuitate de sedimentare de la Silurian. Cădere a colectat o bogată faună din care I. Această asociaţie indică prezenţa Coblenţianului. Resturile fosile menţionate conferă depozitelor descrise (care ating 600 m grosime). iar la diferite nivele se întîlnesc lentile de vulcanite bazice. faptul că metamorfozează epimetamorfitele caledoniene timpurii indică vîrsta lui paleozoică timpurie. la sfîrşitul Devonianului. 6 — riolite. 21. fără a se putea face alte detalieri stratigrafice. dintre crinoide şi Chonetes sarcinulata. Depozitele siluriene de pe versantul vestic al Culmii Priopcea se prelungesc spre sud în Culmea Piatra Cernei iar spre nord ajung la Carcaliu. indicativă pentru Eodevonian. Învelişul sedimentar paleozoic. Suita devoniană se încheie printr-un nivel de silicolite. 5 — granite alcaline. Fig. S — Devonian. vîrsta siluriană. începînd din Silurian. şi un exemplar aparţinînd genului Rastrites sp. Depozitele devoniene din Dealurile . Mirăuţă a identificat impresiuni de Fenestella sp. 2 — granite gnaisice de Megina . Pe aceeaşi secţiune din culmea Priopcea (fig. în care se observă fenomenul de granoclasare şi prezenţa hierofglifelor. Însă. dintre corali. — Silurianul. fără îndoială că este prezent şi Gedinianul. Orthothetis umbraculum dintre brahiopode etc. 20). 3 — epimetamorfite caledoniene. 7 — Silurian. dintre graptoliţi. PI II). aria nord-dobrogeană îşi reia funcţia de bazin de sedimentare evoluînd ca domeniu cu caracter labil. Depozitele descrise alcătuiesc în întregime Dealurile Bujorului. Simionescu menţionează Cyathophyllum sp. Suita depozitelor siluriene începe printr- un complex de şisturi argiloase-filitoase. se poate spune cu certitudine că este un granit prehercinic. cînd a avut loc tectogeneza bretonă. Relaţiile menţionate se observă foarte clar pe versantul estic al Culmii Priopcea. iar din împrejurimile localităţii Carcaliu. depozitele acumulate prezintă trăsăturile formaţiunilor de fliş. fiind remaniat în stratele de Carapelit. şisturi arde ziene şi grezocalcare. 9 — Carbonifer. Depozitele siluriene se dispun discordant şi transgresiv peste complexul cuarţitic al şisturilor cristaline epimetamorfice. Drept urmare.

numai zonele marginale ale acestuia au fost regenerate în tectogeneze alpine. Acestea au determinat o metamorfozare de tip incipient a depozitelor paleozoice şi cutarea şi exondarea întregii arii nord-dobrogene. se întîlneşte întrega gamă de roci din substrat. Au urmat mişcările tectogenezei sudete. care apoi a fost supusă unor intense procese de denudare. şi. Acestea străpung depozitele paleozoice. la ce grad de îngropare a ajuns ca sa poată fi afectată de intruziunile granitice de Greci ? Judecînd după caracterele litofaciale şi sedimentologice de ansamblu ale stratelor de Carapelit. şi mai ales. mai vestică. Se atribuie Carboniferului o suită de depozite în grosime de 1. Magmatitele hercinice. aflorează în stînca de la Blasova (din Lunca Dunării).000 m. 20). iar pe suprafeţe mai restrînse aflorează la sud de satul Cerna şi în împrejurimile localităţii Cîrjelari.500—2. Stratele de Carapelit ocupă două zone care marchează axele a două sinclinale. se poate conchide că de fapt stratele de Carapelit reprezintă molasa sistemului cutat breton despre care se ştie foarte puţin. la est de satul Turcoaia. Drăgănescu susţine caracterul eminamente continental al acestora. pe la est de Megina. Aceasta se dispune transgresiv şi discordant peste formaţiuni mai vechi. mai departe. În stratele de Carapelit s-a găsit un rest de plantă determinat a fi Asterocalamites sp. ducînd în final la aranjamentul tectonic. Mrazec şi R. similară faciesului de Culm din vestul Europei. care a devenit sistem cutat. pînă la Atmagea şi mai departe ajungînd în zona Camena. iar în Dealul Carapcea se întîlnesc şi roci bazaltice. Recent. Cea de a doua zonă. Una din ele se urmăreşte din Munţii Pricopan spre sud. cît şi arii mai estice (zona Tulcea de pildă). cu intercalaţii de gresii grosiere şi adesea graywacke de culoare roşie. fig. cunoscută şi descrisă de L. Sursa de alimentare o constituiau atît ridurile care separau trogurile în care s-au acumulat stratele de Carapelit. despre care sînt argumente că în Carbonifer a evoluat ca arie exondată. Elementele conglomeratelor sînt formate din şisturi cristaline. în continuare evoluînd că atare. (v PI. pe suprafeţe restrînse. Suita stratelor de Carapelit se încheie printr-o alternanţă de gresii. Pînă nu de mult stratele de Carapelit erau considerate ca reprezentînd o formaţiune de tip fliş. major al unităţii Măcin. adesea cu caracter ignimbritic.Bujorului se prelungesc pînă la Igliţa. II ). întreaga suită prezintă un metamorfism regional de tip incipient (v. în general. pe malul Dunării. inclusiv granite de Coada Muchii. A. în care se surprind secvenţe turbiditice. pe baza căruia se apreciază ca aceste depozite aparţin Eocarboniferului. În baza suitei se întîlneşte un orizont de conglomerate de 50—300 m grosime. Deasupra conglomeratelor urmează tufuri porfirice. Magmatismul plutonic hercinic a condus la punerea în loc a unor importante corpuri de granitoide. În felul acesta se explică grosimea mare a stratelor de Carapelit şi îngroparea pe care au putut-o atinge. inclusiv . şi după elementele remaniate care provin din erodarea formaţiunilor cutate în faza bretonă. Cu stratele de Carapelit se încheie procesul de sedimentare care a generat învelişul sedimentar paleozoic. Pascu sub numele de „Stratele" sau „Formaţiunea de Carapelit". se întîlneşte în împrejurimile localităţii Cîrjelari. granite etc. În această situaţie se pune întrebarea: ce grosime a putut atinge formaţiunea de Carapelit. Aceste mişcări au metamorfozat slab formaţiunea de Carapelit şi au regenerat structurile bretone. -graywacke şi şisturi argiloase violacee sau verzui-violacee. — Carboniferul. însoţite de un magmatism plutonic tardicinematic. În Neodevonian au avut loc mişcările bretone. Resturile de Asterocalamites menţionate ar pleda în acelaşi sens.

Spre deosebire de granitele de la Greci. unde formează Dealul lui Manole. pe care le metamorfozează la contact. Din conţinutul paleontologic se deduce vîrsta ladiniană a calcarelor menţionate. Determinădle radiometrice pentru granitele alcaline au indicat —290 Ma. Granitoidele de la Greci străbat şi metamorfozează la contact stratele de Carapelit. — Granitoidele alcaline se situează pe un aliniament mai vestic şi formează înălţimile lacobdeal de lîngă Turcoaia. încît acestea evoluau ca zone de seif. se întîlnesc în regiunea Camena avînd înclinări mari spre sud-vest. Determinările radiometrice pentru granitoidele de Greci au indicat 320 Ma. PI. şi în regiunea localităţii Camena. Din ele provine o asociaţie de conodonte cu Gondolella excelsa. unde ocupă un aliniament orientat nord-vest/sud-est. Masivul Pricopan. Hindeodella spengleri etc. După edificarea structurilor hercinice. posibil în Permian (v. Pe suprafeţe mai restrînse apar şi produse magmatice de suprafaţă (riolite) puse în loc mai tîrziu. granite micropegmatitice şi granite aplitice. foraminifere etc. sienite cuarţifere. albit şi epidot.stratele de Carapelit. gabbrouri. iar marginal se întîlneşte un facies microgranitic. în diferite perioade ale ciclului alpin. fie ca arii labile. deci punerea lor în loc ar fi legată de faza sudetă. — Granitele calcoalcaline de Greci ocupă partea centrală a sinclinalului din Munţii Măcin şi au dezvoltarea tipică în corpul granitic de la Greci. . Piatra Roşie şi Sacar Bair de la est de localitatea Cîrjelari. Acesta este considerat un lacolit constituit numai din roci masive care reflectă o foarte puternică diferenţiere. Ele străbat depozitele paleozoice pe care le afectează termic. — Triasicul. G. Acestea sînt reprezentate prin riolite şi au dezvoltare mai largă în înălţimile din jurul localităţii Cîrjelari. tonalite. include roci variind între leucogranite şi granodiorite biotitice. Învelişul sedimentar posthercinic. granitoidele alcaline se întîlnesc în Piatra Roşie şi la est de Cîrjelari. Granitoidele de Pricopan străbat şisturile cristaline şi formaţiunea de Carapelit.. precum şi radiolari. plăci de crinoide. Pe suprafeţe mai limitate se întîlnesc la sud de lacobdeal. în Triasic. Între granitoidele hercinice se disting două tipuri 1) granite calcoal-caline de tip Greci şi 2) granite alcaline de tip Turcoaia. II). Pentru unitatea Măcin perioada triasică a însemnat o perioadă de calm tectonic. În regiunile mai sudice se întîlnesc vulcanite acide. Se disting leucogranite. în Jurasic. granodiorite. porfire granofirice etc. dînd corneene cu cuarţ. Masivul de la lacobdeal este constituit din granite cu ridbekit. Masivul este străbătut de filoane de microgranite. Apele care acopereau o mare parte din aria hercinică nord-dobrogeană se întindeau şi peste părţile marginale ale unităţii Măcin. trammeri. În asemenea condiţii s-au acumulat depozite preponderent calcaroase. Pe baze radiometrice se estimează că riolitele de Cîrjelari s-au pus în loc în Permian. Riolitele de Cîrjelari au un chimism alcalin. ceea ce ar corespunde Neocarboniferului. Cu aceleaşi caractere. zonele marginale ale unităţii Măcin au fost acoperite de ape şi au evoluat fie că zone de self. situat în prelungirea celui de la Greci. de unde şi numele de „riolite de Cîrjelari" sub care sînt cunoscute. De aici se deduce şi vîrsta carboniferă a stratelor de Carapelit. Aceste roci au o textură masivă şi se individualizează sub forma unor benzi care se succed de la nord spre sud în ordinea amintită. granite biotitice. acestea prezintă o uşoară foliaţie. cu predominarea calcarelor micritice. pe care le metamorfozează la contact.

şisturi argiloase. Ciunguloturris carpatică. P. calcarenite şi calcirudite. Se constată o anumită deosebire de ordin litofacial între cele două zone de aflorare. crustacei. brachiopode. În ansamblul sedimentar s-au recunoscut mai multe formaţiuni. Studiul efectuat de E. formaţiunea de Aiorman este reprezentată prin turbidite terigene care includ: conglomerate polimictice cu elemente de riolite şi roci paleozoice. în calcarele de la Cîrjelari se întîlnesc numeroase fragmente de spongieri calcaroşi. Spre partea superioară a suitei se întîlnesc blocuri mari de şisturi verzi însedimentate. o parte relativ întinsă din unitatea Măcin a devenit arie labilă. la sud-est calcarelor li se adaugă. au o grosime de 350 m. În ansamblu. gresii. pe baza cărora i se acordă vîrsta mezojurasică. Grosimea formaţiunii de Cîrlejari variază între 200 şi 600 m. în împrejurimile localităţii Ceamurlia. gaize spongo-radiolaritice şi tufuri riolitice.. părţile marginale ale unităţii Măcin din vecinătatea limitei cu aria central-dobrogeană. marne şi marne siltice. este constiutuit din microconglomerate. Simionescu. Al doilea termen al suitei stratigrafice din zona Cîrjelari-Camena a fost descris drept „formaţiunea de Cîrjelari". T. jonesi. Archaeospon-goprunum imlayi. menţionată de I. subordonat. Cel mai vechi termen stratigrafie propriu zonei Cîrjelari-Camena se consideră a fi ceea ce s-a descris drept formaţiunea de Aiorman. microconglomerate cu elemente de şisturi verzi. care se dispune peste calcarele triasice. Acestea au caracter turbiditic. Depozite considerate. fie peste formaţiunea de Aiorman. Pe lîngă Ellipsactinia sp. foraminifere. cratonizată în ciclul baikalian. amoniţi (Peris-phincics] etc. microconglomerate polimictice cu dezvoltare lenticulară. între localităţile Cîrjelari şi Camena. descrisă în jurul localităţii cu acelaşi nume este sincronă cu formaţiunea de Cîrlejari. gresii cuarţoase crinoidale cu rare fragmente de belemniţi. la care se adaugă calcare oolitice. Formaţiunea de Başpunar. urmate de o alternanţă de calcare crinoidale. Hsuum brevicostatum etc. unele din ele fiind sincrone. asociaţia este semnificativă pentru Oxfordian-Kimmeridgian.. în care procesele de sedimentogeneză au fost însoţite şi de o activitate vulcanică bimodală. 2) . Şi acestea au caracter turbiditic şi sînt intens deformate. — Jurasicul. Marginea regenerată a unităţii de Măcin. a determinat o bogată asociaţie de radiolari printre care: Triactoma blakei. Din gaizele spongo- radiolaritice. Drept urmare. Formaţiunile sedimentare. unde se dispune discordant peste riolite de Cîrjelari sau peste depozite paleozoice. de vîrstă mezojurasică au mai fost întîlnite în lucrări miniere din partea estică a zonei. sesizată şi cercetată de E. Aceasta include două complexe litofaciale: 1) complexul inferior. fie peste riolitele de Cîrjelari. Este o formaţiune predominant carbonatică constituită în principal din calcare bioclastice. Aceasta aflorează în împrejurimile localităţii Cîrjelari. Aceasta aflorează pe două aliniamente la vest şi respectiv la sud-est de Cîrjelari dispunîndu-se discordant. în perioada jurasică. gresii cuarţoase. au fost intens deformate. bivalve. prezintă variaţii litofaciale foarte strînse şi sînt intin asociate cu produse vulcanice. spongolite şi marne cu spiculi. În formaţiunea de Aiorman s-au identificat dinoflagelate. se situează în vecinătatea faliei Peceneaga-Camena. în sensul că în timp ce la vest de Cîrjelari formaţiunea de Cîrjelari este reprezentată aproape exclusiv prin calcare.Grădinaru. Dumitrică. Grădinaru a arătat că acumulările din zona Cîrjelari-Camena aparţin Jurasicului mediu-superior. corali. cel puţin în parte. marne şi şisturi marnoase. Spre deosebire de timpurile triasice.

rolul definitoriu revenind tectogenezei sudete. pînă la lacobdeal lîngă Turcoaia (v. au fost confundate. 21) şi mai departe în Insula Blasova. începînd din Culmea Megina.2. sînt constituite exclusiv din şisturi verzi. se întîlnesc riolite galbene sau cenuşii-gălbui.fig. Spre sud-est. cu care. Se constată că spre Camena formaţiunea de Başpunar este întrepătrunsă de produse vulcanice predominant acide. pe lîngă metamorfismul de tip incipient pe care l-a produs asupra formaţiunilor siluricne şi devoniene. Două sînt principalele cute-solzi avînd extinderi sensibil egale: solzul Megina şi solzul Boclugea-Bugeac. sînt reprezentate prin spilite în facies de pillow. Acestea. — Vulcanitele bimodale.1. 5. pînă acum. prin Culmea Priopcea. constituind spilitele de Başpunar. Dealurile Bujoare. Ele se situează la partea superioară a formaţiunii de Başpunar.21). în zona Cîrlejari-Camena se întîlneşte. sînt faliate longitudinal. şi provin din distrugerea falezei de şisturi verzi care flanca spre sud zona labilă Cîrjelari-Camena. o brecie sincronă formaţiunilor de Cîrjelari şi de Başpunar. Cu acestea se încheie suita acumulărilor din zona Cîrjelari-Camena. structurile unităţii Măcin sînt în mare parte acoperite de depozite cretacice din Culoarul Babadag. care se caracterizează prin structuri în cute-solzi în care stratele au fost redresate la verticală iar flancurile sînt faliate (v. Tectogeneza bretonă. complet deschisă. În partea axial- anticlinală apar granite gnaisicc de Megina şi mezometamorfite de Megina. Vulcanitele neojurasice acide sînt reprezentate preponderent prin ignimbrite riolitice de culoare verde deschis. Asocierea dintre materialul vulcanic şi sedimentarul neojurasic indică o activitate vulcanică contemporană procesului de sedimentare. Se cunosc vulcanite acide şi produse piroclastice bazice. fig. la rîndul lor. sub formă de lentile intercalate în ignimbritele riolitice. Grădinaru sub numele de „riolite de Camena" deşi această localitate este situată de fapt pe riolite de Cîrjelari. marne tufacee cu spiculi. tufuri riolitice şi gaize spongo-radiolaritice. reprezentat printr-o alternanţă de gresii spongo-radiolaritice cu laminaţie paralelă. legate genetic de depozite hidroclastice. care vin în . nesortate. Solzul Megina este alcătuit din formaţiuni a căror suită se poate urmări. Vulcanitele jurasice au fost desemnate de E.complexul superior. Vîrsta neojurasică a formaţiunii de Başpunar decurge din asociaţia de radiolari pe care o conţine şi care este aceeaşi că şi în formaţiunea de Cîrjelari. Tectonica Aranjamentul tectonic al unităţii Măcin este efectul însumat al mai multor tectogeneze. Materialul piroclastic interstratificat este reprezentat prin ignimbrite riolitice verzi şi material hidroclastic de culoare verde deschis. eşalonîndu-se pe un aliniament paralel cu acela în care aflorează riolite de Cîrjelari. Este o brecie monomictică ale cărei elemente. — Vulcanitele acide aflorează pe o lungime de 12 km în lungul faliei Peceneaga- Camena. unde sînt asociate cu şisturi marnoase şi silicolite spongoradiolaritice. — Vulcanitele bazice au o pondere mult mai mică. Subordonat. În afară de sedimentarul menţionat. cu dezvoltare locală. Tectogeneza sudetă a condus la aranjamentul tectonic major al unităţii Măcin. raporturi care au fost modificate în tectogeneze ulterioare. a determinat o exondare generală şi a dus la stabilirea unor raporturi tectonice între zona Măcin şi restul ariei nord-dobrogene.

Despre lipsa Silurianului şi Devonianului în solzul de Megina se poate admite că depozitele de această vîrstă au fost îndepărtate în faza de eroziune postbretonă cînd parte din aria Măcin a rămas exondată în timpul Eocarboniferului. unitatea Măcin a fost afectată de mişcările alpine din Neojurasic care au activat falia Peceneaga-Camena şi au condus la regenerarea marginii unităţii Măcin şi la declanşarea unei activităţi vulcanice. este încălecat dinspre vest de solzul Megina. unde aduce în contact tectonic şisturi cristaline cu granitele de Pricopan. Vîrsta încălecării dintre cei doi solzi este sudetă. cu structura amintită. iar zona axial-sinclinală este ocupată de strate de Carapelit străbătute de granitele de Greci. Tectogeneza paleochimmerică. Solzul Boclugea-Bugeac se remarcă prin lipsa depozitelor siluriene şi devoniene. în lungul liniei tectonice Luncaviţa-Consul. la ideea că cei doi solzi ar reprezenta subunităţi distincte ale unităţii de Măcin. fruntea solzului de Megina se urmăreşte pînă în vecinătatea localităţii Atmagea. Analizînd formaţiunile constituente ale celor doi solzi se constată că solzul de Megina este alcătuit din depozite siluriene şi devoniene şi din granite. care formează insula de la Blasova. cu caracter de falie inversă. punînd în contact două unităţi tectonice de vîrstă diferită. Falia Luncaviţa-Consul este o falie profundă. precum şi granitele de la Piatra Roşie şi Sacar Bair. falia Luncaviţa-Consul a căpătat o semnificaţie mai profundă. Unghiul pe care îl fac structurile unităţii Măcin cu direcţia. crustală. Cu alte cuvinte. Particularităţile menţionate au condus. Aceasta a constat. şi corpul granitic alcalin de la Turcoaia. se continuă şi la vest şi nord-vest de Dunăre unde suferă o afundare după falia Dunării şi constituie ceea ce se cunoaşte sub . De asemenea nu există nici un indiciu că unitatea Niculiţel ar fi subşariată. a influenţat şi unitatea Măcin. faliei Peceneaga- Camena arată că unitatea Măcin a efectuat o mişcare de rotaţie sub presiunea exercitată de blocul moesic şi de placa euroasiatică. dovada o constituie faptul că în cute nu sînt prinse depozite mai noi decît stratele de Carapelit. Dimpotrivă. Unitatea Măcin. şi se caracterizează prin grosimea mică a stratelor de Carapelit. Spre sud. În partea sudică. La rîndul lor. prin prezenţa granitelor calcoalcaline şi prin grosimea mare a stratelor de Carapelit. care s-a manifestat în jumătatea estică a Dobrogei de Nord. Şisturile cristaline de Orliga aparţin tot solzului de Megina şi vin în contact tectonic cu şisturi cristaline epimetamorfice şi eventual şi cu granitoidul de Pricopan. În partea axial-sinclinală a solzului Megina se întîlnesc strate de Carapelit. în primul rînd. dar nu reprezintă fruntea unui şariaj de amploare. în unele interpretări. se poate spune însă că evoluţia acestora în cadrul unităţii Măcin nu a fost deosebită. Spre nord aceasta din urmă ajunge în Dealul Sărăriei. Solzul Boclugea- Bugeac. dovadă că aceasta a fost reactivată şi în timpul postjurasic. Prin aceasta. nu se poate susţine ideea existenţei unei pînze de Măcin. care ocupă jumătatea estică a unităţii Măcin. formaţiunile neojurasice în zona Cîrjelari-Camena sînt încălecate de structurile baikalicne ale Dobrogei centrale în lungul faliei Peceneaga-Camena.contact tectonic cu strate de Carapelit din solzul Boclugea-Bugeac în lungul faliei Megina. însă nu există nici un argument care să arate că unitatea de Măcin s-ar fi desprins de pe un substrat şi ar fi alunecat peste unitatea Niculiţel. În partea axial-anticlinală a structurii se întîlnesc şisturile cristaline epimetamorfice de la Boclugea şi Coşlugea cu granitoide de Coada Muchii. iar spre est încalecă la rîndul lui peste unitatea Niculiţel. în reactivarea liniei tectonice din faţa solzului Boclugea-Bugeac şi stabilirea unor raporturi de încălecare cu unitatea Niculiţel de la est. poziţia verticală sau cuasiverticală a stratelor se opune unei asemenea interpretări.

1. cum ar fi şisturile cristaline şi calcarele din Vîrful Trestinic (Cara Asan). Ţinînd scamă de chimismul ansamblului vulcanitelor din unitatea Niculiţel. H. 5. Stratigrafie În alcătuirea unităţii Niculiţel participă vulcanite bazice şi acide. uneori pararitmică. Cu asemenea caractere.2. Unitatea Niculiţel a rezultat din evoluţia unei zone de rift intracratonic care s-a schiţat în aria hercinică nord-dobrogeană. unitatea Niculiţel nu mai poate fi urmărită (v. granitoidele de la Cilic sau depozitele devoniene din Dealurile Isaccei. riftul evoluînd într-o zonă de expansiune intracratonică în care s-a declanşat şi o activitate vulcanică intensă predominant bazică. s-a întîlnit întreaga gamă de formaţiuni constituente ale unităţii Măcin şi anume: mezometamorfite de Orliga-Sărărie şi de Megina. PI. 5. anamesite. Unitatea Niculiţel Unitatea Niculiţel se individualizează în partea de mijloc a Dobrogei de Nord fiind delimitată de linia Luncaviţa-Consul spre vest şi de o falie ce urmăreşte direcţia Isaccea-Poşta-Nalbant (falia Poşta-Nalbant) spre est. corpuri de gabbrouri şi dolerite. formaţiunea mixtă se întîlneşte În partea vestică a unităţii Niculiţel constituind solzul Consul şi pe un aliniament mai estic ce se urmăreşte de la localitatea Teliţa spre sud pînă la localitatea . iar Dealul Consul este constituit dintr-o alternanţă de riolite şi calcare triasice. o formaţiune mixtă (sedimentară şi magmatogenă) şi o formaţiune flişoidă de vîrstă neotriasică (v. În afară de formaţiunile menţionate. prin foraje. PI.2. sugerînd că venirile de lave acide şi bazice au alternat. 20). Vulcanitele bazice sînt reprezentate prin curgeri de bazalte frecvent în facies de pilow-lava. piroclastite şi hialoclastite bazice. în unitatea Niculiţel se întîlnesc şi elemente alohtone. spre sfîrşitul Mezo-triasicului şi începutul Neotriasicului. Se întîlnesc situaţii cînd riolitele străbat rocile bazice. le consideră drept vulcanite de tip intraplacă. gresii calcaroase şi pelite. II). promontoriul nord-dobrogean este delimitat de prelungirea faliei Peceneaga- Camena. Vulcanitele bazice formează în întregime Platoul Niculiţel. Formaţiunea mixtă constituie primul termen al suitei sedimentare din unitatea Niculiţel. epimetamorfite de tip Boclugea. şi situaţii cînd riolitele sînt traversate de roci bazice. Procesele de rifting s-au accentuat în Neotriasic. formaţiunea de Carapelit şi roci granitice. însă sub ele. depozite siluriene şi devoniene. Vulcanitele acide sînt mai frecvente pe un aliniament vestic ce urmăreşte falia Luncaviţa-Consul. Spre sud-vest. La sud de Valea Taiţei. Acesta este acoperit de depozite neogene.numele de „promontoriul nord-dobrogean". mai ales în regiunea Sarica. Aceasta este reprezentată printr-o alternanţă. Vulcanitele acide sînt reprezentate prin riolite. Savu et al. fig. iar sub forma de silluri sau filoane se întîlnesc cu precădere în partea vestică a unităţii Niculiţel unde sînt asociate cu vulcanite acide (v. În masa vulcanitelor se întîlnesc frecvent calcare stratificate sub formă de intercalaţii. II). de calcarenite. totul fiind asociat cu vulcanite acide şi bazice care adesea sînt preponderente în raport cu rocile terigene.

Încălecată dinspre vest de unitatea Măcin. Sursa materialului terigen o constituia atît unitatea Măcin. unitatea Niculiţel a fost cutată şi faliată căpătînd o structură de cute solzi (fig. este reprezentată printr-o suită de depozite cu caracter pararitmic. Acestea au fost dislocate din flancurile zonei de rift. nu depăşesc amploarea unei falii inverse încît nu poate constitui un şariaj de anvergură. determinat de încălecarea formaţiunii mixte pararitmice peste formaţiunea flişoidă de la est. constituind falia Poşta— Nalbant. Vîrsta formaţiunii mixte. 22). În felul acesta se delimitează un al doilea solz denumit solzul Sarica. În această situaţie. de unde rezultă că activitatea vulcanică încetase în timpul depunerii formaţiunii flişoide. Urma planului de încălecare se urmăreşte de la Isaccea spre sud. 8 — gresii liasice. care a fost influenţată în bloc ele tectogeneza paleochimmcrică. formaţiunea mixtă aminteşte formaţiunile de wildfliş calcarele mezotriasice avînd rol de olistolite. Relicte hercinice se găsesc doar ca elemente exotice. se poate aprecia că formaţiunea flisoidă aparţine Norianului. acestea reprezentînd elemente exotice în unitatea Niculiţel. cît şi zona Tulcea dinspre est care. 6 — calcare şi calcare cu silexite mezo. Secţiune geologică prin unităţile Niculiţel şi Tulcea (după V. Mutihac): l — epimetamorfite caledoniene. 9 — roci bazice. a cunoscut o fază de exondare. reprezentată prin şisturi calcaroase şi vulcarfite bazice. 2 — granitoide.şi neotriasice. Formaţiunea mixtă din acest ultim aliniament. ca şi acelea dintre unităţile Măcin şi Niculiţel. 10 — formaţiunea mixtă Triasic . la rîndul ei. În partea vestică a unităţii Niculiţel. Aceasta nu este afectată de vulcanite. dat fiind că spaţiul în care a evoluat s-a creat ulterior ciclului hercinic. Formaţiunea flişoidă.2. Trestinic. încalecă spre est peste unitatea Tulcea prinzînd sub planul de încălecare depozitele liasice de la Poşta. 22. Fig. în lungul faliei Iulia—Valea Teilor. constituită din gresii silicioase cu intercalaţii de argile şistoase în care s-au găsit impresiuni de halobii. antrenate şi însedimentate în aria riftogenă. fosilifere. O asemenea interpretare o capătă şi blocurile de şisturi cristaline din Vf.2. Se poate spune doar că ele sînt mai noi decît calcarele mezotriasice pe care le înglobează. 5. relaţii care. granitoidele de la Cilic şi depoziţie devoniene de la Isaccea. Ţinînd seamă de vîrsta mezotriasică a blocurilor însedimentate în formaţiunea mixtă.Izvoarele şi mai departe pînă în Valea Taiţei. 5. nu poate fi stabilită riguros. care evolua că sistem cutat emers. Formaţiunea flişoidă urmează în continuitate de sedimentare peste formaţiunea mixtă. include şi blocuri de calcare mezotriasice. ca şi a vulcanitelor. Fruntea solzului Sarica relevă în acelaşi timp şi relaţiile dintre Unitatea Niculiţel şi unitatea Tulcea. în faţa faliei Luncaviţa-Consul se delimitează solzul Consul. acesta înglobînd cea mai mare parte din unitatea Niculiţel. 3 — depozite paleozoice. avînd în bază formaţiunea mixtă de tip wildfliş. 4 — conglomerate werfeniene. 7 — marne cu halobii neotriasice. pe la vest de localitatea Poşta şi localitatea Nalbant şi atinge Valea Taiţei. Tectonica Unitatea Niculiţel îşi datorează aranjamentul tectonic mişcărilor paleo- chimmerice şi aceasta în mod firesc. încît nu au o semnificaţie tectonică deosebită. la sfîrşitul Triasicului. groasă de 500- 600 m.

Gheorghe. 5.3. dar mai ales ţinînd seamă de faciesul metamorfic şi de cadrul structural mai larg în care a evoluat zona Tulcea. În structura actuală ea este delimitată spre nord-est de falia Galaţi—Sf. 23. Astfel delimitată. Unitatea Tulcea Unitatea Tulcea se suprapune jumătăţii estice a Dobrogei de Nord. Mirăuţă le atribuie Devonianului. de sub conglomeratele triasice apar şisturi filito-cuarţitice. Stratigrafia În alcătuirea unităţii Tulcea se deosebeşte un fundament prealpin şi un înveliş sedimentar alpin format din depozite triasice şi jurasice larg cutate în tectogenezele chimmerice (v. 3 — conglomerate eotriasice. .3.filoniene tice. 12 — riolite triasice. II). După etapa de exondare care a urmat fazelor timpurii ale orogenezei caledoniene. FLC — falia Luncaviţa-Consul. 20). fig. unitatea Tulcea se caracterizează prin prezenţa unei platforme carbonatice larg dezvoltată şi prin suprapunerea evidentă a unei tectonici alpine peste o tectonică de vîrstă hercinică (v. 13 — Cuaternar. Secţiune la Tulcea-Monument: l — epimetamorfite. FC — falia Cilic. şisturile cristaline epimetamorfice sînt afectate şi transformate în şisturi micacee cu biotit şi şisturi micacee cuarţitice la Tulcea-Monument şi la Tulcea Veche. se poate conchide că şisturile cristaline epimetamorfice din fundamentul unităţii Tulcea sînt similare acelora din unitatea Măcin. iar spre est se continuă în platforma continentală a Mării Negre. PI. FXP — falia Poşta-Nalbant. 2 — filoane noii. fiind produsul aceleiaşi faze tectogenetice caledoniene timpurii. urmate de un complex filitic-cuarţitic grafitos. Formaţiunile sedimentare. spre vest şi sud-vest se întinde pînă la falia Poşta—Nalbant. Asemenea epimetamorfite se întîlnesc în Dealul Redi de la sud de Tulcea. Judecînd după caracterele petrografice şi vîrsta indicată de măsurători radiometrice. Fundamentul prealpin. Formaţiunile cristalofiliene sînt reprezentate prin şisturi cristaline epimetamorfice constituite dintr-o alternanţă de meta-graywacke cu şisturi sericito-cloritoase. În partea sud-estică este acoperită de formaţiunile cuverturii neocretacice. În partea sudică a Dealului Redi. 4 . Ele ar putea aparţine epimetamorfiţelor deşi O.mediu-superior. mascată de depozitele Deltei Dunării. O analiză radiometrică a acestora a indicat vîrsta de 543 Ma (fig.contact cu unele intruziuni granitice. Fig. procesul de sedimentare s-a reluat în Silurian cînd întreg spaţiul nord-dobrogean a redevenit arie labilă. Partea culminală a Colinelor Mahmudiei este constituită din cuarţite în strate groase similare acelora din culmea Priopcea (unitatea Măcin). Fundamentul prealpin este constituit din formaţiuni cristalofiliene şi din formaţiuni sedimentare paleozoice. 5. 23). Formaţiunile cristalofiliene. 11 — formaţiunea flisoidă neotriasică. adesea roşietice.1. FVT — falia Valea Teilor.

sau acelea din Colinele Mahmudiei. Gheorghe. Se apreciază că conglomeratele din bază reprezintă Werfenianul inferior. cu care începe suita Triasicului. indicative pentru Eo. . pînă spre sfîrşitul Triasicului. pe care în Triasic se va dezvolta o platformă carbonatică. Triasicul inferior ar avea o dezvoltare incompletă în zona Tulcea. unde se dispun peste şisturile cristaline epimatamorfice şi suportă depozite eotriasice. Primele au o largă răspîndire. Paltodus unicostatus etc. Silurianul. Grădinaru. typica.şi Mezodevonian. în zona Tulcea nu se mai întlneşte formaţiunea de Carapelit şi nu sînt indicii că aceasta s-ar fi depus şi că ar fi fost erodată. şi prin filoane de riolite. cum sînt acelea de la Uzum Bair (sud de Dealul Redi). Depozitele siluriene aflorează pe arii foarte restrînse în Dealul Redi. cum sînt acelea care străbat şisturile cristaline de la Tulcea-Monument. Tirolites haueri. evoluţia zonei Tulcea se diferenţiază de aceea a zonei Măcin. Pentru spaţiul nord-dobrogean. Danubites ellipticus. sub numele de zona triasică. În continuare. Dimpotrivă. Depozite eotriasice se mai întîlnesc din loc în loc în lungul braţului Sf. în lungul Văii Taiţa. II). fig. dintre amonoidee. În faza de exondare postbretonă a avut loc o slabă activitate magmatică cu caracter acid legată de paroxismul sudet. depozitele paleozoice aparţin unui ciclu de sedimentare corespunzător intervalului Silurian-Devonian (v. transformarea sistemului cutat hercinic într-o suprafaţă de eroziune. motiv pentru care unitatea Tulcea a mai fost desemnată. I. Aceste depozite se dispun transgresiv şi discordant peste fundamentul prealpin. în Dealul Redi şi în alte cîteva puncte (v. sînt urmate de marnocalcare şi şisturi argiloase şi marnoase în grosime de 10—15 m. începutul ciclului alpin corespunde unei importante transgresiuni marine care l-a acoperit aproape în întregime. media. Sînt reprezentate prin gresii calcaroase şi şisturi argiloase cu conodonte printre care: Angulodus gravis. 23) şi la Tulcea Veche. În aceeaşi categorie pot fi incluse şi unele riolite de pe valea Taiţei. La Tulcea Veche depozitele psefito-psamite. Devonianul. Hindcodella germana. a evoluat ca bazin de acumulare cu regim epicontinental favorabil formării depozitelor carbonatice. Dinărites mohamedanus etc. În unitatea Tulcea. în cea mai mare parte Triasicului şi într-o mai mică măsură Jurasicului. O. constituie un indiciu că faza de exodare determinată de tectogeneza bretonă. Formaţiunile învelişului alpin (v. Palmatodella delicatulla etc. situaţie care se observă foarte clar la Tulcea- Monument (fig. Unele depozite silicioase din Colinele Mahmudiei ar putea aparţine tot Silurianului. În opinia lui E. Simionescu a descris o faună cu Claraia clarai dintre lamelibranchiate. asociaţie ce conferă depozitelor cele includ vîrsta werfeniană. fig. Pl. 20) includ depozite sedimentare predominant calcaroase care aparţin. Revine Silurianului un complex de cuarţite negre şi calcare din care Elena Mirăuţă a descris o asociaţie de conodonte cu Ozarkodina fundamentata. Triasicul inferior debutează prin conglomerate care trec pe verticală la gresii cuarţoase. În Paleozoicul tîrziu. 20). Din ele. albe sau roşii. Produsele acesteia sînt reprezentate prin granite alcaline. — Triasicul. indicativă pentru Silurian. în aria zonei Tulcea a durat pînă la sfîrşitul Paleozoicului. Astfel. Învelişul sedimentar alpin. Depozite devoniene se întîlnesc în Colinele Mahmudiei şi în înălţimile de la vest de acestea. cu intercalaţii de argile şistoase roşii. O. însă vîrsta lor nu a fost dovedită paleontologic.

În regiunea Dealurilor Somovei. stau direct . Din nivelele inferioare. Acestea par sa fie ultimele depozite triasice din unitatea Tulcea. o oarecare mobilitate încît s-au acumulat depozite cu caracter turbiditic. Calcare de felul acestora din urmă se întîlnesc cu o largă dezvoltare între Valea Teliţei şi Dunăre menţinîndu-se pe flancurile aceleeaşi structuri anticlinale de la Agighiol care se continuă spre nord-vest avînd în zona axială şisturi cristaline şi depozite siluriene din Dealul Redi. uneori noduloase. Liasicul. Rhynchonella tricostata etc. roşii sau negre. zona Tulcea şi o mare parte din aria nord-dobrogeană (dacă nu în întregime) a cunoscut o etapă de exondare corespunzătoare paroxismului paleochimmeric timpuriu. Asociaţia faunistică menţionată atestă pentru mamocalcarele cu halobii vîrsta Carnian tîrziu . Asemenea calcare se mai găsesc pe Valea Taiţei de unde Kittel a descris de asemenea o bogată faună de amonoidee. noduloase. calcarele triasice sînt străbătute de vulcanite bazice şi acide care pe fisuri au putut ajunge la mari distanţe. în profilul de la Agighiol. din care I. în partea centrală a ariei nord-dobrogene. adesea prezentînd caractere tipice de fliş. V. Flexoptychites acutus etc. Simionescu menţionează Halobia reflexa. căci spre sfîrşitul perioadei triasice. în dealurile de la nord de localitatea Zebil (în împrejurimile satului Rîndunica) depozitele liasice. Cliomtes catharine. Acestea apar deschise în multe puncte dintre care este bine cunoscut aflorimentul din satul Cataloi. unde sînt bogate în brachiopode printre care Spiriferina pontica. provine o faună de amonoidee cu Sturia sansovinii. Triasicul superior. calcarele triasice marchează zona axială a unui anticlinal care se afundă spre Lacul Razelm. Simionescu. cu silexite. Pe flancurile structurii anticlinale menţionate. grezoase. mai ales forme juvenile. Aici. Din ele s-au descris peste 80 specii de amonoidee. Aero hor diceras halili. iar localitatea Agighiol a devenit clasică pentru studiul acestor calcare. Megaphylites jarbas etc. acolo unde aflorează în relaţii directe cu depozitele triasice. Joanites klipsteini. Din nivelele superioare se cunoaşte o faună cu Protrachyceras archelaus semnificativă pentru Ladinian. în zonele marginale. S. evoluînd în vecinătatea riftului deschis în Triasic. În dealurile de la vest de Agighiol. — Jurasicul. Triasicul mediu este reprezentat prin calcare. Calcarele noduloase roşii sînt urmate de calcare stratificate. sînt calcare şi calcare dolomitice. Astfel. fitrcatum. iar de la partea terminală a marnocalcarelor citează Cladiscites diuturmis. Calcare mediotriasice se găsesc şi în Insula Popina din Lacul Razelm. forujulense. Zona Tulcea. cu inocerami. Mutihac a făcut cunoscute exemplare de Monophyllites sp. care au constituit obiectul monografiei lui I. Retzia schuţageri.Norian timpuriu. conţinînd Trahyceras non. pe Valea Dunării şi pe Valea Teliţei. caracteristică pentru Anisian. urmează în continuitate de sedimentare peste calcarele ladinicne şi este reprezentat prin calcare roşii. albe. şi Sageceras heidingcri. încît nu se cunosc relaţiile cu Triasicul inferior. T. calcarele în plăci cu silexite trec pe verticală la marne şi marnocalcare care pot atinge o grosime de 80— 100 m. care atestă vîrsta carniană. amintind calcarele de Schreyeralm din Alpi. Aceste depozite încheie suita calcarelor de la Agighiol. în primele epoci ale Jurasicului a căpătat. Din nivelele superioare. relevă o poziţie net transgresivă. spre partea inferioară a suitei marnocalcaroase se întîlneşte un nivel care constituie un veritabil lumaşel de halobii.

Mai greu de precizat este situaţia a ceea ce I. Relaţiile acestor depozite cu fomaţiunile sub sau supraiacente rămîn ascunse. cu laminaţie oblică şi cu hieroglife. depozite de vîrsta liasică se mai întîlnesc la Cataloi fiind reprezentate prin gresii grosiere şi gresii argiloase roşii. ci întreaga arie nord-dobrogeană. Pe versantul estic al acesteia din urmă se poate urmări suita cea mai completă a Liasicului. indicînd Pliensbachianul. argile şi marne cu fucoide. Din ele. vîrsta stratelor de Nalbant nu a putut fi stabilită cu rigurozitate. Uptonia rcgnardi şi U. Relaţiile calcarelor oxfordiene cu depozitele subiacente nu sînt deschise. din care se cunosc fragmente de amoniţi. Malmul include depozitele carbonatice de la Dunavăţ formînd înălţimea Carabair. Se estimează că ar aparţine Eoliasicului. Deasupra acestora se dezvoltă un pachet de gresii silicioase. totul avînd o grosime de 200 m. Grădinaru ar reveni Doggerului unele depozite turbiditice cu belemniţi de la Dunavăţ (în extremitatea estică a unităţii Tulcea) în care a identificat resturi fosile ce le conferă o atare vîrstă (date nepublicate). chiar dacă nu pot fi considerate ca prim termen al cuverturii. separate prin intercalaţii subţiri de argile. Aceasta începe spre sfîrşitul Neotroasicului şi eventual s-a prelungit şi în Liasicul timpuriu. Astfel. Calcarele oxfordiene menţionate. pe lîngă impresiuni de lamelibranchiate. între localităţile Cataloi şi Frecăţei. cărora li s-a dat diverse interpreări. Asemenea depozite se mai găsesc în împrejurimile localităţii Valea Nucarilor. arată clar că între Triasic şi Jurasic a avut loc o fază de exondare însoţită de eroziune. Fiind complet lipsite de un conţinut paleontologic. Acestea se cunosc în satul cu acelaşi nume şi au caractere tipice de fliş. şi din argile şistoase. ele indică totuşi. arată că. Tot pe valea Teliţei. Relaţiile menţionate.Atanasiu a descris sub numele de „strate de Nalbant". în perimetrul localităţii Mineri (pe malul Dunării) etc. jamesoni.2. Pe lîngă ivirile menţionate. depozitele liasice se dispun peste marnele cu halobii de vîrstă carnian-noriană. în strate groase. Formaţiunile argiloase. din gresiile de la Poşta de pe Valea Teliţei. indicativă pentru Oxfordian. Cu depozitele neojurasice se încheie suita sedimentară din unitatea Tulcea. printre care Tropidoceras masseanum. negricioase. spre sfîrşitul Mezojurasicului. Această exondare poate fi pusă în legătură cu mişcările neochimmerice timpurii care au afectat. Doggerul este foarte slab şi incomplet reprezentat. reprezintă de fapt marnele cu halobii care în afloriment se vad la Cătai. întîlnite în forajele săpate pe şesul aluviunar al Teliţei. pentru zona Tulcea. însă schimbarea bruscă de facies. 5. că şi schimbarea bruscă a faciesului. nu numai zona Tulcea. trecerea la un regim de stabilitate tectonică.3. sub depozitele liasice. În opinia lui E. E. şi suportă depozitele care apar bine dezvoltate în înălţimea Deniş Tepe de pe dreapta Rîului Teliţa. reprezentate printr-o succesiune de ritmuri ale căror termeni sînt formaţi din gresii în strate subţiri. de la depozite cu caracter turbiditic care reflectă un mediu de sedimentare instabil. Cert este că. peste gresiile cu inocerami urmează depozite pararitmice reprezentate prin gresii. la depozite calcaroase care reflectă un mediu de sedimentare stabil. în aria zonei Tulcea se înscrie o discontinuitate în sedimentare determinată de o fază de exondare. Grădinaru menţionează o faună de amoniţi cu Sowerbyceras tortisulcatum şi Holcophylloceras zignodiamwi. provin şi exemplare de amoniţi.peste calcare carniene cu Proarcestes aus-seantts. Tectonica .

23). Structurile anticlinale sînt separate Între ele prin sinclinalul Valea Nucarilor—Cîşla (Mineri) în a cărui zonă axială se găsesc depozite jurasice care aflorează în perimetrul celor două localităţi. se găseşte sinclinalul Valea Teliţei avînd în zona axială depozite liasice (v. La sud de anticlinalul Agighiol—Redi—Somova. 22). în unitatea Tulcea se cunosc două cute anticlinale paleochimmerice majore. Mişcările din această fază au dus la cutarea depozitelor paleozoice şi a substratului lor. ceea ce a determinat transgresiunea generală de la începutul Triasicului. sînt cute largi. în cuprinsul zonei Tulcea. sub influenţa presiunilor tectonice care au dus la încălecarea unităţii Niculiţel peste zona Tulcea. Aranjamentul tectonic de ansamblu al unităţii Tulcea este rezultatul însumat al mai multor faze tectogenetice aparţinînd ciclurilor hercinic şi alpin. în Carbonifer. în axa căruia se găsesc şisturile cristaline din dealul Redi.fig. Primele deformări sînt rezultatul mişcărilor caledoniene (presiluriene). Discordanţa dintre cele două tipuri de structuri de vîrstă diferită apare foarte clară în zonele de aflorare a cutelor hercinice din Dealul Redi şi de la Tulcea Monument (v. Această situaţie este demonstrată de absenţa formaţiunii de Carapelit în unitatea Tulcea şi de transformarea acesteia din urmă într-o imensă suprafaţă de eroziune pe care se vă dezvolta o platformă carbonatată. în timp ce zona Măcin. Tot în tectogeneza bretonă s-au stabilit şi relaţii tectonice între unitatea Măcin şi restul spaţiului nord-dobrogean. aceasta din urmă continuînd să evolueze ca arie supusă denudaţiei. PI. şi după exondarea care a avut loc spre sfîrşitul Triasicului. Tectogeneza sudetă.fig.sau postliasice). deformări plicative importante au produs mişcările chimmerice vechi (intra. contact care prefigurează falia Luncaviţa—Consul. aceasta din urmă a fost la rîndul ei cutată. Pe lîngă cutarea de această vîrstă. La sud de acesta se desfăşoară anticlinalul Agighiol—Dealul Redi— Somova. Cert este că. cînd zona Tulcea evolua unitar în cadrul ariei nord-dobrogene. aceasta a condus şi la cutarea şi ridicarea întregii arii nord-dobrogene. s-a produs o fractură orientată NV-SE urmărind cursul actual al braţului Sf. Efectele acestora sînt distincte în structura actuală (fig. Astfel. cu flancuri avînd înclinări în jur de 40°. Gheorghe şi mai departe . faţă de acelea hercinice redresate. O structură de această vîrstă se recunoaşte clar în dealul Redi (v. venind în contact cu Platforma est-europeană. Structurile alpine. zona Tulcea a continuat sa evolueze că sistem cutat emers.22) aici. A doua generaţie de deformări este consecinţa tectogenezei bretime (Devonian tîrziu) cînd zona Tulcea continua sa evolueze în cadrul structural nord-dobrogean. inclusiv a zonei Tulcea.22. după coborîrea în bloc a zonei Tulcea. care în zona Măcin a avut rol definitoriu. Pe lîngă procesele de metamorfism care au însoţit orogeneza calcdoniană şi care au generat şisturi cristaline epimetamorfice. în acelaşi timp s-a produs ridicarea şi transformarea în sistem cutat a spaţiului nord- dobrogean. a redevenit sau şi-a păstrat caracterul de arie labilă de acumulare. În partea de nord se urmăreşte anticlinalul Tulcea—Colinele Mahmudiei în a cărei zonă axială aflorează epimetamorfiţele de la Tulcea—Monument şi cuarţitele din Colinele Mahmudiei. O nouă generaţie de deformări în unitatea Tulcea s-a produs în mezo-jurasic. în zona Tulcea nu a avut urmări evidente. în zona axială a cutei anticlinale Agighiol-Redi-Somova apar şisturi cristaline epimetamorfice şi depozite siluriene. care se întindea mult la nord de actualul curs al Dunării. II). În ciclul alpin.

prezenţa acestui etaj este atestată paleontologic. În aceste condiţii. Aceste basculări au atins de mai multe ori cote negative astfel că Dobrogea de Nord a putut fi acoperită de ape devenind arie de acumulare cu fundament stabilizat. Ultimele deformări care au afectat unitatea Tulcea şi în acelaşi timp întregul Orogen nord-dobrogean. s-au produs în Neojurasic. Efectul acestora constă într-o accentuare a tendinţei de aplecare spre NE a structurilor mai vechi din aria nord- dobrogeană. în ansamblu. O oarecare mobilitate şi-a păstrat însă. care nu a mai fost afectată decît de mişcări pe verticală. ideea susţinută de M. Solenopora urgoniana. Compartimentul sudic. constituie Depresiunea Predobrogeană. inclusiv a planului faliei Galaţi— Sf. în structura actuală. 5. Gheorghe. Primul va evolua. în continuare. astfel Orogenul nord- dobrogean manifestă tendinţa de încălecare peste unitatea din faţă (Depresiunea Predobrogeană). au fost supuse în continuare unor mişcări pe verticală. este falia Galaţi—Sf. delimitînd spre nord un compartiment coborît. 5. Asemenea formaţiuni se întîlnesc în împrejurimile localităţii Cerna. însă se poate spune că sînt mai vechi decît conglomeratele cenomaniene pe care le suportă. Stratigrafia Procesul de acumulare postorogenă în aria nord-dobrogeană începe cu depozite continentale reprezentate prin prundişuri.spre vest cursul Dunării. Mutihac et al. — Albianul. Grosimea relativ mare a depozitelor neocretacice în această zonă de margine sugerează acest fapt. la rîndul ei. recifale. Gheorghe care a afectat toate unităţile nord-dobrogene-. se poate presupune că aparţin Apţianului avînd unele afinităţi cu depozitele de aceeaşi vîrstă din celelalte unităţi ale Dobrogei. Orogenul nord-dobrogean. Aceasta s-a conservat în partea sudică a Dobrogei de Nord constituind „Culoarul" sau. „Bazinul" Babadag.4. În Dobrogea de Nord. la est de satul Enisala. mai corect spus. Săndulescu (1984) că Unitatea Tulcea ar încăleca peste Unitatea din faţă că o pînză de şariaj nu poate fi susţinută. . Culoarul Babadag În timpul Cretacicului. indicativă pentru Albian. Însă. citează o asociaţie fosilă cu Archaeolithammum amphiroeferme. mai ales din vecinătatea faliei Peceneaga—Camena. depozitele ce s-au format alcătuiesc un înveliş cvasiorizontal constituind o cuvertură. Hedbergella infracretacea. a fost regenerată şi afectată de un vulcanism bimodal devenind astfel o arie mobilă.4. Vîrsta lor nu este argumentată paleontologic. căci zonele de margine. aria orogenică nord-dobrogeană. iar spre sud un compartiment ridicat. Marginea sudică a Unităţii Măcin. Orogenul nord-dobrogean a evoluat ca arie cratonizată sau în curs de cratonizare. ca fundament al unei zone cu subsidenţă mai activă şi care. integrîndu-se în vorlandul carpatic. care apar pe o suprafaţă foarte restrînsă pe marginea nordică a Culoarului Babadag. V. etc. pe înălţimea care poartă ruinele cetăţii Heraclea. în structura actuală. Din aceste calcare. a intrat în procesul de cratonizare. Spre sfîrşitul Jurasicului.1. Se includ la Albian unele calcare albe. reprezintă Orogenul nord-dobrogean propriu- zis sau.

care atestă vîrsta cenomaniană a depozitelor ce o conţin. depozitele culoarului propriu-zis practic nu au fost cutate ci descriu ondulaţii largi caracteristice cuverturilor de platformă. I. Cu depozitele senoniene se încheie procesul de sedimentare în aria Orogenului nord-dobrogean. incluzînd printre altele Micraster cortestiidinarium. Fauna pe care o conţin. I. În Senonianul tîrziu a avut loc o fază de exondare. numai accidental. începînd de la est către vest se deosebeşte o primă ondulaţie de tip sinclinal între localităţile Unirea (Jurilofca) şi Caugagia. Jumătatea inferioară a suitei turoniene. Depozite cenomaniene se întîlnesc în tot Culoarul Babadag. 5. I. Revin acestui etaj depozite mai puţin grosiere decît acelea cenomaniene. a cărei zonă axială este ocupată de depozite senoniene. Barroisiceras haberfellneri. în zonele de margine. La marginea nordică a Culoarului Babadag. Din analiza tectonicii de detaliu a Culoarului Babadag se constată că aceasta este independentă de tectonica fundamentului. Depozitele de această vîrstă au o grosime de 100—150 m şi sînt reprezentate prin calcare şi marno-calcare în centrul Culoarului Babadag şi prin calcare grezoase cu silexuri şi microconglomerate în zonele de margine. la sud de satul Nicolae Bălcescu. Avînd fundament consolidat. Exogyra columba etc. — Senonianul. atestă prezenţa Coniacianului şi a unei părţi din Santonian. O altă ondulaţie de acelaşi tip se urmăreşte mai spre vest la Ospenia avînd de asemenea în zona axială depozite senoniene. depăşesc Cenomanianul. menţionează o bogată faună cu Inoceramus cripsi. Aceasta este separată de prima prin ridicarea de la Slava Rusă. trec la calcare lumaşelice cu ostreide şi exogyre. Glauconitul dă rocilor o tentă verzuie.2. depozitele cenomaniene ajungînd să se dispună peste formaţiunea şisturilor verzi din Dobrogea centrală. La extremitatea vestică a Culoarului Babadag se schiţează o ondulaţie sinclinală în regiunea satului Traian cu orientarea est-vest delimitată spre est de ridicarea Atmagea. căci depozitele de această vîrstă depăşesc transgresiv falia menţionată fără sa o deranjeze. se întîlnesc şi depozite conglomeratice. V. în mare parte însă. Macovei. I. Nici chiar falia Peceneaga—Camena nu a influenţat cuvertura cretacică. Pe flancul sudic se întîlneşte mai ales faciesul litoral- conglomeratic. care depăşeşte falia Peceneaga— Camena. Parapachydiscus sayni etc. Din nivelele inferioare provine o faună cu Inoceramus labiatus. În ansamblu. avînd o mai mare extindere pe flancul nordic.4. Ansamblul faunistic este caracteristic pentru Turonian. Depozitele turoniene aflorează pe arii întinse în partea centrală a Culoarului Babadag. . Anastasiu. local. Mirăuţu etc.. se remarcă brahisinclinalul cu acelaşi nume separat spre sud de ridicarea de la Ciucurova. sînt acoperite de depozite loessoide. iar jumătatea superioară include calcare grezoase albe. Tectonica Culoarul Babadag s-a format şi a evoluat într-o zonă depresionară care a fost supusă unei subsidenţe moderate. Transgresiunea majoră în Dobrogea de Nord a avut loc în Cenomanian. costellatus etc. în grosime de 60—100 m. este constituită în principal din calcare grezoase gălbui. inconstants. II). iar din nivelele superioare se cunoaşte o faună cu Inoceramus lamarcki. — Turonianul.. Neohibolites ultimus. sau în zonele de margine. hercynicus etc. se prezintă cu alură de tip sinclinoriu (v. pe alocuri. Din aceste depozite. Gh. — Cenomanianul. însă aflorează mai frecvent în zonele de margine. Depozitele de această vîrstă sînt reprezentate prin conglomerate cu ciment calcaros care. Simionescu. Inoceramus sublabiatus. O. PI.

Astfel. prin mai multe foraje.5. de origine nord-dobrogeană. Paraschiv descrie depozitele amintite sub diferite denumiri ca: formaţiunea de Băneasa. adesea carbonatice. iar sectorului predobrogean îi corespunde Delta Dunării. sectorul moldav sau Depresiunea Bîrladului. în regiunea Bîrlad la adîncimea în jur de 2 000 m s-au întîlnit depozite detritice. Depresiunea Predobrogeană Depresiunea Predobrogeană. în depozite asemănătoare s-a identificat o asociaţie microfloristică indicativă pentru Triasic. încît vîrsta triasică pentru depozitele întîlnite în forajele amintite este mai verosimilă. Acestea pot atinge grosimea de cca l 000 m în partea sudică scăzînd treptat spre nord. care încep cu Doggerul. şi prin fracturarea şi coborîrea unei zone de la marginea sudică a Platformei est-europene. cenuşii. 2). Peste fundament se dispun formaţiunile depresiunii. Rosetti. la Oancea. calcare brecioase cu ocurenţe de anhidrit. unul stabil de origine est-europeană şi altul cutat. Depresiunea Predobrogeană include două sectoare: unul estic sau sectorul predobrogean şi altul vestic. fig. 5. în zona localităţii Baimaclia. Aşadar Depresiunea Predobrogeană are un fundament mixt. Maliuc şi mai ales în Depresiunea Bîrladului. În partea de nord a Depresiunii Bîrladului. formaţiunea de Zărneşti etc. Crăieşti. şi le atribuie vîrsta permiană sau mai comprehensivă. Stratigrafia Depresiunea Predobrogeană a luat naştere prin afundarea unui sector din partea nordică a Orogenului nord-dobrogean la începutul Mezojurasicului. Stipoc. Spre nord Depresiunea Predobrogeană se întinde pînă la falia Fălciu-Tîrgu Plopană şi în prelungire la est de valea Prutului care rămîne la nord de Dunăre (v. intuită de Gh. din care se cunoaşte o asociaţie micro-floristică ce ar indica Devonianul. Caraorman. unde este cunoscută drept Depresiunea Bîrladului. D.1. Prin aceasta depresiunea Predobrogeană se situează în rîndul depresiunilor premontane. Băneasa. Fundamentul de origine est-europeană. Menţionăm că la est de Prut. sub depozitele mezojurasice şi neojurasice. Munteanu-Murgoci şi detectată ulterior prin investigaţii geofizice şi prin foraje. de care este separată prin falia Galaţi—Sfîntu Gheorghe.5. 24). Spre nord-vest se continuă în sudul Moldovei. argile vişinii. Cît despre faptul că depozitele în cauză prezintă adesea înclinări pînă la 30° . însă pe argumente neconcludente. Din punct de vedere morfologic. este situată în faţa Orogenului nord- dobrogcan. În lucrări mai recente. Depresiunii Bîrladului îi corespund Colinele Tutovei. Acestea sînt separate printr-un prag situat în regiunea Prutului inferior. traversate de foraje la Letea. Glăvăneşti etc. s-a interceptat fundamentul est-european. 5. Multe dintre foraje au pătruns în fundamentul depresiunii (fig. s-a treversat o suită de depozite reprezentate prin gresii calcaroase sau silicifiate. Cu alte cuvinte. Băneasa şi Zărneşti. brune sau violacee. În forajele de la Oancea pe Prut. Fără îndoială că acestea se prelungesc şi la vest de Prut.

în forajul de la Crăieşti. . ceea ce nu s-a verificat pînă acum. Este mai mult decît evident că Triasicul traversat de forajele din deltă se deosebeşte esenţial de acela întîlnit în Depresiunea Bîrladului. 24). aceasta se închide la est de zona de vărsare a Nistrului. a prelungirii aşa-numitei „Platforme Scitice". În Depresiunea Bîrladului. încît. în regiunea de vărsare a Nistrului şi sub platforma continentală a Mării Negre din această zonă. Paleozoicul într-un astfel de facies nu trebuie considerat că fiind deosebit de acela din Dobrogea de Nord. împreună cu depozitele paleozoice şi cu soclul cutat. În Colinele Mahmudiei şi în Dealul Redi se întîlnesc asemenea depozite cutate aparţinînd Silurianului şi Devonianului. care are în bază conglomerate şi gresii predominant roşietice reprezentînd Werfenianul. Aceasta fiind situaţia. Acestea aparţin formaţiuni de Carapelit marcînd prelungirea a-celora din unitatea Măcin. numeroase foraje au atins şi străbătut. acestea alcătuiesc fundamentul de origine est-europeană al Depresiunii Predobrogene. Forajul Rosetti. sub depozitele jurasice. fig. s-a străbătut o suită alcătuită din argile brun-verzui sau violacee. limita dintre fundamentul de origine nord- dobrogeană şi acela de origine est-europeană trece printre localităţile Crăieşti şi Băneasa şi se continuă spre vest în direcţia confluenţei Siretului cu Trotuşul. fundamentul de origine nord-dobrogeană. forajele de la Rosetti.sau 40° acestea nu sînt efectele unei cutări ci se datorează poziţiei depozitelor respective în zona fracturii din apropierea contactului dintre fundamentul de natură est-europeană şi cel de origine nord-dobrogeană. dacă în nordul Crimeei există o Platformă Scitică. epimetamorfite. pe diferite adîncimi. care s-ar găsi în nordul Crimeei şi în faţa Caucazului. fig. constituind falia Trotuşului (v. la cca. platforma est- europeana înaintează mult spre sud. Depozite triasice de tipul descris se întîlnesc spre sud pînă la o linie ce ar trece pe la sud de localităţile Oancea şi Băneasa. iar primele două au atins şi fundamentul paleozoic. Înainte de a intercepta calcarele paleozoice. Atît în sectorul predobrogean. În Delta Dunării. Astfel. de exemplu. în jumătatea nordică a Depresiunii Predobrogene. La est de Prut. limita sudică a fundamentului de tip est-european rămâne la nord de Dunăre. Nu poate fi vorba de deformări plicative specifice zonelor labile. Lacu Roşu. 24). în mai multe foraje s-au întîlnit vulcanite bazice şi acide (bazalte şi riolite). Dacă s-ar urmări prelungirea acestei platforme din Crimeea spre vest. În alte foraje de la sud de Crăieşti s-au mai întîlnit mczometamorfite. în subsolul Deltei Dunării. ea ar trebui căutată mai spre nord. Mai mult. Fundamentul de origine nord-dobrogeană. Obretin. forajul de la Rosetti a traversat o suită groasă de calcare şi dolomite aparţinînd Triasicului. 2. granitoide etc. Stipoc. La partea superioară a depozitelor triasice. se înţelege că nu se poate vorbi de existenţa. Prezenţa vulcanitelor bazice şi acide este un argment în plus că fundamentul Depresiunii Predobrogene din aria Deltei Dunării este de origine nord-dobrogeană. Din această situaţie se deduce că în Depresiunea Bîrladului. Caraorman au traversat formaţiunile depresiunii şi au pătruns în fundamentul triasic al acestora. fundamentul de origine nord-dobrogrană a fost întîlnit în foraje la Crăieşti şi la sud de această localitate (v. cît şi în acela moldav al Depresiunii Predobrogene. satinate şi gresii cuarţitice violacee. în schimb se aseamănă pînă la identitate cu acela cunoscut la zi în unitatea Tulcea. 3 000 m adîncime a întîlnit calcare milonitice de vîrstă paleozoică.

depozite atribuite Mezojurasicului au fost identificate în foraje la Ghidigeni. 8 — Sarmaţian. Gheorghe. urmate de marnocalcare în care s-a identificat Bositra buchi pledînd pentru apartenenţa la Bajocian-Bathonian a acestora. — Doggerul a fost interceptat prin foraje în ambele sectoare ale Depresiunii Predobrogene şi poate atinge o grosime de 700 m. 6 — Cretacic superior. este reprezentat prin depozite lagunare incluzînd calcare. Doar în partea vestică a depresiunii. Fundament nord-dobrogean. Evoluţia Depresiunii predobrogene că atare a început în Mezojurasic. 9 — Pliocen. Badenianul superior a fost întîlnit prin foraje în partea vestică a Depresiunii Bîrladului. în continuare. (v. cu numuliţi şi cu o microfaună cu Globigerina triloba. împreună cu celelalte unităţi de vorland. Gheorghe. 24. O nouă retragere a apelor a avut loc spre sfîrşitul Cretacicului. FT — falia Trotuşului. — Malmul a fost întîlnit în aceleaşi foraje ca şi Doggerul şi poate atinge 350 m grosime. Aici însă s-a identificat şi Callovianul reprezentat prin gresii şi conglomerate care urmează peste marnocalcare cu Bositra buchi. aria predobrogeană a evoluat în comun cu Platforma Moldovenească. Fundament est-european: 1 — Paleozoic. 2 — Triasic. Stipoc etc. FFP—falia. asemănător aceluia din nordul Platformei Moldoveneşti. care indică Eocenul. că arie exondată. Depozitele de această vîrstă sînt reprezentate prin nisipuri. Cretacicul superior marchează o importantă transgresiune care a acoperit şi partea vestică şi de nord a Depresiunii Bîrladului. 3 — Proterozoic. 24). Secţiune prin Depresiunea Bîrladului. Formaţiunile depresiunii. 4 — Carbonifer (strate de Carapelit). În subsolul deltei. fig. . 5 — Dogger-Malm. Suita debutează prin marne de culoare închisă cu intercalaţii subordonate de gresii. Sf. apele care acopereau aria carpatică s-au extins şi peste zona marginală a Depresiunii Bîrladului. Bursucani etc. partea estică a Platfomei Valahe. FGG — falia Galaţi-Sf. Apele au revenit în Miocenul tîrziu şi au acoperit-o complet în Sarmaţian. sînt reprezentate prin marne cu intercalaţii subţiri de gresii conţinînd fragmente de inocerami şi o bogată microfaună semnificativă pentru intervalul Cenomanian-Senonian. Aici forajele au interceptat depozite conţinînd o microfaună ce ar indica Apţian—Albianul. forajele săpate la Maliuc. argile roşii şi marne brun-roşietice cu intercalaţii de anhidrite. — Neogenul. Astfel. — Cretacicul. dolomite şi marnocalcare. În primele epoci ale Neogenului. Fălciu- Plopana. suita sedimentară începe cu depozite de această vîrstă şi se încheie cu depozite cuaternare. în Eocretacic cea mai mare parte a Depresiunii Predobrogene a evoluat în cadrul ariei exondate care cuprindea întreaga Platformă Moldovenească. În Depresiunea Bîrladului. Depozite de această vîrstă au fost atinse prin foraje la adîncimea de 2 000 m. marnocalcare şi calcare grezoase glauconitice. Formaţiunile depresiunii. urmate de gresii. 7 — Badenian.Fig. După regimul lagunar din Neojurasic. unde este dezvoltat în facies argilos-marnos cu anhidrite. precum şi Dobrogea de Nord şi centrală. Depresiunea Predobrogeană a continuat sa evolueze. În consecinţă. — Paleogenul. marne cenuşii-verzui. au arătat că Doggerul se prezintă în acelaşi facies că şi în Depresiunea Bîrladului. În epocile mai tîrzii ale Paleogenului marea a revenit tot numai în zonele de maigine ale Depresiunii Bîrladului.

Depresiunea Predobrogeană a evoluat ca arie de acumulare în cadrul Bazinului Dacic. Valencien-nius annulatus. Ghenea menţionează o faună cu Prosodacna littoralis. Unio bevrichi. În Pliocen. spre sud are caracter transgresiv şi conţine şi strate cu cărbuni. nu pot fi separate. În partea nordică a depresiunii. La zi apare în partea nordică a Depresiunii Bîrladului avînd caracter regresiv. care în partea de nord este în continuitate de sedimentare cu Basarabianul. ostracode. Grosimea depozitelor meoţiene variază între 100 şi 500 m. Unio wetzlcri etc. MacJiairodus cultridens. ca în tot Bazinul Dacic reprezintă un stadiu avansat de colmatare a lacului pliocen. Depozitele de această vîrstă acopăr o bună parte din Depresiunea Bîrladului şi partea nordică a sectorului predobrogean. sînt reprezentate prin nisipuri şi argile. în Depresiunea Predobrogeană. conţinînd o faună cu Dosinia maeotica. În general. Paradacna retowscki etc. Primele ar fi corelările cu stratele cu Congeria rumana aparţinînd Ponţianului inferior. Ponţianul şi Dacianul au o dezvoltare litofacială similară încît. partea sudică şi include argile nisipoase şi nisipuri cu Viviparus mammatns. în general lipsite de fosile. caspia sinzovi etc. stoliczkai etc. Rotalia beccarii. Simionescu. prin foraje s-a identificat Dacianul cu Prosodacna manieri. atribuite Ponţianului superior — Dacianului. iar celelalte cu stratele cu Congeria rhomboidea reprezentînd Ponţianul mediu. Elphidium macellum etc.. Apele lacului pliocen acopereau Depresiunea Bîrladului şi parte din sectorul predobrogean. characce şi resturi de peşti. Un al doilea facies. tendinţa fiind aceea de regresiune. Basarabianul este reprezentat prin marne şi marnocalcare cu Cryptomactra. Athanasiu şi alţii menţionează: Zygolophodon bor soni. Este bine cunoscută suita Basarabian— Kersonian. de unde I. predominant grosiere pînă la conglomerate. se întîlneşte un facies continental cu mamifere în partea nordică a Depresiunii Bîrladului. S. cu unionide. . U. cu excepţia zonelor de ţărm unde au avut loc unele retrageri şi înaintări ale apelor. Se întîlneşte suita completă a Pliocenului. Mactra vitaliana. încît Depresiunea Predobrogeană a evoluat spre un regim continental şi s-a colmatat în Cuaternar. însă nu peste tot are dezvoltarea completă. acoperind şi promotoriul dobrogean. Macaca florentina etc. cartografic. se dezvoltă în. Meoţianul a fost interceptat prin foraje în toată Depresiunea Bîrladului şi în partea nordică a sectorului predobrogean. unde depozitele pliocene au caracter transgresiv. nefosilifere. Sarmaţianul se întîlneşte în toată Depresiunea Bîrladului. Romanianul. P. include marne şi nisipuri cu Mactra bulgarica. M. suita pliocenă se încheie cu argile şi nisipuri argiloase roşii. Faciesul continental al Romanianului s-a extins treptat pe măsura retragerii apelor. C. Kersonianul. reprezentat prin nisipuri gălbui cu intercalaţii de argile în care se găsesc bine cunoscutele zăcăminte fosilifere de la Bereşti şi Măluşteni. înspre sud. Anancus arvernensis. Acestea sînt urmate de marne cu faună de apă dulce şi marne nisipoase-grezoase cu foraminifere. haueri etc. iar din nivelele situate mai sus se cunoaşte o faună cu Prosodacna stenopleura. iar în nivelele superioare se găsesc congerii mici. — Pliocenul. Asemenea depozite apar la sud de o linie ce ar uni localităţile Adjud şi Bîrlad şi mai departe Valea Elanului. include depozite de facies lacustru-deltaic reprezentate prin argile multicolore. Din nivelele de la partea inferioară a suitei. În partea sudică a Depresiunii Bîrladului se dezvoltă depozite variate. gresii şi calcare cu Cardium fittoni.

În afară de fracturile principale menţionate. din ţinuturile Vienei şi pînă în acelea ale Mării Negre. Ultima dintre acestea reprezintă limita sudică a Platformei est-europene şi a fost detectată prin forajele de la Oancea şi Băneasa . Coborîrea se face în lungul faliei Siretului. Pe baza datelor menţionate. care este similară aceleia din regiunea de la est de Siret. alcătuirea vorlandului este foarte eterogenă.5. cum este acela din regiunea de vărsare a Prutului şi care separă cele două sectoare ale Depresiunii Predobrogene. atît acela de origine nord-dobrogeană. Gheorghe care se continuă spre nord- vest în direcţia oraşului Tecuci. 2). Începînd din Cretacic. Lor li se adaugă o a treia fractură. ultimele constituie adevărate praguri. încît fundamentul apare compartimentat'în mai multe blocuri. cît şi acela de origine est-europcană. Plopana şi falia Trotuşului (v. dar mai ales vîrsta tectogenezelor definitorii care au avut loc în domeniul precarpatic. Acestea au suferit mişcări diferenţiate pe verticală dînd structuri de tip graben şi structuri de tip horst. Soclul nu a fost atins prin foraje. Plopana în direcţia Văii Bistriţei. 2). se înţelege că este destul de dificilă corelarea diverselor clemente geostructuralc şi în consecinţă reconstituirea trecutului geologic pentru această arie. Adăugînd faptul că în mare parte unităţile de vorland sînt acoperite. Apartenenţa acestui compartiment coborît la Platforma est-europeană se deduce doar pe baza caracterelor cuverturii sedimentare paleozoice. Variabilitatea priveşte constituţia geologică de ansamblu. fig. care trece printre localităţile Băneasa şi Crăeşti continuîndu-se în direcţia Văii Trotuşului (v.2. În aria centrală din faţa arcului carpatic marginea Platformei est-europene coboară în trepte spre Orogenul carpatic. Depresiunea Predobrogeană a evoluat împreună cu Platforma Moldovenească. Porţiunea afundată este delimitată spre vest de falia Solea (v. 2). decît la est de Siret. Acestea constituie elementele structurale majore ale Depresiunii Prcdobrogcne în sens larg. cu nuclee arhaice şi cu unele regenerări mezo-proterozoice. treapta coborîtă a Platformei est-europene se delimitează între falia Fălciu-Tg. Cele două falii în lungul cărora s-au desprins compartimentele afundate sînt: falia Galaţi — Sf. care marchează contactul dintre cele două domenii (nord-dobrogean şi est-european): este falia Trotuşului. Unitatea cea mai întinsă şi omogenă şi în acelaşi timp cea mai veche şi cea mai îndepărtată de fruntea răsfrîngerii carpatice este Platforma est-europeană de vîrstă kareliană. profundă. Această falie ar fi corelabilă spre nord cu ceea ce geologii polonezi denumesc falia Rava Ruska. se poate considera că falia Solea marchează limita vestică a Platformei est-europene. iar investigaţiile geofizice au indicat o înclinare mult mai mare a suprafeţei acestuia (limita soclu/cuvertură). Spre sud. şi falia Fălciu—Tg. la care se adaugă şi un sistem de falii transversale. O asemenea treaptă mai coborîtă a fost pusa în evidenţă la vest de Valea Siretului. Tectonica Depresiunea Predobrogeană s-a format prin fracturarea şi afundarea marginii nordice a Orogenului nord-dobrogean şi a marginii sudice a Platformei Moldoveneşti. respectiv a Platformei est-europene. fundamentul. Structogeneza şi evoluţia Vorlandului carpatic În lungul arcului carpatic. fig. 5. fig. mai este afectat de un sistem de falii aproximativ paralele cu primele.

au rezultat din regenerarea. ar include Masivul Bohem. 7 — catenă alpină intracratonică. în timp ce forajele de la Crăeşti au interceptat depozite carbonifere în faciesul stratelor de Carapelit. Formaţiunile constituente aflorează doar în Munţii Swietokrzyskic şi aparţin. care. 6 — metamorfite şi masive de granitoide (fundamentul bazinului Sileziei Superioare şi al Platformei Valahe). 2 — Masivul Bohem. Acestea au interceptat Devonianul şi depozite triasice de tip germanic (fundament de tip est-european). Znosko. 3 — catena hercinică a Munţilor Sudeţi. Celelalte unităţi de vorland dintre Orogenul carpatic şi marginea Platformei est-europene (Masivul central-dobrogean.25). În felul acesta. Fig. de la vest spre est. depozite devoniene şi depozite siluriene cutate (fundament hercinic de origine nord-dobrogeană). 2). Orogeanul nord-dobrogean). 5 — structuri caledoniene şi hercinice (Munţii Swietokrzyski şi Dobrogea de Nord). reprezentat prin cristalinul de Palazu. Este evident că falia Trotuşului trece printre localităţile Băneasa şi Crăeşti (v. cînd o zonă întinsă din continentul est-europcan a devenit arie labilă intracratonică (fig. întreaga arie afectată de . Prima regenerare de mare anvergură a ariei kareliene est-europene a avut loc în Proterozoicul tîrziu—Paleozoicul timpuriu (în ciclul baikalian). făceau corp comun cu Platforma est-europeană. în structurile baikaliene au fost implicate şi mezometamorfite foarte vechi reprezentate prin cristalinul de Altîn Tepe. 3 — răsfrîngerea carpatică. fig. a unor porţiuni din partea marginală a domeniului consolidat est-european. 4 — structuri baikaliene. au fost cutate şi parţial afectate de un metamorfism incipient. caledonidelor şi hercinidelor avînd orientarea nord-vest/sud-est. 25. În continuare. Masivul central-dobrogean şi Orogenul nord-dobrogean cu Depresiunea Predobrogeană. Datorită faptului că în faţa Carpaţilor Orientali răsfrîngerea carpatică înaintează foarte mult şi chiar acoperă marginea Platformei est-europene. şi altul sud-estic (fig. catena hercinică a Sudeţilor. regenerate (cristalinul de Altîn Tepe. Compartimentul sud-estic include unităţile de vorland care se delimitează şi pe teritoriul ţării noastre. Structura geologică a acesteia este puţin cunoscută. care era mult mai întinsă. respectiv Platforma Moesică (Platformă Valahă şi Platforma sud- Dobrogeană). delimitată pe harta tectonică a Europei ediţia 1964 drept Platforma Europei Centrale. FP — falia Palazu. din punct de vedere geostructural. în cicluri geotectonice succesive. în vorlandul carpatic dintre limitele amintite se conturează două compartimente: unul nord-vestic situat în faţa Carpaţilor Nordici. Schiţa geotectonică a spaţiului din faţa Carpaţilor: l — Platforma est-europeană. Prezenţa soclului karelian în Platforma Valahă şi în Platforma sud-dobrogeană. precum şi o unitate situată Între aceştia din urmă şi marginea Platformei est-europene. continuitatea unităţilor de vorland dintre marginea Platformei est-europene şi Orogenul carpatic este ascunsă observaţiilor directe. cristalinul de Megina-Orliga). Totodată.din Depresiunea Bîrladului. Pe întinsul ei s-au acumulat depozite cu caractere de fliş în grosime de cîteva mii de metri. FT — falia Trotuşului. spre sfîrşitul ciclului baikalian. Compartimentul din faţa Carpaţilor Nordici. FPC — falia Peceneaga-Camena. în opinia lui J. sugerează că în Eoproterozoic aceste teritorii.26 a). Dovada o constituie faptul că şi în alcătuirea acestor unităţi se întîlnesc nuclee de şisturi cristaline foarte vechi.

tectogenezele baikaliene a suferit procesul de cratonizare redevenind domeniu consolidat situat în imediata vecinătate a Platformei est-europene (fig 26 b). unde atît structurile baikaliene. falia Peceneaga-Camena şi-ar găsi corespondent în ceea ce geologii polonezi denumesc falia Krakoveţk. forajele de la Tăndărei. dacă în Munţii Swietokrzyskie apar structuri caledoniene şi hercinice. au arătat că structurile baikaliene formează soclul unei întinse părţi din Platforma Valahă. 26 d. structuri baikaliene au fost identificate în ţinuturile Neamţului în forajul de la Bodeşti. Acestea nu se pot găsi decît în fundamentul Depresiunii Miechow. fig. La vest de Dunăre. acoperind eventual prelungirea structurilor caledoniene-hercinice din Dobrogea de Nord (v. În compartimentul nord-vestic. e). d — în ciclul hercinic timpriu. Bordei Verde etc. 2 — soclul karelian regenerat în ciclul baikalian. Săndulescu). încît se găseşte sub structurile carpatice. aria caledonidelor a cunoscut o fază de exondare. În aranjamentul actual. 4 — soclu karelian regenerat în ciclul caldeonian . că în Moldova centrală. fără îndoială însă că ele se continuă. Se poate conchide. spre est se continuă în platforma continentală a Mării Negre. continuarea structurilor baikaliene trebuie căutată la sud-vest de Munţii Swietokrzyskie. însă definitorii au fost cutările sudete care au condus la edificarea sistemului cutat hercinic (v. Spre nord-vest. la vest de falia Solea. structurile baikaliene constituie în întregime Masivul central dobrogean. Schema evoluţiei spaţiului precarpatic în Proterozoicul terminal şi Paleozoic: a — Proterozoic terminal—-Paleozoic timpuriu. despre care se ştie cu certitudine că are un soclu baikalian de origine central-dobrogeană. fig. e — la sfîrşitul ciclului hercinic. în interpretarea lui M. 26 c). judecând după situaţia din Dobrogea. 5 — soclu karelian regenerat în ciclul . Fig. unde. Mai departe spre nord. generînd şisturile cristaline epimetamorfice de tip Boclugea-Buceac. cît şi raporturile acestora cu caledonidele şi hercinidele din faţă sînt clare. căci în Silurian redevine arie de acumulare labilă. în faţa Carpaţilor Orientali. b — la sfîrşitul ciclului baikalian. Formaţiunile acumulate în aria labilă creată au fost cutate şi au suferit un metamorfism regional de intensitate slabă (faciesul şisturilor verzi) într-o fază tectogenetică presiluriană. 2). După consolidarea ariei baikaliene. o nouă regenerare a zonei marginale a Platformei est-europene s-a produs în ciclul caledonian timpuriu (v. adică prelungirea faliei Peceneaga-Camena. În această situaţie. 1 — soclul karelian. limita estică a structurilor baikaliene este decroşată după o falie transversală la nivelul oraşului Vaslui. fig. deci. Visarion. Mai departe spre nord nu mai sînt cunoscute direct. dovada fiind remanierea masivă a şisturilor verzi de tip central-dobrogean în structurile flişului carpatic extern şi mai ales în molasa carpatică. pe direcţia Bicaz-Cîmpulung Moldovenesc. structurile baikaliene iau contact direct cu Platforma est-europeană. Aceasta a cunoscut efectele tectogenezei bretone. probabil faza taconică. 26. şi prezintă o vădită similitudine cu sectorul nord-estic al Depresiunii Valahe (nu numai cu Depresiunea Focşani cum susţine M. În această situaţie nu se poate trasa cu certitudine limita estică a structurilor baikaliene. investigaţiile geofizice indică o falie majoră. eventual şi permiene. însă nu şi un proces de cratonizare generalizată. Din situaţia cunoscută în Dobrogea de Nord. Aceasta este umplută cu depozite mezozoice. 3 — structuri baikaliene . c — in ciclul caledonian.

Această situaţie este foarte evidentă în aria nord-dobrogeană unde se diferenţiază un bloc sud-vestic care vă continua să evolueze ca arie rigidă nemaifiind afectat sensibil de mişcările cu efect plicativ (unitatea Măcin). Lor li se adaugă nuclee mai vechi reprezentate prin mezometamorfite. unică pînă atunci. Ele ocupă o poziţie în imediata vecinătate a marginii Platformei est-europene similară poziţiei caledonidelor şi hercinidelor din Dobrogea de Nord.şi Neojurasic. în mai multe foraje (Putna. interceptează prelungirea faliei Peceneaga-Camena. a format şi formează primul sistem cutat din faţa Platformei est-europene.hercinic. Tg. În ciclul alpin. acesta vine în contact cu structurile baikaliene. În această situaţie. Asocierea acestora din urmă cu granite gnaisice (mezometamorfiţele de Megina). despre care D. în epocile mai tîrzii ale acestei perioade. În structura actuală. Valea Seacă. S — granitoide caledoniene. Această situaţie sugerează afundarea structurilor caledoniene şi hercinice sub structurile baikaliene. constituită din structuri caledoniene timpurii reluate şi reaşezate în ciclul hercinic. în aria de cutare hercinică cratonizată limitrofă Platformei est-europene s-a creat o zonă de rift intracratonică ale cărei vestigii sînt bine şi clar conservate în Dobrogea de Nord. se poate conchide că acestea ar reprezenta prelungirea structurilor caledoniene şi hercinice din Dobrogea de Nord. 6 — structuri caledoniene. Limita dintre aria hercinică şi Platforma est-europeană este dată de falia Trotuşului care. Se poate spune deci că sistemul cutat hercinic. Paraschiv spune că sînt diferite că facies de Paleozoicul din Platforma Moldovenească. Apariţia şi evoluţia zonei de rift a dus la separarea ariei hercinice. în regiunea de confluenţă a rîului cu acelaşi nume. dar care au fost reîntinerite. 27 b). amintind situaţia de la Palazu Mare. a suferit şi o fracturare majoră în urma căreia zona de margine a ariei hercinice a suferit o . spre est se continua în platforma continentală a Mării Negre. 9 — granitoide hercinice.şi Mezojurasic.şi Mezojurasic. cînd s-a format platforma carbonatată mezotriasică (fig. s-au acumulat şi depozite cu caracter flişoid. Catena hercinică este. Această situaţie relevă corespondenţa şi chiar identitatea dintre caledonidele şi hercinidele celor două regiuni. conduce la concluzia că ele reprezintă relicte ale soclului karelian. Spre vest. a cărui poziţie foarte clară este în Dobrogea de Nord. iar blocul sud-vestic a fost afectat ruptural numai în zonele de margine în Mezo. pe lîngă vulcanitele bazice specifice. Neamţ) s-au întîlnit depozite paleozoice cutate. Blocul nord-estic. blocul nord-estic a suferit deformări plicative şi rupturale în Eo. Mai departe spre nord. În compartimentul nord-vestic. Adăugînd faptul că depozitele paleozoice amintite se găsesc în zona dintre faliile Solea şi Bicaz-Cîmpulung Moldovenesc. după o perioadă de calm tectonic. Straja. 27 a). paleozonei labile îi corespunde unitatea Niculiţel (fig. pe lîngă cutarea largă a zonei Tulcea în Eo. aşadar. 10 — structuri hercinice. Catena hercinică. care s-a conservat şi aflorează pe arii întinse în Dobrogea de Nord. structurile caledoniene şi hercinice se găsesc în Munţii Swietokrzykie. 7 — granitoide proterozoice. şi un bloc nord-estic care va cunoaşte o oarecare instabilitate (unitatea Tulcea). Aceasta a evoluat ca arie labilă cunoscînd o etapă de expansiune urmată de una de scurtare a scoarţei în care. în două blocuri al căror comportament în continuare va fi întrucîtva diferit.

depozite devoniene. 6 . De asemenea nu există indicii că depozitele predevoniene din jumătatea nordică a Depresiunii Predobrogene ar fi cutate.granitoide caledoniene. 12 .structuri hercinice. Deşi în unele interpretări. este evident că fundamentul părţii sudice a Depresiunii Predobrogene este hercinic (de origine nord-dobrogeană). Fig. Dacă se mai adaugă faptul că structurile nord-dobrogene fac un anumit unghi cu direcţia faliei Peceneaga-Camena. Schema evoluţiei spaţiului precarpatic în ciclul alpin: a — în Eo— şi Mezo— Triasic. Prezenţa unor asemenea formaţiuni în imediata apropiere a faliei crustale Peceneaga-Camena arc o semnificaţie geodinamică majoră. Devonianul întîlnit în forajul de la Crasna este necutat.d . H .3 . 5 . 14 . reiese clar caracterul de transcurenţă al acesteia din urmă. în primul rînd forajul de la Rosetti care a străbătut bazalte. au fost mai profunde şi au declanşat şi o activitate vulcanică bimodală. antrenînd în coborîre şi o porţiune din marginea Platformei est-europene.Depresiunea Predobrogeanâ.soclu karelian regenerat în ciclul hercinic. imediat la sud de Băneasa (v. aceste formaţiuni au fost considerate ca reprezentînd Triasicul de tip platformă. ale cărei produse sînt intim asociate cu formaţiuni sedimentare turbiditice. calcare noduloase şi conglomerate însumînd l 000 m gro sime.granitoide hercinice.soclu karelian regenerat în ciclul caledonian .8 . Depresiunea Predobrogeană îşi găseşte corespondent în Depresiunea Lvov situată la est de Munţii Swieto-krzyski ocupînd faţă de aceştia o poziţie similară cu aceea a Depresiunii Predobrogene faţă de Orogenul nord-dobrogean. Spre nord-vest. ansamblul structurilor nord-dobrogene capătă direcţia vest-est şi se afundă sub apele Mării Negre. 10 .platformă carbonatată mezotriasică. nu poate fi susţinută. toate situate în jumătatea nordică a Depresiunii Bîrladului. . constituind fundamentul platformei epicontinentale însă care nu este cunoscut pe cale directă. 13 .În faza neochimmerică. aflorează în Colinele Mahmudiei. precum şi faptul că cele două domenii (central-dobrogean şi nord-dobrogean) au suferit mişcări pe orizontală diferenţiate. 7 . fracturarea şi deformările alpine ale marginii unităţii Măcin. fig.structuri caledoniene. în structura actuală constituind Depresiunea Predobrogeană.Triasic superior in facies flişoid.soclu karelian . 2) s-au întîlnit structuri hercinice cu strate de Carapelit.granitoide proterozoice.. Spre est. c — în faza eochimerică. în fapt acestea se aseamănă pînă la identitate cu Triasicul din unitatea Tulcea şi diferă esenţial de triasicul întîlnit la Baimaclia (la est de Prut) şi la Oancea (pe Prut) sau la Băneasa.soclu karelian regenerat in ciclul baikalian. În partea sudică a ariei nord-dobrogene. 9 . În consecinţă. Dovada originii nord- dobrogene a fundamentului jumătăţii sudice a depresiunii a fost furnizată de foraje executate în Delta Dunării. mai la sud.afundare. Adăugînd faptul că în forajele de la Crăieşti. spre deosebire de acela din forajul de la Rosetti care este cutat şi care. 2 . care se comporta ca bloc rigid.structuri baikaliene. în timpul Mczojurasicului s-a format o depresiune marginală cu fundament mixt.bazalte. 27. calcare. depozite siluriene etc. opinia că Depresiunea Predobrogeană s-ar suprapune unei unităţi cratonizate în ciclul caledonian interpusă între Platforma est-europeană şi Orogenul nord-dobrogean (constituind ceea ce geologii sovietici au denumit Platforma Scitică). În felul acesta. 4 . l .b — în epocile tîrzii ale Triasicului.

Acestea sînt reprezentate prin formaţiuni turbiditice de vîrstă neotriasică-eojurasică constituind flişurile taurice. Altefle spus. se constată deosebiri faţă de zonele de rifting carpatice. care se încheie printr-o formaţiune cu blocuri reprezentate în principal prin bazalte în facies de pillowlave. fig. Diferenţierile constau în faptul că zona de rifting intracratonică a cunoscut o expansiune foarte limitată iar procesele de subducţie au fost de mică amploare. Revenind la semnificaţia geodinamică a ansamblului deformărilor alpine suferite de Orogenul hercinic nord-dobrogean. acestea îşi găsesc explicaţia în faptul că aria nord- dobrogeană cuprinsă între două domenii rigide (microplaca moesică şi placa euroasiatică) a constituit şi constituie un domeniu vulnerabil. De altfel. Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre Masivul Bohem. În ceea ce priveşte comportamentul şi evoluţia zonei de rifting intracratonice. Se mai poate admite că închiderea şi trecerea ele la starea de arie labilă la aceea de arie stabilă a zonei de rifting intracratonică s-a făcut de asemenea treptat: mai timpuriu în Dobrogea de Nord (Neojurasic) şi mai tîrziu în Crimeea (Neojurasic-Eocrctacic). Elemente alpine comune şi Dobrogei de Nord se găsesc în sudul Crimeii (v. Prelungirea unităţii Niculiţel propriu-zisă spre est rămîne la sud de Crimeea sub apele Mării Negre. Astfel hercinidele din Sudeţi situate în spatele (la vest) ariei de cutare baikaliană nu-şi găsesc un corespondent în compartimentul sud-estic. sugerează că deschiderea zonei de rifting intracratonice s-a produs undeva nu departe de Dobrogea de Nord şi s-a propagat treptat în timp spre sud-est. Dezvoltarea mai largă a formaţiunilor flişoide în Crimeea. În acest sens pledează şi prezenţa depozitelor carbonatice (de cuvertură) neojurasice din estul Dobrogei de Nord. Toate acvestea rămân simple supoziţii căci date concludente în sprijinul unei atare corelări lipsesc. adăugate la faptul că în direcţia opusă (spre nord-vest) în faţa Carpaţilor Nordici nu se cunoaşte nici o mărturie despre prelungirea Dobrogei alpine în această direcţie. Unităţile cele mai vestice ale vorlandului sunt mai greu de corelat. Deformările plicative nu au depăşit amploarea cutelor-solzi sau sunt simple încălecări pe planul unor falii inverse profunde. încât în structura actuală lipsesc suprapuneri tectonice de anvergura pânzelor de şariaj. Aceste ar trebui să se găsească în centrul Platformei Valahe. precum şi urmările de ordin geostructural. Ca poziţie acesta ar corespunde soclului precambrian al părţii nord-vestice a Platformei Valahe care este constituit din metamorfite şi corpuri de granitoide. în vecinătatea faliei Fierbinţi. prelungirea zonei Cîrjelari-Camena în direcţia sud-est sub apele Mării Negre sugerează că originea îndepărtată în timp a acesteia din urmă ar fi zona Cîrjelari-Camena. Peste flişurile taurice urmează depozite calcaroase şi flişoide de vîrstă neojurasică-valanginiană. fenomenele de scurtare a scoarţei au fost modeste. susceptibil de a suferi deformări majore. sau pe aliniamentul faliei Palazu (Ovidiu-Capidava). într-un context mai larg. însă prezenţa acesteia este atestată de blocurile de bazalte însedimentate în partea terminală a flişurilor taurice. Drept urmare. BIBLIOGRAFIE . în continuare se întîlnesc calcare în facies urgonian acoperite de cuvertura posttectonică aceasta debutînd în Albian. la originea Mării Negre se găseşte comportamentul de arie instabilă dintre microplaca moesică şi placa euroasiatică ale cărei vestigii se găsesc în Dpbrogea de Nord. în comparaţie cu Dobrogea de Nord şi vîrsta lor mai comprehensivă. 25).

. Liteanu E. Iaşi Cădere D. cerc.R. aceste formaţiuni constituie ceea ce se desemnează de obicei drept masivele cristaline prealpine reprezentînd adesea nuclee foarte vechi. În urma acestora. În structura actuală.. (1940): Privire generală asupra geologiei Dobrogei. LVII.S. Mutihac V. Bucureşti. (1966): D. XVIII. Savul M. Parashiv D. Inst. Partea a doua UNITĂŢILE CARPATICE O mare parte din teritoriul României este constituită din terenuri al căror aranjament tectonic s-a desăvîrşit în ciclul alpin. Congr. Dăneţ Th. 6. LVI. Inst. 3. Geogr. (1983): An. (1971): Akad.. Bucureşti. Unităţile carpatice circumscrise de graniţele ţării noastre se încadrează în aria alpină centrală şi sud-est europeană. cînd au fost regenerate şi structuri mai vechi.. geofiz. formaţiunile în cauză. delimitate de unităţile de vorland prin falia pericarpatică (v.Anastasiu V. Bucureşti. Dragastan O. Carpato-Balc.. Bucureşti. geofiz. (1963): St. V. (1962): Colloque de Jurassique. Ianovici V. Bucureşti. care se individualizează ca un ansamblu . în timpurile respective. Mirăuţă Elena (1965): D. Bucureşti.. Rotman D. Paraschiv D. cerc. Paraschiv C. Mutihac V.. (1917): An. Publ. 1-2. Nauk. (1964): An. geol. Asoc. Geofiz. Com. Bucureşti.1911): Acad. (1931): D.. Geol. Geol. (1988): St. Geol. Geol. VII. geol. (1940): Bul. Geogr. et al. Iaşi.l).S. Geol. Inst. Mirăuţă O. XXXIV. Rom. Mirăuţă E. Bucureşti. geofiz. Inst. 1. Giuşcă D. Asoc. Atanasiu I.. geol.S. geogr. XVLIII. geofiz. Inst. Simionescu I. Mirăuţă O.. Mold. Soc. Simionescu I. econ. VI. (1961): D. Săndulescu M. Aceste terenuri participă la alcătuirea edificiului carpatic şi constituie unităţile carpatice. LI. Mutihac V. LIX. (1914): An. Savul M. 8. (1961): Cong. Udrescu Constanţa. au aparţinut unor domenii geostructurale care au suferit transformările mai multor cicluri geotectonice. Pătruţ I. Geol. 1.. Carpato-Balc. Rom. Popescu M.S. Com. Bucureşti. (1980): An. France XXV. Geol.. Bucureşti.. Bucureşti. Geol-. Inst. 1. Inst.. Andrei C. în mare parte. Mutihac V. Mătăş I. Seghedi Antoneta (1980): An. Barbu Alexandrina (1963): Lucr. (1907): An. IV. Geol. geofiz. Bucureşti. 17. Bucureşti. V. Grădinaru E.. III. roum. LXV. geol. Rom. Bucureşti. Inst. Bucureşti.B. Lxembourg.S. Bucureşti. (1910 . LII. Pricăjan A. Geol. Bucureşti. Neacşu Vasilica (1980): D. Adamachi. 1. Inst. V. geofiz.. tehn. Com. (1964): Rev. T 33.. (1983): An. Geol. Pl. Dăneţ Th. Chişinău. Formaţiunile geologice prealpine ale unităţilor carpatice. Geol. S. geol.. au fost metamorfozate regional şi au suferit deformări şi rearanjamente arhitecturale despre care se ştie foarte puţin sau deloc.S. Munteanu Murgoci Gh. Savu H. Bucureşti.. Com Geol. Lăcătuşu A. E. Geofiz. Rom.S. Paris. Bucureşti. Sliusari S. (1972): St.. Rom.

determinate de condiţiile paleostructurale în care au evoluat şi s-au format. În Carpaţii româneşti se recunosc trei asemenea zone de structuri şi anume: una în Munţii Apuseni de sud. nu se regăsesc în Alpi. în structura actuală delimitîndu-se drept zonele cristalino-mczozoice ale celor trei segmente carpatice. ce se întinde între Alpi şi Marea Egee incluzînd Carpaţii şi Balcanii (v. a doua în partea est- centrală a Carpaţilor Orientali şi cea de a treia în partea centrala a Carpaţilor Orientali continuîndu-se şi în Carpaţii Meridionali. frecvent prezentîndu-se cu factură de fliş. această evoluţie diferenţiată a condus la individualizarea. şi din implicarea în structurile alpine a aceloraşi arii (blocuri) continentale rezultate din dezmembrarea marginii continentale est-europene. 90). 90). Din analiza geostructurală. în sens longitudinal. 90. În schimb. Carpaţii fac mai multe curburi. 91 a). PI.geostructural mai larg. prealpine. Această situaţie sugerează că atît Carpaţii cît şi Balcanii au evoluat din aceleaşi paleozone de expansiune care au afectat marginea activă a plăcii euroasiatice. 91. sau din aria nord carpatică şi s-au continuat spre est şi sud-est pînă în ţinuturile Mării Egee sau ale Mării Negre (v. a unor unităţi structogenetice de prim ordin. Zonele de sutură alternează cu zone structogenetice în care sînt implicate structuri mai vechi. au cunoscut o evoluţie adesea sensibil diferenţiată şi aceasta în primul rînd datorită condiţiilor care existau sau se creau în spaţiul ce avea sa devină Orogenul Carpato-Balcanic. Zonele de expansiune. Drept urmare. Unele din acestea au fost deformate şi implicate în arhitectura alpină. ci şi în ceea ce priveşte timpul de desfăşurare a diverselor etape structogenetice. multe din zonele structurale majore din Carpaţi se continuă şi în Balcani. I şi fig. mai ales a ariei carpatice. Firesc este aşadar sa se vorbească nu de un Orogen Carpatic şi de un Orogen Balcanic. se constată că zonele structurale. după cum urmează: . Particularităţile acestor unităţi constau nu numai în diferenţieri de ordin litofacial. În final. fiecare segment constituind o unitate structurală majoră. alcătuiesc masive mediane. Acestea corespund unor paleozone de expansiune (v. fig. atît de evidente în Carpaţi şi Balcani. căci deosebirile structurale dintre Alpi şi Carpato-Balcani mai sugerează că fracturile care au afectat marginea plăcii euroasiatice şi din care au evoluat zonele de expansiune din care s-au edificat Carpaţii şi Balcanii s-au deschis începînd din regiunea Bazinului Vienei. şi aceasta pe bună dreptate.. cum ar fi masivul transilvan şi masivul panonic (v. 90). se evidenţiază pregnant existenţa unor aliniamente formate din structuri la alcătuirea cărora participă formaţiuni pelagice asociate cu ofiolite. aceste unităţi au şi orientări proprii. fig. sugerînd că structurile acestora mulează o arie centrală rămasă rigidă în ciclul alpin. altele. cărora li se asociază magmatite ofiolitice. 92). care se delimitează mai ales în spaţiul carpatic. arhitectural etc. De pildă. care au condus la dezmembrarea marginii continentale est- europene. Acest ansamblu prezintă anumite caractere structurale prin care se deosebeşte de Alpii propriu-zişi. În felul acesta se delimitează mai multe segmente care au avut o evoluţie mai mult sau mai puţin proprie. fig. fig. mai puţin sau deloc deformate de mişcările alpine. În plus. iar în structura actuală constituie zonele de sutură (v. de aşa manieră încît nu se poate vorbi de o limită propriu-zisă între aceste două segmente alpine. Acestea corespund porţiunilor de arie continentală (blocuri) detaşate din marginea plăcii euroasiatice. ci de Orogenul Carpato-Balcanic ca sistem geostructural în cadrul ariei orogenice alpine. petrogenetic. sau formaţiuni terigene.

— un prim segment se delimitează între Bazinul Vienei şi bazinul Rîului Tisa
constituind Carpaţii Nordici. Printre particularităţile esenţiale sînt de menţionat: lipsa
unei zone cristaline-mezazoice central-carpatice şi lipsa unităţilor flişului intern; în
schimb se dezvoltă un fliş transcarpatic;
— între bazinul Tisei şi bazinul Dîmboviţei se întind Carpaţii Orientali. Aceştia se
caracterizează printr-o largă dezvoltare a unei zone cristalino-mezozoice şi a unui fliş
intern. De asemenea este prezent un fliş extern şi o zonă de molasă foarte largă, totul
suprapunîndu-se peste marginea continentală est-curopeană, devenită instabilă;
— între Dîmboviţa şi Dunăre se delimitează Carpaţii Meridionali, care se
diferenţiază de Carpaţii Orientali, în primul rînd, prin lipsa totală a unui fliş extern şi
printr-o slabă reprezentare a flişului intern;
— cu poziţie mai internă, între Mureş şi Crişul Repede, se individualizează
Munţii Apuseni. Aceştia se caracterizează printr-o largă dezvoltare a magmatitelor
ofiolitice şi a unui fliş atipic, vădind originea lor într-o zonă de rifting intramicroplacă,
distinctă de celelalte zone de expansiune.
Unităţile structurale majore amintite delimitează la interiorul lor arii cu
caracteristici structurale deosebite. În ansamblul alpin central şi sud-est european, acestea
alcătuiesc depresiunile interne sau intermontane, respectiv Depresiunea Transilvaniei şi
Depresiunea Pannonica, care se suprapun masivelor mediane transilvan şi panonic (v. PI.
I şi fig. 90, 92).
Delimitarea la suprafaţă spre est a ariei alpine centrală şi sud-est europeană, în
care se încadrează şi Carpaţii româneşti, este destul de clară fiind dată de falia
pericarpatică ce se continuă atît spre nord cît şi la sud de graniţele României. Cît despre
extinderea spre vest a ariei alpine, aceasta pune unele probleme. Părerea cea mai
acreditată este că zona ofiolitică Vardar din ţinuturile Belgradului reprezintă sutura
ofiolitică a paleooceanului Tethys şi care ar separa marginea continentală africană de
marginea continentală europeană. Continuarea spre nord-vest, în direcţia Alpilor, a zonei
ofiolitice Vardar este evidentă. În unele modele geostructurale se admite că aceasta are un
ram ce s-ar prelungi în Munţii Apuseni de sud şi mai departe s-ar prelungi pe sub
Depresiunea Transilvaniei constituind subasmentul acesteia. Sînt însă elemente care se
opun unei atari interpretări sugerînd că aria sud-apuseană constituie o zonă cu evoluţie
distinctă şi independentă de aceea a Vardarului.
Din aria alpină centrală şi sud-est europeană, teritoriul României circumscrie
Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali, Munţii Apuseni, Depresiunea Transilvaniei şi
marginea estică a Depresiunii Pannonice (v. PI. I)

6. CARPAŢII ORIENTALI

Carpaţii Orientali, ca unitate structogenetică majoră a teritoriului ţării noastre, se
întind de la graniţa de nord, spre sud pînă în regiunea Rîului Dîmboviţa; spre est şi sud-
est, limita este dată de falia pericarpatică, iar spre vest se mărginesc cu Depresiunea
Transilvaniei (v. PI. I, III).
Din punct de vedere morfologic, în Carpaţii Orientali este evidenţiată relaţia
dintre structura geologică şi morfostructură. Astfel, partea internă a acestora se remarcă
prin prezenţa masivelor muntoase unitare, caracter dat mai ales de constituţia vulcanică a
substratului. Această unitate morfologică se suprapune lanţului vulcanic Gutîi. Călimani-

Harghita şi include Munţii Oaş, Munţii Gutîi, Munţii Ţibleş, Munţii Bîrgăului; mai
departe, pînă în valea Mureşului, se întind Munţii Călimani, între cursul superior al
Mureşului şi cursul superior al Rîului Tîrnava Mare se găsesc Munţii Gurghiu, iar mai
spre sud Munţii Harghita.
La est de lanţul eruptiv, o a doua unitate morfologică se suprapune ariei de
aflorare a şisturilor cristaline şi a formaţiunilor predominant calcaroase, mezozoice.
Aceasta se caracterizează prin masive muntoase bine individualizate, formate mai ales
din şisturi cristaline şi include: Munţii Maramureşului, Munţii Rodnei, Munţii Bistriţei,
aceştia din urmă întinzîndu-se pînă în Valea Bistricioarei. Mai departe pînă în bazinul
superior al Oltului se găsesc Munţii Hăghimaş. În continuare, acestei unităţi morfologice
îi aparţin Munţii Perşani, care au o altitudine joasă. În partea sudică a Carpaţilor Orientali
sînt masivele Piatra Craiului şi Bucegi, separate prin culmea Leaota, Munţii Postăvaru şi
Piatra Mare.
La est de unitatea amintită se întinde o alta care se suprapune peste aria de
răspîndire a flişului şi care se caracterizează, în partea de nord, prin dezvoltarea unor
culmi pâraiele cunoscute sub numele de obcinele Bucovinei (Obcina Mestecăniş, Obcina
Mare, Obcina Feredeului etc.) care se întind pînă în Valea Moldovei. Mai departe, pînă în
Valea Bistricioarei se urmăreşte Obcina Stînişoarei, iar între Bistricioara şi Rîul Bicaz
sînt Munţii Ceahlău, între Bicaz şi Valea Trotuşului se întind Munţii Tarcău, iar paralel
cu aceştia spre est sînt Munţii Tazlău. De la Valea Trotuşului spre sud se găsesc Munţii
Ciuc, urmaţi de Munţii Bodoc şi Baraolt, separaţi prin valea Oltului. Spre est, paralel cu
şirurile muntoase menţionate, sînt Munţii Oituzului, urmaţi de Munţii Vrancea. La
paralela oraşului Sfîntu Gheorghe, cea mai mare parte din zona muntoasă este întreruptă
de o zonă depresionară alcătuind Ţara sau Depresiunea Bîrsei. La sud de aceasta se
găsesc Munţii Baiului (cei mai vestici), Munţii Ciucaş-Zăganu şi Munţii Buzăului; ultimii
scad treptat în altitudine încît în regiunea văii Teleajenului se mai întîlnesc doar două
culmi înguste, Homorîciu şi Văleni de Munte separate prin Depresiunea Drajna.
Ultima şi cea mai estică unitate morfologică se suprapune ariei de răspîndire a
formaţiunilor de molasă. Aceasta alcătuieşte zona subcarpatică cu aspect colinar; este
foarte îngustă în partea de nord şi se lărgeşte treptat spre sud atingînd maximum în
regiunea văii Buzăului. Printre culmile mai proeminente sînt: culmea Pleşu care se
urmăreşte de la Tg. Neamţ spre nord, culmea Petricica situată la vest de Bacău şi Măgura
Odobeştilor din regiunea Vrancea.
Carpaţii Orientali sînt obîrşia principalelor cursuri de ape ce se dirijează atît spre vorland
cît şi spre unităţile carpatice dinspre interiorul ţării.
Apele ce curg spre vorland, pe cursul lor superior străbat zona muntoasă. Rîul
Suceava străbate întreaga zonă a flişului pînă la localitatea Vicovul de Sus. Rîul Moldova
curge prin zona cristalino-mczozoică şi apoi străbate zona flişului între localităţile
Cîmpulung-Moldovenesc şi Păltmoasa. Rîul Bistriţa este cel mai lung curs de apă ce
străbate zona muntoasă traversînd atît zona cristalino-mezozoică cît şi zona flişului pînă
la Piatra Neamţ unde intră în zona de molasă. Rîul Trotuş oferă profilul geologic cel mai
complet în Carpaţii Orientali străbătînd aproape transversal zona cristalino-mezozoică,
zona flişului şi zona de molasă. Ca afluenţi primeşte rîurile Oituz şi Putna. Rîul Buzău cu
afluenţii Slănic, Zăbala, Bîsca Mare şi Bîsca Mică, străbate numai zona flişului şi zona de
molasă. Rîurile Teleajen şi Prahova îşi au obîrşia în zona flişului şi străbat în întregime
zona ele molasă.

La interiorul Carpaţilor Orientali, Oltul şi Mureşul îşi au izvoarele foarte aproape
în zona cristalino-mezozoică de unde îşi îndreaptă cursurile în direcţii opuse. Mai spre
nord, Someşul Mare îşi adună apele din Munţii Bîrgăului. Peste cumpăna de ape ce
separă Transilvania de Maramureş curg rîurile Iza care se varsă în Tisa la Sighetul
Marmaţiei, Vişeul şi Vaserul.
În arhitectura actuală a Carpaţilor Orientali se disting mai multe zone de structuri
care de fapt corespund unor etape structogenetice bine definite din evoluţia acestui
segment carpatic. Aceste zone sînt dispuse în lungul catenei muntoase fiind, în general,
cu atît mai tinere cu cît ocupă o poziţie mai estică.
Începînd de la vest spre est se delimitează: zona cristalino-mezozoică, zona
flişului şi zona molasei carpatice. Acestora li se adaugă zona vulcanitelor neogene şi
depresiunile intramontane (posttectonice PI. III).

6.1. Zona cristalino-mezozoică

Zona cristalino-mezozoică ocupă partea centrală a Carpaţilor Orientali şi
corespunde, din punct de vedere structogenetic, primei etape din edificarea acestora. Ca
unitate geologico-structurală prezintă particularitatea că include prima generaţie de
structuri din orogeneza alpină, în care, pe lîngă formaţiunile sedimentare mezozoice
preaustrice, sînt implicate şi terenuri cristalofiliene prealpine. Acestea provin dintr-o arie
continentală detaşată din marginea continentală est-curopeană.
Denumirea de zona cristalino-mczozoică introdusă de Gh. Macovei şi I. Atanasiu
se referea numai la compartimentul nordic al acesteia. Denumirea nu este cea mai
potrivită căci asociază două noţiuni (una sugerînd constituţia petrografică şi alta cu sens
cronostratigrafic) care, luate ca atare, ar sugera vîrsta mezozoică a cristalinului, ceea ce
fireşte nu corespunde realităţii şi a fost departe de intenţia acelora care au introdus-o. În
literatură însă s-a încetăţenit nomenclatura ca atare înţelegîndu-se că structurile acestei
zone includ şisturi cristaline şi depozite sedimentare mezozoice.
În cuprinsul zonei cristalino-mczozoice se delimitează două compartimente a
căror structură geologică este întrucîtva deosebită, ele reprezentînd de fapt, unităţi
tectonice distincte şi anume: un compartiment nordic, cu structură complexă în pînze de
şariaj constituind unitatea central-estcarpatică, şi un compartiment sudic constituind
unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare.

6.1.1. Unitatea central-estcarpatică

Unitatea central-estcarpatică se întinde de la culoarul Vlădeni, care o separă de
Munţii Făgăraş, spre nord incluzînd Munţii Perşani, Munţii Hăghimaş, Munţii Bistriţei,
Munţii Maramureşului şi Munţii Rodnei. Spre est vine în contact tectonic cu zona flişului
carpatic în lungul faliei central-carpatice; spre vest este delimitată de zona vulcanitelor
neogene care o acoperă parţial, iar în regiunea Someşului şi în Maramureş, marginea
vestică a unităţii central-estcarpatice este acoperită de formaţiuni ale învelişului
sedimentar postaustric. La nord de graniţă, întreg ansamblul cristalino-mezozoic se
afundă nemai întîlnindu-se în Carpaţii Nordici. Astfel delimitată, unitatea central-
estcarpatică nu trebuie confundată cu ceea ce M. Săndulescu defineşte drept pînzele

central-estcarpatice, căci sub această ultimă denumire nu sînt incluse pînzele transilvane,
dar care de fapt participă la alcătuirea unităţii central-estcarpatice (v. PI. I, III).

6.1.1.1. Stratigrafia

În alcătuirea unităţii central-estcarpatice participă, şisturi cristaline, care, în
structura actuală, constituie masivele cristaline prealpine, şi formaţiuni sedimentare.
Acestea din urmă, deşi au fost generate de arii de sedimentare diferite, prin implicaţiile pe
care le au în tectogeneza austrică, pot fi înglobate şi tratate sub denumirea de
„sedimentarul preaustric".
În aria circumscrisă de unitatea central-estcarpatică se mai întîlnesc că elemente
structurale distincte masivul sienitic de la Ditrău şi învelişul sedimentar postaustric
(posttectonic).

Masivele cristaline prealpine

Şisturile cristaline aflorează pe cea mai largă suprafaţă din unitatea central-
estcarpatică. În ansamblul acestora se disting şisturi cristaline rezultate în urma unor faze
de metamorfism care au avut loc în Proterozoic, şi şisturi cristaline care au fost generate
de o fază a ciclului hercinic. De aici o primă diferenţiere în şisturi cristaline prehercinice
şi şisturi cristaline hercinice (fig. 28).
Şisturile cristaline prehercinice. Şisturile cristaline prehercinice au o largă
răspîndire. În ansamblul acestora se disting două grupe care diferă între ele în primul rînd
prin gradul de metamorfism. Astfel, se distinge o grupă a şisturilor cristaline
mezometamorfice şi o grupă a şisturilor cristaline epimetamorfice.
Grupa şisturilor cristaline mezomefamorfice. Aceasta include două entităţi
descrise sub numele de „seria" de Hăghimaş-Rarău-Bretila şi „seria" de Rebra-Barnar,
vrînd sa sugereze că sînt entităţi cronostratigrafice diferite; ele sînt de fapt două
petrofaciesuri, încît denumirile de cristalinul sau şisturile cristaline de Hăghimaş-Rarău-
Bretila şi respectiv cristalinul sau şisturile cristaline de Rebra-Barnar par mai judicioase.
Cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila se întîlneşte în Munţii Hăghimaş şi în
Munţii Rarău, unde formează suportul imediat al formaţiunilor sedimentare din
Sinclinalele respective; mai apare în anticlinalul Bretila, în Munţii Rodnei şi în
promotoriul Vaserului din Munţii Maramureşului (v. PI. III). Cristalinul de Hăghimaş-
Rarău-Bretila include şisturi cristaline rezultate în urma unui metamorfism realizat în
condiţiile faciesului amfibolitelor cu almandin, însă peste tot se remarcă efectele unui
retromorfism adesea generalizat. Cristalinul de acest tip a fost descris pentru prima dată
de Th. Krâutner în zona Bretila unde este reprezentat prin micaşisturi cu granaţi şi
ortoamfibolite acoperite de micaşisturi cuarţoase.
În cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila se pot distinge (v. fig. 28):
— complexul inferior al gnaiselor şi micaşisturilor, format din gnaise, micaşisturi
şi amfibolite;
— complexul mediu al gnaiselor cculare, alcătuit din gnaisele oculare de Anieş,
de Rarău etc ;

— complexul superior al micaşisturilor, reprezentat prin micaşisturi şi
ortoamfibolite cărora, în Munţii Hăghimaş, li se adaugă gnaise granitice roşii şi gnaise
granodioritice.
Grosimea cristalinului de Hăghimaş-Rarău-Bretila atinge 3000 m.
Analizele de vîrstă pe cale radiometrică au indicat pentru şisturile cristaline de Hăghimaş-
Rarău-Bretila valori de 800 M.a. pe lîngă altele cuprinse între 370 — 507 M.a., acestea
din urmă fiind evident reluări ulterioare fazei iniţiale de metamorfism. Dar chiar valoarea
de 800 M.a. poate reprezenta o reîntinerire. În lucrări de sinteză, în general, se preferă ca
şisturile cristaline mezometamorfice sa fie considerate de vîrstă nesigură, ele reprezentînd
nuclee foarte vechi, care au suferit mai multe regenerări.
În unele interpretări se iau în consideraţie şi date de ordin protisto-palinologic.
Acest criteriu de determinare a vîrstei metamorfismului, mai ales cînd este vorba de
şisturi cristaline mezometamorfice, trebuie privit cu toată rezerva căci, pe bună dreptate,
se pune întrebarea: cum se face că în timpul metamorfismului, componenţii mineralogici
ai rocilor premetamorfice au suferit profunde deformări şi transformări chimice, în timp
ce organismele s-ar fi păstrat în starea iniţială, adesea perfectă. Cel puţin pentru şisturile
cristaline cu metamorfism avansat, criteriul palinologic de stabilire a vîrstei
metamorfismului este contraindicat.
Cristalinul de Rebra-Barnar ocupă suprafeţe limitate în Munţii Maramureşului;
mai apare pe arii întinse în Munţii Rodnei iar în bazinul Bistriţei aflorează pe suprafeţe
apreciabile în regiunea lacobeni-Vatra Dornei şi în Munţii Barnar; mai departe apare
sporadic pînă în partea sudică a bazinului Văii Oltului. Acest tip de cristalin, descris de T.
Krâutner, M. Savul etc. include în general şisturi cristaline cu caracter mezometamorfic
în care sînt frecvente rocile carbonatice. În cuprinsul lui se disting mai multe complexe
(v. fig. 28), după cum urmează:
— Complexul inferior al paragnaiselor şi micaşisturilor, format din paragnaise şi
micaşisturi cu sillimanit, disten şi staurolit, la care se adaugă, sub formă de intercalaţii,
calcare sau dolomite cristaline şi amfibolite; formaţiunile acestui complex apar la Bilbor,
pe valea Neagra Broştenilor, în Munţii Rodnei etc.
— Complexul carbonatic, format preponderent din calcare şi dolomite cristaline
cu tremolit sau talc, şi intercalaţii de micaşisturi şi amfibolite; se întîlneşte în Munţii
Rodnei şi în partea sudică a bazinului Oltului.
— Complexul superior al micaşisturilor şi şisturilor cuarţitice include micaşisturi
şi cuarţite cu intercalaţii de amfibolite; subordonat se întîlnesc calcare cristaline şi şisturi
cloritoase; este dezvoltat mai ales în regiunea lacobeni-Vatra Dornei.
Şi pentru cristalinul de Rebra-Barnar, pe cale radiometrică, s-a obţinut valoarea de
800 M.a., un argument în plus că cele două tipuri de şisturi cristaline (de Hăghimaş-
Rarău-Bretila şi de Rebra-Barnar) reprezintă două petrofaciesuri aparţinînd aceleeaşi faze
de metamorfism. Nu se cunosc relaţiile directe dintre cele două petrofaciesuri.
Grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. Epimetamcrfitele acoperă cea mai
mare suprafaţă din unitatea central-estcarpatică. Acestea includ şisturi cristaline rezultate
în urma metamorfozării unui material terigen şi vulcanogen, în condiţiile faciesului
şisturilor verzi. Ele au fost descrise de I. Atana-siu sub denumirea de „şisturi cristaline de
Tulgheş" în care, la vremea aceea, se includeau şi unele şisturi cristaline mai recente, care
acum sînt separate că atare. Şisturile cristaline de Tulgheş au o grosime în jur de 4000 m

şi includ, în principal, şisturi grafitoase, şisturi cloritoase, calcare şi dolomite cristaline,
şisturi cuarţitice etc. Şi în suita acestora se disting mai multe complexe (v. fig. 28) ;
— Complexul inferior, predominant cuarţitic-grafitos; are o grosime de 600 m şi
include, în ansamblu, o alternanţă de şisturi cuarţitice cu biotit, şisturi sericito-grafitoase,
cuarţite grafitoase, şisturi sericito-cloritoase, calcare şi dolomite cristaline şi şisturi verzi;
totul urmează peste şisturile cristaline de Kebra-Barnar de care nu poate fi riguros
delimitat;
— Complexul median cu mangan predominant grafitos, include în plus şisturi
cuarţitice negre, cuarţite grafitoase, cuarţite albe, şisturi cloritomuscovitice cu
porfiroblaste de albit, şisturi sericito-cuarţoase şi calcare cristaline; se remarcă şi treceri
laterale la un facies mai pelitic. În acest complex, a cărui grosime este de 1.000—1.200
m, se găsesc zăcăminte de minereuri manganifere, cum sînt de pildă acelea de la
Ciocăneşti-Iacobeni-Şaru Dornei ;
— Complexul superior cu sulfuri, în grosime de 600 m, constituit din şisturi
cuarţitice cloritoase, sericito-cuarţitice şi sericito-cloritoase, cu intercalaţii de şisturi
sericito-grafitoase şi şisturi cloritoase; în acest complex sînt cantonate zăcăminte de
minereuri pirito-cuprifere sau polimetalice, cum sînt acelea de la Fundu Moldovei, de la
Leşu Ursului etc.
În cadrul şisturilor cristaline de Tulgheş s-au identificat şi corpuri subvulcanice,
cum este dykul de porfiroide care constituie Pietrosu Bistriţei şi care se urmăreşte pe o
distanţă de 50 km, avînd o lăţime de 500—1 500m (v. PI. III).
Vîrsta şisturilor cristaline de Tulgheş este apreciată pe baza rezultatelor analizelor
radiometrice care indică valori între 500—610 M.a., ceea ce ar însemna că şisturile
cristaline în cauză reprezintă formaţiuni de vîrstă neoproterozoică şi eocambriană
metamorfozate în ciclul baikalian. În sprijinul acestei concluzii ar pleda şi faptul că peste
şisturile cristaline de Tulgheş stau, transgresiv şi în discordantă de metamorfism,
formaţiuni de vîrstă ordovician-carboniferă metamorfozate în orogeneza hercinică
(şisturile cristaline hercinice de Repedea).
În aprecierea vîrstei şisturilor cristaline de Tulgheş nu se poate sa nu se ţie seamă
şi de relaţiile acestora cu cristalinul de Kebra-Barnar şi respectiv cu cristalinul de
Hăghimaş-Rarău-Bretila. Contrar părerii aproape unanime că între cele două entităţi
petrofaciale, pe de o parte, şi cristalinul de Tulgheş pe de altă parte, ar fi relaţii de
discontinuitate metamorfică, M. Mureşan crede a fi surprins situaţii în care între
cristalinul de Rebra-Barnar şi cristalinul de Tulgheş ar fi continuitate de metamorfism.
Cu privire la relaţiile dintre cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila şi cristalinul de
Tulgheş, Gh. C. Popescu remarcă, în regiunea de la vest de Hăghimaş, o trecere gradată
între cele două entităţi, concretizată printr-o zonă de retromorfism, în care elementele
definitori ale cristalinului de Hăghimaş-Rarău-Bretila se găsesc ca relicte. Mai trebuie
adăugat faptul că în Munţii Rodnei, H. Krautner a constatat că tot ceea ce anterior era
considerat a fi şisturi cristaline de Tulgheş, ar fi în realitate şisturi cristaline
mezometamorfice de tip Rebra-Barnar sau Hăghimas-Rarău-Bretila, retromorfozate. De
altfel I. Atanasiu, Th. Krâutner, M. Savul au remarcat existenţa unei zone de tranziţie
între cele două grupe de şisturi cristaline, în Munţii Rodnei, în Munţii Rarău etc.
Cu privire la prezenţa unei zone de retromorfism trebuie spus că aceasta nu indică
decît aparent o continuitate de metamorfism. În realitate o asemenea situaţie relevă
tocmai contrariul, anume că după faza de metamorfism care a generat şisturile cristaline

Şisturile cristaline hericinice. Această interpretare este mai greu de susţinut. încît nu se mai cunosc nici relicte. În Munţii Perşani. unde a fost descrisă de H. iar pe de altă parte. III). un complex mediu format din şisturi sericito- cloritoase şi un complex superior alcătuit din roci filitoase. În cuprinsul lor se distinge un complex inferior constituit din metagray-wacke. şisturile cristaline prehercinice epimetamorfice sînt cunoscute sub numele de „cristalinul de Gîrbova". alcătuit din şisturi clorito-sericitoase. şisturile cristaline de Repedea includ întreg ansamblul şisturilor cristaline hercinice. Aceasta mai înseamnă că limita reală între cele două grupe se găseşte undeva în zona de trecere gradată. în condiţiile cele mai slabe ale faciesului şisturilor verzi (subfaciesul cu diorit). .mezometamorfice. cauzată tocmai de existenţa zonei de retromorfism. Situaţia de pe teren şi rezultatele cercetărilor de laborator trebuie de fapt interpretate nu ca relevînd o continuitate de metamorfism. PI. începînd cu metapelite pînă la metaconglomerate. ci o trecere gradată intre cele două grupe de şisturi cristaline. Acestea acoperă suprafeţe mai întinse în Munţii Rodnei. nu şi pentru restul ariei şisturilor cristaline. Suita completă a şisturilor cristaline hercinice se întîlneşte în Munţii Rodnei. din care nu lipsesc rocile carbonatice şi şisturile grafitoase. În cuprinsul cristalinului de Repedea s-au distins mai multe complexe după cum urmează (v. şisturile cristaline hercinice au fost separate ca atare de H. Krăutner sub numele de cristalinul de Repedea. dar practic imposibil de precizat şi că de fapt limita cartografică reprezintă nu o izocronă. Incluse iniţial în şisturile cristaline de Tulgheş. a generat şisturile cristaline epimetamorfice (de Tulgheş) prin metamorfozarea în condiţiile faciesului şisturilor verzi a formaţiunilor acumulate în aria labilă care a evoluat că atare ulterior primei faze de metamorfism. în Munţii Bistriţei şi în Munţii Barnar. calcare cristaline şi şisturi grafitoase. 29): — complexul bazal cloritos-sericitos. că formaţiunile premetamorfice aparţin intervalului Ordovician- Eocarbonifer şi că au fost metamorfozate în faza sudetă. în sens mai larg. A admite continuitate de metamorfism între şisturile cristaline de Hăghimaş-Rarău-Bretitala şi cristalinul de Tulgheş. dar care au suferit un retromorfism total (complet). şi grupează formaţiunile cristalofiliene rezultate în urma metamorfozării. fie peste şisturile cristaline epimetamorfice de Tulgheş. Şisturile cristaline hercinice se dispun în discordanţă de metamorfism fie peste şisturile cristaline mezometamorfice (de Rebra-Barnar sau de Hăghimaş-Rarău-Bretila). Aşadar. Se apreciază. acestea din urmă au mai suportat o a doua fază. Acestora li se asociază roci verzi. Nici H. Se apreciază că şisturile cristaline de Gîrbova ar fi un echivalent al şisturilor cristaline de Tulgheş. Krautner nu interpretează situaţia astfel decît pentru Munţii Rodnei. iar pe arii limitate se întîlnesc în Munţii Maramureşului. Krăutner et al. ar însemna să se considere întreaga masă de şisturi cristaline epimetamorfice de Tulgheş ca reprezentînd de fapt şisturi cristaline mezometamorfice (cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila). a unor formaţiuni sedimentare şi magmatice de vîrstă paleozoică. fig. În partea sudică se întîlnesc în creasta Dămuc şi în regiunea izvoarelor Mureşului (v. mai ales pe criterii palinologice. pe de o parte. Acestea aflorează pe suprafeţe foarte limitate în Muntele Gîrbova din sudul Munţilor Perşani. de intensitate mai slabă. care a determinat. readaptarea mezometamorfitelor la noile condiţii. ci o izobară sau o izotermă. Ele includ roci variate.

Secţiune prin masivul sienitic de la Ditrău (după N. În restul unităţii central-estcarpatice nu se mai întîlneşte suita completă a şisturilor cristaline hercinice. Ca tipuri de roci se pot distinge: — roci foidice. A. oligoclaz. — complexul clorito-sericitos mediu. Din ultimele trei complexe. din acest complex provin resturi de crinoide aparţinînd grupului Disparida. iar Zirkel. Strekeisen. 29. L. III) se conturează ca un corp cvasicircular străbătînd discordant şisturile cristaline de Tulgheş din partea sudică a zonei central- estcarparice (fig. Constantinescu etc. Anastasiu şi E. essexite (roci heterogene) care constituie cea mai mare parte din masiv şi foarte adesea cu textură orientată. N. ci numai anumite părţi. constituit preponderent din metavulcanite şi şisturi sericito-cloritoase. calcare şi dolomite cristaline. a mineralelor cu pămînturi rare. care de fapt epuizează suita şisturilor cristaline hercinice. Anastasiu. PI.. 3 — roci sienitice. În partea sudică s-a separat cristalinul de Dămuc (Ordovician). minerale caracteristice corpurilor alcaline ca: microclin. etc. constituit din dolomite şi calcare cristaline. Acestea reprezintă diverse petrofaciesuri şi îşi găsesc corespondent în anumite părţi din cristalinul de Repedea. care includ sienite şi monzonite în care foidele sînt accidentale. cum ar fi: sienite foidice (roci predominant leucocrate bogate în nefelin şi sodalit). a descris şi introdus în circuitul mondial sub numele de ditroit un petrotip specific — sienitele cu nefelin şi sodalit — al cărui locus tipicus este la Ditrău. — complexul grafitos superior. cristalinul de Izvorul Mureşului (Eocarbonifer). Masivul alcalin de la Ditrău. calcare cristaline şi metaconglomerate. estimat a fi de vîrstă eocarboniferă. — complexul cloritos-sericitos superior.Granulatisporitestninutus etc. Reichard. existenţa rocilor foidice sau a essexitelor). nefelin. Codarcea. illmenit. sodalit etc. Constantinescu):1 — şisturi cristaline. Al. are un caracter de excepţie între corpurile magmatice din ţara noastră şi din Europa. care includ o gamă largă. 5 . monzonite foidice (faciesuri laterale ale sienitelor foidice. iar dintre mineralele accesorii: apatit. prin particularităţile sale mineralogice (prezenţa feldspatoizilor. Violeta Iliescu a descris o asociaţie sporo- protistologică cu Leiotriletes adnatus. De pildă. 2 — monzonite. reprezentat prin metabazite. metabazite şi metatufuri acide. — complexul grafitos inferior. 4 — essexite. constituit din şisturi sericito-grafitoase. printre care M.. în proporţii diferite. La alcătuirea masivului participă o mare varietate de roci în care se. V. cuarţite negre. monazit etc. — roci cu foide. calcare şi dolomite cristaline. alcătuind cristalinul de Rusaia presupus de vîrstă ordovician-siluriană. Fig. Aşa se face că acesta a atras de mult atenţia cercetătorilor. canerinit. şisturi sericito- cloritoase. adnatoides. — complexul cloritos-grafitos mediu. calcare şi dolomite cristaline şi metagraywacke. în regiunea Muntelui Bretila se întîlnesc metaconglomerate. alcătuit din şisturi grafitoase. E. încă din 1866. în regiunea văii Tibău s-a delimitat cristalinul de Tibău. Masivul sienitic de la Ditrău. sfen. 29). şisturi sericito-cloritoase. Masivul sienitic de la Ditrău (v. Ivanovici. găsesc. metaconglomerate. de la foiaite la essexite.

— roci cuarţo-feldspatice. 7 — granodiorite. foiaite. În general. Întreg masivul alcalin de la Ditrău. Deşi nici la ora actuală nu se poate spune că s-a ajuns la un consens şi cu atît mai mult la elucidarea acestei probleme. în mare parte au caracter alcalin. se găsesc enclave de şisturi cristaline de diferite dimensiuni. şi susţinătorii ideii unei origini metasomatice. 6 — essexite şi sienite foidice orientate. prezenţa enclavelor de şisturi cristaline în masa masivului sienitic. Cu privire la vîrsta masivului alcalin de la Ditrău. pe de o parte. sînt de obicei micro-granulare şi au culoare roşie. Aceste fapte conduc la concluzia că la formarea masivului alcalin de la Ditrău au concurat ambele categorii de procese (magmatice şi metasomatice). Relaţiile masivului alcalin cu şisturile cristaline gazdă sînt fie tranşante. iar în întreaga masă a masivului. 9 — vulcanite neogene şi piroclastite. fie de întrepătrundere.— sienite foidice. contactele foarte nete dintre masiv şi şisturile cristaline şi existenţa unei aureole de contact pledează pentru existenţa unor intruziuni magmatice. fapt ce nu contravine situaţiei geologice de ansamblu. au fost implicate în tectogeneza austrică. încît pot fi înglobate sub numele de „sedimentarul preaustric". totuşi în teren există indicii de care nu se poate să nu se ţie seamă în explicarea genezei masivului alcalin. texturile orientate. pe de altă parte. Acestea arată că „punerea în loc" a masivului s-a produs în Neojurasic. Geneza masivului alcalin de la Ditrău a generat multe dispute. — diorite şi ultramafite descrise în literatură şi sub numele de „complexul dioritic-gabbroic" şi care par a fi rocile cele mai vechi din masiv. sau pe tinguaite care au dat 160 M. corindon. cu precădere în zonele de margine. natura alcalină explicîndu-se prin asimilarea de roci carbonatice. spinel. iar partea centrală este ocupată de sienite alcaline cu nefelin. Controversa s-a dus între adepţii ideii unei origini exclusiv magmatice a masivului. Sedimentarul preaustric Formaţiunile sedimentare care participă la alcătuirea unităţii central-estcarpatice. . toţi constituienţii petrografiei ai masivului au şi texturi orientate. cordierit.a. hornblendite etc. Analizele radiometrice care pot fi luate în consideraţie sînt acelea efectuate pe biotitul din sienite sau din corneene şi care au indicat valori în jur de 153 M. sienite cu texturi orientate. şi relaţiile de întrepătrundere dintre masiv şi şisturile cristaline pe anumite zone sînt argumente în favoarea existenţei unor procese de metasomatism.a. andaluz it. Masivul sienitic are o structură aproape concentrică în care rocile granitice sînt spre exterior. deşi aparţin la zone de sedimentare diferite. 8 — filon de lamprofire. În jurul masivului alcalin s-a format o zonă de corneene care se întinde de la cîţiva metri la 200—300 m. Astfel. pe baza relaţiilor cu rocile înconjurătoare se poate deduce doar că este postbaikaliană. este străbătută de filoane de lamprofire. se mai întîlnesc diversele roci feldspatice: essexite. Cu dezvoltare mai mult sau mai puţin zonară şi cu extinderi diferite. Mecanismul foarte complex care a generat masivul rămîne însă insuficient cunoscut.. rocile constituente ale masivului alcalin fiind rezultatul unei metasomatizări a şisturilor cristaline. care includ granitoide. Aceasta a luat naştere pe seama şisturilor cristaline şi este reprezentată prin corneene cu biotit. că de altfel întreaga masă de şisturi cristaline din unitatea central-estcarpatică.

Sedimentarul bucovinic. sedimentarul preaustric s-a conservat mai ales la marginea estică a unităţii central-estcaprpatice. din care C. în structura actuală. din zona Lacu Roşu. Acestui sistem aparţin depozite psefito-psamitice urmate de depozite exclusiv carbonatice. totul revenind Seisianului. este format în general din depozite neritico-litorale acumulate în zona de shelf a marginii continentale europene şi constituie o suită relativ subţire. în care. 5—6 Tithonic-Neocomian (strate de Lunca. În unele lucrări sînt menţionate şi formaţiuni brecioase despre care se presupune că ar aparţine Permianului. 32). 3 — Triasic mediu. 8 — roci bazice. la Azodu Mare. Flişul carpatic: 9 — Tithonic-Neocomian (strate de Sinaia). printre altele. iar spre nord ocupă suprafeţe relativ întinse în Munţii Maramureşului (v PI. În toată aria de răspîndire a sedimentarului preaustric se disting foarte clar cele două tipuri de sedimentar provenind din zone de sedimentare deosebite. se deosebeşte un sedimentar care este în relaţii normale faţă de substratul cristalin şi aparţine pînzei sau pînzelor bucovinice. 7 — Barremian-Albian (wildfliş). fig. I. În structura actuală. 30) şi sinclinalul Hăghimaş spre sud. Peste stratele cu Claraia clarai se găseşte un nivel de calcare dolomitice. În Munţii Perşani. suita triasică începe prin conglomerate care se dispun transgresiv şi discordant peste cristalinul de Gîrbova. Triasicul inferior debutează de asemenea prin conglomerate urmate de gresii cuarţoase şi intercalaţii de argile roşii. cu multe discontinuităţi stratigrafie. fig. — Triasicul inferior. Astfel. Suita transilvană: 10 — Malm-Neocomian. 31. aparţin la unităţi tectonice deosebite. 32). bine stratificate. 12 — grohotiş. reprezentînd Campilianul (v. 4 — Callovian-Oxfordian. Fig. însă fireşte nu constituie o suită stratigrafică neîntreruptă (v. Atanasiu a identificat o faună cu Entolium . Claraia clarai şi Costatoria costată. Mai departe spre sud sedimentarul preaustric are o largă răspîndire în Munţii Persani. conglomerate de Muncelu). constituind sedimentarul bucovinic.. 32). Triasicul.. Acestora le succede un pachet de grezocalcare. ci un ansamblu structural generat de tectogeneza austrică. Acesta din urmă nu reprezintă de fapt un simplu sinclinal. indicînd. 30. Sedimentarul bucovinic include ansamblul de depozite care se dispune normal peste şisturile cristaline formînd învelişul direct al acestora. vîrsta seisiana.31. III). Schiţa geologică a sinclinalului Rarău: 1 — Fundamentul cristalin. Ca vîrstă. 11 — olistolite. Datorită unei ridicări axiale. suita depozitelor bucovinice corespunde intervalului Triasic- Eocretacic. Acestora li se asociază gresii silicioase şi argile roşii.*** a denumit „Ostkarpatischcrandmulde". care. Grasu menţionează. sinclinalul marginal extern este divizat în sinclinalul Rarău la nord (fig. 31). alcătuind ceea ce V. în continuitate de sedimentare urmează dolomite calcaroase din care provine o faună cu Costatoria costată şi Anodontophora sp.fig. atît pentru depozitele ce le conţin cît şi pentru depozitele subiacente. şi un sedimentar alohton constituind în cea mai mare parte pînzele transilvane. sau sinclinalul marginal extern al geologilor români. care este desemnat drept „sedimentarul transilvan" (fig. calcare în plăci şi dolomite. Acestea sînt de fapt cruste de alteratie din faza de exondare pretriasică încît nu constituie acumulări permiene propriu-zise. Suita bucovinică: 2 — Triasic inferior. În Munţii Hăghimaş şi Rarău (v.

încît acesta nu se individualizează ca atare în tot sinclinalul marginal extern. pe Izvorul Alb în sinclinalul Rarău etc. dolomite anisiene se întîlnesc în bazinele rîurilor Comana şi Gîrbova şi sporadic în jurul masivului de şisturi cristaline de la Gîrbova. fie că se efilează tectonic. În Munţii Perşani ar putea aparţine Ladinianului unele calcare. Lacu Roşu. Jurasicul se caracterizează prin predominarea depozitelor detritice şi existenţa mai multor discontinuităţi în procesul de sedimentare. Din asemenea depozite provine o faună cu Grammoceras thoiiarcense şi Pseudogrammoceras quadratum. Triasicul superior nu se cunoaşte cu certitudine. Depozitele liasice se întîlnesc la marginea masivului cristalin de la Gîrbova şi în regiunea localităţii Comana. Triascul inferior aflorează continuu pe flancul vestic al celor două sinclinale (Rarău şi Hăghimaş) şi din loc în loc pe flancul estic. din care M. la Iacobeni se întîlnesc dolomite bituminoase. Coloane stratigrafice sintetice în Munţii Persani. ci numai din loc în loc. Astfel. Pe flancul estic dolomite apar din loc în loc. — Triasicul mediu. Pelin a identificat Ceratiles semipartitus indicativ pentru Anisian. cum ar fi in Culmea Dămuc din sinclinalul Hăghimaş. Pe alocuri. cu Diplopora cumulată şi Gyroporella perforata. — Triasicul superior. Suita se continuă cu marnocalcare şi marne. . dolomite apar şi la vest de sinclinalul marginal extern în plină arie de aflorare a şisturilor cristaline. Transgresiv. dispuse deasupra dolomitelor anisiene. Pe un aliniament mai vestic. În Munţii Perşani. Patrulius menţionează Spiriferina alpină şi Zeilleria cornuta. III). Fig. cum ar fi la Azodu Mare în sinclinalul Hăghimaş. Liasicul are caracter transgresiv şi debutează prin calcare detritice. în lungul celor două sinclinale (Rarău şi Hăghimaş) peste dolomite urmează calcare masive. care stau peste calcarele ladiniene. În suita bucovinică din unitatea central-estcarpatică. Acesta are dezvoltarea mai mare în Munţii Hăghimaş şi Rarău şi este reprezentat prin depozite exclusiv carbonatice. În unele interpretări se atribuie o atare vîrstă unor calcare şi dolomite roşietice cu fragmente de halobii din sinclinalul Hăghimaş. însă cu dezvoltare sporadică. Acestea se urmăresc constant pe flancul vestic al celor două sinclinale dînd înălţimi cu aspect ruiniform. Costatoria costată şi Natiria costată. indicînd Eo — şi Mezoliasicul. În Munţii Perşani. peste nivelul de Azodu Mare.discites. — Liasicul. Muntele Cupaşu etc. roşietice. nivelul de Azodu Mare. urmate de calcare oolitice. Ca iviri izolate.). din care D. Jurasicul. fie că trece lateral la dolomite masive. organogene. indicînd vîrsta campiliană pentru acest nivel denumit de Azodu Mare. la vest de Cîmpulung-Moldovenesc în sinclinalul Rarău etc. în culmea Dămuc etc. Aceste iviri izolate se aliniază în lungul unor falii care marchează încălecări importante (v. 32. adesea noduloase. urmează un orizont de 50—150 m grosime alcătuit din dolomite masive. PI. de pildă pe pîrîul Izvorul Alb unde formează Piatra Buha. cum ar fi de pildă pe valea Putna Seacă la vest de Pojorîta şi la Delniţa. iar în sinclinalul Rarău aflorează limitat între văile Tătarca şi Lucava. Acestea aparţin Ladinianului şi au o mai largă dezvoltare în sinclinalul Hăghimaş (pîrîul Suhard. care conferă depozitelor ce o conţin vîrsta toarciană. cum sînt mameloanele Adam şi Eva de lîngă localitatea Pojorîta. În suita bucovinică. pe valea Moldovei. sau incluzîndu-l în bază.

adesea în plăci. Primele depozite neojurasice sînt reprezentate prin silicolite care formează un orizont de jaspuri divers colorate. Modificări în mediul de sedimentare s-au petrecut în legătură cu crearea celei de a doua zone de rift intracontinental din care va evolua marea flişului. însă conţin o faună cu Leioceras comptum şi Luăiuigia miircinsoni. oolitice. urmează calcare grezoase cu Spiriferina alpină şi Passaloteuthis paxilosus. indicativă pentru Sinemurian.fig. Neocomianul. În Munţii Hăghimaş. Dogger se întîlneşte în jurul Lacului Roşu. avînd culoare roşietică. în Munţii Perşani se încheie suita jurasică bucovinică (v. din jaspuri. Dumitrică. totul nedepăşind 20 m grosime. Suita liasică se încheie cu gresii calcaroase. Spiriferina haueri. 31. la vest de Pojorîta. Ultimele depozite jurasice aparţin Tithonicului. care revin Pliensbachianului. fig. Peste tot. Herbich menţionează o faună cu Oppelia fusca. Din ele provine o faună cu Cincta numismalis. cu Steinmannia radiata reprezentînd Toarcianul. pe suprafeţe mai întinse întîlnindu- se în zona Lacul Roşu şi pe Pîrîul Ghilcoş. caracteristică pentru Aalenian. care indică vîrsta bajocian-bathoniană. relevă din plin modificările în mediul de sedimentare (v. În Munţii Hăghimaş. Doggerul are poziţie transgresivă şi este reprezentat prin calcare sau gresii oolitice din care V. Entolium liassinum etc. Piatra Pînţărenilor etc. Liasicul apare sporadic. După o lacună de sedimentare urmează un pachet de depozite foarte variate că litologic (gresii calcarose. E. Instabilitatea tectonică începută în Neojurasic se accentuează în Eocretacic şi atinge paroxismul spre sfîrşitul acestei epoci. Acestea se dispun transgresiv şi discordant peste depozite mai vechi mulînd un paleorelief. Acestea sînt incluse în baza unei suite mai comprehensive corespunzînd Tithonic-Neocomianului care are o poziţie transgresivă. revenind Bathonianului. În asemenea condiţii. Cu aceste depozite. Doggerul se întîlneşte pe suprafeţe mai restrînse pe Valea Tătarca şi în culmea Tarniţa. Urmînd Doggerului. mai apare pe valea Putna Seacă. Cretacicul. din ele. În sinclinalul Rarău. În aceste puncte. eventual şi Eocallovianului. feruginoase. belemniţi şi brahiopode. iar pe flancul estic apare sporadic la Bîtca Neagră. menţionează o asociaţie de radiolari indicativă pentru această vîrstă. calcare apatice. cu Inwlutina liassica. calcare oolitice şi pseudoolitice) din care provin resturi de Belemnopsis sp. Acumulările includ în principal . În Munţii Perşani. cu intercalaţii de argile roşii şi verzi. feruginoase. Jurasicul superior marchează o semnificativă schimbare de facies prin apariţia unor depozite cu caracter flişoid. Liasicul are caracter transgresiv şi de obicei începe cu calcare oolitice. inclus de fapt în suita Tithonic-Neocomian. Doggerul urmează în continuitate de sedimentare Toarcianului. şi Nerinclla sp. C. Orizontul de jaspuri se întîlneşte constant si continuu pe flancul vestic al celor două sinclinale (Hăghimaş şi Rarău) şi din loc în loc pe flancul estic. urmează marnocalcare care amintesc faciesul cu Bositra acestora li se adaugă calcare negricioase şi pe alocuri calcare grezoase. acumulările îmbracă faciesuri tipice sinorogene. 32). — Doggerul. se estimează că orizontul de jaspuri reprezintă Callovian-Oxfordianul. Astfel. Parkinsonia parkinsoni. Entolium dcmissum etc. spathulatus. peste calcarele grezoase toarciene. De altfel. Doggerul are o dezvoltare mai completă. 32). sau calcare detritice. calcare detritice. Mutihac menţionează: Entolium demissum. Fr. Primele depozite sînt similare celor neoliasice (calcare oolitice). renevieri. pe Pîrîul Hăghimaş. E.

În structura actuală asemenea depozite se întîlnesc numai pe clina estică a sinclinalului marginal extern (v. Săndulescu etc. Din ansamblul stratelor de Lunca. 33. Tithonic-Neocomianul se întîlneşte în sectorul Comana şi este reprezentat printr-o suită ritmică grezocalcaroasă în grosime de 500 m. menţionează o asociaţie de aptichi printre care Laevaptychus longus. ellipiica. . 1 —Cristalinul de Hăghimaş —Rarău —Bretila. În sinclinalul Hăghimaş. Atît spre nord. în unele interpretări. iar subordonat depozite de tip pelagic. În ansamblu. În sinclinalul Rarău. În sinclinalul Hăghimaş ele nu se individualizează ca atare. S. cît şi spre sud. 4 — jaspuri callovian-oxfordiene. Suita tithonic-neocomiană. Calpionellopsis oblonga etc.depozite detritică cu factură flişoidă. este aceeaşi situaţie ca şi în sinclinalul Hăghimaş. Fig. în sinclinalul Rarău. C. reluînd acest termen din literatura existentă şi acordîndu-i un conţinut mai comprehensiv şi mai riguros precizat. sub numele de „strate de Lunca". Suita transilvană: 9 — calcare triasice. D. Acestea sînt bine deschise în profilul de pe Valea Moldovei. M. 5. acestea îmbracă un caracter flişoid în care se găsesc mai multe nivele de marnocalcare cu aptichi care amintesc faciesul „stratelor cu Aptychus". 3 — dolomite anisiene. Tithonic-Neocomianul a fost descris în detaliu de D. 6 — strate de Lunca tithonic- neocomiene. Acest fapt a condus. Patrulius. 10 — calcare rheţiene. gresiile şi conglomeratele de Muncelu trec la faciesuri grezoase.. latissimus. pot atinge o grosime în jur de 900 m. se încheie cu un episod grezos-conglomeratic cunoscut sub numele de gresiile şi conglomeratele de Muncelu. — orizontul superior grezocalcaros cu factură de fliş. Profilul cel mai elocvent este acela de pe Valea Moldovei. 33). fig. 30) şi în Munţii Perşani. Tintinnopscma carpathica. L. În Munţii Persani. — orizontul mediu predominant calcaros cu grezocalcare avînd un caracter mai pronunţat de ritmicitate. Stratele de Lunca. În baza acesteia se individualizează o secvenţă constituită din argile. În suita stratelor de Lunca se disting trei orizonturi şi anume: — orizontul inferior siltic-argilos cu intercalaţii de silicolite şi marnocalcare sideritice. între Gura Sadovei şi Pojorîta (fig. În ansamblu depozitele descrise sînt întrucîtva asemănătoare cu stratele de Lunca din sinclinalul marginal extern. Pimctataptycus punctatus. la admiterea a două faciesuri heteropice sincrone (strate cu Aptychus şi strate de Pojorîta) suprapuse tectonic. stratele de Lunca prezintă o şi mai accentuată variaţie de facies. mamocalcarele cu Aptychus fiind intercalate în depozitele cu factură flişoidă. 8 — wildfliş (Barremian-Albian). M. Lamellaptychus beyrichi şi o asociaţie de tintinide cu Calpionella alpina. 2 — conglomerate eotriasice. jaspuri roşii. gresii şi calcarenite din care. 12 — calcare cu amoniţi (Dogger). asociaţii ce pledează pentru vîrsta tithonic- neocomiană. ceea ce duce la presupunerea că în bază includ şi Tithonicul. 11 — marnocalcare liasice. în defileul Oltului. Ilie. Secţiune geologică la Gura Sadovii. 7 — gresii şi conglomerate de Muncelu. al căror stratotip se găseşte la Lunca de Sus pe valea Strîmba afluent al Trotuşului. Patrulius et al. În general însă. Pauliuc menţionează Crioceratites duvali şi Olcostephanus asterianus.

Haplophragmoides are-natus etc. Patrulius menţionează printre altele: Deshayesites borovae. gresii cuarţitice cu intercalaţii de argile roşii. Pe lîngă argilite. de pe Valea Bicazului etc. M. depozitele flişoide ar aparţine Apţianului superior. Pauliuc drept „complexul flişoid". Ammobaculites reophacoidcs. wildflişul formează umplutura propriu-zisă a sinclinalului marginal extern. sau mediojurasică- eocretacică după I. Aceasta se datoreşte intervenţiei unei activităţi magmatice bazice mai intensă şi complicaţiilor tectonice de detaliu. În Munţii Maramureşului (de la izvoarele Ceremuşului spre nord) unde se întîlneşte continuarea directă a sinclinalului marginal extern. Mutihac şi E. Acestea din urmă se întîlnesc în toate sectoarele Munţilor Perşani. include depozite cu dezvoltare tipică de wildfilş. Bleahu. cu aspect de curgere. care dau nota caracteristică formaţiunii de wildfliş. V. situaţia este (sau pare) mai deosebită. conglomerate. Bratu au descris o microfaună cu Ticinella gaultina. în timp ce conglomeratele ar fi de vîrstă albiană. În zonele de margine şi mai ales pe cristalinul de Gîrbova se dezvoltă faciesul urgonian reprezentat prin calcare cu Requienia şi orbitoline. care predomină.000 m şi este reprezentat prin depozite foarte variate. Triasicul inferior. în mod normal. În Munţii Hăghimaş şi Rarău. din formaţiunea de wildfliş. Săndulescu a dat acestuia o interpretare tectonică considerînd că se află în poziţie alohtonă şi că ar reprezenta „pînza flişului negru" aparţinînd zonei flişului carpatic. dar mai ales insuficient clarificată. Lateral se trece la depozite tipice de wildfliş. Barremian-Albianul are o grosime de 1. este singura entitate lito — şi cronostratigrafică recunoscută cu certitudine în Munţii Maramureşului. În Munţii Perşani. Popescu şi D. Bercia et al. Aceasta debutează printr-un nivel marnogrezos ce trece pe verticală la depozite grezoase-ar-giloase cu caracter ritmic descris de S. Acest „fliş negru" include roci foarte heterogene. Pseudohaploceras leptoviense. se întîlneşte în partea nord-estică a Munţilor Perşani la sud de Valea Oltului. formaţiunea de wildfliş este lipsită de stratificaţie. însă nota caracteristică este dată de dezvoltarea wildflişului. care încheie suita bucovinică. reprezentat prin conglomerate. Celelalte formaţiuni constituente ale sinclinalului marginal extern din acest sector au fost incluse în ceea ce s-a numit „flişul negru" de vîrstă eocretacică după M. cum sînt acelea de pe Vealea Moldovei în perimetrul localităţii Breaza. Din diferite puncte. calcarele recifale şi depozitele de wildfliş ar reveni Barremianului şi Apţianului inferior. în care sînt însedimcntate blocuri exotice. marne etc. calcare recifale. sau are o stratificaţie haotică cu foarte frecvente variaţii laterale. gresii. fapt ce a făcut foarte anevoioasă recunoaşterea entităţilor litostratigrafice întîlnite în restul sinclinalului marginal extern şi care. iar din depozitele cu caractere de fliş de pe Valea Moldovei. care indică vîrsta barremian- apţiană.Barremian-Albianul. se dezvoltă depozite grosiere care trec la o secvenţă pararitmică. urmate de nivelul de Azodu Mare. Pe alocuri se întîlnesc şi curgeri de bazalte. cu precădere de tip transilvan. Din ansamblul depozitelor descrise. În general. însă particularitatea esenţială este dată de prezenţa unui . Spre partea superioară a suitei sînt frecvente secvenţele tipice de fliş. dar şi că variaţie laterală a acesteia. pe hărţile de ansamblu.500—2. semnificativă pentru Albian. se mai întîlnesc brecii. Gr. Orbitolina lenticularis etc. este reprezentat printr-o masă predominant argiloasă de culoare negricioasă. Suita barremian-albiană se încheie cu conglomerate care ocupă suprafeţe largi în estul Munţilor Perşani. cum sînt acelea de pe Valea Seacă. Deasupra formaţiunii de wildfliş. ar trebui sa se regăsească aici. În ultimul timp.

Aceste depozite sînt corelabile cu jaspurile callovian-oxfordiene şi eventual cu baza stratelor de Lunca din restul sinclinalului marginal extern. L. Conţinutul în fosile este în general sărac însă semnificativ. Totul prezintă un metamorfism dinamic incipient. calcare brecioase şi radiolarite. Dogger-Malmul ar include un complex litofacial format în principal din argilite negre şi tufuri. Sedimentarul transilvan. grezocalcare etc. cărora li se asociază tufuri micacee cu impregnaţii de oxizi de fier. argile. subordonat se întîlnesc gresii şi şisturi marnoase siltice. tufuri brecioase. această suită prezintă destul de pregnant caracterul de ritmicitate. În structura actuală. lăsînd la o parte Triasicul inferior a cărui situaţie este clară. În masa brecifiată se întîlnesc blocuri de calcare dolomitice. În flişul negru se pot distinge mai multe complexe litostratigrafice care aparţin intervalelor: Dogger-Malm. sînt argumente în plus în acest sens. în aşa-numita „pînză a flişului negru" s-au inclus de fapt două entităţi. reprezintă de fapt formaţiunea de wildfliş din celelalte sectoare. care conferă depozitelor respective vîrsta neocomiană. Din nivelele de tufuri provine o microasociaţie cu Lenticulina subalata. Planularia anceps etc. în Munţii Maramureşului. local trec la microconglomerate sau chiar la brecii. iar pe alocuri (la partea inferioară) tufuri şi brecii cu elemente bazaltice. suita de depozite ce urmează peste suita calcaroasă-argiloasă tithonic-neocomiană. Tithonic-Neocomian şi Barremian-Apţian. fie ca blocuri însedimentate în formaţiunea de wildfilş. Mitrea et al. reprezentînd un facies mai intern al acestora. În anii din urmă. calcare pseudoolitice. fie sub formă de klippe . au realizat o stratigrafie de detaliu în Munţii Maramureşului care lasă se se întrevadă o corelare cu restul sinclinalului marginal extern. pe lîngă Clypeina jurassica care pledează pentru vîrsta tithonică. Aşadar şi În Munţii Maramureşului. În ansamblu. este reprezentată printr-o masă brecifiată cu structură haotică în care se găsesc episoade conglomeratice. Astfel. Gh. cu care se încheie suita barremian-albiană.şi neojurasică. fie ca petice de acoperire. sedimentarul transilvan se întîlneşte numai în situaţie alohtonă. în calcare microgranulare slab metamorfozate s-a identificat o asociaţie de tintinide cu Tintinnopsella carpathica şi Stenosemellopsis hispanica. care aparţin la unităţi tectonice diferite. Barremian-Albianului îi revine. Tithonic-Neocomianului îi revine o suită de depozite predominant calcaroase în alternanţă cu argile negre. şisturi cristaline etc. Astfel. în Munţii Maramureşului. formaţiunea de wildfliş cu care se încheie sedimentarul bucovinic constituie umplutura unor structuri sinclinale. Urmează o a doua formaţiune predominant grezoasă în care gresiile au caracter arcozian sau graywackic. Este evident că formaţiunile incluse în Barremian-Albian. marne şi argile siltice. În această situaţie este evidentă similitudinea dintre suita argiloasă-calcaroasă din Munţii Maramureşului şi stratele de Lunca din celelalte segmente ale sinclinalului marginal extern. muensteri. care pledează pentru vîrsta mezo. Bleahu a denumit complexul mafic de vîrstă mediotriasică aparţinînd de fapt sedimentarului transilvan. Cea de a doua este flişul negru care aparţine sedimentarului bucovinic. Astfel. rămăşiţe ale unor pînze (pînzele transilvane). Suita barremian-albiană debutează printr-o secvenţă constituită dintr-o alternanţă ritmică de gresii calcaroase. unele resturi de Palorbulina sp.material piroclastic de compoziţie bazică şi de culoarea predominant neagră a depozitelor. detectate în diverşi litotopi din această formaţiune. că primă entitate se deosebeşte ceea ce M. deosebite că vîrstă şi litofacies. O ultimă secvenţă litostratigrafică.

Tot Campilianului sînt atribuite marnocalcarele şi şisturile calcaroase de tipul stratelor de Câmpii de pe Pîrîul Cailor (la nord de Po-jorîta) şi de pe Pîrîul Plaiul Ioanei. nord de localitatea Sadova (v. care le conferă vîrsta campiliană. fapt ce relevă că zona de formare a sedimentarului transilvan avea o morfologie variată.fig.31. Acest sistem include depozite predominant carbonatice cărora li se asociază frecvent produsele unui vulcanism ofiolitic. pe Valea Lupşei şi în Defileul Oltului (v. Triasicul inferior este reprezentat printr-o alternanţă de grezocalcare în plăci şi şisturi argiloase micacee. Pe suprafeţe mai restrînse se întîlnesc în defileul Oltului/iar mai spre nord în sectorul Vîrghiş. adesea cu accidente silicioase.. indicînd Werfenianul (v. mai ales pentru intervalul Triasic-Mezojurasic. fie sub formă de klippe. Triasicul inferior este reprezentat prin grezocalcare în plăci.de rabotaj. însă depozitele fiind fosilifere. Între ele se situa aria continentală transilvano-panonică (v. sedimentarul transilvan este aproape exclusiv carbonatat de tip pelagic. În sinclinalul Rarău. Turbo recticostatiis.. s-a putut stabili apartenenţa acestuia la intervalul Triasic-Eocretacic cu o importantă discontinuitate corespunzătoare Callovian-Oxfordianului (v. Ca litofacies. Naticella costată etc. Uhlig citează Costatoria costată. calcare bituminoase de tip Guttenstein etc. sau că lame tectonice în baza pînzei de Hăghimaş. unde participă la alcătuirea pînzei de Perşani (v. Caracterele litofaciale şi prezenţa ofiolitelor arată că sedimentarul transilvan s-a format într-o zonă labilă de expansiune a scoarţei. din care V. unde apare. Triasicul mediu este reprezentat prin depozite calcaroase variate ca facies cărora li se asociază vulcanite bazice. Anisianul include calcare noduloase roşii. Triasicul. fig. 32). PI. în Munţii Perşani este cunoscut în împrejurimile localităţii Cuciulata. şi recifal în Neojurasic şi Eocretacic. III). Unionites fasacnsis şi Eomorphotis telleri. pi.. Acestea se întîlnesc numai că fragmente însedimentate în depozitele de wildfliş ale Cretacicului bucovinic. Asemenea depozite se întîlnesc în compartimentul sudic al Perşanilor. calcare masive cu Meandrospira dinarica. mai ales în Triasic. Urma (cicatricea) acestei zone labile s-ar găsi în estul Depresiunii Transilvaniei. pentru formaţiunile de această provenienţă. 91). III). În Munţii Perşani. Asemenea depozite se întîlnesc pe Valea Seacă la vest de oraşul Cîmpulung Moldovenesc unde apar însedimentate în wildflişul cretacic. Din punct de vedere litofacial. În sinclinalul Hăghimaş se cunosc puţine depozite de vîrstă eotriasică. În această situaţie nu poate fi vorba de urmărirea unui profil în care sa se recunoască succesiunea completă a sedimentarului transilvan. 32). pînă în Mezojurasic. fie ca lame tectonice în baza a ceea ce constituie pînza de Perşani. De aici şi denumirea de sedimentarul sau faciesul transilvan sau suita transilvană. fig. Se remarcă şi existenţa unor faciesuri heteropice sincrone. . Triasicul inferior. ale Jurasicului aproape în întregime şi ale Cretacicului inferior. Aceasta s-a creat la interiorul marginii continentale est-europene a plăcii euroasiatice şi a evoluat contemporan sau penecontemporan cu Oceanul Tethys. 30). cu Spirigera marmor ea şi Flexoptychites sp. intercalaţii de argile şi şisturi calcaroase cu Costatoria costată. fig. În sedimentarul transilvan s-au identificat toate etajele Triasicului. O trăsătură definitorie a sedimentarului transilvan o constituie asocierea acestuia cu material vulcanic de tip ofiolitic. Diplopora helvetica etc.

în nordul Munţilor Perşani. Lonchodină mulleri etc. este reprezentat prin calcare masive. Materialul vulcanogen este reprezentat prin bazalte. breugniana din Popchii Rarăului şi din Piatra Zimbrului. Ansamblul vulcanogcn-sedimentar din Munţii Perşani se dispune tectonic peste wildflişul cretacic de tip bucovinic. styriaca şi H. În sinclinalul Hăghimaş. Aceste două categorii de roci sînt intim asociate şi aflorează pe o arie întinsă din valea Poienilor pînă în Muntele Farcău. H. Monotis salinaria. acestea din urmă sînt reprezentate printr-un complex ofiolitic constituit din porfire bostonitice cum sînt acelea din defileul Oltului. dolerite. variolite şi piroclastite. din care K. În sinclinalul Rarău aparţin Ladinianului calcarele în plăci cu accidente silicioase şi cu intercalaţii de argile roşii cu Daonella indica şi D. calcare spatice etc. calcarele negre stratificate. În Munţii Maramureşului par sa aparţină Anisianului calcarele compacte masive cu centri de dolomitizarc. Sageceras walteri. gabbrouri. În sinclinalul Hăghimaş aparţin Neotriasicului calcarele roşii noduloase de tipul calcarelor de Hallstatt cu Jovites dacus de la Piatra Unică. Gondolella navicula. Norianul include calcarele roşii de tip Hallstatt cu Megaphyllites obolus. calcarele noduloase ce formează klippa în care este deschisă cariera de la Botuş de pe Valea Moldovei etc. Bleahu drept „complexul eruptiv" iar de Gh. Ladinianul. În rîndul acestora s-ar număra calcarele roşii silicifiate din Muntele Criminiş. din depozitele anisiene nu se cunosc decît calcare bituminoase sub formă de fragmente însedimentate în formaţiunea de wildfliş. bazalt-andezite. care apar ca blocuri pe Pîrîul Zimbrului. Patrulius menţionează Holobia partschi. iar sedimentarul este constituit din roci calcaroase. Triasicul superior este reprezentat prin depozite calcaroase bogat fosilifere. Asemenea depozite se găsesc şi în celelalte sectoare ale Munţilor Perşani. fie ca blocuri însedimentate în wildfliş. În ansamblu. Monotis haueri. este reprezentat de şisturi argiloase roşii şi calcare noduloase roşii cu accidente silicioase şi cu halobii. În sinclinalul Hăghimaş sînt puţine klippe de calcare ladiniene. în Munţii Perşani şi mai ales în defileul Oltului. în care V. şi calcare roşii cu conodonte din care Elena Mirăuţă a identificat Apatognathits ziegleri. Placytes myophorum şi calcarele albe de pe pîrîul Măceşu din care s- . de pe Pîrîul Cailor şi de pe Pîrîul Plaiu Ioanei (care au în bază stratele de Câmpii). andezite şi trahite. Acestora li se asociază frecvent şi din abundenţă vulcanite bazice. adesea spilitizate. Halorella curvifrons etc. calcare roşii nodulare. Tot de această vîrstă sînt calcarele noduloase roşii din klippa de pe Pîrîul Cailor. Mutihac a identificat Trachyceras aon. În sinclinalul Rarău aparţin Carnianului calcarele cu Halobia tropitum. din care D. dolerite. În Munţii Maramureşului se repartizează Ladinianului de tip transilvan o formaţiune vulcanogen-sedimentară descrisă de M. prin bazalte. Paul menţionează o faună cu Protrachyceras archelaits. bituminoase. Megaphyllites jarbas. Mitrea drept faciesul calcaros eruptiv. de sub Piatra Zimbrului şi de la Izvorul Rece. care se întîlnesc practic în toţi Munţii Perşani. Daonella pichleri etc. muossoni. serpentinite. Neoretzia festosa etc. În sinclinalul Rarău aparţin Anisianului calcarele dolomitice care constituie klippele Pietrele Albe de pe Izvorul Alb. precum şi calcarele roşii noduloase de pe Pîrîul Timen de la est de localitatea Fundul Moldovei. Monophyllites wengensis. fie participînd la constituirea pînzei de Perşani. Carnianul.

Siemiradiikia aurifera. — Doggerul. iar Neojurasicul este reprezentat prin calcare aproape exclusiv recifale. Jurasicul. În sinclinalul Hăghimaş. iar ca blocuri însedimentate în wildflişul cretacic se întîlnesc gresii argiloase cu Harpoceras bifrons. corespunzătoare primelor epoci. A. Doggerul apare sub formă de lame tectonice la baza calcarelor din pînza de Hăghimaş.fig. R. Aegoceras althii etc. fig. dar a mai dăinuit pe unele zone pînă spre sfîrşitul Jurasicului şi începutul Cretacicului. fiind reprezentate prin marnocalcare cu Ludwiia murchisonae şi grezocalcare cu Stephanoceras humphriesianum. Cu excepţia klippelor de pe valea Carhaga. Dovada o constituie prezenţa unor klippe de calcare şi marnocalcare cum sînt acelea de pe Valea Carhaga din Munţii Perşani din care D. Tot Norianului aparţin mamocalcarele cu Monotis salinaria de pe pîrîul Izvorul Alb. 32). depozite pelagice. Revin sistemului jurasic. În sinclinalul Rarău depozitele mezojurasice sînt foarte fosilifere. Această netă diferenţiere arată că ele provin din zone de sedimentare diferite. Lytoceras fimbriatum. romanicus.au descris Placytes polydactilus. Pliensbachianului şi Toarcianului revin gresii silicioase cu Gry-phaea cymbium de la est de localitatea Comana (v. Asemenea depozite se întîlnesc pe Valea Pojorîtei şi la Gura Sadovei (v. precum şi blocurile de grezocalcare şi marne cu Leioceras sp. 33). În sinclinalul Hăghimaş se întîlneşte Liasic în facies de Adneth în valea Curmătura la Piatra Unică. Punctataptychiis punctatus etc. Choffatia homeomorpha. conţinînd o faună cu Rhacophyllites transilva-nicus şi Arietites bisulcatus. În Munţii Perşani este reprezentat numai prin Bathonian constituit din marne şi marnocalcare cu Bositra buchi care se întîlnesc sub formă de klippe pe Valea Lupşei. Cyrtina kdsscnensis. etapă caracterizată printr-o expansiune treptată (în sensul conceptului tectonicii globale) însoţită de depuneri de tip pelagic şi veniri intermitente de lave de tip ofiolitic. care încheie suita transilvană a Triasicului. Rhrtianul. . depozitele neojurasice şi eocretacice alohtone din unitatea central-estcarpatice sînt în facies calcaros recifal. În Munţii Perşani revin Liasicului calcarele şi mamocalcarele roşii cu Rhacophyllites gigas. în principal. de la vest de oraşul Cîmpulung Moldovenesc. în Munţii Persani este reprezentat prin calcare negre cu megalodontide. Cu Doggerul se încheie o primă etapă din evoluţia ariei labile transilvane. În sinclinalul Rarău revin Liasicului calcarele şi mamocalcarele roşii cu Arietites raricostatus. Arietites obtusus etc. — Liasicul. reprezentînd Hettangian-Sinemurianul în facies de Adneth. care apar că blocuri în profilul de la Gura Sadovei (fig. Patrulius menţionează Substreblites zonarium.33). Rhacophyllitcs ptvcho-icum. Aria de sedimentare cu caracter pelagic probabil s-a restrîns simţitor. indicînd Tithonic- Neocomianul. În sinclinalul Rarău aparţin Rhetianului grezocalcarele cu Rhaetina gregaria. Rhynchonella lycodon etc. din defileul Oltului aparţinînd Hettangian-Sinemurianului în faciesul de Adneth. de vîrstă pliensbachiană de la Gura Sadovei. asociate cu roci bazice. Spirigera qnadriplecta. pyriformis.

Malmul nu a fost identificat pînă acum.. compsum. însă simplul fapt că două sau mai multe blocuri izolate dovedite sau presupuse de aceiaşi vîrstă au caractere litofaciale deosebite nu poate constitui un argument că au existat tot atîtea zone de sedimentare independente.38). În sinclinalul Rarău sînt de vîrstă barremian-apţiană calcarele care alcătuiesc Pietrele Doamnei şi Vîrful Rarău (fig. 3 — dolomite anisiene. faună ce este semnificativă pentru Kimmerigianul în faciesul stratelor cu „acanthicum". Din ele. 10 — urma sariajului transilvan. să fie de această vîrstă. care atestă Tithonicul superior. Clypeina jurassica. ar mai include şi altele (subbucovinică. 9 — bauxite. ammonia scalaris. fig. Calcarele în facies urgonian sînt ultimele depozite ale suitei transilvane din unitatea ccntral-est carpatică. indicînd Tithonicul inferior. elliptica. care au o largă răspîndire în sinclinalul Hăghimaş. care au la partea superioară o lentilă de bauxită. pe lîngă suitele bucovinică şi transilvană. T. Pygope janitor etc. Suita transilvană: 5 — calcare ev. În unele interpretări se consideă că sedimentarul preaustric din unitatea central- estcarpatică. alcătuiesc pînza de Hăghimaş (fig. Schiţă panoramică în masivul Rarău: 1 — Cristalin de Hăghimaş —Rarău — Bretila. R.) şi chiar mai multe serii transilvane. care se reflectă în anumite variaţii litofaciale. Fig. împreună cu calcarele cretacice. În sinclinalul Rarău. Lytoceras postultimensis. În ansamblul depozitelor alohtone. la care se adaugă Orbitolinopsis simplex. Dragastan menţionează o asociaţie cu Thecosmilia trichotoma. O. Fără îndoială că pe întinsul ariei de sedimentare bucovinică şi a celei transilvane au existat condiţii de acumulare întrucîtva deosebite. Asociaţia fosilă indică pentru calcarele recifale şi secvenţele marnocalcaroase apartenenţa lor la Neocomian. Hibolites semisulcatus etc. Reale. Calcarele kimmeridgiene suportă calcare masive recifale în baza cărora se găseşte un nivel cu caracter arenitic din care provine o faună cu Haploceras elimatum. în sinclinalul marginal extern. Suita bucovinică: 2 — conglomerate şi gresii werfeniene. are o largă răspîndire şi debutează printr-o secvenţă de marnocalcare cu Neocomites neocomiensis. Taramelliceras trachynotum. şi mai ales nu poate constitui un argument că în structura actuală fiecare din aceste varietăţi ar aparţine unei pînze aparte. Sowerbyceras tortisulcatum. 32). cu Aspidoceras acanthicum. Calpionella alpina şi C.. O. În baza suitei s-a identificat un nivel de depozite continentale cu characee. Este posibil însă că unele calcare masive de la Izvorul Rece. 7 — calcare masive (Malm-Neocomian. corelabil cu nivelul de bauxite din Rarău. Barremian-Apţianul este dezvoltat în facies urgonian şi include calcare masive cu Requienia ammonia. Conţinutul fosil indică vîrsta barremian-beduliană. în sinclinalul Hăghimaş. accidente silicioase carniene. 4 — jaspuri callovian-oxfordienc. incontestabile şi . — Malmul. 31. Cretacicul. unde. 34. este reprezentat aproape exclusiv prin depozite calcaroase. 8 — calcare masive Barremian-Apţian. 6 — calcare masive rioriene. de Iacobeni etc. Eocretacicului îi corespund acumulări calcaroase recifale (v. Neocomianul. 34). Dragastan menţionează Leviathania leviathan şi Cladocoropsis cretacică. Toucasia carinata. Din calcarele masive. Orizintul de marnocalcare este urmat de calcare masive care includ calcarenite grosiere şi mici recifi formaţi din alge şi corali. Calpionella sp. În baza suitei calcaroase se distinge un pachet de calcare stratificate noduloase.

Asemenea roci bazice pot fi întîlnite în sinclinalul Rarău pe Valea Seacă. adepţii presupusei pînze au considerat-o prealpine. Această situaţie arată că serpentinitele nu aparţin domeniului transilvan. Magmatitele bazice şi ultrabazice. Vîrsta acestora este incertă. ce se întinde pe mai mulţi kilometri pe Valea Moldovei între pîraiele Breaza şi Tătarca (v. Popescu-Voiteşti s-a pus problema existenţei în unitatea central- estcarpatică a unei aşa-numite pînză a gnaiselor de Rarău. însă cînd s-a constatat că sedimentarul bucovinic acoperă urma presupusului şariaj. însă au o semnificaţie deosebită din punct de vedere structogenetic. se întîlnesc. care ar consta în suprapunerea cristalinului de Hăghimaş-Rarău-Bretila (mai vechi) peste şisturile cristaline epimetamorfice de Tulgheş (mai noi). Rocile ultrabazice au o dezvoltare considerabilă. Majoritatea bazitelor aparţin ultimei categorii şi sînt reprezentate prin bazalte anamesitice şi variolite spilitizate. pe Valea Măceşului. pe Izvorul Alb şi în multe alte locuri. care se aduce că argument în sprijinul . dunite serpentinizate şi gabbrouri transformate. însă aici sînt mai greu de diferenţiat de ofiolitele transilvane.cu semnificaţie structogenetică majoră rămîn cele două tipuri de faciesuri bucovinic şi tran silvan. Fără îndoială că aria continentală prealpină implicată în unitatea central-estecarpatică a avut un aranjamnt tectonic propriu. Tectonica Încă de la I.1. formînd un masiv muntos bine individualizat. de cele mai multe ori este greu să se distingă ce este in situ şi ce este alohton.PI. 6.III). cu deformări şi rearanjări care au putut avea o oarecare amploare.2. însă cum în wildfliş se găsesc şi curgeri bazice in situ. mare în care s-a format flişul carpatic (fig. De reţinut este faptul că serpentinitele de la Breaza nu sînt asociate sedimentarului transilvan şi nu includ şi nici nu suportă depozite sedimentare. Ceea ce se poate spune cu certitudine despre ele este faptul că sînt mai vechi decît formaţiunea de wildfliş în care sînt înscdimentate. care corespund la două zone de sedimentare cu evoluţie net distinctă. 35). mai ales în sinclinalul Rarău.1. O atare semnificaţie ar putea-o avea şi unele ultrabazite din Munţii Maramureşului. acestea nu mai pot fi riguros recunoscute. iar prezenţa unei zone de retromorfism între cristalinul de Hăghimaş-Rarău- Bretila şi cristalinul de Tulgheş sugerează că limita cartografică cu contur foarte sinuos dintre cele două tipuri de cristalin (v. în primul rînd din cauza metamorfismului care a estompat relaţiile tectonice preexistente. Ultrabazitele sînt reprezentate prin serpentinite. probabil neojurasică. III). PI. Vîrsta acestora este greu de precizat. Ele reprezintă un fragment din crusta oceanică ce forma fundul mării care s-a creat în Neojurasic în zona de margine continentală. Această „pînză" a fost admisă de unii şi contetată de alţii. La început s-a considerat a fi o pînză alpină. care sînt intim asociate sedimentarului de tip transilvan. în structura actuală însă. Existenţa vergenţelor vestice nu implică neapărat o suprapunere tectonică de mare anvergură. În afara vulcanitelor bazice din Munţii Perşani şi din Munţii Maramureşului. fragmente sau blocuri de dimensiuni apreciabile de roci bazice asociate formaţiunii de wildfliş.

interpretate de I. ci o izobară sau o izotermă. 6 — vulcanite neogene. nu reprezintă de fapt o izocronă. în zona retromofozată dintre cele două tipuri de cristalin (de Hăghimaş- Rarău-Bretila şi cristalinul de Tulgheş). departe de a avea o semnificaţie tectonică. chiar dacă li se spune „intracutanate". 36. Plane de discontinuitate tectonică în masa şisturilor cristaline se găsesc la tot pasul. 4— flişul transcarpatic (pînza deBotiza-Petrova —Măgura). iar de M. a presupusei pînze.existenţei unei pînze a gnaiselor de Rarău.Balintoni et al. ca urmare a deformărilor determinate de eforturile la care au fost supuse mai ales în timpul paroxismului austric. De pildă. c — în Apţian . b — in Jurasic-Eocretacic. acestea. d — la sfîrşitul Eocretacicului. fără decroşări. se găsesc în mod firesc. 2 — învelişul postectonic al zonei cristalino-mezozoica — duplicatura de Lăpuş). Aranjamentul arhitectural major alpin al unităţii ccntral-estcarpaiicc este în principal rezultatul tectogenezelor mezocretacice. dar că ele delimitează pînze tectonice. ar fi alunecat aceasta. . Fig. Două sînt efectele principale ale acestor tectogencze: — dezlipirea sedimentarului transilvan de pe suportul său primar din zona de origine şi alunecarea lui peste sedimentarul bucovinic din faţă constituind pînzele transilvane. b — klippe transilvane). 10 — autohtonul danubian . ca reprezentînd o pînză discontinuă. nu se poate explica faptul că în baza aşa-numitei pînze nu se găseşte nici o lamă rabotată din cristalinul de Repedea peste care. 13 — depresiuni posttectonice. sau deloc. b — la zi). este greu de admis că în formaţiuni metamorfozate şi retromorfozate se mai pot recunoaşte contactele anormale stabilite anterior metamorfismului. 9 — pînza getică. continuitatea pe direcţie. nu se poate admite fără riscul de a deteriora conţinutul şi definiţia de pînză. S — sutura transilvană. aşa cum se poate constata la Puzdra de pildă (pe şoseaua ce traversează unitatea central-estcarpatică de la Leşu Ursului spre Ostra). Schema evoluţiei marginii continentale est-europene (blocul central-carpatic): a — în Triasic-Mezojurasic. 12 — blocul transilvan (a — acoperit. 14— urmă de şariaj. dacă pînza este presudetă. Cît despre elementele de şisturi cristaline mezometamorfice situate la partea superioară a cristalinului de Tulgheş şi sub cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila. Fig. 11 — unităţile Munţilor Apuseni. de retromorfism. Ele reprezintă nuclee care au fost afectate mai puţin. Schiţa tectonică a Carpaţilor româneşti interni: 1 — aria cristalino-mezozoică a Carpaţilor Orientali. Amploarea acestora este foarte diferită. în mod firesc. într-o arie alpină atît de intens afectată tectonic. Săndulescu drept „petice autorabotate" din cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Bretila. 8 — unităţi supragctice. 35. care au determinat apariţia primei generaţii de structuri alpine din edificiul Carpaţilor Orientali. Mai sînt şi alte argumente care se opun interpretării ca fiind relaţii de pînză între cele două tipuri de cristalin. dacă pînza a fost pusă în loc după paraxismul sudet. 7 — flişul carpatic . ar fi de neînţeles. În plus. 3 (a — elemente transilvane. 5 — klippele pienine . — încălecarea ansamblului cristalino-mezozoic peste flişul dinspre est dînd pînza sau pînzele bucovinice.

Pînza de Perşani a fost descrisă şi delimitată de M. se întîlneşte în Munţii Maramureşului (pînza de Farcău). în primul rînd vîrsta deschiderii zonei de rifting din care au evoluat Munţii Apuseni de sud. Fig. 4 — dolomite mczotriasice. În structura unităţii central-estcarpatice. Patrulius a surprins situaţii unde. spre sud. 1:200 000) 1 — Cristalinul de Făgăraş. noduloase. s-a conservat pe anumite arii şi a fost descris cu denumiri diferite. urmate de depozite albiene. sedimentarul transilvan.15 — urma suturii transilvane. fosilifere. Pînzele transilvane s-au format prin obducţia crustei oceanice (sedimentarul transilvan cu ofiolitele asociate) din aria de expansiune care evolua între marginea continentală est-europeană şi blocul transilvano-panonic (v. Pe suprafaţă mai întinsă. 8 — Barremian-Apţian în facies urgonian. Pînza bucovinică: 2 — cristalinul de Gîrbova. în principal anisiene-carniene şi liasice în facies de Adneth. Acestea din urmă sînt mai abundente în defileul Oltului În regiunea localităţii Comana. PI.fig. 6 — depozite flişoide neocomiene. constituie sutura transilvană. D. sutura transilvană este implicată în structura Carpaţilor Meridionali. Sedimentar transilvan de facies pelagic se mai întîlneşte că blocuri însedimentate în wildflişul barremian-albian.fig. Triasicul mediu de facies transilvan. FS — falia Someşului. 7 — wildfliş barrcmian-apţian. FP — falia Plopiş. Extinderea ei pe direcţie se deduce din repartiţia sedimentarului transilvan în unitatea central-estcarpatică unde. Din aceasta adesea se recunoaşte doar urma. FDV — falia Dragoş-Vodă . sedimentarul transilvan de aceiaşi factură se mai întîlneşte în sinclinalul Rarău unde. se conturează în partea sudică a Munţilor Perşani între localităţile Comana şi Lupşa. peste depozite triasice de tip transilvan se dispun calcare neoapţiene. pot fi reduse la două: pînza de Perşani şi pînza de Hăghimaş (v. 37). cărora li se asociază magmatite ofiolitice. se urmăreşte pînă în Munţii Perşani. S-a exprimat şi opinia că originea pînzelor transilvane ar fi în continuarea spre nord-est a ansamblului structural al Munţilor Apuseni de sud. în situaţie de pînze suprapuse. înveliş posttectonic: 10 — . FST — falia sud-transilvană. FA — falia est-apuseană. Această arie labilă s-a închis prin compresiune încît. şi conchide că pînza de Perşani s-a pus în loc în timpul Apţianului (fig. spre NNV s-ar continua în Maramureş (klippele transilvane) (v. prin corelare şi generalizare. dar care. în structura actuală. Această pînză. reprezentat prin calcare asociate cu ofiolite stînd peste wildflişul bucovinic. sau de învelişul postaustric.36). Ilie. Pînzele transilvane. 37. ceea ce înseamnă că sutura se află undeva la vest de aceştia. Mutihac a descris calcare roşii. Secţiune geologică prin compartimentul sudic al Munţilor Persani (după harta sc. stînd tectonic peste wildflişul suitei buconivice. La alcătuirea ei participă depozite triasice. de vîrstă noriană. foarte fragmentată. 3 — conglomerate eotriasice. 5 — calcarenite mezojurasice. III). V. Pînza de Perşani: 9 — calcare mezotriasice.91). În restul unităţii central-estcarpatice. care s-ar situa la marginea estică a blocului transilvan fiind acoperită de formaţiunile Depresiunii Transilvaniei şi de vulcanitele neogene. Mai departe. iar pe suprafeţe mai restrînse în defileul Oltului şi mai spre nord în sectorul Vîrghiş. Sînt însă situaţii şi fapte care se opun unei atare interpretări. pe Pîrîul Timen.

PI. de unde se deduce vîrsta albiană a punerii în loc a pînzei. Pînza de Hăghimaş (v. Din caracteristicile celor două pînze se poate desprinde concluzia că zona de sedimentare a faciesului recifal se găsea la interiorul (la vest) ariei faciesului pelagic. 14 — marno-argile burdigaliene. — numai pînza de Perşani. Pînzele bucovinice. Între pînza de Perşani şi pînza de Hăghimaş se constată deosebiri semni-ficative. unde formează Vîrful Rarău propriu-zis şi stau pe formaţiuni de wildfliş avînd în bază o klippă de rabotaj constituită din calcare dolomitice mezotriasice. iar desprinderea de substratul din zona de origine s-a produs după punerea în loc a pînzei de Perşani. 12 — gresii eocene. Această situaţie a fost intuită de V. 11 — marnocalcare turonian-senoniene. Pietrele Doamnei sînt constituite de asemenea din calcare urgoniene stînd pe calcare de Stramberg şi împreună stînd pe wildfliş. care s-au desprins şi au alunecat de pe substratul lor de origine. fig. Uhlig încă de la începutul secolului nostru. a furnizat blocurile exotice însedimentate în wildfliş. care a constituit marea flişului carpatic şi care s-a creat în Neojurasic spre interiorul marginii continentale europene (v. 15 — argile şi nisipuri badeniene. De asemenea se mai poate conchide că punerea în loc a pînzei de Perşani s-a produs că efect al închiderii zonei de expansiune (transilvană). 16 — depozite cuaternare. cît şi cu privire la vîrsta punerii în loc şi anume: — pînza de Perşani este constituită numai din depozite triasice şi eo-jurasice de facies pelagic. Calcare similare acelora din pînza de Hăghimaş se mai întîlnesc în sinclinalul Rarău (fig. 17 — urma şariajului transilvan. în sinclinalul Hăghimaş este acoperită transgresiv de depozite neocretacice aparţinînd sedimentarului postaustric. situîndu-se poate chiar pe marginea blocului transilvan (v.gresii şi conglomerate vraconian-cenomaniene. atît în ceea ce priveşte conţinutul. — pînza de Hăghimaş s-a pus în loc spre sfîrşitul Albianului. care a desemnat ansamblul şariat cu numele de pînza bucovinică. în timp ce la alcătuirea pînzei de Hăghimaş participă numai depozite neojurasice şi eocretacice de facies aproape exclusiv recifal. Cea mai mare parte este constituită din calcare de tip Stramberg şi din calcare urgoniene. Urma şariajului . fig. însă desprinderea sedi-mentarului transilvan pelagic din zona de origine s-a produs mai de timpu-riu. III) a fost conturată şi desemnată ca atare de M. Trăsătura comună a pînzelor de Perşani şi de Hăghimaş constă în caracterul lor de pînze de cuvertură. Al doilea efect major al tectogenezelcr mezocretacice constă în încălecarea ansamblului cristalino-mezozoic din zona central-estcarpatică peste zona flişului carpatic. odată cu încălecarea unităţii central-estcarpatice (în ansamblu) peste flişul carpatic. 35). precum şi roci bazice (fig. 13 — şisturi argiloase oligocene. depozite neojurasice şi eocretacice recifale nu se întîlnesc într-o asemenea situaţie. 38). prin destrămarea părţii sale frontale. Urma şariajului dintre pînza de Hăghimaş şi substratul autohton. cel mai tîrziu la începutul Barremianului. Săndulescu. — pînza de Perşani s-a pus în loc în Apţian. 39). În baza pînzei se găsesc lame de rabotaj din depozite triasice. La alcătuirea ei participă depozite neojurasice începînd cu Kimmeridgianul în faciesul stratelor cu „acanthicum". în timp ce punerea în loc a pînzei de Hăghimaş este contemporană îngustării unei alte zone de expansiune. 35).

dar mai ales în partea estică a unităţii central- csicarpatice. Această situaţie a condus pe I. ne-a fost sugerată printre altele de relaţiile tectonice observate pe valea Putna Seacă şi la Iacobeni. 4 — jaspuri callovian-oxfordiene. Săndulescu la care au subscris şi susţinătorii structurii mozaicate. noi detalii au condus la completarea imaginii tectonice a acestui sector carpatic. nu a fost contestată. este prins sedimentarul bucovinic. vergenţe vestice. dimpotrivă. Băncilă descrie în detaliu şi trasează falia central-carpatică. pînza subbucovi-nică şi pînza infrabucovinică). şisturile cristaline şi sedimentarul implicat prezintă. la rîndul lor. În special. Suita transilvană: 7 — calcare mezotriasice. I.în Munţii Bistriţei au urmărit mai multe contacte tectonice în lungul cărora. urmate de depozite triasice şi a-cestea. Astfel. mai ales în regiunea Mestecăniş-Iacobeni-Vatra Dornei. Mutihac): 1 — Şisturi cristaline. renunţarea la ideea unei multitudini de pînze. O imagine tectonică mai recentă a fost sugerată de M. Flişul carpatic: 9 — Tithonic-Xeocomian (strate de Sinaia). mergînd pe această cale. în ansamblu. Numărul pînzelor principale este redus la trei (pînza bucovinică. la rîndul lor. însă se menţine concepţia structurii în pînze suprapuse. la ideea existenţei unor pînze sau sisteme de pînze. Bercia et al. arhitectura unităţii central-estcarpatice că un veritabil mozaic de pînze. I. Acest mod de interpretare (seducător prin anvergură) a cîştigat adepţi care. Krautner în Munţii Rodnei şi M. Bercia et al. prin Munţii Bistriţei. ale cărui relaţii stratigrafice relevă suite inverse. O interpretare diferită de aceea a structurii în pînze suprapuse. Th. tectonica în pînze. suprapuse de mare anvergură: sistemul pînzelor maramureşene (inferior) şi sistemul pînzelor bistriţene (superior). Suita bucovinică: 2 — conglomerate werfeniene. Este evident că în această . însă reapare în estul Munţilor Perşani. 6 — wildfliş barremian-albian. traversează Valea Bistriţei şi se continuă pînă în regiunea Ciuc. pe care au compartimentat-o în mai multe blocuri. Cu unele rare excepţii. deci o suită inversă. Acesta nouă versiune indică. Astfel. acestea. S — calcare barremian-apţiene. Atanasiu remarcă existenţa vergenţelor vestice. 39. 5 — marnogrcsii tithonic-neo-comiene (starate de Lunca). trece prin localitatea Breaza şi prin Cîmpulung-Moldovenesc. PI. 3 — dolomite anisiene. de la vest spre est. situaţie consemnată pe harta geologică a ţării sc. de cele mai multe ori. au înfăţişat Fig. III). s-au încălecat unele pe altele. Băncilă sub numele de linia sau falia central-carpatică (v. I.începe din Munţii Maramureşului. în lungul contactelor tectonice din această zonă este prins sedimentarul bucovinic. pe la est de Broşteni. Acest important contact tectonic a fost desemnat de I. şi existenţa pînzelor transilvane şi a pînzelor bucovinice. prinzînd între ele şi învelişul sedimentar. Mai departe este acoperită de vulcanite neogene. în general. într-o oarecare măsură. De pildă. În structura actuală. peste cristalinul de Tulgheş sau peste cristalinul de Kebra-Barnar stau depozite jurasice. Mai ales aceste ultime situaţii relevă că presiunile tectonice care au dus la încălecarea ansamblului cristaiino-mezozoic peste flişul carpatic au determinat şi o fracturare a masei şariate. 1 :1 000000 ed. suportă şisturi cristaline. 1978. Savul În Munţii Bistriţei au pus în evidenţă încălecări ale şisturilor cristaline mezometamorfice peste şisturi cristaline epimetamorfice. Secţiune prin sinclinalul Rarău (după V. pînă în zilele noastre.

D. Fig. — Pînza bucovinică inferioară se delimitează în partea estică a unităţii central- estcarpaticc. şi poate fi desemnat drept parăutohtonul sub-bucovinic.. În felul acesta au apărut frecvente vergenţe vestice mai mult sau mai puţin superficiale. Planele de încălecare şi în acelaşi timp formaţiunile constituente ale pînzelor au fost redresate şi răsturnate în timpul tectogenezelor postaustrice. de prezenţa masivului de serpentinite de pe valea Moldovei şi de contextul mai larg al evoluţiei unităţii central-estcarpatice. relaţiile tectonice iniţiale se găsesc. adică după ce unitatea central-estcarpatică suferise o reaşezare În urma tccto-genezei austrice şi căpătase o oarecare stabilitate. Porţiuni din crusta oceanică au fost antrenate şi obduse în fruntea şariajului. 6 — flişul carpatic. Modul cum sînt înţelese şi delimitate pînzele bucovinice în opinia arătată diferă sensibil de modelul prezentat de M. fig. Mutihac vede că efect principal al tectogenezei austrice şi că deformare tectonică majoră încălecarea ansamblului cristalir. în cuprinsul pînzei bucovinice s-au conturat mai multe digitaţii. Pînzele bucovinice sînt pînze de soclu. (blocul central-carpatic). unitatea central-estcarpatică a reacţionat printr-o tendinţă de redresare şi răsturnare a structurilor. 2 — cristalinul de Hăghimaş — Rarău — Bretila. Alunecarea ansamblului cristaiino-mezozoic central-estcarpatic s-a făcut pe o masă ofiolitică provenind din substratul mării flişului. Ţinînd seamă de situaţia de pe valea Putna Seacă şi c!e Ja Iacobeni. Uhlig ar reprezenta de fapt un sistem de pînze de imbricare constituind sistemul pînzelor bucovinice. fireşte. la baza stivei sedimentare şi nu deasupra. Inversarea (răsturnarea) structurilor a avut loc. însăşi planul de şariaj principal (ccntral-carpatic) a fost redresat şi răsturnat.situaţie. — pînza bucovinică inferioară. în structura actuală ele au rol de parău-tohtcn al masei şariate. fig. A — crustă oceanică. încît pînza bucovinică în sensul lui V. Aceasta încalecă direct peste flişul carpatic în lungul liniei central-carpatice. care evoluase că zonă de expansiune a scoarţei între marginea continentală est-curopeană deformată. şi restul ariei continentale est-europcnc (v. Da — pînza bucovinică mediană. pînza bucovinică mediană şi pînza bucovinică superioară (v. 3 — cristalinul de Tulgheş. . În felul acesta. Mutihac) : 1 — substrat ofiolitic. sau pînze de al doilea ordin. Uhlig). 40). Presiunile tectonice care au dus la încălecarea unităţii central-estcarpatice peste flişul carpatic au determinat şi o serie de fracturi în masa pînzei bucovinice. De la est spre vest se deosebesc: pînza bucovinică inferioară. PI. după stabilirea contractelor tectonice generate de tectogeneza austrică şi este un efect al mişcărilor postaustrice. V. Secţiune prin partea nordică a zonei cristalino-mezozoice (după V. Săndulescu. 4 — cristalinul de Repedea. la noile eforturi tectonice. 35). 40. În această situaţie. D — unitatea ccntral-cstcarpatică (Dl — parăutohtonul subbucovinic. În felul acesta s-a individualizat unitatea central-estcarpatică. B — fundament de origine precarpatică. masa şariată fiind constituită în principal din şisturi cristaline. geometric. 5 — sedimentarul din sinclinalul marginal extern.o-mezozoic peste flişul carpatic constituind pînza bucovinică (în sensul lui V. 40). III. încît aceasta a fost compartimentată în mai multe blocuri cu tendinţă de încălecare de la vest spre est (fig. D4 — pînza bucovinică superioară).

este constituită în principal din şisturi cristaline mezometamorfice de Rebra-Barnar. mai departe se recunoaşte în regiunea izvoarelor Mureşului şi ale Oltului (v. şisturile cristaline hercinice sau sedimentarul bucovinic de la Iacobeni aparţinînd pînzei bucovinice mediane. pînă în Muntele Bretila. De la localitatea Ortoaia spre sud. 35) se recunosc de asemenea doi solzi sugeraţi de repetarea stratelor de Lunca. solzul Putna Seacă şi solzul Orteaia. Mai departe spre nord se regăseşte în Munţii Maramureşului formînd promontoriul Vaserului. Pe această distanţă. la rîndul ei. limita dintre pînza inferioară şi pînza mediana nu mai poate fi detectată. contactul tectonic se stabileşte între şisturile cristaline mezometamorfice din pînza bucovinică superioară. fruntea pînzei bucovinice mediane este mai greu de urmărit. prezintă complicaţii tectonice. se constată repetarea şisturilor cristaline şi a formaţiunilor sedimentare. fig.sau peste masivul de serpentinite de la Breaza (Valea Moldovei). Asemenea structuri se întîlnesc şi în sinclinalul Hăghimaş. mai departe este acoperită de învelişul posttectonic neocretacic de la Tibău. De la Vatra Dornei spre sud. La alcătuirea acesteia participă şisturi cristaline mezometamorfice de tip Rebra-Barnar. în fruntea pînzei bucovinice inferioare se întîlneşte un mic sinclinal strivit în care se găseşte o klippă de sedimentar transilvan reprezentat prin strate de Câmpii şi calcare de Guttenstein. cristalinul . pe de altă parte. cristalinul de Repedea şi sedimentarul bucovinic care constituie sinclinalul marginal extern. şi cristalinul de Tulgheş de la est. din şisturi cristaline epimetamorfice de Tulgheş şi din şisturi cristaline de Repedea. se urmăreşte de la localitatea Ortoaia de pe Valea Bistriţei spre nord. şisturi cristaline epimetamorfice de Tulgheş şi şisturi cristaline hercinice de Repedea. — Pînza bucovinică mediană. pe de o parte şi cristalinul de Tulgheş. pe la Iacobeni. urma şariajului trece prin vîrful Călimănel pînă la est de Bilbor. cristalinul de Tulgheş. şisturi cristaline retromorfozatc care formează o mare parte din Munţii Rodnei. În lungul liniei de încălecare. III). Pe pîrîul Plaiul Ioanei. Mai departe spre sud. în partea sud-vestică a promontoriului Rodnei. sedimentarul bucovinic se mai întîlneşte în lungul unor contacte tectonice din partea de vest a pînzei relevînd structuri de cute-solzi. sau poate se revine la o situaţie normală. Asemenea structuri de solzi se întîlnesc şi în partea estică a pînzei bucovinice. PI. relaţiile tectonice se stabilesc între cristalinul de Tulgheş aparţinînd pînzei bucovinice mediane şi sedimentarul bucovinic sau cristalinul de Repedea din pînza bucovinică inferioară. care ar aparţine pînzei bucovinice inferioare. Între Valea Moldovei şi Valea Putna Seacă se delimitează solzul Demită. Urma şariajului pînzei bucovinice superioare se identifică de la Vatra Dornei spre nord. trece pe la Mestecăniş şi se continuă pînă la Valea Cîrlibaba. aceasta ar fi marcată de contactul dintre cristalinul mezometamorfic din Munţii Barnar. situată la vest de precedenta. Astfel. Acest contact are un traseu sinuos şi se continuă paralel cu Valea Bistriţei pînă în bazinul Văii Bistricioara. unde nu se mai întîlnesc nici sedimentar bucovinic şi nici şisturi cristaline hercinice. Pînza bucovinică superioară. în lungul căreia încalecă peste pînza bucovinică inferioară. PI. de aici caracterul mai curînd de digitaţie al acestor unităţi (v. care ar aparţine pînzei bucovinice mediane. Pe suprafeţe foarte restrînse. Urma şariajului pînzei bucovinice mediane. La alcătuirea pînzei bucovinice inferioare participă cristalinul de Hăghimaş-Rarău-Brătila. inferioare cum sînt cei doi solzi care se pot urmări din pîrîul Izvorul Alb spre sud unde. Acestora li se adaugă sedimentarul bucovinic de pe aliniamentul Iacobeni. III). Aici este întreruptă de o falie majoră (falia Dragoş Vodă). pe mai mulţi kilometri. La Gura Sadovei (v. Astfel. — Pînza bucovinică superioară este situată la vest de pînza bucovinică mediană.

Acesta este situat la marginea estică a sinclinalului marginal extern şi orientat în lungul liniei central-carpatice.mezometamorfic de Rebra-Barnar încalecă peste şisturile cristaline de Repedea. Depozitele acumulate în noile condiţii constituie învelişul post pînză sau postparoxismal. În cadrul acesteia. 40). cu excepţia pînzei getice din Carpaţii Meridionali cu care prezintă o remarcabilă similitudine. După desăvîrşirea tectogenezei austrice de la sfîrşitul Eocretacicului. chiar de la începutul Neocretacicului şi pînă la sfîrşitul Paleogenului. dintre localităţile Lucina şi Breaza. fig. fie că alternează cu el. sedimentarul postaustric s-a conservat pe arii limitate în zona de aflorare a structurilor austrice şi acoperă suprafeţe mult mai întinse la vest de aceasta. În structura actuală. . În această situaţie. În această situaţie. Generalizînd. În contextul paleostructural. asociat cu material sedimentar pe care. masivul de ultrabazite de la Breaza este o unitate tectonică oarecum independentă constituind parăutohtonul subbucovinic (v. peste tot. materialul bazic transilvan este. în unitatea central-estcarpatică. Deplasarea şi încălecarea peste flişul carpatic s-au produs că urinare a proceselor de subducţie şi consumare a scoarţei oceanice care a constituit aria ele expansiune secundară central-carpatică corespunzătoare mării flişului. Parăutohtonul subbucovinic. În final s-a ajuns la coliziunea celor două blocuri continentale odinioară separate prin marea flişului. Sedimentarul postaustric. a fost acoperită de ape redevenind arie de sedimentare. fie că îl include. În felul acesta se conturează două structuri de solzi de imbricare: solzul de Rebra şi solzul Inău (v. iar mai spre nord. Acest tip de pînză pare sa constituie un element specific al oricărui sistem orogenic generat de o arie labilă de tip marginal şi ar putea fi denumită „pînză de coliziune". Se constată însă că. aceasta din urmă a evoluat în continuare că domeniu cu oarecare stabilitate. în ansamblu. într-un fel sau altul. dacă nu în întregime. V. din punct de vedere tectogenetic reprezintă o pînză pentru care denumirea de „pînza central- estcarpatică" ar fi mai potrivită. Pe baza celor menţionate. În cele mai multe interpretări se consideră că stă tectonic pe formaţiunea de wildfliş şi este conturat că petic de acoperire inclus sistemului pînzelor transilvane. însă s-a încetăţenit denumirea de pînza bucovinică. se poate conchide că unitatea central-est carpatică. PI. Atît wildflişul cît şi eventual unele apariţii de şisturi cristaline situate în faţa masivului de serpentinite reprezintă fragmente rabotate şi nu substratul in situ. pînzele transilvane şi pînzele bucovinice sînt elemente tectonice de ordinul al doilea. Un alt element tectonic al unităţii central- estcarpatice îl reprezintă masivul de serpentinite de pe Valea Moldovei. cea mai mare parte din unitatea central-estcarpatică. pînza central-estcarpatică se deosebeşte de oricare din pînzele Carpaţilor. şisturile cristaline retromorfozate prind sub ele şisturi cristaline hercinice. Atît prin amploare cît şi prin mecanismul de punere în loc. Or. masivul de la Breaza este constituit numai din ultrabazite care prezintă o evidentă asemănare cu acelea din parăutohtontil de Severin din Carpaţii Meridionali. Relaţiile lui cu substratul nu sînt clare. care a condus la aranjamentul tectonic şi la individualizarea unităţii central-estcarpatice. III). Mutihac este de părere că masivul ser-pentinitic de pe Valea Moldovei reprezintă un fragment obdus din crusta oceanică ce constituia fundul mării flişului şi pe care a alunecat ansamblul central-cstcarpatic. unitatea central-estecarpatică corespunde blocului central-carpatic detaşat din marginea ariei continetale est-europene.

Cretacicul superior debutează prin depozite de facies litoral- neritic. printre altele. Tcxanites serratomar-ginaius etc.. se cunoaşte o bogată faună de i no-cerami. Cu acest facies.. III). În general. suita începe prin conglomerate şi gresii glauconitice din care S. Acantho-ceras rothomagensc etc. reprezentată prin microconglomerate şi gresii care amintesc Cretacicul de tip Ouadcrsandstein. Herbich şi I. sedimentarul postaustric include depozite variate. pe suprafeţe mai restrînse se întîlneşte în Munţii Perşani (v. iar Turonianul şi Senonianul În facies marnos sînt atestate de conţinutul microiaunistic cu globotruncanc. la care Jana Ion adaugă o asociaţie de foraminifere cu Globotruncana lapparenti. Din aceste depozite. Aici. depozitele cenomar. Peste gresia de Bogata urmează depozite predominant marnoase. Peste conglomeratele şi gresiile cenomaniene urmează depozite pelitice reprezentate prin marnocalcare roşietice cu Inoceramus labiatus. Pi. În zona de margine. urmate de depozite predominant pelitice constituite în principal din marne şi marnocalcare roşii. Simionescu. Athanasiu menţionează Exogyra columba. 32). G. G. predominant grezoasă. care aparţin Turonianului şi Senonianului.în Maramureş. dar mai ales în Paleogen. Ansamblul acestora aparţine Neocretacicului şi Paleogenului (fig. indicînd vîrsta cenomaniană. I. Din marnocalcare provine o asociaţie microfaunistică cu Globotruncana stuarti. Din punct de vedere litofacial. În sinclinalul Hăghimaş. lamarcki. urmată de marnocalcare cenuşii cu intercalaţii subordonate de gresii. III). Abathomphalus mayaroensis etc. Acestea au o larga dezvoltare în bazinul Văii Bogata (Între defileul Oltului şi localitatea Comana). Cretacicul superior se întîlneşte fie sub forma unor „bazine". Gresia de Bogata nu este fosiliferă însă se apreciază că ar aparţine Cenomanianului. şi care se mai întîlnesc şi în culoarul Vlădeni. Cretacicul superior debutează printr-o stivă de depozite în grosime de 200 m. inclusiv măstrichtianfi pentru depozitele în cauză. conica. P. cu intercalaţii de gresii. I. Formaţiunile subiacente ar reveni Cenomanianului şi Turonianului. stuarti. hercynicus. Dezvoltarea completă a Cretacicului superior se întîlneşte la Glodu (est de Munţii Călimani). La marginea vestică a ariei de aflorare a unităţii ccntral-estcarpatice. Urmărind mai departe . În Munţii Perşani (v. încă de la Fr. depozite neocretacice se cunosc în Munţii Maramureşului^ şi aflorează pe suprafeţe mai întinse în promontoriul Bistrei din bazinul Tisei (v. fie la marginea vestică a ariei de aflorare a ansamblului cristalino- mezozoic unde apare discontinuu de sub depozitele paleogene. s-au dezvoltat faciesuri neritico-litorale în zonele de margine şi faciesuri de larg frecvent cu caracter flişoid. pe alocuri de culoare roşietică. indicativă pentru Senonian.iene au acelaşi facies şi conţin. cum este acela de la Glodu sau acela de la Ţibău-Lucina. 31. l}uzcsia planulata etc. pe suprafeţe mai restrînse în largul zonei. costelatus etc. printre care Inoceramus labiatus. Cretacicul superior aflorează în zona de margine a ariei de sedimentare şi. Suita neocretacică de aici include o formaţiune predominant conglomera-tică-grczoasă care se dispune peste fundamentul cristalin şi trece pe verticală la o formaţiune pararitmică. reprezentate prin conglomerate şi gresii. Conţinutul paleontologic indică vîrsta turonian-scnoniană. de unde şi numele de gresii de Bogata sub care sînt cunoscute. 32). învelişul posttectonic este reprezentat numai prin conglomerate cu Itruvia aparţinînd Cenomanianului. nordul Transilvaniei şi Munţii Bîrgăului. pe valea Cîrlibaba. I. Manlclliceras mantclli. În regiunea Tibău. fig.

cum se întîmplă în zona pasului Prislop. N. G. G. indicînd Senonianul. adesea înaintînd mult peste aria cristalină. conţinînd o bogată asociaţie de foraminifere.marginea unităţii central-estcarpatice. N. distans. de pildă la Romul i pe Valea Sălăuţei. iar din nivele superioare provine o rnicrofaună cu Rotalipora monsalvensis. Patrulius drept „marne de Gura Vaserului". partschi. În Munţii Bîrgăului. se pot distinge anumite formaţiuni care se succed pe varticală. millecaput etc. Aceste entităţi litofaciale se depăşesc frecvent. între Cretacic şi Paleogen nu este o continuitate de sedimentare. deşi variate. care includ printre altele: Globi gcrina triloculinoides. În zonele de margine. Cretacicul superior în zona de larg este dezvoltat în faciesul marnelor de Puchow. Din ele provine o faună cu Nummulites fabianii. coronata. cum sînt acelea din pasul Şetref.. G. Suita eocenă în facies neritic-litoral se încheie cu o formaţiune marnoasă.. Abathomphalus mayaroensis etc. în care se pot întîlni subordonat calcare şi gresii. Cretacicul superior se întîlneşte sporadic. cum sînt acelea de pe cursul superior al Izei. În zona de margine suita eocenă începe printr-o formaţiune predominant grezoasă-conglomeratică. pulchellus. G. suita neocretacică debutează prin gresii atribuite Cenomanianului. I. chavamtcsi indicînd Priabonianul. lapparenti etc. În lungul zonei de margine ele apar discontinuu şi pot depăşi formaţiunile subiacente luînd contact direct cu . stuarti. Vîrsta paleocenă decurge din conţinutul microfaunistic al acestor depozite.. G. Hor maşina ovulum gigant ea etc. care indică partea superioară a Eocenului inferior şi Eocenul mediu. Paleogenul acoperă cca mai mare parte din aria de dezvoltare a sedimentarului postaustric. marginala. Globorolalia membranacea. pseudobulloi-des. cripsi etc. Totuşi. printre care Globotruncana lapparenti. G. Din aceste depozite se cunoaşte o asociaţie de numuliţi cu Nummulites atacicus. începînd din vestul Munţilor Maramureşului pînă în estul Munţilor Bîrgău. descrisă de D. de la Rona de Sus etc. arca. indicînd Turonianul şi Senonianul. Eocenul include depozite foarte variate însă repartiţia şi asocierea acestora relevă clar existenţa a două tipuri faciale. sau acelea de pa valea Telcişor. N. din pasul Şetref. de unde şi numele de gresia şi conglomeratele de Prislop sub care este cunoscută. depozitele de această vîrstă au un pronunţat caracter transgresiv. urmate de marnocalcare roşii cu Inoceramus sublabiatus. unul neritic-litoral şi altul cu factură flişoidă. perforatus. N. urmînd deasupra marnelor de Puchow. însă nu peste tot are aceeaşi dezvoltare. este constituită în principal din marne siltice compacte. În zona de larg. fie în lungul unor fracturi. Cretacicul superior în acelaşi facies se întîlneşte în regiunea Pasului Prislop. cu dezvoltare mare la Prislop (unde poate atinge 500 m grosime). murckisoni. N.. N. Paleocenului i se atribuie o secvenţă argilo-grezoasă (argile vişinii cu intercalaţii de gresii) care se poate separa la partea superioară a ivirilor de marne roşii senoniene de la Romuli. pe cursul superior al rîului Baicu sau la Roua de Sus pe Tisa. Peste gresiile şi conglomeratele de Prislop se întîlnesc calcare crgano-gene cu dezvoltare lenticulară. fie sub formă de klippe sau blocuri. în timp ce în zona de larg s-a identificat şi existenţa Paleoccnului. Globotruncana stuarti. În ansamblul depozitelor neritico-litorale din zona de margine. N. Faciesul neritic-litoral este dezvoltat în zona de margine dinspre aria de aflorare a unităţii central-estcarpaticc şi apare aproape continuu pe lărgimi variabile în lungul acesteia.

Dintr-un bloc însedimentat în strate de Valea Carelor D.). PI. În structura actuală. fabianii. Oligocenul acoperă cea mai întinsă suprafaţă din aria de aflorare a sedimentarului postaustric.fundamentul cristalin. Eocenul în facies flişoid aflorează pe o zonă îngustă de la Cuhea spre nord şi la est de localitatea Rona de Sus unde participă la o structură de solz. Din ele provine o asociaţie de globigcrine (Globigerina inflata. denumită „duplicatura de Lăpuş". La nord de Valea Izei. mai ales spre baza suitei. cît şi În zona de larg unde se dispune peste depozite eocene de facies flişoid. cu intercalaţii subţiri de şisturi disodilice şi gresii. din punct de vedere tectonic.). Formaţiunea cu blocuri. Astfel. pe lîngă şisturi cristaline. marne de valea Vaserului eocene etc. marnocalcare de tip Puchow. Formaţiunea cu blocuri descrisă se întîlneşte atît în zona de margine (unde are un caracter transgresiv. G. se prezintă adesea că o megabrecic cu matrice argiloasă de culoare închisă. a cunoscut o fază de intense deformări rupturale care au condus la denivelări accentuate creind grabene şi creste cu faleze abrupte. şi are caracter transgresiv în zona de margine luînd contact direct cu fundamentul cristalin. Faciesul flişoid al Eocenului ocupă o poziţie mai internă în aria de răspîndire a sedimentarului postaustric. cît şi de anumite părţi mai ridicate ale acesteia din urmă. pe lîngă gresii cu orbitoizi de vîrstă campanian-măstrichtiană. G. marnele de Gura Vaserului au culoare roşie. care au dezvoltarea cea mai largă. cum sînt mamocalcarele roşii din Pasul Şetref. Pe alocuri. Primul termen al Oligocenului este reprezentat printr-o formaţiune cu blocuri însedimentate.V. calcare numulitice. totul este pu ternic deformat fenomenul de budinaj fiind omniprezent. fără însă a releva o continuitate. conglomerate neocretacice. Acestea din urmă au furnizat blocurile însedimentate în formaţiunea de Valea Carelor. stellata. Printre elementele constituente ale rocilor psamito-psefitice. În felul acesta este infirmată . i izolate-de eroziune încît apar că veritabile klippe tectonice. În unele interpretări. luînd contact cu fundamentul cristalin). III). se găsesc şi calcare cu Nummulites millecaput şi . care constituia un prag între marea flişului transcarpatic şi marea ce acoperea aria central- estcarpatică. Elementele însedimentate reflectă natura substratului imediat (şisturi cristaline. în unele locuri au fost descoperite :. corpulenta etc. cel puţin în parte. zona cristaline-mezozoică. se întîlnesc frecvent secvenţe predominant grezoase- conglomeratice. Conţinutul paleontologic este semnificativ pentru partea terminală a Eocenului. se întîlnesc şi calcare de tipul celor tithonice. această zonă constituie o duplicatura a învelişului postaustric. de vîrstă luteţian-priaboriană. În ansamblu. cunoscută şi sub numele de „strate de Valea Carelor". Acesta s-a format într-o zonă mai coborîtă şi mai instabilă a fundamentului cristalino-mczozoic situată în imediata vecinătate a suturii transilvane. depozitele eocene din zona amintită reprezintă un fliş atipic. care aminteşte de wildfliş şi este considerată că atare. G. Patrulius a descris un maxilar de Prominatherium dalmatinum. pledează pentru vîrsta oligocenă a formaţiunii cu blocuri. ampliapertura. la care se adaugă Discocyclina pratti şi D. officinalis. pe lîngă o alternanţă ritmică de argile (adesea vişinii) şi gresii calcaroase cu hieroglife. Aspectul de formaţiune cu blocuri al primului termen al seriei oligocene arată că spre sfîrşitul Eocenului şi începutul Oligocenului. formaţiunea cu blocuri din duplicatura Lăpuş a fost repartizată Priabonianului. Materialul tcrigen a fost furnizat atît de sutura transilvană din imediata vecinătare. Faptul că printre blocurile însedimentate. cu extindere din bazinul mijlociu al Izei spre vest şi sud-vest (v.

Formaţiunea de Borşa poate atinge 1 500 — 2 000 m grosime. Intercalaţiile de gresii sînt cu totul subordonate. Adăugînd şi asociaţia de nannoplancton cu Discoaster druggi. Dra-ghinda şi Gh. inclusiv în duplicatura de Lăpuş. lentile de gresii calcaroase lumaşelice ete. cu arii de răspîndire bine delimitate rclevînd condiţii de acumulare diferite. este constituit dintr-o alternanţă monotonă pararitmică de gresii şi şisturi argiloase slab bituminoase. că urmare a unei pronunţate instabilităţi tectonice. Aceasta este cunoscută sub numele de „gresia de Borşa" ?au mai corect ar fi „formaţiunea de Borşa". Bulgaru menţionează o faună cu Cyrena sirena sirena. De altfel. şi că în structura actuală ar reprezenta o pînză „ultra". Pecten ornatus. care îşi are dezvoltarea caracteristică În aria de la nord de falia Dragoş Vodă. de unde ar fi alunecat venind de la mare distanţă. iar că intercalaţii cu caracter subordonat se întîlnesc şisturi disodilice şi menilite. Calyptrea depressa şi Cyrcua semistriata. Cu unele deosebiri minore. V. Bulgării menţionează Potamides lamarcki. De la diverse nivele. separate prin intercalaţii subţiri de argile. care urmează peste stratele de Valea Carelor putîndu- le depăşi. şisturi disodilice şi lentile de marnocalcare sferosideritice. mai exact de la ceea ce se " numeşte falia Dragoş Vodă. Tympctnoionos Labirinthum etc. Suita oligocenă se încheie printr-o formaţiune predominant grezoasă. din suita pararitmică Gh. într-o astfel de lentilă de pe Valea Strîmba. simpla prezenţă a Oligocenului în duplicatura de Lăpuş diferenţiază net pe aceasta din urmă de pînza flişului transcarpatic (pînza de Botiza-Petro vă) despre care vă fi vorba mai departe. Înspre sud-est. I. . Aceasta prezintă două aspecte litofaciale sensibil deosebite. alternînd cu pachete de roci pelitice. formaţiunea marnoasă este constituită din marne şi marnocalcare bituminoase cu alteraţii albicioase (marne albe). Cele mai sudice iviri ale învelişului postaustric se întîlnesc în sudul Munţilor Perşani în culoarul Vlădeni. Mutihac a identificat o faună cu Ostrea cyathula. spre nord. La sud de falia Dragoş Vodă. ultimii doi litotopi constituind elementele specifice ale acestei formaţiuni. în Munţii Bîrgăului. formaţiunea marnoasă este constituită din marne de culoare cenuşic-negricioasă. Al doilea termen al Oligocenului din Maramureş este reprezentat printr-o formaţiune predominant marnoasă. Discolithina multipora etc. Oligocenul în ansamblu este dezvoltat în facies flişoid însumînd 2 000 m grosime. Globi gerinoides trilobus. unde se găsesc depozite de vîrsta oligocenă. conţinutul paleontologic în ansamblu indică vîrsta oligocenă şi miocenă timpurie. formaţiunea de Borşa are o largă extindere şi în regiunea de la sud de falia menţionată. Globoquadrina dehiscens etc. cărora li se asociază argile negre şistoase. Tympanotonos labirinthum etc. iar din împrejurimile localităţii Telciu (valea Sălăuţei). care indică vîrsta oligocenă. aceasta este reprezentată prin pachete de gresii micacee în bancuri groase. Pirenella plicata alpina. argile sau marne în grosime de pînă la 20 m.părerea că duplicatura de Lăpuş ar aparţine domeniului pienidelor. Cvclocohthus formosus. Că elemente nespecifice se întîlnesc intercalaţii de gresii. În jumătatea nordică a ariei de aflorare. formaţiunea marnoasă cu disodile şi sferosidcrite se întîlneşte în toată aria de la sud de falia Dragoş Vodă. În ansamblu. Din formaţiunea de Borşa se cunoaşte o asociaţie microfaunistică cu Globi gcrina cipcroeiisis. Cu unele modificări litofaciale neesenţiale.

care de fapt au condus la aranjamentul tectonic actual. În opinia lui O. în limitele ei fiind incluşi Munţii Lăpuş. dezvoltarea faciesurilor cu caracter flişoid în timpul Eocenului arată că aria de acumulare a învelişului postaustric devenise în parte instabilă. dar mai ales în Eocen. s-au produs importante deformări rupturale. într-o primă etapă. Delimitată în 1952 de V. depozitele eocene în facies flişoid şi Oligocenul În faciesul formaţiunii cu blocuri. dar tot în Miocenul timpuriu. Mutihac sub numele de „unitatea sudică". III). cît şi structurile învelişului postaustric au fost decroşate şi abătute de la direcţia carpatică NV-SE. cînd s-au produs fracturi importante care au determinat însemnate denivelări în bazinul de acumulare favorizînd dezvoltarea depozitelor cu caracter de wildfliş. Dumitrescu et al. Compartimentul dintre faliile menţionate este ridicat sub forma unui horst evident în promontoriul Rodnei. după o decroşare. La nord de valea Izei. ci şi în discontinuitatea stratigrafică ce se înscrie în suita paleogenă din zona de larg. în 1956 I. încît atît sutura transilvană cu pînza de Botiza Petrova de la vest. deformările învelişului postaustric au fost mai atenuate. în bazinul superior al rîului Sălăuţa. duplicatura de Lăpuş. încă de la începutul Neocretacicului. se urmăreşte cuta-solz de la Şetref în fruntea căreia apare Senonianul de la Romuli. . sub influenţa zonelor labile mai interne învelişul postaustric s-a cutat şi a fost împins peste depozitele de acelaşi facies din faţă constituind o duplicatura a acestora. Această instabilitate s-a accentuat spre sfîrşitul Eocenului şi începutul Oligocenului. adesea faliate. Desemnarea acestei structuri drept duplicatura de Lăpuş este mai potrivită. la interiorul suturii transilvane evoluau întinse arii labile în care era implicată marginea blocului transilvano-panonic şi care a influenţat şi marginea unităţii central-estcarpatice. Paroxismul laramic se reflectă nu numai în caracterul transgresiv al depozitelor eocene din zona de margine. PI. spre sudvest aceasta se continuă pe la sud de Ţibleş pînă în regiunea Văii Lăpuşului. centrul Maramureşului este traversat pe direcţia est-vest de o falie majoră cunoscută sub numele de falia Dragoş Vodă. ele au suferit deformări importante în timpurile postaustrice. Dicea et al. Din punct de vedere tectonic. PI. o fractură de aceiaşi amploare şi avînd acelaşi caracter. totodată acest bloc a suferit şi o mişcare de rotire. Peste culme se continuă pînă în Valea Lăpuşului. acesta s-ar mai găsi în regiunea localităţii Rona de Sus din bazinul Tisei. deformările au avut caracter predominant plicativ. Fruntea acesteia se urmăreşte din Valea Izei pînă în culmea Tibleş-Hudin-Văratec. au descris-o drept „pînza wildflişului". Astfel. Mai spre est. însă de mică amploare. Principalele deformări. Se întîlnesc cute sinclinale şi antisinclinale. În lungul ei. deşi formaţiunile ncocretacice şi paleogene. care acoperă o bună parte din unitatea central-estcarpatică. III). se dispun tectonic peste Oligocenul superior în facies grezos. De altfel. denumită falia Someşului. constituie învelişul posttectonic. se urmăreşte spre vest pînă în regiunea Munţilor Lăpuş. În Munţii Bîrgăului. pare a se continua sub forma unui solz. Într-o etapă ulterioară. În sudul Munţilor Rodnei. de la localitatea Cuhea spre nord pînă în valea Ruscovei. avînd un caracter de transcurenţă. De altfel. sînt rezultatul tectogenezei stirice vechi din Miocenul timpuriu. iar mai departe este acoperită de masa vulcanitelor din Munţii Gutîi (v. Astfel. unde acestea depăşesc termenii mai vechi şi iau contact cu fundamentul cristalin. căpătînd orientarea vest-est (v.

La descifrarea geologiei acestei unităţi şi-au mai adus contribuţia N. în domeniul getic nu se găsesc depozite triasice. în primul rînd. fără excepţie. toţi cercetătorii şi cunoscătorii acestui segment carpatic. pentru pînza getică şi Carpaţii Meridionali în general sînt foarte caracteristice. R. Patrulius. Pînă nu de mult. Săndulescu ataşează unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare pînzei getice. V. Jekelius şi alţii. situaţia tectonică. 1. PI. La rîndul lui. Cu privire la asemănările stratigrafie şi litofaciale dintre unitatea Leaota-Bucegi- Piatra Mare şi pînza getică. care. mai mult sau mai puţin semnificative. Patrulius a văzut în sedimentarul din compartimentul Leaota- Bucegi-Piatra Mare o similitudine cu învelişul sedimentar din domeniul getic şi a considerat această zonă în consecinţă. D.2. Dinspre vest este încălecată de pînza getică în lungul faliei Iezer— Păpuşa. III). într-o oarecare măsură s-a luat în consideraţie şi criteriul stratigrafie şi litofacial. printre care E. Unitatea Leaota—Bucegi—Piatra Mare are o poziţie mai estică faţă de unitatea central-estcarpatică. unitatea în cauză. Oncescu. Băncilă l-au figurat şi denumit pînza de Bucegi. adică vîrsta desăvîrşirii aranjamentului arhitectural major. Săndulescu. Aceasta circumscrie masivele: Leaota. Postăvaru. Gherasi.1. l-au încadrat la zona cristalino-mezozoică a Carpaţilor Orientali. în Senonian s-ar fi deplasat din nou solidar cu pînza de Ceahlău. Manilici. aceasta se situează la vest de unitatea Leaota-Bucegi-Piatra-Mare recunoscîndu-se în culmea lezer- Păpuşa. care s-a individualizat că pînză în urma paroxismului mezocretacic. 6. Jeana Ion şi alţii. Pe de altă parte. Oncescu. De pildă. Nedelcu. E. Apartenenţa ei la Carpaţii Orientali are la bază. care a constituit obiectul unor lucrări monografice că acelea ale lui V. I. Argumentul ar fi că. din punct de vedere tectonic. D. În anii din urmă. iar mai spre nord se regăseşte în solzii Holbav şi Măgura Codlei. reprezintă o pînză. pînza de Leaota-Bucegi-Piatra Mare fiind rezultatul tectogcnezelor mezocretacice. În sectorul de la sud de culoarul Vlădeni. Dar şi alte unităţi cro- nostratigrafice prezintă anumite particularităţi. iar cei mai mulţi. Popovici—Haţeg. Bucegi. Unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare La sud de Depresiunea Bîrsei şi culoarul Vlădeni se găseşte cea de a doua unitate structurală a zonei cristalino-mezozoice din Carpaţii Orientali constituind unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare. pentru că. M. Jckelius. Simionescu. Unitatea Leaota—Bucegi—Piatra Mare este evident o unitate tectonică ce se încadrează în zona cristalino-mezozoică a Carpaţilor Orientali avînd rol de pînză ce ar putea fi denumită pînza Leaota—Bucegi—Piatra Mare. care în unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare sînt bine reprezentate. Jipa. Murgeanu. în unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare nu se întîlnesc depozite neocarbonifere şi permiene. prin care cele două unităţi se disting. N. N. prin aceasta prezentînd analogie cu deplasarea pînzei getice care are în bază flişul de Severin. D. se poate afirma că sînt şi deosebiri cel puţin tot atît de importante. Kusko. Unitatea Leaota —Bucegi—Piatra Mare a atras atenţia cercetătorilor în primul rînd prin bogăţia de faună fosilă. este prezentă şi pînza getică. I. iar din punct de vedere litofacial prezintă afinităţi cu sedimentarul . M. G. Piatra Mare şi Piatra Craiului cu Culoarul Dîmbovicioarei (v. Dimitrescu. M.

mai frecvente spre partea inferioară a stivei. În masa acestora. iar altă parte a fost generată de ciclul hercinic (fig. 6. Astfel. iar sub formă de intercalaţii.Bucegi . Stratigrafie La alcătuirea unităţii Leaota—Bucegi—Piatra—Mare participă şisturi cristaline. nu există deosebiri esenţiale între şisturile cristaline din unitatea Leaota—Bucegi—Piatra Mare şi acelea din unitatea central-estcarpatică. de unde se prelungesc spre vest pînă la falia Iezer—Păpuşa. se întîlnesc Fig. În ansamblul acestora se disting cu uşurinţă cele două grupe (v. se pot delimita şisturile cristaline cu metamorfism avansat de tip mezo-katamorfic constituind grupa şisturilor cristaline mezometamorfice. Acesta ocupă partea centrală a Culmii Leaota şi este reprezentat printr-o stivă groasă pînă la 2 500 m. Gherasi şi R. Acestea din urmă sînt mai frecvente la partea superioară a stivei mezo- katamorfice unde. dispunîndu-se peste şisturile cristaline mezo-katamorfice de Voineşti. Dimitrescu sub numele de „cristalinul (seria) de Lereşti—Tămaş" constituind o stivă de l 500 — 4 000 m grosime. calcare cristaline şi cuarţite. doritul fiind foarte frecvent. 41) care diferă între ele în primul rînd prin gradul de metamorfism. Toate aceste diferenţieri. care formează masive cristaline prealpine. constituind grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. se întîlnesc gnaise oculare. . Doar Triasicul prezintă o mai mare variabilitate litofacială. cristalinul de Lereşti — Tămaş reprezintă o suită monotonă de şisturi muscovito-clori-toase cu porfiroblastc de albit.bucovinic. Epimetamorfiţele au fost descrise de N. III). relevă că aceasta din urma a avut o evoluţie sensibil deosebită de aceea a unităţii central-estcarpatice. şi un înveliş postaustric. întreg ansamblul mezo-katamorfic poartă mărturiile unor procese de retromorfism. cu precădere spre partea inferioară a stivei. însă lipsa materialului ofiolitic îl deosebeşte esenţial de Triasicul de tip transilvan. Masivele cristaline prealpine Şisturile cristaline aflorează şi formează în întregime culmea Leaota. constituită preponderent din paragnaise cu muscovit şi biotit şi din micaşisturi.1.Piatra-Mare. PI. care constituie în acelaşi timp trăsături specifice pentru unitatea Leaota—Bucegi—Piatra Mare. Astfel. Grupa şisturilor cristaline epimetamorfice ocupă cea mai mare parte din culmea Leaota. În ansamblu. şi şisturile cristaline cu metamorfism moderat. 41). şi în unitatea Leaota — Bucegi—Piatra Mare cea mai mare parte din şisturile cristaline aparţine unui sau unor cicluri prehercinice. Grupa şisturilor cristaline mezo-katamorfice a fost descrisă de N. fig. 41. Dimitrescu drept complexul de Voineşti.1. iar sporadic se întîlnesc gnaise albe. Se poate spune că în ceea ce priveşte încadrarea în ciclurile geotectonice. pe alocuri. Şisturile cristaline prehercinice. cu totul subordonat apar amfibolite. De altfel se poate afirma cu certitudine că în unitatea Leaota —Bucegi — Piatra Mare nu se întîlnesc elemente ale pînzei transilvane. li se asociază cclogite. un înveliş sedimentar preaustric. Gherasi şi R. Suita şisturilor cristaline din unitatea Leaota .2. încît în arhitectura actuală constituie o unitate structurală distinctă. Şisturile cristaline prehercinice formează aproape în întregime culmea Leaota (v.

Local. clacă şisturile cristaline prehercinice aparţin aceluiaşi ciclu gootectonic sau aparţin la două cicluri distincte. Şisturile cristaline hercinice. una prebaikaliană şi alta baikaliană. S-au exprimat şi unele îndoieli în această privinţă. fig. nu au fost încă pe deplin elucidate. În masa granitului se găsesc enclave de paragnaise biotitice. Granitul de Lalu este intrus în şisturi cristaline de Lereşti—Tămaş şi aflorează în valea Bughea. Disputa se poartă între susţinătorii părerii unor relaţii de continuitate de metamorfism şi aceia care susţin ideea că ar fi o discordanţă de metamorfism. ceea ce ar plasa acest granit în ciclul baikalian. disputa se duce în jurul opiniei dacă şisturile cristaline prehercinice din Leaota au fost generate de o singură fază de metamorfism. feldspat plagioclaz. cristalinul de Lereşti— Tămaş ar reprezenta de fapt cristalinul de Voineşti retromorfozat. biotitic. Dificultatea este pricinuită de faptul că în cristalinul de Lereşti—Tămaş se întîlnesc granat şi biotit. peste şisturile cristaline de Lereşti—Tămaş se dispune o stivă de şisturi cristaline de tip epimetamorfic. granitul de Albeşti prezintă aparent caracterele magmatitelor sinorogene. Este puţin probabil că cele două corpuri de granite aparţin la două cicluri geotectonice distincte. Judecînd după situaţia din unitatea central-estcarpatică. aparţine de fapt la două faze de metamorfism. prin urmare. Analizele de vîrstă prin radiometrie au indicat valori între 464 —545 M. echigranulară. Pe criterii microfloristice se apreciază că formaţiunile pre- metamorfice ar aparţine că vîrstă Paleozoicului şi. se poate spune că şi cristalinul din pînza Leaota—Bucegi—Piatra Mare. unitatea Leaota—Bucegi —Piatra—Mare aparţinînd aceleiaşi zone cristalmo-mezo-zoice. şi că. are o structură holocristalină. luîndu-se în consideraţie alternativa că şisturile cristaline de Căluşu— . Relaţiile dintre sişturile cristaline mezo-katamorfice şi cele epimetamorfice. 41). În ansamblu. incluzînd grupa şisturilor cristaline mezometamorfice şi grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. în baza cristalinului de Căluşu—Tămăşel se întîlneşte un nivel de metaconglomerate. Acestea au o grosime pînă la 2 000 m şi au fost descrise drept cristalinul de Căluşu—Tămăşel (v. Acesta apare că un granit roşu cu feldspat roz şi cuarţ violaceu. fig. respectiv dintre şisturile cristaline de Voineşti şi acelea de Lereşti —Tămaş.intercalaţii subţiri de şisturi clorito-amfibolice adesea cu magnetit.a. local fenocristalină. Se poate deci conchide că atît granitul de Albeşti cît şi granitul de Lalu aparţin ciclului baikalian. 41). cuarţ şi biotit. Este un granit roşu. în consecinţă. Şisturile cristaline din Culmea Leaota sînt asociate cu roci granitice constituind granitul de Albeşti şi granitul de Lalu. altfel spus. constituit din feldspat potasic. încît continuă sa genereze controverse. Cu alte cuvinte. Prezenţa enclavelor de paragnaise biotitice în granitele de Albeşti nu lasă nici o îndoială că magmatitele sînt ulterioare metamorfismului. Acestea par sa fie în relaţii de concordanţă. fie cu cristalinul de Lereşti—Tămaş (v. Granitul de Albeşti apare că un corp concordant spre partea superioară a cristalinului de Voineşti avînd pînă la 50 m grosime. Sînt reprezentate preponderent prin şisturi cloritoase cu sericit şi albit cu intercalaţii de şisturi amfibolice şi şisturi grafitoase. iar textura este masivă în partea centrală şi gnaisică în zonele periferice. interpretate că relicte ale unui metamorfism intens de tipul aceluia care a generat cristalinul de Voineşti. În partea vestică a unităţii Leaota— Bucegi — Piatra Mare. sau de două faze. Magmatitele prehercinice. fie cu cristalinul de Voineşti. metamorfismul acestora ar fi un rezultat al ciclului hercinic (faza sudetă).

că şi cristalinul de Lereşti—Tămaş. Cert este că din acest punct de vedere situaţia din unitatea Leaota—Bucegi— Piatra Mare nu diferă de aceea din unitatea central-estcarpatică. masive. În această ultimă alternativă dacă întreg ansamblul şisturilor cristaline s-a metamorfozat iniţial într-o singură fază de metamorfism care ar fi avut loc în Neoproterozoicul terminal. Acestea din urmă revin Campilianului. existenţa a cel puţin două faze de metamorfism. în timp ce conglomeratele subiacente sînt atribuite Seisianului. în cristalinul de Căluşu—Tămăşel. Ciclul Triasic. Ansamblul depozitelor calcaroase aparţine Anisianului şi se întîlneşte la nord de Vulcan şi în zona localităţii Cristian. tot şisturilor cristaline prehercinice. Învelişul sedimentar preaustric În intervalul Triasic —Eocretacic. acest fapt se reflectă în existenţa a patru cicluri de sedimentare şi anume: Triasic. evoluînd că domeniu cu o oarecare stabilitate. aria labilă care a evoluat incluzînd şi regiunea în cauză ar fi fost lipsită de aport de sedimente. din care E. care se prelungeşte spre nord în zona Vulcan—Codlea. Trachyceras coronense şi Daonella loemmeli. cel puţin în parte. în continuare trec la calcare şi dolomite în plăci cu Costatoria costata. apar calcare albe. cum s-ar explica faptul că faza de metamorfism regional de intensitate scăzută. aria în care se încadrează unitatea Leaota — Bucegi — Piatra Mare. La Braşov. Acesta marchează începutul procesului de sedimentare şi s-a încheiat înainte de sfîrşitul perioadei respective. 42). apare că o realitate de necontestat. în Dealul Melcilor. granatul şi biotitul. una prehercinica şi una hercinică. În sprijinul acestui punct de vedere se aduce că argument prezenţa mineralelor index. o asemenea situaţie pare paradoxală. îi corespunde o lacună de sedimentare. Discoptychites megalodiscus etc. Dogger—Apţian şi Albian (fig. Aceste sinclinale sînt separate între ele prin ridicarea Leaota. a suferit mişcări de oscilare pe verticală cunoscînd succesiv mai multe faze de exondarc şi faze de submersie. adesea bituminoase. Asemenea acumulări se întîlnesc la Cristian. din care E. Aceasta ar însemna că între Proterozoicul terminal şi desfăşurarea fazei de metamorfism de intensitate scăzută. nu a dat naştere şi unei noi generaţii de şisturi cristaline. Liasic. caracteristică pentru Ladinian. Triasicul mediu urmează în continuitate de sedimentare peste Triasicul inferior şi este reprezentat prin roci carbonatice. Ciclul Liasic. Suita începe printr-o alternanţă de şisturi calcaroase şi calcare negre. Formaţiunile sedimentare se localizează în două sinclinale majore: sinclinalul Piatra Craiului—Dîmbovicioara. care s-a produs cu certitudine în faza sudetă. PI. or.Tămăşel ar reprezenta o formaţiune cristalofiliană retromorfozată şi prin urmare ar aparţine. Jeke-lius a descris o faună cu Orthoceras campanile. III). Aşadar. În procesul de sedimentare. Acesta urmează după exondarea din Neotriasic şi se caracterizează printr-o alternanţă de depozite marine şi depozite continentale adesea cu cărbuni. Triasicul inferior include conglomerate urmate de gresii cuarţoase cu intercalaţii de argile roşii. Grădinaru menţionează Balatonites balatonicus şi Acrohordiceras sp. şi sinclinalul Bucegi—Postăvaru —Piatra Mare (v. Depozitele cotriasice aflorează la nord de localitatea Vulcan. Flexoptychites flexousus. care a produs retromorfozarea şisturilor cristaline existente (neoproterozoice). . urmează calcare în plăci cu silexite şi o alternantă de calcare noduloase şi şisturi calcaroase cu Paraceralites trinodosus. Neotriasicului.

reprezentînd Callovianul superior. Suita se continuă cu gresii calcaroase şi calcare oolitice feruginoase constituind nivelul cu cefalopode. Pe cel estic se urmăreşte între satul Cheia şi Curmătura Ghimbavului. Suita Doggerului se încheie printr-un pachet de calcare roşii cu Sowerbyccras subtortisulcatum. de un metrii grosime. Macrocephalites macrocephalus etc. Succesiunea se continuă cu marne şi marnocalcare cu Bositra^ buchi şi Macrocephalites macrocephalus revenind Bathonia-nului superior şi Callovianului inferior. Callyphylloceras dispittabile. Doggerul aflorează pe ambele flancuri. În partea nordică a sinclinalului Bucegi. fiind dezvoltat în faciesul marnelor cu Bo-sitra. Malmul include depozite silicioase şi calcare. adică în Munţii Postăvaru şi în regiunea Cristian. ultima dintre acestea înscriindu-se spre sfîrşitul Jurasicului şi începutul Cretacicului. Suita Doggerului din sinclinalul Piatra Craiului debutează printr-un nivel de microconglomerate şi gresii urmate de calcare noduloase său subnpduloase. pe versantul vestic al Munţilor Bucegi. care indică Bajocianul. Jaspurile sînt identice cu acelea ale suitei bucovinice din sinclinalul marginal extern şi li se atribuie vîrsta oxfordiană corespunzînd eventual şi părţii terminale a Callovianului. I. Ciclul Dogger—Apţian. Printre speciile menţionate sînt: Holcophylloceras mediteranean. Sowerbyccras tortisulcaium. 'atribuite Bajocianului şi Bathonianului inferior. care le conferă vîrsta kimmeridgiană. Chlamys fibrosus. fig. Oxfordianul este reprezentat prin calcare şi jaspuri divers colorate constituind un orizont ce nu depăşeşte 10—15 'm grosime. Doggerul este detritic în bază şi devine'predominant marnos spre partea superioară. cît şi în sinclinalul Bucegi —Piatra Mare. în majoritate de facies recifal (v. Simionescu). Kimmeridgianul include calcare noduloase ce urmează peste orizontul cu jaspuri. Suita debutează printr-un nivel de microconglomerate şi gresii care se dispun direct peste fundamentul cristalin. Hecticocems ridici etc. Streblites tcnuilobatus etc. 42). Se întîlnesc în toată unitatea Leaota—Bucegi —Piatra Mare. Popovici —Haţeg.. În sinclinalul Piatra Craiului —Dîmbovicioara. care conferă nivelului cu cefalopode vîrsta bathonian-calloviană. depozitele Doggerului aflorează discontinuu fiind bine deschise în cheile superioare ale Dîmbovicioarei şi la punctul numit Gruiul Lupului. 42). Doggerul se întîlneşte atît în sinclinalul Piatra Craiului —Dîmbovicioara. Par-kinsonia parkinsoni etc. Punctul fosilifer de la Strunga este clasic şi a constituit obiectul unor importante lucrări monografice (V. aflorimentele clasice fiind acelea de la Cheia şi de la Fundata. Din ele E. adesea cu corali. . Jekelius a descris o faună cu Aspidocems acanthicum. Acesta marchează o importantă transgresiune Pînă la încheierea ciclului au mai avut loc unele ingresiuni şi regresiuni. Doggerul aflorează că o fîşie a-proape continuă la marginea vestică a acestuia. reprezentînd Callovianul superior. Succesiunea Doggerului de pe marginea sinclinalului Bucegi se încheie printr-un pachet de marne şi marno-calcare cenuşii-oliv. însă se remarcă deosebiri litofaciale de la o zonă la alta (v.. În sinclinalul Bucegi—Piatra Mare. fig. Pe flancul vestic. urmează gresii calcaroase şi marne cu o bogată faună de moluşte şi brahiopode printre care: Pholadomya murchisonae.

Kimmeridgianul îmbracă un facies întru cîtva deosebit neputînd fi riguros separat de masa mare a calcarelor masive care le succede şi care aparţin Tithonicului. indicînd Berriasianul. fiind reprezentate prin calcare pseudoolitice pînă la oolitice. Neohibolites apţiense. se intercalează depozite recifogene masive cu Requienia gryphaeoides. Calpionellopsis oblon ga. Din nivelele. cum se întîlneşte de pildă în Dealul Sasului. I. fig. calcare recifogene. şi format din depozite predominant carbonatice. În restul unităţii de Leaota—Bucegi—Piatra Mare. alpina. Duvalia dilatata etc. Barremitcs difficile etc. iar pe suprafeţe mari se întîlnesc în Munţii Postăvaru şi Piatra—Mare. datorită variaţiilor litofaciale şi complicaţiilor tectonice. unde peste Hauterivian urmează depozite predominant marnoase în care. 42). Sowerbyccras loryi. indicativă pentru Valanginian şi Hauterivian. revin Hau-terivianului marne şi marnocalcare cu Olcostephanus sayni. la diferite nivele. iar din nivelele superioare provin: Deshaycsites deshayesi. precum şi în klippele de pe versantul estic al Munţilor Bucegi. În Munţii Postăvaru şi Piatra Craiului se presupune că Berriasianul este inclus la partea superioară a calcarelor masive. Barremian—Apţianul îşi are dezvoltarea completă în Culoarul Dîmbovicioarei. În general. Peste mamocalcarele cu tintinide. în primul rînd în culoarul Dîmbovicioarei. Pseudohaploceras matheroni. De la Muntele Găina spre sud. Tithonic se mai întîlneşte în numeroase klippe de pe versantul estic al Munţilor Bucegi. Barremian—Apţianul nu este reprezentat decît pe flancul estic al acestuia unde. întreg ansamblul marnos cu calcare recifale (urgoniene) aparţine Barremian—Apţianului. care arată vîrsta barremiană. calcare bre-cioase sau calcare în plăci. suita Cretacicului începe cu Hauterivianul care se dispune direct peste calcarele masive. În sinclinalul Bucegi—Postăvaru—Piatra Mare. Neolissoceras grassianum. D. în rest este transgresiv.' Patrulius vede pe versantul estic al Munţilor Bucegi o succesiune stratigrafică normală de la stratele de . în Munţii Bucegi urmează marne şi marnocalcare cu accidente silicioase în grosime de cîţiva metri. Orbitolinalen-ticularis etc. Costidiscus reclicostatus. din care provine o faună cu Phylloceras infundibulum. Stenoseniellopsis hispanica. Calpionella alpina. a dat loc la interpretări diferite. Cretacicul urmează în continuitate de sedimentare peste Tithonic în partea nord- vestică a Munţilor Bucegi. care urmează peste calcarele noduloase. Duvalia dilatata etc. Ele se întîlnesc în Piatra Craiului. Aşadar. Crioccratites nolani. uneori în discordanţă unghiulară. Troholina. în afară de Culoarul Dîmbovicioarei. De pildă. Simionescu menţionează o faună cu Lytoceras subfimbriatum. care indică Apţianul inferior. Tithonicul este dezvoltat în faciesul calcarelor de Stramberg şi include calcare masive. Conţinutul paleontologic atestă vîrsta tithonică a calcarelor masive. Asemenea depozite. se mai întîlnesc la sud de oraşul Braşov. (v. Berriasella oppeli/la care se adaugă o microfa-ună cu Clypeina jurassica. Depozite de această vîrstă se întîlnesc în împrejurimile oraşului Braşov. în sinclinalul Piatra Craiului. Neocomianul are dezvoltare completa pe flancul vestic al sinclinalului Bucegi şi începe prin marnocalcare cu tintinide printre care Tintinnopsella carpathica. inferioare de marnocalcare. Matheronia munieri etc. Din ele se cunoaşte o faună cu Haploceras eli-matum. Crassi-collaria massutiniana etc.

ar avea o atare vîrstă. conglomeratele de Bucegi ar fi de origine fluviatilă cu aport de material torenţial. În realitate. Pseodocyclammina s p. care în timpul Albianului funcţiona că zonă emersă supusă denudării. cum sînt acelea de la nord de Piatra Craiului. Orbitolina discoidea- conoidea etc. În elementele breciilor şi conglomeratelor. În general. formaţiunea cu blocuri este foarte eterogenă. şi înglobează totul la „unitatea de Sinaia". Piatra Arsă şi Sf. aceasta mai include brecii. se pot distinge două nivele de conglomerate. Ciclul Albian. calcare roşii neojurasice cum sînt klippele de pe Valea Zgarburei sau de la Gîlma Ialomiţei etc. cum ar fi klippa de pe Valea Peleşului. se întîlneşte şi un Barremian—Apţian de un facies deosebit. calcarele urgoniene se întîlnesc că recifi la diverse nivele. reprezentat printr-o formaţiune cu blocuri de tip wildfliş. cu versanţi abrupţi sub formă de faleze. de la şisturile cristaline pînă la calcarele jurasice inclusiv. Conglomeratele de Bucegi au o grosime de 2 000 m şi prezintă largi variaţii de facies atît lateral cît şi pe verticală. este remaniată întreaga gamă a rocilor constituente ale zonei cristalino-mezozoice. G. Panin şi D. formaţiunea cu blocuri aparţine unităţii Leaota—Bucegi —Piatra Mare şi se dispune tectonic peste Barremian—Apţian în faciesul stratelor de Comarnic (sau în faciesul flişului marnos-grczos ruginiu. Jipa. Bacinella iregularis etc. cu blocuri). Monoplcura imbricata. În formaţiunea cu blocuri. În linii generale.. mai dezvoltaţi fiind recif ii de la Furnica. Elementele remaniate au dimensiuni foarte variate. în care se întîlnesc frecvent calcare urgoniene cu dezvoltare lenticulară. Astfel. ultimele adesea fiind în proporţie de peste 80%. Ultimele nu s-au putut dezvolta în marea flişului. din care s-au desprins blocurile care formează klippele. gresii şi depozite marnoase-grezoase cu multiple varietăţi şi cu frecvente şi variate treceri laterale. Murgeanu a descris conglomeratele de Bucegi drept molasa albiană. Din ele provine o faună cu Requienia minor. Lipsa Barremian-— Apţianului de pe marginea estică a masivului Leaota arată că acesta din urmă constituia un sector ridicat. Ana. Cu Barremian—Apţianul se încheie cel de al doilea ciclu de sedimentare. Locul de origine al klippelor nu este prea îndepărtat. după D. pe lîngă Barremian—Apţian cu factură de fliş în faciesul stratelor de Comarnic şi în faciesul flişului grezos-marnos ruginiu (stratele de Piscu cu Brazi). Apţianul superior nu este cunoscrut cu certitudine. Pe lîngă calcare recifale. Patrulius. conglomerate. Suita . Acestea s-au format exclusiv pe seama ariei mai vestice. sau adesea relevă caractere de fliş.. care pot atinge dimensiuni de zeci de metri. de la vest de Sinaia. însă predomină klippele de vîrstă jurasică. ci pe marginea zonei cristalino-mezozoice. Albianul este reprezentat prin ceea ce se cunoaşte sub numele de conglomerate de Bucegi. Aceasta fiind situaţia. încît pe bună dreptate. pe versantul estic al Munţilor Bucegi. căpătînd fie aspect masiv fie stratificat. care frecvent capătă facies grosier. În interpretarea lui I.Sinaia (Tithonic—Neocomian) pînă la conglomeratele de Bucegi (Albian) inclusiv. Blocurile însedimentate se întîlnesc la diverse nivele şi au vîrstă şi constituţie litologică diferită. În elementele conglomeratelor se recunoaşte întreaga gamă de roci constituiente ale zonei cristalino-mezozoice. se întîlnesc grezocalcare şi calcare jurasice. separate printr-un nivel de gresie denumită gresia de Scropoasa. Se presupune că unele conglomerate. iar dintre micro-foraminifere. Cu ciclul Albian se încheie suita sedimentarului preaustric din unitatea Leaota—Bucegi—Piatra Mare.

de vîrstă vraconiană. Bombiţă. Depozitele sînt foarte fosilifere iar Valea lui Ecle.conglomeratelor de Bucegi se încheie cu gresii şi conglomerate de Babele. aceasta din urmă a fost antrenată în exondarea generală care a afectat întreaga zonă cristaline-mezozoică căpătînd o oarecare stabilitate. Eocenul de la Albeşti are o grosime de 25 m. lapparenti etc. care se prelungeşte în Munţii Postăvaru şi în Masivul Piatra Mare. care se dispun transgresiv şi discordant peste formaţiuni mai vechi. Schloenbachia varians. pe valea Dîmboviţei că şi în împrejurimile oraşului Predeal. Piizosia planulata etc. Conglomeratele de Bucegi formează umplutura sinclinalului cu acelaşi nume. Paleogenul încheie suita depozitelor învelişului postaustric. planulatus. Vraconian-Cenomanianul constituie primul termen al învelişului post-tectonic şi include depozite predominant conglomeratice-grezoase.. în primul rînd peste conglomeratele de Bucegi. în culoarul Rîşnov. constituie învelişul postaustric sau postectonic. Asemenea depozite se mai întîlnesc în zona localităţii Tohanu. Ostlingoceras puzosianum. III). Depozitele de această vîrstă acopăr suprafeţe restrînse în zona localităţii Zărneşti.. Din depozitele marnoase de la Rucăr R. V. pernotus. caracteristice pentru Vraconian. La Albeşti (nord de oraşul Cîmpulung-Muscel) se găsesc cunoscutele calcare de Albeşti studiate încă de Gr. fig. care au condus la aranjamentul tectonic major al unităţii Leaota—Bucegi—Piatra Mare. indicativă pentru Cenomanian. din care Jana Ion a descris o bogată microfaună cu Globotruncana arca G. Puzosia subplanulata. Ştefănescu. exilis. D. iar în partea sudică a unităţii Leaota—Bucegi—Piatra Mare se întîlnesc în regiunea Albeşti (v. cu resturi de peşti aparţinînd Oligocenului. Depozitele care s-au acumulat ulterior. Acesta aparţine Neocretacicului şi Paleogenului (v. La Zărneşti. fiind dispus peste conglomeratele de Bucegi. constituie puncte fosilifere clasice. N. R. O semnificaţie deosebită o are Vraconian-Cenomanianul din zona localităţilor Stoeneşti—Lăicăi de pe Valea Dîmboviţei şi de pe Valea Tociliţei (Predeal) căci. Stoliczkaia dispar. Suita se încheie cu şisturi argiloase brune. Turonian-Senonianul include depozite marnocalcaroase şi grezoase. în zona Vulcan. Muţiu şi alţii. Parahibo-lites turţiae. urmate de tufuri bentonitizate şi gresii cu globigerine. au descris asociaţii fosile foarte bogate conţinînd printre altele: Mortoniceras inflatum. indică vîrsta mai veche (albiană) a acestora din urmă. Sedimentarul Vraconian-Cenomanian are o mare dezvoltare în culoarul Dîmbovicioarei. Aucellina gryphaeoides etc. Popovici — Haţeg. În opinia mai recentă a lui Gh. Cu comglomeratelc de Bucegi se încheie suita depozitelor învelişului sedimentar preaustric. Vîrsta albiană a conglomeratelor de Bucegi decurge din faptul că în mod constant deasupra lor. N. Muţiu a descris o faună cu Mantel-liceras mantelli. Sedimentul postaustric În urma cutărilor austrice. cum sînt acelea de pe Valea Glăjăriei din sinclinalul Bucegi. se dispun transgresiv şi discordant depozite bogat fosilifere. N. depozitele paleogene sînt reprezentate prin microconglomerate cu discocycline şi calcare detritice cu Nummulites distans. în regiunea Predeal şi în partea sudică în regiunea localităţilor Stoeneşti—Lăicăi. Lechites gaudini. PI. Podu Chei etc. Acesta debutează printr-un nivel calcaros-marnos. din care se menţionează Nummulites globulus. N. cînd aria Leaota—Bucegi—Piatra Mare a redevenit bazin de sedimentare. Patrulius. totul revenind Eocenului. Din ele. . 42).

care a fost definitorie pentru unitatea central-estcarpatică. Acestea au condus la denivelări de tip graben şi horst care au favorizat dislocări furnizînd materialul care se depunea în zonele mai joase generînd formaţiunea cu blocuri. 7 — Vraconian-Cenomanian. 43. N. şi ajunge în Valea Ialomiţei la sud de Gîlma. N. incluzînd Nummulites distans. 43). rotu-larius. murchisoni. Secţiune între Piatra Craiului şi Valea Prahovei (după harta sc. Jekelius. peste flişul intern. dar pe sub acestea se continuă pînă în Valea Dîmboviţei. Ulterior. 4 — Neocomian. cum se poate constata la Bunloc. Relaţiile tectonice dintre acest compartiment sudic al zonei cristalino-mezozoice şi flişul carpatic au fost puse în evidenţă de E. Piatra Arsă şi Sfînta Ana (v. TECTONICA Aranjamentul tectonic al unităţii Leaota—Bucegi—Piatra Mare este rezultatul aceleiaşi tectogeneze de la sfîrşitul Eocretacicului. 43). O mare parte din calcarele de la Albeşti au fost exploatate. N. indicînd Ilerdianul mediu-superior şi Cuisianul inferior.murchisoni.2. semnificative de asemenea pentru Cuisian. pe la vest de Sinaia. 2 — Dogger. N. FCC — falia central-carpatică. fig. trece prin sudul Munţilor Postăvaru. Mai departe. trasează de la Banloc din nord-estul masivului Piatra Mare spre sud-vest. Băncilă (fig. irregularis. contactul de superpoziţie tectonică se stabileşte fie între calcarele jurasice ale unităţii Leaota—Bucegi —Piatra Mare şi flişul barremian-apţian în faciesul marnos-grezos ruginiu din pînza de Ceahlău. urma planului de încălecare al unităţii Leaota—Bucegi—Piatra Mare se Fig.2. 5 — fliş carpatic Tithonic-Neocomian (strate de Sinaia). 3 — Malm. pe la vest de oraşul Predeal. în ansamblu. acest contact a fost recunoscut de N. 1 : 200 000 reinterpretată): 1 — Şisturi cristaline. ci şi mişcările preaustrice şi postaustrice au concurat la stabilirea arhitecturii unităţii Leaota—Bucegi—Piatra Mare. Ţinînd seamă de precizările de ordin stratigrafie şi litofacial amintite. Al treilea şi ultimul nivel este reprezentat prin calcare cenuşii-albăstrui. Oncescu şi I. Principalul efect al tectogenezei austrice constă în încălecarea unităţii Leaota— Bucegi—Piatra Mare. urma şariajului trece prin faţa recifilor de calcare urgoniene de la Furnica. Mişcările au fost cu atît mai intense cu cît se apropiau de paroxismul de la sfîrşitul Eocretacicului. 6 — Albian (conglomerate de Bucegi). În lungul liniei de încălecare. 6. murchisoni. 5 — Barremian-Apţian (a — facies urgonian. au avut loc mişcări cu efect predominant ruptural începînd chiar din Jurasicul terminal.1. . situaţia cea mai frecventă pe versantul estic al Munţilor Bucegi. fie între Barremian-Apţianul în faciesul formaţiunii cu blocuri al unităţii Leaota—Bucegi—- Piatra Mare şi flişul barremian-apţian în faciesul stratelor de Comarnic sau de Piscu cu Brazi în facies grosier. la vest de Sinaia. urma şariajului este acoperită de depozite neocretacice şi paleogene. Astfel. asociaţie ce indică Cuisianul superior. pe baza ivirilor de depozite jurasice interpretate că lame tectonice antrenate în fruntea pînzei de Bucegi. însă nu numai paroxismul mezocretacic. b — facies de wildfliş) . încă înainte de a se fi produs declanşarea paroxismului austric. Urmează calcare gălbui-verzui-rozii cu Nummulites distans.

Din cauza unor similitudini litofaciale între Barrcmian-Apţianul în faciesul stratelor de Piscu cu Brazi din aria flişului. urma şariajului din faţa Bucegilor sugerînd a fi continuarea liniei central-car-patice. însă decroşată spre est. pînza Leaota—Bucegi—Piatra Mare diferă de pînza getică. din zona de margine şi adesea chiar o răsturnare a acestora. acestea avînd rol de sedimentar posttec-tonic. 1 : 200 000 şi 1 : 50 000 ale Institutului Geologic pe care şariajul din faţa Bucegilor nu este consemnat că atare. deşi de o manieră ambiguă. 6 — calcare mezotriasice. în ideea că flişul carpatic a rezultat din evoluţia unei zone de rifting. De aici decurge vîrsta mezocretacică a încălecării unităţii Leaota— Bucegi—Piatra Mare peste pînza de Ceahlău. pînza Leaota— Bucegi—Piatra Mare a reacţionat printr-o tendinţă de redresare a structurilor Fig. pe de o parte. fig. 2 — cristalin getic. O asemenea deformare se recunoaşte la vest de Predeal unde planul de şariaj aparent are vergenţă vestică (V. Cele mai vechi depozite care acoperă urma planului de şariaj aparţin Vraconianului şi Cenomanianului. Dealtfel. 7 — depozite jurasice. în schimb se înscrie în categoria pînzelor bucovinicc. Adăugînd faptul că blocurile (klippele) de depozite mezozoice se găsesc la mai multe nivele. Prin aceasta. pe de altă parte. 12 — depozite recente. fată de rezistenţa pe care a întîmpinat-o în deplasarea ei în ansamblu spre est. Marginea vestică a unităţii Leaota—Bucegi—Piatra Mare a avut de suportat presiunea declanşată de încălecarea unităţilor Carpaţilor Meridionali. incompatibilitatea unor relaţii normale între flişul carpatic şi marginea deformată a masei continentale preexitentă de la vest devine şi mai evidentă. recunoaşte incompatibilitatea unor raporturi normale între cristalinul de Leaota cu sedimentarul său jurasic. prima căpătînd la rîndul ei calitatea de pînză. 5 — conglomerate werfeniene. Unitatea Leaota—Bucegi—Piatra Mare a suferit influenţa paroxismului laramic care a produs deformări specifice. Mutihac) : 1 — cristalin supragetic (de Făgăraş). 11 — flişul carpatic (strate de Sinaia). Astfel. şi formaţiunea cu blocuri aparţinînd zonei cristalino-mezozoice. la prima vedere este greu de recunoscut contactul tectonic major dintre unitatea Leaota—Bucegi—Piatra Mare şi pînza de Ceahlău. inclusiv a planului de şariaj. încît se contestă caracterul major al relaţiilor tectonice dintre unitatea Leaota—Bucegi — Piatra Mare şi unitatea de Ceahlău. în speţă a unităţii de . 9 — conglomerate de Bucegi albiene. Odată cu încălecarea spre est. separate prin ridicarea Leaota (v. în unele interpretări se consideră că pe versantul estic al masivului Bucegi ar fi o suită stratigrafică normală şi continuă de la Neocomian la Albian inclusiv. 44. şi stratele de Sinaia. 4 — sedimentar getic (solzii Holbav şi Măgura Codlei). 43). D. Cu toate acestea. pe versantul estic al Munţilor Bucegi. şi datorită complicaţiilor tectonice de detaliu. fiind în situaţie de olistolite. 3 — cristalin de Leaota. 1 : 1 000 000. 10 — conglomerate neocretacice. care prezintă şi secvenţe mai grosiere. în acest spirit au fost editate hărţile. Patrulius. 43). 8 — depozite eocretacice. Secţiune prin partea de nord a unităţii Leaota — Bucegi—Piatra Mare (după V. generale se. unitatea Leaota—Bucegi—Piatra Mare a suferit o cutare largă formîndu-se două structuri sinclinale majore: sinclinalul Piatra Craiului — Dîmbovicioara—Codlea—Vulcan şi sinclinalul Bucegi—Postăvaru—Piatra Mare. fig.

d — fliş eocretacic intern. Spre nord. constituie ceea ce se defineşte drept flişul intern şi flişul extern. Murgeanu a intuit-o şi a denumit-o „cordilieră cumană". marginea continentală instabilă din substratul flişului extern vine în contact direct cu sutura transilvană. în marea flişului s-au creat şi au evoluat două bazine cu condiţii de sedimentare sensibil deosebite. este cea mai întinsă dintre toate zonele Carpaţilor Orientali şi grupează formaţiunile şi structurile care au rezultat din evoluţia unei zone de rifting. Aceasta din urmă începe din nord de la localitatea Vicovu de Sus. Drept urmare. 45. după dispariţia zonei cristalino- mezozoice şi a flişului intern. c — crustă oceanică. b — margine continentală instabilă. constituind marginea instabilă a plăcii euroasiatice. 6. Pe această zonă de contact. Complicaţiile tectonice sînt mai evidente în zona Vulcan unde învelişul sedimentar posttec-tonic este prins sub solzii Holbav şi Măgura Codlei (fig. în afara graniţelor României. care are o arie foarte labilă. Zona flişului dă nota caracteristică edificiului Carpaţilor Orientali şi se întinde în tot lungul acestora pînă în bazinul Rîului Dîmboviţa.Făgăraş şi a solzilor din faţa acesteia. în lungul liniei central-carpatice (v. diferenţierea fiind deteminată de natura şi de apropierea sau depărtarea Fig. a existat o ridicare majoră. În asemenea situaţie s-au format două tipuri de faciesuri care. în lungul faliilor Iezer—Păpuşa şi Holbav. III). pe care Gh. spre est vine în contact cu unitatea subcarpatică de care este separată prin linia tectonică externă (fruntea pînzei de Vrancea).2. 45). PI. În bazinul mării flişului nu au fost peste tot aceleaşi condiţii de acumulare. zona flişului vine în contact cu unitatea Leaota—Bucegi—Piatra Mare şi mai departe spre nord cu unitatea central-estcarpatică. care avea o structură sensibil diferită. în structura actuală. Fără îndoială că aceasta reprezenta marginea continentală ce delimita spre exterior (spre est) zona de expansiune intracontinentală cu crustă oceanică sau mixtă. Consecinţa a fost fracturarea flancului vestic al sinclinalului Dîmbovicioara—Vulcan. Apele acopereau şi o parte din aria continentală. acoperită de marea flişului. B — în Neocretacic: a — margine continentală detaşată (blocul central-carpatic). dar mai ales de diversele denivelări şi de natura şi comportamentul fundului mării flişului. Dintre toate denivelările. Mai departe este acoperită de depozite miopliocene. mai activă spre sfîrşitul Eocretacicului şi în Neocretacic. Toţi aceşti factori au concurat la dezvoltarea unor faciesuri heteropice sincrone cu distribuţie zonară în lungul arici de sedimentare. s-a dezvoltat un fliş paleogen particular descris drept flişul transcarpatic. cu poziţie oarecum mediană. . sursei principale de furnizare a materialului terigen. Aceasta din urmă a apărut în Neojurasic pe un aliniament mai intern al marginii continentale est-europene aproximativ paralel cu zona de expansiune transilvană (fig. e — fliş eocretacic extern. că arie structogenetică. spre sud pînă în zona de curbură. 44). Spre vest. Zona flişului Zona flişului. A — în Eocretacic. Schema evoluţiei mării flişului carpatic.

aşa cum figurează pe hărţile actuale. În concordanţă cu evoluţia menţionată a ariei flişului. etapa de expansiune a fost urmată de o fază de restrîngere cînd zona flişului a suferit o îngustare treptată. în paranteză. pînza medio-internă etc. Prin complexitatea şi variabilitatea problemelor pe care le-a ridicat. cercetătorii au creat o nomenclatură proprie în desemnarea pînzelor flişului pornind de la criterii diferite. Astfel. Dumitrescu. M. Conturarea pînzelor flişului. Patrulius. Cel mai agreat criteriu pare sa fie acela al denumirilor regionale pornindu-se de la numele unor masive muntoase. la prima menţionare a fiecărei pînze. Ştefănescu şi mulţi alţii. Au avut loc două asemenea etape de deformare: una în Neocretacic cînd s-au cutat şi s-au ridicat structurile (pînzele) flişului intern. Acest fapt a condus la o nomenclatură foarte variată şi greoaie. III): — subzona flişului intern. Băncilă. Joja Gr. al unor localităţi. Murgeanu. contituind sutura central- carpatică. I. Alţii au ţinut seamă de caracterele structurale şi litofaciale ale pînzelor: pînza de solzi. pînza flişului curbicortical etc. 6. Dicea. Pentru corelarea cu datele din literatură. I. vor fi consemnate şi denumirile mai vechi. care a pus bazele stratigrafiei flişului cretacic. mai ales în cazul utilizării criteriului geometric. începînd cu S. Pătruţ. M.2. dar nu lipsit de interes şi în practica de zi cu zi. N. Gh. Popescu. pînza de Tarcău şi pînza de Vrancea. pînzele flişului intern au fost desemnate drept pînza de Ceahlău şi pînza de Teleajen. care se suprapune ariei de contact dintre marginea instabilă est-continentală şi zona de sutură transilvană. în structura actuală a acestei zone se disting următoarele subzone structogenetice (v. O. Alexandresu. Cernea. unii au luat în consideraţie poziţia geometrică a acestora (una faţă de alta). pînza de Tarcău etc.G. cînd s-au cutat şi s-au ridicat structurile (pînzele) flişului extern. Alţii au utilizat denumiri regionale: pînza de Ceahlău. — subzona flişului extern. Atanasiu. iar pînzele flişului extern au căpătat numele de pînza de Audia. I. lonesi. cel puţin din punct de vedere didactic. Procesul de scurtare a scoarţei a avut drept consecinţă ridicarea unor generaţii de structuri succesive care se adăugau de la vest spre est ariei emerse. cu rol de sutură. În acelaşi timp s-a cutat şi flişul transcarpatic regenerînd şi structuri mai vechi. s-a realizat în timp.M. Chiar acelaşi autor nu a fost consecvent în aplicarea unuia şi aceluiaşi criteriu. pornindu-se de la un criteriu bine stabilit. zona flişului a exercitat o atracţie deosebită asupra multor geologi. G. Subzona flişului intern . în cele ce urmează. adesea dînd loc la confuzii. D. Preda. Popescu-Voiteşti. acestea încadrîndu-se în rîndul dacidelor tîrzii. foarte cunoscute în aria de aflorare a pînzei respective. L. Th. care se suprapune marginii continentale instabile. şi a doua în Miocenul timpuriu. Acestea din urmă apar sub formă de klippe aşa-numitele „klippe transilvane". se impune unificarea nomenclaturii. În acest spirit.1. Gr. Macovei. I. ele încadrîndu-se în moldavidele timpurii. PI. Gh. În evoluţia mării flişului. — subzona klippelor transilvane şi a flişului transcarpatic. de pildă: unitatea vest-internă. D. sau al unor ape. Athanasiu. Grigoraş. şi-au adus contribuţia la descifrarea şi cunoaşterea structurii geologice a zonei flişului: I. La vremea respectivă. În această situaţie. pînza internă superioară. Filipescu.

Aceasta din urmă se urmăreşte clar de la graniţa de nord a ţării spre sud pînă în valea Prahovei în apropiere de localitatea Comarnic. mai ales separarea riguroasă şi strict cronostratigrafică pînă la nivelul de etaj cel puţin. fig.2. PI. De aceea se impune o selectare a denumirilor şi menţinerea numai a acelora devenite oarecum clasice şi cu semnificaţie regională. Partea acoperită tectonic se extinde pe o anumită distanţă sub unitatea central-est-carpatică şi sub unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare. fig. Mai departe este mai puţin clară dar se regăseşte pînă în valea Dîmboviţei (v. Din punct de vedere stratigrafie distincţia constă în faptul că flişul intern aparţine intervalului Tithonic terminal-Eocen. fiecare nivel. Din punct de vedere litofacial. flişul intern se deosebeşte de flişul extern prin predominarea rocilor arenitice. adesea. flişul intern aflorează între linia central-carpatică şi linia internă (v. în structura actuală. sînt preponderent arenitice prezentînd caracter polimictic. Dacă acest criteriu pentru descifrarea geologiei strict locale este util. Aria de sedimentare a flişului intern corespunde extinderii mării flişului cu substrat de crustă oceanică (v. se înţelege de ce corelarea acestora la distanţă. în grosime de mii de metri. Aria de sedimentare în care s-au acumulat depozitele constituente ale pînzei de Ceahlău corespunde fosei cele mai interne amarii flişului (v. şi pînza internă superioară de M. s-a mers prea departe şi în detalierile litostratigrafice. PI. Stratigrafia Stiva de depozite din aria flişului intern aparţine intervalului Jurasic terminal- paleogen. III). sau fiecare complex litologic separabil. De aceea s-a recurs la metoda separării diverselor entităţi litostratigrafice. de multe ori. multitudinea de denumiri devine o piedică în elucidarea şi prezentarea structurii geologice. predominant psefito-psa-mitice şi prezintă frecvente variaţii laterale de facies. iar acumulările cu factură de fliş. 48). 6.1. Băncilă. pe cînd flişul extern corespunde intervalului Eocretacic-Oligocen. Dacă se mai adaugă şi faptul că fosilele sînt rare. fig. III). fiecare orizont. Sursa de alimentare cu material terigen a constituit-o în principal zona cristalino-mezozoică. Depozitele sînt. pentru geologia de ansamblu. În acelaşi timp. Procesul de sedimentare a început spre sfîrşitul Jurasicului şi a dăinuit pînă spre sfîrşitul Eocenului. În timpul paroxismului mezocrcatic. Tectogeneza neocreta-cică a cutat şi fracturat formaţiunile flişului intern şi totodată acesta s-a desprins de pe substrat fiind împins peste flişul extern pe care îl încalecă dinspre partea sa internă. Această pînză (numită vest internă de I. Şi cu acest criteriu. 45). primind o denumire locală. Deosebirile litofaciale dintre cele două pînze ale flişului intern (de Ceahlău şi de Telcjen) impun prezentarea stratigrafiei acestora pe unităţi tectonice. Filipescu) include jumătatea internă a flişului intern şi aflorează între linia central-carpatică şi linia Luţu Roşu care se urmăreşte din Valea Moldovei spre nord pînă la graniţă şi spre sud pînă în Valea Prahovei. în cuprinsul flişului intern s-au individualizat cele doua unităţi tectonice: pînza de Ceahlău şi pînza de Teleajen (v. pe alocuri apare în ferestre tectonice. în general. Pînza de Ceahlău.G. descrierea lor cu denumiri locale şi apoi încadrarea acestora în scara cronostratigrafică. 45) . flişul intern a fost parţial acoperit tectonic dinspre vest de unitatea central-estcarpatică. este greu de realizat. Că unitate structogenetică.1.

care a reprezentat principala sursă de material terigen. Teysseyre şi desemnată sub numele de „strate de Sinaia". În epoca eocretacică. în baza stratelor de Sinaia apar blocuri mari de şisturi cristaline. calcare grezoase. C. Barremian-Apţian şi Albian. gresii. Grosimea stratelor de Sinaia medii poate atinge 600 m. reprezentate printr-o alternanţă ritmică de grezocalcare. S-a încercat şi o orizontare mai detaliată a stratelor de . S-a constatat însă că de fapt sînt faciesuri locale legate de curgerile de roci bazice care se găsesc la diferite nivele.Sinaia. mai ales componentul pelitic. marnocalcare. marne şi subordonat şisturi argiloase cenuşii-negricioase. în strate care formează ritmuri în grosime pînă la un metru. La început s-a crezut că acestea ocupă o poziţie bine definită constituind un nivel reper în baza stratelor de Sinaia şi au fost denumite „strate de Azuga". elliptica. Stratele de Sinaia inferioare ar include depozite predominant calcaroase. Evoluţia acesteia a început spre sfîrşitul Jurasicului. transformîndu-le în roci silicioase de culoare roşie. În aceste condiţii. Intervalul Tithonic terminal-Neocomian include cea mai veche entitate litostratigrafică din pînza de Ceahlău. Acestora li se adaugă marne şi argile negricioase. în ansamblu. şi de Lamellaptychus sp. Crassicollaria massutiniana. La anumite nivele. În ansamblul acestora se pot delimita mai multe entităţi litostratigrafice care se încadrează intervalelor: Tithonic terminal-Neocomian. şi însedimentate în flişul de Sinaia pe cale de formare. Stratele de Sinaia medii sînt predominant grezoase. variaţiile fiind nesemnificative. Din ele se cunosc fragmente de Peregrinella sp. Acestea trebuie sa f ie fragmente desprinse fie din zona cristalino-mezozoică învecinată. Tot în regiunea Văii Prahovei. în regiunea Munţilor Baiului E. De pildă. că vîrstă. putînd atinge grosimea de 2 500 m. Avram a putut distinge trei subformaţiuni care se succed pe verticală constituind strate de Sinaia inferioare. gresii calcaroase. CalpioneIepsis simplex etc. fosa cea mai internă a mării flişului a evoluat că arie foarte labilă cu o subsidenţă foarte activă. intervalului Tithonic terminal-Senonian timpuriu (fig. elementul distinctiv fiind dat de gresiile calcaroase în strate groase cu trecere la grezocalcare puternic diaclazate. mai ales în jumătatea inferioară a suitei. Litotopii constituenţi sînt reprezentaţi prin microbrecii. chiar şi mai sus de stratele de Sinaia. O asemenea situaţie se întîlneşte pe Valea Prahovei la Azuga. însoţită de o slabă activitate magmatică de natură bazică. Cretacicul inferior. În cuprinsul acestora s-au separat mai multe entităţi litostratigrafice dintre care unele sînt sincrone reprezentînd faciesuri heteropice. Ansamblul formaţiunilor care participă la alcătuirea pînzei de Ceahlău aparţine. indicînd Tithonicul terminal- Valanginianul. marnocalcare şi argile. în grosime de cîteva mii de metri. pe alocuri apar intercalaţii de curgeri de roci bazice care afectează la contact stratele de Sinaia. microconglomerate. medii şi superioare. Tintinnopsella carpathica. . este o formaţiune grezocalcaroasă cu un pronunţat caracter de ritmicitate. Acumulările poartă amprenta vecinătăţii imediate a marginii continentale deformate (zona cristalino-mezozoică). prezintă o remarcabilă constanţă de facies în tot lungul Carpaţilor Orientali. au o grosime în jur de 700 m. Stratele de Sinaia. pe Valea Zamurei. separată foarte de timpuriu de W. fie din diverse porţiuni mai ridicate ale fundului fosei interne. procesul de sedimentare a generat^o suită de depozite cu factură de fliş. 46). Din ele se cunoaşte o asociaţie de tintinide cu Calpionella alpina.

prezenţa rocilor bazice în stratele de Sinaia şi existenţa masivului de ultrabazite de la Breaza (pe Valea Moldovei) pot fi luate drept mărturii a naturii ofiolitice a substratului original al flişului de Sinaia. fig. În Valea Trotuşului. Fireşte. Pe ce stau. reapar spre nord pînă la graniţă şi apoi în Munţii Maramureşului. Stratele de Sinaia superioare sînt reprezentate printr-o alternanţă ritmică de grezocalcare cenuşii. Pe de altă parte. răspunsul la această întrebare are întrucîtva caracter ipotetic pentru că. existenţa fragmentelor de şisturi cristaline şi a calcarelor mezozoice în materialul component al stratelor de Sinaia relevă că substratului ofiolitic i se adăugau şi fragmente de crustă continentală. în primul rînd. stratele de Sinaia şi flişul în general au o poziţie alohtonă. Un răspuns totuşi se poate dă luînd în consideraţie natura mării în care s-au depus formaţiunile de fliş. care acoperea şi marginea continentală deformată (zona cristalino-mezozoică). nu a fost abordat în lucrări. care le conferă vîrsta Valanginian-Hautcrivian. brecii şi conglomerate la care se adaugă marne nisipoase. în general. o mărturie a acestui din urmă fenomen fiind serpentinitele de la Breaza (v. Vinogradov. Stratele de Sinaia se urmăresc spre nord pe o zonă care se îngustează treptat. Crassicollaria massuiiniana etc. Tintinnopsella carpathica. în structura actuală. Se poate conchide că substratul flişului de Sinaia şi al flişului intern în general. Astfel. că cel mai vechi termen din flişul carpatic. Sursa de alimentare cu material terigen a fost aceeaşi. O. iar pe Valea Moldovei. acestea dispar fiind acoperite tectonic de înaintarea unităţii ccntral-est-carpatice . C. stratele de Sinaia apar în ferestre tectonice. Rezultă pentru flişul de Sinaia În ansamblu vîrsta Tithonic tcrminal-Neocomian. ci reprezintă un fragment detaşat din crusta oceanică a substratului flişului şi antrenat în baza pînzelor bucovinice. au 1 500 m grosime şi cunosc cea mai largă răspîndire. Dragastan şi alţii menţionează o asociaţie de tintinide cu Calpionella alpina. Orizontarea menţionată a stratelor de Sinaia nu are o valabilitate regională. însă semnificativ. cu precădere din jumătatea inferioară a formaţiunii. poziţia tectonică a masivului de serpcntinite nu este rezultatul unui transport dintr-o zonă mai vestică (transilvană). cum este cazul în Munţii Maramureşului şi în zona Puzdra din sudul sinclinalului Rarău. este acela al substratului flişului de Sinaia. Un aspect care. era de origine mixtă (oceanică şi continentală). de exemplu în suita stratelor de Sinaia s-au putut distinge doar două subformaţiuni. Contemporan depunerii stratelor de Sinaia. se depuneau stratele de Lunca. elliptica. în al doilea rînd pentru că de fapt. Herbich a menţionat din partea mijlocie şi superioară a stratelor de Sinaia de la Vîrghiş exemplare de Peregrinella peregrina şi tot de la a-ceste nivele provin exemplare de Neolissoceras grassianum şi Aptychus diday. Astfel. şi substratul acestora. La vest de linia ccntral-carpatică. sau mai corect spus. încă din secolul trecut. 40). aşa cum se presupune în unele interpretări. în zona oraşului Cîmpulung. ele fiind împinse în ansamblu peste vorland. Fr. Vîrsta stratelor de Sinaia este argumentată de un conţinut paleontologic nu prea bogat. C. În cea mai mare parte substratul a fost subdus şi numai într-o mică măsură a fost obdus. pe ce s-au depus stratele de Sinaia. însă deosebirile litofaciale între stratele de Lunca cu caractere de prefliş şi stratele de Sinaia . nu se cunoaşte nici o situaţie în care sa se surprindă relaţiile dintre stratele de Sinaia. care pledează pentru vîrsta Tithonic terminal-Berriasanaunei părţi din stratele de Sinaia. în partea cea mai internă a mării flişului.

Macovei sub numele de „strate de Comarnic" Stratotipul acestora este pe Valea Prahovei în amonte de localitatea cu acelaşi nume: se prezintă că o formaţiune ritmică de marnocalcare. cît şi în sens lateral (v. în aria de sedimentare a pînzei de Teleajen. în unele interpretări. Stratele de Comarnic se continuă la vest de Valea Prahovei pînă în Valea Ialomiţei. În baza stratelor de Bistra se distinge un complex predominant marnos cu dezvoltare discontinuă pe direcţie. ea trebuie menţinută pentru a desemna flişul marnos-grezos ruginiu (Apţian superior) inclusiv faciesul grosier al acestuia. cu intercalaţii subordonate de argile şi marne. Macovei şi I. Din flişul de Piscu cu Brazi. la un fliş curbicortical. ceea ce a condus la supoziţii care complică artificial imaginea tectonică a pînzei de Ceahlău din compartimentul de îa sud de Depresiunea Bîrsei. Barremian-Apţianul trece progresiv de la faciesul stratelor de Comarnic şi al flişului marnos-grezos ruginiu. prin alteraţie. D. Patrulius. de la stratele de Comarnic cu aspectul descris se trece la o alternanţă ritmică de gresii şi şisturi marnoase cu aspect tipic de fliş. Salfeldiella guettardi. Litotopii caracteristici sînt daţi de prezenţa stratelor subţiri de brecii polimictice. Popescu-Voiteşti şi Gh. la un facies arenitic ajungînd că în Munţii Ciucului sa fie preponderent grezos. De la nivelul Depresiunii Bîrsei spre nord. fig. Macroscaphytes yvani. care atestă vîrsta barremian-apţian timpurie a acestora. Patrulius că entitate litostratigrafică stratele de Piscu cu Brazi este mai imprecis definită. încît a . care indică Apţianul superior. În regiunea de la sud de Depresiunea Bîrsei. Holcophylloceras guettardi. marne nisipoase şi strate subţiri de gresii calcaroase. Denumirea de „strate de Piscu cu Brazi" a fost pusă în circulaţie de I. şisturi marnoase. În acest facies de tranzaţie. Băncilă şi preluată de D. care îşi au dezvoltarea tipică din Munţii Ciuc spre nord. stratele de Sinaia îşi pierd individualitatea litofacială trecînd. Pe verticală. mai multe entităţi litofaciale presupuse a fi fost generate de tot atîtea zone de sedimentare distincte. peste stratele de Sinaia urmează depozite care prezintă însemnate schimbări litofaciale atît în lungul zonei flişului. Phyllopachy-ceras infundibuhun. destul de arbitrar. ceea ce a determinat o denivelare mai puternică a fundului acesteea. 46). Au fost descrise separat de stratele de Comarnic drept flişul marnosgrezos ruginiu sau strate de Piscu cu Brazi. Atanasiu sub numele de „strate de Bistra". Intervalul Barremian-Apţian corespunde unei mai accentuate mobilităţi a substratului fosei interne a flişului. Acestea. Acesta din urmă a fost descris de Gh. În accepţiunea lui D.cu caractere tipice de fliş se datorează în primul rînd comportamentului diferit al fundamentului celor două domenii: mai labil în aria flişului de Sinaia. pe flancul estic al structurii anticlinale din Munţii Baiului. se caracterizează prin predominarea gresiilor micacee în strate ce pot atinge 3 —4 m grosime. devine mai grosier. Patrulius a descris o faună cu Colombiceras subpeltoceratoides. flişul marno-grezos ruginiu adesea. capătă o tentă ruginie. şi cu o oarecare stabilitate intermitentă în domeniul cu substrat continental (deformat). Grbitolina discoidea- conoidea etc. I. Spre est. Din stratele de Comarnic provine o faună cu Neohibolites clava. Spre partea superioară a suitei. Acanthoplites aschiltensis etc. peste stratele de Sinaia urmează o suită predominant marnocalcaroasă descrisă de L. iar pe alocuri se dezvoltă lentile de conglomerate. Trecerea se face prin apariţia treptată a unor litotopi caracteristici. În consecinţă. Stratele de Bistra. mai departe sînt acoperite de învelişul posttectcnic. Mrazec. Barremites difficele. s-au separat.

pe de o parte. Holcophylloceras guettardi. pe flancul vestic al structurii anticlinale din Munţii Baiului. Deshayesites consobrinus etc. În unitatea central-estcarpatică. Un facies de tranziţie între stratele de Comarnic şi stratele de Piscu cu Brazi. şi mai departe în Munţii Ciuc. care atestă vîrsta barremian-apţiană ( şi albiană a flişului de Sînmartin. de fapt. Astfel. atît stratele de Comarnic. elementul distinctiv este dat de prezenţa recifilor . faciesul grosier al Barremian-Apţianului se mai întîlneşte îri partea sud-vestică a Munţilor Baraolt. cu blocuri. respectiv pe versantul estic al Munţilor Bucegi. Savu menţionează o faună cu Protelragonites crebrisiilcatus. Leptoceras parvulum. La marginea vestică a pînzei de Ceahlău. strate de Slătioara). indicînd Apţianul superior. Asociaţia faunistică menţionată atestă apartenenţa ansamblului stratelor de Bistra la Barremian- Apţian. Totuşi. Spre nord. Acolo unde Barremian-Apţianul în facies grosier aflorează pe o suprafaţă largă şi cu grosime mare. desprindere. pe de altă parte. adesea incluzînd şi blocuri însedimentate. trec la un facies mult mai grosier. unde aria de aflorare a Barremian-Apţianului în facies grosier este mult mai restrînsă. cît şi flişul marno-grezos-ru-giniu care urmează. situaţie evidentă pe versantul estic al Munţilor Bucegi şi mai neclară dar probabilă în Munţii Baraolt. în care se remarcă lipsa marnocalcarelor. pe alocuri. diferă însă prin natura şi structura substratului. Barremian-Apţianul se prezintă sub un facies particular. de o dublare tectonică (în lungul liniei tectonice central-carpatice). Din ansamblul stratelor de Bistra se mai cunosc exemplare de Macroscaphytes yvani. se întîlne şte în Munţii Bodoc şi a fost descris drept flişul de Sînmartin. ele fiind sincrone cu stratele de Comarnic plus stratele de Piscu cu Brazi. pe direcţie. Barremian-Apţianului în facies grosier din pînza de Ceahlău îi corespunde wildflişul bucovinic foarte asemănător că litofacies. Acesta se caracterizează prin accentuarea trăsăturilor de fliş (ritmicitate pronunţată) fiind reprezentat printr-o alternanţă ritmică de gresii cenuşii ruginii (adesea bituminoase) şi marne. M. fie unei efilări stratigrafice. Deshayesites deshayesi. iar contactul dintre cele două categorii de depozite grosiere este tectonic (încălecarea central-carpatică). cu abrupturi capabile sa furnizeze materialul grosier. şi stratele de Bistra. În această situaţie este foarte greu de deosebit Barremian-Apţianul în facies grosier aparţinînd unităţii de Ceahlău de formaţiunea cu blocuri de aceeaşi vîrstă. La nord de Depresiunea Bîrsei. de tipul unei formaţiuni . pe o anumită distanţă se mai întîlnesc strate de Comarnic cu faciesul lor caracteristic. Anahoplites planus etc. Acanthoplites aschiltensis. urgonieni in situ în formaţiunea cu blocuri a unităţii de Leaota—Bucegi— Piatra Mare. pe Valea Bicazului şi în bazinul superior al Moldovei. . Lytoceras raricinctum. Din ele se cunoaşte o faună cu Dufrenoya /urcată. spre sud se prelungeşte în regiunea Teliu—Dobîrlau (la sud de Depresiunea Bîrsei). Aceasta se datorează în primul rînd vecinătăţii zonei cristalino-mezozoice în curs de ridicare şi care prezenta denivelări foarte accentuate. Orbito-lina lenticularis etc.fost descris cu diferite denumiri locale (strate de Bistricioara. predominant grosier. capătă un facies preponderent pelitic fiind descris de S. inclusiv blocuri de . Din ansamblul acestor depozite. Athanasiu că strate de Babşa. este vorba.. Barremites sp. treptat Însă. dar care aparţine unităţii Leaota— Bucegi —Piatra Mare. Partea superioară a stratelor de Bistra. iar grosimea mai redusă. situaţia se datorează. unde este suportat r de stratele de Sinaia. fie acoperirii tectonice de către unitatea central-estcarpatică.

cuarţite) la care se adaugă şi calcare mezozoice. Ştefănescu a considerat că flişul de Bobu ar aparţine unei alte zone de sedimentare decît aceea a pînzei de Ceahlău încît. se individualizează că o digitaţie (v. au o răspîndire discontinuă şi formează masivele Ceahlău. din care. fie că rîu s-a depus. în Munţii Bobu. contemporan cu acumularea conglomeratelor deCea-hlău- Zăganu. încît flişul de B3bu aparţine tot pînzei de Ceahlău în cadrul căreia. Acestea sînt reprezentate în principal prin gresii şi conglomerate adesea cu aspect masiv. La sud de Munţii Ciucaş-Zăganu.. Totul arată că zona de origine a materialului terigen o constituia aria cristalino-mezozoică. în aria de sedimentare a zonei cristalino-mezozoice se depuneau conglomeratele de Bucegi. Puzosia sp. ar reprezenta o pînză distinctă. uneori. Zăganu şi Ciucaş. din punct de vedere tectonic. Din depozitele marnoase care se găsesc imediat sub conglomerate în Munţii Ciucaş-Zăganu I. Teliu-Dobîrlău se cunoaşte Leymeriella tar dejurcata. şisturi sericitocloritoase. Aici se dezvoltă un fliş grezos reprezentat preponderent prin gresii masive. Popescu sub numele de strate sau flişul de Bobu. de unde se deduce vîrsta albiană a stratelor de Ceahlău-Zăganu. se încheie cu o secvenţă de fliş curbicortical. depozitele albiene capătă un facies întrucîtva diferit de stratele de Ceahlău-Zăganu. Prezenţa secvenţei de fliş curbicortical la partea superioară a flişului de Bobu a constituit motivul pentru care M. spre baza acestora. 46).. secvenţa superioară curbicorticală reprezintă un termen superior conglomeratelor de Ccahlău-Zaganu. De aici şi denumirea de conglomerate sau strate de Ceahlău-Zăganu sub care sînt cunoscute (v.. Jana Ion menţionează Douvilleiceras mamillatum şi Puzosia maycriana. în masa conglomeratelor. indicînd Albianul. În marea albiană. Graf menţionează printre altele: Colombiceras subpeltoceratoides şi Salfeldiella guettardi. Albianul este format din depozite predominant grosiere reprezentate preponderent prin gresii şi conglomerate. în masivele Zăganu şi Ceahlău se întîlnesc unul sau două nivele de calcare organogene (de tip urgonian sau de Stramberg) considerate a fi remaniate. iar din zona. care în restul arealului pînzei de Ceahlău lipseşte. micaşisturi. De fapt. Hamites sp. din punct de vedere tectonic. caracteristice pentru Gargasian. Cretacicul superior. PI. micacee. fig. Leymeriella sp. Inoceramus concentricus. Conglomeratele şi gresiile de Ceahlău-Zăganu urmează normal peste stratele de Bistra în Ceahlău. care spre nord sînt înlocuite parţial prin conglomerate relevînd o în-dinţare cu stratele de Ceahlău-Zăganu. începutul Xeocretacicului în aria de sedimentare a pînzei de Ceahlău se face remarcat printr-o schimbare sensibilă a condiţiilor în mediul de sedimentare. în structura actuală. De la diferite nivele ale flişului de Bobu provine o faună cu Neohibolites minimus. acestea din urmă au caracter de klippe însedimentate. Acestea s-au format pe seama ridicării şi erodării zonei cristalino-mezozoice. Elementele constituente ale conglomeratelor sînt formate din şisturi cristaline (gnaise oculare. Tot Albianului aparţine şi partea superioară a flişului de Sînmartin. care au favorizat acumularea cu precădere a depozitelor de tip hemipelagic. Albianul din Munţii Bobu. fie că a fost erodat. III). în Munţii Bodoc. Depozitele albiene din pînza de Ceahlău în mare parte au fost îndepărtate de eroziune încît. şi peste flişul marnos-grezos ruginiu în masivele Ciucaş şi Zăganu unde se constată o trecere gradată între cele două entităţi litostratigrafice suprapuse. descris de Gr. Astfel. încît ar reprezenta molasa mezocreatică prcparoxismală. . gnaise granitice.

Dumitrescu) în structura actuală aflorează între linia Luţu Roşu la vest şi linia internă sau linia de Teleajen spre est. Din ele se cunoaşte o bogată faună cu Mantelliceras mantelli. Globotruncana lapparenti. Cenomanianul este constituit din depozite de fliş preponderent marnoa-se- nisipoase. iar local apar faciesuri mai grosiere cu conglomerate sau brccii (în regiunea Văii Dumbrăvioarei). pînza flişului curbi-cortical. adesea roşietice. Depozite presupuse neocretacice au mai fost separate în Munţii Baraolt. Denumirea cca mai potrivită pentru depozitele cenomaniene ar fi aceea de „strate de Teliu". Acestea sînt reprezentate printr-un fliş marnos şi marnocalcaros cenuşiu sau roşietic şi subordonat strate subţiri de gresii. au fost îndepărtate de eroziune. precum şi în partea nordică a Munţilor Baraolt. Au urmat mişcările tectonice care au dus la punerea în loc şi individualizarea pînzei de Ceahlău că atare. Depozitele vraconicne sînt reprezentate preponderent prin marnogresii cu intercalaţii de gresii micacee. aceasta marcînd încheierea fazei tectogenetice mezocretatice în unitatea central-est-carpatice. R. în cea mai mare parte. depozitele în cauză sînt atribuite Turonianului şi Coniacianului. Acestea se dezvoltă În continuitate de sedimentare peste stratele cu auc2lin? avînd aproximativ aceeaşi răspîndire. unde prezintă şi secvenţe conglomeratice. cu intercalaţii subţiri de gresii micacee slab calcaroase. Neohibolites îiltimus. în depozitele neocretacice se separă mai multe entităţi litostratigrafice care pot fi repartizate Vraconianului. după Al. Cu depozitele senonian inferioare se încheie suita de depozite care participă la alcătuirea pînzei de Ceahlău propriu-zise. Pinoglobotruncana stephani. care le atestă vîrsta că atare. Rotalipora appenninica etc. leneşi. fig. mai ales între Valea Prahovei şi Valea Ialomiţei. Graf cu numele de „strate de Valea Dobîr-lăului". pînza internă inferioară. La vest de Valea Prahovei. sînt incluse în ceea ce Gr.G. Filipescu. Pînza de Teleajen (unitatea est-internă. precum şi globotruncane.Formaţiunile neocretacice de pe aria pînzei de Ceahlău. Valea Trotuşului pe la est de . traversează Valea Bistriţei pe la Audia. Vraconianul relevă o importantă transgresiune. după I. În aria pînzei de Ceahlău Vraconianul ocupă suprafeţe foarte limitate în bazinul superior al Buzăului şi devine mai răspîndit din Valea Prahovei spre vest pînă la Valea Ialomiţei. 46). depozitele acumulate ulterior în aria pînzei de Ceahlău constituie învelişul posttectonic. Aceasta din urmă se urmăreşte de la graniţa de nord a ţării spre sud. iar local se întîlnesc secvenţe grosiere. Cenomanianului şi Turonian-Coniacianului (v. pe la Cîmpulung. Pe baza acestora. concentricus etc. gresii marnocalcare. de unde şi numele de „strate cu auceline" sub care au fost desemnate de M. În regiunea de la sud de Depresiunea Bîrsei. Băncilă. Lechites gaudini. Vîrsta vraconiană a depozitelor descrise este atestată de o bogată faună cu Mortoniceras postinflatum. Popescu a descris drept „seria de Dumbră-vioara". la care se adaugă o micro faună cu Rotalipora turanica. marne şi argile. Turonian-Coniacianului îi revine ultima entitate litostratigrafică din pînza de Ceahlău descrisă de I. după I. Pînza de Teleajen. sînt reprezentate printr-o alternanţă de conglomerate. sau flişul postparoxismal. I. Parahibolites luriiac şi din abundenţă Aucellina gryphaeoides. în care s-au găsit fragmente de amoniţi şi inocerami. s-au conservat numai în partea sudică şi mai ales din Valea Prahovei spre vest. Filipescu şi de L. Din depozitele atribuite Turonian-Coniacianului provine o faună cu Inoce-ramus labiatus. cushmani.G.

În baza suitei se distinge o secvenţă de şisturi argiloase negricioase descrise drept strate de Plăieşi. în care se găseşte un epizod conglomeratic constituind conglomeratele de Leţeşti. cînd a căpătat o subsidenţă mai activă. urmate de o alternanţă de pachete de fliş curbicortical. iar al doilea din argile cenuşii-verzui. 46). Acest fapt. Neohibolites minimus.G. Cretacicul inferior. Asociaţia faunistică amintită indică pentru flişul curbicortical vîrsta Apţian terminal — Albian mediu. cunoscut şi sub numele de „seria curbicorticală". se reflectă în procesul de sedimentare prin dezvoltarea unei suite ritmice. care poate atinge 2 500 m grosime. Băncilă drept . Aceasta s-a diferenţiat sensibil de fosa mai internă începînd din Barremian. 46). Gr. şi Cretacicul inferior în faciesul şisturilor negre din flişul extern. se întîlneşte un fliş grezos descris de I.. L. Ansamblul acesta. cu precădere spre partea superioară a suitei flişului curbicortical. Jana Ion citează Parahibolites melchioris. Litofaciesul sub care se prezintă aceste depozite evidenţiază situaţia lor de formaţiuni de tranziţie între Cretacicul inferior în faciesul stratelor de Sinaia şi al stratelor de Comarnic. În zona de curbură. . Gherman cu numele de „strate de Toroclej". ansamblul acestora fiind descris de J. a fost desemnat de I. pe de altă parte.localitatea Palanca şi se continuă pînă în regiunea Văii Prahovei. în bazinele rîurilor Bistriţa şi Trotuş.. III). relevînd că sursa de alimentare cu material terigen o constituia fie părţile ridicate ale zonei cristalino-mezozoice. Aria de sedimentare corespunzătoare pînzei de Teleajen ocupa cea de a doua fosă a mării flişului intern. situată imediat la est de fosa care a generat pînza de Ceahlău (v. secvenţele de fliş grezos au o şi mai largă dezvoltare constituind ceea ce se cunoaşte sub numele de gresia de Sita- Tătaru. prezintă o uniformitate litofacială remarcabilă în lungul Carpaţilor Orientali. Mrazec. Inoceramrts tenuis etc. pe de o parte. la diferite nivele. Hoplites dentatus. De la flişul de Toroclej. M. groase. se dezvoltă secvenţe de fliş grezos. pe verticală. P. Se apreciază că stratele de Plăieşi şi stratele de Toroclej ar aparţine Hauterivian-Apţianului timpuriu. iar din nivelele de bază.. la care se adaugă distanţa mai mare faţă de principala sursă. De la diferite nivele şi mai ales din sectorul sudic. Astfel. Flişul curbicortical. se trece la o formaţiune tipică de fliş curbicortical constituită dintr-o suită ritmică binară. Hamites sp. Băncilă drept „strate de Palanca" (v. separate prin strate subţiri de roci pelitice sau prin pachete de fliş curbicortical. planulata. Începînd din partea centrală (în sens longitudinal) spre sud. primul termen fiind reprezentat de o gresie calcaroasă cu textură curbicorticală. Cele mai vechi depozite cunoscute în pînza de Teleajen aflorează în partea central-estică a acesteia. Şi în flişul grezos de Sita-Tătaru se găsesc microconglomerate cu dezvoltare lenticulară. cu pachete de şisturi argiloase negre. menţionează o asociaţie faunistică cu Puzosia mayoriana. de alimentare cu material terigen. PI. dovadă că aria de sedimentare a pînzei de Teleajen era limitrofă aceleia care a generat pînza de Audia. Mai departe este acoperită însă reapare în bazinul Ialomiţei şi se prelungeşte pînă în Valea Dîmboviţei (v. fig. de fliş curbicortical (v. Filipescu. fig. Popescu etc. fig. Flişul grezos este reprezentat prin strate groase de gresii în pachete de zeci de metri. fie pragul dintre cele două fose ale flişului intern care temporal avea rol de cordilieră.grcsia de Cotumba". 45). Elementele conglomeratelor sînt constituite preponderent din şisturi cristaline şi subordonat din calcare jurasice.

Schimbarea începe încă din Vraconian cînd. în bazinul Trotuşului. în apropiere de localitatea Fieni. că vîrstă flişul grezos-marnos aparţine Vraconian-Coniacianului (v. unde apare într-o semifereastră tectonică şi se continuă pînă în Valea Teleajenului. Aucellina gryphaeoides etc. unde I.unde se conturează o a doua semifereastră tectonică. iar la sud de Depresiunea Bîrsei se continuă pînă în valea Teleajenului. pe zone alungite pe direcţia nord- sud. dintr-un fliş marnos cu episoade de brecii. Mantclliceras mantelli . Lechites gaudini. în curmătura Luţu Roşu de pe versantul estic al Munţilor Ceahlău. Puzosia subplanulata. Din flişul grezos din bazinul Buzăului. Alexandrescu a identificat o faună cu Stoliczkaia notha. care indică pentru flişul grezos de Sita-Tătaru apartenenţa la Albian superior — Vraconian inferior.. la Cheia. lateral se depuneau stratele cu auceline. G. Inoceramits concentricus etc. însă nu peste tot apare suita completă. Depozitele neocretacice se urmăresc la marginea vestică a pînzei de Teleajen marcînd traseul liniei tectonice Luţu Roşu dar care rămîn constant la vest de apariţiile depozitelor nccocretacice. cum se întîlnesc în văile Trotuşului şi Uzului. pînă în apropiere de Depresiunea Breţcu. La sud de Depresiunea Breţcu. fig. Parahibolites turtiae. pe Valea Negrileasa. depozitele neocretacice îmbracă facies de fliş grezos-marnos caracteristică fiind prezenţa marnelor şi a argilelor roşii. Puzosia mayoriana. ci numai în zona Teliu. Marinescu menţionează o faună cu Anisoceras armalum. În bazinul Ialomiţei. pe pîrîul Ticoş (sud de Valea Bicazului). Puzosia communis. mai departe spre sud marchează sinclinalul Pridvaria-Nebunu Sterp. Parahibolites turtiae. Băncilă a pus în evidenţă suprapunerea tectonică a stratelor de Bistra peste depozitele neocretacice (de aici şi numele de linia Luţu Roşu a urmei şariaj ului pînzei de Ceahlău). Puzosia subplanu-lata. pe lîngă unele fosile albiene considerate a proveni din material remaniat în brecii. se extinde considerabil pe Valea Teliu. Cenomanianul urmează în continuitele de sedimentare peste stratele cu auceline şi este reprezentat printr-un fliş marnos-grezos constituit din ritmuri de grezocalcare. Vraconianul include primul complex litofacial din baza suitei neocretacice care se dispune peste flişul curbicortical şi este reprezentat printr-un fliş marno-grezos constituind stratele cu auceline. Cretacicul superior. marnocalcare şi argile verzui vişinii. 46). I. În ansamblu. Astfel de apariţii se cunosc pe Valea Largu (Stînişoara). Lateral survin variaţii de facies constînd în apariţia intercalaţiilor de gresii ce pot căpăta aspect masiv. Murgeanu şi D. rezultă că flişul curbicortical în ansamblu reprezintă Apţianul superior — Vraconianul inferior. începînd din Munţii Stînişoara spre sud. unde Vraconianul se prezintă în facies grezos-curbicortical. Depozite vranconiene se mai întîlnesc în Bucovina. la Turia (nord de Depresiunea Breţcului) etc. indicînd Vraconianul. pe Valea Caşinului. depozitele neocretacice apar descontinuu şi cu extinderi variabile. unde Gr. pe Valea Bistriţei amonte de Leţeşti. Suita completă se întîlneşte pe valea Teliu de unde provine o faună cu Neohibolites ultimus. contemporan cu dezvoltarea flişului grezos- curbicortical. În procesul de sedimentare această epocă se caracterizează (că şi în aria pînzei de Ceahlău) printr-o diminuare sensibilă a aportului arenitic în favoarea materialului pelitic. că urmare a unor modificări în aria sursei de alimentare. o faună cu Aucellina gryphaeoides. Patrulius au descris. aria de aflorare a depozitelor neocretacice se lărgeşte şi se urmăreşte aproape continuu prin Valea Dobîr- lăului.

În cuprinsul acestora se poate separa cartografic Senonianul (Santonian-Măstrichtian) şi Paleogenul. Acesta este reprezentat printr-o alternanţă ritmică de gresii. Patrulius a descris o faună de echinoide printre care Conulus conicits. Sedimentarul postparoxismal. Neagu adaugă o asociaţie microfaunistică cu Globotruncana lapparenti. Senonianul are dezvoltarea mai completă în bazinul Văii Dîmboviţa şi debutează printr-un pachet de marne şi marne nisipoase. În această situaţie. Din astfel de depozite. Limita între aceste două entităţi cronostratigrafice este oarecum arbitrară (pe teren) căci nu coincide cu limita litologică care de fapt figurează pe hărţi. şisturi argiloase verzui-cenuşii sau violacee şi marne compacte. Pe un . cu intercalaţii de gresii. linapcrta. Acestea pot atinge o grosime de 40 m şi din ele D. Marinescu şi I. Turonian-Coniacianului îi revine complexul superior al suitei neocretacice. subordonat se intercalează marnocalcare sideritice. şi o microfaună cu Rotalipora appenninica semnificativă pentru Cenomanian. iar din jumătatea inferioară a suitei provin exemplare de Belemnitella hoeferi şi o microfaună cu Globotruncana arca. roşii său cenuşii. glauconitice. Acestea pot atinge grosimea de 300 m. Paleogenul se prezintă cu facies de fliş şi urmează în continuitate de sedimentare peste depozitele senoniene. lonesi a restrîns această denumire numai la depozitele cenomaniene.etc. G. lamarcki etc. L. albicioase.. formează un sinclinal care traversează Valea Dîmboviţei pe la nord de localităţile Gemenea şi Brătuleşti constituind sinclinalul Bârbuleţu. depozitele vraconiene constituind stratele cu auceline. Pînza de Teleajen s-a individualizat în Coniacian. I. fig. depozitele postconiaciene aparţin învelişului postpînză care este comun pînzelor de Ceahlău şi de Teleajen şi constituie sedimentarul postparoxis-mal. Dezvoltarea cea mai largă o au însă în zona Teliu—Valea Dobîrlăului. la care Th. roşii sau verzi- albicioase. marne cenuşii şi argile verzui-violacee. Depozitele care au luat naştere după punerea în loc şi individualizarea pînzelor de Ceahlău şi de Teleajen. este bine dezvoltat între Valea Prahovei şi Valea Dîmboviţei. ultimele fiind preponderente. care indică apartenenţa lor la Santonian-Campanian. Echinocorys vulgaris şi Micraster rosiratum. care conferă depozitelor respective vîrsta turonian-coniaciană. Asemenea depozite s-au întîlnit şi la Fieni.. cu intercalaţii subţiri de gresii. fornicata. depozitele cenomaniene de aici au fost descrise de I. Eocenul urmează în continuitate de sedimentare peste Paleocen şi este reprezentat printr-o alternanţă ritmică de gresii calcaroase. stuarti. I. G. Globoratalia acarinata etc. Stratele cu echinoizi trec pe verticală la marne compacte. mai ales de la Valea Vărbilăului spre vest. care indică Mastrichtianul. Secvenţa alcătuieşte ceea ce se cunoaşte sub numele de faciesul de Şotrile al Eocenului sau stratele de Şotrile. Paleocenul este inclus în partea superioară a stratelor de Gura Beliei fiind constituit din marne roşii care conţin o microfaună cu Globigerina triloculinoidcs. Graf citează o faună cu Inoceramus labiatus. G. împreună cu depozitele vraconiene.strate de Teliu". 46) şi se întîlnesc numai în partea sudică a subzonei flişului intern. G.. de unde şi numele de „strate cu echinoizi" sub care sînt cunoscute aceste depozite. aparţin că vîrstă intervalului Santonian-Paleogen (v. Abathomphalus mayciroc'nsis etc. de unde şi numele de strate de Valea Dobîrlăului sub care au fost descrise. arca etc. mai conţin şi o microfaună cu globotruncane. cunoscute sub numele de „marne de Gura Beliei". Eocenul în acest facies în afară de regiunea Şotrile. Băncilă sub numele de .

individualizîndu-se astfel cele două pînze ale subzonei flişului intern: pînza de Ceahlău şi pînza de Teleajen cu toate complicaţiile lor (v. reprezentînd prelungirea sinclinalului Slănic dinspre est. pe unele hărţi s-a delimitat o digitaţie denumită „de Durău". Aranjamentul tectonic al subzonei flişului intern este rezultatul mai multor faze tectonice. fig. 90). separate între ele prin poziţia mai avansată a masivului Zăganu unde se conturează capul tectonic din Culmea Cămăşii. încît în structura actuală reprezintă o sutură. mai afundată. G. respectiv flişul de Sînmartin. 48).2. avînd o poziţie mai ridicată. Rolul definitoriu l-a avut tectogeneza neocretacică. încă înainte că acesta sa se fi individualizat că unităţi tectonice. de fapt . 91). care atestă prezenţa întregului Eocen. corpulenta. Tectonica flişului intern Structogenetic. Din depozite eocene în facies de Şotrile provine o asociaţie microfau-nistică cu Globigerina ampliapertum. Mai departe. Mai departe. în regiunea Văii Bicazului şi mai spre sud în estul Munţilor Ciuc şi în nord-vestul Munţilor Bodoc se suprinde un contact tectonic între stratele de Sinaia şi stratele de Bistra. încălecarea este sugerată de suprapunerea anormală. III) Pînza de Ceahlău prezintă unele complicaţii tectonice. generînd pînza de Ceahlău. fie a stratelor de Bistra sau a acelora de Comarnic. Deformările mezocretacice au fost mai intense în partea internă a subzonei flişului intern. Depozite neocretacice ale pînzei de Teleajen apar discontinuu de sub planul de încălecare Luţu Roşu începînd din Bucovina pînă la nord de Depresiunea Breţcului. Pînza de Ceahlău. cum se consideră în unele interpretări. Aceasta a avut drept consecinţă dezlipirea de pe substrat. subzona flişului intern a fost generată de aria de expansiune central carpatică (v. Formaţiunile fosei interne. fig. Cretacicul superior de aici este continuarea directă a aceluia din partea nordică şi centrală ( v. motiv pentru care.aliniament mai sudic. Totodată s-a produs înaintarea mai rapidă a flişului din fosa internă şi încălecarea acestuia peste flişul din fosa imediat ele la est.1. respectiv sutura central-carpatică (v. începînd cu paroxismul austric şi terminînd cu mişcările eostirice şi chiar cu mişcările moldavice (v. formaţiunile constituente fiind deformate încă înainte de punerea în loc a pînzei. Globorotalia aragonensis etc. depozite eocene şi paleocene aflorează pe flancurile unei structuri sinclinale care traversează Valea Ialomiţei pe ia nord de localitatea Fieni. 48). Dovada o constituie poziţia trânsgresivă a depozitelor vraconiene care pun în evidenţă existenţa unei faze de exondare. fig. peste depozitele neocretacice din unitatea de Teleajen de la est. linia Luţu Roşu conturează scmiferestrele de la Teliu şi de la Cheia. pi. În zona axială a acestei structuri se găsesc depozite oligocene şi miocene. Astfel. 6. urma şariajului ele Ceahlău merge pe la vest de sinclinalul Pridvaria-Nebunu Sterp. fie a flişului de Bobu. acesta din urmă aparţinînd pînzei de Teleajen şi nu pînzei de Ceahlău sau digitaţiei de Bobu. fig. Primele deformări au fost provocate de încălecarea unităţii central-est-carpatice şi a unităţii Leaota-Bucegi-Piatra Mare peste flişul intern. Urma şariajului constituie linia Luţu Roşu.2. fie a stratelor de Sinaia. s-au desprins de pe substrat şi au alunecat mai de timpuriu peste formaţiunile fosei de la est. cutarea şi încălecarea flişului intern peste flişul extern. respectiv în pînza de Ceahlău.

Cel mai elocvent exemplu este oferit de caracterul retro versat al planului de încălecare central-carpatic la vest de oraşul Predeal şi planul de încălecare al digitaţiei de Bobu de asemenea retro versat. Aceasta s-a conturat odată cu încălecarea flişului intern peste flişul extern şi în acelaşi timp cu individualizarea pînzei de Ceahlău. în timp ce depozitele barremian-apţiene în facies grosier ocupă structurile sinclinale. în pînza de Ceahlău se întîlnesc frecvent cute anticlinale şi sinclinale. Că pînza de Ceahlău a suferit deformări în faze tectogenetice ulterioare aceleia care a generat-o. Cele mai multe din contactele tectonice sînt falii. unele din ele sînt reluări ulterioare punerii în loc a pînzei sau chiar sînt de vîrstă mai recentă. Principala deformare a pînzei de Ceahlău se întîlneşte la sud de Depresiunea Bîrsei. În munţii Baiului. Flişul de Bobu. o dovedeşte structura sinclinală de la extremitatea vestică (sinclinalul Bărbuleţu) care i se suprapune şi care este constituită din depozite paleogene. În partea centrală a Munţilor Stînişoara şi Ceahlău se urmăreşte sinclinalul Sabasa-Ceahlău avînd în zona axială conglomeratele de Ceahlău. Planul de încălecare a fost redresat şi chiar răsturnat. O situaţie întrucîtva similară se întîlneşte şi în Munţii Baraolt. Deformări de amploarea digitaţiilor şi cu atît mai mult de amploarea pînzelor. în primul rînd a lui M. unde apar şi vergenţe vestice. se recunoaşte o structură anticlinală majoră. Cele mai vechi depozite care acoperă . nu se întîlnesc. aparţin Senonianului timpuriu. Această structură se prelungeşte spre sud pînă în Munţii Ciuc.este un contact ezitant. În interpretări mai recente. În afară de deformările amintite. la rîndul lui este încălecat dinspre vest de depozite baremiene şi apţiene în faciesul stratelor de Comarnic-Piscu cu Brazi În felul acesta se delimitează digitaţia de Bobu. în Munţii Bobu. Ştefănescu a conturat drept „pînza de Baraolt". în cuprinsul stratelor de Sinaia. Dovada o constituie existenţa vergenţelor vestice. III). Săndulescu. încît are aspect de anticlinoriu. care încalecă peste depozitele neocretacice din sinclinalul Pridvaria-Xebunu Sterp în lungul liniei Luţu Roşu. Contacte tectonice mai frecvente şi mai complicate se întîlnesc la sud de Depresiunea Bîrsei. Pînza de Teleajen. Savu infirmă existenţa a ceea ce M. unde stratele de Sinaia apar în zonele axiale ale unor structuri anticlinale. Cele mai noi depozite. încît în structura actuală apare că un rctroşariaj (v. Contactul tectonic se stabileşte între acestea din urmă şi flişul curbicortical sau stratele de Plăieşi-Toroclej din pînza de Teleajen. cutată la rîndul ei. Urma planului de şariaj constituie linia internă sau linia tectonică Teleajen. din unitatea de Audia de la est. prinse sub planul de încălecare. În această privinţă este de remarcat faptul că nici în lungul contactelor tectonice de încălecare ale presupuselor digitaţii nu se întîlnesc depozite neocretacice anteparoxismale şi adesea nici chiar depozite albiene. Stabilind vîrsta barrc- mian-aptiană a depozitelor grosiere. adesea inverse. constituind digitaţia de Bobu. se admite în aranjamentul tectonic al pînzei de Ceahlău existenţa mai multor digitaţii (patru la număr) care sînt acceptate şi delimitate mai ales pe baza diferenţierilor litofaciale. Complicaţiile însă nu depăşesc amploarea unor structuri de cute-solzi. căci pe alocuri se recunosc relaţii normale. care se pot urmări pe distanţe apreciabile. M. Lipsa depozitelor neocretacice şi mai vechi din lungul contactelor tectonice infirmă punctul de vedere care admite mai multe digitaţii în pînza de Ceahlău. aşa cum se presupune în unele interpretări bazate mai ales pe criterii litofaciale. de exemplu. PI.

Substratul mării flişului extern. de unde rezultă că încălecarea principală a avut loc în timpul Senonianului timpuriu. spre sud. la rîndul ei. Aceste elemente arată că deplasarea tectonică a flişului intern. Dintre acestea din urmă mai importantă este structura de la marginea vestică a pînzei. Flancul vestic al acesteia este faliat şi prins sub planul de încălecare al pînzei de Ceahlău. Efectul acestora din urmă se recunoaşte în redresarea şi tendinţa de retroversare a structurilor neocretacice. În Neocretacic s-a făcut simţită intervenţia intermitentă a cordilierei cumane. a întîmpinat o puternică rezistenţă.2. III). ale căror urmări sînt evidente în sectoarele sudice. în procesul de sedimentare. şi a flişului pînzei de Teleajen. şi sinclinalul Bărbuleţu) sînt revelatoare în acest sens. Apele mării flişului s-au extins peste zona de margine instabilă a ariei continentale într-o epocă ulterioară lărgirii riftului propriu-zis. în primul rînd mişcările vechi stince burdigaliene. spre deosebire de acela al mării flişului intern. Pînza de Teleajen. constituită din depozite neocretacice. Specific pentru pînza de Teleajen este caracterul rectiliniu al urmei planului de şariaj şi poziţia redresată sau chiar retroversată a acestuia. s-a tradus prin dezvoltarea unui . este larg descoperită de eroziune în semifereastra de la Teliu. determinat de avansarea unei cute anticlinale deversate spre est. Aceasta se delimitează de la marginea Depresiunii Bîrsei spre sud. Subzona flişului extern Aria de sedimentare a flişului extern se situa la est de aria flişului intern fiind separată de aceasta din urmă prin cordilieră cumană (v. subzona flişului intern a căpătat o oarecare stabilitate. Cît despre comportamentul substratului.transgresiv urma planului de şariaj aparţin Senonianului superior. La marginea estică a pînzei de Teleajen. Este de presupus că acest obstacol îl constituia marginea continentală submersă. în general. însă asemenea situaţii sînt frecvente în subzona flişului intern. se întîlnesc şi cute-solzi şi chiar digitaţii. La redresarea şi retroversarea planului de şariaj au concurat fără îndoială şi mişcările tectonice postsenoniene. individualizîndu-se că o digitaţie a pînzei de Teleajen. însă nu a rămas inactivă şi insensibilă la mişcările postcretacice. 45). se continuă pe la est de masivul Zăganu pînă în Valea Teleajenului. PI. în primele epoci. precum şi în recutarea largă a ansamblului flişului intern. unde apare în semifereastra de la Cheia. se remarcă de asemenea un contact tectonic între termenii superiori ai flişului curbicortical şi stratele de Toroclej. mai departe. Cele două exemple (răsturnarea planului de şariaj la vest de Predeal. acesta a prezentat o pronunţată stabilitate care. 6. Pe lîngă cute normale. În ceea ce priveşte sursa de alimentare pentru aria flişului extern. era de natură continentală. cu ambele flancuri frecvent deversate spre est şi mai rar spre vest. dovada este prezenţa elementelor de şisturi verzi de tip central-dobrogean în suita depozitelor eocretacice. iar structura în ansamblu este dislocată şi împinsă peste flişul curbicortical. în primele epoci aceasta a constituit-o în principal vorlandul. evidente mai ales în partea sudică a acesteia.2. respectiv cordilieră cumană care continua sa funcţioneze că atare la începutul Senonianului. constituie sinclinalul Pridva-ria-Nebunu Sterp şi dispare înainte de a atinge Valea Doftanei (v. Se poate conchide că după diastrofismul neocretacic. este cutată şi faliată. pînă spre sfîrşitul Eocretacicului. fig. la nord de Depresiunea Breţcului. în special. şi acestea sînt doar două exemple.

şi vă avea că sursă principală de alimentare cu material terigen aria carpatică internă ridicată. 47). III). Fig. fig. pe hărţile generale se poate delimita Cretacicul inferior şi Cretacicul superior. că urmare a modificărilor paleogeografice în aria sursă a materialului terigen. la zi. FI. fig. se remarcă însemnate variaţii laterale de facies. pentru acest motiv. este delimitată de linia tectonică internă şi o altă limită tectonică la est de aceasta. fig. inclusiv flişul intern. Mai departe este acoperită de depozitele postparoxismale însă reapare în Valea Ialomiţei pe care o traversează pe la sud de localitatea Fieni. Stratigrafia Evoluţia diferită a bazinului mării flişului extern fată de acela al mării flişului intern se reflectă fidel în procesul de sedimentare. De la est spre vest se delimitează: pînza de Audia. al cărei substrat devine mult mai instabil. III).2. unităţile flişului extern aflorează între linia tectonică internă (urma planului de şariaj al pînzei de Teleajen) şi linia tectonică externă (urma şariajului de Vrancea). Evoluţia ariei flişului extern devine şi mai diferită de aceea a flişului intern începînd din Senonian. 41). Cretacicul inferior este reprezentat prin ceea ce s-a numit „facies silezian" constituit din depozite cu o factură specifică.G. Aranjamentul tectonic al flişului extern este în pînze de şariaj. pînza de solzi — M. care este reprezentat prin depozite predominant pclitice de culoare neagră. 6. Pe suprafeţe mai largi aflorează din Valea Moldovei spre nord. fig. însă include o gamă largă de roci. În Paleogen. că şi al flişului intern. Uhlig sub numele de şisturile negre. Pe această distanţă.fliş atipic preponderent argilos-aleuritic. PI. 48). Pînza de Audia. cînd aceasta din urmă se individualizează că unitate tectogenetică şi evoluează în cea mai mare parte că arie exondată supusă proceselor de denudare. Spre vest. însă individualizarea acestora s-a desăvîrşit în Miocenul timpuriu(v.2.1. Depozitele aparţinînd acestui sistem formează cea mai mare parte din pînza de Audia. Astfel. denumită linia Audia. 48). Băncilă. Cretacicul. 47). şi în partea sudică între Valea Covasnei şi Munţii Siriu (v. cu o remarcabilă uniformitate în toată aria flişului extern (fig. marea flişului carpatic se restrînge practic la aria flişului extern. Aceste diferenţieri litofaciale sînt mai mult sau mai puţin specifice pentru fiecare unitate tectonică (pînză) a flişului extern (v. 47. flişul extern diferă de cel intern în primul rînd prin faciesul particular al Eocretaci-cului. şistoase. În alcătuirea pînzei de Audia participă depozite de vîrstă cretacică şi paleogenă (v. În structura actuală. nota caracteristică fiind dată de prezenţa şi preponderenţa unor reci argiloase siltice. În această situaţie. Pînza de Audia (pînza medio-internă — I. Ultima se urmăreşte de la graniţa de nord a ţării pînă în valea Doftanei. pînza de Tarcău şi pînza de Vrancea (v. întreg ansamblul de depozite a fost desemnat încă de V. Coloana stratigrafică sintetică a flişului extern. Filipescu). de culoare neagră. adesea bituminoase. pînza de Audia se desenează pe o zonă îngustă uneori nedepăşind 200 m. partea acoperită a pînzei de Audia se continuă pe o anumită distanţă sub pînza de Teleajen (v. După predominarea unora .

M. Suita acestor depozite debutează printr-un complex constituit din argile vărgate-roşietice sau verzui-cenuşii. Filipescu. argile şi siltite. Pseudoihiirmania angulicostata. predominant marnos. cu glauconit (autigen). Filipescu et al. subordonat se întîlnesc roci silicioase (jaspuri. caracteristica acestui complex o constituie prezenţa sferosideritelor cu dezvoltare lenticulară şi în pachete ce apar la diferite nivele. Complexul sferosideritic nu aflorează în tot lungul pînzei de Audia. tuf iţe şi brecii cu elemente de granitoide. Grosimea acestui complex atinge 150 m şi din el M. cu intercalaţii subţiri de gresii calcaroase. Din aceste depozite şi mai ales din nivelele de brecii cu elemente de granitoide. la care se adaugă Parahibolites tourtie. Herbich şi apoi M. Complexul sferosideritic include o alternanţă pararitmică de gresii polimictice cu clemente de şisturi verzi. iar D. Depozitele acestui complex aflorează discontinuu în pînza de Audia ocupînd zonele axiale ale unor sinclinale. N. spongolite. minor. reprezentat prin marne verzui sau roşietice cu intercalaţii subordonate de gresii calcaroase micacee. se mai întîlnesc intercalaţii de gresii. care succede celui sferosideritic.sau altora din acestea. este predominat pelitic şi pe lîngă argile şi siltite de culoare neagră sau verzuie. Marinescu şi alţii au identificat exemplare de Neohibolites apţiensisstrombekiformis. subordonat se întîlnesc şisturi argiloase negre şi intercalaţii de brecii cu elemente de granodiorite cu feldspat roz. indicînd vîrsta cenomaniană. însă prezenţa nivelelor de gresii arcoziene cu granodiorite arată că intermitent şi pentru intervale scurte cordilieră cumană continua sa furnizeze material detritogen.G. Ana-hoplites mantelli. Este bine deschis de pildă pe şoseaua care traversează Obcina Feredăului. I. cu care se încheie suita şisturilor negre. M.G.. fig. Filipescu et. Din complexul şistos. semnificative pentru intervalul Apţian tîrziu-Albian timpuriu. Leopoldia castelanensis. Cretacicul superior se caracterizează prin predominarea depozitelor pelitice în care sînt frecvente argile şi marne de culoare roşie. Praeglobotrunca-na stephani. spongolite. însă este binc deschis pe Valea Covasnei şi pe Valea Moldovei. de culoare cenuşie-verzuie. complexul median şistos şi complexul superior al gresiilor glauconitice (v. Cheloniceras semi-nodosus etc. prezintă caractere care îl apropie de flişul tipic incluzînd cu precădere gresii silicioase dure. Elena Bratu a descris o microfaună cu Rotalipora turanica. precum şi unul sau două nivele subţiri de brecii sau gresii arcoziene cu fragmente de granodiorite cu feldspat roz (furnizate de cordilieră cumană) şi elemente de şisturi verzi. Complexul gresiilor silicioase glauconitice. Complexul şistos are cea mai largă arie de aflorare din toate complexele şisturilor negre. radiolarite).G. Globotruncana lapparenti etc. În continuitate de sedimentare se dezvoltă un al doilea complex. iar M. al. Localizarea ei este mai dificilă. 41). care poate atinge 200 m grosime. care conferă depozitelor respective vîrsta valanginian-eoapţiană. Filipescu citează Rotalipora appenninica. Complexul şistos.. pe baza cărora complexul gresiilor glauconitice este atribuit Albianului superior inclusiv Vra-conianul.G. I. lidiene. Caracterul oligomictic al componentului arenitic indică o schimbare a sursei de alimentare. au separat trei complexe care se succed pe verticală şi anume: complexul inferior sferosidentic. care atestă vîrsta . Grigorescu menţionează o microfaună cu Hedbergella infracretacea. Costidiscus recticostatus. Filipescu citează printre altele: Neohibolites minimus.G. Acanthoplites laticostatus etc. Grosimea complexului poate atinge 300 m şi din el Fr. Din astfel de depozite. calcarenite. negricioase. menţionează o faună cu Neocomites neocomiensis. Băncilă menţionează Neohibolites ulti- moides.

care sînt sincrone. N. uronensis. Cretacicul superior se prezintă înU-un facies deosebit întrucîtva de acela al stratelor de Zagon. în strate groase pînă la 4—5 m. micacee. în pînza de Audia. În cuprinsul pînzei de Audia acestea aflorează pe mai multe aliniamente marcînd mai multe cute-solzi. unde alcătuiesc gresia de Siriu. şi din Valea Covasnei spre sud pînă la Valea Siriului. eventual şi Palcocenului. care că aspect nu se deosebesc cu nimic de ceea ce în restul flişului extern alcătuieşte gresia de Tarcău. la una sau alta din unităţile învecinate (pînza de Teleajen şi pînza de Audia).G. citate din diverse puncte din gresia de Siriu sau de Prisaca-Tomnatec. Prezenţa marnelor şi a argilelor roşii. caracterizată prin predominarea arenitelor care constituie de fapt o trăsătură a unei bune părţi din subzona flişului extern. lonesi a găsit în gresia de Prisaca-Tomnatec de pe Pîrîul Senator. unde sînt numite gresia de Prisaca-Tomnatec. Din această situaţie se deduce că gresia de Prisaca-Tomnatec şi gresia de Siriu. Deosebirea constă în prezenţa flişului de tip curbicortical (caracteristica pînzei de Teleajen) . Depozitele acestui sistem. suita Cretacicului superior se încheie prin depozite argilo-silitce din care L. a fost mult disputată cei mai mulţi opi- nînd pentru încadrarea ei la pînza de Teleajen (Gr. Băncilă). Hormosina ovitlum etc. indicînd Senonianul superior. cu episoade grosiere. I. flişul de Macla se urmăreşte spre sud pînă în valea Doftanei. uneori roşietice.exponens. N. Popescu. Aceasta s-ar fi dezvoltat pe versantul intern al cordilierei cumane. leneşi et al. desemnate în lucrări mai recente drept „seria de Macla". Depozitele paleogene sînt reprezentate prin gresii polimic-tice. o asociaţie de foraminifere mari cu Nummulites gallensis. Pe alocuri. urmat de un fliş grezos cu arcoze. arată că flişul de Macla are mai multe afinităţi cu pînza de Audia. cu hieroglife proeminente. iar mai departe se regăseşte pe Valea Ialomiţei la sud de localitatea Fieni.turonian-coniaciană. Aceste depozite. afluent al Moldoviţei. în pînza de Audia an o netă poziţie transgresivă şi discordantă.distans. Apartenenţa acestor depozite. indicativă pentru Eocenul mediu.l : 200000 este consemnată că unitate tectonică aparte (pînza de Macla). N. Vîrsta lor a iscat multe discuţii controversate însă problema a fost elucidată cînd L. Întreaga suită de roci de vîrstă cenomanian-senoniană care se dezvoltă deasupra complexului gresiilor glauconitice a fost inclusă de M. N . Apare evident însă că această zonă corespunde unei îndinţări de faciesuri (între flişul curbicortical şi şisturile negre). Paleogenul. care numai rareori formează pachete de cîţiva metri grosime. Discocyclina roberti etc. Ele se întîlnesc din Valea Moldovei spre nord. nu pot fi decît efecte ale proceselor de remaniere. partschi. se remarcă printr-o schimbare pronunţată de facies. mai ales în partea nordică. citează o microfaună cu Nodellum velascoensis.perforatus. Cu caracterele litofaciale amintite. la marginea vestică a acestei unităţi. În alternanţă cu marne şi argile roşii (caracteristică a pînzei de Audia). Pe harta geologică se. dar mai ales a gresiilor arcoziene. Acestora li se suprapune un fliş şistos de culoare cenuşie închis. Gresiile alternează cu strate subţiri de argile şi marne. iar existenţa tufitelor sînt mărturii ale unei activităţi vulcanice despre care nu se ştie nimic. Filipescu în ceea ce a denumit „strate de Zagon". N. aparţin Eocenului mediu-inferior. Fragmentele şi Impresiunile de inocerami şi chiar de amoniţi. . începînd de la paralela localităţii Covasna. Prezenţa mai frecventă în suita neocretacică a nivelelor de brecii cu granodiorite cu feldspat roşu relevă o intervenţie şi mai activă a cordilierei cumane. În partea de sud a pînzei de Audia.

Apele au revenit pe aria zonei de Audia în Paleogen. denumită linia de Tarcău (v. Prin înlăturarea acestui prag. spre sfîrşitul Cretacicului. alimentarea cu material de origine carpatică a căpătat cale liberă pentru întreaga arie a flişului extern. din acest punct de vedere. caracterul lor preponderent arenitic masiv se înscrie firesc în evoluţia de ansamblu a zonei flişului în general şi a ariei flişului extern în special. cînd interveniseră modificări în aria sursă de alimentare cu material detritic. a determinat dezvoltarea unui fliş grezos-masiv în părţile interne ale ariei de Tarcău. paroxismul neocretacic. fiind reprezentat prin suita şisturilor negre. Paleogenului şi Miocenului timpuriu (v. O activizare a proceselor de denudare a subzonei flişului intern. Pînza de Tarcău. Dimpotrivă. că urmare a modificărilor intervenite în aria sursei ele alimentare reprezentată de zonele carpatice mai interne emerse. se formează depozite de molasă după care a urmat paroxismul eostiric. începe sa se individualizeze în Neocretacic. mai ales după paroxismul subhercinic. Pînza de Tarcău (unitatea medio-marginală după I. exondat în timpul Paleogenului. urma planului de şariaj a pînzei de Tarcău este acoperită de depozite posttectonice. Aceasta din urmă face mai multe intrînduri spre vest. În pînza de Tarcău. III). Astfel. În primele epoci ale evoluţiei mării flişului. l-a constituit dispariţia cordilierei cumane. avînd că prim efect formarea flişului grezos masiv (gresia de Prisaca-Tomnatec-Siriu) din pînza de Audia şi gresia de Tarcău din pînza de Tarcău. depozitele cretacice au o dezvoltare completă însă aflorează pe suprafeţe relativ restrînse (v. Aceasta Însă. Băncilă) este cca mai întinsă pînză din flişul extern şi aflorează Între linia tectonică Audia la vest şi o linie tectonică foarte sinuasă spre est. gresiile în cauză sînt mai tinere. Cretacicul inferior îmbracă acelaşi facies silezian că şi în pînza de Audia. în acelasi timp. linia de Tarcău se suprapune liniei externe. În alcătuirea pînzei de Tarcău participă depozite aparţinînd că vîrstă Cretacicului. Aceasta constituie substratul imediat al depozitelor paleogene şi aflorează de sub ele în mai multe culminaţii anticlinale. De la nord spre sud. Principalul eveniment. în zonele mai îndepărtate dinspre est luau naştere flişuri predominant pelitice-calca-roase. Cu gresia de Siriu şi Prisaca-Tomnatec se încheie suita depozitelor din pînza de Audia. fig. PI. . a determinat şi o ridicare a pînzei de Audia încît. III). PI. Din bazinul văii Buzăului spre sud-vest. care a dus la şariajul pînzei de Teleajen. Spre sfîrşitul Paleogenului (în Oligocen) începe un proces de întrerupere a comunicaţiei mării flişului cu mările deschise şi transformarea celei dintîi într-un bazin de tip euxinic în care s-au format depozite bituminoase. În procesul de sedimentare. în timp ce flişul se dezvolta că secvenţe relativ rare. între aceste intrînduri. începînd din valea Sucevei pînă în regiunea de curbură. aria de sedimentare a formaţiunilor constituente ale pînzei de Tarcău se încadra în aria flişului extern. modificările se reflectă mai ales în apariţia şi dezvoltarea unui fliş marnos-grezos în cea mai mare parte din aria de sedimentare a pînzei de Tarcău. 47). În Miocenul timpuriu. Partea acoperită tectonic a pînzei de Tarcău se întinde spre vest pe sub pînza de Audia şi a fost detectată prin foraje. Stabilirea vîrstei paleogene a gresiilor de Prisaca-Tomnatec şi de Siriu infirmă presupunerea că acestea ar constitui un „accident sedimentologic" Între flişul marnos- grezos de Macla spre interior şi stratele de Horgazu spre exterior (est). marea flişului extern se restrînsese aproximativ la aria viitoarelor pînze de Tarcău şi de Vrancea. Cretacicul. dar pînza că atare depăşeşte Valea Ialomiţei.

fig. Paleogenul are dezvoltarea completă. Desmocems ponsianum. Faciesurile proximale sînt reprezentate prin flişuri grezoase masive şi au luat naştere în vecinătatea zonei cristalino-mezozoice şi a flişului intern. Cenomanian-Coniacianului îi revine o suită de depozite care se dezvoltă în continuitate de sedimentare peste suita şisturilor negre şi care prezintă unele afinităţi cu stratele de Zagon din pînza de Audia. între Valea Bistriţei şi Valea Moldovei. iar mai spre sud o altă structură anticlinală se urmăreşte între localităţile Cîrnu şi Straja de pe Valea Bistriţei. Ele prezintă şi unele variaţii faciale. În pînza de Tarcău. Botez. iar I. Din stratele cu inocerami. care pot atinge 150 m grosime. urmate de marne şi marnocalcare cu intercalaţii subţiri de gresii calcaroase. Athanasiu şi Gh. mai apar în Valea Uzului unde structura anticlinală este complicată de o scrie de cute solzi. Vîrsta lor cenomanian-coniaciană se deduce din poziţia stratigrafică. în sensul că gresiile pot deveni predominante. şi o microfaună cu Globotnmcana lapparenti. Abathomphalus mayaroemis etc. Santonian-Măstrichtianului îi este atribuită o alternanţă ritmică de microconglomerate. G. Atanasiu încă din 1937: cercetări ulterioare au confirmat punctul său de vedere. Cele mai sudice iviri ating valea Slănicului de Buzău (v.şisturile negre se întîlnesc în regiunea localităţilor Câineşti de pe valea Suha Mare. În toate zonele de aflorare menţionate. a fost desemnat de I. marne şi marnocalcare albicioase cu fucoide. Acestea aflorează şi au fost separate că atare în structurile anticlinale în care apare suita şisturilor negre. Acestea din urmă constituie litotopul caracteristic şi predominant pentru acest ansamblu de depozite descrise iniţial de S. Cretacicul superior prezintă unele modificări faciale faţă de formaţiunile sincrone din pînza de Audia. atît de la est spre vest. Atanasiu că „strate de Hangu". ocupă suprafeţe întinse şi prezintă importante variaţii laterale de facies. III). Gh. Ansamblul acestor depozite. Stratele cu inocerami aflorează pe o suprafaţă întinsă. Este constituită din argile şi marne cenuşii sau roşietice cu nivele de tufite şi intercalaţii de gresii calcaroase. a citat Inoceramus salisburgcnsis. fig. cît şi în sens longitudinal. gresii calcaroase. fapt pus în evidentă de I. În cuprinsul acestora se pot delimita două entităţi litostratigrafice care revin Cenomanian-Coniacianului şi respectiv Santonian-Măstrichtianului (v. în raport cu distanţa faţă de principala sursă de alimentare. alcătuind anticlinalul Voineşti- Şiclău.arca. Dumitrescu. care conferă stratelor cu inocerami vîrsta senoniană (santonian-măstrichtiană). Astfel. mai ales în partea vestică a pînzei de Tarcău (Ojdula-Voineşti-Şiclău). în culminaţia de pe valea Uzului. se deosebesc faciesuri proximale (spre vest) şi faciesuri distale (spre est). Pentru această varietate a stratelor cu inocerami. gresii micacee. suita şisturilor negre nu diferă de aceea din pînza de Audia. Paleogenul. iar mai spre sud reapar în anticlinalul de la est de localitatea Ojdula. Băncilă utilizează denumirea de „strate de Horgazu" (v. În cuprinsul lor se disting: litofaciesul de Tarcău pentru . la care se adaugă I. inconsians. pe valea Bîsca la Comandău şi la marginea estică a pînzei de Tarcău în regiunea Oituz-Vrancea. din a căror erodare provenea materialul detritogen. Băncilă le-a descris sub numele de „strate de Cîrnu-Şiclău". recunoscîndu-se cele trei complexe litofaciale (sferosidcritic. PI. Cea mai sudică ivire este aceea de la est de Covasna. în Munţii Vrancea. I. Belemnitella sp. 47). 47). drept „strate de Lupchianu". şistos şi grezos-silicios glauconitic). Macovei drept „strate cu inocerami" şi ulterior de I. încă în 1912.

totul însumînd 200 m grosime. şi litofaciesul de Moldoviţa pentru Oligocen (v. în timp ce restul este atribuit Eocenului inferior şi mediu. Că faciesuri intermediare se disting litofaciesul de Tazlău pentru Paleocen şi Eocen. L. PI. denumit astfel după entitatea litostratigrafică preponderentă şi caracteristică (gresia de Tarcău). adesea glauconitice. cu intercalaţii de marne şi marnocalcare cu globigerine. cu hieroglife. denumit astfel după litotopul caracteristic (gresia de Fusaru) (v. în care predomină gresii grosiere micacee.fabianii. lonesi le-a separat că atare descriindu-le sub numele de „strate de Izvor" sau „strate de Putna" după Th. şi litofaciesul de Kliwa. iar mai spre sud între Valea Bistriţei şi Valea Buzăului. litofaciesul de Tarcău este dominat de dezvoltarea flişului grezos masiv. şi litofaciesul de Fusaru pentru Oligocen. lonesi a determinat o faună de foraminifere mari cu Nummnlites chavannesi. se caracterizează prin predominarea depozitelor pelitice şi calcaroase. În ele s-a identificat . Dezvoltat în partea de est a pînzei de Tarcău Litofaciesul de Doamna este reprezentat prin depozite predominant pelito-grezo- calcaroase în care se identifică mai multe entităţi litostratigrafice. şi argile cenuşii-verzui. — Litofaciesul de Tarcău. În partea vestică a pînzei de Tarcău. Mai departe spre sudvest. reprezentate prin calcarenite cu fragmente de calcare algale. — Litofaciesul de Doamna. formate mai departe de sursa de alimentare. cu intercalaţii subţiri de gresii calcaroase. Assilina exponem etc. denumit astfel după litotopul caracteristic (calcarul de Doamna). structurile se afundă încît gresia de Tarcău nu mai apare decît prin partea ei superioară într-o structură anticlinală alcătuind ceea ce se cunoaşte sub numele de anticlinalul sau „pintenul" de Homorîciu- Prăjani (v. Peste flişul grezos masiv de Tarcău urmează un fliş grezos argilos reprezentat printr-o alternanţă ritmică de gresii calcaroase curbicorticale în strate subţiri.Paleocen şi Eocen. urmate de marne cu globigerine. gresii masive şi marnocalcare cu intercalaţii subţiri de microconglomerate. denumire derivînd de la litotopul tipic (gresia de Kliwa).es etc. Flişul grezos de Tarcău poate atinge grosimea de 2000 m şi se întîlneşte între Valea Sucevei şi Valea Moldovei. Dezvoltat în partea de vest a pînzei de Tarcău. cu ciment calcaros. Joja. 41). fig. Băncilă sub numele de „strate de Podu Secu". Acest ansamblu predominant grezos alcătuieşte ceea ce s-a numit gresia de Tarcău sau flişul grezos masiv de Tarcău. Globigerinapraebulloid. Faciesurile distale. Depozitele paleocen-cocenc sînt dezvoltate în cele trei litofacicsuri amintite. Din ele. N. La diverse nivele apar pachete groase de argile cenuşii. gresia de Tarcău urmează peste stratele de Horgazu încît partea inferioară a acesteia revine Paleocenului. În cuprinsul acestora se disting: litofaciesul de Doamna pentru Paleocen şi Eocen. pe alocuri prezintă secvenţe grosiere pînă la microconglomeratice. micacee. Suita litofaciesului de Tarcău se încheie printr-un fliş grezos-calcaros constituit din gresii calcaroase. mai rar roşietice. în strate groase pînă la 3 m şi cu hieroglife proeminente. flişurile tipice avînd o dezvoltare sporadica. 47). Suita începe printr-un orizont de depozite cu caracter de ritmicitate. fig. L. indicînd Eocenul superior. Incluse iniţial în stratele cu inocerami peste care se dispun în continuitate de sedimentare. în grosime de 250 m. Paleocen-Eocenul. Din acestea s-au identificat Globigerinoidessubconglobatus. III). Flişul grezos-argilos a fost descris de I. în grosime de 80 m descrise drept strate de Ardeluţa. semnificativă pentru Pria-bonian.

constituie faciesul de Leşunţ. cu accidente silicioase (chaiuri). Suita depozitelor incluse în litofaciesul de Doamna se încheie cu un orizont de gresii silicioase alcătuind ceea ce I. seunesi. Athanasiu drept strate de Plopu şi care se extind în parte şi peste litofaciesul de Doamna şi chiar şi peste acela de Tarcău. Peste stratele de Izvor urmează un fliş calcaros-silicios constituit dintr-o alternanţă ritmică de depozite silicioase. Suita depozitelor din litofaciesul de Tazlău se încheie. inclusiv orizontul calcarelor de Doamna. în bază au argile roşii şi pestriţe. Athanasiu drept „strate de Bisericani" fiind echivalentul lateral al stratelor de Podu Secu. lonesi drept strate de Lupoaia. capătă o factură tipică de fliş grezos devenind o alternanţă ritmică şi monotonă de gresii calcaroase şi argile însumînd peste 1 200 m grosime. descrise ele I. Ansamblul a fost denumit de S. Descris de I. Ansamblul a fost denumit drept strate de Straja. Particularitatea acestuia constă în alternanţa unor gresii micacee de tipul gresiei de Tarcău. are o grosime în jur de numai 200 m. Peste ele se dezvoltă depozite de fliş similare stratelor de Podu Secu şi stratelor de Bisericani (alternanţă ritmică de gresii calcaroase şi argile cenuşii-verzui avînd în bază un nivel de argile roşii şi vărgate. Peste flişul de Suceviţa urmează aşa-numitul orizont al calcarelor de Doamna. foarte constant şi caracteristic. N . G. adesea roşietice. conţinînd printre altele: N ummulitcs fabianii.crassata etc. Din gresia de Lucăceşti se cunoaşte o faună de foraminifere mari. în ansamblu. inclusiv cel de Leşunţ. argile. Grigoraş drept faciesul de . Aceasta urmează peste nivelul cu globigerine al stratelor de Bisericani. printr-o întrepătrundere între gresia de Lucăceşti şi stratele de Ardeluţa descrisă de L. În continuitate de sedimentare peste stratele de Straja se dezvoltă un fliş grezos constituit dintr-o alternanţă ritmică de argile şi gresii calcaroase. iar sporadic se dezvoltă gresii silicioase.chavannesi etc.Discocyclina cf. acesta din urmă pierzîndu-şi individualitatea. Paleocen-Eocenui în acest facies a fost descris de N. indicînd vîrsta paleocenă. G. calcare cu silicolite. depozitele Eocenului inferior-mediu din partea estică a pînzei de Tarcău se deosebesc întrucîtva de cele din litofaci-esul de Doamna. iar spre partea superioară se întîlnesc marne cu globigerine. Dumitrescu.pseudobiilloides. în timp ce dintr-un nivel gros de la partea superioară se cunosc foraminifere mari printre care Asterocvelina taramelli şi A. Calcarelor de Doamna le urmează o secvenţă de fliş grezos-argilos reprezentat printr-o alternanţă ritmică de gresii calcaroase şi argile cenuşii-verzui. În regiunea Văii Buzăului. la care se adaugă o microfaună cu Globigerina trilo-culinoides. Paleocen-Eocenui în acest facies se remarcă prin caracterul său intermediar între cele două lito-faciesuri extreme ale Paleocen-Eocenului (de Tarcău şi de Doamna). care îi conferă vîrsta priaboniană. în opinia lui I. Este reprezentat prin calcare micritice în strate subţiri. din nivelele inferioare provine o microfaună ce indică vîrsta paleocenă. Ansamblul acestora este descris drept „strate de Suceviţa". Globorotalia angulata. atribuite Luteţianului. stellata indicînd Eocenul inferior. Athanasiu. gresii silicioase glauconitice. Aceasta înseamnă că limita Paleocen/Eocen se găseşte în cuprinsul stratelor de Suceviţa spre partea superioară a acestora. — Litofaciesul de Tazlău. La sud de Valea Trotuşului. Aceste depozite alcătuiesc stratele de Tazlău şi aparţin că vîrstă Paleocen-Eocenului mediu. litofaciesul de Tazlău şi litofaciesul de Doamna. iar la partea superioară marne cu globigerine). cu gresii calcaroase şi marne care substituie litofaciesul de Doamna. Acestea. Popescu-Voiteşti a denumit gresia de Lucăceşti.

stratele de Găineşti reprezintă ultimul termen litostratigrafic al litofaciesului de Fusaru care s-a conservat. — strate de Vineţişu. Prezenţa la vest de Valea Teleajenului a unor blocuri dezrădăcinate. În cuprinsul lui. La marginea internă a pînzei de Tarcău. în imediata vecinătate cu pînza de Audia. Termenul pelitic are un caracter slab bituminos. III. caracteristica fiind dată de prezenţa argilelor vărgate. constituită din roci pelitice bituminoase cu intercalaţii de menilite şi marnocalcare alcătuind disodilele inferioare. — Litofaciesul de Fusaru. Din regiunea Văii Buzăului spre sud-vest şi în continuare în anticlinalul Homorîciu. Acesta se întîlneşte în partea de vest a pînzei de Tarcău şi constituie un fliş grezos masiv elementul arenitic predominant fiind reprezentat prin aşa-numita gresie de Fusaru. reprezentată printr-o gresie calcaroasă micacee. litofaciesul de Colţi se urmăreşte. alcătuite din argile vărgate şi brecii arcozicne cu granodiorite. — formaţiunea gresiei de Fusaru avînd cea mai mare dezvoltare (500 — 600 m). fig. fig. 47): — marne bituminoase cu lentile de menilite şi gresii micacee . Aceasta se pare că are o extindere direcţională mai largă şi se caracterizează prin apariţia unor nivele de brecii spre partea superioară a suitei oligocene. în care se intercalează strate subţiri de calcare constituind calcarul de Jaslo inferior. separate prin intercalaţii subţiri argiloase verzui-cenuşii. Materialul remaniat aminteşte Eocenul în facies de Şotrile din flişul intern. gresia de Fusaru scade în frecvenţă. PI. În partea inferioară se intercalează strate subţiri de calcare adesea cu laminaţie paralelă constituind calcarele de laslo superioare . Acestea sînt urmate de stratele de Pucioasa în grosime de peste 1000 m. Acestea sînt similare stratelor de Vineţişu. Oligocenul.Pătruţ a delimitat o formaţiune inferioară. 47).Colţi. în bazinul Teleajenului. Succesiunea se continuă cu un episod de fliş alcătuind stratele de Izvoarele. . sînt reprezentate printr-o formaţiune tipică de fliş grezo-calca-ros curbicortical. în zona axială a unei structuri anticlinale alcătuind aşa-numitul „pinten de Văleni" dispus la sud şi paralel cu pintenul de Homorîciu şi separat de acesta din urmă prin sinclinalul Drajna (v. în strate groase. Aceasta este oarecum convenţională dat fiind că depozitele atribuite Oligocenului nu conţin o faună semnificativă care sa ateste vîrsta lor că atare (v.Joja în valea Suim drept strate de Găineşti. Mai departe spre sud-vest. în schimb sînt mai abundente roci pelitice bituminoase (strate de Pucioasa). care includ şi intercalaţii de cinerite. în care se găsesc cîteva nivele de gresii de tip Fusaru. În suita litofaciesului de Fusaru începînd dinspre bază se pot stabili următoarele entităţi litofaciale (v. Oligocenul sub acest aspect constituie litofaciesul de Pucioasa. Depozitele de această vîrstă se prezintă sub cele trei lito-faciesuri principale amintite (de Fusaru. prin partea sa superioară. Astfel. de Kliwa şi de Moldoviţa). fig. 41). Suita se încheie prin şisturi disodilice urmate de menilite constituind disodilele şi menilitele superioare (v. slab bituminoase. se trece de la flişul grezos de tip Fusaru. Gr. — argile pseudodisodilice. constituite din şisturi argiloase bituminoase. Limita Eocen/Oligocen se consideră a fi între gresia de Lucăceşti şi primele depozite bituminoase. I. Popescu a descris sub numele de faciesul de Sion o varietate grosieră a Oligocenului.). În partea centrală şi nordică a ariei de dezvoltare a pînzei de Tarcău. Are o grosime ce poate depăşi 300 m. desemnate de Th. la un fliş grezo-argilos bituminos.

sugerează că sursa care a furnizat materialul alohton este flişul intern. care includ şi intercalaţii subţiri de gresii silicioase. denumită „strate de Podu Morii". se încheie printr-o formaţiune de fliş grezos-calcaros similare stratelor de Găineşti respectiv stratelor de Vineţişu. Rămîne neclarificată problema corespondentului stratelor de Vineţişu din litofaciesul de Fusaru şi de Moldoviţa în litofaciesul de Kliwa. opiniile sînt divergente. În regiunile sudice. Lebenshon. acesta se diferenţiază mai ales la nivelul gresiei de Fusaru şi respectiv al gresiei de Kliwa. care amorsează şi problema limitei Oligocen-Miocen. Martini şi C. incluzînd şi intercalaţii subţiri de gresii silicioase de tip Kliwa. se dispun peste gresia de Lucăceşti şi sînt reprezentate prin marne. dar mai ales unitatea de Audia. dispuse peste menilitele inferioare. Acestea sînt înlocuite printr-o alternanţă de pachete de gresii de tip Fusaru cu gresii silicioase de tip Kliwa. că şi pentru M. incluzînd şi strate subţiri de menilite. Cît despre vîrsta stratelor de Vineţişu. lonesi et al. Gresia de Kliwa poate constitui o formaţiune unitară. argile şistoase şi menilite.. separate printr-o secvenţă tipică de fliş. Şi în litofaciesul de Moldoviţa se întîlnesc calcare de Jaslo. partea inferioară a stratelor de Vinecişu ar aparţine Oligocenului terminal. — Litofaciesul de Moldoviţa. — disodilele şi menilitele superioare. Se încadrează în acest litofacies Oligocenul care se întîlneşte în partea estică a pînzei de Tarcău şi se caracterizează prin dezvoltarea largă a depozitelor bituminoase cu secvenţe de gresii silicioase (de Kliwa). pe baza conţinutului în nannoplancton. fig. cum se întîlneşte în partea nordică şi centrală a pînzei de Tarcău. iar partea superioară ar reveni Miocenului inferior. — gresia de Kliwa. în strate groase. elementul caracteristic care dă şi denumirea ansamblului litofacial. Suita litofaciesului de Moldoviţa. Uneori nivelul superior de gresie este nisipos-bituminos. — Litofaciesul de Kliwa. stratele de Vineţişu ar aparţine Miocenului inferior. se întîlnesc două nivele de gresie de Kliwa în grosime de cîteva sute de metri fiecare. ajungînd la cîteva sute de metri grosime. — marne bituminoase. Limita Oligocen-Miocen s-ar găsi în cuprinsul stratelor de Vineţişu. Acestea încheie suita litofaciesului de Kliwa în sectoarele sudice ale pînzei de Tarcău. albă. în strate de cîţiva metri. au făcut cunoscută o asociaţie de nanno- plancton cu Spherolitus cyperoensis. separate de obicei prin şisturi disodilice. este o gresie eminamente silicioasă. Acestea includ şi intercalaţii de cinerite. La partea inferioară a gresiei de Kliwa se întîlnesc şi intercalaţii de Calcare de Jaslo superioare. însă. 47) şi anume: — menilitele inferioare avînd 20 — 30 m grosime. opinie ce pare mai riguros . Descris de L. cu o grosime de 200 m. Ştefănescu et al. leneşi et al. — şisturile disodilice inferioare. în bazinul rîului cu acelaşi nume. cînd poartă numele de gresia de Buştenari. În sectorul sudic. Pentru E. peste stratele de Vineţişu urmează disodilele şi menilitele superioare. Pentru L. Din nivelele inferioare ale acestei formaţiuni L. considerată indicativă pentru Oligocenul terminal.Ionesi că facies de tranziţie între litofaciesul de Fusaru şi litofaciesul de Kliwa. precum şi strate subţiri de calcare cu laminaţie paralelă sau calcare albicioase-negricioase cu nodule silicioase constituind calcarele de Jaslo. respectiv în cuprinsul formaţiunii de Fusaru. iar limita Oligocen-Miocen s-ar găsi în cuprinsul stratelor de Pucioasa. În suita acestuia s-au separat mai multe entităţi litostratigrafice (v.

Pînza de Vrancea. pe de o parte. Acvitanian—Burdigalianului. Grigoraş (v. Tot ariei de sedimentare a pînzei de Vrancea aparţin formaţiunile din klippele de rabotaj din faţa pînzei de Tarcău. PI. Mai departe apar în fruntea pînzei de Tarcău în zona localităţii Lopătari de pe Slănicul de Buzău. Miogypsina gunteri. respectiv gipsurile inferioare. unde strate de Vineţişu că atare nu se cunosc. încît la zi se conturează că semiferestre tectonice. Mrazec a denumit strate de Cornu. Globigerinoides primordius etc. I. la nord de Cîmpina. În mare parte aceasta este acoperită de pînza de Tarcău de sub care a fost descoperită de eroziune. gresii glauconitice şi conglomerate cu Pecten hoer-nensis. în care abundă Globi gerinoides trilobus tri-lobus. Pecten arcuatus. unitatea cutelor marginale — M. unitatea submarginală — Th. este mai practic şi în orice caz mai comod. fig. În asemenea situaţie. Dumitrescu. 47). între disodilele şi menilitele superioare. P. Globigerina bulloides etc. sa se ia în consideraţie alternativa devenită oarecum clasică.argumentată. Miocenul. în pînza de Tarcău. pe acelaşi criteriu (asociaţia de nannoplancton). Pentru partea estică a pînzei de Tarcău şi pentru pînza de Vrancea. Pe baza conţinutului paleontologic menţionat se apreciază că stratele de Cornu revin Acvitanianului şi Burdigalianului inferior (v. În continuare se dezvoltă un orizont marnccalcaros cu globigerine. Joja. convenţional. semifereastra Oituz (între văile Trotuşului şi Caşinului) conturată de I. leneşi. Băncilă. urmat de şisturi bituminoase şi gresii glauconitice cu Operculina complanata. III). Nedelcu şi Constanţa Corobea menţionează o microfaună cu Cribrononion dollfusi. Dumitrescu). pe de altă parte. Joja. Aria de acumulare a formaţiunilor ce constituie pînza de Vrancea se situa la exteriorul ariei de Tarcău cu care de fapt a avut o evoluţie cua-sicomună. cu care de fapt se încheie ciclul paleogen. începînd cu Burdigalianul superior. Atanasiu. cel puţin deocamdată. de a se trasa limita. aparţin învelişului postpînză. semifereastra Bistriţei (Între văile Cracăului şi Tazlăului Sărat) sesizată de I. din care I. Atanasiu şi I.M. Ele includ depozite foarte variate care se dispun peste disodilele şi menilitele superioare ale Oligocenului în litofaciesul de Pucioasa. Operculina complanata etc. şi stratele de Gura Şoimului. Săndulescu) este pînza cea mai externă (estică) dintre unităţile flişului. semifereastra Vrancea (între văile Putna şi Neruja) conturată de I. Pînza de Vrancea mai apare în fereastra de la Dumesnic (între cursurile superioare ale rîurilor Neamţ şi Cracau) pusă în evidenţă de I. Suita debutează printr-un complex gipsifer constituind gipsurile inferioare. Cu stratele de Cornu se încheie suita stratigrafică din pînza de Tarcău. unitatea marginală — I. Stratele de Cornu aflorează pe Valea Prahovei. de pe valea Suceviţei. (unitatea externă — I. Globigerina ampliapertura. Diferenţierile care se reflectă în procesul de sedimentare se datorează în primul rînd vecinătăţii . Atanasiu şi I. De la nord spre sud se delimitează: semifereastra Putnei (pe Valea Sucevei) delimitată de Th. Acestea s-au conservat numai în sectorul sudic în Sinclinalele Slănic şi Drajna. şi se continuă spre est pe flancurile sinclinalelor Slănic şi Drajna. i se repartizează ceea ce L. Preda menţionează Pecten hoernensis. dintre Tazlăul Sărat şi Moineşti şi din Culmea Berzunţ. iar de la Schiuleşti D. Băncilă. Dumitrescu şi N. Restul depozitelor miocene din această unitate. pseudo-beudauti etc. problema limitei Oligocen/Miocen devine şi mai dificilă. semifereastra Humor (pe valea Moldovei) evidenţiată ele L. Urmează şisturi argiloase în alternanţă cu nisipuri. Depozitele miocene din pînza de Tarcău aparţin Acvita-nianului şi Burdigalianului inferior.

în unele sectoare începînd chiar din Eocretacic. Ansamblul a fost descris de I. revenindu-le aceeaşi vîrstă (Santonian—Măstrichtian). Acestora le succede o suită similară stratelor cu inocerami sincrone şi cu stratele de Lepşa. ştiut fiind că zona de curbură s-a comportat că o arie labilă pînă în timpurile actuale. L. I. este constituită din calcare cu silexite şi calcarenite cu intercalaţii de marne roşii. .imediate a ariei de Vrancea cu unităţile de vorland. Acestea din urmă au constituit. Din partea mijlocie a acestora. În semifereastra Bistriţei. Această influenţă se accentuează în Neocretacic şi Eocen şi devine aproape exclusivă în Oligocen. unde deosebirile litofaciale faţă de restul flişului extern sînt mai evidente. fig. în unele etape. L. Ansamblul acestora constituie stratele de Tisaru inferioare. Th. Stratele de Sărata apar într-o structură anticlinală între Horaiţa şi Doamna. A doua entitate litologică. suprapusă stratelor de Tisaru. 47). În semifereastra Bistriţei. În celelalte semiferestre. suita şisturilor negre prezintă o mai largă dezvoltare a depozitelor pelitice în care sînt frecvente calcarele. au identificat o bogată faună amonitică cu Leymeriella tardefurcata. 41). Pentru a releva aceste deosebiri. În semifereastra Vrancea. Cretacicul superior. sursa de alimentare exclusivă cu material terigen. fig. Aceasta ar putea fi pusă pe seama unei instabilităţi mai accentuate a zonelor respective. alcătuind anticlinalul Coza. regulam. indicativă pentru Albian. Băncilă sub numele de strate de Sărata. Paleogenului şi Miocenului inferior prezentînd mari asemănări cu depozitele sincrone din pînza de Tarcău (v. Joja et al. Acestea au fost denumite de I. În semifereastra Vrancea. din ele provin exemplare de Inoceramus salisburgensis. Dumitrescu le-a descris sub numele de strate de Streiu corespunzînd aceluiaşi interval Valanginian—Albian că şi suita şisturilor negre din restul flişului extern (v. Depozitele eocretacice de aici se diferenţiază de acelea din unităţile mai vestice ale flişului extern avînd un mai pronunţat caracter de fliş. depozitele eoocretacice sînt dezvoltate în faciesul şisturilor negre însă prezintă unele deosebiri încît au fost descrise sub denumiri locale. Depozitele neocretacice aflorează în cele două semiferestre însoţind depozitele eocretacice. pe Pîrîul Sărata. revenind Cenomanian—Coniacianului (v. revili. urmate de o succesiune ritmică de marnocalcare şi gresii calcaroase cu Inoceramus labiatus. Influenţa vecinătăţii vorlandului se resimte chiar din Eocretacic prin prezenţa elementelor de şisturi verzi în materialul sedimentat.. La alcătuirea pînzei de Vrancea participă depozite aparţinînd Cretacicului. suita şisturilor negre aflorează într-o structură anticlinală din partea centrală a acesteia. În general. 41). corelabile cu stratele de Cîrnu—Şiclău din pînza de Tarcău. Cretacicul inferior. O altă deosebire faţă de aria de Tarcău o constituie dezvoltarea sporadică a formaţiunilor de fliş. Dumitrescu strate de Lepşa şi sînt corelabile cu stratele cu inocerami. peste şisturile negre se recunosc stratele de Cîrnu— Şiclău constituite din argile vărgate cu tufite. Dou-villeiceras sp. se distinge o primă entitate litostrati-grafică reprezentată prin argile vărgate şi negricioase cu intercalaţii de gresii glauconitice urmate de marne gălbui şi roşii cu intercalaţii de radiolarite şi conglomerate. Se remarcă o reducere a gresiilor silicioase glauconitice care sînt substituite prin calcare cu accidente silicioase şi microconglomerate calcaroase. Cretacicul inferior nu este cunoscut. fig.

Peste stratele de Caşin urmează depozite care amintesc stratele de Straja. În semiferestrele Humor şi Putna. Oligocenul este dezvoltat după litofaciesul de Kliwa şi au fost recunoscuţi toţi termenii acestuia. Primele trei entităţi (menilitele inferioare. . Acestea din urmă suportă calcarele de Doamna cu care se încheie suita Paleocen—Eocenului mediu. pseudobulloides care le conferă vîrsta pa-leocenă. spre est se trece la depozite predominant argiloase. respectiv stratele de Caşin. asociate cu gresii silicioase. în general. Numai în zona de curbură. cu intercalaţii de calcare. Olteanu drept strate de Jgheabul Mare. Acelaşi lucru se întîmplă în semifereastra Putna. Eocenul superior este similar aceluia din pînza de Tarcău. În continuitate de sedimentare peste stratele de Piatra Uscată urmează depozite de fliş reprezentate printr-o alternanţă ritmică de gresii calcaroase. curbicorticale şi argile verzi. Din stratele de Caşin. şi care amintesc stratele de Izvor. în grosime de 600 m. însă aici I. fiind reprezentat prin strate de Bisericani şi gresia de Lucăceşti. Eocenul superior. calcarenite cu accidente silicioase şi conglomerate. Paleocen—Eocenul. Oligocenul. Totodată are loc o reducere a gresiei de Kliwa. În continuitate de sedimentare se dezvoltă calcare şi argile verzui. În acestea se găsesc şi două nivele de conglomerate (de Piatra Streiului — inferior. în pînza de Vrancea se remarcă dezvoltarea unor conglomerate cu clemente formate din şisturi verzi. include stratele de Bisericani urmate de gresia de Lucăceşti. Ansamblul acestora a fost desemnat drept strate de Greşu. gresia de Kliwa este substituită aproape total de conglomerate dînd conglomeratele de Petricica din care este formată parte din masivul cu acelaşi nume de la Piatra Neamţ. şi de Piatra Cornii — superior). În semifereastra Vrancea. Acesta se întîlneşte cu dezvoltarea completă în toate se-miferestreîe îmbrăcînd. Paleocen—Eocenul îmbracă acelaşi facies că şi În pînza de Tarcău distingîndu-se aceleaşi entităţi lito-stratigrafice. Grigoraş menţionează o microfaună cu Globigerina triloculinoides şi G. alcătuind stratele de Bucieş. începînd de la nivelul disodilelor inferioare. în semifereastra Vrancea. cu excepţia orizonturilor menilitelor inferioare şi al marnelor bituminoase. N. similare stratelor de Straja şi respectiv flişului de Piatra Uscată. similare stratelor de Greşu şi respectiv stratelor de Suceviţa. În pînza de Vrancea. Paleogenul. respectiv litofaciesul de Doamna pentru Paleocen—Eocen şi litofaciesul de Kliwa pentru Oligocen. Urmează calcarele de Doamna. Conglomeratele au o dezvoltare lenticulară putînd înlocui. faciesurile distale din pînza de Tarcău. în semifereastra Vrancea şi mai puţin în semifereastra Bistriţei se remarcă modificări mai pregnante. descrise drept strate de Runcu. desemnat drept strate de Caşin. Paleocen—Eocenul nu diferă esenţial de acela din Vrancea. Peste acestea din urmă se dispune o suită de gresii calcaroase masive. În semifereastra Bistriţei de pildă. Paleocenul debutează printr-un complex de marne şi marnocalcare bituminoase. spre deosebire de pînza de Tarcău. parţial sau total. În semifereastra Bistriţei. descrise de C. depozitele litofaciesului de Kliwa. disodilele inferioare) se întîlnesc în toate semiferestrele. Suita începe prin depozite de fliş cu Globigerina triloculinoides. marnele bituminoase. Dumitrescu le-a descris drept „strate tisaroide" în partea de vest şi strate sau flişul de Piatra Uscată la est.

Suita Oligocenului din pînza de Vrancea se încheie cu orizontul disodilelor superioare. cinerite. în semifereastra Bistriţei fusese descris de C. Paucă. începe în interpretarea clasică. La partea superioară a suitei se întîlnesc menilite şi disodile. Acelaşi complex. Slănic şi Drajna. Helveţianul este contestat că etaj cronostrati-grafic. conţinutul acestuia ar reveni. indicativă pentru Miocenul inferior. Acvitanian—Burdigalianul inf. Badenianul urmează peste gipsurile superioare şi include depozite variate. bituminos. procesul de sedimentare s-a reluat şi a durat pînă la sfîrşitul acestei epoci. separate între ele prin anticlinalul Homorîciu. Grigorescu şi T. Brustur au descris Palaeorhynchus humorensis etc. Dumitrescu drept strate de Goru—Mişîna. Atît peste conglomeratele de Brebu. în grosime de 100 m. tufite şi gipsuri. Din ele se cunoaşte o asociaţie microfaunistică cu Globigerinoides trilobus. sau Burdigalian în accepţiunea curentă. a fost descris de I. După individualizarea unităţilor tectonice ale flişului extern în Eomiocen. Suita stratigrafică începe printr-un orizont cu conglomerate cunoscute sub numele de conglomerate de Brebu. care a fost recunoscut în toate semiferestrele cu excepţia semiferestrei Putna. iar D. calcare bituminoase şi conglomerate. printr-un complex marnos-argilos. cît şi peste stratele de Valea Le-orzii. Formaţiunile acumulate sînt în facies de molasă. desemnată de Gr. Globoquadrina dehiscens etc. Cu aceasta din urmă se încheie suita sedimentară a pînzei de Vrancea. pe motiv că nu are un stratotip bine definit. precum şi din şisturile disodilice din orizontul gresiei de Kliwa din semifereastra Humorului. Popescu a delimitat patru entităţi litostratigrafice ce se succed pe verticală: . ultimele aparţinînd Badenianului. Că vîrstă. din semifereastra Oituz. urmează un complex marnos-argilos cu gipsuri şi tufuri. Burdigalianului şi parţial Badenianului. unde formează umplutura a două sinclinale. cu intercalaţii de calcare. sau printr-o formaţiune constituită din marne şi argile verzui sau roşietice. În continuitate de sedimentare se dezvoltă o formaţiune argiloasă cu aspect de brecie şi cu lentile de gips alcătuind formaţiunea cu sare inferioară. în cea mai mare parte. menţionează o faună de peşti fosili cu Ciupea crenata şi Gobiits elongatus. Stoica drept strate de Gura Şoimului. În opinii mai recente. întregul ansamblu. unde are dezvoltarea cea mai completă. În pînza de Vrancea Miocenul se cunoaşte în semifereastra Bistriţei şi semifereastra Oituz şi este reprezentat prin depozite atribuite Acvitanianului şi Burdigalianului inferior. Din ele provine o microfaună cu Globigerina ciperoensis şi Globorotalia siakensis. Miocenul. sedimentarul postparoxismal este atribuit intervalului Burdigalian tîrziu—Pliocen. Acestea se întîlnesc numai în partea sudică. a urmat paroxismul eostiric după care s-a format sedimentarul postparoxismal. Burdigalianului se atribuie depozitele cuprinse între stratele de Cornu şi tufurile cu globigerine. descris a-desea drept „gipsurile superioare". Cu acestea se încheie suita burdigaliană. Din orizontul marnelor bituminoase şi din disodilele inferioare din semifereastra Bistriţei. a cărei grosime atinge 300—400 m. adesea substituite prin conglomerate. în care Gr. scmnificativă pentru Burdigalian—„Hel-veţian" în sens clasic. Popescu şi I. comun celor trei pînze ale subzonei flişului extern. M. Motăş drept strate de Valea Leorzii. cu intercalaţii de marnocalcare. Sedimentarul postparoxismal.

III). în acest orizont I. cînd flişul extern s-a desprins de pe substrat şi a înaintat acoperind marginea internă a zonei de molasă. — marnele cu Spiratella. Şariajul principal a avut loc în faza eostirică intraburdigaliană. au 150 m grosime şi mai includ intercalaţii subţiri de gresii. şi prin nisipuri şi argile considerate a reprezenta Ponţianul şi Dacianul. . Învelişul posttectonic a suferit deformări la rîndul lui în timpul mişcărilor moldavice. În timpul procesului de încălecare. individualizîndu-se astfel cele trei pînze (de Audia. PI. nisipuri şi mai rar tufite. Acestea au o poziţie oblică faţă de structurile flişului din Valea Doftanei spre vest suprapunîndu-se şi unor structuri ale flişului intern (v. lorgulescu a descris o microfaună cu Orbulina suturalis. Popescu-Voiteşti şi O. Slănic şi Drajna. eventual Eomiocenului. sînt tufuri şi tufite cu intercalaţii de marne. cînd flişul intern a fost împins peste flişul extern. Th. Turritella subangulata. prezintă anumite particularităţi tectonice (fig. în masa argiloasă se dezvoltă lentile de gipsuri şi sare. include. întreaga formaţiune are 500 m şi conţine o faună cu Chlamys elegans. Cele mai noi depozite încălecate aparţin Oligocenului. în grosime de 500 m. de Tarcău. Tectonica flişului extern Aranjamentul tectonic al subzonei flişului extern este efectul însumat al mai multor tectogeneze. din care Th. ca ultim orizont al Badenianului. în general. — şisturile cu radiolari. nisipuri. însă rolul definitoriu revine paroxismului eostiric. că prim termen al suitei badeniene . 6. Deformările au constat în cutarea depozitelor cretacice din partea internă a subzonei flişului extern şi exondarea acesteia. Pînza de Audia încalecă după o fractură care a luat naştere încă din timpul diastrofismului neocretacic. de Vrancea). — formaţiunea cu sare sau brecia sării. lorgulescu menţionează o asociaţie microfaunistică cu Globigerinoides trilobus şi Orbulina umversa. de tipul disodilelor. Venus dujardini etc. Odată cu deplasarea în ansamblu a flişului extern a avut loc şi încălecarea diferitelor subzone de facies din cadrul flişului extern. formaţiunile pînzei de Audia au fost intens cutate şi faliate dînd o structură tipică imbricată de cute-solzi (v. din ele.2. dispusă peste tufurile cu glo-bigerine şi constituită dintr-o masă argiloasă-marnoasâ în care sînt incluse blocuri de vîrstă şi origine diferită. Depozitele pliocene ocupă suprafeţe restrînse în sinclinalul Drajna. — tufuri şi marne cu globigerine. Ostrea digitalina.2. Primele deformări ale flişului extern s-au produs în urma mişcărilor subhercinice. Pe lîngă exemplare de Spiratella.2. Lucina ornată. cu o grosime de cîteva zeci de metri. la rîndul lor. Influenţa acestora este clară din Valea Buzăului spre SSV. 48). Pliocenul încheie suita depozitelor învelişului posttectonic şi este reprezentat prin gresii şi marne cu Congeria novorossica aparţinînd Meoţia-nului. marne şi argile cu intercalaţii de gre-zocalcare oolitice şi tufuri dacitice. Acestea. Protescu au identificat o faună cu Corbula gibba. Se apreciază că Sarmaţianul este reprezentat numai prin Volhinian şi Basarabian. reprezentate prin şisturi argiloase. bituminoase. Arca diluvii. Sarmaţianul are o răspîndire mai restrînsă şi prezintă caracter transgresiv. Elphidium lamînatum etc . unde formaţiunile învelişului posttectonic sînt implicate în structura celor două sinclinale. iar cele mai vechi depozite care acoperă urma planului de şariaj aparţin Burdigalianului superior.

de la Valea Moldovei spre nord. Aceste digitaţii se încalecă după o falie denumită falia Feredăului. se întîlnesc foarte frecvent. Atanasiu. Cute-solzi de mai mică amploare sînt foarte frecvente în cuprinsul pînzei de Audia. în pînza de Tarcău. Chiar dacă aceste ultime deformări nu au amploarea ce li se acordă. PI. Băncilă şi I. Pînza de Tarcău este rezultatul aceleiaşi faze eostirice. fig. În afară de deformările tectonice majore menţionate.fig. L. a conturat o „pînză de Tazlău". Aceasta la rîndul ei este cutată şi se caracterizează prin predominarea cutelor largi. verticale sau deversate. La rîndul ei. aceasta din urmă se continuă de la graniţă pînă în zona de curbură. un foraj amplasat pe anticlinalul Ojdula. Cutele digitaţiei de Tazlău sînt mai strînse. pare sa aibă loc o atenuare a deformărilor. Pînza de Audia în ansamblu a suferit şi influenţa cutărilor ulterioare punerii ei în loc. Astfel. sesizînd raporturile tectonice dintre litofaciesui de Tarcău şi litofaciesul de Tazlău. se întîlnesc şi alte contacte tectonice. relaţii tectonice între diverse volume de strate. constituind adevărate digitaţii. mai ales de la Valea Moldovei spre nord şi de la Valea Covasnei spre sud. lonesi distinge o digitaţie inferioară în care predomină gresia de Prisaca-Tomnatec şi o digitaţie superioară în care sînt preponderente şisturile negre. dovedită prin foraje.). digitaţia de Putna-Leşunţ etc. Primul se continuă spre vest pînă în bazinul Dîmboviţei traversînd Valea Ialomiţei pe la nord de . mergînd de la simple falii pînă la încălecări de anumită amploare. I. Aceasta se recunoaşte mai ales în redresarea şi chiar răsturnarea planului de şariaj. Cert este că pînza de Tarcău se mai poate urmări doar prin cele două structuri anticlinale: Homorîciu şi Vălenii de Munte. De la Valea Buzăului spre sud-vest. Aceasta poate fi considerată o digitaţie a pînzei de Audia şi ar constitui digitaţia de Macia. iar în fruntea pînzei au fost rabotate formaţiuni ale pînzei de Vrancea (v. individualizarea ei fiind sensibil sincronă cu formarea pînzei de Audia. în unele interpretări acordîndu-i-se rang de pînză. Unora dintre acestea. relevînd o imbricare mai accentuată. Digitaţia gresiei de Tarcău (superioară) este cea mai internă. Astfel. unde are loc o afundare a întregii zone a flişului carpatic şi unde urma planului de şariaj este acoperită de depozite posttectonicc. la adîncimea de 1715 m a intrat în depozite miocene cu sare aparţinînd pînzei de Vrancea. III). flişul de Macla constituie un element tectonic de amploare mai deosebită. Dumitrescu au relevat caracterul de digitaţie al acestei deformări. Amploarea încălecării. pînza de Tarcău este deformată recunoscîndu-se mai multe structuri de tip digitaţie şi cute solzi. în cuprinsul pînzei de Tarcău s-au delimitat două subunităţi tectonice: digitaţia de Tarcău şi digitaţia de Tazlău (v. cu flancurile faliate. însă I. mai ales în partea ei externă. Mişcările ulterioare acelora eostirice şi în principal mişcările moldavice au provocat şi ele deformări încît se surprind situaţii în care sub planul de şariaj sînt prinse şi depozite badeniene. iar fruntea ei se urmăreşte din zona de curbură spre nord continuîndu-se şi în afara graniţelor. Astfel. depăşeşte 30 km. li s-a acordat de asemenea valoare de digitaţii (digitaţia de Ciunget. la marginea vestică a pînzei de Audia. De la Depresiunea Breţcu spre sud. Digitaţia de Tazlău (inferioară) are o poziţie externă şi exceptînd zonele semifercstrelor tectonice în care apare pînza de Vrancea şi unde formaţiunile digitaţiei de Tazlău au fost îndepărtate de eroziune. 48). în interpretări mai recente. 48). Unele suprapuneri tectonice au o amploare deosebită.

întregul ansamblu structural al flişului extern dispare. delimitează Sinclinalele Slănic şi Drajna în care sînt implicate şi depozitele posttectonice. În semifereastra Vrancea.localitatea Pucioasa. Această dispariţie. Pînza de Vrancea. Cert este că în regiunea Dîmboviţei. Pînza de Vrancea la rîndul ei este cutată şi se caracterizează prin prezenţa structurilor aplecate spre est. un foraj executat la Frasin pe Valea Moldovei şi amplasat pe pînza de Tarcău. Anticlinalele menţionate sînt complicate de cute secundare şi falii. sînt frecvente atît în cele două semiferestre (Vrancea şi Bistriţei). în a cărei zonă axială apar şisturi negre (strate de Streiu. Subzona klippelor transilvane şi a flişului transcarpatic . a pătruns în pînza de Vrancea la adîncimea de 1383 m pe care a traversat-o pînă la 3340 m. de Coza. constituind linia tectonică externă. pînza de Vrancea nu mai apare. Humor şi Putna. adesea culcate şi chiar răsturnate. Aceste anticlinale. klippele de rabotaj din faţa pînzei de Tarcău pledează în acelaşi sens. una internă. avînd în zonele axiale sinclinale depozite oligocene sau miocene iar în axele anticlinale depozite eocene. Deformările sînt mai accentuate în partea de est a pînzei şi sînt foarte evidente în semifereastra Vrancea şi semifereastra Bistriţei. unde a intrat în formaţiunile cuverturii Platformei Moldoveneşti. Astfel. cel de al doilea se îngustează afundîndu-se în regiunea Văii Prahovei. PI. 48). Dispariţia pînzei de Vrancea spre sud şi sud-vest şi modul cum se afundă structurile flişului extern în ansamblu sugerează că odată cu afundarea axială ar avea loc şi o atenuare. Desprinderea de pe fundament şi alunecarea formaţiunilor pînzei de Vrancea peste molasa carpatică a avut loc contemporan cu şariajul pînzelor de Audia şi de Tarcău (faza costirică). în lungul Carpaţilor. Semifereastra Bistriţei este dominată de structura anticlinală Horaiţa-Doamna în axa căreia apar şisturile negre (strate de Sărata). Deformările ulterioare sînt efectul mişcărilor moldavice. dacă nu chiar o destrămare. pe direcţia prelungirii faliei Fierbinţi (v. Dumitrescu a relevat existenţa a două structuri cu valoare de digitaţii. pînă în zona de curbură. care de fapt înseamnă terminarea flişului extern. Urma planului de şariaj al pînzei de Vrancea. De altfel. în anticlinalul Homorîciu recunoscîndu-se structuri proprii digitaţiei de Tarcău. la rîndul lor.2. se urmăreşte de la graniţa de nord a ţării. ceea ce arată o încălecare a pînzei de Vrancea de cel puţin 15 km (v. care apare în semiferestre şi în ferestrele tectonice de la Dumesnic şi de la Mitocul lui Bălan. fig. care încalecă peste digitaţia inferioară estică. I). Mai departe spre SSV. PI. continuîndu-se şi în sectoare acoperite de pînza de Tarcău. de fapt are un caracter unitar sau cvasiunitar. cît şi în semife-restrele Oituz. se datorează unor procese geotectonice majore care au determinat comportamentul diferit al marginii continentale instabile. I. de Greşu. III). Forajele au indicat însă că formaţiunile pînzei de Vrancea din aceste sectoare au fost rabotate de pe largi suprafeţe în fruntea pînzei de Tarcău. Cele mai noi depozite antrenate în şariaj aparţin Miocenului timpuriu. v. Cute de mai mică amploare. 6. Amploarea încălecării a fost dovedită prin foraje.3. superioară. a încălecărilor.

Anton şi cei de după el au făcut cunoscut o faună cu Punctataptyclius punctatus. fig. Sublytoceras cf.. e — calcare micritice. Dicea et al. Totul ar reveni Oxfordian- Kimmeridgianului. Klippe cu înveliş neocretacic au fost semnalate în 1943 de S. În continuare se întîlnesc calcare mi-critice urmate de şisturi calcaroase cu aptichi din care S. generate în arii de sedimentare diferite. Berriasella sp. această subzona constituie unitatea klippelor transilvane şi a flişului transcarpatic. Klippele transilvane. Se poate conchide deci că vîrsta depozitelor din klippe nu coboară mai jos de Malm şi nu depăşeşte Neocomianul. Stratigrafia Dacă se au în vedere ariile iniţiale de sedimentare se poate vorbi de o zonă a klippelor şi de o zonă a flişului transcarpatic. Prin aceasta klippele de la Poiana Botizii se aseamănă cu acelea ale zonei de Măgura din Carpaţii Nordici. Săndulescu et al. 49. g — marnocalcare cu accidente silicioase. Acestea au fost regăsite de toţi aceia care ulterior au cercetat regiunea. cea de a doua entitate este constituită dintr-o formaţiune de fliş de vîrstă paleogenă. Suita se încheie prin marne şi calcare compacte cu Calpionella alpina. Anton. 6.. şi de M. Dealtfel. Lamellapty-chus beyrichi. 1 — învelişul neocretacic al klippelor. O primă entitate litofacială este reprezentată printr-o seric de klippe tectonice constituite din depozite de vîrstă neojurasică şi eocretacică cu învelişul lor ncocretacic. etc.2. urmate de calcare microdetritice sau oolitice de 15 m grosime avînd în bază un nivel de jaspuri. sene x. Flişul transcarpatic s-a dezvoltat în aria de contact a suturii transilvane cu marginea continentală instabilă (v. indică următoarea succesiune (fig. Descrierea detaliată a klippelor de pe Valea Vărăştia făcută de Gh. T.3... 2 — fliş paleogen. Ele sînt constituite din depozite predominant de tip pelagic. f — marnocalcare şistoase. elemente din klippe de . situate la exteriorul zonei klippelor pienine şi cu klippele de pe Valea Car-haga din Munţii Perşani. a — microbrecii. Din punct de vedere tectonic. b — calcare microdetritice. cu unele deosebiri neesenţiale. Tintinnopsella carpathica. cu elemente bazaltice şi cinerite bazice. c — jaspuri. C. 49): în baza klippei se distinge un nivel detritic-grosier în grosime de 2 m. Klippele tectonice de la Poiana Botizii apar într-o serie de solzi din fruntea pînzei de Botiza-Petrova. Pseudobelus sp. pentru că în alcătuirea acestei unităţi participă formaţiuni ce aparţin la entităţi litofacialc bine distincte. d — calcare oolitice. O.. Hibolites sp. Nannoconus sp. constituit din brecii Fig. Subzona klippelor şi a flişului transcarpatic se delimitează în Maramureş ocupînd o poziţie internă faţă de axa mediană a Carpaţilor Orientali. Bombiţă). Crassicollaria intermedia. 90). Bombiţă. massutiniana. Ion ga. etc. Duvalia sp. asociaţie ce indică Neocomianul. Alcătuirea klippei de pe Pîrîul Vărăştia (după Gh. care indică Tithonic-Berria-sianul. sau pînza de Botiza-Petrova. LaevaptycJms obliquus. El a menţionat în regiunea localităţii Poiana Botizii din nordul Transilvaniei existenţa unor klippe tectonice pe care le-a considerat a fi prelungirea klippelor pienine din Carpaţii nordici.1.

Săndulescu crede a fi detectat existenţa mai multor solzi în care nu sînt implicate depozitele eocene de fliş. totul însumînd 50 m grosime. se cunoaşte şi o asociaţie microfaunistică cu Prae-globotruncana stephani. între diverşii solzi. verzui sau roşietice. Globi-gerina triloculinoides. Suita învelişului klippelor se continuă cu marne şi marnocalcare de culoare roşie cu pete verzi din care. cu hiroglife şi marne cenuşii-verzui. Pe verticală se trece la un fliş marnos-grezos constituit din ritmuri de gresii calcaroase micacee. P. monsalvensis. Dicea et al. Totul însumează 1500 — 2000 m şi aparţine că vîrstă Paleogenului. care indică vîrsta cenomaniană (eventual vraco-nian-cenomaniană) a depozitelor în cauză. R. Asemenea depozite au fost identificate în aria de aflorare a marnelor roşii senoniene peste care se dispun transgresiv. Flişul transcarpatic este reprezentat aproape exclusiv printr-un fliş grezos-argilos care trece pe verticală la un fliş grezos. stuarti. G. unde are că substrat solzii cu klippele amintite. însă de dimensiuni foarte mici. G. M. Globotruncana lapparenti. subordonat se dezvoltă argile verzui. Praeglo-botruncana delrioensis etc. Din această formaţiune. În afară de Poiana Botizii. în schimb marnele de Puchow se întîlnesc pe o zonă mai externă faţă de aceea a klippelor pienine. cît şi de acelea din pînza de Măgura. mai spre nord în regiunea Văii Tisa. reicheli. Din ele.felul acelora de la Poiana Botizii. Se remarcă anumite deosebiri litofaciale. Ca litofacies. arca. G. Dicea et al. O. adesea roşietice. precum şi în axele unor structuri anticlinale. pe lîngă exemplare de Bele-mnitella şi Pachydiscus. menţionează o asociaţie micro-faunistică cu Rotalipora appenninica. învelişul klippelor de la Poiana Botizii se deosebeşte atît de depozitele neocretacice din zona klippelor pienine a Carpaţilor Nordici. Flişul transcarpatic. din care provine o microfaună cu Trochammina şi Glomospira indicînd Eocenul inferior. iar în unele klippe. micacee. Partea superioara a suitei eocene . atît la nord cît şi la sud de Valea Izei. Suita debutează printr-un pachet de marne şi argile verzui cu intercalaţii de marnocalcare roşii în grosime de 20 m. helvetica. Dicea et al. au fost recunoscute de O. S-au făcut şi specualţii că vîrsta lor ar coborî în Eocretacic. menţionează o microfaună cu Cyclammina am plia per tur a indicînd Eocenul mediu. flişul aflorează de la Valea leudului spre vest. R. Vîrsta lor paleocenă este atestată şi de un conţinut faunistic cu Globorotalia membranacea. însă argumentele invocate în acest sens nu sînt concludente. indicativă pentru Turonian-Senonian. Acestea urmează în continuitate de sedimentare peste depozite paleocene. Învelişul klippelor este constituit din depozite pelagicc de vîrstă neo-cretacică reprezentate aproape exclusiv prin marne şi marnocalcare roşii de tipul marnelor de Puchow (couches rouges). cu intercalaţii subţiri de gresii cu hieroglife. linaperta etc. Eocenul este reprezentat prin depozite cu caractere tipice de fliş a căror grosime atinge 2000 m la nord de Valea Izei. Este cel de al doilea component al unităţii klippelor şi a flişului transcarpatic şi acoperă o largă suprafaţă întinzîndu-se din Valea Tisei spre sud pînă în Valea Izei. iar spre sud se întinde pînă la Poiana Botizii. învelişul klippelor a mai fost identificat la Botiza şi în bazinul Tisei. G. O. Primele secvenţe sînt constituite dintr-o suită de argile siltice. Paleocenul include un pachet de argile vişinii cu intercalaţii subţiri de gresii calcaroase. La sud de aceasta din urmă. Abathomphalus mayaroensis etc. conitntncata. dar mai ales stratigrafie.

care a evoluat la interiorul ariei cristalino- mezozoice. Singur M.este reprezentată printr-un fliş grezos constituit din gresii calcaroase. Sandulescu motivaţia că cele două sectoare de dezvoltare a flişului transcarpatic (de la sud şi de la nord de Valea Izei) sa fie considerate că aparţinînd la arii de sedimentare diferite. în alternanţă ritmică cu strate subţiri de argile siltice conţinînd o microfaună şi o microfloră care indică Eocenul superior. Or. de semnarea acestora din urmă sub numele de „klippe transilvane" este mai indicată. în timp ce klippele pienine se găsesc la interiorul pînzei de Măgura. apare că o secvenţă în flişul grezos-argilos şi constituie ceea ce s-a denumit gresia de Secu. Sandulescu însă a sesizat dificultăţile care se întîmpină. pe care M. spre sud. dacă flişul transcarpatic este luat în ansamblu şi considerat unitar. Este lesne de observat că flişul transcarpatic din Maramureş. Klippele transilvane sînt clar situate între fişul transcarpatic şi unitatea central-estcarpatică cu învelişul său postaustric. constituind o pînză „ultra". îşi pierde caracterul microconglomeratic şi se efilcază stratigrafie încît se reduce treptat în grosime fiind înlocuită de flişul grezos-marnos. Sandulescu că „pînza de Botiza" ar avea o origine mult mai vestică şi că în poziţia pe care o ocupă în aranjamentul tectonic actual a ajuns acoperind pe rînd zona klippelor pienine şi pînza de Petrova-Magura. fără nici o excepţie. Pentru a asimila klippele de la Poiana Botizei cu klippele pienine se impune sa se nege unitatea flişului transcarpatic. ele găsindu-se de fapt în nordul Transilvaniei şi provin din sutura transilvană. Aceasta. adesea grosiere. iar foarte rar se întîlnesc şi calcare tithonice. se continuă spre nord cu pînza de Măgura. pe lîngă similitudinea litofacială. aşa cum de fapt este în realitate. Aceasta a provenit din regenerarea tardivă a suturii transilvane şi a zonelor limitrofe. Pentru a pune mai pregnant în evidenţă această situaţie. a fost descrisă de I. Sandulescu o interpretează că avînd poziţie mediană în succesiunea eocenă. din regiunea de la nord de Valea Izei. În flişul grezos de la nord de Valea Izei sînt frecvente microconglomeratele că intercalaţii. Opinia lui M. în strate groase. De fapt această interpretare este dictată de anumite considerente de ordin tectonic. flişul grezos. klippele de la Poiana Botizii reprezintă un aliniament de klippe mai extern decît klippele pienine. Poziţia aparent diferită a gresiei de Secu faţă de gresia de Strîmtura şi lipsa microconglomeratelor din flişul grezos de la sud de Valea Izei au constituit pentru M. Un argument în plus că flişul transcarpatic în ansamblul său aparţine unei aceleiaşi unităţi tectogenetice. este o simplă sup-ziţie greu de argumentat. respectiv pînza de Botiza-Petrova. iar din punct de vedere tectonic sa fie interpretate că reprezentînd două pînze diferite (pînza de Botiza şi pînza de Petrova). în timp ce klippele pienine încalecă dinspre vest pînza de Măgura şi aparţin unei zone mai interne. este şi faptul că în tot lungul liniei tectonice frontale. Secvenţa de fliş grezos. constituite din elemente de cuarţ. Motăş sub numele de gresia de Strîmtura. În această situaţie. la sud de Valea Izei. Se mai poate constata poziţia klippelor de la Poiana Botizei acestea situîndu-se în faţa (la exteriorul) pînzei de Botiza- Petrova-Măgura. . au considerat klippele de la Poiana Botizei că reprezentînd o prelungire a klippelor pienine. flişul vine constant în contact cu învelişul postaustric al unităţii central-estcarpatice pînă la dispariţia acesteia. Poziţia klippelor transilvane între flişul transcarpatic şi unitatea central- estcarpatică indică existenţa unei zone labile. căci toţi cercetătorii flişului transcarpatic.

Despre efectele şi amploarea paroxismului neocretatic se ştie foarte puţin. pe cei mai vestici acoperindiiri adesea aproape complet. Se cunosc două asemenea structuri. Secţiune prin zona klippelor transilvane şi a flişului transcarpatic (după Gh. După punerea în loc. încalecă peste diverşi termeni ai sedimentarului postaustric al unităţii central-est-carpatice. şi alta în regiunea satului Botiza. avînd klippele transilvane în bază. unii din ei înglobînd klippele transilvane de la Poiana Botizii. Principala consecinţă a fost fracturarea şi divizarea pînzei de Botiza-Petrova în două compartimente. unde. au condus la ridicarea şi încălecarea flişului transcarpatic peste învelişul postaustric al unităţii central-estcarpatice dînd pînza de Botiza-Petrova (v. Solzul Şetref: 7 — Paleogen. Tectonica Aranjamentul tectonic al unităţii klippelor transilvane şi a filşului transcarpatic este rezultatul mai multor tectogeneze.Klippele transilvane reprezintă o mărturie că sutura transilvană ajunge pînă în această regiune. unde pînza aflorează pe o suprafaţă mai largă. Pl. 6..2. Solzii de la Botiza sînt constituiţi din depozite ncocretacice şi paleogene (v. însă în parte este acoperită. Adesea cutele sînt faliate dînd structuri de cute solzi. În înaintarea ei. Bombiţă): 1 — Klippele malm-neocomiene. în doi din solzii identificaţi apar şi klippe transilvane. . masa flişului transcarpatic a antrenat şi învelişul neo-cretacic al substratului pe care a alunecat. 2 — învelişul neocrctacic al klippelor. 5 — Eocen. pînza la rîndul ei este complicată de mai multe cute sinclinale şi anticlinale. iar mai departe spre nord se continuă prin faţa (estul) pînzei de Măgura. III). 50. 50. Cele mai noi depozite prinse sub planul de şariaj aparţin Oligocenului şi Acvitanianului. Fig. Ultimele deformări. III). ceea ce s-a delimitat drept du-plicatura de Lăpuş este mai restrînsă. 6 — Oliogocen. PI. Ariile regenerate şi-au menţinut mobilitatea. Spre sfîrşitul Cretacicului.3. şi chiar fragmente din substratul mai profund (klippele). cum este structura Leordina care se urmăreşte din Valea Izei spre nord. fig. mai frecvente la nord de Valea Izei.2. una la Poiana Botizii. marginea blocului panonic şi împreună cu aceasta şi sutura transilvană au suferit procese de regenerare devenind arii labile. În felul acesta. 3 — flişul eocen transcarpatic. a fost afectată de mişcări care au dus la activarea faliei Dragoş Vodă. În prima structură (de la Poiana Botizii). însă existenţa acestuia se deduce din faptul că în cutele solzilor cu klippe din fruntea pînzei de Botiza-Petrova depozitele paleogene au poziţie transgresiva. iar cele mai vechi depozite care acoperă urma şariajului aparţin Badenianului. încît s-au acumulat depozite de fliş. în intervalul prebadenian. acelea eostirice. Pînza de Botiza-Petrova. Duplicatura de Lăpuş: 4 — Cretacic sup. Pînza de Botiza-Petrova. Aceasta este situaţia la nord de Valea Izei. în fruntea pînzei de Botiza-Pe-trova au luat naştere o serie de solzi. În afară de solzii din fruntea pînzei de şariaj.

şi de o moîasă superioară de vîrstă sarmato-pliocenă. Materialul acumulat este foarte eterogen.că urmare a ridicării unităţilor flişului extern. Sursa de alimentare cu material terigen a bazinului molasei în Miocenul timpuriu a constituit-o aria carpatică în curs de ridicare şi unităţile de vorland. molasă carpatică constituie unitatea tectonică cunoscută sub numele de „pînza subcarpatică". dar nu include şi ceea ce I. cît şi marginea unităţilor de vorland. moîasei carpatice i se suprapune zona subcarpatică. klippele şi flişul transcarpatic sînt acoperite de formaţiuni de molasă ale depresiunii intramontane a Sighetului şi de vulcanite neogene.3. Din punct de vedere morfologic. Zona de molasă în sensul arătat constituie unitatea tectonică cea mai externă a Carpaţilor Orientali. Spre vest. din zona de la curbură spre sud se reia procesul de sedimentare care se vă continua în Pliocen. Dumitrescu et al. care acoperă transgresiv formaţiunile mai vechi şi urma şariajului moldavic. cînd paroxismul moldavic a dus la încălecarea molasei carpatice peste unităţile de vorland individualizîndu-se astfel unitatea subcarpatică. . abătîndu-se de la direcţia generală a structurilor majore din acest segment carpatic. unitatea subcarpatică se continuă pe o anumită adîncime sub unităţile flişului care o încalecă dinspre vest. Zona de molasă Bazinul de acumulare a molasei carpatice s-a individualizat la începutul Miocenului cînd. acest rol l-a avut numai aria carpatică. pînă la 30—35 km în zona de curbură şi în nordul Munteniei.1. cărbuni. Stratigrafia Procesul de acumulare a depozitelor molasei şi-a făcut debutul odată cu începutul Miocenului. Un prim ciclu de sedimentare se încheie în Sar-maţianul timpuriu. în zona cutelor diapire. urma şariajului în compartimentul sudic a căpătat orientarea est- vest. În felul acesta a luat naştere o molasă superioară. cărora li se adaugă calcare. la marginea estică a acestuia s-a creat o depresiune marginală cu o subsidenţă foarte activă. 6. În structura actuală. . În felul acesta.Compartimentul sudic a suferit şi o rotire. evaporite. în ansamblul molasei carpatice se poate vorbi de o molasă inferioară de vîrstă miocenă pînă în Sarmaţianul timpuriu. Aşadar. determinînd o deplasare dextră a planului de şariaj. de la cîteva sute de metri în Bucovina. Aceasta s-a individualizat în urma mişcărilor moldavice din Sarmaţianul timpuriu.3. se întîlnesc frecvent depozite începînd de la conglomerate grosiere pînă la pelite. încît bazinul în care s-a acumulat molasă carpatică reprezenta o depresiune premontană tipică cu fundament mixt (carpatic şi de vorland). şi aflorează în tot lungul Carpaţilor Orientali. 6. Între linia tectonică externă şi linia tectonică pericarpatică. În procesele structogenetice care au generat această depresiune au fost implicate atît marginea estică a flişului extern. Spre vest. au separat pe harta tectonică drept molasă epicratonică. În a doua jumătate a epocii miocene şi în Pliocen. Pînza subcarpatică are o lăţime foarte variată. încă din Sarmaţianul timpuriu.

fără o argumentare paleontologică concludentă. Atît spre est. . Limita între Oligocen şi Miocen. Mirăuţă şi sub numele de „strate de Măgireşti". cum sînt acelea de la Bălţăteşti. Dezvoltarea completă a seriei miocene se întîlneşte în Moldova centrală. Peste formaţiunea saliferă inferioară urmează o suită de depozite preponderent argiloase şi marnoase. Neamţ. între Tg. Acestora le urmează un pachet de depozite predominant pelitice. fie ca blocuri însedimentate. pe criterii în primul rînd litostratigrafice. sînt atribuite Acvitanianului. încît faciesul conglomeratic. din depozitele molasei inferioare au pătruns direct în Sarmaţianul Platformei Moldoveneşti care se continuă sub molasa carpatică. Tazlău. Stoica sub numele de strate de Gura Şoimului. Acestea constituie suita vărgată inferioară sau molasa roşie desemnată de O. se întîlnesc iviri de strate de Bisericani şi de gresie de Lucăceşti. spre nord. au loc schimbări laterale de facies.tufuri. 51. suita miocenă debutează printr-o formaţiune cu caracter flişoid desemnată de C. Acestea aflorează la marginea internă a pînzei subcarpatice din Moldova centrală. fig. În conglomeratele de Pleşu-Petricica. În partea vestică a pînzei subcarpatice. care se urmăreşte de la Tg. Formaţiunea cu sare şi stratele de Giira Şoimului. Acestea sînt foarte variate că litofacies şi prezintă frecvente schimbări laterale. cît şi spre vest. descrise drept strate de Tescani (v. căci forajele efectuate la vest de culmile Pleşu şi Petricica Bacăului. tectonice. spre est suita vărgată inferioară trece frecvent la conglomerate în care faciesul pelitic este înlocuit cu faciesuri grosiere. deasupra disodilelor şi menilitelor superioare. este cunoscut sub numele de conglomeratele de Pleşu-Petricica. Conglomeratele înlocuiesc pe verticală şi o parte din formaţiunea cu sare şi aflorează în culmea Pleşu. iar în culmea Petricica Bacăului mai apar gresia de Kliwa şi disodilele cu menilitele superioare. Coloana stratigrafică sintetică a molasei est-carpatice. Ansamblul molasei carpatice aparţine că vîrstă Miocenului şi Pliocenului (fig. Astfel. avînd frecvent culoare roşietică. este reprezentată printr-o megabrecie cu matrice argiloasă-marnoasă în^ care se intercalează gipsuri. tuf iţe etc. Acvitanianul. în ansamblu. Acesteia îi urmează prima secvenţă evaporitica constituind formaţiunea cu sare inferioară. 51). Neamţ şi valea Suha Mică. Miocenul. Spre sud aceleaşi conglomerate formează culmea Petricica de la sud-vest de Bacău. Ocna etc. conglomeratice. Revine Miocenului aproape întreg ansamblul de depozite molasice care constituie unitatea subcarpatică. Suita vărgată inferioară debutează printr- o gresie feldspatică descrisă sub numele de gresia de Condor. precum şi la marginea externă la est de culmea Pleşu. Astfel. 51). În această formaţiune sînt cantonate multe din masivele de sare gemă din Moldova. oarecum convenţional. în cîteva puncte apar formaţiuni paleogene specifice fundamentului de origine carpatică. Burdigalianul. în grosime pînă la 500 m. pînă la localitatea Păltinoasa. Tg. sare gemă şi săruri de magneziu şi de potasiu. în care elementele sînt constituite aproape exclusiv din şisturi verzi furnizate de unităţile de vorland. se trasează. pe Pîrîul lui Isac şi pe Pîrîul Catrinei din bazinul Rîului Moldova. Aceste iviri ale fundamentului carpatic trebuie interpretate fie că lame Fig.

Asemenea depozite aflorează pe largi suprafeţe. Aceasta este formată dintr-o alternanţă de nisipuri. mai departe se dezvoltă un facies grezos-conglomeratic constituind conglomeratele de Almaşu. fig. respectiv pînzei subcarpatice. Astfel. culmile Petricica. însă relaţiile stratigra-fice. în grosime de 2000 m (v. 51). albă. calcare mezozoice etc. Badenianul. marne şi argile. predomină însă pelitele cenuşii. printre altele. care indică Badenianul inferior. Spre vest.). iar altul spre mijlocul suitei este descris drept gipsul de Stufu. elementele formaţiunii cu sare superioară sînt foarte variate (marne roşii. ansamblul depozitelor burdigaliene nu mai apare decît în zonele axiale ale cutelor diapire. Peste marnele şi tufurile cu globigerine urmează formaţiunea saliferă superioară. marne cu globigerine. de pildă. cu intercalaţii subţiri de marne cu globigerine. spre deosebire de formaţiunea saliferă inferioară ale cărei elemente sînt remanieri intra-formaţionalc relevînd un vădit caracter olistostromic. şisturi cristaline. şi ocupă de obicei zonele axiale ale unor cute sinclinale. că şi formaţiunea saliferă inferioară. un nivel de gipsuri situat în partea inferioară a suitei este cunoscut drept gipsul de Perchiu. pe alocuri roşietice. urmate pe verticală de gresia de Moişa (v. Conţinutul microfaunistic include printre altele: Praeorbidina glomerosa. nisipoasă. fig. ceea ce ar indica Burdigalianul tîrziu sau „Helveţianul" din schema clasică. În bazinul Trotuşului. Gnwibelina globosa etc. Din punct de vedere cronostratigrafic şi biostratrigrafic. Aceasta. La diverse nivele se intercalează gipsuri. Este aşa-numita formaţiune a marnelor şi tufurilor cu globigerine. Pleşu. Din depozitele suitei vărgate inferioare. Spre marginea estică a zonei. lorgulescu a descris o microfaună care caracterizează zona cu Globoquadrina dehiscens. roci eruptive. În unele interpretări. suita vărgată inferioară trece adesea la un facies grezos descris drept gresia de Borzeşti. Suita vărgată inferioară cu faciesurile colaterale aflorează în zonele axiale ale unor anticlinale formînd. şisturi verzi. partea superioară a acestei formaţiuni trece la o gresie calcaroasă grosieră sau fină. Orbulina universa. reprezentat prin tufuri şi tufite dacitice. Formaţiunea marnelor şi tufurilor cu globigerine prezintă unele variaţii laterale de facies. descrisă drept gresia de Răchitaşu. Aceasta se caracterizează prin prezenţa materialului de origine piroclastică. formaţiunea superioară cu sare ar corespunde zonei cu . Din suita vărgată superioară se cunoaşte o microfaună În care abundă Ci-bicides conoideus. motiv pentru care a fost descrisă şi sub numele de formaţiunea sau „molasa cenuşie" . însă. cu gipsuri şi sare. în strate groase. Marea variabilitate a elementelor remaniate se explică prin faptul că ele provin din dezagregarea unor conglomerate din aria furnizoare de material terigen. 51). care aflorează mai ales în zona cutelor diapire. se consideră că formaţiunile de molasa dintre Gîrcina şi Cracau ar aparţine pînzei de Vrancea. cu noduli de Lithothamnium. În succesiunea stratigrafică a Miocenului urmează suita vărgata superioară. încît constituie un bun reper stratigrafie. litofaciesul şi mai ales faptul că este prezentă suita miocen inferioară pînă la „Helveţian" inclusiv arată cu prisosinţă că ele aparţin zonei de molasa. începînd din zona de curbură spre nord. unde structurile se afundă. De la curbură spre sud. Almaşu etc. Suita vărgată superioară se încheie printr-un pachet de depozite cu faună de apă dulce. în zona cutelor diapire. este constituită dintr-o megabrecie cu matrice argiloasă-marnoasă. indicativă pentru Burdigalianul inferior. suita vărgată superioară capătă facies grezos şi apar şi nivele de şisturi dolomitice. Th. Peste suita vărgată superioară urmează o formaţiune bine individualizată şi cu un conţinut biostratigrafic bine precizat.

cu o grosime de 20 m. Mai spre nord. molasa superioară se suprapune evident molasei inferioare (v. ar mai fi suita completă a Sarmaţianului. Solen sitbfragilis etc. Mohrensternia sp. care a dus la încălecarea molasei carpatice peste unităţile de vorland. unde se întîlneşte ocupînd zonele axiale sinclinale. care urmează peste şisturile cu radiolari. Mai spre nord. PI. antrenînd şi aria molasei. cum sînt acelea de la Rîuri-Bozioru. Acestea au dus la ridicarea în continuare a edificiului carpatic. primele depozite sarmaţiene. constituind ceea ce se cunoaşte sub numele de „şisturi cu radiolari". numai în zona Buzăului. Numai în zona cutelor diapire.Spiroplectammina carinata revenind Badenianului. Depozitele reprezentînd Vol-hinianul superior au caracter transgresiv şi marchează de fapt începutul unui nou ciclu de sedimentare care vă dura pînă la sfîrşitul Pliocenului. aria molasei carpatice a fost afectată de mişcări care au atins paroxismul în Volhinian. Volhinianul prezintă însemnate variaţii litofaciale (v. în bazinul Trotuşului. Cerithium rubiginosum. Corbula gibba. Din Valea Rîmnicului Sărat spre nord. Apele s-au retras de pe cea mai mare parte a acesteia din urmă. 51). Spre sfîrşitul Volhinianului. cînd au avut loc mişcările moldavice. Doar marginea sudică a zonei cutelor diapire a mai rămas submersă. Acestea au fost identificate din zona de curbură spre nord. . Formaţiunea marnelor cu Spiratella mai este fosiliferă în zona cutelor diapire. Sărata-Năeni). timp în care s-a format molasa superioară. În această parte. încheie suita de depozite atribuită Badenianului. Tapes gregarius. Cardium liîhopodolicum. la Crivineni şi Odăile. Ervilia sp. C.. Multe din masivele de sare din regiunea subcarpatică se găsesc în această formaţiune cu sare superioară. De la partea terminală a marnelor cu Spiratella se cunosc exemplare de Venus konkensis şi Spani-odontella corespunzînd zonei cu Bulimina şi Bolivina ce indică Badenianul superior. În partea sudică a zonei cutelor diapire. între Valea Buzăului şi Valea Rîmnicului Sărat. Sarmaţianul. Basarabianul îşi are dezvoltarea completă în zona cutelor diapire. marnele cu Spiratella sînt înlocuite prin calcare şi depozite piroclastice din care se cunoaşte o faună fosilă cu Arca barbota. Pădureni. În consecinţă. aceasta din urmă ocupă o poziţie mai externă participînd la alcătuirea a ceea ce se cunoaşte drept „monoclinul sarmato-pliocen". unde se presupune că Volhinianul este în continuitate de sedimentare cu Buglovianul şi că ar avea o reprezentare completă. Comis dujardini etc. Peste formaţiunea cu sare superioară urmează un pachet de şisturi argiloase de tipul disodilelor. III). De pildă. În Volhinian are loc desăvîrşirea diastrofismului moldavic. Aici arc o poziţie net transgresivă luînd contact direct cu suita vărgată superioară. şisturile cu radiolari ar corespunde părţii superioare a zonei cu Spiroplectammina. Ervilia praepodolica. Arca diluvii. spre marginea internă a zonei molasei carpatice se întîlneşte un facies calcaros recifal cu bioherme de serpulide. Volhinianul se întîlneşte în bazinul Văii Trotuşului unde capătă un facies mai grosier. de unde se cunoaşte o asociaţie cu Chlamys elegans. Formaţiunea marnelor cu Spiratella. reprezentate prin marne albicioase cu Syndesmia scythica. urmează peste nivelul cu Venus konkensis şi Spaniodontella şi aparţin Buglovianului. Spaţial. În scara biostratigrafică. mitrale etc. fig. etc. Aceasta aflorează în partea vestică a pînzei subcarpatice şi prezintă şi anumite modificări laterale de facies. apele care fuseseră refulate spre vorland revin şi acoperă sparte din zona de molasa. în cutele sinclinale mai externe (Ruşavăţ. Astfel. include depozite marnoase cu Mactra eichwaldi. încă din Badenianul terminal.

În partea centrală a zonei cutelor diapire se întîlneşte un facies de larg. încît.Basarabianul. Pliocenul este reprezentat prin depozite pelitopsamitice de apă puternic îndulcită (v. în zona cutelor diapire depozitele meoţiene au caracter transgresiv. Din cauza monotoniei litofaciale şi a penuriei fosilelor. Din Valea Buzăului spre vest. Această situaţie a generat speculaţii cu privire la existenţa unui vulcanism extracarpatic. Din valea Milcovului spre nord. care nu poate fi riguros separat de Basarabian. descrise de N. Cardium fittoni etc. Cea mai mare grosime se întîlneşte în zona de curbură. iar spre nord nu depăşeau Valea Trotuşului. un orizont superior predominant argilos cu faună dulcicolă. . În zonele de margine se dezvoltă faciesuri grosiere cu prundişuri. În ansamblu. Rămîne neelucidată provenienţa numeroaselor blocuri de andezite de la partea superioară a Sarmaţianului dintre Văile Rîmnicului şi Trotuşului (de la Cîmpuri de pildă). 51). În general. Macarovici şi I. Motăş drept „strate de Milcov". participînd la alcătuirea monoclinului sarmato-pliocen. PI. În zona cutelor diapire. în zona cutelor diapire. Basarabianul este dezvoltat într-un facies de margine. Meoţianul. înaintau şi peste zona flişului. Kersonianul. încît ansamblul depozitelor pliocene es4e inclus în stratele de Milcov. este reprezentat prin nisipuri şi argile în care apar frecvent material cineritic şi intercalaţii de gresii oolitice. lipsite de faună. unde subsidenţa a fost foarte activă. reprezentat prin marne cu Cryptomactra pesan-seris. Meoţianul include depozite de apă puternic îndulcită cu un nivel de depozite cu faună de apă salmastră. depozitele pliocene urmează în continuitate de sedimentare peste depozitele miocene. de la Valea Milcovului spre nord se întîmpină dificultăţi în separarea etajelor. Din Valea Trotuşului pînă în Valea Slănicului de Buzău Meoţianul este predominant nisipos-argilos şi participă la structura monoclinului sarmato-pliocen. acestea fiind mai frecvente în bazinul Trotuşului. precum şi la structura zonei cutelor. În zonele mai interne. putînd lua contact cu formaţiunile de fliş. În partea sudică şi estică a zonei de aflorare a molasei carpatice. Basarabianul şi Kersonianul îmbracă un facies monoton. fig. Acest facies se menţine şi în Pliocen (v. Grosimea Meoţianului în zona de curbură poate atinge 1200 m. că şi Kersonianul dealtfel. un orizont mediu argilos-grezos la care se adaugă şi calcare cu faună salmastră (Dosinia maeotica. acestea au o poziţie discordantă. se limitează doar la exteriorul molasei inferioare. unde aflorează pe o zonă continuă pînă în Valea Trotuşului. fig. reprezentat printr-o alternanţă de marne şi argile nisipoase şi gresii. a căror grosime variază de la cîteva sute la cîteva mii de metri. În această zonă. Pliocenul. (cum sînt acelea din culmile Măgura şi Istriţa). s-a putut realiza o stratigrafie mai de detaliu. predominant pelitic.diapire (v. III). acestea din urmă avînd o dezvoltare locală între rîurile Teleajen şi Buzău. depozitele pliocene participă la alcătuirea monoclinului sarmato- pliocen. Începînd din Basarabianul superior se remarcă o regresiune a mării sarmaţiene iar în suita depozitelor de această vîrstă se constată apariţia depozitelor de apă dulce. 51). depozitele meoţiene sînt fosilifere şi în suita lor se poate distinge un orizont inferior argilos-nisipos cu congerii mici şi unionide printre care Unio subatavus Psilunio subrecurvus etc. reprezentat fie prin conglomerate şi calcare ooli-tice sau lumaşelice cu Mactrafabreana. în structura actuală. Ervilia minuta etc). unde fosilele sînt mai frecvente. adesea include adevărate lumaşele cu Mactra pallasi. În partea nordică a zonei cutelor diapire. fie prin calcare recifale cu sepule şi brio-zoare. Apele lacului pliocen.

Stylodacna heberti etc. Ponţianul este reprezentat prin depozite predominant marnoase cu intercalaţii subţiri de nisipuri şi foarte rar strate de cărbuni. de mai mică intensitate. Stylodacna heberti. Limno- cardium subsquamosus etc.2. Tectonica În aranjamentul tectonic actual al Carpaţilor Orientali. Dezvoltarea completă a Dacianului se întîlneşte în cutele mai externe. înainte că aceasta din urmă sa se fi individualizat că unitate tectonică. Spre vest.Grosimea Ponţianului variază între 200 şi 2000 m. un orizont mediu marnos- nisipos cu Congeria rhomboidea. acestea constituie termenul superior al monoclinului sarmato-pliocen. V alcnciennius annulatus etc. Local se întîlnesc depozite grosiere şi cu totul sporadic apar gresii oolitice şi calcare lumaşelice cu limnocardiide. Acestea din urmă amintesc faciesul calcarelor de Odesa. încălecarea se face în lungul faliei pericarpatice. în Romanian se întîlnesc cărbuni. fiind determinate de încălecarea flişului extern peste molasa carpatică. fig. Moreni-Gura Ocniţei etc. Din Valea Trotuşului pînă în Valea Buzăului. Paradacna abichi minor etc. În zona cutelor diapire. Al doilea moment tectogenetic definitoriu în evoluţia zonei de molasă îl constituie paroxismul moldavic din Sarmaţianul timpuriu. în zona cutelor diapire. Dacianul. V.3. Deformările şi reaşezările pe care le-a suferit această zonă s-au produs în trei faze tectogenetice. Băncilă. Viviparus rumanus. partea superioară a Romanianului devine predominant grosieră constituind stratele de Cîndeşti. este reprezentat printr-o alternanţă de nisipuri şi gresii cu intercalaţii subordonate de marne şi argile cu cărbuni. Mişcările neostirice din Badenian. Romanianul include depozitele care urmează în continuitate de sedimentare peste stratele cu limnocardiide şi prosodacne mari. încît în cuprinsul lor se poate distinge Dacianul inferior cu Parapachydacna cobalcescui. în zona cutelor diapire. s-au făcut simţite mai ales printr-o fază de exondare însoţită de un episod lagunar. denumire mai potrivită şi de preferat aceleia de unitate pericarpatică sub care o desemnase I. însă se dezvoltă la mai multe nivele. Mai departe spre vest. În suita acestora se pot distinge: un orizont inferior predominant marnos cu Paradacna abichi. Depozitele romaniene au o largă dezvoltare în zona cutelor diapire formînd umplutura sinclinalelor. Primele deformări ale zonei de molasa au avut loc în Burdigalian (faza eostirică). spre sud este . Spre marginea internă a cutelor diapire. cum sînt Berea-Arbănaş. rumana. depozitele ponţiene sînt fosilifere. Ele conţin Viviparus bifarcinatus. Prosodar. pînă în Valea Trotuşului. 6. 48). Acesta a condus la încălecarea formaţiunilor molasei carpatice inferioare peste unităţile de vorland. În felul acesta s-a individualizat cea mai tînără şi cea mai externă pînză din Carpaţii Orientali. Spre nord. molasa carpatică inferioară constituie pînza subcarpatică. Psilunio lenticularis etc. un orizont superior nisipos-argilos cu Phyllocadrium planum planum. cea mai mare întîlnindu-se în zona de curbură. cum sînt acelea de la Vulcăneşti de pe Valea Dîmboviţei.. depozitele ponţiene participă la monoclinul sarmato-pliocen. Sărata-Năeni. Congeria rhomboidea ruma-na.na. bifarcinatus. pînza subcarpatică (v. Aceasta-se urmăreşte la zi de la valea Trotuşului spre nord. şi Dacianul superior cu Pachyprionopleura neumayri. depozitele daciene sînt fosilifere. şi sînt reprezentate prin argile şi marne cu faună dulcicolă. Caladacna steindachneri.

Aici. Ultimele deformări care au afectat pînza subcarpatică sînt rezultatul mişcărilor valahice din Pliocenul terminal. în culmea Petricica Bacăului se recunoaşte solzul Valea Mare. cutele-solzi. În afară de structurile amintite. întreg ansamblul molasei carpatice a fost cutat Fig. 4 — Burdigalian . Din Valea Trotuşului spre sud pînă în Valea Buzăului. Deformările tectonice sînt mai frecvente în Moldova centrală (v. Ultimele sînt ocupate de depozite sarmato-pliocene şi pleistocene. începînd de la localitatea Pătîrlagele pînă la confluenţa cu valea Slănicului de Buzău. 3 — Acvitanian. Între valea Gîrcina şi valea Agapia. acesta fiind stilul tectonic pentru pînza subcarpatică din această regiune. care în Sarmaţian şi Pliocen. molasă superioară care acoperă transgresiv parte din pînza subcarpatică. În faţa acesteia. Valea Buzăului. unde molasă superioară se extinde mult peste pînza subcarpatică. 11 — masive de sare. forajele au arătat că depozitele miocene formează mai multe cute culcate.acoperită transgresiv de molasă superioară sarmato-plio'cenă care are rol de înveliş posttectonic (înveliş postparoxismal). şi în continuarea . Aceasta este o falie moldavică reactivată în Pliocenul tîrziu şi ea separă un compartiment vestic ridicat. S — Ponţian. 5 — Badenian. al pînzei subcarpatice. La est de culmile Pleşu şi Pietricica Bacăului se constată un alt contact tectonic. cutele culcate etc. în bazinul Tazlăului Sărat se recunoaşte un contact tectonic interpretat că reprezentînd o digitaţie a pînzei subcarpatice denumită „digitaţia de Măgircşti-Pcrchiu". este traversată de Sinclinalele Şoimari-Calvini Ruşavăţ şi Pădureni- Cojanu. se urmăreşte cuta-solz Almaş. interpretată de O. se caracterizează prin anticlinale înguste separate de sinclinale largi (fig. Mirăuţă că fals anticlinal. De pildă. 2 — Oligocen. de un alt compartiment estic mai coborît. PI. prin care conglomeratele burdi-galiene vin în relaţii anormale cu depozite mai tinere. în lungul unei falii inverse cunoscută sub numele de falia Caşin-Bisoca. a suferit o subsidenţă foarte activă. PI. III). Secţiune geologică prin zona cutelor diapire (după C. III). 9 — Dacian — Romanian . separate prin anticlinalelc Tega. 52. la nord de Piatra Neamţ. 7 — Meoţian. Mişcările moldavice au dus la cutarea formaţiunilor molasei carpatice inferioare încît pînza subcarpatică la rîndul ei prezintă o tectonică de detaliu destul de complicată. sînt frecvente cutele normale. 10 — Cuaternar. în stil diapir. La marginea estică a pînzei subcarpatice. Cutele diapire. atinge grosimi de mii de metri şi constituie monoclinul sarmato-plioccn Din Valea Buzăului spre vest. care constau în străpungerea depozitelor mai noi de către un sîmbure de sare sau argile cu sare mai vechi. 6 — Sarmaţian. Sîrbu): 1 — Cretacicul Platformei Valaha. Lapoş. marginea estică a pînzei subcarpatice cu structura ci complicată a suferit o coborîre de mare amplitudine şi a fost acoperită de formaţiunile molasei superioare. 52). Relaţiile tectonice între molasă inferioară şi molasă superioară se urmăresc din bazinul Buzăului spre nord pînă În Valea Trotuşului. falia pericarpatică se continuă spre sud şi sud-vest trecînd şi în faţa Carpaţilor Meridionali (v. Pe sub molasă superioară. Berca-Arbănaşi. Acestea au dus la stabilirea raporturilor tectonice între niolasa inferioară şi molasă superioară şi au influenţat cutarea în stil diapir a ansamblului molasic (inferioară şi superioară) din sectorul valah al pînzei subcarpatice. Astfel.

sînt şi unele deosebiri sensibile care duc la individualizarea unor sectoare cu anumite particularităţi bine marcate. vulcanitele neogene se încadrează în rîndul vulcanitelor calcoalcaline. PI. un exemplu constituindu-l anticlinalul Udreşti. Formaţiunile zonei de molasă au fost afectate şi de mişcări din Pleistocen. şi Podenii Vechi. dovada este faptul că depozitele pleistocene inferioare. Ceptura. deformări care sînt cu atît mai accentuate cu cît structurile în cauză sînt situate pe aliniamente mai nordice. formele de zăcămînt. În ceea ce priveşte chimismul. Udreşti etc. după poziţia sîmburelui de sare. III). cum sînt unele structuri din regiunea oraşului Ploieşti. între Valea Cricovului şi Valea Teleajenului se întîlnesc cute anticlinale complicate de falii şi decroşări. în lungul lanţului vulcanic. însă se întîlnesc toate speciile petrografice de la riolite pînă la bazalte. cum sînt anticlinalele Pacureţ-Matiţa.. Moreni şi Aninoasa etc. pe lîngă unele trăsături comune. Mai spre vest. care se caracterizează prin aceea că sîmburele de sare nu ajunge la suprafaţă. De pe urma acesteia a apărut la partea internă a Carpaţilor Orientali un şir de masive constituind lanţul vulcanic Oaş-Gutîi-Călimani-Harghita (v. apar cutate. Urlaţi. pe un aliniament mai sudic. cum sînt acelea din Măgura Odobeşti. Buşte-nari. anticlinalul Năeni-Sărata. precum şi morfostructură. spre sud-vest. cum sînt structurile Berea-Arbănaşi. dar se presupune că exista.acestuia. la care sîmburele de sare a fost dezrădăcinai încît arc o poziţie superficială. Podenii Noi etc. I. . Activitatea vulcanică s-a desfăşurat din Badenian pînă spre sfîrşitul Pliocenului. cît şi evoluţia în timp a magmelor conduc la concluzia că vulcanismul neogen a fost generat de procese magmatogene declanşate de subducţia şi consumul crustei predominant oceanice a unei zone de expansiune intracontinentală. urmărind structurile diapire de la nord spre sud. relaţiile vulcanitelor cu formaţiunile sedimentare care indică timpul de punere în loc. — cute diapire atenuate. Urmărind chimismul şi alcătuirea petrografică a vulcanitelor. Cutarea în stil diapir a zonei de la Valea Buzăului spre vest. Acestea sînt acoperite adesea de depozite foarte recente. pe un aliniament nordic. timp în care a cunoscut mai multe momente de paroxism alternînd cu faze de calm. ultimele două structuri sînt cele mai externe. în care sîmburele de sare străpunge toate formaţiunile supraiacente. Pâcureţ-Matiţa. se constată că. Urlaţi. cum sînt de pildă structurile Lapoş. — cute diapire exagerate. Atît constituţia petrografică şi chimismul vulcanitelor neogene. Tinosu-Brazi etc. Ca trăsături comune întregului lanţ vulcanic se constată că vulcanitele neogene sînt predominant andezitice. care se prezintă că boltiri largi în care existenţa sării nu a fost dovedită. Atanasiu şi I. Podenii Noi. La vest de Valea Teleajenului se găsesc structurile Băicoi şi în prelungire spre vest. Gavăt. 6. generată de comportamentul particular al sării. — cute criptodiapire. Zona vulcanitelor neogene Ca ultim act din cortegiul proceselor geotectonice care au dus la ridicarea edificiului muntos al Carpaţilor Orientali se înscrie activitatea vulcanică neogenă. Boldeşti. a fost influenţată şi de cutările valahice care au determinat anumite deformări ale cutelor diapiro. au deosebit următoarele tipuri de cute diapire: — cute diapire revărsate.4.

La rîndul lor. au fost descrise dacitele de Ulmoasa. N. între acestea sînt andezitele de Seini şi andezitul de Şindileu puse în loc în Sarmaţianul timpuriu. dintre care s-au descris: andezitele de Piscuiatu. între ele se interpune un sector în care vulcanitele neogene se întîlnesc exclusiv că intruziuni subvulcanice.formele de zăcămînt. M. M. Andezitele de Seini apar în partea sud-vestică a Munţilor Gutîi (v. Edelstein şi mulţi alţii au stabilit că imensa stivă de vulcanite ce alcătuieşte acest sector este. Acesta se caracterizează prin abundenţa fenocristalelor de plagioclaz prinse într-o masă de culoare roşie sau roşie-cenuşie.4. vulcanologice şi morfostructurale bine individualizate şi anume: sectorul Oaş-Gutîi. în principal. O. se surprind relaţiile normale dintre Vulcăniţa şi depozitele sedimentare (fig. 6. dacitele de Dăneşti etc. Manilici. Andezitele de Seini. spre deosebire de sectorul nord-vestic (Oaş-Gutîi) şi sectorul sud-estic (Călimani-Harghita). dacitele de Limpedea. Cercetările întreprinse de D. apar însă că o rocă puternic transformată şi mai totdeauna propilitizată. Stan. Au urmat veniri de andezite care stau evident peste riolite. andezite şi andezite balzaltoide. În lanţul vulcanic de la interiorul Carpaţilor Orientali se disting trei sectoare cu particularităţi petrologice. sînt andezitele piroxenice. Gherasi. care se caracterizează prin prezenţa structurilor strato-vulcanice. asociate depozitelor sarmaţiene şi pliocene. Se mai poate adăuga că în timp ce în sectorul nord-vestic morfostruc-turile vulcanice au fost în mare parte distruse. sectorul Ţibleş-Bîrgău şi sectorul Călimani-Harghita (v. pe alocuri. . Primele produse vulcanice sînt rezultatul unei activităţi vulcanice predominant explosivă şi sînt reprezentate printr-o formaţiune vulcanogen-sedimentară constituită din tufuri şi aglomerate cu caracter riolitic. cu unele momente de calm. andezitele de Colbu.rezultatul unei intense activităţi vulcanice care s-a desfăşurat. 53) în care. V. în sectorul sud-estic suita venirilor de lave include. Acestea ar corespunde unui prim ciclu vulcanic. Asemenea formaţiuni se întîlnesc în vecinătatea localităţii Oraşu Nou şi sînt interstratificate în depozitele badeniene. cele două sectoare (nord-vestic şi sud-estic) prezintă trăsături distinc. 53). PI. 54). în sectorul sud-estic acestea s-au conservat mult mai bine. N. în partea nordică a zonei de aflorare apar formaţiuni vulcano-sedimentare care alternează şi structuri subvulcanice. fig. de aceste andezite sînt legate importante mineralizaţii polimetalice. şi se continuă prin dacite. Astfel. Rădulescu. Astfel. Sectorul Oaş-Gutîi Sectorul nord-vestic circumscrie o suprafaţă întinsă (fig. 54). fig. în stare proaspătă. din Badenian pînă spre sfîrşitul Pliocenului.t tive. andezite şi andezite bazaltoide de vîrstă pliocenă. sericitizată sau piritizată. Giuşcă. Socolescu. andezitele de Şuior şi andezitele de Highişa (v. în timp ce în sectorul nord-vestic vulcanitele debutează prin riolite şi riodacite asociate depozitelor badeniene.1. Andezitul de Şindileu apare sub forma unor brecii de explozie şi se cunoaşte în partea central-vestică a Munţilor Gutîi. Borcoş. În partea sudică a masivului pe suprafeţe foarte restrînse. III). se întîlnesc dacite. Ca particularităţi care diferenţiază diversele sectoare ale lanţului vulcanic Oaş- Gutîi-Călimani-Harghita se impun în primul rînd . Acestora li s-au adăugat lavele andezitice cuarţifere. D. unde predomină curgerile de lavă.

Gutîi (cu biotit) etc. Lipsesc curgerile de lave şi produsele piroclastice. 53). L. 6. Sectorul Ţibleş-Bîrgâu Vulcanitele din acest sector au fost cercetate de M. vulcanitele din Munţii Ţibleş şi Bîrgău. cel puţin pînă acum. Se consideră că au fost puse în loc în Sarmaţianul tîrziu. Spre deosebire de celelalte sectoare. R. Formaţiunile piroclastice sînt foarte dezvoltate şi însoţesc aproape toate ] tipurile de vulcanite amintite alternînd cu curgeri de lavă. Borcoş deosebesc trei cicluri de evoluţie şi anume: de la rio-i. Andezitele cu piroxeni şi hornblendă aflorează pe arii întinse. iar în partea sudică se găsesc . O altă categorie de veniri de lave o constituie andezitele cu piroxeni şi hornblendă din care s-au descris andezitele de Breze. începînd din valea Firiza spre est şi se consideră că s-au pus în loc în Pliocenul timpuriu (Meoţian-Ponţian). Lidia Jude şi alţii. Corpul din Muntele Ţibleş are forma unei cupole ce străbate depozite de vîrstă oligocenă-eomiocenă.cu diferenţiere moderată. andezitele de Firiza şi andezitele de Jereapăn. andezite cuarţifere şi diorite. încît relevă structuri stratovulcanie. ar include 'masa andezitelor piroxenice. andezitele de Igniş şi andezitele dc.andezitele de Ilba.2. aceste reci au caracter bazaltoid şi apar sub formă de curgeri de lavă. Acestea au avut un caracter predominant efuziv şi se cunosc numeroase centre de erupţie. fig. un al treilea ciclu. 54. De punerea lor în loc este lagată o fază de matalogeneză preponderent auriferă. Din acest corp. se prezintă sub formă de corpuri intruse în şisturi cristaline sau în depozite paleogene. De aceea. Socolescu. de la dacite prin andezite cuarţifere la andezite cu piroxeni şi hornblendă s-ar delimita un al doilea ciclu |. În partea nordică a regiunii au fost identificate caldera Mara şi caldera Săpînţa. care ar reprezenta cel de al treilea ciclu vulcanic. sînt reprezentate prin andezite exclusiv piroxenice numai cu augit şi hipersten sau conţinînd şi biotit. În partea de nord a Munţilor Gutîi s-au descris andezitele de Mara şi andezitele de Săpînţa. de a se stabili riguros cronologia proceselor vulcanice.lite la andezitele de Seini ar fi un prim ciclu. Dimi--trescu. mai rar se întîlnesc corpuri subvulcanice formate din microdiorite. Rădulescu şi M. şi luînd în consideraţie evoluţia de la acid spre bazic. în ordinea punerii în loc a vulcanitelor. caracterizat Fig. pe criterii pur petrografice. andezite piroxenice. Pavelescu. Ultimele manifestări vulcanice au avut loc în Pliocenul tîrziu iar produsele respective acoperă o mare parte din sectorul Oaş-Gutîi mascînd vulcanitele anterioare. se încheie activitatea vulcanică în sectorul Oaş-Gutîi. De obicei. la care trebuie adăugat şi corpul Toroiaga din Munţii Maramureşului. printr-o puternică diferenţiere. Pavelescu descrie andezite cu hornblendă şi piroxeni.Asemenea produse au o largă răspîndire la nord de Baia Mare şi la nord-vest de Cavnic (v.4. Cu andezitele piroxenice. Succesiunea punerii în loc a lavelor în sectorul Oaş-Gutîi. . Sectorul Oaş-Gutîi a fost puternic erodat încît au putut fi identificate "puţine centre de emisie şi aparate vulcanice. lipsit de diferenţiere. D. Separarea ciclurilor vulcanice pe criterii stratigrafice este î îi mare măsură arbitrară dată fiind imposibilitatea. L. Venirile de lave din Sarmaţian pînă în Ponţian ar constitui al doilea ciclu vulcanic.

iar în zonele periferice din andezite cu amfiboli. acestea sînt alcătuite din andezite cu piroxeni. Lidia Jude a deosebit forme de lacolite. situat tot pe Valea Ilvei la vest de Măgura Mică. Corpul central este însoţit de numeroase apofize reprezentate prin silluri şi dykuri de la cîţiva centimetri pînă la zeci de metri grosime. dacite şi andezite. Corpului intrusiv principal i se asociază un sistem de apofize mai frecvente în partea de sud a masivului. în partea de nord a Munţilor Bîrgău se mai întîlnesc şi alte corpuri de dimensiuni mai mici: corpul din Măgura Rodnei. Corpul din Dealul Miroslava este situat la nord de satul Mureşenii Bîrgăului şi este insinuat în depozite oligocene. Acesta este însoţit de numeroase silluri. Petrografic. diorite amfibolice şi dacite. Corpul din Măgura Mică. dintre care primele formează cea mai mare parte a masivului. După consolidarea corpului subvulcanic a avut loc o intensă activitate hidrotermală care a afectat atît corpul eruptiv. Acestui lacolit i se asociază numeroase silluri. este format din andezite cu hornblendă şi piroxeni. În afară de corpurile subvulcanice menţionate. Corpul din Muntele Toroiaga se prezintă că un masiv muntos cu altitudinea de 1939 m. Corpul din Muntele Hudin. Situat la nord de localitatea Prundu Bîrgăului. are o altitudine de 1 612 m. este format din dacite fiind intrus în depozite oligocene. corpul subvulcanic este alcătuit din dacite. cît şi masa înconjurătoare. Corpul din Măgura Sturzilor. Pe alocuri se întîlnesc dacite caolinizate. silluri. cel mai important că dimensiuni din partea de nord a Munţilor Bîrgău. andezite cu hornblendă şi biotit. În cea mai mare parte. Corpul din Muntele Heniu reprezintă cea mai importantă masă vulcanică din partea centrală a Munţilor Bîrgău. stokuri şi dykuri. La extremitatea estică a acestuia se întîlnesc filoane de andezit bazaltoid. Circulaţia soluţiilor hidrotermale pe fisuri a dat naştere la importante mineralizaţii de sulfuri complexe exploatate la Baia Borşa. alcătuite din microdiorite. Corpul intrusiv din vîrful Cornii. este constituit din riodacite în partea centrală. iar caolinizarea este adesea însoţită de piritizare. se întîlnesc corpuri subvulcanice în rîndul cărora. Masivul Toroiaga este alcătuit din andezite amfibolice. Sillurile. spre nord şi spre sud. Corpul dintre Sîngiorz-Băi şi Poiana Ilvei ocupă poziţia cea mai vestică din partea de nord a Munţilor Bîrgău. în lungul unei dislocaţii ce urmăreşte axa unui anticlinal. este apropiat că dimensiuni şi are o constituţie asemănătoare corpului din vîrful Cornii. reprezentînd de fapt apofizele corpului lacolitic. În Munţii Bîrgău. unde sillurile sînt foarte numeroase. mai ales în părţile de sud şi vest. în partea centrală apar diorite piroxenice. sînt alcătuite din andezite cu amfiboli şi biotit. corpul din Măgura Porcului etc. numai în foarte puţine silluri se întîlnesc andezite cu amfiboli. Corpul din Ţibleş are o întinsă aureolă de contact iar rocile prezintă largi zone de alteraţie hidrotermală care au dat mineralizaţii polimetalice. Se întîlnesc de asemenea andezite bazaltoide. Corpul este un lacolit intrus într-un sinclinal de depozite oligocene. În ceea ce priveşte compoziţia petrografică. . iar în părţile marginale. situat la vest de precedentul. lacolitul Cornii este format în cea mai mare parte din microdiorite porfirice cu amfiboli. situat la vest de Ţibleş. Vulcanitele se prezintămai ales sub formă de silluri insinuate în depozite oligocene. este situat între Ilva Mare şi Lunca Ilvei la sud şi Valea Someşului la nord. iar în zonele marginale se întîlnesc aceleaşi roci că şi în Ţibleş.

Cele trei masive constituente ale sectorului sud-estic prezintă la rîndul lor anumite particularităţi. Materialul piroclastic este reprezentat prin microbrecii. silluri. . D. Astfel. în alcătuirea cărora intră mai ales andezite cu hornblendă şi andezite bazaltoide (andezite de Dorna). o formaţiune vulcanogen-sedimentară constituind infrastructura. Rocile efuzive sînt reprezentate mai ales prin diverse tipuri de andezite (fig. se distinge o primă etapă a activităţii vulcanice predominant explosivă căreia îi corespunde. Gurghiu şi Harghita. au distins două etape. cît şi formaţiunile stratovulcanice generate de cea de a doua etapă a activităţii vulcanice. prin conglomerate. andezite cu piroxeni şi andezite bazaltoide. cinerite şi tufuri prinse într-o masă de natură vulcanică. Acestea sînt considerate a fi mai noi decît celelalte corpuri subvulcanice. b — succesiunea venirilor de lavă. Asemenea corpuri apar în Obcina Măguricii. gresii şi nisipuri andezitice adesea conţinînd resturi de plante. în alternanţă cu material teri-gen. cărora. andezite cu amfiboli şi piroxeni. Fiecare din acestea se prezintă sub diverse varietăţi care au fost descrise sub denumiri locale. Depozitele terigene sînt reprezentate Fig. aglomerate. Una din caracteristicile acestui sector este dată de faptul că eroziunea nu a afectat profund suprastructura vulcanică încît. În partea estică a Munţilor Bîrgău se găsesc mai multe corpuri subvulcanice. La alcătuirea Munţilor Călimani participă atît produsele primei etape vulcanice. Vulcanii au fost de tip mixt (stratovulcani) alcătuiţi din curgeri de lavă ce alternează cu piroclastite. Structura Munţilor Călimani. de dimensiuni modeste.3. în structura actuală. 55. în structura actuală. În desfăşurarea activităţii vulcanice din sectorul sud-estic. domuri. andezite cu piroxeni şi foarte rar andezite bazaltoide. care de fapt acoperă cea mai mare parte a masivului. însă neesenţiale. în Dealul Praja etc.4. Rădulescu et al. Acestea an provenit din erodarea rocilor vulcanice în perioadele de calm. căreia îi corespunde. la-colite etc. Elementele constitutive sînt alcătuite din andezite cu amfiboli şi piroxeni. Grosimea întregii formaţiuni vulcano-sedimentare din Munţii Călimani variază între 100 şi 500 m. 6. Sectorul Călimani-Harghita Sectorul sud-estic al lanţului vulcanic este cuprins între Bistriţa Bîrgăului la nord şi Valea Oltului la sud şi cuprinde masivele muntoase Călimani. Formaţiunea vulcanogen-sedimentară este alcătuită din material piro-clastic acumulat subaerian sau subacvatic. în structura actuală. Suita complexelor vulcanogene din sectorul Călimani —Harghita a — suita formaţiunilor vulcanogen-sedimentare. andezite cu piroxeni şi amfiboli. stratovulcan i i care constituie suprastructura. le corespunde două entităţi structurale bine distincte. se întîlnesc şi corpuri intrusive reprezentate prin dykuri. şi o a doua etapă. predominant efuzivă. În afară de curgeri de lave şi piroclastite. 55): andezite cu amfiboli. în Bîtca Pripor. aceasta s-a păstrat în mare parte fiind foarte evidente aparatele vulcanice care ies în relief.

Andezite cu amfiboli se întîlnesc pe suprafeţe limitate în nordul Munţilor Călimani şi la interiorul calderei cu acelaşi nume. mai ales la est de calderă. alunitizări etc. în partea centrală şi de nord a Călimanilor. Este bine conservată. dykuri de diferite dimensiuni. sînt alcătuiţi din curgeri de lavă care alternează cu piroclastite. andezite cu piroxeni şi hornblendă şi andezite cu piroxeni. totuşi în Călimani nu s-au putut separa nivele de piroclastite. caolinit. unde s-au pus în loc în timpul şi după venirea lavelor andezitice cu amfiboli şi piroxeni şi înaintea andezitelor piroxenice. elementul principal în Munţii Călimani este caldera cu acelaşi nume. în Munţii Călimani. silice sau în anhidrite. Acestea alternează cu produsele efuzive şi sînt reprezentate prin brecii. în interiorul calderei se află un crater din a doua generaţie cu diametrul de l km. Andezitele bazaltoide reprezintă încheierea activităţii vulcanice.. iar în zona centrală a Călimanilor atinge pe alocuri 800 m. De asemenea se vad piroclastite. Butnarii şi T. silluri. Piroclastitele au o răspîndire relativ mare. Andezitele cu piroxeni sînt reprezentate. între vîrful Cerbuc şi Călimani Izvor. Tot în interiorul calderei se găseşte corpul dioritic. În multe locuri andezitele cu piroxeni încheie activitatea vulcanică. fie prin corpuri intrusive sub formă de domuri. care au dus la acumulări de sulf şi limonit. Dioritele apar sub forma unui corp vulcanic în caldera Călimani. aceasta constituind o premieră pe plan mondial. Acestea apar sub formă de curgeri sau corpuri intrusive. opalizări. aglomerate şi tufuri lapilice. biotitizare. piroclastitele au fost afectate de soluţii hidrotermale. Andezitele cu amfiboli şi piroxeni urmează andezitelor cu amliboli şi apar pe suprafeţe limitate mai ales în interiorul calderei Călimani. Naurn au descoperit existenţa vulcano-carstului. andezite cu hornblendă brună. Eroziunea destul de avansată a deschis succesiunea curgerilor de lave începînd de la andezitele cu amfiboli. Dacite se întîlnesc între localităţile Păltiniş şi Drăgoiasa de la marginea estică a Munţilor Călimani. Andezitele cu biotit. acestea străbătînd andezitele cu piroxeni din caldera Călimani. unde se întîlnesc limonitizări. stingerea activităţii vulcanice. La marginea estică a calderei. Golurile subterane se găsesc în piroclastite. Andezitele cu amfiboli sînt reprezentate prin două varietăţi: andezitele cu hornblendă brună şi andezitele cu hornblendă verde. iar în zonele marginale apar gabbrouri. iar pe suprafeţe foarte restrînse între localităţile Dornişoara şi Neagra Şarului . însă relaţiile acestora cu substratul nu sînt lămurite. este deschisă spre nord de pe Pîrîul Neagra. Deşi foarte neomogene. iar încrustaţiile sînt în limonit. calcit etc. compactă. Mai este de adăugat că în piroclastitele din Călimani I. Aici prezintă alterări hidrotermale cu formare de sericit. Elementele constitutive sînt alcătuite din andezite cu horn-blendă verde. de trei părţi. Stratovulcanii. care formează suprastructura. În unele locuri. de exemplu în zona Negoiul Românesc. Andezitele piroxenice ocupă suprafeţe foarte întinse în Călimani. Dacitele de Drăgoiasa sînt considerate că cele mai vechi vulcanite ale celei de a doua etape. stîlpi. . microbrecii. Grosimea lor este de 10—100 m în interiorul aparatelor vulcanice. amfiboli şi piroxeni marchează. prezintă şi fenomene de alterare (proptilizare. sericitizare). cu structură porifirică. Din punct de vedere vulcanologic. Aceasta este situată în partea nordică a masivului şi are un diametru de aproape 10 km. Apar că o rocă de culoare închisă. Vîrful Petricelu este format din astfel de andezite. fie prin curgeri de lave.

Situaţi la sud de Călimani. 55). Vulcanitele suprastructurii din Munţii Gurghiu sînt alcătuite din aceleaşi roci efuzive că şi în Munţii Călimani. aceste roci au suferit procese de alterare hidrotermale (caolinizare. roci foarte omogene de culoare cenuşie şi cu structură porifirică. pe lîngă roci eruptive. include produse rezultate de pe urma activităţii vulcanice combinată cu procese de natură exogenă. predominante. Acest nivel acoperă 80% din Munţii Gurghiu. se întîlnesc la interiorul aparatelor vulcanice. de natură foarte diferită. În multe locuri. La acestea din urmă s-a putut stabili poziţia lor în raport cu venirile de lave. însoţite de piroclastitele respective. sînt cele mai recente veniri de lavă. depus subacvatic. Depozitele nivelului inferior apar pe suprafeţe restrînse în lungul văii Mureşului . Formaţiunea vulcanogen-sedimentară aflorează pe aproximativ jumătate din suprafaţa Munţilor Gurghiu. produse ale unei activităţi vulcanice depuse în condiţii subaeriene fără intervenţia factorilor exogeni. Structura Munţilor Gurghiu. Andezitele cu hornblendă verde resorbită şi piroxeni. marcînd primele veniri de lave. de exemplu în vîrful Bîtca Plumbului. iar în jurul calderei Fîncel-Lăpuşna se găsesc pe suprafeţe întinse. Andezitele cu piroxeni au cea mai largă răspîndire dintre toate rocile efuzive ocupînd suprafeţe întinse mai ales în partea centrală şi sud-estică a Munţilor Gurghiu. una şi se întîlnesc în diferite sectoare. . Andezitele bazaltoide cu piroxeni şi olivină. fig. Acestea apar sub formă de corpuri intrusive. silicifiere. tufuri etc. sericitizare). Caracterele stratonomice arată că acest nivel corespunde unei întreruperi a activităţii vulcanice şi o intervenţie a factorilor exogeni. apar şisturi cristaline şi fragmente de marne ponţiene. fin gra-nulare. Formaţiunea vulcanogen-sedimentară. Dealul Crucii etc. conglomerate). — nivelul intermediar se caracterizează prin predominarea materialului tcrigen cu granulaţie mijlocie (conglomerate. brecii. fiecare dintre ele corespunde anumitor procese geologice: — nivelul inferior este reprezentat printr-o alternanţă de cinerite fine şi cinerite grosiere. de culoare neagră. în care. Rădulescu a stabilit existenţa celor două elemente ale edificiului vulcanic din sectorul sud-estic al acestor munţi. Numai foarte rar se întîlnesc elemente de şisturi cristaline. Nivelul superior corespunde unei activităţi vulcanice puţin cunoscută. D. În acest nivel se găsesc şi curgeri de roci efuzive reprezentate prin andezite bazaltoide. mai ales în aparatele vulcanice. cu precădere în coşurile vulcanice. precum şi în regiunea calderei Fîncel-Lăpuşna. că şi în Munţii Călimani. se întîlnesc pe suprafeţe destul de întinse în partea nordică şi vestică a Munţilor Gurghiu. — nivelul superior este constituit aproape numai din depozite grosiere (brecii. Depozitele respective apar pe suprafeţe restrînse în partea estică a Munţilbr Gurghiu şi în partea vestică în lungul cursului superior al Mureşului.) de natură aproape exclusiv vulcanică. Aici s-a putut face o detaliere stratigrafică. Andezitele cu hornblendă verde urmează peste cele cu hornblendă b. Andezitele cu hornblendă brună. În morfologia Munţilor Gurghiului ies în evidenţă numeroase conuri şi aparate vulcanice care se prezintă cu pante largi iar spre interior sînt frecvente abrupturile. delimitîndu-se trei nivele (v. Acestora li se asociază curgeri de lavă şi filoane de andezite. aceştia sînt delimitaţi de Valea Mureşului la nord şi de Valea Tîrnava Mare la sud.

toate acestea se deosebesc între ele. deosebindu-se piroclastite inferioare. Nu apar decît în aparatul Ciumani şi în părţile marginale ale aparatului Seaca-Tătarca. are o formă ovală şi este deschis spre nord. Eroziunea avansată a deschis formaţiunea vulcano-sedimentară a infrastructurii. inclusiv piroclastitele inferioare şi cele intermediare. Sînt constituite exclusiv din andezite cu hornblendă brună şi andezite cu hornblendă verde iar liantul este de origine cineritică. încît s- au putut identifica şi separa cartografic mai multe nivele. Piroclastitele inferioare se dispun peste andezite cu amfiboli şi suportă de obicei andezitele cu hornblendă resorbită şi piroxen. cum sînt aparatele din Dealul Crucii şi din Bîtca Plumbului etc. Este larg deschisă spre sud. prezintă o stratificaţie mai bună. fiind deschis spre nord de Pîrîul Secuiului. Acest aparat este alcătuit aprape în întregime din andezitele cu hornblendă verde resorbită şi cu piroxeni şi numai în zonele marginale apar andezite cu piroxeni şi chiar andezite cu hornblendă brună. intermediare şi superioare. ceea ce fixează şi poziţia lor în raport cu succesiunea venirilor de lavă. Piroclastitele inferioare sînt reprezentate numai prin brecii. găsindu-se la obîrşia pîraielor Fîncel şi Lăpuşna. Uneori au culoare roşie şi pot atinge 3 — 4 m grosime. Aparatul Seaca-Tătarca este situat la sud de caldera menţionată. În Munţii Gurghiu s-au păstrat principalele aparate vulcanice ale suprastructurii. 100 m şi. şi are o formă circulară. reprezentînd corpuri intrusive apărute în urma scufundării părţii centrale. Dovada exploziei este oferită de dezvoltarea mare a piroclastitelor. Acesta este unul din puţinele puncte unde se pot vedea piroclastitele superioare. Piroclastitele în suprastructura Munţilor Gurghiu apar în situaţii mai clare. . au o grosime de cca. Caldera Fîncel-Lăpuşna este situată în partea nordică a masivului şi este aproape de mărimea calderei Călimani. În acest aparat se observă foarte clar structura stratovulcanică pereţii interni ai acesteia oferind o deschidere foarte instructivă în care se poate urmări alternanţa lavă-piroclastite. Piroclastitele superioare sînt reprezentate prin microbrecii şi lapili formate din andezite cu hipersten şi augit. În interiorul calderei se întîlnesc aparate vulcanice din generaţia a doua. Aparatul Ciumani-Fierăstrae este de fapt o îngemănare a două aparate (aparatul Ciumani şi aparatul Ferăstrae). În aparatul Seaca-Tătarca s-a recunoscut succesiunea de la andezitele cu hornblendă brună pînă la andezitele cu piroxeni. spre deosebire de piroclastitele inferioare. în primul rînd după natura petrografică a elementelor. ale căror elemente ating dimensiuni pînă la l m. Se'presupune că această calderă a apărut în urma unei explozii urmată probabil de o afundare. Aparatul Şumuleu este situat la sud-est de aparatul Seaca-Tătarca. iar afundarea este sugerată de faptul că andezitele cu hornblendă brună se întîlnesc la nivelul acelora cu hornblendă verde sau chiar superioare acestora. încît interiorul este ocupat în întregime de andezite cu piroxeni. inclusiv piroclastitele inferioare şi intermediare. Piroclastitele intermediare sînt reprezentate prin brecii constituite din elemente de andezite piroxenice şi andezite cu hornblendă verde resorbită şi piroxeni. Aparatul Ciumani este deschis spre sud de Pîrîul Sabasa şi este puţin afectat de eroziune. Au o grosime în jur de 200 m şi se întîlnesc în vecinătatea aparatelor vulcanice.care se eşalonează pe un aliniament orientat NV-SE. Piroclastitele intermediare se întîlnesc pe arii foarte restrînse în aparatele Seaca-Tătarca şi Ferăstrae. iar din suprastructură se recunoaşte succesiunea de vulcanite pînă la andezitele cu piroxeni.

Frecvent au fost afectate de soluţii hidrotermale dînd naştere la caolinizări. precum şi unele andezite din care lipsesc mineralele feromagneziene. microbrecii. medii şi superioare). aflorează pe suprafeţe relativ întinse. în piroclastite se întîlnesc acumulări de cinabru.. precum şi andezite cuarţifere. au în general dimensiuni mici. Andezitele cu piroxeni apar sub formă de curgeri sau că intruziuni ocupînd suprafeţe întinse inclusiv în interiorul unor aparate vulcanice că Harghita-Mădăraş. sînt aceleaşi că şi în celelalte masive ale sectorului sud-estic. limonitizări. structura Munţilor Harghita este asemănătoare cu aceea a Munţilor Gurghiu. Acesta şi alte cîteva mai mici sînt considerate că aparţinînd unui scurt episod tardiv de manifestări explosive cu emisiune de material acid şi care nu ar aparţine vulcanismului major din restul lanţului vulcanic. bentonitizări etc. Elementele constitutive sînt alcătuite din andezite de diferite tipuri cimentate într-o masă lapilică sau cineritică.care apar că un nivel foarte subţire pe partea interioară a pereţilor. Lues etc. În alcătuirea . Aparatul Ferăstrae este lipit de aparatul Ciumani şi deschis spre nord est. fiind mai recente decît acesta din urmă. Andezitele cu amfiboli şi piroxeni. caolinizări. de deasupra andezitelor cu amfiboli. Lues etc. în general. însă în Munţii Harghita nu s-a realizat o detaliere că în Munţii Gurghiu deşi au fost sesizate elementele caracteristice celor trei nivele. Formaţiunea vulcanogen-sedimentară are o largă răspîndire. cum sînt aparatele Harghita Ciceului. Canalul de alimentare este pus în evidenţă de prezenţa unor caolinizări în partea centrală a aparatului. Munţii Harghita se caracterizează prin prezenţa unor aparate vulcanice care le imprimă un aspect caracteristic. piri-tizări etc. Altele apar sub formă de platou. Vulca-nitele din acest masiv depăşesc Valea Oltului la est de Băile Tuşnad. Andezitele cu amfiboli reprezintă cele mai vechi efuziuni şi apar pe arii restrînse în aparatele vulcanice Lues şi Cucu. Piroclastitele se întîlnesc pe suprafeţe restrînse. În general. mai ales în jurul aparatelor vulcanice şi apar la diferite nivele încît se poate presupune că sînt prezente toate cele trei nivele (inferioare. andezite cuarţifere. Structura Munţilor Harghita. În partea sudică a Munţilor Harghita se întîlneşte aparatul închis Sfînta Ana. avînd o grosime de 20—100 m. însă aici se întîlnesc şi andezite cu amfiboli şi biotit. Vulcanitele suprastructurii sînt reprezentate prin roci efuzive şi piroclastite care. Printre ele se numără aparatul Astaros deschis spre est şi aparatul Harghita-Mădăraş deschis spre vest. Aceştia sînt cuprinşi între cursul superior al Văii Tîrnava Mare (Pîrîul Şicasăului) spre nord-vest şi Olt la est. Andezitele cu piroxeni şi amfiboli se întîlnesc sub formă de dyckuri sau curgeri de lavă cu extinderi foarte limitate. precum şi piroclastitele inferioare. Andezitele bazaltoide reprezintă ultimele erupţii şi apar pe suprafeţe restrînse în aparatele Cucu şi Lues. Formaţiunea vulcanogen-sedimentară are grosime Între 100 şi 500 m şi adesea este alterată dînd limonitizări. În împrejurimile localităţii Sîntimbru. în Munţii Harghita se mai găsesc andezite cu amfiboli şi biotit. aglomerate etc. participînd şi la alcătuirea aparatelor Astoroş şi Cucu. Cu totul subordonat. cum sînt acelea dintre aparatele Fiii şi Harghita-Mădăraş. Acestea sînt alcătuite din brecii. sideritizări. este puternic erodat încît apar pe suprafeţe întinse andezitele cu hornblendă brună.

Astfel. 7. . se întîlnesc varietăţi caracterizate prin prezenţa fenocristalelor de minerale . constituind roci masive şi adesea cu separaţii în coloane.8 M..a. Veneţia. şi prin produse piroclastice. Curgerile de bazalte au o grosime ce nu depăşeşte 30 m.4. este mai greu de stabilit pe criterii cronostratigrafice.8 M.a — pentru andezit cu piroxeni şi biotit (tip Gutîi) . Din punct de vedere petrografic. în Romanian.. iar cele mai noi sînt în relaţie cu depozitele pliocene. Pentru unele din acestea s-au obţinut date pe cale radiogenă. datorită atît gradului de cristalinitate diferit. — pentru andezit cuarţifer (tip Piscuiatu) .. fig. Chiar dacă în depozitele de vîrstă „pano-niană" din imediata vecinătate s-au găsit primele fragmente de origine vulcanică. Consideraţii asupra vîrstei vulcanitelor În aprecierea vîrstei vulcanitelor de la interiorul Carpaţilor Orientali se au în vedere relaţiile acestora cu formaţiunile sedimentare şi determinările radiogene de vîrstă... 54)..aparatului Sfînta Ana intră produse piroclastice mediu şi fin granulare în care piatra ponce este foarte abundentă.08 M. . . cît şi naturii consti-tuienţilor mineralogici.4 M..a. Argumentele de luat în seamă sînt tot acelea de ordin radiogen. Acesta este reprezentat prin curgeri de bazalte.. Deci se poate spune cu certitudine că activitatea vulcanică s-a desfăşurat din Badenian pînă în Pliocen. sau de asociaţii de specii de roci.a. Din vîrstele determinate pe cale radiogenă rezultă că în sectorul Că-limani- Harghita vulcanismul a început mai tîrziu decît în sectorul Oaş-Gutîi şi că s-a încheiat spre sfîrşitul Pliocenului. Vîrsta fiecărui tip de erupţie.37 M.. 6. acest fapt nu este un indiciu concludent.92 M. 7.4 M. — pentru andezitul cu hornblendă verde (Gurghiu) .. 7. 6.. 10 M. 3. 6... iar în al doilea rînd. bazaltele se prezintă cu aspect foarte variat.. cunoscute în general sub numele de „bazaltele de Racoş". Aici s-a putut constata că cele mai vechi produse vulcanice sînt intercalate în depozitele de vîrstă badeniană..8 M... — pentru andezitul cu augit şi hipersten (Călimani) . — pentru andezitul bazaltic cu augit şi olivină (Călimani) . — pentru andezit cu hipersten şi augit (tip piroxenic) . vîrsta vulcanitelor este mai greu de precizat cu ajutorul stratigrafiei. . — pentru andezite cu augit şi hipersten (tip Igniş) .a.4.a.. Din acest sector se cunosc următoarele date: — pentru andezitele cu hipersten dominant (Harghita) . argumentul biostratigrafic de stabilire a vîrstei sedimentarului în cauză este îndoelnic. În sectorul Oaş-Gutîi. Hoghiz. 6.a. în regiunea localităţilor Racoşu de Jos. Astfel: — pentru microdiorit porific asociat andezitelor piroxenice .a.. În sectorul Călimani-Harghita. se găsesc produsele unui magmatism foarte tînăr. Şi din datele radiogene se constată că activitatea vulcanică neogenă se încadrează în intervalul Badenian-Pliocen.. .. se pot observa mai clar relaţiile dintre vulcanite şi formaţiunile sedimentare (v. Bazaltele cuaternare În sectorul sudic al Munţilor Perşani. pe o arie relativ întinsă.4.5. în primul rînd pentru că însăşi existenţa „Panonianului" că entitate cronostratigrafică nu este viabilă. 8..a. 7.

l-au făcut pe D. reinterpretată). şi bazalte cu o cristalinitate foarte avansată avînd structură intergranulară. 56. 6. că şi acelea de la Ili-oara şi Sărmaş din Munţii Călimani. pentru formaţiunea vulcano-sedimentară superioară. Cervus elaphus. etc. Această constatare.. Depresiunile intramontane Ultimele deformări care au afectat edificiul Carpaţilor Orientali s-au produs în Mio-Pliocen şi chiar în Pleistocen. Acest nivel suportă depozite neo-pleistocene. Materialul piroclastic are o răspîndire largă şi particpă la alcătuirea aparatelor vulcanice. Mihăilă menţionează Theodoxus semiplicatus.melanocrate incluse într-o masă hialopilitică. Peste acestea urmează un nivel de bazalte masive de 5—10 m grosime şi un alt nivel superior de bazalte columnare de 15—20 m separate între ele printr-un nivel de piroclastite constituit din scorii. Equus mosbochensis. Din constituenţii terigeni.. constituită din scorii. Hoghiz. cum ar fi acelea de la Racos. Dicerorhimis etruscus etc. pentru bazalte inferioare şi 1. Rădulescu sa avanseze ipoteza că bazaltele din regiunea Racoşu de Jos.7 M. vin în sprijinul aceleiaşi opinii privind originea vulcanitelor bazaltice. fragmente de bazalte.5—1. Fig.1 — 1. cît şi în ceea ce priveşte chimismul. Urmează o a doua secvenţă vulcano-sedimentară (superioară) de 10—20 m grosime. care indică vîrsta Pliocen terminal-Pleistocen timpuriu. Suita Pleistocenului mediu se încheie cu un nivel de piroclastite reprezentat prin scorii şi bombe în care se interpune şi o curgere de lavă constituind bazaltele superioare.a. Bogata.6 M. cinerite şi fragmente de calcar. Unio sp. Aceiaşi vîrstă se deduce şi din investigaţiile paleomagnetice care au indicat 1. 56). Din situaţia constatată în zona Racoşu de Jos rezultă vîrsta pleistocenă timpurie pentru curgerile de bazalte inferioare. Aceste deformări au caracter eminamente ruptural şi . Dintre acestea. cît şi anumite consideraţii de ordin geostructural. Archi-discodon meridionalis. Compoziţia chimică a bazaltelor de la Racoş este alcalină. Măldărăscu în legătură cu materialul din manta..5. Din această secvenţă superioară provin resturi de Parelephas trogontherii. Mateiaş. ar reprezenta produsele unui magmatism bazic mai profund. Că element caracteristic. Nodul ii de Peridotit. lapilli şi cinerite. Atît că vîrstă. vulcanitele bazaltice se diferenţiază de magmatitele neogene. a căror origine.a. este pusă de I. aparatul vulcanic Hegheş de la Ra-coşu de Jos este cel mai bine studiat şi a furnizat elemente privind vîrsta vulcanismului bazaltic (fig. Se cunosc mai multe centre de erupţie. care indică o vîrstă mezopleistocenă. Viviparus sadleri. Primul termen al formaţiunilor cu elemente piroclastice din regiunea Racoşu de Jos îl constituie o secvenţă vulcano-sedimentară (inferioară) alcătuită din depozite terigene psefito-psamitice şi piroclastite. în toată masa de bazalte se întîlnesc noduli de peridotit ale căror dimensiuni pot atinge 20 cm. Lupşa etc. care ar fi avut loc în lungul unor fracturi orientate nord-sud cu prelungiri şi în fundamentul Platformei Valahe. Substratul ansamblului produselor vulcanice este constituit din depozite miocene (tuful de Perşani). Mihăilă. N. Coloană ilustrînd relaţiile bazaltelor de Racoş cu sedimentarul (după N.

nisipuri. 6. iar spre nord se găsesc depresiunile Căpeni- Baraolt. Acestea sînt urmate de nisipuri şi argile cu cărbuni. materialul piroclastic are o mare pondere. Depresiunea Bîrsei Aceasta este cea mai întinsă dintre depresiunile intramontane şi a luat naştere prin afundarea unei părţi din flişul intern de la curbura' internă a Carpaţilor Orientali (v. Umplutura depresiunii este formată din depozite de vîrstă sar-matiană şi meoţiană (fig. PI. Umplutura acesteia este constituită. Porţiunile afundate au devenit bazine de sedimentare în care s-au acumulat formaţiuni de molasă. Didacna subcarinata. Meoţianului îi sînt atribuite emeritele andezitice asociate cu gresii şi argile negre care urmează peste depozitele cu cărbuni. Acestea sînt separate prin zone de ridicare în care apare la zi fundamentul (flişul extern). III). Sfîntu Gheorghe şi Breţcu. care a fost cercetată prin foraje. În unele bazine mai tinere din imediata vecinătate a lanţului vulcanic. material piroclastic şi cărbuni. argile. Sarmaţianul este reprezentat prin depozite predominant psefito-psa-mitice cu cărbuni. Asău-Sălătruc. care ocupă o poziţie bazală în suita stratigrafică. adesea cu cărbuni.5. pot atinge 250 m grosime. Depozitele prezintă o stratificaţie încrucişată cu frecvente schimbări laterale de facies . Partea inferioară a suitei este reprezentată printr-un complex cărbunos sau formaţiunea productivă. PI. III). Vîrsta lor meoţiană nu este argumentată paleontologic ci pe criterii de superpoziţie stratigrafică şi geognostică. De la vest spre est se urmăresc Sinclinalele: Lapoş. în general.au generat o serie de depresiuni situate în interiorul edificiului muntos. Dintre toate depresiunile secundare cea mai bine cunoscută este Depresiunea Căpeni-Baraolt. în grosime de 300 m. de unde şi denumirea de depresiuni intramontane. Depresiunea Bîrsei pezintă mai multe intrînduri în zonele muntoase înconjurătoare dînd tot atîtea depresiuni secundare separate între ele prin culmi muntoase. Astfel. 57). constituită dintr-o . Lăloaia. pentru că deşi sînt eterocrone ele an luat naştere prin afundarea unor arii limitate din diversele unităţi tectonice ale Carpaţilor Orientali. fiind corelabile cu depozite de aceeaşi factură din molasă carpatică. pe baza cărora se acordă vîrsta sarmaţiană depozitelor în cauză. Din depozitele psamitice se cunoaşte o faună cu Dreissena polymorpha.2. Dărmăneşti şi Larga. Conglomeratele şi gresiile. 6. Congeria nemnayeri. Nonion granosum etc. prin afundarea unei părţi foarte limitate a subzonei flişului extern din bazinul mijlociu al Trotuşului (v. 57).5. Asemenea depresiuni mai sînt desemnate şi sub numele de "depresiuni posttectonice" şi aceasta pe drept cuvînt. după ce aceştia îşi desăvîrşiseră aranjamentul tectonic sub care se prezintă în structura actuală. spre sud este Depresiunea Zărneşti.1. Depresiunea Comăneşti formează mai multe cute sinclinale. şi o microfaună cu Elphidium macellum.În suita stratigrafică s-au separat mai multe complexe (fig. Din punct de verede tectonic. prundişuri. din marne. Depresiunea Comăneşti Aceasta a luat naştere în Sarmaţianul tîrziu.

iar grosimea formaţiunilor depresiunii poate atinge 800 m. Limno- cardium zagrabiensis Mastodon arvernensis etc.3. se poate afirma că depozitele Depresiunii Gheorghieni sînt sincrone cu acelea ale Depresiunii Ciucului. grosimea acestora poate atinge 1000 m în centrul depresiunii. unele din ele foarte mici.5. Se estimează că vîrsta depozitelor ar fi Pliocen terminal —Pleistocen. Depresiunile Borsec şi Bilbor Acestea fac parte dintr-un aliniament de depresiuni. P. Astfel. se apreciază că Depresiunea Sfîntu Gheorghe s-ar fi format în Romanian. De la diferite nivele din jumătatea superioară a complexului cărbunos. Peste complexul cărbunos se individualizează un complex marnos în grosime de 150 — 300 m. Acesta din urmă este preponderent. reprezentat printr-o alternanţă de marne şi argile iar subordonat nisipuri. Celelalte depresiuni secundare sînt mai puţin cunoscute şi se pare că sînt mai tinere. constituit din pietrişuri şi nisipuri. Suita depozitelor din Depresiunea Căpeni-Baraolt se încheie printr-un complex psefito-psamitic gros de 60—300 m. argilos-nisipos.5. Depresiunea Ggheorgheni se găseşte la izvoarele Mureşului. Din astfel de depozite se cunoaşte o faună cu Lim-nocardinm barzaviae şi ostracode. tufite etc.alternanţă de nisipuri. 6. Cea mai sudică este Depresiunea Borsec. Kusko. care ar indica Pliocenul mediu-superior. Depresiunea Gheorghieni Situată între Munţii Gurghiului şi Munţii Harghita la vest şi Munţii Hăghimaş şi Giurgeu la est. însă fără o argumentare paleontologică. Depresiunea Ciucului este traversată de două praguri: pragul de la Jigolin şi pragul de la Racu. fiind constituite din aglomerate. abichi-formis. are o grosime de 50—150 m şi conţine pînă la 5 strate de cărbune. iar depresiunile Breţcu şi Zărneşti în Pleistocen. este considerat că aparţinînd Pleistocenului inferior mediu. Depresiunea Ciucului Aceasta este situată în bazinul superior al Oltului. Zygolophodon borsoni etc. M. Aici.4. Elephas şi Boş. Mai importantă şi mai bine cunoscută dintre ele este Depresiunea Borsec.5. aglomerate. Între Munţii Ciuc la est şi Munţii Harghita spre vest. M. şi material terigen. Un al treilea complex. iar cea mai nordică este Depresiunea Drăgoiasa..5. 6. marne şi argile în care subordonat se întîlnesc cinerite. indicînd Ponţianul superior. conţinînd Fiviparus bifam-natus şi resturi de Equus. umplutura . Se poate conchide că ansamblul depozitelor din Depresiunea Căpeni-Baraolt aparţine intervalului Ponţian superior-Pleistocen mediu. iar dintre mamifere Anancus arvernensis. Umplutura depresiunii este constituită din acumulări terigene cu cărbuni şi din material vulcanic. Depozitele acumulate sînt foatre asemănătoare acelora din Depresiunea Ciucului. Savu. care o divide în trei: Depresiunea Ciucului inferioară. Cu privire la vîrstă. Victoria Lubenescu au identificat o faună cu Paradacna fuchsi. 6. prundişuri etc. mijlocie şi superioară.

Nonion gronosum. Pop menţionează printre altele: Quercus ruburoides. Mactra eichwaldi. Salix varians. Candona lac tea. Este bine deschisa la Botiza pe Valea Sasului. pe cursul mijlociu şi inferior al Rîului Iza. Elphidium macellum etc. Se cunoaşte şi o faună cu Dreissena muensteri.6. Formaţiunea include tufuri. Depresiunea Sighetului Depresiunea Sighetului se situează în aria transcarpatică a Carpaţilor Orientali. 6.5. — formaţiunea marnelor cu Spiratella. care încheie suita badeniană. Pe baza faunei fosile se poate aprecia că depozitele din toate depresiunile de pe aliniamentul Borsec-Drăgoiasa aparţin Pliocenului terminal- Pleistocenului. secţiunea cea mai completă fiind aceea de pe valea leudului. Din punct de vedere tectonic. BIBLIOGRAFIE . Depresiunea Sighetului nu prezintă complicaţii. Sarmaţianului şi Plioacenului. Acestea acoperă o bună parte din Depresiunea Sighetului şi aparţin Pliocenului. reprezentată prin marne salifere. gipsuri şi masive de sare. posibil Ponţianului. că acela de la Botiza. — formaţiunea cu sare. totul avînd o grosime de 60—80 m. Din marne se cunosc exemplare de Chlamys elegans şi Ostrea digitalina] — formaţiunea şisturilor cu radiolari urmează peste formaţiunea sării şi este reprezentată printr-o alternanţă de gresii în strate subţiri şi şisturi argiloase. III). PI. Formaţiunile care alcătuiesc umplutura Depresiunii Sighetului aparţin că vîrstă Badenianului. Se apreciază că din Sarmaţian este reprezentat intervalul Buglovian- Basarabian timpuriu. dar mai ales cu Depresiunea Transilvaniei fiind de fapt o zonă adiacentă a acesteia din urmă. Nu se ştie nimic despre existenţa Sarmaţianului superior. Şugatag sau Coştiui. Melanopsis vin-dobonensis etc. a luat naştere prin afundarea unei porţiuni din flişul transcarpatic şi a învelişului posttectonic al zonei cristalino-mezozoic (v. Din astfel de depozite se cunosc exemplare de Cardium lithopodolicum. tiifite şi marne cu o evidentă stratificaţie încrucişată. Valvata simplex şi resturi ae Zygolophodon borsoni.depresiunii este constituită în principal dintr-o alternanţă de nisipuri şi argile cu intercalaţii de cărbune xiloid şi cu impresiuni de plante din care E. Prin caracterele stratigrafice şi litofaciale. Ceea ce se poate spune este că suita depozitelor din Depresiunea Sighetului se încheie printr-o alternanţă de marne şi nisipuri cu Congeria partschi. Depozitele descriu cute largi iar sarea pe alocuri a generat cute diapire. include marne compacte în care s-au identificat exemplare de Spiratella Sarmaţianul urmează în continuitate de sedimentare peste Badenian şi include o alternanţă de marne şi gresii cu secvenţe conglomeratice. care este bine deschisă între localităţile Botiza şi Dragomireşti. Badenianul este reprezentat prin depozite variate în care se recunosc aceleaşi formaţiuni că şi la exteriorul Carpaţilor şi anume: — formaţiunea tufurilor şi marnelor cu globigerine. Depresiunea Sighetului prezintă mari afinităţi cu zonele de la exteriorul Carpaţilor. Carpinus grandis etc.

Geol. Bucureşti. Anton S.... Agheorghiesi V. Roum.. Botez R. l. Borcoş M. Filipescu G.. Corn.S. geophys.M. l. Bucureşti. Gol.S. Bucureşti. Mitrea G. Samson P. Geol. Draghinda I. Dicea O.I.. Carpato-Balc. (1964): An. Bucureşti. Soc. LXV/4. Inst. Trubihin V... Atanasiu I. Draghinda I. Bucureşti.. st.. Dumitrică P. Asoc. Udubaşa G. Geol. Inst.. (1955): Rev. l. (1958): Geologia Carpaţilor Orientali. (1938): Anal. XXIX. Bercia I. Assoc. Geof. Univ. Patrulius D. (1962): D.. Geof.. (1973): Rev. (1933): Bull. Bucureşti. Inst.. Asoc. Bucureşti.. Hristescu E. (1965): Rev. Duţescu P. Bucureşti. Geol. geogr. Geol. Corn. Bucureşti. Carpato-Balc..S. Băncilă I. Dumitrescu I. Ghenea C. Geophiz. Bulgaru G.. Bucureşti. Mihăilă N. L. Codarcea Marcela. Bucureşti.. XXXIX. Geol. (1956): D. Congr. geofiz. Bucureşti.S. Ştiinţifică. XIII. Inst. LIV.em Congr. II. Univ.. Geol. (1971): Bul. Constantinescu E. Buc. Peltz S.. Filipescu G. Inst. Ed. (1928): An. Geof. Roman Ştefania (1969): VIII . Ionescu Jana. (19 ) An LXVI/4.. şei. Teză de doctorat. ser. Bucureşti. cerc. Carpatho-Balkan. Bandrabur Th. Acad. Dicea O. (1963): Lucr. Bucureşti. Inst. Dimitrescu R. Mihăilă N. roum. 10. roum. XXV.. Atanasiu L. Bucureşti.. (1980): An. (1954): D. Cepaliga A. (1971): Studiul flişului cretacic intern şi extern din Valea Bistricicard şi Valea Moldovei. Congr.INQUA. 17. milit. Bandrabur T. geol. Se. 3. Geol. sect.S. Andreescu I.. Geol. Geof. (1956): D. Băncilă I. Rădulescu C. R. Bucureşti. Acad. XL. Ghenea C. Atanasiu I. (1970:) Rev. Bucureşti. Bratu Elena (1967) : D. Krăunter H. (1957): Bul. geol.S. Bucureşti. Bucureşti . Andreescu I.. V. Bucureşti. (1981)- Guidebook for Field Excursion SEQS . Bucureşti. Donos T. 22. Inst.R. Bucureşti. Avram E. lassy XXV. Atanasiu I. Geol. Dicea Marieta (1980): D. Cernea G. (1952): An.. Dincă I. l. Geof. /U/8— 10. Bombiţă G. Geol. Gheucă I.. se.. Corn. Radan S. 4. Geol. XXXVIII.. ser. Lungu V. INQUA Paris. XXIX. Bucureşti.. (1971): D.. Bucureşti. Geol. Stan N... XL. Bucureşti.. Bucureşti. (1943): An. Inst. Mureşan M..S. H. XLV. Iaşi. Mutihac V. Rom. Bucureşti. (1883): Mem. (1986): D. Rom... (1963): Lucr. fasc. Univ. geol.. Cioflica G. II.S. şt. geol. (1978): Rev.. LVIII/4. Bleahu M.M.. Parhon 6 — 7. Lang B. (1952): Corn. 70-71/5. geol. Roum.LII/2. (1966): St. 10. Acad. Bucureşti. Rom. Bandrabur Th. Codarcea Al. C.. (1981): Abstr.. Dinu C. Roum. Ianovici V. (1980): LXV/4 An. XXIV.. (1980): Anal. Acad. Geol. 12 th Congr. Bucureşti. Cobălcescu Gr. Rom. Inst.. Bucureşti. Inst..Alexandrescu Gr.S. (1972): An. Bucureşti. Corn. geol. Bucureşti. Antonescu F. Geogr. Acad. Corn. Gherasi N. Iaşi. Anastasiu N. V. Corn. Rom. Bucureşti. XIII. Gheucă I. XXXIII..M. Bucureşti. Balintoni I. (1976): An. Filipescu G. Rom. Geol. Geol. Geol. Băncilă I. geol. Geol. Mutihac V. Geol.

J2. Savu M. geol.. Bucureşti. Bucureşti. Geologie 33.. Lăzărescu V... Geol. Bucureşti. Bucureşti. Georgescu Lenuţa (1968): St. Catană C. Bucureşti. Meszaros N. Geol.. (1978): Mitt a . (1970): D. Bucureşti.S. Morariu D.S. Bucureşti. Herbich F. st. Ion Jana (1983): Meni. (1955): An. Bucureşti. cerc.. (1970): D.R. Acad. 23/2. Rom. Ceol. d. Geol. Geof. Russindilar V. leneşi L. (1977): D. sr. l. XXVIII Com. Bucureşti.. Geol.. (1988): Flişul carpatic. R. Acad. cerc. Bucureşti.S. st. Bucureşti. XXXI Inst. Bucureşti.. Stejarul Geol. LI/2. Roum. 2. Bucureşti.S. Hanganu Elisabeta (1966): St. Tarpato-Balc. 1. Mirăuţă Elena (1964): D.S.. cerc. geogr. Bucureşti. (1978): S. Geogr.. Geol. econ. l. econ.. Inst. Piatra Neamţ. (1965): An. Bucureşti. Ilie M. Iliescu Maria.S. Jekelius E. Bucureşti. Manoliu Eugenia. Iliescu Gh. Al. LXI/4. (1971): N. cerc. Corn. Mînzăraru Ligia (1965): St.. Martini E. Marinescu I. Acad. (1980): Geologie fizică. Corn. Bucureşti. Geol. VII. XLXI/1.. Bucureşti. (1972): Studiul geologic al regiunii dintre Valea Teleajenului (Cheia — Mînăstirea Suzana) şi Munţii Bobu-Grohotişu-Bădilă Mare. (1962): D. teh. Iliescu Violeta. Dumitrescu Zorela (1963): Lucr. Bucureşti. A.... (1968): St. XIX. Stuttgart Mihăilă N. Geol. Bucureşti. Bucureşti. A. (1935): An. R. LXIII/5. Inst.d.S. Assoc. geol. geogr. (1988): St. Popescu.. Mateu V. Georgescu D.S. lonesi L. Lebenshon C.. stat. Geof. (1954): An. Mitrea G. LIV/4. Acad. Petrografie şi consideraţii economice.. XXIV. geol. Budapest... Istocescu D. Iliescu Violeta. (1965): D. Acad. III. ung. Peltz S. nat. Kraunter H. (1975): D. 3 — 4. Bucureşti. (1962): St. Mirăuţă O. LIX/1. Geof. K.. Corn. Paleont. (1968): Anal.S. Grasu C. Iliescu Violeta.. 13. Popa Gh.. Mirăuţă O. Cosma Viorica.. Geof. Geol.. XLVIII Corn. XV/2. Corn. Jahr. (1979): Rev. . Tehnică. (1952): An. LV. (1971): Flişul paleogen din bazinul văii Moldovei.. 4.S. Asoc.. lorgulescu Th. l. (1938): An.R. Acad. Inst. Inst... Cuza Iaşi. (1927): Guide des excursions Congr.. XXVII Corn. Corn.S. Geogr. Geol. k. Bucureşti.V.. XVII. Com. B. Liteanu E. Jahrb. Kraunter Th. Graf O.. Kusko M. Corn. R. Geol. Joja Th. Geol. XXVI.. Taşu M. lonesi L... I. Congr. Bucureşti.. Geol.R. Bucureşti... Tehnică... (1970): Rev. (1971): Lucr. Ed. Ed. Rom. II. Krăutner H. Geol. Ceol. Geol. Bucureşti. geof. Codarcea Marcela (1965): D. Corn. Joja Th. (1972): Studiul geologic al flişului cretacic din regiunea Zizin — Valea Buzăului (Rezumat la teza de doctorat).Grasu C. Grinea D. Corn. LVIII/4. Univ. (1972): D.. Bucureşti.S. Bandrabur T. Kraunter H.R. Rom. Carpato-Balc. Moroşan I. (Teză de doctorat). Geol. Ed. geofiz. Mureşan M. tehn. Bucureşti. Duţu C.D. Corn. Rusu V. Grigoraş N. Bucureşti. Bucureşti. Macovei Gh. Geol. H/2 Acad.... Mihăilă N. R.S. Geol. Geol... Joja Th. Iaşi. geol.. XXVI. Bucureşti.

Haţeg (1905): Mcm. XL Corn. Geol. Bucureşti. tehn.. Geof. Patrulius D.. Bucureşti. Univ. Gherasi N. (1968): Stud. J. XXXVII Com. Bucureşti. Patrulius U. Bucureşti. 2. (1987): The Eocene from the Transalvanian Basin. V. Fr. III.. Peltz S.. Com. Popovici I. Bucureşti. Inst. Congr. Bucureşti. Corn. Bratu Elena (1965): Carpatho-Balkan Assoc. Geol. XIII..R. Geol. Inst. Muz. Coloqv... Bucureşti. XXIV. Geol. Rădulescu D. Asoc.. Patrulius S. (1966): D. Mutihac V.. tehn. Bucureşti. Univ.. (1963): Congr. Popescu I.. Rom. Geol. Rom. Geol. Inst. Cerc.. Corn. sr. (1978): D. Acad.. I. Rom. Geol. XL. Murgeanu G. (1937): C.. Cluj. Geol. Com. Belgrad.R. se. Carpato-Balc. Mutihac V. (1979): Anal. R. HI/2..S.. Patrulius D. Bucureşti... Geol. Mutihac V.. Bucureşti. V. Ed. Mutihac V. (1980): D. (1943): An. XII. Volcanism and Metallogenesis Guide to Excursion 2 AB. Soc. Panin N. Bucureşti. Polonic Gabiiela (1967): D. l. Bucureşti. Bucureşti. (1969): St. XXXI Corn.. Stanciu Constantina (1973): Symp. Bucureşti. J. Horn. Săndulescu Jana (1967): VlII-emc Congr. Inst. Voiteşti (1929): Rev. (1956): D. Vesteşti (19H): An. Rom. Geol.. (1969): Geologia masivului Bucegi şi culoarului Dîmbovicioarei.. Acad. (1969): Geol. LXIV/5. Bucureşti. Bucureşti. (1969): Structura geologică a compartimentului nordic din sinclinalul marginal extern (Carpaţii Orientali). Patrulius D. geol. Univ.Motăş I. Soc. Corn. Popa Elena.. Preda M.S. Geol. Neagu Th. Motăş I. Mureşan M.S. Murgeanu G.. Peltz S. IX. Geol.. Geol. (1964): An. Sofia. Patrulius D. Petrescu N. sr. XX. Acad.. (1969): Anal.R. XXI. Rom.. Răileanu Gr. Bucureşti. geol. Inst. Corn. Bucureşti. Saulea Emilia (1956): An. Bd. XXXIII. 4. Bucureşti. Mutihac V. Univ. (1956): D..S.S.. 4. geol. Bucureşti. Popescu Gr. Geol. Pană Ioana (1966): St. 59. XL. Bucureşti. Cismaru G. Geol. L.. Ceol. Geol. Lubenescu Victoria.. Patrulius D. Bucureşti. Acad.. Mutihac V. VII.. Rădulescu D. Geol.. (1957): Rev. Murgeanu G. Mureşan M. Univ. Popescu Ileana (1969): An.S. Acad. geol.. I. geol. (1982): Anal. Bucureşti. Geol. Bucureşti. (1970): Mern. Bucureşti. Carpato-Balc. Oncescu N. (1960): Anal. Inst. Rom. Săndulescu M.Gh. (1958): An... univ. Geol. Popescu Gr. tehn. Mrazec L. Geo!. Popescu C. Pelin M. Bucureşti.~Geof. (1959): Corn. (1971): Anal. Popescu Gr. Corn. geogr.S. eco. A. Jipa D. geol. XXVIII.. Bucureşti. 7. Ed. LVI/4. LXX. Bucureşti. Stuttgart. Carpato-Balk.. XXXI.. Popescu Ileana (1966): An. XXXV. (1981): Abstr. (1935): C. XXIX Corn. Mirăuţă Elena (1964): D.. Geol. Geol. Corn. LII/3. (1959): St. econ.S.. Bucureşti. Mihăilescu H. XX. Cluj- Napoca. Geogr. Popescu 1. Inst.. Bucureşti. (1932): Bul. (1953): An. Bucureşti. (1959): Rev. Bucureşti.D. econ.soc. (1970): D. Bucureşti. I.S. 23. Rom.. Univ.. Geol. XL. Geol. Savu M. Assoc.. Geol. Mutihac V.. Paris. Bucureşti. Popa Elena. Geol. Bucureşti. XXXIV C om. Inst. Bucureşti.. Polonic P. sr.. Savu M. . Rădulescu D. 12-th Congr. (1956): D. Olteanu F. Bucureşti. Inst. Rundschau.S. Popovici V.

Rezumat la teza de doctorat. care se prelungeşte din faţa Carpaţilor Orientali însă este acoperită de depozite mai recente... Micu M. Geol. se întind din bazinul Rîului Dîmboviţa (falia lezer-Păpuşa) spre vest. Acad. d.. k.. Geol. Bucureşti. roum. Geol. C. Univ. Assoc. (1976): D. Stoica C. Ştefănescu M.S. Balkan. CARPAŢII MERIDIONALI Carpaţii Meridionali. Zona muntoasă este constituită din masive a căror înălţime adesea trece de 2000 m. (1956): Anal. în Carpaţii Meridionali se distinge o parte cu caractere montane tipice şi alta cu aspect colinar. Assoc. l. Corn. falia trece pe la sud de Piteşti. Parhon. între izvoarele Dîmboviţei şi Valea Oltului se situează Munţii Făgăraş.LII/2. Congr. XLIII. Geol. (1903): Bau unei Bilei der Karpaten. Kraunter. Săndulescu M.. Qongr. În lungul ei. Bucureşti. Corn. Semaka Al. De la Valea Jiului spre vest şi sud-vest pînă în Valea Cernei şi Culoarul Caransebeş-Mehadia. şi Munţii Sebeşului Între rîurile Sebeş şi Strei.. Geol.L/H Corn. Geol. IV).. Cheta N. Bucureşti. care ating 2536 m în vîrful Negoiu şi 2543 în vîrful Moldo vanu.. Pe sub acestea din urmă. A. Parhon nr. Geol. separată prin Depresiunea Loviştei. geol. XXXVII. Univ. Rom. Acesta include: Munţii Retezat situaţi între Jiul de Vest.. (1971): Studiul flişului cretacic intern şi extern dintre valea Bicazului şi Valea Bistricioarei (Carpaţii Orientali). Geol. R. „V.R. Bucureşti. Geol. Bicea Marieta (1979): Rev.S. Din punct de vedere morfologic. Uhlig V. Geof. structurile alpine sud-carpatice vin în contact cu Platforma Valahă. Ştefănescu M. Săndulescu-Russo Doina (1981): D. Vasilescu Al. Geol. Bale. 23. La sud de Munţii Făgăraş. (1979): Guidebook for the Field. Sofia. Munţii Cibin între rîurile Sadu şi Sebeş. XXVI. (1981): Guide to Excursion Bl. (1963): Rev. care se . Adiimachi". R. (1977): Lucr. XL. XII. 5. Bucureşti.. Corn. Balintoni I. Bucureşti. Geof. LV/5. Bucureşti. Bucureşti. VIII. (1898-1899): Acad. Publ. Wien. Inst. Inst.. LXII. (1962): D. Torok Z. Voicu G. C. 9. aceasta din urmă alcătuind zona subcarpatică. geogr. gcofiz. (1897): Verii. Ştefănescu M. LXVI/5.. nord de Strehaia şi atinge Dunărea la Drobeta-Turnu Severin. Corn. Munţii Ţarcu între Rîul Bistra culoarul Caransebeş-Mehadia şi Valea Ide-gului. Depresiunea Haţeg şi Rîul Mare. (1953): An..T. Wien-Leipzig.. Săndulescu M. Micu M.k geol.T. Bucureşti. (1955): D.S. Munţii Godeanu. Carpalo. Inst. Şoigan P. zona muntoasă este fragmentată longitudinal în trei compartimente. se găseşte Culmea Cozia. Simionescu I. Zreiber I.. Geof. Bucureşti. Corn. între Olt şi Jiu se disting două şiruri de munţi separate între ele prin rîurile Lotru şi Jiul de Est: la sud sînt Munţii Căpăţînii între Olt şi Olteţ. (1964): D. că unitate alpină. PI. Săndulescu M. Săndulescu M. (1956): D.S. Stoica C. Bucureşti. compartimentul central fiind cel mai impozant prin altitudine. Bucureşti. Carpato. Săndulescu M. Fond. depăşind Valea Dunării (v.S.S. 7. pe la nord de Drăgăşani.. Russo-Săndulescu Doina. Bucureşti. Inst. (1970): D. La nord sînt Munţii Lotrului între rîurile Lotru şi Sadu. Bucureşti. şi Munţii Parîng între Olteţ şi Jiu.S. 2.. Bucureşti. Geol. Simionescu I.k. Bucureşti. Spre sud sînt delimitaţi de falia pericarpatică.S.

care se individualizaseră în tectogeneza mezocretacică. spre sfîrşitul Eocretacicului. între autohtonul danubian şi pînza getică este prins flişul de Severin şi fragmente de crustă oceanică obdusă care. se poate conchide că mai departe. Valea Cernei şi Dunăre. Astfel. 58). solidar cu unităţile supragetice. fig. acestea găsindu-se pînă în Munţii Perşani. au cunoscut o mişcare divergentă. Fireşte însă că au existat diferenţieri pe întinsul acestor zone în ceea ce priveşte desfăşurarea proceselor structogenetice. în păturile profunde ale litosferei au avut loc intense şi complexe procese magmatice. În felul acesta s-au individualizat unităţile din nordul şi vestul acesteia constituind^ unităţile supragetice şi s- a ajuns la coliziunea dintre ele şi blocul getic. unităţilor supragetice. aceasta reprezentînd fragmente detaşate şi obduse din crusta oceanică în curs de subducere. iar spre sfîrşitul Cretacicului blocul getic. li se adaugă o nouă unitate cu rol de pînză constituind pînza getică. cuprinşi între Valea Cernei şi Rîul Timiş. Semnificative în acest sens sînt: complexul ofiolitic din Platoul Mehedinţi. la . Procesele de subducţie şi de consum a scoarţei oceanice au continuat. subiacentă. lor au fost implicate într-o mişcare de convergenţă determinată de antrenarea crustei oceanice în procese de subducţie.prelungesc în Munţii Cernei. În felul acesta. În final s-a ajuns la suprapunerea tectonică a blocului getic peste blocul danubian. La vest de culoarul Caransebeş-Mehadia se întind Munţii Semenic. în structura actuală. fig. şi zona de rifting central-carpatică deschisă în Mezo-Neojurasic. la rîndul. în etapa de expansiune. La nord de acest compartimenta se întind Munţii Poiana Ruscă cuprinşi între Depresiunea Streiului. întregul ansamblu a alunecat pe masa ofiolitică. constituind blocul getic şi respectiv blocul danubian. Mai trebuie avut în vedere că. constituie eeea ce se numeşte pînza sau parăutohtonul de Severin. Depresiunea Lugojului. într-o etapă mai tîrzie. care a condus la individualizarea blocului sau microplăcii transilvano-panonice. blocul getic a antrenat şi flişul de Severin. fapt ce conferă celor două ramuri carpatice rol de unităţi structurale majore distincte. 91). şi o altă unitate. În înaintarea lui. Ca o consecinţă a consumării crustei oceanice din fosa de Severin. iar în marea cu substrat de crustă oceanică dintre ele. vulcanitele calcoalcaline constituind bana-titele etc. din care a evoluat marea flişului şi care a dus la individualizarea blocului central-carpatic (v. 58). Toate acestea sugerează că şi Carpaţii Meridionali au evoluat din aceleaşi zone de rifting şi din aceleaşi arii continentale limitrofe că şi Carpaţii Orientali şi anume: zona de rifting transilvană deschisă în Triasic. Pe aliniamentul sudic se găsesc Munţii Vîlcan între Jiu şi Motru. iar între Valea Cernei şi Valea Nerei sînt Munţii Almăj. Platoul Mehedinţi între Valea Motrului. între cursul inferior al Văii Nerei şi Dunăre se întind Munţii Locva. suita sedimentară cu factură de fliş de vîrstă tithonic-neocomiană (flişul de Severin). constituind fosa de Severin. Consecinţa a fost îngustarea fosei de Severin şi înaintarea blocului getic peste flişul de Severin (v. În structura geologică actuală a Carpaţilor Meridionali se pot identifică elemente specifice care permit reconstituirea evoluţiei proceselor structogenetice. a avut loc închiderea zonei de expansiune transilvană. iar între Valea Caraşului şi Rîul Pogăniş la nord se găsesc Munţii Dognecea. cele două blocuri separate prin aria de rifting central-carpatică. a înaintat venind în coliziune cu masa continentală danubiană. s-au acumulat depozite tipice de fliş (flişul de Severin (fig. sutura transilvană este implicată în structura Carpaţilor Meridionali. Valea Bistrei şi Valea Mureşului la nord. după modul cum sînt distribuite clementele transilvane în Carpaţii Orientali. Acestora. În acelaşi timp blocutilc getic şi danubian. cu rol de autohton reprezentînd autohtonul danubian.

În felul acesta. l-a intuit şi decelat în structogcneza Carpaţilor Meridionali. Cotta a descris sub numele de banatite. Schema evoluţiei Carpaţilor Meridionali: a — în Neojurasic (deschiderea riftului central-carpatic). Munteanu-Murgoci şi A. Codarcea. sînt în relaţii tectonice a fost sesizată încă din 1904 de L. au confirmat tectonica în pînze a Carpaţilor Meridionali aşa cum au conceput-o Gh. B — blocul getic (B1 — pînza getică). Acestora li se adaugă magmatitele banatitice. Codarcea.suprafaţă. constituind ceea ce B. SCC — sutura central-carpatică. toate fiind generate de implicarea Fig. cînd s-a pus în loc o imensă masă de vulcanite şi subvulcanite de compoziţie calcoalcalină. b — în Jurasicul terminal şi Eocretacic (expansiunea secundară central-carpatică). că provincie petrogenetică şi Depresiunea Getică. 7. în structura actuală a Carpaţilor Meridionali se disting următoarele unităţi tectogenetice: autohtonul danubian. Munţii Vîlcan. Platoul Mehedinţi şi Munţii Almăj. IV). Cercetătorii ulteriori. care a preluat funcţia de bazin de sedimentare evoluînd în continuare că avânt-fosă şi care. Munţii Retezat. ST — sutura transilvană. Distincţia între diversele domenii care. aproape fără excepţie. distingînd principalele etape structogenetice: deschiderea riftului şi formarea fosei de Severin. Codarcea a sugerat mecanismul de edificare a arhitecturii Carpaţilor Meridionali. marginii continentale deformată a plăcii euroasiatice. restrîngerea acesteia prin mişcarea convergentă a celor două mase continentale şi procesul de coliziune dintre ele cu detaşarea unor fragmente din crusta oceanică. închiderea zonei de expansiune central-carpatice). anumite porţiuni sînt acoperite de formaţiuni ce aparţin pînzei getice şi se delimitează că petice de . În concordanţă cu modelul sugerat. Strekeisen a sesizat existenţa unităţilor supragetice că un al treilea domeniu tectogenetic major. În 1940. A — blocul danubian (A1 — autohtonul danubian). D — complex ofiolitic (D'— pînza de Severin). pînza getică şi unităţile supragetice. întinzîndu-se între Valea Olteţului şi Dunăre. care în Carpaţii Meridionali a distins două grupuri de şisturi cristaline (grupul I şi II) ce diferă prin gradul de metamorfism. în structura actuală. PI. pînza de Severin şi zona de solzi rezultate din evoluţia unor zone de expansiune secundară. Munteanu-Murgoci în 1905 a argumentat suprapunerea tectonică a celor două grupe. amplificînd sau atenuînd structura de detaliu a unităţilor tectonice majore. d — sfîrşitul Cretacicului (a doua fază getică. Autohtonul danubian Autohtonul danubian a fost descoperit de eroziune şi aflorează că o imensă semifereastră în partea sud-vestică a Carpaţilor Meridionali (v. Mrazec. iar în 1934 A. Odată cu ridicarea ansamblului structogenetic sub forma unei catene muntoase. le-a corespuns un vulcanism care s-a desfăşurat spre sfîrşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului. Al. Pe această arie. constituie Depresiunea Getică. fără a-1 denumi că atare. c — sfîrşitul Eocretacicului (prima faza getică). Munţii Cernei.1. C — blocul supragetic (C' — unităţile supragetice). 58. în structura actuală. în faţa acesteia s-a creat o zonă depresionară premontană. Aceasta circumscrie Munţii Parîng. Gh. Al. cu mult înainte de a se fi formulat conceptul tectonicii globale.

cristalinul de Lainici-Păiuş ar repezenta un caz particular de şisturi cristaline în care mezometamorfiţele s-ar fi format în condiţii de presiune medie pînă la joasă.). iar altele aparţin ciclului hercinic (fig. Pe lîngă diversitatea materialului premetamorfic şi intervenţia retromorfismului. Masivele cristaline prealpine Ca peste tot în aria carpatică. 59). 59).1. o bună parte din autohtonul danubian este acoperită de pînza de Severin (v. aşa cum sînt Munţii Godeanu.1. la o primă vedere. şi consideră că sînt o consecinţă a acestor intruziuni. cum este aceea de Ia nord de localitatea Vălari. apar ca un cristalin epimentamorfic. H. Stratigrafia În alcătuirea autohtonului danubian participă şisturi cristaline constituind masivele cristaline prealpine. şi o zonă cu almandin şi biotit. Şisturile cristaline prehercinice. Majoritatea petrografilor însăcon-sideră că şisturile cristaline la Lainici-Păiuş. PI. şi în ansamblul şisturilor cristaline din autohtonul danubian se disting şisturi cristaline care s-au format în diverse cicluri geotectonice. sînt dispuse în jurul masivelor de granitoide. se distinge o zonă cu sillimanit şi cordierit. este foarte relativă (v. Cu alte cuvinte. Manolescu şi care se întinde din Munţii Cernei spre est pe versantul sudic al Munţilor Vîlcan şi Parîng. Aceasta include o gamă largă de metamorfite reprezentînd formaţiuni vulcanogene şi terigene metamorfozate în condiţiile faciesului amfbolitelor cu almandin. datorită contactului cu intruziuni granitice sincinematice.1. Savu a şi denumit acest tip de metamorfism drept „metamorfism de contact sincinematic" sau de „tip danubian". Tot în Platoul Mehedinţi. şisturile cristaline prehercinice au cea mai largă dezvoltare şi aparţin J. varietatea şi complexitatea petrofacială a şisturilor cristaline mezometamorfice se datoreşte şi acţiunii intruziunilor de granitoide contemporane sau peneconteinporane metamorfismului iniţial. Savu analizînd situaţia. acestea însă au fost în mare parte retromorfozate. În autohtonul danubian. Grupa şisturilor cristaline mezometamorfice. s-au separat diverse entităţi petrofaciale şi s-a încercat corelarea cronostratografică a acestora dar care. fig. dar nu totdeauna şi nu peste tot pot fi stabilite aceste cicluri.1. două zone întinse din Platoul Mehedinţi şi alte suprafeţe mai restrînse. H. În această situaţie. reprezentate prin migmatite (lenticulare. se cunosc şi zone de migmatizare. şi formaţiuni sedimentare care formează învelişul masivelor cristaline. 7. fireşte. în .a două grupe: grupa şisturilor cristaline mezometamorfice şi grupa şisturilor cristaline epimetamorfice (v.acoperire. Ansamblul acestora. Cristalinul de Lainici-Păiuş este o primă entitate petrofacială care a fost separată de Gh. fig. 7. Este constituită din şisturi cristaline foarte variate Însă predomină gnaisele cuarţitice cu intercalaţii de şisturi micacee. În funcţie de depărtarea de masivul intrus. 59). stromatitice etc. mai ales din Parîng şi Vîlcan.1. constată că petrofaciesurile de tip mczomet amorf ic. însă ceea ce s-a putut şi se poate stabili este că unele din formaţiunile cristalofiliene au fost generate de cicluri geotectonice prehercinice. precum şi în Munţii Retezat. IV). precum şi un metamorfism de contact termic. şisturi grafitoase şi calcare cristaline.

calcare cristaline. În vecinătatea intruziunilor. paragnaise amfibolice. În zona de contact cu pînza getică este intens cataclazat. Acestea din urmă sînt reprezentate prin ortoamfibolite. Savu). Că relicte se întîlnesc metagabbrouri şi metacuarţit-diorite. acestea constituind cristalinul de Neamţu. Amfibolitele de Măru par sa se continuie spre sud-vest în Munţii Almăjului prin ceea ce Al. subfaciesul staurolit-almandin. hornblendite. Local apar migmatite arteritice. relaţiile dintre cristalinul de Lainici-Păiuş şi amfibolitele de Drăgşan sînt tectonice. Această interpretare este mai plauzibilă. La partea superioară a amfibolitelor de Drăgşan. Acestea au fost regăsite de toţi cercetătorii ulteriori. în Muntele Petreanu s-a mai descris cristalinul de Rof constituit din şisturi amfibolice rubanate. Amfibolitele de Drăgşan. însă poziţia şi semnificaţia lor este controversată. Manolescu. alţii o ataşează aceleiaşi faze (Gh. Paliuc. se cunosc de asemenea scrpentinite. amfibolitele de Drăgşan sînt migmatizate. Gh.ansamblu. gnaisele de Petreanu etc. Că faciesuri locale. se găseşte o altă zonă ocupată de mezometamorfite. Manolescu). Şisturi cristaline similare acelora de Lainici-Păiuş şi amfibolitelor de Drăgşan se mai întîlnesc în Munţii Retezat. amfibolite cu biotit şi granaţi. Manolescu a descris. Th. Ghica-Budeşti. precum şi în Munţii Retezat. Ghica- Budeşti şi alţii. Ele sînt considerate o formaţiune vulcanogenă-sedimentară (ofi-olitică şi terigenă) metamorfozată în condiţiile faciesului amfibolitelor. fig. cuarţite cu granaţi şi şisturi clorito-biotitice. paragnaise micacee şi mai rar calcare cristaline şi gnaise granitice cu microclin. porfirogene şi. iar local este migmatizat. În timp ce unii o încadrează că entitate petrofacială aparţinînd altei faze de metamorfism decît aceea care a generat amfibolitele de Drăgşan (St. albitul şi epidotul. gnaise feldspatice şi mai rar calcare cristaline. St. Amfibolitele de Drăgşan. 59). includ gnaise amfibolice. gnaise micacee. paragnaise biotitice. aşa-numita „serie elastică" formată din şisturi sericito- cloritoase. Acesta este constituit din paragnaise micacee. L. Mai recent. serpentinite. Retezat şi Parîng. subordonat. Tot aici s-a mai descris cristalinul de Rîuşoru. H. În Munţii Cerna. reprezintă o suită care iniţial a inclus roci mezometamorfice în facies amfibolitic şi care au fost afectate de un retromorfism generalizat. amfibolite ru-banate. constituie o a doua entitate petrofacială. între zona sedimentară Sviniţa-Svinecca la vest şi gabbrourile şi serpentinitele din zona Iuţi-Plavişeviţa la est. Codarcea a denumit cristalinul (zona) de lelova (v. gnaise cuarţo-feld-spatice şi subordonat calcare cristaline. delimitat spre est de corpul . serpentinite în cantitate mică. Se diferenţiază de cristalinul de lelova prin granulaţia mai fină şi lipsa filoanelor de pegmatite. Mai spre est de cristalinul de lelova. Gh. separată de cristalinul de Poiana Mraconia printr-o zonă de epimetamorfite (cristalinul de Corbu). şisturi amfibolice. Mai spre est. se întîlnesc şisturile cristaline descrise de A. întreg cristalinul de lelova este străbătut de filoane pegmatitice. Pavelescu. iar în Munţii Ţarcu şisturile cristaline echivalente au fost descrise drept cristalinul de Zeicani şi respectiv amfibolitele de Măru (în Muntele Mic). se întîlnesc începînd din valea Cernei pînă în Munţii Parîng. Acesta include gnaise amfibolice. în Munţii Vîlcan. separate de Gh.Strekeisen sub numele de cristalinul de Poiana Mraconia. Totul a suferit un retromorfism încît sînt frecvente doritul actinotul. Vîlcan şi Parîng. gnaise cuarţo-feldspatice şi cuarţite feld-spatice. în bună parte sînt sincrone cu cristalinul de Lainici-Păiuş. Berza consideră că „seria elastică" reprezintă de fapt partea superioară a amfibolitelor de Drăgşan diaftorizată.

de cele mai multe ori. . şisturi verzi). în unele interpretări. Sub numele de şisturi cristaline de Corbu. Masivele de granitoide prehercinice O caracteristică a şisturilor cristaline prehercinice din domeniul danubian o constituie asocierea acestora cu numeroase masive de granitoide sin-sau tardicinematice. reprezintă petrofaciesuri laterale şi în nici un caz „serii" în sens cronostratigrafic. cuarţite. Granitoidele sînt fie concordante cu şisturile cristaline. IV). trebuie sa se ţină seamă. în discordanţă de metamorfism formaţiuni cristalofiliene (cristalinul de Corbu) în care s-au găsit archaeocyatide indicative pentru Neoproterozoicul terminal— Cambrianul timpuriu. sau „seria de Barniţa-Zeicani " însă care. Aceasta include şisturi cristaline provenind din metamorfozarea unor formaţiuni vulcanogene şi terigene în condiţiile faciesului şisturilor verzi. Acest complex are o grosime de 600 m şi se dispune în discordanţă de metamorfism peste cristalinul de Neamţu. sînt incluse la amfibolitele de Drăgşan. fie discordante şi apar cu forme eliptice sau alungite. şisturi cuarţitice cu sericit sau grafit. PI. PI. „seria de Vîlcan". Această vîrstă este indicată oarecum şi de date radiometrice care. în intercalaţiile de calcare s-au găsit archaeocyatide care indică vîrsta Neoproterozoic terminal-Cambrian timpuriu a depozitelor premetamorfice. amfibolite şi calcare cristaline. Codarcea a descris drept „zona de Toroniţa". Codarcea a grupat un complex de şisturi verzi clorit-albit- epidotice. IV). de faptul că nu sînt clarificate relaţiile dintre entităţile litofaciale menţionate. se urmăreşte pe o zonă îngustă orientată nord-sud. gnaise amfibolice.granitic de la Ogradena (v. şi „zona Vodna" în vecinătatea granitoidului de la Ogradena. pentru granitele de Tismana de pildă. Retezat. sînt incluse în grupa şisturilor cristaline epimetamorfice ceea ce s-a descris drept „seria elastică". în partea sud-vestică a Munţilor Almăj (filite sericito-cloritice. ceea ce înseamnă că metamorfismul cristalinului de Lainici-Păiuş este anterior. delimitată la est şi la vest de cristalinul de Neamţu şi respectiv gabbrourile şi serpentinitele din zona Iuţi-Plavişeviţa. porfiroidc şi lentile de calcare cristaline. deci în timpurile antebaikaliene. încît ordinea de prezentare a acestora nu înseamnă numaidecît aceeaşi ordine a succesiunii lor în timp. şisturi cloritoase cu lentile de calcare cristaline şi serpentinite. adică antebaikalian. constituită din şisturi sericito-cloritoase cu albit. Vîrsta metamorfismului iniţial care a generat şisturile cristaline mezometamorfice se deduce din faptul că acestea suportă. şisturi amfibolice cu actinot. În prelungirea epimetamorfitelor spre sud. În autohtonul danubian asemenea şisturi cristaline se cunosc cu certitudine şi au fost separate că atare numai în Munţii Almăj.a. în interpretări mai recente. sincrone. În munţii Vîlcan. multe din ele sînt. Altele au formă de dom sau prezintă contur neregulat (v. Cristalinul de Neamţu este reprezentat prin paragnaise micacee. pe teritoriul iugoslav. În categoria epimetamorfitelor mai intră ceea ce Al. au indicat 650 M. Al. Cu alte cuvinte aceste entităţi. în primul rînd. Grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. Parîng. de unde rezultă că metamorfozarea acestora a avut loc spre sfîrşitul ciclului baikalian. dimpotrivă. de unde rezultă că mezometamorfiţele au luat naştere într-o fază anterioară Proterozoicului terminal. că termen diaftorizat al acestora din urmă. rclevînd unele asemănări cu amfibolitele de Drăgşan. Cu privire la vîrsta metamorfismului iniţial care a generat şisturile cristaline mezometamorfice. gnaise biotitice. cel puţin în parte.

Texturile primare sînt frecvent gnaisice şi mai rar masive. altele au fost puţin erodate încît aflorează doar nivelele superioare. apar mai multe masive printre care corpul de la Novaci. Manolescu. se urmăreşte din Valea Olteţului pînă în Valea Susenilor. În Munţii Vîlcan. pegmatite. în general. Pe flancurile acestuia se găsesc masive granitice tardicinematice cu structură porfiroidă. Se pot distinge mai multe aliniamente pe care apar masivele de granitoide. sillimanit şi calcare cu silicaţi. Cu dezvoltare locală se întîlnesc granite cu megacristale de feldspat roşu. în timp ce corpurile sincinematice sînt înconjurate de migmatite. Vîrsta acestor granitoide. 3. Structura acestor roci este. este de 650 M. obţinută pe cale radiogenă. 2. situat la nord de. H.a. dar care probabil că este aparentă. granodiorite şi diorite cuarţifere. între valea Olteţului şi localitatea Novaci. Astfel: 1. Aliniamentul Nedeiu-Sadu-Suşiţa. Masivul de Suşiţa este constituit preponderent din granodiorite. În masa granodioritică se întîlnesc şi separaţii de diorite cuarţifere şi diorite melanocrate. lamprofirc etc. aplite. Se apreciază că granitoidul de Suşiţa este de origine anatectică. Masivele tardicinematice dau aureole de contact. echigranulară. Unele masive au fost puternic erodate încît aflorează nivele mai profunde ale structurii masivului. are o formă eliptică. adamelite. pe alocuri. precedentul. Savu etc. şi se urmăreşte pe o lungime de aproape 60 km. migmatice. pentru granitoidul de Suşiţa s-a obţinut vîrsta de 524 M. corpul de la Crasna etc. Aliniamentul Latoriţa-Parîng. La contact cu roca gazdă au dat corneene cu biotit. descris de D. Cristalinul de Lainici-Păiuş din jurul plutonului este migmatizat şi predomină migmatite stratiforme. microgranite şi leucogranitc cu feldspat potasic. granitoidele au fost puternic laminate şi metamorfozate în mişcările hercinice dînd adevărate mctagranite. adamelite şi granite. reprezentat printr-o masă fundamentala granodioritică sau cuarţdioritică şi megacristale de microclin (de tipul granitului de Tismana). corpul de la Cărpiniş. Ionescu Bujor. Este intrus concordant în cristalinul de Lainici-Păiuş. care străbat atît masa de granitoide cît şi şisturile cristaline gazdă. iar xenolitele din masa granitoidului sînt orientate în direcţia de alungire a plutonului. iar textura primară este slab şistoasă.a. În munţii Parîng. Toate particularităţile structurale menţionate arată caracterul sincinematic al granitoidului de Suşiţa. contactele fiind conforme cu foliaţia primară a şisturilor cristaline. În partea sudică a Parîngului. Corpurile de granitoide sînt însoţite de un cortegiu de roci filoniene. Masivele de granitoide se aliniază în lungul unor structuri anticlinale care se urmăresc în tot autohtonul danubian. Ele execută o virgaţie deschisă spre vorland. Gh. Între masivul Suşiţa şi aliniamentul Latoriţa-Parîng izolat se găseşte corpul de la Reci reprezentînd de fapt două dykuri formate din granite albe cu structură porfirică şi textură masivă. Pe cale radiogenă. Acesta include plutonul sincinematic cunoscut sub numele de masvul Suşiţa. corpurile de granitoide ocupă suprafeţe mai restrînse astfel: . cum este cazul masivelor Latoriţa. şi un facies extern reprezentat prin granodiorite. Parîng şi Petreanu. include mai multe corpuri care străbat amfibolitele de Drăgşan. iar lăţimea atinge 3 — 8 km. conformă curburii Carpaţilor Meridionali. vîrsta reală fiind mai veche. situat în partea de nord a Munţilor Parîng. Separaţiile melanocrate (autolite) sînt aplatizate pe direcţia foliaţiei. sînt constituite din diferite varietăţi de granite. granitoidele apar pe trei aliniamente. granat. monzonite. Se disting un facies intern. cum este cazul masivului Cherbelezu.

granodioritică. Corpul prezintă o remarcabilă monotonie fiind alcătuit din granite cu texturăjnasivă. fapt ce este relevat. granodiorite şi diorite cuarţifere. situat la sud-est de masivul Retezat şi intrus în cristalinul de Lainici-Păiuş. este intrus îrî-Cristalinul de Iclova şi în cristalinul de Poiana Mraconia. corpurile de granitoide au dimensiuni apreciabile: — Corpul din Retezat are o formă alungită fiind intrus concordant în cristalinul de Lainici-Păiuş. Se consideră a fi un corp sincinematic. Megablastele s-au format şi în enclavele din granitoide precum şi în roca gazdă. Acesta este intrus în cristalinul de Lainici- Păiuş. în timp ce în zonele marginale apare faciesul gnaisic sau laminat. este un corp sincinematic. şi megacristale pînă la cîţiva centimetri de microclin-pertitic. urmate spre interior de granite porfiroide cu . Este un granitoid porfiroid constituit dintr-o masă fundamentală echigranulară de compoziţie granitică. — Corpul de la Buta. cel mai nordic. apare sub forma unei boltiri anticlinale cu răsfrîngere bilaterală. iar în zonele marginale se întîlnesc separaţii microgranodioritice. cu textură masivă în partea centrală. — la nord de corpul Tismana. granodiorite. este constituit din diorite cuarţifere. dînd o zonă de corneene. adamelitice şi tonalitice. — Corpul Petreanu şi masivul Furcătura sînt situate în lungul văii Rîul Mare. La alcătuirea lui participă microgranite leucocrate cu textură gnaisică spre exterior. este constituit din roci granitice. Este alungit pe direcţia nord-est/sud-vest fiind constituit din granite. s-a exprimat atît părerea că acesta este de origine magmatică avînd un caracter intrusiv. atît de poziţia lui discordantă faţă de şisturile cristaline. Masivul Vîrful Pietrii este un corp tardicinematic tipic. Corpul Retezat este format din granodiorite adamelitice şi granodiorite porfirice. se găseşte corpul granitic Frumosu. — Corpul intrusiv Muntele Mic formează masivul cu acelaşi nume situat în Munţii Ţarcului. — plutonul Tismana se delimitează în partea sud-vestică a acestor munţi şi se urmăreşte pe 25 km avînd o lăţime de 10 km. au o structură mai complexă. situate la sud de Vîrful Pietrii. constituit din diorite cuarţifere cu hornblendă verde şi biotit. cît şi opinia că ar avea o origine metasomatică . În Munţii Retezat şi Ţarcu. granite şi leucogranite. — granitoidul de Cerna se urmăreşte în lungul Văii Cerna şi este intrus în amfibolitele de Drăgşan. — În Munţii Almăj se întîlnesc trei corpuri de granitoide dispuse pe un aliniament orientat nord-sud: — Corpul de granitoide Sfîrdinu. În privinţa genezei granitoidului de Tismana nu există un consens. cu structură porfirică şi textură gnaisică. sau chiar sinclinale pen-sate. iar cel de al doilea din gnaise plagioclazice cu biotit şi gnaise leu-cocrate cu muscovit. Granitoidele din Muntele Mic sînt intruse în şisturile cristaline de Măru şi dau o zonă migmatică. cît şi de prezenţa metamorfismului de contact. monzonitică sau cuarţ-dioritică. În masa corpului granitic sînt frecvente enclavele de şisturi cristaline. primul fiind constituit din gnaise granitice. În masa granitică se găsesc enclave de şisturi cristaline formînd adevărate insule neasimilate. care este reprezentat prin cristalinul de Lainici-Păiuş. — Masivul Rîu Şes şi corpul Şucu. Textura gnaisică este predominantă. au dimensiuni mai mici şi sînt constituite din granodiorite. — Corpul intrusiv Vîrful Pietrii are un contur aproape circular şi este intrus discordant în cristalinul de Lainici-Păiuş. Acesta din urmă prezintă şi zone migma- tizaţe. pe care îl metamorfozează la contact.

de care se deosebesc net. Ele se aştern transgresiv peste şisturile cristaline prehercinice. muscovit. Pavelescu consideră că partea centrală a masivului reprezintă un nucleu granitic mai vechi. rezultă vîrsta prebaikaliană a acestora. sau urmăresc contactul dintre autohtonul danubian şi pînza getică (v. pentru granitoidele de Suşiţa s-au obţinut valori între 402 şi 524 M. biotit. mai mult decît atît în ele s-au găsii micro şi macrofosile într-o stare de conservare relativ bună. caracterele stratonomice ale acestor formaţiuni sînt evidente. pentru granitoidul de Muntele Mic 370—411 M. Vîlcan şi Retezat. Şisturile cristaline hercinice s-au păstrat pe suprafeţe restrînse.a. pentru granitoidul de Ogra-dena 218-345 M. cum sînt granitoidele de Suşiţa de pildă. Se poate conchide că granitoidele din autohtonul danubian sînt cu certitudine legate de ciclul sau de ciclurile care au generat şisturile cristaline prehercinice. Şisturile cristaline hercinice (v. fie originea anatectică a acestui corp. O primă indicaţie este furnizată de faptul că şisturile cristaline hercinice. Se înţelege că multe din aceste valori indica o vîrstă aparentă. magmatic. IV). la care se adaugă şi determinările radiogenc. 59) provin din metamorfozarea unor formaţiuni de vîrstă paleozoică.' iar zonele periferice ar forma un înveliş alcătuit din arene arcoziene granitizate migmatic. Şisturile cristaline hercinice. Masivul este constituit din roci granitice variate. Acestea se prezintă cu o litologie variată şi cu schimbări laterale de facies.a. Astfel. Din faptul că unele granitoide sincinematice sînt intruse în şisturi cristaline de Lainici-Păiuş. cel mai sudic. se poate conchide că o parte din granitoide este legată de ciclul baikalian. străbate şi cristalinul de Corbu. Datorită metamorfismului foarte slab. încît vîrsta formaţiunilor premetamorfice a putut fi stabilită cu mai multă rigurozitate. care aparţin intervalului Ordovician-Iîoearbonifer. În primul rînd prin gradul de metamorfism. predominant terigene. se dispun transgresiv peste masivul de granitoide Vîrful Pietrii remaniind elemente din acestea din urmă. — Corpul granitic Cherbelezu. Este constituit dintr-un granit potasic cu textură masivă avînd o compoziţie mineralogică foarte omogenă. mai ales în masivele Parîng. iar din faptul că unele străbat şi şisturile cristaline de Corbu. cataclazite şi brecii. situat mai la sud de precedentul.aj pentru granitoidele ele pe aliniamentul Olteţ- Novaci-Cărpiniş au rezultat valori între 426 — 650 M. unde ocupă zonele axiale a mai multor cute sinclinale. şi granodiorite cu biotit şi hornblendă. Al. o primă concluzie este că punerea în loc a corpurilor de granitoide este antc-ordoviciană. Generalizînd situaţia din Vîrful Pietrii. Granitele sînt de culoare albă. Codarcea şi L. oligoclaz. pentru granitoidul de Petreanu 627—656 M. sau care le acoperă. — Corpul granitic de la Ogradena. cu textură gnaisică sau masivă şi mai rar pegma-toidă. în condiţiile faciesului şisturilor verzi subfaciesul cuarţ-albit-clorit. fig. Ultimele două minerale relevă fie intervenţia proceselor de contaminare.a. Grosimea şisturilor cristaline hercinice poate . Vîrsta granitoidelor din autohtonul danubian se deduce din relaţiile acestora cu şisturile cristaline în care sînt intruse. este intrus în şisturile cristaline de Neamţu şi are o alcătuire complexă. care au fost transformate. la care se adaugă sillimanit şi granat. PI. În partea vestică a masivului sînt evidente efectele dinamometamorfismului întîlnindu-se granite laminate. însă cele mai ridicate valori ar încadra punerea în loc a granitoidelor în timpurile prebai-kaliene tîrzii-baikalicne.a.biotit şi muscovit. cu microclin. Vîrstele stabilite pe cale radio-genă confirmă întrucîtva aceste deducţii.

pe baze paleontologice. care ar indica Ordovicianul. în formaţiunea de Oslea se vor include exclusiv depozite paleozoice metamorfozate regional. Persistă unele dispute privind vîrsta seriei de Oslea (în unele interpretări se admite că partea terminală a acesteia ar aparţine Mezozoicului). o asociaţie fosilă cu Dalmancllasp. însă nu constituie o suită neîntreruptă. unde peste formaţiuni devoniene (formaţiunea de Rîul Rece) urmează calcare cristaline în strate groase (calcarele de Ideg) care trec pe verticală la şisturi filitoase cu intercalaţii de metagresii şi metavulcanite. Silurianului. În aceste depozite. Cu . include un complex inferior metapsamitic constituit din metagresii cuarţitice. Formaţiunea de Valea Izvorului. Cu unele modificări litofaciale. Archacopteris sp. care le conferă vîrsta devoniană. Situaţia este mai clară pe Valea Idegului. Codare ja et al. Stănoiu a identificat. etc. include o suită metaconglomeratică-filitoasă descrisă tot în Munţii Vîlcan şi are poziţie transgresivă.. 59). se întîlnesc de asemenea metabazite. Leptaenasp. este reprezentată prin metaconglomerate care trec lateral şi pe verticală la filite grafitoase. Indiferent de cum se vă rezolva disputa. Şisturi cristaline sincrone se mai întîlnesc în Munţii Ţarcu. Flexicalymene sp. unde dealtfel s-a stabilit stratigrafia acestora. Suita mai completă a şisturilor cristaline hercinice se întîlneşte în Munţii Vîlcan. descrisă în Munţii Vîlcan. al doilea termen al cristalinului hercinic. se dispune transgresiv peste cristalinul pre-hercinic şi debutează printr-un nivel de cuarţite cu intercalaţii de şisturi verzi cloritoase. Pavelescu drept „seria de Tulişa" în care însă se înglobau şi formaţiuni post-hercinice (formaţiunea de Schela). striatus. Peste tot se întîlnesc metaconglomerate şi şisturi filitoase cu intercalaţii de metavulcanite. sau au fost incluse în ceea ce s-a descris drept „infragetic". că prim termen al şisturilor cristaline hercinice.atinge 2000 m. Stănoiu. S. conţin o microfloră cu Lophosphaeridium rarum. Eucrimtrus sp. au suferit un metamorfism (anchimetamorfism) dinamic.. în Munţii Petreanu (formaţiunea de Vidra). incertitudinea decurgînd din dificultatea de a se separa formaţiunile cristalofiliene hercinice de cele mezozoice care le succede şi care. Din calcarele cristaline Al. Formaţiunea de Oslea. Acestea au fost descrise anterior de L. un orizont de calcare şi dolomite cristaline şi un complex superior metapelitic format din filito-sericito-grafitoase şi filite cuarţito-sericitice cu intercalaţii subordonate de metapsamite.. Emphanisporites minutus etc. Atrypa reticularis. la rîndul lor. În cadrul şisturilor cristaline hercinice s-au putut separa trei entităţi litofacialc care. în bazinul Motrului. în bazinul Rîului Alb incluse în formaţiunea de Rîul Alb.. Spirifer tornacensis. citează: Productus semiretîculatus. au fost repartizate Ordovicianului. I. indicînd vîrsta eocarl oniferă a acestei entităţi petrofaciale. ultimul termen al suitei hercinice. Acestea sînt urmate de depozite predominant filitoase alcătuite din şisturi clorito-sericitoase cu intercalaţii subordonate de calcare cristaline şi şisturi grafitoase. Din ele se cunoaşte o asociaţie palinologică cu Psilophyton goldschmidti. depozite similare se mai întîlnesc în Munţii Parîng (formaţiunea de Latoriţa). Formaţiunea de Tusu. în Munţii Ţarcu pe valea Idegului (formaţiunea de Rîul Rece) şi în Munţii Almăjului pe valea Dunării la Drencova (formaţiunea de Drencova). Leioarahnitum mtiatum etc. care indică Ordovician superior-Silurianul. include o formaţiune cuarţito-filitoasă descrisă pentru prima dată în Munţii Vîlcan de I.. Devonia-nului şi Carboniferului inferior (fig. Neoropteris sp. Aceasta este reprezentată prin şisturi cristaline cloritoase- sericitoase cu intercalaţii de metagresii şi metaconglomerate.

domeniul danubian a cunoscut o primă fază de acumulare în Neocarbonifer şi în Permianul timpuriu. Se întîlnesc de asemenea separaţii leucocrate (plagioclazitc şi diallagite). pe lîngă acumulările terigene. fiind separate între ele prin zone de ridicare temporal cmerse şi anume: . este format în. însă şi aceasta este doar o supoziţie. care evoluau că depresiuni. talc. Formaţiunile paleozoice metamorfozate (şisturile cristaline hercinice) sînt acoperite de învelişul sedimentar al cărui prim termen aparţine Carboniferului superior. Vîrsta paleozoică a masivelor de roci bazice şi ultrabazice se apreciază ţinîndu-se seamă de faptul că ele străbat cristalinul de Corbu. principal din serpentinite. Masivele de roci bazice şi ultrabazice. în etapa hidrotermală a generat azbest. Masivul de gabbrouri de la Iuţi este alcătuit predominant din gabbrouri cu diallag şi subordonat gabbrouri cu olivină. În Neocarbonifer au predominat condiţii favorabile acumulărilor de tip paralic. dar care a suferit procese de diferenţiere gravitaţională. în cea mai mare parte fiind îndepărtat de eroziune în timpul exondărilor ulterioare. 7. cu fenocristale. În Munţii Almăj. de la microgabbrouri pînă la gabbrouri. de la gabbrouri masive pînă la varietăţi şistoase metamorfozate în faciesul şisturilor verzi. încît capătă aspect de veritabile metagabbrouri. Bercia interpretează ansamblul de roci ultrabazice şi gabbrouri că avînd originea într-o magmă primară unică. au textură masivă şi structură variată. plagioclazite şi gabbrouri. I. care ocupă fisurile. la care se adaugă separaţii de piroxenite. Sedimentele s-au acumulat în mai multe zone dispuse longitudinal.2. prezintă o textură foarte variată. separate prin masivul de ser-pentinite de la Tisoviţa. depozitele prealpine pot fi interpretate că reprezentînd molasa hercinică.1. Autometa-morfismul care a produs şi serpentinizarc. au intervenit şi produsele unei activităţi vulcanice predominant explozive. Învelişul sedimentar După tectogeneza sudetă. Masivul de gabbrouri de la Plavişeviţa se prezintă că o fîşie îngustă orientată nord-sud străbătînd cristalinul de Corbu. Topitura reziduală s-a injectat pe flancurile corpului de ultrabazite consolidat iniţial dînd corpurile de gabbrouri. Învelişul sedimentar prealpin s-a conservat pe arii limitate. cînd s-a restabilit echilibrul tectonic. În ciclul alpin. în cotul pe care îl face Dunărea între localităţile Iuţi şi Plavişeviţa. crizotil etc.1. De aici se deduce că metamorfismul hercinic a avut loc în faza sudetă. Acestea ar putea sa reprezinte un fragment de crustă oceanică legată de procese riftogene prealpine puţin cunoscute. iar în Permian. Masivul de serpentinite de la Tisoviţa este cuprins între cele două masive de gabbrouri şi cristalinul de Poiana Mraconia. Semnificaţia geotectonică a masivelor de bazite şi ultrabazite este mai greu de apreciat. se întîlnesc două masive de gabbrouri. lamprofirc şi porfire cuarţifere. În ansamblu.formaţiunea de Oslea şi mai exact cu calcarele de Ideg se încheie suita şisturilor cristaline hercinice din autohtonul danubian. În această situaţie. Întregul masiv este străbătut de filoane de aplite. cea mai mare parte din domeniul danubian redevine arie submersă. de la Iuţi şi de la Plavişeviţa.

se separă un ram care constituie sinclinalul Cozla-Cameniţa sau zona Drencova (v. care se identifică în partea sudică a Munţilor Almăj . Depozitele aparţinînd acestui sistem sînt de facies continental. Presacina şi Cerna-Tiu) (v PI. — zona Cerna-Jiu. de la localitatea Drencova spre nord. IV). Alethopteris grandini. care se urmăreşte în lungul culoarului Caransebeş-Mehadia. Acumulări nu au mai avut loc decît în Miocen cînd s-au format bazinele intramontane. aflorează pe suprafeţe restrînse la marginea estică a zonei (la Baia Nouă). gresii şi şisturi argiloase. la est de acesta. care se întinde din Valea Cernei spre est. Neuropteris ova-ta. Carboniferul. Revin acestui sistem depozite care succed în continuitate de sedimente peste Carbonifer avînd de asemenea caracter continental-lacustru. în general. aceasta fiind o consecinţă a paroxismului austric. mai spre nord în dreptul localităţii Bigăr. în parte de origine vul-canogenă. Neocretacicul corespunde unei etape mai instabile. cu unele discontinuităţi legate de procesele geotectonice care au afectat întreg domeniul danubian. S-au păstrat însă suite complete în fostele zone depresionare (Sivnita-Svinecea. Spre vest de pildă. cu cărbuni: conglomerate. În zonele cu subsidemţă mai accentuată s-au acumulat. Acestea sînt în parte de origine terigenă. şisturi argiloase şi şisturi cărbunoase cu intercăţii de cărbuni. Sedimentarul din zona Sviniţa—Svinecea include atît depozite prealpine cît şi formaţiuni aparţinînd ciclului alpin (fig. cînd are loc paroxismul laramic. PI. Din şisturile argiloase se cunoaşte o . 60). în timp ce în zonele de margine sau în zone mai ridicate s-au acumulat calcare recifale. această zonă nu apare unitară. Procesul de sedimentare a durat Pînă la sfîrşitul Cretacicului. O mare parte din sedimentarul alpin danubian a fost îndepărtat de eroziune în timpul exondărilor postlaramice. care le conferă vîrsta neocarboniferă. iar pe marginea vestică se întîlnesc în sinclinalul Cozla—Cameniţa. — zona Presacina. Depozitele terigene sînt reprezentate prin conglomerate. după care s-au instalat condiţii favorabile formării depozitelor carbonatice. care în procesele de sedimentogeneză se reflectă în preponderenţa acumulărilor arenitice specifice ambianţei sinorogene. Zona Sviniţa-Svinecea O primă zonă depresionară cu rol de bazin de acumulare a evoluat în partea sud- vestică a autohtonului danubian. preponderent psefito-psamitic. carinatus. Lepidodendron obovatum etc. Sedimentarul prealpin aparţine că vîrstă Neocarboniferului şi Eopermianului. gresii. Din ascfel de depozite provine o floră cu Calamites cisti. Permianul. Procesul de sedimentare din Mezozoic se încheie odată cu sfîrşitul Cretacicului. frecvent de culoare roşie şi calcare de apă dulce. O a doua discontinuitate de mare amploare se înscrie între Eo-cretacic şi Neocretacic.C. IV). spre nord se întinde oarecum discontinuu pînă în vîrful Svinecea Mare. Astfel delimitată. O primă discontinuitate se recunoaşte între Liasic şi Dogger care relevă anumite evenimente diastrofice. Sedimentarul alpin debutează cu depozite continentale cu cărbuni aparţinînd Triasicului. traversată de Dunăre Între localităţile Cozla şi Sviniţa. — zona Sviniţa-Svinecea. calcare mioritice. În structura actuală aceasta constituie zona Sviniţa- Svinecea din partea sudică a Munţilor Almăj.

marne. feruginoase. a cărui dezvoltare tipică se întîlneşte în împrejurimile localităţii Bigăr... Seria liasică la Munteana se încheie cu gresii albicioase cu Lytoceras jurense şi Hildoceras bif-rons revenind Toarcianului. Depozitele liasice de la Munteana au o largă dezvoltare spre nord constituind flancul estic al sinclinalului Sirinia. Curgerile de lave sînt cu totul subordonate. cu Oppelia aspidoides. Holcophylloceras mediterancum. Depozitele permiene din zona Sviniţa—Svinecea pot atinge grosimea de 1 500 m şi aflorează pe o arie largă la marginea estică a zonei şi pe arii mai limitate în zona Cozla-Cameniţa ( v. Cincta numismalis etc. În partea centrală a zonei Sviniţa—Svinecea. Doggerul include depozite care urmează după o întrerupere în sedimentare evidentă în zona Munteana şi debutează printr-un nivel de microconglomerate (v. indicativă pentru Liasicul inferior. de la calcare spatice. liasică din această zonă se încheie cu gresii silicioase. arcozienc. similare stratelor de Klauss. insă se întîlnesc şi faciesuri cu caracter pelagic (calcare). urmate de calcare oolitice. aparţinînd Bathonianului terminal—Callovianului timpuriu. În părţile marginale ale zonei suita liasică începe prin conglomerate masive urmate de gresii silicioase cu intercalaţii de şisturi argiloase cu cărbuni conţinînd o floră cu Eqiiisetites mumsteri. neşte un facies calcaros al Liasicului (de Munteana). Asociaţia fosilă indică vîrsta eopermiană. Punctul fosilifer clasic de dezvoltare a Doggerului în faciesul stratelor de Klauss este la Grebenul Românesc lîngă satul Sviniţa. Sistemul jurasic este reprezentat prin toate etajele sale.. punctatus etc. În sinclinalul Sirinia. Macrocephalites macrocephalus etc.floră cu Lebachiapiniformis şi Callipteris con-ferla. Carbonicola carbonaria şi Esteria sp. Spirife-rina tumida etc. Răileanu menţionează o faună cu Anthracomya turingensis. În continuare include calcare spatice cu Stephanoceras humphriesianum reprezentînd Bajocian—Bathonianul. L. Lytoceras adeloides. bogat fosilifere. Succesiunea se poate urmări în zona Drencova. Liasicul se prezintă în general în facies de Gresten cu cărbuni. fig. Materialul vulcanogen este reprezentat în principal prin riolite şi mai rar bazalte şi apare sub formă de aglomerate şi cinerite intercalate la diferite nivele în depozitele terigene. Gr. Suita începe prin calcare oolitice. se întîi.. feruginoase. conţinînd printre altele: Spiriferina tumida. la Munteana. pe alocuri substituindu-le în întregime. Entolium liassinum. urmează calcare grezoase cu Gryphaea cymbium. după o îndelungată fază de exondare începută în Permian. 60). dar cu o discontinuitate între Liasic şi Dogger (v. Succesiunea din zona Drencova se continuă cu gresii calcaroase şi marne cu Gryphaea cymbium. Lobothyris grestensis. Dezvoltarea cea mai largă . Aegoccras/capricornus etc şi gresii tufitice cu Amaltheus margaritatus aparţinînd Pliensbachianului. Tliaumatopteris braimiana. 60). care indică partea superioară a Liasicului inferior. Limita superioară a Liasicului este o limită de eroziune. lateral se trece la un facies predominant marnos cu Bositra buchi.ona Sviniţa—Svinecea este marcat de revenirea apelor. Cincta numismalis. conţinînd Lobothyris punctatus. unde peste gresiile silicioase urmează gresii argiloase. fosilifere. fig. şi gresii calcaroase. care revin Toarcianului. Seria . urmate de calcare noduloase cu Aegoccms planicosia. care le conferă vîrsta pliensbachiană. Laceropteris an gustiloba etc. iar din calcarele de apă dulce intercalate în gresii. care indică Hettangian—Sinemuriamil.pl IV) Jurasicul începutul acestei perioade m .

Cretacicul. rnezojurasice. Această situaţie se modifică la sfîrşitul Eocretacicului cînd are loc paroxismul austric.a Doggerului se întîlneşte în sinclinalul Sirinia. Calcarele conţin o faună cu Phyl-loceras infundibulum. Succesiunea de detaliu poate fi urmărită la Munteana şi în perimetrul localităţii Sviniţa. Holcostephanus asterianus. Acest stil tectonic apare foarte evident pe Valea . zona Sviniţa—Svinecea prezintă un aranjament în cute-solzi. Barremianului îi revin depozite care urmează în continuitate de sedimentare peste cele neocomiene. cu Berriasella boissieri şi tintinide în care Tintinnopsella carpathica predomină. reprezentată prin calcare micritice stratificate. Duvalia dilatata. fiind reprezentate prin calcare în alternanţă cu marnocalcare. Lytoceras raricinctum. ultimele devin treptat preponderente şi conţin o bogată faună amonitică cu Silesites seranonis. Acestea alcătuiesc orizontul calcarelor roşii noduloase inferioare şi reprezintă Callovianul superior şi Oxfordianul inferior. Lamellaptychus lamellosus. A. Calcarele conţin numeroşi aptichi şi reprezintă Oxfordianul superior şi Ki-mmeridgianul inferior. fig. în care s-a identificat Deshayesites deshayesi. noduloase (5—15 m). Acestea din urmă devin din ce în ce mai frecvente încît ajung sa formeze un nivel de silicolite de 3 — 4 m grosime. iar termenul pelitic este o marnă. Choffatia subackeria etc. stratificate. 60). cu tintinide. Valanginianul şi Hauterivianul includ restul din suita calcaroasă a Neocomianului. Pygo-pe diphioides etc. Macroscaphytes yvani. dispuse în continuitate de sedimentare peste acelea ale Doggerului. Neocomianul are dezvoltare completă în împrejurimile localităţii Sviniţa şi în regiunea văii Sirinia. C. Asemenea depozite sinorogene se întîlnesc pe suprafeţe restrînse pe Valea Sirinia şi în sinclinalul Cozla—Cameniţa. atribuite Tithonicului superior. cu accidente silicioase adesea sub formă de benzi. Crassicolaria massutiniana etc. în procesul de sedimentare. Crioceras duvali. Depozite barre-mian-apţiene se întîlnesc aproape exclusiv în perimetrul localităţii Sviniţa. feruginoase. cyclotum. sau poate chiar sa lipsească. fosilifere (v. Callyphyloceras zignodianum. se reflectă în formarea depozitelor carbonatice. în care primul termen este o gresie calcaroasă. Apţianului îi sînt atribuite depozitele de la partea superioară a secvenţei marnoase. domeniul danubian a continuat sa evolueze în condiţii de calm tectonic care. cu Sowerbycems tortisulcatum. printre care CalpionMa alpina. Urmează orizontul calcarelor noduloase roşii superioare (10—15 m) cu Aspidoceras acanthicum. Cretacicul superior este reprezentat prin depozite care poartă amprenta mişcărilor tectonice ce au avut loc în Neocretacic. Doggerul este foarte subţire şi incomplet. Depozite neojurasice aflorează în perimetrul localităţii Sviniţa şi în partea centrală a zonei Sviniţa—Svinecea. Peste calcarele oolitice. Berriasianului îi revine un pachet de calcare fine din baza suitei neocomiene. fiind suportate de depozite barremian-apţiene. Barrcmites difficile etc. Vîrsta ueo-cretacică se deduce din poziţia geometrică. Include calcare micritice. în strate subţiri. Punctataptychm punctatits etc. Suita Malmului se încheie cu un pachet de calcare micritice (10 m) sau pseudoolitice. urmează un orizont de calcare roşii. cu textură convolută. În prima parte a perioadei cretacice. Suita Malmului se continuă printr-o alternanţă de calcare roşii-cenuşii cu benzi de silice. Malmul include depozite predominant calcaroase. sînt constituite dintr-o suită ritmică. elliptica. În zonele de margine. Din punct de vedere tectonic. Acestea amintesc faciesul de „ammonitico rosso" şi aparţin că vîrstă Kimmeridgianului tîrziu— Tithonicului timpuriu.

adică formaţiunea de Drencova este încălecată dinspre vest de cristalinul de lelova. acestea suportînd depozite eopermiene. 60). ci pe baza similitudinii cu depozitele din zona Sviniţa—Svinecea şi pe criterii de superpoziţie stratigrafică. Aranjamentul tectonic al zonei Sviniţa—Svinecea este rezultatul mişcărilor laramice. urmată de sinclinalul de la Greben. Se atribuie o atare vîrstă unor conglomerate din partea sudică a zonei Presacina. urmează sinclinalul Sirinia în axa căruia se găseşte o cută anticlinală secundară care scoate la zi Permianul şi Liasicul de la Munteana (v. În unele interpretări contactele tectonice menţionate sînt considerate că fiind structuri în pînză. 61). IV). Că şi în zona Sviniţa—Svinecea sînt atribuite Permianului conglomerate şi gresii roşii cu intercalaţii subţiri de argile. Cea mai estică structură este monoclinul de la Cioaca Borii. 61). Urmărind profilul Văii Dunării de la vest spre est. Permianul. în profilul văii Dunării se conturează ridicarea lelişeva—Povalina. iar în structura actuală constituie zona de sedimentare Presacina. Depozitele permiene aflorează pe suprafeţe restrînse la marginea sud-vestică a zonei Presacina. Aceasta din urmă. formaţiunea de Drencova. cristalinul hercinic. În continuare spre est. În felul acesta se conturează cuta-solz Drencova. Învelişul alpin din zona Presacina prezintă o mare similitudine cu acela din zona Sviniţa—Svinecea. fig. În zona . precum şi sinclinalul Sirinia care se dezvoltă spre est. Vîrsta acestora nu este argumentată paleontologic.Dunării (fig. aparţinînd intervalului Jurasic—Cretacic (v. Carboniferul. Aceasta se delimitează între culoarul Caransebeş—Mehadia spre vest şi masivul Godeanu spre est. o primă cută sinclinală se întîlneşte în zona localităţii Drencova. IV). Sedimentarul din zona Cozla—Cameniţa este strîns cutat şi încalecă spre est peste sinclinalul Sirinia dînd cuta-solz Cozla—Cameniţa. tuf iţe şi mai rar curgeri de lave. Zona Presacina A doua zonă din domeniul danubian care a evoluat că arie depresionară se situa în partea centrală a acestuia. sînt parţial acoperite de cristalinul din cuta- solz lelova care nu atinge Valea Dunării însă se conturează spre nord între solzul Drencova şi solzul Cozla—Cameniţa la vest şi sinclinalul Sirinia spre est (v. iar în partea centrală se urmăresc pe aliniamentul localităţilor Mehadia-Cornereva şi pe Valea Idegului (Rîul Rece). cărora li se adaugă material vulcanic reprezentat prin aglomerate. însă fără o argumentare paleontologică. La rîndul ei. încalecă spre est peste depozitele sedimentare din zona Cozla— Cameniţa. PI. fig. care se continuă mult spre nord. Mai departe spre est. Ca şi în zona Sviniţa—Svinecea. Zona depresionară Presacina era separată de zona Sviniţa—Svinecea de o ridicare NS pe direcţia Sfîrdinu—Cherbelezu—Ogradena (v. 60). Aici. de notat însă că sînt frecvente succesiunile inverse caracteristice structurilor de cute-solzi. care se sprijină pe gabbrourile de la Iuţi. fig. în timp ce spre nord cutele îşi pierd din amploare şi în cele din urmă dispar. PI. Spre sud atinge cursul inferior al Cernei. avînd cristalinul de le-Iova în bază. iar spre nord ajunge în Munţii Ţarcu. învelişul prealpin din zona Presă-cina include depozite ncocarbonifere şi eopermiene (v. însă ele se aseamănă pînă la identitate cu depozitele permiene din zona Sviniţa— Svinecea.

se consideră că depozitele calcaroase ce succed Aalenianul grezos-cuarţos revin Bajocianului şi Callovia- nului. Pe baza acestei asociaţii şi pe criterii litofaciale.Presacina. Malmul. care indică vîrsta Tithonic tîrziu eventual Beriasian. Asemenea depozite au o largă răspîndire şi aflorează pe marginea sudică şi vestică a zonei Presacina. Fără o argumentare paleontologică. Depozitele mezojurasice au grosime mică şi aflorează sub forma unor benzi foarte înguste în bazinele văilor Ramna. Pe criteriul superpoziţiei stratigrafie. care le conferă vîrsta pliensbachian-toarciană. Topla şi Ciumîrna din partea centrală a zonei Presacina. alături de fragmente de amoniţi şi aptychi însă improprii pentru o determinare specifică. Din ele s-a identificat asociaţia cu Saccocoma şi Globochaete. În continuitate de sedimentare urmează depozite predominant calcaroase reprezentate prin calcarenite. cu o grosime în jur de 50 m. sînt conferite Oxfordianului. . Din calcarele negre provine o faună cu Stephanoceras humphriesianum.. însă. seria neojurasică debutează prin calcare cu accidente silicioase care succed normal calcarenitelor atribuite Callovianului. negricioase verzui în grosime de 20 — 60 m. Oppelia subradiata. Belemnites paxillosus. grezocalcare negre slab oolitice şi calcare spaticc cu separaţii elipsoidale caracteristice. Astfel. Depozitele jurasice se dispun transgresiv şi discordant peste formaţiuni mai vechi şi prezintă diferenţieri litofaciale neesenţiale faţă de depozitele de aceeaşi vîrstă din zona Sviniţa—Svinecea. în zona Presacina. În baza suitei predomină comglomerate şi gresii. are o semnificaţie cu implicaţii structogenetice mai profunde.pseudoaspidoides etc. Limita foarte netă între aceste două entităţi litofaciale şi schimbarea bruscă sugerează o discontinuitate în procesul de sedimentare. iar subordonat se întîlnesc şisturi argiloase. calcarele cu accidente silicioase. în ansamblu. În continuitate de sedimentare urmează depozite argiloasc-grezoase de culoare neagră. Crammoceras sp. iar spre partea superioară abundă argile negre. Doggerul debutează printr-un nivel de gresii cuarţoase şi arcoziene care se dispun peste formaţiunea argiloasă a Eojurasicului. Din ansamblul acestora se cunoaşte o faună cu Pecten equivaljis. În consecinţă vă fi tratată separat. se mai întîlneşte o formaţiune vulcanogen-sedimentară care. Gryphaea cymbium. Taeniopteris sp. Waldheimia numismalis. O. este dezvoltat în faciesul de Gresten însă fără cărbuni. Jurasicul. Entolinm liassinum. etc. Din astfel de calcare se cunosc asociaţii de tintinide cu Calpionella alpina C.şi Neoju-rasicului. noduloase. Pleu-roceras costatus midus. şistoase. etc. la obîrşia văilor' de la sud şi est de Muntele Arjana şi pe două aliniamente paralele cu Valea Cernei. cu rare lentile de marno-calcare. Tinti-tinnopsella carpathica etc. situaţia ce se aseamănă cu aceea din zona Sviniţa—Svinecea. deşi pare a fi o variaţie laterală a Mezo. În jumătatea inferioară a acestei suite predomină gresii. Lytoceras adeloides. Parkinsoniaparkinsoni. Din şisturi Al. nivelul grezos-cuarţos este atribuit Aaleanianului. Acestea suportă calcare stratificate. pyriformis indicînd Liasicul inferior eventual şi Rheţianul. Suita Malmului se încheie prin calcare micriticc sau submicritice dispuse în strate de l—2 m peste calcarele noduloase. Asemenea depozite aflorează în partea centrală a zonei Presacina. Calcarele noduloase sînt atribuite Kimmcridgianului eventual şi Tithonicului timpuriu. urmate adesea de calcarenite. Nilssoniasp. Liasicul. la care se adaugă o asociaţie de brahiopode cu Rhaetina gregaria şi R. este reprezentat prin depozite eminamente calcaroase. Semaka a descris o floră cu Laccropteris angostiloba. elliptica.

Datorită instabilităţii tectonice. reprezentate prin conglomerate. Olistolitele sînt foarte frecvente. Calpionellites neocomiensis. De la formaţiunea de wildfliş pe verticală. zona Presacina a avut o evoluţie similară zonei Sviniţa—Svinecea. O asemenea interpretare ar avea-o şisturile cristaline de la Globurău. se întîlnesc brecii. şi pe criteriul superpo-ziţiei stratigrafie. care predomină. Valanginianul şi Hauterivianul includ o alternanţă de calcare micri-tice cu concreţiuni silicioase şi marnocalcare şistoase care urmează în continuitate de sedimentare peste depozite berriasiene. gresii. conglomerate. similare acelora din zona Sviniţa—Svinecea. Depozite eocretacice se întîlnesc în aceleaşi zone că şi acelea mezo-şi neojurasice aflorînd în zona Cerna. formînd umplutura acestuia. gresii etc. predominant grosiere. cu intercalaţii subţiri de argile grezoase. încît asnamblul apare foarte eterogen. C. Că blocuri exotice sau olistolite se întîlnesc şi şisturi cristaline getice. urmînd peste Valanginian—Hauterivian. În afară de argile. În decursul acestei perioade. indicînd vîrsta valangiană-hau-tcriviană. mai ales în Muntele Arjana. C. însă cu frecvente schimbări laterale şi pe verticală. sînt considerate că aparţinînd Barremian—Apţianului. Primele depozite aparţinînd Eocretacicului sînt incluse la partea superioară a calcarelor micritice cu tintinide care se continuă din Jurasic şi ar reprezenta Berriasianul. însă fără îndoială că aici intervin şi situaţii tectonice. Cretacicul. Depozite de wildfliş sînt larg răspîndite şi în sinclinalul Cerna. se trece la depozite para-ritmice. prin fragmentare. darderi etc. Pe baza similitudinii litofaciale cu acelea din zona Sviniţa—Svinecea. Popescu ele ar aparţine cristalinului getic. Pe alocuri se recunoaşte fenomenul de . şistoase. Şi aici procesul de sedimentare s-a continuat din Jurasic şi a cunoscut o întrerupere spre sfîrşitul Eocretaci-cului. pe verticală. Barremianul şi Apţianul includ depozite care urmează peste calcarele cu accidente silicioase. — Cretacicul inferior. nu numai denivelări pe verticală. În masa argiloasă sînt însedimentate blocuri variate că mărime. — Cretacicul superior. în Neocre-tacic s-au produs. Deşi acestea au fost considerate că reprezentînd cristalinul de Neamţu. ci şi deplasarea pe orizontală a unei imense mase de roci care. a furnizat intermitent blocuri de dimensiuni variate ce au fost înglobate în materialul predominant pelitic în curs de sedimentare. în zona Arjana şi pe arii restrînse în bazinul Rîului Camena.Depozitele atribuite Malmului aflorează în aceleaşi septoare că şi Doggerul. trec la depozite cu caracter flişoid. Argumentul îl constituie prezenţa mineralizaţiilor de mangan în aceste şisturi cristaline. În felul acesta au luat naştere depozite de wildfliş care. Se întîlnesc şi elemente din formaţiunea vulcanogen-sedimentară. care sînt specifice cristalinului getic şi lipsesc complet în cristalinul danubian. sînt reprezentate prin marnocalcare cenuşii-negri-cioase cu aspect foarte monoton. Acumulările de tip wildfliş se aştern transgresiv peste formaţiuni mai vechi. în opinia lui Gh. încît adesea este dificil sa se precizeze dacă este o situaţie tectonică sau intervin relaţii mai bizare între olistolite şi substratul normal. sînt reprezentate printr-o masă predominant argiloasă. însă predomină calcarele de vîrstă jurasică şi eo- cretacică. Calpionellopsis oblonga. fiind intens tectonizate. vîrstă şi litologie. Din ele provine o asociaţie de tintinide cu Tintinnopsella carpathica. adesea calcaroase. În zona Presacina însă acestea nu sînt fosilifere.

Printre resturile fosile. tufite şi curgeri de bazalte. de tip rift. căci în zona Presacina nu se găsesc şi nici nu se pot găsi centrii unor asemenea emisiuni. Mai este de amintit faptul că activitatea vulcanică bazică s-a încheiat . că vîrstă. calcarele noduloase şi calcarele cu jaspuri fiind cele mai frecvente.granoclasare. ştiut fiind că erupţiunile bazice sînt legate de zone de fracturare intensă şi profundă. Aceasta se delimitează în sectoarele marginale ale zonei. Este clar deci că materialul bazaltic din formaţiunea vulcanogen-sedimentară îşi are originea în activitatea magmatică legată de această zonă de expansiune. cele mai complete însă sînt acelea care au o situaţie alohtonă. Vîrsta se deduce şi din poziţia stratigrafică a formaţiunii. Euaspidoceras s p. acelea din Muntele Arjana sau aceea din Muntele Cozia de la vest de Godeanu. Vîrsta neocretacica a wildflişului şi a formaţiunilor flişoide nu este argumentată paleontologic. şi nici nu ar putea fi altfel. Formaţiunea vulcanogen sedimentară în poziţie alohtonă se mai întîlneşte în Munţii Arjana. corespunde timpului de deschidere şi evoluţie a zonei de expansiune secundară central-carpatic din vecinătate.. Materialul piroclastic emanat de zona ri-ftogenă din vecinătate a putut atinge şi zonele de margine continentală. brahiopode etc. unde se continuă pe direcţia nord-sud extinzîndu-se atît cît ţine peticul de acoperire Godeanu. În ansamblu. duplicatura de Arjana. Formaţiunea vulcanogen-sedimentară. Succesiunea de detaliu a acestei formaţiuni s-a putut urmări pe mai multe secţiuni. suprafeţe relativ întinse sînt ocupate de o formaţiune vulcanogen-sedimentară. considerate a fi în situ. tufuri. cum ar fi de pildă. respectiv margine vestică a zonei Presacina care evolua ca bazin de acumulare. Cu depozitele flişoide se încheie suita stratigrafică din zona Presacina.şi Neojurasicului urcînd eventual şi în Eocretacic. Codarcea. ci se deduce din poziţia lor stratigrafică urmînd depozitelor eocretacice. Materialul piroclatic este asociat cu depozite tcrigene reprezentate prin argile negre. În jumătatea nordică a zonei Presacina. în bazinul superior al rîului Topla şi în bazinul rîului Iuta de la sud de peticul Godeanu. aceasta se întîlneşte la marginea vestică a Munţilor Godeanu. acestea din urmă putînd atinge 25 m grosime. Poziţia tectonică a Liasicului care suportă formaţiunea vulcanogen-sedimentară din Muntele Cozia de la vest de Godeanu este în afară de orice îndoială. Această situaţie de fapt a fost sesizată şi consemnată de Al. masa deplasată constituind. gresii. Luînd în consideraţie şi situaţia din zonele învecinate. Materialul terigen apare că lentile incluse în masa materialului proclastic. căci aceasta se dispune peste depozitele liasice şi suportă depozite neocretacice. Pe baza conţinutului paleontologic. Reineckeia s p. Se constată că formaţiunea vulcanogen-sedimentară. împreună cu substratul său pelitic (de vîrstă liasică) a fost antrenată în baza pînzei getice şi transportată tectonic spre est. parte din această formaţiune vulcanogen-sedimentară s-a conservat că atare în zona de margine şi se găseşte pe aliniamentul de la est de Muntele Mic. Depozitele flişoide formează umplutura unor sinclinale şi de asemenea pot avea situaţie tectonică.. În structura actuală. adesea fosilifere. resturi de aptychi. încît ansamblul capătă caracter flişoid. Cercetările ulterioare de asemenea au relevat situaţia tectonică a Liasicului de la vest de Godeanu. Altă parte. formaţiunea vulcanogen-sedimentară are o grosime în jur ele 500 m şi este constituită din roci bazice reprezentate prin aglomerate. din materialul terigen se menţionează Bositra buchi. formaţiunea ar aparţine Mezo. diferite varietăţi de calcare. se apreciază că ansamblul depozitelor sinorogene ar aparţine Turonian-senonianului. În structura actuală.

5 — Lisiac sup. denumind-o că atare. În imediata vecinătate a peticului de acoperire Godeanu se întîlnesc şi structuri tectonice mai complicate. Codarcea. pe versantul sudic al Munţilor Vîlcan pînă în Valea -Jiului pe care o depăşeşte ajungînd pînă în Valea Olteţului la Polovraci (v.. în centrul zonei Presacina. Prin aceasta. structurile sînt acoperite de depozite recente din culoarul Caransebeş—Mehadia. 9 — cristalin de Neamţu. În continuare. delimitîndu-se din valea Cernei spre est. În structura actuală. Cea mai vestică structură anticlinală. zona Cerna—Jiu apare mult mai extinsă decît celelalte zone. 6 — Liasic mediu. 10 — cristalin de Corbu. se urmăreşte o structură anticlinală faliată. în primul rînd acelea constituite din formaţiunea vulcano-sedimentară. sînt fără îndoială klippe tectonice. Spre vest se desfăşoară sinclinalul Cerna a cărui zonă axială este ocupată de formaţiunea de wildfliş. zona Cerna—Jiu se diferenţiază esenţial de celelalte zone de sedimentare ale domeniului danubian şi evidenţiază poziţia sa de margine în codrul ariei danubiene. cel puţin formal.înainte de sfîrşitul Eocretacicului. Aranjamentul tectonic al zonei Presacina este o consecinţă a paroxismului laramic. Cu unele modificări de contur. Urmează un anticlinal faliat în axa căruia apar depozite liasice încălecînd peste sinclinalul Cerna. 4 — Dogger. 62. de asemenea faliată. (wildfliş şi depozite flişoide). . Flancurile acestora sînt faliate încît este evidentă tendinţa de încălecare spre est (fig. este aceea de pe Valea Ideg (Rîul Rece) în axu căreia apar şisturi cristaline şi depozite permiene. ceea ce s-a descris în lucrările recente drept „subfacies ofiolitic" al wildflişului în sinclinalul Arjana este în realitate tot un fragment din formaţiunea vulcanogen-sedimentară în situaţie alohtonă. în lungul văii Cerna se urmăreşte o structură anticlinală în axa căreia apar granitoide de tip Cerna. acest contact sugerează interpretarea dată de Al. Mai departe spre vest urmează o largă cută sinclinală în a cărei zonă axială se găsesc depozitele neocretacice din Muntele Arjana încît poate fi desemnată drept sinclinalul Arjana. Arjana. Codarcea în partea sud-vestică a peticului de acoperire Godeanu. 7 — Liasic inf. O astfel de duplicatura a fost conturată de Al. prin bazinul rîului Camena şi mai departe se continuă printre vîrfurile Arjana şi Cusmici. 3 — Malm. zona Presacina se prezintă cutată distingîndu-se sinclinale şi anticlinale orientate N-S. Din punct de vedere tectonic. Secţiune prin zona Presacina: 1 — Cretacic sup. în Muntele Fig. 8 — Permian. 2 — Cretacic inf. PI. Zona Cerna — Jiu Cea de a treia zonă de sedimentare a domeniului danubian se caracteri zează prin dezvoltarea unei întinse platforme carbonatice care s-a format începînd din Mezojurasic şi pînă spre sfîrşitul Eocretacicului (în Apţian). Astfel. Sub presiunea exercitată de înaintarea pînzei getice sedimentarul danubian la rîndul lui s-a deformat generînd structuri de tip duplicatura. În lucrările mai recente aceasta este contestată. pe hartă este menţinut un contact tectonic care se urmăreşte de la vest de culmea Cozia. în axa căreia apar şisturi cristaline şi depozite permiene. Mai departe spre vest. pe aliniamentul localităţilor Mehadia— Bogîltin. 62). 11 — granitoide. În consecinţă. căci de fapt. însăşi prezenţa olistolitelor reclamă o asemenea deplasare tectonică şi multe din blocurile exotice.

Acestea. Mrazec a denumit „formaţiunea de Schela". în final a- jungîndu-se la acumularea unor depozite de tip wildfliş (v. alături de pirofilit. Pe versantul nordic al Munţilor Parîng. deşi a oferit oasociaţie de plante fosile foarte bogată. Mateescu au descris exemplare de Otozamites bekei. formaţiunea de Schela se urmăreşte la contactul dintre pînza getică şi autohtonul danubian începînd din valea Jiului de la Iscroni spre est pînă în valea Jieţului şi pe o bună distanţă în lungul acesteea din urmă. Paliuc şi Gh. Preda. tot de la Schela. în bazinul rîului Motru Sec în regiunea localităţii Obîrşia. în cea mai mare parte. indicative pentru Neocarbonifer . care pledează pentru vîrsta liasică. Concluzia firească ar fi că formaţiunea de Schela este o entitate comprehensivă neocarboniferă-eoliasică. Este un ansamblu de depozite pelitice şi psamito-psefitice. metaconglomerate şi metagresii conţinînd strate subţiri de antracit. bazinul de sedimentare a intrat într-o fază de instabilitate tectonică încît caracterul sedimentaţiei s-a modificat. . formaţiunea de Schela din Parîng a fost apoi ignorată că entitate petrofacială distinctă şi inclusă de L. Şisturi cu pirofilit mai sînt menţionate de I. Separînd cele două entităţi (şisturile cristaline hercinice şi formaţiunea de Schela). Pavelescu în ceea ce s-a numit „seria de Tulişa" care. în mod firesc. în accepţiunea modernă.). Astfel delimitată. în cea mai mare parte. „seria de Tulişa". se disting: un orizont inferior constituit din metaconglomerate şi metagresii. În cuprinsul acesteia. un complex median format preponderent din şisturi cu pirofilit şi cu cloritoid în care se intercalează. mai ales în Neojurasic şi Eocretacic. sau poate tocmai de aceea. În şisturile cu pirofilit şi cloritoid V. Astfel circumscrisă.IV. Semaka menţionează de la Schela exemplare de Calamites undulatus. zona Cerna—Jiu. similitudinea litofacială. paragonit/phengit şi paragonit/ muscovit. includea şisturi cristaline hercinice. în mare. procentual subordonat. ar face imposibilă identificarea şi separarea a ceea ce aparţine Neocarboniferului. Mutihac şi Gh. Annularia stellata. Carboniferul superior. Mulţi însă înclină sa atribuie formaţiunii de Schela vîrsta neocarboniferă. Formaţiunea de Schela se întîlneşte pe versantul sudic al Munţilor Vîlcan. petice izolate de depozite aparţinînd acestei zone se mai întîlnesc pe ambii versanţi ai Munţilor Parîng. Anchimetamorfismul formaţiunii de Schela este un dinamometamor-fism generat de eforturile declanşate de tectonica alpină. unde apare într-o situaţie tectonică foarte complicată şi unde conţine strate exploatabile de antracit. 60). rămîne fără conţinut şi că atare se impune abandonarea acestei denumiri. Astfel. fig. Vîrsta formaţiunii de Schela mai este încă controversată. Todites denticulata etc. Gh. cu antracit. la care se adaugă tectonizarea intensă. la Schela — Gorj. în primul rînd de şariajul getic. Anomozamites inconstants. Primul termen al suitei sedimentare din zona Cerna—Jiu poate fi considerat ceea ce L. începînd încă de la sfîrşitul Eocretacicului. în afară de masa compactă de calcare ce se urmăreşte din Munţii şi Platoul Mehedinţi spre est. zona Cerna—Jiu se extinde mult şi include Munţii şi Platoul Mehedinţi ajungînd pînă în zona Cazanelor. Al. Popoescu au pus în evidenţă existenţa unor intercalaţii mixte de minerale micacee. un orizont superior de metaconglomerate şi metagresii. Pterophyllum rigidum etc. Spre sud şi vest. constituie indicatori mineralogici pentru anchizonă care. C. a funcţionat că o arie de sedimentare marginală în care s-au dezvoltat faciesuri recifale. Manolescu. este considerată că stadiu de trecere între diageneză şi metamorfism. de ceea ce aparţine Liasicului. Detectată şi separată ca atare de Gh. purtînd amprenta unui metamorfism foarte slab. Manolescu şi I.

depozite liasice apar sporadic. Din ele se cunosc asociaţii de plante cu Coniopteris hymenophyl-loides. 60). C. Malmul este aproape exclusiv carbonatic şi se află în baza unei impo-tante mase de calcare care are o largă dezvoltare în Platoul Mehedinţi şi pe versantul sudic al Munţilor Vîlcan. în grosime pînă la 50 m care urmează peste calcarele atribuite Malmului. îmbracă faciesuri recifale (v. În astfel de calcare D. este foarte dificil sa se traseze limita netă între sistemele Jurasic şi Cretacic. Sînt bine deschise la mănăstirea Tismana unde se constată o discontinuitate litologică între Liasic şi Dogger. iar din blocuri de calcare asemănătoae remaniate în depozitele Cretacicului superior. Liasicul se întîlneşte în Platoul Mehedinţi. Spre sfîrşitul Liasicului. cel puţin în părţile marginale ale zonei Cerna—Jiu. au fost atribuite Jurasicului mediu numai pe criteriul superpoziţiei stratigrafice. Equisetites lateralis etc. iar dintre alge. O situaţie alohtonă. nu este exclusă. că şi în celelalte zone. şi care. Sphaenopteris obtusifolia. Gr. . Din valea Motrului spre est. gastropode. Cretacicul. se mai întîlnesc calcare spatice grezoase. Se atribuie Jurasicului superior un complex carbonatic ce poate atinge 200 m grosime. Din nivelele superiore ale complexului carbonatic. Acesta debutează printr-un nivel argilos- grezos pînă la 20 m grosime. P. În zona Cerna—Jiu nu se cunosc depozite permiene. Calpionella alpina. Crassicollaria brevis. dolomite etc. include depozite care indică faciesul de Gresten (conglomerate. unde apare pe o zonă ce urmăreşte structura anticlinală dintre localităţile Balta şi Baia de Aramă. constituit din calcare şi dolomite. cu o grosime pînă la 20 m şi cu frecvente variaţii laterale şi pe verticală. Gr. pînă în Valea Jiului. de exemplu în satul Crasna de unde se cunoaşte o floră fosilă foarte bogată. asociaţie indicativă pentru Neojurasic. gresii cuarţoase şi arcoziene cu intercalaţii de şisturi argiloase cu cărbuni) care se dispun transgresiv şi discordant peste fundamentul cristalin. sînt constituite mai ales din biosparite şi micrite: adesea conţin fragmente scheletice de lameiibranhiate. elliptica. corespunde în cea mai mare parte Eocretacicului. În zona de margine. Pop menţionează Calpionella alpină. Liasicul. cu Nilssonia orientalis. exceptînd Jurasicul inferior. fig. Pterophyllum longifolia. rigidum etc. predominant micritice. reprezintă primul termen cu care se instalează ciclul alpin. Neocomianului i-ar reveni un pachet de calcare stratificate. ci ar fi deplasată tectonic în baza pînzei getice. La est de Jiu. Jurasicul are o largă răspîndire şi. Mercus a identificat Tintimiopsella carpathica şi Stenosemelopsis hispanica. echinoide. Aceasta fiind situaţia. fora-minifere etc. apare că o zonă îngustă. depozitele mediojurasice ajung sa se dispună direct peste şisturile cristaline. Clypeina jurassica. Pînă în prezent nu se cunoaşte un conţinut paleontologic semnificativ pentru datarea riguroasă a acestor depozite. calcare cenuşii. la baza depozitelor mezozoice. fig. corali. că vîrstă. În Eocretacic s-au menţinut condiţiile de sedimentare din Neojurasic. C. C. în sensul că formaţiunea de Schela nu ar aparţine zonei Cerna —Jiu. aproape continuă. Pop. se constată o lacună de sedimentare. 60). ele urmînd acelora liasice. încît au continuat acumulări carbonatice (v. menţionează o asociaţie de tintinide cu Crassicollaria intermedia. Doggerul include depozite reprezentate în principal prin roci carbonatice. elliptica şi mai rar Tintinnopsella carpathica.

fenomenul de budinaj fiind omniprezent. Neocretacicul. pe Valea Jieţului. Stratele sînt intens cutate şi frămîntate. Mrazec. în ansamblu. Calcarele urgoniene ocupă suprafeţe întinse începînd din Munţii Mehedinţi spre est pînă în Valea Jiului. Pe alocuri. Vraconian-Cenomanianul include depozitele care urmează după lacuna de sedimentare corespunzătoare paroxismului austric. de pildă. calcarele micritice şi biolititele. Conţinutul menţionat indică vîrsta neocomiană. ele fiind reprezentate în ansamblu printr-o formaţiune de wildfliş. alge şi foraminifere. cu predominarea miliolidelor şi orbitolinelor. la care se adaugă orbitoline şi Baccinella irregularis. R. Codarcea sub numele de „strate de Nadanova". termenul argilos are o culoare închisă pînă la neagră şi o structură haotică. cînd cu depozite liasice şi foarte frecvent ajung sa se dispună direct peste fundamentul cristalin. nu peste tot însă au dezvoltare completă. Din Valea Jiului spre est. calcarele pelitice. Turonian-Senonianul corespunde unei etape foarte agitată. situaţie care pune în evidenţă caracterul lor ingresiv. se deosebesc: un nivel inferior constituit dintr-o alternanţă de calcare cu accidente silicioase şi marne şistoise din care provin exemplare de Parahibolitcs tourtiae şi fragmente de orbitoline. mai rar calcarele masive formează recifi (bioherme). „şisturi lemnoase" (în Valea Şuşiţei). de L. Praeglobotruncana stephani. calcarele sînt constituite dintr-o gamă largă de varietăţi. mai frecvente fiind acelea care definesc biosparitele. un nivel superior alcătuit din marnocalcare. Toucasia cari-nata. sau pe versantul nordic al Munţilor Parîng. situaţie în care au fost denumite foarte sugestiv. întîlnindu-se la Polovragi. unde au dezvoltarea completă pe Valea Nadanovei. cum se întîmplă în bazinul Şuşiţei. Frecvent calcarele barremian-apţiene conţin schelete greu detaşabile de pachiodonte. fig. în care s-a desfăşurat şi s-a desăvîrşit al doilea paroxism getic. Globotruncana helvetica etc. că şi în celelalte zone. R. În Munţii Vîlcan. scalaris. primele două specii avînd o frecvenţă foarte ridicată. Aceasta este dezvoltată în facies urgonian incluzînd calcare masive care urmează peste calcarele stratificate cu tintinide atribuite Neocomianului. dispuse constant peste calcare urgoniene. conţinut care. corespunde unei etape de instabilitate tectonică încît s-au format depozite sinorogene (v. indică Barremian-Apţianul. pe Valea Jiului la Iscroni etc. În cuprinsul wildflişului nu . este constituită din depozite predominant argilo-grezoase sau gre-zoase-argiloase. Strate de Nadanova se întîlnesc în toată zona Cerna—Jiu. În ansamblu. Acestea prezintă caracter de prefliş şi au fost descrise de Al. stratele de Nadanova au fost afectate tectonic căpătînd un aspect şistos caracteristic. În consecinţă depozitele acumulate în acest interval poartă amprenta evenimentelor tectonice contemporane. se pare că se întîlneşte numai nivelul superior.\Remaniella cadischiana etc. În Platoul Mehedinţi.parvinula. eventual şi Turonian timpuriu. Conţinutul paleontologic conferă stratelor de Nadanova vîrsta Albian tîrziu (vraconiană)-Cenomanian. Pe această întindere ele vin în contact cînd cu calcare dolomitice ale Doggerului. Pe alocuri calcarele au fost puternic afectate de presiunile tectonice încît au căpătat un tectofacies particular. Formaţiunea de wildfliş se dispune transgresiv peste stratele de Nada-nova. 60). Din calcare urgoniene se cunosc exemplare de Requienia amonia. reicheli.. Barremian-Apţianului se atribuie cea mai mare parte din masa calcaroasă ce constituie platforma carbonatică din zona Cerna— Jiu. nerinea şi alte gastropode. marne şi argile cu intercalaţii de gresii fine. din care provine o asociaţie microfaunistică cu Rotalipora appenninica. calcarele urgoniene apar sporadic pe ambii versanţi ai Munţilor Parîng.

s-a putut face o orizontare. Procesul a putut avea loc şi invers: materialul pelitic. Dacă sub acestea se găseşte suita de depozite specifice zonei Cerna—Jiu. în situaţia actuală. de o parte şi de alta a peticului de acoperire Bahna şi mai ales în bazinul rîului Brebina. Cea mai largă extindere o are însă în Platoul Mehedinţi unde se distinge prin abundenţa şi variabilitatea elementelor exotice. ce acoperă zeci de kilometri pătraţi în bazinul Brebina şi la sud de acesta. gresia de Simaru. Masele compacte de ofiolite. cum ar fi marnele cu Bositra. s-a putut insinua pe fisuri în materialul din corpul pînzei. la Ciovîrnăşeni. O bună parte din blocurile care par însedimentate în depozite neocretacice sînt de fapt „înecate" tectonic datorită presiunilor de împingere la care au fost supuse. la baza flişului de Severin. fapt ce face foarte dificilă separarea formaţiunii de wildfliş. însă se mai întîlnesc şisturi cristaline reprezentate prin gnaise. este foarte dificilă. Chiar dacă întrucîtva convenţional. Argumentele care au stat la baza unei atare aprecieri au fost oferite de prezenţa unor faciesuri ale Jurasicului mediu-superior. care. fiind întîlnită din valea Olteţului pînă în regiunea Cazanelor. Ele aparţin fără îndoială pînzei de Severin. În masa argilo-grezoasă sînt însedimentate elemente exotice (olistolite) de constituţie litologică foarte diferită. obiecţia care se poate aduce unei atare interpretări este că se neglijează tocmai intervenţia proceselor geotectonicc majore care în această situaţie au avut un rol definitoriu. depozite ritmice cu caracter de fliş amintind flişul de Serverin. sau. Acestea însă reprezintă elemente exotice şi nu aparţin zonei Cosuştea. de aici dificultatea delimitării formaţiunii de wildfliş neocretacice de pînza de Severin. micaşisturi etc. roci dolerit-bazal-tice specifice de asemenea pînzei de Severin. Formaţiunea de wildfliş se extinde în toată zona Cerna—Jiu. precum şi pe versantul nordic. de unitatea (pînza) de Severin de deasupra. de felul acelora din cristalinul getic. gabbrouri. urma planului de şariaj al pînzei de Severin în această zonă trebuie trasată la baza maselor compacte de ofiolite. neocretacic. În felul acesta s-a ajuns la un amestec haotic de material exotic şi autohton. către nivelele superioare ale formaţiunii de wildfliş elementele exotice devin din ce în ce mai abundente fiind constituite mai ales din ofiolite. sau şisturile ariloase cu jaspuri. cert este că pe un aliniament mult mai extern. gresii cuarţoase de tipul acelora din Liasic. Distingerea acestora. Formaţiunea de wildfliş mai aflorează pe suprafeţe întinse în bazinul Rîului Cosuştea. gresia de Vîrciorova etc. cu excepţia delimitării unor episoade mai grosiere descrise cu denumiri locale. a fost principalul furnizor de material exotic pentru acumulările neocretacice. cum sînt gresia de Dejderiu. de fapt. În regiunea localităţii Vălari şi în Platoul Mehedinţi. De fapt. nu pot fi reduse la simple blocuri însedimentate (olistolite). predomină calcarele malm-eocretacice proprii zonei Cerna—Jiu. în lipsa acestora. Stanciu sa includă la formaţiunile sedimentare neocretacice tot ce se găseşte sub cristalinul din peticul de acoperire Bahna. Pînă nu de mult acest sector era considerat că reprezentînd o a patra zonă de sedimentare în cadrul domeniului danubian. nu se ştie. sau fragmente din substrat au putut fi antrenate în masa pînzei. serpentinite. etc. negînd în felul acesta existenţa pînzei de Severin în această regiune. Această situaţie l-a făcut pe I. prin . formaţiunea de wildfliş este străbătută de vulcanite de tip bazalt-andezitic. sub presiunea aceloraşi forţe tectonice. În afară de faptul că o orizontare stratigrafică riguroasă în condiţiile date este foarte relativă. la Iscroni. În partea centrală a Platoului Mehedinţi.. în bazinul Rîului Cosuştea nu se întîlnesc in situ decît depozitele formaţiunii de wildfliş. deosebite de acelea specifice zonei Cerna—Jiu.

şistoasă. Vîrsta turonian-senoniană a formaţiunii de wildfliş din zona Cerna—Jiu se deduce din superpoziţia stratigrafică aceasta urmînd peste stratele de Nadanova. Acesta apare că elemente dispersate şi cu extinderi variate. originea diferită a calcarelor masive fiind evidentă. . în afară de sedimentarul propriu acestei zone. în grosime de 80 m. T. se întîlnesc depozite care. În această situaţie. atestă apartenenţa formaţiunii argilo- siltice inferioare la Oxfordian-Tithonic timpuriu . Asemenea depozite se întîlnesc în partea central-sudică a ariei de aflorare a autohtonului danubian pe aliniamentul Dubova—Topleţ. nu a putut evolua că o zonă de sedimentare independentă. Paramitosphaera malmica. asemenea situaţii sînt întîmplătoare încît contactele nu sînt normale. În acelaşi sens pledează şi deformările plicative intime ale acestor formaţiuni. S-a identificat pe baze paleontologice existenţa depozitelor de vîrstă mczo-jurasică şi este certă prezenţa depozitelor malm-neocomiene. unde se cunosc relaţiile formaţiunilor descrise cu substratul. Conţinutul paleontologic cu Cadosinia semiradiata şi Tintinnopsella carpathica. oblonga etc. În afară de formaţiunile menţionate. În acest sens pledează şi conţinutul microfaunistic (Globotruncana lapparenti. indică vîrsta Berriasian tîrziu- Valanginian timpuriu a acestei formaţiuni. În rîndul acestora se presupune prezenţa depozitelor liasice. Pe aliniamentul Dubova—Topleţ. carpathica. constituită în principal din micrite şi biomicrite argiloase cu nodule silicioase. au şi o alcătuire predominant argilo-siltică şi subordonat rnicritică. — o formaţiune argilo-siltică superioară lipsită de silicolite. bazinul Cosuştea. ele fiind strîns cutate şi laminate că urmare a presiunilor tectonice la care au fost supuse. calcarenite crinoidale. Gr. în afară de poziţia lor evident alohtonă. Pop a descris o suită de depozite a căror situaţie alohtonă este clară. Asemenea relaţii relevă caracterul alohton al depozitelor tithonic-neocomiene de pe aliniamentul Dubova— Topleţ. Conţinutul paleontologic. Codarcea. Bazinul Rîului Coşuştea este cea de a doua zonă în care s-a conservat sedimentar alohton. iar în partea estică în bazinul Rîului Cosuştea. semnificative pentru Tithonicul superior-Berriasian. reprezentat prin Globochete alpina. C. cu intercalaţii subordonate de micrite şi biomicrite argiloase. G. pe acelaşi aliniament se întîlnesc. Saccocoma sp. — o formaţiune preponderent carbonatică. sub formă de blocuri izolate. etc. se constată că acestea se dispun peste wildflişul neocretacic al zonei Cerna— Jiu şi suportă cristalinul de Sebeş-Lotru aparţinînd pînzei getice. în grosime de 30 m. ceea ce vădeşte caracterul lor bazinal sau pelagic-hemipelagic. Colomisphaera fi-brata.foraje. În cuprinsul acestora el a descris trei formaţiuni şi anume: — formaţiunea argilo-siltică inferioară. sub depozitele terţiare. care conţin printre altele Calpionella alpina. În regiunea Cazanelor. În zona Cerna—Jiu.) menţionat de Al. Preda a identificat un amonit aparţinînd speciei Haiiericeras gardeni semnificativă pentru Campanian. s-au întîlnit calcare neojurasice-eocretacice caracteristice zonei Cerna—Jiu. iar I. Chiar dacă adesea acestea sînt în relaţii de super-poziţie faţă de formaţiunile argilo- siltice. calcirudite masive şi mai rar calcare noduloase. Calpionellopsis simplex. cu nodule silicioase şi cu intercalaţii subţiri de micrite şi biomicrite. Se poate deci spune că sedimentarul descris aparţine Malm-Neocomianului. Elemente exotice. stuarti etc. longy etc. C. situat în interiorul zonei Cerna— Jiu. deşi numai pe criterii litofaciale.

însă relaţiile dintre ele sînt evident tectonice. frecvent se dispun peste wildflişul neocretacic al zonei Cerna—Jiu. roşietice. Astfel. sau a elementelor însedimentate (olistolite). trec la o formaţiune predominant carbonatică constituită dintr-o alternanţă de marnocalcare şistozate şi calcare micritce cărora li se adaugă frecvent şisturi argiloase roşii. Acestea. Codarcea a denumit „duplicatură de Cerna" . adesea prind sub ele şi depozite alohtone mezo. Calcarele masive. ci se presupune pe baza similitudinii litofaciale cu depozitele de aceeaşi vîrstă in situ cunoscute în domeniul danubian şi în primul rînd în zona Cerna—Jiu. Vîrsta liasică a acestora nu este argumentată paleontologic. Deasupra acestora se întîlnesc pe alocuri calcare noduloase. precum şi calcarele masive. Dogerul este reprezentat prin marnocalcare cenuşii cu belemniţin şi cu Bositra buchi şi se întîlnesc de asemenea că blocuri de dimensiuni în general sub un metru. 63). Acestea se aseamănă pînă la identitate cu depozitele de aceeaşi vîrstă din regiunea localităţii Bigăr din zona Sviniţa—Svinecea. care se întîlnesc că blocuri de dimensiuni relativ reduse şi de obicei în relaţii de superpoziţie faţă de wildflişul neocretacic. Malm-Neocomianul include depozite mai variate şi cu o evidentă stratificaţie. Judecind după faciesul deosebit pe care îl prezintă sedimentarul în cauză. Vîrsta calcarelor masive din bazinul rîului Coşuştea nu este dovedită paleontologic. încît se poate stabili o oarecare succesiune. relevată de o imensă masă de calcare masive aparţinînd Neojurasicului şi Eocretacicului. deci pe o distanţă de mai bine de 20km. O zonă de sedimentare în care sa se fi acumulat asemenea formaţiuni nu se cunoaşte în aria de aflorare a autohtonului danubian. se poate admite că acesta s-a format în vecinătatea sau chiar în zona de expansiune care a generat flişul de Severin. în partea de vest a Platoului Mehedinţi se remarcă o dublare a sedimentarului. care se dispune peste formaţiunea de wildfliş neocretacică. însă ele prezintă similitudine cu depozitele malm-neocomiene de pe aliniamentul Dubova—Topleţ. Învelişul sedimentar autohton propriu-zis. . Dacă depozitele mezojurasice cu Bositra buchi şi calcarele masive se găsesc mai spre vest în zonele lor de sedimentare de unde au putut fi deplasate tectonic. nu acelaşi lucru se poate spune despre depozitele malm-neocomiene de pe cele două aliniamente. Astfel. semnificaţia lor tectonică nu depăşeşte în amploare pe aceea a klippelor de rabotaj. Liasicului i se atribuie unele gresii silicioase grosiere. Acesta fiind mecanismul de punere în loc a elementelor exotice. alcătuind ceea ce Al. care în zona Coşuştea se întîlnesc sub formă de blocuri sau că petice de acoperire. De aici a putut fi dislocat şi rabotat de pînza getică. Fruntea acestei duplicaturi se găseşte sub peticul de acoperire Bahna şi respectiv sub pînza de Severin.sau neojurasice. însă se poate aprecia că aparţin Malmului şi Eocretacicului şi că provin din părţile mai vestice ale zonei Cerna—Jiu. În acelaşi mod au putut fi antrenate şi depozitele mezojurasice în faciesul marnelor cu Bositra. Aceasta se urmăreşte cu un contur sinous de la localitatea Izverna spre sud-est pînă în Muntele Domogled. încît cu certitudine au aceeaşi vîrstă. a suferit deformări tectonice care au condus la structuri de tip duplicatură (fig. pe verticală. iar pînă în prezent nu se cunoaşte conţinutul lor paleontologic. Depozitele descrise stau pe wildflişul neocretacic. în Valea Coşuştea se întîlneşte o suită de depozite care debutează printr-o alternanţă de gresii calcaroase şi argile siltice în care se intercalează strate subţiri de marno-calcare sideritice. cu silicifieri.

căci. Aceasta a provocat o importantă decroşare care afectează întreg ansamblul arhitectural. sînt efecte ale tectogenezei laramice. în regiunea localităţii Obîrşia-Cloşani. Mutihac la nord de localitatea Vălari. cum se încearcă în unele interpretări. În rîndul acestora se numără grabenul Cernei. În rîndul acestora se numără duplicatura de Arjana din sud-vestul peticului de Godeanu. autohntonul danubian reprezintă marginea continentală instabilă a plăcii euroasiatice sau poate. unde calcare masive neojurasice şi eocretacicc stau tectonic peste depozite neocretacice formînd duplicatură de Dobriţa. a microplăcii moesice. se mai întîlnesc cute sinclinale şi anticlinale în bazinul Rîului Suseni şi în împrejurimile localităţii Runcu. O a doua falie se urmăreşte mai la nord. Printre faliile mai importante se remarcă aceea din partea de nord a Platoului Mehedinţi. un aşa-zis danubian intern (superior) şi un altul extern (inferior) cu rol de unităţi structogenetice distincte. se întîlnesc şi deformări mai recente. sectorul danibian a fost ridicat şi implicat mai intens în structogeneza alpină. Principalele elemente tectonice şi în acelaşi timp şi specifice autohtonului danubian. pi. cele două . Aceste raporturi nu depăşesc amploarea unor încălecări ce definesc faliile inverse. În afară de deformările menţionate. nu au nici o justificare. Tectonica autohtonului danubian În aria carpatică şi chiar în contextul mai larg al ariei alpine centrale şi sud-est europene. Tectonica disjunctivă este subordonată tectonicii plicative. Sînt frecvente faliile inverse. o arie îngustă mărginită de două falii care urmăresc Valea Cernei. în majoritate. sînt duplicaturile. Încadrarea duplicaturilor menţionate în rîndul olistolitelor. În afară de structurile menţionate care. cu unele particularităţi neesenţiale. O a doua duplicatură a fost conturată de V. În comparaţie cu restul marginii continentale instabile limitrofe Carpaţilor.2. duplicatnra de Cerna din Munţii Mehedinţi. De asemenea nu sînt argumente pentru a se diferenţia. Aranjamentul tectonic propriu autohtonului danubian poartă amprenta încălecării lui de către pînza getică şi s-a desăvîrşit în urma tecto-genezei laramice (v. mai exact. Spre deosebire de învelişul sedimentar. încît între diversele blocuri se remarcă relaţii de încălecare în regiunea Poiana Mărului la vest de masivul Vîrful Pietrei. 7. şi duplicatura de Dobriţa. fig. cînd autohtonul danubian s-a individualizat că unitate tectonică majoră a Carpaţilor Meridionali. Fundamentul cristalino-granitic a fost influenţat de asemenea de eforturile generate de încălecarea pînzei getice şi a suferit la rîndul lui deformări specifice. IV): — La Poiana Mărului se constată raporturi de superpoziţie tectonică între cristalinul de Zeicani şi şisturile cristaline hercinice (Formaţiunea de Vidra). Acestea au fost generate de presiunea exercitată de pînza getică. în cuprinsul autohtonului danubian. şi în regiunea localităţii Schela-Gorj de pe versantul sudic al Munţilor Vîlcan (v. 63). deformările predominant rupturale ale fundamentului au condus la compartimentarea acestuia în mai multe blocuri separate între ele prin falii.1. pe lîngă faptul că ar contraveni definiţiei de olistolit. care se poate urmări între localităţile Izverna şi Ponoare. care pot fi considerate elemente tectonice majore ale zonei Cerna-Jiu.

în timp ce sectorul de la VNV de falie reprezintă zona de larg. că rezultat al unor deformări cu caracter predominant ruptural. ajungînd pînă la Valea Cernei. În structura actuală aceste două zone sînt separate prin falia Cernei. În interpretarea dată de Th. care compartimentează autho-tonul danubian în două blocuri. care aduc amfibolitele de Drăgşan în relaţie de superpoziţie tectonică faţa de cristalinul de Lainici-Păiuş. de asemenea. o deformare importantă a fundamentului cristalino-granitic danubian. — 14 la număr) care figurează pe hărţi mai recente. 1983. Avansarea tectonică mai accentuată a fundamentului dislocat a fost favorizată de plasticitatea formaţiunii de Schela. În lungul unor fracturi. nici conturul acestei dislocaţii nu sugerează posibilitatea unei atare interpretări. care constituie Munţii Retezat şi versantul sudic al Munţilor Parîng şi Vîlcan. Tendinţa de încălecare a amfibolitelor de Drăgăşan peste cristalinul de Lainici-Păiuş este efectul paroxismului laramic. granitoidul de Buta şi cristalinul de Lainici-Păiuş din această zonă ar apărea în fereastră tectonică. Acesta relevă că autohtonul danubian de la SSE de falia Cernei (zona Cerna-Jiu) corespunde zonei marginale a bazinului de sedimentare. sînt importante falii inverse. . dar care nu depăşesc amploarea şi semnificaţia unor falii inverse. Lăsînd la o parte faptul că nu există nici o dovadă că sub corpul granitic de Retezat se găseşte cristalin de Lainici-Păiuş. Ele rămîn simple blocuri. această dislocaţie este considerată a reprezenta urma unui şariaj hercinic de mare amploare. Ele compartimentează autohtonul danubian în blocuri ce au tendinţa de a se încăleca de la NV spre SE dînd structuri de imbricare de tipul digitaţiilor. de Olteana etc. În felul acesta. Ele nu reflectă structuri de şariaj. se regăsesc în diverse sectoare de pe tot întinsul autohtonului danubian. În unele interpretări.entităţi petrofaciale constituiente — — cristalinul de Lainici-Păiuş şi amfibolitele de Drăgşan — că şi şisturile cristaline hercinice. este fără îndoială o exagerare. cît şi acela din Retezat. şariajul ar fi adus granitoidul şi amfibolitele de Drăgşan. — În regiunea Schela-Gorj există. căci sub planul de încălecare sînt prinse şisturile cristaline hercinice. Atît contactul tectonic de pe versantul Parîngului şi Vîlcanului. Berza et al. şisturile cu cloritoid de aici fiind implicate în deformare. dimpotrivă. Fără îndoială că au fost afectate şi formaţiunile care par sa acopere falia. Aşa-numitele unităţi nu prezintă nici o particularitate structogenetică esenţială care sa justifice o asemenea distincţie. Cu privire la vîrsta deformărilor amintite se poate spune cu certitudine că sînt postsudete. în super-poziţie tectonică peste cristalinul de Lainici-Păîuş. O falie importantă se urmăreşte direcţional pe versantul sudic al Munţilor Parîng şi Vîlcan. traseul ei aproape rectiliniu se opune unei astfel de supoziţie. Singurele deosebiri litofaciale privesc sedimentarul postliasic. Relaţiile tectonice de la Schela par sa se prelungească şi în Valea Jiului la Rafaila. însă deformarea lor este mai greu de sesizat. cristalinul de Lainici- Păiuş şi granitoidul de Suşiţa an fost împinse peste formaţiunea de Schela dînd structuri de tipul cute-solzi cu o tectonică foarte complicată. de Căleanu. însă fără nici o semnificaţie structogene-tică distinctă. Pe întinsul autohtonului danubian se întîlnesc şi alte deformări de tipul celor menţionate. încît delimitarea în cuprinsul autohtonului danubian a mai multor unităţi tectonice (de Mării.

Munţii Semenic şi parte din Munţii Almăj.2. fig. 64). Munţii Semenic. 7. Asemenea situaţii se întîlnesc în partea de nord a Platoului Mehedinţi. IV). ele fiind estompate de metamorfismul sudet. Aceste şisturi au suferit procese de retrometamorfism regional cu frecvente readaptări la condiţiile faciesului şisturilor verzi. care alcătuiesc masivele cristaline prealpine. De la Valea Oltului spre est. Pînza getică Pînza getică aflorează pe o suprafaţă mare în Carpaţii Meridionali. anume că şisturile cristaline aparţinînd pînzei getice au fost generate de cicluri prehercinice. 64) Aceasta ocupă arii întinse formînd culmea lezer-Păpuşa. PI. din punct de vedere structogenetic reprezintă structuri mai vechi reluate în tectogenezele alpine. Astfel delimitată.1.2. Pe această distanţă cristalinul getic vine în contact de superpoziţie tectonică cu cristalinul de Lereşti-Tămaş din unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare. Mai departe. O distincţie însă este clară. culmea lezer-Păpuşa. cea mai mare parte din Munţii Căpăţînii. Astfel. Şisturile cristaline au o largă răspîndire în pînza getică şi în ansamblul lor se disting cel puţin două grupe care diferă între ele. Postlaramic este şi grabenul Cernei însă formarea acestuia se datorează probabil reactivării unei falii mai vechi (falia Cernei). se distinge o grupă a şisturilor cristaline mezometamorfice. de sub care reapare în Munţii lezer-Păpuşa pînă la falia Zărneşti. şi formaţiuni sedimentare constituind învelişul acestora. pînza getică se recunoaşte în solzii Holbav şi Măgura Codlei. Munţii Cibin şi Munţii Sebeş. pînza getică este acoperită de pînza supragetică a Făgăraşului. însă detectarea lor este foarte anevoioasă. Muntele Mic. fapt ce sugerează că ar aparţine la faze de metamorfism diferite.unţii Godeanu şi două arii întinse din Platoul Mehedinţi (v. 7. Masivele cristaline prealpine Masivelor cristaline prealpine care.2. parte din Munţii Almăj şi zona Reşiţa-Moldova Nouă. M. Munţii Lotru Cibin-Sebeş. sau chiar mezo-katamorfice.1. nu se poate nega existenţa unor deformări de această vîrstă. Mai aparţin pînzei getice. exclusiv rupturale. şi o grupă a şisturilor cristaline epimetamorfice (fig. în ansamblul căpătînd caracter de şisturi cristaline .1. în domeniul getic nu se întîlnesc şisturi cristaline hercinice. de la Valea Oltului pînă în Valea Dunării. şi mai ales de tectcgene/ele alpine. Unele din aceste cicluri sînt destul de greu de identificat. în lungul faliei Iezer-Păpuşa. aparţin la mai multe cicluri geotectonice. aria de aflorare a pînzei getice circumscrie zona Holbav-Măgura Codlei. 7. Cît despre tectonica hercinică a autohtonului danubian. Autohtonul danubian a fost afectat şi de deformări mai recente. Spre deosebire de autohtonul danubian. Stratigrafia La alcătuirea pînzei getice participă formaţiuni proterozoice metamorfozate. partea sudică a Munţilor Poiana Ruscă. Grupa şisturilor cristaline mezometamorfice (v. Ele au caracter subsecvent şi decroşează structurile laramice. în primul rînd prin gradul de metamorfism. parte din Munţii Poiana Ruscă. Munţii Căpăţînii.

gnaise oculare. În Munţii Poiana Ruscă. Acest lucru face că încadrarea unor formaţiuni cristolafiliene în grupa mezometamorfiţelor. 64): . cristalinul de Sebeş-Lotru prezintă anumite schimbări petro-faciale care adesea au fost desemnate cu denumiri locale. Paliuc. mult mai întins. IV). Acest complex. În general. N. Savu a deosebit mai multe complexe petrofaciale şi anume (v. PI. În ansamblul mezometamorf iţelor din acest masiv. aflorează în partea sudică a Munţilor Cibin. Gh. cu mangan şi ocupă o pcziţie sinclinală în partea centrală a masivelor Cibin-Sebeş. Şisturi ale acestui complex apar în partea sudică a Munţilor Căpăţînii. Zona ocupată de metamorfite. PI. staurc-lit. are aceeaşi arie de aflorare cu complexul menţionat anterior. gnaise granitice. reprezentat printr-o alternanţă de amfibolite. care include micaşisturi cu muscovit şi biotit. — complexul micaşisturilor. fie că rezultat al proceselor de diferenţiere metamorfică. în culmea lezer-Păpuşa. în partea centrală a Munţilor Sebeş. gnaise rubanate. cu disten) şi subordonat amfibolite. la rîndul ei. Gherasi etc. fig. incluzînd şi epimetamorfite. descrise sub numele de „cristalinul de Sebeş-Lotru" de către A. care încheie suita cristalinului de Sebeş-Lotru. fig. al treilea compartiment. constituie una din cele mai dezvoltate şi omogene entităţi cristaline din Carpaţii Meridionali. constituit preponderent din diferite varietăţi de micaşisturi (cu granaţi. gnaise cuarţo-feldspatice etc. şi subordonat micaşisturi cu disten. — complexul amfibolitelor. paragnaise cu biotit şi muscovit şi subordonat amfibolite şi roci migmatice. Ghica-Bu-deşti. Solomon au separat două complexe petrofacialc (v. împreună cu următorul. Pe întinsul ariei getice. În cuprinsul cristalinului de Sebeş- Lotru din Munţii Poiana Ruscă. se prelungeşte şi la sud de Valea Bistrei în Muntele Mic. Şisturile cristaline mezometamorfice din pînza getică.polimetamorfice. St. al doilea se delimitează la sud de precedentul Între localităţile Silvaşul de Sus şi Voislova. în cristaîinul de Sebeş-Lotru se mai găsesc numeroase filoane. Aria de răspîndire a acestora spre nord este delimitată de linia tectonică Cinciş-Vadu Dobrii-Ruşchiţa-Tincova. H. în parte* de nord a Munţilor Sebeş şi în partea centrală a Munţilor Cibin (v. — complexul manganifer. Mayer şi I. micaşisturi. văii Lotrului. sau lentile de pegmatite. amfiboli şi şisturi manganifere. aflorează în lunguj. cure se individualizează la partea inferioară a suitei şisturilor cristaline şi este constituit din gnaise cu cor-dierit şi silîimanit. Aceasta este alcătuită mai ales din paragnaise micacce. este constituit din amfibolite. la care se adaugă amfibolite. său a epimetamorfiţelor sa fie mai puţin riguroasă. gnaise cuarţo-feldspatice şi paragnaise cu biotit. interpretate. fie că apofize ale unor corpuri intrusive din adîncime. cristalinul de Sebeş-Lotru formează o structură anticlinală a cărei culminaţie se întîlneşte în Munţii Lotrului. cu staurolit. 64): — complexul gnaiselor cu sillimanit. Strekeisen. În Munţii Căpăţînii-Lotru-Cibin-Sebeş. şisturi cristaline mezometamorfice se întîlnesc numai în jumătatea sudică a masivului unde formează cute cu ver-genţă nordică (v. O. cuarţite şi cu totul subordonat calcare şi dolomite cristaline. în Munţii Cibin. IV) . cuiburi. este traversată de mai multe falii care delimitează trei compartimente: un compartiment se individualizează imediat la sud de linia Cinciş-Vadu Dobrii. — complexul gnaiselor cuarţo-feldspatice.

gros de 1500—1800 m. începînd de la est spre vest. care converg într-o unică structură anticinală majoră constituind anticlinalul Slatina-T imiş. Astfel. . La acestea se mai adaugă ortoamfibolite. este alcătuit din ortoamfibolite. Mrazec. Grosimea complexului se estimează la 2000 m. În ansamblu. cu intercalaţii de paragnaise cu muscovit şi biotit. ansamblul atingînd 10000 m grosime . Este constituit din diverse varietăţi de micaşisturi (micaşisturi cu disten. care succede. Se remarcă de asemenea o schimbare de direcţie a structurilor în sensul că de la direcţia est-vest se trece la direcţia NE-SV. — complexul micaşisturilor. gnaise cuarţito-feldspatice. intercalaţii lenticulare de magnetit şi migmatite stromatitice. formează cea mai mare parte din Munţii Semenic. — complexul cuarţitic. La diferite nivele apar intercalaţii de paragnaise cu muscovit şi biotit. că ultim complex din Munţii Semenic. descriindu-le că atare. — complexul paragnaiselor cu biotit. Şisturile cristaline din Munţii Semenic prezintă o mare similitudine cu cristalinul de Sebeş-Lotru din restul domeniului getic. constituit în mare parte din gnaise cu sillimanit şi calcare cristaline. aflorează în partea nord-estică a Munţilor Semenic . şi subordonat din amfibolite şi calcare cristaline. Al. P.). care au stabilit apartenenţa lor la domeniul getic şi au remarcat similitudinea dintre acestea şi cristalinul de Sebeş-Lotru din celelalte masive. micaşisturi cu muscovit şi biotit etc. şisturi cuarţitice cu biotit. Codarcea şi alţii. totul însumînd 1200 m grosime: se întîlneşte pe suprafeţe restrînse în jumătatea nordică a Munţilor Semenic. unde ocupă zona axială a unei 'structuri sinclinale. Peticele de acoperire care formează masivul Godeanu. şisturile cristaline mezometamorfice au fost descrise de L. El aflorează pe arii foarte restrînse la marginea estică a Munţilor Semenic (pe Valea Timişului) . gnaise plagioclazice şi intercalaţii de silicaţi şi carbonaţi de mangan şi fier. cu staurolit. sînt constituite tot din şisturi cristaline mezometamorfice de tipul cristalinului de Sebcş-Lotru. iar în Platoul Mehedinţi constituie ceea ce s-a numit „peticul de Bahna" şi „peticul Porţile de Fier". dispus peste precedentul. H. şi altul superior în care predomină micaşisturile. — complexul paragnaiselor şi al gnaiselor cuarţo-feldspatice. În masivul Godeanu se disting un complex inferior constituit preponderent din gnaise şi paragnaise. — complexul micaşisturilor cu almandin constituit preponderent din micaşisturi cu almandin şi subordonat din cuarţite. În acest complex sînt cantonate zăcămintele de mangan de îa Delineşti. cu unele modificări nesemnificative. cu o grosime de 7000 m. asociate cu serpentinite. — complexul ortoamfibolitelcr şi al formaţiunilor manganifere. este constituit din diferite tipuri de cuarţite micacee şi subordonat curăţite rnigmatizate. În Munţii Semenic şi partea vestică a Munţilor Almăj. gnaise oculare. în Munţii Semenic se întîlnesc mai multe cute anticlinale şi sinclinale. Savu a făcut unele detalieri petrografice. În Platoul Mehedinţi s-au identificat aceleaşi complexe că şi în masivul Godeanu. se întîlneşte în partea nordică a Munţilor Semenic. IV) : — complexul gnaiselor şi al rocilor carbonatice se identifică drept primul şi cel mai profund complex. Munteanu-Mur-goci. este format din diverse varietăţi de paragnaise cu intercalaţii de micaşisturi şi gnaise oculare. Gh. reprezentat în principal prin paragnaise cu biotit. cu almandin. micaşisturi cu almandin etc. se pot deosebi aceleaşi complexe petrofaciale că şi în Munţii Lotru-Cibin-Sebeş (v. amfibolite şi cuarţite.

baikalian ă. descrise drept „şisturi cristaline de Miniş". alternativa că acestea ar putea aparţine aceleiaşi faze de metamorfism care a generat şisturile cristaline mezometamorfice şi că ar reprezenta partea superioară retromorfozată a acestora din urmă trebuie avută în vedere. În partea de sud a Munţilor Poiana Ruscă. În centrul zonei ansamblul acestora ocupă un sinclinal orientat est-vest. I. . care aparţin grupei epimetamorfice. Condiţiilor faciesului granulitic le-a urmat un metamorfism regresiv de intensitatea faciesului amfibolitic şi în final un metamorfism cu formare de talc. 63). unde se dispun normal peste şisturile cristaline din grupul mezo-metamorfitelor. Pîrvova. pe alocuri. Jidoştiţ'a) şi în Munţii Căpăţînii. fig. impropriu se spune adesea că există o continuitate stratigrafică. Tiţeaniî). şisturi cuarţitice şi calcare cristaline (v. Despre relaţiile dintre aceste două grupe. Focşa şi alţii. Eclogite au fost menţionate de L. a indicat 838 M. În aria de aflorare a pînzei getice. Vîrsta şisturilor cristaline epimetamorfice din pînza getică se deduce din relaţiile de supcrpoziţie a acestora faţă de şisturile cristaline de Sebeş-Lotru. şisturile cristaline de tip epimetamorfic se întind pe o zonă largă şi în Munţii Almăj pînă în Valea Dunării. Răscoala). În Platoul Mehedinţi (Gura Văii. şi din unele date radiogene (o analiză pe mica din cristalinul de Sebeş. Vîrsta şisturilor cristaline mezometamorfice ale pînzei getice se deduce din relaţiile acestora cu şisturile cristaline supraiacente. şi cu eclogite. mai rar şisturi carbonatice şi leptinitice. Pavelescu. Cristalinul de Sebeş-Lotru din pînza getică. Grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. respectiv. Ar rezulta clin aceasta că metamorfismul care a generat şisturile cristaline mezometamorfice s-ar fi produs în Neoproterozoicul timpuriu. în Munţii Sebeşului (în Dealul Negru. Tot atît de bine însă ar putea fi mai vechi. se întîlnesc în jumătatea sudică a Munţilor Poiana Ruscă şi în Munţii Semenic. şisturile cristaline epimetamorfice au fost descrise drept „cristalinul de Dăbîca". În Munţii Semenic se cunosc şisturi cristaline de tip cpimetamorfic. Acesta ocupă partea centrală a zonei şi este reprezentat prin şisturi cuarţitc-sericitoase. şisturi^ cuarţitice şi cuarţite biotitice. metamorfitele de intensitate moderată au o distribuţie mai limitată. În această interpretare. Acestea sînt formate din omfacit şi granat. În Munţii Sebeşului (Sibişel. sînt reprezentate prin şisturi amfibolice actinolitice în alternanţă cu gnaise biotitice. este asociat cu mici corpuri de reci bazice şi ultrabazice. Acestea sînt alcătuite din filite şi şisturi curaţito-scriciticc cu dorit şi grafit constituind cristalinul de Bucea vă. prezentînd semnele unui rctromorfism. La sud de Valea Minişului. şisturile cristaline epimetamorfice ar fi generate de o fază de metamorfism neoprotcrozoică. biotit. datele radiogene indicînd ultima regenerare. considerîndu-se că între ele este o discordanţă de metamorfism. adesea parţial serpentinizate. Corpuri de roci bazice şi ultrabazice se întîlnesc în Munţii Căpăţînii (Muntele Ursu). Acestea prezintă caractere de retromorfite. Trebuie notat că şisturile cristaline de Miniş\şi acelea de Dăbîca par sa urmeze în continuitate de metamorfism peste cristalinul de Sebeş-Lotru. Cel mult s-ar putea vorbi de o continuitate de metamorfism.a). Lăpuşnicel). dorit. între Valea Minişului şi localitatea Mehadica. în Munţii Ţarcu şi în Munţii Semenic (vîrfurile Cuca. Aşadar. Adesea sînt descrise împreună cu acelea de pe Valea Minişului sub numele de „cristalinul de Miniş- Buceava".

2. 7. granitoidul de Sicheviţa are o textură orientată. . iar altul capătă direcţia E-V spre Teregova. iar flancurile masivului se afundă conform flancurilor structurii anticlinale. care prezintă frecvente separaţii melanocrate. au vîrsta şisturilor cristaline de Sebeş-Lotru. Textura este uneori aparent masivă însă obişnuit este gnaisică. Toate aceste elemente relevă caracterul de corp sincincmatic al masivului Poneasca. dat fiind că afectează la contact şisturile cristaline în care este intrus. Vîrsta intruziunilor magmatice din domeniul getic poate fi apreciată după relaţiile acestora cu şisturile cristaline.2.şi tardici-nematică legată de ciclul (sau ciclurile) care a generat formaţiunile cristalofiliene prehercinice pare sa fi avut o amploare mai mică în comparaţie cu aceea care s-a desfăşurat în domeniul danubian. În alcătuirea corpului de la Sicheviţa intră granite şi granodiorite. vîrstele obţinute pe cale radio-genă nu sînt concludente. iar dintre ele numai două au dimensiuni mai mari: plutonul Poneasca şi plutonul de la Sicheviţa. În masa granitoidului sînt numeroşi xenoliţi şi pene de şisturi cristaline care execută aceeaşi curbură cu granitoidul. Are o lungime de mai mulţi kilometri şi apare în zona axială a structurii anticlinale Poneasca care spre nord se bifurcă. Se constată de asemenea un paralelism perfect între foliaţia şisturilor cristaline şi a corpului intrus. pînă în Valea Nerei. în Munţii Lotrului (corpul de granite porfiroide de la Vidra) etc. activitatea magmatica plutonică sin. Aceasta se deduce din faptul că în pînza getică masivele de granitoide sînt mult mai puţine. Pornind de la primul criteriu. Tot în părţile periferice s-au format migmatite însă se remarcă şi o zonă de corneene. cu alte cuvinte ar fi fost puse în loc în timpurile prebaikaliene. Se apreciază că este un corp tardicinematic. Şi acest corp este considerat a avea caracter sincinema-tic. Corpuri de granitoide de dimensiuni reduse se mai întîlnesc în Munţii Sebeş (corpul Oaşa). este constituit din roci leucocrate cu textură masivă iar în zonele marginale prezintă structură gnaisică. Plutonul Poneasca se găseşte în partea central-vestică a Munţilor Semenic fiind intrus concordant în cristalinul de Sebeş-Lotru. În partea sudică a masivului se întîlnesc diorite cuarţifere cu biotit. Acesta străbate cristalinul de Scbcş-Lotru şi cristalinul de Bucea vă. un ram se orientează spre Slatina Timiş.7. Plutonul Sicheviţa este situat în partea vestică a Munţilor Almăj şi se întinde din Valea Dunării spre nord. Chimismul este calco- alcalin. Masivele de granitoide prehercinice În domeniul getic. Corpul granitic de la Criva se găseşte în jumătatea sudică a Munţilor Poiana Ruscă şi este intrus în cristalinul de Sebeş-Lotru. În general. cum sînt masivele Poneasca. Se consideră a fi luat naştere prin anatexia gnaiselor cu biotit. mai ales în zonele marginale. Granitoidul de Poneasca este alcătuit preponderent din granite cu muscovit şi biotit. sînt foarte limitate. Despre masivul de Sicheviţa se poate spune doar că este un pluton prehercinic şi că este rezultatul unui magmatism tardicinematic. se poate spune că masivele intrusive cu caracter sincinematic. granitoidul de Criva etc. Buchin şi Criva. la care se adaugă granite cu muscovit şi granodiorite. iar în zonele marginale se dezvoltă tonalite cu granulaţic fină. Celelalte. cum este masivul Buchin. Corpul de granitoide Buchin se găseşte în partea nord-estică a Munţilor Semenic fiind intrus de asemenea în cristalinul de Sebeş-Lotru.

7.2.7.3. Învelişul sedimentar

După desăvîrşirea ciclului baikalian care a generat şisturile cristaline
epimetamorfice, domeniul getic a evoluat că arie exondată supusă proceselor de
denudare. Aşa s-ar explica lipsa formaţiunilor paleozoice anteneo-carbonigere, respectiv
a şisturilor cristaline hercinice. Prin aceasta se relevă evoluţia prealpină sensibil deosebită
a domeniului getic de aceea a domeniului danubian.
Domeniul getic a redevenit arie de acumulare în Neocarbonifer, odată cu
domeniul danubian, cînd a continuat sa se comporte că arie stabilizată. În asemenea
condiţii s-au acumulat depozite predominant continentale.
În ciclul alpin, procesul de sedimentare începe, că şi în domeniul danubian, după
o îndelungată fază de exondare care a durat şi în timpul Triasicului.
Odată cu începutul Jurasicului, în domeniul getic s-a schiţat o zonă depresionară
care vă evolua în continuare că arie de sedimentare. În structura actuală, aceasta
constituie zona Reşiţa-Moldova Nouă. În acelaşi timp, sau în epoci mai tîrzii, s-au schiţat
şi alte zone depresionare. Astfel, tot la începutul Jurasicului, s-a mai conturat o zonă de
acumulare care, în structura actuală, se situează în sud-vestul Munţilor Sebeş constituind
zona Haţeg. În partea estică a domeniului getic evolua o altă zonă de sedimentare, care în
structura actuală constituie solzii Holbav şi Măgura Codlei, într-o epocă mai tîrzie, în
Mezojurasic, se schiţează noi zone de sedimentare. Astfel, în partea sudică a Munţilor
Căpăţînii se delimitează zona Vînturariţa. Sedimentar getic s-a mai conservat şi pe
peticile de acoperire Godeanu şi Porţile de Fier (v. PI. IV).
Schimbări paleogeografice importante au intervenit după paroxismul
mezocretacic care a condus la exondarea domeniului getic.
În Cenomanian a avut loc o transgresiune majoră, însă, spre deosebire de
domeniul danubian, în domeniul getic Neocretacicul a însemnat o etapă de relativă
stabilitate şi calm tectonic; în consecinţă acumulările numai poartă amprenta
formaţiunilor sinorogene. Aceste formaţiuni, Însă, au fost, în cea mai mare parte,
îndepărtate în fazele de eroziune ulterioare; s-a păstrat doar pe marginea depresiunilor
posttectonice; cum se poate recunoaşte de pildă pe marginea depresunilor Petroşani şi
Haţeg. Cu extindere mai largă formaţiuni ncocretacicc se întîlnesc în Munţii Poaiana
Ruscă, unde constituie zona Ruscă Montană, şi în Munţii Almăj, unde se conturează zona
Şopot.

Zona Reşita — Moldova Nouă
Situată în partea de vest a Banatului, zona Reşiţa-Moldova Nouă se întinde între
cele două localităţi pe direcţia nord-sud (v. FI. IV). Prin interesul economic pe care l-a
reprezentat, datorită zăcămintelor de cărbuni de la Secui, Lupac, Doman şi Anina, această
zonă a atras atenţia de timpuriu. J. Kudernatsch, J. Bockh, Ft. Schaffarzik etc. au pus
bazele stra-tigrafiei, iar după 1950, Gr. Răileanu, C. Boldur, V. Mutihac, S. Năstă-seanu
etc. au contribuit la cunoaşterea mai în detaliu a structurii geologice a acestei zone.
Sedimentarul care s-a conservat în zona Reşiţa-Moldova Nouă aparţine la cicluri
geotectonice diferite. Astfel, se întîlneşte un înveliş sedimentar prealpin de vîrstă
neocarboniferă şi eopermiană şi un înveliş sedimentar alpin care în cea mai mare parte
constituie o platformă carbonatică (fig. 65)

Învelişul sedimentar prealpin. Revin acestui înveliş depozitele predominant
continentale aparţinînd Carboniferului superior şi Permianului inferior.
Carboniferul superior. Seria carboniferă superioară include depozite predominant
psefitc-psamiticc reprezentate prin brecii şi conglomerate cu stratificaţie torenţială,
urmate de gresii bine stratificate, cu intercalaţii de şisturi argiloase cu cărbuni. Din
acestea din urmă provine o floră fosilă cu Neuropteris gigantea, N. tenuifolia, Pecopteris
arborescent etc. Suita carboniferă se încheie cu şituri argiloase silitice cu Lepidodertdron
obovatitm, Calamites cisti, Alethopteris subdegans etc. Asociaţia floristică conferă
depozitelor ce o conţin vîrsta neocarboniferă. Aceste depozite au o largă răspîndire în
partea nord-vestică a zonei Reşiţa-Moldova Nouă, între Oraviţa şi Valea Caraşului. Pe
latura estică acestea aflorează pe arii mult mai limitate în Valea Minişului la Zăgrădia.
Permianul inferior. Revin acestei serii depozitele care urmează în continuitate de
sedimentare peste Carboniferul superior; în ele se disting două orizonturi:
— orizontul inferior reprezentat prin şisturi argiloase, negre, cu intercalaţii de
gresii şi microconglomerate, la care se adaugă tufuri şi tufitc; din aceste depozite se
cunoaşte o floră fosilă cu Lebachia piniformis, Callipteris conferia etc. indicînd
Autunianul;
— orizontul superior constituit din conglomerate, gresii, roşii şi argile roşii sau
verzi, atribuit Saxonianului.
Depozitele permiene se întîlnesc tot în partea de nord-vest a zonei Reşiţa-
Moldova Nouă şi în zona axială a anticlinalului Anina.
Învelişul sedimentar alpin. Acesta s-a format după exondarea care s-a instalat în
Neopermian şi a durat şi în perioada Triasică. Procesul de sedimentare în zona Reşiţa-
Moldova Nouă s-a reluat la începutul perioadei jurasice şi a durat pînă spre sfîrşitul
Eocretacicului.
Jurasicul. În zona Reşiţa Moldova Nouă, acest sistem este complet reprezentat şi,
cu excepţia seriei liasice, toate celelalte serii includ formaţiuni carbonatice (v. fig. 65).
Liasicul este dezvoltat în faciesul de Grcsten şi are caracter transgresiv. Seria
debutează prin conglomerate poligene, urmate de o alternanţă de gresii şi şisturi argiloase
cu strate de cărbuni exploatabili la Anina. Din astfel de depozite, care ating 500 m
grosime, provine o floră fosilă cu Petrophyllum rigidum, Alethopteris deniaia etc. care
conferă depozitelor cu cărbuni şi conglomeratelor subiacente vîrsta eoliasică. Treptat, pe
verticală se trece la şisturi argiloase negre, bituminoase, care formează un orizont de 200
m grosime. În ele se intercalează lentile de siderite. Seria lisasică se încheie cu un pachet
de marnocalcare cenuşii cu Hildoceras bifrons indicativ pentru

Fig. 65. Coloană stratigrafică în Zona Reşiţa —Moldova Nouă.

Toarcian, de unde vîrsta pliensbachiană pentru depozitele argiloase bituminoase
subiacente.
Depozite liasice au fost interceptate prin foraje în toată partea centrală a zonei
Reşiţa-Moldova Nouă şi aflorează în părţile axiale ale unor structuri anticlinale, la Anina,
la Beu Sec, la Pleşiva şi la extremitatea nordică a zonei.
Doggerul este predominant marnocalcaros în partea centrală a zonei şi calcarcnitic în
părţile marginale; se dispune peste nivelul cu Hildoceras bifrons şi debutează prin
marnocalcare cu Ludwigia murchisoiiae şi Leioccras opalinum, indicative pentru

Aalenian. Urmează un pachet de marnocalcare cu Clydoniceras discus şi Bositra buchi
revenind Bajocian-Bathonianului; suita stratigrafică se continuă cu un pachet de
marnocalcare cu elipsoizi în care se întîlnesc frecvent Macrocephalites macrocephalus,
reprezentînd Callovianul inferior. În continuare se dezvoltă calcare cu accidente silicioase
conţinînd amonoidul Reineckeia anccps. Partea terminală a Doggerului se identifică în
baza unui pachet de marnocalcare care urmează peste calcarele cu accidente silicioase şi
din care provine o faună cu Kosmoceras spinosus şi K. duncani, caracteristică pentru
Callovianul superior. Formaţiunile Doggerului se întîlnesc că benzi înguste orientate
nord-sud în partea centrală a zonei de sedimentare şi au o grosime pînă la 150 m.
Malmul debutează printr-un pachet ele marnocalcare a cărui parte inferioară cu
Kosmoceras revine Callovianului. Nivelele superioare ale acestei secvenţe
marnocalcaroase conţine o faună cu Euaspidoceras perannaium, Phylloceras
tortisidcatum etc. indicînd Oxfordianul inferior. Deasupra marno-calcarelor urmează un
orizont de calcare stratificate, cu benzi de silice, foarte caracteristice. Pe baza relaţiilor
stratigrafie, calcarele cu silexite sînt considerate a reprezenta Oxfordianul superior şi
Kimmeridgianul inferior. Calcarele cu silexite trec treptat pe verticală la calcare
noduloase cu Saccocoma, din care, încă de la U. Uhlig, se cunoaşte o bogată faună amo-
niticăcuAspidoceras cyclotum, A. acanthicum, Perisphinctescontigitus, Strebliţes
sublitographicus etc. indicativă pentru Kimmeridgian superior — Tithonic inferior.
Restul Tithonicului este reprezentat printr-un pachet de calcare micritice stratificate, în
grosime de 150 m, cu tintinide, printre care, Calpionella alpina şi C. elliptica. Depozitele
neojurasice aflorează pe arii relativ întinse orientate nord-sud.
Cretacicul. În zona Reşiţa-Moldova Nouă, acest sistem este reprezentat numai
prin seria sa inferioară (eocretacică).
Berriasianul este constituit dintr-o alternanţă de calcare submicriticc şi
marnocalcare, în grosime de 40 m care urmează în ^continuitate de sedimentare peste
calcarele micritice ale Tithonicului. În aceste depozite, V. Mutihac a identificat o
asociaţie de amoniţi de tipul aceleia de la Berrias, cu Berriasella laticostata, B. grandis,
B. boissieri, şi o asociaţie de tintiuide cu Favelloides balcarica, Stenosemelopsis
hispanica, Calpionellitcsdarderi, Calpionella alpină etc. Conţinutul paleontologic atestă
vîrsta barriasiană a depozitelor ce o conţin.
Valanginianul şi Hauterivianul, dispuse peste Berriasian, constituie un pachet de
marne şi marnocalcare, gros de 150 m, urmat de un nivel de marnocalcare cu elipsoizi.
Din pachetul de marnocalcare se cunoaşte o faună cu Neocomites neocomiensis,
Leopoldia provincialis, Oleostephanus asterianus, O. sayni şi tintinide, care indică o
atare vîrstă.

Fig. 66. Secţiune prin zona Reşiţa —Moldova Nouă:
1 — cristalinul de Sebeş—Lotru; 2 — Permian; 3 — Liasic; 4 — Dogger; 5 — Oxfordian;
6 — Kimmeridgian; 7 — Tithonic; 8 — Neocomian; 9 — Barremian-Apţian.

Barremianul în zona Reşiţa-Moldova Nouă, ca dealtfel în tot domeniul getic,
marchează instalarea condiţiilor favorabile formării faciesului recifal. În consecinţă,
Barremian-ApHanul este dezvoltat în facies urgonian. Calcarele masive organogene
urmează peste depozitele valanginian-hauteri-viene; sînt calcare algale, calcare micritice,
calcare intraclastice etc. Din ele se cunosc exemplare de Toucasia carinata. Calcarele

masive trec pe verticală la calcare oolitice cu frecvente intercalaţii de marne cu
orbitoline; tot din acestea, S. Năstăseanu menţionează o faună de echinoide cu Sclenia
mammillata, Echinospatagus collegnei etc. întreg ansamblul de calcare masive reprezintă
Barremian-Apţianul inferior şi ocupă zonele axiale ale structurilor sinclinale.
Neoaptianului îi corespunde o fază de exondare.
Albianul marchează revenirea apelor şi realuarea procesului de sedimentare, cînd
iau naştere depozite arenitice. Acestea se dispun transgresiv şi discordant peste
formaţiuni mai vechi. Sînt reprezentate prin conglomerate, gresii glauconitice, gresii
micacee şi argile siltice. Din ele provine o faună cu Douvilleiceras mamillatum,
Scaphites circulam, Neohibolites minimus etc. Asemenea depozite se întîlnesc în partea
estică a zonei ocupînd partea axială a unui sinclinal orientat în lungul Văii Golumbului.
Cu depozitele albiene se încheie suita sedimentară din zona Reşiţa-Moldova Nouă.
Tectonica alpină a zonei Reşiţa-Moldova Nouă se caracterizează printr-un
aranjament în cute-solzi (fig. 66). Principala structură este anticlinalul Anina avînd
poziţie centrală. Lateral, spre est şi spre vest se întîlnesc mai multe cute faliate, orientate
nord-sud şi cu tendinţă de încălecare spre est, cum ar fi: sinclinalul Colonovăţ-Iudina,
anticlinalul Beu Sec-Pleşiva, anticlinalul Natra, sinclinalul Brădet etc. Sistemul de cute se
continuă pînă în Valea Nerei. Mai departe spre sud situaţia este mai puţin clară din cauza
intervenţiei magmatitelor laramice, care au dat intense zone de contact termic.
În afară de structurile plicative, sînt foarte fercvente clementele tectonice
rupturale, care imprimă stilul tectonic caracteristic de cute-solgi al zonei Reşiţa-Moldova
Nouă. Unele din acestea sînt falii inverse direcţionale, altele sînt falii oblice sau
transversale determinînd dccroşări importante, care au condus la dispunerea în culisă a
diverselor clemente plicative (v. PI. IV), evidente mai ales în regiunea Văii Minişului.
Spre vest, zona Reşiţa-Moldova Nouă vine în contact tectonic cu zona de solzi sau
cu unităţile supragetice, în lungul faliei Oraviţei.

Zona Haţeg
Zona Haţeg mărgineşte la nord-est depresiunea intramontană a Haţegului şi
aparţine părţii sud-vestice a Munţilor Sebeşului. În ansamblul sedimentar al acestei zone
se întîlnesc depozite prealpine aparţinînd Permianului, şi depozite alpine care, cu unele
discontinuităţi mai ales în zonele de margine, includ suita începînd cu Liascicul pînă la
Neocretdcic inclusiv (fig. 67).
Permianul. Primul termen al sedimentarului zonei Haţeg este constituit din
depozite grosier-detritice reprezentate prin conglomerate cu elemente de şisturi cristaline,
în primul rînd cuarţite; pe verticală conglomeratele trec la gresii grosiere frecvent de
culoare roşietică-violacee. Pe baza similitudinii litofaciale cu ceea ce se cunoaşte în alte
regiuni, în primul rînd în zona Resiţa-Moldova Nouă, depozitele grosiere au fost atribuite
Eopermianului. În acest sens pledează şi conţinutul microfloristic cu Leio-triletes
gulaferus, Punctatisporites spathulatiis, Azcnotriletes micronigosus, Reticulatisporites
facstus etc. Depozitele permiene se aştern transgresiv şi discordant peste fundamentul
cristalin şi se urmăresc la baza suitei sedimentare în bauzinul rîului Cioclovina (v. PI.
IV).
Jurasicul. Depozite jurasice au început sa se acumuleze după o înde-îlungată fază
de exondare însoţită de eroziune, care a acoperit intervalul Neopermian-Triasic.
Adăugînd şi faptul că sistemul jurasic din zona Heţeg, din punct de vedere litofacial, se

aseamănă foarte mult cu acela din zona Resiţa-Moldova Nouă, se poate conchide că cele
două zone aparţineau aceleaşi arii de sedimentare, sau că au avut o evoluţie identică.
Sistemul jurasic în zona Heţeg are o dezvoltare completă, iar suita că atare este bine
deschisă în escarpamentul de deasupra peşterii Cioclovina.
Liasicul este dezvoltat în facies de Grcsten şi debutează prin conglomerate care se
dispun transgresiv peste Permian, sau direct peste şisturi cristaline; pe verticală se trece la
gresii cuarţoase micacee, din ce în ce mai fine, cu intercalaţii de argile negricioase şi
cuiburi de cărbuni. Din depozitele menţionate, F. Laufer a descris o floră cu
Cladophlebis lolifolici, Dictyophyllum aculillobum, Pterophylhtm sp. etc, care indică
vîrsta liasică a acestora. În acelaşi sens pledează şi conţinutul microflcristic cu Todis-
porites minor, Coniopteris hymenopJiylloides, Neotriaslrikia sp., Classc polis torosus
etc. descrisă de Sofia Luţă. Depozite liasice se întîlnesc În partea nord-estică a zonei de
sedimentare Haţeg (v. PI. IV).
Doggerul are caracter ingresiv, urmînd direct peste depozitele Hasice, sau
dcpăşindu-le pe acestea din urmă, încît diverşi termeni ai serici iar. contact direct cu
fundamentul cristalin. Suita Doggerului debutează prin grezo-calcare şi calcare gresoaze,
adesea slab marnoase şi micacee, în grosime de 50 m. Asemenea depozite conţin
belemniţi canalicuiaţi, spiculi de Rhabdo-cidaris capcoides, iar A. Mamulea citează
Eniolium rencvieri, la care Al. Stilla adaugă Astarle sublrigonum, A. rotunda, Pleuromya
caudata, Honwmya gibbosa etc. Conţinutul faunistic indică vîrsta Aalcnian-Bajocian-
Bathonian pentru depozitele în cauză. Suita mczojurasică se continuă printr-o secvenţă de
calcare grezoase, spatice, violacee, cu accidente silicioase, în grosime de 40 m urmate de
grezocalcare micacee, glauconitice, bogat fosilifere, conţinînd printre altele:
Heciicoceras punctatum, Grossouvria cun-i-costa, Choffatia wăgeni, Macrocephalites sp
etc, care indică o vîrstă mezocalloviană. Mezojurasicul se încheie printr-un pachet de 30
m de marnocalcare micacee, din care C. Boldur şi Al. .Stilla menţionează o faună cu
Kosmoceras duncani, şi Euaspidoceras perarmatum. Conţinutul faunistic relevă că
secvenţa rnarnocalcaroasă micacee reprezintă trecerea de la Dogger la Malm,
corespunzînd Callovianului terminal şi Oxfordianului timpuriu; situaţia este
asemănătoare aceleia din zona Resiţa-Moldova Nouă. Depozite mezojurasice aflorează în
partea nord-estică a zonei Haţeg urmărind aria de aflorare a Liasicului.
Malmul debutează prin partea superioară a secvenţei rnarnocalcaroasă micacee cu
Euaspidoceras perarmatum. Urmează un pachet de calcare stratificate, cu silexite,
identice cu acelea de pe Valea Aninei din zona Reşiţa-Moldova Nouă. Din ele provine o
microasociaţie cu Globochete alpina, Cly-peina sp., Thaumathoporella sp., Saccocoma
sp., tintinide etc. şi fragmente indeterminabile de belemniţi. Se apreciază că secvenţa
calcaroasă cu şi-lexite reprezintă Oxfordianul superior şi Kimmeridgianul inferior. Seria
neojurasică se încheie cu calcare stratificate noduloase, slab argiloase şi cu rare
concreţiuni silicioase, de culoare roşie-verzuie; din aceste calcare provin fragmente de
amoniţi aparţinînd genului Perisphinctes, de aptichi din grupul Lamcllaptychits beyrichi,
şi de belemniţi. Pe baza conţinutului paleontologic şi a similitudinii cu situaţia din zona
Reşiţa-Moldova Nouă, s-ar putea conchide că aceste ultime calcare, noduloase, ar
reprezenza Kimmeridgianul superior şi Tithonicul inferior.
După Tithonicul timpuriu, aria de sedimentare în care se încadra zona Haţeg a
devenit un bazin de acumulare favorabil dezvoltării unei platforme carbonatice. Relaţiile
acesteia cu depozitele Tithonicului inferior, în sensul dacă este continuitate de

sedimentare sau nu, sînt mai greu de precizat. Cert este că masa de calcare masive care
formează platforma carbonatată, arc un caracter transgresiv. Acestea depăşesc
formaţiunile mai vechi şi în cea mai mare parte se dispun direct peste fundamentul
cristalin. Se mai poate presupune că în baza calcarelor masive ar fi incluse şi calcare
aparţinînd Tithonicului terminal, situaţie ce ar avea o oarecare confirmare în conţinutul
paleontologic, dar care este insuficient de concludent.
Cretacicul. Acestei perioade îi corespund două cicluri de sedimentare cu caractere
net distincte: ciclul eocretacic caracterizat printr-o pronunţată stabilitate tectonică a
bazinului de sedimentare, timp în care s-au acumulat depozite eminamente carbonatice;
ciclul neocretacic caracterizat printr-o instabilitate tectonică a bazinului, cînd s-au
acumulat depozite predominant detritice, frecvent avînd factură de fliş (v. fig. 67).
Cretacicul inferior este reprezentat integral prin calcare masive orga-nogene.
Ansamblul acestora este de tipul calcarelor biolititalgale, adesea cu nivele de calcare
oolitice remaniate. Se apreciază că masa de calcare masive, pe lîngă Tithonicul terminal,
ar corespunde şi Neocomianului şi Barremian-Apţianului, ultimele avînd dezvoltarea cea
mai largă. În sprijinul vîrstei neocomiene a unei părţi din calcarele masive se aduce o
asociaţie de foraminiferc şi codiacee cu Pfenderina neocomiensis, Egerella sp.,
Glomospira sp., iar Barremian-Apţianul este atestat de asociaţia Requienia antonia, R.
amonia scalaris, Toucasia carinata. Calcarele masive au o largă răspîndire la est de
Valea Streiului, întinzîndu-se pînă la bazinul Jiului de Eest. La sud de Valea Streiului se
întîlnesc sporadic.
Spre sfîrşitul Eocretacicului, în Apţianul tîrziu şi în Albian, întreaga zonă Haţeg a
fost exondată. Procesele de eroziune şi alterare care au avut loc în această fază au
acondus la formarea şi acumularea în formele negative ale paleorcliefulni carstic a unei
formaţiuni bauxitifere.
Cretacicul superior este predominant detritic şi are dezvoltarea completă în lungul
Rîului Fizeşti, afluent pe dreapta al Streiului.
Vraconian-Cenomanianul, că prin termeni al ciclului neocretacic, circ caracter net
transgresiv. Acesta debutează printr-un orizont de conglomerate poligene, urmat de gresii
micacee, cu rare intercalaţii de argile grezoase şi cu cuiburi şi vine de cărbune. Gresiile
micacee conţin o faună cu N crin ea caucasica, Ytruvia abbremata, Pecten acuminatus
Exogyra columba, Maniellice-rasmanlelli, Puzosiasp., indicînd Ccnomanianul inferior.
Se apreciază că conglomeratele poligene subiacente ar reveni Vraconianului. Suita
cenoinaniană se continuă cu o secvenţă predominant pelitică, în grosime de 30—40 m,
reprezentată în principal prin marne şi marnocalcare bogat fosilifere, cu Acanthoceras
rothomagense, A. cenomanensc, Calycoceras spinosum, Puzosia subplanulata, P.
planulata, şi o microfaună cu Rotalipora appenninica, Praeglobotruncana stephani etc.
semnificativă pentru Cenonimănul mediu. Succesiunea Vraconian-Cenomanian se
încheie printr-un pachet de argile grezoase şi gresii argiloase din care Gr. Pop şi L. Sasz
menţionează o faună cu Eucalycoceras pentagonum, E. gothicum, Acanthoceras withei,
indicativă pentru partea terminală a Cenomanianului.
Turonianul include depozite ce urmează în continuitate de sedimentare peste
Cenomanian, reprezentate prin marnocalcare grezoase şi calcare argiloase cu Inoceramus
labiatus, Callignoniccras wollgari şi o microfaună cu Praeglobotruncana helvetica, P.
siephani stephani, Globotmncana scîme-egansi etc., urmate de gresii grosiere cuarţoase,
cu Globotruncana coronaîa; suita turoniană se încheie cu un pachet de argile grezoase cu

hungaricus. Zona Holbav — Măgura Codlei . Suita senoniană debutează prin depozite arenitice. În astfel de condiţii s-au acumulat depozite continental-lacustre care au putut atinge o grosime considerabilă. Spre sfîrşitul Măstrichtianului. brun. divers colorate (roşu.Vîrsta acestora este încă disputată. Globotruncana lapparenti lapparenti. stephani. renzi etc. Rhabdodon priscus. Cu depozitele continentale. întreg arealul în care evolua zona Haţeg a cunoscut o fază de exondare şi a evoluat în regim continental. Stratele de Sînpetru sînt bogate în resturi de chelonieni. a aparţine „Danianului". crccodilieni şi mai ales dinosaurieni. renzi etc. care indică intervalul de trecere de la Turonian la Coniacian. menţionează: Kallokibotion bokaiidi. G. considerate anterior. Hauericeras gardeni. gresii. că urmare a paroxismului laramic.glomerata şi gresii grosiere conţinînd exemplare de Actaeonella gigantea şi Hippurites gosaviensis. conţinînd o asociaţie microfaunistică cu Preaglobotruncanu helvetica. Depozite cu Actaeonella au fost identificate de I. Acestea au dezvoltarea clasică pe Valea Sibişel putînd atinge 3000 m grosime. G. Draghinda şi pe marginea Depresiunii Petroşani. Senonianul este transgresiv şi discordant faţă de termenii mai vechi ai Neocretacicului.). Crocodilus aff. Nopcsa. În continuare se dezvoltă depozite cu factură de fliş grezos în grosime de 600—700 m. Eloptcrix nopcsai.fornicata. Neagu a descris o bogată microfaună cu Globotrucana lapparenti lapparenti. pe plan mondial. În structura acutală în parte constituie fundamentul imediat al unora din depresiunile posttectonicc. Nopcsa sub numele de „stratele de Sînpetru". dar care s-au dovedit a aparţine Măstrichtianului. Pacy -discus levyi. G. care pe verticală trec la un fliş marnos tipic. sînt reprezentate prin conglomerate. Baculites fuchsi. Megalosaurus pannonicnsis. M. Pe lîngă un exemplar de Texanites oliveti. indicînd pentru depozitele de fliş grezos vîrsta Campanian-Măstrichtian timpuriu. G. de asemenea. valcnsis. Th. care ar repczenta molasa tectogenezei laramice. adesea micacee. care indică Coniacian- Santonianul. Tithanosaurus dacus. unde au fost descrise de F. în 1899—1902. se încheie procesul de sedimentare în aria în care evolua zona Haţeg. P. verzui etc. K. precum şi spre estul zonei în regiunea Baniţa. în primul rînd a Depresiunii Haţeg. magnificum. Se găsesc. în cercetările recente sînt atribuite Măstrichtia-nului inferior. numeroase impresuni de plante. În continuare aceasta a fost implicată în tectogenezcle rupturale postla-ramice. între rîurile Ohaba şi Fizeşti.concreţiuni sferosideritice. la Iscroni. fornicata. Stmihiosaurus transsylvanicus şi prima pasăre fosilă găsită în România. din depozitele menţionate. Suita depozitelor senoniene sinorogene pare sa se încheie printr-o secvenţă grosieră reprezentată prin coi. Vîrsta măstrichtian terminală a stratelor de Sînpetru se deduce din compararea acestora cu depozitele cu resturi de reptile. Inoceramus balticus. din care provine o faună de Scaphiles constrictus. argile nisipoase şi marnoargile. Ansamblul depozitelor neocretacice descrise au o largă răspîndire la nord de Valea Streiului. dintre care F. alături de o microfaună cu Globotruncana lapparenti lapparenti.. Astfel de depozite se întîlnesc în jumătatea vestică a zonei Haţeg. arcaeic. G. semnificativ pentru Santonian.

la care se adaugă tufuri şi trahitc. eventual şi faciesul urgonian al Barremian-Apţianului. încît constituie învelişul post-pînză al unităţilor supragetice şi vor fi tratate că atare. PI. Acestea suportă calcare masive organogene care ar putea reprezenta calcare de Stramberg. Malmul include în bază strate cu jaspuri. în majoritate detritice. În suita depozitelor liasice se delimitează: — un complex inferior cu cărbuni şi argilă refractară. Zona Rusca Montană Situată în partea sud-vestică a Munţilor Poiana Ruscă. aparţinînd Liasicului în facies de Gresten. 46). revenind Bathonianului terminal şi Callovianului. urmate de marne cu Bositra buchi şi se întîlneşte atît în solzul Holbav. Zona Vînturariţa Situată în partea sud-estică a Munţilor Căpăţînii. 67). care se repartizează Oxfordianului. Doggerul debutează prin gresii calcaroase sau gresii cuarţitice. Doggerul include calcare spatice şi calcare lumaşelice cu Terebratula sferoidalis. fig. cu cărbuni. Clypeina jurassica. Acestea formează aproape în întregime solzul Măgura Codlei. urmate de calcare noduloase roz. din care provine o asociaţie cu Troholina elongata. albe. cît şi în solzul Măgura Codlei. Liasicul constituie aproape în întregime solzul Holbav şi se extinde pe o zonă relativ largă la nord şi la sud de valea Holbavului. Malmul include marnocalcare cu silicolite roşii. indicînd Hettangian-Sinemurianul. indicînd Tithonicul în faciesul calcarelor de Stram-berg. Pterophyllum rigidum. — un complex median format din gresii şi calcare spatice cu Amaltheus margaritatus. — un complex superior constituit din argile şi argile cărbunoase cuGram- moccras thouarense revenind Toarcianului. zona Rusca Montană s-a individualizat că bazin de sedimentare spre afîrşitul Eocreta-cicului şi a evoluat că atare pînă la sfîrşitul perioadei cretacice (v. care revin Callovianului şi Oxfordianului. În zona Vînturariţa se întîlnesc şi depozite neocretacice însă acestea acoperă relaţiile tectonice dintre pînza getică şi unităţile supragetice. formînd doi solzi: solzul Holbav şi solzul Măgura Codlei (v. şi formaţiuni carbonatate aparţinînd Doggerului şi Malmului. Depozitele din această zonă se consideră a reprezenta învelişul sedimentar getic rabotat de pînza de Făgăraş. Nillsonia oricntalis. fig. Acestea sînt urmate de un nivel discontinuu de calcare roşietice care amintesc stratele cu Aspidoceras acanthicum reprezentînd Kimmeridgianul.. din care Al. Suita Malmului se încheie cu calcare masive. situaţie similară cu aceea din zona Haţeg. . Otoamites obtusus etc. reprezentînd Bajocianul şi Bathonianul inferior. totul revenind Pliensbachianului. fig. IV. 67). în zona Vînturariţa procesul de sedimentare a început în Mezojurasic şi s-a încheiat odată cu sfîrşitul Jurasicului (v. Berriasella irregularis etc. Acestea sînt urmate de calcare roşii stratificate. În alcătuirea acestora intră depozite jurasice. Semaka menţionează o floră cu iodites dcnticulata. cu Grossouvria subtilis şi Bositra buchi. aparţinînd Kimmerid-gianului.

are caracter transgresiv şi include depozite variate. care atestă vîrsta turoniană. şi aflorează în partea vestică a zonei. Cretacicul inferior cuprinde calcarele masive recifale cu Calmophyl-lia compressa reprezentînd Barremian-Aptianul în facies urgonian. Partea terminală a suitei măstrichtiene este reprezentată prin grezoconglomeratc cu cărbuni şi impresiuni de plante. G. fig. o mi-crofaună cu Globotnmcana lapparenti tricarinata.. Din punct de vedere tectonic. Codarcea şi Gr. Zona Şopot În zona localităţii Şopot din partea vestică a Munţilor Almăj se găseşte succesiunea completă a Neocretacicului (v. revenind Callo-vianului. zona Rusca Montană se prezintă că un sinclinal ale cărui flancuri au înclinări mici. urmează marnogresii şi marno-calcare din care Al. care ar indica Cenomanianul. Cenomanianul debutează prin conglomerate care trec pe verticală la gresii cu Exogyra sp. în jurul localităţii Gura Văii se cunosc depozite mezo. Haplophragmoides glomeratus etc. Doggerul este reprezentat prin calcare roşii. etc. Suita neocretacică se încheie cu depozite detritice şi marnoase cu Eupachydiscus sp. pe suprafeţe restrînse se întîlnesc depozite conglomeratice şi gresii violacee.. Cretacicul superior include depozite detritice. Gleichenia Tippei. Pandanites scutidens etc.. Marginea nordică este faliată. Globotruncana angusticarinata. 67). Gura Văii. Astarte sp.. printre care. G. însă preponderentă este o formaţiune vulcano-sedimentară constituită din aglomerate şi tufuri cu curgeri de lave andezitice. aparţinînd Senonianului. Măstrichtianul. Santonianul şi Campanianul includ o alternanţă ritmică de gresii şi marne cu Globotruncana arca. G. Suita debutează prin depozite psefito-psamitice. Sedimentarul getic de pe peticele de acoperire În această categorie intră depozitele din partea nord-estică a peticului de acoperire Godeanu şi formaţiunile carbonatice de la Gura Văii. indicînd o atare vîrstă. Rotalipora monsalvensis etc. helvetica etc. Tithanosaurus dacus etc. . lapparenti... carinata. noduloase. Pop menţionează. aflorează în partea vestică a zonei. În partea nord-estică a peticului Godeanu. considerate de vîrstă permiană. Turonian-Coniacianul se identifică prin gresii calcaroase şi marno-calcare roşietice cu Inoceramus inconstant. Suita începe prin conglomerate şi gresii calcaroase în care s-au identificat exemplare de Sau-vagesia sp. care încheie suita Cretacicului din zona Rusca Montană. În partea sudică a peticului de acoperire Porţile de Fier. precum şi resturi de reptile că Atchlodon suesi. printre altele.şi neojurasice constituind ceea ce s-a numit zona. Astfel de depozite aflorează în părţile marginale ale zonei. seria fiind completă (Cenomanian- Măstrichtian). Acestea sînt prinse în cutele şisturilor cristaline.. care urmează în continuitate de sedimentare peste Turonian-Coniacian.. cu Macroce-phalites macrocephalus şi Holcophylloceras mediteraneeni. Depozitele neocretacice suportă în discordanţă depozite conglomeratice-grezoase aparţinînd Paleogenului.

în lungul faliei Holbav. pînza getică acopere complet autohtonul danubian. PI. Dat fiind. avînd în bază flişul de Severin şi fragmente din "crusta oceanică obdusă (ofilite). Tectonica pînzei getice Procesele tcctogenetice care au condus la formarea şi individualizarea pînzei getice s-au desfăşurat în două etape. iar urma şariajului getic indică continuarea suturii central-carpatice. pînza getică reprezintă aria (blocul) continentală central-carpatică. acoperită complet de la Olt spre est de unitatea supra-getică a Făgăraşului. După o decroşarc în regiunea localităţii Zărneşti. Prima a avut loc în timpurile mezocretacice cînd domeniul getic a fost afectat de mişcări convergente în raport cu mişcările domeniului danubian. Amploarea şariajului getic mai este pusă în evidenţă şi de peticele de acoperire Godeanu. care stau peste calcarele calloviene. În structura actuală. În felul acesta. . Aşadar. între Olteţ şi Olt. urma planului de şariaj se prezintă cu un traseu puţin sinuos de la Dunăre pînă în bazinul Lotrului. pînza getică s-ar recunoaşte în culmea Leaota. s-a deplasat venind în coliziune cu domeniul danubian. fig.2. pînza getică se continuă spre nord pînă în regiunea Măgura Codlei. A doua etapă s-a defăşurat şi a cunoscut paroxismul spre sfîrşitul Cretacicului. Malmului i se atribuie calcarele albe masive. În contextul mai larg al Carpaţilor. aceasta nu poate fi asimilată pînzei getice. unde sedimentarul getic formează solzii Holbav şi Măgura Codlei. reapare în culmea lezer-Păpuşa. fig. IV). Însă. cel de al doilea paroxism getic a condus la individualizarea pînzei getice că unitate tectonică majoră a Carpaţilor Meridionali. în lungul faliei lezer-Păpuşa. Problema mai dificilă şi controversată care se pune este aceea a continuării pînzei getice la est de valea Oltului şi implicit aceea a relaţiilor şi limitei dintre Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Orientali. Mai sînt şi alte situaţii care se opun unei asemenea interpretări. După unele opinii. pînza getică se situează la vest de pînza Leaota-Bucegi-Piatra Mare. III. 7. cu Ellipsactinia. Aceştia din urmă încalecă peste depozitele neocretacice ale învelişului unităţii Leaota-Bucegi-Piatra Mare (v. fig. cînd ansamblul getic. încît iese în evidenţă caracterul de demifereastră tectonică sub care se conturează acesta din urmă.2. Mai departe se continuă spre sud. este încălecată dinspre vest de unitatea Făgăraş. Pînza getică. 44). Pînza getică. Paroxismul s-a produs spre sfîrşitul Eocretacicului cînd domeniul getic a înaintat peste flişul de Severin (v. pînza getică încalecă peste cristalinul de Lereşti-Tămaş al pînzei de Leaota-Bu-cegi-Piatra Mare. În epocile ulterioare o mare parte din acoperişul getic a fost îndepărtat de eroziune. 58). Bahna şi Porţile de Fier. peste care a alunecat acoperindu-1. În această zonă. 63). iar limita între Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali ar fi dată de falia lezer-Păpuşa care se continuă spre nord prin faţa solzilor Holbav şi Măgura Codlei (v. că unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare reprezintă o pînză mezocretacică. la rîndul ei. încît se poate conchide că pînza Leaota-Bucegi-Piatra Mare aparţine zonei cristalino- mezozoice a Carpaţilor Orientali. care se delimitează la zeci de kilometri depărtare de urma principală 'a şariajului (v.

în comparaţie cu tectonica autohtonului danubian. Materialul din care este constituită pînza de Severin este eterogen. iar poziţia în sinclinal a Permianului de la izvoarele Caraşului. stituaţie foarte evidentă în zona Reşiţa-Moldova Nouă. în care sînt frecvente mamocalcarele. este în afară de orice îndoială. nu poate constitui argumente în sprijinul indeii unei structuri în pînză de şariaj. 7. În mod curent a-cestea sînt descrise drept „strate de Sinaia" datorită faptului că prezintă o oarecare asemănare cu stratele de Sinaia din flişul internai Carpaţilor Orientali. prezintă deformări specifice. Asemenea depozite se întîlnesc în jurul peticului de acoperire Bahna de sub care aflo-areză discontinuu. Aceasta s-a conservat aproape exlusiv în Platoul Mehedinţi unde formează substratul imediat al peticelor de acoperire Bahna şi Porţile de Fier (v. PI. Din partea inferioară a flişului de Severin provine o asociaţie de tintinide cu Calpionella alpină. fig. desemnarea lor sub numele de „flişul de Severin" este mai indicată. Tectonica intimă a pînzei getice a fost generată de eforturile la care aceasta a fost supusă în timpul înaintării ei. fig. Asemenea structuri sînt evidente şi frecvente în zona Reşiţa-Moldova Nouă (v. . elliptica. De altfel conturul sinuos al „pînzei" relevă tocmai îndinţarea de facies. În linii mari se deosebeşte o formaţiune sedimentară cu caractere de fliş. exemplare de Parahibolites clava. Aranjamentul tectonic intim al pînzei getice. Simple diferenţieri litofaciale în cuprinsul depozitelor neocarbonifere de tip continental. nu sînt argumente care sa dovedească continuitatea directă a lor'cu stratele de Sinaia. În cuprinsul pînzei getice nu lipsesc nici deformările rupturale. 63). nord-vestul zonei Reşiţa Moldova Nouă nu face excepţie de la stilul tectonic de cute-solzi specific întregii zone. stînd peste depozitele neocarbonifere. în zonele în care s-a păstrat sedimentarul. 58). asemenea situaţii sînt clare în Munţii Poiana Rusă. 66). Lamellaptychus didayi şi fragmente de orbitoline. Codarcea şi G. unde determină o compartimentare a acestora în blocuri. Flişul de Severin debutează printr-o formaţiune predominant argili-tică. în Munţii Lotrului etc. Acestea. Formaţiunea argiloasă trece la o suită ritmică cu caractere tipice de fliş constituită din gresii. argile şi marne. despre care se ştie că prezintă frecvente schimbări laterale de facies. provoacă deversarea structurilor plicative. sau în terenurile cristaline. Ceea ce figurează pe hărţile mai recente drept pînza de Reşiţa aparţine de fapt tot zonei Reşiţa-Moldova Nouă reprezentînd de asemenea structuri de cute-solzi. cu o grosime ce poate atinge 150 — 200 m. C. se individualizează că unitate structogenetica interpusă între autohtonul danubian şi pînza getică. fig. şi o formaţiune mag-matogenă bazică şi ultrabazică constituind complexul ofiolitic. mai ales. IV. lăsînd sa se înţeleagă că ar reprezenta continuarea directă a acestora. În consecinţă. Aria de provenienţă a acestuia a fost o zonă de expansiune desemnată drept fosa de Severin (v. Pînza de Severin Pînza. Sînt însă şi deosebiri şi. în masivul Godeanu. Tintinnopsella carpathica. Din nivelele superioare. sau parăutohtonul de Severin. Murgeanu menţionează. Conţinutul paleontologic menţionat ar conferi flişului de Severin vîrsta Tithonic-Apţian.3. Al. caracterizate prin cutc-solzi. constituind flişul de Severin. de culoare închisă.

Aspectul general al complexului ofiolitic. argilite incluzînd olistolite de şisturi cristaline. Studiul întreprins de M. Complexul ofiolitic reprezintă un element important în pînza de Severin şi semnificativ pentru structogeneza Carpaţilor Meridionali. mai ales în jumătdtca estică a Platoului Mehedinţi. gabbrouri şi roci dolerit-bazaltice. bazaltele nu reprezintă curgeri în poziţie normală faţă de rocile sedimentare asociate. unde apare sporadic de sub flişul de Severin. În masa ofiolitică se mai găsesc blocuri de şisturi cristaline constituite din micaşisturi. calcare fine micritice etc. formaţiunea argiloasă nu constituie o matrice. Complexul ofiolitic se întîlneşte în partea centrală a Platoului Mehedinţi. Frecvent. Complexul ofiolitic de aici este reprezentat prin serpentinite. încît se delimitează că blocuri de dimensiuni kilometrice. siltică. în general puternic transformate. parţial olistostromal. amitesc formaţiunile de tip „mellange". cel puţin în parte. şisturi cloritoase sau clorito-sericitoase. de la Ponoare etc. în care amestecul este tectonic. jaspuri şi radiolarite. asociate sau nu cu argilite ardeziene sau roci metamorfice. Bazaltele. Ultramafitele serpentinizate apar întotdeauna sub formă de corpuri alohtone de dimensiuni foarte variate. cum sînt acelea din Valea Brebina. dispuse haotic şi de regulă fără matrice argilitică. care predomină. în complexul ofiolitic apar şi lentile de minereu cu magnetit. corpurile mari de ultrabazite conţin blocuri de bazalte şi roci metamorfice sau argilite ardeziforme. În regiunea Obîrşia ( Io-sâni. şi în această zonă. considerată de vîrstă neocretacică. metamorfice). fie zone de milonitizare puternică ce se caracterizează prin apariţii de roci bazaltice cu aspect stratificat. În ambele zone. Flişul de Severin are răspîndire relativ largă. ci pătrunderi datorită presiunilor tectonice. sedimente pclagice. acesta din urmă ocupă poziţie superioară. de o parte şi de alta a peticului de acoperire Bahna şi mai ales în regiunea Ponoare-Valea Brebina. în care roci specifice asimilate unei cruste oceanice (ultramafite. asociate cu reci tufogene bazice în care este cantonată mineralizaţia de pirită şi calcopirită ce se exploatează la Ponoare. jaspuri. paragnaise etc. de vîrste foarte diferite. Mărunţiu arată că acesta este reprezentat prin ultramafite serpentinizatc şi bazalte. flişul de Severin este intens fragmentat tectonic. constituie corpuri de dimensiuni foarte mari. silicolite) se asociază cu numeroase fragmente de alte roci (sedimentare. Asemenea formaţiuni sînt specifice zonelor de subducţie şi au luat naştere în cazul de faţă. prin rabotarea de către placa superioară (blocul getic) a sedimentarului . Flişul de Severin. masa ofiolitică se urmăreşte pe mai mulţi kilometri şi este intens fragmentată în blocuri de dimensiuni kilometrice. reprezintă pînza de Severin care a fost puternic dezmembrată. siltite cu fragmente de şisturi cristaline. Aici se delimitează două zone. Relaţiile bazaltelor cu rocile sedimentare conduc la presupunerea că. În această situaţie. În partea centrală a Platoului Mehedinţi. una în bazinul superior în regiunea localităţii Obîrşia Cloşani. bazalte. şi alta mai spre est între localităţile Mărăşeşti şi Ponoare. Acestora li se asociază adesea o formaţiune grezoasă-argiloasă. Acolo unde se surprind relaţiile dintre complexul ofiolitic şi flişul de Severin. unde se urmăreşte continuu aflorînd de sub cristalinul peticului de acoperire şi acoperind la rîndul lui wildflişul neo-cretacic. său suportă direct cristalinul getic din peticul de acoperire Bahna. însă cea mai largă suprafaţă acoperită de complexul ofiolitic este aceea din bazinul Rîului Brebina. În cuprinsul ariilor bazaltice se întîlnesc fie blocuri de dimensiuni variate de ultramafite serpentinizate şi puternic laminate. de la cîţiva pînă la sute de metri.

iviri de ofiolite se întîlnesc în mai multe puncte de pe traseul urmei şariaj ului. Prin anii "60 ideea existenţei unor unităţi supragetice a fost reluată de Al. ci se datoreşte mai mult rabotării (răzuirii) flişului de Severin şi a unor porţiuni de crustă ocenaică de către pînza getică în mişcare. De altfel. 58). cît şi timpul de individualizare şi desăvîrşire a unităţilor tectogenetice pe care le-a generat zona de expansiune. Punerea în loc a pînzei de Severin este rezultatul celui de al doilea paroxism getic de la sfîrşitul Cretacicului (v. Ţinînd seamă de semnificaţia complexelor ofiolitice în desfăşurarea proceselor tectogenetice responsabile de aranjamentul arhitectural al Carpaţilor Meridionali. Asemenea deformări sînt legate de procesele de subducţie şi par sa constituie elemente specifice a ceea ce s-a numit „pînză de coliziune". dar de care se diferenţiază sensibil. căci blocuri de ofiolite şi din flişul de Severin se găsesc şi în nivelele inferioare ale formaţiunii de'wild-fliş. iar S. De aici conclzuia.4. încă se mai aduce în discuţie problema localizării. în contextul paleotectonic. de expansiune. Aşa se explică starea ei de fragmentare în blocuri dispuse haotic şi în ansamblu. Deschiderea riftului din care a evoluat zona de expansiune a avut loc în Mezojurasic şi este acelaşi rift care a generat marea flişului intern al Carpaţilor Orientali. căruia i s-au raliat ulterior şi alţi cercetători care au amplificat mult structura în pînze de şariaj a domeniului supragetic Existenţa unor unităţi supragetice de rangul pînzei getice. a ariei de expansiune care a generat complexul ofiolitic şi flişul de Severin. atît acumulările posterioare acestora. Acestea provin din destrămarea părţii frontale a pînzei de Severin în înaintarea ei. posibil chiar din Turonianul tîrziu. fiind antrenate şi fragmente din componenţa zcnei de expansiune (fesa de Severin). Însă. unităţile supragetice fiind înglobate la pînza getică. sugerîndu-se că aceasta ar corespunde unui aliniament ce ar urmări Valea Cernei. însă un timp relativ îndelungat a fost ignorată. 7. caracterul ei de mellange. care sa fi evoluat că atare între domeniul getic şi un alt domeniu care a generat unităţile supragetice. ar trebui sa se identifice martorii unei zone labile. Codarcea et al. Unităţile supragetice A treia grupă de unităţi structogenetice participante la edificiul arhitectonic al Carpaţilor Meridionali include unităţile supragetice. .. reclamă existenţa unor procese tectogenetice dis-ticnte. că deşi în ansamblul carpato-balcanic aria de expansiune central-carpatică a fost una şi aceeaşi. Altfel spus. ivirile de ofiolite de pe Valea Poiana Mărului (Muntele Mic) etc. Năstăseanu semnalează iviri ale flişului de Severin la marginea vestică a peticului Godeanu. fig. nu încape nici o îndoială că zona de expansiune a cărei mărturie este pînza de Severin a evoluat că atare între domeniul getic şi domeniul danubian.de pe placa în curs de subducere (blocul danubian). De aici corelarea pînzei getice cu unităţile zonei cris-talino-mezozoice din Carpaţii Orientali. Strekeisen în 1934. Adesea. în lungul ei s-au individualizat anumite sectoare care au avut o evoluţie proprie. în afară de unele asemănări Între flişul de Severin şi flişul de Sinaia. cum sînt de pildă ser-pentinitele şi bazaltele de la est de Jiu în sudul Depresiunii Petroşani. dar similare acelora care au dus la încălecarea şi individualizarea pînzei getice. Ideea existenţei unor atari unităţi a fost sugerată de A. sînt diferite. însă desprinderea de pe substrat şi mişcarea ei în baza pînzei getice a început mai de timpuriu. De fapt pînza de Severin nu este o pînză de decolare propriuzisă.

R. micaşisturi etc. din care a rezultat zona de solzi. formată din metamorfite cu un grad ridicat de cristalinitate incluzînd o gamă largă de roci cristalofiliene între care: amfibolite. Dimitrescu. care a generat unităţile supragetice. ulterior şi-au adus contribuţia V.) numărul şi semnificaţia lor variind de la autor la autor. şi învelişul sedimentar al acestora. iar cînd vin în contact cu pînza getică. jumătatea nordică a Munţilor Poiana Ruscă. Grupa şisturilor cristaline mezometamorfice are cea mai largă dezvoltare şi se întîlneşte în toate masivele menţionate. Aşadar. În unitatea Făgăraş. culmea Buziaş şi porţiuni mai limitate din Munţii Locva. Verne-şoaia. parte din Munţii Dognecea.4. distingîndu-se şisturi cristalinepreher-. Faptul că în Carpaţii Orientali elementele transilvane sînt evidente şi abundente pînă în Munţii Perşani sugerează că sutura transilvană este. 7. relaţiile lor tectonice nu sînt totdeauna şi de încălecare. Masivele cristaline prealpine Formaţiunile cristolofiliene din unităţile supragetice sînt rezultatul mai multor faze de metamorfism. 7. în parte prealpină. Şerbota etc. în linii mari. Savu. în continuare. Unităţile supragetice apar dispersate. Şisturile cristaline prehercinice includ cele două grupe: grupa şisturilor cristaline mezometamorfice şi grupa şisturilor cristaline epimetamorfice.4. Acestea au o largă răspîndire şi constituie aproape în întregime Munţii Făgăraş. mezometamorfitele constituie cea mai mare parte a acesteia. se disting trei complexe: unul inferior în care predomină gnaisele şi paragnaisele constituind complexul paragnaiselor cu feldspat potasic sau complexul de Cumpăna- . Existenţa acestor complexe este o realitate incontestabilă. Şisturile cristaline prehercinice. Giuşcă etc. Aceasta ar fi pusă în evidenţă de o zonă puternic fracturată în care se întîlnesc frecvent structuri de solzi şi care se urmăreşte aproape continuu Între unităţile supragetice şi pînza getică. Mani-lici.1. D. şi alta constituie o zonă de expansiune intracontinentală. implicată în structura Carpaţilor Meridionali. însă despre relaţiile dintre ele se poate spune doar că sînt raporturi de superpoziţie geometrică. ele reprezintă o suită groasă de mai multe mii de metri. H.1. extremitatea nord-vestică a Munţilor Cibin-Sebeş. în ceea ce se delimitează că unităţi supragetice se includ de fapt două zone de structuri provenind din două paleozone cu origine şi evoluţie net deosebite. cinice şi şisturi cristaline hercinice.1. Una reprezintă o arie continentală. În ansamblul şisturilor cristaline mezometamorfice ale unităţii Făgăraş. Marcela Codarcea. Ghica-Budeşti. Urmărindu-se a se stabili succesiunea stratigrafică în cristalinul din Munţii Făgăraş s-au separat mai multe complexe petrofaciale desemnate de obicei cu denumiri locale (Cumpăna-Holbav. Bazele descifrării pctrofaciale a şisturilor cristaline din Făgăraş au fost puse de St. Stratigrafia În alcătuirea unităţilor supragetice participă şisturi cristaline care constituie masivele cristaline prealpine. Munţii Dognecea şi Munţii Locva. variate specii de gnaise. Unităţile supragetice circumscriu Masivul Făgăraş. Măgura Cîineni.

PI. Mai departe spre nord. Formaţiunile complexului de Şerbota. Şisturi cristaline de tipul acelora de Bocşiţa-Drimoxa se mai întîlnesc în estul culmii Vîrşeţ. micaşisturi diaf-torice cu granat cloritizat. paragnaise amfibolice. cuarţite micacee biotit-muscovitice. gnaise oculare cu intercalaţii de amfibolite şi de calcare cristaline. Acest complex este considerat a reprezenta formaţiunea cea mai profundă şi constituie partea sudică a Munţilor Făgăraş (v. iV). Acestea sînt reprezentate prin paragnaise biotitice. pe alocuri se întîlnesc corpuri de granite gnaisice. — Complexul de .). Synsphaeridium . la Tîlva Drenii (nord de localitatea Bocşa) pe Valea Pogăniş. O situaţie mai controversată o au şisturile cristaline care constituie jumătatea vestică a Munţilor Dognecea. şisturi micacee cu dorit etc. paragnaise amfibolice etc. În rîndul acestora s-ar afla şisturile cristaline descrise drept cristalinul de Poiana Neamţului. şisturi verzi. şi un complex superior format preponderent din micaşisturi. şisturile cristaline de la Buziaş sînt similare cu şisturile cristaline de la Tîlva Drenii. albit. şisturi sericitocloritice şi sericito- grafitoase etc. dorit. pe arii foarte restrînse apar şisturi cristaline mezometamorfice. În Munţii Dognencea. paragnaise cu porfiroblaste de albit. şisturi micacee. Totul este afectat de retromorfism. Kildinella hyperboreica. Acestea sînt reprezentate prin paragnaise micacee.Şerbota este suportat de complexul de Cumpăna-Holbav şi include tot ansamblul mezometamorfic pînă în baza şisturilor cristaline retromorfozate de Făgăraş. Controversa persistă între opinia care susţine încadrarea cristalinului de Bocşiţa-Drimoxa în rîndul mezometamorfi-telor şi părerea după care s-ar plasa în rîndul epimetamorfiţelor. un complex mediu în care sînt predominante micaşisturile constituind complexul paragnaiselor şi al micaşisturilor sau complexul de Şerbota.. — Complexul de Făgăraş urmează peste complexul de Şerbota. Pare mai probabil că prezenţa rocilor şi mineralelor indicative pentru condiţiile de epizonă este rezultatul unei readaptări la condiţiile de presiune şi temperatură scăzută. Grupa şisturilor cristaline epimetamorfice în unităţile suprageticc este slab reprezentată. calcare şi dolomite cristaline etc. afectat de procese de migmatizare. un complex superior retromor-fozat sau complexul de Făgăraş. PI. Sînt reprezentate prin şisturi cuarţit-sericitice. în estul Munţilor Locva şi la est de Oraviţa. În ansamblu. IV). migmatite lenticulare. care îl succed. mai ales acelea de la partea superioară a suitei.Holbav. şi se prelungeşte în nordul Munţilor Cibin şi Sebeş (v. Aici se distinge un complex inferior constituit din gnaise cu intercalaţii de amfibolite. calcare cristaline şi şisturi sericito-cloritoase. Suita se încheie cu şisturi micacee filitoase reprezentate prin şisturi cuarţit-sericitice cu biotit. Este de presupus că asociaţia palinologică cu Zonosphaeridium distenninum. cunoscute sub numele de cristalinul de Bocşiţa-Drimoxa. este constituit din şisturi verzi (şisturi amfibolice cu actinot. Aflorează în partea mediană a Munţilor Făgăraş. şisturile cristaline mezometamorfice formează cea mai mare parte din culmea Buziaş. în consecinţă cristalinul de Bocşiţa-Drimoxa s-ar încadra în rîndul mezometamorfiţelor. epi-dot. cuarţite şi amfibolite. Complexul de Făgăraş se urmăreşte pe o zonă relativ îngustă în nordul Munţilor Făgăraş. În suita complexului de Şerbota sînt predominante micaşisturile cărora li se asociază printre altele. sînt puternic afectate de retromorfism. gnaise rubanate lit-par-lit. Acestea acoperă o arie foarte limitată în partea nord-vestică a Munţilor Făgăraş. uneori cu granat sau dorit. şisturi grafitoase. Pe alocuri sînt prezente mineralizaţii de sulfuri. — Complexul de Cumpăna-Holbav este constituit din migmatite oculare.

în faza sudetă. Dimitrescu provine din această formaţiune şi ar indica Neoproterozoicul terminal. Fig. în structura actuală. la rîndul lor. Pseudozonosphaeridium sp. şisturi albitice şi cuarţite. În suita acestora se deosebesc două entităţi petrofaciale: cristalinul de Locva (inferior) şi cristalinul de Leşcoviţa (superior) (fig. are o grosime în jur de 1 000 m şi este constituită din şisturi cu actinot sau şisturi clorit-epidot- albiticc cu intercalaţii de şisturi sericit-clorit-albitice. Şisturile cristaline hercinice. Această dispoziţie zonară. şisturile cristaline hercinice se dispun în discordanţă de metamorfism peste cristalinul prehercinic şi sînt constituite din roci tipice de epizonă. ar fi fost generată de diferenţierea magmatică gravitaţională. urmate de granodiorite. Metamorfismul a avut loc în condiţiile faciesului şisturilor verzi. Acest fapt se reflectă şi în formaţiunile cristalofiliene care. că prim termen are o grosime de 2 000 m şi este reprezentată preponderent prin şisturi muscovitice cu dorit şi porfiroblaste de albit. IV). iar la exterior se găsesc granite şi microrgranite. Lophosphaeridium sp. Se conturează cu dispoziţie sinusoidală şi se urmăreşte pe o lungime de 10 km avînd o lăţime de l km (v. Complexele cristalinului hercinic supragtic din Munţii Locova şi Dognecea. fig. de unde se deduce caracterul tardicinematic al granitoidului de pe Bîrsa Fierului. De la diferite nivele din suita cristalinului de Locva. În domeniul care a generat unităţile suprage-tice. Adina Visarion a făcut cunoscută o asociaţie de chitinozoare şi acritarche cu Conochitina sp. în proporţii ce variau pe întinsul ariei de sedimentare. menţionată de R. activitatea magmatică plutonică a fost foarte restrînsă. PI. Granitoide prehercinice. În structura actuală nu se cunoaşte decît un singur masiv asociat şisturilor cristaline prehercinice. cînd domeniul care a generat unităţile suprage-tice evolua că arie labilă.. PI. care ar indica apartenenţa la Ordovician-Silurian a formaţiunilor premetamorfice.. 68): . Acestora li se asociază şisturi cuarţ-albitice. În alcătuirea corpului Bîrsa Fierului intră diorite care constituie partea centrală. — formaţiunea şisturilor clorit-epidot-albitice. În domeniul care a generat unităţile su-pragetice. Manilici. Cristalinul de Locva ocupă partea estică a masivului cu acelaşi nume şi include două formaţiuni care se succed pe verticală: — formaţiunea şisturilor cu porfiroblaste de albit. în opinia lui V. o bună parte din Munţii Dognecea şi jumătatea nordică a Munţilor Poiana Ruscă (v. care succede pe precedenta. Formaţiunile premetamorfice erau constituite din material terigen şi magmatogen. Cristalinul de Leşcoviţa ocupă cea mai mare parte a Munţilor Locva şi are o grosime în jur de 4 000 m. Se remarcă şi o zonă de corneene la contactul cu şisturile cristaline. 68. În Munţii Locva. 68). Este corpul de pe Valea Bîrsa Fierului din Munţii Făgăraş. prezintă largi variaţii petrofaciale de la o regiune la alta. Şisturile cristaline hercinice includ formaţiuni acumulate în intervalul Ordovician- Eocarbonifer. IV).. şisturile cristaline hercinice au o foarte largă dezvoltare şi formează aproape în întregime Munţii Locva. subfaciesul cuarţ-albit- clorit. intrus în cristalinul de Cumpăna-Holbav. În suita acestora s-au separat trei formaţiuni (v.sore-diforme etc.

însumînd l 500 m. — formaţiunea filitelor şi şisturilor cu stilpnomelan încheie suita cristalinului de Leşcoviţa din Munţii Locva. O. şi o formaţiune superioară cu şisturi grafitoase şi intercalaţii de calcare şi dolomite cristaline. 68).. PI. gulaferus. au recunoscut mai multe entităţi litofaciale care se succed pe verticală. Acestea formează jumătatea nordică a masivului şi constituie o suită de 10 000 m grosime. metagabbrouri. Că vîrstă. În Munţii Poiana Ruscă. — formaţiunea şisturilor cuarţito-sericito-cloritoase. este constituit dintr-un complex de şisturi grafitoase cu intercalaţii de roci verzi reprezentate prin şisturi clorito-albitice. a unui material magmatogen şi terigen. În Munţii Dognecea. meta-dacite etc. metagresii şi filite sericito-cuarţitice (v. Lophotriletes labiatus. — formaţiunea şisturilor verzi. şisturi sericitoase etc. Prima a generat şisturi sericito-cloritoase şi'şisturi carbonatice. au predominat calcarele. este constituită din roci filitoase şi şisturi sericito-cloritoase în care se intercalează şisturi cu stilpnomelan. . şisturile cristaline hercinice se deosebesc sensibil de acelea din Munţii Lovea şi Dognecea. din formaţiunea terigcnă au rezultat metaconglomerate. Este cert însă că acestea reprezintă o continuare a cristalinului de Lovea şi a cristalinului de Leşcoviţa din Munţii Locva. 69). Cristalinul de Bătrîna. în care. şisturile cristaline hercinice ocupă o zonă largă în partea estică a acestora. urmează peste cristalinul de Bătrîna. Cristalinul de Bătrîna aflorează în axa structurii anticlinale Teliuc-Alun şi mai spre NV în anticlinalul Arănieş-Tomeşti. Punctatisportites platirugosus. IV). în bazinul Văii Bătrîna. că prim termen al suitei şisturilor cristaline hercinice. Şisturile cristaline hercinice din Poiana Ruscă formează două cute anticlinale majore: anticlinalul Teliu-Alun în partea sudică şi anticlinalul Arănieş-Tomeşti în partea nordică (v. Constantinof le-a inclus în „seria de Valea Caraşului". Însă fără o argumentare paleontologică. şisturi sericito-grafitoase şi şisturi sericito-cloritoase cuarţitice. se încheie suita hercinică din Munţii Dognecea. cuarţite şi şisturi sericito-grafitoase. care se întinde din Depresiunea Oraviţei pînă în Depresiunea Lugojului. Cu aceste secvenţe. include o formaţiune inferioară cu şisturi cuarţitice sericito-cloritoase. formaţiunile premetamorfice ale cristalinului de Bătrîna sînt atribuite Ordovicianului şi Silu-rianului. însă care prezintă însemnate variaţii laterale de facies (fig. cărora li se asociază metadiorite. Krautner etc. Maier. iar D. care indică intervalul Devonian- Eocarbonifer. Simozonotriletes intortus etc. H. cuarţite. Şisturile cristaline din Munţii Dognecea au rezultat din metamorfozarea în condiţii de epizonă a unei formaţiuni vulcano-sedimentare şi a unei formaţiuni terigene. L. în grosime de 1 000 m. urmat de şisturi cloritoase cu porfiroblaste de albit şi şisturi sericito-cuarţitice. termenul cel mai adînc al cristalinului de Leşcoviţa. Al. mai ales spre partea superioară a suitei. Din suita şisturilor cristaline de Leşcoviţa se cunoaşte o asociaţie pali-nologică cu Leiotriletes tumidus. Triquitrites sp. determinate de schimbarea raportului între materialul terigen şi materialul magmatogen. reprezentată printr-o alternanţă monotonă de şisturi cuarţito-sericito-cloritice cu şisturi muscovito-cloritice.. atribuite Eocarboniferului. începe printr-un orizont arcozian. Codarcea le-a descris drept „complexul rocilor verzi". Calcarele cristaline sînt cu totul subordonate. rezultată din metamorfoza în condiţii de presiune şi temperatură joasă. fig. Cristalinul de Govăjdia.

69) : — formaţiunea dolomitelor de Hunedoara-Luncani.. din formaţiunea şisturilor verzi. fig. formată preponderent din calcare şi dolomite cristaline (v. sericito-grafitoase şi şisturi verzi. urmată de şisturi sericito-cloritice. 3 — şisturi grafitoase. Leiolriletes marginalis. care indică Devonianul. urmate de dolomite şi calcare cristaline cenuşii-albicioase. superioară. peste care se dezvoltă calcare şi dolomite cristaline. În constituţia acestuia predomină materialul de origine tcrigenă. etc. unul între Hunedoara şi localitatea Runcu (dolomitele de Hunedoara) şi altul mai spre vest în regiunea localităţii Luncani (dolomitele de Luncani). care au generat o alternantă de şisturi Fig. în care a predominat materialul vulcanogen. această alternanţă suportă o secvenţă calcaroasă. În partea nordică a regiunii. 5 — şisturi cuarţitice. . cuarţite) . fig. este constituită dintr-o imensă masă de calcare şi dolomite cristaline (1 500 — 2 000 m) interpusă între şisturi sericito-cloritice în bază şi şisturi verzi la partea superioară. În această formaţiune sînt cantonate zăcămintele de fier siderit-ankeritice de la Teliuc şi Ghelari. Cristalinul de Ghelari prezintă o mai pronunţată deosebire petrofacială între partea nord-centrală şi partea sudică a regiunii. încît se poate vorbi de un facies nordic. În suita cristalinului de Padeş au fost deosebite trei formaţiuni (v. Că vîrsta se apreciază că formaţiunile premetamorfice ale cristalinului de Govăjdia ar aparţine Devonianului inferior. Cristalinul de Padeş. şi de un facies sudic. pe alocuri cu biotit. în cristalinul de Ghelari se distinge o formaţiune inferioară constituită în principal din şisturi verzi. şi o formaţiune carbonatică. Retusoiriletes sp. iar în partea centrală a masivului aflorează pe o largă suprafaţă participînd la alcătuirea anticlinalului Arănieş Tomeşti. la rîndul ei. 2 — şisturi cloritoase. că ultimă entitate petrofacială a şisturilor cristaline hercinice din Poiana Ruscă este reprezentat printr-o suită de roci ce poate atinge 7 000 m grosime. V. De la diferite nivele. Rocile carbonatice formează două masive. în grosime de 3 000 m are în bază un nivel de şisturi cuarţitice sericito-cloritoase. Complexele cristalinului hercinic din Munţii Poiana Ruscă: 1 — şisturi sericitice. Formaţiunea carbonatică în partea sudică are o grosime de 10 — 200 m şi este constituită preponderent din dolomite cristaline. filite. Formaţiunea şisturilor verzi se întîlneşte în partea sudică pe aliniamentul Teliuc-Ghelari-Ruşchiţa- Tincova şi în partea nordică şi centrală în anticlinalul Arănieş-Tomeşti. 6 — calcare şi dolomite cristaline. putînd atinge 4 000 m grosime .Cristalinul de Govăjdia apare pe flancurile anticlinalului Teliuc-Alun. Pap i u a relevat caracterul recifal al masivelor de dolomite remarcînd o îndinţare a acestora cu formaţiunile de origine terigenă (şisturi sericito-cloritoase. provine o asociaţie palinologică cu Emphanisporites sp. În general. 69.. 4 — cuarţite. Formaţiunea şisturilor verzi a provenit din metamorfozarea unor formaţiuni vulcano-sedimentare bazice. 69). subordonat se întîlnesc intercalaţii ele şisturi sericito-cloritoase. iar rocile carbonatice au o mare dezvoltare. în care materialul premetanorfic a fost predominant terigen. formaţiunea carbonatică este mult mai dezvoltată.

Săndulescu.sectoare ocupînd zonele axiale ale unor structuri sinclinale. includ o secvenţă inferioară detritică şi alta superioară carbonatică. se întîlnesc şi depozite triasice. în opinia lui M. Acesta s-a conservat pe arii foarte limitate iar suitele sînt de regulă incomplete. adnatus. cu resturi de echinoizi. în partea estică a Munţilor Făgăraş. calcare dolomitice şi calcare. În Munţii Făgăraş. Jurasicul mediu este reprezentat prin cîţiva metri de microconglomerate şi gresii calcaroase. spre nord-est depăşesc Mureşul formînd „insula" de la Rapolt. încît. În Munţii Dognecea. din cristalinul de Padeş provine o asociaţie micro-floristică cu Leiotriletes gulaferus. pe diverse hărţi. I. L. Sedimentarul din Făgăraş este implicat în cutele mezocretacice care afectează fundamentul cristalin. Cu o dezvoltare mai restrînsă. Berbeleac a descris roci metapelitice şi metaconglomeratice pe care le grupează în cristainul de Vărmaga. Cu extindere şi mai restrînsă se găsesc calcare recifale care revin Barremian-Apţianului în facies urgonian.4. În analiza învelişului sedimentar trebuie sa se facă distincţie între sedimentarul supragetic propriu-zis. cu grosimi foarte mici. şisturile cristaline hercinice îmbracă un facies particular şi au fost incluse în ceea ce s-a descris drept cristalinul de Nădrag. acesta reprezentînd sedimentarul postparoximal. sînt figurate depozite de vîrstă permiană. pînă în Eocre-tacic. acoperă' arii limitate. şi învelişul sedimentar care acoperă deformările mezocretacice şi care este comun şi zonei de solzi. care conferă depozitelor premetamorfice vîrsta eocarboniferă. în general.1. acide. sedimentarul ocupă un sinclinal îngust orientat SV-NE ce se urmăreşte de la marginea Depresiunii Oraviţei pînă la marginea Depresiunii Lugojului. belemniţi şi amoniţi. — formaţiunea filitelor şi a şisturilor sericito-cloritoase (de Leşnic) încheie suita cristalinului de Padeş. Şisturile cristaline hercinice din Poiana Ruscă. 7. şisturi sericito-grafitoase şi intercalaţii subţiri de dolomite cristaline şi cuarţite.2. Acesta ar reprezenta termenul final al şisturilor cristaline hercinice din Poiana Ruscă. Această zonă şi-a început evoluţia de arie sedimentară în Mezojurasic şi a funcţionat că atare. în alcătuirea ei nu se întîlnesc decît depozite mezojurasice şi eocretacice. de regulă cristalizate. însă improprii pentru o . Dictyolriletes trivalis etc. Aici. au grosimi mici şi prezintă multe discontinuităţi stratigrafice. adică acela implicat în tectogeneza majoră mezocretatică.. Învelişul sedimentar preparoxismal. Aceasta mai include şisturi sericito-grafitoase. Depozitele. — formaţiunea şisturilor sericito-cloritoase supradolomitice (de Gladn) care urmează are între l 000 — 2 500 m grosime şi mai include filite. Acestea ar fi reprezentate prin conglomerate care acoperă zone înguste alungite în direcţia structurilor. De la diverse nivele. cu intermitenţă. în structura actuală. filite şi şisturi cuarţitice precum şi metaşisturi de origine vulcanică. În regiunea localităţii Nădrag. Formaţiunile cristalinului de Padeş se delimitează în trei . constituită din dolomite. Învelişul sedimentar Învelişul sedimentar din unităţile supragetice. acesta constituind învelişul sedimentar preparoxismal. Acestea.

în această zonă se găseşte suita completă a Cretacicului superior. chloenbachia plana. se estimează că o parte din ele ar aparţine Neocarboniferului. iar dintre echinoide s-a identificat Micraster cortestu-dinarium. Mantclliceras mantclli. sedimentarul din zona Vînturariţa are o semnificaţie deosebită. Suita sedimentară începe prin depozite grezoase cu Acanthoceras rothomagense. şi o inicro-faună cu Globotruncana Lipparenti. Situat la sudul culmii Cozia. Acestea sînt acoperite de depozite terţiare ale Depresiunii Transilvaniei. Ocupă suprafeţe restrînse delirnitîndu-se în zonele de margine ale suprageticului.determinare specifică. cît şi peste unitatea supragetică a Făgăraşului şi peste zona de solzi din Valea lui Stan. precum şi rudişti indicînd Senonianul. în bazinul Pîrîului Rîuşoru. totul revenind Coniacianului şi Santonianultii. Inoceranms cripsi. Seria neocretacică se încheie cu brecii şi conglomerate cu fragmente de rudişti. masive. învelişul sedimentar postparoximal. gresii friabile şi subordonat roci pelitice. I. După încheierea tectogenczei mezocretacice. Formaţiunile acumulate sînt predominant detritice cu caractere de depozite posttectonice. acestea au fost reacoperite de ape chiar de la începutul Neocre-tacicului. Cretacicului inferior îi revin calcarele recifale. revenind Cenomanianului şi Turonianului. iar o parte Mezojurasicului. peste şisturile cristaline de Tîlva Drenii se dispun depozite grezoase şi calcarogrezoase a căror vîrstă nu este precizată. angusticarinata etc. cu Parapachydiscus gollevilensis şi fragmente de belemniţi considerat a reprezenta Campanianul şi Măstrichtianul. revenind Turonianului. atribuite Scnonianului. de unde provine o faună cu Micraster corte-studinarium. G. fie peste cristalinul getic sau peste cristalinul supragetic. la Brezoi. Zona Vînturariţa. Se apreciază că aceste depozite ar aparţine Doggerului. semnificativă pentru Cenomanian. cu pachiodonte şi corali. Acestea sînt considerate a reprezenta Barremian-Apţianul în facies urgonian incluzînd eventual în bază şi calcare de Stramberg neojurasice. G. care ocupă aproape în întregime sinclinalul menţionat. dat fiind că se dispune atît peste pînza getică. Acestea se dispun. În felul acesta iese în evidenţă vîrsta mezocretacică a punerii în loc a unităţilor supragetice şi a structurilor de solzi care au luat naştere din zona labilă dintre cele două domenii. Situată pe versantul nord-estic al Munţilor Cibin. Ele apar sporadic de sub o masă de calcare recifale masive. Seria neocretacică se încheie printr-un pachet de argile negricioase. Depozitele neocretacice din zona Vînturariţa se întîlnesc din Valea Otăsău spre est depăşind Valea Oltului. Urmează o alternanţă de conglomerate şi gresii friabile cu inocerami şi acteonele. şi o microfaună cu Rotalipcra appcnninica. angusticarinata etc. Inoceramiis crispi etc. balticus etc. Sedimentarul postparoxismal de la Vînturariţa include depozite m>o-cretacice. . predominant detritice.. Urmează marne şi marnocalcare cu Globotruncana lapparenti. În nord-vestul Munţilor Dognecea. Zona Cisnădioara. totul însumînd peste 1000 m grosime. Gaudryceras mitte. Suita neocretacică debutează printr-un pachet de gresii micacee cu Scaphites simplex şi S. fie peste depozitele carbonatate neojurasice din culmea Vînturariţa aparţinînd învelişului getic. reprezentate printr-o alternanţă de conglomerate. Acestora li se adaugă calcare organogene considerate a reprezenta Barremian-Apţianul în facies urgonian. cînd s-a realizat aranjamentul tectonic major al unităţilor su-pragetice. pe Valea Pogăniş. Spre nord se regăsesc în zona de vărsare a Lotrului.

se recunosc în tot lungul Carpaţilor Meridionali începînd din faţa Munţilor Făgăraş unde urmăresc falia Holbav. În alcătuirea zonei de solzi. pe lîngă clemente provenind din deformarea zonelor marginale. Praeglobotruncana stephani. Itruvia abbreviala.4. dar aproape continuă. învelişul sedimentar postparoxismal s-a conservat pe două zone care se întind din Valea Mureşului spre sud şi anume. grezoase. Acestea se dispun direct peste şisturile cristaline hercinice din Poiana Ruscă. Suita sedimentară neocretacică debutează cu marne grezoase care au fost descrise sub numele de strate de Ghergheş. alături de o microfaună cu. sau urma suturii. se găsesc elementele suturii că atare. fie a pînzei getice. labiaius etc. concavata. P. La vest de Făgăraş. 7. Pe versantul nordic al Munţilor Sebeş. se întîlnesc şi formaţiuni distincte. care de fapt reprezintă continuarea suturii transilvane. În cuprinsul lor se delimitează două complexe: — complexul inferior constituit din şisturi amfibolice urmate de şisturi sericito- cloritoase şi clorit-albiticc cu magnetit . se întîlnesc marnocalcare roşietice cu globotruncane atribuite Scnonianuiui. urma zonei de solzi este indicată de falia Cincis-Vadu Dobrii-Ruşchiţa şi se regăseşte în estul Munţilor Dognecea şi a Munţilor Locva. Micraster cortestudindYium. Din punct de vedere tectonic. Globotruncana lapparenti etc. În împrejurimile localităţii Vaieapai de pe Valea Pogăniş-Banat.3. . cu intercalaţii de şisturi argiloase şi strate de cărbuni. care sînt proprii zonei labile ce a evoluat între domeniul getic şi acela care a generat unităţile supragetice. Acesta include depozite conglomeratice. Şisturile cristaline epimetamorfice aflorează în partea estică a Munţilor Lotrului şi Cibin pe o zonă îngustă. Din depozitele acestei zone se cunoaşte o faună cu Actaeonella gigantea. În rîndul elementelor proprii zonei de solzi ar intra şisturile cristaline epimetamorfice de pe aliniamentul Valea lui Stan-Sadu-Cărpiniş. care le conferă vîrsta senoniană. de la Deva spre SV şi de la localitatea Dobra spre SV. Acestea au fost descrise sub numele de cristalinul de Valea lui Stan-Cărpiniş. între Valea Lotrului şi Valea Sadului. depozitele mezozoice de pe Valea lui Stan şi acelea de pe aliniamentul Sasca-Moldova Nouă. Elementele. Suita neocretacică se continuă prin depozite grezoase cu intercalaţii de marne descrise drept strate de Deva. Glaukonia kefersteini.1. Zona Pianu de Sus. care indică apartenenţa la Turonian-Coniacian a stratelor de Deva. învelişul sedimentar supragetic postparoximal este reprezentat numai prin Senonian. Actaeonella caucaziana şi Parapuzosia transilvanica. Din ele se cunoaşte o faună cu Nerinea digitalis. că funcţie structogcne-tică este analoagă pînzei de Severin avîndu-şi originea într-o zonă de expansiune intracontincntală. zona de solzi. Mai depcarte. Din acestea se cunoaşte o faună cu Inoceramus inconstans I. sedimentarul postparoxismal a suferit doar deformări de mică amploare. Cyclolites ellip-ticus etc. Pe versantul nordic al Munţilor Poiana Ruscă. în nordul Munţilor Cibin se întîlnesc în regiunea localităţii Cărpiniş. pe aliniamentul Valea lui Stan-Răşinari şi în continuare în nordul Munţilor Cibin-Sebeş. indicînd Vraconian- Cenomanianul. fie a unităţilor suprageticc. Zona de solzi Situată între pînza getică şi unităţile supragetice.

Marcel şi Denisa Lupu au descris exemplare de Costatoria costată şi Orthoceras elegans semnificative pentru Triasicul inferior. Ceratites sascanus. Suita triasică se încheie cu calcare masive care ar reveni Ladinianului. încît ele ar constitui un element propriu paleozonei de expansiune care a evoluat între cele două domenii (getic şi supragetic). şisturi grafitoase şi cuarţite. Aploco-ceras avisianus etc. urmate de o formaţiune carbonatată constituită din calcare dolomitice şi marnocalcare. flexuesuir.. Atît prin caracterele stra-tonornice. se urmăreşte o structură cu caractere de solz. sedimentarul de pe acest aliniament aparţine Triasicului şi Jurasicului. — complexul superior format din calcare cristaline urmate de filite.. . Formaţiunile sedimentare apar în situaţii tectonice (în structuri de solzi) pe două aliniamente şi anume. care a delimitat un domeniu getic şi un domeniu care a generat unităţile supragetice. Din şisturile cristaline de Valea lui Stan-Cărpiniş provine o asociaţie microfloristică cu Leiotriletes mimitissimus. afluent pe dreapta al Rîului Lotru. În continuitate de sedimentare urmează un orizont de calcare negre cu Daonella fornicata. pe un aliniament N-S. care conferă formaţiunilor premetamorfice vîrsta Proterozoic tcrminal-Eocambrian. totul fiind intens cutat. indicînd vîrsta anisiană. aparţinînd Doggerului şi Malmului. sedimentarul din zona de solzi vădeşte o pronunţată analogie cu sedimentarul transilvan din Carpaţii Orientali. Jurasicul din structura de solzi Sasca-Moldova Nouă aflorează pe arii restrînse şi este dezvoltat incomplet. Sedimentarul de pe aliniamentul Sasca-Moldova Nouă. se întîlnesc conglomerate violacee. cît şi prin poziţia tectonică. Pe Valea lui Stan. şi al unităţilor supragetice. P. Protosphaeridium cambriense. fragilis etc. adesea cu accidente silicioase şi calcare grezoase. calcare noduloase. urmate de marnocalcare. Şisturile cristaline de pe Valea lui Stan-Cărpiniş nu se mai cunosc în alte situaţii. existenta acestor zone de expansiune nu poate fi negată. între localităţile Sasca şi Moldova Nouă. de expansiune intracontinentală. semnificativă pentru Campilian. Din marnocalcare. prin trăsăturile litofaciale şi stra-tonomice. 7.4. etc. pe Valea lui Stan. Că vîrstă. S. Este reprezentat prin calcare micri-tice. în grosime de cîţiva metri. Acestea se urmăresc pe o zonă îngustă de la Sasca spre sud pe distanţă de mai mulţi kilometri şi reapar în apropiere de Moldova Nouă. La vest de zona Reşiţa-Moldova Nouă. constituită din depozite care. în special. Grosimea depozitelor triasice poate atinge 150 m. şi între Sasca şi Moldova Nouă. l-a constituit apariţia zonei labile.. se deosebesc întrucîtva de acelea ale zonei Reşiţa-Moldova Nouă. în general.2. Deşi în structura actuală mărturiile sînt puţine şi mai ales lipsesc formaţiunile ofiolitice. acesta fiind prins şi strivit Între cristalinul getic din Munţii Căpăţînii şi cristalinul supragetic din culmea Cozia. Triasicul este reprezentat prin depozite psefito-psamitice. că şi acela de pa Valea lui Stan. Urmărirea şi separarea riguroasă a depozitelor triasice este împiedicată de intervenţia vulcanitelor laramice care au provocat un intens metamorfism de contact. din care se cunoaşte o faună cu Spin ferind trigonella. are o poziţie evident alohtonă. Tectonica şi semnificaţia geostructuralâ a unităţilor supragetice Evenimentul geotectonic major în aranjamentul tectonic al Carpaţilor Meridionali. Poziţia alohtonă a Eotriasicului de pe Valea lui Stan este evidentă.

fragmentîndu-se la rîndul lui în blocuri delimitate prin sisteme de falii transcurente majore. sistemul depresionar Lugoj-Caransebeş-Mehadia. În partea sudică. nu lipsită de anumite particularităţi. Poziţia foarte retrasă a părţii frontale a unităţii de Făgăraş de aici şi orientarea acesteia E-V. Poziţia foarte avansată a pînzei de Făgăraş la est de Olt şi coborîrea structurilor acesteia la nivelul structurilor pînzei getice sugerează că pînza de Făgăraş. că urmare a unor mişcări convergente a celor două domenii care funcţionau că blocuri. limita pînzei de Făgăraş se urmăreşte pe un aliniament situat la vest şi paralel cu Valea Oltului. În partea estică se delimitează unitatea Făgăraş.Mai mult. prin poziţia pe care o are şi mai ales prin funcţia structogenetică. Închiderea zonei labile. Dealtfel. Primul delimitează unitatea Locva—Dognecea de unitatea Poiana Ruscă. pînza de Făgăraş acoperă de asemenea pînza getică iar urma şariajului trece pe la sud de culmea Cozia fiind acoperită de depozitele terţiare ale Depresiunii Getice. urma şariajului de Făgăraş reapare de sub învelişul sedimentar neocretacic din zona Vînturariţa. Unitatea de Făgăraş se regăseşte în nordul Munţilor Cibin şi Sebeş unde planul de încălecare este retroversat. . la rîndul lor. în structura actuală. În această ultimă zonă. de pildă. Fiecare din unităţile menţionate. aceasta din urmă separînd-o de pînza de Leaota-Bucegi-Piatra Mare. celelalte formaţiuni. I. PI. a suferit o afundare. prezintă o tectonică proprie. s-a desăvîrşit în urma mişcărilor mezocretacice. Deformările de pe aliniamentul de la vest de Olt cunosc unele complicaţii în regiunea Răşinari. La alcătuirea acesteia din urmă. care aici acoperă complet pînza getică. tectonica de amănunt pentru partea frontală a pînzei şi pentru zona de solzi este mai complicată. Pînza de Făgăraş. apare evident că zona de solzi dintre pînza getică şi unităţile supragetice reprezintă continuarea suturii transilvane (v. înspre vest. în ansamblu. nu prezintă nici o particularitate care sa le confere statut de unităţi distincte. Acestora din urmă. unde Triasicul aparţinînd zonei de solzi pare strivit între cele două unităţi majore. al doilea sistem delimitează spre est unitatea Poiana Ruscă. Aceasta se conturează din regiunea Văii Oltului spre est ajungînd pînă în regiunea izvoarelor Dîmboviţei şi mai departe spre nord pînă în regiunea Holbav. Ele reprezintă blocuri sau fragmente aparţinînd unuia sau altuia din cele două domenii majore (getic şi supragetic) antrenate în tectonica rupturală. li se suprapun de regulă depresiuni terţiare. Aceşti doi solzi sînt de fapt o consecinţă a rabotării învelişului sedimentar getic de către Pînza de Făgăraş. deformările de pe aliniamentul de la vest de Valea Oltului au un cracter predominant ruptural şi nu reprezintă pînze sau unităţi tectonice distincte. Deplasarea blocului care a generat unităţile supragetice s-a făcut oarecum diferenţiat. sau 'depresiunile Haţeg-Strei. reapare pînza getică pe o zonă foarte îngustă cuprinsă între falia Holbav şi falia lezer-Păpuşa. cu excepţia Triasicului de pe Valea lui Stan şi a cristalinului de Valea lui Stan-Cărpiniş. pe valea lui Stan. pe lîngă şisturile cristaline de Valea lui Stan-Cărpiniş. aşa cum sînt considerate în unele interpretări. participă şi părţi detaşate din corpul pînzei de Făgăraş şi din pînza getică. care decroşează falia Holbav. În această situaţie. În continuare spre nord. În această zonă. perpendiculară pe direcţia aliniamentului de pe Valea Ouţului. 91). fig. La sud de falia Zărneşti. este pusă în evidenţă de prezenţa cristalinului de Valea lui Stan-Cărpiniş. 90. care sînt în exclusivitate şisturi cristaline. cristalinul de Făgăraş încalecă peste solzii Holbav şi Măgura Codlei în lungul faliei Holbav.

Faliile din partea sudică. Unitatea Poiana Ruscă. constituie fundamentul Depresiunii Brezoi-Titeşti. . adică de la linia tectonică Cinciş-Vadu Dobrii-Ruşchiţa. aranjamentul arhitectural major fiind efectul tectogenezei mezocretacice. Existenţa unui petic de acoperire (Strîmba) aparţinînd pînzei bucovinice este mai greu de acceptat. formează culmea Cozia. unde depozite neocretacice(vraconian- cenomaniene) acoperă contactul tectonic dintre pînza getică şi pînza de Făgăraş. cînd pînza de Făgăraş şi În ansamblu unităţile supragetice s-au deplasat solidar cu pînza getică. precum şi caracterul de falie inversă a fracturii limită Cinciş-Vadu Dobrii-Ruşchiţa. în cadrul unităţilor supragetice. Cu alte cuvinte. nu prezintă caractere de pînză de şariaj. limita este dată de o fractură majoră care delimitează. Aceasta. foarte afundat. în profunzime Carpaţii Meridionali de Depresiunea Transilvaniei. Tectonica intimă a pînzei de Făgăraş prezintă de asemenea caracter predominant ruptural. un altul mai sudic. unitatea Poiana Ruscă nu se suprapune (nu încalecă) peste pînza getică. unitatea Poiana Ruscă este delimitată'de sisteme de falii care au favorizat formarea depresiunilor terţiare Lugoj şi Strei. Aceasta constituie jumătatea nordică a Munţilor Poiana Ruscă. Structurile şi pînza de Făgăraş În general au fost afectate şi de tectogcneza laramică. În partea nord-estică a pînzei de Făgăraş se recunosc unele deformări plicativ- rupturale de tip cute-solzi. în partea sudică se remarcă un sistem de falii direcţionale care delimitează compartimente mai coborîte. în spaţiul unităţii Poiana Ruscă. care afectează depozitele miocene ale Depresiunii Brezoi-Tiţeşti. cum este aceea din nordul culmii Cozia. se poate conchide că Poiana Ruscă. Spre vest şi spre est. nu numai caracterul ruptural al deformărilor de le Valea Oltului. raporturile dintre unitatea Poiana Ruscă şi pînza getică nu au depăşit amploarea de simplă coliziune însoţită de complicaţii tectonice minore şi cu caracter ruptural. Fără îndoială că deformările cu caracter plicativ-ruptural sînt mult mai numeroase decît cele cunoscute însă nici una din ele nu constituie şi nu poate constitui pînze supragetice independente. Unul din acestea. Altfel spus. predominant ruptural. ridicat. (Nu sînt argumente care sa justifice separarea cristalinului de la sud de linia Cinciş-Vadu Dobrii-Ruşchiţa într-un cristalin supragetic şi altul getic). Punerea în loc a pînzei s-a realizat în urma tectogenezei mezocretacice. ci sînt deformări de ordin secundar în cuprinsul pînzei de Făgăraş. cînd şi domeniul getic a înaintat peste flişul de Severin (prima fază getică). Acest fapt este demonstrat de situaţia de la Vînturariţa. urmăreşte cursul Mureşului marcînd limita Între unităţile supragetice şi unitatea Munţilor Apuseni de Sud. în sensul că este constituită numai din şisturi cristaline hercinice. La nord. Asemenea situaţii se întîlnesc în bazinul superior al Pîrîului Bîrsa Fierului. spre nord. încît nu este ojunitate supragetică în sensul propriu al cuvîntului. Unitatea Poiana Ruscă prezintă o relativă uniformitate. Adăugînd la aceasta stilul tectonic intim. au cunoscut reluări şi mai recente. în care este implicat sedimentarul pre-paroxismal. cunoscută sub numele de falia sud-transilvană. Astfel. Că efecte ale paroxismului laramic se întîlnesc şi procese de retro ves-sare a planurilor de încălecare cum este situaţia din nordul Munţilor Cibin-Sebeş.scoate şi mai mult în evidenţă. ci şi situaţia de unitate decroşată a pînzei de Făgăraş. Deformările laramice şi mai tîrzii ale pînzei de Făgăraş rămîn clemente tectonice subordonate.

încît desemnarea acesteia drept unitate este de preferat aceleia de pînză. în comparaţie cu structura şi evoluţia fosei de Severin. La rîndul ei. însă fără îndoială că aranjamentul tectonic este mezocretacic. în care se găsesc depozite mezozoice inclusiv depozite triasice provenind din zona labilă dintre cele două domenii majore. care fragmentează întreaga unitate în numeroase blocuri. unităţile supragetice ar reprezenta fragmente ale blocului transilvan implicate în tcctcgenezele alpine. unde cristalinul mezometamorfic de Bocşiţa—Drimoxa încalecă peste cristalinul hercinic de îa est. Judecind după poziţia lor faţă de sutura transilvană. cum este aceea care se urmăreşte de la Hunedoara spre vest şi o a doua se găseşte în partea vestică între lor unităţile Nădrag şi Padeş. cu excepţia unităţii de Făgăraş. acestea. Contactul tectonic se urmăreşte între Depresiunea Oraviţei şi Depresiunea Lugojului. dar fără semnificaţie tectonică deosebită. Zonele axiale ale acestora sînt ocupate de cris- taiiuui de Padeş. în partea centrală se desenează structura anticlinală Arănieş-Tomeşti. inclusiv marnele roşii de la Valeapai. precum şi sedimentarul de pe Valea Pogăniş. De altfel. de care este delimitată prin ceea ce se cunoaşte drept linia Oraviţa. De la Valea Nerei spre sud. Astfel. Din analiza unităţilor supragetice se desprinde lesne convingerea că în comparaţie cu pînza getică. cristalinul din insula de la Buziaş. denumirea este pe cale de a se impune că atare. Tectonica intimă a unităţii Poiana Ruscă este caracterizată de existenţa a numeroase falii. Unităţile supragetice nu-şi găsesc un corespondent în Carpaţii Orientali. divers orientate. Acestea sînt evidente în Munţii Dognecea. . Cu toate acestea. unitatea de Locva—Dognecea este fracturată longitudinal dînd adesea structuri de tip digitaţie. între pînza getică şi unitatea Dognecea-Locva se recunoaşte şi zona de solzi. O a doua fractură traversează corpul banatitic de la Bccşa. iar spre sud-est structura Teliuc-Alunu. Caracterul aproape rectiliniu al faliei Oraviţei arată că încălecarea unităţii de Dognecea—Locva peste pînza getică nu are o amploare deosebită. Spre est se remarcă poziţia deplasată a insulei de şisturi cristaline de la Rapolt. Aceasta se delimitează la vest de zona Re-şiţa- Moldova Nouă. unităţile Poiana Ruscă şi Dognecea—Locva nici nu sînt suprapuse pînzei getice. în axele cărora se găseşte cristalinul de Bătrîna că cel mai vechi termen al şisturilor cristaline din Poiana Ruscă. dată fiind lipsa unui înveliş sedimentar. care în Carpaţii Orientali separă blccul transilvan de marginea continentală deformată (blocul centrai carpatic). Unitatea Dognecea-Locva. la care se pot adăuga eventual şi unele deformări laramice sau mai recente. Vîrsta deformărilor unităţii Poiana Ruscă nu poate fi argumentată faptic. Aceasta ar delimita o altă digitaţie a unităţii de Locva—Dognecea care ar include cristalinul de Tîlva Drenii. Comportamentul ariei labile care separa domeniul transilvan de cel getic. încît denumirea de unităţi spragetice este improprie şi mai ales nu relevă raporturile reale dintre ele şi pînza gtică. explică diferenţa dintre comportamentul şi caracterele geostrncturale ale celor două categorii de unităţi (pînza getică şi unităţile supragetice). Se identifică şi unele structuri plicative majore. Aceasta este separată de Masivul Poiana Ruscă prin Depresiunea Streiului cu o ramificaţie spre Deva. nu vădesc caractere pregnante de pînze de şariaj. Structurile anticlinale sînt separate prin cute sinclinale.

IV). În partea vestică a Munţilor Poiana Ruscă este corpul de la Hăuzeşti format din diorite cu piroxeni. Sasca şi Oraviţa sînt în general mici. care se prelungeşte spre sud prin masivul Ocna de Fier—Dognecea. fie în depozite sedimentare. diorite şi sicnodio-rit e. fie depozitele sedimentare. sau chiar plutonice. precum şi curgeri de andezite. Corpurile intruse se eşalonează pe direcţia a trei aliniamente orientate nord-sud (v PI. silluri. IV). Corpul dintre Ocna de Fier şi Dognecea. De pe urma acesteia a fost pusă în loc o imensă cantitate de material magmatcgcn pe care B. andezite şi subordonat riolite şi dacite. Cotta l-a desemnat sub numele de „banatite". dacite. Berzasca— Şopot — Poiana Ruscă. Magmatismul laramic a debutat printr-o fază extruziv-explozivă cînd au fcst puse în loc aglomerate şi tufuri andezitice. Aliniamentul cel mai vestic se urmăreşte pe direcţia localităţilor Moldova Nonă— Sasca—Oraviţa— Bccşa Română—Nădrag. El străbate şisturile cristaline din zona Dognecea şi acoperă o suprafaţă de 100 km2. Totul se intercalează în depozitele senoniene terminale. lamprofire. Magmatitele laramice Spre sfîrşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului a avut loc o intensă activitate magmatică. Formaţiunile vulcanice ale acestei prime faze sînt larg răspîndite în zona Rusca Montană constituind o formaţiune vulcano-sedimentară de vîrstă măstrichtiană (v. gab-brâuri cu olivină şi siencdioritc. Corpurile de ]a Moldova Nouă. Este constituit din granodiorite cu biotit şi hornblendă. Se întîlnesc de asemcnc-a numeroase filcane de lamprofire considerate a aparţine tot magmatismului laramic. granodiorite. are o alcătuire de asemenea complexă. situat dă sud-vest de precedentul. PI. Este larg dezvoltată o zonă de skarne. andezite. iar cînd acestea din urmă sînt calcare. monzonite şi subordonat din granite. se caracterizează prin corpuri intrusive mici (dykuri. însă daii însemnate zone de contact. Al doilea aliniament. şi sînt constituite din granodiorite. totul fiind străbătut de aplite şi lamprofirc. gabbrouri. de granite. 7. Aliniamentul cel mai estic urmăreşte marginea estică a cristalinului din Munţii Semenic pe direcţia localităţilor Lăpuşnicel—Teregova—Armeniş şi include de asemenea corpuri mici cu alcătuire asemănătoare acelora de pe aliniamentul Berzasca— Şopot—Poiana Ruscă. Într-o etapă următoare. dacitice şi riolitice. diorite cuarţifere etc. diorite. Magmatismul laramic (banatitic) din Carpaţii Meridionali a avut în etapele pneumatolitică şi hidrotcrmală o amploare considerabilă. Pe acelaşi aliniament. filcane). granodiorite. Cel mai important masiv de pe aliniamentul vestic este acela de la Bocşa. în Paleocen. granodiorite cu piroxeni. activitatea magmatică a avut caracter instrusiv şi a condus la punerea în loc a unor corpuri hipabisice. care străbat fie şisturile cristaline. generînd acumulări de substanţe .5. este intrus în calcare şi prin asimilarea acestora din urmă au luat naştere roci gabbroice. mai ales skarne mineralizate. dau zone de skarne cu mineralizaţii. cu alcătuire similară. în regiunea Ruscă Montană. se găseşte masivul Tincova— Nădrag constituit din diorite. Corpul de la Surduc. Corpurile de pe acest aliniament sînt intruse fie în şisturi cristaline. fiind constituit în principal din granodiorite.

Miocenul. Ultimele depozite.6. Din cea de a doua categorie sînt: Depresiunea Caransebeş—Mehadia. Cu acestea se încheie suita sedimentară din Depresiunea Loviştei. urmate de marne cu Nummuliies distans şi Velates schmiede-lianus. Depresiunea Petroşani. Depresiunile Haţeg şi Strei. se presupune că depozitele în cauză aparţin Burdigalianului în sens larg. cu intercalaţii de gresii.6. Depresiunea Bahna şi Culcarul Balta—Baia de Aramă (v. pe lîngă evaporitele acvitaniene. Depresiunea Sicheviţa şi Culoarul Dunării. Asemenea depozite aflorează în partea vestică a depresiunii. Depresiunea Loviştei a evoluat că un golf al Depresiunii Getice şi s-a format în Eocen. 7.minerale metalifere. întregul ansamblu al acestui segment carpatic s-a comportat că avînd o oarecare stabilitate. mai ales în skarne. Primele sînt de fapt zone adiacente ale depresiunilor majore şi au funcţionat că golfuri ale Depresiunii Getice sau ale Depresiunii Transilvaniei. conglomerate şi gresii. încît nu a mai suferit decît deformări rupturale. Depozitele oligocene apar la cele două extremităţi ale depresiunii. Oligocenului şi Miocenului. fie pe depozite neocretacice. Depresiunile posttectonice sînt umplute cu depozite de molasă. aceasta este situată în partea sudică a Munţilor Făgăraş şi se întinde între Valea Oltului şi Rîul Doamnei. 7. aparţinînd Eccenului mediu şi superior. Depresiunile intramontane Depresiunile intramontane din Carpaţii Meridionali s-au format în două etape. Depresiunea Bozovici. Oligocenul urmează în continuitate de sedimentare şi este reprezentat prin şisturi argiloase bituminoase. Spre est comunică cu Depresiunea Getică. tufuri şi tufite. PI. stînd fie direct pe fundamentul cristalin. cu care se încheie de fapt ciclul de sedimentare paleogen. Aceste mineralizări se remarcă printr-un accentuat caracter cuprifer pînă la polime-talic. Formaţiunile sedimentare ale depresiunii aparţin Eccenului. mai include depozite conglomeratice care trec lateral la gresii. prin afundarea unei arii din cristalinul Munţilor Făgăraş cu învelişul lui sedimentar mezozoic. Conglomeratele au caracter transgresiv marcînd un nou ciclu de sedimentare şi ocupă partea centrală a depresiunii. Chimismul magmatitelor laramice este calccalcalin. Depresiunea Loviştei este afectată de o falie importantă la marginea sudică. În evoluţia ulterioară. cum sînt: Depresiunea Loviştei (Brezoi—Titeşti). La partea superioară a acestora se dezvoltă evaporite (marne gipsifere şi gipsuri). ar reveni Acvitanianului. Depresiunea Brezoi-Titeşti Cunoscută şi sub numele de Depresiunea Loviştei. aceasta o separă de cristalinul din culmea Cozia. Eocenul include depozite variate: brecii (brccia de Brezoi). Unele s-au conturat după desăvîrşirea mişcărilor laramice. Acestea au condus la afundarea unor porţiuni limitate din aria muntoasă care au devenit bazine de sedimentare constituind depresiunile posttectonice sau intramontane. IV). . iar altele în epoci mai tîrzii ale Miocenului. Din punct de vedere tectonic. Magmatismul laramic reprezintă actuîa final în aranjamentul arhitectural major al Carpaţilor Meridionali. Fără o argumentare paleontologică. în Paleogen.1.

7. are o grosime de Fig. Aceasta a evoluat că un golf al Bazinului Transilvaniei şi s-a format în Paleogen (probabil în Eocen). Pietrişurile şi prundişurile torenţiale alcătuiesc un ultim complex. datorită în primul rînd prezenţei zăcămintelor de cărbuni. Complexul superior urmează peste ccmplexul productiv şi este format preponderent din conglomerate. 70). Turritella turris. La acestea se mai adaugă solzi de peşti. gresii. Coloană stratigrafică în Depresiunea Petroşani (după Th. Din depozitele acestui complex se cunoaşte o faună foarte bogată cu Cyrena semistriata. cu care începe suita depozitelor din Depresiunea Petroşani. mediu şi superior (fig. vîrsta eventual mai veche (activitaniană) ar avca-o partea inferioară a complexului superior conglomeratic. Depresiunea Petroşani Depresiunea Petroşani este cea mai importantă dintre depresiunile intramontane. Pe baza faunei şi a litofacie-surilor. de pe Pîrîul Sălătruc. aflorează pe flancurile depresiunii. Din astfel de depozite. care se dispune în discordanţă unghiulară peste depozite mai vechi. 70. Se consideră că acest complex ar reprezenta parte din Eccen şi Oligocenul inferior. şisturi argiloase disodilice. În ansamblu. Gr. cărbunoase bituminoase cu concreţiuni sferosideritice. complexul superior conglomeratic este produsul unei sedimentări torenţiale. însă fără o argumentare paleontologică. care sînt ccmparabile cu acelea din alte regiuni. şi subordonat microconglomerate. Grosimea acestuia poate atinge 1 200 — 1 500 m. şi argile cenuşii cu Ostrea gingensis şi O.^iar umplutura preopriu-zisă a depresiunii este formată din depozite de vîrstă paleogenă şi neogenă. ccmplexul marnos-srgilcs productiv este atribuit Oligccenului superior. Glycymeris fichteli. Complexul inferior. Răileanu menţionează o faună cu Chlamys gigas. Borş). Cardium praeechinotum etc. sau complexul conglomeratelor roşii inferioare. 200—600 m şi include conglomerate cu intercalaţii ele argile roşii şi lentile de calcare concreţionare. Rar se întîlnesc şi strate de cărbuni cu dezvoltare lenticulară. În baza acestora se întîlnesc nisipuri şi argile cu intercalaţii subţiri de emerite. iar I. În suita acestora s-au separat trei complexe litofaciale: inferior. asemănător complexului productiv. pe baza căreea se atribuie acestui complex vîrsta burdigaliană. separarea lor pe vîrste este oarecum convenţională. partea superioară a acestui complex trece la un facies marnos-argilos. Dat fiind caracterul torenţial al formaţiunilor.6. şisturi argiloase. Astfel de depozite se întîlnesc în partea sud- . Simionescu a descris resturi de Antracotherium illyricimi.2. Complexul mediu marnos-argilos urmează precedentului şi este constituit dintr-o alternanţă de depozite marine şi depozite continentale-lacustre reprezentate prin marne. În partea de est a depresiunii. Tympanotonos margaritacens. fosilifer. crississima. Depresiunea Petroşani se găseşte de fapt în zona de contact dintre pînza getică şi autohtonul danubian. Grosimea lor variază între 300—600 m şi în ele se intercalează pînă la 25 strate de cărbune exploatabile În mai multe zone ale depresiunii. Situată între Munţii Retezat şi Sebeş la nord şi Munţii Vîlcan şi Parîng la sud. Potamidesplicatum etc. Aflorează că benzi înguste pe ambele flancuri ale depresiunii. eventual şi începutului Acvitanianuhii.

şi a durat pînă în Sarmaţian.estică a depresiunii şi au o grosime de 400—500 m. ci prezintă o lacună stratigrafică majoră în Eomiocen. însă nu constituie o sută sedimentară continuă. de culoare roşie. Printre formele mai frecvente. Probabil sa fie de vîistă pliocenă. În cuveta Merişor din partea estică a Depresiunii Haţeg. dar a căror legătură a suferit frecvente întreruperi. Polymcscda convexa. Limnaea marginata etc. apele înaintînd dinspre NV. Conţinutul paleontologic al depozitelor care urmează peste stratele de Sînpetru. la care se adaugă o microfaună cu Elphidium minuium. Ele s-au format în Paleogen şi făceau parte dintr-un golf al Depresiunii Transilvaniei. 7. totul avînd o structură torenţială. Helix crepistcma. Nonion granosum. Bulimina inflata. adică complexul grosier şi complexul cu cărbuni. Munţii Sebeş la est şi Munţii Poiana Ruscă la vest. cenuşiu. Asemenea depozite aflorează pe suprafeţe întinse în partea sudică a Depresiunii Haţeg. Din punct de vedere tectonic. aceste depresiuni sînt separate între ele prin pragul de la Haţeg. similar complexului produc-tiv din Depresiunea Petroşani. întreaga zonă a Haţegului a fost afectată de o fază de exondare care a durat şi în prima parte a Mezomiocenului. Turritella vermicularis. Globigerina continua etc. orientate în lungul bazinului. Spre sfîrşitul Eomiocenului. împreună cu Depresiunea Petroşani. în grosime de 200 m cu cărbuni şi foarte fosilifer. sînt reprezentate prin conglomerate grosiere. Depresiunile Haţeg-Streiu Situate între Munţii Retezat la sud. complexul grosier inferior este uimat de un complex argilos-nisipcs.te stratele de Sînpetru (depozite cu reptile). În consecinţă. Un sistem de falii majore. Un al doilea sistem de falii compartimentează umplutura depresiunii În numeroase blocuri decroşate unele de altele. Haplophragmoides carinatum. Depresiunea Petroşani se prezintă că un sinclinal intens fracturat. sugerează vîrsta paleogen-burdigaliană a acestora. Ca prim termen al umpluturii depresiunilor se consideră a fi depozitele care urmează pe. Depozitele ce formează umplutura depresiunilor aparţin Paleogenului şi Miocenului. Corbula carinata. similare acelora întîlnite în Depresiunea Petroşani. Tympanotcnos margaritaceus calcaratus. Din intercalaţiile calcaroase provine o faună de apă dulce cu Planorbis crassiis. prundişuri. Pirenella plicata etc. gresii friabile şi argile nisipoase. în timp ce în Depresiunea Haţeg se cunoaşie numai în partea vestică a acesteia. Iliescu menţionează. Crasscslrea gryphoidcs crississima. şi în partea sudică a interfluviului Rîul Mare—Sibişel. Procesul de sedimentare a reînceput în Badenian. atît pe verticală cît şi în sens orizontal. unde formează culmea despărţitoare dintre Depresiunea Haţeg şi Depresiunea Streiului. Suita debutează prin conglomerate şi gresii peste care urmează depozite predominant . se disting două cicluri de sedimentare: primul Palcogen-Eomiocen şi ai doilea Mezo-Neomiocen (fig. Miocenul mediu-superior. Badenianul îşi are dezvoltarea mai completă în Depresiunea Streiului. în cuveta Merişor. Lccal se întîlnesc intercalaţii de calcare noduloase de apă dulce. 71).6. iar pe alocuri apar şi intercalaţii de gresii tufitice şi tufite.3. situaţie similară aceleia din Depresiunea Petroşani. Primele depozite au caracter net transgresiv ajungînd sa ia contact direct cu fundamentul cristalin. Gh. delimitează acest sinclinal încît depresiunea apare că un graben. se mai întîlnesc în partea vestică şi nord-vestică a depresiunii. Paleogen-Miocen inferior.

Munţii Semenic la vest şi Munţii Almăj spre sud. iar la extremitatea vestică este pragul Porţile de Fier transilvane care separă Depresiunea Haţeg de Culoarul Bistrei.marnoase. Din punct de vedere tectonic.itissima nodosifonnis. sau chiar ligniţi xiloizi. Glycymeris glycymeris deshaesi. unde apar la zi în lungul cursurilor de apă. iar în zonele marginale. adesea putînd întrerupe comunicarea între diversele compartimente ale depresiunii. M. Depresiunea Haţeg este traversată de mai multe praguri pe care le formează fundamentul cristalino-mezozoic. vitaliana pallasi. V emis multilamella. Mărgărit menţionează o faună cu: Ervilia d'issita Abra reflexa. sînt foarte fosilifere. Depozite de această vîrstă aflorează pe suprafeţe foarte limitate. în partea estică se găseşte pragul Peştera Bolii care o separă do Depresiunea Petroşani. Orbulina suturaliş. Ea s-a format în Badenian şi a evoluat că atare şi în Sarmaţian fiind colmatată la începutul Pliocenului (v. calcare cu Lithothamnivm de tip Leitha. de la Buituri. Pycnodonta cochlear naviculata. Mohrensternia inflata. nisipuri cu lentile de prundişuri!. Aşa s-ar explica de pildă lipsa Badcnianului În cuveta Merişor. Potamides picta mitralis. Suita sarmaţi-ană. Depresiunea Caransebeş-Mehadia Aceasta se delimitează că un culoar între Munţii Godeanu şi Ţarcu la est. gresii nisipoase. Rotalia bcccani. . Din diverse puncte ale Depresiunii Haţeg. Uvigcrina perornata. Tapes mtalianus etc. Astfel. Toteşti) cu anumite particularităţi stratigra-fice. Conţinutul paleontologic atenstă vîrsta volhynian-basarabiană a depozitelor respective şi se admite că în bază este prezent şi Buglovianul. Cardium obsoletitm vindobonense.4. cel puţin în partea centrală a depresiunilor. Macini cich-waldi. Depozitele sarmaţiene au o largă dezvoltare în partea centrală a Depresiunii liaţeg.6. în continuitate de sedimentare peste depozitele badeniene. Ridicarea fundamentului reprezintă blocuri deplasate vertical pe un sistem de falii aparţinînd deformărilor rupturale postlaramice. Solen subfragilis. şi o microfaună cu Bulimina clongata. de dimensiuni decimc-trice. Sarmaţianul urmează. Ccrithium rubiginosum. 71). care poate atinge peste 500 m grosime. printre care: Nucula nuclcus. inclusiv a ţinutului transilvan. P eden solarium. 7. include o alternanţă de argile micacee. Unele depozite. intervalului Basarabian tîrziu—Pliocen timpuriu îi corespunde o lacună de sedimentare. fig. şi în Depresiunea Streiului unde aflorează în zonele de margine.impresiuni de plante. s-au determinat peste 80 specii. tufite. În Basarabianul tîrziu s-a produs o ridicare în ansamblu a ariei carpatice. mai ales acelea marnoase. Congeria sarmatică. dovadă că pragurile au funcţionat că atare în timpul procesului de sedimentare. M. Spiroplectammina carinata. Chlamys l. Globigc-rinoides trilolnis. Spiyaiclla sp. Aceste praguri compartimentează Depresiunea Haţeg în mai multe cuvete (Merişor. Baru-Sălaşu. Conţinutul paleontologic indică lipsa părţii inferiore a Badenianului în depresiunile Haţeg şi Strei. marne nisipoase. Corbula gibba. Depresiunea Haţeg este traversată de pragul Baru Mare şi pragul Ciopea— Nucşoara. unul din punctele fosilifere clasice. încît în această arie. in interiorul ei. subordonat se întîlnesc evaporite. cu. prin care se făcea legătura cu Depresiunea Caransebeş—Mehadia. este străbătută în lung de Rîul Timiş. intercalaţii de tufite şi frecvente strate de cărbune. Dentalium badensis etc.

pietrişuri. D. se consideră că este dezvoltat Badenianul aproape în întregime. Pînă nu de mult se aprecia că depozitele Depresiunii Bozovici aparţin Badenianului. Suita începe prin depozite grosiere deosebindu-se în bază un orizont grezos- conglomeratic. Badenianul aflorează în partea sudică a depresiunii şi include depozite foarte eterogene şi cu frecvente variaţii laterale de facies încît nu se poate stabili o orizontare valabilă pentru întreaga depresiune. pe de o parte. Comis clavatum etc. Conus vindobonensis. între cele două domenii ale Paratethysului (central şi oriental) a intervenit un element (poate ridicarea unui prag) care a condus la o evoluţie sensibil diferenţiată a celor două bazine. zsygmondy etc. începînd din Badenian. Pirenella picta mitralis. 71). Voicu a mers pînă acolo încît susţine că în depresiunile vestice şi în tot Paratethysul central ar lipsi Badenianul inferior. cu stratifidaţie torenţială.5. Acestea din urmă sînt mai frecvente în-zonelc de margine unde se întîlnesc calcare recifale. argile rubanate. Ostrca meriani. Ervilia dissita podolica etc. sau chiar .6. Lucina columbella. În primul rînd lip^a evaporitelor din depresiunile vestice şi prezenţa cărbunilor. indicînd Basarabianul. urmează depozite psefito-psamitice cu Cardium lithopodolicum. conţinînd printre altele: Rissoa inflata inflata. Cert este însă că. M. ceea ce ar pune sub semnul întrebării însăşi valabilitatea strato-tipului. aparţinînd Pliocenului . Partea superioară a suitei badeniene include depozite detritice şi carbonatice. într-un bloc provenind din nivelul bazal. atestînd vîrsta volhiniană a depozitelor ce o conţin. Pirenella disjuncta etc. Gh. Clypeastcr partschi. printre altele. Grigorescu a identificat. Suita sedimentară din Depresiunea Caransebeş—Mehadia se încheie cu nisipuri. Se constată o deosebire marcantă între dezvoltarea Badenianului din Depresiunea Caransebeş —Mehadia (şi celelalte depresiuni vestice). un molar. nisipuri. C. este umplută cu depozite continental-lacustre. Ervilia dissita. În ultimul timp. vifaliana. indicative pentru Buglovian. urmat de un altul marnos-nisipos cu cărbuni. etc. Din jumătatea superioară se cunosc. foarte fosilifere. Fireşte că o asemenea supoziţie are nevoie de o argumentare mai solidă. în schimb lipsa acestora din urmă din zonele extracarpatice. în care se găsesc strate de cărbuni şi tufite (v. mapne. Mai mult. Abra reflexa.În cele mai multe interpretări aceste ultime depozite sînt considerate că reprezintă faciesul panonic al Sarmato-Pliocenului. aparţinînd speciei Brachyodus onoideus. Include depozite marno-argiloase. C. ramphophora. cu Mactrafabreana. Glycymeris sp. Solen subfr agilis etc. Pe baza faunei. se întîlnesc şi intercalaţii de tufite. Din jumătatea inferioară a suitei provine o faună cu Chlamys elegans. pietrişuri şi argile cu Congeria mulabilis. şi Badenianul din zonele extracarpatice şi clin Depresiunea Transssil-vaniei. Acesta ar indica o vîrstă mai veche burdigaliană. Depresiunea Bozovici Depresiunea Bozovici este situată în bazinul Rîului Nera şi are o prelungire spre NE prin care se leagă cu Depresiunea Caransebeş—Mehadia. Sarmaţianul urmează în continuitate de sedimentare şi are dezvoltare similară aceluia din Depresiunea Strei. Suita sarmaţiană se încheie cu depozite grezoase-argiloase şi grosiere. Conţin o faună de apă dulce nesemnificativă. reprezentate prin conglomerate gresii calcaroase. 7. pe de altă parte. fig.

Depresiunea Sicheviţa şi Culoarul Dunării În partea vestică a Munţilor Almăj. Turritella subangulata etc. Suita badeniană se încheie cu depozite grosiere (gresii. În zonele de margine s-au dezvoltat faciesuri calcaroase. Drăghiceanu.. Pycnodonta navicularis. resturi ale unei zone continue ce constituie Culoarul Dunării. recifale (v. conţinînd impresiuni de plante. Badenianul. Lespezi şi Jupamic. pietrişuri. umplutura este constituită din depozite continental-lacustre. începînd cu Gr. Depozite de aceeaşi vîrstă se mai întîlnesc în perimetrul localităţii Dubova. Şi aici. apoi M. Aceasta a comunicat cu Depresiunea Bozovici. considerate că frecvente în Badenianul superior. Depozitele badeniene aflorează în cea mai mare parte a depresiunii. atribuite Sarmaţianului inferior. marne şi argile. în care se întîlnesc strate de cărbuni şi intercalaţii de tufuri. S. 7. că prim termen. Ştefănescu. reprezentate prin conglomerate şi pietrişuri. Din depozitele grosiere provine o faună cu Corbula gibba. Pirenella picta mitralis etc.6. cu care are multe afinităţi litofaciale. Asemenea petice s-au păstrat la Moldova Nouă şi în împrejurimile satului Pescari unde se întîlnesc depozite psefito- psamitice şi pelitice. urmate de gresii. aparţinînd Sarmaţianului inferior-mediu (v. Sarmaţianul ocupă suprafeţe mai limitate şi include depozite nisipoase şi marnoase cu Ervilia podolica. se găseşte Depresiunea Sicheviţa. Pirenella picta etc. indicînd Badenianul (v. atingînd Valea Dunării. bolovănişuri) cu o intercalaţie de tufuri bentonitizate. Macovei. melanopside şi ostracode. Prin bogăţia de faună. în zona de vărsare a rîului Cerna. 71). 7. Umplutura Depresiunii Bahna este formată din depozite preponderent psefito- psamitice. Aceste depozite sînt foarte fosilifare la Curchia. nisipuri şi argile. S. Athanasiu. Marinescu etc. fig. La Iuţi.6. Suita depozitelor se încheie cu pietrişuri. cu intercalaţii de cărbuni şi tufite. depozite de asemenea grosiere conţin o faună cu Ostrea digitalina. În lungul Dunării se întîlnesc pe suprafeţe foarte limitate depozite miocene. 71). cu Abra reflexa Solen subagilis etc. Ştefănescu. Ansamblul depozitelor este atribuit Badenianului şi Sarmaţianului. atribuite Badenianului inferior. În părţile marginale ale depresiunii se întîlnesc calcare de apă dulce cu concreţiuni silicioase. fig. cu alternativa că debozitele dinspre baze suitei sa fie mai vechi.acvitaniană. F. În continuitate de sedimentare se dezvoltă depozite marnocalcaroase. iar în zonele de margine se întîlnesc calcare recifale (de Leitha). fig. O atare vîrstă ar avea-o şi de pozitcle bazale din alte depresiuni intramontane. întreaga suită ar avea aceeaşi vîrstă (Burdigalian—Badenian) că şi aceleia din Depresiunea Bozovici (v.7. Gh. aceasta a atras atenţia multor cercetători. Depresiunea Bahna şi Culoarul Balta-Baia de Arama Pe valea Dunării. 71).6. se conturează Depresiunea Bahna. Solen subfragilis. 71). fig. . debutează prin nisipuri şi argile cu strate de cărbuni conţinînd o faună cu Pirenella plicata şi Gryphaea crassissima.

între localităţile Balta şi Baia de Aramă se întinde un culoar. la Ciovîrnăşcni de pildă. 7. însă a fost detectată pe direcţia Găeşti-sud Piteşti-nord Drăgăşani—Strehaia—Drobeta- Turnu Severin (v. 7. Repartiţia diverselor formaţiuni la cele patru unităţi tectogenetice ale fundamentului nu poate fi apreciată nici chiar în linii mari. Numai în zonele din imediata vecinătate a contactului dintre formaţiunile depresiunii şi zona crista-lino-mezozică în bazinul Văii Coşuştea. PI. Alcătuirea acestuia. Este de presupus că fundamentul de origine carpatică se extinde pînă în apropierea faliei pericarpatice. Fundamentul de origine carpatică. fie pînzei de Severin. Spre sud vine în contact cu Platforma Valahă de care este separată prin falia pericarpatică. fie Platformei Valahe. depresiunea creată că urmare a ridicării lanţului muntos are un fundament mixt: unul de origine carpatică. fie pînzei getice sau unităţilor supra-getice. Depresiunea Getică are un fundament mixt: carpatic şi de platformă. respectiv a Platformei Valahe. din regiunea localităţii Ţicleni. se întinde din regiunea Văii Tîrgului pînă în Valea Dunării. Ansamblul acestor formaţiuni aparţine fie autohtonului danubian. Nici investigaţiile geofizice nu au furnizat informaţii concludente în acest sens. Aceasta din urmă este acoperită de depozite sarmato-pliocene. În largul depresiuni însă. îngust de cîteva sute de metri. adică este constituit din şisturi cristaline preapline cu intruziuni de granite. aparţinînd la unităţi structogenetice deosebite şi a-nume: 1) fundamentul. Limita dintre cele două tipuri de fundament rămîne la mare adîncime sub depozitele depresiunii şi nu a putut fi detectată. Fundamentul. afundîndu-se în trepte mai abrupte. Stratigrafia În structura Depresiunii Getice se disting cele două etaje structurale. în urma mişcărilor tectonice din faza laramică. bine individualizate. în faţa acestuia. la adîncimea de 3 000 m pe un interval de 615 m . şi 2) formaţiunile Depresiunii Getice propru-ziise. care aparţine fie zonei cristalino-mezozoice a Carpaţilor Meridionali. Prin acesta Depresiunea Bahna comunica cu Depresiunea Getică.7. dat fiind că forajele săpate în largul depresiunii nu au atins decît superficial formaţiunile fundamentului. acestea găsindu-se la marc adîncime. forajele au interceptat formaţiunile mezozoice ale fundamentului. umplut cu depozite similare celor din Depresiunea Bahna şi atribuite Badenianului. În felul acesta. altul de tip platformă care coboară mai lejer. şi un înveliş sedimentar preterţiar. În continuare spre nord. În structura actuală aceasta alcătuieşte ceea ce s-a denumit Depresiunea Getică. este aceeaşi că şi a zonei cristalino-mezozoice de pe rama nordică a depresiunii. într-un singur foraj. a unei zone depresionare care a preluat funcţia de bazin de sedimentare evoluînd că avanfosă. au determinat apariţia. în linii mari. încît depresiunea are un profil asimetric tipic depresiunilor premon-tane. Afundarea părţii marginale sudice a zonei cristalino-mezozoice a antrenat şi coborîrea în trepte a marginii nordice a vorlandului.s-au traversat . Depresiunea getica Desăvîrşirea aranjamentului tectonic al zonei cristalino-mezozoic a Carpaţilor Meridionali şi ridicarea ei sub forma unui sistem cutat.1. I).7.

fig. arca etc. predominant conglomeratic. În linii mari. determinată de mişcările moldavice. şi faciesuri de larg psamito-pelitice. 72).depozite considerate că aparţin Neocretacicului. Faciesul marginal-litoral se întîlneşte la marginea nordică a Dopre. Formaţiunile depresiunii. Fundamentul de platformă reprezintă trepte mai coborîte ale Platformei Valahe. mai rar se întîlnesc şi faciesuri calcaroase avînd dezvoltare lenticulară (v. În tot acest interval de timp s-au acumulat depozite de molasă în care ponderea o au depozitele psefito- psamitice. pe sub depozite mai recente ale depresiunii. Eocenul are o extindere destul de mare. 72). una în Miocenul timpuriu. trei cicluri de sedimentare şi anume: ciclul de sedimentare Paleogen care se încheie cu Btirdigalianul inferior. Procesul de sedimentare nu a fost continuu. intraburdi-galiană. Depozite de această vîrstă apar la zi pe rama cristalino-mezozoică între Valea Vîlsanului şi Valea Otăsău. indicativă pentru Senonian. Aceste discontinuităţi delimitează pe întinsul Depresiunii Getice şi în cuprinsul stivei de depozite ce formează umplutura depresiunii. la care se adaugă evaporite. Acesta se întîlneşte de la linia pericarpatică spre nord. Acesta debutează în Eocen. şi altul de larg predominant grezos-marnos. oligocene şi eomio-cene. dar pe o suprafaţă limitată mai apare la Săcel-Gorj în axa unei structuri anticlinale. litoral. formaţiunile fundamentului au fost întîlnite în foraje. încît constituţia litofacială şi strati-grafia lor este aceea cunoscută din numeroasele foraje săpate pe cuprinsul Platformei Valahe. în continuare aceasta a evoluat împreună cu Platforma Valahă. şi în primul rînd acelea amplasate imediat la sud de falia pericarpatică. la zi se urmăreşte între Valea Vîlsanului la est şi Valea Otăslului la vest. Sursa de alimentare cu material terigen a constituit-o zona cristalino- mezo-zoică în curs de ridicare. Depozite în acest facies au fost interceptate. Ciclul de sedimentare Paleogen. ciclul de sedimentare Burdigalian superior—Sarmaţia inferior. Mai departe spre vest este acoperit de depozite mai noi. stuarti. la Bumbeşti şi mai departe la Voiteşti. grosiere sau calcaroase recifale.calcare. în foraje la Horezu. Eocenul este dezvoltat în două faciesuri: unul de margine. În general. cele mai noi depozite aparţinînd Sarmaţianului timpuriu (Buglovianului). Fundamentul de platformă. şi alta în Volhinian. cînd formaţiunile Depresiunii Getice au încălecat peste acelea ale Platformei Valahe. G. acestea au fost interceptate prin mai multe foraje spre sud. marne şi argile compacte. la Mitrofani de pildă. include deci depozite eocene. Acestea sînt reprezentate printr-o alternanţă monotonă de gresii calcaroase în strate subţiri. în care s-a identificat o asocieţie micro faunistică cu Globotruncana lappareiiti. pînă aproape de linia pericarpatică. Cert este că în partea sudică a Depresiunii Getice. şi se încheie în Miocenul timpuriu. corespunzînd paroxismului eostiric. G. marcînd transgresiunea majoră. Însă. Faciesul litoral este caracterizat . Se înţelege că forajele n-au interceptat decît partea superioară a cuverturii platformei.îiunii Getice. adică după desăvîrşirea mişcărilor moldavice. şi cînd Depresiunea Getică s-a individualizat că unitate geologică structurală. prima după formarea Depresiunii Getice. Începînd din Volhinianul superior. iar spre vest pînă in Valea Coşuştea. ciclul de sedimentare Sarmaţian mediu— Pliocen (fig. ci se recunosc două discontinuităţi de amploare regională. pe o distanţă care nu poate fi precizată. se remarcă faciesuri de tip litoral. Depresiunea Getică a evoluat că bazin de sedimentare cu funcţie de avanfosă din Paleogen pînă la sfîrşitul Pliocenului. cărbuni şi depozite piroclastice.

N. depozitele eocene tîrzii au fost erodate. care ar indica Luteţianul. Glomospira gordialis. în forajul de la Govora a fost atins la adîncimea de 2 700 m. Jiu la 2 450 m. charoidcs. în unele opinii. de sub depozite miocene. Nu se confirmă existenţa Paleocenului. depozitele eocene an fost atinse la adîncimea de 3 100 m Depozite eocene în facies conglomeratic s-au întîlnit şi în partea de sud a depresiunii. are o grosime în jur de 2 000 m şi îmbracă un facies conglomeratic-grezos dezvoltat în partea nordică a depresiunii. iar Niţă Tătarîm menţionează o asociaţie de foraminifere mari cu Nunimulites distans. La paralela localităţilor menţionate Eocenul se găseşte la mare adîncime. subgranulosa. douvillei. atacicus. Cerithium nudum etc. de pildă. Tot din depozitele marnoase. Bombiţă menţionează: Operculina ornată. Faciesul de larg al Eocenului se diferenţiază prin lipsa conglomeratelor şi prin dezvoltarea gresiilor. Ş'cefănescu sub numele de gresia de Corbi. fie direct peste fundamentul cristalin. Din conglomerate provin asociaţii sărace de numuliţi care ar indica Eocenul inferior. La Săcel — Gorj. Deşi din acest pachet Niţă Tătarîm menţionează o faună de formanifere mari indicativă pentru Priabonian (Nummulites incrassatus. elementul distinctiv fiind dat de prezenţa argilelor negricioase-bituminoase de tipul disodilelor. ele an o dezvoltare lenticulară. Din nivelele inferioare ale depozitelor marnoase. Acesta este acoperit peste tot de depozite mai noi. roberti etc. Natica renaulti. însă a fost interceptat prin mai multe foraje. Conglomeratele se aştern transgresiv fie peste depozitele cretacice din zona Cheia — Olăneşti. în partea axială a structurii anticlinale cu acelaşi nume. N. semnificative pentru Ilerdianul timpuriu. Spre partea superioară a secvenţei marnoase se întîlneşte un pachet de depozite grezoase cu intercalaţii de marne. la adîncimea de 2 000 m. O. la Tg. Este de presupus deci că cel puţin în zona de margine a Depresiunii Getice.de predominarea conglomeratelor poligene formate exclusiv pe seama erodării zonei cristalino-mezozoice. Rocile pse-fito-psamitice sînt subordonate. pe baza conţinutului în nannoplancton. N. Grosimea depozitelor în facies de larg poate atinge 2 000 m. descris de Gr. V. este ataşat Oligocenului. apar conglomerate cu numuliţi şi ortophrag-mine fiind atribuite de asemenea Eocenului. La Măldărăşti. susţinută în unele interpretări. Gh. iar la Folcşti la 2 650 m. Din secvenţele marnoase provine o asociaţie de microformanifere cu Hyperamina elongata. O. millecaput. acest complex. Globigerina triloba etc. şi un facies grezos-pelitic care se extinde în cea mai mare parte a Depresiunii Getice. fauna de numuliţi considerîndu-se a fi remaniată. Dragoş citează o faună cu Melanopsis prerosa. Discocyclina scalaris D. Oligocenul are aproape aceeaşi răspîndire că şi depozitele eocene şi include depozite predominant pelitice. Astfel. cu o oarecare preponderenţă în zona de margine din vecinătatea ramei cristalino-mezozoice. cu dezvoltare locală. În concluzie se poate conchide că Eocenul din Depresiunea Getică» în linii mari. G. De la valea Oltului spre est se dezvoltă şi depozite marnoase a căror pondere creşte treptat substituind în mare parte conglomeratele. cu predominarea unuia sau altuia din aceşti litotopi. Limita sudică aproximativă a faciesului litoral conglomeratic este dată de o linie ce ar uni localităţile Rîmnicu Vîlcea—Stoeneşti— Măldărăşti — Slătioara—Bumbeşti— Tîrgu Jiu. Faciesul de larg al Eocenului este grezos-marnos-argilos şi se întinde de la limita amintită spre sud. partschi.fabianii etc. indicînd Eocenul în general. N. între valea Jiului şi Gilort. în regiunea localităţii Ticleni. marnelor şi argilelor.). Grosimea depozitelor oligocene variază între 200 .

un facies intermediar grezos-nisipos şi un facies pelitic marnos-argilos (v. sud pînă la aliniamentul localităţilor Băbeni—Româneşti—Grădiştea— Bîlteni. adesea cu lentile de prundişuri. cu care se încheie Oligocenul în facies litoral. predominant pelitic. se continuă pe sub depozitele mai noi pînă în Valea Jiului. slab nisipoase.. faciesul grezos-conglomeratic al Oligocenului. Lepidopus sp. Complexul conglomeratic bazal al Oligocenului trece pe verticală la o alternanţă de marne cenuşii- negricioase compacte şi argile şistoase. 72). sînt reprezentate prin marne cenusii-ncgricioase. depozitele oligocene au o dezvoltare care aminteşte litofaciesul de Pucioasa fiind constituite din şisturi disodilice şi menilite tipice. Lăţimea maximă o are Între Valea Cernei şi Valea Olteţului unde atinge 27 km. întregul pachet are o grosime de 180—200 m şi se dispune peste depozite eocene. alcătuind ceea ce se cunoaşte sub numele de „conglomeratele de Minerească". etc. micacee. adesea nisipoase. marne negricioase şi şisturi argiloase de tipul disodilelor. Aşadar. depozitele oligocene sînt acoperite de formaţiuni mai noi. însă au fost întîlnite în foraje la Horezu între 2 450— 3 000 m adîncime. cu argile negricioase.. care aflorează în partea nord-estică a zonei. Pe verticală se trece la un complex grezos avînd 200 m grosime alcătuit din nisipuri. Magnolia sp. şi la Govora între 1500 —2 700 m. în alternanţă cu gresii calcaroase sau silicioase.estul depresiunii. etc. Cinnamonum lanceolalum. Spre partea superioară a suitei se dezvoltă. la Româneşti între 1 950 — 2 280 m. Faciesul intermediar grezos-nisipos se întîlneşte la sud de aria de dezvoltare a faciesului grezos-conglomeratic şi ocupă o zonă largă extinzîndu-se spre. Suita depozitelor începe cu un complex de roci reprezentat printr-o alternanţă de conglomerate poligene. Grosimea depozitelor faciesului grezos-nisipos este cuprinsă Între 500—1 500 m. la partea superioară a suitei faciesului grczos-nisipos se identifică un nivel de calcare gros de 6— 9 m (în zona de la sud de localitatea Colibaşi). la Bumbeşti între 820—1 350 m şi la Tg. şi pietrişuri cu intercalaţii subţiri de gresii friabile. Paucă a descris Ciupea sp. un episod grezos-conglomeratic care poate atinge 300—800 m grosime. aceste depozite conţin o bogată faună de peşti din care M. foarte asemănător complexului inferior. . pe alocuri cu lentile conglomeratice a căror matrice este argiloasă. Depozitele constituente au o grosime de 200 —600 m. slab cimentate. Faciesul pelitic marnos-argilos ocupă o arie limitată în regiunea dintre Olt şi Olteţ. insecte şi impresiuni de plante că Laurus sp. din centrul depresiunii.. Cu totul subordonat se întîlnesc nisipuri în strate subţiri. Pe alocuri. cu caracter lenticular. disodilice. De la Valea Otăsău spre vest. în alternanţă cu argile negricioase sau verzui. au fost interceptate prin foraje la Tg. Faciesul grezos-nisipos debutează printr-un complex marnos-argilos de 200 m grosime constituit dintr-o alternanţă monotonă de marne cenuşii. Jiu între 2 000— 3 000 m. se mai găsesc resturi fosile de păsări. Faciesul litoral grezos-conglomeratic este dezvoltat în zona dinspre rama muntoasă şi apare la zi de la Rîul Tîrgului pînă în Valea Otăsăului. la Bustuchini între 3250—4 400 m. În regiunea Văii Argeşului din.şi 1800 m mai marc fiind în zona marginală dinspre nord şi în partea centrală. În perimetrul localităţii Suslăneşti-Măţău. fig. de asemenea în facies conglomeratic-grezos. Sqiialodon sp. uşor nisipoase.În cuprinsul Oligocenului se diferenţiază un facies litoral predominant grezos-conglomeratic. subordonat se întîlnesc şi intercalaţii subţiri de roci pelitice. cu eflorescente de sulfaţi. Jiu între 2 000—2 480 m. micacee. Suita depozitelor faciesului grezos-nisipos se încheie printr-un complex de 200 m grosime.

Suita debutează prin conglomerate şi gresii cu intercalaţii subţiri de argile. Pe verticală se trece la o alternanţă deasă de gresii calcaroase şi marne nisipoase. calcare jurasice şi gresii cretacice. La zi. Însă. fig. Acestora li se adaugă intercalaţii subţiri de anhidrite şi lame de sare sau. Grosimea Burdigalianului în facies de larg poate atinge 1 . Buccinum not-terbecki. Govora. în lipsa acestora. sînt similare conglomeratelor ele Brebu clin Valea Prahovei. închise la culoare. urmînd peste depozitele oligocene. la adîncimi diferite. cu intercalaţii subordonate de nisipuri. începutul celui ck al doilea ciclu de sedimentare În Depresiunea Getică relevă o importantă transgresiune marcînd. revenind deci Burdigalianului. Gîoborotalia sp. Ccrithium plicatum. Prigoria. Depozitele de această vîrstă au un caracter evident regresiv. Conglomeratele aflorează între Valea Argeşului şi Valea Olăneşti avînd caracter transgresiv. Burdigalianul în sens larg (incluzînd şi „Helveţianul" din schema clasică) este reprezentat prin depozite aparţinînd la cele două faciesuri. adesea roşietice. prin foraje a fost interceptat şi în zona dintre Olt şi Jiu. D. constituite din şisturi cristaline. Acvitanian-Burdigalianul inferior. Faciesul de margine se întîlneşte în partea de nord a Depresiunii Getice. badense. care se cunosc destul de frecvent în Oligocen. În restul Depresiunii Getice acestea au fost întîlnite prin foraje. Acesta debutează printr-un puternic orizont conglomeratic format din elemente mai mult sau mai puţin rotunjite. şi tulite. Acestea aflorează pe o zonă îngustă de la Valea Vîlsanului spre vest pînă la Horezu. Că şi primul ciclu sedimentar şi acesta include depozite într-un facies de margine predominant grosier şi depozite în facies de larg preponderent psamito-pelitice. Vîrsta acestora nu este argumentată paleontologic. Acvitanian-Burdigalianul inferior încheie ciclul de sedimentare paleogen. Bathysiphon sp. însă pe criteriul superpoziţiei stratigrafice şi prin corelarea cu situaţia din zona de molasă a Carpaţilor Orientali. Prin aspectul litofacial. Turritella turris. Tympanotonos margantaceuŞ etc. cît şi că poziţie stratigrafică. se întîlnesc marne negricioase cu intercalaţii de gresii calcaroase. ultimele două complexe litologice ar reveni „Helveţianului" din schema clasică. Bustuchini etc. din Valea Oltului spre est. şi o microfaună cu Globigerina sp. atit că aspect litologic. la Colibaşi. Acesta este reprezentat printr-o alternanţă de conglomerate şi gresii care. prinse într-o matrice marno-nisipoasă de culoare roşietică său verzuie. acestea sînt corelabile cu stratele de Cornu din regiunea Văii Prahova şi ar reveni Acvitanianului şi Burdigalianului inferior. Conglomeratele trec pe verticală la nisipuri micacee cu intercalaţii subţiri de marne nisipoase. apare în partea nord-estică a Depresiunii Getice. sînt reprezentate printr-o suită a căror grosime variază între 150 şi 500 m. etc. Vîrsta depozitelor descrise nu poate fi stabilită pe baze paleontologice. Suita burdigaliană din nordul Depresiunii Getice se încheie cu o secvenţă marnoasă de culoare închisă. micacce. resturi de peşti. De la diverse nivele ale diferitelor faciesuri ale Oligocenului. Ciclul Burdigalian-Sarmaţian inferior. fructificând i de plante. 72). Faciesul de larg al Burdigalianului se dezvoltă la sud de aria ocupată de faciesul conglomeratic şi are o extindere mult mai mare. de margine şi de larg (v. Pe un aliniament mai sudic aflorează în zona axială a structurii anticlinale Govora-Slătioara. pe verticală 'trece la nisipuri şi mai departe la marne şi argile adesea roşietice. Băileni. provine o asociaţie faunistică cu Dentalium sandbcrgc. că şi în zona de molasă a Carpaţilor Orientali sfîrşitul paroxismului costiric.

parţial grezoase sau calcaroase. fie un facies grosier reprezentat prin conglomerate. Badenianul în facies grosier apare sporadic din Valea Oltului spre vest. Sînt frecvente variaţiile laterale de facies. că intercalaţii subordonate se întîlnesc nisipuri. . depozite badeniene În acest facies apar pe flancurile structurii anticlinale Govora-Slătioara şi pe aliniamentul Horezu-Rîmnicu Vîlcea. Trochus angulatus etc. în partea de est a Depresiunii Getice. Formaţiunea şisturilor cu radiolari este constituită dintr-o alternanţă de argile şi marne cenuşii-negricioase. alături de o macrofaună cu Cerithium plicatum. Cenosphaera pyriformis. este constituită din sare gemă sau marne cu sare. cu intercalaţii de marne albicioase cu globigerine printre care: Globi gcrina bulloides. urmează în continuitate de sedimentare peste depozitele burdigaliene. Spre largul depresiunii se dezvoltă faciesul normal al Badenianului. formaţiunea şisturilor cu radiolari şi formaţiunea marnelor cu Spiratella. Pe marginea depresiunii se dezvoltă. Badenianul. Sarmaţianul inferior încheie cel de al doilea ciclu de sedimentare din Depresiunea Getică. Praeorbulina glomerosa. Formaţiunea sării se întîlneşte mai ales în zone depresionare şi pe flancurile structurilor anticlinale sau sinclinale. Formaţiunea tufurilor şi marnelor cu globigerine urmează În continuitate de sedimentare peste depozitele burdigaliene şi este constituită din tufuri dacitice în strate groase.vindobonense. De asemenea este bine dezvoltată în regiunea Ocnele Mari-Govora. Spiratella andrussowi etc.inflata. Orbulina suturalis etc. Ervilia podolica. în care s-a identificat o asociaţie microfaunistică cu Bulitnina aculeata. conţin o bogată microfaună cu Glo-bigerinoides trilobus. Globigerinoides trilobus. Grosimea ultimelor trei formaţiuni variază între 100 şi 400 m. La sud de linia Bustuchini-Ţicleni depozitele burdigaliene au fost interceptate la adîncimea de 2700 m. cu concreţiuni de pirită sau cuiburi de anhidrite. Acestea prezintă şi unele variaţii de facies. Formaţiunea marnelor cu Spiratella încheie suita badeniana. Primele sînt preponderente dînd în ansamblu o suită grezo-marnoasă a cărei grosime poate atinge 1000 m în unele sectoare. în care se disting cele patru entităţi litofaciale devenite clasice : formaţiunea tufurilor şi a marnelor cu globigerine. fie calcaros reprezentat prin calcare cu Litothamnium. C. Subordonat se întîlnesc intercalaţii de gresii sau nisipuri. cum se întîlnesc în zona Grădişte de pildă. Orbulina suturalis etc. în general este reprezentat printr-o alternanţă de gresii calcaroase şi marne. formaţiunea sării. Din astfel de depozite s-a identificat o faună cu Cardium ob-solctum. De la Valea Olteţului spre vest. cu intercalaţi de gresii calcaroase. printre altele: Glomospira charoides. depozitele badeniene au caracter transgresiv ajungînd sa ia contact cu fundamentul cristalino- mezozoic. care ajung sa capete aspect masiv. Această formaţiune poate atinge grosimea de 700 m (la Spineni). B. este reprezentată printr-un pachet de marne şi argile negricioase. conţin.000 — 2 000 m. La zi. Comis dujardini etc. depozitele badeniene aflorează pe o arie mai întinsă unde sînt preponderent grezoase-conglomeratice cu foarte frecvente schimbări laterale. indicînd Buglovianul şi Volhinianul. gresii şi marne. Spongodiscus volgens etc. adesea fiind mai frecvente gresiile. Numai din Valea Coşuştea pînă la Dunăre. Grosimea depozitelor badeniene în facies de larg variază în limite foarte largi putînd atinge 1000 m în partea sudică a depresiunii.

În partea nordică a ariei de aflorare a Sarmaţianului. se dezvoltă un facies calcaros constituit din lumaşele calcaroase. se pot distinge mai multe complexe litofaciale. . depozitele pot atinge 2000 — 2500 m grosime. acestea constînd din modificarea ponderii unuia sau altuia din componenţi. Complexul nisipos-marnos este constituit în principal din nisipuri în care se intercalează pachete de gresii pînă la 10—20 m grosime. Un nou complex marno-grezos încheie suita sarmatiană. nisipoase şi grezoase a căror grosime variază în limite largi. Peste suita grezoasă-marnoasă a Sarmaţianului inferior. în linii mari. Quinqueloculina costata etc. Depresiuhca Getică a avut o evoluţie comună cu Platforma Valahă. atît peste formaţiunile mai vechi ale Platformei Valahe. şi rrai restrîns. poziţia transgresivă la scară regională este foarte evidentă. Suita ciclului sarmato-pliocen se aşterne transgresiv şi discordant. După desăvîrşirea mişcărilor moldavice. urmează un complex marno-grezos cu caracter transgresiv avînd extinderea cea mai mare. care îi conferă vîrsta chersoniană. poziţia lui transgresivă fiind evidentă. M. cît şi peste formaţiunile cutate ale Depresiunii Getice. relevînd o descreştere de la sud spre nord. Din acest complex se cunoaşte o faună cu Cerithium rubiginosum. Spre sfîrşitul Sarmaţianului timpuriu s-au produs mişcările moldavice care au cutat depozitele Depresiunii Getice şi În acelaşi timp au dus la încălecarea întregului ansamblu sedimentar peste Platforma Valahă de la sud. obsolctum etc. Sarmaţianul ia contact direct cu fundamentul cristalino-mezozoic. M.3. Ciclul Sarmaţian mediu-Pliocen (v. unde Sarmaţianul atinge grosimea maximă. În partea sudică a depresiunii. Din acest complex provine o asociaţie micro faunistică cu Bulitttina aculeata. cu intercalaţii subţiri de marne nisipoase. care revine Buglovian- Volhinianului. Suita Sarmaţian mediu- superior este constituită din depozite marnoase. iar la vest de Valea Olteţului grosimea scade brusc sub 100 m. de tipul disodilelor. aceeaşi că şi a Sarmaţianului inferior şi aflorează în aceleaşi zone. 72).cas-pia etc. De la Horezu spre vest. C. între Valea Otăsăului şi Valea Oltului. nisipoase. În consecinţă limita la zi între depozitele aparţinînd Depresiunii Getice şi acelea ale Platformei Valahe nu se poate trasa decît convenţional. Din complexul marno-grezos provine o faună cu Mactra bulgarica. În felul acesta s-a individualizat Depresiunea Getică că unitate tectonică alpină. fig. Pe rama cristalino-mezozoică. Cardium fittoni. Local se întîlnesc şi lentile de prundişuri. Elphidium macellum. în partea sud-vestică a sectorului dntre Olt şi Jiu. acoperind falia pericarpatică. şisturi argiloase. Deasupra complexului grezos-marnos se separă un complex nisipos marnos a cărui grosime variază între 250 şi 600 m. În restul ariei de răspîndire. se dezvoltă faciesuri grosiere sau. indicînd Basarabianul. faciesuri calcaroase recifale. Are o grosime de 800—1000 m şi este constituit predominant din marne grezoase cu intercalaţii subţiri de gresii calcaroase. în lungul faliei pericarpatice. Aria de răspîndire este. bituminoase.orbiculata. este constituit din marne negricioase. Chiar dacă local nu sînt distincte raporturile de discordanţă. Sarmaţianul mediu-superior se dispune transgresiv şi discordant peste formaţiunile mai vechi. Sarmaţianul mediu-superior include depozite psamito-pelitice cu frecvente schimbări laterale de facie. cu intercalaţii subţiri de nisipuri şi gresii. cu totul local. Spre nord acest complex trece la marne cu Cryptomactra pesanseris indicînd Basarab ianul inferior.

. Congeria novorossica etc. sînt reprezentate prin argile nisipoase şi nisipuri cu Prosodacna rumana. Dreissena rostriformis. Dicerorhinus etc. cu intercalaţii de cărbuni mai frecvente spre partea superioară a suitei. La zi apare pe o zonă continuă în tot lungul despresiunii. variate că facies. Viviparus bifarcinatus. printre altele. (care ar corespunde Odessianului). Pliocenul include depozite de apă complet îndulcită şi este reprezentat în principal prin nisipuri. în continuitate de sedimentare cu acelea sarmaţiene cu care dealtfel sînt similare. iar la marginea nordică. Depozitele ponţiene sînt predominant marnoase în jumătatea inferioară a suitei.). Limnocar diurn petem etc. depozitele pliocene iau contact direct cu zona cristalino-mezozoică. Suita completă a Ponţianului se întîlneşte pe Valea Coşuştea unde a fost descrisă de S. avînd intercalaţii de depozite cu faună de apă salmastră. în jumătatea inferioară a suitei se întîlnesc strate de cărbune. Meoţianul are caracter ingre-siv şi îmbracă un facies de margine. Local se dezvoltă şi faciesuri mai grosiere. cu pietrişuri şi prundişuri din care se cunosc resturi de mamifere (Gazellasp.. Unio sturdzac şi U. Stylodacna heberti. însă nu peste tot are dezvoltare completă. Paradacna abichi. Poţianul are caracter ingresiv mai accentuat în partea estică unde s-a creat golful de la Cîmpulung. În depresiunea Getică. Grosimea depozitelor este de 700—2500 m (v. încît adesea nu pot fi separate. La partea inferioară a suitei se separă stratele cu Pachydacna (Getian) iar la partea superioară stratele cu Psilodon. Ponţianul mediu sau stratele cu congerii mari. Suita de la Bengeşti se încheie prin nisipuri cu strate de cărbuni. Valenciennius ellipticus etc. U. mai grosier. Primele au dezvoltarea clasică în împrejurimile satului Bengeşti unde au fost descrise de Ionescu Argetoaia. un orizont median predominant grezos cu faună de apă salmastră (Dosinia maeotica). În zonele centrale ale depresiunii predomină formaţiuni argiloase şi nisipoase. În zona de curbură a Carpaţilor Meridionali şi între Argeş şi Olt.samtae. Pliocenul este reprezentat prin toţi termenii săi şi ocupă suprafeţe întinse. Ştefănescu şi de Ionescu I. reprezentat prin argile cu Congeria rhomboidca (care corespunde Portaferianului). schimb se dezvoltă echivalentul stratelor cu Psilodon reprezentate prin nisipuri cu cărbuni. un orizont superior nisipps-grezos cu Psilu- nio subhoernensis. Dacianul este dezvoltat într-un facies argilos-nisipos. unde este reprezentat prin nisipuri cu strate de cărbuni. Radix etc. Argetoaia. Dacianul superior de aici conţine. începînd din Valea Jiului spre vest. P. şi argiloase-nisipoase în jumătatea superioară. reprezentat prin nisipuri şi nisipuri argiloase cu Phyllocardium planum planum. — Ponţianul superior. marne şi argile adesea cu cărbuni. sau stratele cu Phyllocardium. (care corespunde Bosphorianului). în care se distinge: — Ponţianul inferior sau stratele cu limnocardii. 72).subrecurvus. Dezvoltarea completă a Dacianului se întîlneşte tot în golful de la Cîmpulung.subalavus. Pliocenul.in. Suita completă se întîlneşte la vest de Olt unde se pot distinge trei orizonturi: un orizont inferior marnos-nisipos cu Unio subrecurvus. reprezentat prin marne şi argile cu Limnocar diurn zagrabicnsis. Depozitele ponţiene aflorează în tot lungul depresiunii pe o zonă care se lărgeşte treptat spre vest. fig. Urmează în continuitate de sedimentare cu Ponţianul şi aflorează pe o suprafaţă întinsă din Valea Dîmboviţei pînă în Valea Dunării. Meoţianul include depozite de apă dulce. De la Valea Jiului spre vest lipsesc stratele cu Pachydacna.

conţin primii unionizi sculptaţi. aparţinînd Neojurasicului şi Eocretacicului. 3 — Eocen. 8 — Sarmaţian. Romanianul încheie suita pliocenă. Fig. Acestea au reactivat şi fracturile din fundament. acestea constituie un monoclin cu căderi constante spre sud. Tot în această zonă se mai conturează o cută anticlinală între Ocnele Mari şi sud-Rîmnicu Vîlcea. Tectonica Aranjamentul tectonic al Depresiunii Getice este urmarea mişcărilor moldavice din Sarmaţianul timpuriu. argile şi marne. Secţiune prin Depresiunea Getică: 1 — fundament carpatic. fig. Această ridicare înaintează sub forma unui promontoriu. Incluse anterior la „Levantin". 5 — Burdigalian inf. unde depozitele paleogene aflorează pe suprafeţe întinse. 7. afectînd şi depozitele despresiunii pînă la Sarmaţianul inferior inclusiv (fig. se urmăreşte structura anticlinală Govora-Slătioara în axa căreia apar depozitele burdigaliene. Acestea suportă stratele de Frăţeşti aparţinînd Pleistocenului inferior. Implicarea fundamentului în cutarea moldavică a fost dovedită prin foraje. că Unio lenticularis. La nord de aceasta se conturează cinclinalul Horezu care are în zona axială depozite sarmaţiene. forajele efectuate în bazinul Rîului Coşuştea au arătat că formaţiunile mezozoice. 73). urmată la nord de sinclinalul Rîmnicu Vîlcea. reprezentate prin calcare masive organo-gene. În restul Depresiunii Getice de la vest de Valea Oltului totul este acoperit de depozite sarmato-pliocene care au rol de formaţiuni posttectonice. în accepţia actuală.7. mai ales prin acelea săpate la marginea dinspre zona cristalino-mezozoică a depresiunii. 73).Acvitanian. Forajele au arătat însă că şi în restul depresiunii depozitele anterioare Sarmaţianului mediu sînt cutate şi faliate. acesta din urmă avînd în zona axială tot depozite sarmaţiene. De la Valea Oltului spre est. 73. cu conglomerate în axă presupuse a aparţine Eocenului. Acestea sînt reprezentate prin nisipuri gălbui.procumbens şi resturi de mamifere printre care Anancus arvernensis. numai la Săcel-Gorj se mai surprinde partea axială a anticlinalului cu acelaşi nume. 7 — Badenian. adesea faliate (v. în direcţia E-V. Zygolophodon bor-soni. sînt separate sub denumirea de Romanian. uneori roşietice. Structura cutată a Depresiunii Getice nu poate fi observată la zi decît Între Valea Oltului şi Olteţ. 4 — Oligocen. dar structurile îşi pierd caracterul de cute-solzi devenind cute largi. Substratul lor reprezintă o treaptă mai ridicată a fundamentului de origine carpatică. depozitele de la partea terminală a Pliocenului.2. 10 — Volhinian. Spre vest. Depozite romaniene se găsesc în părţile sudice ale Depresiunii Getice şi includ o bună parte din ceea ce se cunoaşte sub numele de „strate de Cîndeşti. Aici. Archidiskodon meridionalis etc. pe mai mulţi kilometri. U. 2 — Cretacic sup. încît treptele mai ridicate ale acestuia din urmă au căpătat tendinţa de încălecare spre sud. 6 — Burdigalian sup. De pildă. 9 — Pliocen. FP — falia pericarpatică. vin în contact tectonic cu depozitele terţiare ale despresiunii dînd structuri de tip cute-solzi. în care adesea se găsesc strate de lignit. pe sub depozitele mio-pliocene dintre Valea .

Berza Th. Dragoş V. Bucureşti. VI. Rom. Rom. Rezumat teză de doctorat... Bucureşti. (1940): An. BIBLIOGRAFIE Bercia I. Wien. (1959): St. Bucureşti. tehn.. Geol. Bucureşti. (1975): An. Acad.Argeşului şi Valea Dîmboviţei şi constituie de fapt pragul despărţitor dintre Depresiunea Getică şi Depresiunea Moldo-Valahă de la est. cerc. (1970): Anal. Rom. L. 3. Inst. geofiz. (1956): Corn. Denisa Lupu (1967): St. cerc. mişcările neotectonice au condus la realizarea morfostructurii actuale. Geol. (1955): D. VIII. Corn. 12. Kraunter H. Bucureşti. Inst.. Codarcea Al. lavorschi M. Bercia I. geofiz. 73). (1979): D. (1983): An. Bucureşti. VI. (1978): St. 12. Depozitele sarmato-pliocene sînt aproape orizontale însă se recunosc mai multe discontinuităţi stratigrafice de amploare diferită. Bucureşti. geofiz. Acad.. Gherasi N. LXV.S. 4. 8.. geol. geol. 6. Marinescu FI. Bucureşti. Corn. II. Asoc. Dumitru I. Draghinda I. Rom. Kraunter H. sr. Geol. Mitrofan! etc.G.S. Inst. Congr. (1963): St. Pop Gr. Cotta B. Rom. geograf. s-a produs şi restrîngerea lacului. XXXIX. Bucureşti. Corn. Acad. Codarcea Al. (1962): St. 5. I. Dimitrescu R.P. Geol. geogr. Acad. Lupu M. Inst. odată cu ridicarea mai activă a Carpaţilor.. XX. la Spineni. Corn. După diastrofismul moldavic. LV. Codarcea Al. Chivu C. însă a fost identificată prin foraje. geol. Draghinda I. Mercus D. Constantinof D. Bucureşti.. (1972): D. Bucureşti. Bercia I. Bucureşti. VIII. Bercia Elvira (1962): An. Bucureşti. Codarcea Marcela. Rom. Carpato-Balc. cerc. 2. . geol. Corn. Pavelescu L. Răileanu Gr. geol. cerc. XVI. Dimitrescu R. Bucureşti. Stilla Al. geol. geol. Bucureşti. (1975): St. (v.S. Codarcea-Desilla Marcela (1965): Mem. Dincă Al. încălecarea are loc în lungul liniei tectonice pericarpatice care se continuă din faţa Carpaţilor Orientali. geol. geol. Rom. Inst. LX. Efectul major al mişcărilor moldavice a fost încălecarea formaţiunilor Depresiunii Getice peste formaţiunile Platformei Valahe. În Pliocenul tîrziu. 2. cerc. LVIII. mişcările care au afectat Depresiunea Getică nu au mai determinat deformări semnificative. Bucureşti. Bucureşti. 2. Acad. 12. XLIII. cerc. Mureşan M. Berza Th. mai frecvente în apropierea marginii carpatice. iar în Cuaternar. Bercia I. Iaşi. IX. fig.G. Tocorjescu Maria. l. (1963): Lucr. Geol. Univ. (1970): D.. geofiz. geologie. Acad. Bucureşti Codarcea Al. V. Biicuresti. Năstăseanu S. Geol. geol. 2. Codarcea Al.. Bucureşti. (1980): Complexul banatiiic de la Oraviţa-Ciclova. (1865): Erzlagerstătten in Banat una Serbie. (1964): Bul. (1960) : St. Patrulius D. Codarcea Al. 20. ccon. XXXII. geol.S. V. sr.... Bucureşti. 5. Bercia Elvira (1975): An Inst. Linia tectonică pericarpatică din faţa Carpaţilor Meridionali este acoperită de depozitele sarmato-pliocene. Iaşi sr. geol. b. Stilla A. geofiz.. Codarcea Al. Boldur C..

(1985): St. 132. geol.. V. Marincaş Valeria (1952): Stud. XII. Geol. (1979): Rev. Inst. 6.-Budeşti (1940): An. Paliuc Gh. Acad. Geol. Soc. Geol. Bucureşti. Bucureşti. l. Bucureşti. Iancu Viorica (1981): Congr. (1974): Stud. Bucureşti. geograf. econ. Pavelescu L..'Bucureşti. Bucureşti. (1981): Congr. Paris Bul. XVI. Corn. Popescu C. Univ. Naumova Sofia Nicolaeva. Inst. Iliescu O. Geol. Bucureşti. Bucureşti. 2. 2. Ed. Geol. Gcol. Inst. cerc. Popescu M. Bucureşti. geofiz.P. Geol. Rom. LIV. Bucureşti. VLVIII. Năstăseanu S. Bucureşti. Bale. (1952): D. Congr. Maier O.. Geol. Mihăilescu Todiriţă Victoria (1974): Anal. Paliuc Gh. Bucureşti. sr.-Murgoci (1905): C. Geol. Carp. St. XXV. (1964): D. Rom. Mutihac V. Roum. Geol.. Rom. Bucureşti. (1962): D.. Rom. Bercia I.. XVIII. (1953): An. geol. Assoc. Năstăseanu S. (1970): St. Stanciu I. l. Murgeanu G. 7. J. Rom. Bucureşti. 9. Manolescu Gh. Vlad S. geophys. Bucureşti. Rom. Bucureşti. cerc. XXIV. Popescu A. Rom. Guide to ex. geol. Mihăilă N.. Rom. Duţă Marcela (1962): D. Semaka Al.. Serafimovici V. Assoc. Rom.. Lupu M. l. Com. Iliescu Violeta (1962): Corn. 23. cerc. Mateescu Elena (1965): D.. St. I. 72 — 73/5. Savu H.S: Inst. Assoc. XLVIII.34): An. Bucureşti. Acad. Bucureşti. Carpato.S. LIV. tehn. Corn. VIII. (1963): Lucr.S. (1981): Rev. Rom. sr.. Geol. Bucureşti. Acad. Bucureşti. 5. Kraunter H.S. Manolescu Gh. Iliescu Violeta (1978): D. Geol.S.R. (1958): St. Nedelcu I.S. Paris. XXXIX. Năstăseanu S. L. geol. 26. (1964): D. Bucureşti. Lupu Denisa. Inst.Gh. XVIII.(1937): An. Bucureşti. Grigorescu D. Bucureşti. econ. Corn. (1899): Bul.S. LI. Iancu Viorica. Hortopanu I. Corn. Acad. 15. Bucureşti. (1967): St. Bucureşti. LIX. geol. Carp. Geol. Mutihac V.R. geol. 2. Bucureşti. Gh. geol. Geol. (1959): Studii geologice în partea mediană a zonei Reşiţa-Moldova Nouă (Banat). Argetoaia (1918): An. Inst. L. cerc. XXVII. geol. Olteanu F. geogr. I. Balc. (1979): An.. Bucureşti. II. Balk Geol. Pop Gr. (1988): D. geogr. Rom. Macovei Gh. Rom. Inst. Mureşan M. Maier O. Bucureşti. Bucureşti. Guide to Excursion Al. XXVI. II. sr. Mutihac V. (1959): Corn. 11. Soc. (1971): St. Rom. XII. Acad. sr. Mamulea A. Rom. . Inst.I. 15. Rom. (1969): D... Bucureşti. geophys. Bucureşti. geol. M. Acad. Acad. Inst. Papiu V. Geol. geol.R. Inst. Mutihac V. Bucureşti. Paliuc Gh. Bucureşti. Corn.Gherasi N. (1944): C. XVI. Paucă M. Ionescu I.S. Ghica St. Rom.. 2. Motăş I. (1941): C. Pop Gr.S. Codarcea Marcela. (1933): Bul. Inst. voi. Inst. Bucureşti. lorgulescu Th. Bucureşti. Rom. Hristescu E. roum. IX. Bucureşti. (1911): Anal. C. (19. Munteanu Gh.. geof. III. Berza Th. (1937): An. XII. Geol. Ed. (1973): Depozitele mezozoice din Munţii Vîlcan. Bucureşti. 30. Soc. cerc.S. Geol.. Kraunter H. XVI. Geol. Acad.. cerc.. (1970): St. Mrazec L. Bucureşti. Bucureşti.. V. Acad. Bucureşti. XII. 2. Inst. Acad. tehn. Ionescu B. Mercus D.. Geof. (1909): D. Acad. Geol.

geofiz.. geofiz. Gheorghian Mihaela (1968): D. Cobilcescu. (1985): An. Stanciu I. Spre NV se delimitează Munţii Vlădeasa. 2. Geol. geol. Gh. gr. spre vest dau o serie de promontorii care înaintează în domeniul Cîmpiei Crişurilor. Bucureşti. Din acesta se eşalonează spre vest şi sud o serie de masive care constituie în acelaşi timp şi trepte morfologice.. Arsenescu V. 22. cerc. Năstăseanu S. Corn.. 8. (1934): An. (1978): Rev. Geol. Inst. Crişul Repede la nord şi Valea Iadului la vest.Pop Gr. roum.. Savu H. Din punct de vedere morfologic. Rom. LXII. Iordan Magdalena (1976): D. Răileanu Gr.S. num. Stanciu I. LXVII. Inst.. (1970). Acad. st. (1970): Ecloge Geol. Soroiu M. Mutihac V. 11. Acad. geol. l. geol. geol. Bercia I. XXXVIII. GJO!. (1954): D... între rîurile Someşul Cald la nord şi Arieş la sud sînt Munţii Bihor. Bucureşti. Stilla Al. Popescu C. MUNŢII APUSENI Munţii Apuseni au o poziţie particulară abătîndu-se de la direcţia lanţului sinuos al Carpaţilor româneşti şi închid triunghiul care circumscrie Depresiunea Transilvaniei. Hortopanu I. Bucureşti. Semaka Al. Bercia I. (1980): D. Bucureşti. geol. LIII. Rom. şes. roum.S. roum. Bucureşti. Popescu Gr. Carpato-Balc.. Bucureşti. Bucureşti. (1973): Rev. V). (1957): Bul. XVI. Tocorjescu Maria. . (1963): Lucr. Bucureşti. (1953): Bul.. Helvet. Tătătîm Niţă (1978): St. geogr. Voitcşti (1909): An. II. Gcol.S. geophys. l. Corn. Uni/. 2. geol. Negulescu Victoria (1964): St. 5. Savu H... Inst. Stanciu I. gaogr. V. geophys. Bucureşti. iar spre est limita descrie o curbă cu un intrînd ce conturează golful de la Huedin (PI. lobat. Rom. LVIII.S. Popescu I.S. 17/2. st. Răileanu Gr.S. geophys. cu înălţimea medie de 700 m şi maximă de 1859 m.. 3. Gr. Munţii Apuseni că unitate geologică structurală majoră sînt delimitaţi de cursul Mureşului la sud şi de Crişul Repede la nord. 4. Bucureşti. Bucureşti. Munţii Apuseni se prezintă că un bastion compact. 2. Bucureşti. R:>rn. (1982): Lucr. II. geofiz. Solomon I. Acad. Gheorghian M. (1972): D.. Savu H. Geol. Visarion Adina. 63. Szasz L. Maier O. 13. geogr. (1976): D. 5.. Gherasi N. Acad. cerc. Rom. Inst. (1978): Rev. Rom.. între Crişu Negru şi Crişu Alb se întind Munţii Moma şi Munţii Codru care formează cel de al doilea promontoriu. 15. Iaşi. Zimmermann P. cuprinşi între Someşul Cald la sud. Inst. Bucureşti. Bucureşti.. Maier O. V. Asoc. Popescu Gh. Bucureşti. Geol. Bucureşti. Bucureşti. 66. 22. 2. Strekeisen A. lust. Inst. LXII/5. iar între izvoarele Arieşului şi Arieşul Mic se găseşte Masivul Biharia cu vîrful Curcubăta (1859 m).. Cel mai înaintat masiv în această direcţie îl constituie Munţii Pădurea Craiului care se întind la vest de Valea Iadului şi scad treptat în altitudine. Congr. gsol. Berne. Rusu A. geol.(1978): Rev. La vest de Munţii Gilău. Nodul central al Munţilor Apuseni îl constituie Munţii Gilău. Berza Th. Bucureşti. 22. geol.

fig. Astfel. unele rîuri curg spre vest. iar mai la est. între Rîul Ampoi la nord şi cu-oarul Deva-Brad. În partea sudică a Munţilor Apuseni. o simplă alăturare geografică a două porţiuni de scoarţă cu evoluţie geologică deosebită care ar reflecta doar o unitate morfologică şi nicidecum geologică. La acestea se mai adaugă rîurile Drăgan şi ladu pe care le colectează Crişu Repede. traversînd o bună parte din Munţii Apuseni. V). Galda şi Arieşul. şi în Munţii Apuseni se distinge o zonă cristalino-mezozoică în care sînt implicate structuri mai vechi (prealpine). de la est spre vest se delimitează: Munţii Vinţului. „Spargerea" microplăcii transilvano-panonice s-a produs. cea de a doua constituie cicatricea fostei zone de expansiune sau sutura vest-carpatică (sud-apuseană). între Arieş la nord şi Valea Ampoiului la sud. aşa cum presupune M. La sud de Valea Arieşului. mult mai tîrziu. care sînt bine distincte şi ar putea fi denumite că atare. Munţii Zarand formează cel de al treilea Promontoriu al Munţilor Apuseni. însă nu cu mult înainte de Neojurasic. Faţă de zona Vardar. Sînt mai puţin importante apele ce curg spre sud. se găseşte Muntele Găina. Toate sînt tributare Mureşului. Munţii Apuseni relevă analogii cu celelalte ramuri ale Carpaţilor. cu excepţia Mureşului. Crişul Alb şi Valea Abru-dului. străjuind Valea Mureşului. Spre nord curg Someşul Cald şi Someşul Rece. microplaca transilvano-panonică s-a divizat în blocul panonic şi blocul transilvan. La rîndul lor. . Prin apariţia acesteia. structogenetic. Munţii Drocea. în schimb. Astfel. se găsesc Munţii Trascău cu Culmea Bedeleu. şi o zonă de fliş rezultată din evoluţia unei zone de rifting. După opinia noastră Munţii Apuseni de Nord şi Munţii Apuseni de Sud nu constituie. Munţii Apuseni au rezultat din evoluţia unei zone de rifting care s-a produs în blocul (microplaca) transilvano-panonic (v. între Arieşul Mic. Prima reprezintă marginea continentală deformată a microplăcii riftate. 91). Dimpotrivă. zona labilă sud-apuseană a evoluat şi prezintă caracterele unei zone de expansiune intraplacă. în comparaţie cu apariţia zonei de expansiune majore Vardar (din care a evoluat Oceanul Tethys). Prin trăsăturile structogenetice. Această influenţă reciprocă şi determinantă a proceselor tectogenetice în edificarea celor două zone cons-tituiente ale Munţilor Apuseni rezultă clar din analiza în detaliu a celor două unităţi structogenetice: Munţii Apuseni de Nord şi Munţii Apusenii de Sud (v. c um sînt cele trei Crişuri. Bleahu. Munţii Apuseni de Nord au rezultat din procese tectogenetice generate de zona de rifting din care au rezultat Munţii Apuseni de Sud. ultimul avînd că afluent pe stînga Rîul Iară.'Pl. Reţeaua hidrografică. La est de acesta se delimitează Munţii Abrudului. mai exact intramicroplacă continentală. este divergentă. şi în Munţii Apuseni s-ar putea vorbi de o zonă cristalino-mezozoică şi de o zonă a flişului. S-a încetăţenit însă denumirea de Munţii Apuseni de Nord (pentru zona cristalino-mezozoică) şi Munţii Apuseni de Sud (pentru zona flişului). Astfel interpretată situaţia. Munţii Zarandului între acesta din urmă şi Cîmpia Crişurilor. spre est curg Ampoiul. care traversează Munţii Apuseni în partea sudică. procesele care au condus la edificarea Munţilor Apuseni de Sud au fost influenţate de comportamentul marginii blocului panonic din care au rezultat Munţii Apuseni de Nord. între culoarul Deva-Brad şi culoarul Bîrzava-Mădrizeşti spre vest.

Edificarea lor este rezultatul prefacerilor geologice ce au avut loc în ciclul alpin cînd au fost reluate şi structuri mai vechi. desemnate drept domeniul de Bihor. care căpătase o anumită stabilitate. Spre sfîrşitul Paleozoicului. . cea mai mare parte a acestuia din urmă. similară aceleia din Carpaţii Meridionali. cît şi aceea a Carpaţilor Meridionali aparţineau aceleiaşi arii continentale. în structura actuală. În cuprinsul acesteia se individualizau arii cu evoluţie întrucîtva deosebită constituind zone distincte. V). în structura actuală se disting: autohtonul de Bihor care corespunde domeniului de Bihor. 8.1. La sfîrşitul acestuia. Bihor. a fost acoperită de o mare cu caracter epicontinental. includ masivele Gilău. dacă nu în întregime. Această situaţie. În evoluţia prealpină.1. format în principal din şisturi cristaline. Dintre constituenţii petrofaciali menţionaţi. învelişul sedimentar postparoxismal şi magma-titele laramice. aria Munţilor Apuseni de Nord a constituit sediul unei acumulări de depozite predominant continentale.1. Din analiza structurii actuale a Munţilor Apuseni de Nord se deduce că în spaţiul nord-apusean au existat trei asemenea domenii. Unităţilor structogenetice menţionate li se adaugă. care din punct de vedere structural se încadra într-o arie mult mai largă. pînzele de Codru care au evoluat din domeniul de Codru şi pînzele de Biharia generate de domeniul de Biharia. În parte contemporan cu formarea învelişului posttectonic. Biharia. în Permian. ca unitate geologică structurală a Munţilor Apuseni. Depozitele formate în noile condiţii alcătuiesc. Moma-Codru şi Zarand (v. 8. Vlădeasa. spre sfîrşitul Cretacicului. domeniul de Codru şi domeniul de Biharia. spaţiul Munţilor Apuseni de Nord. care formează fundamentul Munţilor Apuseni de Nord. PI. În urma tectogenezei neocretacice. După restabilirea echilibrului tectonic. că produse ale unor procese postparoxisrnaie. în care materialul de origine piroclastică avea o mare pondere. a avnt loc o intensă activitate magmatică constituind magmatismul laramic similar aceluia din Carpaţii Meridionali. învelişul sedimentar al acestora şi mag-matite laramice. sugerează că în Permian atît aria Munţilor Apuseni. ultimul dintre ele fiind ciclul hercinic. şisturile cristaline cu magmatitele asociate. Pădurea Craiului. în istoria Munţilor Apuseni de Nord se dinsting o etapă pre-alpină şi alta alpină. Stratigrafia La alcătuirea Munţilor Apuseni de Nord participă masive cristaline prealpine cu magmatitele asociate. învelişul postparoxismal conservat de obicei în ariile depresionare. cînd se individualizează blocul transilvano- panonic. aceste trei domenii au suferit deformări şi rearanjări tectonice profunde şi definitorii. Aşadar. deşi fragmentat de tectonica alpină. În strînsă corelare cu evoluţia geologică amintită a Munţilor Apuseni de Nord. aria Munţilor Apuseni de Nord aparţinea unui domeniu continental rigid (stabilizat) mult mai întins. a fost din nou acoperită de ape devenind bazin de acumulare. a suferit transformările a cel puţin două cicluri geotectonice. aria Munţilor Apuseni de Nord. Munţii Apuseni de Nord Munţii Apuseni de Nord. Odată cu începutul ciclului alpin.

dîndu-li- se denumiri locale (fig. rezultate în urma metamorfozării unui material terigen şi magmatogen în condiţiile faciesului şisturilor verzi. În această situaţie tratarea învelişului sedimentar pe domenii de sedimentare este mai judicioasă. acesta prezintă anumite particularităţi. Formaţiunile cristalofiliene prehercinice ocupă o întinsă suprafaţă din Munţii Apuseni de Nord şi prezintă însemnate variaţii petrofaciale. Printre principalele tipuri de roci se întîlnesc micaşisturi. care predomină. mai ales cînd se urmăreşte a se realiza o corelare cronostratigrafică. întregul ansamblu este străbătut de corpuri de pegmatite şi se recunosc frecvent urmele unui retromorfism relevat de frecvenţa doritului. sînt de fapt mai puţin semnificative. Dacă la acestea se adaugă fragmentarea tectonică din timpul ciclului alpin este de la sine înţeles că se întîmpină dificultăţi în corelarea diverselor petrofacicsuri situate în unităţi tectonice diferite. Şisturile cristaline prehercinice.1. care se iau de regulă drept argumente în scopul justificării diverselor „pînze". (fig. gnaise cuarţo-feldspatice. În cuprinsul lor se deosebesc cel puţin două petrofaciesuri care ocupă arii deosebite. calcare cristaline cu dezvoltare lenticulară. El aflorează pe suprafeţe întinse în autohtonul de Bihor formînd aproape în întregime Munţii Gilău. Grupa şisturilor cristaline mezometamorfice. La partea superioară a cristalinului de Someş se distinge chiar o . Masivele cristaline prealpine În formaţiunile cristalofiliene ale fundamentului Munţilor Apuseni de Nord se disting. şisturi cristaline aparţinînd unui său unor cicluri prehercinice şi şisturi cristaline aparţinînd ciclului hercinic. În consecinţă aceste petrofaciesuri au fost descrise că entităţi petrofaciale distincte. 8. Mezometamorfitele au o largă răspîndire în Munţii Apuseni de Nord. actinotului. Se poate afirma că prima grupă a rezultat în urma unei faze de metamorfism anterioară fazei care a generat grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. 74). Lor li se adaugă cristalinul de Madrizeşti.reprezintă o entitate petrofacială bine distinctă. Cristalinul de Someş se consideră a fi termenul cel mai profund al şisturilor cristaline prehercinice. paragnaise micacee intercalate în micaşisturi. cuarţite feldspatice etc.1. iar pe arii mai restrînse. foarte pregnante de la un domeniu la altul. În consecinţă şisturile cristaline vor fi tratate unitar. În cristalinul de Someş se întîlnesc şi zone de migmatite oculare sau nebulitice. 2) grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. Acestea au fost descrise că două entităţi petrofaciale distincte şi desemnate sub numele de cristalinul de Someş şi cristalinul de Baia de Arieş. în primul rînd stratigrafice. Acest petrofacies include şisturi cristaline cu un metamorfism avansat. Diferenţierile litofaciale în cadrul fiecărui domeniu. la vest de grabenul de la Remeţi. În ceea ce priveşte învelişul sedimentar. Acestora li se adaugă magmatite sin-sau tardicinematice legate de ciclurile respective. se mai întîlneşte în Munţii Bihor. în partea nordică a Munţilor Vlădeasa în bazinul Crişului Repede Între Valea Drăganului şi Valea Iadului. IA}. şisturi cuarţitice micacee. că şi în celelalte ramuri ale Carpaţilor. albitului şi epidotului. În cuprinsul şisturilor cristaline prehercinice din Munţii Apuseni de Nord se disting două grupe care diferă între ele prin gradul de metamorfism şi aparţin la faze de metamorfism diferite: 1) grupa şisturilor cristaline mezometamorfice rezultate în urma metamorfozării unui material terigen şi magmatogen în condiţiile faciesului amfibolitic.1.

apartenenţa acestora la faze de metamorfism diferite. Se apreciază că şisturile cristaline de . ci reluări în faze ulterioare. în unele interpretări.zonă retromorfozată care. în Munţii Codru. în grupa şisturilor cristaline epimetamorfice s-au făcut următoarele distincţii: cristalinul de Arada. Aceste petrofaciesuri au fost descrise sub diferite denumiri. Această situaţie pune în evidenţă discordanţa de metamorfism dintre grupa şisturilor cristaline mezometamorfice şi grupa şisturilor cristaline epimetamorfice şi. La alcătuirea cristalinului de Arada participă: şisturi sericito-cloritoase şi şisturi sericito-cuarţitice cu intercalaţii de şisturi amfiboliticc-actinolitice. în vecinătatea localităţii Mădrizeşti. iar pe arii mai limitate apar în bazinul mijlociu al rîului Drăganu şi în bazinul superior al Someşului Cald. Acesta ar fi unicul caz de pe teritoriul ţării noastre unde ciclul hercinic ar include şisturi cristaline mezometamorfice. Cristalinul de Baia de Arieş formează ceea ce se cunoaşte sub numele de pintenul de cristalin de la Baia de Arieş. cristalinul de Baia de Arieş este considerat că aparţinînd ciclului hercinic. În această situaţie tot ce se poate spune cu certitudine este că metamorfozarea matcriuluilui din care a rezultat cristalinul de Someş a avut loc în timpurile prehercinice. descris de V. care traversează Rîul Arieş între . ele Însă. 74) Cristalinul de Arada se delimitează în partea sud-vestică a Munţilor Gilău unde vine în contact nemijlocit cu cristalinul de Someş mai exact cu şisturile cristaline retromorfozate aparţinînd cristalinului de Someş. pe criterii pali-nologice. cristalinul de Biharia şi cristalinul de Muncel (v. şisturi cuar-ţito- grafitoase şi cu totul subordonat dolomite cristaline. fig. şisturi cuarţo-feldspatice.a. localităţile Baia de Arieş şi Sălciua de Jos. micaşisturi microblastice (filite microblastice). În unele interpretări. Ele au o largă răspîndire înconjurînd de trei părţi Munţii Gilău. Astfel de şisturi cristaline se mai întîlnesc în Munţii Biharia. analizele radio-gene au indicat valori între 381 — 483 M. pe valea Răchiţele şi în Valea Drăganului. fig. implicit. paragnaise cu biotit şi granaţi. or. a fost ataşată în baza şisturilor cristaline epimetamorfice care urmează peste cristalinul de Someş. Dacă se iau în consideraţie relaţiile de superpoziţie dintre cristalinul de Someş şi ceea ce îi succede (cristalinul de Arada). Cristalinul de Baia de Arieş este constituit predominant din şisturi cuarţitice micacee cu granaţi. la care se adaugă serpentinite. Cristalinul de Mădrizeşti. Papiu. Cristalinul de Arada se mai întîlneşte în bazinul superior al Someşului Cald. cu oarecare aproximaţie se poate spune că şisturile cristaline de Someş ar fi rezultat în urma unei faze de metamorfism anterioară ciclului baikalian. în parte. 74). ultima corespunzînd ciclului hercinic. Despre vîrsta materialului premetamorfic a cristalinului de Someş nu se pot face aprecieri pe bază de argumente concludente. Astfel. mai curînd situaţia de aici sporeşte îndoiala în ceea ce priveşte eficienţa criteriului palinologic în datarea şisturilor cristaline mezometamorfice. Şisturile cristaline epimetamorfice prezintă remarcabile variaţii petro-faciale şi apar în unităţi tectonice diferite. amfibolite şi roci carbonatice cu granaţi. După opinia noastră este puţin probabil că şisturile cristaline de Baia de Arieş constituie o excepţie. Grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. apare pe o arie foarte limitată la marginea estică a Munţilor Zarandului. se ştie că şisturile cristaline hercinice se caracterizează tocmai printr-un metamorfism foarte slab. Şisturile cristaline epimetamorfice urmează în discordanţă de metamorfism peste cristalinul de Someş. este reprezentat prin paragnnaise şi cuarţite muscovitice. paragnaise cu bictit şi granaţi. amfibolite şi calcare cristaline (v. sînt sincrone. acestea nu reprezintă însă vîrsta metamorfismului iniţial.

în sudul Munţilor Bihor şi în sudul şi estul Munţilor Gilău. reprezintă o asociere intimă între şisturile cristaline considerate a aparţine cristalinului de Biharia şi . care ar indica Proterozoicul terminal pentru formaţiunile premetamorfice. Masivul de granitoide Muntele Mare situat în centrul Munţilor Gilău este cel mai întins din Munţii Apuseni şi este considerat a fi un batolit măsurînd 35 km în lungime şi 10 km lăţime.. metadiorite.flexuosum. În pînza de Codru cristalinul este intim asociat cu intruziuni magmatice. Intruziunile de Codru. Acesta este reprezentat prin şisturi cloritoase cu porfiroblaste de albit. pe care le metamorfozează la contact dînd corneene şistoase cu biotit. Că nivel reper se întîlneşte o intercalaţie de calcare dolomitice cristaline.Limita dintre masivul de granitoide şi şisturile cristaline este foarte tranşată. Din relaţiile şisturilor cristaline epimetamorfice cu şisturile cristaline slab metamorfozate (cristalinul de Păiuşeni) care le succede şi care sînt hercinice. fapt ce arată că granitoidul de Muntele Mare aparţine ciclului baikalian. Elementul distinctiv al cristalinului de Biharia este dat de prezenţa unor mici masive de ortoamfibolite (metagabbrouri. denumite şi migmatite de Codru. care se consideră a fi semnificativă pentru Eocambrian. În părţile marginale ale masivului se întîlnesc cu precădere zone de laminare . Leio- sphaeridiumsp. în alternanţă cu alte varietăţi de şisturi verzi. Aceeaşi situaţie se deduce şi din vîrsta radiogenă determinată a fi 530 M. şi şisturi sericitoase cu intercalaţii de porfiroide. alcătuind ceea ce se cunoaşte sub numele de migmatitele sau intruziunile de Codru. etc.Arada sînt similare şi sincrone cu cristalinul de Biharia din pînza cu acelaşi nume. P. Archaeohystricosphaera sp. pe baza conţinutului palino-protistologic. muscovit şi andaluzit. Magmatitele prehercinice. fig. În acest sens pledează şi unele date de ordin radiogen oferite de analizele efectuate asupra migmatiţelor de Codru. Cristalinul de Biharia îşi are dezvoltarea cea mai largă în munţii cu acelaşi nume unde participă la alcătuirea pînzei de Biharia. care au indicat valori cupr