O viziune inedita in perioada lui Nero.

Seneca – filozoful modern al antichitatii.

autor prof. Andreea Fagi,
(Gr. Sc. ,,A. Vlaicu”, Baia Mare)

Lucius Annaeus Seneca a fost o figura marcanta a Imperiului Roman in fruntea

caruia se afla, in sec.I, imparatul Nero; profesor al acestuia din urma care l-a ucis in anul
65 e.n. datorita unei banuieli de complot urzit impotriva sa.
Supranumit Seneca Filosoful, indrazneste sa afirme in scrierile sale, ca si sclavii
sunt oameni, nu unelte isufletite, ci fiinte capabile de sentimente umane.
Anterior, in vremea lui Cicero, conceptia despre sclavaj era dura si necrutatoare.
Seneca devine astfel promotorul unor idei moderne, lipsite de prejudecatile care sustineau
ca sclavii sunt inferiori, ca cetatenii liberi trebuie sa-i tina in conditii echivalente
animalelor, deoarece acestia nu sunt capabili de simtaminte umane.
In ,, Epistulae ad Lucilium, XLVII” filosoful gaseste pretextul potrivit abordarii
acestei teme. Textul debuteaza intentionat cu cateva afirmatii purtatoare de prejudecati: ,,
<<Sunt sclavi.>> Ba sunt chiar oameni. <<Sunt sclavi.>> Ba sunt chiar cei ce vietuiesc
cu noi sub acelasi acoperamant. <<Sunt sclavi.>> Ba chiar suntem cu totii sclavi daca te
gandesti cum se poate schimba soarta fiecaruia…” Apoi se intreaba retoric daca nu
cumva aceasta e o idee preconceputa:,, Ce-i oare alta, decat o ingamfata obisnuinta, ca
stapanul sa stea la cina inconjurat de o intreaga gloata de sclavi la picioare?” Minunata
observatie!
Cu compasiune, Seneca evidentiaza umilinta si neputinta sclavului de a se exprima,
de a tusi, de a stranuta sau de a sughita, deoarece este ,,potolit imediat cu nuiaua…”
ori ,,pedepsit printr-o strasnica lovitura”. Ca o expresie a acestei atitudini neinduplecate
s-a nascut proverbul ,,exista atatia dusmani, cati sclavi”, iar ganditorul constata
dezamagit: ,, Noi nu-i avem dusmani, dar ni-i facem”. Paradoxal, socanta si fireasca, in
acelasi timp, este imaginea unor umilinte degradante din perspective umana, dar care erau
,,indatoriri” ale acestor nenorociti ai soartei: ,, ne folosim de dansii, nu ca de niste
oameni, ci ca de niste vite, ca atunci cand ne asezam la cina, unul sterge scuipatul, altul
aduna de pe sub mese varsaturile betivilor, altul spinteca niste pasari rare… [si]… le
scoate cu maiestrie bucatica” (partea fina si delicioasa a pasarii, spre desfatarea
stapanului). Apoi constata ironic ,,Nu sta bine sa cinezi cu dansii, ori socoate o micsorare
a maiestatii sale sa se aseze la aceeasi masa cu robul sau: dar, slava zeilor, cat au stapanii
de invatat de la dansii!” Ca sa fie cat mai concludent in afirmatia precedenta, Seneca da
exemplul lui Callistus care a fost aruncat (vandut) din casa stapanului ca o haina rea,
observand insa trist: ,,Stapanul a vandut pe Callistus, dar Callistus cat de multe a vandut
stapanului!”
Atingand cu cea mai mare seriozitate concepte filosofice precum ,,vanitas
vanitatum” sau egalitatea oamenilor in fata mortii, filosoful constata ca sclavul ,, e nascut
din aceleasi seminte, se bucura de acelasi cer, respira, traieste si moare la fel ca si tine. Si
tu poti sa-i apari lui atat de umil, cat pare el, sclavul tau, in ochii tai.” Ideea se regaseste
si la Mihai Eminescu, marele nostru poet, care a remarcat cinismul existentei umane
in ,,Scrisoarea I”: ,,Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii/ Deopotriva-i stapaneste
raza ta si geniul mortii”.
Seneca exclama: ,,Dispretuieste, daca-ti da mana, pe omul cu o asemenea
soarta, in care, chiar in vreme ce-l dispretuiesti, poti sa cazi si tu!”, cu referire la
razboaiele in care, in situatia infrangerii, fie sclavi, fie cetateni liberi de orice rang, erau
luati prizonieri.
Constient fiind de accentul etica pe care il au scrierile sale, filosoful indruma
cetateanul roman printr-o fraza cu caracter paremiologic: ,,Sa traiesti cu inferiorul in asa
fel, cum ai vrea sa se poarte superiorul cu tine.” Continuandu-si argumentatia, marele om
al Romei lui Nero uimeste prin luciditatea si ampla perspectiva prin care ,,vede” ca, intr-
adevar, ,, vita nostra brevis est”: ,,De cate ori o sa-ti vina in minte cat sa-i permiti
sclavului, sa te gandesti ca tot atatea cat iti ingaduie stapanul tau tie. Dar, vei spune tu, eu
n-am niciun stapan.” Raspunsul la un astfel de gand curajos se afla in istoria relativ
recenta a antichitatii: Hecuba (sotia regelui Troiei, Priam), Cresus (regale Lidiei, vestit
prin bogatie, infrant in luptele lui cu Cyrus), mama lui Darius (regele persilor, invins la
Marathon de catre Miltiades), Platon (mare filosof idealist al lumii vechi), Diogenes
(filosof, dispretuitor la bunurilor materiale) au devenit – la diferite varste – sclavi.
Trebuie sa intelegi, asadar, semnificatia conceptului filosofic ,,fortuna labilis”, cu tot ceea
ce cuprinde conceptul de destin si/sau de noroc.
Istoria sclaviei a nascut denumiri sugestive pentru cele doua categorii sociale:
stapanii - ,,pater familias” si sclavii - ,,familiares-intimi”. Oamenii au creat ,,Saturnalele”
ca sarbatoare a libertatilor (in a doua jumatate a lunii decembrie), spunand cu veselie
,,foloseste-te de libertatea lunii decembrie”. Partea pozitiva a acestor zile festive o
constituia faptul ca sclavii aveau dreptul sa-si arate nemultumirea fata de purtarea
neomenoasa a stapanilor; partea trista era ca acei ,,pater familias” le atrageau atentia
acestor mapastuiti ai soartei prin vorbele ramase celebre: ,,Non semper Saturnalia erunt!”
Seneca remarca ipocrizia si pericolul in care se afla cel ce cauta un prieten in forul roman
si il atentioneaza pe Lucilius, ale carui conceptii sunt similare cu ale lui: ,,Sa nu cauti,
draga Lucilius, un prieten in for, sau in sala de sedinte a Senatului; de o sa te gandesti cu
luare-aminte, o sa-l gasesti acasa”. Mergand mai departe, subliniaza necesitatea de a
distinge dincolo de aparente. Daca vrei sa cumperi un cal, nu-i cercetezi fraul, cat despre
om ,,E sclav, dar poate are sufletul liber…Arata-mi cine nu-i sclav. Unul e sclavul
poftelor, altul al zgarceniei, altul al ambitiunii si cu totii sclavii groazei.” Situatia
mentionata e similara cu celebra intamplare, al carei protagonist a fost Iisus, cerand
oamenilor sa arunce primul cu piatra, acela care se simte fara de pacat. Filosoful
considera ca e mai bine sa te respecte un sclav, decat sa se teama de tine. Si zeii erau
venerati si iubiti, si asta nu era putin lucru!
Epistola se incheie cu intarirea celor expuse anterior, in acord deplin cu
Lucilius, despre care Seneca spune ca cei cunoscuti, liberi sau sclavi, vorbesc cu
admiratie privitor la compotamentul sau cu propriii sclavi. Ca o concluzie cu nuante
pesimiste, in ideea indreptarii atitudinii cetateanului fata de sclavi ganditorul face haz de
necaz: ,,…de are o mica rautate, adesea ea se schimba, nu in mai bine, ci in alta.
Salutare.”