CUPRINS

CAPITOLUL I - INTRODUCERE 1.1. SISTEMUL TERMODINAMIC ................................................................................. 4 1.2. STARE. PARAMETRII DE STARE. ECHLIBRU .................................................... 6 1.3. ECUAŢIA CARACTERISTICĂ (TERMICĂ) DE STARE ....................................... 6 1.4. COEFICIENŢI TERMODINAMICI ........................................................................... 7 1.5. PROCESE TERMODINAMICE ................................................................................. 8 CAPITOLUL II - PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII 2.1. LUCRUL MECANIC ŞI CĂLDURA ......................................................................... 9 2.2. ENTALPIA ................................................................................................................ 16 2.3. PRINCIPIUL ÎNTÂI AL TERMODINAMICII. FORMULĂRI .............................. 16 2.4. ECUAŢII CALORICE DE STARE .......................................................................... 20 CAPITOLUL III - GAZUL PERFECT 3.1. LEGILE SIMPLE ALE GAZELOR PERFECTE ..................................................... 22 3.2. COEFICIENŢII CALORICI ..................................................................................... 26 3.3. AMESTECURI DE GAZE PERFECTE ................................................................... 29 3.4. TRANSFORMĂRI SIMPLE ALE GAZELOR PERFECTE .................................... 34 CAPITOLUL IV - PRINCIPIUL DOI AL TERMODINAMICII. ENTROPIA 4.1. PROCESE CICLICE (CICLURI TEMODINAMICE) ............................................. 50 4.2. RANDAMENTUL CICLURILOR ........................................................................... 51 4.3. PROCESE REVERSIBILE ŞI IREVERSIBILE ....................................................... 53 4.4. CICLUL CARNOT REVERSIBIL DIRECT ............................................................ 53 4.5. CICLUL CARNOT REVRSIBIL INVERSAT ......................................................... 56 4.6. COMPARAŢIA RANDAMENTELOR A DOUĂ CICLURI CARNOT PENTRU GAZUL PERFECT, UNUL REVESIBIL CELĂLALT IREVERSIBIL .................. 58 4.7. GENERALITĂŢI REFERITOARE LA PRINCIPIUL DOI AL TERMODINAMICII ................................................................................................. 60 4.8. ENUNŢURI ALE PRINCIPIULUI DOI AL TERMODINAMICII .......................... 61 4.9. ENTROPIA ŞI DEFINIŢIA EI .................................................................................. 63 4.10. PROPRIETĂŢILE ENTROPIEI ABSOLUTE „S” ................................................... 65 4.11. DEFINIREA ENTROPIEI CU AJUTORUL CICLULUI CARNOT ....................... 66 4.12. ECUAŢIA GENERALĂ A TERMODINAMICII .................................................... 69 4.13. DIAGRAME ENTROPICE. VARIAŢIA ENTROPIEI ÎN TRANSFORMĂRILE SIMPLE ALE GAZULUI PERFECT .................................. 70 4.14. VARIAŢIA ENTROPIEI LA AMESTECURI DE GAZ .......................................... 74 4.15. FUNCŢIUNI ŞI POTENŢIALE TERMODINAMICE ............................................. 75 4.16. LUCRUL MECANIC TEHNIC MAXIM ................................................................. 78 CAPITOLUL V - PRINCIPIUL AL TREILEA AL TERMODINAMICII ............................ 81 CAPITOLUL VI - GAZELE REALE. VAPORI 6.1. PROPRIETĂŢILE GAZELOR REALE .................................................................... 84 6.2. ECUAŢII TERMICE DE STARE ALE GAZELOR REALE ................................... 86 6.3. ECUAŢIA VAN DER WAALS ................................................................................ 87 6.4. SCHIMBĂRI DE FAZĂ DE ORDINUL ÎNTÂI ...................................................... 90

-1-

6.5. PROCESUL DE VAPORIZARE .............................................................................. 91 6.6. MĂRIMILE DE STARE ALE VAPORILOR SATURAŢI UMEZI. CURBE DE TITLU CONSTANT ............................................................................. 95 6.7. DIAGRAME TERMODINAMICE ALE VAPORILOR .......................................... 96 6.8. LAMINAREA VAPORILOR. EFECTUL JOULE – THOMSON ......................... 101 6.9. CICLUL CLAUSIUS – RANKINE. INSTALAŢII DE ABUR .............................. 105 CAPITOLUL VII - AERUL UMED. MĂSURAREA PARAMETRILOR AERULUI UMED 7.1. CARACTERIZAREA AERULUI UMED CA PARAMETRU TERMODINAMIC .................................................................. 112 7.2. MĂRIMI DE STARE. DIAGRAMA (h1+x -x) ......................................................... 113 7.3. TRANSFORMĂRI ALE AERULUI UMED. DOMENII DE UTILIZARE .................................................................................... 123 7.4. INSTALAŢII DE CLIMATIZARE LA BORDUL NAVELOR ............................. 131 CAPITOLUL VIII - INSTALAŢII FRIGORIFICE 8.1. PROCEDEE DE PRODUCERE A FRIGULUI ARTIFICIAL ............................... 136 8.2. TERMODINAMICA PRODUCERII FRIGULUI ARTIFICIAL PRIN COMPRIMARE DE VAPORI. MAŞINA FRIGORIFICĂ ..................................... 137 8.3. TIPURI DE INSTALAŢII FRIGORIFICE …………………………………...….. 139 8.3.1. Instalaţia frigorifică cu o treaptă de comprimare …………………………….. 139 8.3.2. Instalaţia frigorifică în două trepte de comprimare …………………………... 140 8.3.3. Instalaţia frigorifică în cascadă ………………………………………………. 144 8.3.4. Instalaţia frigorifică cu ejector (I.F.E.) ………………………………………. 144 8.3.5. Instalaţia frigorifică cu absorbţie (I.F.A.) ……………………………………. 146 8.4. CALCULUL TERMIC AL IFCMV ÎNTR-O TREAPTĂ ....................................... 148 8.5. CALCULUL TERMIC IFCMV ÎN DOUĂ TREPTE ............................................. 149 CAPITOLUL IX - DINAMICA GAZELOR 9.1. GENERALITĂŢI .................................................................................................... 152 9.2. ECUAŢIA FUNDAMENTALĂ A MIŞCĂRII GAZELOR ................................... 153 9.3. MIŞCAREA GAZULUI PERFECT ÎNTR-UN AJUTAJ CONVERGENT ...................................................................................................... 154 9.4. MIŞCAREA GAZULUI PERFECT ÎNTR-UN AJUTAJ COVERGENT - DIVERGENT ............................................................................... 159 9.5. MĂRIMI DE FRÂNARE ………………………………………………………… 161 9.6. MIŞCAREA CU FRECARE A GAZELOR ............................................................ 162 9.7. MĂSURAREA DEBITELOR CU AJUTORUL DIAFRAGMEI ........................... 163 CAPITOLUL X - ARDEREA 10.1. NOŢIUNI GENERALE ........................................................................................... 166 10.2. ARDEREA COMBUSTIBILILOR SOLIZI ŞI LICHIZI ........................................ 167 10.3. ARDEREA COMBUSTIBILILOR GAZOŞI .......................................................... 170 10.4. CĂLDURA DE REACŢIE ...................................................................................... 171 10.5. TEMPERATURA DE ARDERE ............................................................................. 175 CAPITOLUL XI - COMPRESORUL CU PISTON 11.1. COMPRESORUL TEORETIC CU PISTON .......................................................... 178 11.2. COMPRESORUL TEHNIC .................................................................................... 180 11.3. COMPRESORUL ÎN TREPTE ............................................................................... 183 11.4. FUNCŢIONAREA REALĂ A COMPRESORULUI TEHNIC .............................. 186 11.5. DEBITUL, PUTEREA ŞI RANDAMENTELE COMPRESOARELOR CU PISTON …………………………………………….. 187

-2-

CAPITOLUL XII - CICLURILE TEORETICE ALE MOTOARELOR CU ARDERE INTERNĂ 12.1. GENERALITĂŢI .................................................................................................... 191 12.2. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE MIXTĂ .......................... 192 12.2.1. Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele caracteristice ale ciclului ................................................................................. 193 12.2.2. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu ........................................ 195 12.2.3. Calculul randamentului termic ........................................................................ 195 12.3. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE LA VOLUM CONSTANT ............................................................................................. 196 12.4. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE LA PRESIUNE CONSTANTĂ ..................................................................................... 197 12.5. CICLURI TEORETICE CU DESTINDERE PRELUNGITĂ ................................ 198 12.5.1. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă ....................................................................... 198 12.5.1.1. Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele caracteristice ale ciclului ..................................................................... 199 12.5.1.2. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu ............................. 202 12.5.1.3. Calculul randamentului termic ............................................................ 202 12.5.2. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă şi ardere izocoră ........................................... 203 12.5.3. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă şi ardere izobară ........................................... 204 12.5.4. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă ..................................................................... 205 12.5.4.1. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă şi ardere la volum constant ................ 209 12.5.4.2. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă şi ardere la presiune constantă ............................ 210 CAPITOLUL XIII - TURBINE CU GAZE 13.1. TURBINE CU GAZE .............................................................................................. 212 13.2. CICLUL INSTALAŢIILOR DE TURBINE CU GAZE CU RECUPERARE DE CĂLDURĂ ...................................................................... 214 13.3. TURBINA CU ARDERE LA v = ct. ....................................................................... 217 CAPITOLUL XIV - TURBINE CU ABURI 14.1. MĂRIMI PRINCIPALE ALE TURBINEI. PROCESUL TEORETIC ŞI CEL REAL ................................................................ 219 14.2. RANDAMENTELE TURBINEI ŞI CONSUMURI SPECIFICE ........................... 220 14.3. CONSUMUL SPECIFIC DE ABUR ŞI DE CĂLDURĂ ....................................... 221 Bibliografie ............................................................................................................................ 223

-3-

CAPITOLUL I
INTRODUCERE
Termodinamica reprezintă acea parte a fizicii macroscopice care se ocupă cu studiul relaţiilor dintre fenomenele termice şi cele netermice (mecanice, elecromagnetice, etc.), fenomene care intervin în caracterizarea stărilor sistemelor fizico-chimice şi a transformărilor lor. În terminologia curentă, prin termodinamică se înţelege ştiinţa despre energie în sensul cel mai larg al cuvântului. Din punct de vedere al domeniului de utilizare, termodinamica se împarte în trei mari capitole: termodinamica tehnică (termotehnică) termodinamica chimică şi termodinamica fizică. Termotehnica se ocupă cu studiul proceselor ce se desfăşoară în maşinile şi în instalaţiile termice, procese în care transferul de energie între corpuri se face sub formă de căldură şi lucru mecanic.

1.1. SISTEMUL TERMODINAMIC Numim sistem termodinamic un sistem fizico-chimic în care se delimitează un spaţiu sau o cantitate de materie pentru a studia proprietăţile termice sau condiţiile de echilibru energetic. Delimitarea sistemului se face prin suprafeţe de control (reale sau imaginare). Ansamblul corpurilor înconjurătoare rămase în afara sistemului se numeşte mediu ambiant. Exemple: un sistem termodinamic poate fi reprezentat de cilindrul unei maşini termice, cu posibilitatea de a studia proprietăţile gazelor din cilindrul acelei maşini cu piston. Un sistem termodinamic poate fi constituit şi din întreaga maşină. Sistemul în ansamblul său poate schimba energie cu mediul exterior, în termotehnică interesând schimbul de energie sub formă de căldură şi lucru mecanic între sistemul termodinamic studiat şi M.E. După proprietăţile graniţelor sistemului se disting tipurile de sisteme: - sistem închis (izolat şi neizolat); - sistem deschis. Un sistem se numeşte închis dacă nu are schimb de substanţă cu M.E. (deci conţine întotdeauna aceeaşi cantitate de materie). Un exemplu de sistem termodinamic închis îl constituie un volum de gaz aflat într-un cilindru în care se deplasează etanş şi fără frecare un piston. Prin sistem izolat se înţelege un sistem termodinamic căruia îi este interzis schimbul de energie cu M.E. (ex: nu este posibilă efectuarea de -4-

M.1 Sistem închis.2 Boiler în care apa caldă încălzeşte un curent de apă rece Un sistem se numeşte adiabatic atunci când schimbul energetic sub formă de căldură cu alt sistem sau cu M. Figura 1. dar schimbul de căldură nu este permis. prin suprafaţa sa delimitatoare este imposibil.E. -5- . prin deplasarea pistonului are loc un schimb energetic (lucru mecanic). Sistemul din figură este închis dar neizolat. şi energie şi substanţă. deoarece.E.E. Gaz închis într-un cilindru prevăzut cu piston etanş şi fără frecare Un sistem se cheamă deschis dacă acesta schimbă cu M. se realizează numai schimb de energie sub formă de lucru mecanic. Exemplu de sistem deschis: Figura 1.). Un sistem este izolat adiabatic dacă între acesta şi M.lucru mecanic prin deplasarea pistonului. iar pereţii cilindrului nu permit schimbul de căldură gaz .E..

Starea în care valoarea mărimilor de stare nu variază în timp se numeşte stare de echilibru. etc).T.E.2. etc). temperatura. volum. T ) (1. .. La sistemele simple. depind de relaţiile sistemului cu M. PARAMETRII DE STARE.).3) -6- .externi. entalpia.1. Parametrii macroscopici care descriu echilibrul termodinamic se numesc parametrii termodinamici (P. ecuaţia (1.1) devine: p = p ( v. densitate. STARE... presiunea. Totalitatea mărimilor fizice măsurabile ale unui sistem care precizează starea sistemului la un moment dat reprezintă parametrii de stare (ex: presiune. se poate determina prin măsurarea directă a unui număr (restrâns) de mărimi fizice caracteristice. numite mărimi de stare. există o legătură observată experimental de forma: f ( p .dependenţi de cantitatea de substanţă şi se cheamă extensivi sau aditivi (ex: volumul. v . ECUAŢIA CARACTERISTICĂ (TERMICĂ) DE STARE Între parametrii termodinamici care caracterizează starea unui sistem.. dacă se cunosc valorile celorlalţi doi parametrii care caracterizează o anumită stare de echilibru a sistemului.independenţi de masă şi se numesc intensivi (ex: temperatura. T . .2) iar sub formă de diferenţială: ⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂v ⎞ ⎜ ∂ v ⎟ ⋅ ⎜ ∂p ⎟ ⋅ ⎜ ∂T ⎟ = − 1 ⎝ ⎠T ⎝ ⎠p ⎠v ⎝ (1.T. Parametrii macroscopici descriu situaţia unui sistem la un moment dat. T .) = 0 (1. reprezentaţi de mărimi care depind de proprietăţile interne ale corpurilor sistemului (ex: presiunea.interni. densitatea). entropia).3. ECHLIBRU Starea unui S. Aceştia pot fi: . temperatură. v . 1. .1) Această relaţie permite determinarea unuia dintre parametrii de stare p . la care variază un singur parametru extern (volumul).

9) Ecuaţia caracteristică de stare pentru sisteme simple (1. . de obicei. T0 = 273.5) - coeficientul de compresibilitate izotermă: γ=− 1 ⎛ ∂V ⎞ V0 ⎜ ∂P ⎟T ⎝ ⎠ (1. la starea normală ( p0 = 1.7) - coeficientul de compresibilitate politropică: εn = − 1 ⎛ ∂V ⎞ .4) - coeficientul de variaţie izocoră a presiunii: β= 1 ⎛ ∂P ⎞ P0 ⎜ ∂T ⎟ v ⎝ ⎠ (1. COEFICIENŢI TERMODINAMICI Sunt derivatele parţiale din ecuaţia (1.3) şi se raportează.10) Relaţia (1.8) - coeficientul de destindere laminară: ⎛ ∂T ⎞ μ=⎜ ⎟ ⎝ ∂p ⎠ h (1.coeficientul de dilatare izobară a volumului: α= 1 ⎛ ∂V ⎞ V0 ⎜ ∂T ⎟ p ⎝ ⎠ (1. ⎜ ⎟ V0 ⎝ ∂p ⎠ n n = indicele politropic (1.4.3) se scrie sub forma unei relaţii între coeficienţii termodinamici: α = βγP0 (1.1.15 K ) marcată prin indicele zero la mărimile termofizice utilizate. -7- . 01325 × 10 5 Pa .6) - coeficientul de compresibilitate adiabatică: εS = − 1 ⎛ ∂V ⎞ V0 ⎜ ∂P ⎟S ⎝ ⎠ (1.10) reprezintă forma care permite calculul unuia dintre coeficienţii termodinamici atunci când se cunosc ceilalţi.

reversibile sunt procese idealizate care îndeplinesc atât condiţia de cvasistaticitate.1. trecând prin alte stări. Procesele cvasistatice se pot reprezenta în diagrame.3 Reprezentarea unui proces cvasistatic Procesul cvasistatic este reprezentat prin curba din planul ( a . cât şi pe cea de reversibilitate. Astfel. Să ne imaginăm un proces idealizat care se desfăşoară infinit de lent astfel încât stările intermediare să poată fi riguros stări de echilibru. procesele termodinamice sunt ireversibile. Figura 1. spre deosebire de cele nonstatice (care cuprind stări de neechilibru). în care sistemul revine la starea iniţială trecând prin aceleaşi stări ca şi procesul direct.5. Astfel de procese nu se pot realiza practic şi sunt denumite cvasistatice. are loc un proces termodinamic care are drept urmare o transformare a stării sistemului (adică o succesiune de stări prin care trece în timp un sistem). În toate cazurile reale. A ) dată de succesiunea continuă de stări de echilibru.procese ireversibile. în care sistemul revine la starea iniţială pe alt traseu. -8- . . PROCESE TERMODINAMICE Un sistem termodinamic aflat în echilibru poate fi scos din această stare printr-o acţiune din exterior. Procesele cvasistatice .procese reversibile. După modul în care un sistem se reântoarce la starea iniţială se disting: .

modul de transfer de energie prin efect mecanic se numeşte lucru mecanic (şi este caracteristic sistemelor la care parametrii externi variază în timpul procesului). lucrul mecanic elementar schimbat de sistem cu M. în cursul unei interacţiuni mecanice. Lucrul mecanic şi căldura se definesc numai în procese de transfer de energie.1 Sistem termodinamic închis într-un cilindru cu piston. Figura 2.CAPITOLUL II PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII 2. LUCRUL MECANIC ŞI CĂLDURA La interacţiunea a două sisteme pot avea loc transferuri de energie în diverse moduri: .E.modul de transfer de energie prin efect termic se numeşte căldură (şi este caracteristic sistemelor care nu-şi modifică parametrii externi în timpul procesului).1) Unde: F – forţa x – deplasarea punctului de aplicaţie al forţei. definirea lor pentru stări fiind o imposibilitate. -9- . Se notează cu „L”..E. " δL " este: δL = F ⋅ dx (2. iar în mecanica elementară.1. LUCRUL MECANIC Este energia schimbată între un sistem şi M. . pe direcţia forţei.

atunci lucrul mecanic corespunzător este negativ (L<0). Stare termodinamică iniţială. 2. asupra căruia acţionează o forţă F paralelă cu deplasarea dx . OBSERVAŢIE: lucrul mecanic este o formă de energie.10 - .2) unde p . Stare termodinamică finală. sistemul primeşte lucru mecanic din exterior. ci numai energie. - Lucrul mecanic în transformările de stare reversibile Pentru a calcula lucrul mecanic consumat prin variaţia volumului considerăm figura următoare: 1.dacă sistemul cedează energie pe calea interacţiunii mecanice. . În termodinamică se stabileşte următoarea convenţie de semne: dacă sistemul primeşte energie pe calea interacţiunii mecanice. de aceea spunem că lucrul mecanic reprezintă una din formele de transmitere a energiei între sisteme. Deci: δL = −pdV (2.În cazul simplu al unui gaz aflat într-un cilindru cu piston de secţiune A. ca în figură. În termodinamica tehnică el este considerat negativ. atunci lucrul mecanic corespunzător este pozitiv (L >0). Un sistem nu poate înmagazina lucrul mecanic. deoarece în tehnică se urmăreşte obţinerea de lucru mecanic. .presiunea exercitată de gaz asupra pistonului.

11 - . Pentru o masă de gaz egală cu unitatea.3) Variaţia presiunii gazului din cilindru se reprezintă în funcţie de volumul ocupat în diagrama mecanică ( p − v ). Lucrul mecanic total efectuat sau consumat între poziţiile 1 şi 2 ale pistonului va fi: L12 = ∫ 2 1 δL = ∫ 2 1 pdV [J] (2. Se observă că lucrul mecanic efectuat de gaz ( L12 ) este reprezentat de aria cuprinsă sub curba 1-2.2 Lucrul mecanic într-o transformare de stare reversibilă. În starea intermediară gazul are presiunea p şi ocupă volumul V. L12 = ∫ 2 1 pdV = A1'122' (2. .lucrul mecanic produs de sistem este pozitiv. volumul creşte cu dV ) : δL = pdV .5) .4) iar lucrul mecanic elementar δ L a fost haşurat dublu. Pentru o deplasare infinitezimală dx a pistonului ( p ≅ const . lucrul mecanic efectuat de gaz: l12 = ∫ 2 1 pdv [ J / kg ] (2.Figura 2.

OBSERVAŢIE: S-a notat δ L şi nu dL deoarece lucrul mecanic depinde de drum. Deci lucrul mecanic nu este o diferenţială totală exactă.12 - . lucrul mecanic (aria de sub curbură) ia valori diferite. Figura 2. Pentru introducerea fiecărui kg de gaz în sistem se cheltuieşte din exterior un lucru (de deplasare sau de dislocare) care este cedat fiecărei tranşe de gaz de către masa de gaz aflată în spatele său: ld = F ⋅ x = p ⋅ A ⋅ x = p ⋅ v [ J / kg ] (2.3 Lucrul mecanic schimbat între stările A şi B Pentru drumuri diferite. printr-o conductă care face legătura cu mediul ambiant.4 Interacţiunea mecanică g-g în cazul unui sistem deschis Exemplificăm cu cilindrul unei maşini cu piston în care intră gaz la p = const . .6) . Lucrul mecanic de dislocare (de deplasare) Figura 2.

Lucrul mecanic tehnic Considerăm maşina termică (M. ajungând din starea 1 în starea 2.lucru mecanic consumat pentru evacuarea agentului în maşină (este negativ). Expresia lucrului mecanic tehnic este: L t12 = Lad + L12 + L ev (2. agentul termic suferă o transformare termodinamică. Lad = p1 ⋅ V1 Lev .T.T.lucru mecanic de dislocare la intrarea în maşină (este pozitiv).) din figură care produce un lucru mecanic şi prin care trece o masă de agent termic ˝m˝ într-un anumit interval de timp.lucru mecanic produs la trecerea de la starea 1 la starea 2 Relaţia (2.13 - .8) .5 Lucrul mecanic tehnic Lucrul mecanic total pe care îl dezvoltă agentul termic în maşină se numeşte lucru mecanic tehnic (sau lucru mecanic la axă deoarece el poate fi produs la axa unei maşini care poate reprezenta sistemul).7) devine: L t12 = P1V1 − P2 V2 + L12 = L12 − ( P2 V2 − P1V1 ) (2. Figura 2. Această M. L ev = − p2 ⋅ V2 L12 . este un sistem deschis şi este delimitată printr-o suprafaţă permeabilă (schiţată punctat). După admisia în maşină.7) unde: L ad .

Dacă sistemul este închis şi adiabatic.Dar L12 = pdV . u = U / m (energia internă specifică). energia respectivă se înmagazinează în agentul de lucru a cărui stare energetică se schimbă. iar pentru m = 1kg sau 1mol.14 - . Energia internă Dacă se introduce într-un sistem închis lucru mecanic.6 Lucrul mecanic tehnic reprezentat în diagrama ( p − v ) Lucrul mecanic în sistemele adiabatice închise.9) Pentru mgaz = 1kg l t12 = − ∫ 2 1 νdp (2.A. şi energia internă este o mărime de stare. Sistemul fiind şi adiabatic. întreg lucrul mecanic schimbat de el cu M. .lucrul mecanic produs prin variaţia volumului. kcal . ∫ 1 2 rezultă: L t12 = ∫ 2 1 pdV − ∫ 2 1 d ( PV ) = − ∫ 2 1 Vdp (2. cal . ci rămâne în sistem sub formă de energie acumulată sau se cedează M. Energia internă este o mărime extensivă (ca orice energie).10) Reprezentarea lucrului mecanic tehnic în diagrama p − v : Figura 2. Această nouă formă de energie este numită energie internă. DEFINIŢIE: Energia internă este partea din energia totală a unui sistem fizic care depinde exclusiv de mărimile lui de stare interne. acesta nu dispare. se măsoară în: J . se transformă în: U1 − U 2 = L12 (2. se notează cu ˝U˝.11) Ca orice energie. kJ .A.

şi M. Q>0 .13) Căldura schimbată de un sistem termodinamic în procesul termodinamic 1 . .T. mărimea ei depinzând de felul procesului care duce sistemul de la starea 1 la starea 2. când temperatura sistemului variază de la T1 la T2: Q12 = ∫ 2 1 δQ = ∫ 2 1 m ⋅ c ⋅ dT [J ] (2. căldura nu este o mărime de stare.căldura cedată este negativă.A.15 - . devin egale. se poate realiza un schimb de energie pus în evidenţă prin modificarea temperaturii sistemului. Energia transmisă în acest mod se numeşte căldură şi schimbul încetează când temperaturile M.14) CONVENŢIE: căldura primită de un corp în cursul unui proces termodinamic este pozitivă (deoarece duce la creşterea temperaturii sistemului dT > 0 ). Cantitatea de căldură se calculează cu relaţia calorimetrică clasică întrun proces termodinamic elementar: δQ = m ⋅ c ⋅ dT δQ = m ⋅ c ⋅ dT [J] [ J / kg ] (2. Q<0 OBSERVAŢIE: Ca şi lucrul mecanic.A. Căldura este o mărime extensivă (ca şi energia internă şi lucrul mecanic).2. şi S.12) (2.T.CĂLDURA Între un S.

Pentru sisteme izolate.lucrul mecanic în deplasare.16) 2. care să producă lucrul mecanic fără a consuma o cantitate echivalentă de căldură” – o astfel de maşină a primit numele de perpetuum mobile de speţa I. ea caracterizează nivelul energetic al unui sistem termodinamic. deci şi a energiei (ca măsură a mişcării). Entalpia H se dă în forma: H = U + pV [J] (2.2. termică. Ca şi energia internă.”. etc.3. cu alte cuvinte: ”nu se poate realiza o maşină termică cu funcţionare continuă. pV .15) unde: U .energia internă. Pentru unitatea de masă.) Aspectul cantitativ al principiului întâi scoate în evidenţă faptul că energia se conservă.energia de forma ˝ j ˝ (mecanică.” Latura calitativă a principiului întâi al termodinamicii indică faptul că sunt posibile transformările energiei dintr-o formă în alta. deci ea nu poate fi creată sau distrusă. PRINCIPIUL ÎNTÂI AL TERMODINAMICII.2. principiul întâi al termodinamicii se exprimă astfel: „Într-un sistem izolat. FORMULĂRI Acesta exprimă teza indestructibilităţii mişcarii. deci „este imposibilă construcţia unui perpetuum mobile de speţa I. entalpia masică: h = u + pV [ J / kg ] (2. energia se conservă indiferent de transformările care au loc în interior.17) unde E j . adică „nu se poate realiza o maşină care să consume energie fără a ceda în exterior o cantitate echivalentă de altă formă de energie. deci pentru sistemele izolate este valabilă expresia matematică: ∑E j=1 n j = const (2.16 - .” . ENTALPIA Este o mărime de stare indispensabilă în calculele termotehnice.

Figura 2.8 Reprezentarea unui ciclu în diagrama ( p − v ) Q1a 2 + Q2 c1 = L1a 2 + L2 c1 Q1b 2 + Q2 c1 = L1b 2 + L2 c1 Q1a 2 − Q1b 2 = L 1a 2 − L1b 2 − (2.18) relaţie care nu poate fi demonstrată matematic. dar care este verificată experimental.7).2.2. Qc Lc Figura 2. sistemul termodinamic dezvoltând în timpul ciclului un anumit lucru mecanic pe seama consumului unei cantitati echivalente de căldură (fig.17 - . Deci.8).18) se poate găsi expresia matematică a principiului întâi al termodinamicii pentru sisteme închise care parcurg procese deschise (fig.Principiul întâi al termodinamicii pentru sisteme închise Considerăm un sistem termodinamic închis care parcurge un proces închis (ciclu). Pornind de la relaţia (2.7 Sistem termodinamic închis care parcurge un ciclu. la sistemele închise care parcurg un ciclu: Qc = Lc (2.20) sau Q1a 2 − L1a 2 = Q1b 2 − L1b 2 = ct .19) (2.

νdp = −δl t ⇒ înlocuind şi integrând ⇒ H 2 − H1 = Q12 − L t12 [J ] (2.24) du = δq −δl = δq − pdν Diferenţiind relaţiile de definiţie ale entalpiei rezultă: dH = dU + d(p ⋅ V) ⇒ dH = dU + pdV + Vdp ⇒ dH = δQ + Vdp (2.21) Pentru un proces termodinamic elementar dU = δQ −δL = δQ − pdV (2.26) şi dh = δq + νdp dar Vdp = −L t . ΔU = U 2 − U1 = Q12 − L12 [J ] (2.OBSERVAŢIE: diferenţa Q12 -L12 nu depinde de proces ci doar de starea iniţilă 1 şi de starea finlă 2.25) (2.22) sau pentru unitatea de masă: u 2 − u1 = q12 − l12 [ J / kg ] (2.23) (2.18 - . şi reprezintă variaţia mărimii de stare a energiei interne.27) şi h 2 − h1 = q12 − l t12 [ J / kg ] CONCLUZIA: Într-un proces deschis care se desfăşoară într-un sistem închis se dau următoarele expresii matematice pentru principiul întâi al termodinamicii: Q12 = U 2 − U1 + L12 q12 = u 2 − u1 + l12 δQ = dU + δL δq = du + δl [J] [ J / kg ] [J] [J] .

30) Pentru un proces desfăşurat la v = ct: ⎛ ∂u ⎞ du = c v dT = ⎜ ⎟ dT ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎝ ⎟ν (2. rezultă: du = cdT − pdν (2.T) (2. în cazul general.31) deci : ⎛ ∂u ⎞ cv = ⎜ ⎟ dT ⎝ ∂T ⎠ν (2. obţinem pentru energie internă: dU = δQ −δL Folosind relaţiile deja introduse: δq = cdT şi dl = pdν .32) şi a expresiei principiului întâi.34) .29) exprimată ca o diferenţială totală exactă: ⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂u ⎞ du = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dν ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎜ ⎟ ⎝ ⎝ ∂v ⎠T ν (2.28) de unde se observă dependenţa: u = u(ν. care are drept scop evidenţierea factorilor de care depinde energia internă.H12 = Q 2 − Q1 − L t12 h12 = q 2 − q1 − l t12 [ J / kg ] [J] în cazul unui ciclu: ∫ dU = 0 c Din expresia principiului întâi.33) Deci în baza relaţiei (2. se constată că la gazul perfect clasic energia internă depinde numai de temperatură: u = u(T) (2.19 - . principiul întâi al termodinamicii se scrie: δq = c v dT + pdv (2.32) Din experienţa lui Joule.

38) ⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂h ⎞ dh = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dp ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ∂p ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎝ ⎝ ⎟T ⎠ p Considerând un kg de agent termic care suferă o transformare la volum constant. p) se numesc ecuaţii calorice de stare.38) obţinem expresiile diferenţiale ale ecuaţiilor calorice de stare: ⎛ ∂u ⎞ (2. Revenind la relaţia (2.20 - .37).41) du = c dT + ⎜ ⎟ dν ⎟ v ⎜ ⎟ ⎜ ∂v ⎠ ⎝ T ⎛ ∂h ⎞ dh = c p dT + ⎜ ⎟ dp ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ p ⎠ ⎝ ⎟ T (2.42) .T) Funcţiile: u = f1 (T. utilizând expresia matematică a primului principiu pentru sisteme închise.39) (2.2.T ) analog. respectiv o transformare de presiune constantă.37) (2. iar prin diferenţiere se obţine: ⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂u ⎞ du = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dν ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎜ ⎟ ⎝ ⎟ ⎝ ∂ν ⎠ v T (2. (2.4.40) ⎝ ∂T ⎠p [ J / kg ⋅ K ] Revenind în ecuatiile (2.36) Adică: h = h(p.32): u = u ( v. obţinem: (du )v = (δq )v = c vdT .35) (2. ECUAŢII CALORICE DE STARE Scriind expresiile matematice ale principiului întâi al termodinamicii s-a obţinut: du = δq −δl şi dh = dq −δl t de unde tragem concluzia că energia internă şi entalpia de numesc mărimi calorice de stare deoarece variaţia lor se exprimă prin intermediul căldurii. ν) şi h = f 2 (T. pentru a determina dependenţa entalpiei de parametrii de stare s-a obţinut prin diferenţiere: dh = δq + νdp deci dh = cdT + νdp (2. c v = ⎜ ∂u ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ ⎞ (dh )p = (δq )p cpdT . c p = ⎜ ∂u ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ ⎞ ⎝ ∂T ⎠v [ J / kg ⋅ K ] (2.

21 - . să se determine variaţia energiei interne a gazului în kJ.• Aplicaţie : Cantitatea de gaze de ardere aflată în cilindrul unui motor diesel naval se destinde ireversibil producând un lucru mecanic de 750 kJ. Ştiind că pierderile de energie termică către exterior sunt de 20 % şi că pe timpul destinderii gazul primeşte din exterior 500 kcal. Rezolvare: Aplicând relaţia δq = du + δl principiului I avem: −Q12 = U 2 − U1 + L12 U 2 − U1 = Q12 + L12 U 2 − U1 = 500 ⋅ 4 ⋅ 1850.8 − 750 = 924 kJ .

CAPITOLUL III
GAZUL PERFECT
Gazul perfect reprezintă o stare ideală (ipotetică), de care gazele din natură se apropie cu atât mai mult cu cât p → 0 şi cu cât temperatura este mai mare, cu alte cuvinte: cu cât gazul este mai rarefiat. Gazul perfect este o abstracţie ştiinţifică ce are drept scop atât simplificarea teoriei cât şi formulele de calcul. Gazul perfect este definit prin următoarele condiţii: - forţele de interacţiune moleculară sunt nule; - ciocnirile dintre molecule sunt elastice; - moleculele sunt identice între ele, asemănătoare unor sfere; - viteza moleculelor este aceeaşi pentru toate moleculele şi este egală cu viteza medie; - volumul ocupat de molecule este neglijabil; - distanţele dintre molecule sunt foarte mari (ipoteza gazului rarefiat); - gazul perfect este considerată orice substanţa cu parametrii la o ˝distanţă˝ foarte mare de punctul critic. În domeniul presiunilor şi temperaturilor uzuale pentru funcţionarea maşinilor şi instalaţiilor termice, gazele tehnice se supun, cu mici abateri legilor gazului perfect, de aceea la studiul proceselor din maşinile şi instalaţiile cu gaze, agenţii termici pot fi consideraţi gaze perfecte, cu o aproximaţie admisibilă.

3.1. LEGILE SIMPLE ALE GAZELOR PERFECTE a) Legea Boyle – Mariotte Într-un proces izoterm (temperatură constantă) produsul dintre presiunea şi volumul unui gaz rămâne constant.
P ⋅ν = ct

Sau pentru transformarea termodinamică de la starea 1 la starea 2:
P1V1 = P2 V2

(3.1) printr-o hiperbolă echilaterală

Ecuaţia (3.1) se reprezintă în (fig.3.1).

( p − v)

- 22 -

Figura 3.1 Izoterme ale gazului perfect

b) Legea Gay – Lussac Într-o transformare termodinamică desfăşurată la presiune constantă, volumul unei mase ˝m˝ de gaz perfect variază direct proporţional cu temperatura sa absolută:
V V V = ct sau 1 = 2 T T1 T2

(3.2)

Cu ajutorul coeficientului de dilatare izobară :
α= ⎛ 1 ⎜ dV ⎞ ⎡ −1 ⎤ ⎟ ⎜ ⎟ ⎢⎣ K ⎥⎦ ⎜ dT ⎠ ⎝ ⎟P V0

(3.3)

se poate calcula volumul gazului la temperatura ˝t˝ atunci când se cunoaşte volumul V0 la temperatura t0 = 0 0 C .
V t 0 = V0 (1 + αt )

( )

(3.4)

La gazele perfecte mai putem scrie şi :
α= 1 1 ⎡ −1 ⎤ K ⎥ = ⎦ T0 273,15 ⎢⎣

(3.5)

c) Legea lui Charles Dacă o masă ˝m˝ de gaz perfect suferă o transformare termodinamică de la starea 1 la starea 2 în timpul căreia volumul masei de gaz perfect rămâne constant, atunci presiunea sa absolută variază direct proporţional cu temperatura gazului:

- 23 -

P P P = const sau 1 = 2 T T1 T2

(3.6)

Creşterea unităţii de presiune pentru fiecare modificare a temperaturii cu un grad este reprezentată de coeficientul de compresibilitate izocoră β :
β= 1 ⎛ ∂p ⎞ sau 1 1 ⎜ ⎟ β= = ⎜ ⎟ −1 ⎝ ⎟ P0 ⎜ ∂T ⎠V T0 273,15K

(3.7)

Se observă că la gazul perfect α = β , iar la gazul real α ≠ β . d) Legea lui Avogadro Un kilomol de gaz (considerat gaz perfect ) conţine acelaşi număr de molecule, indiferent de natura gazului. Acest număr de molecule s-a determinat teoretic şi experimental: (3.8) N A ≅ 6, 022 ⋅ 10 26 molecule /kmol Alt enunţ: un kilomol de gaz (considerat gaz perfect) ocupă la starea normală fizică acelaşi volum VM = 22, 414 m 3 / kmol indiferent de natura gazului. Deci: 22,414 = M 1ν 1 = M 2ν 2 = ... = M jν j (3.9)
22,414 = M1 M 2 M = = ... = 1 ρ1 ρ2 ρj

(3.10)

Cu M j masa molară, şi din care putem determina volumul masic vj sau densitatea ρ pentru un gaz în funcţie de aceleaşi date ale altui gaz. e) Legea lui Joule Energia internă a gazului perfect depinde numai de temperatură.
du = c v (T )⋅ dT

(3.11)

f) Ecuaţia Clapeyron sau ecuaţia termică (caracteristică) de stare a gazului prefect. Este un model matematic care dă legătura între presiune, volum şi temperatură la o stare dată. Se consideră o cantitate unitară de gaz perfect aflată în starea iniţială, caracterizată de presiunea p1, temperatura t1 şi volumul specific v1. Gazul trece din starea 1 în starea de echilibru 2 când va ocupa volumul specific v2 - 24 -

la presiunea p2 şi temperatura t2. Trecerea se face prin două procese succesive: unul izoterm şi unul izobar.

Figura 3.2 Proces izoterm urmat de un proces izobar, reprezentare în ( p − v ) .
P1ν1 = P2ν
ν ν = 2 T1 T2 P1ν1 Pν ⋅ν = 2 2 ⋅ν T1 T2

(3.12) (3.13)

(3.14)

Relaţia (3.14) este generală deoarece stările 1 şi 2 au fost arbitrare, deci oricare ar fi starea termodinamică a gazului este satisfăcută relaţia:
P⋅ν = const T

(3.15)

Notând cu ˝R˝, constanta caracteristică a gazului R [ J /(kg ⋅ K) ] , constanta din relaţia (3.15), obţinem:
P ⋅ν =R T

(3.16)

sau o formă a ecuaţiei lui Clapeyron pentru ˝m˝ kg de gaz perfect :
P ⋅ν = R ⋅ T

(3.17)

- 25 -

. v..18) Amplificând (3.În relaţia (3.19) Unde M ⋅ν = VM volumul molar conform legii lui Avogadro ⎡⎢ m3 / kmol⎤⎥ ⎣ ⎦ M ⋅ R = ℜ .21) şi se definesc în procesele de transfer de energie prin efect termic. COEFICIENŢII CALORICI Se deduc din ecuaţia calorimetrică: Q12 = m ⋅ c x (T2 − T1 ) (3. sau de răcire. nu depinde de natura gazelor.20) 3.22) Valoarea lui Cx depinde de modul în care se desfăşoară procesul de încălzire.17) ν = V gaz perfect: m rezultă ecuaţia lui Calpeyron pentru un kg de P⋅ V = m⋅ R ⋅T (3. ℜ = 8314. obţinem: P ⋅ν⋅ M = MRT (3.26 - . cu alte cuvinte de natura procesului termodinamic deci: x = p. .. Capacitatea calorică reprezintă cantitatea de căldura necesară unui corp pentru a-şi ridica temperatura cu un grad Kelvin: ⎛ ⎞ ⎛ ∂Q ⎞ ⎟ ⎜Q ⎟ ⎜ C x = lim ⎜ 12 ⎟ = ⎜ ⎟ ⎟ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ΔT→0 ⎜ Δt ⎠ ⎝ ⎝ x X [J / K ] (3.2.17) cu M [ kg / kmol] masa molară.4739 [ J /(kmol ⋅ K) ] Constanta caracteristică a gazului perfect ˝R˝ se calculează în funcţie de numărul de masă moleculară ˝M˝: R= ℜ M (3.constanta universală a gazelor perfecte.

c x = (3.numărul de masă moleculară • căldura (specifică) volumică: Cnx ⎡ J / m3 ⋅ K ⎤ .27) • Coeficientul adiabatic k= cp cv = c Mp c Mv = Cp Cv (3. Cp = ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎜ ∂T ⎠ ⎝ ⎝ v p (3. 1mN : • căldura (specifică) masică: cx 1 ⎛ ∂Q ⎞ C ⎟ ⎜ ⎟ = x ⎜ ⎟ ⎝ m ⎜ ∂T ⎠X m [ J /(kg ⋅ K)] .26) Pentru coeficienţii gazelor perfecte definiţi mai sus sunt valabile următoarele relaţii: • Robert –Mayer: Cp − C v = m ⋅ R cp − cv = R c Mp − cMv = ℜ (3.28) În calcule se folosesc valori aproximative ale lui k . 1kmol .Astfel se definesc capacităţile calorice ale unui sistem supus unui proces izocor (V= constant) sau izobar (p= constant): ⎛ ∂Q ⎞ ⎛ ∂Q ⎞ ⎟ ⎟ ⎜ Cv = ⎜ ⎟ .23) În calculele termotehnice care privesc corpurile gazoase. se utilizează 3 frecvent călduri specifice raportate la 1kg . = 1 ⎛ ∂Q ⎞ = C x Cnx ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ N ⎢⎣ ⎥⎦ ⎟ ⎝ Vn ⎜ ∂T ⎠x Vn ( ) (3.24) • căldura (specifica) molară: CMx ⎛ ⎞ [ J /(kmol ⋅ K)] . cMx = 1 ⎜ ∂Q ⎟ = C x ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ M ⎝ ∂T ⎠X M (3.25) unde M .27 - .

28 - .30) În calculele inginereşti.4.34) . Comparând aceste valori cu cele determinate pentru gazele din natură se constată că sunt corecte numai valorile obţinute în cazul gazelor monoatomice. CONCLUZIE: căldurile specifice ale gazelor monoatomice sunt practic constante.33.29) • Gaze monoatomice : 1. Dacă temperatura gazului creşte în continuare.66. între două temperaturi t1. atomii din moleculă vor intra progresiv în mişcare de vibraţie. • Gaze biatomice: 1. În realitate variaţia căldurii specifice cu temperatura este de forma: c = a + bt + ct 2 + . iar cele ale gazelor cu doi sau mai mulţi atomi în moleculă variază cu temperatura.k= c MP cMV (3. La temperaturi coborâte. se utilizează cu suficientă precizie relaţii simplificate de forma: c = a + bt (3.32) Pentru a simplifica calculele se pot folosi relaţiile: cm = c t1 + c t 2 2 sau c m = c tm (3.31) Căldura specifică medie.. valoarea căldurii specifice crescând.33) unde tm = t1 + t 2 2 (3. odată cu creşterea temperaturii gazului tot mai multe molecule intrând în mişcare de rotaţie. • Gaze cu mai mult de doi atomi în moleculă: 1. (3. moleculele suferă numai mişcări de translaţie.. t2: c m = c / tt 2 = 1 1 t 2 − t1 ∫ 2 1 cdt (3.

iar presiunea totală a amestecului este egală cu suma presiunilor parţiale ale gazelor componente: p= ∑p i=1 n i (3. ci sub forma unor amestecuri de substanţe care formează sistemul termodinamic. + mi + .38) Pentru un număr de gaze cu ˝n˝ componenţi se face notaţia: gi = mi . fiecare gaz component ocupă întreg volumul ocupat de amestec. cele mai importante fiind legea lui Dalton şi legea lui Amagat...35) Legea lui Amagat: volumul amestecului de gaze obţinut prin amestecarea componenţilor săi aflaţi la aceeaşi presiune şi temperatură este egal cu suma volumelor acestor componenţi: V= ∑V i=1 n i (3.amestecul de gaze se supune unor legi specifice.amestecul de gaze.între componenţi nu intervin reacţii chimice. + m n (3. AMESTECURI DE GAZE PERFECTE În exploatarea maşinilor termice. deci. m .36) • Participaţiile masice şi volumice ale gazelor componente Masa totală a unui amestec de gaze este suma maselor gazelor componente: m = m1 + m 2 + .. ca şi cum celelalte gaze n-ar exista. astfel încât compoziţia amestecului nu se modifică. agenţii termici gazoşi nu se întâlnesc în stare pură.. .participaţie (concentraţie) masică a componentei ˝i˝. iar amestecul se comportă ca un gaz perfect care se va supune.3. În termodinamica tehnică se studiază proprietăţile amestecului de gaze în următoarele ipoteze simplificatoare: . + n m m m m (3. Legea lui Dalton: într-un amestec de gaze perfecte.29 - ... .. îl presupunem ca fiind format din gaze perfecte. + i + .3. tuturor legilor gazului perfect şi va suferi transformările gazului perfect..37) 1kg = m1 m 2 m m + + . ca sistem termodinamic.

41) Raportul Vi = ℘ i se numeşte participaţie (concentraţie) masică.40) (3. = Tn = Tam = T (3... deci: T1 = T2 = .. conform legii lui Amagat. care prin definiţie este un gaz perfect.45) Însumând relaţiile (3. ecuaţia de stare pentru fiecare componentă în parte: ⎫ Pam ⋅ V1 = m1R1T1 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ Pam ⋅ V2 = m 2 R 2T2 ⎪ ⎬ ⎪ ⎪ ⎪ Pam ⋅ Vn = m n R n Tn ⎪ ⎪ ⎪ ⎭ (3.24) obţinem: .42) • Constanta amestecului Considerăm un amestec de gaze perfecte. + Vi + ..Se obţine astfel: ∑g =1 i i=1 n (3. putem scrie ecuaţia termică de stare a amestecului: Pam ⋅ Vam = m am ⋅ R am ⋅ Tam (3..43) în condiţiile legii lui Amagat. + i + . volumul total al amestecului. + Vn 1m3 = V1 V2 V Vn + + . iar în V cazul general se poate scrie: ∑℘ = 1 i i=1 n (3.. este: V = V1 + V2 + .39) Dacă gazele componente se află la aceeaşi presiune şi temperatură ca şi amestecul. V V V V (3.44) Componentele amestecului se află la echilibru termic...30 - ...

... + m n R n )⋅ T (3. + m n cn )ΔT cam = m1 m m c1 + 2 c2 + . + Vn ) = ( m1R1 + m 2 R 2 + . 3..55) ∑g ⋅c i i=1 n i (3.56) • Masa specifică a amestecului Considerăm un amestec de gaze perfecte în condiţiile legii lui Amagat (fig..23) şi (3.27).49) (3.54) (3.3).51) (3..50) R am = ∑g R i i=1 n i • căldura specifică a amestecului Pentru un amestec de gaze care evoluează între două temperaturi.47) Comparând ecuaţiile (3. + Q n Qam = m am ⋅ cam ⋅ΔT Qi = mi ⋅ ci ⋅ΔT m am ⋅ cam ⋅ΔT = ( m1c1 + m 2c 2 + .53) (3. .48) (3.. rezultă: m am⋅R am = m1R1 + m 2 R 2 + . + n R n m am m am mam (3....31 - .. + n c n mam m am mam cam = (3..Pam ( V1 + V2 + ..46) (3. + m n R n )⋅ T Pam = ( m1R1 + m 2 R 2 + ... conform legii conservării energiei: Qam = Q1 + Q 2 + . + m n R n R am = m1 m m R1 + 2 R 2 + ..52) (3.

în condiţiile legii lui Amagat. + ρ n Vn ρ am = ρ1 V1 V V + ρ 2 2 + . Se consideră gazele componente separate prin pereţi imaginari.61) • Masa molară aparentă a amestecului Pentru un amestec de gaze perfecte. ecuaţia de stare pentru componenta ˝i˝ a amestecului: (i) Pam Vi = mi R iT (3.60) ∑ ρ ⋅℘ i i=1 n i (3.Figura 3.57) (3.39) ρ am ⋅ Vam = ρ1V1 + ρ 2 V2 + . + ρ n n Vam Vam Vam ρ am = (3. PA = PB = PC = Pam TA = TB = TC = Tam Masa totală a amestecului este: m am = ∑m i=1 n i (3.3 Amestec de trei gaze perfecte.58) Dar mam = ρam ⋅ Vam şi mi = ρi ⋅ Vi Deci... revenind în relaţia (3. diferite.32 - .62) ...59) (3.

68) i Suma din ecuaţia (3. pentru întregul amestec: Pam ⋅ Vam = m am ⋅ℜ ⋅ T M am (3.63) obţinem: Vi m M = i ⋅ am Vam m am M i (3. M i deci: mi ⋅ℜ⋅ T Mi (3.66) Deci: M am = 1 ∑M i=1 n gi i (3.48).65) scrisă sub forma: ℘i = 1 ⋅℘ i ⋅ M i M am (3.67) Sau revenind în ecuaţia (3.33 - . ştiind că ∑ g = 1 conduce la: i=1 n .65) 1 = M am ⋅ ∑M i=1 n gi i (3.62`) şi (3.62`) Analog.64) ℘ i = gi ⋅ M am Mi Ştim că: ∑℘ i=1 n i =1 (3.63) Prin împărţirea membru cu membru a ecuaţiilor (3.dar P am⋅Vi = Ri = ℜ .

70) M am Întorcându-ne la ecuaţia (3.71) Mi ℘ i = gi ⋅ ∑g i=1 n Mi i Mi (3.69) deci: M am = ∑℘ M i i=1 i (3.73) Din (3. (3.1= 1 M am ∑℘ M i i=1 n n i (3.70).4.68).65): ℘ i = gi M i (3. (3.72) gi = ℘ i ⋅ Mi ∑ i=1 n Mi gi (3.73) obţinem relaţia de conversie: ℘ i ⋅ Mi = M am ℘ i ⋅ Mi i i gi = ∑℘ ⋅ M i=1 n (3.68) obţinem: în care folosim ecuaţia 1 ℘ i = gi ⋅ ∑M i=1 n gi i (3. . TRANSFORMĂRI SIMPLE ALE GAZELOR PERFECTE Se consideră că procesele pe care le suferă agenţii de lucru în interiorul maşinilor şi instalaţiilor termice sunt compuse dintr-o succesiune de transformări termodinamice simple.34 - .74) 3.

Căldura şi lucrul mecanic schimbate de sistem cu M. Lucrul mecanic schimbat este nul: L12 = ∫ 2 1 pdV = 0 [J] (3. din starea iniţială până în starea finală.75) (3.75`) Deci într-o transformare deschisă: q12 = c v ∫ 2 1 dT = c v (T2 − T1 ) = u 2 − u1 [ J / kg ] [J ] (3. Reprezentare în diagrama (p-ν ) Se reprezintă printr-un segment de dreaptă perpendicular pe axa volumelor: . TRANSFORMAREA IZOCORĂ I. Conform ecuaţiei principiului întâi: δq = du + pdv δq = du = c v dT (3.79) III.E.78) Lucrul mecanic tehnic elementar: δl t = νdp ⇒ l t12 = ν ∫ 2 1 dp = ν ( P2 − P1 ) [ J / kg ] (3.Transformările de stare simple sunt procese termodinamice pe parcursul cărora variaţia parametrilor de stare se face după aceeaşi lege.77) Q12 = m ⋅ c v (T2 − T1 ) = U 2 − U1 Dacă Q12 > 0 (T2 > T1 ) în timpul transformării izocore. Ecuaţiile transformării: V = constant dV = 0 P/T = constant II. gazul primeşte căldură din exterior.76) (3.35 - .

84) q12 = c v (T2 − T1 ) + p (ν 2 − ν1 ) Cum Pν = RT (3.82) c v ≅ const p = const q12 = c v ∫ 2 1 dT + p ∫ 2 1 dν (3.4 Transformarea la v = constant Dacă transformarea are loc de la 1 la 2 avem de-a face cu o încălzire izocoră.36 - .64) devine: . Conform principiului întâi pentru transformări deschise: δq = du + pdν q12 = (3.81) 2 ∫ 2 1 c v dT + ∫ 1 pdν (3. IV.80) II. Căldura şi lucrul mecanic schimbat.83) (3. Ecuaţiile transformării: P = constant ⎫ ⎪ dP = o ⎬ V/T =constant ⎪ ⎭ (3. TRANSFORMAREA IZOBARĂ I.Figura 3. Aplicaţie: la toate recipientele care păstrează gaze sub tensiune. iar de la 2 la 1 avem de-a face cu o răcire izocoră.

37 - .E.85) Folosind relaţia lui Robert -Mayer.86) Aceeaşi ecuaţie s-ar fi obţinut direct din ecuaţia calorimetrică la p = const . Dacă transformarea are loc de la 1 la 2 avem o destindere izobară.5 Transformarea la p = constant.89) III. dacă transformarea are loc de la 2 la 1 avem o răcire izobară.v) Se reprezintă printr-un segment de dreaptă perpendicular pe axa presiunilor: Figura 3.85) devine: q12 = c p (T2 − T1 ) (3.q12 = (c v + R )(T2 − T1 ) (3. (3.88) L12 = mR (T2 − T1 ) [J ] Lucrul mecanic tehnic elementar: l t = 0 deoarece dp = 0 (3. în timpul transformării izobare : l12 = ∫ 2 1 pdν = p ∫ 1 1 dν = p ( v 2 − v1 ) [ J / kg ] (3. : q12 = c p (T2 − T1 ) [ J / kg ] Lucrul mecanic schimbat de sistem cu M. . Reprezentare în diagrama (P .87) (3.

Lucru mecanic elementar schimbat: l12 = ∫ 2 1 pdν (3.90) (3.p = RT .91) (3. căldura absorbită de la mediul exterior este transformată integral în lucru mecanic. La unele maşini termice (M. Căldura şi lucrul mecanic.A. Ecuaţiile transformării: T = constant ⎫ ⎪ dT = o ⎬ P ⋅ν =constant ⎪ ⎭ II.I.93) (3. variaţia energiei interne este zero.G) arderea are loc la p =constant..92) ∫ 2 1 δq = ∫ 2 1 pdν (3. această transformare este cea mai profitabilă.96) . deci: ν l12 = ∫ 2 1 RT dν = RT ν ∫ 2 1 dν ν = RT ⋅ ln 2 ν ν1 (3. Din punct de vedere energetic. Conform principiului întâi pentru transformări deschise: δq = du + δl δq = c v dT + pdν δq = pdν = δl q12 = (3.94) Q12 = L12 În acestă transformare.IV.95) Din ecuaţia de stare pν = RT. adică. TRANSFORMAREA IZOTERMĂ I. conform principiului întâi.38 - . T. Utilizare: Transformarea izobară se întâlneşte la toate procesele de transfer termic din schimbătoare de căldură.

Reprezentare în diagramă Se reprezintă printr-un arc de hiperbolă echilateră. Această transformare este însă importantă şi se studiază deoarece ea reprezintă o limită a transformării căldurii în lucru mecanic. Dacă transformarea are loc de la 1 la 2 avem o destindere izotermă.98) Lucrul mecanic tehnic: l t12 = ∫ 2 1 νdp = RT ln P2 P1 (3. nu se întâlneşte în transformările practice reale deoarece orice schimbare de lucru mecanic sau de căldură într-un sistem termodinamic se face invariabil cu variaţia temperaturii.6 Transformarea la T = constant. condensare) se desfăşoară la p şi T constante. deci cu variaţia energiei interne. transformările de schimbare de fază (vaporizare.99) III. . T= constant.97) Deci: l12 = RT ln ν2 P = RT ln 1 ν1 P2 (3. În plus. Utilizare Este o transformare ipotetică. iar de la 2 la1 o compresie izotermă.Pentru transformare izotermă 1-2 avem: ν P P1ν1 = P2ν 2 . deci 2 = 1 ν1 P2 (3. IV. sunt porţiuni în evoluţia maşinilor termice când pe o perioadă foarte scurtă.39 - . Figura 3.

se obţine: dT = pdν + νdp R (3. Conform principiului întâi: δq = c v dT + pdν (3.100) Aceste ecuaţii nu sunt suficiente.106) devine: dp dν = −k ν P ln p = −k ⋅ ln ν + ln ct (3.104) (3.102) care conduce la: cv (pdν + νdp) = −pdν R (3.108) (3.105) (3.107) şi (3.101) Din ecuaţia caracteristică de stare p ⋅ ν = RT .103) dar R = cp − cv deci: c v ⋅ pdν + c v ⋅νdp = −(cp − c v )⋅ pdν c v ⋅ pdν + c v ⋅ νdp = −cp ⋅ pdν + c v ⋅ pdν / : c v c p dν dp =− ⋅ p cv ν (3. diferenţiată.TRANSFORMAREA ADIABATICĂ I. fiind necesar să găsim o relaţie între parametrii de stare.106) Facem notaţia: cp cv = k .109) . Ecuaţiile transformării δq = 0 ⎫ ⎬ q = constant ⎭ (3. k − exponent (coeficient) adiabatic (3.40 - .

111) o formă a ecuaţiei transformării adiabatice.111) rezultă: p⋅ R k ⋅ Tk = ct Pk const Rk (3.111) rezultă: Tv k−1 = const R (3. celelalte forme se obţin folosind ecuaţia de stare: Pν = RT ⇒ p = RT ν (3.117) (3.115) din (3.112) din (3.ln p ⋅ ν k = ln ct p ⋅ ν k = ct (3.110) (3.114) Tv k−1 = const Ecuaţia (3. Căldura şi lucrul mecanic schimbat q12 = const deci δq = 0 căldură schimbată este zero Lucrul mecanic schimbat: l12 = ∫ 2 1 pdv (3.113) (3. II.119) .41 - .118) p ⋅ T = const ecuaţia (3.116) p1−k ⋅ T k = 1−k k (3.114) reprezintă cea de-a doua formă a ecuaţiei transformării adiabatice p ⋅ v = RT ⇒ v = RT p (3.118) reprezintă cea de-a treia formă a ecuaţiei transformării adiabatice.

înlocuind raportul presiunilor în funcţie de temperaturi: 1−k 1−k p1 k ⋅ T1 = p 2 k ⋅ T2 (3. Din P1 ⋅ ν1 = RT1 şi ⎛ ν ⎞1−k ⎛ p ⎞ ⎜ 2 ⎟ =⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ν ⎠ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎟ ⎝p ⎠ 1 2 1−k k ⎛p ⎞ =⎜ 2 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝p ⎠ 1 k−1 k obţinem o altă formă a lucrului mecanic schimbat: k−1 ⎤ ⎡ RT1 ⎢⎢ ⎛ p 2 ⎞ k ⎥⎥ ⎜ ⎟ l12 = 1−⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ k −1 ⎢⎢ ⎝ p1 ⎠ ⎥⎥ ⎢⎣ ⎥⎦ (3.123) Se poate obţine o formă a ecuaţiei lucrului mecanic schimbat doar în funcţie de temperaturi.42 - .124) 1−k k ⎛p ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ 2⎟ ⎜ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ 1 1−k k ⎛T ⎞ T p ⎜ ⎟ ⎟ = 1 ⇒ 1 =⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ T2 p 2 ⎝ T2 ⎠ 1−k k ⎛p ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⇒⎜ 2 ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎝p ⎠ 1 ⎛ T ⎞−1 T ⎜ ⎟ ⎟ =⎜ 1 ⎟ = 2 ⎜ ⎜ ⎟ T1 ⎝ T2 ⎠ (3.120) ⎛ ν ⎞k p = p1 ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ν⎠ ⎝ ⎟ (3.121) (3.119) devine: l12 = ∫ 2 1 k p1 ⋅ ν1 dν k = p1 ⋅ ν1 νk = ∫ 1 1 k ν−k dν = p1 ⋅ ν1 ν1−k 2 /1 = 1− k k p1 ⋅ ν1 1−k 1 ν 2 − ν1−k = 1− k ( ) (3.122) p ⋅ ν k ⋅ ν1−k = 1 1 1 1− k ⎡⎛ ⎞1−k ⎤ ⎢⎜ ν 2 ⎟ ⎥ p1 ⋅ ν1 ⎢⎜ ⎟ −1⎥ = ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ν1 ⎠ ⎢⎝ ⎥ 1− k ⎣ ⎦ ⎡⎛ ⎞1−k ⎤ ⎢⎜ ν 2 ⎟ ⎥ ⎢⎜ ⎟ −1⎥ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ν1 ⎠ ⎢⎝ ⎥ ⎣ ⎦ o formă a expresiei lucrului mecanic. Vom scrie ecuaţia transformării adiabatice de la starea 1 la o stare arbitrară: k p1 ⋅ ν1 = p ⋅ν k (3.125) .Atât p cât şi v sunt variabili. de aceea se porneşte de la punctul iniţial (1) în care presupunem că se cunosc parametrii de stare.

129) Analogie între lucrul mecanic de dizlocare şi lucrul mecanic tehnic: (3.43 - .Deci (3.128) Deci (3. .127) devine: 1 ⎡ 1 k 1− ⎤ p1 ⋅ ν1 ⎢ 1− k k⎥ ⋅ ν1 ⋅ ⎢ p 2 − p1 ⎥ = 1 1 ⎥⎦ 1− ⎢⎣ k 1 k−1 ⎡ ⎤ ⎡ ⎤ 1− ⎥ ⎢⎛ ⎞ ⎥ p1 ⋅ ν1 ⎢⎢⎛ p 2 ⎞ k ⎟ ⎜ ⎟ −1⎥ = k p ν ⎢⎜ p 2 ⎟ k −1⎥ ⎟ = ⎜ ⎟ ⎟ ⎢⎜ p ⎠ ⎥ k −1 1 1 ⎢⎝ p ⎠ ⎥ ⎜ 1 ⎜ ⎟ ⎜ ⎥ ⎢⎜ 1 ⎟ ⎥ 1− ⎢⎝ 1 ⎢⎣ ⎥⎦ ⎢⎣ ⎥⎦ k 1 k l t12 = p1 ∫ 2 −1 p k dp = 1 (3.101) devine: l t12 = RT1 ⎡⎢ T2 ⎤⎥ R 1− = (T1 − T2 ) k −1 ⎣⎢ T1 ⎦⎥ k −1 (3.130) l = −kl t12 12 III.v) Adiabata se reprezintă printr-un arc de hiperbolă cu o pantă mai mare decât izoterma.7 Reprezentarea transformării adiabate şi izoterme în (p . Reprezentare în diagrame (p .127) din k p 1⋅ν1 ⎛ p ⎞k = p ⋅ ν ⇒ ν = ν1 ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p⎠ ⎝ ⎟ k (3.126) Lucrul mecanic tehnic: l t12 = ∫ 2 1 vdp 1 (3.v) La aceeaşi variaţie de presiune Δp = p1 − p 2 variaţia de volum este mai mare la izotermă. Figura 3.

iar de la 2 la 1 o compresie adiabatică. dp = 0 . Dacă transformarea are loc de la 1 la 2 avem o destindere adiabatică. OBSERVAŢIE: Din punct de vedere al menţinerii energiei interne a sistemului termodinamic la un nivel cât mai scăzut.Şi transformarea adiabatică este importantă din punct de vedere energetic. obţinem transformarea izocoră. Ecuaţiile transformării: Particularizând în ecuaţia principiului întâi.131) • • • • dv= 0. Scopul acestei transformări este ca sistemul termodinamic să-şi păstreze pentru sine o cantitate cât mai mică de energie. şi anume: δq = du + pdν (3. Este o transformare generală în cursul căreia agentul termic schimbă cu M. De aici rezultă caracterul general al transformării menţionat mai sus. TRANSFORMAREA POLITROPICĂ Acoperă toate evoluţiile sistemului termodinamic dacă coeficientul politropic ia diferite valori. obţinem transformarea adiabată.E. I. Utilizare Este o transformare ipotetică cu care se aproximează procesele de destindere şi comprimare din maşinile termice (motoare şi turbine). Exprimând căldura calorimetric: δq = cn ⋅ dT (3. transformarea adiabatică este o limită a acestei posibilităţi. δq = 0 . iar o parte cât mai mare din energia pe care o posedă să se transforme în lucrul mecanic. Este teoretică numai prin faptul că este considerată reversibilă.T. obţinem transformarea izotermă.V.131) devine: . energie sub forma de căldură şi lucru mecanic. du= 0. IV. ecuaţia (3.132) cn – căldura specifică politropică. şi în care se modifică parametrii de stare P. obţinem transformarea izobară. din celelalte puncte de vedre este o transformare practică.44 - .

139) (3. În urma integrării rezultă: n ln ν = − ln p + ln ct p ⋅ ν n = ct (3.140) relaţie analoagă cu prima formă a ecuaţiei transformării adiabatice.140``) p 1−n n ⋅ T = ct Scriind ecuaţia transformării politropice între două stări de echilibru: n n p1 ⋅ν1 = p 2 ⋅ ν 2 (3.138) În ecuaţia (3. se separă variabilele.133) (3.c n dT = c v dT + pdν (3.134) (cn − c v )dT = pdν dar dT = 1 (pdν + νdp) şi R = c p − c v . deci prin analogie putem scrie direct celelalte forme ale ecuaţiei politrope: T ⋅ ν n−1 = ct (3.135) c n pdν + c n νdp − c v pdν − c v νdp = c p pdν − c v pdν (3.138) se face notaţia cn − cp cn − cv = n .141) .111) devine: R cn − cv (pdν + νdp) = pdν cp − cv (3. exponent politropic.45 - . (3.136) (cn − cp )pdν + (cn − cv )νdp = 0 cn − cp cn − cv ⋅ pdν = −νdp (3.140`) (3.137) (3.

143) Obţinem expresia exponentului politropic mediu între cele două puncte ale transformării: n= ln p 2 − ln p1 ln ν1 − ln ν 2 (3.148) . conform ecuaţiei (3.146) Cum u 2 − u1 = c v (T2 − T1 ) este avantajos să obţinem expresia lucrului mecanic schimbat doar în funcţie de temperaturi. 0 transformare adiabatică.145) (3. cn n = 1 n = 1 .⎛ ν ⎞n p ⎜ 1⎟ = 2 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ν2 ⎠ p1 ⎝ ⎟ (3.144) Faptul că transformarea politropică este un proces termodinamic general mai rezultă dacă se particularizează valorile lui n în ecuaţia p ⋅ ν n = const . n = ∞ . p⋅ ν = const. p⋅ν k = const.147) deci (3.146) devine: q12 = c v (T2 − T1 ) − ⎛ R R ⎞ ⎟ (T2 − T1 ) = (T2 − T1 )⎜c v − ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ n −1 n −1 ⎠ (3. Căldura şi lucrul mecanic schimbat Din ecuaţia principiului întâi obţinem: q12 = u 2 − u1 + l12 (3.126) putem scrie: l12 = R (T1 − T2 ) n −1 (3. obţinem: n ln ν1 p = ln 2 ν2 p1 (3. cn ∞ transformare izotermă. v = const. când se obţin celelalte patru transformări termodinamice simple ale gazelor perfecte: cp transformare izobară. n = k .46 - . cn II. Pe baza analogiei între ecuaţiile transformărilor adiabată şi politropă.142) Logaritmând. cn cv transformare izocoră. n = o . p = const.

153) Pe baza aceleiaşi analogii se obţin şi celelalte forme ale expresiei lucrului mecanic schimbat. Reprezentare în diagramă (p .150) dar cp cv = k. q12 = c v n−k (T2 − T1 ) n −1 [ J / kg ] (3.149) (3. din calorimetrie: δq = c n dT .128) şi (3. . Sistemul termodinamic cedează căldură.129) rezultă: cn = n−k ⋅ cv n −1 [ J /(kg ⋅ K)] căldura specifică politropică (3.cum R = cp − c v . de exemplu: n−1 ⎤ ⎡ RT1 ⎢⎢ ⎛ p 2 ⎞ n ⎥⎥ ⎜ ⎟ ⎟ l12 = 1−⎜ ⎟ ⎜ ⎟ n −1 ⎢⎢ ⎜ p1 ⎠ ⎥⎥ ⎝ ⎢⎣ ⎥⎦ [ J / kg ] (3.8 Transformarea politropă. q12 = ∫ 2 1 c n dT = cn (T2 − T1 ) (3. q12 = (T2 − T1 ) nc v − c v − c p + c v n −1 c n− p cv q12 = c v (T2 − T1 ) n −1 (3.151) Pe de altă parte.v) Figura 3.152) Comparând ecuaţiile (3.154) III.47 - .

IV. Pentru această situaţie avem următoarea figură: Figura 3. 3. Când q12 > 0 (n>k) sistemul termodinamic primeşte căldura din exterior.48 - .I.9 Transformarea politropă. Sistemul termodinamic primeşte căldură.3. . Este posibil ca pe ultima fază a destinderii temperatura sistemului termodinamic să fie mai mică decât temperatura organelor motorului. se consideră procesul politropic cu indice exponenţial variabil. El este caracteristic proceselor de comprimare. situaţia aceasta corespunde primei faze a procesului de comprimare în motor când sistemul termodinamic primeşte căldură de la organele motorului. În calculele termice se lucrează cu indicele ˝n˝ mediu. când sistemul termodinamic evacuează căldura în exterior. De asemenea mai este caracteristic şi la destinderea în motoarele cu ardere internă mai exact în prima fază. dar numai după ce sistemul termodinamic a depăşit temperatura organelor motorului.A.8 n −1 corespunde cazului în care q12 < 0 (adică 1 < n < k). Acest caz corespunde situaţiei în care sistemul termodinamic cedează căldură în exterior.8. atunci q12 > 0 . Utilizare Forma curbei politropice este reprezentată în fig. Din expresia căldurii q12 = n − k ⋅ c v (T2 − T1 ) deducem că fig. CONCLUZIE: La comprimarea şi destinderea în M.

presiunea iniţială de 5 at şi finală de 35 at. Ştiind că: volumul camerei de ardere este 1.18 ⋅105 kJ / ciclu . temperatura la sfârşitul compresiei. vom avea: T2 = T1 p2 35 ⋅ 0.54 = = 0.38 ⋅10−5 Hi 4. să se calculeze temperatura la finele procesului de ardere şi aportul de căldură al combustibilului.98 ⋅105 V 1.98 ⋅105 = 473 = 3311K = 3038o C p1 5 ⋅ 0. 100°C .18 = 1538.57 ⋅10−4 ⋅105 ⋅ 30 ⋅ 0.• Aplicaţie: Unul din motoarele auxiliare ale unei nave de transport mărfuri uscate este un motor cu ardere la volum constant. Apreciind puterea calorifică a combustibilului de H i = 10000 kcal / kg . iar k = 1.6J = 1. 570 ⋅10 7 mm 3 .54 ( p2 − p1 ) = k −1 0.3 Q12 = U 2 − U1 = kJ Consumul de combustibil pe ciclu: Cc = Q12 1. să se calculeze consumul de combustibil pe ciclu. Rezolvare: Aplicând relaţia P/T = ct.49 - .3.

Principiul doi al termodinamicii vine şi precizează sensul de desfăşurare al proceselor spontane şi stabileşte condiţiile transformării căldurii în lucru mecanic. prin repetarea ciclului din căldură. Transformarea continuă a căldurii în lucru mecanic este posibilă prin realizarea repetată a unui ciclu termodinamic.50 - . În diagramele termodinamice ciclurile se reprezintă printr-o curbă închisă. Rolul ciclurilor termodinamice este acela de a obţine lucrul mecanic în orice cantitate.1. ENTROPIA 4. . în acest caz ciclurile se cheamă inversate sau frigorifice. PROCESE CICLICE (CICLURI TEMODINAMICE) Principiul întâi al termodinamicii arată posibilitatea transformării energiei dintr-o formă în alta. Sensul de parcurgere este invers rotaţiei acelor de ceasornic. acest principiu neprecizând condiţiile de desfăşurare a proceselor termodinamice şi nici sensul în care se pot realiza diversele transformări ale energie.CAPITOLUL IV PRINCIPIUL DOI AL TERMODINAMICII. În termodinamică se cunosc două sensuri de parcurgere ale acestor cicluri: • • Sensul de parcurgere este sensul acelor de ceasornic. DEFINIŢIE: Se numeşte ciclu termodinamic o succesiune de două sau mai multe transformări termodinamice în care agentul termic (Sistemul Termodinamic) revine la starea iniţială dar fără a parcurge aceleaşi transformări intermediare. în acest caz ciclurile se cheamă directe.

deci agentul termic efectuează lucrul mecanic în exterior pe seama căldurii primite de la sursa caldă (q1) conform principiului întâi. RANDAMENTUL CICLURILOR Considerăm un agent de lucru care efectuează un ciclu motor între punctele limită 1 şi 2 conform figurii: Figura 4. L2n1 = A este pozitiv.1 Reprezentarea ciclului motor. deci asupra sa s-a efectuat un lucru mecanic din exterior.51 - . Când agentul evoluează în sensul transformărilor reprezentate prin arcul de curbă 1m2. deducem că lucrul mecanic schimbat pe ciclu Deci lucrul mecanic schimbat pe ciclu este dat de aria cuprinsă în interior curbei ce reprezintă ciclul în diagrama ( p − v ).2. În diagrama mecanică ( p − v ). el va suferi o comprimare. Lc=L1m2 + L2n1=L1m2 . În diagrama ( p − v ) lucrul mecanic este dat de aria suprafeţei 1m2 v2v1 (A 1m 2 v2 v1 ). L1m2= A 1m 2 v2 v1 Când agentul evoluează în sensul 2n1.L2n1 =A 2 n1v1v2 – A 2 n1v1v2 (4. lucrul mecanic este dat de aria 2n1 v 2 v1 (A 2 n1v1v2 ). deci: L2n1<0.1) 2 n1v1v2 Cum A 1m 2 v2v1 >A 2 n1v1v2 . acesta suferă o destindere. Conform principiului întâi al termodinamicii. Principiul întâi pentru transformări închise. . agentul termic cedează căldură sursei reci (q2).4.

în cursul efectuării unui ciclu. Figura 4. se transformă în lucru mecanic. dar în sens contrar.4) deci lc = q1 − q 2 [ J / kg ] Relaţia (4. Adică numai o parte din căldura preluată de către agent de la sursa caldă.4) arată că într-un ciclu direct lucrul mecanic produs este echivalent cu diferenţa dintre căldura primită de agentul termic de la sursa caldă şi căldura cedată sursei reci.3) (4.2) dar ∫ δq = q − q 1 c 2 (4.5) se observă că valoarea randamentului termic a unui ciclu este totdeauna subunitară.2 Reprezentarea ciclului frigorific. Din relaţia (4. Numim randament termic al ciclului η t . vom considera că agentul termic parcurge acelaşi ciclu. o sursă caldă de la care primeşte căldură q1 şi o sursă rece către care cedează căldură q2. agentul absoarbe de la sursa rece căldură q2 şi cedează sursei calde căldură q1. În continuare.∫ δq = ∫ δl c c (4.52 - . . Ciclul frigorific se caracterizează prin aceea că prin consumul de lucru mecanic din exterior.5) CONCLUZIE: Un motor termic nu poate funcţiona decât în prezenţa a cel puţin două surse de căldură. raportul dintre căldura transformată în lucru mecanic şi căldura primită de la sursele calde: ηt = q − q2 q lc = 1 = 1− 2 q1 q1 q1 (4.

deci lucrul mecanic schimbat pe ciclu este negativ. într-un anumit sens.În acest caz lucrul mecanic primit din exterior este mai mare decât cel efectuat.53 - .E. acest transport nerealizându-se de la sine. În acest caz avem o pompă de căldură care permite transportul căldurii de la sursa rece la sursa caldă. Aceste procese se pot desfăşura şi în sens contrar.3). 4.3. Din contră. Adică maşina frigorifică evacuează mai multă căldură decât echivalentul lucrului mecanic consumat în acest scop. În această situaţie definim eficienţa frigorifică ε f : εf = q2 lc (4. Cum procesele închise permit obţinerea lucrului mecanic în orice cantitate prin repetarea procesului. procesul reversibil este acela în care sistemul trece din starea iniţială în starea finală astfel încât la inversarea procesului. OBSERVAŢIE: Toate procesele din natură sunt ireversibile. . procesul închis gândit de Carnot este alcătuit din următoarele procese deschise: două izoterme şi două adiabate (vezi fig.A. spre deosebire de procesul ireversibil. schimbul de căldură şi lucru mecanic cu M. eficienţa frigorifică ε f > 1 . revenirea sistemului la starea iniţială se produce fără modificări persistente în M. 4.6) OBSERVAŢIE: Spre deosebire de randamentul termic ηt . el datorându-se unui consum de lucru mecanic din exterior. este acelaşi ca şi procesul direct. 4. dar pentru aceasta este nevoie de un consum de lucru mecanic din exterior mai mare decât lucrul mecanic furnizat de sistem în decursul procesului direct (spontan).4. Aceste procese se numesc ireversibile. PROCESE REVERSIBILE ŞI IREVERSIBILE Procesele naturale se desfăşoară spontan. CICLUL CARNOT REVERSIBIL DIRECT Pentru a găsi o maşină termică care să funcţioneze cu randament maxim. care este întotdeauna subunitar. Carnot a studiat posibilităţile de obţinere a lucrului mecanic din căldură. Cu alte cuvinte.

C.3 Ciclul Carnot reversibil direct în diagrama ( p − v ). În starea 2 sistemul termodinamic nu este în echilibru. Figura 4. Rezervoarele cu temperaturile TM şi Tm le presupunem infinit de mari. parcurs în sensul acelor de ceasornic se cheamă ciclul Carnot reversibil direct. deţin o energie internă . Îndepărtând sursa de căldură şi izolând adiabatic cilindrul obţinem dilatarea adiabatică 2 . Funcţionarea unei maşini termice ideale care realizează ciclul Carnot reversibil direct este prezentată în fig. astfel încât transferurile de energie prin efect termic să nu modifice valoarea temperaturilor. el ramânând cu o neomogenitate termică deoarece moleculele sistemului termodinamic aflate în imediata vecinătate a S.Figura 4. Ciclul format din două izoterme şi două adiabate.54 - .4. De fapt. 4.4 Maşina în care s-ar putea realiza ciclul Carnot.2 transmisia căldurii se imaginează a fi la temperatura constantă a gazului deoarece scăderea temperaturii gazului datorită dilatării este compensată de aportul de căldură din exterior q12.3. în procesul 1 . Maşina care lucrează după acest ciclu produce lucru mecanic cu randament maxim.

10) obţinem şi prima formulare a principiului doi al termodinamicii: ˝Pentru ca o maşină termică să funcţioneze. Astfel.˝ OBSERVAŢII: Din expresia (4. De această dată.10) se observă că maşinile termice au randamentul subunitar.R. Utilizând relaţiile demonstrate anterior q12 = RTM ln ν ν2 . Asupra gazului se va efectua un lucru mecanic.8) şi folosind ecuaţiile transformărilor simple din componenţa ciclului k TM ν1 −1 = Tmν k−1 4 k TM ν k−1 = Tmν3−1 2 p3ν3 = p 4ν 4 k k p 2ν 2 = p3ν3 (4. lucrul mecanic util furnizat în exterior în timpul ciclului se măsoară prin aria 1-2-3-4-1.7) unde lc – lucrul mecanic dezvoltat pe ciclu. Sistemul revine din starea 4 în starea iniţială 1 printr-un proces adiabatic. acesta comprimându-se. deci lucrul mecanic se efectuează doar pe seama scăderii energiei sale interne.10) Din expresia (4. care are temperatura TSR < T3.. astfel tendinţa de echilibrare termică face ca sistemul termodinamic să se comprime în continuu închizându-se ciclul.R. sistemul termodinamic va ceda cantitatea de căldură q34.9) ν 2 ν3 = ν1 ν 4 Obţinem expresia randamentului sub forma: ηc = 1 − Tm TM (4. pistonul ajungând la finele compresiei în punctul 4.4 sistemul parcurge un proces izoterm.).C. Pentru ca sistemul termodinamic să ajungă în echilibru termic.55 - . el se va destinde. Căile de creştere ale randamentului ar fi: . q 34 = RTm ln 3 ν1 ν4 (4.mai ridicată decât cele aflate în vecinătatea pistonului.) şi să cedeze o parte din căldura primită altei surse cu o temperatură mai scăzută (S. temperatura scade deoarece sistemul termodinamic nu primeşte nici un fel de energie din exterior. el fiind pus în legătură cu S.R. Randamentul maşinii termice care lucrează după ciclul Carnot reversibil direct: ηc = q − q 34 q lc = 12 = 1− 34 q12 q12 q12 (4. ea trebuie să primească o cantitate de căldură de la o sursă cu temperatură ridicată (S. În decursul procesului 3 . moleculele din imediata vecinătate a pistonului au energii interne mai ridicate faţă de cele din imediata vecinătate a S.

) Se poate obţine pentru ηc valoarea maximă. numai că ciclul va fi parcurs în sens invers acelor de ceasornic. . iar materialele şi gazul utilizat influenţează transformările energetice.la instalaţii de turbine cu abur.la M. – şi această scădere este limitată (Tm poate scădea până la TM. ηc = 1 dacă TM → ∞ . maşinile termice au randamente mai mici decât ηc deoarece vitezele de transformare a proceselor sunt finite (în cazul ideal studiat procesele erau reversibile şi cvasistatice. 4. η = 20 ÷ 25 o o . – dar această creştere este limitată de rezistenţele mecanice şi termice ale materialelor din care se construieşte maşina.A.5. În concluzie. CICLUL CARNOT REVRSIBIL INVERSAT Considerăm o maşină care consumă lucru mecanic pentru a transporta căldură de la temperaturi scăzute la temperaturi ridicate şi care lucrează tot după un ciclu Carnot reversibil.56 - . o NOTĂ: Randamentul ciclului Carnot nu depinde de natura mediului de lucru.5.la instalaţii de turbine cu gaze. iar conform teoremei lui Nerst. Limitele între care se află valorile randamentelor efective ale maşinilor termice: η = 18 ÷ 28 o o . • Scăderea temperaturii Tm a S.A. deci vitezele de desfăşurare ale lor infinit mici). nici chiar în cazul ciclului Carnot nu este posibilă transformarea integrală a căldurii în lucru mecanic. η = 28 o 35 o o . adică ηc = 1 prin două ηc = 1 dacă Tm → 0K . ciclurile pe care acestea le realizează sunt diferite de ciclul ideal Carnot. În realitate.I. căi: Am arătat însă că valoarea TM este limitată superior.• Ridicarea temperaturii TM a S. 4. temperatura de zero absolut nu se atinge pe nici o cale.C. Un astfel de ciclu se cheamă ciclu Carnot inversat şi este prevăzut în fig.R.

obţinem: ν 2 ν3 = ν1 ν 4 (4.12) Transformările 1 . sau pompe de căldură dacă Tm = T0.13) 4 2 Împărţind membru cu membru.57 - .3 fiind adiabate.16) . lc = (RTm − RTM )ln v3 v4 (4.11) şi lc = q34 − q 21 = RTm ln ν3 ν − RTM ln 2 ν4 ν1 (4.4 şi 2 .14) Revenind în ecuaţia (4.Figura 4. S-a definit în această situaţie eficienţa frigorifică: εf = q 34 lc ν3 ν4 unde q 34 = RTm ln (4.5 Ciclul Carnot inversat în diagrama ( p − v ) Maşinile care funcţionează după un asemenea ciclu se numesc maşini frigorifice dacă TM = T0 (T0 = TM. se scriu ecuaţiile acestor transformări: k k TM ν1 −1 = Tmν k−1 şi Tm ν k−1 = Tm ν3−1 (4.15) Deci eficienţa frigorifică devine: εf = Tm 1 = −1 Tm − TM ηc (4.12).A).

COMPARAŢIA RANDAMENTELOR A DOUĂ CICLURI CARNOT PENTRU GAZUL PERFECT. La ciclul Carnot ireversibil diferenţele dintre temperaturile surselor de căldură şi temperatura fluidului motor au o valoare finită: T1 = TSC −ΔT1 T3 = TSR + ΔT3 (4. UNUL REVESIBIL CELĂLALT IREVERSIBIL Considerăm că ambele cicluri Carnot se realizează între aceleaşi surse de căldură care au temperaturile TS.6. iar transmisia căldurii de la fluidul motor la S.2 la o diferenţă finită de temperatură ΔTSC − T1 . Am găsit pentru randamentul termic al ciclului Carnot reversibil expresia: ηc = 1− TSR TSC (4. = q12 TM 1 = = >1 lc TM − Tm ηc (4.C.randamentul ciclului Carnot reversibil direct.18) În realitate.58 - .ε f > 1 sau ε f < 1 Pentru pompe de căldură definim eficienţa pompei de căldură: ε pc.17) unde ηc . se efectuează în timpul transformării 3 .4. adică: T1 = TSC − dT T2 = TSR + dT (4.2 şi 3 .R.R. tot la o diferenţă finită de temperatură ΔT3 = T3 − TSR . şi TS.C. Deci transformările 1 . acesta servind drept ciclu de comparaţie pentru celelalte cicluri frigorifice. OBSERVAŢIE: În tehnică se urmăreşte ca eficienţa să aibă valori cât mai apropiate de cele ale ciclului Carnot reversibil inversat. 4.19) OBSERVAŢIE: Ireversibilitatea transformărilor poate fi redusă la zero dacă diferenţele dintre temperaturile fluidului motor şi ale surselor sunt infinit mici. la fluidul motor se produce în timpul transformării 1 . aportul de căldură de la S.4 sunt ireversibile..20) .

Condiţia ca un ciclu să fie reversibil este aceeaşi cu cea corespunzătoare ciclului Carnot: o diferenţă infinit mică între temperatura fluidului motor şi cea a surselor de căldură în timpul schimbului de căldură între ele. deoarece chiar dacă în punctul iniţial al transformării temperatura fluidului motor diferă de cea a sursei de căldură cu o cantitate infinit mică. din acest punct de vedere. Pentru a depăşi această dificultate. Figura 4. la sfârşitul ciclului între ele poate exista o diferenţă finită datorită variaţiei temperaturii fluidului motor în timpul ciclului. . De aceea procesul de schimb de căldură devine ireversibil.(Fig. se introduce noţiunea de număr infinit de mare de surse de căldură. Astfel. deci lucrul mecanic pe ciclu rămâne neschimbat. pentru randamentul termic al ciclului Carnot ireversibil ηirev = 1− c TSR + ΔT3 TSC −ΔT1 (4.4.obţinem deci. cu excepţia celor extreme. OBSERVAŢIE: Nu doar ciclurile Carnot sunt reversibile. deoarece el nu necesită decât două surse de căldură.59 - . Situaţia se complică dacă acest schimb de căldură nu se face după o izotermă.21) Comparând relaţiile (4. orice ciclu reversibil oarecare poate fi reprezentat printr-o sumă de cicluri Carnot elementare.6 Ciclu oarecare divizat în cicluri Carnot elementare Fiecare izotermă. este parcursă de două ori.20) şi (4.22) Adică: randamentul termic al ciclului Carnot reversibil este totdeauna mai mare decât randamentul ciclului Carnot ireversibil pentru gazul perfect.6).21) deducem că: rev ηc > ηirev c (4. Ciclul Carnot reversibil este cel mai economic.

principiul doi. Pentru ca un proces să fie reversibil trebuie ca acesta să fie alcătuit dintr-o succesiune de stări de echilibru. REVERSIBILITATE ŞI IREVERSIBILITATE Se poate imagina că între oricare două stări 1 şi 2. Prin aceasta. GENERALITĂŢI REFERITOARE LA PRINCIPIUL DOI AL TERMODINAMICII Principiul doi al termodinamicii are un caracter calitativ pentru că el nu se referă la cantităţile de energie schimbate. aceeaşi cantitate îi este luată sistemului. dacă într-o transformare directă. Existenţa fenomenelor disipative. Ireversibile sunt toate procesele în care intervin frecarea sau deformaţiile plastice. Din acest motiv. oricât ar fi ele de reduse. transformarea ireversibilă este cea la care revenirea la starea iniţială este posibilă doar pe baza unei intervenţii de afară. Procesele reale sunt însoţite întotdeauna şi de . să se producă vreo schimbare remanentă). care se soldează cu cheltuială de energie. pentru că lucrul mecanic cheltuit pentru învingerea frecării (sau pentru producerea deformaţiei plastice) nu poate fi recuperat deoarece acest lucru mecanic are un puternic caracter disipativ. în transformarea inversă. aşa cum am mai arătat. el transmiţându-se mediului ambiant sub formă de căldură. Aceste transformări sunt denumite transformare directă şi transformare inversă. Reamintim că transformarea ireversibilă este transformarea care după realizarea ei în sens direct şi în sens invers. De exemplu.4. iar trecerea de la o stare de echilibru la cea următoare să nu fie însoţită de fenomene disipative. exprimarea matematică a principiului doi a necesitat introducerea unei noi mărimi de stare: Entropia. sistemul termodinamic revine la starea iniţială). imprimă proceselor un caracter de ireversibilitate. completează caracterul cantitativ al principiului întâi. Procesele statice sau cvasi .7. transformarea inversă este un gen de imagine prin reflexie a transformării directe. sistemul termodinamic nu revine la starea iniţială. sistemului îi este furnizată o cantitate de căldură. În cazul transformării reversibile (la realizarea ei în sens direct şi în sens invers.60 - . existând unele procese cvasi .A. a doua de la starea 2 la starea 1. sistemul parcurge două transformări: prima de la starea 1 la starea 2. Procesele nestatice sunt toate ireversibile.statice cu caracter ireversibil. ci la sensul transformărilor care se produc spontan. Spre deosebire de transformarea reversibilă (la care readucerea la starea iniţială a sistemului se face fără ca în M.statice nu sunt mereu reversibile.

ceea ce constituie conform principiului trei. Oswald completează: nu se poate construi o maşină termică care să producă lucru mecanic fără să consume căldură.R). M. Un perpetuum mobile de speţa a doua ar fi o maşină care ar transforma integral energia dezordonată a M. într-o energie ordonată.C) şi una rece (S. Caratheodory a concretizat prin aceea că domeniul ( p − v ) este împărţit de o adiabată reversibilă în două subdomenii (fig. de temperatură constantă.61 - . o imposibilitate. Enunţul lui Caratheodory: un sistem adiabatic închis. Deoarece toate procesele sunt ireversibile. deci: principiul al doilea al termodinamicii enunţă imposibilitatea construirii unui perpetuum mobile de speţa a doua. ar fi un perpetuum mobile de speţa a doua (perpetuum mobile termic). cu alte cuvinte. O maşină termică ce ar funcţiona cu un singur izvor de căldură. el nu poate ajunge la stări ce presupun o energie mai mică decât cele ale stărilor care pot fi atinse prin procese reversibile la orice volum.7).8. până la atingerea punctului zero absolut. O maşină de acest fel nu ar contrazice legea conservării energiei (principiul întâi). acest lucru fiind posibil doar cu un consum de lucru mecanic. sub temperatura M. 4. plecând de la o anumită stare şi în urma transformării. cel puţin în parte.4. fiind pentru necesităţile maşinii un rezervor infinit de mare. dar ar trebui să lucreze. ENUNŢURI ALE PRINCIPIULUI DOI AL TERMODINAMICII Enunţul lui Carnot: O maşină termică nu poate funcţiona decât dacă este pusă în legătură cu două surse de căldură: una caldă (S.A. . deci ele au un caracter mai mult sau mai puţin ireversibil.A. acest rezervor de căldură este imposibil de găsit.fenomene disipative. Enunţul lui Planck: este imposibil de construit o maşină care să funcţioneze periodic şi care să nu facă altceva decât să ridice o greutate şi să răcească un rezervor de căldură. Studiul proceselor reversibile este fructuos pentru termodinamică deşi aceste procese au un caracter pur teoretic.. el nu poate atinge orice stare arbitrar aleasă.A. Clausius interpretează enunţul lui Carnot: căldura nu poate trece de la sine (proces neforţat) de la o sursă cu temperatură scăzută la o sursă cu temperatură ridicată.

este mai mare decât lucrul mecanic consumat pentru comprimarea cvasi-statică: Lc = pc dV > pdV = L ∫ ∫ (4. pe piston se va exercita presiunea pc>p.23) În timpul destinderii gazului cu viteză finită. pe când energia internă se poate transforma numai parţial în lucru mecanic sau în alte forme de energie. În schimb. Toate transformările situate deasupra transformării 1 . p fiind presiunea care se exercită în timpul comprimării cvasi . energia internă se poate transmite de la un sistem la altul păstrându-şi caracteristica de energie a unei mişcări dezordonate. Deci. dar cu viteză finită. în urma unei destinderi adiabatice nu se pot atinge stări 2` care au energii interne mai mici decât cea corespunzătoare stării prin care se ajunge prin adiabata reversibilă (2).statice. OBSERAVŢIE: ireversibilitatea unei transformări apare şi în cazul destinderii sau comprimării unui gaz într-un cilindru fără frecare. lucrul mecanic consumat la comprimarea cu viteză finită. sau în orice altfel de energie (fiind energie ordonată). Deci. Energia internă se caracterizează prin mişcarea dezordonată a moleculelor.2 sunt transformări ireversibile. deci: Ld < L < Lc (4.7 Domeniile determinate de adiabata reversibilă. Astfel.Figura 4.24) Din toate aceste formulări deducem că lucrul mecanic poate fi transformat integral în energie internă. din starea 1. care presupun o energie internă ridicată (deci toate volumele corespunzătoare vor fi mai mari). în timpul comprimării. Se observă că destinderea adiabatică reversibilă produce lucru mecanic maxim. deoarece prin ea se ating în final cele mai mici valori ale energiei interne. ceea ce face ca energia internă să nu se poată transforma direct în alt fel de energie. . pe piston se va exercita presiunea pd < p. Lc.62 - .

ENTROPIA ŞI DEFINIŢIA EI Noţiunea de entropie a fost introdusă în termodinamică de Clausius. care la rândul ei se transformă integral în alte forme de energie.Totuşi. există însă şi situaţii în care aceste formulări ale principiului doi nu sunt respectate.A. integrala este nulă. Un exemplu ar fi în cazul unui gaz care curge printr-un ajutaj. NOTĂ: Dacă se ia drept referinţă scara vieţii de pe Pamânt. Curgerea se face de la presiune ridicată la o presiune scăzută.A.26) (4. În acest caz o parte din energia internă se transformă în energie de curgere. 4. Astfel. Restul de energie rămâne mai departe netransformabilă în sistemul considerat. Termodinamica fenomenologică nu se ocupă cu aceste cazuri.9. adică formularea riguroasă şi ştiintifică a acestui principiu.. dar mai ales reversibilitatea sau ireversibilitatea lor. Prin intermediul entropiei este posibilă scrierea ecuaţiei matematice a principiului doi. o parte din această energie a mişcării dezordonate se poate transforma în energia unei mişcării ordonate. La transformarea lucrului mecanic în căldură se scrie: L=Q (4. Clausius defineşte entropia astfel: dacă pentru un ciclu reversibil fiecare element de element de căldură (pozitiv sau negativ) schimbat de către un corp cu M. În micro şi macrocosmos.63 - . .27) η t − randamentul termic al transformării căldurii în lucru mecanic. ele intrând în competenţa termodinamicii statistice. s-a creat posibilitatea de a măsura caracterul mai mult sau mai puţin spontan al transformărilor. dacă sistemul posedă presiuni şi temperaturi mai ridicate decât cele ale M. este divizat prin T (temperatura absolută) la care are loc schimbul şi dacă se integrează pe tot parcursul raportul astfel obţinut. se pot formula o serie de enunţuri ale principiului doi care sunt confirmate de experienţa cotidiană.25) Pentru sensul invers al transformării se poate scrie numai: Q>L În cazul unei transformări complet lipsită de pierderi disipative: ηt = L Q (4.

cu expresia matematică: dS = δQ T δQ =0 T (4.64 - .33) (4. obţinem o variaţie diferită de entropie pentru cele două procese: 1 – 2 proces reversibil (ΔS)rev = S'2 − S1 = ∫ 1 – 2 proces ireversibil 2 δQ rev 1 T 2 δQ irev (4. dar cvasi-static apare în plus lucrul mecanic disipativ (de frecare) care dă procesului un caracter ireversibil: dS = δLf >0 T (4.30) Un astfel de proces se numeşte izentropic (la entropie constantă). Pentru procesul adiabatic reversibil (care nu poate fi decât neciclic). entropia nu poate decât să crească.31) unde δLf − elementul de energie transferată disipativ. căldura schimbată este nulă: δQ = 0 ⇒ dS = 0 ⇒ S = const (4. cu caracter extensiv. o dată printr-un proces reversibil. .36) OBSERVAŢIE: pe cale ireversibilă. Se observă că în procesul ireversibil. se ajunge totdeauna la o valoare mai mare a entropiei finale decât pe cale reversibilă. Dacă considerăm trecerea unui sistem termodinamic de la starea 1 la starea 2. Pentru procesul adiabatic ireversibil. în procese deschise (neciclice). o dată printr-un proces ireversibil. se introduce în termodinamică o mărime calorică de stare.35) (4. Orice element de căldură evacuată reversibil din proces determină o scădere a entropiei sistemului. Orice element de căldură care intră reversibil în proces determină o creştere a entropiei sistemului.28) (4.29) Pentru ciclul reversibil: ∫ dS = ∫ unde ∫ dS− integrala lui Clausius.32) (ΔS )irev = S'2 − S1 = ∫ unde δQirev = δQrev + δLf ⇒ δQirev > δQ rev ⇒ S'2 ` > S2 1 T (4.34) (4.Pe baza acestei definiţii.

38) La procese izentrope elementare: dS = 0 (4. PROPRIETĂŢILE ENTROPIEI ABSOLUTE „S” a) Entropia absolută este o funcţie de stare. deci entropia admite diferenţiala totală exactă.Reprezentăm în diagrama (U.v. care primeşte căldură elementară δQ la această temperatură: Descompunând sistemul α în subsisteme.65 - . care cuprinde procesele ireversibile (deasupra curbei) (fig.39) c) Entropia absolută este o funcţie aditivă.8 Transformarea adiabatică reversibilă în diagrama U . scriem: α = U αk k (4. Curba 12 împarte câmpul diagramei în domeniu imposibil de atins (sub curbă) şi în domeniul de ireversibilitate.40) Fiecare subsistem α k va prelua o căldură elementară δQ k . 4.10. Indiferent de tipul procesului.8).37) b) Entropia absolută se conservă în cazul proceselor izentrope: S = const (4. astfel încât: δQ = ∑ δQ k k (4.42) . v) transformarea adiabatică reversibilă (izentropică) 12.41) deci: dS = δQ = T ∑ k δQ k = T ∑ dS k k (4.4. cât şi de reversibilitatea sau ireversibilitatea acestuia: ∫ dS = 0 (4. Figura 4. Demonstraţie: fie α un sistem aflat în echilibru la temperatura T.

căldură evacuată. iar TM – temperatura sursei calde. în schimb putem determina variaţia entropiei între două stări (1 şi 2) deoarece integrala devine definită dacă precizăm limitele de interpolare: S2 − S1 = ∫ 2 1 δQ T (4. Aşa cum s-a arătat.43) d) Entropia empirică pentru un proces cvasistatic reversibil poate fi definită numai până la o constantă arbitrară. adică: S= ∫ δQ +C T (4.Entropia absolută a sistemului α este: SUSk = ∑S K (4.46) TM unde Tm – temperatura sursei reci cu care este pusă în legătură maşina în timpul compresiei izotermice. cele două expresii ale lui η t sunt echivalente şi obţinem: Qm Qm T T 1− = 1− m ⇒ = m (4. pentru ciclul Carnot: Qm Tm = QM TM (4.11.45) 4. Pentru ciclul Carnot. pentru care randamentul termic se exprimă sub forma: T ηc = 1− m (4.44) Principiul doi al termodinamicii nu permite evaluarea constantei C. randamentul termic al oricărui ciclu motor reversibil sau ireversibil este prin definiţie: Qm L ηt = ⇒ η t = 1− (4.48) QM TM QM TM Deci. iar QM căldură introdusă pe ciclu în scopul transformării ei în lucru mecanic.47) Qint rodusa QM unde Q m .49) . DEFINIREA ENTROPIEI CU AJUTORUL CICLULUI CARNOT Carnot a studiat un ciclu reversibil format din două izoterme şi două adiabate.66 - .

. efectul de transfer energetic este nul. acest raport reprezintă expresia entropiei.48) devine: Q mj Tmj = Q Mj TMj (4.51) se scrie: ∑ n . relaţia (4.C) şi Tm (a S.R. Considerăm acum un ciclu reversibil oarecare.9). Acest ciclu se împarte într-o serie infinită de cicluri Carnot (fig.50) Făcând suma algebrică a tuturor acestor călduri reduse: ∑T j=1 n Q Mj Mj − ∑T j=1 n Q mj mj =0 (4.R). TM = const. este parcursă de două ori.4.. Tmj – temperatura S. Pentru ciclul elementar j facem notaţiile: TMj – temperatura S.Acest raport dintre căldura schimbată de sistem şi temperatura la care s-a realizat în mod izotermic a fost denumită de LORENTZ căldură redusă.9 Ciclul reversibil divizat într-o infinitate de cicluri Carnot Se observă că fiecare izotermă mai puţin cele Tm. Pentru a arăta că pe ciclul elementar se schimbă căldură. (4.67 - . care corespund tuturor ciclurilor Carnot cuprinse intr-un ciclu reversibil este egală cu zero. iar în acest caz particular. iar dacă izoterma este reversibilă.C. situat între cele două temperaturi extreme TM (a S. Figura 4.51’) ⎜ T − T ⎟= 0 ⎟ ⎜ Mj ⎟ mj ⎠ ⎜ j=1 ⎝ ceea ce înseamnă ca suma căldurilor reduse.51) sau ⎛Q ⎞ ⎜ Mj Q mj ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ (4. odată pe destindere. În acest caz. odată pe compresie.

Pentru un ciclu reversibil suma integrală Riemann se transformă într-o integrală ciclică ce corespunde cu definiţia entropiei dată de Clausius şi Kelvin. Figura 4. entropia nu depinde de drumul pe care se efectuează transformarea.68 - .10). ci doar de punctul final şi iniţial al transformării).54’) (4.∑ j δQ j Tj = 0 – suma integrală Riemann (4. . δQ (4.53) = 0 integrala lui Clausius. T ∫ DEMONSTRAŢIA ANALITICĂ A FAPTULUI CĂ ENTROPIA ESTE UN PARAMETRU DE STARE (cu alte cuvinte. Ştim că pe ciclu δQ = 0 dar T ∫ c ∫ c 1a 2 δQ = T 1a 2 ∫ δQ + T δQ T ∫ 2b1 δQ =0 T (4.52) NOTĂ: ∑T j=1 n Q Mj Mj şi ∑T j=1 n Qmj mj reprezintă sume Riemann.10 Ciclul direct în diagrama (p .4.55) ⇒ ∫ δQ =− T δQ = T 2b1 ∫ ⇔ 1a 2 ∫ 2b1 ∫ δQ T relaţie care arată că nu contează pe ce drum se face integrarea. Considerăm un ciclu direct care se desfăşoară între două puncte 1 şi 2 (Fig.54) (4.v).

= 1kg : Tds ≥ δQ (4.T.T > 1kg : Ecuaţiile termodinamicii. În calculele termodinamice ne interesează variaţia de entropie ΔS decât entropia în valoare absolută. 4.59) în (4.58) în (4.60) Înlocuind (4.T. ca parametru de stare.61’) reprezintă ecuaţiile (4. stabileşte gradul de perfecţiune termodinamică al unei transformări.60) şi (4. semnul ˝>˝ corespunde transformării ireversibile.59) δq = du + pdν + δl* unde l* include toate formele de lucru mecanic elementar. Înlocuind (4.12.58) Tot conform principiului întâi: (4. = 1kg : δq = du + δl (4.61`) generale ale .56) Pentru mS. ECUAŢIA GENERALĂ A TERMODINAMICII Am arătat că principiul doi al termodinamicii se exprimă analitic prin ecuaţia: δQ dS ≥ T unde semnul ˝=˝ corespunde transformării reversibile. Gradul de ireversibilitate a unei transformări este măsurat de gardul de creştere a entropiei. Cu cât variaţia ei este mai scăzută.57): Tds ≥ du + δl (4.57) Conform principiului întâi pentru mS.57): (4. TdS ≥ dU + pdV + δL* (4.61) Tds ≥ du + pdv + δl* Sau pentru m S .69 - . Deci: TdS ≥ δQ (4. mai puţin lucru mecanic de dilatare.CONCLUZIE: Entropia. cu atât transformarea se apropie mai mult de ideal (de transformarea reversibilă).

13.11 Reprezentarea căldurii în diagrama (T .64) CONCLUZIE: Diagrama (T – s) se cheamă şi diagrama calorică deoarece aria de sub curba transformării reprezintă căldură schimbată cu M. VARIAŢIA ENTROPIEI ÎN TRANSFORMĂRILE SIMPLE ALE GAZULUI PERFECT Diagramele entropice sunt diagramele la care una din coordonate este entropia. pe transformarea 12: Q12 = ∫ 2 1 TdS = ∫ 2 1 aria abb`a` = aria122`1` (4. Figura 4.61`) devin: Tds ≥ du + pdv TdS ≥ dU + pdV (4.s) Pentru două stări infinit apropiate. În diagrama (T – s) curba 12 (fig.E. DIAGRAME ENTROPICE. .61) şi (4.Dacă singurul lucru mecanic efectuat de către sistem este lucrul mecanic de dilatare. între cele două stări: δQ = TdS = aria abb`a` (4. ecuaţiile (4. căldura schimbată de agentul termic cu M. a şi b pentru care T ≅ const .62) ecuaţii folosite pentru sistemele aflate în stare de echilibru.E.63) iar căldura schimbată cu M. Aceste diagrame se utilizează în studiul transformărilor de stare şi în calculul proceselor din instalaţiile termice.11) reprezintă o transformare reversibilă de stare exprimată prin variaţia S = f(T).4. 4. în decursul transformării.70 - .E.

entropia este constantă deoarece schimbul de căldură este nul: s1 = s 2 [ J /(kg ⋅ K) ] (4. adică S. Conform principiului întâi.13). (Fig. acest lucru este posibil pe seama efectuării unui lucru mecanic în exterior. Conform principiului întâi.65) Combinând cu principiul doi: (4.12) Figura 4.66) Tds = δl Deci variaţia de entropie dintre stările 1 şi 2: ν ν 1 s 2 − s1 = RT ln 2 . primeşte căldură.69) În diagrama (T-s). dacă variaţia energiei interne este zero. adiabata se reprezintă printr-o dreaptă paralelă la axa temperaturilor (Fig. în transformarea adiabată reversibilă. trebuie consumată energie din exterior.4. cedează căldură în exterior. procesul este însoţit de o creştere de entropie (Δs12 > 0) .68) Deci. pentru a menţine echilibrul. deci q12 > 0 .În continuare să urmărim reprezentarea grafică a transformărilor reversibile ale gazelor perfecte în (T. deci are loc o comprimare. (4. s) pentru mST=1kg.s) Din principiul întâi obţinem pentru variaţia elementară de căldură: dq = du + δl = δl (4. s 2 − s1 = R ln 2 [ J /(kg ⋅ K)] (4.12 Izoterma în diagrama (T . 4. În procesul 2 – 1 entropia scade.T. a) TRANSFORMAREA IZOTERMĂ. deci are loc o destindere.T. b) TRANSFORMAREA ADIABATĂ: δq = 0 ⇒ Tds = 0 ⇒ ds = 0 ⇒ s = const.67) ν1 T ν1 Dacă transformarea are loc de la 1 la 2.71 - . . deci S.

c) TRANSFORMAREA IZOCORĂ Pentru a stabili ecuaţia transformării în coordonate (T . Transformarea 2 – 1 este o compresie adiabatică.s) se folosesc combinat ecuaţiile principiului întâi şi doi: δq = du + δl = c v dT δq = Tds (4. fiind însoţită de creşterea temperaturii. suferă o destindere.T.72 - . deci U2<U1.s).13 Adiabata în diagrama (T . Deci pentru ca S.s) În transformarea 12 . Figura 4. T2<T1.Figura 4. .T.14 Izocora în digrama (T . să ajungă în starea 2.72) Adică izocora se reprezintă în diagrama (T–s) printr-o curbă logaritmică.71) Tds = c v dT ⇒ ds = c v T Deci: 2 s 2 − s1 = c v ln T /1 [ J /(kg ⋅ K) ] (4. deci δq = 0 = du + δl ⇒ ⇒ u 2 − u1 = −l12 .70) Deci: dT (4. S.

e) TRANSFORMAREA POLITROPICĂ Se procedează la fel şi se obţine tot o variaţie logaritmică a entropiei: δq = Tds = c n dT (4.78) 2 ⎡ J / (kg ⋅ K )⎤ s 2 − s1 = cn ln T /1 ⎢⎣ (4. iar transformarea 2 – 1 este o răcire izocoră. iar transformarea 2 – 1 este o răcire izobară. adică în (T – s) curbele izobare sunt mai puţin înclinate decât curbele izocore.74) (4. Panta tangentei la curbă: ⎛ dT ⎞ T tgα p = ⎜ ⎟ = > 0 (4.79) ⎥⎦ . dT T Figura 4.77) ⎜ ⎟ ⎜ ds ⎠ ⎝ ⎟ c p p Deoarece cp > cv . Se procedează analog: δq = Tds = c p dT ⇒ ds = c p 2 ⇒ s 2 − s1 = c p ln T /1 (4.73) ⎜ ds ⎠ ⎝ ⎟v=ct c v d) TRANSFORMAREA IZOBARĂ.73 - .75) [ J /(kg ⋅ K)] (4. rezultă că panta izobarelor este mai mică decât panta izocorelor.76) şi transformarea izobară se reprezintă în (T –s) printr-o curbă logaritmică. Panta tangentei la curbă într-un punct oarecare M: ⎛ dT ⎞ T ⎜ ⎟ tgα v = ⎜ ⎟ = >0 (4.s) Transformarea 1 – 2 este o încălzire izobară.Transformarea 1 – 2 este o încălzire izocoră. Aria12BA reprezintă căldura schimbată pe transformare.15 Izobara în diagrama (T .

se utilizează metoda Gibbs.17 şi numit ecuaţia lui van t`Hoff.Cum c n = c v n−k . VARIAŢIA ENTROPIEI LA AMESTECURI DE GAZ Considerăm două gaze diferite pe care le presupunem perfecte. bazată pe dispozitivul din figura 4. a) cazul 1 <n < k b) cazul n <1.74 - . Pentru a determina variaţia entropiei lor la amestecare. 4. iar în fig.16 a este reprezentată curba politropică pentru 1 < n < k.s) Panta tangentei la curbă: ⎛ dT ⎞ T n −1 T ⎜ ⎟ tgα n = ⎜ ⎟ = = ⋅ ⎜ ds ⎠ ⎝ ⎟n c n n − k cv (4.14. n >k Figura 4.17 Cutia experimentală.16 b se reprezintă curba politropică pentru n > 1 şi n > k. 4. n −1 s 2 − s1 = n−k (4. Figura 4. .16 Politropa în diagrama (T .80) c v ln T2 T1 [ J /(kg ⋅ K) ] n −1 În fig.81) 4.

FUNCŢIUNI ŞI POTENŢIALE TERMODINAMICE Prin funcţiune termodinamică de stare a unui sistem se înţelege o funcţiune definită pentru stări de echilibru termodinamic sau pentru stări asociate unor transformări reversibile şi din care se pot obţine. prin derivări parţiale. între două cantităţi ale aceluiaşi gaz nu are loc nici un proces termodinamic. lucrul mecanic elementar de destindere. lucrul elementar de destindere: ν + ν2 lII = R 2 ⋅ T ln 1 (4. Conform principiului întâi. cele două gaze ocupând volumul V = V1 + V2 . nevariând nici un parametru. când gazul II difuzează izoterm în tot spaţiu. Dacă se înlătură cele două membrane.82) ν1 La deplasarea membranei „a” spre stânga.15.Cutia are două compartimente în care se găsesc cei doi componenţi gazoşi aflaţi la parametrii indicaţi. metoda Gibbs nu mai este aplicabilă. ν am Dacă în ambele compartimente ale cutiei se află acelaşi component. ajungându-se la paradoxul lui Gibbs. iar membrana ˝a˝ spre stânga.84) ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ν1 ν2 ⎠ ⎝ Variaţia entropiei în procesul de amestecare a două gaze perfecte: ν + ν2 ν + ν2 Δq Δs am = = R1 ln 1 + R 2 ln 1 (4. γj = νj 4. Membrana ˝b˝ se deplasează spre dreapta.75 - .83) ν2 Deci lucrul mecanic elementar la amestecarea izotermică: ⎛ ν + ν2 ν + ν2 ⎞ ⎟ ⎟ l total = T ⎜R1 ln 1 + R 2 ln 1 ⎜ (4. membrana ˝b˝ permeabilă la gazul din compartimentul II.85) T ν1 ν2 Generalizare pentru ˝n˝ pistoane permeabile: n 1 Δsam = ∑ R j ln (4. În interior glisează cele două membrane semipermeabile a şi b. la deplasarea membranei ˝b˝: ν + ν2 lI = R1 ⋅ T ln 1 (4. amestecarea presupunânduse a se realiza la T= const. ecuaţiile termice sau calorice de stare. membrana ˝a˝ permeabilă la gazul din compartimentul I.86) γj j=1 unde . .

funcţia lui Gibbs sau potenţial izoterm-izobar (dT = 0.dν = 0 ). obţinem: d (T ⋅ s) = Tds + sdT .88) Revenind în (4. ENERGIA LIBERĂ (FUNCŢIA LUI HELMHOLTZ) DEFINIŢIE: Este aceea parte din energia internă a unui corp. entropia.90) Notăm diferenţa: f = u − T ⋅ s [ J / kg ] (4. funcţia lui Helmholtz sau potenţial izoterm izocor (dT = o. Se cunosc patru potenţiale termodinamice: energia internă sau potenţial adiabatic – izocor ( δq = o.dν = 0) şi entalpia liberă. se pot obţine diferite funcţiuni termodinamice. care prin procedee termice corespunzătoare s-ar putea transforma integral în alte forme de energie. cum ar fi: energia internă. energia liberă. Cuplând expresia matematică a principiului întâi cu definiţia entropiei: Tds =du + pdv (4.92) rezultă că f = f ( v. Funcţiunile termodinamice care ating valori minime în stările de echilibru termodinamic în condiţii de izolare faţă de exterior se numesc potenţiale termodinamice. entalpia.După mărimea aleasă ca valoare a funcţiunii şi după grupul complet de variabile independente ales pentru a caracteriza univoc starea sistemului.dp = 0) .91) unde ˝f˝ – energie liberă masică sau funcţia lui Helmholtz. etc. energia liberă.dp = 0) . ˝f˝ este o mărime de stare aditivă. entalpia sau potenţial adiabatic-izobar (δq = 0. Importanţa funcţiunilor termodinamice constă în faptul că din ele se pot deriva toate proprietăţile termodinamice macroscopice ale sistemului atunci când acesta se află în stări de echilibru termodinamic.76 - .89) de unde: d (u − T ⋅ s) = −sdT − pdν (4.87): d (T ⋅ s) − sdT = du + pdν (4. entalpia liberă. diferenţiând: .87) Diferenţiând produsul T ⋅ s .T ). deci: F = m ⋅ f [J] Din ecuaţia : df = −sdT − pdν (4. de unde Tds = d (T ⋅ s) − sdT (4.

adică acea parte a energiei care nu poate fi transformată în lucru mecanic printr-un proces izoterm. pentru entalpia masică obţinem: ⎛ ⎞ ⎛ ∂f ⎞ ⎜ ∂f ⎟ ⎜ ⎟ h = u + pv = f − T ⎜ ⎟ − ν ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ∂T ⎠v ⎜ ∂ν ⎠T ⎝ ⎝ ⎟ (4.92).96) Cu ajutorul formulei (4. condiţiile de echilibru fiind: ΔF > 0.97) obţinem termenul T( s2 – s1) care reprezintă energia legată.98) Folosind şi relaţia (4.94): u = f − T ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠v ⎝ ⎟ (4.95) De asemenea. p = −⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠v ⎜ ∂ν ⎠T ⎝ ⎝ ⎟ (4.77 - .93) identificând cu relaţia (4. obţinem: Tds = dh − vdp (4.88). rezultă: d(T ⋅ s) − sdT = dh − vdp (4. calculând diferenţa: f 2 − f1 = u 2 − u1 − T (s 2 − s1 ) (4.91).d 2 F > 0 . pentru energia internă masică obţinem: ⎛ ∂f ⎞ u = f + T ⋅ s (4.99) .94) Din relaţia (4. ENTALPIA LIBERĂ (FUNCŢIA LUI GIBBS) DEFINIŢIE: este o rezervă de energie integral transformabilă în lucru mecanic.91). obţinem: ⎛ ∂f ⎞ ⎛ ∂f ⎞ ⎟ s = −⎜ ⎟ . Energia liberă este măsura reacţiilor chimice izoterm-izobare şi are valori minime în stările de echilibru.⎛ ∂f ⎞ ⎛ ∂f ⎞ ⎟ ⎟ df = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dν ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠v ⎜ ⎝ ⎝ ∂ν ⎠T (4.95) iar din (4.dF = 0. Folosind combinat o formă a principiului întâi cu principiul doi al termodinamicii.

d 2 G > 0 .16. condiţiile de echilibru fiind: ΔG > 0. împreună cu ecuaţia (4.100) Se face notaţia: g = h − T ⋅ s [ J / kg ] . ν = ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ∂T ⎠ ⎜ ∂p ⎠ ⎝ ⎟ ⎝ ⎟ P (4. T) . Energia internă masică rezultă: ⎛ ∂g ⎞ ⎛ ∂g ⎞ u = h − pν = g − T ⎜ ⎟ − P ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ (4.100) se observă că g = f (p. rezultă: ⎛ ⎞ ⎛ ∂g ⎞ ⎜ ∂g ⎟ s = −⎜ ⎟ .d(h − T ⋅ s) = vdp − sdT (4.103) Aceasta ecuaţie. dp = 0) deoarece din relaţia (4.104) ⎜ ⎟ ⎟ ⎟ ⎜ ∂p ⎠ ⎜ ∂T ⎠ ⎝ ⎝ ⎟T P Entalpia liberă este măsură proceselor izoterm-izobare având valoarea minimă la starea de echilibru.dG = 0. Ireversibilitatea face ca lucrul mecanic să se micşoreze datorită cotei-parte pierdută pentru compensarea creşterii de entropie. Lucrul mecanic maximum-maximorum se obţine când procesul reversibil aduce agentul de lucru în echilibru termodinamic cu mediul . 4. unde ˝g˝ este entalpia liberă masică (funcţia lui Gibbs) sau potenţial izoterm-izobar (dT = 0.101) ⎜ ∂p ⎠ ⎜ ∂T ⎠P ⎟ ⎝ ⎟ ⎝ T Comprimând cu (4.95) poartă numele de ecuaţiile Gibbs-Helmholtz.101).102) T Din relaţia g = h − T ⋅ s . Diferenţiind se obţine: ⎛ ∂g ⎞ ⎛ ⎞ ⎜ ∂g ⎟ ⎟ dg = ⎜ ⎟ dp + ⎜ ⎟ dT ⎜ ⎟ (4.78 - . se obţine pentru entalpia specifică: ⎛ ∂g ⎞ h = g − T⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂T ⎠P ⎝ ⎟ (4. LUCRUL MECANIC TEHNIC MAXIM Principiul al doilea al termodinamicii afirmă că lucrul mecanic tehnic maxim se obţine numai prin procese reversibile.

106) 2 Deci. Lucrul mecanic total ltTot reprezintă capacitatea maximă specifică a sistemului de a produce (consuma) lucru mecanic tehnic (lucru mecanic maximum-maximorum).A.A. Astfel. într-o transformare adiabaticăizentropică 1 – 2: 1 2 lt12 = h1 − h2 + (c12 − c 2 ) + g ( z1 − z 2 ) (4. este necesar ca ca=0.18 Adiabată reversibilă succedată de o izotermă în diagrama (T . atinge starea de echilibru total cu mediul ambiant. ci şi aceeaşi presiune. adică s-a atins echilibru termic cu M. Lucrul mecanic tehnic total: l tTot = l t12 + l t 2a (4.105) Considerând un sistem adiabatic închis.108) Din această relaţie rezultă că energiile cinetice şi potenţiale (energiile mecanice) se transformă integral în lucru mecanic tehnic. Prin echilibru termodinamic se înţelege starea în care două sisteme au ajuns să aibă nu numai aceeaşi temperatură (ca în cazul echilibrului termic). iar din diferenţa .79 - .107) Pentru atingerea echilibrului termodinamic cu M. în urma acestei transformări s-a ajuns la temperatura T2 = T a= TM. 1 2 l tot = h1 − h a + c1 + g ( z1 − z a ) − Ta (s a − s 2 ) 2 (4. deoarece ajuns în această stare.A. acesta nu mai este capabil să producă alt lucru mecanic în plus chiar şi în alt proces. când se realizează lucrul mecanic: l t 23 = h 2 − h a + 1 2 (c2 − ca2 ) + g (z 2 − za )− Ta (sa − s2 ) 2 (4. Pentru a se realiza echilibru termodinamic cu M.ambiant.s). este necesară parcurgerea transformării izotermice 2 – a.A. pornind din starea iniţială 1 şi ajungând la starea finală ˝a˝. Agentul de lucru parcurge o adiabată şi o izotermă. Figura 4.

A. S2 − S1 = mcp ln n V2 p pV + mc v ln 2 = 1 1 (1004 ⋅ ln 2 + 716 ⋅ ln18. Mărimea e = (h1 − h a ) − Ta (s a − s1 ) se numeşte exergie. Butelia plină este pusă în comunicaţie cu cea de-a doua care este goală. 45 ) V1 p1 T1 1.3 ⎛V ⎞ ⎛1⎞ p 2 = p1 ⎜ 1 ⎟ = 45 ⎜ ⎟ V2 ⎠ ⎝2⎠ ⎝ = 18. iar produsul Ta (s a − s1 ) se numeşte anergie. 76 kJ / K V1 T1 V1 303 b) Transformarea politropă.96 ⋅108 J / K 303 .. exergia este lucrul mecanic tehnic maxim doar pentru sistemele care lucrează fără variaţii de energie cinetică şi potenţială. Considerând temperatura constantă. ltTot devine o cvasi-mărime de stare.de entalpie (h1 – ha) se poate transforma în lucru mecanic tehnic numai partea care rămâne după ce se scade din ea termenul Ta(sa.80 - . Aerul ocupând şi cea de-a doua butelie. Deci (h1 – ha) este suma dintre exergie şi anergie. Una din butelii este plină. • Aplicaţie Pentru pornirea motorului principal la o navă de pescuit sunt utilizate 2 butelii cu capacitatea de 12 m3 fiecare. anergia reprezintă energia legată minimă care se cedează mediului ambiant după ce sistemul a ajuns în echilibru termodinamic cu M. Precizând însă starea M.3 . Mărimea ltTot nu este o mărime de stare.s1). 45 S2 − S1 = 45 ⋅105 ⋅12 [1000 ln 2 + 716 ln18. cp = 1004 J / ( kg ⋅ K ) .A. se stabileşte o nouă stare de echilibru. prin anumite valori ale mărimilor sale de stare. Prin definiţie. 45] = 4. n = 1. aerul găsindu-se la p = 45 bar şi la temperatura 35o C . Rezolvare: a) Transformarea izotermă T = 303K . să se determine variaţia de entropie ştiind că transformarea se face politropic cu c v = 716 J / ( kg ⋅ K ) . ΔS = S2 − S1 = mR ln V2 p1V1 V2 45 ⋅105 ⋅12 = ln = ln 2 = 124.

Planck a elaborat un nou principiu.1) Neavând însă posibilitatea de a preciza valoarea acestei constante.constanta lui Boltzmann din teoria cinetică. principiul trei al termodinamicii.T.ponderea statistică a stării.T. Pornind de la aceste observaţii. Se naşte întrebarea: ˝Starea de echilibru corespunzătoare izotermei T = 0 are sens. sau nu.3) T →0 . Dar starea de cristal ideal are sens doar pentru corpurile perfect pure. tinde către o valoare constantă finită când temperatura T = 0 . lim S = 0 (5.2) Starea de entropie minimă ( ln W = 0 ) este o stare de ordine totală. trebuie să se găsească în stare de cristal ideal (singura stare în care ordinea este perfectă).T. variaţiile entropiei devin tot mai mici. orice impurificare constituind o abatere de la ordinea perfectă. Nernst constată experimental că odată cu scăderea temperaturii. W . pentru orice S. aceasta tinzând către o valoare constantă finită când T → 0. pentru procese reversibile. (5. entropia unui sistem este: S=∫ δQ T + const .81 - . înţelegând prin aceasta următoarele trei afirmaţii: AFIRMAŢIA I: Entropia oricărui S.CAPITOLUL V PRINCIPIUL AL TREILEA AL TERMODINAMICII Din principiul al doilea al termodinamicii. adică S. (5. Aceste consideraţii introduc o a doua afirmaţie: AFIRMAŢIA II: Entropia cristalelor ideale este nulă la temperatura T = 0.?˝ Boltzmann răspunde interpretând statistic entropia: S = K B ln W Unde: K B .

6) Deci entropia elementară dS se scrie sub forma: dS = CdT T (5. când T → 0 . T T T T T T (5. temperatura 0 K este în principal inaccesibilă experimental..CONSECINŢA 1: Energia liberă.10) deci.. respectiv cu entalpia..5) lim G = lim( H − T ⋅ S ) = lim H T →0 T →0 T →0 CONSECINŢA 2: Indiferent de proces. + anT n −1 ⋅ dT + . capacitatea calorică tinde către zero. . respectiv entalpia liberă se identifică cu energia internă..1)..8) deci S = a0 ∫ 0 dT + a1 ∫ dT + a2 ∫ TdT + . Capacitatea calorică fiind în funcţie de temperatură.. (5.82 - .4) (5. poate fi dezvoltată în serie întreagă: C (T ) = a0 + a1 ⋅ T + a2 ⋅ T 2 + . + an ⋅ T n + .7) sau dS = C dT dT = a0 + a1dT + a2TdT + . deci relaţia (5..11) AFIRMAŢIA III: Ca urmare a principiului III al termodinamicii. aşa cum s-a arătat. lim F = lim(U − T ⋅ S ) = lim U T →0 T →0 T →0 (5.. + an ∫ T n −1dT + . obţinem că a0 = 0 .9) Deoarece lim S = 0 . indiferent de proces: lim C (T ) = 0 T →0 (5.. T 0 0 0 T →0 (5.. la limita T = 0 . Faptul că temperatura zero absolut este inaccesibilă se demonstrează considerând un ciclu Carnot care funcţionează între temperaturile T1 şi T2 = 0 K (figura 5..6) devine: C (T ) = ∑ an ⋅ T n 1 ∞ (5..

12) a b 0 d c Figura 5.13) Ceea ce înseamnă că un astfel de ciclu. adică se verifică inaccesibilitatea temperaturii 0 K .83 - .Conform egalităţii lui Clausius: ∫ ds = Δs T T1 ab +Δsbc + Δ scd + Δ sda = 0 (5. în care substanţa de lucru este răcită la izoterma T = 0 nu poate fi construit. . s ΔS ab = Qab T1 (5.1.

Cercetările privitoare la comportarea gazelor reale s-au îndreptat în două direcţii: . caracteristica fiecărui fluid. iar volumul propriu al moleculelor trebuie să apară în ecuaţia caracteristică de stare. PROPRIETĂŢILE GAZELOR REALE Abaterile gazelor reale de la legile gazelor perfecte devin importante în domeniul presiunilor mari şi temperaturilor scăzute. starea iniţială fiind starea ˝A˝ din diagramă. lichefierea desfăşurându-se de-a lungul palierului ˝BC˝ când presiunea şi temperatura se menţin constante. . În aceste situaţii interacţiunea moleculară numai poate fi neglijată.D cu panta foarte mare. În punctul C gazul este complet lichefiat. iar volumul specific scade foarte mult. în diagrama (p – v) se deosebesc trei faze: . palierul BC se micşorează pentru că la o anumită valoare a temperaturii ( Tcr ). În punctul critic lichefierea sau vaporizarea se desfăşoară fără variaţie de volum. Repetând experimentul pentru diferite valori ale temperaturii se observă că pe măsură ce T creşte. punctele B şi C se confundă în punctul critic K . 6.84 - . adică cu izotermele gazelor perfecte. de asemeni. La o anumită valoare a presiunii ( TB ) gazul începe să se lichefieze. VAPORI 6. în diagrama (t – v) se obţine curba C .determinarea unei ecuaţii caracteristice de stare. deoarece lichidele sunt mult mai puţin compresibile decât gazele. Experienţele lui Andrews (1869) au evidenţiat diferenţele de comportare ale gazelor reale în raport cu gazele perfecte. Continuând comprimarea izotermică.1. şi unind punctele de tipul B se obţine curba NK. Astfel. punctul critic K fiind punct de inflexiune pentru izoterma Tcr = const .studiul experimental în scopul determinării valorilor mărimilor termofizice ale gazelor reale la diferite stări.1). abateri substanţiale se manifestă în vecinătatea stărilor de condensare. care să reflecte comportarea gazului real. Unind punctele de tipul C se obţine curba MK. Izotermele T > Tcr sunt curbe continue foarte asemănătoare cu hiperbolele echilatere. Andrews studiază compresia izotermă a unui gaz (Fig. rezultatele obţinute experimental fiind transpuse în tabele şi diagrame.CAPITOLUL VI GAZELE REALE. Curba MKN se numeşte curba limită de vaporizare – condensare.

Figura 6. Z= p⋅v . . Factorul Z este diferit de unitate pentru toate gazele reale.2 se observă că pentru T < TB (temperatura lui Boyle). există un punct în care gazele reale se comportă similar cu gazele perfecte (punctul Boyle). T ) RT (6.1 Izotermele lui Andrews Studiind experimental comprimarea gazelor reale. Figura 6. b) Zona fazei lichide II. c) Zona de vapori + lichid III (zona în care se desfăşoară transformarea de fază).a) Zona fazei gazoase I. care evidenţiază abaterea gazelor reale de la ecuaţia termică de stare a gazelor perfecte. se obţine coeficientul Z (factor de comprimare). Z = Z ( p.1) Pentru gazul perfect Z = 1 .2 Diagrama z = f ( P ) pentru vaporii de apă Din figura 6.85 - .

Aceste formule s-au stabilit pe cale teoretică (pe baza unor ipoteze simplificatoare).3 Izotermele gazului real CO2 Abaterea comportării gazului real faţă de comportarea gazului perfect este redată prin abaterea izotermelor reale faţă de liniile orizontale care reprezintă izotermele gazului perfect. ECUAŢII TERMICE DE STARE ALE GAZELOR REALE Ecuaţia de stare a gazelor perfecte pv = RT nu corespunde comportării gazelor reale şi nu redă fenomenul modificării de fază. 6.⎛ ⎞ ⎛ ⎞ Pentru T = T .2. pentru gazele reale s-au elaborat forme diferite ale ecuaţiilor de stare. . Izoterma de 500 0 C are punctul de minim pe axa ordonatelor şi poartă numele de temperatura lui Boyle. punct care se cheamă punct Boyle. Se observă în diagramă că izotermele t < 500 0 C ale CO2 admit un punct de minim. iar curba care se obţine prin unirea acestor puncte se numeşte curba Boyle.3) se studiază variaţia p ⋅ v = f ( p ) la t = const . în afara acestor puncte sesizându-se abateri majore. diagrama prezentată fiind trasată pentru CO2 . ⎜ δ Z ⎟ = 0 sau lim ⎜ Δ Z ⎟ = 0 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ B ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ P→ 0 ⎝ Δp ⎠ ⎟ ⎟ ⎝ δ p ⎠T Pentru T > TB variaţia izotermei este foarte abruptă.86 - . sau pe baza interpretării datelor obţinute din experienţe. Figura 6. De aceea. Pentru a pune în evidenţă abaterea gazului real de la legea Boyle – Mariotte (Fig. În aceste puncte de minim comportarea gazului real este similară cu cea a gazului perfect. . care au expresii matematice cu un grad diferit de complexitate. 6.

3. Dacă moleculele substanţelor s-ar mişca haotic. M. Vucalovici a determinat această ecuaţie pornind de la premiza că moleculele se grupează în complexe moleculare alcătuite din minim două molecule. mişcarea acestora nu este frânată.P.3) are coeficienţi βi verificaţi experimental pentru aburi supraîncălziţi. şi datorită măririi intensităţii forţelor intermoleculare): . El porneşte de la ecuaţia termică de stare a gazului perfect: p ⋅ v = RT (6. van der Waals stabileşte în 1873 o ecuaţie de stare pentru gazele reale pe baza teoriei cinetico-moleculare. van der Waals face următoarele consideraţii: I. El scrie presiunea de coeziune ca fiind invers proporţională cu pătratul volumului specific v (volumul s-a micşorat datorită creşterii numărului de molecule pe unitatea de volum. pc .presiunea măsurată cu ajutorul manometrului. iar presiunea exercitată de molecule asupra pereţilor recipientului este: pm = pcin − pc (6. presiunea rezultată din ciocnirea lor cu pereţii recipientului în care se află. ECUAŢIA VAN DER WAALS J.Ecuaţia Mayer – Bogoliubov este una dintre cele mai complete ecuaţii de stare deoarece ea ţine seama de forţele de interacţiune moleculară (6. dar forma acestora este valabilă pentru orice gaz real. ⎡ i aij 1 ⎤⎥ pv = RT ⎢⎢1 − ∑ ⋅ i⋅ (6.2) i ⎥ (kT ) ⎥⎦ i. se numeşte presiune cinetică ( pcin ).87 - .presiune de coeziune. Ecuaţia Vucalovici (6. j i + 1 v ⎢⎣ 4 ⎛ ⎞ pv = RT ⎜1 − ∑ βi v −i ⎟ ⎟ (6. Datorită coeziunii dintre molecule.4) Pentru a o aplica şi gazelor reale.2).3) ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ ⎠ i =1 6.5) unde pm . Van der Waals consideră că în ecuaţia termică de stare trebuie să intervină presiunea cinetică.

ele se confundă într-o singură valoare în punctul critic şi devin imaginare pentru T > Tcr . introduce numai volumul ( v − b ). care nu se pot întrepătrunde. în ecuaţia sa. ecuaţia (6.constanta lui van der Waals.88 - .4) devine cu ajutorul relaţiilor prezentate: ⎛ ⎞ ⎜ p + a ⎟(v − b = RT ) ⎜ 2⎟ ⎟ ⎜ ⎝ v ⎠ (6.7) în diagrama ( p − v ) este prezentată în figura (6. care depind de natura gazului real. Rădăcinile acestei ecuaţii sunt reale când T < Tcr . cât şi pentru gazul real. fără să mai existe spaţii libere pentru comprimare). Figura 6. Considerând că temperatura absolută are aceeaşi semnificaţie pentru gazul perfect.4). Reprezentarea ecuaţiei (6.7) care se mai scrie sub forma unei ecuaţii de gradul trei în v : ⎛ RT ⎞ a ab ⎟ ⎜ + b⎟ v 2 + − ⎟ =0 v3 − ⎜ ⎜ p ⎟ p p ⎝ ⎠ (6. II. iar a şi b sunt constantele lui van der Waals.pc = a v2 (6.4 Izotermele lui Andrews în diagrama ( p − v ) . Covolumul b este aproximativ egal cu volumul lichidului la presiune şi temperatură normală (când presupunem că moleculele se ating.6) a .8) în care ˝ R ˝ reprezintă constanta gazului perfect. Van der Waals presupune că fluidul poate fi comprimat până la atingerea volumului propriu b al moleculelor ( b = covolum). De aceea. Moleculele au fost considerate de van der Waals ca fiind sfere cu volum bine definit.

Această curbă prezintă un maxim (pct. D. C). cu ajutorul cărora ecuaţia lui van der Waals se scrie sub forma: ⎛ 3⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ pr + 2 ⎟(3vr − 1) = 8Tr (6.11) ⎟⎜ ⎜ ⎟⎝ ⎠ 3 ⎟ 3 Tcr v ⎝ ⎠ din care putem obţine rapoartele: pr = p v T . pcr vcr Tcr (6. având posibilitatea calculului coeficienţilor a . deci este aplicabilă pentru toate gazele care admit ecuaţia de stare van der Waals.10) Înlocuind aceste valori în ecuaţia lui van der Waals. domeniul de sub curba limită corespunzând stărilor de echilibru a două faze (stări eterogene).89 - . Pentru o anumită valoare a presiunii se obţin trei soluţii reale reprezentate de punctele B. R ai ecuaţiei van der Waals pentru aceste gaze. b. vr = . Curba izotermică a gazului van der Waals în domeniul bifazic este astfel încât ariile BCD şi DEF sunt egale. care nu corespunde fenomenului ideal de vaporizare (care se desfăşoară izoterm – izobar şi care se reprezintă prin segmentul BF). se obţine ecuaţia de stare sub forma: ⎛ 3 p ⋅ v 2 ⎞⎛ v ⎞ 8 pcr ⋅ vcr ⎜ ⎟⎜ ⋅T ⎟ ⎜ p + cr 2 cr ⎟⎜v − cr ⎟ = (6.12) unde pr . R = . În domeniul bifazic apare abaterea rezultată prin curba BCDEF. a = 3 pcr ⋅ vcr . 27bR pcr = a 27b 2 (6.mărimi admisibile numite parametri reduşi. b. R . Izotermele van der Waals corespund din punct de vedere calitativ comportării gazului real numai pe porţiunile AB (zona de lichid) şi FG (zona de gaz). Această ecuaţie nu conţine constantele a . .9) Parametrii punctului critic K ( pcr . E) şi un minim (pct. Tcr = 8a . b= vcr 8 pcr ⋅ vcr 2 . Tr . 3 3 Tcr (6. Explicaţia constă în faptul că ecuaţia van der Waals este valabilă numai pentru stări omogene ale fluidului.Observăm că pentru T < Tcr s-a obţinut curba ABCDEFG care este diferită de izoterma Andrews în domeniul bifazic. vcr . vr . F. indiferent de natura lor.13) ⎜ ⎟ vr ⎠ ⎝ ecuaţie care poartă numele de ecuaţia stărilor corespondente. Tr = . Pentru punctul critic se obţin soluţiile: vcr = 3b. Tcr ) sunt tabelaţi pentru diferite gaze.

În figura (6.4. .5) Figura 6. în timpul acestor procese se numeşte căldură latentă şi se scrie sub forma: l= L m [ J / kg ] (6. SCHIMBĂRI DE FAZĂ DE ORDINUL ÎNTÂI Acestea sunt însoţite de transferuri de energie între corp şi M.A.14) Cele trei faze (solidă. iar trecerea de la o stare de agregare la alta se cheamă: Topire solid → lichid Vaporizare lichid → vapori Sublimare solid → vapori Desublimare vapori → solid Condensare vapori → lichid Solidificare lichid → solid Cantitatea de căldură schimbată de corp cu M.5 Diagrama fazelor La apă.90 - . corpul îşi modifică starea de agregare. lichidă.1598 K ≅ 273. gazoasă. gazoasă) coexistă în punctul ˝ T ˝ din diagrama ( p − T ) (Fig. 00611 bar Sub punctul triplu. 6.16 K pT = 0. în timpul unei schimbări de stare de ordinul întâi.E. Un corp poate exista în cele trei stări clasice de agregare: solidă. gheaţa poate sublima. punctul triplu reprezintă o stare fundamentală la care se face raportarea scării termodinamice de temperaturi şi se defineşte prin: TT = 273. La p şi T constante.6.6) sunt reprezentate curbele de vaporizare p = f (t ) pentru diferite corpuri. lichidă.

vaporii de la suprafaţa liberă a lichidului. uneori sub formă de ceaţă foarte fină.Figura 6.5. PROCESUL DE VAPORIZARE Considerăm un lichid aflat într-un vas închis cu un piston mobil astfel încât se asigură menţinerea presiunii la o valoare constantă în decursul procesului. Se numesc vapori saturaţi uscaţi. iar fiecărei presiuni îi corespunde o valoare univoc determinată a temperaturii de saturaţie. şi care au temperatură de saturaţie. Vaporii cu t > t s se numesc vapori supraîncălziţi. Vapori saturaţi uscaţi sunt vapori care au încă temperatura t s şi care se obţin la sfârşitul vaporizării. 1624 ori). În acest moment. Vaporii saturaţi umezi sunt acei vapori care mai conţin şi particule de lichid antrenate în masa vaporilor. . lichidul se află în stare de saturaţie şi începe procesul de vaporizare. lichidul vaporizează treptat.91 - . Continuându-se încălzirea. 6.T. temperatura vaporilor depăşeşte valoarea t s . iar temperatura de vaporizare poartă numele de temperatură de saturaţie t s . când s-au vaporizat şi ultimele picături de lichid.6 Curbe de vaporizare pentru diferite corpuri Stare de saturaţie se numeşte starea de echilibru termodinamic între lichid şi vapori în cursul procesului de vaporizare. iar volumul creşte moderat. presiunea şi temperatura menţinându-se constante. Dacă S. Din figură se observă că temperatura de saturaţie creşte odată cu crşterea presiunii. Lichidul care are iniţial temperatura t0 ( < tvaporizare ) este încălzit până la temperatura t s de saturaţie (corespunzătoare temperaturii de saturaţie ps ). primeşte căldură în continuare. Prin vaporizare volumul specific creşte foarte mult (aprox.

.7) este reprezentat în diagrama p − v procesul de transformare a lichidului în vapori supraîncălziţi la presiune constantă. curbele limită pentru apă-abur prezintă un punct de maxim care este chiar punctul critic K. corespunzătoare figurii 6. p2 . punctele: A → starea lichidului ( t0 ) 1′ → lichid de saturaţie ( t s ) 1 1′′ → vapori saturaţi uscaţi ( t s ) 1 B → vapori supraîncălziţi ( t > t s1 ) În diagrama (T − s ) . La p1 = const .8 Obţinerea vaporilor supraîncălziţi (B) din apă (A) la p = const .7 Încălziri izobare ale lichidului. vaporizare şi supraâncălziri ale vaporilor În figura (6.8. În această diagramă s-au trasat izobarele p1 . p3 = const . (fig.6.) Figura 6.Figura 6.7.92 - .

6.încălzire izobară. vapori saturaţi umezi şi vapori supraîncălziţi apar în diagrama (T − s ) în modul următor (fig. 1``2 . a vaporilor saturaţi uscaţi (1``) pană la starea de vapori supraîncălziţi (2) de temperatură T2. 1`1`` .93 - . Căldura necesară producerii vaporilor supraincălziţi înglobează căldurile de pe cele trei procese diferite: .încălzire izobară a lichidului până la saturaţie (starea 1`).9 Zone de lichid.10 Reprezentarea căldurilor de încălzire a lichidului. de vaporizare şi de supraîncălzire a vaporilor Procesul de obţinere a vaporilor supraîncălziţi de stare 2 este alcătuit din trei procese: 01` .6.): Din diagrama (T − s ) putem determina căldura necesară obţinerii vaporilor supraîncălziţi. Procesul izobar de obţinere al vaporilor supraîncâlziţi dintr-un kg de apă (cu temperatura iniţială t0 ) este 0 1´ 1´´ 2 (fig.vaporizare (desfăşurată la p şi t constante). vapori saturaţi umezi şi vapori supraîncălziţi Figura 6.9.Cele trei zone: de lichid. sau supraâncălzire.10) Figura 6.

anulându-se la starea critică.20) (6. Figura 6.17) introducând astfel căldura internă masică de vaporizare ρ = u ''− u ' [ J / kg ] .20´) căldura necesară supraîncălzirii izobare a vaporilor: q si = cν m (T2 − TS ) [ J / kg ] . căldura latentă de vaporizare lv este dată de aria suprafeţei 1`1``CB.19) şi căldura externă masică de vaporizare ψ = p ( v ''− v ' ) .94 - .18) (6. qsi = aria1``2 DC OBSERVAŢIE: Procesul invers 1``1` este procesul de condensare. ρ .11. (6. (6. este exprimată de relaţia calorimetrică: qi = clm (TS − T1` ) [ J / kg ] . (6. • În procesul de vaporizare.căldura specifică medie a lichidului. ρ si ψ variază cu presiunea şi temperatura ca în fig. ψ funcţie de T (6.15) unde clm . . 6. (6.16) utilizând definiţia entalpiei: h = u + pv.11 Reprezentarea mărimilor lv .• qi (căldura de încălzire) – reprezentată de aria suprafeţei 01`BA. lν = h1'' − h1' [ J / kg ] . se obţine: lν = u ''− u '+ p (ν ''− ν ' ) = ρ + ψ .

volumul total este: V = Vl + Vν . CURBE DE TITLU CONSTANT Deoarece calitatea vaporilor saturaţi umezi se modifică continuu pe parcursul procesului de vaporizare.26) Volumul specific al vaporilor saturaţi umezi se vor calcula conform relaţiei: ν = ν ''+ x (ν ''− ν ' ) ⎡ m 3 / kg ⎤ .27) . lichidului şi vaporilor saturaţi uscaţi ⎛ν = V . (6. ν '' = ν = Vv ⎞ ecuaţia ⎜ ⎟ l v m ml mv ⎠ ⎝ (6.25) ν = (1 − x )ν '+ x ⋅ν '' (6. MĂRIMILE DE STARE ALE VAPORILOR SATURAŢI UMEZI.6.95 - . ca urmare a transformării treptate a lichidului în vapori. Pentru m kg de vapori saturaţi umezi. Această mărime este titlul vaporilor saturaţi umezi (x).22) (6. iar vaporii saturaţi uscaţi au titlul x = 1 (curba limită superioară). este necesară introducerea unei mărimi care să caracterizeze starea vaporilor saturaţi umezi la un moment dat. şi anume lichidul saturat are titlul x = 0 (pe curba limită inferioară).21) ml + mν m '+ m '' unde ml (m`) – masa de lichid [ kg ] mv (m``) – masa de vapori [ kg ] Valoarea titlului x variază între 0 şi 1. = x= (6.22) devine: m ⋅ν = ml ⋅ν '+ mvν '' .6.24) sau ml m ⋅ν '+ v ⋅ν '' m m ν = deci (6. Introducând volumele specifice ale vaporilor saturaţi umezi. ν ' = ν = Vl . ⎣ ⎦ (6.23) Masa acestor vapori este: m = ml + mv . (6. şi reprezintă raportul dintre cantitatea de vapori aflaţi în amestec şi cantitatea totală a amestecului: mν m '' .

12 Reprezentarea curbelor de x = const. Rezultatele acestor experienţe sunt redate în trei diagrame clasice: p − v (Clapeyron).28) (6. Curba limită inferioară reprezintă curba de titlu constant x = 0 . Experienţele lui Andrews referitoare la procesele de vaporizare şi condensare ale bioxidului de carbon.29) (6. 6. iar curba limită superioară este curba de titlu x = 1 . zona de vapori supraîncălziţi. sau se pot urmări procesele termice ce se desfăşoară în maşinile şi instalaţiile în care evoluează vapori.96 - . Curbele de titlu constant se întâlnesc în punctul critic K. Cu ajutorul acestor diagrame se pot determina mărimile de stare necesare în calculele termodinamice. Vom nota cu prim parametrii termofizici .30) h = h '+ x ( h ''− h ' ) = h '+ xlv s = s '+ x ( s ''− s ' ) = s '+ x [ J / kg ⋅ K ] În diagramele din fig 6.Analog se stabilesc formulele pentru mărimile calorice de stare ale vaporilor saturaţi umezi: u = u '+ x ( u ''− u ' ) [ J / kg ] [ J / kg ] lv TS (6. h − s (Mollier). au condus la concluzia că temperatura şi presiunea se menţin constante în aceste procese. Figura 6. zona de vapori umezi. T − s (Boulvin). În aceste diagrame se disting clar cele trei domenii: zona de lichid.7.12 s-au obţinut curbele de titlu constant. DIAGRAME TERMODINAMICE ALE VAPORILOR În aceste diagrame sunt trasate curbele reprezentative ale principalelor procese. Stările de saturaţie sunt cele la care începe vaporizarea.

32) . Pentru procesul de încălzire din domeniul vaporilor umezi. în diagramele p − v .aferenţi. parametrii termofizici corespunzători având indicii secund. prin încălzire izocoră. b şi c este prezentat procesul izocor de încălzire şi vaporizare. adică umiditatea aburului creşte pană când lichidul devine saturat (se atinge curba limită inferioară.13 Reprezentări ale transformării izocore Se observă din diagramă că prin încălzire la v = const . Stările de vapori saturaţi uscaţi sunt cele la care vaporizarea este finalizată. Figura 6. Când v1` < v cr . devenind întâi saturat uscat şi în continuare abur supraîncălzit (v1 > v cr ) . punând condiţia v1 = v 2 .97 - . Transformarea izocoră În figura 6. se obţine: ' '' ' ν 1' + x1 (ν 1'' − ν 1' ) = ν 2 + x2 (ν 2 − ν 2 ) (6. aburul saturat umed îşi măreşte titlul. . T − s . a. prin creşterea presiunii se obţine condensarea vaporilor prin amestec.13.31) deci titlul punctului 2: x2 = ' ν 1' − ν 2 ν `` − ν 1' + x1 1 `` ' `` ' ν 2 −ν 2 ν 2 −ν 2 (6. iar în final (in punctul 2`) se obţine doar lichid. h − s .

deci: ' `` ' ⎡ ⎤ q12 = u 2 − u1 = u 2 + x2 ( u 2 − u 2 ) − ⎣ u1' + x1 ( u1'' − u1' ) ⎦ [ J / kg ] (6. Căldura primiă pe parcursul acestui proces. vaporizare a apei şi supraîncălzire a vaporilor.98 - . În fig. . de vaporizare.14 Reprezentări ale transformării cu izobare În domeniul vaporilor umezi. Transformarea izobară În cazanele şi instalaţiile termice.33) (6. necesară trecerii de la x1 la x2 (x1 < x2) este: (6. izobara şi izoterma se suprapun şi au alura de linii drepte. Figura 6. de la stânga la dreapta este reprezentat procesul izobar de încălzire. procesele de încălzire a apei.35) q12 = h12 − vdp = h12 [ J / kg ] q12 = h2 − h1 = u 2 + p2ν 2 − u1 − p1ν 1 = ( u 2 − u1 ) + p (ν 2 − ν 1 ) ' Din x = u − u .Căldura primită se calculează conform δ q = du + pdv .34) sau: ' q12 = u 2 − u1' + x2 ρ 2 − x1 ρ1 Lucrul mecanic în această transformare este nul.37) . de condensare. unde v = const . deducem: u `` − u ' u 2 = x2 ( u `` − u ' ) + u ' (6.6.14.36) (6. se consideră ca fiind transformări izobare.

T − s .40) (6.15 a.99 - . Figura 6.43) (6.36): q12 = ( x2 − x1 ) ⎡ ( u `` − u ' ) + p (ν `` − ν ' ) ⎤ = lν ( x2 − x1 ) ⎣ ⎦ (6.42) deci iar u 2 − u1 = ( u `` − u ' ) ( x2 − x1 ) = ρ ( x2 − x1 ) ν 2 = x2 (ν `` − ν ' ) + ν ' ν 1 = x1 (ν `` − ν ' ) + ν ' deci ν 2 − ν 1 = (ν `` − ν ' ) ( x2 − x1 ) Revenind în relaţia (6. 6. b.41) (6.44) Lucrul mecanic schimbat: l12 = p (ν 2 − ν 1 ) [ J / kg ] Transformarea izotermă În fig.15 procesul izoterm este trasat în diagramele p − v .u1 = x1 ( u `` − u ' ) + u ' (6.39) (6. h − s . c Reprezentări ale transformării izoterme .38) (6.

16 au fost trasate cu linie plină adiabatele izentropice şi cu linie întreruptă cele neizentropice. (6. în acest proces: Δ q = T Δ s [ J / kg ] (6.abur) cu M. Figura 6.16 Reprezentări ale transformării izoterme În diagramele entropice T − s şi h − s . Acest lucru este posibil deoarece valoarea exponentului politropic „n” suferă o schimbare bruscă la trecerea de la vaporii umezi la cei supraîncălziţi (n creşte în acest sens). Destinderea adiabatică a vaporilor supraincalziti se realizează după legea: p ⋅ν 1.035+ 0.E.1 x = const .47) Dacă destinderea adiabatică începe din domeniul vaporilor supraincalziti şi continuă în domeniul vaporilor saturaţi umezi. În diagrama p − v adiabata (chiar izentropică) se frânge la intersecţia cu linia de condensare.46) Destinderea adiabatică a vaporilor saturaţi umezi depinde de titlul acestora: p ⋅ν 1.3 = const . (6. transformarea adiabatică reversibilă se reprezintă printr-un segment vertical. de la curba x = 1 adiabată experimentală este: .100 - . Transformările adiabatice pot fi izentropice sau neizentropice iar în figura 6.Căldura şi lucrul mecanic schimbat de agentul termic (apă. n = k numai în domeniul vaporilor supraîncălziţi pentru că numai aici există călduri specifice.45) Transformarea adiabată În calculele termotehnice destinderea şi compresia aburului în maşinile cu piston şi turbine se consideră ca fiind adiabatice.

6. În aceste condiţii.THOMSON Laminarea (strangularea) fluidelor reprezintă reducerea secţiunii de curgere a fluidului.135 = const .p ⋅ν 1.5 prin destinderea adiabatică a aburului saturat umed. p2 ⎛ ∂s ⎞ s2 ( h. Acest proces se reprezintă în diagrama (h-s) printr-un segment orizontal h = const.48) Indiferent de sensul de parcurgere. acesta se usucă (îşi mareşte titlul). LAMINAREA VAPORILOR. p2 ) − s1 ( h. adiabatele neizentropice se soldează cu creştere de entropie. iar în zona de x > 0.5 împarte câmpul diagramelor în doua domenii: în zona de x < 0. Curba de titlu constant x = 0. p1 ) = ∫ ⎜ ⎟ dp p1 ⎝ ∂p ⎠ h (6.laminarea vaporilor saturat uscat. În urma laminarii adiabatice valorile entalpiei unui fluid motor sunt aceleaşi atât înainte. 1b-2b-laminarea în domeniul vaporilor supraâncălziţi.101 - .17 Laminarea vaporilor de apă 1-2-1``-laminarea vaporilor saturaţi umezi. procesul este însoţit de creşterea entropiei.5 aburul se umezeşte în cursul destinderii adiabatice. Laminarea este o transformare ireversibilă deoarece la reducerea secţiunii de curgere apare totdeauna o scădere locala a presiunii statice a fluidului. În fig. 6. 1a-2a. EFECTUL JOULE .8. Figura 6.49) .17 este reprezentată laminarea vaporilor de apă. (6. cât şi după o rezistenţă locală.

p2 ) = s1 ( h.55´) se obţine: ⎛ ∂ν ⎞ T⎜ ⎟ −ν ⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂p ⎞ ⎝ ∂T ⎠ p = −⎜ ⎟ ⋅⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ cp ⎝ ∂p ⎠ h ⎝ ∂p ⎠T ⎝ ∂h ⎠ p (6. care în general este nenul.cum ⎛ ∂s ⎞ ν ⎜ ⎟ =− ∂p ⎠ h T ⎝ s2 ( h.54) şi ştiind că : ⎛ ∂h ⎞ ⎜ ⎟ = cp ⎝ ∂T ⎠ p ⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂ν ⎞ ⎜ ⎟ =ν − T ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p ⎝ ∂ p ⎠T (6. p1 ) = − ∫ s2 ( h.Thomson variaţia temperaturii gazelor şi a lichidelor ca urmare a laminarii adiabatice. p2 ) − s1 ( h .51) (6. p1 ) = ∫ p2 p1 (6. i ⎜ ⎟ ⎝ ∂p ⎠ h Înţelegem prin efect Joule .56) Numim: ⎛ ∂T ⎞ . ⎜ ⎟ ⎝ ∂p ⎠ h Din relaţia evidentă: ⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂ p ⎞ ⎜ ⎟ ⋅⎜ ⎟ ⎝ ∂ p ⎠ h ⎝ ∂ h ⎠T ⎛ ∂h ⎞ ⋅⎜ ⎟ = −1 ⎝ ∂T ⎠ p (6. Notam cu α = ⎛ ∂T ⎞ .50) ν T dp (6.102 - . .53) p1 p2 ν T dp deoarece p1 > p2 ⇒ s2 > s1 Pentru a cunoaşte variaţia temperaturii în cursul laminarii adiabatice trebuie cunoscută valoarea derivatei: ⎛ ∂T ⎞ .55) (6.coeficient de laminare adiabatică sau efect Joule ⎜ ⎟ ⎝ ∂p ⎠ h Thomson diferenţial.52) (6.

T) a substanţei Mai numim pe studiate. se poate determina temperatura T2. Figura 6. T2 – temperaturile fluidului înainte şi după gâtuitură. La calculele efectului Joule . . αi = ⎜ ⎟ = cp ⎝ ∂p ⎠ h Întotdeauna cp > 0 .18 Laminarea adiabatică în diagrama ( h − T ) Cunoscând starea fluidului înainte de gâtuitură (p1. este dată de relaţia: T2 − T1 = ∫ α i dp p1 p2 (6.Thomson. Cunoscând valoarea α i se poate construi diagrama (h.18). se porneşte analiza semnului expresiei: ⎛ ∂ν ⎞ T⎜ ⎟ −ν ⎛ ∂T ⎞ ⎝ ∂T ⎠ p . Pentru determinarea semnului efectului Joule . T1) şi presiunea p2 după gâtuitură.Thomson. iar laminarea adiabată este însoţită de i ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p T creşterea temperaturii fluidului. în cazul scăderii însemnate a presiunii în gâtuitură (adică efectul Joule. Variaţia temperaturii gazelor şi lichidelor în procesul de laminare adiabatică. funcţii calorice.dacă ⎛ ∂ν ⎞ < ν ⇒ α < 0 . volume specifice.57) unde T1.6.Thomson se utilizează diagrama (h-T) a fluidului laminat (fig.α i .coeficient Joule .Thomson).Thompson.103 - . ţinând cont că procesul 1-2 este izoentalpic. se pot determina călduri specifice (cp). care dă semnul efectului Joule .

6. .104 - Deplasându-ne în lungul izobarei se observă că la temperaturi scăzute . izobarele intersectează curba de inversie în a.19). De aici se desprinde concluzia ca efectul Joule .în exteriorul curbei α i < 0 ⇔ laminarea determină o încălzire a fluidului. iar pentru temperaturi foarte ridicate se ajunge din nou în regiunea α i < 0 . . Locul geometric al punctelor de inversie într-o diagramă de stare a unei substanţe se numeşte curba de inversie a efectului Joule . Starea fluidului pentru care α i = 0 se numeşte punct de inversie al efectului Joule .dacă p < pinv .la p > p inv. . Figura 6. . Experimental a rezultat ca semnul lui α i pentru aceeaşi substanţa depinde de starea sa. sub clopot α i > 0 (pentru că are loc răcirea datorită laminării). α i < 0 .19 . iar laminarea este însoţită de i ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p T scăderea temperaturii fluidului.dacă ⎛ ∂ν ⎞ = ν ⇒ α = 0 .Thomson (gazul real se comporta ca şi gazul perfect)..dacă ⎛ ∂ν ⎞ > ν ⇒ α > 0 . se obţine α i < 0 pentru orice temperatură.Thomson se manifestă doar la gaze reale şi lichide. . adică prin laminare gazele ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p T perfecte nu îşi modifică temperatura. Cazul ⎛ ∂ν ⎞ = ν are loc la gaze perfecte.Thomson (fig.sub curba α i > 0 ⇔ laminarea determină o răcire a fluidului.b. adică laminarea adiabată este i ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p T caracterizată de constanta temperaturii fluidului.

Ramura stânga de inversie a curbei nu ajunge la axa ordonatelor pentru că ea se intersectează cu curba de saturaţie. În continuare. instalaţii cu maşini cu abur. Agentul termic uzual este apa. 6.105 - . în continuare în energie electrică.20).. Figura 6.punctul de maxim al curbei de inversie se numeşte punct de inversie critic.9. . motoare cu reacţie.6. este prezentată instalaţia care realizează ciclul ClausiusRankine si care se numeşte centrală termoelectrică cu condensaţie (C. pompa (P).E) (fig. Este posibilă obţinerea lucrului mecanic tehnic pe baza energiei temice a vaporilor în cadrul unor instalaţii de forţă care functioneaza după ciclul Clausius-Rankine. INSTALAŢII DE ABUR Transformarea energiei chimice a combustibililor în lucru mecanic şi eventual.I). condensator (K). CICLUL CLAUSIUS – RANKINE.20 Schema unei centrale termoelectrice cu condensaţie Instalaţia este compusă din: preîncălzitor (P. se realizează în maşini şi instalaţii termoenergetice: motoare cu ardere internă. „C” reprezintă generator de abur.T. instalaţii cu turbine cu gaze. vaporizator (V).

106 - .I.8 ÷ 0. Datorită frecării aburului cu paletele turbinei.65 ÷ 0.T.58) h1 − h2 η p ≅ 0. iar aburul saturat uscat obţinut este introdus în S. între agregate. cu specificaţia că diferenţa de temperatură ΔT43 este neglijabilă.Apa (în faza lichidă) se încălzeşte izobar în P. pana la saturaţie. apoi este introdus în K.85 n urma destinderii în turbină. În continuare lichidul este comprimat adiabatic cu ajutorul pompei. Aburul suprâncălzit este introdus în T unde este destins adiabatic.A. : P= D d [W ] (6. În V are loc procesul de vaporizare al apei (proces la p= const şi T= const). Destinderea reală a aburului în turbină este politropică. În această situaţie există pericolul apariţiei picăturilor de apă care distrug paletele turbinei. ceea ce înseamnă că va rezulta un abur cu x ≅ 0.80 . Căldura latentă de condensare qk este egală cu suprafaţa 2-3-a-b-2 şi se pierde în M. În timpul acestui proces energia internă a vaporilor se transformă în lucru mecanic şi mai departe în energie electrică prin intermediul generatorului electric G. La ieşirea din turbină. aburul îşi măreşte entropia. Puterea C. şi încălzit până la T1. aburul are presiune şi temperaturi scăzute. Figura 6. valoarea lui η p depinzând de gradul de prelucrare a paletelor turbinei.I.E.59) .21 Ciclul instalaţiei termoenergetice cu abur supraîncălzit Iniţial. unde are loc condensarea aburului cu ajutorul unui agent termic de temperatură mai scăzută decât a aburului. starea sa finală fiind 2`.I. ciclul Clausius-Rankine a apărut fară S. Definim randamentul relativ intern sau politropic raportul: h −h η p = 1 2` (6.

unde D [kg / s ] – debitul de abur.E.107 - .E. va trebui adăugată apă de entalpie ha.64) . unde: ⎛ D ⎞ D h0 = ⎜1 − a ⎟ h4 + a ha ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ D⎠ D (6. rezultă: η= h1 − h2 ⋅η c ⋅η m ⋅η p ⋅η g h1 − h4 (6.63) fiind posibilă aproximaţia h3 ≅ h4 .T.60) η m . Randamentul C. d – consumul specific de abur. η g .61) Consumul specific de combustibil: b= ( h1 − h2 ) ⋅ Pi ⋅η c ⋅η p ⋅η m ⋅η g h1 − h4 ⎡ kg / (Ws ) ⎤ ⎣ ⎦ (6. În această situaţie relaţiile (6. Dacă există pierderi de abur ( Da ) în T. Consumul specific de căldura necesar producerii unei Ws: q = d ( h1 − h4 ) ⎡ J / (Ws ) ⎤ ⎣ ⎦ (6. d= ( h1 − h2 )η p ⋅η m ⋅η g 1 ⎡ kg / (Ws ) ⎤ ⎣ ⎦ (6.randamentul generatorului electric.randament mecanic.62) se modifică prin introducerea entalpiei h0 în locul entalpiei h4 .61) şi 6.62) unde Pi – puterea calorifică inferioară a combustibilului [ J / kg ] η c – randamentul instalaţiei de cazane.

6.6.22 Mărirea temperaturii T1 – metodă des utilizată.I. Valorile maxime sunt limitate de rezistenta mecanică slabă a materialelor la temperaturi ridicate.Se utilizează turbine cu mai multe trepte de destindere. Aplicând această metodă. astfel că aburul se destinde de la p1 la ps1 (presiune intermediară). • Metoda supraîncălzirilor intermediare . ciclul devine `2`3`4`5`6`1` (fig. • Micşorarea presiunii p2 .108 - . după care este retrimis în S. aburul este introdus în a doua treaptă a turbinei. (fig. fie prin micşorarea căldurii evacuate la condensator (qk).Rankine. • Ridicarea presiunii p1 – metodă aplicabilă pentru presiuni p ≅ 150bar .Pentru buna funcţionare a condensatorului. Încălzit până la T1. Este posibilă creşterea randamentului Clausius-Rankine fie prin mărirea lucrului mecanic dezvoltat pe ciclu (lc). 04bar .23). Din Figura 6.22) Figura 6. destinderea se face pană la p2 ≅ 0.Metode de creştere a randamentului ciclului Clausius. • .se obţine ciclul 12```3```4```561.22 se observă că se mareşte lc şi se micşorează qk . T1 ≅ 800 K Ciclul nou obţinut este 1``2``234561``.

6. Condensul este colectat în degazonul D şi pompat la cazane (fig.I.24 Ciclul şi schema instalaţiei termoenergetice cu abur. cu preîncălzire a apei de alimentare Convenţional.23 Ciclul şi schema instalaţiei termoenergetice cu abur cu supraîncălzire repetată a aburului Se observă din figură că suprafaţa ciclului creste cu 2`1`2``22`. Restul de abur ( m-m p ) se destinde în continuare până la p2.65) . • Metoda preîncălzirii regenerative – se preia debitul de abur mp de la priza ˝a˝ a turbinei. se consideră că segmentele nb şi ab sunt proporţionale cu debitele ( nb ≅ rb ) . dar şi căldura evacuată la condensator creşte cu 22``cb2.Figura 6. folosit la preîncălzirea apei în P. Figura 6.109 - . m ab ab = = p an bn + ab m (6.24).

În el.puterea generatorului electric. Ciclul s-a micşorat cu suprafaţa abc2.66) cu hn ≅ hr .I. si reprezintă metoda generată de ridicare a randamentului termic a ciclului instalatiilor termoenergetice cu abur. si care alimentează cu căldură consumatorii. obţinându-se astfel un paralelogram curbiliniu a cărui linie corespunde cu aria ciclului Carnot reversibil/direct. Schimbătorul de căldură (S) aparţine centralei. iar căldura evacuată la condensator se micşorează cu o cantitate egală cu suprafaţa cfg2.6. Din bilanţul termic al P.110 - . • Metoda termoficării. Constă în producerea combinată a energiei electrice şi a căldurii în C.T. rezultă că suprafetele abfga şi 34ned3 sunt egale.adică debitul de abur ˝ m ˝ se destinde de la starea 1 la starea a.25 Schema centralei de termoficare Randamentul C. care transformă linia 1abc într-o linie curbă paralelă la curba 4n5.sarcina termică a reţelei (J/s).I.: m (hn − h4 ) = m p (ha − hr ) (6. Cazul ideal este acela în care se utilizează un număr infinit de P.m p se destinde de la starea a la starea c.ului este: P+Q η= BPi unde Q . (fig.E. aburul provenit de la priza turbinei serveşte la încălzirea agentului termic care circulă prin reţeaua de termoficare.T..25. Procedeul este cunoscut sub denumirea de regenerare sau carnotizare a ciclului Clausius-Rankine.) Figura 6. P . (6. iar debitul m .E.67) .

La aceste instalaţii.C12H10O) şi apă. .puterea calorifica inferioara a combustibilului (J/kg).B .26 Ciclul şi instalaţia termoenergetică binară mercur – abur Dacă randamentul celor două cicluri sunt η1 şi η 2 . ′ 2 randamentul global al instalaţiei este: η= 2 unde k = Q ′ .6.consum de combustibil. η = η1 + η 2 − η1 ⋅η 2 (6. Figura 6. ele consumând din exterior căldurile Q1 şi Q ′ pentru producerea lucrurilor mecanice L1 şi L2. • Metoda ciclurilor binare: se utilizează doi agenţi termici: mercur (sau Al2Br6 .26).68) În cazul limită k = 0. condensatorul instalaţiei de mercur este cazan pentru instalaţia cu apă (fig. Pi . Q1 η1 + η 2 − η1 ⋅η 2 + kη 2 1+ k (6.111 - .69) adică randamentul termic al ciclului combinat este superior valorilor parţiale ale randamentelor ciclurilor componente. Cum mercurul are curbele limita (x=0 si x=1) apropiate de verticală se poate construi un ciclu apropiat de ciclul Carnot reversibil direct.

52 23. 94 dm 3 Ar .28 × 10-4 0. 01dm 3 H 2 . 03dm 3CO2 . 78.015× 10-4 7× 10-17 99. Aerul umed este un amestec de aer uscat şi vapori de apă care. 99 dm 3O2 .3%O2 în participaţiile masice . 03dm 3 N 2 . se consideră că aerul uscat este compus numai din azot şi oxigen: 79% N2.1 Participaţii volumice Participaţii masice Component % % Azot Oxigen Argon Dioxid de carbon Neon Heliu Hidrocarbonati Metan Kripton Hidrogen Oxid nitros Xenon Ozon Radon N2 O2 Ar CO2 Ne He CH4 Kr H2 N2O Xe O3 Rn 78.03× 10-4 1.7% N2.5 × 10-4 0.93 0. 21% O2 în participaţii volumice. 0. Pentru prima oară compoziţia aerului a fost determinată în anul 1774 de chimistul francez Lavoisier.01× 10-4 6× 10-18 99.112 - . În prezent se lucrează cu o compoziţie a aerului uscat prezentat în tabelul 7. .1.999 9 Deoarece substanţele străine care impurifică aerul atmosferic se găsesc în cantităţi reduse.035× 10-4 0.087 20. 76.8 × 10-4 3.8 × 10-4 0. MĂSURAREA PARAMETRILOR AERULUI UMED 7.5 × 10-4 0. Tabelul 7.15 1.3 × 10-4 0. 0.08× 10-4 0.CAPITOLUL VII AERUL UMED.999 9 75.282 0. fizicianul Georges Claude făcând ulterior măsurători precise prin distilarea aerului uscat lichid în 100 dm 3 şi găsind: 20.72 × 10-4 1. 0.36 × 10-4 0.14× 10-4 0.95 0. se găsesc în stare supraîncălzită.5 × 10-4 0.5 × 10-4 1.24× 10-4 2. în general.1. 23. CARACTERIZAREA AERULUI UMED CA PARAMETRU TERMODINAMIC Aerul atmosferic este format din aer umed şi substanţe impurificatoare formate din praf şi diferite substanţe chimice sub formă de gaze.046 12.03 18 × 10-4 5.

. + pV (7. .vapori de apă. protejat împotriva radiaţiilor termice.2) Presiunea parţială a vaporilor de apă creşte odată cu creşterea cantităţii de vapori conţinuţi în aerul umed. . . un amestec de aer uscat şi vapori de apă: p = pa . .usc .aer umed. pa . . În continuare.densitate. v.umiditate. a) presiunea aerului umed: p B = pV + pa .entalpie. aerul umed fiind. . când aerul este saturat.căldură specifică. Presiunea aerului umed se determină pe baza legii lui Dalton. până atinge valoarea maximă.presiunea barometrică.113 - .aer uscat. .temperatură. MĂRIMI DE STARE.2.presiunea parţiala a aerului uscat. a. .um . 7.presiune. DIAGRAMA (h1+x -x) Starea aerului umed este caracterizată de mărimile de stare: .Făcând această aproximare. . este uşurată analiza parametrilor de stare a aerului umed şi a diverselor produse industriale în care aerul umed este utilizat ca agent de lucru.um. conform definiţiei. b) temperatura aerului umed: Aerul umed este caracterizat de trei temperaturi: • temperatura termometrului uscat ( t ) – este temperatura aerului umed măsurată cu un termometru obişnuit.usc. pV . ⎡ N / m2 ⎤ ⎣ ⎦ (7.1) unde: p B . se folosesc indicii: a.usc.presiunea parţială a vaporilor de apa în aer şi reprezintă presiunea pe care o au numai vaporii de apă dacă ocupă acelaşi volum pe care îl ocupă aerul umed.

Temperatura termometrului umed va fi cu atât mai coborâtă cu cât aerul este mai sărac în vapori de apă şi va indica aceeaşi temperatură cu cea a termometrului uscat când aerul este saturat cu vapori de apă.3) unde: ρV .804 ⋅ V ⋅ 760 T pN T kg ⎡ ⎤ ⎢ m 3 ⋅ a. c) umiditatea aerului umed: • umiditatea absolută ( pV ) . Cu cât temperatura aerului este mai ridicată. devine temperatura de saturaţie. N ⋅ m3 de aer umed.um. pV TN p 273 ⋅ = 0.este temperatura la care vaporii de apă din aerul umed. la o anumită temperatură aerul devine saturat.• temperatura termometrului umed ( tum ) – este temperatura măsurată cu termometrul obişnuit.densitatea vaporilor în condiţii normale. p N .este masa de vapori de apă conţinută într-un pV = ρV . răcit izobar. şi implicit de la rezervorul termometrului umed. ⎥ 760 T ⎣ ⎦ • 3 (7. • temperatura punctului de rouă ( tτ ) . având rezervorul înfăşurat cu o husă din tifon îmbibată în apă. cu atât capacitatea lui de a prelua vapori este mai mare. Temperatura termometrului umed este mai mică decât cea indicată de termometrul uscat. o parte din vapori devine exedentară şi se depune sub formă de picături. Mărimile de stare specifice care caracterizează aerul umed sunt raportate la 1 kg de aer uscat deoarece 1 kg poate avea o compoziţie diferită deoarece cantitatea de umiditate din atmosferă se modifică. Astfel se găseşte temperatura punctului de rouă.4) umiditatea relativă (ϕ ) . p 273 ⎡ kg ⎤ ρ S = 0. Răcind în continuare aerul sub această temperatură. • umiditatea absolută maximă ( ρ S ) . deoarece. cu atât capacitatea de a reţine vapori de apă este mai redusă. ⎥ ⎣ ⎦ (7. Această temperatură se mai numeşte şi temperatura de saturaţie adiabatică.densitatea la saturaţie în vapori de apă a unui m de aer umed.114 - .804 ⋅ S ⋅ ⎢ m 3 ⋅ a. Cu cât temperatura este mai scăzută. Astfel.um.este raportul dintre cantitatea de vapori conţinută de o unitate de volum de aer umed raportată la cantitatea . răcind aerul umed fără să se adauge vapori de apă.presiunea normală. aerul preia vapori de la husa îmbibată în apă. N . până la saturaţie.

usc. .usc aerul uscat ⇒ p ⎡ kg / m 3 ⎤ a .conţinutul de umiditate. ⋅ K ⎥ ⎣ ⎦ ⎤. = ma .usc ⋅ T ⎣ vapori ⇒ p = pV ⎡ kg / m 3 ⎤ V ⎦ RV ⋅ T ⎣ Se poate scrie că: m m m pa .căldura specifică a vaporilor de apă ⎡ kJ ⎤ . = 1 ⋅ c p a . Masa aerului umed se scrie sub forma: ma .usc + V = pa .um.căldura specifică a aerului uscat ⎡ ⎢ c pv .115 - .usc = ⎦ Ra . kJ ⎥ ⎣ kg a.5) sau reprezintă raportul dintre presiunile parţiale pV şi pS ale vaporilor de apă.um = a .usc. 463 ⋅ a − 0.um.um . ⎤ p p pa .de vapori de apă conţinuţi de aceeaşi unitate de volum de aer saturat. ⋅ K ⎥ ⎦ e) căldura specifică a aerului umed c pa . ϕ= pV ρV = pS ρ S [% ] (7. d) densitatea aerului umed. ⋅ K ⎦ (7.usc ⋅ T RV ⋅ T Prin prelucrarea relaţiilor se obţine: ⎡ kg a.um + pV = V V V pa . + x ⋅ c pv 1+ x ⎡ ⎤ kJ ⎢ kg a. + mV [ kg ] Aplicând legile gazelor perfecte pentru: pa .usc.um = 0. reprezintă masa de vapori de apă raportată la masa de aer uscat.um.usc pV = + [ kg aer umed / kg aer uscat ] Ra . ⎣ V ⎦ .175 V ⎢ T T ⎣ kg a.um = a .um . ⎢ ⎥ kg ⋅ K x .usc.6) unde: c p a.

x=

mV PV = 0, 622 ma .usc . PB − PV

⎡ kg vapori de apă ⎤ ⎢ kg aer uscat ⎥ ⎣ ⎦

Mai există conţinutul maxim de umiditate: xS - masa maximă de apă (la saturaţie) raportată la masa de aer uscat.
xS = mS PS = 0, 622 ma .usc . PB − PS ⎡ kg vapori de apă ⎤ ⎢ kg aer uscat ⎥ ⎣ ⎦

Presupunem că procesele pe care le suferă aerul în instalaţiile de climatizare, se desfăşoară la presiune constantă (presiunile sunt apropiate de cea atmosferică). În calculele inginereşti se va calcula deci cu căldura specifică la p = const. Deoarece căldura specifică variază cu temperatura, se lucrează în general cu valori medii. La temperaturi cuprinse între ( −20 ÷ 80 ) 0C şi presiuni între ( 720 ÷ 760 ) mm Hg se pot considera următoarele valorii medii: ⎡ ⎤ - căldura specifică medie a aerului uscat. kJ c p a .usc. = 1, 006 ⎢ ⎥ ⎣ kg a.usc. ⋅ K ⎦
⎡ kJ ⎤ - căldura specifică medie a vaporilor de apă. cV = 1,86 ⎢ ⎥ ⎣ kgv ⋅ K ⎦

Deoarece x << 1, lucrăm cu căldura specifică raportată la 1 kg aer uscat
⎡ ⎤ kJ c p a .um . = 1 ⋅ c p a .usc . + x ⋅ c pv ⎢ kg a.usc. ⋅ K ⎥ ⎣ ⎦

(7.7)

f) entalpia aerului umed - sau conţinutul de căldură, este cantitatea de căldură existentă în amestecul de aer uscat şi vapori de apă. Prin convenţie, entalpia aerului nesaturat este:
h = (1 − x ) c p a ⋅ t a + x ( lV + c p v ⋅ t a )

(7.8)

Unde:

c pa = c pa.usc. - căldura specifică a aerului uscat la temperatura ta ; c pv - căldura specifică a vaporilor de apă la temperatura ta ; lv (sau „r”) - căldura latentă de vaporizare la temperatura ta .

- 116 -

În diagramele aerului umed se trasează entalpia a (1 + x ) kilograme, care se exprimă prin relaţia: ⎡ ⎤ kJ h1+ x = c pa ⋅ t a + x ( lv + c p v ⋅ t a ) = ha .usc . + x ⋅ hv ⎢ (7.9) ⎥ ⎣ kg a.usc. ⋅ K ⎦ unde: ⎡ kJ ⎤ - entalpia aerului uscat ha .usc. = c pa .usc . ⋅ t a = 1, 006 ⋅ t a ⎢ ⎥ ⎣ kg a.usc. ⎦
hv = lv + c PV ⋅ t a = 2500 + 1,86 ⋅ t a - entalpia vaporilor de apă

Deci:

h1+ x = 1, 006 ⋅ t a + ( 2500 + 1,86 ⋅ t a ) ⋅ x

(7.10)

După ce principalele mărimi de stare ale aerului umed au fost introduse, se impune reprezentarea stărilor şi proceselor termodinamice care caracterizează aerul umed în diagrame. Diagramele cele mai des folosite sunt: - diagrama ( h1+ x − x ) (Mollier) h ⎡ hJ ⎤ , x ⎡ kg v ⎤ ; 1+ x ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎣ kg a.usc. ⎦ ⎣ kg a.usc. ⎦ - diagrama ( h1+ x − t ) (Mueller-Hohn); - diagrama ( x − t ) (Carrier), toate acestea construite pentru un kg de aer uscat. Dintre aceste diagrame se detaşează ( h1+ x − x ) , sau diagrama Mollier, cea mai frecvent utilizată. În această diagramă se trasează în ordonată entalpia h1+ x a aerului umed, iar pe abscisă conţinutul x de vapori de apă. Diagrama se trasează pentru o anumită valoare a presiunii barometrice B, deci în ea se pot urmări toate transformările izobare ale aerului umed. Izotermele aerului umed sunt drepte cu înclinarea: ⎛ ∂h ⎞ (7.11) ⎜ ⎟ = 2500 + 1,86 ⋅ t a ⎝ ∂x ⎠ t Datorită valorii mari a lui lv (2500 kJ/kg) ele sunt înclinate faţă de axa absciselor, deoarece primul termen este mult mai mare decât cel dependent de ta , aşa cum se vede în figura 7.1. Pentru a evita acest lucru, care face inutilă cea mai mare parte din câmpul diagramei, Mollier a rotit axa entalpiilor astfel încât izoterma ta = 0 să fie paralelă cu axa absciselor. Izotermele t a > 0 0C vor avea o mică înclinare divergentă în sus (datorită

- 117 -

termenului ≠ 1,86 ta ), iar cele pentru t a < 0 0C vor avea o mică înclinare în jos, tot divergentă. Acum, dreptele de entalpie constantă vor fi înclinate faţă de cele două axe rectangulare. În figura 7.2 este prezentată diagrama ( h1+ x − x ) în regiunea punctului de 0 0C .

h1+ x

x ⋅ ⎡c pv ⎤ ⋅ ta ⎣ ⎦
0

ta

⎡c pa ⎤ ⋅ ta ⎣ ⎦0

ta

t a > 00 C

lv
t a = 00 C

x
Figura 7.1 Diagrama ( h − x ) a aerului umed nerotită

Se observă din figură că direcţia lui h1+ x coincide cu izoterma pentru
t = 0 0 C (apă) din domeniul suprasaturat. În unghiul haşurat se află domeniul de îngheţare al apei, deoarece entalpia h1+ x 0 0 C pentru gheaţă

diferă de cea a apei, prin entalpia de topire. În figura 7.3 este trasată diagrama ( h , x ) completă, în care curba pentru ϕ = 1 se numeşte curba limită de saturaţie, deoarece ea separă domeniul ceţii (suprasaturat) de domeniul aerului umed nesaturat. Ea leagă între ele punctele ˝ xS ˝ pentru fiecare valoare a temperaturii.

- 118 -

h1+ x
t > 00 C
h1+ x = const.

ϕ =1

t > 00 C
h1+ x = const.

0

t = 00 C t = 00 C ( apă )

xS

t < 00 C

t < 00 C

t = 00 C ( gheaţă )

h1+ x = 0

Figura 7.2 Diagrama ( h − x ) în regiunea gheţii

Izotermele se frâng în jos când intersectează curba limită de vaporizare, deoarece în domeniul ceţii entalpia este numai aproximativ proporţională cu temperatura. De aceea, în acest domeniu, izotermele merg aproape paralel cu dreptele de entalpie constantă.
OBSERVAŢIE: Aerul se consideră saturat cu vapori de apă dacă pV = pS temperatura amestecului este t > 0, 01 0C , această temperatură corespunzând punctului triplu al apei. Dacă t < 0, 01 0C , condensul produs de suprasaturate are formă de zăpadă sau de ceaţă de gheaţă. Dacă pV < pS , vaporii de apă sunt în stare supraîncălzită la temperatura t a amestecului şi sunt incolori.

Cantitatea de vapori de apă care trebuie adăugată aerului pentru a deveni saturat, se numeşte uneori saturată. Dacă aerul conţine mai multă umiditate decât cea corespunzătoare saturaţiei, el se numeşte suprasaturat, dar surplusul apare aproape întotdeauna sub formă de ceaţă (excluzând cazurile de echilibru metastabil).

- 119 -

120 - .Figura 7.3 Diagrama Mollier ( h. x ) pentru aer umed .

4b sunt prezentate toate curbele şi dreptele care caracterizează diagrama ( h1+ x − x ) . Precizăm pe figură: .7. umiditatea relativă. h1+ x ⎡ kJ ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ausc ⎦ A 1350 (a) 0 x hA xA ⎡ kgV ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ausc ⎦ h Figura 7. entalpia). se obţine la intersecţia dreptei x A = const.aerul devine saturat în umiditate).4 – a) Diagrama ( h1+ x − x ) Utilizând o diagramă neortogonală apar dificultăţi. Izoterma care trece prin acest punct reprezintă temperatura de rouă. de aceea abscisa ON este înlocuită cu ON` astfel încât liniile de entalpie constantă sunt înclinate cu 135 0 faţă de verticală în sensul pozitiv al axei ON` (fig.4a).121 - . . conţinutul de umiditate.punctul de rouă Ar .h1+ x La trasarea acestei diagrame se utilizează coordonatele oblice = f ( x ) . de un unghi de aproximativ 135 0 pentru a apare clar curbele de umiditate relativă. În figura 7. cu ϕ = 1 . Starea aerului umed în diagrama ( h1+ x − x ) este precizată prin patru familii de parametri (izoterma. caracterizat de temperatura de rouă (nivelul de temperatură la care condensează vaporii de apă din aer .

având în vedere că toate procesele au loc la presiune constantă.usc ⋅ Δ x m a .temperatura termometrului umed (sau de saturaţie adiabatică a vaporilor de apă din aer) se obţine prin izoterma care trece prin punctul Aum .debitul de aer uscat ⎡ kga.usc .usc.usc ⎤ . ⎢ s ⎥ ⎣ ⎦ • • • • • Deci: ε= Δh Δx ⎡ kJ ⎤ ⎢ kga. această mărime caracterizând schimbarea de stare a aerului umed: Q ε= mW • (7.cantitatea vaporizată sau condensată mW = m a .h1+ x ⎡ kJ ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ausc ⎦ ϕ < ϕA A Aum ϕA ϕ = 100% tA t Aum t Ar Ar (b) hA xA Figura 7. numit şi raza procesului sau scara unghiulară a diagramei. ⎥ ⎣ ⎦ (7. Pe marginea diagramei sunt indicate valorile raportului de termoumiditate.schimbul de căldură realizat de agentul termic Q = m a . evaporarea adiabată se face la h = const . aflat la intersecţia hA = const cu ϕ = 1 .12) unde Q .13) . În cazul aerului umed.usc ⋅ Δh mW .122 - .4 – b) Diagrama 0 x ⎡ kgV ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ausc ⎦ ( h1+ x − x ) .

procese de preluare şi umiditate (ex: injecţie de abur în aer umed). x = const. Δ x > 0 ) . Δ x < 0 ) . conform figurii 7. procesul este adiabat. procese cu preluare de căldură şi cedare de umiditate.zona III: ε > 0 ( Δ h < 0. procese cu cedare de căldură şi preluare de umiditate.zona IV: ε < 0 ( Δ h < 0. Δ x > 0 ) .123 - .5 Zone în diagrama ( h − x ) .5. h zona II ϕ =1 zona I zona III zona IV h = const. În situaţia în care Δh = 0. 7.zona II: ε < 0 ( Δ h > 0. iar pentru Δx = 0 procesul este uscat. DOMENII DE UTILIZARE Se prezintă în continuare posibilităţile de tratare a aerului în instalaţiile de climatizare de la bordul navelor. Diagrama se poate împarţi în patru zone limitate de dreptele h = const. procese cu cedare de căldură şi de umiditate. . Δ x < 0 ) . .zona I : ε > 0 ( Δ h > 0. ..Semnul variaţiei de temperatură arată dacă procesul este de încălzire ( Δt > 0 ) sau răcire ( Δt < 0 ) iar semnul variaţiei în conţinut de umiditate indică dacă procesul este de umidificare ( Δx > 0 ) sau de uscare ( Δx < 0 ) . x Figura 7.3 TRANSFORMĂRI ALE AERULUI UMED. şi x = const. .

18) sau cantitatea de căldură cedată de aerul umed este proporţională cu diferenţa de temperatură a punctelor de la începutul şi sfarsitul procesului.a) Procesele de răcire a aerului Aerul care urmează a fi răcit are parametrii punctului A: t A . x Figura 7.6 Procesul de răcire al aerului Aerul umed s-a răcit deoarece acesta a cedat cantitatea de căldură: qrs = hA − hB [ kJ / kg ] (7. procesul este caracterizat de creşterea umiditatii relative a aerului (ϕ B > ϕ A ) .6). ϕ B .17) Valoarea x ⋅ c pv este foarte mică şi se neglijează. h tA tB tC ϕA A ϕB B C hB hC hA x = const.15) (7. hA .7.14) (7. ϕ A .124 - . hB şi x (vezi fig.16) hA = c pa ⋅ t A + ( lV + c pv ⋅ t A ) ⋅ x A hB = c pa ⋅ t B + ( lV + c pv ⋅ t B ) ⋅ x B [ kJ / kg ] [ kJ / kg ] x A = xB = x ⇒ qrs = c pa ⋅ ( t A − t B ) + x ⋅ c pv ⋅ ( t A − t B ) [ kJ / kg ] (7. qrs = c pa ⋅ ( t A − t B ) [ kJ / kg ] . De asemenea. deci (7. Răcirea se poate face pâna în punctul B caracterizat de parametrii: t B .

19) Ultimul termen se neglijează deoarece x << 1 rezultă: qrl = c pa ⋅ ( tC − t D ) + lV ⋅ ( xC − x D ) [ kJ / kg ] (7. cu atât cantitatea de umiditate separată este mai mare. Climatizarea în sezonul călduros trebuie să reducă simultan şi temperatura şi umiditatea relativă a aerului. de aceea. cantitatea de căldură cedată de aer umed se scrie sub forma: qrl = hC − hD hC = c pa ⋅ tC + ( lV + c pv ⋅ tC ) ⋅ xC . procesul fiind caracterizat de cedare de umiditate ( xC > xD ) (vezi fig. Răcirea aerului sub punctul de rouă (C) se realizează pe curba de ϕ = 100% . Condensul (apa separată prin condensarea vaporilor) se depune pe aripioarele ventilatorului.7.Procesul se realizează la x = const. (7. hD = c pa ⋅ t D + ( lV + c pv ⋅ t D ) ⋅ x D .125 - .7).20) . când aerul devine saturat (ϕ C = 100% ) . Cu cât temperatura t D este mai joasă.7 Procese de răcire şi uscare ale aerului Pentru procesul de răcire şi uscare al aerului. Aceasta este singura posibilitate de uscare a aerului în instalaţiile de climatizare navale. h ϕ =1 tC C D tD hC hD xC x xD Figura 7. Acesta se colectează în tava de termotanc urmând a fi eliminat prin drenaj. pâna în punctul C. răcirea aerului va continua şi sub punctul C. ⇒ qrl = c pa ⋅ ( tC − t D ) + lV ⋅ ( xC − x D ) + c PV ⋅ ( xC ⋅ tC − x D ⋅ t D ) .

21) = ( c pa + x ⋅ c PV ) ( t F − t D ) [ kJ / kg ] x având valori fixate mici (intre 0. se impune preîncălzirea parţială a aerului. În această situaţie. într-o baterie de reîncălzire a aerului.006 şi 0. În aceste condiţii. cantitatea de căldură preluată de aerul umed este: q IS = hF − h D = c pa ⋅ ( t F − t D ) + x ⋅ c PV ⋅ ( t F − t D ) = (7. deci: q IS = c pa ⋅ ( t F − t D ) x ⋅ cPV se (7. (cu preluare de căldură sensibilă qis de către aerul umed).126 - . deci ε = +∞ . În cazul răcirii aerului cu cedare de căldură latentă şi umiditate Δx = xC − x D . pentru a obţine aer de stare F caracterizat de parametri acceptabili. introdus în încăperi. iar cazul reîncălzirii finale la x = const. creează o senzaţie de inconfort datorită temperaturii coborâte şi a umidităţii relative foarte ridicate. (cu cedare de căldură sensibilă qrs de către aerul umed) ΔhBA < 0 ( hB < hA ) .b) Procesul de reîncălzire parţială h ϕF ϕ =1 tF tD F D hD xD = x F hF x Figura 7. Aerul cu aceşti parametrii.8 Procesul de reîncălzire parţială a aerului În punctul D s-a obţinut un aer caracterizat de o temperatură prea coborâta şi o umiditate relativă ϕ D = 100% . funcţionând cu abur (încălzitor final).22) OBSERVAŢIE: La răcirea aerului la x= const. deci ε = −∞ .23) Δx . raza procesului este: Δh ε = CD = lV + c pa ⋅ (tC − t D ) (7. Aerul de stare F se obţine prin încălzire la x = const.012 kJ/kg). produs poate neglija. ΔhFD > 0 ( hF > hD ) .

pentru entalpie: LP hP + LR hR = ( LP + LR ) ⋅ hA ⇒ hA = LP hP + LR hR ( LP + LR ) (7.25) Temperatura amestecului (tA) se citeşte direct pe diagramă. conform STAS 10693 – 76 admiţându-se recircularea a 30% din volum. .9 facem următoarele notaţii: P – proaspăt.127 - . Punctul A se află pe dreapta care uneşte stările iniţiale R şi P.24) . A – amestec. în instalaţie se va trata un amestec de aer brut cu aer recirculat.c) Amestecul În instalaţiile de climatizare navale. Starea finală A împarte segmentul de dreaptă R – P în două părţi astfel încât: RA LP = AP LR Conform acestei reguli. aerul climatizat nu este proaspăt în totalitate. chiar atunci când punctele P şi R se află în domeniul de nesaturat. LR – proporţia de aer recirculat. În figura 7. În timpul exploatării. R – recirculat. Parametrii amestecului se pot determina şi analitic cu ajutorul relaţiilor de bilanţ: . deoarece acest punct se află în domeniul nesaturat sau suprasaturat. deci se amestecă adiabatic două cantităţi de aer umed cu umidităţi şi temperaturi diferite. punctul A se află mai aproape de punctul cu participaţie mai mare. Lp – proporţia de aer proaspăt. Starea aerului amestecat (punctul A) se află conform regulii pârghiilor. cu o purificare de praf şi gaze toxice până la 50%.pentru umiditatea absoluta (conţinutul final de vapori al amestecului): LP xP + LR x R = ( LP + LR ) ⋅ x A ⇒ xA = L P x P + LR x R ( LP + L R ) (7.

pe pardoseală (deoarece melamina. . producând uscarea mucoaselor şi epidermei. ϕ < 10% care dă o senzaţie de inconfort. pe pereţi.8. s-ar produce un amestec în zona de ceaţă a diagramei. pe tavan. producându-se depunere de umiditate pe obiectele din cabină (mai ales pe cele din lână care sunt foarte higroscopice). între preîncălzitor şi încălzitorul final se realizează umidificarea aerului cu ajutorul injecţiei de abur în aer – singura metoda acceptabilă în condiţiile instalaţiilor navale. şi acesta s-ar trimite cu starea D în cabine.128 - . Este necesar ca umiditatea relativă a aerului sa fie în jur de ϕ = 40 − 60% pentru aerul introdus. Dacă se navigă în zone reci.Figura 7. ci are o umiditate relativă de 70 – 80%. climatizarea aerului se face prin încălzire şi umidificare. în preîncălzitorul de aer (o baterie cu aripioare funcţionând cu abur). se obţine un aer cu umiditate foarte scăzută. şi pardoselile încăperilor au călduri specifice mici şi se răcesc rapid). Aerul brut este preîncălzit conform schemei din figura 7. pentru aceasta. numai că punctul D (aerul brut) nu se află pe curba ϕ = 100% . În urma încălzirii acestui aer la x= const. d) Umiditatea aerului. melacartul..9 Procesul de amestec al aerului OBSERVAŢIE: Dacă nu s-ar proceda la reîncălzirea aerului după răcire şi uscare.

10 punctele F şi G indică începutul. 6 . raza procesului este: ε = lV + cPV ⋅ t (7. = hG − hF = c pa tG + xG ( lV + cPV tG ) − c pa t F − x F ( lV + c PV t F ) [ kJ / kg ] Cum tG = t F = t = const ...26) [ kJ / kg ] (7. În figura 7.10 Procesul de umidificare a aerului în timpul încălzirii Procesul de umidificare prin introducere de abur se realizează la temperatură constantă. . = ( xG − x F ) lV + ( xG − xF ) cPV t = ( xG − xF )( lV + cPV t ) (7. 4.28) Pentru G trebuie astfel ales încât după încălzirea finală să se atingă un ϕ = 0.Figura 7. Cantitatea de căldură preluată de aerul umed (căldura latentă de condensare a aburului şi căldura sensibilă de răcire a condensului) până la temperatura t este: qumidif .27) Umiditatea absolută a aerului creşte cu cantitatea de abur introdusă conform relaţiei: Δx = xG − xF Pentru procesul de umidificare a aerului.. respectiv sfârşitul procesului de umidificare.0.. ⇒ qumidif .129 - .

32) (7.130 - .31) (7. când aerul este foarte uscat.adaos de vapori de apă.debitul de aer umed.Cantitatea de abur introdusă este reglată automat de către instalaţia dotată cu aparate de reglare şi control automat al umiditatii finale. iar cea de sub izotermă. devenind uscat. Dreapta de deasupra izotermei t1 reprezintă un adaos de vapori cu entalpia hV în aerul umed ( ε 1 ) . însă reglarea aparatelor şi controlul parametrilor aerului introdus trebuie realizate cunoscându-se procesul.29) unde ma .30) .33) ⇒ Δh = Δx ⋅ hV Direcţia de proces: ε = hV (7. când aerul este răcit prea mult şi pierde în conţinutul de umiditate. În figura 7. Umectarea mai este necesară în sezonul cald. În cazul navigării în sezonul cald. ⇒ x2 = x1 + Δ mV ma (7. a căror înclinare este tocmai hV respectiv h.bilanţul de energii pentru procesul adiabatic: ma h1 + ΔmV hV = ma h2 ⇒ h2 − h1 = Δ mV ⋅ hV ma (7. . este necesară umectarea aerului. Direcţia celor două drepte duse prin punctul 1 este paralelă la dreptele punctate dusă prin polul O. adaosul de apă cu entalpia h (ε 2 ) . ΔmV . Determinarea parametrilor stării finale se face din ecuaţiile de bilanţ de umiditate şi energii: .11 este reprezentat modul de trasare al acestei transformări.aerului umed i se adaugă vapori de apă: ma (1 + x1 ) + Δ mV = ma (1 + x2 ) (7.34) adică entalpia vaporilor introduşi ( hV ) reprezintă tocmai coeficientul unghiular al razelor de pe marginea diagramei ( h − x ) .

. luat în seamă de proiectant pentru exploatarea în regim de răcire a aerului. Clapeta de pe conducta de recirculare pe timpul exploatării în regim de încălzire. instalaţia funcţionează în acest caz 100% aer proaspăt. fără a fi necesare canale suplimentare pentru aspiraţia aerului (vezi fig.7. INSTALAŢII DE CLIMATIZARE LA BORDUL NAVELOR Instalaţia de climatizare de la bordul navei (termotanc.Figura 7. saloane. OBSERVAŢIE: Revenirea aerului recirculat prin conducta de recirculare în termotanc este asigurată prin suprapresiunea care se realizează în cabine. fară să permită comunicarea cu exteriorul. adică cu hublouri şi uşi închise. realizându-se proporţii de amestec aer proaspăt – aer recirculat. se închide deoarece. şi clapete de reglaj) este montată într-un compartiment separat.4. pentru ca aerul proaspăt să poate fi aspirat curat. de obicei amplasat pe o punte superioară. umiditatea) stabilite prin proiectare. Există însă cazuri în care aceste clapete reglabile sunt amplasate numai pe conducata de recirculare a aerului. deoarece sistemul de climatizare (cabine.12). singura manevră necesară fiind închiderea ei pe timpul funcţionarii în timp de răcire. coridoare) trebuie închis. ventilator. În caz contrar. Aerul proaspăt este aspirat printr-un sistem de clapete reglat manual.11 Adaugarea de vapori de apă în aerul umed 7. conform STAS 10693-76. un aslfel de sistem fiind întâlnit şi pe aer recirculat. nu se pot realiza condiţiile de confort (temperatura. careuri. prin introducerea aerului climatizat.131 - .

refulat din încăperi. B IF . umiditate şi particulele de praf. BR . este trecut prin filtru. starea acestui aer fiind reprezentată de punctul 5 din figura 7. Aerul cu aceşti parametrii este aspirat de ventilator şi refulat în canalele de climatizare. obţinându-se un amestec reprezentat de punctul 6 în regim de exploatare.13). B PI .50% din aerul climatizat.12 F .132 - . procesul de climatizare este 6-7-3-4.. Procesul 1-2-3-4 este valabil pentru condiţionarea aerului cu caracteristicile aerului proaspăt.Figura 7.ventilator a) Procesul de răcire Aerul proaspăt. împreună cu aerul reciclat. Există posibilitatea reciclării la 30 . fiind trecut printr-o baterie de răcire.bateria de răcire.higrometru. deci la pornirea instalaţiei de climatizare. .14.bateria de preîncălzire. după care este răcit. U . aerul este răcit şi uscat. unde are loc încălzirea şi reducerea umidităţii relative la valorile optime de confort.7. Acest aer urmează a fi filtrat.filtru. H .umidificator cu abur. Acesta este caracterizat de un conţinut de căldură. apoi este trecut prin încălzitorul final. de unde este distribuit la fiecare spaţiu climatizat (vezi fig. La ieşirea din B. apoi se amestecă cu aerul proaspăt 1.R. V .bateria de încălzire finală.

– condensator Figura 7. – compresor 14.Figura 7. – separator de picături 7.13 Componenţa: 1. – ajutaje de flux 9. – nişe de aer 11. – calorifer 5. – ventilator 8. – ventilator 12. – filtru 2. – umidificator cu abur 6.133 - .14 Reprezentarea procesului în diagrama ( h − x ) . – răcitor de aer 4. – calorifer 13. – tubulatură 10. – registre de aer 3.

b) Procesul de încălzire necesar în anotimpul friguros. care devine preîncălzitor pe timpul funcţionarii in regim de răcire. se realizează în termotanc cu ajutorul preîncălzitorului şi a încălzitorului final.15 Bateriile de preîncălzire şi de încălzire finală sunt dimensionate să facă faţă climatului rece ( t1 = − 25°C şi ϕ1 = 80% ). proporţia de aer recirculat fiind stabilită de capacitatea de încălzire a bateriilor PI şi IF (punctul 2).).7. La navele care au posibilitatea de reglare a temperaturii de confort în fiecare încăpere (prin asigurarea încălzirii finale a aerului în cabine cu ajutorul unei rezistenţe electrice reglabile) încălzitorul final nu există şi bateria de răcire este montată imediat după filtru. pe timpul de încălzire nu se admite recircularea aerului (vezi fig. Umiditatea cu abur a aerului tratat este asigurat de un higrostat montat în conducta de refulare care reglează debitul de vapori injectat în aer. În situaţiile în care temperatura t1 < 25°C . Figura 7. . care apoi se înscriu în diagrama (h – x). pentru a se asigura temperatura interioară de confort este necesară recircularea unei cantităţi de aer provenită de la sistemul de recirculare folosit la funcţionarea în regim de răcire (fig.134 - . Determinarea temperaturii se realizează cu ajutorul termometrului expus la umbră. Conform STAS 10693-76. după preîncălzire.16. afară (termometru uscat). Determinarea umidităţii se realizează cu ajutorul hidrometrului sau psihrometrului. înaintea preîncălzitorului. Stabilirea parametrilor aerului (stabilirea punctului 1) se realizează măsurând la bordul navei temperatura şi umiditatea relativă.15).7.

135 - .16.Figura 7. .

• Comprimarea de gaze şi destinderea lor in câmp centrifugal (efect Ranque). . • comprimare de vapori în ejectoare (instalaţii frigorifice cu ejecţie de vapori reci). • Comprimare de vapori cu compresor termochimic(instalaţie frigorifică cu absorţie). b) Procedee electrice şi magnetice: • Procedee bazate pe efectul electrotermic de răcire (efectul Peltier. cât şi ca instalaţii utilizate. 2) Procedee termodinamice închise: • Comprimarea de vapori în compresoare mecanice (instalaţii frigorifice cu compresie mecancă. şi se califică în: a) Procedee termodinamice. OBSERVAŢIE: datorită condiţiilor specifice de exploatare.1.răcirea prin evaporarea apei. • Efectul termomecanic în He II şi efectul magnetocaloric în superconductori. efectul Ettinghansen) • Procedee bazate pe efectul magneto-caloric (demagnetizarea adiabatică). Modalităţile de producere a frigului sunt diferite. sau sistem de corpuri sub temperatura mediului înconjurător. atât ca procedeu. .136 - .CAPITOLUL VIII INSTALAŢII FRIGORIFICE 8. PROCEDEE DE PRODUCERE A FRIGULUI ARTIFICIAL A produce frig pe cale artificială înseamnă a realiza scăderea şi menţinerea temperaturii unui corp.răcirea prin amestecuri frigorifice. care sunt de două feluri: 1) Procedee termodinamice deschise: . la bordul navelor se utilizează numai instalaţii frigorifice cu comprimare de vapori în compresoare mecanice. • comprimarea de gaze şi destinderea lor izentropică (producere de lucru mecanic în exterior). • Comprimarea de gaze şi destinderea lor izentalpică (laminarea gazelor).

2 . şi anume la comprimare/condensare şi destindere/vaporizare.3 comprimare izotermă (T1 = constant). MAŞINA FRIGORIFICĂ Al doilea principiu al termodinamicii în formularea lui Clausius (1850) stipulează ˝căldura nu poate trece de la sine de la un corp cu temperatură mai scăzută la altul cu o temperatură mai ridicată ˝.4 destindere adiabatică. această masină frigorifică lucrează după ciclul Carnot inversat (ciclul frigorific).8. 1 .b). ciclul Carnot nu poate fi realizat în această formă.2 este prezentată abaterea ciclului teoretic de la ciclul Carnot ideal.2 comprimare adiabatică. iar comprimarea adiabatică este realizată într-un compresor care trebuie să aiba asigurată funcţionarea in zona vaporilor. În urma laminării se obţine un amestec de lichid vapori.1.M. 3 .C. 4 . Deoarece comprimarea şi destinderea izotermă sunt însoţite de schimbarea stării de agregare a corpului care parcurge ciclul. Scăderea temperaturii se realizează prin preluarea căldurii din acest spaţiu şi cedarea ei către mediul ambiant aflat la un nivel superior de temperatură. În fig. s-a optat pentru laminarea izentalpică (h = const. izolat termic faţă de exterior.1 destindere izotermă cu preluare de căldură q1 (aria 4-1-b-a).s). cu cedarea căldurii q2 (aria 2 .8.3 .2. Figura 8. În I.F. Acest lucru este posibil utilizând o maşină termică ce va consuma energie şi care funcţionează pe baza unui ciclu de lucru închis. TERMODINAMICA PRODUCERII FRIGULUI ARTIFICIAL PRIN COMPRIMARE DE VAPORI.1 Ciclul Carnot inversat în diagrama (T .a . într-un mediu închis.V. 8. Instalaţia electrică are menirea de a realiza temperaturi mai scăzute decât cea a mediului ambiant. vezi fig. ceea ce înseamnă că micşorarea şi menţinera temperaturii unui corp la valori mai scăzute decât cea a mediului ambiant nu este posibilă decât prin consum de energie. cu observaţia că titlul vaporilor din amestec este . Teoretic.) în locul destinderii adiabatice în detentor.137 - .

Figura 8. 4 . Obţinerea efectului frigorific în cazul I. presupune parcurgerea de către agentul de lucru a unei succesiuni de procese sub forma unui ciclu termodinamic în care agentul termic îsi schimbă starea de agregare (condensează şi vaporizează) şi este laminat într-un dispozitiv special denumit ventil de laminare. 1 . vaporizator (V).L.ceva mai mare decât în cazul detentei adiabatice. 3 – 4 laminarea.138 - .2 Ciclul teoretic al masinii frigorifice.2 comprimare.s) şi (lg p -h).8.3 . Figura 8.a). . 2-2'-3 condensarea. frigul artificial prin comprimare de vapori se poate realiza cu patru aparate (fig.C.M.F.3): compresor (C). condensator (K).). ventil de laminare (V. Procesele termodinamice pe care le suferă agentul frigorific din instalaţie pot fi urmărite simultan în diagrama (T .1 vaporizarea. Conform acestor procese.V. I-II-III-IV ciclul Carnot inversat.

TIPURI DE INSTALAŢII FRIGORIFICE 8. de prerăcire şi .compresor. vaporii saturaţi uscaţi se supraîncălzesc la p = ct. Având temperatura de vaporizare mai mică decât temperatura sursei reci.presiunea de condensare (înaltă). proces teoretic considerat izentropic (S1 = S2s).căldura preluată din vaporizare. pk .4 de la presiunea pk de condensare. în stare lichidă. unde suferă un proces de laminare izentalpică 3 . În realitate. Între stările 3' . Figura 8. instalaţiile frigorifice cu o treaptă de comprimare sunt folosite pentru instalaţiile de cambuză. p0 -presiunea de vaporizare (joasa).3 a) Schema maşinii frigorifice: C . qk . K . şi t = ct. la p0 de vaporizare. Funcţionarea instalaţiei este următoarea: vaporii de agent frigorific proveniţi din V sunt aspiraţi în C cu starea (1) şi comprimaţi de la presiunea p0 până la pk.1. În procesul 1" . b). Între stările 2 si 3" are loc răcirea izobară a vaporilor de agent până când aceştia ating starea de lichid saturat 3'. c)Reprezentarea proceselor în diagrama (T . starea reală a agentului în cilindru la sfârşitul procesului de comprimare fiind (2). procesul de comprimare este ireversibil.L. până atinge starea de saturaţie1".3 are loc un proces de subrăcire izobară a lichidului în K.s). În urma laminării scade atât presiunea. Instalaţia frigorifică cu o treaptă de comprimare La bordul navelor.căldura cedată din condensare. intră în V.c).lucru mecanic. agentul frigorific preia un flux de căldură din spaţiul răcit şi fierbe la p = ct. Agentul frigorific. fiind însoţit de o creştere a entropiei. Vaporii supraîncălziţi de agent frigorific intră în K unde cedează mediului de răcire (apă sau aer) un flux de căldură. VL . cât şi temperatura (de la t3 la t0). b)Reprezentarea proceselor în diagrama (lg p-h).139 - . q0 . Alo .condensator. când h3= h4.3. 8. preluând căldură de la mediul ambiant.ventil de laminare. de climatizare. în conducta de aspiraţie a C.3.1.

2) deci temperatura de vaporizare este t0 = . 8. Schema de principiu a unei astfel de instalaţii este prezentată în fig. V .de răcire a magaziilor de făină de peşte.vaporizator. VL . În aceste condiţii.compresor. SCLV .4 Schema instalaţiei frigorifice de comprimare de vapori într-o treaptă Unde: C . pentru a depozita produse congelate la temperatura din spaţiul frigorific . În schemă au fost introduse aparate auxiliare care îmbunătăţesc funcţionarea instalaţiei frigorifice.28°C.1) deci temperatura de condensare este tk = +40°C.8. . Figura 8.rezervor de lichid.condensator.Δt = ts -10°C (8. Odată cu introducerea aparatelor şi realizarea instalaţiei frigorifice într-o treaptă de comprimare.schimbător de căldura lichid /vapori. este necesară o temperatură de vaporizare stabilită cu relaţia: t0 = ts . Instalaţia frigorifică în două trepte de comprimare În condiţiile navigaţiei în zone tropicale sau ecuatoriale.3. K . acestea asigurând funcţionarea în condiţii de exploatare specific navale.ventil de laminare. ts = -18°C.˝tw˝ ajunge frecvent la tw = 30 ÷32°C Temperatura de condensare se stabileşte cu relaţia: tk = tw + Δt = tw+10°C (8. RL . FD filtru deshidrator.˝ts". temperatura apei de mare.2.140 - . dar este posibilă automatizarea şi funcţionarea în condiţii reale de exploatare. perfecţiunea termodinamică scade faţă de maşina frigorifică teoretică.4.

la care BRI (bateria de răcire intermediară) este tip serpentină de răcire. 79 15.784 kg f/cm2 şi p0 = 1. 732 (8.141 - . compresorul lucrează cu un raport de comprimare: H= pk = 8. 076 0. respectiv pentru amoniac.3) Funcţionarea eficientă a compresoarelor cu piston corespunde unui grad de livrare λ > 0.850 = 14. temperatura crescând în cambuză.Cum freonul R12 este agentul frigorific cel mai răspândit în instalaţiile frigorifice navale. unde sunt necesare temperaturi de vaporizare de până la t0 = .7.77 po (8.8 şi H NH3 = = 21. dau pentru R22. implicit capacitatea frigorifică a compresorului). oferind un grad de livrare mult îmbunătăţit.40°C. O astfel de schemă este întălnită pe navele tip Atlantic II (agent frigorific: NH3). care. Singura posibilitate rămâne fracţionarea comprimării în două comprimări succesive cu răcirea intermediară a agentului frigorific.6) acestea asigurând funcţionarea compresoarelor cu randamente mult mai bune.115 kg f/cm2. În această situaţie. capacitatea frigorifică a compresorului reducându-se substanţial. 7 1.5) unde cele două rapoarte de comprimare sunt de forma: H1=H2= H (8. în condiţiile tk|t0 de +40/-400. O alta situaţie întâlnită la bordul navelor este necesitatea congelării rapide. care limitează rapoartele de comprimare la H < 6. cum este cazul navelor de pescuit oceanic. În aceste condiţii. rapoartele de comprimare: H R 22 = 15. capacitatea frigorifică a compresorului nu mai poate asigura eliminarea întregii cantitaţi de căldură pătrunsă în spaţiul cambuzei. obţinem pk = 9. asigurându-se astfel o funcţionare cu rapoarte de comprimare mai scăzute (gradul de livrare este considerabil îmbunătăţit. . raportul total de comprimare este dat de relaţia: HT = p k p k pi = ⋅ = H1 ⋅ H 2 p 0 pi p 0 (8.4) Aceste valori ale lui H sunt foarte mari pentru o funcţionare normală.5. În cazul particular prezentat mai sus.

fabrica de gheaţă solzi). asigurând t0 = -40°C.starea 5). . de Instalaţiile frigorifice de pe supertraulere şi transportoare frigorifice (Polar III) lucrează într-o treapta de comprimare si pentru congelare deoarece sunt dotate cu compresoare cu şnek (arbori elicoidali).142 - . pe navele de sunt realizate o treaptă de prerăcire. climatizarea. schema instalaţiei va arăta ca în figura 8. cantitatea de R22 injectată în refularea treptei l-a stabilindu-se prin elementul montat pe refularea treptei a ll-a.6 se observă că în BRI nu se mai laminează tot agentul. de la starea 4 la starea 6. pe seama vaporizării agentului pătruns împreuna cu uleiul în SU. 8. şi 8.starea 4 -la pi .5. OBSERVAŢIE: schemele instalaţiilor frigorifice de pescuit oceanic sunt mult mai complexe.depozitare de pe navele de pescuit oceanic tip B22.5 Ciclul de funcţionare al instalaţiei cu două trepte de comprimare şi BRI cu serpentină Din fig. se realizează în separatorul de ulei SU al separatorului acumulator SA. debitul G împărţindu-se în G1. (care rămâne la pk şi se subrăceşte de la starea 5 la starea 6 în serpentina BRI) şi G2 (care laminează în VL2 de la pk .8.Reprezentarea procesului şi schema de principiu a instalaţiei frigorifice de congelare de pe aceste nave se poate urmări în figura 8. de depozitare. Instalaţiile interconectat. cambuza.6. Dacă instalaţia frigorifică funcţionează cu agent frigorific R22 ca în cazul instalaţiei frigorifice de congelare . Figura 8. Particularităţile acestei scheme constau în faptul ca ventilul de laminare VL2 este de tip termostatic. adică instalaţiile cu două trepte şi cu comprimare (instalaţiile de congelare a peştelui. Subrăcirea agentului aflat la pk.

7 Ciclul de funcţionare a instalaţiei cu R22 în două trepte fără BRI Figura 8.8 Schema instalaţiei cu frigorifice cu R22 în două trepte fără BRI. Figura 8. .6 Schema instalaţiei frigorifice în două trepte de comprimare cu BRI cu serpentină. ele nefiind folosite în prezent în flota de pescuit şi transport a ţării noastre.Figura 8. Următoarele tipuri de instalaţii frigorifice sunt prezentate succint.143 - .

care constau în cuplarea a două instalaţii frigorifice cu o treaptă sau două de comprimare. R22.t0 = 100÷120°C. Instalaţia frigorifică cu ejector (I. etc. R23.9). raportul presiunilor pk / p0 nu poate fi mărit oricât. Limita de variaţie a raportului presiunilor pk / p0 = 100÷110. se obţine cea mai scăzută temperatura de vaporizare -70 ÷ -80°C. ceea ce corespunde unei diferenţe de temperatură tk . de asemeni p0 nu poate scădea sub limita de 0.E. etilenă. R12.9 Instalaţia frigorifică în cascadă. 8. metan. Aceasta este limita utilizării instalaţiilor cu compresie mecanică în trei trepte. propan.3. Instalaţia frigorifică în cascadă La instalaţiile în mai multe trepte. Figura 8.1 bar. cuplarea făcându-se printr-un schimbător de căldură cu dublu rol: vaporizator pentru instalaţia de înaltă presiune şi condensator pentru instalaţia de joasa presiune. Pentru obţinerea unor temperaturi t0 mai scăzute se utilizează instalaţiile în cascadă (fig. iar pentru treapta de joasă presiune: R13. La o temperatură de condensare + 30° ÷ + 40°C. azot.3. Pentru treapta de înaltă presiune se folosesc drept agenţi frigorifici: NH3.144 - . care funcţionează cu agenţi frigorifici diferiţi. Drept agenţi intermediari se folosesc R12. etilena.4. unii autori o recomandă pentru utilizare la . etan. Cu ajutorul acestor instalaţii se pot obţine temperaturi de vaporizare de până la -200°C.cerinţele acestora de exploatare fiind incompatibile cu condiţiile de exploatare existente la nave.F.) Deşi acest tip de instalaţie nu este folosit în prezent pe navele flotei noastre maritime si fluviale. 8.3. 8.

În vaporizatorul V (din fig. a). 3 . 4 . O parte este pompată către generatorul de vapori (cazanul CZ) pentru fierbere. b). fenomen posibil datorită transformării energiei cinetice în energie potenţială de presiune. 3 amestecul dintre aburul de lucru de stare (2) şi aburul rece de stare (9). b .2 destinderea adiabatică a aburului de lucru cu ajutorul duzei până la presiunea de vaporizare.145 - .5 condensarea amestecului de abur. apoi pătrunde în vaporizator. cu precădere la climatizare.10 a). deci nici ulei. rezultând un amestec care se comprimă în difuzorul ejectorului până la presiunea de condensare.E. Aburul de lucru se destinde în ajutajul montat la intrarea în ejector. Figura 8. Explicaţia constă în faptul ca I. asigurându-se astfel menţinerea curată a suprafeţelor de schimb de căldură. În aceste condiţii el va reuşi să antreneze vaporii reci. La acest tip de instalaţie compresorul este înlocuit de ejector care are avantajul că nu utilizează piese în mişcare.8. .10 b sunt următoarele: 1 . deci instalaţia necesită o sursă de abur şi consumă cantităţi importante de apă de răcire. 8. Vaporii rezultaţi intră în camera de amestec a ajutajului datorită diferenţei care există între vaporizator şi ejector. el căpătând astfel o viteză foarte mare (supersonică).nave.ciclul termodinamic teoretic. utilizează cel mai des vaporii de apă drept agent frigorific. 8 .schema. Transformările din fig. Amestecul de vapori va condensa în condensatorul K. este realizată vaporizarea apei pe seama preluării căldurii de la apa ce urmează a fi răcită.9 vaporizarea apei în V. care este un vaporizator de amestec în care agentul vaporizează parţial răcindu-se.10 Instalaţia frigorifică cu ejector : a . cealaltă parte laminează în VR.4 comprimarea adiabatică a amestecului în difuzorul ejectorului. lichidul de stare (5) divizându-se în doua părţi.F.

7 . .1 vaporizarea în cazan. 8.A.amoniac.F.A. gaze fierbinţi. cu acelaşi rol ca şi CR. schema prezentată în fig. Caracteristic acestor substanţe este că au temperaturi de fierbere diferite la aceeaşi presiune.F. surse energetice secundare. Instalaţia frigorifică cu absorbţie (I.F. care asigură subrăcirea NH3 lichid pe seama supraîncălzirii vaporilor reci care ies din vaporizator. atât frig cât şi apă caldă. Cele mai utilizate substanţe sunt clorura sau bromura de litiu . purificaţi în CR şi D condensează. Destinaţie: industria chimică şi în climatizare.) Ca o noutate faţă de celelalte tipuri de instalaţii analizate. părţile componente ale instalaţiei fiind: • Fierbătorul F. în care vaporii de NH3.146 - . Indiferent de varianta constructivă toate I. în soluţie de apă . concomitent. şi că dizolvarea lor se face nelimitat.amoniac. Nu există în exploatare la bordul navelor.A.6 pomparea apei în cazan. Instalaţiile prin absorbţie cu funcţionare continua folosesc apa (drept absorbant) şi amoniacul (drept agent frigorific) sau bromura de litiu (drept absorbant) şi apa (drept agent frigorific). apă supraîncălzită. 6 . ea va avea o sensibilitate deosebită în ceea ce priveşte asigurarea nivelurilor în aparate şi constanţa temperaturii surselor de apă şi abur. au la bază aceeaşi schemă de principiu.A. • Deflegmatorul D. sau în sezonul rece pentru acoperirea vârfurilor de consum.apă (pentru instalaţiile industriale).apă (pentru instalaţiile de climatizare) şi amoniacul .5. Pot fi cuplate cu instalaţii cu compresie mecanică.7 preîncălzire izobară a apei în cazan până la starea de saturaţie. Fenomenul principal care stă la baza funcţionării instalaţiei este fenomenul de absorbţie a agentului frigorific de către un mediu absorbant. unde are loc vaporizarea soluţiei concentrate (bogate) de apă . I. 8. în care vaporii de apă prin condensări parţiale sunt separaţi de cei de amoniac. Dezavantaj: consum ridicat de căldură şi materiale. I. fiind utilizate mai ales în sezonul cald când aburul este disponibil. • Condensatorul K.3. • Coloana de rectificare CR. utilizează pentru realizarea procesului de lucru un amestec binar de substanţe: un agent frigorific şi un corp absorbant. Avantaj: se obţin. Aceste instalaţii sunt utilizate acolo unde sunt disponibile abur de contrapresiune. cu aparate mari şi voluminoase. Instalaţia fiind complexă.11.F. apă încălzită de la soare. • Subrăcitorul SR.5 .

formând o soluţie concentrată sau bogată.F. În absorbitorul A este realizată absorbţia vaporilor reci de către soluţia săracă de debit Qs.M.11 se constată că I. datorită încălzirii lui F.amoniac cu funcţionare continuă. Pompa de soluţie PS. Absorbantul A în care vaporii reci din V se dizolvă în soluţia diluată sau săracă. cu atât fluxul de căldură necesar soluţiei bogate va fi mai mic.7) Din fig. Această soluţie este preluată de pompa PS şi refulată în fierbător unde este preîncălzită până la temperatura . Figura 8. Fierberea soluţiei şi condensarea vaporilor au loc la presiunea pk. 8. care aspiră soluţia bogată formată în A şi o refulează continuu în F. se răceşte prin încălzirea soluţiei sărace pompată de PS. Economizorul E. rezultând soluţia bogată.V. în care NH3 lichid vaporizează şi asigură răcirea agentului intermediar.A. În urma alimentării continue a fierbătorului F cu un debit de soluţie bogată ˝Qb˝ pompat de pompa PS. cu cât temperatura soluţiei bogate la intrarea în F este mai apropiată de temperatura de fierbere. funcţionează (ca şi I. în timp ce vaporizarea lichidului şi absorbţia vaporilor în soluţia săracă au loc la presiunea p0.C. pentru a ajunge în A.• • • • • Vaporizatorul V.147 - .) la două nivele de presiune: pk şi p0. provenită din F.F. un debit de vapori ˝Qa˝ şi unul de soluţie săracă ˝Qs˝: Qs + Qa = Qb (8. în care soluţia bogată care iese din F. rezultă. Ventilul de reglaj VRA (pentru NH3 lichid) şi VRS (pentru soluţia săracă).11 Instalaţia frigorifică cu absorbţie în soluţie de apă .

Mărimi de detrminat: • Qvt debitul volumic de vapori. h4 este entalpia amestecului lichid . al diagramelor şi tabelelor de vapori se stabilesc parametrii de stare ai agentului frigorific în punctele caracteristice ale instalaţiei.148 - . în °C. în J/kg. . în W. 8. • Φk putrea termică a condensatorului. Această instalaţie poate realiza temperaturi de vaporizare între +5 ÷ -50°C.vapori după ventilul de reglaj. Acest lichid ajunge apoi în vaporizatorul V unde preia căldură din agentul intermediar şi vaporizează. • t0 temperatura de vaporizare. iar dacă funcţionează în două trepte.4. Vaporii rezultaţi din F sunt dirijaţi spre condensatorul C unde condensează. Soluţia săracă în amoniac părăseşte fierbătorul. în W. • Pi puterea consumată pentru comprimarea vaporilor. în W. Cu ajutorul datelor de calcul. ea devine săracă în amoniac. în m3/kg. • tk temperatura de condensare.R. în J/kg. după care începe să fiarbă. Puterea frigorifică volumică: q 0v = q 0m v1 ⎡ J / m3 ⎤ ⎣ ⎦ (8. în m3/s. rezultând lichid care este laminat în ventilul V. CALCULUL TERMIC AL IFCMV ÎNTR-O TREAPTĂ Date de calcul: • Φ0 puterea frigorifică. datorită răcirii cu apă. Puterea frigorifică masică: q 0m = h1 − h 4 [ J / kg ] (8. în °C.de saturaţie corespunzătoare presiunii pk. între -50° ÷ -45°C. • Φsr puterea termică a subrăcitorului.8) unde: h1 este entalpia masică a vaporilor la ieşirea din vaporizator.9) unde v1 este volumul masic al vaporilor la aspiraţia în compresor. este laminată şi trimisă în absorbitorul A prin economizorul E. Debitul de vapori reci Qa este dirijat spre absorbitorul A unde sunt absorbite de soluţia săracă de debit Qs. apoi se trece la calcul. Pe măsură ce soluţia vaporizează. în W.A.

• t0 temperatura de vaporizare. în W. în m3/s. • Pt2 puterea consumată de K2. în °C. • εt eficienţa frigorifică a instalaţiei. în W.12) Puterea termică a subrăcitorului: Φ sr = G ( h 3' − h 3 ) Lucrul tehnic masic de comprimare: al = ( h 2 − h1 ) [ J / kg ] (8.13) Puterea teoretică consumată de compresor pentru comprimarea vaporilor: G ⋅ al Pt = (8. al diagramelor şi tabelelor termodinamice de vapori se stabilesc parametrii de stare ai agentului frigorific în punctele caracteristice ale instalaţiei.11) (8.15) . Cu ajutorul datelor de calcul. CALCULUL TERMIC IFCMV ÎN DOUĂ TREPTE Date de calcul: • Φ0 puterea frigorifică. în W.5.14) [ kW ] 1000 8. Puterea frigorifică masică: q 0 m = h1 − h 7 [ J / kg ] .10) Puterea termică a condensatorului: Φ c = G ( h 2 − h 3' ) (8. în W. în m3/s. • Pt1 puterea consumată de K1. în °C.Debitul masic de vapori: G = Φ 0 / q 0m [ kg / s] [W] [W] (8. • Φk puterea termică a condensatorului. Cu acestea se trece la calcul.149 - (8. • tk temperatura de condensare. Mărimi de determinat: • Qv1 debitul volumic de vapori aspiraţi de K1. • Qv2 debitul volumic de vapori aspiraţi de K2.

16) Debitul masic de vapori aspiraţi de C1: G1 = i φ0 q0m [ kg / s ] (8.23) Puterea consumată de compresorul K2: Pt 2 = G al 2 .21) De aici rezultă debitul masic de vapori aspiraţi de K2 . . [W ] (8. .17) Debitul volumic de vapori aspiraţi de C1: Q v1 = φ0 q0v ⎡m3 / s⎤ ⎣ ⎦ (8.19) Puterea consumată de compresorul C1: Pt1 = G 1 ⋅ al1 i [W ] (8. (8. Relaţiile de bilanţ: G1 h 2 + G 2 h 5 + G1 h 4 = G h 2 ' + G1 h 6 .18) Lucrul masic de comprimare în C1: al1 = h 2 − h 1 [ J / kg ] (8. În acest scop se va scrie un bilanţ de masă şi căldură pentru butelia de răcire intermediară. Debitul volumic de vapori aspiraţi de C2: G ⎡m3 / s⎤ Qv2 = ⎣ ⎦ v2' Lucrul masic consumat de compresorul C2: al 2 = h 3 − h 2 ' . .Puterea frigorifică volumică: q0v = q 0m v1 ⎡J / m3 ⎤ ⎣ ⎦ (8. (8.24) . .22) [ J / kg ] (8.150 - .20) Pentru calculul celorlalte mărimi trebuie să se determine debitul de vapori aspiraţi de compresorul C2.

Puterea termică a condensatorului: φc = G 2 ( h 3 − h 4 ) [W ] (8.25) Eficienţa frigorifică a instalaţiei: ∈t = φ0 Pt1 + Pt 2 (8.151 - .26) .

).152 - . Dezavantajele ar fi: necesitatea folosirii unor materiale rezistente la temperaturile ridicate ale gazului. M= w ws (9. Mai admitem şi faptul că mişcarea gazului este staţionară în timp. Avantajele acestei transformari sunt: producerea în continuu a lucrului mecanic. Clasificarea mişcărilor în funcţie de viteză se realizează utilizând criteriul de similitudine Mach. iar într-o secţiune dată a jetului de gaze acceptăm valori medii ale parametrilor termofizici(mediile se referă atât la secţiune. cât şi la timp). GENERALITĂŢI Lucrul mecanic tehnic poate fi obţinut continuu utilizând energia cinetica a unui gaz în mişcare. Presupunem mişcarea unidirecţională. Astfel: • • • mişcare subsonică: mişcare sonică: M < 1. (w = ws ). construcţia simplă a turbinei. Analiza mişcării gazului se face introducând o serie de ipoteze simplificatoare.1. parcurgerea unui lanţ complex de transformări energetice (încălzirea gazului. (w < ws ). mişcare supersonică: M > 1.CAPITOLUL IX DINAMICA GAZELOR 9. Transformarea energiei cinetice a gazului în lucru mecanic util se face în instalaţiile de turbine cu gaze. M = 1.2) . iar gazul se comportă ca un gaz perfect. (w > ws ). acceleraţia etc.1) unde: ws fiind viteza sunetului. obţinerea unor viteze mari de rotaţie a rotorului turbinei şi la maşinile cu reacţie etc. pierderi de energie la evacuarea gazelor calde în mediul exterior. (9.

ECUAŢIA FUNDAMENTALĂ A MIŞCĂRII GAZELOR Considerăm un jet de gaz de secţiunea variabilă. traiectoriile moleculelor în mişcare intersectându-se. în timp ce la mişcarea turbulentă apar vârtejuri. (9. pe baza criteriului de similitudine wl Re = c (9. Regimul laminar de mişcare se caracterizează prin faptul că traiectoriile particulelor nu se intersectează. Bilanţul de energie între secţiunile A1 şi A2 este de forma: w2 mu1 + mp1 v1 + m 1 + mgz1 + Q12 = 2 (9. Vom presupune că frecarea gazului de pereţii conductei este neglijabilă (fig.4) • mişcări în regim turbulent: Re < Recr 2 . 9. Stabilim două secţiuni de control A1 şi A 2 între care gazul primeşte fluxul termic Q12 .5) w2 2 = mu 2 + mp 2 v 2 + m + mgz 2 2 . • mişcări în regim tranzitoriu: Recr1 < Re < Recr 2 . 9.153 - .1 Curgerea unui gaz printr-o conductă de secţiune variabilă. O altă clasificare.3) v unde lc – lungimea caracteristică şi ν – viscozitatea cinematică.Figura 9.1). obţinem deci: • mişcări în regim laminar: Re < Recr1 . care se deplasează între nişte pereţi rigizi. Valorile critice ale criteriului Reynolds sunt în funcţie de fluid şi de spaţiul în care are loc mişcarea ( Re cr1 =2300 şi Recr 2 =10000).2.

energia cinetică potenţială şi transferul de energie prin efect termic. cât şi condiţiile în care aceste mărimi capătă valori maxime.8) Între secţiunile A1 şi A2 putem scrie: T2 ⎛ v1 ⎞ =⎜ ⎟ T1 ⎝ v 2 ⎠ k −1 ⎛p ⎞ =⎜ 2 ⎟ ⎝ p1 ⎠ k −1 k (9. Studiul mişcării gazului au drept scop calculul vitezei şi a debitului.2). Cele convergente se folosesc în vederea accelerării gazului datorită micşorării continue a secţiunii.5) neglijăm energia de potenţială. la care am neglijat frecările.7) şi considerând nulă viteza gazului în secţiunea de intrare A1 din (9. Dacă în relaţia (9.6) Această euaţie reprezintă ecuaţia fundamentală a mişcării scrisă pentru un gaz perfect aflat în regim staţionar. Ele pot avea secţiunea constantă sau variabilă.9) . MIŞCAREA GAZULUI PERFECT ÎNTR-UN AJUTAJ CONVERGENT Ajutajele au scopul de a accelera un gaz.154 - .în care au intervenit: energia internă.3. 9. lucru mecanic de dislocaţie. Secţiunea minimă corespunde secţiunii de ieşire din ajutaj (fig. Pentru mişcarea adiabatica a gazului: q12 = o (9.6) rezultă: w 2 = 2 ( h1 − h 2 ) = 2 ⎛ T ⎞ k RT1 ⎜ 1 − 2 ⎟ k −1 T1 ⎠ ⎝ (9. obţinem: 2 w 2 w1 2 − = h1 − h 2 + q12 2 2 (9. 9.

p = T1 (9.11) M ρ1 M Viteza gazului este direct proporţională şi cu temperatura iniţială a acestuia. Tot din relaţia (9.13) . Cu cât gazul are o densitate mai mică cu atât viteza sa este mai mare. Valoarea maximă se atinge la destinderea în vid ( p 2 = 0 ). în baza ecuaţiei: 1 ℜ ℜ p1 v1 = T1 .155 - .Figura 9.12) Debitul de gaz care trece prin secţiunea de ieşire utilizând ecuaţia continuităţii: w A k p1 m = 2 2 = A2 2 ⋅ v2 k − 1 v1 2 k +1 ⎡ ⎤ k k ⎢⎛ p 2 ⎞ − ⎛ p 2 ⎞ ⎥ ⎢⎜ p1 ⎟ ⎜ p1 ⎟ ⎥ ⎢⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ A2 se determină (9.2 Ajutaj convergent astfel că: k −1 ⎡ ⎤ k k ⎢1 − ⎛ p 2 ⎞ ⎥ w2 = 2 p1 v1 ⎢ ⎜ p1 ⎟ ⎥ k −1 ⎢ ⎝ ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ (9.10) observăm ca viteza sa creşte pe măsură ce raportul presiunilor scade.10) Viteza de mişcare a gazului este funcţie în mod expres de natura lui. w max = 2 k k p1 v1 = 2 RT1 k −1 k −1 (9.

20) ψ cr = ⎜ ⎟ ⋅ k +1⎠ k +1 ⎝ Valoarea temperaturii corespunzătoare presiunii pcr rezultă din ecuaţia transformarii adiabatice: 2 (9.156 - .19) valoarea maximă a factorului Ψ atingându-se în secţiunea critică: k ⎛ 2 ⎞ k −1 (9.Pentru determinarea debitului maxim punem condiţia: ∂m =0 ⎛ p2 ⎞ ∂⎜ ⎟ ⎝ p1 ⎠ iar valoarea critică a presiunii rezultă din pcr ⎛ 2 ⎞ k +1 =⎜ ⎟ p1 ⎝ k + 1 ⎠ k (9.16) iar viteza în secţiunea critică este de forma: w cr = 2 k RT1 〈 w max k +1 (9.17) În expresia lui m separăm factorul de debit Ψ: 2 k +1 ⎡ ⎤ k ⎢⎛ p 2 ⎞ k ⎛ p 2 ⎞ k ⎥ −⎜ ⎟ ⎜ ⎟ k − 1 ⎢⎝ p1 ⎠ ⎝ p1 ⎠ ⎥ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ ψ= (9.15) astfel că debitul maxim de gaz este de forma: m max ⎛ 2 ⎞ k −1 2kp1ρ1 = A cr ⎜ ⎟ ⋅ k +1 ⎝ k +1⎠ 1 (9.21) Tcr = T1 k +1 1 iar din ecuaţia lui Clapeyron obţinem: v1 ρcr pcr T1 ⎛ 2 ⎞ k −1 = = ⋅ =⎜ ⎟ v cr ρ1 p1 Tcr ⎝ k + 1 ⎠ 1 (9.22) .18) prin urmare: m = ψA 2 2p1ρ1 (9.14) (9.

(vezi ramura OM din Figura 9.19) obţinem: m ψA 2 = = constant 2p1ρ1 (9.3 Variaţia funcţiei ψ la curgerea unui fluid printr-un ajutaj convergent-divergent. ajutajul trebuind să urmărească forma jetului.26) . el îşi delimitează secţiunea de curgere. pentru a accelera un gaz trebuie ca ψ să crească în timp ce secţiunea scade. factorul de debit ajungând la valoarea ψ cr .23) Astfel.157 - . debitul devine maxim. în timp ce factorul de debit ψ creşte. La valoarea presiunii p 2 = pcr .24) 2p1ρ1 Figura 9. La ajutajele convergente s-a găsit experimental că: p 2 < pcr ≈ 0.Revenind în ecuaţia (9. Într-un ajutaj convergent. viteza gazului creşte pe măsură ce presiunea scade. deci: m max ψ max ⋅ A cr = (9. Dacă un gaz este evacuat printr-un orificiu.25) iar factorul de debit ψ = ψ max . temperatura şi densitatea au valori critice. iar în secţiunea de ieşire (secţiunea minimă a ajutajului) viteza. Secţiunea în care ψ este maxim se numeşte secţiune critică. w cr = kTR cr = w s (9.3 ramură de natură teoretică). Presiunea scade în lungul ajutajului de la valoarea p1 la valoarea p 2 .5p1 (9.

158 - . în secţiunea minimă viteza gazului atinge viteza locală a sunetului.13)).16). • Regimul critic de funcţionare are loc la: p 2 = p cr (9. regimul de mişcare depinde de valoarea presiunii mediului în care ajunge jetul de gaz.În ajutajul convergent. • Regimul supracritic de funcţionare are loc la: p 2 < p cr (9.10) şi (9.29) presiunea gazului la ieşirea din ajutaj fiind mai mare decât cea a mediului ambiant.28) Figura 9.17) şi (9. Viteza şi debitul gazului capătă valori maxime ce se determină cu relaţiile (9. . În ajutajul convergent.4 Influenţa contrapresiunii exterioare asupra jetului. vitezele sunt mai mici decât viteza sunetului (ws) iar debitul are valoare maximă (viteza sunetului atingându-se în secţiunea minimă ajutajului).27) şi are ca trăsătură funcţionarea liniştită a ajutajului (viteza şi debitul gazului se calculează cu (9. Astfel: • Regimul subcritic de mişcare a gazului are loc la p 2 > p cr (9.

obţinem: 2 dA w s − w 2 dp = ⋅ A kw 2 p (9.16). are rolul de a destinde gazul până la presiuni mai mici decât presiunea critică.33) (9.32).5.4.DIVERGENT Ajutajul convergent-divergent. funcţie de parametrii mişcării. în care p 2 = 0 . În consecinţă.34) (9. Deci: w max k +1 = (9.31) ws k −1 Debitul maxim se determină cu (9. Ajutajul convergent-divergent (sau ajutajul de Laval) poate fi utilizat şi la accelerarea gazelor. reprezentat în Figura 9.26) şi (9. Relaţia debitului (9.30) poate fi scrisă de forma: dA dw dv + − =0 A w v şi utilizând ecuaţia transformării adiabatice rezultă: dv 1 dp =− ⋅ v k p Utilizându-se ecuaţia lui Bernoulli p w2 + = constant ρ 2 găsim: dw dp =− w ρw 2 Din relaţiile (9.30) v deducem că dacă valoarea lui v creşte mai repede decât cea a lui A atunci viteza gazului depăşeşte viteza sunetului.35) (9. Din: Aw m= = constant (9.36) . În porţiunea p p cr < . Viteza maximă la ieşirea din ajutaj se determină cu (9.12).9. MIŞCAREA GAZULUI PERFECT ÎNTR-UN AJUTAJ COVERGENT . dacă la un ajutaj convergent se ataşează unul divergent.32) (9. p1 p1 OM din Figura 9. gazul se va destinde în acesta atingând viteze supersonice.3. coeficientul de debit se găseşte pe ramura divergentă a ajutajului.159 - . precum şi la frânarea lor.

conductă cilindrică. 9. 9. Mişcarea accelerată b. sonic ( M = 1 ) sau supersonic ( M > 1 ).5 Ajutaj convergent-divergent din care rezultă situaţiile: • Mişcarea accelerată (când dp < o ) a gazului are loc într-un ajutaj la care secţiunea poate varia ca mai jos (fig.6 a): w < ws . dA = o .ajutajul este convergent. Ajutajul convergent-divergent este utilizat la accelerarea gazului. dA > o . Mişcarea frânată Figura 9.Figura 9. . w > ws . a. viteza locală a sunetului scade şi ea datorită mişcării temperaturii în timpul destinderii adiabatice. Există trei regime: subsonic ( M < 1 ).160 - .ajutajul este divergent. w = ws.6 Variaţia presiunii şi vitezei într-un ajutaj convergent-divergent • Mişcarea frânată (când dp > o ) a gazului are loc într-un ajutaj la care secţiunea poate varia ca mai jos (fig. dA < o . În lungul său presiunea scade.6 b).

etc. acesta va indica o temperatură mai mare decât temperatura reală a gazului datorită frânării gazului de către termometrul respectiv. dA > o . Cu ajutorul ei introducem temperatura de frânare astfel: w2 (9. dA < o . În această situaţie un gaz intră într-un ajutaj Laval cu viteză mai mare decât cea a sunetului şi îşi micşorează viteza până la viteza sunetului în sectiunea minimă. Termometrul va indica valoarea: T1 = T + r k −1 w 2 .161 - . w < ws .38) c p T* = c p T + 2 din care: w2 k −1 w2 T* = T + =T+ ⋅ (9.ajutajul este convergent.6 b). 9. zgomote puternice. . pentru ca la ieşirea din ajutaj gazul să aibă o viteză subsonică. cum ar fi: unde de şoc.ajutajul este divergent. w = ws. MĂRIMI DE FRÂNARE La gazul ce se deplasează adiabatic şi cu frecare neglijabilă. Aceasta reprezintă entalpia unui gaz a cărui viteză scăzut de la w la zero. Ceea ce înseamnă că o parte din energia cinetică se regăseşte în entalpie. Ea fiind deci mai mare decât entalpia masică clasică cu factorul cinetic. 9. ecuaţia fundamentală (9.5.6) se poate scrie de forma: w2 w2 (9. În regimul sonic şi supersonic de funcţionare a ajutajelor de Laval au loc fenomene care ridică probleme deosebite în tehnica aerospaţială.ajutajul este cilindric. fapt soldat cu creşterea vitezei locale a sunetului (fig. dA = o .r <1 ⋅ kR 2 (9.39) deducem că amplasând un termometru într-un jet de gaz.39) 2c p kR 2 Din relaţia (9. Presiunea acestuia creşte pe seama energiei cinetice având loc o compresie adiabatică în care creşte temperatura.40) unde r este coeficientul de restabilire.w > ws.37) h1 + 1 = h 2 + 2 = h * 2 2 unde h* este entalpia masică de frânare.

9. aşa încât punctul real final este 2’ caracterizat de o entropie mai mare decât a punctului iniţial (fig.7).162 - .45) Frecarea este însoţită de o creştere a entropiei masice.7 Procesul real de destindere adiabată a unui fluid între presiunile p1 şi p2. ϕ < 1 (9.41) Mărimile de frânare au importanţă în cazul unor viteze relative mari.8) rezultă că: ϕ= h1 − h 2` h1 − h 2 (9. datorită frecărilor gazului de pereţii ajutajului prin care acesta se deplasează.6.42) Unde: φ-coeficient de frecare Din relaţia (9. energia internă masică de frânare o determinăm cu: w2 w2 u* = c v T + =u+ 2k 2k (9. Astfel: w r = ϕw t . 9.Analog. Pentru turbinele de gaze sau de vapori definim randamentul relativ intern (randamentul politropic) cu relaţia: h − h 2` ηp = 1 = ϕ2 (9. Figura 9.46) h1 − h 2 . MIŞCAREA CU FRECARE A GAZELOR Practic mişcarea unui gaz se realizează cu viteze mai mici decât cele de la mişcarea teoretică.

9. Diafragmele pot fi (fig. Diafragma reduce secţiunea de scurgere a fluidului. pentru cele două secţiuni notate.0. La diafragma dreptunghiulară se impune proporţionalitatea laturilor.47) w2 2 reprezintă pierderea de energie unitară datorită 2 frecărilor în diafragmă. datorită solicitării hidraulice simetrice. Diafragma circulară Diafragma se montează pe porţiunile drepte ale conductelor. viteza acestuia creşte. 65.Diafragma dreptunghiulară b. a. Termenul λ . Diafragama segment Figura 9. avându-se în vedere ca în amonte şi în aval. MĂSURAREA DEBITELOR CU AJUTORUL DIAFRAGMEI Diafragma este o piesă în formă de disc în care este practicat un orificiu. care sunt cele recomandate.9.7.. se poate scrie ecuaţia lui Bernoulli: 2 p1 w1 p 2 w 2 w2 + = + 2 +λ 2 ρ ρ 2 2 2 (9. c. şi care se montează pe o conductă în vederea măsurarii debitelor.80 9. pe o distanţă de minim 10 d să nu apară perturbări hidraulice..8 Tipuri de diafragme. segment (se montează pe conductele în care se transportă medii cu suspensii solide) şi circulare.Pentru turbine de abur cu condensator ηip = 0. Conform figurii 9.8): dreptunghiulare (se montează pe conductele de aer cu secţiunea dreptunghiulară).163 - . iar debitul se poate determina datorită diferenţei de presiune.

9 Diafragmă montată pe o conductă.coeficientul de diafragmare A1 (9.coeficientul de stricţionare A0 şi folosind ecuaţia de continuitate: m = ρw1A1 = ρw 2 A 2 = constant (9.53) Practic.164 - .49) şi μ= A2 .50) Figura 9.Notând cu: m= A0 . se obţine: w1 = μm 1− μ m + λ 2 2 2 p1 − p 2 ρ (9.51) Debitul de fluid ce trece prin conductă este dat de relaţia: m = αA 0 2ρ ( p1 − p 2 )kg / s (9.54) .52) în care notăm: α= μ 1 + μ m2 + λ 2 (9. coeficientul de debit se determină cu relaţia: α = α 0 a 1a 2 a 3 (9.48) (9.

135−1 1.8 ) (9.5 = π ⋅ D2 18.273 m3/kg Diametrul orificiului supapei de siguranţă va fi: 18.135 ψ max = ⎜ ⋅ = 0.5 . ε = 1 .5cm 2 k −1 Conform relaţiei ψ max = ⎛ 2 ⎞ ⋅ k . Rezolvare: Considerăm orificiul supapei un orificiu convergent pentru D=4.135 + 1 ⎠ 1.135.55) Pentru fluidele compresibile: α c = εα (9. D= = 4.a1 .785 .în care intervin: influenţa viscozităţii .a3 .536 ⎟ 1. • Aplicaţie: Să se dimensioneze supapa de siguranţă a caldarinei principale la un pescador ˝Superatlantic˝ care produce 15t de abur pe oră.135 + 1 ⎝ p0 = 7 bar. rugozitatea conductei .6 ÷ 0.536 2 ⋅ 7 ⋅105 = 1.17 0.a2 . gradul de prelucrare a muchiei de atac a diagramei .56) unde ε este coeficientul de compresibilitate şi depinde de natura gazului şi de valoarea lui Δp .165 - . k = 1. v0 = 0. abur saturat la presiunea de 7 bar. α 0 ∈ ( 0.17kg/s şi aplicăm următoarea ecuaţie: A min = ψ max D p 2 0 v0 = 4. În măsurători curente. avem: ⎜ k +1 ⎟ k +1 ⎝ ⎠ 1 1 ⎛ 2 ⎞1.85 ⋅10−3 m 2 = 18.85cm = 48.5mm 4 0.

CAPITOLUL X ARDEREA 10. hidrogen sulfurat. Un combustibil gazos se dă sub forma: γi = γ CO + γ H + γ C mHm + γ O + γ N + γ CO2 + γ H 2 S = 1 . hidrogenul. Oxigenul necesar arderii provine din aer. γ i . În anumite cazuri acesta se află în legăturile chimice ale combustibilului. hidrogenul şi sulful. Există trei tipuri clasice de procese de ardere. hidrogenului. şi anume: . w > 200 m/s. Numim reactanţi corpurile care intră în procesul arderii şi produşi cele care rezultă. apei. Acest proces este însoţit de degajare de căldură şi emisie de lumină. NOŢIUNI GENERALE Arderea reprezintă o oxidare violentă a substanţelor combustibile. . sulfului. Combustibilii clasici se împart în trei grupe: solizi. Elementele chimice clasice care prin ardere dezvoltă căldură şi emit lumină sunt carbonul. pe lângă alţi componenţi alcătuiesc combustibilul.2) ΣVi Vam Ei pot să apară sub forma unei hidrocarburi sau a unui amestec de gaze combustibile ca: oxidul de carbon.detonaţia: . oxigenului. azot. sub forma: gC + g H + g S + g w + gO + g N + g p = 1 .3) . lichizi şi gazoşi.explozia: 30 < w < 200 m/s. În procesele industriale curente de ardere se utilizează deflagraţia. azotului şi sterilului). Vi V = i . metanul. Fiecare din aceste componente participă cu o anumită proporţie. (10. În produşii arderii constituienţii principali sunt gazele de ardere. propanul etc. (10. bioxid de carbon. funcţie de viteza de propagare a frontului de ardere. Amestecul poate să conţină şi oxigen.deflagraţia: w < 30 m/s. care.1) Compoziţia chimică a combustibililor gazoşi se dă prin participaţia volumică. (10. Compoziţia chimică a combustibililor solizi şi lichizi se dă prin participaţia masică a elementelor componente g i (carbonului.166 - .1.

(10. evacuarea cenuşii. (10.15 K. Există arderi în care volumul rămâne constant.167 - . Se urmăreşte o omogenizare cât mai bună a combustibilului cu oxigenul necesar arderii. Scriem reacţiile de oxidare completă a carbonului.Pentru ca arderea să se declanşeze. cum ar fi arderea metanului. sau oxid de carbon printr-o ardere incompletă. Arderea se poate desfaşura cu contracţie volumică atunci când produşii ocupă un volum mai mic decât reactanţii. Cu cât concentraţia în oxigen creşte şi temperatura de ardere creşte.4) deoarece în reacţie intră un volum de carbon şi unul de oxigen. dezvoltarea flăcării.5) Se observă că din şase volume de reactanţi rezultă şapte volume de produşi. hidrogenului şi sulfului: .6) 10. siguranţa în exploatare etc. Astfel. Arderea depinde în principal de natura combustibilului. CH 4 + 2O2 = CO2 + 2 H 2 O . Considerăm că reacţiile de ardere se desfăşoară la starea normală caracterizată de: T0 = 273. rezultând un volum de bioxid de carbon. când produşii ocupă un volum mai mare decât reactanţii C3 H 8 + 5O2 = 3CO2 + 4 H 2O . O ardere se numeşte completă atunci când oxidarea combustibilului este totală. Concentraţia oxigenului în atmosfera de ardere este şi ea un factor determinant. Cu cât concetraţia de oxigen este mai mare. Arderea completă a carbonului se face cu contracţie volumică C + O2 = CO2 (10. cu atât temperatura de aprindere este mai mică. evacuarea gazelor de ardere. Construcţia focarului este un alt factor determinant în procesele de ardere. ARDEREA COMBUSTIBILILOR SOLIZI ŞI LICHIZI Scriind reacţiile chimice de oxidare. Astfel. O ardere este incompletă atunci când oxidarea reactanţilor este parţială. combustibilul va primi energia minimă de aprindere pe baza căreia se defineşte temperatura de aprindere.2. p0 = 101325 Pa. oxidarea carbonului poate crea bioxid de carbon printr-o ardere completă. concentraţia în oxigen fiind cea care influenţează viteza de aprindere. Arderea se poate produce însă şi cu o dilatare volumică. o construcţie optimă de focar trebuie să asigure: preîncălzirea combustibilului. temperatura de aprindere scade. determinăm cantitatea de oxigen necesară arderii unui kg de combustibil şi gazele de ardere rezultate. ca în cazul arderii propanului.

16) g S kg S + g S kg O2 = 2 g S kg SO2 . (10.10) (10.18) . .C + O2 = CO2 .12) 32 kg S + 32 kg O2 = 64 kg SO2 .7) (10. (10.168 - . 3 3 g H kg H 2 + 8 g H kg O2 = 9 g H kg H 2O . 0.9) 1 O2 = H 2 O .2%.11) (10. Ţinând seama de valorile numerelor de masă molară: M C = 12 kg / kmol M H 2 ≈ 2 kg / kmol M S ≈ 32 kg / kmol M O2 ≈ 32 kg / kmol . [kg/kg combustibil] (10. Din ecuaţiile scrise pentru un kmol de substanţă. H2 + (10. obţinem: 12 kg C + 32 kg O2 = 44 kg CO2 . Cantitatea minimă de oxigen necesară arderii teoretice (stoichiometrice): 8 g C + 8 g H + g S − g O . 2 S + O2 = SO2 .13) şi înmulţind cu participaţiile masice ale elementelor combustibile obţinem: (10.17) 3 Cum participaţia masică a oxigenului în aer este de 23. 232 (10.8) (10.14) 8 11 g C kg C + g C kg O2 = g C kg CO2 . (10.15) (10. 2 kg H 2 + 16 kg O2 = 18 kg H 2O . cantitatea minimă de oxigen necesar arderii este dată de relaţia: Omin = Lmin = Omin [kg aer/kg combustibil].

. 21 [ Nm 3 aer / kg combustibil ] . ştiind că la starea normală gazul perfect clasic are volumul molar ℘ 0 = 22.169 - . H şi S să găsească oxigenul necesar reacţiei. Cantităţile de oxigen şi de aer necesare arderii se pot exprima şi în unităţi de volum raportate la 1 kg de combustibil.19) Valorile lui α depind de tipul focarului şi de natura combustibilului. (10. 414 ⎜ C + H + S + w + N ⎟ + (α − 0. 4 32 32 ⎠ ⎝ 12 [ Nm 3 / kg combustibil ] . cu atât randamentul procesului de ardere este mai scăzut. 232 ) Lmin . 414 Nm 3 / kmol (10.414 Nm 3 / kmol .Ca o ardere să fie completă trebuie să se introducă mai mult aer decât cantitatea minimă necesară determinată steochiometric. este: g g ⎞ g ⎛g Omin = VM ⎜ C + H + S − O ⎟ .2.24) ⎝ 12 [ Nm 3 / kg ] . astfel că la combustibilii solizi α = 1. 0. [ kg / kg ] (10.. Volumul minim de aer necesar arderii unui kg combustibil solid sau lichid se calculează cu relaţia: Vmin = Omin .22) unde s-a ţinut seama de faptul că participaţia volumică a oxigenului în aer este de 21%.2.. Indicele excesului de aer α reflectă cele de mai sus: Lreal = α Lmin . iar la combustibilii lichizi α = 1.2. 2 32 18 28 ⎠ (10.20) Oxigenul necesar arderii în unităţi volumice. 21) Lmin . α > 1 (10.1. Cu cât α este mai mare.. pentru ca fiecare moleculă de C .21) unde VM = 22. volum molar la starea normală a gazului perfect. Gazele de ardere se calculează cu relaţia: 11 m g = g C + 9 g H + 2 g S + g w + g N + (α − 0.4.23) 3 sau în Nm 3 g g g ⎞ g ⎛g Vg = 22. (10.

25) O hidrocarbură oarecare arde în modul următor: k⎞ k ⎛ C m H k + ⎜ m + ⎟ O2 = mCO2 + H 2O 4⎠ 2 ⎝ (10.170 - .27) Oxigenul minim necesar arderii se calculează cu relaţia: k⎞ ⎛ Omin = ⎜ m + ⎟ .414 ⎜ m + ⎟ Nm3 O2 = 4⎠ ⎝ k = 22. ⎦ 0.10.31) . (10. 21) Vmin . ⎡ Nm 3 aer / Nm 3 C m H k ⎤ .30) Gazele de ardere rezultate în urma arderii unui Nm 3C m H k : Vg = m + k + (α − 0.414 Nm3 Cm Hk + 22. 21 ⎣ (10.414 Nm3 H2O 2 k⎞ k ⎛ 1 Nm 3 C m H k + ⎜ m + ⎟ Nm 3 O2 = m Nm 3 CO2 + Nm 3 H 2O 4⎠ 2 ⎝ (10.414 m Nm3 CO2 + 22. ARDEREA COMBUSTIBILILOR GAZOŞI Combustibilii gazoşi se prezintă sub forma participaţiilor volumice pentru care scriem: Σ γ i = 1. ⎦ 4⎠ ⎣ ⎝ (10.3. ⎡ Nm 3 oxigen / Nm 3 C m H k ⎤ .26) sau k⎞ ⎛ 22. (10.29) Cantitatea reală de aer se determină cu ajutorul indicelui excesului de aer Vreal = α Vmin .28) Cantitatea minimă de aer necesară arderii este: Vmin = Omin . ⎡ Nm 3 / Nm 3C m H k ⎤ . ⎣ ⎦ 2 (10.

Aceasta depinde de modul în care s–a desfăşurat reacţia de oxidare: izocor. Astfel: C + O2 = CO2 + Qr . Cum: Q p = Qv − p ⋅ Δ V şi scriid ecuaţia lui Clapeyron: p ⋅V = n ℜ T p ⋅ ΔV = Δn ℜ T (10.4.38) din care: Q p = I1 − I 2 .32) Definim căldura de reacţie ca fiind cantitatea de căldură degajată prin arderea completă şi izotermă a 1 kg dintr–un combustibil.34) sau U 1 − U 2 = Qr + ∫ pdV . dar şi de transferurile de energie dintre aceştia şi mediul ambiant. În timpul arderii se degajă o cantitate de căldură numită căldură de reacţie.33) (10. 1 2 Pentru arderea la V=ct: Qv = U 1 − U 2 (10. iar efectul lor termic se consideră pozitiv. Cât priveşte convenţia de semne. (10. CĂLDURA DE REACŢIE O reacţie de ardere completă va ţine seama atât de energiile reactanţilor cât şi de cele ale produşilor arderii. de kmoli .171 - . izobar.36) (10. izoterm etc. reacţiile chimice endoterme au un efect termic negativ. (10. reacţiile chimice exoterme au loc cu degajare de căldură. Notând cu U1 energia internă totală a reactanţilor.39) unde n − nr.37) (10.35) Pentru arderea la p=ct: U 1 − U 2 = Q p + p ΔV (10. deoarece compuşii lor preiau căldura din exterior. şi cu U 2 energia internă totală a produşilor arderii. din pricipiul întâi obţinem: U 1 − U 2 = Qr + L12 .10.

. iar produşii de ardere U sT 2 .42) Şi: Q p < Qv . Energia chimică este egală cu căldura de reacţie dacă U sT 2 = U sT 1 . ecuaţia de conservare a energiei este de forma: U = E0 + U sT 1 = U sT 2 + QvT = constant.45) unde: U S = ∫ mcv dT . Pentru o reacţie de ardere la T = ct. 0 T energia chimică fiind egală cu energia internă a corpului aflat la temperatura 0 K. (10. găsim că E0 < QvT .47) Cum natura reactanţilor diferă de cea a produşilor de ardere.44) (10.43) Căldura de reacţie este diferită.172 - . pentru Δ V < 0 (10. energiile lor interne sensibile sunt în general diferite U sT 2 ≠ U sT 1 (10.46) (10. Scriind energia internă totală ca sumă dintre energia chimică E0 şi energia internă sensibilă U S (care exprimă variaţia temperaturii corpului): U = E0 + U S . şi p = ct. .41) (10. (10. în general. în care reactanţii au energie internă sensibilă U sT 1 .48) însemnâmd că şi energia chimică este diferită de căldura de reacţie. de energia chimică. Pentru U sT 2 > U sT 1 se obţine E0 > QvT şi pentru U sT 2 < U sT 1 . Pentru arderea cu variaţie de volum: Q p > Qv .Obţinem: Q p = Qv − ℜ T Δn . pentru Δn = n2 − n1 = 0 (10. de unde obţinem: E0 = QvT + U sT 2 − U sT 1 . pentru Δ V > 0 cele două călduri de reacţie sunt egale Q p = Qv .40) (10.

52) Se scriu relaţiile lui Gustav Kirchhoff ⎡ d ( ΔU ) ⎤ ⎢ ⎥ = ∑ n2 ⎣ dT ⎦ v ⎡ d ( ΔH ) ⎤ ⎢ ⎥ = ∑ n2 ⎣ dT ⎦ p v2 − ∑ n1 v1 .50) şi (10. p2 . ecuaţia (10. p1 . Starea de referinţă este cea normală.50) δ Q p = dH s1 − dH s 2 Din (10.53) p2 − ∑ n1 p1 . arderea având loc la parametrii p0 = 101325 Pa (10.173 - . Puterea calorifică a unui combustibil reprezintă căldura de reacţie izoterm – izobară degajată prin arderea completă a unei cantităţi de combustibil egală cu unitatea.Pentru reacţiile de ardere care se desfăşoară la T = ct. Cu ajutorul căldurii de reacţie introducem puterea calorifică a unui combustibil.47) se prezintă de forma: E0 = Q pT + H sT 2 − H sT 1 (10.45) şi H S = ∫ mc p dT . (10.55) T0 = 273. şi p = ct.51) (10. (10. când apa se află în faza lichidă în produşii de ardere. 0 (10.51) T (10.15 K După starea de agregare în care apare apa în produşii de ardere definim: – puterea calorifică superioară Ps egală cu căldura de reacţie izoterm – izobară.49) La variaţia temperaturii procesului de ardere variaţia căldurilor de reacţie se calculează cu: δ Qv = dU s1 − dU s 2 (10.54) unde cu n1 s-a notat numărul de kilomoli de reactanţi cu căldurile molare v1 . şi cu n2 s-a notat numărul de kilomoli de produşi de ardere cu v2 căldurile molare .. .

57) (10. 2 Datorită existenţei apei în componenţa combustibilului. Dulong: .62) k + γ Cm H k Nm 3 H 2 O + γ Cm H k ⋅ Q pCm H k . T0 – temperatura mediului ambiant. L.61) 3 3 ⎟ ⎜ γ Cm H k Nm 3 Cm H k + ⎛m + k ⎞ γ Cm H k Nm 3 O2 = m γ Cm H k Nm 3 CO2 + ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ 4⎠ (10. (10. când apa se află în faza gazoasă (abur) în produşii de ardere. puterea calorifică a combustibililor solizi şi lichizi se poate determina cu relaţia lui P. 2 1 CO + O2 = CO2 + Q p 2 . ecuaţie care reprezintă legea lui G. În cazul arderii incomplete 1 C + O2 = CO + Q p1 . iar ( S 2 − S1 ) – variaţia entropiei corpurilor în reacţie.59) Cu specificaţia că: Q p = Q p1 + Q p 2 . cu care lucrul mecanic tehnic maxim se scrie ca fiind Lm = B ⋅ Ps + T0 ( S 2 − S1 ) . (10.174 - . Utilizând puterea calorifică se gaseşte legea lui Guy – Stodola.58) (10. Diferenţa dintre puterea calorifică superioară Ps şi puterea calorifică inferioară P este căldura latentă de vaporizare a m kg apă care se i regăseşte în produşii de ardere Ps − Pi = mlv [ J / kg ]. (10.– puterea calorifică inferioară P egală cu căldura de reacţie izoterm – i izobară.56) Puterea calorifică se află experimental sau din reacţiile de ardere. Teoretic puterea calorifică a combustibililor se determină cu ajutorul ecuaţiilor de ardere de forma: 8 11 g C kg C + g C kg O2 = g C kg CO2 + g C Q pC .60) Expresie analogă cu cea a exergiei. Hess. 2 (10. unde B este cantitatea totală de combustibil.

⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ 8 ⎠ (10.. 268 γ C6 H 6 + 99. 625 γ C3 H 3 + . 47 g S − 2.63) sau utilizând relaţiile lui D. + 59. [ MJ / kg ]. 602 g H .15 K . 728 γ C2 H 6 + 85.66) 3 [ MJ / Nm ].895 γ H 2 S + 35. ⎛ g ⎞ Pi = 33. 045 γ C2 H 4 + 63. 4 ⎜ g H − O ⎟ + 10. Entalpia masică a combustibilului se calculează la modul: hc = ∑ g k c pk k =1 m Tc T0 ⋅ (Tc − T0 ).]. Analog. 5 (9 g H + g w ) .64) (10. 36 ⎜ g H − O ⎟ + 10.175 - . [ J / kg comb. 9 g C + 142.65) [ MJ / kg ].. 36 ⎜ g H − O ⎟ + 10. 79 γ H + 12.5.68) unde T0 − 273. Pentru combustibilii gazoşi se foloseşte relaţia Pi = 10. 47 g S − 2.67) în care s–a notat cu h entalpiile masice ale: combustibilului – hc . 974 γ C3 H 6 + (10.. (10. 47 g S + 22. Scriind bilanţul termic cu ajutorul puterii calorifice inferioare a combustibilului: hc + ha + Pi = hg (10. I. 5 g w . TEMPERATURA DE ARDERE Temperatura teoretică de ardere se defineşte ca fiind temperatura gazelor de ardere la sfârşitul arderii complete adiabatice. entalpia masică a aerului necesar arderii se calculează cu: . Tc – temperatura absolută a combustibilului şi c pk Tc T0 – căldura masică medie a componentei k a cărei participaţie masică este g k .⎛ g ⎞ Pi = 33. 10. 632 γ CO + 22. aerului necesar arderii – ha şi gazelor de ardere – hg . Mendeleev ⎛ g ⎞ ⎜ Pi = 33. 9 g C + 121.807 γ CH 4 + + 87. ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ 8 ⎠ (10. 9 g C + 142. ⎟ ⎟ ⎜ ⎝ 8 ⎠ [ MJ / kg ].

S=0. de tipul arzătorului şi calitatea amestecului combustibil – aer. Să se determine consumul specific de aer. iar păcura are compoziţia C=87%. (10.176 - . Ta T0 (10.70) unde m j – masa componentei j (la 1 kg combustibil) în gazele de ardere şi c pj T T0 – căldura masică medie a acestei componente.71) Temperatura teoretică de ardere este cu atât mai ridicată cu cât puterea calorifică inferioară este mai mare şi cu cât aerul şi combustibilul au temperaturile mai ridicate.]. H=11%. [ J / kg comb.5%. – căldura masică medie Entalpia masică a gazelor de ardere la temperatura teoretică de ardere T este de forma: hg = ∑ m j c pj j =1 s T T0 ⋅ (T − T0 ).ha = α Lmin c pa Ta T0 ⋅ (Ta − T0 ) . • Aplicaţie: Un motor diesel naval utilizează un amestec de combustibili lichizi păcură şi motorină în proporţie de 50% fiecare. O=0. În consecinţă astfel temperatura teoretică de ardere a combustibilului rezultă ca fiind: Pi + ∑ g k c pk k =1 m Tc T0 ⋅ (Tc − T0 ) + nLmin c pa Ta T0 ⋅ (Ta − T0 ) T = T0 + ∑m c j j =1 s T pj T 0 (10. H=9%.5%. de geometria focarului etc. Temperatura reală de ardere este mai scăzută decât cea teoretică deoarece ea depinde de indicele excesului de aer. N=1%. iar c pa a aerului între temperaturile T0 şi Ta . O=1%. [ J / kg comb. . ştiind că motorul are un consum specific de 120 g/CPh.69) unde Ta – temperatura absolută a aerului.1%. N=1.].9%. S=2. motorina are compoziţia C=86%.

025 ⎞ ⎤ ⎛ = 2.87 + 3 ⎜ 0. 009 ⎞ ⎤ ⎛ Qmin motorină = 1.867 ⎢ 0.177 - . 23 kg comb 8 ⎠⎦ ⎝ ⎣ 3 mN ⎡ 0. 23 + 2.12 ⋅ 10.867 ⎢ 0. 38 = 1.14 Omin păcură = 1.14 = 2. 38 kg comb 0. 245 N CPh . 005 − 0.18 = 10. 21 Consumul specific de aer. având în vedere consumul specific de combustibil va fi: m 3 aer Vspecific = 0.Rezolvare: Utilizând relaţia O = 1.11 + ⎟ ⎥ = 2.18 kg comb 2 Vtotal = 3 mN 2. 09 − ⎟⎥ kg comb 8 ⎝ ⎠⎦ ⎣ Ototal = 3 mN 2.86 + 3 ⎜ 0.867 ⎡C + 3 ⎛ H − O − S min ⎜ ⎢ 8 ⎝ ⎣ ⎞ ⎤ vom avea: ⎟⎥ ⎠⎦ 3 mN ⎡ 0.

.1) din fig.M.I.11. aceasta reprezintă faza de aspiraţie (4 . gazul din cilindru va fi comprimat până la presiunea p2 din colectorul de refulare. 11.) şi cel inferior (P. este deschisă.178 - . din colectorul de admisie.M.1 Fazele diagramei de funcţionare ale compresorului teoretic cu piston.S. nici la refulare. Figura 11. are loc faza de compresie 1 .I. COMPRESORUL TEORETIC CU PISTON Vom considera un compresor pentru aer.1.S. iar gazul pătrunde în cilindru la presiunea p1.) (vezi Fig.1. se deplasează un piston între punctul mort superior (P.M. În acest timp. În interiorul cilindrului.M.CAPITOLUL XI COMPRESORUL CU PISTON Compresorul cu piston este alcătuit dintr-un cilindru al cărui capac este dotat cu două orificii controlate de către supapele de aspiraţie şi de refulare (Sa şi Sr).M. 11.. pistonul descrie cursa S.1). supapa de aspiraţie Sa.M. la P.S.I.2 din fig. • Pistonul se deplasează de la P. şi care nu necesită diferenţă de presiune nici la aspiraţie nici. cu ambele supape închise.1.11. care poate lucra fără spaţiu mort şi fără pierderi de masă şi de energie. pe o lungime de cursă S. Ciclul de funcţionare al compresorului teoretic cu piston se realizează în modul următor: • La deplasarea pistonului de la P. la P.

Lucrul mecanic Lt.1.L12 = (p1V1 -p 2 V2 ).M.1) n (p1V1 – p2V2) = L12 n −1 Dacă în relaţia (11. L34 = 0 Astfel: Lt = L41 + L12 + L23 + L34 = p1V1 + sau: Lt = 1 (p1v1-p2v2) – p2V2 1− n (11.4. poate fi adiabatică.. politropică sau izotermă (fig.Când presiunea atinge valoarea p2 supapa de refulare Sr se deschide şi are loc faza de evacuare 2 . • În punctul P.2). prin deschiderea supapei de aspiraţie. consumat de compresorul teoretic pentru realizarea unui ciclu este alcătuit din suma lucrurilor mecanice schimbate pe fiecare transformare considerând compresia 1 .2 politropică.1. 1-n • L23 = − p2V2 .3 din fig.11. simultan cu închiderea celei de refulare. 11. cu β ( β – raport de compresie): Lt = n −1 ⎤ ⎡ n p1V1 ⎢1 − β n ⎥ n −1 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ (11.179 - . din fig 11. scriem expresiile lucrurilor mecanice: 1 L 41 = p1V1 . are loc egalizarea presiunilor la volum teoretic nul 3 .2) Transformarea după care are loc compresia.1) se introduce expresia lucrului mecanic la compesia politropică: n −1 ⎤ ⎡ p1V1 ⎢ ⎛ p1 ⎞ n ⎥ L12 = 1− ⎜ ⎟ n − 1 ⎢ ⎝ p2 ⎠ ⎥ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ Şi dacă notăm raportul dintre presiunea de refulare p2 şi presiunea de aspiraţie p1. izocoră. .S.

b). Figura 11.2 Reprezentarea fazei de comprimare în diagramele p - v şi T - s.

a).

Din figură rezultă că lucrul mecanic consumat este minim în cazul comprimării izoterme, compresorul funcţionând economic. Funcţionarea compresorului ar fi optimă, dacă s-ar putea realiza o asemenea răcire a cilindrului, încât agentul de răcire să preia de la gazul evolutiv, în fiecare moment, o cantitate de caldură echivalentă lucrului mecanic consumat în procesul de comprimare. O compresie apropiată de izotermă se poate obţine printr-o răcire eficientă a cilindrului (cu cămaşă de apă ) şi care, de fapt, apropie compresia de o transformare politropă.

11.2. COMPRESORUL TEHNIC

Compresorul tehnic se construieşte cu un spaţiu între capacul cilindrului şi capul pistonului când acesta ajunge la extremitatea cursei. Existenţa acestui spaţiu permite deschiderea supapelor de admisie şi evacuare, situate în capacul cilindrului. Acest spaţiu numit mort sau vătămător, Vc, (fig.11.3.) modifică ciclul de funcţionare al compresorului tehnic şi introduce două mărimi ce caracterizează de fapt un compresor cu piston. Caracteristica constructivă ε0 are uzual valori cuprinse între 0,05 şi 0,1 şi este dată de raportul:
ε0 = vc vh

(11.3)

- 180 -

unde Vh – cilindree Când pistonul se deplasează de la P.M.S. la P.M.I., volumul de gaz rămas în spaţiul vătămător se destinde de la presiunea p2 până la p1, când supapa de aspiraţie se deschide. Prin urmare, supapa Sa nu se deschide în punctul 3, ci în punctul 4, astfel că în ciclul de funcţionare al compresorului tehnic are loc şi o fază de destindere, iar volumul de gaz real aspirat va fi Va, Va<Vh (fig.11.3). Astfel, la aceleaşi dimensiuni ale cilindrului debitul de gaz comprimat într-un ciclu este mai mic în cazul compresorului tehnic, decât în cazul celui teoretic. Influenţa spaţiului vătămător asupra debitului compresorului este dată de coeficientul (gradul de umplere), care este cea de a doua caracteristică a compresorului, fiind însă de natură funcţională.
μ= va vh

(11.4)

Lucrul mecanic consumat de compresorul tehnic este dat de aria 1234 (fig. 11.3) care este diferenţa ariilor 12 ab şi 34 ab (fig.11.3)

Figura 11.3 Ciclul teoretic de funcţionare al compresorului tehnic

Considerând transformările 1 - 2 şi 3 - 4 politrope cu acelaşi exponent n, din relaţia (11.2), stabilită pentru compresorul teoretic obţinem: - 181 -

L=

n −1 ⎤ n −1 ⎤ n −1 ⎤ ⎡ ⎡ ⎡ n n n p1V1 ⎢1 − β n ⎥ − p1V4 ⎢1 − β n ⎥ == p1 ( V1 − V4 ) ⎢1 − β n ⎥ n −1 n −1 ⎢ ⎥ n −1 ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦

Introducând volumul real de gaz aspirat pe ciclu Va = V1-V4, obţinem expresia lucrului mecanic pe ciclu: n −1 ⎤ ⎡ n −1 ⎤ ⎡ n n ⎢ ⎛ p2 ⎞ n ⎥ L= p1Va ⎢1 − β n ⎥ = p1Va ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ (11.5) n −1 p ⎢ ⎥ n −1 ⎣ ⎦ ⎢ ⎝ 1⎠ ⎥ ⎣ ⎦

Figura 11.4 Ciclul teoretic al compresorului tehnic funcţionând cu diferite rapoarte de comprimare.

La creşterea presiunii de refulare, ciclul de funcţionare al compresorului tehnic se modifică (fig. 11.4), volumul real de gaz aspirat va scădea, scăzând debitul compresorului. Volumul generat de cursa pistonului Vh rămânând acelaşi, micşorarea lui Va va cauza scăderea valorii gradului de umplere al compresorului. Din fig. 11.4 se vede că raportul de comprimare β atinge o valoare maximă, atunci când curba de compresie intersectează izocora spaţiului vătămător (punctul 2 max). În acest caz, curba de compresie se confundă cu cea de destindere, aria ciclului devine zero, iar compresorul nu mai debitează. Volumul de gaz aspirat fiind nul rezultă că μ = 0, de unde determinăm presiunea maximă de refulare. Dacă în relaţia (11.4) înlocuim:

Va = V1 − V4 = ( Vc + Vh ) − V4 = ε0 Vh + Vh − V4
- 182 -

(11.6)

3 - 4 politropă, deci:
⎛ p ⎞n V4 = Vc ⎜ 2 ⎟ = ε0 Vh β n ⎝ p1 ⎠
1 1

(11.7)

obţinem:
μ=

Vh (1 + ε0 ) − ε0 Vh β n Vh

1

(11.8)

sau: ⎛ 1 ⎞ μ = 1 − ε 0 ⎜ β n − 1⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ Punând condiţia μ = 0, la valoarea βmax :
1 ⎛ 1 ⎞ 1 n n 1 − ε0 ⎜ βmax − 1⎟ = 0;βmax = +1 ⎜ ⎟ ε0 ⎝ ⎠

(11.9)

(11.10)

deci:
βmax ⎛ 1 ⎞ = ⎜ + 1⎟ ⎝ ε0 ⎠
n

(11.11)

⎛ 1 ⎞ p max = p1 ⎜ + 1⎟ ε0 ⎝ ⎠

n

(11.12)

(11.12) reprezintă relaţia matematică a presiunii maxime de refulare.

11.3. COMPRESORUL ÎN TREPTE

Aşa cum s-a văzut, presiunea gazului comprimat nu poate creşte peste o limită maximă cu o singură unitate funcţională. Mai mult, temperatura gazului creşte foarte mult, depăşind temperatura de autoaprindere a uleiului de ungere, iar gradul de umplere al compresorului scade odata cu creşterea raportului de comprimare. Astfel, pentru obţinerea unor presiuni ridicate, se foloseşte compresorul în trepte, în care gazul este supus unor comprimări succesive, în două sau mai multe unitaţi funcţionale. Fiecare din acestea reprezintă o treaptă de comprimare. Între treptele de comprimare care se succed, gazul este răcit la presiune constantă, până la temperatura iniţială. - 183 -

deoarece răcirile intermediare dintre trepte apropie curba reală de comprimare de alura compresiei izoterme. gazul este răcit până la .5 Schema de principiu a unui compresor în două trepte: I. Figura 11. reprezentat în diagramele p – v şi T .5.6 Ciclul de funcţionare al compresorului teoretic în două trepte. care aşa cum s-a văzut este compresia optimă.1 . după ciclul teoretic 4 .2’x . II-cilindrii celor două trepte de comprimare. De asemenea îmbunătăţeşte economicitatea compresorului.Comprimarea în trepte permite depăşirea raportului de comprimare maxim. Figura 11. reprezentat la rândul său în fig.s Gazul aspirat în cilindrul I de joasă presiune la presiunea p1. după refularea din prima treaptă. 11.3x.6 reprezentă. este comprimat până la o presiune intermediară p1<px<p2. r-răcitor intermediar.184 - . Figura 11. ciclul teoretic de funcţionare al compresorului în două trepte de comprimare.

se află pe izoterma T1.6 că faţă de compresorul într-o treaptă de comprimare (ciclul 4 .2) dedusă anterior pentru compresorul teoretic: n −1 ⎤ n −1 ⎤ ⎡ ⎡ n n ⎢ ⎛ px ⎞ 1 ⎥ ⎢ ⎛ p2 ⎞ 1 ⎥ L = L I + L II = p1V1 ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ + p x V2x ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ (11. cel în două trepte şi răcire intermediară realizează o economie de lucru mecanic. gazul este comprimat până la presiunea de refulare p2 . la ieşirea din compresor.presiunea px în răcitorul intermediar r.1 . se obţine punând condiţia ca lucrul mecanic consumat să fie minim (dL/dpx) = 0.14): − zp z −1 x z p1 + z yp z −1p 2 x p 2z x =0 de unde: p x = p1p 2 (11. Aspirat în cea dea doua treaptă (de înaltă presiune).2 .3). pentru care economia de lucru mecanic este maximă.14) Valoarea presiunii intermediare px.15) sau: p x p2 = = βi (11. reprezentat de aria haşurată şi o micşorarea a temperaturii finale a gazului (T2 < T2’’).2x . βi= β . Observăm din figura 11.15) şi când raportul de comprimare βi.185 - . . cu acelaşi exponent politropic n. Considerând că în ambele trepte compresiile sunt politrope.3. după ciclul 3x . lucrul mecanic consumat de compresorul în două trepte se stabileşte cu relaţia (11.16) p1 p x Lucrul mecanic consumat de compresorul compresorul în trepte este minim când presiunea intermediară ia valoarea dată de relaţia (11. Răcirea se face izobar până la temperatura iniţială T1. Pentru a uşura calculul facem substituţia (n-1)/n = z în relaţia (11. din ecuaţia izotermei px V2x = p1V1 obţinem: n −1 ⎡ n ⎢ ⎛ px ⎞ n L= p1V1 ⎢ 2 − ⎜ ⎟ n −1 p ⎢ ⎝ 1⎠ ⎣ ⎛p ⎞ −⎜ 2 ⎟ ⎝ px ⎠ n −1 ⎤ n ⎥ ⎥ ⎥ ⎦ (11.2’’.13) n −1 p ⎝ p1 ⎠ ⎥ n − 1 ⎢ ⎢ ⎝ x⎠ ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ Cum starea 2x. este acelaşi pe fiecare treaptă şi egal ca valoare cu radical din gradul de compresie β = p2/p1.

va primi căldură de la aceştia. 11. schimbarea direcţiei de curgere. cât şi faptul că supapele nu se deschid sau închid instantaneu determină la aspiraţie şi la refulare o scădere de presiune Δpa. indicată a compresorului tehnic.4).Cu cele de mai sus relaţia (11. a lucrului mecanic capătă forma: L=2 n −1 ⎤ n −1 ⎤ ⎡ ⎡ n n p1V1 ⎢1 − βi n ⎥ sau L = 2 p1v1 ⎢1 − β 2n ⎥ n −1 n −1 ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ (11.186 - . procesul de laminare care are loc la trecerea gazului prin secţiunile îngustate ale supapelor.max şi Δprmax rezultă din deschiderea treptată a supapelor. Acestea apar datorită ipotezelor simplificatoare făcute la studiul teoretic al funcţionarii compresorului. Curgerea cu frecarea gazului de pereţii conductelor.4. prezintă nişte abateri faţă de diagrama teoretică (fig. respectiv Δpr.7. gazul fiind mai rece decât pereţii cilindrului. astfel că la începutul fazelor de admisie şi refulare orificiile supapelor au secţiunile de trecere mici. Valorile mari ale căderilor de presiune Δpa. 11.7 Diagrama reală. gazele (fiind mai calde) vor ceda căldură pereţilor cilindrului. FUNCŢIONAREA REALĂ A COMPRESORULUI TEHNIC Diagrama indicată (diagrama reală de funcţionare a compresorului tehnic) reprezentată în fig. iar la sfârşitul compresiei şi începutul destinderii. La începutul comprimării şi la sfârşitul destinderii. Rezultă că exponentul politropic n este variabil.14). . Figura 11.17) 11.

când funcţionarea compresorului ar fi optimă) şi lucrul mecanic indicat: . 11.18) în raport subunitar: T1 λ = (11. este dat de relaţia: πd 2 (11. în calculele tehnice vom lucra cu valoarea medie a exponentului politropic. o răcire puternică a cilindrilor tinde să realizeze în practică un grad de umplere termometric unitar. Neetanşeităţile dintre piston şi cilindru.5.19) T '1 μ reprezintă gradul de umplere termometric. ci . DEBITUL. este mai mare decât cel aferent efectuării ciclului teoretic şi se poate determina prin planimetrarea diagramei indicate a compresorului tehnic. Gradul de debitare (sau randamentul de debit) care ţine cont de această încălzire este: λ=μ T1 T '1 (11. comparativ cu cel teoretic. Practic. astfel încât lucrul mecanic indicat Li. μ = Vh ab Acestea duc la mărirea suprafeţii delimitată de ciclul real.7). de diametru d. adică T1 = T’1 sau λ = μ. pentru un compresor cu i cilindrii în paralel. cât şi cele datorate ventilelor.187 - . λt = 11. determinat la presiunea şi temperatura stării de aspiraţie.20) Vr = λVh n r i = λ sn r i ⎡ m3/ min ⎤ ⎣ ⎦ 4 Randamentul izotermic. Gazele de temperatură T1 din conducta de aspiraţie se încălzesc în urma contactului cu pereţii calzi ai cilindrului. dat de raportul dintre lucrul mecanic izotermic Liz (lucrul mecanic consumat la compresia izotermă. şi cu o cursă a pistonului s. relaţia μ = a . prin micşorarea cantităţii de aer comprimat. astfel că la sfârşitul cursei de aspiraţie temperatura gazului din cilindru T’1 > T1. funcţionând cu nr rotaţii pe minut.Datorită complexitaţii indusă de această variabilitate. necesar efectuării unei digrame reale. aşa încât gradul de umplere real nu este cel dat de V cd (vezi fig. PUTEREA ŞI RANDAMENTELE COMPRESOARELOR CU PISTON Debitul real refulat de gaz. provoacă o scădere a gazului de umplere şi debitare.

23) Lucrul mecanic efectiv necesar funcţionarii compresorului cuprinde atât lucrul mecanic indicat. (11.ηiz = Liz Li (11.23).22) iar puterea indicată necesară antrenării pistonului: Pi = Li n r Liz n r = 60 60ηiz [ kW ] (11. valoarea randamentului izotermic scade de la 18% la 65%.21). Puterea teoretică care asigură lucrul mecanic izotermic într-un ciclu. când acesta creşte de la 3 la 7.21) ţine seama de consumul suplimentar de energie necesar în cilindrul compresorului pentru efectuarea unui ciclu real. care se realizează la o rotaţie completă a arborelui este: Piz = Liz n r 60 [ kW ] (11. sistemul bielă-manivelă. etc. Randamentul economic (total) al compresorului: ηe ηiz ηm = Piz Pe (11.24) Acest randament are valori cuprinse între 85% şi 95% pentru compresoare de joasă presiune. sub 10 bari şi debite mai mici de 50 m3/min.188 - . (11. Randamentul mecanic este dat de raportul dintre puterea indicată şi puterea efectivă cerută de antrenarea la cuplă a arborelui compresorului: ηm = Pi Pe (11. Deoarece depinde de gardul de compresie.25) obţinem expresia puterii efective necesară pentru antrenarea compresorului: P e= Pi P n 1 = iz = Liz r 60 ηm ηiz ηm ηm ηiz (11.25) Din relaţiile (11. cât şi consumul de energie mecanică necesar antrenării instalaţiilor auxiliare ale compresorului precum şi pentru învingerea frecărilor din lagăre.26) .

372 ⋅ 106 J / min ηiz = −0.189 - .9 0.9 ⋅ 0.• Aplicaţie: Pentru răcirea alimentelor din cambuza unui cargou de 7800 tdw se utilizează o instalaţie frigorifică cu compresie de vapori.81 Puterea necesară antrenării va fi: P= Liz 0.15 = 253 ⋅ 5 1. Presiunea de compresie este de 5 daN/cm2. Rezolvare: a) ⎛p ⎞ T2 = T1 ⎜ 2 ⎟ ⎝ p1 ⎠ n −1 n 0.9 = 0.5 ⎢1 − 5 1.9.54 ⋅105 ⋅1.15. b) puterea necesară antrenării compresorului dacă randamentul mecanic este ηm=0.54 daN/cm2 şi temperatura de 20°C. iar turaţia de 300 rot/min.15 1.372 ⋅10−6 = = 7.15 = 321.372 ⋅106 = 0.6kW 60 ⋅ ηe ⋅1000 60 ⋅ 0.05.81 ⋅1000 . Compresorul asigură un debit de 1. coeficientul spaţiului vătămător este ε=0. Să se determine: a) temperatura de iesire a freonului.5 ⋅ ln 5 = −0. Agentul frigorific utilizat este freonul R12.1K n −1 ⎤ ⎡ n ⎢ ⎛ p 2 ⎞ n ⎥ avem: p1V1 ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎥ = n −1 p ⎢ ⎝ 1⎠ ⎥ ⎣ ⎦ b) Utilizând relaţia Lc pol Lcpol = 0.54 ⋅105 ⋅1.15 ⎥ = 0. Coeficientul politropic de compresie este 1.5 m3/min la următorii parametrii de aspiraţie: p1 = 1.15 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ Liz = −1.2. c) dimensiunile principale ale compresorului ştiind că raportul S/d=1.14 ⋅106 ηe = ηm ⋅ ηiz = 0.15 ⎤ ⎡ 1.41 ⋅106 J / min 0.

15 − 1⎥ = 0.05 ⎢51.847 p ⎢ ⎥ ⎢⎝ 1 ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ Volumul aspirat de compresor: Va = V 1.2 ⋅187 = 224mm .5 = = 5 ⋅10−3 m3 N 300 Cilindreea compresorului: Vc = Va 5 ⋅10−3 = = 5.2π Cursa: s = 1.9 ⋅10−3 m3 μ 0.c) Gradul de umplere: 1 ⎡ ⎤ ⎡ 1 ⎤ ⎢⎛ p ⎞ n ⎥ μ = 1 − ε ⎢⎜ 2 ⎟ − 1⎥ = 1 − 0.847 Diametrul pistonului: d= 4Vc = 0.190 - .2 ⋅ d = 1.187m = 187mm 1.

către fluidul motor.compoziţia fluidului motor este omogenă şi constantă. nu se realizează un ciclu închis. .191 - . .CAPITOLUL XII CICLURILE TEORETICE ALE MOTOARELOR CU ARDERE INTERNĂ 12. în care energia termică obţinută prin arderea combustibilului în interiorul cilindrului. .frecările mecanice din cilindrul motor ca şi rezistenţele gazodinamice în curgerea fluidelor pe traseul de admisie. . Complexitatea proceselor termodinamice ce se produc în cilindru motor impune introducerea unor ipoteze simplificatoare care permit studierea evoluţiei fluidului motor astfel încât cilindrul să devină o schemă termodinamică simplă care permite compararea diferitelor cicluri din punct de vedere al randamentelor respective.masa fluidului motor care strabate ciclul este constantă (masa poate fi unitară). . . Fenomenele reale care au loc într-un ciclu motor sunt complexe dacă se ţine seama de schimbul variabil de energie termică dintre fluid şi cilindru.v.reprezentarea ciclului în diagrama p . . Ipotezele simplificatoare sunt: .determinarea parametrilor fluidului motor în punctele caracteristice ale ciclului de funcţionare. În cilindrul motorului. la perfecţionarea ciclurilor şi al motoarelor cu ardere internă. se neglijează.procesul de ardere al combustibilului este considerat drept un proces simplu cu cedare de energie termică.procesul de evacuare liberă este un proces de cedare a căldurii către mediul ambiant.1. Studiul ciclurilor teoretice se desfăşoară în următoarele etape: . GENERALITĂŢI Un motor cu ardere internă este o maşină de forţă.căldura specifică fluidului motor este constantă. cilindrul fiind periodic umplut cu aer şi golit de produsele rezultate în urma arderii.determinarea cantităţilor de căldură schimbate de fluidul motor pe parcursul ciclului. chiulasă. piston şi de procesele termogazodinamice care caracterizează procesul de schimb de gaze. se transformă parţial în energie mecanică. . .presiunea fluidului în timpul procesului de admisie este egală cu presiunea fluidului în timpul procesului de evacuare forţată. respectiv de evacuare.

determinarea randamentului termic. .192 - . CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE MIXTĂ Procesul de ardere constă în cedarea energiei termice către fluidul motor în transformări simple (la volum constant şi la presiune constantă). .. cu precizarea modalitaţilor de îmbunătăţire a randamentului termic.evaluarea comparativă a ciclurilor motoare considerate. b) motor în doi timpi 0–1 1–2 2–3 3–4 4–5 5–1 1–0 admisie la presiune constantă. evacuare forţată a gazelor la presiune constantă. destindere adiabată a gazelor de ardere.2. ardere la volum constant. 12. ardere la presiune constantă. Figura 12. .specificarea valorilor parametrilor care intervin în relaţia randamentului termic.1 Ciclul teoretic al motorului cu ardere mixtă a) motor în patru timpi. iar evacuarea liberă constă în cedare de căldură către mediul ambiant într-o transformare la volum constant. evacuare liberă a gazelor la volum constant. compresie adiabată.

V1 . T1 .3) (12. Pentru transformarea izocoră 2 – 3 se consideră cunoscut parametrul p λ p = 3 raportul de creştere al presiunii. raport (grad) de comprimare şi este un parametru constructiv V2 caracteristic. Transformarea (1 – 2) fiind o adiabată reversibilă cu exponentul adiabatic de comprimare k .6) unde ε = V1 . Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele caracteristice ale ciclului Se consideră cunoscute valorile parametrilor în starea 1 p1 .9) (12.10) sau p3 = p1λ p ε k T3 = T1λ p ε k −1 .2.193 - .4) sau p2 = p1ε k T2 = T1ε k −1 (12.1. p2 Deci p3 = p2λ p (12.2) de unde rezultă: ⎛V ⎞ p2 = p1 ⎜ 1 ⎟ .1) (12.12. avem: p1V1k = p2V2k .5) (12.7) T3 = T2λ p (12. şi ⎜ ⎟ ⎟ ⎜V ⎠ ⎝ 2⎟ ⎛V ⎞ T2 = T1 ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜V ⎠ ⎝ 2⎟ k k (12. sau T1V1k −1 = T2V2k −1 (12.8) (12.

Transformarea izobară 3 – 4 este caracterizată prin raportul de destindere ρ = V4 care se consideră cunoscut şi el.21) . scriem deci: p5V5k = p4V4k (12. şi ⎜ε ⎟ V1 ⎠ ⎝ ⎛V 1⎞ ⎟ T5 = T1λ p ρV ε k −1 ⎜ 1 ρV ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ε V1 ⎠ ⎝ k −1 (12.18) (12.16) T5V5k −1 = T4V4k −1 (12. prin urmare p5 = p1λ p ρV k T5 = T1λ p ρV k (12.23) . V V3 deci V4 = V3 ρV (12.15) T4 = T3 ρV T4 = T1λ p ε k −1ρV p4 = p3 = p1λ p ε k Transformarea 4 – 5 este o destindere adiabată reversibilă cu exponentul k .20) (12.194 - .19) k sau ⎛V 1⎞ ⎟ ⎜ ⎟ p5 = p1λ p ε k ⎜ 1 ρV ⎟ .14) (12. şi ⎜V ⎠ ⎝ 5⎟ ⎛V ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ T5 = T4 ⎜ 4 ⎟ ⎜V ⎠ ⎝ 5⎟ k −1 k (12.11) V4 = V1 ρV ε (12.13) (12.12) (12.17) Obţinem: ⎛V ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ p5 = p4 ⎜ 4 ⎟ .22) (12.

Centralizând, obţinem tabelul 12.1. Tabel 12.1. Valorile parametrilor
p
0 1 2 3 4 5

V

p1 p1
p1 ⋅ ε
k

V1 / ε V1 V1 / ε V1 / ε
V1 ⋅ ρV / ε V1

T T1

T1
T1 ⋅ ε k −1
T1 ⋅ λ p ⋅ ε k −1 T1 ⋅ λ p ⋅ ρV ⋅ ε k −1 T1 ⋅ λ p ⋅ ρV k

p1 ⋅ λ p ⋅ ε k p1 ⋅ λ p ⋅ ε k p1 ⋅ λ p ⋅ ρV k

12.2.2. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu

Acestea sunt:
q1V = cV (T3 − T2 )
q1 p = c p (T4 − T3 )

(12.24) (12.25) (12.26)

q2V = cV (T5 − T1 )

Rezultă prin înlocuiri:
q1V = cV T1 ε k −1 (λ p − 1)
q1 p = k cV T1 λ p ε k −1 (ρV − 1)
k q2V = cV T1 (λ p ρV − 1)

(12.27) (12.28) (12.29)

12.2.3. Calculul randamentului termic

Îl calculăm cu ajutorul căldurilor introduse pe ciclu şi cedate pe ciclu.
ηt = 1 −
q 2V q1V + q1 p

(12.30)

Deci

- 195 -

ηt = 1 −

(λ p − 1) + k λ p (ρV −1) ε

k λ p ρV − 1

1
k −1

(12.31)

Pentru motoarele cu aprindere prin comprimare (mac), dam valorile: λ p = 1,1 ÷ 2, 5; ρV = 1,1 ÷ 2; k = 1, 4; ε = 10 ÷ 22 . Ciclul teoretic al motorului cu ardere mixtă este ciclul de referinţă pentru motoarele cu aprindere prin comprimare care au viteza medie a pistonului W pm > 6, 5 ⎡⎢ ms −1 ⎤⎥ . ⎣ ⎦

12.3. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE LA VOLUM CONSTANT

Procesul de ardere are loc la volum constant, iar evacuarea liberă este considerată o evacuare a căldurii la volum constant, către exterior.

0–1 1–2 2–3 3–5 5–1

admisie la presiune constantă; compresie adiabată; ardere la volum constant; destindere adiabată evacuare liberă la volum constant a gazelor de ardere.

Figura 12.2 Ciclul teoretic al motorului cu ardere la volum constant

Deoarece raportul de destindere ρV = 1 , deci pentru calculul randamentului folosim relaţia (12.31) în care înlocuim ρV = 1 . Deci: (12.32) ε Acest ciclu se foloseşte ca ciclu de referinţă pentru motoare cu aprindere prin scânteie (mas). ε = 8 ÷ 10; k = 1, 4.
k −1

ηt = 1 −

1

- 196 -

12.4. CICLUL TEORETIC AL MOTORULUI CU ARDERE LA PRESIUNE CONSTANTĂ

Arderea combustibilului are loc la presiune constantă, evacuarea liberă a gazelor de ardere fiind însoţită de cedarea de căldură către mediul ambiant la volum constant.

Figura 12.3 Ciclul teoretic al motorului cu ardere la presiune constantă a) motor în patru timpi; b) motor în doi timpi

0 – 1 admisie la presiune constantă; 1 – 2 compresie adiabată reversibilă; 3 – 4 ardere la presiune constantă; 4 – 5 destindere adiabată reversibilă; 5 – 1 evacuare liberă a gazelor de ardere la volum constant; 1 – 0 evacuare forţată a gazelor de ardere la presiune constantă. Cum λ p = 1 , relaţia (12.31) devine:
ηt = 1 −
k ρV − 1 1 ⋅ k ( ρV − 1) ε k −1

(12.33)

Acest ciclu se foloseşte ca referinţă pentru motoarele cu aprindere prin comprimare (mac) care au viteza medie a pistonului W pm ≤ 6, 5 ⎡⎢ ms −1 ⎤⎥ . ⎣ ⎦ ε = 10 ÷ 18; ρ = 1, 5 ÷ 2, 5; k = 1, 4; λ p = 1.

- 197 -

12.5. CICLURI TEORETICE CU DESTINDERE PRELUNGITĂ

O modalitate de creştere a puterii pe un cilindru motor îl reprezintă destiderea prelungită în cilindru prin creşterea cursei pistonului (motoare cu cursă superlungă, ψ = S / D > 2 ). Destinderea prelungită poate avea loc şi în afara cilindrului mai exact într-o turbină care acţionează un compresor de aer de supraalimentare.
12.5.1. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă

Figura 12.4 Ciclul teoretic cu destindere prelungită

1–2 2–3 3–4 4–5 5–6 6–7 7–1

compresie adiabată reversibilă; ardere la volum constant; ardere la presiune constantă; destindere adiabată reversibilă; destindere adiabată reversibilă în turbină; evacuare din turbină la presiune constantă; compresie adiabată reversibilă în compresorul de aer de supraalimentare.

- 198 -

(12. p1 . şi T1V1k −1 = T2V2k −1 .44) V4 = V3ρV .36) (12. este caracterizată de raportul de destindere ρv .34) (12. π . T4 = T1λ p ρV ε k −1 .39) V3 = V2 = V1 / ε Arderea 3 – 4 la presiune constantă.exponentul adiabatic.raportul de creştere a presiunii în compresorul de supraalimentare. iar (12. Determinarea parametrilor fluidului motor în punctele caracteristice ale ciclului Se consideră cunoscuţi parametrii: V1 .41) (12. k . T1 . V4 = V1ρV / ε. T3 = T1λ p ε k −1 .40) (12.35) (12.43) (12. prin urmare: p3 = p1λ p ε k . .1. Evoluţia 1 – 2 fiind o compresie adiabatică şi reversibilă. T4 = T3ρV .5.42) (12. evoluţia 3 – 4.1.199 - . obţinem: p1V1k = p2V2k . deci p2 = p1ε k .37) Pentru arderea 2 – 3 la volum constant se consideră cunoscut raportul de creştere al presiunii λ p .38) (12. prin urmare: p4 = p3 = p1λ p ε k . şi T2 = T1ε k −1 (12.12.

(12.49) (12.47) (12.45) (12.56) p6V6k = p5V5k . T5V5k −1 = T4V4k −1 . p6 = p 7 = p1 . Obţinem astfel: ⎛V ⎞ p5 = p4 ⎜ 4 ⎟ .52) (12. şi (12.48) sau k p5 = p1λ p ρV .200 - .55) (12.Pentru destinderea adiabată şi reversibilă scriem relaţiile: p5V5k = p4V4k .53) k −1 k ⎛p ⎞ T6 = T5 ⎜ 6 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 5 .46) V5 = V1 .51) (12.54) 1 π k −1 k (12. π Obţinem: ⎡ p1 ⎤⎥ T6 = T1λ ρ ⎢⎢ k ⎥ ⎢⎣ π p1λ p ρV ⎥⎦ k p V 1 k T6 = T1λ p ρV (12. p5 k k −1 k (12.50) k T5 = T1λ p ρV Destinderea în turbină este considerată o adiabată reversibilă cu indicele adiabatic k. şi ⎜ ⎟ ⎟ ⎜V ⎠ ⎝ 1⎟ ⎛V ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ T5 = T4 ⎜ 4 ⎟ ⎜V ⎠ ⎝ 1⎟ k −1 k (12. prin urmare putem scrie relaţiile: T6 p k −1 k 6 = T5 k −1 .

58) 1 k V6 = V1λ p ρV π k (12.65) V7 = V1π k (12.57) ⎤k ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥⎦ 1 ⎡ ⎢ p λ ρk V6 = V1 ⎢⎢ 1 p V ⎢ p1 ⎢⎣ π 1 (12.⎛ p ⎞k ⎜ ⎟ ⎟ V6 = V5 ⎜ 5 ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 6 1 (12.64) p7V7k = p1V1k ⎛ p ⎞k ⎜ ⎟ ⎟ V7 = V1 ⎜ 1 ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 7 1 1 (12.61) ⎛p ⎞ T7 = T1 ⎜ 7 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 1 (12.60) = p1 k k −1 k (12.59) Punctul 7 al ciclului teoretic este caracterizat de relaţiile: p7 = T7 p k −1 k 7 p1 π T1 k −1 (12.66) .62) T7 = T1 π 1 k −1 k (12.201 - .63) (12.

Calculul randamentului termic Acesta se determină utilizând relaţiile gasite : q2 p ηt = 1 − q1V + q1 p sau .2.71) (12.70) (12.1.5.3. Calculul cantităţilor de căldură schimbate pe ciclu q2−3 = cV (T3 − T2 ) q3−4 = c p (T4 − T3 ) = k cV (T4 − T3 ) (12.1.5. Valorile parametrilor p 1 2 3 4 5 6 7 p1 p1 ⋅ ε k p1 ⋅ λ p ⋅ ε k p1 ⋅ λ p ⋅ ε k k p1 ⋅ λ p ⋅ ρV V V1 V1 / ε V1 / ε V1 ⋅ ρV / ε V1 T T1 T1 ⋅ ε k −1 T1 ⋅ λ p ⋅ ε k −1 T1 ⋅ λ p ⋅ ρV ⋅ ε k −1 k T1 ⋅ λ p ⋅ ρV p1 / π p1 / π V1 ⋅ λ ⋅ ρV ⋅ π 1 1 k p 1 k 1 k T1 ⋅ λ p ⋅ ρV ⋅ 1 π k −1 k V1 ⋅ π k T1 ⋅ π 1 k −1 k 12.69) (12.73) .67) (12.68) (12.2.Rezultatele obţinute pot fi simbolizate tabelar. obţinând: Tabelul 12.72) q6−7 = c p (T6 − T7 ) = k cV (T6 − T7 ) sau q1V = cV T1 ε k −1 (λ p − 1) q1 p = k cV T1 λ p ε k −1 ( ρV − 1) ⎡ ⎤ 1 q2 p = k cV T1 ⎢λ ρV − 1⎥ k −1 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦π k 1 k p 12.202 - (12.

⎣ ⎦ 12.1 ÷ 2.2. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă şi ardere izocoră Figura 12. 5. care au viteza medie a pistonului W pm > 6. 4. λ p = 1.5.74) 1 π k −1 k (12. 5 ⎡⎢ ms −1 ⎤⎥ . π = 1. ε = 12 ÷ 22.5 Ciclul cu destindere prelungită şi ardere la volum constant . ρV = 1.1 ÷ 4.1 ÷ 2. 5.203 - .⎡ 1 ⎤ k k cV T1 ⎢λ p ρV − 1⎥ ⎢ ⎥ 1 ⎣ ⎦ ηt = 1 − k −1 ⎡ ⎤ k −1 λ − 1) + k λ p (ρV − 1)⎥ cV T1 ε ⎣⎢( p ⎦ π k ⎡ 1 ⎤ k k ⎢λ p ρV − 1⎥ ⎢ ⎥ 1 ⎣ ⎦ ηt = 1 − ε k −1 (λ p − 1) + k λ p (ρV − 1) (12. Acest ciclu este ciclul de referinţă pentru motoarele cu aprindere prin comprimare în patru timpi şi doi timpi supraalimentate.75) Pentru motoarele cu aprindere prin comprimare k = 1.

8.5. vom introduce această valoare în relaţia (12. 4 ÷ 4.1 ÷ 2.77) ε = 12 ÷ 22. k = 1. 4.Deoarece raportul de destindere ρV = 1 .1 ÷ 1. π = 1.6 Ciclul teoretic cu destindere prelungită şi ardere la presiune constantă Cum λ p = 1 . reultând: ⎡ 1 ⎤ k k ⎢λ p − 1⎥ ⎢ ⎥ 1 ⎦ ηt = 1 − ⎣ λ p − 1 ε k −1 1 π k −1 k (12. . 5. λ p = 1.3.76) k = 1. π = 1.75) devine: ηt = 1 − 1 ε k −1 π k −1 k (12.204 - . ε = 8 ÷ 10. 12.75). relaţia (12. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune variabilă şi ardere izobară Figura 12. 5. 4.

4. Figura 12.5. 3.205 - .7 Ciclul teoretic cu destindere prelungită şi ardere mixtă 1 – 2 compresie adiabată reversibilă.12. 5´ – 6 destindere adiabată reversibilă în turbină. 5. În tabelul 12. 2. 6 – 7 răcirea izobară a gazelor evacuate din turbină. 2 – 3 ardere la volum constant. Pentru a determina parametrii stării 5´ se pune condiţia: cV (T5 − T1 ) = c p (T5´ − T1 ) = k ⋅ cV (T5 − T1 ) (12.2. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă Gazele de ardere evacuate din cilindrii motorului sunt evacuate într-un colector de gaze din care este alimentată turbina la presiune constantă. 5 – 1 – 5´ energia termică pe evoluţia 5–1 este echivalentă energiei termice pe evoluţia 5´–1. 3 – 4 ardere la presiune constantă. 4.78) . 4 – 5 destindere adiabată reversibilă. sunt centralizaţi parametrii stărilor 1. 7 – 1 compresia adiabată reversibilă în compresorul de supraalimentare.

79) sau T5´ = T1 + k T1λ p ρV − T1 k (12.86) k p5´V5´ = p6V6k (12.84) În punctul 6 cunoaştem presiunea: p7 = p 6 = p1 π (12.206 - .80) T5´ = T1 k k + λ p ρV − 1 k (12.deci: T5´ = T1 + T5 − T1 k (12.87) Astfel că: ⎛p ⎞ T6 = T5´ ⎜ 6 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 5´ k −1 k (12.83) V5´ = V1 k k + λ p ρV − 1 k (12.82) deci V5´ = V1 T5´ T1 (12.85) Pentru adiabata 5´ – 6 scriem relaţiile: T5´ p k −1 k 5´ = T6 k −1 p6 k (12.88) .81) Cum p5´ = p1 Determinăm volumul în starea 5´ din relaţia: V5´ V1 = T5´ T1 (12.

⎛ p ⎞k V6 = V5´ ⎜ 5´ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 6 1 (12.92) Rezultă: T7 = T1 1 π k −1 k (12.207 - .91) Pentru determinarea parametrilor stării 7 scriem relaţiile: p7 = p1 π T7 p k −1 k 7 = T1 k −1 p1 k (12.89) sau k k + λ p ρV − 1 ⎛ 1 ⎞ ⎜ ⎟ T6 = T1 ⎜ ⎠ ⎜π⎟ ⎝ ⎟ k k k + λ p ρV − 1 k −1 k (12.90) 1 V6 = V1 k πk (12.94) Obţinem: ⎛ p ⎞k V7 = V1 ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜p ⎠ ⎝ ⎟ 7 1 (12.95) sau: 1 V7 = V1π k (12.96) .93) Iar din: p7V7k = p1V1k (12.

100) sau q2 p = cV T1 ⋅(λ p ρ vk − 1)⋅ π 1 k −1 k (12. Parametrii stărilor de la 1 la 7 p 1 2 3 4 5 5´ 6 7 p1 p1 ⋅ ε k V V1 V1 / ε V1 / ε V1 ⋅ ρV / ε V1 V1 V1 k k + λ p ⋅ ρV −1 T T1 T1 ⋅ ε k −1 p1 ⋅λ p ⋅ ε k p1 ⋅λ p ⋅ ε k k p1 ⋅λ p ⋅ ρV T1 ⋅λ p ⋅ ε k −1 T1 ⋅λ p ⋅ ρV ⋅ ε k −1 k T1 ⋅λ p ⋅ ρV p1 p1 / π k k V k + λ p ⋅ ρ −1 k 1 ⋅π 1 k T1 k k k + λ p ρV −1 T1 k k + λ p ρV −1 k T1 ⋅ π 1 k −1 k ⋅ π 1 k −1 k p1 / π V1 ⋅ π k Calculul căldurilor schimbate: q1V = cV (T3 − T2 ) = cV ⋅ T1 ⋅ ε k −1 (λ p − 1) q1 p = c p (T4 − T3 ) k ⋅ cV ⋅ T1 ⋅ λ p ⋅ ε k −1 (ρV − 1) q2 p = c p (T6 − T7 ) = k ⋅ cV (T6 − T7 ) (12.Tabelul 12.3.101) Randamentul termic se determină utilizând relaţiile pentru căldurile introduse pe ciclu şi caldura cedată pe ciclu: .97) (12.99) ⎡ k + λ p ρ vk − 1 ⎤ 1 − 1⎥⎥ ⋅ k −1 q2 p = k cV T1 ⋅ ⎢⎢ k ⎣⎢ ⎦⎥ π k q2 p = k cV T1 ⋅ λ p ρ vk − 1 k ⋅ π 1 k −1 k (12.208 - .98) (12.

209 - .103) Pentru motoarele cu aprindere prin comprimare avem următoarele valori: λ p = 1.1 ÷ 2. 4.8. 5.103).ηt = 1 − k cV ⋅ T1 (λ p ⋅ ρV − 1) 1 ⋅ k −1 cV ⋅ T1 ⋅ ε k −1 ⎢⎡(λ p − 1) + kλ p (ρV − 1)⎥⎤ ⎣ ⎦ π k k λ p ⋅ ρV − 1 (12.5. π = 1.1 ÷ 2. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă şi ardere la volum constant Figura 12. şi obţinem: ηt = 1 − 1 ⋅ 1 ε k −1 π k −1 k (12.1.1 ÷ 4. k = 1. k = 1.8 Ciclul teoretic cu destindere prelungită şi ardere la volum constant Pentru calculul randamentului termic punem condiţia ρV = 1 în relaţia (12. 5. . 4.1 ÷ 1.104) Avem valorile: ε = 8 ÷ 10. ρV = 1.4. π = 1.102) sau ηt = 1 − 1 1 ⋅ ε k −1 k −1 (λ p − 1) + kλ p (ρV −1) π k ⋅ (12. 12. ε = 12 ÷ 22.

4. în relaţia (12. k = 1.5. π = 1. 5. 2. ε = 12 ÷ 22.105) Avem valorile: ρV = 1. Ciclul teoretic cu destindere prelungită într-o turbină alimentată la presiune constantă şi ardere la presiune constantă Figura 12.103) se obţine: ηt = 1 − k ρV − 1 1 1 ⋅ ⋅ k (ρV − 1) ε k −1 k −1 π k (12. 4.210 - . 3 ÷ 4. . 5 ÷ 2.2.12.9 Ciclul teoretic cu destindere prelungită şi ardere la presiune constantă Punând condiţia λ p = 1 .

211 - .9. iar raportul S/D=0. i 8 Lucrul mecanic produs pe ciclu şi pe cilindru va fi: Lc = Vh = 30000 ⋅ Pcil 3 ⋅10 3 ⋅ 3 ⋅10 ⋅ 4 = = 1440 J / ciclu . cu turaţia de 2500 rot/min. 92 ⋅ 10 −3 m 3 . 39 ⋅ 10 −1 m π ⋅ 0..125 m . 9 ⋅ 0.139 = 0. 92 ⋅10 −3 = 1. 9 3 S = 0. presiunea medie efectivă fiind 7. 9 D= 4Vh = π ⋅ 0. Pe 7. Rezolvare: Puterea efectivă pe cilindru: Pcil = PM = 240 = 30 kW . n 2500 Le 1440 = = 1. 5 ⋅10 5 N / m 2 .• Aplicaţie: Să se calculeze dimensiunile principale la un motor diesel în patru timpi de 240 kW(auxiliar la o navă de pescuit) cu 8 cilindrii în linie. 5 ⋅10 5 Vh = π ⋅ D2 4 3 ⋅S = π ⋅ 0. 9 ⋅ D 3 4 4 ⋅1.

Turbina cu ardere la p=const. şi la compresorul combustibil. unde motorul cu piston a fost înlocuit de turbina cu gaze. 2. (13. schema unei astfel de turbine. 1. TURBINE CU GAZE În urma progreselor realizate de metalurgie în ultimul timp. reprezentat în diagramele P − v şi T − s (fig. f – conductă de alimentare cu a. Schema instalaţiei turbinei cu gaze la În fig. Ciclul teoretic al acestor instalaţii.1) este reprezentată presiune constantă. Turbinele cu ardere la presiune constantă echipează atât instalaţiile stabile. e – generator permanent aer comprimat de electric.2) se compune din următoarele transformări succesive pe care le parcurge agentul termic: (1 – 2) comprimarea adiabatică a aerului în compresorul a. pentru ca presiunea să se menţină constantă în ea. 1.1 turboreactoarele avioanelor. Turbina cu gaze mai este utilizată ca unitate de bază în centralele termoelectrice. Camera de ardere este deschisă la ambele capete. întrerupere. c – motor de Camera de ardere primeşte permisie. 3.1. Iniţial. b – cameră de ardere. cu un debit corespunzător cu sarcina. . cu toată arderea care are loc. cât şi Figura 13. d – turbină cu gaze. a devenit posibilă si realizarea şi turbinei cu gaze de ardere. (4 – 1) evacuare izobară a gazelor din turbină. a – compresor. 4 stările agentului combustibil injectat fară termic evolutiv.13.CAPITOLUL XIII TURBINE CU GAZE 13. ea înlocuind cu succes motoarele Diesel de puteri mari sau turbinele cu abur de puteri mici şi mijlocii. (3 – 4) destinderea adiabatică a gazelor de ardere.212 - . (2 – 3). ardere izobară. turbina cu gaze a fost utilizată în industria aviatică.

1) căldura evacuată este: Q41 = mc p (T4 − T1 ) = mR (13.2) Randamentul termic se calculează cu expresia: ⎛T ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ T1 ⎜ 4 − 1⎟ ⎜T ⎟ ⎝ 1 ⎠ = 1− ⎛T ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ T2 ⎜ 3 − 1⎟ ⎜T ⎟ ⎝ 2 ⎠ ηt = 1 − Q41 Q23 (13.3) Pentru transformările adiabate 1 – 2 şi 3 – 4 scriem: P1 1− k k 1− k T1 = P2 k T2 1− k k şi (13. Căldura introdusă pe ciclu în timpul arderii la presiune constantă va fi: Q23 = mc p (T3 − T2 ) = mR ⎛T ⎞ k ⎟ ⎜ ⎟ T2 ⎜ 3 − 1⎟ ⎜ ⎟ k − 1 ⎝ T2 ⎠ ⎛T ⎞ k ⎟ T1 ⎜ 4 − 1⎟ ⎜ ⎟ ⎟ k − 1 ⎜ T1 ⎝ ⎠ (13.213 - .4) 1− k P2 k T3 = P 1 T4 şi notăm P2 = β P 1 .2 Ciclul teoretic al instalaţiei cu turbină cu gaze. cu ardere la presiune constantă în diagramele (P-v) şi (T-s).Figura 13.

Figura 13. diminuându-se în mod corespunzător consumul de combustibil.5) Şi notăm V3 = ρ . unde ρ este echivalentul gradului de injecţie de la T3 motoarele Diesel. cu ardere izobară Pentru trasformările izobare 2 – 3 şi 4 – 1 scriem: V2 V3 = T2 T3 şi hc hc V1 V4 = h T1 T4 (13.6) β k 13. se micşorează ecartul dintre temperatura gazelor arse la ieşirea din camera de ardere şi temperatura aerului la intrarea în acesta. recuperatoare în care la evacuarea lor din turbină. În final expresia randamentului capătă forma: 1 ηt = 1 − k −1 (13. gazele arse cedează o parte din căldura pe care o conţin aerului refulat de compresor.214 - .2.3 Variaţia randamentului termic ηt = f (β ) pentru ciclul teoretic al instalaţiilor de turbine cu gaze. . CICLUL INSTALAŢIILOR DE TURBINE CU GAZE CU RECUPERARE DE CĂLDURĂ Randamentul instalaţiilor de turbine cu gaze poate fi îmbunătăţit prin amplasarea în instalaţie a unor aparate schimbătoare de căldură. În urma preâncalzirii aerului necesar arderii.

c) – motor de pornire.5 Ciclul teoretic al instalaţiei de turbine cu gaze. în cursul căreia agentul evolutiv primeşte căldura qa . b) – în diagrama T – S. g) – aparat recuperator de căldură. Figura 13. f) – conductă de alimentare cu combustibil. cu recuperare. cu recuperare de căldură: a) – compresor. 1. cu ardere la presiune constantă şi cu recuperare de căldură: a) – în diagrama P – V. aerul pătrunde în recuperatorul g unde se încălzeşte izobar.3. aerul se încălzeşte până când temperatura lui atinge valoarea temperaturii gazelor arse. astfel încât îşi măreşte temperatura de la T2 la T5 . continuă încălzirea după izobara 5 – 3. După comprimarea adiabatică din compresorul a (1 – 2).4 Schema instalaţiei de turbină cu gaze. Procesul de ardere izobară din camera de ardere b. d) – turbina cu gaze. b) – cameră de ardere.2. adică până la T4 . sunt reprezentate în diagramele P − v şi T − s din fig.5) cu utilizarea aceloraşi notaţii pentru stările agentului termic ca şi în figurile anterioare.recuperării totale.6 – stări ale agentului termic evolutiv Ciclurile teoretice de funcţionare ale instalaţiilor de turbine cu gaze.215 - . În cazul teoretic al Figura 13.4. . (13. e) – generator electric.5.

sau T4 − T6 = T5 − T2 = μ (T5′ − T2 ) putem determina căldura absorbită şi cea cedată de 1 kg de agent termic la parcurgerea procesului ciclic: qa = c p (T3 − T5 ) = c p ⎡⎣(T3 − T2 ) − (T5 − T2 )⎤⎦ = c p ⎡⎣(T3 − T2 ) − μ (T5′ − T2 )⎤⎦ qc = c p (T6 − T1 ) = c p ⎡⎣(T4 − T1 ) − (T4 − T6 )⎤⎦ = c p ⎡⎣(T4 − T1 ) − μ (T5′ − T2 )⎤⎦ Aceste relaţii contribuie la scrierea randamentului termic al ciclului cu recuperare parţială de căldură şi este: T − T1 − μ (T5′ − T2 ) qc = 1− 4 qa T3 − T2 − μ (T5′ − T2 ) η = 1− (13.7). 4 − 6 ′ . Utilizând expresia factorului de recuperare (13. iar în cazul ideal.8) .După destinderea adiabatică 3 – 4 în turbina d.7) rezultând pentru recuperarea totală T5 = T5′ deci μ = 1 . caz în care şi-ar mări temperatura de la T2 . în care cedează căldura qC . Factorul de recuperare. până la T5′ = T4 . izobara 4 – 6. şi scriind ecuaţia bilanţului termic pentru schimbătorul de căldură – recuperator: Q64 = Q52 . reprezintă raportul dintre căldura preluată de aer în recuperator pentru a-şi mări temperatura de la T2 la T5 şi căldura care ar putea fi preluată de aer într-un recuperator cu o suprafaţă infinit de mare. gazele arse pătrund în recuperatorul g şi cedează căldură aerului comprimat. μ . μ= c p (T5 − T2 ) c p (T5′ − T2 ) = T5 − T2 T5′ − T2 (13. Evacuarea în atmosferă a gazelor arse este reprezentată prin răcirea izobară 6 – 1.216 - .

(1)⎪ ⎨ ⎧ p1 = p0 ⎪ ⎪T1 = T0 ⎪ ⎩ (13.13.9) ⎧ p 2 = β p0 ⎪ ⎪ ⎪ 1− k 1− k (2)⎪T = p k T = p k T ⇒ T = T0 ⎨ ⎪ 2 1 1 2 2 2 1− k ⎪ ⎪ β k ⎪ ⎪ ⎩ (13.3.217 - .6 Schema instalaţiei 1 – 2 compresie adiabată 2 – 3 – 4 ardere la v = ct 3 – 4 destindere adiabată Figura 13.10) . Figura 13.7 Ciclul teoretic β= p p2 . λp = 3 p1 p2 Cu ajutorul lui β şi λ p . TURBINA CU ARDERE LA v = ct. determinăm parametrii p şi T în punctele caracteristice ale ciclului.

13) Acest randament este comparabil cu cel de la M.218 - .A. – ul lent. are aceeaşi valoare cu λ p de la M.⎧ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ p 4 = p0 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 1−k 1− k ⎪ ⎪ (3)⎪ p3 k T3 = p4 k T4 ⎨ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 1− k 1− k ⎪ ⎪ 1 ⎛ ⎞k ⎛ ⎞k ⎪ ⎪T = ⎜ p ⎟ T = ⎜ λ pβ p0 ⎟ ⋅ λ pT0 ⇒ T = T λ p k ⎟ ⎪ 4 ⎜ ⎟ ⎜ 3 4 0 1− k ⎟ ⎟ ⎪ ⎜ ⎜ ⎟ ⎟ ⎝ p4 ⎠ ⎝ p0 ⎠ ⎪ ⎪ β k ⎪ ⎩ c p (T4 − T1 ) cv (T3 − T2 ) 1 (13. .C. – ul lent pentru că λ p de la turbina cu gaze cu ardere la p = ct.11) ηt = 1 − = 1− k ⋅ λp β k −1 k T0λ p k − T0 λ p ⋅ T0 ⋅ β k −1 k − T0 β k −1 k = (13.12) = 1− k (λ p − 1) 1 λ p k −1 ηt = 1 − k −1 ⋅ 1 (λ p − 1) β k k 1 (13.C. În schimb. turbina funcţionând cu intermitenţe.A. această turbină prezintă un mare dezavantaj: supapa de evacuare de la camera de ardere poate fi deschisă numai atunci când sistemul termodinamic ajunge la parametrii corespunzători stării 3.

căderea de entalpie se notează cu H .3) Procesul real ţine cont şi de pierderi: lr = i0 − ic = H i .1 Procesul turbinei în diagrama h – s. deci δ q = 0 . Procesul teoretic are loc după adiabata reversibilă A − Bt şi deci: lt = i0 − ict = H t (14. 14. PROCESUL Transformările din turbină cuprind o singură fază a ciclului Rankin şi anume destinderea A − Bt (fig.1) între intrare (indice 0) şi ieşire (indice c).CAPITOLUL XIV TURBINE CU ABURI 14. astfel că ecuaţia energiei ⎜ ⎟ ⎟ ⎜2⎠ ⎝ ⎟ devine: δ1 = −dh Figura 14. Datorită curgerii rapide a aburului. se obţine lucru mecanic produs de un kilogram de abur: l = h0 − hc = H (14.1. MĂRIMI PRINCIPALE ALE TEORETIC ŞI CEL REAL TURBINEI. deci ⎛ c2 ⎞ d ⎜ ⎟ ≈ 0 .219 - . iar pentru o treaptă cu h.1) Integrând (14. procesul poate fi considerat adiabatic. (14.1). Viteza aburului la ieşire diferă puţin de cea de la intrare.2) Ceea ce înseamnă că lucrul mecanic produs în turbină este egal cu căderea de entalpie. Pentru întregul proces al turbinei.

randamentul termic. etc.220 - . aburul transmite rotorului un lucru intern mai mic decât cel teoretic şi am introdus randamentul intern: l ηi = i lt Lucrul mecanic efectiv ce se obţine la cupla turbinei este micşorat de pirderile externe ale turbinei (frecări în lagăre. ηi = li H i −i = i = 0 c lt Ht i0 − ict (14.4) 14. RANDAMENTELE TURBINEI ŞI CONSUMURI SPECIFICE 1. Raportul dintre lucru intern şi lucru teoretic se numeşte randament intern sau termodinamic.2.7) Definind prin η = lt . atunci randamentul efectiv t qi absolut va fi: η ea = ηi ⋅ η m ⋅ η t = η e ⋅ η t (14.5) Randamentul efectiv relativ se obţine ca raportul dintre: ηc = le le li = ⋅ = η m ⋅ ηi lt li lt (14. astfel definim randamentul mecanic (efectiv): ηm = le li (14. Lucru mecanic transmis rotorului în procesul real se numeşte lucru intern li . Procesul real are loc după adiabata ireversibilă A− B . Acestea conduc la micşorarea lucrului produs şi la încălzirea aburului (datorită frecărilor).).6) Raportul dintre lucrul mecanic efectiv şi căldura conţinută de aburul introdus în turbină permite introducerea randamentului efectiv absolut: η ea = le l l l = i⋅ e⋅ t qi lt lt qi (14.8) .În turbină survin pierderi interne din cauza frecărilor. consumul aparatelor auxiliare. Definirea randamentelor. scăpărilor de aburi etc. Din cauza pierderilor interne.

9) Dacă se consideră d kilograme de abur. la destinderea între două stări 1 şi 2 este: l = h1 − h2 (14. Consumul orar teoretic.h.221 - . de abur pentru a produce N C [cp ] respectiv N W [ kW ] va fi: DC = N C ⋅ d C = 632 ⋅ N C i1 − i2 ⎡ kg ⋅ ab ⎤ ⎢ ⎥ ⎢⎣ h ⎥⎦ (14. Lucrul mecanic efectuat de 1 kg abur la trecerea prin maşină. CONSUMUL SPECIFIC DE ABUR ŞI DE CĂLDURĂ Prin consumul specific de abur se înţelege cantitatea de abur necesară pentru producera unităţii de energie.h ⎥⎦ .3.11) DW = N W ⋅ dW = 860 ⋅ NW i1 − i2 ⎡ kg ⋅ ab ⎤ ⎢ ⎥ ⎢⎣ h ⎥⎦ Consum specific de abur ţinând cont de randamente devine: ′ dW = 860 l ⋅ i1 − i2 ηi η m 632 l ′ ⋅ dC = i1 − i2 ηi η m Consumul specific de căldură se obţine ca raportul între căldura conţinută de aburul produs de agregat şi puterea instalaţiei: qs = Q N ⎡ kcal ⎤ ⎡ kcal ⎤ ⎢ ⎥⎢ ⎥ ⎣⎢ cp.14. ⎦⎥ ⎢⎣ kW .10) respectiv dW = Am ţinut seama că unităţile de energie cu care lucrăm în mod practic sunt: 1cph = 632 kcal şi 1kWh = 860 kcal . atunci cantitatea de abur pentru a produce unitatea de energie este: dC = 632 kg ⋅ ab i1 − i2 cp ⋅ h 860 kg ⋅ ab i1 − i2 kW ⋅ h (14.

12) qSC = respectiv pentru consumul real: ′ qSW = q SW ⋅ l şi q ′ = q ⋅ l SC SC ηl ⋅ η m ηi ⋅ η m .Conţinutul de căldură este dat de relaţia: Q = D (i1 − i4 ) unde: D – producţia de abur a cazanului. Aşadar se poate scrie: q SW = ⎡ kcal ⎤ i1 − i4 ⎥ ⋅ 860 ⎢ ⎢ kW h ⎥ i1 − i2 ⎣ ⎦ ⎡ kcal ⎤ i1 − i2 ⎥ ⋅ 632 ⎢ ⎢⎣ cp.222 - . i4 – entalpia apei de alimentare. i1 – entalpia aburului supraîncalzit.h ⎥⎦ i1 − i2 (14.

Ed.˝Termotehnică şi maşini termice˝. Ed. Memet F. Constanţa 2002.. Şi alţii . Vlădea I. Ed.46 – 48. Volumul Conferinţei Instalaţii Pentru Construcţii şi Confortul Ambiental. 10.˝Termotehnică.˝Mărimi fizice de la A la Z˝. . Ed. şi alţii – Motoare Navale.˝Metode experimentale în termodinamică tehnică şi statistică˝. Memet F.. . Bucureşti 1981.. .A. . Didactică şi Pedagocică. R. Fundaţiei Universitare ˝Dunărea de jos˝.nr. Bucureşti 2004. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti 1996. 7. 8. Agir. Probleme.I. Ed. Drăgan M. Tudor C.˝Determinări experimentale privind influenţa formei ajutajului convergent asupra parametrilor termodinamici˝. Bucureşti 2002.. Bucureşti 1988. Ed. Tofan T.2/2002. nr. . Revista Termotehnica. 3. 1 – 2 /2003. pag.˝Analiza exergetică a instalaţiilor termoenergetice cu turbine cu gaze˝. Bucureşti 1997. Pruiu A. 2.˝Sisteme şi echipamente pentru instalaţii frigorifice navale.S. Constanţa 1995. Agir. şi alţii . Panait T.. 6.192 – 199. 17.˝Termodinamică tehnică˝. Nica D. Ed. pag.˝A new approach on the notion of generalized thermodinamic cycle in gas termal engines˝.. Revista Termodinamica.283 – 288. 14. Volumul conferinţei Naţionale de Termotehnică. Europolis 2000. Chiriac Fl. . Didactică şi Pedagogică.A.˝Termotehnică˝.223 - . pag. 16. Didactică şi Pedagogică. Uzunov Ghe. Marinescu M.˝Tratat de termodinamică şi transmiterea căldurii˝. pag. 15. Moisil G. Dănescu Al. Revista Termotehnica.˝Energie Utilizabilă˝. Bancea O. Mihai C. Matrix Rom. 56 – 63. Bucureşti 2002. pag. . . Ed. Dobsovicescu Al. . Bucureşti 1974. Ed. . 4.C. Tudor D. Bucureşti 1985. 11. Memet F.˝Instalaţii frigorifice şi de climatizare navale˝. Panait T. . Galaţi 2003. . . . Ed. Îndrumar pentru activităţi aplicative˝. şi alţii . 18.˝Tehnica frigului şi climatizării în industria alimentară.76 – 77.˝Motoare cu aprindere prin comprimare.R.2/2001. Timişoara 1999. Star Tipp 2000. Procese şi caracteristici /1. Buzbuchi N.Bibliografie 1. 19. Homutescu C. Bucureşti 1998. Procese caracteristici şi supraalimentare˝. 9. maşini şi instalaţii termice navale. nr. Ed.˝Aspecte fiziologice şi de confort ale încălzirii sau condiţionării aerului˝ .˝Termodinamica˝. . Ed. şi alţii .. Tudor D. Didactică şi Pedagogică. 5. 13. Academiei R. Tehnică.˝Exergoeconomia sistemelor termoenergetice˝. 12. Lenăchescu N.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful