Adevarata BUCURIE

Text biblic: Ioan 15:11 Loc/data: Ploieşti, ianuarie 1974

Era Joia Mare, era seara de pe urmă a vieţii Domnului Isus, o seară teribil de încărcată, o seară cu o atmosferă grea, o seara de tensiune, o seară sumbră, seara în care Domnul Isus 1-a demascat pe trădător, seara despre care vorbeşte aşa de ciudat versetul acesta: „Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte" (Ioan 13:30). Era noapte. Noapte afară şi noapte în sufletul vânzătorului. Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în noaptea neagră. Era seara în care celui mai tare, celui mai fidel, celui mai credincios dintre ucenici, Domnul Isus i-a spus: „In seara aceasta, în noaptea aceasta te vei lepăda de Mine de trei ori", seara în care le-a spus deschis tuturor: „In noaptea aceasta toţi Mă veţi abandona, toţi Mă veţi părăsi. în noaptea aceasta voi rămâne singur." Era noaptea în care El urma să intre în Ghetsimani, să agonizeze. Seara aceea tulbure, mult mai tulbure decât ne tulburăm noi când cineva ne tulbură liniştea, era într-adevăr o tulburare de moarte. Un Om care ştia că în câteva ore va fi arestat, care ştia că va fi torturat, care ştia că I se va pune o cunună de spini pe cap, că I se va pune o cruce în spate şi că va urca pe Calvar şi acolo I se vor bate cuie în mâini şi în picioare, şi întins pe crucea aceea va agoniza şase ore, până când se va stinge în agonie şi sub arşiţa soarelui. Omul acesta, care ştia toate acestea şi care îi are în faţa Lui pe cei unsprezece prieteni dragi ai Lui, Omul acesta le ţine un discurs. Îl găsiţi în Ioan capitole 14-16; un discurs de rămas bun, un discurs al unui condamnat la moarte, un discurs al unuia care merge spre răstignire. Dar exact la mijlocul discursului Se întrerupe şi le spune scopul discursului: „V-am spus aceste lucruri, pentru că vreau să vă dăruiesc bucuria Mea." E de necrezut! Trebuie să încercăm să ne gândim dacă e adevărat. „Vreau să vă spun toate aceste lucruri, pentru că vreau să vă dăruiesc bucuria Mea şi vreau ca în voi bucuria aceasta a Mea să se împlinească, să se rotunjească, să se întregească în voi, să fie deplină, totală." Şi nu-i destul. După ce-Şi termină discursul, Se roagă rugăciunea finală: „Tată, a sosit ceasul, ceasul morţii. Tată, iată-Mă în ceasul morţii." Şi în mijlocul acestei rugăciuni îi spune lui Dumnezeu de ce Se roagă El cu voce tare, de ce Se roagă El aşa cum Se roagă: „Dar acum [Tată] Eu vin la Tine şi spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, pentru ca ei să aibă în ei bucuria Mea, şi s-o aibă deplină" (Ioan 17:13). E pur şi simplu tulburător, e ciudat că un om care merge la moarte, un om care îşi priveşte în faţă sfârşitul, în clipa aceea El are un singur scop: să dea bucuria Lui şi altora. Dacă în momentele acelea El atât de mult clocoteşte de bucurie, încât nu mai are alt gând decât să le facă şi altora parte de bucuria aceasta, atunci trebuie să aflăm şi noi în seara aceasta care este secretul unei asemenea bucurii. Pentru că dacă există o asemenea bucurie, care e bucurie şi în clipa în care eşti vândut de unul pe care l-ai învăţat trei ani de zile, dacă există o bucurie care rămâne bucurie şi când toţi cei mai dragi ai tăi se leapădă de tine cu jurământ, dacă există o bucurie care rămâne bucurie şi când te duci să fii răstignit, atunci merită să cauţi până când găseşti bucuria aceasta. Şi eu aş dori ca în seara aceasta să ne punem această ambiţie, de a găsi secretul unei asemenea bucurii, pentru că dacă există aşa ceva, şi aceasta se poate obţine, atunci nimic altceva nu mai contează în lumea aceasta decât să găsim secretul unei asemenea bucurii, care nu ne lasă, care nu ne părăseşte nici în cele mai amare crize ale vieţii. Domnul Isus a mai vorbit despre bucurie încă o dată în cariera Lui, şi să vedeţi în ce context. în Matei 5, în prima Lui predică pe care o ţine ucenicilor, iată ce spune El aici despre bucurie: „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă" (Matei 5:10-12). Sau, cum e redată în versiunea din Luca, parcă şi mai pregnant, şi mai pătrunzător: „Ferice de voi când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie!" (6:22-23). Termenul în limba greacă este „dansaţi de bucurie". în ziua când oamenii vor crede că şi numele vostru este spurcat, în ziua când oamenii vor turna peste voi tot dispreţul lor, în ziua în care toate acuzaţiile nedrepte vor fi împroşcate împotriva voastră, dansaţi de bucurie, jubilaţi, tresăltaţi, fremătaţi, cântaţi de bucurie! E posibil? E posibil aşa ceva?
1

El a demonstrat practic că a fost posibil, pentru că despre bucuria aceasta, despre care vorbeşte la începutul carierei Sale, vorbeşte în seara în care e trădat şi părăsit. Atunci demonstrează: „Acum, în seara aceasta, singurul lucru pe care am să vi-1 mai dau este bucurie, şi vă dau bucuria Mea." Să urmărim încă puţin caracterul acesta teribil de ciudat al bucuriei pe care o găsim în Domnul Isus. Ucenicii aceştia, care în seara aceea s-au lepădat de El; ucenicii aceia, care erau atât de fricoşi; Petru acela, care în faţa unei servitoare a fost atât de mic şi atât de puţin, încât s-a blestemat şi a spus: „Femeie, îţi jur că nu-L cunosc!", după numai cincizeci de zile, omul acesta a fost transformat. S-a întâmplat ceva în viaţa lui, ceva care i-a adus în suflet această bucurie, ceva care 1-a inundat cu această bucurie a Domnului Isus. Iar după alte câteva săptămâni, acest Petru şi cu ceilalţi tovarăşi ai lui au fost arestaţi pentru că-L vesteau pe Domnul Isus. Au fost duşi în faţa parlamentului iudeu, au fost dezbrăcaţi în faţa parlamentului - cea mai umilitoare experienţă pentru un iudeu - şi au fost bătuţi cu nuiele. Bătaia cu nuielele este una dintre cele mai teribile bătăi, pentru că îţi sfâşie carnea, îţi brăzdează pielea şi carnea până când agonizezi acolo. După ce au fost astfel bătuţi, li s-a spus: „Acum tăceţi din gură şi plecaţi!" După experienţa aceasta, citim în Faptele Apostolilor 5:41 că: „Ei au plecat dinaintea soborului şi s-a bucurat că au fost găsiţi vrednici să fie batjocoriţi pentru Numele Lui." S-au bucurat! Bucurie cu spatele sângerând! Bucurie când tot spatele ţi-e numai o rană! S-au bucurat! Se duceau sărind pe stradă: „închipuiţi-vă, am fost găsiţi vrednici să fim onoraţi cu bătaia pentru Domnul! închipuiţi-vă ce onoare pe noi, să fim bătuţi pentru Cristos!" E posibil omeneşte? Nu se merită să scormoneşti până când găseşti secretul unei astfel de bucurii? Să mergem mai departe, să dăm un alt exemplu. în Evrei 10:32-33 citim ceva teribil de ciudat, de necrezut: „Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe: pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi. In adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă [şi acum vine bomba:] şi aţi primit cu bucurie răpirea [sechestrarea] averilor voastre." Aţi fost bătuţi, aţi fost făcuţi de ocară şi vi s-au sechestrat averile, iar voi aţi primit aceasta cu bucurie, îţi imaginezi ce s-ar întâmpla cu tine să ţi se sechestreze totul, să ţi se răpească tot ce ai? Ai tu acea bucurie care te poate face în stare să te bucuri când ţi se răpeşte tot, ţi se ia tot? Iată aici dovada! Să-1 luăm pe apostolul Pavel, să vedem în propria lui viaţă ce ne spune el. Din temniţa din Roma scrie celor din Colose în capitolul 1, versetul 24: „Mă bucur acum în suferinţele mele." „Mă bucur în suferinţele mele!" El ştia că va fi arestat, iar în Faptele Apostolilor 20, înainte de a fi arestat, când toţi stăruie de el: „Nu merge la Ierusalim, că vei fi arestat! Frate Pavele, nu te duce!" auziţi ce spune el: „Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba" [subl.ns. D.L.] (v. 24). „Un singur lucru vreau: slujba aceasta pe care o fac să o fac până la sfârşit cu bucurie." Accentul cade acolo pe cuvântul „bucurie". „Domnul îmi spune să mă duc la Ierusalim. Eu ştiu că voi fi bucuros numai atâta vreme cât ascult de Domnul. Şi eu am un singur gând: să-mi termin calea şi slujba cu bucurie. Să nu-mi răpească nimeni bucuria aceasta. Aceasta vreau. Nu mă interesează viaţa mea. Mă interesează doar să-mi fac slujba cu bucurie." Iar în Evrei 13, el dă sfaturi Bisericii: „Fiţi atenţi, fraţilor, aşa să vă purtaţi şi voi cu păstorul vostru." „Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos." [subl. ns. D.L.] Dacă un slujitor al Domnului nu-şi face slujba tresăltând totdeauna de bucurie, nu vă este de nici un folos slujba lui. Un păstor care îşi face slujba suspinând, murmurând, oftând, gemând, nu e de nici un folos nimănui. Un slujitor al Domnului este de folos altora numai când sufletul lui freamătă, trepidează de bucurie şi dă altora bucurie. Aceasta este chemarea unui păstor: să dea bucurie, aşa cum a fost slujba lui Pavel, aşa cum a fost slujba Domnului Isus însuşi. Noi suntem chemaţi să dăruim bucurie. Ajutaţi-ne s-o dăruim! Fiţi de partea noastră în bucurie, să dăruim bucurie. însă, pentru mine faptul cel mai mişcător în viaţa lui Pavel, parcă partea cea mai luminoasă a vieţii lui Pavel, este Epistola către Filipeni. De Filipi pe Pavel îl legau amintiri ciudate, minunate. în Filipi, Pavel a fost arestat împreună cu tovarăşul lui, Sila. Au fost bătuţi şi au fost puşi cu picioarele în butuci în închisoarea de dinăuntru, adică în celulele cele mai întunecate ale
2

închisorii. Şi citim că pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila cântau cântări de laudă lui Dumnezeu. Ei, bătuţi, puşi în cătuşe, la miezul nopţii cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, îl preamăreau pe Dumnezeu. Iată practic, iată în acţiune această bucurie. Iar după câţiva ani, Pavel este iarăşi închis. De data aceasta este închis în Roma, în închisoarea Mamertină, în închisoarea aceea de sub Dealul Capitoliului, de unde nu mai erau şanse de scăpare. De obicei acolo erau închişi cei care mergeau să fie executaţi. Şi Pavel le scrie celor din Filipi, unde mai fusese el închis o dată. Şi toată scrisoarea aceea este numai un imn de bucurie, este o cântare de bucurie. „Fraţilor - spune el - bucuraţi-vă! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Şi, fraţilor, acum ce să mai zic? Numai atât zic: Bucuraţi-vă, fraţilor! De ce? Pentru că fraţilor, eu am constatat că şi faptul că am ajuns în închisoarea aceasta, şi faptul acesta contribuie la răspândirea Evangheliei." Citiţi capitolul 1: „Faptul că eu sunt închis dă curaj fraţilor să vestească Evanghelia" (cf. v. 12-14). „Şi aceasta-i bucuria mea: să ştiu că oricum ar fi, Evanghelia se vesteşte" (cf. v. 18). „E adevărat că eu sunt închis şi şanse mari de eliberare nu mai am. Eu ştiu că în curând voi fi turnat ca o jertfă. Eu ştiu asta! Viaţa mea s-a sfârşit. Mi-am sfârşit alergarea. Mam luptat lupta cea bună a credinţei. Dar, fraţilor - le scrie el tot filipenilor în Filipeni 2:17-18: - chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi. Tot aşa şi voi bucuraţi-vă împreună cu mine." E posibil? Sunt posibile omeneşte cuvintele acestea? E dincolo de uman! Parcă e dincolo de puterea noastră de atingere. Şi totuşi acesta este om ca şi noi, dar unul care are puterea să scrie despre bucurie înainte de execuţie. Merită deci, merită să găsim secretul acestei bucurii! Repet, dacă această bucurie devine proprietatea noastră, bunul nostru, atunci noi devenim invincibili, atunci nimic în lumea aceasta nu ne mai poate afecta, pentru că dacă în faţa execuţiei tu încă poţi să scrii: „Fraţilor, eu mă bucur şi bucuraţi-vă şi voi cu mine! Bucuraţi-vă, fraţilor, până la sfârşit!" atunci ai ajuns pe cea mai înaltă culme pe care poate ajunge un om în lumea aceasta. Culme mai înaltă ca aceasta nu poate să existe. Cum deci se obţine această bucurie? întâi de toate, vreau să precizez că bucuria aceasta nu este ceva ce ţi se toarnă aşa în suflet. Nu este un dar pentru care te rogi: „Doamne, dă-mi şi mie bucuria aceasta!" şi apoi aştepţi să-ţi vină. Nu! Bucuria nu se obţine aşa. Bucuria nu este o injecţie. Nu aşa! în viaţa de toate zilele noi nu putem să dăruim bucurie, dar noi putem să producem o bucurie, pentru că bucuria nu este un dar, ea este un produs. îi dai cuiva un cadou, zece mii de lei, să zicem. Ei, cu siguranţă că omul acela va sări în sus de bucurie! Tu nu i-ai dat bucurie. Tu i-ai dat un dar. Darul tău i-a produs bucuria. I-ai adus cuiva o veste grozavă, o veste bună, ceva la care nu se aştepta, ceva care e prea frumos ca să fie adevărat. Şi aceasta îl inundă cu bucurie. Tu nu i-ai dat bucurie; i-ai dat o veste bună, iar vestea bună a produs în el bucurie. Bucuria deci este un produs. Dacă aşa e, atunci ce dar este acela, ce lucru de preţ au avut oamenii aceştia, de care au putut să se bucure aşa? Aceasta este problema: să descoperim ce anume aveau oamenii aceştia ce le producea această bucurie. Vreau să accentuez încă o dată ca să fie clar: Nu trebuie să începem să ne rugăm: „Doamne, dă-mi şi mie această bucurie! Fă-mă vesel!" Nu! Să vedem ce aveau, ce posedau aceşti oameni, încât această posesiune, această avere a lor, această bogăţie a lor îi făcea fericiţi. Să vedem dacă n-am putea să avem şi noi lucrul acesta care să producă în noi această bucurie? Sunt trei lucruri care produc această bucurie extraordinară, această bucurie atât de ciudată, pe care am descris-o până acum. (1) Vă amintiţi când ucenicii s-au întors din prima lor misiune. Domnul Isus le dăduse puteri foarte mari. Printre altele le-a dat puterea să facă minuni, le-a dat puterea să scoată demoni, şi ei au venit înapoi săltând de bucurie. „Doamne, până şi dracii ne sunt supuşi!" (Luca 10:17). „încă n-aţi învăţat lecţia, dragii Mei. încă naţi învăţat cum să gândiţi. încă nu ştiţi pentru ce trebuie să vă bucuraţi. Ştiţi care este cel mai mare lucru pentru care trebuie să se bucure omul? Bucuraţi-vă că numele vostru este scris în ceruri." (cf. Luca 10:20). Acesta este un mod figurat de a spune: „Bucuraţi-vă că Dumnezeu v-a înfiat. Dumnezeu v-a ales din lumea aceasta şi v-a adoptat ca fii ai Lui, Dumnezeu v-a ales şi v-a mântuit, Dumnezeu v-a născut din nou, a scris numele vostru în cartea Lui şi a spus: «Acesta este fiul Meu!»"
3

Ai stat să te gândeşti vreodată ce înseamnă aceasta: că tu, dintre toţi oamenii din lumea aceasta, care merg spre pierzare, care blestemă Numele lui Dumnezeu, care nu vor să audă de El, pe tine a pus El mâna, te-a ales şi a spus: „Acesta este al Meu. Pe acesta îl scot din mocirlă şi îl spăl prin sângele Domnului Isus. Pe acesta îl fac un fiu al cerului. Acestuia îi scriu numele în cartea Mea." Te-ai gândit vreodată că Cel care a creat constelaţiile şi Cel care a conceput atomul, Cel care a conceput viaţa, Acela care le menţine pe toate în fiinţă şi care le conduce pe toate şi fără de care nu se întâmplă nimic în lumea aceasta, care ştie şi firele de păr din capul tău, care ştie soarta fiecărei vrăbii de pe gard, Acesta a decis să te numească pe tine fiul Lui? Tu eşti fiul lui Dumnezeu! Ai lăsat vreodată să te pătrundă într-adevăr gândul acesta? E o veste atât de uluitoare, atât de mare, încât ar trebui să meargă prin tine ca un val de căldură. Ţi-aduci aminte de ziua în care ai aflat că cel pe care îl iubeai sau cea pe care o iubeai te iubeşte şi el sau te iubeşte şi ea? Ţi-aduci aminte de bucuria care te-a pătruns atunci? Ţi-aduci aminte de ziua când ţi s-a dat rezultatul la un examen: „admis"? Ţi-aduci aminte cum tresăltai atunci, cum te-a pătruns până în vârful degetelor bucuria aceasta şi tresăltai şi toată lumea parcă era numai soare şi bucurie? Ţi-aduci aminte când ţi s-a împlinit cea mai mare dorinţă a vieţii tale: ai ajuns unde ai visat să ajungi? Adu-ţi aminte de cele mai mari bucurii din viaţa ta. Ei bine, toate acestea trebuie să pălească în lumina acestei bucurii a bucuriilor, când te gândeşti că tu eşti fiul cerului, când te gândeşti că întreg Cosmosul a fost făcut numai ca în el să te crească Dumnezeu pe tine, pentru că nouă aşa ni s-a spus - aşa ne spune Cuvântul - că Dumnezeu a creat toată lumea aceasta numai ca în ea să-Şi crească fii. Acesta-i scopul lui Dumnezeu. Tot, toate lucrurile din lumea aceasta, spune Pavel, cooperează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Toate împreună sunt în slujba ta. Absolut tot ce este în lumea aceasta este pus în slujba creşterii tale ca fiu al lui Dumnezeu. îţi dai seama că dintr-o dată instrumentul acesta, care erai tu, un instrument dezacordat, un om care îţi simţeai coardele vieţii rupte, dintr-o dată ai fost reparat, dintr-o dată ai fost acordat, şi acum instrumentul tău cântă pe muzica cerului, în tonalitatea lui Dumnezeu. Tu eşti acordat la muzica cerului şi tu cânţi împreună cu cerul. Aceasta înseamnă să ştii că numele tău este scris în ceruri! Te-ai lăsat vreodată copleşit, inundat de gândul acesta? Mi-aduc aminte cum cu un an şi jumătate în urmă, când încă eram departe de ai mei, tocmai intram odată seara în sala de mese cu ceilalţi colegi studenţi, iar unul dintre colegi, care mai era cu un străin, m-a întrebat aşa formal: „Cum eşti? Cum stai? Cum eşti tu?" Şi eu, spontan, am spus: „Fericit!" Am văzut că a tresărit şi s-a întors către celălalt şi a spus: „Domnule, omul ăsta nu şi-a văzut casa de aproape trei ani. Uite, omul acesta e aşa şi aşa." La răspunsul acesta spontan, aşa neaşteptat, nici eu nu m-am gândit. „Cum eşti?" „Fericit!" Şi atunci m-a întrebat: „Da' cum poţi spune asta?" „Dragă, când ştiu că Cel care este la cârma Universului mi-e Tată, când ştiu că tot Universul acesta e pus în slujba binelui meu, când ştiu că tot scopul acestui Univers este formarea mea, cum aş putea eu să nu tresalt de fericire? Cum să nu fiu fericit când Dumnezeu mi-e Tată?" S-a uitat aşa şi parcă nu-i venea să creadă, să înţeleagă. Acum trei zile am primit o scrisoare de la un alt coleg de acolo. Şi printre alte lucruri îmi scrie: „Mi-aduc aminte de zilele când eram împreună la colegiu. Vreau să-ţi spun că o amintire mi-e mai scumpă decât toate amintirile zilelor de colegiu: dimineaţa în care tu ne-ai vorbit la capelă despre bucurie. Şi vreau să-ţi spun că toţi în dimineaţa aceea am fost umiliţi. Ne-ai umilit prin ce-ai vorbit. Iar eu mi-am spus: «Dacă el poate vorbi despre bucurie, pot eu să mai am vreodată dreptul să spun că-i greu? Pot eu vreodată să mai fiu mahmur şi pesimist? Nu mai am dreptul! Nu mai am dreptul!»" Eu aşa înţeleg secretul bucuriei! Când vin aici, în primul rând, să ştiu că Dumnezeu mi-e Tată şi că eu sunt în acest Univers pe care El I-a conceput pentru ca în el să mă crească. Aş vrea să vă spun ceva despre Pascal. Pascal a fost unul dintre cei mai mari savanţi ai Franţei. La vârsta de 16 ani, Blaise Pascal a scris un tratat de fizico-matematici care a devenit celebru. La vârsta aceasta a adolescenţei el a pus bazele maşinilor de calcul. A fost unul dintre cei mai mari savanţi ai timpului său. Dar acest mare savant, înlăuntrul lui, în sufletul lui, era dărâmat, era trist, era pesimist, nu-şi găsea bucuria, nu-şi găsea rostul în viaţă, până într-o zi, într-o zi când L-a găsit pe Dumnezeu, într-o zi când a înţeles că Dumnezeu I-a făcut copilul Lui. A murit tânăr. A murit la 36 de ani. Iar când a murit i s-a găsit la cămaşă cusut pe dinăuntru un bileţel de pânză, pe care erau brodate aceste cuvinte: „Siguranţă, foc, bucurie, pace. Uit lumea şi tot restul pentru Dumnezeu. Dreptule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar eu Te cunosc. Bucurie,
4

bucurie, bucurie! Lacrimi de bucurie! Isus, Isus, eu mă separasem de El, renunţasem la El şi îl răstignisem, dar acum mă supun în mod absolut lui Cristos, Răscumpărătorul meu!" Auziţi? Auziţi cântecul unui om care L-a găsit pe Dumnezeu? „Bucurie, bucurie, bucurie! Lacrimi de bucurie!" că L-a găsit pe Dumnezeu. (2) Al doilea lucru care ne face să fim bucuroşi îl găsim în textul nostru citit în seara aceasta, Ioan 15:11 Domnul Isus le explică ceva ucenicilor, şi după aceea, ca o concluzie, le spune: „Ei, v-am spus toate acestea ca bucuria Mea să rămână în voi." Ce le-a explicat Domnul Isus mai înainte? Le-a explicat că între El şi ei, de acum, este o legătură organică, o legătură ca între o viţă şi o mlădiţă, o viţă de vie şi mlădiţa ei. în Evrei 2 ni se spune că Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ şi S-a unit cu noi, luând trup ca al nostru, carne ca a noastră, sânge ca al nostru. Iar legătura aceasta organică cu noi, cu toţi aceia care L-au primit pe El ca Domn şi Mântuitor, legătura aceasta rămâne indestructibilă pentru veşnicie. Domnul Isus le spune ucenicilor: „Să vă intre în cap, să înţelegeţi că Eu şi voi suntem legaţi organic: voi, mlădiţele, Eu, viţa-de-vie. Rămâneţi implantaţi în Mine, rămâneţi altoiţi în Mine şi veţi aduce roadă. Roadă cea mai mare va fi bucuria" (cf. Ioan 15:5-11). Atâta vreme cât legătura aceasta este organică, atâta vreme cât legătura aceasta este reală, cât unitatea dintre noi creşte, atâta timp voi va trebui să clocotiţi, să tresăltaţi de bucurie. Iar apostolul Pavel, în Romani 8, ne spune aşa: „Eu sunt convins că nici lucrurile din lumea aceasta, nici cele din ceruri, nici cele din iad, nici demonii, nici îngerii, nici oamenii, nici prietenii, nici duşmanii, nici viaţa şi nici moartea nu sunt în stare să ne despartă pe noi de Dumnezeu, de dragostea lui Cristos, de Isus Cristos -Acela care a venit tocmai pentru aceasta: să Se unească cu noi" (cf. v. 38-39). Când poţi spune aşa ceva, când ştii că eşti invincibil, cum să nu fii voios atunci? Când ai lăsat să te pătrundă gândul acesta: „Domnule, El mi-a spus: «Ei sunt în mâna Mea. Eu le dau viaţă veşnică. In veci nu vor pieri şi nimeni nu-i va smulge din mâna asta. Nimeni!» Şi când eu ştiu că sunt în mâna asta, în mâna asta a lui Cristos, mână care a acceptat totul ca să mă mântuiască, a acceptat întâi să fie spartă de un cui; când eu ştiu cât preţ a pus El pe mine, încât a murit pentru mine, şi când ştiu că El îmi spune: «Din mâna aceasta nu te mai scoate nimeni», să nu fiu eu atunci bucuros? Cum să nu mă inunde bucuria aceasta? Cum să nu tresalt? Cum să nu merg prin lumea aceasta cântând?" Sursa acestei bucurii este o gândire schimbată. Şi eu accentuez - şi aţi văzut că accentuez mereu: Să te laşi pătruns mereu de acest gând: că eşti fiul lui Dumnezeu, că eşti unit cu Cristos, că eşti în mâna Lui. Trebuie să te obişnuieşti cu acest gând. El să te pătrundă până în adâncurile tale! Să ştii că totul este altfel acum împreună cu Cristos decât a fost înainte. Fană acum te aşteptai ca bucuria să ţi se dăruiască de către alţii. De acum ai aflat că tu eşti chemat să faci altora bucurie. „E mai ferice să dai decât să primeşti!" (Fapte 20:35) Fană acum tu credeai că ferice este să fii bogat. Domnul Isus îţi spune: „Nu! Fericit este cel sărac! Eu pe acela îl fac fericit." Până acum tu credeai că eşti fericit dacă eşti puternic, dacă tu îi domini pe alţii, dacă totul se face după voia ta. Acum El te învaţă şi-ţi spune: „Nu, fericit este cel blând, cel care-i lasă pe alţii să aibă întâietatea, iar el e potolit şi spune: «Lasă, eu ştiu care-i partea mea!»" Fană acum tu credeai că fericit este cel căruia totul îi merge bine, acela pe care îl laudă oamenii, îl vorbesc oamenii de bine. Acum El îţi spune: „Nu-i adevărat! Tu eşti fericit când toţi dau în tine, când toţi te jignesc. Dacă eşti unit cu Mine, tu eşti aşa de bogat, aşa de bun, aşa de darnic, încât acum nu te interesează ce fac alţii pentru tine. Pe tine te interesează numai un lucru: cum să-i faci tu pe alţii fericiţi. Ţie ţi-e milă. Ţi-e o milă imensă de alţii, pentru că nu au bucuria pe care o ai tu, că nu ştiu şi ei ce ştii tu, că nu văd şi ei lumea cum o vezi tu, pentru că dacă ar vedea ei cât de minunată e lumea, dacă ar vedea şi ei ce înseamnă să fii fiul lui Dumnezeu şi să fii frate cu Isus Cristos şi să fii unit cu El, dacă ar vedea şi ei aceasta, ar fi veseli, ar avea şi ei bucuria pe care o ai tu." Acum tu numai aceasta o vrei: să-i convingi şi pe ei şi să le dăruieşti această bucurie. „Nu înţelegeţi, oamenilor, că aici e fericirea?" Şi vrei să-i faci şi pe alţii fericiţi, să le dăruieşti această bucurie a ta.

5

(3) Al treilea lucru, pe care dacă îl posedăm avem această bucurie, îl găsim în Galateni 5:22-23. Roadă prezenţei Duhului Sfânt în viaţa noastră este dragostea... Ce vine după aceea? Bucuria! Omule, fratele meu scump, nu înţelegi că tu nu mai eşti singur? Până când te-ai întors la Domnul tu trăiai în mizerie. Adu-ţi aminte, spune Pavel, că erai fără Dumnezeu în lume şi fără speranţă, singur, lăsat de capul tău într-un Univers gol şi sec şi pustiu, fără rost, fără nici o noimă. Acum, dintr-o dată, tu eşti doi. Acum, dintr-o dată, viaţa ta este plină de prezenţa lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt. De acum tu totdeauna mergi braţ la braţ cu El. El este însoţitorul, Paracletul, cum se spune în greceşte, adică „Cel chemat să meargă alături" cu tine. Tu ştii că nu mai mergi singur prin viaţă? Tu ştii că El nu te lasă absolut nici o clipă, nici o secundă singur? Ieri, în Bucureşti, veneam spre gară, iar la un moment dat am avut aşa un impuls să ţâşnesc înainte. M-am grăbit o secundă. N-am ştiut de ce. Dar după ce am iuţit puţin pasul, am auzit un zgomot teribil în spatele meu. De la trei sau patru etaje de sus a căzut o imensă cantitate de zăpadă în locul în care fusesem cu o secundă înainte. „Fugi! Iuţeşte pasul!" Nu eşti singur! O voce în tine îţi va spune: „Du-te la dreapta sau la stânga, mai repede sau mai încet!" Este El acolo. El este acolo să-ţi spună: „Asta nu-i bine" sau „fă-o pe aceasta!" El este acolo ca să-ţi lumineze înţelegerea şi mintea ta, să te conducă în tot adevărul. El este acolo să te lumineze. Ai stat vreodată să te gândeşti ce lucru enorm este acesta, ca tu să ai părtăşia Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, să fie în tine acest Duh al lui Dumnezeu care cunoaşte gândurile lui Dumnezeu şi care din tine Se roagă după voia lui Dumnezeu, aşa cum spune Pavel în Romani 8? El este în tine şi El ştie care sunt planurile lui Dumnezeu cu tine şi El le aduce la îndeplinire în tine şi El te transformă şi te face în final să fii asemenea Domnului Isus Cristos. Te transformă din glorie în glorie până când, în final, vei fi ca El. Ştii tu ce-i asta? Ai ajuns să stai vreodată să te gândeşti numai ce înseamnă aceasta, şi dintr-o dată să freameţi de bucurie? Aşa ar trebui să fie! Aşa e normal să fie! Repet cele trei lucruri, cele trei posesiuni care trebuie să te pătrundă, să-ţi intre până în cele mai adânci fibre ale tale: faptul că Dumnezeu îţi spune fiu, iar tu ai dreptul să-i spui Tată, faptul că Domnul Isus ţi-e frate şi e unit cu tine şi faptul că tu nu mai mergi prin lume singur, că tu ai părtăşie cu Duhul Sfânt. Cele trei mari binecuvântări cu care binecuvântăm noi adunarea la sfârşit sunt dragostea lui Dumnezeu Tatăl, harul Domnului nostru Isus Cristos şi părtăşia, prietenia, tovărăşia Duhului Sfânt. Pe acestea trei dacă le ai, dacă devii conştient că le ai, dacă îţi domină gândirea, atunci produsul, consecinţa lor este că tu freamăţi de bucurie, că tu clocoteşti de bucurie, iar aceasta trebuie să se vadă pe faţa ta. Odată un cerşetor pe stradă a strigat unui misionar: „Tu, acela cu faţă de înger!" Faţa lui strălucea întotdeauna de bucurie. „Tu, acela cu faţă de înger!" Este faţa ta totdeauna o lumină? Dacă în viaţa ta este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, s-ar putea să nu fie toată viaţa ta un imn de bucurie? Ar fi ciudat să nu fie! Un gând cu care mă apropii de încheiere. Medicii ne spun că este absolut necesar ca viaţa noastră să fie dominată de bucurie. Ştiţi ce spun medicii? Că un om care a fost operat şi care este bucuros se vindecă mult mai repede decât unul trist. Doctorii vin şi spun: „Bagă de seamă, dacă eşti tot mahmur, dacă eşti tot trist, nu te vindeci!" Doctorii spun aceasta mereu, mereu, şi ei încurajează, încearcă să creeze în spital o atmosferă de bucurie, o atmosferă de veselie, pentru că numai veselia, numai bucuria îl ajută pe om să se vindece. De ce-i aşa? Pentru că Dumnezeu aşa ne-a structurat. Aşa a făcut maşina noastră, motorul nostru, iar motorul nostru nu funcţionează fără ulei. Nici un motor nu funcţionează fără ulei. Imediat se uzează piesele şi gata! Se rupe ceva când nu mai curge uleiul în maşină. Uleiul acesta este bucuria, iar dacă bucuria a dispărut din viaţa ta, dacă nu mai este acest ulei, maşina se strică, şi odată stricată nu se mai repară. Vrei ca viaţa ta să se împlinească? Vrei să fii sănătos? Atunci trebuie să ai această bucurie! Dar adevărata bucurie o poţi găsi numai în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Un medic spunea aşa: „O infuzie prelungită de bucurie face mai mult pentru sănătatea organismului nostru, pentru întărirea capacităţii de a munci, decât orice alt tratament/' Infuzia de bucurie este gândul acesta că eşti fiul cerului, că eşti împreună moştenitor al tuturor lucrurilor cu Isus Cristos, că eşti tovarăş de viaţă cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Şi tot spre încheiere, noi trebuie să învăţăm. Da, da! Trebuie să învăţăm, să ne educăm spre bucurie, să învăţăm ce ne produce bucurie.
6

Ca să ilustrez ce vreau să spun: cu vreo şase-şapte ani în urmă, vorbeam cu un nepot al meu, adolescent de vreo 15-16 ani pe vremea aceea. L-am auzit ascultând la radio muzică uşoară, iar eu am început să-i explic că ar trebui să-şi cultive gusturile şi să-i placă un alt gen de muzică, muzica simfonică. „O - a spus el - mie nu-mi place aşa ceva! Nu o înţeleg. Muzica uşoară, asta îmi place mie!" I-am zis: „Uite, dacă tu îţi vei cultiva gusturile, într-o zi acea muzică pe care acum nu o înţelegi, va ajunge să-ţi producă bucurie. Aşa îţi vei transforma felul de a simţi, încât muzica aceea îţi va produce delectare." El mi-a răspuns: „E imposibil, unchiule!" între timp băiatul a fost student la Bucureşti câţiva ani. A ajuns şi el cineva, iar acum câteva luni mi-a spus: „Unchiule, ai fost prooroc, ai avut dreptate! Mi s-au schimbat gusturile, alt tip de muzică îmi place acum." între timp s-a şi întors la Domnul, normal să i se fi schimbat gustul în materie de muzică. Aceasta am dat-o ca ilustraţie a faptului că gusturile se pot schimba. Ce-am vrut eu să spun cu toate acestea este că se pot schimba gusturile şi în privinţa lucrurilor care ne fac bucurie. Am văzut recent nişte oameni, pentru care singura bucurie este o mâncare delicioasă însoţită de un vin bun, un program bun la televizor sau un film bun în oraş. Acestea sunt toate bucuriile acelor oameni. Şi chiar am comentat cu cineva despre cât de săracă poate să fie viaţa acestor oameni! Cât de săracă! Oamenii aceştia încă nu au învăţat ce anume le poate produce o adevărată bucurie. Trebuie să-ţi cultivi gusturile, să fii pretenţios la ceea ce îţi produce ţie bucurie! Copiii sunt bucuroşi, dacă le cumperi o jucărie. Aceasta le produce bucurie! Copiii se bucură, că le-ai adus bomboane! Pentru ei atâta e destul! Dacă ajungi matur, dacă ajungi om spiritual, om bogat în viaţa ta lăuntrică, ai învăţat ce anume poate să-ţi producă bucurie adevărată şi deplină. Fraţilor, daţi-mi voie să închei cu această mărturisire. A venit cineva la mine atunci când aş fi putut să aleg încotro să merg şi mi-a oferit tot ce putea să-mi ofere: bani, avere, renume. Iar eu iam răspuns aşa acelui om: „Eu am învăţat că ani de zile cât am căutat să-mi trăiesc viaţa după voia mea, am fost neîmplinit şi niciodată nu m-am putut bucura. Eu am ajuns să experimentez pe propria piele că numai atunci când trăiesc în voia lui Dumnezeu, numai atunci când El mă priveşte în faţă şi când îmi zâmbeşte şi când îmi spune: «Bine, slugă bună!», numai atunci sunt fericit! Acum El îmi spune să mă duc înapoi la fraţii mei, şi orice ar fi, oriunde aş fi, dacă ar fi să ajung într-un vârf de munte, dacă ar fi să ajung în cel mai rău loc, eu un singur lucru doresc: să trăiesc aşa ca oricând eu să-i văd faţa Lui zâmbind şi zicând: «Bine, slugă bună! Sunt mulţumit de tine.» Aceasta înseamnă fericire pentru mine. Nimic altceva nu contează: avere, renume. Doar faţa Lui zâmbitoare, faţa Lui aprobatoare, doar aceasta îmi dă fericire." Şi atâta vreme cât ştiu că numele meu e scris în ceruri şi atâta vreme cât ştiu că sunt în mâna Lui şi atâta vreme cât II simt pe Duhul Sfânt activ şi vorbindu-mi în sufletul meu, atâta vreme cât am părtăşie cu El, vină orice-ar veni, orice s-ar întâmpla, „să pierd pe rând tot ce am eu, doar Tu să-mi rămâi numai", numai aceasta îmi dă bucurie. Şi aceasta e BUCURIE ADEVĂRATĂ. Dacă vrei să ţi se împlinească viaţa, dacă vrei să cunoşti adevărata bucurie, dă-ţi viaţa ta lui Dumnezeu. Vino şi primeşte-L pe Domnul Isus ca Mântuitor personal şi fă-te frate cu El. Lasă ca Duhul Lui cel Sfânt să te transforme şi să te schimbe, să ţe facă un fiu al cerului. Dacă vrei ca viaţa ta să fie împlinită, intră în voia lui Dumnezeu şi să nu te mai intereseze nimic altceva decât aceasta: ca oricând şi în orice clipă să ai aprobarea Lui. Aceasta e bucurie!

„O, Doamne, fă-ne la toţi parte de această bucurie şi fă-ne pe toţi fiii lai! Eî-ne conştienţi pe toţi că suntem fiii Tai! Ri-ne, Doamne, să înţelegem că viaţa noastră este unită cu a lui Cristos, şi atunci bucuria Lui ne va invada fiinţa! fa-ne pe toţi deschişi Duhului Tău cel Sfânt, ca El să trăiască şi să lucreze în noi, şi părtăşia Lui să fie vie cu noi. Iar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, să producă în noi bucuria aceea care nu poate fi exprimată în cuvinte, ci numai trăită. Amin.

7

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful