Suferinţa şi fuga de suferinţă

Text biblic: Galateni 6:12 Loc/data: Bucureşti, toamna anului 1973

Mi-a dat Duhul lui Dumnezeu să vă vorbesc din textul acesta şi nu ştiam cum să intitulez predica aceasta. Totdeauna se poate da un titlu. Abia stând pe bancă, mi-am dat seama care este titlul ei: Suferinţa şi fuga de suferinţă. Biserica Domnului era la răscruce. După ce o vreme Biserica fusese numai Biserica din Israel, după ce o vreme numai iudeii se întorceau la Domnul Isus, dintro dată în Biserica din Antiohia au început să dea năvală oameni dintre neamuri. Şi acolo s-a pus problema problemelor: „Ce să facem cu cei care vin la Domnul dintre neamuri, şi vin în număr aşa de mare?! Să-i punem şi pe ei să ţină toate regulile iudaice? Să-i punem şi pe ei să mănânce numai păsări, cum mâncăm noi? Să-i punem şi pe ei să se taie împrejur? Oare n-a spus Domnul Isus că ceea ce intră în om nu-i spurcă pe om, ci numai ceea ce iese din el? Oare n-a dezlegat El în felul acesta toate mâncărurile? Oare n-a spus Domnul Isus că religia adevărată este religia lăuntrică şi nu formele exterioare? Oare nu aceasta este esenţa învăţăturii Domnului Isus, că închinarea nu este în forme exterioare, ci în duh şi în adevăr? Să-i mai punem atunci pe oameni să se taie împrejur?" A venit Pavel şi au venit alţii care au spus: „La gunoi cu formele seci! Ne trebuie viaţă, viaţă lăuntrică adevărată." Dar au venit alţii şi au spus: „Fraţilor, dacă facem aşa, cei de la Ierusalim o să dea năvală peste noi. Cei de la Ierusalim, dacă aud despre noi că mâncăm cu neamurile, ne vor da în cap. Dacă aud ei că-i primim în Biserică pe cei netăiaţi împrejur, vor veni şi ne vor face praf! Fraţilor, e mai bine să nu-i împovărăm pe cei dintre neamuri. Ştim că aşa e, aşa e bine, dar totuşi e mai bine să nu suferim. Fraţilor, mai bine ne dăm pe brazdă!" Până când Petru, la un moment dat, se retrage complet. Petru era stâlpul, numărul unu, era prima piatră. Aici vedem curajul şi tăria apostolului Pavel. „Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă în faţă, căci era de osândit. în adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte de teama celor tăiaţi împrejur. împreună cu ei au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, i-am spus lui Chifa în faţa tuturor: «Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca neamurile şi nu ca iudeii, cum sileşti pe neamuri să trăiască în felul iudeilor?»" (Gal. 2:11-14). Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să faceţi asta şi asta... numai ca să nu sufere ei înşişi prigoana pentru crucea lui Cristos (cf. Gal. 6:12). Sunt câteva săptămâni de când subiectul acesta îmi clocoteşte în suflet. Trebuia să mă descarc, pentru că aşa cred eu, că acesta este păcatul Bisericii Domnului din ţara aceasta: vrem să plăcem oamenilor. Ca să nu suferim, facem orice! Ni se cere să nu ne mai adunăm de atâtea ori de câte ne îndeamnă Duhul, şi ascultăm fraţilor, ca să nu suferim! Ni se cere să nu mai botezăm aşa cum spune Domnul Isus pe oricine crede, noi cedăm! Ni se cere alta şi alta şi alta, iar noi acceptam, pentru ca ne e frică de suferinţă! „Toţi cei care umblă după plăcerea oamenilor ne

1

silesc să facem aceste lucruri numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Cristos." în seara aceasta, vreau, întâi de toate, să vă arăt că noi suntem chemaţi la suferinţă. Aceasta este însăşi chemarea noastră. Domnul Isus în Predica de pe Munte spune: „Intraţi pe poarta cea strâmtă şi umblaţi pe calea cea îngustă" (cf. Matei 7:13-14). Aceasta înseamnă nevoi, durere, strâmtorare. Şi din prima Lui predică aceasta este chemarea Lui: la o cale aspră. în capitolul 8 vine la El un tânăr entuziasmat de predica Lui: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge!" „Tinere, tu nu-ţi dai seama că Eu sunt mai sărac decât o vulpe? Vulpea are o vizuină în pământ. Tu nu ştii că Eu sunt mai sărac decât o pasăre? Ea are un cuib, Eu n-am atât cât are o vulpe, Eu n-am atât cât are o pasăre! N-am o piatră despre care să zic: «Piatra asta-i a Mea». N-am atât. Şi dacă Mă urmezi, Mă urmezi primind să fii şi tu aşa şi să nu mai ai nici măcar o piatră despre care să zici: «Asta-i pietricica mea.»" Şi apoi în capitolul 10 din Matei, Domnul Isus zice: „Iată Eu vă imit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi (ărâ răutate ca porumbeii. Păziţi-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor. Din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi de mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor" (v. 16-18). „Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu" (v. 22). „Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga" (v. 38-39). Suntem chemaţi la o cruce. Aceasta mi-o spune textul din Luca! „Qne vrea să vină după Mine, să-şi ia crucea în fiecare zi!" Nu numai la început, nu numai o dată. în fiecare zi! O viaţă întreagă! Chiar în seara dinainte de a pleca din lumea aceasta, Domnul Isus mai spune o dată acelaşi lucru: „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că jeMine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: «Robul nu este mai mare decât stăpânul său.» Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni" (Ioan 15:18-20). Apoi precizează în capitolul 16:1: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere." Cu alte cuvinte, „când vor veni peste voi, să nu ziceţi: „Vai, da' la asta m-a chemat?" Să nu cumva să fiţi jigniţi şi ofensaţi atunci! Să ştiţi că vi le-am spus de la început. Celui ce vine după Mine, asta i se întâmplă! Domnul Isus totdeauna face aşa. Când cheamă la El pe cineva, El i-o spune de la început. îi spune direct la ce-i cheamă. Auziţi când îl cheamă pe apostolul Pavel. Auziţi ce clar i-o spune în Faptele Apostolilor 9:15-16. îi spune Domnul în vis lui Anania să se ducă la Pavel, care era orb în Damasc: „Du-te căci el este un vas pe care I-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu." „Este un vas ales. Dar pricepi tu că îi voi arăta de la început tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu. Eu nu-L chem fără să-i spun clar, să ştie tot ce trebuie să sufere pe calea aceasta, ca nu cumva să se ridice şi să spună: «Da, dar nu mi-ai spus!»" Iar Pavel când predică Evanghelia, şi el face exact aşa cum a făcut Domnul cu el. Auziţi ce le spune el tesalonicenilor, cât de dar le-o spune el în 1 Tesaloniceni 3:4: „Şi când eram la voi, v-am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceea ce s-a şi întâmplat, cum bine ştiţi." „Dar eu v-am spus dinainte! Nu puteţi zice că am venit la voi şi v-am spus: «Fraţilor, haideţi la bine! Haideţi la un drum cu flori!» Nu, Eu v-am spus de la început." Şi Pavel nu oboseşte să spună acelaşi lucru din nou. El îi spune lui Timotei - şi aici o face absolut clar, ca să ştie toată lumea ce înseamnă a-L urma pe Domnul - la

2

2 Timotei 3:12: „De altfel toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Cristos Isus vor fi prigoniţi." Vedeţi, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Cristos Isus vor fi prigoniţi. Aceasta este o lege a Noului Testament, a Cuvântului lui Dumnezeu. Apostolul Petru, care scria unor biserici care erau persecutate, le spune în 1 Petru 2:21: „La aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Cristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă ca să călcaţi pe urmele Lui." De ce vă supăraţi că suferiţi? Pentru că la aceasta aţi fost chemaţi. Noi, când suntem chemaţi la Cristos, suntem chemaţi la suferinţă. La aceasta aţi fost chemaţi, spune apostolul Petru. Ciudat lucru! Şi ciudată viaţă mai poate fi aceasta, că eşti chemat la o viaţă de suferinţă! Şi vedeţi cât de generală, de zdrobitoare e mărturia Noului Testament! Câte texte v-am citat numai ca să vedeţi cât de mult se accentuează că aceasta este chemarea noastră: suferinţa. De ce suferim? De ce există suferinţă? Şi de ce suntem chemaţi la suferinţă? Vreau să accentuăm, ca să fie clar: cauza primordială a suferinţei este păcatul. Când a creat Dumnezeu lumea, S-a uitat şi iată că totul era foarte bun şi foarte bine. Nu exista rău. Nu exista durere. Nu exista suferinţă. Nu exista moarte. Nu exista ucidere. Şi, dintr-o dată, Adam a căzut. Nu a ascultat de Dumnezeu. A intrat păcatul în lume şi odată cu păcatul a intrat durerea. „Cu sudoarea frunţii îţi vei câştiga pâinea. în dureri mari vei naşte prunci." Păcatul a adus durerea, a adus trudă, a adus moarte. Şi de arunci încoace plaga cea mare şi cauza cauzelor suferinţei este păcatul. Citiţi Vechiul Testament şi veţi vedea cum mereu, mereu pentru păcat Dumnezeu trimite şerpi înfocaţi, Dumnezeu face să se deschidă pământul şi să-i înghită pe unii, Dumnezeu trimite secetă, Dumnezeu trimite invazii străine, Dumnezeu trimite robie, Dumnezeu trimite moarte pentru păcat, pentru că plata păcatului este moartea. Dar când spunem aceasta şi când o spunem accentuat, nu trebuie să generalizăm şi să spunem: „Toată suferinţa din lume e pentru un anume păcat. Ori de câte ori mă doare e pentru un păcat." Nu! Există probe, există dovezi în Biblie pe care o să le găsim imediat. Există suferinţă, Dumnezeu lasă suferinţă care nu este originată sau cauzată de păcat şi care are alte scopuri decât disciplinarea pentru păcat, pedepsirea păcatului. Primul caz este cazul lui Iov. Ştiţi de ce a suferit Iov? Iov a suferit ca să apere onoarea lui Dumnezeu. Onoarea lui Dumnezeu era în joc. A venit Diavolul la Dumnezeu şi I-a spus: „închinăciunea oamenilor nu plăteşte doi bani. Oamenii îţi dau închinăciune numai pentru că eşti bun cu ei. Oamenii Ţi se închină din interes. Ia-le bunurile pe care le dai şi Te vor blestema în faţă." Onoarea lui Dumnezeu este în joc. Dumnezeu trebuia să demonstreze Diavolului că este cel puţin un om care nu îi este credincios lui Dumnezeu datorită binelui pe care i-1 dă Dumnezeu. „Foarte bine, Diavole! Du-te, ia-i tot, atinge-te de tot, numai de el nu te atinge." Se duc turme, se duc case, se duc copiii lui. Pe noi dacă ne-ar atinge Dumnezeu numai la un salariu, cum am reacţiona? Dar dacă ne-ar atinge casa? Dar dacă ne-ar atinge să ne ia toată familia? Doamne! Dar Iov spune: „Domnul a dat, Domnul a luat; Numele Lui fie binecuvântat." Satana n-a plecat de acolo. „Doamne, de data aceasta onoarea Ta ecu siguranţă în joc. Omul ăsta într-adevăr nu Ţi se închină pentru că i-ai dat avere. Dar, Doamne, pe fiecare om îl doare numai persoana lui. Fiecare este egoist. Că iai luat toate, încă nu I-ai atins bine. Doamne, lasă-mă să fac să-i doară şi o să vedem cum o să Te blesteme." Iarăşi Dumnezeu trebuie să facă dovada şi iarăşi are nevoie de un om. Numai un om putea să-i apere onoarea acolo. Toată onoarea lui Dumnezeu în faţa cerului întreg depinde de ce face Iov acolo. Imediat se umple din cap până-n picioare cu bube care-i dor, care sunt greţoase. Nevastă-sa îl aruncă din casă pe o grămadă de gunoi zicându-i: „Nu vezi, om nesocotit şi prăpădit, că nu-i mai posibil decât să-L blestemi pe Dumnezeu şi să mori?" „Femeie nebună, oare dacă am primit din mâna lui Dumnezeu binele şi L-am lăudat, oare nu se cade să primim tot aşa şi răul şi să-L

3

lăudăm şi în greu? Oare numai pentru bine îl laud eu pe Dumnezeu? Oare numai când eram fericit şi sănătos? Acum, când sunt bolnav îngrozitor, dizgraţios, oare să nu-L laud pe Dumnezeu şi acum? Chiar dacă mi-ar face orice, eu tot îl laud, eu tot mă încred în El!" Onoarea lui Dumnezeu a fost apărată. Onoarea lui Dumnezeu a rămas întreagă. Iov a suferit până la capăt. Iov n-a ştiut aici pe pământ niciodată de ce a suferit. Uitaţi-vă că până la sfârşit, când Dumnezeu îi răspunde, Dumnezeu nu-i explică de ce a suferit. Dumnezeu doar îi arată cât e El de mare şi cât de nepătrunse sunt căile Lui şi cum omul nu poate să priceapă toată adâncimea planurilor Lui. Iov e mulţumit cu atât, e mulţumit că Dumnezeu a venit şi a stat de vorbă cu el. Şi el atâta spune: „Până acum, Doamne, Te cunoşteam din auzite. Acum ochii mei Te-au văzut (42:5). Aici în suferinţă Te-am cunoscut cu adevărat, pentru că ai venit Tu în mijlocul suferinţei mele şi ai stat de vorbă cu mine." Dar pe pământ lui Iov nu i s-a spus de ce a suferit. Abia sus, când s-a dus sus, tot cerul era în sărbătoare, şi Dumnezeu i-a arătat lui Iov ce s-a întâmplat cu el când era pe pământ. „Uite, Iov, de ce ai suferit. Iov, tu Mi-ai apărat onoarea. Iov, tu ai făcut pentru Mine ceea ce n-a făcut nici un alt om. în Ioan 9 găsim un alt caz de suferinţă. Oamenii din vremea aceea, învăţaţi să caute întotdeauna păcatul care stă la baza suferinţei, îl întreabă pe Domnul Isus: „Doamne, cine a păcătuit? omul acesta sau părinţii lui de s-a născut orb?" „Dragii mei, spune Domnul Isus aici în Evanghelie, omul acesta s-a născut orb, pentru că era nevoie de el aşa orb. Astăzi Dumnezeu vrea să-Şi arate slava Lui printre voi. Pentru aceasta avea nevoie de un orb. De aceea nu a văzut el lumina zilei până astăzi, pentru că astăzi Fiul lui Dumnezeu trebuia să demonstreze dragostea, puterea lui Dumnezeu şi slava lui Dumnezeu." Iată un alt om, a cărui suferinţă, a cărui nenorocire era numai o unealtă în mâna lui Dumnezeu. Dar îi era necesară lui Dumnezeu. Dar omul acesta cu siguranţă, într-o zi acolo în glorie va afla că el în orbirea lui din naştere a slujit un scop minunat şi măreţ al lui Dumnezeu. Ce ştim noi ce scopuri minunate îşi împlineşte Dumnezeu prin suferinţa noastră?! Dar vreau să vă mai arăt încă alte cauze ale suferinţei. Suferinţa re şi rol educativ. „Domnul Isus a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit" (Evr. 5:8). Domnul Isus, Fiul cerului, Fiul lui Dumnezeu, nu ştia un lucru: nu ştia ce este aceea să fii rob. Ca să fii sclav trebuia să asculţi de alţii, să-ţi comande alţii. Cum e aceea să fii obligat să slujeşti altora, să te calce toţi în picioare? Şi El a învăţat aceasta, a învăţat să asculte ca rob şi a dat ascultare şi a ascultat până la moarte şi încă moarte de cruce. Dumnezeu, spune tot în Evrei, în capitolul 12:10, „Dumnezeu ne pedepseşte [...] ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui". Aceasta înseamnă că Dumnezeu trimite suferinţa în viaţa noastră ca să ne educe, să ne formeze, să scoată tot mai mult din viaţa noastră ce-i râu, până ne scoate sfinţi cum El este sfânt. Suferinţa este nuiaua lui Dumnezeu cu care ne creşte ca fii şi fiice. E nuiaua Lui cu care ne educă. Nu dispreţui nuiaua! Nu dispreţui suferinţa! Ea este agentul Domnului sau, aşa cum spune Petru în 1 Petru 1, suferinţa este ca focul în care se curăţă aurul. Aurul se curăţă în foc. Acolo se scoate zgura din el. Acolo se lămureşte aurul şi acolo se probează aurul. Aşa trebuie să fie probată credinţa voastră. Aşa trebuie să fiţi voi curăţiţi pe dinăuntru de toată zgura, de toată drojdia, de toată murdăria. în scopul acesta e lăsată suferinţa. Dar mai există un scop, nu ştiu câţi dintre noi ne-am gândit la scopul acesta. Auziţi: noi putem să suferim pentru mântuirea altora şi pentru încurajarea altora. Vă citesc textele, pentru că ele ne vorbesc singure. Vreau, întâi de toate, să ne uităm în Filipeni 1. Apostolul Pavel e ii închisoare la Roma. El, apostolul neamurilor, era închis. Dar zice Pavel: „Fraţilor, imaginaţi-vă ce sufăr eu! Vai, fraţilor! Vai, săracu' de nine! Compătimiţi-mă! Eu nu ştiu ce mai are şi Dumnezeu de mă bate aşa!"? Nu! Auziţi ce spune Pavel: „Vreau să ştiţi, fraţilor, că

4

împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. în adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Cristos. Şi cei mai mulţi dintre fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu." Fraţilor, slăviţi pe Domnul pentru lanţurile acestea! Au adus o mărturie în toată curtea împăratului. Toţi II cunosc pe Domnul acum. Toţi aud mărturia despre Domnul. Şi fraţii de pretutindeni au acum curaj, pentru că dacă Pavel nu sa temut de lanţuri: Fraţilor, veniţi să mergem şi noi cu tot curajul să-L mărturisim pe Domnul! Aceasta n-o spun eu, o spune tot Pavel la 2 Corinteni 1:3-6: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! Căci după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Cristos, tot aşa, prin Cristos, avem parte din belşug şi de mângâiere. Aşa că dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră." De aceasta suntem la necaz, pentru că am lucrat pentru mângâierea şi pentru mântuirea voastră. Fratele meu, cine ştie câţi oameni s-ar mântui, dacă ai fi gata să suferi pentru Cristos? Cine ştie câţi oameni nu sunt mântuiţi tocmai pentru că tu fugi de suferinţă? îmi pun întrebarea aceasta şi mie, pentru că şi mie mi-a fost frică, şi eu am fost un laş, şi eu sunt vinovat! Vreau să vă vorbesc acum şi despre suferinţa ca părtăşie la suferinţele lui Cristos. Noi, spune Cuvântul sfânt, suntem trupul Domnului Isus. Noi, toţi credincioşii, formăm trupul Domnului Isus. Pavel spune în 1 Corinteni 12:26 că „dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă". Suferinţa Domnului este suferinţa întregului trup. Şi oriunde suferă un mădular, suferă şi Domnul Isus pentru el, Domnul Isus, Capul. Pentru că suferinţa o simte capul. Suferinţa degetului sau a piciorului sau a coastei o simte capul mai tare ca orice alt organ. „Adevărat vă spun - a spus Domnul Isus - duceţi-vă de la Mine, căci am fost bolnav şi n-aţi venit la Mine! Am fost străin şi nu M-aţi primit! Am fost în temniţă şi n-aţi venit la Mine. Am fost bolnav şi nu M-aţi vizitat." „Doamne, când?" „Când nu le-aţi făcut acestora mici ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut, pentru că ei şi Eu suntem una. Şi când faci ceva unuia dintre ai Mei aşa, îmi faci Mie" (cf. Matei 25:41-43). Este interesant, legat de faptul acesta, tot ce se spune în Evrei 11 despre Moise. Acolo de la versetul 23 înainte ni se vorbeşte despre Moise că el avea de ales între plăcerile de o clipă ale păcatului şi ocara lui Cristos. El trebuia să aleagă păcatul în palat sau să aleagă sâ facă cărămizi cu poporul lui Dumnezeu. Acum, Cristos nu trăise încape vremea aceea pe pământ. Dar Cristos era din eternitate Fiul ui Dumnezeu, şi chiar atunci când Moise a luat partea celor oprimaţi, când el s-a umilit şi a purtat ocara poporului său, el purta ocara lui Cristos. Ori de câte ori cineva ia partea celui oprimat, el este de partea lui Cristos, pentru că Cristos este cu cei oprimaţi. Ori de câte ori porţi ruşinea copiilor lui Dumnezeu, te-ai îmbrăcat cu ruşinea pe care a suferit-o Domnul Isus pe Calvar. El a suferit, a dispreţuit ruşinea. Se pare că pentru Pavel unul dintre cele mai mari lucruri în lumea aceasta era tocmai acesta. Harul cel mai mare pentru el era aceasta: să ajungă să fie părtaş la suferinţele Domnului Isus. Aşa spune el în Filipeni: „Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Cristos" (3:7). De ce? Versetul 10: „Ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui." Toată slava lumii acesteia - avere, poziţie omenească - toate sunt gunoaie pentru mine. De ce? Pentru acest bine extraordinar de a fi părtaş al suferinţelor Domnului Isus. Dar el se duce mai departe şi ne spune că Dumnezeu a fixat o anume cantitate de suferinţă pentru trupul Domnului Isus. Şi el spune: „Eu împlinesc în mine ceea ce lipsea suferinţelor Domnului Isus." Şi nu numai Pavel e aşa, nu numai

5

Pavel spune că suferind, noi suferim suferinţele Domnului Isus, noi împlinim suferinţele Domnului Isus. Şi Petru spune acelaşi lucru în capitolul 4:12-13 din prima lui epistolă: „Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos." Voi aveţi parte de patimile lui Cristos. A suferi înseamnă a suferi cu Cristos. A suferi ca un credincios înseamnă a avea părtăşie cu suferinţele lui Cristos. Şi aceasta înseamnă mai multe lucruri. în primul rând, aceasta este o onoare. Vedeţi în Faptele Apostolilor 5:41. Vă amintiţi că apostolii după ce li s-a spus: „Să nu mai predicaţi în Numele lui Isus!", ei tot au predicat. Atunci au fost luaţi, au fost duşi în faţa Sinedriului, care era parlamentul ţării pe vremea aceea, acolo au fost dezbrăcaţi goi [Aceasta la evrei este o ruşine extraordinară] şi au fost biciuiţi. închipuiţi-vă scena aceasta: în faţa parlamentului ţării să fii dezbrăcat gol şi biciuit, bătut crunt. Dar auziţi: „Ei au plecat dinaintea Soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui." Ruşinaţi? Nu! Ei au fost învredniciţi la aceasta, adică ei au fost găsiţi vrednici. Nu oricine e găsit vrednic să capete asemenea tratament, să fie batjocorit pentru Domnul. Ca să fii batjocorit pentru Domnul, e o onoare. Şi ei s-au bucurat că au fost găsiţi vrednici de aşa onoare, să sufere pentru Numele Domnului, să fie batjocoriţi pentru Domnul. Versetul acesta mi se pare unul dintre cele mai înalte, cele mai înălţătoare din istoria omenirii. S-au bucurat că au fost găsiţi vrednici să fie dezonoraţi în faţa Soborului şi bătuţi pentru Numele Domnului! „Aceasta este cea mai mare onoare - spun ei - care ni se putea da: să fim trataţi cum a fost tratat Domnul Isus." Şi Domnul Isus a fost biciuit, şi El a fost bătut în faţa Sinedriului, iar ei aveau parte de acelaşi tratament, de aceeaşi onoare. Bucuraţi-vă! In primul rând, această suferinţă înseamnă că sunteţi onoraţi, aţi căpătat onoare. în al doilea rând, această suferinţă e har. în Filipeni 1 ni se spune lucrul acesta în versetul 29: „Căci cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El." Vouă vi s-a dat harul să pătimiţi. Trei ani de zile, cât am stat la studii la Oxford, am locuit aproape de statuia martirilor Reformei engleze. Trei bărbaţi, profesori la Oxford, au făcut Reforma în Anglia. După ce ei au făcut Reforma, a venit pe tron o regină catolică, şi ea a pornit o prigoană împotriva protestanţilor, iar cei trei au fost arşi pe rug. Monumentul lor este aproape de locul unde a fost rugul. Rugul a fost chiar în mijlocul drumului. Şi acolo e doar o cruce în asfalt, iar la margine e monumentul. Şi pe monumentul celor trei sunt scrise cuvintele acestea din Filipeni 1:29. Ei şi-au oferit trupurile să fie arse pe rug. Am stat de multe ori pe treptele monumentului şi m-am gândit la bucuria acestor oameni când mergeau spre rug. De fapt unul dintre ei nu se prea bucura. Se spune că tocmai mergând spre rug, unul dintre ei arăta cam plouat. Circumstanţele acelea parcă îl justificau. Dar celălalt i-a spus: „Frate Ridley, sus capul! Pentru că noi mergem astăzi să aprindem un foc pe care nu-i va mai putea stinge nimeni în ţara aceasta!" Şi au aprins focul cu trupurile lor. Dar nu I-a mai stins nimeni. Lor le-a fost dat harul nu numai să creadă, ci să şi sufere pentru Numele Domnului. Harul! Când suferi pentru Domnul Isus, înseamnă că ţi s-a dat un har special. Apostolul Petru zice: întâi de toate, această suferinţă înseamnă onoare, apoi înseamnă har. Iar după aceea Petru ne spune că aceasta înseamnă fericire. Auziţi ce spune Petru în 1 Petru 3:14: „Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi!" Dacă aveţi de suferit, ferice de voi! A suferi pentru neprihănire, pentru dreptate, aceasta e fericire. Şi în capitolul 4 iarăşi spune: „Preaiubiţilor, nu vă miraţi! [...] Dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos" [Sunteţi părtaşi la suferinţele lui Cristos. Bucuraţi-vă! Aveţi parte de fericire, de bucurie. E o fericire, e o onoare, e har, e o bucurie. Şi mai mult, e condiţia slavei. Aici, fraţilor, gândiţi-vă bine. Romani 8:17: „Şi

6

dacă suntem copii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos." Vai, ce frumos! Să fim moştenitori cu Cristos ai tuturor lucrurilor, dar numai în cazul unui „dacă". „Dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El." Vrei slava? Eu ştiu că vrei slava cerească, dar e o condiţie. Şi în 2 Timotei 2:12 Pavel îi spune lui Timotei: Timotee, „dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună cu El". Dacă răbdăm împreună cu El, vom şi domni împreună cu El, vom împăraţi, vom fi împăraţi ai cerului, dacă răbdăm. Iar Petru spune: „Eu v-am scris o veste bună" în 1 Petru 4:13, acolo unde spune că noi suntem părtaşi ai suferinţelor Domnului Isus. El spune acolo: „Dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui." Dacă nu te bucuri acum când suferi, nu te vei bucura niciodată. Dacă acum schelălăie sufletul în tine şi te mânii şi protestezi: „Nu! De ce suferinţă?", „Cine se va ruşina de Mine, Mă voi ruşina şi Eu de el. Dacă nu vrei să rabzi cu Mine acum, Eu nu te voi recunoaşte ca frate al meu. Aici vreau să arăt că suferinţa este cea care produce slava. 2 Corinteni 4:17: „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă." Slava atât de mare, de grea; atâta glorie lucrează, aceste suferinţe în final, încât e grea. E ca o haină atât de strălucitoare, ca o mantie din aceea regească care e grea de frumuseţe eternă. Şi apostolul Petru ne spune acelaşi lucru în 1 Petru 1:6-7: „In ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urinare lauda, slava şi cinstea la arătarea lui Isus Cristos." Petru s-a gândit la Iov. Lui Iov i s-a încercat credinţa. Aceasta a fost cauza suferinţei. Trebuia să i se încerce credinţa. Şi încercarea credinţei, spune Petru, are ca urmare lauda, slava şi cinstea. Când Iov a ajuns sus şi când i s-a spus de ce a suferit, tot cerul a izbucnit în urale: „Laudă, cinste, slavă lui Iov!" Auzi: „Laudă, cinste şi slavă lui Iov!" Credinţa lui a trecut testul. Credinţa lui a fost încercată aşa cum e încercat aurul în foc şi a ieşit mai curată, mai strălucitoare. Apostolul Pavel, când se gândeşte la slava aceea, spune: Fraţilor, „eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi" (Rom. 8:18). Fraţilor, gândiţi-vă la slava aceea! Suferinţele acestea sunt fleacuri. Suferinţele acestea, şi dacă ar fi ardere pe rug, tot timpul comparaţi-le cu lauda, cinstea şi slava pe care aceste suferinţe le produc. Şi la aceasta aţi fost chemaţi, la suferinţă. Iar noi fugim de suferinţă. Aceasta-i păcat. De aceea în biserici e toropeală, e păcat, e amorţeală şi nu puţini dorm. Pentru că noi am vrut să facem orice, numai să scăpăm de suferinţă, pentru că noi voiam bunăvoinţa oamenilor, aşa cum ni se spune în textul cu care am început, ca nu cumva să suferim pentru Numele Domnului. Până şi Petru, până şi Petru se temea de mai-marii de la Ierusalim. „Pe mine, fraţilor, mă scuzaţi, dar... sunt cei din neamul nostru, şi eu mă duc la masă cu ei. înţelegeţi-mă! Fraţilor, să nu ne vadă, să nu producem dezbinare!" Frate, stai drept pentru Evanghelie! Ai curajul să stai în picioare pentru Evanghelie. Nu te ascunde! Fraţilor, noi fugeam tocmai de chemarea noastră. Fugeam de suferinţă, iar suferinţa e lucrul la care noi suntem chemaţi. Şi noi fugeam de binecuvântări şi fugeam de slavă. Iar Diavolul putea să râdă înaintea lui Dumnezeu: „Uite cum fug aceştia de suferinţă!" Astăzi eşti chemat să stai în picioare pentru onoarea lui Dumnezeu. Astăzi tu eşti Iov. Astăzi tu aperi onoarea lui Dumnezeu în lumea noastră. Şi cum eşti tu, aşa e Numele Stăpânului tău. Din pricina ta se poate ca Numele lui Dumnezeu să fie blestemat în cartierul tău sau la serviciul tău. Sau din pricina ta, aşa cum spune Domnul Isus în Matei 5, când strălucesc faptele tale, oamenii îl laudă pe Dumnezeu. Auzi? Viaţa ta ori îi aduce blama lui Dumnezeu, ori îi aduce laudă lui Dumnezeu. Tu eşti chemat să suferi pentru onoarea şi pentru lauda lui

7

Dumnezeu. Şi noi I-am dezonorat Numele... Pentru că fiecare dintre noi suntem aşezaţi în alt Ioc. Fiecare dintre noi este chemat la alt fel de suferinţă. Unii dintre noi nu au altceva decât simpla ocară a unor colegi care spun: „Uă, pocăitul!" Ironie, împunsături. Şi acestea dor. Tu eşti chemat la această suferinţă, să suferi ocara lui Cristos. E o anume cantitate de ocară care trebuie să se împlinească asupra lui Cristos, Şi tu eşti chemat la aceea. Numai atât: să suferi ocara lui Cristos. Cum o porţi? Porţi tu ocara lui Cristos cu drag? Te bucuri că ţi s-a făcut cinstea să fii ocărât şi ironizat şi batjocorit pentru Cristos? Alţii trebuie să sufere vorbire de rău. Doamne, greu mai e! Am lipsit trei săptămâni din Bucureşti. Acuma dimineaţa m-am întâlnit cu mai mulţi fraţi şi i-am întrebat pe rând pe fiecare ce se mai aude şi ce se mai vorbeşte. Şi unul, şi altul, şi altul mi-au spus ce se vorbeşte la adresa mea. Lucruri atât de urâte, atât de greţoase... şi m-au durut! M-au durut groaznic. Era gata să plâng. Dar nu ţi-a spus Domnul să te bucuri? Şi tu eşti copilul Lui. Când oamenii vor spune despre voi tot felul de lucruri rele şi neadevărate, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că aşa au făcut şi cu prorocii! E greu să te bucuri, dar dacă-L rogi pe Domnul atunci: „Doamne, ajută-mă să mă bucur acum!", El îţi luminează mintea, îţi luminează sufletul şi inima. Aşa, dintr-o dată, te bucuri. Slavă Ţie, Doamne, că mi-ai făcut onoare! Tu mi-ai dat harul nu numai să cred în Tine, ci sâfiu batjocorit şi vorbit de rău pentru Numele Tău. îţi mulţumesc, Doamne Isuse, că oamenii mă vorbesc de rău. îţi mulţumesc că mă împroaşcă cu noroi. Mă bucur că-mi dai har. îţi mulţumesc." Alţii trebuie să înfrunte presiuni. „Dacă nu te laşi, ţi se va întâmpla cutare şi cutare." Poate minciuni, insinuări permanente la adresa ta. Şi e greu. E greu că e un an, că sunt doi, că sunt zece. Sunt mulţi. Şi tu suferi. Cu aceasta tu nu faci altceva decât să împlineşti ce trebuia împlinit durerilor trupului lui Cristos. Alţii trebuie să sufere pierderi materiale, poziţii şi trebuie să se mulţumească cu un loc mai modest. Dar nu auzi, nu înţelegi că la aceasta ai fost chemat? Pentru că Cristos ţi-a lăsat o pildă, să calci pe urmele Lui, urme de suferinţă. Urmele Lui, de când eşti chemat, duc pe calea durerii. Urmele Lui duc la cruce. Domnul Isus ţi-a arătat că la aceasta ai fost chemat, să calci pe urmele Lui. înţelegi? Cred că ne-a fost suficient să ne convingă Duhul lui Dumnezeu prin Cuvântul sfânt cât de mult am păcătuit până acum. Fiecare dintre noi găseşte măcar o zi din viaţa lui pentru care să zică: „Iartă-mă, Doamne, că în ziua aceasta am fugit de suferinţă. Iartă-mă, Doamne, că nu am înţeles că eu eram chemat la suferinţă. Tocmai de aceasta fugeam, fugeam de chemarea mea că n-am înţeles că fug tocmai de lucrul la care m-ai chemat Tu. Iartă-mă!" Şi acum, fratele meu, care ştii de astăzi înainte că eşti chemat la suferinţă, că aceasta-i misiunea ta pe pământ: să suferi, vreau să las Cuvântul lui Dumnezeu să-ţi dea câteva sfaturi, sfaturi pentru cei ce sufăr. Primul sfat ni-1 dă Petru în 1 Petru 4:16: „Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine." Acesta este primul sfat pe care ţi-1 dă Cuvântului Domnului. Dacă suferi că eşti creştin, să nu-ţi fie ruşine. Al doilea sfat îl găsim în Apocalipsa 2:10: „Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi." Ai să suferi! Eşti chemat la suferinţă. Nu te teme însă de ea! Acesta este al doilea pas: să nu te temi de suferinţă! „Iată că Diavolul are să arunce în temniţă pe unii dintre voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii." Deci, fratele meu, chemat la suferinţă, fii credincios până la moarte şi cununa vieţii e a ta. Al treilea sfat ni-1 dă iarăşi Petru în 1 Petru 4:19: „Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine." Dacă suferi, aici ai două sfaturi. întâi roagă-te! Şi în suferinţa ta spune: „Doamne, ia-mi sufletul în mâna Ta! Ai grijă să nu mi se piardă credinţa. Ai grijă să nu mi se piardă sufletul acum când sufăr." Şi... fă bine. „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă! Faceţi bine celor ce vă urăsc! Nu vă lăsaţi biruiţi de rău, ci biruiţi răul prin

8

bine" (Rom. 12:21). Dacă te bat, dacă te alungă, dacă te biciuiesc, nu te revolta! Nu da înapoi! Nu te răzbuna! Ci, dimpotrivă, fă bine, dă dragoste, răspunde cu bunătatea ta, cu toată bunătatea sufletului tău tuturor acelora care te copleşesc cu răul lor. încredinţează-ţi sufletul lui Dumnezeu şi fă binele! Următorul sfat este tot al lui Petru din 1 Petru 4:12: Să nu vă miraţi de încercarea aceasta! Ci, dimpotrivă, bucuraţi-vă! Când suferiţi, bucuraţi-vă! Săltaţi de bucurie totdeauna, aşa cum au făcut-o apostolii când au fost bătuţi acolo! S-au dus bucurându-se că au fost găsiţi vrednici să fie dezonoraţi şi bătuţi pentru Domnul Isus. Aşa bucură-te şi tu! După ce Pavel şi Sila au fost bătuţi şi au fost puşi în temniţă şi au fost puşi cu picioarele în butuci, ce-au făcut? Au cântat de s-a cutremurat temniţa. Nu s-au plâns. Li s-a umflat picioarele, pentru că se umflă picioarele enorm în butucii aceia. Dar ei cântau să audă toată temniţa. Nu vă lamentaţi! Nu vă plângeţi, ci bucuraţi-vă! Ultimul, cel mai mare şi cel mai frumos sfat este în Evrei 12, de la versetul 1 în continuare: „Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte." Şi acum e urmarea: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea", nu i-a păsat de ruşine şi, în consecinţă, „sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu". Voi, când suferiţi, vă doare. Când sunteţi jigniţi, când sunteţi ofensaţi, când sunteţi huiduiţi, când sunteţi atinşi la pungă, când sunteţi atinşi în averile voastre, în libertatea voastră, uitaţi-vă ţintă la El! „Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva [în suferinţă] să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului." Vouă încă nu vi s-a cerut sângele, vouă încă nu vi s-a cerut viaţa. Acestea, dragii mei, sunt textele pe care mi le-a pus Domnul pe inimă să vi le spun. Cred că aţi observat că tot timpul nu v-am spus aproape nimic de la mine. Nu am făcut altceva decât să citesc, şi să citesc, şi să citesc iarăşi ce ne spune Noul Testament despre suferinţă. Noi suntem chemaţi să fim părtaşi ai suferinţelor Domnului Isus. Suntem chemaţi ca pe calea aceasta să mărim slava lui Dumnezeu, să-i aducem laudă pe pământ. Suntem chemaţi pe calea aceasta să-i slăvim Numele şi să-i răspândim bunătatea şi harul. Suntem chemaţi pe calea aceasta să-i învingem pe Cel rău, să nu mai fugim de suferinţă, să ne uităm dincolo de ea la slava pe care o produce. Noi suntem chemaţi la slavă. Aceasta este chemarea noastră: să fim împreună moştenitori cu Domnul Isus ai tuturor lucrurilor. Acesta este finalul nostru. Noi suntem copiii lui Dumnezeu chiar dacă lumea nu ne recunoaşte. Şi noi, într-o zi, vom fi ca El, ca Domnul Isus în slavă. Vom fi împreună cu El moştenitori ai tuturor lucrurilor şi vom împăraţi cu El în vecii vecilor, dacă astăzi acceptăm să fim părtaşi ai suferinţelor Lui. Fie ca prin suferinţe, fie ca înfruntând cu bucurie chemarea noastră, noi să ajungem la slava care este moştenirea noastră împreună cu Domnul Isus. Amin.

9