UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI FACULTATEA DE DREPT

DREPTUL MEDIULUI
Prof. univ. dr. Gheorghe DURAC

- SUPORT CURS Anul III Semestrul II

2009 CUPRINS CAP. I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE........................................................4 1. Ecosfera şi legităţile ei..........................................................................4 2. Noţiunea de mediu şi protecţia sa.........................................................6 3. Protecţia şi dezvoltarea mediului – obiectiv de interes public..............8 CAP. II. PRINCIPIILE ŞI IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI.....11 2. Izvoarele formale ale Dreptului mediului...........................................13 3. Principalele izvoare ale Dreptului mediului......................................14 CAP. III. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA ATMOSFEREI.................15 1. Poluarea atmosferei.............................................................................15 2. Protecţia atmosferei în dreptul intern..................................................18 CAP. IV. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA APEI.................................21 1. Noţiuni generale.................................................................................21 2. Protecţia, administrarea şi gospodărirea apelor în România..............21 CAP. V. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA SOLULUI ŞI SUBSOLULUI............................................................................................23 1. Consideraţii generale..........................................................................23 2. Măsuri legale de protecţie şi ameliorare a solului..............................24 CAP. VI. PROTECŢIA JURIDICĂ A FONDULUI FORESTIER..........27 1. Definirea regimului silvic...................................................................27 2.Caracterizarea regimului silvic............................................................29 3. Obiectul regimului silvic....................................................................31 4. Subiectele regimului silvic.................................................................32 CAP. VII. PROTECŢIA AŞEZĂRILOR UMANE....................................34 1. Noţiunea de aşezare umană ................................................................34 2. Conceptul de dezvoltare durabilă ......................................................35 3. Cadrul legal al protecţiei aşezărilor umane ........................................37 CAP. VIII. NOŢIUNEA, PARTICULARITĂŢILE SI FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE PENTRU DAUNE ECOLOGICE................39 1. Noţiunea de răspundere în dreptul mediului ......................................39 2. Particularităţile răspunderii în dreptul mediului ................................41 3. Formele răspunderii juridice pentru daune ecologice .......................45 4. Mijloace juridice de protecţie a factorilor de mediu în legislaţia europeană ...............................................................................................53
2

CAP. VIII. RĂSPUNDEREA CONTRAVEŢIONALĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI.................................................................................................58 1. Noţiune ...............................................................................................58 2. Sancţionarea contravenţională pentru poluarea mediului ..................59 CAP. X. RĂSPUNDEREA PENALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI.................................................................................................62 1. Pericolul social al infracţiunii de mediu şi vinovăţia .......................62 2. Infracţiuni de «poluare» şi de «neconformare» în legislaţia de mediu ................................................................................................................64 3. Condiţiide antrenare a răspunderii penale în raport cu elementul material al infracţiunilor de poluare şi de neconformare ............65 CAP. XI. RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI FACTORILOR DE MEDIU...............................................66 1. Fundamentarea răspunderii civile şi domeniile de aplicare în dreptul mediului..................................................................................................66 2. Noţiunea de daună ecologică, evaluarea şi repararea daunelor ecologice ................................................................................................70 3. Cauze care înlătură răspunderea civilă delictuală ...................73 4. Forme ale răspunderii obiective în dreptul comun şi incidenţa lor în dreptul mediului .....................................................................................75

3

scoarţa terestră. bisfera cuprinde numai partea crustei terestre locuită de organisme. Termenul de ecologie provine din grecescul aeikos = loc de trai. între acestea şi componentele mediului. Legile ce guvernează materia trebuie cunoscute. este un sistem planetar eterogen ce cuprinde întreaga lume vie şi biotopurile sale precum şi acele părţi ale crustei terestre care sunt populate de organismu şi care sunt influenţate chimic de materia vie. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1. hidrosfera şi atmosfera. de reţele trofice.CAP. Aceste legături au fost denumite lanţuri trofice. geochimic. şi logos = ştiinţă. Ca unitate ecologică. numai astfel putându-se stabili care sunt raporturile adecvate între om şi natură. ecosistemul cuprinde pe de o parte speciile vegetale şi animale (biocenoza) şi pe de altă parte. În sens strict biologic. Cercetările au evidenţiat o reţea de legături în cadrul naturii care generează corelaţii cu rol determinant între diverse specii şi factorii de mediu. care cuprinde domeniul de existenţă a materiei vii. Ansamblul ecosistemelor de pe Glob. Ecosfera şi legităţile ei Ecologia a apărut şi s-a dezvoltat ca ştiinţă de sine stătătoare ca rezultat al interesului şi nevoii omului de a cunoaşte relaţiile complexe ce există între diversele forme de viaţă. concept implicat în formularea unor legi fundamentale cu privire la relaţiile dintre organisme şi mediu. Ecologia a fost definită de un autor străin ca fiind ştiinţa ce se ocupă cu studiul interrelaţiilor organismelor cu mediul lor biotic şi abiotic. componentele nevii (biotopul). Specialiştii au putu astfel constata şi legătura ce există între diferitele forme de viaţă şi condiţiile de mediu şi în aceeaşi măsură multiplele interdependenţe funcţionale existente între speciile cu caracter complementar. Biosfera în sens larg. între ele stabilindu-se relaţii sub formă de lanţuri. menţinerea acestora permiţând conservarea sau refacerea echilibrelor caracteristice ecosferei şi ecosistemului. I. Ecologia studiază în fapt relaţiile de interacţiune între viaţă şi mediu. complexele de ecosisteme şi sistemul socio-uman formează ecosfera. Ecosistemele sunt sisteme dinamice ale biosferei în care speciile sunt producătoare şi consumatoare. adăpost. A fost astfel formulat conceptul factorilor limitativi în raport cu afirmarea diferitelor forme de viaţă. 4 .

se consideră că producţia vegetală creşte odată cu sporirea concentraţiei fiecărui factor pe baza unor proporţii cantitative. populaţii. poate fi numit factor limitativ. Pe lângă aceste corelaţii. Această legătură desemnează optimul ecosferei. . atunci când prin acţiunea sa menţine performanţele unei activităţi vitale între anumite limite şi de asemenea produce o reacţie printro variaţie minimă a intensităţilor sale. Acest enunţ surprinde faptul că ecosfera se prezintă ca o amplă şi complicată reţea de legături reciproce.legea toleranţei. . se evidenţiază şi alte raporturi care exprimă modul specific în care este structurată şi funcţionează atât ecosfera cât şi subsistemele acesteia precum şi efectele generate de intervenţia omului în mecanismele naturii. . afirmarea unei specii în biotop va fi maximă atunci când sunt întrunite pe deplin condiţiile cantitative şi calitative de care depinde reproducerea sa. Această lege este recunoscută a fi valabilă pentru întreaga lume vie. forma curbei de creştere (la plante) depinde nu numai de factorul chimic minimal ci şi de concentraţia şi natura celorlalte devenite prezente în substrat. Se disting patru legi ale factorilor limitativi: . Un factor devine limitativ doar în anumite condiţii. că între diferitele organisme vii. Legea relativităţii Conform acestei legi.legea minimului. astfel încât plusul de producţie va fi proporţional cu adaosul administrat pentru obţinerea randamentului maxim.Un factor al mediului. Legea minimului Acest principiu ia în considerare relaţiile existente între plante şi diverşii componenţi chimici ai solului.legea efectului combinat al factorilor de creştere cu privire la producţia vegetală. Legea toleranţei Conform acesteia. între specii. Astfel reţinem câteva principii: În natură toate sunt legate de toate. Legea efectului combinat al factorilor de creştere cu privire la producţia vegetală Potrivit acestei legi. nu există factori limitativi în sine şi nici factori nelimitativi. respectiv când concentraţia sa devine prea mică sau prea ridicată în funcţie de situaţia existentă în ansamblu. acea structură de mediu considerată a fi ideală pentru o anumită specie. Fiecare factor al mediului este un potenţial limitativ. Însă.legea relativităţii. indivizi şi mediul lor fizico-chimic există nenumărate raporturi 5 . arătând că dezvoltarea unei plante este dependentă în primul rând de acel element chimic din sol care are concentraţia cea mai scăzută.

Bobică. care poate fi utilizată numai în măsura în care nu este suprasolicitată. astfel încât orice modificare a uneia dintre ele se va răsfrânge asupra întregului ecosistem. fiind susceptibilă de reglementare juridică. Cât timp nu intervin din exterior factori perturbabili. (după N. Elemente de ecologie şi Dreptul mediului înconjurător. antrenând prăbuşirea în lanţ a tuturor sistemelor din jur. 6 .de interdependenţă. Totul trebuie să ducă undeva. În natură nici o substanţă organică nu este sintetizată decât dacă există posibilităţi pentru descompunerea ei. fiecare ecosistem dispune de mijloace adecvate unui comportament cibernetic care-i permite să reacţioneze corespunzător la orice modificări calitative şi cantitative ale elementelor sale. în natură nimic nu este de prisos. totul îşi găseşte utilizarea cuvenită datorită relaţiilor stabilite în timp. Noţiunea de mediu şi protecţia sa Una dintre noţiunile fundamentale care stau la baza ecologiei este noţiunea de mediu. Prin urmare. dar efectele vor fi cu torul altele. Principiul acesta surprinde armoniile naturii şi faptul că structura optimă a tuturor corelaţiilor funcţionale existente în natură este rezultatul nenumăratelor încercări (experimentale) în urma cărora au fost selectate şi păstrate cele ce s-au dovedit a fi mai adecvate ansamblului şui componentelor acestuia. Dacă e vorba de produse de provenienţă naturală. a devenit o ramură importantă a dreptului. Nimic nu se dobândeşte pe degeaba. acestea vor fi asimilate şi transformate corespunzător de celelalte verigi care alcătuiesc un lanţ trofic. 1994. neţinându-se seama de faptul că totul trebuie să ducă undeva. Când presiunea care se exercită asupra sistemului este superioară mijloacelor sale de autoreglare. Această lege sintetizează celelalte trei legi şi ne avertizează că tot ce se obţine într-o parte. asigurându-se reciclarea. sistemul se va prăbuşi inevitabil. Una dintre principalele cauze ale actualei crize ambientale rezidă în faptul că mari cantităţi de substanţe au fost extrase din pământ. Această aserţiune exprimă ideea că în virtutea caracterului indestructibil al substanţei şi energiei. Natura se pricepe cel mai bine. corespunde compensaţiilor în altă parte. transformate şi eliminate în mediu. Se întâlnesc în structura ecosferei unităţi funcţionale de bază ce sunt alcătuite din componente aflate în interacţiune. Fiecare ecosistem are o capacitate de autoreglare. Această lege acţionează şi în cazul activităţilor umane. Editura Fundaţiei Chemarea. iar schimbarea acesteia va antrena modificări notabile în sistemele cu care se află în relaţie. care. Enunţul acesta trimite la legile economiei şi reactualizează semnificaţia conferită ecologiei. astfel încât nu se poate sustrage nimic din componenţa unui sistem fără a pune ceva corespunzător în loc. orice produs al naturii sau activităţii omului se regăseşte în structura sau procesele ce caracterizează sistemele angrenate în anumite cicluri funcţionale. aceea de ştiinţă a gospodăririi naturii de către ea însăşi.) 2. Iaşi.

dezvoltarea valorilor naturale ale ţării. fizice şi biologice care înconjoară o fiinţă sau grupurile de fiinţe şi cu care acestea se găsesc în relaţii permanente de schimb.mediu ambiant. toate straturile atmosferice. aerul. . Pe lângă noţiunea de mediu. .prin prevenirea şi combaterea poluării şi a efectelor dăunătoare inclusiv cu ajutorul unor mijloace de drept. Acest aspect a fost avut în vedere şi de legiuitorul român.asigurarea unor condiţii de viaţă şi muncă cât mai bune generaţiilor prezente şi viitoare. Putem spune că termenul de legislaţie ecologică este mai larg decât cel de legislaţie pentru ocrotirea naturii. Legea protecţiei mediului. 7 .apele. sistemele naturale în interacţiune. care consideră că mediul este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. mediul circumscrie ansamblul factorilor biologici în conjunctura cărora activitatea umană a provocat modificări profunde.Noţiunea de mediu este considerată ca fiind totalitatea condiţiilor energetice. Protecţia mediului se realizază prin utilizarea raţională a resurselor naturale.mediu biologic. . . . Politica mediului are ca scop: . şi cele create de om. În viziune politică. prevede că factorii naturali supuşi protecţiei juridice sunt: .solul. Tendinţa generală este de a include în componenţa mediului. Realităţile contemporane pun în evidenţă faptul că ideea de politică ecologică trebuie să dobândească aceaşi importanţă ca politica economică. incluzând în sfera sa şi întreaga ambianţă ecologică în cadrul căreia se desfăşoară toate activităţile socio-umane. . în numeroasele lucrări de specialitate.mediu uman. . apa.subsolul. se mai folosesc şi expresiile: . solul şi subsolul. toate materiile organice şi anorganice precum şi fiinţele vii. de cele mai multe ori ireversibile. inclusiv valorile materiale şi spirituale. cuprinzând elementele enumerate anterior.aerul. modificată şi aprobată prin Legea nr. ocrotirea naturii devine o condiţie indispensabilă pentru progresul social.195/2005.265/2006. În acceptarea sa riguroasă. alături de elementele naturale.menţinerea şi ameliorarea factorilor naturali.

în scopul asigurării unei dezvoltări durabile. Dreptul mediului înconjurător. .pădurile. . .rezervaţiile şi monumentele naturale.Bucureşti.adoptarea politicilor de mediu. De asemenea. noţiunea de mediu cuprinde în fapt toate laturile activităţii umane în relaţia om-natură.( După Daniela Marinescu. Protecţia şi dezvoltarea mediului – obiectiv de interes public Obiectul legislaţiei în vigoare îl constituie reglementarea protecţiei mediului. putând fi protejaţi şi alţi factori naturali. se urmăreşte adoptarea de tehnologii de producţie cât mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de poluanţi cu dispozitive eficiente care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului. obiectiv de interes public major. sunt: . ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate.dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului. reducerii şi controlului integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile care pot produce poluări semnificative. Se urmăreşte recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile.înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor. Astfel. .principul "poluatorul plăteşte". .principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural.principiul prevenirii. Modalităţile de implementare a principiilor şi a elementelor strategice sunt: . Casa de editură şi presă Şansa S.participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul. . Enumerarea nu e limitativă.R. Principiile şi elementele strategice ce stau la baza legislaţiei de mediu.principiul precauţiei în luarea deciziei.orice altă vegetaţie terestră şi acvatică. 8 .L. .. .menţinerea. .utilizarea durabilă a resurselor naturale. Prin activitatea de protecţie a mediului se urmăreşte nu numai folosirea raţională a resurselor ci şi corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu măsurile de protecţie a factorilor naturali. . pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii. . total. armonizate cu programele de dezvoltare.principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor. .crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului.1996) 3..

în funcţie de amploarea acestora. Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. .promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului. . prin acordarea etichetei ecologice.corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism. a problemelor de mediu.obligativitatea evaluării impactului asupra mediului în faza iniţială a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului.propunerea de acte normative armonizate cu reglementările europene şi internaţionale în domeniu. garantând în acest scop: a) accesul la informaţia privind mediul. . autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului. autorităţilor administrative sau judecătoresti în vederea prevenirii sau în cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect. Protectia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. . Coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a mediului revin autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.recunoaşterea produselor cu impact redus asupra mediului. precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale prevăd în bugetele proprii fonduri pentru programe de protecţie a mediului şi colaborează cu autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului pentru realizarea acestora. Statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos.introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive. direct sau prin intermediul unor asociaţii. pe niveluri de competenţă.instruirea şi educarea populaţiei. precum şi participarea organizaţiilor neguvernamentale la elaborarea şi aplicarea deciziilor. b) dreptul de a se asocia în organizaţii de apărare a calităţii mediului. . precum şi instituţiilor abilitate prin prezenta lege pentru domeniile lor de responsabilitate. c) dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind dezvoltarea politicilor.. . .rezolvarea. eliberarea acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu. cu respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare. e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit. . legislaţiei şi a normelor de mediu. 9 . d) dreptul de a se adresa.obligativitatea efectuării unei evaluări de mediu înaintea aprobării planurilor şi programelor. .introducerea şi urmărirea realizării programelor pentru conformare. inclusiv pentru planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

a căror mediatizare se face potrivit reglementărilor specifice referitoare la respectarea caracterului de confidenţialitate. Evaluarea impactului asupra mediului şi bilantul de mediu se realizează prin unităţi specializate. inclusiv procedura de participare a publicului. cheltuielile pentru elaborarea lucrărilor din cadrul evaluarii sau bilanţului de mediu sunt suportate de titularul proiectului sau al activităţii. ordinii publice şi siguranţei naţionale. revine titularului. sub îndrumarea autorităţilor pentru protecţia mediului. în conformitate cu prevederile Convenţiei privind accesul la informaţie. acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu. Sunt exceptate de la aceste prevederi proiectele şi activitaăţile din domeniul apărării. semnată la Aarhus la 25 iunie 1998. Titularul activităţii are obligaţia de a informa autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi reglementaţi. precum şi cu privire la accidente sau pericole de accidente. precum şi activităţile comerciale sau industriale. după caz. acordului sau a autorizaţiei de mediu. adoptată la Espoo la 25 februarie 1991. Răspunderea pentru realitatea informaţiilor furnizate privind acţiunea propusă revine titularului proiectului sau al activităţii. de emitere a avizului. acord. împreună cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale. care pot avea efecte semnificative pe teritoriul altor ţări. ratificata de România prin Legea nr. Consultarea publicului este obligatorie în cazul eliberării acordurilor şi autorizaţiilor de mediu. pe baza unei proceduri aprobate prin ordin al conducătorului acesteia. Pentru proiectele propuse pe teritoriul României. ratificata de ţatra noastră prin Legea nr. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului. Informaţiile sunt luate în evidenţă de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului într-un registru public şi comunicate autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în vederea întocmirii registrului public naţional. 86/2000. în funcţie de impactul asupra mediului al proiectelor şi activităţilor supuse procedurii de autorizare. după caz.Autorităţile publice pentru protecţia mediului aplică proceduri diferenţiate. se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. iar răspunderea pentru 10 . Obligaţia mediatizării proiectelor şi activităţilor pentru care se solicită aviz. se aplică prevederile Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră. participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu. 22/2001. persoane fizice sau juridice independente de titularul proiectului sau al activităţii şi atestate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. ca urmare a emiterii autorizaţiei de mediu. asigură posibilitatea informării şi participării publicului la deciziile privind activităţi specifice. pe baza evaluării impactului asupra mediului. Procedurile diferenţiate şi competenţele de emitere a avizelor. respectiv autorizaţie de mediu.

Statul alocă o parte din venitul naţional pentru lărgirea şi perfecţionarea reţelei sanitare. culturale şi sanitare. Conform dispoziţiilor Constituţiei. . revine autorului acestora. Pentru asigurarea sănătăţii populaţiei sunt utilizaţi în scop profilactic şi de recuperare factori curativi naturali. PRINCIPIILE ŞI IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI 1. ape minerale. să ia măsuri ca la stabilirea noilor amplasamente să se asigure protejarea zonelor de locuit. economice. Principiul priorităţii sănătăţii în comparaţie cu alte scopuri de folosire a resurselor naturale. dtatul garantează dreptul cetăţeanului de a se bucura de sănătate fizică şi mentală. organele statului. Resursele naturale ale mediului trebuie folosite în primul rând pentru îmbunătăţirea permanentă a condiţiilor de viaţă a populaţiei. prin a căror activitate pot fi aduse daune mediului.să stabilească şi să aplice măsurile ce se impun pentru desfăşurarea activităţii (unităţii existente) cu respectarea normelor legale de protecţie a mediului. A. Principiile Dreptului mediului Există două categorii de principii: pe plan intern şi pe plan internaţional. Mediul şi protecţia sa reprezintă o prioritate în cadrul activităţii de restructurare şi redimensionare a economiei după principiile economiei de piaţă. Asigurarea sănătăţii populaţiei se realizează printr-o serie de măsuri complexe. 11 .să se asigure funcţionarea la parametrii proiectaţi şi perfecţionarea utilajelor. termale. .să asigure pentru agenţii economici determinarea cu precizie a nocivităţii poluanţilor rezultaţi precum şi stabilirea şi includerea în proiecte a proceselor de reţinere şi neutralizare a acestora. lacuri şi nămoluri. CAP. În acest scop. Acest drept include şi menţinerea sau chiar prelungirea duratei medii de viaţă şi prin intermediul asigurării unui mediu curat. cu efecte directe şi indirecte pe termen lung în toate compartimentele sistemului socio-uman. Protecţia mediului constituie un obiectiv de interes naţional. II. PE PLAN INTERN SE APLICA URMATOARELE PRINCIPII: Principiul potrivit căruia protecţia mediului trebuie să constituie un element esenţial al politicii economice şi sociale a statului. au următoarele obligaţii în acest domeniu: . prin îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi ale igienei industriale. pentru menţinerea unei stări de sănătate cât mai bună. instalaţiilor şi dispozitivelor de protecţie a mediului.corectitudinea lucrărilor realizate potrivit prevederilor legale. sociale. persoanele juridice şi cele fizice.

Aceste norme stabilesc condiţii de asigurare a calităţii apei. a igienii la locul de muncă şi de protecţie sanitară a alimentelor. în funcţie de legiaslaţia din ţările lor. În legislaţia noastră actuală. să participe individual sau împreună cu alte persoane la elaborarea deciziilor ce privesc direct mediul lor de viaţă. Mişcarea verde care s-a răspândit în ţările occidentale a mobilizat opinia publică. aerului şi solului. care trebuie să solicite informaţii şi să organizeze acţiuni conform legislaţiei de protecţie a mediului. a alertat politicienii şi a informat cu privire la pagubele pentru natură şi sănătatea omului. ele au posibilitatea de a exercita acţiunile legale pentru a obţine despăgubiri. principiul 23 are următorul conţinut: toate persoanele au posibilitatea. a unui înalt grad de salubritate a localităţilor şi locuinţelor. pentru prevenirea şi combaterea poluării. persoanele care desfăşoară activităţi care produc poluare fără a lua în prealabil măsurile ce se impun pentru evitarea sau diminuarea acesteia până la limitele admisibile prevăzute de lege.Pentru asigurarea condiţiilor igienice. care trebuie acoperite. În acest sens. surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă. Grupările de mediu trebuie să ceară guvernelor să stabilească priorităţi concrete în privinţa protecţiei factorilor de mediu. civilă. contravenţională sau penală după caz. iar în cazul în care acestea suferă degradări. vor suporta riscul. Principiul poluatorul plăteşte. Principiul participării populaţiei la protecţia şi ameliorarea mediului Acest principiu presupune dreptul individului de a fi informat în legătură cu proiectele şi programele ce vizează relaţia sa cu mediul. indivizii pot participa la elaborarea deciziilor ce pot avea o influenţă asupra mediului lor. În condiţiile instituirii oricărei forme de răspundere juridică. consecinţele. grupărilor de mediu. în Carta Mondială a naturii. 12 . În acelaşi timp. fără a mai vorbi de pierderea de profit. Acest principiu presupune şi dreptul individului de a se adresa organelor executive şi judecătoreşti ori de câte ori se consideră lezat ca urmare a degradării şi poluării mediului. un rol deosebit revine respectării de către întreaga populaţie a normelor de igienă. El trebuie să aibă o educaţie în acest sens care să-i permită a fi apt să-şi procure cele mai bune informaţii. să stimuleze îmbunătăţirea şi aplicarea legii. Un rol major revine organismelor neguvernamentale. Încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la protecţia mediului trebuie să atragă răspunderea disciplinară (materială). Neefectuarea la timp a cheltuielilor pentru protecţia mediului atrage după sine pagube mai mari. acest principiu nu e consacrat în mod expres.

Dreptul mediului înconjurător. Investiţiile făcute în această direcţie atrag după ele efecte economice pozitive îndelungate. Pe noi ne interesează izvoarele formale ale dreptului mediului.Cheltuielile cu protecţia mediului natural sunt implicit cheltuieli care conduc la crearea unui plus de valoare. necesităţi practice. Principiul nediscriminării. caracterul de drept pozitiv. care determină conturarea substanţei. Principiul bunei vecinătăţi. Prin izvor de drept înţelegem formele de exprimare a normelor juridice care sunt determinate de modul de edictare şi sancţionare a lor de către stat. împrejurări. Principiul notificării şi consultării. pentru a cărei combatere sunt necesare cheltuieli mult mai mari pe lângă riscul asumat. Principiul cooperării între state. În ansamblul normelor de dreptul mediului un loc deosebit îl ocupă normele tehnice. Izvoarele dreptului mediului sunt tocmai aceste acte normative. A acţiona contrar înseamnă a produce poluare. afirmă că toate cheltuielile făcute în vederea prevenirii sau reducerii poluării trebuie să cadă în sarcina autorilor. situaţii economice. Bucureşti. 1996. politice. PRINCIPII PE PLAN EXTERN Pe plan extern se face aplicarea următoarelor principii: Principiul “sic utere tuo” – obligaţia statelor de a asigura ca activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor să nu cauzeze daune mediului altor state. Având în vedere faptul că protecţia şi conservarea mediului constituie o problemă de interes naţional. Declaraţia Consiliului Europei din 1968 privind lupta împotriva poluării aerului. 2. Din analiza normelor de dreptul mediului se evidenţiază o serie de particularităţi ale izvoarelor acestei ramuri de drept. materiale ale dreptului constau în fenomene sociale. care adesea prelungesc cu mult. conţinând norme juridice care reglementează comportarea subiectelor de drept în legătură cu conservarea. care reglementează comportamentul oamenilor în procesul de producţie faţă de mijloacele de producţie şi uneltele de muncă şi îndeosebi faţă de natură.) B. ( după Daniela Marinescu. izvoarele dreptului mediului sunt acte normative 13 . Principiul protejării patrimoniului comun. a materiei dreptului mediului. dincolo de termenul de recuperare a investiţiei (globale). Editura Şansa SRL. Izvoarele formale ale Dreptului mediului Izvoarele reale. cele care conferă regulilor de conduită. Ramura dreptului mediului e alcătuită din acte normative. dezvoltarea şi protecţia factorilor naturali şi antropici ai mediului.

a îmbunătăţirilor funciare. Dintre Ordonanţe ale Guvernului exemplificăm: Ordonanţa Guvernului nr. Legea Nu toate legile sunt izvoare ale dreptului mediului. Hotărârea Guvernului nr.243 / 2000 privind protecţia atmosferei etc. reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest. Principalele izvoare ale Dreptului mediului Constituţia Recunoaşterea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos rezultă din art. ci doar acelea care reglementează relaţiile sociale în legătură cu folosirea şi dezvoltarea componentelor mediului.11/2004 privind producerea. Legea 138 / 2004. Hotărârile şi ordonanţele Guvernului Hotărârile şi Ordonanţele Guvernului sunt izvoare de dreptul mediului în măsura în care reglementează relaţii sociale ca şi legea. 3. Codul silvic (26 / 1996). comercializarea şi utilizarea materialelor forestiere de reproducere. 124/2003 privind prevenirea. Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului (103 / 1996). 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate. Ambele presupun pe lângă alte măsuri şi pe cele care privesc conservarea şi protecţia mediului. Legea apelor (107 / 1996). Hotărârea Guvernului nr. 35 din legea fundamentală. Alte două texte constituţionale garantează dreptul la viaţă (art.2009/2004 privind regimul de import al produselor periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu etc. folosirea şi protecţia diferitelor componente ale mediului. Sunt izvoare de dreptul mediului: legea cadru privind protecţia mediului (265/2006). De exemplu. Existenţa unui mediu cât mai curat constituie condiţia principală a realizării acestor drepturi fundamentale. Hotărârea Guvernului nr. 14 . 1300 / 2002 privind notificarea substanţelor chimice. 22) şi dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. Sunt izvoare de dreptul mediului şi unele tratate şi convenţii internaţionale prin care se reglementează relaţiile dintre state în legătură cu conservarea. 34). Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. care conţin norme juridice ce reglementează relaţiile sociale în legătură cu conservarea şi protejarea mediului. Hotărârea Guvernului nr.adoptate de organele statului. etc.

definirea 15 . cu privire la normele juridice valabile şi obligatorii în raporturile de cooperare dintre ele. 1979). pot provoca acţiuni jenente sau efecte dăunătoare. CAP. să deterioreze bunurile materiale şi să aducă atingere sau să păgubească valorile de agrement sau alte utilizări legitime ale mediului. Poluarea atmosferei În raportul din 1967 al Consiliului Europei pentru protecţia mediului se menţionează că: se consideră poluat aerul atunci când se constată prezenţa unor substanţe străine sau a unor variaţii importante ale acestora în proporţia părţilor componente ale aerului şi care. III. ţinând seama de cunoştinţele ştiinţifice ale momentului. Poluarea atmosferei transfrontiere pe distanţe lungi a fost definită ca fiind acea poluare a cărei sursă fizică este cuprinsă total sau parţial în zona supusă jurisdicţiei unui stat şi care are efecte dăunătoare într-o zonă supusă altor state. izvoare de dreptul mediului în măsura în care reglementează relaţii sociale în domeniul conservării şi protecţiei factorilor de mediu. Ordinul ministrului nr. Dăm ca exemplu. la o distanţă la care nu e în general posibil să se distingă contribuţia surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie. Tratatele şi convenţiile internaţionale Sunt izvoare de dreptul mediului cu condiţia să fie de aplicabilitate imediată şi nemijlocită şi să fie ratificate de România. Exemplu de convenţii: Convenţia asupra poluării atmosferice pe distanţe lungi (Geneva. să dăuneze resurselor biologice şi ecosistemului.978/2003 privind Regulamentul de atestare a persoanelor fizice şi juridice care elaborarează studii de evaluare a impactului asupra mediului şi bilanţuri de mediu. În conformitate cu alt document internaţional elaborat la prima Conferinţă Generală Europeană pentru protecţia mediului. În toate cazurile. Tratatul e expresia acordului de voinţă dintre două sau mai multe state. semnată la Bucureşti la 21 IV 1992. Este cel mai frecvent mijloc juridic la care statele recurg pentru a reglementa relaţiile dintre ele cu privire la mediu. de asemenea. Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării. poluarea atmosferei se defineşte ca fiind introducerea în atmosferă de către om direct sau indirect de substanţe sau energii care au o acţiune nocivă de natură să pună în pericol sănătatea omului.Ordinele miniştrilor Ordinele miniştrilor sunt. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA ATMOSFEREI 1.

Procedura de autorizare se supune prevederilor Legii protecţiei mediului nr. conform prevederilor legale în vigoare. să pună în aplicare măsurile de rectificare a parametrilor şi condiţiilor de funcţionare. e) în caz de pericol major sau iminent. Desfăşurarea activităţilor care pot constitui surse fixe importante de emisii de poluanţi în aer este permisă numai cu autorizaţie de mediu. să oprească funcţionarea instalaţiilor care constituie sursa de pericol şi să anunţe autorităţile competente. în vederea încadrării în prevederile legale stabilite de autoritatea competentă. conform prevederilor legale. şi să solicite aprobarea autorităţilor competente pentru măsurile stabilite să se aplice în afara amplasamentului. h) să participe la elaborarea programelor de reducere a emisiilor de poluanţi. d) să elaboreze planuri pentru situaţii de urgenţă. b) să deţină evidenţe complete privind exploatarea instalaţiilor ce constituie surse de poluare şi cantităţile de poluanţi eliminate în aer. cu impact asupra calităţii aerului. a planurilor de acţiune pentru calitatea aerului şi să pună în aplicare obligaţiile ce le revin prin acestea. care stabilesc măsurile aplicabile în interiorul amplasamentului. f) în situatia în care nu se obţin rezultatele scontate prin condiţiile stabilite în autorizaţie. Titularii activităţilor care constituie surse fixe importante de emisii au următoarele obligaţii: a) să solicite şi să obţină autorizaţia de mediu în termenul şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Titularii activităţilor care nu pot constitui surse fixe importante de emisii de poluanţi în aer au următoarele obligaţii: 16 . g) să furnizeze reprezentanţilor autorităţilor competente informaţiile necesare. în cazul producerii de emisii accidentale de poluanţi în aer sau de accident major.poluării aerului ia în considerare orice schimbare vătămătoare a compoziţiei aerului. se situează la un nivel ce poate dăuna sănătăţii ori vieţii animale sau vegetale. orice alterare a calităţii sale. i) să informeze. c) să elaboreze strategii de prevenire a accidentelor majore şi să le pună în practică în mod adecvat. Aerul devine poluat în momentul în care concentraţia substanţelor străine introduse în atmosferă în mod artificial sau natural. Lista cuprinzând activităţile care constituie surse fixe importante de emisii de poluanţi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. şi ale celorlalte acte normative în vigoare. 265/2006. sistematic sau doar accidental. (2) Procedurile de întocmire şi de aplicare a planurilor de prevenire a accidentelor majore şi a planurilor pentru situaţii de urgenţă se reactualizează prin hotărâre a Guvernului.

243/2000 privind protecţia atmosferei. e) să participe la elaborarea programelor de reducere a emisiilor. mai restrictive decât valorile stabilite de legislaţia în vigoare. 265/2006. şi ale celorlalte acte normative în vigoare. care nu implică costuri excesive. etapizate pe o perioadă de cel mult 5 ani. cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) prevederea tuturor măsurilor de prevenire a poluării aerului. b) funcţionarea unităţii de producţie nu determină poluarea semnificativa a aerului. Activităţile la care se inregistrează. c) nu se depăşesc valorile limită de emisie pentru poluanţii rezultaţi din activitate. furnizând autorităţilor competente toate datele solicitate conform legislaţiei în vigoare. b) să pună în funcţiune şi să asigure funcţionarea instalaţiei care constituie sursă de poluare. dacă nu sunt depăşite valorile limită de calitate a aerului sau marjele de toleranţă pentru aceşti poluanţi. pe baza studiilor de evaluare a impactului asupra mediului autoritatea de mediu competentă poate stabili valori limită de emisie specifice fiecărei activităţi din zonă. Acordul de mediu se emite în conformitate cu prevederile Legii protecţiei mediului nr. ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. c) să deţină evidenţe complete privind exploatarea instalaţiilor care constituie surse de poluare. în vederea încadrării în prevederile legale. în regim normal de funcţionare a instalaţiilor. inclusiv folosirea celei mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive.655/2001. In zonele în care sunt depăşite valorile limită de emisie de poluanţi privind calitatea aerului. până la îndepărtarea cauzelor poluării. d) în situaţia în care nu se obţin rezultatele scontate prin condiţiile stabilite în autorizaţie. depăşiri ale valorilor limită de emisie în aer pentru poluanţii specifici activităţii pot fi autorizate doar cu program pentru conformare. autoritatea de mediu decide întreruperea temporară a activităţii instalaţiei care a provocat poluarea. în special prin emisii de substanţe supuse reglementărilor în vigoare. In cazul depăşirii accidentale a valorilor limită de emisie de poluanţi.a) să solicite şi să obţină autorizaţie de mediu în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare. 17 . conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Programul pentru conformare va conţine măsuri de reducere a poluării aerului prin folosirea celor mai bune tehnici disponibile. să pună în aplicare măsurile de rectificare a parametrilor şi condiţiilor de funcţionare. modificată şi aprobată prin Legea nr. a planurilor de acţiune pentru calitatea aerului şi să pună în aplicare obligaţiile ce le revin prin acestea. în condiţiile legii. cu respectarea condiţiilor stabilite de autoritatea de protecţie a mediului în acordul sau în autorizaţia de mediu.

d) sunt luate în considerare valorile limită privind calitatea aerului pentru toţi poluanţii rezultaţi din activitate. Principalele obiective ale strategiei naţionale privind protecţia atmosferei sunt următoarele: a) menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele în care se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate. precum şi pentru derularea procedurilor de reglementare şi control. Autorităţile competente stabilesc şi pun în aplicare planuri naţionale de reducere a emisiilor de poluanţi rezultate din activităţile şi de la instalaţiile industriale cu impact asupra calităţii aerului. Regimul juridic al protecţiei atmosferei are la bază principiile generale consacrate de legislaţia în vigoare şi acceptate la nivel internaţional. Reglementarea activităţilor care afectează sau care pot afecta calitatea atmosferei. asigurându-se astfel alinierea la normele juridice internaţionale şi la reglementările comunitare. 2. Este obligatorie obţinerea acordului de mediu pentru operaţiuni de dezafectare a instalaţiilor existente. în condiţiile legii. în scopul evitării efectelor negative asupra sănătăţii omului şi asupra mediului ca întreg. este permis în condiţiile menţinerii nivelului poluanţilor sub valorile limită pentru acel factor de mediu. Pentru modificarea sau dezafectarea instalaţiilor existente care pot avea impact asupra calităţii aerului inconjurator este obligatorie obţinerea acordului de mediu. Metodele si sistemele adoptate în vederea îmbunatăţirii calităţii aerului nu conduc la depăşirea normelor stabilite de legislaţia în vigoare pentru locul de muncă. Transferul de poluanţi din aer către un alt factor de mediu. direct sau indirect. 18 . Emisiile de poluanţi în aer se supun taxelor. ca urmare a măsurilor de reducere a poluării aerului înconjurator. desfăşurate de persoane fizice şi juridice. limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii atmosferei. şi strategia naţională în domeniu urmăresc asigurarea dreptului fiecărei persoane la un mediu de calitate. Procedura şi cuantumul de stabilire a taxelor sunt reglementate conform prevederilor legislaţiei în vigoare. care au impact asupra calităţii aerului. Protecţia atmosferei în dreptul intern Legislaţia în domeniul protecţiei atmosferei are ca scop stabilirea cadrului juridic privind prevenirea. în condiţiile legii. Titularii de activitate au obligaţia să furnizeze autorităţilor competente informaţiile solicitate pentru actualizarea Inventarului naţional al emisiilor de poluanţi atmosferici.

c) adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminare a efectelor negative asupra mediului. promovează şi. ca parte integrantă a strategiei şi politicilor naţionale de protecţie a mediului. la care România este parte. Autorităţile publice centrale şi locale au obligaţia să asigure schimbul de informaţii.b) îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele în care nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate. g) coordonează la nivel naţional participarea la programele Uniunii Europene de asigurare a calităţii datelor. care stabilesc măsurile aplicabile în interiorul amplasamentului. tot ca obligaţie extrem de importantă. şi de a solicita obţinerea aprobării de către autorităţile competente pentru masurile stabilite a se aplica în afara amplasamentului. e) coordonează elaborarea şi reactualizarea normelor şi reglementărilor privind calitatea aerului. d) îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte şi participarea la cooperarea internaţională în domeniu. în context transfrontier. 19 . avizează. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii şi responsabilităţi: a) elaborează şi promovează strategia naţională şi planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei. oprirea în caz de pericol major sau iminent a funcţionarii instalaţiilor care constituie sursă de pericol cu impact asupra calităţii aerului şi anunţarea autoritatilor competente. au obligaţia de elaborare a planurilor pentru situaţii de urgenţă. Titularii activităţilor care constituie surse fixe importante de emisii. De asemenea. b) coordonează şi controlează modul de punere în aplicare şi de respectare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a actelor normative ce decurg din aceasta. este stabilită. după caz. f) coordonează elaborarea şi reactualizarea normelor şi reglementărilor privind emisiile de poluanţi în aer. h) aprobă metodele şi metodologiile de evaluare a calităţii aerului şi a emisiilor poluante în aer. d) coordonează elaborarea inventarelor naţionale de emisii poluante în aer. inclusiv al celor necesare în activitatea de elaborare şi punere în aplicare a strategiilor sectoriale legate de protecţia atmosferei şi al celor referitoare la cele mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive. c) elaborează. coordonează şi controlează aplicarea acestora. precum şi măsurile necesare pentru aplicarea unitară pe teritoriul României a prevederilor din convenţiile internaţionale privind protecţia atmosferei. aprobă actele normative.

i) aprobă metodele de determinare a concentraţiilor poluanţilor în aerul înconjurător. c) elaborează inventarul emisiilor poluante la nivel teritorial. j) evaluează calitatea aerului înconjurător prin intermediul instituţiilor specializate. cu autorităţile administraţiei publice locale şi în parteneriat cu alte instituţii publice locale şi cu titularii de activitate. care avizeaza actiunile de import-export al produselor. şi asigură condiţiile necesare în vederea menţinerii acurateţei măsurătorilor efectuate. d) urmăreste şi analizează aplicarea planurilor de acţiune pentru calitatea aerului la nivel teritorial şi elaborează rapoarte anuale. b) elaborează planuri de acţiune pentru calitatea aerului. lucrări publice şi amenajarea teritoriului şi administraţiei 20 . elaborate de instituţiile specializate. programe de ameliorare a calităţii aerului la nivel teritorial şi asigură corelarea acestora cu planul local de acţiune pentru protecţia mediului. care pot afecta calitatea atmosferei. k) participă la derularea activităţilor din cadrul Sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului şi coordonează programele de asigurare a calităţii datelor privind calitatea aerului înconjurător provenite din Sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului. f) aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare. în cazul producerii unor evenimente deosebite cu impact asupra calităţii aerului şi care aduc prejudicii sănătăţii umane. g) participă la derularea activităţilor din cadrul Sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului. potrivit atribuţiilor şi competenţelor acestora. e) colaborează cu organismele guvernamentale abilitate. h) informează operativ autoritatea centrală de protecţie a mediului. l) asigură accesul publicului la informatiile privind calitatea atmosferei. în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. la care România este parte. în conformitate cu legislaţia natională şi cu convenţiile internaţionale la care România este parte. în cooperare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autorităţi de specialitate ale administraţiei publice centrale. i) pun la dispoziţie autorităţilor teritoriale pentru sănătate. agricultură şi alimentaţie. alte autorităţi centrale şi locale. bunurilor şi al altor materiale cu regim special de comercializare. m) raportează datele în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale privind protecţia atmosferei. Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului au următoarele atribuţii şi responsabilităţi: a) controlează modul de aplicare şi de respectare a dispoziţiilor actelor normative în vigoare din acest domeniu la nivel teritorial.

Apele reprezintă o resursă naturală regenerabilă. 21 . . de combatere a secetei sau a altor calamităţi naturale. l) urmăreşte aplicarea la nivel teritorial a programelor şi măsurilor pentru respectarea convenţiilor şi a acordurilor internaţionale la care România este parte. punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general. j) informează populaţia şi autorităţile locale în cazul depăşirii pragurilor de alertă. 107 / 1996.asigurarea alimentării cu apă a populaţiei etc. Reglementările juridice din domeniul protecţiei şi conservării mediului acvatic au ca scop: . ar fi împiedicat buna desfăşurare a exploatării apelor sau a acţiunilor de drenaj. 2. administrarea şi gospodărirea apelor în România Apele. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA APEI 1. prin prezenţa lor.refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane. a conserva rezerva de apă pe care o are o localitate şi a nu se risipi o resursă limitată. Prin prevederile actelor normative din domeniul protecţiei resurselor de apă s-a urmărit a se stăvili construcţia şi folosirea de diverse obiective. potrivit articolului 1 alin. fac parte integrantă din patrimoniul public. vulnerabilă şi limitată. . a se asigura protejarea apelor împotriva poluanţilor chimici. CAP. element indispensabil pentru viaţă şi pentru desfăşurarea tuturor activităţilor sociale şi economice.conservarea şi dezvoltarea resurselor de apă. Noţiuni generale Protecţia.2 din Legea nr. a se ţine sub o observaţie debitele râurilor şi barajelor pentru ca în eventualitatea creşterii sau descreşterii bruşte a nivelului apelor să se poată lua măsurile ce se impun de către organele abilitate.publice locale informaţiile necesare în activitatea de elaborare şi punere în aplicare a strategiilor sectoriale legate de calitatea aerului atmosferic. a se asigura protecţia locuinţelor şi gospodăriilor aflate în imediata apropiere a marilor râuri sau a barajelor.conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice. edificii care. Protecţia. a se determina participarea laacţiunile de apărare împotriva inundaţiilor. punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general. Protecţia. k) asigură informarea curentă a populaţiei şi a autorităţilor locale cu privire la calitatea aerului. . IV. .apărarea împotriva poluării şi şi modificărilor caracteristicilor resurselor de apă.

bălţi. inundaţiilor. În acest sens.A. sau unui risc de lipsă de apă datorat supraexploatării resurselor. în lacurile naturale sau de acumulare. ambalaje (care au conţinut pesticide). Poluarea în orice mod a resurselor de apă este interzisă. Dacă din cauza secetei sau a altor calamităţi naturale rezervele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor. dezinfectate cu substanţe toxice în afara locurilor special amenajate în acest scop. introducerea în oricare mod.punerea în funcţiune de obiective economice noi sau dezvoltarea celor existente. sau a altor utilaje. Satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri. .Aparţin domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore. agregate mecanice. Apele din domeniul public se dau în administrare Regiilor autonome “Apele Române” de către Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului în condiţiile legii. . secetei. Restrângerea utilizării apei potabile pentru populaţie este interzisă (în folosul altor activităţi). Gestionarea cantităţii sau calităţii apelor se realizează de Regia autonomă “Apele Române” şi filialele sale bazinale. Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi R.spălarea în cursurile de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora a vehiculelor etc. aparţin deţinătorilor.aruncarea. “Apele Române” sunt în drept să ia măsuri de limitare sau de suspendare provizorie a folosirii apei. a noi ansambluri de locuinţe care măresc gradul de încărcare a apelor uzate. fără punerea concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare şi a instalaţiilor de epurare. cu lungime mai mare de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 kilometri pătraţi pe care apele curg permanent.Pentru protecţia resursei de apă – interdicţii: .evacuarea de ape uzate în apele subterane. Supravegherea calităţii apei potabile se bazează pe principiul solidarităţii umane şi interesului comun. De asemenea. refacerea rezervei intangibile de apă după incendii. în albiile cursurilor de apă a deşeurilor de orice fel. au prioritate: alimentarea cu apă pentru animale. la propunerea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului se aprobă prin standarde – norme de calitate a resursei de apă. heleştee. cu diferite titluri ale terenurilor pe care se formează sau curg. 22 . autorităţile aplică restricţii temporare de folosire a resursei de apă. . . iazuri. pentru a face faţă unui pericol sau consecinţelor unor accidente. precum şi debitele necesare menţinerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic.spălarea animalelor domestice.

Regia Autonomă “Apele Române” este singura în drept să constate cazurile în care se acordă bonificările sau se aplică penalităţi. indiferent de destinaţie. reţele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanţelor periculoase. refolosirea şi economisirea apei sunt încurajate de stimuli economici. În scopul folosirii raţionale şi protejării calităţii resurselor de apă. terenurile sunt: terenuri cu destinaţie agricolă. utilizatorii de apă au următoarele obligaţii: 1. . bonificaţii şi penalităţi. de titlul în baza căruia sunt deţinute sau de domeniul – public sau privat – din care fac parte. Să respecte cu stricteţe disciplina şi normele tehnologice în activităţile de producţie care folosesc apa şi evacuează ape uzate. inclusiv pentru cei care manifestă o preocupare constantă în scopul protejării calităţii şi cantităţii apei. Conservarea. Toate cele enumerate mai sus se stabilesc prin Hotărâre de Guvern. precum şi prin aplicarea de penalităţi celor care risipesc sau poluează resursele de apă.spălarea în cursurile de apă a obiectelor de uz casnic cu folosirea substanţelor chimice de orice fel. întreţinerea. 23 . terenuri cu destinaţie forestieră. V. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA SOLULUI ŞI SUBSOLULUI 1. Penalităţile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile contractelor. 2. - CAP. Consideraţii generale Fondul funciar este constituit din terenurile de orice fel.aruncarea sau vărsarea în instalaţiile sanitare. Să asigure realizarea. terenuri aflate permanent sub ape. atât pentru depăşirea cantităţii de apă poluate şi a concentraţiilor şi impurităţii substanţelor purificatoare evacuate. exploatarea staţiilor şi instalaţiilor de prelucrare a calităţii apelor la capacităţile autorizate. terenuri din intravilan. Bonificaţiile se acordă utilizatorilor de apă care demonstrează constant o grijă deosebită pentru folosirea raţională şi pentru protejarea calităţii apelor. 3. terenuri cu destinaţii speciale. Să adopte tehnologii de producţie cu cerinţe de apă reduse şi cât mai puţin poluante. Sistemul de plăţi se bazează pe regula că beneficiarul plăteşte în funcţie de serviciile prestate şi de folosirea raţională a resurselor de apă. În funcţie de destinaţie. Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi apelor include sistemul de plăţi.

se produce mult mai repede. iar consecinţele sunt de cele mai multe ori dezastruoase şi ireversibile. terenurile degradate trebuie să fie incluse de către specialişti. trebuie să i se aplice lucrări adecvate de întreţinere şi. Legea Nr. Potrivit legii. fundamentarea ştiinţifică a acţiunilor de folosire judicioasă a îngrăşămintelor în procesul de producţie agricolă. inundaţii etc. Cheltuielile necesare efectuării lucrărilor respective şi luării măsurilor ce se impugn sunt suportate de la bugetul public. 24 . Dacă pentru geneza unui strat fertil de sol sunt necesare perioade foarte mari de timp. Solul este factorul de mediu care necesită o atenţie şi o protecţie sporită dată fiind imposibilitatea supunerii unor procedee de epurare. Măsuri legale de protecţie şi ameliorare a solului Rglementările în domeniul protecţiei solului au drept scop: a) reglementarea regimului juridic al proprietăţii şi folosinţei infrastructurii de îmbunătăţiri funciare şi a terenului aferent.Protecţia şi ameliorarea solului se realizează prin lucrări de prevenire şi de combatere a proceselor de degradare şi poluare provocate de fenomene naturale sau cauzate de activităţi economico – sociale. cu greu mai poate fi adus în stare normală. Deteriorarea şi afectarea capacităţii productive şi calitative a solului are consecinţe negative pentru producţia agricolă. precum şi mecanismele de dobândire şi/sau transmitere a dreptului de proprietate. datorată unor cauze naturale ( eroziune. organizare şi amenajare a teritoriului. măsuri adecvate de gospodărire. când este cazul. pentru alimntaţie şi în cele din urmă pentru sănătatea şi chiar viaţa omului. proprietarii terenurilor având însă obligaţia să le pună la dispoziţia autorităţilor pe perioada cât durează lucrările respective. administrare sau folosinţă asupra acestei infrastructuri. Protecţia juridică a solului presupune stabilirea şi respectarea măsurilor care au ca scop dezvoltarea calităţii solurilor prin: supravegherea.18/1991 privind fondul funciar. De aceea solul trebuie gospodărit cu grijă. urmând ali se aplica lucrările necesare refacerii şi redării lor circuitului agricol. de ameliorare. în colaborare cu instituţiile specializate ale statului şi în acord cu organele locale din cadrul unităţilor administrativ .teritoriale respective. prognoza şi avertizarea cu privire la tendinţele şi dinamica evoluţiei şi a stării de asigurare cu fosfor mobil şi potasiu a terenurilor agricole. inmlăştinare. în perimetere de ameliorare. alunecări de teren. prevede o serie de măsuri menite să asigure refacerea şi ameliorarea terenurilor degradate. In acest sens. 2.) sau ca urmare a activităţilor poluatoare ale omului. precum şi pentru faptul că este limitat ca suprafaţă în urma degenerării sale. distrugerea sau degradarea sa.

statul intervine prin Administraţie şi prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat în completarea surselor proprii ale Administraţiei sau ale beneficiarilor amenajărilor declarate de utilitate publică. organizaţiilor neguvernamentale şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile în luarea deciziilor în scopul promovării adoptării raţionale. eficiente şi transparente a acestora. denumită în continuare Administraţie. .A. persoana juridica română de interes public naţional în sectorul îmbunătăţirilor funciare. implicarea beneficiarilor. sistemelor de irigaţii sau desecare şi drenaj şi a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi combatere a eroziunii solului pentru asigurarea protecţiei intereselor tuturor beneficiarilor.S. excesul de umiditate.exploatarea echitabilă a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare. care desfasoară activitaţile prevăzute de lege. întreţinerii şi reparaţiilor amenajărilor de îmbunătăţiri funciare situate pe terenurile pe care le deţin. denumită în continuare ministerul. Imbunătăţirile funciare au ca obiective: 25 . g) stabilirea sancţiunilor care se aplică în cazul încălcării prevederilor prezentei legi. e) stabilirea atribuţiilor autorităţii publice centrale. eroziunea şi poluarea solului şi să se promoveze protecţia mediului în conformitate cu standardele de mediu. cât şi în interesul public.realizarea. de către proprietarii de teren. .b) instituirea cadrului de reglementare a înfiinţării şi funcţionării Administraţiei Naţionale a Imbunătăţirilor Funciare. după caz.exploatarea amenăjarilor de îmbunătăţiri funciare astfel încât să se prevină folosirea ineficientă a apei. d) stabilirea serviciilor prestate de Administraţie organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare şi mecanismele de finanţare a acestor activităţi. în cazurile în care proprietarii de teren nu pot desfăşura ei inşişi activităţi de îmbunătăţiri funciare. care coordonează elaborarea strategiei şi politicilor în sectorul îmbunătăţirilor funciare. executare de investiţii şi suportarea costurilor acestor activităţi. individual sau prin organizaţiile de îmbunătăţiri funciare ori federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare a exploatării. inclusiv a lucrărilor de reabilitare.consultarea şi. f) stabilirea principiilor reorganizării Societăţii Naţionale "Imbunătăţiri Funciare" . . în principal. c) reglementarea înfiinţării şi funcţionării organizaţiilor de imbunatăţiri funciare şi a federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare în vederea desfăşurării activităţilor de îmbunătăţiri funciare atât în interesul membrilor lor.. Principiile care stau la baza realizării obiectivelor îmbunătăţirilor funciare sunt următoarele: .

regularizarea scurgerii apei pe versanţi.secetă. udările de spălare a sărurilor.amenajări de desecare şi drenaj. culturile agricole şi silvice. . c) asigurarea ameliorării solurilor acide. distribuţie şi evacuare a apei şi. . pe terenurile poluate.pe terenurile cu orice destinaţie. de transport şi de evacuare în emisar a apei în exces. cuprinzând şi lucrarile de nivelaremodelare. care au drept scop prevenirea şi înlăturarea excesului de umiditate de la suprafaţa terenului şi din sol. 26 . pompare. transport. b) asigurarea unui nivel corespunzător de umiditate a solului. protecţia terenurilor şi a oricăror categorii de construcţii împotriva inundaţiilor. . se diminuează sau se opresc procesele de degradare a terenurilor. arăturile în benzi cu coame. stabilizarea nisipurilor mişcătoare. în scopul valorificării pentru agricultură şi. lucrări de nivelare a terenului. rigole şi şanţuri de scurgere a apei. precum şi protecţiei lacurilor de acumulare împotriva colmatării şi regularizarea cursurilor de apă. Amenajările de îmbunătăţiri funciare ca lucrări hidrotehnice complexe şi agropedoameliorative se realizează în scopul prevenirii şi înlăturării acţiunii factorilor de risc . de scarificare. . precum şi poluare . Amenajările deîmbunătăţiri funciare cuprind următoarele categorii de lucrări. indiferent de proprietar. în vederea asigurării condiţiilor favorabile de utilizare a terenurilor. Acestea contribuie la valorificarea capacităţii de producţie a terenurilor şi a plantelor. de afânare adâncă. exces de apă. aplicarea de amendamente. alunecări de teren şi eroziuni. incluzând plantaţiile vitipomicole. după caz. sărăturate şi nisipoase. stingerea formaţiunilor torenţiale.a) asigurarea protecţiei terenurilor de orice fel şi a oricăror categorii de construcţii faţă de inundaţii.îndiguiri şi regularizări ale cursurilor de apă de interes local prin care se asigură. Aceste amenajări cuprind lucrări pentru protecţia solului. care să permită sau să stimuleze creşterea plantelor. .lucrări de combatere a eroziunii solului şi de ameliorare a terenurilor afectate de alunecări. acide şi pe nisipuri. inclusiv cu reziduuri petroliere. în principal.amenajari pedoameliorative pe terenurile săraturate. pentru silvicultură. Aceste amenajări cuprind lucrări de captare. Aceste amenajări cuprind lucrări de colectare. surse locale de apă şi emisari pentru scurgerea apelor.amenajări de irigaţii şi orezării prin care se asigură aprovizionarea controlată a solului şi a plantelor cu cantităţile de apă necesare dezvoltării culturilor şi creşterii producţiei agricole. precum şi la introducerea în circuitul economic a terenurilor neproductive. cu halde de la exploatările miniere. eroziunea solului şi inundaţii. după caz. precum şi protecţia împotriva poluării. prin care se previn. precum şi îngrăşăminte. pe alte terenuri neproductive.

a cărei principală atribuţie este punerea în 27 . hidroenergetice. Amenajările de îmbunătăţiri funciare pot prelua din surse de apă autorizate necesarul pentru irigarea culturilor agricole şi alimentarea cu apă a unor localităţi. Realizarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare la nivel naţional are loc pe baza programelor şi strategiei sectoriale. în acord cu interesele proprietarilor de terenuri şi cu documentaţiile de urbanism şi de amenajare a teritoriului. Tendinţa de a caracteriza regimul silvic prin prisma finalităţii sale se regăseşte în majoritatea definiţiilor prezente în tratate de drept forestier ale şcolii franceze. în scopul de a asigura mai eficient conservarea proprietăţii forestiere. Astfel.instituţie publică cu caracter industrial şi comercial. regimul silvic constituie un instrument de politică forestieră. De remarcat că finalitatea “de punere în valoare a pădurii” asociată regimului silvic este expresia transformărilor din administraţia forestieră franceză din 1964. . ţinând seama de cerinţele de protecţie a mediului. executarea şi exploatarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare se fac în corelare cu lucrările de gospodărire a apelor. silvice. incinte agricole şi industriale şi asigură protecţia localităţilor şi a oricăror categorii de construcţii împotriva efectelor alunecărilor de teren şi a inundaţiilor.perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole şi plantaţii pentru combaterea eroziunii solului. în interesul superior al naţiunii. în scopul asigurării conservării şi punerii în valoare a pădurilor la care se aplică. CAP. pe baza programelor zonale şi locale de amenajare a teritoriului. principalement chargé de la mis en oeuvre du regime forestier”. când se creează Office National des Forêts. amenăjari piscicole. iar la nivel local. Meyer în lucrarea Législation et politique forestière. face referire la regimul silvic ca fiind un ansamblu de reguli speciale de ordin public derogatorii de la dreptul comun şi determinate prin Codul forestier.. rezultate din activitatea de cercetare. conform nevoilor autorităţilor publice locale. reprezentând o veritabilă tutelă a autorităţilor administrative asupra pădurilor.alte soluţii tehnice şi lucrări noi. precum şi protecţia lacurilor de acumulare împotriva colmatării. PROTECŢIA JURIDICĂ A FONDULUI FORESTIER 1. VI. conservarea şi utilizarea masei lemnoase şi exercitarea servituţilor care grevează aceste păduri. Proiectarea. de gestionare a căilor de comunicaţie. Totodată. Definirea regimului silvic Regimul silvic este un ansamblu de reguli speciale ce se aplică pădurilor în legătură cu administrarea. ”etablissement public national a caractère industriel et commercial. ale persoanelor juridice sau fizice interesate.

În Codul silvic şi în Ordonanţa Guvernului nr. 1 Cod silvic. In al doilea rând. la întocmirea contractelor de administrare. 96/1998). indiferent de forma de proprietate. indiferent de natura proprietăţii. deoarece regimul silvic depăşeşte semnificaţia unor norme tehnice. Aspectul economic se regăseşte de asemenea în reglementările cu privire la obligaţiile financiare ce revin proprietarilor de păduri în gestionarea pădurilor. de pildă. Codul silvic român din 1996. În contextul diferenţierii gospodăririi pădurilor pe forme de proprietate. al. protecţia şi paza acestui fond. 7. exploatarea. acceptat în mod expres sau tacit de către proprietar devine titlu executoriu şi temei juridic al executării silite. 28 . defineşte regimul silvic ca fiind un sistem de norme tehnice silvice. precizăm că are sferă de aplicare mai largă. nr. deoarece se aplică întregului fond forestier. şi autorizează posibilitatea încasării contravalorii efectelor funcţiilor de protecţie ale pădurilor. gestionarea durabilă a pădurilor presupune respectarea a cel puţin două principii pe care legea română le-a consacrat deja: conservarea şi dezvoltarea fondului forestier. la calculul taxelor şi despăgubirilor în cazul schimbării categoriei de folosinţă a terenului. prin care devizul lucrărilor efectuate de către Regia Naţională a Pădurilor. regimul silvic intervine pentru conservarea şi dezvoltarea resursei forestiere naţionale. având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere. referitoare la vinderea şi exploatarea arborilor pe picior. 96/1998 există şi alte prevederi cu conţinut economic. Noţiune încă dificil de definit. Codul silvic instituie o procedură pentru constrângerea la regenerarea pădurilor proprietate privată. că în Franţa. economice şi juridice privind amenajarea. al. O. Respectarea dreptului de preemţiune a statului la vânzările de terenuri forestiere constituie încă o prevedere a regimului silvic ce ilustrează dimensiunea sa juridică. integrând şi aspecte economice şi juridice ale gestionării pădurilor. conform articolului 9. Codul silvic menţionează categoriile de venituri ce pot fi obţinute din pădurile proprietate publică sau privată. Definiţia dată regimului silvic în Codul silvic român prezintă următoarele particularităţi: In primul rând. cultura. semnalăm că în plan juridic. precum şi cu privire la modalităţile de finanţare (art. regimul silvic nu face distincţie între păduri supuse regimului forestier şi păduri nesupuse regimului forestier. De asemenea. Si tot ca o particularitate. Astfel.aplicare a regimului silvic.G. pădurile situate în mediul urban au o reglementare distinctă în Codul urbanistic. a fondului forestier proprietate publică. subliniem că finalitatea aplicării regimului silvic este gospodărirea durabilă a ecosistemelor forestiere. 4. de către Regia Naţională a Pădurilor sau alte unităţi specializate. de asemenea. Semnalăm.

la nevoie pe cale de expropriere publică. măsuri care culminează în 1913 cu legea Audiffred de extindere a regimului forestier la pădurile departamentelor. de către un corp silvic învestit cu autoritate publică. În sfârşit. regimul silvic se aplică altor păduri decât publice numai prin derogare.2. . de exemplu. prin care statul poate aciziţiona. rămase sub administraţia acestuia până la rambursarea datoriei de către proprietarii privaţi. Aceasta nu înseamnă însă că gospodărirea proprietăţii forestiere private se sustrage incidenţei legii. un fond de ajutor financiar şi tehnic care a permis reîmpădurirea a peste 200 000 ha terenuri proprietate privată pe cheltuiala statului. In al treilea rând menţionăm că are caracter de ordine publică. deoarece aduce restricţii importante în dreptul de dispoziţie al proprietarului forestier asupra terenurilor deţinute. păduri şi parcuri în vederea amenajării lor în spaţii verzi. caselor de economii şi la anumite păduri particulare în vederea conservării. deoarece de esenţa regimului forestier este aplicabilitatea la pădurile proprietate publică. în anumite sectoare desemnate de către prefect. Aceste legi se completează cu: . cu subscrierea voluntară de către proprietari la regimul silvic. care dispun că lucrările de împăduriri sunt de interes general şi pot fi impuse obligatoriu particularilor.Legea din 1959 relativă la conservarea şi crearea de spaţii verzi în zonele construibile. 29 . Reglementarea proprietăţii forestiere private se face în paralel cu reglementarea regimului silvic. . In al doilea rând precizăm că regimul silvic este o instituţie juridică derogatorie de la dreptul comun. subliniem că legitimitatea regimului silvic este dată de finalitatea sa. începând cu secolul al XIX-lea o serie de legi cu caracter stimulativ şi represiv au ca obiect specific tocmai gestionarea proprietăţii private. instituţiilor de utilitate publică. 96/1998. şi în prezenţa anumitor condiţii restrictive.dispoziţiile legii din 1946 de creare a fondului forestier naţional. În cazul domeniului forestier francez. Inundaţiile grave din bazinele hidrografice Rhôn şi Garonne din 1860 incită la o serie de măsuri legislative vizând conservarea pădurilor cu funcţii de protecţie. In 1968 suprafaţa acestei din urmă categorii era de 11 700 ha. Dimpotrivă. Astfel. asociaţiilor de ajutor mutual. dar care nu a dat rezultatele scontate.Caracterizarea regimului silvic Definiţiile prezentate sugerează câteva caractere ale regimului silvic: In primul rând reţinem că sediul reglementării sale îl constituie Codul silvic şi Ordonanţa Guvernului nr. care constă în apărarea unui interes general al societăţii.dispoziţiile legii asupra împăduririlor din 1942. . în 1859 se introduce interdicţia de defrişare fără autorizaţie a pădurilor proprietate particulară.dispoziţiile legii din 1954 de creare de “groupements forestiers”. în vederea remedierii fărâmiţării proprietăţii forestiere private.

chiar dacă este vorba despre păduri constituite. În al doilea rând. nici administraţia publică nu pot aduce modificări conţinutului regimului silvic. . care trebuie acceptat în integralitatea lui şi fără condiţii. Prin urmare. nici proprietarul de păduri. Pentru dreptul român. Aplicându-se la întreg fondul forestier naţional. regimul silvic are caracter obiectiv. indiferent de natura proprietăţii. regimul silvic întruneşte următoarele trăsături juridice: . vegetaţia din afara fondului forestier naţional. învestite prin lege cu puterea de a decide asupra normelor regimului silvic. terenul pe care au fost înfiinţate. Aşa cum este definit în Codul silvic. nu aparţinea fondului forestier. apartenenţa sa iniţială la fondul forestier naţional. . deşi supusă unor reguli de gestionare conform normele emise de autoritatea pentru silvicultură. regimul silvic iese din tiparele unei modalităţi specifice de gestionare a pădurilor proprietate publică. ci statutul juridic al terenului.In dreptul francez. astfel încât părţile nu pot accepta.este obligatoriu: întreg fondul forestier este supus gospodăririi în regim silvic în mod obligatoriu. regimul 30 . de către structuri publice. al. aplicarea şi mai ales controlul aplicării regimului silvic ţin de atribuţiile unei autorităţi publice. nu este supusă regimului silvic şi în baza aceluiaşi considerent. Aceste plantaţii nu sunt supuse regimului silvic deoarece. Astfel. nu este inclusă în fondul forestier naţional. refuza sau modifica ceva prin convenţie ori contract.este public: conţinutul său este determinat într-un cadru legal. Terenurile care nu fac parte din fondul forestier naţional nu sunt supuse regimului silvic.este indivizibil şi unitar: nici autoritatea forestieră. ceea ce determină aplicabilitatea regimului silvic la un anumit teren împădurit nu este importanţa pădurii sau necesitatea protejării ei. deoarece legea nu prevede nicăieri posibilitatea unei opţiuni sau a unei derogări unilaterale din partea proprietarului de păduri. supunerea la regim silvic intervine din oficiu şi nu are caracter de act juridic de schimbare de statut. Supunerea la regim silvic constituie deci un act-condiţie a schimbării de statut al terenului forestier. . In al treilea rând. la origine. Aceasta se confirmă dacă se analizează excepţiile de la regimul silvic. Aceasta rezultă din articolul 68. plantaţiile înfiinţate de persoane fizice sau juridice pe terenuri agricole sunt exceptate de la aplicarea regimului silvic. regimul forestier devine în fapt regimul juridic aplicabil fondului forestier naţional.este legal: obiectul şi conţinutul regimului silvic sunt definite prin lege şi numai prin lege. Astfel. Prin aceasta. 2 Cod silvic unde se precizează că valorificarea şi recoltarea lemnului din aceste plantaţii este la latitudinea proprietarului. De asemenea. regimul forestier este un act juridic generator de un nou statut pentru pădurile la care se aplică.

un teren fără arbori amenajat în cursul procesului de exploatare a pădurii ca platformă primară rămâne teren forestier supus regimului silvic. 3. Astfel. Destinaţia agricolă. de uz urbanistic (spaţii verzi) sau ştiinţifică (parcuri dendrologice. nu sunt supuse regimului silvic suprafeţele cu vegetaţie forestieră de pe păşunile împădurite. schimbarea categoriei de folosinţă. adică suprafeţele cu vegetaţie forestieră cu o întindere de minim 0. exploatare fără regenerare. 2 Cod silvic. Chiar dacă nu sunt acoperite de arbori. albiile pâraielor din fondul forestier. rezervaţii de seminţe. producţie ori administraţie silvică. Astfel. Obiectul regimului silvic Articolul 9 Cod silvic stipulează că fondul forestier este supus regimului silvic. pentru terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră restricţiile în exercitarea dreptului de dispoziţie (defrişări. Distingerea acestor două categorii prezintă importanţă din punctul de vedere al principalelor restricţii impuse prin regimul silvic. Obiect al regimului forestier este deci fondul forestier. asigurarea efectelor protective ale pădurii. plantaţii efectuate în scopuri de cercetare) exclude aplicarea regimului silvic prin natura serviciilor şi produselor procurate.25 ha: . în special.nu sunt supuse regimului silvic terenurile cu altă folosinţă decât forestieră. în sensul definiţiei de la art. pot face obiect al gestionării în regim silvic: . piscicolă. păşunat) sunt prioritare. legea distinge: a) terenurile destinate împăduririi. terenurile din cea de a doua categorie impun şi ele respectarea unor restricţii. indiferent de natura proprietăţii. care sunt de natură a limita. deci i se vor aplica în mod corespunzător prevederile legii privind schimbarea categoriei de folosinţă şi nu va fi posibil de a-l transforma în teren construibiul sau în teren agricol. de exemplu. b) terenuri care servesc nevoilor de cultură.terenurile care nu sunt acoperite cu păduri. 31 . Între acestea. De aici rezultă câteva consecinţe: . Astfel.terenurile acoperite cu păduri. deoarece principala folosinţă a terenurilor nu este cea forestieră. indiferent de natura proprietăţii ori categoria juridică a terenului. definit ca fiind totalitatea pădurilor şi a altor categorii de terenuri cu destinaţie forestieră.în virtutea aceluiaşi considerent. c) iazurile. . cum ar fi. incendiere.silvic are drept finalitate asigurarea unor servicii publice.

9. Totuşi. Ordonanţa Guvernului nr. Consecinţa imediată este ambiguitatea supunerii la regim silvic a pădurilor proprietate privată care. care poate fi unitară. Pe de altă parte.proprietarii şi deţinătorii de terenuri forestiere. comune şi municipii ca proprietari publici. terenurile forestiere proprietate privată sunt supuse regimului silvic. aparţinând persoanelor fizice. studii sumare de amenajare” (art. într-un singur masiv.25 ha. deoarece. composesorate şi obşti grănicereşti ca proprietari privaţi de grup sau colectivi şi oraşe. în indiviziune sau individualizată. .nu pot fi supuse regimului silvic suprafeţe cu arbori ce nu întrunesc mărimea determinată prin lege. gospodărite în mod individual. regăsindu-se în amenajamentele silvice existente la data adoptării Codului. pe proprietar sau care nu mai dispun de amenajamente la ora actuală.25 ha.. pentru a se putea justifica scoaterea de sub regim silvic a terenurilor proprietate privată care în urma fărâmiţării au ajuns să aibă sub 0. In urma aplicării Legii 1/2000. O. şi proprietarul privat particular. Codul supune regimului silvic pădurile ce depăşesc 0. al. pornindu-se probabil de la premisa că suprafaţa lor va depăşi limita de 120 ha. cu art. 32 . admiţând implicit imposibilitatea efectuării unor operaţiuni de amenajare asupra unor suprafeţe de sub 10 ha. de exemplu. fără a preciza nimic despre natura acestei suprafeţe. respectiv 0. vor apărea ca titulari ai dreptului de proprietate şi instituţii de cult. al. se întocmesc. nu s-a aprobat nici o procedură de scoatere de sub regim silvic a unor categorii de păduri. sau fărâmiţată. 5 Cod silvic care spune că identificarea terenurilor care constituie fondul forestier naţiunal se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptării Codului. ca proprietar public. dar care împreună formează un masiv forestier ce depăşeşte 0. Obiectul regimului silvic ar părea să fie definit în Codul silvic din punctul de vedere al criteriului unităţii fizice.25 ha. de unităţi specializate.agenţii din corpul de control al aplicării regimului silvic. 1 Cod silvic. aparţinând unuia sau mai multor proprietari.25 ha. obşti. nu depăşesc un sfert de hectar pe proprietar. derogă de la dispoziţiile Codului în următoarea formulare: “pentru pădurile cu suprafeţe mai mici de 10 ha. Proprietarii de păduri sunt statul. instituţii de învăţământ. . Subiectele regimului silvic In aplicarea regimului silvic se disting mai multe categorii de participanţi: .administratorii pădurilor. Obligativitatea amenajării rămâne însă valabilă pentru pădurile proprietate a persoanelor juridice. 1. 96/1998). indiferent de mărimea proprietăţii. 8. din combinarea art. 96/1998 face compatibile noţiunile de amenajare şi regim silvic în sensul că.G. care supune întreg fondul forestier naţional regimului silvic. Rezolvarea situaţiilor ambigue enunţate mai sus vine din analiza aceloraşi texte ale Codului silvic. ele fac parte din fondul forestier. 4.

individual sau constituită în asociaţii. 96/1998). 1. respectiv inspectoratele silvice teritoriale.G. regenerarea şi igienizarea pădurilor. creşterea suprafeţei fondului forestier. al. controlul aplicării regimului silvic a rămas la latitudinea administraţiei forestiere. legea nu obligă la asociere. Administrarea fondului forestier proprietate publică a oraşelor. In perioada 1991-1993. controlul respectării regimului silvic s-a realizat de către Garda forestieră. credite cu dobândă redusă pentru investiţii forestiere etc. In afara prevederilor referitoare la restituirea proprietăţilor forestiere indivize. Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului se face prin Regia Naţională a Pădurilor. prin structuri silvice proprii similare cu cele ale statului (art. şi de structurile ce vor fi create pentru gospodărirea pădurilor proprietate particulară ori colectivă la finalizarea procesului de restituire. O. indiferent de proprietar. Administrarea proprietăţilor forestiere particulare se poate face de către proprietarii acestora. şi anume. respectiv ministerul de resort şi de structurile sale din teritoriu. în sensul că se respectă un principiu fundamental. Este necesar de a se distinge între administrarea forestieră ca structură de decizie în domeniul forestier şi administraţia forestieră ca structură economică de gestionare a fondului forestier proprietate publică. aflată în situaţia de a face în acelaşi timp aplicarea legilor silvice şi controlul aplicării lor. 12. Administraţia forestieră ca structură economică de gestionare a fondului forestier este reprezentată de Regia Naţională a pădurilor pentru fondul forestier proprietate publică. Legislaţia de mediu prevede o serie de măsuri menite să asigure conservarea şi dezolvarea durabilă a fondului forestier dintre care menţionăm: interdicţia de a se reduce suprafeţele fondului forestier. economisirea masei lemnoase etc. şi nici nu prevede la ora actuală măsuri stimulative de asociere a proprietăţilor forestiere particulare (scutire de impozite. respectiv Ministerului Agriculturii. separarea actului de aplicare a legii de actul de control al aplicării.Administraţia forestieră reprezintă ansamblul persoanelor juridice de drept public care asigură îndeplinirea interesului general cu privire la pădure. Alimentaţiei şi Pădurilor. După desfiinţarea acesteia. comunelor şi municipiilor se administrează de către proprietari.). Odată cu înfiinţarea Direcţiei de regim silvic şi a inspectoratelor silvice teritoriale pentru controlul aplicării regimului silvic situaţia revine la normal. Controlul asupra aplicării regimului silvic în pădurile proprietate privată revine autorităţii publice centrale pentru silvicultură. în acest scop statului fiindu-i recunoscut un drept de preemţiune în cazul vânzărilor de terenuri forestiere. 33 . Administraţia forestieră cu funcţie de decizie şi control este reprezentată de autoritatea publică pentru silvicultură.

Mediul natural împreună cu mediul artificial constituie mediul în care omul trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea. Surse de poluare din nişa umană sunt constituite din deşeuri rezultate din activitatea industrială a omului şi deşeuri proprii existenţei umane (dejecţii. ca sursă de poluare. subsol. În primul rând. energie şi informaţie este realizată de om. prin mediu se înţelege ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aer . produce efecte în continuă creştere datorită diversificării deşeurilor produse. În documentele internaţionale se obişnuieşte să se împartă mediul uman în : mediu natural. sistemele naturale în interacţiune. platforme industriale. calitatea vieţii. cel de nişă umană. după cum am mai spus. instituţii private. în perspectiva sarcinilor protecţiei mediului. Conceptul de mediu artificial priveşte în sens larg întreaga tehnosferă.CAP. materii organice şi anorganice. apă. valorile materiale şi spirituale. fiinţele vii. În dreptul mediului interesează primele două. toate invenţiile şi descoperirile. locuri de 34 . sol. viaductele. PROTECŢIA AŞEZĂRILOR UMANE 1. mediu construit sau artificial şi mediu social. alcătuiri antropice în care majoritatea transformărilor de materie. Se compune din două elemente : aşezări umane şi tot ceea ce este creat de om în afara aşezărilor umane ( construcţii şi lucrări realizate de om şi aşezate dincolo de perimetrul comunelor şi oraşelor : şoselele. straturi atmosferice. condiţiile care pot influenţa viaţa omului etc. căile ferate. care sunt supuse unei protecţii juridice complexe atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional. O aşezare umană include construcţii de locuinţe. construcţii publice. toate ramurile ştiinţei şi tehnicii trebuie să prefigureze perspectivele vieţii şi activităţii oamenilor. În literatura de specialitate apare un alt termen. unde procesele naturale de autopurificare sunt limitate. definit ca totalitatea locuinţelor de pe glob. aspecte caracteristice ale peisajului. Aşezările umane sunt sisteme ecologice complexe (ecosisteme) create de populaţiile umane. Nişa umană. autostrăzile. tot ceea ce creează omul în mod artificial trebuie să corespundă cerinţelor protecţiei mediului. cadavre) rezultate din activitatea fiziologică. Tocmai de aceea. VII. pieţe şi străzi. Conceptul este utilizat în special în relaţie cu poluarea produsă de om. creşterii cantităţii de deşeuri şi aglomerării nişelor individuale în marile oraşe. Mediul artificial sau „mediul civilizat” este mediul creat de mintea şi mâna omului. Noţiunea de aşezare umană Pentru a defini cele două noţiuni este nevoie de o încadrare în terminologia generală. barajele. podurile). Aşezările umane există sub forme extrem de diverse. totalitatea creaţiei materiale a omului şi poate fi împărţit în două mari obiective: aşezări umane şi construcţiile din afara acestor aşezări.

cadre de la vie include elementele din definiţia aşezărilor umane dintr-o altă perspectivă. prin urmare unele caracteristici ce trebuie extrase din contextul general al protecţiei aşezărilor umane. mult lărgită.odihnă şi agrement adică tot ceea ce se găseşte în interiorul graniţelor administrative ale localităţii şi este creat de om. Deşi face parte din ecosistemele artificiale. dispariţiei unor specii. Prin urmare capitolul „protection du cadre de la vie” rezumă probleme referitoare la poluarea vizuală (publicitate. desfăşurată la Rio de Janeiro între 3 şi 14 iunie 1992. ca şi numeroase alte acţiuni organizate de ONU sau UNESCO. Strategia globală în domeniul protecţiei mediului şi asigurării dezvoltării sale durabile a fost elaborată în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltării. A urmat acţiunea UNESCO din 17 – 21 noiembrie 1972 finalizată prin Convenţia privind moştenirea culturală şi naturală mondială. Acest mod de viaţă generează resurse şi nevoi specifice. Există o distincţie importantă care trebuie făcută din start între aşezările urbane şi cele rurale. În dreptul francez. Pe plan mondial a existat o preocupare constantă pentru unificarea eforturilor specialiştilor în vederea cunoaşterii regionale şi globale a mediului . exploziei urbane. adică colectivitatea respectivă în raport cu mediul înconjurător şi sistemul de aşezări rurale şi urbane. vatră şi moşie. ecosistemul aşezării rurale poate fi considerat ca o parte a agroecosistemului întrucât existenţa lui este determinată de producţia primară şi secundară a acestor componente ale biosferei. Statele care au semnat Declaraţia de la Rio asupra Mediului şi Dezvoltării sunt 35 . Conceptul de dezvoltare durabilă Conferinţa Naţiunilor Unite pentru mediul uman. Aşezările rurale se înfăţişează ca o dublă realitate teritorială. extensiunii şi intensificării poluării. fiinţa umană este reperul acestei definiri fiind centrul eforturilor pentru creearea unui mediu de viaţă sănătos. rezultă funcţii şi structuri care împreună configurează modul de viaţă rural. calitatea construcţiilor etc). 2. Importanţa Conferinţei constă în elaborarea unei strategii globale asupra protecţiei mediului pornind de la constatarea caracterului limitat al resurselor. „La protection du cadre de la vie” presupune raportarea le nevoile umane. aspectul general al construcţiilor) şi poluarea fonică. spre deosebire de cele naturale. creşterii accelerate a populaţiei. concretizată prin locul de concentrare a locuinţelor (vatra) cât şi prin locul de muncă (moşia). În dreptul francez nu există noţiunea de protecţie a aşezărilor umane deoarece problemele principale ale protecţiei cadrului de viaţă beneficiază de capitole separate (colectarea deşeurilor. Din fiecare din cele două componente ale ecosistemului rural. Ambele componente constituie o singură unitate teritorială delimitată de hotarul obştii săteşti. desfăşurată la Stockholm între 5 şi 16 iunie 1972 a reprezentat prima acţiune globală organizată pe plan mondial.

Dezvoltarea durabilă are drept obiectiv găsirea unui spaţiu al interacţiunii dintre cele patru sisteme: economic. După cum sublinia Jaques Chirac în discursul de la Johannesburg dezvoltarea durabilă presupune o schimbare în comportamentul fiecăruia (cetăţeni. Strategia dezvoltării durabile presupune combinarea şi organizarea în timp a ansamblului metodelor şi mijloacelor alese pentru realizarea unui scop prestabilit. Dezvoltarea durabilă este un proces lent de schimbări care permit folosirea pe termen lung a mediului înconjurător pentru ca dezvoltarea economică să fie posibilă în acelşi timp cu coresponsabilizarea şi cooperarea individuală sau prin societăţi comerciale. pierderea biodiversităţii). a publicului larg. Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a compromite şansele generaţiei viitoare de a-şi satisface la rândul lor aceste nevoi. Schimbările suferite de mediul înconjurător trebuie să se reflecte în strategiile de dezvoltare ale firmelor şi întreprinderilor.obligate să ia măsuri imediate şi drastice pentru a asigura protecţia. riscuri industriale şi sanitare. locuire. fiind avansat în cadrul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare în 1987 prin raportul Burtland sau „Viitorul nostru comun” al prim-ministrului norvegian. Rezolvarea problemelor ridicate de dezvoltarea durabilă trebuie să se facă în legătură cu alte ţări deoarece dezvoltarea tehnologică necesară pentru o dezvoltare durabilă nu poate fi realizată într-o singură ţară. educaţie. mediu sănătos. managementul şi dezvoltarea durabilă a mediului în conformitate cu prevederile Agendei 21. Conceptul de dezvoltare durabilă a pătruns recent în limbajul şi conştiinţa specialiştilor. uman. Pe termen lung nu va exista dezvoltare durabilă dacă nu este eficientă din punct de vedere economic. schimbări climatice. colectivităţi teritoriale. statul. instituţii internaţionale) confruntat cu ameninţările globale (inegalitate socială. întreprinderi. doamna Gro Harlem Bruntdland. ecologia şo socialul. echitabilă din punct de vedere social şî tolerabilă din punct de vedere ecologic. întreprinderile şi societatea civilă trebuie să colaboreze pentru a reconcilia cele trei domenii care au foat ignorate mult timp: economia. ambiental şi tehnologic într-un proces dinamic de funcţionare. Ministerul Ecologiei şi Dezvoltării Durabile precizează: modurile de producţie şi consum trebuie să respecte mediul uman sau natural şi să permită tuturor locuitorilor Terrei să-şi satisfacă nevoile fundamentale de alimentaţie. guverne. În literatura franceză de specialitate definiţia dată conceptului de raportul Burtland este completată cu următoarele precizări: pentru a se ajunge la un rezultat viabil. muncă. Din punct de vedere al Uniunii Europene se adaugă la definiţia clasică a dezvoltării durabile sublinierea că o dezvoltare pe termen lung nu este viabilă 36 .

din noiembrie 1972 s-a semnat Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial. Desfăşurată la Vancouver (Canada) între 31 mai şi 12 iunie 1976. dar. Următorul pas iniţiat de ONU s-a intitulat Habitat I. o gamă largă de proiecte au fost iniţiate de ONU prin intermediul organismelor sale specializate. întrun anumit sens.MAB). reprezentând 134 de ţări. Cadrul legal al protecţiei aşezărilor umane Pentru a percepe mai bine contextul şi perioada în care s-au luat primele măsuri pentru protecţia aşezărilor umane este nevoie de o scurtă introducere a cadrului internaţional şi european de protecţie a mediului. Pe plan internaţional. o reconciliere între cele două elemente ale patrimoniului uman. "creşterea zero". Consiliul de Miniştri. Mai mult chiar. dezvoltarea durabilă presupune luarea acelor măsuri în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriale care să nu afecteze posibilităţile generaţiilor viitoare de a se servi de aceste zone. 3. poate în primul rând. rentabilitatea economică. Astfel. Ea s-a concentrat mai ales pe identificarea unor soluţii tehnice în special pentru problemele legate de asigurarea dreptului la locuinţă. echitatea socială. documentul realizează. Criza energetică atât de suprasolicitată. Din punct de vedere al protecţiei aşezărilor umane. În cadrul Conferinţei Generale UNESCO de la Paris. 37 . După îndelungate perioade când „cultura” era opusă „naturii”. a fost relativ repede depăşită. cultural şi natural. iar "sfidările" trecutului au fost depăşite ori.decât conciliind trei aspecte indisociabile: respectul pentru mediul înconjurător. pur si simplu. UNESCO o acordat o atenţie deosebită studiului interacţiunilor dintre om şi biosferă. enunţată şi promovată de "Clubul de la Roma" a devenit o realitate ţările industrializate. Douăzeci de ani mai târziu. Există patru instituţii care se ocupă de aplicarea politicii mediului înconjurător pe plan european: Comisia Europeană. varianta sa "creşterea sub zero" se manifestă din plin în Europa de Est aflată in tranziţie. Astfel. şi în unele ţări în curs de dezvoltare. ţărănimea a devenit mai în toate ţările minoritară şi s-a "urbanizat" în modul său de viaţă şi de gândire. reunind protecţia patrimoniului cultural cu cea a patrimoniului natural. Momentul 1972 poate fi considerat punctul de plecare pentru o politică europeană unitară în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Parlamentul European şi Curtea de Justiţie . fără însă a înlătura îngrijorările vizând rezervele mondiale limitate şi preocupările de a căuta noi alternative. lansând în 1970 programul special intitulat „Omul şi biosfera” ( Man and Biosphere . prima conferinţă a ONU privind habitatul şi aşezările umane a reunit aproape 9000 de delegaţi. lumea s-a mondializat în ritm accelerat. abandonate. În sfârşit.

o adevărată administraţie a mediului.). Astfel. deşi Constituţia franceză datând din 1958. În final. Dreptul francez este structurat pe un sistem de coduri ( 59 la număr în prezent). funcţionează şi alte reglementări conţinute de alte coduri ( Code de l’Urbanisme. etapa 1973-1989. ce include treptat toate noile reglementări referitoare la protecţia mediului adoptate sub formă de legi ordinare de Parlamentul francez. când se adoptă o serie de măsuri de protecţie a fondului forestier şi a celui cinegetic. în februarie 2005 a fost anexată Constituţiei franceze o „Cartă a Mediului”. creearea cadrului legislativ pentru protecţia mediului cunoaşte o succesiune de etape. etapa 1944-1972. Conferinţă care a încercat promovarea unei politici mondiale în domeniul protecţiei mediului. care precizeză principiile fundamentale ale protecţiei mediului. În plus. Toate aceste evenimente internaţionale au avut repercursiuni pe termen lung asupra cadrului legal intern de protecţie a mediului. Pe lângă Codul Mediului. Fiecare cod are o parte legislativă şi o parte reglementară ( de procedură). deopotrivă la nivel mondial şi naţional. La nivel local funcţionează reglementări de protecţie a mediului adoptate de prefecturile generale şi de consiliile locale. document în care sunt enunţate principiile după care omenirea trebuie să se conducă în relaţiile interumane precum şi în cele dintre om şi natură. planuri de acţiune care să răspundă la două întrebări esenţiale: cum să asigurăm pentru toţi o locuinţă decentă şi cum să promovăm o dezvoltare viabilă pe termen lung. În România. Code Rural. „Summitul mondial al oraşelor” sau Habitat II. să mobilizeze numeroşii actori implicaţi în această privinţă. Code du Patrimoine etc. în 1996. nu conţine dispoziţii cu privire la mediu. avea un scop bine precizat: să definească politicile urbane pentru secolul XXI. coduri care regrupează legislaţia pe un anumit domeniu.Principiile fundamentale ale protecţiei mediului şi dezvoltării durabile au fost enunţate la Conferinţa de la Rio de Janeiro în 1992. trebuiau să se stabilească. când se iau primele măsuri de protecţie a mediului ( legea pentru pădurile de protecţie şi înfiinţarea primului parc naţional). Etapa 1930-1944.Charte de l’Environnement. În cadrul conferinţei au fost adoptate o serie de documente. decrete şi circulare. statul francez a creat începând din anii şaptezeci. să regândească cooperarea internaţională. Autoritatea centrală o reprezintă Ministerul Mediului a cărui activitate se bazeză pe legi. să se confrunte experienţele naţionale şi locale. Code de l’Environnement este o colecţie legislativă actualizată permanent. având valoare constituţională. etapă care poartă 38 . În domeniul protecţiei mediului. rolul cel mai important îl are Codul Mediului. din care cel mai important este : „Declaraţia de Principii” sau Carta Pământului. reprezentând un moment de referinţă în istoria acestei discipline. Iniţiativa de la Vancouver a fost continuată la Istanbul.

a florei şi faunei sălbatice. 462 din 18 iulie 2001. reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest din 30 ianuarie 2003.Legea nr. conservarea habitatelor naturale.195/2005). etapa 1989-2008.Hotărârea Guvernului nr. când necesitatea protecţiei mediului a fost înscrisă în Constituţia din 1991 ( articolul 134). . aceasta şi pentru faptul că în dreptul mediului nu există încă o instituţie a răspunderii ecologice cu rol. este etapa în care se adoptă prima lege privind protecţia mediului înconjurător ( 20 iunie 1973). creearea sistemului de monitorizare integrată a mediului etc. 43/1997 privind regimul drumurilor. 124 privind prevenirea.amprenta Conferinţei de la Stockholm. principiul „poluatorul plăteşte”. 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deseurilor.Ordonanţa Guvernului nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.Hotărârea nr. 1. .Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.Legea nr. . în principal. CAP. privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile. aprobată prin Legea nr. In dreptul mediului normele juridice trebuie să contribuie la realizarea unui scop concret. 856 din 16 august 2002.756 din 6 decembrie 2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de echipamente destinate utilizarii in exteriorul cladirilor. constând în prevenirea poluării de orice fel. . menţinerea şi 39 . aprobată prin Legea nr. de prevenire şi de reparare a prejudiciilor cauzate mediului. legi care consacră principii noi precum principiul precauţiei în luarea deciziilor. 422 privind protejarea monumentelor istorice din 18 iulie 2001. PARTICULARITĂŢILE SI FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE PENTRU DAUNE ECOLOGICE 1. principiul prevenirii riscurilor ecologice.Hotărâre nr. NOŢIUNEA. actele normative enumerate mai jos conţin elemente semnificative pentru modul de protejare a aşezărilor rurale în ţara noastră: . 137/1995 şi Ordonanţa de urgenţă nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate.413 din 26 iunie 2002.Legea privind calitatea în construcţii. . inclusiv deşeurile periculoase. nr. Noţiunea de răspundere în dreptul mediului Problema răspunderii juridice pentru pagubele produse prin deteriorarea factorilor de mediu a fost timid abordată în doctrină şi practica judiciară.Hotărârea Guvernului nr. În această perioadă au fost adoptate două legi privind protecţia mediului ( Legea nr. . Pentru problematica abordată. VIII. . 10/1995. .

să garanteze un mediu sănătos şi să evite pe cât posibil acţiunile cu risc de poluare. Oamenii. cât şi în sarcina funcţionarului public sau a oricărei alte persoane fizice sau juridice care. Deci. ca să nu mai vorbim că de multe ori este imposibilă readucerea factorilor de mediu în starea iniţială. de cele mai multe ori. prin faptele săvârşite încalcă legislaţia mediului. deşi nu deteriorează prin acţiunea lor mediul. Ele trebuie să cuprindă şi dispoziţii care să facă posibilă repararea prejudiciilor cauzate prin poluare mediului şi oamenilor. Aşa cum se cunoaşte. fiindcă mediul. Răspunderea juridică în această materie vizează nu numai sancţionarea celor care se fac vinovaţi de poluarea factorilor de mediu sau a celor care. agenţii economici. Avem în vedere în primul rând procedura de autorizare a activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului şi răspunderea privind studiul de impact. fapte care pot crea condiţii propice producerii poluării. De asemenea. subvenţiile şi detaxările. De aceea prin legislaţia de mediu trebuie stabilite o serie de condiţii exigente în care să se desfăşoare orice activitate care prezintă factori de risc pentru mediu. In cadrul măsurilor (inclusiv juridice) care vizează protecţia naturii un accent deosebit trebuie pus pe măsurile preventive şi de reconstrucţie ecologică. Totodată. avem în vedere şi alte pârghii – economice şi fiscale – de protecţie a mediului cum ar fi: politica preţurilor în favoarea conservării mediului. organismele guvernamentale şi neguvernamentale trebuie să adopte o conduită care să asigure. bursele de poluare etc. încalcă legislaţia de mediu. Ca o caracteristică a dreptului mediului menţionăm faptul că în această materie răspunderea juridică intervine atât în cazul în care s-a produs un prejudiciu prin deteriorarea factorilor de mediu cât şi în situaţia în care deşi nu s-a poluat mediul au fost totuşi săvârşite fapte ilicite care contravin normelor de dreptul mediului. Putem spune astfel că în dreptul mediului noţiunea de răspundere juridică are un sens mult mai larg. fiind distrus nu mai poate fi readus în stare normală. normele de dreptul mediului trebuie să aibă şi caracter reparator. vinovat de deteriorarea factorilor de mediu. De multe ori. la parametrii normali. răspunderea juridică va cădea atât în sarcina poluatorului. deşi nu produce poluarea mediului.îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe Terra. instituţiile publice sau private a tuturor măsurilor care contribuie la asigurarea condiţiilor optime în care se desfăşoară toate activităţile economice şi sociale astfel încât riscul de poluare să fie minim. de mare 40 . aplicarea unor sancţiuni (aspre chiar) nu este suficientă pentru a împiedica deteriorarea factorilor de mediu. In acest sens. este mult mai uşor şi mai puţin costisitor să se prevină producerea unui prejudiciu decât repararea lui. mai cuprinzător. dar şi luarea şi respectarea de către persoanele sau organele de stat. Considerăm că rolul pe care trebuie să-l joace legislaţia în vederea protecţiei factorilor de mediu este în primul rând unul preventiv.

Ministerul Apărării Naţionale. fondul de ameliorare a fondului funciar. 5 din Ordonanţa de urgenţă 195/2005). Ministerul Transporturilor. impunându-se după părerea noastră pedepse mai aspre decât cele care sunt prevăzute în prezent mai ales în cazul unor fapte prin care sunt afectaţi grav. evident că va fi tras la răspundere autorul faptei ilicite. şi pe plan local Agenţiilor teritoriale pentru protecţia mediului. fondul de protecţie a vânatului. considerăm oportună lărgirea sferei de persoane şi organe cărora legea le conferă legitimitate procesuală activă. ca o garanţie a reparării prejudiciilor aduse mediului o reprezintă diversele fonduri ce se constituie – anticipat – pentru ameliorarea diverşilor factori de mediu. fondul apelor. diversele sisteme de asigurare care funcţionează în această materie. Astfel. Ministerul Educaţiei si Cercetării. uneori ireversibil. etc. Menţionăm în acest sens: fondul naţional de mediu. de asemenea. şi. în cazul în care nu-şi îndeplinesc atribuţiile stabilite prin lege în domeniu. Ministerul de Interne. Cele mai multe atribuţiuni în scopul protecţiei mediului revin. în mod firesc. Aceste autorităţi vor răspunde. 2. In acest sens. care este autoritatea centrală pentru protecţia mediului. Acesta poate fi persoană 41 . care după cum se ştie joacă un rol deosebit în a sensibiliza opinia publică şi factorii de decizie în legătură cu pericolul pe care îl prezintă pentru mediu diverse activităţi umane cu factor de risc. în cazul săvârşirii unor fapte ilicite prin care s-au adus prejudicii mediului sau oamenilor. legislaţia de mediu trebuie să aibă şi caracter sancţionator. In cazul în care se aduc prejudicii mediului prin poluare. Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. Responsabilitatea privind protecţia mediului revine în egală măsură autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. de asemenea. în acest sens asigurând unele garanţii. fiind incluse aici şi organismele neguvernamentale. Au atribuţii în scopul protecţiei factorilor de mediu şi răspund juridic în cazul în care nu duc la îndeplinire aceste sarcini: Ministerul Sănătăţii. fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic. considerăm că în primul rând responsabilitatea privind protecţia medului revine statului (reprezentat de organele sale specializate). în mod firesc. diverşi factori de mediu. De asemenea. Particularităţile răspunderii în dreptul mediului Considerăm că cele mai interesante aspecte specifice prezintă răspunderea în dreptul mediului în privinţa condiţiilor în care aceasta operează. inclusiv dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit (art. primele de împădurire. deci poluatorul. In vederea conservării şi protecţiei mediului.utilitate. sau nu iau măsurile ce se impun în scopul evitării oricărei situaţii de natură să ducă la deteriorarea factorilor de mediu. statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos.

nr. omul sau mediul său? In sens larg. în lucrările privind evaluarea de mediu. este un element al acestuia. In dreptul mediului problema vinovăţiei capătă. dacă o persoană fizică sau juridică desfăşoară o activitate prin care se produce poluarea efectivă a mediului va răspunde – după caz – contravenţional sau penal şi va fi. 42 . independentă de culpă. De asemenea. dacă vom considera că omul face parte din mediu. sunt încălcate norme de dreptul mediului. va fi victima unui prejudiciu ecologic şi putem spune chiar că de cele mai multe ori omul este totodată nu numai victimă ci şi autorul degradării factorilor naturali ai mediului. Pentru a răspunde juridic. 35 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului. Astfel. Trebuie spus că în domeniului dreptului mediului răspunderea poate fi antrenată atât “pentru faptele poluante”. prezentarea. fie că este vorba de o faptă poluantă. a oricărei acţiuni distructive este mediul în ansamblul său. De pildă. vinovăţia. culpa făcea parte – cu unele excepţii . la care se adaugă obligaţia de a suporta cuantumul despăgubirilor pentru pagubele cauzate prin fapta respectivă. In dorinţa de a defini noţiunea de daună ecologică apare întrebarea: cine poate fi considerată victima unui prejudiciu ecologic. Oricum omul. noi valenţe. O altă condiţie a răspunderii juridice – în general – o constituie culpa. de asemenea. aceasta putând duce în cele din urmă la situaţii care favorizează producerea de daune ecologice. nr. de cele mai multe ori trebuie să se fi produs şi un prejudiciu. De exemplu. direct sau indirect.98 alin. privind protecţia mediului). nu greşim dacă spunem că victima poluării. Până la adoptarea fostei legi a protecţiei mediului. chiar dacă nu este poluat mediul. stabilit potrivit anexelor 1 şi 2 ale legii menţionate. cât şi pentru fapte nepoluante.din condiţiile de dovedit de către victimă pentru obţinerea reparării prejudiciului suferit. a unor concluzii şi informaţii false (Art. constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală. 103/1996. In continuare vom prezenta succint considerentele în baza cărora credem că s-ar putea face trecerea de la răspunderea subiectivă la cea obiectivă.195/2005. răspunderea juridică este antrenată şi ca urmare a săvârşirii unor fapte prin care. ori anumiţi factori afectaţi. în cazul nostru o daună ecologică. Deci.2 pct.8 din Ordonanţa de urgenţă nr. în sensul că în această materie se impune trecerea de la răspunderea subiectivă la răspunderea obiectivă – fără culpă. obligată să repare prejudiciul ecologic astfel produs. a bilanţului de mediu sau a raportului de amplasament.juridică sau persoană fizică. fie de o faptă nepoluantă. evaluarea impactului asupra mediului. 137/1995. din ce în ce mai evident. răspunderea juridică va fi antrenată numai ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite. infracţiunea de braconaj se pedepseşte cu închisoare sau amendă aşa cum prevede art.

Iată câteva din criticile ridicate de diverşi autori teoriilor invocate cel mai adesea în susţinerea răspunderii pentru fapte de mediu: Teoria “bunei vecinătăţi”. fie tulburării de vecinătate. aceleaşi principii. obligat a se pronunţa cu privire la caracterul real şi anormal al “inconvenientului”. au droit de l’environnement. nu mai permit explicarea soluţiilor pe care jurisprudenţa le-a reţinut pentru a face faţă problemelor grave şi urgente ivite din poluare. că el nu prezintă caracteristicile suplimentare cerute în materie. jurisprudenţa şi doctrina au constatat deopotrivă insuficienţa dreptului comun în materia răspunderii. In măsura în care 43 . dar şi prin cutuma sau obiceiul local. El remarca inadaptabilitatea principiilor de drept civil sub două aspecte: . prin autorizaţiile de funcţionare. .pe de altă parte. ele afirmă două lucruri: pe de o parte că dauna şi prejudiciul există.Ideea de răspundere obiectivă în legislaţia mediului s-a făcut în momentul în care. nu întotdeauna natura prejudiciului corespunde elementelor teoriei. susceptibile de “tulburare de vecinătate”. puse în faţa problemelor curente şi din ce în ce mai complexe ale protecţiei mediului şi ale reparării daunelor cauzate de activităţi industriale. vorbea despre inadaptarea condiţiilor de angajare a responsabilităţii pentru fapte de poluare şi despre spulberarea fundamentelor tradiţionale ale răspunderii în cazul faptelor de poluare (“l’éclatement des fondements traditionels de la responsabilité juridique”). chimică. Apărută ca urmare a unei hotărâri a Curţii de casaţie franceze în 1844 cu privire la un caz de poluare industrială. estetică etc. inconvenientele devin anormale. în lucrarea Le droit de l’environnement – de la responsabilité pour faits de pollution. de unde o ezitare asupra alegerii tehnice celei mai adecvate şi defavorizarea victimei care se sprijină pe această teorie în acţiunea în repararea prejudiciului. fie inconvenientului. De altfel. printre care şi un anume grad de poluare fonică. anormalitatea ataşându-se fie prejudiciului. sunt o frână în rezolvarea de soluţii mai eficace. Formulările sunt confuze şi contrarii. are la bază ideea că dezvoltarea societăţii impune fiecăruia un anumit număr de inconveniente. pe de altă parte. A fost chiar arătat că anormalitatea aplicată prejudiciului a dus la perpetuarea anumitor poluări considerate ca normale. In 1978 Giles Martin. Dincolo de acest “prag” stabilit de regulă pe cale administrativă. care continuă să prezideze reglementarea litigiilor. atunci când tribunalele resping acţiunea în responsabilitate a reclamantului pe motiv că inconvenientul nu depăşeşte inconvenientele obişnuite de vecinătate. principiile de bază ale răspunderii civile. Antrenarea responsabilităţii rămâne la larga apreciere a judecătorului. susceptibile de a regla conflictele de drept şi de a proteja mediul. Deşi victima are posibilitatea de alegere între responsabilitatea pentru culpă.pe de o parte. teoria tulburărilor de sănătate sau răspunderea pentru fapta lucrului.

numai exploatanţii unor instalaţii periculoase ar trebui să fie responsabili pe această bază. Raportat la fapte.“tulburarea de vecinătate” are la bază voinţa de a produce daune a celui ce exploatează o instalaţie sau îşi exercită în oricare al mod dreptul său de proprietate. mai întâi pentru formele prevăzute de legea civilă (cum ar fi răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri) şi apoi pentru a susţine necesitatea răspunderii obiective pentru daune aduse mediului. se ştie că prejudiciul va exista cu siguranţă. Majoritatea legislaţiilor de mediu au promovat o listă de activităţi “cu risc pentru mediu”. Teoria riscului. “tulburarea de proprietate” este vecină cu abuzul de drept. întrebuinţată pentru explicarea răspunderii obiective. conturând o teorie a riscului fundamentată pe riscul de activitate. Cu atât mai mult inconvenientul nu poate fi invocat în cazul “preexistenţei poluatorului” care transferă asupra victimei riscul de a se fi expus în mod imprudent unor inconveniente prin instalarea sa în apropierea instalaţiei poluante. ci ştie cu siguranţă că acest lucru se va produce. industriaşul ce instalează o uzină nu îşi asumă un risc eventual de a incomoda vecinii. Stark consideră că daunele normale nu ar fi cauzate “fără drept” atâta vreme cât acestui “drept de a dăuna normal” îi corespunde obligaţia cutumiară de a suporta anumite inconveniente inerente vecinătăţii. Acesta instituie prezumţia de exonerare de răspundere. este fundamentată pe ideea că cel care beneficiază de avantajele unei activităţi trebuie să suporte şi riscurile acestei activităţi – ubi emolumentum. cu toată reala labilitate a acestei noţiuni. 44 . el nu va fi nici eventual. deci care nu dau naştere la nici o reparaţie. Acestor argumentări li s-a răspuns că nu se poate vorbi de risc atâta vreme cât încă de la începutul activităţii. Criteriul de distingere este în acest caz intenţia de a produce daune. obligând la anumite demersuri administrative de autorizare pentru a face proba unei preocupări de prevenire a producerii riscului sau de limitare a efectelor sale negative. spun că teoria de risc are aplicabilitate eficientă. pentru tot ceea ce reprezintă “pericol”: dacă se reţine pericolul ca fundament al teoriei riscului. dar au refuzat să recunoască riscul întemeiat pe profit. nici probabil. deoarece s-a obiectat că există lucruri care nu aduc nici un profit. In acelaşi context se înscrie şi legea germană a responsabilităţii cu privire la mediu. O serie de autori francezi. care înlocuieşte principiul răspunderii pentru culpă cu principiul răspunderii pentru risc. Riscul de activitate şi răspunderea pentru risc ar urma să fie antrenate automat de îndată ce prejudiciul depăşeşte limita considerată normală (cea autorizată sau cea conformă cu obişnuinţele locale). ibi onus. sau chiar înainte ca aceasta să debuteze. deşi omul se foloseşte de ele. In ultimii ani în doctrina românească unii autori au acceptat teoria riscului. Ideea de inconvenient anormal este susceptibilă să susţină teoria riscului. fără culpă. rea voinţa exploatantului instalaţiei sau proprietarului. M.

în scopul protejării victimelor oricăreia dintre aceste activităţi. Teoria garanţiei. finalitatea răspunderii civile delictuale constă în principal în repararea daunei sau a prejudiciului. înseamnă a accepta sacrificiul drepturilor victimei contra unei compensaţii financiare. s-ar putea dovedi mai adecvată decât teoria tulburărilor de activitate. In dreptul civil român. fără a-i impune încetarea activităţii cauzatoare de prejudicii. se va face recurgându-se la formele 45 . 3. compromisul impus în angajarea responsabilităţii de necesitatea acceptării unor daune aduse mediului şi persoanelor. de natura şi de periculozitatea faptei săvârşite şi de consecinţele acesteia.atâta vreme cât activitatea instalaţiei este conformă autorizaţiilor emise. Până atunci însă. deci generatoare de inconveniente normale de vecinătate. Obligând pe vecin la repararea daunei. teoria garanţiei ar fi cea mai adaptată necesităţilor societăţii din punctul de vedere al victimei. ca şi pentru răspunderea comitentului pentru prepus. Dincolo de ideea de suportare a unui risc sau a unor inconveniente. Exemplele citate sunt o imagine a celor două tendinţe existente în dreptul mediului: pe de o parte incriminarea tuturor activităţilor de riscuri sau periculoase. autorul direct sau responsabil al faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu este obligat la repararea daunei. stabilirea răspunderii juridice. în cazul în care se constată încălcări ale normelor de dreptul mediului. ci pentru un interes social general. Această tendinţă este clară în reglementarea activităţilor nucleare: titularul activităţii răspunde obiectiv. partea responsabilă civilmente nu are decât rolul de a asigura părţii păgubite repararea daunei”. Formele răspunderii juridice pentru daune ecologice In domeniul protecţiei factorilor de mediu se observă tot mai evident încercarea de a se crea o răspundere specială. specifică acestei ramuri de drept. este obligat la repararea prejudiciului. Ideea de garanţie preia integral această finalitate: culpabil sau nu. Nu se poate vorbi de o protecţie a drepturilor fiecăruia pentru ele însele. nu poate lăsa totuşi victimele acestor daune fără despăgubiri. pe de altă parte exonerarea parţială sau totală de răspundere când aceste activităţi s-au desfăşurat în limitele “inconvenientelor normale”. în funcţie de caracterul normei încălcate. Însoţită de un sistem adecvat de asigurări de răspundere civilă impunerea teoriei garanţiei ca fundament al răspunderii pentru daune aduse mediului. pentru răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri. teoria de cea mai mare audienţă este cea a fundamentării răspunderii obiective a păzitorului juridic sau a comitentului pe ideea de garanţie privind riscul de activitate. a “riscului prevăzut” sau a autorizaţiei eliberate. aşa intitulata “răspundere ecologică”. răspunzând pentru fapta altuia sau pentru fapta proprie. “în ultimă instanţă. Altfel spus. Dacă finalitatea răspunderii penale este pedepsirea vinovatului şi prevenirea faptelor ilicite grave.

răspunderea specială. Forma de bază a răspunderii contravenţionale este amenda.1 pct. în afara dificultăţilor materiale ale unei asemenea întreprinderi pretenţioase şi de durată. Răspunderea penală poate fi şi ea antrenată în cazurile în care se săvârşesc infracţiuni în domeniul raporturilor de dreptul mediului. 87 alin. care pot fi 46 . privind protecţia mediului. penală.cunoscute ale răspunderii: civilă. 96 şi 97. Respectarea acestei dispoziţii ar necesita mijloace financiare incomparabil superioare cuantumului amenzii. contravenţională. potrivit căruia se sancţionează cu amendă. neîntretinerea corespunzatoare a malurilor sau a albiilor în zonele stabilite. aşa cum spuneam. se ridică problema asigurării finalităţilor preventive şi punitive în condiţii de inflaţie. disciplinară sau materială după caz. numite contravenţii. la care se adaugă. Răspunderea contravenţională este antrenată ca urmare a săvârşirii unor fapte ilicite. de dreptul mediului.107/1996. pericolul lor social este mai redus. Răspunderea contravenţională ar trebui aşadar să fie un mijloc de stimulare la conformare. In afara aspectului de actualizare se întâlnesc şi situaţii de genul celei prevăzute în art. hotărâri de guvern şi ordonanţe de urgenţă prevăd sistematic fapte considerate contravenţii. De asemenea. o serie de legi speciale. prin care amenda plătită este proporţională cu cantitatea sau intensitatea deversărilor de reziduuri sau deşeuri în diverse medii naturale. Unul dintre instrumentele de bază în examinarea licitului şi ilicitului contravenţional îl constituie autorizaţia de mediu sau acordul de mediu. Ordonanţa de urgenţă nr. pentru respectarea legii. reglementează contravenţiile în art. In legislaţiile unor ţări europene sunt stabilite amenzi speciale sub forma “plăţii pentru poluare”. diferenţiat pentru persoane fizice şi persoane juridice.195/2005. Spre deosebire însă de infracţiuni. nerespectarea regimului special al unor activităţi stă la baza incriminării drept contravenţii a unor fapte ce aduc atingere mediului în mod indirect.10 din Legea nr. care prezintă un anumit grad de pericol social. chiar în ipoteza actualizării anuale de către guvern. reflectat în consecinţe mai puţin grave sub aspectul răspunderii. Caracterul administrativ al dreptului mediului deschide largi perspective răspunderii contravenţionale. a apelor. de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosinţă a apei sau de către deţinătorii de lucrări. In prevederea legii române cuantumul amenzilor fiind fix. şi nu o nouă modalitate de colectare de taxe pentru faptul de a polua. pentru persoane fizice şi respectiv pentru persoane juridice. Alături de acestea. ale cărei limite minime şi maxime sunt prevăzute de lege diferenţiat. De unde alegerea nu tocmai dificil de făcut între realizarea corespunzătoare a lucrărilor de întreţinere şi asumarea răspunderii contravenţionale.

înainte de a descrie comportamentul inculpaţilor. astfel încât aprecierea judecătorilor trebuie să se oprească într-o primă etapă asupra determinării celui care ar fi putut sau ar fi trebuit să împiedice realizarea unei anumite situaţii. Pericolul activităţii se transferă asupra persoanelor eventual responsabile. In cadrul acesteia periculozitatea socială a infractorului este mai puţin importantă şi evidentă decât periculozitatea activităţii pe care acesta o desfăşoară. interdicţia utilizării unui anume echipament. Vinovăţia este elementul specific al răspunderii penale. animalelor sau plantelor. ea este determinantă în existenţa infracţiunii. Răspunderea penală se angajează astfel pentru anumite infracţiuni chiar dacă acestea au rămas în stadiul tentativei. Sinonim procesului de obiectivizare a răspunderii civile pentru daune aduse mediului. De multe ori aceste activităţi se desfăşoară la limită. aşa că pentru moment vom sublinia numai câteva particularităţi ale răspunderii penale în acest domeniu. Antrenarea răspunderii penale pentru daune aduse mediului este în legătură dependentă de existenţa unui prejudiciu. repunerea în starea iniţială a locurilor…” In societatea industrială modernă sunt din ce în ce mai multe activităţile generatoare de risc pentru mediu sub forma vătămării persoanei sau degradării calităţii elementelor de mediu. ele se tem de marginalizare. închiderea întreprinderii. fiind foarte aproape de pragul critic de emisie nocivă. mai mult decât atât. Analiza detaliată a răspunderii penale în dreptul mediului o vom face întrun următor capitol.fapte prin care se aduce atingere factorilor de mediu sau sănătăţii oamenilor. dezvoltarea infracţiunilor de imprudenţă tinde a afecta această construcţie tradiţională “din moment ce represiunea acestor infracţiuni depinde de rezultat. responsabilului acestor activităţi i se cere mai mult decât prudenţa şi prevederea normală. Delicvenţa ecologică este faptul “gulerelor albe” sau cel puţin al unor persoane care nu au nevoie de a fi supuse unui tratament de reinserţie socială. Totodată. Astfel. adică de vătămarea cauzată. în domeniul răspunderii penale operează un altfel de transfer obiectiv-subiectiv. de unde posibilitatea de incriminare chiar şi în baza unei culpe uşoare. Această remarcă are la bază o incriminare relativ recentă din legislaţia penală franceză prin care “faptul de a expune direct pe altul la un risc imediat de moarte sau vătămare de natură a antrena o mutilare sau o infirmitate permanentă prin violarea manifest deliberată a unei obligaţii particulare de securitate ori prudenţă impuse de lege se pedepseşte”. în timp ce pentru infracţiunile de pericol este suficientă crearea stării de risc pentru obiectivele protejate de lege. generat de natura infracţiunii de poluare. Sunt uşor de imaginat sancţiunile intimidatoare pentru astfel de justiţiabili: amenzi ridicate. Acesta este însă 47 . ele marchează astfel evoluţia spre o responsabilitate penală directă”. publicitatea hotărârii de condamnare. în determinarea sancţiunii şi în caracterul personal al acestei forme de răspundere juridică.

răspunderea pentru ruina edificiului (art. a desfăşurării de activităţi permise. dificultatea fiind sporită şi de faptul că există o diversitate de poluanţi care se răspândesc în mod diferit şi produc contaminare de natură multiplă. baza juridică a responsabilităţii constă. că există un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi că autorul faptei ilicite este în culpă. Semnalăm că în cazul răspunderii internaţionale pentru daune ecologice. In domeniul răspunderii civile pentru prejudicii cauzate mediului nu există reglementări speciale. Aceste texte de lege consacră. alin. în sensul că dispoziţiile legii au în vedere mai mult condiţiile obiective de antrenare a răspunderii (existenţa unei anumite situaţii. alin. elementul material al infracţiunii) decât comportamentul culpabil al infractorului. Cu titlu de excepţie se acceptă răspunderea internaţională obiectivă pentru risc în câteva situaţii: pentru pagubele produse de către obiectele spaţiale. atât de natură subiectivă. 1. întemeiată pe culpă – dar şi ca urmare a comiterii. Cel prejudiciat prin poluare de exemplu. în literatura de specialitate se face apel la fundamentări diferite. 1000. în domeniul 48 . Pe plan internaţional se evită de cele mai multe ori a se recunoaşte şi aplica răspunderea fără culpă a statelor în cauză. 1002 Cod civil) şi răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale (art. Dintre formele răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia. 3. In practică se aplică destul de rar răspunderea subiectivă pentru daune ecologice. Victima unui astfel de prejudiciu ar trebui să facă proba că prin săvârşirea unei fapte ilicite i s-a cauzat un prejudiciu. Cod civil). licite – acestea generând o răspundere obiectiv. în culpa imputabilă statului autor al poluării transfrontaliere. 998-1003. pe lângă răspunderea pentru fapta proprie (directă) şi răspunderea pentru fapta altuia (indirectă). Pentru justificarea extinderii răspunderii civile delictuale peste limitele faptei proprii. pentru stabilirea răspunderii în cazul în care se produc daune ecologice se face apel la instituţia răspunderii civile delictuale reglementată de Codul civil în art. răspunderea comitentului pentru fapta prepusului (art. 1001 Cod civil). 1000. se apelează la regula echităţii). extinzându-se astfel răspunderea civilă delictuală dincolo de limitele faptei proprii. Cod civil). De aceea. bazată pe ideea de risc. ar fi într-o situaţie foarte dificilă.un aspect al caracterului obiectiv al răspunderii penale în dreptul mediului. cât şi obiectivă. recurgându-se de preferinţă la o serie de subterfugii juridice (de pildă. considerăm că pot avea aplicabilitate în domeniul dreptului mediului: răspunderea pentru prejudiciile cauzate “de lucrurile ce sunt sub paza noastră” (art. în cazul prejudiciilor rezultate din utilizarea paşnică a energiei nucleare. Specific dreptului mediului se pot produce daune ecologice în urma săvârşirii unor fapte ilicite – ceea ce atrage o răspundere subiectivă. de regulă. având sarcina să probeze culpa autorului şi cine este autorul.

Avându-se în vedere caracterul de siguranţă sporită. dificultăţi în stabilirea cuantumului daunei. Particularităţile răspunderii civile pentru riscul ecologic se evidenţiază şi prin avantajele pe care le prezintă. efectele sale se propagă în lanţ deteriorând factorii de mediu unul după altul. Nu întotdeauna efectele negative ale poluării sunt controlate şi remediate la momentul oportun. victima fiind întotdeauna indemnizată. fundamentată pe ideea de risc. implicit. timp îndelungat. în ipoteza poluării transfrontaliere cauzate de deşeuri. Astfel. 95 forma răspunderii obiective (independentă de culpă) pentru daunele ecologice. Acest act normativ-cadru reglementează în art. Astfel. Riscul ecologic prezintă. Poluarea afectează întregul sistem natural. Considerăm a fi corectă instituirea răspunderii civile obiective fondată pe ideea de risc dacă avem în vedere principiul de echitate şi justiţie potrivit căruia orice activitate care poate produce un profit trebuie să includă şi garanţia reparării prejudiciului cauzat mediului de către cel care obţine profit în urma desfăşurării activităţii respective. răspunderea civilă pentru risc şi. Aceasta se impune ţinând cont de specificul pe care îl reprezintă daunele ecologice: nevoia reparării urgente a pagubei. o serie de particularităţi. asigurându-se o protecţie mai eficientă factorilor de mediu. In plus nu este necesar a se face de către cei lezaţi dovada atitudinii culpabile a autorului. In dreptul intern se manifestă tendinţa instituirii răspunderii civile obiective. dintre cazurile de exonerare de răspundere numai forţa majoră poate fi reţinută şi nici aceasta cu un caracter absolut. rupând deseori limitele echilibrului natural.195/2005 privind protecţia mediului. de asemenea. producerea de efecte în lanţ timp îndelungat etc. uneori ajungând să scape de sub control. greutatea (uneori chiar imposibilitatea) reparării în natură a prejudiciului. se instituie răspunderea solidară a acestora. prezintă un pericol permanent şi poate fi foarte grav mai ales dacă avem în vedere că efectele sale negative se manifestă lent. sub toate formele ei. Aceasta asigură aplicarea principiului “poluatorul plăteşte” şi urmăreşte posibilitatea de reparare a prejudiciului asigurând o protecţie sporită victimei daunelor ecologice. Totodată. sunt excluse ipotezele în care răspunderea nu poate fi antrenată. De asemenea. iar în cazul în care prejudiciul a fost produs de o pluralitate de autori.daunelor provocate de poluarea mărilor prin hidrocarburi. instituirea şi perfecţionarea unui sistem adecvat de asigurări vor determina stimularea atitudinii diligente şi prudente faţă de mediu. O reglementare specială există în cazul răspunderii 49 . sistemul răspunderii civile pentru risc a fost adoptat şi de legiuitorul român prin Ordonanţa de urgenţă nr. poluarea. folosirea raţională a tuturor factorilor de mediu. consecinţele fiind catastrofale şi ireversibile.

ostilităţile. Există deja în legislaţia românească de mediu instituţii care constituie forme specifice de răspundere în materia dreptului mediului menite.civile pentru pagubele nucleare. de asemenea. în majoritatea cazurilor. Reglementarea situaţiei conflictuale între poluator şi poluant consacră rareori soluţia reparării în natură a prejudiciului şi încetarea activităţii prejudiciatoare. Tot ca o particularitate. obligativitatea constituirii unor garanţii financiare. conflictul armat. este nu numai licită. cu unele măsuri corective. în special. iar repararea prejudiciului se face prin echivalent bănesc. să contribuie la preîntâmpinarea situaţiilor care ar putea fi un pericol pentru mediu şi. menţionăm că în domeniul nuclear sunt reţinute drept cauze exoneratoare de răspundere numai cataclismul nuclear cu caracter excepţional. răspundere care trebuie să fie specifică acestui domeniu chiar dacă se poate face apel şi la alte forme ale răspunderii juridice care sunt deja consacrate. Gravitatea eventualelor daune nucleare şi dificultatea evaluării şi reparării unor astfel de pagube au impus instituirea unor norme severe de securitate în industria nucleară şi în acelaşi timp o uniformizare de nivel internaţional a sistemului special de răspundere civilă în acest domeniu. Câteva elemente particulare există şi în ceea ce priveşte răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de aeronave a cărei reglementare specială o găsim în Codul aerian. activitatea continuă. Cel mai adesea. Răspunderea civilă în acest domeniu este supusă unui regim juridic instituit prin Convenţia de la Geneva privind răspunderea civilă pentru daune nucleare. caracter de altfel recunoscut de autoritatea publică. Din acest punct de vedere s-a vorbit chiar de “un fel de expropriere pentru cauză de necesitate 50 . Dreptul mediului derivă dintr-un compromis social între necesitatea dezvoltării social economice şi consecinţele negative ale acestei dezvoltări asupra mediului natural şi populaţiei umane. prin care să se creeze certe posibilităţi de reparare a pagubelor ecologice. 106 din 1992. din 1963. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare. obligaţia de asigurare şi altele. la care România a aderat prin Legea nr. independentă de culpă. impunând diverse modalităţi de indemnizare şi asigurare. războiul civil ori insurecţia. dirijarea răspunderii către exploatant. Răspunderea specifică dreptului mediului (ecologică) Săvârşirea unor fapte ilicite prin care se produc prejudicii mediului. Şi în acest domeniu este instituită o răspundere obiectivă. ci şi socialmente utilă. cum ar fi: răspunderea obiectivă şi exclusivă. trebuie să atragă răspunderea juridică. ale cărei prevederi vor fi coroborate cu dispoziţiile Legii nr. fapte prin care se încalcă norme de dreptul mediului. Abandonul noţiunii de culpă pentru antrenarea răspunderii îşi găseşte aplicaţia tocmai în faptul că autorul daunei de mediu exercită o activitate care. Prevederile acestor acte normative au instituit o serie de principii care acţionează în domeniul răspunderii civile pentru daune nucleare.

fondurile speciale de îndemnizare acţionează în mod automat atunci când lipseşte dreptul subiectiv patrimonial lezat. Astfel. reparaţia în natură nici nu este posibilă. asigurarea pentru daune este obligatorie. fondul de indemnizare pentru pierderile de recoltă datorate vânatului (Franţa. Din dificultatea de fond şi de procedură de a obţine o dezdăunare satisfăcătoare a victimei.privată” referitor la efectul deschiderii unei întreprinderi poluatoare asupra fondurilor învecinate. Prin urmare. Totuşi. prin care deţinătorii unor instalaţii vizate de lege trebuie să aibă o acoperire financiară pentru plata eventualelor reparaţii. furnizat de Oficiul Naţional al Vânătorii). ci prin redevenţe prelevate în cote prestabilite asupra poluatorilor. de altfel. finanţarea operaţiilor de atenuare a daunelor suferite de cei riverani aerodromului Orly şi Rossy. legea japoneză din 1973 asupra îndemnizării vătămărilor corporale datorate poluării. constând fie într-o poliţă de asigurare. Trecerea la răspunderea obiectivă în cazul acestei categorii de activităţi a fost posibilă tocmai pentru că “în dreptul nuclear legătura între răspundere şi mijloacele financiare pentru a-i face faţă a fost organizată de manieră sistematică”. Se dau ca exemple: fondul olandez pentru poluarea aerului care funcţionează din 1972. având în vedere laxismul administraţiei cu atribuţii de control a instalaţiilor. autoritatea judiciară ar putea să o întărească pe cea dintâi într-o luptă mai eficace contra poluării. fondul de protecţie a coastelor din Statele Unite pentru daune datorate poluării cu hidrocarburi. Obligativitatea asigurării a fost impusă deja încă de la Convenţia de la Paris din 1960 în privinţa activităţilor nucleare. dacă se reţine ca idee centrală a răspunderii repararea prejudiciului cauzat persoanei sau mediului. ce acoperă rareori integralitatea cheltuielilor necesitate de refacerea echilibrului ecologic sau a factorilor de mediu lezaţi. în condiţiile în care acesta desfăşoară o activitate autorizată. în legislaţia de mediu a diferitelor ţări s-a recurs fie la constituirea unor fonduri speciale de îndemnizare. legea română a protecţiei mediului prevede că în cazul activităţilor generatoare de risc major. Spre deosebire de asigurări. pune problema conflictului de autorităţi administrativ-judiciare. în plus. fie într-o garanţie guvernamentală sau bancară. tocmai în vederea apărării victimei de eventuala insolvabilitate a autorului prejudiciului. In plus. ele nu sunt formate prin contribuţia celor asiguraţi. Revenind la repararea prin echivalent a prejudiciului se consideră că. recurgerea la fondurile de asigurări şi la îndemnizaţii poate fi o soluţie de viitor în condiţii în care: 51 . Prin urmare. se instituie în sarcina responsabilului obligaţia de plată a unor sume de bani. intervenţia judecătorului pentru a ordona poluatorului încetarea activităţii ori luarea de măsuri de depoluare. Dispoziţii asemănătoare conţine şi legea germană din 1990. fie la introducerea obligativităţii asigurării pentru daune civile.

mecanismul îndemnizării sau asigurării să nu devină mijloc exonerator de răspundere. într-o lucrare având ca subiect răspunderea juridică. .autorul faptei prejudiciabile a desfăşurat o activitate licită. o altă formă de asigurare a riscurilor intră în joc: intervenţia unui fond de garanţie organizat prin lege”. iar dispunerea încetării activităţii pe viitor ar avea consecinţe sociale şi economice cu mult mai costisitoare decât repararea prejudiciului. se ridică totuşi problema reparării daunelor aduse elementelor de mediu în individualitatea lor. 52 .raţionamentul evoluţiei de fapt a lucrurilor. chiar în absenţa culpei. difuz. se argumentează printre altele cu următoarele raţionamente: . Repararea automată a prejudiciilor ar putea funcţiona în acest caz prin intermediul asigurării obligatorii a autorului faptei prejudiciabile sau prin intermediul instituirii fondurilor de garanţie (a fondurilor de îndemnizare) atunci când făptuitorul este necunoscut sau insolvabil. . diferit de autorizaţiile eliberate.raţionamentul derivând dintr-o evoluţie a mentalităţilor. forfetar şi de plin drept a tuturor vătămărilor corporale indiferent de originea accidentului de către sistemul de asigurări sociale. Pe măsură ce nivelul de viaţă este mai ridicat. In lucrarea citată se pledează pentru un “drept al accidentelor” în contextul responsabilităţii civile de drept comun.. dezvoltarea industrială şi maşinismul ce sporesc din ce în ce mai mult riscul producerii de pagube. cauză pentru că tribunalele nu vor evita să condamne la reparaţie. ştiind că în definitiv nu făptuitorul va suporta costul reparaţiei. . .fapta prejudiciabilă a survenit în condiţiile respectării cadrului legal de desfăşurare a activităţii. ci stimulent în reducerea daunelor aduse mediului. certitudinea de a avea drept la o îndemnizare devine lucru obişnuit. Asigurarea este în acelaşi timp cauză şi efect al extinderii şi obiectivizării răspunderii. valorizarea personalităţii umane admite din ce în ce mai puţin “resemnarea” victimei. responsabil este cel care aduce o asigurare victimei. importanţa luată de activităţile exercitate în mod colectiv în sânul cărora accidentul este anonim. Analizând fundamentul evoluţiei generale a răspunderii civile către răspunderea obiectivă. natura prejudiciului. Actual.raţionamentul ţinând de dezvoltarea asigurărilor. astfel încât este tentant de a-i suporta greutatea prin intermediul grupului. Prin rambursarea automată. Tendinţa generală a dreptului responsabilităţii civile este cea de îndemnizare a victimelor. răspunderea obiectivă este legată de posibilitatea de a asigura. “Dacă făptuitorul este necunoscut sau insolvabil. reflectându-se asupra unei colectivităţi sau populaţii umane. Dacă în privinţa persoanelor acest sistem poate fi şi este aplicat parţial prin asigurarea obligatorie individuală contra accidentelor. noţiunea de culpă nu ar mai trebui să fie obiect al diferitelor artificii juridice pentru a se garanta victimei repararea prejudiciului. socialmente utilă.

Anglia. localizate pe cât posibil. este de la sine înţeleasă regăsirea de prevederi asemănătoare în legislaţiile naţionale ale tuturor ţărilor europene. In acest context. în privinţa poluării atmosferice. la nivelul îndeplinirii funcţiei lor represive şi preventive. Mijloace juridice de protecţie a factorilor de mediu în legislaţia europeană Dreptul mediului este prin excelenţă un drept preventiv. deci.Renunţarea la noţiunea de vinovăţie. In concluzie. Autoritatea locală poate declara întreg teritoriul său sau numai parte <<zonă de control a fumului>>. atât în ceea ce priveşte fapta poluatorului. Cu toate acestea se cuvin a fi evidenţiate câteva particularităţi ale legislaţiilor naţionale ale mediului. emisă de Eduard al II-a. cât un mijloc de impunere a interesului social general. Wildlife and Country-side Act – 1981. cât un mecanism economic şi social de internalizare a costurilor externe născute din activităţi cu efecte prejudiciabile”. interdicţia asupra încălzirii locuinţelor din Londra în anumite zile. Control of Polution Act – 1974. Date fiind preocupările de formare a unei legislaţii comunitare în domeniul protecţiei mediului. putem afirma că “responsabilitatea civilă este mai puţin astăzi un mecanism de “moralizare” a făptuitorului. 4. acceptând obiectivizarea răspunderii în dreptul mediului ca pe o evoluţie necesară stadiului actual de dezvoltare economico-socială. Este cunoscută. dar mai ales consecinţele grave şi adesea transfrontaliere ale acestora. nefiind deci necesară o lege specială în domeniul mediului pentru ca justiţia să acţioneze. în repertoriul legislativ al mediului apar o serie de acte precum Town and Country Planning Act – 1971. răspunderea civilă delictuală nu este atât garantul exercitării egalitare a drepturilor subiective. Water Act – 1989. caracterizează evoluţia dreptului mediului în epoca actuală. ideea de compromis între rezultatul benefic al activităţii economice utile şi pe inconvenientele adiacente. Aceasta deoarece <<pentru juristul englez este mai uşor să găsească o cale procedurală care poate promova un anume interes decât dreptul substanţial pe care îl guvernează>>. Justiţia engleză. canalizarea responsabilităţii în cadrul întreprinderilor. în baza precedentului judiciar ca mecanism principal de formare a dreptului englez şi a absenţei unei clasificări în ramuri de drept prezintă o mai mare flexibilitate în acceptarea unei strategii cu privire la mediu. ceea ce transformă în infracţiune 53 . apariţia de instrumente noi pentru repararea prejudiciului cu privire la mediu. au convins că este mult mai facilă şi mai puţin costisitoare prevenirea daunelor aduse mediului decât căutarea unui vinovat şi repararea prejudiciului. cu preponderenţă preventiv. cât şi dreptul la acţiune al victimei. Toate regretabilele accidente de poluare. Cum însă legea scrisă prinde din ce în ce mai multă importanţă. Rolul dreptului mediului va fi.

fie de autorităţile locale. ori rezultând dintr-un act deliberat. de asemenea ea poate acorda autorizaţii prealabile de funcţionare pentru activităţile care prezintă risc de poluare a aerului. statul francez a creat după anii 1970 o adevărată administraţie a mediului. Absenţa permisului de construcţie nu constituie infracţiune în sine. pot fi infracţiuni pur materiale – deversarea accidentală de poluanţi în apele unui râu. apreciată de multe ori ca fiind mai eficientă decât dispoziţiile de mediu. colaborarea dintre autorităţi şi poluator este strânsă.) necesită prin definiţie probarea intenţiei delictuale. în timp ce deversarea conştientă (sciemment fr. iar pentru cele mai grave de către Crown Court. instituţia somaţiei de respectare a legii (“injonctions pour containdre les prévenus à respecter la réglementation represive”) permite câteva proceduri de corectare a ineficienţei pedepsei. susceptibilă de a slăbi voinţa unei aplicări efective a legii. de către Magistrates Court. cuantumul mult prea mic al amenzii faţă de profitul pe care cei sancţionaţi îl realizează prin activitatea incriminată. chiar dacă nu are un interes personal în cauză. Pronunţarea unui astfel de ordin de respectare a legii va putea fi cerută fie de Attorney General ca gardian al interesului public.eliminarea fumului de către orice şemineu. orice persoană poate solicita declanşarea urmăririi contra unei infracţiuni. precum şi prin faptul că <<nu există nici o obligaţie de a urmări o infracţiune constantă>>.. însă poate îndreptăţi autoritatea locală de urbanism să ceară încetarea construcţiei. se afirmă că organismele ce răspund de mediu preferă persuasiunea coerciţiei. Franţa. De regulă. în sensul că activităţile reglementate cu ajutorul dispoziţiilor de mediu trebuie totuşi să deţină şi o autorizaţie din partea autorităţilor de urbanism. Prin limitările pe care le aduce în anumite domenii. caz în care nerespectarea interdicţiei de a construi devine infracţiune. Deşi Constituţia franceză nu prevede dispoziţii cu privire la mediu. faptul că o persoană fizică nu va putea cere pronunţarea unui ordin pentru aplicarea dispoziţiilor represive. dacă bineînţeles dispune de mijloacele financiare necesare pentru a garanta instituţiei la care apelează faptul că este capabilă să facă faţă cheltuielilor judiciare. prin intermediul lor. 54 . Ea poate astfel recurge la procedură pentru a impune aplicarea dreptului mediului sau pentru prevenirea unei daune colective. In schimb. unei persoane fizice care în mod normal nu poate să ceară urmărirea unei infracţiuni acest lucru îi devine posibil. pentru infracţiunile mai puţin grave. Intre dispoziţiile de urbanizare şi cele de dreptul mediului există o suprapunere. Infracţiunile de mediu pot lua forma unor interdicţii absolute – ca de exemplu interdicţia de eliminare a fumului negru. sub condiţia unor excepţii autorizate. Criticile aduse sistemului englez de sancţionare a infracţiunilor privesc: neexistenţa unor instrucţiuni în privinţa cuantumului amenzilor penale care să asigure un ansamblu coerent. astfel încât urmărirea judiciară propriu-zisă este rezervată poluatorilor recalcitranţi sau poluărilor accidentale grave. Urmărirea judiciară se face. astfel încât. Knowingly permitting engl.

Sunt supuse jurisdicţiei penale o serie de infracţiuni ce au ca efect distrugerea. infracţiuni privind neexecutarea unei măsuri de siguranţă sau a unei sancţiuni administrative sau judiciare. tendinţa generală este de a înăspri regimul lor. Pentru ca dreptul penal al mediului să contribuie efectiv la protecţia sănătăţii şi a naturii. degradarea sau provocarea de daune mediului. legea prevede cazuri în care o asociaţie se poate constitui în parte civilă pentru anumite infracţiuni. 55 . b) sancţiunile penale revenind judecătorului administrativ şi c) sancţiunile administrative. deşi constituirea în parte civilă este mai facilă în cadrul unui proces penal. căci sistemul francez al autorizaţiilor bazate pe negociere şi laxismul administraţiei conduc a fixarea de norme de poluare la un nivel insuficient pentru a putea garanta acţiuni inofensive mediului natural. decrete şi circulare în activitatea de protecţie a mediului. trebuie nu numai să se adapteze mai bine şi să se proporţioneze amenda cu prejudiciul ecologic. infracţiunile tratate în maniera codului penal sunt relativ puţine. Declanşarea acţiunii publice este de competenţa Ministerului Public. reglementare prezentă în codul rural.a cărei autoritate centrală o reprezintă Ministerul Mediului. la care se adaugă mecanismul specific al CEE privind aplicarea normelor comunitare. ci să se instituie o represiune a poluării care să nu fie confundată cu represiunea infracţiunilor sancţionând numai nerespectarea regulilor administrative. şi care se bazează pe legi. Tendinţa actuală de a considera respectul unei autorizaţii administrative ca un fapt justificativ exonerând autorul unui delict de mediu poate fi deosebit de prejudiciatoare salvgardării mediului. tradusă prin transformarea anumitor contravenţii în infracţiuni. însă există două excepţii. codul penal nu admite constituirea în parte civilă decât a celor care au suferit un prejudiciu direct şi personal. infracţiuni referitoare la reglementarea prealabilă şi la modalităţile de exercitare a unor activităţi prezentând un risc pentru mediu. dubla incriminare permiţând trecerea de la contravenţie la delict în caz de recidivă şi la agravarea sancţiunilor penale. prin infracţiunea respectivă. Cu toată multiplicarea de legi existente în domeniu. chiar indirect. referitoare la inginerii departamentului de agricultură şi forestier cu atribuţii în urmărirea delictelor de pescuit şi vânătoare. Totuşi. având la bază o reglementare cu caracter penal relativă la distrugerea peştelui sau aducerea lui în stare de a nu putea fi consumat prin deversarea de poluanţi în apele râurilor. dificil de a fi probat de către asociaţiile de apărarea mediului. Asociaţiile pentru apărarea mediului întâmpină dificultăţi în a obţine declanşarea urmăririi penale deoarece. Represiunea penală în dreptul francez al mediului este caracterizată ca fiind insuficientă. Pot fi evidenţiate în represiunea activităţilor ce aduc atingere mediului trei tipuri de instrumente: a) sancţiunile penale revenind judecătorului de drept penal. Ele vizează în principal protecţia apelor contra poluării. In privinţa sancţiunilor. în măsura în care ele apără un interes colectiv şi suferă un prejudiciu.

Sensul modificărilor a fost de la nivel central către regiuni. intrată în vigoare în 1991. vapori. de unde se prezumă că dauna a fost creată de acea instalaţie).proprietarul este responsabil direct pentru daune produse de instalaţiile sale. Conform legilor civile. Conform legii asupra responsabilităţii cu privire la mediu. mirosuri.efectul negativ de mediu poate fi produs nu numai de instalaţiile operaţionale. De asemenea. acestea din urmă fiind de competenţa guvernului şi ministerului de resort federal sau al fiecărui land.pentru cazurile în care nu se poate stabili legătura între instalaţii şi daunele aduse mediului legea prevede un sistem de “prezumţie de cauză” şi excepţii de la această prezumţie (în circumstanţele cauzei instalaţia ar fi putut fi capabilă să determine dauna incriminată. Conformitatea este prezumată dacă un sistem adecvat de control a fost implementat. Proprietarul instalaţiei este responsabil pentru daune dacă o persoană a fost ucisă sau vătămată. . noxe şi alţi asemenea interferenţi emanând de pe un alt teren dacă aceşti interferenţi sunt materiali. . Reglementarea activităţilor de mediu în Germania se face prin legi şi ordonanţe. Prezumţia în cauză nu operează dacă instalaţiile au funcţionat în acord cu permisul şi cu condiţiile impuse operatorului de către legile administrative.efectul negativ de mediu să emane de la cca 100 tipuri de instalaţii prevăzute în anexa legii. Un loc aparte îl ocupă reglementările administrative de nivel federal sau regional. Printre acestea – stabilirea normelor standard de definire a produselor. în această materie guverna regula de drept civil. ori dacă o altă proprietate a fost vătămată. un proprietar de teren este îndreptăţit să interzică intruziunea de gaze.Germania. Aceste prevederi au drept scop schimbarea la conformitate cu permisele de mediu şi spre un control adiţional voluntar asupra instalaţiilor de risc. nu sunt în acord cu regulile (obiceiurile) locale şi cu măsurile de control a poluării. responsabilitatea pentru daune aduse mediului impune: . In consecinţă s-a înregistrat o proliferare a reglementărilor cu privire la mediu: o companie belgiană este 56 . a normelor de securitate a muncii. Regionalizarea statului belgian în 1983 a adus cu sine modificări din punctul de vedere al determinării nivelului de jurisdicţie în materie de mediu. precum şi dispoziţiile locale pentru aspecte privind depozitarea deşeurilor sau instalarea de sisteme de purificare a apei reziduale. proprietarilor unor instalaţii de pe o listă de “mare risc” le este cerut să aibă o asigurare obligatorie. Până la apariţia unei legi a responsabilităţilor din 10 decembrie 1990. fum. numai foarte puţine domenii au rămas de competenţa puterii legislative. . importul şi exportul de produse şi deşeuri nucleare. Belgia. ci şi de cele dezactivate. responsabilitatea fiind limitată la 160 milioane DM.

23 din Constituţia Cehiei din 1993. probarea nevinovăţiei revine persoanei acuzate de a fi violat legislaţia mediului. Dreptul de a trăi într-un mediu nepoluat este consacrat printre drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor în art. textual. Tot Legea fundamentală prevede “responsabilitatea fiecărei persoane de a prezerva un mediu favorabil pentru generaţiile viitoare”. gaze sau alţi dăunători pentru vecinii săi (art. 57 . dacă dauna este nelegală şi a fost cauzată prin rea voinţă sau neglijenţă. Prezumţia de nevinovăţie nu operează în cazul reglementărilor de mediu. acţiunea penală nu poate fi angajată decât de cel ce a suferit consecinţele directe ale daunei ecologice. De asemenea. imprudentă sau neglijentă cu rezultate negative asupra mediului”. Cehia. Din fericire. cedându-i titularului activităţii supuse autorizării să facă proba celei mai bune tehnologii din punct de vedere al protecţiei mediului. orice persoană sau companie poate fi responsabilă pentru daune aduse mediului. clasificate în două categorii. Cu toate acestea. Răspunderea penală este angajată pentru violarea reglementărilor federale de drept ale mediului: persoana juridică nu poate fi răspunzătoare penal. Măsuri de natură economică sunt menite să prevină poluarea – cum ar fi cele legiferate în 1993. iar persoana juridică nu poate fi subiect al procedurii penale. nu există o reglementare specifică cu privire la răspunderea civilă pentru daune aduse mediului. 679 – 689 Cod civil suedez). Activităţile ce prezintă un risc potenţial pentru mediu. Orice proprietar este răspunzător dacă a exercitat dreptul de proprietate în mod excesiv. “cea mai bună tehnologie neantrenând costuri excesive”. aparate de ras.obligată să respecte reglementări diferite în fiecare dintre regiuni. Cuantumul sancţiunii penale pecuniare poate ajunge la echivalentul a 30 mii dolari USA pentru “conduită intenţională. dispoziţiile cu caracter sancţionator din legi nu sunt în proporţie cu amploarea daunelor aduse şi sunt limitate la simbolice sancţionări financiare. In afara legilor federale privind poluarea apelor. influenţa unitară exercitată de orientările legislative de drept comunitar al mediului şi aplicarea lor consecventă în cadrul legislaţiei celor trei regiuni facilitează integrarea comportamentului firmei în cadrul legal. containere. prin emiterea de noxe. ci numai managerul acesteia poate fi urmărit în justiţie. In Codul obligaţiilor. baterii. Fiecare regiune promovează exigenţe deosebite în privinţa întocmirii studiilor de impact. Suedia. sunt supuse unei proceduri de autorizare ce ţine de competenţa autorităţilor provinciale sau municipale. prin care se instituie eco-taxe pentru ambalaje nereturnabile.

reglarea şi autoreglarea întregului sistem social-juridic şi a nivelului general de conştiinţă juridică din societate”. VIII.CAP. Unul din instrumentele de bază în examinarea licitului sau ilicitului contravenţional îl constituie autorizaţia de mediu sau acordul de mediu.2l3. nu întotdeauna poate fi considerat cu o periculozitate socială mai mare decât. nerespectarea deţinătorilor pădurilor a obligaţiei legale de a exploata masa lemnoasă numai în limita posibilităţii pădurilor. care este considerată contravenţie şi sancţionată ca atare. stabilită de amenajamentele silvice şi aprobată prin lege. faptă care este prevăzută de lege (acte normative) şi care este săvârşită cu vinovăţie. Această răspundere putem spune că nu are o natură pur administrativă. abuzul de încredere (art. ca o forţă de reglare şi de autoreglare a sistemului social-juridic administrativ şi de corectare a atitudinii faţă de lege. Alături de acestea. Caracterul administrativ al dreptului mediului deschide largi perspective răspunderii contravenţionale. inclusiv din perspectivă ecologică. Răspunderea administrativă a fost definită ca situaţie juridică ce “rezultă din normele ce caracterizează dreptul administrativ în ipostazele lor privind conduita ilicită. Ea este definită ca fiind o faptă ce prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea. RĂSPUNDEREA CONTRAVEŢIONALĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI 1. iar prin aceasta. nerespectarea regimului special al unor 58 . alin. ”contravenţional-ecologică”. Noţiune Prin locul pe care îl ocupă în sistemul nostru de drept. dar are în acelaşi timp şi un pronunţat caracter preventiv. condiţiile ce trebuie sau nu îndeplinite. De exemplu. urmând a se aplica o sancţiune potrivit principiilor şi normelor dreptului mediului completate cu prevederile care constituie dreptul comun în materia respectivă.l. contravenţia este o faptă ilicită care prezintă un grad mai mic de pericol social decât al unei infracţiuni. Există însă numeroase exemple în care periculozitatea socială a unor fapte considerate de legiuitor contravenţii este superioară celei a unor infracţiuni. prin specificul său. Fapta ilicită care stă la baza răspunderii contravenţionale este contravenţia. Aşadar. determinând manifestarea nivelului de conştiinţă juridică administrativă. mai exact în cadrul instituţiei răspunderii juridice. ea va atrage răspunderea specială. Cod penal) care constă în nesocotirea încrederii pe care persoana vătămată a avut-o în cel căruia I-a lăsat în detenţie bunul său. de exemplu. ca şi în paguba materială suferită. Dacă printr-o asemenea faptă a fost încălcată o normă sau un raport de drept al mediului. răspunderea administrativă (contravenţională) joacă un rol deosebit de însemnat din punct de vedere economic. sancţionat cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă. sancţiunile şi procedura ce se aplică şi care acţionează.

Amenda contravenţională se aplică pentru poluarea mediului – peste limitele admise . Caracterul obiectiv al răspunderii contravenţionale poate fi justificat prin însemnătatea deosebită a interesului public ocrotit prin normele dreptului 59 . aceasta aplicându-se de persoane împuternicite în numele organelor puterii administrative. Sancţionarea contravenţională pentru poluarea mediului Contravenţia se sancţionează de regulă cu amendă. consecinţele negative cauzate mediului şi economiei. cu consecinţele şi periculozitatea socială ale faptei respective. Cu privire la răspunderea contravenţională este de reţinut că în aplicarea normelor legale care interzic săvârşirea anumitor fapte sau obligă la săvârşirea acestora. se ridică problema asigurării finalităţii lor preventive şi punitive în condiţii de inflaţie. ea fiind individualizată în funcţie de anumiţi factori subiectivi şi obiectivi. a cărei întindere este proporţională cu gradul de poluare cauzat.fără cercetarea vinovăţiei agentului poluant şi fără luarea în considerare a întinderii consecinţelor poluării. In unele ţări europene sunt stabilite amenzi speciale sub forma “plăţii pentru poluare” prin care amenda plătită este proporţională cu cantitatea sau intensitatea deversărilor de reziduuri sau deşeuri emise în atmosferă sau alte medii naturale. pentru respectarea legii. organele statului sunt competente să avizeze sau să aprobe anumite acţiuni. ea putând interveni ori de câte ori mediul a fost poluat. Răspunderea contravenţională ar trebui să fie un mijloc de stimulare la conformare.activităţi stă la baza încriminării drept contravenţii a unor fapte ce aduc atingere mediului în mod indirect. răspunderea contravenţională pentru poluare are un caracter obiectiv. Mărimea amenzii contravenţionale aplicate pentru poluare se raportează la limitele minime şi maxime stabilite în actul normativ corespunzător. In acest fel este uşurată sarcina organului competent să aplice legea în această materie. a cărei limite minime şi maxime sunt prevăzute în lege diferenţiat pentru persoane fizice şi persoane juridice. In legea română cuantumul amenzilor fiind fix. Gradul de poluare. Forma de bază a răspunderii contravenţionale o constituie amenda. In conformitate cu aceste norme juridice persoanele fizice sau persoanele juridice care desfăşoară activităţi potrivnice prevederilor privind protecţia mediului natural sau artificial ori care nu îndeplinesc obligaţiile legale cuprinse în actele administrative sunt pasibile de sancţiune contravenţională. 2. şi nu o nouă modalitate de colectare de taxe pentru faptul de a polua. Deci. să oblige pe agenţii economici sau pe cetăţeni să se abţină sau să săvârşească anumite fapte. să controleze modul în care se aplică şi se respectă normele dreptului mediului. chiar în ipoteza actualizării anuale de către guvern. periculozitatea socială a faptei sunt luate în considerare numai la stabilirea cuantumului amenzii contravenţionale.

acestea fiind abilitate de lege să ia măsurile ce se impun în 60 . direct sau în completarea amenzilor contravenţionale. Subiectul pasiv al contravenţiei ecologice este statul reprezentat de organele sale. In general prin aplicarea amenzilor contravenţionale se urmăreşte determinarea agentului poluant să respecte prevederile prin care este obligat să promoveze tehnologii şi tehnici care protejează mediul natural şi antropic. Ca o particularitate trebuie spus că răspunderea contravenţională intervine în materia dreptului mediului şi atunci când fapta este săvârşită fără culpă. Sumele de bani plătite cu titlu de amendă contravenţională ar trebui administrate distinct pentru finanţarea investiţiilor antipoluante şi sprijinirea cercetărilor în domeniu. Această faptă poate fi săvârşită cu intenţie sau din culpă.mediului. dar pe această cale se acoperă prejudiciile cauzate oamenilor prin poluare dar nicidecum nu se pot acoperi pagubele reale aduse mediului. o faptă ilicită reglementată şi sancţionată de normele dreptului mediului. Subiectul activ al contravenţiei ecologice poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică. Trebuie să menţionăm că în cazuri deosebit de grave sau repetate. aşa cum am mai spus. De exemplu. Contravenţia săvârşită în cadrul raporturilor de dreptul mediului este. care poate fi exonerat numai în caz de forţă majoră şi de săvârşirea unei fapte imputabile şi de neînlăturat a unei alte persoane.de asemenea. Ca regulă generală. Acest lucru face dificilă. orice persoană juridică. ea fiind rezultatul riscului de poluare pe care şi l-a asumat persoana în cadrul activităţii pe care o desfăşoară. Subiect activ al contravenţiei ecologice poate fi . O asemenea soluţie ar fi bine venită pentru că prin poluarea mediului marele păgubit este întotdeauna natura şi în ultimă instanţă societatea umană. dar. Sigur că în urma poluării mediului pot fi formulate şi pretenţii patrimoniale. La fel în cazul persoanei fizice sunt cazuri în care aceasta poate fi subiect activ al contravenţiei de mediu numai dacă are o anumită calitate. sunt şi situaţii când această calitate o poate avea numai o persoană juridică specializată. Situaţia agentului poluant este dificilă şi prin aceea că el este chemat să descopere şi să probeze eventualele cauze de exonerare de răspundere contravenţională. Amenda contravenţională pentru poluarea mediului are şi rolul de factor de echilibru economic între agenţii poluanţi şi societăţile care nu poluează mediul. se impune a fi aplicată măsura legală de oprire a activităţii agentului poluant în situaţiile şi pe timpul în care poluarea produsă depăşeşte limitele legale şi ameninţă grav sănătatea populaţiei sau creează pagube economiei naţionale. uneori chiar imposibilă exonerarea de răspundere a agentului poluant. este angajat al unei instituţii sau al unei autorităţi care are atribuţii în domeniu. In acest fel agenţii poluanţi sunt determinaţi să facă investiţii de reducere sau de prevenire a poluării. orice persoană fizică poate fi subiect activ al contravenţiei de mediu dacă are 14 ani şi discernământul faptelor sale.

dar în acelaşi timp pot fi trase la răspundere (contravenţională) pentru neluarea unor măsuri ce se impun pentru protecţia unor factori de mediu. Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. anularea sau suspendarea autorizaţiei de mediu. de consecinţele acesteia etc. de la data comunicării acestuia. se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.domeniul mediului şi de asemenea. 97 din Ordonanţa de urgenţă nr. starea de necesitate. Cuantumul amenzii se stabileşte. în cadrul răspunderii contravenţionale. între limitele sale. în cazul săvârşirii unor contravenţii. constrângerea fizică sau morală. Executarea sancţiunii contravenţionale cu amendă. potrivit alineatului al patrulea al art. De exemplu. refuzul de a mai acorda aprobări sau de a elibera licenţe de import ori retragerea avizului de a efectua operaţiuni de comerţ exterior. jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ. în funcţie de gradul de pericol social al faptei. sunt prevăzute şi alte sancţiuni contravenţionale complementare.este subiect pasiv. contravenientul poate achita. autorităţile pentru protecţia mediului sunt abilitate să constate şi să sancţioneze contravenţiile săvârşite de alte persoane fizice sau juridice. Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. să stabilească şi să sancţioneze contravenţiile săvârşite. care se aplică pe lângă amendă. sechestrul. Pentru protecţia unor factori de mediu. de către persoana sau organul de stat competent să aplice sancţiunea. Răspunderea contravenţională poate fi înlăturată dacă fapta ilicită a fost săvârşită datorită unor cauze prevăzute de lege şi anume: legitima apărare. de împrejurările în care aceasta a săvârşit fapta. potrivit art. şi subiect activ şi subiect pasiv.195/2005 privind protecţia mediului. Aceasta constă într-o sumă de bani pe care trebuie să o plătească autorul contravenţiei. termenul de prescripţie fiind de doi ani de la data aplicării.14 din Ordonanţa Guvernului nr. beţia involuntară completă. iar contravenientul -persoană fizică sau persoană juridică. iresponsabilitatea şi infirmitatea – dacă are legătură cu fapta săvârşită-. pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori. de persoana contravenientului. agentul 61 . Şi în domeniul dreptului mediului. In dreptul mediului principala sancţiune contravenţională este amenda.2 din 2001. autoritatea statală care stabileşte şi sancţionează contravenţiile este subiect activ. privind regimul juridic al contravenţiilor. Se poate spune că o persoană juridică poate fi în acelaşi timp. cazul fortuit. după caz. eroarea de fapt. cum ar fi: confiscarea. In cazul răspunderii contravenţionale raportul se răstoarnă.

Ordonanţa de urgenţă nr. deţinerea. Legea nr. potrivit legii protecţiei mediului. „distrugerea. 103/1996). de natură a aduce atingere mediului. sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a persoanei. la economia vânatului şi vânătoarea. Pericolul social al infracţiunii de mediu şi vinovăţia O serie de dispoziţii din Codul penal incriminează fapte periculoase de genul „infectării prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă. animalelor sau plantelor” (art. la judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia. chiar dacă persoana şi bunurile sale nu sunt ameninţate decât indirect (dreptul la un mediu sănătos). degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia. nr. De unde necesitatea incriminării ca fapte periculoase social a atingerilor aduse mediului. prelucrarea. 280 alin. Acţiunea de deteriorare a mediului. Sancţiunea aplicată poate fi contestată. ca element material al multor infracţiuni de mediu are drept consecinţă această creare a stării de pericol pentru viaţa şi sănătatea fiinţelor vii. Pericolul social al infracţiunii de mediu are o natură aparte deoarece numai în cazuri izolate se reflectă imediat şi direct consecinţele negative ale faptei. (Legea nr. 311). 107/1996). CAP.constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul verbal. Insumând aceste valori sociale la noţiunea de mediu în definiţia dată de legea protecţiei mediului. 1). experimentarea. RĂSPUNDEREA PENALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI 1. la ocrotirea fondului forestier (Codul silvic. animală sau vegetală”. în condiţiile legii. 62 . precum şi într-o serie de legi speciale referitoare la regimul apelor (Legea apelor. 26/1996). Cea mai mare parte însă a faptelor ce constituie infracţiuni în domeniul mediului sunt prevăzute în legea cadru de protecţie a mediului. dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor. sunt considerate infracţiuni o serie de fapte „dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană. X. în acest sens cel sancţionat putând depune o plângere la organul din care face parte agentul constatator sau. „producerea. precum şi înlăturarea măsurilor luate (art. infracţiunea de mediu constituie manifestarea exterioară obiectivă. patrimoniul său) sau de dispoziţiile cu caracter penal din legea-cadru pentru protecţia mediului ori din legi speciale. la regimul activităţilor nucleare (Legea nr. în capitolul XV. 111/1996). 217). De cele mai multe ori infracţiunea de mediu creează o stare de pericol. sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de valoare a unui astfel de bun.195/2005. Infracţiunea de mediu este o faptă (acţiune sau inacţiune) cu consecinţe negative asupra unor valori speciale specifice ocrotite de legea penală (viaţa. transportul sau folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii fără drept” (art.

socotind fără temei că el nu se va produce (culpa cu prevedere.2 din Ordonanţa de urgenţă nr. când făptuitorul nu prevede rezultatul negativ al faptei sale. Ori. pct. imposibilitatea de a prevedea apariţia împrejurării care a determinat producerea rezultatului are un caracter obiectiv. b) nu prevede rezultatul faptei sale. pct. 98. şi în special a culpei fără prevedere ridică dificultăţi în calificarea drept infracţiuni a unor fapte ce aduc atingere mediului.195/2005). lit. Din formularea legii. lit. alin. în cazul funcţionării unor instalaţii cu risc potenţial pentru mediu. cu ştiinţă. oricât de diligentă ar fi fost. deşi trebuia şi putea să-l prevadă (culpa fără prevedere. a unor deşeuri sau substanţe periculoase” (art. 2. pct. a cazului fortuit.3 din Ordonanţa de urgenţă nr. pct.2. alin. art. In aceste cazuri. crearea stării de pericol este atât de evidentă. eventual.3. funcţionării instalaţiilor etc. Jurisprudenţa engleză a reţinut ideea de infracţiune pur materială în cazul poluării unui râu.195/2005). 19.1 din Ordonanţa de urgenţă nr. De exemplu. fără ca societatea respectivă să facă proba existenţei unei 63 . 98. 98. o serie de infracţiuni nu pot fi săvârşite decât în baza unei intenţii directe a făptuitorului.195/2005). sau nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase” (art. problema culpei. fapta incriminată este susceptibilă de a fi săvârşită atât cu intenţie cât şi din culpă. Simpla nesupraveghere a lucrului dacă a fost de natură să provoace poluare sau să creeze o stare de pericol instituie în sarcina persoanei responsabile o prezumţie de culpă ce va putea fi anulată numai în prezenţa stării de necesitate. provocarea de poluare prin evacuarea. alin. alin.195/2005). sunt interzise sub sancţiunea pedepsei. încât răspunderea se poate angaja în condiţia culpei fără prevedere. pct. 19 Cod penal. Culpa există când autorul: a) prevede rezultatul faptei sale. Cod penal. Dacă manifestarea intenţiei nu pune probleme din punct de vedere al caracrertizării unei fapte periculoase social drept infracţiune.Potrivit art. în sensul că apariţia acesteia nu ar fi putut prevăzută de nici o persoană. Un loc aparte îl ocupă infracţiunile a căror element material îl constituie „nesupravegherea” ca în cazul provocării de poluare accidentală prin nesupravegherea executării lucrărilor noi. In examinarea cazului fortuit.a. pe motivul că infracţiunea de mediu nu reprezintă neapărat o conduită vinovată ci acte care. în interesul general.98. 19 Cod penal. cum ar fi descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau de pe platforme plutitoare direct în apele naturale” (art. „vinovăţia există când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau culpă”. art.7 din Ordonanţa de urgenţă nr. răspunderea penală este similară aceleia civile obiective pentru prejudiciul cauzat de lucruri. b). a constrângerii sau. 2. Aceasta a condus la întrebarea dacă infracţiunea de mediu este o pură infracţiune materială sau mai este nevoie şi de stabilirea intenţiei delictuale a autorului faptei. dar nu-l accepta. Pentru o altă serie de infracţiuni. (art.1. pct. deşi trebuia şi putea să-l prevadă.2. care acoperă o mare parte a infracţiunilor de poluare.

emisii de noxe. prezentarea în studiile şi analizele de impact a unor concluzii şi 64 . însă în acelaşi timp nu pretinde şi probarea unui element internaţional. Infracţiunile de neconformare sancţionează penal reglementări de origine administrativă de un pericol social mai ridicat decât al contravenţiilor.neglijenţe în exploatarea instalaţiilor. simpla producere a rezultatului incriminat fiind suficientă pentru existenţa infracţiunii. există infracţiuni referitoare la desfăşurarea de activităţi cu risc pentru mediu (nerespectarea normelor de emisie. a regimului legal privind deşeurile. cu particularitatea de a avea în plus faţă de a avea în plus faţă de acestea producerea unui rezultat periculos asupra elementelor de mediu prin intermediul poluanţilor. Prin urmare. factorul intelectiv.). legislaţia din domeniu consacră infracţiuni materiale (de daună). substanţe radioactive. Acestea vizează continuarea activităţii după suspendarea acordului sau autorizaţiei de mediu. Pe de o parte. conservarea fondului forestier. infracţiunile referitoare la desfăşurarea unor activităţi cu risc pentru mediu s-ar putea clasifica în infracţiuni ce ţin de respectarea unui regim legal impus cu privire la desfăşurarea activităţii (infracţiuni de neconformare) şi infracţiuni de depăşire a normelor de emisie (infracţiuni de poluare). ape uzate. 98 aparţin categoriei infracţiunilor de neconformare. substanţele toxice etc. De asemenea. chiar în absenţa nevinovăţiei. consecinţă a încălcării legii. Pe de altă parte. a autorizaţiilor şi actelor de procedură administrativă. deşeuri de orice fel. a peisajului etc. 2. în care probarea elementului intenţional are caracter subsidiar. Astfel încât în legislaţia engleză penală din domeniul mediului se întâlnesc numeroase cazuri în care infracţiunea de mediu este considerată pur materială. eliberarea acordului şi/sau autorizaţiei de mediu fără documentaţia obligatorie sau completă. răspunderea penală pentru fapte ce aduc atingere mediului tinde la o reconsiderare a elementului internaţional. La rândul lor. parcurilor naturale şi monumentelor naturii. riscul ridicat al activităţii ce caracterizează elementul material al infracţiunii de mediu se răsfrânge şi asupra elementului moral. regimul rezervaţiilor. găsindu-şi definirea într-un context cu mult mai exigent. Infracţiuni de «poluare» şi de «neconformare» în legislaţia de mediu Se poate face o clasificare a infracţiunilor prevăzute în legea mediului după obiectul protejat. Marea majoritate a infracţiunilor prevăzute în legea protecţiei mediului în art. de prevedere. pesticide. indiferent de producerea unui rezultat decât starea de risc. substanţe chimice periculoase. Infracţiunile de poluare reprezintă un aspect particular al infracţiunilor de neconformare la autorizaţiile de funcţionare. conservarea pajiştilor. Astfel. în legislaţia engleză sunt prevăzute cauze exoneratoare pentru domeniul emisiei de „fumuri negre”.) şi infracţiuni referitoare la protecţia resurselor naturale (protejarea unor specii.

şi nici a stabilirii raportului de cauzalitate. desemnate ca atare prin expresia „provocare de poluare” sau prin descrierea acţiunii conceptul sinonimă poluării (introducerea de substanţă în apă. pentru infracţiunile în care producerea rezultatului periculos este element constitutiv al infracţiunii. eliberarea autorizaţiei de mediu fără documentaţia completă şi obligatorie) sau omisive (omisiunea de a raporta prompt despre orice accident major. amenajarea fără autorizaţie de depozit pentru deşeuri periculoase. 3. vânatului. a altor autorizaţii (de funcţionare a platformei de deşeuri. Dacă însă în cazul infracţiunilor de neconformare. aer. 65 . existenţa unei urmări sau a unui rezultat. pentru antrenarea răspunderii penale sub aspectul laturii materiale a infracţiunii este necesară: existenţa unei acţiuni sau inacţiuni de încălcare a dispoziţiilor legii. Infracţiunile de neconformare constituie aşadar abateri cu caracter de pericol social. In enumerararea legii se includ următoarele infracţiuni tipice pentru această categorie. nerespectarea regimului de desfăşurare a activităţii constituie cel mult o cauză sau o condiţie. existenţa raportului de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultatul periculos prevăzut de lege. sunt infracţiuni formale şi nu necesită stabilirea raportului de cauzalitate infracţiunile de poluare pentru care acţiunea este descrisă în materialitatea sa (deversarea de ape uzate). descărcarea apelor uzate în apele naturale etc. Fiind infracţiuni formale. omisiunea de a raporta prompt creşterea peste limitele admise a contaminării mediului. independentă de rezultat). nu se pune problema producerii rezultatului periculos. în cazul infracţiunilor de poluare. De asemenea. nerespectarea regimului de desfăşurare a activităţii constituie în sine elementul material al infracţiunii (infracţiune formală. continuarea activităţii după dispunerea încetării acesteia. descărcarea apelor uzate şi deşeurilor în apele naturale.): provocarea de poluare accidentală sau cu bună ştiinţă ori provocarea contaminării radioactive a mediului.indicaţii false. incinerea deşeurilor periculoase în instalaţii neomologate. Condiţiide antrenare a răspunderii penale în raport cu elementul material al infracţiunilor de poluare şi de neconformare Din descrierea de mai sus. Nerespectarea regimului substanţelor toxice se regăseşte şi în conţinutul material al infracţiunilor de poluare. a aerului. Infracţiunile de neconformare pot fi comisive (continuarea activităţii după suspendarea autorizaţiei sau acordului de mediu. regimul pesticidelor şi a altor substanţe toxice sau periculoase). omisiunea de a raporta prompt creşterea peste limitele admise a contaminării mediului). a instalaţiei de incinerare) şi restricţii sau interdicţii (privitoare la protecţia apelor. Pentru existenţa infracţiunii de poluare este necesar ca încălcarea obligaţiei legale să fie urmată de un rezultat constând în „poluare” sau în „contaminarea mediului”. legate de nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi acordului de mediu.

există raport de cauzalitate şi atunci când rezultatul periculos s-a produs pe fondul unor condiţii preexistente sau favorizante. RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI FACTORILOR DE MEDIU 1. Fundamentarea răspunderii civile şi domeniile de aplicare în dreptul mediului Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate factorilor de mediu este relativ puţin tratată în doctrina românească. concomitent ori succesiv deversării incriminate). efectuată anterior. cu efect în acumularea noxelor. cel puţin mai uşor de stabilit. ţinând cont şi de definirea în aceeaşi anexă a deteriorării mediului prin poluare. pentru existenţa răspunderii în cazul infracţiunilor propriuzise de poluare. XI. şi provocarea de poluare. CAP. . provocarea contaminării mediului. alterarea unor caraceristici ale componentelor naturale ale mediului. In consecinţă.există raport de cauzalitate chiar dacă acelaşi rezultat (poluarea apei râului) s-ar fi produs dintr-o altă cauză (o deversare provenită de la poluatorul din aval. . Dacă în cazul evacuării de substanţe şi provocarea de poluare legătura este dacă nu imediată. reducerea biodiversităţii şi productivităţii biologice naturale a ecosistemelor naturale sau antropice. în dreptul mediului 66 . etc. . afectarea în final a echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii. acţiunea incriminată (nesupravegherea executării lucrărilor noi. a funcţionării instalaţiilor. aceasta este in extenso definirea rezultatului periculos al infracţiunilor de poluare. să fie cauză determinantă.Dimpotrivă. Provocarea de poluare ori contaminarea mediului creează o stare de pericol pentru mediu ca valoare protejată sau chiar lezează elemente constitutive ale mediului. producerea de zgomote peste limitele admise.există raport de cauzalitate şi atunci când între acţiunea de evacuare ori nesupraveghere şi producerea poluării a trecut un anume interval de timp. debitul scăzut al râului ca urmare a unei perioade de secetă care a făcut posibilă depăşirea concentraţiei maxime admise în aval de punctul de deversare etc. între nesupravegherea instalaţiilor şi producerea de poluarea cauzalitatea trebuie apreciată în funcţie de anumite reguli: . punerea în pericol grav a sănătăţii umane. etc. evacuarea de deşeuri şi substanţe toxice. O ultimă condiţie a existenţei răspunderii este stabilirea raportului de cauzalitate între nesupravegherea instalaţiilor.nesupravegherea instalaţiei să fie la originea emisiei poluante. nesupravegherea surselor de radiaţii) va trebui să aibă rezultatul prevăzut de lege: provocarea de poluare. cum ar fi stagnarea aerului poluat datorită unei acalmii atmosferice. evacuarea cu bună-ştiinţă a unor deşeuri sau substanţe periculoase.

1002 Cod civil) şi răspunderea pentru prejudiciului cauzat de animale (art. întemeiată pe culpă – dar şi ca urmare a comiterii. considerăm că pot avea aplicabilitate în domeniul dreptului mediului: răspunderea pentru prejudiciile cauzate „de lucrurile ce sunt sub paza noastră” (art. 998 – 1003. Dintre formele răspunderii delictuale pentru fapta altuia. răspunderea comitentului pentru fapta presupusului (art. Aceste texte de lege consacră. bazată pe ideea de risc. In domeniul răspunderii pentru prejudicii cauzate mediului nu există reglementări speciale. pe lângă răspunderea pentru fapta proprie (directă) şi răspunderea pentru fapta altuia (indirectă). 1000. se desprinde ideea că vor răspunde. ar fi într-o situaţie foarte dificilă având sarcina să probeze culpa autorului şi cine este autorul. după caz. 3 Cod civil). 1 din Legea nr. se pot produce daune ecologice în urma săvârşirii unor fapte ilicite – ceea ce atrage o răspundere subiectivă. alin. această prevedere ducându-ne la concluzia că în această situaţie poate fi antrenată o răspundere civilă obiectivă. Specific dreptului mediului. 1001 Cod civil). gestionarul fondului de vânătoare sau autoritatea publică centrală cu atribuţii în silvicultură. 1 Cod civil). 1000. răspunderea pentru ruina edificiului (art. atât de natură subiectivă. în literatura de specialitate. Victima unui astfel de prejudiciu ar trebui să facă proba că prin săvârşirea unei fapte ilicite i s-a cauzat un prejudiciu. dificultatea fiind sporită şi de faptul că există o diversitate de poluanţi care se răspândesc în mod diferit şi produc contaminare de natură multiplă. licite – acestea generând o răspundere obiectivă. Considerăm că în cazul răspunderii civile pentru pagubele cauzate de vânat este reglementată o răspundere subiectivă întemeiată pe culpă. a fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului.neexistând încă reglementată o instituţie specifică a răspunderii juridice. extinzându-se astfel răspunderea civilă delictuală dincolo de limitele faptei proprii. Desigur. pentru pagubele produse de vânatul din speciile strict protejate despăgubirile se suporta in primul rând din fondul de protecţie a vânatului. 103/1996. 14. De aceea. alin. aceasta se poate realiza prin recurgerea la mijloacele de drept civil şi anume: instituţia răspunderii civile delictuale şi aplicarea principiilor de bună vecinătate în caz de poluare. Din interpretarea art. Cel prejudiciat prin poluare de exemplu. 67 . In practică se aplică destul de rar răspunderea subiectivă pentru daune ecologice. Pentru justificarea extinderii răspunderii civile delictuale peste limitele faptei proprii. cât şi obiectivă. a desfăşurării de activităţi permise. că există un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi că autorul faptei ilicite este în culpă. se face apel la fundamentări diferite. pentru stabilirea răspunderii în cazul în care se produc daune ecologice se face apel la instituţia răspunderii civile delictuale reglementată de Codul civil în art. Potrivit alineatului al doilea al aceluiaşi articol. alin.

în culpa imputabilă statului autor al poluării transfrontaliere. Riscul ecologic prezintă. De asemenea. Particularităţile răspunderii civile pentru riscul ecologic se evidenţiază şi prin avantajele pe care le prezintă. Astfel. Semnalăm că în cazul răspunderii internaţionale pentru daune ecologice. Totodată. poluarea. Cu titlu de excepţie se acceptă răspunderea internaţională obiectivă pentru risc în câteva situaţii: pentru pagubele produse de către obiectele spaţiale.In vechea reglementare. în domeniul daunelor provocate de poluarea mărilor prin hidrocarburi. Considerăm a fi corectă instituirea răspunderii civile obiective fundamentată pe ideea de risc dacă avem în vedere principiul de echitate şi justiţie potrivit căruia orice activitate care poate produce un profit trebuie să includă şi garanţia reparării prejudiciului cauzat mediului de către cel care obţine profit în urma desfăşurării activităţii respective. dintre cazurile de exonerare de răspundere numai forţa majoră poate fi reţinută şi nici aceasta cu un caracter absolut. 68 . folosirea raţională a tuturor factorilor de mediu. sunt excluse ipotezele în care răspunderea nu poate fi antrenată. implicit. răspunderea civilă pentru risc şi. dificultăţi în stabilirea cuantumului daunei. recurgându-se de preferinţă la o serie de subterfugii juridice (de pildă. Pe plan internaţional se evită de cele mai multe ori a se recunoaşte şi aplica răspunderea fără culpă a statelor în cauză. victima fiind întotdeauna indemnizată. instituirea şi perfecţionarea unui sistem adecvat de asigurări vor determina stimularea atitudinii diligente şi prudente faţă de mediu. prezintă un pericol permanent şi poate fi foarte grav mai ales daca avem în vedere că efectele sale negative se manifestă lent. în felul acesta fiind eliminată o condiţie suplimentară ce trebuia dovedită pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală. se apelează la regula echităţii). fundamentată pe ideea de risc. de regulă. producerea de efecte în lanţ timp îndelungat etc. sub toate formele ei. cel prejudiciat mai trebuia să probeze şi că şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin pentru asigurarea pazei bunurilor ce i-au fost astfel distruse. pe lângă dovedirea culpei celui chemat să răspundă. nu este necesar a se face de către cei lezaţi dovada atitudinii culpabile a autorului. Astfel. In plus. această prevedere a fost exclusă. In dreptul intern se manifestă tendinţa instituirii răspunderii civile obiective. Aceasta se impune ţinând cont de specificul pe care îl reprezintă daunele ecologice: nevoia reparării urgente a pagubei. greutatea (uneori chiar imposibilitatea) reparării de natură a prejudiciului. dar prin modificarea Legii nr. de asemenea. baza juridică a responsabilităţii constă. în ipoteza poluării transfrontaliere cauzate de deşeuri. asigurându-se o protecţie mai eficientă factorilor de mediu.103/1996. o serie de particularităţi. în cazul prejudiciilor rezultate din utilizarea paşnică a energiei nucleare.

războiul civil ori insurecţia. O reglementare specială există în cazul răspunderii civile pentru pagubele nucleare. Tot ca o particularitate. Poluarea afectează întregul sistemul natural. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare. dirijarea răspunderii către exploatant. cum ar fi: răspunderea obiectivă şi exclusivă. independentă de culpă.timp îndelungat. 106 din 1992. din 1963. Acest act normativ–cadru reglementează în art. rupând deseori limitele echilibrului natural. 95 alin. 69 . privind protecţia mediului. uneori ajungând să scape de sub control. obligativitatea constituirii unor garanţii financiare. Prevederile acestor acte normative au instituit o serie de principii care acţionează în domeniul răspunderii civile pentru daune nucleare. Gravitatea eventualelor daune nucleare şi dificultatea evaluării şi reparării unor astfel de pagube au impus instituirea unor norme severe de securitate în industria nucleară şi în acelaşi timp o uniformizare de nivel internaţional a sistemului special de răspundere civilă în acest domeniu. menţionăm că în domeniul nuclear sunt reţinute drept cauze exoneratoare de răspundere numai cataclismele nucleare cu caracter excepţional.1 forma răspunderii obiective (independentă de culpă) pentru daunele ecologice. obligaţia de asigurare şi altele. în momentul decolării sau al aterizării. sistemul răspunderii civile pentru risc a fost adoptat şi de legiuitorul român prin Ordonanţa de urgenţă nr. la care România a aderat prin Legea nr. consecinţele fiind catastrofale şi ireversibile. Si în acest domeniu este instituită o răspundere obiectivă. Aceasta asigură aplicarea principiului „poluatorul plăteşte” şi urmăreşte posibilitatea de reparare a prejudiciului asigurând o protecţie sporită victimei daunelor ecologice. ale cărei prevederi vor fi coroborate cu dispoziţiile Legii nr. iar în cazul în care prejudiciul a fost produs de o pluralitate de autori. ostilităţile.195/2005. Câteva elemente particulare există şi în ceea ce priveşte răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de aeronave a cărei reglementare specială o găsim în Codul aerian. Considerăm că în sfera prejudiciilor aduse mediului se înscriu şi cele provocate de către aeronave şi acest sens este suficient să menţionăm poluarea fonică determinată de zgomotul produs de aeronave la sol. Nu întotdeauna efectele negative ale poluării sunt controlate şi remediate la momentul oportun. se instituie răspunderea solidară a acestora. Răspunderea civilă în acest domeniu este supusă unui regim juridic instituit prin Convenţia de la Geneva privind răspunderea civilă pentru daune nucleare. conflictul armat. efectele sale se propagă în lanţ deteriorând factorii de mediu unul după altul. Având în vedere caracterul de siguranţă sporită.

afectat oricum (direct sau indirect) de prejudiciile aduse factorilor naturali ai mediului.să existe o daună ecologică.să fi fost săvârşită o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii ecologice. el însuşi fiind în acelaşi timp autorul degradării factorilor naturali ai mediului. victima unei daune ecologice este mediul.195/2005 privind protecţia mediului. în principiu victima va trebui să facă dovada îndeplinirii celor patru condiţii generale enunţate mai sus. . In încercarea de a defini noţiunea de daună ecologică se naşte următoarea întrebare: cine poate fi considerată victima a unui prejudiciu ecologic. omul sau mediul său? Fireşte. 70 . Un alt autor defineşte dauna ecologică drept „orice pagubă cauzată direct mediului”. este victima propriei sale acţiuni. . mediului. Deci. una dintre aceste condiţii şi anume prejudiciul. . omul este victima daunelor. precum şi fiinţele vii. sub aspectul particularităţilor specifice dreptului mediului. inclusiv valorile materiale şi spirituale”. dauna ecologică. Prejudiciul ecologic ar fi. ori prejudiciul cauzat prin intermediul mediului natural”. solul şi subsolul. în materie de răspundere civilă pentru prejudiciu ecologic s-a instituit un nou regim special.2.culpa autorului faptei ilicite. Noţiunea de daună ecologică. Chiar dacă prin Ordonanţa de urgenţă nr. sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior. dauna ecologică este considerată a fi vătămarea adusă de către om. dacă vom considera omul ca fiind un element (foarte important) al mediului.între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate. în opinia aceasta. într-o astfel de concepţie. toate materiile organice şi anorganice. considerată ca independentă de repercusiunile sale asupra persoanelor şi bunurilor”. Potrivit unei opinii „dauna ecologică este cea cauzată persoanelor şi bunurile de către mediul în care trăiesc. In continuare vom analiza. Intr-o altă opinie. Când spunem aceasta avem în vedere legislaţia de mediu potrivit căreia mediul este constituit din „ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul. mediul fiind considerat ca fiind cauza. apa. Dar putem spune că omul este nu numai victimă a daunelor ecologice. evaluarea şi repararea daunelor ecologice Pentru a fi reţinută răspunderea civilă delictuală în domeniul protecţiei mediului este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor elemente: . toate straturile atmosferice. rezultatul vătămărilor aduse factorilor naturali prin poluare.

după ce au afectat factorii naturali. care să permită o protecţie eficientă a tuturor factorilor de mediu în calitatea lor de „res communis”. dauna ecologică este considerată a fi „acea vătămare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem şi care. organismele neguvernamentale de mediu etc. De pildă. evaluată pecuniar. Recurgerea la o evaluare forfetară.se răsfrâng. până în prezent. In unele situaţii trebuie luate în calcul şi daunele produse bunurilor situate în afara circuitului civil. In ceea ce priveşte evaluarea daunelor ecologice apar o serie de dificultăţi determinate de imposibilitatea de a cunoaşte toate elementele şi condiţiile care au dus la producerea lor şi totodată de faptul că numeroase elemente naturale ale mediului deteriorate.In susţinerea unei alte concepţii se propune recunoaşterea pentru fiecare individ a unui drept subiectiv la mediu. bunurilor sau activităţilor comerciale. . distruse. de multe ori în mod ireversibil.reversibilitatea consecinţelor negative aduse mediului. Calcularea valorii de înlocuire a organismelor marine distruse. într-o formulare generală. In fine. In primul rând s-a remarcat că doar o categorie de pagube ecologice poate fi. In orice caz este de dorit ca la negocierile pentru evaluarea pagubelor ecologice să participe statul – prin organele sale – poluatorul. . au o valoare incomensurabilă. 71 . . datorită caracterului său indirect şi difuz nu permite constituirea unui drept la reparaţie”. 3. Sintetizând multiplele definiţii date acestei noţiuni putem trage concluzia că daunele ecologice. Evaluarea costului readucerii la starea anterioară. şi anume cele cauzate integrităţii persoanelor. Din analiza jurisprudenţei americane au fost reţinute patru metode de evaluare a daunelor aduse mediului marin: 1.efectele cumulative ale poluării. degradările aduse mediului marin să fie considerate pierderi pentru activităţile de pescuit sau de turism. Evaluarea costului compensaţiei prin restaurarea unei suprafeţe de mărime echivalentă în vecinătatea zonei poluate. 4. prezintă o serie de trăsături specifice dintre care amintim: . Nu s-a găsit. Pentru stabilirea întinderii prejudiciului ecologic s-au conturat mai multe căi. relativ cu uşurinţă. reprezentanţii organelor cu sarcini în domeniul protecţiei mediului. care afectează în lanţ toţi factorii naturali ai mediului.caracterul difuz al prejudiciilor ecologice atât în ce priveşte manifestarea lor cât şi în stabilirea raportului de cauzalitate. asupra individului. o metodă de maximă eficienţă pentru evaluarea daunelor ecologice. 2. prin prisma caracteristicilor naturale ale mediului. victimele.

însă din păcate readucerea în starea anterioară nu este întodeauna posibilă. Din analiza legislaţiei şi jurisprudenţei din diferite ţări se desprinde ideea că pot avea legitimitatea apărării intereselor în materie ecologică cei care invocă vătămarea integrităţii lor fizice sau vătămarea unui interes de natură patrimonială. Pentru repararea prejudiciului ecologic sunt două posibilităţi: socializarea indemnizării daunei.Cele mai multe avantaje le prezintă însă evaluarea forfetară a pagubelor. Orice persoană care a obţinut un profit determinând un asemenea risc trebuie să-şi asume şi consecinţele. dispariţia în viitor a unei resurse naturale). măsurile de salvare. pagubele aleatorii şi prejudiciul de dezvoltare. şi anume: prejudiciul nefinanciar. ceea ce deseori este dificil de realizat mai ales în cazul pluralităţii surselor potenţiale ale pagubei sau când vătămarea se produce după un timp mai îndelungat. 72 . ci în dreptul fiecăruia de a nu fi privat de valoarea unui bun sau a unei situaţii avantajoase. In toate situaţiile situaţiile este de preferat a se realiza repararea în natură a prejudiciului. In ceea ce priveşte repararea daunelor ecologice există deseori dificultăţi determinate de faptul că uneori prejudiciul nu este reparabil în natură sau repararea este imprevizibilă ori există probleme în determinarea celui ce trebuie să răspundă sau în identificarea victimei. ceea ce permite indemnizarea automată a victimelor sau identificarea autorului – pentru a-l obliga la reparare – prin stabilirea unei legături de cauzalitate. cei care sunt abilitaţi cu gestionarea sau apărarea diverselor elemente de mediu. de starea normală a mediului în care trăieşte. fie privarea de folosinţă. deci certă (de pildă. organizaţiile neguvernamentale. de regulă ea fiind cea obligată să acţioneze pentru repararea daunei. În altă ordine de idei considerăm că dreptul la despăgubire îşi găseşte temeiul juridic nu în conduita autorului daunei ecologice. In domeniul dreptului mediului se poate vorbi de mai multe forme particulare de prejudiciu. Dificultăţi există şi în încercarea de a desemna victima. De aceea se recurge la repararea prin echivalent constând de exemplu. dar care este previzibilă. Conceptul de daune aleatorii vizează ipoteza reparării unei pagube care nu a survenit încă. metodă care presupune stabilirea de baremuri în cazul distrugerii unor bunuri naturale sau specii. Noţiunea de „măsură de salvare” are în vedere ajutorul acordat de terţii neafectaţi cu ocazia unei catastrofe ecologice. în plata unei sume cu care să se realizeze reconstrucţia ecologică a mediului afectat. Prejudiciul nefinanciar reprezintă fie pierderea beneficiului. Prejudiciul de dezvoltare este şi el o pagubă încă nedectabilă şi este fundamentată pe teoria riscului.

Sarcina probei referitoare la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale revine celui care acţionează în justiţie, de regulă victimei prejudiciului ecologic. Fiind vorba de dovedirea unei fapte juridice (stricto senso) orice mijloc de probă este admisibil, inclusiv proba cu martori. Dificultăţi deosebite se întrevăd în dovedirea vinovăţiei pentru că aceasta constituie un element de ordin psihic, intern. Datorită caracterului subiectiv al acestui element, dovada sa directă este practic imposibilă. Ceea ce se poate dovedi sunt numai elementele exterioare de comportament, fapta autorului şi caracterul ilicit al faptei, eventualele circumstanţe de loc şi de timp, cele de ordin personal al autorului. Totodată autorul prejudiciului este în drept să facă proba contrară privind faptele şi împrejurările ce îi pot înlătura vinovăţia. In ceea ce priveşte probaţiunea, se poate recurge la expertiză pentru stabilirea daunei ecologice şi a raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor. In final, considerăm că pe lângă instituirea unui regim juridic special şi eficient al răspunderii civile delictuale în domeniul dreptului mediului, este necesară şi o politică naţională care să încurajeze armonia dintre om şi natură şi care să promoveze eforturi de prevenire şi eliminare a pagubelor provocate mediului. 3. Cauze care înlătură răspunderea civilă delictuală Conform prevederilor art. 95 din Ordonanţa de urgenţă nr.195/2005, răspunderea pentru prejudiciul cauzat mediului este indiferentă de ideea de culpă, dovedită sau prezumată a făptuitorului. Prin urmare, înlăturarea răspunderii civile poate avea loc numai dacă se dovedeşte că prejudiciul se datorează forţei majore, faptei unui terţ sau faptei victimei. Cazul fortuit nu constituie cauză exoneratoare de răspundere, atâta vreme cât putinţa de prevedere a autorului daunei aduse mediului nu are nici o relevanţă în faţa legii. Forţa majoră reprezintă un fenomen natural exterior, un caracter extraordinar, imprevizibil, şi de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv şi fără culpă pe o persoană să acţioneze aşa cum ar fi voit pentru a preîntâmpina producerea unui prejudiciu. Forţa majoră în forma de calamitate cu caracter catastrofal, alături de acte de conflict armat, este singura cauză de exonerare de răspundere civilă a titularului autorizaţiei de desfăşurare de activităţi nucleare. Imprejurări precum trăsnetul, cutremurul, inundaţii, incendiu provocat de fulger etc. trebuie departajate atent din punctul de vedere al asocierii cu fapta ilicită a persoanei, pentru a se vedea dacă într-adevăr aceste evenimente au avut rol de forţă majoră în producerea prejudiciului, dacă întrunesc elementele unui caz fortuit sau dacă au avut caracter de element exterior cauzal. De exemplu, declanşarea intempestivă a unui torent şi antrenarea îngrăşămintelor chimice aflate într-un depozit amplasat în vecinătate, poate fi interpretată drept forţă 73

majoră sau caz fortuit, în funcţie de caracterul previzibil sau imprevizibil al evenimentului, după puterea de apreciere şi diligenţa normală. In doctrina franceză se apreciază că, cel mai adesea, interpretarea intervenţiei forţei majore este extrem de restrictivă. Astfel, dacă în cazul ruperii unui bazin de decantare, judecătorul va prezuma că industriaşul a neglijat să întreţină în bună stare o instalaţie costisitoare pentru el, în cazul unei defecţiuni de aceeaşi natură, însă produsă în reţeaua de fabricaţie (ex. ruperea unei cuve depozitând o substanţă toxică, judecătorul va considera cu mai multă uşurinţă că se întrunesc elementele unui caz fortuit sau forţă majoră, atâta vreme cât industriaşul este prezumat a purta o grijă deosebită continuităţii procesului de fabricaţie. Fapta victimei exonerează total sau parţial de răspundere. Este posibil ca fapta celui solicitat pentru despăgubiri şi fapta victimei să fie concurente în producerea prejudiciului, caz în care se vorbeşte de „act de provocare”, iar în dreptul civil de „culpa comună”. Atâta vreme însă cât făptuitorului nu i se cere dovedirea vreunei culpe, ar trebui ca prin simetrie, simpla faptă a victimei, independentă de culpă, să-l poată exonera de răspundere. In legislaţia franceză referitoare la răspunderea poluatorului, fapta victimei este de asemenea, interpretată din viziunea preexistenţei riscului producerii de daune. Legea de orientare agricolă din 1980 decretează că agentul poluant nu poate fi tras la răspundere pentru efectele negative ale activităţii sale asupra proprietăţilor învecinate dacă face dovada că victima s-a instalat posterior existenţei poluării. Aceasta în condiţia în care efectele negative s-au menţionat constante, iar poluatorul are o activitate conformă cu dispoziţiile în vigoare. Altfel spus, respectul legii devine fapt exonerator, în condiţia în care instalarea victimei în raza de incidenţă a efectelor negative ale activităţii poluatorului s-a făcut posterior poluatorului. Această dispoziţie, criticată pentru privilegiul creat poluatorului şi considerată anti-economică – în măsura în care exploatantul nu este stimulat să reducă emisiile poluante, şi antisocială – pentru că în general, cei forţaţi să se instaleze în apropierea surselor de poluare o fac din considerente financiare, a obligat instanţele judecătoreşti să considere drept imprudenţă instalarea victimei în proximitatea unei surse de poluare. S-a spus astfel că deoarece responsabilitatea exploatantului de aeronave este fondată pe risc este echitabil de a-l descărca de o parte de responsabilitate atunci când victima s-a expus imprudent vătămării, în speţă poluării fonice, scopul fiind nu atât acela de a demonstra culpabilitatea exploatantului, cât de a sancţiona comportamentul victimei. O altă cauză de exonerare este fapta unui terţ, în condiţia în care ea nu a fost provocată de pârât. Acţiunea în desdăunare a victimei se deplasează astfel de la pârâtul iniţial la terţ, pentru angajarea răspunderii, alături de prejudiciu, rămânând a dovedi fapta ilicită a terţului şi raportul de cauzalitate între fapta acestuia şi prejudiciul suferit. 74

4. Forme ale răspunderii obiective în dreptul comun şi incidenţa lor în dreptul mediului Codul civil consacră în art. 1000 alin. 3 o formă de răspundere pentru fapta altuia – răspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepusul său. Având în vedere că activităţile ce aduc atingere mediului sunt în general acte ce implică existenţa unei persoane juridice, cu o organizare proprie, în cadrul căreia există raporturi de subordonare ierarhică, victimei prejudiciului i se oferă prin dispoziţiile codului civil posibilitatea de a invoca fie răspunderea civilă delictuală a prepusului singur, în baza art. 998 – 999, fie răspunderea civilă delictuală „in solidum” a prepusului şi comitentului, fie direct răspunderea comitentului în baza art. 1000 alin. 3 Cod civil. Pentru a se putea angaja răspunderea comitentului pentru fapta cauzatoare de prejudicii a prepusului este necesar, pe lângă condiţiile generale referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, dovedirea a încă două condiţii speciale: - Existenţa raportului de „prepuşenie”, constând în relaţiile de subordonare ierarhică a prepusului faţă de comitent. In contradicţie cu opinia potrivit căreia se consideră raport de subordonare ca direcţionare, supraveghere şi control a prepusului, după unii autori esenţial pentru domeniul dreptului mediului nu ar fi atât existenţa raportului de subordonare, cât faptul de a acţiona în contul altuia. In această direcţie s-a pronunţat şi jurisprudenţa, considerând drept prepuşi persoanele care exercită funcţii de conducere în întreprindere, dar şi anumiţi specialişti a căror competenţă se sustrage oricărui control. Evident că aplicarea dispoziţiilor codului civil în privinţa răspunderii comitenţilor pentru prepuşi în dreptul mediului va trebui să înregistreze o evoluţie în această direcţie. Mobilul este dat de însăşi evoluţia condiţiilor sociale şi economice de activitate a întreprinderii, a căror organizare din ce în ce mai complexă exclude posibilitatea de exercitare a unui control asupra îndeplinirii funcţiilor de către prepus. - Săvârşirea faptei cauzatoare de prejudicii de către prepus în cadrul sau în legătură cu funcţiile încredinţate de către comitent. Limitele acestei condiţii sunt interpretate mai mult sau mai puţin restrictiv. Cert este că dacă victima a cunoscut că prepusul a săvârşit fapta peste limitele funcţiei sale sau printr-un exerciţiu abuziv, ori a lucrat într-un interes propriu, comitentul nu poate fi obligat să răspundă. Astfel, în jurisprudenţa franceză s-a considerat că fapta prepusului de a deversa carburanţi într-o carieră pentru a ascunde urmările unui furt ce săvârşise anterior, fapt ce a dus la poluarea pânzei de apă freatică ce alimenta comuna învecinată nu întruneşte condiţiile angajării răspunderii comitentului, deoarece prepusul a acţionat într-un scop străin de exercitarea funcţiilor sale. O problemă ridicată în doctrină priveşte identificarea persoanei responsabile în cazul în care întreprinderea numeşte o persoană cu misiunea de a se preocupa de prevenirea riscurilor de daune aduse mediului. Intrebarea este cine va răspunde în caz de atingere adusă mediului: conducătorul întreprinderii, 75

răspunderea pentru lucruri ar apărea a priori regimul cel mai potrivit să rezolve cel puţin problemele daunelor produse prin poluări accidentale. de control şi supraveghere juridică. în chiar primul articol se vorbeşte de repararea daunei aduse mediului atunci când aceasta provine de la una din instalaţiile enumerate în anexă. Astfel. Cea de-a doua formă de răspundere obiectivă promovată de Codul civil cu implicaţii în domeniul mediului este răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri. în speţă pentru proprietarul instalaţiei care a produs o daună mediului sau un prejudiciu unei alte persoane. Cu toate acestea.întreprinderea însăşi sau delegatul cu responsabilităţi legate de protecţia mediului? Delegarea de putere. In legea germană din 1990 privitoare la răspunderea pentru daune aduse mediului. De asemenea. 1000 alin. 76 . În acest fel legea face conexiunea directă între dauna suferită de mediu şi instalaţie. ci este suficient ca el să aibă puterea de direcţiune intelectuală. autoritatea şi mijloacele necesare pentru îndeplinirea misiunii încredinţate. partea finală. noxele. În dreptul mediului este totuşi dificil de a aplica răspunderea obiectivă pentru lucruri în cazuri cum sunt cele (destul de numeroase) în care prejudiciul este provocat nu de lucrul în sine. Nu este necesar ca „păzitorul juridic” să se afle întrun contact material cu lucrul. O formă aparte îmbracă răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri atunci când legea specială. de asemenea. Conform aceleiaşi legi. reglementată în cadrul art. ca modalitate normală de gestionare a întreprinderii. gazelor industriale ori zgomotului. ci de produse ale lucrului: emanaţii. de drept civil. Răspunderea pentru lucruri este angajată pentru persoana care deţine „paza juridică” a lucrului. gazele. radiaţiile neconstituind decât o verigă intermediară în lanţul cauzal. atâta vreme cât realitatea şi regularitatea delegării au fost probate. ar putea să permită exonerarea conducătorilor întreprinderii. 1. distinge între diferitele categorii de lucruri. faţă de legea comună. se apreciază că prin regimul favorabil pe care antrenarea acestei forme de răspundere îl creează victimei. fumul. Răspunderea acestuia din urmă devine răspundere personală pentru faptele proprii sau răspunderea unui comitent pentru faptele prepuşilor săi. pe măsura riscului sporit al instalaţiei a cărei pază juridică o are. reziduuri. zgomotul. în sarcina deţinătorului cu orice titlu sau proprietarului uneia din instalaţiile considerate „clasate” prin legislaţia de mediu se prezumă o obligaţie de diligenţă sporită. este dificil de presupus că cineva ar putea avea paza juridică a fumului. noxe. detentorul instalaţiei va răspunde. şi în cazul în care nocivitatea substanţelor degajate de instalaţie nu se dovedeşte decât posterior emisiei. Şeful întreprinderii trebuie să aducă dovada că a delegat puterile sale unei persoane prevăzută cu competenţa.

Fundaţiei România de mâine. Ed. Iaşi. 1998. Ed. Daniela Marinescu. All Beck. Universităţii Bucureşti. 2. Dalloz. LITEC. Dreptul mediului. 77 . Robert N. Editura Lumina Lex. Tratat de dreptul mediului. Ed. Bucureşti. Bucureşti. Iaşi. J. Ed. Ecologia aşezărilor umane. M. Dicţionar de dreptul mediului. 3eme édition. 4. Petre Gâştescu. 1983. Elemente de ecologie şi dreptul mediului înconjurător. Prieur. Paris. 12. Droit de la responsabilité.BIBLIOGRAFIE 1. Bucureşti. N. Dreptul mediului. Ernest Lupan. 1998. Editura Economică. Laura Bouriaud. 13. Rémond-Gouuilloud. le Tourneau. Cadet. 2003. Paris. Ionescu Vasilache. Despax. Ciprian Romiţan. Răspunderea juridică pentru daune ecologice. Ed. Editura All Beck. 6. 1996. 1996. Droit pénal de l’environnement. Droit de l’environnement. 1980. Dreptul mediului. M. 2005. 11. Paris. Dalloz. 2001. 3. Bobică. 9. Protection del’environnement. 14. Mircea Duţu. Ed. Vasilache. 2004. M. 5. 8. 2005. Le droit de l’environnement. Iaşi. Gh. Bucureşti. Experţilor Tehnici. Ph. 1995. Editura Junimea. 7. 2004. Bucureşti. Masson. Bucureşti. Gheorghe Durac. Mircea Duţu. H. L. Principii şi instituţii de dept comunitar al mediului. Ed. Curs de drept comparat – geografie juridică. Editura Fundaţiei Chemarea. Editura Economică. 1994. Dan Zlătescu. 10. 9.

78 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful