UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI FACULTATEA DE DREPT

DREPTUL MEDIULUI
Prof. univ. dr. Gheorghe DURAC

- SUPORT CURS Anul III Semestrul II

2009 CUPRINS CAP. I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE........................................................4 1. Ecosfera şi legităţile ei..........................................................................4 2. Noţiunea de mediu şi protecţia sa.........................................................6 3. Protecţia şi dezvoltarea mediului – obiectiv de interes public..............8 CAP. II. PRINCIPIILE ŞI IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI.....11 2. Izvoarele formale ale Dreptului mediului...........................................13 3. Principalele izvoare ale Dreptului mediului......................................14 CAP. III. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA ATMOSFEREI.................15 1. Poluarea atmosferei.............................................................................15 2. Protecţia atmosferei în dreptul intern..................................................18 CAP. IV. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA APEI.................................21 1. Noţiuni generale.................................................................................21 2. Protecţia, administrarea şi gospodărirea apelor în România..............21 CAP. V. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA SOLULUI ŞI SUBSOLULUI............................................................................................23 1. Consideraţii generale..........................................................................23 2. Măsuri legale de protecţie şi ameliorare a solului..............................24 CAP. VI. PROTECŢIA JURIDICĂ A FONDULUI FORESTIER..........27 1. Definirea regimului silvic...................................................................27 2.Caracterizarea regimului silvic............................................................29 3. Obiectul regimului silvic....................................................................31 4. Subiectele regimului silvic.................................................................32 CAP. VII. PROTECŢIA AŞEZĂRILOR UMANE....................................34 1. Noţiunea de aşezare umană ................................................................34 2. Conceptul de dezvoltare durabilă ......................................................35 3. Cadrul legal al protecţiei aşezărilor umane ........................................37 CAP. VIII. NOŢIUNEA, PARTICULARITĂŢILE SI FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE PENTRU DAUNE ECOLOGICE................39 1. Noţiunea de răspundere în dreptul mediului ......................................39 2. Particularităţile răspunderii în dreptul mediului ................................41 3. Formele răspunderii juridice pentru daune ecologice .......................45 4. Mijloace juridice de protecţie a factorilor de mediu în legislaţia europeană ...............................................................................................53
2

CAP. VIII. RĂSPUNDEREA CONTRAVEŢIONALĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI.................................................................................................58 1. Noţiune ...............................................................................................58 2. Sancţionarea contravenţională pentru poluarea mediului ..................59 CAP. X. RĂSPUNDEREA PENALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI.................................................................................................62 1. Pericolul social al infracţiunii de mediu şi vinovăţia .......................62 2. Infracţiuni de «poluare» şi de «neconformare» în legislaţia de mediu ................................................................................................................64 3. Condiţiide antrenare a răspunderii penale în raport cu elementul material al infracţiunilor de poluare şi de neconformare ............65 CAP. XI. RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI FACTORILOR DE MEDIU...............................................66 1. Fundamentarea răspunderii civile şi domeniile de aplicare în dreptul mediului..................................................................................................66 2. Noţiunea de daună ecologică, evaluarea şi repararea daunelor ecologice ................................................................................................70 3. Cauze care înlătură răspunderea civilă delictuală ...................73 4. Forme ale răspunderii obiective în dreptul comun şi incidenţa lor în dreptul mediului .....................................................................................75

3

Ecologia a fost definită de un autor străin ca fiind ştiinţa ce se ocupă cu studiul interrelaţiilor organismelor cu mediul lor biotic şi abiotic. de reţele trofice. Ecologia studiază în fapt relaţiile de interacţiune între viaţă şi mediu. Biosfera în sens larg. bisfera cuprinde numai partea crustei terestre locuită de organisme. Aceste legături au fost denumite lanţuri trofice. I. geochimic. între acestea şi componentele mediului. Specialiştii au putu astfel constata şi legătura ce există între diferitele forme de viaţă şi condiţiile de mediu şi în aceeaşi măsură multiplele interdependenţe funcţionale existente între speciile cu caracter complementar. între ele stabilindu-se relaţii sub formă de lanţuri. Ecosistemele sunt sisteme dinamice ale biosferei în care speciile sunt producătoare şi consumatoare. Cercetările au evidenţiat o reţea de legături în cadrul naturii care generează corelaţii cu rol determinant între diverse specii şi factorii de mediu. În sens strict biologic. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1. componentele nevii (biotopul). 4 . este un sistem planetar eterogen ce cuprinde întreaga lume vie şi biotopurile sale precum şi acele părţi ale crustei terestre care sunt populate de organismu şi care sunt influenţate chimic de materia vie. Ansamblul ecosistemelor de pe Glob. adăpost. care cuprinde domeniul de existenţă a materiei vii. complexele de ecosisteme şi sistemul socio-uman formează ecosfera. şi logos = ştiinţă. ecosistemul cuprinde pe de o parte speciile vegetale şi animale (biocenoza) şi pe de altă parte. Ecosfera şi legităţile ei Ecologia a apărut şi s-a dezvoltat ca ştiinţă de sine stătătoare ca rezultat al interesului şi nevoii omului de a cunoaşte relaţiile complexe ce există între diversele forme de viaţă. Legile ce guvernează materia trebuie cunoscute. numai astfel putându-se stabili care sunt raporturile adecvate între om şi natură. Ca unitate ecologică. concept implicat în formularea unor legi fundamentale cu privire la relaţiile dintre organisme şi mediu. scoarţa terestră. Termenul de ecologie provine din grecescul aeikos = loc de trai. hidrosfera şi atmosfera.CAP. menţinerea acestora permiţând conservarea sau refacerea echilibrelor caracteristice ecosferei şi ecosistemului. A fost astfel formulat conceptul factorilor limitativi în raport cu afirmarea diferitelor forme de viaţă.

Legea toleranţei Conform acesteia. Acest enunţ surprinde faptul că ecosfera se prezintă ca o amplă şi complicată reţea de legături reciproce. Pe lângă aceste corelaţii. respectiv când concentraţia sa devine prea mică sau prea ridicată în funcţie de situaţia existentă în ansamblu. că între diferitele organisme vii.legea toleranţei. arătând că dezvoltarea unei plante este dependentă în primul rând de acel element chimic din sol care are concentraţia cea mai scăzută.Un factor al mediului. . astfel încât plusul de producţie va fi proporţional cu adaosul administrat pentru obţinerea randamentului maxim. Această lege este recunoscută a fi valabilă pentru întreaga lume vie. populaţii. Însă. Astfel reţinem câteva principii: În natură toate sunt legate de toate. Legea efectului combinat al factorilor de creştere cu privire la producţia vegetală Potrivit acestei legi. se consideră că producţia vegetală creşte odată cu sporirea concentraţiei fiecărui factor pe baza unor proporţii cantitative.legea minimului. . nu există factori limitativi în sine şi nici factori nelimitativi.legea relativităţii.legea efectului combinat al factorilor de creştere cu privire la producţia vegetală. se evidenţiază şi alte raporturi care exprimă modul specific în care este structurată şi funcţionează atât ecosfera cât şi subsistemele acesteia precum şi efectele generate de intervenţia omului în mecanismele naturii. acea structură de mediu considerată a fi ideală pentru o anumită specie. Legea relativităţii Conform acestei legi. Legea minimului Acest principiu ia în considerare relaţiile existente între plante şi diverşii componenţi chimici ai solului. atunci când prin acţiunea sa menţine performanţele unei activităţi vitale între anumite limite şi de asemenea produce o reacţie printro variaţie minimă a intensităţilor sale. Această legătură desemnează optimul ecosferei. Se disting patru legi ale factorilor limitativi: . afirmarea unei specii în biotop va fi maximă atunci când sunt întrunite pe deplin condiţiile cantitative şi calitative de care depinde reproducerea sa. Fiecare factor al mediului este un potenţial limitativ. Un factor devine limitativ doar în anumite condiţii. între specii. . forma curbei de creştere (la plante) depinde nu numai de factorul chimic minimal ci şi de concentraţia şi natura celorlalte devenite prezente în substrat. poate fi numit factor limitativ. indivizi şi mediul lor fizico-chimic există nenumărate raporturi 5 .

Nimic nu se dobândeşte pe degeaba. Natura se pricepe cel mai bine. sistemul se va prăbuşi inevitabil. antrenând prăbuşirea în lanţ a tuturor sistemelor din jur. care poate fi utilizată numai în măsura în care nu este suprasolicitată. Această lege acţionează şi în cazul activităţilor umane. Această aserţiune exprimă ideea că în virtutea caracterului indestructibil al substanţei şi energiei. Editura Fundaţiei Chemarea.) 2. Această lege sintetizează celelalte trei legi şi ne avertizează că tot ce se obţine într-o parte. Dacă e vorba de produse de provenienţă naturală. orice produs al naturii sau activităţii omului se regăseşte în structura sau procesele ce caracterizează sistemele angrenate în anumite cicluri funcţionale. astfel încât nu se poate sustrage nimic din componenţa unui sistem fără a pune ceva corespunzător în loc. în natură nimic nu este de prisos. 6 . fiecare ecosistem dispune de mijloace adecvate unui comportament cibernetic care-i permite să reacţioneze corespunzător la orice modificări calitative şi cantitative ale elementelor sale. astfel încât orice modificare a uneia dintre ele se va răsfrânge asupra întregului ecosistem. a devenit o ramură importantă a dreptului. Elemente de ecologie şi Dreptul mediului înconjurător.de interdependenţă. (după N. Totul trebuie să ducă undeva. dar efectele vor fi cu torul altele. Una dintre principalele cauze ale actualei crize ambientale rezidă în faptul că mari cantităţi de substanţe au fost extrase din pământ. iar schimbarea acesteia va antrena modificări notabile în sistemele cu care se află în relaţie. totul îşi găseşte utilizarea cuvenită datorită relaţiilor stabilite în timp. Bobică. care. neţinându-se seama de faptul că totul trebuie să ducă undeva. În natură nici o substanţă organică nu este sintetizată decât dacă există posibilităţi pentru descompunerea ei. Iaşi. Prin urmare. Noţiunea de mediu şi protecţia sa Una dintre noţiunile fundamentale care stau la baza ecologiei este noţiunea de mediu. Se întâlnesc în structura ecosferei unităţi funcţionale de bază ce sunt alcătuite din componente aflate în interacţiune. asigurându-se reciclarea. corespunde compensaţiilor în altă parte. Cât timp nu intervin din exterior factori perturbabili. Fiecare ecosistem are o capacitate de autoreglare. acestea vor fi asimilate şi transformate corespunzător de celelalte verigi care alcătuiesc un lanţ trofic. fiind susceptibilă de reglementare juridică. Enunţul acesta trimite la legile economiei şi reactualizează semnificaţia conferită ecologiei. aceea de ştiinţă a gospodăririi naturii de către ea însăşi. 1994. Când presiunea care se exercită asupra sistemului este superioară mijloacelor sale de autoreglare. Principiul acesta surprinde armoniile naturii şi faptul că structura optimă a tuturor corelaţiilor funcţionale existente în natură este rezultatul nenumăratelor încercări (experimentale) în urma cărora au fost selectate şi păstrate cele ce s-au dovedit a fi mai adecvate ansamblului şui componentelor acestuia. transformate şi eliminate în mediu.

fizice şi biologice care înconjoară o fiinţă sau grupurile de fiinţe şi cu care acestea se găsesc în relaţii permanente de schimb. aerul. care consideră că mediul este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei. . sistemele naturale în interacţiune. .solul. . . 7 .apele. solul şi subsolul.mediu biologic. alături de elementele naturale.asigurarea unor condiţii de viaţă şi muncă cât mai bune generaţiilor prezente şi viitoare. Legea protecţiei mediului. În viziune politică. se mai folosesc şi expresiile: . apa. toate materiile organice şi anorganice precum şi fiinţele vii.prin prevenirea şi combaterea poluării şi a efectelor dăunătoare inclusiv cu ajutorul unor mijloace de drept. mediul circumscrie ansamblul factorilor biologici în conjunctura cărora activitatea umană a provocat modificări profunde.mediu uman.subsolul.Noţiunea de mediu este considerată ca fiind totalitatea condiţiilor energetice. incluzând în sfera sa şi întreaga ambianţă ecologică în cadrul căreia se desfăşoară toate activităţile socio-umane. toate straturile atmosferice. Politica mediului are ca scop: . şi cele create de om.aerul. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. În acceptarea sa riguroasă. . în numeroasele lucrări de specialitate. Acest aspect a fost avut în vedere şi de legiuitorul român. . modificată şi aprobată prin Legea nr. . cuprinzând elementele enumerate anterior.menţinerea şi ameliorarea factorilor naturali. Protecţia mediului se realizază prin utilizarea raţională a resurselor naturale. Putem spune că termenul de legislaţie ecologică este mai larg decât cel de legislaţie pentru ocrotirea naturii. ocrotirea naturii devine o condiţie indispensabilă pentru progresul social.mediu ambiant.dezvoltarea valorilor naturale ale ţării. Tendinţa generală este de a include în componenţa mediului. de cele mai multe ori ireversibile. prevede că factorii naturali supuşi protecţiei juridice sunt: .265/2006. inclusiv valorile materiale şi spirituale. Realităţile contemporane pun în evidenţă faptul că ideea de politică ecologică trebuie să dobândească aceaşi importanţă ca politica economică.195/2005. Pe lângă noţiunea de mediu.

Dreptul mediului înconjurător. total.( După Daniela Marinescu.principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural. .crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului. se urmăreşte adoptarea de tehnologii de producţie cât mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de poluanţi cu dispozitive eficiente care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului. Modalităţile de implementare a principiilor şi a elementelor strategice sunt: . în scopul asigurării unei dezvoltări durabile. noţiunea de mediu cuprinde în fapt toate laturile activităţii umane în relaţia om-natură. Prin activitatea de protecţie a mediului se urmăreşte nu numai folosirea raţională a resurselor ci şi corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu măsurile de protecţie a factorilor naturali. Se urmăreşte recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile. .dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.. .orice altă vegetaţie terestră şi acvatică.principiul prevenirii. ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate. reducerii şi controlului integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile care pot produce poluări semnificative. Astfel. . sunt: .menţinerea.principul "poluatorul plăteşte". Protecţia şi dezvoltarea mediului – obiectiv de interes public Obiectul legislaţiei în vigoare îl constituie reglementarea protecţiei mediului.adoptarea politicilor de mediu. . . .pădurile. De asemenea. armonizate cu programele de dezvoltare. obiectiv de interes public major. 8 . Enumerarea nu e limitativă.înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor.principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor.participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul.L. . putând fi protejaţi şi alţi factori naturali. . pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii. . Casa de editură şi presă Şansa S.1996) 3.Bucureşti. ..utilizarea durabilă a resurselor naturale. .R.rezervaţiile şi monumentele naturale.principiul precauţiei în luarea deciziei. Principiile şi elementele strategice ce stau la baza legislaţiei de mediu.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale prevăd în bugetele proprii fonduri pentru programe de protecţie a mediului şi colaborează cu autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului pentru realizarea acestora. . prin acordarea etichetei ecologice. . pe niveluri de competenţă. d) dreptul de a se adresa.corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism.introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive. cu respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare.propunerea de acte normative armonizate cu reglementările europene şi internaţionale în domeniu. Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. garantând în acest scop: a) accesul la informaţia privind mediul. 9 .obligativitatea efectuării unei evaluări de mediu înaintea aprobării planurilor şi programelor. precum şi participarea organizaţiilor neguvernamentale la elaborarea şi aplicarea deciziilor.rezolvarea. Protectia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. . autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului. inclusiv pentru planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a mediului revin autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. în funcţie de amploarea acestora. . legislaţiei şi a normelor de mediu. b) dreptul de a se asocia în organizaţii de apărare a calităţii mediului. autorităţilor administrative sau judecătoresti în vederea prevenirii sau în cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect. .introducerea şi urmărirea realizării programelor pentru conformare. . . .promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului. direct sau prin intermediul unor asociaţii. . eliberarea acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu. a problemelor de mediu. Statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos..instruirea şi educarea populaţiei. precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.recunoaşterea produselor cu impact redus asupra mediului. e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit. c) dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind dezvoltarea politicilor. precum şi instituţiilor abilitate prin prezenta lege pentru domeniile lor de responsabilitate.obligativitatea evaluării impactului asupra mediului în faza iniţială a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului.

ratificata de România prin Legea nr. sub îndrumarea autorităţilor pentru protecţia mediului. pe baza evaluării impactului asupra mediului. semnată la Aarhus la 25 iunie 1998. Răspunderea pentru realitatea informaţiilor furnizate privind acţiunea propusă revine titularului proiectului sau al activităţii. iar răspunderea pentru 10 . împreună cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale. revine titularului.Autorităţile publice pentru protecţia mediului aplică proceduri diferenţiate. se aplică prevederile Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră. persoane fizice sau juridice independente de titularul proiectului sau al activităţii şi atestate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. Evaluarea impactului asupra mediului şi bilantul de mediu se realizează prin unităţi specializate. în funcţie de impactul asupra mediului al proiectelor şi activităţilor supuse procedurii de autorizare. 22/2001. precum şi activităţile comerciale sau industriale. adoptată la Espoo la 25 februarie 1991. în conformitate cu prevederile Convenţiei privind accesul la informaţie. precum şi cu privire la accidente sau pericole de accidente. acordului sau a autorizaţiei de mediu. ratificata de ţatra noastră prin Legea nr. de emitere a avizului. după caz. ordinii publice şi siguranţei naţionale. Informaţiile sunt luate în evidenţă de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului într-un registru public şi comunicate autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în vederea întocmirii registrului public naţional. Obligaţia mediatizării proiectelor şi activităţilor pentru care se solicită aviz. după caz. ca urmare a emiterii autorizaţiei de mediu. inclusiv procedura de participare a publicului. acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu. care pot avea efecte semnificative pe teritoriul altor ţări. participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu. 86/2000. acord. a căror mediatizare se face potrivit reglementărilor specifice referitoare la respectarea caracterului de confidenţialitate. Pentru proiectele propuse pe teritoriul României. asigură posibilitatea informării şi participării publicului la deciziile privind activităţi specifice. cheltuielile pentru elaborarea lucrărilor din cadrul evaluarii sau bilanţului de mediu sunt suportate de titularul proiectului sau al activităţii. pe baza unei proceduri aprobate prin ordin al conducătorului acesteia. se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. respectiv autorizaţie de mediu. Procedurile diferenţiate şi competenţele de emitere a avizelor. Consultarea publicului este obligatorie în cazul eliberării acordurilor şi autorizaţiilor de mediu. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului. Titularul activităţii are obligaţia de a informa autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi reglementaţi. Sunt exceptate de la aceste prevederi proiectele şi activitaăţile din domeniul apărării.

11 . ape minerale.corectitudinea lucrărilor realizate potrivit prevederilor legale. culturale şi sanitare. Principiile Dreptului mediului Există două categorii de principii: pe plan intern şi pe plan internaţional.să se asigure funcţionarea la parametrii proiectaţi şi perfecţionarea utilajelor. lacuri şi nămoluri.să asigure pentru agenţii economici determinarea cu precizie a nocivităţii poluanţilor rezultaţi precum şi stabilirea şi includerea în proiecte a proceselor de reţinere şi neutralizare a acestora. persoanele juridice şi cele fizice. Conform dispoziţiilor Constituţiei. Resursele naturale ale mediului trebuie folosite în primul rând pentru îmbunătăţirea permanentă a condiţiilor de viaţă a populaţiei. să ia măsuri ca la stabilirea noilor amplasamente să se asigure protejarea zonelor de locuit. Statul alocă o parte din venitul naţional pentru lărgirea şi perfecţionarea reţelei sanitare. Pentru asigurarea sănătăţii populaţiei sunt utilizaţi în scop profilactic şi de recuperare factori curativi naturali. organele statului. Protecţia mediului constituie un obiectiv de interes naţional. PE PLAN INTERN SE APLICA URMATOARELE PRINCIPII: Principiul potrivit căruia protecţia mediului trebuie să constituie un element esenţial al politicii economice şi sociale a statului. A. instalaţiilor şi dispozitivelor de protecţie a mediului. . economice. Acest drept include şi menţinerea sau chiar prelungirea duratei medii de viaţă şi prin intermediul asigurării unui mediu curat. În acest scop. CAP. prin îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi ale igienei industriale. cu efecte directe şi indirecte pe termen lung în toate compartimentele sistemului socio-uman. sociale. PRINCIPIILE ŞI IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI 1. Asigurarea sănătăţii populaţiei se realizează printr-o serie de măsuri complexe. . pentru menţinerea unei stări de sănătate cât mai bună. prin a căror activitate pot fi aduse daune mediului.să stabilească şi să aplice măsurile ce se impun pentru desfăşurarea activităţii (unităţii existente) cu respectarea normelor legale de protecţie a mediului. II. Principiul priorităţii sănătăţii în comparaţie cu alte scopuri de folosire a resurselor naturale. Mediul şi protecţia sa reprezintă o prioritate în cadrul activităţii de restructurare şi redimensionare a economiei după principiile economiei de piaţă. dtatul garantează dreptul cetăţeanului de a se bucura de sănătate fizică şi mentală. revine autorului acestora. termale. au următoarele obligaţii în acest domeniu: .

ele au posibilitatea de a exercita acţiunile legale pentru a obţine despăgubiri. Acest principiu presupune şi dreptul individului de a se adresa organelor executive şi judecătoreşti ori de câte ori se consideră lezat ca urmare a degradării şi poluării mediului. consecinţele. în funcţie de legiaslaţia din ţările lor. să stimuleze îmbunătăţirea şi aplicarea legii. un rol deosebit revine respectării de către întreaga populaţie a normelor de igienă. indivizii pot participa la elaborarea deciziilor ce pot avea o influenţă asupra mediului lor. Principiul participării populaţiei la protecţia şi ameliorarea mediului Acest principiu presupune dreptul individului de a fi informat în legătură cu proiectele şi programele ce vizează relaţia sa cu mediul. a igienii la locul de muncă şi de protecţie sanitară a alimentelor. În acelaşi timp.Pentru asigurarea condiţiilor igienice. pentru prevenirea şi combaterea poluării. Grupările de mediu trebuie să ceară guvernelor să stabilească priorităţi concrete în privinţa protecţiei factorilor de mediu. Aceste norme stabilesc condiţii de asigurare a calităţii apei. iar în cazul în care acestea suferă degradări. fără a mai vorbi de pierderea de profit. Un rol major revine organismelor neguvernamentale. 12 . principiul 23 are următorul conţinut: toate persoanele au posibilitatea. În condiţiile instituirii oricărei forme de răspundere juridică. care trebuie să solicite informaţii şi să organizeze acţiuni conform legislaţiei de protecţie a mediului. a unui înalt grad de salubritate a localităţilor şi locuinţelor. în Carta Mondială a naturii. surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă. grupărilor de mediu. El trebuie să aibă o educaţie în acest sens care să-i permită a fi apt să-şi procure cele mai bune informaţii. Mişcarea verde care s-a răspândit în ţările occidentale a mobilizat opinia publică. aerului şi solului. Principiul poluatorul plăteşte. a alertat politicienii şi a informat cu privire la pagubele pentru natură şi sănătatea omului. contravenţională sau penală după caz. Neefectuarea la timp a cheltuielilor pentru protecţia mediului atrage după sine pagube mai mari. În acest sens. persoanele care desfăşoară activităţi care produc poluare fără a lua în prealabil măsurile ce se impun pentru evitarea sau diminuarea acesteia până la limitele admisibile prevăzute de lege. acest principiu nu e consacrat în mod expres. În legislaţia noastră actuală. vor suporta riscul. civilă. Încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la protecţia mediului trebuie să atragă răspunderea disciplinară (materială). care trebuie acoperite. să participe individual sau împreună cu alte persoane la elaborarea deciziilor ce privesc direct mediul lor de viaţă.

situaţii economice. Principiul cooperării între state. care reglementează comportamentul oamenilor în procesul de producţie faţă de mijloacele de producţie şi uneltele de muncă şi îndeosebi faţă de natură. Pe noi ne interesează izvoarele formale ale dreptului mediului. dincolo de termenul de recuperare a investiţiei (globale). Prin izvor de drept înţelegem formele de exprimare a normelor juridice care sunt determinate de modul de edictare şi sancţionare a lor de către stat. Izvoarele dreptului mediului sunt tocmai aceste acte normative. conţinând norme juridice care reglementează comportarea subiectelor de drept în legătură cu conservarea. Din analiza normelor de dreptul mediului se evidenţiază o serie de particularităţi ale izvoarelor acestei ramuri de drept. materiale ale dreptului constau în fenomene sociale. izvoarele dreptului mediului sunt acte normative 13 . Principiul bunei vecinătăţi. În ansamblul normelor de dreptul mediului un loc deosebit îl ocupă normele tehnice. care determină conturarea substanţei. Principiul protejării patrimoniului comun.) B. ( după Daniela Marinescu. Bucureşti. Investiţiile făcute în această direcţie atrag după ele efecte economice pozitive îndelungate. A acţiona contrar înseamnă a produce poluare. Având în vedere faptul că protecţia şi conservarea mediului constituie o problemă de interes naţional. Principiul notificării şi consultării. Dreptul mediului înconjurător. politice. pentru a cărei combatere sunt necesare cheltuieli mult mai mari pe lângă riscul asumat. Declaraţia Consiliului Europei din 1968 privind lupta împotriva poluării aerului. necesităţi practice. Editura Şansa SRL. Ramura dreptului mediului e alcătuită din acte normative. 2. cele care conferă regulilor de conduită. afirmă că toate cheltuielile făcute în vederea prevenirii sau reducerii poluării trebuie să cadă în sarcina autorilor. împrejurări. caracterul de drept pozitiv. care adesea prelungesc cu mult. 1996. Principiul nediscriminării. PRINCIPII PE PLAN EXTERN Pe plan extern se face aplicarea următoarelor principii: Principiul “sic utere tuo” – obligaţia statelor de a asigura ca activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor să nu cauzeze daune mediului altor state. Izvoarele formale ale Dreptului mediului Izvoarele reale.Cheltuielile cu protecţia mediului natural sunt implicit cheltuieli care conduc la crearea unui plus de valoare. a materiei dreptului mediului. dezvoltarea şi protecţia factorilor naturali şi antropici ai mediului.

Principalele izvoare ale Dreptului mediului Constituţia Recunoaşterea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos rezultă din art. Sunt izvoare de dreptul mediului: legea cadru privind protecţia mediului (265/2006). 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate.243 / 2000 privind protecţia atmosferei etc. Ambele presupun pe lângă alte măsuri şi pe cele care privesc conservarea şi protecţia mediului. Legea Nu toate legile sunt izvoare ale dreptului mediului. Hotărârea Guvernului nr. 22) şi dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. 1300 / 2002 privind notificarea substanţelor chimice. Existenţa unui mediu cât mai curat constituie condiţia principală a realizării acestor drepturi fundamentale. Legea 138 / 2004. Codul silvic (26 / 1996). a îmbunătăţirilor funciare.2009/2004 privind regimul de import al produselor periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu etc. 35 din legea fundamentală. reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest. ci doar acelea care reglementează relaţiile sociale în legătură cu folosirea şi dezvoltarea componentelor mediului.adoptate de organele statului. Dintre Ordonanţe ale Guvernului exemplificăm: Ordonanţa Guvernului nr. Hotărârea Guvernului nr. etc. Hotărârea Guvernului nr. De exemplu. folosirea şi protecţia diferitelor componente ale mediului. 3. Sunt izvoare de dreptul mediului şi unele tratate şi convenţii internaţionale prin care se reglementează relaţiile dintre state în legătură cu conservarea. Hotărârea Guvernului nr. Hotărârile şi ordonanţele Guvernului Hotărârile şi Ordonanţele Guvernului sunt izvoare de dreptul mediului în măsura în care reglementează relaţii sociale ca şi legea. Legea apelor (107 / 1996).11/2004 privind producerea. 34). Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului (103 / 1996). Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. Alte două texte constituţionale garantează dreptul la viaţă (art. 14 . care conţin norme juridice ce reglementează relaţiile sociale în legătură cu conservarea şi protejarea mediului. 124/2003 privind prevenirea. comercializarea şi utilizarea materialelor forestiere de reproducere.

În conformitate cu alt document internaţional elaborat la prima Conferinţă Generală Europeană pentru protecţia mediului. Poluarea atmosferei transfrontiere pe distanţe lungi a fost definită ca fiind acea poluare a cărei sursă fizică este cuprinsă total sau parţial în zona supusă jurisdicţiei unui stat şi care are efecte dăunătoare într-o zonă supusă altor state. la o distanţă la care nu e în general posibil să se distingă contribuţia surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie. CAP.978/2003 privind Regulamentul de atestare a persoanelor fizice şi juridice care elaborarează studii de evaluare a impactului asupra mediului şi bilanţuri de mediu.Ordinele miniştrilor Ordinele miniştrilor sunt. Dăm ca exemplu. Exemplu de convenţii: Convenţia asupra poluării atmosferice pe distanţe lungi (Geneva. Este cel mai frecvent mijloc juridic la care statele recurg pentru a reglementa relaţiile dintre ele cu privire la mediu. Tratatul e expresia acordului de voinţă dintre două sau mai multe state. Ordinul ministrului nr. poluarea atmosferei se defineşte ca fiind introducerea în atmosferă de către om direct sau indirect de substanţe sau energii care au o acţiune nocivă de natură să pună în pericol sănătatea omului. semnată la Bucureşti la 21 IV 1992. În toate cazurile. să dăuneze resurselor biologice şi ecosistemului. III. definirea 15 . ţinând seama de cunoştinţele ştiinţifice ale momentului. să deterioreze bunurile materiale şi să aducă atingere sau să păgubească valorile de agrement sau alte utilizări legitime ale mediului. pot provoca acţiuni jenente sau efecte dăunătoare. izvoare de dreptul mediului în măsura în care reglementează relaţii sociale în domeniul conservării şi protecţiei factorilor de mediu. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA ATMOSFEREI 1. cu privire la normele juridice valabile şi obligatorii în raporturile de cooperare dintre ele. Poluarea atmosferei În raportul din 1967 al Consiliului Europei pentru protecţia mediului se menţionează că: se consideră poluat aerul atunci când se constată prezenţa unor substanţe străine sau a unor variaţii importante ale acestora în proporţia părţilor componente ale aerului şi care. 1979). Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării. Tratatele şi convenţiile internaţionale Sunt izvoare de dreptul mediului cu condiţia să fie de aplicabilitate imediată şi nemijlocită şi să fie ratificate de România. de asemenea.

Titularii activităţilor care nu pot constitui surse fixe importante de emisii de poluanţi în aer au următoarele obligaţii: 16 . care stabilesc măsurile aplicabile în interiorul amplasamentului. şi să solicite aprobarea autorităţilor competente pentru măsurile stabilite să se aplice în afara amplasamentului. Desfăşurarea activităţilor care pot constitui surse fixe importante de emisii de poluanţi în aer este permisă numai cu autorizaţie de mediu.poluării aerului ia în considerare orice schimbare vătămătoare a compoziţiei aerului. h) să participe la elaborarea programelor de reducere a emisiilor de poluanţi. Procedura de autorizare se supune prevederilor Legii protecţiei mediului nr. în vederea încadrării în prevederile legale stabilite de autoritatea competentă. (2) Procedurile de întocmire şi de aplicare a planurilor de prevenire a accidentelor majore şi a planurilor pentru situaţii de urgenţă se reactualizează prin hotărâre a Guvernului. în cazul producerii de emisii accidentale de poluanţi în aer sau de accident major. conform prevederilor legale în vigoare. Titularii activităţilor care constituie surse fixe importante de emisii au următoarele obligaţii: a) să solicite şi să obţină autorizaţia de mediu în termenul şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. 265/2006. Aerul devine poluat în momentul în care concentraţia substanţelor străine introduse în atmosferă în mod artificial sau natural. d) să elaboreze planuri pentru situaţii de urgenţă. i) să informeze. conform prevederilor legale. şi ale celorlalte acte normative în vigoare. f) în situatia în care nu se obţin rezultatele scontate prin condiţiile stabilite în autorizaţie. Lista cuprinzând activităţile care constituie surse fixe importante de emisii de poluanţi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. orice alterare a calităţii sale. se situează la un nivel ce poate dăuna sănătăţii ori vieţii animale sau vegetale. c) să elaboreze strategii de prevenire a accidentelor majore şi să le pună în practică în mod adecvat. e) în caz de pericol major sau iminent. să oprească funcţionarea instalaţiilor care constituie sursa de pericol şi să anunţe autorităţile competente. să pună în aplicare măsurile de rectificare a parametrilor şi condiţiilor de funcţionare. a planurilor de acţiune pentru calitatea aerului şi să pună în aplicare obligaţiile ce le revin prin acestea. sistematic sau doar accidental. cu impact asupra calităţii aerului. b) să deţină evidenţe complete privind exploatarea instalaţiilor ce constituie surse de poluare şi cantităţile de poluanţi eliminate în aer. g) să furnizeze reprezentanţilor autorităţilor competente informaţiile necesare.

depăşiri ale valorilor limită de emisie în aer pentru poluanţii specifici activităţii pot fi autorizate doar cu program pentru conformare. pe baza studiilor de evaluare a impactului asupra mediului autoritatea de mediu competentă poate stabili valori limită de emisie specifice fiecărei activităţi din zonă. Acordul de mediu se emite în conformitate cu prevederile Legii protecţiei mediului nr. conform prevederilor legislaţiei în vigoare. să pună în aplicare măsurile de rectificare a parametrilor şi condiţiilor de funcţionare. In cazul depăşirii accidentale a valorilor limită de emisie de poluanţi. cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) prevederea tuturor măsurilor de prevenire a poluării aerului.655/2001. în condiţiile legii. 265/2006. c) să deţină evidenţe complete privind exploatarea instalaţiilor care constituie surse de poluare.a) să solicite şi să obţină autorizaţie de mediu în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare. b) să pună în funcţiune şi să asigure funcţionarea instalaţiei care constituie sursă de poluare. cu respectarea condiţiilor stabilite de autoritatea de protecţie a mediului în acordul sau în autorizaţia de mediu. dacă nu sunt depăşite valorile limită de calitate a aerului sau marjele de toleranţă pentru aceşti poluanţi. care nu implică costuri excesive. d) în situaţia în care nu se obţin rezultatele scontate prin condiţiile stabilite în autorizaţie. Activităţile la care se inregistrează. modificată şi aprobată prin Legea nr. inclusiv folosirea celei mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive. în special prin emisii de substanţe supuse reglementărilor în vigoare.243/2000 privind protecţia atmosferei. e) să participe la elaborarea programelor de reducere a emisiilor. a planurilor de acţiune pentru calitatea aerului şi să pună în aplicare obligaţiile ce le revin prin acestea. şi ale celorlalte acte normative în vigoare. autoritatea de mediu decide întreruperea temporară a activităţii instalaţiei care a provocat poluarea. 17 . etapizate pe o perioadă de cel mult 5 ani. mai restrictive decât valorile stabilite de legislaţia în vigoare. In zonele în care sunt depăşite valorile limită de emisie de poluanţi privind calitatea aerului. ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. în vederea încadrării în prevederile legale. c) nu se depăşesc valorile limită de emisie pentru poluanţii rezultaţi din activitate. în regim normal de funcţionare a instalaţiilor. furnizând autorităţilor competente toate datele solicitate conform legislaţiei în vigoare. Programul pentru conformare va conţine măsuri de reducere a poluării aerului prin folosirea celor mai bune tehnici disponibile. până la îndepărtarea cauzelor poluării. b) funcţionarea unităţii de producţie nu determină poluarea semnificativa a aerului.

2. care au impact asupra calităţii aerului. desfăşurate de persoane fizice şi juridice. Metodele si sistemele adoptate în vederea îmbunatăţirii calităţii aerului nu conduc la depăşirea normelor stabilite de legislaţia în vigoare pentru locul de muncă. Protecţia atmosferei în dreptul intern Legislaţia în domeniul protecţiei atmosferei are ca scop stabilirea cadrului juridic privind prevenirea. în condiţiile legii. Este obligatorie obţinerea acordului de mediu pentru operaţiuni de dezafectare a instalaţiilor existente. Regimul juridic al protecţiei atmosferei are la bază principiile generale consacrate de legislaţia în vigoare şi acceptate la nivel internaţional. asigurându-se astfel alinierea la normele juridice internaţionale şi la reglementările comunitare. ca urmare a măsurilor de reducere a poluării aerului înconjurator. limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii atmosferei. şi strategia naţională în domeniu urmăresc asigurarea dreptului fiecărei persoane la un mediu de calitate. Procedura şi cuantumul de stabilire a taxelor sunt reglementate conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Principalele obiective ale strategiei naţionale privind protecţia atmosferei sunt următoarele: a) menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele în care se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate. Pentru modificarea sau dezafectarea instalaţiilor existente care pot avea impact asupra calităţii aerului inconjurator este obligatorie obţinerea acordului de mediu. Emisiile de poluanţi în aer se supun taxelor. este permis în condiţiile menţinerii nivelului poluanţilor sub valorile limită pentru acel factor de mediu. Titularii de activitate au obligaţia să furnizeze autorităţilor competente informaţiile solicitate pentru actualizarea Inventarului naţional al emisiilor de poluanţi atmosferici. Autorităţile competente stabilesc şi pun în aplicare planuri naţionale de reducere a emisiilor de poluanţi rezultate din activităţile şi de la instalaţiile industriale cu impact asupra calităţii aerului.d) sunt luate în considerare valorile limită privind calitatea aerului pentru toţi poluanţii rezultaţi din activitate. Reglementarea activităţilor care afectează sau care pot afecta calitatea atmosferei. precum şi pentru derularea procedurilor de reglementare şi control. în scopul evitării efectelor negative asupra sănătăţii omului şi asupra mediului ca întreg. în condiţiile legii. 18 . Transferul de poluanţi din aer către un alt factor de mediu. direct sau indirect.

este stabilită. h) aprobă metodele şi metodologiile de evaluare a calităţii aerului şi a emisiilor poluante în aer. De asemenea. şi de a solicita obţinerea aprobării de către autorităţile competente pentru masurile stabilite a se aplica în afara amplasamentului. la care România este parte. e) coordonează elaborarea şi reactualizarea normelor şi reglementărilor privind calitatea aerului. aprobă actele normative.b) îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele în care nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate. g) coordonează la nivel naţional participarea la programele Uniunii Europene de asigurare a calităţii datelor. ca parte integrantă a strategiei şi politicilor naţionale de protecţie a mediului. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii şi responsabilităţi: a) elaborează şi promovează strategia naţională şi planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei. au obligaţia de elaborare a planurilor pentru situaţii de urgenţă. Autorităţile publice centrale şi locale au obligaţia să asigure schimbul de informaţii. coordonează şi controlează aplicarea acestora. oprirea în caz de pericol major sau iminent a funcţionarii instalaţiilor care constituie sursă de pericol cu impact asupra calităţii aerului şi anunţarea autoritatilor competente. d) îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte şi participarea la cooperarea internaţională în domeniu. d) coordonează elaborarea inventarelor naţionale de emisii poluante în aer. Titularii activităţilor care constituie surse fixe importante de emisii. în context transfrontier. b) coordonează şi controlează modul de punere în aplicare şi de respectare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a actelor normative ce decurg din aceasta. după caz. f) coordonează elaborarea şi reactualizarea normelor şi reglementărilor privind emisiile de poluanţi în aer. promovează şi. c) adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminare a efectelor negative asupra mediului. avizează. precum şi măsurile necesare pentru aplicarea unitară pe teritoriul României a prevederilor din convenţiile internaţionale privind protecţia atmosferei. inclusiv al celor necesare în activitatea de elaborare şi punere în aplicare a strategiilor sectoriale legate de protecţia atmosferei şi al celor referitoare la cele mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive. c) elaborează. 19 . care stabilesc măsurile aplicabile în interiorul amplasamentului. tot ca obligaţie extrem de importantă.

la care România este parte. m) raportează datele în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale privind protecţia atmosferei. care pot afecta calitatea atmosferei. d) urmăreste şi analizează aplicarea planurilor de acţiune pentru calitatea aerului la nivel teritorial şi elaborează rapoarte anuale. în conformitate cu legislaţia natională şi cu convenţiile internaţionale la care România este parte. agricultură şi alimentaţie. j) evaluează calitatea aerului înconjurător prin intermediul instituţiilor specializate. g) participă la derularea activităţilor din cadrul Sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului. în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. e) colaborează cu organismele guvernamentale abilitate.i) aprobă metodele de determinare a concentraţiilor poluanţilor în aerul înconjurător. care avizeaza actiunile de import-export al produselor. l) asigură accesul publicului la informatiile privind calitatea atmosferei. potrivit atribuţiilor şi competenţelor acestora. f) aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare. Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului au următoarele atribuţii şi responsabilităţi: a) controlează modul de aplicare şi de respectare a dispoziţiilor actelor normative în vigoare din acest domeniu la nivel teritorial. elaborate de instituţiile specializate. k) participă la derularea activităţilor din cadrul Sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului şi coordonează programele de asigurare a calităţii datelor privind calitatea aerului înconjurător provenite din Sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului. cu autorităţile administraţiei publice locale şi în parteneriat cu alte instituţii publice locale şi cu titularii de activitate. în cooperare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autorităţi de specialitate ale administraţiei publice centrale. c) elaborează inventarul emisiilor poluante la nivel teritorial. alte autorităţi centrale şi locale. bunurilor şi al altor materiale cu regim special de comercializare. i) pun la dispoziţie autorităţilor teritoriale pentru sănătate. lucrări publice şi amenajarea teritoriului şi administraţiei 20 . h) informează operativ autoritatea centrală de protecţie a mediului. şi asigură condiţiile necesare în vederea menţinerii acurateţei măsurătorilor efectuate. b) elaborează planuri de acţiune pentru calitatea aerului. programe de ameliorare a calităţii aerului la nivel teritorial şi asigură corelarea acestora cu planul local de acţiune pentru protecţia mediului. în cazul producerii unor evenimente deosebite cu impact asupra calităţii aerului şi care aduc prejudicii sănătăţii umane.

apărarea împotriva poluării şi şi modificărilor caracteristicilor resurselor de apă. prin prezenţa lor.conservarea şi dezvoltarea resurselor de apă. Noţiuni generale Protecţia. .conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice. Apele reprezintă o resursă naturală regenerabilă. l) urmăreşte aplicarea la nivel teritorial a programelor şi măsurilor pentru respectarea convenţiilor şi a acordurilor internaţionale la care România este parte. a se asigura protejarea apelor împotriva poluanţilor chimici. .publice locale informaţiile necesare în activitatea de elaborare şi punere în aplicare a strategiilor sectoriale legate de calitatea aerului atmosferic. a se determina participarea laacţiunile de apărare împotriva inundaţiilor. . punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general. edificii care. fac parte integrantă din patrimoniul public. element indispensabil pentru viaţă şi pentru desfăşurarea tuturor activităţilor sociale şi economice. 2. Protecţia. k) asigură informarea curentă a populaţiei şi a autorităţilor locale cu privire la calitatea aerului. ar fi împiedicat buna desfăşurare a exploatării apelor sau a acţiunilor de drenaj.refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane.2 din Legea nr. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA APEI 1. 107 / 1996. a se ţine sub o observaţie debitele râurilor şi barajelor pentru ca în eventualitatea creşterii sau descreşterii bruşte a nivelului apelor să se poată lua măsurile ce se impun de către organele abilitate. 21 . administrarea şi gospodărirea apelor în România Apele.asigurarea alimentării cu apă a populaţiei etc. vulnerabilă şi limitată. de combatere a secetei sau a altor calamităţi naturale. j) informează populaţia şi autorităţile locale în cazul depăşirii pragurilor de alertă. a se asigura protecţia locuinţelor şi gospodăriilor aflate în imediata apropiere a marilor râuri sau a barajelor. a conserva rezerva de apă pe care o are o localitate şi a nu se risipi o resursă limitată. Protecţia. . Reglementările juridice din domeniul protecţiei şi conservării mediului acvatic au ca scop: . punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general. potrivit articolului 1 alin. Prin prevederile actelor normative din domeniul protecţiei resurselor de apă s-a urmărit a se stăvili construcţia şi folosirea de diverse obiective. IV. CAP.

Poluarea în orice mod a resurselor de apă este interzisă. Apele din domeniul public se dau în administrare Regiilor autonome “Apele Române” de către Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului în condiţiile legii. . Satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri. 22 . Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi R. fără punerea concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare şi a instalaţiilor de epurare. În acest sens. Dacă din cauza secetei sau a altor calamităţi naturale rezervele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor. ambalaje (care au conţinut pesticide). De asemenea. dezinfectate cu substanţe toxice în afara locurilor special amenajate în acest scop. aparţin deţinătorilor. în lacurile naturale sau de acumulare.A. . heleştee.spălarea animalelor domestice. iazuri. în albiile cursurilor de apă a deşeurilor de orice fel. . . au prioritate: alimentarea cu apă pentru animale. “Apele Române” sunt în drept să ia măsuri de limitare sau de suspendare provizorie a folosirii apei. sau a altor utilaje. Restrângerea utilizării apei potabile pentru populaţie este interzisă (în folosul altor activităţi).aruncarea. pentru a face faţă unui pericol sau consecinţelor unor accidente. sau unui risc de lipsă de apă datorat supraexploatării resurselor. cu diferite titluri ale terenurilor pe care se formează sau curg. precum şi debitele necesare menţinerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic. secetei. introducerea în oricare mod. la propunerea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului se aprobă prin standarde – norme de calitate a resursei de apă.Pentru protecţia resursei de apă – interdicţii: . inundaţiilor.punerea în funcţiune de obiective economice noi sau dezvoltarea celor existente. agregate mecanice. a noi ansambluri de locuinţe care măresc gradul de încărcare a apelor uzate. cu lungime mai mare de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 kilometri pătraţi pe care apele curg permanent.spălarea în cursurile de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora a vehiculelor etc.Aparţin domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore. refacerea rezervei intangibile de apă după incendii. autorităţile aplică restricţii temporare de folosire a resursei de apă. bălţi. Supravegherea calităţii apei potabile se bazează pe principiul solidarităţii umane şi interesului comun.evacuarea de ape uzate în apele subterane. Gestionarea cantităţii sau calităţii apelor se realizează de Regia autonomă “Apele Române” şi filialele sale bazinale.

Penalităţile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile contractelor. Bonificaţiile se acordă utilizatorilor de apă care demonstrează constant o grijă deosebită pentru folosirea raţională şi pentru protejarea calităţii apelor. V. Să asigure realizarea. Să respecte cu stricteţe disciplina şi normele tehnologice în activităţile de producţie care folosesc apa şi evacuează ape uzate. 2. terenuri cu destinaţii speciale. În funcţie de destinaţie. indiferent de destinaţie.aruncarea sau vărsarea în instalaţiile sanitare. utilizatorii de apă au următoarele obligaţii: 1. refolosirea şi economisirea apei sunt încurajate de stimuli economici. Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi apelor include sistemul de plăţi. 3. În scopul folosirii raţionale şi protejării calităţii resurselor de apă. - CAP. Regia Autonomă “Apele Române” este singura în drept să constate cazurile în care se acordă bonificările sau se aplică penalităţi. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA SOLULUI ŞI SUBSOLULUI 1.spălarea în cursurile de apă a obiectelor de uz casnic cu folosirea substanţelor chimice de orice fel. Consideraţii generale Fondul funciar este constituit din terenurile de orice fel. Să adopte tehnologii de producţie cu cerinţe de apă reduse şi cât mai puţin poluante. atât pentru depăşirea cantităţii de apă poluate şi a concentraţiilor şi impurităţii substanţelor purificatoare evacuate. 23 . Sistemul de plăţi se bazează pe regula că beneficiarul plăteşte în funcţie de serviciile prestate şi de folosirea raţională a resurselor de apă. bonificaţii şi penalităţi. . exploatarea staţiilor şi instalaţiilor de prelucrare a calităţii apelor la capacităţile autorizate. Conservarea. precum şi prin aplicarea de penalităţi celor care risipesc sau poluează resursele de apă. terenuri aflate permanent sub ape. Toate cele enumerate mai sus se stabilesc prin Hotărâre de Guvern. terenurile sunt: terenuri cu destinaţie agricolă. terenuri cu destinaţie forestieră. terenuri din intravilan. inclusiv pentru cei care manifestă o preocupare constantă în scopul protejării calităţii şi cantităţii apei. reţele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanţelor periculoase. de titlul în baza căruia sunt deţinute sau de domeniul – public sau privat – din care fac parte. întreţinerea.

fundamentarea ştiinţifică a acţiunilor de folosire judicioasă a îngrăşămintelor în procesul de producţie agricolă. inmlăştinare. alunecări de teren. distrugerea sau degradarea sa. măsuri adecvate de gospodărire. 24 . trebuie să i se aplice lucrări adecvate de întreţinere şi. precum şi mecanismele de dobândire şi/sau transmitere a dreptului de proprietate. In acest sens. cu greu mai poate fi adus în stare normală. prognoza şi avertizarea cu privire la tendinţele şi dinamica evoluţiei şi a stării de asigurare cu fosfor mobil şi potasiu a terenurilor agricole. iar consecinţele sunt de cele mai multe ori dezastruoase şi ireversibile. Protecţia juridică a solului presupune stabilirea şi respectarea măsurilor care au ca scop dezvoltarea calităţii solurilor prin: supravegherea. De aceea solul trebuie gospodărit cu grijă. terenurile degradate trebuie să fie incluse de către specialişti. Solul este factorul de mediu care necesită o atenţie şi o protecţie sporită dată fiind imposibilitatea supunerii unor procedee de epurare. se produce mult mai repede. Cheltuielile necesare efectuării lucrărilor respective şi luării măsurilor ce se impugn sunt suportate de la bugetul public. Deteriorarea şi afectarea capacităţii productive şi calitative a solului are consecinţe negative pentru producţia agricolă. Legea Nr. Măsuri legale de protecţie şi ameliorare a solului Rglementările în domeniul protecţiei solului au drept scop: a) reglementarea regimului juridic al proprietăţii şi folosinţei infrastructurii de îmbunătăţiri funciare şi a terenului aferent. 2.18/1991 privind fondul funciar.) sau ca urmare a activităţilor poluatoare ale omului. când este cazul. în colaborare cu instituţiile specializate ale statului şi în acord cu organele locale din cadrul unităţilor administrativ . în perimetere de ameliorare. datorată unor cauze naturale ( eroziune. Dacă pentru geneza unui strat fertil de sol sunt necesare perioade foarte mari de timp. administrare sau folosinţă asupra acestei infrastructuri. precum şi pentru faptul că este limitat ca suprafaţă în urma degenerării sale.Protecţia şi ameliorarea solului se realizează prin lucrări de prevenire şi de combatere a proceselor de degradare şi poluare provocate de fenomene naturale sau cauzate de activităţi economico – sociale. organizare şi amenajare a teritoriului. pentru alimntaţie şi în cele din urmă pentru sănătatea şi chiar viaţa omului. de ameliorare. Potrivit legii. inundaţii etc. prevede o serie de măsuri menite să asigure refacerea şi ameliorarea terenurilor degradate. proprietarii terenurilor având însă obligaţia să le pună la dispoziţia autorităţilor pe perioada cât durează lucrările respective. urmând ali se aplica lucrările necesare refacerii şi redării lor circuitului agricol.teritoriale respective.

Principiile care stau la baza realizării obiectivelor îmbunătăţirilor funciare sunt următoarele: . implicarea beneficiarilor. . f) stabilirea principiilor reorganizării Societăţii Naţionale "Imbunătăţiri Funciare" . Imbunătăţirile funciare au ca obiective: 25 .S.realizarea. . e) stabilirea atribuţiilor autorităţii publice centrale. sistemelor de irigaţii sau desecare şi drenaj şi a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi combatere a eroziunii solului pentru asigurarea protecţiei intereselor tuturor beneficiarilor.b) instituirea cadrului de reglementare a înfiinţării şi funcţionării Administraţiei Naţionale a Imbunătăţirilor Funciare.exploatarea echitabilă a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare. cât şi în interesul public. organizaţiilor neguvernamentale şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile în luarea deciziilor în scopul promovării adoptării raţionale. după caz. c) reglementarea înfiinţării şi funcţionării organizaţiilor de imbunatăţiri funciare şi a federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare în vederea desfăşurării activităţilor de îmbunătăţiri funciare atât în interesul membrilor lor.exploatarea amenăjarilor de îmbunătăţiri funciare astfel încât să se prevină folosirea ineficientă a apei.. în cazurile în care proprietarii de teren nu pot desfăşura ei inşişi activităţi de îmbunătăţiri funciare. d) stabilirea serviciilor prestate de Administraţie organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare şi mecanismele de finanţare a acestor activităţi. eroziunea şi poluarea solului şi să se promoveze protecţia mediului în conformitate cu standardele de mediu. care coordonează elaborarea strategiei şi politicilor în sectorul îmbunătăţirilor funciare. denumită în continuare Administraţie. persoana juridica română de interes public naţional în sectorul îmbunătăţirilor funciare. întreţinerii şi reparaţiilor amenajărilor de îmbunătăţiri funciare situate pe terenurile pe care le deţin. inclusiv a lucrărilor de reabilitare. executare de investiţii şi suportarea costurilor acestor activităţi. individual sau prin organizaţiile de îmbunătăţiri funciare ori federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare a exploatării. eficiente şi transparente a acestora.consultarea şi. denumită în continuare ministerul. care desfasoară activitaţile prevăzute de lege. .A. statul intervine prin Administraţie şi prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat în completarea surselor proprii ale Administraţiei sau ale beneficiarilor amenajărilor declarate de utilitate publică. g) stabilirea sancţiunilor care se aplică în cazul încălcării prevederilor prezentei legi. de către proprietarii de teren. excesul de umiditate. în principal.

secetă. eroziunea solului şi inundaţii. în scopul valorificării pentru agricultură şi. Amenajările de îmbunătăţiri funciare ca lucrări hidrotehnice complexe şi agropedoameliorative se realizează în scopul prevenirii şi înlăturării acţiunii factorilor de risc . 26 .amenajari pedoameliorative pe terenurile săraturate. exces de apă.îndiguiri şi regularizări ale cursurilor de apă de interes local prin care se asigură.lucrări de combatere a eroziunii solului şi de ameliorare a terenurilor afectate de alunecări. protecţia terenurilor şi a oricăror categorii de construcţii împotriva inundaţiilor. de transport şi de evacuare în emisar a apei în exces. acide şi pe nisipuri. udările de spălare a sărurilor. Aceste amenajări cuprind lucrări de colectare. . inclusiv cu reziduuri petroliere. se diminuează sau se opresc procesele de degradare a terenurilor. sărăturate şi nisipoase. . Aceste amenajări cuprind lucrări pentru protecţia solului. precum şi îngrăşăminte. de afânare adâncă. rigole şi şanţuri de scurgere a apei. . pe terenurile poluate. după caz. în vederea asigurării condiţiilor favorabile de utilizare a terenurilor.amenajări de irigaţii şi orezării prin care se asigură aprovizionarea controlată a solului şi a plantelor cu cantităţile de apă necesare dezvoltării culturilor şi creşterii producţiei agricole. pentru silvicultură. alunecări de teren şi eroziuni. în principal. precum şi poluare . Acestea contribuie la valorificarea capacităţii de producţie a terenurilor şi a plantelor. cu halde de la exploatările miniere. Amenajările deîmbunătăţiri funciare cuprind următoarele categorii de lucrări. Aceste amenajări cuprind lucrări de captare. pe alte terenuri neproductive. după caz. . incluzând plantaţiile vitipomicole. . precum şi protecţia împotriva poluării. stabilizarea nisipurilor mişcătoare. stingerea formaţiunilor torenţiale.amenajări de desecare şi drenaj. aplicarea de amendamente. lucrări de nivelare a terenului.pe terenurile cu orice destinaţie. b) asigurarea unui nivel corespunzător de umiditate a solului. regularizarea scurgerii apei pe versanţi. indiferent de proprietar. care au drept scop prevenirea şi înlăturarea excesului de umiditate de la suprafaţa terenului şi din sol. surse locale de apă şi emisari pentru scurgerea apelor. culturile agricole şi silvice. precum şi protecţiei lacurilor de acumulare împotriva colmatării şi regularizarea cursurilor de apă. arăturile în benzi cu coame. transport. c) asigurarea ameliorării solurilor acide. cuprinzând şi lucrarile de nivelaremodelare. precum şi la introducerea în circuitul economic a terenurilor neproductive. care să permită sau să stimuleze creşterea plantelor.a) asigurarea protecţiei terenurilor de orice fel şi a oricăror categorii de construcţii faţă de inundaţii. pompare. prin care se previn. de scarificare. distribuţie şi evacuare a apei şi.

amenăjari piscicole. CAP.instituţie publică cu caracter industrial şi comercial. a cărei principală atribuţie este punerea în 27 . principalement chargé de la mis en oeuvre du regime forestier”. conform nevoilor autorităţilor publice locale. ”etablissement public national a caractère industriel et commercial. regimul silvic constituie un instrument de politică forestieră. Proiectarea. Meyer în lucrarea Législation et politique forestière. PROTECŢIA JURIDICĂ A FONDULUI FORESTIER 1. Totodată. Definirea regimului silvic Regimul silvic este un ansamblu de reguli speciale ce se aplică pădurilor în legătură cu administrarea. face referire la regimul silvic ca fiind un ansamblu de reguli speciale de ordin public derogatorii de la dreptul comun şi determinate prin Codul forestier. executarea şi exploatarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare se fac în corelare cu lucrările de gospodărire a apelor. Realizarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare la nivel naţional are loc pe baza programelor şi strategiei sectoriale. ale persoanelor juridice sau fizice interesate. de gestionare a căilor de comunicaţie. De remarcat că finalitatea “de punere în valoare a pădurii” asociată regimului silvic este expresia transformărilor din administraţia forestieră franceză din 1964. Amenajările de îmbunătăţiri funciare pot prelua din surse de apă autorizate necesarul pentru irigarea culturilor agricole şi alimentarea cu apă a unor localităţi. în acord cu interesele proprietarilor de terenuri şi cu documentaţiile de urbanism şi de amenajare a teritoriului. Tendinţa de a caracteriza regimul silvic prin prisma finalităţii sale se regăseşte în majoritatea definiţiilor prezente în tratate de drept forestier ale şcolii franceze. hidroenergetice. în interesul superior al naţiunii. VI. rezultate din activitatea de cercetare. pe baza programelor zonale şi locale de amenajare a teritoriului. în scopul asigurării conservării şi punerii în valoare a pădurilor la care se aplică. ţinând seama de cerinţele de protecţie a mediului.alte soluţii tehnice şi lucrări noi. incinte agricole şi industriale şi asigură protecţia localităţilor şi a oricăror categorii de construcţii împotriva efectelor alunecărilor de teren şi a inundaţiilor. conservarea şi utilizarea masei lemnoase şi exercitarea servituţilor care grevează aceste păduri. reprezentând o veritabilă tutelă a autorităţilor administrative asupra pădurilor. . când se creează Office National des Forêts. în scopul de a asigura mai eficient conservarea proprietăţii forestiere. precum şi protecţia lacurilor de acumulare împotriva colmatării..perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole şi plantaţii pentru combaterea eroziunii solului. silvice. iar la nivel local. Astfel.

prin care devizul lucrărilor efectuate de către Regia Naţională a Pădurilor. 7. Noţiune încă dificil de definit. defineşte regimul silvic ca fiind un sistem de norme tehnice silvice. 1 Cod silvic. integrând şi aspecte economice şi juridice ale gestionării pădurilor. În contextul diferenţierii gospodăririi pădurilor pe forme de proprietate. referitoare la vinderea şi exploatarea arborilor pe picior. acceptat în mod expres sau tacit de către proprietar devine titlu executoriu şi temei juridic al executării silite. economice şi juridice privind amenajarea. de asemenea. având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere. Si tot ca o particularitate. Definiţia dată regimului silvic în Codul silvic român prezintă următoarele particularităţi: In primul rând. regimul silvic intervine pentru conservarea şi dezvoltarea resursei forestiere naţionale. Codul silvic instituie o procedură pentru constrângerea la regenerarea pădurilor proprietate privată. că în Franţa. al. deoarece se aplică întregului fond forestier.G. cultura. Semnalăm. 4. Codul silvic român din 1996. precum şi cu privire la modalităţile de finanţare (art. deoarece regimul silvic depăşeşte semnificaţia unor norme tehnice. nr. la calculul taxelor şi despăgubirilor în cazul schimbării categoriei de folosinţă a terenului. In al doilea rând. de către Regia Naţională a Pădurilor sau alte unităţi specializate. Respectarea dreptului de preemţiune a statului la vânzările de terenuri forestiere constituie încă o prevedere a regimului silvic ce ilustrează dimensiunea sa juridică. exploatarea. pădurile situate în mediul urban au o reglementare distinctă în Codul urbanistic. 28 . Astfel. indiferent de forma de proprietate. al. şi autorizează posibilitatea încasării contravalorii efectelor funcţiilor de protecţie ale pădurilor.aplicare a regimului silvic. precizăm că are sferă de aplicare mai largă. O. conform articolului 9. indiferent de natura proprietăţii. De asemenea. semnalăm că în plan juridic. 96/1998). Codul silvic menţionează categoriile de venituri ce pot fi obţinute din pădurile proprietate publică sau privată. a fondului forestier proprietate publică. 96/1998 există şi alte prevederi cu conţinut economic. gestionarea durabilă a pădurilor presupune respectarea a cel puţin două principii pe care legea română le-a consacrat deja: conservarea şi dezvoltarea fondului forestier. Aspectul economic se regăseşte de asemenea în reglementările cu privire la obligaţiile financiare ce revin proprietarilor de păduri în gestionarea pădurilor. protecţia şi paza acestui fond. de pildă. subliniem că finalitatea aplicării regimului silvic este gospodărirea durabilă a ecosistemelor forestiere. În Codul silvic şi în Ordonanţa Guvernului nr. la întocmirea contractelor de administrare. regimul silvic nu face distincţie între păduri supuse regimului forestier şi păduri nesupuse regimului forestier.

care constă în apărarea unui interes general al societăţii. deoarece aduce restricţii importante în dreptul de dispoziţie al proprietarului forestier asupra terenurilor deţinute. dar care nu a dat rezultatele scontate. rămase sub administraţia acestuia până la rambursarea datoriei de către proprietarii privaţi. şi în prezenţa anumitor condiţii restrictive. în vederea remedierii fărâmiţării proprietăţii forestiere private. de exemplu. În sfârşit. păduri şi parcuri în vederea amenajării lor în spaţii verzi.2. de către un corp silvic învestit cu autoritate publică.dispoziţiile legii din 1946 de creare a fondului forestier naţional. In al doilea rând precizăm că regimul silvic este o instituţie juridică derogatorie de la dreptul comun. Aceasta nu înseamnă însă că gospodărirea proprietăţii forestiere private se sustrage incidenţei legii. 29 . care dispun că lucrările de împăduriri sunt de interes general şi pot fi impuse obligatoriu particularilor. . la nevoie pe cale de expropriere publică. caselor de economii şi la anumite păduri particulare în vederea conservării. In 1968 suprafaţa acestei din urmă categorii era de 11 700 ha.Caracterizarea regimului silvic Definiţiile prezentate sugerează câteva caractere ale regimului silvic: In primul rând reţinem că sediul reglementării sale îl constituie Codul silvic şi Ordonanţa Guvernului nr. începând cu secolul al XIX-lea o serie de legi cu caracter stimulativ şi represiv au ca obiect specific tocmai gestionarea proprietăţii private. cu subscrierea voluntară de către proprietari la regimul silvic. .dispoziţiile legii asupra împăduririlor din 1942. un fond de ajutor financiar şi tehnic care a permis reîmpădurirea a peste 200 000 ha terenuri proprietate privată pe cheltuiala statului. Reglementarea proprietăţii forestiere private se face în paralel cu reglementarea regimului silvic. 96/1998.Legea din 1959 relativă la conservarea şi crearea de spaţii verzi în zonele construibile. în anumite sectoare desemnate de către prefect. subliniem că legitimitatea regimului silvic este dată de finalitatea sa. In al treilea rând menţionăm că are caracter de ordine publică. instituţiilor de utilitate publică. Astfel. Dimpotrivă. prin care statul poate aciziţiona. în 1859 se introduce interdicţia de defrişare fără autorizaţie a pădurilor proprietate particulară. . regimul silvic se aplică altor păduri decât publice numai prin derogare. deoarece de esenţa regimului forestier este aplicabilitatea la pădurile proprietate publică. măsuri care culminează în 1913 cu legea Audiffred de extindere a regimului forestier la pădurile departamentelor. În cazul domeniului forestier francez. Aceste legi se completează cu: . Inundaţiile grave din bazinele hidrografice Rhôn şi Garonne din 1860 incită la o serie de măsuri legislative vizând conservarea pădurilor cu funcţii de protecţie. asociaţiilor de ajutor mutual.dispoziţiile legii din 1954 de creare de “groupements forestiers”.

nu aparţinea fondului forestier.este legal: obiectul şi conţinutul regimului silvic sunt definite prin lege şi numai prin lege. deoarece legea nu prevede nicăieri posibilitatea unei opţiuni sau a unei derogări unilaterale din partea proprietarului de păduri. învestite prin lege cu puterea de a decide asupra normelor regimului silvic. care trebuie acceptat în integralitatea lui şi fără condiţii. nici proprietarul de păduri. regimul 30 . vegetaţia din afara fondului forestier naţional. Aşa cum este definit în Codul silvic. chiar dacă este vorba despre păduri constituite.este indivizibil şi unitar: nici autoritatea forestieră. aplicarea şi mai ales controlul aplicării regimului silvic ţin de atribuţiile unei autorităţi publice. nici administraţia publică nu pot aduce modificări conţinutului regimului silvic. regimul forestier este un act juridic generator de un nou statut pentru pădurile la care se aplică. Astfel. refuza sau modifica ceva prin convenţie ori contract. Aceasta rezultă din articolul 68. 2 Cod silvic unde se precizează că valorificarea şi recoltarea lemnului din aceste plantaţii este la latitudinea proprietarului. Aplicându-se la întreg fondul forestier naţional. indiferent de natura proprietăţii. plantaţiile înfiinţate de persoane fizice sau juridice pe terenuri agricole sunt exceptate de la aplicarea regimului silvic. ceea ce determină aplicabilitatea regimului silvic la un anumit teren împădurit nu este importanţa pădurii sau necesitatea protejării ei. de către structuri publice. la origine. De asemenea.este obligatoriu: întreg fondul forestier este supus gospodăririi în regim silvic în mod obligatoriu. Prin urmare. regimul silvic iese din tiparele unei modalităţi specifice de gestionare a pădurilor proprietate publică. . nu este supusă regimului silvic şi în baza aceluiaşi considerent. nu este inclusă în fondul forestier naţional. apartenenţa sa iniţială la fondul forestier naţional. In al treilea rând. ci statutul juridic al terenului.este public: conţinutul său este determinat într-un cadru legal. Terenurile care nu fac parte din fondul forestier naţional nu sunt supuse regimului silvic. Supunerea la regim silvic constituie deci un act-condiţie a schimbării de statut al terenului forestier.In dreptul francez. terenul pe care au fost înfiinţate. regimul silvic întruneşte următoarele trăsături juridice: . supunerea la regim silvic intervine din oficiu şi nu are caracter de act juridic de schimbare de statut. Astfel. astfel încât părţile nu pot accepta. Aceasta se confirmă dacă se analizează excepţiile de la regimul silvic. . regimul silvic are caracter obiectiv. al. Aceste plantaţii nu sunt supuse regimului silvic deoarece. deşi supusă unor reguli de gestionare conform normele emise de autoritatea pentru silvicultură. Prin aceasta. regimul forestier devine în fapt regimul juridic aplicabil fondului forestier naţional. În al doilea rând. Pentru dreptul român. .

rezervaţii de seminţe. definit ca fiind totalitatea pădurilor şi a altor categorii de terenuri cu destinaţie forestieră. 31 . . producţie ori administraţie silvică. 2 Cod silvic. b) terenuri care servesc nevoilor de cultură. Astfel. care sunt de natură a limita. c) iazurile. cum ar fi. pentru terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră restricţiile în exercitarea dreptului de dispoziţie (defrişări.terenurile care nu sunt acoperite cu păduri. plantaţii efectuate în scopuri de cercetare) exclude aplicarea regimului silvic prin natura serviciilor şi produselor procurate. Chiar dacă nu sunt acoperite de arbori. pot face obiect al gestionării în regim silvic: . adică suprafeţele cu vegetaţie forestieră cu o întindere de minim 0. Astfel. indiferent de natura proprietăţii ori categoria juridică a terenului. De aici rezultă câteva consecinţe: . terenurile din cea de a doua categorie impun şi ele respectarea unor restricţii. nu sunt supuse regimului silvic suprafeţele cu vegetaţie forestieră de pe păşunile împădurite.în virtutea aceluiaşi considerent. piscicolă. Astfel. păşunat) sunt prioritare. Distingerea acestor două categorii prezintă importanţă din punctul de vedere al principalelor restricţii impuse prin regimul silvic. Între acestea. deoarece principala folosinţă a terenurilor nu este cea forestieră.silvic are drept finalitate asigurarea unor servicii publice. de exemplu. indiferent de natura proprietăţii.25 ha: . legea distinge: a) terenurile destinate împăduririi.nu sunt supuse regimului silvic terenurile cu altă folosinţă decât forestieră. exploatare fără regenerare. de uz urbanistic (spaţii verzi) sau ştiinţifică (parcuri dendrologice. Destinaţia agricolă.terenurile acoperite cu păduri. un teren fără arbori amenajat în cursul procesului de exploatare a pădurii ca platformă primară rămâne teren forestier supus regimului silvic. Obiectul regimului silvic Articolul 9 Cod silvic stipulează că fondul forestier este supus regimului silvic. incendiere. în special. în sensul definiţiei de la art. Obiect al regimului forestier este deci fondul forestier. schimbarea categoriei de folosinţă. albiile pâraielor din fondul forestier. 3. asigurarea efectelor protective ale pădurii. deci i se vor aplica în mod corespunzător prevederile legii privind schimbarea categoriei de folosinţă şi nu va fi posibil de a-l transforma în teren construibiul sau în teren agricol.

Consecinţa imediată este ambiguitatea supunerii la regim silvic a pădurilor proprietate privată care. derogă de la dispoziţiile Codului în următoarea formulare: “pentru pădurile cu suprafeţe mai mici de 10 ha. pe proprietar sau care nu mai dispun de amenajamente la ora actuală. aparţinând unuia sau mai multor proprietari. nu depăşesc un sfert de hectar pe proprietar. Subiectele regimului silvic In aplicarea regimului silvic se disting mai multe categorii de participanţi: . Totuşi. Obiectul regimului silvic ar părea să fie definit în Codul silvic din punctul de vedere al criteriului unităţii fizice. 9. 4. 96/1998 face compatibile noţiunile de amenajare şi regim silvic în sensul că.. deoarece. Pe de altă parte. al. O.administratorii pădurilor. fără a preciza nimic despre natura acestei suprafeţe. Proprietarii de păduri sunt statul. în indiviziune sau individualizată.G. al.proprietarii şi deţinătorii de terenuri forestiere. care supune întreg fondul forestier naţional regimului silvic.agenţii din corpul de control al aplicării regimului silvic. şi proprietarul privat particular. dar care împreună formează un masiv forestier ce depăşeşte 0. pentru a se putea justifica scoaterea de sub regim silvic a terenurilor proprietate privată care în urma fărâmiţării au ajuns să aibă sub 0. sau fărâmiţată. regăsindu-se în amenajamentele silvice existente la data adoptării Codului. ca proprietar public. Codul supune regimului silvic pădurile ce depăşesc 0. de unităţi specializate.25 ha.nu pot fi supuse regimului silvic suprafeţe cu arbori ce nu întrunesc mărimea determinată prin lege. care poate fi unitară. composesorate şi obşti grănicereşti ca proprietari privaţi de grup sau colectivi şi oraşe. respectiv 0. 96/1998). gospodărite în mod individual. 5 Cod silvic care spune că identificarea terenurilor care constituie fondul forestier naţiunal se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptării Codului. . de exemplu. Rezolvarea situaţiilor ambigue enunţate mai sus vine din analiza aceloraşi texte ale Codului silvic. obşti. într-un singur masiv. ele fac parte din fondul forestier.25 ha. admiţând implicit imposibilitatea efectuării unor operaţiuni de amenajare asupra unor suprafeţe de sub 10 ha. terenurile forestiere proprietate privată sunt supuse regimului silvic. nu s-a aprobat nici o procedură de scoatere de sub regim silvic a unor categorii de păduri. indiferent de mărimea proprietăţii. din combinarea art. studii sumare de amenajare” (art. Ordonanţa Guvernului nr. se întocmesc. 1. 32 .25 ha. instituţii de învăţământ.25 ha. 1 Cod silvic. vor apărea ca titulari ai dreptului de proprietate şi instituţii de cult. comune şi municipii ca proprietari publici. Obligativitatea amenajării rămâne însă valabilă pentru pădurile proprietate a persoanelor juridice. pornindu-se probabil de la premisa că suprafaţa lor va depăşi limita de 120 ha. . aparţinând persoanelor fizice. 8. cu art. In urma aplicării Legii 1/2000.

respectiv ministerul de resort şi de structurile sale din teritoriu. respectiv Ministerului Agriculturii. Administrarea fondului forestier proprietate publică a oraşelor. credite cu dobândă redusă pentru investiţii forestiere etc. prin structuri silvice proprii similare cu cele ale statului (art. Administraţia forestieră cu funcţie de decizie şi control este reprezentată de autoritatea publică pentru silvicultură. comunelor şi municipiilor se administrează de către proprietari. Controlul asupra aplicării regimului silvic în pădurile proprietate privată revine autorităţii publice centrale pentru silvicultură. 96/1998).). creşterea suprafeţei fondului forestier. controlul respectării regimului silvic s-a realizat de către Garda forestieră. regenerarea şi igienizarea pădurilor. respectiv inspectoratele silvice teritoriale. separarea actului de aplicare a legii de actul de control al aplicării.Administraţia forestieră reprezintă ansamblul persoanelor juridice de drept public care asigură îndeplinirea interesului general cu privire la pădure. Alimentaţiei şi Pădurilor. O. controlul aplicării regimului silvic a rămas la latitudinea administraţiei forestiere. în acest scop statului fiindu-i recunoscut un drept de preemţiune în cazul vânzărilor de terenuri forestiere. aflată în situaţia de a face în acelaşi timp aplicarea legilor silvice şi controlul aplicării lor. şi nici nu prevede la ora actuală măsuri stimulative de asociere a proprietăţilor forestiere particulare (scutire de impozite. şi de structurile ce vor fi create pentru gospodărirea pădurilor proprietate particulară ori colectivă la finalizarea procesului de restituire. Administrarea proprietăţilor forestiere particulare se poate face de către proprietarii acestora. Administraţia forestieră ca structură economică de gestionare a fondului forestier este reprezentată de Regia Naţională a pădurilor pentru fondul forestier proprietate publică. în sensul că se respectă un principiu fundamental. După desfiinţarea acesteia. 1. In afara prevederilor referitoare la restituirea proprietăţilor forestiere indivize. al. indiferent de proprietar. Odată cu înfiinţarea Direcţiei de regim silvic şi a inspectoratelor silvice teritoriale pentru controlul aplicării regimului silvic situaţia revine la normal. legea nu obligă la asociere. economisirea masei lemnoase etc. In perioada 1991-1993. şi anume. Este necesar de a se distinge între administrarea forestieră ca structură de decizie în domeniul forestier şi administraţia forestieră ca structură economică de gestionare a fondului forestier proprietate publică. 33 . Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului se face prin Regia Naţională a Pădurilor. 12.G. individual sau constituită în asociaţii. Legislaţia de mediu prevede o serie de măsuri menite să asigure conservarea şi dezolvarea durabilă a fondului forestier dintre care menţionăm: interdicţia de a se reduce suprafeţele fondului forestier.

construcţii publice. materii organice şi anorganice. Surse de poluare din nişa umană sunt constituite din deşeuri rezultate din activitatea industrială a omului şi deşeuri proprii existenţei umane (dejecţii. căile ferate. Aşezările umane sunt sisteme ecologice complexe (ecosisteme) create de populaţiile umane. O aşezare umană include construcţii de locuinţe.CAP. sol. aspecte caracteristice ale peisajului. definit ca totalitatea locuinţelor de pe glob. ca sursă de poluare. prin mediu se înţelege ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aer . mediu construit sau artificial şi mediu social. în perspectiva sarcinilor protecţiei mediului. cel de nişă umană. Aşezările umane există sub forme extrem de diverse. podurile). după cum am mai spus. În literatura de specialitate apare un alt termen. Se compune din două elemente : aşezări umane şi tot ceea ce este creat de om în afara aşezărilor umane ( construcţii şi lucrări realizate de om şi aşezate dincolo de perimetrul comunelor şi oraşelor : şoselele. subsol. Mediul natural împreună cu mediul artificial constituie mediul în care omul trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea. autostrăzile. cadavre) rezultate din activitatea fiziologică. Conceptul este utilizat în special în relaţie cu poluarea produsă de om. În primul rând. apă. energie şi informaţie este realizată de om. produce efecte în continuă creştere datorită diversificării deşeurilor produse. tot ceea ce creează omul în mod artificial trebuie să corespundă cerinţelor protecţiei mediului. În dreptul mediului interesează primele două. Noţiunea de aşezare umană Pentru a defini cele două noţiuni este nevoie de o încadrare în terminologia generală. Tocmai de aceea. care sunt supuse unei protecţii juridice complexe atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional. calitatea vieţii. condiţiile care pot influenţa viaţa omului etc. unde procesele naturale de autopurificare sunt limitate. În documentele internaţionale se obişnuieşte să se împartă mediul uman în : mediu natural. platforme industriale. instituţii private. Conceptul de mediu artificial priveşte în sens larg întreaga tehnosferă. valorile materiale şi spirituale. viaductele. totalitatea creaţiei materiale a omului şi poate fi împărţit în două mari obiective: aşezări umane şi construcţiile din afara acestor aşezări. VII. straturi atmosferice. Mediul artificial sau „mediul civilizat” este mediul creat de mintea şi mâna omului. toate invenţiile şi descoperirile. pieţe şi străzi. Nişa umană. alcătuiri antropice în care majoritatea transformărilor de materie. barajele. creşterii cantităţii de deşeuri şi aglomerării nişelor individuale în marile oraşe. fiinţele vii. PROTECŢIA AŞEZĂRILOR UMANE 1. locuri de 34 . sistemele naturale în interacţiune. toate ramurile ştiinţei şi tehnicii trebuie să prefigureze perspectivele vieţii şi activităţii oamenilor.

Există o distincţie importantă care trebuie făcută din start între aşezările urbane şi cele rurale. A urmat acţiunea UNESCO din 17 – 21 noiembrie 1972 finalizată prin Convenţia privind moştenirea culturală şi naturală mondială. Strategia globală în domeniul protecţiei mediului şi asigurării dezvoltării sale durabile a fost elaborată în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltării. Pe plan mondial a existat o preocupare constantă pentru unificarea eforturilor specialiştilor în vederea cunoaşterii regionale şi globale a mediului .odihnă şi agrement adică tot ceea ce se găseşte în interiorul graniţelor administrative ale localităţii şi este creat de om. vatră şi moşie. În dreptul francez nu există noţiunea de protecţie a aşezărilor umane deoarece problemele principale ale protecţiei cadrului de viaţă beneficiază de capitole separate (colectarea deşeurilor. dispariţiei unor specii. Aşezările rurale se înfăţişează ca o dublă realitate teritorială. Importanţa Conferinţei constă în elaborarea unei strategii globale asupra protecţiei mediului pornind de la constatarea caracterului limitat al resurselor. desfăşurată la Stockholm între 5 şi 16 iunie 1972 a reprezentat prima acţiune globală organizată pe plan mondial. fiinţa umană este reperul acestei definiri fiind centrul eforturilor pentru creearea unui mediu de viaţă sănătos. „La protection du cadre de la vie” presupune raportarea le nevoile umane. mult lărgită. Deşi face parte din ecosistemele artificiale. 2. extensiunii şi intensificării poluării. calitatea construcţiilor etc). adică colectivitatea respectivă în raport cu mediul înconjurător şi sistemul de aşezări rurale şi urbane. ecosistemul aşezării rurale poate fi considerat ca o parte a agroecosistemului întrucât existenţa lui este determinată de producţia primară şi secundară a acestor componente ale biosferei. În dreptul francez. desfăşurată la Rio de Janeiro între 3 şi 14 iunie 1992. concretizată prin locul de concentrare a locuinţelor (vatra) cât şi prin locul de muncă (moşia). Ambele componente constituie o singură unitate teritorială delimitată de hotarul obştii săteşti. ca şi numeroase alte acţiuni organizate de ONU sau UNESCO. aspectul general al construcţiilor) şi poluarea fonică. Acest mod de viaţă generează resurse şi nevoi specifice. spre deosebire de cele naturale. Statele care au semnat Declaraţia de la Rio asupra Mediului şi Dezvoltării sunt 35 . Din fiecare din cele două componente ale ecosistemului rural. Conceptul de dezvoltare durabilă Conferinţa Naţiunilor Unite pentru mediul uman. prin urmare unele caracteristici ce trebuie extrase din contextul general al protecţiei aşezărilor umane. cadre de la vie include elementele din definiţia aşezărilor umane dintr-o altă perspectivă. rezultă funcţii şi structuri care împreună configurează modul de viaţă rural. exploziei urbane. Prin urmare capitolul „protection du cadre de la vie” rezumă probleme referitoare la poluarea vizuală (publicitate. creşterii accelerate a populaţiei.

întreprinderi. întreprinderile şi societatea civilă trebuie să colaboreze pentru a reconcilia cele trei domenii care au foat ignorate mult timp: economia. doamna Gro Harlem Bruntdland. După cum sublinia Jaques Chirac în discursul de la Johannesburg dezvoltarea durabilă presupune o schimbare în comportamentul fiecăruia (cetăţeni. uman. locuire. Dezvoltarea durabilă este un proces lent de schimbări care permit folosirea pe termen lung a mediului înconjurător pentru ca dezvoltarea economică să fie posibilă în acelşi timp cu coresponsabilizarea şi cooperarea individuală sau prin societăţi comerciale. Conceptul de dezvoltare durabilă a pătruns recent în limbajul şi conştiinţa specialiştilor. echitabilă din punct de vedere social şî tolerabilă din punct de vedere ecologic. schimbări climatice.obligate să ia măsuri imediate şi drastice pentru a asigura protecţia. Schimbările suferite de mediul înconjurător trebuie să se reflecte în strategiile de dezvoltare ale firmelor şi întreprinderilor. ecologia şo socialul. riscuri industriale şi sanitare. colectivităţi teritoriale. Dezvoltarea durabilă are drept obiectiv găsirea unui spaţiu al interacţiunii dintre cele patru sisteme: economic. Rezolvarea problemelor ridicate de dezvoltarea durabilă trebuie să se facă în legătură cu alte ţări deoarece dezvoltarea tehnologică necesară pentru o dezvoltare durabilă nu poate fi realizată într-o singură ţară. mediu sănătos. pierderea biodiversităţii). statul. educaţie. muncă. Pe termen lung nu va exista dezvoltare durabilă dacă nu este eficientă din punct de vedere economic. ambiental şi tehnologic într-un proces dinamic de funcţionare. managementul şi dezvoltarea durabilă a mediului în conformitate cu prevederile Agendei 21. În literatura franceză de specialitate definiţia dată conceptului de raportul Burtland este completată cu următoarele precizări: pentru a se ajunge la un rezultat viabil. Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a compromite şansele generaţiei viitoare de a-şi satisface la rândul lor aceste nevoi. guverne. Din punct de vedere al Uniunii Europene se adaugă la definiţia clasică a dezvoltării durabile sublinierea că o dezvoltare pe termen lung nu este viabilă 36 . fiind avansat în cadrul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare în 1987 prin raportul Burtland sau „Viitorul nostru comun” al prim-ministrului norvegian. a publicului larg. instituţii internaţionale) confruntat cu ameninţările globale (inegalitate socială. Ministerul Ecologiei şi Dezvoltării Durabile precizează: modurile de producţie şi consum trebuie să respecte mediul uman sau natural şi să permită tuturor locuitorilor Terrei să-şi satisfacă nevoile fundamentale de alimentaţie. Strategia dezvoltării durabile presupune combinarea şi organizarea în timp a ansamblului metodelor şi mijloacelor alese pentru realizarea unui scop prestabilit.

Următorul pas iniţiat de ONU s-a intitulat Habitat I. lansând în 1970 programul special intitulat „Omul şi biosfera” ( Man and Biosphere . pur si simplu. întrun anumit sens. Criza energetică atât de suprasolicitată. Din punct de vedere al protecţiei aşezărilor umane. 37 . echitatea socială. iar "sfidările" trecutului au fost depăşite ori. varianta sa "creşterea sub zero" se manifestă din plin în Europa de Est aflată in tranziţie.decât conciliind trei aspecte indisociabile: respectul pentru mediul înconjurător. Astfel. Cadrul legal al protecţiei aşezărilor umane Pentru a percepe mai bine contextul şi perioada în care s-au luat primele măsuri pentru protecţia aşezărilor umane este nevoie de o scurtă introducere a cadrului internaţional şi european de protecţie a mediului. Există patru instituţii care se ocupă de aplicarea politicii mediului înconjurător pe plan european: Comisia Europeană. ţărănimea a devenit mai în toate ţările minoritară şi s-a "urbanizat" în modul său de viaţă şi de gândire. enunţată şi promovată de "Clubul de la Roma" a devenit o realitate ţările industrializate. După îndelungate perioade când „cultura” era opusă „naturii”. Consiliul de Miniştri. din noiembrie 1972 s-a semnat Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial. şi în unele ţări în curs de dezvoltare. dezvoltarea durabilă presupune luarea acelor măsuri în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriale care să nu afecteze posibilităţile generaţiilor viitoare de a se servi de aceste zone. rentabilitatea economică. o gamă largă de proiecte au fost iniţiate de ONU prin intermediul organismelor sale specializate. a fost relativ repede depăşită. dar. "creşterea zero". Desfăşurată la Vancouver (Canada) între 31 mai şi 12 iunie 1976. Momentul 1972 poate fi considerat punctul de plecare pentru o politică europeană unitară în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Pe plan internaţional. o reconciliere între cele două elemente ale patrimoniului uman. reunind protecţia patrimoniului cultural cu cea a patrimoniului natural. abandonate. 3.MAB). UNESCO o acordat o atenţie deosebită studiului interacţiunilor dintre om şi biosferă. Astfel. Mai mult chiar. documentul realizează. În sfârşit. În cadrul Conferinţei Generale UNESCO de la Paris. reprezentând 134 de ţări. lumea s-a mondializat în ritm accelerat. prima conferinţă a ONU privind habitatul şi aşezările umane a reunit aproape 9000 de delegaţi. Ea s-a concentrat mai ales pe identificarea unor soluţii tehnice în special pentru problemele legate de asigurarea dreptului la locuinţă. fără însă a înlătura îngrijorările vizând rezervele mondiale limitate şi preocupările de a căuta noi alternative. poate în primul rând. Parlamentul European şi Curtea de Justiţie . Douăzeci de ani mai târziu. cultural şi natural.

statul francez a creat începând din anii şaptezeci. Etapa 1930-1944. deşi Constituţia franceză datând din 1958. În final. planuri de acţiune care să răspundă la două întrebări esenţiale: cum să asigurăm pentru toţi o locuinţă decentă şi cum să promovăm o dezvoltare viabilă pe termen lung. Code de l’Environnement este o colecţie legislativă actualizată permanent.Principiile fundamentale ale protecţiei mediului şi dezvoltării durabile au fost enunţate la Conferinţa de la Rio de Janeiro în 1992. Code du Patrimoine etc. o adevărată administraţie a mediului.Charte de l’Environnement. în 1996. etapa 1944-1972. nu conţine dispoziţii cu privire la mediu. care precizeză principiile fundamentale ale protecţiei mediului. să se confrunte experienţele naţionale şi locale. să regândească cooperarea internaţională. Autoritatea centrală o reprezintă Ministerul Mediului a cărui activitate se bazeză pe legi. reprezentând un moment de referinţă în istoria acestei discipline. decrete şi circulare. Toate aceste evenimente internaţionale au avut repercursiuni pe termen lung asupra cadrului legal intern de protecţie a mediului. când se adoptă o serie de măsuri de protecţie a fondului forestier şi a celui cinegetic. trebuiau să se stabilească. coduri care regrupează legislaţia pe un anumit domeniu. să mobilizeze numeroşii actori implicaţi în această privinţă. Iniţiativa de la Vancouver a fost continuată la Istanbul. În domeniul protecţiei mediului. având valoare constituţională. avea un scop bine precizat: să definească politicile urbane pentru secolul XXI. din care cel mai important este : „Declaraţia de Principii” sau Carta Pământului. creearea cadrului legislativ pentru protecţia mediului cunoaşte o succesiune de etape. deopotrivă la nivel mondial şi naţional. când se iau primele măsuri de protecţie a mediului ( legea pentru pădurile de protecţie şi înfiinţarea primului parc naţional). Fiecare cod are o parte legislativă şi o parte reglementară ( de procedură). Pe lângă Codul Mediului. rolul cel mai important îl are Codul Mediului. etapă care poartă 38 . Astfel. În cadrul conferinţei au fost adoptate o serie de documente.). în februarie 2005 a fost anexată Constituţiei franceze o „Cartă a Mediului”. „Summitul mondial al oraşelor” sau Habitat II. Code Rural. Conferinţă care a încercat promovarea unei politici mondiale în domeniul protecţiei mediului. La nivel local funcţionează reglementări de protecţie a mediului adoptate de prefecturile generale şi de consiliile locale. funcţionează şi alte reglementări conţinute de alte coduri ( Code de l’Urbanisme. În România. În plus. Dreptul francez este structurat pe un sistem de coduri ( 59 la număr în prezent). document în care sunt enunţate principiile după care omenirea trebuie să se conducă în relaţiile interumane precum şi în cele dintre om şi natură. etapa 1973-1989. ce include treptat toate noile reglementări referitoare la protecţia mediului adoptate sub formă de legi ordinare de Parlamentul francez.

Pentru problematica abordată. de prevenire şi de reparare a prejudiciilor cauzate mediului.Hotărârea Guvernului nr. când necesitatea protecţiei mediului a fost înscrisă în Constituţia din 1991 ( articolul 134). principiul prevenirii riscurilor ecologice. NOŢIUNEA. 1. . 137/1995 şi Ordonanţa de urgenţă nr. . aprobată prin Legea nr.amprenta Conferinţei de la Stockholm. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate. conservarea habitatelor naturale. aprobată prin Legea nr. menţinerea şi 39 . . 462 din 18 iulie 2001. VIII. . actele normative enumerate mai jos conţin elemente semnificative pentru modul de protejare a aşezărilor rurale în ţara noastră: .Hotărârea nr. reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest din 30 ianuarie 2003.756 din 6 decembrie 2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de echipamente destinate utilizarii in exteriorul cladirilor. .195/2005).Hotărârea Guvernului nr. Noţiunea de răspundere în dreptul mediului Problema răspunderii juridice pentru pagubele produse prin deteriorarea factorilor de mediu a fost timid abordată în doctrină şi practica judiciară. inclusiv deşeurile periculoase.Ordonanţa Guvernului nr. . În această perioadă au fost adoptate două legi privind protecţia mediului ( Legea nr.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.Hotărâre nr. legi care consacră principii noi precum principiul precauţiei în luarea deciziilor.Legea nr. . etapa 1989-2008. a florei şi faunei sălbatice. CAP.413 din 26 iunie 2002. constând în prevenirea poluării de orice fel. 856 din 16 august 2002. PARTICULARITĂŢILE SI FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE PENTRU DAUNE ECOLOGICE 1. In dreptul mediului normele juridice trebuie să contribuie la realizarea unui scop concret. nr. aceasta şi pentru faptul că în dreptul mediului nu există încă o instituţie a răspunderii ecologice cu rol.Legea nr. în principal. privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile. principiul „poluatorul plăteşte”. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. creearea sistemului de monitorizare integrată a mediului etc. 10/1995. 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deseurilor. 43/1997 privind regimul drumurilor. 124 privind prevenirea.Legea privind calitatea în construcţii. este etapa în care se adoptă prima lege privind protecţia mediului înconjurător ( 20 iunie 1973). . 422 privind protejarea monumentelor istorice din 18 iulie 2001.

prin faptele săvârşite încalcă legislaţia mediului. este mult mai uşor şi mai puţin costisitor să se prevină producerea unui prejudiciu decât repararea lui. avem în vedere şi alte pârghii – economice şi fiscale – de protecţie a mediului cum ar fi: politica preţurilor în favoarea conservării mediului. cât şi în sarcina funcţionarului public sau a oricărei alte persoane fizice sau juridice care. bursele de poluare etc. organismele guvernamentale şi neguvernamentale trebuie să adopte o conduită care să asigure. aplicarea unor sancţiuni (aspre chiar) nu este suficientă pentru a împiedica deteriorarea factorilor de mediu. de cele mai multe ori. dar şi luarea şi respectarea de către persoanele sau organele de stat. de mare 40 . vinovat de deteriorarea factorilor de mediu. subvenţiile şi detaxările. Răspunderea juridică în această materie vizează nu numai sancţionarea celor care se fac vinovaţi de poluarea factorilor de mediu sau a celor care. De aceea prin legislaţia de mediu trebuie stabilite o serie de condiţii exigente în care să se desfăşoare orice activitate care prezintă factori de risc pentru mediu. In acest sens. instituţiile publice sau private a tuturor măsurilor care contribuie la asigurarea condiţiilor optime în care se desfăşoară toate activităţile economice şi sociale astfel încât riscul de poluare să fie minim. fiind distrus nu mai poate fi readus în stare normală.îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe Terra. Ele trebuie să cuprindă şi dispoziţii care să facă posibilă repararea prejudiciilor cauzate prin poluare mediului şi oamenilor. agenţii economici. De asemenea. să garanteze un mediu sănătos şi să evite pe cât posibil acţiunile cu risc de poluare. Considerăm că rolul pe care trebuie să-l joace legislaţia în vederea protecţiei factorilor de mediu este în primul rând unul preventiv. Totodată. Oamenii. încalcă legislaţia de mediu. Aşa cum se cunoaşte. fapte care pot crea condiţii propice producerii poluării. Deci. Putem spune astfel că în dreptul mediului noţiunea de răspundere juridică are un sens mult mai larg. deşi nu produce poluarea mediului. mai cuprinzător. De multe ori. la parametrii normali. deşi nu deteriorează prin acţiunea lor mediul. ca să nu mai vorbim că de multe ori este imposibilă readucerea factorilor de mediu în starea iniţială. normele de dreptul mediului trebuie să aibă şi caracter reparator. In cadrul măsurilor (inclusiv juridice) care vizează protecţia naturii un accent deosebit trebuie pus pe măsurile preventive şi de reconstrucţie ecologică. fiindcă mediul. Avem în vedere în primul rând procedura de autorizare a activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului şi răspunderea privind studiul de impact. Ca o caracteristică a dreptului mediului menţionăm faptul că în această materie răspunderea juridică intervine atât în cazul în care s-a produs un prejudiciu prin deteriorarea factorilor de mediu cât şi în situaţia în care deşi nu s-a poluat mediul au fost totuşi săvârşite fapte ilicite care contravin normelor de dreptul mediului. răspunderea juridică va cădea atât în sarcina poluatorului.

Responsabilitatea privind protecţia mediului revine în egală măsură autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. Ministerul Educaţiei si Cercetării. Au atribuţii în scopul protecţiei factorilor de mediu şi răspund juridic în cazul în care nu duc la îndeplinire aceste sarcini: Ministerul Sănătăţii. sau nu iau măsurile ce se impun în scopul evitării oricărei situaţii de natură să ducă la deteriorarea factorilor de mediu. Ministerul Transporturilor. şi pe plan local Agenţiilor teritoriale pentru protecţia mediului. Menţionăm în acest sens: fondul naţional de mediu. Ministerul de Interne. care este autoritatea centrală pentru protecţia mediului. fondul de protecţie a vânatului. primele de împădurire. evident că va fi tras la răspundere autorul faptei ilicite. ca o garanţie a reparării prejudiciilor aduse mediului o reprezintă diversele fonduri ce se constituie – anticipat – pentru ameliorarea diverşilor factori de mediu. considerăm că în primul rând responsabilitatea privind protecţia medului revine statului (reprezentat de organele sale specializate). Ministerul Apărării Naţionale. Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. în acest sens asigurând unele garanţii. Particularităţile răspunderii în dreptul mediului Considerăm că cele mai interesante aspecte specifice prezintă răspunderea în dreptul mediului în privinţa condiţiilor în care aceasta operează. diversele sisteme de asigurare care funcţionează în această materie. 5 din Ordonanţa de urgenţă 195/2005). în mod firesc. statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos. legislaţia de mediu trebuie să aibă şi caracter sancţionator. de asemenea. etc. care după cum se ştie joacă un rol deosebit în a sensibiliza opinia publică şi factorii de decizie în legătură cu pericolul pe care îl prezintă pentru mediu diverse activităţi umane cu factor de risc. în cazul în care nu-şi îndeplinesc atribuţiile stabilite prin lege în domeniu. fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic. şi. uneori ireversibil. De asemenea. In vederea conservării şi protecţiei mediului. impunându-se după părerea noastră pedepse mai aspre decât cele care sunt prevăzute în prezent mai ales în cazul unor fapte prin care sunt afectaţi grav. în mod firesc. In acest sens. Aceste autorităţi vor răspunde. fondul de ameliorare a fondului funciar. diverşi factori de mediu. de asemenea. Acesta poate fi persoană 41 . Cele mai multe atribuţiuni în scopul protecţiei mediului revin. inclusiv dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit (art. în cazul săvârşirii unor fapte ilicite prin care s-au adus prejudicii mediului sau oamenilor. Astfel. fondul apelor. considerăm oportună lărgirea sferei de persoane şi organe cărora legea le conferă legitimitate procesuală activă. In cazul în care se aduc prejudicii mediului prin poluare. fiind incluse aici şi organismele neguvernamentale. 2. deci poluatorul.utilitate.

evaluarea impactului asupra mediului.8 din Ordonanţa de urgenţă nr. de asemenea. Până la adoptarea fostei legi a protecţiei mediului. prezentarea. In continuare vom prezenta succint considerentele în baza cărora credem că s-ar putea face trecerea de la răspunderea subiectivă la cea obiectivă.2 pct. 137/1995. stabilit potrivit anexelor 1 şi 2 ale legii menţionate. va fi victima unui prejudiciu ecologic şi putem spune chiar că de cele mai multe ori omul este totodată nu numai victimă ci şi autorul degradării factorilor naturali ai mediului. De asemenea. a oricărei acţiuni distructive este mediul în ansamblul său. 103/1996. cât şi pentru fapte nepoluante. infracţiunea de braconaj se pedepseşte cu închisoare sau amendă aşa cum prevede art. De exemplu. nr. din ce în ce mai evident. obligată să repare prejudiciul ecologic astfel produs. In dorinţa de a defini noţiunea de daună ecologică apare întrebarea: cine poate fi considerată victima unui prejudiciu ecologic. vinovăţia. nr. noi valenţe. direct sau indirect.98 alin.juridică sau persoană fizică. ori anumiţi factori afectaţi. răspunderea juridică va fi antrenată numai ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite. omul sau mediul său? In sens larg. fie de o faptă nepoluantă. în lucrările privind evaluarea de mediu. In dreptul mediului problema vinovăţiei capătă. a unor concluzii şi informaţii false (Art. sunt încălcate norme de dreptul mediului. dacă vom considera că omul face parte din mediu. nu greşim dacă spunem că victima poluării. răspunderea juridică este antrenată şi ca urmare a săvârşirii unor fapte prin care. a bilanţului de mediu sau a raportului de amplasament. Deci. dacă o persoană fizică sau juridică desfăşoară o activitate prin care se produce poluarea efectivă a mediului va răspunde – după caz – contravenţional sau penal şi va fi. privind protecţia mediului). Oricum omul. De pildă. O altă condiţie a răspunderii juridice – în general – o constituie culpa.din condiţiile de dovedit de către victimă pentru obţinerea reparării prejudiciului suferit. independentă de culpă. în cazul nostru o daună ecologică. în sensul că în această materie se impune trecerea de la răspunderea subiectivă la răspunderea obiectivă – fără culpă. Trebuie spus că în domeniului dreptului mediului răspunderea poate fi antrenată atât “pentru faptele poluante”. culpa făcea parte – cu unele excepţii . chiar dacă nu este poluat mediul. aceasta putând duce în cele din urmă la situaţii care favorizează producerea de daune ecologice. de cele mai multe ori trebuie să se fi produs şi un prejudiciu. constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală. este un element al acestuia. 42 .195/2005. la care se adaugă obligaţia de a suporta cuantumul despăgubirilor pentru pagubele cauzate prin fapta respectivă. Astfel. Pentru a răspunde juridic. 35 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului. fie că este vorba de o faptă poluantă.

A fost chiar arătat că anormalitatea aplicată prejudiciului a dus la perpetuarea anumitor poluări considerate ca normale. sunt o frână în rezolvarea de soluţii mai eficace. principiile de bază ale răspunderii civile. In 1978 Giles Martin. nu întotdeauna natura prejudiciului corespunde elementelor teoriei. inconvenientele devin anormale. printre care şi un anume grad de poluare fonică. dar şi prin cutuma sau obiceiul local. pe de altă parte. are la bază ideea că dezvoltarea societăţii impune fiecăruia un anumit număr de inconveniente. ele afirmă două lucruri: pe de o parte că dauna şi prejudiciul există. de unde o ezitare asupra alegerii tehnice celei mai adecvate şi defavorizarea victimei care se sprijină pe această teorie în acţiunea în repararea prejudiciului. jurisprudenţa şi doctrina au constatat deopotrivă insuficienţa dreptului comun în materia răspunderii. puse în faţa problemelor curente şi din ce în ce mai complexe ale protecţiei mediului şi ale reparării daunelor cauzate de activităţi industriale. fie tulburării de vecinătate. Formulările sunt confuze şi contrarii. obligat a se pronunţa cu privire la caracterul real şi anormal al “inconvenientului”. Apărută ca urmare a unei hotărâri a Curţii de casaţie franceze în 1844 cu privire la un caz de poluare industrială. care continuă să prezideze reglementarea litigiilor. în lucrarea Le droit de l’environnement – de la responsabilité pour faits de pollution. Deşi victima are posibilitatea de alegere între responsabilitatea pentru culpă. estetică etc. In măsura în care 43 . teoria tulburărilor de sănătate sau răspunderea pentru fapta lucrului.pe de o parte. vorbea despre inadaptarea condiţiilor de angajare a responsabilităţii pentru fapte de poluare şi despre spulberarea fundamentelor tradiţionale ale răspunderii în cazul faptelor de poluare (“l’éclatement des fondements traditionels de la responsabilité juridique”). că el nu prezintă caracteristicile suplimentare cerute în materie. prin autorizaţiile de funcţionare. fie inconvenientului. . Antrenarea responsabilităţii rămâne la larga apreciere a judecătorului. susceptibile de a regla conflictele de drept şi de a proteja mediul.pe de altă parte. aceleaşi principii. Dincolo de acest “prag” stabilit de regulă pe cale administrativă. atunci când tribunalele resping acţiunea în responsabilitate a reclamantului pe motiv că inconvenientul nu depăşeşte inconvenientele obişnuite de vecinătate. De altfel. anormalitatea ataşându-se fie prejudiciului. Iată câteva din criticile ridicate de diverşi autori teoriilor invocate cel mai adesea în susţinerea răspunderii pentru fapte de mediu: Teoria “bunei vecinătăţi”.Ideea de răspundere obiectivă în legislaţia mediului s-a făcut în momentul în care. El remarca inadaptabilitatea principiilor de drept civil sub două aspecte: . nu mai permit explicarea soluţiilor pe care jurisprudenţa le-a reţinut pentru a face faţă problemelor grave şi urgente ivite din poluare. au droit de l’environnement. susceptibile de “tulburare de vecinătate”. chimică.

dar au refuzat să recunoască riscul întemeiat pe profit. spun că teoria de risc are aplicabilitate eficientă. mai întâi pentru formele prevăzute de legea civilă (cum ar fi răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri) şi apoi pentru a susţine necesitatea răspunderii obiective pentru daune aduse mediului. conturând o teorie a riscului fundamentată pe riscul de activitate. sau chiar înainte ca aceasta să debuteze. ci ştie cu siguranţă că acest lucru se va produce. el nu va fi nici eventual. obligând la anumite demersuri administrative de autorizare pentru a face proba unei preocupări de prevenire a producerii riscului sau de limitare a efectelor sale negative. nici probabil. deşi omul se foloseşte de ele. se ştie că prejudiciul va exista cu siguranţă. industriaşul ce instalează o uzină nu îşi asumă un risc eventual de a incomoda vecinii. este fundamentată pe ideea că cel care beneficiază de avantajele unei activităţi trebuie să suporte şi riscurile acestei activităţi – ubi emolumentum. Criteriul de distingere este în acest caz intenţia de a produce daune. ibi onus. In ultimii ani în doctrina românească unii autori au acceptat teoria riscului. numai exploatanţii unor instalaţii periculoase ar trebui să fie responsabili pe această bază. Teoria riscului. întrebuinţată pentru explicarea răspunderii obiective. 44 . Acesta instituie prezumţia de exonerare de răspundere. cu toată reala labilitate a acestei noţiuni. Acestor argumentări li s-a răspuns că nu se poate vorbi de risc atâta vreme cât încă de la începutul activităţii. Ideea de inconvenient anormal este susceptibilă să susţină teoria riscului. “tulburarea de proprietate” este vecină cu abuzul de drept. deoarece s-a obiectat că există lucruri care nu aduc nici un profit. Stark consideră că daunele normale nu ar fi cauzate “fără drept” atâta vreme cât acestui “drept de a dăuna normal” îi corespunde obligaţia cutumiară de a suporta anumite inconveniente inerente vecinătăţii. rea voinţa exploatantului instalaţiei sau proprietarului. fără culpă. deci care nu dau naştere la nici o reparaţie. Cu atât mai mult inconvenientul nu poate fi invocat în cazul “preexistenţei poluatorului” care transferă asupra victimei riscul de a se fi expus în mod imprudent unor inconveniente prin instalarea sa în apropierea instalaţiei poluante. Riscul de activitate şi răspunderea pentru risc ar urma să fie antrenate automat de îndată ce prejudiciul depăşeşte limita considerată normală (cea autorizată sau cea conformă cu obişnuinţele locale). care înlocuieşte principiul răspunderii pentru culpă cu principiul răspunderii pentru risc. pentru tot ceea ce reprezintă “pericol”: dacă se reţine pericolul ca fundament al teoriei riscului. M. Majoritatea legislaţiilor de mediu au promovat o listă de activităţi “cu risc pentru mediu”.“tulburarea de vecinătate” are la bază voinţa de a produce daune a celui ce exploatează o instalaţie sau îşi exercită în oricare al mod dreptul său de proprietate. Raportat la fapte. In acelaşi context se înscrie şi legea germană a responsabilităţii cu privire la mediu. O serie de autori francezi.

Ideea de garanţie preia integral această finalitate: culpabil sau nu. deci generatoare de inconveniente normale de vecinătate. specifică acestei ramuri de drept. Această tendinţă este clară în reglementarea activităţilor nucleare: titularul activităţii răspunde obiectiv. este obligat la repararea prejudiciului. Obligând pe vecin la repararea daunei. partea responsabilă civilmente nu are decât rolul de a asigura părţii păgubite repararea daunei”. pentru răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri. In dreptul civil român. în cazul în care se constată încălcări ale normelor de dreptul mediului. aşa intitulata “răspundere ecologică”.atâta vreme cât activitatea instalaţiei este conformă autorizaţiilor emise. Dincolo de ideea de suportare a unui risc sau a unor inconveniente. Nu se poate vorbi de o protecţie a drepturilor fiecăruia pentru ele însele. Până atunci însă. teoria de cea mai mare audienţă este cea a fundamentării răspunderii obiective a păzitorului juridic sau a comitentului pe ideea de garanţie privind riscul de activitate. s-ar putea dovedi mai adecvată decât teoria tulburărilor de activitate. Dacă finalitatea răspunderii penale este pedepsirea vinovatului şi prevenirea faptelor ilicite grave. “în ultimă instanţă. Formele răspunderii juridice pentru daune ecologice In domeniul protecţiei factorilor de mediu se observă tot mai evident încercarea de a se crea o răspundere specială. autorul direct sau responsabil al faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu este obligat la repararea daunei. stabilirea răspunderii juridice. a “riscului prevăzut” sau a autorizaţiei eliberate. de natura şi de periculozitatea faptei săvârşite şi de consecinţele acesteia. ca şi pentru răspunderea comitentului pentru prepus. nu poate lăsa totuşi victimele acestor daune fără despăgubiri. pe de altă parte exonerarea parţială sau totală de răspundere când aceste activităţi s-au desfăşurat în limitele “inconvenientelor normale”. Teoria garanţiei. înseamnă a accepta sacrificiul drepturilor victimei contra unei compensaţii financiare. fără a-i impune încetarea activităţii cauzatoare de prejudicii. ci pentru un interes social general. compromisul impus în angajarea responsabilităţii de necesitatea acceptării unor daune aduse mediului şi persoanelor. se va face recurgându-se la formele 45 . finalitatea răspunderii civile delictuale constă în principal în repararea daunei sau a prejudiciului. răspunzând pentru fapta altuia sau pentru fapta proprie. în scopul protejării victimelor oricăreia dintre aceste activităţi. 3. Exemplele citate sunt o imagine a celor două tendinţe existente în dreptul mediului: pe de o parte incriminarea tuturor activităţilor de riscuri sau periculoase. Însoţită de un sistem adecvat de asigurări de răspundere civilă impunerea teoriei garanţiei ca fundament al răspunderii pentru daune aduse mediului. teoria garanţiei ar fi cea mai adaptată necesităţilor societăţii din punctul de vedere al victimei. în funcţie de caracterul normei încălcate. Altfel spus.

neîntretinerea corespunzatoare a malurilor sau a albiilor în zonele stabilite.195/2005. se ridică problema asigurării finalităţilor preventive şi punitive în condiţii de inflaţie. a apelor. hotărâri de guvern şi ordonanţe de urgenţă prevăd sistematic fapte considerate contravenţii. In legislaţiile unor ţări europene sunt stabilite amenzi speciale sub forma “plăţii pentru poluare”. 87 alin.1 pct. ale cărei limite minime şi maxime sunt prevăzute de lege diferenţiat. o serie de legi speciale. privind protecţia mediului. de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosinţă a apei sau de către deţinătorii de lucrări.cunoscute ale răspunderii: civilă. Caracterul administrativ al dreptului mediului deschide largi perspective răspunderii contravenţionale. Răspunderea contravenţională este antrenată ca urmare a săvârşirii unor fapte ilicite. Alături de acestea. contravenţională. nerespectarea regimului special al unor activităţi stă la baza incriminării drept contravenţii a unor fapte ce aduc atingere mediului în mod indirect. Respectarea acestei dispoziţii ar necesita mijloace financiare incomparabil superioare cuantumului amenzii. De asemenea. Răspunderea penală poate fi şi ea antrenată în cazurile în care se săvârşesc infracţiuni în domeniul raporturilor de dreptul mediului. la care se adaugă. reglementează contravenţiile în art. pentru persoane fizice şi respectiv pentru persoane juridice. Forma de bază a răspunderii contravenţionale este amenda.10 din Legea nr. prin care amenda plătită este proporţională cu cantitatea sau intensitatea deversărilor de reziduuri sau deşeuri în diverse medii naturale. disciplinară sau materială după caz. şi nu o nouă modalitate de colectare de taxe pentru faptul de a polua. reflectat în consecinţe mai puţin grave sub aspectul răspunderii. Spre deosebire însă de infracţiuni. Răspunderea contravenţională ar trebui aşadar să fie un mijloc de stimulare la conformare. Ordonanţa de urgenţă nr. diferenţiat pentru persoane fizice şi persoane juridice. aşa cum spuneam. potrivit căruia se sancţionează cu amendă. 96 şi 97. care prezintă un anumit grad de pericol social. Unul dintre instrumentele de bază în examinarea licitului şi ilicitului contravenţional îl constituie autorizaţia de mediu sau acordul de mediu. în afara dificultăţilor materiale ale unei asemenea întreprinderi pretenţioase şi de durată. In afara aspectului de actualizare se întâlnesc şi situaţii de genul celei prevăzute în art. care pot fi 46 . De unde alegerea nu tocmai dificil de făcut între realizarea corespunzătoare a lucrărilor de întreţinere şi asumarea răspunderii contravenţionale. pentru respectarea legii. In prevederea legii române cuantumul amenzilor fiind fix. numite contravenţii. răspunderea specială.107/1996. penală. chiar în ipoteza actualizării anuale de către guvern. de dreptul mediului. pericolul lor social este mai redus.

Vinovăţia este elementul specific al răspunderii penale. adică de vătămarea cauzată. în determinarea sancţiunii şi în caracterul personal al acestei forme de răspundere juridică. animalelor sau plantelor. ea este determinantă în existenţa infracţiunii. de unde posibilitatea de incriminare chiar şi în baza unei culpe uşoare. interdicţia utilizării unui anume echipament. înainte de a descrie comportamentul inculpaţilor. Sinonim procesului de obiectivizare a răspunderii civile pentru daune aduse mediului. De multe ori aceste activităţi se desfăşoară la limită. Sunt uşor de imaginat sancţiunile intimidatoare pentru astfel de justiţiabili: amenzi ridicate. Pericolul activităţii se transferă asupra persoanelor eventual responsabile. Astfel. aşa că pentru moment vom sublinia numai câteva particularităţi ale răspunderii penale în acest domeniu. Antrenarea răspunderii penale pentru daune aduse mediului este în legătură dependentă de existenţa unui prejudiciu. publicitatea hotărârii de condamnare. mai mult decât atât. astfel încât aprecierea judecătorilor trebuie să se oprească într-o primă etapă asupra determinării celui care ar fi putut sau ar fi trebuit să împiedice realizarea unei anumite situaţii. ele marchează astfel evoluţia spre o responsabilitate penală directă”. In cadrul acesteia periculozitatea socială a infractorului este mai puţin importantă şi evidentă decât periculozitatea activităţii pe care acesta o desfăşoară. Acesta este însă 47 . repunerea în starea iniţială a locurilor…” In societatea industrială modernă sunt din ce în ce mai multe activităţile generatoare de risc pentru mediu sub forma vătămării persoanei sau degradării calităţii elementelor de mediu. dezvoltarea infracţiunilor de imprudenţă tinde a afecta această construcţie tradiţională “din moment ce represiunea acestor infracţiuni depinde de rezultat. Totodată. generat de natura infracţiunii de poluare. fiind foarte aproape de pragul critic de emisie nocivă. închiderea întreprinderii.fapte prin care se aduce atingere factorilor de mediu sau sănătăţii oamenilor. Această remarcă are la bază o incriminare relativ recentă din legislaţia penală franceză prin care “faptul de a expune direct pe altul la un risc imediat de moarte sau vătămare de natură a antrena o mutilare sau o infirmitate permanentă prin violarea manifest deliberată a unei obligaţii particulare de securitate ori prudenţă impuse de lege se pedepseşte”. ele se tem de marginalizare. Delicvenţa ecologică este faptul “gulerelor albe” sau cel puţin al unor persoane care nu au nevoie de a fi supuse unui tratament de reinserţie socială. în domeniul răspunderii penale operează un altfel de transfer obiectiv-subiectiv. responsabilului acestor activităţi i se cere mai mult decât prudenţa şi prevederea normală. în timp ce pentru infracţiunile de pericol este suficientă crearea stării de risc pentru obiectivele protejate de lege. Răspunderea penală se angajează astfel pentru anumite infracţiuni chiar dacă acestea au rămas în stadiul tentativei. Analiza detaliată a răspunderii penale în dreptul mediului o vom face întrun următor capitol.

baza juridică a responsabilităţii constă. a desfăşurării de activităţi permise. pentru stabilirea răspunderii în cazul în care se produc daune ecologice se face apel la instituţia răspunderii civile delictuale reglementată de Codul civil în art. 998-1003. că există un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi că autorul faptei ilicite este în culpă. răspunderea comitentului pentru fapta prepusului (art. alin. în domeniul 48 . Cu titlu de excepţie se acceptă răspunderea internaţională obiectivă pentru risc în câteva situaţii: pentru pagubele produse de către obiectele spaţiale. în culpa imputabilă statului autor al poluării transfrontaliere. recurgându-se de preferinţă la o serie de subterfugii juridice (de pildă. bazată pe ideea de risc. 1000. elementul material al infracţiunii) decât comportamentul culpabil al infractorului. de regulă. în cazul prejudiciilor rezultate din utilizarea paşnică a energiei nucleare. având sarcina să probeze culpa autorului şi cine este autorul. 1002 Cod civil) şi răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale (art. în literatura de specialitate se face apel la fundamentări diferite. se apelează la regula echităţii). 1001 Cod civil). dificultatea fiind sporită şi de faptul că există o diversitate de poluanţi care se răspândesc în mod diferit şi produc contaminare de natură multiplă. considerăm că pot avea aplicabilitate în domeniul dreptului mediului: răspunderea pentru prejudiciile cauzate “de lucrurile ce sunt sub paza noastră” (art. In domeniul răspunderii civile pentru prejudicii cauzate mediului nu există reglementări speciale. alin. Cod civil). Semnalăm că în cazul răspunderii internaţionale pentru daune ecologice. atât de natură subiectivă. răspunderea pentru ruina edificiului (art.un aspect al caracterului obiectiv al răspunderii penale în dreptul mediului. cât şi obiectivă. 1000. 3. ar fi într-o situaţie foarte dificilă. Pentru justificarea extinderii răspunderii civile delictuale peste limitele faptei proprii. In practică se aplică destul de rar răspunderea subiectivă pentru daune ecologice. De aceea. licite – acestea generând o răspundere obiectiv. întemeiată pe culpă – dar şi ca urmare a comiterii. Dintre formele răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia. Pe plan internaţional se evită de cele mai multe ori a se recunoaşte şi aplica răspunderea fără culpă a statelor în cauză. pe lângă răspunderea pentru fapta proprie (directă) şi răspunderea pentru fapta altuia (indirectă). 1. Aceste texte de lege consacră. Specific dreptului mediului se pot produce daune ecologice în urma săvârşirii unor fapte ilicite – ceea ce atrage o răspundere subiectivă. Victima unui astfel de prejudiciu ar trebui să facă proba că prin săvârşirea unei fapte ilicite i s-a cauzat un prejudiciu. Cel prejudiciat prin poluare de exemplu. Cod civil). în sensul că dispoziţiile legii au în vedere mai mult condiţiile obiective de antrenare a răspunderii (existenţa unei anumite situaţii. extinzându-se astfel răspunderea civilă delictuală dincolo de limitele faptei proprii.

se instituie răspunderea solidară a acestora. fundamentată pe ideea de risc. prezintă un pericol permanent şi poate fi foarte grav mai ales dacă avem în vedere că efectele sale negative se manifestă lent. rupând deseori limitele echilibrului natural. Aceasta asigură aplicarea principiului “poluatorul plăteşte” şi urmăreşte posibilitatea de reparare a prejudiciului asigurând o protecţie sporită victimei daunelor ecologice. O reglementare specială există în cazul răspunderii 49 . folosirea raţională a tuturor factorilor de mediu. Nu întotdeauna efectele negative ale poluării sunt controlate şi remediate la momentul oportun. sistemul răspunderii civile pentru risc a fost adoptat şi de legiuitorul român prin Ordonanţa de urgenţă nr. dificultăţi în stabilirea cuantumului daunei. poluarea. Astfel. Riscul ecologic prezintă. dintre cazurile de exonerare de răspundere numai forţa majoră poate fi reţinută şi nici aceasta cu un caracter absolut. iar în cazul în care prejudiciul a fost produs de o pluralitate de autori. efectele sale se propagă în lanţ deteriorând factorii de mediu unul după altul. timp îndelungat. Considerăm a fi corectă instituirea răspunderii civile obiective fondată pe ideea de risc dacă avem în vedere principiul de echitate şi justiţie potrivit căruia orice activitate care poate produce un profit trebuie să includă şi garanţia reparării prejudiciului cauzat mediului de către cel care obţine profit în urma desfăşurării activităţii respective. In plus nu este necesar a se face de către cei lezaţi dovada atitudinii culpabile a autorului. Astfel. De asemenea. producerea de efecte în lanţ timp îndelungat etc. în ipoteza poluării transfrontaliere cauzate de deşeuri. de asemenea. uneori ajungând să scape de sub control. Acest act normativ-cadru reglementează în art. 95 forma răspunderii obiective (independentă de culpă) pentru daunele ecologice. sunt excluse ipotezele în care răspunderea nu poate fi antrenată.195/2005 privind protecţia mediului. Particularităţile răspunderii civile pentru riscul ecologic se evidenţiază şi prin avantajele pe care le prezintă. o serie de particularităţi. consecinţele fiind catastrofale şi ireversibile. victima fiind întotdeauna indemnizată. Poluarea afectează întregul sistem natural. instituirea şi perfecţionarea unui sistem adecvat de asigurări vor determina stimularea atitudinii diligente şi prudente faţă de mediu. asigurându-se o protecţie mai eficientă factorilor de mediu. Aceasta se impune ţinând cont de specificul pe care îl reprezintă daunele ecologice: nevoia reparării urgente a pagubei. In dreptul intern se manifestă tendinţa instituirii răspunderii civile obiective. sub toate formele ei. răspunderea civilă pentru risc şi.daunelor provocate de poluarea mărilor prin hidrocarburi. implicit. Totodată. greutatea (uneori chiar imposibilitatea) reparării în natură a prejudiciului. Avându-se în vedere caracterul de siguranţă sporită.

din 1963. Reglementarea situaţiei conflictuale între poluator şi poluant consacră rareori soluţia reparării în natură a prejudiciului şi încetarea activităţii prejudiciatoare. Din acest punct de vedere s-a vorbit chiar de “un fel de expropriere pentru cauză de necesitate 50 . obligaţia de asigurare şi altele. iar repararea prejudiciului se face prin echivalent bănesc. de asemenea.civile pentru pagubele nucleare. obligativitatea constituirii unor garanţii financiare. Cel mai adesea. fapte prin care se încalcă norme de dreptul mediului. impunând diverse modalităţi de indemnizare şi asigurare. să contribuie la preîntâmpinarea situaţiilor care ar putea fi un pericol pentru mediu şi. în special. Abandonul noţiunii de culpă pentru antrenarea răspunderii îşi găseşte aplicaţia tocmai în faptul că autorul daunei de mediu exercită o activitate care. războiul civil ori insurecţia. conflictul armat. ale cărei prevederi vor fi coroborate cu dispoziţiile Legii nr. prin care să se creeze certe posibilităţi de reparare a pagubelor ecologice. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare. activitatea continuă. ci şi socialmente utilă. Şi în acest domeniu este instituită o răspundere obiectivă. menţionăm că în domeniul nuclear sunt reţinute drept cauze exoneratoare de răspundere numai cataclismul nuclear cu caracter excepţional. independentă de culpă. răspundere care trebuie să fie specifică acestui domeniu chiar dacă se poate face apel şi la alte forme ale răspunderii juridice care sunt deja consacrate. ostilităţile. Câteva elemente particulare există şi în ceea ce priveşte răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de aeronave a cărei reglementare specială o găsim în Codul aerian. Dreptul mediului derivă dintr-un compromis social între necesitatea dezvoltării social economice şi consecinţele negative ale acestei dezvoltări asupra mediului natural şi populaţiei umane. cu unele măsuri corective. este nu numai licită. caracter de altfel recunoscut de autoritatea publică. în majoritatea cazurilor. la care România a aderat prin Legea nr. 106 din 1992. Tot ca o particularitate. Răspunderea specifică dreptului mediului (ecologică) Săvârşirea unor fapte ilicite prin care se produc prejudicii mediului. trebuie să atragă răspunderea juridică. Gravitatea eventualelor daune nucleare şi dificultatea evaluării şi reparării unor astfel de pagube au impus instituirea unor norme severe de securitate în industria nucleară şi în acelaşi timp o uniformizare de nivel internaţional a sistemului special de răspundere civilă în acest domeniu. Prevederile acestor acte normative au instituit o serie de principii care acţionează în domeniul răspunderii civile pentru daune nucleare. dirijarea răspunderii către exploatant. Există deja în legislaţia românească de mediu instituţii care constituie forme specifice de răspundere în materia dreptului mediului menite. cum ar fi: răspunderea obiectivă şi exclusivă. Răspunderea civilă în acest domeniu este supusă unui regim juridic instituit prin Convenţia de la Geneva privind răspunderea civilă pentru daune nucleare.

Totuşi. Dispoziţii asemănătoare conţine şi legea germană din 1990. pune problema conflictului de autorităţi administrativ-judiciare. finanţarea operaţiilor de atenuare a daunelor suferite de cei riverani aerodromului Orly şi Rossy. fie la introducerea obligativităţii asigurării pentru daune civile. se instituie în sarcina responsabilului obligaţia de plată a unor sume de bani. dacă se reţine ca idee centrală a răspunderii repararea prejudiciului cauzat persoanei sau mediului. Obligativitatea asigurării a fost impusă deja încă de la Convenţia de la Paris din 1960 în privinţa activităţilor nucleare. recurgerea la fondurile de asigurări şi la îndemnizaţii poate fi o soluţie de viitor în condiţii în care: 51 . asigurarea pentru daune este obligatorie. de altfel. Spre deosebire de asigurări. ci prin redevenţe prelevate în cote prestabilite asupra poluatorilor. având în vedere laxismul administraţiei cu atribuţii de control a instalaţiilor. Se dau ca exemple: fondul olandez pentru poluarea aerului care funcţionează din 1972. ele nu sunt formate prin contribuţia celor asiguraţi. ce acoperă rareori integralitatea cheltuielilor necesitate de refacerea echilibrului ecologic sau a factorilor de mediu lezaţi. fondul de protecţie a coastelor din Statele Unite pentru daune datorate poluării cu hidrocarburi. Prin urmare. Trecerea la răspunderea obiectivă în cazul acestei categorii de activităţi a fost posibilă tocmai pentru că “în dreptul nuclear legătura între răspundere şi mijloacele financiare pentru a-i face faţă a fost organizată de manieră sistematică”. în plus. fondul de indemnizare pentru pierderile de recoltă datorate vânatului (Franţa. prin care deţinătorii unor instalaţii vizate de lege trebuie să aibă o acoperire financiară pentru plata eventualelor reparaţii. în legislaţia de mediu a diferitelor ţări s-a recurs fie la constituirea unor fonduri speciale de îndemnizare. Astfel. Revenind la repararea prin echivalent a prejudiciului se consideră că. legea japoneză din 1973 asupra îndemnizării vătămărilor corporale datorate poluării. în condiţiile în care acesta desfăşoară o activitate autorizată. intervenţia judecătorului pentru a ordona poluatorului încetarea activităţii ori luarea de măsuri de depoluare. In plus. Din dificultatea de fond şi de procedură de a obţine o dezdăunare satisfăcătoare a victimei. tocmai în vederea apărării victimei de eventuala insolvabilitate a autorului prejudiciului. Prin urmare. reparaţia în natură nici nu este posibilă. furnizat de Oficiul Naţional al Vânătorii). legea română a protecţiei mediului prevede că în cazul activităţilor generatoare de risc major. fie într-o garanţie guvernamentală sau bancară.privată” referitor la efectul deschiderii unei întreprinderi poluatoare asupra fondurilor învecinate. fondurile speciale de îndemnizare acţionează în mod automat atunci când lipseşte dreptul subiectiv patrimonial lezat. constând fie într-o poliţă de asigurare. autoritatea judiciară ar putea să o întărească pe cea dintâi într-o luptă mai eficace contra poluării.

o altă formă de asigurare a riscurilor intră în joc: intervenţia unui fond de garanţie organizat prin lege”. Repararea automată a prejudiciilor ar putea funcţiona în acest caz prin intermediul asigurării obligatorii a autorului faptei prejudiciabile sau prin intermediul instituirii fondurilor de garanţie (a fondurilor de îndemnizare) atunci când făptuitorul este necunoscut sau insolvabil. valorizarea personalităţii umane admite din ce în ce mai puţin “resemnarea” victimei. 52 .mecanismul îndemnizării sau asigurării să nu devină mijloc exonerator de răspundere. iar dispunerea încetării activităţii pe viitor ar avea consecinţe sociale şi economice cu mult mai costisitoare decât repararea prejudiciului.. răspunderea obiectivă este legată de posibilitatea de a asigura. importanţa luată de activităţile exercitate în mod colectiv în sânul cărora accidentul este anonim.fapta prejudiciabilă a survenit în condiţiile respectării cadrului legal de desfăşurare a activităţii. într-o lucrare având ca subiect răspunderea juridică. In lucrarea citată se pledează pentru un “drept al accidentelor” în contextul responsabilităţii civile de drept comun. certitudinea de a avea drept la o îndemnizare devine lucru obişnuit.raţionamentul evoluţiei de fapt a lucrurilor. dezvoltarea industrială şi maşinismul ce sporesc din ce în ce mai mult riscul producerii de pagube. Tendinţa generală a dreptului responsabilităţii civile este cea de îndemnizare a victimelor. se argumentează printre altele cu următoarele raţionamente: . . astfel încât este tentant de a-i suporta greutatea prin intermediul grupului. chiar în absenţa culpei. noţiunea de culpă nu ar mai trebui să fie obiect al diferitelor artificii juridice pentru a se garanta victimei repararea prejudiciului.raţionamentul derivând dintr-o evoluţie a mentalităţilor. . Actual. “Dacă făptuitorul este necunoscut sau insolvabil. difuz. Prin rambursarea automată. ştiind că în definitiv nu făptuitorul va suporta costul reparaţiei. Asigurarea este în acelaşi timp cauză şi efect al extinderii şi obiectivizării răspunderii. forfetar şi de plin drept a tuturor vătămărilor corporale indiferent de originea accidentului de către sistemul de asigurări sociale. reflectându-se asupra unei colectivităţi sau populaţii umane. natura prejudiciului. socialmente utilă. .autorul faptei prejudiciabile a desfăşurat o activitate licită. . se ridică totuşi problema reparării daunelor aduse elementelor de mediu în individualitatea lor.raţionamentul ţinând de dezvoltarea asigurărilor. responsabil este cel care aduce o asigurare victimei. cauză pentru că tribunalele nu vor evita să condamne la reparaţie. diferit de autorizaţiile eliberate. Analizând fundamentul evoluţiei generale a răspunderii civile către răspunderea obiectivă. ci stimulent în reducerea daunelor aduse mediului. Dacă în privinţa persoanelor acest sistem poate fi şi este aplicat parţial prin asigurarea obligatorie individuală contra accidentelor. Pe măsură ce nivelul de viaţă este mai ridicat.

ceea ce transformă în infracţiune 53 . canalizarea responsabilităţii în cadrul întreprinderilor. Anglia. deci. Este cunoscută. Rolul dreptului mediului va fi. Control of Polution Act – 1974. au convins că este mult mai facilă şi mai puţin costisitoare prevenirea daunelor aduse mediului decât căutarea unui vinovat şi repararea prejudiciului. Date fiind preocupările de formare a unei legislaţii comunitare în domeniul protecţiei mediului. acceptând obiectivizarea răspunderii în dreptul mediului ca pe o evoluţie necesară stadiului actual de dezvoltare economico-socială. In concluzie. In acest context. Water Act – 1989. nefiind deci necesară o lege specială în domeniul mediului pentru ca justiţia să acţioneze. este de la sine înţeleasă regăsirea de prevederi asemănătoare în legislaţiile naţionale ale tuturor ţărilor europene. în privinţa poluării atmosferice. cât şi dreptul la acţiune al victimei. Aceasta deoarece <<pentru juristul englez este mai uşor să găsească o cale procedurală care poate promova un anume interes decât dreptul substanţial pe care îl guvernează>>. în repertoriul legislativ al mediului apar o serie de acte precum Town and Country Planning Act – 1971.Renunţarea la noţiunea de vinovăţie. ideea de compromis între rezultatul benefic al activităţii economice utile şi pe inconvenientele adiacente. în baza precedentului judiciar ca mecanism principal de formare a dreptului englez şi a absenţei unei clasificări în ramuri de drept prezintă o mai mare flexibilitate în acceptarea unei strategii cu privire la mediu. Toate regretabilele accidente de poluare. dar mai ales consecinţele grave şi adesea transfrontaliere ale acestora. apariţia de instrumente noi pentru repararea prejudiciului cu privire la mediu. putem afirma că “responsabilitatea civilă este mai puţin astăzi un mecanism de “moralizare” a făptuitorului. Mijloace juridice de protecţie a factorilor de mediu în legislaţia europeană Dreptul mediului este prin excelenţă un drept preventiv. atât în ceea ce priveşte fapta poluatorului. emisă de Eduard al II-a. cât un mecanism economic şi social de internalizare a costurilor externe născute din activităţi cu efecte prejudiciabile”. 4. cât un mijloc de impunere a interesului social general. Justiţia engleză. localizate pe cât posibil. caracterizează evoluţia dreptului mediului în epoca actuală. Autoritatea locală poate declara întreg teritoriul său sau numai parte <<zonă de control a fumului>>. cu preponderenţă preventiv. Cum însă legea scrisă prinde din ce în ce mai multă importanţă. Cu toate acestea se cuvin a fi evidenţiate câteva particularităţi ale legislaţiilor naţionale ale mediului. răspunderea civilă delictuală nu este atât garantul exercitării egalitare a drepturilor subiective. interdicţia asupra încălzirii locuinţelor din Londra în anumite zile. Wildlife and Country-side Act – 1981. la nivelul îndeplinirii funcţiei lor represive şi preventive.

colaborarea dintre autorităţi şi poluator este strânsă. caz în care nerespectarea interdicţiei de a construi devine infracţiune. ori rezultând dintr-un act deliberat. de către Magistrates Court. In schimb. orice persoană poate solicita declanşarea urmăririi contra unei infracţiuni. susceptibilă de a slăbi voinţa unei aplicări efective a legii. Criticile aduse sistemului englez de sancţionare a infracţiunilor privesc: neexistenţa unor instrucţiuni în privinţa cuantumului amenzilor penale care să asigure un ansamblu coerent. Urmărirea judiciară se face. se afirmă că organismele ce răspund de mediu preferă persuasiunea coerciţiei. însă poate îndreptăţi autoritatea locală de urbanism să ceară încetarea construcţiei. Franţa.. Deşi Constituţia franceză nu prevede dispoziţii cu privire la mediu. sub condiţia unor excepţii autorizate. în timp ce deversarea conştientă (sciemment fr. pot fi infracţiuni pur materiale – deversarea accidentală de poluanţi în apele unui râu.eliminarea fumului de către orice şemineu. apreciată de multe ori ca fiind mai eficientă decât dispoziţiile de mediu. Prin limitările pe care le aduce în anumite domenii.) necesită prin definiţie probarea intenţiei delictuale. cuantumul mult prea mic al amenzii faţă de profitul pe care cei sancţionaţi îl realizează prin activitatea incriminată. în sensul că activităţile reglementate cu ajutorul dispoziţiilor de mediu trebuie totuşi să deţină şi o autorizaţie din partea autorităţilor de urbanism. dacă bineînţeles dispune de mijloacele financiare necesare pentru a garanta instituţiei la care apelează faptul că este capabilă să facă faţă cheltuielilor judiciare. iar pentru cele mai grave de către Crown Court. prin intermediul lor. fie de autorităţile locale. statul francez a creat după anii 1970 o adevărată administraţie a mediului. unei persoane fizice care în mod normal nu poate să ceară urmărirea unei infracţiuni acest lucru îi devine posibil. De regulă. pentru infracţiunile mai puţin grave. 54 . astfel încât. Pronunţarea unui astfel de ordin de respectare a legii va putea fi cerută fie de Attorney General ca gardian al interesului public. instituţia somaţiei de respectare a legii (“injonctions pour containdre les prévenus à respecter la réglementation represive”) permite câteva proceduri de corectare a ineficienţei pedepsei. Absenţa permisului de construcţie nu constituie infracţiune în sine. chiar dacă nu are un interes personal în cauză. Intre dispoziţiile de urbanizare şi cele de dreptul mediului există o suprapunere. faptul că o persoană fizică nu va putea cere pronunţarea unui ordin pentru aplicarea dispoziţiilor represive. Infracţiunile de mediu pot lua forma unor interdicţii absolute – ca de exemplu interdicţia de eliminare a fumului negru. Knowingly permitting engl. precum şi prin faptul că <<nu există nici o obligaţie de a urmări o infracţiune constantă>>. Ea poate astfel recurge la procedură pentru a impune aplicarea dreptului mediului sau pentru prevenirea unei daune colective. de asemenea ea poate acorda autorizaţii prealabile de funcţionare pentru activităţile care prezintă risc de poluare a aerului. astfel încât urmărirea judiciară propriu-zisă este rezervată poluatorilor recalcitranţi sau poluărilor accidentale grave.

b) sancţiunile penale revenind judecătorului administrativ şi c) sancţiunile administrative. Sunt supuse jurisdicţiei penale o serie de infracţiuni ce au ca efect distrugerea. dificil de a fi probat de către asociaţiile de apărarea mediului. legea prevede cazuri în care o asociaţie se poate constitui în parte civilă pentru anumite infracţiuni. în măsura în care ele apără un interes colectiv şi suferă un prejudiciu. Pentru ca dreptul penal al mediului să contribuie efectiv la protecţia sănătăţii şi a naturii. infracţiunile tratate în maniera codului penal sunt relativ puţine. Asociaţiile pentru apărarea mediului întâmpină dificultăţi în a obţine declanşarea urmăririi penale deoarece.a cărei autoritate centrală o reprezintă Ministerul Mediului. infracţiuni referitoare la reglementarea prealabilă şi la modalităţile de exercitare a unor activităţi prezentând un risc pentru mediu. ci să se instituie o represiune a poluării care să nu fie confundată cu represiunea infracţiunilor sancţionând numai nerespectarea regulilor administrative. însă există două excepţii. decrete şi circulare în activitatea de protecţie a mediului. trebuie nu numai să se adapteze mai bine şi să se proporţioneze amenda cu prejudiciul ecologic. Totuşi. 55 . prin infracţiunea respectivă. codul penal nu admite constituirea în parte civilă decât a celor care au suferit un prejudiciu direct şi personal. referitoare la inginerii departamentului de agricultură şi forestier cu atribuţii în urmărirea delictelor de pescuit şi vânătoare. Ele vizează în principal protecţia apelor contra poluării. Represiunea penală în dreptul francez al mediului este caracterizată ca fiind insuficientă. chiar indirect. reglementare prezentă în codul rural. la care se adaugă mecanismul specific al CEE privind aplicarea normelor comunitare. tendinţa generală este de a înăspri regimul lor. In privinţa sancţiunilor. deşi constituirea în parte civilă este mai facilă în cadrul unui proces penal. Cu toată multiplicarea de legi existente în domeniu. Declanşarea acţiunii publice este de competenţa Ministerului Public. Tendinţa actuală de a considera respectul unei autorizaţii administrative ca un fapt justificativ exonerând autorul unui delict de mediu poate fi deosebit de prejudiciatoare salvgardării mediului. infracţiuni privind neexecutarea unei măsuri de siguranţă sau a unei sancţiuni administrative sau judiciare. dubla incriminare permiţând trecerea de la contravenţie la delict în caz de recidivă şi la agravarea sancţiunilor penale. degradarea sau provocarea de daune mediului. având la bază o reglementare cu caracter penal relativă la distrugerea peştelui sau aducerea lui în stare de a nu putea fi consumat prin deversarea de poluanţi în apele râurilor. căci sistemul francez al autorizaţiilor bazate pe negociere şi laxismul administraţiei conduc a fixarea de norme de poluare la un nivel insuficient pentru a putea garanta acţiuni inofensive mediului natural. şi care se bazează pe legi. tradusă prin transformarea anumitor contravenţii în infracţiuni. Pot fi evidenţiate în represiunea activităţilor ce aduc atingere mediului trei tipuri de instrumente: a) sancţiunile penale revenind judecătorului de drept penal.

fum. Conform legii asupra responsabilităţii cu privire la mediu. un proprietar de teren este îndreptăţit să interzică intruziunea de gaze. . Belgia. Până la apariţia unei legi a responsabilităţilor din 10 decembrie 1990. acestea din urmă fiind de competenţa guvernului şi ministerului de resort federal sau al fiecărui land. responsabilitatea pentru daune aduse mediului impune: . mirosuri. de unde se prezumă că dauna a fost creată de acea instalaţie). Prezumţia în cauză nu operează dacă instalaţiile au funcţionat în acord cu permisul şi cu condiţiile impuse operatorului de către legile administrative. nu sunt în acord cu regulile (obiceiurile) locale şi cu măsurile de control a poluării.pentru cazurile în care nu se poate stabili legătura între instalaţii şi daunele aduse mediului legea prevede un sistem de “prezumţie de cauză” şi excepţii de la această prezumţie (în circumstanţele cauzei instalaţia ar fi putut fi capabilă să determine dauna incriminată.efectul negativ de mediu poate fi produs nu numai de instalaţiile operaţionale. vapori. Un loc aparte îl ocupă reglementările administrative de nivel federal sau regional.proprietarul este responsabil direct pentru daune produse de instalaţiile sale.Germania. Reglementarea activităţilor de mediu în Germania se face prin legi şi ordonanţe. . intrată în vigoare în 1991. Proprietarul instalaţiei este responsabil pentru daune dacă o persoană a fost ucisă sau vătămată. Sensul modificărilor a fost de la nivel central către regiuni. a normelor de securitate a muncii. responsabilitatea fiind limitată la 160 milioane DM. în această materie guverna regula de drept civil. Printre acestea – stabilirea normelor standard de definire a produselor.efectul negativ de mediu să emane de la cca 100 tipuri de instalaţii prevăzute în anexa legii. noxe şi alţi asemenea interferenţi emanând de pe un alt teren dacă aceşti interferenţi sunt materiali. Conform legilor civile. De asemenea. Regionalizarea statului belgian în 1983 a adus cu sine modificări din punctul de vedere al determinării nivelului de jurisdicţie în materie de mediu. proprietarilor unor instalaţii de pe o listă de “mare risc” le este cerut să aibă o asigurare obligatorie. numai foarte puţine domenii au rămas de competenţa puterii legislative. ci şi de cele dezactivate. importul şi exportul de produse şi deşeuri nucleare. Aceste prevederi au drept scop schimbarea la conformitate cu permisele de mediu şi spre un control adiţional voluntar asupra instalaţiilor de risc. Conformitatea este prezumată dacă un sistem adecvat de control a fost implementat. . In consecinţă s-a înregistrat o proliferare a reglementărilor cu privire la mediu: o companie belgiană este 56 . ori dacă o altă proprietate a fost vătămată. precum şi dispoziţiile locale pentru aspecte privind depozitarea deşeurilor sau instalarea de sisteme de purificare a apei reziduale.

Dreptul de a trăi într-un mediu nepoluat este consacrat printre drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor în art. influenţa unitară exercitată de orientările legislative de drept comunitar al mediului şi aplicarea lor consecventă în cadrul legislaţiei celor trei regiuni facilitează integrarea comportamentului firmei în cadrul legal. Măsuri de natură economică sunt menite să prevină poluarea – cum ar fi cele legiferate în 1993. Cehia. acţiunea penală nu poate fi angajată decât de cel ce a suferit consecinţele directe ale daunei ecologice. prin care se instituie eco-taxe pentru ambalaje nereturnabile. Răspunderea penală este angajată pentru violarea reglementărilor federale de drept ale mediului: persoana juridică nu poate fi răspunzătoare penal. “cea mai bună tehnologie neantrenând costuri excesive”. sunt supuse unei proceduri de autorizare ce ţine de competenţa autorităţilor provinciale sau municipale. In afara legilor federale privind poluarea apelor. Din fericire. Tot Legea fundamentală prevede “responsabilitatea fiecărei persoane de a prezerva un mediu favorabil pentru generaţiile viitoare”. clasificate în două categorii. Cu toate acestea. cedându-i titularului activităţii supuse autorizării să facă proba celei mai bune tehnologii din punct de vedere al protecţiei mediului. 23 din Constituţia Cehiei din 1993. textual. dispoziţiile cu caracter sancţionator din legi nu sunt în proporţie cu amploarea daunelor aduse şi sunt limitate la simbolice sancţionări financiare. iar persoana juridică nu poate fi subiect al procedurii penale. 679 – 689 Cod civil suedez). De asemenea. Activităţile ce prezintă un risc potenţial pentru mediu. containere. ci numai managerul acesteia poate fi urmărit în justiţie. gaze sau alţi dăunători pentru vecinii săi (art. probarea nevinovăţiei revine persoanei acuzate de a fi violat legislaţia mediului. baterii. Fiecare regiune promovează exigenţe deosebite în privinţa întocmirii studiilor de impact. prin emiterea de noxe.obligată să respecte reglementări diferite în fiecare dintre regiuni. dacă dauna este nelegală şi a fost cauzată prin rea voinţă sau neglijenţă. aparate de ras. Orice proprietar este răspunzător dacă a exercitat dreptul de proprietate în mod excesiv. imprudentă sau neglijentă cu rezultate negative asupra mediului”. Prezumţia de nevinovăţie nu operează în cazul reglementărilor de mediu. orice persoană sau companie poate fi responsabilă pentru daune aduse mediului. Suedia. 57 . nu există o reglementare specifică cu privire la răspunderea civilă pentru daune aduse mediului. Cuantumul sancţiunii penale pecuniare poate ajunge la echivalentul a 30 mii dolari USA pentru “conduită intenţională. In Codul obligaţiilor.

ea va atrage răspunderea specială. dar are în acelaşi timp şi un pronunţat caracter preventiv. sancţiunile şi procedura ce se aplică şi care acţionează. ”contravenţional-ecologică”. urmând a se aplica o sancţiune potrivit principiilor şi normelor dreptului mediului completate cu prevederile care constituie dreptul comun în materia respectivă. ca şi în paguba materială suferită. nu întotdeauna poate fi considerat cu o periculozitate socială mai mare decât. VIII. determinând manifestarea nivelului de conştiinţă juridică administrativă. răspunderea administrativă (contravenţională) joacă un rol deosebit de însemnat din punct de vedere economic. De exemplu. Noţiune Prin locul pe care îl ocupă în sistemul nostru de drept. prin specificul său. Această răspundere putem spune că nu are o natură pur administrativă. stabilită de amenajamentele silvice şi aprobată prin lege. Ea este definită ca fiind o faptă ce prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea. Există însă numeroase exemple în care periculozitatea socială a unor fapte considerate de legiuitor contravenţii este superioară celei a unor infracţiuni. contravenţia este o faptă ilicită care prezintă un grad mai mic de pericol social decât al unei infracţiuni. Răspunderea administrativă a fost definită ca situaţie juridică ce “rezultă din normele ce caracterizează dreptul administrativ în ipostazele lor privind conduita ilicită. reglarea şi autoreglarea întregului sistem social-juridic şi a nivelului general de conştiinţă juridică din societate”. alin. Cod penal) care constă în nesocotirea încrederii pe care persoana vătămată a avut-o în cel căruia I-a lăsat în detenţie bunul său. RĂSPUNDEREA CONTRAVEŢIONALĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI 1. Unul din instrumentele de bază în examinarea licitului sau ilicitului contravenţional îl constituie autorizaţia de mediu sau acordul de mediu. abuzul de încredere (art. Caracterul administrativ al dreptului mediului deschide largi perspective răspunderii contravenţionale. condiţiile ce trebuie sau nu îndeplinite. faptă care este prevăzută de lege (acte normative) şi care este săvârşită cu vinovăţie. Fapta ilicită care stă la baza răspunderii contravenţionale este contravenţia. de exemplu. Dacă printr-o asemenea faptă a fost încălcată o normă sau un raport de drept al mediului. ca o forţă de reglare şi de autoreglare a sistemului social-juridic administrativ şi de corectare a atitudinii faţă de lege. Aşadar.CAP. Alături de acestea. iar prin aceasta. care este considerată contravenţie şi sancţionată ca atare. nerespectarea regimului special al unor 58 . inclusiv din perspectivă ecologică. mai exact în cadrul instituţiei răspunderii juridice. sancţionat cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă. nerespectarea deţinătorilor pădurilor a obligaţiei legale de a exploata masa lemnoasă numai în limita posibilităţii pădurilor.l.2l3.

şi nu o nouă modalitate de colectare de taxe pentru faptul de a polua. ea fiind individualizată în funcţie de anumiţi factori subiectivi şi obiectivi. să oblige pe agenţii economici sau pe cetăţeni să se abţină sau să săvârşească anumite fapte. Sancţionarea contravenţională pentru poluarea mediului Contravenţia se sancţionează de regulă cu amendă. cu consecinţele şi periculozitatea socială ale faptei respective. consecinţele negative cauzate mediului şi economiei. ea putând interveni ori de câte ori mediul a fost poluat. chiar în ipoteza actualizării anuale de către guvern. se ridică problema asigurării finalităţii lor preventive şi punitive în condiţii de inflaţie. aceasta aplicându-se de persoane împuternicite în numele organelor puterii administrative. In unele ţări europene sunt stabilite amenzi speciale sub forma “plăţii pentru poluare” prin care amenda plătită este proporţională cu cantitatea sau intensitatea deversărilor de reziduuri sau deşeuri emise în atmosferă sau alte medii naturale. Caracterul obiectiv al răspunderii contravenţionale poate fi justificat prin însemnătatea deosebită a interesului public ocrotit prin normele dreptului 59 . Mărimea amenzii contravenţionale aplicate pentru poluare se raportează la limitele minime şi maxime stabilite în actul normativ corespunzător. Răspunderea contravenţională ar trebui să fie un mijloc de stimulare la conformare. Deci. răspunderea contravenţională pentru poluare are un caracter obiectiv. Cu privire la răspunderea contravenţională este de reţinut că în aplicarea normelor legale care interzic săvârşirea anumitor fapte sau obligă la săvârşirea acestora. a cărei întindere este proporţională cu gradul de poluare cauzat. In legea română cuantumul amenzilor fiind fix. a cărei limite minime şi maxime sunt prevăzute în lege diferenţiat pentru persoane fizice şi persoane juridice. Amenda contravenţională se aplică pentru poluarea mediului – peste limitele admise .fără cercetarea vinovăţiei agentului poluant şi fără luarea în considerare a întinderii consecinţelor poluării. In acest fel este uşurată sarcina organului competent să aplice legea în această materie. In conformitate cu aceste norme juridice persoanele fizice sau persoanele juridice care desfăşoară activităţi potrivnice prevederilor privind protecţia mediului natural sau artificial ori care nu îndeplinesc obligaţiile legale cuprinse în actele administrative sunt pasibile de sancţiune contravenţională. 2.activităţi stă la baza încriminării drept contravenţii a unor fapte ce aduc atingere mediului în mod indirect. pentru respectarea legii. organele statului sunt competente să avizeze sau să aprobe anumite acţiuni. periculozitatea socială a faptei sunt luate în considerare numai la stabilirea cuantumului amenzii contravenţionale. să controleze modul în care se aplică şi se respectă normele dreptului mediului. Forma de bază a răspunderii contravenţionale o constituie amenda. Gradul de poluare.

mediului. dar. La fel în cazul persoanei fizice sunt cazuri în care aceasta poate fi subiect activ al contravenţiei de mediu numai dacă are o anumită calitate. Sumele de bani plătite cu titlu de amendă contravenţională ar trebui administrate distinct pentru finanţarea investiţiilor antipoluante şi sprijinirea cercetărilor în domeniu. ea fiind rezultatul riscului de poluare pe care şi l-a asumat persoana în cadrul activităţii pe care o desfăşoară. O asemenea soluţie ar fi bine venită pentru că prin poluarea mediului marele păgubit este întotdeauna natura şi în ultimă instanţă societatea umană. dar pe această cale se acoperă prejudiciile cauzate oamenilor prin poluare dar nicidecum nu se pot acoperi pagubele reale aduse mediului. aşa cum am mai spus. uneori chiar imposibilă exonerarea de răspundere a agentului poluant. orice persoană fizică poate fi subiect activ al contravenţiei de mediu dacă are 14 ani şi discernământul faptelor sale. Această faptă poate fi săvârşită cu intenţie sau din culpă.de asemenea. care poate fi exonerat numai în caz de forţă majoră şi de săvârşirea unei fapte imputabile şi de neînlăturat a unei alte persoane. Ca regulă generală. Subiectul pasiv al contravenţiei ecologice este statul reprezentat de organele sale. In general prin aplicarea amenzilor contravenţionale se urmăreşte determinarea agentului poluant să respecte prevederile prin care este obligat să promoveze tehnologii şi tehnici care protejează mediul natural şi antropic. acestea fiind abilitate de lege să ia măsurile ce se impun în 60 . Subiect activ al contravenţiei ecologice poate fi . Contravenţia săvârşită în cadrul raporturilor de dreptul mediului este. Subiectul activ al contravenţiei ecologice poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică. orice persoană juridică. direct sau în completarea amenzilor contravenţionale. Ca o particularitate trebuie spus că răspunderea contravenţională intervine în materia dreptului mediului şi atunci când fapta este săvârşită fără culpă. o faptă ilicită reglementată şi sancţionată de normele dreptului mediului. Trebuie să menţionăm că în cazuri deosebit de grave sau repetate. este angajat al unei instituţii sau al unei autorităţi care are atribuţii în domeniu. Sigur că în urma poluării mediului pot fi formulate şi pretenţii patrimoniale. Situaţia agentului poluant este dificilă şi prin aceea că el este chemat să descopere şi să probeze eventualele cauze de exonerare de răspundere contravenţională. sunt şi situaţii când această calitate o poate avea numai o persoană juridică specializată. In acest fel agenţii poluanţi sunt determinaţi să facă investiţii de reducere sau de prevenire a poluării. Acest lucru face dificilă. De exemplu. se impune a fi aplicată măsura legală de oprire a activităţii agentului poluant în situaţiile şi pe timpul în care poluarea produsă depăşeşte limitele legale şi ameninţă grav sănătatea populaţiei sau creează pagube economiei naţionale. Amenda contravenţională pentru poluarea mediului are şi rolul de factor de echilibru economic între agenţii poluanţi şi societăţile care nu poluează mediul.

autoritatea statală care stabileşte şi sancţionează contravenţiile este subiect activ. de împrejurările în care aceasta a săvârşit fapta. pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori. în funcţie de gradul de pericol social al faptei. Se poate spune că o persoană juridică poate fi în acelaşi timp. privind regimul juridic al contravenţiilor. Pentru protecţia unor factori de mediu. termenul de prescripţie fiind de doi ani de la data aplicării.domeniul mediului şi de asemenea. Şi în domeniul dreptului mediului. 97 din Ordonanţa de urgenţă nr. de către persoana sau organul de stat competent să aplice sancţiunea. De exemplu.195/2005 privind protecţia mediului. anularea sau suspendarea autorizaţiei de mediu. refuzul de a mai acorda aprobări sau de a elibera licenţe de import ori retragerea avizului de a efectua operaţiuni de comerţ exterior. în cadrul răspunderii contravenţionale. dar în acelaşi timp pot fi trase la răspundere (contravenţională) pentru neluarea unor măsuri ce se impun pentru protecţia unor factori de mediu. cazul fortuit. între limitele sale. constrângerea fizică sau morală. de persoana contravenientului. Răspunderea contravenţională poate fi înlăturată dacă fapta ilicită a fost săvârşită datorită unor cauze prevăzute de lege şi anume: legitima apărare. Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. după caz. sechestrul. jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ.14 din Ordonanţa Guvernului nr. contravenientul poate achita. sunt prevăzute şi alte sancţiuni contravenţionale complementare. cum ar fi: confiscarea. In dreptul mediului principala sancţiune contravenţională este amenda. eroarea de fapt. se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii. iresponsabilitatea şi infirmitatea – dacă are legătură cu fapta săvârşită-. de consecinţele acesteia etc. şi subiect activ şi subiect pasiv.2 din 2001. autorităţile pentru protecţia mediului sunt abilitate să constate şi să sancţioneze contravenţiile săvârşite de alte persoane fizice sau juridice.este subiect pasiv. In cazul răspunderii contravenţionale raportul se răstoarnă. să stabilească şi să sancţioneze contravenţiile săvârşite. iar contravenientul -persoană fizică sau persoană juridică. Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. potrivit alineatului al patrulea al art. potrivit art. beţia involuntară completă. Aceasta constă într-o sumă de bani pe care trebuie să o plătească autorul contravenţiei. Executarea sancţiunii contravenţionale cu amendă. care se aplică pe lângă amendă. de la data comunicării acestuia. Cuantumul amenzii se stabileşte. în cazul săvârşirii unor contravenţii. starea de necesitate. agentul 61 .

Ordonanţa de urgenţă nr. CAP. la ocrotirea fondului forestier (Codul silvic. 111/1996). (Legea nr. X. prelucrarea. Infracţiunea de mediu este o faptă (acţiune sau inacţiune) cu consecinţe negative asupra unor valori speciale specifice ocrotite de legea penală (viaţa. 280 alin. 217). „distrugerea. infracţiunea de mediu constituie manifestarea exterioară obiectivă. 107/1996). în acest sens cel sancţionat putând depune o plângere la organul din care face parte agentul constatator sau. experimentarea. sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de valoare a unui astfel de bun. degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia. Legea nr. Cea mai mare parte însă a faptelor ce constituie infracţiuni în domeniul mediului sunt prevăzute în legea cadru de protecţie a mediului. De unde necesitatea incriminării ca fapte periculoase social a atingerilor aduse mediului. potrivit legii protecţiei mediului. la judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia. 26/1996). precum şi într-o serie de legi speciale referitoare la regimul apelor (Legea apelor. deţinerea. sunt considerate infracţiuni o serie de fapte „dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană. la regimul activităţilor nucleare (Legea nr. Sancţiunea aplicată poate fi contestată. Insumând aceste valori sociale la noţiunea de mediu în definiţia dată de legea protecţiei mediului. în condiţiile legii. nr. de natură a aduce atingere mediului. animală sau vegetală”. 62 . 103/1996). Pericolul social al infracţiunii de mediu are o natură aparte deoarece numai în cazuri izolate se reflectă imediat şi direct consecinţele negative ale faptei. precum şi înlăturarea măsurilor luate (art. chiar dacă persoana şi bunurile sale nu sunt ameninţate decât indirect (dreptul la un mediu sănătos). ca element material al multor infracţiuni de mediu are drept consecinţă această creare a stării de pericol pentru viaţa şi sănătatea fiinţelor vii. „producerea. 311). Acţiunea de deteriorare a mediului. în capitolul XV. patrimoniul său) sau de dispoziţiile cu caracter penal din legea-cadru pentru protecţia mediului ori din legi speciale.constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul verbal. transportul sau folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii fără drept” (art. Pericolul social al infracţiunii de mediu şi vinovăţia O serie de dispoziţii din Codul penal incriminează fapte periculoase de genul „infectării prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă. dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor. 1). la economia vânatului şi vânătoarea. animalelor sau plantelor” (art. RĂSPUNDEREA PENALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI 1.195/2005. De cele mai multe ori infracţiunea de mediu creează o stare de pericol. sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a persoanei.

în cazul funcţionării unor instalaţii cu risc potenţial pentru mediu. lit.7 din Ordonanţa de urgenţă nr. şi în special a culpei fără prevedere ridică dificultăţi în calificarea drept infracţiuni a unor fapte ce aduc atingere mediului. socotind fără temei că el nu se va produce (culpa cu prevedere.3. Dacă manifestarea intenţiei nu pune probleme din punct de vedere al caracrertizării unei fapte periculoase social drept infracţiune. Culpa există când autorul: a) prevede rezultatul faptei sale. sunt interzise sub sancţiunea pedepsei. fapta incriminată este susceptibilă de a fi săvârşită atât cu intenţie cât şi din culpă. Un loc aparte îl ocupă infracţiunile a căror element material îl constituie „nesupravegherea” ca în cazul provocării de poluare accidentală prin nesupravegherea executării lucrărilor noi. dar nu-l accepta. pe motivul că infracţiunea de mediu nu reprezintă neapărat o conduită vinovată ci acte care. când făptuitorul nu prevede rezultatul negativ al faptei sale. încât răspunderea se poate angaja în condiţia culpei fără prevedere. alin. pct. pct.1 din Ordonanţa de urgenţă nr. pct. 98. 19 Cod penal. art. alin. a constrângerii sau. deşi trebuia şi putea să-l prevadă.195/2005). fără ca societatea respectivă să facă proba existenţei unei 63 . Din formularea legii. lit. Pentru o altă serie de infracţiuni. b) nu prevede rezultatul faptei sale. (art. Jurisprudenţa engleză a reţinut ideea de infracţiune pur materială în cazul poluării unui râu. eventual. Ori. 98. Simpla nesupraveghere a lucrului dacă a fost de natură să provoace poluare sau să creeze o stare de pericol instituie în sarcina persoanei responsabile o prezumţie de culpă ce va putea fi anulată numai în prezenţa stării de necesitate.3 din Ordonanţa de urgenţă nr. crearea stării de pericol este atât de evidentă. în sensul că apariţia acesteia nu ar fi putut prevăzută de nici o persoană. care acoperă o mare parte a infracţiunilor de poluare. provocarea de poluare prin evacuarea. în interesul general.2. pct. De exemplu. pct. oricât de diligentă ar fi fost. imposibilitatea de a prevedea apariţia împrejurării care a determinat producerea rezultatului are un caracter obiectiv. Aceasta a condus la întrebarea dacă infracţiunea de mediu este o pură infracţiune materială sau mai este nevoie şi de stabilirea intenţiei delictuale a autorului faptei. In aceste cazuri.2 din Ordonanţa de urgenţă nr. art. o serie de infracţiuni nu pot fi săvârşite decât în baza unei intenţii directe a făptuitorului. 2.1. alin.a. 19. cum ar fi descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau de pe platforme plutitoare direct în apele naturale” (art.98. cu ştiinţă. deşi trebuia şi putea să-l prevadă (culpa fără prevedere. sau nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase” (art. pct. alin. a cazului fortuit.195/2005). Cod penal.2. b). 98. funcţionării instalaţiilor etc. 19 Cod penal. „vinovăţia există când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau culpă”.195/2005). problema culpei. 2. In examinarea cazului fortuit. răspunderea penală este similară aceleia civile obiective pentru prejudiciul cauzat de lucruri. a unor deşeuri sau substanţe periculoase” (art.195/2005).Potrivit art.

substanţe chimice periculoase. Prin urmare. găsindu-şi definirea într-un context cu mult mai exigent. substanţele toxice etc. de prevedere. în care probarea elementului intenţional are caracter subsidiar.neglijenţe în exploatarea instalaţiilor. cu particularitatea de a avea în plus faţă de a avea în plus faţă de acestea producerea unui rezultat periculos asupra elementelor de mediu prin intermediul poluanţilor. conservarea pajiştilor. substanţe radioactive. Marea majoritate a infracţiunilor prevăzute în legea protecţiei mediului în art. a autorizaţiilor şi actelor de procedură administrativă. Infracţiuni de «poluare» şi de «neconformare» în legislaţia de mediu Se poate face o clasificare a infracţiunilor prevăzute în legea mediului după obiectul protejat. De asemenea. indiferent de producerea unui rezultat decât starea de risc. simpla producere a rezultatului incriminat fiind suficientă pentru existenţa infracţiunii. conservarea fondului forestier. Pe de altă parte. există infracţiuni referitoare la desfăşurarea de activităţi cu risc pentru mediu (nerespectarea normelor de emisie. a peisajului etc. Infracţiunile de poluare reprezintă un aspect particular al infracţiunilor de neconformare la autorizaţiile de funcţionare. La rândul lor. Infracţiunile de neconformare sancţionează penal reglementări de origine administrativă de un pericol social mai ridicat decât al contravenţiilor. pesticide. Astfel încât în legislaţia engleză penală din domeniul mediului se întâlnesc numeroase cazuri în care infracţiunea de mediu este considerată pur materială. regimul rezervaţiilor. răspunderea penală pentru fapte ce aduc atingere mediului tinde la o reconsiderare a elementului internaţional. Acestea vizează continuarea activităţii după suspendarea acordului sau autorizaţiei de mediu. a regimului legal privind deşeurile.) şi infracţiuni referitoare la protecţia resurselor naturale (protejarea unor specii. infracţiunile referitoare la desfăşurarea unor activităţi cu risc pentru mediu s-ar putea clasifica în infracţiuni ce ţin de respectarea unui regim legal impus cu privire la desfăşurarea activităţii (infracţiuni de neconformare) şi infracţiuni de depăşire a normelor de emisie (infracţiuni de poluare). factorul intelectiv. consecinţă a încălcării legii. 2. eliberarea acordului şi/sau autorizaţiei de mediu fără documentaţia obligatorie sau completă. parcurilor naturale şi monumentelor naturii. Astfel. însă în acelaşi timp nu pretinde şi probarea unui element internaţional. ape uzate. prezentarea în studiile şi analizele de impact a unor concluzii şi 64 . în legislaţia engleză sunt prevăzute cauze exoneratoare pentru domeniul emisiei de „fumuri negre”. deşeuri de orice fel. emisii de noxe. Pe de o parte. legislaţia din domeniu consacră infracţiuni materiale (de daună). 98 aparţin categoriei infracţiunilor de neconformare. riscul ridicat al activităţii ce caracterizează elementul material al infracţiunii de mediu se răsfrânge şi asupra elementului moral. chiar în absenţa nevinovăţiei.).

Pentru existenţa infracţiunii de poluare este necesar ca încălcarea obligaţiei legale să fie urmată de un rezultat constând în „poluare” sau în „contaminarea mediului”. continuarea activităţii după dispunerea încetării acesteia. legate de nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi acordului de mediu. existenţa unei urmări sau a unui rezultat. Fiind infracţiuni formale. descărcarea apelor uzate în apele naturale etc. Dacă însă în cazul infracţiunilor de neconformare. Condiţiide antrenare a răspunderii penale în raport cu elementul material al infracţiunilor de poluare şi de neconformare Din descrierea de mai sus. pentru antrenarea răspunderii penale sub aspectul laturii materiale a infracţiunii este necesară: existenţa unei acţiuni sau inacţiuni de încălcare a dispoziţiilor legii. aer.): provocarea de poluare accidentală sau cu bună ştiinţă ori provocarea contaminării radioactive a mediului. incinerea deşeurilor periculoase în instalaţii neomologate. a altor autorizaţii (de funcţionare a platformei de deşeuri. sunt infracţiuni formale şi nu necesită stabilirea raportului de cauzalitate infracţiunile de poluare pentru care acţiunea este descrisă în materialitatea sa (deversarea de ape uzate). omisiunea de a raporta prompt creşterea peste limitele admise a contaminării mediului. a instalaţiei de incinerare) şi restricţii sau interdicţii (privitoare la protecţia apelor. Nerespectarea regimului substanţelor toxice se regăseşte şi în conţinutul material al infracţiunilor de poluare. pentru infracţiunile în care producerea rezultatului periculos este element constitutiv al infracţiunii. desemnate ca atare prin expresia „provocare de poluare” sau prin descrierea acţiunii conceptul sinonimă poluării (introducerea de substanţă în apă. a aerului. descărcarea apelor uzate şi deşeurilor în apele naturale. nu se pune problema producerii rezultatului periculos. nerespectarea regimului de desfăşurare a activităţii constituie cel mult o cauză sau o condiţie. independentă de rezultat). existenţa raportului de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultatul periculos prevăzut de lege. 3. De asemenea. Infracţiunile de neconformare constituie aşadar abateri cu caracter de pericol social. 65 . în cazul infracţiunilor de poluare. amenajarea fără autorizaţie de depozit pentru deşeuri periculoase. regimul pesticidelor şi a altor substanţe toxice sau periculoase). omisiunea de a raporta prompt creşterea peste limitele admise a contaminării mediului). Infracţiunile de neconformare pot fi comisive (continuarea activităţii după suspendarea autorizaţiei sau acordului de mediu. In enumerararea legii se includ următoarele infracţiuni tipice pentru această categorie. şi nici a stabilirii raportului de cauzalitate.indicaţii false. vânatului. eliberarea autorizaţiei de mediu fără documentaţia completă şi obligatorie) sau omisive (omisiunea de a raporta prompt despre orice accident major. nerespectarea regimului de desfăşurare a activităţii constituie în sine elementul material al infracţiunii (infracţiune formală.

în dreptul mediului 66 . . nesupravegherea surselor de radiaţii) va trebui să aibă rezultatul prevăzut de lege: provocarea de poluare. să fie cauză determinantă. producerea de zgomote peste limitele admise. CAP. cel puţin mai uşor de stabilit. evacuarea cu bună-ştiinţă a unor deşeuri sau substanţe periculoase.Dimpotrivă. Provocarea de poluare ori contaminarea mediului creează o stare de pericol pentru mediu ca valoare protejată sau chiar lezează elemente constitutive ale mediului. şi provocarea de poluare. alterarea unor caraceristici ale componentelor naturale ale mediului. reducerea biodiversităţii şi productivităţii biologice naturale a ecosistemelor naturale sau antropice. . afectarea în final a echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii. Fundamentarea răspunderii civile şi domeniile de aplicare în dreptul mediului Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate factorilor de mediu este relativ puţin tratată în doctrina românească.există raport de cauzalitate chiar dacă acelaşi rezultat (poluarea apei râului) s-ar fi produs dintr-o altă cauză (o deversare provenită de la poluatorul din aval. cum ar fi stagnarea aerului poluat datorită unei acalmii atmosferice.există raport de cauzalitate şi atunci când între acţiunea de evacuare ori nesupraveghere şi producerea poluării a trecut un anume interval de timp. acţiunea incriminată (nesupravegherea executării lucrărilor noi. aceasta este in extenso definirea rezultatului periculos al infracţiunilor de poluare. între nesupravegherea instalaţiilor şi producerea de poluarea cauzalitatea trebuie apreciată în funcţie de anumite reguli: . . etc. debitul scăzut al râului ca urmare a unei perioade de secetă care a făcut posibilă depăşirea concentraţiei maxime admise în aval de punctul de deversare etc.există raport de cauzalitate şi atunci când rezultatul periculos s-a produs pe fondul unor condiţii preexistente sau favorizante. In consecinţă. ţinând cont şi de definirea în aceeaşi anexă a deteriorării mediului prin poluare. Dacă în cazul evacuării de substanţe şi provocarea de poluare legătura este dacă nu imediată.nesupravegherea instalaţiei să fie la originea emisiei poluante. punerea în pericol grav a sănătăţii umane. evacuarea de deşeuri şi substanţe toxice. concomitent ori succesiv deversării incriminate). cu efect în acumularea noxelor. O ultimă condiţie a existenţei răspunderii este stabilirea raportului de cauzalitate între nesupravegherea instalaţiilor. XI. a funcţionării instalaţiilor. efectuată anterior. RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI FACTORILOR DE MEDIU 1. pentru existenţa răspunderii în cazul infracţiunilor propriuzise de poluare. etc. provocarea contaminării mediului.

Cel prejudiciat prin poluare de exemplu. dificultatea fiind sporită şi de faptul că există o diversitate de poluanţi care se răspândesc în mod diferit şi produc contaminare de natură multiplă. licite – acestea generând o răspundere obiectivă. considerăm că pot avea aplicabilitate în domeniul dreptului mediului: răspunderea pentru prejudiciile cauzate „de lucrurile ce sunt sub paza noastră” (art. a fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului. Pentru justificarea extinderii răspunderii civile delictuale peste limitele faptei proprii. alin. a desfăşurării de activităţi permise. In practică se aplică destul de rar răspunderea subiectivă pentru daune ecologice. Potrivit alineatului al doilea al aceluiaşi articol. răspunderea comitentului pentru fapta presupusului (art. cât şi obiectivă. 67 . Considerăm că în cazul răspunderii civile pentru pagubele cauzate de vânat este reglementată o răspundere subiectivă întemeiată pe culpă. extinzându-se astfel răspunderea civilă delictuală dincolo de limitele faptei proprii. In domeniul răspunderii pentru prejudicii cauzate mediului nu există reglementări speciale. Din interpretarea art. atât de natură subiectivă. 3 Cod civil). Dintre formele răspunderii delictuale pentru fapta altuia. se face apel la fundamentări diferite. pe lângă răspunderea pentru fapta proprie (directă) şi răspunderea pentru fapta altuia (indirectă). că există un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi că autorul faptei ilicite este în culpă. Victima unui astfel de prejudiciu ar trebui să facă proba că prin săvârşirea unei fapte ilicite i s-a cauzat un prejudiciu. ar fi într-o situaţie foarte dificilă având sarcina să probeze culpa autorului şi cine este autorul. pentru pagubele produse de vânatul din speciile strict protejate despăgubirile se suporta in primul rând din fondul de protecţie a vânatului. alin. 103/1996. aceasta se poate realiza prin recurgerea la mijloacele de drept civil şi anume: instituţia răspunderii civile delictuale şi aplicarea principiilor de bună vecinătate în caz de poluare. după caz. De aceea. Desigur. 1000. în literatura de specialitate. 14. 1002 Cod civil) şi răspunderea pentru prejudiciului cauzat de animale (art. răspunderea pentru ruina edificiului (art. această prevedere ducându-ne la concluzia că în această situaţie poate fi antrenată o răspundere civilă obiectivă. se desprinde ideea că vor răspunde. se pot produce daune ecologice în urma săvârşirii unor fapte ilicite – ceea ce atrage o răspundere subiectivă. alin. gestionarul fondului de vânătoare sau autoritatea publică centrală cu atribuţii în silvicultură. 1 Cod civil). 998 – 1003. Aceste texte de lege consacră. 1 din Legea nr.neexistând încă reglementată o instituţie specifică a răspunderii juridice. Specific dreptului mediului. pentru stabilirea răspunderii în cazul în care se produc daune ecologice se face apel la instituţia răspunderii civile delictuale reglementată de Codul civil în art. 1001 Cod civil). întemeiată pe culpă – dar şi ca urmare a comiterii. bazată pe ideea de risc. 1000.

de regulă. In dreptul intern se manifestă tendinţa instituirii răspunderii civile obiective. această prevedere a fost exclusă. sunt excluse ipotezele în care răspunderea nu poate fi antrenată. folosirea raţională a tuturor factorilor de mediu. pe lângă dovedirea culpei celui chemat să răspundă. greutatea (uneori chiar imposibilitatea) reparării de natură a prejudiciului. De asemenea. în culpa imputabilă statului autor al poluării transfrontaliere. în felul acesta fiind eliminată o condiţie suplimentară ce trebuia dovedită pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală. cel prejudiciat mai trebuia să probeze şi că şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin pentru asigurarea pazei bunurilor ce i-au fost astfel distruse. Semnalăm că în cazul răspunderii internaţionale pentru daune ecologice. fundamentată pe ideea de risc. răspunderea civilă pentru risc şi. implicit. Cu titlu de excepţie se acceptă răspunderea internaţională obiectivă pentru risc în câteva situaţii: pentru pagubele produse de către obiectele spaţiale. Considerăm a fi corectă instituirea răspunderii civile obiective fundamentată pe ideea de risc dacă avem în vedere principiul de echitate şi justiţie potrivit căruia orice activitate care poate produce un profit trebuie să includă şi garanţia reparării prejudiciului cauzat mediului de către cel care obţine profit în urma desfăşurării activităţii respective. nu este necesar a se face de către cei lezaţi dovada atitudinii culpabile a autorului.103/1996. recurgându-se de preferinţă la o serie de subterfugii juridice (de pildă. asigurându-se o protecţie mai eficientă factorilor de mediu. Astfel. dar prin modificarea Legii nr.In vechea reglementare. Pe plan internaţional se evită de cele mai multe ori a se recunoaşte şi aplica răspunderea fără culpă a statelor în cauză. instituirea şi perfecţionarea unui sistem adecvat de asigurări vor determina stimularea atitudinii diligente şi prudente faţă de mediu. poluarea. dintre cazurile de exonerare de răspundere numai forţa majoră poate fi reţinută şi nici aceasta cu un caracter absolut. 68 . Totodată. în cazul prejudiciilor rezultate din utilizarea paşnică a energiei nucleare. se apelează la regula echităţii). victima fiind întotdeauna indemnizată. producerea de efecte în lanţ timp îndelungat etc. o serie de particularităţi. Particularităţile răspunderii civile pentru riscul ecologic se evidenţiază şi prin avantajele pe care le prezintă. Aceasta se impune ţinând cont de specificul pe care îl reprezintă daunele ecologice: nevoia reparării urgente a pagubei. baza juridică a responsabilităţii constă. In plus. Riscul ecologic prezintă. în domeniul daunelor provocate de poluarea mărilor prin hidrocarburi. dificultăţi în stabilirea cuantumului daunei. sub toate formele ei. de asemenea. prezintă un pericol permanent şi poate fi foarte grav mai ales daca avem în vedere că efectele sale negative se manifestă lent. Astfel. în ipoteza poluării transfrontaliere cauzate de deşeuri.

ostilităţile. obligativitatea constituirii unor garanţii financiare. Si în acest domeniu este instituită o răspundere obiectivă. la care România a aderat prin Legea nr. Poluarea afectează întregul sistemul natural. independentă de culpă. iar în cazul în care prejudiciul a fost produs de o pluralitate de autori. Câteva elemente particulare există şi în ceea ce priveşte răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de aeronave a cărei reglementare specială o găsim în Codul aerian. războiul civil ori insurecţia. dirijarea răspunderii către exploatant. Nu întotdeauna efectele negative ale poluării sunt controlate şi remediate la momentul oportun. rupând deseori limitele echilibrului natural. Gravitatea eventualelor daune nucleare şi dificultatea evaluării şi reparării unor astfel de pagube au impus instituirea unor norme severe de securitate în industria nucleară şi în acelaşi timp o uniformizare de nivel internaţional a sistemului special de răspundere civilă în acest domeniu. din 1963. se instituie răspunderea solidară a acestora. Răspunderea civilă în acest domeniu este supusă unui regim juridic instituit prin Convenţia de la Geneva privind răspunderea civilă pentru daune nucleare.195/2005. privind protecţia mediului. Aceasta asigură aplicarea principiului „poluatorul plăteşte” şi urmăreşte posibilitatea de reparare a prejudiciului asigurând o protecţie sporită victimei daunelor ecologice. în momentul decolării sau al aterizării. 95 alin.1 forma răspunderii obiective (independentă de culpă) pentru daunele ecologice. obligaţia de asigurare şi altele. Acest act normativ–cadru reglementează în art. Prevederile acestor acte normative au instituit o serie de principii care acţionează în domeniul răspunderii civile pentru daune nucleare. consecinţele fiind catastrofale şi ireversibile. conflictul armat. Tot ca o particularitate. 69 . uneori ajungând să scape de sub control. 106 din 1992. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare. Considerăm că în sfera prejudiciilor aduse mediului se înscriu şi cele provocate de către aeronave şi acest sens este suficient să menţionăm poluarea fonică determinată de zgomotul produs de aeronave la sol. efectele sale se propagă în lanţ deteriorând factorii de mediu unul după altul. cum ar fi: răspunderea obiectivă şi exclusivă. Având în vedere caracterul de siguranţă sporită.timp îndelungat. ale cărei prevederi vor fi coroborate cu dispoziţiile Legii nr. sistemul răspunderii civile pentru risc a fost adoptat şi de legiuitorul român prin Ordonanţa de urgenţă nr. O reglementare specială există în cazul răspunderii civile pentru pagubele nucleare. menţionăm că în domeniul nuclear sunt reţinute drept cauze exoneratoare de răspundere numai cataclismele nucleare cu caracter excepţional.

rezultatul vătămărilor aduse factorilor naturali prin poluare. In încercarea de a defini noţiunea de daună ecologică se naşte următoarea întrebare: cine poate fi considerată victima a unui prejudiciu ecologic. . sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior.195/2005 privind protecţia mediului. Un alt autor defineşte dauna ecologică drept „orice pagubă cauzată direct mediului”. una dintre aceste condiţii şi anume prejudiciul.între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate. 70 . Dar putem spune că omul este nu numai victimă a daunelor ecologice. afectat oricum (direct sau indirect) de prejudiciile aduse factorilor naturali ai mediului. In continuare vom analiza. Intr-o altă opinie. Deci. sub aspectul particularităţilor specifice dreptului mediului. dauna ecologică. . dacă vom considera omul ca fiind un element (foarte important) al mediului. dauna ecologică este considerată a fi vătămarea adusă de către om. în opinia aceasta. Potrivit unei opinii „dauna ecologică este cea cauzată persoanelor şi bunurile de către mediul în care trăiesc. . victima unei daune ecologice este mediul. evaluarea şi repararea daunelor ecologice Pentru a fi reţinută răspunderea civilă delictuală în domeniul protecţiei mediului este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor elemente: . într-o astfel de concepţie. precum şi fiinţele vii.să fi fost săvârşită o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii ecologice. omul este victima daunelor. solul şi subsolul. toate materiile organice şi anorganice. în principiu victima va trebui să facă dovada îndeplinirii celor patru condiţii generale enunţate mai sus. ori prejudiciul cauzat prin intermediul mediului natural”. mediului. Prejudiciul ecologic ar fi. Chiar dacă prin Ordonanţa de urgenţă nr.2. apa. considerată ca independentă de repercusiunile sale asupra persoanelor şi bunurilor”. el însuşi fiind în acelaşi timp autorul degradării factorilor naturali ai mediului.să existe o daună ecologică.culpa autorului faptei ilicite. Când spunem aceasta avem în vedere legislaţia de mediu potrivit căreia mediul este constituit din „ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul. toate straturile atmosferice. inclusiv valorile materiale şi spirituale”. mediul fiind considerat ca fiind cauza. este victima propriei sale acţiuni. în materie de răspundere civilă pentru prejudiciu ecologic s-a instituit un nou regim special. omul sau mediul său? Fireşte. Noţiunea de daună ecologică.

victimele. Evaluarea costului readucerii la starea anterioară. până în prezent.caracterul difuz al prejudiciilor ecologice atât în ce priveşte manifestarea lor cât şi în stabilirea raportului de cauzalitate. prezintă o serie de trăsături specifice dintre care amintim: . dauna ecologică este considerată a fi „acea vătămare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem şi care. care să permită o protecţie eficientă a tuturor factorilor de mediu în calitatea lor de „res communis”. Din analiza jurisprudenţei americane au fost reţinute patru metode de evaluare a daunelor aduse mediului marin: 1. In unele situaţii trebuie luate în calcul şi daunele produse bunurilor situate în afara circuitului civil. Nu s-a găsit. In primul rând s-a remarcat că doar o categorie de pagube ecologice poate fi. In orice caz este de dorit ca la negocierile pentru evaluarea pagubelor ecologice să participe statul – prin organele sale – poluatorul. . Calcularea valorii de înlocuire a organismelor marine distruse. evaluată pecuniar. datorită caracterului său indirect şi difuz nu permite constituirea unui drept la reparaţie”. de multe ori în mod ireversibil.se răsfrâng.reversibilitatea consecinţelor negative aduse mediului. 4. In fine. Pentru stabilirea întinderii prejudiciului ecologic s-au conturat mai multe căi. prin prisma caracteristicilor naturale ale mediului. . distruse. . relativ cu uşurinţă. In ceea ce priveşte evaluarea daunelor ecologice apar o serie de dificultăţi determinate de imposibilitatea de a cunoaşte toate elementele şi condiţiile care au dus la producerea lor şi totodată de faptul că numeroase elemente naturale ale mediului deteriorate.efectele cumulative ale poluării. Evaluarea costului compensaţiei prin restaurarea unei suprafeţe de mărime echivalentă în vecinătatea zonei poluate. reprezentanţii organelor cu sarcini în domeniul protecţiei mediului. au o valoare incomensurabilă. organismele neguvernamentale de mediu etc. De pildă. asupra individului. într-o formulare generală.In susţinerea unei alte concepţii se propune recunoaşterea pentru fiecare individ a unui drept subiectiv la mediu. o metodă de maximă eficienţă pentru evaluarea daunelor ecologice. bunurilor sau activităţilor comerciale. 71 . 2. Sintetizând multiplele definiţii date acestei noţiuni putem trage concluzia că daunele ecologice. degradările aduse mediului marin să fie considerate pierderi pentru activităţile de pescuit sau de turism. după ce au afectat factorii naturali. Recurgerea la o evaluare forfetară. şi anume cele cauzate integrităţii persoanelor. care afectează în lanţ toţi factorii naturali ai mediului. 3.

Din analiza legislaţiei şi jurisprudenţei din diferite ţări se desprinde ideea că pot avea legitimitatea apărării intereselor în materie ecologică cei care invocă vătămarea integrităţii lor fizice sau vătămarea unui interes de natură patrimonială. Orice persoană care a obţinut un profit determinând un asemenea risc trebuie să-şi asume şi consecinţele. deci certă (de pildă. dar care este previzibilă. Pentru repararea prejudiciului ecologic sunt două posibilităţi: socializarea indemnizării daunei. cei care sunt abilitaţi cu gestionarea sau apărarea diverselor elemente de mediu. metodă care presupune stabilirea de baremuri în cazul distrugerii unor bunuri naturale sau specii. însă din păcate readucerea în starea anterioară nu este întodeauna posibilă. ceea ce permite indemnizarea automată a victimelor sau identificarea autorului – pentru a-l obliga la reparare – prin stabilirea unei legături de cauzalitate. In domeniul dreptului mediului se poate vorbi de mai multe forme particulare de prejudiciu. Noţiunea de „măsură de salvare” are în vedere ajutorul acordat de terţii neafectaţi cu ocazia unei catastrofe ecologice. organizaţiile neguvernamentale. Prejudiciul de dezvoltare este şi el o pagubă încă nedectabilă şi este fundamentată pe teoria riscului. In ceea ce priveşte repararea daunelor ecologice există deseori dificultăţi determinate de faptul că uneori prejudiciul nu este reparabil în natură sau repararea este imprevizibilă ori există probleme în determinarea celui ce trebuie să răspundă sau în identificarea victimei. Dificultăţi există şi în încercarea de a desemna victima. ceea ce deseori este dificil de realizat mai ales în cazul pluralităţii surselor potenţiale ale pagubei sau când vătămarea se produce după un timp mai îndelungat. dispariţia în viitor a unei resurse naturale). 72 . în plata unei sume cu care să se realizeze reconstrucţia ecologică a mediului afectat. măsurile de salvare. fie privarea de folosinţă. pagubele aleatorii şi prejudiciul de dezvoltare. ci în dreptul fiecăruia de a nu fi privat de valoarea unui bun sau a unei situaţii avantajoase. de regulă ea fiind cea obligată să acţioneze pentru repararea daunei. Prejudiciul nefinanciar reprezintă fie pierderea beneficiului.Cele mai multe avantaje le prezintă însă evaluarea forfetară a pagubelor. şi anume: prejudiciul nefinanciar. Conceptul de daune aleatorii vizează ipoteza reparării unei pagube care nu a survenit încă. De aceea se recurge la repararea prin echivalent constând de exemplu. de starea normală a mediului în care trăieşte. In toate situaţiile situaţiile este de preferat a se realiza repararea în natură a prejudiciului. În altă ordine de idei considerăm că dreptul la despăgubire îşi găseşte temeiul juridic nu în conduita autorului daunei ecologice.

Sarcina probei referitoare la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale revine celui care acţionează în justiţie, de regulă victimei prejudiciului ecologic. Fiind vorba de dovedirea unei fapte juridice (stricto senso) orice mijloc de probă este admisibil, inclusiv proba cu martori. Dificultăţi deosebite se întrevăd în dovedirea vinovăţiei pentru că aceasta constituie un element de ordin psihic, intern. Datorită caracterului subiectiv al acestui element, dovada sa directă este practic imposibilă. Ceea ce se poate dovedi sunt numai elementele exterioare de comportament, fapta autorului şi caracterul ilicit al faptei, eventualele circumstanţe de loc şi de timp, cele de ordin personal al autorului. Totodată autorul prejudiciului este în drept să facă proba contrară privind faptele şi împrejurările ce îi pot înlătura vinovăţia. In ceea ce priveşte probaţiunea, se poate recurge la expertiză pentru stabilirea daunei ecologice şi a raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor. In final, considerăm că pe lângă instituirea unui regim juridic special şi eficient al răspunderii civile delictuale în domeniul dreptului mediului, este necesară şi o politică naţională care să încurajeze armonia dintre om şi natură şi care să promoveze eforturi de prevenire şi eliminare a pagubelor provocate mediului. 3. Cauze care înlătură răspunderea civilă delictuală Conform prevederilor art. 95 din Ordonanţa de urgenţă nr.195/2005, răspunderea pentru prejudiciul cauzat mediului este indiferentă de ideea de culpă, dovedită sau prezumată a făptuitorului. Prin urmare, înlăturarea răspunderii civile poate avea loc numai dacă se dovedeşte că prejudiciul se datorează forţei majore, faptei unui terţ sau faptei victimei. Cazul fortuit nu constituie cauză exoneratoare de răspundere, atâta vreme cât putinţa de prevedere a autorului daunei aduse mediului nu are nici o relevanţă în faţa legii. Forţa majoră reprezintă un fenomen natural exterior, un caracter extraordinar, imprevizibil, şi de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv şi fără culpă pe o persoană să acţioneze aşa cum ar fi voit pentru a preîntâmpina producerea unui prejudiciu. Forţa majoră în forma de calamitate cu caracter catastrofal, alături de acte de conflict armat, este singura cauză de exonerare de răspundere civilă a titularului autorizaţiei de desfăşurare de activităţi nucleare. Imprejurări precum trăsnetul, cutremurul, inundaţii, incendiu provocat de fulger etc. trebuie departajate atent din punctul de vedere al asocierii cu fapta ilicită a persoanei, pentru a se vedea dacă într-adevăr aceste evenimente au avut rol de forţă majoră în producerea prejudiciului, dacă întrunesc elementele unui caz fortuit sau dacă au avut caracter de element exterior cauzal. De exemplu, declanşarea intempestivă a unui torent şi antrenarea îngrăşămintelor chimice aflate într-un depozit amplasat în vecinătate, poate fi interpretată drept forţă 73

majoră sau caz fortuit, în funcţie de caracterul previzibil sau imprevizibil al evenimentului, după puterea de apreciere şi diligenţa normală. In doctrina franceză se apreciază că, cel mai adesea, interpretarea intervenţiei forţei majore este extrem de restrictivă. Astfel, dacă în cazul ruperii unui bazin de decantare, judecătorul va prezuma că industriaşul a neglijat să întreţină în bună stare o instalaţie costisitoare pentru el, în cazul unei defecţiuni de aceeaşi natură, însă produsă în reţeaua de fabricaţie (ex. ruperea unei cuve depozitând o substanţă toxică, judecătorul va considera cu mai multă uşurinţă că se întrunesc elementele unui caz fortuit sau forţă majoră, atâta vreme cât industriaşul este prezumat a purta o grijă deosebită continuităţii procesului de fabricaţie. Fapta victimei exonerează total sau parţial de răspundere. Este posibil ca fapta celui solicitat pentru despăgubiri şi fapta victimei să fie concurente în producerea prejudiciului, caz în care se vorbeşte de „act de provocare”, iar în dreptul civil de „culpa comună”. Atâta vreme însă cât făptuitorului nu i se cere dovedirea vreunei culpe, ar trebui ca prin simetrie, simpla faptă a victimei, independentă de culpă, să-l poată exonera de răspundere. In legislaţia franceză referitoare la răspunderea poluatorului, fapta victimei este de asemenea, interpretată din viziunea preexistenţei riscului producerii de daune. Legea de orientare agricolă din 1980 decretează că agentul poluant nu poate fi tras la răspundere pentru efectele negative ale activităţii sale asupra proprietăţilor învecinate dacă face dovada că victima s-a instalat posterior existenţei poluării. Aceasta în condiţia în care efectele negative s-au menţionat constante, iar poluatorul are o activitate conformă cu dispoziţiile în vigoare. Altfel spus, respectul legii devine fapt exonerator, în condiţia în care instalarea victimei în raza de incidenţă a efectelor negative ale activităţii poluatorului s-a făcut posterior poluatorului. Această dispoziţie, criticată pentru privilegiul creat poluatorului şi considerată anti-economică – în măsura în care exploatantul nu este stimulat să reducă emisiile poluante, şi antisocială – pentru că în general, cei forţaţi să se instaleze în apropierea surselor de poluare o fac din considerente financiare, a obligat instanţele judecătoreşti să considere drept imprudenţă instalarea victimei în proximitatea unei surse de poluare. S-a spus astfel că deoarece responsabilitatea exploatantului de aeronave este fondată pe risc este echitabil de a-l descărca de o parte de responsabilitate atunci când victima s-a expus imprudent vătămării, în speţă poluării fonice, scopul fiind nu atât acela de a demonstra culpabilitatea exploatantului, cât de a sancţiona comportamentul victimei. O altă cauză de exonerare este fapta unui terţ, în condiţia în care ea nu a fost provocată de pârât. Acţiunea în desdăunare a victimei se deplasează astfel de la pârâtul iniţial la terţ, pentru angajarea răspunderii, alături de prejudiciu, rămânând a dovedi fapta ilicită a terţului şi raportul de cauzalitate între fapta acestuia şi prejudiciul suferit. 74

4. Forme ale răspunderii obiective în dreptul comun şi incidenţa lor în dreptul mediului Codul civil consacră în art. 1000 alin. 3 o formă de răspundere pentru fapta altuia – răspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepusul său. Având în vedere că activităţile ce aduc atingere mediului sunt în general acte ce implică existenţa unei persoane juridice, cu o organizare proprie, în cadrul căreia există raporturi de subordonare ierarhică, victimei prejudiciului i se oferă prin dispoziţiile codului civil posibilitatea de a invoca fie răspunderea civilă delictuală a prepusului singur, în baza art. 998 – 999, fie răspunderea civilă delictuală „in solidum” a prepusului şi comitentului, fie direct răspunderea comitentului în baza art. 1000 alin. 3 Cod civil. Pentru a se putea angaja răspunderea comitentului pentru fapta cauzatoare de prejudicii a prepusului este necesar, pe lângă condiţiile generale referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, dovedirea a încă două condiţii speciale: - Existenţa raportului de „prepuşenie”, constând în relaţiile de subordonare ierarhică a prepusului faţă de comitent. In contradicţie cu opinia potrivit căreia se consideră raport de subordonare ca direcţionare, supraveghere şi control a prepusului, după unii autori esenţial pentru domeniul dreptului mediului nu ar fi atât existenţa raportului de subordonare, cât faptul de a acţiona în contul altuia. In această direcţie s-a pronunţat şi jurisprudenţa, considerând drept prepuşi persoanele care exercită funcţii de conducere în întreprindere, dar şi anumiţi specialişti a căror competenţă se sustrage oricărui control. Evident că aplicarea dispoziţiilor codului civil în privinţa răspunderii comitenţilor pentru prepuşi în dreptul mediului va trebui să înregistreze o evoluţie în această direcţie. Mobilul este dat de însăşi evoluţia condiţiilor sociale şi economice de activitate a întreprinderii, a căror organizare din ce în ce mai complexă exclude posibilitatea de exercitare a unui control asupra îndeplinirii funcţiilor de către prepus. - Săvârşirea faptei cauzatoare de prejudicii de către prepus în cadrul sau în legătură cu funcţiile încredinţate de către comitent. Limitele acestei condiţii sunt interpretate mai mult sau mai puţin restrictiv. Cert este că dacă victima a cunoscut că prepusul a săvârşit fapta peste limitele funcţiei sale sau printr-un exerciţiu abuziv, ori a lucrat într-un interes propriu, comitentul nu poate fi obligat să răspundă. Astfel, în jurisprudenţa franceză s-a considerat că fapta prepusului de a deversa carburanţi într-o carieră pentru a ascunde urmările unui furt ce săvârşise anterior, fapt ce a dus la poluarea pânzei de apă freatică ce alimenta comuna învecinată nu întruneşte condiţiile angajării răspunderii comitentului, deoarece prepusul a acţionat într-un scop străin de exercitarea funcţiilor sale. O problemă ridicată în doctrină priveşte identificarea persoanei responsabile în cazul în care întreprinderea numeşte o persoană cu misiunea de a se preocupa de prevenirea riscurilor de daune aduse mediului. Intrebarea este cine va răspunde în caz de atingere adusă mediului: conducătorul întreprinderii, 75

ci de produse ale lucrului: emanaţii. În dreptul mediului este totuşi dificil de a aplica răspunderea obiectivă pentru lucruri în cazuri cum sunt cele (destul de numeroase) în care prejudiciul este provocat nu de lucrul în sine. Răspunderea acestuia din urmă devine răspundere personală pentru faptele proprii sau răspunderea unui comitent pentru faptele prepuşilor săi. de asemenea. zgomotul. În acest fel legea face conexiunea directă între dauna suferită de mediu şi instalaţie. noxe. ci este suficient ca el să aibă puterea de direcţiune intelectuală. de drept civil. 76 . reglementată în cadrul art. Nu este necesar ca „păzitorul juridic” să se afle întrun contact material cu lucrul. este dificil de presupus că cineva ar putea avea paza juridică a fumului. în speţă pentru proprietarul instalaţiei care a produs o daună mediului sau un prejudiciu unei alte persoane. partea finală. 1000 alin. şi în cazul în care nocivitatea substanţelor degajate de instalaţie nu se dovedeşte decât posterior emisiei. pe măsura riscului sporit al instalaţiei a cărei pază juridică o are. fumul. Cea de-a doua formă de răspundere obiectivă promovată de Codul civil cu implicaţii în domeniul mediului este răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri. reziduuri. 1. Astfel. De asemenea. ca modalitate normală de gestionare a întreprinderii. noxele. gazelor industriale ori zgomotului. radiaţiile neconstituind decât o verigă intermediară în lanţul cauzal. în chiar primul articol se vorbeşte de repararea daunei aduse mediului atunci când aceasta provine de la una din instalaţiile enumerate în anexă. ar putea să permită exonerarea conducătorilor întreprinderii. Cu toate acestea. atâta vreme cât realitatea şi regularitatea delegării au fost probate. O formă aparte îmbracă răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri atunci când legea specială. In legea germană din 1990 privitoare la răspunderea pentru daune aduse mediului. distinge între diferitele categorii de lucruri. se apreciază că prin regimul favorabil pe care antrenarea acestei forme de răspundere îl creează victimei. Conform aceleiaşi legi. răspunderea pentru lucruri ar apărea a priori regimul cel mai potrivit să rezolve cel puţin problemele daunelor produse prin poluări accidentale. gazele. autoritatea şi mijloacele necesare pentru îndeplinirea misiunii încredinţate. de control şi supraveghere juridică. Răspunderea pentru lucruri este angajată pentru persoana care deţine „paza juridică” a lucrului.întreprinderea însăşi sau delegatul cu responsabilităţi legate de protecţia mediului? Delegarea de putere. faţă de legea comună. în sarcina deţinătorului cu orice titlu sau proprietarului uneia din instalaţiile considerate „clasate” prin legislaţia de mediu se prezumă o obligaţie de diligenţă sporită. detentorul instalaţiei va răspunde. Şeful întreprinderii trebuie să aducă dovada că a delegat puterile sale unei persoane prevăzută cu competenţa.

Ecologia aşezărilor umane. Răspunderea juridică pentru daune ecologice.BIBLIOGRAFIE 1. 2004. Tratat de dreptul mediului. Bucureşti. Bobică. 14. Universităţii Bucureşti. Dreptul mediului. Le droit de l’environnement. Ernest Lupan. Ed. 13. Dreptul mediului. Ed. Ed. Editura Lumina Lex. 77 . Editura All Beck. J. Gheorghe Durac. Masson. LITEC. 1996. Elemente de ecologie şi dreptul mediului înconjurător. 5. 1996. 2004. 12. Petre Gâştescu. M. le Tourneau. Droit de l’environnement. Ed. H. Paris. Bucureşti. Bucureşti. Ionescu Vasilache. 1995. Ed. Editura Economică. Experţilor Tehnici. 2. Prieur. L. 3. 10. 9. Dalloz. Vasilache. M. M. Iaşi. Rémond-Gouuilloud. Dicţionar de dreptul mediului. Dalloz. Protection del’environnement. N. Bucureşti. Dreptul mediului. Ph. Bucureşti. Dan Zlătescu. Iaşi. Paris. Despax. 2003. Mircea Duţu. Fundaţiei România de mâine. Robert N. Cadet. 2005. Iaşi. 9. Ciprian Romiţan. 1998. 1998. Droit de la responsabilité. 11. Curs de drept comparat – geografie juridică. Editura Junimea. Principii şi instituţii de dept comunitar al mediului. Droit pénal de l’environnement. Laura Bouriaud. Gh. Daniela Marinescu. Editura Fundaţiei Chemarea. 2001. Paris. Ed. Ed. 6. 1994. Bucureşti. 1980. 7. 2005. 4. All Beck. 8. 3eme édition. Mircea Duţu. Editura Economică. 1983.

78 .