MIHAIANITEI

INTRODUCERE IN PSIHOLOGIA EXPERIMENTALĂ

MIHAI ANITEI

INTRODUCERE IN PSIHOLOGIA EXPERIMENTALĂ

Casa de editură şi presă „Viaţa Românească" 2000

SUMAR
%. INTRODUCERE................................................................. 1.1. De la problemele de viaţă la cercetarea fundamentală... 1.2. Curiozitate şi cunoaştere.............................................. 1.2.1. Metoda autorităţii................................................. 1.2.2. Metoda perseverenţei........................................... 1.2.3. Metoda apriori...................................................... 1.3. Cunoaşterea ştiinţifică.................................................. 1.4. Specificul explicaţiei ştiinţifice în psihologie............... 1.4.1. Inducţia şi deducţia............................................... 1.4.2. Despre teorie......................................................... 1.4.3. Despre variabile.................................................... 1.4.4. Evaluarea predicţiilor şi teoriilor........................... 1.5. Psihologia ca ştiinţă experimentală............................... 1.6. Metoda experimentală în psihologie............................. X SCURT ISTORIC................................................................ 2.1. Contribuţia marilor personalităţi la apariţia psihologiei experimentale............................................ 2.2. Impactul principalelor şcoli şi curente asupra psihologiei experimentale............................................. 2.3. Psihologia experimentală în România......................... ^ OBSERVAŢIA.................................................................... 3.1. Definire şi caracteristici............................................... 3.2. Observaţia ocazională - observaţia sistematică............ 3.3. Observaţie şi experiment.............................................. 3.4. Factorii determinanţi ai observaţiei............................... 3.5. Conţinutul observaţiei....................... 3.5.1. Particularităţile bioconstituţionale........................ 3.5.2. Conduita expresivă............................................... 9 9 * 10 X 11 12 12 12 13 14 16 17 18 19 22 24 25 28 32 34 34 35 37 38 41 41 44

.............. Criterii pentru o ipoteză ştinţifică................... Prelucrarea rezultatelor"....... observaţiei......'^!..... Stabilirea şi formularea ipotezei...................... 4......... ...............1................ 4....77 Expenmentul de laborator .............1...........................9... Planurile în pătrat greco-latin... 4-9. 4..........8.............2.............. Instrumente.... ...................................7............................................... 4 5 Stabilirea variabilelor................ Metode descriptive.............. Stabilirea ipotezei................... Experimentul pilot...................... 78 413 5" p^ Penmentul Psihopedagogie \......................... Selecţia subiecţilor...........puri de experimente ............................................. Planurile experimentale......................... ................... 4...........■............... Planurile în pătrat latin.........10........................................... Procedura.....7...................... 78 ^ J t 4................................................. Planurile factoriale.......... 4....... Crearea definiţiilor operaţionale. 4..5.8......... 78 4 13 4 p Penmentul natural.. aparatură..........................4........ 4........... 75 411.................3. ........3...W Ex!2!!!!"Ul! de confir™re (sau provocat).. Alegerea metodei...... 4................... 4... ....3.......3 Conduita verbală....7...................76 59 60 60 61 62 62 62 63 65 65 66 67 70 72 72 72 73 74 76 4-13-J.. 4......8........................................Z 7 I 7 p « l d c nimr (a pooa) e ofr ae su r vct .......................9...........„i observaţiei..1........1..............2............ ................~ " .............. 4.........2.........8...8......' identificarea constructelor ipotetice.... 77 78 ^ r . 4.......... 4 6........... 4... 4 Conduita reflexiva.......... Formularea ipotezei..............................2.................................. 4..............—......... Evaluarea critică a studiului................................ ' '____.. Alegerea valorilor stimulilor........8......................................9.......... 4.......... 48 50 50 52 57 43 Obiectivul cercetării........................................................ 4 4.......................

............. Variabila subiect....1...................6.. Modelul lui Donders...3................. VARIABILE DEPENDENTE FAVORIZATE....1.................. 6........2............... Indicatori fiziologici... Mai multe variabile dependente.................. Modalităţi de abordare a variabilei independentei 5.......4..2...................2............... Evaluarea variabilei dependente.......2........ 6........................... Modalităţi de abordare a variabilei dependente .. Dinamica pupilară..... 5..........3..................2..... 6..................6...1. 5......................... Eletrooculograma (EOG).. 5....... Electromiograma (EMG). 6.........2............... 5......................... Indicatorii senzorio-motricităţii ............ Controlul variabilei dependente.5................... Modificările activităţii cardiace. 80 85 86 90 93 102 103 104 105 106 109 119 121 124 129 129 130 131 131 132 132 lJJ 133 140 144 14 5 148 . 6.... 6........ 6. 6.........1......2... Răspunsurile motorii......2...2............................................ 6.3.1.. 5.. 6......... Modificările conductibilităţii electrice ale pielii.1......... 5.............1... 6... 5... Variabila dependentă........................................ Pletismograma........3.13...... Aspecte privind validitatea variabilei independente 5......2.. 6.2...............2........... CONTROLUL LOR.1...............2.......3.......1....1................ Timpul de reacţie.............4............3...... ' 5vh Variabilele independente.3..............1...3..........3............1. Controlul variabilei subiect..... Modificările ritmului respirator ....pneumografia......... Modelul lui Sternberg .. Mai multe variabile independente................... Mişcările instrumentale...............1.................7........... 6....1....... VARIABILELE EXPERIMENTALE SI . 6............. 5^3............1........2......................................1. 6..............................1..... 5...4. 6.......... Controlul variabilei independente.4... Expenmentul de tip explorator.. .... Mişcările coordonate............................... Factorii care afectează reprezentativitatea variabilei subiect......................1.

....... Presupunerile autorului şi cititorului..........4...2................1.... Raportul verbal......................... 154 ' 64 1..................... 154 6 4 2 Experimentul asociauv-verbal (metoda asociaţiei verbale în psihiologia experimentală) ...■-. Libertatea subiectului de a se retrage........................ i52 64 Răspunsurile verbale................. 184 8-2.............. 184 j^andări pentru autori în conformitate cu 6 edifa'r H f PUbUcarc în "Rcvista de Psihologie" editata de Academia Română BIBLIOGRAFIE .3..... 183 8.......... 175 8...1............................. 184 8.............4............................ Rezultatele................... 177 8.............'"]"'. 1 6 6 7 1 C o n s i m ţ ă m â n t u l î n c u n o ş t i n ţ ă d e c a u z a ş i n e d i v u171a r e a ............ 182 8.....1.........1......... Titlul.........2............................7.........2.......... 177 8........ ....... Discuţii....................... Componentele unui raport de cercetare (format APA)..5...............2....... 172 7 3 Protecţia împotriva consecinţelor dăunătoare. Eliminarea consecinţelor neplăcute.................... 178 8........ 181 8..........3 3 Timpul de reacţie ca variabilă dependentă multivariată.......... 174 7.....2... Pagina bibliografică ........3...........................................1...••-•■............... 184 g7 ..1............... Introducerea................... Metoda.................................. ' .5................6....... 174 7..................... 150 ..2....... 177 8....................... 182 8.................... Literatura de specialitate..... 179 8.................2.................................2..... Confidenţialitatea.........••••■.... Câteva reguli de stil................................................ ...................................... Rezumatul.■■.. 160 PROBLEME ETICE ALE EXPERIMENTULUI 7 ' PSIHOLOGIC.... particularităţi ale utilizam timpului de reacţie................... 181 8.......................2.......... ... T " ' ... RAPORTUL DE CERCETARE......... lg 7 2..... Organizarea raportului de cercetare.....

Or. Ei şi-au solicitat subiecţii să tragă cu toată puterea de capetele unei frânghii în următoarele variante: câte doi oameni la fiecare capăt al frânghiei. astfel. Debutul oricărei investigaţii îl constituie observaţia ghidată de curiozitate ştiinţifică. o observaţie comună şi la îndemână oricăruia dintre noi este aceea că oamenii care lucrează în grup adesea par să lenevească. iar grupurile de opt cu 49 % . Pentru a măsura intensitatea efortului depus. a construi sensul unui comportament. A constatat. câte trei oameni la fiecare capăt al frânghiei. INTRODUCERE 1. nu va trece indiferent pe lângă această observaţie şi se va decide să o studieze în mod experimental. că încă la începutul secolului. Ipoteza era că dacă oamenii exercită acelaşi efort în grup ca şi individual. psihologul american Bill Latane şi-a propus acest lucru şi. fenomen psihosocial. a purces la trecerea în revistă a literaturii de specialitate pentru a vedea dacă această problemă a mai fost tratată. Spre exemplu. câte opt oameni la fiecare capăt al frânghiei. grupurile de trei cu 85 %.1. doi ingineri agronomi francezi au realizat un experiment simplu şi sugestiv.1. mai ales expert în psihologia socială. acţiune. au utilizat un dinamograf. atunci performanţa grupului ar trebui să fie suma eforturilor individuale. psihologii utilizează un ansamblu de tehnici foarte dezvoltate pentru a aduna date şi a obţine explicaţii teoretice. Aşa de exemplu. Un psiholog. în ultimă instanţă. inginerii francezi au descoperit că grupurile de două persoane au tras cu 95 % din capacitatea totală. De Ia problemele de viaţă la cercetarea fundamentală Un mod simplu şi onest de a descrie obiectul psihologiei ştiinţifice este de a afirma că finalitatea acesteia este de a înţelege şi de a explica de ce oamenii gândesc şi se comportă într-un anumit fel. a explica înseamnă a da sens. Spre deosebire de oamenii obişnuiţi. pentru început.

Un experiment bine realizat.ca re se . Astfel. cum să adunăm datele. supravegheată în interiorul grupului.. dacă lucrează în grup.■ tnmlă Se pare că în grup. Am invocat studiile lui Latane şi colaboratorii săi ca un bun exemplu de cercetare psihologică pentru a ilustra modul în care o problemă de interes socio-economic poate fi adusă într-un laborator şi studiată într-o manieră controlată. să le analizam sa le interpretăm. cum să organizăm experimentul pentru a verifica ipotezele.(Mente f n i? ^ . oamenii ar lucra la fel de bine ca în cazul în care ar lucra individual. atunci când acest fe?ome^Pt priU) oamenii se simt responsabili în întregime pen^Tarcina primită. cum să dezvoltăm ipoteze. O investigaţie experimentală care ar urmări in mod sistematic efectele irosirii (leneviei) sociale îşi găseşte justificarea şi aplicabilitatea în raport cu problemele serioase existente în productivitatea forţei de muncă. " e . 1981) au încercat 1^. pe când. Si dacă performanţa individuală ar putea fi atent controlată. fenomene. în primul rând. Rezultă că psihologia experimentală vizează fundamentele cercetării ştiinţifice aplicate în psihologie. atent condus. de modul corect de conducere a unor asemenea studii experimentale: cum să identificăm probleme din realitate.1 cetătorul american ^^^ irosirii socia i e ar putea fi obţinut şi în ^^^ irosirii so p ţ ş să demonstreze ca j acelasi timp? Latane a încercat să explice alte situaţii «penmen^ ^^ ^ responsabilităţii. La baza acestor preocupări d e s. acest sentiment de responsabilitate se diluează. efortul scade sensibil şi cerdin capacitatea «*Ţ-*Jsi colaboratorii săi (1979. S-a putut constata că muncitorii care lucrează în grupuri mari produc mai puţin per individ decât atunci când lucrează în grupuri mici. 1-2 Curiozitate şi cunoaştere p e rire a T e x o 6 1 0 1 C C S ta U b a 2 a m o d u lîn m od SISte™ tic ^ desco2 lt? a sea T ă S situaţii. Psihlogia expertimentală este disciplina care se ocupă. proC Se 10 . ne va permite o mai bună înţelegere a fenomenului decât ar face-o o simplă observaţie a evenimentelor.

dar acest motor are nevoie de "combustibil". în filosofia ştiinţei sunt amintite metoda autorităţii. în schimb. Pentru a înţelege mai bine atributele metodei ştiinţifice trebuie să comparăm cunoaşterea ştiinţifică cu alte metode de fixare a concepţiilor. aceste surse de autoritate pierd din credibilitate în raport cu multiplele aspecte ale realităţii obiective. pana ce ajunge la o explicaţie pertinentă. Metoda autorităţii Constituie cel mai simplu mod de fixare a concepţiilor şi se bazează pe încrederea nestrămutată în cuvântul. Această intoleranţă faţă de întrebările fără răspuns şi problemele nerezolvate a condus ştiinţa spre dezvoltarea unor numeroase tehnici şi metode de studiu experimental. distincţia între curiozitatea ştiinţifică şi cea cotidiană sau a omului obişnuit. Un observator obişnuit nu se va sun» tentai de frustrat dacă nu-şi poate explica o seri de I servatn asupra unor lucruri Ş1 fenomene din mediul înconjurător. întro metodă ştiinţifică care conduce la fixarea concepţiilor pe baza experienţei. 1. energie. Un alt exemplu ar fi concepţiile religioase. metoda perseverentei şi metoda apriori. dispunem de mai puţin timp şi resurse de investigare. Aceste modalităţi valide sunt integrate într-o concepţie ştiinţifică. 11 . Profesorii noştri sunt şi ei părtaşi ai acestei metode. fixate prin metoda autorităţii. Apare un aspect cel puţin paradoxal. a-şi satisface curiozitatea. omul de ştunta este animat de intoleranţă în raport cu întrebările fara răspuns. opinia.sistematice se afla cunozitatea ştiinţifică.1. cunoaşterii lumii. Suntem de mici antrenaţi în supunerea la autoritate pentru că mama şi tata au necondiţionat dreptate. Se impune deci. Pe măsură ce creştem. de o serie de surse ale cunoaşterii şi trebuie să spunem că oamenii de ştiinţă uzează de modalităţi valide de achiziţie a cunoştinţelor despre lumea obiectivă. Curiozitatea este doar "scânteia" care porneşte "motorul" cunoaşterii. timp pentru . Se ştie că oamenii de ştiinţa sunt îdeobşte persoane mult mai curioase decât alţi oameni şi sunt dispuşi să investească forţă. în felul acesta. Cu cât trebuie să cunoaştem mai mult şi. ideile celor care exercită autoritate asupra noastră.2.

iraţionale. ' TermenUl em iric " P " este derivat din cuvântul grecesc care în -a experienţă.t trebuie să acceptăm ca multe cunoştinţe şi concepţii sunt fiX-T rin orin metoda autorităţii. Metoda perseverenţei De aceasta dată.3. Această metodă exploatează tendinţa omului de a crede şi accepta lucruri rezonabile. uneori. pe de altă parte. de fapt. ceea ce pare a fi fixat apriori. 1. eliberandu-i.3. în realitate. "de bun simţ" şi care se impun înainte de orice. cu manifestări. 1. o extensie a metodei autorităţii. Experienţa.2. mai mult decât încrederea. Această metodă le permite oamenilor să-şi păstreze o concepţie generală constantă şi uniforma asupra lumii. este o anumită concepţie generală despre lume şi viaţă. Nu-i putem condamna pe oamenii care credeau înainte că pământul este plat atâta vreme cât şi astăzi putem găsi destule persoane care cred acest lucru în virtutea experienţei imediate. Dar. într-o lUme nesantă zbuciumată. avem de-a face cu refuzul schimbării concepţiilor căpătate. indiferent de evidenţa unor argumente contrarii. Din această perspectivă am putea defini psihologia ştiinţifică drept un emers repetabil şi autocorector de înţelegere a fenomenelor psihice Pe baza unor observaţii empirice.2. Vom avea încredere deplină în părint* F i cărţile tratatele. fiind acceptate şi în virtutea autorităţii. ea este dovada unei stereotipii în gândire şi concepţii.2. de stresul şi disconfortul psihologic. dicţionarele şi enciclopediile investite cu F Ste Această metodă oferă marele avantaj al unui efort minim . Metoda apriori în acest context. 1. este sursa 12 L . Cunoaşterea ştiinţifică Metoda ştiinţifică ajută la fixarea concepţiilor pe bază experienţei. termenul "apriori" face trimitere la ceva care este crezut fără evaluare anterioară. 72 unui'sentiment ridicat de securitate de siguranţă. într-o anumită măsură. Este. este mai confortabil sa ai încredere deplină în concepţiile transmise pe această cale.

corelaţia şi experimentul. în continuare vom examina specificul explicaţiei ştiinţifice în psihologie.4. Specificul explicaţiei ştiinţifice în psihologie După cum arătăm ceva mai sus. adică prin trimiterea la o teorie mai generală în psihologia socială. Având concepţiile fixate în baza metodei autorităţii. apoi experimentele de laborator au indicat câteva caracteristici ale fenomenului şi au permis verificarea unor predicţii asupra naturii sale. metoda ştiinţifică utilizează procedee pentru stabilirea superiorităţii unei concepţii faţa de alta. în mod curent. predictia şi explicaţia. Analiza psihologică a comportamentului uman implică descrierea. Observaţia empirică şi autocorectarea constituie căile specifice demersului ştiinţific. Să ne întoarcem la exemplul cu investigarea irosirii sociale. Observaţiile sistematice au sugerat aria problematică a investigaţiei. datele experimentului au sugerat unele soluţii la aspectele practice ale irosirii sociale şi. de replicare a experimentelor. "spargerea" unei probleme în elementele sale componente. Aceşti paşi rezumă modul tipic de lucru în ştiinţă: observaţiile empirice făcute pe baza unor observaţii cauzale sau a unor teorii relevă ceva despre aceste teorii.cunoaşterii. în schimb. 1. în continuare. Metoda tenacităţii. vom examina modul cum funcţionează acestea în psihologia ştiinţifică. Aceasta autocorectare ciclica. aceste date au fost explicate prin diluarea responsabilităţii. observaţiile empirice şi autocorectarea reprezintă paradigmele metodei ştiinţifice. Termenul "autocorectare" presupune un proces repetabil de eliminare a ideilor incorecte. la fel cum se întâmplă şi în metoda apriori. Apoi. ceea ce conduce mai departe demersul empiric (experimental). Acestea corespund celor trei clase majore de tehnici de cercetare utilizate în psihologia ştiinţifică: observaţia. pro13 . un demers ştiinţific începe prin abordare analitică. întrucât asupra acestor proceduri vom reveni în mod detaliat. în schimb. nu avem nici o garanţie a faptului că autoritatea a obţinut date înainte de formarea unei opinii. refuza să ia în consideraţie datele.

Dacă Bacon a crezut în prioritatea observaţiilor empirice. oamenii de ştiinţă moderni. Aşadar. teoriile induse din observaţii reprezintă ipoteze şi nu adevăruri finale. în exemplul nostru 14 . într-un alt context. în timp ce observaţiile cauzale. porneşte de la teorie. Este neproductiv să încercăm să stabilim raportul de prioritate sau de relaţie univoc-determinativă în raporturile dintre date si teorie. Din momentul în care observaţiile empirice s-au impus ca termen distinctiv al metodei ştiinţifice de fixare a concepţiilor. care a anticipat multe aspecte importante ale ştiinţei modeme.1. Atunci când abordarea este pur inductivă. multora li s-a părut firesc faptul că inducţia trebuie să fie calea pe care avansează ştiinţa. va exploata observaţiile empirice legate de circumstanţele în care sunt făcute.prie metodei ştiinţifice. pot sugera o altă teorie sau modificarea celei existente. subliniază rolul datelor şi progresul prin trecerea de la date spre teorie. de asemenea. Demersul de tip deductiv subliniază prioritatea teoriei. Direcţia inversă. Aceasta presupune ca legile sau teoriile la care se va ajunge. Oamenii de ştiinţă au impărtăşit şi împărtăşesc idei diferite privitor la importanţa unuia sau altuia dintre cei doi termeni ai unei concepţii ştiinţifice. să fie şi ele limitate la aceste circumstanţe. iar schimbarea teoriilor ca rezultat al observaţiilor empirice (experimentelor) continue exemplifică cel mai bine natura autocorectoare a ştiinţei. deductivă. a fost pentru prima dată pusă în evidenţă de către Francis Bacon. 1. cum ar fi inducţia şi deducţia. înţelegerea ştiinţifică înseamnă că o teorie va prezice un şir de observaţii empirice care survin ulterior. Dar. Inducţia şi deducţia La baza oricărei concepţii ştiinţifice se află datele (observaţiile empirice) şi teoria (organizarea conceptelor care permit prezicerea datelor).4. observaţii empirice ulterioare. în care primează progresul de la datele particulare la o teorie generală. ajungând la date particulare. Din acest punct de vedere. Este o abordare de tip inductiv. datele trec pe locul secund pentru a lărgi teoriile care descriu şi prezic un număr cât mai mare de observaţii.

dar nu în ambele situaţii. în schimb. autorii au elaborat experimente în care subiecţii au fost testaţi individual sau în grup. Rezultatele au arătat că irosirea socială a apărut din momentul când o persoană a fost testată împreună cu cel puţin încă o persoană. iniţial. 15 . Barry H Kantowitz. Rooediger III şi David G. care ar explica mai bine irosirea socială decât difuzarea responsabilităţii. rezultatele pozitive ale experimentelor au susţinut încrederea noastră în noţiunea generală de irosire socială. vedem cum. apare acest fenomen la locul de muncă la fel de bine ca şi în laborator ?). ei au considerat că o persoană tinde să-şi diminueze efortul în grup. Aceste rezultate. în privinţa raporturilor dintre inducţie şi deducţie. Aplicând acest model asupra exemplului cu irosirea socială. ei au sugerat existenţa unei tendinţe de conservare a efortului. implicit. Această relaţie circulară ne arată că teoriile pot fi considerate drept ipoteze ale modului în care sunt organizate datele. Concluzia: difuzarea (diluarea) responsabilităţii este o explicaţie mai plauzibilă a irosirii sociale decât conservarea efortului. Pe de alta parte. Cu alte cuvinte. Elmes (1991) propun o relaţie ciclică prin care ştiinţa progresează spre o mai bună înţelegere a problemelor: conform acestei scheme. au sugerat ipoteze despre natura irosirii sociale (este un fenomen general în orice grup de lucru ?. Henry L. în continuarea cercetărilor lor.despre irosirea socială. a fost măsurat efortul subiecţilor atât individual. prin inducţie datele sugerează organizarea teoriilor care vor permite verificarea datelor. cât şi în grup. Pentru a testa "puterea" acestei ipoteze sau nivelul ei de falsificabilitate. Aceste predicţii vor fi verificate prin observaţii particulare. fenomenul de lenevie sociala. teoria diluării responsabilităţii sugerează că monitorizarea performanţei individuale într-un grup ar putea reduce procesul difuziei responsabilităţii şi. Latane şi colaboratorii săi au încercat să elimine alte explicaţii ale irosirii sociale prin teorii alternative. Astfel. Răspunsurile pozitive la aceste întrebări ne permit interpretarea fenomenului pe baza teoriei difuziei responsabilităţii. demersul deductiv porneşte de la o teorie cu ajutorul căreia se elaborează predicţii asupra datelor. în acest caz.

Prin ea este explicată căderea obiectelor. comportamentul valurilor. afirmând că descrierea este explicaţie: dacă un psiholog ar putea prezice corect şi controla tot comportamentul prin referire la sistemul organizat de rezultate. niciodată nu vom avea toate datele necesare şi atunci teoriile sunt solicitate să ne ajute în traversarea prăpastiei dintre cunoaştere şi ignoranţă. Cel mai bun exemplu este l^ea gravitaţiei universale. cele două funcţii ale teoriei. Cu cât va fi mai mare nivelul predicţiei. deci. Dacă datele necesare ar fi organizate. în realitate. teoriile sunt cel mai potrivit mod de a organiza conceptele şi datele într-o structură coerentă. adică ele trebuie să ne permită avansarea unor predicţii asupra unor date încă inaccesibile. Abordarea inductivă poate replica. Argumentul este superfluu deoarece ambele abordări sunt corecte. La rândul lor. teoria îndeplineşte două funcţii majore: 1) oferă un cadru pentru etalarea sistematică şi ordonată a datelor.142 Despre teorie Teoria se defineşte ca un set de declaraţii care explică o varietate 't aţii Raportul dintre numărul declaraţiilor şi cel al situaţiilor este " "vers proporţional în cazul unei teorii bune. organizarea şi predicţia. în unele tratate. predicţiille ar putea fi realizate fără a recurge la o teorie. atunci acel psiholog ar putea explica comportamentul. Această formulare repune pe tapet disputa privitoare la superioritatea abordării deductive sau inductive în ştiinţă. De aceea. Teoria ghidează experimentatorul în organizarea rezultatelor şi îi permite elaborarea de predicţii pentru situaţiile în care nu există date. abordarea deductivă consideră că cea inductivă se preocupă exclusiv cu descrierea. şi 2) permite omului de ştiinţă să emită predicţii. Cu un număr restrâns de declaraţii despre atracţia reciprocă a astrelor se explică un număr mare de situaţii. Este. o teorie puternică. poziţia astrelor în sistemul solar. în psihologie. apar sub numele de descriere şi explicaţie. vom prefera termenii de organizare şi predicţie mai degrabă decât pe cei de descriere şi explicaţie. dar şi pentru a prezice observaţiile suplimentare. teoriile nu vor fi niciodată complete pentru că njciodată nu vom avea toate datele. Aşadar. cu atât va fi mai bună teoria. Astfel. 16 . lata motivele pentru care descrierea şi explicaţia nscă să fie termeni echivalenţi care descriu mai mult calea decât eventualul rezultat teoretic.

NJ^ Dacă variabila dependentă depinde. Dacă în fizică viteza de cădere a obiectelor este variabila dependentă iar greutatea variabila independentă. este influenţată de variabila in-? gpdependentă. şi anume efectele gravitaţiei. Putem asocia viteza de cădere a obiectelor cu greutatea lor ? Fizica a demonstrat că se poate: ceva (în acest caz. mărirfd^aul'ffiigşorând West efect pentru a con- . atunci. La prima vedere. în mod frecvent. întreprinde subiectul. noi observăm ceva ce se întâmplă. şi ne putem întreba de ce se întâmplă aşa. Să luăm un exemplu din fizică. în această relaţie. un efect. Dacă aşa se întâmplă în experimentele din ştiinţele naturii. mai precis între variabila independentă şi cea dependentă. Conceptul de variabilă este crucial pentru psihologia experimentală.1. pot interveni variabile numite intermediare. descriu şi prezic efectul unor variabile. precisă. întrucât vom reveni pe larg asupra acestui concept într-un capitol ulterior. Depinde oare viteza. de ce anume depinde. constituie variabila de-■ pendentă. viteza de cădere) depinde de altceva (greutatea). adică ceea ce face sau . iar stimulul (în sens generic) este variabila independentă. un comportament. timpul de reacţie doar de intensitate.3. care este cauza. performanţa acestuia. comportamentul. Spre exemplu. uşor şi comod pentru un cercetător să demonstreze relaţia dintre intensitate" durata sau ritmul de expunere al unui stimul şi viteza. în psihologia experimentală.4. iar 1 variabila dependentă trebuie să manifeste variaţii controlabile în funcţie de variaţiile variabilei independente. intervenind asupra variabilei independente. aici ne vom rezuma la o scurtă prezentare corespunzătoare rosturilor capitolului introductiv. durata de expunere sau ritm ? Nu cumva subiectul nostru se afla într-o anumita stare de oboseală care poate afecta performanţa ? în acestg^^fftrebiUf^ă constatăm efectul oboselii şi să intervenim. Despre variabile Cele mai multe teorii sistematizează. ar fi simplu. între variabila independentă şi variabila dependentă este o relaţie directă. acest lucru nu este valabil pentru experimentul psihologic. clară. Dar. atunci noi ar trebui să putem studia comportamentul în ţjj diferitele lui ipostaze. Variabila independentă este manipulată de către experimentator. precizia reacţiilor unui subiect.

Teoriile care apelează la modelare matematică sau care pot fi programabile pe computer sunt. 18 . Astfel. mai precise decât cele care folosesc declaraţii verbale. experimentatori să fie de comun acord cu predicţiile sale. lipsită de precizie. Deşi oamenii de ştiinţă nu se mulţumesc cu declaraţii simple de adevăr / fals asupra unei teorii. atunci el trebuie să fie luat în consideraţie în experimentele viitoare. Iată cum variabilele intermediare sporesc eficienţa demersului experimental.stata implicarea lui în timpul de reacţie al subiectului.4. Cu alte cuvinte. prin toate intenţiile şi mijloacele folosite. trebuie să utilizăm o serie de criterii de evaluare a teoriei.4. Există un nivel admisibil al erorii probabile a predicţiilor şi teoriilor. Economicitatea este un criteriu bine sugerat de relaţia invers proporţională dintre numărul declaraţiilor unei teorii şi numărul situaţiilor explicate în aceea teorie. La cealaltă extremă.şi valoare pe măsură ce pot să explice tot mai multe rezultate prin cât mai puţine concepte explicative. lipseşte. teoriile câştigă în putere. Şi. adesea. Ei preferă să declare că o teorie este suportată în mod semnificativ de datele obţinute. din păcate. Pentru aceasta. atunci această teorie este. în ce măsură predicţiile sunt verificate prin datele obţinute. Dacă o teorie nu este suficient de precisă astfel încât diferiţii utilizatori. 1. cazul ideal ar presupune o singură declaraţie care explică totul. dacă acest efect există. mai ales în psihologie unde. la o extremă vom avea situaţia în care o teorie uzează de declaraţii separate pentru fiecare rezultat. Dincolo de aceste extreme. dintre care cele mai importante sunt: economicitatea. Precizia este un criteriu foarte important. în general. lăsând astfel deschisă posibilitatea ca alte date să nu suporte teoria. Evaluarea predicţiilor şi teoriilor Oamenii de ştiinţă nu încearcă să determine dacă o teorie particulară este adevărată sau falsă într-un sens absolut. precizia şi verificabilitatea. ei trebuie să decidă de multe ori care dintre teorii este cea mai potrivită într-un anumit moment.

dar nu şi tehnic (asa cum a fost şi cazul teoriei lui Einstein). nici nu poate fi vreodată negată. Abia de la sfârşitul secolului al XlX-lea. religia sfidează analizele ştiinţifice. psihologia s-a deplasat spre tărâmul ştiinţelor pozitive. Dacă este logic posibil. tot aşa cum se pot îndoi că aceste analize ştiinţifice pot fi aplicate sentimentelor de dragoste. Noi nu putem stabili sau refuza existenta lui Dumnezeu prin metode ştiinţifice. Ei ar putea considera că artele. Să luăm. ea nu poate fi evaluată. fiorului conducerii unei maşini cu viteză mare. Aceşti specialişti consideră că este imposibil din punct de vedere obiectiv să evaluezi şi să testezi sentimentele şi experienţele umane prin metode ştiinţifice tradiţionale. atitudinea faţă de ESP (percepţia extrasenzorială). Or. am putea crede că aceasta ar putea fi o calitate.Veriiîcabilitatea este un criteriu foarte preţuit de către oamenii de ştiinţă deoarece o teorie care nu poate fi verificată. ar răspunde pozitiv la aceste întrebări. Psihologii umanişti. psihologia s-a aflat în sfera de acţiune a filosofiei. evaluarea teoriei este amânată. Psihologia ca ştiinţă experimentală Probabil că este dificil pentru mulţi oameni să gândească despre psihologie ca ştiinţă în acelaşi sens în care. Vreme îndelungată. fizica şi chimia sunt ştiinţe. la fel cum nu putem testa gravitaţia prin metode teologice. spre exemplu. 1. odată cu îmbunătăţirea tehnicilor de cercetare psihologică. clinicieni sau terapeuţi. oamenii de ştiinţă nu împărtăşesc acest punct de vedere. literatura. credinţa într-o teorie implică teste de supravieţuire care ar putea sa o respingă. spre exemplu. La prima vedere. Dar. Ştiinţa operează acolo unde uneltele îi sunt potrivite. Adepţii ESP susţin că prezenţa unei persoane care nu crede în ESP ar inhiba performanţele subiecţilor dotaţi cu această aptitudine deoarece cei suspicioşi ar provoca aşa-numitele "vibraţii negative" care tulbura ESP. 19 . de vreme ce ar fi imposibil de demonstrat ca o astfel de teorie este incorectă. suferinţelor unei echipe de fotbal învinse. Dacă nu este logic posibil să verificăm o teorie.5. Aceasta însemnă că ESP nu poate fi evaluată deoarece numai cei care cred în ea pot fi prezenţi când este studiată.

° *"** "» "tele semnificative. aceasta se datorează în mare parte tipurilor de probleme care impun un anumit gen de analize sofisticate. •• r ™itea fi organizaţi pe o linie de continuitate în raport f Hn'care e" considefa stanţele exacte drept model pentru psicu moduiinc COnsideră că ştiinţele fizicii sau chimiei sunt hOl ^r elctegde urmat. sociale trebuie să constituie modelul de urmat. Cer cetarea fundamentală nu pare să aibă un scop practic imediat. Toate ştiinţele Ltn d un set de date şi de teorii explicative. astronomii nu au nevoie de tehnicile labirint. în cel mai bun caz. multora le-ar plăcea să accentueze faptul că aceasta nu este singura motivaţie a cercetărilor psihologice. Astfel. aşa cum nici subiectul experimentat de către psihologi nu are nevoie de telescop. Mulţi oameni de ştiinţă investighează anumite probleme doar pentru că le găsesc interesante. în timp ce psihologii "soft" consideră că f.. Ea permite constituirea unui sistem de date. cert rămâne faptul că ştiinţele exacte au constituit pentru psihologie un model de atins încă de la începuturile constituirii ei ca ştiinţă. Pentru că anumite concepţii dezvola licat ^13"3 n d a m l ă P »< estenevoie de P l iusS niZ e s au . explicaţii teoretice şi concepte care pot h exploatate în cercetarea aplicativă. aceste evenimente s-au produs cu 20-30 de an. va deveni în mod necesar cercetare fundamentală. Fără această sursă. Cercetarea ştiinţifică este în mod clasic divizată în două mari categorii: fundamentală şi aplicată. Acest lucru îl vom vedea mai bine în capitolul dedicat incursiunii istorice în constituirea psihologiei experimentale. Dincolo de această distincţie hard-soft din lumea psihologilor contemporani. dar tot aşa de bine. în mod evident. ca şi între subspecialităţile din interiorul unei ştiinţe sunt diferitele tehnici folosite. Ceea ce este distinctiv Se diferitele ştiinţe. oricare cercetător din sfera psihologiei va sus ţine cu convingere că cercetările sale sunt în beneficiul omului. Cercatarea aplicativă se orientează spre re zolvarea unor probleme specifice. după finalizarea cercetării. Aceasta 20 . rezultate şi aplicate realităţii. Dacă psihologii hard uzează de tehnici mult mai rafinate. cercetarea aplicativa ar mceta să existe sau. ? ?n % OnStaUU că dc CVCn e ' » ter-t— fundamentală .

Dacă studentul de la o facultate tehnică nu este deloc îngrijorat de faptul că frecventarea cursului de introducere în fizica nu-i permite să-şi repare automobilul. Principiile şi practicile psihologiei experimentale se aplică în egală măsură cercetării fundamentale şi celei aplicative. Situaţiile fizice în lumea reală şi în laborator nu sunt deloc similare raportate la aceleaşi procese. adică mai concret. Să presupunem că am fi preocupaţi să ştim care sunt cauzele producerii unor accidente de avion. Studentul trebuie să apese pe diverse butoane cores21 . deşi este destul de dificil să spui că o cercetare fundamentală făcută astăzi va avea un impact 30 de ani mai târziu. Datele pe care psihologii le utilizează par. Deşi distincţia cercetare fundamentală . în schimb s-ar putea să fie îngrijorat de faptul că frecventarea unui curs de introducere în psihologie nu-i oferă o mai bună cunoaştere a motivaţilor interioare.cercetare aplicativă a intrat în vocabularul cotidian al ştiinţelor. Un psiholog cercetător poate aborda această problemă într-un laborator de psihologie experimentală. Ele pot fi folosite pentru a evalua cercetările psihologice pe care le întâlnim sau le realizăm fie ca studenţi. neimportante deoarece este dificil de stabilit o relaţie directă între cercetarea psihologică fundamentală şi nevoile sociale sau problemele personale. fie ca psihologi profesionişti sau ca cercetători în domeniul psihologiei. la prima vedere. Psihologul încearcă să înţeleagă procesele fundamentale mai degrabă decât situaţiile fizice care produc aceste procese. noi credem că cea mai importantă disticţie trebuie să fie făcută între o cercetare bună şi alta proastă. Adevărul este că nivelul aşteptărilor celor care studiază psihologia sau se apropie de ea ca ştiinţă este foarte ridicat.lungă rămânere în urmă indică locul crucial al cercetării fundamentale. nu-1 vindeca de nevroze sau nu-i arăta cum să obţină succes în dragoste. ce relaţie există între accidentele de avion şi lipsa de atenţie (a pilotului sau a controlorului de trafic). Unul dintre reproşurile cel mai frecvent invocate la adresa experimentului de laborator este că acesta ar fi rupt de viaţa reală. apelând la studenţi pe care îi pune să lucreze la nişte aparate cu lumini care se sting şi se aprind succesiv.

la prima să u Sici o legătură cu ceea ce face pilotul sau controlorul rSfir Totuşi deşi situaţiile fizice sunt diferite. Tulburările de atenţie sunt responsabile pentru multe tipuri de accidente industriale şi studierea atenţiei în acest fel în laborator poate duce la beneficii în afara laboratorului. Metoda experimentală în psihologie Experimentul constituie. accent pe produsul hnal al investigaţiei experimentale. Paul Fraisse (1975) considera psihologia experimentală drept sumă de cunoştinţe acumulate în psihologie prin utilizarea metodei experimentale.t sre diverşilor stimuli şi acest tip de sarcină pare. loaia P? ^ ' s eciflci 6 1 13 6Ste Un P > va trebui să subliniem faptul capsiho-dierL -? " " demers re Petabil si autocorector în stu-Crea manifestărilor vieţii psihice 22 . Putem astfel defini Psihologia experimentală ca un ansamblu de principii. experimentele de laborator desfăşurate în condiţii strict controlate au o forţă mult mai mare decât observaţiile obţinute în situaţiile reale. una dintre metodele fundamentale de cunoaştere şi prima metodă obiectivă de cunoaştere utilizată în psihologia ştiinţifică. reguli holoataU baZa °rganizării *' desfăşurării experimentului în psi-încer'" °A S PUl bţinerii de date ma -° ° verificabile asupra realităţii psihice. procesele implicate sun similare pentru că apăsarea pe un buton este un indicator al atenei si mai mult decât atât. Multiple restricţii şi dificultăţi ne împiedică să realizăm cercetări experimentale la locul de muncă al oamenilor. cercetătorul poate suprasolicita operatorul uman 'prin creşterea vitezei de prezentare a stimulilor. de fapt. 1. Această definiţie poate fi însă întregită pnn trimiteri la principi. norme şi reguli. Din această perspectivă. în plus.6. Domeniul psihologiei experimentale îl constituie teoria şi practica experimentală ca metodă de cercetare activă şi eficientă. prin complicarea modului de prezentare. astfel. psihologia experimentală deserveşte din punct de vedere metodologic oricare cercetare psihologică de tip experimental. norme. ceea ce va tinde să semene din ce in ce mai mult cu o situaţie la care este supus pilotul sau controlorul de trafic în condiţiile concrete ale zborului. Se pune.

mai concret spus. punându-se accentul pe descrierea variabilelor implicate în studiul experimental al diferitelor procese psihice. 23 . un spaţiu foarte larg descrierii diferitelor procese psihice. se alocă. în modul de abordare al psihologiei experimentale putem constata două direcţii relativ complementare. este învăţat să utilizeze metoda experimentală. se insistă pe controlul variabilelor şi pe exemplificarea prin experimente cruciale. psihologia experimentală constituind un îndrumar al cercetării ştiinţifice. mai ales cea franceză şi germană. pe lângă aspectele de ordin metodologic. ci ea este o metodă şi un mod de a exercita cunoaşterea ştiinţifică în variate domenii ale psihologiei. în psihologia europeană. viitorul cercetător. autonomă. orientarea americană universitară insistă pe aspectul metodologic. Pe de altă parte. Studentul.Psihologia experimentală nu este o disciplină în sine. prezentării cunoştinţelor acumulate în psihologie prin utilizarea metodei experimentale (Paul Fraisse). în primul rând.

2. SCURT ISTORIC
Posibilitatea măsurării şi-a făcut loc cu greu în psihologie. Conce: ptul de psihometrie apare pentru prima dată la filosoful german Cr. Wolf în lucrările sale "Psichologia empirica" (1732) şi "Psichologia rationalis" (1734), şi avea în vedere în vedere posibilităţile de măsurare ale atenţiei şi ale senzaţiei de plăcere. Savanţii din domeniul fizicii şi astronomiei au pregătit terenul psihofizicii prin descoperirile lor. Astfel: - fizicianul francez Joseph de la Fleche (1653-1716) determină frecvenţa sunetelor din registrul audibil; - fizicianul Philippe de la Hire (1640 -1718) face observaţii asupra imaginilor consecutive, iar chimistul J. Darcet măsoară durata acestora; - astronomul englez W. Herschell (1738 - !822), pornind de la necesităţile practice ale observaţiilor astronomice, descoperă legi ale adaptării ochiului la întuneric şi determină zona maximei sensibilităţi din retină (fovea centralis); -fizicianul italian Venturi (1791) determină întinderea câmpului vizual; - fizicianul optician Pierre Bouguer (1698 - !758) a formalizat matematic pentru prima dată raportul dintre excitaţie şi senzaţie, deci cu mult timp înaintea lui Weber şi Fechner; - astronomii Bessel şi Exner au contribuit la explicarea timpului de reacţie ca "ecuaţie personală" şi a tehnicilor de măsurare ale acestuia. O contribuţie decisivă la elaborarea psihologiei experimentale o au cercetările de fiziologie a organelor de simţ din secolul al XIXlea. Este vorba în special de încercările fiziologilor de a raporta datele de fiziologie a organelor de simţ la structura fizico-energetica a stimulilor. Apariţia psihologiei experimentale, evoluţia şi dezvoltarea ei sunt indisolubil legate de contribuţii majore ale unor mari personalităţi
24

din se ■colul al XlX-lea iar apoi, de contribuţia unor şcoli, major curente e

2.1. Contribuţia marilor personalităţi la apariţia psihologiei experimentale
Contribuţia lui Helmholtz. Hermann von Helmholtz (1821 -1894) a fost la baza cercetător în ştiinţele naturii şi fiziolog. Contribuţiile sale asupra mecanismelor vederii colorate (teoria tricromatică a vederii) şi asupra fiziologiei auzului (teoria rezonanţei) au avut o importanţă covârşitoare şi au fost urmate de cercetări asupra atenţiei, memoriei, el realizând experimente de tranziţie între fiziologie şi psihologie experimentală. Cel mai ilustrativ exemplu este experimentul timpului de reacţie, prin care Helmholtz a studiat viteza de propagare a impulsului nervos. Metoda era de o simplitate şi acurateţe desăvârşite, în condiţiile în care Johannes Muller, un alt fiziolog german celebru, susţinea că transmiterea impulsului nervos ar fi apropiată de viteza luminii şi, deci, imposibil de măsurat. Helmholtz a procedat la stimularea unui nerv la distanţe diferite de creier şi a măsurat timpii necesari unor reacţii la aceste stimulări. Cunoscând distanta dintre două puncte în care se face stimularea şi distanţa în timp a apariţiei reacţiilor, se va putea calcula viteza impulsului nervos ca rezultat al raportului distanţă - timp. Helmholtz a aplicat stimulări unor subiecţi legaţi la ochi, pornind de la umăr şi ajungând la gleznă, măsurând durata reacţiei prin împingerea unei manete cu mâna. Cunoscând cu aproximaţie diferenţa de lungime între gleznă şi creier şi pe cea dintre umăr şi creier, el a estimat viteza impulsurilor nervoase la un nivel relativ scăzut, de 50 m/s; deci, în nici un caz nu se apropia măcar de viteza sunetului, cu atât mai puţin de cea a luminii. Apoi, Helmholtz a procedat la laborioase cercetări în această privinţă pe broaşte; valorile determinate nu au fost departe de cele stabilite pe subiecţi umani. în timp, cercetările sale s-au dovedit a fi suficient de riguroase, chiar dacă astăzi ştim ca viteza impulsului nervos depinde de diametrul fibrelor nervoase implicate. Un aspect extrem de interesant merită a fi semnalat: marele
25

fiviolnsr eerman a

IUSL

lat-"— n-

.

nzioiog gen de reacţie ai diferiţilor subiecţi cu care a lucrat sensibile in r sut>iecţi în momente diferite, fapt care 1-a condus Tabandoniea acestor cercetări pe subiecţi umani. Cărţile de psihologe experimentală ne explică de ce apar aceste diferenţe şi ce soluţii trebuie să abordăm pentru obţinerea unor măsurători corecte. Psihologia s-a născut şi s-a dezvoltat ca ştiinţă în Germania şi trebuie să menţionăm contribuţia lui Weber, Fechner, Wundt şi Ebbinghaus. Contribuţia lui Weber. Ernst Weber (1795 -1878) a fost specialist în anatomie şi fiziologie la Leipzig, iar cercetările sale s-au concentrat în special asupra senzaţiilor cutanate, simţului tactil. Experimentele sale au vizat studierea efectului activităţii musculare în estimarea greutăţii obiectelor. în acest scop, ei a solicitat subiecţii să compare două greutăţi, dintre care una constituia greutatea etalon. în prima situaţie expe rimentală, subiecţii, legaţi la ochi, ridicau greutatea etalon şi, apoi, o altă greutate diferită, trebuind să spună dacă cele două au aceeaşi greu tate, în a doua situaţie, subiecţii erau pasivi şi greutăţile li se puneau în mână succesiv, trebuind apoi să le compare. Weber a constatat că precizia răspunsurilor era mai buna în situaţia în care subiecţii erau activi din punct de vedere muscular. însă, observaţia care va constitui un punct crucial pentru psihologie era legată de abilitatea subiecţilor de a detecta o diferenţă între greutatea etalon şi cea dată spre com parare. Astfel, cu cât greutatea etalonului era mai mare, cu atât dife renţa dintre această greutate şi cea de comparat trebuia să fie mai mare pentru ca subiectul să poată să o sesizeze. Apoi, Weber a descoperit in cazul diferitelor modalităţi senzoriale raporturile constante între mărimea unei stimulări şi cantitatea necesară pentru a produce o nouă stimulare In acest fel, s-a ajuns la celebra lege a Iu. Weber privitoare la pragurile diferenţiale. , Contribuţia lui Gustav Fechner (1801 - 1887). Fechner a fost un savant cu preocupări foarte extinse, de la ştiinţele naturii la filosof' rehgie estet.ca s. psihologie. Cercetările sale de debut în psiholog.e sunt legate de vederea cromatică si de imaginile consecutive. 26

nu numai din Germania. el fiind cel care a înfiinţat primul laborator de psihologie experimentală în 1879 la Leipzig. va publica lucrarea "Principii de psihofiziologie" pe care Boring (ilustru istoric al psihologiei) o considera drept cea mai importantă carte din istoria psihologiei experimentale.1909). Contribuţia lui Hermann Ebbinghaus (1850 . preocupându-se de generalizarea legii acestuia. în cazul lui Wundt putem spune că acesta este primul om care s-a putut consideră pe sine psiholog. Debutând ca discipol al lui Helmholtz şi având o pregătire serioasă în fiziologie. dobândind notorietate prin formularea "legii pragurilor diferenţiale extinse".Apoi. Contribuţia lui Wilhelm Wundt (1832 -1920). Wundt realizează o trecere sistematică în revistă a cunoştinţelor despre psihologie şi-şi prezintă propria concepţie care va sta la baza structuralismului în psihologie. el este cel care a apreciat la justa valoare cercetările lui Weber. Wundt contribuind astfel decîşiv la întemeierea psihologiei şi aşezarea ei în rândul disciplinelor de sine stătătoare. Practic. Procesele mentale superioare ar putea fii studiate prin cercetarea operelor civilizaţiei de-a lungul secolelor. pornind de la problema fundamentală a posibilităţii existentei unor legi care să guverneze transformarea energiei fizice în corespondentul ei mental. devenit apoi primul institut de psihologie: tot Wundt este cel care a înfiinţat şi prima revistă de psihologie. nu pot fi abordate experimental. în anul 1874. creativitatea. el a pregătit o mulţime de specialişti. Fechner este cel care. Deşi nu vom putea identifica descoperiri ştiinţifice majore la Wundt. în diverse culturii sau prin istoria culturii şi antropologie. Fechner ajunge la rezultate şi relaţii legice mai elaborate. după 1850. chiar în anul înfiinţării laboratorului > 27 . îndoielile lui Wundt aveau să fie spulberate. ■Continuând munca lui Weber. Wundt considera că procesele mentale superioare. gândirea. In această lucrare. memoria. prin această carte s-au pus bazele unei psihologii sistematice. Metoda experimentală este potrivită doar în studiul senzaţiilor şi percepţiilor. prin lucrarea sa "Elemente de psihofizică" (1860) pune bazele psihofizicii şi ale psihologiei experimentale. cum ar fi . el s-a apropiat treptat de psihologie şi. ci şi din multe alte ţări ale lumii.

c u m a r f i ca z u l memoriei. elementaristă. etc). afectele. Metoda descompunerii acestor elemente ale experienţei s-a numit introspecţionism. în ultimul rând. 2 2 impactul principalelor şcoli şi curente asupra psihologiei experimentale Dacă debutul psihologiei şi. odată cu începutul secolului XX putem discuta despre existenţa unor şcoli. behavionsm. al psihologiei experimentale este legat de contribuţia unor mari personalităţi.1927). Titchener (1867 . considerând că imaginile şi ideile sunt elemente suprapuse. Fiecare element al experienţei era caracterizat prin durată. el a preluat această orientare de la Wundt şi a promovat-o în America. Era o perspectivă atomistă. Structuralismul sau structura vieţii mentale. combinarea acestora şi cauzele care stau la baza combinării. implicit. Wundt dar. Ne referim aici la curente care au marcat în mod substanţial psihologia experimentală. Psihologia structuralistă şi-a propus să delimiteze elementele experienţei mentale şi modul cum se combină acestea în cadrul fenomenelor mentale complexe. rezultate m urma principiilor asocierii. gestaltism şi cognitivism. Psihologia structuralistă s-a ocupat de studiul structurilor mentale pornind de la următoarele probleme: elementele experienţei. auditive. funcţionalism. intensitate. această orientare a fost strâns asociată cu numele lui E. gustative. creatorul Şcolii Structuraliste în psihologie a fost W. curente. Titchener a fost unul dintre discipolii lui Wundt. care punea senzaţiile la baza întregi vieţi psimce. în cadrul laboratorului înfiinţat de către el la Universitatea Corneli. calitate şi acuitate. După cum arătam ceva mai sus. orientării majore în psihologie: structuralism. apoi imaginile şi ideile şi. Elementele de bază ale experienţei erau considerate a fi senzaţiile (vizuale. Introspecţia era 28 a .s care a iniţiat celebrele sale experimente asupra memoriei umane ^l™eaTcZ se pot realiza investigaţii expe^ S^ I pr oc es e psi h i ce ma i c o m pl e x e .

29 . neîntreruptă. Mai mult decât atât. ci ar fi semnalat că vede un anumit tipar. Spre sfârşitul secolului al XlX-lea. Watson ataca psihologia structuralistă şi introspecţionismul. al cărui obiect trebuia să fie comportamentul. Bchavioriştii doreau să facă din psihologie o ştiinţă a natuni. în lucrarea sa "Conceptul de arc reflex în psihologie" (1896) el a criticat atomismul şi elementarismul asociaţionismului senzualist. în acest material. Dacă cineva ar fi raportat în mod simplist că vede o masă.senzualist şi metoda introspecţiei era riguroasă.1952) a fost iniţiatorul funcţionalismului în Statele Unite ale Americii. acest lucru ar fi fost considerat "eroare de stimulare". metoda stârnea suspiciune atâta vreme cât introspecţioniştii din laboratoare diferite nu se puteau pune de acord asupra conţinutului aceluiaşi experiment. fiind puternic influenţat de teoria evoluţionistă a lui Darwin. şi anume comportamentul. psihologia. Altfel spus. culoare. în întregul ci. mai ales accentul pe care acesta din urmă îl punea pe conştiinţă şi conţinuturile mentale. Watson susţinea că ar trebui să se studieze ceva asupra căruia ar putea cădea de acord toţi oamenii înţelepţi. dificilă şi foarte greu accesibilă celor din afară. când John Watson publica în "Jurnalul de psihologie" articolul numit "Psihologia aşa cum o vede un behaviorist". introspecţiomstul era pregătit să vadă elementele experienţei care compun perceperea unei mese. John Dewey (1859 . susţinând că procesele psihice sunt evenimente cu o evoluţie continuă. Debutul acestui curent a fost în 1913. Behaviorismul. structura spaţială. darwinismul evoluţionist va câştiga un loc tot mai însemnat între concepţiile ştiinţifice astfel încât oamenii de ştiinţă au început să se întrebe tot mai serios despre rolul proceselor psihice în adaptarea organismului la mediu. Acesta a fost introspecţionismul asociationist . Funcţionalismul se va ocupa de funcţiile proceselor şi structurilor mentale. este declarată ştiinţa comportamentului. Introspecţiomstul îsi propunea să semnaleze conţinutul conştient al unei experienţe. un introspecţionist nu ar fi semnalat vederea unei mese în mediul ambiant. în plus. strălucire. insistând asupra necesităţii studierii comportamentului în contextul său natural pentru a-i determina funcţiile.metoda de lucru prin care se monitoriza experienţa. Spre exemplu.

numită gestaltism. .°ermania ° a*tfel de reacţie se va materializa în cadrul erim. anticiparea unor valori ale lui R tot aşa cum. Studiile de pionierat ale lui Pavlov şi Thorndike indicau posibilitatea unei psihologii obiective a învăţării şi. în zilele noastre ni condiţiile în care studiul structurilor mentale a fost reintrodus în ior Pnn COgnitivism a° > behaviorismul îşi menţine impactul ma-?1"^?0108161 ex er P imentale.reacţieşi pSjhologie este enormă. behaviorismul si-a adus cele mai mari contribuţii. Celebrul model stimul reacţie (S ® R) este. în această zonă. cu -T^uri foarte neclare şi imposibil de determinat cu precizie. respectiv asupra metodologiei psihologice. Aşadar.ă fn concepţiiţ importanţa behaviorismului pentru . Putem identifica cu uşurinţă stimulul (S) cu variabila independentă şi reacţia (R) cu variabila dependentă. pornind de la cuvântul german 30 . apercepţia. r r n i e i " Gesta»tismul. gândirea fără imagini. Dlncol° de aparentul declin al behaviorismului. punctul de pornire al cercetării ştiinţifice riguroase în psihologie.ncepţia clasică behavioristă asupra relaţiei stimul Dincolo de co ^Flinutele ^ta. Dacă funcţionalismul şi beha-zualistcWţZV0llat în SlJA ca o reacţie la asociaţionismul sen-Şcolii de la Rm. se pot face inferenţe despre S. Watson se arăta indignat de utilizarea unor ştiinţific. rismul este. Modelul behaviorist de cercetare ştiinţifică a revoluţionat psihologia şi a adus cele mai mari contribuţii până în ziua de azi în dezvoltarea psihologiei ştiinţifice. în baza manipulării lui S. în baza cunoaşterii lui R. de fapt. O cercetare ştinţifică riguroasă va trebui să permită. Schema clasică ce propunea o relaţie unoivoca S (D R va fi abandonată chiar în interiorul behaviorismului tocmai datorită sugestiilor venite din partea acelor cercetători care au utilizat în mod riguros schema iniţiala de cercetare. behavio-metoda expenme^ ^ ^^ ^ orientare metodologică întrucât îşi pro. re ^ ^ conştiinţa. Practic. cercetătorii au fost primii care au semnalat nevoia luării în consideraţie a unor variabile intermediare care se amplasează între stimul şi reacţie. in^"accesibiiităţii comportamentului ca obiect de studiu pune ^ezl^e"ună optate.

Psihologia cognitivă. încă din anii "50. Gestaltismul se opune Jociatiomsmului senzualist. computaţionale.vestalt" care înseamnă formă. de la ramuri largi până la specializări foarte înguste'. ci şi-a extins aplicabilitatea conceptelor şi asupra gândirii. unitate. Max Wertheimer (1880 . inteligenţa artificială. Această tenam a spre specializare este deseori criticată. în zilele noastre. behaviorismul nu a fost preocupat doar de învăţare. exprimandu-şi punctul de vedere asupra tuturor aspectelor psihologiei. configuraţia. Psihologia cognitivă va beneficia din plin de tehnologiile moderne. teoria informaţiei. Psihologii sunt specializaţi în direcţii foarte variate. dominaţia a fost mai scurtă întrucât. dar se pare că nu există o alternativă viabilă. Şcolile psihologice au tendinţa de a fi exhaustive. în care primează forma. Astfel. Noua provocare în faţa cercetării psihologice experimentale era studiul unor fenomene psihice neobservabile cu metode ştiinţifice obiective care să permită legarea constructelor mentale de răspunsuri observabile. Astfel percepţia prezintă calităţi de integralitate. Dacă behaviorismul a reuşit să domine psihologia mai ales din punct de vedere metodologic. In ziua de azi se poate spune că direcţia cea mai importantă de reţinut în psihologie este specializarea. în psihologie şi-a făcut loc preocuparea pentru studiul ştiinţific al proceselor mentale superioare. susţinând că percepţia nu este o simpla sumă de senzaţii. ci cu un domeniu de interes. luminozităţii sau culorilor. S-a dovedit că multe dintre operaţiile mentale nu pot fi explicate prin reducerea la schema condiţionării stimul . din punctul de vedere al conţinuturilor asupra cărora el s-a concentrat. In definitiv. configuraţie. psihologii nu se mai identifică profesional cu o anumită şcoală sau curent. mărimii. simularea unor procese mentale. independent de senzaţiile schimbătoare provenite de la receptori. ci o imagine unitară a întregului. limbajului sau dezvoltării copilului. specializarea constituie amprenta 31 .răspuns. la baza căruia se află fenomenul constanţei perceptive a formei. Este o reîntoarcere asupra factorului mental dar cu mijloace extrem de sofisticate care permit modelarea.1943) şi colaboratorii lui (Koffka si Kohler) au demonstrat unitatea procesului perceptiv.

1893. ţinute în 1895 la Universitatea din Bucureşti. în 1973. sihologia s-a constituit în ţara noastră ca ştiinţă experimentală. cercetări desfăşurate în cursul a numai 11 .m a n u n rum ştiinţific. * . an în care este înfiinţat şi primul laborator de psihologie experimentală la Universitatea din Iaşi. somn şi vise. psihologia mâinii dar şi asupra diferitelor modahtaţi senzoriale. Promotorii psihologiei ştiinţifice româneşti s-au format chiar în laboratoarele lui Wundt. sub conducerea aceluiaşi E. dintre care 12 cărţi. lucrare în care sunt expuse principiile teoretice şi metodologice ale psihologiei ştiinţifice. Vaschide va pleca în Franţa împreună cu marele psiholog francez Alfred Binet. Cercetările experimentale ale lui Vaschide cu privire la atenţie. sunt incluse într-o bibliografic impresionantă ce cuprinde aproximativ 170 de titluri.12 ani de activitate. Teza de doctorat a lui Gruber. G Gruber. printre fondatorii psihologiei experimentale franceze.5 e ă â i u ţ d ne4 i T „•i-(^•■)„nui>mdomeniuappsihologiedSpre exemplu.Ame* * * * Asociaţia ci cel de experimentală. Un moment de referinţă este publicarea lucrării "Problemele psihologiei" de către C. 32 . alături de Binet şi Toulouse. psihologia experimentală în România După cum remarcă regretatul cercetător Marian Bejat. fiind puternic impresionat de cursurile acestuia. Rădulescu-Motru în 1898. în anii 1891 . bazată pe cercetări experimentale asupra luminozităţii culorilor este publicată în 1893 de către Wundt în acelaşi volum în care apărea şi teza de doctorat a lui Constantin Rădulescu-Motru. Constantin Rădulescu-Motru va lucra în Institutul de Psihologie de la Leipzig. Nicolae Vaschide a fost unul dintre cei mai prolifici cercetători şi poate fi considerat. Laboratorul de psihologie exprimentală al Universităţii din Bucureşti este înfiinţat în 1906 de către Constantin Rădulescu-Motru. elaborându-şi teza de doctorat în domeniul epistemologiei. APA ana •ntp între câ*^ T rf 2 3. Primul curs de psihologie experimentală este ţinut în România de către Eduard Gruber la Iaşi în 1893.

realizarea cea mai de preţ a lui Ştefănescu . marele savant român a început prin a fi elev şi colaborator al lui Beaunis în primul an de funcţionare al laboratorului de psihologie fiziologică de la Sorbona (1889 . 33 . Wundt şi publicată de către acesta în revista Institutului de la Leipzig în 1911. El este autorul unei valoroase cercetări experimentale referitoare la tonalitatea afectivă a culorilor. a urmat o perioadă de dezvoltare şi consolidare a acesteia şi putem aminti aici cercetările laborioase de psihologie experimentală desfăşurate în laboratoarele Institutului de Psihologie al Academiei Române sau cercetările din laboratoarele de psihologie experimentală ale Universităţii din Cluj (Alexandru Roşea) şi ale Universităţii din Bucureşti (Gheorghe Zapan). trecută ca teza de doctorat cu W. psihologia românească suferă o nouă lovitură de tip stalinist prin desfiinţarea învăţământului superior şi a Institutului de Psihologie.De altfel. După 1990. echipa de cercetători pe care i-a format şi care vor continua dezvoltarea psihologiei experimentale. în aniiv 80.Goangă rămâne "Şcoala psihologică de la Cluj". psihologia experimentală îşi regăseşte locul firesc în ştiinţa romanească prin reînfiinţarea Institutului de Psihologie al Academiei Romane şi prin modernizarea laboratoarelor de psihologie ale universităţilor din Bucureşti. când psihologia a fost sever lovită în toate ţările comuniste. De numele lui Florian Ştefanescu-Goangă se leagă înfiinţarea laboratorului de psihologie experimentală şi a primului institut de psihologie la Universitatea din Cluj (1922).1890). Iaşi. în perioada postbelică. Bejat( 1973). după momentul dureros al stalinismului din anii '50. aşa cum arăta M. Dar. Cluj şi Timişoara.

riscăm să afirmăm că aptitudinea. caracter" "pasiv": observatorul nu intervine în desfăşurarea fenomenului stifd'a ■ Dacă în experiment se provoacă în mod deliberat o modificare a riabilei independente urmărindu-se efectele acestei modificări asup 34 . a fi atent la. De la bun început se impune o distincţie între observaţia care însoţeşte activitatea profesională a psihologului şi observaţia care însoţeşte activitatea de cercetare în psihologie. organizat -în toate momentele activităţii sale. dacă avem în vedere că prima formă de observaţie constituie adesea o sursă pentru cercetare şi noi forme de observaţie. zentă practic în toate domeniile psihologiei. distincţia nu este atât de transparentă pe cât pare. Psihologul este o persoană profund implicată în observarea permanentă a manifestărilor comportamentală ale celor din jurul său. deci nevoia de a ne referi la observaţie ca metodă de cercetare. OBSERVAŢIA Observaţia este cea mai veche metodă a psihologiei.mai mult sau mai puţin sistematic. El nu face acest lucru în anumite momente ci o face . Mai mult decât atât. Evident. Precizarea propusă are în vedere specificul acestei cărţi. Pe parcurs vom îngusta aria de abordare a observaţiei. observa condiţiile comportamentele umane este o trăsătură obiectivă a profesiei de psiholog. Rezultă drept trăsătură definitorie a observaţiei. 3. capacitatea de a sesiza. Definire şi caracteristici Etimologia cuvântului îşi are originea în latinescul "observo-are a privi.3. Cele mai multe definiţii de dicţionar insista pe constatarea şi notarea fidelă a fenomenelor aşa cum se desfăşoară ele în realitate. raportând-o la psihologia experimentală şi experimentul de laborator. fiind pre.1.

se exercită într-o manieră neformală. la o analiză atentă (Banister şi colab. nestructurate. 3. observaţia va fi subordonată scopurilor acestuia şi va urmări obţinerea unor date suplimentare care să descrie modificările variabilei dependente. în experimentul de laborator.2. • nivelul de informare oferit subiectului observat. care poate varia de la o observaţie spontană până la observaţia pe durate mari de timp. • focalizarea. distincţia esenţială care se impune este cea a prezenţei sau absenţei unei manipulări deliberate a variabilelor implicate. structurate până la forme difuze. Aşadar. care poate varia între dezvăluire completă până la absenţa oricărei informări. strictă a comportamentului până la manifestări globale. constante. Dar.variabilei dependente (comportamentul). încercandu-se surprinderea unor relaţii cauzale stabilite. Definitorie pentru observaţie este înregistrarea sistematică a unor manifestări comportamentale aşa cum se prezintă ele în condiţiile normale ale mediului. metoda observaţiei poate fi cu succes utilizată în cadrul laboratorului. Dincolo de aceste trăsături. observator ascuns şi implicat. Observaţia ocazională . 1996) se impun şi alte caracteristici definitorii ale observaţiei: • precizia observaţiei care se poate întinde de la forme foarte riguroase. este observaţia practicată în mod cotidian de către psiholog fie asupra lui fie asupra celor 35 . pe cât de discret posibil. concentrarea observaţiei de la o manifestare foarte îngustă. observator prezent şi implicat.observaţia sistematică Această distincţie se impune pentru a preciza mai bine ce tip de observaţie trebuie să utilizăm în cercetarea psihologica. neghidată de reguli. aşa după cum arată şi numele. Observaţia ocazională. • nivelul de conştientizare a prezenţei observatorului de către subiectul (subiecţii) observat.. în observaţie fenomenul este urmărit în modul său natural de desfăşurare. • durata observaţiei. care poate prezenta următoarele va riante: observator prezent şi neimplicat. edificatoare. observator ascuns şi neimplicat.

medic neuropsihiatru francez. Este o observaţie "naturală" în condiţiile în care se studiază manifestările comportamentale ale indivizilor în cadrul lor "natural" de viaţă. Observatorul va stabili cadrul şi condiţiile unei observaţii care va purta atributul de "clinică". de obicei. 36 . momentele. observaţia sistematică se subordonează unor scopuri precise. de muncă sau de loisir.Piaget.conduitele. a unui adevărat "proiect de observaţie" prin care sunt anticipate . Un caz particular al observaţiei ocazionale este observaţia accidentală care apare într-un anumit context experimental. Astfel. ceea ce 1-a condus la descoperirea reflexului psihogalvanic (după P. deşi urmăreşte un set de scopuri proprii cercetării actuale (prezente). ale psihologiejîn a al acest gen de observaţie a avut un rol important în adunarea SCI1 ' corp semnificativ de date ce au fost apoi sistematizate şi analizate. astfel încât cercetătorul. durata ş. în cadrul unui proiect de cercetare. de anamneză. constatând descărcarea acestei electricităţi în momentele respective. investigaţie sau experiment. se consemnează în mod riguros datele în urma unei planificări. Este. însoţită de interviul clinic. In general.a. La începuturile ştiinţelor socio-umane. observă la o pacientă care avea pielea mâinilor anormal de uscată că aceasta semnala în plus o serie de înţepători (pişcături) la nivelul pielii mai ales pe vreme uscată şi rece. 1989). Observaţia sistematică se desfăşoară după un plan riguros.Fraisse şi J. rolul acestui tip de observaţie a mai scăzut. aceasta nu-1 împiedică să constate-observe aspecte inedite care-1 pot conduce la concluzii total neaşteptate şi uneori originale. Istoria ştiinţei este bogată în astfel de exemple.m. Fere.din jurul său. Dar pe măsură ce psihologia s-a constituit ca un corp solid de cunoştinţe. manifestările avute în vedere. continuând totuşi să influenţeze fiecare psiholog în atitudinile şi evaluările sale. Fere s-a gândit să măsoare electricitatea statică a pielii pacientei. Observaţia poate fi practicată în consultaţii sau în clinică. adică acolo unde ei îşi desfăşoară în mod obişnuit activităţile de învăţare.d.la modul cât mai amănunţit cu putinţă .

în timpul experimentului observaţia survine ca element ajutător. In cazul experimentului explorator de tipul "ce se întâmplă dacă.întrebarea devine ipoteză prin care se avansează supoziţia existenţei unei relaţii între fapte.. al XVIII-lea R..din contră . ca sursă de date suplimentare asupra efectelor variabilei independente.3. astfel încât . Laboratoarele de cercetare sunt pline de observaţii acumulate în timp şi inutile pentru că cercetătorii nu şi-au pus întrebări precise. în observaţie întrebarea rămâne deschisă şi cercetătorul nu cunoaşte răspunsul sau nu are decât o idee vagă asupra lui. implicit a psihologiei. în experiment . Observaţia trebuie să se mulţumească cu proceduri mai puţin riguroase decât cele experimentale. diferenţa dintre observaţie şi experiment constă tocmai din natura (prezenţa) întrebării. Dincolo de diferenţele de grad şi de nivel de complexitate. Aceasta este şi o ordine istorică în evoluţia ştiinţelor. în cel mai bun caz. îmbunătăţirile metodologice sunt consacrate modului în care se poate asigura o mai bună ngoare a observaţiei. Observaţie şi experiment Din perspectivă temporală observaţia şi experimentul constituie două momente succesive ale cercetării. Un lucru pe care adesea îl uităm este că nu vom găsi decât ceea ce căutăm. Spunem -în mod obişnuit . In acest caz observaţia va avea un rol mai important.observaţia precede experimentul.3. Apoi. Or.desigur .că realitatea fiind observată ne semnalează anumite probleme pe care le vom aborda într-o manieră experimentală. întrucât ea pare să fie calea pe care vom pune în evidenţă modificările induse în mod explorator. poate ca cea mai relevantă distincţie o oferă precizia înregistrării datelor. ." experimentatorul nu are întrebări precise şi nici răspunsuri aşteptate. pe care experimentul îşi propune să o verifice. Elementul comun pentru observaţie şi experiment este constatarea unor fapte menite a fi un răspuns la o problemă.> încă în sec. 37 .Bacon făcea distincţia între observaţia pasivă şi vulgară şi observaţia activă şi savantă.

m. să consemneze riguros rezultatele ş. la persoanele cu handicap intelectual sau în condiţii de grup.m. Se cunoaşte că prezenţa observatorului introduce o nouă variabilă în configuraţia cercetării. neutru-binevoitor de a se exprima în relaţiile cu toţi participanţii la experiment. b) Personalitatea observatorului are un rol important în evaluarea. Tot atât de eficiente pot fi şi metodele clasice de "spionare": o draperie. un paravan.d. un orificiu în perete ş. dar şi de inventivitatea cercetătorului. modul egal. manifestări de personalitate.d. Observatorul ascuns oferă posibilitatea unei desfăşurări naturale a comportamentului mai ales la copii. Observaţia rămâne un demers marcat de subiectivitatea observatorului.3 4 Factorii determinanţi ai observaţiei a ) Prezenţa observatorului. Practic. în aceste condiţii prezenţa observatorului este o condiţie comună pentru toţi subiecţii participanţi şi grija trebuie să se manifeste în ceea ce priveşte conduita experimentatorului. în experimentul de laborator cel mai adesea subiectul este solicitat într-o sarcină. are de îndeplinit un consemn şi cercetătorul.a. atitudinal-caracteriale. Cercetătorul (observatorul) se află într-o relaţie specifică de cooperare din primele etape ale experimentului: selecţia grupurilor şi a subiecţilor în raport cu etapele experimentului. Tehnologiile modeme pun la îndemână ferestrele cu orientare unidirecţională (one way screen/window) sau camere video. experimentului pentru că ar conduce la modificarea comportamentului observat. în mod normal subiectul acceptă convenţia prezenţei observatorului ca făcând parte din "joc" şi tocmai absenţa acestuia l-ar intriga. adică observatorul trebuie să fie prezent pentru a urmări modul cum subiectul respectă consemnul său pentru a-i oferi diferitele secvenţe ale unor sarcini care se derulează în timp.a. mai ales atunci când se fac referiri la trăsături. Soluţii există şi aplicarea lor ţine de nivelul de dotare al laboratorului. de la bun început experimentatorul trebuie să se asigure de participarea benevolă sau de motivarea (recompensa) participării subiecţilor. probe. personalitatea acestuia. estimarea conduitelor observate. Cel mai adesea cercetătorul trebuie să manipuleze aparate. 38 .

Acelaşi lucru este valabil şi pentru cei care aparţin aceleiaşi rase sau aceluiaşi mediu social.extroversie pare să coreleze mai puţin decât firea artistică. carac terizaţi prin inteligenţă şi umanism. Constatăm că factorul sociabilitate . prejudecăţile. Problema este deschisă şi nu putem decât să acceptăm că unele elemente sunt înnăs cute şi ţin de o anume orientare nativă a personalităţii. Am spune că mai importantă este o anume curiozitate epistemică în raport cu acţiunile celor din jurul nostru. oameni.observatorii capabili de o foarte fină autoobservaţie.Piaget şi P.d. . Dacă acceptăm că observatorul este un psiholog. care îi împărţea în 3 categorii: . un cercetător. Va fi greu să afirmăm însă că extrovertul sau introvertul sunt mai mult sau mai puţin înclinaţi spre obser vaţie. dar mai puţin sociabili.observatorii care îşi analizează bine prietenii şi cunoştinţele. atitudinile sale faţă de sexul opus. un profesionist. aceştia ar avea un temperament artistic şi ar fi mai puţin sociabili. • nivelul experienţei acumulate pare să fie cel mai important factor ce ţine de personalitatea observatorului. Se pare că bărbaţii se analizează mai bine între ei decât femeile între ele. introvertă cu spiritul analiticobservativ. J. Dată fiind importanţa acestui factor se impune evidenţierea principalelor aspecte care ţin de personalitatea observatorului. valorile la care aderă. Spiritul de observaţie ca aptitudine generală este poate mai important în acest sens. concepţiile. . Observatorul are tendinţa de a-1 observa şi judeca pe cel observat prin prisma propriilor sisteme de referinţă asupra mediului social sau rasei.m.observatorii care îi analizează mai bine pe străini. • înnăscut-dobândit: avem oare de a face cu un anumit potenţial înnăscut sau doar cu abilităţi dobândite de observator ?. reprezentările sale asupra fenomenului studiat. ei ar fi foarte inteligenţi. atunci putem 39 . mai dotaţi din punct de vedere artistic.Inerent se vor regăsi influenţe care exprimă experienţa sa.a. • gradul de similitudine între observator şi observat influenţează acurateţea observaţiei. de o anume deschidere spre lume. stereotipurile sociale ş.Fraisse (1989) invocă o tipologie a observatorilor propusă de către psihologul american Vernon.

Validitatea predictivă presupune considerarea datelor obţinute prin observaţie ca predictor al unor performanţe (şcolare. importantă va fi calificarea profesională. în studii anterioare. Astfel. valorificarea datelor de observaţie prin apelul la valori nume-dema d naCr ^^ ^ "* ngUroase de al consemnare a datelor.datele obţinute prin observaţie cu datele obţinute cu ajutorul unor probe care şi-au dovedit. în m Ud txebtf vedem cedul CUm notăm> consemnăm datele observaţiei trebuie sa . stereotipiile. sările subiectologiei pro e^1. în schimb. într-un studiu dedicat JJ^rii diagnostice a metodei biografice (ce implică în mare măsură observaţia clinică) în selecţia candidaţilor la şcoala de aviaţie s-a demonstrat că abilităţile diagnostice ale psihologilor experţi se exprimă pe deplin abia după cinci ani de experienţă profesională în mediul socio-profesional aeronautic (M. 1987).T ° a sa vedem ce anume observăm.Toma. Validarea poate fi concurentă sau predictivă. Capacităţile observative trebuie să fie verificate şi validate sistematic. Tindem să credem ţU1£ 1 "un anumit nivel'. PU ceperea măiestria observatorului.n. Verificarea presupune un studiu de fidelitate prin care se compară observaţiile făcute de mai mulţi observatori. clişeele.nate în cea mai mare măsură şi ceea ce va rămâne va tiVe I°r -1 ddexperienţei şi pregătirii profesionale._ în virtutea calificării şi a respectării principiilor deonconsidera ca ^ ^ prejudecăţile. profesionale) şi confruntarea lor prin studiul de corelaţie cu datele criteriu care reflectă nivelul performanţei reale (şcolare sau profesionale).. M.™10 i î 5%'Acest gen de stud» de fidelitate sau validitate presupun g o a s e de consemnare a datelor. Prin validare concurentă se confruntă în baza studiului de corelaţie .problema subiectivităţii observaţiei este mai CadC relevantă. In ambele cazuri trebuie să obţinem valori semnificative ale coehcientilor de corelaţie la un prag admisibil de probabilitate a erorii «. împărtăşim convingerea că. dincolo de implicaţiile subiective proprii personalităţii observatorului.Aniţei. validitatea predictivă. dincolo de natura mai puţin riguroasă a metodei. observaţia poate fi o metodă viabilă în măsura în care este o observaţie calificată condusă cu competenţă de către psihologi profesionişti. înainte 40 tf T^ ° .

astenic. inclusiv în experimentul de laborator. greutatea. gâtul şi trunchiul sunt acoperite de un strat gros de grăsime. în vreme ce partea occipitală este rotunjită. modificările vegetative. Sistemul lor osos este plăpând.Mărgineanu. V.3.5. Cele mai cunoscute tipologii sunt cele ale lui Kretschmer şi Sheldon. 1978): • Picnicul prezintă spre mijlocul vieţii lui.5. 3. o structură corporală scundă. mimica. lungimea şi grosimea mâinilor şi picioarelor. cutia craniană este joasă. încercând o sistematizare a conduitelor supuse observaţiei. diferitele sale părţi sunt bine 41 . bondoacă şi îndesată. circumferinţa abdominală. slăbuţ. Ceauşu (1978) le împarte în două mari categorii: simptomatica stabilă (înălţimea. vârful ei prezintă contururi plate. Tipologia lui Kretschmer prezintă tipurile picnic.1. ceea ce dă trunchiului forma generală a unui butoi. tipologii accesibile intuitiv în baza observaţiei. musculatura moale. mijlocii. armonioase. atletic şi displastic. circumferinţa toracică.) şi simptomatica labilă (pantomima. o faţă rotundă şi un ten mai degrabă proaspăt şi fin. Particularităţile bioconstituţionale Au fost sistematizate şi integrate în tipologiile biosomatice la care facem apel. largă şi rotundă. iar faţa. Dificultăţile apar atunci când încercăm să analizăm. Suntem obligaţi la o astfel de analiză şi prezentare dacă dorim să facem din metoda observaţiei un instrument cât mai riguros de surprindere a variatelor conduite ce pot să se manifeste în diferitele împrejurări şi situaţii. cu proporţii verticale. Capul. circumferinţa şi diametrele craniene etc. prin observaţie. Iată cum descrie celebrul psihiatru german cele două tipuri pe care le-a studiat în mod aprofundat: picnicul şi astenicul (după N. conduita subiectului. umerii apropiaţi. să descriem conduitele sub multiplele faţete în care se pot prezenta acestea. pieptul şi abdomenul sunt largi. vorbirea). Conţinutul observaţiei La prima vedere pare simplu să spunem că. în cazurile tipice. faţa este moale. constatăm manifestările comportamentale. lărgimea umerilor.

prezintă o curbură puţin aplecată şi un nas cărnos. în cazurile bine definite. este nonconformist şi exigent în plan social. Pielea are deseori o culoare pală. obtuz. rar. trăsături masculine şi lipsă de dezvoltare normală a organelor genitale la femei. bazinul nespus de mare. ceea ce face ca bărbia să pară intrată. în vreme ce în restul corpului sistemul păros este în general puţin dezvoltat. trăsături feminine la bărbaţi. un spaţiu toracic strâns şi lungit. contrastează puternic cu maxilarul inferior. este rotund şi puţin alungit. lung şi ascuţit. • Astenicul are o constituţie verticală. dând omului un profil unghiular. Nasul. un trunchi cilindric. de altfel. în sfârşit. de forma ovală adunată. se observă. fin. solid plantate şi persistă timp îndelungat. părul şi sprâncenele sunt abundente. prin umerii mai largi decât bazinul. interiorizat. în plan afectiv oscilează între tristeţe şi veselie. puţin dezvoltat. de asemenea. puţin reliefat. cu o dezvoltare redusă ca talie mică. ca lungimea exagerată a extremităţilor. întâlnim deseori în această structură corporală bărbaţi cu trăsături eunucoide. cu o tendinţă puternică spre chelie precoce. în vreme ce barba şi părul de pe corp sunt destul de abundente. Extremităţile şi gâtul apar mai degrabă alungite. cu un nas mic. profilul este moale. se observă frecvent trăsături hipoplazice. o stare de regresiune a corpului în întregime sau a unor părţi luate separat. Picnicul este înclinat spre inteligenţă concretă. are forma unui pentagon sau a unei pajuri mari. în plan social este un conformist. retractil. prin pieptul 42 . prezentat în mod schematic. este un ciclotim. Astenicul este înclinat spre inteligenţă abstractă. în general picnicii au părul suplu. pe care. Capul prezintă dimensiuni mici. care este mai degrabă hipoplazic. mici şi slabe. gata oarecum de fugă.formate. Conturul frontal al feţei se apropie. conturul frontal al feţei. iar umerii apropiaţi. s-ar putea spune că toată partea mijlocie a feţei este atinsă de o oprire a dezvoltării. Oasele şi muşchii sunt subţiri. Atleticul este caracterizat foarte sumar prin dezvoltarea importantă a muşchilor. cu manifestări afective de tip schizotim. îl întâlnim şi la structuri asemănătoare cu constituţia astenică. oscilând între iritabilitate şi calm. în special a feţei care prezintă un profil aproape drept.

greutatea.d.m. nevoia de a fi consolat de semeni la necaz etc. vocea neinhibată. Alte inferenţe şi relaţii ale atleticului sunt foarte puţin precizate de către Kretschmer. cu o dezvoltare supe rioară a oaselor şi a muşchilor. prin laborioase cercetări desfăşurate în anii '40. Este de obicei slab şi cu muşchii nedezvoltaţi. aventurierul. Faptul că viscerele digestive sunt mult dezvoltate şi că ele mentele funcţionale ale acestor structuri se dezvoltă din endoderma embrionului justifică termenul de endomorf. cu coşul pieptului turtit şi cu corp în general delicat. în raport cu greutatea sa el are cea mai mica 43 . soldatul de meserie ilustrează cu precădere acest tip. Un atare individ are o greutate specifică scăzută şi pluteşte pe apă. si guranţa în afirmare. somnul adânc. Corpul mezomorf este puternic.) şi interpretate sub unghi embriologic. At letul. precum şi un coeficient scăzut de suprafaţă a corpului. în înălţime. energia în vorbă şi faptă. dezvoltarea toracelui şi a capului ş. înălţimea. • Mezomorful este greu şi rectangular. rezistent la răniri şi bine echipat pentru solicitarea efortului fizic.a. Corelaţia cu aceste două trăsături este dezvoltarea sub medie a oaselor şi a muşchilor. nevoia de acţiune imediată la necaz etc. deschisă şi fără reţineri. Vom apela la descrierile lui Sheldon (după N Mărgineanu. maniera directă. trei tipuri morfologice care corelează cu tipurile psihologice corespunzătoare. Pornind de la un număr de 17 variabile supuse observaţiei (spre ex. tare.dezvoltat şi păros. proprietatea de a părea mai în vârstă. plăcerea digestiei. Biotipologia Iui Sheldon este expresia cea mai evoluată şi mai rafinată a tipologiilor constituţionale. nevoia de exerciţiu. dependenţa de aprobarea socială a celorlalţi. Tipul psihologic cores punzător este somatotonul caracterizat prin atitudinea asertiyă. • Endomorful este caracterizat prin modul său de a apare molatic şi sferic. Coordonatele dominante ale biotipului derivă în primul rând din mezoderma embrionului de unde şi numele. 1978). fragil. savantul american identifică. nevoia de confort. Tipul psihologic cores punzător este viscerotonul caracterizat prin dorinţa de odihnă şi rela xare. • Ectomorful este dezvoltat linear.

provocatoare. amplasarea mâinilor şi picioarelor.suprafaţă. conduita expresivă poate fi "citită" şi merită să fie descifrată pentru că oferă indici relevanţi asupra vieţii psihice interne. direcţia şi expresia privirii. umerii drepţi. poziţia trunchiului şi a umerilor. manifestând astfel o precumpănii* a greutăţii faţă de suSată. trunchi înclinat în faţă. Tot în raport cu masa corpului el «creierul şi. capul plecat. nevoia de singurătate.5. mimica. lipsă de apariţie sau de rezistenţă. modificările vegetative şi vorbirea. Din cauza suprafeţei sale mari este cel mai sensibil la contactul cu mediul extern. atitudine "marţială". Tipul psihologic corespunzător este cerebrotonul. Conduita expresivă Include manifestările dinamice ale corpului: pantomima. fie modestie. somn nervos. nivel scăzut al mobilizării energetice. Poziţia generală a corpului este un bun indicator pentru trăirea psihică a subiectului în momentul observaţiei. Cu alte cuvinte. reactivitate nervoasă. la polul opus | se situează atitudinea descrisă prin pieptul bombat. 3. Observaţii sistematice. mâinile întinse moi de-a lungul corpului poate sugera stare de oboseală sau stare depresivă. dialog social inhibat reţinere vocală. sociofobie. în general) sistemul nervos cel mai dezvoltat. capul sus. mâinile evoluând larg pe lângă corp. Are un corp slab echipat pentru efortul fizic îndelungat. experienţa acumulată au condus la asocieri relativ stabile între particularităţile conduitei expresive şi anumite manifestări ale vieţii psihice. atitudine defensivă. Pare a fi dezvoltat mai mult din ţesuturile ectoderme ale embrionului. Pantomima se exprimă prin atitudinile corporale. mers şi gesturi. de competiţie. persistenţa în maniere şi deprinderi. tristeţe. ceea ce sugerează siguranţă de sine. atitudinea descrisă prin umeri lăsaţi. Pentru o corectă descifrare a semnificaţiei 44 . caracterizat prin reţinere în manifestări şi atitudini. Dincolo de infinitele nuanţări putem distinge două atitudini generale edificatoare: pe de o parte. tendinţă dominatoare. forma şi poziţia capului. picioarele larg depărtate. pe de altă parte. • Atitudinile corporale reunesc într-o manieră particulară (ţinuta) elemente precum: statura şi constituţia corporală.2.

Pot fi gesturi instrumentale legate de exercitarea unor acţiuni precis determinate într-o activitate profesională. în schimb. . timid pare să fie specific temperamen tului melancolic şi exprimă emotivitate. 45 . nehotărât. gesturile rapide. dar sigure şi precise pot sugera meticulozitatea. . sănătoase. nehotărât. atenţie mai mate acordată calităţii în detrimentul vitezei. Acestor tipuri de mers li se pot asocia următoarele semnificaţii psihologice: . suplu şi ferm. cu temperament flegmatic şi indică o redusă mobilitate motorie. să regleze. forţa. dar şi asupra altor particularităţi psihice. precizia acţiunilor implicate. dincolo de neîndemânare. Caracterizează persoanele tinere. labilitate emoţională. echi librate. lent. viteza. prezenţă de spirit. energic. stăpânire de sine. o slabă mobilizare energetică. încredere în forţele proprii. la rândul lor funcţii asemănătoare vorbirii: ele trebuie să comunice. ne siguranţă: .mersul lent. gesturile lente. grija pentru detalii.mersul lent şi greoi este specific persoanelor cu o constituţie astenică. timid. gesturile retorice constituie un adevărat limbaj expresiv. energia. exprimând energie. fermitatea în baza cărora se disting următoarele tipuri: lent şi greoi. să influenţeze. rapid. suplu şi ferm pare să fie caracteristic mai ales temperamentului sangvin. gesturile oscilante ca viteză şi lipsite de precizie exprimă. energice. să convingă. să suplimenteze. • Gesturile constituie o sursă bogată de informaţii privitoare la dinamica activităţii. Mersul poate fi evaluat prin prisma unor indicatori precum viteza. ele însoţesc sau chiar înlocuiesc vorbirea şi îndeplinesc. lipsă de interes pentru activitate. să compenseze. în acest caz indicatori precum viteza şi precizia pot oferi indicaţii asupra gradului de îndemânare. energic. lipsă de antrenament sau absenţa spiritului practic. dar imprecise pot sugera hiperexcitabilitate proprie colericului.mersul rapid. sigure şi precise sugerează calm. elasticitatea. gesturile prompte. Spre exemplu. echilibru emo ţional.diverselor atitudini generale se impune raportarea lor la situaţia concretă şi corelarea cu alte elemente ale conduitei.

O corelaţie care pare să fie mai ffmwl 11!.e> impetuoase. Un Ş> maxilarelor EÎărr/121 d!ntrecaPacitatea voliţională şi forma bărbiei maxilare puternice ^ Pătrată' ferm conturată şi uşor proieminenta.^ pQt sugera diferite stări cum ar fi: atitumoi. Itate euforie. gesturile oferi o cantitate mare . profilul nas-gură-bărbie. gesturllericului'şi în parte. f ° a ţată. ampliresturile retorice pot » ^ efectuare. gura. nevoia de afirmare proprie. • Mimica participă amplu la conduita expresivă prin părţile mobile ale feţei. sangvinicului şi sugerează stări afecpicnicului. gesturile repezi. maxilarele. Varietatea gesturilor impune interpretarea lor în raport cu situaţia concretă.. a feţei. volubilitate.an alizate din perspectiva frecvenţei. astfel încât o atentă observaţie poate este foarte bogata şi ^ informaţii relevante. la care se adaugă elementele proprii fizionomiei: culoarea părului. de exercitare a autorităţii. violente care însoţesc mai ales vorbirea cu ton ridicat denotă iritabilitate. sprâncenele. ale fermităţii ambit^ COnsiderate semne ale unei voinţe puternice. forma maxilarelor.de acest indicator. veselie. profilul frunte-nas. Deşi studiile riguroase nu au totuşi suntem enţierea„Unor corelaţii sistematice şi semnificative. mditer■ ^ amp. dorinţa dTa-i antrena. oboseală. raporturile dintre partea superioară a craniului (frunte. de a-i câştiga pe cei din jur pentru cauza respectivă. stări dinea defensiva. • ' Perseverenţei. fruntea. energiei. obrajii. largi par să fie specifice colic. cu mijloace verbale utilizate şi alte caracteristici ale expresivităţii cum ar fi mimica.66'/ 6 rep ezentări sau J prejudecăţi faţă de care trebuie să există tendinţa de a corela con- care pare 46 . profilul în ansamblu. de dominare. respectiv ochii. calotă craniană) şi partea inferioară (maxilare). co sten jce de bună dispoziţie. Spre exemplu. Modul cum abordăm aceste particularităţi este influenţat de o folaTf condus la?^ ^^ d e i n t d l § e n ţă. alt clişeu este c"^' ~ " ° bserva ţ iile noastre . înflăcărare pentru o idee sau cauza. conformaţia feţei. tea^ ' i s e ^ apatie> posibil temperament melandepresive. elan. a ochilor. Semnificaţia lor psihologică tudinii. de mică ^ ap ^ slab ă mobilizar energetică.

rece interiorizat. severitate ş. melancolie. Cert este că privirea. raţional. ruşine. atitudine critică. sţărim de la mirare la nedumerire. dominat de latura instinctiv. privirea în sus. ochii larg deschişi sugerează naivitate. manifestări. mânie. înţelegere. nări largi. privirea în gol sugerează nedumerirea. înţelegerea noutăţii informaţiei. Limbajul comun apelează la o serie de expresii sugestive pentru rolul acordat privirii: "inteligentă". de rezistenţă faţă de informaţiile primite. acceptare. asociată cu celelalte elemente ale mimicii şi fizionomiei poate sugera o varietate extrem de largă de trăiri. tristeţe. interes pentru noutate. veselie. hotărâtă sau asprime. peste capul interlocutorului denotă lipsă de respect pentru acesta. "lucidă" sau "opacă". bărbie rotundă. tendinţa de a descifra eventualele gânduri ascunse ale interlocutorului. căutare. privirea în jos sau în lături sugerează atitudine de umilinţă. privirea îndreptată ferm către interlocutor. atitudine deschisă. cerebroton. Astfel. ochii întredeschişi sugerează o atitudine de neacceptare. Un alt indicator de evaluare a privirii este direcţia. mai expresivă şi mai semnificativă pentru comunicarea non-verbală.m. de a masca propriile gânduri sau intenţii. maxilare înguste este astenic sau ectomorf. cu frunte lareă. susţinând fără dificultate privirea acestuia arată sincentate. stare de plictiseală.d. Tipul cerebrocranian prezintă o predominanţă a dezvoltării craniene superioare.bine susţinută de observaţii morfoconstituţionale este cea dintre nivelul de dezvoltare a părţilor superioară şi inferioară a feţei şi aspectele ationale şi instinctivo-emoţionale ale conduitei. sentiment al vinovăţiei. Spre exemplu. tendinţa de a ascunde. Evident că între gradul de deschidere a ochilor şi cantitatea informaţiilor receptate se află un raport invers proporţional. suspiciune. Privirea constituie componenta cea mai dinamică. emoţii. gură mare. critic. tipul viscerocranian prezintă o predominanţă a dezvoltării maxilarelor. aparţine tipului picnic sau endomorf (visceroton). efortul de rememorare.a. oboseală. visceral. Gradul de deschidere a ochilor este un indicator relevant asupra atitudinii subiectului faţă de situaţia cu care este confruntat. 47 . emoţională. logic. în schimb. uneori provocatoare.

debitul. Laboratoarele de psihologie dispun de aparatură specializată pentru valorificarea acestor indicatori. pare a fi semnul lipsei de fermitate. structură. reacţia electrodermală ş. chiar al unei m urnite inerţii emoţionale şi afective. adesea subiecţii. o mimică depresivă însoţită de «presie meditativă sau de tristeţe sugerează un temperament melancolic sau prezenţa unor tulburări. Reacţiile vegetative sunt relevante mai ales pentru trăirile emoţionale şi autocontrolul individului. semnuj unej reduse reactivităţi. cognitive etc) sunt cuplaţi şi la poligraf pentru a se prelua pulsul. durata reacţiilor emoţionale. amploarea.3.P" fuga privirii. pe de altă parte. fluenţa.a.virii poate oferi şi ea indicaţii interesante. indică o anumită inconotanţă sau instabilitate a echilibrului emoţional. intonaţia. O mimică săracă sugerează un temperaîndeose -^ ^^ ^. Uzării ^ SpCCtul formal vizcază elementele de ordin fizic al verba-■ s Pectiv intensitatea. Astfel jVlobil«fc»tea. de obicei.cânde gândurile. în timpul efectuării unei sarcini (motorii. funcţionalitatea musculaturii etc. ritmul respirator. dar. Proprii mesajului verbal. de co roluiui mimicii observatorul va căuta să integreze ln i^omponente ale acesteia într'° abordare unitară care priveşte diversele c . maladii. în schimb privirea fixă. transpiraţia). aderenţă. suferinţe. o mimică excesiv de mobilă poate sugera un temperament coleric dacă este însoţită şi de o gestică amplă şi rapidă. • Modificările vegetative oferă indicii relevante cu privire la intensitatea. de expresivitate proprii oral şi. aspectele de conţinut. pulsul. O parte dintre aceste modificări sunt accesibile şi observaţiei şi pot fi evaluate: ritmul respirator. pronunţiaC dC 48 . în funcţie de nivelul de intensitate al trăirilor afective modificările vegetative se exprimă fiecare într-o manieră specifică. ^ acesteia. mobilitatea exce^. ^■5. imobilă denotă o lipsă de de culpablllta^'tact cu realitatea sau de înfruntare a interlocutorului. Conduita verbală ° PartC asPectele formale. intenţiile sau chiar sentimentului tendinţeidea"ŞI. reacţiile vaso-motorii şi secretorii (modificările de culoare ale feţei.

deficienţe culturale. nemijlocită sau defetuoasă. Fluenţa este un bun indicator al mobilităţii proceselor cognitive. dar sugerează aHtăţi cum ar fi hotărârea. oboseală marcată. de relaţia afectivă cu interlocutorul.f i intensitatea este un indicator al fondului energetic. calmul. pronunţia corectă. iară afectare. Intonaţia prezintă cele mai bogate trimiteri la viaţa psihică pentru că ea exprimă capacitatea de exteriorizare în plan social a unei largi varietăţi de stări. discontinuă. vorbirea lipsită de fluentă. aceasta reflectă o serie de particularităţi neuropsihice. neclară. a temperamentului. AS 49 . în ceea ce priveşte pronunţia. precipitare. săracă în inflexiuni arată fie un fond afectiv sărac.a. a ° Privire mai atentă vom putea distinge următoarele tipuri de pronunţie: pronunţia deosebit de corectă (mergând până la afectere). în desfăşurarea lentă a activităţii psihice. firesc. a termenilor convenabili pentru exprimarea ideii dorite şi asta presupune rapiditate şi precizie în desfăşurarea activităţii cognitive precum si un tonus neuropsihic ridicat. în reactivitatea emoţională ridicată ş. în schimb. vorbirea fluentă. temperamentale dar şi nivelul de cultură generală şi profesională. preocupaţi saşi impresioneze interlocutorii. intonaţia plată. al vitezei de conceptualizare şi de ideaţie. încrec derea în sine. curgătoare exprimă uşurinţa în găsirea cuvintelor. în ceea ce priveşte debitul sau viteza verbalizării pare să fie mai ales expresia dinamicii neuropsihice. La mijloc pot fi. continuă. Astfel. monotonă. trăiri. Aşa de exemplu. în schimb. pronunţia incorecta. fie anumite dificultăţi sau inhibiţii în comportamentul social. intonaţia bogată în inflexiuni este specifică oamenilor cu un fond afectiv bogat. sentimente. întreruptă frecvent de pauze sugerează dificultăţi de conceptualizare cu originea într-un tonus neuropsihic scăzut. emotivitate excesivă. autoritatea. la modul natural. afecţinu ale aparatului -motor. educaţia vorbirii începută în familie şi desăvârşită prin instrucţia şcolară şi profesională. fermitatea. clară. dar ţine şi de gradul de cunoaştere a obiectului discuţiei. în acest > uiDuran ale vorbirii necorectate la timp.

comunicarea.Ne v om o ri en ta as up raa °. liticăP Cetării ex P e nmentale trebuie să fie sistematică şi a i . 3. dialogul. cooperare. Atitudinea faţă de sarcină poate fi caracterizată la fel prin nivelul de interes. Atitudinea faţă de experimentator (dacă acesta este prezent) vizează deferenta. a componentelor motorii (coordonare. Pentru ca observaţia să servească pe deplin purilor cercetării experimentale trebuie să fie sistematică şi ana. atitudinea faţă de succes sau faţă de eşec (modul de atribuire a succesului sau eşecului). atitudinea subiectului faţă de situaţia experimentală. faţă de experimentator. semnificaţia conduitei • Asp în veder e structura vocabularului. preocupările. precise .tul semantic vizează conţinutul. participare motivată. implicării cognitive. adecvarea lor la conţinutul mape. cu profesia. cooperarea. cu interes. plasticitatea şi eX utilizaţi. cantitatea de i n f or-verbale şi are^ ^^^ abstractizare a termenilor.e . Protocolul observaţiei „ }n faţa unui număr atât de mare de date de observaţie s-ar putea ^a rămânem descumpăniţi. implicare. politeţea. CbUle să a ' ducă acel surplus de date edificatoare care 50 are ** °m l a acel .6. cu Sdna subiectului. faţă de sarcina dată. încredere în forţele proprii. lipsă de implicare. Conduita reflexivă Vizează îndeosebi conduitele care reflectă poziţia. participare. 3. Interpretarea acestor particularităţi âă l ă t r ă cu contextul b h să fie realizată în strânsă legătură cu contextul observaţiei. curiozitate sau dimpotrivă dezinteres. Atitudinea faţă de situaţia experimentală poate fi de cooperare.a fi eflCientă obserVi«ia febuie să răspundă unorîntreban cetare 'F* ^"^oneze ipotezelor experimentului. plictiseală. nivelul de cultură generală. temei de cecposibilei rd Să n e P r °Punem observarea tuturor conduite ° conduite rele/ ^ ^ ^ P ° a te oferi .5. mye mUn !T termenilor în judecăţi şi raţionamente. Ob servatia iv^' Semnific ative în raport cu subiectul investiga.4. precizie) sau a celor afectiv motivaţionale. Conduită generală în timpul efectuării unor sarcini poate oferi indicii relevante cu privire la nivelul atenţiei.

pe cât posibil -scale de evaluare cu trepte de 3. pentru fiecare conduită în parte trebuie să precizăm sistemul de notare.7 puncte prin care să definim intensitatea manifestărilor. ambianţa. momentul efectuării sarcinii. Nu există un model standard al acestei fişe. în principiu fişa de observaţie trebuie să conţină următoarele secvenţe: • datele paşaportale ale subiectului: nume. oricum conţinutul acesteia trebuie să fie particularizat în raport cu natura experimentului şi cu momentele desfăşurării acestuia. Pentru fiecare dintre aceste momente trebuie construită lista de conduite supuse observaţiei întrucât unele conduite sunt relevante doar la început. nu mărul de subiecţi observaţi. 51 . momentul încheierii experimentului. nivel de pregătire şi alte elemente de identificare specifice utilizate de către experimentator. sex. altele doar în faza de instructaj ş. Apoi.m. ■& Alcătuirea unei fişe de observaţie se impune pentru a facilita consemnarea rapidă şi eficientă a datelor de observaţie. de consemnare a datelor observaţiei. durata observaţiei. Este de dorit să utilizăm . . locul de desfăşurare. Se pot utiliza adjective sau adverbe prin care se descrie intensitatea (foarte puternic până la foarte slab) sau frecvenţa (foarte frecvent până la foarte rar.d.a. Unele manifestări nu permit decât evaluări dihotomice prin care se consemnează prezenţa sau absenţa. adesea până la deloc). • date privitoare la particularităţile concrete ale situaţiei expe rimentale: data. momentul instructajului. numărul de observaori. După elaborarea proiectului experimental trebuie să precizăm şi câmpul observaţiei prin elaborarea unei liste a conduitelor care se cuvin a fi observate în experimentul respectiv. vârstă. altele solicită descrieri mai amănunţite.5. ora. tipul de observaţie.completeze în mod fericit datele obţinute prin măsurătorile specifice ale variabilei dependente. tipul de observator. în concluziile experimentului observaţia va trebui să fie structurată şi în raport cu momentele acestuia: momentul iniţial al primului contact între subiect şi situaţia experimentală.

în acest moment observaţia este extrem de importantă. fişa de observaţie trebuie sa conţină un atiu aparte dedicat unor observaţii curente. sub aspect psihologic.inerent . Aspecte particulare ale observaţiei ^B După cum se vede. observaţia este o sursă extrem de bogată de informaţii. în acelaşi timp pre-testarea trebuie să se aplice şi protocolului. h » 0 b a 3. a nmJ l"' fenomen sau conduite. specifice subiectului în caUZă dar şi consemnării. Se impune abordarea unor dificultăţi şi probleme specifice în utilizarea metodei observaţiei. tal COndU1 ' TarcoVnadu":reflexWă (componente senzorial-percepconduita ve^ ^^ atenţia> mo tivaţia. De aici provine însă şi un anumit risc: nu toate datele de observaţie sunt în egală măsură relevante. Nu percepem. selecţia este o dimensiune legică. completării sau restructurării acesteia. ea permiţând sesizarea unor inadvertenţe. O corectă delimitare este dificil de realizat pentru că ar presupune aplicarea metodei pe o durată mai lungă şi sistematic. altele (mai ales cele bazate pe manifestări accidentale) sunt în mare măsură lipsite de semnificaţie. mimica. erori. modificările vegetative). fi s.7.se . Observaţia este. în plus observaţia presupune şi oarecare intuiţie. în timp ce unele sunt semnificative. fişei de observaţie în scopul corectării. Experimentul este precedat de o pre-testare prin care se verifică acurateţea modelului experimental. deficienţe sau lipsuri. Fiecare comnonentă Hebuie să prezinte un sistem clar de consemnare înscris în fişa 5e observaţie De asemenea. 1. porneşte de la perceperea unui eveniment. nu totul. Dacă vom defini percepţia ca Snei irnSn^f6 interpretare a informaţiei senzoriale şi constituire a 1 rii sens asupra obiectelor şi fenomenelor cu care suntem " """ ' c i va trebui să acceptăm că .ie după variate criterii. chiar un anumit talent.i: tipul constituţional. tipul temperamenomima. atitudinile). o activitate perceptivă. un 52 . evaluării primare cu caracter sintetic. dezvăluie trăsături definitorii.

în plus . In schimb. focalizată. a observaţiilor efectuate. într-o pre-testare s-a elaborat o listă a comportamentelor posibile verbale şi motorii ce pot să se manifeste în cursul rezolvării testului. M. în măsura în care observaţia ştiinţifică presupune căutarea răspunsului la o întrebare. Orice manual de psihologie inventariază o bogată listă de factori ai selectivităţii. Anterior. creează riscul apariţiei apariţiei unor interpretări personale a unor indici ambigui. La aceste dificultăţi se adaugă durata observaţiei. foto. nu vom putea elimina nota de subiectivitate atâta vreme cât observaţia este realizată de către un om asupra altor oameni. în şase dintre cele 24 de trăsături frecvenţele observate erau în mod semnificativ diferite pentru că unul dintre observatori neglija în mod sistematic reacţiile verbale. într-un studiu asupra utilizării metodei observaţiei într-o situaţie standardizată. audio. Lista cuprinde 24 de manifestări ce trebuiau să fie notate cât mai fidel de către observatori pe măsură ce acestea se developau. O altă dificultate ţine de capacităţile noastre limitate de a recepta şi interpreta informaţii care provin simultan de la mai multe canale senzoriale. Astfel încât datele observaţiei vor fi selectate şi interpretate inerent subiectiv. video. care ne oferă . Comparaţia celor două protocoale de observaţie a scos la iveală diferenţe semnificative între cei doi observatori. o atitudine mai puţin orientată. Dacă aceste dificultăţi pot fi preîntâmpinate prin antrenament şi utilizarea unor mijloace tehnice suplimentare. Atunci când se impune o observaţie de lungă durată observatorul pooate fi suplinit satisfăcător prin mijloace tehnice.posibilitatea redării rapide într-un timp scurt.mecanism funcţional intrinsec al oricărei observaţii. ea generează o atitudine favorabilă surprinderii faptelor semnificative. Astfel. Această deficienţă poate fi comparată doar prin apelul la tehnici suplimentare de fixare a informaţiei: cinema. tindem să credem că cel e mai mari dificultăţi provin din stilul cognitiv-decizional al observatorului.1992) a solicitat ca doi observatori independenţi să observe comportamentul verbal şi motor al unor subiecţi care avea de rezolvat un test de inteligenţă concretă (cuburile Kohs). în actul observaţiei observatorul se implică prin cunoştin53 .Reuchlin (1950.

p .- PemrU toţi °rul este nwParticipanţii la exper. menulu studiat.nte. 1990. D. necntice. uo este obhgat să se mamfeste discret şi egal cu toţi **>** 54 . o reprezentare asupra subiectului * dnde '"'va tinde să acorde încredere absoluta acesteia dincolo de ori e T Li ulterioare.ne. aStfd '"tforSeze o imag. acu rateţea evaluărilor atinge un plafon dincolo de care nu mai creşte şi acumularea de noi observaţii nu mai modifică estimările iniţiale. 117). există riscul ca observaţiile mte noTs sute un proces de "aducere la numUorul comun" al pr> Zlsn Psihologi. ?e"^rederll absolute.după părerea ^ acestora.ment. vat "^ aCCSt Caz P**™ observatorului (cercetă^ u ^ ^ ^i ct s ă f i e . analiza întreprinsă de către S. Rezultatele arată că.Burney (1983) sem nalează următoarele probleme: în primul rând avertizează asupra mo dificării inerente a comportamentului membrilor grupului prin prezenţa observatorului.nt aţ o : . Se E fr ° PreC-izare le§ată de observaţia în condiţ.s i—i u-i p r e z e . In legătură cu prezenţa observatorului. tind să aibă o încredere oarba in intuiţiile lor lz. vorâte din primele observaţii şi bazate pe teoriile lor asupra feno.Oskamp (1986). înformaţia despre fiecare caz li s-a prezentat în etape. Cu alte cuv. Se sugerează un raport invers proporţional între mamea grupului şi amplitudinea efectelor prezenţei observatorului. Este sugestivă. Mai mult.Mc. Un grup de psihologi a primit un număr de cazuri spre analiză. m propriile cunoşti* _ fenomenul in {^^ cu sjtuaţia> cu subiectul> observa "*. pe măsură ce se adaugă noi informaţii. la un anumit punct în procesul de obţinere a informaţiilor.■i teoriile sale asupra oamenilor şi manifestă • ^ repr ? ncSul icel mai mare îl constituie . p.Zamfir. astfel încât ultimele infor maţii (chiar dacă sunt nerelevante sau ciudate) par să servească mai mult la confirmarea primelor impresii (citat din C. El analizează dinamica relaţiei dintre nivelul de încredere asupra evaluărilor realizate de către psihologii practicieni asupra diferitelor probleme psihologice şi nivelul de acurateţe al aces tora.ile cxperio* este ob. încrederea în corecti tudinea primelor observaţii tinde să crească. în acest sens.

Observatorul participant constituie un atac la intimitate. Observaţia poate să acceada la fenomene ascunse. Un avantaj sau beneficiu al metodei observaţiei asupra căruia dorim să insistăm în încheierea acestui capitol îl priveşte chiar pe experimentator (psiholog). Ob55 . Deşi nu a dezvăluit identitatea subiecţilor şi concluziile studiului erau în favoarea lor. dar este sugestiv să amintim aici exemplul citat de către Mc Burney (1983) al unei cercetări observaţionale în care s-au încălcat principiile etice (Holden. atitudinile sale trebuie să se circumscrie unei poziţii neutru-binevoitoare. O altă problemă asupra căreia insistă autorul citat ţine de etică. ambigui şi neaccesibile experimentului. cercetătorul a obţinut datele sub false pretexte expunând persoanele respective riscului violării intimităţii. ceea ce poate conduce la rezultate neaşteptate care pot deschide noi orizonturi cercetării. de prezenţa acestuia sau de dificultatea asigurării exigenţelor de fidelitate şi validitate. Un cercetător a simulat că este homosexual pentru a studia comportamentul homosexualilor. câştigându-le încrederea. Dincolo de aceste dificultăţi şi probleme. Apoi. Sunt manifestări sociale cu o încărcătură psihologică excepţională (nunţi. furnizează o mare cantitate de informaţie prin corelarea cu datele deja existente în domeniul respectiv. fără a le cere acordul explicit. metoda ne informează nu numai despre ceea ce se întâmplă într-un moment dat ci şi cu privire la subiecţii implicaţi sau la contextul experimentului. Asupra aspectelor de ordin etic ale experimentatorului psihologic pe subiecţi umani vom reveni într-un capitol aparte. sportive) care nu pot fi reproduse in laborator dar sunt accesibile observaţiei. 1979).intervenţiile sale trebuie să fie precis marcate. în primul rând. Sunt opinii pro şi contra dar tindem să credem că dacă psihologii nu se implică în calitate de observatori participanţi aceasta ar împiedica aplicarea metodelor de cunoaştere psihologică asupra unor importante probleme sociale. Apoi a reuşit să le afle identitatea şi s-a aiăturat unei echipe de asistenţi sociali implicându-se în investigarea lor. metoda observaţiei are o serie de avantaje certe. Petreceri. întruniri politice. dincolo de posibilele dezavantaje care ţin de subiectivitate. de implicarea personalităţii observatorului.

definitorii şi predictive ra comportamentului acestora. simţului fin discriminativ în observarea conduitelor umane. din dorinţa secretă şi de dorinţa ^. fără nici un "secret" în faţa psihologului care. el este mereu provocat să-şi dea măsura intuiţiilor.• oate cel mai accesibil mod de validare a calităţilor servatia constituie p Trebuie să recunoaştem că cei mai mulţi dintre noastre Profes!°n ofesia de psiholog nu o fac pentru că ar fi anumiţi oamenii care aleg v ^ oamenii. observaţia constituie cel mai bun mijloc pentru antrenarea acestor capacităţi. 56 . ci> mai curând. ei se aşteaptă să rămână descoperiţi. din prima clipă îi va "citi" dintr-o privire (adică îi va observa rapid şi eficient în constantele lor comportamentale). ^profesionişti au aceleaşi aşteptări din partea psihologilor. Interesant este că şi oamenii "naivi". Dincolo de faptul că psihologul se înarmează cu cunoştinţe şi instrumente proprii cunoaşterii ştiinţifice. adică să fie adesea neco^ spontan judecăţi profunde. Confruntarea permanentă a intuiţiilor şi observaţiilor noastre cu alte rezultate obţinute prin instrumentele validate şi verificate constituie o cale sigură de îmbunătăţire a performanţelor noastre profesionale. Or.J^^g de a reuş i să "citească" oamenii.

Cursurile anterioare de psihologie au acoperit probabil subiecte care l-au interesat în mod special. în virtutea cunoştinţelor în domeniu. ETAPELE EXPERIMENTULUI în general. astfel încât rezultatele obţinute să aibă o valoare ştintifică. iar conţinutul concluzilor obţinute să poată fi extins la nivelul întregi populaţii din care au fost aleşi subiecţii. O sursă importantă este profesorul sau asistentul dumneavoastră. ci urmează un anumit tipar bine stabilit care ne ajută la realizarea unui experiment valid din toate punctele de vedere. 4. nesfârşită. riscăm ca experimentul nostru să nu fie bine realizat (ne referim mai ales la experimentul de laborator).1. majoritatea cărţilor şi cursurilor de psihologie conţin elemente de probleme nerezolvate şi sugestii pentru o cercetare ulterioară. probabil. 57 . şi include posibilităţi ca articolele de ziar şi căminul studenţesc. Lista surselor este. scopul efectuării unui experiment este reprezentat de adunarea unor date referitoare la o anumită problemă care ne interesează. Fără un astfel de proiect prealabil. Observaţia zilnică este o altă sursă a problemelor de cercetare. Alegerea problemei Adesea studenţii se neliniştesc atunci când se văd nevoiţi să aleagă o problemă pentru cursul de psihologie experimentală şi se întreabă cum reuşesc să găsească proiectul corespunzător asupra căruia să se aplece timp de un semestru ? Ideile se găsesc în multe locuri posibile. el poate da sfaturi utile. Acesta se gândeşte la cercetare de ani de zile şi este în stare să răspundă la o ide cu mai multe sugestii sau referinţe. Dar această colectare de date nu este făcută la întâmplare.4.

cheie în respectivul După această trecere iniţială în revistă. Problema poate să se ivească şi din studiile ştiinţifice care sugera o anumită temă. fără îndoială că el vă va sugera şi lucrările de referinţă cu care să începeţi studierea literaturii în domeniu. C<% de ce reacţionăm diferit la aceasi situaţie. în caz contrar. tăton pot face greşeli şi pot trece cu vederea.cheie. Trecerea în revistă a lucrărilor de referinţă Dacă alegeţi o problemă sugerată de profesorul dumneavoastră. Problema poate să fie impusă din exteriTi? profesorul de psihologie experimentală) şi este debutul oricărei i^ vestigaţii ştinţifice. Răsfoiţi cât mai multe din cărţile şi revistele ştiinţifice disponibile ca să aveţi o idee de ansamblu asupra subiectului. puteţi să începeţi cu referinţe din manualele studiate. Care suni le lor ? Amintiţi-vă că şi cei ma ? i e .2. care sunt teoriile majore. puteţi înce Pe concentraţi asupra metodelor experimentelor . care sunt problemele majore rămase nerezolvate ? Citind lucrările de referinţa din domeniul dumneavoastră. El nu acceptă realitatea ^ ea dată ci se întreabă de ce se constată anumite manifest! Ste portamentale. După ce ap identificat majoritatea articolelor-cheie în domeniul dumneavoastră. chestiuni îrnfXJ Unele dintre aceste chestiuni vor fi evidenţiate de alţi autori. pentru a avea o idee despre amploarea cunoştinţelor în domeniu. Cercetătorul este curioasă care pune întrebăn realităţii. Cărţile şi tratatele ar trebui să vă asigure accesul la literatura de care aveţi nevoie. Nu toate experimentele su ^ )e Faptul de a fi publicate în revistele de specialitate importa* tăţile şi defectele lor ? Amintiţi-vă că şi cei mai bine K" M' ă 58 . 4. veţi fi nevoiţi să începeţi prin a căuta cea ce vă trebuie prin biblioteci. uneori. daţi atenţie maximă introducerilor articolelor: ce se ştia în momentul când autorii şi-au început lucrarea.Problema ne poate fi ofenta şi pnn observaţii empirice facem faţă de cea ce se întâmpla în jur. Dacă alegeţi subiectul singuri. veţi descoperi că anumite ^P" 161^ sunt considerate ca find experimente . i ™ Puteţi gândi şi dumneavoastră.

Acest lucru vă poate da o ide asupra propijului dumneavoastră studiu. apare tendinţa de a dezvolta un proiect 59 . Veţi constata că există şi probleme nerezolvate şi teorii care abia urmează a fi testate şi rezultate contradictorii care urmează a fi rezolvate. Obiectivul cercetării Până aici aţi abordat o problemă de cercetare generală. terminologie. Trebuie să îngustaţi domeniul de cercetare la o chestiune specifică ce poate fi testată. este mult mai interesant şi mai realizabil un experiment atunci când ne formulăm în minte o întrebare specifică cercetării. De exemplu. Deşi literatura poate părea copleşitoare. Puteţi presupune că.3. se simt mai puţin curajoşi în exprimarea opiniilor proprii. Dacă ipoteza este Va gă. De asemenea. greu de interpretat. 4. Fiecare domeniu al psihologiei (socială. Aceasta va fi ipoteza dumneavoastră care este o predicţie specifică a unei relaţii dintre variabile. Veţi dori. cu atât mai oine puteţi concepe un test concludent şi direct. probabil. în grupuri mici. membri lui au mai mult curaj. cognitivă. a vârstelor sau psihopatologică) prezintă o arie largă de date. putem găsi proceduri de cercetare stabilite care înlesnesc realizarea studiului. experimentul va fi. poate. ipoteze şi teorii stabilite.onfera calitatea de a fi perfecte. să testaţi idq& că oamenii. credeţi că subiecţii vor simţi un interes mai mic faţă de exprimarea propriilor opinii sau credeţi că se simt la fel de interesaţi şi consideră că altcineva va face ce va ? Cu cât sunteţi mai riguroşi în formularea ipotezei. exprimând astfel ceea ce simt. în ipoteza legată de mărimea şi curajul grupului. pe măsură ce grupul se lărgeşte. Este esenţial ca ipoteza să fie cât se poate de specifică. de ce grupurile mici eşuează în a-şi exprima opiniile propri'în legătură cu o anumită problemă ? Aţi dezvoltat câteva idei şi vă simţiţi pregătiţi să le testaţi. Când ipoteza e ste exprimată în termeni vagi. Restul procesului experimental nu va fi decât un test empiric al ipotezei. Aşadar. trebuie reţinut faptul că un cercetător nu poate trece direct la aplicare atunci când studiază un comportament.

conducând cercetarea trebui să definim fiecare construct ipotetic în termenii unui eveniment sp cific măsurabil ce reflectă constructul. judecăţi şi comportamente pe care oameni le exteriorizează. trebuie să decidem ce înte legem prin conceptele pe care ne bazăm cercetarea.4. Prin urmare. Stabilirea variabilelor Introducerea variabilelor reprezintă momentul-cheie al o»**. atunci şi ip°*zeIe 60 . Identificarea constructelor ipotetice în scopul declanşării unei investigaţii. Pentru că reprezintă idei generale pe care se bazează "construcţia" experimentului. să organizăm. 4. cercetări. Este o ide care ne permite să descriem. observând aspectele lumii reale care considerăm că le-ar reflecta. percepţie. trebuie să vă întrebaţi cont SS. Dacă formulăm corect variabilele. să rezumăm şi să comunicăm interpretările comportamentelor concrete. memorie. Pe măsură Ce d weza si trasaţi experimentul. Toate eforturile trebuie direc^ această întrebare şi trebuie sa aveţi gnja sa suprimaţi întrebările mentare din experiment dacă preţul răspunsului lor este negiijaf A r in l 4. Un construct ipotetic este un concept abstract folosit într-o manieră teoretică particulară pentru a descrie diferite comportamente în conformitate cu trăsăturile şi cauzele lor de bază."chiuveta de bucătărie" în'care să arunci orice fei de lar putea avea legătură cu fenomenul. gândire. motivaţie sau inteligenţă sunt termeni generali ce se referă la o varietate largă de reacţii. Apoi se fac raţionamente despre constructe şi modul în care acestea operează în natură pentru a determina comportamentul. aceşti termeni se numesc constructe ipotetice.g esc de fapt V.5. De exempiu conceptele de învăţare. Scopul oamenilor de ştinţă este de a înţelege constructele de bază implicate în comportament şi în procesele pe care acestea le impunStudiul constructelor se face indirect.

pe calea inversă. obţinem rezultate. Cercetătorii folosesc definiţiile operaţionale pentru a indica exact ceea ce vor să spună când pun in discuţie orice aspect al unui comportament sau al unei situaţii. în primul rând. deci şi demersul experimental va fi corect. Aceasta ne permite să reducem complexitatea comportamentului. în final. sistematice şi controlate. Identificând variabilele specifice ce reflectă un construct ipotetic. Variabila poate fi o acţiune fizică sau o reacţie fiziologică. O variabilă care este o influenţă măsurabilă asupra comportamentului poate fi o caracteristică a subiecţilor. în cercetarea psihologică. Când selectăm variabilele pentru studiu considerăm. Chiar după selectarea unei variabile. 61 . Odată ce am făcut acest lucru. Traducând constructele ipotetice în definiţii operaţionale specifice ale variabilelor. selectăm variabilele specifice care vor fi examinate pentru a răspunde la întrebarea cercetării originale. Alegem mai întâi variabila dependentă şi.6. a situaţiei sau a stimulilor la care subiecţii trebuie să răspundă. cercetătorii încearcă să atingă scopul ştinţific al obsera Uilor empirice.f rmulate corect. 4. ne confruntăm cu o varietate de căi în care aceasta este măsurată. în timp ce obţinem simultan evidenţa empirică pe care oricine altcineva o poate deduce şi interpreta. iar rezultatele constituie apoi datele problemei studiului nostru. Crearea definiţiilor operaţionale. Astfel. trebuie să ne opirm la o singură modalitate. avem un demers deductiv de inferenţă (de la efect la cauză). identificăm variabila independentă. O definiţie operaţională precizează o variabilă prin operaţiile necesare pentru măsurarea ei. Măsurând o variabila. obiective. variabila reprezintă orice aspect măsurabil al unui comportament sau influenţă asupra comportamentului care se poate schimba. definim constructul folosind termeni concreţi şi măsurabili. variabilele multiple ce pot reflecta constructele noastre.

ipoteza izvorăşte din observarea faptelor şi reprezintă o proiecţie raţională.mpii c ă r i i u n o r ^^ ] e g . studiu. încercăm să identificăm toţi factorii care pot influenţa comportamentul şi observaţiile asupra lui. După cum arăta P.^ g e n e r a I e ) . Presupune stabilirea ipotezei presupune stabilirea unui raport de cauzalitate între variabila independentă şi variabila dependentă.2. FRAISSE (1975).4. 1P CSte ° ° exPlicaUe formală despre un comportament care carP H « defineşte scopurile unu. La începutul oricărui studiu trebuie să luăm în considerare contextul general în care survine comportamentul. dezVoltării unei ipoteze se bazează pe capacitatea propriei t experienţe în recunoaşterea principiilor psihologice generale "° le reflectă şi.v (ca rezultat al observaţiei) si deduc(ca rezultat al . Ea este. în esenţă. Folosind cunoştinţele de psihologie şi unele ce ţin de simţul comun. e 4 71. Exemplu: Dimensiunea grupului (numărul de persoane) condiţionează curajul în manifestarea opiniilor. Anticipăm că în grupurile mari curajul exprimării opiniilor este mai puternic manifestat decât în grupurile mici. ipoteza noastră raţională se hrăneşte din cercarea anterioară şi teorii. Stabilirea ipotezei . 4. g . dar ne permite. Formularea ipotezei In general. po teza poate fi generată induct.7. Structura formală a ipotezei presupune integrarea într-o propoziţie de tip cauză-efect a celor două variabile şi anticiparea mărimii efectului scontat. să întrevedem potenţialele probleme ale proiectului. ipoteza reprezintă momentul creator al raţionamentului experimental.7. o tentativă de 62 . ^. predictivă asupra probabilităţii existenţei unei relaţii între aceste fapte. Această abordare nu numai că produce numeroase idei pentru studiul specific. de acea. anticipativă. Stabilirea şi formularea ipotezei .

care încearcă să descrie un comportament în termenii caracteristicilor sale sau ale unei situaţii în care se produce. în primul rând. ca şi evidenţele pe care se sprijină. o ipoteză trebuie să fie. Ipoteza descriptivă nu încearcă să identifice cauzele unui comportament. în conformitate cu ţelurile licatiei şi controlului cauzelor comportamentului: pe de-o parte. 63 .■ caracteristicile unui comportament care. astfel meat ea ar trebui să ceară o explicaţie cât mai simplă). de obicei. nu sunt ştiinţific acceptabille. iar descripţia naturii pe care o conţine. 4. Criterii pentru o ipoteză ştinţifică O ipoteză trebuie să reflecte presupunerile noastre despre legitimitatea şi inteligibilitatea naturii.3. Gradul de succes este o cale de a determina dacă o 'Poteză este valoroasă din punct de vedere ştiinţific. O ipoteză poate avea numai un succes limitat în îndeplinirea ac estor cerinţe. adevărată. Ipoteza trebuie să fie precisă. raţională (trebuie să fie. Dacă nu. pe de altă parte. o ipoteză). Pentru a fi inteligibilă. oferind un ţel general şi o direcţie observaţiilor noastre. şi care poate fi testată şi verificată în multe situaţii. ci stabileşte faptul că anumite comportamente se produc şi pot fi observate şi măsurate. la un larg şir e comportamente. O ipoteză descriptivă identifică atributele comportamentului şi ne permite să prezicem când acesta se va produce. atunci ipoteza nu este ştiinţifică. O ipoteză va°roasă este. a ţională şi economicos asociată la înţelegerea noastră.7. în general. o ipoteză trebuie să fie atât testabilă (putem produce un test. iar dovada va fi furnizată de o situaţie foarte specifică de cercetare unde ipoteza nu merge dincolo de această dovadă. considerată a fi una care este precis formulată. putem crea o ipoteza descriptivă. este legat de ife comportamente sau influenţe. tem crea o ipoteză cauzală care încearcă să explice o influenţă par-(• Iară asUpra comportamentului sau cauzele unui comportament. a Exista două tipuri generale de ipoteze. de asemenea. să ne ofere ceea ce noi deja Ştim despre legile comportamentului) şi economicoasă (ipoteza trebuie sa fie încorporată în modul nostru de a înţelege comportamentul. cât şi falsificabilă (experimentul poate arăta că ipoteza este incorectă). eventual..

n .ursă importantă a ipotezelor sunt opimile noastre, obser lerimentele. O a doua sursă este existenţa cercetării sau :sun înseşi' Z ,/sunt o altă sursă forte bogată. O teorie este un set logic organ'!; d "propunen care definesc, explică, i organizează şi realizează ^ Antele noastre despre comportament. O teorie uzează de conCep e abstracte astei încât să se poată aplica la un număr mare de manifestări Teoreticienii pot dezvolta o teorie, începând în principal cu ideile certe şi conceptele pentru care există dovezi ştinţifice cât de mici Teoria arată apoi o direcţie pentru dovezile căutate de către cercetători. Sau, teoreticienii pot dezvolta o teorie după dovezile substanţiale care au fost strânse, dovedind o cale de organizare a diverselor constatări. Astfel, cercetătorii propun o ipoteză specifică, o testează într-un studiu de cercetare şi apoi aplică rezultatele studiului asupra conceptelor teoretice şi pot aduce corecturi temei. Apoi, de la tema modificată, cercetătorii dezvoltă ipoteze adiţionale care, după testare, sunt folosite pentru viitoarea modificare a teoriei. în fine, o altă sursă a ipotezei este un model. Un model este o descriere generalizată şi ipotetică, ce explică prin analogie procesele, fundamentând un set de comportamente comune. în timp ce o teorie justifică largi şi abstracte componente ale comportamentului, un model denumeşte concret despre cum operează aceste concepte. Aceasta denumeşte un mod pentru a discuta şi înţelege componentele unui comportament, în acelaşi fel în care modelul aeroplanului ne arată un mod de a discuta şi înţelege componentele unui aeroplan real. Un model psihologic, de obicei, implică o hartă, o diagramă a proceselor psihologice reale. După elaborare ipoteza este verificată experimental prin mode larea variabilelor pe care le implică şi este probată statistic prin pre lucrarea rezultatelor obţinute, în mod obişnuit, ipoteza porneşte de ia afirmarea existenţei unei diferenţe semnificative din punct de vede statistic între variabilele dependente ale unor grupuri de subiecţi < urmare a modificării condiţiei de stimulare. ,ltii . In cazul în care unul şi acelaşi grup este supus la două con ^ lpOteza Porneşte de la afirmarea existentei unei diferenţe intre
64

' ° bS l

■ bilele dependente ale aceluiaşi grup de subiecţi ca urmare a H'ficării variabilei independente. în aceste condiţii, acelaşi grup bilele dp p ţ moH'ficării variabilei independente. în aceste condiţii, acelaşi grup este onsiderat ca două grupuri: grup martor (momentul 1) şi grup experiental (momentul 2). Afirmarea acestor diferente trebuie demonstrată statistic pentru a infirma ipoteza de nul, aceasta susţinând că nu există diferenţe semnificative între grupuri, considerând că rezultatele obţinute se datorează întâmplării. Diversele teste de semnificaţie ne ajută să verificăm ipoteza experimentală şi să respingem ipoteza de nul. 4.8. Alegerea metodei Acum că aveţi o problemă pe care doriţi să o investigaţi, vă confruntaţi cu mai multe decizii: ce fel de subiecţi, ce metode, ce aparatură, ce fel şi ce valori ale variabilelor independente trebuiesc utilizate pentru buna desfăşurare a cercetării ? Trebuie să tratăm aceste probleme într-o manieră generală. Oricum, trebuie stabilite anumite principii. Analiza literaturii de specialitate va releva sarcinile, aparatura, subiecţii standard, etc, care sunt în general folosite în studierea unei anumite probleme. Din motive practice şi teoretice, trebuie urmată procedura standard cât mai aproape posibil, şi să deviem numai acolo unde este neapărat necesai. Pe de altă parte, putem consideră că o sarcină diferită, de exemplu, poate fi mai potrivită. Cea ce vrem să aflăm poate dicta multe dintre aceste alegeri. Amintiţi-vă discuţia despre punerea la punct a cercetării ca o pregătire. Se va face alegerea subiecţilor, aparaturii, şi asa mai departe, având în minte următoarea întrebare: ce alternativă permite cel mai sensibil test al ipotezei ? Mai presus de orice, trebuie să Un alegem U P^n care ne va aduce date ce pot fi analizate statistic. 4-S.7. Metode descriptive Intr-o ipoteză descriptivă, asa cum am observat, identificăm ca^eristicile unui comportament sau ale unei situaţii în care se maniestă astfe l încât putem prezice sau descrie comportamentul. Ipoteza es cnpiivă o testăm prin utilizarea metodelor descriptive sau non65

rimentale. Logica este următoarea: dacă ipoteza este ^ -ând observăm comportamentul ar trebui să observăm , caracteristicile prezise ale comportamentului: sTuâtiei pe care le-am presupus. Aceste metode, corelaţie în care cercetătorul măsoară doua aspecte ale compwi<u tului, determinând apoi măsura in care cele două sunt asociate sau corelate. 4.8.2. Alegerea valorilor stimulilor Multe experimente implică numai două condiţii, ca prezenţa sau absenţa unei variabile. în alte experimente, numărul condiţiilor este strict limitat de considerente practice sau teoretice. Ne vom referi la experimentele care cer mai multe condiţii de stimulare în interiorul grupului. Se cer a fi respectate câteva reguli: a) stimulii trebuie să acopere cât se poate de mullt^din sfera res pectivă de activitate practică. Relaţiile dintre variabile vor fi mai bine înţelese dacă sunt explorate în limitele sistemului. Un stimul prea scurt de exemplu, poate fi înşelător; b) stimulii trebuie să fie suficient de apropiaţi unul de altul pentru ca supraevaluarea unui efect între stimuli să fie puţin probabilă; c) atunci când subiectul este pus să experimenteze toţi stimulii într-o singură sesiune, ar trebui prezentaţi cel puţin şapte stimuli, dacă este posibil. Dacă sunt experimentaţi mai puţin de şapte stimuli, su biectul poate identifica şi aminti fiecare stimul şi răspunsul nu se va ^ baza pe stimulul însuşi, ci poate fi legat de memoria stimulilor din 'nacea procesul anterior. Cu şapte sau mai mulţi stimuli, subiectul răspunde nient, n la stimulul însuşi pentru că nu este capabil să îl identifice. Totuşi, ^.prc uneori, folosirea a şapte stimuli poate să nu fie posibilă întrucât Iun- e t>» geşte prea mult experimentul; d) în ceea ce priveşte intervalul dintre variabilele cantitative (care variază în cantitate de-a lungul unui continum), dacă plănuim sa uti lizam numai doi stimuli, îi alegem pe cei care par mai apropriaţi, u daca numărul stimulilor este mai mare, va trebui să alegem un in» val. Intervalele dintre stimuli trebuie să fie egale. 66

Cu excepţia observaţiilor naturale şi a altor anumite tipuri de cercetare. în primul rând. aţl cu banul pentru a determina care va fi sarcina fiecăruia. acordul subiecţilor trebuie să fie obţinut înainte ca aceştia să participe efectiv la cercetare.483. Este evident că acest lucru nu este posibil. fie din experienţa experimentatorilor şi cercetătorilor cu problemele practice sau din observaţile făcute cu privire la comportament. Dacă acea'stă variabilă este importantă într-un experiment. Nu fiţi subiectivi ^and alegeţi sarcinile subiecţilor. Dacă experimentul este un proiect între grupuri. De exemplu.un c0Pi1' un student etc-). subiecţii ar trebui să fie aleşi la întâmplare din populaţia pe care doriţi să generalizaţi rezultatele studiului.Se crează o ipoteză despre un comportament interesant pe care am dori să-1 testăm. Trebuie să decideţi dinainte procedura prin care să faceţi acest lucru. studenţii trebuie aleşi la întâmplare din această populaţie. folosiţi această listă. ar trebui s ă stabiliţi o ordine întâmplătoare înaintea sosirii subiecţilor. după care se trece : Sau la realizarea studiului în vederea confirmării (sau infirmării) acestei ipoteze. în procesul selecţiei intră consideraţii de ordin practic şi etic. Este imperios necesar ca subiecţii din cadrul cercetărilor psihologice să participe voluntar la experimentul respectiv. pe haşură ce subiecţii apar. rezultatele atipice vor fi găsite folosind femei care se oferă spontan. dar atunci ar trebui să fie măcar aleşi la întâmplare dintre studenţi. pentru a generaliza rezultatele experimentului pe studenţi la întreaga populaţie de adulţi a ţării. de la teorii sau modele sau de la problemele conceptuale ale studilor precedente. Această ipoteză se poate naşte fie din întrebările ridicate de cercetarea precedentă. de subiectul pe care-1 găsim interesant (un njmal. al doilea în celălalt şi aşa mai departe. femeile par să se ofere voluntar mai repede atunci când sunt în faza de ovulatie a ciclului menstrual şi mai puţin când sunt în acea perioadă. Problema poate fi controlată prin alegerea la întâmplare a femeilor de pe o listă de potenţiali voluntari şi cerându-le să vină într-un anume moment. Dacă subiecţii vor fi testaţi perechi. 67 . Selecţia subiecţilor Comportamentul pe care îl alegem spre a fi studiat este determinat. primul sosit va intra în Pnmul grup. în mod ideal. Apoi. De exemplu.

Acest tip de experimentare prezintă atât avantaje.selecţie aleatorie). Selectarea subiecţilor se face dintr-o populaţie (de elevi. trebuie să avem grijă cum facem echivalarea. După selecţia subiecţilor urmează organizarea grupurilor. cât şi dezavantaje: grupul este echivalent cu el însuşi. Reprezentativitatea. de asemenea. grupul de control va acţiona în condiţii de linişte iar cel experimental în condiţiile exercităm zgomotului. funcţionează la fel. în primul caz.în procesul experimental se face apel la grupul de control si la pul experimental. Grupurile sunt selectate la întâmplare după principiul că exista şanse relativ egale de extragere a fiecărui membru al grupului din populaţia de baza. în investigarea funcţiilor şi proceselor psihice bine delimitate. Grupurile selectate ar trebui să fie reprezentative pentru populaţia respectivă.se compară performanţele celor două grupuri (diferenţele se datorează factorului nociv). dar şi apelând la anumite criterii. Exigenţele maximale operează în cercetarea fundamentală realizată pe populaţii foarte mari (sociologie. In schimb. adolescenţi. la toată populaţia. grupul experimental este SUpus Stuatiei expenmentale. Asupra grupului de control nu acţlonează v a_ £bUa independentă. se porneşte de la presupunerea că acest gen de procese şi funcţii se realizează. când avem două grupuri experimentale. In laboratorul de psihologie experimentală se aplică ceea ce americani numesc randomizare (RANDOM . De exemplu. etc). psihologie socială) când se investighează o mulţime. în linii mari. gru 68 . studenţi. Cele două grupuri trebuie să fie asemănătoare. realizată prin randomizare. obişnuirea. când ne interesează efectul naturii stimulului asupra timpului se reacţie). Pentru echivalare trebuie să instituim un experiment aparte prin care să ne asigurăm că subiecţii din cele două loturi sunt asemănători din punctul de vedere al variabilei presupuse a influenţa variabila dependentă. dar intervine condiţionarea. învăţarea cu sarcina care le-a fost dată. ce poate fi. urmărim efectele unor factOri nocivi asupra învăţării. în anumite situaţii se poate apela la un singur grup ce va fi supus la două condiţii de stimulare (de exemplu.

în cazul grupurilor pereche. dacă populaţia de femei este listată după vârstă. se vor prelucra statistic datele şi vor fi afeşi subiecţii care se situează la acelaşi nivel de eficienţă. definim de asemenea subiecţii pe care i vom a în studiul nostru. Eşantionarea aleatoare simplă reprezintă selectarea subiecţilor dintr-o populaţie într-o manieră neinfluenţabilă. variabila independentă. astfel încât toţi membrii respectivei populaţii să aibă o şansă egală de a fi selectaţi. se face egalizarea subiecţilor după echivalarea lor la factorul cunoscut că ar influenţa variabila independentă. Tehnica de bază pentru selectarea eşantionului este selecţia aleatoare. Grupurile de subiecţi pot fi independente (sunt construite în baza legilor hazardului) sau pereche (sunt structurate după un factor comun). Se vor testa toţi subiecţii. dar trebuie să avem grijă că fiecare membru al populaţiei în parte să aibă şanse egale de a fi ales (de exemplu. care este selectat să reprezinte sau să înlocuiască populaţia. In aceste conditi.în grupuri să se efectueze un experiment preliminar pentru a se determina capacitatea lor în raport cu acel factor. Această tehnică este mai rapidă decât selectarea la întâmplare simplă. Un eşantion este un ca subgrup llativ mic al unei populaţii. nu putem studia toţi subiecţii asa rg vom studia un eşantion reprezentativ. se numeşte "variabila de bivalentă". In acest fel. ei Pot fi împărţiţi într-o manieră aleatorie în cele două grupuri. trebuie să avem grijă că eşantionul să nu fie alcătuit din femei tinere înainte să ajungem la sfârşitul listei). Factorul respectiv va fi. Eşantionarea aleatoare sistematică .pefinind populaţia. câţi subiecţi ar trebui testaţi ? Există un mod raţional de a decide Ca t> subiecţi vor fi folosiţi în experiment cu condiţia să ştiţi la ce vanin 69 . Acest fact or. Desigur. în aceste condiţii. grupul experimental şi cel de control vor fi de puteri egale faţă de factorul care corelează strâns cu variabila dependenta. După aceea. constant pentru cele două grupuri. .selectăm fiecare al N-lea subiect dintr-o listă a populaţiei. este nevoie ca înainte de repartizarea subiecţilor. Variabila de echivalenţă constituie doar aici factori care 31 Putea influenta variabila dependentă.

Pot deo complenaŞe C°l0rate' «onometru. -8. după cum vom vedea în capitolul următor. câte 10 subiecţi pentru fiecare condiţie. Dublarea numărului de.25) trebuie să folosim 160 de subiecţi ! Observăm astfel că mărirea numărului de subiecţi nu produce descreşterea liniară a erorii de măsurare.. Pentru a dubla rădăcina pătrată a lui N. în exper^ laborator ' aproape nimeni nu foloseşte această bazăentru f '""'"'A mărul de p subiecţi. în cazul în care au mai mult de o con diţie. Dacă dorim să reducem din nou eroarea standard a mediei prin factorul 2 (deci la 0. aparatură fi Jr J cele tehnice de realizare a experimentului. In orice caz./. Modalita tea uzuală de a reprezenta această eroare de măsurare este denumită eroarea standard a mediei.5 unităţi. trebuie quadruplat N.. Instrumente. trebuie să creştem numărul de subiecţi la 40. Motivul este simplu şi practic.) Din acest motiv. Să k pre 2 de ° l că doriţi sa realizaţi un anumit grad de precizie al rezulta telor supunem • ^ ^ aveţi m ai puţini subiecţii cu atât ^ Ob U rde via medile datelor voastre de la valorile lor reale. un număr cuprins între 15 şi 30 de subiecţi pentru fiecare condiţie (grup) experimentală (G. Slt^atU exP erimentale elaborate în raport cu cerinţele eXpe xpenmentulu. majoritatea experimentelor folosesc circa 10 subiecţi sau.să-1 eSteasuntmi loa 4 70 . este bine să vedeţi câţi subiecţi s-au folosit în experimente similare şi cum s-a obţinut precizia. Unii autori propun. (Nu toate experimentele folosesc eroarea standard a mediei în analiza datelor. trebuie să dublaţi rădăcina pătrată a lui N. Pentru a reduce eroarea standard a -me diei la 0. stimuli simpli sau exp.Heiman. Presupunem că eroarea standard a mediei are valoarea 1 pentru 10 subiecţi. Plexe dî SaU aparate sofisticate de investigaţie a unor funcţii eoniCu . 1995). Eroarea frecventă a expenmentatorului debutant (stu. liste de cuvinte. Pentru a reduce la jumătate eroarea standard a mediei.4.su biecţi reduce doar erorile standard cu 30 %. să vă aşteptaţi de la datele pe care le aveţi. dar efectul este acelaşi în alte statistici. exDeiW.

1 psihologie) este tentaţia de a inversa raporturile dintre instruit si ipoteză. Adesea se invocă o probă, un test (cel mai frecvent) ^^ propune un studiu experimental, în loc să se pornească de la ?I S feză, definirea variabilelor şi apoi găsirea sau contruirea unui mijloc investigaţie. O altă eroare frecventă (de astă dată nu doar în rândul tudenţilor) este asignarea riguroasă a unui proces psihic probelor, S aratelor respective. Astfel, se consideră că avem de-a face strict cu probe de " percepţie", de "memorie", de "inteligenţă" ş.a.m.d. Se omite dimensiunea sistemic-interacţionisţă a psihicului uman, faptul că într-o sarcină aparent specializată sunt implicate multe alte dimensiuni ale vieţii psihice. Indicat este să cunoaştem foarte bine diversele probe, tipul de variabile care descriu proba respectivă, să le aplicăm, înainte de toate pe noi înşine şi abia apoi să decidem cum să le folosim mai bine în raport cu exigenţele studiului nostru. Trebuie să cunoaştem foarte bine manevrele de utilizare, variantele de lucru, modalităţile de evidenţiere a parametrilor performanţei, posibilele defecţiuni ce poţ apărea pentru a putea conduce corect subiecţii noştri în realizarea experimentului. în legătură cu instrumentele, aparatura utilizată se constată (mai ales din partea studenţilor) două atitudini diferite. Unii se feresc, sunt inhibaţi, se tem de utilizarea unei aparaturi mai sofisticate fără să facă efortul de a o înţelege, pe când alţii tind să o fetişizeze, să-i acorde o relevanţă excesivă. Mulţi studenţi însă, tind, din păcate să fetişizeze testul. Testul, mai ales testul creion-hârtie, li se pare mai sigur, mai demn de încredere şi mai uşor de manevrat (nu trebuie să mai acţionezi aparate complicate, calculatoare). Şi, tot aşa, din nefericire sunt studenţi care nu-şi utilizează imaginaţia, nu se implică în elaborarea unor situaţn experimentale simple şi clare şi care îi pot conduce la satisfacţii e °sebite în experiment. Adesea se omite, se uită faptul că esenţa c perime ntului psihologic este manipularea variabilei independente. exU alte cuvinte, îşi refuză ceea ce este mai atractiv: posibilitatea ca să^erim^ntatorul să intervină, să provoace o modificare al cărei efect Mărească în planul comportamental. 71

A

X S Procedura

Scrie concret paşii experimentului. In protocolul de examinare huie să fie descrise toate situaţiile aşa cum au fost ele gândite de Sre experimentator. Este o structurare logică, raţională, precisa a esenţelor în cele mai mici detalii. Numai un astfel de mod de lucru va oferi erori şi eşecuri în experiment. Aici trebuie elaborate în primul rând planurile experimentale.

4.9. Planurile experimentale
Termeni echivalenţi în literatura de specialitate: proiect sau design. Experimentele cu o singură variabilă independentă sunt aparent mai simple, dar, în realitate, diverse variabile acţionează simultan în determinarea unei conduite. în realitate orice experiment este organizat după un plan, o schemă logică ce descrie ordinea, succesiunea diferitelor faze ale experimentului. Cel mai simplu plan experimental utilizează minimum două nivele (grade) ale variabilei independente. Acestea pot corespunde unei diferenţe cantitative (ex: două durate, două intensităţi sau unei diferenţe calitative (ex: timp de reacţie la un sunet sau la o lumină). Comparaţia se face prin intermediul unui test statistic (t-student sau c2) pentru a putea afirma că rezultatele obţinute în una sau alta dintre situaţii conduc la diferenţe semnificative între cele două grupuri. Atunci când avem de-a face cu mai mult de două nivele ale variabilei independente, sau, în alţi termeni, cu mai multe variabile independente se impune utilizarea unor planuri (proiecte) complexe care permit evidenţierea interacţiunilor dintre variabile. Planurile de experiment s-au introdus în psihologie în jurul anilor '40 şi sunt descrise în toate tratatele de psihologie experimentală (vezi P. Fraisse, 1969, M.Reuchlin, 1992, G.Heiman, 1995).
l91 m

: Pla nurile factoriale Plica utilizarea tuturor combinaţiilor posibile ale nivelelor va-"idependente. SPre exemplu, dacă utilizăm două nivele A1. A^
72

si Bl, B2, atunci sunt posibile patru combinaţii: A1B1, A1B2, A2B1 şi A2B2. Pentru fiecare combinaţie de stimuli, constituie o combinaţie experimentală prin care va trebui să trecem fiecare subiect. Vom avea deci patru grupuri, dar neapărat echivalate între ele (egale sub toate aspectele - ideal vorbind). Să luăm un exemplu: dacă dorim să studiem efectul aşteptării asupra timpului de reacţie, vom lua două durate diferite ale aşteptării, 20 de secunde (Al) şi 60 de secunde (A2) şi două condiţii de aşteptare, neutră, cu timp de reacţie simplu (Bl) şi anxioasă, reacţie însoţită de un mic şoc electric (B2). Avantajul planului factorial este că ne permite evidenţierea unor interacţiuni între două variabile, astfel încât efectul uneia asupra variabilei independente depinde de valoarea celeilalte. în exemplul de mai sus, aceasta înseamnă că efectul naturii aşteptării va depinde de durata acesteia, apoi că aşteptarea anxioasă are efecte diferite faţă de aşteptarea neutră. Conform planului factorial, vom compara diferenţa dintre grupurile II şi I cu diferenţa dintre grupurile IV şi III. Dacă diferenţele nu sunt de acelaşi ordin în ambele cazuri, există o interacţiune, dacă ele sunt de acelaşi ordin în ambele cazuri, există o interacţiune. Planul se poate schematiza astfel (P.Fraisse, 1969):
Timp de reacţie simplu cu soc I II III IV

Aşteptare

Scurtă Lunpă

Planurile factoriale se pot aplica şi la mai mult de doi factori şi la mai mult de două valori ale fiecărui factor (variabilă). De exemplu, pentru 2 variabile cu 3 grade diferite avem 3 x 3 = 9 cazuri (situaţii experimentale şi, evident, grupuri), pentru 3 variabile cu 3 valori avem 3 x 3 x 3 = 27 cazuri. După cum se vede. situaţia se complică şi va fi foarte dificil să asigurăm un număr atât de mare de subiecţi.

4.9.2. Planurile în pătrat latin Se numesc aşa pentru că utilizează literele alfabetului latin pentru a descrie diferitele modalităţi ale factorilor. Acest gen de proiect ne
73

nu vom avea 27 de cazuri (ca în proiectul factorial) ci doar 3 x 3 = 9 cazuri. Schema planului va arăta astfel: A„ Bv B„ C„ Av Cv An cn B„ 74 a = alfa y = gama (3 = beta . în fiecare linie şi fiecare coloană.B. pătratul latin va arăta astfel (P. LI L2 L3 ca modalităţi ale celei de-a doua.9. L.C ca modalităţi ale celei de-a treia variabile. 1969): L. Ameliorarea este adusă de faptul că putem regrupa de trei ori rezultatele urmărind liniile şi coloanele şi asta ne permite să testăm efectul celor trei variabile. Se pot utiliza aceeaşi subiecţi (trecuţi prin fiecare condiţie) dacă repetarea şi succesiunea nu ridică probleme.C se vor regăsi în fiecare linie şi coloană. 4. fiecare cu mai mufe grade de variaţie.Fraisse. mai sus prezentate. dacă avem trei variabile fiecare cu trei modalităţi. A. Schematic. Avantajul este că fiecare cuplu de modalităţi este luat o singură dată. A A A K.scuteşte de complicaţiile. atunci A.în fond . dacă luăm: Kl K2 K3 ca modalităţi (nivele) ale primei variabile. K.3. ale m Ultiplicării va dabilelor utilizate şi a modalităţilor lor de prezentare. literele greceşti se vor distribui complet. spre exemplu. Este indicat atunci când vrem să testăm simultan trei variabile.B. La fel. în acest model se asociază fiecărei litere latine a unui plan cu trei variabile o literă grecească ce corespunde valorilor (modalităţilor) celei de-a patra variabile independente. astfel încât. Astfel. Planurile în pătrat greco-latin Se utilizează atunci când avem patru variabile.o variantă ameliorată a planului factorial. C C U c Pătratul latin este . B B B K. iar dacă trebuie să controlăm efectele de repetare şi succesiune se vor utiliza grupe de subiecţi echivalate.

dar este de mare ajutor unei experimentări atente şi subliniază. Aproape toate experimentele care au fost realizate fără a fi testate în prealabil s-au dovedit a fi defectuoase. ideea că experimentarea nu este un proces cu o singură etapă. cel mai adesea. în timp ce examiUarea subiecţilor poate lua o săptămână. urmat de experimentul principal care a fost efectuat o dată şi repetat o data sau de mai multe ori. sau chiar profesorul (cordonatorul) dumneavoastră trebuie să treacă prin toate etapele experimentului ca şi cum acesta s-ar desfăşura în realitate. Acest pas preliminar nu este întotdeauna posibil. cei care efectuează experimente-pilot extensive. trebuie sa-i rezistaţi. 4.10. în acelaşi timp. apoi idenţierea faptului că o variabilă independentă are o influenţă observabilă.în principiu. 75 . Etapa în care planul este tradus în procedeu şi apoi în studiu-pilot. Aproape întotdeauna există probleme care trebuie lămurite. Experimentatorii renumiţi pentru proiectele lor excelente sunt. sau unul dintre prieteni. va trebui să elaboraţi un studiupilot pentru a găsi deficienţele de procedură. necesită adesea mai mult timp decât experimentul propriu-zis. Nu e ste un lucru neobişnuit că studiul literaturii şi etapa planului la un Proiect să necesite trei sferturi dmtr-un semestru. Când s-a efectuat studiul-pilot. aceste planuri complexe ne permit regruparea reItatelor parţiale şi compararea cu ansamblul altor rezultate. Tocmai de aceea un efort minor suplimentar poate duce la o creştere foarte mare a preciziei experimentului. Experimentul pilot Odată ce aţi dezvoltat protocolul. Unul din experimentatori. Deşi tentaţia de a sări peste studiul-pilot este foarte mare. Sunt experimentatori care nu încep experimentul principal până ce nu îşi fac o idee clară despre ce vor descoperi pe baza pretestării. credibilitatea descoperirilor creşte infinit mai mult decât în cazul unui experiment care nu a fost precedat de studiul-pilot.

ca de altfel orice reacţii constatate sau intervenţii neaşteptate ale unor factori externi (deşi. respectând însă schema efectuata anterior. ei vor căuta să estimeze măsura în care relaţia dintre variabile ar putea fi atribuită şi altor subiecţi din populaţie. într-un experiment bine proiectat şi realizat.12. a generaliza înseamnă să aplici concluziile unui experiment. Aceste relaţii simple formează modele complexe.11. Astfel. Mai întâi. Prelucrarea rezultatelor Duoa ce s-au stabilit obiectivele. ipoteza (sau ipo-t „ie) si după ce a fost aplicat studiul-pilot (reahzându-se în acest fel Smele corecţii). Datele obţinute vor fi notate cu atenţie în foile de observaţie. intră în joc procedurile statistice. o relaţie stabilă între rezultate constituie elementul de bază pentru o lege a naturii. apoi generalizăm acea relaţie reflectată de variabile la relaţia între constructele ipotetice stabilite în studiu. °tdeauna este imperios necesar să evaluăm valoarea studiului 76 . unui studiu la alţi subiecţi sau situaţii. putem trece la realizarea efectivă a experimentului. Cercetătorii sunt preocupaţi nu numai de relaţia constată şi observabilă într-un eşantion dat. aceşti factori ar trebui să fie ţinuţi sub control sau chiar să nu apară deloc). y va descreşte". variabilele. Interpretând cercetarea. în procesul de prelucrare a rezultatelor urmărim testarea (verificarea) ipotezei (ipotezelor) experimentului prin descoperirea unei relaţii. generalizarea se face în două moduri. generalizăm relaţia din eşantionul nostru la o relaţie între variabilele din populaţie. După o triere a datelor obţinute (unii subiecţi pot fi eliminaţi din cercetare din diferite motive) se va trece la prelucrarea statistică a acestora pentru a verifica validitatea ipotezei (ipotezelor) stabilite la începutul experimentului. va creşte şi y" "dacă x va creşte. Relaţia reprezintă o asociere dintre rezultate prin care cercetătorul face o predicţie asupra corelaţiei dintre două variabile: "dacă x creşte. dacă măsurarea acestora ar fi posibilă. 4. Scopul cercetărilor este să demonstrăm relaţiile. Evaluarea critică a studiului Şd ca int Trebuie să ţinem cont de faptul că cercetătorii sunt supuşi greşelii.4. Atunci când examinam rezultatele şi relaţiile.

sistică si controlată. elimină ipotezele alternative şi suţin concluziile cercetătorului despre un comportament particular.13. La fiecare pas ne întrebăm dacă rezultatele obţinute indică ceea ce credem noi că indică şi dacă relaţia reflectă ceea ce credem noi ca reflectă.1. împreună. pentru că ele sunt sursa majoră de °^ • potenţiale şi pot antrena situaţii controversate. Tipuri de experimente 4. Evaluarea critică a unui studiu în-nostru Ş1 ^ xspundem la întrebarea: cât de siguri suntem că rezultatele seanwa> s ^^^ cons tructele. acţionându-se în mod Eliberat asupra elementului studiat. Experimentul de confirmare (sau provocat) Este varianta clasică în care fenomenele sunt provocate în condiţii controlate pentru a verifica ipoteza de cercetare. este să examinăm fiecare definiţie operaţională a variabilelor. experimentul propriu-zis sau adevăratul experiment. subiecţilor şi situaţiilor observate. în literatura anglo-saxonă se mai numeşte "true experiment". construindu-se în acest fel un tablou mai exact al respectivului comportament. şi cât de siguri suntem că relaţia ob-care n^ ^ ^ f a p tj SerV r a mai mare grijă a re i a ţi a pe care credem noi că o reflecta ? cercetătorului este reprezentată de definiţiile tionale pe care le foloseşte. obiectivă. 4.13. Replicarea şi rezultatele convergente sunt proceduri care. 1 77 . Aceste controverse pot fi rezolvate prin replicarea conceptuală care va spori în mod fundamental încrederea noastră într-un construct sau explicaţie prin acumularea unor date convergente.iar investigaţia concretă poate descrie o imagine eronată a compotamentelor. variabilele şi comportamentele pe reflecta l^^ m că le re flectă. Investigaţia ex-"rimentală poate fi mai mult sau mai puţin empirică. atunci când evaluăm critic un studiu. Preocuparea principală.■ terpretărilor făcute. Problema o constituie faptul că există multe căi de a defini un construct sau o variabilă şi că fiecare definiţie prevede o perspectivă foarte apropiată.

aspectele de vârstă. în cercetările experimentale.Experimentul natural Se desfăşoară. Acest gen de experimente ridică serioase probleme deontologice. Totuşi. în activitatea experimentală de laborator ne confruntăm mai puţin cu astfel de fenomene invocate şi mai adesea experimentatorul trebuie să ţină seama de un ansamblu de renomene invocate sau de variabile externe.413 2 Experimentul de laborator Indică doar locul în care este efectuata cercetarea. evident.3. aceleaşi probleme deontologice. 4. Este dificilă efectuarea acestui tip de cercetare pentru că este greu de realizat un control riguros al variabilelor (intervin o serie de factori care pot modifica conduita).13. 4. nivel cultural. este oferita subiecţilor o şansă de experimentare mai apropiată de felul lor natural de a fi. Experimentul psihopedagogie Este o variantă a experimentului natural. desemnând faptul că el se desfăşoară în mediul şcolar. de obicei. cercetătorul studiază doar efectul dereglărilor asupra comportamentului. Este foarte interesant să se realizeze provocarea unui comportament fie cu participarea anonimă a experimentatorului. sunt egalizaţi pentru grupurile de studiu sau putem să-i invocăm pentru studile experimen78 . în locul unde subiectul îşi desfăşoară activitatea. Se pun. aceşti factori.13.13. Experimentul invocat sau cvasi-experimentul Sunt situaţii în care cercetătorul nu poate interveni în provocarea fenomenelor (ele sunt provocate de natură sub forma de dereglări patologice ca boală. fie prin observarea anonimă de către experimentator (subiecţii nu se simt observaţi). naţionalitate etc.4. apartenenţă la o religie. în mod obişnuit. în aceste situaţi. sex. deficienţe psihologice) şi se numesc fenomene invocate. 4.5. în mod obiş_ „lt experimentul provocat se desfăşoară în laborator pentru că numai în acest cadru se poate asigura un control riguros al variabilelor experimentale. infirmitate.

aproape..să ne ocupăm de efectele lor. cam. nu pot fi manevrate de către experimentator. Termenul "cvasi"(î n jjjnba latină) înseamnă aproximativ. inundaţiile) sau dezastrele proprii civilizaţiei umane (războaiele. subiecţii cu un QI ridicat obţin performanţe mai bune decât cei cu un QI scăzut nu vom putea spune că acel QI a provocat diferenţa deoarece grupuri diferite de subiecţi este mai probabil să varieze în raport cu alţi factori relevanţi. scăzut) diferă în comportament nu putem afirma că diferenţele variabilei subiect au provocat diferenţele de comportament. boli. tulburări mentale. cum ar fi sexul subiecţilor. Am putea spune "experiment aproximativ" sau "semi-experiment". oarecum. cum ar fi motivaţia sau nivelul şcolar. accidentele de avion) sunt atât moral cât şi fizic dificil de introdus într-un proiect experimental. aceste variabile pot fi mai degrabă selectate decât variate.alte variabile cum ar fi dezastrele naturale (cutremurele. reacţii la dezastre). Putem doar să selectăm subiecţi care prezintă acea caracteristică şi apoi să-i comparăm după un anume comportament care ne interesează. mediu. Nu putem manipula o variabilă subiect păstrând în acelaşi timp ceilalţi factori constanţi. Dacă. în acest caz aşteptăm ca natura să-şi facă treaba şi apoi să comparăm efectele acelei "variabile independente" cu efectele care apar când acea variabilă nu este prezentă. Se întâmplă că unele variabile.tale separate (de exemplu. regiune de reşedinţă). amputări (pierderea unui membru. tulburări psihice. Dacă subiecţi din grupuri diferite (de ex: QI ridicat. atribute determinate social (clasă socială. Astfel 79 pe . mai ales în literatura de ec ialitate anglo-saxonă "cvasi-experiment". efectul diferenţelor de sex pentru o anumită Acest tip de experiment este denumit. Cvasi-experimentul tipic are o variabilă subiect ca variabilă independentă şi ea poate fi o variabilă subiect intrinsecă (vârstă. rasă. După cum se poate constata. grup etnic). de ex. Deci ar merita . deşi s-a încetăţenit şi formularea "cvasi-experiment" pe care o vom utiliza în continuare. sex. Asemenea variabile şi altele asemănătoare sunt extrem de interesante şi joacă un rol important în viaţa oamenilor.cu prisosinţă .

în nici caz că o variabilă produce un efect în manifestarea celeilalte.13. rasism.".m. religie. dar cel mai adesea în psihologie diferenţială. misoginism. inteligenţă) va trebui să selectăm grupuri reprezentative pentru o populaţie vizată. Experimentul de tip explorator In care nici nu invocăm. Acestea constituie chiar o preocupare sistematică a oamenilor şi una profesională a psihologilor. etnie.6. cu ajutorul cvasi-experimentelor. întrucât avem în vedere caracteristici majore (sex. UI1 Cu toate aceste neajunsuri cvasi-experimentele sunt frecvent utilizate în psihologia clinică.spre exemplu -că membrii celor două grupuri sunt echivalente sub cât mai multe dimensiuni. 80 . Problema reprezentativităţii este şi ea foarte importantă. Faptul că psihologia. implicaţii motivaţionale ş. putem spune că variabilele corelează. Diferenţele individuale fac parte intrinsecă din bagajul de reprezentări sociale ale tuturor oamenilor.d. Dificultăţile mai sus amintite pot fi sensibil diminuate în condiţiile unui control cât mai riguros al celorlalte variabile externe. dar. a demonstrat că aceste variabile nu produc diferenţe semnificative sub aspectul inteligenţei sau altor atribute psihice constituie cel mai bun argument în favoarea cvasi-experimentului. Va trebui să ne asigurăm . zonă geografică. 4. Faţă de multe diferenţe individuale ce ţin de rasă.. în astfel de experimente nivelul de anticipaţie este mai scăzut. la fel şi nivelul de structurare. în cea educaţională. ci ne orientăm după expresia "ce s-ar întâmpla dacă.oiecte experimentale utilizează metoda corelaţiei între variabile Or în aceste cazuri. vârstă. nici nu provocăm. în etnopsihologie. Dacă invocăm inteligenţa.a. Acest gen de experimente este adeseori solicitat de către studenţi sau cercetători tineri. Seamănă cu un joc ştiinţific.. prejudecăţi. atunci trebuie să asigurăm echivalarea grupurilor sub aspectul nivelului educaţional. etnie oamenii au avut sau mai au încă reprezentări profund eronate marcate de clişee.

Se impune evidenţierea câteva trăsături definitorii care se instituie şi ca avantaje ale experimentului: a) Controlul variaţiilor externe. într-un experiment ideal. Pentru a descrie cum mediul este manipulat şi cum este observat comportamentul va trebui să explicăm cei doi termeni definitorii ai experimentului: variabila independentă şi variabila dependentă. nici un factor (variabilă). respectiv două condiţii care să fie comparate între ele pentru a determina dacă una din aceste condiţii provoacă un comportament. putem concluziona logic că orice diferenţă în rezultat este 81 .5 VARIABILELE EXPERIMENTALE ŞI CONTROLUL LOR Un experiment se produce atunci când mediul este manipulat sistematic astfel încât efectele cauzale ale acestei manipulări pe un anumit comportament să poată fi observate. Uneori cele două nivele pot fi reprezentate doar de prezenţa sau absenţa manipulării. Un experiment trebuie să aibă cel puţin două valori sau niveluri ale mediului. Experimentul este un procedeu dirijat de investigare a relaţiilor dintre o variabilă independentă (cauza) şi o variabilă dependentă (efect). Variabila dependentă este comportamentul îregistrat de experimentator. exceptandu-1 pe cel studiat. spunem că aceşti alţi factori sunt controlaţi. nu este permis să influenţeze rezultatul. în jargonul psihologiei experimentale. controlată de experimentator. Variabila independentă este o manipulare a mediului. Dacă (asemeni unui experiment ideal) toţi factorii în afară de unul (cel investigat) sunt păstraţi constanţi.

J^^ Cu alte cuvinte. bine planificate. experimentul elimina mai multe variaţii externe decât o fac alte tehnici de cercetare. în practică. căutând explicaţii care să minimalizeze interpretarea nefavorabilă •* experimentului. în principiu. Nici un experiment nu este 100 % un succes în eliminarea sau păstrarea constantă a tuturor surselor de variaţie.1 putem numi "experimentul ce se-ntâmplă dacă"| L 82 . aceste declaraţii nu sunt întotdeauna adevărate. în practică. c) Caracterul provocat. iar celalalt teoria B. rezultă că diferenţele în variabila riabilei indep dus numai datorită faptului că variabila indepen dependenta' ^. manipularea variabilei independente. această cercetare v-ar cere multă răbdare si o grămadă de timp. Folosind teh nica observaţiei omul de ştiinţă trebuie să aştepte cu răbdare până se produc manifestările care îl interesează. b) O altă trăsătură a experimentului este economia. Oricum. deoarece suporterii teoriei respinse sunt inge nioşi. sunt asa-numitele experimente critice prin care se pun faţă în faţă alte două teorn care fac predicţii diferite. de obicei. obţinând datele relevante rapid şi eficient. Experimentatorul controlează situaţia creând condiţiile de interes (niveluri variate ale căldurii în condiţii de laborator). Deoarece nivele vacauzata ae *. &mt schimbate. Un rezultat favorizează teoria A. aceste experimente critice nu func. experimentele conduc la declaraţii despre cauzalitate. bizuindu-vă pe soare. Dacă locuiţi în Trondheim. Norvegia (aproape de Cercul Polar) şi doriţi să studiaţi cum afectează arşiţa agresivitatea.loneaza atât de bine. schimbările în variabila in-f "ta dentă cauzează schimbări observate în variabila dependentă îTcât cercetarea nonexperimentală se limitează la descrieri şi core-: "perimentele permit declaraţii despre cauzalitate: variabila indee'ndentă A este cauza ce schimbă variabila dependentă B.^T'Cercetătorii creează un experiment doar pentru a vedea întâmpla. Un exemplu de inferenţă puternică. ce s . experimen tele sunt realizate pentru a testa teoriile şi pentru a aduce datele de bază pentru explicarea comportamentelor. Aceste tipuri de experimente sunt. Experimentul va determina care teorie este respinsă Şi care este păstrată. . în cercetarea fundamentală.„ . cu un investigator care are o idee clară asupra rezultatului anticipat.

itemii verificaţi într-un ches-r. Deoarece variabilele există în l«me. crimele comise. fără nici o schimbare. O variabilă este o proprietate a unui eveniment din lume. în schimb. 83 . se spune că variabila independentă nu are nici un efect . Variabilele sunt tangibile. Deşi este un exerciţiu folositor pentru student. pentru că nu solicită cunoştinţe despre teoriile sau datele de bază existente şi pot fi formulate pe baza observaţiilor şi experienţei personale. dar partea adiţională se adaugă cunoaşterii ştiinţifice. adăugând ceva nou în timp ce reţinem ceva vechi. dacă nu se întâmplă nimic într-un experiment adevărat (în care o teorie prezice că ceva se va întâmpla). frecvenţa. principala obiecţie fiind ineficienta lor. Un singur experiment este mai puţin convingător decât o serie de experimente repetate. etc. în afară de cazul când experimentul original a fost chiar neobişnuit. Aceste presupunen su nt "ancore" ce leagă o teorie de lumea reala.nu se obţine nimic din experiment. omul de ştiinţă găseşte aceasta plictisitor şi ineficient. trebuie să facem presupuneri sigure pentru a lega cele două una de alta. aparţin lumii. Variabilele sunt atribute ale fenomenelor şi astfel. care a fost măsurat. o parte a replicaţiei este repetiţia literală. o cale mai bună de a replica este aceea de a extinde procedura anterioară. cărţile scrise. iar teoria este un produs al minţii noastre. rezultatul nul poate fi folositor. Unii oameni de ştiinţă tratează cu scepticism experimentele de acest gen. Deci. în schimb. de exemplu. durata. Dacă nu se întâmplă nimic (ca în majoritatea cazurilor). A reduce un fenomen la o variabilă favorizează concentrarea atenţiei cercetătorului asupra unor evenimente specifice din mulţimea celor ce se relaţionează cu fenomenul. Variabila reprezintă aspectul unei condiţii de testare care se poate schimba sau poate lua diferite caracteristici în diferite condiţii. Acest gen de replicare permite generalitatea unui rezultat. Forma cea mai simplă este replicarea directă a unui experiment existent.Studenţii vin deseori cu asemenea propuneri de experimente. d) Replicabilitatea (repetabilitatea) este cel mai mare avantaj al experimentului în cercetarea fundamentală. demonstrând cum se menţine un rezultat (concluzie) cu variabile independente diferite.

Termenul de "stimul". 84 . sau la categorii separate. în limbajul modelului stimulreactie. iar variabila dependentă ca ceea ce face subiectul. şi anume variabila independentă. biecţn pot fl femei sau bărbaţi. în principiu.^ roşu. în Ua Ca cazul culorii. Se numeşte variabilă dependentă pentru că depinde de valoarea altei variabile. Pe de altă parte. sunt vagi.strui.^ fi ve«le-alba. exactitatea măsurării este limitată de abilitatea instrumentului de măsurat. naivi sau informaţi. există variabile independente pe care experimentatorul nu le manipulează (de exemplu. vac » • iderare COnceptele teoretice de anxietate si de trebuie luate m ^ ^. verde '^ ă C t şi clasif'cări mai fine iar H d! c. Deşi aceasta analogie este adevărată în majoritatea cazurilor. galben. Acestea se numesc variabile continue deoarece nu sunt limitate la un număr precis de valori. culorile pot fi clasificate în ăC siderm''. în timp ce utilizarea dimensiuni. se pot măsura latenţa. când suntem interesaţi de efectul sărăciei. ea poate vanablla Psihologică. precum numere întregi. iar clasificarea exemplelor particulare poate ii aihcila. De exemplu. este echivalent cu termenul de "cauză". trebuie clarificată problema tipurilor de va-^bile Cea mai importantă distincţie între variabile este cea între "afabila independentă şi variabila dependentă^ Variabila dependentă Iste o măsură a comportamentului subiectului. în practică. Unele variabile pot lua orice valoare dintr-un şir. Este vorba despre stimulul din psiholosia stimul-reactie. este chiar reacţia. în modul cel mai general. al sexului sau al IQ-ului etc. " unele culori pot fi con. Variabila independentă poate fi imaginată ca ceea ce face experimentatorul subiectului. asupra unui anumit comportament). stimulii pot fi acustici sau vizuali etc.rpsuounem că ipoteza noastră spune: crescând gradul an-reste si motivaţia afilierii.c. O variabilă poate fi discretă chiar dacă limitele intre categon. forţa etc.^^ a l e l u m i i r e a l e nistru a înţelege cum sunt folosite şi discutate variabilele în tarea psihologică. durata. Variabila independentă este cea care cauzează o schimbare în valoarea variabilei dependente. Pentru a verifica această ipoteză xietaţu. variabila discreta este aceea care se găseşte în categorii distincte. O altă distinţie este între variabile continue şi variabile discrete.

5. definit în termenii de comportament şi procese cognitive. vorbim şi de variabile non-fizice. Variabila non-fizica reprezintă un aspect al condiţiei de testare. Printre variabilele independente unele sunt simple variabile fizice. însă. variabilele independente sunt cele Manipulate de către experimentator deoarece experimentatorul le de85 . Un capitol aparte va fi dedicat apoi variabilelor de control. se dovedesc a fi continue şi cantitative: introversiune / extraversiune. Variabilele cantitative sunt acelea care variază în cantitate (viteza de răspuns.f zice a acesteia (lungimea de undă) este continuă. Acest exemplu particular implică o distincţie subtilă şi nu se bazează pe un singur criteriu. înălţimea). întrucât ele au un rol special în conducerea experimentelor. iar cele calitative variază în felul lor de a fi (schimbarea direcţiei de la dreapta la stânga şi invers intr-un labirint. De exemplu. în timp ce înălţimea este codată de activitatea din diferiţi neuroni. tonurile diferă în cantitate prin intensitate şi în calitate prin înălţime. Diferenţa între variabilele continue si cele discrete devine importantă atunci când începem să construim teorii. A treia distincţie se poate face între variabila cantitativă şi cea calitativă. Selecţia efectivă şi manipularea variabilelor fac diferenţa dintre un experiment bun şi unul prost. Pentru acestea este uşor de construit un grafic de reprezentare a rezultatelor. De exemplu. Variabilele reprezintă mecanismele care fac ca experimentele să funcţioneze. care nu pot fi definite direct în termeni fizici. De reţinut că multe variabile pe care oamenii obişnuiţi le consideră discrete şi calitative. intensitatea este codată în sistemul nervos de către cantitatea activităţii nervoase. Acest capitol tratează două tipuri de variabile care trebuiesc cu grijă considerate înainte de a începe un xperiment: variabilele independente şi variabilele dependente. Variabilele independente In experimentul de laborator. masculin / feminin. precum intensitatea luminii sau numărul de ore de privare de mâncare. normal / nevrotic. în acelaşi timp. intensitatea).1.

Spre exemplu. Modalităţi de abordare a variabilei independente In ceea ce priveşte prezentarea stimulilor. Sau poate.termină calitatea şi cantitatea. Manipularea voastră poate nu a fost suficientă ca să releveze un efect al variabilei independente. ar creşte viteza cu care oamenii ar răspunde la acel sunet. subiecţii sunt lipsiţi de hrană înainte de începerea experimentului. Aşadar. Când o schimbare a nivelului variabilei independente cauzează o schimbare în comportament. Prima. în acest caz. de exemplu. Variabilele independente sunt selectate deoarece un experimentator apreciază ca ele vor cauza schimbări în comportament. aţi fi obţinut o diferenţă. adesea numit "rezultat nul". Unii copii iau o singură bomboană deşi ceilalţi iau câte două. 5. Alte cauze ale rezultatelor nule sunt legate de variabilele dependente şi la controlul variabilelor.1. în studiile despre învăţarea cu hrana drept răsplată.1. Tocmai de aceea. poate chiar 10 bomboane nu ar fi avut nici un efect. de la o bomboană la 10 bomboane. experimentatorul poate a ghicit incorect că variabila independentă era independentă: rezultatul nul poate fi corect. Majoritatea oamenilor de ştiinţă vor accepta această interpretare destul de refractari. atunci când faceţi un experiment pe copii de clasa a doua si variabila voastră independentă este numărul de bomboane ei aleargă după fiecare răspuns corect. experimentatorii trebuie să aibă grijă să producă o puternică manipulare a variabilei independente. (fapt necunoscut dumneavoastră) clasa a avut o petrecere de aniversare chiar înainte de începerea experimentului şi copiii consumaseră îngheţată şi prăjituri de la aniversare. cercetătorii creează condiţiile unei variabile independente prezentând subiecţilor stimul» 86 . Experimentatorul poate nu a creat o manipulare validă a variabilei independente. Poate dacă variabila voastră independentă ar fi presupus un nivel mai mare. poate avea mai mult decât o singură interpretare. Eşecul unei variabile independente de a controla comportamentul. Nu găsiţi nici o diferenţă în comportament. Eşecul în această situaţie este o cauză frecventă a rezultatelor nule. Crescând intensitatea unui sunet. spunem că comportamentul este sub controlul variabilei independente.

strălucire. variabila independentă se află într-un context în care este prezentat stimulul.d.diferiţi sau schimbând caracteristicile unui stimul. Cercetătorii creează condiţiile unei variabile independente prezentând subiecţilor stimuli diferiţi sau schimbând caracteristicile unui stimul. Literatura de specialitate descrie multe moduri creative de prezentare şi manipulare a unui stimul. ca un flash luminos. greutate). Specificul "tratamentelor" noastre va depinde de comportamentul.m. a) Manipularea stimulilor. De exemplu. ca o situaţie socială. Cercetătorii în psihologia dezvoltării prezintă diferite jucării stereotipizate pentru a stabili dacă copiii sunt stereotipi în maniera lor de joacă. cercetătorii care studiază senzaţiile prezintă stimuli care diferă din punctul de vedere al unor dimensiuni fizice (intensitate sonoră. Dacă vom studia procesele de de învăţare vom examina efectul diferitelor tipuri şi can87 . în studiul agresiunii. De aceea. în timp ce acesta este menţinut constant. O astfel de manipulare implică. Aceasta implică o discuţie asupra modalităţilor de abordare (manipulare) a variabilei independente. Adesea. exista puţine reguli rigide sau rapide pentru definirea operaţională a unei anume variabile independente. Stimulul respectiv poate fi atât simplu. Cercetătorii în psihologie socială au măsurat efectele variatelor aranjamente ale mobilierului asupra interacţiunilor sociale ş. aşa că ea ne este de mare ajutor în procesul de definire a unei variabile independente. Utilizarea unei variabile independente reale implică modificarea unui stimul la care răspund subiecţii. putem prezenta diferitele nivele de intensitate a zgomotului de fond în timp ce măsurăm performanţele subiecţilor în rezolvarea unor probleme de aritmetică. De exemplu. cât şi complex. variablele şi subiecţii specifici pe care căutăm să-i studiem. de obicei. b) Manipularea contextului. subiecţii vizionează filme ce prezintă scene cu diferite grade de vio lenţă. iar măsura variabilei dependente este agresivitatea consecutivă manifestată de subiecţi. unul dintre următoarele moduri de abordare. iar variabila dependentă este o măsură a gradului de detecţie sau de re cunoaştere a stimulilor de către subiecţi.a.

când i s-a cerut să estimeze lungimea unei Imn. şi apoi le. p ^ subiecţilor ca funcţie a succesiunii anotimpurilor. creând astfel o anumită situaţie socială particulară la care subiectul "real" poate apoi să reacţioneze. care arată mă-»ura confirmăm la presiunea socală. dar pe care nu-i vor vedea. De exemplu. iar altora că vor lucra împreună cu alţii. nivelului de Oabordare nT l «*"* al situaţiei experimentale. d) Manipularea situaţiilor sociale cu ajutorul "complicilor". Asch (1951) a folosit un număr de complici prezenţi alături de un subiect căruia. stărilor emopo informaţii ior date subiecţilor. Ca să studiem memoria. a supraevaluat-o drastic. De exemplu.au examinat memoria şi procesele emoţionale prin j?^ examjna variabilele contextuale prin studierea de gândire sau. vom examina felul în care diferite informaţii comunicate în întrebări despre un eveniment afectează amintirea subiecţilor despre acel eveniment. Pentru a studia diverse atitudini. pentru a studia cat de 'Luincios lucrează oamenii într-un grup. în ultimă instanţă. ^ . spunându-le că presupusul pictor este un bărbat sau o femeie ca să determine astfel dacă aceştia evaluează pictura într-o manieră discriminatorie din punct de vedere sexual. putem prezenta subiecţilor o pictură. de a ereSanta in cr stre^ e eearea condiţiilor experimentale este aceea stresa sau supraîncarcă situaţia şi de a deduce din rreacţnle su88 . Darley şi Latane (1968) au determinat un complice să simuleze un atac de apoplexie şi au măsurat dorinţa subiectului de a interveni în ajutor ca funcţie a numărului celorlalte persoane prezente. Variabila indeooate consta în instrucţiuni sau informaţii date subiecţilor diţii în parte De exemplu pentru a studia cat de ooate co f r l dintre condiţii în parte.se sau pedepse asupra capacităţii subiecţilor de a tităţi de recornpen_ cercetătod au prOvocat subiecţilor diferite stări învăţa o tema. putem crea un joc între un subiect şi un complice pentru a studia gradul de cooperare al subiectului în condiţiile în care costul colaborării creşte. variabila penoenta a fost supraestimarea produsă de subiect. Complicii sunt persoane auxiliare pe care un cercetător le face să acţioneze ca alţi subiecţi sau ca trecători "accidentali". putem spune unor subiecţi că vor lucra singuri.

care.de exemplu. Variabilele dependente în aceste studii indică dacă aceste manipulări produc diferenţe în comportamentul. Cei care au studiat atenţia au prezentat simultan două mesaje "dihotice". folosirea timpului de somn pe care-1 au la dispoziţie. iar variabila dependentă este felul în care fiecare mesaj a fost perceput. în schimb.pentru a deduce procesele de elaborare a vorbirii. în acest caz. Variabila intermediară "intervine" astfel între variabilele independentă 89 . Această stare internă este denumită-o variabilă intermediară. Alţi cercetători au produs asupra subiecţilor stress social sau emoţional . Aici. Unii cercetători folosesc procese interne. Aici condiţiile pot implica consumul de către subiecţi a unor anumite cantităţi de alcool sau alte droguri. g) Manipularea variabilelor intermediare. memoria subiecţilor.Ea este influenţată de variabila independentă. permiţând cercetătorilor să traseze harta fluxului informaţional prin emisferele creierului. condiţiile pot implica prezentarea vizuală aunor cuvinte în aşa fel încât ele să apară în diferite localizări ale ochiului.biectilor felul în care sistemul operează în mod normal. In cercetarea neurologică. cercetătorii folosesc tehnicile de mai sus pentru a manipula o stare psihologică internă. condiţiile constau în variatele instrucţiuni sau conţinuturi ale mesajelor.cum ar fi "muvintele cixate" . variabila dependentă este timpul necesar pentru recunoaşterea fiecărui stimul. motivaţia. care apoi influenţează un comportament. Adesea. Iar alţii au creat condiţii datorită cărora subiecţii eşuează în îndeplinirea anumitor sarcini. cercetătorii pot utiliza tehnici chirurgicale pentru a crea diferite condiţii în care părţi ale creierului sunt extirpate sau alterate. cercetătorii care studiază psihologia limbajului ("psiholingvistica") au dezvoltat proceduri de inducere a unor greşeli de vorbire . determinându-i la un comportament care intră în conflict cu atitudinea pe care în mod normal o aprobă şi măsurând felul în care ei rezolvă acest conflict. sau modificarea "privării senzoriale" pe care o suportă. f) Manipularea indicatorilor fiziologici. câte unul la fiecare ureche. Folosind drept subiecţi animalele. De exemplu. pentru a studia pe cine învinovăţesc ei de acest lucru. fiziologice. influenţează variabila dependentă.

Trăsăturile caracteristice nu pot fi studiate în acest fel. (Dacă realizezi brusc că nu eşti pregătit pentru un examen. sunt considerate ca având numai trăsături caracteristice drept componente. blocând din când în când subiectul -^obţinerea unei recompense dorite. schimbător. O stare momentană este un atribut temporar. şi că o furie mai mare conduce la un mai mare nivel A esivitate a comportamentului. 5. nu sunt influenţate de diferitele manipulări. nivelul de anxietate pe care îl resimţi depinzând de situaţia în care te afli.de exemplu. Procedând astfel. stima de sine este în general definită ca o trăsătură caracteristică. pentru că e relativ imună la influenţele determinate de situaţiile în care eşti implicat. stări şi trăsături: O stare anxioasă de moment a unei persoane poate fi descrisă în legătură cu "trăsătura ei anxioasă". Aspecte privind validitatea variabilei independente Alegând oricare dinttre modurile de abordare prezentate mai sus. trebuie să avem în vedere că dacă găsim o relaţie semnificativă. a furiei. pentru că. Psihologii disting două tipuri de stări psihologice intermediare. De exemplu. care este influenţat de factori de situaţie. o trăsătură caracteristică e stabilă independent de timp şi nu e uşor influenţabilă de factori situaţionali. Stările momentane pot fi folosite şi studiate ca variabile intermediare. ai o anumită "stare de axietate". fiind mai degrabă permanente. va trebui să arătăm că studiul nostru demonstrează un aspect al naturii. (trăsături de personalitate. Unele atribute au ambele componente. care este nivelul general de anxietate pe care această persoană îl trăieşte indiferent de situaţie. Aici manipulăm variabila inde-dLntă a frustrării . Alte atribute.) De exemplu. aceasta îţi creşte starea de anxietate). Hecare din aceste tipuri reprezintă o preocupare atunci când selectăm sau creăm o definiţie operaţională pentru variabila noastră independentă. modificăm cel mai pr0babil variabila intermediară. ca stima de sine. 90 .• A ndentă De exemplu. Dimpotrivă. avansăm ipoteza că starea de frustrare îl '? 1 P r e oe subiect. care va influenţa apoi rezultatele subiecţilor la variabila dependentă a agresivităţii .2.cum ar fi gradul în care ei vor pedepsi un complice.7. pentru că ele se schimbă ca reacţie la condiţiile unei variabile independente.

cât şi prin cercetări care dovedesc că o procedură este validă dacă produce acelaşi rezultate ca şi alte proceduri deja acceptate ca valide. aşa cum o conceptualizăm noi. Punctul cheie este aici faptul că variabila noastră independentă şi celelalte componente ale experimentului nu trebuie să fie atât de atipice încât să nu poată fi generalizate decât într-un mod restrâns şi la un tip li mitat de situaţii. Dacă. obiectivul nostru este să expunem subiecţii unor filme care înfăţişează diferite grade de violenţă. c) Validitatea externă vine să ne asigure că putem generaliza cu încredere rezultatele noastre la alţi subiecţi şi la alte situaţii. în mod eronat că influenţăm construcţia stimei de sine. adică dacă permite o deducţie validă din construcţia pe care ne bazăm. riscaţi să ameninţaţi validitatea de construct şi de conţinut a studiului vostru. atunci orice de ducţie pe care o tragem despre procesele psihologice implicate va fi eronată. din neglijenţă. Dacă. de exemplu. Pentru că există câteva perspective din punctul de vedere al cărora putem generaliza rezultatele pe care le obţinem. o trăsătură de personalitate nemodificabilă ? Dacă studiului nostru îi lipseşte valivditatea de construct. b) Validitatea de conţinut exprimă gradul în care o procedură permite deducţii corecte în privinţa unei variabile care ne interesează. atunci nu studiem de fapt şi exclusiv influenţa variabilei care este conţinutul violent al filmului. în primul rând. alegem diferite filme bazate pe conţinutul lor umoristic sau pe intriga lor. Dar dacă. atunci trebuie să mă surăm şi să manipulăm această variabilă. când definim varia bila independentă. sporim noi înr-adevăr "presiunea socială" asupra unui subiect dacă mărim numărul de complici dintr-o cameră ? Pretindem. De exemplu. Şi atunci poate că ar fi mai bine să adoptaţi acele proceduri care sunt de obicei acceptate ca valide în literatura de specialitate. Problemele validităţii de construct şi de conţinut sunt corect rezolvate atât prin discuţii teoretice. prin definiţie. 91 .a) Validitatea de construct. trebuie să avem în vedere dacă manipularea noastră are validitate din punctul de vedere al construcţiei. care este. cerce tătorii se referă la două laturi ale validităţii externe. sunteţi peste măsură de inventivi în definirea variabilelor. în calitate de cercetători debutanţi.

nu-1 vom înlătura ca fiind depăşit.m. Aici validitatea temporală are în vedere măsura în care rezultatele pot fi generalizate pentru alte luni şi alţi ani. în raport cu validitate temporală vom defini variabila noastră independentă şi procedurile respective astfel încât ele să fie reprezentative în termeni temporali. Trebuie să acceptăm că multe cercetări din trecut au validitate temporală pentru a fi generalizate inclusiv până zilele noastre. va trebui să avem în vedere comportamentele specifice implicate: cercetările asupra proceselor psihice (senzaţii. Dacă un proiect experimental nu are validitate ecologică vom sfârşi prin a ne concentra asupra a ceea ce subiecţn pot să facă în cadrul unui experiment şi nu asupra a ceea ce ei tac de obice. o lungă perioadă cercetările psihologice asupra memoriei şi învăţăm au fost direcţionale către învăţarea asociaţiilor-perechi" în care subiecţii învăţau perechi de 6 hpSlte de se «s. atunci când citim un articol de cercetare care a fost publicat acum câţiva ani. De exemplu. percepţii. • Validitatea ecologică ca latură a validităţii externe reprezintă măsura în care o situaţie experimentală poate fi generalizată la situaţii sau comportamente naturale. de exemplu într-o anumită lună dintr-un anumit an. gândire. Al doilea se referă la un Ptudiu care se petrece într-un anumit timp.validitatea temporală. în vreme ce studiile asupra atitudinilor şi comportamentelor sociale care sunt influenţate de schimbări sociale vor putea fi generalizate cu multă prudenţă. în viaţa reală.Vali<litatea temporală POt Ifă moduri de aplicare. vom dirija studiul nostru către o perioadă de timp care să includă importante variaţii sezoniere ş.d.a. emoţie) tind să se refere la generaţiile trecute şi prezente. vom alege stimuli şi procedurile care pot fi generalizate în diferite perioade. Dimpotrivă. Vom căuta componente temporale interne care ar putea fi generalizate corect.o anumită perioadă de timp şi pentru care se stabileşte o pe-dureaZLă de timp între tratament şi măsurarea variabilei dependente S'Xatea temporală se referă la măsura în care o relaţie observată ate fi generalizată la alte cadre temporale. memorie. adică măsura în care rezultatele noastre ' „' lizte Pentru alte Perioade de timP. De aceea.Dar silabele fără sens nu sunt o experienţă co92 . Primul se referă la un tratament care *** .

De exemplu. Controlul variabilei independente Fidelitatea înseamnă că rezultatele noastre nu conţin nici o greşeală şi sunt consistente. esenţial este. vom obţine răspunsuri diferite şi astfel rezultă inconsistenţa valorilor rezultatelor în cadrul fiecărei situaţii. De aceea. Dacă există nepotriviri în intenţiile noastre. să încercăm şi să găsim stimuli reali. cotidiene.3. Oricum.tidiană pentru majoritatea oamenilor şi acest proces de învăţare este bisnuit odată ce se petrece numai în cadrul unui laborator. 5. învăţarea obişnuită în clasă).1. ei pot propune subiecţilor o sarcină neobişnuită pentru a simplifica stimulii şi comportamentul ("învăţarea asociaţiilor-perechi permite o observaţie mult mai obiectivă şi mai controlată decât. iar dacă situaţia experimentală este diferită pentru fiecare subiect. să zicem. toţi subiecţii ar trebui să primească aceeaşi nouă cantitate. Ne preocupă fidelitatea nu numai referitor la rezultatele subiectului dar şi referitor la fidelitatea manevrării variabilei independente: toţi subiecţii într-o anumită situaţie ar trebui să primească aceeaşi cantitate sau categorie de varaibile. miza o reprezintă menţinerea controlului. preocuparea noastră este focalizată pe validitatea internă. şi când schimbăm situaţia. e de dorit un echilibru între cele două tipuri de validităţi. Unor stfel de cercetări le lipseşte validitatea ecologică: Nu putem să ne încredem în faptul că ele generalizează corect şi descriu procese de învăţare naturale şi cotidiene. respectiv măsura în care putem trage concluzii valide legate de relaţia dintre variabila inde93 . O astfel de inconstanţă este numită eroare de variaţie" şi o valoare ridicată a acesteia reduce puterea de predicţie a variabilei independente. în măsura în care putem. şi să facem ca subiecţii să îndeplinească sarcini reale. acolo unde este posibil. Cercetătorii pierd adesea validitatea ecologică în încercarea de a o dobândi pe cea internă. Odată ce o variabilă independentă a fost creeată. atunci concluziile noastre vor fi bazate pe valori greşite ale variabilei independente. concomitenţi cu crearea unei situaţii de cercetare care să se asemene întrun fel cu lumea reală.

Riscul este că nu vom sti dacă subiecţii sunt influenţaţi de variabile străine în locul variabilelor independente. atunci putem să le echilibrăm. De exemplu.endentă si variabila dependentă. răspunsurile subiecţilor vor fi influenţate de informaţii externe pe care ei le posedă în legătură cu condiţia şi studiul respectiv. Nu numai puterea sau impactul tratamentului nostru poate fi redus. Va trebui să controlăm variabilele exterioare ce produc confuzie încercând să le eliminăm. dar şi validitatea internă va fi ameninţată în egală măsură: în loc să fie influenţate numai de variabila independentă. noi am putea folosi un experimentator masculin cu jumătate din subiect şi un experimentator feminin cu cealaltă jumătate. pentru a minimaliza timpul în care subiecţii pot comunica unii cu alţii. Va trebui să anticipămi variabilele externe potenţiale şi să încercăm să le eliminăm. permiţând ca influenţele lor să se exercite la fel pentru toţi subiecţii în cadrul fiecărei condiţii. vom putea să tăinuim datele despre studiul nostru. Deoarece subiecţii potenţiali sunt conştienţi de tratament. In al treilea rând. astfel încât singurul lucru care să diferenţieze situaţiile. In al doilea rând. putem conduce studiul pe o perioadă scurta. putem testa subiecţi în diferite locuri astfel incat sa aibă puţine şanse de întâlnire. O altă ameninţare pentru validitatea internă este "difuzarea tratamentului". Difuzarea tratamentului se întâmplă atunci când subiecţii dintr-o situaţie experimentală cunosc tratamentul dat în alte situaţii. Dacă nu putem să eliminăm sau să ţinem constante variabilele exterioare. Efectele variabilei independente pot fi afectate de intervenţia unor variabile externe care creează confuzie. în sfârşit. să fie variabila independentă. De exemplu subiecţii care au participat într-o situaţie divulgă celorlalţi subiecţi potenţiali amănunte despre experienţa lor. Prima cale de apărare împotriva difuzării tratamentului este de a explica subiecţilor de ce este important să nu dea detalii despre studiu la alţi subiecţi potenţiali. puterea noastră de manevrare poate să fie redusă. 94 . în experimente validitatea internă este de o importanţă majoră. deoarece ne permite să deducem relaţii le Trebuie să fim convinşi că doar schimbarea în condiţia variabilei independente cauzează schimbări în variabila dependentă.

Crearea unor instrucţiuni eficiente necesită un efort considerabil din partea cercetătorului. dar subiecţii experimentaţi sau plictisiţi ar putea să nu asculte. folosind un ton neutru. 95 . ţinând celelalte aspecte constante (aspecte cum ar fi: lungimea. durata şi munca). Putem încuraja subiecţii să pună întrebări dacă nu înţeleg. evitând jargonul psihologic şi folosind cuvinte pe care subiecţii le vor înţelege cu uşurinţă. Instructajul sau consemnul trebuie să explice clar sarcinile pe care subiecţii le au de îndeplinit. Putem lăsa subiecţii săŞi citească ei înşişi instrucţiunile. Va trebui. fără să intrducă stimuli externi sau comportamente.O cale importantă în prevenirea intervenţiei variabilelor externe tentiale este standardizarea modalităţilor de aplicare a variabilei ' dependente. să nu se agite. astfel încât să piardă aspectele de importanţă majoră ale sarcinii. să anticipăm întrebările subiecţilor. în mod deosebit când instrucţiunile sunt prezentate într-o manieră neutră sau rece. Niciodată nu admitem instrucţiuni în plus pentru unii. care fac ca sarcina să fie diferită la subiecţi diferiţi. Scopul este ca subiecţii să îndeplinească cu precizie aceeaşi sarcină dată. Aceasta presupune menţinerea cu scrupulozitate a aceloraşi condiţii pentru toţi subiecţii. Folosim instrucţiunile şi pentru a preveni comportamentele indeziderabile ale subiecţilor: le spunem să nu se uite în jur. putem citi instrucţiunile cu voce tare. ce poate fi reprodus consecvent sau putem folosi un casetofon. modalităţile de răspuns. Dacă manevrăm o variabilă în cadrul instrucţiunilor schimbăm numai părţile necesare şi evităm confuzia. Prin instructaj descriem secvenţa de evenimente. Când elaborăm instrucţiunile trebuie să ne asigurăm că ele sunt clare pentru cei mai simpli subiecţi. sau să vorbească. dar pe măsură ce ei pun tot mai multe întrebări. de asemenea. dar în acest caz trebuie să fim siguri ca ei. Desigur nu există garanţii ca instrucţiunile noastre vor avea efectul dorit. le şi înţeleg corect.să prezinte stimulii. Pentru claritate putem adăuga mai multe detalii. identificăm stimulii la care ei vor trebui să asiste şi explicăm cum să răspundă. în schimb. experienţele lor referitoare la test diferă faţă de cele a acelor care nu pun întrebări.

gata să se pună mtr-o lumină proastă sau să apară "anormali". Când creăm o situaţie la care să reacţioneze subiecţii. dar tu mănâncă dacă vrei!" Sigur că nu vom mânca. un proiector care să controleze şi să prezinte stimulii. De exemplu folosirea doar a unui cronometru oentru măsurarea duratei de expunere a stimulilor vizual. fiind în aceeaşi situaţie. Să ne imaginăm că suntem subiecţii într-un "laborator" plin de aparate necunoscute nouă. astfel încât toţi subiecţii dintr-o stare să vadă exact acelaşi eveniment. Cadrul în care are loc studiul poate sursa unor asemenea atitudini. Alternativa este să ne bazăm pe un echinament electronic automatizat.T hnicile utilizate. Dacă el spune: "Numai oamenii ce nu au stăpânire de sine mănâncă la această oră din zi. automatizate A dentare a variabilei independente sunt foarte importante pentru asigurarea fidelităţii.: . De aceea în timp ce subiecţii încearcă să determine ce se aşteaptă de la ei. când prezentăm stimuln auditiv! putem folosi căşti care să menţină intensitatea constantă pentru toţi subiecţii şi pentru a exclude zgomotele din mediu. Atitudinea subiecţilor faţă de situaţia experimantală. Putem beneficia şi de disponibilitatea computerelor. Una subiect. care prezintă numeroase posibilităţi în prezentarea riguroasă a stimulilor. folosirea unor mijloace sigure. devierile sexuale şi oamenii nebuni.ar alţi. putem da un film care să prezinte situaţia. Un psiholog pune o farfurie cu prăjituri în faţa noastră şi spune "Oamenii normali tânjesc după prăjituri la această oră a zilei. Din cauza acestor proweme subiecţi diferit. poate fi negură iar variaţia în prezentarea duratelor este externa şi este un factor potenţial de confuzie. Cercetarea psihologică are ceva misterios şi oamenii cred că psihologii fac lucruri stranii subiecţilor lor şi că studiază numai inteligenţa. intenţionat. făcând şi spunând ce cred ei ca se aşteaptă de la ei. ei se află în acelaşi timp în gardă. tind să fie excesiv de cooperanţi. astfel încât pot distrage subiecţii sau 96 . La fel. aşa că mănâncă dacă vrei!" Mai mult ca sigur că vom mânca o prăjitură. Aceste atitudini iau naştere pe lângă sau în ciuda faptului că noi dăm instrucţiuni explicite subiecţilor şi exprimarea lor nu este neapărat rezultatul unui proces conştient. excesiv de defensivi. Alţi subiecţi ar putea fi excesiv de precaut. vor reacţiona diferit.

Dar indiciile pot provoca subiecţii să se comporte în mod contrar previziunilor. Cercetătorii. nu vom folosi stimuli externi de distragere. Noi pierdem validitatea internă când aceste indicii provoacă subiectul să se comporte în maniera pe care o prezicem. schimbări de luminozitate. Problema e ca subiecţii răspund la aceste indicii. cercetătorul încearcă să fie mai degrabă amabil. se poate stârni anxietate si să-i facem să se concentreze la ceas). spunând subiecţilor ca mai au 5 minute pentru a îndeplini o sarcină. singura lor cale e de a se purta natural. Dar formalismul nostru poate inhiba reacţiile normale ale subiecţilor. fiind nici prea apropiat nici prea distant. Dacă ne îmbrăcăm fără a avea o ţinută ceremonioasă putem încuraja iniţiativa şi realizarea sarcinii.pot să determine reacţia lor la factori externi cum ar fi: zgomote întâmplătoare. de asemenea. (De exemplu. Astfel. Noi cunoaştem predicţiile experimentului şi le comunicăm involuntar subiecţilor. Vom prezenta sarcina fără să specificăm dacă e uşoară sau dificilă. ceea ce conduce la efectul de realizare a profeţiei. A doua strategie constă în a face ca acele indicii să fie prezentate cât mai neutru. şi fără să indicăm cum arata un răspuns bun. făcând să pară că manevra noastră nu influenţează comportamentul lor. Acestea se pot întâmpla în laboratoarele cu echipamente complexe care pot induce temeri în sufletul subiecţilor. Dar subiecţii sunt foarte sensibili mai ales la aşteptările experimentatorului. Pentru contracararea efectelor nedorite ale atitudinilor subiectului faţă de situaţia experimentală putem folosi următoarele strategii. De asemenea. Poate fi. Sunt indicii subtile pe care experimentatorul le furnizează în legătură cu răspunsurile ce ar trebui date şi care sunt remarcate de către subiecţi. De asemenea. afectată şi validitatea externă când subiecţii nu se comportă natural. Experimentatorul poate fi sursa unor atitudini ale subiectului. în loc să răspundă la probă. In primul rând vom furniza indicii cât mai puţine cu putinţă. 97 . încercăm să neutralizăm temerile şi suspiciunile subiecţilor. Dacă subiecţii nu au indicii. astfel încât rezultatele nu pot fi generalizate. de obicei se îmbracă şi se comportă oficial pentru a inspira o cooperare serioasă din partea subiecţilor.

raţională. şi li s-a spus că poziţia lor era foarte importantă pentru precizia măsurătorilor. să spunem că dăm unui grup experimental o băutură 98 . când facem un test de memorie le spunem că realizările lor nu reflectă inteligenţa sau personalitatea lor). De exemplu. a unei "poveşti de acoperire" care să deghizeze procedurile. să răspundă la sarcină aşa cum dorim noi şi nu aşa cum cred că se aşteaptă de la ei. subiecţii vor uita de caracteristicile situaţiei. ideea e că indiferent de cât de ciudată li se pare sarcina. Totuşi. uneori folosim caracteristicile cerinţelor în avantajul nostru. ca să determine influenţa poziţiei asupra dispoziţiei afective. Trebuie să definim variabila independentă (şi alte aspecte ale sarcinii experimentale) în aşa fel ca subiecţii sa găsească sarcina interesantă. Astfel ceea ce ar fi putut fi o sarcină bizară. aşa că realismul experimental e diferit de valabilitatea ecologica. aşa că ei nu se simt presaţi să răspundă într-un anumit fel. ce nu sunt raportate la o condiţie de control atunci s-ar putea să nu ştim dacă grupul experimental se comportă diferit datorită tratamentului sau datorită atitudinii lor faţă de situaţie. O metodă potrivită de control a atitudinii faţă de situaţia experimentală este utilizarea efectului placebo. noi nu realizăm sarcina la fel de reală precum e viaţa. distingând sarcina prin încorporarea unor proceduri cu aparente ştiinţifice. producând înclinaţii şi comportamente anormale. fiind angajaţi în rezolvarea sarcinii. Apoi ei ar trebui. A treia strategie este de a face experimentele cât mai realiste.(de exemplu. De exemplu. Duclos (1989) a manipulat poziţia pe care subiecţii au adoptat-o. în care subiecţii vor răspunde într-un mod mai natural. Dacă un grup experimental e expus unor sarcini. Pentru ca subiecţii să menţină o anumită poziţie fără să devină suspicioşi. O cale de control a efectului atitudinilor subiecţilor este tăinuirea. Invers. Tăinuirea implică crearea unei situaţii artificiale. provocatoare şi să-i absoarbă. poate fi transformată într-o sarcină reală. Subiecţii nu sunt conştienţi de variabila independentă care e folosită şi cu ajutorul căreia se face studiul. au fost ataşaţi de subiecţi electrozi falşi pentru măsurarea "activităţii creierului". răspunsurile subiecţilor sunt reale şi ei răspund la sarcină. în mod ideal. Mai degrabă.

Grupurile de control se deosebesc de grupurile experimentale. în timp ce altui grup nu-i dăm nimic. unde se cere subiecţilor să îndeplinească o sarcină anterioară răspunsului.conţinând alcool. astfel să devină conştienţi de studiul efectuat. Când selecţionăm condiţiile unei variabile independente. atunci când aceasta este prezentă. altfel spus. aceasta presuoune că noi ne aşteptăm ca ei să se comporte ca beţivii. aşa că pentru subiecţi e mai dificil să identifice şi. fac experienţa tratamentului. Un grup de control este măsurat din punctul de vedere al unei variabile dependente dar' nu primeşte nici o cantitate din variabila independentă sau. desigur fără stimuli proprii variabilei independente. furnizând un punct de pronire pentru evaluarea influenţei variabilei. Pentru a păstra asemenea caracteristici ale cerinţelor constante dăm grupului de control un placebo. includerea lui depinzând de ipoteza care este pusă. când se testează alte medicamente dăm pilule de placebo sau injecţii grupului de control astfel încât toţi subiecţii să experimenteze aceeaşi manevră şi să dea naştere la aceleaşi expectanţe. vom da grupului de control ceva ce numim alcool. nu primeşte tratamentul. altfel spus. motivaţiei sau oboselii. Astfel. avem nevoie să luăm în considerare două aspecte importante: grupurile de control şi manipulările puternice. dat grupului experimental. Este de reţinut. având gustul şi mirosul alcoolului. noi le dăm o sarcină placebo similară grupului de control ca să eliminăm diferenţele între grupuri sub aspectul expectatiilor. Deoarece comunicăm ambelor grupuri aceleaşi caracteristici ale cerinţelor de a acţiona ca beţivii putem fi încrezători că diferenţele ce apar în comportamentul lor sunt datorate alcoolului real. care primesc o cantitate diferită de zero din variabila independentă sau. Un grup de control nu este întotdeauna esenţial pentru un plan. dar neconţinând nici un pic de alcool. Pentru că deteriorările apărute în manifestările grupului experimental se poate datora alcoolului sau pentru că dându-le alcool subiecţilor. De remarcat ca placebo-ul ajută la reducerea difuzării tratamentului pentru că toţi subiecţii cred că sunt supuşi aceluiaşi tratament. în 99 . Condiţia de control reflectă modul în care subiecţii se comportă fără tratament. In mod asemănător. într-un cadru experimental.

condiţiile de control implică compararea performanţelor subiecţilor cu rezultatele la care ne-am aştepta dacă ei le-ar ghici. Numărul de cărţi selectate corect de către subiect este comparat cu numărul pe care l-am fi aşteptat dacă subiectul s-ar fi bazat doar pe şansa de a ghici. să spunem că într-un studiu Sferit prezentăm un zgomot puternic de fond unor subiecţi care citesc ovestire şi că reiese că ei îşi amintesc destul de vag acea povestire. In proiectul experimental suntem întotdeauna preo cupaţi sa obţinem puterea statistică maximă. adică o condiţie identică dar fără zgomot. De exemplu. Se evidenţiază faptul că zgomotul interferează cu memoria.că grupurile de control sunt utile pentru eliminarea ipo°nCloranernative asupra cauzelor care determină ca rezultatele det6Z6 d nte să se schimbe. Poate că povestirea este ea însăşi greu de reţinut. adică probabilitatea de putea respinge o ipoteză atunci când ea se dovedeşte a fi falsă. cercetătorii îi tes tează pe subiecţii care pretind că primesc mesaje telepatice "trimiţându-le" un mesaj despre o carte extrasa de pe o masă cu cărţi de joc. într-un stu diu asupra efectelor temperaturii. dar numai dacă presupunem că altminteri subiecţii ar reţine bine povestirea. nu este posibil să renunţăm complet la condiţia de stimulare. Ca să eliminăm această ipoteză rivala comparăm condiţia de zgomot cu o condiţie de control. pentru a studia capacităţile paranormale. De exemplu. Alteori. trebuie să existe unele temperaturi prezente. astfel încât condiţia noastră de control este temperatura nor mală a camerei. Putem 100 . atunci suntem îndreptăţiţi să susţinem ipoteza conform căreia prezenţa zgomotului diminuează performanţele mnezice. Uneori. în astfel de cazuri grupul de control este adesea testat sub o condiţie considerată "normală" sau "neutră". Dacă performanţele me moriei sunt slabe în ambele condiţii putem conchide că acest rezultat este datorat chiar povestirii şi că prezenţa zgomotului nu creează nici o diferenţă. . De exemplu. Pentru a putea pretinde că am demonstrat ceva despre un anumit comportament trebuie să găsim o relaţie statistică semnificativă în datele cercetării. Dar dacă memoria este mai slabă în prezenţa zgomotului.

în general. producând diferenţe mari ale rezultatelor între condiţii. Astfel de măsuri sunt necesare pentru a satisface o exigenţă majoră a experimentelor: cea mai bună şansă de a funcţiona (adică pentru ca manipularea să ducă la un efect asupra variabilei dependente) impune ca cercetătorul să se asigure că manipularea variabilei independente este cât mai puternică posibil. reîntărirea sa prin manipulări suplimentare sau alegerea unui nivel diferit al variabilei independente. ne asigurăm că subiecţii sunt supuşi suficient de mult condiţiei de stimulare pentru că aceasta să influenţeze în mod substanţial comportamentul lor. alegem nivele sau categorii ale variabilei independente care sunt substanţial diferite una faţă de alta. Dacă nu le obţin. Putem provoca aceste manipulări puternice în două moduri: în primulrând. 101 . De exemplu. Apoi. dacă studiem felul în care diferitele stiluri de a vorbi influenţează puterea de convingere a unui mesaj. aceasta se datorează şi unei manipulări slabe care produce doar diferenţe minore. să obţină efecte foarte mari la verificarea manipulării. atunci. în al doilea rând. Aceasta implică o manipulare puternică pentru crearea condiţiilor care vor diferenţia semnificativ comportamentul subiecţilor. înclinaţi să întărească manipularea variabilei independente. dacă diferitele temperaturi influenţează agresivitatea. ar trebui să constatăm diferenţe mari din punctul de vedere al acesteia. în loc să prezentăm un mesaj scurt cu un singur exemplu de stil. Atunci când un experiment nu reuşeşte să identifice diferenţe semnificative între rezultatele obţinute între condiţii. Cercetătorii îşi propun. o manipulare puternică a temperaturii înseamnă că avem condiţiile diferite prin nivele mari. Pentru a produce rezultatele semnificativ diferite vom selecta condiţii care diferă în mod substanţial. prezentam un mesaj mai lung cu mai multe caracteristici ale stilului respectiv. Astfel că. probabil. Presupunem că diferenţele între condiţii sunt cauza diferenţelor măsurate prin rezultate. vor fi.maximiza această putere dacă producem diferenţe considerabile în rezultate între condiţiile noastre. Aceasta ar putea implica creşterea duratei sau intensităţii sale.

rezultatele generalizate în baza mai multor variabile independente sunt mult mai valoroase.1. decât când sarcina nu prea prezintă interes intrinsec. Cercetătorii au intervenit asupra implicării în sarcină şi asupra nivelului de efort individual implicat. Ideea era că implicarea personală masivă într-o sarcină ar reduce irosirea socială deoarece indivizii ar depune o cantitate substanţială de efort în asemenea sarcini. Mai multe variabile independente Experimentul tipic manipulează de la două la patru variabile independente simultan. si apoi difuziunea responsabilităţii.5. Harkins şi Ostrom au realizat în 1986 un experiment în care doreau să determine efectul implicării personale într-o sarcina. o interacţiune are loc atunci când nivelele unei variabile independente sunt afectate în mod diferit de nivelele altor variabile independente. umiditatea etc. ne permite să studiem interacţiuniile. Frecvenţa cu care pot fi întâlnite interacţiunile este destul de mare. Brickner. controlul experimental este mai bun. studiind fenomenul de "irosire sociala". Astfel. temperatura. Multe experimente includ două sau mai multe variabile independente. indiferent dacă activitatea lor este sau nu monitorizată.) se păstrează mult mai probabil constante decât cu trei experimente separate. deoarece cu un singur experiment variabilele de control (timpul zilei. relaţiile dintre variabilele independente. este mai puţin probabil să se întâmple când o persoană este confruntată cu o sarcină personală. Dacă ipoteza lor era corectă.4. Rezultă că irosirea socială. ar trebui să existe următoarea interacţiune: implicarea slabă ar conduce la irosirea socială (efort redus)pe când implicarea puternică ar conduce la creşterea masivă a efortului chiar dacă efortul este sau nu monitorizat. 102 . aceasta înseamnă că rezultatele pot conţine o interacţiune. Avantajele utilizării mai mult decât unei singure variabile independente ar fi următoarele:este mai eficient să conduci un experiment cu trei variabile independente decât să conduci trei experimente separate. De exemplu. Ei au presupus că efortul depus în efectuarea unei sacrcini ar tebui să fie legat de valoarea intrinsecă sau semnificaţia personală pe care sarcina o are pentru individ.

Variabila dependentă Variabila dependentă este observată şi înregistrată de către experimentator. frecvenţa sau rata de apariţie). aşa că beţi berea singur. Rezultatele nule pot fi adesea cauzate de deficienţe ale variabilei dependente. Ştiind că recompensa îmbunătăţeşte performanţa.2. Apoi interpretăm diferenţele dintre rezultatele obţinute indicând tocmai modificarea condiţiilor care provoacă modificarea comportamentului studiat. este numit "efectul limtei superioare". Aceste două tipuri de efecte afectează principala aşteptare faţă de variabila independentă. comportament dependent de variabila independentă. chiar dacă aceasta este stabilă. Alteori rezultatele pot califica comportamentul. caracteristici sau atribute. Cea mai obişnuită cauză este limitarea strictă a variabilei dependente.) variabila dependentă ar trebui să producă acelaşi scor pe care 1-a avut anterior. astfel că ea se "blochează" la vârful sau la baza scalei sale. Dacă un experiment este repetat exact (acelaşi subiect. Prietenul dumneavoastră loveşte numai pe alături. al reuşitei de 100 %. acelaşi niveluri etc. Acesta este numit "efectul limitei inferioare". Instabilitatea poate apărea din cauza unui deficit în modul în care măsurăm variabila dependentă. diferenţele dintre rezultate trebuie să reflecte cu acurateţe diferenţele d m comportamentul subiectului. vă veţi să vă trataţi prietenului cu o bere ori de câte ori loveşte bine. în ambele cazuri. 103 . nu puteţi observa nici o înrăutăţire a performanţei pentru că prietenul vostru este deja la baza scalei. respectiv aceea de a reflecta cu acurateţe într-o variabilă dependentă. Deoarece este imposibil să loveşti mai rău decât pe lângă bile. noi măsurăm cantitatea sau gradul unui comportament (cât de puternic se manifestă. într-un mod obişnuit. Să presupunem că doriţi să invitaţi un prieten să joace popice pentru prima oară. La polul opus. In raport cu fiecare stare a variabilei independente cercetăm comportamentul subiectului notând rezultatele variabilei dependente. Ea depinde de comportamentul subiectului. deosebindu-1 de un altul prin calitate.5. Criteriul unei bune variabile este stabilitatea.

Măsurătorile indirecte sunt utilizate mai ales în studiile asupra copiilor mici deoarece ei nu ne pot relata direct reacţiile lor. De exemplu.o altă modalitate este de a cere su biecţilor să-şi spună părerea despre un stimul şi apoi să observăm cum se schimbă opiniile în funcţie de condiţie. intern. Modalităţi de abordare a variabilei dependente Variabila dependentă şi sistemul operaţional pe care îl utilizăm depind de ipotezele şi comportamentul pe care le investigăm. lotul de subiecţi şi de perspectiva din care cercetăm.variabila dependentă implică observaţia directă şi măsurarea comportamentului studiat.521. Cele mai simple sunt cele cu răs punsuri închise de tip DA / NU. analizând modificările rezultatelor putem face deducţii asupra schimbărilor procesului respectiv. b) Măsurători indirecte ale proceselor psihice . putem măsura timpul cât un nou născut se uită la un stimul sau să observăm când îi zâmbeşte pentru a-i cerceta reacţia emoţionala pozitivă la un stimul. sau măsurând dilatările pupilei (indiferent dacă subiecţii au ochii larg deschişi sau nu) ne putem da seama de intensitatea plăcerii cu care aceştia percep stimulul. pe baza diferenţelor timpului de reacţie se pot deduce procesele cognitive sau emoţionale implicate. subiectul trebuind să aleagă dintre mai multe răspunsuri date (alegeri multiple). Astfel. cercetătorii fac mă surători asupra respiraţiei. O modalitate uzuală de măsurare indirectă este timpul de reacţie.comportamen tul pe care îl observam este o indicaţie indirectă despre un proces impalpabil. După ce se prezintă stimuli ce diferă de-a lungul unei dimensiuni fizice sau mentale. Abordarea variabilei dependente necesită una din următoarele metode: a) Observaţia directă . c) Opiniile despre stimul . în cercetările asupra percepţiei se pot 104 . Această modalitate implică o anumită procedură. Variabila dependentă măsoară un răspuns obser vabil despre care noi credem că este corelat cu un proces intern astfel încât. ritmului cardiac şi nivelului transpiraţiei pentru a deduce nivelul de anxietate sau de stress al subiecţilor. adică timpul necesar unui subiect pentru a răspunde la un stimul.

105 . timpul necesar pentru fixarea unui număr de cuvinte. 5. realizând astfel un raport verbal.2. Cercetătorul trebuie să decidă care aspecte ale comportamentului sunt relevante în experimentul realizat. cum ar fi timpul de reacţie aceasta nu înseamnă că ele sunt singurele sau poate cele mai bune.2. Putem solicita subiecţilor să facă comentarii asupra etapelor mentale pe care le parcurg în rezolvarea unei probleme sau emiterea unei judecăţi. Mai putem folosi o metodă în care subiecţii îşi precizează opiniile prin gruparea unor cartoane cuprinzând stimuli. Cercetătorii pot selecta mai multe variabile dependente care se potrivesc studiului respectiv. în acest fel indicându-se categoriile pe care le folosesc pentru organizarea lor mentală. putem solicita răspunsuri simbolice.anipula caracteristicile unei iluzii vizuale şi se cere subiecţilor să snună dacă au sau nu iluzia respectivă. putem cere direct subiectului să le descrie. De reţinut faptul că opinia despre un stimul reflectă două componente: abilitatea de a detecta stimulul şi înclinaţia părtinitoare spre un anumit stimul. pulsul în timpul citirii şi tensiunea musculara în aceleaşi condiţii. Uneori putem solicita relatări mai precise. numărul de erori în recunoaşterea unei singure litere. Această listă ar putea continua. Dacă cumva aprecierile nu pot fi verbalizate cu uşurinţă. Ea ne arată cât de bine (sau nu) răspunde un subiec şi permite experimentatorului să evalueze comportamentul. De exemplu. Să spunem că dorim să studiem lizibilitatea textului pe care îl citiţi acum.dacă dorim să determinăm procesele interne care au loc în subiect. Ce variabile dependente am putea să observam ? Iată aici câteva care au fost folosite îdiverse studii: retenţia informaţiilor încărcate de sens după citirea textului. Mai multe variabile dependente Variabila dependentă (observată) este un indicator al comportamentului. cerem subiecţilor să deseneze o linie pentru a indica durata unui interval de timp. d) Raportul verbal . în studiul percepţiei timpului putem cere subiecţilor să aprecieze durata în secunde a unei anumite activităţi. Deşi unele variabile sunt tradiţionale. viteza în scrierea şi retranscrierea textului.

m Se întâmplă acest lucru deoarece se consideră că validitatea ecologică (generalizarea datelor) se poate asigura doar prin utilizarea a două până la patru variabile independente. adică să măsoare exact ceea ce neam propus. rezultatele nu trebuie să depindă de abilităţile sau de experienţa subiectului. De asemenea. Se poate vorbi despre o validitate internă (modificările rezultatelor trebuie să reflecte influenţele variabilei independente şi nu schimbările unor variabile externe) şi despre o validitate externă (relaţia observată să poată fi generalizată şi pentru alţi subiecţi). Aici este inclusă şi problema dacă măsurătoarea are validitate ecologică. trebuie reţinută distincţia între caracteristicile "de stare" şi însuşirile propriu-zise. Evaluarea variabilei dependente în evaluarea variabilei dependente trebuia mai întâi să vedem dacă aceasta duce la o construcţie validă. Se pare că la baza acestei deficienţe stă rezerva şi lipsa de antrenament a unor psihologi în utilizarea unor proceduri statistice multivariate. Caracteristicile de stare sunt atribute tranzitorii pe care le putem modifica prin manipularea variabilei independente. 5. însuşirile propriu-zise sunt.3. variabila dependentă trebuie să fie validă şi din punctul de vedere al conţinutului.2. stabile şi imune la situaţii de moment. Astfel. experi-Vaintul tipic foloseşte una (cel mult doua) variabile dependente simultan. şi la absenta erorilor şi a contradicţiilor în măsurarea comportamentului. De aceea trebuie să fim atenţi să nu afirmăm că manipularea variabilei independente determină modificări ale trăsăturilor propriu-zise. Se omite astfel posibilitatea utilizării a mai multor variabile dependente simultan.Principalul motiv pentru care se justifică utilizarea mai multor • bile dependente este economia. în mod deosebit. în ciuda acestui fapt. 106 . reflectând întocmai ipoteza pe care am formulat-o. dacă măsurăm comportamentele reale ale subiecţilor astfel înacât sa le putem generaliza la procesele psihice reale. care nu sunt legate de comportamentul studiat. mai degrabă. de aceea este adecvat studiul lor ca variabilă dependentă. de asemenea. Validitatea se referă.

Apoi. în studiul proceselor cognitive. In studiile psihofiziologice suntem conştienţi de faptul că nu putem şti cu siguranţă care emoţie profundă este reflectată într-un răspuns şi acest lucru orientează eforturile noastre spre identificarea ei cât mai corectă. trebuie să fim foarte atenţi atunci când facem deducţii cu privire la orice proces intern: dacă subiecţii nu-şi pot aminti un stimul. Ca şi în cazul variabilei independente. Procesul de selectare şi descriere al variabilei dependente depinde de aspectele legate de fidelitate şi de validitate pe care suntem dispuşi să le sacrificăm. De reţinut faptul că selectam o metodă pentru calităţile ei şi apoi încercăm să îi minimalizăm punctele slabe. ar putea fi o testare a abilităţilor pentru desen. proiectarea variabilei dependente este ghidată de întrebarea "Ce dorim să studiem ?" şi abia apoi "Cu ce dificultăţi ne vom întâlni ?". încercarea de a construi diverse modalităţi de control care să crească încrederea în aceste deducţii. rapoartele verbale pot fi invalidate deoarece subiecţii nu ştiu sau nu vor să divulge adevăratele lor sentimente. impalpabile. Atunci când punem subiecţilor întrebări despre comportamentul lor se cunoaşte faptul că rapoartele verbale ale subiecţilor deţin potenţial un grad de nesiguranţă. 107 . se cunoaşte dificultatea de a face deducţii valide şi. iar de aici încercarea de a minimaliza impactul acestora asupra rezultatelor. Unui studiu implicând gruparea unor cuvinte i-ar putea lipsi validitatea de conţinut deoarece procesul de grupare poate fi parţial un test de vocabular. subiecţii pot mânca în mod diferit pentru că noi îi urmărim. cerând subiecţilor un răspuns în care să deseneze.Orice încercare de descriere a variabilei dependente va avea unele slăbiciuni în ceea ce priveşte fidelitatea şi validitatea. Atunci când observăm direct un comportament este posibil ca ceea ce observăm să fie un exemplu irelevant de comportament. De exemplu. La fel. Tot aşa. acest lucru se datorează faptului că a fost de la început slab întipărit în memorie sau că nu poate fi localizat în memorie. de aici. în măsurătorile fiziologice nu ştim întotdeauna care proces psihic este reflectat (de exemplu. De asemenea. furia şi frica produc reacţii fiziologice foarte asemănătoare). într-un studiu despre nutriţie.

Utilizarea unei singure variabile poate fi benefica mai ales atunci când nu dorim să scădem gradul de fidelitate şi validitate prin supraîncărcarea subiecţilor cu prea multe sarcini şi când nu dorim să facem participarea lor la experiment prea lungă sau plictisitoare. De exemplu. Sensibilitatea poate fi amplificată prin observarea răspunsurilor care pot diferi în mod subtil. O măsurare sensibilă va putea fi valorificată statistic deoarece creşte probabilitatea observării unor astfel de diferenţe semnificative. scalele de măsurare duc la 108 . furnizând multe informaţii în raport cu eforturile depuse în realizarea experimentului. de asemenea. dacă în urma unei măsurătorii obţinem acelaşi rezultat pentru mai multe comportamente. O singură variabilă (mai ales dacă este o măsurătoare stabilită şi acceptată) poate fi satisfăcătoare. Dacă subiecţii raportează o anxietate crescută la fel ca indicatorii fiziologici vom fi mai încrezători în validitatea concluziilor trase. efect provocat de intervenţia noastră. foarte economicoasă. Prin consemnarea doar a răspunsurilor corecte se trece cu vederea peste diferenţele subtile ce apar în ceea ce se întâmplă în plan mental. Astfel. aceasta poate însemna că am trecut cu vederea peste schimbări subtile de comportament şi este puţin probabil să obţinem rezultate semnificative. Chiar şi o slabă modificare a comportamentului trebuie să provoace o modificare a rezultatelor. Dar să nu uităm faptul că vrem să obţinem diferenţe relativ mari între rezultatele grupurilor. Cercetătorii pot utiliza această strategxe testând mai multe variabile în cadrul aceluiaşi studiu. Totuşi cercetătorii nu realizează întotdeauna experimente multifactori ale.Orice metodă de cercetare a unei variabile are şi unele limite sau „necte mai puţin convingatoare. în acest caz. Pentru a reflecta cu acurateţe rezultatele manipulării noastre. variabila dependentă trebuie să fie sensibilă. Studierea în acelaşi timp a mai multor variabile este. Invers.O modalitate de a consolida rezultatele noastre este aceea de utiliza mai multe metode în studiul acelu£si comportament. putem face măsurători fiziologice şi să solicităm rapoarte verbale privind starea emoţională a unui subiect. putem observa chiar şi un efect slab asupra comportamentului. O măsurătoare sensibilă prezintă rezultate diferite chiar şi la diferenţe mici în comportament.

cea mai mare ameninţare directă la adresa validităţii variabilei dependente este reactivitatea. mult mai precise şi mai sensibile în măsurarea efectelor manipulării. constatarea prezenţei sau absenţei comportamentului agresiv) vom aprecia gradul de agresivitate manifestat de subiect. Pentru a creşte sensibilitatea unui procedeu trebuie să se evite orice aspect care ar putea limita în mod artificial rezultatele subiecţilor. din mediu sau din cauza probei. acestea sunt. întotdeauna este bine să se încerce măsurarea precisă a unui comportament şi nu simpla observare dacă acesta este sau nu prezent. Atunci când se poate este bine să se utilizeze scalele de măsurare. atunci când proiectăm un experiment şi procedele de măsurare trebuie să avem în vedere gama de rezultate care se vor obţine. De aceea. Dacă subiecţii pot. el nu trebuie să reflecte răspunsuri la influenţe provenite de la subiecţii înşişi. 5. Se consideră că poate. ceea ce va face să fie mai dificil de dedus în mod corect influenţa variabilei independente.2. Reactivitatea apare atunci când subiecţii sunt conştienţi că sunt observaţi. înre109 .creşterea preciziei. Acest lucru se întâmplă atunci când gama rezultatelor la o variabilă este limitată de către cercetător. în caz contrar. Controlul variabilei dependente Pentru a se face o deducţie validă asupra comportamentului.4. în locul simplei observări dacă un subiect se comportă sau nu agresiv (deci. să obţină doar câteva rezultate dintre cele posibile avem de-a face cu o problemă de limitare a rezultatelor. De aceea. Subiecţii reacţionează la simpla prezenţă a unui experimentator care observă. există o gamă largă a gradului de agresivitate pe care un subiect o poate manifesta. procedeul nostru trebuie să permită subiecţilor să obţină rezultate oriunde în cadrul acestei game. De exemplu. Sarcina experimentală trebuie să permită în mod real subiecţilor să obţină orice rezultat posibil. am limita gama. de la experimentator. trebuie să ne asigurăm că răspunsurile subiecţilor nu au fost influenţate de variabilele externe. Răspunsul subiectului trebuie să reflecte variabila şi comportamentul care ne interesează.

Dacă putem să prezentăm şi să derulăm experimentul astfel încât subiecţii să se concentreze asupra răspunsului la stimulii pe care îi prezentăm. pot să se concentreze asupra unei sarcini şi să încerce mai mult. De asemenea încercăm să lăsăm subiecţii să răspundă în maniera care le este familiară. producându-se astfel efectul limitei inferioare. toţi vor avea scoruri reduse. dar această acceptare nu trebuie să ne împiedice în a exercita controlul lor. rezultatele vor fi mai puţin influenţate de reactivitate sau alte variabile intermediare. dacă.gistrează şi probabil "analizează" comportamentul lor. repartizând fiecăruia un număr în loc sa le înregistrăm numele. Trebuie să asigurăm subiecţii că răspunsurile lor sunt strict confidenţiale şi trebuie să permitem subiecţilor să rămână anonimi. sau să facă mai multe greşeli decât dacă experimentatorul nu era prezent. De aceea în instuctaj trebuie să încurajăm subiecţii să răspundă în mod natural şi onest şi să le spunem că trebuie să fie necăjiţi dacă greşesc. O parte din reactivitatea subiecţilor atunci când sunt observaţi. Aşa se întâmplă cu descrierea dată de subiecţi asupra emoţiilor. de exemplu studiem măsura în care oamenii sunt sau nu de acord cu o afirmaţie . se datorează tendinţei de a evita răspunsuri care le-ar putea pune probleme sau care ar putea părea ciudate sau anormale. Reactivitatea şi dezirabilitatea socială pot duce şi la o restrângere a gamei de rezultate. 110 . putem observa că ei nu-şi exprimă o opinie puternică pentru a nu părea extremişti. Dacă toţi subiecţii îşi restricţionează agresivitatea. Subiecţii şuu că sunt în vizor şi pot să răspundă în mod neobişnuit. Trebuie să acceptăm că orice procedeu de măsurare poate produce reactivitate şi dezirabilitate socială. Va trebui să încercăm să reducem influenta variabilelor intermediare şi prin crearea unui realism experimental. credinţelor sau dorinţelor rezervate "consumului public". Dezirabilitatea socială determină subiecţii să dea un răspuns pe care ei îl consideră acceptabil din punct de vedere social. pot deveni nervoşi sau zăpăciţi. astfel încât subiecţii să fie implicaţi în sarcina respectivă. Această tendinţă se numeşte dezirabilitate socială. Invers.

Alte măsurători discrete pot fi făcute cu camere de filmat. dacă credem că toţi subiecţii vor tinde să arate acelaşi grad de agresivitate. Controlul reactivităţii poate fi realizat şi prin familiarizarea subiecţilor cu sarcina înainte de a începe să culegem datele. putem să ne jucăm cu ei şi să-i cunoaştem înainte de a începe testul. Schacter. este de dorit o măsurare foarte sensibilă astfel încât să putem totuşi detecta cele mai mici diferenţe de comportament. o măsurare discretă a agresivităţii copiilor poate fi realizată prin observarea lor printr-un geam cu vedere unilaterala. putem măsura distanţa dintre scaune după ce subiecţii au părăsit camera. întru-un studiu asupra fanteziilor sexuale). Atunci când măsurarea variabilei dependente încurajează în mod major reactivitatea şi dezirabilitatea socială. De asemenea. cum ar fi sexul şi vârsta. Dacă intenţionăm să înregistrăm video răspunsurile. Astfel. De exemplu. Goldman şi 111 . măsurăm comportamentul subiecţilor fără ca ei să ştie acest lucru. Măsurările discrete sunt adesea combinate cu anumite minciuni care ascund variabila dependentă. De exemplu. De exemplu. putem pune subiecţii să îndeplinească o altă sarcină până când prezenţa experimentatorului devine familiară şi nu mai este stânjenitoare. Utilizând această modalitate. De exemplu. care de obicei de abia răspund străinilor. casetofoane ascunse sau interpretarea urmelor relevante lăsate de subiecţi. este foarte important să fie randomizate variabilele de control. vom permite subiecţilor să se obişnuiască cu faptul că sunt filmaţi. va trebui să utilizăm procedee discrete de măsurare. în studiile care implică în mod inevitabil anumite aspecte care conduc spre o limitare a gamei de răspunsuri căutăm să aplicăm un procedeu special de măsurare. pentru a afla cât de departe se aşează subiecţii unii de alţii. Când testam copiii. trebuie să permitem subiecţilor să se familiarizeze cu aparatele care sunt folosite. Oamenii îşi vor schimba comportamentul şi în funcţie de ceilalţi oameni prezenţi.Atunci când e posibil ca răspunsurile să fie influenţate de reactivitate şi dezirabilitate socială (de exemplu.Nevoia subiectului de a nu risca să greşească sau de a nu divulga informaţii personale poate depinde şi de însuşirile experimentatorului.

Deoarece era foarte posibil c a observarea pe fată să inducă o reactivitate mare a subiecţilor. cercetătorii au spus subiecţilor că făceau un experiment asupra gustului. O altă modalitate de a reduce reactivitatea şi alte variabile intermediare de acest tip este realizarea aşa numitelor experimente naturale. ei presupunând ca aşteptă sa fie chemaţi în laborator pentru experiment. distingem un răspuns de altul şi stabilim cum să corelăm consecvent un anumit scor unui anume răspuns. stabilim începutul şi sfârşitul unui răspuns. Ei au cerut subiecţilor să fie atenţi la gustul diferiţilor biscuiţi şi S£ "guste" din fiecare fel atâţia cât erau necesari pentru o evaluare corectă. Mathews şi Cannon (1975) au studiat modul în care nivelul zgomotului dintr-o cameră influnteaza disponibilitatea unui subiect de a-i ajuta pe alţii. în schimb un cetăţean a scăpat cărţile în timp ce mergea pe lângă subiect într-o cameră de aşteptare zgomotoasă. observând oamenii în magazine la reuniunile studenţeşti şi asamai departe. O altă modalitate de a controla reactivitatea este să ascundem întregul experiment. De exemplu. Stimulul care necesita ajutorul era un cercetător care a scăpat nişte cărţi. în realitate.Gordon (1968) au încercat să măsoare cantitatea de mâncare consumată de subiecţi în diferite situaţii. Controlul variabilei dependente vizează şi procedeele de măsurare. Realizarea acestui experiment în laborator (experimentatorul fiind prezent şi observând) ar fi putut dezvălui faptul că ceea ce studia era comportamentul de ajutorare şi în acest caz conduita dezirabilă din punct de vedere social era aceea de a ajuta. De exemplu. în mod concret. 112 . Utilizând această metoda. Mathews şi Cannon (1975) au studiat comportamentul de ajutorare atunci când un cercetător scapăintâmplător nişte cărţi în faţa unui trecător pe trotuar. variabila dependentă era numărul de biscuiţi mâncaţi. Criteriile de diferenţiere a rezultatelor reprezintă acel sistem utilizat pentru repartizarea de scoruri diferitelor răspunsuri. multe cercetări sunt realizate în timp ce subiecţii stau într-o sală de aşteptare. iar răspunsul subiectului era observat discret. Aici putem conduce discret întregul experiment în mediul familiar subiecţilor.

astfel încât sa-i confirme predicţiile. făcând măsurarea mai puţin sigură. ceea ce face ca rezultatele să fie greşit înregistrate. Unele materiale. este foarte important să confirmăm justeţea alegerilor printr-un studiu pilot. jucăriile se strică iar cronometrele se sparg. filmele foto sau casete video. pot deveni neclare. Oricum. astfel încât. deoarece materialele şi aparatele se uzează de-a lungul timpului. Automatizarea măreşte fiabilitatea experimentului deoarece elimina erorile experimentatorului şi inconsecvenţa care pot apare câteodată atunci când notăm rezultatele fiecărui subiect. se pot zgâraia. iar materialele din hârtie se uzează şi se rup. Aparatele automate pot fi folosite pentru a înregistra comportamentele subiecţilor şi să prevenim astfel erorile datorate faptului că ne-au scăpat unele aspecte ale acestora. Alegem modul în care vom măsura şi înregistra un comportament. neglijenţele şi eroarea. O componentă a "instrumentarului" este şi experimentatorul care devine cu timpul mai experimentat. ^terminând astfel inconsecvenţa în prezentarea stimulilor şi in măsurarea răspunsurilor de-a lungul experimentului. 113 . reţinut faptul că automatizarea reduce imprecizia şi eventualele erori făcute de experimentator în inregistrarea datelor. cum ar fi diapozitivele. trebuie să fim atenţi la efectele instrumentelor.a acestor schimbări. Odată sistemul de evaluare a răspunsurilor definit. instrumentele folosite spre sfârşitul experimentului sunt diferite de cele utilizate mai înainte. dorim să ne asiguram că el este aplicat în mod consecvent şi fidel.Nu întotdeauna comportamentele subiecţilor se potrivesc exact procedeului nostru. astfel încât să eliminăm inconsecvenţele. manetele se pot manevra mai repede sau mai greu. criteriile de evaluare a răspunsurilor trebuie să anticipeze variaţiile ce pot interveni. mai plictisit ceea ce afectează procedura. Mai pot apare greşeli deoarece experimentatorul are anumite aşteptări. Din cau/. Apoi. Acestea pot prezenta modificări în tehnica de măsurare datorită uzurii. trebuie. Pe de altă parte. Pentru o măsurare precisă şi consecventă a variabilei dependente luăm în considerare automatizarea procesului de colectare a datelor.

Atunci când nu putem elimina o influenţă străină. observatorul se poate obişnui.Pentru a elimina aceste efecte trebuie să se menţină în permane e£hipamentuHiLordjne. în sfârşit. observatorul nu va putea înregistra fidel un comportament dat.Şi să se facă copii după materiale astfel Inc tuturor subiecţilor să li se prezinte stimulii ca şi noi. valide şi de încredere. agresivitatea). devenind astfel mai atent. această metodă permite şi menţinerea unei variaţii omogene în fiecare condiţie. în felul acesta. comunicare nonverbală şi stări emoţionale (de exemplu. sau să obosească şi să fie mai puţin motivat. cum ar fi cele de creativitate. Vom testa câţiva subiecţi în fiecare condiţie de-a lungul fazelor de început. Din punct de vedere statistic. De asemenea1 trebuie menţinută cjynaj_a)nsţant^^^ rului. vom apela la ajutorul altora. eliminându-se confuziile şi menţinându-se fidelitatea de ansamblu. Din cauza aşteptărilor experimentatorului. Un mod obişnuit de a proceda este implicarea mai multor 14 . Orice observator poate face astfel de erori în măsurare şi nu putem elimina acest fapt. de mijloc şi de sfârşit ale experimentului. care sunt de obicei "orbi" la condiţii şi sunt pregătiţi să departajeze scorurile utilizând criteriile noastre. un cercetător nu poate fi sigur că va emite judecăţi obiective. Obş^atariLneutri sunt folosiţi în mod curent în studii care implică scoruri subiective. Nu vom testat toţi subiecţii într-o anumită situaţie înainte~de trece la testarea în alte condiţii deoarece modificările provocate <j e efectele de instrumentar se vor confunda cu cele provocate de modificările variabilei independente. Controlul riguros al variabilei independente trebuie să aibă în vedere şi fidelitatea mai ales atunci când evaluarea rezultatelor implică judecata noastrtă subiectivă asupra comportamentului. numiţi observatori. Dar. De aceea. pentru ca interpretările subiective pot fi uşor contestate. încercăm să o echilibrăm. un observator poate judeca un comportament altfel dacât un alt observator. De-a lungul experimentului. Câteodată observatorul poate să treacă cu vederea sau să uite unele acţiuni ale subiectului. efectele de instrumentar vor fi prezente în toate condiţiile'într-un mod echilibrat.

calculând coeficientul de corelaţie dintre evaluările lor. dW . Pentru a ne convinge că observatorii sunt într-adevar constanţi putem determina gradul lor de fidelitate. scorurile s-ar putea să difere de alte rezultate obţinute în aceleaşi condiţii. poate să facă o presupunere norocoasă (să meargă pe ghicite). Dacă măsurăm reacţiile unui subiect într-o singură probă. Când există posibilitatea ca rezultatele să fie influenţate de asemenea factori noi vom utiliza strategii de echilibrare sau anulare a influenţei lor. Sau putem corela evaluările date de doi observatori. dar pentru a evita erorile este indicat să avem aceleaşi condiţii de desfăşurare pe parcursul tuturor testelor. Nu există un număr prestabilit de probe pentru a observa ceva în anumite condiţii. datorită acestor aspecte care pot influenta diferit fiecare subiect. un anumit stimul pe care noi îl prezentam poate avea anumite caracteristici unice care să-1 predispună la un anumit răspuns. rezultatele pot reflecta influenţa unei multitudini de factori exteriori. De fapt. Deşi câteva probe de timp de reacţie pot fi realizate re ed P e şi uşor fără a induce sau stresa subiecţii. ori comportamentului experimentatorului. să fie foarte reactiv sau să facă o greşeală pe care în mod normal nu ar face-o. mediului sau sarcinii-poate face ca o probă să fie atât de specifică încât reacţiile şi rezultatele să nu fie reprezentative pentru subiect. furnizând astfel o măsurătoare mai fină. nu se poate concentra. probele complexe nu 15.Vom face acest lucru observând fiecare subiect în aceleaşi condiţii în mai multe probe repetate. orice aspect al situaţiei-fie că se datorează subiectului. (mai mult de 90% este considerat fiabil). astfel încât se creează o diversitate relativ mare de erori. Subiectul poate fi pe moment neatent. Cea mai bună modalitate de control a variabilelor dependente şi de creştere a nivelului de încredere (fidelitate) este repetarea probelor.observatori care să evalueze comportamentul. Mai mult. Putem determina statistic gradul de fidelitate prin calcularea procentajului de acorduri între observatori. Deasemenea trebui e să luăm în considerare şi influenţa pe care o au probele repetate asu Pra subiectului. Apoi confruntăm rezultatele iar rezultatul final echilibrează eventualele erori făcute de fiecare observator în parte. De asemenea.

set anticipativ de a răspunde prin prisma răspunsurilor anterioare pe care le-a dat. După şi mai multe probe. Balansarea efectelor de ordine se numeşte contrabalansare. f mit tip. Atunci toate scorurile subiecţilor vor da informaţii care nu se pot verifica despre răspunsul tipic. Este posibil ca un cercetător să folosească o succesiune care produce efecte de prelungire. influenţând asupra efectuării fiecărei influenţă care reiese din practicarea (repetată) a sarcinii respective. Din acest motiv vom controla efectele de ordine folosind două modalităţi de abordare: aleatorie şi de contrabalansare. la rândullui măsuri suplimentare de control. Contrabalansarea este procedeul de schimbare sistematică a ordinii pro116 ."Efectele de ordine" reprezintă influenţa asupra performanţei într-o probă ca urmare a poziţiei sale în secvenţele procesului de observare. devenind mai rapizi şi mai corecţi în răspunsuri. subiecţii pot obosi. deoarece sunt legate de ordinea unică folosită. probele multiple nu sunt posibile. După mai multe probe subiecţii tind să intre în ritm. tor probe repetate este "efectul de ordine" care impune.pot fi rulate prea mult timp. în studii care cer răsp Uns1 surpriza din partea subiectului sau o procedură înşelătoare de un anu. Bineînţeles. Deasemenea aceste efecte pot fi create când subiecţii au nişte reacţii particulare rezultate dintr-un stil. Setul anticipativ este şi mai problematic atunci când un răspuns este influenţat de strategii cognitive complexe. Efectele de prelungire apar când experienţa unui subiect cu o anumită probă standardizează performanţa lui în probele următoare. subiectul poate lucra într-un mod mai slab la probele iniţiale deoarece nu şi-a făcut încălzirea. După o perioadă un răspuns va reflecta obişnuinţa în loc să fie o reacţie naturală la stimuli. Chiar şi după o serie de exerciţii practice. se pot plictisi sau supraîncarcă astfel încât performanţele scad. O altă sursă a efectelor de ordine este cunoscută sub numele de efecte de prelungire. Aceste efecte mai pot fi create când subiecţii experimentează un anumit tip de stimul. Efectele de ordine au două surse în primul rând. Dezavantajul major al observării subiecţilor pe parcursul mai mul. un şir de probe poate produce efecte de practică.

Iar dacă jumătate din subiecţi sunt bărbaţi şi jumătate femei. avem o contrablansare dată de sexul experimentatorului. De exemplu. Contrabalansarea parţială a ordinilor proceselor pentru fiecare condiţie este de obicei suficientă pentru a elimina cu încredere efectele de ordine. Uneori efectele de ordine pot fi atât de puternice încât vrem ca toate ordinile posibile să fie reprezentate. creăm diferite ordini sub care diferiţi subiecţi sunt testaţi. Când sunt mai multe ordini posibile. Unii cercetători folosesc termenul de contrabalansare într-un sens mai larg pentru a se referi la balansarea sitematică a oricărei variabile străine.pattMă este pro cedeul de balansare al efectelor de ordine prin prezentarea numai a unora dintre ordimle posibile. dacă un experimentator masculin testează jumătate din subiecţi în fiecare condiţie şi o femeie testează ce a mai rămas. avem o contrabalansare dată de sexul subiectului. Prin aceasta. dacă subiectul trebuie sa apese un buton pentru a indica culoarea unui stimul prezenta i fieca re din 10 probe. folosim randomizarea. contrabalansarea se utilizează atunci când sunt doar câteva ordini posibile. Sunt două forme de contraba lansare a efectelor de ordine: C^nţrarmlanasarea. Inconvenientul acestei proceduri este că ea nu este sistematică: nu ne asigură că tendinţa uneia dintre ordini este balansată de ordinea inversă. De asemenea trebuie să examinăm fiecare secvenţă individuală şi să o folosim doar în cazul în care nu arată un tipar predictibil care poate Produce un set de răpunsuri. Cqnttabjlaiisaieajaîmpletă este procesul de balansare a efectelor de ordine prin testarea diferiţilor subiecţi în toate ordinele posibile. De aceea trebuie să examinăm diversele secvenţe pentru a ne asigura că randomizarea nu a produs din coincidenţă un set de ordini similare şi astfel potenţiale tendinţe. în mod obişnuit.belor pentru diferiţi subiecţi într-un mod echilibrat astfel încât să cuantificăm influenţa fiecărei ordini. Contrabalansarea şi randomizarea pot fi folosite pentru a controla variabilele potenţiale sau externe. Astfel. noi am vrea ca răspunsul corect să fie maneru 117 . astfel încât să putem manevra eficient efectele de ordine în mod sistematic. şi scopul este de a include câteva secvenţe diferite într-un mod nesistematic.

schimbam o variabilă străină care produce diferenţe în punctaje. elClnUmarUl dC Vanabile pe care le «>ntrabalnsăm sau randomizăm SXtT^ CU at? V m m0d ka vanablle care ° " n cadruTr. In plus. Pentru a evita un tip de răspunsuri. "influenţeazăvarietate de sconui diferite "i cadrul * °blinem ° mare pune ■18: . Vom putea crea o secvenţă aleatoare pentru fiecare subiect sau putem crea numai câteva secvenţe aleatorii şi să contrabalansăm folosirea lor pentru fiecare condiţie. Avantajul unei asmenea proceduri este că ea creşte mult controlul pe care îl avem asupra variabilelor străine. astfel încât să pretindem că rezultatele reflectă cu adevărat influenţa variabilelor independente." P° hecarei condiţii. Astfel. sau cu o altă variabilă balansată poate impune creşterea numărului subiecţilor cerut de fiecare condiţie.stan» pe parcursul a 5 probe. din moment ce diferiţi subiecţi trebuie să fie testaţi în fiecare ordine. Pentru a crea o secvenţa aleatorie putem scrie cuvintele dreapta stânga pe 10 foiţe de hârtie şi să le extragem dintr-o pălărie. crescând posibilitatea apariţiei erorilor experimentatorului. în fiecare conQiUe. testarea subiecţilor în ordini variate ale probelor. deşi dispunem de un număr limitat de subiecţi. De asemenea vom avea o validitate internă crescută. vom avea o mare încredere ca media fiecărei condiţii reflectă cu exactitate reacţia tipică la stimuli în acea condiţie. Va creşte şi validitatea externă astfel încât să putem pretinde că efectele variabilelor independente vor fi găsite şi în alte situaţii deoarece acest efect a fost demostrat chiar şi atunci când numeroase variabile externe au fluctuat. Asta se întâmplă deoarece. şi mânerul drept pe parcursul a celorlalte b în felul acesta vom putea contrabalansa orice tendinţa datoISamplalăni mânerului corect. Mai mult. Cel mai mare dezavantaj asociat cu contrabalansarea şi randomizarea variabilelor străine este ca aceaste proceduri pot conduce la creşterea variaţiei erorilor. Dar contrabalansarea extensivă complică mult designul unui studiu. contrabalansarea poate elimina testarea subiecţilor în grupuri mari. nune în ordinea aleatoare secvenţele probelor pentru stânga şi V entru dreapta.

5. Fără contrabalansare. vârstă. un răspuns depinde şi de caracteristicile intrinseci ale unui subiect. strategii. şi simt şi care pot influenţa procedura experimentală. o combinaţie de cuvinte.In luarea dec. contrabalansarea slăbeşte atât puterea relaţiei cât si puterea noastră statistica. înălţime sau greutate. Variabilele subiect sunt caracteristici intrinseci ce fac ca persoana să poată fi distinsa de o alta.znlor asupra contrabalansării ne confruntăm cu două scoupun conflictuale In primul rândţ prin erorilor. semnificativă înainte de a trage orice concluzie. Pentru ca structura f «ică nu este identică.e puternică.3. dacă găsim o relaţie semnificativă. deoarece ei diferă prin stil. musculatură. coordonare. Variabila subiect Pe lângă alţi stimuli externi. Subiecţii sunt organisme ce observă. Aceasta este o problemă deoarece în primul rând trebuie să avem o relaţ. Pe de altă parte. hormoni. în loc să le eliminiăm sau să le păstrăm constante.ce. viteză de ardere a neuronilor. Cel mai bun mod pentru a obţine o relaţie puternică şi semnificativă este să balansăm variabilele străine cât de puţin posibil. Dm pune de vedere cognitiv. 119 . etc. gândesc. Validitatea exter va fi redusă de asemenea. un cercetător. Din punct de vedere fizic subiecţii diferă Prin sex. nici reacţiile fizice nu vor fi ident. deoarece o situaţie unică nu va generaliza bine: dacă testăm subiecţii numai cu un cercetător bărbat nu putem generaliza cu încredere şi pentru o situaţie în care o experimentatoare este prezentă. şi culori. metabolism. nu vor prelucra în mod identic un stimul. Diferenţele dintre subiecţi se constituie într-o multitudine de variabile externe/care afectează validitatea şi fidelitatea unui studiu. scopul nostru este să argumentăm că avem validitate internă şi externă. In acest caz validitatea internă va fi redusă deoarece nu putem fi siguri că diferenţele în punctaje între condiţii au fost cauzate de intervenţia noastră. totuşi nu îndeplinim acest scop deoarece rezultatele sunt legate de o situaţie cu o singură ordine a probelor. inteligenţa ş me morie.

conţine băieţi şi fete având fiecare educaţii diferite şi provenind din medii diferite. atitudinile şi personalitatea lor diferă. studiem comportamentul copiilor atunci eşantionul şi populaţia pe care o reprezintă trebuie să fie compusă din copii de o anumită vârstă. decât alţii. Pentru a exprima toate aceste diferenţe. Definirea eşantionului depinde în primul rând de teoriile şi ipotezele experimentului. în mod ideal. Acurateţea generalizărilor la nivelul unei populaţii va depinde de gradul de asemănare dintre variabilele subiect (ce pot influenţa rezultatele) şi cele ale populaţiei pe care o reprezintă. astfel încât unii sunt mult mai familiarizaţi cu o cerinţă pe care o au de îndeplinit. folosim termenul^diferenţe individuale. prezentând diferite capacităţi şi aşa mai departe.a. astfel că unii vor reacţiona mai repede / sau mai bine. Validitatea externă ne permite să generalizăm rezultatele noastre asupra întregii populaţii. Variabilele subiect sunt foarte importante pentru validitatea externă întrucât ele definesc populaţia la care putem generaliza. Aşadar. prin care se înţeleg caracteristicile ce îi fac pe indivizi să fie diferiţi unul de altul şi astfel produc diferite reacţii la aceeaşi situaţie. criteriile noastre de seclecţie trebuie să scoată în evidenţă un model care este în mod esenţial o versiune miniaturală a populaţiei la care vom face generalizarea. vor fi mai competitivi sau mai atenţi. subiectul ales să fie reprezentativ pentru populaţia asupra căreia urmărim să generalizăm. Când discutăm despre varibilele subiect. Dacă. descriind cum s-ar comporta toţi subiecţii în condiţiile experimentului nostru. situaţiei /sociale şi economice. Din punct de vedere social. Din punct de vedere emoţional ei sunt influenţaţi de stările sufleteşti în diferite moduri şi având diferite motivaţii.De asemenea diferă sub aspectul experienţei personale. O populaţie nu este însă o entitate fixă definită de o singură variabilă. 120 . de exemplu.m. Membrii unei populaţii pot să difere în funcţie de multe variabile: grupul de copii.d. Criteriile de selecţionare trebuie să fie astfel definite încât. ş. Definim populaţia pe baza criteriilor noastre de selectare. ne referim la orice variabilă care îl face pe un individ diferit de altul.

selecţia subiecţilor este aleatorie. în al doilea rând. De obicei. sau putem folosi metoda eşantioării alea121 . Factorii care afectează reprezentativitatea variabilei subiect Procedeul cel mai frecvent utilizat de selecţie a subiecţilor în vederea construirii grupurilor este^selectia. Numeroase experimente psihologice sunt chiar şi mai limitate. pentru că se acordă fiecărui subiect potential al populaţiei disponibile o şansa egală de a participa voluntar la acest experiment. în aceste condiţii. Prin selectarea subiecţilor într-o manieră nepărtinitoare dăm posibilitatea de manifestare unor diverse caracteristici la fel de des şi în acelaşi grad în care se manifestă în cadrul populaţiei. De aceea. adesea de obicei. per total. Datorită acestor limite. 5. nu putem să obţinem un eşantion real al populaţiei. eşantioanele noastre se vor limita la persoanele ce trăiesc în apropierea noastră. Dacă facem un studiu asupra alcoolismului vom observa că acesta se limitează în mare parte la bărbaţi. subiecţii incluşi în experimentul nostru trebuie să fie reprezentativi pentru o anumită populaţie.1. a) Caracterul limitat al eşantionului întotdeauna vor exista limitări de facto în eşantioanele noastre care împiedică selectarea unor membrii ai populaţiei. Putem folosi metoda eşantionării aleatorii simple (similar tragerii unor nume dintr-o pălărie) sau metoda eşantionării aleatorii sistematice (similar cu extragerea al-x-lea nume de pe o listă). în primul rând nu toată pupulaţia poate fi identificată. în practică. deoarece eşantioanele sunt constituite din studenţi de la psihologie.3. nu avem posibilitatea să îi contactam pe toţi subiecţii ce pot fi identificaţi. numeroşi cercetători solicită subiecţi prin anunţarea experimentului în sălile de curs de la facultate sau prin punerea de anunţuri la avizier.aleatorie care oferă fiecărui subiect şanse egale de a fi selectat. Vom testa toii voluntarii care vin în contact cu cnle nile noastre de selectare.Eşantionul de subiecţi pe care îl alegem pentru studiere trebuie să reflecte caracteristicile importante ale populaţiei la care vom generaliza rezultatele.

Oricum. Mai degrabă împărţim în mod egal subiecţii astfel încât să avem acelaşi număr de subiecţi şi totodată o 422 . o mai mare parte a populaţiei. Nu este necesar să avem acelaşi număr de subiecţi -"n egali" pentru toate situaţiile (grupurile). Motivul pentru care cercetătorii folosesc atât de des studenţii ca subiecţi pentru experimente este acela ca ei sunt cei mai disponibili şi se presupune că descoperirile în legătura cu multe dintre comportamentele lor pot fi generalizate în mod rezonabil la o populaţie. în experimentele de laborator. Cu alte cuvinte. cu atât mai mare este posibilitatea unei mai bune reprezentări a populaţiei deoarece studiem. Cu cât mai mult. Simbolul N reprezintă numărul de subiecţi într-o situaţie (adunând toţi n egalează N). Dimpotrivă. în consecinţă. b) Mărimea eşantionului. O problemă importantă în selecţia eşantionului ţine de reprezentativitatea acestuia raportată la populaţia de referinţă. cu atât mai bine " nu înseamnă că trebuie să testăm sute de subiecţi pentru fiecare situaţie. trebuie decidem asupra valorii lui N. Şi prin observarea unei mai mari părţi a populaţiei. totuşi dacă dorim să generalizăm rezultatele fiecărei situaţii şi să obţinem rezultate cât mai fidele pentru fiecare situaţie este recomandabil să evităm a folosi numai câţiva sufiecţi pentru o situaţie (grup). scade posibiltatea de a obţine un eşantion necorespunzător şi de a face erori atunci când tragem concluzii. cu numai câţiva subiecţi. seria N conţine între 50 şi 100. a numărului de subiecţi pe care ne-am propus să-i studiem.torii simple sau sistematice pentru a-i selecta dintre cei care constituie masa de voluntari. suntem expuşi să obţinem un eşantion având caracteristici atipice. creşte posibilitatea de a include toate variabilele relevante ale unui subiect. având n în număr de la 15 la 30. de fapt. trebuie să ne gândim foarte bine la populaţia asupra căreia dorim să generalizăm rezultatele şi să verificăm dacă exista vreo limitare în selectare ce ar putea afecta în mod semnificativ validitatea concluziilor. Cu cât mai vast este eşantionul nostru. Pentru a maximiza validitatea externă regula generala este " cu cât mai mult cu atât mai bine". astfel încât nu este reprezentativ pentru populaţie.

De asemenea. devin mai doritori în a ajuta ştiinţa. se conformează mai uşor şi sunt mai puţin autoritari. De asemenea. Mortalitatea subiecţilor se referă la pierderea subiecţilor prin încetarea participării. sunt mult mai predispuse să se ofere voluntar acele per soane ce consideră tema studiului ca fiind interesantă sau relevantă pentru propria lor personalitate (Rosenthal şi Rosnow. au o mai mare nevoie de aprobare. trucurile folosite sau de anticipările noastre. Generalitatea rezultatelor poate fi limitată şi de faptul că printre voluntari există unii care nu vor duce la capăt experimentul. d) Mortalitatea subiecţilor. subiecţii câştigă experienţă şi ajung să ştie cum se desfăşoară studiul. dar tocmai pentru că se oferă voluntar aceşti subiecţi afectează exigenţele selecţiei aleatorii. Subiecţii pot să nu se prezinte la studiu sau pot să-şi înceteze participarea înainte ca studiul să se termine. c) Voluntariatul subiecţilor. Sună paradoxal. Efectele mortalităţii sunt selective : subiecţi care continuă să participe găsesc studiul din ce în ce mai interesant. Este posibil ca subiecţii să mai fi par ticipat la experimente anterioare. subiecţii îşi pot modifica nivelul de reactivitate şi atitudinili faţa de experiment îşi pot da seama de min ciunile. se comportă mai bine la cerinţele pe care le are de îndeplinit. Atunci studiul suferă de "mortalitatea subiec ţilor ". Atunci. Un aspect care ridică probleme se rioase în calea validităţii externe a experimentului este voluntariatul subiecţilor. nedenaturat al populaţiei "naive". Subiecţii care participă până la terminarea experimentului pot fi părtinitori deoarece unora dintre ei cercetarea psihologică nu le este tocmai străină sunt informat în legătură cu experimentul. sau poate au studiat metode de cer cetare sau chiar tema psihologică supusă investigaţiei. 1975). }2i . Voluntarii tind să fie persoane cu un rang social mai ridicat şi o mai mare inteligenţă.reprezentare adecvată comparabilă cu cea a populaţiei pentru fiecare situaţie. Există diferenţe considerabile între oamenii care decid să participe la experiment şi cei care nu doresc să participe. Datorită experienţei câştigate. compor tamentul lor nu reflectă pe cel general. sau subiecţi mult mai interesaţi de recompense.

Brookx & O'Brein (1991) au descoperit că studenţii ce se aşează în partea din spate a clasei. Să presupunem că facem greşeala de a desemna subiecţii . iar pe cei aşezaţi în spate unui ale treilea nivel. intenţiilor şi aşteptărilor subiectului. Astfel. putem totuşi să încercăm să le limităm influenta °Trebuie să mcercăm să concepem cât mai simplu pentru subiecţi mecanismul de voluntariat şi de participare astfel încât să necesite minimum de efort din partea lor. Hillmann.aşezaţi în primul rând al unei clase pentru un nivel al variabilei independente. Tot aşa de bine putem renunţa la unii subiecţi dacă avem dubii serioase asupra modului cum s-au obţinut rezultatele. au o tendinţă de subapreciere a imaginii de sine. Un scurt interviu la început ne poate lămuri asupra motivelor voluntariatului. facilă şi scurtă. pe aceia aşezaţi în al doilea rând unui alt nivel. Problema este că studenţii aleg ei înşişi locul unde se aşează într-o clasă şi acea decizie este determinată de diferenţele individuale.Deşi toţi aceşti factori ameninţă validitatea externă şi nu pot fi ţn întregime controlabili.2. Diferenţele de rezultate dintre situaţii. deoarece acei subiecţi care duc la capăt o anumită situaţie pot fi mult diferiţi de aceia care duc la ■ capăt o altă situaţie. cunoştinţelor privitoare la experiment.3. Cei 124 . "Mortalitatea subiecţilor" poate constitui şi ea sursa unor asemenea confuzii. se vor datora diferenţelor dintre caracteristicile tipurilor de subiecţi care "au supravieţuit" fiecărei situaţii. Să încercăm să concepem sarcina astfel încât să fie interesantă. 5. Din acest motiv se indică testarea unui număr ceva mai mare de subiecţi. încât să ne menţinem N în limitele reprezentativităţii. pentru ca ducerea ei la bun sfârşit să nu necesite existenţa unor voluntari extrem de motivaţi. O altă eroare ar fi selectarea tuturor subiecţilor care s-au oferit pnmii voluntari sau cei care s-au prezentat primii la experiment. Controlul variabilei subiect Trebuie să avem grijă să desemnăm subiecţii pe grupuri într-un mod cu adevărat aleatoriu şi să evităm să permitem unei variabile ocazionale ascunse să influenţeze desemnarea subiecţilor.

care vin de la început pentru a participa la studiu pot crea o situaţie particulară, deoarece sunt în mod inerent mai prompţi, mai implicaţi sau mai ambiţioşi decât subiecţii care se prezintă mai tâtrziu. Este recomandat să se alterneze aleatoriu selectarea subiecţilor pentru grupuri diferite după modul în care sosesc. Selecţia aleatorie nu este lipsita de dificultăţi. Astfel, G.Heiman (1995) identifică trei probleme potenţiale ale selecţiei aleatorii: în primul rând, nu este sistematică, nu va putea pune de acord fiecare influenţă pozitivă a unei variabile cu influenţa negativă de acelaşi grad. De aceea, desemnarea aleatorie nu poate garanta echilibrul variabilelor ocazionale în cadrul fiecărui amp. Putem avea din întâmplare într-un grup subiecţi care au o pregătire intelectuală superioară altor subiecţi din alt grup, deci variabila noastră independentă se confruntă cu nivelul intelectual. A doua problemă este faptul că desemnarea aleatorie are mai puţin de-a face cu eşantioanele mici. Uneori, oferta disponibilă de potenţiali subiecţi este redusă; sau datorită altor motive avem posibilitatea de a testa numai câţiva subiecţi. In asemenea cazuri, este foarte probabil că vom desemna un grup de subiecţi unei singure situaţii ale cărei caracteristici tind să fie diferite de acelea ale unei alte situaţii. O a treia problemă în legătură cu controlul variabilelor ocazionale prin desemnare aleatorie este aceea că, dacă merge, atunci noi vom include influenţa variabilelor ocazionale străine, permiţându-le să fluctueze în cadrul fiecărei situaţii. De exemplu, diferenţele intelectuale dintre subiecţi pot determina ca oricare doi subiecţi aflaţi în aceeaşi situaţie să aibă rezultate diferite la examenul final. Datorită acestor probleme, autorul citat propune controlul variabilelor subiect prin metoda contrabalansării. Pentru a contracara o variabilă subiect concepem mai întâi partea variabilă a criteriilor noastre d e selectare. Datorită evidentelor caracteristici fizice sau personale ( sex ' vârsta) noi doar solicităm subiecţii ce vin în contact cu criteriile. Datorită unor mai puţin evidente caracteristici, efectuăm o primă testar e subiecţilor. înainte de a defăşura studiul propriu-zis, noi testăm potenţiali subiecţi pe baza variabilelor ocazionale pe care dorim să le controlăm. 125

Iu putem măsura un atribut fizic ( puterea subiecţilor ), 0 De exen^c(^nitivă ( abilitatea verbală ) sau o trăsătură personală ( CaPan anxiefâtii). De remarcat faptul că a conduce un pretest nu este d'ferit de evaluarea subiecţilor pe baza unei variabile dependente, deci avem nevoie de o tehnică de evaluare solidă: trebuie sa ne preocupăm de problemele obişnuite de înregistrare a criteriilor, a sensibilităţii, de automatizare şi instrumentare, de probe practice, probe multiple şi succesiunea efectelor. Folosind informaţia din pretest, noi creăm astfel o categorie separată de subiecţi pentru fiecare aspect al variabilei ocazionale pe care dorim să o echilibrăm. De exemplu, putem crea o grupă formată din bărbaţi şi o alta din femei pentru a controla variabila ocazională a sexului. Pentru a controla gradul pregătirii intelectuale, putem identifica studenţii buni şi pe cei slabi folosind caracterizarea noastră operaţională a pregătirii individuale. Apoi, vom selecta din categorii în mod aleatoriu subiecţi şi îi vom desemna aleatoriu astfel încât fiecare categorie să fie reprezentată în fiecare situaţie în mod echilibrat. De exemplu am putea selecta şi desemna aleatoriu subiecţi, astfel încât 25% din subiecţii desemnaţi unei situaţii fac parte din categoria masculină a studenţilor buni, 25% fac parte din categoria feminină a studenţilor buni şi aşa mai departe. Vom demonstra mai bine rostul contrabalansării raportându-ne la un experiment în care participanţii au de realizat două sarcini, A şi B. Imaginaţi-vă că toţi realizează sarcina A şi apoi sarcina B şi că per formanţa este superioară în cazul A. Acest efect poate apărea pentru ca participanţii au aptitudini mai dezvoltate pentru sarcina A (sau pentru că sarcina A este mai uşoară) dar poate apărea şi din faptul că participanţi! erau obosiţi sau plictisiţi până când au trecut la sarcina _ oricum, cea de-a doua interpretare poate fi eliminată dacă acelaşi ciSn?^ Pă Contrabala ^are, astfel încât jumătate dintre partiS ° St . desem ™ţi la întâmplare să realizeze mai întâi sarcina sareaeste' " JUmălatC ** ^'^ mai întf » sarcina B ' Contrabalan Simplă Care permilc sau să cnant f cercetătorilor să neutralizeze cuantifice once efecte asociate cu ordinea în care sunt abordate 126

sarcinile. în mod concret, procedeul contrabalansării implică supli fflentarea proiectului experimental de bază, pre-test, tratament post test (adică Ol - X - O2) cu un control suplimentar pre-test - post-test (adică Ol - O2). Această condiţie controlată implică participanţi diferiţi dar un pre-test şi post-test care sunt identice din toate punctele de vedere (de ex, incluzând exact aceleaşi proceduri de măsurare şi aceeaşi experimentatori). Prin 01, 02 desemnăm observaţia, măsurarea, determinarea în pre şi post-test. Dacă participanţii sunt repartizaţi la întâmplare în aceste două condiţii, putem compara rezultatele obţinute la post-test (02) în condiţia experimentală cu cele obţinute la post-test (02) în condiţia de control (ca şi schimbarea dintre pre-test şi post-test în ambele cazuri). Dacă există o diferenţă suficient de mare, atunci aceasta trebuie să fie rezultatul tratamentului experimental (manipularea variabilei independente). O alternativă a contrabalansării unei variabile ocazionale este de a restrânge populaţia bazată pe acea variabilă. Cu cât populţia este mai numeroasă cu atât este mai heterogenă în termeni de variabile ocazionale. Dar dacă limităm în mod intenţionat populaţia, definind-o într-un mod mai restrâns, excludem sau menţinem constante anumite variabile ocazionale, astfel nepermiţându-le să influenţeze rezultatele noastre. De exemplu, dacă ne aşteptăm ca bărbaţii şi femeile să difere major în nivelul de anxietate, am putea limita populaţia numai la bărbaţi. Restrângerea populaţiei se face prin criteriile obişnuite de selectare. Dacă este necesar, vom supune subiecţii la un pretest, pentru ai identifica pe acei care se încadrează în criteriile noastre şi pe aceia ale căror rezultate sunt aproximativ egale. Apoi, din această categorie selectăm şi desemnăm în mod aleatoriu subiecţi pentru grupurile noastre. Astfel obţinem un grad ridicat de precizie. Avem, asadar'la dispoziţie trei metode pentru controlarea variabilelor ocazionale: selectarea aleatorie pentru a echilibra variabile, contrabalansarea anumitor variabile aleatorii, sau putem limita populaţia asfel încât o variabilă ocazională să fie exclusă sau menţinută conk27i

stanţă. cât de importantă este variabila ocazională ? Cât de mult ar putea influenţa variabila independentă sau variabila dependentă ? Nu vom lasă controlul unei variabile foarte importante pe seama selecţiei aleatorii: ori o contrabalansăm ori limităm populaţia pentru a o menţine constantă. Putem. în primul rând. 128 . în selectarea unei metode sau a unor combinaţii de metode. să limităm populaţia pe baza sexului subiectului şi apoi să contrabalansăm nivelul de pregătire profesională. Aceste metode nu se exclud reciproc. ne confruntăm cu două considerente.

indicatorii motricitatii. în experimentul psihologic variabila dependentă ca răspuns al subiectului este asignată unui comportament. Unul şi acelaşi comportament poate fi descris simultan prin mai multe tipuri de răspuns (fiziologic. experimentul asociativ-verbal şi timpul de reacţie ca variabile dependente. Variabile dependente favorizate Specificul cunoaşterii psihologice constă. mediat al acesteia. reacţii verbale (răspunsuri verbale. ritm respirator. reacţii motorii (mişcări. descrieri verbale. Nu avem acces direct la faptele de conştiinţă. acţiuni coordonate). asocieri verbale) sau timp de reacţie (viteză. la acutele mentale. Nu dispunem de variabile dependente strict asignate fiecărui tip de comportament (poate tocmai din acest motiv cunoaşterea psihologică este atât de dificilă). Comportamente variate pot fi descrise prin acelaşi tip de variabilă dependentă. Vom trece în revistă. verbale şi timpul de reacţie. în primul rând. Variate manifestări comportamentale sunt însoţite de diverse reacţii fiziologice (puls. verbal) şi aceste răspunsuri convergente sporesc validitatea variabilei dependente. Cel mai frecvent utilizate variabile dependente în experimentul psihologic sunt reacţiile: răspunsurile fiziologice. motor. principalii indicatori fiziologici utilizaţi în laboratoarele de psihologie experimentală. în cele ce urmează. în psihologia experimentală se utilizează frecvent un număr redus de variabile dependente care sunt însă asignate unei palete foarte largi de manifestări ale conduitei. 6. corectitudine).6. Indicatori fiziologici ram ^Ţicafiaologia_constituie un capitol aparte al investigaţiei pari or funcţionali specifici diferitelor sisteme componente ale 129 . reacţie electrodermală). motorii. în caracterul indirect.1.

vorbire.pneumografia Respiraţia exprimă variaţii ale expresiei corporale prilejuite de mişcare. Corelate de ordin psihologic :Pnă a n Medicina în special neurologia şi f !? ^^' mmUt ~ fun <*onare normală a aparatului neUr Vegetatlv ° ' Psihofiziologic şi afectiv emoţ.onal S pre P irator! tfdeX T T ~ *"*"* accderarea im ului res' în f SC^ — stative. M. Modificările ritmului respirator . Cordonul este cuplat cu pneumograful individual sau cu modulul pneumograf de la poligraf.1. pregătirea intram mtr-o activitate nouă sau solicitantă. şgjj 081"' '^ de alertă' 130 . corelează în mod deosebit cu emoţii. o serie de condurte s-au dovedit alXante. Ne-am oprit a unra acelor indicator. Reacţia se înregistrează în mod obişnuit pe cale pneumatică prin aplicarea unui cordon-burduf pe torace şi a altuia pe abdomen. dar şi de prezenţa evenimentelor încărcate emoţional. EMG).Golu. cântat. tensiune. pulsul. tulburări psihofiziologice. presiunea sangvina şi am acordat un spaţiu larg reacţiei electro-dermale (RED) care oferă cele mai consistente corelate de ordin psihologic. 6. posibil de obiectivat mai bine. condiţionare.Bogatu . însoţit de (după P. Unele dintre reacţnle ^a e or^mulu. puls. Este relevantă. mai frecvent utilizaţi în laboratoarele de psihologie experimentală: respiraţia.explorările TJ72o^Z:*cJ tehnici. disfuncţii neurovegeta'tL1™"111 ~ "^ resPirator accelerat. tipuri de personalitate. este bine ca ea să fie asociată prin poligraf cu alţi indicatori (RED. s-au dovedit a fi relevante Ş1 pentru ma-nlfS psihL Mai mult decât atât. Informaţia adusă separat este mai puţin relevantă. mai pertinent-cu ajutorul ce to Indicafon (stan afective.1. de solicitarea psihică. comportament simulat).

Ş ri 6 } 2 Modificările activităţii cardiace Ritmul cardiac (pulsul) prezintă următoarele corelate de ordin psihologic: _ .1.. un întreg ansamblu pregătitor al răspunsului. nesigură. labilitate neurovegetativă şi sensibilitate în faţa unor situaţii deosebite. Posibile disfuncţii neurovegetative cardiace şi organice ce necesită investigaţii medicale. neurovegetative şi afective. Apare o notă de emotivitate. labilitate psihofiziologică şi afectivă. . . denotă instabilitate. evidenţiază o funcţionare optimă a sistemului cardiovascular cu raporturi echilibrate între componentele somatice.Bogatu. . ezitantă.variaţii de ritm (schimbarea frecvenţei). 1993). N. boli organice şi stări psihonevrotice. b medie. 6.Golu. 60-80 -» puls în limite normale. caracteristică persoanelor echilibrate. labilitate şi emoţională. _ sub 60 pulsaţii / minut exprima o frecvenţa cardiacă diminuată.100-160 —» activism psihofiziologic crescut. Stimularea subiectului determină reacţii de onentare în vederea unui răspuns adecvat. 131 . -peste 160 —> disfuncţii neurovegetative şi emoţionale. posibile cardiopatii. _ 80-100 -» unele modificări psihofiziologice cu tendinţe de accelerare a ritmului cardiac şi uşoare fluctuaţii în planul dispoziţiei afective. bine structurate neurovegetativ psihologic şi emoţional. Pletismograma Exprimă modificarea vasomotricităţii sistemului circulator periferic (capilaro-cutanat). Conduită hiperpru-dentă. în această activitate pregătitoare sistemul simpallc c °mandă o vasoconstricţic periferică pentru a elibera o parte din ^ngele circulant ce "staţionează" (relativ) în unul din rezervoarele ^gamsmului (sistemul capilar) pentru a-1 dirija mai întâi în special imT mimă Ş' Cre'er ExceP^ie fac zonele capilaro-cutanate ale capului e v a avea loc o vasodilatare.3. fluctuaţii accentuate ale stărilor interioare (după P.

6. în infraroşu. numărul sacadelor şi amplitudinea lor.1. reacţii de orientareX elaborarea unei condiţionări. fotoelectric sau cu raze infraroşii In cercetările experimentale psihofiziologice se utilizeazăîn stn dierea trecerii de la veghe la somn şi invers. Mai comod pentru subiect est utilizarea unei raze invizibile.legate mai ales^ de starea de vis (mişcări oculare rapide). Ordinea şi succesiunea pauzelor permit descrierea strategiei de explorare (J.Relaţii interesante din punct de vedere experimental apar cu reacţiile de apărare.P.şi un indicator al proceselor cognitive. sensul sacadei (progresie sau regresie). durata mare a intervalelor poate sugera dificultăţi de înţelegere. 6. nivelul tonusului muscular.prin aceasta . 1997). Astfel. revenirile indică un anumit control şi verificare.4.1. aparaturi sofisticate de măsurare. în studierea stărilor de oboseală conflict emoţie. Procedee de determinare „ ^B a) procedeul reflectării de către o lentilă de contact fixata pe coi* nee a unei raze provenită de la o sursă de lumină amplasata ui apropiere^ Mişcarea ochiulu. variabilele independente vor fi: numărul de pauze şi durata lor. 132 .Captarea acestor variaţii volumetrice (presiune) se face 1 i de contact pneumatic. Eletrooculograma (EOG) Mişcările oculare au un rol activ în percepţia vizuală. tensiunea musculară (aflată adesea în relaţie cu tensiunea nervoasă). al punctelor de staţionare. Interesul pentru obţinerea unor astfel de indicatori obiectivi a condus la dezvoltarea unei tehnologii. şi în procesul de imaginare şi de reprezentare.Rossi.5. Mişcările oculare sunt un indicator al activităţii de explorare vizuală şi . Electromiograma (EMG) Determină prezenţa sau absenţa unei activităţi motorii. în activitatea exploratorie caracterizată prin pauze. cu stările emoţionale . schimbă unghiul de incidenţă al «^f^ astfel încât se poate filma pe o peliculă drumu smuos al «ktf privirii.

Deci 133 . în acest capitol vom folosi prima variantă.în plan somato-vegetativ . Dinamica pupilară oferă date interesante în studiul experimental al reacţiei de orientare. 197l ^ au determinat modificările ce se produc la nivelul rezist ' tri/d '£'SaU conductar^ei electrice a pielii la trecerea unui curent elecC Cca 2V < continuu. al atenţiei. Se fac investigările şi apoi se proiectează secvenţă cu secvenţă fiecare imagine mărită pe un ecran. El este consecinţa . 1972). stărilor emotive.1. în lucrările anglo-saxone se întâlneşte sub numele de galvanic skim reacţion (GSR).procedeul electrozilor amplasaţi în zona ochiului şi care cap-otenţialul electric de acţiune. prescurtată.7.6. Dinamica pupilară Este expresia contracţiilor sau dilatării pupilei şi se determină cu ' torul unui dispozitiv foto care declanşează automat de 2 ori pe secundă. Cuplarea cu un poligraf inscriptor teaza p^ vizualizarea su\> forma unor curbe de evoluţie a mişcărilor nPrmI (după I. 1978). RED este fenomenul de scădere a rezistenţei sau de creştere a conductanţei electrice a pielii ca urmare a unor descărcări provocate e sistem "l simpatic ce produce o creştere a secreţiei glandelor sudonpare(Edelberg. stabil prin 2 electrozi ataşaţi pe piele. 6. efectuată asupra unor zone ale trunchiului şi scoarţei cerebrale. reflexul psiho-galvanic (RPG) sau electrodermograma (EDG). Ciofu. Modificările conductibilităţii electrice ale pielii • în literatura de specialitate această categorie de răspunsuri electrofiziologice sunt întâlnite sub denumiri precum: reacţia electro-dermală (RED). Fer6 (1888) ^ Veraghut (1909) (după Woodworth şi Schlosberg.a activităţii generalizate a organismului. RED reprezintă un indicator electrofiziologic important al modificărilor psihofiziologice declanşate endogen sau exogen. cu ecou nespecific în planul trăirilor şi manifestărilor neurovegetative şi afectiv-emotionale. 6.1.

1971. apreciată m se cunde sau minute. scăzută în timpul zilei şi din nou crescută seara.1972)a abordat modificările ce survin în potenţialul electric al pielii cules prin 2 electrozi prin care nu trece curent electric. în schimbi timpul somnului profund rezistenţa este ridicată.voltajul dintre cei doi electrozi variază liniar cu rezistenta te. o creştere a rezistenţei cU< tanate. . rezistentă modificată ca urmare a unei reacti* -rute. • RED în sugestia hipnotică • _ Unor subiecţi aflaţi în stare de hipnoză uşoară li s-au sugerat do& stan: somn profund unora şi că sunt incapabili să-si mişte mâinile î> pic1Oarele altora. ca mărime a conductanţei pielii estee^ cu 100 ohmi. c) suprafaţa măsurată în cm2 cu ajutorul unui urbimetru . El a captat diferenţa de bipotenţial (exprimabilă în mV şi putând fi redată printr-o curbă) între zonele electrozilor respectivi. b) nivelul de revenire. S-a constatat la primi. ^ Măsurându-se rezistenţa cutanată la unele intervale de timp dimineaţa până noaptea s-a constatat o rezistenţă ridicată imediat dup sculare. Tarhanov (1890) (după Woodworth şi Schlosberg. Acestea se consideră a fi manifestarea unor modificări eudosomatice. străbătut de curent. ca mărime a rezistenţei electrice a pielii. Indicatorii RED sunt următorii: a) amplitudinea se exprimă prin valoarea maximă atinsă după aplicarea excitaţiei măsurată în miliamperi. iar la celalalţi o tendinţă de scădere 134 . ■ în cele ce urmează vom analiza RED în raport cu diversele s fiziologice sau situaţii cu semnificaţie psihologică pentru subiec • * RED în timpul somnului: .in dicator sintetic şi cu valoare psihodiagnostică mare. ele sunt denumite exosomatice. întrucât L* cesele implicate au loc preponderent la suprafaţa pielii. iar în vis asistăm o scădere rapidă a rezistenţei. d) durata sau timpul necesar stabilizării curbei. Valoarea de 10 mho. apreciat în miliamperi după ce curba s-a stabilizat. . Unitatea de măsură a conductibilităţii o constituie mho (ni? omos).

numele propriu. pe când starea activă de hipnoză seamănă (din punct de vedere al rezistenţei culanate) cu starea de veghe. dans. dorinţelor sale provoacă modificări sensibile ale rezistenţei cutanate. • RED ca răspuns la stimuli. într-un experiment cu 100 de cuvinte au demonstrat că RED este un foarte bun indicator pentru cuvintele cu încărcătură emoţională. mândrie) şi ultimele 10 cuvinte. heleşteu. căsătorie. spaimă. 135 . înţepături. • RED în experimentul asociativ-verbal Peterson şi Jung au avut în vedere relevanţa RED pentru iden-. fără rezonanţă afectivă . femeie. preocupărilor subiectului sau în cursul povestirii de către subiect a pasiunilor. activităţi. iar latenţa este mai mare la stimulii vizuali decât la cei auditivi (ceea ce corespunde şi latenţei la timpul de reacţie). mirosuri puternice. si tuaţii care corespund intereselor.Deci starea letargică a hipnozei seamănă cu somnul. alb. lumină bruscă). poftelor. vom obţine apoi o reacţie RED evidentă la prezentarea doar a stimulului neutru. divorţ. a înota). tificarea complexelor cu ajutorul asociaţiei libere. pasiunilor. în schimb ameninţarea cu repetarea şocului provoacă uneori o RED mai amplă decât stimulul real. floare. creion. dacă vom asocia repetat un stimul neutru (clic sonor) cu un uşor şoc electric. a da.' (m °rcov. Apoi. boală. Aceste observaţii sugerează că RED este uşor de condiţionat. pahar. Este relevant să reproducem aici primele 10 cuvinte. filmele de călătorie şi aventuri. cele cu încărcătură emoţională mare. • RED şi stimulii senzoriali RED poate fi uşor obţinută la stimulii surpriză (şoc electric. zgomot puternic. foame. sa constatat că răspunsul RED este cu atât mai sigur cu cât stimulii sunt mai intenşi. dragoste. (sărut. situaţii cu sens pentru subiect S-a conatatat că stimulii complcecşi. • RED şi condiţionarea stimulilor S-a constatat că avertizarea conduce la o cădere bruscă a rezistenţei electrice a pielii. situaţii cu sens pentru su biect cum ar fi muzica. jignire. Spre exemplu.

filme de groază. etc). penibile. Sugestiv ar fi să reproducem ordinea primilor trei stimuli utilizaţi sub aspectul RED: prenume. sărut.88).Studiindu-se nivelul intensităţii emoţionale a cuvintelor stiniuli pe o scală cu 4 grade. mamă (cu o valoare foarte apropiată de stimulul "nume". Alte studii au folosit cuvinte şi fraze ce sugerează diferite situaţii de viaţă. vizionarea unor imagini. S-a constatat o bună concordanţă între RED şi evaluarea subiectivă a intensităţii. nume. Opcrându-se cu o scală de evaluare în cinci trepte s-a constatat că RED este foarte slab reliefată la cuvintele neutre.1972). (revolver. uşurare de progres facil. dificile ţi situaţii. etc. Abel (1930) (după Edelberg. iar în evaluarea subiectivă apare o singură modificare: prenume. Această concluzie este întărită şi de experimente în care s-au sugerat cuvintele stimul în trei categorii: agreabile. Frecvenţa RED ca' 136 . tudinea RED şi intensitatea evaluărilor (dar cu multe excepţii). Stimulii au fost daţi de două ori la rând. 1972) le dă spre rezolvare o serie de probleme şi le cere să ţină seama de "atitudinea" sau starea de funcţionare a organismului. Se poate concluziona că RED este cea mai bună dovadă a emoţiei. Dacă subiectul clasează situaţia după intensitatea emoţiei. dezagreabile şi indiferente (neutre). Apoi li s-a cerut să indice stimulii care au determinat o stare emoţională. Deci: amplitudinea RED nu poate servi ca indicator al unei emoţii recunoscute după o experienţă unică. lectura unei poveşti sinistre. Temele sunt grupate în două categorii: situaţii supărătoare. să ţină un chibrit aprins până când arde degetele. sărat. erori la calcul aritmetic. în timp ce subiecţii erau conectaţi la psihogalvanometru.53-0. s-a constatat o corelaţie pozitivă între ampli. Apelând tot la evaluarea subiecţilor. • Care este tipul de emoţie recunoscut cu RED ? Pentru a identifica frica s-au utilizat în experimente următorii stimuli: zgomot violent. stări de bucurie. prelevarea şi prelingerea unei picături de sânge pe deget. iar dintre celelalte două categorii mai intensă la cele dezagreabile (Woodworth şi Schlosberg. 1971. s-a constatat o bună corelaţie între intensitatea emoţiei şi amplitudinea RED (0. fără să trebuiască să răspundă. şoc electric.

tresărire decât pentru alte stări. decât în activitatea aritmetică propriu-zisă. confuzie. stările mentale sunt: tensiune. stări agreabile sau dezagreabile. dezagreabil. inhibiţie. effort. dificile.. Wechsler arăta că subiectul simte că este testat şi că produce o bună sau proastă impresie. Intr-un experiment al lui Bartlelt cu RED în activitatea mentală c °ntinuă: subiectul trebuie să numere cu voce înaltă. tresărire. surpriză. amuzamentul. S-a constatat că RED scade gradual pe măsură ce ^ rezolvă prima sarcină pentru a creşte brusc Ia a doua. • RED în timpul activităţii mentale RED în activitatea mentală nu rezultă dintr-un simplu efort intelectual. tare sau şoptită 137 . Autorul consideră că RED nu este atât un indice de sentiment şi de emoţie. în final. la o operaţie decalcul aritmetic cu mai multe trepte (7+3+6-2. starea de contrarietate în raport cu posibilitatea ca răspunsul să nu fie corect. deci în momentul când se atacă problema şi când răspunsul este dat. Autorii concluzionează că RDG ataşat Ia o stare specifică conştientă este mai relevant pentru tensiune.) se constată o RED mai mare la început şi sfârşit. In ordine descrescătoare.ulată pe cc'e d°uă clase indică: 76% pentru situaţii supărătoare şi 16* pentru starea de bucurie. aşteptare. Landis şi Hunt (1935) au experimentat RED într-o mulţime de situaţii. agreabil (după Woodworth. amuzament. Apoi au grupat RED în funcţie de starea mentală descrisă de subiecţi şi au măsurat nivelul RED. după fiecare răspuns. emoţia sexuală. Adesea o emoţie puternică este provocată de surpriza în faţa problemei puse. urmate de câteva operaţii uşoare de rezolvat rapid şi. apoi se prouu cc din nou adaptarea. 1949). Se cere subiectului ca. să ofere o descripţie verbală a ceea ce se petrece în conştiinţa lui în perioada stimulării. câteva operaţii mai complexe.. câţ atitudinea unui organism orientat spre soluţionarea unei dificultăţi majore. Astfel. frică. într-un alt experiment s-au dat următoarele probe: câteva operaţii uşoare de rezolvat fără limită de timp şi fără rapiditate. pentru a urma o creştere bruscă la debutul «iiirnei sarcini. prezentând stimuli foarte variaţi pentru a trezi frica.

Receptorii pot . • Adaptarea negativă la RED S-a constatat că subiecţii care sunt obişnuiţi zi de zi cu o experienţă intensă sfârşesc prin nu a mai da RED chiar la stimuli puternici. In experimentele asociativ-verbale se constată de asemenea o adaptare a RED odată cu repetarea listei de cuvinte. dar adaptarea RED este explicabilă prin mecanisme centrale. în general RED însoţeşte mişcările musculare energice şi pregătirea acestor mişcări. Măsurându-se amplitudinea RED la o stimulare luminoasă (flash) la intervale de un minut s-a constatat că valoarea RED(în ohmi) scade de cinci ori la al treilea flash faţă de primul. într-un alt experiment s-au aplicat subiecţilor în şedinţe zilnice 5 şocuri electrice puternice la câte 1 minut interval. localizaţi.evident . Se constată din aprecieri o scădere a percepţiei negative a situaţiei.să se adapteze la un stimul continuu. dar în nici schimbări. o obişnuire şi evaluarea acestora ca stimuli obiectivi. timpul activităţii mi • în timpul activităţii acestei activităţi. • Semnificaţia laţiilor dintre RED şi următoarele concluz sistemului simpatic în special raportat te • RED este un mentale. Un nat. un şoc. mai ales la cuvintele cele mai neutre sau care apar mai la coada listei. Tensiunea musculară se însoţeşte cu RED în mişcări de forţă. Această adaptare apare şi la mişcările respiratorii şi cele corporale. ■ activitatea si] ■Sears reuneşl vează simpaticul şi c Aceasta poate fi car la o stare de pregătii urgenţă exprimă ec< bilizare de energie r "homo sapiens". mişcările respiratorii şi mişcările generale ale corpului. • RED combinată cu mişcări corporale RED nu se produce cu respiraţie calmă. chi musculară (Cannon rent legat de compi Dacă ne gândim la < puţin trei tipuri de pericol de evitat sai prezenţa prăzii. neci • dacă dorim să ^e originea (I sau . Fenomenul de adaptare la RED nu poate fi pus pe seama oboselii glandelor sudoripare atâta timp cât trecerea la un stimul diferit reface amplitudinea RED. dar se produce în respiraţie profundă. obişnuită. consemnându-se RED. râsul. neplăcere provocat de şocul electric. se mnăm foarte preci • este greu de af «te agreabilă sau de. suspinul. în general. Alte tipuri de mişcări respiratorii cu care se asociază RED: strănutul. dar un week-end odihnitor îi aduce la "normal". în mişcări rapide şi precise sau în timpul de reacţie.se constată că numărarea cu voce înaltă produce deviaţii mai ample RED în astfel de situaţii subiectul se poticneşte şi Bartlett atribuie deviaţiile mai ample ale RED acestor poticneli acompaniate probabil de o senzaţie de eşec posibil. • generalizând. Subiecţii realizau după fiecare zi de experiment o evaluare subiectivă a intensităţii şi gradului de disconfort. examinaţi relatează °Prire bruscă. de 138 .

surpriză. stări ne permite să sistematizăm următoarele concluzii: RED este un indicator al activităţii generale a sistemului simpatic şi în particular ca indice al conduitei emoţionale. etc. Starea de urgenţă exprimă ecoul unui comportament primitiv care impune mo bilizare de energie musculară. Trecerea în revistă a corehtiilor dintre RED şi diverse situaţii. Sistemul nervos simpatic este preponde rent legat de comportamentele de teamă. activitatea sistemului simpatic este crescută: ■ în timpul activităţii musculare efective şi în pregătirea acestei activităţi. un şoc. • activitatea simpaticului este controlată cortical. frustrare. Acest comportament funcţionează şi la "homo sapiens". ■ dacă dorim să sesizăm momentul experimentului când RED îşi are originea (1 sau 2 secunde înainte de apariţia sa). prezenţa prăzii. de unde atac şi combativitate. dar în nici un caz o măsură adecvată sau directă a acestor schimbări. ceva neaşteptat. veselă. pericol. trebuie să con"■emnăm foarte precis acest moment. un scurt sentiment de neadaptare urmat. mânie. ■ în timpul activităţii mentale care cere un efort susţinut şi în pregătirea acestei activităţi. ■ generalizând. ■ este greu de afirmat că o experienţă care durează câteva secunde «te agreabilă sau dezagreabilă. Subiecţii atent «aminaţi relatează că în aceste momente îi încearcă o senzaţie de °Pnre bruscă. în general. de o recuperare rapidă. chiar dacă organismul nu are nevoie de o mobilizare musculară (Cannon. care acti vează simpaticul şi care permit RED sub titlul de "situaţie de urgenţă". stimulantă. necesitatea de a o sesiza. frustrare. • Sears reuneşte comportamentele controlate cortical. 1915). Dacă ne gândim la condiţiile vieţii primitive constatăm că există cel puţin trei tipuri de urgenţă cerând o activitate musculară energică: pericol de evitat sau fugă. în special raportat la stările de tensiune. • RED este un bun indicator al schimbării orientării activităţii mentale. 139 .• Semnificaţia psihologică a RED. Aceasta poate fi caracterizată ca o trecere de la o stare de dezactivare la o stare de pregătire sau ca mobilizare în vederea acţiunii. frică.

o manetă. Sunt mişcări operaţionalizate prin variabila dependentă. Poate fi vorba de o simplă apăsare pe o pedală sau pe un buton sau poate fi vorba despre o mişcare complexă.a. în majoritatea lor mişcările implicate în experimentele psihologice sunt realizate într-un context anume.2. dispozitive. Le spunem mişcări instrumentale pentru că sunt asociate manipulării unor aparate. Subiecţii care au plâns. coordonată. Clasificarea lor se poate realiza după următoarele criterii: • Din punct de vedere fizic mişcările instrumentale se pot împărţi în două mari categorii în funcţie de efectul lor: _ a. RED nu poate fi supusă controlului voluntar.1. mişcări cu efecte binare de tipul DA/NU care se produc numai in funcţie de efectuarea ca atare a acţnmii. amplitudine. zentât nu trebuie să presupunem că avem de a face neapărat cu 0 emoţie inconştientă care declanşează RED. ş. Datorită importanţei lor atât ca variabilă dependentă cât şi ca variabilă răspuns autonomă.d. o pedală. vom trata separat o categorie aparte de mişcări instrumentale: mişcările coordonate. în experimentul asociativ-verbal când cuvântul stimul este pre. instrumente. prin răspunsurile motorii avem în vedere reacţiile exprimate în comportament printr-o mişcare. corectitudine. Mişcările coordonate fac parte din categoria mişcărilor instrumentale.. de urmărire a unei ţinte pe un ecran.m. Mişcările instrumentale Reprezintă acţionarea diverselor comenzi cu ajutorul mâinilor şi picioarelor. sunt menite să manipuleze un buton. tensională provoacă scăderea RED. descărcarea afectivă. ci că probabil subiectul are conştiinţa abordării unui subiect periculos. Răspunsurile motorii La modul general. sau să efectueze mişcări coordonate de menţinere a unui reper în anumite condiţii. fără să depindă de pro140 . 6. sau şi-au manifestat deschis teama sau mânia manifestă au prezentat o scădere evidentă a RED. forţă..2. 6. sunt definite prin indicatori de precizie.

• Din punct de vedere fiziologic mişcările instrumentale con stituie rezultatul unor complexe procese senzoriale şi mortorii. la valorile mici ale efortului precizia este scăzută. până într-o zonă care poate fi considerată optimă. • Din punctul de vedere al complexităţii se pot realiza cele mai semnificative clasificări ale mişcărilor instrumentale: a.dreapta . cu atât scade precizia. dar mai puţin exact decât în planul orizontal. Efortul se află într-o strânsă relaţie cu precizia mişcărilor.caracteristicile spaţiale. Mişcările mâinilor în plan vertical se efectuează mai rapid.tragerea . Noţiunea de precizie este rezultatul unui raport optim între rezultatele efectiv ob ţinute şi scopul urmărit prin acţiune.rietăţile mişcărilor (amplitudine. De aici rezultă caracterul voluntar sau postvoluntar al mişcărilor instrumentale. 141 .reacţie motorie simplă = o mişcare unică şi cunoscută cu care se răspunde la un semnal de asemenea cunoscut. viteză). traiectoria (forma.înclinarea stânga . Integrarea neuronală este diferită. mutarea piciorului _ coordonarea acestor mişcări Parametrii de evaluare a mişcărilor cu efecte proporţionale pot fi. Ele reprezintă acte reflexe elaborate mai târziu în comparaţie cu cele care asigură satisfacerea funcţiilor vitale. după care relaţia se inversează: cu cât creşte efortul. b mişcări cu efecte proporţionale -împingerea . • Din punct de vedere psihofiziologic se pune problema deter minării factorilor care condiţionează precizia mişcărilor. viteza sau efortul depus. direcţia) şi amplitudinea sau caracteristicile dinamice: frecvenţa. apăsarea sau răcirea unui comutator. Esenţial la aceste mişcări devine amplasarea în timp. S-a constatat că frecvenţa mişcărilor efectuate cu mâna este mult mai mare decât aceea a picioarelor. forţă. aceasta creşte însă odată cu efortul. într-o reprezentare grafică această relaţie este de forma literei U inversată. Astfel. singurul element de 'ncertitudine constând în momentul de apariţie al acestuia.apăsarea. Ex.

Atunci când caracterizăm mişcările coordonate din punct de ve dere calitativ putem folosi calificative precum: mişcări bruşte sau moi. în funcţie de membrele implicate putem vorbi de coordonare mână-mână. dar mai puţin. o reprezentare a po ziţiei dispozitivelor şi a membrelor. lipsite de fluenţă. mişcări neadecvate ca forţă: excesiv de puternice sau lipsite de energie. In raport cu finalitatea lor. sacadate. discontinue. mişcările mâinilor în plan vertical sunt mai rapide. Programul este însuşit prin învă ţare şi întipărit prin antrenament.in şezând precizia mişcărilor de prindere si manipulare maxima este pentru obiectele aşezate în fată si sub nivelul umerilor. mişcarea de tragere este mai lentă dar mai precisă în comparaţie cu cea de împingere. s-a observat că mişcările efectuate cu mâinile sunt cu mult mai precise decât cele efectuate cu picioarele. c acţiunile coordonate sunt mişcări efectuate simultan cu două sau mai multe membre. mişcările coordonate pot fi: a) mişcări de dirijare se bazează pe perceperea şi orientarea miş cărilor în raport cu un cadru fix a cărei configuraţie se schimbă numai prin şi proporţional cu deplasarea propriei poziţii. se impun câteva subli nieri: Astfel.e . caracteristicile fiecărei mişcări servind -suc cesiv la reglarea celeilalte. auditive. sunt menite să reducă la minimum \ osclaţule unui reper faţă de o poziţie centrală sau medie. Mişcările coordonate Presupun întotdeauna un model de acţiune. mână-picior şi mâini-picioare. ! Factor. care afectează nivelul şi calitatea coordonărilor: poziţ. 6.2.pre cise decât în planul orizontal. Tot în această categorie se află şi mişcările efectuate cu o singură mână sau cu singur picior în funcţie de anumite date senzoriale (vizuale. în ceea ce priveşte precizia coordonărilor. j c) mişcări de compensare. 142 .b reacţia la alegere. Acestea două reacţii fac parte din timpm de reacţie ce va fi tratat separat ca variabilă dependentă favorizată.2. tactilo-kinestezice). b) mişcări de urmărire sunt mişcările efectuate în raport cu un obiect mobil.

3.e r v a i c â m i ş c ă r i l e e f e_amâna.Indicatorii senzorio-motricităţii Ne permit o concretă evaluare a mişcărilor instrumentale în contextul în care reacţiile motorii sunt considerate ca variabilă dependentă. Cele mai laborioase cercetări sunt ale lui Fleishman (1984) care desprinde 11 indicatori: " precizia controlului: sarcini care cer control muscular precis Şi tin. Kelly. butoanelor (văz şi tactilo-kinestezie). cum ar fi mişcarea unui levier pe o direcţie precisă. • impulsivitatea: timpul de reacţie. • coordonarea: coordonarea globală. • precizia statică: echilibrul static.L. tapping. coordonarea membrelor: abilitatea de coordonare simultană a mişcării membrelor. • rapiditatea: viteza mişcării braţelor.C. G. • dexteritatea manuală este aptitudinea de a manipula rapid obiectele cu degetele. abilitatea manuală şi a de getelor. mobilitatea membrelor in ferioare (dupăE.Friedman şi F. 1967). 143 . 6 2. u a co _ combinarea canalelor senzoriale în identificarea manetelor.Kelly.P. rapiditatea mişcării degetelor. J. descrie capacitatea de a executa rapid şi cu precizie o serie de mişcări care cer o coordonare ochi-mână. • coordonarea senzorio-motorie este aptitudinea de a controla şi coordona mişcările mari musculare ale corpului. _ gruparea logică a dispozitivelor. precizia mişcării bra ţelor şi mâinilor. a membrelor. • precizia dinamică: echilibrul dinamic. Ivens (1965) identifică următorii trei indicatori: • viteza senzoriomotorie. cum ar fi împachetarea unei cutii cu ambele mâini.L. repausul braţelor. Guilford (1966)distinge şapte indicatori: • forţa: forţa generală a trunchiului. • mobilitatea: supleţea trunchiului. (după E. 1967).e piciorul dominant.

. . antebraţul şi mâna în mânuirea obiectelor mari. stimul.mână presupune abi litatea mişcărilor de poziţionare care solicită forţă. • siguranţa încheieturii antebraţ-braţ . orientarea răspunsului: abilitatea de a realiza corect şi pre. • viteza mişcării mâinii presupune viteza mişcării grosiere a mâinii. Măsurând acest timp. ris ^ rapide în funcţie de natura unu. „ . • control calitativ: aptitudinea de a face mişcări motorii con tinue. 6. currwsunt cele cerute de transmiterea semnalelor morse.punerea aţei în ac. • dexteritatea manuală: aptitudinea de a mişca rapid braţul. raportate la modificarea vitezei şi direcţiei unei ţinte. piuliţe) cu degetele. de exem plu urmărirea unei bile metalice pe un disc în mişcare. auditivă etc. şi reacţia subiectului (apăsarea pe o cheie de răspuns). cum ar fi încastrarea unor profile într-o placă.. cu ajutorul unui stilet. • ţintirea: abilitate extrem de îngustă obţinută de o probă în care subiectul plasează puncte în cerculeţe într-un tempo cât mai rapid posibil. • dexteritatea digitală: manipularea unor obiecte mici (nituri. Psihologii acordă un mare interes timpului necesar realizării diferitelor operaţii mentale.3. precizie sau viteză: exemplu. cum ar fi atingerea şj! aŞea bruscă a unui întrerupător când suntem avertizaţi de un misc °ntimpul de reacţie: presupune măsurarea timpului scurs între o stimulare vizuală. dar imphcaţiile şi importanţa sa ca variabilă dependentă cea mai frecvent utilizata in psihologia experimentală au impus o tratare distinctă. • viteza încheieturii mână-degete: mişcări rapide de tapping. când nu este cerută precizie mare.R. Timpul de reacţie Timpul de reacţie (T.) este o variantă a răspunsurilor motorii. ei pot realiza inferenţe 144 .

care sunt mai complicate. apoi.Atunci când ne aflăm cu maşina la semafor. au apărut diferenţe sistematice. nu pot fi direct observate. luând în considerare factorii (cum ar fi viteza de conducere a impulsului nervos) care sunt componente ale unor reacţii mai complexe. suntem puşi ■ntr-o situaţie de alegere (B): dacă lumina este verde. El a stabilit trei tipuri timp reacţie care sunt cunoscute ca "reacţii Donders A.1. când un asistent al observatorului astronomic de la Greenwich a fost concediat pentru ca timpii lui de reacţie nu corespundeau cu cei ai şefului sau. Ce fel de operaţii mentale sunt necesare pentru o ■^fel de reacţie de alegere? în primul rând trebuie să identificăm J oarea luminii: roşie sau verde. dacă ' st0 roşie. apăsând o cheie sau un buton. 6. într-o reacţie A (reacţie simplă) apărea o lumină şi subiectul reacţionează. El şi-a pus întrebarea dacă nu cumva fiecare persoană observă acelaşi eveniment cu timpi de reacţie uşor diferiţi. când astronomii au început să-şi compare măsurătorile lor. într-adevar. Aceasta ar fi rămas doar o problemă de astronomie până când fiziologul olandez Donders (1865) şi-a dat seama că ar putea s-o folosească pentru a calcula timpul necesar pentru diversele operaţii mentale.în legătură cu structura şi organizarea evenimentelor mentale. Fiecare stimul are un răspuns proPr'u şi unic. Acesta ar fi fost sfârşitul poveştii dacă astronomul Bessel nu ar fi aflat de acest incident şi dacă nu ar fi început să se întrebe dacă diferenţa sistematică dintre asistentul Kinebrook şi şeful sau nu ar fi cauzată de altceva decât de incompetenţa. trebuie să selectăm pe care : a ln *uie să apăsam acceleratorul sau frâna. într-o situaţie B avem de-a face tu mai mulţi stimuli: pentru fiecare subiectul trebuie să aleagă răspunsul potrivit (reacţia la alegere). Acest fenomen a fost numit "ecuaţie personală". care prin natura lor. B şi C". accelerăm.3. frânăm. există. doar un stimul şi un răspuns. deci. Aceste situaţii de reacţie. Donders credea că timpul de reacţie simplu (A) este de bază. Putem vorbi despre 145 . au fost numite situaţiile B şi C.Modelul lui Donders Interesul oamenilor de ştiinţă pentru timpul de reacţie a început în secolul al XVlll-lea.

apoi reacţia C şi. dar nu au reuşit sa obţină estimări ferme precise ale timpilor necesari pentru a realiza diferite procese mentale. selecţia şi timpul de bază. comportamentul corect va fi să nu răspundem (reacţionăm) şi. Similar. Deci. sunt mai mulţi stimuli. Când aşteptăm să intrăm la doctor la consultaţie pe baza unui bon. Reacţia C măsoară identificarea plus timpii de bază (timpul de conducere a influxului nervoas etc). Putem să evaluăm acum timpul necesar pentru operaţiile mentale de identificare şi selecţie. deci. reacţia C are două com146 . dar nu necesită şi selecţia răspunsului. Cu toate acestea. din moment ce numai un răspuns este compatibil. vom estima timpul de selecţie. nu este nevoie să selectăm un răspuns. Astfel. odată ce acest lucru s-a întâmplat. reacţia C necesită identificarea stimulului. nu vom reacţiona decât atunci când vom auzi numărul nostru. în final. spre deosebire de reacţia B. sului Dacă vrem să măsurăm timpul necesar pentru aceste două o pe. scăzând timpul de reacţie A din timpul de reacţie C vom şti cât timp ia identificarea. reacţia A. trebuie să identificăm numărul când acesta este strigat. să nu facem nimic. studenţii lui au dedicat mult efort studierii timpului de reacţie. raţii trebuie să studiem un al treilea tip de reacţie: reacţia C. reacţia B ar trebui să dureze cel mai mult. numai un stimul este legat de o reacţie. Metoda lui Donders a fost considerată ca fiind foarte promiţătoare. în timp ce reacţia C înclude numai identificarea şi timpul de bază. scăzând perechile corespunzătoare de timpi de reacţie. La începutul secolului următor introspectioniştii au contestat metoda deductivă de măsurare a timpilor prin scădere şi astfel metoda a fost discreditată şi abandonată în psihologieMetoda deducţiei timpilor prin scădere a lui Donders estima că atunci când cele trei tipuri de reacţii sunt ordonate. Această predicţie îşi are justificarea în faptul că reacţia A constă numai din componente mentale de bază (timpi de bază). Dacă alt stimul va apărea.operaţii mentale de identificare a stimulului şi de selecţie a ră spun. Cu toate acestea. Ca şi în reacţia B. din moment ce reacţia de tip B înclude identificarea. Aici. ca şi în reacţia B. scăzând timpul de reacţie C din timpul de reacţie B. când Wundt şi-a deschis în 1879 laboratorul de psihologie.

în primul rând. în schimb. Semnalul vizual apărea întotdeauna înaintea sunetului. Totuşi. cele trei reacţii erau percepute complet diferit. îndeplineşte o funcţie imperativă: stimulul indică momentul când trebuie dat răspunsul. într-adevar. faptul de a şti dinainte 147 . în experimentul lor. acest argument părea suficient la timpul respectiv pentru a discredita metoda lui Donders. Cu toate ca psihologia a respins mai târziu aceasta metoda. atunci când dispunem de date. în cazul în care această informaţie era procesată. desigur. îndeplineşte simultan două funcţii psihologice. Metoda lui Donders este mai mult decât o notă istorică de subsol în psihologia experimentală modernă. în ciuda unui început promiţător.enete (de baza şi de identificare). ea era foarte apreciată la momentul respectiv. Acesta este stimulul imperativ. Astăzi. Subiecţii erau instruiţi să reacţioneze numai dacă sunetul apărea. B şi C şi relatau ca o reacţie C nu se şi simţea ca o reacţie A plus încă ceva. Pentru a înţelege respingerea metodei. Deci el comunica informaţia prealabilă (Kantowitz şi Sand*™> 1972). în al doilea rând. Cu alte cuvinte. o funcţie informativă. trebuie să avem în vedere faptul că modul dominant de cercetare psihologică era metodaîntrospectiei. şi că nici o reacţie B nu se simţea ca o reacţie C plus încă ceva. Donders deţine o poziţie respectabilă în psihologia experimentală. un sunet apare în jumătate din încercări (situaţii experimentale). stimulul indică ce răspuns trebuie dat. metoda lui Donders a fost ignorată aproape tot secolul trecut. ea ar fi ^cşorat timpul de reacţie faţă de situaţia standard în care stimulii obicei"1*1 ?I Ce mformativi aPar îmPreună (din moment ce ei sunt. într-o sarcina de timp de reacţie. de l'Unul Ş1 a< =elaşi stimul). iar metoda lui (dar şi alte extinderi sofisticate ale acesteia) este larg utilizată. Cercetătorii încă mai explorează validitatea presupunerilor pe care le-a făcut această teorie. iar reacţia B trei componente (de b°Dă de identificare şi de selecţie). Nu se specifica modul de răspuns la sunet. Deşi acum pare ciudat. această predicţie este confirmată pe deplin. Gottsdanker şi Shragg ( 1985) apreciază că stimulul. Această informaţie era oferită printr-un semnal vizual care indică dacă trebuia să se răspundă "stânga" sau "dreapta" în cazul m care se auzea sunetul. Introspecţioniştii profesionişti realizau reacţii A.

Astfel.2. în sarcina de reacţie simplă există numai un singur răspuns posibil. întrucât răspunsul este deja cunoscut. 1991). Aceasta ar trebui să reducă timpul de reacţie deoarece o parte din activitatea mentală de răspuns a fost deja derulată atunci când stimulul imperativ (sunetul) va fi auzit. totodată. permite subiectului să înceapă elaborarea răspunsului în baza unei scheme şi. Intervalul de timp dintre stimulii imperativi şi cei informativi varia între 0 şi 150 ms. Această metodă se serveşte de un suport matematic complex.care răspuns este cerut.3. reprezentând grafic timpul de reacţie ca o funcţie a intervalului dintre stimulii informativi şi cei imperativi. O altă predictie a vizat latenţa ipotetică dintre începutul stimulului informativ şi cel al răspunsului. în sarcina de reacţie la alegere ar trebui să existe un avantaj prin prezentarea mai întâi a stimulului informativ. pentru reacţiile la alegere. timpul de reacţie ar trebui să fie la valori mari pentru intervalul 0 şi apoi să descrească treptat şi să tindă asimptotic faţă de timpul de reacţie la reacţiile simple. dar ea corespunde în mare unei 148 . Gottsdanker şi Shragg erau interesaţi să vadă cum va fi utilizat acest timp de procesare pentru reacţiile simple şi la alegere. 6. Definiţia unui astfel de stadiu (nivel) a fost lăsată ambiguă. trebuie utilizată o metoda logică de tipul celei a lui Donders pentru a estima (evalua) latenţa mentală. stimulul informativ este practic nefolositor. Modelul lui Sternberg Cea mai cunoscută aplicaţie a metodei lui Donders este "metoda factorilor cumulativi" propusă de Sternberg (1969). Dar. Metoda factorilor cumulativi ia în considerare un timp total de reacţie pe care îl împarte în stadii succesive de procesare a informaţiei. Cu toate acestea. Această predictie a fost confirmată. Roediger şi Elmes. sa-1 pregătească. Aceste rezultate constituie un suport solid în sprijinul validităţii metodei lui Donders (după Kantovitz. ar trebui să obţinem o linie orizontală pentru reacţiile simple. Gottsdanker şi Shragg au descoperit că latenţa mentală este scurtă pentru intervalele scurte dintre stimulii informativi şi cei imperativi şi că apoi ea creşte pentru intervalele mai lungi. Cum începutul unui răspuns este un eveniment mental ipotetic care nu poate fi observat direct.

formând cealaltă axa. 1976). Biederman şi Kaplan (1970) au utilizat metoda factorilor cumulativi pentru a determina dacă două variabile independente (caracterul discriminabil al stimulului şi compatibilitatea stimul-raspuns) influenţează aceleaşi stadii sau stadii diferite ale procesării mentale. in situaţia de slabă discriminare. în situaţia de slabă compatibilitate. toate cele patru lumini aveau intensităţi diferite. formând axa stângă verticală a dreptunghiului si doua lumini în dreapta. în al doilea rând. dacă lumina din stânga sus era cea mai puternică. de exemplu. răspunsul corect era apăsarea clapei de aceeaşi parte cu cea mai întensă lumina. în situaţia de înaltă compatibilitate stimul-răspuns.subunităţi complete de procesare. intensităţile celor patru lumini er au apropiate. răspunsul corect pentru situaţia de compatibilitate redusă era apăsarea clapei din dreapta. Factorii care influenţau diferitele stadii vor determina Influenţe cumulative (neinteractioniste) asupra timpului de reacţie. Sternberg a elaborat o metodă de inferare a relaţiei dintre factori şi stadii. răspunsul corect era apăsarea pe clapa situată de partea opusa. Există două mari diferenţe între metoda lui Donders şi cea a lui Sternberg (Taylor. realizând experimente factoriale şi căutând patternuri de interacţiune şi cumulare. în primul rând. Dispunerea stimulilor se poate face sub forma unui set de patru lumini aranjate în formă de dreptunghi: două lumini în stânga. Factorii care influenţează acelaşi stadiu (sau stadii) vor interacţiona. în timp ce pentru situaţia de compatibilitate înaltă era apăsarea clapei din stânga. Pentru răspuns existau două clape ca de pian. Gradul de discriminare al semnului era variat prin modificarea intensităţii setului de patru lumini. era mai uşor de remarcat care lu mină era cea mai puternică. Sternberg a utilizat manipulări (modelări) experimentale pentru a modifica durata stadiilor. Rezultatele acestui experiment au evien ţiat faptul că factorii de discriminare a stimulului şi de compati149 . psihologii ar putea descoperi cum sunt puse în legătură stadiile de procesare. Astfel. Cum în situaţia de înaltă discriminare existau intensităţi ce diferenţiau mult una de alta. La fiecare încercare. Variabilele independente experimentale utilizate pentru a realiza această modificare au fost numite factori.

sarcinile care pot fi făcute rapid sunt interpretate ca solicitând atenţia într-o măsură redusă. fără să se gândească mai bine la implicaţiile acestei decizii de selecţie. dar şi ca un obiect de studiu de sine stătător. această variabilă este atât de populară. 6. între viteză şi precizie este o relaţie invers proporţională. _ Metoda factorilor cumulativi nu evaluează timpul necesar unui stadiu de procesare. din punctul de vedere al metodei folosite. Când încercăm să facem ceva foarte rapid comitem mai 150 . Viteza cu care este îndeplinită o sarcina este deseori luata ca un indicator al solicitărilor atenţiei în sarcină. poate induce în eroare întrucât nu se acordă suficientă importantă selecţiei variabilei dependente.3. Ea ne spune doar cum să descoperim aceste stadii. din moment ce atenţia poate fi definită operaţional fără a implica timpul de reacţie. deci. în care nu se face nici un fel de supoziţie asupra atenţiei. Astfel. 1991). încât studiul timpului de reacţie a devenit un domeniu autonom. Roediger şi Elmes. astfel încât fiecare factor in fluenţează câte un stadiu al procesării informaţionale (după Kantovitz. Această interpretare s-ar putea să nu fie întotdeauna adevărată. din moment ce numind timpul de reacţie am şi făcut deja această selecţie. Donders era. Timpul de reacţie ca variabilă dependentă multivariată Experimentatorul trebuie să selecteze o variabilă dependentă dintr-o mulţime de posibile variabile dependente.bilitate stimul-răspuns sunt cumulativi. într-adevar. Este adevărat că unii psihologi măsoară timpul de reacţie din rutină.3. La prima vedere. cu o sută de ani înaintea timpului sau şi numai recent restul psihologiei 1-a ajuns din urmă. Aceasta indică faptul că o variabilă dependentă poate deveni atât de importantă încât este studiată nu numai ca un mijloc de investigare a unor arii specifice. După cum se ştie. Vom vedea în continuare cum chiar o utilizare şi mai banală a timpului de reacţie. s-ar putea spune că timpul de reacţie este un subiect minor pentru a ilustra selecţia variabilei dependente. O variabila dependentă frecvent utilizată în cercetările asupra atenţiei şi procesării informaţiei este timpul de reacţie.

S-a calculat că pentru a scade procentajul erorii la 2 %. Se poate reduce la o singură variabilă dependentă în situaţiile în care rata erorii este constantă de-a lungul tuturor nivelelor variabilelor independente. totuşi. Variabila independentă era reprezentată de probabilitatea (frecvenţa relativă) de apariţie a numerelor. La prima vedere am putea spune că probabilitatea stimulului nu are nici un efect asupra timpului de reacţie. Să ilustrăm acestea printr-un experiment în care sarcina participantului este foarte simplă. vrem â redactăm fără greşeli. în schimb. Dacă. în concluzie. trebuie să luăm în considerare atât viteza. s-a constatat cea mai mare rată a erori (6 %) s-a înregistrat la numărul cu cea mai mică probabilitate de apariţie. timpul de reacţie pentru stimulul cu probabilitate a) (numărul prezentat în 20% din timp) ar trebui să crească până la 100 ms. de exemplu. în acest caz. Astfel. cum creşte probabilitatea de apariţie a numărului. Din moment ce timpul de reacţie depinde în parte de rata erorii. în psihologie această relaţie se numeşte "ecuaţia viteză-precizie" şi are implicaţii importante pentru studiile care măsoară timpul de reacţie ca variabilă dependentă. în general. problema principală constă în selectarea timpului de reacţie ca singura variabilă dependentă care contează. ci o variabilă dependentă multivariată. Dar atunci când reprezentăm grafic şi informaţiile privind erorile. Se prezintă vizual un număr între 0 şi 9 şi subiectul trebuie să numească numărul. concluzia ca probabilitatea stimulului nu afectează timpul de reacţie trebuie pusă sub semnul întrebării atunci când se ia în calcul şi rata erorii. în conformitate cu relaţia de contrapartida viteză-precizie. timpii de reacţie în situaţiile de probabilitate redusă ar trebui să crească pentru a descreşte numărul de erori. se impune o altă interpretare. timpul de reacţie nu este o monovariabilă (variabila dependentă monovariată). trebuie considerate împreună doua vas 151 . o lucrare foarte importantă. în aceeaşi măsură scade procentajul erorilor. Astfel. cât şi precizia ca variabile dependente.„Ite erori decât atunci când încetiniţi ritmul. Această concluzie este rezonabilă atunci când sunt ignorate erorile. care varia de la 2 (un anumit număr era prezentat în 20 % din timp) până la 8. va trebui să lucrăm mai încet pentru ca să atingem acurateţea dorită.

reamintiri. atunci experimentatorul va avertiza subiectul prin cuvântul "atenţie" imediat înaintea prezentării. sonor sau un cuvânt. decizie lexicală ş. Dacă stimulul este mai complex (propoziţie. Dacă stimulul este vizual. estimare. denumiri.m. o propoziţie. durata de expunere trebuie să fie mai lungă (10 sec).2 sec. semnalul pregătitor va fi un bip sonor. în acest caz nu mai avem de-a face cu timpul de reacţie propriu-zis ci cu latenţa de răspuns care se măsoară începând cu momentul în care s-a încheiat exploatarea stimulului şi începutul răspunsului.d. 63 4. pe o tastă. 152 . Constrângerile temporale sunt menite să oblige subiectul să proceseze stimulul şi să răspundă cât mai repede posibil. discriminare. Timpul de reacţie ca variabilă dependentă este măsurat într-o varietate de sarcini experimentale: detecţie.dabile dependente: timpul de reacţie şi rata erorii (după Kantovi2. Stimulul poate fi vizual. pronunţarea unui cuvânt şi să nu implice instructaje sofisticate care să presupună procesări suplimentare.a. frază). prezentarea stimulului. lectură. Roediger şi Elmes. o lampă de avertizare). recunoaşteri. dacă stimulii sunt complecşi şi sunt oferiţi la tahistoscop. o frază (rareori). Timpul de reacţie este măsurat de obicei în milisecunde. o imagine. localizare. Pentru durate superioare nu se mai vorbeşte de timp de reacţie ci de latenţa de răspuns. Pentru a evita o dispersie prea mare a rezultatelor este de dorit să se elaboreze situaţii experimentale în care constrângerile temporare să fie puternice. semnalul pregătitor va fi vizual (un led. Răspunsul trebuie să fie simplu de dat: apăsarea pe un buton. stimulul ar fi prezentat rareori cu o durată mai mare de câteva secunde. 1991). dacă stimulul este auditiv. Particularităţi ale utilizării timpului de reacţie Utilizarea timpului de reacţie pentru estimarea timpului de procesare a informaţiei presupune ca activitatea subiectului să fie în întregime consacrată sarcinii stabilite şi pe care el o realizează într-un timp minim. Pentru a limita efectele distragerii atenţiei se recomandă utilizarea unui semnal pregătitor care să preceadă cu 1. Astfel.

motor sau verbal. în aceste situaţii nu se obişnuieşte utilizarea termenului de timp de reacţie ci de latenţă a răspunsului. O altă clasificare a timpului de reacţie se face prin raportarea la natura sarcinii şi a răspunsului. în prima parte a capitolului am prezentat modelele Donders şi Sternberg ale timpului de reacţie. înălţimea. Dacă subiectul trebuie să răspundă doar la un stimul şi să-i ignore pe ceilalţi. intensitatea. atunci vorbim de timp de reacţie de discriminare. să apese pe butonul din dreapta pentru lumina roşie şi pe butonul din stânga pentru lumina galbenă) atunci se vorbeşte despre timp de reacţie de alegere. caracterizat printr-un nivel de complexitate şi măsurat în milisecunde. exigen e se im ^ Pun şi la înregistrarea stimulilor. Timpul de reacţie simplu presupune un stimul unic şi o reacţie unică.Clasificarea formelor timpului de reacţie se face în raport cu lexitatea sarcinii şi a stimulilor. O primă distincţie este între timpul de reacţie simplu şi timpul de reacţie complex. Aici apar dificultăţi de înregistrare şi. contrastul. aspectele cromatice u e formă. Dacă sunt posibile mai multe răspunsuri (de ex. Timpul de reacţie electrofiziologic presupune măsurarea unui fenomen electrofiziologic potenţial evocat. dispozitivele de stimulare sau aparatele trebuie să răspundă unor exigenţe de validitate S1 idelitate care să permită un riguros control al variabilelor: durata Prezentării. Reglarea acestor parametri trebuie să fie acce-MC| ila şi controlabilă. Timpul de reacţie motor este reprezentat de răspunsurile motrice implicate în reacţia la un semnal. localizarea. de fapt. reacţie electrodermală. Acesta este de fapt timpul de reacţie obişbuit. Timpul de reacţie complex presupune mai mult de un stimul. In ceea ce priveşte prezentarea stimulilor. nu este un timp de reacţie veritabil ci latenţă a răspunsului. Utilialculatoarelor face ca precizia şi acurateţea înregistrării să fie 153 . în acest caz putem vorbi despre timp de reacţie electrofiziologic. Timpul de reacţie verbal măsoară latenţa unui răspuns exprimat sub o formă verbală.

întrebările închise. In aceste situaţii operăm .cu un cronometru şi cu stimuli verbali (de ex. Momentul de debut şi de sfârşit al măsurării poate varia î n raport cu scopurile cercetării. în acest caz se oferă subiectului o listă de răspunsuri dintre care trebuie să aleagă unul sau mai multe. 6. ci trebuie să se descrie modul de rezolvare al unei acţiuni. activi154 . experimentul asociativ-verbal) şi vorbim despre latenţa răspunsului. Multe dintre manifestările comportamentale vizate în experimentul psihologic se traduc prin răspunsuri verbale. cele mai simple sunt cele care corespund deciziei de a răspunde "da" / "nu". 6. Răspunsurile verbale Răspunsurile verbale posibile sunt atât de numeroase încât este dificil să realizăm o listă cuprinzătoare.1.4.asigurate. să descrie un obiect sau o situaţie. sau atribuindu-le valori numerice. Raportul verbal Prin raportul verbal desemnăm răspunsurile verbale furnizate de către subiect în situaţia în care nu trebuie să se răspundă la o întrebare. în cazul unor stimuli complecşi începutul înregistrării se face după prezentarea stimulului.de obicei . în mod obişnuit timpul de reacţie se înregistrează între debutul stimulării şi debutul răspunsului. sau îşi poate manifesta preferinţa pentru anumite răspunsuri. descierea diverselor tipuri de răspunsuri impune distincţia dintre întrebările închise şi întrebările deschise. Răspunsurile verbale pot fi asignate uneori prin sarcini concrete şi atunci se vorbeşte despre raport verbal sau pot fi răspunsuri verbale asociate unui stimul verbal şi atunci vorbim despre o formă aparte de experiment: experimentul asociativ-verbal. După cum apreciază Rossi (1997).4. dar pot fi alese şi alte limite. Dintre răspunsurile la întrebări închise. iar încheierea înregistrării la debutul răspunsului dat de subiect. în acest caz. clasificându-le (ordonându-le după o scală de intensităţi).

frecvee °b'Cei Se apelează la evaluarea în trepte de intensitate sau 'ntre n"'3 Utllizânci sca'ele tip Lickert în cinci trepte. atunci când variabila dependentă este latenţa răspunsului. nu nu 'eCW neî estimări (da. a unei trarii (da era mai mare. ierarhizează răspunsurile. Reţelele semantice şi reprezentările mentale sunt adesea studiate utilizând acest tip de decizie lexicală. Acest procedeu presupune ca subiectul să poată inventaria ansamblul răspunsurilor posibile. Al J>ii ea procedeu presupune ca subiectul să realizeze estimări ale intensau ca 'ităţii pe o scală cu mai multe grade. nu era n rjar răspunsul dihotomic da / nu se utilizează şi în situaţiile ^ care activitatea cognitivă face apel la operaţii complexe.deseori. foarte putenic. 1997). tastă. dar trebuie să i se ofere ? l Posibilitatea de a oferi şi alte răspunsuri decât cele prevăzute. era la fel. a unei denumiri sau a unei ^ imaginea unui copil sau era cuvântul "copil". Se mai pot utiliza scale grafice sub . cum ar fi ificarea sensului unei fraze. compatibilitatea între un enunţ şi reprezentarea lui în imagini. subiectul trebuie să spună dacă stimulul prezentat este sau nu un cuvânt al limbii respective (Rossi. compatibilitatea între mai multe enunţuri. a unei localizări fi vor a S (da era lu i era sus". în general. Al doile procedeu presupune ca subiectul să poată mventaria ansamblul răspunsurilor posibile. ' puternic. el se asociază cu un răspuns motor ce constă în găsirea unui buton. nu. nu. niciodată sau foarte slab. Spre exemplu. o variabilă dependentă.itivă care stă la baza răspunsului este relativ simplă. 0 altă categorie de întrebări închise se prezintă sub forma unei liste de propoziţii. Poate tatea cog detecţia unui stimul (prezent / absent). Se preferă această asociere pentru evitarea dificultăţilor legate de înregistrarea răspunsurilor verbale. era strălucitor. sunt două procedee: în primul. dar trebuie să i se ofere şi posibilitatea de a oferi şi alte răspunsuri decât e Prevăzute. în acest caz. subiectul alege unul sau mai multe răspunsuri dintre cele care sunt propuse sau ordonează. nu era sus"). nu era sau da. care se pot întinde r nediu1C1Odala' foarte rar' rar. nu. Fiecare gradaţie va 1 fi !" ln c ^ «t caz. "nu. slab. nu era strălucitor). atunci când răspunsul este de forma "da / nu".

de exemplu. şi apoi vom măsura cu rigla. dar să nu corespundă aşteptărilor cercetătorului. întrebările deschise în acest caz. Se pot clasifica răspunsurile. de a lua decizii. Evaluarea răspunsurilor va fi dificilă deoarece va trebui să procedăm la o interpretare a ceea ce a dorit să răspundă subiectul. cum ar fi o amintire. Putem contracara această dificultate fie elaborând mai multe categorii de răspunsuri. în studiul experimental al gândirii şi rezolvării de probleme relatarea verbală. o judecată. acordând valori în milimetri estimărilor date de către subiect. răspunsurile sunt lăsate la iniţiativa subiectului care alege şi forma şi conţinutul. putem valorifica latenţa răspunsului verbal (atenţie. raportul verbal constituie principala modalitate de evidenţiere a variabilei independente.forma unui segment de dreaptă oare precizează doar extremele şi subiectul trebuie să-şi amplaseze evaluările între aceste extreme punctând poziţia adoptată: niciodată întotdeauna foarte slab---------------------------------------------foarte puternic Putem valorifica estimările subiectului printr-un truc simplu: stabilim lungimea segmentului la 10 cm. pentru a compara răspunsul dat. Răspunsul poate să cuprindă elemente ale răspusului corect. Introspecţionismul clasic şi 156 . Modalităţile de valorificare ca variabile dependente sunt aceleaşi ca şi la răspunsurile la întrebările închise. rangul atribuit sau cifre între 1 şi 5 la scalele tip Lickert sau valorile numerice obţinute prin raportarea la un segment etalon. fie să cotăm răspunsul pe o scală. un comentariu. nu este vorba timpul de reacţie) ca indicator al dificultăţii de alegere. Relatările verbale pot lua şi alte forme. în general. se poate măsura timpul necesar elaborării răspunsului. la diferitele categorii se pot asigna valori numerice. în aceste cazuri valorificarea este şi mai dificilă. De asemenea. Cuantificarea variabilei dependente la întrebările închise poate fi poziţia.

capricioasă asupra conţinutunlor intelectului. ci o tehnică metodică şi riguroasă de a descrie experienţe m in ta le . 1991). P ' s-ar prezenta mai multe .. Deoarece termenul de introspecţie are o anumită conotaţie. . cercetătorii care au utilizat introspecţia în diferite laboratoare au ajuns la concluzii diferite despre structura proceselor mintale. Astfel. Ele sunt mai utile în anumite domenii ale psihologiei. Mai sunt denumite şi rapoarte subiective (Kantowitz şi colab. Roediger şi Elmes Subiecţilor li s-a dat o listă lungă de întrebări de cunoştinţe generale. Cele 4 categon. rapoartele verbale reprezintă o modalitate de evidenţiere a variabilei dependente printre alte modalităţi.xDenmental a pus accent pe rapoartele introspective ca o bună metodă Cdescoperirea proceselor mintale. Din perspectiva metodei experimentale.» ■ ■ problema cea mai serioasă care s-a pus este aceea a fidelităţii. Astfel. La fiecare întrebare la care subiecţii nu au reuşit să răspundă corectau fost solicitaţi să indice dacă o jscală de 4 puncte cum cred ei pe oască răs unsul aHenTv? r [7" alternative.. Un experiment reprezentativ a fost realizat de către Feedman şi Landauer (1966) şi este descris de către Kantowitz. în psihologia experimentală contemporană s-a impus termenul de raport verbal. pe care trebuiau să le indice eraucunosc răspunsul cu siguranţă 2 . Introspecţia experimentala nu o reflectare întâmplătoare. încrederii. investigaţia experimentală asupra proceselor mentale superioare foloseşte în mod extensiv rapoartele verbale.probabil îl cunosc 157 . Vom ilustra rolul rapoartelor verbale prin fenomenul de supraîncredere în propria judecată. Metoda ar fi căzut probabil în uitare numai şi pentru acest motiv. deja cunosc). o modalitate frecvent utilizată în studiul gândirii este evaluarea cunoştinţelor. Diverse experimente au semnalat aşa-numitul fenomen "am sentimentul că ştiu" (am senzaţia.-. dar contestarea cea mai puternică a venit din partea behaviorismului. atâta vreme cât. Se înţelege prin aceasta utilizarea relatărilor subiecţilor în experimentele psihologice.

emoţionali. Distribuţia răspunsurilor corecte pentru cele 4 categorii alese anterior a fost: 1 . Una dintre metode ar fi aceea de a solicita subiecţii să răspundă la întrebări cu 2 alternative de răspuns. De exemplu. Nisbett şi Wilson (1977) au reconsiderat multe experimente care au utilizat rapoarte verbale şi au ajuns la o concluzie destul de pe158 . Aceasta este o deficienţă a rapoartelor verbale privitor la procesele cognitive. subiecţii erau în general mult mai încrezători în cunoştinţele lor decât ar fi fost necesar. sociali. de această dată cu 6 variante de răspuns. în situaţii în care subiecţii au estimat că vor răspunde corect în proporţie de 80% ei au răspuns corect în proporţie de 70%.5 şi 1. Factorii care afectează precizia par să fie inconstanţa memoriei şi factorii motivaţionali. Nu putem suspecta subiecţii că nu ar fi luat în serios sarcina pentru că alte studii au relevat aceeaşi tendinţă şi atunci când subiecţilor li s-au dat instructaje meticuloase insistându-se pe exactitate sau în cazul în care au fost puşi în situaţia de a paria pe propriile răspunsuri cu posibilitatea de a pierde banii în schimb. chiar dacă rapoartele verbale despre cunoştinţele noastre corelează cu nivelul real al cunoştinţelor.3 . în condiţiile existenţei unei corelaţii semnificative între nivelul încrederii în propria judecată şi exactitate. Cercetările au reliefat că.nu-1 cunosc cu siguranţă După alegerea acestor aserţiuni li s-au prezentat din nou întrebările. Astfel.probabil nu-1 cunosc 4 . totuşi aceste rapoarte verbale nu reflectă perfect ceea ce ştiu cu adevărat. folosind tehnici uşor diferite au arătat că oamenii au această tendinţă de a fi foarte încrezători în cunoştinţele şi judecăţile lor.73% 2-61% 3-51% 4-35% Iată deci că sentimentul subiectiv al oamenilor despre ceea ce ştiu ei (consecutiv unui eşec de reamintire) este cât se poate de corect. dar. apoi să fie puşi să estimeze probabilitatea de a fi răspuns corect la aceste întrebări între 0. Alte studii.

Un efect uimitor se produce atunci când cercetătorul modifică numărul oamenilor prezenţi în situaţia de urgenţă. . Astfel. de numărul acestora. pe noi ne interesează modul cum justifică subiecţii prin relatarea verbală comportamentul lor. Nisbett şi Wilson au folosit aceste cercetări pentru a argumenta ideea că oamenii nu au acces introspectiv direct la procesele cognitive care mijlocesc comportamentul. ar fi descrieri inexacte ale evenimentelor cognitive. Autorii argumentează prin faptul că şi atunci când aceste rapoarte sunt exacte ele pot să fie bazate pe o cunoaştere generală şi pe o anume autocunoaştere specială. căzut la pământ pe stradă. Dacă aceştia sunt conştienţi de influenţele exercitate ei ar trebui să considere influenţa variabilei independente ca o determinantă critică a performanţelor lor. Drept indicatori al variabilei dependente s-au adoptat procentul subiecţilor care ajută victima şi viteza. Dincolo de diversele ipoteze ce pot fi invocate pentru a explica fenomenul. ba chiar au negat că variabila independentă ar fi putut să-i afecteze.simistă privitor la competenţa introspecţiei în raport cu nivelul superior al proceselor cognitive. Un alt gen de experimente ilustrează acest fenomen. în multe cazuri relevate de Nisbett şi Wilson. Astfel. Apoi subiecţii au fost solicitaţi să-şi motiveze răspunsurile. cu atât scade posibilitatea ca subiecţii să sară în ajutor. chiar şi atunci când experimentatorul a sugerat acest lucru ca o posibilitate. subiecţii nu au putut face acest lucru. în toate cazurile subiecţii au susţinut cu tărie că nu au fost influenţaţi în comportamentul lor de celelalte persoane prezente. Latane şi Darley (1970) au utilizat un model experimental utilizat în psihologia socială. Or. rapoartele subiective. într-o serie de experimente autorii au manipulat variabilele experimentale astfel încât au obţinut o influenţă puternică asupra comportamentului. cu cât va creşte numărul celor prezenţi. cercetătorii au insistat în cele mai variate moduri să obţină o justificare a comportamentului subiecţilor. Astfel. S-a modelat o situaţie de urgenţă: un om aflat în dificultate. Dar. Cu alte cuvinte. acum. promptitudinea cu care o fac.

Se pot desprinde trei stadii în evoluţia metodei asociativ . cu ajutorul căreia pot fi depistate complexele afective. neoasociaţionismul şi behaviorismul. conflictele interne şi refulările (Jung. Al doilea stadiu. Termenul este atribuit lui John Locke iar curentul asociaţionist în psihologie va domina vreme de aproape trei secole. psihanaliza. 2. 2. fie nemijlocit unul după altul. Asociaţia reprezintă un echivalent sau un substrat empiric al asociaţiei de idei. Lafall).1940 cu două direcţii: a. Metoda experimentului asociativ-verbal a fost pentru prima dată propusă de către Fr. tensiunile. din perspectiva căreia asociaţia verbală este un test de personalitate (cum sunt cele proiective). Galton. Reproducerea se desfăşoară pe baza celor trei legi ale asocierii formulate încă de Aristotel: 1. culpabilitatea. 160 . Wells. după asemănare: o percepţie sau o reprezentare readuce în memorie elemente asemănătoare. are tendinţa de a o reduce şi pe cealaltă. De exemplu. 3. iniţiat de Galton. coexistenţa spaţială şi succesiunea temporală: în memorie revin elemente care în trecut au apărut fie împreună. s-a constatat o mai bună acurateţe a rapoartelor verbale dacă sunt realizate în timpul desfăşurării activităţii intelectuale sub forma raportului verbal cu voce tare 6. b.4. după contrast: apariţia în memorie a unor elemente opuse. Stadiul mentalist.2.Alţi autori susţin că Nisbett şi Wilson sunt prea exigenţi în p0 ziţiile lor întrucât în multe situaţii oamenii demonstrează că au acces la evenimentele lor mentale.verbale: 1. când ajunge în conştiinţă. care descriu legăturile asociativ-verbale în termenii teoriei stimul-răspuns. Experimentul asociativ-verbal (metoda sociaţiei verbale în psihiologia experimentală) Principiul de bază al asociaţionismului stipulează că dacă două experienţe se produc împreună şi concomitent. atunci fiecare dintre ele. cuprins între 1915 . dar şi Wertheimer.

Ceuuşu. 1987). dezvăluind complexe afective. Din această perspectivă asociaţia verbală apare ca un proces complex. 3. 2. aplicarea se poate realiza individual sau colectiv. răspunsul poate fi dat în scris sau oral. Tabelele au fost reactualizate de Russell şi Jenkins (1954). Principalele direcţii de utilizare a metodei asociativ-verbale 1. Ulterior s-a ieşit din sfera stricată a interpretărilor psihanalitice şi s-a încercat corelarea anumitor trăsături de personalitate cu caracteristici ale răspunsurilor asociative. caracterizat prin medieri succesive şi de reglări cognitive (V. legăturile pe care le emite subiectul şi latenţa răspunsului constituie o proiecţie a trăsăturilor sale de personalitate. Variante experimentale ale metodei 1. Ca probă de personalitate. timpul de răspuns poate fi liber sau limitat. Asociaţia liberă simplă. urmărindu-se indicatorii de exactitate. Ca mijloc de investigare şi evaluare a capacităţii cognitive. orientare care tinde să se impună în prezent. Libertatea subiectului este practic nelimitată poate răspunde cu orice cuvânt din vocabularul limbii sale. M. iar în Franţa de Rosenzweig (1957). Pornind de la o listă de cuvinte -stimul. AI treilea stadiu este relevant pentru perioada actuală care urmează unei perioade de relativ declin al metodei în anii 50-70. Cavasi. Ca mijloc de diagnosticare a capacităţii de învăţare. Este simplă pentru că subiectul trebuie să ofere un singur răspuns. deci ca probă de memorie. sentimente şi tendinţe refulate. Prezentarea poate fi vizuala sau auditivă. Se porneşte de la depăşirea cadrului strict al behaviorismului şi de la admiterea ideii că diferenţele individuale nu pot fi corect interpretate decât plecând de la descrierea structurilor generale ale asociaţiilor verbale şi a modului în care acestea se înscriu în ansamblul conduitei. 161 .Psihiatrii Kent şi Rossanoff elaborează în 1910 tabelele de frec venţă cu ajutorul cărora se încerca stabilirea "indicelui de devianţă" al unui individ în raport cu comportamentul asociativ normal. pornindu-se de la ipoteza că aso ciaţiile. pulsiuni inconştiente. 3. subiectul trebuie să răspundă cât mai repede posibil cu primul cuvânt care-i vine în minte la auzul (văzul) cuvântului stimul. fidelitate în reproducerea răspunsurilor asociative.

stimul. pornind mereu de la cuvântul cu care a răspuns anterior. 1960) este asemănătoare cu aso ciaţia continuă. Asociaţia repetată (Lafall. antonime etc. Are o durată deter minată. iar subiectul trebuie să ofere un şir de asociaţii por nind de la acest cuvânt . Jodelet. spunându-i-se că este vorba despre cuvinte deformate şi i se cere să spună ce cuvinte îi sunt sugerate / evocate fără a i se preciza dacă sarcina sa are ca racterul de asociere sau de recunoaştere. Russell şi Jenkins (1954) şi Rosenzweig (1957). Skinner consideră că această probă permite sondarea vocabularului latent. Asociaţia restrânsă (controlată) simplă (Boker şi Elliot. dar se limitează tipul de răspuns la o anumită categorie: sinonime. Sedgewick. 5. 1958) se prezintă un singur cuvânt . 162 . Subiectul trebuie să emită asociaţii în lanţ. 4. de categorii de vârstă. se obţine un indicator al bogăţiei asocierilor. 3.Metoda a fost folosită şi dezvoltată de către: Kent şi Rossanoff (1910). Asociaţia forţată (Buchwald. 1955). fiecare cuvânt din serie influenţează într-un fel cuvântul următor. 1944) subiectul trebuie să răspundă la un stimul generic (ex: nume de oraşe. Asociaţia tautofonică (Skinner. Asociaţia restrânsă (controlată) continuă (Bousfield. unde. 7. 6. Apare riscul interferenţei. 8. 1936) în care i se prezintă subiectului eşantioane fonetice lipsite de semnificaţie. Asociaţia în lanţ (Fr. Asociaţia liberă continuă (Cofer. sau lucruri din casă) cu un număr cât mai mare de cuvinte care se subsumează categoriei respective. subiectul trebuie să o aleagă pe cea pe care o con sideră cel mai pregnant evocată de cuvântul inductor. etc.cât mai multe posibil. de sex. 2. 1948) este asemănătoare cu asociaţia liberă. fenomenul de inter ferenţă devine aici obiect de studiu. 1957) în care dintre mai multe variante propuse. Aceşti autori au realizat studii de frecvenţă a răspunsurilor în funcţie de grupuri populaţionale. după un interval de timp variabil i se prezintă din nou lista de cuvinte şi i se cere să răs pundă cu aceleaşi cuvinte ca la prima prezentare.

răspunsuri egocentrice sau subiective. nutriţie. latenţa medie a răspunsurilor şi exectitatea reproducerii după formula: Exact. de preferinţă substantive. Indicatorii variabilei dependente sunt: numărul de răspunsuri corecte. afirmare proprie. coexistentă. precum şi 12 cuvinte neutre. elaborată de către V. Apoi. de astă dată. în 1960 Ş' utilizează vreme de peste 30 de ani în laboratorul de al pr 60 de cuvinte stimul. con-a e g" de limbaj. verb. substantive comune. ' 10 Asociaţia senii controlată-repetată. modificare sintactică. apărare. Cuvintele-stimul fac parte Este o probă dominant clinică.Asociaţia continuare de fraze. Cuvintele-stimul fac parte din categoria trebuinţelor şi tendinţelor majore ale individului (orientare. la fiecare cuvânt auzit. adoptând drept criteriu frecvenţa de a Panţie clasifică răspunsurile în: banale şi originale. pro-care subiectul trebuie să le continue cu ce îi vine în minte P°Zcei moment. reacţie cauză-asm. dar şi cuvântul cu care s-a răspuns. achiziţie. în primul rând ca probă cognitivă. = Nr.Omisiuni 60 + Erori la reproducere Tipologia asociaţiilor verbale Ke nt şi Rosauoff (1911). eronate şi omisiunile. Lista cuprinde un număr de m AP cuvinte stimul. centri f191'' 'dentifică 14 tipuri: eşec (nonrăspuns). să răspundă cu primul cuvânt care îi vine în minte. să repete răspunsul dat iniţial. atribut uzual.'coordonare. corecte . 163 . Se dă un început de frază. în instructaj se cere subiectului ca. Se notează răspunsurile corecte. în 1960 Şi utilizează vreme de peste 30 de ani în laboratorul de ■w louje aeronautică. 10 Asociaţia semi controlată-repetată. elaborată de către V. integrare socială. răsp. ason^>. La fiecare cuvânt-stimul se notează latenţa răspunsului. traste str C"s/1927) restrânge aria la 4 tipuri: supraordonări. după o scurtă pauză (1-2 minute) se reia prezentarea listei de cuvinte şi i se cere subiectului ca. reproducere. dar şi ca indicaal proceselor mentale de tip asociativ. subordonare. supraordonare. substantive comune. impulsivitate). indicator ^fidelităţii şi exactităţii memoriei de scurtă durată. identitate. răspuns ego-efect C'atribUt egocentric ' evaluare.

legătură funcţională. identitate. contiguitatea termenilor în limbajul uzual (deal-vale. 2. 3. Dietrich (1956). c. cu "transfigurarea" cuvântului-stimul. calificare. desemnarea locului. c.motorie) prin repetarea cu vântului stimul sub formă uşor modificată (lemn . asociaţie prin expresie compusă. absurdă. în urma analizei aprofundate.neatenţie).competiţie). ploaie-ropot). efectul (ranădurere).generalizare . coexistenţă (masă . legătură logică . b. asociaţie tonală. somn-noapte). sinonimieantonimie. cu formele: a. antonime (întuneric-lumină). gen proxim (oraş-localitate) sau a speciei (drum-cărare). d. asociaţie eronată. asociaţie motorie. perseverare (stereotipie verbal . substituţie (fripturăciorbă).foc). loc. Măria Drăghici (1985). cu variantele următoare: a. de montarea obiectului (vapor-catarg). moment. Extinderea semnificaţiei. conjunctură (căldură-vara. desprinde un număr de 16 categorii de asociaţii verbale: asociaţie pur verbală. legătură cauzală: cauza (rătăcire . faptă . momentului şi mijlocului. Extinderea semnificaţiei fără "transfigurarea" cuvântului stimul. contiguitate.scaun). c. b. onomatopee (cal-tropot. completări şi predicaţii. Asociere determinată preponderent de configuraţia sonoră a cuvântului stimul.răsplată). 164 . din perspectiva conţinutului semantic specific cuvintelor răspuns.Woodworth (1921) vorbeşte despre 4 tipuri: definiţii (sinonime şi supraordonate). generalizare. definiţie. legătură cauzală. b. legătură circumstanţială.definiţie (cuţit-tăiere). coordonate şi contrasteevaluări şi asociaţii personale.lemnar). rima (loc . identifică următoarele cinci tipuri de asociaţii: 1. coexistenţă. sinonime (întrecere . cu formele: a.

economie-avar. aberantă 0. asociaţie ilogică. subcategoriile calificare/evaluare 1.5 puncte. supraordonare 3 puncte. care reflectă un punct de vedere cognitiv: a. 5.0 puncte. completare. h. 4 Asociere ilogică. pedeapsă-închisoare.5 puncte. V. f. stereotipie de limbaj 1. e. subordonare 2 puncte. g. aberantă.„ ă de calificare zbor-pilot. orientare-busolă. Ceauşu şi M. d. non răspuns . Non răspuns. c. contiguitate. relaţie funcţională 4 puncte. d le ătur 165 . b. întrecereînvingător. relaţie cauzală 5 puncte. Cavasi (1987) propun o tipologie a răspunsurilor si corespunzător o cotare în următoarea ordine. subcategoriile: coordonare.5 puncte.

iar demararea unor cercetări (mai ales dacă beneficiază de fonduri de la buget) este condiţionată de obţinerea avizului unei comisii specializate de la nivelul universităţilor sau institutelor de cercetare. Sunt ţări în care normele de etică sunt prevăzute prin lege. în vederea determinării precise a efectelor unei dispoziţii depresive asupra memoriei. Aceste exigenţe sunt cu atât mai importante pentru cercetarea psihologică prin implicaţiile ei majore. Să presupunem că suntem interesaţi să determinăm măsura în care un moral scăzut (o dispoziţie depresivă) va influenţa performanţa în reactualizarea de informaţii.7 PROBLEME ETICE ALE EXPERIMENTULUI PSIHOLOGIC Cercetarea ştiinţifică în lumea de azi implică o serie de norme etice care se cer a fi respectate. Iată de ce este de dorit să se efectueze un experiment de laborator foarte riguros controlat. de la preparator. la profesor) sau de complexitatea demersului experimental. Implicaţiile de ordin etic ale unei cercetări sunt majore şi o serie de principii. Unul dintre motivele pentru care am dori să studiem acest aspect este raptul ca dispoziţia depresivă afectează performanţa la învăţătură în rândul studenţilor. grup -martor neafectat de această dispoziţie. indiferent de domeniul de investigaţie. Pentru inducerea une. reguli trebuie să fie cunoscute şi respectate indiferent de statutul celui care întreprinde cercetarea (de la student la cercetător. norme. Implementarea unei astfel de legislaţii este pe cale să se producă şi la noi în ţară. La mo1TcîtiT i PrOleCtUl Se centrea*ă pe inducerea dispoziţiei depresive cele e? ^^ Ş1 3POi Pe comP^rea perfonnantelor memoriei cu ce e ale unu. cercetătorul cere subiectului să citească 166 . anumite dispoziţi. Pentru exemplificare să ne imaginăm o situaţie experimentală şi modul în care se aplică principiile etice.

Roediger şi Elmes. prin acest procedeu. Este evident că. cercetătorii au făcut uz de procedee diverse în inducerea acestor dispoziţii în experimentele lor. Oare consideraţiile etice depind de felul dispoziţiei . Se pune întrebarea care este modalitatea prin care să se respecte drepturile omului în cadrul unor cercetări de acest fel ? Ce ar trebui să facă cercetătorul pentru a putea proteja starea de bine şi de echilibru a participanţilor şi în acelaşi timp să conducă un experiment care îndeplineşte toate condiţiile interne pentru a fi valid ? în cadrul unei analize asupra dispoziţiei şi memoriei. 1991) analizează un număr de studii în care dispoziţia depresivă a fost indusă studenţilor." Acest procedeu produce o dispoziţie depresivă moderată.pe care o inducem subiecţilor ? De asemenea.voce tare un număr de 60 de afirmaţii cu privire la propria persoană şi care sunt asociate cu dispoziţia avută în vedere. participanţii relatează că se simt deprimaţi şi se înregistrează influenţe asupra comportamentului în diverse sarcini. temporară. în afară de procedeul descris mai sus s-au mai folosit hipnoza şi muzica pentru inducerea unei dispoziţii negative sau pozitive. în unele experimente subiecţilor li s-a indus o dispoziţie pozitivă. Inducerea unei dispoziţii negative de felul celei depresive la studenţi poate avea efecte dezastruoase asupra relaţiilor lor sociale şi asupra intelectului. Asociaţia Americană de Psihologie (APA) a formulat zece pnn-clPii generale privind efectuarea cercetărilor cu subiecţi umani. participantul citeşte declaraţii care sunt menite să inducă o dispoziţie depresivă. vom examina principiile care călăuzesc cercu 167 . Depind oare aspectele etice de tehnicile folosite în inducerea stărilor ? întrebările născute în legătură cu cercetarea inducerii unor dispoziţii ilustrează modul în care poate varia problematica etică asociată cercetării psihologice conform condiţiilor specifice unui experiment. în acest caz. se poate afecta starea de echilibru a participanţilor. 1986 (după Kantowitz.de bucurie sau de tristeţe . Pentru a aprecia modul în care au fost protejaţi studenţii implicaţi în experimentul descris mai sus. Blaney. începând cu afirmaţii moderate de genul: " Astăzi nu este nici mai bine. nici mai rău decât în altă zi" şi mergând până la "Mă simt atât de rău încât aş vrea să mă culc şi să nu mă mai scol niciodată.

psihologul îşi duce la îndeplinire sarcina de investigare cu grijă şi respect pentru demnitatea şi bunăstarea oamenilor care participă. în absenţa unor reglementări proprii Asociaţiei Psihologilor din România (aflate în curs de legiferare). cercetătorul are res ponsabilitatea de a efectua o evaluare atentă a gradului de acceptabilitate a acestuia din punct de vedere etic. Cu excepţia cercetării " cu risc minim" asumat. El îşi asumă . anterior participării lor. în cazul în care se presupune vreo derogare de la respectarea valorilor ştiinţifice şi umane avute în vedere în aceste principii. 1. Cercetătorul va informa participanţii asupra tu turor aspectelor cercetării care ar fi de aşteptat . studenţi şi angajaţi. Când ia hotărârea de a efectua un studiu. Pe baza acestor aprecieri. asistenţi. Cercetătorul îşi asumă întotdeauna responsabilitatea de a asi gura un instructaj din punct de vedere etic în cadrul cercetării. Cercetătorul are obligaţia de a respecta toate promisiunile şi angajamentele incluse în acel angajament.cetarea cu participanţi umani. care să clarifice obligaţiile şi responsabilităţile fiecăruia. 4. 2. Cercetătorul are obligaţia să evalueze dacă participantul va fi un "subiect cu risc major" sau unul cu un "risc minimal". investigatorul stabileşte un acord clar şi corect cu subiecţii.responsabilitatea în ceea ce priveşte tratarea corectă din punct de vedere etic a participanţilor de către colaboratori. Decizia de a realiza o cercetare se bazează pe aprecierea bine cumpănită de către fiecare psiholog în parte privind modul în care poate contribui atât la dezvoltarea ştiinţei psihologiei cât şi la bunăstarea omului. Odată luată decizia de a conduce o cercetare. 3. recomandăm lectura şi adoptarea acestor principii înainte de a demara o cercetare proprie. cărora-oricum.posibil . psihologul trebuie să aibă în vedere direcţiile alternative în care pot fi investite atât energiile cât şi resursele.în mod rezonabil să influenţeze dorinţa de a participa şi va explica toate celelalte aspecte ale cercetării care îi interesează pe participanţi.de asemenea . cercetătorului îi revine obligaţia de a solicita asistenţă etică şi de a respecta măsurile impuse în vederea protejării drepturilor omului pentru participanţi. le revin obligaţii identice. Eşecul .în 168 .

O asemenea poziţie de autoritate include. vătămare sau pericol care poate surveni ca urmare a teh nicilor de cercetare. 6. Cerinţele metodologice ale unui studiu pretind uneori cerce tătorului sa recurgă la ascunderea sau la falsificarea unor aspecte care vor fi dezvăluite subiecţilor. înaintea desfăşurării efective a unui ase menea studiu.situaţii în care participarea la cercetare este sarcina de serviciu sau în care subiectul este un student. în timpul cel mai scurt cu putinţă. sau. cercetătorul va informa participanţii de acest lucru. Obligaţia de a respecta această cerinţă presupune evaluarea atentă a situaţiei în care cercetătorul se află într-o poziţie de autoritate sau de influenţă asupra subiectului. Cercetătorul va proteja participanţii de orice disconfort men tal sau fizic. (2) de a verifica dacă nu există şi alte proceduri disponibile care nu uzează de ascunderea sau de falsificarea unor aspecte ale cercetării. educaţionala implicată.s < Pa e M X dts e P o tn f i btinerea unei informări complete înaintea obţinerii consimţământului din partea participanţilor necesită măsuri de prevedere suplimentare în vederea protejării bunăstării şi demnităţii subiecţilor implicaţi în cercetare. client sau angajat al cercetătorului. Dacă există riscul unor astfel de consecinţe. Cercetătorul va respecta libertatea individuală privind refuzul de a participa la sau a se retrage din experiment în orice moment. cercetătorul are sarcina specială (1) de a verifica dacă folosirea unor asemenea tehnici este justificată prin valoarea pros pectivă ştiinţifică. Proceduri de inves tigare care conţin un risc de vătămare gravă sau de durată a subiectului nu vor fi folosite . şi (3) să se asigure dacă subiecţilor li s-au oferit toate explicaţiile necesare. Cercetarea care implică subiecţi minori sau participanţi cu disfuncţii care ar limita înţelegerea şi /sau comunicarea necesită măsuri speciale de protecţie. 5.cu excepţia cazului în care nefolosirea lor ar expune subiectul la un risc şi mai mare. 7. cu excepţia cazului în care există un beneficiu potenţial pentru umanitate implicat în cercetare însoţit de o informare completă şi de un consimţământ voluntar din partea fie169 . deşi nu se limitează la atât .

subiectului trebuie să i se asigure posibilitatea retragerii libere. 9. această posibilitate.în prealabil . cu excepţia cazului în care . în afara cazului în care s-a convenit altfel. Principiile 9 şi 10 sunt cele mai relevante în ceea ce priveşte protejarea subiectului şi pot fi rezumate prin aceea că experimentatorul are obligaţia de a minimiza daunele pentru participant.s-a ajuns la o altă înţelegere. Informaţia despre subiectul cercetării obţinută în timpul des făşurării acesteia este confidenţială. cercetaăorul are responsabilitatea supli mentară de a monitoriza cercetarea şi a se asigura că nu există con secinţe nefaste pentru participant. în cazul în care întârzierea furnizării informaţiilor sau reţinerea de la informare se justifică prin respectul valorilor umane şi ştiinţifice. Când există eventualitatea ca altcineva să obţină acces la astfel de informaţii. Experimentatorul este obligat să remedieze orice prejudiciu. in clusiv efectele pe termen lung. 8. Aceste principii trebuie avute în vedere în orice proiect de cercetare. După adunarea datelor cercetătorul va furniza participanţilor toate datele necesare despre natura studiului şi va înlătura toate ideile eronate care ar putea să apară. impreună cu măsurile de protejare a confidenţialităţii sunt explicate subiectului ca parte componentă a procedurii de informare în vederea obţinerii consimţământului. cercetătorul are responsabilitatea de a detecta şi de a îndepărta sau de a corecta aceste consecinţe. 170 . Atunci când procedurile de cercetare dau naştere la consecinţe nedorite pentru subiectul participant. Subiectul trebuie avertizat înainte despre existenţa eventuală a unui pericol potenţial.cărui participant. un rău potenţial sau alte probleme în legătură cu participarea şi ulterioare acesteia. în cazul în care apare stresul. Subiectul trebuie informat asupra procedurilor de contactare a cercetătorului în timp util. 10. iar rezultatele uebuie să rămână confidenţiale în ceea ce priveşte indicarea participării persoanei respective. iar ascunderea şi nedivulgarea deliberată a unor aspecte de interes pentru cercetare trebuie folosite cu precauţie.

de rutină. Consimţământul în cunoştinţă de cauză şi nedivulgarea Conform principiilor eticii. Acest lucru se face pentru liniştirea participantului şi reducerea temerilor cu privire la evaluare. într-o cercetare cu caracter elementar. în ultimă instanţă. Acest avertisment permite subiectului potenţial să decidă dacă să participe la cercetare. posibilitatea reacti171 . necesitatea divulgării a atât de multe detalii ale unui experiment ar putea duce la relatarea proiectului experimental. Acest fapt înseamnă că participanţii trebuie avertizaţi înainte despre acele aspecte ale cercetării care pot avea efecte nedorite. multe persoane nu înţeleg informaţiile preliminare care le sunt furnizate (cum ar fi copiii sau persoanele cu deficienţe în învăţare).în mod rezonabil -ar putea să influenţeze dorinţa de a participa şi va explica toate celelalte aspecte ale cercetării despre care subiecţii vor să obţină informaţii. cercetătorul trebuie să opteze pentru a spune participanţilor că vor face ceva care poate să-i determine să se simtă trişti. °acă un cercetător divulgă totul despre studiu. Aceasta ar presupune găsirea unor persoane care să-şi dea consimţământul conştient şi pe deplin informat. Adesea. în sarcini mai riscante.implicate. despre toate aspectele care . sumară. Există cel puţin două dificultăţi care apar în asigurarea acestei proceduri de siguranţă. este necesară o precauţie şi mai mare. în al doilea rând. a sarcinii. în primul rând. cum ar fi experimentul asupra stărilor depresive mai sus menţionat. în orice caz.7. întreprinsă asupra memoriei. cercetătorul va informa subiecţii -înaintea participării. Trebuie furnizată o cantitate de informaţie suficientă subiectului pentru ca acesta să poată hotarâ dacă se retrage sau dacă îşi dă consimţământul la participare în deplină cunoştinţă de cauză. în care modul de prezentare constituie variabila independentă.1. cercetătorul va asigura subiecţii că sarcina nu este un test de personalitate sau de inteligenţă. în studii care implică memoria şi capacităţi cognitive. uneori cercetătorii trebuie să ajungă la detalieri atunci când există şi cea mai mică şansă ca participantul să interpreteze greşit scopul experimentului. probabil că nu este necesar să se furnizeze mai mult de o descriere cu caracter general.

MedicaPrW wl este supus comparării cu un placebo într-un experiment în care % medicul care asistă şi nici subiecţii care primesc medicaţia nu ştiu cine primeşte medicamentul şi cine primeşte placebo. Ascunderea informaţiilor într-o astfel de situaţie ar fi o încălcare a eticii. în experimentele privitoare la starea depresivă şi la memorie. cercetătorul poate provoca invadidarea designului experimental. acceptul în cuvităţu subiec cercetarea medicală poate compromite utilizarea n0Ş Tului experimental în cazul proiectelor "dublu-orb". nu trebuie informţi nici participanţii şi nici experimentatorul. 7.tului este foarte puternică. De exemplu. O completa dezvăluire ar fi provocat modificarea reacţiior subiecţilor. în grupul experimental. cercetătorul prudent trebuie să solicite o asistenţă calificată din partea celor care pot fi obiectivi. Libertatea subiectului de a se retrage c. participanţii trebuie să fie avertizaţi înainte în cazul unui experiment care le-ar ameninţa sănătatea. Astfel. au fost informaţi că unele dintre lucrurile pe care le vor face în experiment ar putea să le provoace o stare de proastă dispoziţie şi li s-a oferit posibilitatea să refuze participarea. cel ce respectă principiile eticii se află într-o dilemă în legătură cu determinarea cantităţii de informaţie care trebuie oferită. nu a fost dezvăluita înainte. Dar natura specifică a intervenţiei.pare^aTsTns^r'1116 * '' * ^ P08™**» de a refuza particom o m u ar da edovadă nde jun?corni» C â n h'dC U '* * ** ^ ^Z™^" " l d " Sb a n eee f tr° r ! ^^ * ^ curele Portament total ne-etic. Soluţia în dilema consimţământului în cunoştinţă de cauză nu este întotdeauna uşor de identificat. Furnizând suficientă informaţie pentru a determina un consimţământ în cunoştinţă de cauză. în mod evident. în acest caz. subiecţii au semnat un acord de participare. Dar costurile şi consecinţele precum şi beneficiile asociate cu o dezvăluire completă a unei situaţii mai puţin dăunătoare sunt mult mai dificil de apreciat.2. Majoritatea vom 172 SUb eCţ)1 n .

în general. Dacă ne gândim cine alcătuieşte populaţia din care se vor alege subiecţii pentru experimentele asupra memeoriei şi stărilor depresive. Atunci când studenţilor li se cere să participe. militarii în timpul satisfacerii stagiului şi angajaţii experimentatorului. ei ar trebui să aibă la îndemână o modalitate opţională de îndeplinire a cerinţelor. care este natura dilemei etice în acest caz ? Problema majoră se învârte în jurul definirii exacte a participării voluntar consimţite. atunci libertatea lor de a participa la experiment nu mai este atât de evidentă. de acord că indivizii care se tem de participare au dreptul de a se retrage. ei au fort informaţi înaintea desfăşurării experimentului despre eventualitatea apariţiei unei stări cu caracter depresiv ( şi li s-a lăsat libertatea de a accepta sau nu să participe). cum ar fi studenţii. prizonierii. studenţilor li s -a adus la cunoştinţă că au această opţiune de a părăsi experimentul oncând doresc şi că vor primi . atunci se poate spune că acţionează în conformitate cu voinţa lor.f. Scopul este de a oferi potenţialilor subiecţi libertatea de a participa sau nu după cum doresc.Atunci.în mare . când lotul potenţialilor subiecţi se află într-o situaţie de subordonare. în experimentele privind stările depresive sau memoria. cum ar fi redactarea unei lucrări sau audierea unei prelegeri anume. în instructajul preliminar. în vederea acceptului liber.acesta este alcătuită din studenţi (majoritatea "boboci" sau în anul al II-lea) care abia iau contact cu prelegerile introductive în psihologie.totuşi . Dacă studenţii primesc într-adevar un punctaj suplimentar în sistemul de credite. atunci cercetătorul este necesar să aibă în vedere în mod special libertatea subiecţilor de a se retrage sau de a participa.consimţit. Dacă însă ei trebuie să participe ca parte a cerinţelor cursului respectiv. Se pune problema dacă ei sunt voluntari sau sunt constrânşi de situaţie să accepte. vom vedea că . studenţii voluntari au fost atraşi şi recrutaţi pe baza acordării unui credit suplimentar la punctajul lor (participarea nefiind obligatorie). 173 .în întregime acel credit suplimentar Promis (deci aveau libertatea de a se retrage). De obicei aceştia îşi dau acceptul pentru participarea la experimente şi primesc un punctaj pentru activitatea prestată.

Eliminarea consecinţelor neplăcute Informarea subiecţilor post-experiment precum şi furnizarea numerelor de telefon pentru a putea să contacteze persoanele avizate în caz de nevoie s-ar putea să nu fie suficiente. în experimentul cu stările depresive am putea. Spre exemplu. participanţii trebuie să aibă posibilitatea de a primi ajutor sau sfaturi din partea experimentatorului dacă apar totuşi probleme. atunci întreaga responsabilitate revine cercetătorului. 7. după investigaţie. să solicităm subiecţii să citească aserţiuni opuse celor folosite în experiment. Astfel.4. Protecţia împotriva consecinţelor dăunătoare O măsură suplimentară de protecţie a participanţilor la o cercetare este sugerată de către Asociaţia Americană de Psihologie: modalitatea concretă ca subiecţii să poată lua legătura cu investigatorul în urma participării lor la cercetare. Dacă un participant suferă . Din cauza unor posibile efecte nedorite.întradevar-unele consecinţe pe termen lung ca urmare a participării sale într-un experiment. cercetătorul trebuie să ofere consultaţii ulterioare prin care furnizează explicaţii suplimentare cu privire la scopurile generale ale cercetării întreprinse şi la natura intervenţiei astfel încât orice întrebări şi neînţelegeri pe care subiectul le-ar putea manifesta să fie preîntâmpinate şi îndepărtate. atunci poate este bine să reţinem subiecţii în laborator până când constatăm că şi-au revenit. Chiar şi proiectul cel mai scrupulos (din punct de vedere etic) cu privire la asigurarea unui risc minim de vătămare poate avea efecte consecutive neprevăzute.7. pentru prevenirea riscurilor. 174 . în acest fel vom servi un "antidot" menit să anuleze efectul primei intervenţii. Dacă nu avem succes pe această cale.3. în cazul unui experiment cu potenţial de pericol mai ridicat. trebuie să facem acele demersuri necesare pentru a le minimaliza. In orice caz.

Apoi. exceptând cazul în care s-a convenit contrariul. Aceste dileme pot fi ilustrate prin experimentul cu privire la dispoziţiile depresive şi la memorie.deci .se prevedeau răspunsuri oneste.de asemenea . Un cercetător care respectă etica nu se plimbă de colo până colo strigând in gura mare ca . Una dintre primele sarcini ale participanţilor a fost să răspundă la unele întrebări cu privire la sănătatea lor mentală. unul dintre ei fiind chiar în situaţia de a nu fi urmat nici o terapie. Confidenţialitatea Rezultatele unui experiment trebuie ţinute secret atunci când ele se referă strict la o persoană. cum ar fi atitudinea lor despre sexul premarital sau venitul familiei lor. Participanţii au fost asiguraţi că răspunsurile lor sunt confidenţiale. nu trebuie dezvăluite fără permisiunea subiecţilor.să se elimine orice risc. Să vedem în continuare . dar cercetătorul se poate confrunta cu dileme etice atunci când încearcă să îl pună în practică. Dacă un participant ar fi indicat faptul că era în tratament (sau fusese ) pe probleme de depresie. şi . intenţia era .de fapt . Experimentatorul a fost confruntat cu o problemă etică.7. Principiul confidenţialităţii pare foarte clar. S-a promis confidenţialitate." De asemenea. în cursul experimentului doi dintre studenţi au avut punctaje înalte la testul de detectare a stării depresive. informaţiile cu caracter strict personal despre anumiţi participanţi.cum s-a prezentat situaţia.de exemplu . Astfel. şi . De vreme ce testul era cunoscut a fi unul valid şi de încredere în ceea ce 175 .ar fi întrunit un punctaj pozitiv înalt la test. experimentul s-ar fi întrerupt pentru acea persoană.pe scurt . Ei trebuiau să indice dacă primeau asistenţa de specialitate într-o problemă personală şi să dea unele detalii despre problema respectivă şi despre tratament."Nae Popescu este prosf a lucrat mai slab decât oricare dintre participanţii la experimentul meu. deoarece el a crezut că era necesar să încalce principiul confidenţialităţii în vederea aplicării principiului protecţiei contra vătămării. subiecţii au fost supuşi unei testări clinice care atesta nivelul actual al depresiei.5. Testul s-a administrat în ve derea prevenirii accesului unei persoane depresive la experimentul ce i-ar fi accentuat starea prin procedura de inducere.

din aceasta situaţie ar fi rezultat unele resentimente cu caracter permanent şi o lipsă de încredere. deciziile etice se iau rareori pe baza faptelor empirice. dacă studentul care nu se afla sub terapie s-ar fi sinucis. Pe de altă parte. cercetătorul s-ar fi făcut responsabil de o tragedie cumplită. De obicei. Apoi. fără a omite interesul pentru aplicarea unui proiect de investigaţie valid şi valoros. Acest tip de dilemă apare în mod frecvent în cercetare. Cercetătorul poate găsi că este necesar să încalce un principiu etic în vederea respectării altui principiu etic. In concluzie. Trebuie să ne preocupăm de modul în care putem proteja cel mai bine participanţii. prevenirea unei astfel de tragedii a apărut ca prioritară în raport cu respectarea dreptului participanţilor la confidenţialitate. acestea sunt rezultatele aplicării unor criterii pragmatice. consilierul a avut o convorbire cu studenţii menţionaţi. 176 . Dacă studenţii cu scor înalt la testul de detectare a depresiei ar fi bănuit că le-a fost trădată încrederea. sub pretextul unui interviu de rutină.priveşte predicţia unei tulburări depresive serioase. în acest caz. cercetătorul principal a crezut de cuviinţă că era necesar să îl prevină pe unul dintre colegi despre cei doi studenţi care fuseseră depistaţi ca având niveluri ridicate de depresie.

Organizarea raportului de cercetare In proiectarea şi dirijarea unui studiu se porneşte de la general la specific. De asemenea. se ajunge din nou la general. în "Discuţii". iar apoi.1. în "Introducere" sunt prezentate constructele ipotetice aşa cum sunt definite şi prezentate în literatura de specialitate din cercetările anterioare. RAPORTUL DE CERCETARE Publicarea unui studiu şi contribuţia la "literatura de specialitate" este o parte importantă a ştiinţei. cercetările deja publicate constituie suportul aspectelor de cercetat.8. în final. Literatura de specialitate în proiectarea unui studiu. rezultatele sunt interpretate în termenii variabilelor şi sunt generalizate pentru a lărgi relaţia dintre constructele ipotetice de la care s-a pornit. studenţii la psihologie. astfel încât acesta corespunde conceptualizărilor constructelor şi rezultatelor studiilor precedente.1. mai devreme sau mai târziu vor prezenta propriul studiu. De aceea ne-am propus să aducem în discuţie literatura de cercetare şi modul de constituire a unui articol. în "Metodă" este descris specificul proiectului şi sunt colectate datele.1. în "Rezultate" sunt raportate statisticile descriptive şi inferenţiale şi este descrisă relaţia statistică. . de asemenea. Cunoscând procesul pe care un autor îl parcurge în scrierea unui articol. numeroase subiecte pentru studii 177 . 8.neaza ordinea logică a aspectelor din dirijarea cercetării. Trebuie să reţinem faptul că organizarea unui raport de cercetare u. Literatura sugerează. 8. literatura poate fi citită mai eficient. se dezvoltă relaţia ipotetică dintre variabile pentru populaţia de studiu şi apoi sunt derivate predicţiile specifice studiului.

motivaţiile etc. Nu se predau principii de statistică şi de proiectare cititorului. a o afirma este redundant. atât autorul cât şi cititorul fac o serie de presupuneri. trebuie să ţinem seama de spaţiu şi să evităm redundanţa. întrucât toţi cercetătorii ştiu că această operaţie trebuie făcută. De asemenea. creativitatea. Astfel. 8. în acelaşi timp. Tocmai de aceea un articol de cercetare nu oferă cititorului referinţe detaliate asupra subiectului cercetat. trebuie amintit faptul că scopul ultimativ al oricărei lucrări ştiinţifice) este precizia în comunicare. spre exemplu. cercetătorii folosesc testele " creion hârtie " pentru a măsura inteligenţa.. pentru că se presupune că deja se cunoaşte câte ceva sau că se vor citi referinţele date. De asemenea. Multe lucruri rămân nespuse într-un articol de cercetare. tocmai pentru că cititorul presupune că au fost utilizate procedurile uzuale şi că detaliile sunt nesemnificative. atitudinile. de asemenea. transmisă doar informaţia necesară. căutaţi testele deja existente. nu este nevoie să afirmăm "Am comparat valorile obţinute cu cele critice".".. Cititorul ştie deja de că încrederea este 178 . ci şi orientează atenţia spre cea mai relevantă parte a literaturii.1.interesante şi descrie procedurile stabilite care pot fi încorporate studiului' Stabilirea populaţiei nu numai că permite formularea unei ipoteze mai precise. deseori." sau "Un test-t a fost folosit pentru a testa ipoteza nulă pentru că . un autor presupune că cititorul este un psiholog competent (profesionist). Fiecare idee trebuie expusă clar. că cititorul înţelege metodele statistice şi de cercetare.2. în căutarea literaturii trebuie să se înceapă cu o idee despre subiectul cercetării. Autorul presupune. Un aspect foarte important care trebuie reţinut este acela că. Nu se folosesc expresii ca "Date certe sunt importante pentru că.. emoţiile. personalitatea. In loc să vă creaţi propriul test şi să nu fiţi siguri de validitatea conţinutului şi constructelor. Pentru a implini scopul unei comunicări concise.. ilustrată o singură dată. Presupunerile autorului şi cititorului Autorul presupune că cititorul înţelege metodele statistice şi de cercetare.

a."). Sarcina este de a relata clar şi concis cititorului toate activităţile sale importante folosite în crearea. (lonescu şi Popescu.".importantă şi de ce a fost efectuat un test-t. Un raport se referă la un studiu complet. Când un articol are mai mult de şase autori..a. Scopul redactării cercetărilor este de a oferi cititorului informaţia necesară pentru a înţelege. 2. Excepţie prezentarea con cluziilor la prezent. "Am arătat că. De asemenea. 3. se vor folosi întotdeauna terminologii comune (de exemplu. este necesar ca adresarea să se facă 179 . acolo unde este cazul) şi data. deci îi oferă cititorului înţepciunea sa.1. după care referirea se poate face la toţi folosind doar numele primului autor şi prescurtarea ş. care se aplică prezentului sau situaţiilor viitoare (de exemplu.").. Vor fi citate toate sursele de informare. chiar şi prima dată se citează doar primul şi se adaugă "ş. folosind doar numele autorului (sau autorilor. fie va afla ce înseamnă. Ce concluzii a tras din articolul precedent ? Ce înţelege prin termenii de validitate şi semnificaţie ? Ce logică a folosit pentru formularea unei ipoteze sau a unei predicţii ? Şi ce crede că indică un rezultat pentru comportamentul în studiu ? Autorul este un expert. Autorul trebuie să se concentreze în sensul oferirii de informaţii pe care cititorul nu le va găsi în altă parte: gândurile şi acţiunile sale ca cercetător.. Nu se citează direct din articol. Autorul presupune că cititorul fie le înţelege. Câteva reguli de stil 1... dar fără a fi date definiţii. "Umorul influenţează reamintirea prin . în final. 1992)". dezvoltarea şi interpretarea studiului. astfel încât este scris la trecut (de exemplu. 8. Intr-un articol cu trei până la şase autori vor fi incluse toate numele atunci când sunt citate.. astfel încât să se spună citiitorilor ce ar trebui să înţeleagă din idee. Este mai utila parafrazarea sau rezumarea ideii. pentru a evalua şi pentru a replica studiul.").3. valid şi semnificativ). Sau se poate exprima o idee şi apoi scrise rerinţele în paranteză: "Cooperarea este definită ca .. Referinţa poate fi folosită şi ca subiect al unei propoziţii: (" lonescu şi Popescu (1992) au definit cooperarea ca..

articolului în sine şi nu autorului. Când se foloseşte un termen nepsihologic sau este numită o variabilă. Se vor folosi cuvinte pentru numerele cuprinse între 0 şi 9 şi cifre pentru numerele care sunt mai mari de 10. prima litera a fiecărui cuvânt al terme nului. caz în care este utilizat întotdeauna termenul complet. prescurtarea se face uzând de un acronim. Se folosesc cifre pentru numere de orice mărime dacă se scrie o serie în care cel puţin unul dintre ele este 10 sau mai mare sau dacă numărul conţine o zecimala sau se referă la un rezultat statistic ori la o măsurătoare precisă (de exemplu. Astte. spre exemplu. Aceasta previne confuziile în legătură. De aceea se scrie "Rezultatele sunt prezentate în lonescu ş. Pentru a diferenţia studiul de altele. Spre exemplu. Se va folosi cât mai mult posibil terminologia psihologică. iar "noi" doar în cazul în care sunt mai mulţi autori. Un cititor dintr-o altă parte a ţării sau dintr-o altă tara s-ar putea sa nu-i înţeleagă. Nu se folosesc prescurtări sau ter meni de argou. Chiar dacă pe parcursul acestui text s-a folosit termenul generic de "subiecţi" pentru a ne referi la acele persoane studiate de cerceta • stilul unui raport necesită utilizarea unor termeni mai impersona 180 Io t" . mai puţin atunci când este primul cuvânt al propoziţiei. Nu se folosesc alte abrevieri.a. Dacă este necesară.".. Se vor evita abrevierile. 5.. cu 5 indivizi per condiţie . se spune "Trei condiţii. Apoi se foloseşte doar acronimul. expresia "lonescu ş. Sunt justificate doar dacă un termen este formulat dintr-o succesiune de cuvinte sau dacă apare frecvent în articol. (1975)" 4. 6. la un experiment şi nu la persoanele care l-au efectuat.( 1975)" în loc de "Rezultatele sunt prezentate de lonescu ş.. Se defineşte termenul complet când este folosit pentru prima dată.a." se refera. în primul rând. întâi este definit termenul. Totuşi."• 8. cu uşoarele di ferenţe dintre hazliu şi distractiv. cu acronimul în paranteză.. după care este utilizat doar acest termen. referirile la el se fac astfel "acest studiu" sau "studiul prezent". 7. Se foloseşte "eu" ca subiect.a. o situaţie specifică cu un anumit număr de indivizi). nu se folosesc aceste ex presii într-un mod care atribuie acţiuni omeneşti la surse non-umane ca şi în "Acest studiu a încercat să demonstreze că .

pagina de titlu este o pagină care conţine titlul. Titlul creat trebuie să sugereze suficiente informaţii pentru cititor. Referirile la genurile participanţilor se fac folosind termenii de "masculin" şi "feminiin". Intr-un manuscris în stil APA. termen vor folosi expresii precise. 2. . 4.2.\ » ■ ■ Termenul generic folosit este "participanţi". să nem Regulile cer să fie evitate cuvintele cu două înţelesuri.2.3. 8. când este posibil. 7. iar pentru indivizi "el".2. De aceea.1. astfel încât acesta să poată determina dacă articolul este sau nu relevant pentru studiul lui. Participanţi 4. dar nu trebuie să aibă mai mult de 12 cuvinte. Pagina de titlu este pagina numărul 1. numele autorului şi numele instituţiei. Titlul Un titlu permite cititorului să hotărască dacă vrea sau nu să citească articolul. 8. 181 . sunt utilizaţi termenii neutri ca "persoana de pe scaun".1. copii. titlul trebuie să comunice clar variabilele şi relaţiile studiate. 8. cu numărul plasat în colţul din dreapta sus. Pagina de titlu Rezumat Introducere Metodă 4. respectiv "ea".I . Materiale şi aparate 4. dar există şi ma' ^descriptivi mai potriviţi precum "studenţi. Ttceea ce ştim este că participanţilor li s-a prezentat un desen. 6. Componentele unui raport de cercetare (format APA) 1. în studiul prezent nu se spune că ■ ' antii "au văzut" sau au privit o imagine sau că au uitat o imag-? entru că nu există siguranţa că astfel de evenimente au avut loc. 3. femei. Proceduri Rezultate Discuţii Referinţe bibliografice Tabele şi figuri 5. bărbaţi".

Se începe cu descrierea generală a comportamentelor şi constructelor ipotetice.."). caracteristicile importante ale subiectului.. pe prima linie dedesubt se tipăreşte titlul prescurtat.2. Cei mai mulţi autori scriu rezumatul după ce au scris raportul. editorul să o poată identifica ca aparţinând manuscrisului (acesta este unul din motivele pentru care toţi cercetători nu trebuie să folosească titluri începând cu "Un studiu asupra. schema generală. rezumatul indică modul teoretic de abordare folosit pentru interpretarea rezultatelor. Acestea vor apărea pe toate paginiile ulterioare astfel încât. Autorul trebuie să ne prezinte ipoteza şi explicaţile psihologice testate. pe fiecare pagina a articolului. în stânga numărului pagini se tipăresc primele 2 sau 3 cuvinte din titlu. cu titlul în mijloc. Rezumatul descrie variabilele specifice utilizate. Detaliile asupra 182 . traducându-le apoi în variabile specifice ale studiului. cât şi populaţia supusă studiului trebuiesc bine delimitate. motivul pentru care anumite definiţii operaţionale sunt implicate şi logica utilizată pentru a explica faptul că anumite rezultate vor deveni predicţii şi ipoteze ale studiului. Ar trebui să includă doar detalii relevante pentru întrebările cititorilor: "Este acest articol relevant pentru documentare ?". astfel încât se poate esenţializa punctele-cheie. deşi adeseori fără a mai da o interpretare actuală.la fel ca şi în toate celelalte pagini (spaţiul minim pe margini este de 2 cm ). Rezumatul trebuie să fie de sine stătător.2. Pagina rezumat este pagina numărul 2. 8. 8. Pagina de titlu mai conţine alte două componente. Rezumatul Rezumatul este o scurtă prezentare a studiului. Acesta va fi tipărit sus. o scurtă descriere a proiectului global şi reyultatul obţinut prin relaţia statistică. în al doilea rând. Atât scopul studiului. dacă o pagină este separata.2. De asemenea. Introducerea Introducerea într-un articol ar trebui să reproducă logica utilizată pentru obţinerea ipotezei şi alegerea modului de testare. fără să conţină prescurtări sau termeni care nu sunt comuni. Mai întâi. De reţinut că se scrie fără aliniat.3.

în ceea ce priveşte procedura. Trebuie specificat atunci când se fac speculaţii. cercetările anterioare relevante şi predicţiile studiului. identificând caracteristicile importante ale acestora (vârsta. dar fără a explica cum sunt folosite. indiferent de titlul pe care îl vom da acestui capitol ("Materiale" sau "Aparatura"). materiale pentru testare. o procedură de testare specifică şi un plan. De aici şi faptul că introducerea nu conţine. detalii. vom lucra logic de la idei mai generale la exemple specifice. O strategie folositoare constă în descrierea acelor aspecte ale procedurii care sunt comune pentru toţi participanţii şi apoi distingerea unei condiţii de alta. vom descrie tipul de subiecţi pe care i-am utilizat. vom descrie atât materialele relevante. echipament. Deoarece motivaţia subiecţiilor este importantă. Se va face o descriere a contextului testării şi a planului studiului în termeni de condiţii. de obicei. în ceea ce priveşte materialele şi aparatura. După ce am început introducerea într-un cadru mai larg al construcţiei ipotetice. 8. Metoda Pentru a colecta datele avem nevoie de subiecţi. sau (2) când sunt necesare pentru a spriji poziţia autorului. în ceea ce priveşte participanţii.2. subiecţi şi variabile utilizate. apoi vom continua urmărind sarcinile executate în ordine de către participanţi. cât şi aparatura pe care am pregătit-o. Introducerea prezintă toate informaţiile pe care le vom utiliza pentru a interpreta rezultatele: logica teoretică şi conceptuală a studiului. cea mai buna metodă de a organiza acest capitol este să se urmărească desfăşurarea pas cu pas a studiului. Scopul studiului este specificat la sfârşitul primului paragraf. teste statistice folosite sau trăsăturile specifice ale modelului folosit în cercetarea citată.4. vom descrie fiecare formă de răsplata folosită. 183 .studiului sunt furnizate doar (1) când sunt necesare pentru cititor pentru a înţelege comentariile autorului referitoare la acel studiu. Primul pas este instructajul participanţilor. sex studii) şi specificând criteriile impuse de selectare a participanţilor. Trebuie realizată o legătură logica între studiile anterioare şi studiul prezent.

De-a lungul discuţiei. 8. Discuţii Scopul acestui capitol este de a interpreta rezultatele şi de a trage concluzii. De asemenea.6.3. ipoteza noastră ?". Acest capitol începe când deja am prezentat o relaţie semnificativă. în ordine alfabetică. în acest fel. Pagina bibliografică Aici vor fi înscrise. Mai întâi. Recomandări pentru autori în conformitate cu exigenţele de publicare în "Revista de psihologie" editată de Academia Română Lucrările vor fi prezentate în formă dublă:una pe dischetă procesată pe calculator. trebuie să realizam evaluări pentru a le analiza. Fiecare sursă trebuie să fie una pe care aţi citit-o. Aici se va răspunde la întrebările puse în introducere. ci vom face. corespuzător normelor de tehnoredactare utilizate 184 .7. Concluziile nu le vom comunica pe scurt. discuţii pe marginea lor. Rezultatele în acest capitol raportăm rezultatele statistice pe care le-am executat şi rezultatele statistice pe care le-am obţinut. vom descrie eventualele transformări efectuate asupra scorurilor.2. deci prima întrebare este "Confirmă rezultatele predicţia noastră şi. explicaţiile trebuie să se potrivească în mod raţional cu descoperirile anterioare şi explicaţiile teoretice. Fiecare referinţă este tipărită sub forma unui paragraf.2. în descrierea rezultatelor vom urmări ordinea în care sunt executate etapele analizei. ca şi în cazul în care am determina media corectă şi scorul pentru fiecare participant în parte sau le vom echivala în procente. referinţele complete pentru toate sursele citate în articol. 8.5. Responsabilitatea autorului este să "traducă" numerele şi statisticile în trăsături de comportament şi explicaţii ale variabilelor care le-au influenţat.2. 8. deci vom descrie cum am făcut evaluarea şi cum am înscris scorul fiecărui subiect. aşa cum arată şi titlul acestui capitol.8.

. locul editării. conceput astfel încât să furnizeze o informaţie cât mai exactă. titlul scris cu litere cursive. în două exemplare (maximum 10-12 pagini . respectiv. într-o limbă străină de largă circulaţie (de preferinţă în lb. nr. volumul. editura. 185 . şi separat o formă scrisă pe hârtie A4. metodele folosite. la două rânduri. anul apariţiei. lăsându-se o margine de 3 cm în parte stângă a foii şi 1 cm în partea dreaptă. pentru articole Şi 3-4 pagini pentru recenzii) vor fi înaintate Comitetului de redacţie. Nu se admit nici un fel de diferenţe între forma scrisă a lucrării şi forma înregistrată pe dischetă. în textul scris vor fi menţionate locurile în care urmează a fi intercalate graficele şi. engleză) . pe hârtie de calc. vor fi introduse atât în textul scris (forma finală). figurile şi legendele aferente vor fi prezentate prin grija autorilor în formă definitivă. denumirile de coloane şi rânduri) fac parte din textul scris la calculator.de Editura Academiei. Acelaşi rezumat va fi amplasat la sfârşitul lucrării. ataşată lucrării. figurile. prin grija autorilor. Graficele. executate în tuş negru. pagina (-ile) Ia care se face trimiterea.inclusiv bibliografia. cât şi pe dischetă (tot forma finală). La cărţi se vor menţiona în ordine:autorul (-rii). Bibliografia se va prezenta la sfârşitul lucrării în ordine alfabetică (după numele de familie al primului autor). rezultatele obţinute şi concluziile studiului. Pe o foaie separată. denumirea in extenso a revistei între ghilimele. tabelele şi materialul iconografic. volumul. rezumat care să fie de maximum o pagină. Manuscrisele. numărul. pagina (-ile) la care se face trimiterea. cu referiri la probleme studiată. la articole:autorul (-rii). exact la locul unde se gâsesc comentariile asupra lor în conţinutul lucrării. anul. Tabelele împreună cu explicaţiile de rigoare (titlul. tradus împreună cu titlul. adresa exactă şi numărul de telefon al autorului principal.pe o foaie separată de text. titlul articolului scris cu litere cursive. pentru eventualele comunicări necesare îmbunătăţirii şi definitivării pentru tipar a manuscrisului. vor fi notate numele. După titlu vor fi menţionate numele şi locu(-rile) de muncă al(e) autorului (-ilor). Textul lucrării propriu-zise va fi precedat de un rezumat în limba română.

dischetele trimise de autori Comitetului de redacţie se vor restitui o dată cu apariţia lucrării. Având în vedere suspendarea apariţiei periodicului "Revue R0Umaine de Psyhologie".După montajul final al volumului pe discheta ce se va prezenta Editurii Academiei. începând cu anul 1999. 186 . în sumarul "Revistei de Psihologie" vor putea fi incluse şi articole redactate într-o limbă străină de largă circualţie.

Cavasi. Explorations în Paychology. Editura Academiei. Ceauşu. Ed. 1987. Experimental Psychology. Ceauşu. Parker.. Philadelphia. (1978). A research Guide. Editura Militară. t-'ofu. A. M. Qualitative Methods in Psychology..I. Taylor. Doing psychology . Banister.P. M. Psihologia zborului. 1983. Bucureşti. H. 187 . London. Experimentul în psihosociolologie. (1978). Open University Press.Monterey. vol. Mariana (1987).. Ed. D.Voicu.. Bucureşti.Ciofu. Ed. Doyle. (1996). Bejat.BIBLIOGRAFIE Alexander. Cunoaşterea psihologică şi condiţia incertitudinii. E. Burman.Ceauşu (coord.. Ceauşu. Bucureşti. Atlas de la psychologie. California.an introduction to research methodology and statistics. în I.. V. Ştiinţifică şi Enciclopedică.). (1973). Bucureşti. V. Academiei. Bucureşti. "Metodologia psihofiziologică". 1. Memoria umană. Solicitări psihice la aviatori şi paraşutişti. (1976). Tratat de psihofiziologie. Librairie Generale Francais. Tindal. H. Baddeley. M.Militară. M. "Structura asociativ verbală ca sursă de indicatori ai operativităţii intelectuale la aviatori. Bucureşti. Bucureşti. California.S. 1982 Charlotte L.. Mc. Benesch. C. Paris. I. în V. Brooks / Cole Publishing Comp. Teora. Editura Militară. Buckingham. Craig. V. Sage Publication. (1995).Bumey. (1998). C. Belmont. Wodsworth Publishinh Company.. Geneza psihologiei în România ca ştiinţă experimentală.Golu.(1998). Chelcea.

Elisabeth (1992). P. N. Elmes. I. Tyndale House Publishers. Handbook of Psychophy-siology. Psihologie socială experimentală.. St.... Edelberg.West Put>lishing Company. Doise. Deschamps. Boston. New York. ri'mentale.U.. Ed. Houghton Mifflin Company. Editura Militară. Drăghici. R. Trăite de psychologie experimentale.F.A. Allyn and Bacon. a unor indicatori fiziologici cu semnificaţie psihologică şi psihosocială". R.Paul. and Quintance. Paris 1963. Golu. Academic Press. Măria Nicoleta (1985). Inc Wheaton. Muguy. B... Bogatu.C. Bucureşti.F. M. Psychologie Jxperimentale de la perception.(1972). G. New York. 1970. "Electrical actyvity of the skin. J.H. (1984). W.Ciofu. "Valoarea testului asociativ-verbal ca metodă de determinare a capacităţilor de zbor la elevii-piloţi" în V.. (1991). (1995).. "Posibilitatea abordării.. Editura Academiei. L.). Comportamentul simulat. în Revista de psihologie. Boston. 1974. Fleishman. TraiU de psychologie experimentale.F. Collins R. Kantowitz.B.. in N.1989 Fraisse. Roediger III. Experimental psychology: understanding psychological research. H. Experimental methodology.U.K. 188 . Inc. Fraisse R..A. G. 19 Fraisse R. Dimensiuni psihice ale zborului aerospaţial. Ştiinţifică. Paris. Bucureşti: Dumaurier. Toronto. nr 1 şi 2. "Psychology in the Laboratory" in The Rebuilding Of Psychology. Piaget. Piaget J.Ceauşu (coord. Illinois 1986. Greenfield şi R. Paris 1963.S. U. D.G. Sternbach. Heiman.L.. Research methods in psychology. Hoit. Ed. Bucureşti.. (1993). 1991. P. J. 1996 .U. cu ajutorul calculatorului. Cercetări psihofiziologice expe. Academiei. P. Cristensen L. Taxonomies of human performance. Editura Polirom. Bucureşti.G. Psihologie experimentală. Rinehart and Winston. R. The description of human tasks.

Editura Ştiinţifică. Harper Collins Publishers. J. Dunod. 343 . (1997). Introduction a la recherche en psychologie.E. Paris. (1992). Psihologie cognitivă. (1970). (1977).H.-P. 1990. Edition du CNRS. (red).F.. Bucureşti. Fourth Edition. Johnson. Oxford niversity Press.. Rossi. The unresponsive bystander: Why do'esn't he help ?. Mărgineanu. AL. M. M. Nisbett. 84. Paris. 1994. Ed. Tratat de psihologie experimentală. New York. PUF. M.. 189 . Atlas de psihologie. Bucureşti.I.E.D. Robert. Editura Academiei. in Psychological Review. 1963. N. Bucureşti.Gloria. in Richelle. "Telling more than we can know:Verbal reports on mental processes. 1971. Trăite de psychologie experimentale. New York. Le symbolisme phonetique en psychologie experimentale. Osgod. Dunod. J. American Psychologist". tane. T.356. Floru. Cluj-Napoca. (1989). Trăite de Psychologie Cognitive. Metodologie şi tehnici experimentale în psihologie. Roşea. Appleton-Century-Crofts. New York. An Introduction to Experimental Design in Psychology A Case Approach. J.. Slama Cazacu. Nathan. R. "Strategie methodologiques".. Bucureşti. L'approche experimentale en psychologie.. 1978.. 3 voi. Belmont. Al. Requin. Condiţia umană. Paris. (1994). (1973).L. Solso.B. (1981). Peterfalvi. M. Editura Ştiinţifică. Ed.M. Paris. (1953). M. Miclea. ^a Darley. T. 36. California. Roşea. R. Paris. vol. J. Assessement of human characteristics. "The psychology of social impact. Latane B. R. Aspectul ei bio-psiho-social şi cultural. Reuchlin..E L (1967). and Wilson. Robert. (sous direction de). H.231-259. 1970. J.M. Method and Theory in Experimental Psychology. Ch. Richard. Ştiinţifică.

Methuen. O perspectivă psihologică. 2 voi. 1972.Schlosberg. Experimental Psychology. Woodworth. John Wiley and sons. Metodologia cercetării sociale. Handbook of Experimental Psyhology. Zamfir. 2000. Experimental Psychology. S... 83..Sternberg. 190 . (1976). Taylor. 2 voi. 1986. New York. Zlate. 1964. (1988).(1969). R. Steven. Ed. L. Vlăsceanu. Second Edition.S. 161-191. 1971. New York. 421-457. Introducere în psihologie. Polirom. (1990). "Memory scanning:Mental processes revealed by reaction time experiments". R.A. 57.S. Iaşi.. London. Bucureşti.S. Ştiinţifică. H. S. Ed. D. Bucureşti.. in Psych.. in American Scientist. Woodworth. M.Bull. C. Incertitudinea. Ştiinţifică şi Enciclopedică. "Stage analysis of reaction time".. Ed.